Casa de Editură VENUS Str. Cloşca 28, Iaşi 6600 Director: Traian Luca e-mail: carte@venus.ro Telefon: 0232-211808 Recenzenţi: Prof.dr.ing. Slătineanu Laurenţiu Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iaşi Facultatea de Construcţii de maşini Prof.dr.ing. Muscă Gavril Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iaşi Facultatea de Construcţii de maşini ISBN: 973-8174-38-4

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale Coman Gheorghe ANALIZA VALORII / Gheorghe Coman Casa de Editură Venus, 2001 342p,.21 cm ISBN: 973-8174-38-4

ANALIZA VALORII

3

CUPRINS

INTRODUCERE CAP.1. OBIECTIVUL ANALIZEI VALORII …….. …. …... …. .. 1.1. Ce este valoarea ? ……… ……………..………. …… 1.2. Ce este analiza valorii ? ………. ……… … ……. …. 1.3. Apariţia şi dezvoltarea analizei valorii ca domeniu de evidenţiere a rentabilităţii activităţilor economico-productive 1.4. Analiza valorii şi ingineria valorii ………. ….. …… … 1.5. Concepte şi noţiuni despre valoare …………… .. …. .. 1.6. Dependenţa dintre valoare, calitate şi fiabilitatea produselor şi serviciilor …………. …………………. ……... 1.7. Metodele analizei valorii ……….……. …….. ……. 1.8. Necesitatea obţinerii receptivităţii faţă de metoda analizei valorii ………… …………… …………….. ………. 1.9. Metode şi mijloace de a obţine receptivitatea pentru activitatea de analiză a valorii …………… ……….. ……... 1.10. Forme de convingere pentru a obţine receptivitatea pentru analiza valorii …………. ………… ……….. ……… CAP.2. ANALIZA VALORII ŞI MODERNIZAREA PRODUSELOR, PROCESELOR ŞI SERVICIILOR ……….. ... ……… 2.1. Rolul modelării în cercetările tehnico-economice …… 2.2. Caracterizarea şi măsurarea ritmurilor de înnoire a elementelor producţiei ……………………………………….. 2.3. Unele aspecte teoretice ale modelului Cobb-Douglas pentru analiza proceselor de producţie …………………….. 2.4. Folosirea teoriei şi practicei valorificării în procesul de analiză a valorii ……………………………………………….. 2.5. Întreprinderea ca sistem ………………………………… 2.6. Întreprinderea ca sistem cibernetic ……………………. 2.7. Întreprinderea ca sistem termodinamic ……………….. CAP.3. PLANUL DE ANALIZĂ A VALORII ………….. ……. .. 3.1. Principii de întocmire a planului de analiză a valorii … 3.2. Formarea colectivului de analiză a valorii …….. …… . 3.3. Criterii de selecţie a propunerilor de obiective pentru analiza valorii ……….. …… ……………. ………. ….. ….

pag 7 17 17 18 22 22 24 30 31 32 35 38 41 41 45 48 55 60 62 64 85 85 87 91

4

Gh. COMAN 3.3.1. Obiective ale corporaţiei. Strategie şi valori … ... 3.3.2. Criterii de marketing ………. ……….. …….. …… 3.3.3. Criterii financiare ……….. ……….. … …….. …… 3.3.4. Criterii legate de producţie …………. …… ……. 3.3.5. Tehnici de evaluare ………… ………… . …. ….. 3.4. Analiza factorilor de influenţă asupra cheltuielilor nejustificate ……………. …………….. ………….. ……… 3.5. Definirea analizei valorii pe operaţii a activităţilor productive şi de birou ………… ……….. …. …. …… ... 3.5.1. Metode şi factori de influenţă care determină domeniul lor de folosire la analiza valorii activităţilor 3.5.2. Metodologii practice de analiza valorii activităţilor . ……………………………………………. 3.5.3. Acţiunea practică de analiza valorii activităţilor productive şi de birou ………. . …… … CAP.4. VALOAREA DE ÎNTREBUINŢARE ŞI ESTETICĂ A PRODUSELOR …………… …. ……………. ……. ……….. 4.1. Conceptul de valoare de întrebuinţare ……… …. 4.2. Definirea funcţiunilor produselor sau activităţilor supuse analizei valorii ……………. …… ………. …… 4.3. Specificarea funcţiilor ……….. …. ………. ……….. 4.4. Analiza constructiv-funcţională a produselor pentru creşterea valorii de întrebuinţare a lor …….…. …… …... 4.5. Analiza constructiv-funcţională a produselor pentru creşterea tehnologicităţii de fabricaţie a lor ……….. ……. 4.6. Valoarea estetică …………….. … ……… ……… CAP. 5. ANALIZA FUNCŢIONALĂ, TEHNOLOGICĂ ŞI ESTETICĂ A PRODUSELOR INDUSTRIALE …. ……… 5.1. Teoria utilităţii ………… ……….. … ……. ……… 5.2. Determinarea utilităţii ………….. ……. …………. 5.3. Analiza funcţiunilor produselor … …… ……… … 5.4. Analiza funcţională şi tehnologică a produselor … CAP.6. ANALIZA COSTURILOR FUNCŢIILOR PRODUSELOR INDUSTRIALE ………………. ………. ……………. 6.1. Conceptul de cost al funcţiilor produselor …….. ….. 6.2. Structura costurilor funcţiilor produselor ……….. …. 6.3. Determinarea costurilor funcţiilor ………… …… ….. 6.4. Metode de determinare a valorii funcţiilor ……. .….. 6.5. Analiza criterială a factorilor semnificativi din mesajele informaţionale şi alegerea soluţiei la analiza valorii ………………………………………………………… 6.5.1 Analiza semnificaţională a traducerilor poetice …... 93 94 101 103 107 108 110 111 113 115 125 125 126 130 132 133 136 143 143 150 160 164 167 167 169 171 172 176 182

ANALIZA VALORII 6.5.2. Exemplu de aplicare a metodei criteriale pentru stabilirea soluţiei la analiza valorii ………………………… 6.5.3. Utilizarea metodei AIDA pentru alegerea soluţiei la analiza valorii ………… ………….. ………... …………. 6.5.4. Metode Sinectice pentru alegerea soluţiei la analiza valorii ………….. ………. ………… ……… ... …. 6.5.5. Analiza morfologică pentru ierarhizarea soluţiilor la analiza valorii ……… ………… …………. …………… 6.6. Compararea opţiunilor stabilite prin analiza valorii ... CAP.7. DETERMINAREA EFICIENŢEI SOLUŢIILOR ELABORATE LA ANALIZA VALORII .. …….. …………….. 7.1. Necesitatea prognozei de dezvoltare în luarea deciziilor de alegere a subiectelor analizei valorii ………. 7.2. Prognoza perfecţionării parametrilor fundamentali ai funcţiilor principale ale produselor …….……….. ……… 7.3. Factorii care determină necesitatea diversificării şi îmbunătăţirii performanţelor produselor ……….. ……... 7.4. Preţurile pentru tehnica nouă – factor principal al influenţei cererii de produse noi …………. . …………. … 7.5. Selectarea şi evaluarea soluţiilor elaborate la analiza valorii ……………………………………………….. 7.6. Evaluarea financiară a soluţiilor adoptate la analiza valorii ………………………………………………………… 7.7. Asimilarea în producţie a soluţiilor elaborate la analiza valorii pentru produse noi …………. …………… 7.8. Recomandări pentru creşterea eficienţei activităţii de analiza valorii ………… …………… …..…………. … CAP.8. ANALIZA VALORII ACTIVIT ĂŢ ILOR TEHNICO-ORGANIZATORICE ……. ………….. …………… 8.1. Analiza valorii activităţilor de ordonanţare …….. … 8.2. Analiza valorii activităţilor de coordonare . …………. 8.3. Elemente ale cercetării operaţionale ………………... CAP.9. CALITATEA ŞI FIABILITATEA PRODUSELOR …. 9.1. Conceptul de calitate a produselor …………. …… 9.2. Fiabilitatea produselor industriale ……. …………….. 9.2.1. Conceptul de fiabilitate ……………. …………. ….. 9.2.2. Expresia generală a fiabilităţii ………… ………….. 9.2.3. Funcţia de repartiţie (Funcţia căderilor) …………. 9.2.4. Densitatea de probabilitate a căderilor …… …….. 9.2.5. Rata căderilor ………….. …………….. ………….. 9.2.6. Media timpului de bună funcţionare ……… ………

5

187 195 203 223 233 235 235 239 244 244 248 252 255 256 257 257 262 267 301 301 304 304 306 308 309 310 311

6

Gh. COMAN 9.2.7. Repartiţii utilizate în fiabilitate ………. ……………. 9.2.8. Fiabilitatea sistemelor …………. ……………. …… 9.2.9. Mentenabilitatea …………. …………… ………….. 9.2.10. Disponibilitatea ………… ………… ……… ……. 9.2.11. Predicţia şi analiza fiabilităţii ……… ……. …….. 9.2.12. Predicţia şi analiza mentenabilităţii ……. .. ……. B I B L I O G R A F I E ………… ……………..…………. …. 315 318 322 323 324 333 343

control de calitate. sub toate aspectele. Pe măsura concentrării producţiei. transport. totdeauna. Una dintre aceste metode. . ordonanţare (programarea producţiei pe locuri de muncă) etc. Dezvoltarea industrială ulterioară a impus o diferenţiere şi mai accentuată. întrucât. probabil a apărut odată cu activitatea productivă a omului. finanţe. ca şi acum. permite ca şi trebuinţele umane să îmbrace o formă tot mai umană şi să fie satisfăcute într-un mod tot mai uman”. elaborată relativ recent. mai mult. în toamna anului 1956. la rândul ei. le-au impus ca ştiinţă independentă. numai condiţiile realizării producţiei moderne. indici şi indicatori de evaluare a progresului tehnic. mai bine şi mai ieftin.ANALIZA VALORII I N T R O D U C E R E 7 “Totul curge” scria Heraclit din Efes subliniind schimbările continue ce au loc în Univers. Herbert Marcuse răspundea la această întrebare numind progresul tehnic ca factor determinant al schimbărilor pe Terra. care. fie în metode sau procedee tehnologice. acesta. mai precis în 1943. este metoda ingineriei valorii sau analizei valorii. Dar. cu ocazia centenarului naşterii lui Sigmund Freud. în momente excepţionale. el spunea: “Ridicarea omenirii din sclavie şi mizerie la o tot mai mare libertate presupune progresul tehnic. Dar care este motorul acestor schimbări ce au loc în domeniul economico-social pe Terra? Într-o prelegere ţinută în cadrul unui ciclu de conferinţe organizat de universităţile din Frankfurt şi Heidelberg. în proprietăţile fundamentale ale produselor destinate utilizării lor de către societatea umană şi în metodele şi procedeele tehnologice de obţinere a acestora. deşi unele elemente esenţiale ale analizei valorii sau ingineriei valorii se pot evalua logic ca fiind apărute odată cu munca omului. Şi-au făcut apariţia astfel compartimentele ajutătoare: producţie. proprietarul (patronul) mijloacelor de producţie a început să atribuie altora câte o parte din sarcinile sale. personal. cercetare şi proiectare etc. devenea din ce în ce mai greu ca întregul proces de conducere a activităţilor tehnicoeconomice să fie asigurat de un singur om. de aceea. inclusiv pe Pământ. astfel. fie încorporat în produse. Dar. întreţinere şi reparaţii. Astfel. Rezultatele progresului tehnic sunt încorporate. în timpul celui de al II-lea război mondial. adică un grad înalt de dominare a naturii. totdeauna şi-a pus drept scop să producă ceva util. şi atunci se punea problema evaluării acestor schimbări. ceea ce însemna că trebuie raportate “la ceva”. Însă activitatea propriu-zisă de analiză a valorii sau inginerie a valorii îşi are obârşia mult înapoi în istoria omenirii. compartimentul producţie a fost divizat în aprovizionare. Acest “ceva” specificat de Heraclit era “un absolut fix” fapt ce este atestat de fraza completă a lui Heraclit că: “Totul curge în raport cu un absolut fix”. unicul generator al bogăţiei sociale. Există multe metode.

apare o nouă sarcină. în interiorul sistemului există o diviziune a muncii: nu toate componentele sistemului execută acelaşi lucru. financiar şi personal. O organizaţie prezintă patru caracteristici esenţiale. funcţia executivă trebuie să adopte o decizie dintr-o mulţime dată de decizii posibile. şi compartimentul de cercetare sau proiectare. să precizăm ce se înţelege prin această funcţie executivă. management. materiale şi bani. dar nu orice sistem concret formează o organizaţie. comercial. Pentru a înţelege semnificaţia acestui fapt. Un aspect important al acestei dezvoltări constă în faptul că nu a cuprins funcţia executivă a procesului de conducere. este considerată un sistem. evident. Componenţă. sisteme concrete. de regulă.8 Gh. De exemplu. capabile să-şi selecteze obiectivele şi să-şi aleagă mijloacele necesare pentru atingerea lor. în scopul alegerii unei decizii care să permită realizarea obiectivului propus într-o măsură cât mai bună. fiecare din acestea fiind supusă acţiunii factorilor de conducere. Structură. Organizaţiile sunt. psihologie şi sociologie industrială etc. aplicarea fizicii şi chimiei la rezolvarea problemelor de producţie a condus la apariţia mecanicii tehnice şi a chimiei industriale. COMAN Pe măsura dezvoltării fiecărei noi activităţii de conducere au apărut noi ştiinţe aplicate. Pentru atingerea acestui scop. marketing. instrumente şi alte mijloace tehnice). Este naturală şi caracteristică activităţii umane “raţionale” tendinţa de a analiza şi compara posibilităţile. existenţa a trei tipuri de resurse: utilaje (incluzând maşini. toate aceste noi compartimente trebuie integrate astfel încât ele să servească în mod eficient interesele generale. Acesta este minimul necesar. Un sistem constituie un ansamblu de entităţi legate între ele. cel puţin următoarele compartimente: producţie. ca în sistemul solar. în ultimul timp. În tipurile de organizaţii ale căror activităţi şi produse sunt analizate prin metoda analizei valorii. . Ori de câte ori o funcţie de conducere este divizată în mai multe “subfuncţii” diferite. O organizaţie industrială conţine. Cu ajutorul lor se defineşte ceea ce este cunoscut sub numele de “manieră de conducere”. Entităţile pot fi abstracte. funcţia executivă este realizată de conducătorii existenţi în fruntea unei organizaţii care. având rolul de a sprijini activitatea respectivă. pentru a putea fi analizată complex cu ajutorul unui model matematic. entităţile sunt reprezentate de oameni. 2. dar cea mai mare parte a activităţii fiecărei componente este destinată să servească interesele sistemului în ansamblu. Entităţile organizaţiei sunt împărţite în cel puţin două subgrupe. Au apărut diverse discipline aplicative: tehnologia materialelor. Funcţia executivă este aceea care trebuie să realizeze această integrare. ca în sistemul numerelor. O organizaţie trebuie să conţină cel puţin două entităţi distincte. Dar. Astfel de organizaţii implică. Se adaugă. de regulă. Aceste caracteristici sunt: 1. sau concrete. având roluri diferite. controlul calităţii. Cu alte cuvinte.

de posibilitatea unei autodirijări. conducerea unei firme atribuie departamentelor principale următoarele sarcini: Departamentul producţie. prin observaţie. de regulă. Comunicaţii. Nu poţi să nu fii de acord cu aceste principii. Urmăreşte ca salariaţii să-şi îndeplinească sarcinile în mod conştiincios şi să asigure o înaltă productivitate a muncii.ANALIZA VALORII 9 3. fie indirect. metoda cea mai ieftină constă în a produce. pentru a-şi atinge scopul propus. funcţia executivă este necesar să-şi stabilească obiectivele în compartimentele corespunzătoare. duce la creşterea productivităţii. în practică. este mai greu de înfăptuit. Cum departamentul producţie cere să se lucreze cât mai puţine tipuri de produse. Diferitele entităţi ale sistemului trebuie să fie capabile să interacţioneze între ele şi cu mediul extern. Rezultă că. . este necesar ca sistemul să posede capacitatea de a obţine informaţii. Control. Maximizarea cantităţii de mărfuri (sau servicii) produse şi minimizarea cheltuielilor specifice de producţie. adică de posibilitatea de a-şi fixa obiectivele. cel puţin parţial. Departamentul comercial. 4. în mod continuu. în general. precum şi anumite criterii care să indice măsura în care aceste obiective au fost îndeplinite. prin urmare. De exemplu. întrucât ele sunt deseori contradictorii. Departamentul financiar. iar experienţa acumulată. Maximizarea cantităţii de mărfuri vândute şi minimizarea cheltuielilor specifice legate de desfacerea mărfurilor. Sistemul trebuie să dispună. într-adevăr. Şi. de fiecare dată. Departament personal. Dacă se cer mai multe tipuri de produse. Acest lucru se poate realiza numai prin fabricarea. acea politică de stocuri care asigură un spaţiu larg de depozitare şi o nomenclatură redusă de produse finite. comunicaţiile şi chiar sistemul de control. adaptabilă şi autoreglabilă. Comunicaţiile formează liantul care uneşte componentele sistemului într-un tot unitar. timp îndelungat. serii cât mai mari. la costuri de producţie cât mai scăzute. prin comunicaţii. De aceea. Minimizarea capitalului necesar pentru menţinerea unui nivel de producţie dat. dar. a unui acelaşi produs. Ea trebuie să fie. de a evalua măsura în care aceste obiective sunt îndeplinite şi de a-şi putea modifica componenţa. rezultă necesitatea unor stocuri cât mai mari conţinând relativ puţine categorii de produse. În acest fel se minimizează pierderile de timp cerute de adaptarea utilajelor la o producţie nouă. a unui singur produs. Ca o ilustrare a acestui fapt să urmărim atitudinea pe care o au cele patru departamente menţionate Departamentul producţiei caută să producă cât mai mult. structura. în serii cât mai mari. fie direct. prin efectuarea. aplicarea lor. departamentul producţie preferă.

în ansamblul său. doreşte să reducă mijloacele fixe de producţie. Întrucât ceea ce se înţelege prin analiza valorii reprezintă.10 Gh. care rezultă din definirea ei (vezi cap. chiar dacă vânzările de produse sunt reduse. 1) sunt: a – abordarea în ansamblu a problemelor tehnico-economice. Prin urmare. departamentul comercial susţine producerea unor mărfuri de serie mică. pe când departamentul producţie reclamă scăderea lor. o abordare ştiinţifică a problemelor funcţiei executive. departamentul personal este interesat în menţinerea producţiei la un nivel cât mai constant posibil. ca şi cel de producţie. în numeroase cazuri “optimalitatea” este un concept extrem de complex. Aceasta implică creşterea stocurilor atunci când vânzările sunt slabe şi micşorarea lor în cazul unor vânzări importante. Dar. de obicei. de asemenea. Una din cele mai uşoare căi. se ajunge la concluzia că dezvoltarea ei. COMAN Departamentul comercial doreşte. Sarcina funcţiei executive constă în alegerea unei politici care să servească cât mai bine interesele firmei în ansamblu şi nu interesele vreunuia din departamentelor sale. să se obţină date ce ne conduc spre o decizie cel puţin aproape optimă. cum departamentul comercial doreşte să vândă cât mai multe produse el trebuie să dispună de produse cât mai variate. chiar nerentabile. De regulă. a fost mult întârziată. b – utilizarea unor echipe . departamentele financiar şi personal au păreri diferite în ceea ce priveşte politica de urmat în problema stocurilor. constă în reducerea stocurilor şi deci a capitalului fix legat de ele. Este posibil ca această situaţie să se fi prelungit indefinit dacă analiza valorii nu ar fi fost utilizată în unele activităţi destinate producţiei militare în timpul celui de al doilea război mondial. Pentru a realiza această integrare este necesar să fie luat în considerare tot sistemul. nu doreşte totuşi să reducă nivelul producţiei şi să concedieze muncitorii deoarece astfel de măsuri au o influenţă negativă asupra moralului personalului şi implică cheltuieli suplimentare legate de concedieri şi instruirea noilor angajaţi. în esenţă. în domeniul conducerii activităţilor economico-industriale. Departamentul personal. departamentul financiar crede că nivelul stocurilor trebuie să crească şi să scadă proporţional cu creşterea sau scăderea vânzărilor firmei. care nu poate fi definit decât în limitele unui model matematic care permite. Caracteristicile esenţiale ale analizei valorii. în ceea ce priveşte nomenclatura mărfurilor produse. prin metode adecvate. un spaţiu mare de depozitare pentru ca de la început clientul să poată fi aprovizionat cu ceea ce ar dori imediat. în virtutea obiectivului său de minimizare a capitalului necesar. în conflict. De aceea. De aceea departamentele producţie şi comercial intră. Departamentul financiar. pentru aceasta. Deşi utilizăm în mod curent termenul de decizie “optimă”. şi în această constă esenţa funcţiei executive.

Distincţia dintre problemele tactice şi cele strategice nu este simplă deoarece ea se bazează pe cel puţin tei caracteristici ale problemei. o problemă în care se stabileşte producţia pentru ziua următoare este o problemă tactică. Ele. Această caracteristică se numeşte aria problemei. ceea ce este de fapt acelaşi lucru. Problemele de conţinut ale analizei valorii au caracter universal. cu atât caracterul strategic al problemei este mai accentuat. Încă de la începuturile ei analiza valorii a fost aplicată la rezolvarea unei mari varietăţi de probleme. cu cât este mai mare partea din organizaţie care este afectată direct de rezolvarea ei. în concordanţă cu rezultatele obţinute la analiza valorii. în raport cu unul sau cu altul din cele trei aspecte. cu cât ea joacă un rol mai important în determinarea obiectivelor intermediare sau finale. Astfel de probleme au caracter tactic. De aceea. fiecare dintre acestea având un caracter gradual. Multe din acestea aveau un caracter mai curând tactic decât strategic. Toate problemele stabilesc căile şi mijloacele prin care se atinge scopul dorit. întotdeauna se caută o soluţie optimă sau suboptimă (aproape optimă). Cele trei caracteristici enumerate nu oferă o delimitare clară între problemele strategice şi cele tactice. cele mai multe probleme presupun că acest scop este dat din exterior sau este cunoscut în prealabil. nefiind legate de modul de proprietate. Astfel. dacă soluţia poate fi uşor modificată sau înlocuită. O soluţie optimă este o soluţie care minimizează sau maximizează (după cum este cazul) valoarea funcţiei criteriu din model. sunt dezbătute în general în literatura economico-socială.ANALIZA VALORII 11 interdisciplinare în efectuarea analizei valorii. indiferent de metoda folosită. Cu cât efectul soluţiei durează mai mult. economistul austriac Hayek. c – aplicarea metodelor ştiinţifice la problemele de conducere. dacă efectul pe care îl exercită soluţia sa are o durată mai scurtă sau. având valabilitate în toate domeniile vieţii materiale. în cel mai bun caz. nu numai la noi în ţară. o problemă are un caracter strategic cu atât mai pronunţat. în comparaţie cu problema stabilirii bugetului întregii firme. Mai întâi. în comparaţie cu problema construirii unei noi unităţi economice. o problemă are un caracter cu atât mai strategic. o problemă privind alegerea unei forme de evidenţă contabilă are un caracter tactic. Facem acest precizări întrucât există mari discuţii aspra acestor aspecte. o problemă are caracter tactic mai accentuat decât alta. de fapt. În sfârşit. deci soluţia optimă nu este totdeauna cea mai bună soluţie a problemei. insă. De aceea. De aceea. În al doilea rând. Friedrich August von (1899-1992). Dar. Cum modelul nu constituie niciodată o rezolvare perfectă a problemei. Analiza valorii s-a aplicat mai mult problemelor având o durată scurtă decât celor de lungă durată. . putem spune că o problemă are un caracter mai mult sau mai puţin strategic (sau tactic). cu restricţiile care apar în model.

fost profesor de economie (1949-1975) la Harvard University. contrarie. din partea reputatului om de ştiinţă american. Pe aceste legi ale proprietăţii şi contractului se bazează 1 dezvoltarea unei societăţi internaţionale pacifiste şi prospere” . Încercările făcute de liberali sau socialişti de a crea o societate mai bună. sunt privite deci. La ordinea zilei: binele omului. Adam Smith Institute. COMAN laureat al premiului Nobel pentru economie în 1974. există o gamă 1 Hayek F.aplicăm anumite legi abstracte ale onestităţii – legi care fundamentează proprietatea şi care sunt în final codificate în dreptul privat. bazată pe raţiune.25 – 26. John Kenneth 2 Galbraith : „…o economie modernă nu poate. Knowledge. 2 John Kenneth Galbraith. A. Desigur. Bucureşti. fără intervenţia guvernului. 1997. Kennedy şi Adlai Stevenson. şi-a făcut apariţia. este o teorie contestabilă şi mult contestată. Eurosong&Book. privatizarea este la fel de irelevantă ca şi socialismul cuprinzător. o doctrină opusă. p. Aceasta este privatizarea.. Ca regulă generală. Dar iată şi o părerea autorizată. Măsurile adecvate ce trebuie luate pentru a le controla sunt foarte controversate. Evolution. pot exista crize şi recesiuni dureroase şi de lungă durată. analoage selecţiei naturale. ca fiind distructive pentru ordinea socială. Există o arie largă de activităţi economice în care piaţa este şi ar trebui să fie neconcurenţială.3943. and Society. „Noi am devenit o societate internaţională pacifistă şi prosperă” scria el. să ajungă la un nivel performant şi la un progres general continuu. 1983. Într-o asemenea lume utopică nu există loc pentru corporaţii gigantice care să atenueze competiţia şi cu atât mai puţin pentru companii care să apeleze la guverne.. preşedinte al American Economics Association.. Şi mai departe: „În timp ce socialismul cuprinzător a pierdut teren şi a dispărut ca ideologie efectivă şi acceptată. fiind utopică şi neştiinţifică întrucât economia de piaţă ce o „patronează” omul economic al lui Hayek este supusă unor mituri. „prin faptul că am învăţat să . la fel. scria că orice încercare de a schimba sau altera sistemul economic al întreprinderii private este greşită sau chiar imorală. Societatea perfectă. dar nu există nici o îndoială că statul este cel care are responsabilitatea să le ia”. Pot interveni operaţiuni de amploare riscante şi păgubitoare. preşedinte al American Academy of Art and Letters. deşi mai limitată. reîntoarcerea generalizată a întreprinderilor şi activităţilor publice la sistemul privat şi la economia de piaţă. p. Economia de piaţă care – susţine Hayek – constituie singurul mijloc de a asigura pacea şi prosperitatea este considerată a fi rezultatul unei selecţii sociale inconştiente. . consilier pe probleme economice al lui John F. cu scopul de a le oferi garanţii în caz de dificultăţi – ambele situaţii fiind adevăruri cunoscute ale statului modern.12 Gh.

Creşterea ratei intensităţii progresului economico-social. El pare să constituie astfel o lume matematică independentă. se răspândesc din ce în ce mai mult metode matematice moderne care permit obţinerea unor modele matematice adecvate pentru modelarea fenomenelor economico-sociale şi tehnicoştiinţifice. de conducere şi prognosticare a direcţiilor de dezvoltare multiplă a vieţii umane. cu o logică indubitabilă. Matematicianul îşi dă un sistem de definiţii şi axiome şi din aceste „ipoteze” deduce o serie întreagă de consecinţe. ci o era a judecăţii practice”. Axiomele respective sunt considerate adevăruri evidente şi nedemonstrabile. Economia modernă. metodele tradiţionale de analiză a fenomenelor economico-sociale şi tehnico-ştiinţifice. numite şi ştiinţe ale materiei. În ambele cazuri regula de bază a doctrinei este de a te împiedica să gândeşti. ambele au devenit admisibile ca axiome de bază a două geometrii diferite. Astfel. Dar. fie superioare pe plan social. indiferent de forma de proprietate. iar teoremele ce decurg din ele să fie corect deduse.ANALIZA VALORII 13 largă de activităţi ce se dezvoltă odată cu creşterea bunăstării economice. ştiinţele tehnico-economice. privatizarea nu este cu nimic mai bună ca orientare modelatoare a activităţilor publice decât socialismul. De aceea. în cadrul căreia serviciile şi funcţiile statului sunt fie necesare. precum şi o organizare superioară a modului de conducere a activităţilor colectivului legat de unitatea economică considerată. cu un grad ridicat de precizie şi fiabilitate. la baza cărora stă o triere succesivă a factorilor de influenţă. ele nu mai pot fi utilizate pentru obţinerea unor modele cuantificabile matematic. ca o . pe baza unor axiome sau postulate au fost construite. Actualmente. este o caracteristică esenţială a societăţii contemporane. Din contră. În toate acestea matematicianul nu are de-a face decât cu convenţii puse de el însuşi şi cu înlănţuiri logice ale propriei sale gândiri. Îi este suficient ca axiomele de la care pleacă să fie independente şi compatibile. Însă. ştiinţele matematice sunt ipotetico-deductive. are la bază aplicarea celor mai noi cuceriri ştiinţifice care permit modernizarea produselor şi proceselor tehnologice. total transparentă spiritului care a creat-o. Într-o societate bună există un principiu dominant legat de astfel de probleme: decizia trebuie luată în raport cu caracteristicile economice şi sociale ale cazului în speţă. Nu parcurgem o eră a doctrinei. se prezintă ca un efort de cunoaştere a lumii reale. Prin urmare. în toate domeniile vieţii economico-sociale şi tehnico-ştiinţifice. se caracterizează printr-o serie de dezavantaje de principiu şi. Neglijarea acestor aspecte conduc la dificultăţi în desfăşurarea proceselor tehnico-economice în comunitatea umană în general şi într-o unitate economică. geometria lui Euclid sau Lobacevschi. ca urmare. în particular. în scopul evaluării cât mai corecte a comportării acestora în dinamica dezvoltării lor. pe baza perfecţionării continue a proceselor tehnico-ştiinţifice.

14 Gh. Acest paradox a fost înlăturat prin progresul realizat şi în domeniul metodologic al cercetării ştiinţifice. acest ritm de creştere a necesităţii de cercetători poate conduce la un moment dat la un paradox. Matematizarea ştiinţelor tehnico-economice s-a datorat necesităţilor acestora de a progresa. în vederea adâncirii cunoaşterii legilor naturii şi creierii pe baza lor a unor produse şi procese inexistente prealabil în natură. Numai aşa s-a obţinut o creştere exponenţială a volumului de cunoştinţe catalogate de societatea umană.Fischer este fondatorul domeniului statisticiimatematice cunoscut sub denumirea de analiză dispersională sau analiza varianţei. de unde şi denumirea întâlnită în manualele de specialitate de metoda ANOVA. COMAN explorare a naturii.A. profesor la Universitatea din Cambridge. până la noul organon al lui Bacon. „ştiinţe de observaţie” asupra faptelor. Ele sunt. introdusă în preocupările lui cu scopul de a pune la punct o serie de principii ale planificării şi analizei experimentelor. sub denumirea de Analysis of Variance. că ar fi necesari mai mulţi cercetători decât populaţie umană. de modelare a volumului de cunoştinţe obţinut pe baze experimentale. Fisher în domeniul statisticii matematice sunt concretizate în două lucrări de bază în statistică şi anume: Statistical Methods for research . bazată pe programarea matematică a experienţelor şi prelucrarea statistico-matematică a rezultatelor obţinute. Contribuţiile lui R. care au revoluţionat de atunci metodologia experimentării în agricultură. bazat pe logica deductivă (sau aristotelică) care a dominat logica cercetării ştiinţifice peste o mie de ani. Al doilea mare progres îl putem considera realizat în momentul când s-a demonstrat. Primul mare progres în domeniul metodologic al cercetării ştiinţifice îl poate constitui organon-ul lui Aristotel. după cum adesea se spune. Unul din principalii fondatori ai noii metodologii de cercetare ştiinţifică. teoretic şi experimental. R. a fost Ronald Aylmer Fischer (1890-1962). Ori. Pentru a avea o imagine asupra ritmului de creştere a volumului de cunoştinţe vom menţiona faptul că permanent circa 90% din totalul oamenilor de ştiinţă (încorporaţi în instituţii specializate pentru cercetare) existenţi în istoria descoperirilor şi creaţiilor tehnicoştiinţifice sunt în viaţă. pe baza unui efort mai redus pentru comunitatea oamenilor de ştiinţă. Al treilea mare progres îl putem considera la începutul secolului al XX-lea. A. În ştiinţele tehnico-economice matematica este un instrument de sintetizare. existenţa corectă a logicii inductive sau probabiliste. odată cu pătrunderea în metodologia cercetării ştiinţifice a metodelor de programare sau planificare statisticomatematică a experimentelor şi prelucrare statistico-matematică a rezultatelor investigaţiilor ştiinţifice.

rezultatele respective sunt legate nemijlocit de aplicarea acestor metode de cercetare modernă. cu referire esenţială asupra managementului de proces în domeniul cercetării experimentale şi nu la managementul administrativ al cercetării. economişti şi ingineri. Bucureşti.ANALIZA VALORII 15 design of Experiments (Metode statistice pentru cercetători ştiinţifici). Francis Galton (1822-1911) şi Karl Pearson (1857-1936). Metode statistice aplicate în cercetările de agricultură şi biologie (traducere din limba engleză). Nu întâmplător printre primele lucrări traduse în limba română în domeniu este: Snedecor G. Fischer a avut doi mari predecesori. Pentru alte aspecte legate de această problemă. sunt cele din agricultura americană. cele mai deosebite rezultate obţinute. ca urmare utilizării cercetărilor ştiinţifice în multitudinea de domenii ale vieţii materiale şi spirituale. şi în alte domenii de cercetare ştiinţifică. Desigur. În aceste lucrări se află descrise principiile filozofice şi tehnicile principale ale domeniilor respective ANOVA şi proiectarea experimentelor. Dar. Un loc important ocupându-l cele din domeniul tehnico-industrial. nici în activităţile umane nu se pot reproduce identic acţiunile întreprinse. cu mult succes. domeniu mult abordat în literatura de specialitate. Fischer este justificată printr-o lege a naturii: “variabilitatea în repetare şi nu reproducerea identică”. Şi. W. întrucât sunt legate de progresul înregistrat în domeniul biologiei şi ştiinţelor agricole. 1968. A. ori. publicată în 1925 şi The Design of Experiments (Proiectarea experimentelor). puternic implicate în aplicarea matematicii şi a descoperirilor ştiinţifice la problemele de biologie. Aplicaţiile statisticii în domeniul biologiei de către R. Desigur. Dacă se repetă de mai multe ori măsurarea unei caracteristici oarecare ce defineşte o situaţie sau un proces. menţionat la bibliografie. Menţionăm aceste momente importante în stabilirea unei metodologii moderne de abordare a problemelor de cercetare ştiinţifică. Pentru a fi mai bine înţeleşi vom reaminti celor care-l studiază două momente deosebite din acest punct de vedere din filmul italian “Caracatiţa”. A. se folosesc. ci vor prezenta o variabilitate mai mică sau mai mare. Indivizii unei specii se aseamănă dar nu sunt identici. bazate pe planificarea statistico-matematică a experienţelor şi prelucrarea statistico-matematică a rezultatelor obţinute. R. autorul a colaborat la elaborarea unui manual de Managementul cercetării. pe care credem . publicată în 1935. Editura didactică şi pedagogică. ambele. după mulţi scientologi. rezultatele ce se vor obţine nu vor fi niciodată identice. cu rezultatele identice. În prezentul manual se prezentă unele aspecte legate de alegerea soluţiilor elaborate la analiza valorii. De aceea. o întrebare care se pune este: cui i se adresează prezentul manual ? Răspunsul este că manualul se adresează managerilor proceselor economice. folosirea metodelor moderne de cercetare. Aceste personalităţi eminente au fost.

căpitanul meu ! Am trecut prin tot felul de primejdii. La acest răspuns Cariddi îi spune că se pierde un miliard de dolari de la această afacere şi întreabă spre ce sector economic să-şi îndrepte atenţia pentru a contracara această pierdere. rezultă implicit că prezentul manual se adresează şi acestora. interpretat cu foarte mare succes de celebrul actor italian Remo Girone de la “Picolo Teatro” din Roma. mafiot de stil “vechi”. în cadrul funcţiei executive. conţinutul materialului se adresează atât activităţilor inginereşti. Am înfruntat toate uraganele. cât şi celor economice (contabile). apare lângă bătrânul Antinari. Întrucât în sectorul productiv funcţia executivă este asigurată de ingineri. căruia îi propune să investească banii proveniţi de la mafie într-o afacere privind cumpărarea unei mici insule de sub jurisdicţia italiană şi să depoziteze pe aceasta deşeuri radioactive. cu şeful unei familii mafiote. spunând că nu este de acord cu investiţii în depozitarea deşeurilor şi nici cu comercializarea drogurilor. în sfârşit. căpitane. Când apare pentru prima dată în film. comoara e. fiind ajutat de bătrânul Antinari pentru aşi face studiile în domeniul economic.16 Gh. vom examina cum analiza valorii contribuie la luarea unor decizii corecte. Puparu îi răspunde: aceasta este treaba ta şi dacă nu ştii cum să procedezi du-te un amărât de contabil la o întreprindere anonimă şi nu te agăţa de conducerea unei asemenea instituţii financiare. când nepoata acestuia îl întâlneşte şi-l întreabă: la vârsta ta. La un moment dat apare un personaj care domină filmul începând de la seria a doua până la a şaptea. De aici două învăţăminte majore: unul legat de faptul că terminarea studiilor sub formă organizată nu încheie pregătirea profesională şi al doilea că disciplinele extracontabile te pregătesc pentru a deveni economist şi nu a rămâne un simplu contabil. un mare specialist în finanţe. Era provenit dintr-o familie săracă. Puparu. a noastră ! . după ce a ajuns conducătorul băncii Antinari. Tano Cariddi. refuză. Cum aceste decizii vizează atât aspecte tehnice cât şi economice. În cadrul manualului. creatorul băncii care îi poartă numele. Puparu. La circa 15 ani de la terminarea studiilor se găseşte tot în preajma bătrânului Antinari. Rezultă deci că acest manual se adresează celora care vor să fie economişti şi nu simpli contabili. de ce stai în preajma unui bătrân în loc să te duci să te distrezi ? La această întrebare Cariddi răspunde scurt: pentru ca să învăţ ! Un al doilea moment pe care vrem să-l menţionăm este discuţia lui Tano Cariddi. Şi iată. COMAN că mulţi l-au vizionat. Sperăm că cel care-l “parcurge” până la sfârşit să spună ca în poemul lui Walt Whitman: O.

Morala şi economia politică sunt disciplinele generatoare ale preocupărilor normative sau valoriste. aprobarea sau dezaprobarea.ANALIZA VALORII 17 CAP. Valoarea este o relaţie între obiect şi subiect. Vorbind despre valoare şi evaluare s-ar părea că sunt fapte deosebite. Ce este valoarea ? Valoarea este o anumită relaţie între ceva oarecare dat (un obiect. OBIECTIVUL ANALIZEI VALORII 1. ea există implicit. deosebindu-se de preţ. îmbrăţişând întreaga viaţă culturală. Când enunţăm: un lucru sau o persoană au o valoare sau sunt valoroase. real. plusvaloarea. a subiectului. E îndoită de relativitate. psihologic. actul de preţuire şi ierarhizare a celor constatate. care e o valorificare subordonată. care urmează a fi un obiect de apreciere sau preferinţă. judecata de valoare presupune ierarhizarea constatărilor. trebuie însă înţeles prin expresia respectivă că: aceasta are o valoare. chiar însăşi valoarea) şi un subiect ce evaluează. evaluarea şi valoarea tind a se confunda. o descriere a faptelor prezente şi avute. pe scurt. Totuşi a vădit că în evaluare accentul cade pe factorii subiectivi: fără subiect nu avem valoare. Chiar când raportarea nu e explicit formulată. Prin Fr. o idee. ambele sunt însă valori. iar prin Bertrand Russell (18721970) valoarea devine o problemă filozofică de mâna întâi. iubirea sau ura. (b) preferinţa. întreprindem o judecată de valoare şi înţelegem prin aceasta că: lucrul şi persoana valorează pentru un subiect oarecare. socotirea sau nesocotirea unui dat oarecare. Şi omul evaluează spontan fiindcă trăieşte. Judecata de valoarea exprimă o evaluare. Dacă judecata în sine este o constatare. 1. este diferenţă între a aprecia şi a prefera. Un act specific. relaţie. Evaluarea postulează ceva dat (real sau nu). Aşadar. un proces. şi atunci era totuna cu bine şi chiar cu ideal – idealul era valoarea maximă.1. Termenul valoare a fost iniţial folosit în morală. Rezultă că prin valoare se înţeleg două lucruri distincte şi totuşi coordonate: (a) aprecierea pozitivă sau negativă. De obicei se spune: aceasta e o valoare. Valoarea presupune deopotrivă anumite însuşiri sau proprietăţi la obiect – evaluarea e deci condiţionată şi de structura obiectelor – dar şi o anumită constituţie a conştiinţei. Dar exprimarea unei ierarhii presupune o judecată de valoare. fictiv. ambele sunt relaţii. Nietzsche (18441900) termenul de valoare a dobândit o extensiune mai mare. predilecţia sau alegerea între mai multe valori de acelaşi fel sau de calităţi deosebite. Relativitatea este inerentă valorii. stabilirea unei scări de valori. şi totodată în economia politică. de preferinţe. Pentru obiectul disciplinei noastre. .

în esenţă. Pentru unii. nici voinţa (urmărirea unui scop). respectiv valoarea lui de întrebuinţare (utilitatea lui). aşa cum sunt ceruţi de necesităţile sociale. Cu alte cuvinte. ea acţionează pentru maximizarea parametrilor funcţionali şi minimizarea costurilor. valorile estetice. serviciilor sau proceselor. stabilind costurile fiecărei funcţii şi soluţii. fiind o lege periodică a sistemului. etice. fiindcă descoperim în ele o esenţă mistică.18 Gh. parametrii tehnicofuncţionali (tehnico-economici şi estetici). Evaluarea presupune factori obişnuiţi ai conştiinţei. trebuie să avem în vedere că în orice exprimare ierarhică nu pot lipsi nici sentimentul (plăcere şi neplăcere). pe examinarea parametrilor funcţionali ai produsului. 1. proiect sau serviciu. Se poate spune în genere: Un lucru are o valoare sau este valoros când: (a) produce o plăcere. cu costuri minime. religioase. Deci. numită valoare. COMAN de evaluare. Deşi nu vine din afara sistemului de analizat şi nu poate apare de la sine (invenţia – de orice natură – nu e un miracol). noutatea. Valoros este plăcutul şi mijlocul de realizare a unui scop. (b) e potrivit unui scop urmărit spre realizare de voinţă. se deosebesc de materialul lor. cei mai mulţi. Oricâte îndoieli ar stârni aceste consideraţii. pentru alţii voinţa. procesului sau serviciului analizat. neprevăzutul. nu în faptul însuşi al evaluării. al valorii. le atribuim şi valoare. al relaţiei dintre lucruri şi conştiinţă. cât şi cel a producerii lor. Ea se bazează. afectivitatea (plăcerea şi neplăcerea) e factorul subiectiv determinant în evaluare. Întrucât analiza valorii operează cu soluţii noi întâmpină anumite dificultăţi în aprecierea noului. nu sunt valori esenţial deosebite. proces.2. hedonice. unul dintre parametrii de stabilitate ai acestuia fiind redundanţa. determinată de faptul. acesta specific. atât la nivelul fazei de concepţie constructivă a produselor. Noului i se opune tendinţa de conservare proprie sistemului. Valoarea ca atare este una şi aceeaşi. se poate spune că analiza valorii este o metodă de îmbunătăţire a valorii produsului prin îmbunătăţirea . nu există în practica analizei valorii. este o discontinuitate ireductibilă la vreuna din legităţile elementelor care compun sistemul sau la legităţile ansamblului lor. Care sunt factorii subiectivi ce determină evaluarea ? Condiţionarea subiectivă a evaluării sunt două atribuite clasice ale conştiinţei: sentimentul şi voinţa. cu cele mai mici costuri. Nu dorim lucrurile. ci fiindcă le dorim. Ce este analiza valorii ? Analiza valorii este o metodă care îşi propune să realizeze pentru produs. nota distinctivă a ei stă doar în conlucrarea lor. Acesta datorită faptului că noul diferă de legităţile componentelor care i-au dat naştere. care conduc la realizarea parametrilor funcţionali doriţi. De asemenea.

care nu răspund unei necesităţi sociale. Pornind de la parametrii funcţionali doriţi. comparării ponderii funcţiilor în costuri şi valoarea de întrebuinţare etc. În manualul de faţă se explică modul în care decidenţii (funcţia executivă) pot recurge la colectivele de lucru pentru a pune în contact diverşi specialişti care contribuie la analiza valorii. care constă în stabilirea costurilor pe repere. analiza valorii concepe soluţii noi. În cadrul manualului. Costurile de producţie ale unei funcţii se repartizează nu la un corp fizic. pentru a realiza aceeaşi funcţie a produsului. fără a diminua calităţile cerute de utilizator. servicii. punând total în discuţie forma fizică a produsului. procese şi operaţii tehnologice. După o informare pe plan tehnic. termenul de “produs” se foloseşte pentru produse manufacturate propriu-zis. în sensul determinării nomenclatorului de funcţii ale sale şi dimensionării tehnice a funcţiilor. determinarea limitelor maximă şi minimă ale dimensiunilor tehnice ale funcţiilor. comparării dimensiunilor tehnice ale funcţiilor cu necesităţile sociale. social şi economic. analiza valorii introduce noţiunea “cost al funcţiilor produsului” care trebuie realizate cu cheltuieli minime. elaborarea soluţiilor constructive posibile şi selectarea celor mai bune. la un cost mai redus.ANALIZA VALORII 19 relaţiei dintre funcţiile tehnico-sociale ale unui produs şi costul său. determinării funcţiilor inutile. Analiza valorii acţionează astfel în direcţia maximizării raportului dintre valoarea de întrebuinţare şi valoarea unui produs li se face ca sumă a valorilor de întrebuinţare elementare. în cazul produselor noi) prin : determinarea nomenclatorului de funcţii ale produsului în strânsă corelaţie cu necesităţile sociale. Acest mod interogatoriu de abordare a problemei. adică expresia bănească a valorii recunoscute a unui bun economic în schimbul de piaţă. subansamble sau părţi date. ci la o anumită calitate socială a produsului – măsurabilă tehnic. urmează analiza produsului existent. “preţ” pentru aprecierea monetară a utilităţii sau a plăcerii furnizate de produs. Pe această bază se desprind concluzii asupra direcţiilor de îmbunătăţire constructivă a produselor şi se trece apoi la reconceperea produselor existente (sau conceperea. Analiza funcţiilor pe care trebuie să le îndeplinească produsele pentru a satisface dorinţele utilizatorului se numeşte analiză funcţională. O astfel de analiză începe cu identificarea . ponderate cu greutatea specifică a fiecărei funcţii în valoarea de întrebuinţare a produsului. ce se formează şi evoluează în condiţiile liberei concurenţe. Analiza valorii exclude posibilitatea analizării unor piese. astfel încât aceştia să facă legătura între fiecare element al produsului care se valorizează şi elementele sale corespunzătoare de cost. fără a putea fi influenţat de vânzător sau cumpărător şi “cost” pentru măsurarea monetară a fiecărei cheltuieli care trebuie făcută pentru a se realiza această utilitate sau plăcere. În cazul analizei valorii se parcurg mai multe etape. subansamble sau produse.

în raport cu caracteristicile produsului. Elementele care trebuie identificate în reprezentările grafice în schema bloc pentru fiecare intrare şi ieşire sunt: Care este sursa intrării ? Când soseşte comanda la intrare în raport cu punerea în funcţiune a alimentării energetice a produsului ? Cum soseşte intrarea (continuu sau intermitent) ? Care este consumul de timp dintre intrare şi realizarea ieşirii ? Ce se face cu intrările pentru a se obţine ieşirile ? Când apar ieşirile ? Câte ieşiri apar ? Cât de frecvente sunt ieşirile ? Care sunt destinaţiile ieşirilor ? etc. o importanţă deosebită o constituie reprezentarea grafică în schema bloc a produsului. Identificarea restricţiilor şi a efectelor lor asupra conţinutului concepţiei produsului în ansamblu nu se poate realiza independent de celelalte etape de analiza a valorii acestuia. domeniul soluţiilor realizabile. pe parcursul diverselor etape de analiză a valorii. La analiza funcţională a produselor o problemă importantă o constituie evidenţierea restricţiilor acestora. Totodată. relaţiile de timp. informaţii etc. formulate şi definitivate progresiv. restricţiile sunt conturate. fie că este vorba de flux de oameni. devine posibil să se cerceteze . La analiza funcţională. Reprezentările grafice arată. din punct de vedere tehnic. Prin restricţii se înţeleg toate acele criterii şi condiţii care limitează. cum sunt intrările în fiecare verigă transformate în ieşiri care la rândul lor devin intrări pentru veriga următoare.20 Gh. Fiecare funcţiune se caracterizează prin propriile intrări şi ieşiri diversele funcţiuni se racordează determinând astfel secvenţa necesară sau cum se spune fluxul informaţiilor sau al operaţiilor. Desigur. ca urmare a deosebirilor între metodologiile aplicate sau lipsei de comunicaţie între diversele compartimente de lucru. materiale. a intrărilor şi a ieşirilor. fluxul informaţiilor şi funcţiunile care trebuie îndeplinite la fiecare verigă a sistemului. bani. Caracteristica principală a unei reprezentări grafice în schema bloc este aceea că ea descrie fluxuri. COMAN condiţiilor privind limitele sistemelor şi subsistemele tehnice încorporate în produs. a intrărilor şi ieşirilor dorite şi se concretizează printr-o listă amănunţită a funcţiunilor şi a operaţiilor care trebuie îndeplinite. Pe măsură ce se completează lista restricţiilor care acţionează asupra limitelor funcţionale ale produsului. acceptabile sau posibile şi prin care se exprimă numeroase dintre proprietăţile externe şi interne ale produsului. de asemenea. întrebările de analiză funcţională pot fi foarte variate. din ea rezultă succesiunea de timp şi a relaţiilor dintre elementele constitutive ale produsului. Problemele care există la interferenţele dintre funcţiuni sunt de fapt unele din cele mai importante care se cer soluţionate la analiza valorii. Dimpotrivă. Cele mai frecvente probleme care se ivesc sunt cele create prin faptul că diversele subsisteme au fost sau sunt proiectate independent sau prin faptul că diviziunea muncii între activităţile din diverse subsisteme a permis apariţia de inconveniente sau chiar incompatibilităţi.

prelucrare şi transmitere a datelor. de ambianţă. personal insuficient numeric sau ca nivel de pregătire. deficienţe în calitatea şi sfera de cuprindere a datelor. Identificarea restricţiilor ca şi a efectului lor asupra eficienţei produsului reprezintă un alt aspect deosebit de important – deşi deseori omis . interese personale. aplicarea largă a acestei metode este posibilă numai în condiţiile unui mecanism economic în care toate unităţile economice se conduc pe baza unei concepţii de marketing şi au dobândit în prealabil o vastă experienţă în utilizarea celor mai diverse metode şi tehnici de marketing. de exemplu. în probleme de sisteme de prelucrare a datelor se pot cita: datele de calitate redusă şi dispozitive necorespunzătoare de înregistrare. organizatorice. organizare. lipsa coordonării la proiectarea şi operarea sistemului informaţional. analiza valorii vizează mai . Ca exemple concrete de restricţii care pot interveni în probleme. consecinţele diminuării sau eliminării efectelor restricţiilor asupra eficienţei sistemului şi cheltuielile pe care le pretind asemenea diminuări sau eliminări. Evaluarea restricţiilor poate cuprinde: efectul restricţiilor asupra posibilităţilor de realizare a obiectivelor sistemului. în cadrul metodei analizei valorii. lipsa standardizării în înregistrările şi formatele datelor. economice. Analiza restricţiilor oferă o viziune realistă asupra soluţiilor practic raţionale tocmai datorită faptului că ele acţionează ca un filtru care selectează cerinţele utopice sau neraţionale de cele efectiv necesare şi posibile. Dar. insuficientă stimulare şi motivaţie. sunt privite din punctul de vedere al consumatorului final.ANALIZA VALORII 21 efectele interacţiunilor lor asupra întregului sistem şi sensibilitatea obiectivelor lui faţă de diversele restricţii. incompatibilităţi între caracteristicile echipamentelor şi metodele de înregistrare. ca de exemplu politice. materialele utilizate şi tehnologiile de fabricaţie. limitări generate de sumele băneşti alocate.în analiza valorii produselor. Analiza valorii nu este de fapt altceva decât o finalizare a unor cercetări fundamentale de marketing. juridice. vizând cele trei faze principale şi costurile unui produs: concepţia. care vizează mai degrabă problemele de piaţă. spre deosebire de obiectivul fundamental al disciplinei de marketing. efectul restricţiilor asupra funcţionării sistemului. considerente privind caracterul secret al informaţiilor. Întrucât funcţia produselor şi serviciilor. de comportament şi sociale. Restricţiile pot fi clasificate după sfera lor de influenţă. metode necorespunzătoare de colectare. prelucrare şi transmitere. După analiza funcţională şi conceperea produsului se acordă asistenţă tehnică pentru aplicarea studiului şi verificarea practică a rezultatelor. obiective contradictorii la proiectarea sistemului. tehnologice. Această concepţie presupune crearea unui climat de reconsiderare a producţiei fiecărei unităţi economice. fizice.

iar în afară de aceasta erau mai puţin costisitoare. La General Electric Company. cu materiale înlocuitoare. multe dintre noile produse funcţionau tot aşa de bine. cum ar fi nichelul. În mod surprinzător Oficiul naval al flotei americane a fost cel care a utilizat concomitent acest procedeu de căutare a valorii atât la proiectarea navelor noi. COMAN degrabă problemele fundamentale ale producţiei pentru a veni în întâmpinarea cerinţelor pieţei. procedeul său “căutare a valorii”. cât şi la modernizarea celor existente. o revenire la proiectele originale.22 Gh. prevăzute cu materiale deficitare. Desigur.4. 1. a fost necesar ca ele să fie reproiectate. Lipsa materialelor strategice. Un rezultat de seamă a acestei acţiuni a fost că mulţi fabricanţi erau forţaţi să utilizeze materiale înlocuitoare. a determinat guvernele aliate să dispună repartizarea lor pentru industriile de armament. luând în considerare totalitatea aspectelor privitoare la construcţia produselor. forţa armatelor ar fi fost serios diminuată. cromul. din Philadelphia (SUA). platina etc. în multe cazuri. iar când războiul s-a terminat. Harry Erlicher a observat că. dacă nu mai bine. Pentru lămurirea ştiinţifică a acestor probleme tehnicoeconomice. la început. când fostul său şef de la GEC Harry Erlicher a fost numit în post de secretar al armatei. deoarece. Miles. însă.3. nu era justificată. Analiza valorii şi ingineria valorii Lawrence Miles şi-a denumit. pentru a da posibilitatea unor produse să funcţioneze în mod corespunzător. wolframul. el s-a folosit de acest prilej pentru a răspândi procedeul de căutare a valorii. iar prin 1947 reuşise un mod de abordare funcţional şi sistematic al reducerii costurilor pe care el şi asociaţii săi de la GEC l-au denumit “căutare a valorii”. deoarece fără această eficienţă a armamentului. Miles a dezvoltat în mod creator această problemă. responsabilitatea asigurării aprovizionării cu aceste materiale înlocuitoare îi revenea directorului aprovizionării Harry Erlicher. Apariţia şi dezvoltarea analizei valorii ca domeniu de evidenţiere a rentabilităţii activităţilor economico-productive O scurtă incursiune în istoricul apariţiei analizei valorii creează o impresie sugestivă a logicii ce stă la baza acestui procedeu de apreciere calitativă şi cantitativă a rezultatelor activităţilor economico-productive. amplasată la Baltimore. 1. în timpul deceniului al şaselea. completându-se astfel reciproc. directorul Harry Erlicher a atribuit sarcina respectivă lui Lawrence D. în perioada în care s-a iniţiat un . în perioada celui de al doilea război mondial. şeful serviciului de aprovizionare pentru o anumită secţie a Companiei GEC.

Dar. în special din cauza aplicării frecvente a considerentelor de valoare în fazele de concepţie şi proiectare. deosebirea dintre ingineria valorii şi analiza valorii. la început. au denumit procedeul analiză a valorii. iar pentru unii clienţi aceasta ar putea fi un motiv de insatisfacţie. Când se face afirmaţia “acest produs a fost analizat din punct de vedere al valorii”. care subliniază preocuparea de optimizare economică a analizei creaţiei inginereşti şi atunci. Ca urmare. se pune în mod logic întrebarea: există o diferenţă de conţinut între noţiunile de analiza şi inginerie a valorii ? Răspunsul este că ambele denumiri exprimă acelaşi conţinut. înaintea definirii altor noţiuni. tehnicile elaborate de Lawrence Miles au devenit bine cunoscute. este important. fără a-i afecta calitatea. implicat în utilizarea acestor termeni. a devenit mai clară. ele reprezentând procedee sistematice pentru rezolvarea problemelor ce le vizează. să se clarifice definiţiile analizei valorii sau ingineriei valorii. cu un cost minim. fie în faza de proiectare. procedeul de căutare a valorii şi-a schimbat denumirea în “analiza valorii” sau “ingineria valorii”. performanţa şi condiţiile de livrare. Atunci de ce două denumiri ? Procedeul vizează analiza unor aspecte creative inginereşti. Analiza valorii (în sensul cel mai larg) este un procedeu orientat către realizarea funcţiunilor necesare pentru un produs. În plus. Treptat. prin faptul că s-a pierdut ceva prin neaplicarea metodei la nivelul concepţiei produsului. fie într-o fază de reproiectare a produselor şi ca atare unii au optat pentru denumirea de inginerie a valorii. Alţii au plecat de la conţinutul economic al procedeului de analiză. o deosebire existând oarecum în stadiul de aplicare a metodei de analiză. o anumită stare de confuzie. Mai există şi un aspect privind vânzările. Dar. cu trecerea timpului. când se iau anumite decizii pentru “asigurarea valorii”. Afirmaţia că ingineria valorii a fost aplicată în faza de proiectare a unui produs sugerează că el trebuie să ofere o valoare corespunzătoare banilor cheltuiţi pentru procurarea lui. pentru înţelegerea metodei. indiferent de denumire. contează îndeosebi conţinutul metodei respective. după cum se va vedea în continuare. rezultă că cele două noţiuni de analiză a valorii sau inginerie a valorii exprimă acelaşi conţinut metodologic. proiectare şi dezvoltare. proces sau serviciu. Ca urmare. Ingineria valorii constă în aplicarea tehnicilor de “analiză a valorii” în principalele etape de concepţie. . aceasta implică aplicarea consideraţiilor cu privire la valoarea după proiectare şi dezvoltare. Desigur. fiabilitatea. Termenul de analiza valorii implică aplicarea acestor tehnici la produsele existente. corespunzător fazelor de aplicare. la un produs existent când se preferă termenul de analiză a valorii şi la nivelul concepţiei produsului când se preferă termenul de inginerie a valorii. Folosirea celor două denumiri de analiză a valorii şi inginerie a valorii au creat.ANALIZA VALORII 23 program de reducere a costurilor navelor şi a echipamentelor aferente.

prin determinarea costurilor şi beneficiilor totale care pot rezulta din adoptarea unei anumite variante decizionale. iar ingineria valorii este o metodă de prevenire şi eliminare a unor cauze generatoare de costuri inutile. putem spune că analiza valorii este o metodă de îmbunătăţire a caracteristicilor tehnico-economice şi estetice ale produselor existente. 1. În timp ce eficienţa costurilor ajută la determinarea anumitor decizii. pe baze matematice adecvate. Analiza cost-beneficiu este un proces de orientare a deciziilor în direcţia unui succes economic sau comercial. în concordanţă cu cerinţele tehnico-economice ale unui produs. ingineria valorii este utilizată pentru a asigura o valoare optimă pentru produsul destinat utilizatorului cât şi pentru fabricant. sub aspectul calităţii. la o serie de probleme specifice în domeniu. ţinându-se seama de resursele disponibile. valoarea de întrebuinţare. în timp ce administrarea valorii se referă la aplicarea tehnicilor de analiza valorii în domeniul specific al cheltuielilor de regie sau pentru efectuarea diverselor servicii. Concepte şi noţiuni despre valoare Valoarea – în sensul analizat în cadrul acestei discipline – reprezintă o măsură satisfacerii consumatorului privind bunurile sau serviciile cumpărate. În sens absolut se spune că valoarea este raportul dintre două servicii schimbate sau un raport între două produse. COMAN Pe scurt. între două utilităţi. . chiar la nivelul concepţiei produsului. pentru a furniza decidenţilor o bază calitativă şi cantitativă de evaluare a căilor posibile de acţionare. Cercetarea operaţională este o metodă de lucru pentru colectivele de analiza valorii sau ingineria valorii şi se referă la aplicarea analizei ştiinţifice. Controlul valorii este o practică curent utilizată de un agent economic pentru a se asigura că se folosesc continuu diverse căi de reducere a costurilor (prin elaborarea şi aplicarea periodică de planuri de analiza valorii şi ingineria valorii). Eficienţa costurilor este procedeul curent utilizat pentru a determina cele mai corespunzătoare mijloace în scopul realizării obiectivelor propuse. Asigurarea valorii se realizează prin aplicarea tehnicilor de analiză a valorii în timpul etapelor iniţiale de concepţie şi proiectare. pornindu-se de la un anumite costuri admisibile prestabilite. cu adăugarea restricţiilor de ordin economic.24 Gh. Studiile de eficienţă a costurilor pot fi considerate ca studii de tipul cercetării operaţionale.5. Îmbunătăţirea valorii constă în aplicarea tehnicilor de analiza valorii şi ingineria valorii la produsele existente. spre exemplu. fiabilităţii şi preţului. Această analiză este utilizată pentru a stabili.

un ceainic electric – pentru a încălzi apa. Capacitatea acestor bunuri de a efectua funcţiunile lor de utilitate. direct sau indirect. în mod satisfăcător. După cum se poate observa mai uşor utilitatea cere o relaţie între om şi un produs. în cazul celor trei articole menţionate. de exemplu. o pereche de pantofi – pentru a-i încălţa etc. între două utilităţi. îşi păstrează valoarea de întrebuinţare şi calităţile estetice. deţinerea unui bun şi utilizarea sa. dar bine întreţinut şi. Cele patru categorii de valoare menţionate mai sus. Valoarea estetică – constă în proprietăţile. cumpărătorul este interesat să aibă aspect frumos şi plăcut – cu alte cuvinte. în timp ce valoarea cere un raport între două produse. valoarea de întrebuinţare corespunde utilităţii obţinute de individ de la un obiect. Cu alte cuvinte. pot fi grupate sub denumirea de valoare economică a produsului. unui spectator irascibil. a produselor care reprezintă cheltuielile fabricantului pentru a produce bunurile pe care le vinde. şi nu atunci când este aruncată în timpul unui spectacol într-un artist care-I displace. caracteristicile sau atractivitatea care fac dorit produsul respectiv. Această estimare este făcută. în comparaţie cu produsul utilizat. Valoarea de întrebuinţare – proprietăţile produsului care satisfac o anumită necesitate. de asemenea. Mai există şi o a treia valoare de care se ocupă cumpărătorul şi poate să o caute şi anume – valoarea de schimb care reprezintă “preţul” pe care îl va pretinde un vânzător cu amănuntul pentru un produs nou. Pentru neoclasici. ci doar aceea de plăcere: o roşie poate avea ca utilitate plăcerea pe care procură atunci când este gustată. Valoarea economică este determinată de cel mai mic cost pentru a realiza. mărfurile să aibă valoare estetică. Satisfacţia poate fi directă (bunuri de consum) sau indirectă (bunuri de producţie). Una dintre caracteristicile şcolii neoclasice în economie este aceea că ea întemeiază valoarea pe unitate. cu suma plătită pentru procurarea lor. o maşină de spălat o cumpără pentru aşi spăla rufele. Dar. Mai există. Utilitatea desemnează proprietatea pe care un obiect de a produce o satisfacţie. el urmăreşte satisfacerea unei anumite necesităţi. de fabricaţie. la un moment dat. Trebuie menţionat că termenul de utilitate nu trimite nicidecum la noţiunea de nevoie. este numită valoarea de întrebuinţare. Valoarea de întrebuinţare este o evaluare subiectivă a satisfacţiei pe care o procură. o funcţiune sau un serviciu solicitat. ca atare. Valoarea de schimb – constă în proprietăţile sau calităţile unui produs care îi conferă posibilitatea să fie schimbat cu altul. costurile de obţinere. în mod sigur. adică leagă estimarea subiectivă a valorii de întrebuinţare de un raport cantitativ în cadrul schimbului.ANALIZA VALORII 25 Atunci când consumatorul cumpără ceva. într-un context social precis. valoarea de schimb se exprimă prin raportul de .

COMAN schimb. ea determină. cost de comercializare. precum şi poziţia sa raport cu concurenţii. Este deci partea din costul de producţiei care variază în funcţie de cantităţile produse [Cv=f(q)]. . Costul unitar sau costul mediu care reprezintă raportul dintre costul total al unui produs şi cantitatea totală produsă. cantitatea altor mărfuri care-I sunt echivalente. adesea. propriile sale condiţii de producţie şi situaţia sa faţă de furnizori şi clienţi. în sensul prezentului manual. Astfel. în continuare. Costul total (sau preţul de cost total) se divide în: costul fix şi costul variabil. care precizează. vom defini. ”cost” şi “preţ” şi ca atare se utilizează. viitorul firmei şi exprimă. ci este legat de structura unităţii economice. pentru fiecare marfă. unităţile economice pot obţine o scădere a preţurilor la furnizorii lor. şi anumite concepte despre cost şi preţ. Aceasta întrucât. în mare măsură. cost de producţie. Astfel. în acelaşi timp. Costul variabil este componentul costului total care creşte în funcţie de nivelurile de producţie. de exemplu. Aceasta face obiectul contabilităţii analitice care descompune preţul de cost global. ca unităţile economice să cunoască elementele constitutive ale costurilor. Uneori se face confuzie între “valoare”. Prin urmare. Trebuie într-adevăr plătite maşinile. cost variabil nu înseamnă cost proporţional. materiile prime depind de cantităţile de produse: este nevoie de circa 2 ori mai multe ţesături pentru a produce de două ori mai multe cămăşi dintr-un anumit model.26 Gh. Se raţionează pe perioade scurte în care echipamentul şi sarcinile structurale sunt date. în cost de achiziţie. Noţiunea de cost este esenţială în aprecierea activităţilor agenţilor economici. Care sunt costurile de repartizat pe fiecare produs ? Care sunt elementele fixe şi cele variabile ? Într-adevăr este important. Dar. într-o mare unitate economică nu există doar un produs. o parte a contabilităţii marilor unităţi economice este consacrată cunoaşterii în amănunţime a structurii costurilor. Întrucât am definit mai sus conceptul de valoare. oricare ar fi nivelul producţiei. clădirile. ci un ansamblu de produse şi este greu de deosebit ce taxe trebuie percepute fiecărui produs. mărind cantităţile cumpărate. Definiţiile de mai sus pun în evidenţă dificultăţile mari de abordare reală în vederea calcului costurilor unitare. atunci cum se repartizează suma totală a facturii între diferitele produse realizate în unitatea economică ? Rezultă deci că determinarea precisă a costurilor ridică probleme practice. Pentru cost vom distinge următoarele noţiuni: Costul total al unui produs care reprezintă suma cheltuielilor necesare pentru producţia şi/sau distribuţia sa. Astfel. aşa cum reiese din cele relatate mai sus. în accepţiuni eronate. Costul fix constituie partea costului care nu depinde de cantităţile de produse. electricitatea permite ca toate maşinile să funcţioneze.

deci: (Costul variabil total)/(Cantităţile produse) Distribuţia dintre costul fix şi costul variabil se poate reprezenta prin tehnici speciale de determinare a preţurilor. la un moment dat. Preţ de cost = Cost de producţie + Cost de distribuţie. Cost marginal este costul suplimentar necesar pentru a produce o unitate în plus. o mare rotaţie a stocurilor etc. atunci valoarea economică a produsului se micşorează. este important să se raporteze cifrele globale la cantităţile produse: Costul fix unitar este media costurilor fixe: (Costul fix total)/(Cantităţile produse) Costul variabil unitar este costul variabil mediu. Pentru a analiza mai bine costul produselor. Pret de cost Materii prime Amortizãri Salarii Cheltuieli generale Marjã beneficiarã TVA Pret de vânzare fãrã taxe Pret de vânzare cu taxe (pret de piatã) Pentru preţ vom lua în considerare următoarele noţiuni: Preţul este numărul de unităţi monetare necesare pentru a obţine o marfă sau un serviciu. Din punctul de vedere al clientului trebuie să existe o relaţie între valoarea economică şi preţul unui produs şi ea este exprimată la analiza valorii prin relaţia: preţul = valoarea de întrebuinţare + valoarea estetică . că poate creşte costul unui produs. promovare. fără a-I mări neapărat valoarea economică. Se poate observa. într-un anumit loc şi pentru o calitate specifică precisă. Cost de producţie = cost de cumpărare + sarcini directe şi indirecte care preced vânzarea. dacă valoarea de întrebuinţare.ANALIZA VALORII 27 Pot fi obţinute economii printr-o mai bună distribuţie. Într-un număr de cazuri. Cost de distribuţie = sarcini directe şi indirecte legate de actul de vânzare (publicitate. Preţul de cost este ansamblul costurilor suportate de unitatea economică care produce sau distribuie marfa. unităţile economice pot aprecia că au interesul să vândă de îndată de preţul de vânzare este superior costului variabil (metoda direct costing care se opune metodei full cost sau preţ de vânzare complet). reprezentanţi). pe baza definiţiilor de mai sus. valoarea estetică sau de schimb nu sunt sporite odată cu costurile. adică.

Această. fabricantul se preocupă de valoarea de întrebuinţare şi beneficiu astfel că din punctul său de vedere se apreciază oportunitatea beneficiului: costul = valoarea de întrebuinţare + valoarea estetică pe baza căreia s-a determinat măsura oportunităţii beneficiului: valoarea de întrebuinţare + valoarea estetică Oportunitatea = beneficiului cost (1. definiţie simplificată. Testarea valorii înseamnă supunerea produsului la anumite teste standard pentru a găsi răspunsuri afirmative privind: poate fi eliminată o funcţie fără diminuarea utilităţii produsului sau fiabilităţii acestuia ? costă mai mult decât valoarea sa de întrebuinţare ? performanţele depăşesc pe cele specificate ? există un produs mai bun cu care să se satisfacă o anumită .28 Gh. Utilizându-se noţiunea de “costuri nejustificate” în loc de “costuri minime”. la orice produs sau serviciu. în concordanţă cu condiţiile tehnice de dotare ale agentului economic. punctează costurile nejustificate care. orientat către eliminarea costurilor nejustificate. în plus el mai înseamnă excluderea oricăror costuri care nu sunt justificate. în mod corespunzător.1) La rândul său. definiţia analizei valorii va căpăta următoarele formulare: analiza valorii este un procedeu de analiză economică sistematică. reprezintă primii paşi pozitivi spre optimizarea valorii. orientat către eliminarea costurilor nejustificate pentru realizarea funcţiunilor specifice sau poate fi scurtată şi reţinută mai uşor prin definiţia: analiza valorii este un procedeu de analiză economică sistematică.2) Costul minim este calea care trebuie urmărită pentru a atinge scopul urmărit. COMAN pe baza căreia s-a determinat măsura oportunităţii valorii. Oportunitatea = valorii valoarea de întrebuinţare + valoarea estetică preţ (1. atunci când sunt înţelese şi recunoscute. Ce înseamnă el şi cum poate fi cuantificat ? Pur şi simplu el înseamnă cel mai scăzut cost de producţie pentru a realiza. anumite funcţiuni specificate. O altă cale de a descrie aceste costuri nejustificate o constituie definirea acestora ca drept costuri care nu adaugă nimic la valoarea de întrebuinţare şi valoarea estetică a unui produs (sau serviciu) şi nu sunt esenţiale în realizarea unei funcţiuni specifice. respectiv un indicator de bază al optimului valorii.

va alege produse mai bune din puncte de vedere funcţional deoarece în proiectarea de bunuri. Toate aceste feluri de valori acţionează între ele. Analiza valorii leagă caracteristicile fizico-tehnice de cele economice ale unui produs pentru a oferi clientului cât mai mult pentru banii pe care îi plăteşte. Valoarea de piaţă şi de schimb se referă la caracteristicile economice ale produsului. . valoare de estimaţie. Nevoia umană de a clasifica. ca şi în natură. pe baza ei. contând pe accepţia clientului. valoare de schimb. pentru a înţelege. Pe de altă parte. clasificarea în sine este condusă de interesele celui care clasifică şi de informaţiile de care dispune. clienţii au prilejul să-şi exprime preferinţele. Din punctul de vedere al analizei valorii. Nu fac excepţie de la regulă nici clasificările pentru analiza valorii. forma se subordonează funcţiei. Cu ajutorul pieţei. Analiza despică lucrurile pentru a le înţelege. regiei. decât un produs cu un aspect urât şi mai puţin comod şi. aspectele valorii economice mai pot fi considerate şi pe baza conceptelor: valoarea de întrebuinţare (utilizare). valoarea de stimă serveşte la două scopuri: ea furnizează un avantaj competitiv. Dacă noţiunea de valoare a pieţei este mai bine înţeleasă se evită o altă greşeală şi anume aceea de a reduce eforturile. care. Pentru a funcţiona ele trebuie să se regrupeze. făcând mai uşor de vândut un produs frumos şi comod. Valoarea de întrebuinţare şi valoarea de stimă sunt legate de acele proprietăţi fizice care fac ca un produs să fie ceea ce este presupus a fi. Trebuie remarcat însă că aceste diferite puncte de vedere pentru clasificări. materialului şi beneficiul ? poate fi obţinut la un cost mai mic de la alţi fabricanţi prin cooperare ? Răspunsuri la aceste întrebări se obţin prin metode de analiză experimentală şi calitativ-logică adecvată. ea contribuie la educaţia morală a oamenilor şi constituie o formă dorită de valoare de stimă (de reputaţie). Nu trebuie însă să se presupună că prin această clasificare a valorilor. nu modifică întru nimic natura lucrurilor care se clasifică. în acelaşi timp. valoarea de schimb este influenţată de valoarea de întrebuinţare. de valoarea de estimaţie şi de valoarea pieţei. valoarea pieţei (de comercializare).ANALIZA VALORII 29 necesitate ? poate fi realizat produsul printr-o metodă de fabricaţie mai puţin costisitoare ? există piese standardizate (tipizate) care pot fi folosite în realizarea produsului ? pot fi reduse costurile sculelor ? costă mai mult decât totalul manoperei. ea serveşte drept ghid cumpărătorului. ele sunt separate unele de altele în viaţa reală. În concepţia analiştilor din domeniul analizei valorii. Valoarea de estimaţie include în ea aspectul şi comoditatea produsului. sunt independente. Astfel. a făcut ca oamenii să adopte diverse puncte de vedere la efectuarea unor asemenea clasificări.

Analiza valorii se ocupă cu valoarea produsului mai ales din punctul de vedere al clientului. aceasta urmăreşte să plătească cât mai puţin pentru a învinge această dificultate. specificaţia “cost minim fără ca acesta să fie în detrimentul calităţii şi fiabilităţii etc. din punct de vedere al fabricantului. calitatea şi fiabilitatea produselor şi serviciilor În definiţia generală a analizei valorii sau ingineriei valorii. colectivul de analişti trebuie să ia în considerare următoarele aspecte ale valorii: dorinţele clienţilor care dispun de bani. 1. Modul de orientare al clientului ridică întrebările: la ce este bun acest produs ? şi cât valorează acest produs ? atenţia fiind îndreptată asupra sarcinii dinamice de a satisface clientul şi asupra funcţiei produsului oferit ca bun de consum. de procentul pe care îl absoarbe pe piaţă şi de creştere. Ea înseamnă că spre deosebire de activităţile obişnuite de reducere a costurilor. Totuşi. valoarea produsului. analiza valorii sau ingineria valorii nu permit diminuarea nivelului calităţii şi fiabilităţii. cerinţele de utilitate asupra produselor reclamate de clienţi – adică calităţile tehnicofuncţionale ale produsului. raritatea produsului sau greutatea de a-l obţine – adică gradul de satisfacere a cererii pieţei. începând cu profitul şi rata la capital şi terminând cu piaţa şi creşterea valorii. considerându-se clienţi. De ce clientul şi nu producătorul (fabricantul)? Până în anul 1947. Dependenţa dintre valoare.30 Gh. depind de valoarea apreciată de client. Dacă nu se ia în considerare acest fapt vor exista dificultăţi în implementarea analizei valorii. Nivelurile inutil ridicate ale calităţii şi fiabilităţii reprezintă o risipă de costuri tot aşa de mare ca atunci când se face un consum excesiv de . fusese deja examinată sub toate aspectele.6. toate aspectele pe care valoarea le prezintă pentru producător (fabricant). au hotărât să analizeze valoarea din punctul propriu de vedere. solicitate de piaţă.” are o semnificaţie deosebită. Din punct de vedere calitativ ea este caracterizată de acceptarea clientului. din punct de vedere practic. COMAN Analiza valorii creează un suport ştiinţific adecvat conceptului de interdependenţă dintre noţiunile de valoare a produsului şi client. posibilitatea de alegere a clienţilor – adică concurenţa. costul total de client – adică componenta inversă valorii. clienţii de profesie – adică specialiştii în achiziţii – dintr-o mare companie industrială. însă nu sunt satisfăcuţi de calităţile tehnicofuncţionale ale produselor oferite – adică piaţă. Dat fiind oferta redusă pe piaţă şi deci dificultatea de obţinere a produsului dorit de client. După anul 1947. pentru simplul motiv că. Pentru analiza valorii. nivelul calităţii şi fiabilităţii specificate şi realizate trebuie să fie analizate cu grijă pentru a stabili dacă sunt corespunzătoare şi corespund dorinţelor consumatorilor.

ordine (poliţie. în unele cazuri el poate reprezenta cea mai mare valoare ! Fig. respectiv al costului de producţie prin metode de analiză economică şi marketing. în multe cazuri chiar sub 10%.ANALIZA VALORII 31 materiale pentru a produce o piesă finită.. 1. apărare (armată). de sinteză. cu metodele specifice acestora şi analiza valorii estetice în concordanţă cu evaluările pieţei prin metodele marketingului. Obiectul ei de studiu îl constituie realizările tehnice concretizate material în diverse produse utile societăţii umane. fizică. Costul şi valoarea fiabilităţii Dacă se compară fiabilitatea şi costul (figura 1.1) şi (1. aparate etc. aceasta nu este găsită la punctul de cost minim (punctul A) ci la un optim (punctul B). în care evaluările din SUA arată că în rândul primilor zece miliardari americani. de întreţinere etc. respectiv aspectul fiabilităţii raportată la unitatea de cost.1. Aşa cum se observă. Caracteristica economică a serviciilor înseamnă o pondere foarte mică a costului de producţie în preţul de vânzare. maşini.2) pentru evaluarea oportunităţii valorii. respectiv a oportunităţii beneficului. pot fi interpretaţi greşit în raport cu nivelurile de calitate şi fiabilitate. matematică..7. magistratură). pentru optimizarea funcţională şi economică a acestora.1. ştiinţe sociale etc. Metodele analizei valorii Analiza valorii sau ingineria valorii este o disciplină complexă. informatică (mass-media) etc. Numitorul relaţiilor respective presupune evaluarea preţului de vânzare. numărătorul este acelaşi şi ca atare. dar şi specifice care vizează produsele rezultate din procesul de producţie: instalaţii. Nu întâmplător cei care urmăresc o acumulare rapidă de capital îşi îndreaptă activitatea spre servicii şi nu spre producţie. de utilitate generală cum sunt serviciile de: învăţământ.1) cu valoarea mai mare. Un exemplu edificator îl constituie domeniul informaticii. deşi metodele ei pot fi aplicate şi la analiza unor servicii de destinaţie generală. Desigur că analiza valorii vizează produsele şi serviciile specifice. termenii “cost minim” şi “cost justificat” utilizaţi în definiţii. în ambele situaţii se impune a evalua valoarea de întrebuinţare (utilitatea) obiectelor supuse analizei. Economia modernă este o economie a serviciilor. “Costul minim” nu înseamnă cea mai mică valoare – ci dimpotrivă. sănătate. Totuşi. operând cu noţiuni din aproape toate domeniile ştiinţifice: tehnică. dar şi a proceselor şi serviciilor destinate creşterii calităţii vieţii. şapte sunt din . servicii de tip marketing. economie. Esenţa analizei valorii constă în analiza relaţiilor (1.

COMAN domeniul informaticii. de un compartiment juridic sau de unul de proiectare constructivă şi tehnologică a produselor etc. vizibilitate şi culoare etc. În felul acesta se poate şi constata că există o strânsă legătură între disciplinele de analiză sau inginerie a valorii şi marketing. Analiza preţului de vânzare al produselor va ocupa un loc secundar şi numai sub aspectul dependenţei de costurile de producţie şi deci funcţiilor principale şi secundare ale produselor. sunt considerate drept elemente esenţiale în organizarea unităţii economice. Există cazuri când deşi în unitatea economică se desfăşoară unele activităţi de analiză a valorii. cea care se desfăşoară în cadrul analizei valorii este în oarecare măsură o activitate opţională. O astfel de recunoaştere nu este acordată şi analizei valorii. avioane. ca şi multe altele. întrucât se referă la analiză funcţională a acestora şi unele metode de analiză a costurilor de fabricaţie în concordanţă cu analiza funcţională. de producţie. Deşi este tot atât de necesară într-o unitate economică bine condusă ca şi funcţiunea de aprovizionare. Astfel. avându-se în vedere că în anumite condiţii (de exemplu autovehicule. Se întâmplă adesea ca în piesa “Burghezul gentilom” de Molière. desfacere. când personajul respectiv face proză fără să ştie că face proză. întrucât numai astfel pot creşte. rachete) valoarea estetică este subordonată funcţionalului: forma aerodinamică.32 Gh. mai ales în domeniul produselor de consum: automobile. Aceste activităţi. se poate simplu observa că competitivitatea produselor depinde din ce în ce mai mult de etapa de servicii destinate acestora. deoarece ea face obiect îndeosebi la disciplina de marketing. personal sau compartimentele de concepţie constructivă şi tehnologică. În aceste condiţii. De aici decurg de fapt “temeiniciile” afirmaţiei că analiza valorii este în oarecare măsură o funcţiune opţională. Orice unitate economică dispune de un compartiment financiar. din software şi servicii şi nu din hardware şi fabricaţie. În capitolele următoare se vor prezenta metodele de analiză pentru valoarea de întrebuinţare (utilitate) a produselor. ele nu sunt recunoscute ca atare. de desfacere şi întreţinere. De aceea şi tendinţa unor producători de a-şi realiza propriile reţele de desfacere şi întreţinere a produselor. Analiza valorii estetice va fi analizată sub aspectul interferenţei cu valoare de întrebuinţare. Necesitatea obţinerii receptivităţii faţă de metoda analizei valorii Spre deosebire de activităţile multor alte funcţiuni economice.8. în mod substanţial. firme de diverse mărimi consideră strict necesară funcţiunea de personal. în detrimentul celei de fabricaţie. ea nu este totdeauna . competitivitatea produselor pe piaţa de desfacere. aprovizionare etc. 1. aparate de mass-media etc.

compartiment de proiectare constructivă sau tehnologică etc. A patra cauză este aceea că. aprovizionare. Există două motive fundamentale ale necesităţii de a nu neglija nici o clipă eforturile pentru a face înţeleasă această funcţiunea. iar compartimentul de desfaceri negociază exclusiv comenzile de astăzi. Primul motiv este acela că analiza valorii se preocupă cu precădere de operaţiile care vor fi efectuate în viitor şi nu de cele actuale. în timp ce compartimentul financiar a agentului economic este preocupat de fapte şi cifre realizate astăzi sau ieri. Analiza valorii nu este totdeauna înţeleasă. Aceasta ar fi prima cauză care duce la neglijarea ei. Ea este o funcţie care nu creează imediat în gândirea celui căruia aude de analiza valorii o corelaţie cu o anumită preocupare a specialiştilor în domeniu şi a unei necesităţi pentru funcţia executivă. a doua cauză constă în realitatea că. Fragmentând funcţiunea de analiza valorii prin nerecunoaşterea fondului ei unitar. Deci. pe întrebarea: “mâine vom putea realiza mai bine produsele sau lucrările pe care le facem astăzi ?” . Dar. trebuie subliniat că chiar şi în cazurile când decidenţii sunt interesaţi permanent în aplicaţii de analiza valorii. Conflictul dintre obişnuinţă şi procesul perfecţionării. chiar dacă scopul general al analizei valorii poate fi înţeles. analiza valorii nu prezintă practic interes pentru acele categorii de decidenţi obişnuite până la deformare cu situaţia existentă. aşa cum se realizează de la sine cu noţiunile de desfacere. cât şi ca obiect concret de studiu) şi fără o coordonare “de sistem” între diversele lucrări. De ce se întâmplă aşa cu analiza valorii şi din ce cauză trebuie ca ea să facă eforturi pentru a obţine receptivitatea ? În cele ce urmează căutăm a contura unele din cauze. analiştii trebuie să depună mari eforturi pentru a consolida şi adânci înţelegerea faţă de aportul lor potenţial. Analiza valorii este deseori aplicată parţial şi necoordonat. compartiment juridic. relaţii financiare. Tocmai acest efort reprezintă elementul esenţial al funcţiunii de analiză a valorii.ANALIZA VALORII 33 recunoscută ca atare. în funcţie de obiectivele acestora. pe baza cărora îşi conturează perspectivele viitoare de desfacere. Caracteristica fundamentală a analizei valorii constă în aceea că ea se axează. înţelegere nemijlocit legată de crearea premiselor unui program eficient de activităţi de analiza valorii şi anume: Preocuparea pentru problemele de viitor. A treia cauză poate fi aceea că funcţiunea de analiza valorii este adesea aplicată parţial (atât ca tehnici proprii. sfera de cuprindere a responsabilităţilor ei diferă de la o unitate economică la alta. Sfera de cuprindere a responsabilităţilor ei nu este uniformă în diferitele unităţi economice de producţie sau comerciale. nu se poate realiza un plan unic şi coerent al activităţilor acesteia care să asigure obţinerea unor rezultate superioare pe ansamblul unităţii economice. în esenţă.

în final acestea ar putea să-i îmbunătăţească situaţia costurilor. a operatorului respectiv. În astfel de împrejurări obiecţiile faţă de schimbare pot lua diverse forme supărătoare dar greu de susţinut prin argumente obiective. Nu trebuie să uităm că se creează numeroase situaţii în care existenţa “subiectivă” faţă de schimbări este foarte puternică şi nu poate fi combătută decât cu discernământ şi abilitate. soldată cu succese tehnice şi economice adecvate. COMAN Realizarea acestui “mai bine” poate implica reproiectări de formulare şi de metodologii. o maşină sau o metodă nouă poate conduce la eliminarea unei operaţii şi. implicit. Împotrivirea faţă de schimbări. dat fiind că se axează pe ceea ce va trebui să fie şi analizează situaţiile existente tocmai pentru a le pune în lumină slăbiciunile. . A doua categorie de cauze poate fi generată de ceea ce se ştie că acţiunile legate de diminuarea costurilor pe care le implică introducerea unui nou produs. Ţinând seama de motivele de mai sus. Dat fiind că analiza valorii se axează pe schimbări. deşi. respectiv elementele care creează necesitatea unei perfecţionări. un nou proces sau o nouă tehnologie. Al doilea motiv constă în faptul că. această rezistenţă inertă face necesar ca efortul de a “obţine” receptivitatea faţă de activităţile proprii să fie mai mare ca acela depus de alte compartimente. aplicarea ei practică poate fi influenţată nefavorabil de acea caracteristică inertă oamenilor care se cheamă rezistenţă faţă de schimbări. În acest sens analiza valorii este în esenţă o funcţie de planificare. consumurile ineficiente etc. pot avea şi efecte negative asupra câştigurilor angajaţilor compartimentului vizat sau asupra beneficiilor acestora pe o perioadă oarecare de timp. sau poate pretinde operatorului să înveţe o nouă tehnologie. este evident că mare parte din succesul unui program de analiză a valorii se leagă de calitatea eforturilor nu numai pentru rezolvarea lucrării respective ci şi pentru obţinerea receptivităţii faţă de aceste lucrări. cât şi în procesele specifice altor funcţiuni.34 Gh. De exemplu. atât în procesul de producţie.. Rezistenţa faţă de schimbări poate avea două categorii de cauze. Obţinerea unei astfel de receptivităţi nu se poate realiza prin atitudini voluntariste şi prin forţa compartimentului în ierarhia organizaţiei ci printr-o activitate susţinută în slujba organizaţiei. Prima categorie este inerţia sau conservatorismul. Acestea pot determina conducătorul compartimentului respectiv ca să opună rezistenţă “argumentată” faţă de noile metode. cum ar fi costurile prea ridicate. respectiv cauze de natură subiectivă. chiar şi atunci când se recunoaşte că realizarea unei schimbări recomandate de analiza valorii este bine fundamentată şi va contribui la prosperitatea organizaţiei. de metode tehnologice ca şi perfecţionări de utilaje sau de proceduri.

în concordanţă cu anumite principii care-i aduc credibilitate şi apreciere. transportului. În alte cazuri el poate acţiona mai curând ca organizator. va constata că ocaziile de aşi spori numărul de aplicaţii rezultate din concluziile de analiză a valorii şi de a face lucrări de reducere a costurilor şi creşterii a competitivităţii produselor devin din ce în ce mai numeroase. Metode şi mijloace de a obţine receptivitate pentru activitatea de analiză a valorii 35 Colectivul de analiză a valorii lucrează pentru producerea de schimbări favorabile în activitatea generală a unităţii economice. dar conlucrarea cu specialiştii din compartimentul vizat de problemele de analiza valorii. Trebuie recunoscută importanţa laturii umane şi a riscurilor de a stăpâni implicaţiile unei soluţii în activitatea de analiza valorii. mai ales dacă studiile respective sunt declanşate la cererea acestora în vederea îmbunătăţirii metodelor. Modul în care abordează problemele din programul de activitate şi rolul pe care şi-l rezervă pentru el însuşi pentru autoanaliză. Deşi fondul profesional al problemelor cu care se confruntă colectivul de analiză a valorii este similar problemelor generale. el trebuie totuşi să ţină seamă că fiecare temă în parte din programul propriu de activitate are un aspect de care depinde în mare măsură receptivitatea faţă de propria lui activitate. Astfel. o diminuarea a câtorva elemente de cheltuieli. sub aspect profesional şi al eficienţei tehnico-economice. în scurt timp. folosind.ANALIZA VALORII 1. Colectivul de analiză a valorii care abordează propria activitate cu toată responsabilitatea şi care dispune de competenţa profesională corespunzătoare. colectivul respectiv se ghidează. cunoştinţele sale de specialitate. ca urmare a dezvoltării fondului de cunoştinţe în ştiinţele . obţinând. Importanţa vitală a ştiinţelor comportamentului uman. au o contribuţie considerabilă la reuşita programului. În astfel de împrejurări proiectul de diminuarea a costurilor şi lucrărilor aferente devin acţiuni bazate. În vederea obţinerii receptivităţii pentru activitatea de analiza valorii. nu se potriveşte şi la analizele în domeniu efectuate de colectivul de analiză a valorii. Metoda tradiţională a specialistului care proiectează un produs îi sistematizează specificaţiile şi îi pregăteşte punerea în fabricaţie. normelor sau altor aspecte care interesează. probabil. analistul acţionează ca un consultant (sfătuitor) al conducerii ierarhice şi administrează aplicarea rezultatelor. la un proiect legat de diminuarea costurilor. ale specialiştilor din unitatea economică. iar mijloacele de a o trata sunt în general bine înţelese.9. Totodată importanţa vitală a acestei laturi umane este de mai mult timp investigată. utilităţilor. în munca proprie. la lucrarea respectivă. în esenţă. În aceste cazuri. pe colaborare. profesionale. analistul poate acţiona ca proiectat de noi tehnologii sau metodologii. cu şi printre oamenii şi interesele diferitelor nivele ierarhice ale organizaţiei.

COMAN compartimentului – de exemplu. 8. Premisele şi efectele schimbării. în domeniul dinamicilor de grup. în ce priveşte: soluţionarea colectivă a a. Interlocutor receptiv Care pretind pregătire în: Cele mai noi domenii ale cunoaşterii specialităţii respective Sociologie şi psihologie (dinamica colectivă) Ascultare activă Tehnici de comunicare 4. muncii în echipe. Politica. Concepţia. b.Agent al schimbări Tehnici de consulting Tehnici de prelucrare a datelor 6. Comportamentul în unitatea economică 3. a. de analiza valorii.1 Cerinţe esenţiale pentru formarea unei echipe profesionale de analiza valorii Eficienţa colectivului de analiza valorii este cu atât mai mare cu cât membrii colectivului întrunesc calităţi de: 1. Catalizator pentru facilitatea Tehnici de comunicare înţelegerii cerinţelor Tehnici de consulting 5. b. Tabel 1. Sinceritate cu beneficiarii (alţii) 10.36 Gh. Competenţă în specialitatea în care este solicitat de colectivul analiza valorii 2. Constatare (soluţionare de probleme secundare înrudite) 9. Cunoaşterea principiilor dinamicii colective: Motivaţia. Aspecte profesionale. relaţiilor interpersonale etc. Sprijinitor al obiectivelor colectivului sporirea discernământului. deciziilor. deciziilor. Utilizator al resurselor disponibile Înţelegerea de fond a realităţii că analiza valorii nu rezolvă toate problemele Dinamica motivaţiei colective Psihologia maselor Cunoaşterea posibilităţilor de identificare şi utilizare a resurselor disponibile . elaborarea colectivă a c. Interpret al rezultatelor Tehnici de consulting Tehnici de comunicare Psihologia maselor: 7.

atunci audienţa este mai îngustă şi ea trebuie în primul rând mobilizată asupra acelui proiect. trebuie să se ţină seama de amploarea lucrării avută în vedere ca şi practicile curente de lucru şi mentalitatea şefului sau şefilor de compartimente cărora le este prezentată propunerea. În al doilea rând se află persoane efective. cum sunt şefii de compartimente sau din conducerea superioară. . Desfăşurarea consecventă a acestor eforturi va contribui considerabil la stabilirea unui climat din ce în ce mai favorabil funcţiunii de analiza valorii. pe metoda de a valorifica orice împrejurare care se pretează la publicitate eficientă. Elaborarea propunerilor de lucrări concrete. care sunt de exemplu: documentaţie internă sub formă de referate privind noi tehnologii şi activităţi precum şi alte noutăţi de această natură: broşuri care să cuprindă expuneri axate cu precădere pe organizarea. Acolo unde nu se creează o astfel de atmosferă generală favorabilă analizei valorii este mult mai uşor să se aplice o propunere oarecare care poate afecta o anumită persoană. organizarea unor expuneri asupra problemelor de conţinut ce vizează analiza valorii şi altele. pe care îi preocupă anumite probleme concrete. comunicaţiei. Crearea unui climat sau a unei atmosfere favorabile. în esenţă. aşa cum acţionează acesta pe baza cunoştinţelor şi tradiţiilor lui în problemele de analiza valorii produselor. pentru formarea unei echipe de analiză valorii. a proceselor şi activităţilor. Pe măsura obţinerii receptivităţii în “public” se formează şi climatul sau atmosfera favorabilă activităţilor de analiza valorii. planurilor.1. funcţiunile şi responsabilităţii compartimentului de analiza valorii. Cunoaşterea obiectivelor. considerate esenţiale. În acest sens sunt utile diverse mijloace de comunicaţie. De fapt. Crearea unui climat sau a unei atmosfere favorabile se bazează. cadre de supraveghere şi muncitorii – printre care trebuie să fie provocată o înţelegere şi încrederea “de principiu” în analiza valorii. Două feluri de audienţă. într-o unitate economică există două feluri de audienţă. La alegerea celei mai bune căi de a prezenta o propunere de lucrare concretă. un anumit compartiment sau o activitate. administraţiei şi sistemelor tehnice ale unităţii economice Ştiinţe economice Competenţa şi discernământul în ştiinţele comportamentului uman – cum ar fi în domeniul consultingului. Principalele cerinţe. fundamentarea economică şi în alte instrumente ale atribuţiilor. Când însă este vorba de o anumită propunere concretă. motivaţiei înţelegerii şi a elaborării deciziilor colective – au căpătat o pondere esenţială în procesul de obţinere a receptivităţii faţă de colectivul de analiza valorii.ANALIZA VALORII 37 11. În primul rând este “publicul” unităţii în general – conducere. Cu alte cuvinte. sunt specificate în tabelul 1.

afişe. concluziile şi recomandările studiului (argumentate şi prin date de detaliu dar concludente). reprezentări grafice. Cu totul alta este situaţia când prezentarea a fost bine gândită şi a creat încredere că studiul a fost corect întocmit. e normal să fie informaţi corect asupra cheltuielilor directe şi indirecte pe care le implică acţiunea respectivă. Conducerea ştie că nimic nu se poate obţine dacă nu se cheltuieşte ceva. deplasări personale la locul respectiv. este necesară o pregătire minuţioasă. filme. desene. Dacă prezentarea se face scris. trebuie să fie foarte bine gândite. o selecţie şi organizare a materialului. cum ar fi roţile. diverse mijloace vizuale. faptele şi datele caracteristice. mulaje. Este bine să se prezinte esenţa rezultatelor. schiţe. indiferent de complexitatea lui. În primul rând este necesară analiza cât mai amplă şi realistă a temei care va fi pusă în discuţie cât şi a audienţei. pliante. Compararea avantajelor şi dezavantajelor. subiectul este bine înţeles de către analişti. alese eventual din lista următoare. diafilme. . şasiurile. totuşi nu este totdeauna prea uşor să se pună în lumină aspectele cele mai semnificaţie şi să fie delimitate de cele mai puţin interesante. pot sprijini considerabil înţelegerea imediată şi eficace a subiectului considerat: scheme. De obicei. Forme de convingere pentru a obţine receptivitate pentru analiza valorii Pregătirea minuţioasă. o prezentare a acelor detalii pe baza cărora se pot înţelege mai uşor metodele abordate.10. modele. o sinteză a realităţilor şi datelor. Din această cauză. Chiar şi în cazul unei audienţe relativ mici. panouri. structura metalică etc. de exemplu economia de energie. unui grup mai mic sau unui grop mai mare. COMAN selectarea şi organizarea execuţiei precum şi argumentelor care pot conduce la aprobarea lucrării. Dacă prezentarea trebuie făcută verbal. următoarele aspecte vor contribui de obicei la crearea unei impresii favorabile: o copertă curată şi un titlu bine formulat. bine organizate şi proporţionate. avantajele şi dezavantajele variantelor precum şi justificarea concluziilor şi recomandărilor respective. manoperă şi materiale şi nu detaliile tehnice. reprezentări grafice. 1. unei singure persoane. Punerea accentului asupra rezultatelor nu asupra instrumentelor sau mecanismelor prin care se vor obţine. prin scheme. variantele considerate. hărţi. O prezentare neinspirată a problemei va da impresia că analiza a fost superficială. motoarele. ceea ce va crea dificultăţi serioase echipei de analiza valorii şa obţinerea acceptării ei. conţinutul raportului organizat astfel încât să exprime succint şi clar sfera de cuprindere. schiţe etc. mostre. de asemenea.38 Gh.

răspundeţi într-o formă care să le înlăture. dacă nu chiar şi la mândria de a fi coautor la soluţionarea ei. În orice caz. colectivul de analiza valorii devine îndeosebi catalizatorul produsului de intensificare. aşa că obişnuiţi-vă cu ideea de a verifica practic soluţia ori de câte ori aveţi posibilitatea. Aşa se întâmplă şi cu echipamentele de producţie. Exprimaţi-vă succint dar convingător. Este foarte uşor să se depăşească limita periculoasă a optimismului faţă de rezultatelor posibile. Discutaţi deschis şi realist problemele. Prezentarea propunerilor trebuie să fie simplă şi făcută astfel încât să fie uşor înţelese de decidenţi şi convingătoare. Adevăraţii cunoscători într-o problemă sunt cei care lucrează. întrucât oricum cu obstacole respective vă veţi întâlni pe parcursul întregii lucrări şi este firesc să vă pregătiţi de la bun început pentru înlăturarea sau ocolirea lor.ANALIZA VALORII 39 Să nu se exagereze avantajele. Conducătorul care a contribuit la o propunere de îmbunătăţiri a unor condiţii. instalarea şi experimentarea unuia singur. fişierele sau metodologiilor de care se leagă acea problemă. devin suporteri ai colectivului de analiza valorii şi nu mai trebuie convinşi asupra utilităţii muncii acestuia. scepticism care poate conduce la respingerea unei lucrări care ar fi fost aprobată în ipoteza prezentării realiste a rezultatelor. Nu uitaţi că un antecalcul destul de rar se confirmă în practică. Un astfel de optimism creează suspiciuni printre cei care analizează în fond rezultatelor şi nu ideea în sine. Anticipaţi şi pregătiţi-vă să combateţi obiecţiile. Dacă sunt necesare. operatorul care a propus un dispozitiv de prindere mai eficient. Creaţi condiţii pentru discutarea completă a problemei. dar nu într-o formă jignitoare. să se subestimeze cheltuielile şi obstacolelor practice. Este plăcut şi util a încerca un produs înainte de a-l cumpăra. să se supraevalueze eficienţa. propuneţi. Combateţi obiecţiile prin argumente realiste şi legate de modalităţi concrete de soluţionare. maistrul care a sugerat sau a conlucrat la un nou aranjament al locurilor de muncă. de exemplu. În asemenea situaţii. Un ingredient esenţial în domeniul analizei valorii bine practicate este tocmai reunirea de idei. organizare şi sudare a cunoştinţelor de detaliu ale tuturor colaboratorilor în vederea soluţionării problemei. oprind divagaţiile. . Colaborarea conduce cel puţin la familiarizarea cu problema respectivă. Dacă este posibil faceţi experimente practice. fie ele şi modeste. materialele. să nu uităm că nu există om care să aibă monopolului tuturor ideilor bune. Obţinerea colaborării. dar fără să ridiculizaţi raţionamentul sau persoana care le-a făcut. în funcţie de timpul care vi se acordă. Dacă obiecţiile care vi se fac sunt numeroase. Trebuie să vă formaţi capacitatea de a focaliza discuţiile asupra subiectului. Este recomandabil ca să fiţi primii care sesizează neclarităţile sau slăbiciunile propunerii. mai multe echipamente similare. cei mai aproape de maşinile. la început.

. Exprimaţi-vă concret şi asiguraţi operativitatea confruntării. COMAN Urmăriţi tot timpul precizarea clară a concluziilor. Pentru aceasta se recomandă să pregătiţi astfel expunerea încât auditoriul să-i înţeleagă scopul şi să accepte argumentele în favoarea obiectivelor acelei expuneri.40 Gh.

PROCESELOR ŞI SERVICIILOR 2. Caracterul parţial şi limitat al acestui adevăr se referă la faptul că modelul rezultat din procesul epistemic dă o reprezentare eronată şi distorsionează unele aspecte ale segmentului de realitate modelat. Însă. ANALIZA VALORII ŞI MODERNIZAREA PRODUSELOR. cu caracter parţial. modelele de nivel înalt sunt construite astfel încât cu ajutorul lor să se poată construi cu uşurinţă mai multe modele de nivel scăzut care să servească unor scopuri diverse. ca activitate finală a „produselor” noastre din procesul de . la trecerea pentru cercetarea în anduranţă a fenomenului urmărit. în general. Rolul modelării în cercetările tehnico-economice 41 Ciclul epistemic în dezvoltarea volumului de cunoştinţe începe cu un model iniţial. Evident. De aceea. Orice modelare se face cu un anumit scop. este posibil ca scopul acestora din urmă să nu fie foarte exact delimitat. Specificarea preciziei dorite este. iteraţiile ameliorează treptat modelul până la atingerea preciziei adecvate. Modelele de nivel relativ scăzut sunt construite în scopuri destul de bine precizate. spre exemplu. într-adevăr. Este posibil ca procesul să nu fie convergent. nici nu poate exista o asemenea garanţie. Alegerea acţiunii este determinată de necesitatea ca rezultatul aşteptat să poată fi planificat pe baza modelului.1. Noţiunea de scop al modelului este relevantă în perspectiva euristicii la care se recurge pentru a alege dintre acţiunile posibile ale unui ciclu epistemic pe aceea care urmează a fi executată. ci doar adevăruri parţiale şi relative. în cercetarea tehnico-economică. ca şi în perspectiva euristicii la care se recurge pentru a stabili când să se oprească. modelul conceptual al transformări materiilor prime în produse finite. Nu există nici o garanţie că reiterarea ciclului epistemic va duce la obţinerea unui model satisfăcător al segmentului de realitate studiat. Ciclul se repetă până când rezultatul planificat are gradul de precizie cerut de scopurile propuse. ne apropiem de atingerea scopului urmărit de cercetarea experimentală. ar putea duce la o reprezentare falsă în raport cu anume criterii semnificative. Aceste consideraţii teoretico-practice ne conduc la concluzia că nu există adevăr absolut. căci „prea mult adevăr” ne-ar arunca într-o totală irelevanţă şi n-am mai putea zări pădurea din cauza copacilor. Se va considera. Dar. 2. în general. nici nu este nevoie de mai mult. prin iteraţii adecvate. o noţiune destul de vagă. modelul iniţial este construit pe baza unor surse adecvate de informaţie. ci oscilant şi chiar convergent fiind.ANALIZA VALORII CAP. în cadrul procesului de producţie.

lucrărilor experimental-industrial şi procesele de execuţie . mai eficiente.activitatea real-constructivă (realizarea nemijlocită. de căutare şi introducere de noi soluţii funcţionale la produsele realizate. staţiile pilot. care funcţionează în contextul schimbărilor continue ale elementelor sale componente. două momente: activitatea cognitivă şi cea constructivă. Pe baza acestei clasificări a activităţii utile umane.. Producţia industrială este un sistem dinamic complex. sub influenţa condiţiilor în permanentă modificare ale mediului înconjurător (natural sau creat).activitatea ideal constructivă (crearea modelului ideal al viitorului rezultat real). Se consideră că activitatea utilă a omului în cadrul procesului muncii îmbracă următoarele forme: . Procesul muncii include. în construcţia de maşini grele. Astfel. Fenomenul se accentuează în continuare.7 ani.42 Gh. 2 – compartimente conexe care produc modele ale produselor muncii (de exemplu. ca fiind sistemic compusă din trei componente: 1 – compartimente conexe care produc cunoştinţe noi despre obiectele de producţie.activitatea informativ-cognitivă (cunoaşterea obiectului. În prezent. . Timpul cât acestea se află în fabricaţie şi exploatare s-a scurtat. Uneori se întâlnesc şi asemenea situaţii paradoxale în care deşi un produs n-a fost asimilat pe deplin în condiţiile fabricaţiei de serie sau de masă trebuie retras din producţie datorită uzurii morale. Acest proces de accentuare a ritmului de elaborare şi asimilare a tehnicii noi este posibil prin folosirea mai raţională de informaţii şi preocupării de creaţie de informaţie nouă în domeniu. 3 – compartimente de producţie nemijlocită a obiectelor finite.).. cunoaşterea fenomenelor şi legilor naturii). Elementul primordial al acestui sistem îl constituie munca. se poate aprecia şi clasificarea producţiei. studierea lui. figura 2. fapt care face ca durata de concepere şi asimilare a produselor să se apropie de perioada cât acestea se află în exploatare. durata de elaborare şi implementarea a tehnicii noi este de 5. . se apreciază că pe plan mondial se asimilează anual circa 100 000 de maşini şi aparate. luându-se în considerare reacţia inversă (tip model cibernetic) între variabilele de intrare şi variabilele de ieşire. Viteza mare de elaborare şi asimilare a inovării conduce evident la caracterizarea producţiei industriale ca un sistem dinamic complex. COMAN învăţământ. ca proces de interacţiune între om şi natură. a scopului). De data aceasta modelul este mai complex formulat. atelierele de prototipuri etc. ajungând la 2. Ca urmarea interacţiunii lor şi al contopirii cercetărilor ştiinţifice. fapt ce determină adoptarea unor metodologii noi.3 ani. practică. în general.

L y= Y L . tehnic şi de producţie. Ciclul realizării reproduc ţiei sociale.2. folosind drept parametri de bază ai reproducţiei: productivitatea muncii (x) şi volumul specific al produsului finit (venitul naţional sau profitul) pe un muncitor (y): x= X . se prezintă în figura 2. menit să soluţioneze în mod complex problemele cu caracter ştiinţific. În vederea analizei dezvoltării dinamice a producţiei sociale şi creşterea eficienţei sale. pe baza progresului continuu a mijloacelor de producţie şi a bunurilor de consum. Procesul de producţie şi rezultatele acestuia se perfecţionează continuu sub influenţa cerinţelor sociale în permanentă creştere.1. în condiţiile multiplicării ofertei economiei de piaţă. complex. se va face o interpretare matematică. poate fi realizat scopul producţiei de obţinere a unor produse corespunzătoare cerinţelor clienţilor.ANALIZA VALORII 43 într-un proces unic. Acest fapt generează un ciclu deosebit de dinamic al tehnicii şi tehnologiei.1. Fig. Ciclul realizării reproducţiei lărgite luând-se în considerare progresul continuu a mijloacelor de producţiei şi a bunurilor de consum Dinamismul produc ţiei industriale se reflectă în lă rgirea şi înnoirea continuă a reproducţiei sociale pe baza acceleră rii progresului tehnico-ş tiinţific şi a creşterii productivităţii muncii în concordan ţă cu creşterea consecventă a indicatorilor de definiţie ai calităţii vie ţii colectivităţii umane.

relaţia dintre productivitatea muncii (x) şi înzestrarea cu fonduri (K/L) va fi: X b ⎛K⎞ ⎛ K'⎞ = x= ⎜ ⎟ = b'. relaţiile (2. tehnologic şi managementului producţiei.2) Având în vedere că Y = (1-a).4) .X. cantitatea de produs finit pe un muncitor va fi: α y= Y ⎛K⎞ = b. în expresia (1) poate fi evidenţiat distinct factorul care reflectă influenţa metodelor intensive de creştere a producţiei asupra parametrilor acesteia: μ 1− μ Y = b. Considerând că creşterea acestei influenţe în timp are un caracter exponenţial. (2.1) unde α şi β sunt coeficienţi de elasticitate care caracterizează ritmurile de variaţie a funcţiei generate de schimbările factorilor corespunzători. iar funcţia Y = f(K.L .1).L) se transformă în cunoscuta funcţie CobbDouglas: α 1−α Y = b.2) şi (2.) pot fi transformate după cum urmează: Y = b. În cazul acesta.K .L1− μ .K ϖ .⎜ ⎟ L 1− a ⎝ L ⎠ ⎝ L⎠ α (2. Creşterea eficienţei factorilor de bază ai producţiei se realizează ca urmare a folosirii în procesul reproducţiei sociale lărgite a potenţialului ştiinţifico-tehnic. COMAN Modelul matematic modern al procesului de producţiei (funcţia de producţie) folosit pentru studierea influenţei diferiţilor factorilor ai producţiei asupra rezultatului final are forma: α β (2. f (φ ) unde Φ reprezintă caracteristica numerică a potenţialului ştiinţific şi tehnic al unităţii economice considerate.t (2.44 Gh. a ramurii industriale sau chiar a întregii economii naţionale.⎜ ⎟ L ⎝L⎠ α (2.e λ . Aceasta înseamnă că trebuie respectată condiţia: α + β > 1.K . creşterea economică are caracter extensiv. Dacă α + β = 1.3. adică a ansamblului rezultatelor cercetării ştiinţifice şi realizărilor din domeniile: tehnic.L Y = b.K .L În consecinţă.3) Pentru asigurarea unei devansări a creşterii producţiei în comparaţie cu cea a factorilor examinaţi este necesar să se aplice metodele intensive de creştere a producţiei.

mecanizarea şi automatizarea). Caracterul şi conexiunile elementelor acestui sistem determină rolul şi poziţia lor în procesul de producţie dinamic.t ⎝L⎠ ⎛K⎞ Y = b'. λ > λ λ > λ λ > λ > λ > λ > λ 2. Această corelaţie poate fi studiată pe baza principiului asigurării unităţii legăturile subsistemelor informaţionale (i). 2 – munca manual-mecanizată.e λ . reprezintă principalul scop al conducerii activităţilor de modernizare a producţiei şi asimilare a progresului ştiinţific şi tehnic. Dezvoltarea tehnicii cunoaşte trei etape istorice (instrumentalizarea.⎜ ⎟ . λP reflectă ritmul de creşterea a parametrilor subsistemelor: ştiinţă – tehnică – producţie.⎜ ⎟ .2. care facilitează creşterea ritmului de dezvoltare a indicatorilor analizaţi mai sus. figura 2. Caracterizarea şi măsurarea ritmurilor de înnoire a elementelor producţiei Locul central în modelarea fenomenelor proceselor de producţie îl ocupă sistemul om-tehnică. tehnic (T). . cărora le corespund trei moduri tehnologice de producţie: 1 – munca manuală.6) unde λ este ritmul mediu anual de creştere a produsului final obţinut pe baza creşterii eficienţei principalilor factori de producţie: λ= 1 dY Y dt Crearea şi dezvoltarea accelerată a potenţialului ştiinţificotehnic. economice (e) şi organizatorice (o) care conduce la sistemul de inegalităţi: i i i S T P e e e S T P (2. iar întreaga perioadă de dezvoltare a tehnicii şi producţiei materiale poate fi divizată în perioade istorice distincte.5) (2.2.e λ . producţie (P).7) o o o S T P în care λS. 3 – munca creativ-mecanizată (creaţia ştiinţifico-tehnică şi estetică). λT.t ⎝L⎠ μ μ (2.ANALIZA VALORII 45 ⎛K⎞ Y = b. O problemă principală constă în cercetarea relaţiilor dintre ritmurile creşterii principalilor parametri ai procesului de funcţionare a subsistemelor ciclului ştiinţific (S).

Noutatea poate fi absolută sau relativă. Pregătirea iniţială a industriei trebuie să permită asimilarea noului. ca industria să înveţe să facă ceva ce n-a mai făcut până atunci. reflectând relaţiile reciproce şi metodele folosite de cei ce-şi desfăşoară activitatea în procesul de producţie. 1. materiale etc. care cuprinde nu numai soluţii pentru variantele finite ale noilor maşini. în fond. dar şi forme organizatorice şi metode de lucru avansate. Dozarea corectă a ritmului de însuşire a noutăţii. în general. cât şi a însuşi procesului muncii. Dinamica produsului social total al muncii (Y) în diferitele etape ale dezvoltării producţiei (m – muncă manuală. Pe măsura dezvoltării producţiei are loc nu numai transformarea radicală a tehnicii. Noutatea cunoştinţelor în domeniu. în sfera producţiei. ma – muncă manual-mecanizată.2. înseamnă. aparate. 3. Legat de condiţia noutăţii. Însuşirea progresului ştiinţifico-tehnic. trebuie să menţionăm şi dorinţa industriei de a-şi însuşi această noutate. Experienţa conturează şase condiţii principale care determină asimilarea progresului ştiinţifico-tehnic în sfera producţiei bunurilor materiale. COMAN Întreaga istorie a dezvoltării producţiei materiale reprezintă în acelaşi timp şi istoria cunoaşterii tuturor laturilor ei. când înveţi pe cineva trebuie să aibă deja un anumit nivel de pregătire. într-o anumită perioadă de timp. chiar dacă are pregătirea .2. În ştiinţele exacte. Fig. aceasta contopindu-se tot mai mult cu tehnica devenind factorul de bază al producţiei. Dorinţa poate fi stimulată prin măsuri materiale şi morale adecvate. dar mai ales în tehnică. dar şi schimbarea poziţiei şi rolul ştiinţei în producţia socială. întrucât fără cunoştinţe adecvate ar fi imposibilă dezvoltarea şi perfecţionarea atât a obiectelor muncii şi a mijloacelor de muncă.. 2. o anumită cantitate de informaţie. c – muncă de creaţie) Cel mai dinamic element al producţiei este potenţialul ştiinţific şi tehnic. Orice colectiv uman poate asimila.46 Gh.

ANALIZA VALORII 47 corespunzătoare şi dorinţa de perfecţionare. în asimilarea noului. Calitatea noului. Se ştie că pentru o pregătire bună este necesar un corp profesoral adecvat. a variaţiilor soluţiilor (I. Tot aşa şi pentru introducerea noului este necesar acesta să reprezinte într-adevăr un progres faţă de situaţie existentă. III) care se schimbă succesiv între ele este prezentată în figura 2. permiţând şi prognozarea dezvoltărilor. Nu se poate perfecţiona tehnologic un agent economic numai pe baza resurselor interne. un anumit decalaj în raport cu însuşirea aspectelor teoretice care vizează strategia agentului economic şi cu scoaterea din producţie a obiectelor ce se producea anterior. 4. Fig. cu caracter exponenţial.. II.2. Este necesară colaborarea cu alţi agenţi economici. pe baze materiale adecvate. 6.t (2. Acest punct vizează mai ales tactica agentului economic. Legitatea cea mai răspândită privind determinarea principalilor parametri ai obiectelor muncii. Crearea condiţiilor materiale necesare introducerii noului. Acest punct vizează mai ales strategia agentului economic. Schema dezvoltării şi perfecţionării soluţiilor tehnice (funcţia de tipul: parametru-timp) 5. tehnologice etc. Segmentul 1.8) unde h este indicatorul ce caracterizează viteza de schimbare a parametrului z până la limita valorii sale m/n. Aceasta se obţine pe baza calităţii colectivelor de elaborare a noului. Această înlocuire treptată presupune o programare corectă de asimilare a noului. Programarea corectă a ritmului de aplicare a noului în condiţiile de producţie.3 are .. Ecuaţia curbei logistice pentru cazul general are forma: z= m n + e −h .2..3. În segmentul 2.3. este cea mai exprimată cu ajutorul curbelor logistice în forma de “S” alungit şi care oglindesc periodicitatea înnoirii soluţiilor tehnice. reflectă perioada creării şi verificarea exponenţiale a noii idei tehnice. Creşterea indicatorului h corespunde scurtării duratei ciclului complet de viaţă a soluţiei examinate. Reprezentarea grafică a funcţiei z = f(t). Noul întotdeauna înlocuieşte treptat vechiul întrucât astfel se pot produce perturbaţii în continuitatea activităţii agentului economic.

W. Ritmurile de dezvoltare a potenţialului tehnicoştiinţific (λps). Dunod. „American Economic Review”.t) pentru o serie de curbe în formă de “S” şi elaborarea în acest fel a prognozei dezvoltării parametrului de bază al mulţimii de obiecte cu aceeaşi destinaţie funcţională caracterizate prin familia de curbe f(P. H. pentru prima dată. ln h n se realizează trecerea la o nouă tehnică. În literatura de specialitate se prezintă formularea matematică a acestor probleme.Cn). 2 – ritmurile de înnoire a nomenclaturii produselor fabricate. W. 3 – durata medie de fabricare a anumitor tipuri de produse. Cobb C. această funcţie care le poartă numele.. . COMAN loc creşterea parametrului principal P (prin acumulări cantitative de obiecte de consum de acelaşi tip sau prin modificări succesive ale aceluiaşi obiect. Una din caracteristicile de bază ale producţiei moderne o constituie intensitatea înnoirii tuturor elementelor sale.3. devenind necesară trecerea la soluţii tehnice principial noi.2/1928) în care prezintă.. care permite trasarea curbei generale înfăşurătoare F(P. max max până la atingerea zonei valorilor limită PII şi PIII . Ea caracterizează dinamismul dezvoltării agenţilor economici se propun.. Ritmurile creşterii parametrului încep să se micşoreze în punctul 2’. Urmează apoi o perioadă de saturaţie (segmentul 3. Méthodes statistiques de ľéconometrie. a noilor produse în volumul total de produse realizate. C2. nr. H.48 Gh. C3. în expresie cantitativă. În practica cercetărilor de prognoză se foloseşte metoda extrapolării curbelor înfăşurătoare. În mod analog are loc schimbarea în timp a parametrilor corespunzători curbelor II şi III. publică un articol despre teoria producţiei (Cobb C. şi Douglas P. următorii parametri: 1 – numărul tipurilor noi de produse concepute în decursul unui an calendaristic.…. caracterizate de variaţia parametrului principal în domeniul P1<P’2<P3. de obicei. Theory of Production.t. În acest în punct în care: P= 1 1 . 2. ulterior s-au făcut multe completări şi 3 interpretări ale ei care sunt prezentate în manuale de specialitate . trebuie să depăşească ritmurile de creştere a mijloacelor tehnice de producţie (λmt) şi a produsului muncii (λpm) conform inegalităţilor: λps>λmt>λpm.4) când parametrul P se apropie de valoarea sa limită max PI . în expresia valorică.. Desigur. Douglas P. Paris.. Unele aspecte teoretice ale modelului Cobb-Douglas pentru analiza proceselor de producţie La începutul anului 1928. 4 – ponderea.C) cu valori diferite (C1. în ani. 1964. Dacă se consideră funcţia de producţie Cobb-Douglas simplă: 3 Malinvaud E.

M şi F. creşteri diferenţiale de M şi respectiv F. în termeni absoluţi.M (α −1) . cel mai des. eventual.F β . după obiectivul pe care îl are cercetarea.M .13) (2. funcţiile Cobb-Douglas se calculează pe bază de indici. log F ecuaţie care va servi la evaluarea parametrilor A.M α . A.F β ∂Y = α . A. Între elasticităţile α şi β (α > 0 şi β > 0) poate exista în mod normal relaţia: ∂Y M α . sau produsul social total. log M + β . Dacă se logaritmează ecuaţia (9) se obţine: (2. α şi β prin metoda celor mai mici pătrate.F β ∂Y F β . forţa de muncă etc. sau producţia unei unităţi economice.15) .F β ∂M ∂Y = β .F β =α .M α . cu ajutorul eficienţei diferenţiale (derivatei parţiale) a celor doi factori care participă la producerea rezultatului producţiei. A. M – fondul de salarii.M α . sau numărul lucrătorilor.ANALIZA VALORII 49 (2.11) şi: (2. Astfel. atunci când este vorba de confruntarea unor categorii atât de cuprinzătoare cum sunt venitul naţional.M α . fondurile fixe.12) conduce la determinarea elasticităţilor pentru α şi β: În mod obişnuit. orele de muncă productive prestate.M α .14) α + β=1 (2. = =β ∂F Y A. determină modificările: Y = A. Demonstraţia se face simplu. F – fondurile fixe disponibile sau.12) în valoarea lui Y. la o creştere în medie cu 1% a fondului de salarii curente (reale şi nominale) a determinat o creştere cu α% a rezultatului activităţii de producţie. o serie ajustată a investiţiilor. A. Exprimarea procentuală a expresiilor (2. sau. = ∂M Y A.9) în care Y reprezintă rezultatul procesului de producţie ce va reprezenta venitul naţional. Aceasta înseamnă că în perioada la care se referă cercetarea.F ( β −1) ∂F (2.F β (2.10) log Y = log A + α .11) şi (2. Parametrii α şi β constituie de fapt elasticităţi ale celor doi factori consideraţi. Pentru fondurile de producţie fixe se interpretează analog β.

În general. Când: α + β>1 (2. poate fi definit prin relaţia: (2. deşi se modifică în sens pozitiv volumul eficienţei diferenţiale a fiecărui factor.20) Y (t ) = B. aceasta ar însemna o creştere a producţiei proporţională cu totalul creşterii fondurilor fixe şi a fondului de salarii. proporţia fiind dată de coeficientul A. X ( M . În cazul în care: [ ] [ ] unde B este o constantă care reprezintă raportul producţie/factori în momentul iniţial (t = 0): Y M . Cu alte cuvinte.F ) unde A(t) este un indicator al progresului tehnic care.t (2. o creştere simultană cu 1% a volumului utilizat din cei doi factori va determina o creştere mai mică de 1% a venitului naţional.05.e (α1 + α 2 = 1) în cazul în care în fiecare an s-ar realiza un spor de acelaşi ordin al progresului tehnic. raportul lor ∂M/∂F rămâne invariabil. F (t ) . De exemplu. În felul acesta.5 (creşterea fiecărui factor cu 50%) şi totuşi valoarea funcţiei să crească cu 2.17) se remarcă o eficienţă crescândă în creşterea simultană a factorilor. de exemplu 1. Aceasta justifică includerea în funcţie a unui factor de trend: (2. în timp ce Y a crescut cu 15%. funcţia putând fi exprimată prin relaţia: α 1 α 2 0. ∂Y/∂M respectiv ∂Y/∂F. M (t ) . ne putem imagina uşor o situaţie în care înmulţim cei doi factori ai funcţiei Cobb-Douglas cu aceeaşi constantă. 05.t Y = x1 .e α + β<1 (2. atunci λ = 0. dacă M şi F au crescut cu câte 10%. De obicei se aplică următoarea formulă mai generală: α (1−α ) λ .50 Gh.x2 . dacă exprimă un ritm constant. COMAN şi în condiţii normale.19) A(t ) = eλ .t unde λ este indicatorul progresului tehnic şi arată de câte procente creşte Y peste ceea ce este determinat de creşterea volumului lui M şi F. ceea ce înseamnă în termeni matematici că s-a înregistrat un progres tehnic neutral.16) există o eficienţă descrescândă a sumei factorilor utilizaţi.18) Y = A(t ).F (1−α ) α . Iată de ce o estimare statistică care să aibă sens trebuie să ţină seama de o astfel de funcţie de producţie mai generalizată. Acest lucru înseamnă că a intervenit o modificare pozitivă în eficienţa factorilor.

.M α . iar orice creştere a productivităţii poate rezulta din schimbarea raportului F/M.F (1−α ) Y ⎛F ⎞ = A. care. dedusă din funcţia Cobb-Douglas. valoric exprimată. o creştere a productivităţii muncii (care se exprimă printr-o creştere a raportului Y/M) nu poate fi exprimată de această formulă. calificarea muncii nu se schimbă şi.22) Rezolvarea sistemului: ⎧ ⎛Y ⎪∑ log⎜ M ⎝ ⎪ ⎨ ⎪ log⎛ Y ∑ ⎜ ⎪ ⎝M ⎩ ⎞ ⎛F⎞ ⎟ = n log A + α ∑ log⎜ ⎟ ⎠ ⎝M ⎠ ⎞ ⎛F ⎟. nu serveşte decât la exprimarea legăturii producţie/factori. Înseamnă că o modificare în productivitatea muncii – exprimată ca raport Y/M – este privită ca rezultând din modificări ale raportului dintre fonduri fixe şi forţele de muncă angajate. Aici un raport şi anume Y/M. Studiul acestei variante a funcţiei de producţie relevă unele deficienţe ce rezultă însăşi din structura sa. ceea ce înseamnă folosirea mai intensivă a unui sau altuia din factori (după cum factorul de la numitor sau numărător este acela care creşte). este unul dintre indicatorii înzestrării tehnice. Este vorba de cazurile în care nu înzestrarea tehnică. Dacă se admite restricţia: α + β = α + (1 . schimbarea randamentului lor etc.23) va conduce la obţinerea parametrilor funcţiei Cobb-Douglas. când nu are loc progres tehnic şi orice creştere a producţiei se datorează creşterii volumului factorilor calitativi neschimbaţi. Într-adevăr.21) Dacă productivitatea muncii este notată prin raportul Y/M se va constata că: Y = A. cu alte cuvinte. la rândul său. în sfârşit. determină modificarea productivităţii muncii. când tehnica folosită este invariabilă.. progresul tehnic sau ridicarea calificării muncii sau schimbări în ambele direcţii. având în vedere că A şi α sunt constante. în forma sa originară. este exprimat ca o funcţie a unui alt raport F/M. log⎜ ⎠ ⎝M ⎞ ⎛F ⎟ = log A∑ log⎜ ⎠ ⎝M ⎞ ⎛F⎞ ⎟ + α ∑ log⎜ ⎟ ⎠ ⎝M ⎠ 2 (2.⎜ ⎟ M ⎝M ⎠ α (2.ANALIZA VALORII 51 Introducerea unei variabile de trend este justificabilă cu ajutorul analizei unei funcţii a productivităţii muncii. Rezultă că funcţia Cobb-Douglas. ci schimbările calitative de utilaj.α) = 1 atunci funcţia (9) va fi transcrisă astfel: (2. în cazul unui raport constant F/M.

incluzându-se şi o variabilă referitoare la progresul tehnic.20) Y (t ) = B. în general. Este o chestiune nu mai puţin importantă de a stabili în ce măsură la progresul tehnic contribuie înzestrarea cu fonduri fixe din diferite perioade. va putea fi interpretată ca rezultat al progresului tehnic. altfel nu ar fi aplicabil. O discuţie mai generalizată se poate face admiţând ca punct de plecare funcţia (2. de un element de trend. ln ⎜ ⎟ ⎝M ⎠ ⎝M ⎠ (2.t α (2. În forma generalizată se va obţine: Y = e λ .t sau: α . presupunându-se că fiecare an a adus ceva nou din punct de vedere tehnic.e λ .t + β . ln M + β ln F + λ.t .25) unde t este timpul şi λ este un parametru care reprezintă ritmul progresului tehnic. Aceasta este reprezentată. fondurile fixe vor avea doi indici de timp: t – data la care funcţionează încă şi v – anul intrării în funcţiune. progresul tehnic este încorporat într-un utilaj tehnologic nou. De aceea.26) Deducând formula productivităţii muncii din (24) se obţine: Y ⎛F⎞ = e λ . cu cifre. care înregistrează în medie o creştere anuală de λ%. Astfel.28) Este evident că în expresia (27) sau (28) o creştere a productivităţii muncii.52 Gh.t n (2. desigur. În consecinţă.[F (t )] . COMAN Toate acestea impun completări la funcţia existentă.∏ xixi i =1 (2. rămâne. înregistrate în anul t. un produs al unei mai bune organizări.F β . fondurile fixe vor fi separate analitic după anul de intrare în funcţiune.⎜ ⎟ M ⎝M ⎠ sau: β (2. Se înţelege că F1998(1998) ≥ . Sau. Spre exemplu.20): (1−α ) λ . o problemă deschisă dacă acest progres tehnic provine din îmbunătăţirea maşinilor şi agregatelor sau este.e şi se consideră că progresul tehnic. Fv(t) înseamnă fondurile fixe intrate în funcţiune în anul v. dimpotrivă.24) Y (t ) = M α . se datorează în mod precis introducerii an de an a unui utilaj nou.27) ⎛Y ⎞ ⎛ F ⎞ ln ⎜ ⎟ = λ . chiar în condiţiile unui raport constant F/M. Forma cea mai uzitată pentru cazul cu două variabile este următoarea: (2.t . calificări etc.[M (t )] . F1998(2000): fondurile în funcţiune în 2000. puse în funcţiune în anul 1998.

dv t (2. Competiţia manifestată de producători pentru cucerirea pieţelor. au fost construite funcţii de producţie destul de complicate care nu au putut fi decât aproximate la rezolvarea lor.(t −v ) = Fv (t ) Plecând de la aceste consideraţii de principiu. Producţia totală în anul t va fi: [ ] [ ] Yv (t ) = ∫ Yv (t ).e Având în vedere că fondurile fixe intrate în funcţiune în anul v.t). M v (t ) .v .ANALIZA VALORII 53 F1998(2000).[J (t )] α t (1−α ) .v (şi nu λ. exponentul lor de progres tehnic este λ. Astfel. Totalul forţei de muncă distribuite este obţinut cu expresia: M (t ) = −∞ ∫ M v (t ).29) se observă astfel de ce se modifică funcţia de producţie.35) Desigur. pentru că s-ar fi putut produce o reducere considerabilă a volumului lor prin ieşirea din funcţiune.33) (2. dar producând în t.I (v).(1−α ). se poate spune că într-un moment t: (2. impune cunoaşterea celor mai .e −γ .dv −∞ iar: σ= γ +λ 1−α (2. La un utilaj tehnologic Fv(t) lucrează o parte din forţa de muncă disponibilă Mv(t).30) Yv (t ) = B.34) unde: J (t ) = ∫ eσ .31) Investiţia într-un moment v este de Fv(v) şi se va nota I(v). forma finală a unei asemenea rezolvări se prezintă sub următorul aspect: Y (t ) = B.e −γ .t (2. au numai „vârsta” de v ani.dv −∞ t (2.32) I (v). Considerând o rată anuală γ a deprecierii utilajului.[M (t )] . Fv (t ) . în cadrul unei economii libere. Pentru fondurile fixe provenind din anul v – şi numai pentru ele deocamdată – se va obţine: α (1−α ) λ .v (2. aceste consideraţii teoretice au rolul de a forma un model explicativ al fenomenelor de progres tehnic în procesul de creştere al unei economii. Ele nu pot fi însă utilizate pentru exprimarea influenţei cantitative a progresului tehnic asupra procesului de producţie.

ca producători. Ea are o influenţă semnificativă asupra acestora. macroeconomia. trusturile internaţionale constituie o sursă principală de soluţii şi transfer tehnologic. ele joacă roluri principale în reglarea sau dereglarea interacţiunilor economice pe piaţa liberă. Dificultatea construirii unui model adecvat pentru analiza sistemelor de producţie este datorată. le poate chiar controla. moderne. Firmele de acest fel determină. iar în condiţii extreme. a producţiei. care se suprapun tendinţelor macroeconomice şi microeconomice naţionale. în concurenţă tehnică şi economică pe piaţa liberă. rata dobânzii sau impozitul. Existenţa unor agenţi economici internaţionali. de obicei. administratori şi distribuitori. Economia mondială a dobândit o existenţă concretă. pe lângă aceşti factori. destule evenimente la nivel micro afectează profund macroeconomia şi nu pot fi controlate sau măcar influenţate de pârghii economice precum moneda. cât şi cursul comercializării produselor şi serviciilor pe plan mondial. dificultăţilor de elaborare a unei teorii noi. Pentru a fi funcţională. a creditului şi a ratei dobânzii. Întrucât aceste firme depun o mare parte din totalul mondial al activităţilor economice. pe de o parte. al treilea este dat de iniţiativă şi inovaţie în asimilarea noului. pe emanaţiile poluante. cunoscuţi mai ales sub denumirea de trusturi internaţionale. o teorie economică trebuie să cuprindă trei elemente: primul este macroeconomia monedei. microeconomia luării deciziilor asupra vitezei de rotaţie a banilor şi asupra duratei care este asimilată cu prezentul în procesele economice. al doilea. . care este foarte diferită de economiile naţionale. Modelele neoclasice s-au construit dând prioritate fie sistemelor macroeconomice. fie microeconomice. Capacitatea şi superioritatea lor tehnologică vor modela norme noi de randament economic. Nici una din aceste supoziţii axiomatice nu se apropie de realitate. evoluţiile tehnologice. Niciodată firmele şi indivizii nu s-au supus presupusei lor stăpâne. trusturile internaţionale desfăşoară o gamă largă de activităţi periculoase. Acţiunile şi strategiile lor joacă un rol primordial în determinarea peisajului ecologic. devenirii inoperante a teoriilor economice clasice. creditul. complică şi mai mult elaborarea unei teorii economice unitare şi viabile. Ele sunt promotorii proceselor tehnologice moderne şi mijloacelor de transfer tehnologic.54 Gh. a mai apărut unul nou şi descurajant: economia mondială de tip transnaţional. În acelaşi timp. În plus. Şi. În virtutea necesităţilor economice proprii bazate pe o rată cât mai mare a profitului. iar pe de altă parte. pe lângă toate acestea. precum şi surse de idei noi privind dezvoltarea economiei de piaţă. Dar. COMAN diverse aspecte ale procesului de producţie pentru impunerea produselor obţinute. mai există şi economia mondială.

dar abordarea lui Walras încă mai constituie fundamentul logicii. continuitatea şi refolosirea soluţiilor tehnice. numai factorii „esenţiali”. Însă. din cauza complexităţii analizei factorilor de influenţă în totalitatea lor. Folosirea teoriei şi practicei valorificării în procesul de analiză a valorii Prin valorificare se înţelege. teoriei sale. într-o ştiinţă „riguroasă”. matematice. cunoscute sub denumirea de teoria catastrofelor sau „efectul zborului de fluture”. în condiţiile ştiinţei contemporane. De aici rezultă dificultăţile deosebit de mari de a elabora o teorie economică. metodologiei şi al premiselor privind caracterul ştiinţei economice. progresele ştiinţifice înregistrate de comunitatea umană au făcut să se treacă la utilizarea teoriei structurilor complexe pentru modelarea fenomenelor economice. astfel poetul nostru naţional M. Ulterior. şi acum se iau în considerare. fiind controlat de factori care nu sunt semnificativi din punct de vedere statistic. Discuţiile sunt însă controversate şi pe alte planuri. succesiunea. iar poetul englez Francis Thompson (1859-1907) scria „Lucrurile. ale obiectelor tehnice şi elementelor lor structurale existente. iar pe de altă parte. pe de o parte. cu argumente convingătoare. . teoria catastrofelor sau „efectul zborului de fluture” susţine că un fluture care dă din aripi în pădurea tropicală din Amazon poate şi chiar determină starea vremii peste câteva săptămâni sau luni la Chicago.4. preluarea selectivă. dându-i o formă matematică. Eminescu (1850-1889) scria „Din codru rupi o rămurea/ Ce-i pasă codrului de ea ?”. 2. viabilă. care utilizează instrumente matematice cunoscute la vremea respectivă şi în care presupune că numai elementele semnificative din punct de vedere statistic sunt importante şi determinante. s-a recurs. Este vorba despre un model mecanic. proiectarea sistemelor tehnice după principiile înrudirii lor constructiv-tehnologice. Surprinzătoare. tehnologice. de cele mai multe ori.ANALIZA VALORII 55 Pentru a ieşi din impas. i s-au adus numeroase schimbări şi completări. la două soluţii: elaborarea unor modele codificate matematic cu caracter complex sau/şi elaborarea unor modele parţiale de analiză a fenomenelor tehnicoeconomico-sociale. că un sistem complex nu permite previzionarea. dar riguroasă din punct de vedere matematic (confirmată experimental). de către specialişti. Léon Walras (1834-1910) a pus bazele transformării ştiinţei economice. În prezent. Teoria structurilor complexe este o ramură a matematici moderne care demonstrează. În Franţa anilor 1870. organizatorice etc. prin puteri nemuritoare/ Aproape ori în depărtare/ Tainic/ sunt strâns legate între ele/ Aşa că de clinteşti o floare/ Aduci înfiorare printre stele”.

studiate de genetică (teoria eredităţii) şi metodele acesteia. geofizica ş. de exemplu chimia fizică. Lumea organică. deja folosite în practică. de produs sau de proces. fără de care acestea n-ar putea să apară sau să fie reproduse. Conexiunile şi relaţiile elementelor lumii anorganice sunt studiate de diferitele capitole ale ştiinţelor naturii (chimia. subansamblelor şi pieselor. fizica. procese şi fenomene. Acest sistem se dezvoltă şi se perfecţionează sub două aspecte intercondiţionate: de conţinut (formularea categoriilor. Societatea omenească. Practica dezvoltării sistemelor tehnice şi organizatorice (social-economice). principiilor) şi de formă (ecuaţii matematice. legităţilor. în obţinerea pieselor de rezervă etc. care funcţionează în sfera producţiei sociale. COMAN Principiul originalităţii în procesul creaţiei tehnice nu trebuie absolutizat. .56 Gh. Tendinţa actuală a progresului ştiinţific şi tehnic impune tot mai mult ca tehnica să fie concepută pe baza unor combinaţii noi. pentru care este caracteristică. reguli etc. în particular forma superioară de organizare umană a producţiei sociale. caracterizată prin particularităţile specifice apariţiei vieţii. Pentru analiza şi cunoaşterea principiului valorificării trebuie avut în vedere că pentru orice proces material sau activitate teoretică a omului este caracteristică repetabilitatea anumitor obiecte. 2. cu ajutorul capitolelor speciale ale teoriei valorificării. a. Lumea anorganică.). simboluri logice.). respectiv a principiilor şi metodelor ei de bază. geologia sau alte ştiinţe sau interdisciplinar. Dar orice teorie capătă forma unui sistem de cunoştinţe generalizate şi de interpretare a anumitor laturi ale realităţii. reprezentând un capitol special al teoriei valorificării. permite formularea unor probleme ale teoriei valorificării. în multe cazuri. 3. ceea ce conduce la dificultăţi în înlocuirea pieselor uzate. stabilitatea relativă a conexiunilor şi relaţiilor elementelor ce o compun şi modificarea relativ lentă a acestor conexiuni şi relaţii sub acţiunea proceselor naturale fizice şi chimice. respectiv proceselor. De aceea valorificarea are un caracter general şi trebuie privită ca o condiţie obligatorie a dezvoltării producţiei. Este total greşită practica de stimulare necondiţionată a cercetătorilor şi proiectanţilor în funcţie de numărul elementelor originale incluse în tehnica nouă. Obiectele studiate de teoria valorificării aparţin unuia din următoarele domenii: 1. eficiente. a elementelor. este studiată în ansamblu şi pe elementele sale componente. în sensul că cu cât include mai multe elemente originale un produs va avea un nivel de noutate şi de calitate mai înalt. Această concluzie are la bază faptul că printr-o creştere a nivelului “originalităţii” construcţiei se scumpeşte artificial tehnica şi devine imposibilă aplicarea unificării şi tipizării.

Rezultă una din concluziile principale conform căreia trăsăturile calitative şi cantitative ale oricărui obiect aflat în dezvoltare pot şi trebuie să fie exprimate în mod complex. În condiţii istorice concrete ale dezvoltării producţiei. Orice obiect creat conţine în structura sa. şi soluţii “vechi” şi anume cele mai avansate.qr) .principiul valorificării optime a elementelor producţiei.ANALIZA VALORII 57 Ca urmare acestor precizări.cel de noutate al obiectului şi de repetabilitate a elementelor. Teoria valorificării sistemelor tehnice care studiază şi explică legitatea continuităţii dezvoltării mijloacelor tehnice şi tehnicoinformaţionale de producţie. c. organizatorice şi tehnologice. oricare dintre verigile acesteia există şi se dezvoltă pe baza unităţii şi intercondiţionării elementelor nou introduse (qv) şi repetabile (qr). Q = F(qv. al cărui mecanism de funcţionare se blochează pe interconexiunea sistemelor tehnice şi organizatorice. legăturilor şi relaţiilor sale. de pe poziţia intercondiţionării elementelor repetabile şi schimbabile ale acestor sisteme. dezvoltarea oricărui element al producţiei este însoţită de folosirea obligatorie a soluţiilor tehnice şi organizatorice existente în producţia socială. Principiul 2 . Principiul 3 . în profil vertical şi orizontal. tehnicii şi producţiei. Teoria valorificării sistemelor organizatorice care studiază şi explică legitatea continuităţii dezvoltării acestor sisteme. rezultă că teoria generală a valorificării poate fi considerată acel sistem de cunoştinţe care explică legităţile dezvoltării lumii materiale şi ale sistemelor acesteia. Corespunzător acestora se pot examina trei cazuri de aplicaţii ale teoriei valorificării: a. tehnice şi tehnologice. Dar este evident că noul nu este posibil fără folosirea elementelor vechiului. În fiecare etapă de dezvoltare a producţiei sociale. b. Teoria valorificării sistemelor tehnologice care studiază şi explică legitatea continuităţii dezvoltării producţiei industriale ca sistem tehnologic. vom distinge trei categorii de sisteme principale care o alcătuiesc: tehnice. Din punct de vedere istoric. Examinându-se sfera producţiei sociale. variabilităţii şi repetabilităţii elementelor producţiei. din punctul de vedere al dezvoltării ei continue. verificate multilateral şi omologate şi care fac parte din potenţialul tehnico-ştiinţific al societăţii. în cadrul producţiei sociale. cu ajutorul a două criterii . pe lângă soluţiile calitativ noi. în procesul creaţiei tehnicii noi.principiul unităţii. Principiul 1 . Se vor exprima unele principii care permit evidenţierea laturilor esenţiale (din punctul de vedere al continuităţii) ale dezvoltării soluţiilor ştiinţifice.principiul obligativităţii luării în considerare a realizărilor ştiinţei.

agregării. Q(qv. care. Metoda simplificării constă în studierea gradului de ordonare a elementelor sistemelor între care există legături preponderent indirecte.qr) → extr. indicatorii constructivi ai elementelor pieselor. tipizării. Aşadar. organizatorice şi în general tehnologice) există o proporţionalitate optimă. cunoscute sub numele de: metodele unificării. Metoda unificării reprezintă forma de evidenţiere şi cercetare a criteriilor componentelor structurale omogene ale diferitelor obiecte ale cercetării. O asemenea posibilitate se realizează numai în cazul în care anumiţi parametri caracteristici şi soluţii ale noilor elemente. procesele tehnologice tipizate. între elementele modificate. din punctul de vedere al eficienţei sociale maxime.principiul interschimbabilităţii elementelor producţiei. noi valenţe. soluţiile tipizate ale problemelor pregătirii tehnologice etc. pe scurt. rămân constante adm sau variază în limitele unor mărimi admisibile. nou introduse şi cele repetabile. simplificării şi interschimbabilităţii. în scopul sistematizării şi ordonării lor ulterioare. în scopul optimizării ulterioare a nomenclaturii acestor elemente după unul sau mai multe criterii (parametri) de bază. ansamblurile complexe. realizarea principiului interschimbabilităţii reprezintă o condiţie obligatorie a perfecţionării continue şi înnoirii tuturor elementelor producţiei. Principiul 4 . sunt unificate simbolurile şi termenii. păstrându-şi particularităţile lor esenţiale ca metode de proiectare. ceea ce se creează şi se foloseşte repetat în procesul activităţii umane. stabilite (qv ). în cadrul mulţimii obiectelor analizate. pentru sistemele aflate în dezvoltare (tehnice. În principiu. COMAN Q = F(qv. care să corespundă în mai mare măsură cerinţelor crescânde ale producţiei. aflate în interconexiune cu mijloacele şi metodele utilizării lor.58 Gh. Metoda teoriei valorificării capătă anumite aspecte concrete de aplicabilitate. Metoda tipizării prezintă unele asemănări cu metoda unificării. ci dimpotrivă presupune în mod obligatoriu existenţa posibilităţii înlocuirii lor permanente cu elemente noi. în cadrul teoriei valorificării. mai perfecţionate. Aceste aspecte concrete pot avea diferite diviziuni ale metodei generale a teoriei valorificării. aplicate în tehnică şi tehnologie. au căpătat. Ca exemple pot fi date produsele tipizate constructiv. qr∈qvadm . Dezvoltarea continuă a elementelor producţiei nu exclude. deosebindu-se însă substanţial de aceasta prin aceea că în calitate de obiect al cercetării aici apar trăsăturile comune ale structurii (acelaşi tip de construcţie) sistemelor omogene şi elementelor lor.qr) → extr. respectiv.

aparatelor şi echipamentelor conduce la consumuri din ce în ce mai mari de muncă. de aceea se impune mult discernământ în opţiunea nivelului de valorificare a elementelor de producţie. de stagnare tehnică a producţiei.Tk) şi bazată pe folosirea principiului valorificării. atunci scopul politicii economice va fi folosirea cea mai economică a aceloraşi resurse. . care revine la unitatea de cheltuieli. în timp ce sarcinile accelerării progresului tehnico-ştiinţific impun. Conceperea de noi produse şi procedee tehnologice. se regăseşte într-una din principalele contradicţii ale dezvoltării producţiei contemporane: complicarea şi diversificarea continuă a maşinilor. Dar. adică minimizarea cheltuielilor ce revin pe unitatea de efect util. omogene sub aspect funcţional. cercetarea are drept scop elaborarea şi utilizarea aparatului matematic care să permită determinarea optimă a nivelului de preluare şi valorificare atât pentru fiecare grup de sisteme în ansamblu. cât şi pentru fiecare sistem care intră în componenţa grupului analizat. în spaţiu şi timp. asigurându-se prin aceasta economisirea resurselor de muncă şi materiale. La folosirea şi exploatarea produselor muncii se investesc cheltuieli a căror sumă este Z(t) şi rezultă un efect util E(t). Cercetarea sub aspect economic a dezvoltării. Nici un agent economic nu-şi poate permite să retehnologizeze complet baza tehnică de producţie la trecerea la obţinerea unui nou produs. Formularea problemelor de optimizare cu luarea în considerare a factorului de valorificare. a obiectelor producţiei constă în determinarea cu ajutorul programării dinamice a politicii optime de dezvoltare. reducerea perioadei de creare şi asimilare a elementelor fabricaţiei industriale şi un înalt nivel tehnico-economic. adică în maximizarea efectului util. Factorul obiectiv care face să se apeleze din ce în ce mai frecvent (deşi uneori spontan) la metodele teoriei valorificării. Ke = E/Z → max. Kz = Z/E → min. Folosirea principiilor valorificării în practica tehnologică este evidentă. pe de altă parte.ANALIZA VALORII 59 Aspectele economice ale teoriei valorificării. pe baza valorificării. materiale şi timp. Dacă politica tehnică constă în folosirea cu maximum de eficienţă a resurselor disponibile. această valorificare să nu determine un proces contrar. organizatorice şi tehnologice. Extinsă pe o perioadă de timp analizată (Ti . reducerea acestor consumuri şi asigurarea concomitentă a unor lucrări de calitate superioară. sisteme de proiectare şi conducere se bazează tot mai mult pe soluţii tip unificate. a grupurilor de sisteme tehnice.

dar care serveşte cunoaşterii umane). cât şi de cercul larg al relaţiilor sociale care nu au o influenţă directă asupra obiectului cercetării considerate. în care se realizează nişte relaţii sociale extrem de variate şi împletite în mod complex. În felul acesta. sau concepţiile despre organizarea socială etc. Pot fi cercetate ca sisteme fie sistemul planetar. Astfel. adică de un om (sau de altceva. să existe un obiect. trebuie să i se cunoască graniţele.60 Gh. datorită căruia între fenomene. o societate comercială poate fi definită şi privită ca sistem în cele mai diferite moduri. sau flora. un obiect sau un fenomen ca sistem. Principiul metodologic de bază al individualizării este conexiunea universală. ea este un sistem social. prezente şi viitoare. Numai cu această condiţie sistemul devine un câmp. obiecte şi procese nu există limite riguroase şi absolute. este nevoie de un subiect. În funcţie de obiectivul cercetării acelaşi fenomen poate fi definit ca sistem în diferite feluri şi sub aspecte diferite. un scop al cercetării. În acelaşi timp. şi. ea poate fi privită ca un sistem economic în care se realizează anumite procese şi relaţii economice. sau fauna. un fenomen sau un proces. tehnologic sau sub alte aspecte substanţiale sau energetice. mai întâi. Pentru a avea un sistem trebuie. Determinarea unui sistem nu implică limite temporale sau spaţiale. Întreprinderea ca sistem Orice fenomen. definit riguros şi univoc. Dacă scopul cercetării este o cercetare economică precisă în legătură cu principiile cointeresării materiale. se va defini societatea comercială ca un sistem economic în cadrul căruia se face abstracţie atât de relaţiile care caracterizează societatea comercială sub aspect tehnic. Un fenomen. în al treilea rând. fie o celulă. un obiect sau un proces devin sisteme numai în cadrul procesului de cunoaştere. În al doilea rând. trecute. el trebuie să fie separat şi opus restului lumii. ale rentabilităţii şi ale beneficiului.5. Este vorba de toate fenomenele şi procesele din natură şi societate. cât şi cele care reprezintă construcţii mintale. Elementele şi conexiunile care alcătuiesc un sistem sunt componentele lui. în care intră anumite materii prime şi materiale auxiliare ce se transformă în bunuri sociale. În primul rând ea este un sistem de producţie. Principalul criteriu de stabilire a limitelor oricărui sistem este obiectivul cunoaşterii sau al cercetării. un anumit loc spaţial obiectiv şi structural pentru cercetarea conducerii (sau a unei alte manifestări a interdependenţei generale). proces sau obiect poate fi privit ca un sistem de elemente interdependente sau de alte formaţii care sunt componente ale unui sistem mai mare. Pentru a examina un fenomen ca sistem trebuie separat de alte fenomene şi să fie individualizat ca un lucru independent. Pentru a defini un proces. atât cele care au o formă materială. sau o combinaţie între ele. Definirea componentelor epuizează caracteristica . COMAN 2.

orice sistem se află într-o anumită interdependenţă cu mediul exterior. pentru realizarea funcţiilor necesare. . Orice sistem definit este definit univoc în timp şi spaţiu.ANALIZA VALORII 61 cea mai generală a oricărui sistem. Conceptul de funcţie poate fi definit din diferite puncte de vedere. în biologie. iar ieşirea este dispozitivul prin intermediul căruia sistemul acţionează asupra altor sisteme. Datorită acestui fapt. El se întrebuinţează în domeniul diferitelor ştiinţe: în tehnică. un proces) din fenomen care este privit ca parte nesupusă analizei. În al doilea rând. Cu aceasta se definesc şi limitele lui. conceptul de funcţie corespunde cu noţiunea de rol instrumental sau scop şi exprimă finalitatea sistemului sau subsistemului respectiv. Conexiunea reprezintă un anumit raport între elemente. o comportare şi funcţiuni. Intrarea unui sistem se numeşte dispozitivul prin care se recepţionează acţiunile exterioare. Orice sistem are în raport cu el însuşi o structură. La intrare pot să sosească mesaje de la elementele sau subsistemele sistemului respectiv. Conceptul de funcţie este în strânsă legătură cu toate celelalte concepte legate de noţiunea de sistem. În al treilea rând. un calendar. Conceptul de structură are o importanţă deosebit de mare. Conexiunile stabilesc limitele sintezei anumitor părţi ale unui fenomen într-un sistem. Elementele fixează limitele analizei infinitului din orice concret. un repertoriu şi o transformare. Cu alte cuvinte. În raport cu mediule exterior. o ieşire. Aceasta se explică prin faptul că obiectele. Comportarea unui sistem reprezintă toate acţiunile pe care le întreprinde sistemul pentru realizarea scopului existenţei sale. prin funcţie se înţelege o anumită submulţime a mulţimii de conexiuni ale sistemului cu alte sisteme. de recepţionare. orice sistem are o intrare. Trebuie menţionat faptul că intrarea exprimă şi acţiunea reciprocă internă dintre elementele sistemului respectiv. conceptul de funcţie este folosit pentru a exprima comportarea interioară a sistemului. În primul rând. o stare. Elementul este o calitate. succesiunii sau simultaneităţii. acest sens al conceptului de funcţie corespunde într-o anumită măsură cu dinamica structurii sistemului. care le reuneşte în cadrul funcţionării sistemului. Conexiunile pot fi legături cauzale sau legături de coordonare a funcţiilor. pornind de la scopul urmărit. prelucrare şi transmitere a informaţiei. în lingvistică etc. astfel încât el să poată fi cercetat ca sistem. Comportarea este rezultatul direct al conducerii sistemului pentru îndeplinirea procesului de obţinere. sau raporturi de subordonare care nu exprimă relaţii cauzale etc. Eficienţa oricărei comportări se măsoară prin orientarea acesteia conform scopului urmărit. o însuşire (un obiect.

posibilităţile de a-şi perfecţiona proprii săi parametri. calitativ determinată. Structura este o ordine relativ stabilă. structura este ordinea specifică în care sunt legate între ele elementele. a conexiunilor interne dintre elementele sistemului. Orice sistem cibernetic are un caracter aleatoriu. Orice sistem are anumite conexiuni şi o anumită interdependenţă cu mediul înconjurător. Aceasta înseamnă că conexiunile sistemului în interacţiune cu mediul exterior se schimbă în timp în sensul perfecţionării posibilităţilor de adaptare şi a stabilităţii. După cu s-a specificat anterior. Dar caracterul dinamic al sistemului nu se reduce numai la cele de mai sus. ci succesiunea operaţiilor tehnologice. COMAN procesele şi fenomenele au o structură proprie. Astfel. 2. adică stări diferite ale conexiunilor. Caracteristicile calitative ale conexiunilor nu exprimă caracteristicile substanţiale şi energetice specifice ale proceselor sau elementelor. Cu alte cuvinte. . adică un anumit mod de organizare specific numai construcţiei lor interioare. Metoda în flux a producţiei exprimă o structură. La unul şi acelaşi grup de elemente pot exista structuri diferite.6. Nu ne vom abate de la regulă. un sistem este alcătuit din două componente fundamentale: elementele şi conexiunile. în locul definirii acestora se pun în evidenţă trăsăturile care constituie caracteristicile principale ale sistemelor cibernetice. adică producţia poate avea structuri diferite. Caracteristicile calitative ale elementelor se exprimă prin conceptul de specific. mijloacele de producţie şi forţele de muncă dintr-o întreprindere pot fi ordonate în diferite moduri. o ordine şi un mod diferit în care elementele sunt conectate într-un sistem. Sistemul trebuie să dispună de calitatea ca prin această interacţiune să-şi sporească posibilităţile de adaptare şi stabilitate. Caracterul aleatoriu rezultă din reacţia conexiunilor la influenţe externe asupra stabilităţii obiectivelor comandate de îndeplinit între mărimile de intrare şi cele de ieşire. De obicei. structura şi progresul general de comportare. Caracteristicile cantitative ale conexiunilor se exprimă prin conceptul de structură. Definirea calitativă nu se referă decât la ordinea specifică în care sunt legate între ele elementele. Aceasta nu schimbă în mod concret caracterul utilajelor tehnologice şi nici determinarea substanţială a structurii producţiei.62 Gh. ca urmare scopului de realizat de către sistemul respectiv. în timp ce gruparea unui tip de utilaje tehnologice într-un singur atelier caracterizează o altă structură. Întreprinderea ca sistem cibernetic Nu există o definiţie riguroasă a sistemelor cibernetice. Sistemele cibernetice au un caracter dinamic. ceea ce înseamnă că aceleiaşi acţiuni îi corespund comportări diferite ale sistemului.

Durerea provocată de lovitură depinde de puterea ei. Comportarea sistemului corespunde conţinutului informaţiei recepţionate. în organismele animalelor şi la plante. anumite mesaje spre scoarţa cerebrală.4 se prezintă trei scheme foarte generale ale conexiunii directe (1) şi inverse (2 şi 3). Astfel. pe de o parte. şi cele informaţionale. Conexiunea inversă reprezintă acţiunea mărimilor de ieşire asupra mărimilor de intrare. făcând-o astfel să se autoregleze. Dar canalul nervos nu transmite cantitatea de energie cu care s-a acţionat asupra corpului omenesc. această trăsătură caracteristică pare a nu afecta structura sistemului. conexiuni exterioare faţă de sistem.ANALIZA VALORII 63 Comportarea sistemelor cibernetice este determinată de conexiunile informaţionale. şi nu conţinutului acţiunii substanţiale şi energetice. Conexiunile informaţionale transmit un mesaj şi acţiunea lor este informaţională. deoarece conexiunea inversă se realizează între ieşire şi intrare. În figura 2. prin legile conservării materiei şi energiei. Aceste impulsuri transmit.2. Starea de echilibru general. Sunt conexiuni substanţiale şi energetice acelea în cazul cărora comportarea sistemului reprezintă un anumit echivalent substanţial şi energetic al acţiunii. cineva dă o lovitură cu pumnul îmbrăcat cu o mănuşă de box. Prin caracterul acţiunii lor. Dar tocmai această acţiune determină comportarea sistemului în raport cu mediul exterior. Conexiune inversã . Scheme ale conexiunii directe şi inverse Iesire În figura 2. pe de altă parte.4 se prezintă unele scheme de conexiuni directe şi inverse. pe de o parte. Există numeroase exemple de conexiuni inverse. cu ajutorul căreia transmit durerea accelerând impulsurile de excitaţie. Celulele nervoase au o sursă proprie de energie. Schimbarea prin interacţiunea acestor conexiuni poate fi explicată prin legile fizicii şi chimiei. prin nervii noştri circulă impulsuri datorită recepţionării unor mesaje din exterior. intrarea şi ieşirea sistemului sunt. Fig. conexiunile pot fi împărţite în două categorii: conexiuni substanţiale şi energetice. deci. Ele sunt caracteristice în natura vie. Toate celelalte conexiuni sunt informaţionale. iar pe de altă parte inseparabile de structura şi comportarea acestuia. mărind sau micşorând astfel durerea. De exemplu. dar prin canalul nervos nu se transmite cantitatea de energie cu care s-a aplicat lovitura. Astfel. La prima vedere. Avem de-a face cu o conexiune informaţională. homeostaza oricărui organism viu se obţine pe baza unei serii de conexiuni inverse. Sistemele cibernetice au conexiuni inverse şi acestea au un rol determinant în autoreglarea lor.4.

independent de condiţiile exterioare. independent de modificările care intervin la intrare. îşi menţine funcţiile. ofiţer de geniu. În urma acestei mari descoperiri. a ştiinţei şi tehnologiei. la puţin timp. a sistemelor. elasticitatea şi alte tipuri de forţe. Există. Principiile dezvoltate ulterior pentru a aprecia cantitativ transformarea căldurii în lucru mecanic au fost numite principiile termodinamicii (termen compus din două cuvinte greceşti însemnând “puterea căldurii”). De asemenea. de exemplu. sunetul. la începutul revoluţiei industriale.64 Gh. Termenul în sine a intrat în folosinţă în prima parte a secolului al XIX-lea. valorile de întrebuinţare produse. electromagnetice etc. printr-un memoriu despre eficienţa maşinilor cu aburi publicat. Când oamenii au descoperit pentru prima oară posibilitatea transformării căldurii în lucru mecanic şi când apoi au inventat primul motor cu aburi. prin cantitatea şi calitatea lor. electricitatea. Termodinamica s-a născut din necesitatea rezolvării unei probleme tehnico-economice. Un sistem este stabil atunci când. intitulat: “Reflecţii asupra puterii motrice a focului şi asupra maşinilor capabile să desfăşoare această putere”. Inginerii şi fizicienii secolului al XIX-lea au descoperit. care se poate studia separat în cadrul mecanicii. Astfel.) care intervin în caracterizarea stărilor sistemelor fizico-chimice şi a transformărilor lor. îşi menţine starea de la ieşire. constituie reacţia inversă pentru sistemul analizat. 2. că principiile . de inginerul francez Sadi Carnot (1796-1832). termodinamica. lumina. Întreprinderea ca sistem termodinamic Termodinamica este ştiinţa care se ocupă cu studiul relaţiilor dintre fenomenele termice şi cele netermice (mecanice. specialitate de sinteză ştiinţifică deosebită. Termodinamica studiază numai sisteme macroscopice.7. Nu întâmplător. precum şi magnetismul. globală. gravitaţia. COMAN Cibernetica apreciază sistemele pe baza criteriilor de stabilitate. Ca urmare cercetărilor ştiinţifice a devenit curând evident că în natură există şi alte surse de energie care pot fi şi ele transformate în lucru mecanic. denumită şi fizică economică. De exemplu. un organism este stabil (în anumite limite între care poate exista sistemul) dacă. termodinamica nu studiază mişcarea de ansamblu. în cazul analizei unei unităţi de producţie ca sistem cibernetic. energia chimică. a fost “creată” de un inginer. Modelarea unităţilor productive ca sistem cibernetic are rol de cunoaştere şi apreciere obiectivă a rentabilităţii acesteia. în 1824. toate putând fi utilizate acum drept surse de stocare a energiei cosmice în diferite tipuri de aparate mecanice. s-a născut epoca noastră modernă. vechea epocă a civilizaţiei muncii manuale şi a cailor putere avea să se sfârşească curând.

reală sau imaginară. Sisteme termodinamice. empirismul lor le determină să fie denumite principii şi mai puţin legi ale termodinamicii). În general.ANALIZA VALORII 65 termodinamicii caracterizează toate aceste fenomene şi mecanisme de transformare a energiei. pe o diversitate atât de mare de tipuri de sisteme fizice încât. b – sunt spaţial limitate şi supuse cerinţei de a conţine un număr finit de microsisteme. închise – numai cu schimb energetic cu mediul ambiant. fluctuaţiile parametrilor microsistemelor să fie neglijabile. apoi aceste legi ale termodinamicii ar fi cele mai bune exemple. la echilibru. sunt îndeobşte ignorate sau greşit înţelese de către majoritatea oamenilor de ştiinţă. însă. Astfel. Dacă există în ştiinţă vreo lege adevărată. aceste legi ale termodinamicii sunt simple generalizări empirice bazate pe acordul cu un volum uriaş de date ştiinţifice (de fapt. Din punctul de vedere al interacţiunii cu mediul ambiant pot fi: izolate – fără schimb de masă şi energie cu mediul ambiant. prezintă inconvenientul că face apel la concepte microscopice. rezultă că termenul referitor la acestea este mult mai restrâns decât termenul general de sistem fizic. în cazul că se vor ivi mai târziu date care să le contrazică. Ca orice alte «legi» ştiinţifice.) pentru ca. bine delimitat în spaţiu printr-o suprafaţă de control. Din cele de mai sus rezultă că sistemul termodinamic reprezintă un sistem microfizic alcătuit dintr-un număr foarte mare şi finit de particule sau corpuri sau un complex de corpuri. Cu toate acestea. Se exclud din rândul lor atât sistemele cu un număr mic de particule. fiecare zonă cuprinsă între suprafeţe de discontinuitate constituie faze ale sistemului. eterogene – dacă omogenitatea se manifestă numai pe zone. Însă. Din punctul de vedere al structurii interne pot fi: omogene – dacă au peste tot aceeaşi constituţie. molecule etc. În pofida acestui fapt. . practic. Sistemele termodinamice sunt acele sisteme fizice caracterizate prin: a – conţin un număr suficient de mare de microsisteme (atomi. ele se bazează pe un număr atât de mare de măsurători. În conformitate cu definiţia restrictivă. Tot ceea ce se află în afara sistemului şi poate acţiona asupra acestuia formează mediul ambiant. independent de poziţie. pentru sistemele termodinamice. în scop şi aplicabilitate. principiile termodinamicii au ajuns să fie recunoscute ca fiind universale. toţi oamenii de ştiinţă le recunosc ca fiind cele mai sigure dintre toate legile ştiinţifice (nu au fost infirmate de nici un fenomen). Sistemele termodinamice se clasifică din mai multe puncte de vedere. importanţa şi implicaţiile lor profunde în toate domeniile ştiinţifice. cât şi schimb de masă cu mediul ambiant. deschise – efectuând atât schimb de energie. cât şi Universul infinit. s-ar putea chiar ca ele să trebuiască să fie modificate sau respinse. de mai sus. fizice şi metafizice.

exergia (parte a energiei care poate fi transformată în orice formă de energie) şi anergia – (an = fără şi ergon = acţiune) pot fi utilizate ca mărimi de stare. adică sunt independente de succesiunile de stări anterioare. Introducem în unul din compartimente clor. entalpia etc. Starea internă este caracterizată prin mărimile de stare măsurabile.v. De asemenea. adică abstracţie făcând de structura sa corpusculară) cu ajutorul unui număr mic de mărimi fizice numite parametri de stare. Într-un anumit timp. care depind valoric de cantitatea de substanţă. entalpia. Stări ale sistemelor termodinamice. viteza şi înălţimea de poziţie într-un sistem de referinţă şi de starea internă. numite mărimi de stare fundamentale sau termice: presiunea. Starea unui sistem termodinamic poate fi descrisă (macroscopic. Proprietatea fundamentală a mărimilor de stare constă în faptul că valoarea lor depinde numai de starea momentană a sistemului. cu două compartimente despărţite printr-o membrană. sunt: volumul. adică situaţia sistemului la un moment dat este condiţionată de starea externă exprimată prin cantitatea de substanţă (masa sistemului). 1 kg. COMAN Parametrii termodinamici. toate celelalte mărimi de stare se pot determina din această ecuaţie. entropia. Mărimile de stare pot fi extensive sau intensive. moleculele celor două gaze (clor şi azot) se . Mărimile termice de stare sunt legate între ele prin ecuaţia termică de stare. În fiecare moment sistemul termodinamic se găseşte într-o anumită stare. Matematic. iar în celălalt azot. Mărimile extensive. entalpia liberă. sunt: presiunea (p). de forma: f(p.T) = 0 care determină complet starea unui sistem termodinamic. aceasta înseamnă că variaţiile elementare ale mărimilor de stare sunt diferenţiale totale. Dacă mărimile intensive sunt raportate la unitatea de masă de substanţă (de exemplu. Mărimile macrofizice cu ajutorul cărora se poate preciza starea de echilibru a unui sistem termodinamic se numesc parametri de stare sau mărimi de stare. întrucât variaţia acestor mărimi depinde numai de starea iniţială şi finală a sistemului. volumul. temperatura şi volumul masic (specific). Starea unui sistem termodinamic. se numesc specifice. Se scoate membrana. Mărimile intensive. Pentru a defini stările sistemelor termodinamice. Valoarea parametrilor de stare depinde de starea internă a sistemului. care nu depind valoric de cantitatea de substanţă. Avem un vas ermetic închis în raport cu mediul ambiant. prin care a trecut sistemul. În termodinamică se mai folosesc mărimile de stare calorice: energia internă.66 Gh. se vor considera următoarele exemple: 1. temperatura (T) şi volumul specific (v). Este întrerupt apoi orice schimb de masă şi energie cu exteriorul. energia liberă.). energia internă. pentru o temperatură dată a mediului ambiant.

c. de la un moment la celălalt. O astfel de stare în care parametrii sunt constanţi în timp. staţionară în timp. stări staţionare sau dezechilibru staţionar. parametrii sistemului termodinamic sunt toţi constanţi în timp şi în sistem nu există nici un fel de fluxuri. echilibrul termic (al temperaturilor) sau altele. stări de dezechilibru. apar curenţi de substanţă. .ANALIZA VALORII 67 distribuie perfect uniform în incinta vasului. ca urmare variaţiei densităţii lichidului. Avem un pahar cu apă. iar sistemul se numeşte sistem termodinamic. determinând apariţia unor fluxuri. starea de încălzire diferă din punct în punct şi în timp. 3. O asemenea stare. stările sistemelor termodinamice pot fi: stări de echilibru. Supunem paharul la o încălzire cu flacără la partea inferioară.d. densitatea lichidului va varia din punct în punct. Se va constata: a. fiecare termometru va indica o temperatură proprie. de exemplu echilibrul mecanic (al forţelor sau presiunilor). 2.a. În acelaşi timp. Se va observa că după un anumit timp. se introduce cu un capăt în apă la temperatura de fierbere şi cu celălalt capăt în gheaţă pisată fin. În primul caz. cât şi în timp şi în care în sistem apar curenţi. Se va ajunge la o omogenitate perfectă a conţinutului acesteia. Starea de echilibru termodinamic (numită şi stare statică).m. echilibrul chimic (al reacţiilor sau concentraţiilor). O bară metalică. Se ajunge astfel la un “echilibru termodinamic”. dar de la un punct la celălalt starea se modifică. Aşadar în fiecare punct al barei starea este independentă de timp. al stării de echilibru termodinamic. în sistem iau naştere curenţi de convecţie puşi în evidenţă de mişcarea vinişoarelor colorate. este o stare staţionară (parametrii de stare nu variază în timp) şi lipsită de orice curenţi staţionari (parametrii de stare nu variază în spaţiu). apar curenţi de căldură ş. Dacă variază densitatea. Echilibrul termodinamic presupune sau include oricare echilibru particular. b. Ca urmare. dar care variază cu poziţia. Parametrii care caracterizează o astfel de stare se numesc parametri termodinamici. se numeşte stare de neechilibru sau stare de dezechilibru termodinamic. prevăzută din loc în loc cu orificii în care se introduc termometre. în celelalte două. se numeşte stare de neechilibru staţionară. Se introduce în apă o picătură de cerneală care se distribuie sub formă de vinişoare în conţinutul lichid a paharului. cât şi de la un moment la celălalt. prin bară se transferă continuu un flux de căldură fapt pus în evidenţă de topirea continuă a gheţii în jurul capătului respectiv al barei. dacă variază temperatura. în care parametrii sistemului termodinamic variază atât din punct în punct. există un schimb energetic cu mediul ambiant.

se ajunge la formularea primului postulat al termodinamicii: Un sistem izolat sau în condiţii exterioare neschimbate ajunge totdeauna. în starea de echilibru termodinamic din care niciodată nu poate ieşi de la sine. ştiinţifică. Procesele care au loc în interiorul sistemelor termodinamice sau între sistemele termodinamice şi mediul înconjurător. atunci. Reversibilitatea proceselor termodinamice este admisă metodologic. numite de relaxare. după un anumit timp de relaxare. se face prin ceea ce se numeşte proces termodinamic. Procesele termodinamice care caracterizează trecerea sistemelor termodinamice într-o succesiune de stări succesive pot fi procese termodinamice reversibile sau procese termodinamice ireversibile. zile sau săptămâni. care duc în mod spontan şi inevitabil la starea de echilibru. caracterizate prin valori specifice ale parametrilor termodinamici. se bazează pe conceptul de echilibru termodinamic. fie că sistemele continuă să rămână în echilibru şi atunci spunem că ele se află în echilibru termic între ele. Toate procesele termodinamice reale sunt ireversibile. Procese termodinamice. Modul de variaţie a parametrilor termodinamici determină clasificarea proceselor termodinamice. De exemplu. după realizarea izolării sau a concentraţiilor exterioare constante. a. privind transferul de masa sau/şi energie. care depinde de gradul de dezechilibru şi de proprietăţile sistemului. în sistem se nasc procese. sub o miliardime de secundă. . Principiul zero. după un anumit timp. Trecerea sistemului dintr-o stare A într-o stare B. egalizarea presiunilor într-un gaz se face prin intermediul ciocnirilor dintre molecule într-un timp foarte scurt. Dacă sistemul la început era izolat şi nu se afla în starea de echilibru. în timp ce egalizarea concentraţiilor la difuzia unui gaz în altul durează minute. ani de zile. după stabilirea contactului.68 Gh. Starea de echilibru termodinamic se realizează şi se menţine datorită mişcării moleculare din sistem. se numesc procese termodinamice. iar la corpuri solide. Transferul de masă şi energie între zonele sistemului termodinamic şi mediul înconjurător se constată prin variaţia parametrilor de stare ai sistemelor termodinamice. prezentate mai sus. O definiţie riguroasă. Experienţa arată că dacă punem în contact termic două sisteme aflate în prealabil fiecare în echilibru termodinamic. Se spune că temperatura este o măsură a gradului de încălzire a unui corp sau a intensităţii mişcării termice din sistem. COMAN Pe baza generalizării menţiunilor experimentale. Termodinamica s-a constituit ca domeniu ştiinţific autonom de cercetare pe baza următoarelor principii postulate la diverse etape de dezvoltare a ei.

cât şi după restabilirea sistemului iniţial. echilibrul nu se strică. Două sisteme având aceeaşi temperatură cu un al treilea sistem. principiul zero al termodinamicii este numit şi principiul tranzitivităţii. ci determinată pe baza variaţiei unei proprietăţi potrivite a materiei. deci temperatura este o mărime intensivă şi nu extensivă (aditivă). atunci sistemele A şi B se află în echilibru termic între ele. ci şi de intensitatea mişcării termice din sistem. De asemenea. Se poate exprima această proprietate şi altfel. acestea vor continua să rămână în echilibru. Starea de echilibru termodinamic este caracterizată nu numai de parametrii externi. De aceea. care la rândul său este în echilibru termic cu un al treilea sistem C. funcţie de stare. ea nu poate fi măsurată prin comparaţie cu un etalon. Dacă două sisteme A şi B se află fiecare separat în echilibru termic cu un al treilea sistem C. cum ar fi volumul (de exemplu. dar după trecerea unui anumit timp se va stabili o nouă stare de echilibru comună a ambelor sisteme. care afirmă existenţa temperaturii (principiul temperaturii). numită temperatură. au temperaturi egale între ele.ANALIZA VALORII 69 fie că echilibrul fiecărui sistem se strică. Orice porţiune (macroscopică) a unui sistem în echilibru poate fi privită ca un subsistem în contact termic şi în echilibru cu restul sistemului. Pentru sisteme depărtate de starea de echilibru noţiunea de temperatură ca parametru al sistemului îşi pierde sensul. Aceasta este proprietatea de tranzitivitate a relaţiei de echilibru termic între sisteme termodinamice. la termometrul cu mercur). Dacă după aceasta întrerupem contactul dintre sisteme şi îl restabilim din nou. experienţa arată că dacă un sistem A este în echilibru termic cu un sistem B. fiind definit . atunci sistemul A este în echilibru termic şi cu sistemul C. dacă un sistem aflat în echilibru termodinamic îl împărţim în două subsisteme. atât după separare. Starea de echilibru termodinamic este determinată nu numai de condiţiile exterioare (de parametrii externi). Faptele menţionate mai sus sunt formulate în principiul zero al termodinamicii. Toate porţiunile unui sistem au aceeaşi temperatură. Proprietăţile relaţiei de echilibru termic se descriu cu ajutorul temperaturii astfel: Două sisteme având temperaturi diferite (intensităţi diferite ale mişcării termice). Temperatura este o măsură a intensităţii mişcării termice moleculare din sistem (a gradului de încălzire). ci şi de o mărime intensivă. ajung până la urmă la o temperatură comună de echilibru termic. care poate fi caracterizată de o mărime fizică numită temperatură. Relaţia de echilibru termic între sistemele termodinamice este tranzitivă şi se exprimă prin egalitatea temperaturilor. specifică. Reciproc. fiind puse în contact termic.

numită energie internă. fiind determinată de starea finală şi iniţială a sistemului.70 Gh. deşi nu poate fi calculată valoarea sa absolută. afirmând existenţa unei funcţii extensive de stare. adică pot fi pozitive. b. . ci funcţii de proces sau de transformare. ΔU şi L sunt numere algebrice. Q < 0 înseamnă că de fapt sistemul cedează căldură. Aceste ecuaţii pentru parametrii interni se numesc ecuaţii de stare. Cantitatea de căldură Q şi lucrul mecanic L reprezintă energie schimbată (algebric) de sistem cu mediul exterior (cu alte sisteme) şi deci nu sunt funcţii de stare ale sistemului. cele trei mărimi Q. pe când schimbul de căldură şi lucrul mecanic sunt mărimi de proces şi depind. Primul principiu al termodinamicii. În toate fenomenele fizice nu intervine decât cantitatea de căldură absorbită sau cedată de un sistem şi nu conţinută de un sistem. la fel cum nu intervine decât lucrul mecanic efectuat de sistem sau primit de sistem şi nu conţinut de un sistem. Starea de echilibru termodinamic mai are o proprietate fundamentală. ea reprezintă energia conţinută de un sistem. singurele care intervin în diferite procese (transformări). Spre deosebire de căldură şi lucrul mecanic. L > 0 înseamnă lucrul mecanic efectuat de sistem. Q = ΔU + L = U2 – U1 + L În această ecuaţie. energia internă U este o funcţie de stare. L < 0 înseamnă că de fapt asupra sistemului se efectuează lucrul mecanic L’ = . deci. Este denumit şi principiul echivalenţei.Q = |Q|. Q’ = . Acest principiu reprezintă o formulare generală a legii de conservare şi transformare a energiei. formulată în al doilea postulat al termodinamicii: La echilibru termodinamic toţi parametrii interni ai sistemului sunt funcţii de parametrii externi şi de temperatură. variaţia sau creşterea algebrică ΔU = U2 – U1 > 0 înseamnă efectiv o creştere. ci numai variaţiile sale ΔU. COMAN şi în felul următor: Tranzitivitatea este o proprietate generală a relaţiei de echilibru termic dintre stări termice diferite. care exprimă primul principiu. iar ΔU < 0 înseamnă că de fapt energia internă scade cu ΔU = |ΔU|. Căldura Q absorbită de un sistem trece parţial într-o creştere ΔU a energiei interne a sistemului şi parţial (restul) trece în lucrul mecanic L efectuat de sistem.L = |L|. de drumul pe care l-a urmat procesul pentru ca sistemul să treacă din starea iniţială în starea finală. variaţia energiei interne este determinată de bilanţul căldurii şi lucrului mecanic schimbate de sistem cu mediul său: ΔU = Q .L Energia internă este o mărime de stare. adică depind de felul procesului de schimb de energie. negative sau nule: Q>0 înseamnă căldură absorbită efectiv de sistem. După cum se poate observa din relaţiile anterioare.

δ L unde dU este diferenţială totală. Această lege este considerată cea mai puternică şi mai fundamentală generalizare despre univers de care au fost în stare vreodată oamenii de ştiinţă. există în ştiinţă şi alte legi ale conservării (de exemplu momentul. din biologie al “soiului după soi” (adică speciile fundamentale ale plantelor şi ale animalelor nu reproduc decât propria lor specie. care a pus bazele principiului conservării şi transformării energiei şi a studiat aplicarea acestuia în biologie şi astronomie. Pe lângă acestea. mai întâi. universal respectat. nu se poate produce lucru mecanic fără să se consume o cantitate de căldură. În lucrările lor sa dat un prim enunţ al primului principiu: Căldura poate fi produsă din lucrul mecanic şi se poate transforma în lucru mecanic. Tot ce se poate spune este că. primul principiu al termodinamicii afirmă că energia (materia) existentă în Univers nu poate fi creată. niciodată una nouă). pe bază experimentală de către Julius Robert von Mayer (1814-1878). iar δQ şi δL nu sunt pentru că Q şi L nu sunt mărimi de stare. admiţând astfel posibilitatea transformărilor energie/masă. (Fenomenul dispariţiei în biologie pare a fi o excepţie. nici în macrocosmos şi nici în microcosmos. întotdeauna cu aceeaşi echivalenţă. care a verificat principiul transformării şi conservării energiei şi a calculat echivalentul mecanic al caloriei şi Clausius Rudolf Julius Emanuel (1822-1888) care a formulat şi al doilea principiu al termodinamicii definind conceptul de entropie (1865) şi a cercetat aplicarea termodinamicii la motoarele termice.ANALIZA VALORII relaţia: 71 Pentru un proces infinitezimal. nici în mediul cotidian familiar. Dacă considerăm masa unui corp ca fiind un tip de entitate diferit de energie. Primul principiu al termodinamici a fost formulat. sau. Joule James Prescott (1818-1889). oamenii de ştiinţă nu au fost niciodată în măsură să arate vreo violare concretă a conservării energiei. Întreaga practică social-istorică a . atunci legea poate fi modificată în aşa fel ca ea să fie aplicabilă “cantităţii totale de energie şi de masă din univers”. Nimeni nu ştie de ce se conservă energia şi nimeni nu poate fi absolut sigur dacă ea se conservă cu adevărat pretutindeni în univers şi în ce condiţii. principiul I se exprimă prin dU = δ Q . nici distrusă. în decursul a circa un secol şi jumătate de măsurători atente. Exceptând cazul acestora din urmă. desigur că şi masa se conservă universal. Pare dincolo de orice îndoială că lumea pe care o cunoaşte ştiinţa este una în care entităţile existente sunt totdeauna conservate şi niciodată create sau anihilate. dar să ne amintim că în genetică se conservă codul şi nu individul şi nici măcar “soiul” structurat pe acest cod). cum se întâmplă în reacţiile nucleare. sarcina electrică). În concluzie. ca să nu mai menţionăm principiul.

Fie un pendul gravitaţional simplu. niciodată. puse în . fără să încalce legea conservării şi transformării energiei (primul principiu). exprimând ireversibilitatea proceselor din natură şi indicând sensul desfăşurării lor. Corpul se opreşte până la urmă. deşi energetic separarea ar fi posibilă. Principiul întâi al termodinamicii afirmă imposibilitatea construirii unui perpetuum mobile (de speţa I). Deci. al doilea principiu stabileşte o diferenţă calitativă între ele. bilele nu se vor separa niciodată în straturi distincte. Fie o ladă pe fundul căreia se aşează un strat de bile albe şi deasupra lor un strat de bile identice. O astfel de maşină se numeşte perpetuum mobile (de speţa I. energia sa mecanică se transformă în căldură. Dacă îl deviem cu un anumit unghi şi îl lăsăm liber. Nici o experienţă n-a arătat vreodată ca un pendul în repaus sau un corp suspendat de un resort să înceapă spontan (de la sine) să oscileze cu o amplitudine din ce în ce mai mare. Energia sa cinetică se transformă integral în căldură. Dar. se va constata că bilele se amestecă uniform. constatăm că începe de la sine un proces de schimb de căldură. pendulul va oscila într-un plan vertical cu amplitudine din ce în ce mai mică până când oscilaţiile se vor stinge şi pendulul se va opri. în mod spontan (de la sine) şi oricâte drumuri am face între cele două localităţi. Dacă se pune lada într-un camion şi ne deplasăm de la Iaşi la Bucureşti.72 Gh. următoarele exemple: 1. întrucât contravine primului principiu al termodinamicii). În acest proces Qced = Qabs. dar de culoare neagră. Se vor considera. Nu se poate construi o maşină (un motor) care să efectueze lucru mecanic fără să consume nimic sau să producă mai multă energie mecanică decât energia termică consumată. Dacă punem în contact termic două corpuri de temperaturi diferite. 3. 4. COMAN omenirii a dovedit valabilitatea universală a legii de conservare şi transformare a energiei. la început. care fiind tras în jos şi lăsat liber oscilează pe verticală. ca din două corpuri de aceeaşi temperatură. deşi energetic pendulul ar putea câştiga energie mecanică absorbind căldură de la el însuşi şi de la mediul ambiant. deşi energetic ar putea câştiga energie mecanică absorbind căldură din mediu. Nici o experienţă n-a arătat vreodată ca un corp în repaus pe un plan orizontal (chiar dacă le încălzim) să înceapă spontan să se mişte accelerat. La fel se întâmplă cu un oscilator elastic format dintr-un corp suspendat de un resort. c. Al doilea principiu al termodinamicii. 2. În timp ce primul principiu stabileşte echivalenţa cantitativă dintre căldură şi lucrul mecanic. nici o experienţă n-a dus vreodată la procesul invers. Fie un corp lansat de-a lungul unui plan orizontal. cedată parţial mediului înconjurător şi parţial preluată de corpul însuşi. corpul mai cald transmite căldură corpului mai rece până când ele ajung la aceeaşi temperatură.

Aceasta. adică ambele procese nu contrazic legea conservării şi transformării energiei (primul principiu). care să înceapă să se încălzească. Pentru că în timp ce lucrul mecanic poate fi transformat integral în căldură. în anumite procese mecanice intervin forţe de frecare mici şi le putem neglija într-o primă aproximaţie. cele două gaze difuzează imediat unul în celălalt. este posibil şi cel invers din punct de vedere energetic. primul principiu al termodinamicii. Nici o experienţă n-a dus vreodată la procesul invers. ciocnirea practic perfect elastică a două bile suspendate ca pendule. Această constatare a făcut ca căldura să fie considerată o “formă inferioară a energiei”. ca procese reversibile. azot şi hidrogen. De exemplu. în anumite limite. întrucât primul principiu nu spune care transformări sunt mai uşor de realizat sau în ce direcţie se îndreaptă fenomenele din natură. ocupând uniform ambele vase şi niciodată nu se separă fiecare într-un alt vas. căderea unei mingi elastice pe o podea rigidă. Într-o altă variantă. niciodată gazul nu se restrânge de la sine într-unul din vase. care conţin iniţial gaze diferite. deşi odată cu procesul direct. nu reflectă această latură a proceselor din natură. În principiu. în problema considerată. deşi universal şi fundamental. iar fenomenul a fost denumit “degradarea energiei”. aceasta nu poate fi transformată decât parţial în lucru mecanic. transmiţând căldură celuilalt corp. deşi acest proces invers nu este interzis de primul principiu. la care se poate neglija frecarea. adică se desfăşoară într-un anumit sens şi nu se pot desfăşura de la sine în sensul opus (cel mai tragic dintre ele este îmbătrânirea şi moartea). Toate experienţele şi întreaga practică a omenirii arată că procesele din natură sunt ireversibile. 5. conţinând gaz.ANALIZA VALORII 73 contact termic. prin intermediul forţelor de frecare). totuşi uneori se pot considera unele procese ca fiind practic reversibile. Astfel. de la sine. oscilaţiile unui pendul. putem lua vase. legat printr-un tub cu robinet cu un alt vas vidat. unul să înceapă spontan (de la sine) să se răcească. se pot considera. Prin urmare. procesele pur mecanice. Fie un vas. deşi acest proces invers n-ar contrazice nicidecum legea conservării energiei (primul principiu). . atunci astfel de procese pot fi considerate procese practic reversibile. Experienţele arată că energia mecanică (lucrul mecanic) se poate transforma integral în căldură (de exemplu. Dacă deschidem robinetul gazul se va destinde imediat. ocupând ambele vase. rostogolirea unei bile rigide în interiorul unei sfere rigide etc. Deşi nu există procese riguros reversibile. deşi energetic procesul este posibil. Un proces este reversibil dacă se poate produce în ambele sensuri şi dacă după revenirea sistemului în stare iniţială nici în sistem şi nici în mediul exterior nu se produc schimbări remanente. După deschiderea robinetului. de exemplu.

În exemplul 4 sistemul. ordinea s-a stricat. descrisă sau specificată de o informaţie corespunzătore: strat de bile albe + strat de bile negre. dezechilibrul iniţial fiind natural sau produs artificial de experimentator. o micşorare sau pierdere a ordonării iniţiale sau a informaţiei deţinute iniţial. de asemenea. în sistem ordonare sau ordine. într-un vas se află gaz (azot). a moleculelor. iniţial. Astfel. ireversibilitatea proceselor. adică procesele se desfăşoară într-un anumit sens. Lăsat liber. Mai trebuie observat faptul că. adică într-o astfel de stare nu se pot desfăşura de la sine procese care să ducă la dezechilibru. descrisă sau specificată printr-o anumită cantitate de informaţie pe care o posedam asupra sistemului. COMAN Sensul desfăşurării proceselor în exemplele de mai sus este reflectat de postulatul unu al termodinamicii care precizează că de fiecare dată sistemul nu se afla iniţial în echilibru termodinamic (care include şi echilibrul mecanic). În exemplele 2 şi 3 sistemul poseda iniţial o anumită energie cinetică sau potenţială. caracterul transformării căldurii în lucru mecanic în procese ciclice (în maşinile termice) sunt reflectate în al doilea principiu al termodinamicii. trecând în mişcarea termică dezordonată. În starea finală structura ordonată s-a distrus. sistemul tinde în mod spontan spre starea de echilibru termodinamic. Gradul de dezordine într-un sistem. care dispare în starea finală. După destinderea liberă sau difuzie se pierde această ordine din sistem şi totodată informaţia corespunzătoare asupra conţinutului vaselor. a apărut o dezordine. hidrogen). deci avea într-o anumită poziţie o anumită mişcare mecanică ordonată. o anumită ordonare sau ordine. în mod spontan. După stabilirea echilibrului termic nu se mai pot distinge termic cele două corpuri – se pierde structura ordonată şi informaţia corespunzătoare. structura iniţială ordonată sau ordinea iniţială sau informaţia iniţială nu pot fi reconstituite pe baza stării finale.74 Gh. Procesele care au avut loc au determinat. În stările de echilibru se şterge istoria sistemului. posedă o structură sau ordine. unul din corpuri are temperatură mai ridicată decât celălalt. haotică. pierzându-se şi informaţia iniţială asupra sistemului (care nu mai poate fi reconstituită pe baza stării finale). În exemplul 5 există. în exemplul 1 sistemul avea o anumită structură ordonată. de asemenea. starea de echilibru termodinamic nu se poate strica de la sine. Principiul al doilea al termodinamicii precizează condiţiile în care are loc transformarea energiei termice în energie mecanică. iar în celălalt vid (respectiv. s-a pierdut informaţia deţinută iniţial. are un caracter calitativ întrucât arată sensul în care se produc în mod . Invers. în sistem era o anumită ordine. De fiecare dată. în exemplele considerate. sistemele posedau o stare iniţială ordonată.

de fapt o degradare calitativă a energiei. ca să spunem aşa. energia are două calităţi: (1) – liberă sau disponibilă şi (2) – legată sau nedisponibilă. pe care o putem întrebuinţa în căderea ei. Dar. care este o măsură a gradului de degradare a energiei sau a gradului de dezordine din sistem. al reactorului atomic sau al bombei atomice ori cu hidrogen. Astfel. Al doilea principiu este exprimat în mai multe formulări. Dacă se neglijează amănuntele. dar energia liberă. Teoretic. Rudolf Clausius (1822-1888) a dat formularea clasică a principiilor unu şi doi ale termodinamicii: Energia universului rămâne constantă. Dar. Principiul al doilea se mai numeşte şi principiul entropiei: el afirmă existenţa unei noi funcţii extensive de stare. de exemplu. Rezultatul final va fi că toată energia devine nedisponibilă. Energia disponibilă se apropie. În 1865. În natură permanent se manifestă tendinţa de trecere a energiei libere în energie legată. Energia liberă este acea energie care poate fi transformată în lucru mecanic. numită entropie. Căldura primită de substanţa de lucru de la izvorul cald într-o maşină termică (periodică) nu poate fi transformată integral în lucru mecanic. Iată formularea lui Rudolf Clausius: “Căldura nu poate trece de la sine de la un corp rece la un corp cald”. energia totală în cosmos rămâne aceeaşi dar energia disponibilă scade încontinuu. Alte formulări: Efectuarea de lucru mecanic nenul într-un proces ciclic este imposibilă în prezenţa numai a izvorului cald. nici un fel de energie cinetică nu mai este disponibilă pentru a dezvolta curent electric. Dacă pe un vârf de munte există apă. ambele se pot transforma: materia se poate transforma în energie şi invers. aceasta posedă o energie. disponibilă sau liberă. Entropia universului se deplasează întotdeauna spre un maxim. făcând-o să treacă prin turbine generatoare de electricitate. când . conform căruia transformările spontane de energie se realizează de la potenţialul mai înalt spre potenţialul mai redus. masa de apă rămâne aceeaşi. Pentru a clarifica mai bine lucrurile să folosim apa ca un simbol al energiei. fără să se refere la cantităţile de energie schimbate. Universul material suferă în permanent o transformare calitativă. El se încadrează în principiul general al schimbului de energie. ca în cazul. toate fiind în esenţă echivalente. se pot formula următoarele adevăruri simple: După termodinamica clasică. încontinuu de poziţia «nivelul mării» unde nimic de natura lucrului mecanic nu se mai poate obţine. Astfel. Nici materia şi nici energia nu se creează şi nu se distruge. disponibilă.ANALIZA VALORII 75 spontan transformările. o dată ce apa a atins nivelul mării. se schimbă şi se micşorează pe măsură ce apa scade în altitudine.

iar echilibrul termodinamic este rezultatul unui proces de amestecare (a particulelor şi vitezelor lor) care se desfăşoară de la sine. Se observă că pentru procesele reale relaţia este o inegalitate. Cu toate acestea. rezultă că: dS ≥ δQ T semnul egal corespunzând proceselor reversibile. în noua interpretare. Apa tinde către poziţia de minimă energie disponibilă. plus energie. energia disponibilă pentru efectuarea unui lucru mecanic se diminuează în mod implacabil. o imagine mult mai înfricoşătoare decât moartea termică. aşa cum toate lucrurile din natură tind către zona entropiei maxime sau cu probabilitatea cea mai mare. Această relaţie exprimă matematic principiul al doilea al termodinamicii.76 Gh. adică principiul indică numai sensul proceselor. dă un sens precis dezordinii şi exprimă legătura sa cu entropia prin relaţia: S = k ln w în care k este constanta lui Boltzmann. odată cu scurgerea timpului ceea ce înseamnă că potenţialul de energie nedisponibilă din univers este în continuă creştere. Dar. în anul 1880. Aşadar. Ludwig Boltzmann (1844 – 1906). Este improbabil că apa va sta pe vârful muntelui. Căldura constă din mişcare neregulată a particulelor. Procesul de transformare a energiei disponibile în energie nedisponibilă se apreciază pe baza unei mărimi cunoscută sub numele de entropie. În mecanica statistică. Dacă are posibilitatea. pe baze experimentale. căldura este energie dezordonată şi ca atare trecerea la corelaţia dintre entropie şi dezordine se poate face relativ simplu. Definiţia statistică a entropiei leagă tabloul termodinamic de cel mecanic-statistic şi permite a se transforma principiul al doilea al . de aceea se spune că principiul al doilea are un caracter calitativ. întruna din formulările lui. Calitativ. că într-un proces reversibil (ideal) schimbul de căldură este mai mare decât într-un proces ireversibil (real). se va deplasa către o zonă cu probabilitate mai mare. Aceleaşi fapte pot fi exprimate altfel spunând că în natură totul tinde în mod continuu spre o stare cu probabilitate mai mare. COMAN cantitatea totală de materie. Prin urmare. mai aproape de nivelul mării. iar w – parametrul de dezordine sau probabilitatea termodinamică de stare. dezordinea devine tot mai mare. rămâne constantă. Prin această nouă interpretare a entropiei se face şi legătura dintre termodinamica clasică şi mecanica statistică. principiul al doilea are formularea: În natură ordinea tinde în permanenţă să se transforme în dezordine. toate lucrurile din lumea fizică tind către zona de entropie maximă sau probabilitate de stare extremă. Cum principiul al doilea afirmă. universul se îndreaptă astfel spre haos.

. Să ne imaginăm. Sensul în care au loc procesele naturale (către entropie mai mare) este determinat de legile probabilităţii (către o stare mai probabilă). Al doilea principiu al termodinamicii rezultă din faptul că există totdeauna mai multe stări dezordonate decât cele ordonate. Se poate trece uşor de la paharul de pe masă din trecut la paharul spart de pe podea din viitor. dar nu viitorul. Dacă se filmează aceasta. Un pahar intact pe masă reprezintă o stare ordonată. S-au prezentat. în mod necesar. de exemplu. Se poate preciza că filmul rulează înapoi. în aceeaşi direcţie. că un pahar cu apă cade după masă şi se sparge în bucăţi pe podea. Apoi. Pentru univers. Primul este sensul termodinamic al timpului. Creşterea dezordinii sau entropiei cu timpul reprezintă un exemplu de sens al timpului. dar un pahar spart pe podea este o stare dezordonată. Acesta spune că: în orice sistem închis dezordinea sau entropia creşte întotdeauna cu timpul. dând timpului o direcţie. În sfârşit. exemple în acest sens. Există o mare diferenţă între direcţiile înainte şi înapoi ale timpului real în viaţa obişnuită. există sensul psihologic al timpului. ştiinţa modernă demonstrează că trebuie să existe sensuri termodinamice şi cosmologice bine definite ale timpului. există un sens cosmologic al timpului. fie exprimat prin relaţia lui Clausius. direcţia timpului în care dezordinea sau entropia creşte. Aceasta este direcţia în care noi simţim trecerea timpului. sensul termodinamic al timpului. toate cele trei sensuri ale timpului sunt îndreptate în aceeaşi direcţie întrucât. Starea de echilibru este starea de entropie maximă din punct de vedere termodinamic şi este starea cea mai probabilă din punct de vedere statistic. dar ele nu vor fi îndreptate în aceeaşi direcţie pentru întreaga istorie a universului. Conceptul de entropie. precizează direcţia de desfăşurare a evenimentelor între trecut. Dacă rulează înapoi se va observa cum se adună bucăţile de sticlă de pe podea şi sar înapoi formând un pahar cu apă pe masă. mai întâi. se poate spune uşor dacă filmul rulează înainte sau înapoi. Dar. dar nu invers. ceva care diferenţiază trecutul de viitor. acest fel de comportare nu se observă niciodată în viaţa obişnuită. Totuşi se demonstrează că numai atunci când ele sunt îndreptate în aceeaşi direcţie sunt condiţii adecvate pentru dezvoltarea fiinţelor inteligente. Explicaţia care se dă de obicei pentru faptul că nu se observă pahare sparte adunându-se de pe podea şi sărind din nou pe masă este că acest lucru este interzis de principiul al doilea al termodinamicii. fie prin relaţia lui Boltzmann. Există cel puţin trei sensuri diferite ale timpului. Se va considera. sensul psihologic este determinat de sensul termodinamic şi ambele sunt îndreptate totdeauna. Acesta este direcţia timpului în care universul se extinde. prezent şi viitor. nu se contractă.ANALIZA VALORII 77 termodinamicii într-un limbaj statistic. anterior.

care este o formă ordonată de energie şi o transformă în căldură. Un anumit procent din această energie se fixează în ordinea textului. este determinat deci în creierul nostru de sensul termodinamic al timpului. Totuşi. Aceasta face principiul al doilea al termodinamicii aproape neînsemnat. noi trebuie să ne amintim lucrurile în care creşte sau scade entropia.). Astfel. s-ar putea obţine date exacte despre viitorul bursei apelându-se la ajutorul computerelor ce o deservesc ! Memoria unui computer este un dispozitiv care conţine elemente care pot exista într-una din două stări: da şi nu (0 şi 1). Aceasta explică de ce observăm că sensurile termodinamice şi cosmologice ale timpului sunt îndreptate în aceeaşi direcţie. Se ştie însă totul despre modul în care lucrează memoria computerelor. memoria este în stare dezordonată. Sensul cosmologic al timpului coincide cu sensul termodinamic întrucât altfel nu ar fi posibilă viaţa inteligentă în Univers. Este însă dificil să vorbim despre funcţionalitatea memoriei umane. a-l tipări etc. există cel puţin trei sensuri ale . întrucât nu se cunoaşte încă cum lucrează creierul în detaliu. despre memoria umană. Considerăm că este rezonabil. fiinţele umane trebuie să consume hrană. Totuşi. Se poate demonstra deci că această creştere a dezordinii este întotdeauna mai mare decât creşterea ordinii memoriei. al asigura în timp. un text oarecare). sensul psihologic al timpului. Sensul nostru subiectiv al direcţiei timpului. Pentru a supravieţui . iar o parte şi mai mare. legile ştiinţei nu fac distincţie între direcţiile înainte şi înapoi ale timpului. să se presupună că sensul timpului pentru computere este acelaşi ca pentru fiinţe umane. în conformitate cu dorinţa editorului).78 Gh. din acest punct de vedere. Dezordinea creşte cu timpul deoarece noi măsurăm timpul în direcţia în care ordinea creşte. COMAN Pentru prezentarea sensului psihologic al timpului trebuie să apelăm la funcţionalitatea memoriei umane. fie şi sumar. După ce memoria interacţionează cu sistemul uman ce o utilizează. memoria a trecut de la starea dezordonată la una ordonată. La fel ca un computer. De fapt. cu probabilităţi egale pentru cele două stări posibile (literele fonturilor sunt împrăştiate întâmplător în memoria computerului). conform stării sistemului complex format de om-computer (fiecare literă din font se va reproduce într-o anumită ordine în text. se disipează sub formă de căldură şi măreşte cantitatea de dezordine din mediul înconjurător. este necesar să se utilizeze o anumită cantitate de energie liberă (pentru a scrie textul. prin textul încorporat în aceasta. Pentru a rezuma. care este realizată în similitudine cu ceea ce se cunoaşte. care este o formă dezordonată de energie. Înainte ca un element să fie înregistrat în memoria unui computer (de exemplu. pentru a se asigura că memoria este într-o stare corectă. dacă nu ar fi. ea se va găsi clar într-o stare sau alta.

Conceptul poate fi extins în continuare.ANALIZA VALORII 79 timpului care diferenţiază trecutul în viitor. toate fiind echivalente şi interschimbabile. Sensul psihologic este esenţial acelaşi cu sensul termodinamic. fenomenele bolii. 1. Există numeroase modalităţi de a descrie principiul al doilea al termodinamicii (sau măsura lui. lucrul mecanic reversibil şi entalpia de reacţie sunt egale la punctul de zero absolut şi în vecinătatea lui” şi “În . deci. ale morţii etc. 3. toate sunt echivalente. Entropia unui sistem este îndeobşte exprimată matematic şi. Aşa cum s-a observat. Ca măsură a crescândei inaccesibilităţi a energiei sistemului pentru lucrul util (termodinamica clasică). A fost formulat mai întâi de către Walter Nernst (1864-1941). tendinţa societăţilor. a dezordinii dintr-un sistem structurat sau a “bruiajului” dintr-un sistem informaţional. denumire care s-a păstrat multă vreme. astfel că cele două sunt îndreptate întotdeauna în aceeaşi direcţie. chimist şi fizician german. la început. a hazardului sau a probabilităţii organizării componentelor sistemului (termodinamica statistică). În oricare din cazuri. în legătură cu principiul al doilea al termodinamicii a fost nevoie să se definească conceptul de entropie. în esenţă. principiul al doilea spune că entropia oricărui sistem creşte (dacă el este izolat sau universal). sub efectul Big Crunch-ului (marii implozii). În sistemele biologice. în anul 1906 şi a fost denumit. fie tinde să crească (dacă este închis sau deschis). Ele sunt sensul termodinamic. de a se atrofia şi de a se dezintegra. lichide sau solide. d. sensul cosmologic. În sistemele fizice. de exemplu. reprezintă manifestări ale principiului al doilea al termodinamicii. direcţia timpului în care ne amintim trecutul şi nu viitorul. Ca măsură a crescândei dezordini. 2. entropia). În sistemele economice şi sociale. Toate folosesc aceleaşi tipuri de formule matematice şi deci. principiul lui Nernst. este dificil să fie definită cu exactitate fără a ţine cont de descrierea matematică a unui sistem. ea este de obicei exprimată în trei moduri. Al treilea principiu al termodinamicii. Entropia este deci măsura energiei degradate într-un sistem în stare de funcţionare. cândva viguroase. este un alt exemplu. sub efectul Big Bang-ului (marii explozii) şi nu se contractă. direcţia timpului în care dezordinea creşte: sensul psihologic. Ca măsură a crescândei perturbări a informaţiei în transmiterea mesajului codificat printr-un sistem (termodinamica informaţională). direcţia timpului în care universul se extinde. Formularea lui Nernst a fost: “în reacţiile chimice dintre faze condensate. În general însă entropia poate fi definită ca o funcţie matematică care evaluează “dezordinea” sau “energia degradată” din sistem.

Cu alte cuvinte. Cele două formulări ale lui Nernst şi Planck se contopesc în una singură şi capătă denumirea de principiul Nernst-Planck: “când temperatura absolută a unui sistem tinde către zero. în apropiere de zero absolut”. în continuare. principiul nedeterminării sau a incertitudinii al fizicianului german Werner Karl Heisenberg (1901-1982). de asemenea. Totuşi. Unele dintre undele de lumină vor fi împrăştiate de particulă şi aceasta va indica poziţia sa. un principiu universal şi afirmă imposibilitatea obţinerii perfecţiunii absolute. există şi alte legi din ştiinţele naturii. de exemplu. nu se poate utiliza o cantitate arbitrar de mică de lumină. dar niciodată nu se poate obţine perfecţiune absolută. în apropiere de zero absolut”. finită. Tot pe cale teoretică. poziţia particulei nu se va putea determina mai precis decât distanţa dintre maximele undei de lumină. nu poate atinge valoarea zero”. De fapt. A fost reformulat de Max Planck (1858-1947). descoperit în 1926. Cale evidentă pentru a face acest lucru era să se trimită lumină pe particulă. în concordanţă cu această concluzie a principiului al treilea al termodinamicii. Este. fizician german. Capătă şi denumirea de al treilea principiu al termodinamicii. chiar cu puritate de 100%. extinsă astfel: “entropia tuturor substanţelor ajunse în echilibru termodinamic intern tinde spre zero. fost profesor la Kiel şi Berlin. COMAN vecinătatea lui zero absolut entropia oricărui sistem este totdeauna constantă”. În acest fel devine posibilă determinarea valorii reale a entropiei pentru substanţele solide. trebuie să i se poată măsura precis poziţia şi viteza actuale. Însă. trebuie să se utilizeze cel puţin o . Formularea este. Erwin Schrödinger (1887-1961) stabileşte teorema: “la temperatura zero absolut dezordinea moleculară încetează a mai avea vreo legătură cu evenimentele fizice”. conform ipotezei cuantice a lui Max Planck. astfel că pentru a măsura precis poziţia particulei este necesar să se utilizeze lumina cu lungime de undă mică. Principiul al treilea a fost stabilit. aflate la orice temperatură (întrucât valoarea inferioară a entropiei este cunoscută fiind egală cu zero). entropia sa tinde către o constantă universală. pe baza mecanicii cuantice. Principiul incertitudinii formulat de Werner Heisenberg are la bază raţionamentul că pentru a prezice poziţia şi viteza viitoare a unei particule. pe cale teoretică.80 Gh. sub forma: “Entropia oricărui corp solid tinde spre zero. Dar. lichide şi gazoase. principiul al treilea la termodinamicii afirmă posibilitatea perfecţionării continue a rezultatelor activităţilor umane. care – pentru sistemele pure condensate – poate fi egală cu zero”. Vom menţiona. o altă afirmaţie de bază a principiului al treilea arată că “punctul de zero absolut este imposibil de atins pe cale experimentală” fapt ce conduce imediat la afirmaţia că “entropia oricărei substanţe cristaline. după cum se poate simplu observa.

Mai mult. Heisenberg a arătat că incertitudinea vitezei sale înmulţită cu masa particulei nu poate fi niciodată mai mică decât o anumită cantitate numită constanta lui Planck. faptul că există o funcţie termodinamică utilă numită energie internă. Chiar după circa şapte decenii de la descoperirea lui principiul incertitudinii nu a fost înţeles de mulţi 4 filozofi şi este încă subiectul multor controverse . Δx. De asemenea.m 2. 1982 . indivizibilă. viteza particulei va fi perturbată cu o cantitate mai mare. 4 Alfred Kastler. această limită nu depinde de modul în care se încearcă măsurarea poziţiei sau vitezei particulei sau de tipul particulei: principiul de incertitudine al lui Heisenberg este o proprietate fundamentală. Principiul incertitudinii al lui Heisemberg. Cu alte cuvinte. primul principiu al termodinamici spune că nu se poate construi un perpetuum mobile de speţa I-a. cu cât se măsoară mai precis poziţia. respectiv a impulsului în direcţia x.Δp x ≥ şi întrucât p = m. Mai mult.v. cu atât este mai scurtă lungimea de undă a luminii necesară şi deci cu atât este mai mare energia unei singure cuante. care este o funcţie de stare. În concluzie se poate spune că: Primul principiu al termodinamicii este legat de conceptul de energie internă. Principiul incertitudinii a semnalat sfârşitul visului lui Laplace despre o teorie a ştiinţei. desigur. Probabilitatea de prezenţă a particulei într-o zonă determinată a spaţiului depinde de coordonata de poziţie x şi dacă se notează cu Δx şi respectiv Δpx imprecizia în determinarea coordonatei de poziţie.Δp x ≥ 1 h 2. nu se pot prezice precis evenimentele viitoare dacă nu se poate măsura precis starea actuală a universului. evidenţiază posibilitatea şi necesitatea progresului. Ed.π Principiul incertitudinii a avut implicaţii profunde pentru modul cum observăm lumea. în esenţă. Bucureşti. cu atât mai puţin precis se poate măsura viteza şi viceversa. Această cuantă va perturba şi-i va modifica viteza într-un mod care nu poate fi prezis. precum şi alte legi din ştiinţă.π Δx. Această stranie materie. inevitabilă a lumii. un model al universului care ar fi complet determinist. se poate scrie: 1 h 2 2. Acest principiu exprimă. întrucât tindem spre perfecţiune dar nu atingem niciodată perfecţiunea absolută.ANALIZA VALORII 81 cuantă deoarece prin ipoteză aceasta este unitate de energie. cu cât se măsoară mai precis poziţia particulei. imprecizia probabilităţii de existenţă a particulei într-o anumită zonă a spaţiului se determină cu relaţia. Astfel. Politică.

cu o ordine ridicată. În urma procesului de lucru starea de ordine a materiei prime se măreşte pe seama transformării energiei libere în energie legată sau a încorporării în aceasta a unui flux de entropie joasă din mediul înconjurător. dând metodele de determinare numerică a acestora. au fost separaţi atomii de metal de ceilalţi atomi. Se ştie că pentru obţinerea ei este nevoie de minereu. cu alte cuvinte. acest principiu exprimă faptul că există o funcţie termodinamică utilă numită entropie. procesul economic este un proces entropic. a bunurilor de consum. Principiul al treilea al termodinamici este legat de cele două funcţii de stare. în toate fenomenele viaţii materiale şi spirituale.82 Gh. dar pentru a ajunge la acest rezultat s-a . din ce în ce mai greu accesibile. De asemenea. În consum. asemenea demonului lui Maxwell. Dar industrializarea se bazează pe o transformare intensă a energiei libere în energie legată şi deci printr-o creştere intensă a entropiei mediului înconjurător. De asemenea. De aici concluzia că procesul de producţie se bazează pe transformarea energiei libere în energie legată pentru obţinerea unor “bunuri de consum” cu entropie joasă. COMAN Principiul al doilea al termodinamicii este legat de conceptul de entropie. Ca urmare. La aprecierea procesului de producţie se va avea în vedere faptul că de-a lungul istoriei modificările factorilor de producţie s-au produs totdeauna în sensul complexităţii crescânde şi al unei transformări de energie liberă în energie legată din ce în ce mai mare. tot ce “consumă” fiinţa umană se bazează pe entropie joasă. Sau. al treilea principiu al termodinamicii exprimă posibilitatea şi necesitatea acţionării în direcţia progresului permanent. al doilea principiu al termodinamicii. exprimă faptul că nu se poate realiza perpetuum mobile de speţa II-a. Pentru exemplificare considerăm o foaie metalică. În acelaşi timp. starea de ordine a materiei prime se măreşte pe seama creşterii dezordinii în mediul înconjurător. În esenţă. Se poate deci admite drept un fapt elementar că entropia joasă este o condiţie necesară pentru ca un obiect să fie util. Sau. dacă vreţi. aşa cum s-a stabilit anterior. de alte materiale de adaus (fondanţi şi combustibil) precum şi de o cantitate de lucru mecanic (efectuat de maşină sau/şi de om). de unde a doua constatare că o anumită cantitate de entropie joasă nu poate fi folosită decât o singură dată. În acelaşi timp. apreciată cu ajutorul relaţiei lui Clausius. transformarea energiei libere în energie legată este un proces ireversibil. Progresul economico-social presupune industrializare. Natura a fost mereu provocată pentru obţinerea unor noi surse de energie liberă. pentru a putea fi utilizate în practică. energia internă şi entropia. În ultimă instanţă totul se poate reduce la minereu (cu o structură nu prea ordonată) şi energie liberă. entropia joasă se transformă în entropie înaltă de către societatea umană. care este şi ea o funcţie de stare. transformarea în deşeuri. prin degradarea.

de reducere a entropiei materiei prime. independentă de voinţa omului. nu revine la entropia iniţială ci intermediară. ci doar transformă entropia joasă în entropie înaltă. care. Etapa intermediară. între entropia minereului şi entropia produsului finit. El se aseamănă cu un proces natural.ANALIZA VALORII 83 consumat definitiv mai multă entropie joasă decât diferenţa dintre entropia produsului finit şi cea a minereului. este alimentat cu entropie joasă. Deci. sortează şi dirijează entropia joasă din mediu. se interpune o etapă intermediară. întregul proces fizic al mediului înconjurător în care se desfăşoară procesul economic este entropic. se transformă într-un obiect nedefinit (deşeu) cu stare entropică ridicată. procesul economic presupune intervenţia omului. în conformitate cu reguli bine stabilite – reguli care însă variază în timp şi spaţiu. Însă şi procesul de sortare este întreţinut. de “sortare” a entropiei joase care urmează a fi transformată în entropie înaltă. procesul economic este un proces liniar care constă dintr-o continuă transformare a entropiei joase în entropie înaltă. procesul natural se desfăşoară conform unei legităţi naturale. În al doilea rând. Dar această reciclare a deşeurilor a condus pe unii economişti la o interpretare greşită din punct de vedere entropic a procesului economic. foaia metalică. Însă. fapt ce atestă de ce mulţi agenţi economici economisesc entropie joasă prin refolosirea deşeurilor. Energia liberă folosită în producţie pentru furnizarea lucrului mecanic – de către oameni sau de către maşini – ori pentru încălzirea minereului este ireversibil transformată în energie legată. fără intervenţia omului. În procesul de consum se produce un proces invers. în procesul economic. sub formă de poluare. iniţială şi finală. procesul entropic din mediul înconjurător material se desfăşoară automat. dacă procesul natural constă dintr-o trecere directă a entropiei joase în entropie înaltă. Care este însă deosebirea dintre cele două procese. pe câtă vreme procesul economic se desfăşoară tocmai datorită intervenţiei conştiente a omului. Din punct de vedere fizic. economic şi fizic ? Mai întâi. între cele două etape. la fel ca demonul lui Maxwell. nici nu creează şi nici nu consumă materie sau energie. În acelaşi timp. cu stare entropică joasă. procesul economic este un proces entropic. Care este raţiunea de a realiza procesul economic ? Ea este dictată de necesitatea creşterii calităţii vieţii umane. Colectarea şi sortarea deşeurilor necesită o cantitate de entropie joasă mai redusă decât consumul de entropie joasă pentru a aduce minereul la starea de ordine a deşeului. în sensul că se produce de la sine. considerându-l ca un sistem închis sau cu un flux circular. rezultă din faptul că entropia joasă este o condiţie necesară pentru ca . În realitate. intervenţia omului grăbind însă procesul de trecere a entropiei joase în entropie înaltă.

sub acţiunea omului materia se destructurează şi energia se transformă din energie liberă în energie legată. comparativ cu ciupercile comestibile. întrucât conduc la constatări foarte sugestive şi corecte. Tocmai acest fapt este menţionat de teoria proceselor disipative şi sinergetică. În procesul de destructurare nu înseamnă că materia a dispărut. Dar. ci numai că a fost adusă la o stare neutilizabilă din punct de vedere tehnic sau/şi economic. Însă. aşa cum se poate observa din definirea şi dezvoltarea legilor care guvernează aceste noi domenii ştiinţifice. însă căile pe care este ţesut acest proces sunt trasate de categoria utilităţii pentru om. Legea conservării materiei şi energia îşi păstrează valabilitatea. este preferată acestuia. Extragerea minereurilor se face numai din zone cu o anumită concentraţie a elementelor pe care trebuie să le obţinem – aceasta are în vedere legea doua a termodinamicii. la fel ca multe alte mâncăruri. Principiile termodinamicii sunt utilizate la analiza proceselor industriale ca instrumente de lucru. Relaţia dintre valoarea economică şi entropia joasă este de acelaşi fel ca relaţia dintre preţ şi valoare economică. omleta. fiecare fir al procesului economic este entropic. De asemenea. are loc pe seama unui flux şi mai mare de entropie înaltă difuzat de procesul ca atare în mediul înconjurător. De asemenea. COMAN un lucru să posede valoare. prin metoda analizei valorii. Astfel. reorganizarea sau restructurarea materiei. care înseamnă reducerea locală a entropiei. . ciupercile otrăvitoare deşi au entropie joasă nu au valoare economică. este adevărat că acţionează şi procese de restructurare sau reorganizare a materiei.84 Gh. Dar această condiţie nu este suficientă. aşa cum s-a subliniat. Tot legea doua a termodinamicii ne justifică folosirea şi refolosirea deşeurilor. numai în cadrul procesului de cunoaştere a realităţii activităţii acestora şi a stabili corect direcţiile de acţiune în vederea perfecţionării continue a lor. Modelarea sistemică a unităţilor productive are rol. Desigur. Trebuie să menţionăm că utilizarea legii a doua a termodinamici nu face abstracţie de prima lege a termodinamicii. deşi are o entropie mai înaltă decât oul crud.

Exploatarea în scopul descoperirii de informaţii neaşteptate. II. PLANUL DE ANALIZĂ A VALORII 3. Principii de întocmire a planului de analiză a valorii Analiza valorii urmează modelul general al metodelor ştiinţifice.1. Încurajarea acţiunilor inventive. Identificarea cu produsul.ANALIZA VALORII 85 CAP. Faza informaţională. III. Definirea domeniului studiului. Costul de achiziţie pentru unele eventuale elemente constitutive. Cât ar trebui să coste ? Evaluarea prin comparaţie. C. Costul timpilor morţi. Înfrângerea acestor piedici. 3. B. Definirea funcţiilor (determinarea importanţei lor). adică formularea problemei. Căutarea de analogii. Crearea de condiţii pentru descoperiri. C. Costul pe unitatea de măsură. Costul reparaţiilor şi reviziilor generale. Costul de fabricaţie. B. Costul pe unitatea de serviciu. Scoaterea în evidenţă a faptelor importante. Căutarea de “soluţii de ieşire”. Păstrarea unei atitudini obiective faţă de produs. Faza creaţie. Optimizarea. Costul scoaterii spontane din funcţiune a produsului. Discutarea mecanismului inovaţiei. Trierea soluţiilor găsite. soluţionarea ei şi aplicarea de inovaţii într-un colectiv de lucru caracteristic dinamicii de grup. Revizuirea datelor referitoare la cost. Mentenabilitatea şi maneabilitatea produsului. Crearea schimbărilor. Inovaţia. Succesiunea acţiunilor este următoarea: I. Condiţii de marketing. Despre ce este vorba ? (problema iniţială a analizei valorii). A. Ce face produsul ? (întrebarea cheie la analiza valorii). Costul anual. Adaptarea la schimbări. identificarea beneficiarilor şi estimarea beneficiilor. Faza analitică. Procesul de invenţie şi descoperire. Cât costă produsul ? Determinarea costului şi alegerea produsului. Identificarea proiectului (a lucrării). A. D. Determinarea costului de bază sau minim necesar realizării funcţiei (costul în cazul unei singure operaţii). A. Costul pe unitatea de produs. Căutarea de informaţii suplimentare necesare. Determinarea cantităţilor şi a vieţii (fiabilităţii) produsului. Stabilirea piedicilor ce stau în calea inovaţiilor. Simplificarea (conform principiului acţiunii minime a matematicianului şi astronomului francez Pierre Louis Moreau de . Costul întreţinerii. Costul unor operaţii multiple. Încurajarea personalităţilor inventive. Cum poate fi îmbunătăţit produsul ? Crearea unei atmosfere propice pentru idei noi.

Stabilirea beneficiilor anticipate. C. IV. O informare bine fundamentată (câştiguri. A. B. risc). Cine beneficiază ? Limita superioară şi inferioară pentru oportunitatea valorii şi oportunitatea beneficiului. Economii monetare.86 Gh. Costuri neaşteptate. COMAN Maupertis. O prevedere onestă (efectul asupra obiectivelor generale. “minimum de efort şi maximum de randament”). Probleme de procurare. Riscuri de piaţă. Care sunt riscurile ? Probleme de performanţă. Alte riscuri.2). Corecţii pentru utilitate (funcţia principală şi funcţiile secundare) şi eficacitate (cost sau preţ). Eficacitatea diferitelor soluţii alese. Întrerupere. Cine va autoriza acţiunea ? Cine o va pune în aplicaţie ? Cine va trebui să vadă proiectul ? Cine va verifica cifrele ? VII. Întocmirea programului de punere în practică a soluţiei. Stabilirea sarcinilor. Costuri recurente. V. Verificarea. Data când începe acţiunea. B. Propunerea. C. serviciului etc. 1698-1759.) ? Scheme ameliorate. Arta şi ştiinţa combinării soluţiilor noi cu cele valorificate. Atribuirea de ponderi parametrilor luaţi în considerare. Compararea opţiunilor de analiză a valorii. Costuri necurente. Cât va dura ? Cum se va încadra în schema generală ? Cât va dura amortizarea costurilor necesitate de .1) şi (1. B. Cine verifică îndeplinirea sarcinii ? Cine execută munca ? Cine va dirija evoluţia lucrărilor ? Cine furnizează fondurile ? Cine controlează costurile ? Cine raportează mersul lucrărilor ? Cine fixează priorităţile şi punctele de interferenţă ? Determinarea termenelor şi a secvenţei. Întocmirea unui tabel cu avantaje şi dezavantaje pentru soluţiile luate în considerare. Metoda combinex: optimizarea şi îmbunătăţirea directă. Alegerea – ce ocazie trebuie folosită ? Efort neaşteptat. A. A. Fixarea de limite superioare şi inferioare pentru parametri funcţionali. costuri. a unui curs de acţiune. VI. Probleme de fabricaţie. Mecanismul punerii în practică. O mai mare acceptare din partea clientului. Compararea tehnicilor de analiză a valorii. în rezumat. Eficacitatea şi utilitatea. Recomandaţii. C. Faza de evaluare. Întocmirea raportului scris. Factori care determină acceptarea. Ierarhia rezultatelor pentru termenii luaţi în considerare în relaţiile (1. A. Condiţii de acceptare. efectul asupra planurilor departamentale). Folosirea tabelului cu menţiunea avantajelor şi a dezavantajelor (tabel de punctaj). B. Ce ne aduce produsul (produsul. Satisfacerea cerinţelor clienţilor. Alegerea metodelor de fabricaţie. Cât costă ? Întârzierea planificată. Punerea în practică.

În funcţie de complexitatea produsului se pot adăuga şi alte menţiuni. Calcularea tuturor costurilor. talentele profesionale ale celor vizaţi. trebuie avut în vedere caracterul general al lor. o rachetă.1. de obicei. . el s-a dovedit a fi mijlocul cel mai operativ şi mai productiv. Desigur. planuri de contingenţă pentru a repune programul de acţiune pe direcţie.ANALIZA VALORII 87 punerea în practică ? Câte unităţi până la echilibrare ? Stabilirea procedeelor de urmărire: repere. combinarea echilibrată a nomenclatorului de profesii pentru a satisface nevoile scopului urmărit. 3. respectând cerinţele funcţionale Să aprecieze dificultăţile de realizare Să aprecieze dificultăţile financiare Trei roluri: Aprovizionare-desfacere (specialist . în bani şi timp. de la trei la şapte. Parcurgerea acestor menţiuni pune în evidenţă complexitatea problemelor de conţinut la analiza valorii produselor. Tabelul 3. Categoriile principale ale produselor luate în considerare la crearea colectivului de analiza valorii Elementul component al valorii produsului reflectat în componenţa colectivului Punctul de vedere al clientului (specialist în marketing) Designul produsului (estetician industrial) Fabricaţie (inginer tehnolog) Finanţarea (economist) Efectul asupra valorii Să corespundă cerinţelor pieţei Să creeze aspect plăcut. La formarea unui astfel de colectiv trebuie să se ia în considerare profesiile necesare. Formarea colectivului de analiza valorii Deşi folosirea unui colectiv specializat în analiza valorii nu este singurul mod de a practica analiza valorii. în domeniul marketingului) . În principiu. cheie fixă sau reglabilă. în bani şi timp. dar pot fi şi eliminate multe dintre cele nominalizate mai sus.să sondeze opinia viitorilor clienţi. aceste colective au cinci membri – acesta fiind considerat numărul optim – dar el poate fi format din orice număr. Calcularea scriptică a tuturor câştigurilor. un avion. rapoarte asupra cursului acţiunii. Măsurarea rezultatelor. . în sensul că se poate supune unei acţiuni de analiză a valorii o navetă spaţială. o şurubelniţă etc.să aprecieze produsele competitive.să asigure informarea furnizorului.).2. un aparat de radio sau o simplă sculă manuală (de exemplu. proceselor şi serviciilor. Comparaţia câştigurilor nete cu costul total al efortului depus.

de articole TV) Şasiu pentru TV (articole TV) Antibiotice (industria farmaceutică) Radar (industria apărării) Selectarea proiectelor. Acesta poate fi cooptat ca ajutor a cel mult doi membri ai colectivului de analiza valorii.2. specialist acustică Proiectant mobilă Estetician (specialist stil) Economist (specialist aprovizionare cu materie primă specifică) Inginer tehnolog Şeful echipei de pe linia de asamblare Inginer electronist Inginer mecanic Inginer tehnolog Economist (specialist în calculaţia costurilor articolelor mecanice) Farmacist Biochimist Chimist (specialist în chimia analitică) Inginer chimist Economist (specialist în marketing) Inginer electronist (specialist în proiectarea circuitelor electronice) Inginer. deci poate face cel mult din două colective de susţinere din cele cinci.88 Gh. care pot forma un “atelier al valorii”. Colectivele de lucru pentru analiza valorii trebuie astfel constituite încât să corespundă proiectelor sau . constituit din cinci sau şase persoane. Ca atare.1. membrii colectivului de analiza valorii îşi pot diviza responsabilităţile pe unii specialişti cooptaţi din rândul membrilor serviciilor funcţionale ale agentului economic. după cum arată tabelul 3. responsabil CTC Carcasă TV (industrie de consum. Aceste categorii se referă la cele cinci elemente ale produsului. COMAN În fiecare colectiv sunt prezente. în principiu. cele cinci categorii principale. Tipuri colective de lucru pentru analiza valorii Domeniul industrialproductiv Schimbător de căldură (industria prelucrătoare) Specialişti recomandaţi pentru colectivul de analiza valorii Şeful echipei de control al procesului Inginer termotehnician Inginer tehnolog Economist (specialist marketing) Economist (specialist calculaţia costurilor) Inginer. Din rândul colectivului de susţinere trebuie să facă parte orice specialist care este necesar. Pe lângă specialiştii membri ai colectivului de analiza valorii. pot fi cooptaţi unii specialişti în marketing şi finanţe. Colectivul de susţinere. Tabelul 3. specialist în utilizarea produsului Inginer tehnolog de fabricaţie Economist (specialist marketing) Inginer.

după cum se observă. spre exemplu. şedinţele de comitet nu sunt dintre cele mai plăcute. luându-se în considerare creşterea oportunităţii valorii şi oportunităţii beneficiului. noilor furnizori şi noilor metode de fabricaţie. Exemplele din tabelul 3. fie că marja lăsată pentru adaos comercial nu satisface cerinţele de profit. Când nu este timp pentru o atacare în etape. directorul producţiei are nevoie de informaţii proaspete asupra noilor materiale. pe categorii de lucrări. Se ia în considerare şi raportul între cost de fabricaţie şi preţ de vânzare. la care lucrează specialiştii luaţi în considerare. pentru a concilia interesele în conflict. În tabelul 3. Şefi de compartimente îşi dau astfel acordul total pentru ca fiecare specialist menţionat să participe la această activitate la anumite date programate. cu aprobarea şi sprijinul şefilor compartimentelor funcţionale ale agentului economic. în organizaţiile social-politice. 3. recomandări specifice care pot fi luate în considerare la analiza valorii proiectelor sau produselor.4 se prezintă o formă comodă de a obţine o astfel de aprobare şi pentru a realiza o combinaţie echilibrată de talente profesionale ale specialiştilor detaşaţi a lucra în atelierele de analiza valorii. În momentul în care lucrările au fost alese.3 se reprezintă un mod de a compara lucrările. comitetele au fost înfiinţate. Dovadă sunt.ANALIZA VALORII 89 produselor luate în consideraţie pentru necesităţile cele mai urgente ale agentului economic. analizându-se posibilitatea modificării căii de trecere a produsului de la producător la beneficiar. 2. în special. Ca atare. pentru optimizarea oportunităţii sau oportunităţii beneficului. fie din motiv că preţul depăşeşte ceea ce ar putea plăti clientul. Iniţial. Analiza lucrărilor care trebuie efectuate înainte de termen şi deci care trebuie devansate pe bază de priorităţi. Scopurile primordiale ale unui colectiv de analiza valorii sunt: 1. de obicei. caracteristică competiţiei mai puţin acerbe din trecut. coloana “pregătire profesională” se referă la personalul disponibil care poate fi detaşat pentru a forma atelierul de analiza valorii. fiecare grup constituit pe o problemă poate folosi mai târziu aceeaşi temă. Colectiv sau comitet. Analiza lucrărilor care costă mai mult decât ar trebui.1. Pentru a se determina domeniul lucrărilor asupra cărora trebuie acţionat. Concurenţa cea mai pronunţată este cursa pentru realizarea de noi produse şi de noi căi de producţie. se repartizează şi personalul respectiv.2 cuprind. Corelarea talentelor profesionale cu lucrările de efectuat. În tabelul 3. tabelul 3. În acest caz. Pentru acest salt în necunoscut. comentariile care se fac. un colectiv de analiza valorii poate găsi căi de a se efectua simultan lucrările cu eficienţă mult mai pronunţată decât se realizează de obicei în etape succesive. Analiza activităţilor care trebuie să determine progresului stării de lucru. ca de pildă: . în scopul selecţiei acestora.

fiecare specialist înţelegând numai un singur fir al informaţiilor. În timp ce un comitet se întâlneşte pentru a concilia interesele departamentale contradictorii. formarea potenţialului creator şi ameliorarea relaţiilor personale. După ce grupul de analiza valorii a determinat combinaţia optimă de avantaje a produsului pentru un anumit nivel dat de resurse. pentru a se asigura că interesele diferitelor sectoare sunt apărate. un grup de analiza valorii se întruneşte pentru a examina interacţiunea dintre departamentele funcţionale. Pentru a realiza un produs bun este necesar să se considere întreaga reţea. Nimeni nu a explicat până acum motivul pentru care o adunare de indivizi se transformă într-un grup care lucrează la o singură problemă şi devine plin de imaginaţie. . şi cu atât mai puţin nu avem intenţia de a folosi dinamica grupurilor pentru a justifica o anumită componentă a activităţii economice a unităţii economice. el se poate reîntruni sub formă de comitet. declaraţie ce se aude deseori după o şedinţă de analiză a valorii. dar nu ştim ce este exact această dinamică în realitate. Nu tratăm despre grupuri numai de dragul lor. deoarece fără un produs bun. productivitate şi bun simţ.90 Gh. trebuie să ne mulţumim cu colectivul de specialişti existent. Majoritatea proiectanţilor şi cumpărătorilor pun în practică analiza valorii. Trebuie menţionat că o anumită informaţie referitoare la un produs nu este semnificativă decât dacă este considerată în raport cu celelalte fire de informaţii din întreaga reţea. Se ştie că anumite cazuri dinamica grupurilor de analiză evoluează bine. dar totalitatea specialiştilor putând discuta reţeaua în ansamblul ei. Oamenii de ştiinţă care se ocupă cu studiul comportării au observat avantajele comunicaţiei directe. Dinamica grupurilor de analiză. discuţiile dintre sectoare pentru a-şi prevala fiecare interesele lor sunt inutile. specialiştii din domeniul analizei valorii ştiu că această dinamică este o sursă de energie şi entuziasm care face eficacitatea unui grup de analiza valorii. Fără a pretinde a şti ceea ce nu poate face o dinamică a grupului. Analiza valorii a fost practicată la început de câţiva pionieri izolaţi. Întrucât într-o unitate industrială obişnuită nu se dispune de mari personalităţi în domeniile specialităţilor din colectivul de analiza valorii. Dar aceasta trebuie să vină mai târziu. dar toate acestea nu sunt decât rezultate şi nu explicaţii. independent de interesele acestora. COMAN “abia am ieşit dintr-o şedinţă îngrozitoare de comitet” şi “ne-am distrat teribil”. dar aceşti proiectanţi şi cumpărători nu pot contribui independent la valoarea produsului şi nici nu pot contribui fără aportul celorlalţi specialişti necesari. Această acţiune are un scop predeterminat şi anume de a obţine participarea conducerii şi de a subordona interesele profesionale şi departamentale lucrării ce trebuie executată.

pentru a apăra puncte slabe. Criterii de selecţie a propunerilor de obiective pentru analiza valorii Criteriile care trebuie luate în considerare la evaluarea activităţilor. Această combinaţie corespunzătoare de specialităţi (sau talente) este un avantaj principal care nu trebuie niciodată sacrificat de dragul de a pune în mişcare cu orice preţ un atelier de analiza valorii. Soluţia interdisciplinară. O astfel de combinaţie de specialişti.ANALIZA VALORII 91 Acest colectiv de specialişti este constituit. Numai în felul acesta colectivul devine un instrument puternic. Eficacitatea unui grup de analiză. care să comunice între ei. S-a vorbit despre un grup având sarcina de analiză a valorii şi s-a denumit acest grup cu termenul de colectiv. a pune întrebări şi a colabora. diferă în funcţie de condiţiile individuale ale companiei şi ale ramurii de producţie din care face parte. Această consideraţie pentru reputaţia profesională a celor implicaţi în lucrările colectivului este o problemă de rece logică comercială. fiecăruia I s-a atribuit o sarcină împreună cu ceilalţi. pregătire profesională şi experienţă foarte diferite. Se pierde prea mult timp cu apărările împotriva criticilor. din oameni ce au o competenţă. este faptul că ei apreciază în colectiv fiecare fir de informaţie în raport cu întreaga reţea. Şi ceea ce este mai important. Totuşi. nici printre aceia care şi-au încredinţat produsul în mâinile lor. factorii prezentaţi mai jos sunt valabili pentru cele mai multe din companii. merg spre beneficiului ameliorării produsului. 3. Ei vor trebui. membrii colectivului trebuie să deprindă o măsură a obiectivităţii. trebuie să comunice între ei într-un limbaj inteligibil (fără invective inadecvate). poate face ca membrii colectivului să poată vedea imediat efectul pe care schimbul biunivoc de informaţii. Exploatarea avantajelor. Cel mai simplu mod de apărare este de a elimina atacul. Evident că întrun colectiv de o asemenea natură. responsabilitate. Pentru a obţine rezultatele maxime din această interacţiune. El este într-adevăr un colectiv. Integrarea în grup şi în sarcinile acestuia. În . de asemenea. pentru a le introduce ca obiective în planul de analiză a valorii. de obicei. nu este posibil a se alcătui o listă exhaustivă de aplicaţii universale. De aceea. există însă trei factori care le sunt comuni: fiecare deţine o informaţie de care ceilalţi au nevoie. să fie atenţi ca nimeni să nu sufere prejudicii. fiecare va avea un beneficiu personal dacă sarcina se realizează cu succes. nici din colectivul lor. Acest colectiv include specialităţi principale care contribuie la valoarea produsului ce se analizează. dar un colectiv special. să se deprindă a asculta. Toate eforturile care înainte se depuneau pentru susţinerea cauzei.3. vor trebui ca toţi să lucreze la ameliorarea produsului astfel încât meritele să vină în egală măsură tuturor.

producţie şi aspectele financiare ale unei activităţi. ÎN concluzie. Implicaţiile unor dintre cele mai importante criterii calitative ce trebuie luate în consideraţie vor fi discutate sub forma: obiectivele . Experienţa confirmă că multe activităţi de producţie care mai târziu au fost sortite eşecului nu ar fi trebuit niciodată iniţiate. în final. se poate considera că analiza valorii ar trebui să existe ca preocupare faţă de reducerea incertitudinii în toate domeniile care au o influenţă asupra succesului comercial al unei inovări. este mai bine a include câţiva factori nesemnificativi. faptul nu este adevărat în întregime şi informaţii de valoare care ar putea conduce la oprirea timpurie a unei activităţi nu sunt adesea culese utilizate suficient de devreme. Se obişnuieşte a se investi foarte puţini bani în afara domeniului tehnic înainte ca realizabilitatea să fie demonstrată. datorită structurii organizatorice a companiei care tinde să limiteze acţiunea de evaluare a unei activităţi numai în cadrul compartimentului de analiza valorii. COMAN general. Această incertitudine se referă în aceeaşi măsură la marketing. Dar. Ceea ce poate deveni costisitor este adunarea de informaţii necesare pentru evaluarea unei activităţi în concordanţă cu fiecare criteriu. Termenul general de analiza valorii se referă la un mod universal investiţiei tehnologice necesare pentru a stabili dacă inovarea propusă poate fi tradusă într-o realitate fizică. Cu toate acestea. ca o structură organizatorică să asigure cadrul de lucru în care evaluarea poate avea loc şi. critic pentru succesul comercial al activităţii. ca procedura de selectare şi evaluare să reflecte toţi aceşti factori. că ar putea fi necesar să se decidă mai multe resurse decât de obicei pentru colectarea de informaţii legate de obiectul evaluat. s-a arătat că stadiile de început ale analizei valorii sunt destinate reducerii gradului de incertitudine. decât a omite unul care poate deveni. la un moment dat. cât şi la realizabilitatea ei tehnologică. Trebuie făcute aprecieri judicioase în scopul deciderii care dintre criterii sunt cele mai critice şi în cel al determinării gradului de precizie necesar pentru datele cerute în scopul luării unei decizii. multe din criteriile de selecţie nu sunt cu caracter tehnologico-productiv.92 Gh. care pot fi uşor eliminaţi. În mod inevitabil. Costul necesar alcătuirii unei liste de criterii este neglijabil. forma fizică a inovării finale are o influenţă majoră asupra multor factori netehnici şi limitează cantitatea de informaţie utilă care poate fi culeasă până la atingerea unui anumit grad de certitudine referitor la caracteristicile principale ale produsului. situaţie care ar fi putut evaluată dacă s-ar fi acordat suficientă consideraţie unei game mai largi de criterii în decursul stadiilor incipiente ale procesului de evaluare. Mai mult. Resursele sunt prost gospodărite atunci când sunt destinate adunării şi prelucrării informaţiilor legate de un factor faţă de care viabilitatea unei activităţi productive este relativ insensibilă.

în general. fie ceva ce nu a putut fi anticipat. va fi. datorită faptului că potenţialul client îl va asocia cu standardul la care se aşteptă din partea companiei respective. Dar. Acest fapt se aplică mai ales riscurilor comerciale căci adesea este posibil ca riscurile tehnice să fie reduse pe calea unor cercetări adecvate în cadrul analizei valorii. Obiective ale corporaţiei. pot fi respinse pe piaţă. Planificarea nu poate niciodată îndepărta riscul din activitatea de luare a deciziilor. totuşi. poate găsi este imposibil a convinge piaţa să accepte un produs scump. politic şi valori. Această percepere poate fi de obicei schimbată numai într-o perioadă de ani de zile. Atitudinea faţă de inovare. mai ales dacă va implica în consecinţă o investiţie substanţială din fondurile corporaţiei. ea poate fi intuită întrucât strategia reflectă sistemul de valori. Aversiunea faţă de risc. strategii. Imaginea evoluează ca o parte a caracterului şi sistemului de valori ale companiei timp de mai mulţi ani. trebuie avut permanent în vedere faptul că activitatea economică nu poate fi separată de risc. Atitudinea conducerii companiei faţă de inovare este în strânsă legătură cu atitudinea ei faţă de risc. deşi aceasta poate să nu apară explicit. producţie. cel puţin se poate spera că un proces de analiză raţională va face posibilă evitarea celor mai evidente prăbuşiri. Este greşit a considera că managerii nu au înclinaţia naturală spre nou. marketing. În mod obişnuit. Produsele noi. Oricât ar fi de atentă analiza. Acesta este modul în care compania şi produsele sau activităţile “service” sunt percepute de clienţii săi. . Selectarea unui proiect (nou sau de modernizare). indiferent de meritele lor intrinsece. care prin tradiţie a produs lucrări ieftine. în care conducerea de nivel superior are o ridicată aversiune faţă de risc. Strategia unei corporaţii este influenţată de atitudinea conducerii de nivel superior faţă de risc. cercetare şi dezvoltare. există. Are loc astfel o atenuare a dorinţei de a accepta riscul pe măsură ce se coboară scara ierarhică a organizaţiei.1. 3. totdeauna posibilitatea de a exista fie ceva ce s-a trecut cu vederea. precum şi stabilirea riscurilor inerente din cadrul incertitudinilor identificabile. crescând odată cu distanţa dintre conducătorii de vârf şi cel ce ia decizia. datorită convingerii pe care o au că penalizările personale pentru un insucces cântăresc mult mai greu decât răsplata cuvenită în urma succesului. financiar. O companie.ANALIZA VALORII 93 corporaţiei. Însă. la scară de masă. de nedorit într-o companie. a unei activităţi cu grad ridicat de risc.3. necorespunzând acestei imagini. Strategie şi valori Conceptul de “imagine” este strâns legat de obiectivele strategice stabilite pentru activitatea ei. ei ezită să şi-l asume. de înaltă calitate. de exemplu.

deşi subiective. de asemenea. Există multe situaţii în care primele aplicaţii s-au dovedit a fi eşecuri costisitoare. existând limite admisibile de asumare a riscului. în general. poate totuşi va fi necesar ca acestea să fie subordonate unor probleme urgente. se poate presupune că există o probabilitate ridicată de succes pentru un produs care satisface cerinţele identificate. de exemplu atunci când asupra unui produs major se exercită presiuni ale concurenţei. pot fi de ajutor în relevarea atitudinii probabile a conducerii faţă de un proiect propus. existenţa unei cerinţe clare la etapa selectării proiectului nu înseamnă că viitorul din punct de vedere al desfacerii pe piaţă al produsului este asigurat în mod suficient pentru a fi ignorat în reluările ulterioare. Angrenarea în timp derivă din accentul pe care compania îl acordă fie consideraţiilor pe termen apropiat. Aceasta este determinată de o anumită perioadă de strategia corporaţiei dar este influenţată. Deşi obiectivelor corporaţiei sunt în mod clar pe termen lung. sunt mult mai dificil de pus în concordanţă cu piaţa de desfacere.3. de climatul economic pe termen scurt. desigur. Trebuie avut în vedere că există un anumit entuziasm al tehnologului şi o înclinaţie naturală a sa de a gândi în termeni materiali care îl încurajează în abordarea elaborării unor aplicaţii majore ale unei tehnologii care s-ar .94 Gh. Mai mult. Astfel. Angrenarea în timp. Când departamentul de marketing face propunerea iniţială pentru un nou produs. Criteriile corporaţiei sunt adesea mai puţin explicite şi cuantificabile decât cele menţionate în continuare. persoane care-şi asumă riscuri. bazându-se fie pe o cercetare riguroasă a pieţei. Criterii de marketing Cerinţe identificabile. al inovării şi angrenării în timp care.2. Întrucât conducătorul compartimentului de cercetare-dezvoltare este inovatorul de profesie în cadrul unei organizaţii. este de datoria compartimentului de analiza valorii de a tempera creşterea îngăduinţei faţă de risc. Propunerile referitoare la proiecte rezultate dintr-o nouă tehnologie. cerinţele pieţei se pot modifica sau pot satisfăcute de către un produs al concurenţei sau printr-o inovaţie bazată pe un concept tehnologic diferit şi poate superior. În aceste situaţii. mai ales în cazul celor radicale. în timpul perioadei în care noul produs se află în cursul elaborării. Poate fi util totuşi să se ia în considerare profilul riscului. fie pe o decizie mai puţin riguros fundamentată a conducerii departamentul de marketing. fie celor pe termen lung. COMAN Inovatorii sunt. Vor rămâne însă. se poate întâmpla ca el să modifice atitudinea conducerii faţă de inovare. un număr de necunoscute care nu pot fi rezolvate până când produsul atinge o formă suficient de tangibilă pentru ca relaţia preţ de desfacere/volum de vânzări să fie estimată cu un grad de precizie. 3.

3. Estimările efectuate în trei puncte. Dar.1. Selecţia inovărilor Mari economii în operare sau capacitate unicã Beneficiu economic sau functional marginal 3 1 În figura 3. Volumul preliminat al vânzărilor se obţine din: 1. oricât de dificilă ar fi problema trebuie făcute estimări căci volumul vânzărilor este factorul final. Durata de viaţă a produsului 4. aceasta poate fi aplicată altor produse în care beneficiile tehnologice sunt marginale dar au un potenţial de desfacere mai ridicat. estimările făcute într-un singur punct. după ce au fost demonstrate capacităţile noii tehnologii. s-ar putea ca prin aceasta să se scoată la iveală aplicaţii secundare în care să fie cât mai bine exploatate calităţile unice şi avantajele economice semnificative ale unei tehnologii. procesul de obţinere a sticlei plutitoare) cel mai adesea alegerea se află între o inovare din pătratul 3 de care tehnologul este conştient sau căutarea unei aplicaţii iniţiale din pătratul 2. contribuind la estimare. Divizarea pieţei comercial 3. Într-un stadiu ulterior. sunt probabil de o mai mare precizie.1. S-a pledat în favoarea unui proces alternativ de conversie în cazul în care cunoştinţele ştiinţifice sunt direct adaptabile cerinţelor clientului sau căilor de satisfacere a acestuia. Probabilitatea succesului comercial Factori legaţi de nesiguranţa comercială . sunt neindicate.ANALIZA VALORII 95 putea să aibă nu numai un potenţial comercial limitat. Dacă această corelare poate fi realizată. Pentru o tehnologie radical nouă este adesea de preferat a se căuta o soluţie de tipul pătratului 2. determinând succesul. Volumul probabil al vânzărilor generat de către un nou produs reprezintă unul din factorii cei mai dificil de estimat. cu probabilităţile asociate fiecărui parametru. Alternativele din care se pot selecta aplicaţiile iniţiale sunt ilustrate în figura 3. Volumul estimat al vânzărilor. În mod evident. Potentialul de desfacere Fig. Dimensiunea maximă a pieţei Vânzări estimate dacă (vânzări anuale) produ-sul are succes 2. foarte 2 4 rar de realizat (de exemplu tranzistorul. pătratul 1 reprezintă situaţia ideală. ele dau cel puţin o indicaţie asupra limitelor între care se situează erorile şi asupra sensibilităţile produsului la variaţii.1.

.96 Gh. .ele pun la dispoziţie o încărcătură continuă a unităţilor de producţie permiţând amortizarea utilajelor la un volum apreciabil al producţiei. Ea este de mai puţin ajutor şi poate fi înşelătoare când produsul neelaborat şi fără preţ poate fi slabă indicaţie a comportării lor finale drept cumpărători.sunt mai puţin susceptibile faţă de influenţele model şi în anumite cazuri asigură o mai bună izolare faţă de ciclurile economice. Deseori. Durata de viaţă a produsului şi volumul vânzărilor . COMAN Precizia estimărilor pentru dimensiunea pieţei şi divizarea pieţei variază cu natura noului produs. familiară companiei. Studii asupra pieţei pot conduce astfel la previziuni foarte optimiste atunci când aceia ale căror opinii sunt căutate nu trebuie să şi le susţină şi cu hotărârea de a le cumpăra. un număr de factori dificil de cuantificat. În ciuda tendinţelor îndreptate către o durată de viaţă scurtă a produselor este încă posibil a se elabora unele noi produse având o viabilitate mai curând în decade decât în ani. Volumul vânzãrilor [buc] Produsul A 2000 1000 Produsul B 5 Timp [ani] 10 Fig. favorizează produsul despre care se presupune că are viaţă lungă chiar şi atunci când o analiză economică simplă poate indica faptul că este marginal inferior unui cu o viaţă mai scurtă.acumulare de experienţă şi motivarea îmbunătăţirii producţiei conduc la reducerea costurilor de producţie.2. 3.ele asigură un venit sensibil mai stabil pe o perioadă apreciabilă. mai ales avantajele provenind din stabilitate şi venit stabil. . Durata de viaţă a produsului (fiabilitatea lui) are o influenţă importantă asupra rentabilităţii. Aceste produse oferă multe avantaje care le fac atractive chiar în cazul când marja de profit este mai mică faţă de alternativele cu o viaţă mai scurtă: . cercetarea pieţei este de ajutor acolo unde noul produs este la concurenţă sau înlocuieşte produsele existente într-o piaţă cunoscută. Rabaturilor financiare (RF) pot atribui o valoare mai scăzută unor astfel de produse decât cea pe care ar dori să le-o acorde managementul.

Trebuie ca şi aici să se ţină seama de consideraţii legate de portofoliu şi situaţia ideală ar fi o succesiune regulată de produse noi apărând din compartimentele creaţie-producţie.ANALIZA VALORII 97 Efectul vieţii produsului asupra utilizării capacităţii de producţie este ilustrat în figura 3. se identifică importanţa relativă a fiecărui element şi atenţia este direcţionată către acela la care trebuie căutate date suplimentare. se preferă o serie de estimări pentru parametrii constituenţi. capacitatea de producţie cerută este de două ori mai ridicată. De aceea. de obicei subiectivă. ca reprezentând o mai bună alegere întrucât calculele rabatului financiar produc o valoare netă actuală mai ridicată datorită datelor mai timpurii la care se realizează câştigurile. utilizat. produsul A îşi realizează vânzările numai pe jumătate din timpul necesar produsului B şi va apărea. Acest lucru poate implica o investiţie dublă pentru echipamentul specializat. Acolo unde fiecare parametru din calculul volumului de vânzări este asociat cu propria probabilitate. Se utilizează. în funcţie de cerere. Acolo unde se fac estimări într-un singur punct privind dimensiunea pieţii etc. Lansarea unui produs nou cere o investiţie considerabilă de resurse de management şi financiare din partea departamentului marketing. este util a se aplica o probabilitate selectivă globală pentru succesul comercial. în consecinţă. Scala de timp şi relaţia cu planul de marketing. cât şi pentru beneficiu. pentru ceea ce poate fi numai o mică proporţie a duratei sale de viaţă. Pe de altă parte.2 care compară două produse având acelaşi volum total de vânzări. adică a factorului beneficiu în raportul cost/beneficiu. pot fi. Cu toate acestea scopul compartimentului marketing este adesea acela de a maximiza volumul vânzărilor mai degrabă decât a câştigurilor sau profitul aşa încât este foarte important pentru compartimentul analiza valorii să stabilească în mod clar ceea ce înţelege compartimentul marketing prin “succes comercial”. mai precise. nu este necesară o estimare globală pentru probabilitatea succesului comercial. Totuşi. în cadrul căror atenţia se concentrează asupra luării unei decizii individuale privind un număr de elemente. un multiplicator al probabilităţii succesului comercial pentru a modifica calcului raportului cost/beneficiu aşa încât să se poate ţine cont de incertitudinile inerente estimărilor atât pentru cost. Obiectivul activităţii economice este maximizarea câştigurilor. Însăşi succesul necesită să fie definit căci volumul vânzărilor este un criteriu insuficient datorită elasticităţii preţului. adesea. de asemenea. pentru o perioadă mai scurtă. Se pot face economii importante – previziunile referitoare la vânzări. Probabilităţile individuale se combină pentru a da o cifră globală probabilităţii pentru un calcul complet. suficiente pentru a le înlocui pe acelea pe care ei doresc să le retragă de pe piaţă şi de a face faţă . Cu toate acestea.

Din nefericire. Este însă important ca acest indiscutabil avantaj să nu conducă la neglijarea completă a gamei actuale de produse. această poziţie puternică pe piaţă trebuie păzită prin îmbunătăţiri aduse produsului precum şi prin înlocuirea sa ocazională într-un nou produs pentru a menţine marginea de competitivitate. produsele noi de succes nu pot fi elaborate din ordin aşa încât să ajungă în număr potrivit la un moment dat. COMAN expansiunii planificate a liniei de producţiei. trebuie acordată atenţie acestui aspect pentru a se evita aglomerarea de produse noi. Cu toate acestea. De aceea. Pe măsura evoluţiei proiectului se pot face estimări a căror precizie creşte continuu asupra datei când este probabil ca produsul să fie gata pentru a fi lansat pe piaţă. proiectele care conduc la produse complet noi par a fi de preferat celor pentru care vânzările vor contribui doar parţial la dezvoltarea corporaţiei. Succesul unui produs conţine seminţele propriei prăbuşiri căci acest fapt constituie o provocare vizibilă la adresa celorlalte companii care pot introduce propriile produse competitive având caracteristici noi. a cucerit încrederea clientului şi reprezintă o investiţie valoroasă a companiei. profiturile aduse contribuie la dezvoltarea corporaţiei. Produsele noi pot constitui suplimentări ale liniei de producţie existente ori înlocuitori parţiali sau compleţi pentru produsele aflate pe piaţă. CU alt prilej poate fi necesar a se continua elaborarea unor produse noi. Efectul asupra produselor curente. pentru a face faţă unor deficienţe serioase în gama de produse. Acest fapt este deosebit de important în cazurile unde duratele de viaţă ale produselor sunt scurte şi alegerea momentelor lansării este un factor critic sau acolo unde produsul nou este de suficientă importanţă pentru a garanta investiţia unei părţi majore în efortul departamentului de marketing. dictat de cerinţele marketingului. care să depăşească abilitatea de a se introduce pe piaţă într-un mod organizat. mai puţin atractive. În asemenea momente poate fi necesară încetarea sau întreruperea temporară a unui proiect care în alte condiţii ar fi fost sprijinit. ceea ce le creează un avantaj pe piaţă. Este cunoscut faptul că produsul curent satisface o cerinţă a pieţei. În cel de-al doilea caz o proporţie din volumul de vânzări (şi contribuţia la profit) va fi realizată pe seama produsului existent care se mai poate vinde încă cu succes. Înregistrarea unor vânzări de succes poate conduce foarte uşor la o stare de mulţumire. se poate menţine un anumit control asupra ritmului şi secvenţierii aferente produselor noi prin asigurarea unui echilibru corect în cadrul compartimentului de analiza valorii. Deşi în momentul selectării nu se ştie dacă un proiect se va materializa într-un produs se va vinde.98 Gh. Numai ocazional o companie poate avea şansa de a dispune de mai multe produse noi în plus faţă de ceea ce poate mânui departamentul de marketing cu probabilitate ridicată despărţite în cadrul unei scurte perioade de timp în exces. O decizie de a acorda prioritate dezvoltării de produse . Un produs complet nou extinde gama şi volumul de vânzări.

este strâns legată de un grad mai ridicat de incertitudine decât sprijinirea unor produse deja stabilite pe piaţă. valorile estimate ale preţului la care se poate vinde produsul au tendinţe de scădere. dificil de evaluat într-un moment în care forma finală a produsului nu a fost încă stabilită. aprecierea dacă balanţa se înclină în favoarea propunerii depinde tot atât mai mult de considerarea atentă a produsului curent pe cât depinde de beneficiile aşteptate ca urmare a lărgirii gamei de produse. precum şi de preţurile produselor concurente. Profitul căutat în urma unui produs este un reziduu.3. Fig. figura 3. în timp ce valorile estimate ale costurilor de producţie au tendinţe de creştere. Deşi este important ca acest factor să fie inclus în evaluare. care el însuşi depinde de valoarea efectivă a produsului pe piaţa potenţială. în timp ce costul produsului se află sub controlul companiei care îl fabrică. Estimări pentru costuri de fabricaţie şi preţ de vânzare efectuate pe durata desfăşurării proiectului .ANALIZA VALORII 99 complet noi. Volumul vânzărilor. Pentru scopurile noastre este suficient a recunoaşte că preţul unui produs trebuie determinat de către forţele pieţei. reprezentând acceptarea din partea clientului este totuşi funcţie de preţul cerut.3. Stabilirea preţului. oricât de atrăgătoare poate fi pentru departamentul de analiza valorii. La discutarea volumului preliminar al vânzărilor nu s-a luat în considerare elasticitatea preţului în funcţie de cere. Astfel. a căror continuă îmbunătăţire ar trebuie abandonată numai dacă se apropie de sfârşitul vieţii utile sau dacă există alte motive cerând retragerea lor de pe anumite pieţe. pe măsură ce elaborează înaintează. Optimismul este totuşi o caracteristică a evaluării proiectelor.3. O discuţie completă asupra politicii de preţuri se găseşte în literatura despre marketing. ipoteza cu privire la indezirabilitatea unui proiect rezultând într-un produs competitiv cu produse recente poate să nu fie corectă în anumite circumstanţe. foarte sensibil la schimbări atât ale preţului cât şi ale costului. Astfel.

deşi este puţin probabil ca situaţia să se schimbe pe parcursul perioadei respective. . un produs nou. imposibil a se prevedea modul în care se vor schimba estimările iniţiale căci cele iniţiale erau. Cu cât inovarea este mai radicală. În cazul când trebuie stabilite canale noi de distribuţie. în fond. cele mai bune. În afară cazului când se aplică unei pieţe complet noi. de obicei. Costuri legate de lansarea pe piaţă.estimările pentru preţuri sunt aproape invariabil optimiste. Pentru produsele deja bine stabilite pe piaţă. costul poate fi ridicat şi poate influenţa echilibrul rentabilităţii împotriva propunerii pentru un nou produs. Este. în timp ce această situaţie s-a inversat în momentul în care produsele au fost gata pentru a fi lansate pe piaţă. În momentul iniţial proiectul A părea că posedă un potenţial de rentabilitate mai ridicat decât proiectul B. În evaluarea unui proiect care nu va apare ca produs timp de câţiva ani este uşor a se subestima ritmul de progres tehnologic care nu va apare ca produs timp de câţiva ani. Canale de distribuţie. desigur. este uşor a se subestima ritmul de progres tehologic al concurenţilor. ele conducând la îmbunătăţirea produselor sau înlocuirea unor produse existente.3 este probabil mai radical decât proiectul B).100 Gh. capabili să-I analizeze ei însăşi meritele tehnice. COMAN În figura 3. Acest fapt este probabil mai puţin costisitor decât reclama din presă şi . Departamentul de marketing poate estima. Ne putem astfel aştepta la o mai mare încredere în estimările pentru proiecte. ameninţările pot veni din partea unor “inovări prin invazie” datorate unor companii acţionând în industrii care în mod obişnuit nu au fost privite ca fiind în competiţie. este puţin probabil ca proiectele care la etape timpurii ale estimărilor satisfăceau doar o mică margine criteriile companiei referitoare la investiţie. Nu este suficient a crea un produs mai bun decât cel existent. costul de lansare pe piaţă cu precizie rezonabilă.erorile datorate estimările pot schimba gradul de atractivitate a proiectelor pe măsura evoluţiei acestora. este cumpărat de clienţi bine informaţi. decât al celei pentru produse complet noi. care puteau fi făcute în momentul acela. acesta poate fi distribuit. În consecinţă. în procesul de selecţie a proiectelor tehnice trebuie recunoscut că: . Trebuie făcută comparaţia cu ceea ce apare pe piaţă la momentul introducerii propriului produs nou. proiectul A în figura 3. Un produs industrial căruia i s-a făcut reclamă în principal în presa tehnică de specialitate. Cu toate acestea.3. prin sistemul de legături existent. se prezintă estimări ipotetice pe durata elaborării a două proiecte. Acesta reprezintă unu din factorii adesea ignoraţi până târziu în ciclul de evoluţie. în mod normal. să le satisfacă în practică. Concurenţa. deşi mărimea acestuia este dependentă de tipul produsului şi de natura pieţei. cu atât este mai probabil ca estimările să se schimbe semnificativ (cu alte cuvinte.

o influenţă considerabilă asupra investiţiei de marketing necesară pentru lansarea lui.ANALIZA VALORII 101 televiziune necesară pentru lansarea unui nou produs de larg consum. de asemenea. Criterii financiare La considerarea aspectelor financiare ale unui nou proiect. tehnologii diferite sau proiectul principal poate fi precedat de o investigare asupra aspectelor problemei care există incertitudini majore din punct de vedere tehnic. cum ar fi containerele de sticlă care nu se refolosesc. este important a se face distincţie clară între rentabilitatea . de aceea. poate. este mai util a adăuga că ea trebuie obţinută în cadrul limitelor costurilor bugetare şi în perioada de timp cerută. În cele mai multe dintre industrii. Tipul produsului are. Deşi succesul din punctul de vedere tehnic este adesea definit ca atingerea performanţei tehnice cerute în specificaţia proiectului. încă din faza de selecţie a proiectului. A devenit.3. este funcţia de resursele financiare atât ale producătorului. din punct de vedere tehnic. care vizează asimilarea unui produs nou sau modernizarea unuia existent. Directorii de cercetare nu vor sprijini probabil proiecte în care nu au încredere privind realizabilitatea lor tehnică. utilizând. succesul. Toate acestea costă bani pentru care trebuie introduse estimări în fiecare etapă de evaluarea a proiectului. Atunci când există dubii asupra realizării unui anumit aspect al proiectului. mai ales dacă acesta introduce o inovare tehnologică ridicată. unele vor fi interzise prin legislaţie. Există companii care fac deja acest lucru. important si fie considerată cu grijă. Probabilitatea succesului din punct de vedere tehnic. Noii clienţi trebuie convinşi asupra calităţilor noului produs. Numeroase produse sau procese acceptabile astăzi se află sub atacul mereu crescând din partea celor ce luptă pentru apărarea mediului înconjurător. Îngrijirea publică asupra efectelor ecologice şi asupra mediului. mai ales cele productive. Ei pot fi mai puţin siguri asupra alegerii celei mai bune alternative asemenea. efectele produse asupra mediului înconjurător de către noul produs. 3. În acest caz. vor ştirbi reputaţia companiei dacă vor fi menţinute pe piaţă.3. ale tehnologiei. Efectele asupra mediului ambiant. previziunile sociale şi politice pot fi de ajutor în anticiparea statutului pentru întreaga durată a vieţii noilor produse. se pot urma căi paralele de abordare. cât şi ale beneficiarului. De exemplu. devine un factor de importanţă crescândă în luarea deciziilor în unităţile economice. ei nu vor putea prevedea toate problemele ce vor trebui depăşite pe parcurs. detergenţii conţinând fosfaţi sunt ilegali în momentul de faţă pe multe pieţe de desfacere şi au existat proteste publice ale organizaţiilor ecologice referitoare la unele tipuri de ambalaje. altele rămânând sub stricta interpretare a legii.

În aceste circumstanţe. la momentul necesar. este esenţială estimarea cu precizie maximă posibilă a circulaţiei fondurilor implicate. Astfel. atât credite cât şi debite.cerinţele legate de circulaţia fondurilor pot fi cuprinse marginal în cadrul disponibilităţii de capital estimat. cât şi de repartizarea lor în timp. Curba din figura 3. presupunând că viabilitatea financiară a proiectului este în afara oricărui dubiu. Diagrama fluxului monetar cumulat al proiectului În cazurile în care disponibilitatea de mijloace financiare se poate dovedi ca fiind un factor critic. în mod obişnuit.valoarea negativă maximă a fluxului monetar se încadrează ci prisosinţă în bugetul companiei. O estimare foarte favorabilă asupra rentabilităţii finale a proiectului distrage atenţia de la consumarea de mijloace financiare ale companiei necesare pentru elaborarea sa şi mai ales în cazul foarte probabil al escaladării costurilor. Acest fapt poate face totuşi compania vulnerabilă faţă de o escaladare a costurilor de elaborare sau la o scădere a circulaţiei fondurilor datorită unor condiţii . a resurselor financiar. Din nefericire. necesare la diferite etape. cu multă seriozitate. Deşi forma curbei şi amplitudinile relative ale investiţiei. Evaluarea gradului de rentabilitate este privită. există puţine proiecte în care costurile să fie totale. vor varia în funcţie de produs şi ramura principală. problema sa este de a asigura existenţa. precum şi deplină înţelegere a implicaţiilor lor. fie repartizarea lor în timp. Compartimentul financiar este interesat atât de mărimea costurilor. 3. COMAN finală şi cerinţele impuse asupra resurselor financiare ale companiei înainte ca proiectul să aibă contribuţii financiare la bugetul acesteia. creşterea rapidă a costurilor. limitările asupra circulaţiei fondurilor nu vor impune probabil constrângeri în procesul de selectare a proiectelor. disponibilitatea mijloacelor financiare este foarte sensibilă la modul de repartizare în timp. Acest fapt este de cea mai mare importanţă în cazul existenţei unuia sau a două proiecte foarte mari comparativ cu resursele companiei.102 Gh. Această analiză poate arăta că: . nu pot fi estimate la iniţierea lor cu un anumit grad de siguranţă. Existenţa mijloacelor financiare este dependentă de situaţia circulaţiei fondurilor rezultând din toate activităţile companiei. Fig.4 ilustrează investiţia cumulată cerută de un proiect până la momentul amortizării investiţiilor.4. pe măsura ce produsul se apropie de lansarea pe piaţă este tipică. .

alcătuirea unor planuri suplimentare pentru a strânge mijloace financiare înainte ca lipsa acestora să devină critică. . oricât poate părea de oportun din alte puncte de vedere. . Dar. În circumstanţe excepţionale potenţialul proiectului poate ridica valoarea companiei în măsură suficientă pentru a o face atrăgătoare în scopul cumpărării ei de către o alta. cu condiţia ca ele să fie acceptate şi urmărite ca un act de politică comercială conştientă. Nici una din aceste soluţii nu trebuie ignorată. 3. de numărul şi specializarea personalului şi de existenţa unui echipament adecvat. sau. .3. În momentul în care proiectul se apropie de finalizare şi trece de la creaţie la sectorul de fabricaţie. Criterii legate de producţie S-a văzut că la discutarea elaborării unei strategii a fost acordată o atenţie deosebită capacităţii unei organizaţii de a exploata ocaziile care prezentau un anume potenţial. proiectul. . faptul se întâmplă adesea. Există totuşi alte alternative care trebuie luate în consideraţie: elaborarea parţială şi apoi brevetarea sau cooperarea cu un alt fabricant. În această situaţie. de obicei în cazul unei crize de fonduri care subminează în mod grav puterea de autoritate financiară a companiei. Un produs nou poate fi asemuit cu o nouă ocazie pentru un departament de producţie şi abilitatea sa de a o transforma în succes depinde de experienţa acumulată în fabricarea unor produse similare.reprogramarea fazelor de elaborare pentru a repartiza cheltuielile pe o perioadă lărgită.4. Întârzieri datorate unor probleme de coordonare. sau. într-o inovare tehnologică având drept obiectiv mărturisit ca acesta să conducă la acapararea firmei respective de către o alta. Aceste riscuri trebuie recunoscute şi sunt necesare măsuri pentru a le evita în timp util prin: . cu cât acest cost va fi mai ridicat. trebuie abandonat. Cu toate acestea. toate au un impact financiar care trebuie luat în consideraţie la evaluarea proiectului deşi ele nu pot fi măsurate calitativ cu precizie. cumpărării de echipament nou şi recrutării sau reciclării unui personal în meserii noi. Această capacitate apărea din forţa sau slăbiciunile organizaţiei. realizabilitatea fabricării unei cantităţi din produsul final prin utilizarea unui echipament specializat şi a unui personal specializat fusese stabilită. Cu cât va fie mai mare neconcordanţa dintre cele cerute de noul produs şi capacităţile existente ale departamentului.planificarea investiţiei maxime la un moment în care situaţia globală a circulaţiei fondurilor este temporar favorabilă. probabil. costul şi viteza cu care se organizează o producţiei pe scara largă variază considerabil de la produs la produs.cererea de fonduri poate depăşi probabilitatea disponibilităţii lor. Puţine companii vor investi.ANALIZA VALORII 103 adverse.

Mai mult.104 Gh. COMAN În evaluarea proiectului este important a se identifica acele caracteristici ale noului produs care pot pune probleme de fabricaţie. cât în fabrică. nu atât în laborator sau într-o organizaţie ideală de producţie. Costul final al produsului depinde de preţul materiei prime şi a elementelor constitutive cumpărate de la terţi. de capitalul investit şi de volumul producţiei. dimensiunea volumului de producţie. Costurile implicate şi legătura cu politica de producţie a companiei sunt subiecte care trebui analizate înainte de abordarea proiectului. de obicei. atât de târziu în ciclul de elaborare încât devine un moment nepotrivit pentru a face suficient de amănunţit toate pregătirile necesare pentru o tranziţie lină de la creaţie la producţie. lucru amânat.5. Fig. chiar în această etapă timpurie poate apărea evident că este necesar un efort pentru a se investiga problemele producţiei anticipate. de calificarea şi volumul forţelor de producţie.3. în ultimă instanţă responsabilă de producţia efectivă. Deşi abilitatea . Interdependenţa dintre tehnologia de fabricaţie. de tehnologia de fabricaţie. costul de fabricaţie şi preţ – Produsul X Costurile de producţie. deşi etapa de planificare detaliată poate fi încă departe.

Cu toate acestea. produsul X este rentabil numai în porţiunile umbrite ale diagramei.5. C4 – C5 → scăderea bruscă a costurilor de producţie în momentul când volumul V2 atinge dimensiunea economică pentru tehnologia C. chiar dacă acest fapt este valabil numai în cadrul limitelor de precizie a estimărilor. de asemenea. în funcţie de volumul preliminat al vânzărilor. Aceste legături uneori foarte complexe. Realizarea acestor niveluri de profit presupune. că penetrarea pe piaţă este rapidă. Mai mult. b – volumul vânzărilor şi preţ poate fi criticată pentru succes. se percepe un preţ ridicat. Este necesară o analiză minuţioasă pentru a crea o imagine clară asupra alternativelor în care pot apărea şi cheltuielile implicate care sunt justificate numai pentru proiecte de importanţă majoră. În practică poate exista o considerabilă întârziere între stabilirea preţului (să spunem P) şi realizarea volumului preliminat de vânzări (de exemplu V1). legătura între: a – tehnologia de fabricaţie şi cost. figura 3. Analizând cele două curbe se observă următoarele: PREŢ P1 – P2 → pentru o piaţă specializată care nu poate fi satisfăcută de nici un alt produs. este puţin probabil a se dispune de date precise înainte ca proiectul să se găsească într-o fază avansată. nu poate exista nici o certitudine asupra menţinerii costului final a produsului la un nivel suficient de scăzut pentru a realiza un beneficiu adecvat investiţiilor. C2 – C3 → scăderea bruscă a costului de fabricaţie în momentul în care volumul V1 atinge dimensiunea economică pentru tehnologia B (deşi tehnologia B devine competitivă la C2) decizia de a trece la o fabrică mai mare este de obicei amânată pe mai târziu.5 se prezintă relaţiile existente între preţ şi cost pentru un produs X care poate fi fabricat în trei moduri diferite. COST C1 – C2 → cost de fabricaţie scăzut prin tehnologia A datorită economiilor legate de dimensiunea volumului şi utilizarea. C5 – C6 → scăderea costurilor de fabricaţie în cadrul tehnologiei C datorită economiilor legate de dimensiune şi utilizare. P3 – P4 → în acest domeniu al preţurilor produsul X este competitiv faţă de un produs existent. În multe cazuri. În acest exemplu. .ANALIZA VALORII 105 de a fabrica este arareori incertă. P4 – P5 → creşterea suplimentară prin substituire în alte aplicaţii pe măsura scăderii preţului. C3 – C4 → scăderea costurilor de producţie în cadrul tehnologiei B datorită economiilor legate de dimensiune şi utilizare. substituirea apare datorită unui avantaj referitor la preţ care devine evident odată cu dispariţia dubiilor utilizatorului privind fiabilitatea. căci incertitudinile inerente legate de un produs nou pot umbri avantajul oferit de preţ în concepţia multor clienţi potenţiali. În figura 3.

au un efect important asupra rentabilităţii companiei. Astfel.6 care prezintă capacitatea productivă a companiei şi utilizarea ei planificată prin produse existente şi noi. efortul iniţial fiind concentrat asupra satisfacerii pieţei de volum redus. Toate organizaţiile producătoare sunt puse în faţa problemei menţinerii unei rate ridicate a utilizării capacităţii. acest fapt va conduce la o decizie fundamentală pentru o evoluţie etapizată a proiectului. În mod frecvent. în mare măsură. Unele cer un volum ridicat de operaţii de prelucrare utilizând o proporţie ridicată din capacitatea de fabricaţie. COMAN consideraţiile care dau naştere diferenţelor de cost şi rentabilitatea. Reorientarea programului pentru creaţie poate avea drept efect reducerea sub-capacităţii prin accentul asupra elaborării de procese . produsele noi adăugate în timpul perioadelor (T1 – T2) şi (T4 – T5) ar trebui să fie caracterizate de o valoare ridicată adăugată în procesul de producţie. Pot exista totuşi ocazii când previziuni asupra cerinţelor de viitor şi disponibilităţii de noi produse scot în evidenţă gradul ridicat de probabilitate ale unor supra sau sub utilizări majore ale capacităţii. Este de dorit ca această dilemă să se poată rezolva cât mai repede. 3. în alte momente (T3 – T5) producţia planificată se va apropia de capacitate sau o va depăşi. Ar fi nerealistă sugerarea faptului că proiectele pot fi selectate în vederea realizării concordanţei precise între cerinţele de elaborare de noi produse şi disponibilitatea capacităţii productive. au o importantă influenţă aspra formei pe care o ia proiectul. Fig. din asamblarea unor componente achiziţionate de la terţi. Diferitele produse prezintă cereri diferite asupra resurselor de producţie. în timp ce altele constau. dar marginea de profit ridicată. Această problemă este ilustrată în figura 3. ceea ce porneşte ca un proiect unic se poate dezvolta în mai multe proiecte alternative conducând la mai multe produse potrivite diferitelor pieţe şi diferitelor tehnologii de fabricaţie.6. căci este puţin probabil ca produsele destinate diferitelor pieţe să fie identice.106 Gh. întrucât costurile suplimentare neabsorbite ale unei utilizări scăzute. În anumite perioade va exista o capacitate disponibilă în timpul scoaterii din producţie a unor produse vechi (T1 – T2) sau al extinderii fabricii (T4 – T5). Utilizarea capacităţii de producţie Valoarea adăugată în procesul de producţie. În mod ideal.

Se vor preciza răspunsuri privind: Costuri pentru cercetare şi dezvoltare – capital. venit. Cea mai simplă formă a tehnicii de evaluare constă în a întocmi o listă de verificare a tuturor criteriilor care trebuie luate în considerare la evaluarea unui proiect. politice şi valori pentru corporaţie. Efectul asupra altor .ANALIZA VALORII 107 în vederea îmbunătăţirii productivităţii. Criterii legate de marketing. Acest fapt asigură ca nici un criteriu să nu fie neglijat deşi evaluarea multora dintre ele poate fi dificilă în momentul selectării iniţiale a proiectului. Este compatibil cu strategia companiei pentru cercetare şi dezvoltare ? Justifică potenţialul său o schimbare a strategiei pentru cercetare şi dezvoltare ? Care este probabilitatea de succes tehnic ? Care este costul şi timpul necesar elaborării ? Care este situaţia brevetelor ? Care sunt resursele de cercetare şi dezvoltare ? Sunt posibile elaborări de viitor ale produsului şi viitoare aplicaţii ale noii tehnolgii generate ? Care este efectul asupra altor proiecte ? Care sunt efectele asupra mediului înconjurător ? D. 3. Se recomandă ca aceste liste să cuprindă: A.5. asupra produselor noi oferind o valoare mică adăugată în procesul de producţie sau ca o alternativă pentru a utiliza capacitatea disponibilă prin crearea de produse noi având o valoare însemnată adăugată în procesul de producţie. Este compatibil cu strategia curentă şi cu planul de perspectivă al companiei ? Poate potenţialul său să garanteze o modificare a strategiei curente ? Există consecvenţă cu “imaginea” companiei ? Coincide cu atitudinea corporaţiei faţă de risc ? Coincide cu atitudinea companiei faţă de inovări ? Satisface cerinţele corporaţiei privind angrenare în timp ? B. la evaluarea acestora. Obiectivele strategice. Investiţii pentru procesul de timp. evident. dar este surprinzător cât de puţine companii încearcă să alcătuiască o listă completă ca bază pentru a evaluare riguroasă. Criterii de cercetare-dezvoltare. Disponibilitatea mijloacelor financiare corelată cu scala de timp. Vine în întâmpinarea unei cerinţe bine definite a pieţei ? Care este mărime estimată a pieţei ? Care este divizarea estimată a pieţei ? Care este durata de viaţă a produsului ? Care este probabilitatea succesului comercial ? Care este volumul probabil al vânzărilor ? Care este scala de timp şi relaţia cu planul de desfacere ? Care este efectul asupra produselor curente ? Care este poziţia în raport cu concurenţa ? Care este compatibilitatea cu canalele de distribuţie existente ? Care este costul estimat la lansarea pe piaţă ? C. Tehnici de evaluare După selecţia propunerilor privind obiectivele pentru analiza valorii trebuie procedat. Investiţii pentru marketing. Criterii financiare.3. Listele de verificări sunt larg utilizate.

evenimentele cruciale. Disponibilitatea personalului necesar fabricării produsului – număr şi calificări. Un proiect. cu condiţia să nu apară noi factori de importanţă majoră. această listă de verificare nu este exhaustivă şi potrivită unei aplicări universale. Factorii care trebuie luaţi în considerare atât la selectarea deciziilor privind analiza valorii. Cerinţe pentru facilităţi suplimentare. COMAN proiecte care necesită mijloace financiare. cu posibilitatea de a opri în orice moment activitatea respectivă. De aceea. Criterii de producţie. Acest . Valoarea nou creată. Marginea de profit preliminată. Securitatea fabricaţiei. de asemenea. un produs. Aceste revizii precedă. la intervale frecvente. Beneficiul anual potenţial şi scala de timp. Se cer reevaluări majore periodic – atunci. De egală importanţă este şi decizia privind oprirea unei activităţi din cauză că ar fi nerentabilă şi deci luarea unor măsuri de rentabilizare a acesteia. fazele de început ale unui program de analiza valorii. a tuturor informaţiilor. Cu toate acestea. pot fi privite ca o investiţie de resurse pentru reducerea gradului de incertitudine sau. pe baza cărora se iau deciziile. Analiza factorilor de influenţă asupra cheltuielilor nejustificate Selectarea deciziilor privind factorii de influenţă asupra cheltuielilor nejustificate reprezintă una din cele mai dificile şi critice arii de decizii în managementul procesului de analiză a valorii. o activitate. indicată aducerea la zi. Nu este. Compatibilitatea cu capacitatea existentă. Costul şi disponibilitatea materiilor prime. ca de exemplu decizia de a face o investiţie majoră în creşterea activităţii sau pot fi organizate. De aceea. procedura de evaluare trebuie utilizată nu numai pentru decizii destinate selectării.108 Gh. Desigur. în lumina unor informaţii suplimentare. generează propria stimulare şi printre cei antrenaţi în activitatea respectivă se acceptă în mod implicit faptul că ea va fi dusă la bun sfârşit. când fiecare aspect al activităţii poate fi revăzut. cu alte cuvinte. cele mai multe dintre companii vor găsi criteriile din această listă ca fiind revelatoare pentru evaluarea proiectelor. pe o bază de periodicitate. desigur. În consecinţă. ca unul dintre sistemele principale de control din partea conducerii asupra procesului de producţie. o rafinare a informaţiei care determină viabilitatea activităţii supusă analizei. Procese noi implicate.4. 3. de exemplu la fiecare trei sau şase luni. Se încadrează în criteriile pentru efectuarea de investiţii ale companiei ? E. activitatea respectivă este ţinută permanent sub observaţie de cel sau cei însărcinaţi cu analiza valorii deoarece această analiză este un proces continuu. conducând la stabilirea realizabilităţii tehnice. cât şi la oprirea unor activităţi ca fiind nerentabile sunt aproape identici. de obicei. diferenţa constituind-o calitatea informaţiilor. dar. probabil.

c. un asemenea sistem este adecvat numai dacă: 1 – estimările. pe anumite forme de costuri. produsului sau activităţii. analiza beneficiului. Întrucât ceea ce toate organizaţiile economice aşteaptă de la eliminarea cheltuielilor nejustificate este creşterea beneficiului financiar. asupra activităţii economice de ansamblu. Cu toate acestea. operând astfel: a. proiectului sau produsului. Cercetări efectuate într-o serie de companii economice arată că cele mai multe dintre ele se bazează. ca oricare altul. modificată uneori de estimări subiective de probabilitate pentru succesul tehnic şi comercial. la alegerea variantelor optime de reducere a cheltuielilor nejustificate. cât şi pentru cost. acesta poate prezenta o importanţă excesivă.ANALIZA VALORII 109 sistem de conducere. g. 2 – toţi factorii pot fi exprimaţi în termeni cantitativi. Evaluarea impactului creat de oricare din schimbările dezvăluite la etapa precedentă asupra continuării viabilităţii activităţii. d. în practică. b. analiza cantitativă rămâne o . de aici rezultând importanţa înregistrării ipotezelor şi estimărilor anterioare. sunt precise. impactul proiectului. Identificarea factorilor relevaţi pentru decizii privind activitatea de producţie. Deşi un sistem care exprimă calitatea activităţii printr-o singură cifră (adică raportul cost/beneficiu) are avantajul de a da o singură mărime de intrare pentru procesul de luare a deciziei. Selectarea sau respingerea propunerii de activitate pe baza evaluării făcute în etapa precedentă. Evaluarea propunerilor de activitate privind aceşti factori. trebuie să aibă o bază oficială. efectul produs de către proiect. în cazul succesului. f. Rareori sunt satisfăcute ambele cerinţe. Compararea noilor informaţii obţinute la etapa precedentă cu acelea utilizate în decizia iniţială. utilizând informaţii cantitative atunci când acestea există sau aprecieri calitative în cazul când nu se pot obţine date efective. Identificarea domeniilor în care se cer informaţii suplimentare şi investirea de resurse pentru obţinerea acestor date. aproape în întregime. repetând etapele de la (d) la (f). e. Decizia de a sista sau continua activitatea. atât pentru beneficiu. în orice sistem de evaluare. Principalii factori care trebuie luaţi în considerare la stabilirea unei proceduri de evaluare sunt legaţi de: beneficiile financiare ce se aşteaptă a fi obţinute în urma investiţiei în activitatea considerată. Este esenţial a se înregistra toate presupunerile şi estimările calitative şi cantitative drept standarde de control pentru referinţe viitoare. produs sau activitate de analiză asupra altora din obiectivele procesului de producţie.

El ar trebui să se pregătească pentru ceea ce poate fi denumit “compoziţia succesului”. chiar dacă ea singură nu este suficientă.5. 3. iar analiza valorii de ansamblu a proceselor sau operaţiilor devine o serie de studii referitoare la problemele destul de simple. În consecinţă. O inovare tehnologică aducând mari beneficii unei companii poate avea efecte dezavantajoase asupra rentabilităţii alteia. Prima analiză împarte sarcina într-o serie de factori cum ar fi: materialele. Separarea faţă de comercializare. Dacă aşa stau lucrurile. sunt multipli şi variaţi. Definirea analizei valorii pe operaţii a activităţilor productive şi de birou Factorii ce însoţesc cel mai simplu proces sau cea mai simplă operaţie. mai ales de producţie şi service. O activitate de succes poate avea un impact major asupra rentabilităţii activităţii economice în ansamblu a companiei. în activităţile productive şi de birou. în general. Se vor considera. Acest mod de analiză a activităţilor productive sau de birou se numeşte şi “analiză pe operaţii”. care trebuie să dea rezultate. decurgând din investiţia totală ce vizează activitatea companiei. unii din aceşti factori de influenţă. este rezolvarea divizării activităţii în elementele sale componente. COMAN trăsătură importantă a oricărui sistem de evaluare. în realitate. care devin de o importanţă majoră ulterior. După aceea. Mulţi din factorii de influenţă sunt dificil. dar şi comerciale întrucât scopul final al activităţii economice este. dacă nu imposibil. din două analize. Echilibrul portofoliului de activităţi constituie o preocupare majoră a compartimentului analizei valorii. cuplată cu o rată relativ scăzută a succesului. În mod normal aceasta ar fi cazul în situaţia neobişnuită în care se dispune de resurse nelimitate sau în care numărul activităţilor în perspectivă este foarte restrâns. mai departe.110 Gh. acest fapt se poate manifesta în mai multe moduri. progresele în ceea ce priveşte ameliorarea metodelor şi automatizarea vor fi destul de reduse. în ultimă instanţă. Analiza fiecărui proces constă. O anume activitate productivă sau comercială poate fi evaluată izolat faţă de altele aflate în exerciţiu sau aflate în studiu numai dacă nu există interferenţă mutuală. ci contribuţia continuă la reabilitarea companiei. atunci trebuie să se ţină seama de ei în fazele de început ale selectării şi evaluării activităţilor. condiţiile de control şi mânuirea . În afara consideraţiilor strategice. de evaluat calitativ. fiecare din elementele componente poate fi examinată separat. nu performanţa activităţii în parte. poate tenta specialistul în analiza valorii să ignore mulţi factori care îi apar de importanţă minoră în momentul respectiv. deşi. în momentul selectării iniţiale. dacă o activitate se studiază ca un tot. El trebuie să constituie un element important în asimilarea unor activităţi noi. au o influenţă semnificativă asupra rentabilităţii inovării tehnologice. Prima etapă în procesul de analiză.

fiecare din aceşti factori se examinează critic pentru a se descoperi. Analiza pe operaţii a activităţilor productive şi de birou poate fi definită ca o metodă sistematică. Marele număr de instrumente de analiză disponibile astăzi poate fi utilizat în mai multe moduri pentru a obţine un rezultat cât mai corect. o economie de 1% poate fi importantă. în scopul realizării unei economii generale maxime cu păstrarea calităţii tehnice a acesteia. Metoda de analiză a valorii pe operaţii. examinează zece soluţii pentru ameliorare şi automatizare (1 – structura piesei sau ansamblului. 9 – fluxul de materiale. Metode şi factorii de influenţă care determină domeniul lor de folosire la analiza valorii activităţilor Dezvoltarea ştiinţei analizei valorii a condus la conturarea multor metode de analiză a costurilor nejustificate în cadrul analizelor activităţilor productive şi de birou. în mare. în esenţă.1. Pe de altă parte. pe măsură ce aceasta devine disponibilă. 3. 4 – scopul operaţiei. după aceea. o economie de 10% la o operaţie care se execută mai rar poate să nu compenseze costul analizei valorii activităţii respective. aplicată pentru studierea tuturor factorilor care afectează activitatea de execuţie a unei operaţii. în scopul ameliorării şi automatizării: examinează sau observă fizic operaţia. 3 – procesul de fabricaţie. accentul căzând aici asupra mişcărilor mâinii sau asupra mişcărilor făcute de echipamentul folosit pentru activitatea respectivă. 10 – planul de amplasament al instalaţiei). întrucât activitatea se măsoară asupra unui tip de muncă luat ca un tot şi nu pe munci individuale. Un factor care trebuie luat în considerare la analiza valorii activităţilor este natura repetitivă a operaţiei.5. pune întrebări. 7 analiza echipamentului. Această analiză are drept scop să găsească activitatea optimă posibilă pentru executarea unei operaţii. Dacă pentru un anumit tip de activitate este necesar un număr mare de om-ore.ANALIZA VALORII 111 materialelor. A doua analiză este. 2 – caracteristicile materialului. compară vechile cu noile metode. 6 – scule şi parametrii regimului de lucru. posibilităţile de îmbunătăţire a metodelor şi de automatizare. 8 – analiza dispoziţiei locului de muncă şi a mişcărilor. productivă sau de altă natură. introducându-se fiecare nouă metodă de lucru. Este evident mai profitabil să se studieze activităţile cu ponderea cea mai mare. în efortul continuu de a aduce fiecare operaţie cât mai aproape de o realizare continuă şi automatizată. 5 – toleranţe şi condiţii cerute de inspecţie. un examen mai amănunţit al unora dintre factorii de mai sus. aceasta nu înseamnă că nu se poate studia la analiza valorii activităţilor decât producţia cu caracter de masă. estimează gradul posibil de ameliorare şi automatizare. . însă.

pentru executare. maşina oprindu-se şi semnalând operatorului în cazul în care survine vreun defect de funcţionare. a muncii sau a categoriei de activităţi.5. Evident că atenţia maximă se depune atunci când toate elementele componente ale unei munci sau categorii de lucrări se execută de către operator sau cu scule manuale. redus. Cu titlu orientativ. Grad redus. astfel încât nu este necesar ca atenţia operatorului să fie . COMAN Felul şi întinderea analizei care se întreprinde asupra unei operaţii sau asupra unei categorii de activităţi este determinat de trei factori principali şi anume: gradul de repetiţie a muncii sau al categoriei de activităţi. minimum 1000 de ore. O muncă sau o categorie de activităţi poate fi considerată ca având grad redus de repetiţie dacă survine de cel puţin 50 de ori pe an şi durată de timp de două săptămâni până la o lună.112 Gh. Activitate întâmplătoare. se va considera următoarea interpretare de principiu: Grad mare. fără să fie ajutat de nici un fel de energie. durata probabilă a muncii sau a categoriei de activităţi. O muncă sau o categorie de activităţi poate fi considerată ca vând un grad mediu de repetiţie dacă survine de cel puţin 500 de ori pe an şi are o durată de timp de 1÷6 luni. durează mai puţin de două săptămâni şi nu există probabilitatea de a se repeta într-un viitor previzibil. întrucât nici unul nu este suficient pentru a duce singur la o decizie raţională. Atenţia minimă este atunci când munca se efectuează complet automat. Atenţia umană necesitată de o categorie de muncă sau de activităţi poate fi clasificată în trei grupe şi anume: mare. O muncă sau o categorie de activităţi poate fi considerată ca având un grad mare de repetiţie dacă survine de cel puţin 2000 de ori într-un an şi impune. cu ajutorul maşinii. Partea unei munci sau categorii de activităţi care necesită atenţia umană are o importanţă deosebită asupra studiului ce trebuie efectuat. tabelul 3. Grad mediu. medie şi scăzută. O muncă sau o categorie de activităţi poate fi considerată ca întâmplătoare dacă survine mai puţin de 50 de ori pe an. intensitatea de atenţie umană necesară. Pentru a determina domeniul de aplicare a diferitelor tipuri de analiză al metodelor de activitate. întâmplător. Aceşti factori trebuie consideraţi global. gradul de repetiţie al muncii sau a categoriei de activităţi poate fi divizat în patru grupe: mare. Atenţia umană. mediu. Gradul de repetiţie. pentru determinarea gradului de repetiţie. Termenul de “atenţie umană” cuprinde orice parte a unei munci sau categorii de activităţi care se execută printr-o muncă umană şi mai cuprinde şi timpul în care operatorul trebuie să fie atent la echipament (observând sau ascultând) pentru a se asigura că acesta funcţionează corespunzător chiar dacă nu are de executat anumite mişcări manuale specifice.

Durata unei munci sau categorii de activităţi poate fi împărţită în trei categorii: peste 12 luni. Metodologii practice de analiza valorii activităţilor Efectuarea practică a analizei activităţilor se face utilizânduse formulare specifice complectabile de către membrii colectivului de analiza valorii. Atenţia umană este cerută într-o proporţie mai mică de 25% din durata totală a muncii sau categoriei de activităţi. de 6÷12 luni. 3. Tabelul 3.5. Atenţia umană este cerută de fiecare muncă individuală sau categorie de activităţi într-o proporţie de 25÷75% din durata totală a muncii. Medie. Atenţia umană este cerută de fiecare muncă sau categorie de activităţi într-o proporţie mai mare de 75% din durata totală a muncii. Redusă.2.ANALIZA VALORII 113 îndreptată continuu asupra maşinii. Grupele în care pot fi clasificate muncile din punct de vedere al atenţiei umane sunt următoarele. Mare. în luni peste 12 6 la 12 sub 6 peste 12 6 la 12 sub 6 peste 12 6 la 12 sub 6 peste 12 6 la 12 sub 6 peste 12 6 la 12 sub 6 Tipul de studiu indicat 1 1 sau 2 2 sau 3 1 sau 2 2 sau 3 3 2 2 sau 3 3 2 2 sau 3 3 2 sau 3 3 3 sau 4 Mediu Redus Mediu Mare Mediu . sub 6 luni. Durata unei munci.3 Factorii care determină tipul de studiu al metodelor de muncă sau a categoriilor de activităţi Gradul repetitiv al activităţii sau clasei de lucrări Mare Atenţia umană Mare Durata activităţii. Durata unei munci sau categorii de activităţi este un alt factor de care trebuie să se ţină seama odată cu caracterul său repetitiv şi cu atenţia umană.

În consecinţă. în general. 4 sau 5 4. formularul din tabelul 3. în sensul în care este folosit pentru scopurile urmărite de formular. caracterul repetitiv al muncii. Prin definiţie. în anumite condiţii date. 4 sau 5 3 sau 5 3.3 a fost elaborat în scopul de a ajuta la alegerea tipului de studiu al metodei care justifică economic. o muncă are un grad mediu de repetiţie dacă survine de cel puţin 500 de ori pe an şi durează de la o lună la şase luni. T – timpul alocat. Prin definiţie. 4 sau 5 3 sau 5 3. Întrucât timpul alocat fiecărui ciclu trebuie luat şi el în consideraţie.3 este. trebuie să se ţină seama de frecvenţa cu care munca respectivă revine. de lungimea ciclului de muncă sau al categoriei de activităţi care se studiază. Gradul de repetiţie. 5 sau 6 6 5 5 sau 6 6 Mediu Redus Întâmplător Mare Mediu Redus Astfel. La determinarea caracterului repetitiv. o muncă sau o categorie de activităţi se consideră a avea un înalt grad repetitiv atunci când survine de cel puţin 2000 de ori pe an şi necesită minimum 1000 om-ore pentru execuţie.T >1 1000 în care N este numărul de cicluri (cel puţin 2 000). precum şi de durata totală a muncii. precum şi durata probabilă a muncii sau categoriei de activităţi pot fi determinate destul de repede şi simplu. trebuie satisfăcută următoarea relaţie de calcul: . al unei munci sau categorii de activităţi. Gradul de atenţie umană. de orele necesare pentru a o efectua şi de timpul destinat fiecărui ciclu. 5 sau 6 6 3 sau 4 3. Factorul cel mai greu de determinat la completarea formularului din tabelul 3. o muncă poate fi clasificată drept având un înalt grad de repetiţie dacă este satisfăcută următoarea relaţie de calcul: N . În consecinţă. COMAN peste 12 6 la 12 sub 6 peste 12 6 la 12 sub 6 peste 12 6 la 12 sub 6 peste 12 6 la 12 sub 6 sub 6 sub 6 sub 6 3. cei trei factori de mai sus nu pot fi corelaţi decât algebric. 5 sau 6 3 sau 5 3. este influenţat de numărul de ori în care în care se repetă munca pe an.114 Redus Redus Mare Gh. pentru ca o muncă să fie considerată ca având grad repetitiv mediu. activitatea supusă analizei valorii.

ANALIZA VALORII

115

N 1 .T >1 167
în care N1 este numărul de cicluri (minimum 500). O muncă cu caracter repetitiv redus are maximum 500 de cicluri pe an şi durează de la două săptămâni la o lună. Relaţia de calcul va fi:

N 2 .T >1 80
Utilizarea expresiilor de calcul, împreună cu o interpretare corectă a datelor practice, vor conduce la o stabilire judicioasă a gradului de repetabilitate a metodelor de muncă sau categoriilor de activităţi supuse analizei valorii. Utilizarea relaţiilor de calcul şi a formularului din tabelul 3.3 poate fi ilustrată printr-un exemplu simplu. Într-un atelier mecanic în care se execută lucrări diferite, se aleg mai multe munci reprezentative pentru a se determina tipul de studiu al metodelor indicat din punct de vedere economic. Pentru prima muncă considerată, activitatea este estimată la 5000 cicluri pe an. Prima operaţie este o operaţie pe strung ce necesită pentru execuţie 0,392 ore. Înlocuind aceste cifre în relaţia de calcul pentru muncile cu un grad mare de repetabilitate se obţine 1,97. Se vede deci că expresia este satisfăcută şi că operaţia poate fi clasificată ca având un grad mare de repetabilitate. Această operaţie de strunjire implică mai multe lucrări efective de durată, în timpul cărora maşina este complet controlată. Atenţia umană necesară pe durata întregii operaţii este estimată la un procentaj de 45% (valoarea aproximativă a coeficientului timpului de bază) şi se clasifică drept medie. Există toate motivele să se considere că această operaţie va continua să fie executată timp de câţiva ani în viitor, iar durata ei este deci mai mare de 12 luni. Consultându-se tabelul 3.5 se poate vedea că o muncă cu un înalt caracter repetitiv, impunând o atenţie umană medie şi durând mai mult de 12 luni, impune un studiu de tipul 1 sau 2. În acest caz, conducătorul colectivului de analiza valorii va ţine seama de faptul că atenţia umană este comparativ redusă, va estima din experienţă că posibilităţile de îmbunătăţire cu ajutorul unui studiu amănunţit al mişcărilor sau prin folosirea unor dispozitive suplimentare mecanice sunt limitate şi în consecinţă va cere un studiu de tip 2. 3.5.3. Acţiunea practică de analiza valorii activităţilor productive şi de birou Analiştii cu experienţă îndelungată în domeniul analizei valorii vorbesc cu rezervă despre ceea ce se consideră activitate “optimă”. Chiar când în limbajul lor apare atributul “optim”, ei au în vedere “cea mai bună metodă de care dispunem la un moment dat” sau “cea mai bună metodă realizată până în prezent”. De aici rezultă

116

Gh. COMAN

concluzia logică că ori de câte ori se folosesc mâinile pentru a executa o muncă există continuu posibilitatea de a ameliora metodele de muncă. Această posibilitate există până în momentul în care operaţia este mecanizată în aşa măsură încât atenţia umană este complet eliminată iar dispozitivele mecanice folosite sunt de o simplitate elementară. Din această afirmaţie, rezultă clar că scopul final al oricărui program de ameliorare a metodelor este de a ajunge la o operaţie simplă, automatizată. Din punct de vedere economic, metoda optimă de execuţie a unei operaţii este realizată numai în momentul în care atenţia umană necesară a fost redusă la zero şi întregul echipament complicat, necesar producţiei, a fost eliminat sau simplificat. Până în momentul în care se ajunge la această situaţie, ameliorările sunt totdeauna posibile. Acest principiu constituie baza unei soluţii sănătoase de analiză universală a operaţiilor pentru îmbunătăţirea metodelor şi pentru automatizare. Dacă analistul acceptă acest principiu şi îi înţelege logica, el va examina situaţia cu o minte deschisă şi nu se va opri în faţa unor argumente de genul “nu se poate pune în practică” sau “am mai încercat înainte şi nu a mers”. Insuccesul avut în încercarea de a îmbunătăţi sau automatiza o muncă nu trebuie interpretat în sensul că munca respectivă nu poate fi ameliorată. Acceptarea principiului că există o posibilitate continuă de îmbunătăţire va combate orice tendinţă de automulţumire cu situaţia actuală a lucrurilor şi va stimula atacarea problemei prin prisme noi. Aceasta este concepţia care duce la progres. Orice progres are la bază îndoiala. Orice îmbunătăţire începe prin a analiza ce s-a făcut şi apoi cercetează noile tehnici disponibile capabile să ducă la o mai bună execuţie. Un om care reuşeşte să determine ameliorări are o singură convingere bine formată: aceea că metoda poate fi ameliorată. El nu acceptă nimic ca atare pentru simplul motiv că acel lucru există; el pune întrebări şi primeşte răspunsuri; examinează diferitele răspunsuri posibile prin prisma cunoştinţelor şi experienţelor sale; cercetează orice; cercetează toate fazele unei munci, în măsura în care timpul îi permite acest lucru; pune întrebări chiar atunci când răspunsurile par a fi evidente, deoarece deseori lucrurile evidente ascund mari posibilităţi de îmbunătăţire. Întrebările pe care le pune analistul sunt: ce, de ce, unde şi când ? Ce este experienţa respectivă ? De ce se execută ? Cum se execută ? Cine o execută ? Unde se execută ? Când se execută în raport cu celelalte operaţii ? Toate aceste întrebări trebuie puse, sub o formă sau alta, în legătură cu orice factor referitor la muncă sau categoria de lucrări care se analizează. Atunci când se examinează o muncă în detaliu şi se cercetează toţi factorii legaţi de ea cu siguranţă că se vor descoperi posibilităţi de ameliorare.

ANALIZA VALORII

117

La analizarea unei activităţi există atâtea probleme care se ridică încât, dacă nu se urmează o metodă consecventă, unele vor fi mai mult ca sigur scăpate din vedere. Deseori o analiză avansează până la punctul la care s-au prezentat propuneri destul de complexe pentru ameliorare, pentru ca apoi întreaga lucrare să fie respinsă pentru că nu sa pus de la început întrebarea destul de simplă: sunt toate elementele necesare funcţionării ansamblului ? iar persoana care a primit propunerile de ameliorare şi-a dat seama până la urmă că activitatea respectivă trebuie eliminată şi nu îmbunătăţită. Tabelul 3.4 Formular de analiză operaţională Data începerii _________ Serviciul ___________ Desen sau specificaţie __________ Codul piesei _______ Material __________ Operaţia __________

Determină şi Detaliile analizei: Acţiunea descrie: 1. Scopul operaţiei Este oare operaţia necesară ? Satisface operaţia scopul urmărit ? Poate fi eliminată operaţia prin realizarea unui mai bun rezultat la operaţia precedentă ? Furnizorul materialului poate executa operaţia mai economic ? Poate operaţia realiza rezultate suplimentare pentru a simplifica operaţiile următoare ? 2. Proiectul piesei (se propun ameliorări, se fac schiţe când este necesar ?) Sunt toate piesele necesare ? Pot fi înlocuite cu piese standardizate ? Proiectul permite oare o prelucrare şi o asamblare mai puţin costisitoare ? Care sunt caracteristicile proiectelor folosite de concurenţă ? Proiectul permite o eventuală automatizare ?

Operaţia care se analizează poate fi eliminată ? Poate fi combinată cu alta ? Poate fi executată la timpii morţi ai alteia ? Operaţia ar tre-bui executată de un alt serviciu (secţie) pentru a se economisi costurile sau manoperă ? 4. Condiţii de ins- Toleranţele, adaosurile, finisajul şi toate celepecţie (toleranţe şi lalte condiţii sunt toate necesare ? Sunt prea specificaţii). costisitoare ? Corespunzătoare scopului ? Ar trebui să se folosească controlul activ (statistic) ? Metoda folosită la control este eficace şi corespunde scopului ?

3. Analiza procesului (se va completa lista tuturor operaţiilor executate asupra piesei).

118

Gh. COMAN

5. Material propu- Se examinează dimensiunile, dacă sunt neţi materiale mai corespunzătoare scopului. Se poate folosi bune) material mai ieftin ? Prin modificarea sculelor s-ar putea folosi materiale mai uşoare şi mai subţiri ? Un material mai costisitor ar putea reduce costurile de prelucrare şi de uzinare ? Ambalajul este costisitor ? Cum se poate reduce costul deşeurilor ? 6. Mânuirea materialelor (propuneţi ameliorări) Materialele intrate pot fi predate direct la locul de muncă ? Se pot folosi semnalizări, ca de pildă lumini sau sonerii, pentru a avertiza mânuitorii de materiale că materialele sunt gata pentru transport ? Ar trebui să folosească macarale, transportoare, acţionând prin gravitaţie, tăvi sau cărucioare speciale ? Se va examina dispoziţia cu privire la distanţa de deplasare. Containerele sunt corect dimensionate ? Aşezarea sculelor, a materialelor, este făcută corect ? Cum sunt asigurate desenele şi sculele ? Montajul poate fi ameliorat ? Piese de probă ? Reglajele maşinii se fac cu metode co-respunzătoare ? Sunt folosite scule cu clichet, scule de forţă, scule pentru scopuri speciale, dispozitive, menghini, dispozitive speciale pen-tru prindere ?

7. Dispoziţia locului de muncă, montajul şi utilajul (se vor propune ameliorări şi se vor face schiţe acolo unde este necesar)

8. Posibilităţi obiş- Acţiunea recomandată ? Se vor monta nuite de îmbună- dispozi-tive de alimentare cu plan înclinat; se tăţire a activităţilor va folosi livrarea prin cădere. Dacă la aceeaşi lucrare lucrează mai mulţi muncitori, se vor compara metodele. Se va asigura un scaun corect (er-gonomic). Se vor ameliora dispozitivele şi montajele prin ejectoare, ciocane cu acţionare rapidă şi altele asemănătoare. Se vor folosi mecanismele acţionate de picior. Se vor lua măsuri pentru ca operaţia să se efectueze cu două mâini. Se vor aranja sculele şi piesele în zona normală de lucru. Se va modifica dispozi-ţia locului de muncă pentru a se elimina întoarcerile înapoi şi pentru a permite cuplarea maşi-nilor. Se vor aplica toate ameliorările necesare. 9. Condiţiile de lucru (se vor face propuneri de ameliorări) Lumina; căldura; ventilaţia – degajări de gaze; guri de apă potabilă; spălătoare; securitatea muncii şi altele. Se vor analiza şi se vor face propuneri de ameliorare.

ANALIZA VALORII

119

10. Metoda de lu- Metoda actuală se conformează legilor ecocru nomiei mişcării ? Ce îmbunătăţiri se pot aduce ? Recomandaţii generale pentru îmbunătăţirea activităţilor vizate de colectivul de analiza valorii _______________________________________________ _____________________________________________________________ _____________________________________________________________

Pentru a se evita eforturile inutile şi pentru a avea siguranţa că se ţine seama de toate punctele importante, analistul trebuie să aibă clar în minte factorii pe care trebuie să-i examineze în orice operaţie. Aceşti factori trebuie examinaţi în amănunt, indiferent dacă analiza se face mintal sau scris. Cele zece puncte principale sau factori trebuie examinaţi în orice operaţii sunt, în ordinea enumerării lor, următorii: 1 – Scopul operaţiei; 2 – Structura operaţiei (proiectul produsului); 3 – analiza procesului; 4 – Condiţii de inspecţie; 5 – Materiale; 6 – Mânuirea materialelor; 7 – Amenajarea locului de muncă: pregătirea, scule şi echipamente; 8 – Posibilităţi obişnuite de îmbunătăţire a muncii; 9 – condiţii de lucru; 10 – metode. Factorii enumeraţi, mai sus, sunt interdependenţi, modificarea unui provocând modificarea altuia sau chiar mai multor factori. Enumerarea de mai sus dă totuşi o indicaţie generală asupra modului în care trebuie să decurgă o analiză. Pentru a simplifica lucrurile de analiză a valorii, s-au elaborat formulare cunoscute sub numele de fişe pentru analiză pe operaţii. În toate cazurile în care aceste formulare au fost utilizate, numărul propunerilor de ameliorare a categoriilor de activităţi a crescut. Un tip de formular de analiză pe operaţii se prezintă în tabelul 3.4. Formularul este tot atât de util indiferent dacă analiza este mintală sau scrisă. Analiza mintală, în care formularul joacă rolul unui ghid, este mai rapidă, dar este mai puţin satisfăcătoare decât analiza scrisă. La o analiză mintală, rareori se iau note şi chiar în cazul în care se iau astfel de note, ele nu sunt nici sistematice, nici complete. Această lipsă de note scrise constituie o greutate în cazul în care ulterior se hotărăşte o modificare a tipului de studiu necesar, caz în care analiza va trebui repetată. Totuşi, analizele mintale efectuate sistematic şi bazate pe formular, care are o valoare orientativă, vor duce la bune rezultate în cazul lucrărilor pentru care se cere o atenţie redusă şi nu este economic să se întreprindă un studiu mai elaborat. O analiză scrisă, făcută pe baza fişei de analiză pe operaţii, are mai multe avantaje evidente. Există mai multe şanse ca o analiză să fie făcută în mod îngrijit. Faptul că răspunsul la fiecare întrebare trebuie trecut în scris va asigura o examinare atentă a fiecărui factor. Informaţiile care se strâng cu ocazia pregătirii unei analize scrise vor susţine propunerile făcute pentru ameliorarea activităţilor de producţie sau de birou sau a oricărei categorii de activităţi supusă analizei.

120

Gh. COMAN

Formularul de analiză serveşte drept ghid pentru o analiză sistemică a operaţiilor. El conduce analistul prin multitudinea de factori care trebuie luaţi în consideraţie astfel încât să nu piardă din vedere nici unul. Tabelul 3.5 Fişă pentru analiza activităţilor de birou Data ______ Serv. _______ Operaţia ________ Operatorul ______
Determină şi descrie: 1. Scopul operaţiei 2. Completează lista tuturor operaţiilor efectu-ate conform metodei 3. Condiţii de calitate Detaliile analizei: De ce se execută operaţia ? Scopul poate fi realizat mai bine altfel ? Operaţia care se analizează poate fi eliminată ? sau combinată cu o alta ? Secvenţierea operaţiilor este cea optimă ? Operaţia ar trebui efectuată de alt serviciu pentru a se economisi timp sau mânuiri ? Sunt necesare verificări contabile sau alte condiţii de amănunt ? Sunt prea severe ? Sunt corespunzătoare scopului ? Se va examina dimensiunea, condiţia, costul şi avantajele standardizării. Ar trebui să se elaboreze formulare ? Formularele existente sunt cele corespunzătoare pentru înregistrarea datelor ? Se folosesc uşor ? Se vor examina mijloacele de transmitere a datelor: sunt ele corespunzătoare ? există întoarceri înapoi excesive ? Munca nu este executată de persoane cu calificare prea ridicată ? S-ar putea introduce – cu rezultate eficiente – un sistem de transport ? Dispoziţia locului de muncă poate fi ameliorată ? Distanţele pot fi scurtate ? Echipamentul: operaţiile manuale pot fi mecanizate ? Echipamentul tehnologic este corespunzător ? este folosit la modul cel mai eficient ? Maşini de scris: alte maşini de birou; sertare şi dulapuri de arhivă; echipament de reproducere şi multiplicare – sunt adecvate lucrărilor de efectuat ? sunt folosite corespunzător ?

4. Costul materialelor

5. Transmisia informaţii-lor

6. Dispoziţia locului de muncă (dacă este nece-sar, descrierea va fi înso-ţită de schiţe)

ANALIZA VALORII

121

7. Se vor examina următoarele posibilităţi: Acţiuni - Se vor compara metodele, dacă la aceeaşi operaţie recomandate: lucrează mai mulţi funcţionari ; - Se vor redistribui sarcinile – pentru a generaliza încărcarea sarcinilor: pentru a face faţă sarcinilor de vârf, pentru o folosire mai bună a calificării personalului; - Se vor folosi formulare detaşabile; - Se vor reexamina formularele existente pentru a se vedea dacă nu pot servi la alte scopuri; - Se vor lua măsuri pentru folosirea ambelor mâini; - Se va face uz de ameliorările realizate la alte operaţii; -Se vor folosi ştampile, maşini de capsat, echipament simplu. 8. Condiţii de muncă Lumina; căldura; ventilaţia; guri de apă potabilă; spălătoare; protecţia muncii; probabilitatea întârzierilor. 9. Metoda Amenajarea locului de muncă: poziţia echipamentului, a materialelor, a hârtiilor ce sosesc sau vor fi expediate. Poziţia de lucru – dacă este ergonomică ? Observator _____________ Aprobat de __________________________

Analiza propriu-zisă are loc în mintea analistului. El examinează fiecare problemă pe măsură ce aceasta i se pune, strânge toate faptele cunoscute şi le combină după cunoştinţele pe care le are, în mai multe variante. În felul acesta, el ajunge la propunerile de ameliorare pe care trebuie să le facă. Natura şi domeniul acestor propuneri depinde de cunoştinţele pe care le are analistul în domeniul noilor materiale, scule, echipamente şi tehnici de fabricaţie. Metoda sistemică pe care o aplică urmând cele indicate pe formularul de analiză îl va ajuta însă să obţină rezultate maxime. Când întreprinde o analiză, analistul trebuie să înregistreze toate faptele şi ideile de ameliorare pe măsură ce acestea survin în timp. Formularul trebuie să cuprindă suficiente amănunte pentru a înregistra cu fidelitate condiţiile existente în momentul în care se efectuează analiza şi pentru a sugera orice ameliorare. Toate descrierile trebuie înregistrate clar şi concis. În titulatura formularului de analiză pe operaţii se prevede un spaţiu suficient pentru înregistrarea tuturor informaţiilor necesare identificării muncii sau categoriei de lucrări. În tabelul 3.4 se indică întrebările de principiu ce trebuie puse de analist (formularul de analiză pe operaţii). Scopul operaţiei. Deşi majoritatea operaţiilor sunt determinate în mod corespunzător în momentul în care o muncă se efectuează pentru prima dată, modificările de proiect sau de materiale pot face ca o operaţie să devină incorectă sau chiar inutilă. În industrie şi în economie, ca şi în alte domenii de activitate, nimic nu rămâne constant prea mult timp. Ca urmare, micile modificări aduse

122

Gh. COMAN

proceselor precedente sau ulterioare analizei pot influenţa eficacitatea sau necesitatea unei operaţii. Într-adevăr, aplicarea procedeului de analiză a mecanismului funcţionării unor procese tehnologice a dat la iveală un număr surprinzător de operaţii inutile, după un studiu mai amănunţit a scopului acestora. Structura elementară (proiectul). Deşi persoana care efectuează analiza este rareori un proiectant, el trebuie să examineze, mai întâi, proiectul şi apoi să treacă la alte puncte ale analizei. De multe ori inginerul proiectant nu are timpul necesar pentru a reexamina proiectul după ce s-a luat hotărârea de fabricaţie. De aceea, persoana care întreprinde analiza trebuie să verifice dacă proiectul este corect şi dacă este conform cerinţelor. Examinarea acestui punct poate elimina o seamă de detalii costisitoare pe care le specifică iniţial proiectul. Multe caracteristici inutile prevăzute în proiect pot fi eliminate, ceea ce duce la mari economii numai datorită proiectului produsului adus la un optim economic. Analiza procesului. Nici o operaţie nu poate fi studiată în mod izolat. Ea trebuie considerată ca făcând parte dintr-un proces unitar. Efectele pe care le postulează o modificare oarecare trebuie considerate prin prisma procesului respectiv. Numai în felul acesta analistul poate fi sigur că ameliorările propuse vor da rezultate. Reexaminând cu grijă toate operaţiile efectuate unei piese, analistul poate determina dacă operaţia ce se studiază poate fi terminată, combinată cu altele sau executată în timpul morţii ai unei alte operaţii. Datorită dezvoltării rapide de noi procese şi tehnici, analistul trebuie să ţină pasul cu ultimele realizări în domeniul studiului. Fiind la curent cu aceste informaţii, el va putea recomanda modificările care vor duce în acelaşi timp la îmbunătăţirea calităţii şi la reducerea costurilor, prin îmbunătăţirea sau eliminarea operaţiilor învechite sau inutile. Condiţii de control. Condiţiile calitative stabilite de un proiectant sau de iniţiatorul unui proces joacă un rol important în alegerea operaţiilor şi metodelor ce trebuie folosite. Aplicând procedeul analizei pe operaţii, analistul va determina dacă condiţiile calitative sunt corespunzătoare cu utilizarea care urmează să o aibă produsul finit. După ce a determinat dacă aceste condiţii sunt corespunzătoare scopului, el va putea apoi determina dacă operaţia care se studiază va duce la un rezultat care să fie satisfăcător din punct de vedere economic. În felul acesta, el va putea fi sigur că întreprinderea nu plăteşte bani pentru utilaje inutile şi că condiţiile stabilite în mod corespunzător sunt respectate şi aplicate în mod uniform. Materialele. Costul materialelor reprezintă o parte importantă a costului total al oricărei categorii de activităţi. De obicei, felul materialelor din care sunt fabricate piesele este determinat de rolul funcţional al acestora în produsul din structura căruia fac parte şi

ANALIZA VALORII

123

de condiţiile de solicitare la care trebuie să reziste. Se întâmplă însă cazuri când, cu timpul, materialele specificate de proiectant sau de ce-l ce a iniţiat un proces nu mai sunt corespunzătoare. De aceea, examinarea materialelor în cadrul unei analize pe operaţii poate avea uneori ca rezultat economii importante. Analistul trebuie să fie familiarizat cu ultimele realizări în domeniul materialelor, astfel încât să-şi poată da seama de situaţia în care un material specificat în mod curent nu mai este cel optim pentru operaţia respectivă. În timpul studiului său, analistul trebuie să examineze dimensiunea, aplicabilitatea şi condiţia materialelor existente, precum şi posibilitatea înlocuirii lor. El trebuie, de asemenea, să ţină seama de folosirea furniturilor legate de operaţia pe care o studiază. Mânuirea materialelor. Fluxul de materiale într-o unitate de producţie sau comercială se realizează, de obicei, printr-o serie de transporturi separate. Aceste transporturi pot fi dirijate către, ori de la depozite, sau către locurile de muncă. Prin studiul atent al necesităţii de transport al materialelor, deseori, analistul poate reduce, în mare măsură, acest cost foarte important. Amenajarea locului de muncă, pregătire, scule şi echipament. Amenajarea locului de muncă prevăzut pentru un operator determină mişcările pe care acesta trebuie să le facă în timpul executării muncii. Posibilităţi obişnuite de îmbunătăţire a muncii. Atunci când se întreprinde o analiză pe operaţii există anumiţi factori a căror studiere este deosebit de eficace pentru ameliorarea aproape a oricărui tip de operaţie. Aceşti factori care se bazează pe principiul economiei mişcărilor, sunt consideraţi drept posibilităţi obişnuite de îmbunătăţire a muncii. Ei implică examinarea unei serii de dispozitive cum ar fi: planuri înclinate pentru livrări, ejectoare, cleme cu acţiune rapidă şi mecanisme acţionate de picior. Aceşti factori mai ghidează analistul şi în altă problemă şi anume confortul operatorului şi modelul de mişcări pe care trebuie să le efectueze în timpul unei mişcări sau operaţii. Deşi aceşti factori pot fi eventual luaţi în consideraţie la examinarea altor funcţii, care fac parte din analiza primară, examinarea lor atentă a dus la ameliorări atât de importante încât ei sunt enumeraţi separat în formularul de analiză pe operaţii. Condiţii de muncă. Deşi se acordă o mare atenţie mişcărilor pe care trebuie să le execute lucrătorul precum şi condiţiile cerute pentru ca un proces să fie eficace, mediul înconjurător în care se execută activitatea considerată joacă şi el un rol important în menţinerea confortului şi eficacităţii muncitorului. O căldură sau o iluminaţie exagerată, o ventilaţie necorespunzătoare sau elemente care periclitează securitatea muncii pot duce la oboseală sau la o solicitare nervoasă inutilă a operatorului. Aceşti factori au o influenţă directă asupra productivităţii. Pentru a lucra cu maximum de eficacitate, un operator trebuie să dispună de condiţiile optime de4

124

Gh. COMAN

mediu. De aceea, atunci când efectuează o analiză pe operaţii, analistul trebuie să examineze efectul pe care îl au factorii mediului înconjurător asupra confortului, securităţii şi sentimentului de bună stare a operatorului. Metoda. Deşi pare un lucru neobişnuit ca metoda să fie ultima problemă care se examinează, atunci când se întreprinde o analiză pe operaţii, fiecare dintre punctele precedente din analiza primară influenţează direct etapa finală, care este stabilirea metodei optime. Când se examinează metoda, analistul trebuie mai întâi să examineze cu grijă metoda prezentă pentru a-i găsi punctele slabe. În acest examen pe care îl face, fiecare din cele zece puncte menţionate la analiza primară îi vor fi de ajutor. După ce a terminat analiza amănunţită a metodei actuale, el începe să elaboreze metoda ameliorată. Pe formularul de analiză se rezervă spaţiul necesar descrierii atât a metodei iniţiale, cât şi a metodei ameliorate. Analiza mecanismului activităţii de birou. Cu toate că analiza pe operaţii se ocupă de cele mai multe ori de operaţiile de fabricaţie, principiile sale se pot aplica cu eficacitate şi la lucrările de birou. Deşi punctele asupra cărora se opreşte analiza primară diferă întrucâtva de analiza pe operaţii, altfel cum aceasta se aplică operaţiilor de fabricaţie, principiile rămân aceleaşi. Formularul pentru analiza operaţiilor de birou este prezentat în tabelul 3.5. El asigură o analiză scrisă, sistematică a operaţiilor de birou, în cazurile în care nivelul activităţii justifică o astfel de analiză scrisă. Ocaziile de ameliorare a operaţiilor este nelimitată. Metoda de analiză pe operaţii constituie un instrument de care are în permanenţă nevoie orice unitate economică.

ANALIZA VALORII

125

CAP. 4. VALOAREA DE ÎNTREBUINŢARE ŞI VALOAREA ESTETICA PRODUSELOR
4.1. Conceptul de valoare de întrebuinţare Analiza valorii presupune, aşa cum s-a menţionat anterior, analiza termenilor din relaţiile (1.1) şi (1.2), pentru a stabili căile de creştere a numărătorului şi de reducere a numitorului relaţiilor respective. Creşterea numărătorului presupune, în principal, creşterea valorii de întrebuinţare sau utilităţii produselor supuse analizei valorii, prin asigurarea unor nivele superioare funcţiunilor acestuia. Dar ce este valoarea de întrebuinţare ? Valoarea de întrebuinţare este o evaluare subiectivă a satisfacţiei pe care o procură, direct sau indirect, deţinerea unui bun şi utilizarea sa. Această estimare este făcută, la un moment dat, într-un context social precis. De ce subiectivă ? Întrucât valoarea de întrebuinţare apare ca o proprietate (însuşire, caracteristică) a obiectelor dar nu le este intrinsecă. Valoarea de întrebuinţare a unui palton depinde de caracteristicile sale fizice (este călduros, impermeabil etc.), dar şi de datele subiective (este apreciată într-un anumit anotimp şi într-un anumit loc al globului), în funcţie de clima specifică. De ce într-un context social precis ? O femeie, muncitoare, îmbrăcată la serviciu cu un mantou confecţionat din blănuri foarte rare, poate da naştere la diferite remarci dezagreabile, chiar dacă ea consideră acel mantou pe gustul ei. De aceea prin context social precis se va înţelege în funcţie de loc, modă, indivizi etc. Pentru neoclasici, valoarea de întrebuinţare corespunde utilităţii obţinute de individ de la un obiect apreciată prin intermediul valorii de utilizare a obiectului considerat. Utilitatea desemnează proprietatea pe care o are un obiect de a produce o satisfacţie. Satisfacţia poate fi directă (bunuri de consum) sau indirectă (bunuri de producţie). Trebuie subliniat faptul că termenul utilitate nu trimite neapărat la noţiunea de nevoie, ci doar la aceea de plăcere. În acest nou context, de a produce plăcere, valoarea de utilizare a unui produs este o măsură a avuţiei şi bunăstării reale. Ca atare se poate spune că valoarea de întrebuinţare, în termeni economici tradiţionali, este în final inclusă şi absorbită în mecanismul care determină valoarea de schimb (adăugată). În economia modernă, a serviciilor, valoarea de utilizare este utilitatea obţinută de pe urma unui stoc de produse sau servicii, pe parcursul perioadei sau duratei ciclului lor de viaţă, indiferent de destinaţia lor şi indiferent dacă sunt plătite sau nu. Spre exemplu, un automobil care poate parcurge 200 000 km în cursul ciclului său de viaţă are o valoare de utilizare dublă faţă de un

cuprinde metoda Combinex. chiar dacă autorul nu mai beneficiază de redevenţe. în continuare. uzura drumurilor. în cazul unui automobil se include: costurile inerente producţiei. inclusiv costul garajului. Se repartizează costurile totale pe funcţiuni şi nu pe elemente constitutive. costurile pe care le incumbă accidentele. ar trebui luate în considerare. prin funcţiunile pe care I le dă bunul respectiv. gradul de confort. care includ valoarea de întrebuinţare în mecanismul formării valorii de schimb. de asemenea. să se formuleze corect întrebările: Ce este ? Ce face ? Ce funcţie îndeplineşte ? Aceasta este întrebarea pe care şeful unui colectiv de analiza valorii trebui să şi-o pună când examinează un produs sau o activitate oarecare. Pentru a răspunde corect la prima motivaţie – de definire a funcţiilor – este necesar. benzină. poluarea. Munca casnică a gospodinei are o valoare de utilizare chiar dacă aceasta nu este plătită. dar faza de analiză şi evaluare merită o examinare amănunţită pentru două motive: 1 – cheia de boltă a analizei valorii este tocmai funcţia produsului. Astfel.. 2 – deoarece faza de evaluare.126 Gh. costurile de reparaţii şi asigurarea. Apa dintr-un lac poluat are o valoare de utilizare negativă pentru băut sau pentru înot. îşi mai pune întrebările: Aceasta este funcţia lui principală ? Are şi funcţii secundare ? Care sunt ? Prin aceste întrebări el îşi eliberează mintea . costurile utilizările (taxe plătite pentru infrastructura de drumuri etc. metodă ce se poate dovedi de o utilitate deosebită şi alte acţiuni de analiză economică a unor activităţi productive sau servicii. Definirea funcţiunilor produselor sau activităţilor supuse analizei valorii Faza de creaţie a planului de analiza valorii este definită în mod laconic de însuşi titlul ei. Rămânând la termenii economici tradiţionali. într-un sens strict. mai întâi. 4.2. Şi. costuri de întreţinere. ulei etc. Operele de artă sau de literatură au o valoare de utilizare culturală sau educaţională mare în sine (alături de valoarea de utilizare a hârtiei sau a altor suporturi care transmit mesajul lor). precum şi variaţiile acestora pe parcursul ciclului de viaţă al stocului de produse sau de servicii. trebuie să menţionăm costurile reale pe care le incumbă valoarea de întrebuinţare pentru determinarea valorii de schimb a bunurilor materiale. Desigur. costurile determinate de deşeuri şi reciclare.). climatizare. În cazul automobilului: capacitate de transport. Trebuie să menţionăm că aceste costuri contribuie la formarea satisfacţiei beneficiarului. care constituie o parte principală a fazei de analiză. COMAN automobil care poate parcurge numai 100 000 km. efectele asupra sănătăţii. Elementele constitutive intervin deci prin intermediul funcţiunilor îndeplinite de bunul respectiv. automatizare a comenzilor etc. în cazul acestui plan de acţiune.

Clientul poate fi satisfăcut fie din punctul de vedere al utilităţii finale. Într-adevăr. Din punctul de vedere al comportării faţă de un scop dat. fie din punctul de vedere al consideraţiei. În consecinţă. 2. clientul nu ar mai avea nici un motiv să facă acest schimb. indiferent dacă acestea se oferă peste sau sub preţurile de vânzare. cuvântul funcţie este legat de noţiunile de direcţie şi utilizare finală. tabelul 4. pe lângă faptul că furnizorul oferă clientului contravaloarea banilor pe care acesta îl plăteşte. Rămânem în felul acesta cu aspectul semnificativ al scopului produsului şi anumite funcţia principală (primordială). fabricarea sau achiziţionarea unui produs care să satisfacă dorinţele sale proporţional cu importanţa respectivă pe care clientul o atribuie fiecărei dorinţe (ierarhizarea calităţilor). clientul trebuie primească în plus o compensaţie pentru riscul şi efortul legat de acţiunea de cumpărare. de pildă un verb şi un substantiv. cu o estetică deosebită. în conformitate cu propriile sale etaloane de apreciere. pentru a putea fi competitive. acesta este interesat de calităţile pe care produsul le are din punctul său de vedere. de o livrare la timp şi de un serviciu de bună calitate. Proiectarea. clientul trebuie să capete această utilitate la costul minim. Pentru ca un produs să fie competitiv funcţia lui trebuie îmbunătăţită. . este dispus să plătească pentru acest lucru şi dacă doreşte această frumuseţe în culori vii. în caz contrar. fie din ambele puncte de vedere. Principiul utilităţii impune două sarcini: 1.1. Satisfacerea clientului este scopul final al tuturor produselor industriale într-o economie de piaţă. această compensaţie este oferită de o bună reputaţie. Dacă se ia o idee complexă şi se condensează în două cuvinte. Stabilirea exactă a dorinţei clientului în legătură cu utilitatea produsului din punctul său de vedere. preţul de vânzare rămâne măsura minimă sau limita inferioară a ceea ce funcţia însăşi valorează pentru client. atunci trebuie să hotărâm ce informaţie suntem dispuşi să pierdem. Dacă un client doreşte un obiect frumos. În consecinţă. Dar nu este suficient ca clientul să fie compensat din punct de vedere al riscului şi efortului de cumpărare şi să plătească o valoare echitabilă pentru utilitate. deoarece. produsul trebuie să valoreze pentru el mai mult decât îl plăteşte. se pierde informaţia. Indiferent cine este clientul. Dacă facem acest lucru în mod deliberat. De obicei. şi nu trebuie să se piardă din vedere faptul că utilizarea finală acoperă întreg domeniul clientului.ANALIZA VALORII 127 de limitele statice de structură şi poate astfel examina dinamica utilităţii. Definirea funcţiei. preţul de vânzare redus sau trebuie îmbunătăţit modul în care se efectuează funcţia. aceasta este ceea ce un producător trebuie să-I ofere. În felul acesta.

placare. scut. prin reducerea conceptului la un verb şi la un substantiv. cuţit. funcţiile mai puţin importante.. în general. scaun etc. pneu. pled. Tabelul 4. de ţiglă. cergă. acoperiş de stuf. de olane. în funcţie de situaţie. Se va considera. reprezintă procedeul sau tehnica cheie în analiza valorii. Scopul urmărit aici este de a scoate în evidenţă aspectele cele mai importante ale funcţiilor. de ardezie etc. aparent uşoară. O definiţie are scopuri diferite. cană de lapte.1 Definirea funcţiei Ce funcţie are Sistemul. . în gospodărie – cuvertură. mai târziu. învelitoare. plapumă. Funcţia primordială se verifică în prima coloană sub titlul “Grade”. Dar. în domeniul tehnic este surprinzător cât de multe denumiri ne pot induce în eroare prin interpretarea greşită a funcţiunii produsului. fibră subţire. banderolă. în industria construcţiilor civile – acoperiş. Ce face ? Găsirea răspunsului la această întrebare. în medicină – bandaj. în industria prelucrătoare – peliculă.128 Gh. cum ar fi spre exemplu următoarele articole bine cunoscute: robinet de apă. covoraş. deşi după munca de colectare a datelor ar fi de aşteptat să se ştie răspunsul la această întrebare. capsulă etc.. el ştie denumirea activităţii de către cel care a efectuat planul de desfăşurare a ei însă el se întreabă: este aceasta o descriere corectă şi preciză din punctul de vedere al analizei valorii ? În cazul produselor denumirea acestora dată de proiectant este asociată de funcţionalitatea lor. ? ansamblul. fără a indica cum este realizat acest scop. COMAN Ce este ? Deseori răspunsul la această întrebare îl face pe specialistul în analiza valorii să-şi schimbe complet părerile pe care şi le-a formulat despre obiectul supus analizei. armură. cupolă. tavan. produs material sau activitate service. cuvântul înveliş. în celelalte coloane. de şindrilă. Desigur. Specialistul în analiza valorii trebuie să descrie produsele şi activităţile în modul cel mai simplu şi mai revelator. cearceaf. spre exemplu. piesa sau SubsVerb Primul procesul tantiv Grade Al doilea Al treilea Al patrulea Cost calculat Observaţie. ghips. Coloana “Cost” va servi. pătură. blocaj. linoleum etc. pentru a stabili dacă costul este proporţional cu gradul de importanţă Un mare număr dintre aceste substantive lasă impresia că funcţiile realizate reprezintă ceva mai mult decât simpla asigurare a unei acoperiri şi adesea analistul potenţial nu reuşeşte să perceapă utilizarea reală a articolului considerat.

Definiţiile termenilor referitori la funcţii ar fi următoarele. Dacă activitatea se desfăşoară într-un sector productiv de furtunuri. un produs şi apoi începe să le clasifice ca fiind fundamentale sau principale şi secundare . Aceste indicaţii şi găsirea altei denumiri (dacă este necesar) furnizează elemente utile şi obiectivele acestei etape de analiză a valorii şi anume de a evidenţia funcţiunile produsului. le efectuează un produs dar care sunt subordonate funcţiilor principale. cel care face investigaţii în analiza valorii se axează pe ideea de a arăta funcţiunea produsului sau activităţii şi nu ceea ce este. care. cutia în care este ţinut un instrument muzical oferă o protecţie corespunzătoare acestuia etc. Funcţii principale sau fundamentale sunt funcţiile care motivează conceperea produsului. Dar. un ax transmite un efect de torsiune etc. Să considerăm spre exemplu funcţia unui furtun utilizat pentru evacuarea apei folosite dintr-o maşină de spălat. Această definiţie simplă este la un nivel ridicat de abstractizare. Funcţia este un rezultat al proprietăţilor capabile de a satisface o necesitate sau de a se vinde. nu ar împiedica îndeplinirea funcţiilor principale. 3. Funcţii inutile sunt acele funcţii existente la unele produse dar care nu-I sporesc valoarea de întrebuinţare. valoarea estetică sau valoarea de schimb. Dacă se ridică această funcţie la un nivel mai ridicat de abstractizare se poate denumi “eliminarea apei” şi se poate recomanda ca spălătorul de haine să fie racordat direct la canal. specialistul care se ocupă de analiza valorii specifică funcţiile pe care le îndeplineşte o piesă. de asemenea. Răspunzând la întrebarea pusă. efectul flăcării care pâlpâie la unele radiatoare electrice măreşte atractivitatea prin simulare. De exemplu. un fotoliu suportă o anumită greutate. dacă ar fi eliminate. De exemplu căldura generată de o lampă electrică cu incandescenţă. Funcţiile secundare sunt funcţiile pe care. 2. o etichetă cu denumirea produsului furnizează informaţii. un instrument muzical emite sunete.ANALIZA VALORII 129 Este denumit “cheie” deoarece deschide calea unui mod unic de a privi lucrurile şi oferă motivaţia de a găsi alte moduri de a realiza aceeaşi funcţionalitate. compatibil cu activitatea productivă a unei unităţi economice. se poate numi această funcţie “transferul apei”. de exemplu: un radiator electric emite energie termică. roţile unui fotoliu oferă avantajul reducerii frecărilor când este deplasat. un aragaz de asemenea. dacă ne situăm la nivelul de constructori de furtunuri de oprim la nivelul de abstractizare de “transferul apei”. Pentru a ridica nivelul de abstractizare trebuie pusă întrebarea: De ce ? Pentru a coborî nivelul de abstractizare se pune întrebarea: Cum ? 1. Cu alte cuvinte. căldura degajată de aparatele .

pe scurt. Fiind concisă. ar fi incorect să exprimăm funcţia unui fotoliu ca “ceva pe care stăm şi ne odihnim”. De exemplu. Această definiţie indică şi sursele unor costuri nejustificate. COMAN electrice prin efectul curenţilor Foucault etc. Stimulează întrebări sistematice pentru o corectă definire a funcţiei. Se observă aşadar destul de clar că activitatea de specificare a funcţiilor este condiţionată de exprimarea lor în mod simplu şi concis. bine cunoscut. Astfel. Utilizarea acestei practici are două avantaje destul de distincte: 1.încălzeşte material (pâinea) Metoda: . Funcţia a fost definită ca fiind ceea ce realizează produsul şi. într-o măsură mai mică. dacă în exemplul de mai sus. acest concept. în afară de energia electrică. prin specificaţie se cerea prăjirea pâinii cu ajutorul curentului electric. În termenii analizei valorii principala sa funcţie se enunţă sub forma “suportă greutate”.prăjire electrică Metoda este adesea prezentată ca “soluţia de proiectare” şi la multe produse specificaţiile pot conduce la utilizarea obligatorie a unei anumite metode. o variantă care ar utiliza alte surse de generare de căldură. Limitând descrierea funcţiei la această definiţie simplă se elimină celelalte cuvinte ajutătoare care au tendinţa să distragă de la o înţelegere corespunzătoare a funcţiei. În acest fel definirea clară a funcţiei deschide calea către cea de a doua fază a analizei valorii care constă din căutarea de variante de soluţii pentru această funcţie. iar obiectul unei astfel de acţiuni se referă la substantiv. Necesitate: . rezultă că acest lucru are drept scop satisfacerea unei necesităţi. 2. în mod logic. Specificarea funcţiilor Când se analizează funcţiile apar probleme datorate dificultăţilor de a se deosebi diferenţelor dintre funcţii şi necesitate şi. Funcţia se exprimă sub formă deosebit de simplă astfel încât verbul să arate acţiunea specifică care este îndeplinită. pentru consum de energie etc. Spre exemplu. Astfel.130 Gh. există un aparat de uz casnic. dintre acestea şi metodă.prepară mâncare (pâine prăjită) Funcţia: . 4. funcţia “transportă greutate” realizată de automobilul familiei generează întrebări ca: ce greutate ? cât de departe ? cât de repede ? de ce ? Răspunsurile la aceste întrebări lămuresc eventualele confuzii sau idei preconceput şi duc la cele din urmă la o corectă . Felul în care se realizează această necesitate este metoda. care interesează. analiza valorii a concentrat descrierea obişnuită a unei funcţii la o formă mai simplă utilizând pentru aceasta numai două cuvinte – un verb şi un substantiv.3.

estetică. aceasta sugerează mai multe moduri de producere a găurilor. funcţiile de întrebuinţare ar putea fi exprimate prin substantive cuantificate. de exemplu. În mod normal descrierea întrebuinţării acestui obiect ar putea fi “să realizeze o perforare”. Simplificarea formelor constructiv-funcţionale ale elementelor constitutive. Cu toate că majoritatea cercetătorilor analizei valorii se referă în special la valorile de întrebuinţare şi de cost produse de către funcţiile de întrebuinţare este foarte important să se ţină seama de obiecte de folosinţă zilnică au atât funcţii principale de întrebuinţare cât şi funcţii de vânzare sau de prezentare. În afara de aceasta.ANALIZA VALORII 131 evaluare şi identificare a categoriei din care face parte funcţia respectivă şi anume: funcţia principală. Se va considera spre exemplu un perforator. calităţii sau numărul funcţiunilor din dotarea produsului. în alegerea unui automobil o familie va ţine seama atât de aspectul interior cât şi de performanţe. În definiţia funcţiei s-a menţionat faptul că aceasta face ca un obiect să satisfacă o necesitate sau să se vândă. de schimb şi de cost.. ca de exemplu ştanţarea. aproape nici odată alegerea nu se va baza doar pe unul din cele două elemente. Verbul “a perfora” conduce cu gândul la tehnica perforării. prin forjare. În procesul de analiză a valorilor produselor. secundară sau inutilă. . pentru creşterea tehnologicităţii produselor. Termenii vor fi aleşi în aşa fel încât să descrie funcţiile îndeplinite sub forma cea mai principală. Apare necesitatea presesizării funcţiilor “de lucru” sau “de întrebuinţări” şi a celor “de vânzare”. se vând destul de greu când nu sunt concepute astfel încât să fie atrăgătoare. analiza constructiv-funcţională ocupă un loc important. Creşterea valorii estetice a produselor prin corelaţia corectă a aspectelor estetice cu îndeplinirea corectă a funcţiilor prescrise şi creşterea tehnologicităţii elementelor constructive. Una din condiţiile de bază care trebuie respectată când se face descriere funcţiilor printr-un substantiv este să se evite particularizarea. La fel. în vederea reducerii costurilor de fabricaţie a lor. burghiere. făcând deosebit de dificilă imaginea altor moduri în care acest obiect şi-ar putea îndeplini funcţia. 2. de a amplifica sunetul etc. ca de pildă: de a produce un cuplu de torsiune. 3. turnare etc. fără a le confunda însă cu terminologia adoptată pentru categoriile valori şi anume valoarea de întrebuinţare. dar în mod corect. în timp ce funcţiile de vânzare se exprimă prin substantive nemăsurabile. Aparatele casnice. de a susţine o greutate. Această analiză vizează următoarele obiective: 1. Dacă se utilizează expresia “a produce găuri”. găurirea prin scânteie. Analiza constructiv-funcţională pentru creşterea capacităţii. de exemplu îmbunătăţirea aspectului exterior.

precum şi a acelor faţă de variaţia cărora sistemul este mai puţin sensibil. Analiza stabilităţii. În cadrul acesteia se determină gradul de compatibilitate dintre subansamble. g. Pentru a analiza comportarea produsului uneori se construieşte un model al produsului real. De . f. mai ales dacă modernizarea se face pe calea adăugirii de noi subansamble. Soluţia finală trebuie verificată în ce priveşte perspectivele de a-şi menţine utilitatea pe viitor. compararea şi alegerea soluţiilor pentru modernizarea funcţională a produselor. Ca exemple de asemenea factori de ambianţă se pot da: dinamica populaţiei şi a dezvoltării economice. Elaborarea modelului produsului. d. faţă indicatorii de eficienţă stabiliţi pe parcursul analizei anchetei de comportament în exploatare a produsului de referinţă. modificările în necesităţile şi preferinţele consumatorilor. b. vizând creşterea capacităţii. În această fază se identifică diferitelor soluţii posibile de modernizare a produsului. metodologic. precizaţi prin specificaţiile funcţionale şi care nu conduc la cheltuieli mai mari decât resursele băneşti disponibile. Analiza constructiv-funcţională a produselor pentru creşterea valorii de întrebuinţare a lor La analiza constructiv-funcţională. În fond. Schimbările cantitative ale unor asemenea factori pot influenţa radical utilitatea sistemului în viitor. Soluţiilor de modernizare aplicabile sunt tocmai acelea care asigură realizarea sau îmbunătăţirea valorii indicatorilor de eficienţă ai produsului. ceea ce se doreşte este ca produsul să se întoarcă la condiţiile lui de echilibru după un interval de timp acceptabil de la apariţia perturbaţiei.4. Proiecţiile de viitor. Identificarea. ţinându-se seama. Produsul se analizează şi ceea ce priveşte capacitatea lui de a-şi păstra caracteristicile sub efectul unor perturbaţii.132 Gh. Optimizarea. ţinând seama de influenţele pe care le pot avea modificările ambianţei şi înnoirile tehnologice previzibile. Funcţia obiectiv se defineşte ţinând seama de ponderea diferiţilor indicatori de eficienţă în ansamblul interdependenţelor de care depinde atingerea obiectivelor produsului. Aceasta urmăreşte punerea în evidenţă a acelor parametri ai produsului care îi influenţează considerabil eficienţa. de tehnicile care oferă cele mai bune perspective de soluţionare a problemelor respective. calităţii sau numărului funcţiunilor din dotarea produsului se parcurg. Analiza compatibilităţii. prin compararea diferitelor posibilităţi de combinare a soluţiilor constructiv-funcţionale. c. COMAN 4. este pusă în evidenţă soluţia aplicabilă care asigură încadrarea în funcţie de obiectiv. se realizează prin folosirea modelului. Analiza sensibilităţii. În această fază. e. următoarele etape principale: a.

fie încercărilor în anduranţă. Procese chimice. Este adevărat că unele etape se desfăşoară în paralel. Pentru a crea fondul de argumente care să asigure temeinicia acceptării sau respingerii diferitelor soluţii de proiectare virtual posibile se foloseşte. De aceea. Procesele chimice se produc în industriile petrolului. Evident. pot modifica configuraţia de bază sau forma. pot adăuga sau extrage părţi dintr-un ansamblu. aceste procese apar. 4. este imposibil ca în prezentul manual să se generalizeze pe scurt natura şi domeniul prelucrării chimice. a obţinerii aliajelor feroase şi neferoase etc. atât ca procese intermitente. a maselor plastice. Iteraţiile. Analiza constructiv-funcţională a produselor pentru creşterea tehnologicităţii de fabricaţie a lor Caracteristica de bază a proceselor de fabricaţie (sau de producţie) o constituie transformarea. pot schimba locul ocupat de obiectul muncii – ca in operaţiile de transport. un model sau un prototip care se supune fie încercărilor de laborator.ANALIZA VALORII 133 exemplu. Verificarea concepţiei de proiectare a soluţiilor constructiv-funcţionale. Fazele detaliilor analizelor constructiv-funcţionale nu se desfăşoară practic în ordinea simplă şi direct enunţată mai sus. Diverse soluţii de proiectare posibile se examinează între altele şi cu scopul de a reduce complexitatea produsului prin eliminarea condiţiilor care au efect minor asupra eficienţei lui. Simularea pe calculator a unora din răspunsurile soluţiile constructiv-funcţionale la solicitărilor produsului este o metodă ce se răspândeşte din ce în ce mai mult timp. pot produce sau modifica informaţii – ca în operaţiile administrative sau pot supraveghea calitatea oricărui alt proces – ca în operaţiile de control. adică aducerea materiei prime la forma finală a produsului ca bun social. În general aceste transformări pot efectua o schimbare chimică. de obicei. înnoirile tehnologice pot conduce la uzura morală a soluţiei de modernizare chiar în momentul când produsul ajunge în stadiul de folosire practică. cât şi ca . ci prin numeroase reveniri asupra diferitelor etape. dat fiind că soluţiile şi amănuntele acestora nu se conturează dintr-odată. dar îi sporesc substanţial complexitatea şi costul. dar aceasta implică şi paralelismul refacerii etapelor precedente pe măsura conturării modalităţii de îmbunătăţire a soluţiilor constructiv-funcţionale. În acest sens este necesar să se analizeze comportarea posibilă a produsului sub efectul diverselor modificări previzibile în ce priveşte condiţiile de ansamblu în care va fi folosit. ci progresiv şi în strânsă interdependenţă. Simplificarea soluţiilor. Din punct de vedere industrial. la alegerea soluţiei de proiectare trebuie să se ţină seama şi de perspectiva uzurii morale ca urmare a schimbării de ambianţă sau de tehnologie. posibile în viitorul apropiat.5.

Pe măsură ce arde cocsul. Schipurile. COMAN procese continue.1. Fondanţii au rolul de reducere a impurităţilor din fontă şi introducerea lor sub formă de combinaţii chimice în zgură. care funcţionează pe un plan înclinat. . pentru alimentarea combustiei cocsului. Exemplificativ pentru procesele intermitente este operaţia de reducere din furnal la obţinerea fontei de primă fuziune. cocs şi fondanţi (carbonat de calciu). spre cu temperatură din ce în ce mai ridicată până când minereul se topeşte şi se formează o masă lichidă la partea inferioară a furnalului. transportă materiile prime la partea inferioară a furnalului şi le depun în straturi alternative.4. se absoarbe oxigenul din minereul de fier producându-se ceea ce se numeşte reducerea fierului. Se injectează curenţi de aer cald la partea inferioară a furnalului. Fig.134 Gh. Încărcătura coboară treptat în interiorul furnalului. Structura principială a procesului este prezentată în figura 4.1. Secţiune printr-un furnal pentru producerea fontei de primă fuziune Fonta de primă fuziune este obţinută din minereu de fier.

Procesele chimice. În figura 4. tablele. în acest caz. ţiglele şi multe alte profile standard. b – creşterea diametrului creuzetului. . mai ales sub aspectul automatizării comenzilor de lucru.2-a se prezintă evoluţia profilului furnalului de-a lungul a circa 30 de ani. în industria de prelucrare a lemnului. realizându-se încă din anii 1960. sunt procese continue şi evoluţia etapelor procesuale a fost foarte spectaculoasă. pentru creşterea randamentului acestora.2. În figura 4. Rezultatele acestor operaţii îl constituie barele.2-b se prezintă evoluţia creşterii diametrului pe o perioadă de circa 100 de ani. 4. Sunt procesele cele mai obişnuite din industriile de prelucrare a metalelor şi a construcţiilor de maşini. plecându-se de la ţiţei şi ajungând la produse finite. Aceste modificări s-au produs datorită necesităţii creşterii randamentului proceselor chimice din furnal. care pot fi utilizate în alte procese. Evoluţia profilului furnalului în perioada 1955-1980 (a) şi creşterea diametrului creuzetului la furnale în perioada 1870-1970 (b) Procese de schimbare a configuraţiei sau formei. unele operaţii primare de schimbare a formei aliajelor metalice au loc în laminoare. deservite numai de 2 lucrători productivi.3 se prezintă fluxul general de producţie pentru obţinerea produselor petroliere. pentru reducerea costului de fabricaţie a fontei de primă fuziune. Fig. de unde rezultă că au existat două tendinţe de bază: a – modificare unghiurilor cuvei şi etajului. ca şi industria de prelucrare a maselor plastice. În figura 4.ANALIZA VALORII 135 Forma şi dimensiunilor furnalului au variat continuu. în California. În industria metalurgică. a unei rafinări automate.

În filozofia modernă termenul estetică este introdus de Kant fiind folosit în sensul său actul de: reflexie fiziologică asupra sentimentului frumosului şi gustului. În mult cazuri. Termenul a apărut în filozofia greacă în încercarea modernă de a explica procesele fiziologice care au loc în cadrul perceperii unui obiect. Fluxul general al produselor petroliere Stabilirea metodei şi procedeului tehnologic depind de dimensiunile reperului. 4.6. COMAN Deseori. Valoarea estetică Termenul estetică provine din cuvântul grecesc aisthesis care înseamnă percepţie. . forma constructivă şi materialul din care se realizează. sentiment sau senzaţie. Fig. aceşti factori pot permite mai multe metode şi procedee tehnologice dar pot exista şi situaţii când se impune schimbare formei şi materialului pentru a putea folosi o anumită metodă şi un anumit procedeu tehnologic rentabil din punct de vedere economic.136 Gh. cu diferite domenii de utilizare pentru exploatarea completă a avantajelor tehnice şi economice a metodelor şi procedeelor tehnologice respective. obţinerea anumitor produse necesită operaţii de formare şi turnare a aliajelor metalice prin diferite metode şi procedee tehnologice.4.3. respectându-se parametrii funcţionali impuşi.

şi să reiasă din înfăţişarea ei vizibilă. la unificare… sufletul nu este când unitate. De aceea s-au introdus şi noţiunile de funcţii estetice şi funcţii utile ale creaţiilor umane. Lirica de exortaţie patriotică aparţine unei faze a artei frumoase care tinde direct spre una dintre cele mai înalte utilităţi. Dar creaţiile umane pot căpăta o pondere aproape exclusiv estetică rezultând artele frumoase sau preponderent utile rezultând artele utile. adică fără a fi constrâns. generic. când diversitate. ca fiind creaţii artistice. şi una dintre artele frumoase numai în măsura în care structurile ei impresionează sau plac prin aspectul de trăinicie. există în primul rând pentru a sluji. prin varietatea şi relaţiile contururilor. prin dispoziţia şi contrastul de lumină. armonie şi proporţie a părţilor. Poezia didactică are scopuri practice şi utile. Dar artele frumoase nu sunt lipsite de utilitate. Arhitectura. Scopurile utilitare ale unei clădiri trebuie să-i determine forma. În cel de-al doilea caz. el este comparabil cu un sistem de corzi” şi ca atare “Sufletul este o unitate. în acelaşi timp. nu ascunsă de o ornamentaţie superficială. spre deplina separaţie aperceptivă. de exemplu. În măsura în care ea oferă adăpost şi confort. Ed. dar el este totodată o diversitate calitativă. ci amândouă deodată şi în mod unitar”. prin culoare şi ornament. 1987) arată că: “… sentimentul valorii estetice este un sentiment de plăcere”. În primul caz el se opune acelei solicitări de a percepe cele diverse împreună. Însă “Sufletul omului nu este o coardă. Există însă multe convingeri că artele frumoase şi cele utile se suprapun în multe privinţe încât cu greu s-ar mai putea găsi cineva care să susţină separarea netă dintre ele. Cuvântul utilitar a avut şi mai .ANALIZA VALORII 137 Theodor Lips (Estetica. Bucureşti. Dar “Procesele sau fenomenele publice trezesc un sentiment de plăcere în măsura în care realizarea lor găseşte condiţii favorabile în suflet sau în natura sa”. Valorile estetice sunt numai pentru o privire sau ureche omenească şi ele pot fi naturale sau creaţii umane. Suprapunerile de frumos şi util au condus la controversele de definire a esteticii. suprafeţelor şi intervalelor. Sufletul devine o unitate propriu-zisă numai dacă poate percepe deplin unitar. “Întrucât sufletul este unitate. Şi devine o pluritate propriu-zisă a posibilităţilor de activitate coexistente numai dacă I se oferă ocazia să perceapă cele diverse pe deplin alăturate. Meridiane. De aici multe controverse în definirea valorilor estetice şi domeniul de preocupare pe specialităţi concrete ale ştiinţelor umane sau tehnice. potrivire. spre particularizarea netă. el trebuie să se îndrepte spre apercepţia deplină a unităţii sau spre unificarea aperceptivă perfectă … şi întrucât este pluralitate se îndreaptă spre apercepţia pe cât posibil de sine stătătoare a celor diverse. Bazele esteticii. Şi stă în natura sa să se manifeste deopotrivă ca unitate şi ca pluritate”. se împotriveşte solicitării spre unificare. ea este una dintre artele utile sau mecanice. Creaţiile umane ca valori estetice deosebite se numesc. stimularea sentimentului patriotic al autodăruirii.

Termenul arte industriale se foloseşte cu referire specială la activităţile subordonate ştiinţelor aplicate. Lucrurile scumpe care trebuiau să fie frumoase erau făcute în majoritate de mână. imprimate. în care industria mecanizată să nu fi pătruns. veselă. Aceste ramuri sunt artele industriale. tacâmuri etc. frigidere. dar şi folosirea tehnologiei ştiinţifice moderne la fabricarea lor. COMAN are încă o conotaţie îngustă. moderne şi aspectuoase. Dar procesele reproducerii mecanice – fotogravura. de masă. Astfel produsul şi utilul sunt combinate din nou ca ţeluri comune în anumite ramuri ale producţiei mecanizate. aşa cum au fost multă vreme în artele utile manuale. ieftine).. televizoare. el este pus în contrast în mod tradiţional cu termenul de arte frumoase. De fapt. O utilizare nouă şi de preferat a termenului arte industriale a început să circule în mod curent cu referire la o idee specifică privind producţia pe scară mare. reproducerea în culori etc. dacă se consideră în mare întregul proces de a face un anumit fel de produs. în sfera artei este atât de rapidă încât nimeni nu se ştie unde se va opri. Picturile sunt reproduse prin dispozitive mai mult sau . pe scară mare. fabricanţii angajează creatori de modele (mai ales în domeniul produselor vestimentare) care să colaboreze cu specialiştii în producţie pentru realizarea unor produse cu valoare estetică ridicată. De aceea s-a presupus că numai lucrurile făcute de mână putea fi într-adevăr artă. Aceasta implică nu numai un accent utilitar. În acest sens. Dar. sunt apreciate pe baza termenului de arte industriale. se poate aprecia că orice produs industrial conţine elemente de arte frumoase şi orice artă frumoasă conţine elemente de industrie. Maşini de gătit. ca mai înainte. aparate de radio. parte din această categorie de produse industriale. manufacturile de artă sau industriile de artă. automobile. Răspândirea metodelor pe scară mare. metodele mecanizate pe scară mare s-au aplicat în special la produsele utilitare (cu excepţia unor articole ca ţesăturile de bumbac. practică pe plan fizic. reproducerile mecanice ale picturii şi sculpturii (reproducerile color şi mulajele în ghips) nu sunt de obicei clasate drept opere de artă industrială. biciclete. Arta industrială este un tip de artă estetică. Dându-şi seama de valoarea comercială a înfăţişării atractive în vedere a produselor. dar el trebuie completat cu percepţia estetică a creaţiei umane la care ne referim. şi mai există şi multe domenii mărginaşe cu foarte mică mecanizare.138 Gh. metodele mecanizate se răspândesc şi în domeniul producţiei artistice. – s-au industrializat extrem de mult. Acum. În prezent. nu există nici o artă. mecanizate. Multă vreme pentru termenul arte utile s-a folosit ca sinonim termenul de arte industriale. deosebită de artizanat prin faptul că ea cuprinde o producţie mecanizată. de exemplu. de articole uzuale cu rezolvări estetice sau atracţie vizuală. mecanizată. Multă vreme după revoluţia industrială şi într-o mare parte a secolului al XIX-lea. ingineriei.

Apropierea şi chiar suprapunerea noţiunilor de arte frumoase şi arte utile se manifestă. tehnologică şi estetică a unui automobil În general. de obicei nu există original. Termenul artă este strâns de obicei restrâns la anumite faze ale procesului.ANALIZA VALORII 139 mai puţin mecanice. Ea refuză să recunoască drept artă întregul proces de executare sau reproducere a operelor de artă în tiraje de masă. şi. Cât despre maşina de gătit sau frigiderul finisate în mod atractiv.4. în practică. Toate sunt reproduceri. de aceea întregul proces poate fi larg inclus ca artă. uzanţa de astăzi se opreşte brusc la această extremă a logicii . totuşi. În alte cazuri. Forma constructiv-funcţională. cum ar fi industria cinematografică. numai prima este clasată drept artă. Dar care ar fi deosebire generală între tipurile de ocupaţii. faza creatoare de “proiectare” sau combinaţie este destul de distinctă de faza mecanică de reproducere. Dispozitivele mecanice sunt folosite tot timpul şi modificările creatoare sunt aduse tot timpul. tot mai mult. Numai acestea sunt creatoare de artă şi numai cei ce execută aceste faze sunt artişti. În schimb. de obicei. clasate drept artă şi celelalte ? Principala deosebire se consideră a fi . Întregul proces tinde spre un produs frumos. subînţelegându-se că mulţi că mulţi lucrători care nu sunt artişti pot lua parte la producţia de artă. primul număr ieşit de pe linia de asamblare fiind identic cu numărul x din seria de fabricaţie. interpretările muzicale sunt reproduse pe discuri şi filme. începând cu presa de tipar din secolul XV. chiar şi în decupajul şi montajul final al filmului. În aceste cazuri. poemele sunt tipărite în ziare şi reviste. prin mijloace mecanizate. atât în mecanizarea activităţilor de creaţie artistică. Tipărirea mecanică a reproducerilor color este o tehnică ale cărei produse funcţionează estetic şi de aceea sunt opere de artă. Literatura a fost prima artă revoluţionată de metodele mecanizate de reproducere şi difuzare. cât şi în imprimarea viziunii artistice creaţiilor industriale. acestea două sunt contopite aproape inextricabil. încearcă să selecteze din cadrul procesului industrial acele faze legate de proiectarea estetică sau realizare estetică a planului. manuală urmat de altul de reproducere mecanică. Nu există nici un proces distinct de creaţie individuală.4. şi aşa mai departe. Fig. Baza de diferenţiere se aplică aici atât metodelor manuale cât şi industriei mecanizate.

atunci se va supune că manevrarea ei cere o oarecare pregătire artistică. în care funcţionau şi trei secţii cu specific de tehnologie mecanică – “lăcătuşerie fină”. în condiţii optime. iar după exemplul ei. Cât priveşte produsele şi execuţiile cu ajutorul maşinii. schiţe sau idei. Astfel. Aceste tendinţe s-au manifestat în antichitate. în evul mediu şi se manifestă în perioada modernă şi contemporană. reproducerea mecanică a unei picturi sau statui şi execuţia automată a muzicii sau piesei de teatru prin discuri sau filme sunt toate opere de artă în măsura în care au funcţii estetice. care să fie realizate de maşini. timp etc. b. Totuşi. dacă admitem că ingineria este activitatea creativă manifestată prin obţinerea. mecanizate. Tendinţa de suprapunere şi de separare a creaţiei umane în arte frumoase şi arte utile sau în arte frumoase şi arte industriale nu este nouă. s-a înfiinţat la Iaşi. Prima şcoală superioară tehnică se numea “Şcoala pentru Arte şi Meserii”. nu toate aceste procedee sunt incluse ca artă industrială. . mai mult sau mai puţin creatoare. primele şcoli tehnice superioare erau considerate “şcoli de arte şi meserii” întrucât prelucrarea metalelor era considerată şi o artă. a produselor ca bunuri materiale ale colectivităţii umane putem să exemplificăm uşor aceste tendinţe. În acest sens Michelangelo Bounarroti se consideră inginer şi nu artist. ustensile etc. De asemenea. de obicei în consultaţie cu inginerii şi oamenii ai producţiei. vehicule. “fierărie de fabrică” şi “strungărie”. Dacă o maşină de “produs” muzică sau imagini cinematografice nu este în întregime automatizată şi trebuie să fie potrivită mereu pentru a produce nuanţele dorite de ton.. “Institutul pentru Arte şi Meşteşuguri” cu o durată a cursurilor de patru ani. o pricepere muzicală etc. în 1841. chiar dacă nu reuşeşte întotdeauna. să devină în parte industrializate. nu s-a căzut de acord dacă să fie clasate drept artă. ci pur şi simplu de un gen diferit de muncă. nu numai o ştiinţă tehnică. Se presupune că munca de artist cuprinde acest element. Nu este vorba despre care dintre oameni sau care gen de muncă este mai bun. Revenind noţiunea de artă industrială. adică sunt adaptate să stimuleze o experienţă estetică favorabilă. Un astfel de operator poate să aibă mai puţină priceperii tehnică şi să fie incapabil a repara o maşină. lumină. COMAN elementul interpretării personale. se poate pune întrebarea: cum diferă ea de artă în general ? Se consideră că artele clasate astfel au două caracteristici distinctive: a. Tendinţa este ca aşa-numitele arte frumoase. dintre care numai unul este clasat drept artă. Majoritatea produselor făcute şi clasate astfel ca arte industriale sunt arte utile – mobile. În prezent artele industrializate sunt considerate o subdiviziune a artelor utile – porţiunea cuprinzând producţia de masă mecanizată. Pentru executarea produsului sunt folosite procedee pe scară mare.140 Gh. ca artele utile. Acest termen implică în special crearea de proiecte.

. Când procesul intentat de Constantin Brâncuşi Guvernului Statelor Unite a fost judecat la tribunalul vamal al Statelor Unite. care fusese cumpărat de artistul american Edward Steichen de la sculptorul român Constantin Brâncuşi. de taxele de import. stabilea că obiectul este produsul original al unui sculptor profesionist şi este într-adevăr o piesă de sculptură şi un obiect de artă. Printre martorii reclamantului se aflau Edward Steichen. Judecătorul Waite a adăugat că: Sub influenţa şcolilor moderne de artă. frumoasă a acestora. Obiectul de care ne ocupăm acum pare a fi pentru scopuri pur ornamentale. şi ca atare este scutit de vamă. şi cu toate că întâmpini o oarecare dificultate de a o asemui cu o pasăre.ANALIZA VALORII 141 Dar iată şi o întâmplare care actualmente stârneşte mirarea şi care ilustrează foarte bine cum pot nişte probleme de teorie filozofică să capete importanţă practică. ca operă de artă sub forma unei sculpturi. este totuşi plăcută la aspect şi extrem de decorativă. Educaţia estetică a condus la impunerea de către beneficiarii produselor industriale o formă artistică. El prezintă câteva idei diferite despre artă şi meşteşug. şi ca urmare s-a cerut să fie scutit. Henrz McBride. opinia … s-a modificat în ceea ce priveşte condiţiile necesare pentru a constitui artă … Între timp s-a dezvoltat aşa numita şcoală nouă de artă. posesorul Păsării în zbor. De aceea sa introdus termenul de valoare estetică care se ia în considerare la aprecierea produselor industriale. Iată cum nişte persoane obişnuite. mai mare sau mai mică. Obiectul care a stârnit acest proces celebru şi în multe privinţe amuzant a fost un bronz intitulat Pasăre în zbor. funcţionarul vamal din New York la taxat cu 40% din valoare. A fost înscris. Fie că suntem sau nu de acord cu aceste idei noi şi cu şcolile pe care le reprezintă. Hotătârea celor trei judecători. de valoarea de întrebuinţare a produsului. şi cum poate mersul lucrurilor – în acest caz juridice şi comerciale – să fie împiedicat de opinii vagi şi confuze sau de părerile contradictorii ale unor presupuşi experţi. ai cărei exponenţi încearcă să înfăţişeze mai curând idei abstracte decât să imite obiecte naturale. ca manufactură de metal întrucât după părerea unor artişti. nu era nici artă nici sculptură. Are un contur frumos şi simetric. conform legislaţiei vamale americane. pronunţată de judecătorul Waite. folosirea sa fiind aceeaşi ca a oricărei piese de sculptură a vechilor maeştri. Iakob Epstein. William H. La aprecierea valorii estetice pentru produsele industriale se întâlnesc două situaţii: 1 – când factorii de evaluare estetică sunt subordonaţi complet valorii de întrebuinţare şi 2 – când factorii de evaluare estetică au o dependenţă. Robert Aitken a fost principalul martor al guvernului. socotim că trebuie luat în considerare faptul că ele există şi influenţa lor asupra lumii artistice recunoscute de tribunale. membri ai lui National Academy şi National Sculpture Society. în declaraţia vamală. Fox (directorul lui Brooklyn Museum) şi Forbes Watson (directorul revistei The Arts). Totuşi. Frank Crowninshield. implicate într-un proces celebru devin celebre.

de formele rezultate din condiţiile aerodinamice de proiectare a lor.4 a unui automobil. COMAN Pentru prima situaţie considerăm reprezentarea grafică din figura 4. De aceea monoposturile de formula 1 nu se disting între ele ca fiind provenite de la o firmă sau alta. . Cu creşterea vitezei de rulare se apropie din ce în ce mai mult de formele constructive ale automobilelor. Forma şi culoarea acestuia trebuie să fie subordonată unor caracteristici funcţionale ale lui: formă aerodinamică.142 Gh. culoare sesizabilă uşor de participanţii la traficul rutier. rigiditatea caroseriei (de exemplu două uşi şi nu patru).

Axioma 1 se mai numeşte legea trihotomiei. 3. definite pe produsul mulţimii evenimentelor cu ea însăşi. Se obişnuieşte să se spună că. Dacă AiB. 5. β . De aceea conceptul de valoare a unui produs are un caracter individual sau o utilitate individuală. dacă cineva preferă evenimentul A faţă de evenimentul B. axiomele 6 şi 7 arată că p este tranzitivă în raport cu i. Axiomele utilităţii.BpA. Relaţiile “p” şi “i” satisfac următoarele axiome: 1. Această competiţie are însă un caracter individual întrucât producătorul poate trata preferenţial anumiţi beneficiari. Dacă ApB şi BpC. Definiţie. Teoria utilităţii Utilitatea ordinală. Expresiile de calcul pentru eficienţa valorii produselor şi serviciilor evidenţiază faptul că interesele producătorului şi ale beneficiarului sunt oarecum opuse: oportunitatea valorii pentru beneficiar presupune un preţ cât mai mic şi utilitate pentru produs cât mai mare. 6. atunci ApC. B. . Se va considera situaţia când o persoană preferă (p) anumite evenimente în raport cu altele. Se vor nota evenimentele cu A.1.5. atunci AiC. 7. Pentru oricare două evenimente A şi B are loc una şi numai una dintre următoarele relaţii: α ApB. Dacă AiB şi BiC. utilitatea lui A este mai mare decât utilitatea lui B. 2. 4 înseamnă că i este o relaţie de echivalenţă. În sfârşit.AiB. iar oportunitatea beneficiului pentru producător presupune un beneficiu cât mai ridicat. în anumite cazuri oferind chiar gratuit anumite produse specifice pentru anumiţi beneficiari. echivalent. atunci evenimentul A are utilitate mai mare decât B. sau este indiferentă (i) faţă de două evenimente date. şi AiB dacă A/B şi B/A (A/B reprezintă negaţia lui ApB). 3. TEHNOLOGICĂ ŞI ESTETICĂ A PRODUSELOR INDUSTRIALE 5. Pentru orice eveniment A şi B scriem ApB dacă A este preferabil în raport cu B. Axioma 5 (împreună cu axioma 1) arată că p este o relaţie de ordine. axiomele prezentate introduc o ordine liniară slabă în mulţimea evenimentelor. În esenţă. 4. C etc. Dacă AiB şi BpC. Există deci două relaţii “p” şi “i”.ANALIZA VALORII 143 CAP. Axiomele 2. ANALIZA FUNCŢIONALĂ. Dacă ApB şi BiC atunci ApC. γ . AiA pentru orice A. atunci ApC. ordonându-le de la “cel mai preferabil” până la “cel mai puţin preferabil”. atunci BiA. sau.

B + r. a cărui utilitate să fie liniară (adică utilitatea unei anumite cantităţi din acest bun să fie direct proporţională cu cantitatea respectivă). Mai mult. problema este de a stabili dacă posibilitatea unui câştig (în cazul în care rezultatul loteriei este A) este suficientă pentru a compensa riscul unei pierderi (dacă rezultatul loteriei este C).B = (1 – r). Asumarea unui risc depinde în mod esenţial de noţiunea de loterie (eveniment aleator).2) (5. şi respectiv la B pentru C. cumpărate.A + (1 – r). COMAN Din păcate. care pot fi vândute.B + (1 – r). afirmaţia că utilitatea lui A este mai mare decât aceea a lui B nu spune cât de mare este diferenţa dintre aceste utilităţi.3) . transferate sau distruse. să zicem util). şi dacă ApBpC. tot ca un eveniment.(1 – s). pot exista loterii în care unui dintre rezultate este o altă loterie.A = A (5.{s.B + (1 – s).A + (1 – r).s. Sunt verificate de exemplu următoarele axiome: r. din păcate că nici un bun (nici chiar banii) nu are această proprietate.C r. Se notează faptul că o loterie poate fi considerată. combinaţiile de evenimente (definite prin intermediul unei loterii) au proprietăţi asemănătoare proprietăţilor algebrice elementare ale numerelor reale. într-un anumit sens.144 Gh.A + (1 – r). dacă alegerea implică un risc.C} = = r. ale cărei rezultate sunt evenimentele A sau C (fiecare cu probabilitatea 1/2). Dacă de exemplu o persoană trebuie să aleagă între evenimentul B şi o loterie (experiment aleator). Pe de altă parte. Pentru unele probleme aceasta nu reprezintă nici o dificultate (de exemplu. cu probabilităţile r şi 1 – r. adică al alegerii unei decizii în condiţii de risc.A + (1 – r). În mod similar pot fi definite loterii cu trei sau mai multe rezultate posibile.A r. Loterii.1) (5. Am putea atunci pur şi simplu să determinăm mărimea (în unităţi ale acestui bun) plăţilor marginale. Rezultă din cele de mai sus că în cazul opţiunii pentru un bun aşa zis util este şi o opţiune pentru un risc.A + (1 – r).B se va înţelege loteria (experimentul aleator) ale cărei rezultate posibile sunt A şi B. acţionând apoi în consecinţă. Se va arăta însă că se poate introduce şi folosi un astfel de bun atâta timp cât nu se încearcă să fie tratat ca pe celelalte bunuri. Definiţie. trebuie să cunoaştem ceva despre diferenţa dintre utilităţile a două evenimente dare (şi nu numai care dintre ele este preferat). Toate dificultăţile ar dispare dacă ar exista un bun (numit. astfel că această idee este inaplicabilă. Fie A şi B două evenimente arbitrare şi fie 0 ≤ r ≤ 1. Prin r. în problema determinării evenimentului pe care ăl alege o persoană). care l-ar determina pe beneficiarul solicitării să renunţe la A pentru B. Însă.

S-a văzut că r nu poate fi nici 0. Avem deci axiomele următoare: Dacă AiC. (5. Pentru a arăta unicitatea sa.C + (1 – r).A + (1 – r). în baza relaţiei (5. B. în plus r este unic determinat. nici 1. atunci 0 < r < 1.B evenimentul A trebuie să poată fi înlocuit prin orice eveniment C astfel ca AiC. Atunci există un r∈[0.ANALIZA VALORII 145 Axioma de comutativitate (5. asemănătoare proprietăţii de distributivitate. Împreună cu teorema că o funcţie reală continuă ia orice valoare dintre două valori ale sale.A + (1 – r).C + (1 – r). Axioma continuităţii. Teoremă. Fie A.2).3) avem: r−s 1− r ⎫ r.5) Să observăm că loteria r.A + (1 – r)}i{r. A + (1 − r ). atunci pentru orice B: (5. A + (1 − s ). atunci pentru orice r şi orice B: {r. în baza ipotezei ApCpB.B}iC Să observăm că în această axiomă trebuie să avem de fapt r∈[0. fie s un alt număr arbitrar din (0.B} Dacă ApC. 1).B}iC.B}p{r. importante fiind doar probabilităţile rezultatelor posibile. C evenimente astfel ca ApCpB. Să presupunem de exemplu r < r.B} (5.B coincide cu evenimentul A pentru r = 1 şi cu B pentru r = 0.A + (1 – r).5): . A. ⎧ A+ B⎬ ⎨ ⎩1 − s 1− s ⎭ şi deci. respectiv A. pentru r = 0 sau r = 1 loteria coincide cu B. Deoarece 0 < r – s < 1 – s. Este evident că în loteria r. Axiomele (5.3). Într-adevăr.1) are o semnificaţie evidentă. care. avem: 1− r ⎫ ⎧r − s B=⎨ B+ B⎬ 1− s ⎭ ⎩1 − s şi deoarece ApB. aceasta conduce la următoarea axiomă.4) {r. Este rezonabil să admitem că o schimbare mică a lui r determină o modificare mică a utilităţii unei loterii (orice s-ar înţelege prin “utilitate a loteriei”). Demonstraţie.A + (1 – r). 1]. rezultă: 1− r ⎫ ⎧r − s A+ B ⎬ pB ⎨ 1− s ⎭ ⎩1 − s Însă. arată că ordinea în care se desfăşoară evenimentele sunt un şir de loterii care nu prezintă nici o importanţă. nu sunt echivalente (în raport cu relaţia i) cu C. Dacă ApCpB şi {r.A + (1 – r).2) şi (5. 1] astfel încât: {r.B = s. conform expresiilor (5.

S-a definit astfel funcţia u(A) pentru toate evenimentele A. b) AiE1. u(A) se defineşte după cum urmează. în cazul e) există t∈(0. B. .A + (1 – r). definită pe mulţimea tuturor evenimentelor astfel ca: u(A) > u(B). în celelalte cazuri demonstraţiile sunt asemănătoare. trebuind să se ia în considerare cele 25 cazuri care rezultă din cele cinci posibilităţi (5.8) Demonstraţie.5) pentru fiecare eveniment A există cinci posibilităţi: a) ApE1.6) şi (5. când A şi B sunt ambele în cazul c).A + (1 – s).A + (1 – r).7).146 Gh. În cazul c) există s∈(0. (Teorema este desigur valabilă în ambele cazuri).6) u[r. Teoremă. Existenţa. demonstraţia este destul de laborioasă.A + (1 – r).B] = r.9) pentru fiecare dintre evenimentele A şi B. În sfârşit. În cazul d) trebuie evident să avem u(A) = 0. dacă există o altă funcţie v cu proprietăţile (5. adică. Dacă AiB pentru orice A şi B. astfel încât E1pE0. Să presupunem acum că există două evenimente E1 şi E0. 1].1) . Conform axiomei de continuitate există r∈(0. Se va prezenta numai demonstraţia pentru un singur caz.E1 + (1 – s). atunci există numerele reale α > 0 şi β astfel ca. Conform axiomelor (5. să observăm că acesta este cazul trivial când toate evenimentele au pentru persoana considerată aceeaşi utilitate. În primul caz persoana considerată este indiferentă faţă de orice alegere. Există o funcţie u cu valori reale. În cazul a) avem ApE1pE0. Funcţia u este unică. d) AiE0. 1) astfel ca: {r. c) E1pApE0. 1) astfel ca: u(A) = (t – 1)/t.E0}iA şi definim u(A) = s. caz neinteresant în cadrul teoriei utilităţii. Pentru un eveniment A arbitrar.6) şi (5.u(A) + (1 – r). Al doilea caz va fi tratat în cadrul demonstraţiei teoremei următoare. Să distingem următoarele două cazuri.u(B) (5. În cazul b) trebuie evident să definim u(A) = 1. COMAN {r. e) E0pA (5. putem pune u(A) = 0 pentru orice A.E0}iE1 Definim atunci u(A) = 1/r. distingând cele cinci cazuri. exceptând o transformare liniară.B} Axiomele date sunt suficiente pentru construcţia unei funcţii de utilitate.(5.u(A) + β (5. dacă şi numai dacă ApB (5. pentru orice A: v(A) = α.B}p{s.7) pentru orice evenimente A şi B şi orice r∈[0.7). adică AiB pentru orice evenimente A şi B. şi trebuie arătat că aceasta satisface condiţiile (5. Fără a discuta dacă o astfel de persoană există.9) Definim mai întâi u(E1) = 1 şi u(E0) = 0. 1) astfel ca: {s.

1). b.9). v(A) = s.ANALIZA VALORII 147 Să presupunem că A şi B sunt ambele în cazul c) şi că u(A) = s1.B) = r.E0} β = v(E0).v(E1) + (1 – s). conform cu (5.u(A) + β Analog se arată că (5.u(A) + (1 – r).v(E0). trebuie să avem v(E1) > v(E0) şi deci putem defini: Să presupunem de exemplu că E1pApE0.E0) v(A) = s.(α + β) + (1 – s).E0}p{s2.7)]. B i {s2. funcţia u satisface (5. Deoarece într-un experiment aleator (loterie) cu două rezultate posibile probabilitatea r a primului rezultat poate fi orice număr cuprins între 0 şi 1. dacă s2 > s1. Faptul că această funcţie nu este unică nu are mare importanţă.E0} şi prin urmare: {r.B} i {r. α = v(E1) – v(E0) > 0.A + (1 – r). considerând şi mulţimea vidă ca şi mulţimea A i {s.7). În sfârşit.B} i {[r. adică un interval. Avem: şi deci.E1 + (1 – s1).u(B) De aceea: {r. Prin definiţie funcţia de utilitate u este liniară în raport cu evenimentele [proprietatea (5. Fie v o funcţie arbitrară cu proprietăţile (5. trebuie arătat că u este unică în afară de o transformare liniară. diferenţa între două funcţii de utilitate constă doar în alegerea diferită a originii şi a unităţii de măsură – o diferenţă asemănătoare de exemplu aceleia dintre scalele de temperatură Celsius şi Fahrenheit. Dacă s1 = s2.E1 + (1 – s2). se arată ca în demonstraţia teoremei A că: {s1.6) şi (5.s1 + (1 – r).E1 + (1 – s).E0.(1 – s1) + + (1 – r).(1 – s2)E0]} u(r.8) este verificată în celelalte patru cazuri (a. Prin urmare.[s2.6). Analog se arată că BpA.7).E0} şi deci ApB.β = s.E2 + (1 – s2). mulţimea valorilor funcţiei de utilitate este o submulţime convexă a dreptei reale.s2]E1 + [r.E0] + + (1 – r). şi deci AiB.4): A i {s1. Pentru a verifica (5. u(B) = s2.A + (1 – r). S-a demonstrat astfel existenţa unei funcţii de utilitate.E1 + (1 – s).E1 + (1 – s1). atunci se observă că A şi B sunt ambele echivalente (în raport cu i) cu loteria s1. e) din (5.E0}.[s1.E1 + (1 – s).α + β v(A) = α. fie r∈(0.E1 + (1 – s2)E0]}. Dacă s1>s2. Există 11 tipuri de intervale. deoarece E1pE0. Dacă u(A) = s. d.E1 + (1 – s1). avem: şi deci: v(A) = v(s. .A + (1 – r).

Mai departe. se presupune că funcţia u este continuă şi are derivate parţiale de ordinul întâi şi doi continue (deoarece ea este monotonă. q” din cele zece roţi aferente şi r = 1/2. deţinute de diferite persoane în cantităţi diferite.…. Spunem că bunul i este total (brut) – substituibil pentru bunul j. trebuie să avem u(q’) ≥ u(q). trebuie să definim acum o funcţie de utilitate pe mulţimea colecţiilor de bunuri. O condiţie pe care funcţia de utilitate trebuie să o satisfacă este monotonia. pentru orice q: uj j = ∂2u ≤0 ∂q 2 j Se presupune că majoritatea bunurilor satisfac această lege.q” care dă colecţia q’ cu probabilitatea r sau colecţia q” cu probabilitatea 1-r şi respectiv. Să presupunem că există un număr finit n de bunuri principale. O asemenea colecţie este considerată ca un eveniment. considerat “echitabil” pentru un anumit bun. Dacă de exemplu q’ constă din două automobile fără roţi. rămâne deschisă. colecţia q definită prin: j = 1. Un astfel de vector se numeşte colecţie de bunuri. Spunem că bunul j satisface legea câştigului diminuat dacă. anume evenimentul care constă în deţinerea acestei colecţii. dacă q’ ≥ q.….148 Gh. aplicaţia naturală a teoriei utilităţii este îndreptată spre posesia de bunuri. este evident că colecţia q (un automobil cu roţile aferente) este preferabilă – cel puţin pentru majoritatea persoanelor – faţă de loteria r. din punctul de vedere al economistului. se ataşează utilităţi tuturor tipurilor de evenimente.q”j.q’ + (1 – r).qn) pentru a nota cantităţile de bunuri deţinute de o persoană (sau un grup de persoane). dacă: . Din punct de vedere abstract. Colecţii de bunuri.q’j + (1 – r). Rămân totuşi nouă tipuri de intervale şi problema în care aceste tipuri se încadrează mulţimea utilităţilor pentru o persoană dată.n qj = r. în cadrul unei colecţii date de bunuri). care este o colecţie fixă şi nu o loterie. Aşa că trebuie să fie ca partenerii de schimb (producător-beneficiar) să poată distinge între toate tipurile de evenimente. COMAN constând dintr-un singur element (care corespunde cazului unei persoane indiferente faţă de orice alegere). Pe de altă parte. Derivatele parţiale ∂u/∂qj = uj se numesc preţuri-umbră (ele reprezintă preţul. Să folosim un n-vector q = (q1. de obicei. Aici este necesară o precauţie. exprimat în unităţi de utilitate. este garantată cel puţin continuitatea sa şi existenţa derivatelor parţiale de ordinul întâi aproape peste tot).q”. trebuie să distingem între loteria: r.q’ + (1 – r).

Deoarece în general uji = uij.qn) = w(q1. reducându-le printr-o transformare liniară la intervalul cu capetele 0 şi 1. sugerează următoarele argumente: 1. Dacă însă spaţiile utilităţilor (mulţimile valorilor funcţiilor de utilitate) diferitelor persoane sunt toate intervale mărginite. pledând pentru teza intervalelor mărginite. unităţile scalelor utilităţii sunt arbitrare şi deci nu pot fi utilizate pentru comparaţii între persoane. după cum s-a menţionat deja.….ANALIZA VALORII 149 ui j = ∂u i ∂ 2u = ≤0 ∂q j ∂qi ∂q j adică dacă o descreştere a cantităţii disponibile de bun j măreşte preţul-umbră a bunului i. În teoria economică a bunăstării sociale este uneori necesar să se aprecieze dacă o anumită acţiune “foloseşte unei persoane a mai mult decât ea dăunează unei persoane b”. În unele cazuri funcţia ϕ este liniară.…. dacă utilitatea w = w(q1. deoarece. Fie A evenimentul că nu se întâmplă nimic şi B . atunci un transfer al acestui bun de la o persoană la cealălaltă nu modifică utilitatea totală a celor două persoane. se numeşte separabil. Să presupunem că spaţiul utilităţilor unei persoane este nemărginit superior. Importanţa acestui caz constă în aceea că. adică dacă creşterea cantităţii disponibile a unuia măreşte valoarea celuialt. Este natural acum să se compare utilităţile pe această scală absolută. totalsubstituibilitatea este o relaţie simetrică.qn-1) şi ϕ = ϕ(qn) astfel ca: u(q1. anume lungimea acestor intervale.…. Dificultatea constă aici în faptul că nu există nici o scală absolută pe care să fie măsurate toate utilităţile. spunem că bunul n este liniar transferabil între cei doi parteneri de afaceri. Un bun. Unii autori. atunci se poate introduce o unitate absolută de utilitate. dacă unităţile de utilitate pentru cele două persoane sunt alese în mod potrivit. Un bun separabil este folosit în mod natural ca mijloc de schimb.qn-1) + ϕ(qn) pentru orice q. de exemplu bunul n. Utilitate absolută. Aceasta este o problemă deschisă. Spunem că bunurile i şi j sunt complimentare dacă: uij = uji ≥ 0. Aceasta nu se poate determina prin simpla măsurare a creşterii şi descreşterii utilităţilor celor două persoane determinate de acţiunea dată. dacă aceasta este adevărat pentru funcţiile de utilitate a două persoane diferite. Problema se reduce deci la întrebarea dacă spaţiul utilităţilor unei persoane este mărginit sau nu. Se poate atunci norma toate aceste intervale. un transfer de bun n (plata laterală) este apoi folosit pentru a corecta orice inechitate cauzată de acest prim proces. Celelalte n – 1 bunuri se pot împărţi astfel încât să se maximizeze această utilitate totală.

trebuie să existe un eveniment C astfel ca: u(C) > 2. A2.u(A) – u(B). Există atunci un şir de evenimente A1. că spaţiul utilităţilor nu este mărginit superior. Analog se poate argumenta că spaţiul utilităţilor este mărginit inferior. Să presupunem că spaţiul utilităţilor aceleiaşi persoane nu este mărginit inferior. Nu se poate concepe însă nici un astfel de eveniment C. 3. Atunci loteria: ∑2 n =1 ∞ −n . se poate argumenta că faptul că o persoană nu poate concepe un eveniment C cu proprietăţile descrise mai sus se datorează pur şi simplu lipsei sale de imaginaţie şi că paradoxul Petersburg este tocmai un paradox. au preocupat . Fie A evenimentul că nu se întâmplă nimic şi B evenimentul că persoana respectivă a câştigat un milion de dolari.999999.000001. astfel ca: n u(An) = 2 .C}. Să presupunem. spaţiul utilităţilor persoanei în cauză este mărginit superior.B + 0. spaţiul utilităţilor trebuie să fie deci mărginit superior. Prin urmare. Aceasta înseamnă însă că: {C/2 + B/2}pA Nu ne putem însă imagina nici un eveniment C. trebuie să existe evenimentul C astfel ca: A p {0. An are utilitate infinită (cunoscutul paradox Petersburg). spaţiul utilităţilor persoanei respective este mărginit inferior. cu cele ale consumatorului care constau în maximizarea nivelului de utilitate a bunurilor şi serviciilor ce i se oferă. COMAN evenimentul constând în aceea că aceeaşi persoană este supusă unui pericol. Acestea sunt argumentele pentru mărginirea utilităţii. Dacă spaţiul utilităţilor persoanei respective nu este mărginit inferior. 2. Prin urmare. încă o dată.2.…. Întrucât spaţiul utilităţilor nu este mărginit superior. care să facă persoana în cauză să prefere loteria C/2 + B/2 faţă de situaţia vieţii normale. Determinarea utilităţii “Armonizarea” intereselor producătorului care constau în obţinerea unui maximum de avantaje pornind de la resursele de care dispune. putem totuşi să obţinem majoritatea rezultatelor dorite fără a folosi această ipoteză. Problema rămâne desigur nerezolvată. Putem spune numai că deşi lucrurile s-ar simplifica în cazul utilităţilor mărginite.150 Gh. Pentru a evita acest paradox. 5.

2). din bunul luat în consideraţie – se numeşte utilitate marginală. Această formulare este echivalentă cu a defini utilitatea marginală Um ca fiind raportul dintre suplimentul de utilitate ΔU şi suplimentul de consum ΔX. De altfel această deosebire se reflectă clar în expresiile de evaluare a oportunităţii valorii care exprimă punctul de vedere al producătorului. pentru stabilirea corectă a premizelor teoriei deciziei în domeniu. Cu tot paralelismul unor probleme de conţinut în aprecierea bunurilor şi serviciilor. sociologul şi economistul italian Vilfredo Pareto (1848-1923) a sugerat înlocuirea cuantificării cu clasificarea. există o deosebire importantă între cele două puncte de vedere. . măsurarea utilităţii nu este indispensabilă pentru a ordona opţiunile. de către producător şi beneficiar.10) În 1843. Suplimentul de utilitate care decurge din consumul unei doze suplimentare egală cu unitatea. Este greu să fie măsurată concret utilitatea. psihologul german Gossen arată însă că: suplimentul de utilitate furnizat în cantităţi crescătoare dintr-un bun evoluează descrescător până a deveni nul la un punct de saţietate. Um = ΔU ΔX (5. însă consumatorul poate măsura utilitatea acestor produse şi servicii în consum ? De aici o altă deosebire fundamentală între punctul de vedere al consumatorului (beneficiarul produsului). cu condiţia ΔX = 1. O unitate productivă are întotdeauna unităţi de măsură bine definite pentru aprecierea producerii de bunuri şi servicii: tone. a unei cifre care să exprime pe scara valorică cantitatea de utilitate care decurge din consumul unui volum determinat dintr-un bun se numeşte teorie cardinală a utilităţii. Evaluarea utilităţii bunurilor pe baza ataşării acestora. expresiile de calcul (1. 2 m . dacă utilitatea de consum a unei cantităţi qA dintr-un bun A este 100 şi dacă cea obţinută din qB este 10. La începutul secolului al XX-lea. unităţi fizice de producţie etc. Această sugestie are la bază consideraţia logică că pentru a reprezenta preferinţele consumatorului. este necesară elaborarea unei teorii adecvate a utilităţii bunurilor şi serviciilor.ANALIZA VALORII 151 de multă vreme pe specialişti din diversele domenii de convergenţă economico-socială. înseamnă că utilitatea lui qA este de zece ori mai mare decât a lui qB. pentru a putea face aşa ceva. acestea au fost supuse de fiecare dată criticii. de către consumator.1) şi (1. rezultă că poate fi stabilită o ierarhie semnificativă între anumite niveluri de utilitate.. când se ia în considerare costul de fabricaţie al produsului. de moment ce poate fi măsurată satisfacţia conferită de un nivel de consum dat. litri. Dar. Dar. Deşi au fost propuse multe criterii de cuantificare a utilităţii.

în aceste condiţii. cardinală.12) U ( x1 . xn fiind cantităţile diferitelor bunuri consumate. …. iar vectorul q=(q1. x3 . în general. o funcţie de mai multe variabile. Dacă q ≥q şi q ≥q . qn) se numeşte “coş de bunuri”. 1 2 Fie “≥” o relaţie binară definită de spaţiul de bunuri q ≥q se 1 2 1 2 citeşte q este preferat sau indiferent faţă de q . q≥q (reflexivitate).. q2. Prima condiţie înseamnă doar că toate coşurile de bunuri posibile pot fi clasate de consumator (relaţia se numeşte completă). x3 . Ansamblul tuturor coşurilor de bunuri se numeşte “spaţiu de bunuri”. practic. xn ) (5. Aceste trei condiţii. cea de a treia condiţie presupune coerenţa în opţiune a consumatorului (tranzitivitate). . bazată pe ierarhizarea combinărilor de bunuri în ordinea preferinţei. x1. 1 2 2 3 3. Relaţia “≥” este deci o relaţie de preordine completă. începând din momentul în care utilitatea unui bun depinde oricât de puţin de cea a altor bunuri.…. . (q şi q reprezintă două coşuri de bunuri). să se facă apel la ideea de funcţie de utilitate generalizată. s-a constat că este imposibil să se elaboreze o ierarhizare cardinală a utilităţii. xn ) = U ( x1 ) + U ( x2 ) + U ( x3 ) + L + U ( xn ) Întrucât datorită interdependenţei utilităţilor avem: rezultă că este imposibil. sunt suficiente pentru elaborarea unei aşa numite teorii ordinale a utilităţii. Dificultăţile prezentate de teoria cardinală a utilităţii explică pe larg succesul pe care l-a avut reformularea opţiunilor consumatorului în termeni de teorie ordinală. Majoritatea teoriilor moderne ale utilităţii se situează în cadrul analizei ordinale. 2. să construim o funcţie de utilitate măsurabilă. În aceste condiţii. rezultă formula generală: U = U ( x1. Pentru stabilirea fundamentelor teoriei opţiunilor consumatorului este suficientă o relaţie de preordine foarte simplă. Pentru orice q din spaţiul de bunuri. K .11) (5. avem 1 3 q ≥q (tranzitivitate). COMAN Însă. cea de a doua condiţie – trivială – îndeamnă doar că orice coş de bunuri este cel puţin la fel de dorit ca el însuşi (reflexivitate). consumatorul dispune din nou de o măsură a utilităţii. x3. x2 . x2 . 2. Este necesar. 3. n. q ) de puncte din spaţiul de bunuri avem: 1 2 2 1 sau q ≥q sau q ≥q (relaţie completă). x2. Teoria ordinală a opţiunilor consumatorului se bazează pe axiomele următoare: 1 2 1.152 Gh. dar este vorba de o măsură ordinală. K ... Pentru orice cuplu (q . cantitatea de bunuri i este notată qi. q3. relativ puţin restrictive. raţionamentul se face asupra unui număr finit de bunuri (şi servicii) repetate printr-un indice: i = 1.

ANALIZA VALORII

153

Ierarhizarea operată astfel între diferitele bunuri este exprimată sub forma matematică prin funcţia de utilitate, care asociază numere determinate diferitelor cantităţi de bunuri consumate:

U = U ( x1 , x2 , x3 , K , xn )

Aceste numere indică doar un clasament sau o ordine de preferinţă. Însă şi ierarhizarea acestor preferinţe constituie o problemă de mare dificultate. Sunt prezentate, în literatura de specialitate, diferite metode de analiză. În cele ce urmează vom prezenta două dintre cele mai recente. Primul procedeu poate fi aplicat atât la rezultatele de tipul “da - nu”, cât şi la rezultatele exprimate în aceleaşi unităţi de măsură sau unităţi de măsură diferite. Metoda se bazează pe ipoteza: dacă utilitatea rezultatului O este U, iar probabilitatea de apariţie a lui O, apreciată pe baza prelucrării statistice a datelor de investigaţie, este p, atunci utilitatea acestei situaţii este p.U. Cu alte cuvinte, este indiferent dacă se produce un rezultat cu utilitatea p.U sau dacă un rezultat cu utilitatea U apare cu probabilitatea p. Aceasta este o ipoteză fundamentală asupra comportării umane, dar în anumite circumstanţe ea s-ar putea să nu fie valabilă. Fiind date două rezultate oarecare (obiecte, evenimente, situaţii sau proprietăţi ale lor), utilitatea lor se poate determina folosind una din următoarele metode: 1. Se stabileşte rezultatul preferabil; să admitem că O1 este preferat lui O2, O1>O2. 2. Se găseşte probabilitatea α astfel încât să nu existe nici o preferinţă între αO1 şi O2; altfel spus, este indiferent dacă rezultatul preferat se produce cu probabilitatea α sau se obţine O2 în mod sigur. Odată obţinut α, cu probabilitatea α.O1 = O2, putem lua utilitatea lui O2 egală cu 1, utilitatea lui O1 fiind atunci

1

α

.

În general, fiind dată o mulţime de rezultate acestea se aranjează în ordinea preferinţei şi apoi se consideră diferitele perechi. De exemplu, să presupunem că avem trei rezultate O1, O2 şi O3. O1 fiind cel preferat, iar O3 cel mai puţin preferat. Se găseşte mai întâi α1 astfel încât: α1.O1 = O3 Utilitatea lui O3 se ia egală cu 1; utilitatea lui O1 va fi găseşte acum α2 astfel încât:

1

α1

. Se

α2.O2 = O3

154 şi se atribuie lui O2 utilitatea

Gh. COMAN

1

α2

.

Pentru a verifica compatibilitatea acestor rezultate se caută α3 astfel încât: α3.O1=O2 utilitatea lui O2 fiind cea determinată anterior. De exemplu, dacă: 0, 50 .(O2) = O3;

1 = 2,0 0,50 1 = 4,0 0,25 .(O1) = O3; U(O1) = 0,25
U(O2) =

α3. (O1) = U(O2) = 2,0 va trebui ca α3 astfel găsit să aibă valoarea: α3 =

şi dacă:

2,0 = 0,50 4,0

deoarece numai în caz contrar rezultatele ar fi inconsistente şi ar trebui corectate. Numărul verificărilor posibile creşte odată cu n. Pentru n = 3 se poate face o singură verificare. Pentru n = 4 se pot efectua 3 verificări: O1 şi O3, O1 şi O2 şi O2 şi O3. În general, numărul verificărilor posibile este: 1+2+3+…+(n-2). Al doilea procedeu care nu implică utilizarea probabilităţilor, dar care este aplicabil numai rezultatelor de tipul “da-nu”, având utilităţi independente se bazează pe următoarele ipoteze: 1. Fiecărui rezultat Oj îi corespunde un număr real nenegativ Uj care este interpretat ca fiind o măsură a importanţei relative a lui Oj. 2. Dacă Oj este mai important decât Ok, atunci Uj > Uk, iar dacă Oj şi Ok au aceeaşi importanţă Uj = Uk. 3. Dacă Oj şi Ok au utilităţile Uj şi respectiv Uk, atunci utilitatea rezultatului combinat Oj şi Ok este Uj + Uk. Această ipoteză nu se aplică dacă rezultatele Oj şi Ok sunt disjuncte (adică nu se pot produce simultan). De asemenea ea îşi pierde valabilitatea atunci când apariţia lui Oj atrage după sine producerea lui Ok, dar realizarea lui Ok nu implică apariţia lui Oj; de exemplu, Oj = câştigul anual este de cel puţin 10 u.m. (unităţi monetare) şi Ok = câştigul anual este de cel puţin 5 u.m. Ipoteza 3 reprezintă condiţia de aditivitate. Ea are următoarele corolare importante:

ANALIZA VALORII

155

3a. Dacă Oj este preferabil lui Ok, iar Ok este preferabil lui Ol, rezultatul combinat Oj şi Ok este preferabil lui Ol. Acest corolar s-ar putea să nu fie valabil, dacă Oj şi Ok sunt disjuncte, de exemplu, dacă Oj = Vasile va pleca astă seară cu trenul de Iaşi spre Bucureşti şi Ok = Vasile va pleca astă seară de la Iaşi la Ploieşti. Dacă se elimină “astă seară” corolarul este satisfăcut. 3b. U(Oj şi Ok) = U(Ok şi Oj), adică ordinea în care se prezintă rezultatele nu are importanţă. 3c. Dacă U(Oj şi Ok) = U(Ok), atunci Uj = 0. Deşi, în principiu, cele trei ipoteze restrâng posibilităţile de aplicare, în practică s-a constatat că procedeul poate fi utilizat totuşi pe scară destul de mare. În continuare se va prezenta descrierea metodei. 1. Cele n rezultate se aranjează în ordinea preferinţei, O1 fiind rezultatul cel mai preferat, iar On rezultatul cel mai puţin preferat. Tabelul 5.1 Algoritm simplificat pentru al doilea procedeu O2 sau O3+ O4+…+ Start: O1 sau O2+ O3+…+ On On O1 sau O2+ O3+…+ On-1 O2 sau O3+ O4+…+ On-1 O1 sau O2+ O3+…+ On-2 O2 sau O3+ O4+…+ On-2 . . . . . . O1 sau O2+ O3 O2 sau O3+ O4 Coloana următoare Coloana următoare … On-2 sau On-1+ On … Stop … . . . … …

2. Lui On i se atribuie utilitatea 1, iar celorlalte rezultate li se atribuie utilităţile care reflectă importanţa lor pentru conducătorul firmei (sau pentru cel care ia decizia). Aceste numere nu vor fi arătate conducătorului pe durata etapei următoare. 3. Se prezintă conducătorului firmei variantele din tabelul 5.1 sau 5.2 (programul dezvoltat din tabelul 5.2 conduce la rezultate mai precise decât cel din tabelul 5.1, dar necesită mai mult timp şi răbdare). Conducătorul firmei (sau decidentul) trebuie să aleagă rezultatele preferate, începând cu primul rând din coloana întâi. Dacă rezultatul din membrul stâng este preferat (sau este la fel de preferat) celui din membrul drept, se continuă cu primul rând din coloana următoare. În caz contrar, se continuă cu rândul următor din aceeaşi coloană. 4. Se verifică dacă numerele asociate rezultatelor la etapa a doua sunt compatibile cu inegalităţile obţinute la etapa a treia. Dacă

156

Gh. COMAN

nu, se modifică aceste numere cât mai puţin posibil, astfel încât inegalităţile să devină consistente. Tabel 5.2.

Algoritm dezvoltat pentru al doilea procedeu (a – variante care nu sunt prezentate în tabelul 5.1)
Start: O1 sau O2+O3+…+On O1 sau O2+O3+…+On-1 O2 sau O3+O4+…+On … O2 sau O3+O4+…+ On-1 O2 sau O3+O4+…+ On-2+On ………………….. ………………….. … On-2 sau On-1 +On Stop

a.O1 sau O2+O3+…+ … On-2+On O1 sau O2+O3+…+On-2 … … a.O1 sau O2+O3+…+ On-3 + On-1+On ………………….. … a.O1 sau O2+O3+…+ On-3+On-1 ………………….. … a.O1 sau O2+O3+…+ On-3+On O1 sau O2+O3+…+On-3 ………………….. … a.O1 sau O2+O3+…+ ………………….. … On-4+ On-2+On-1+On ………………….. … a.O1 sau O2+O3+…+ On-4+ On-2+On-1 ………………….. … a.O1 sau O2+O3+…+ On-4+ On-2+On ………………….. … a.O1 sau O2+O3+…+ On-4+ On-1+On ………………….. … a.O1 sau O2+O3+…+ On-4+On-1 ………………….. … a.O1 sau O2+O3+…+ On-4+On . . . . . . . . . O1 sau O2+O3 O2 sau O3+O4 .. Coloana următoare Coloana următoare .. Se presupune, de exemplu, că în cazul a cinci rezultate au fost atribuite următoarele ponderi în etapa a doua: O1: 7; O2: 4; O3: 2; O4: 1,5; O5: 1.

ANALIZA VALORII

157

Utilizând programul dezvoltat din tabelul 5.2, s-au obţinut următoarele aprecieri (aici semnul > înseamnă “preferabil lui”, iar semnul < “mai puţin preferat decât”). 1) O1 < O2 + O3 + O4 + O5; 2) O1 < O2 + O3 + O4; 3) O1 < O2 + O3 + O5; 4) O1 > O2 + O3; 5) O2 < O3 + O4 + O5; 6) O2 > O3 + O4; 7) O3 > O4 + O5. Se va examina, în continuare, dacă aceste relaţii sunt compatibile cu ponderile asociate iniţial. Se va începe cu ultima relaţie. 7) Inegalitatea este incompatibilă pentru ponderile iniţiale; cel mai simplu este să se înlocuiască 2,0, asociat lui O3, cu numărul 3,0. 6) devine incompatibil, de aceea se modifică ponderea lui O2, luând-o egală cu 5,0; 5) se verifică cu noile valori; 4) este incompatibil. Ponderea lui O1 se va lua egală cu 9,0; 3) este incompatibil. Se va micşora ponderea lui O1 la 8,5 astfel ca 4) să rămână satisfăcut; 2) se verifică; 1) se verifică. Au rezultat utilităţile: O1: 8,5; O2: 5; O3: 3; O4: 1,5; O5: 1. Este clar că acest procedeu devine greoi, dacă numărul rezultatelor este foarte mare, dar cu o uşoară modificare va putea fi aplicat la orice număr de rezultate. În practică s-au considerat cazuri având până la 200 de rezultate. Se presupune existenţa a 17 rezultate: O1,… , O17. Practic s-a constat că mulţimile ce conţin mai mult de opt rezultate sunt greu de mânuit; cele mai recomandabile sunt cele formate din şase rezultate. De aceea se va încerca să se dividă cele 17 rezultate în trei grupe aproximativ egale. Se va proceda în felul următor: 1. Se alege un rezultat la întâmplare, fie acesta O1; 2. Rezultatele rămase se împart, la întâmplare, în trei grupe: două grupe conţin câte cinci rezultate, iar a treia grupă şase. Se

158

Gh. COMAN

adaugă la fiecare din aceste grupe rezultatul la care ne-am fixat în prima etapă. Va rezulta, de exemplu: O4 O4 O4 O2 O5 O1 O3 O7 O2 O6 O11 O10 O8 O13 O15 O14 O13 O17 O16 3. Se aplică procedeul descris anterior pentru fiecare grupă de rezultate, separat. În prealabil însă, se asociază lui O4 un număr, de exemplu 10, şi se cere conducătorului firmei (decidentului), ca atunci când execută operaţiile din etapa a doua, să ţină seama de acest număr, pe care nu-l va putea modifica. De asemenea, în timpul efectuării ajutărilor din etapa a patra, numărul trebuie să rămână neschimbat, pe când toate celelalte pot fi variate. În fond, în acest fel se introduce o bază de comparaţie (standard) în fiecare grupă de rezultate. Consistenţa rezultatelor obţinute se stabileşte uşor, formând noi grupări şi alegând noi standarde, după care procedeul se repetă. Dacă rezultatele obţinute nu corespund, atunci o reexaminare a problemei, împreună cu conducătorul firmei, va clarifica de obicei situaţia. La utilizarea acestei metode, ca şi a altor metode de măsurare a utilităţii, se ridică o problemă în cazul în care conducerea firmei este formată din doi sau mai mulţi membri. Există două posibilităţi ce se pot aplica în astfel de situaţii. 1. Hotărâri deschise. Fiecare posibilitate de alegere oferită conducerii se pune la vot; decizia se ia pe baza unui anumit criteriu, de exemplu pe baza majorităţii voturilor exprimate. Criteriul trebuie să fie cel utilizat la luarea deciziilor obişnuite. 2. Hotărâri închise. Fiecare membru al conducerii îşi prezintă propriile estimaţii, în mod individual. Utilitatea atribuită fiecărui rezultat va fi o anumită funcţie de utilităţile subalternilor săi, reflectate în anumite utilităţi “globale”, fiecare subaltern fiind cotat cu o anumită pondere. În acest caz se aplică, cu concursului superiorului, următorul procedeu de agregare a rezultatelor individuale pentru determinarea ponderilor Wk atribuite fiecărui subaltern. Se obţine de la fiecare subaltern k utilităţile Ujk ale rezultatelor j. Utilitatea globală a rezultatului j va fi:

∑W U
k k

jk

Determinarea utilităţii joacă un rol central în soluţionarea problemelor fundamentale ale analizei valorii sau de opţiune pentru acţiuni ale decidenţilor. Se va considera, spre exemplu, o problemă obişnuită care survine deseori în practică, de repartiţie a fondurilor de investiţie pentru dezvoltare a unor activităţi productive.

Prin acest procedeu s-a maximizat deci utilitatea estimată. Fiecare colectiv a primit cel puţin unele din echipamentele pe care le dorea. 3. corespunzătoare conducătorului colectivului k. S-a calculat valoarea medie a datelor obţinute în acest fel şi s-au obţinut ponderile Wk (1 ≤ k ≤ 15). De regulă. Pentru fiecare echipament j s-a calculat suma ponderată a utilităţilor. Deşi aici n-au fost explicate toate detaliile. Pentru o selecţie corectă a echipamentelor de achiziţionat s-a utilizat următorul procedeu. 1. neglijând necesităţile celorlalte colective. pe care le doreşte. care îi sunt necesare. la determinarea gradului de importanţă al activităţii fiecărui colectiv din cadrul institutului. asociate fiecărui colectiv. ∑ WkU jk k Această sumă s-a împărţit la preţul echipamentului. se poate vedea că procedeul este loial. pentru a obţine utilitatea pe u. utilizând în acest scop procedeul de agregare a punctelor de vedere individuale. compus din 15 colective. S-a procedat la determinarea utilităţii obiectelor de pe lista generală. s-a primit a anumită sumă pentru procurarea de echipamente tehnologice în vederea dotării tehnice de lucru. Utilităţile corespunzătoare fiecărui conducător de colectiv au fost împărţite la suma lor.ANALIZA VALORII 159 Se presupune că într-un important institut de cercetare. pentru fiecare colectiv în parte. individual. până s-a ajuns la epuizare fondurilor alocate. În această situaţie. fiecare articol de pe listă a fost solicitat de cel puţin un colectiv. Articolele de pe listă au fost rearanjate apoi pe rând. rezultatele au fost consistente. Contrar aşteptărilor. se constată că suma totală întrece de câteva ori fondul alocat. Cele . cu condiţia respectării bugetului dat. după totalizarea acestor liste şi calcularea preţurilor de achiziţie a echipamentelor tehnologice solicitate. Şefii de colective nu şi-au plasat colectivele pe primul loc. (unitate monetară).m. se punea problema selectării acelor obiecte de pe lista generală care să rămână a fi achiziţionate în limita fondurilor alocate în acest scop. 4. Fiecărui conducător de colectiv i s-a cerut să indice acele obiecte de pe lista generală. Fiecărui conducător de colectiv şi conducătorului general al institutului li s-a cerut să participe. Unele echipamente s-au dovedit necesare mai multor colective. astfel încât suma utilităţilor rezultate să dea 1. Se notează cu Ujk utilitatea “normalizată” a echipamentului j. 2. să le atribuie nişte numere care să reflecte această importanţă şi să-şi stabilească preferinţele în cadrul programului anchetei. Fiecare din participanţii la anchetă trebuia să ordoneze activităţile colectivelor după importanţa lor. Se cere fiecărui conducător de colectiv o listă cu echipamentele necesare. bineînţeles.

Funcţiile pot avea rol de funcţii de utilizare productivă a produsului sau de funcţii de vânzare a acestuia. ca de exemplu: de a produce un cuplu de torsiune. de a amplifica sunetul etc. sunt mai competitive dacă sunt concepute şi cu un aspect atrăgător.160 Gh. Astfel aparatele şi instalaţiile casnice. Este de cunoscut faptul că multe obiecte de folosinţă curentă au atât funcţii principale de întrebuinţare cât şi funcţii de vânzare sau de prezentare. de a susţine o greutate. în timp ce funcţiile de vânzare se exprimă prin substantive nemăsurabile. pe care procedeul obişnuit le stimulează în fiecare an. este necesar să se răspundă corect la întrebările ce este ? ce face ?. ca şi funcţiile de vânzare se pot exprima prin substantive cuantificate. 5. 5. de exemplu: îmbunătăţirea aspectului exterior Pentru definirea şi analiza corectă a funcţiunilor produselor.3. Analiza funcţiunilor produselor În cadrul acestei analize a funcţiunilor produselor.1. . Fig. Răspunsul corect la aceste întrebări ne conduce pe calea cea bună de apreciere intrinsecă a funcţiunilor şi posibilităţilor de creştere a calităţii de răspuns la cerinţele practice. de exemplu. estetic. Funcţiile de vânzare condiţionează prestigiul comercial al producătorului şi valoarea de schimb a produsului. vom considera produs fie un ansamblu de piese montate fie un element constitutiv al acestuia (o piesă). fie o activitate oarecare. COMAN două avantaje importante pe care le oferă constau în micşorarea timpului necesar pregătirii listei de achiziţii şi reducerea ostilităţii dintre conducătorii de colective. Robinet de lavoar Funcţiile de utilizare (întrebuinţare).

a rectifica. a emite. a apăra.1) Funcţii realizate Nr.3 Analiza funcţiunilor unui robinet de lavoar (figura 5. a proteja. a menţine. a respinge. Disimulează piuliţa. a izola. a filtra. presgarnitură şi carcasă rezistă ameliorează coroziunea aspectul Pv Pv 4 Garnitură de garnitură de etanşare etanşare a presgarniturii împiedică scurgerea Pî 5 6 Şaibă de etanşare Corpul robinetului şaibă de etanşare corpul robinetului împiedică asigură dirijează scurgerea locaşul (ventil) fluxul Pî Sv Pî Pî Pî poziţionează carcasă . a întrerupe. Material: alamă. a modula. a conţine. a conduce. crt 1 2 Denumirea obişnuită Indicator colorat Şurub de fixare Descriere în Verb analiza valorii butoane de identificare şurub-fixează furnizează ameliorează fixează transmite rezistă şi ameliorează permite realizează Clasa Substantiv o informaţie aspectul poziţionarea torsiune la coroziune rotirea la fixarea Explicaţii Forma şi culoarea butonului Prin crestătura pentru şurubelniţa (F). a atrage. Partea inferioară a învelişului e filetată interior (F). a aduna. a localiza. a transmite. Tabelul 5. Presgarnitură şi carcasa formăfinisaj atrăgător (cromare) Robinetul funcţionează chiar dacă există scurgeri. a amplifica.ANALIZA VALORII 161 Se poate prezenta o listă cu substantive şi verbe folosite uzual la specificarea utilităţii funcţiilor de întrebuinţare sau de vânzare: Funcţii de întrebuinţare: Verbe: a controla. a susţine. a preveni. a induce. dar este un mare dezavantaj la vânzare. idem Faţă prelucrată Ţeavă de scurgere (V) Ţeavă filetată în partea superioară a corpului Sî Pv Pî Pî Sî Pv Sî Sî 3 Capsulă Înveliş-piuliţa. Material: alamă + cromat Printr-un orificiu în partea superioară a învelişului. a transporta. a schimba. a începe.

Fixează garnitura ventilului garnitură ventil fixează transmite rezistă fixează transmite rezistă împiedică coroziune aspectul presiune ansamblul torsiune coroziune şaiba torsiune coroziune scurgerea 8 9 10 Ventil 11 Corpul robinetului potriveşte controlează potriveşte poziţionează ventil controlează potriveşte poziţionează fixează rezistă carcasă-ax şi poziţionează presgarni-tură conţine ventilul debitul poziţia axului garnitura debitul poziţia axului garnitura garnitura coroziune piuliţă presgaritură garnitură de etanşare poziţionează axul transmite realizează apără fixează transmite rezistă mişcarea fixarea dispozitivul de etanşare învelişul torsiune coroziune Pî Sî Sî Sî Sî Pî . Material-cauciuc Pv Sî Gaură de mijloc Pî (P) Pî Sî Pî Ştift superior (P) Sî Ştift şi colier (P) Sî Ştift filetat (F) Sî Sî Material-alamă Sî Filet în partea Sî superioară a ţevii (P) Pî Orificiul interior micşorat şi filet în partea inferioară a orificiului (F) Partea inferioară filetată interior Filet exterior în partea inferioară (F) Între pragul filetat şi corpul robinetului Filet pe colier (F) Ştift hexagonal Material-alamă Sî împiedică scurgerea rezistă ameliorează reţine 7 Contrapiuliţă Piuliţa ventilului Garnitura ventilului piuliţă de siguranţă Piuliţă. COMAN susţine rezistă racordează ansamblul la torsiune conducta de alimentare Piuliţă pătrată la bază şi pe lungimea bazei filetată (P) Pî Contrapiuliţa de pe conducta de a-limentare se înşu-rubează pe filetul exterior Sî Alezaj teşit Sv pentru piuliţa olandeză la racordul cu conducta de alimentare Pî Material-alamă Pv Cromare Pî Soliditate din proiectare.162 Gh. Pî Forma exterioaSî ră hexagonală Pî Material-alamă Pî Formă exterioaSî ră hexagonală Pî Material-alamă Pî.

flux. eleganţă. caracteristică.ANALIZA VALORII rezistă 12 Presgarnitură piuliţă presgarnitură permite transmite produce rezistă transmite produce comprimă presiune rotirea torsiune fixare coroziune torsiune fixare presgarnitura Pî 163 Soliditate din proiectare Sî Orificiu Sî Cap hexagonal Sî Filetări exterioare (F) Pî Material-alamă Pî Capăt de formă pătrată Sî Filetări exterioare (F) Pî La înşurubare. reper. Pv – funcţie 13 Ax ax-acţionează vertical 14 Rozetă în cruce mâner rezistă transmite realizează rezistă ameliorează realizează fixează coroziune torsiune transmisia coroziune aspectul blocarea butonul Legendă: Sî – funcţie secundară de îmbunătăţire. P – funcţie de poziţionare. frecvenţă. presiune. dispozitiv. Sv – funcţie secundară principală de vânzare. dimensiune. simetrie. . căldura. pagubă. banc. contaminare. circuit. Substantive (măsurabile): densitate. deci costul funcţiei apare în timpul operaţiei de asamblare Pî Material-alamă Pî Ştuţ pătrat Pî Forma şi dimensiunile braţelor. torsiune. echilibru. lumină. a indica. atractivitate. concepţie. a crea. comoditate. Substantive (nemăsurabile): aspect. timp.3. a creşte. Pî întrebuinţare. a scădea. temperatură. a îmbunătăţi. a spori. reparaţie. efect. vibraţie. energie. Exemplificarea analizei funcţiunilor unui proces se face prezentând modul de utilizare a acestora pentru un robinet de lavoar (figura 5. radiaţie. Pî Material-alamă Pv Cromare Sî Orificiu blocat pentru şurubul de fixare (F) Sî Pentru butonul de identificare (F) – funcţie principală de de vânzare. curent. greutate. pulsaţie. sarcină. cost. Funcţii de vânzare: Verbe: a atrage. F – funcţie de fixare. Substantive (nemăsurabile): articol. contrapresiune. formă.1) în tabel 5. eroziune. prestigiu. frumuseţe.

mai rămâne întrebarea finală . se utilizează graficul fluxului pe operaţii tehnologice în raport cu întregul produs complex şi graficul fluxului de producţie în raport cu o parte mai mică a produsului. în primul rând cu scopul eliminării complete a paşilor care nu pot fi justificaţi şi în al doilea rând cu scopul combinării operaţiilor. Aceasta se poate face numai prin posibilitatea creată unor pături sociale tot mai largi de a cumpăra produsul respectiv. Se analizează fiecare detaliu al procesului. Cum se poate realiza acest deziderat ? Simplu ! Prin reducerea continuă a costurilor de fabricaţie şi deci a preţului de vânzare. În general. a răspunde unor cerinţe social-umane. în proiecţie axonometrică. Ori reducerea costurilor de fabricaţie se poate realiza prin creşterea tehnologicităţii produsului şi aceasta se obţine printr-o analiză corespunzătoare a ansamblului produsului şi a elementelor sale constitutive. Fig.164 Gh. Analiza funcţională şi tehnologică a produselor Desigur că orice produs realizat urmăreşte a satisface o necesitate. formele constructiv-funcţionale ale elementelor constitutive şi de ansamblu a unui condensator. Deseori este de mare ajutor să se suplimenteze graficul fluxului proceselor de producţie prin suprapunerea sa pe un plan al spaţiului de producţie. pentru o mai bună vizualizare a relaţiilor spaţiale. COMAN 5. s-au efectuat toate schimbările în succesiunea operaţiilor tehnologice de prelucrare şi toate combinările între ele care duc la reducerea costului de fabricaţie. Dar. producătorul urmăreşte ca produsul să poată fi achiziţionat de un număr tot mai mare de cumpărători. în acelaşi timp. De ce ? Întrucât aceste “satisfaceri” conferă valoare de întrebuinţare şi valoare de schimb produsului considerat. Rezultatul se numeşte diagramă de flux.2. 5. În momentul când sau eliminat toate operaţiile tehnologice de prelucrare inutile.3. Piese componente ale unui condensator (a) şi vedere de ansamblu a acestuia (b)(în proiecţie axonometrică) În figura 5.2 se prezintă.

Acest lucru stimulează un schimb fructuos de idei. cu suficiente detalii care. În sfârşit. Majoritatea schemelor combină reprezentarea scrisă cu cea grafică şi figurativă astfel încât să asigure participarea deplină a tuturor persoanelor interesate. sau de orice operaţie.ANALIZA VALORII 165 privind necesitatea operaţiilor de transport şi depozitare şi dacă sunt necesare – modernizarea acestora. Fig. 5. direct legată de producţie. din punctul de vedere al sistemului de producţie om-maşină. Se trece. Fiecare element component al familiei de scheme de procedee tehnologice este astfel reprezentat încât să ajute pe analist să-şi formeze o imagine clară asupra metodei tehnologice folosite. în final.3. Vedere axonometrică generală montată (a) şi explodată (b) a unui robinet de conductă În tabelul 5. la ultimul nivel de analiză tehnologică. care consideră operaţia individuală ca unitate. sub ordonată fluxului direct de producţie.3.4 se prezintă graficul operaţiilor tehnologice de montaj şi de prelucrare pentru robinetul de conductă prezentat în figura 5. schemele sunt instrumente excelente pentru prezentarea . Un formular normalizat asigură un limbaj comun astfel încât mai mulţi analişti pot examina împreună problemele. sau de orice muncă indirectă. să poată duce la îmbunătăţirea metodelor de lucru. După cum se observă graficul fluxului de operaţii tehnologice dau o descriere sistematică a unui proces sau a unui ciclu de muncă. Avem în vedere tipurile de analiză utilizate în ajutorul proiectării sau la îmbunătăţirea organizării locurilor de muncă. Aici definiţia unei operaţii nu coincide în mod necesar cu aceea dată de graficele fluxului de operaţii şi de graficele flux ale procesului de producţie. definite în graficele mai sus. Poate fi vorba de activitatea de transport a materialelor şi depozitarea acestora. odată analizate.

turnare Bancul de formare izolare. prelucrare. Tabelul 5. 2. ambalarea în cutii Operaţii de fabricare Corpul. broşarea găurii Broşă pătrate 500 50 200 80 80 . prelucrareStrung obţinerea diametrelor interioare şi exterioare Tija. prelucrare a două Strung suprafeţe 4. prelucrarea tuturor Maşină automată reper 5 suprafeţelor de filetat (bară laminată hexagonală = 3/4″) Mâner. turnare Bancul de formare reper 1 2. reper 3 1. 1. turnare Bancul de formare reper 6 2. Fluxul operaţiilor tehnologice pentru robinetul prezentat în figura 5. COMAN propunerilor de ameliorare a metodelor de muncă la toate nivele de conducere. verificarea (încercarea la Banc de lucru presiune) 4.166 Gh.3 Denumirea produsului Ansamblul general Operaţii tehnologice Utilaje tehnologice Producţia (buc/oră) 30 100 50 500 40 150 25 80 300 60 200 Operaţii de asamblare Banc de lucru 1. curăţirea Tobă de curăţat (bronz turnat) 3. 1. filetare Strung şi strunjirea celor trei suprafeţe Bucşă de 1.4. curăţirea Tobă de curăţat (bronz turnat) 3. curăţire Stand de încercare 3. asamblare finală Baie de spălare 2. prelucrarea tuturor Maşină automată (bară suprafeţelor de filetat laminată = 3/8″) Holender. 1. curăţirea Tobă de curăţat reper 2 3.

se va avea în vedere influenţa costului fiecărei funcţii luată separat.1. la analiza economico-financiară a costurilor de fabricaţie pentru un aparat de radio se iau în considerare costurile individuale a tuturor elementelor constitutive ale acestuia şi apoi prin însumarea lor şi a costurilor de asamblare se obţine costul total de fabricaţie al produsului.1): Oportunitatea valorii = valoarea de întrebuinţare + valoarea estetică preţ (1. 90 m). număr mai mare sau mai mic de difuzoare. în continuare.6.ANALIZA VALORII 167 CAP. funcţiile principale: de audiţie pe lungime de undă. o prezintă analiza costurilor funcţiilor care caracterizează valoarea de întrebuinţare şi a costurilor ce caracterizează valoarea estetică a produsului. audiţie mono şi stereo. FM-vest. şasiu. Se evaluează costul de fabricaţie ca la analiza economicofinanciară. ca la analiza economico-financiară. pentru creşterea oportunităţii valorii şi respectiv a oportunităţii beneficiului.1) şi respectiv(1. de exemplu pe aparatul radio. carcasă etc. Se stabilesc apoi elementele componente care satisfac numai o anumită funcţie din cele enumerate mai sus. La analiza valorii. 41. .2): Oportunitatea beneficiului = valoarea de întrebuinţare + valoarea estetică cost (1. 25. care exprimă valoarea de întrebuinţare a produsului şi elementele ornamentale. Conceptul de cost al funcţiilor produselor Din relaţia(1. acestea vor forma costul funcţiei respective la care se adaugă cota parte a elementelor comune mai multor funcţii-transformator. reglaje de ton. La analiza valorii. la început. La analiza valorii pe ansamblu produsului. costurile nu se determină pe elemente constitutive.. existenţa pikap-ului. 16. primare. Funcţii estetice (de vânzare) cum ar fi diferite ornamente.2) rezultă că o importantă deosebită la analiza valorii. ci pe funcţii. ANALIZA COSTURILOR FUNCŢIILOR PRODUSELOR INDUSTRIALE 6. De exemplu. UM şi UL. 49. existenţa CD-ului. US(11. etc. de exemplu: FM-est. 75. 31. prin eventuala creştere sau diminuare a calităţii acesteia. etc. Funcţii secundare: inscripţii pe scala de reglaj. care exprimă valoarea estetică a produsului. becuri de iluminat scala. 13. aceluiaşi aparat de radio i se stabilesc. 19. asupra costului total al produsului. La analiza valorii.

dar mai ales în aceste colective de analiza valorii. În acest scop. cu o calitate mai superioară sau mai inferioară a lor. În aceste condiţii. nu pe ansamblul produsului. cu un cost şi respectiv preţ ridicate sau automobile de la Trabant la Rols Roys etc. o importanţă deosebită o prezintă cunoaşterea şi aprecierea corectă a domeniului de activitate a fiecărui colaborator şi nu aroganţa nejustificată a importanţei care şi-o dau unii sau alţii dintre specialiştii de o anumită profesie. Numai astfel se elaborează produse cu funcţii mai multe sau mai puţine. cu un cost şi respectiv preţ mai redus. însă sunt şi cazuri când datorită costurilor mari de transport la distanţă. cu program de funcţionare prestabilit . de importanţă majoră pentru definirea activităţilor tactice şi strategice ale agentului economic. prin costul final al funcţiilor şi al produsului.168 Gh. dar şi în activităţile comerciale ale unităţii economice respective. costurile de fabricaţie se regăsesc direct în preţul de vânzare al produsului în formarea acestuia. Evident. costurile de fabricaţie prezintă o pondere redusă. producătorul justifică costurile prin funcţiile acestuia. După cum se observă în relaţiile (1. adausuri comerciale mari etc. cu telecomandă etc. multe din măsurile luate de producător pentru reducerea . Aşa apar pe piaţă aparate de radio de la cele mai simple. Acest mod de evaluare a costurilor funcţiilor unui produs prezintă o importanţă deosebită atât în activitatea de concepţie. Este rolul decidenţilor de a lua măsuri pentru îmbunătăţirea climatului de colaborare în general în unitatea economică. proiectare şi fabricaţie a produselor. În aceste condiţii. în funcţie de cui se adresează produsul din punct de vedere al preţului şi calităţii. a trecerii produsului prin mai multe intermedieri pentru a ajunge la beneficiar. Rezultă aşadar că din punctul de vedere al analizei valorii nu prezintă importanţă analiza costurilor pe elemente constitutive ale produselor decât în măsura în care acestea contribuie la definirea unora din funcţiile produsului.. în preţul de vânzare. Analiza economică se face pe funcţii şi elementele constitutive care le definesc. La tratativele de livrare ale produselor se ridica deseori observaţia cumpărătorului că produsul este scump. sub 10%. până la aparate de radio sofisticate. pentru a se creşte oportunitatea valorii. este necesar să se reducă valoarea numitorului. şi respectiv oportunitatea beneficiului.2). COMAN se iau în considerare creşterea sau scăderea calitativă a unora din funcţii şi eliminarea sau adăugarea unor funcţii noi. Propune o eventuală diminuare a calităţii unora din funcţii sau chiar eliminarea unora dintre acestea pentru a se ajunge la un compromis cost-calitate. adică a costurilor de fabricaţie şi a preţului.. adresându-se fiecare.1) şi (1. Rezultă din aceste simple observaţii cât de importantă este colaborarea loială şi corectă dintre diferiţii specialişti angajaţi în definirea activităţilor tactice şi strategice ale unui agent economic. anumitor categorii de cumpărători.

6. apare în cadrul procesului de transformare a materialelor achiziţionate în produse finite. Deşi costurile pot fi exprimate astfel şi deşi compararea acestor costuri este foarte utilă. Indiferent de domeniu. prin folosirea forţei de muncă se transformă în ceva nou. piese turnate. De pildă. în cazurile când costurile materialelor ocupă o pondere mare în totalul cheltuielilor de fabricaţie. regia.2. beneficiul primului producător. dar. La prima vedere lucrurile par clare. fie achiziţionează cărbune. Este vorba de costurile pentru achiziţionarea materialelor care. în subelemente. De aceea multe concerne moderne îşi fac propriile reţele de desfacere a produselor cu amănuntul pentru a avea sub control şi preţul de vânzare cu amănuntul al produselor respective. Costul forţei de muncă. determinate de elementele concrete care le fac viabile. costul forţei de muncă utilizează pentru transformarea materiilor prime respective în produse finite sau semifinite cu posibilitate de vânzare. după cum s-a văzut. . bare sau ţevi etc. Astfel situaţia costurilor materialelor nu se referă doar la costuri pe unitatea de greutate sau volum pentru diversele forme sub care se prezintă materialele respective: piese forjate. operaţie de o însemnătate deosebită pentru studiile de analiză a valorii. specialistul în analiza valorii va trebui să ia în special elementele componente. suluri. În cazurile când un anumit producător furnizează materiale unui alt producător. beneficiul. care urmează să fie convertit în gaz metan. unităţile economice care folosesc gazul metan. costurile mai cuprind: cheltuieli de regie ale primului producător. materialele sunt – sub o formă sau alta – necesare. Costul forţei de muncă.ANALIZA VALORII 169 costurilor de fabricaţie nu au efect substanţial şi asupra reducerii preţului de vânzare. Astfel. Aceasta presupune o consultare prealabilă a specialiştilor din serviciul de aprovizionare şi din serviciul calculaţia costurilor înainte de a se lua legătura cu furnizorii. Costul materialelor. fie cumpără direct gaz metan şi cheltuiesc forţă de munca numai în reţeaua de distribuţie. elementele componente ale costului materialelor sunt: costul materialelor sau materiilor prime achiziţionate. costul forţei de munca. table. Fiecare din aceste elemente poate fi divizat la rândul lui. Prin urmare. care prelucrate în continuare – vor conduce la întocmirea matricei costurilor funcţiilor. elementele de influenţă asupra materializării funcţiilor sunt: costul materialelor şi materiilor prime.Structura costurilor funcţiilor produsului La analiza costurilor funcţiilor produselor se va avea în vedere evidenţierea structurii de formare a acestora.

Strict vorbind. este foarte greu să se stabilească timpul real. pe oră. gratificaţiile etc. Dar. în orice stadiu al analizei valorii se vor pune următoarele întrebări: Controlul reprezintă un cost direct sau face parte din regie ? Operaţiile de prelucrare reprezintă costuri directe ? Operaţiile de concepţie reprezintă costuri de regie ? Dar costurile de organizare a producţiei ? Se include utilarea ? Se include echipamentele speciale ? Se include cheltuielile de instruire ? Beneficiul. timpul de control este timpul necesar comparării unei piese realizate cu desenul de execuţie. Dacă este vorba de un produs fabricat în cadrul întreprinderii în mod normal nu se ia în considerare beneficiul. dar se efectuează în mod diferit – unele piese sunt controlate după executarea fiecărei operaţii. întrucât la operaţiile de prelucrare se prelucrează un număr mare de piese în acelaşi timp. indiferent de operaţii sau de locul unde se efectuează acestea – o a doua posibilitate se bazează pe determinarea costului oră-maşină. de obicei. Costul forţei de muncă se calculează pe baza timpului de muncă în două moduri diferite: cel mai simplu este să se stabilească un cost orar fix. materiale. În linii mari. placare. pe baza datelor furnizate de serviciul de calculaţia costurilor nivelul aproximativ realizat de furnizorul de. în scopul fie de a reduce preţurile furnizorilor. Manopera propriu-zisă se referă la timpul efectiv necesar unui muncitor pentru a produce un element constitutiv(de exemplu o piesă). operaţii de control. indiferent de gradul de prelucrare al acestora. Regia. încălzirii. transportul. operaţii de procesare din structura procesului tehnologic. serviciul calculaţia costurilor îl calculează.o operaţie directă. în cele mai multe unităţi economice se include aici un număr de operaţii de bază ale procesului de fabricaţie care afectează costurile forţei de muncă şi anume: manopera propriu-zisă. împărţind cheltuielile de regie ale unui an la numărul de ore lucrate. Dacă acest beneficiu este mare apare posibilitatea angajării unor negocieri. în ceea ce priveşte materialele achiziţionate se poate stabili. Din punctul de vedere al analizei valorii e important să se cunoască temeinic componentele incluse în cheltuielile de regie.170 Gh. Controlul este – de asemenea . la nivelul minim de salarizare. fie de a obţine reduceri de . COMAN de fapt. toate acestea sunt considerate operaţii directe dar. Pentru aceasta. chiria. lustruire. Diferenţa dintre costul de fabricaţie si preţul de vânzare reprezintă beneficiul producătorului. Timpul de procesare(sau prelucrare) se referă la durata trecerii unei piese prin diverse operaţii de prelucrare ca: tratamente termice. De aceea trebuie să se precizeze dacă timpul de muncă se referă si la operaţiile de prelucrare şi la operaţiile de control. Reprezintă costuri diferite de cele care se referă direct la executanţi si anume costul luminii. alte ori este suficient un control prin sondaj. curăţire etc. pentru fiecare operaţie în parte. în funcţie de specificul acestora. noţiunea de forţă de muncă poate varia considerabil de la o unitate economică la alta.

De aici derivă şi titlul etapei următoare – respectiv întrebarea: Cât valorează ? În esenţă. care interesează pe proiectant şi pe inginerul de fabricaţie în aceeaşi măsură ca parametrii tehnologici ai respectivelor procese. Se compară aceste cifre cu cele obţinute în etapa anterioară. 6. Se stabileşte apoi costul materialului utilizat pentru producerea fiecărei funcţii în parte. Obiectivul etapei următoare. care este o etapă de creaţie este – dacă se anticipează puţin – conceperea unor soluţii mai economice pentru a realiza anumite funcţii sau a elimina funcţiile inutile care sunt generatoare de costuri. au fost examinate costurile acestor funcţii. (4) În al patrulea rând. Metoda curentă în analiza operaţiilor reale sau proiectate şi a timpilor necesari producerii fiecărui element funcţional. Scopul acestor operaţii amănunţite este colectarea de informaţii pentru evidenţierea funcţiilor celor mai costisitoare. mai precis. pentru ca rolul lor să devină cât se poate de clar. în această fază pot apare anumite dificultăţi.ANALIZA VALORII 171 preţuri de la alţi furnizori. Apare astfel o nouă semnificaţie a conceptului de cost. Aceste probleme trebuie discutate cu personalul serviciului aprovizionare care poartă răspunderea unor asemenea negocieri. forţei de muncă. economii la costul de producţie. Se determin[ astfel costurile nejustificate pe care le are produsul. Estimarea costului materialului pentru fiecare caz rămâne o operaţie simplă. (3) În al treilea rând. cheltuieli de regie şi beneficiile – se trece la determinarea costurilor funcţiilor realizate de un anumit reper. procedeul constă în atribuirea unei valori a costului fiecărei funcţii. (2) În al doilea rând. Costurile funcţiilor se determină prin stabilirea costurilor materialelor şi forţei de muncă încorporate în acele componente care realizează funcţiile. (1) În primul rând. Evaluarea valorii este o operaţi curentă pe care o face oricine de fiecare dată când cumpără ceva. pentru a se vedea daca valoarea funcţiei realizate este corespunzătoare. O cale simplă constă în a izola fiecare funcţie în parte şi de a evidenţia toate mijloacele materiale care duc la producerea sa. Determinarea costurilor funcţiilor După stabilirea principalelor elemente ale costurilor – costurile materialelor. s-a obţinut o cunoaştere temeinică a obiectului prin juxtapunere a tuturor datelor de bază în legătură cu aceasta. Cât valorează ? Este cazul să ne oprim la această etapă importantă să reflectăm la drumul parcurs până în momentul de faţă. Este un obicei care s-a născut din nevoia de satisface necesităţi în condiţiile unor resurse .3. funcţiile realizate de fiecare reper în parte au fost puse în evidenţă şi clasificate. În acest fel se elimină neajunsurile contabilităţii tradiţionale chiar dacă este bine intenţionată. când era necesar. Costurile acestor timpi se determină prin aplicarea anumitor normative pentru forţa de muncă şi pentru regie. s-a atribuit nume noi unor repere.

ca mod de organizare. principalul mijloc de comparare a valorilor este costul. fie că e vorba de cumpărarea unor alimente. costul pe unitatea de iluminare. Deşi compararea de bază intuitivă a costurilor unor obiecte diferite care realizează aceleaşi funcţii este uneori suficientă pentru determinarea celei mai mari. zahăr in vrac cu zahăr preambalat. mecanisme sau servicii. . preţurile articolelor de îmbrăcăminte pot fi comparate direct. de cumpărarea unui automobil. costul pe unitatea de suprafaţă. Metode de determinare a valorii funcţiilor Aşa cum s-a specificat anterior. ale unor funcţii asemănătoare. în analiza valorii. examinate şi actualizate permanent. mai întâi. 2. dar. acestea reprezentând principalele surse de obţinere a datelor pentru comparare. costul pe unitatea de debit etc. o comparare reală necesită luarea în considerare şi a unui alt parametru măsurabil. Mijloacele de comparare. Costurile totale se exprimă. S-a văzut că. Funcţiile ale căror valori-cost se exprimă astfel vor fi puse în evidenţă prin modul de caracterizare – verb urmat de substantiv măsurabil. COMAN limitate. în termenii parametrilor menţionaţi şi apoi din punctul de vedere al elementelor costului: costul materialelor. dacă urmează să cumpărăm. costul pe unitatea de volum. utilizate în scopul realizării aceleiaşi funcţii de către alte aparate. analiza funcţiilor se efectuează pe grupe sau domenii şi succesiv pe sisteme.4. de pildă. ansamble. E ceea ce în limbaj obişnuit se numeşte o bună gospodărire. de multe ori. costul pe unitatea de timp. costul pe unitatea de greutate. Parametrii utilizaţi în mod curent în studiile de analiză a valorii sunt: costul pe unitatea de lungime. Determinarea valorii-cost se va face pentru fiecare din aceste elemente prin aplicarea celei mai adecvate metode prezentate mai jos. 6. costul pe unitatea de sarcină. este întocmirea şi păstrarea unei evidenţe ale valorii-cost sau ale standardelor de valoare. al forţei de muncă şi al regiei. de organizarea concediului de odihnă. Compararea cu alte costuri cunoscute. atunci criteriul pentru comparare va fi costul pe unitatea de greutate. costul pe unitatea de sunet. până la repere. Compararea costului cu funcţiile pe care le îndeplineşte produsul se face totdeauna . subansamble. Compararea cu alte costuri cunoscute. Trebuie menţionat că unul din obiectivele analizei valorii. De pildă. de decorarea sau de cumpărarea de îmbrăcăminte.172 Gh. În realizarea acestei etape a analizei valorii sunt implicaţi factori de comparare: mijloacele şi metodele. Metodele de stabilire a valorii funcţiilor sunt următoarele: 1. costul pe unitatea de muncă efectuată.

4. 8. 173 Compararea cu costuri cunoscute ale unor produse asemănătoare ca dimensiuni şi aspect. Compararea cu preţul de vânzare al producătorilor concurenţi pentru produse care realizează aceleaşi funcţii. dar dacă în cazul variantei mai puţin costisitoare condiţiile de lucru sunt deosebit de grele. 6. Costuri cunoscute pentru realizarea aceleiaşi funcţii. Înainte de a discuta mai pe larg aceste puncte. Atribuirea unei valori arbitrare. Compararea cu costurile estimative ale realizării funcţiilor cu cele mai simple mijloace. 5. Funcţia de asamblare a unor repere.m. 7. Este important ca aceste efecte ale specificaţiei asupra costului să fie înregistrate separat. Estimarea efectului unor schimbări în costurile realizării funcţiei la cursul de revenire şi la analiza beneficiicosturi asupra costurilor de funcţionare. nu există dificultăţi în această problemă. Costuri cunoscute pentru funcţii asemănătoare. dar în cadrul unei alte soluţii această funcţie costă doar 50 u.. În afară de efectul diferenţelor din specificaţie. să fie discutate ulterior.m. de pildă. de care trebuie să se ţină seama. Această metodă acoperă un domeniu mai larg. (unităţi monetare). Evaluarea costului funcţiei din punct de vedere teoretic: 9.ANALIZA VALORII 3. Se presupune. Fixarea unui procentaj din valoarea totală a întregului proiect. Metoda acesta este evidentă şi nu necesită explicaţii. trebuie subliniat faptul că este foarte important să se ia în considerare efectul pe care l-ar avea eventualele restricţii specificate asupra costului. atunci valoarea-cost reală depăşeşte 50 u. la prima vedere s-ar părea că nivelul costurilor nejustificate este de 50 u. Cu toate acestea. se realizează în cele mai diferite ramuri industriale: în electronică – sistemul de conectare a filtrelor nu are nici o legătură cu sisteme de asamblare a părţilor componente ale unui articol de îmbrăcăminte din industria textilă. Se recomandă – în măsura în care este posibil – utilizarea costurilor cunoscute – întrucât estimările efectuate pe baza estimării anterioare pot crea dificultăţi. incluzând compararea cu modurile de realizare a aceleiaşi funcţii sau a unor funcţii similare.m. se poate imagina un mod de a realiza o funcţie plecând de la o metodă împrumutată dintr-un . de exemplu.m. că funcţiile de asamblare a reperelor unui ansamblu costă 100 u. pentru cazul în care s-ar dovedi deosebit de importante. Pentru a determina în mod realist capacitatea de creştere a valorii este necesar să se ia în considerare şi efectul probabil al restricţiilor din specificaţii. în cadrul unor produse diferite.

Se presupune. Se pot imagina imediat nenumărate moduri de a satisfacere a acestei funcţii. deşi îndeplinesc funcţii complet diferite. ceea ce. de exemplu. Compararea unor obiecte unicat cu obiecte uzuale din gospodărie constituie un punct de plecare în stabilirea valorii. COMAN domeniu străin. înainte de a se acorda o marjă pentru restricţiile şi cerinţele din specificaţii. iar costurile cunoscute ale unor funcţii pot servi ca bază pentru evaluarea celorlalte. Se pot face multe astfel de înlocuiri cu alte obiecte care să satisfacă funcţia respectivă. cu nişte bile de otel a dus la elaborarea unei variante bazate pe adaptarea bilelor de oţel la dispozitivul respectiv. În perioada războiului rece. două trăsături importante se regăsesc într-un obiect de larg consum – muchiile de intrare si ieşire sunt asemănătoare cu muchiile unei lame de ras. Asemănările dintre capetele sferice ale unui mecanism articulat. pot avea o asemănare. Obiectivul acestei metode este examinarea celor mai simple sau rudimentare căi de a realiza o anumită funcţie. Costuri estimative ale celor mai simple soluţii. că obiectul cercetării este o masă a cărei funcţie primară este să susţină o greutate. Multe obiecte. de exemplu unul sau două butoaie de bere(valoarea estetică putând fi de altfel destul de mare) la distanţă de 1-2 metri. în acelaşi timp. peste care se aşează una sau mai multe scânduri. idee care pe parcurs s-a generalizat. exista un embargo al ţărilor occidentale în exportul de tehnologii noi. de exemplu. în ultimă instanţă. un interes cu privire la valoarea în rândul salariaţilor. determinându-se astfel.174 Gh. Această legătură a determinat stabilirea unei valori arbitrare pentru caracteristicile uneori palete de compresor de dimensiuni reduse. URSS vroia să cunoască tehnologiile noi de fabricaţie a bilelor mici de rulmenţi folosiţi în industria aeronautică şi mecanică fină. să se imagineze analogii cu alte obiecte. Pentru aceasta a importat din SUA o fabrică de pixuri cu bilă pentru care nu era embargo şi astfel a intrat în posesia noilor tehnologii utilizate de SUA pentru fabricarea bilelor mici de rulment. Iată câteva exemple: Obiectivul cercetări Brichetă Creion automat Aparat de tuns iarba Butoni de cămaşă Funcţia Produce căldură Trasează linii Tunde iarba Îmbunătăţeşte estetica Alternativa Chibrit Mină de creion Foarfece de grădină Nasturi . forma şi caracteristicile paletelor din compresor şi turbină sunt specifice şi. după efectuarea modificărilor impuse de specificaţie. dezvoltând. a dus la elaborarea unei noi metode de fabricaţie. Costuri cunoscute ale unor articole asemănătoare ca dimensiuni şi aspect. un nivel nou al valorii. pare greu la prima vedere. În domeniul turbinelor. Totuşi.

dar foarte eficient. Prima şi cea mai simplă este de a stabili un nivel al preţurilor mult sub nivelul concurenţei. Consumul de benzină al oricărui tip de autoturism poate fi diminuat prin reducerea capacităţii. Efectul unor asemenea schimbări asupra costului poate fi determinat stabilindu-se astfel un raport de echilibrare între consumul de benzină. Or a doua posibilitate este evaluarea produselor producătorilor concurenţi. În acest caz. capacitate. Valoarea ei totală este uşor de stabilit. Procedeul utilizat în acest caz este atribuirea unei valori întregului ansamblu (folosind oricare dintre metodele discutate) şi apoi fiecărui reper din componenţa acestuia. Există mai multe posibilităţi de a realiza acest lucru. Se va lua. aceasta poate duce şi la scăderea confortului şi. Pentru acele produse care au costuri excesive valoarea se stabileşte la acelaşi nivel sau puţin sub costurile estimative ale concurenţei. în consecinţă a vânzărilor. valoarea se atribuie pe baza funcţiilor realizate şi se defalcă pentru fiecare funcţie în parte. Costul poate fi redus prin utilizarea unor materiale inferioare la unele repere dar acesta poate duce la scăderea fiabilităţii şi. costurile finale calculate în aşa fel încât să se păstreze o marjă corespunzătoare de beneficii. de preferinţă pe baza examinării efective a produselor acestora. Fixarea unui procentaj din valoarea totală a proiectului. Preţurile de vânzare ale producătorilor concurenţi. dar se măreşte şi costul.ANALIZA VALORII 175 Pentru aceste alternative simple se poate face o evaluare corectă a valorii-cost adăugându-se şi marjele corespunzătoare pentru satisfacerea cerinţelor din specificaţie. dar. Într-un astfel de caz. Astfel se poate determina valoarea unei funcţii pe baza unui raport de echilibru predeterminat ceea ce însemnă că o schimbare a costului realizării funcţiei pentru îmbunătăţirea unuia sau . deci. O a treia metodă de stabilire a valorii în aceste condiţii este asigurarea unor performanţe. a unei calităţi şi fiabilităţi superioare concurenţei la produsele care se vând cu acelaşi preţ. îmbunătăţirea unui parametru se realizează în detrimentul altuia. Preţurile de vânzare fiind cunoscute se poate determina costul de fabricaţie şi se poate face comparaţie cu cel real. Stabilirea unui raport de echilibrare. Un mod simplu. confort şi fiabilitate. să nu existe termen de comparaţie. Se pot ivi situaţii când produsele respective sunt unicate în cadrul unor ansambluri mai mari şi când nici una din metodele precedente nu dă satisfacţie deplină. dar s-ar putea ca. de comparare constă în stabilirea unei valori-cost care să se situeze sub valoarea-cost a concurenţei. Cu alte cuvinte. Cele mai multe produse sunt rezultatul unor compromisuri între diverşi parametrii. la scăderea vânzărilor. Pe de altă parte se poate mări fiabilitatea prin utilizarea unor materiale de calitate superioară. pentru unele piese. valoarea va fi exprimată în termeni de cost şi un parametru al criteriilor menţionate. spre exemplu. o nouă cutie de viteze a unui automobil.

să întocmească modele matematice simple şi totodată operative în vederea elaborării. evaluării şi selecţionării variantelor. metodele de analiză criterială servesc la (A) elaborarea unei creaţii. Analiza criterială a factorilor semnificativi din mesajele informaţionale şi alegerea soluţiei la analiza valorii Criteriul este un punct de vedere al analistului (singur sau în echipă) prin care acesta izolează aspecte ale realităţii. În cercetarea tehnico-ştiinţifică.176 Gh. Dacă adoptarea unui număr relativ restrâns de criterii constituie o simplificare a realităţii. stabilindu-se ierarhia lor. dar şi în alte domenii de creaţie. fiind o familie de metode foarte variate aparţinând analizei de sistem. mai sus. Valoarea funcţională minimă se poate afla şi printr-un procedeu teoretic de analiză cunoscut sub numele de evaluare teoretică a funcţiilor sau ETF. Evaluarea teoretică a costului funcţiei. (D) opţiunea pentru una din variantele selecţionate. mai totdeauna. nu trebuie să depăşească un anumit nivel predeterminat. 6. sunt utilizate numeroase metode de analiză multicriterială sau monocriteriale. de obicei anumite însuşiri cerute obiectivului analizei. COMAN a mai multora din parametrii acestuia. În general. Analistul este obligat să accepte aprioric aceste consecinţe. să stabilească principalele criterii de comparaţie a soluţiilor posibile. Adoptarea unui număr firesc limitat de criterii este impusă de tendinţa intelectului uman de a simplifica realitatea. de aceea autorii diverselor metode au căutat să găsească mijloacele cele mai potrivite de alegere (componenţa colectivului de specialişti decidenţi rămânând însă cea mai sigură cale) şi de măsurare a importanţei lor. diferenţa valorică este o operaţie comună tuturor metodelor de analiză criterială. Aşa cum s-a specificat.5. Criteriile selectate admit. ierarhizarea criteriilor reprezintă o siluire a acesteia. adică a ponderii. Aceste metode îşi propun: să identifice factorii semnificativi care intervin într-un anumit proces sau fenomen şi să determine importanţa contribuţiei acestora. (B) evaluarea comparativă a mai multor creaţii similare. se utilizează numeroase procedee – funcţie de scopul propus – de . metodele de analiză sunt cele mai folosite în analiza factorilor semnificativi din mesajele informaţionale. o deformare a sistemului studiat. o ordonare după gradul lor de contribuţie la realizarea obiectivului. (C) selecţionarea lor pe baza evaluării. a greutăţii relative a fiecărui criteriu în complexul criterial.

dacă se compară elementul Ei cu elementul Ej şi dacă lui Ei i s-au acordat. denumite astfel. grafuri elementare pentru evaluare şi decizie. Pe grilă se compară N elemente (criterii. diagrame şi formule (pe baze statistice. celelalte procedee mai speciale însuşindu-se odată cu metoda care le foloseşte. A A B C D E B C D E A B C D E F G α β γ δ ε I II Fig. Menţionăm că cuvintele “pătrat” şi “dreptunghi” nu au înţelesul obişnuit din geometrie: dacă un tabel “pătrat” (sau “latin”) este întotdeauna şi un pătrat geometric. Grilele pot fi de n valori. x şi 1 x ⇒ la fel de important ca… …………………………………………………………………… n = 10 Se dau note de la 0 la 10 fiecărui element din tabel în aşa fel încât două elemente comparate între ele au note complementare (de sumă = 10).6. după cum în linii şi pe coloane au aceleaşi caractere (respectiv acelaşi elemente) sau caractere diferite (elemente. de exemplu.). fiecare cu fiecare (inclusiv cu ele însele). lui Ei i se acordă nota 4 (6 + 4 este mai = 10). mulţimi).ANALIZA VALORII 177 exemplu. analiza combinatorie (condiţionată şi/sau aleatorie) pentru elaborare şi rafinare. funcţii etc. să presupunem. figura 6. în schimb un tabel “dreptunghiular” (sau “greco-roman”) nu este neaparat un dreptunghi geometric. Analiza criterială foloseşte pentru ordonarea criteriilor tabele pătrate care pun în corespondenţă două “mulţimi” identice numite grile. de exemplu: 0 ⇒ mai puţin important decât… n = 2 0 şi 1 1 ⇒ mai important decât… n = 3 0. una câte una. iar pentru scopuri decizionale tabele dreptunghiulare (matricea consecinţelor. Grafuri elementare folosite în metodele de analiză criterială Metodele de analiză criterială (şi nu numai ele) fac apel la nişte grafuri elementare sub forma de: (I) tabele pătrate sau (II) dreptunghiuri. înţelegându-se astfel că Ei . comune tuturor metodelor. Ne vom referi numai la grafuri de ordonare şi modalităţile de stabilire a coeficienţilor. nota 6.4. de exemplu).4. experimentale sau empirice) pentru determinarea unor valori numerice etc.

1/2 punct pentru valoarea x şi 1 punct pentru valoarea 1. 30. Pentru stabilirea soluţiei cele mai avantajoase. de aceea o vom folosi şi noi cu precădere în exemplele ce vor urma. cu procentul punctajului respectiv din punctajul total.178 Gh. motorul şi tracţiunea în spate (totul în spate). Coeficienţii de pondere a factorilor ( γ i) sau notele de importanţă (Ni) se pot lua egali cu punctajul obţinut pe grilă. La această grilă. respectiv. sau alt interval de sumă fixă – 10. C – confortul. prin apreciere (cu notele de la 0 la 10.4.5). S – securitatea în deplasare. Şi la grilele de 2 sau 3 valori se acordă un punctaj. Δ p ' diferenţa dintre punctajul elementului (j) şi punctul elementului clasat pe ultimul loc (0 sau < 0). 50. Ponderea criteriilor s-a făcut pe o grilă latină de 3 valori. 25. Exemplul 1. Grila de 3 valori este cea mai frecventă. întocmindu-se tabelul 6. pe drum umed. obţinută prin adunarea notelor). c. 100 etc. motorul şi tracţiunea în faţă (totul în faţă). COMAN important decât Ej şi anume de 1. D şi D’ – ţinuta de drum: pe drum uscat şi. iar valoarea medie este x=0. Se supune analizei criteriale stabilirea variantei cele mai bune în elaborarea soluţiilor tehnico-funcţionale la automobile: a. sau. p + Δp + m + 0. suma totală a punctelor obţinute de toate elementele N de pe grilă este întotdeauna egală cu: (deoarece se lucrează cu tabel pătratic.5 N − Δp ' 2 .5 ori mai important (6/4 = 1. dintre care cea cu cele mai bune rezultate în practică s-a dovedit a fi următoarea relaţie cunoscută şi sub numele de formula “Frisco”: N2 p= 2 γj = unde p este suma punctelor obţinute pe linie de elementul (j). iar coeficienţii de importanţă a-i criteriilor (γi) s-au calculat cu relaţia de mai sus. se iau în considerare cinci criterii şi anume: F – costul de fabricaţie. se poate calcula prin diferite formule (cele mai multe empirice). – sau indiferent de sumă. b. motorul în faţă şi tracţiunea în spate (soluţia clasică). de obicei 0 puncte pentru valoarea 0.5). Vom considera urm[torul exemplu.

ANALIZA VALORII Calculul coeficienţilor de importanţă F F C S D D’ x x 1 1 1 C x x 1 1 1 S 0 0 x 0 0 D 0 0 1 x 1 D’ 0 0 1 0 x puncte 179 Tabelul 6.189 puncte. F NiγF 1.36 66. În tabelul 6. Plecând de la o grilă pe categoriile poetice ale lui Edgar Poe.5 2.51 73. 163.5.089 puncte.7): (II) Aeroplanul.33 V IV/ 0.64 Stabilirea soluţiei optime criterii soluţii S Ni 9 7 8 Niγs 45 35 40 Ni 8 4 6 D’ NiγD’ 21.30 2.089 puncte. fiecărei soluţii.52 10 C Ni NiγC Ni 3. un grup de studenţi au aplicat metodologia respectivă la analiza a trei poezii ale lui G. cu coeficienţii de pondere ai criteriilor respective de la ultima rundă şi efectuând însumările se obţine următorul rezultat (tabelul 6.6 se prezintă criteriile de evaluare luate în considerare. prin analiza criterială şi tehnica Delphi.64 ∑Νiγi 86.33 V 5.06 a b c 9 8 6 1 0 8 Pentru întocmirea tabelului 6. (III) Gelozie.40 11.98 3. . prezentate mai jos. 159. o notă Ni de pe scara de la 1 la 10 şi apoi s-a înmulţit cu ponderea criteriului γi şi după însumarea pe linie. întocmită de către un juriu de profesori americani de literatură. După patru runde de notare a criteriilor.0 4.00 I 1. se înmulţesc notele de importanţă.0 1. Exmplul 2.26 D Ni 10 10 8 NiγD 14.40 14.44 III 2.24 16.30 2. s-a obţinut varianta optimă corespunzătoare sumei celei mai mari.5 IV/ 0. ierarhizarea şi ponderea acestora stabilită de colectivul de profesori americani.68 10. Ei şi-au pus problema stabilirii aşa numitei eigen-value.5 s-a acordat pentru fiecare criteriu.97 2. În cazul de faţă soluţia optimă este (a) – totul în faţă.71 II Tabelul 6. cu note de la 1 la 10. % 8 8 36 20 28 Nivel γ 1. (I) În Iaşi.5 3. pentru fiecare criteriu. 158. Topârceanu.4.

Gelozie (III) Dacă nu ne-am fi întâlnit (Absolut din întâmplare). COMAN Poezii de George Topârceanu În Iaşi (I) Aeroplanul (II) Spre apusul de jăratic Cu livezi scăldate-n aur.5 2. Tabelul 6.33 1. Şi spre Universitate Trec.25 4. Pe trotuarul plin de soare Saltă-n mers grăbit părechi De studente zâmbitoare Cu frizete la urechi. Ai avea şi vreun copil Care. În 1968. γi 5. poate (idiotul !).Absolut din întâmplare ! Două. pentru a nu se repeta. Numerotarea (I). la Universitatea din Chile.(II) şi (III) este metodologică. întreprinzându-se mai multe studii privind definiţia inteligenţei umane şi întocmirea testelor de stabilire a coeficienţilor intelectuali.82 0.91 2.22 2. tu pe altul oarecare tot aşa l-ai fi iubit.5 5. Dealurile stau s-adoarmă.42 0.5 5. Iar în urma lui s-abate. titlurile poeziilor respective.180 Gh. Ord. Mângâierile de-acum. postmeridiane… Sună lung şi monoton Ornicul cu trei cadrane De la Sfântul Spiridon Toamna prin văzduh adie Ca un zbor de libelulă În lumina străvezie Merge-agale o patrulă. Ar fi semănat cu totul Cu-acel tată imbecil. dar ţânţarul Umple liniştea de Iarnă. .09 I II III IV V VI VII VIII Exemplul 3.5 1. nu mie.6 Ierarhizarea şi ponderea criteriilor de evaluare Criteriul Efect* Originalitate Imaginaţie Muzicalitate Sentiment Tema Forma Dimensiuni* E O I M S T F D 7.0 6. Noarul tace. s-a publicat lucrarea unui colectiv condus de Catherina Morris consacrat analizei valorice a marilor personalităţi ale omenirii. Creşte-n asfinţit pojarul. Trece-un nour singuratic Alb şi mare cât un taur. Dacă nu-ţi ieşeam în drum Ai fi dat cu bucurie Altuia străin.5 0.5 *Noţiunea este similară semnificaţiei induse.0 3. Gata-gata să-l ajungă. Un ţânţar cu coadă lungă Şi cu aripi nemişcate.33 0. Dar aşa… ce lucru mare Că-ntr-o zi ne-am întâlnit Şi că-s foarte fericit. ducând pe serviete Clarităţi întunecate Şi sclipiri de baionete. E x x 0 0 0 0 0 0 O x x x 0 0 0 0 0 I 1 x x x 0 0 0 0 M 1 1 x x 0 0 0 0 S 1 1 1 1 x 0 0 0 T 1 1 1 1 1 x 0 0 F 1 1 1 1 1 1 x 0 D 1 1 1 1 1 1 1 x Pct.

33 9.50 9. profunzime.0 97.00 9.50 9.00 9.50 1 II 9.00 9.67 9.00 9.00 I 9.00 Imaginaţie Muzicalitate Sentiment Temă Formă Dimensiuni Tabelul 6.67 9.67 9. audienţă.86 9.67 9.33 9.33 9.00 9.50 9.00 9.00 9. Exemplul 4.00 181 Tabelul 6.53 II 9.96 9.ANALIZA VALORII Rezultatul consultării 2 3 III 8.00 9.6 92.4 Blaise Pascal (1623-1662) Leonardo da Vinci (1452-1519) Madame de Stael (1766-1817) Johan Sebastian Bach (1685-1750) Ludwig van Bethoven (1770-1827) Wolfang Amadeus Mozart (1756-1791) Simon Bolivar (1783-1830) Napoleon Bonaparte (1769-1821) Pentru clasificare s-au folosit criteriile: originalitate. În tabelul 6.53 III 8.8.0 71.86 9.00 9.00 9.53 II 9.00 9.33 9.33 9.9 85. Nefiind de acord cu ordinea stabilită de Universitatea din Chile.50 8.50 9.33 9.9 prezentăm ordinea primelor 10 mari personalităţi ale artei stabilită de profesorii francezi.86 9.67 8.7 Runda Poezia I Criteriul Efect Originalitate 9.86 9.53 9.00 9.6 78. .67 9.33 9.00 9.00 9.00 9. revista franceză D’Artagnan a încredinţat unui juriu de opt profesori universitari cuantificarea criteriilor chiliene şi notarea celor mai proeminente personalităţi (împărţite pe două mari categorii: oameni de artă şi oameni de ştiinţă) la fiecare dintre criterii. I II III IV/V IV/V VI/ VII/ VIII IX X Personalitatea Johan Wolfang Goethe (1794-1832) Gottfried Wilhelm Leibnitz (1646-1716) Puncte 210 205 195 180 180 165 165 165 155 150 % 100.00 9. Pe baza acestor criterii s-a realizat ordine prezentată în tabelul 6.67 9.50 9.33 I 9.7 78.00 9.33 9.67 9.00 8.00 8.00 9.00 9.86 9.33 III 9.7 85.00 9.00 9.53 9.33 8.33 9. vastitate.50 9.00 9.6 74.50 9.86 9.67 II 9.50 9.00 9. influenţă.50 9.50 9.86 9.00 I 9.50 9.33 9.00 8.00 8.33 4 III 9.67 9.50 9.67 9. multilateralitate.8 Primele 10 mari personalităţi ale omenirii stabilite la Universitatea din Chile în 1968 Ord.6 78.86 9.33 9.33 9.00 9.86 9.33 9.33 8.67 9.00 9.00 8.33 9.33 9.00 8.

75 9 15.00.5 12.25 9 10 10 10 11.75 9 15.50 10 9 15.5 10 13. P – profunzimea ideilor.275 9.40 9.5 10 10 10 9.75 10 17.50. M – multilateralitatea preocupărilor. s-au stabilit următoarele ponderi γI: O – originalitatea operei.5.125 VIII 9. I – influenţa asupra altor oameni de creaţie. γA = 1. γI = 1. γO = 2. 6. A – audienţă la marele public.5 10 22.5 10 25 22.50 9 15.45 9. γM = 1.5 15 12 13. pentru alte analize.35 9. .9 Primele 10 mari personalităţi ale lumii stabilite de un grup de profesori francezi Mari personalităţi ale artei O P I A M V ΣNiγI Ord Ni NiγO Ni NiγP Ni NiγI Ni NiγA Ni NiγM Ni NiγV 9 9 13.1 Analiza semnificaţională a traducerilor poetice Semnificaţia indusă poate fi folosită pentru evaluarea traducerilor poetice.75 10 10 17.182 Gh.75. criteriile luate în considerare la aprecierea operelor marilor personalităţi din artă şi coeficienţi de pondere a acestora. γV = 1. γp = 2.15 I II III IV V VI L.75 9 Goethe Ibsen Hugo Dostoevski 9 11.75 10 8 9 10 10 9.5 25 22.00 IX X Voltaire La cuantificarea criteriilor. da Vinci 10 10 9 9 10 9 10 9 10 9 25 25 10 9 20 18 20 20 20 18 18 18 20 18 9 15.125 VII/ 9.5 Tolstoi Beethoven 9 15. Prezintă importanţă.575 9.00.5 15 13.5 15 15 13.075 9. Nu s-a luat în considerare estetica lucrărilor deoarece esenţa calitativă a operelor estetice nu este comparabilă.50. fiind unul din principalii factori de echivalenţă dintr-o poezie în versiune originală şi traducerea ei în altă limbă.25.5 10 9 9 9 10 9 10 17.75 10 9 9 11. COMAN Tabelul 6.50 9 8 9 8 9 8 9 9 8 9 9 8 9 9 8 9 Dante Shakespeare 8 8 7 8 8 8 9 22.25 9 8. V – vastitatea operei.5 25 22.75 9 15.

Şi Rău-i sus. Onoarea – aur calp. legea sub blestem. And strenght by limping sway disabled. Traducere de Tudor Dorin Sătul de lume. And needy nothing trimm’d jollity. Şi limpedea Credinţă sub ponos. Doar că. I leave my love alone. 183 Traducere de Mihnea Gheorghiu Mă uit scârbit la tot. pustie-mi las iubirea. Şi fecioria silnic terfelită. pacea morţii jindui Când văd cerşitorind pe Virtuos. Cel drept. Virtutea fecioarei târguită. Traducere de Neculai Chirica Implor. Nemernicia-n purpuri şi-n huzur. Şi pe viteaz străpuns de cel mărunt. Şi dalbul Crez trădarea crudă-l paşte. And gilded honour shamefully misplaced. from these would I be gone. tihna morţii Atâta timp cât meritul cerşeşte Şi nulităţii purpurii îi pun sorţii Şi crezul pur trăieşte mişeleşte Şi-al cinstei aur ruşinos se-mparte Şi-i terfelit tot ce-i neprihănire Şi dreptul pe nedrept e dat de-o parte Şi-avântu-i frânt de-o şchioapă cârmuire Şi artele au gurile legate Şi nebunia-i doctor minţii clare Şi adevărul simplu-i simplitate Şi răul ţine binele în ghiare Sătul de toate-aş trece al vieţii prag Dar nu am cui lăsa pe cel prea drag. Decât să-l văd slăvit pe ticălos. doctor-like. Credinţa – marfă. Şi Cinstea-i pusă-n locuri de ocară. şi-aş vrea să mor. Să-l văd tăgăduit pe credincios. And right perfection wrongfull by disgraced. Şi Vlaga prin legi şchioape vlăguită. Iar pe sărman de râsul tuturor. iar Binele-n robie. de mor. . şi bun rămas ! Dar dacă mor. Şi strâmbul poruncindu-le la drepţi. iubirea-mi cui o las ? Traducere de Ion Frunzeti Scârbit de toate. controlling skill. Pe vrednicul de cinste oropsit. Traducere de Teodor Boşca Sătul de toate. De n-aş lăsa pe dragul meu stingher. Şi adevărul “vorbă de netot”. Şi numele-Adevărului e Glumă. Şi adevărul – “semn al slabei minţi”. Răii – căpetenii. Şi-Avântul nou Puterea şchioapă-l frânge. Sătul de toate. And captive good attending captain ill: Tired with all these. Desăvârşirea jalnic umilită. tihna morţii chem: Sătul să-l văd cerşind pe omul pur. Şi Arta amuţind sub Tiranie. Să văd prostia doctor la deştepţi. mi-aş dori pieirea. Mă uit scârbit la tot. for resful death I cry As. aş vrea să pier. Şi dascăl Minţii doctorul Prostie. Şi cinstea poreclită Neghiobie. Şi pe femei batjocorite crunt. Save that. Şi-n laţ desfrâul Vergura o strânge. Scârbit de tot. to die. Şi Prostănacii dăscălind pe Genii. de forţa şchioapă dezarmat. murind. Şi pe Netoţi huzurul copleşindu-I. And simple truth miscall’d simplicity. Şi artele sub pintenul despot. Cei Buni stând smirnă.ANALIZA VALORII Sonetul 66 de William Shakespeare (1564-1616) Original Tired with all these . falsificat. sătul de toate. fac rău iubirii mele. Şi-amar surghiun Virtutea o-mpresoară. Şi glasul Artei Legile-l sugrumă. chem odihna morţii: Azi Meritu-i milog de cum se naşte. to behold desert a beggar born. Sătul de tot ce văd. And folly. And art made tongue-tied by authority. And maiden virtue rudely strumpeted. Şi strâmb hulit Cel Drept cu-adevărat. Şi arta sub căluş amuţind: Să văd prostia – dascăl la cuminţi. Şi-n pompă-l scaldă Netrebnic sorţii. de toate mă desprind: Doar că. Şi Naltul Cin cui nu se cade dat. Şi Binele slujind ca rob la rele. Pe cel făr’ de prihană pedepsit. And purest faith unhappily forsworn.

Şi neroziei de dichis i-e parte.9. B – semnificaţia indusă. Şi-nţelepciunii tot nebunu-i vraci. Şi-n tină-i dat să stea desăvârşirii. Cel drept cerşeşte. Dificultaea traducerii poate fi observată şi din traducerile sonetului 66 de William Shakespeare. Şi-i mârşăvia-n scaunul măririi. t – fidelitatea textului (depărtarea lexicală). 1995.r + k 2 . ki – coeficienţii stabiliţi printr-o consultare Delphi şi pentru care se propun valorile:k1=2. m – muzicalitatea traducerii. δn – raportul dintre numărul de cuvinte din original (nO) şi cel din traducere 5 Gabriele D’Annunzio italian. Shakespeare. a 2 . A artei gură trândavu-o astupă. Şi frântă de netrebnici e dârzia. Scârbit de tot m-aş duce fără glas. k1 . Şi adevărul simplu-i simplitate. Dar dragostea.25. cunoscut sub numele 5 D’Annunzio . a – raportul schemelor de versificaţie (de asemenea subunitar).75. Şi răul ţine binele-n gârbaci: Scârbit de toate. n = nSO/nst dacă nSO<nst sau n=nst/nSO dacă nst<nSO). iscusiţii-i porunceşte Şi adevărul singur se smereşte Robit mişelului ce stă să-l rupă.256259 Traducerea poetică ridică mari dificultăţi şi nu întâmplător italienii folosesc un joc de cuvinte: tradutore. îţi cer tihna moarte. izbava morţii chem. Pe această linie se înscrie şi metodologia propusă de un colectiv italian. traditore…(traducător.00. orice sublim elan.m + k 3 . Şi crezu-nalt călcat e în picioare. r – respectarea ritmului şi rimei. Nerodul. k3=4. Văd vrednicia-n zdrenţe cerşetoare. mă primească firea. prezentate mai sus. Nevolnic. trădător). Opere.B ∑ k i − log(1 + t ) r = n . k2= 3. vol. Şi-i arta-n ham sub stăpâniri sfruntate. Bucureşti. Σki=10. Univers. pe baza unei relaţii matematice denummită formula genoveză: V= unde⎯V este valoarea proprie (eigen-value) traducerii. Şi-i scârnav prihănită fecioria. în şapte variante. Ed. De aceea s-au încercat diverse analize calitative pentru traducerea versurilor dintr-o limbă în alta. p. Dar singură cum pot să-mi las iubirea. laşul îşi arogă.δ n în care⎯n este raportul dintre numărul de silabe din versiunea originală nSO şi numărul de silabe din traducere nst (totdeauna subumitar.184 Gh. a magnificenţei togă Şi gândul pur se stinge sub blestem Cinstire-I împărţită grosolan. cui să o las ? Traducere de Maria Moscu Scârbit de toate. COMAN Traducere de Gheorghe Tomozei Scârbit de tot. (1863-1938) – scriitor reprezentativ al decadentismului . murind. E pângărită casta feciorie Perfecţiunea-I frântă de urgie Şi-ngenunchiat.

+ z ) 0 N N (este vorba de repetările unuia şi aceluiaşi cuvânt din necesităţi de corectitudine logică şi gramaticală a textului sau. Succesiunea calculelor este următoarea: (r): n = 81-90 = 0. ci pur şi simplu. n=(nO+nt)/2 – numărul mediu de cuvinte pentru original şI traducere. 3 – veux (3). . Minerva. totdeauna subunitar (δn = nO/nt dacă no<nt sau δn= nt/nO dacă nt<nO). p. 1988. o proporţionalitate inversă foarte greu de formmalizat chiar pentru imaginativii autori ai expresiei pentru r. cu rol de subliniere a mesajului. Grupul estetic D’Anunzio face observaţia interesantă că între valorile r şi m există o antinomie a cărei amploare depinde de relaţia de similitudine fonetică dintre cele două limbi implicate: limba originalului şi limba ţintă. acest număr mediu se obţine raportând suma repetărilor la radicalul numărului (N) de cuvinte repetate: Rt = ∑ (x + y + . Bucureşti.90.9 = 0. Menţionăm că analiza nu are scop calitativ.4742. B=t m 1+ R unde R reprezintă redundanţa relativă. δn = 1. 4 – tu (3). emoţională. nuanţă care nu a putut fi prinsă în formula genoveză). m = 0. 2 – bois (2).9 0. numai. traducere efectuată de Crina Decuseară-Bocşan şi prezentată în volumul: Iulia Haşdeu.9487. pentru a prezenta modul de aplicare al formulei genoveze elaborată de grupul D’Anunzio (se poate observa aceasta din prezenta valorilor m şi r la a căror evaluare se impune consultarea specialiştilor în domeniu).. 7 – plus (2).5.9487. a = 1.ANALIZA VALORII 185 (nt). Se va prezenta un exemplu de analiză a gradului de corespondenţă dintre original şi traducere.5 = 0. 6 – ta (2). r= 0. din neabilitate scriitorească şi nu de repetarea artistică.. (t): n’ = (39 + 58)/2 = 48. Ed. t = 23/48.56. (RO): În original se repetă cuvintele: 1 – au (2). luând ca exemplu o poezie a Iuliei Haşdeu. t= n' n unde n’ reprezintă numărul de cuvinte cu acelaşi înţeles din cele două versiuni (original şi traducere). (m): prin apreciere. Scrieri alese. 5 – pas (2). determinându-se prin raportul dintre numărul mediu de repetări din traducere şi original: R=Rt/RO. m – muzicalitatea (se apreciază prin valori numerice arbitrare cuprinse între 0 şi 1).

875 V = k1 . Vrei să ne unim acuma Plus tendre et plus douche ? Vocile în dulce vers ? Veux-tu pas unir aux fleurs Embaumant la olaine De leurs divines senteurs. Ta plus pure haleine ? Vrei să te uneşti cu flori – Ele-nsufleţesc câmpia Cu balsamurile lor.90 B=t = 0.m + k 3 .925 + 1. Ce lucesc ca două stele. în codru des.64575 7 (R). Dans le lac couleur des cieux. Cuvinte cu Silabe: = 90. 5 – să (3). 2 – cânţi. 0.2653 = = 10 − 0. 6 – unim.0474 2.2653 1+ R 1 + 1.0474 m 0. 3 – în (3).875 .0612 6.5951 = = 0.313 = 0. Tu – cântând cântarea-ţi vie ? Veux-tu pas mirer tes yeux. Cuvinte: = 39.4742.00. 7 – ca (2).313 = 0.83144 9. Veux-tu pas unir ta voix. cântând.67 9.0. 4 – vrei (3).5595 = 0. Cuvinte: = 58. R= t = Ro 6.1813 = 1.1813 2. Rt = 3+ 3+ 3+ 3+ 3+ 2 + 2 19 = = 7.90 + 4. .16856 ∑ ki − log(1 + t ) = 2.90 = = 0.9487 + 3. traducerea poeziei Unei păsări cântătoare. Într-un lac ce vede cerul. se observă că.6089 + 2.0.64575 7 (Rt): În traducere se repetă cuvintele: 1 – ce (3).313 1 + R 1 + 1. cântatrea (3). uneşti (2). În frunziş.875 0.r + k 2 . după metodologia cercului D’Anunzio.5595 (B): m 0.0. Ou glisent les voiles ? Să se vadă printre ele ? Silabe: = 81.75.0.B 2. COMAN RO = 2 + 2 + 3+ 3+ 2 + 2 + 2 16 = = 6. corespunde circa 67% cu originalul. Comme des etoiles.4742 = 0. ŞI n-ai vrea ca ochii tăi. acelaşi înteles: = 23 Cuvinte cu acelaşi înţeles: = 23 Traducere: Crina Decuseară-Bocşan Conform rezultatelor obţinute.83144 Iulia Haşdeu A l’oiseau Unei pasări cântătoare A l’oiseau qui chante au bois Pasăre ce cânţi întruna Au bois sous la mousse. Deci: R 7.186 Gh.84742.25.

2. analiza matematică este o latură cantitativă de exprimare a gradului de corespondenţă dintre original şi traducere. şi “Puternic … e pururi iambul” (vezi M. Al. În unele cazuri este posibil ca estetica traducerii să fie superioară originalului. menţionăm următoarea anecdotă. proces sau serviciu nou face obiectul ingineriei valorii şi propune să obţină o rezolvare complexă (tehnică.Eminescu. Nu întâmplător Goethe scria: Die Mathematiker sind/ eine Art Franzosen:/ Redet man zu Ihnen. mai mult este cunoscută Dama cu camelii prin Traviata. Mihai Eminescu: “Iambii suitori. criteriul unic avut în vedere fiind corelaţia necesară şi suficientă dintre valoarea funcţiilor unui produs. mi-ai omorât lucrarea! (desigur./ und dann ist alsobald/ ganz anders (Matematicienii sunt ca francezii: le vorbeşti. estetică şi economică) a obiectului. (2) mulţimea fiabilităţilor funcţionale. Cum costurile depind de calitatea cerută a produselor. decât direct din roman. Se poate spune că Verdi a avut dreptate./ So űbersetzen sie es/ in ihre Sprache. Se spune că după reprezentarea Traviatei. procesele sau serviciile prin punerea în corespondenţă a trei mulţimi: (1) mulţimea însemnătăţii funcţiilor. se ocupă în general cu identificare şi realizarea cât mai eficientă a funcţiilor produselor existente. aşa cum menţiona. ţi-am făcut-o nemuritoare. se referea la Dama cu camelii). ci o transpunere în altă artă a unei opere. în contextul poeziei. săltăreţile dactile” intervin ca factori hotărâtori în aprecierea estetică a unei poezii. completată cu metodologia lui Miles sau tehnica adoptată de şcoala franceză. 6. proces sau serviciu şi costurile de realizare a acestora. întrucât.Dumas-fiul i-a reproşat lui Verdi: Domnule. Scrisoarea a II-a şi sonetul Iambul ).5. Universitatea bretonă preluând studiul valorii l-a îmbogăţit încercând să optimizeze produsele. Prin însemnătate este tradus termenul englez de value. Deşi nu este o traducere. Verdi i-a replicat: . se pare că. ca o analiză monocriterială. (3) mulţimea costurilor de realizare a funcţiilor respective. Intervin însă o serie de factori estetici pe care analiza matematică nu-i ia în considerare. calitate a cărei dimensiune esenţială este fiabilitatea. ei îţi traduc spusele în limba lor şi totul devine complet altceva). după ideile inginerului german F.Porche iniţiată încă din anii ’30. Studiul însemnătăţii lor este o parte integrantă a analizei de sistem având ca fundamentare ştiinţifică teoria semnificaţiei. valueur în . părintele spiritual al limbii române. Sau.din contră domnule. Exemplu de aplicare a metodei criteriale pentru stabilirea soluţiei la analiza valorii Analiza valorii este un caz particular la analizei criteriale. troheii. aplicarea metodei la conceperea unui produs. Analiza valorii.ANALIZA VALORII 187 Desigur.

1 (10%). ceea ce înţelesul iniţial al analizei valorii ar impune condiţia ca şi costul de realizare al funcţiei estetice să fie în jur de 10% din costul total al autoturismului. iar Sancho era mulţumit cu o farfurie de supă caldă. este de o zecime. ponderea acestei funcţii. măsură care pentru doi subiecţi poate fi aceeaşi (în exemplul nostru Don Quijote ar acorda nota maximă (10) armurii de cavaler. Însemnătatea unui produs. proces sau serviciu. la cerinţele pe care le satisface. Utilităţile sunt mărimi variabile. Pentru a clarifica şi mai mult aceste noţiuni operante în analiza valorii vom da un exemplu oarecum surprinzător despre utilitate. Sancho ar da aceeaşi notă supei). Astfel. ci la utilizarea lui. înţelegând prin însemnătatea sau importanţa unei funcţii. serviciul în sine. importanţă. COMAN franceză. depinzând de normele de reprezentare ale fiecărui consumator în parte sau cel puţin a unor grupe mai restrânse sau mai largi de utilizatori. rezultă că din totalul funcţiilor autoturismului (100%). . Unitatea funcţională recunoaşte două concepte: utilitatea propriu-zisă (utility) şi însemnătatea (value) aşa cum a fost prezentată mai sus. procesul. funcţia este răspunsul la o necesitate. ponderea acesteia în raport cu totalitatea funcţiilor oferite de un produs. proces sau serviciu nu se referă la produsul. este satisfacerea unei anumite cerinţe a utilizatorului. Ce este comun unei armuri şi unei supe ? Un singur lucru: măsura utilităţii lor. adică valoare. preţ. Problema poate fi pusă şi invers: unul şi acelaşi element (de exemplu prestanţa unei grele armuri metalice) nu are aceeaşi semnificaţie pentru toţi subiecţii.188 Gh. semnificaţie. să aibă un aspect plăcut. În analiza valorii se utilizează acest din urmă concept (cel mai apropiat de conotaţia originară). Cuvântul funcţie provine de la latinescul functio (verb care înseamnă a îndeplini) şi este folosit în trei sensuri: funcţia matematică funcţia administrativă îndeplinirea unui anumit rol (de exemplu: funcţia unui pianist este de a cânta la pian). dacă se spune că însemnătatea funcţiei estetice a unui autoturism este 0. ele sunt determinate prin tehnica MAV (marketing prin analiza valorii) introdusă mai recent de serviciile comerciale – în special – producătoare de bunuri de larg consum. Analiza valorii se ocupă cu valorile funcţionale relative. prin funcţiile pe care le procură. Cei care au citit romanul Don Quijote al lui Miguel de Cervantes Saavedra (15471616) au reţinut poate că Don Quijote era satisfăcut de o impunătoare armură de cavaler. Wert sau Bedeutung în germană.

Tabelul 6. vibraţii. procentele acestor costuri (din costul total) reprezintă ratele însemnătăţii funcţiilor respective.10 Definirea funcţiilor unei oglinzi retrovizoare de autoturism Elementele cele mai simple de realizare a funcţiei Oglindă de poşetă Bară metalică sudată la ambele capete 2 inele dispuse pe o bară îndoită în unghi drept Cod A B Funcţii Retrovizibilitatea Susţinerea oglinzii Asigurarea deplasării în jurul a două axe Trăinicia(la manevrări.Costul procentual (costul realizării elementare a funcţiei/costul total = ρ.02 ρ*(%) 64. Cercetarea dinamică. dar totodată cea mai rodnică. ci sunt repartizate pe funcţii şi se încearcă a fi cuantificate prin tehnici mai mult sau mai puţin subtile. unele simple. condiţii atmosferice) Demontabilitatea Total Cost (u. .04 12.01 0. altele mai matematizate şi – nu întotdeauna – mai riguroase.30 12. însemnătăţile (spre deosebire de utilităţi) nu se referă la obiecte în întregul lor. realizarea unei cuantificări de maximă generalitate şi o repartizare cât mai judicioasă a valorilor pe funcţii constituie miezul activităţii analizei valorii.ANALIZA VALORII 189 Cum analiza valorii nu poate opera cu mărimi ce par esenţial subiective. Valorile funcţiilor pot fi obţinute prin aşa zisă rată a însemnătăţii.04 0.m) 0. empirice. luând în considerare costurile cele mai reduse de realizare a lor (procedeul mijloacelor minime). năzuind la obiectivarea valorilor funcţionale. Obiectivarea valorică este poate sarcina cea mai dificilă a analistului. reprezintă însăşi rata însemnătăţii).90 II/III D Şaibă cu arc pentru cele două poziţii Fixare cu şuruburi 0.90 100% V II/III E ρ*.45 Nivel I IV C 0. conduce la cuprinderea într-o noţiune complexă – însă mai abstractă – a două categorii clasice ale economiei politice: valoarea de întrebuinţare şi valoarea de schimb.20 0.31 3.45 6.

D – să reziste la oxidare şi la temperaturi înalte. 3 – să nu sufere alterări chimice).0 3.625 4. 5electrodul lateral) Se prezintă.4. s-a trecut la identificarea elementelor care contribuie la realizarea fiecărei funcţii şi s-au calculat costurile ţintă(Sollkosten) care teoretic urmează a păstra între ele aceleaşi raporturi ca şi însemnătăţile funcţiilor. 2-partea exterioară a izolatorului. Tabelul 6. spre exemplu.5.000 … 20.42 0.190 Gh.6.000 V.11 Grila latină de trei valori pentru ponderarea funcţiilor bujiei din figura 6.0 2.0 1.x. stabilind funcţiile generale ale unei bujii: A – să producă scânteia necesară aprinderii amestecului carburant.27 9. modul de efectuare a analizei valorii pentru o bujie prezentată în figura 6.00 2. Şcoala europeană (germană şi franceză) preferă să determine însemnătăţile prin cunoscuta metodă a grilelor de 2(0.5.1) sau 3(0. COMAN În tabelul 6. 4-armătura de metal. B – să fie etanşă. Fig.şi determinarea coeficientului de importanţă γi cu formula Frisco A x x 1 x x B C x 0 x 0 1 x x x 0 0 Total D x x x x 0 E x 1 1 1 x puncte 2. Bujie supusă analizei valorii (1electrodul central. 2 – să reziste la variaţiile de presiune din camera de ardere. Analiza a fost încredinţată unei echipe alcătuită din cinci ingineri care şi-a început lucrările.1) valori.5 4.5 A B C D E ρ(%) 16 20 32 24 8 100% λi 1. . 3-partea interioară a izolatorului.915 După ordonarea şi ponderarea funcţiilor. E – să fie bine fixată în chiulasa motorului.10 se prezintă funcţiile şi realizarea unei oglinzi retrovizoare (exterioară) a unui autovehicol. C – să fie izolată termic (adică: 1 – să-şi păstreze calitatea de izolare la tensiunea de 15.0 12.00 1.

după cum se va observa de altfel din tabelul 6. u. în limitele costurilor permise de .10 - 1.20 4.30 0.12. u.ANALIZA VALORII 191 Tabelul 6.m. Se prezintă următoarele observaţii: 1.03 1. că aceştia din urmă sunt mai apropiaţi de posibilităţile de realizare funcţională.80 1. după cum se are în vedere ratele însemnătăţilor (ρj) sau coeficienţii de pondere (γj).71 0. .12 Ratele însemnătăţilor şi coeficienţii de ponderare Pentru analiza valorii funcţiilor bujiei Costul (K) Cod Elemente de realizare a funcţiei ρ ⎯K ⎯K/K Cost proiectat Kpr.20 5 20 0.50 0.00 45 20 30 100 32 (A+D) 40 8 100 1.12 4.20 C D 1.m. sunt cazuri (semnalata de raporturi ⎯K/K>1) când costurile efective mai mici decât costurile ţintă (costuri fictive !) indică o recunoaştere a importanţei reale a funcţiilor respective.85 1.00 1. În aceste cazuri analiza şi ingineria valorii sunt obligate să recunoască noi căi de realizare a funcţiei neglijate.00 E Prin costuri ţintă ⎯K (sau costuri care ar trebui să fie) doctrina germană înţelege nişte cifre egale cu produsul coeficientului de importanţă al funcţiei cu câtul rezultat din împărţirea costului total la suma coeficienţilor de importanţă: ∑K j K j =γ j ∑γ j Se observă că aceste raporturi diferă.vezi D - - B 0. A Electrozi Garnitură metalică de etanşare Izolatorul ceramic (cu mică) Electrozi Armătură metalică TOTAL % % u.60 0.70 3.37 0.66 3. Nu totdeauna costurile de realizare ale unei funcţii trebuie reduse.80 0. practica a dovedit.m.

Raportul dintre fiabilitatea parametrică şi cost reprezintă indicele de fiabilitate funcţională Quirc: iQ = ∑ (ϕ ).t i i ki unde: Σ(ϕi). pornind de la anumite costuri de realizare a acestora (şi anume costurile celor mai mici mijloace disponibile). dimpotrivă. în vederea reducerii de costuri. Kpr – reprezintă costurile propuse de echipa de analiza valorii. dimensiune a calităţii. cea mai substanţială reducere s-a obţinut la armătura metalică (65%). proiectanţii unităţii economice au redus costul total al bujiei cu 26% . uzinarea unor piese..m. Fiecare funcţie se materializează în diferite moduri. 3. În urma întocmirii studiului de analiza şi ingineria valorii. indici sintetici. Păstrarea unor anumite performanţe pe anumite durate . În exemplul prezent. pe când prin metoda folosită de şcoala europeană. pe durata preliminară şi în condiţiile prevăzute.42 u.192 Gh. realizată în condiţii de perfectă funcţionare (şi o mai bună fiabilitate. deci. COMAN însemnătatea ce I-a fost atribuită (ceea ce subliniază importanţa deosebită a unui cât mai juste cuantificări).mai mult decât se propusese prin studiu – adică un K = 2. Σki – suma costurilor necesare realizării funcţiei respective. nefiind o mărime fizică sau matematică. ca şi aceasta. asamblarea lor etc. costurile-ţintă sunt determinate plecând de la însemnătăţile funcţiilor. armătura metalică – de fapt numai o parte a armăturii care serveşte la înşurubare-deşurubare) corespunde unei reduceri de circa 42%. nu este direct măsurabilă. stabilite prin diferite tehnici. timpi. Kpr pentru funcţia E (respectiv pentru elementul ei de realizare. . un timp îndelungat. În practică se folosesc diferite relaţii indirecte care servesc la exprimarea cantitativă a fiabilităţii şi anume probabilităţi. materiale.96 u. precum şi menţinerea lor la nivelul prevăzut . materializarea implică anumite cheltuieli: concepţie. 2. Progresul tehnic înregistrat în toate domeniile cere tuturor realizărilor inginereşti performanţe din ce în ce mai ridicate. se determină însemnătăţile funcţiilor.ti reprezintă suma produselor dintre valorile mărimilor esenţiale în realizarea funcţiei şi duratele respective de menţinere – între anumite limite – ale acestor valori. analiştii s-au concentrat asupra funcţiei E (demontabilitatea) al cărui cost de realizare este de 10 ori mai mare decât costul ţintă.şi în anumite condiţii – a condus la conturarea conceptului de fiabilitate. renunţându-se la filet) cu numai 0.. grade convenţionale de evaluare etc. la parametrii proiectaţi.m. Prin metoda mijloacelor minime adoptată de şcoala americană.

mai mult decât o bună tehnologie. după o anchetă privind efectele utilizării metodei de analiză şi inginerie a valorii: I. Fiabilitate: mai bună: în 44% din cazuri. Funcţiile nu se pot neglija prin diminuarea iraţională a costurilor. performanţele necesare funcţiilor –în raport cu necesităţile la care răspund – nu trebuie să fie alterate.nivelul parametrilor semnificativi.Hommes et technique. stabilirea cât mai precisă a cheltuielilor necesare este foarte importantă mai ales ţinând seama de faptul că o evaluare neexactă a costurilor face inoperantă cea mai minuţioasă şi oricât de reuşită cuantificare a însemnătăţilor funcţionale. Scopul principal al analizei valorii fiind tocmai echilibrarea costurilor cu însemnătăţile funcţiilor.gradul de competenţă al constructorului. Ed. Analiza valorii nu trebuie considerată o activitate de arbitraj între cost şi performanţă ci ca o metodă de corelaţie cu deosebită grijă pentru costuri/performanţe astfel ca obiectul. prezintă rezultatele obţinute în 1963. 1970 .. (2) . Întreţinere (uşurinţă de reparaţii şi schimb a pieselor uzate): îmbunătăţiri: în 40% din cazuri. de exemplu: mărirea razei de acţiune a unui avion poate fi interesantă indiferent de preţul său.D. Analiza şi ingineria valorii însemnă mai mult decât o bună proiectare. II. L’analyse des valeurs. Paris. sau reducerea termenului de livrare a unui echipament se poate conjuga foarte bine cu o majorare oarecare a costului. (3) . avantajele economice rezultate din mărimea razei de acţiune sau obţinerea unei anumite producţii înainte de termen compensând din plin sporul de cost al investiţiei respective. căutându-se soluţii tehnice de reducere a cheltuielilor. procesul sau serviciul ce se are în vedere să-şi îmbunătăţească sensibil indicii tehnici odată cu posibilele reduceri de costuri. neschinbată: în 55% din cazuri. 6 Falcon W. mai mult decât un studiu ştiinţific de organizare a muncii.concepţia proiectantului. neschimbată: în 50% din cazuri. în SUA. mai scăzută: în 1% din cazuri. înrăutăţiri: în 1% din cazuri 6 Falcon W.ANALIZA VALORII 193 Suma costurilor necesare realizării unei funcţii depinde de trei factori principali: (1) . activitatea de analiza şi ingineria valorii constituie un efort îndeplinit cu ajutorul tuturor tehnicilor moderne în scopul inventarierii exhaustive a funcţiilor ţi de realizare a lor la nivelul solicitat de utilizator cu cheltuielile cele mai mici cu putinţă.D.

neschimbată: în 59% din cazuri. mai slabe: în 1% din cazuri. Reducerea costurilor şi îmbunătăţirea calităţii s-au obţinut în primul rând prin simplificarea soluţiilor. neschimbat: în 33% din cazuri. în regres: în 25% din cazuri. neschimbate: în 78% din cazuri. înrăutăţită: în 1% din cazuri. IX.194 Gh. neschimbată: în 65% din cazuri. normalizarea sau simplificarea operaţiilor şi/sau a materialelor): reduşi: în 76% din cazuri. VIII. mulţumită progresului tehnic. De exemplu. mai ridicat: în 4% din cazuri. Performanţe: mai ridicate: în 21% din cazuri. atingea performanţe de 10 ori mai slabe şi era de 2-3 ori mai scump. Timpii de fabricaţie (eliminarea. . Realizarea produsului: mai uşoară: în 77% din cazuri. în regres: în 2% din cazuri. înrăutăţită: în 35% din cazuri. deşi mult mai complicat decât un avion de astăzi. Calitatea produsului: mai bună: în 38% din cazuri. Greutatea produsului: mai mică: în 39% din cazuri. IV. Costul de fabricaţie: mai scăzut: în 63% din cazuri. X. VII. neschimbaţi: în 24% din cazuri. mai mari: nici un caz. neschimbată: în 62% din cazuri. simplificarea nu se poate face numai de dragul simplificării. V. ea este o consecinţă firească a interesului pentru anumite funcţii. Logistica (numărul şi complexitatea elementelor necesare funcţionării): îmbunătăţită: în 32% din cazuri. Factorul uman (schimbarea calificării şi a îndemânării lucrătorilor): în progres: în 25% din cazuri. neschimbată: în 21% din cazuri. mai slabă: nici un caz. realizate mai corespunzător. VI. neschimbat: în 73% din cazuri. COMAN III. un avion din anul 1920.

Funcţiile identificate. de scris cu cerneală. tabelul 6. respectiv a elementului operativ.13 Grila latină de trei valori pentru ponderarea funcţiilor instrumentului de scris cu o grilă latină de trei valori a x x x 0 b x x 0 0 c x 1 x x d 1 1 x x puncte 2. se examinează cât mai multe soluţii care satisfac funcţiile proiectate. 1. II I III IV Nota 9 10 7 6 a b a d Grila se întocmeşte prin intreconsultare de către o echipă de 3 – 4 proiectanţi. Procedeu: 1. ordonate şi ponderate. Identificarea funcţiilor a – alimentarea instrumentului cu cerneală. metodă foarte productivă dacă structura problemei este bine cunoscută de la început. Scopul metodei este de a identifica şi evalua comparativ toate soluţiile compatibile cu tema dată. Ordonarea şi ponderarea funcţiilor se face în mod obişnuit cu o grilă latină de trei valori. se stabilesc criteriile de evaluare.13. Tabelul 6.3. Utilizarea metodei AIDA pentru alegerea soluţiei la analiza valorii 195 AIDA (Analysis of Interconnected Decisions Areas = Analiza câmpurilor de decizie interconectate) este o metodă de analiză multicriterială propusă de Luckman în 1967 pentru proiectarea unor utilaje. b – transferul cernelii din instrument pe suprafaţa de scis. pe baza ordonării obţinute pe grilă.ANALIZA VALORII 6.5. se alege soluţia optimă (în raport cu funţiile ce urmează a fi îndeplinite şi criteriile adoptate). c – protejarea instrumentului. .5 1. iar notele de importanţă se acordă de obicei prin tehnica Delphi de către un alt colectiv de 5 – 6 persoane. a2 – rezervor înlocuibil. având şi avantajul de a fi relativ lesne de învăţat şi aplicat.0 clas. Exemplul I: Proiectarea unui instrument manual.0 1. d – poziţionarea instrumentului de către utilizator.5 3. 3. pot fi îndeplinite în diferite moduri: a): a1 – umplerea prin presiune. 2.

a2b2c1d22: idem. 3.15. capac deplasat. poziţionare cu vârful peniţei în sus. sumă care se va lua în considerare la definitivarea opţiunii.14 Matricea de triere a soluţiilor Funcţia→ Soluţia↓ a 1b 1 a 1b 2 a 2b 1 a 2b 2 d1 0 0 0 1 C1 d21 x 0 x 1 d22 0 0 x 1 d1 0 0 0 0 C2 d21 1 0 0 0 d22 0 0 0 0 Au fost reţinute patru soluţii: a1b1c2d21: umplere prin presiune. Contribuţia soluţiilor reţinute la realizarea funcţiilor. Sunt deci posibile (2 x 2 x 2 x 3) = 24 de combinaţii. Examinarea soluţiilor posibile. a2b2c1d1: rezervor înlocuibil. poziţionare liberă. . Tabelul 6. Printro metodă auxiliară (de exemplu metoda Delphi sau simplă consultare colectivă a unui grup de persoane cu experienţă în domeniu) se notează contribuţia fiecărei soluţii – considerată ca interesantă – la îndeplinirea funcţiilor preconizate. în jos. peniţă retractabilă. COMAN b): b1 – peniţă. 1 – soluţia interesantă. x – soluţia banală. Se calculează suma produselor: (Ni. d): d1 – liber. c2 – peniţă retractabilă.196 Gh. Combinaţiile se înscriu într-o matrice de triere în care se notează: 0 – soluţia incompatibilă. poziţionare cu vârful-bilă în sus. Pentru fiecare soluţie în parte. poziţionare cu vârful-bilă în jos.qi) = nota de importanţa X nota contribuţiei. a2b2c1d21: idem. tabelul 6. d2 – cu agăţătoare-clemă : d21 – cu vârful instrumentului d22 – cu vârful instrumentului în sus. 2. c): c1 – capac deplasabil. vârf-bilă. b2 – vârf-bilă.

10 70 60 6.15 a Naqa Naqa 9.10 b Nbqb Nbqb 10. Ierarhizarea şi ponderarea criteriilor se face mai simplu. R – durata succesului de piaţă depinde de foarte mulţi factori (cei mai mulţi greu de evaluat) şi în special de perspectivele de progres în domeniul respectiv.10 ΣNiqi Ordinea a2b2c1d1 a2b2c1d21 a2b2c1d2 90 9.9 81 9. spre exemplu: kK = 3 KA = 4 KR = 1 kϕ = 2 Σki = 10 . care este foarte greu de apreciat). ci fiabilitatea optimă care ar trebui să fie egală cu o anumită cotă din durata acceptării pe piaţă a produsului.8 d Ndqd Ndqd 6. un milion de litere) a tuturor funcţiilor prevăzute. ϕ .ANALIZA VALORII Compararea soluţiilor obţinute pentru analiză Funcţia → Soluţia ↓ a1b1c2d21 197 Tabelul 6.9 90 10.8 48 6.10 70 7. de probabilitatea apariţiei mai devreme sau mai târziu a unor produse mai “atractive”. Tot prin consultare colectivă s-au ales următoarele criterii: costul de fabricaţie (K) atractivitatea comercială (A) rezistenţa pe piaţă (R) fiabilitatea (ϕ) K – este funcţie de materialele utilizate şi de dificultăţile de realizare industrială.9 81 9. acordându-li-se coeficienţi de intervenţie chiar de echipa care le-a produs: Vom considera.9 81 100 10.9 54 306 289 301 295 I IV II III 4.îndeplinirea integrală pe o durată oarecare (uzuală la obiectul considerat: de exemplu.9 90 10. de notarea soluţiei şi de practicabilitatea ei.10 60 6.9 90 56 7. A – depinde de K. Adoptarea criteriilor de selecţie şi evaluare.10 70 7.10 c Ncqc Ncqc 7. (Îndeobşte nu se urmăreşte fiabilitatea maximă.

0 1.0 2.5 Var. ponderi supraunitare rezultate fie din raportul unor valori obiective (de exemplu: costuri.σRi 1. rezervor înlocuibil. tabelul 6. a1b1c2d21 a2b2c1d1 a2b2c1d1 a2b2c1d22 σK σA KK. costul de fabricaţie cel mai redus îl are varianta a2b2c1d1 pe când varianta a1b1c2d21 are costul de fabricaţie cel mai ridicat.0 2.0 1.5 NΣki.16. cu umplerea prin presiune (respectiv.5 3. Fiecare soluţie satisface într-un grad mai mic sau mai mare fiecare dintre criteriile adoptate în vederea opţiunii finale.5 7. de marketing) în vederea adoptării unor cifre cât mai apropiate de realitate.0 2.0 σR KR. Variantei celei mai defavorabile (după un anumit criteriu) i se acordă indicele de satisfacere criterială. în consecinţă.5 6.0 1.0 2.5 5. randamente. fie numai apreciate de persoane cu suficientă experienţă. rezistenţa pe piaţă) sunt necesare ample studii de teren (în speţă. considerat etalon (σji = 1).5 7.0 2. Alegerea soluţiei optime.σKi kA. apariţia cernelii).198 Gh. COMAN Tabelul 6. celelalte variante având.σAi 1.5 2. În cazul criteriilor obiective (cum ar fi costul de fabricaţie sau fiabilitatea) se recurge la calcule de birou.5 III 5635.0 4. Astfel.0 2.0 2.0 1.16 Alegerea soluţiei finale Crit K A R N=ni. capac deplasabil (mult mai simplu decât mecanismul de retragere al peniţei) şi fără clamă.0 2.5 9.σϕi 1.0 3.0 5. pe când pentru alte criterii (atractivitatea comercială.0 4. pentru a se împiedica scurgerea cernelii) adică soluţia a1b1c2d21 costă de circa trei ori mai mult decât soluţiile fără peniţă. sau alte mărimi măsurabile).0 3. qi 306 301 295 289 ϕ σϕ KR. din calcule preliminare estimative rezultă că realizarea unui instrument de scris (toc) cu peniţă retractabilă.0 1.5 6.τi Ordinea IV I II 5508 5869. prevăzut cu agăţătoare de buzunar (clamă) care asigură o anumită poziţie (cu vârful în sus. ponderea crirteriului cost de fabricaţie ar fi 3 pentru varianta cea mai favorabilă (a2b1c2d21) faţă de 1 pentru varianta cea mai defavorabilă (a2b1c2d21)] .0 1.0 12. [În exemplul prezentat.0 2.0 4.5 5752.

σji) este maxim.S – presiune şi 0 0 temperatură standard: t =0 C. p=1 atm. France-Empire. tabelul 6. 1968). Identificarea funcţiilor. n – numărul total al funcţiilor examinate.qi). Se prezintă analiza valorii în scopul alegerii soluţiei optime pentru un avion de pasageri (din Fusil Jean. A fost aleasă. vârf-bilă.N.T.( p + n − h ) h. clamă). în final. coeficienţii de importanţă (πi) s-au calculat prin formula Bretonă: πi = ( p + n ).425 0. Viteza sunetului în condiţii atmosferice standard (C.4 m/s =1225 km/h.16.50 2.5 5. 1. Tabelul 6. Concorde.5 VI V II III IV I πI 0. – condiţii normale sau P. ea scade odată cu creşterea înălţimii de zbor – din cauza coborârii temperaturii – până la H = 11km de unde rămâne constantă (292 m/s = 1063 km/h).(Σki.ANALIZA VALORII 199 Varianta care satisface cel mai bine exigenţele criteriale este aceea la care produsul (ΣN=Ni. egal cu raportul dintre viteza avionului şi viteza sunetului.80 1. numărul Mach variază în funcţie de altitudine. Exempul II.73 1. Ed.06 6.) este 340.0 2. . Paris.70 Observaţie: Viteza la avioanele supersonice se exprimă printr-un număr adimensional. Ierarhizarea funcţiilor s-a efectuat pe o grilă de 3 valori prin tehnica Delphi de către 15 specialişti francezi şi britanicii. Pentru stabilirea soluţiei optime s-a întocmit tabelul de satisfacere criterială. Aparatul ce urmează a se proiecta trebuie să asigure un număr suficient de persoane (P). h – locul ocupat de funcţia (i) în clasamentul 2 rezultat pe grila ∑p – suma punctelor tuturor funcţiilor: = n /2. contra unor taxe neprohibitive (T). soluţia a2b2c1d21 (rezervor înlocuibil. deci aceeaşi viteză de zbor. pe distanţă (D) de circa 6000 km. un transport rapid (R).5 2. aşa numitul număr MACH. capac deplasabil. în condiţii de confort (Q) maxim şi deplină securitate (S).0 3.5 3.∑ p unde p sunt punctele obţinute de funcţie (i).17 Ponderea funcţiilor avionului cu o grilă latină de trei valori P P T R D Q S x x 1 1 x 1 T x x 1 x x 1 R 0 0 x x x 1 D 0 x x x x 1 Q x x x x x 1 S 0 0 0 0 0 x puncte ordine 1.

72 q= 10 5.59 πT.00 q= 9 15.25 .40 q= 10 28.00 q= 8 4.25 P2R2D2Q2S23 q= 10 4.57 q= 8 8.70 πS.qQ πS=6.00 q= 10 28.30 q= 9 15.00 q= 9 60.73 πD.425 π P1R1D2Q2S13 q= 2 3.48 q= 10 67.84 q= 8 8.57 q = 10 10.13 q= 8 22.qT q= 7 4.qD πQ=06 πQ.40 V I III P2R2D2Q1S23 q= 10 4.44 122.50 πR=0.200 Gh.qS R D Q S Funcţia P Ordinea Soluţia πP=0. COMAN Tabelul 6.25 123.qR πD=1.48 q= 9 60.30 q= 8 13.90 119.18 Matricea de triere a soluţiilor pentru caracteristicile funcţionale ale avionului Concorde T ΣπIQI πT=0.80 πR.

54 q= 9 60.30 q= 10 10.ANALIZA VALORII 201 P2R2D2Q3S23 q= 9 5.30 II IV VI P3R2D2Q3S23 q= 10 4.54 q= 9 60.90 q= 10 28.30 q= 10 4.84 q= 9 9.20 q= 10 17.825 .00 q= 8 13.00 q= 9 15.72 q= 9 25.00 q= 7 46.57 q= 9 9.31 122.97 q=10 28.24 108.54 q= 8 4.25 q= 9 5.25 P3R3D1Q1S12 q= 9 3.31 121.

Tabelul 6.25 5. amenajări speciale pentru neperceperea acceleraţiilor.00 1. A) şi clasa turist (cat.2 Mach R3 = 3.10 4. amenajări mai simple de izolare şi climatizare.80 1.25 108. climatizare. S11 = aripi în săgeată cu profil variabil (adică. trei locuri (2+1) pe fiecare rând.00 1. Q3 = condiţii pe două clase: clasa întâi (cat.Σkiσji 1468.19 Alegerea soluţiei Crit N=Σπeqi Var V1 V2 V3 V4 V5 V6 K σKi / Kk. B).545 1494. dă.20 4.5 t = 55 t tracţiunea) . chestionarul a fost completat de 12 specialişti de înaltă calificare.10 4.fiecare sub o aripă. de .44 122.392 1431 1150. în general. P3= 200 pasageri R2 = 2.25 2.60 1.σFi 1.500 1309.10 3. construcţie menită să asigure o rezistenţă suficientă chiar în cazul unor deteriorări parţiale ale unor elemente structurale) în 6 variante (funcţie de soluţia aripilor şi materialul principal de construcţie a celulei).97 122.30 1.6799 Ordinea III I II V IV VI 123.20 3.40 1.00 C σCi/ KC.20 3.20 1.σϕi 1.25 2.60 1. însă rapoartele dintre coeficienţii de importanţă a două funcţii vecine din ierarhie sunt foarte apropiate la ambele formule.40 4.σKi 1. sub o anumită viteză există tendinţa desprinderii timpurii a fileurilor de aer de pe exteriorul – extradosul – aripii.10 1. valori numeric mai ridicate decât cele obţinute prin formula Frisco.50 1.40 1.25 119. Q: Q1 = condiţii de categoria A.40 1. la aripile în săgeată. vizibilitate exterioară optimă.9360 1518. Q2 = condiţii de categoria B.50 1. ceea ce poate pricinui angajarea avionului.20 2.00 2.40 F σFi/ KF.20 1.00 ϕi σϕi/ Kϕ. Stabilirea variantelor de realizare funcţională s-a făcut prin metoda check list.20 3. adică deplină siguranţă. televizoare de bord.577 S: Construcţie FAILLSAFE (sau toute securite.15 4.10 1.25 1.4 Mach D: D1=2 turboreactoare GENERAL ELECTRIC.25 2.00 1.00 3. COMAN Formula Bretonă. de mai sus.30 1.50 1.0 Mach R: R1=1.10 2.25 1. aşa încât rezultatele sunt sensibil echivalente.σCi 1. Funcţiile preconizate pot fi îndeplinite: P: P1 = 100 pasageri P2 =1 50 pasageri. (2 x 27.60 1.50 119.202 Gh.20 1.00 1.30 1.00 4.40 1.60 1.20 N. Observaţie: Condiţiile categoria A: completă izolare fonică şi termică.

aripi Delta. din Marea Britanie şi Franţa. Întocmindu-se matricea de triere. în total (3x3x2x3x6) = 324 de variante (neţinându-se seama de funcţia T care depinde de soluţia adoptată). celula din AUG2GN. Pentru baleiajul matricii şi selecţionarea soluţiilor s-a organizat o consultare Delphi cu participarea celor mai renumiţi aeronauticieni. capacitate şi confort. Procedând ca şi în cazul anterior. Examinarea soluţiilor posibile. C – costurile de exploatare. se stabilesc coeficienţii qi cu ajutorul prelucrării opiniilor chestionaţilor. S-au inventariat. . da la –60 C la +120 C).fiabilitatea. În final. celula din RR 58 (este un aliaj special de aluminiu: TALVAN = aliaj cu 90% titan.2. fiecărei variante atribuindu-i-se câte un indice de satisfacţie (τji) pentru fiecare criteriu în parte. funcţie de materialul folosit. 3. S23 =idem. celula din RR 58. S21 = idem DELTA (fixe). patru reactoare Olympus 593. F – poluarea fonică. deci. celula din TALVAN. funcţie de greutatea aparatului şi încărcarea pe 2 m de aripă. 6% aluminiu şi 4% vanadiu. funcţie de amortizarea cheltuielilor de fabricaţie. a fost aleasă variantele P2R2D2Q3S23 (150 de pasageri împărţiţi în două clase – întâi şi turist – Mach 2. Adaptarea criteriilor de evaluare S-au impus următoarele criterii: K – costul de fabricaţie.85%) respingându-se toate celelalte 318 variante. celula din TALVAN. S22 =idem. Criteriilor li s-au atribuit coeficienţii de ponderare: kK = 1 kC = 4 kF = 3 kϕ = 2 Σp = 10 Se întocmeşte tabelul de satisfacere a criteriilor. S12 =idem. iar AUG2GN = aliaj superior de aluminiu care suportă – fără 0 0 deformaţii – considerabile ecarturi de temperatură. ϕ . tabel în care variantele (Vi) sunt numerotate după clasamentul rezultat din matricea contribuţiilor funcţionale. capacitate şi consumuri de materiale şi combustibil. se întocmeşte matricea contribuţiilor. 2. funcţie de material şi viteza adoptată. au fost selecţionate 6 soluţii interesante (1.ANALIZA VALORII 203 aceea se folosesc profile cu geometrie variabilă capabile să se adapteze diferitelor condiţii de scurgere aerodinamică). celula din AUG2GN). 4. celula din AUG2GN. Contribuţia soluţiilor reţinute la realizarea funcţiilor. S13 =idem.

acordând o foarte mare libertate de gândire. care.I:Gordon. a aproba . Metodele sinectice îşi propun dirijarea activităţii spontane a creierului – prin asociaţii libere de idei – spre exploatarea şi rafinarea unor probleme de mare dificultate şi. Metode Sinectice pentru alegerea soluţiei la analiza valorii Metodele sinectice îşi au originea în lucrările profesorului şi inginerului american W. ceea ce nu înseamnă că ea nu poate fi stimulată. Discuţiile se poartă foarte deschis.I. de cât mai largă aplicabilitate.204 Gh. III. în 1961 şi 1971. chemate să parcurgă trei etape de lucru: I. Transformarea (distorsionarea) deliberată a temei propuse. II. alcătuind în totalitatea lor gramatici ale limbajelor utilizate: forţarea unor analogii prin aplicarea regulilor sau legilor dintr-un domeniu din cu totul . 3. în acelaşi timp. a reuni. a cuprinde. într-un cadru cât mai plăcut şi într-o atmosferă destinsă care permite schimbul necenzurat de idei şi eliberarea fanteziei de orice constrângere. Enunţarea problemei. PAU (problem as understood = problema aşa cum a fost înţeleasă). ceea ce permite cumularea sinergetică a cunoştinţelor membrilor lor şi. Rezolvarea problemei (în condiţii de posibilă realizare): PAA (problem as applied = problema aşa cum ar fi aplicată). În acest scop se alcătuiesc colective pluridisciplinare din persoane cu competenţe complimentare. limitează exprimarea rezultatelor printr-un set de restricţii. 2. operaţii pe care echipa sinectică le îndeplineşte prin anumite procedee de prelucrare a datelor ce iau fost puse la dispoziţie. Instrumentul principal al creaţiei – de orice natură – este metafora. temperamente şi pereocupări cât mai diverse. le-a dat şi numele de synectics cu semnificaţia: a înţelege. COMAN 6. Procedeele folosite în activitatea sinectică. rezultată din reuniunea a după sau mai multe imagini printr-o însumare generativă. Se recomndă echipe de 10-12 membri. urmată de retroversiunea în limbajul iniţial (PAA). adică de fapt: subiectul în limbaj protocolar (PAG).4. înconjurându-se problema concretă. PAG (problem as given = problema aşa cum a fost dată). apoi traducerea foarte liberă a textului dat (PAU). Nu există nici o deosebire esenţială între creaţia artistică şi cea tehnico-ştiinţifică.5. de vârste. în acelaşi timp. de cât mai largă aplicabilitate. Inspiraţia este desigur o coincidenţă (considerată ca intersecţia întâmplătoare a imaginaţiei cu o anumită problematică). Gordon precizează trei principii fundamentale ale metodelor sinectice: 1. canalizată şi – într-o oarecare măsură – organizată. Profesorul Gordon consideră aceste trei etape ca prezentarea unuia şi aceluiaşi subiect în trei limbaje diferite.

progresul biologiei. Metafora are un bogat conţinut informativ. emisă de Black în 1760 pentru a explica egalizarea temperaturilor a două corpuri în contact direct). dimpotrivă.aplicarea principiilor vaselor comunicante în termodinamică (teoria fluidului caloric. o casă ca un vis (arhitectură – psihologie). astonishment). cu tendinţa spre noutatea cu totul neaşteptată (surpriza. (Funcţia iconică se referă la existenţa a cel puţin o proprietate comună atât limbajului. de asemenea. sau. Maxwell James Clerck (1831-1879). ceea ce este exact). alcătuind curentul de conducţie – în izolatori. îndeosebi. Profesorul Gordon subliniază însuşirea metaforei de a transforma un lucru ciudat la prima vedere într-un lucru familiar (numeroase metafore. sau. unice. invers. Însă. despre mişcarea particulelor electrice în dielectrici sub acţiunea unui câmp electric. fiind totodată imagine şi graf. gura ca o cireaşă (anatomie – botanică).ANALIZA VALORII 205 alt domeniu. vorbind. . dintre toate procedeele sinectice. se comută (şi se identifică) noţiuni din domenii absolut diferite: Ochii albaştri ca cerul (anatomie – astronomie). Comutarea (denumită de unii autori analogie forţată) nu ţine seama nici de similitudinea formală (propriei analogiei propriu-zise). sufletul îi vibra (psihologie – fizică) etc. Metafora are şi o surprinzătoare funcţie iconică. posedă cele mai multe grade de libertate. unele foarte îndrăzneţe. ca de exemplu: . prezentarea unor fapte. emoţia estetică) şi de incontestabilă eficienţă în tehnică şi ştiinţă. dezvoltarea tehnicii ziarelor noastre etc. ca nişte corăbii ancorate. switch). cât şi realităţii exprimate prin aceasta. şocul uimirii. condcând dialectic la productivitatea creatoare a contrairiilor. de a schimba familiarul cu ceva neobişnuit. pe alte căi decât cele clasice care – datorită tradiţiei şi autorităţii lucrului învăţat – par definitiv stabilite şi. particulele oscilează în jurul unei poziţii de echilibru. utilitatea ei decurgând nemijlocit din dimensiunea ei cea mai reprezentativă: noutatea. . scornite de circumstanţă. Switch-ului din tehnică şi ştiinţă îi corespunde în literatură metafora unde. în care particulele se deplasează liber. În activitatea sinectică se confruntă gândirea analogică nerestrictivă cu respectarea unor gramatici. Acest procedeu a permis fundamentarea electromagnetismului. de mare efect în artă (utilitatea reprezentând plăcerea. fenomene şi legi. etimologia cuvântului ne aduce la un instrument de lucru. adică care permite abordarea unor probleme care par ireductibile. Cele mai folosite procedee sintetice sunt: A. acesta este un graf. înseamnă aplicarea legilor dintr-un domeniu ştiinţific în alte domenii. drept absolut reale. a emis ipoteza că – spre deosebire de conducători. au intrat de mult în vorbirea curentă). Orice desen împarte suportul pe care a fost executat în două porţiuni distincte: în înţeles matematic. considerarea unor fenomene binecunoscute sau a unor legi temeinic verificate ca fiind eronate.aplicarea legilor gravitaţiei la studiul afinităţii chimice. de aceea. Graf în limbajul curent este orice desen. Astfel. nici de cea procesuală sau fenomenală. Comutarea (în limba engleză.

dintre care unul se fixează de lanţurile laterale ca o cheie de broască. R sau r. de exemplu. Relaţia binecunoscută: R= U I u i unde R este rezistenţa electrică (ohmi). se poate scrie. în domeniul introducerii tehnicii noi (sau a noului în general). respectiv trei reuniuni a unor noţiuni abstracte cu mărimi fizice concrete. promotorul chimioterapiei şi pionier al imunologiei moderne. Obstacolele cele mai frecvente în calea noului sunt: . La limită. prestigiul fiecărei persoane sau factor. Este limpede că rezistenţa va fi cu atât mai mare cu cât ideea este mai nouă şi curentul de opinie în favoarea sa mai slab. Un exemplu concludent de comutare îl constituie transferul legii lui Ohm. .blocarea mintală (obişnuinţa cu anumite tiparuri sau patterns). B. adoptând de această dată litere mici în locul majusculelor: r= unde r este rezistenţa la aplicarea noului. u – gradul de noutate al unei idei.Conjectura modificării căldurii specifice a corpurilor prin frecare (idee utilă la vremea ei. o rezistenţă. I sau i reprezintă trei metafore. din electricitate. I – intensitatea curentului de opinie în favoarea noutăţii respective. fără echivoc. i = 1 x 0 =0. prin Σnimi. iar m. deci şi rezistenţa r va înregistra cea mai mare valoare (de exemplu. laureat al premiului Nobel. Identităţii formale îi corespunde o similitudine conceptuală aproape perfectă: r fără să fie o mărime fizică reprezintă. susţinea că anticorpii specifici (cunoscuţi astăzi sub numele de complemente) prezintă două capete.206 Gh.fuga de căi simple. adică foarte la început. Pseudologia cu sensul de mistificare deliberată a legităţii acceptate. combătută prima oară de Rumford. dacă rezultatele sunt bune. de exemplu: . diminuând din ce în ce valoarea rezistenţei r. procedeu. U – intensitatea (amperi). Pe măsură ce noutatea se învecheşte (presupunând că a fost totuşi experimentată). i este o mărime cumulativă ca şi intensitatea curentului (putândui-se aplica foarte bine legea lui Kircoff). . măsura influenţei. care prin cercetările sale a dat un conţinut nou noţiunii de căldură). i minim [ba chiar egal cu 0. exprimabilă. gradul de noutate u este maxim. propuneri. U sau u. Erlich Paul (18451915). . dacă nu există decât un singur susţinător – autorul propunerii – şi acela absolut necunoscut.unele inconveniente ale activităţii de grup. r → ∞)]. unde n este numărul de persoane sau factori care susţin aplicarea noutăţii respective. COMAN Bacteorologul german. i creşte. u se micşorează şi. o împotrivire. pentru i = 0.

Pseudologia şi variantele ei au foarte multe aplicaţii în numeroase metode de creativitate – cu pronunţat caracter sinectic – ca de exemplu: . Analogia care. .ANALIZA VALORII 207 . C. modelul atomului al lui Rutherford care reproduce – esenţializat – sistemul solar).metoda Moliere. De asemenea. Din aceste exemple reiese că între procese din domenii foarte diferite. coc. Procedeele analogice au servit din cele mai vechi timpuri.20 Corespondenţe analogice între un proces industrial.21 se prezintă un exemplu de analogie funcţională între poezie şi maşină. spaţiu) Asigurarea aprovizionării cu A2 materii prime şi auxiliare Joc de fotbal (Y) Procurarea unui teren cu toate instalaţiile şi anexele necesare Procurarea de echipament. din antichitatea greco-romană. . bibl. Platon utilizau analogia (exprimată ca atare sau nu). ştiinţa fundamentală tocmai pe însuşirile lichidelor de a fi compresibile. jocul de fotbal şi creaţia literară Operaţia Proces tehnologic (X) Faza Procurarea mijloacelor de A1 lucru (incl. jocul de fotbal şi creaţia literară. La fel Huygens a ajuns la o concepţie ondulatorie a luminii. utilizând această analogie. la o primă vedere. autorul Sonicităţii. necesare) Creaţie literară (Z) Alegerea temei . Euclid. în tabelul 6. . până în vremurile noastre: Aristotel. înseamnă transformarea unor note dintr-o gamă în alta. mingi. Tabelul 6.20 se prezintă unele corespondenţe analogice între trei activităţi care. C / X C / Z i0 8 7 . În tabelul 6.metoda avocaţilor (sau a divergenţelor). operează deseori cu modele (de exemplu. aparatură şi mijloace igienico-sanitare C / X + x Aprov. cu ajutorul modelelor analogice se obţin relaţii noi.metoda detectivului. x .Contestarea teoriei incompresibilităţii fluidelor de către celebrul nostru compatriot George Constantinescu. de scris (maşină. dar altfel abordată de Ştefan Odobleja şi apoi de Norbert Wiener). arhitectul roman Vitruvius a explicat propagarea sunetelor prin analogie cu undele de la suprafaţa apelor. . par să nu aibă nimic comun între ele: un proces industrial.metoda cuplurilor aleatoare etc. existenţa unor corespondenţe analogice explică qasi-identitatea actelor de creaţie. în fond. cu mat. Revoluţia cibernetică a pornit de la analogia naivă dintre maşini şi organisme vii (analogie mult mai veche. neaşteptate.

originală Să-şi propună un ţel. de jucători. - . crt 1 2 3 Funcţia Specialitate Finalitate Concepţie Poezie Să aibă o temă proprie.de fază i0 = coef.208 Asigurarea forţei de muncă (incl.) Probe mecanice şi tehnologice Prelucrarea pe flux (desf. COMAN Recrut.25 0 x + . descrierea lor sumară(ev. . x A4/B1 B2 iB=10 B3 B4 B5 10 + 10 9 7 Clasificarea Analiza critică a campionatului Vacanţă x x - C1 iC = 9 C2 8 9 Transferări Pregătirea sezonului următor Semn + x . depozitare Expediţie Desfacere 9 Gh. nec. titlu) Refacerea lucrării Imprimarea lucrării (inclu-siv corect.de operaţie c/(q) = punctajul acordat tipului de corespondenţi respectiv Corespondenţa X/X = 761 puncte (100%) Corespondenţa X/Y = 464. EVc = if/i0.T. + . x + - + + 1 - Cod identitate analogie coresp. slabă necorespondenţă if = coef. Ambalare.C/(q) EVc – eigen – valoarea corespondenţei (Q/W) Tabelul 6. un scop Să fie bine întocmită. este simetrică şi este reflexivă.) Întocm. . instr. antrenor.C. fiz. tehnologic) Obţinerea produsului final C. masor. A3 8 + .75 puncte (63%) Corespondenţa Y/Z = 282 puncte (37%) Corespondenţa (ca şi asemănarea) nu este tranzitivă. unui plan detaliat al lucrării Redactarea lucrării .50 0.75 puncte (61%) Corespondenţa X/Z = 470. Definitivarea lucrării(+def. prop.21 Exemplu de analogie funcţională Nr.zisă a proc. (inclusiv antrenamente) Jocuri-şcoală şi meciuri amicale Desfăşurarea campionatului + Alegerea personajelor. muzicalitate** Maşină* Să îndeplinească şi o anumită operaţie (sau mai multe operaţii) Să dea un anumit produs (obiect. serviciu) Să fie bine proiectată şi construită . necesară) Expunere în librării şi lansarea Desfacere Punctaj 1 0.

q2 r2 m1 m 2 r2 unde q1 şi q2 sunt sarcinile electrice. o constantă. z→hr . cât şi unei unde monocromatice sau mişcărilor unei greutăţi aflate la capătul unui resort.ANALIZA VALORII Nonredundanţă 209 Să nu conţină nimic de prisos (nici ca Să fie ieftină (ca investiţie) şi 4 dimensiuni. m2. k – o constantă de mediu. . cantitatea de informaţie sau aciditatea unei soluţii. r –distanţa dintre cele două corpuri care au masa m1 şi respectiv. formulat printr-o intuiţie genială de Nernst a. aparţinând lui Heisenberg c: q→h0. în cazul pH-ului. iar y o probabilitate în primele două cazuri. două sau mai multe fenomene fizice ascultă de legi asemănătoare: o vibraţie sinusoidală corespunde atât oscilaţiilor unui pendul. forţa este proporţională cu acceleraţia unui corp de masă definită.Foarte interesantă este analogia dintre principiul al treilea al termodinamicii . conjenctura lui Einstein privitoare la creşterea masei corpurilor în vecinătatea unor viteze apropiate de viteza luminii b şi principiul nedeterminării. sau concentraţia ionilor de hidrogen. r – distanţa dintre sarcini. tot aşa cum diferenţa de potenţial este proporţională cu intensitatea curentului într-un conductor de rezistenţă ohmică (R) etc. determinarea cantităţii de informaţie (Shannon) sau pH-ul din chimie pot avea o reprezentare simbolică identică: x = − log y unde x reprezintă entropia. Dependenţa entropiei de probabilitatea stării considerate (Boltzmann). de asemenea. nici în ceea cu o exploatare economică ce priveşte conţinutul) Să fie necesară (la locul şi 5 Interes Să fie atractivă timpul respectiv) 6 Accesibili-tate Să fie uşor de înţeles Să fie uşor de manipulat Să-şi păstreze anumite caracteristici un timp anumit 7 Fiabilitate Să reziste generaţiilor în anumite condiţii de exploatare *Un mecanism care transformă mesajele de intrare în mesaje de ieşire **Contradicţia D’Annunzio-Fogazzaro Deseori. prin analogie cu legea atracţiei universale a lui Newton G=K unde K este. Coulomb a formulat legea interacţiunii corpurilor încărcate electric: Q=k q1 .

constanta lui Planck: Δx. şi se exprimă în kg. produsul acestora este ca ordine de mărime cel puţin egal cu h. la rândul ei. altfel spus. θ K→0 K (q = ∆S. z = Δx q = Δx . componente respectivă a cantităţii sale de mişcare (sau impulsul.m/s). m →∞. Deci.v. z = Δp x . h f → 0 adică: incertitudinea de care este afectată măsurătoarea impulsului unei particule tinde către infinit. solide sau lichide. când viteza lui se apropie de viteza luminii (c = 300.210 Gh. spre 0 K. v→c (q = m. şi: q = Δp x . Werner Heisenberg a propus principiul incertitudinii. ∆S→0. z = θK. dacă x este coordonata unei particule şi px. h0 şi hr = 0 ) b – Einstein a conjecturat că masa (m) a unui corp tinde către infinit. Δx → 0 sau. i = m. când incertitudinea de măsurare (simultană !) a poziţiei particulei tinde către zero (şi invers !). COMAN unde : a – plecând de la observaţia că în cazul reacţiilor între substanţe pure. atât poziţia în spaţiu a unei particule cât şi impulsul ei”. Nernst a emis ideea unei legi limită conform căreia cele două mărimi tind a se egala în vecinătatea temperaturii zero absolut sau. definit ca produsul ca produsul dintre masa unui corp şi viteza acestuia. cu exactitate.000 km/s).Δp x ≥ h sau. diferenţa dintre variaţia lui Gibbs (∆G) şi cea a entropiei (∆S) este foarte mică la temperaturi joase. altfel formulat: “nu se poate determina simultan. z = v. invers: Δx → ∞. ceea ce se poate scrie: Δp x → ∞. sau: . h0 →∞ şi hc→c) c – pentru a explica unele fenomene fizice curioase. repartiţiile de probabilitate admisibile conduc la constatarea unor nedeterminări (sau incertitudini) a mărimilor ∆x şi ∆px. Δp x → 0 h0 → ∞. entropia (mereu crescătoare !) începe să scadă şi tinde spre 0 când temperatura incintei tinde.

distrage atenţia.ANALIZA VALORII 211 În tabelele 6. dar Modelarea practicii mai atractivă. Crt 1 2 3 4 5 6 Etapa Procedeul Activitatea PAG 7 8 9 10 11 Se cere realizarea impecabilă a unui Problema “aşa cum a zid de cărămidă foarte neted şi fără fost” neregularităţi Se explică greutăţile practice întâlnite ANALIZA în executarea unor astfel de ziduri Problema “aşa cum a “Cum să faci dintr-un începător un PAU fost înţeleasă” zidar priceput” Porumbel călător. Hrana “moleşeşte” şi.22 Primul itinerar de analiză sinectică Nr. nu poate (I) fi atent Participanţii consideră că ar trebui menţinută atenţia “elevului” prin Analogie “directă” (III) oferirea de hrană şi/sau mijloace de corecţie etc. Adaptarea operaţiei de aşezare a cărămizilor la una mai complexă. pur şi simplu. Modelarea (forţată) a ca de pildă: gunguritul porumbiţeifanteziei mamă. un porumbel tânăr Analogie directă (I) trebuie să înveţe “meseria” Participanţii descriu ce cred că ar Analogie directă (II) simţi în situaţia unui porumbel călător începător Porumbelul călător obosit de lecţii “Conflictul” condensat adoarme sau. linii ondulate.22 şi 6.23 se prezintă două exemple de itinerarii sinectice. recompense adecvate etc. Tabelul 6. mijloacele de “Conflictul” (II) corecţie trezesc repulsia “elevului” faţă de procesul de învăţare Asociaţia învăţăturii cu ceva plăcut. la rândul ei. obligând totodată la o deosebită atenţie . necesitând ingeniozitate şi atenţie Se pun în lucru cărămizi “decorante” cu anumite desene (linii drepte. figuri geometrice simple) PAA Soluţia propusă făcând parte dintr-un context plastic care distrează.

se 1 PAG Problema “aşa cum a fost” 2 3 ANALIZA Problema “aşa cum a fost înţeleasă” PAU 4 Analogie “directă” (I) 5 Analogie “directă” (II) 6 “Conflictul ” condensat (I) 7 Analogie directă (III) 8 9 “Conflictul” (II) Modelarea fanteziei (forţată) a . pe ploaie. Panică! Micile animale refuză de a mai ieşi din casă.212 Gh. Se arată dificultăţile practice întâlnite. crt Etapa Procedeul Activitatea Cumpărătoarele dintr-un mare oraş foarte ploios – din nordul Europei – sunt împiedicate să viziteze magazinele de pe o importantă arteră comercială. pe o stradă plină de pisici agresive lansate împotriva şoarecilor: speriate de tumultul iscat.23 Al doilea exemplu de itinerar sinectic Nr. Blana pisicilor este mai încărcată cu electricitate decât a căţeluşelor (mai ales dacă acestea poartă hăinuţe). Ar trebui ca cineva să deschidă uşile magazinelor numai căţeluşelor şi să împiedice intrarea pisicilor. dina cauza alunecuşului trotuarelor pe ploaie sau chiar mai mult după aceea. iar pe stradă manifestă – la cea mai uşoară agitaţie “suspectă” – tendinţa de a se refugia în subsoluri. COMAN Tabelul 6. supleţea soperioară a pisicilor. remedierile de mari proporţii – foarte costisitoare – ar bloca strada o perioadă prea lungă. Cum să scapi de invazia unor şoareci pe o stradă foarte frecventată. Greutăţile întâmpinate: accesele la sobsoluri puţine şi incomode pentru căţeluşe. unde să se refugieze… Participanţii descriu ce ar simţi “în pielea unei căţeluşe” foarte delicate şi foarte tinere. căţeluşele puse în imposibilitatea de fugi din cauza lunecuşului şi a înghesuielii nu ştiu ce să facă. Căţeluşe “de casă”. Trebuie asigurată o protecţie “diferenţiată” a căţeluşelor. aflată în situaţia sugerată anterior. între altele.

tema de start ar trebui să fie moartea unei fete tinere. Marea majoritate a operelor literare şi numeroase realizări tehnice sau ştiinţifice sunt rezultatul unor activităţi individuale (dar nu strict individuale). dar mai ales a unei lucrări tehnice sau ştiinţifice este oarecum relativă.ANALIZA VALORII 213 10 Modelarea practicii 11 PAA Soluţia propusă recomandă folosirea de mijloace electroacustice pentru respingerea agresorului. personalitatea se manifestă prin selecţia argumentelor şi problemelor esenţiale deja existente şi adaosul de idei la cele iniţiale.24. aceasta şi în activităţile de grup prin existenţa – aproape totdeauna – a unui “lider ” de opinie şi decizie. având un motiv de mare PAG fost pusă” sensibilitate şi un “laitmotiv” care să-i potenţeze efectul. cel mai dramatic. Bineînţeles amprenta personalităţii are ponderea principală.(aşa cum şi l-a închipuit echipa de creaţie). frumoase.24 Itinerar sinectic pentru elaborarea poemului “Corbul” de Edgar Allan Poe Nr. Exhaustoare cu triplu efect (termic. în tabelul 6. electric şi pneumatic) în subsolurile magazinelor pentru absorbţia peliculei de apă de pe asfalt şi uscarea completă – şi rapidă – a trotuarului. un itinerar sinectic necolectiv privind elaborarea celebrului poem “Corbul” de Edgar Allan Poe (1809-1849) . Cel mai poetic “motiv” este FRUMUSEŢEA. Etapa crt 1 Procedeul Activitatea 2 Un poem original. . deoarece o contribuţie – larg colectivă – o aduce experienţa teoretică şi practică a înaintaşilor şi contemporanilor de care beneficiază “autorul”. de dimensiuni Problema “aşa cum a potrivite. Se va prezenta în continuare. Tabelul 6. Individualitatea unei opere de artă. ANALIZA MOARTEA. Utilizarea de “exhaustoare” mixte (de presiune pneumatică şi “selecţiei” electrostatică cu elemente de comandă). La realizarea itinerariului s-a luat în considerare descrierea procesului de creaţie făcută de autorul poemului însuşi în “Principiul poetic”.

214 Gh. pasărea prevestitoare de Analogie “directă” (I) nenorocire. prezenţa ei introduce atmosfera dorită de poet. Croncănitul corbului seamănă cu cuvântul englezesc nevermore = Analogie “directă” (II) niciodată. zdrobit de pierderea fiinţei iubite. “Niciodată !” induce în sufletul îndrăgostitului nu înţeleapta resemnare faţă de ireversibilitatea timpului şi a vieţii. aud un sunet răsunând Ca al cuiva uşor bătând. . apariţia fantomatică a corbului cu ţipătul său. Conflictul (II) Poetul vrea să izgonească umbra sumbră. cu refrenul ei chinuitor. bătând la uşa mea-n pridvor. 3 4 5 6 7 8 9 Modelarea fanteziei 10 Modelarea aplicată 11 PAA Tema finală O întrebare finală la care mereu repetatul şi tulburătorul răspuns: “niciodată !” să încheie poemul întro maximă tensiune emoţională. drama nu pare a fi pricinuită de dispariţia Conflictul (I) tragică a frumuseţii. trist şi firav. Disperarea îndrăgostitului la moartea unei foarte frumoase fete.610-613). inconsolabilă durere. Editura pentru literatură universală. Pe nişte-adânci şi rare scrieri dintr-un de mult uitat izvor. ci de prezenţa halucinantă a păsării cobitoare. Cum stam aproape dormitând. cea mai adâncă. cum m-aplecam. tăcut. Analogie “directă” (III) ascultând refrenul obsedant al păsării negre ? Inversarea cauzei cu efectul. ecou al zbuciumului intim al tânărului: NICIODATĂ…NICIODATĂ! Dar iată poemul “Corbul” în traducerea lui Dan Botta (din Edgar Allan Poe. 1968. p. Corbul Cândva. Scrieri alese. cea mai deplină exprimare a deznădejdii Ce simte poetul. COMAN Cum se poate simboliza mai Problema “aşa cum a fost pregnant – şi în acelaşi timp poetic PAU pusă” – sfâşâitorul sentiment al iremediabilului ? Corbul. ci. singur.-ntr-un miez de noapte grav. Bucureşti.

“sau Doamnă. Acesta chiar. durerii mele-amare. în cer. Sperând.-am zis. când fâlfâind. De rara şi frumoasa fată cu numele. să văd ce este. nu pregetă şi nici nu stete. poate crede. iertaţi-mi vina. nume de dor. zis-am. Mut. C-un nume aşa de “Nicăieri” ? Dar Corbul meu stând solitar pe bustul placid. Ci ca un chip de lord sau lady. “ceva este la un canat de la ferestre. Prin gravul şi solemn decorum al mândrei sale-nfăţişări: “Tu. Lenore. era-n amarnicul brumar Şi spectrul firelor de jar murea în umbră pe covor. Aici. spre-a da inimii bătând răgaz. oare. aşteptam a zilei zare. Ah. iată. şi fără-a pregeta de loc “Domnule”. Ci neagra pasăre plecând spre zâmbet întristatu-mi gând. n-a fost curmată. şezu. şi nici o pană flutură. visând visări pe care nu le-a-ndrăznit vrun muritor. Nici alt cuvânt nu proferă. Adânc în beznă pătrunzând. Sui. Intră un corb măreţ din sfinte vremi ce s-au dus demult în zbor. Căci cine. Până ce buza-mi murmură: “Alţi prieteni şi-au luat zborul ieri. Şi foşnetul mătăsii grele a purpuriilor perdele Mă-nfiora cu un fantastic şi nemaiîncercat fior Cât. Atunci dau drumul la fereastră. Am auzit iar o bătaie. vă implor. lugubru şi vechi corb plutind pe-a’ nopţii adieri ! Ce domnesc nume porţi pe-a’ nopţii plutoniene adieri ?” Răspunse Corbul: “Nicăieri”. cu-o umbră vastă. în van cercasem alinare În cărţi. Mult mă miră cuvânt atât de clar la zburător urât. Acesta e li-atâta dor”. Aceasta e şi-atâta dor”. şi-atâta dor. Dar fapt e că stam dormitând şi-atât de-ncet aţi fost sunând. Şi-atât de-ncet aţi fost bătând la uşa mea-n pridvor. deşi creasta-ţi este rară” – strigai – “nu eşti un pierde-vară.ANALIZA VALORII “E-un oaspete” – mi-am zis atunci – “bătând la uşa mea-n pridvor. gemând. Deşi răspunsu-avea puţin rost şi puţine-apropieri. Să dau răgaz inimii mele. îmi aduc aminte clar. zise doar Acest cuvânt ce risipea tot sufletu-i în adieri. dar parcă mai puţin uşor. şi-atâta dor. şi taina asta s-o explor: E vântul şi atâta dor”. Ci sufletu-mi crescu pe loc. Beznă era şi-atâta dor. şi taina asta s-o explor. sui pe-al uşii căprior. deschid larg uşa la pridvor. Un oaspete târziu cerând lăcaş la uşa mea-n pridvor. cu sufletul arzând văpaie. 215 . “Desigur”. că muritor pe lume vede Corb sau alt animal ce şede pe uşa unei încăperi. şi pacea n-a fost tulburată Şi-un cuvânt singur spus o dată a fost cuvântul stins “Lenore !” Pe-acesta-l murmurai şi-un écho mi-ntoarse murmurul “Lenore”. Spectral. dureri mele de Lenore. pe veci. El nici măcar din cap nu dete. Să cercetez. mi-am zis şi-acum în gând: “E poate-un oaspete cerând lăcaş la uşa mea-n pridvor. Tăcerea chiar. Încât nu mi-am dat seama” – Aici. Dar întorcându-mă-n odaie. am stat mult timp scrutând.

O rară şi frumoasă fată cu numele Lenore în ceri ?” Răspunse corbul: “Nicăieri”. şi de pe bust. pe Dumnezeul ce-l reveri. “Desigur” – zis-am – “ce grăieşte e miezu-ntregii sale-averi. dar nici un sunet nerostind Spre pasărea ai cărei ochi ardeau în sânul meu. la cântul marii sfâşieri. Fără nădejdi dar ne’mblânzit. De niciodată . jos. “Profete”-am zis.Nicăieri. Nu va să zboare nicăieri. pe-acest pustiu pământ vrăjit. te desparte” – strigai sărind – “cobe. Răpit unui poet sihastru pe care-amarnicul Dezastru L-a-mpins mai aspru. O. îmi şade încă. Pe locu-acesta bântuit. el pare-un demon ce visează. acestea cumpănind. Şi-n catifele afundând tot trupul. înnodai curând Un gând de altul. prins cu-o gheară-adâncă. pieri ! Şi smulge pliscul tău din sânu-mi. Trăsei un jeţ cu perne lângă uşa cu chipu-acestei fieri. “Cu acest cuvânt. stingheri. În timp ce lampa desemnează. profet sau drac împeliţat. Şi singur sufletu-mi rămâie. Răspunse corbul: “Nicăieri”. Trezit la freamătul produs de-un grai atât de bine spus. Rostea prin graiu-i: “Nicăieri”. sinistru. . 7 Leac împotriva tristeţii. Nu-l va atinge nicăieri. “duh necurat. profet sau drac împeliţat. hai. “Profete”-am zis. potrivit credinţelor celor vechi. ce fâlfâe-n învăpăieri. Acestea şi-alte frământând. vibrat din tainice căţui De serafimi al căror pas suna uşor printre tăceri: “Nemernice. Pe bolta de de-asupra noastră. iată” – am zis – “prin îngeri Domnul ţi-a trimis Uitare-uitare şi nepenthes7 de-acea Lenore-a ta de ieri.216 Gh. spune sufletului meu bătut de jale de-i e dat Să-mbrăţişeze-o fată sfântă cu numele Lenore în ceri. din uşă. “duh necurat. Dar corbul încă aplecând spre zâmbet întristatu-mi gând. Oh soarbe. La acest spectral. spune. şi uită pe Lenore de ieri”. dacă speri !” Răspunse corbul: “Nicăeri”. Ori ca Satana ori Furtuna te-au dus pe-aceste adieri. augural corb din alte eri. Pe bustul palid al Palladei din uşa-acestei încăperi. tot mai aspru. umbra-i în învăpăieri. Şedeam. ci spune-mi. cugetând la pasărea din alte eri. ia-ţi umbra-n altă parte. pieri !” Răspunse corbul: “Nicăieri”. Pân’ce troparu-i capătă isonul marii sfâşieri. lucind de-a’ lampei mângâieri. departe Du-te-n furtună şi în noaptea plutonianei adieri: Nu lăsa pană mărturiei mincinii ce mi-ai spus-o mie. Şi corbul. Şi cu a ochilor săi rază. COMAN Şi el pleca-va mâine-aiuri.-mi şade încă. soarbe-acest nepenthes. Iar sufletu-mi din umbra asta. Aerul fu mai albăstrui. ca şi nădejdele-mi de ieri” Dar corbul zise: “Nicăieri”. şi capu-alene aplecând Pe-al pernei vioriu veşmânt.

În practică: . în vederea unei opţiuni cât mai întemeiate se face. acceptându-se modificări raţionale. deşi necesită o muncă intelectuală destul de obositoare – extenuantă . apel la tehnici auxiliare (“completarea dosarului”) ca.în etapa următoare PAU. depinzând de anvergura problemei (de la o săptămână până la câteva luni). . Se simulează astfel poziţiile avocaţilor celor două părţi dintr-un proces. se trece la ultima etapă PAA. o echipă asumându-şi “apărarea” soluţiei (sau soluţiilor) mai vechi. Metoda Moliere (sau a profanilor) se aplică problemelor cu soluţii epuizate din punctul de vedere al specialistului. . respectiv. se examinează consecinţele. atenuând discordanţele prea flagrante şi înlăturând – când este cazul – elementele evident absurde. fie prin întrebări orale directe. fie prin chestionare scrise. . respectiv etapa PAG (“problema aşa cum a fost dată ”). juriul alcătuit din componenţii celor două echipe reunite şi conducătorul lor. diametral opuse). amuzantă chiar. cealaltă expunând o soluţie total diferită. de aceea se recomandă ca elaborarea acestora să se facă prin tehnica Delphi. “rezolvarea problemei”). În intervalul de timp dintre etapa a doua şi etapa a treia. tehnica Delphi. câteodată – iar rezultatele – dacă “procesul” a fost bine condus – sunt foarte spectaculoase. de obicei. Această metodă prezintă foarte accentuat cele trei etape ale activităţii sinectice. unde. solicitându-se opiniile unor specialişti de înaltă competenţă în domeniul respectiv sau în domenii tangente. apoi se revine pas cu pas (reiteraţie) la situaţia iniţială.ANALIZA VALORII 217 Metoda divergenţei (sau a “avocaţilor”) îşi propune aflarea unor soluţii noi prin punerea în oponenţă în cadrul unui proces regizat al rezolvărilor clasice – depăşite sau numai saturate – cu clişeul lor. devenite banale (“Ce ar fi dacă am proceda cu totul altfel ?”). se opun două puncte de vedere divergente. (Întocmirea unor chestionare potrivite este esenţială în reuşita acestei metode. Principiul metodei cere inversarea unei soluţii. Se face apel la neiniţiaţi (luaţi at random – la întâmplare.un arbitru judecător (“lider” al procesului sinectic) examinează cele două puncte de vedere. două echipe – ambele de câte 3-4 componenţi – îşi expun părerile (prin regula jocului. de exemplu. adică prezintă problema “aşa cum a fost înţeleasă ”de fiecare dintre cele două părţi. uneori chiar “inversă”. deşi faptul este unul şi acelaşi. consultându-se specialişti cu o bună experienţă în activitatea sinectică). .după un timp oarecare. Activitatea participanţilor – ca în toate metodele sinectice – este de multe ori foarte atrăgătoare. după şedinţele de dezbatere (şedinţe cu pronunţat caracter sinectic) ia hotărârea finală (“verdictul”. de obicei adolescenţi sau chiar copii).se prezintă situaţia ce urmează a fi reconsiderată (“descrierea incidentului” sau a “faptului juridic”).

constructoare de motoare de avion. care. S-au constituit două echipe sinectice care au aplicat cu bune rezultate metoda detectivului într-o serie de probleme rezolvate până atunci de grupul de cercetare. metafora jucând în această metodă un rol esenţial.se expune cazul echipei de investigare (PAG). discutate de echipa de lucru în câteva şedinţe. firma britanică a cerut unui grup de cercetători să propună: a. echipa adresează organismului care a prezentat tema o listă de întrebări (nu se putea concepe o metodă de factură poliţistă fără un sever interogatoriu). dezvăluindu-l pe vinovat în persoana cea mai puţin suspectă. eliberaţi de orice prejudecată ştiinţifică. o deosebită atenţie se va acorda celor mai – aparent – neînsemnate amănunte şi se prelucrează materialul. – un dispozitiv pentru reducerea vitezei produselor de ardere. În continuare există formate două echipe cu componenţă şi sarcini deosebite. În consecinţă. temă ce va fi încredinţată unei alte echipe.pe baza răspunsurilor primite. . nevoită să suporte şocurile produselor arderii care pot depăşi viteze de 3000 km/h. După exemplul eroului lui Conan Doyle. Metoda Sherlock Holmes (sau a detectivului): căutarea adevărului (adică a dezlegării problemei) acolo unde pare cel mai puţin plauzibil. Exemplu: O mare firmă din Anglia. cât mai aproape de sfârşit. neoferind siguranţa necesară în funcţionarea părţilor calde ale turbinei. după reţeta romanelor poliţiste. După cum s-a subliniat anterior. îşi plasează suspans-ul. metoda detectivului respectă cu scrupulozitate etapele sinectice: . se emite tema de prelucrat (PAU). a ajuns la concluzia că nici unul dintre materialele încercate nu a dovedit suficientă rezistenţă la impact. folosind cu precădere procedeul pseudologiei. Ca şi în metoda avocaţilor. nu sunt neglijate nici cele mai mici amănunte care pot oferi surpriza: aceasta ţâşneşte câteodată tocmai din cercetarea minuţioasă a unui detaliu neglijat până atunci. de foarte înaltă competenţă în domeniul respectiv.218 Gh. . b. cu vastă cultură şi cu verificate posibilităţi intelectuale) denumite fools teams (echipe de smintiţi). folosind cu precădere procedee de cutie opacă. prima echipă de investigare alcătuită din 12 persoane de vârste şi specialităţi diferite pregăteşte materialul necesar echipei de lucru formată dintr-un număr mai redus de membri.pentru înţelegerea problemei. . în numeroase universităţi din SUA s-au constituit colective speciale de “profani” (dar şi specialişti în alte domenii. confruntată cu dificila problemă a găsirii unor materiale optime pentru turbinele cu gaze. în care autorul. 5-6 specialişti. – un material – nu excesiv de scump – capabil să corespundă grelelor condiţii termice. COMAN Americanii numesc această metodă IWI (Imagination without inhibition = închipuire fără oprelişte). sugerează soluţii noi.

a a Pentru etapele a II. îşi închipuie lesne cam ce cuvinte ar putea fi incluse în lista A – conform legilor jocului – şi caută să evite. s-a rezolvat. un chimist japonez – doctorand la aceeaşi universitate. se caută rezolvarea cea mai potrivită. izgonind din minte acele cuvinte şi impunând o anumită cenzură noţiunilor pe care le propune. Şedinţele grupelor reunite respectă. cel mai tânăr fiind doctorandul chimist (24 ani). medie serios afectată de vârsta matematicianului (52 ani). de multe ori foarte eficiente. singurul membru mai în etate. Metoda cuplurilor aleatorii (sau a împerecherii la întâmplare) este o metodă euristică la care intervine subconştientul participanţilor şi hazardul cu rezultate surprinzătoare. .ANALIZA VALORII 219 a Lucrările au durat aproape un an. În alcătuirea listei B intervine (uneori foarte energic) imaginaţia: membrii grupului B.593” care a echipat avionul “Concorde”. Este de la sine înţeles că echipajul B nu cunoaşte decât subiectul în discuţie nu şi cuprinsul listei alcătuite de primul echipaj. adjective. între altele. Biletele se împăturesc de către arbitru. apoi mâna hazardului la împerechează şi le prezintă conducătorului care înregistrează într-un tabel cuplurile astfel obţinute. se amestecă bine. Exemplul I. lista B va fi rezultatul dialectic al dialogului – foarte intim şi foarte subtil – dintre gândirea de mâna dreaptă şi cea de mâna stângă.(înţelegerea şi dezlegarea problemei) se alcătuiesc două echipe. pe ele şi orice alt cuvânt implicat. la nevoie. un matematician german şi un psiholog – liderul echipei – cu mare experienţă sinectică. Fără să se poată ajunge la o soluţie definitivă pentru un dispozitiv de reducere a vitezei produselor de ardere. Se urmăreşte realizarea unui motor termic îmbunătăţit şi care. tabelul se prezintă echipelor reunite şi într-o şedinţă sau.şi a III. din care 9 luni numai etapa a IIîncredinţată unei echipe de 5 specialişti: un inginer aeronautic – unul dintre proiectanţii reactorului “Olympus . cu rigurozitate. care – aparent – nu au (nu trebuie să aibă !) nimic comun cu tema propusă: substantive. cunoscând tema. un fizician – profesor la Cambridge. foarte mulţumitor problema materialului termorezistent şi anume un produs ceramic foarte ieftin şi perfect adaptat condiţiilor impuse. iar echipa B elaborează o altă listă cu acelaşi număr de cuvinte (număr n stabilit la început de arbitrul – conducător). fără mecanism bielă-manivelă. Echipa A întocmeşte o listă de cuvinte strâns legate de problema dată. Rezultă o corespondenţă a fiecărui element al mulţimii A cu câte un element al mulţimii B. în schimb. cuvinte găsite în mod spontan şi absolut fără nici o consultare (este de dorit ca fiecare participant din acest grup să înscrie în listă orice cuvânt care-i vine în minte). Media de vârstă a echipei: 35 de ani. regulile sinectice: discuţie liberă de durată mijlocie până la cel mult o oră şi jumătate – nimeni nu se abţine. un arbitru al jocului şi un reprezentant al întâmplării (de obicei un copil). nimeni nu caută să acapareze sau să dirijeze schimbul de păreri. să permită mişcarea de rotaţie direct. în oricât de multe. verbe.

în folosinţa actorilor bătrâni rămaşi singuri şi cu puţine mijloace de subzistenţă. 12 – răcire.1 . 4 – piston. utilizarea unui mecanism rotativ (roată. 5 –ploaie. în vederea stabilirii unor corespondenţe capabile să sugereze soluţii interesante.4 .7 .18 ani. .220 Gh.6 . 2 – cilindru. ajutoare la spălătorie. 5 – cursă. Exemplul II. 9 – aprindere. 12 – frunză.11 . 11 – bielă-manivelă. 11/2. În următoarele şedinţe se poate repeta tragerea la sorţi cu aceleaşi elemente. o ţărăncuţă simplă. prin mâna copilului. lăsată prin testamentul unui fost mare regizor. 10 – ciupercă.8 : carburator – fluture : cilindru . 10 – evacuarea gazelor. sau cu altele (prin refacerea listei B).2 . care îşi duc ultimele zile în condiţii destul de bune şi într-o ambianţă oarecum familiară. 6 – supapă. a condus la următoarele corespondenţe: A 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 B . Jocul hazardului.râmă : alezaj – şanţ : piston – vânt : cursă – ciupercă : supapă – ploaie : bujie – frunză : comprimare – arici : aprindere – umbrelă : evacuarea gazelor – ac : bielă-manivelă – moară : răcire . 8 – comprimare. 9 – arici. 4 – râmă. cel mai tânăr dintre pensionarii vilei – abia trecut de 60 ani – renumit pentru nepăsarea şi neseriozitatea lui (îşi risipise averea la masa de joc şi în nenumărate aventuri amoroase).12 . Lista B: 1 – fluture. rotor) în locul bielei-manivelă. locuiesc câţiva bărbaţi şi câteva femei. 7 – bujie. 7 – umbrelă.10 .5 .9 .vultur Încă din prima şedinţă au fost sesizate împerecherile 10/11. 2 – moară. Un foarte cunoscut scenarist italian a propus următorul subiect de film: într-o vilă. Printre aceştia se află un vestit comic al ecranului. 6 – vânt. COMAN Lista A: 1 – carburator. şi 12/8 care au sugerat: înlocuirea supapelor cu ace profilate. 3 – şanţ. Şi aici printre “umbre ” i se întâmplă să se îndrăgostească – prima lui iubire adevărată – de o fată de 17. folosirea de aripioare batante pentru activarea aerisirii (în cadrul soluţiei: răcire cu aer). 8 – vultur. 3 – alezaj. 11 – ac.3 .

regizorul – la sugestia unui bun amic. poate dispune şi de mijloacele .talent. Lista alcătuită de cea de-a doua echipă cuprinde: 1 – război.vin II (5/12) :trecut .dispariţie III (4/7) :deznădejde . fără iluzii. 8 – succes. îl respinge. 2 – pictură. strălucită stea a cinematografiei italiene. însoţit de copii curioşi şi de amintiri… XI – Una dintre fostele lui iubite moare. 5 –trecut. 2 –fată. artistul se sinucide aruncându-se în lacul din apropierea vilei. se resemnează şi se consolează cu un hobby din tinereţe. 9 – comedie.pictură IX (8/10) :cămin . student.lac VII (1/1) :artist . 10 – speranţă . plictisit de toate.ANALIZA VALORII 221 Pentru rezolvarea situaţiei.floare XI (11/9) :moarte .război VIII (6/2) :viitor . 3 – vin. 11 – incendiu. 11 – moarte. îndrăgostitul modelează obiectul dragostei sale) şi profitând de fericita coincidenţă a unei moşteniri neaşteptate. Zi de zi colindă împrejurimile cu paleta pe umăr. ca de exemplu: (V/XI): Artistul se ocupă de educaţia fetei (un Pygmalion invers. şi după doi-trei ani de muncă intensă – o lansează cu deosebit succes ca nouă. 4 – deznădejde. 9 – avere. singur pe lume.succes VI (12/6) :dramă . VI – Fata. 6 – viitor. 8 – cămin. Jocul întâmplării conduce la următoarea împerechere: A B I (9/3) :comedie . 7. Prima echipă propune lista: 1 –artist. pictura.incendiu V (2/8) :fată .copil Cuplurile aleatorii au sugerat: III – Fără nici o speranţă. 12 – dramă. 4 – copil. 5 – floare. artistul pleacă în căutarea lui. profesor de psihologie – recurge la o rezolvare după metoda cuplurilor aleatorii.călătorie IV (3/11) :dragoste . 6 – lac.avere XII (10/4) :speranţă . 7 – călătorie. 10 – singurătate. cu nădejdea că… Metoda se pretează foarte bine la intercombinarea sugestiilor. 3 –dragoste.singurătate X (7/5) :talent . acum flăcău de 20 ani. deşi măgulită. lăsându-i întreaga avere cu care… XII – Una dintre fostele lui iubite îi scrie pe patul de moarte. VIII – Neizbutind să-şi atragă fata. mărturisindu-i că au un băiat. realizând ridicolul şi imposibilul situaţiei. fostul comic al ecranului părăseşte vila plecând într-o lungă călătorie… V – Artistul sesizând naturaleţei fetei – de o candidă frumuseţe – se ocupă de instruirea ei. 12 – dispariţie.

de aceea. an. În acest scop se întocmesc anumite diagrame care permit inventarierea tuturor combinaţiilor coerente. căutând să sublinieze în artă sentimentul tardiv şi insolit. compatibile cu tema dată. vestea că are un fiu îl vindecă pe deplin. Se pot menţiona în aceste sens următoarele reluări de idei: TRANZISTORUL care a înlocuit aproape complet tubul electronic poate fi considerat ca o reapariţie a galenei. servicii şi. şi metoda retrospectivei. întrucât are la bază revenirea la unele descoperiri anterioare. fiind tot ca şi aceasta un semiconductor. pur şi simplu. a3. b3. Metoda Recode (Revalorisation des Conceptions Depasees) numită. …. Astfel. poate cuprinde asociate elementelor structurale oricâte ale elemente omologate capabile să joace acelaşi rol în structură. COMAN materiale pentru a-şi îndeplini opera: transformarea tinerei ţărănci într-o mare vedetă de cinematograf.5. Zwicki. îşi va găsi fiul şi lângă el – sau măcar în apropierea lui – va afla căldura necesară ultimilor ani pe care îi va împărţi între mai vechea pasiune pentru pictură şi necunoscuta – până atunci – dragoste de tată. reclame comerciale. Există alte numeroase exemple de reluări de idei emise cu mult timp în urmă dar care n-au putut fi aplicate datorită stadiului de dezvoltare a ştiinţei şi tehnicii în acel moment sau. produse noi. Z: A =a1.222 Gh. în general. B = b1. tot ce poate face obiectul gândirii omului). …. utilizat în locul benzinei. cutii morfologice sau mulţimi formatoare sunt construcţii n-dimensionale. METANOLUL. sau: (VIII/XII): Reîncepe să picteze. a2. abandonate între timp.5. reaminteşte folosirea gazului de iluminat – cu care are multe asemănări – în primele motoare termice cu ardere internă (motorul brevetat şi construit în 1860 de francezul Lenoir). în acest caz. se pot defini nişte mulţimi omoloage: A. bineînţeles.bn . de fapt. profesor la Institutul tehnologic din California. …. Metoda a fost elaborată de astronomul american F. aceste diagrame Zwicki. 6. Analiza morfologică pentru ierarhizarea soluţiilor la analiza valorii Prin morfologie se înţelege. metoda poate fi denumită analiză structurală. structura studiată şi. dar cu anumite modificări actualizante ale ideii iniţiale. pe bună dreptate. un înţeles foarte larg: scenarii de film sau teatru. arbitrare. nu au fost înţelese de contemporani. b2. B. având ca obiectiv examinarea posibilităţilor de realizare a unor proiecte în premieră (termenul proiect are. formată din am’numite elemente bine definite. O structură concretă sau abstractă. De aceea se spune că la elaborarea unui produs nou 90% din activitate este de documentare.

z2. Z poartă numele de morfologie sau. un model al metodei morfologice Dacă din fiecare mulţime formatoare se extrage un element (şi numai unul) şi dacă – din motive de organizare structurală – coordonăm aceste elemente în ordinea mulţimilor din care au făcut parte. .. …. . atomică. ………. mai propriu.6. b1. z3. …. obţinută din combustibili gazoşi.6. ………. De exemplu (după Zwicki) – abordarea problemei surselor concrete de energie în proiectarea motoarelor pentru zboruri cosmice. la sol sau pe un satelit (cu . b2. …. produsă direct pe navă. Z = z1. structură.ANALIZA VALORII 223 ……………………. b1. .Z sau.7. cutie structurală. mulţimea unor mulţimi formatoare: A. B. a1. figura 6. cutie morfologică. Modelul teoretic al conduitei creative. Z sunt mulţimi formatoare.. Fig. sau produs morfologic) Fig. Mulţimile A.6. Un exemplu de construcţie n-dimensională (cutie morfologică. B. sau cutie structurală. Sursa de energie poate fi: solară. ………. zn. se realizează o mulţime Z: a1.z4 etc. chimică.6.z3 sau încă: a2. Mulţimea mulţimilor Z va fi o mulţime produs morfologic.

deoarece se operează cu imagini. îl constituie modelul teoretic al conduitei creative sau al structurii intelectuale integrate elaborat de I. factor de integrare şi concluzionare. chimică sau mecanică. cum ar fi : sursă energetică solară cu alimentare mixtă (o baterie de rezervă încărcată la sol. Modelul este o cutie cu 4x5x6 = 120 de sertare. denumit de psihologul elveţian Jean Piaget. (Această variantă a fost folosită cu bune rezultate în primele etape ale programelor spaţiale). întrucât se folosesc cuvinte. figura 6. oferind însă unele avantaje notabile (cost redus.7. este materia primă asupra căreia acţionează intelectualul. Guilord propune patru modalităţi de acţiune: C1 – imaginativă. γ) – soluţii raţionale. utilizându-se conexiunile dintre elementele Umweltului. având pe cele trei dimensiuni: conţinutul. selectează elementele de semnificaţie şi le prelucrează provizoriu (le ajustează) în vederea stocării lor. δ) – soluţii noi. succes public etc. de o restrânsă folosinţă. altele incompatibile (energie obţinută prin combustibil gazoşi pe un satelit). electrică. C3 – relaţională. Cutia structurală poate fi considerată ca un fişier cu sertare deschise în toate cele trei direcţii. Un alt exemplu. convertibilă după necesităţi. conţinutul fiecărui sertar constituind o combinaţie distinctă acelor trei grupe de elemente componente. CONŢINUTUL. alta pe navă. C4 – capacitatea de abstractizare. încă neluate în consideraţie. numărul de sertare în exemplul citat este 3 4 = 64. Guilford în 1967. . Se disting cinci tipuri de OPERAŢII: O1 – de cunoaştere sau de baleiaj.soluţii neinteresante banale. alimentată periodic printr-o celulă electro-solară) şi energia electrică debitată. operative (O) şi produsul (P).224 Gh. conduita cu traiectorie proprie. Metoda morfologică permite plasarea combinaţiilor obţinute în patru categorii: α) .P. înmagazinată într-o baterie purtată de navă şi utilizată în forma ei primară). COMAN acumulatori sau motoare alimentate prin unde radio) mixt (acumulatori încărcaţi periodic de la o sursă existentă pe navă) şi utilizată sub formă termică. mai mult sau mai puţin clasice. C2 – semantică (semnificaţională).). β) – soluţii neutilizabile din cauza neafinităţii elementelor combinate. oarecum notoriu. Şi în exemplul dat unele combinaţii sunt banale (energie electrică produsă la sol. iar câteva noi . fiecare cu o anumită semnificaţie. subiectul investighează lumea înconjurătoare (inclusiv lumea ideilor). fiabilitate deosebită.

8-a) şi C1O4P6 (figura 6. P6 – modificarea continuă a Umwelt-ului. spre exemplu. prin care intelectul îşi impune condiţiile personale. de multe ori neprevizibile (implicaţiile de neînlăturat ale permanentei evoluţii a intelectului). apoi după suficientă acumulare de date. de finisare a elementelor acceptate. respectiv înmagazinarea O3 – de construcţie (denumită de Guilford gândire divergentă). P4 – gruparea cercurilor (submulţimi ale Umwelt-ului) în sisteme. altă cale nefiind posibilă). mai întâi pe baze cantitative (de raporturi între eigen – valori.ANALIZA VALORII 225 O2 – de memorare. pe sortimente calitative. adică operaţie foarte complexă de analiză comparativă a elementelor stocate. O5 – de evaluare şi clasare. pentru creativitate sunt mai interesante secvenţele: C4O3P5 (figura 6. P3 – corelarea unor elemente afine. având menirea de a ordona elementele comparate şi finisate în vederea clasării lor pe cercuri sau dosare. O4 – de convergenţă. intersectarea şi reunirea unor cercuri funcţionale. . adică: capacitatea de abstractizare + operaţia de convergenţă = modificarea Umwelt-ului (mai ales pentru creaţia artistică)). Dintre combinaţiile care se pot face (produsul fiind considerat ca o rezultantă a operaţiilor asupra conţinutului. P5 – distorsionarea elementelor stocate prin înnoirea discretă a Umwelt-ului. este operaţia de prelucrare efectivă. o problemă simplificată privind aflarea unui nou mijloc de transport. PRODUSUL activităţii intelectuale constă în: P1 – reţinerea în Umwelt a tuturor elementelor selecţionate. Se va examina. pe trasee. operaţie finală.8-b). P2 – separarea lor pe cercuri funcţionale.

şină). c4 – cablu. B. C.226 Gh. a2 – apă. c2 – abur. Adică în total: 4 x 4 x 5 = 80 de combinaţii.6.8. Modalitate de acţionare: c1 – gaze. c3 – electricitate. Exemple de secvenţe obţinute prin metoda morfologică Variantele ar putea fi următoarele: A. c5 – energie atomică.25 Matrice pentru trierea soluţiilor a1 b1 C1 C2 C3 C4 C5 x 0 1 0 1 b2 0 0 0 0 1 b3 0 0 0 x 0 b4 x 0 x x 1 b1 0 0 1 0 0 b2 x x x x 1 a2 b3 0 x 0 0 0 b4 0 0 0 0 0 b1 x 0 1 0 1 b2 0 0 0 0 0 a3 b3 x x 1 x 1 b4 x x x 0 1 b1 1 x 1 0 1 b2 0 0 0 0 0 a4 b3 x x 1 0 1 b4 0 0 X 0 1 . Mediul de transport: a1 – aer. a3 – pământ. b4 – element de ghidare (cablu. Tabelul 6. b2 – corpul vehiculului. COMAN Fig. a4 – subteran. Elementul de contact: b1 – aer. b3 – roată.

a1b4C3 (telefericul) sau a4b3+4C3 (metroul) etc. S-au folosit notaţiile: 0 – soluţie nefolosibilă (α sau β). a.x) şi au fost reţinute 17 soluţii (1). altele necoerente: a1b3C1 (orice vehicul cu roţi… în aer). a4 – patine. d2 – cablu. a3b1C3. b3 – cu aer comprimat. În total au fost eliminate 63 de soluţii (0.5 (autovehiculul pe pernă de aer acţionat electric direct sau electric de la pilă atomică) ş. încă utilă (γ). b7 – atomic. . a3 – cablu. încă utile: a1b’1C1 (avionul). Dacă trecem la un exemplu asemănător. Din cele 80 de soluţii înregistrate în matrice. d6 – ghidaj magnetic. b2 – cu explozie. a2 – roţi cu şanţ de ghidare. c2 – cabină de lemn. neutilizată (δ). d5 – ghidaj electric (înaltă frecvenţă).ANALIZA VALORII 227 Cât timp numărul soluţiilor nu este excesiv (de obicei ele sunt de ordinul miilor şi chia a zecilor de mii) se poate proceda relativ simplu. a5 – pernă de aer. B. unele sunt epuizate: a3b3+4C2 (trenul cu aburi). prin întocmirea unei matrice de triere. probabil ale viitorului. tabelul 6. dar mai complex de vehicul terestru (astfel prezentat): A. carton presat). d4 – manşe. C. Suprastructura: c1 – cabină metalică. şi unele noi. b5 – electric.25. b6 – eolian. ca de exemplu: a1b1C5 (navă aeriană acţionată prin energie atomică). hârtie. altele existente. b4 – cu abur. a6 – elemente articulate. Modalitate de conducere: d1 – şină. x – soluţie existentă. c4 – cabină de beton (simplu sau armat). d3 – volan. 1 – soluţie bună. D. Mijlocul de deplasare: a1 – roţi pe pneuri. c3 – cabină uşoară (răchită. c5 – fără cabină. Motorul: b1 – diesel.

rămân astfel numai 37 de combinaţii (adică 37/1260 ≈ 3%). … ş. Un grup de specialişti atribuie coeficienţi de acceptare sau interes fiecărui element. Cum acest lucru este dificil când numărul combinaţiilor este foarte mare. b2. dintre cele mai uzuale sunt: W) Ordonarea restrânsă. a3. b6. X’) RANDOMIZAREA PONDERATĂ Pentru a îndruma într-o oarecare măsură tragerea la sorţi. b7-d3. la încrucişarea coloanelor cu şirurile rezultând pe rând: a1b1c1. fără nici o combinaţie specială. se escamotează echi-probabilitatea extragerii tuturor variantelor. b7d4 (5 asociaţii) ca nefiind compatibile. De exemplu. W) ORDONAREA RESTRÂNSĂ În matricea de triere (tabelul 6.. calea cea mai apropiată de ordonare completă prin matricea de triere este aceea a restrângerii inventarierii. operaţii care micşorează simţitor numărul variantelor. a6-d3. c2. permiţând ordonarea completă a variantelor rămase. d1 şi d2 (13 elemente) ca perimate. impunând aprioric şi deliberat şase diferenţiate combinaţiilor introduse în urnă.228 Gh. eliminarea cuplurilor incompatibile. c4. ultra-banal. mai greu de inventariat într-o matrice de triere. până la ultimul sertar: a4b4c5).a. b1. îndeobşte două: eliminarea iniţială a elementelor structurale prea triviale (aici sensul este de prea comun.m. b4. a4b4c1. în prealabil s-au efectuat câteva eliminări prea evident necesare. de asemenea. prin adoptarea unor restricţii.d. …. În cazul autovehiculului terestru de mai înainte se pot elimina de la bun început elementele: a2. X) Randomizarea simplă. numărul limită de extrageri întâmplătoare ar = 6 x 100 = 600 de extrageri. cuplurile: a1-b3.25) s-au trecut toate combinaţiile obţinute (adică tot conţinutul tuturor sertarelor cutiei morfologice. fiind numărul de submulţimi sau morfologii) mai ales dacă. a6-d4. arhicunoscut). X) RANDOMIZAREA SIMPLĂ Acest procedeu se rezumă la o simplă tragere la sorţi a uneia sau mai multe combinaţii. dacă sunt de examinat o mulţime-produs de 10000 de variante formate pe 6 morfologii. Se admit că – atunci când numărul combinaţiilor N > 5000 – se poate limita la ( m n ) numărul de extrageri din urnă (m. adoptânduse o ordine simplă şi integrală. COMAN rezultă 6x7x5x6 = 1260 de variante. fi: 6x 10000 . a1b2c1. a4. c3. În asemenea cazuri (şi în altele cu şi mai multe combinaţii) se folosesc diferite procedee. Y) Înaintarea aleatorie. c5. X’) Randomizarea ponderată.

c 2. b3.395. de aceea în aceste cazuri se schimbă automat semnul (+1) în loc de (-1) şi. respectiv (-1) în loc de (+1). c 3. la fel.d. se schimbă apoi indicele aceluiaşi element (sau al altuia). prin adăugarea unei unităţi (pozitive sau negative) ş. întrucât 1 1 = 0 nu face parte din morfologie. b4 C = c 1. b1. c1) şi să înaintăm schimbând indicele unui singur element. se schimbă indicele lui a. adăugându-I (+1) sau (-1).a. extragerile ale căror rezultat este o combinaţie înregistrată se anulează. Tabelul 6. a4 B = b1. Se înscriu m2 3 N 2 variante. de asemenea. elementele căruia urmează a i se schimba indicele. o altă condiţie impusă de metodă este de a nu se înscrie de două ori aceeaşi combinaţie. se obţine o nouă combinaţie: (a2b1c1). sunt suficiente deci 20 de combinaţii (adică 50% din numărul tuturor combinaţiilor posibile). ţinând seama de acestea. c 4. cât şi semnul lui 1 se trag la sorţi. în cazul considerat: (9x4. adăugându-i (+1). Y) ÎNAINTAREA ALEATORIE Să reluăm mulţimea formatoare prezentată mai sus: A = a1.31)/2 = 19. tragerea la sorţi se repetă (numai cu combinaţiile trimise la întâmplare. Combinaţia de la care se pleacă.26 Modul de formare a combinaţiilor prin tragere la sorţi Tragerea la sorţi Seria Extragerea I0 I I1 I2 Combinaţia (2) II1 II2 Combinaţia (3) Scopul Combinaţia de start (1) Elementul (+1) sau (-1) elementul (+1) sau (-1) Rezultatul a1b2c2 b -1 a1b1c2 c -1 a1b1c1 II . din acelaşi motiv. a3.m. Observaţie: Indicilor 1 nu li se pot scădea o unitate. c 5 Să începem cu combinaţia de indici 1: (a1. a2. De exemplu. de astă dată afectate de probabilităţile estimate). b2. indicelui maxim (în exemplul considerat. 4 în primele două submulţimi şi 5 în submulţimea C) nu i se poate adăuga o unitate.ANALIZA VALORII 229 Într-o variantă mai pretenţioasă se acordă variantelor extrase probabilităţi diferite de realizare.

inginer). muzician). până se înscriu 20 de combinaţii EXEMPLU: Concurs de scenarii de film O casă de filme austriacă. a2 – într-un orăşel anonim dintr-o ţară oarecare. d5 – un obsedat. a încredinţat unei echipe de creativitate întocmirea unei diagrame Zwicky. c’2 – un conflict social. Acţiunea e brodată pe: c1 – un mic roman de dragoste.230 III III1 Gh. e6 – o femeie ”fatală !”. d2 – un liber-profesionist (medic. c3 – pagini din viaţa unui artist sărac (poet. e4 – fată naivă a unor mici burghezi. d4 – un aventurier. Eroii principali sunt: El: d1 – un mic funcţionar sau lucrător. e2 – o tânără lucrătoare romantică. a3 – la Viena. avocat.d.o văduvă excentrică. d3 – un nepăsător “fils à papa”. UNDE se petrece acţiunea ? a1 – în mediul rural. COMAN elementul c +1 a1b1c1 III2 (+1) sau (-1) Combinaţia (4) ş. Au rezultat 30240 de combinaţii posibile pe următoarele mulţimi formatoare. Acţiunea se încheie prin: f1 – sinucidere: . b3 – în vremurile noastre. c5 – o poveste poliţistă.m. e5 – o fată “de familie”. c4 – o intrigă în lumea celor avuţi. Ea: e1 – fată eroină. actor. intenţionată să organizeze un concurs de scenarii pe o temă dată. a4 – la Paris. e3 – o balerină. CÂND ? b1 – în “la belle epoque” (în jurul anului 1900) b2 – între cele două războaie mondiale. pictor. d6 – un tată de familie fără ocupaţie. e7 .a.

f13 care reproduc aproape până la identitate faimoasa dramă de la Mayerling ai cărei eroi au fost arhiducele Rudolf (cu amendamentul că d3 devine în acest caz prinţ moştenitor) şi foarte tânăra Maria Vecera. foarte numeroase soluţii banale (α) ca de exemplu: ai. Pentru trierea celor peste 30000 de combinaţii. un mic funcţionar se îndrăgosteşte de fata unor oameni neînsemnaţi şi. b1. f6 – glorie. inclusiv a spectatorilor). În primul rând s-a recurs la o ordonare prealabilă introducându-se restricţii de combinare: a1 nu se poate cupla decât cu b2 sau b3. Din cutia morfologică de mai sus s-au obţinut. mai puţine sunt sertarele cu reţete într-adevăr noi (şi în acelaşi timp operante). bineînţeles. de exemplu. 1. f4 (indiferent unde. ca necoerente (β). Fig. indiferent când.6. e4. c1. f4 – despărţire. ci.ANALIZA VALORII 231 f11 – el f12 – ea f2 – crimă: f21 – el pe ea.c2 sau c5 şi se elimină e3 şi e6 etc. în cele din urmă. tragedie ultrauzată într-o duzină de filme de diferite provenienţe din anii ’20 până în anii ’70. e5. conducerea casei de filme a hotărât să ceară echipei de creativitate o randomizare ponderată (X’). mai departe numai cu c1. f3 – moarte naturală. f24 – o altă victimă. Roţi de tragere la sorţi “sectorizate ” în vederea “randomizării ponderate” . f23 – un alt făptaş. bi. f7 – alegerea finalului se lasă la fantezia spectatorilor. f5 – căsătorie. o ia în căsătorie spre satisfacţia tuturor părţilor interesate. d3+4. unele soluţii oarecum clasice însă practice (γ) asigură aşa zisul succes de cassă cum ar fi: a3. f22 – ea pe el. multe altele nu pot fi folosite. d1.9. orice combinaţie care ar cuprinde elementele c1+e1 (un mic roman de dragoste fără… eroină !).

a1 = 0. k.c3 = 0. după multe – şi întortocheate – investigaţii. Va trebui.4.b4 = 0.2. k. adică pentru cei care îşi asumă riscurile.10………. În orice caz.b2 = 0.. în continuare..15. ne-am ocupat de furnizarea produsului sau serviciului optim pentru banii oferiţi sau de furnizarea aceluiaşi produs sau serviciu. Efectuându-se tragerea la sorţi s-a obţinut a3b1c5d4e7f22: în Viena sfârşitului de veac al XIX-lea. poliţia o descoperă pe făptaşă în persoana văduvei excentrice. Gh. respectiv unghiurile θ: Pentru: kij = 1. şi mai înainte de a contribui cu ceva pentru furnizor. o 3..a3 = 0.50………. În acest scop s-au confecţionat roţi de loterie având sectoare proporţionale cu coeficienţi.a2 = 0. idila dintre un aventurier atrăgător. 6. θj= 360 o kij = 0. să se prezinte unele explicaţii asupra meritelor pe care le au propunerile respective.c5 =0. În acest caz.00 ………. ele trebuie să contribuie cu ceva pentru furnizor.1. k. Mobilul crimei: acela obişnuit “melo”. dar sărac şi o fată bogată “văduvioară veselă” se încheie tragic prin ucuiderea tânărului. etc. Cine trebuie să aprobe propunerile rezultate la analiza valorii ? Care sunt nevoile adoptării lor ? Care sunt problemele de rezolvat pentru a fi adoptate ? Cine furnizează fondurile ? Din ce surse ? Cine va executa lucrarea ? Când ? Unde ? Care sector va avea mai mult de câştigat ? Sunt toate sectoarele reprezentate în grupul de analiza valorii ? Înţeleg ele . k. figura 6. θj= 36 . Până aici. sau mai precis. la un cost mai mic.a4 = 0. k. k. ceea ce reprezintă el pentru client.6.9. ceea ce s-a studiat a fost produsul sau serviciul însuşi. θj= 90 o kij = 0. ele trebuie să contribuie cu ceva pentru cei care le aprobă şi le pun în aplicare. COMAN S-au acordat coeficienţi subunitari de interes tuturor celor 37 de elemente conţinute. k. suma lor pe o submulţime fiind 1: k.4. k.c1 = 0.3.urilor de gust îndoielnic: gelozia.232 2.5.3.2.25……….c2 = 0.25. k.b1 = 0. k. Compararea opţiunilor stabilite prin analiza valorii Dintre opţiunile stabilite printr-un studiu de analiză a valorii una sau două ies în evidenţă ca fiind superioare celorlalte.. Din al cui punct de vedere se consideră avantajele ? Mai înainte ca propunerile referitoare la analiza valorii să poată ajuta pe client.3.. o simplă apreciere a performanţelor şi costului va duce la stabilirea opţiunii optime. θj= 180 o kij = 0.

vor scoate la iveală o serie de avantaje şi dezavantaje legate de propunerea care se examinează. circulaţia produsului. contrabalansa toate avantajele. precum şi la multe altele asemănătoare. Cele trei categorii. care sunt cele mai avantajoase pentru conducere. din punctul de vedere al conducerii variază în fiecare situaţie. Numărul nu este semnificativ. La estimarea avantajelor şi dezavantajelor. Primele comparări au ajutat la alegerea acelor opţiuni care sunt cele mai bune pentru client. cu condiţia ca schimbarea să nu modifice succesiunea necesară.ANALIZA VALORII 233 foloasele pe care le vor trage de aici ? Care este sectorul care va avea de suferit ? Va fi vorba de o pierdere a încărcării de muncă ? Va fi o supraîncărcare ? Vor exista întârzieri în planul livrării ? Va exista o pierdere de control ? Stabilirea şanselor de acceptare. Al doilea lucru ce trebuie evitat este de a contrabalansa dezavantajele faţă de avantaje la fel de importante dar necorelate. Pe lângă economisirea de timp şi bani. . Un singur dezavantaj poate. Majoritatea avantajelor şi dezavantajelor se pot clasifica în trei categorii: timp. circulaţia monetară. grupul de analiză a valorii trebuie să stabilească scopurile actuale ale conducerii în domeniul profitului marginal brut. Pierderea de timp poate fi comparată cu câştigul de timp din cadrul aceluiaşi ciclu. de asemenea. înmulţită cu costul evenimentului respectiv. livrările sigure şi vânzările. Noţiunea de utilitate şi de eficacitate reapare atunci când este o diferenţă între o înregistrare de intrare şi efectul înregistrării respective. Economiile de costuri influenţează direct primele două. Importanţa timpului. Vânzările sunt influenţate de ambele. Importanţa relativă a acestor categorii principale. Răspunsurile la aceste întrebări. Astfel. O probabilitate de 50% de a pierde 1000 de dolari dă o pierdere aşteptată de 500 de dolari. Un singur avantaj compensează deseori multe alte dezavantaje pe care le poate avea produsul. un grup de analiză a valorii trebuie negreşit să identifice acele domenii în care banii suplimentari investiţi sau timpul suplimentar cheltuit vor aduce un beneficiu tot atât de bun sau chiar mai bun decât posibilităţile de investiţie obişnuite. bani. La alegerea propunerilor cu cea mai mare probabilitate de a fi acceptată. Comparaţiile actuale vor ajuta la alegerea acelor opţiuni. Pierderile băneşti pot fi comparate cu câştigurile băneşti în cadrul unui timp dat. autoturismele cu asigurarea unei securităţi sporite pentru cei care le conduc şi produc un accident la viteză excesivă nu sunt admise în circulaţie. Două extreme ale calităţii. Cerinţele proiectării sau ale unor servicii care deseori intră în competiţie în ce priveşte resursele ce li se alocă trebuie să aibă o limită superioară şi alta inferioară deoarece acceptarea unui lucru de o calitate excesivă va reduce utilitatea lucrului respectiv. Riscul reprezintă probabilitatea unui eveniment nefavorabil. primul lucru ce trebuie evitat este numărarea lor. Economia de timp influenţează celelalte două. a banilor şi a riscului. risc. dintre cele cunoscute că sunt bune din punctul de vedere al clientului.

COMAN În rezumat. . propunerile trebuie să fie investigate din punct de vedere al acceptabilităţii. ţinând seama că acceptarea poate să nu depindă numai de economii dar şi de ameliorări.234 Gh.

cu un anumit grad de verosimilitate într-o scală de timp. dar în acelaşi timp această probă este insuficientă pentru a justifica luarea unei măsuri. în consecinţă. în care se înscrie şi metoda analizei valorii. sub observaţie. propriile produse şi pieţe ale companiei. Sau. conţinând anumite indicaţii referitoare la timpul de apariţie. precum şi despre atribute tehnicoeconomice. Astfel de prognoze diferă de simple opinii prin aceea că ele se sprijină într-un mod sistematic pe un set explicit de relaţii cantitative şi ipoteze şi sunt produse printr-o logică care conduce la rezultate relativ consistente. Acest lucru dă o indicaţie asupra gradului de urgenţă a acţiunii. dată cu un anumit grad de confidenţă. Orice strategie ofensivă în domeniul progresului tehnic şi tehnologic.1. evenimente care ar putea influenţa viitorul industriei şi. în particular. înseamnă o sumă de sisteme de analiză logică care conduc la concluzii cantitative comune (sau la un număr limitat de posibilităţi) despre atribute şi parametri tehnici şi tehnologici. Prognoza tehnico-funcţională sau tehnologică înseamnă prezicerea unei inovări previzibile a progresului ştiinţei în domeniul respectiv sau a unei descoperiri ştiinţifice probabile. impune efectuarea unei prognoze care să conducă la luarea unei decizii fundamentate tehnicoştiinţific. • Reorientarea majoră a politicii companiei pentru a evita situaţii care par a aduce cu ele pericole sau pentru a căuta noi ocazii favorabile prin: . deşi nu se crede că va conduce la necesitatea unei acţiuni imediate. • Asigurarea cu informaţii mai concludente în urma unei prognoze amănunţite pentru cazurile în care o analiză iniţială găseşte ca posibile. o prognoză este o realizare tehnico-funcţională ori tehnologică. fie o şansă în viitorul apropiat.7. fie un pericol.DETERMINAREA EFICIENŢEI SOLUŢIILOR ELABORATE LA ANALIZA VALORII 7. care permite să îndeplinească o funcţie utilă.ANALIZA VALORII 235 CAP. prezintă totuşi probabilitatea de a deveni importante la un anumit moment şi trebuie ţinute. Sau. • Estimarea scalei de timp pentru evenimente importante în legătură cu orizonturile companiei. Prognoza poate ajuta la luarea deciziilor referitoare la activitatea economică prin următoarele căi: • O supraveghere largă a mediului ambiant pentru a identifica mersul evenimentelor atât în interiorul cât şi în afara sferei normale a activităţii respective. pentru luarea de decizii şi pentru planificare. Necesitatea prognozei de dezvoltare în luarea deciziilor de alegere a subiectelor analizei valorii Definirea prognozei tehnico-funcţionale şi tehnologice. Sau. o urmărire continuă a tendinţelor despre care.

COMAN redefinirea industriei sau a obiectivelor activităţii companiei în lumina unei noii concurenţe. trebuie avută în vedere scăderea treptată a beneficiilor ce pot fi obţinute în urma investiţiilor într-o analiză a valorii. alocarea resurselor între diferite activităţi.236 - Gh. modificarea strategiei corporaţiei. Intelectul uman. Dacă progresul tehnic sau tehnologic ar consta dintr-o succesiune de evenimente întâmplătoare în care nu ar fi posibilă stabilirea nici unei legături între rata dezvoltării progresului tehnic sau/şi tehnologic şi timp. în care se observă o creştere iniţială lentă urmată de o creştere rapidă aproximativ exponenţială care se diminuează pe măsură ce se apropie de asimptotic de o limită superioară stabilită în mod obişnuit de o anumită proprietate fizică. Căile progresului tehnic şi tehnologic. un parametru tehnologic (de exemplu raportul dintre rezistenţa şi densitatea unui material). Curba sub formă de S alungit (1 – perioada de creştere lentă iniţială. în scopul îmbunătăţirii caracteristicilor tehnico-economice a unui produs sau a unei activităţi. 2 – creşterea rapidă. pe măsură ce se produce apropierea de limita sa fizică. analiza datelor de observaţie dintr-un număr considerabil de fenomene arată că progresul nu este întâmplător şi discontinuu. Nu trebuie considerat totuşi că există o cale predeterminată pe care progresul o urmează în mod inevitabil. ca de exemplu performanţe funcţionale (viteza avionului). Fig. exponenţială. legată mai ales de: selecţia de proiecte pentru analiza valorii în vederea îmbunătăţirii caracteristicilor tehnico-funcţionale şi tehnologice. Nu există progres care să apară fără . cu modelele sale de gândire liniare.7.1. Însă. aşa cum se observă în figura 7.1. ci urmăreşte o traiectorie regulată atunci când un anumit atribut. sau o performanţă economică (de exemplu: costul unui kWh. De asemenea. pentru generarea energiei electrice) poate fi reprezentat în funcţie de timp. poate subestima în mod substanţial rapiditatea progresului potenţial la stabilirea specificaţiilor de proiectare în timpul fazei exponenţiale din zona de mijloc. Din studierea formei curbei de tipul S alungit se pot deduce două recomandări importante pentru managementul analizei valorii. În felul acesta se obţine o curbă în formă de S alungit. • Îmbunătăţirea luării de decizii operative. politica de cadre etc. orice încercare de a realiza o prognoză ar fi imposibilă. 3 – ritmul de creştere încetineşte pe măsură ce performanţa se apropie asimptotic de limita fizică naturală) Curba în formă de S alungit este similară ciclului de viaţă a unui produs.

Este probabil ca în final să înlocuiască soluţia existentă într-un domeniu de aplicaţii. conform curbei în S alungit. În practică astfel de situaţii nu sunt frecvente. . datorită faptului că performanţele de început sunt probabil inferioare celor ale soluţiei existente. întrucât rata de creştere este determinată în mare măsură de către efortul tehnologic dedicat ei. o soluţie adoptată se dezvoltă iniţial în mod lent.2. Prin contrast. poate primi la timpul t1 un stimulent din partea unei sarcini bine determinate care îi impune să urmeze calea A1 C1 C2. de exemplu. mai ales atunci când se impun performanţe ridicate. ea se poate întâlni în cazurile când cerinţele pieţei au dus la cheltuieli ridicate pentru obţinerea noilor soluţii tehnico-economice. căci în astfel de momente poate apărea o nouă soluţie tehnică sau tehnologică.ANALIZA VALORII 237 a fi luate decizii umane referitoare la investiţii. o tehnologie care a atins punctul A de pe curba OA. figura 7. Fig. Această soluţie dă naştere adesea unei succesiuni de curbe în interiorul unei curbe „înfăşurătoare” având de asemenea forma specifică. Această nouă soluţie va avea o limită fizică şi un potenţial pentru progres ulterior diferite. desigur. până în momentul t1 poate progresa de-a lungul lui A1A2 numai dacă un factor extern identificabil produce o accelerare de-a lungul lui A1C1. Dar atunci când performanţele celor două soluţii se apropie de acelaşi nivel. După cum ar fi de aşteptat. OC2 prezintă o rată mult mai ridicată a progresului. indicaţiile arată o probabilitate ridicată de a descrie viitorul imediat pentru curba A1A2. Căi posibile de progres (OA – rată medie de creştere. Apropierea de limita fizică nu înlătură necesitatea efectuării de prognoze. o tehnologie urmează o curbă sub formă de S alungit calea reală pe care o ia va fi una din familia unei astfel de curbe.7. este posibil să se modifice forma curbei: de exemplu. mai ales atunci când a preluat conducerea şi când începe să se dezvolte exponenţial.2). De aceea. o limită a maximului pantei curbei determinată de mărimea resurselor la dispoziţie sau rata la care acestea pot fi utilizate. curba descrisă va fi probabil de forma OB. figura 7. potenţialul mai ridicat al noii soluţii atrage un randament mai performant. existând. O tehnologie care a avansat de-a lungul lui OA1 (figura 7. deşi. cu excepţia cazurilor în care el poate identifica în mod pozitiv un factor care ar putea cauza discontinuitate producând pornirea pe alt traseu.2. Astfel.3. Dacă stimulentul de a investi pentru a atinge o performanţă mai ridicată este scăzut. AB – rată scăzută de creştere) Din punctul de vedere al aceluia care face prognoza la t1 încercând să prezinte viitorul şi ştiind că progresul la zi a urmat calea OA2.

Aceste investigaţii ştiinţifice trebuie să evidenţieze elementele esenţiale privind performanţele noilor soluţii tehnice şi tehnologice.3. care are în subordine colectivul de analiza valorii. Efectul produs de către o soluţie în curs de apariţie asupra unei soluţii tradiţionale Iniţial este de aşteptat ca efortul pentru elaborarea unei noi soluţii să fie transferat rapid către alte domenii şi că încercările de apropiere faţă de limita superioară a performanţelor soluţiei stabilite să se reducă. Acest lucru poate fi observat în figura 7. în contextul impactului acestora asupra mediului înconjurător. Un bun exemplu este considerat de înlocuirea combustibililor nucleari pentru generarea energiei electrice cu cei convenţionali. În ciuda apropierii de limita naturală pentru (2) este încă posibil a se investi urmând mai curând calea Tx decât Ty. întârzierea reprezentată de t2 – t3 este semnificativă. Totuşi reacţia poate fi inversă în practică. De aici necesitatea de a identifica stimulentele care ar putea schimba nivelul de sprijin în direcţionarea investigaţiilor ştiinţifice şi efectul pe care aceştia le-ar avea asupra ratei progresului. Acest lucru prezintă însă managerului. stimulate de pericolul prezentat de energia nucleară. Pericolul poate impune un răspuns defensiv şi mai curând către o creştere şi nu o reducere a investiţiei atunci când mai rămâne un potenţial pentru dezvoltare. Fig. uman şi natural. Criza energetică de la începutul anilor 1970 a schimbat însă această stare de lucruri.238 Gh. Prognozele asupra punctului de intersecţie pentru aceste două sisteme prin anii 1960 s-au dovedit prea optimiste. Experienţa în domeniu îi sugerează că încetinirea sau apropierea de limita naturală ar trebui să-l alerteze prevenindu-l de apariţia a ceva nou. O mare parte din capital este investită în sistemul existent.7. În perspectiva timpului. Exploatarea tendinţelor din trecut sugerează un punct de intersecţie la momentul t2. COMAN Nu există lege a naturii care să guverneze apariţia unei noi soluţii tehnice sau tehnologice.3 în care o soluţie deja consolidată (1) este ameninţată de către progresul tehnic şi tehnologic (2). posibilitatea de a se înşela în luarea de decizii. fapt evidenţiat de către partea aplatizată a curbei „înfăşurătoare”. La acest fapt a contribuit în mare măsură progresul înregistrat în îmbunătăţirile neaşteptate ale performanţelor centralelor electrice convenţionale. Acest efect poate fi adesea observat în practică. întârziind astfel punctul de intersecţie până la momentul t3. unde T reprezintă prezentul. dar poate fi de mare importanţă pentru strategia pe termen scurt într-o activitate în care s-au făcut investiţii mari (1). Există însă o limită fizică chiar şi pentru descoperirea de soluţii noi. Dar această reacţie corectă faţă de identificarea unei soluţii de înlocuire nu este lipsită de complicaţii. .

luându-se în considerare prognozele cu privire la modificarea parametrilor fundamentali ai diferitelor tipuri de produse. de asemenea. Prognozele modificării parametrilor fundamentali ai produselor trebuie să constituie punctul de plecare pentru planificarea tematicii cercetărilor aplicative adecvate. este important să se determine. Toate aceste lucrări trebuie efectuate pe baza unei programări adecvate. determinarea legăturilor care pot fi scontate în legătură cu parametrii fundamentali tehnico-economici ai noilor tipuri de produse şi cu domeniul de utilizare al acestora. comparabile competitiv cu orice produs similar. Dar. situate la un înalt nivel ştiinţific şi tehnic. prognozele cu privire la perfecţionarea parametrilor fundamentali ai funcţiilor produselor presupun efectuarea unui mare volum de confruntări de date şi evidenţierea celor mai probabile posibilităţi de dezvoltare a tehnicii. prognoza dezvăluie alternativele progresului tehnic viitor. legate de introducerea noilor tipuri de produse. Prognoza perfecţionării parametrilor fundamentali ai funcţiilor principale ale produselor 239 Perfecţionarea parametrilor fundamentali ai funcţiilor principale ale produselor se realizează. care să influenţeze esenţial metodele de proiectare. modificarea unor asemenea parametri esenţiali ai acestora cum sunt puterea maximă şi randamentul. în primul rând. de produse de consum. Desfăşurarea cercetărilor aplicative şi a lucrărilor de concepţie face posibilă înzestrarea departamentului desfaceri şi deci a comerţului cu noi tipuri. ci şi idei noi. termotehnică. Astfel. Fiecare lucrare de concepţie reprezintă o activitate sistematică de cercetări ştiinţifice şi de construcţii experimentale. modificarea investiţiilor şi a cheltuielilor de exploatare. perfecţionate. Prognozele de dezvoltare a tehnicii se pot întocmi pentru un termen scurt. magnetohidrodinamică etc. referitor la produsele bazate pe noile principii de generare a energiei electrice (termoelectrică. Cunoştinţele şi experienţa lor permit. precum şi numeroase . Rezultatele acestora se concretizează într-o machetă (adeseori funcţională) sau model pe baza căruia se realizează prototipul experimental al noului produs care se introduce în producţia de serie sau de masă. prin intermediul lucrărilor de concepţie.2. La întocmirea prognozelor referitoare la perfecţionarea parametrilor funcţiilor principale ale produselor trebuie antrenaţi cei mai buni specialişti din domeniile corespunzătoare ale ştiinţei şi tehnicii. Din acest motiv.).ANALIZA VALORII 7. Trebuie să se ţină seama că la prognoza tehnicii noi se ivesc numeroşi factori care nu se supun evidenţelor. pentru realizarea lucrărilor de concepţie sunt necesare nu numai cheltuieli însemnate de timp şi mijloace materiale. Pentru perspectiva de lungă durată trebuie să se precizeze. să determine noi principii de proiectare şi realizare a produselor. în general. Ele se bazează pe studierea situaţiei existente la un moment dat în ştiinţă şi tehnică şi pe determinarea celor mai probabile tendinţe ale dezvoltării acestora. Prin urmare. mediu sau îndepărtat. înainte de toate.

oricât de mari ar fi la momentul dat dificultăţile tehnice legate de realizarea lor. Ele deschid adeseori largi perspective cererii de produse noi. în viitor. “La origine . Pentru prognoza dezvoltării tehnicii prezintă o deosebită însemnătate cunoaşterea situaţiei şi a perspectivelor de dezvoltare a teoriei în domeniile legate de tehnica respectivă. fundamentale din punct de vedere teoretic. Noi descoperiri pot duce la dezvoltarea. au condus la crearea unor serii întregi de noi aparate electronice. raportul teorie şi practică e cu totul altul. înseamnă în fond proiectarea unei lumini. De aceea trebuie manifestată multă elasticitate în elaborarea şi aprecierea prognozelor.240 Gh. de asemenea. construirea avioanelor cu reacţie. criticând teoria şi teoreticul şi semnalând prezenţa lor ca pe o mare primejdie… Şi totuşi. de regulă.spune Ştefan Bârsănescu – teoria înseamnă viziune. Istoria ştiinţei şi tehnicii confirmă faptul că toate ideile raţionale şi utile. Se prezintă. în 1938. Aceasta se datorează faptului că crearea de noi tipuri de produse reprezintă valorificarea inginerească a noilor descoperiri ştiinţifice. teoria. vederea unui spectacol. într-un sens care lasă să se observe că ele se găsesc într-un raport de opoziţie. să se evidenţieze tipurile de produse de cea mai mare perspectivă. valori limită inferioare şi superioare probabile de variaţie a parametrilor. prognozele sunt necesare. luându-se drept bază cuceririle ştiinţei la un moment dat. a tehnicii pe căi cu totul neprevăzute. spre exemplu. În mod curent. Teoria. un rol deosebit revine direcţiilor noi care apar în procesul dezvoltării ştiinţei şi tehnicii. în tabelul 7. Aceasta este destul de complicat. stimulează agenţii economici în a veni în întâmpinarea viitorului. Mult mai complicată este prognoza modificării parametrilor fundamentali ai unei tehnici noi. se vor realiza în mod obligatoriu. care deschide voinţei drumul ei de lucru şi odată cu aceasta.4. Ele ajută la găsirea celor mai potrivite soluţii ale problemelor care stau în faţa de producţie şi prevăd atingerea unor perspective ce abia se întrezăresc. înfăţişate de prognoză. clarificarea pe care o aduce cu ea un spirit înseamnă o elegantă invitaţie la atitudine de om ce cugetă. Dacă Napoleon accepta invenţia americanului Fulton pentru construirea navelor acţionate de forţa aburilor sau Hitler accepta. pentru omul care reflectează. Imaginile viitorului. prognoza dezvoltării tehnice se poate face pe mulţi ani înainte. COMAN nedeterminări. Trebuie. ideile noi care au apărut prin cercetarea unor fenomene care sec petrec în corpul solid. clarviziune mintală a actelor noastre devine scânteie. fiecare prognoză prevede. Cu toate acestea. create recent. Când se face prognoza dezvoltării tehnicii trebuie să se ţină seama şi de proiectele care par fantastice la timpul respectiv. a unui fenomen. Şi mai departe. prognoza cu privire la îmbunătăţirea valorii parametrilor instalaţiilor . care aprinde voinţa de a lucra ”. Furate de această convingere. ca viziune ideală a lucrurilor şi acţiunilor. unele spirite fac apologia practicei. De exemplu. De aceea . poate altul era cursul istoriei omenirii. Noile date ale ştiinţei permit prognoza dezvoltării tehnicii. teoria e opusă practicii. îmbunătăţind esenţial reprezentările referitoare la comportarea electronilor în cristale. Aici.

în sus. în partea superioară.1 Estimări privind prognoza asimilării de produse noi Valoarea indicatorului în cazul diferitelor metode de generare a energiei electrice Anii Termoelectrică 5 100 200 10 10 10 10002000 500-1000 200 – 500 Termoionică 50 –100 1000 100000 10 25 30-40 1000 Magnetohidrodinamică 100000 500000 750000 50 55-60 150-350 Cu ajutorul pilelor de combustie 10 100 1000 50 60 60 200-300 100-200 Denumirea indicatorului Unitatea de măsură Puterea maximă a unui agregat kW Randamentul % 1980 1990 2000 1980 1990 2000 1980 1990 Investiţii ştiinţifice (fără costul transformării curentului $/kW continuu în curent alternativ) Ponderea în producţia totală de energie electrică 2000 1980 200 - 120 -150 Nesemnificativă 50-100 - . În cazul axei timpului se ia. valoarea efectivă a parametrului în anul în care se efectuează prognoza se ia egală cu unitatea. sau un interval de 5 sau 10 ani (pentru prognoza de perspectivă). În astfel de cazuri. iar la dreapta anii prognozei (de exemplu 1995-2010)). pe axa absciselor se reprezintă sau diferiţii ani (pentru prognoza operativă). Pe un astfel de grafic. Desigur. se trasează o linie orizontală pe care se înscrie timpul. În acest caz. prin numere.ANALIZA VALORII 241 noi de generare a energiei electrice şi previziunile referitoare la utilizarea acestora în anii 1980. figura 7. Dacă valoarea numerică a parametrului creşte în perioada analizată. Pe axa ordonatelor se indică valorile parametrului asupra căruia se face prognoza.4. Este de preferat ca partea stângă şi partea dreaptă a graficului să fie pe cât posibil egale ca durată. Tabelul 7. 4 ori etc. În funcţie de durata perioadei pentru care se face prognoza. 1990 şi 2000. Un mare interes îl prezintă graficele prin care se arată dinamica nivelului efectiv atins de către unul sau altul dintre parametrii produselor în anii anteriori şi perspectivele modificării acestora în viitor. 3. atunci. de obicei. anul în care s-a efectuat prognoza (de exemplu 1995) împarte graficul în două părţi egale: la stânga se află perioada trecută (de exemplu 1980-1995. datele ulterioare permit precizarea prezumţiilor făcute. anul în care se efectuează prognoza. se indică de câte ori creşte această valoare: 2. Graficele devin deosebit de sugestive dacă variaţia parametrului examinat este exprimată în unităţi relative.

Pe grafice pot fi prezentate nu numai îmbunătăţirea treptată a unuia sau altuia dintre parametrii.7.7.242 1990 2000 Gh. Reprezentarea grafică a rezultatelor prognozei în legătură cu modificarea unor indicatori importanţi ce caracterizează dezvoltarea aviaţiei civile Pentru prognoze se folosesc şi grafice mai complicate. 0. 0. atunci. luată drept unitate. Pe astfel de grafice se poate reprezenta în mod sugestiv de câte ori s-a modificat valoarea numerică a parametrului dat în anii anteriori şi care sunt cele mai probabile ritmuri ale modificării sale în perspectivă.7. ci şi schimbările în salturi ale acestuia prin trecerea la soluţii prezumtive calitativ noi. de exemplu puterea unei maşini. în partea dreaptă a graficului. etc. Pentru perfecţionarea produsului se delimitează. de obicei. În aceasta este . în partea stângă a graficului. printr-o linie plină. câte cinci ani.8. se trasează cu linie întreruptă.9. se indică: 0. COMAN Nesemnif icativă NesemSensinificativă bilă Sensibilă 2-5% Nesemnifica tivă ≈1% Dacă parametrul dat se micşorează.5.5. Fig. În acest caz. Un exemplu de asemenea grafic complex este prezentat în figura 7.4. greutatea etc. vitezele de rotaţie. Graficul prognozei pentru un produs oarecare Pe grafic se arată variaţia unui parametru oarecare. Fig. se trasează dinamica variaţiei efective a parametrului. în josul valorii sale actuale. pe care se reprezintă concomitent variaţia câtorva parametri mai importanţi. randamentul. Variaţia care se prevede.

iar în dreapta – prognoza până în anul 2010. Prognoza cererii este chemată să răspundă la o serie de probleme de însemnătate deosebită: Care sunt factorii cei mai importanţi ce determină cererea ? Cum să se calculeze în perspectivă necesarul de diferite produse ? Cum să se determine ritmurile reducerii preţurilor la noile produse. De aceea. b – capacitatea. ea ajută la determinarea măsurii în care apare raţională cheltuiala de mijloace pentru elaborarea acelui produs. de asemenea. În partea stângă este prezentată modificarea efectivă a indicatorilor din anul 1980 până în anii 1993/1994. în pasageri. Prognoza cererii trebuie să evidenţieze eficienţa economică pentru produsele noi sau modernizarea celor existente. prognoza cererii este necesară pentru determinarea preţului tehnicii noi. trebuie avut în vedere că pe baza prognozelor se pot angaja cheltuieli importante de forţe de muncă. modele de televizoare) şi de produse de un anumit tip (de exemplu. materiale şţi capital care presupun un efort important al agentului economic. Trebuie să se evidenţieze la timp noile cerinţe care se impun faţă de produsele existente.3. De asemenea. La stabilirea unei prognoze este importantă determinarea corectă a noilor probleme şi direcţii de dezvoltare ale domeniilor corespunzătoare tehnicii. d – consumurile directe în exploatarea avionului. pentru modernizarea acestora. pe măsura asimilării acestora şi a creşterii producţiei lor ? Prognoza cererii trebuie să evidenţieze necesarul probabil de produse de un anumit model (de exemplu.ANALIZA VALORII 243 reflectată prognoza efectuată în anii 1993/1994 în legătură cu modificarea unor indicatori importanţi ce caracterizează dezvoltarea aviaţiei civile. Pe acest grafic se prezintă prognoza a patru indicatori: a – volumul transporturilor aeriene. Dacă prognoza se întocmeşte în scopul formării sarcinilor de elaborare a unu produs. stabilirea volumului necesar de producţie a noilor modele de produs. Avantajele beneficiarului reprezintă factorul de bază care determină cererea pentru noul produs. condiţia principală de asigurare a unui volum însemnat al cererii unui . c – intensitatea mişcării pe liniile aeriene. Prognoza trebuie să specifice şi direcţiile de modificare a parametrilor funcţionali ai produselor existente. necesarul total de televizoare de orice model). În diferitele stadii ale elaborării noului produs şi după efectuarea acesteia. Drept unitate este luată valoarea fiecărui parametru în anii 1993/1994. 7. Factori care determină necesitatea diversificării şi îmbunătăţirii performanţelor produselor Prognoza cererii de produse diversificate ca funcţiuni şi cu îmbunătăţiri ale performanţelor se efectuează în diferitele stadii ale tehnicii noi şi în scopuri diferite. Prognoza cererii trebuie să permită.

oferta provoacă cererea. COMAN produs constă în eficienţa economică înaltă a acestuia. Prin urmare. Qa2.4. figura 7. preţul noului produs scade simţitor. Chiar atunci când o tehnică nouă.7. Analiza tehnico-economică permite să se facă o apreciere globală. preţul unei unităţi din noul produs. preţurile mici stimulează creşterea producţiei. Nivelul preţurilor (z) influenţează însă în mod diferit producţia şi cererea. preţul acestuia z2 se menţine destul de ridicat. a diferitelor avantaje şi dezavantaje pe care le prezintă fiecare produs de tip nou. consumatorii la folosirea largă a acesteia. 7. Această situaţie poate să conducă la un surplus de marfă. a produsului nou nu devine suficient de însemnat. datorită avantajelor pe care le prezintă. Cu cât numărul anilor Tv2 în care se fabrică noul produs este mai mare. z2. cu atât se asimilează mai bine şi se lărgeşte producţia acestuia. însă reduce cererea. punerea de acord a opţiunilor producătorului şi beneficiarului Dacă cererea condiţionează oferta. la rândul ei. iar calitatea i se îmbunătăţeşte. să se examineze diferitele variante de construcţie a noilor produse şi să se aprecieze din punct de vedere economic eficienţa fiecăruia dintre aceste variante.6. Preţurile pentru tehnica nouă – factor principal al influenţei cererii de produse noi Alături de o calitate superioară şi de o siguranţă în funcţionare ale noilor tipuri de produse.244 Gh. în expresie monetară. Ulterior însă. depinde de numărul anilor Tv2 de fabricaţie: Z2 = Z2(Qa2) Qa2 = Qa2(Tv2) z2 = z2(Tv2) . până în momentul în care volumul producţiei anuale. costă ceva mai mult. într-o serie de cazuri beneficiarii sunt dispuşi să o cumpere. Fig. în acelaşi timp.6. mai perfecţionată. Preţurile z2 ale unui produs nou depind în mod esenţial de volumul anual al producţiei (Qa2) a acestuia: şi. preţurile scăzute constituie unul dintre cei mai de seamă factori care stimulează cererea. Trebuie găsit acel optim al preţurilor care să cointereseze producătorul de tehnică nouă şi să stimuleze. Eficienţa probabilă a tehnicii noi trebuie să fie determinată înainte de elaborarea acesteia.

iar preţurile au scăzut simţitor. pentru care folosirea lui cea mai eficientă. care se ia în considerare la stabilirea preţului. în perioada de început. Tv2 = min. Din acest motiv. la acei beneficiari pentru care folosirea noii tehnici este mai eficientă. noul produs nu poate satisface de la bun început interesele beneficiarului. se justifică în întregime din punct de vedere al intereselor generale ale economiei. fabricaţia tranzistorilor a fost bine asimilată. Tocmai preţul ridicat al unui produs dat condiţionează posibilitatea achiziţionării acestuia la început nu de către toţi beneficiarii. Un preţ relativ mai ridicat la produsele noi. poate fi exprimată prin relaţia: . Preţul z2 ridicat stimulează unitatea producătoare pentru asimilarea noului produs.ANALIZA VALORII 245 Astfel. ci de către unii dintre ei. prin care se are în vedere compensarea la agentul producător a plăţii pentru mijloacele de bază şi mijloacele circulante normate şi formarea de fonduri pentru dezvoltarea producţiei. trebuie să fie proporţională cu rentabilitatea suplimentară Δρe pe care o asigură noul produs în exploatarea lui: Δρi ≈ Δρe Rentabilitatea suplimentară a agentului producător. c – costul de fabricaţie al noului produs. la începutul fabricaţiei tranzistorilor (adică Tv2 = min) preţul acestora a fost foarte ridicat (z2 = max.). acestea se livrează în cantităţi reduse. în prima perioadă a fabricării acestora (Tv2 = min. în primul rând. nimeni nu-I folosea atunci la produse de uz casnic. tranzistorii se foloseau. din acest motiv. la început. Asimilarea noii producţii este legată de dificultăţi şi cheltuieli mari. În prima perioadă de fabricare a noilor produse. preţul lor relativ ridicat trebuie să fie stabilit astfel încât să asigure o rentabilitate suplimentară agentului producător: z 2 = c(1 + ρ i )(1 + Δρ i ) în care z2 este preţul cu ridicata al noului produs. când fabricarea noilor produse este în faza de asimilare. cu toate că are un preţ ridicat. ρi – nivelul rentabilităţii. După trecerea unui anumit timp. volumul producţiei a crescut brusc. El trebuie să ajungă. Rentabilitatea suplimentară Δρi care se include în preţul noului produs. pentru stimularea materială a lucrătorilor. numai în aparatura cea mai importantă. a devenit posibilă folosirea pe scară tot mai largă a tranzistorilor. calculată pentru un produs. Δρi – nivelul rentabilităţii suplimentare a produsului dat pentru agentul producător. Qa2 = min. pentru acţiuni social-culturale şi construcţia de locuinţe.). Astfel. Ca urmare.

ωi se determină mărimea Δρi. calculat fără a se ţine seama de rentabilitatea suplimentară. zp – preţul prealabil al produsului. τn.2. Beneficiul suplimentar net Δbc trebuie repartizat între agentul producător şi agentul beneficiar care exploatează produsul. ce se obţine în procesul de exploatare a produsului trebuie inclusă în rentabilitatea agentului producător sub formă de adaos la preţul zp. care se include în preţul unui produs. . în u. COMAN Δρ i = sau: Δbi zp Δρ e = Δbe 100% zp în care Δbi este beneficiul suplimentar al agentului producător.246 Gh. Agentul producător poate include în preţ o rentabilitate suplimentară de ordinul: Δρi = ωi . ce se obţine în procesul de exploatare a produsului trebuie inclusă în rentabilitatea suplimentară. ωi este un coeficient care determină a câta parte din rentabilitatea suplimentară.Δpe % în care τn este termenul normat de recuperare a investiţiilor suplimentare în domeniul în care are loc exploatarea produsului. în ani. Raportată la un produs.τ n .m/an/buc. În funcţie de importanţa mărimilor Δρe. rentabilitatea suplimentară ce revine beneficiarului care exploatează produsul reprezintă: Δρ e = sau: Δbe 1 / an zp Δρ e = Δbe 100% / an zp în care Δbc reprezintă beneficiul suplimentar anual net. tabelul 7. care trebuie să fie inclusă în preţul noului produs. care se obţine în procesul de exploatare a produsului dat.

Dacă însă un produs nou permite să se economisească şi investiţii în anumite elemente ale fondurilor de bază (de exemplu. în prima perioadă de fabricaţie a noului produs.4 100 50 7 0. E2 – cheltuielile anuale de exploatare a produsului model nou în acel domeniu în care utilizarea acestuia este cea mai eficientă. ωi Rentabilitatea suplimentară ce se include în preţul produsului. trebuie să satisfacă condiţia: z 2 ≤ z1 + ΔK e + τ n ( E1 − E2 ) în care ΔKe este economia de investiţii ce se obţine ca urmare a introducerii produsului de tip nou. în % 20 5 0.4 140 65 7 0. trebuie să satisfacă condiţia: z 2 ≤ z1 + τ ( E1 − E2 ) în care z1 este preţul produsului de model anterior. Reducerea preţurilor cu ridicata constituie o nivelare legică a raportului dintre costul de fabricaţie şi preţul lui de vânzare. în momentul apariţiei produsului de tip nou. în prima perioadă de fabricaţie.ANALIZA VALORII 247 Tabelul 7. pe măsura lărgirii volumului producţiei noului produs. ani Coeficientul ce caracterizează partea din rentabilitatea suplimentară care se include în rentabilitatea agentului producător. E1 – cheltuielile anuale de exploatare a produsului de model anterior.4 40 40 5 0.2 Valori recomandate pentru rentabilitatea suplimentară a produselor noi Rentabilitatea suplimentară a produsului în exploatare Δρe în %/an Termenul normat de recuperare în domeniul în care se exploatează acest produs. τn. Δρi . în primul moment. Preţul maxim admisibil z2 . atunci preţul maxim admisibil. va fi astfel în mod echitabil distribuit între producător şi beneficiar. . la costul echipamentului auxiliar). Relaţia de calcul de mai sus este valabilă pentru cazul în care diferenţa dintre investiţiile aferente tipurilor compatibile de produse este condiţionată numai de diferenţa dintre preţurile acestora. Natural.4 182 Beneficiul suplimentar net (profitul) Δbc care se obţine în procesul de exploatare a produsului de tipul cel mai nou.4 80 50 5 0. preţul acestuia trebuie să scadă. în acelaşi domeniu.

cuprinde criterii care prezintă un grad înalt de generalitate. Acest fapt asigură ca nici un criteriu să nu fie neglijat deşi evaluarea multora dintre ele poate fi dificilă la momentul selectării iniţiale a proiectului. este necesar să se apeleze la anumite criterii pentru alegerea soluţiei optime. Ea.3 Listă de verificare a criteriilor de evaluare a soluţiilor la analiza valorii A. în practica tehnico-economică. însă. 6. Există consecvenţă cu „imaginea” companiei ? 4. Criterii legate de marketing 1. atât din punct de vedere tehnic. din tabelul 7. O asemenea listă este prezentată în tabelul 7. Tabelul 7. Coincide cu atitudinea corporaţiei faţă de risc ? 5. Coincide cu atitudinea corporaţiei faţă de inovări ? 6. nu este completă şi absolută pentru o aplicare universală. 3. Care va fi efectul asupra produselor curente ? 9. Care este compatibilitatea cu canalele de distribuţie existente ? .3. constă în a întocmi o listă de verificare a tuturor criteriilor care trebuie luate în considerare la evaluarea unei soluţii (proiect). 4.3. 2. COMAN 7. Vine în întâmpinarea unei cerinţe bine definite a pieţei ? Care este estimaţia mărimii pieţei de desfacere ? Care este divizarea estimată a pieţei ? Care este durata estimată de viaţă a produsului ? Care este probabilitatea succesului comercial ? Care este volumul probabil al vânzărilor (bazat pe elementele de la punctele 2 şi 5 ? 7. Care este poziţia în raport cu concurenţa ? 11. Există diferite tehnici de evaluare a soluţiilor elaborate. Obiectivele strategice. Cea mai simplă. 5. Care este estimaţia preţului de vânzare a produsului şi probabilitatea de acceptare a acestuia de către clienţi ? 10. De aceea. Este compatibilă cu strategia curentă şi cu planul de perspectivă ale companiei ? 2. Care este scala de timp şi relaţia cu planul de desfacere ? 8. dintre acestea. Lista de criterii de verificare a soluţiilor elaborate la analiza valorii. Satisface cerinţele corporaţiei privind angrenarea în timp ? B. se elaborează mai multe soluţii pentru rezolvarea unei probleme. cât şi economic. în concordanţă cu produsul sau activitatea analizată.248 Gh. Selectarea şi evaluarea soluţiilor elaborate la analiza valorii În principiu.5. Poate potenţialul său să garanteze o modificare a strategiei curente ? 3. La această listă se pot adăuga şi alte criterii concrete. politice şi valori pentru corporaţie 1. particulare.

Care sunt investiţiile stimate pentru procesul de producţie ? 3. Ce procese de producţie noi sunt implicate de adoptarea soluţiei la analiza valorii ? 2. Care este disponibilitatea mijloacelor financiare corelată cu scala de timp ? 5. dezvoltare şi asimilare ? 6. Care sunt investiţiile estimate pentru marketing ? 4. Care sunt costurile impuse pentru cercetare şi dezvoltare a produselor pe baza soluţiei adoptate ? 2. Care este situaţia brevetelor ? 6. Soluţia adoptată este compatibilă cu strategia companiei pentru cercetare şi dezvoltare ? 2. Care este efectul asupra altor proiecte ce necesită mijloace financiare pentru cercetare. Care este disponibilitatea personalului necesar fabricării produsului (număr şi calificări) ? 3. Dacă este necesar. Care sunt posibilele elaborări de viitor ale produsului şi viitoare aplicaţii ale noii tehnologii generate de soluţia constructivă adoptată ? 8. Care este probabilitatea unui succes tehnic ? 4.ANALIZA VALORII 12. Care este estimaţia momentului amortizării investiţiilor şi valoarea negativă maximă a fluxului monetar ? 7. Care este disponibilitatea resurselor de cercetare şi dezvoltare ? 7. Criterii financiare 1. Care este efectul asupra mediului înconjurător ? D. Care este compatibilitatea cu capacitatea existentă ? 4. Care este valoarea nou creată ? . justifică potenţialul său o eventuală schimbare a strategiei de cercetare şi dezvoltare ? 3. Care este marginea de profit preliminată ? 9. Care este costul şi timpul necesar pentru asimilarea în producţia curentă a soluţiei adoptate ? 5. are este costul fabricaţiei ? 6. Criterii de cercetare şi dezvoltare 249 1. Care sunt eventualele cerinţe pentru facilităţi suplimentare ? 7. Care este costul şi disponibilitatea materiilor prime ? 5. Care este beneficiul anual potenţial şi scala de timp ? 8. Care este securitatea fabricaţiei ? 8. Care este încadrarea în criteriile pentru efectuarea de investiţii de către companie ? E. Care sunt estimaţiile costurilor de lansare pe piaţă ? C. Care este efectul asupra altor proiecte ? 9. Criterii de producţie 1.

acest fapt nu se reflectă într-un profil în care fiecare element are pondere egală. Pentru completarea profilului trebuie considerat fiecare element în parte pe baza unei analize cantitative (acolo unde este posibil) şi prin compararea printr-un mecanism de înţelegere mai mult sau mai puţin riguros a ceea ce constituie „foarte bun”. O îmbunătăţire este posibilă prin a concepe un sistem bazat pe indici de calitate (de performanţă).250 Evaluare Criterii din grupa A (1) (2) (3) (4) B (1) (2) (3) (4) (5) (6) (7) etc Foarte bun Gh. Ajungându-se la această etapă.7. Acest fapt. figura 7. Profilul proiectului La elaborarea listei concrete de verificări se are în vedere şi profilul proiectului. COMAN Foarte slab Bun Mediu Slab Fig. .7. în care fiecărui element îi este acordată o pondere conform importanţei lui şi fiecărui grad de evaluare îi este acordată o valoare.7. unele colective ce utilizează profile ale proiectelor sunt tentate să adauge un nu8măr de cruciuliţe sau alte semene adecvate în fiecare coloană pentru a da o apreciere cantitativă globală asupra proiectului. de exemplu un „foarte slab” la situaţia brevetelor ar trebui să conducă în mod normal la respingerea proiectului. însă. unde fiecare dintre criterii este evaluat prin comparare cu o performanţă standard.8. figura 7. „bun” etc. poate fi înşelător din următoarele motive: • unele criterii sunt de o importanţă majoră. indiferent de celelalte calităţi ale sale. • unele criterii sunt mai importante decât altele pentru succesul unui proiect.

Calculul Indicelui de performanţă Calculul conduce la un indice de calitate a cărui funcţie este aceea de a da o indicaţie asupra „valorii” proiectului. deşi suporterii săi susţin că. totuşi. alocarea unei valori numerice fiecărui nivel este arbitrară (adică foarte bun – 5. atunci când indicele de calitate final este interpretat cu grijă acesta focalizează atenţia asupra consideraţiilor de mai sus. Sunt implicate atât de multe aprecieri subiective în stabilirea ponderilor – evaluarea soluţiei are loc în raport cu fiecare factor. nici o procedură nu poate înlătura incertitudinile inerente în informaţiile disponibile sau să elimine necesitatea evaluării proprii. De asemenea. evaluare influenţată în mod inevitabil de atitudinile personale faţă de soluţia adoptată.6. trebuie avut în vedere că nici o tehnică nu poate înlocui activitatea managerului. foarte slab – 1) – încât sistemul este probabil de mică valoare reală. În concluzie.ANALIZA VALORII Grupa şi criteriul A 1 2 3 4 B 1 2 etc. Evaluarea financiară a soluţiilor adoptate la analiza valorii Investiţiile în progresul tehnic şi tehnologic constituie unul din numeroasele moduri în care activitatea economică îşi poate utiliza resursele . acesta trebuie să utilizeze orice procedură pe care o consideră ca fiindu-i de folos în formarea unei păreri. Ponderea importanţei factorului 251 Evaluare în raport cu standardul Indice de Foarte Bun Mediu Slab Foarte performanţă bun slab al elementului 5 4 3 2 1 5 4 2 4 3 1 50 32 16 36 30 6 627 10 8 8 9 10 6 Total – indice global de performanţă Fig.8.7. În practică se utilizează multe alte tehnici de evaluare. Trebuie avut în vedere că nici un sistem de evaluare globală nu poate combina avantajos simplitatea cu precizia. Deşi un indice de calitate conduce la un criteriu simplu cantitativ pentru proiect se poate pune întrebarea cât de utilă este indicaţia dată asupra calităţii reale a proiectului. majoritatea dintre acestea utilizând un număr redus de factori cantitativi. 7.

Dificultatea evaluării eficienţei financiare a soluţiilor adoptate la analiza valorii rezultă din faptul că. În principiu. Acestea arătând clar că: • Prognozele sunt aproape întotdeauna optimiste. are anumite justificări. trebuie să satisfacă aceleaşi criterii financiare pe care corporaţia le aplică celorlalte utilizări de fonduri care au un termen lung de amortizare. Este. ca atare. ori de aici erori însemnate la estimarea eficienţei investiţiei de capital în asimilarea soluţiilor preconizate la analiza valorii. pe baza datelor publicate de realizări reale în tehnica de vârf actuală. evaluarea financiară a rentabilităţii investiţiilor în tehnica nouă. se citează faptul că costurile medii de elaborare pentru douăsprezece avioane şi ale proiectelor acestora ca fiind . • Cu cât este mai mare progresul tehnic şi tehnologic implicat. Astfel. este imposibilă o evaluare corectă a performanţelor tehnice şi tehnologice ale soluţiilor respective şi. le evaluarea dizirabilităţii unor soluţii tehnico-funcţionale trebuie ţinut cont de rezultatele obţinute în urma unor studii asupra preciziei prognozelor. o prognoză financiară şi ca orice prognoză.252 Gh. Aceste constatări nu sunt surprinzătoare. Dar este imposibil să se determine dacă aceeaşi bani ar fi putut fi investiţi mai rentabil în altă parte sau dacă ar fi trebuit folosiţi pentru elaborarea unui produs complet nou. Pentru justificare se prezintă câteva exemple. cu atât este mai gravă subestimarea costurilor implicate.9.7. De aici necesitatea unei analize competente a eficienţei costurilor estimate de soluţiile adoptate la analiza valorii. Escaladarea prognozelor costurilor pentru cercetare şi dezvoltare în cazul avionului supersonic Concorde Din acest punct de vedere ea este foarte asemănătoare unei investiţii de capital pe termen lung. în consecinţă. Fig. nici profit de pe urma lui. prin analiza valorii produselor şi activităţilor. este imposibilă şi măsurarea performanţei financiare de ansamblu cu un anumit grad de precizie pe care contează cel ce face această evaluare. COMAN financiare. Simplul argument că fără o investiţie în progresul tehnic al produselor şi activităţilor tehnice şi tehnologice n-ar fi existat un nou produs şi. aşa cum s-a specificat anterior. în fond.

Ca urmare. şi care nu este netipic. În figura 7. În cazurile în care investiţia de capital are valoare redusă proiectele pot fi comparate pur şi simplu prin modificările raportului între beneficiul aşteptat B şi cost C pentru a se ţine seama de riscul de ansamblu. şi anume.ANALIZA VALORII 253 de 3. Astfel se va îmbunătăţi evaluarea prin: •• scoaterea în evidenţă a relaţiilor dintre cost şi performanţa tehnologică. Aceasta înseamnă alocarea de resurse pentru estimări.9 pentru rachete. de asemenea. mai conştiincioşi la efectuarea estimărilor atunci când conştiinţa faptului că deciziile care le iau sunt ulterior supravegheate şi analizate.7 pentru avioane de vânătoare. să se ceară mai multe prognoze efectuate independent în vederea minimizării efectului produs de înclinaţiile personale ale celor ce le elaborează. • Analiza cauzelor care au condus la erori. O creştere a precizie estimaţiilor privind eficienţa financiară a soluţiilor elaborate la analiza valorii se poate obţine prin: • Acordarea importanţei corespunzătoare estimărilor. La aprecierea acestor prognoze trebuie avut în vedere că orice decizie aferentă activităţilor economice implică un anumit risc. • Ori de câte ori este posibil.9 se prezintă un exemplu asupra căruia s-a făcut mare vâlvă. se obţine un indice de performanţă de forma: I= B × Pt × Pc C Pentru un proiect mare care absoarbe o cantitate substanţială de resurse ale companiei consideraţiile sunt diferite. la 1065 milioane lire sterline în iunie 1973. riscul poate fi considerat ca fiind format din două părţi: în primul rând costul pentru analiza realizabilităţii înmulţit cu (1 – Pt) şi apoi costul după ce realizabilitatea este stabilită înmulţit cu (1 – Pc) a soluţiilor adoptate la analiza valorii. • Studierea rezultatelor din trecut. Aceste studii vor indica gradul probabil de precizie a estimării în dependenţă de tehnologie. O analiză asupra acestor evaluări asupra proiectelor pentru avioanele militare ale SUA a stabilit că rapoartele dintre costurile de producţie şi valorile estimate anterior elaborării erau de 1. riscul ca investiţia să se piardă va fi: (1 – PtxPc). Există un anumit risc al succesului tehnic evaluat prin probabilitatea Pt şi un risc comercial evaluat prin probabilitatea Pc. tipul proiectului şi gradul de noutate. Riscul major privind compania în acest caz poate izvorî din escaladarea costurilor de elaborare . • Evitarea unor aprecieri deformate prin aplicarea unor presiuni nedorite cu scopul de a reduce cifrele cuprinse în estimări. •• îmbunătăţirea procesului de apreciere de către cei ce fac estimările.2 ori mai mari decât cifrele estimate. 3 pentru bombardiere şi 4. Totuşi. care pot învăţa din propriile greşeli din trecut şi care vor fi. cazul avionului supersonic Concorde pentru care costurile estimate pentru cercetare şi dezvoltare au escaladat aproape liniar de la 150 milioane lire sterline în noiembrie 1962. Astfel.

în aceste expresii se combină atât factori pentru care se poate face o estimare pur cantitativă. c – cost ulterior adoptării soluţiilor elaborate (unităţi monetare). au fost concepute numeroase relaţii de calcul având drept scop combinarea într-un indice de performanţă a unui număr de criterii pentru selectarea proiectelor. Mb – calitatea economică. J – un factor de economii rezultând din utilizarea în comun a facilităţilor existente şi a capacităţilor. . Întrucât la analiza valorii se elaborează deseori mai multe soluţii tehnico-funcţionale. De cele mai multe ori nu se fac încercări de a încorpora în expresii de calcul factori calitativi. cât şi aprecierile subiective cu aspect calitativ ca de pildă concordanţa strategică. E – estimarea câştigurilor totale pe durata de viaţă a produsului. Primul indice se determină cu expresia: Indice de calitate (profit) = ( M t + M b ) × E × Ps × Pp × S Cd + J în care: Mt – calitatea tehnologică. În acest sens. de exemplu. pentru obţinerea cărora se combină toţi acei factori consideraţi semnificativi pentru o decizie referitoare la proiect. celălalt referitor la risc. t – factorul de reducere planificare în timp (ani). produse şi alte pieţe. P – profitul net din vânzări (%). Astfel. S – concordanţa strategică a proiectului presupus cu alte proiecte. COMAN către o cifră depăşind resursele financiare ale companiei. F – costul total al facilităţilor de implimentare. permiţând astfel compararea pe o bază comună a acestora. Aceasta este o cauză comună a insucceselor datorate tehnologiei.M p în care: Car – costul total pentru cercetarea aplicativă (tehnologică). se propune. Pp – probabilitatea unei penetrări de succes pe piaţă. se propun doi indici: unul referitor la profit. conducând la falimentul companiei. Al doilea indice se determină cu expresia: Indice de performanţă (risc) = Car F . următorul indice bazat numai pe consideraţii financiare şi probabilităţi ale succesului: Indicele proiectului (beneficiu : cost) = S × P× p×t 100 c în care: S – volumul de vârf al vânzărilor (unităţi monetare/an). După cum se observă.254 Gh. Ps – probabilitatea succesului proiectului. Acest lucru se poate întâmpla chiar atunci când raportul dintre beneficiul aşteptat şi cost rămâne deosebit de favorabil în ciuda creşterilor costurilor de elaborare. personal etc: Mp – indice de performanţă (profit). Cd – costul total al elaborării incluzând capitalul necesar lansării pe piaţă şi alte facilităţi. p – probabilitatea de succes pentru soluţiile adoptate (pe o scală de la 0 – imposibil la 1 – cu siguranţă).

într-un volum care corespunde posibilităţilor maxime ale unităţii de producţie prevăzute prin acest proiect sau prin datele constructive de calcul la dimensionarea capacităţii unităţii economice. pregătirea economică nu are o metodologie corespunzătoare elaborată. 7. metode sinectice şi – pentru aprecieri cantitative – cu precădere tehnica Delphi. abordarea fiecărei funcţii să se facă prin întrebarea: oare această funcţie este într-adevăr necesară ? . Şcoala europeană. reprezentată de ilustrul Lawrwnce Miles. să se folosească din plin creativitatea. intră şi asimilarea condiţiilor economice pentru noua producţie. în asimilarea noii producţii. mai ales creativitatea explozivă. să se identifice şi să se învingă dificultăţile. a indicatorilor economici rezultaţi din perioada de elaborare a soluţiilor constructive pentru noile produse. adică realizarea constantă a noii producţii potrivit condiţiilor tehnice prestabilite sau standardelor de stat. Recomandări pentru creşterea eficienţei activităţii de analiza valorii Şcoala americană. mai întâi individual. valabile de la unităţile de productive în sus.8. de validitatea datelor asupra cărora se aplică. printre altele. 7. face următoarele recomandări cu caracter general privind analiza valorii: să se evite generalităţile. capabilă de adaptare la condiţiile specifice de producţie. a capacităţii de producţie. Ea se limitează la indicaţii cu aspect general.ANALIZA VALORII 255 Utilitatea acestor formule depinde. care organizează periodic seminarii de analiza valorii. Ca parte componentă. apoi – critic – în colectiv. recomandă: să se examineze tema cu atenţie. să se utilizeze cu precădere tipizarea (dar nu neaparat cea existentă). Dar. să se facă apel la tehnicile de creativitate cele mai complexe: analiza morfologică. într-un timp cât mai scurt.7. Asimilarea în producţie a soluţiilor elaborate la analiza valorii pentru produse noi Asimilarea în producţie a soluţiilor elaborate presupune atingerea. evident. să se obţină maximum de informaţii privind costurile de la sursele cele mai competente. spre deosebire de pregătirea tehnică. reprezentată mai ales de cea bretonă.

256 - Gh. de astă dată. ţinând seama de ierarhia lor valorică şi. căutând să se obţină costuri proporţionale cu însemnătăţile funcţionale. etc. COMAN după alegerea soluţiei de realizare a funcţiei prioritare să se treacă succesiv la celelalte funcţii. .

Cel mai obişnuit context pentru asemenea probleme este un atelier. Problemele de ordonanţare pot fi reprezentate printr-o matrice asemănătoare celei din tabelul 8. De exemplu. în ce ordine anume şi cât va dura fiecare operaţie.8. Într-un astfel de context. Trebuie să ştim când poate să înceapă fiecare lucrare şi până când trebuie terminată.1. trebuie să ştim ce activităţi sunt necesare pentru efectuarea fiecărei lucrări. adică un centru de producţie care prelucrează mai multe produse diferite folosind o varietate de maşini.1 Reprezentarea generală a unei probleme de ordonanţare Clienţi (sau lucrări) J1 J2 … Ji … Jn SERVICII S1 S2 … Sj … Sm Data la care începe Data la care trebuie să termine Activităţi prin care această lucrare trebuie să treacă în ordinea cerută Timp de execuţie Se dă o mulţime formată din doi sau mai mulţi clienţi care trebuie serviţi sau din două sau mai multe lucrări ce trebuie executate. precum şi o mulţime de unul sau mai multe servicii (activităţi) care trebuie efectuate pentru clienţi (lucrări). De asemenea. nu se foloseşte acest termen aici pentru a evita o confuzie cu problemele de planificare din teoria aşteptării. dacă fiecare din lucrările ce trebuie .ANALIZA VALORII CAP. ANALIZA VALORII ACTIVITĂŢILOR TEHNICO-ORGANIZATORICE 8. Analiza valorii activităţilor de ordonanţare 257 Alegerea unei ordini potrivite în care să fie serviţi clienţii care aşteaptă se numeşte ordonanţare. o problemă de ordonanţare este numită uneori problemă de planificare. Tabelul 8.1. Trebuie observat că problemele de ordonanţare pot apare chiar dacă există o singură activitate.

adică i se poate schimba locul în firul de aşteptare. poate apărea necesitatea de a începe o lucrare nouă. Minimizarea întârzierii totale. provocând astfel o întârziere nescontată. Minimizarea cheltuielilor de stocare. Dacă produsele defecte nu pot fi refăcute. atunci când toate lucrările aşteaptă să fie executate. atunci când această cantitate este pozitivă. Locurile unde se execută diferitele operaţii se pot găsi chiar în fabrici diferite. 4. Defecţiuni ale maşinilor. înainte ca alte produse ale lotului să fi intrat la prima operaţie. adică minimizarea întârzierii lucrării cele mai întârziate. Eficienţa soluţiei unei probleme de ordonanţare poate fi apreciată după diverse criterii.258 Gh. Minimizarea costului întârzierii. 5. 2. adică. care sunt greu de . dintre care cele mai importante sunt următoarele: 1. Dacă o lucrare constă din fabricarea unui număr de produse similare (un lot). 3 – cheltuielile de stocare. minimizarea costului total al întârzierii poate să nu fie uşor de obţinut. Întârzierea este definită ca fiind “timpul terminării efective a lucrării” minus “timpul planificat de terminare a lucrării”. produsele defecte pot fi înapoiate la o operaţie anterioară în vederea reluării acesteia. Astfel de probleme sunt destul de frecvente. Într-o operaţie care se execută asupra unor produse diferite. 4. 3. Lipsuri de material. fie o separare a lucrării în două loturi. Materia primă necesară executării unei operaţii se poate epuiza. În mod ideal. Chiar un acelaşi produs poate cere timpi diferiţi de prelucrare pentru loturi diferite ale aceluiaşi produs. a timpului scurs între începerea unei lucrări şi terminarea ultimei lucrări (acesta nu este un criteriu adecvat situaţiei în care lucrările sosesc în mod continuu la punctul de prelucrare). Accelerări. Din cauza presiunilor din partea unui client sau a altcuiva. Minimizarea timpului total. Timpul de transport. dintre care cele mai răspândite sunt următoarele: 1. 2 – costul operaţiilor. Transportul produselor de la un loc de prelucrare la altul poate lua un timp apreciabil. Timp de prelucrare variabil. provocând fie o întârziere a produselor acceptabile. 5. timpul executării unei operaţii poate varia de la un produs la altul. un exemplu îl constituie stabilirea ordinii de acces a unor probleme la un calculator sau a unor urgenţe de medic. Dacă una din operaţii constă dintr-un control. 2. 7. COMAN efectuate are o dată la care trebuie terminată şi un “cost al întârzierii”. cum se întâmplă adesea. o lucrare poate fi scoasă din şir şi accelerată. Refacerea lucrării. eficienţa soluţiilor ar trebui să reflecte trei tipuri de costuri: 1 . Problemele de ordonanţare pot fi complicate printr-un număr de condiţii. primul produs care rezultă dintr-o operaţie trece la operaţia următoare. Întrucât întârzierea implică reacţii ale clientului. 6. Minimizarea întârzierii maxime.costul întârzierii. 3. Suprapuneri. Într-un anumit serviciu se poate produce un defect. Întârzierea totală este suma întârzierilor pentru toate lucrările.

Activitate J1 Activitate J 2 M1 M2 J1 J2 J2 . Când însă există n J1 2 7 lucrări. Există două succesiuni Tabelul 8. există n! succesiuni posibile. două maşini Din figura 8. Diagramele Gantt ale unei probleme cu două lucrări şi două maşini Metode analitice au fost date numai în cazul unor probleme de ordonanţare foarte simple.asteaptã M1 J2 J2 J1 J2 J1 . întrebuinţarea diagramelor Gantt nu este practică. chiar dacă se dau numai două J2 5 4 maşini şi toate lucrările merg în aceeaşi ordine. se presupune că se dau două lucrări J1 şi J2. care ia 16 ore. chiar dacă n este mic.ANALIZA VALORII 259 evaluat. fiecare necesitând prelucrări pe două maşini M1 şi M2. optimalitatea fiind definită ca timpul total consumat. în această ordine. se fixează un procentaj maxim de comenzi care pot fi întârziate sau o limită superioară a întârzierii). O problemă cu două lucrări şi care sunt evaluate grafic în figura 8. De exemplu. de asemenea.1 rezultă că succesiunea J1 – J2. Probleme foarte simple de ordonanţare au fost rezolvate la un moment dat folosind diagrama Gantt. Se presupune. Pentru proces .2.2 posibile: J1 – J2 şi respectiv J2 – J1.8. iar cheltuielile provocate de această stocare sunt prea mici pentru a fi luate în considerare. în mod curent se foloseşte un criteriu care nu este chiar ideal. Se poate arăta că timpul total cel mai scurt este realizat atunci când toate lucrările trec prin cele două maşini în aceeaşi ordine. Unii autori au găsit regula pentru decizia optimă în cazul unor probleme de ordonanţare trecând prin două activităţi în aceeaşi ordine. care ia 13 ore.1. cu timpii de prelucrare specificaţi în tabelul 8. este mai bună decât succesiunea J2 – M1 M2 J1. dar care este considerat acceptabil în ceea ce priveşte întârzierile (de exemplu. ordinea lucrărilor ne având nici o importanţă. că există la dispoziţie spaţiul de stocare în timpul procesului de prelucrare. În consecinţă.1.asteaptã J 1 J1 M2 13 Ore 2 5 7 9 5 7 9 16 Ore Fig.

Pentru rezolvarea acestei probleme se formează două coloane.4. . Dacă ambele valori egale cu minimul sunt în a doua coloană.3. Problema obţinută în tabelul 8. Dacă această valoare se află în prima coloană. De asemenea. în cazul contrar se va executa la sfârşit (în cazul de faţă lucrarea 4 va fi plasată ultima Tabelul 8. 2. (în cazul de faţă se obţine succesiunea: 3 – 1 – 5 – 6 – 2 – 4. 3 – 2 – 4 – 1 – 5. Rezultatele sunt prezentate în tabelul 8. una fiind suma primelor două coloane.3 în şir). ea va fi executată prima. atunci lucrarea din lucrări şi două maşini prima coloană va fi plasată Lucrarea Maşina 1 Maşina 2 prima. COMAN care durează puţin aşa se întâmplă. Paşii acestui program sunt următorii: 1. plasând lucrările rămase lângă prima sau lângă ultima etc. 3. Prima din aceste condiţii este satisfăcută în problema indicată în tabelul 8. se plasează mai întâi lucrarea căreia îi corespunde o valoare mai mică în coloana întâi. câte una în fiecare coloană. Se determină cel mai mic număr care apare în tabel (în cazul de faţă este 2 pentru lucrarea 4 pe maşina 2). iar cea din a doua 1 4 6 coloană ultima. Timpul minim pe maşina 3 este mai mare sau egal cu timpul maxim pe maşina 2.5 se poate rezolva prin procedeul descris pentru două maşini.5. iar cealaltă suma ultimelor două coloane. Dacă ambele 2 8 3 valori egale cu minimul sunt 3 3 7 în prima coloană. se 4 6 2 plaseaz ă mai întâi lucrarea 5 7 8 căreia îi corespunde o 6 5 4 valoare mai mică în coloana doua. 3 – 2 – 4 – 5 – 1. Dacă există valori Timpii maşinilor (în ore) pentru şase egale. 2. Pentru a ilustra procesul analitic se consideră problema indicată în tabelul 8. Timpul minim pe maşina 1 este mai mare sau egal cu timpul maxim pe maşina 2. pentru procese de mai lungă durată ipoteza poate să nu fie justificată. intervertirile lucrărilor ne fiind permise (adică se menţine aceeaşi ordine pentru fiecare maşină). Se şterge lucrarea care a fost plasată şi continuă procedeul. dacă una din următoarele condiţii este satisfăcută: 1. s-a găsit un procedeu de obţinere a unei secvenţe optime pentru n lucrări pe trei maşini. dar. Printre succesiunile optime echivalente găsim: 3 – 2 – 1 – 4 – 5.260 Gh.

de la origine la ţintă. această condiţie este rareori satisfăcută. implică aceeaşi ordine a lucrărilor pentru fiecare activitate. În consecinţă. A 2 D 6 B 4 B 4 C 5 A 2 D 1 C 3 În figura 8.5 Prelucrarea tabelului 8.2. de exemplu.4 261 Lucrarea Maşina 1 Maşina 2 Maşina 3 1 2 3 4 5 7 9 5 6 10 4 5 1 2 3 3 8 7 5 4 Lucrarea 1 2 3 4 5 Maşina 1 Maşina 2 + + Maşina 2 Maşina 3 11 14 6 8 13 7 13 8 7 7 Există o metodă grafică pentru o succesiune corespunzând unui timp total minim în cazul a două lucrări cu m activităţi. Desigur. Unii autori au arătat că succesiunea optimă a m lucrări cu itinerarii identice de-a lungul a trei activităţi. cea mai scurtă linie 0 constând din combinaţii de linii orizontale. reprezintă o succesiune optimă. Tabelul 8. O linie cu panta de 45 reprezintă executarea simultană a lucrărilor 1 şi 2. O astfel de linie este indicată în figura 8. Procedeele prezentate au fost restrânse la probleme mici de ordonanţare deterministă.2.6.4 Timpii maşinilor (în ore) pentru cinci lucrări pe trei maşini Tabelul 8. Se presupune. adică probleme în care se presupune că timpii de prelucrare sunt cunoscuţi fără erori. Problema se poate prezenta grafic în figura 8.6 O problemă cu două lucrări şi patru maşini Maşini Lucrarea 1: Succesiunea: Timpul: . verticale şi înclinate la 45 . că există problema indicată în tabelul 8. până când se termină lucrarea 1. Timpul total este de 15 ore. Lucrările de rezolvare a unor probleme mari de ordonanţare . dreptunghiurile marcate cu culoare închisă reprezintă 0 suprapuneri care trebuie evitate. după care se completează şi lucrarea 2. Ea arată că ambele lucrări pot fi executate simultan. Acest rezultat nu mai este neaparat valabil în cazul a mai mult decât trei activităţi.2.ANALIZA VALORII Tabelul 8. Lucrarea 2: Succesiunea: Timpul: .

1. Teoria firelor de aşteptare a fost principala metodă de abordare a acestor probleme. 3. proiecte de întreţinere şi revizuire. s-a acordat multă atenţie reducerii Activitatea 1 numărului de succesiuni care trebuie testate şi a numărului de încercări cerute pentru testarea fiecărei succesiuni.2. problema se complică dar nu este imposibil de rezolvat). Dacă această condiţie nu este îndeplinită. de fabricare şi asamblare a produselor mari (de exemplu. Activităţile pot fi începute şi terminate independent. Ore 15 C A 10 C A Fig. În prezent. Analiza valorii activităţilor de coordonare În ultimii ani a fost mult analizată o clasă de probleme care se referă la interdependenţa dintre data de încheiere a unui proiect vast şi momentele de începere ale fiecăreia din activităţile care compun proiectul. analiştii s-au preocupat în cea mai mare măsură cu următoarele două chestiuni: 1. De A B C D aceea. avioane.2.8. Activităţile sunt ordonate. Activitatea 2 8. până la curăţenia în locuinţe). proiecte de dezvoltare ale unor sisteme multiple şi proiecte de dezvoltare a producţiei. (Se presupune în general că sunt disponibile resurse suficiente pentru executarea lucrărilor necesare. numai în cazuri particulare. rezolvarea problemelor de ordonanţare de D D dimensiuni mari trebuie gândită cu ajutorul simulării. vapoare şi rachete cosmice. 2. Pentru rezolvarea unor asemenea probleme de coordonare. COMAN stohastică au avut succese limitate. Un ansamblu bine definit de activităţi care trebuie aduse la îndeplinire înaintea terminării proiectului din care face parte.262 Gh. Următoarele condiţii sunt necesare pentru existenţa acestui tip de probleme. Rezolvarea pe cale grafică a problemei indicate în tabelul 8. Acest mod de B rezolvare a problemelor nu a dus încă la 5 metode practice de rezolvare. Cum să fie planificată executarea activităţilor dacă există o planificare a întregului proiect şi cum să fie urmărită realizarea proiectului pe măsură ce trece timpul ? . Aceste condiţii sunt caracteristice pentru cele mai multe proiecte de construcţii. tractoare. în sensul că pentru fiecare activitate se cunosc activităţile care o preced şi acelea care trebuie să aştepte până când activitatea considerată este îndeplinită.6 S-au făcut eforturi de rezolvare a problemelor de ordonanţare cu ajutorul B programării liniare directe. Volumul de calcule cerut 0 0 5 10 Ore 15 de simulare poate fi foarte mare. într-o succesiune dată.

3 s-au introdus activităţile fictive (1. iar H şi I preced pe J. de exemplu x. 9). un proiect care constă din 12 sarcini (A. C < G. j). Pentru ca (i. j) şi (i. B. D < E. F şi K preced pe L. Se consideră. A < C. . 2. Sarcinile sunt reprezentate prin arce. A doua problemă se rezolvă prin metoda MDC (metoda drumului critic). Prima (1. Justificarea acestei ultime denumiri va deveni evidentă pe măsura prezentării conţinutului procedeului. 3. În figura 8. iar nodurile rămase sunt numerotate în aşa fel încât. dacă se adoptă următoarele convenţii: 1. cele două activităţi reale etichetate (l. E < F. Motivul introducerii sarcinii (8. B < D. A doua activitate fictivă (6. 9) este altul.3) constând din noduri şi arce orientate. şi o activitate fictivă (x. B < K. se introduce un nod fictiv. A < B. atunci i < j. deoarece nodul cu care se termină F şi G este punctul de plecare pentru H şi I. B < G. G < I. de exemplu. 5. x). indicând numai extremităţilor arcelor. F < I. Dacă se poate reduce timpul de executare a unora dintre activităţi sau al tuturor. G < L.…. Executarea activităţii (i.L). j) să poată reprezenta o activitate unică. 3) este necesară pentru că atât B cât şi C trebuie să preceadă pe D şi G. dar numai B precede pe K. 7) este necesară pentru că G. I < J şi K < L.ANALIZA VALORII 263 2. Vrem să evităm două sau mai multe sarcini care pleacă din acelaşi nod şi se termină în acelaşi nod. dar numai F şi G preced pe H şi I. mărind costul. Proiectul poate fi reprezentat grafic printr-o reţea (figura 8. avem nevoie de un arc fictiv. H < J. 3). F < H. 7) şi (8. C < D. dacă două sau mai multe activităţi încep şi se termină în aceleaşi noduri. 4. nu am putea să ne referim fără ambiguitate la o activitate. Începutul este reprezentat de un nod etichetat zero. F < L. dacă există un arc de la i la j. Arcele îndreptate către un nod reprezintă activităţi ce trebuie îndeplinite înainte ca activităţile reprezentate de arcele care pleacă din acel nod să poată începe. j) poate începe de îndată ce toate activităţile îndreptate către i au fost executate. între care au loc următoarele relaţii de ordonare: (X < Y înseamnă că X trebuie terminată înainte de începerea activităţii Y). Dacă nu am folosi această convenţie. Analiza proiectelor de dimensiuni mari a progresat rapid în momentul în care cercetătorii şi-au dat seama că activităţile care compun proiectul se pretează la o reprezentare grafică. cum trebuie planificate activităţile în aşa fel încât să se minimizeze timpul de executare a proiectului la un cost total dat ? Prima problemă se rezolvă prin metoda PERT (“project evaluation and review technique”). (6.

pentru sarcinile fictive tij = 0.9 . Presupunem că putem începe imediat. Timpii ti corespunzători nodurilor pot fi introduşi pe figură pe măsură ce sunt calculaţi.264 Gh.3 poate fi folosită pentru determinarea timpului minim în care proiectul poate fi executat.4 3. Tabelul 8.3 3. Să presupunem că avem datele din tabelul 8.10 15 0. COMAN E C A 0 B K D G F H I J L Fig.2 1.7.3.8. menţionând în dreptul arcelor timpii indicaţi în tabelul 8. Tabelul 8.7. Primul pas este de a calcula cele mai apropiate date la care putem atinge fiecare nod.8 Timpii de execuţie a activităţii 7. a căror neîndeplinire în termenul prescris ar duce la întârzierea întregului proiect.3 1. Reprezentarea în reţea a proiectului Dacă se dă timpul necesar pentru executarea fiecărei activităţi. În acelaşi timp vom detecta activităţile critice.9 8. o diagramă cum este aceea din figura 8.8.7 2. aşa încât t0 = 0.1 0.6 6. zile A 30 B 7 C 10 D 14 E 10 F 7 G 21 H 7 I 12 J 15 K 30 L 15 Se poate copia figura 8.5 5. Tabelul 8.6 4.7 Timpii de execuţie a activităţii Activitatea Timpul. adică cele mai apropiate date la care poate fi terminată execuţia fiecărei activităţi.8 6. Timpii de execuţie a activităţii coincid în esenţă cu cei din tabelul 8.7.8 indică valorile tij pentru fiecare activitate. j).j) tij 7 30 0 30 10 14 21 10 7 0 7 12 15 0 9. respectiv tabelul 8.7 6.3. Fie tij timpul necesar pentru activitatea (i.10 Sarcina (i.

Aceasta se face uşor. 30 + 10} = 40 Continuăm: t4 = t3 + t3. t2 + t2. 7 + 30} = 71 t8 = t6 + t6.5 = 54 + 10 = 64 Pentru t6 avem o alegere. Vom calcula cele mai târzii date la care poate fi atins fiecare nod fără a întârzia nodul 10. 2.7} = max{71 + 0. timpii ti (datele cele mai apropiate) şi duratele Ti – ti ale intervalelor de relaxare.j} unde j parcurge toate nodurile pentru care activitatea (i. t6 = max{t3 + t3.ANALIZA VALORII 265 Evident.9. 78 + 0} = 83 t10 = max{t9 + t9. t1 = t0 + t01 = 7 şi t2 = t0 + t 02 = 30. Atâta timp cât ajungem în nodul 9. t8 + t8. Putem atinge nodul 3 pe două drumuri: 0. Să notăm aceste date cu {Ti}. j) este Tj. rezultă că Eij = ti + tij. j). în care sunt trecuţi.i}.6.10 = 98 – 15 = 83. putem ajunge în 6 trecând prin 5 sau direct din 3. Ti – ti = 0 (vezi tabelele 8. el trebuie atins la timpul T10 = 98. 3 sau 0. Din punctul de vedere al conducerii proiectului este mai convenabil să exprimăm informaţia din tabelul 8. Dacă pentru un nod data cea mai apropiată coincide cu data cea mai târzie. atunci. În general. înainte de T10 – t9.8 = 71 + 7 = 78 t9 = max{t6 + t6.9. j) este încheiată la momentul Tj + t. putem atinge nodul 10 fără întârziere. Diferenţa Tj – Eij este numită timpul de relaxare pentru (i. i).7.6} = max{40 + 21. ti = max{tk + tk. orice întârziere în atingerea acelui nod va întârzia întregul proiect. j) nu poate începe înainte de ti. 1. referitor la activităţi.10. întregul proiect nu va putea fi încheiat înainte de momentul Tn + t.9} = max{71 + 12. adică: t3 = max{t1 + t1. de asemenea. 71 + 15} = 98 deci întregul proiect poate fi executat în 98 de zile. Dacă nodul 10 nu este întârziat. t0 = 0 2. data cea mai târzie pentru nodul i este: Ti = min{Tj – ti.3. unde k parcurge toate nodurile pentru care există activitatea (k. Regulile de calcul pentru ti pot fi formalizate după cum urmează: 1.4 = 40 + 14 = 54 t5 = t4 + t4. Se obţine astfel tabelul 8. j) există. Vom constata că activităţile critice formează un drum care leagă nodurile cu timpul de relaxare zero. deoarece dacă (i. .3} = max{7 + 0. 3 şi data cea mai apropiată t3 este cel mai mare dintre timpii corespunzători acestor drumuri.10} = max{83 + 15. Dacă notăm cu Eij data cea mai apropiată.9 şi 8. t5 + t5.9. Prin urmare. Urmează acum să găsim activităţile critice. t1 + t1. 64 + 7} = 71 t7 = max{t6 + t6. Orice activitate având timpul de relaxare nul este critică pentru terminarea întregului proiect. deoarece data cea mai târzie pentru încheierea activităţii (i.10). cum activitatea (i. t7 + t7.

Metoda prezentată este cunoscută sub denumirea de metoda PERT simplificată.10 Rezultatul analizei PERT Timpul cel mai apropiat pentru terminare 30 7 40 54 64 71 61 78 83 98 37 86 Timpul cel mai târziu pentru terminare 30 30 40 54 64 71 71 83 83 98 83 98 Activitatea A B C D E F G H I J K L 0. care furnizează informaţii ce pot fi utile în procesul de conducere. metoda PERT simplificată nu ţine seama de variaţiile aleatoare în timpul de execuţie a diverselor activităţi.6 3. COMAN Tabelul 8.8 6. dar nu precizează cum trebuie luate deciziile. prezentată în manualele de specialitate.1 2.5 5.10 Relaxare 0 23 0 0 0 0 10 5 0 0 46 12 Este clar că în conducerea proiectului trebuie să se acorde atenţie activităţilor critice. nu optimizează nimic.266 Gh.3 3. în condiţiile optimizării deciziei.7 7.4 4.9 9. pentru o rezolvare a acestei probleme.6 6. însă. Procedeul prezentat mai sus. se va utiliza metoda PERT completă.9 Timpii cei mai apropiaţi şi cei mai târzii Nodul i Ti ti Relaxare 0 0 0 0 1 40 7 33 2 30 30 0 3 40 40 0 4 54 54 0 5 64 64 0 6 71 71 0 7 83 71 12 8 83 78 9 83 83 10 98 98 5 0 0 Tabelul 8. De asemenea.2 0. De aceea. .10 1.

numite lungimi. Dacă însă considerăm o anumită ordine a vârfurilor.y) se reprezintă printr-o săgeată de la x către y].…..ANALIZA VALORII 8. (x1.y} se notează de obicei [x.m. arcele grafului fiind reprezentate prin săgeţi în cazul grafurilor orientate [şi anume arcul (x.x).y] care au proprietatea că x1 este vârf comun între prima şi a doua muchie.d.x1). iar distanţa minimă (maximă) dintre două vârfuri ale grafului este lungimea minimă (maximă) a drumurilor care unesc cele două vârfuri. o succesiune de muchii: 5 3 [x. Pentru acest graf orientat.a. obţinem un arc. fie ambele arce (x. iar muchiile grafului să fie reprezentate prin linii care unesc între ele câte două vârfuri.y) şi (y. x2 este vârf comun între al doilea şi al treilea arc ş. 6) de lungime 8 + 2 = 10. din muchia [x. [x2.x1. în cazul grafurilor neorientate.. În acest caz. lungimea unui drum este egală.m.x1. graful se numeşte graf neorientat.…. unde numerele asociate arcelor reprezintă lungimile acestora. graful G = (X.y). Un graf G este alcătuit dintr-un cuplu (X. iar U este o familie de submulţimi cu 2 elemente ale lui X.x1].y].a. Determinarea drumului minim sau maxim într-un graf 2 4 Un drum într-un graf G 1 6 între două vârfuri x şi y este: a.U) unde X este o mulţime de elemente numite vârfuri sau noduri ale grafului. . fie arcul (y.xk. se pune problema a determina. Astfel. Dacă se asociază arcelor (muchiilor) unui graf numere reale nenegative. (x2.y) care au proprietatea că x1 este vârf comun între primul şi al doilea arc. drumul se numeşte circuit. cu suma lungimilor asociate arcelor (muchiilor) sale.x2]. prin definiţie.x) care este orientat de la y către x. 4. Fig. Dacă x coincide cu y.y] putem obţine fie arcul (x. Prin simpla enumerare. Teoria grafurilor îşi găseşte aplicaţii şi în problemele de organizare optimă a producţiei.x2).U) este obţinut considerând o submulţime X1⊂X şi toate arcele (muchiile) U1⊂U care există în G între vârfurile din X1. Astfel. se va obţine reprezentarea grafică din figura 8.xk). o succesiune de arce (x. [x1. drum care este notat [x.x3].(xk.y) care se spune că este orientat de la x către y.x2. a transportului etc. drum care se notează (x. în cazul grafurilor orientate.4.….xk. dacă se reprezintă un graf în plan astfel încât vârfurile grafului să fie reprezentate prin puncte în plan.d. Muchia {x.4. numite şi muchii. x2 este vârf comun între a doua şi a treia muchie ş. Elemente ale cercetării operaţionale 267 Distanţe minime sau maxime în grafuri.[xk.y]. se găsesc următoarele drumuri de la vârful 1 la vârful 6: (1.8.x2.3. b.…. de exemplu. În acest ultim caz. distanţa minimă dintre vârful 1 şi vârful 6.

(1. Se observă.D).4. Astfel. de exemplu activităţile reprezentate de arcele (B. În această lucrare anumite activităţi se desfăşoară în acelaşi timp. (1. 6) de lungime 6 + 4 + 2 = 12.6) şi (1. 2.5. 2. 4.2. 4.C) şi (B. Nodurile în acest graf de activităţi reprezintă evenimente. 3. 6) de lungime 1 + 4 + 3 + 2 = 10.3. momentul începerii activităţii fiind reprezentat de extremitatea iniţială şi momentul terminării activităţii fiind reprezentat de extremitatea finală a arcului respectiv. care pot fi interpretate ca indicând realizarea unor obiective parţiale ale lucrării. 5. 6) de lungime 1 + 2 + 1 + 6 = 10.D) şi începerea activităţilor reprezentate de arcele (D. 6) de lungime 5 + 6 = 11. (1. compusă din mai multe activităţi.4. 2.G) se desfăşoară în acelaşi timp cu activităţile reprezentate de arcele (D. La fel activităţile reprezentate de arcele (D. 5. 3. 2. (1.C) şi (B. Metoda drumului critic. 6) de lungime 6 + 1 + 6 = 13. vârful B reprezintă evenimentul care constă în terminarea activităţii reprezentate prin arcul (A.2. 3. vârful A reprezintă începerea întregii lucrări. (1.F) şi (F. (1.6). 5. COMAN (1. 6) de lungime 1 + 2 + 1 + 3 + 2 = 9.5 începerea întregii lucrări este reprezentată prin vârful A. 2. (1. 5. din această enumerare. Astfel.3. pentru graful de activităţi din figura 8. 6) de lungime 6 + 1 + 3 + 2 = 12. 3. Un exemplu de determinare a drumului de lungime maximă într-un graf îl constituie găsirea drumului critic într-un graf de activităţi. 4. iar lungimile asociate arcelor reprezintă timpul de desfăşurare a activităţilor asociate arcelor grafului.3. Într-un astfel de graf arcele reprezintă etapele (activităţile) unei lucrări complexe. 5.F) etc. iar distanţa maximă este egală cu 13 şi se realizează pentru drumul (1. 2. 4. 3.E) şi (E. (1. (1.E) şi (D. 5.5. 3. 4. 6) de lungime 1 + 2 + 4 + 2 = 9. iar terminarea ei prin vârful H.G). că distanţa minimă de la vârful 1 la vârful 6 este egală cu 9 unităţi şi ea se realizează pentru drumurile (1.6). 5. 6) de lungime 1 + 7 + 2 = 10. .B) şi începerea activităţilor reprezentate prin arcele (B. 6) de lungime 1 + 4 + 6 = 11. 4.268 Gh.

Activităţile fictive se introduc pentru a nu avea mai multe arce paralele şi de acelaşi sens între două vârfuri oarecare ale grafului (în acest caz graful se numeşte multigraf). ea are asociat un timp egal cu zero şi reprezintă pur şi simplu o relaţie de anterioritate între terminarea operaţiei (B. unde este pus în evidenţă faptul că anumite operaţii se .5.D).C) timpul 4 etc.C) 4 6 F (E. Astfel. desenat cu linie întreruptă.B) i se asociază timpul 2. Un graf de activităţi are o proprietate importantă şi anume aceea că este fără circuite. Aceşti timpi operatori vor fi interpretaţi drept lungimi ale arcelor respective.H) (D.E) 2 G 3 5 H (A. Stabilirea grafului de activităţi necesită. arcului (A. pentru orice nod x este îndeplinită următoarea regulă: toate arcele care pleacă din x reprezintă operaţii care nu pot începe decât după terminarea tuturor operaţiilor reprezentate prin arcele care sosesc în nodul x.8. arcului (B.G) 2 3 (B.D) 4 3 (F. întrucât în caz contrar o aceeaşi operaţie ar trebui să înceapă după terminarea ei însăşi.C) şi începerea operaţiilor reprezentate de arcele (D. Succesiunea în timp a operaţiilor este reprezentată în partea inferioară a figurii 8. Graf de activităţi 6 14 19 Activitatea reprezentată de arcul (C. deci toate relaţiile de ordine temporală privitoare la aceasta (antecedente obligatorii). care sunt numere reale nenegative sunt asociaţi arcelor grafului care reprezintă respectivele operaţii. Conform acestei convenţii de construire a unui graf de activităţi.5.ANALIZA VALORII 269 A 2 4 B C 3 D E 6 4 (D. este o activitate fictivă.E) şi (D. cunoaşterea duratei sale.F).B) 2 (B.F) 0 2 Fig. cât şi a operaţiilor care o preced nemijlocit.G) 5 (G. pentru fiecare operaţie. Duratele operaţiilor sau timpii operatori.

care nu poate fi inferioară sumei timpilor operatori luaţi pe drumul cel mai nefavorabil de la A la H. Montarea parchetului şi turnarea mozaicului. Excavarea şanţului pentru conductele de apă şi de gaze. Calculul datei de realizare a evenimentului H revine deci la căutarea în graf a drumului critic cel mai lung sau a drumului critic de la A la H. Zidirea pereţilor. Însă acest drum (care poate să nu fie unic) este chiar drumul de lungime maximă de la A la H. tE = 12. Acest număr reprezintă timpul de realizare pornind de la data zero. pentru graful din figura 8. COMAN desfăşoară în paralel.C). 6. de durată 13. Se cere să se construiască graful activităţilor pentru lucrarea care constă în construcţia unei case. tB = 2. Trasarea terenului. tH = 19. (B. Turnarea fundaţiei. 15. F. Montarea cofrajelor de durată 4. Astfel.270 Gh. Operaţiile reprezentate (A.5. 12. de durată 18. Montarea acoperişului. (E. 4. de durată 17. 11. de durată 15. Acest drum are o lungime de 19 unităţi de timp (de exemplu luni). de durată 8. dacă lucrarea se desfăşoară fără incidente. H ale grafului de activităţi din figura 8. care se atribuie evenimentului iniţial A. Orice mărire a timpului asociat arcelor drumului critic conduce la o mărire a timpului de realizare a întregii lucrări. (G. de durată 12. Confecţionarea dulgheriei. Montarea instalaţiei de încălzire şi a caloriferelor. de aceea activităţile situate pe drumul critic din graful activităţilor trebuie supravegheat cu deosebită grijă pentru a nu depăşi timpul planificat de realizare a lucrării. de durată 5. 13. Lungimile maxime ale drumurilor de la vârful A la celelalte vârfuri B. Acest timp se mai numeşte şi data realizării ansamblului de lucrări. C.E). 10. numit şi drum critic. ale cărei activităţi sunt următoarele: 1.G). adică acel drum care dă între aceste două vârfuri o sumă maximă de timpi operatori.B). 14. durata sa va fi de 19 unităţi de timp.5 se obţine: tA = 0. Datele aşteptate ale evenimentelor care compun lucrarea se notează prin t cu un indice corespunzător vârfului respectiv. de durată 10. de durată 12. de durată 20: 8. tC = 6. E. 7. Instalarea conductei de apă şi a conductei de gaze până la intrarea în clădire. . 2. G. 5. de durată 9. Se va considera următorul exemplu. Executarea instalaţiei electrice. tG = 14. tD = 6. D.H) ale drumului critic se numesc operaţii critice [arcul fictiv (C. de durată 2. Montarea instalaţiei sanitare. de durată 4. Excavarea fundaţiei. tF = 10. 3.D) nu a fost luat în considerare]. De aici rezultă că timpul total de execuţie a întregii lucrări este de 19 unităţi. Turnarea planşeului. (D. Deci.5 reprezintă datele aşteptate de realizare a evenimentelor reprezentate de vârfurile grafului. Montarea uşilor şi ferestrelor. 9. de durată 15. care este desenat îngroşat în figura 8. Drumul critic reuneşte activităţi de a căror realizare la timpul prevăzut depinde realizarea la timp a întregii lucrări.

unde activităţile 1. şi prin bj cantitatea care trebuie distribuită la centrul de consum Bj (j = 1. Se admite că pe baza unei statistici se stabileşte că cheltuielile de transport pentru o unitate de produs (sau. (15. (7. O ordine posibilă a acestor operaţii este cea reprezentată de graful activităţilor din figura 8. 9. Graful activităţilor pentru construcţia unei case Pentru graful activităţilor astfel obţinut se cere să se traseze drumul critic şi să se afle marginile totale ale operaţiilor.5). De aceea. 2. Dacă se notează prin Xij cantitatea de produs transportată de la Ai la Bj. de durată 12. (9.10). (5.…. B2. 4.ANALIZA VALORII 16.m).….5). Data evenimentului final. Problema transporturilor.16 sunt reprezentate respectiv de arcele (1. Produsul respectiv trebuie să se distribuie la n centre de consum: B1. Pentru stabilirea acestor principii. 2. vopsitorie).13). se consideră m centre de producţie ale unui aceluiaşi produs: A1. 3. 16). timpul necesar pentru transportul unei tone-kilometru). (4.13). Datele aşteptate şi datele limită calculate pentru acest graf de activităţi au fost trecute în dreptul fiecărui vârf care reprezintă evenimentul respectiv într-o căsuţă dublă.Am.3).n). este egală cu 118 şi ea reprezintă durata întregii lucrări. (3. 271 11 Fig. Finisarea interioară (zugrăveală. 2.2).4). (2. Dat fiind importanţa circulaţiei de materiale şi persoane în societatea modernă. (12.…. (2.16). tone-kilometru). Drumul critic a fost desenat îngroşat şi el este: (1. reprezintă Cij unităţi monetare (ore. 10. 2. numerotat cu 16. 15. 6.Bn. (13.15).…. sau pentru distanţa de la Ai la Bj. A2. 13.5).6. (8. optimizarea transporturilor constituie una din principalele sarcini ale decidenţilor activităţilor socio-umane. problema care se poate pune este aceea ce a alege astfel numerele .6). 3. iar marginile totale sunt trecute în paranteze lângă numărul care reprezintă durata activităţii.8.15).13).9).7). 5. eventual.6.…. stabilirea principiilor care stau la baza metodologiei de optimizare a transporturilor a fost şi este o preocupare permanentă a activităţii de analiză a valorii. (11. (14. (6. (10. Se notează cu ai cantitatea produsă în centrul Ai (i = 1.

care trebuie rezolvată: expresia liniară (8. Prin urmare. respectiv prima şi ultima coloană. este necesar ca toate cantităţile Xij să fie pozitive sau nule. este egal cu ai: ∑ X ij = ai (i = 1.1) trebuie minimizată cu îndeplinirea simultană a condiţiilor date de expresiile (8. 2.4) S-a ajuns astfel la o formulare matematică a problemei cu caracter economic concret.11 .11. (8. cu excepţia celor de pe prima şi ultima linie. conţin câte doi indicatori: unul – notat prin Xij (în colţul din stânga jos al fiecărei celule) – reprezintă cantităţile necunoscute de produs care trebuie transportate de la Ai la Bj. (8. Fiecare celulă din tabelul 8.3) şi (8. iar al doilea (în colţul din dreapta sus) – reprezintă coeficientul constant (cheltuiala pe unitatea de produs sau distanţa de la centrul Ai la centrul Bj. trebuie satisfăcută şi condiţia: n (8. suma cantităţilor primite la centrul Bj trebuie să fie bj. i =1 j =1 m n (8. 2.n) i =1 c. condiţiile concrete ale problemei. încât costul transporturilor (Z) de la toate centrele Ai la Bj să fie cât mai mic. Elementele problemei formulate mai sus sunt de tipul de programare liniară şi pot fi prezentate sub forma unui tabel-matrice ca în tabelul 8. COMAN Xij. Tabelul 8.3) şi (8.1) şi condiţiile suplimentare (8. cu ajutorul căruia se apreciază eficacitatea economică de utilizare a unei unităţi de produs în raport cu destinaţia ce i-a fost stabilită.….….3) X ij = b j (j = 1. costul total al transporturilor (Z) este: Z = ∑∑ Cij X ij i =1 j =1 m n Prin urmare.2).1) Pe de altă parte.272 Gh.11.4). Va rezulta o a treia condiţie: ∑ X ij ≥ 0 (8. arată că: a.2) b. totalul cantităţii de produs expediată de la Ai. trebuie să se determine numerele Xij astfel încât să rezulte: Z = ∑ ∑ Cij X ij = min .m) j =1 n (8.2). Ţinând seama de notaţiile de mai sus.4). satisfăcând condiţia (8. în caz că minimul căutat ar fi numărul total de tone-kilometri transportaţi).

Tabelul cheltuielilor de transport al unei tone de la fiecare centru de producţie la fiecare centru de consum se caracterizează prin următoarele date. . P2. La centrele de producţie există următoarele cantităţi de materiale: centrul de producţie P1. are 10 000 tone. C4. are 20 000 tone. Pentru simplificarea calculelor. centrul de producţie P2. se consideră trei centre de producţie P1. centrul de consum C2 are nevoie de 25 000 tone. centrul de consum C4 are nevoie de 10 000 tone. .ANALIZA VALORII Tabel-matrice pentru prezentarea problemei de programare liniară Centru de consum Centru de producţie 273 B1 C11 C21 B2 C12 C22 … Bj C1j C2j … Bn C1n C2n Producţie a1 a2 A1 A2 . Tabelul 8. X11 X21 X12 X22 X1j X2j X1n X2n Ai . cantităţile de producţie ce trebuie recepţionate la centrele de consum de la diferitele centre de producţie. are 70 000 tone. centrul de producţie P3.12 Tabelul cheltuielilor pentru exemplul considerat .12. . C3. Ci1 Xi1 Xi2 Ci2 Xij Cij Xin Cin ai Am Consum Xm1 Cm1 b1 Cm2 Xm2 b2 Xmj bj Cmj Cmn Xmn bn am ∑ În ultima coloană sunt date cantităţile de producţie ale centrelor Ai care trebuie transportate la centrele Bj. tabelul 8. Total 100 000 tone iar la centrele de consum este nevoie de acelaşi material în următoarele cantităţi: centrul de consum C1 are nevoie de 50 000 tone. . Pe baza acestui model teoretic. iar pe ultima linie. C2. centrul de consum C3 are nevoie de 15 000 tone. se va considera un exemplu de rezolvare a problemei transporturilor. P3 şi patru centre de consum C1.

274 Consumator Producător Gh. relaţia (8. indiferent de la care centru de producţie.5) trebuie găsit în condiţiile respectării simultane a restricţiilor formulate prin enunţul problemei. Tabelul iniţial de calcul poate fi obţinut prin metoda diagonalei. Dacă din centrul de producţie i la centrul de consum j. un asemenea tabel are următoarea înfăţişare. Este evident că minimul căutat al expresiei (8. .12 rezultă că transportul unei tone de material de la centrul de producţie P3 la centrul de consum C2 costă 5 unităţi monetare. iar de la centrul de producţie P1 la centrul de consum C4 costă 4 unităţi monetare. x11 x21 x31 x11 x12 x13 x14 + + + + + + + x12 x22 x32 x21 x22 x23 x24 + + + + + + + x13 x23 x33 x31 x32 x33 x34 + + + x14 x24 x34 = 70 = 10 = 20 = = = = (8. se transportă cantitatea xij. La aplicarea acestei metode se va ţine seama de următoarele: a. Aceasta înseamnă că el se completează începând de la colţul din stânga sus (Nord-Vest) şi terminând cu colţul din dreapta jos.5) (s-a notat prin Zij – costul unei tone de transport de la centrul de producţie i la centrul de consum j). sau a repartiţiei. tabelul 8. COMAN C1 3 1 3 50 C2 2 2 5 25 C3 2 3 2 15 C4 4 4 1 10 Resurse de materiale (mii tone) P1 P2 P3 Consum 70 10 20 100 Din tabelul 8. la care centru de consum se efectuează transportul.6) 50 25 15 10 Pentru rezolvarea acestei probleme se poate folosi aşa numita metodă Nord-Vest. atunci problema constă în a găsi minimul funcţiei liniare: 3 x11 + 2 x12 + 2 x13 + 4 x14 + x21 + 2 x22 + 3x23 + m n i =1 j =1 + 4 x24 + 3 x31 + 5 x32 + 2 x33 + x34 = ∑∑ Z ij xij (8. Dacă numărul centrelor de producţie (expediere) este m iar numărul centrelor de consum n. Până la completare.13. Se cere să se elaboreze un plan de transport astfel încât să fie necesare cheltuieli minime.6). sau „în scară”. b. atunci în planul optim ca şi în planurile intermediare vor figura m + n – 1 termeni.

Este clar că poate fi vorba 3 2 1 5 P de maximum 50 de mii tone.17 sumele algebrice referitoare la .C4 s-a pus cifra 0 care P 10 5 5 0 2 arată că nu este ce transporta. Acesta. există un ciclu care are 50 20 şase colţuri.15 trebuie examinate pătratele rămase necompletate. poate fi 50 25 15 10 100 îmbunătăţit: c.14 cuprinde un plan de 3 10 10 20 transport iniţial. De exemplu.14.15) această sumă va fi: Tabelul 8. Dacă se înscrie întreaga cantitate. tabelul 8. 1 4 10 10 În tabelul 8.16 3 2 4 2 Pentru pătratul P2.14 centru de consum C2. iar pentru ciclul al doilea.C1 se referă următorul ciclu. unul din colţurile acestui ciclu 2 1 este chiar în pătratul liber. 2 3 1 4 Mai departe. la pătratul P2. De exemplu. cantitatea ce 4 3 2 2 P va fi transportată de la centrul P1 la centrul 70 1 2 1 3 4 C1 se va înscrie în primul pătrat din colţul P 10 2 de stânga jos.14. pentru primul ciclu format (tabelul 8. Fiecărui 3 2 pătrat liber îi corespunde un ciclu închis şi numai unul. restul colţurilor aflându-se în 5 pătrate completate.C1. 3 2 4 2 P 70 După cum se observă în tabelul 1 50 20 2 1 4 3 8. se face suma 5 5 3 2 1 5 algebrică a coeficienţilor transportului – corespunzători 10 fiecărui colţ al ciclului format – ţinând seama să se pună semnul plus coeficientului din colţul ciclului aflat în pătratul liber.ANALIZA VALORII 275 În chenarele din colţurile din dreapta sus ale fiecărei celule – după cum se observă – figurează coeficienţii Tabelul 8.17 3 2 4 2 1 – 2 + 2 – 3 = -2. centrului de producţie P1 i-ar mai rămâne o cantitate de 20 mii tone care poate fi destinată celui de al doilea Tabelul 8. De exemplu. -2 5 5 0 Efectuând acest calcul pentru toate pătratele 1 3 2 5 libere se va obţine tabelul 8. Un asemenea C C C C raţionament poate conduce „pas cu pas” la 1 2 3 4 tabelul 8. prima coloană 50 25 15 10 100 este exclusă din calculele următoare. desigur. tabelul 8. 3 2 1 5 P Tabelul 8.15.17.13 constanţi (cheltuielile de transport). Tabelul 8. În acest caz. alternând semnele. Se observă că acest ciclu are patru colţuri. atunci. Tabelul 8. însă. -1 0 50 20 tabelul 8. Pentru a întocmi o nouă variantă îmbunătăţită. C1 C C C urmând ca volumul mărfurilor transportate 2 3 4 să fie completat. în pătratul P2. format 50 20 din linii orizontale şi verticale.16. de câte are 20 3 nevoie centrul C1.16: 2 1 4 3 3 – 2 + 3 – 2 + 2 – 3 = 1.

18 se va proceda din nou la formarea ciclurilor pentru 3 2 4 2 locurile libere şi se vor calcula sumele algebrice ale 45 25 coeficienţilor după regula cunoscută pentru a vedea 2 3 1 4 dacă mai există vreo valoare negativă care să dea 5 5 0 3 2 1 indicaţie că planul de transport mai poate fi 5 îmbunătăţit. Tabelul 8. nu se 5 0 40 25 2 mai găseşte un ciclu care să conducă la valori 1 3 4 0 0 10 0 negative.2 + 10. Îmbunătăţirea planului se va efectua în felul următor.21. P1. pe cea mai mică 3 0 10 10 cantitate (0) în pătratele cu colţurile negative. se Tabelul 8. În cazul considerat. 10 10 Efectuând calculele respective se obţine următorul tabel de control. 5 Pentru a verifica optimalitatea acestui plan Tabelul 8. considerând ciclul 1 3 2 5 0 10 10 P1C3. şi adăugând această valoare la 5 şi 0. se obţine suma algebrică: 2 – 3 + 1 – 3 = .C1. Din cantităţile de transportat care figurează în pătratele în care termenii sumei algebrice din ciclul respectiv au fost negativi (în exemplul considerat din cantităţile de 50 000 tone şi 5000 tone). În exemplul considerat există două asemenea valori negative.C3.18.276 Gh. P2. 3 2 1 5 Cheltuielile de transport după acest 0 0 10 10 program optim de transport sunt: 40. există un 3 2 4 2 5 element negativ ceea ce înseamnă că acest pătrat mai 45 25 -2 2 3 1 4 poate fi folosit pentru îmbunătăţirea planului.21.21 obţine planul din tabelul 8.1 + 10. se ia cantitatea cea mai mică (5000 tone) şi se trece în pătratele în care termenii sumei algebrice au fost pozitivi şi totodată se scade din pătratele cu colţurile ciclului negative. întrucât s-a scăzut şi adăugat cifra 0.C3. tabelul 8. din tabelul 8. -3 0 45 25 Planul. planul de transport capătă forma din 3 2 4 2 tabelul 8.19.20 colţ pozitiv. a rămas 2 1 4 3 neschimbat. Locul liber în care suma algebrică este negativă poate fi inclusă în program.C1.20.19 Se observă că în pătratul P1. 2 5 5 0 Trecând din cantităţile aflate în pătratele cu 3 2 1 5 colţurile ciclului negative (45 şi 0). 5 5 0 Pentru pătratul P1. Îmbunătăţind planul scăzând pe 5 din 45 şi 5. Se procedează în felul următor. faţă de primul .3 + 25.3 < 0. 3 2 4 2 Pentru acest plan. La început se îmbunătăţeşte planul în raport cu valoarea negativă din pătratul P2.2 + 10. Deci. COMAN pătratele goale sunt plasate în chenare punctate. după cum se vede. scăzândo în acelaşi timp din cantitatea aflată în pătratul cu Tabelul 8. nu mai poate fi îmbunătăţit. ciclul: se transformă în ciclul: 45 Acum s-a creat un alt loc liber şi 25 50 20 este posibil să se elaboreze un alt plan de 5 transport ca în tabelul 8. P2.C4.1 = 220 unităţi monetare.C1.

xi5 j5 xi6 j6 se vor pune acum cantităţile: xi6 j6 . . Planul optim prezintă o economie de 25 unităţi monetare.…. xi j .2 + 10. yi2 j 2 . Justificarea matematică a acestei metode este relativ simplă. yi după regula care s-a folosit până acum.2 + 5. Astfel. Este necesar ca funcţia U = ∑ Cij xij i.8) U1 = Ci2 j2 xi2 j2 + Ci3 j3 xi3 j3 + Ci4 j4 xi4 j4 + Ci5 j5 xi5 j5 + Ci6 j6 xi6 j6 Se presupune că valorile x . yi3 j3 .. 5 j5 yi 6 j 6 yi1 j1 = xi6 j6 . spre exemplu. xi2 j 2 . 2. yi4 j 4 .xi6 j6 =0 Suma U1 va fi înlocuită prin U2: Se observă că: U 2 = Ci1 j1 yi1 j1 + Ci2 j2 yi2 j2 + . Se consideră. xi4 j 4 .1 = 245 unităţi monetare.2 + 5. se notează cu Cij costul de transport pe unitate de la centrul de producţie Pi (i = 1. la locul de consum Cj (j = 1. în condiţiile date. j să fie făcută minimă ştiind că sumele ∑ xij = α i şi ∑ xij = β j i (8. xi3 j3 .n).xi6 j6 yi6 j6 = xi6 j6 .3 + 10. un ciclu de şase valori pentru care există: Ci1 j1 − Ci2 j 2 + Ci3 j3 − Ci4 j 4 + Ci5 j5 − Ci6 j6 < 0 (8. care corespund la cicluri i6 j 6 i2 j 2 4 4 cu valori negative. yi4 j4 = xi4 j 4 .3 + 20. Fie xij cantitatea transportată de la Pi la Cj.7) sunt constante. În loc de cantităţile transportate yi1 j1 . cel mai mic este Suma corespunzătoare din U pentru acest ciclu este: xi1 j1 = 0 .….. + Ci6 j6 yi6 j6 U 2 = U1 + (Ci1 j1 − Ci2 j2 + Ci3 j3 − Ci4 j4 + Ci5 j5 − Ci6 j6 ) xi6 j6 . x . nu este posibilă. yi3 j3 = xi3 j3 + xi6 j6 . 2. yi5 j5 = xi5 j5 + xi6 j6 yi2 j 2 = xi2 j 2 . Organizarea unui alt plan de transport mai avantajos din punct de vedere economic.m).xi6 j6 .ANALIZA VALORII 277 plan care a necesitat un volum de cheltuieli: 50.

îndeplinind condiţiile (8.9) Ci j − Ci j + Ci j − Ci j − Ci j + Ci j = 0 1 1 2 2 3 3 4 4 5 5 6 6 se obţine. Se reaminteşte că valorile Cij sunt cele Tabelul 8. ci o P 2 infinitate de soluţii. atât pe linii. Este esenţial de observat că prin acest procedeu suma cantităţilor transportate. Din relaţiile (9. x13.10). Întradevăr.C1. oricare ar fi xi6 j6 . x21. se ajunge la programul optim. Este interesant de observat că dacă: (8. rămâne neschimbată. C C C1 C 4 2 3 P3.10). dacă există o relaţie (8.C1. La sumele xij corespunzătoare se adaugă aceeaşi cantitate şi se scade. U2 = U1 Prin urmare. cât şi pe coloane.10) = = = = − x12 − x12 x12 x13 x13 + − + − + x23 − x32 + x32 − − x32 − x23 − x32 + x23 − x23 − x34 = − 15 + Există 7 relaţii (8. în baza observaţiei de mai 2 1 3 4 sus. Se obţine astfel îmbunătăţiri succesive. x34. .C3. care nu se mai efectuează aici. date de relaţiile (9. arată că prin aceste ameliorări succesive. există ciclul: 3–2+2–3=0 3 2 4 2 P1 Înseamnă. P1. în baza raţionamentului rezultă că există o infinitate de programe optime. că nu există o singură soluţie optimă. O analiză. iar celelalte funcţie de ele. Se poate verifica acest lucru pe exemplul considerat anterior. Se observă că celulele P1. pe fiecare linie există în sumele algebrice ale ciclurilor un număr Cij pozitiv şi altul negativ. Prin urmare.6) dintre care ultima este consecinţa celorlalte. rămânând în condiţiile problemei. pot fi socotite ca variabile independente. între cele 12 valori xij.7).22. ceea ce înseamnă că totalul sumei transportate pe linii şi pe coloane rămâne aceeaşi. P3. 3 2 1 5 P Se poate arăta direct acest lucru pe o 3 cale elementară. x23.C3.278 Gh.22 prezentate în tabelul 8. Urmează că 6 dintre ele şi anume x12.6) rezultă: x11 x14 x22 x24 x31 x33 = 45 25 25 5 15 − x13 − x21 x21 x21 − x23 + x32 + x34 x34 (8. x32. există 6 relaţii liniare distincte (8. se obţine o îmbunătăţire a soluţiei.9) şi există realizat un program optim. COMAN Se poate observa uşor că: U 2 < U1 ceea ce înseamnă că înlocuind în U pe U1 prin U2. Aceasta datorită faptului că există un număr redus de date.

Se alcătuieşte tabelul – matrice a cheltuielilor unitare Z = Z . Trebuie. deci. Din x34 = 10 şi ultima din egalităţile (8. x23. x34 = 10 x14 = 0. se deduce x22 = 0. în continuare.11) unde x13. rezultă din tabelul 8. Prin aceasta se determină elementele unei linii sau ale .5): 279 U = 270 − 2 x21 + x23 + 3x32 − 3x34 (8. Tabelul 8. se completează în acelaşi mod tabloul valorilor xij obţinându-se tabelul 8. x32. diferenţa dintre cel mai mic al alinierii şi cel următor ca mărime. Pentru ca valoarea lui U. pentru fiecare linie şi fiecare coloană. pentru găsirea soluţiei iniţiale se procedează în felul următor. 0 ≤ x34 ≤ 10 (8. x32 = 0. 10 0 0 0 Se va considera.12) să avem: Dacă x21 = 10.23 Din modul de rezolvare a problemei C1 C C C 2 3 4 transporturilor. 3 2 1 5 pentru rezolvarea aceleiaşi probleme de P 3 λ 5 0 15-λ 10 metoda diferenţei transport. din a doua din egalităţile (8. Practic. 0 ≤ x23 ≤ 10. Celelalte din tabloul necunoscutelor se introduce ca valoare a necunoscutelor respective ( xi j ) cel mai mic dintre numerele 0 0 elemente ale alinierii liniei i0 sau a coloanei j0 (din tabelul necunoscutelor) se iau egale cu zero. x24 = 0 - ij după care se calculează. Această metodă include în soluţia iniţială acele rute cu cost minim (sau distanţă minimă) care dacă n-ar fi incluse. fie ci0 j0 acest element şi în aceeaşi poziţie ai0 şi b j0 . λ fiind un parametru care variază între 5 şi 15 inclusiv. se 3 2 4 evidenţiază faptul că problema transporturilor P 2 1 45este un caz special de programare liniară în λ 25 λ 0 care toţi coeficienţii ecuaţiilor restrictive sunt 2 1 3 4 P 2 egali cu 1 sau cu 0.ANALIZA VALORII Funcţia U devine în acest caz. ţinând seama de (8. Tabelul 8. x21. În alinierea în care se realizează acest maxim se caută cel mai mic element. x34.6) rezultă: Notând x13 = λ. maxime.6).11) să fie minimă trebuie ca x23 şi x32 să ia cea mai mică valoare posibilă şi x21 şi x34 cea mai mare valoare posibilă.12) decurgând din expresia (8. dată de (8. sunt variabile independente îndeplinind condiţiile: 0 ≤ x21 ≤ 10. prin metoda de mai sus.23.23 că există o infinitate de programe optime. 0 ≤ x32 ≤ 20.6).23 prezintă programul optim. x24 = 0. ţinând seama de (8. Cum cantităţile de transportat Cij pot să nu fie numere întregi. x21 = 10. x23 = 0. s-ar cauza pierderi maxime. Apoi se caută cea mai mare dintre aceste diferenţe .

Pentru ilustrarea găsirii soluţiei iniţiale se ia în considerare exemplul precedent şi se completează primul tabel cu diferenţele respective dintre elementele Zij (cheltuielile de transport ale unei tone). tabelul 8. altă cantitate care ar trebui (3) (1) (2) transportată nu mai există (centrul de consum C4 nu mai are nimic de primit).25 diferenţa cea mai mare se găseşte pe Consucoloanele C2 şi C4.24. obţinându-se soluţia iniţială.b4) = 10 P (1) 10 3 Prin urmare: Consum 50 15 90 25 x14 = x24 = 0. Tabelul 8. adică 10 2 (cantitatea de transport cea mai mică 1 3 P 10 (1) 2 dintre a3 = 20 şi b4 = 10. cel mai mic Resurse mator C de mateC1 C Proelement al coloanei C2 fiind z12 (sau 2 3 rial ducãtor z22) = 2. Întrucât din toate alinierile nu se poate alege numai rutele cele mai ieftine vor trebui preferate acele rute cu cost minim la care diferenţa de cost până la ruta următoare (în ordinea costurilor) este cea mai mare.280 Gh. Repetând acest procedeu se ajunge. COMAN unei coloane din matricea necunoscutelor şi calculele se continuă cu matricea care se obţine din C prin eliminarea liniei i0 . o anumită semnificaţie economică. În exemplul considerat Tabelul 8. În dreptul liniilor şi coloanelor s-a specificat în paranteză diferenţa dintre cel mai mic element din alinierea respectivă şi cel următor ca mărime. . se notează 3 2 5 x34 = min(a3. evident. 3 2 2 P1 70 (1) luând x34 = minim.24 Tabelul cheltuielilor pentru exemplul considerat Consumator C1 Producător C2 2 2 5 25(b2) (3) C3 2 3 2 15(b3) (1) C4 4 4 1 10(b4) (3) Resurse de materiale (mii tone) P1 P2 P3 Consum 3 1 3 50(b1) (2) 70(a1) 10(a2) 20(a3) 100 (1) (1) (1) Aceste diferenţe au.25 (după prima etapă de optimizare a problemei). până la urmă. Se va elimina coloana a patra şi se va continua calculele pe matricea care se obţine. ele ne indică pierderea ce se va înregistra dacă pe alinierea respectivă nu se va alege ruta cu costul de transport al unei tone de material cât mai redus. iar al coloanei C4 fiind z34 = 1. respectiv a coloanei j0 . tabelul 8. la determinarea tuturor necunoscutelor.

1 = Tabelul 8. x21 = 10. tabelul 8. se va lua deci x33 = min (10.25) = 25. Consum 40 55 15 Se observă. care satisface ecuaţiile restrictive şi care ne arată un volum total de cheltuieli de transport egal cu: 40. ConsuResurse mator C 1 C de matePrin urmare.26 z12) = 2.1 + 10.29.15) 3 2 P1 45 (1) = 10 şi se elimină linia P3. Se găseşte astfel soluţia iniţială. Mărimea numărului de date în ipoteza unor probleme mai complicate nu schimbă formularea lor matematică. Diferenţa cea mai mare se vede că se găseşte în coloana C2(3). Pro3 rial ducãtor După eliminarea coloanei C2 va 3 2 rămâne matricea din tabelul 8. se obţine. (1) (2) După eliminarea liniei de doua rămâne matricea din tabelul 8. Întrucât x31 = 0. cel mai mic 3 2 P (1) 10 3 element al acestor alinieri fiind z21. în final. de exemplu. ducãtor rial z33 = 2. ultima matrice. ducãtor rial În general. Tabelul 8. cel mai mic element al coloanei fiind z22 (sau Tabelul 8. 3 2 P (1) 10 3 tabelul 8. 1 3 P (2) 10 Diferenţa cea mai mare se 2 găseşte pe coloana C1(2). la aceasta din urmă. că trebuie să se adopte x11 = 40 şi x13 = 5. Se va lua x21 = min(50.2 + 10. se va lua x12 = min(70.2 + 10. însă.29 pentru x = 5.26 (după P1 45 (1) etapa doua de optimizare a problemei). x12 = 25 şi x22 = x32 = 0.2 + 5.27 Diferenţele cele mai mici fiind ConsuResurse mator pe coloanele C1 şi C3 se va alege cel C C de matePro1 3 mai mic element care este.3 + 25.28. prin Consum 40 45 5 îmbunătăţiri succesive.28 = 220 unităţi monetare ConsuResurse mator Această soluţie este optimă C C de matePro1 3 obţinându-se din tabelul 8. Consum 50 65 15 x23 = 0.ANALIZA VALORII 281 Pe această nouă matrice se specifică în dreptul liniilor şi coloanelor producţia respectiv consumul fiecărui centru rămas după prima repartiţie precum şi diferenţele noi dintre cel mai mic element şi elementul următor.10) = 10. . din matrice din (2) (1) tabelul 8. prin aplicarea procedeului 3 2 P1 45 de mai sus se ajunge la început la o soluţie apropiată de soluţia optimă şi apoi.27 (după etapa treia de optimizare). Deci.28 (după etapa patra de optimizare).

Patru fabrici de ciment trimit produsul lor la şase şantiere. 700-540} = 160⇒x32 = x42 = 0 x23 = min {1260-160. tabelul 8. tabelul 8. 760} = 760 ⇒x21 = x31 = x42 = 0 x12 = min {1300-760. precum şi costul transportului cij unităţi monetare pe tonă. prezentată în tabelul de mai jos.29 x 11 x21 X= x33 50 25 15 x34 10 50 25 x 12 x 13 3 40 2 25 5 2 70 10 1 10 2 10 15 1 10 10 20 Unele probleme recapitulative. cantităţile bj necesare la cele şase şantiere Bj. 600} = 600⇒x23 = x43 = 0 x24 = min {1260-160-600. Cantităţile ai (în tone) disponibile la cele patru fabrici Ai. Se va utiliza metoda Nord-Vest care va conduce la soluţia iniţială de bază următoare. Rezolvare. pe distanţa AiBj sunt prezentate în tabelul următor.31. 740}= 500⇒x25 = x26 = 0 x34 = min {900. Tabelul 8. COMAN Tabelul 8. 1.282 Gh.30. 740-500}= 240⇒x44 = 0 . 760} = 540⇒x13 = x14 = x15 = x16 = 0 x22 = min {1260. astfel încât planul de transport să se facă cu minimum de cheltuială.30 Bj Existent B1 B2 B3 B4 B5 B6 Ai ai 78 66 74 62 38 50 A1 1300 x11 x12 x13 x14 x15 x16 34 52 64 36 24 30 A2 1260 x21 x22 x23 x24 x25 x26 48 46 58 44 40 26 A3 900 x31 x32 x33 x34 x35 x36 56 34 50 54 42 28 A4 1100 x41 x42 x43 x44 x45 x46 Necesar 760 700 600 740 860 900 4560 bj Se cere să se determine cantităţile xij (tone). care trebuie trimise la cele şase şantiere. x11 = min {1300.

200 + 28.900 = 230 200 2.….240 + 40.n) Se determină apoi x1k = min {a1. min {c1j} = c15 = 38 (j = 1. .160 + 64. 2. Să se determine o soluţie iniţială a problemei de transport din tabelul 8. 900} = 440 ⇒x11= x12= x13= x14 = 0. 2. 860} = 860 Rezultă x25 = x35 = x45 = 0 Elementul minim rămas pe linie după c15 este c16 = 50. Procedeul se repetă până când toate valorile x1j situate pe prima linie au fost determinate. Rezultă x16 = min {1300-860. Se continuă apoi în mod analog şi cu celelalte linii. folosind metoda elementului minim pe linie.500 + + 44. x11 = x12 =…= x1. 860}= 660⇒x36 = 0 x45 = min {1100.660 + 42.6) x15 = min {a1.32. Pentru exemplul considerat se procedează în felul următor. c1k = min {c11.540 + 52. se suprimă coloana k şi procedeul se continuă. Deci.b5} = min {1300. alegând variabila x1j situată pe prima linie ce corespunde costului minim rămas după prima suprimare a coloanei k.….…. Procedând în mod analog şi cu liniile a doua.600 + 36.ANALIZA VALORII x35 = min {900-240. valorile x1j situate pe prima linie sunt complet determinate. c12.30.c1n} (k = 1. Rezolvare. 860-660}= 200⇒x46 = 900 283 Tabelul 8.31 Ai A1 A2 A3 A4 bj Bj B1 78 760 0 0 0 540 34 160 48 0 56 0 B2 66 0 52 600 46 0 34 0 B3 74 0 64 500 58 240 50 0 B4 62 0 36 0 44 660 54 200 B5 38 0 24 0 40 0 42 900 B6 50 30 26 28 ai 1300 1260 900 1100 4560 760 700 600 740 860 900 Funcţia scop va avea valoarea: f0 = 78. bk} Dacă a1 < bk ⇒ x1k =a1. Dacă a1 > bk ⇒ x1k = bk.k+1=…=x1n = 0 Se suprimă prima linie şi procedeul se repetă cu linia doua. a treia şi a patra se obţine soluţia iniţială de bază din tabelul 8. x2k = x3k =…= xmk = 0.760 + 66. Metodologic se procedează în felul următor: se alege variabila x1j situată pe prima linie ce corespunde celulei în care costul c1j este minim.k-1= x1.

COMAN Funcţia scop va avea valoarea: f0 = 38.40 + 30.200 + 44. Procedeul se repetă analog şi cu celelalte coloane.284 Gh. c21.460 + + 46. Dacă ak > b1 ⇒ xk1 = b1 ⇒ x11 = x21 =…= xk-1.860 + 50. xk2 = xk3 =…= x1n = 0 Tabelul 8.cm1} (k = 1. Metodologic se procedează în felul următor: se alege variabila xi1 situată pe prima coloană ce corespunde celulei în care costul ci1 este minim.….600 = 182 760 Tabelul 8. b1} Dacă ak < b1 ⇒ xk1 = ak. folosind metoda elementului minim pe coloană. min {ck1} = c21 = 34 (k = 1. Rezolvare.30. 3.500 + 50.…. Pentru exemplul considerat se procedează în felul următor.1 = 0.m) Se determină apoi xk1 = min {ak. alegând variabila xi1 situată pe prima coloană şi care corespunde costului minim rămas după suprimarea liniei k. ck1 = min {c11. se suprimă prima coloană şi procedeul se continuă cu coloana doua.760 + 36. Să se determine o soluţie iniţială a problemei de transport din tabelul 8.440 + 34.1 = xk+1. 2. 2.32 Ai A1 A2 A3 A4 bj Bj 0 B1 78 0 34 760 48 0 56 0 760 0 B2 66 0 52 0 46 200 0 B3 74 0 64 0 58 B4 62 B5 38 860 36 0 44 40 0 0 24 B6 50 440 30 460 26 ai 1300 1260 900 1100 4560 700 34 50 54 42 28 500 600 0 0 0 700 600 740 860 900 3.33 Bj B1 B2 B3 B4 B5 B6 ai Ai 78 66 74 62 38 50 A1 1300 0 0 0 0 860 440 34 52 64 36 24 30 A2 1260 760 0 0 500 0 0 48 46 58 44 40 26 A3 900 0 0 200 240 0 460 56 34 50 54 42 28 A4 1100 0 700 400 0 0 0 bj 760 700 600 740 860 900 4560 Se suprimă linia k şi procedeul se repetă.1 … = xm.700 + 34. 4) .

bk } Tabelul 8. Funcţia scop are valoarea: f0 = 34. 600} = 400. folosind metoda costului minim al matricei.700 + 58. 600-400} = 200 ⇒ x13 = x23 = 0. 3. 700} = 700 ⇒ x21 = x22 = x32 = 0. Dacă crk = min{cij } i. (j = 1.ANALIZA VALORII 285 x21 = min {1260. 3. min {ck3} = c43 = 50. Metodologic se procedează în felul următor: se alege variabila xij care corespunde celulei în care costul cij este minim. 760} = 760 ⇒ x11= x31 = x41 = 0 min {ck2} = c42 = 34 (k = 1. Elementul minim rămas pe coloană după c43 este c33 = 58.33. j { } x25 = min {1260.200 + 50. Procedând în mod analog şi cu celelalte coloane rămase se obţine soluţia iniţială de bază în tabelul 8.30. 860} = 860 Elementul minim rămas după c25 în matrice este: . 3.Să se determine o soluţie iniţială a problemei din tabelul 8. Se determină: min cij = c25 = 24 (i = 1. 5. x43 = min {1100-700. Pentru exemplul considerat se procedează în felul următor. Rezultă x33 = min {900. 4.440 + 26. 2.240 + 38.400 + 36.500 + + 44. 6) i.760 + 34. 2.860 + 50. Rezolvare.34 B2 B3 66 74 200 52 64 0 46 58 0 34 50 400 600 0 740 0 54 0 860 0 44 0 42 0 900 740 36 860 40 900 28 B4 62 0 24 0 26 B5 38 0 30 B6 50 ai 1300 1260 900 1100 4560 Ai A1 A2 A3 A4 bj Bj B1 78 360 34 400 48 0 56 0 760 0 0 0 700 700 Procedeul se repetă în mod analog până ce toate valorile xij au fost determinate. 2. 4) x42 = min {1100. 4). j Se determină: xrk = min{ar .460 = 176 440 4.

COMAN c36 = 26 x36 = min {900. Probleme de folosire optimă a capacităţii de producţie a secţiilor unor întreprinderi.360 + 34. Întocmirea unui program optim de repartizare a mijloacelor de transport existente într-un număr redus de centre.700 + 74.900 = 190 200 Observaţii.860 + 26. micşorând funcţia scop dacă se cere minimizarea ei sau majorând-o dacă se caută maximul. cu minimum de lucru mecanic sau într-un timp total minim. ţinând seama de numărul..740 + 24. astfel ca suma distanţelor de la punctele de deservire să fie minime. 2. tipul şi productivitatea maşinilor-unelte şi a celorlalte utilaje existente. 900} = 900 Repetând procedeul cu celelalte celule ale matricei se obţine soluţia din tabelul 8. Probleme de programare a activităţilor din industrie şi agricultură. 3. Probleme de repartizare optimă a parcului mijloacelor de transport.34. astfel încât parcursul gol al vagoanelor de marfă să fie redus la minimum. În cazul în care se constată că nu este optimă se trece la îmbunătăţirea ei. în staţiile ce urmează a fi încărcate). se procedează la verificarea ei pentru a şti dacă este optimă. la centrele de consum unde ele sunt necesare. materiale de construcţii. Stabilirea poziţiei de amplasare a conductelor de gaz sau petrol. a unor betoniere în incinta unor şantiere etc. magazii de scule.286 Deci: Gh.400 + 34. Probleme ale legăturilor dintre ramurile de producţie în macroeconomie. 6. astfel ca distribuţia materialelor să se facă cu număr optim de transporturi în unitatea de timp. . 8. în raport cu nevoile de efectuare a unor transporturi de mărfuri (de exemplu: dirijarea vagoanelor din staţiile mari. 5. Programarea liniară permite rezolvarea multor probleme practice dintre care se citează câteva: 1. Probleme de programare în transporturi pentru unele produse (materii prime. Metoda diferenţelor comparate permite obţinerea unei soluţii optime fără a cunoaşte o soluţie iniţială de bază.200 + 50. 4. 10. După obţinerea unei soluţii iniţiale de bază. 7. a unui cablu electric de înaltă tensiune. Problema nutriţiei. Probleme de stabilire a poziţiei de amplasare a unor depozite. bunuri de larg consum) de la centrele de producţie unde aceste produse sunt disponibile. Funcţia scop va avea valoarea: f0 = 78. Probleme ale nivelului de trai. Probleme de programare liniară. prin una din metodele prezentate. 9.400 + + 62.

cu un total minim de cheltuieli (sau ca un beneficiu total maxim)....13) şi să satisfacă condiţiile: ⎧a11 x1 + a12 x2 + . + cn xn (8.... iar costul raţiei să fie minim... Pentru rezolvarea problemelor de programare liniară s-a elaborat un model matematic adecvat. 16... 12.. Problema raţiei furajere optime la animale. astfel încât...... 15. x2. precum şi timpul de aşteptare a produselor ce urmează a fi prelucrate).. Întocmirea unui program optim de repartiţie a îngrăşămintelor fertilizante.xn care să maximizeze (sau să minimizeze) o funcţie liniară de forma: f = c1 x1 + c2 x2 + . Stabilirea numărului optim de instalaţii antiaeriene pentru apărarea unui obiectiv special etc.. 17.... suprafeţele corespunzătoare şi de cantitatea totală de îngrăşăminte existentă.. adică: ... + a x ≥ b 2n n 2 ⎪ 21 1 22 2 ⎪ ⎪. ⎨ ⎪ak1 x1 + ak 2 x2 + ..... + akn xn = bk ⎪. care urmează a fi prelucrate la un număr oarecare de utilaje tehnologice.... planul de producţie să se realizeze cel puţin în cantităţile prevăzute la fiecare cultură.. gradul de fertilitate a diferitelor categorii de soluri. 18..... Probleme de întocmire a unui program optim de fabricaţie pentru mai multe produse..... astfel încât principiile nutritive să fie respectate... Repartiţia culturilor pe grupe de fertilitate.. Probleme de asigurare cu materiale strategice a unor consumatori speciali.... 19.. ţinând seama de felul culturii.............. Probleme de regrupare a unor unităţi militare speciale. ţinând seama de producţia medie şi de cheltuielile ce revin la hectar. + amn xn < bm (8. 14.. Să se determine numerele x1..14) valorile necunoscutelor trebuind să fie nenegative. + a1n xn ≤ b1 ⎪a x + a x + . Enunţul unei asemenea probleme de programare liniară se face pe baza următoarelor definiţii: Definiţia 1........ Probleme de aprovizionare a navelor în larg sau a avioanelor în zbor.. Probleme de asigurare cu muniţii a unor trageri de luptă întrun poligon. ⎪ ⎪ ⎩am1 x1 + am 2 x2 + .. astfel încât ciclul total de fabricaţie să fie minim (reducând la minimum întreruperile în timpul funcţionării maşinilor....ANALIZA VALORII 287 11........ 13. adică determinarea cantităţilor diferitelor furaje ce trebuie să intre în compunerea unei raţii zilnice.....…....

iar (8. Un sistem de n numere reale xj (j = 1. Un sistem de m valori xj ≥ 0 şi de n – m valori xj = 0 care verifică sistemul (8.15) aij.14).14) reprezintă restricţiile problemei...2.288 Gh. criteriu. bi.16) Pentru a se obţine soluţia optimă a unui program liniar care conţine m inecuaţii cu două necunoscute. x ≥ 0 2 ⎩ 1 (8. Definiţia 4. de abatere). m) ⎪ j i ⎪ ( j = 1.14) avem xj < 0 soluţia se numeşte neadmisibilă (nerealizabilă).. x2 ≥ 0. care reprezintă restricţiile problemei. respectiv se scade o variabilă ecart ( xi ≥ 0 ) din membrul stâng al fiecărei inecuaţii. xn ≥ 0. un program standard se scrie sub forma: n ⎧ f = ∑cjxj ⎪ j =1 ⎪ n ⎪ ⎪ a x + x e = b (i = 1. poate fi transformat într-un sistem de ecuaţii cu ajutorul unor variabile ecart (auxiliare.. Sistemul de inecuaţii (8.15) se numeşte program liniar canonic. xe ≥ 0 (i = 1. Dacă printre cele n numere reale ce satisfac condiţiile (8. un program liniar canonic poate fi adus la forma standard e dacă se adaugă. m < n (8...15) se numesc condiţii de nenegativitate.17) sau. Funcţia (8. Definiţia 3.).n) ce satisfac condiţiile (8. care reprezintă restricţiile problemei.13).14) şi (8. de eficienţă. realizabilă). Programul (8.…. 2. Soluţia optimă este o soluţie da bază admisibilă pentru care funcţia obiectiv devine maximă (sau minimă)..2.13) a cărei maxim (sau minim) se cere se numeşte funcţie obiectiv (scop... Sistemul de inecuaţii (8.14) se numeşte soluţie de bază admisibilă. (8. Definiţia 5.. Prin urmare.15) se numeşte soluţie admisibilă (posibilă. n) ⎩ (8. m) i i ⎨∑ ij j ⎪ j =1 ⎪x .. de optimizat etc... adică care are una din formule: ⎧ f = c1 x1 + c2 x2 = min ⎪ ⎨ai1 x1 + ai 2 x2 ≥ bi ⎪ x ≥ 0..2. Definiţia 2.14) şi (8. Deci. Definiţia 6... de compensare. COMAN x1 ≥ 0. cj fiind numere reale date. .

d Prin urmare: fmin = k. 2. 1.2.8.18) se procedează în felul următor. 3.x52 ) MI IΔ 0 A6(x61. x 2 ≥ 0 ⎪ (i = 1..x42) A1(x11. Acest poligon va fi situat în cadranul I (deoarece x1 ≥ 0. Propoziţia P1: Valoarea funcţiei scop este proporţională cu distanţa de la originea axelor de coordonate la dreapta ce reprezintă funcţia scop.x22) Δ 0 B f d= = 2 2 k c1 + c2 unde: 2 2 k = c1 + c2 >0 −f OD (c Δ m II 1x 1+ Δ 0 x c 2x 2= 0) Deci: f = k. Coordonatele lui conduc la un maxim al funcţiei scop. x2 ≥ 0) şi va avea cel mult p laturi p ≤ m + 2.x12) C (x31. Pentru a demonstra propoziţia se consideră funcţia scop: f = c1x1 + c2x2 şi să observăm că ecuaţia c1x1 + c2x2 – f = 0(Δ) reprezintă un fascicul de drepte paralele cu linia de reper (Δ0): c 1x 1 + c 2x 2 = 0 Se construieşte poligonul convex al soluţiilor admisibile: ⎧ai1 x1 + ai 2 x2 ≤ bi ⎨ ⎩ x1 ≥ 0.dmax . x2 ≥ 0 şi să presupunem că se prezintă în figura 8.7 Distanţa de la 0(0.7. m) ⎩ (8.ANALIZA VALORII 289 ⎧ f = c1 x1 + c2 x2 = max ⎪a x + a x ≤ b ⎪ i1 1 i 2 2 i ⎨ ⎪ x1 ≥ 0. se construieşte poligonul convex P al soluţiilor admisibile definit de restricţiile problemei..0) la dreapta (Δ): c1x1 + c2x2 = 0 este: Δ y A 5(x51. Se construieşte dreapta Δ0: c1x1 + c2x2 = 0 ce trece prin originea sistemului (aceasta se numeşte linia de reper). Acest vârf fiind cel mai apropiat de dreapta Δ0.x32) A3 A2(x21. coordonatele lui conduc la un minim al funcţiei scop (vezi propoziţia P1). Se deplasează dreapta Δ0 paralel cu ea însăşi până întâlneşte primul vârf al poligonului P. Fig. 4..x62) P A4(x41. Folosind teoremele cu privire la separarea planului în regiuni de către o dreaptă. Dacă se cere maximizarea funcţiei f se deplasează dreapta Δ0 paralel cu ea însăşi până va trece prin vârful cel mai îndepărtat de dreapta Δ0..dmin şi fmax = k.

Fig. figura 8. 2= 0) . A1B ⊥ Δ0 şi OC ⊥ Δm rezultă că OC = BA1. şi ia valoarea maximă pentru punctul A4 care are distanţa maximă faţă de linia de reper. Dacă una din laturile poligonului P este paralelă cu dreapta Δ0. În acest caz.m. Întrucât OBA1C este un dreptunghi deoarece s-a construit cu condiţiile Δm||Δ0.9. figura 8. y A5 A4 y Δ dM A5 A4 Δ P A1 A3 I Δ0 MI A 1 P A 2 (c M II Δ 0 C dm A2 Δ 0 dm Δ m II A 3 C D BO (c 1x 1+ Δ 0 x DB O Δ 0 Δ m II c 2x 1x 1+ Δ 0 x 2= c 2x 0) 2= 0) Fig.9 Cum OC reprezintă pe d.8.290 Gh. problema poate y A 6 A 1 A 5 A 4Δ M II admite: Δ P dM A2 0 dm B O C A 3 Δ m II Δ D 0 (c 1x 1+ Δ 0 x o infinitate de soluţii de maxim şi un minim. rezultă că BA1 = d şi deci funcţia scop ia valoarea minimă pentru punctul A1 care are distanţa faţă de linia de reper minimă.8. o infinitate de soluţii de minim şi un maxim.8. Avem: max f = c1x41 + c2x42 A4B = dM min f = c1x11 + c2x12 A1B = dm Cazuri particulare: 1. figura 8.8 Fig.8.….10 c 2x Mulţimile soluţiilor optime va fi dată de coordonatele tuturor punctelor situate pe acea latură a poligonului P care este paralelă cu dreapta Δ0. 2. COMAN Observaţie. atunci va fi satisfăcută una din relaţiile: c1 c = 2 ai1 ai 2 pentru o valoare a lui i = 1.10. o infinitate de maxime şi o infinitate de minime.

11. 3. maximul şi minimul funcţiei au aceeaşi valoare. . Programul dat nu admite soluţii. figura 8. de coordonatele punctului A1. este dat de coordonatele punctelor situate pe segmentul A3A4. Problemele practice de acest fel sunt lipsite de sens. iar min f.14 reiese că nici una din cele şapte regiuni nu satisfac simultan toate restricţiile problemei. figura 8. deci poligonul soluţiilor admisibile este vid.8.8.13. y A5 y A4 Δ m II Δ 0 A 4 (c 1x 1+ Δ mI IΔ 0 A3 Δ 0 A 6 (c c 2x 2- f= 0) A 3 A1 1x 1+ c 2 A2 O Δ 0 Δ m II Δ 0 x2 A 1 f = 0) A2 Δ 0 x Δ m II Δ 0 x Fig. programul liniar nu are soluţii.8. în figura 8.8. max f. restricţiile problemei sunt 3 contradictorii. y y 1 6 7 5 4 x (2 x 1+ A(3. În astfel de cazuri funcţia scop poate creşte oricât fără a avea un maxim finit sau poate descreşte oricât fără a avea un minim finit.5) Δ m II Δ 0 2 O Δ x (x 1+ 0 O Δ 0 x 2 =0 ) 3x 2 =0 ) Fig.14 Din figura 8.ANALIZA VALORII 291 De exemplu.12. Dacă poligonul soluţiilor admisibile este vid. 4. Dacă poligonul P este nemărginit (are puncte la infinit) problema poate admite: o soluţie maximă infinită şi un minim.13 Fig. Dacă poligonul P se reduce la un punct.12 2.8. Sistemul de inecuaţii este incompatibil.11 Fig. figura 8. o soluţie maximă infinită şi o infinitate de minime.

15. Rezolvare. 1.19) se elimină necunoscuta z. y şi z numărul de maşini pe care trebuie să-l trimită fiecare depozit. O Δ0 x . 50 şi 60 unităţi monetare. Se notează cu x. Un magazin universal primeşte marfă de la trei depozite care folosesc în acest scop: primul depozit 6 maşini pentru transport. din figura 8. Cunoscând că un transport costă de la fiecare depozit 40.292 Gh. se prezintă o serie de exemple care evidenţiază modul de folosire a programării liniare pentru rezolvarea unor probleme din domeniile menţionate anterior. Din datele problemei rezultă următorul program liniar: Condiţiile de lucru: ⎧ x + y + z = 15 ⎪0 ≤ x ≤ 6 ⎪ ⎨ ⎪0 ≤ y ≤ 5 ⎪ ⎩0 ≤ z ≤ 8 (8.15 2x + y = 0 Din reprezentarea grafică. să se determine programarea maşinilor aşa încât să rezulte un cost total minim pentru transport. Magazinul are programat să primească pentru un interval de timp dat 15 maşini cu marfă. y = 1 şi z = 8. rezultă că punctul cel mai apropiat de linia de reper Δ0 este punctul A(6. programul devine: care are soluţia în mulţimea punctelor din triunghiul nehaşurat ABC.1) şi deci soluţia problemei va fi: x = 6.1) 6 X+ y-f= 2x+y 0 =0 Fig.8. figura 8. iar al treilea 8 maşini.15. f = 4 x + 5 y + 6(15 − x − y ) = −2 x − y + 90 x =6 y Δm II 7 Δ0 Dreapta de reper Δ0 are ecuaţia: 5 C B y =5 A(6.19) Funcţia de eficienţă: f min = 4 x + 5 y + 6 z ⎧x + y ≥ 7 ⎪ ⎨0 ≤ x ≤ 6 ⎪0 ≤ y ≤ 5 ⎩ (8. COMAN În continuare.20) Dacă folosind sistemul (8. al doilea 5 maşini.

1 + 60.5) 20 B C 30 4 0 Δ 0 :4 (Δ M ) : 4 x + 5 y − f =0 x+ 5y =0 x+ 5y -f= 0 x trece prin punctul A cel mai depărtat de linia de reper Δ0 de ecuaţie 4x+5y=0. venitul net maxim realizat. a.16. C1 şi C2.8 = 770 unităţi monetare 2. Din datele problemei rezultă următorul program liniar: condiţii de lucru: C Investitii 1 Venit net 4 C 3 5 ⎧ x + y = 20 ⎪ x + 3 y ≤ 30 ⎪ ⎨ ⎪x ≥ 0 ⎪ ⎩y ≥ 0 (8. o singură maşină. cele din matricea alăturată: 1 2 Cunoscând că societatea de transport dispune de cel mult 30 unităţi monetare. toate cele 8 maşini.6 + 50.8. Cheltuielile de investiţii şi venitul net pentru fiecare autobuz sunt.16 Funcţia de eficienţă capătă valoarea maximă numai când dreapta: -2 Δ 0= m II Δ 0 0 X+3 y-30 = 0 A(15. O societate de transport urban foloseşte pentru cursele sale zilnice 20 de autobuze de două categorii. se cere în cazul soluţiei optime: a. b. Cele trei depozite vor trimite maşinile de transport astfel: primul.21) - venitul net este dat de funcţia de eficienţă: f max = 4 x + 5 y y (8. Rezolvare. în unităţi monetare.ANALIZA VALORII 293 Concluzii. repartiţia autobuzelor în circulaţie. Fig.22) X+ y Sistemul (8. din figura 8.21) are ca soluţie numai punctele segmentului AB din interiorul triunghiului nehaşurat. Costul minim al transporturilor va fi: f = 40. b. al treilea. toate cele 6 maşini: al doilea. . Se notează cu x şi y numărul de autobuze în circulaţie de categoriile C1 şi C2.

15 + 5.106 Beneficiul în u.000 unităţi monetare. x = 15 şi y = 5. porumb şi secară şi de un fond de rulment de 4. Rezolvare. orice alt punct al segmentului AB conduce la o soluţie dar singurul punct care maximizează funcţia este punctul A.34 Prod.22) este maximă. a. tabelul 8. Felul culturii Grâu Porumb Secară Total Producţia medie la ha în tone 4 5 2. Tabelul 8. y.100. Acest lucru se obţine când dreapta trece prin punctul A. z ce urmează a fi cultivate cu grâu. Se cunosc datele din tabelul următor. 5. Scriind ecuaţia (8. o altă caracterizare a maximului funcţiei de eficienţă se face prin ordonata sa la origine. în u.000 Să se determine suprafeţele x.1. COMAN ⎧ x + y = 20 ⎨ ⎩ x + 3 y = 30 se obţin valorile Concluzii./tonă 800 600 500 B Suprafaţa în ha. .5 - Cheltuielile de prod.294 Rezolvând sistemul: Gh.34.m. x y z 10. planificată în tone (cel puţin) 6000 8000 5000 19. porumb şi secară pentru a se realiza un beneficiu maxim. c.5 = 85 unităţi monetare b.m.103 t./ha 450 400 350 4. folosirea a 15 autobuze de categoria C1 şi 5 C2 aduce societăţii de transport venitul net maxim egal cu: fmax = 4.22) ca ecuaţia unei drepte oarecare: 4 f y =− x+ 5 5 se constată că funcţia capătă valoarea maximă când ordonata la origine a dreptei (8. O fermă agricolă dispune de 10 000 hectare teren arabil destinat culturilor de grâu.

Într-adevăr: Δ0 8000 1600 D C 0 x =8 00 0 =1 +y 2x 20 00 d1 = CC ' = 39. Eliminarea lui z ne conduce la un program liniar cu două necunoscute x şi y.10 = max. iar B = 1950 x + 1750 y + 125.8.4000 39 2 + 352 = 296 000 39 2 + 352 .500 z = max cu condiţiile: 295 ⎧ x + y + z = 10 000 ⎪450 x + 400 y + 350 z ≤ 4100 000 ⎪ ⎪ ⎨4 x ≥ 6000 ⎪5 y ≥ 8000 ⎪ ⎪ ⎩2. se poate elimina una din necunoscute.10 x+ 35 1750 5 y 12000 D(1500.5 z ≥ 5000 Întrucât problema conţine o restricţie sub formă de egalitate.ANALIZA VALORII Datele problemei conduc la următorul program liniar: Funcţia de eficienţă: B = 4.5. se constată că vârful cel mai îndepărtat de dreapta Δ0 este C(4000.6500) C(4000.4000).17 Construind poligonul soluţiilor admisibile ABCD şi linia de reper Δ0 (39 x + 35 y = 0).4000) A B 1500 8000 X+ y 0 Fig. 800 x + 5.600 y + 2.4000 + 35. devine: 5 ⎧ z = 10 000 − x − y ⎪2 x + y ≤ 12 000 ⎪ ⎪ ⎨ x ≥ 1500 ⎪ y ≥ 1600 ⎪ ⎪ ⎩ x + y ≤ 8000 Δ II Δm y=− 39 B − 125.

va realiza un beneficiu maxim de 27 000 000 unităţi monetare. Concluzii. precum şi capacităţile de prelucrare Ci ale maşinilor-unelte Mi (i = 1.35. Dacă ferma agricolă va cultiva 4000 ha cu grâu.2000 = 27 300 000. Se notează cu x numărul de piese de tipul P1 şi cu y numărul de piese de tipul P2.4000 = 20 000 tone (cu 12 000 tone peste cea prevăzută).2000 = 5000 tone (cantitatea prevăzută iniţial).6500 39 2 + 35 2 = 286 000 39 2 + 35 2 Deci punctul C corespunde unui maxim al funcţiei obiectiv B deoarece: d1 > d2 Deci se obţine: x = 4000 ha. 4000 ha cu porumb şi 2000 ha cu secară.m. Timpii de prelucrare a pieselor tij care sunt în funcţie de felul maşinii-unelte şi de tipul piesei. Într-un atelier mecanic. producţia de porumb va fi de 5.4000 + 5.4000 + 2.4000 = 16 000 tone (cu 10 000 tone peste cea prevăzută).600 M3 (raboteze) t31 = 10 t32 = 25 12.600.5. y = 4000 ha.296 Gh. şi maxB = 4.000 bj (beneficul. dotat cu maşini-unelte din categoria strungurilor. Tabelul 8.400 M2 (freze) t21 = 12 t22 = 16 9. 120 150 u./buc) Rezolvare.1500 + 35. frezelor şi rabotezelor. 3) în timp de o lună (minute/lună) şi beneficiul bj exprimat în unităţi monetare/bucată obţinut la piesa de tipul Pj (j = 1.5. trebuie să se prelucreze mecanic două tipuri de piese P1 şi P2. În aceste condiţii: producţia de grâu va fi de 4.800. COMAN d 2 = DD ' = 39. z = 10 000 – 8000 = 2000 ha.35 Pj ci P1 P2 Mi minute/lună M1 (strunguri) t11 = 20 t12 = 12 14.500. 2) sunt prezentate în tabelul 8. 2. producţia de secară va fi 2. Obţinem din datele problemei următorul program liniar: Funcţia scop = beneficiul maxim B = 120 x + 150 y cu condiţiile: . 4.

x = 800 3 x + 4 y – 2400 = 0 2 x + 5 y – 2400 = 0 pentru x = 0.ANALIZA VALORII 297 ⎧20 x + 12 y ≤ 14400 ⎪12 x + 16 y ≤ 9600 ⎪ ⎨ ⎪10 x + 25 y ≤ 12000 ⎪ ⎩x ≥ 0 y ≥ 0 Fig. y = 480 pentru y = 0.8. A. Bmax = 120 x + 150 y conduce la relaţia: 4 B y =− x+ (Δ 0 ) 5 150 720 800 . B. y = 600 pentru y = 0. x = 720 pentru x = 0. C. y = 0 Se constată că problema admite 5 soluţii de bază care corespund vârfurilor 0.18 Se construieşte poligonul soluţiilor determinat de dreptele: y 1200 600 480 5x +3 y36 00 =0 D C 2x+ B 0 A 1200 =0 5y-2 40 0= 0 3x +4 y-2 40 0 x 5 x + 3 y – 3600 = 0 pentru x = 0. D. x = 1200 x = 0. y = 1200 pentru y = 0.

576 minute.944 minute (sub capacitatea maximă). În aceste condiţii: maşina M1 va lucra 10.340 unităţi monetare.298 Gh. maşina M2 va lucra 9. Restricţiile problemei: ⎧1880 x + 2400 y ≥ 4000 ⎪ ⎨200 x + 50 y ≥ 100 ⎪x ≥ 0 y≥0 ⎩ . beneficiul va fi maxim şi egal cu 92. iar cu y cantitatea de pâine şi se obţine următorul program liniar: Funcţia obiectiv: C = 16 x + 4 y = min. Rezolvând sistemul format din ecuaţiile dreptelor: ⎧3 x + 4 y − 2400 = 0 ⎨ ⎩2 x + 5 y − 2400 = 0 se obţine: x= 2400 ≈ 342 7 y= 2400 ≈ 342 7 max B = 120 × 342 + 150 × 342 = 92340 u.Pentru un organism cu o cheltuială moderată de energie sunt necesare cel puţin 4000 de calorii şi 100 grame proteine pe zi. Se notează cu x cantitatea de scrumbie ce urmează a fi consumată.m. Se cunoaşte că 1 kg de pâine conţine 2400 calorii şi 50 grame proteine şi costă 4 unităţi monetare. 200 grame proteine şi costă 16 unităţi monetare. iar maşina M3 va lucra 11.970 minute (ceea ce reprezintă condiţiile de aproximare a capacităţii lor maxime). Rezolvare. COMAN ordonata la origine B/150 va fi maximă când dreapta Δ0 trece prin vârful C. Dacă se vor planifica lunar câte 342 piese din fiecare tip. Concluzie. Se cere să se determine cantitatea de pâine şi cantitatea de scrumbie care trebuie consumată de om într-o zi pentru a asigura necesarul biologic (minimum 4000 calorii şi 100 grame proteine) la un preţ de cost minim. 1 kg de scrumbie gătită conţine 1800 calorii. 5.

588 kg de pâine. 62 64 248 312 4 + 4× = + = = 8 u. În aceste condiţii avem asigurat la limită necesarul biologic de 4000 calorii şi 100 grame proteine. Dacă ne deplasăm de la B la A scade cantitatea de scrumbie şi creşte cea de pâine. cantitatea de pâine se micşorează şi creşte cantitatea de scrumbie.2) 23 B( 4 . dar costul va rămâne la valoarea minimă.19 Latura AB situată pe dreapta 4 x + y – 2 = 0 fiind paralelă cu dreapta Δ0 de reper (4 x + y = 0) problema admite o infinitate de soluţii de minim.0) C(__ 9 20 __ 9 0 1 _ 2 x 4x+y=0 x= 4 39 y =1 23 29 min C = 16 × Deci.19.1-) 39 29 9x +1 2y -2 0= 0 2=0 4x+y- 20 . iar preţul de cost va fi de 8 unităţi monetare. ceea ce este neplăcut din punct de vedere gastronomic.8. figura 8. Fig. Observaţii. Rezultă că se poate alege ca soluţie minimă oricare din punctele situate pe latura AB. dar va creşte şi costul. meniul va fi compus din ≈103 grame de scrumbie şi ≈1.ANALIZA VALORII sau: 299 C = 16 x + 4 y = min ⎧9 x + 12 y ≥ 20 ⎪ ⎨4 x + y ≥ 2 ⎪x ≥ 0 y ≥ 0 ⎩ Construind poligonul soluţiilor admisibile se constată că acesta este nemărginit. Dacă punctul ales se deplasează pe dreapta BC. 39 39 39 39 39 .m. Soluţia care corespunde punctului B este: y 2 A(0.

problemele care admit o infinitate de soluţii optime prezintă un interes deosebit. . deoarece avem posibilitatea să alegem soluţia care convine mai bine din punct de vedere tehnic sau organizatoric şi se adaptează mai bine situaţiei locale existente în acel moment şi din alte puncte de vedere ce nu au putut fi luate în considerare la întocmirea programului. COMAN În practică.300 Gh.

. cu caracter social general. Beneficiarul este în general interesat numai în modul cum un produs răspunde necesităţilor sale.9. specifice fiecăreia. psiho-senzoriale. Astfel. Conceptul de calitate a produselor Calitatea este o noţiune complexă şi dinamică incluzând în conţinutul său o serie de condiţii tehnice. Calitatea producţiei reflectă calitatea produselor în fabricaţie. Calitatea produselor se prevede la concepţie şi proiectare. ϕ(c) – indicator al caracteristicilor de calitate realizabile prin documentaţie (calitatea de concepţie). noţiuni într-un raport de interdependenţă dar şi cu trăsături distincte. Calitatea produselor reprezintă expresia finală a calităţii proceselor de producţie care sintetizează nivelul tehnic. tehnologice şi organizatorice ale producţiei. Acest lucru pune în evidenţă două noţiuni importante: calitatea produselor şi calitatea producţiei. Se poate utiliza următoarea expresie de estimare a calităţii produsului: (9.1. calitatea reprezintă o expresie a măsurii în care produsele. Asigurarea calităţii este un proces cuprinzător care începe în faza proiectării şi a stabilirii soluţiilor tehnice. particularităţile unui produs referitoare la calitatea de conformitate sau reproductibilitate se manifestă în sfera producţiei şi rămân necunoascute pentru consumator. se desfăşoară de-a lungul întregului proces şi se încheie prin verificarea comportării produselor în exploatare. economice. performanţele constructiv-funcţionale şi economice precum şi aspecte de ordin estetic.ANALIZA VALORII 301 CAP. al unei misiuni şi în consecinţă produsul trebuie să îndeplinească anumite condiţii care definesc noţiunea de calitate. lucrările şi serviciile satisfac cerinţele societăţii în limitele unui cost global. produsul este purtătorul material al unui serviciu.ϕ(p) În care qu este calitatea definită de cerinţele beneficiarului (calitatea de utilizare). laturile activităţii de concepţie. ergonomice.ϕ(c). Unele laturi calitative ale produsului se manifestă numai în sfera consumului iar altele în sfera producţiei. de fiabilitate şi mentenabilitate etc. economice. Pe plan economic. estetice. În viziune modernă. de disponibilitate. se obţine în procesul de producţie şi se manifestă în exploatare sau în procesul de consum. ce fiabilitate are şi ce mentenanţă necesită. CALITATEA ŞI FIABILITATEA PRODUSELOR 9. ϕ(p) – indicator al nivelului de conformitate a producţiei (fabricaţie) faţă de prevederea din documentaţia tehnică (calitatea fabricaţiei). fabricaţie şi utilizare. Calitatea produsului este astfel un concept complex incluzând factori de concepţie. În raport cu natura şi efectul pe care îl au în procesul de utilizare caracteristicile de calitate ale produselor se grupează pe următoarele tipologii: tehnice.1) Q = qu.

Compartimentul tehnologic trebuie să aleagă utilajele şi echipamentul cel mai potrivit pentru fabricarea în condiţii de calitate şi . Serviciile de cercetare ale pieţei şi desfacerii (marketing) trebuie să evidenţieze necesităţile beneficiarilor şi să stabilească cerinţele de calitate ale produselor. Se concretizează într-o serie de proprietăţi fizice. practic. culoare. preţul. Caracteristici tehnice. intrinsece structurii materiale a produsului şi determinate de concepţia constructiv-funcţională a acestuia. Caracteristici de disponibilitate. randamentul. caracteristicile tehnice sunt direct sau indirect măsurabile obiectiv. Caracteristici psihosenzoriale. c. Vizează efectele pe care le au sistemele tehnologice de realizare a produselor. ergonomic. organoleptic. producătorii trebuie să aibă în vedere permanent faptul că aceste caracteristici prezintă o mare variabilitate în timp şi spaţiu. cu o precizie suficientă. garanţiile şi să determine. Caracteristici de ordin social general. gradul de valorificare a materiilor prime etc. 2. datorită proliferării produselor de folosinţă îndelungată cu complexitate tehnică din ce în ce mai ridicată. Se referă la însuşirile imanente ale valorii de întrebuinţare a produsului. pe care produsele le au asupra utilizatorilor. aptitudine definită prin două concepte fundamentale: fiabilitate şi mentenabilitate. pe baza asimilării noului în producţie. cheltuielile de mentenanţă. prin mijloace tehnice. Ele reflectă aptitudinea produselor de a-şi realiza funcţiile utile de-a lungul duratei lor de viaţă. documentaţia constructivă se va definitiva după efectuarea probelor asupra prototipului. d. În general.302 Gh. e. Compartimentul de cercetare-dezvoltare trebuie să evidenţieze posibilităţile optime de obţinere a unui nivel de calitate cât mai ridicat. să aleagă materialele. biologice etc. la parametrii calitativi superiori sunt antrenate. să stabilească caracteristicile de calitate. că aprecierea lor se află sub incidenţa unor factori de natură subiectivă. 1. Caracteristici economice şi tehnico-economice. chimice. fiabilitatea previzibilă. gust. Se exprimă printr-o serie de indicatori cum sunt: costul de producţie. Vizează efectele de ordin estetic. b. ele conferind acestuia potenţialul de a satisface utilităţile consumatorilor. 3. S-au impus ca o grupă distinctă de apreciere a calităţii. 4. Pentru a le integra eficient în gradul de utilitate al produselor. în condiţii de competitivitate ridicată pe piaţa de desfacere.. toate compartimentele importante ale unităţii economice producătoare. Proiectarea trebuie să folosească “oferta” compartimentului de cercetare-dezvoltare astfel încât să conceapă produsele corespunzător cerinţelor calitative stabilite. toleranţele. grad de confort etc. asupra siguranţei şi sănătăţii fizice şi psihice a oamenilor. ca rezultat optim între nevoile sau dorinţele beneficiarilor şi economicitatea producţiei. prin formă. precum şi utilizarea acestora asupra mediului natural. COMAN a. Pentru realizarea produselor. prin calcul.

spre respectare. potrivit nivelului dezvoltării tehnice într-un anumit moment. să culeagă informaţii în legătură cu modul de comportare a produselor la beneficiari. Au urmat apoi Germania (1917). 9. să efectueze reparaţii în perioada de garanţie. transportul etc. ia decizii pe baza bilanţului calităţii. să execute măsurări de calitate şi fiabilitate şi să asigure valorificarea datelor obţinute. să controleze conformitatea produselor finite cu prevederile normelor de calitate. să verifice operaţiile şi lucrările executate pe fluxul de producţie. începând din anul 1901. Standardele româneşti poartă un indicativ format din simbolul STAS. organizează acţiuni pentru dezvoltarea unei preocupări continue pentru creşterea calităţii produselor. 5. Aprovizionarea trebuie să asigure materiile prime şi materialele de calitate prevăzute în specificaţii şi la termenele prescrise. Principalele documente care prevăd restricţii pentru respectarea calităţii şi anumite condiţii de calitate se menţionează în continuare: Standardele de stat care sunt un ansamblu de norme tehnice obligatorii prin care se stabilesc. aceasta este prevăzută. numărul de ordine respectiv şi ultimele două cifre ale anului intrării în vigoare. cât şi în cele de ambalare. 6. acestora. SUA şi Franţa (1918). sprijină compartimentele de control şi analiza valorii în stabilirea programelor speciale pentru îmbunătăţirea calităţii. Normele tehnice reglementează condiţiile de calitate pe care trebuie să le îndeplinească un produs pentru a corespunde destinaţiei sale. depozitarea. precum şi prescripţiile privind recepţia. Conducerea unităţii economice coordonează ansamblul preocupărilor privind calitatea. Organizaţia Internaţională de Standardizare (ISO). 7. Dat fiind importanţa tehnico-socială a calităţii produselor. să analizeze rebuturile şi cauzele acestora. Producţia trebuie să se desfăşoare cu respectarea strictă a condiţiilor de calitate. 8. din 1947. o lucrare sau un anumit serviciu. Serviciul de asistenţă tehnică (“service”) trebuie să pună la dispoziţia beneficiarilor instrucţiuni privind modul de folosire a produselor. Controlul tehnic de calitate (CTC) trebuie să urmărească calitatea materiei prime şi materialelor intrate în fabricaţie. precum şi necesarul de piese de schimb. însuşirile tehnico-economice pe care trebuie să le îndeplinească un proces. după caz.ANALIZA VALORII 303 conform normelor prescrise şi să prevadă în documentaţia tehnologică toate condiţiile de lucru (inclusiv pe cele de control) necesare asigurării calităţii. marcarea. Normele tehnice care pot fi norme departamentale (NTD) şi norme tehnice de întreprindere (NT). Caietele de sarcini care stabilesc prescripţiile de calitate în cazul produselor cu un grad mai mare de complexitate sau având o înaltă . organizând autocontrolul şi controlul în lanţ al calităţii operaţiilor şi lucrărilor. în diferite documente oficiale. la care a aderat şi România. În anul 1928 s-a înfiinţat Asociaţia Internaţională de Standardizare (ISA) care a devenit. atât în atelierele de prelucrare. URSS (1923) etc. Primele standarde naţionale ca şi prima organizaţie naţională de standardizare au apărut în Anglia.

probe. mecanice.1. COMAN tehnicitate. Din acest . respectiv. Ele se elaborează prin colaborarea furnizorului cu beneficiarul.2. 9. Literatura anglo-saxonă. ambalare. Omologarea se face în comun de părţile interesate cu scopul de a verifica dacă produsele noi – adică cele care se execută pentru prima dată sau au alţi parametri de bază – corespund documentaţiei tehnico-economice. stabilindu-se. Fiabilitatea este legată direct de noţiunea de calitate a unui produs.2. pe baza datelor înscrise în registrul de analize. Fiabilitatea produselor industriale 9. pe lângă nivelul de calitate al produsului şi modalităţile de recepţie. metodele de control etc. De asemenea. Certificatul de omologare care constituie documentul de bază prin care se face omologarea produsului.304 Gh. De regulă produsele pentru care se întocmeşte buletinul de analiză sunt atestate calitativ şi prin certificatul de calitate. Buletinul de analiză. prin care se face o descriere detaliată a anumitor caracteristici fizice. derivat de la verbul “to rely” care înseamnă “a conta pe” sau “a se încrede” în cineva sau în ceva. Fiabilitatea unui produs reprezintă deci însuşirea care ne sugerează ideea de încredere şi siguranţă. Certificatul de garanţie este documentul prin care se garantează calitatea produsului. chimice. care a introdus multe notaţii unanim acceptate utilizând termenul “reliability”. Certificatul de calitate care certifică calitatea produselor în raporturile dintre producător şi beneficiar. în comparaţie cu un alt produs se poate utiliza expresia “mai fiabil” sau “mai puţin fiabil”. Este un document de certificare a calităţii. în timp ce fiabilitatea este o “calitate în timp” sau o “însuşire dinamică”. Dintr-un anumit punct de vedere calitatea poate fi considerată ca o “însuşire statică” de satisfacere a unor condiţii într-un moment dat. Conceptul de fiabilitate Termenul de fiabilitate este un neologism provenit din limba franceză unde adjectivul “fiable” (arhaism descoperit şi pus în circulaţie de canadienii de origine franceză pentru a traduce termenul similar anglo-saxon “reliability”) înseamnă “demn de încredere” sau “în care te poţi încrede” de la care a derivat substantivul fiabilitate. O importanţă deosebită în domeniul analizei calităţii produselor. încercări. organoleptice şi probele la care a fost supus produsul în conformitate cu documentele tehnico-normative sau alte condiţii de calitate prevăzute în contract. mecanice etc. Documentele care certifică calitatea produselor sunt. Trebuie să menţioneze încercările fizice. ale produsului. garantează pe cumpărător pentru remedierea viciilor aparente sau ascunse ivite în perioada garanţiei. Buletinul de analiză se emite de unitatea producătoare dacă are laboratoare proprii sau de laboratoarele altor unităţi. Are dublul scop: confirmă calitatea produsului şi.

expresia numerică a fiabilităţii nu poate îngloba o serie de elemente ce caracterizează însăşi această proprietate. Cantitativ. Reprezintă ansamblul condiţiilor de exploatare pentru care a fost proiectat produsul. în condiţii de utilizare cunoscute. Noţiunea de fiabilitate poate fi privită sub două aspecte: calitativ şi cantitativ. Astfel. conceptul de funcţie. conceptul de durată de funcţionare. componentă. Din acest punct de vedere. Acest fapt implică definirea exactă a funcţiei pe care trebuie să o realizeze şi de asemenea precizarea în unele cazuri a stării de nefuncţionare. Fiabilitatea presupune o durată de funcţionare exprimată în unităţi de timp (ore. conceptul de probabilitate. Fiabilitatea presupune satisfacerea unei funcţii. legăturile structurale între elemente. care poate fi determinată şi caracterizată. o componentă în timp a calităţii.ANALIZA VALORII 305 punct de vedere fiabilitatea reprezintă o nouă dimensiune a calităţii. în condiţii de funcţionare specifice. cel puţin un timp dat. După cum se poate observa.). parametrul final de ieşire al unui model ce descrie comportarea în funcţionare a unui anumit tip de produs. element etc de a executa un anumit serviciu. iar T variabila modelatoare a timpului de funcţionare fără defecţiuni. a îndeplinirii unei misiuni sau cerinţe. Interpretarea corectă a definiţiei fiabilităţii prezintă o importanţă deosebită mai ales în proiectarea unor încercări determinante de fiabilitate. printr-o anumită valoare. în funcţie de modul în care fiabilitatea interesează la un moment dat actualmente se face o distincţie între diferite “tipuri” de fiabilităţi şi anume: . la fel ca şi celelalte caracteristici tehnice (putere. fiabilitatea reprezintă caracteristica unui produs exprimată prin probabilitatea îndeplinirii funcţiei impuse pe o durată dată. ani etc) sau un număr de cicluri. zile. fiabilitatea reprezintă aptitudinea unui produs de a-şi îndeplini funcţia respectivă în condiţii date. însă. Calitativ. condiţiile de utilizare. Fiabilitatea ca indicator numeric F(t0) este scopul final al unei analize de fiabilitate. turaţie etc. conectări etc. De asemenea. conceptul de condiţii de funcţionare (de utilizare şi mediu). Fiabilitatea este deci o caracteristică a unui produs.2) unde t0 este timpul fixat. nu evidenţiază cauzele defecţiunilor. Fiabilitatea este un concept probabilist ce caracterizează global (dar numeric) capacitatea unui anumit tip de sistem. de-a lungul unei durate impuse. definiţia cantitativă a fiabilităţii este simplă exprimându-se cu relaţia: P(t0) = Prob {T ≥ t0} (9. definiţia cantitativă a fiabilităţii conţibe cinci concepte fundamentale: conceptul de caracteristică. fluxul operaţiilor de executare a unei anumite operaţii etc.

+∞). este pozitivă deoarece timpul de funcţionare este o mărime de forma t∈[0. Numărul de elemente care se defectează pe durata Δt este Δn. în al doilea rând.1. întrucât nu se poate şti anume (la ce moment specific de timp) acest eveniment se va produce.306 - Gh. Δn = λ. fiabilitate operaţională: valoare a fiabilităţii obţinută efectiv la beneficiarul produsului respectiv. Din această cauză timpul de bună funcţionare până la prima defectare este asimilat cu o variabilă aleatoare.Δn < Δn)..Δt (semnul minus arată că n . Fie un număr n0 de elemente în stare de bună funcţionare la timpul t = 0. figura 9.θn) de regulă θi > 0. fiabilitate previzionată: valoare a fiabilităţii preliminată la proiectarea produsului respectiv. contracte economice de aprovizionare etc. pe domeniul [0. ∞) care să reprezinte timpul de bună funcţionare. de regulă. încercări de fiabilitate.n. înaintea unui interval (t. t+Δt) mai supravieţuiesc (sunt în stare de bună funcţionare) un număr n de elemente. Conform acestor consideraţii fiabilitatea se va exprima cu relaţia: F(t) = P(T>t) (9. Expresia generală a fiabilităţii Defectarea unui obiect tehnic este un fenomen aleator. o mulţime finită de parametri: θ = (θ1. Toate aceste elemente constituie în esenţă diagnoza fiabilistă a obiectului tehnic luat în studiu iar exprimarea cantitativă a diagnozei se execută pe baza modelelor furnizate de abordarea probabilist-statistică a proprietăţilor fiabiliste. numite. Considerând un factor de proporţionalitate λ > 0 constant. în general. fiabilitate experimentală: valoare a fiabilităţii obţinută în cadrul unor analize speciale. o lege de repartiţie standard Fγ(t) care să descrie comportarea acestui timp de bună funcţionare.2.3) Expresia analitică (9.4. Această variabilă aleatoare are anumite proprietăţi specifice caracteristicii asimilate. θ2. 9. norme tehnice. care să individualizeze repartiţia Fγ(t) şi care sunt specifici unui anumit tip de sistem luat în studiu. Prin urmare.….3) a fiabilităţii se explicitează pornind de la următoarele consideraţii. La un moment oarecare t. ∞) şi. COMAN fiabilitate nominală: valoare a fiabilităţii unui produs prescrisă în documente ca standarde de stat. În primul rând. este continuă deoarece poate avea loc teoretic la orice moment t = t0 din intervalul [0. pentru a construi un model fiabilist al timpului de bună funcţionare până la defectare a unui obiect tehnic este suficient să considerăm: o variabilă aleatoare {γ} definită. Trecându-se la limită rezultă: .

Variaţia fiabilităţii exprimată cu relaţia (9. t) în condiţii determinate.8) t F (t ) = n =e n0 F(t) − λ (t ).9) se prezintă în figura 9.9.n dt (9. Relaţia (9.9.7) trebuie scrisă astfel: dn = −n.2.ANALIZA VALORII 307 (9.6) t t + Δt t Raportul n/n0 reprezintă proporţia (frecvenţa) de elemente în stare de funcţionare la momentul t. În realitate.t n0 n . Variaţia fiabilităţii În unele cazuri se ignoră momentul punerii în funcţiune. Fig.λ (t ) dt de unde rezultă expresia generală a fiabilităţii: (9. Variaţia numărului de elemente în stare de funcţionare no n = e − λ .1. t .4) lim Δn dn = Δt dt t →0 şi se obţine următoarea ecuaţie diferenţială: dn = − λ. dt ∫ 0 (9. acest factor poate să varieze în timp şi atunci expresia (9. fiabilitatea F(t) reprezintă probabilitatea ca un element să funcţioneze fără defecţiuni în intervalul (0.7) Astfel.9) Se observă că funcţia fiabilităţii F(t) este de tip exponenţial având valorile extreme F(0) = 1 şi F(∞) = 0.Δn (9.7) s-a obţinut în ipoteza că λ = constant. adică fiabilitatea: F (t ) = n = e − λ .2.t n0 (9.5) n( t) a cărei soluţie după integrare este: Fig. interesând numai fiabilitatea pe intervalul (t0. t1).

Probabilitatea acestui eveniment este P(A∩B) = P(A). Buna funcţionare în intervalul (0. spre exemplu. Dacă λ = constant. dt . fiabilitatea pe un interval oarecare nu depinde de durata funcţionării anterioare t0 sau fiabilitatea misiunii nu depinde de momentul începerii misiunii. t1). fiabilitatea condiţionată are expresia: F (t1 / t0 ) = e − λ . rezultă: (9. COMAN Considerăm. Dar. 9.θ (9.308 Gh.10) Fiabilitatea pe un interval oarecare este o fiabilitate condiţionată de bună funcţionare la începutul intervalului reprezentând astfel probabilitatea ca elementul care a funcţionat la t = t0 să funcţioneze şi în intervalul (t0.e t ∫ 1 0 = F (t0 ).14) mai poate fi scrisă şi sub forma: .11) unde θ este durata intervalului. t1) este dată de evenimentul A∩B.dx 0 x (9.14) R (t ) = 1 − F (t ) = 1 − n n0 − n r = = n0 n0 n0 unde r este numărul de elemente defecte. adică fiabilitatea pentru intervalul (0. Funcţia de repartiţie (Funcţia căderilor) Dacă A reprezintă buna funcţionare la timpul t iar⎯A defectarea.15) Ca urmare. Această relaţie se poate pune şi sub forma: t F (t1 ) = e − λ .12) P( A) = 1 − P ( A) = 1 − F (t ) = P(T < t ) = R(t ) Funcţia R(t) este funcţia de repartiţie a căderile (defectărilor) şi conform relaţiei (9. t0) şi evenimentul B – buna funcţionare în intervalul (t0. F (t1 / t0 ) (9.( t1 −t0 ) = e − λ . dt 0 ∫ 0 t − λ . Se observă că pentru λ = constant. t1).13) (9. dt 0 ∫ t (9. t1) denumită şi fiabilitate condiţionată.P(B/A).2.3. evenimentul A – buna funcţionare în intervalul (0. P(A∩B) = F(t1). Funcţia căderilor este funcţia de repartiţie a defectelor care poate fi scrisă şi pe baza densităţii de probabilitate f(t): F ( x ) = ∫ f ( x ).9): R (t ) = 1 − e Pe baza consideraţiilor anterioare: − λ ( t ). expresia (9.

ANALIZA VALORII 309 ∞ F (t ) = 1 − R (t ) = ∫ f ( t ).18) f (t ) = =− dt dt F(t) Fig.4. R(t) şi f(t).17) 9.F(t) f (t ) În figura 9.dt 0 0 t ∞ t (9. Graficul funcţiilor F(t).19) 9. Considerând relaţia fundamentală (9. F (t ) (9. Rata căderilor Factorul de proporţionalitate λ(t) reprezintă unul din parametrii cei mai importanţi ai fiabilităţii şi poartă denumirea de rata căderilor (rata defectărilor sau intensitatea de defectare).9) rezultă: dF = − λ (t ). Densitatea de probabilitate a căderilor Conform definiţiei densitatea de probabilitate: f(t) = dF/dt a repartiţiei timpului fără defecţiuni se obţine astfel: d (1 − F ) dF (9.5 F(t) R(t) = 1 .dt − ∫ f (t ).9.2.16) sau: R (t ) = 1 − F (t ) = 1 − ∫ f (t ).dt t ∞ (9.5. dt 0 ∫ t = − λ (t ).3. R(t) şi f(t) R(t) f(t ) 0.20) .3 se prezintă graficul funcţiilor F(t).e dt de unde: − λ ( t ).dt = ∫ f (t ). Cu ajutorul creşterilor finite se poate determina densitatea de probabilitate pe un anumit interval Δt astfel: t f (t ) = F ( t + Δt ) − F ( t ) Δn 1 = Δt n 0 Δt (9.4.

21) t Fig. atunci: Probabilitatea ca elementul care a funcţionat în intervalul (0.25) (t.e λ (t ) = − λ ( t ).310 Gh. Rata de defectare în funcţie de durata efectivă de serviciu Pe baza relaţiei (9.24) Dacă intervalul Δt este foarte mic.21). t+Δt) Δt λ(t) = lim Δt→0 Rata defectărilor poate fi definită şi cu ajutorul probabilităţilor condiţionate considerând elementele: A – buna funcţionare pe intervalul (0. t+Δt). la începutul intervalului (t. dt 0 ∫ (9.9. COMAN λ (t ) = − λ(t) I dF 1 1 dR f (t ) =− = dt F (t ) F (t ) dt F (t ) II III (9.23) Cu ajutorul creşterilor finite rata căderilor capătă forma: f (t ) Δn 1 n0 Δn 1 = = F (t ) n0 Δt n n Δt (9.20) arată că densitatea de probabilitate poate fi definită pe baza ratei căderilor: f ( t ) = λ (t ). fiabilitatea poate fi scrisă şi sub forma: F (t ) = f (t ) λ (t ) t (9. t+Δt) este: .4.22) Relaţia (9. t). t) să se defecteze în intervalul (9. Probabilitatea unei defectări pe durata Δt la cele n elemente în stare de funcţionare. B – apariţia unui defecte pe intervalul (t.

4. După cum se observă în figura 9. unor defecte “ascunse” de fabricaţie pe care un control oricât de riguros nu reuşeşte să le depisteze. rata de defectare în funcţie de durata efectivă de serviciu reprezintă convenţional trei perioade de variaţie. Este însă important să se ţină seama că parametrul MTBF are o reală semnificaţie numai în cazul înlocuirii componentelor defecte. probabilitatea intersecţiei P(A∩B) reprezintă densitatea căderilor în intervalul considerat iar P(A) = F(t). A doua perioadă (II) numită perioada maturităţii sau perioada defectelor accidentale este caracterizată de o rată aproximativ constantă a căderilor de natură accidentală. deci. Aceste tipuri de defecte nu trebuie să se producă la beneficiar şi se caută a se elimina prin încercări de probă la controlul final de fabricaţie. MTBF se foloseşte pentru situaţiile în care componentele sunt înlocuite după defectare şi reprezintă raportul dintre intervalul total de funcţionare faţă de numărul total al defectelor. descrescătoare în timp. a ratei căderilor. 9. Se ajunge astfel la relaţia (9. Media timpului de bună funcţionare Durata medie de viaţă a sistemelor tehnice este analoagă cu durata separată de viaţă a unei persoane dintr-o populaţie umană.26) Dar. în plus.ANALIZA VALORII 311 λ(t) = P(B/A) = P(A∩B)/P(A) (9. Această perioadă cuprinde defectele care apar la începutul punerii în funcţiune a sistemului tehnic. Noţiunea de durată medie a vieţii este utilizată pentru situaţiile în care componentele sistemului tehnic nu sunt înlocuite după defectarea lor şi reprezintă media aritmetică a duratelor de funcţionare până la defectarea tuturor mostrelor testate.6. se obţine curba din figura 9. . Prima perioadă (I) numită perioadă de rodaj sau perioadă infantilă se caracterizează printr-o rată ridicată a căderilor. Ele sunt datorate. Ea nu trebuie confundată cu noţiunea de media timpului de bună funcţionare (MTBF) aşa cum apare deseori în literatura de specialitate. în cea mai mare parte. mai trebuie să se ţină seama şi de faptul că utilizarea lui este corectă numai în cazurile când se pot aplica legi de repartiţie exponenţiale.22). Se observă uşor că în cazul înlocuirii totale a echipamentelor defecte MTBF reprezintă exact acelaşi parametru ca şi durata medie a vieţii. Dacă se face reprezentarea grafică a indicatorului λ(t). Durata medie de viaţă a unui produs este foarte frecvent utilizată ca parametru de fiabilitate datorită probabil şi semnificaţiei care pare uşor de intuit. A treia perioadă (III) numită perioada bătrâneţii este caracterizată de o creştere rapidă a defectelor ca urmare a uzurii fizice intense a elementelor constitutive ale sistemului tehnic.4. Această noţiune prezintă aspecte diferite depinzând de faptul dacă produsul respectiv este reparabil sau nu (cu sau fără restabilire).2. Avându-se în vedere că şi după încercările de probă pot rămâne “defecte ascunse” s-a introdus perioada de garanţie.

Prima lampă se va arde după un timp τ1. în acest caz.σ0) cu un maxim la m ≈ 3. COMAN Se consideră spre exemplu nouă lămpi de iluminat puse în funcţiune în condiţii identice. atunci curba duratei de viaţă are o repartiţie normală N (cu MTBF = m0 şi abaterea medie pătratică σ0). Procesul se continuă în acelaşi mod şi după un timp t = n. Graficul de funcţionare a lămpilor 4 3 2 1 τ1 Dacă τj este timpul ce separă două defectări τ9 τ8 τ7 τ6 τ5 τ4 τ3 τ2 consecutive atunci timpul între defectări este TBF (time between failures ) pe care-l t denumim timp de bună funcţionare fiind caracterizat de valorile timpilor τ1. a treia la timpul τ3 etc conform diagramei din figura 9. iar dacă se înlocuiesc pe măsură ce se ard.9. Din acest motiv MTBF poate fi utilizată şi la . de exemplu constituită din lămpi cu incandescenţă. a doua la timpul τ2. MTBF reprezintă exact aceeaşi valoare ca şi durata medie de funcţionare până la prima defectare – MTTF. Dacă elementele sunt nerecuperabile (neînlocuibile) se ia în consideraţie timpul până la defectare TTF (time to failure). Încep să intre în funcţiune şi lămpile din a treia generaţie având o curbă de repartiţie şi mai aplatisată (σ3 ≈ 3. În cazul unei populaţii foarte mari. simbolizată prin MTBF (men time between faiklures) sau media timpului de bună funcţionare.m0.5. Lămpile din a doua generaţie nu sunt puse simultan în serviciu şi prin urmare curba de repartiţie a arderilor se obţine aplatisată (σ2 ≈ 2. n 9 8 7 6 5 Fig.σ0) cu un maxim la m ≈ 2. figura 9. ci din contră. sunt numai defecte de uzură. Rata căderilor.m0.27) În cazul elementelor reparabile. capătă o valoare constantă (λ3 = 1/m) cauzată numai de uzură.7.…. denumită durată medie de funcţionare reprezintă deci o medie a timpului până la prima defectare MTBF (men time to failure) fiind deci media aritmetică a duratei de viaţă (de funcţionare).312 Gh. τ2. MTTF = 1 n0 ∑t i =1 n0 j (9.τ9. Durata medie m. figura 9. se fac următoarele constatări: dacă lămpile arse nu se înlocuiesc. timpul bunei funcţionări TBF capătă altă semnificaţie de durată medie. a lămpilor de vârstă inegală. Dacă elementul defect se înlocuieşte sau se repară. Menţionăm că atunci când un element defect este înlocuit sau reparat sistemul tehnic este considerat (cu aproximaţie) ca nou la fiecare punere în serviciu. Media acestor valori. prima generaţie de lămpi începe să dispară având aceeaşi medie m0 = MTBF. va fi egală cu timpul mediu între defectările unei populaţii de amestec.m0 se obţine o stabilizare a frecvenţei căderilor.m0 practic pentru t = (4÷5). Rata defectărilor este constantă dar acestea nu sunt defecte pur accidentale. după înlocuirea tuturor elementelor.5.6.

29) şi integrând prin părţi (.t ∞ 0 = 1 λ (9. Densitatea de probabilitate la un sistem cu restabilire Se observă.9. media timpului de bună funcţionare pentru λ = constant este egal cu 1/λ.28) Înlocuid cu relaţiile anterioare: ∞ m = MTBF = ∫ t 0 dF dt dt ∞ (9. în acest caz particular.31) f (t ) n o 2 mo 2.dt = ∫ e − λ .30) MTBF = ∫ F .dF = du.dt 0 ∞ t (9. se poate determina cu relaţia generală: f (t ) n o mo= MTBF M (t ) = MTBF = m = ∫ t. Densitatea de probabilitate la un sistem cu restabilire Expresia analitică a mediei timpului de bună funcţionare MTBF. Această valoare care se .t dt = 0 0 ∞ 1 λ e − λ . Fig. După cum se observă din expresia (9.dt = ∫ F .dt 0 0 ∞ (9. iar pentru elementele nereparabile reprezintă durata medie până la apariţia unui defect. legătura dintre MTBF şi rata defectărilor. mo 3.7.6. t = v) se obţine: MTBF = − F . mo 3 t Fig.t în cazul că λ = constant: ∞ ∞ 0 + ∫ F . Se face observaţia că în cazul elementelor reparabile MTBF reprezintă durata medie între căderi sau până la prima cădere.31).9.ANALIZA VALORII 313 elementele reparabile (cu înlocuire) şi la elementele nereparabile (fără înlocuire) cu semnificaţia menţionată mai sus. f (t ).

6) se poate simplifica prin dezvoltare în serie Taylor şi neglijând termenii de ordin superior rezultă: (9. Aceste preocupări s-au constituit într-o disciplină de graniţă.λ.t = 1 . iar unul să se defecteze. luând ca unitate a variabilei aleatoare timpul redus (t/m). datorită pe de o parte domeniului specific în care aceasta a debutat (este vorba de electronică) şi. 9. sub denumirea de fiabilitate sau siguranţă în funcţionare.99 şi pentru t = m/1000. Fig. se găsesc pentru fiabilitate valorile: F = 0. în timp de t = m/1000 ne putem aştepta ca 999 să rămână în stare de bună funcţionare.2.9999 pentru t = m/10000.8. Se poate trasa o curbă de fiabilitate tip unică pentru toate materialele. datorită uşurinţei cu care poate fi mânuit din F(t) = e.λ. fiabilitatea este 0. bazate pe un instrument statistico-matematic adecvat. expresia fiabilităţii (9.999. b . privind prognoza evoluţiei în timp a calităţii sistemelor tehnice. între inginerie şi matematicile aplicate. atunci fiabilitatea misiunii este -1 MTBF = e = 0.9. pe de altă parte. interdisciplinară.7. Fiabilitatea corespunzătoare valorilor submultiple ale MTBF-ului (a – t > m/10. figura 9. Aceste rezultate sunt valabile pentru orice produs industrial care se supune legii exponenţiale. F = 0. pentru t = m/100 fiabilitatea este 0.999 arată că dintr-o mie de produse identice puse în funcţiune.32) Pentru t = m/10 fiabilitatea este 0.90.99999 pentru t = m/100000 etc. Fiabilitatea de 0. m/10) În studiul practic al fiabilităţii se urmăreşte. în general. Continuând în acest mod.8.t . să se prevadă probabilitatea de supravieţuire a unei misiuni pe o durată dată.37. poate să depăşească cu mult durata vieţii utile a unui produs.314 Gh. În cazul când durata misiunii t este foarte mică în raport cu MTBF (MTBF << 1).t∈(m/100. Repartiţii utilizate în fiabilitate Progresul ştiinţifico-tehnic contemporan a determinat apariţia unor preocupări sistematice. Dacă durata misiunii este egală cu MTBF = 1/λ. COMAN referă numai la defectele pur accidentale. În prima perioadă de dezvoltare a acestei discipline.

t media timpului de bună funcţionare: MTBF = ∫ e − λ .t fiabilitatea: (9. repartiţia normală. ca model statistic al repartiţiei timpilor de bună funcţionare. Repartiţia exponenţială a jucat oarecum în teoria fiabilităţii rolul dominant pe care îl are în statistica. numită clasică. F(t) = 0. care este astăzi în domeniul fiabilităţii chiar în situaţia de a i se atribui aceleaşi proprietăţi de “generalitate” ce se atribuie eronat şi exagerat repartiţiei normale în domeniul erorilor de măsurare. b – fiind un model cu un singur parametru. Pentru a depăşi aceste inconveniente.t funcţia de repartiţie: R = 1 − e − λ . Ca urmare. pentru care este specific fenomenul căderilor întâmplătoare în domeniul de “viaţă utilă”. în anul 1951. funcţia de siguranţă sau funcţia fiabilităţii F(t) şi intensitatea sau rata căderilor λ(t). σ 2 = 1 / λ2 . dar sunt numeroase cazuri când aceasta chiar descreşte. se vor prezenta aspectele de bază ale repartiţiilor exponenţială şi Weibull. Foarte curând însă s-a constatat că aceasta prezintă.34) (9.36) - dispersia: (9. Parametrii statistici ce caracterizează repartiţia exponenţială se determină cu expresiile: densitatea de probabilitate: f (t ) = λ.t .37.e − λ . cel puţin două inconveniente: a – admite ca ipoteză relativ restrictivă constanţa ratei (intensităţii) defectărilor. cel puţin frecvent întâlnim cazuri când această mărime creşte în timp. Constanţa ratei defectărilor a impus-o ca model în teoria durabilităţii şi fiabilităţii produselor şi sistemelor complexe.33) (9.37) În figura 9. utilizate pe larg în domeniul fiabilităţii. nu prezintă suficientă elasticitate pentru a modela clase mai largi de fenomene. inginerul suedez Walloddi Weibull. Se observă că pentru t = MTBF = 1/λ. specifice cercetărilor de durabilitate şi fiabilitate. a propus un model matematic cunoscut sub denumirea de repartiţia Weibull.ANALIZA VALORII 315 punct de vedere analitic. în multe aplicaţii. s-a utilizat cu precădere repartiţia exponenţială.35) F = e − λ .dt = 1 / λ 0 ∞ (9. În practică.9 se prezintă respectiv densitatea f(t). Repartiţia exponenţială.

b – funcţia fiabilităţii. Fig.38) unde η. β şi γ sunt parametrii respectiv de scară.316 Gh.e ⎛ t −γ −⎜ ⎜ η ⎝ ⎞ ⎟ ⎟ ⎠ = λ (t ). în 1951. Inginerul suedez Walloddi Weibull a propus. Repartiţia exponenţială (a – densitatea de probabilitate.e ⎛ t −γ −⎜ ⎜ η ⎝ ⎞ ⎟ ⎟ ⎠ (9.39) . de formă şi de poziţie care definesc legea Weibull.9.10. pentru rata căderilor următoarea funcţie: β β −1 λ (t ) = d ⎛ t −γ ⎜ dt ⎜ ⎝ η ⎞ β ⎛ t −γ = ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ η η ⎠ ⎝ ⎞ ⎟ ⎟ ⎠ (9. Repartiţia Weibull (a – densitatea de probabilitate.9. c – rata căderilor) Repartiţia Weibull. b – funcţia fiabilităţii. COMAN Fig.9. c – rata căderilor) densitatea de probabilitate: β β β ⎛ t −γ f (t ) = ⎜ η⎜ ⎝ η fiabilitatea: ⎞ ⎟ ⎟ ⎠ β −1 .

aceasta depinzând şi de ipotezele admise asupra funcţionării şi de condiţiile impuse exploatării. Întreg ansamblu. Sistemele pot fi reparabile sau nereparabile. pentru determinarea fiabilităţii. numerotate de la 1 la k. la un moment dat.43) Funcţia Γ este tabelată.41) În figura 9. inclusiv pentru analiza fiabilistică. Referitor la sisteme. Există şi anumite grafice cu scări funcţionale (graficul Weibull) care uşurează considerabil studiul experimental al acestei legi.8. pentru analiza tehnicofuncţională a lui.⎢ Γ⎜ ⎜ β + 1⎟ ⎟+Γ ⎜ ⎜ β + 1⎟ ⎟⎥ ⎠ ⎝ ⎠⎦ ⎣ ⎝ (9. fiabilitatea F(t) şi rata căderilor λ(t). .40) β (9. fiind în stare bună în intervalul (0. în general.42) ⎡ ⎛2 ⎞ ⎞⎤ 2⎛ 1 D (t ) = σ 2 = η 2 . b – echipamentul poate fi descompus în k componente (elemente sau blocuri). formate dintr-un număr mai mare sau mai mic de elemente componente. Media timpului de bună funcţionare este dată de expresia: R (t ) = 1 − e ⎛ t −γ ⎞ ⎜ ⎟ −⎜ ⎟ ⎝ η ⎠ MTBF = γ + iar dispersia cu relaţia: η Γ(1 / β ) β (9. se pot face următoarele ipoteze: a – echipamentul considerat poate avea. T) şi în stare defectă după momentul T. fiecare dintre ele având o anumită fiabilitate. 9. Însă. astfel încât. Studiul fiabilităţii unui sistem presupune mai întâi o analiză a structurii sistemului. prin care se stabileşte dependenţa stării sistemului de starea elementelor componente cu parametrii de fiabilitate cunoscuţi prealabil. Legea Weibull fiind definită de trei parametri este foarte suplă şi modelează bine procesele de uzură mecanice şi electrice. produsele au fost considerate ca unităţi elementare având o funcţie autonomă. la un moment dat. iar starea echipamentului (bun sau defect) depinde numai de starea componentelor. poartă denumirea de sistem şi are o fiabilitate diferită de a elementelor componente dar dependentă de acestea. să fie în stare de bună funcţionare sau defect. c – fiecare component al sistemului are o durată T aleatoare.10 sunt reprezentate densitatea de probabilitate f(t).ANALIZA VALORII ⎛ t −γ ⎞ ⎟ ⎜ −⎜ ⎟ ⎝ η ⎠ β 317 F (t ) = e funcţia de repartiţie: (9. produsele industriale sunt.4. una din următoarele două stări: de bună funcţionare sau defect. ansambluri complexe. Fiabilitatea sistemelor În paragrafele precedente.

Această ultimă ipoteză este greu de verificat practic.F2 .λ . paralel şi mixtă (combinată).46) reprezintă rata defectărilor sistemului.11.t = e − n. E2. Un sistem S format din n componente are o structură serie dacă funcţionarea sistemului constă în funcţionarea celor n componente şi dacă defectarea oricărui component atrage după sine defectarea sistemului. Schemă structurală în serie Se consideră notaţia: E – evenimentul care constă în funcţionarea sistemului S. În cazul sistemului cu structură serie. + λ n FS (t ) = e − λS . Din punct de vedere a structurii. sistemele pot fi: serie. conform definiţiei avem: E = I Ei i =1 n n Probabilitatea evenimentului E va fi: P ( E ) = ∏ P ( Ei ) i =1 dar.48) iar rata defectărilor: λS = n.44) Dacă elementele sistemului au ratele defectărilor constante rezultă: FS = ∏ e i =1 n − ∑ λi .47) (9. P(E) şi P(Ei) reprezintă fiabilitatea sistemului şi a elementului de ordin i. COMAN d – variabila aleatoare Ti (i = 1.t = [Fi (t )] n (9.λ Media timpului de bună funcţionare va fi: .….. fiabilitatea sistemului este dată de relaţia: P( E ) = FS = F1 . Dacă elementele sistemului sunt identice.k) este independentă..t i =1 n = e − λS ..11. Fn = ∏ Fi i =1 n (9.318 Gh.t (9.….En – ca fiind evenimentele ce reprezintă funcţionarea componentelor. Structura serie se poate reprezenta grafic printr-o schemă ca în figura 9.45) unde: λ S = λ 1 + λ 2 + . În consecinţă.. S λ1 λ2 λn Fig. Sisteme cu structură serie. iar E1.9. 2. fiabilitatea acestuia va fi: (9.

96 0.t .λ (9. 2. format din n componente funcţionând simultan. Se justifică astfel concepţia fiabilistică că asupra probabilităţii de bună funcţionare a sistemului influenţează fiecare component constitutiv al acestuia. 10. are o structură în λ1 paralel dacă defectarea unui element nu înseamnă defectarea sistemului (funcţionarea acestuia fiind λ2 asigurată până la defectarea ultimului component).9.98 10 0.98 0. Sistem cu structură paralel λn Modelul structural al sistemului cu structură paralel se prezintă în figura 9. Se observă că un sistem cu 100 componente identice având fiecare fiabilitatea 0.90 0.95 0. Fig.ANALIZA VALORII 319 MTBF = ∫ e − λS . Un sistem S.99 1 0.00 0.1. Se consideră.50) Influenţa fiabilităţii componentelor şi a numărului acestora asupra fiabilităţii sistemului cu structură serie se poate urmări spre exemplu datele din tabelul 9.14 0.1. ca şi în cazul .12. se consideră că sistemul poate avea 1.49) şi în cazul componentelor identice: MTBF = 1 n.90 practic nu poate funcţiona.1 Fiabilitatea sistemului cu n componente cu structură serie n R 0.61 0.82 0.dt = 0 ∞ 1 λS = 1 ∑ λi i =1 n (9.90 100 0.006 0. 100 componente similare cu aceeaşi fiabilitate Fi.35 0. Sisteme cu structură paralel.81 0.90 0.12.98 0.90 0.95 0.99 2 0. Tabelul 9. Conform datelor din tabelul 9.37 Rezultatele cercetărilor de fiabilitate asupra sistemelor au modificat radical concepţia după care nivelul de siguranţă a unui sistem este dat de nivelul celui mai slab component.

dt = du .n (9. Fi = P(Ei).54) Dacă λ1 = λ2 = … = λn = λ.t ). λ. dt = se obţine: 1 du λ e − λ .55) de unde rezultă: MTBF = ∫ 1 − (1 − e − λ .52) Evenimentele E şi⎯E formează un sistem complet de evenimente. evenimentul contrar: n i =1 Probabilitatea evenimentului⎯E va fi: n E = I Ei (9.t . media timpului de bună funcţionare se determină în felul următor: se consideră fiabilitatea sistemului cu n componente cu structură paralel: FS = 1 − (1 − e − λ . evenimentul E – sistemul funcţionează şi evenimentul Ei – componentele sistemului funcţionează.dt 0 ∞ [ ] (9. probabilitatea P(E) reprezintă fiabilitatea sistemului: P(E) = FS.t = u .e − λ .320 Gh..t 1 sau dt = 1 du λ 1− u MTBF = ∫ 1 1 u − un u − un du du = ∫ λ .. adică: (9.(1 − u ) λ 0 1− u 0 Înlocuind.t ) n .51) P( E ) = ∏ P ( E i ) i =1 9. conform definiţiei. rezultă următoarea expresie pentru fiabilitatea sistemului cu structură paralel: P( E ) + P( E ) =1 n FS = 1 − ∏ P( Ei ) = 1 − ∏ [1 − P( Ei )] = 1 − ∏ (1 − Fi ) i =1 i =1 i =1 n n (9. de asemenea: 1− un = u n −1 + u n −2 + . Dacă Fi este fiabilitatea componentelor. COMAN precedent. de unde rezultă.56) Efectuând schimbarea de variabilă: 1 − e − λ .53) Dar. + u + 1 1− u se obţine expresia mediei timpului de bună funcţionare a sistemului: .

ANALIZA VALORII 321 (9. Un exemplu de redundanţă pasivă îl constituie roata de rezervă la un automobil.9. Există sisteme la .59) Sistemele care se pot aduce la structura serie sau paralel de la structura mixtă se mai numesc sisteme descompozabile. figura 9. în serie-paralel sau în paralel-serie. iar restul sunt în rezervă (neutilizate). Redundanţa poate fi activă (simplă) dacă toate componentele sistemului funcţionează în permanenţă – chiar dacă nu sunt indispensabile – sau pasivă (cu comutaţie sau secvenţială) dacă un singur element este pus să funcţioneze. pe o ramură a acestuia este: Fj = ∏ Fji i =1 n iar fiabilitatea sistemului: m m n ⎛ ⎞ FS = ∏ (1 − F j ) = 1 − ∏ ⎜1 − ∏ F j i ⎟ j =1 j =1 ⎝ i =1 ⎠ (9. În cazul sistemelor cu structură serie-paralel (figura 9...57) MTBF = 1 ⎡1 1 1 1⎤ 1 n 1 . Sistemele cu structură mixtă pot fi.13-b) are schema structurală formată din m grupe în serie de câte n elemente în paralel. + + + + = ∑ λ⎢ 1⎥ ⎣n n −1 n − 2 ⎦ λ i =1 i Sistemele cu structură tip paralel se mai numesc şi sisteme redundante sau cu redundanţă. Schemă structurală serie-paralel (a) şi paralel-serie (b) Sistemul paralel-serie (figura 9.13.13.58) λ 11 λ 21 λm1 λ 12 λ 22 λm2 λ 1n λ 2n λmn λ 11 λ 21 λ n1 λ 12 λ 22 λ n2 λ 1m λ 2m λ nm a b Fig. la rândul lor. Sisteme cu structură mixtă.13-a) fiabilitatea sistemului. Fiabilitatea unui grup este: Fi = 1 − ∏ (1 − Fi j ) j =1 m iar fiabilitatea sistemului: m m ⎡ n ⎤ FS = ∏ Fi = ∏ ⎢1 − ∏ (1 − Fi j ) ⎥ i =1 i =1 ⎣ j =1 ⎦ (9.

9.τ (9.14. în limitele de timp şi condiţiile tehnice precizate prealabil. Functionare Reparare t1 τ1 t2 τ2 τn-1 tn Fig. iar duratele de reparaţii sunt: τ1. mentenabilitatea reprezintă capacitatea produsului de a putea fi supravegheat.…. Media timpului de bună funcţionare va fi: MTBF = iar rata defectărilor va fi: 1 n ∑ ti n i =1 (9. mentenabilitatea este probabilitatea de restabilire a stării de funcţionare a unui produs.tn.64) .62) μ= 1 MTR (9.14.9. Din punct de vedere cantitativ.322 Gh.…. Mentenabilitatea poate fi definită calitativ şi cantitativ.60) λ= 1 MTBF 1 n ∑τ i n i =1 (9. COMAN care asocierile simple serie sau paralel nu pot fi aplicate fiind numite sisteme indescompozibile. Duratele de funcţionare sunt: t1.9. întreţinut şi reparat întro anumită perioadă de timp şi în anumite condiţii precizate.2. t2. media timpului de reparaţie (de restabilire) va fi: MTR = iar rata reparaţiilor va fi: (9.63) În ipoteza că rata reparaţiilor este constantă. Mentenabilitatea Mentenabilitatea este o însuşire calitativă a unui produs privită din punct de vedere al întreţinerii şi reparării. τ2. Diagrama succesiunii ciclului: funcţionare-reparare Se consideră diagrama succesiunii stărilor de funcţionare şi reparare.τn-1.61) În mod similar. Din punct de vedere calitativ. figura 9. probabilitatea de a nu repara produsul scade cu timpul având deci forma: Q (τ ) = e − μ .

. E2 – defectarea înainte de momentul t.e − μ .t (9. iar P(E3) = M – mentenabilitatea.τ având valorile M(0) = 0 şi M(∞) = 1. Ea s-a dovedit de fapt aplicabilă pentru foarte multe echipamente şi sisteme complexe şi este de fapt singura utilizată practic pentru predicţia privind . pentru situaţiile de înlocuire a componentelor defecte.2.10.2.68) Substituindu-se relaţia (9. 9.e μ este complimentar disponibilităţii. Mărimile luate în considerare pentru această evaluare sunt F(t) sau probabilitatea supravieţuirii fără defectare după o perioadă de timp dată. Disponibilitatea (9.77) în relaţia (9. durata medie a componentelor defecte şi media timpului de bună funcţionare.t . Pentru evaluarea acestor parametri se consideră. la un moment oarecare t.t (9.71) 9. disponibilitatea se va determina cu relaţia: D = P( E ) = P[E1 U ( E 2 I E3 )] = P( E1 ) + P( E 2 ).ANALIZA VALORII 323 Mentenabilitatea creşte cu timpul fiind complementară funcţiei Q(τ) având expresia: M (t ) = 1 − e − μ .e μ reprezintă probabilitatea ca sistemul să fie în stare de nefuncţionare la momentul considerat: G(t) = 1 – D(t) (9. repartiţia exponenţială. P(E2) = 1 – F – probabilitatea de defectare.M (9.80) rezultă: D = F + (1 − F ).11. în general.67) Întrucât P(E1) = F – fiabilitatea produsului. Simplificarea metodei bazată pe repartiţia exponenţială o face foarte preferată în calculele practice.65) Disponibilitatea reprezintă probabilitatea ca un produs să fie în stare de a-şi îndeplini funcţia impusă..69) Întrucât termenul (1 – F). . va rezulta pentru disponibilitate expresia: D = F + (1 – F). fiind numit indisponibilitate. Pentru a determina disponibilitatea se consideră evenimentele: E1 – buna funcţionare la momentul t. Predicţia şi analiza fiabilităţii Predicţia fiabilităţii este procesul prin care se face o estimare numerică a capacităţii pe care o are un echipament de a realiza funcţia care i se pretinde.70) G = (1 – F).66) E = E1 U E2 I E3 ( ) Conform definiţiei.P( E3 ) (9. E3 – repararea şi readucerea sistemului în stare de bună funcţionare la momentul t. aşa cum s-a specificat anterior. fără să se defecteze. Pe baza acestor evenimente se poate defini evenimentul dependent de ele: (9.

ele apar ca o avarie spontană. precizarea rolului funcţional şi solicitările individuale ale acestora.324 Gh. Etapele prezentate în continuare pot alcătui o metodă de predicţie a fiabilităţii utilizabilă. ca fiind cele care se produc când componentele devin brusc şi complet inactive sau manifestă spontan o modificare de mari proporţii a caracteristicilor. eventual. Elementele neesenţiale nu se iau în considerare la elaborarea schemei bloc (de exemplu. 3. Uneori defectarea poate fi explicată prin neluarea în considerare la proiectarea echipamentului a variabilităţii iniţiale (în momentul zero al punerii în funcţiune) a mărimilor caracteristicilor componentelor. În consecinţă. Această relaţie a fost verificată pentru repartiţia defectărilor a numeroase echipamente. Metode de predicţie. întocmirea unei fişe cu toate componentele fiecărui bloc şi. Dacă echipamentele complexe analizate sunt alcătuite din mai multe componente având fiecare o durată de serviciu medie diferită de a celorlalte şi abateri faţă de aceasta distribuite aleator. de a căror bună funcţionare depinde comportarea corespunzătoare a întregului sistem. ansamblul acestei populaţii de repere se manifestă prin apariţia defectelor la intervale de timp elementare. însă cu o rată constantă a defectelor şi o comportare exponenţială.7 s-a prezentat situaţia pentru populaţia lămpilor cu incandescenţă dintr-o unitate economică. fără nici un simptom anterior de deteriorare. Defectele catastrofice (din neşansă) sunt definite. Modul defectării componentelor. În analizele privind predicţia defectelor este necesar să se anticipeze frecvenţa cu care se pot manifesta la diferite elemente componente sau complete de montaj la apariţia defectelor. începând de la sistemele electronice până la motoare moderne de autobuze. culegerea şi prelucrarea statistică a datelor privind fiabilitatea individuală a componentelor. evident. 1. Ele pot fi deci considerate ca diferite de defectele prin uzură care sunt anticipate de deteriorări la început uşoare şi care se agravează pe măsura învechirii. în general. În figura 9. chiar dacă defectele diferitelor piese survin la intervale inegale. 2. elaborarea unei scheme bloc a fiabilităţii care să evidenţieze modul de conexiune în serie sau paralel a componentelor esenţiale. atunci dificultăţile de funcţionare ale sistemului se vor produce întrun ritm practic constant. COMAN fiabilitatea echipamentelor electronice. cu adaptări în funcţie de aspecte concrete ale aplicaţiei. în funcţie de timp şi în condiţii de ambianţă şi operaţionale precizate. în alte cazuri ea se datorează neluării în considerare a variaţiei în timp a lor din cauza solicitărilor caracteristicilor componentelor. după fiecare înlocuire a pieselor defecte. Aceste date conduc la obţinerea de informaţii adecvate privind defectările catastrofice posibile şi limitele de toleranţă ale caracteristicilor componentelor. 4. definirea sistemului şi a manifestărilor acestora care vor fi considerate defecte ale sistemului. Un alt mod caracteristic de defectare a ansamblului componentelor constă în incompatibilitatea dintre limitele de toleranţă ale sistemului şi limitele de toleranţă individuală ale componentelor sau ale rezultatelor combinaţiilor acestora în cadrul sistemului. . micile becuri de bord la diversele instalaţii sau produse). în principiu.

determinarea distribuţiilor defectării blocurilor şi sistemului pe baza distribuţiilor defectării componentelor. În figura 9. Această metodă poate fi utilizată pentru estimarea rapidă a fiabilităţii echipamentului. determinarea indicelui corespunzător de fiabilitate prin intermediul funcţiei de fiabilitate F(t). în continuare. releele şi diodele de redresare. Metoda “Ballpark” pentru echipamente electronice. mediei timpului de bună funcţionare sau al duratei medii de funcţionare până la defectare. subansamblu sau modul din sistem. cunoscând numărul şi condiţiile specifice de solicitare a componentelor sale active neredundante. determinarea distribuţiilor corespunzătoare ale defectării pentru fiecare componentă.15. 6. Media timpului de bună funcţionare în funcţie de numărul elementelor active pentru diferitele clase de fiabilitate Exemplul de calcul 1.9. corespunzătoare grupei de clasificarer a . Se vor prezenta. 7. câteva exemple privind aplicarea metodelor de predicţie a fiabilităţii. tranzistoarele.ANALIZA VALORII 325 5. Într-un astfel de caz se încadrează tuburile cu vid.18 este trasată media timpului de bună funcţionare în dependenţă de numărul elementelor active şi clasa de fiabilitate. Fig.

326

Gh. COMAN

defectelor la analiza calităţii prin metoda demeritelor. În tabelul 9.2 sunt prezentate diferitele categorii de echipament, în grupe de calitate inferioară, medie şi superioară. Funcţia de fiabilitate poate fi obţinută pe baza mediei timpului de bună funcţionare, utilizând expresia repartiţiei exponenţiale:

F (t ) = e

t m

în care t este intervalul de timp care interesează şi m este media timpului de bună funcţionare. Se presupune, de exemplu, că se doreşte estimarea fiabilităţii unui echipament aeropurtat, tranzistorizat, de înaltă calitate, conţinând 500 de elemente active. Din tabelul 9.2 se observă că un asemenea echipament se încadrează în grupa B. Utilizându-se datele din figura 9.15 se găseşte la intersecţia diagonalei B3 cu linia verticală pentru 500 elemente active, la care se citeşte uşor că durata medie între defecte poate fi estimată la 90 ore. Exemplul de calcul 2. Însumarea ratei defectărilor. Această metodă este, în general, mai exactă decât cea din primul exemplu şi se bazează pe ipoteza că funcţia de densitate a probabilităţii defectărilor este exponenţială. Aceasta permite adunarea simplă a ratelor medii ale defectării componentelor; prin adunare se obţine rata defectării echipamentului sau sistemului, iar pe baza acesteia se determină media timpului de bună funcţionare sau funcţia de fiabilitate. Baza matematică a acestei metode este dată de relaţia (9.45). În fond, prin această metodă se consideră numărul componentelor neredundante de fiecare tip, se înmulţeşte acest număr cu rata medie de bază a defectării pentru fiecare tip de component şi se adună rezultatele pentru a obţine rata defectării echipamentului în ansamblu. MTBF este în acest caz inversul ratei defectării echipamentului, iar funcţia de fiabilitate a echipamentului poate fi obţinută utilizând expresia (9.45). Tabelul 9.2 Clasificarea fiabilităţii pentru echipamente electronice Clasa de fiabilitate Calitate Calitate superioară medie A1 A2 A3 B1 B1 C2 A2 B2 B2 B2 C3 A3 B3 B3 B3 D1 B1 C1

Tipul de echipament Echipamente pentru aeronave, cu tuburi Echipamente pentru aeronave, tranzistorizate Echipamente fixe de comandă de pe sol, cu tuburi Echipamente fixe de comandă de pe sol, tranzistorizate Echipamente mobile, cu tuburi Echipamente mobile, tranzistorizate

Calitate inferioară

ANALIZA VALORII Echipamente de rachete, cu tuburi Echipamente de rachete, tranzistorizate Echipamente de nave maritime, cu tuburi Echipamente de nave maritime, tranzistorizate Echipamente de nave spaţiale, cu tuburi Echipamente de nave spaţiale, tranzistorizate A1 B1 B1 C1 B1 C1 A2 B2 B2 C2 B2 C2 A3 B3 B3 C3 B3 C3

327

În tabelul 9.3 este prezentat un exemplu privind modul în care poate fi aplicată această metodă; exemplul se referă la un sistem în care se folosesc componente ale căror medii de defectare corespund celor din tabelele 9.3 şi 9.4. Tabelele 9.4 şi 9.5 sunt concepute pentru a fi utilizate în predicţia fiabilităţii. Tabelul 9.3 Exemplu de calcul a fiabilităţii

Piesa

Cantitatea totală

Rata defectării în 106 ore

Total defecte la 106 ore

Tuburi electronice, receptoare Tuburi electronice, emiţătoare (tetrode de putere) Tuburi magnetron Tuburi CERT Diode cu cristal Condensatoare, fixe, ceramice, de înaltă capacitate Condensatoare ,fixe, folii de tantal Condensatoare, fixe, mică impregnată Condensatoare, fixe, hârtie Rezistoare, fixe, cărbune

96 14 1 1 7 59 2 89 108 467

6 40 100 15 2,98 0,18 0,45 0,018 0,01 0,027

576,00 480,00 200,00 15,00 20,88 10,62 0,90 1,80 1,08 9,67

328 Rezistoare, fixe, peliculă Rezistoare, fixe, sârmă spirală Rezistoare, variabile, compound

Gh. COMAN 2 22 38 12 17 42 1 3 4 14 25 5 31 1,6 0,39 7,0 3,5 13,31 0,938 1,36 630 21,28 1,01 0,57 1,75 0,0625 3,20 0,58 266,00 42,00 226,27 39,40 1,36 1980,00 8512 14,14 13,6 8,75 1,94 3926,57 Media timpului de bună funcţionare,
MTBF = 106 = 255 ore 3926,57

Rezistoare, variabile, sârmă spiralată Conectori, coaxiali Inductori Contoare electrice Motoare, ventilator Relee, piezo Relee, contacte Contactori teacă Contactori rotativi Transformatoare, de putere şi filtrare Total

Probabilitatea funcţionării corecte timp de 100 ore (fără defecte) -100/255 -0,392 =e = 0,676 = 67,6% R(100) = e

Exemplul de calcul 3. Predicţii pe baza distribuţiilor aferente componentelor, în condiţii de variaţie a caracteristicilor ca urmare solicitării. Exemplele 1 şi 2 s-au bazat pe distribuţiile medii ale defectării componentelor. Este un fapt bine cunoscut că distribuţiile medii ale defectării componentelor variază considerabil (uneori cu câteva ordine de mărime) în funcţie de solicitarea aplicată. De exemplu, un bec de 110 V nu poate funcţiona mult timp dacă este alimentat la 220 V. Tocmai o asemenea interacţiune între caracteristicile componentei şi nivelul de solicitare la care funcţionează componenta determină rata defectării unei componente într-o situaţie dată. În concluzie, la solicitări diferite, componentele au, cu necesitate, rate diferite ale defectării.

ANALIZA VALORII

329

Tabelul 9.4 Ratele medii ale defectării pentru componente electronice pe categorii Categoria componentei Condensatoare fixe: - aluminium, folie, umezi - ceramică, mare capacitate - ceramică, mică capacitate - sticlă şi porţelan, emailat - mică, folii - mică, compound - mică, impregnată - mylar, metalizat - mylar sau teflon - hârtie - peliculă plastică - polistiren - tantal, masă - tantal, folie - tantal, umed Condensatoare variabile: - aer - ceramică - sticlă, cu piston Cristale (control frecvenţă Diode: - utilizate ca detectori sau mixeri - comutare - redresare Inductanţe (deflecţie, focalizare, bobine radio) Amplificatoare magnetice (sub 100 volţi) Microcircuite: - digitale, complexitate medie - liniare, complexitate medie Rezistoare fixe: - cărbune - peliculă izolată - peliculă de putere - peliculă, de precizie Defecte, în 10 ore 1,42 0,18 0,322 0,032 0,63 0,0086 0,018 0,01 0,36 0,01 0,038 0,41 0,024 0,45 0,32 0,13 5,68 0,39 1,36 2,98 0,23 1,10 0,938 0,075 0,84 2,52 0,0207 0,186 1,60 0,015
6

330 - sârmă specială

Gh. COMAN 0,39 Rezistoare variabile: 7,0 3,5 4,50 Transformatoare: 0,038 0,0625 0,019 1,28 0,39 790 15 600 20 290 90 200 100 15 50 3700 120 5 100 40 15 6 1,3 4

- compound - sârmă spiralată Contactoare rapide - audio - putere şi filtrare - impuls (jos) - analogic, siliciu, npn - digital, siliciu, npn Tuburi speciale: - oscilator de undă inversă - catodice - amplificator de câmpuri intersectate - cinescoape - Klystron (300 watt putere medie) - Klystron (3000 watt putere medie) - magnetron - comutatoare de microunde - redresoare de putere - tiratroane - duale - unde purtătoare - regulatoare de tensiune (prin arc) Tuburi emiţătoare: - de putere limitată - tetrode de putere - triode de putere Tuburi receptoare: - miniatură - nuvistori - subminiatură

Ajustări în cazul repartiţiilor neexponenţiale ale defectelor (cazul general). Deşi metodele prezentate, bazate pe o repartiţie exponenţială a defectelor, pot fi utilizate cu exactitate în cele mai multe aplicaţii, trebuiesc modificate dacă: 1 – sistemul conţine componente pentru care funcţia de repartiţie nu poate fi aproximată printr-o exponenţială în intervalul de timp care interesează; 2 – componentele care u o importanţă hotărâtoare în fiabilitatea întregului sistem nu se încadrează într-o funcţie exponenţială de densitate a probabilităţii defectelor în timp.

ANALIZA VALORII

331

Tabelul 9.5 Ratele medii ale defectării pentru componente neelectronice, pe categorii Categoria componentei Dispozitive acţionare, hidraulice Alternatoare Baterii (secundare) Rulmenţi Conexiuni: - elastice - lipite - sudate - cablu Conectoare: - categoria C - multiple, circulare - coaxiale Contoare mecanice Motoare de c. c. Siguranţe fuzibile Generatoare: - c. a. - c. c. Aparate de sudură: - electrice - mecanice Girodirecţionale: - integratoare - de viteză Lămpi (de bord) Motoare: - exhaustoare, ventilatoare - generatoare - sincrone Pompe: - auxiliare sau de combustibili - hidraulice Relee: - cu armătură - cu contacte - piezo - termice - temporizate 12,54 1,01 21,28 13,07 6,08 146,71 1,68 630 38,793 0,80 410,26 163,16 4,5 1,36 2,19 1120 480 0,324 1,03 13,31 4,54 100 8 0,0073 0,0044 0,0022 0,00000375 Defecte, în 6 10 ore 7,15 775 1429 10-100

ceea ce influenţează favorabil durata de viaţă în exploatare a acestora. intră. Este cunoscut faptul că producţia energiei electrice şi termice este determinată de disponibilitatea echipamentelor termoenergetice.27 506. Metoda folosită în astfel de situaţii se bazează pe examinarea separată pe fiecare schemă bloc a porţiunilor diverselor blocuri care conţin componentele cu ratele constante ale defectării şi a porţiunilor care conţin componente cu rate variabile ale defectării.000 ore de funcţionare) şi pentru realizarea acestei durate este necesară efectuarea întreţinerii (adică întârzierea şi eliminarea uzurilor fizice dinamice) pe parcursul duratei de viaţă. Funcţionarea instalaţiilor termoenergetice este.rotative . cu schimbări rare şi lente ale regimului de funcţionare (cu excepţia avariilor).08 860 Valve: 310 1740 714 .închidere . . fără variaţii. deci a puterii electrice şi a capacităţii termice. 9. cum sunt motoarele. în general. în această categorie. Echipamentele termoenergetice sunt instalaţii de durată lungă de viaţă (100. la prezentarea metodologiei. În asemenea cazuri nu se pot însuma ratele defectării diverselor componente.33 4.deschidere Sistemele şi componentele mecanice.332 Gh.12. deoarece unele dintre acestea au rate de defectare care variază considerabil în timp.cu buton . Caracteristicile principale ale întreţinerii trebuie să fie continuitatea şi permanenţa până în momentul scoaterii din uz a echipamentului respectiv. pentru exemplificare. atunci când eliminarea uzurii se face ameliorând calitatea pieselor care au prezentat uzuri sau condiţiile de funcţionare cu randamente mai reduse. în general. se va considera.21 1. COMAN Comutatoare: 0. Predicţia şi analiza mentenabilităţii Dat fiind importanţa practică şi actualitatea acestei probleme. instalaţiile termoenergetice. Întreţinerea instalaţiilor poate fi preventivă – adică eliminarea uzurii se face înainte ca aceasta să depăşească limita admisă (deci să provoace avarii) – şi corectivă.rapide Recipienţi (de gaz comprimat) Termostate Traductoare de presiune .reglare . rulmenţii.2. lagărele.75 2.

.ANALIZA VALORII 333 Prin aplicarea corectă a măsurilor de întreţinere. cum ar fi înlocuirea garniturilor. asigurarea izolaţiei termice şi a protecţiei acesteia. a sticlelor de nivel. supape de ventile. procesul de dezvoltare a uzurilor fizice dinamice este întârziat (întreţinere preventivă). Lucrările de întreţinere a instalaţiilor termoenergetice sunt următoarele: a. angrenajele). care cuprind intervenţii de volum de muncă mai mare şi care se execută în cadrul sistemului de reparaţii adoptat de către decidenţi şi care este reglementat prin norme specifice de reparaţii a fondurilor fixe şi. iar prin recondiţionarea elementelor care prezintă uzură creşte durata de viaţă a acestora. ele sunt cuprinse în aşa numitul grafic de verificări şi probe profilactice şi atrag după sine operaţii imediate cum ar fi: reglarea. de asemenea. Lucrările care necesită cheltuieli mai mari şi cu grad de pericol ridicat se execută în cadrul reparaţiilor. înlocuirea pieselor care prezintă uzură şi care. în cazul în care se constată dereglări (cazul acţionărilor electromecanice). protecţii etc. stabilirea. reparaţiile. conducând la reducerea cheltuielilor de producţie. rulmenţilor la acţionări electromecanice sau pompe mici. tije. ţinând seama de evoluţia lor până la prima verificare. asigurarea protecţiei anticorosive (vopsire) a elementelor supuse acţiunii corosive a mediului ambiant. bobine de acţionare etc. verificările preventive. Uzurile care apar în cadrul instalaţiilor termoenergetice se divid în: eroziuni datorate: . curăţirea şi ungerea pieselor care necesită aceste operaţii (de exemplu: lagăre cu ungere în baie de ulei. regulatoare automate. motoare electrice mici. scoaterea din funcţiune a elementelor respective). evidenţa şi urmărirea uzurilor. prin norme tehnice specifice de exploatare tehnică a centralelor şi reţelelor electrice. La stabilirea lucrărilor de întreţinere curentă trebuie să se ţină seama de gradule de periculozitate pe care îl introduc pentru securitate a personalului şi a instalaţiei. ungerea cu vaselină. care au ca scop stabilirea funcţionării corecte a unor elemente. Întreţinerea echipamentelor termoenergetice are două părţi distincte şi anume: întreţinerea curentă. la asigurarea economicităţii funcţionării şi la creşterea gradului de siguranţă. evoluţia uzurilor şi fluajul elementelor supuse acestui fenomen. b. care este strâns legată de exploatare (se execută în general cu echipamentul de bază parţial în funcţiune). pot provoca neajunsuri în funcţionare (uzura prematură a altor piese.

Fig.16.) care funcţionează la temperaturi 0 mai mari de 450 .) şi schimbarea dimensiunilor iniţiale. pierderea calităţii mecanice (gripare. necorelarea comportării normale a diverselor elemente (greşeli de concepţie): g. Evoluţia uzurii în dependenţă de timpul de funcţionare Evidenţa evoluţiei uzurii se va face pe fişe privind istoricul piesei. c. Evoluţia uzurii se măsoară astfel: eroziunea şi coroziunea prin măsurarea stratului dislocat. σc.9. f.). îndoire. rulmenţi etc. d. scăderea în timp a caracteristicilor mecanice (fluarea) pentru elementele (ţevi. oboselii materialului ca urmare a funcţionării timp îndelungat. discuri. e. . dilatări neuniforme care conduc la eforturi suplimentare în îmbinări. sertăraşe. COMAN frecărilor în cazul pieselor în mişcare (bolţuri. coturi. suprafeţele de etanşare a armăturilor. depunerea unor straturi izolatoare din punct de vedere al transmiterii căldurii). umflare) ca urmare a unor încălziri locale datorate: pătrunderii unor elemente străine între suprafeţele în frecare. întocmite pe baza informaţiilor culese cu ocazia verificărilor programate şi a reparaţiilor. dezechilibrărilor pieselor în mişcare sau deformării. mai ales în curbe. conducte. σ0 etc. angrenaje. paletajul ultimelor trepte ale turbinelor şi în zonele în care apar ştrangulări (laminări): cavităţii (la pompe). Ţinând seama de cele arătate mai sus. teuri. pierderea calităţii mecanice prin scăderea în timp a caracteristicilor mecanice (σr. coroziuni datorate oxigenului sau agenţilor chimici şi mediului ambiant. este necesară întocmirea evidenţei pieselor (elementelor) care prezintă uzuri. ca urmare a neprotejării anticorosive. grosimea straturilor izolatoare depuse (pentru schimbătoarele de căldură). întreruperii sau reducerii răcirii prevăzute în cazurile normale (întreruperea agentului de răcire. suporţi. vitezelor de transport ale fluidelor (în special apa sau emulsia apă-abur).334 - Gh. armături etc. înrăutăţirii calităţii ungerii. Evidenţa şi urmărirea uzurilor.

calitatea chimică a materialului şi mediului în care este exploatat.ANALIZA VALORII 335 Reprezentarea grafică generală a evoluţiei uzurii se face printr-o dreaptă şi conduce la stabilirea duratei de funcţionare a elementului respectiv. cu durate limită de funcţionare între 5.000 h (conducte. cu durata limită de funcţionare până la 5. calitatea termică a fluidelor de lucru etc. astfel: MTBF = ∑ ti i =1 n unde ti – timpul maxim de funcţionare a piesei i. cu scopul stabilirii intervalelor la care se fac intervenţiile de eliminare a uzurilor. Stabilirea duratei limită de funcţionare se realizează aflând media timpilor de bună funcţionare. viteza de mişcare.000 şi 10. recipienţi) şi mai mult (schelete metalice. cu durate limită de funcţionare de până la 10. Uzurile se împart. elemente de zidărie. fie prin valoarea maximă a eroziunilor (jocurilor).II de vaporizare). armături. coroziunilor (grosimii) sau grosimii straturilor de material izolat depus etc. robineţi. palete. ţevi tr.000 h (rulmenţi. carcase.): k= U t unde k este viteza de creştere a uzurii. În cazul când numărul de piese este mic. n poate să însemne numărul de cicluri de încercare. evoluţia uzurii depinde de regimurile folosirii elementului considerat (număr de manevrări. n – numărul de piese identice. Toate uzurile maxime admise trebuie evaluate în durate limită de funcţionare. mantale recipienţi etc. lente.). în: rapide. figura 9.19. ţevi.000 h (elemente de etanşare) mijlocii. în funcţie de viteza de creştere (coeficienţii unghiulari). limita maximă admisă pentru uzură se apreciază fie prin durata de funcţionare. În practică. n . În realitate.

Tehnologia fabricaţiei maşinilor termice. în Comuna Scorţaru Nou. Metalurgia pulberilor. COMAN Gheorghe COMAN C U R R I C U L U M V I T A E M-am născut la 20 martie 1933. Studiul metalelor. În perioada 1 octombrie 1961 – 1 octombrie 1964 am fost încadrat asistent la Catedra de Tehnologia Metalelor cu sarcini didactice la disciplinele: Tehnologie mecanică.336 Gh. la Catedra de Tehnologia construcţiei de maşini şi Mecanică agricolă. Bazele tehnologiei construcţiei de maşini. Tehnologia fabricării maşinilor. tehnologia construcţiei de maşini. Bazele cercetării experimentale. Tehnologia construcţiei de maşini. În 1960 am absolvit Facultatea de Mecanică din Institutul Politehnic “Gheorghe Asachi” Iaşi şi datorită situaţiei şcolare foarte bune am fost încadrat în învăţământ la Catedra de Tehnologia Metalelor din Facultatea de Mecanică. Tehnologia materialelor. Tehnologia matriţării şi ştanţării la rece. cu sarcini didactice la disciplinele: Tehnologia construcţiei maşinilor-unelte. la Catedra de Tehnologia construcţiei de maşini şi mecanică agricolă cu sarcini didactice la disciplinele: Tehnologia construcţiei maşinilor-unelte. Tehnologia construcţiei de maşini. Tehnologia reparării utilajului agricol. Judeţul Brăila. Studiul metalelor. La 9 februarie 1977 am fost încadrat conferenţiar. Tehnologia materialelor. La 15 septembrie 1978 am fost încadrat conferenţiar şef de catedră la Catedra de Tehnologia metalelor cu sarcini didactice la disciplinele: Tehnologia construcţiei maşinilor-unelte. Procese tehnologice speciale. prin concurs. . într-o familie de ţărani. În perioada 1 octombrie 1969 – 9 februarie 1977 am fost încadrat şef de lucrări. Tehnologia matriţării şi ştanţării la rece. Tehnologii neconvenţionale. În perioada 1 octombrie 1964 – 1 octombrie 1969 am fost încadrat asistent cu delegaţie de predare la Catedra de Tehnologia construcţiei de maşini şi Mecanică agricolă. cu sarcini didactice la disciplinele: Tehnologia construcţiei maşinilor-unelte. prin concurs. Atelier mecanic. Institutul Politehnic “Gheorghe Asachi” Iaşi. Tehnologia fabricării şi reparării utilajului tehnologic.

de a pune la dispoziţia studenţilor propriul manual.25 de articole în reviste de specialitate din ţară şi străinătate. Din 1995 sunt profesor asociat la Universitatea Ecologică “Dimitrie Cantemir” Iaşi la disciplinele: Economia mediului. Între 1990 . La disciplinele la care am avut sarcini didactice m-am preocupat permanent de îmbunătăţirea continuă a prelegerilor prin introducerea noutăţilor ştiinţifice. am efectuat lucrări practice şi am condus cercuri ştiinţifice studenţeşti. La 15 martie 1975 am susţinut teza de doctorat cu tema “Contribuţii privind transferul erorii de bazare pe suprafaţa prelucrată la rectificarea fără centre cu bazarea semifabricatelor pe reazeme fixe”. conform cerinţei elementare că nu este moral a fi exigent cu alţii dacă nu eşti exigent cu tine însuţi. fiind în această funcţie până la 1 octombrie 1990. preşedinte de Comisie de Examen de Stat.3 recenzii. dr. .68 de lucrări comunicate la diferite sesiuni ştiinţifice tematice şi publicate în volume editate cu aceste ocazii. tratate. introducerea unor lucrări de laborator cu un conţinut ştiinţifico-didactic cât mai complex. iar în 1986 şi ianuarie 1990 am fost reales şef de catedră la Catedra de Tehnologia Metalelor. inclusiv cel de faţă. Am îndeplinit şi funcţia de Rector la autorizarea ei. Analiza valorii şi Statistica.ANALIZA VALORII 337 În 1982 am fost ales şef de catedră. Analiza valorii şi Statistica. . destinate activităţii didactice cu studenţii). monografii (20 în edituri de interes naţional şi 30 de interes local. ing. membru în Comisia de Examen de Stat.50 de cărţi publicate: manuale. îmbunătăţirea continuă a conţinutului proiectelor de an şi diplomă. preocupări puse în evidenţă de conţinutul manualelor şi îndrumarelor elaborate pentru studenţi. La toate aceste discipline am manuale elaborate. . iar între 1980 şi 1990 am fost. pe baza rezolvării unor teme ce interesau practica productivă din întreprinderile constructoare de maşini din ţara noastră. . Până în prezent activitatea mea ştiinţifică este concretizată în următoarele realizări: . Ecologie spirituală şi Bazele statisticii. La disciplinele menţionate am ţinut prelegeri. Aceasta cred că este o obligaţie morală a oricărui cadru didactic. Între 1977 şi 1980 am fost.1992 am colaborat la Universitatea Ecologică “Dimitrie Cantemir” în calitate de profesor asociat la disciplinele: Economia cercetării şi modernizării produselor industriale. în fiecare sesiune. am condus proiecte de an şi diplomă. fiind permanent la curent cu noile descoperiri ştiinţifice în domeniile respective pe plan mondial. precum şi prin efectuarea unor lucrări cu caracter teoretico-experimental în cadrul cercurilor ştiinţifice studenţeşti. Între 1992-1995 am colaborat la organizarea Universităţii “George Bacovia” Bacău fiind profesor asociat la disciplinele: Ecologie globală (Economia mediului). îndrumare. în fiecare sesiune. Analiza valorii. Constantin Picoş. conducător ştiinţific prof.

2000. 288 p. 4. Normarea tehnică pentru prelucrări prin aşchiere. vol. 5. Rulmenţi. Proiectare şi tehnologie. ISBN 973-95206-2-8.. 603 p.99596 – 6 – 0.2. INID. Târgu Mureş. ISBN 973 – 8042 – 09 – 7. Editura “Dimitrie Cantemir”. 1973. Managementul cercetării. ISBN 973-8042-26-7. 12. 1981. ISBN 973. 1979. Probleme actuale ale finisării şi suprafinisării suprafeţelor pieselor de maşini.. Economia mediului. vol. Chişinău. 14.. Iaşi. 200 p. Editura „Dimitrie Cantemir”. 1982. Probleme actuale ale finisării şi suprafinisării suprafeţelor pieselor de maşini.1. Proiectarea tehnologiilor de prelucrare mecanică prin aşchiere. Editura Tehnică. 1976. 2000. 214 p. Bucureşti. Tehnologia construcţiei de maşini. Editura Tehnică. Editura tehnică. 400 p. COMAN . 336 p.. 1999. Economia mediului. 17. Bucureşti. Editura Moldoviţa.2. Târgu Mureş. Tehnologia fabricaţiei produselor industriale. Manual de proiectare. Prelucrabilitatea prin aşchiere a aliajelor feroase. Am fost titular la circa 30 de contracte de cercetare ştiinţifică.. Normarea tehnică pentru prelucrări prin aşchiere.1. Calculul adausurilor de prelucrare şi al regimurilor de aşchiere. . Bucureşti. ISBN 973-8042-03-8. Bucureşti. Probleme.4 descrieri de invenţii. 348 p. 8. 6. 15. Târgu Mureş.2. Bucureşti. 1992.. 1996. Editura „Dimitrie Cantemir”. Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti. Manual de proiectare. Suprafinisarea suprafeţelor pieselor de maşini. Începând cu anul 1969. 124 p. Editura Tehnică. 13. Menţionez următoarele cărţi publicate în edituri de nivel naţional: 1. Editura Universitas. 16. Bucureşti. INID. 11. 640 p. 242 p. 7. 2. Statistică teoretică şi aplicată (pentru ştiinţe tehnice şi economice).338 Gh. Editura “Dimitrie Cantemir”. 340 p. 1973. vol. Târgu Mureş. 2000. Târgu Mureş. 408 p. Vol. Editura Universitas. 1996. ISBN 5-362-00970-2. 104 p. 3. Editura Tehnică. Editura “Dimitrie Cantemir”. toată activitatea mea ştiinţifică s-a desfăşurat pe bază de contracte de cercetare încheiate cu diferite întreprinderi constructoare de maşini din ţară. 1992. 1985. 208 p.. Vol. 414 p. Bucureşti. Tehnologia proceselor productive.1. cu o valoare de peste 10 milioane de lei (preţuri înainte de 1989). ISBN 5-362-00971-0. 2000. ISBN 973-95206-3-8. 290 p. Iaşi. Analiza valorii. Finisarea pieselor de maşini.. 1974. Proiectarea tehnologiilor de prelucrare mecanică prin aşchiere. 10. 9. Chişinău. ISBN 973-98920-6-x. Editura Moldoviţa. Partea I-a şi Partea II-a. 391 p. vol.

contribuind la stabilirea priorităţilor privind asimilarea progresului tehnic pentru produsele realizate sau/şi procesele tehnologice utilizate în unităţile economice menţionate. Economia mediului. Pentru calitatea activităţii didactice desfăşurată. temporar..ANALIZA VALORII 339 18. de analiză a învăţământului universitar în profil mecanic şi metalurgic. mai mulţi ani. Târgu Mureş. în diferite comisii tehnico-economice având ca scop dezvoltarea tehnico-economică la diverse unităţi economice cum ar fi: Întreprinderea de Utilaj Greu (CUG) Iaşi. cu circa 1500 de studenţi. Între 1961-1964 am fost preşedintele Consiliului Uniunii Asociaţiilor Studenţilor din Institutul Politehnic Iaşi. acordat de Academia Română pentru lucrarea “Rulmenţi. 2001. din comisia de admitere a Institutului Politehnic “Gheorghe . 2001. ISBN 973. Întreprinderea Mecanică “Nicolina” Iaşi. Între 1977-1979 am făcut parte din Consiliul oamenilor muncii al Întreprinderii de Utilaje şi Piese de Schimb Botoşani. 7626 din 15 iunie 1987. cu Diploma nr. În aceste calităţii am făcut parte din comisiile de prognoză şi cercetare ştiinţifică a unităţilor economice respective. Editura “Dimitrie Cantemir”. ISBN 973-8042-27-5. Proiectare şi tehnologie”. între 15 septembrie 1978 . Am fost organizator al diferitelor sesiuni ştiinţifice pentru cadre didactice şi cercetători din unităţi de cercetare şi producţie. iar între 1979-1987 am făcut parte din Consiliul Oamenilor Muncii de la Întreprinderea Metalurgică Iaşi.99596 – 6 – 0. Târgu Mureş. Utilaj tehnologic pentru deformare plastică şi tratament termic (învăţământ de zi şi seral).1 octombrie 1990 am fost şeful Catedrei de Tehnologia Metalelor de la Institutul Politehnic Iaşi având în răspundere organizatorică şi îndrumare ştiinţificodidactică profilul metalurgic înfiinţat atunci la Facultatea de Mecanică. Tehnologia deformării plastice la cald şi tratamente termice. Târgu Mureş. Am făcut parte. 290 p.. Între 1969 şi 1976 am făcut parte din Consiliul tehnico-economic al Întreprinderii de Rulmenţi Bârlad. Întreprinderea de Material Rulant Paşcani şi altele. ISBN 973 – 8042 – 09 – 7. prin ordinul ministrului nr.. De-a lungul timpului am avut diferite activităţi cu caracter obştesc de interes general pentru colectivităţile umane din care am făcut parte. Tehnologia fabricaţiei produselor industriale. Editura “Dimitrie Cantemir”. 20. 2001.E. Din 1987 sunt membru în Comisia Ştiinţa Materialelor a Academiei Române şi Preşedinte al Subcomisiei Ştiinţa Materialelor de la Academia Română . Am făcut parte din diferite jurii naţionale ale Conferinţelor sau Simpozioanelor Naţionale ale Cercurilor Ştiinţifice Studenţeşti şi membru ale unor Comisii ale M. 67 din 4 decembrie 1987. 19. 363 p. Am participat. În 1987 am primit Premiul “Aurel Vlaicu”. Analiza valorii. Aşa cum am mai menţionat.Filiala Iaşi. cu patru specializări: Tehnologia turnării. Editura “Dimitrie Cantemir”. mi s-a conferit titlul de “CONFERENŢIAR UNIVERSITAR EVIDENŢIAT”.I. Utilaj tehnologic pentru turnarea metalelor. 233 p.

5.I. England. Cambridge. Am făcut parte din diferite comisii ale M. Certificat de Inventator nr.1988 pentru: “Procedeu de obţinere a fontelor cu proprietăţi fizico-mecanice superioare”.03. 543 din 18. Inc.VI. volume XVIII. pentru elaborarea sau îmbunătăţirea de planuri de învăţământ.96. . 1987..000 Personalities of the World. Edition Two. Vol. programe analitice cadru. Am fost membru în comisii de elaborare de subiecte pentru examenul de admitere în facultate. International Who’s in Who in Engineering. Posed Atestat editorial nr.95.1986 pentru: “Cap de forjare orbitală”. Ca urmare afirmării pe linie ştiinţifică sunt menţionat în: Dictionary of Interantonal Biography. Din 1987 sunt expert tehnic pe lângă Tribunalul Iaşi. Editura Tehnică. Sunt coautor la următoarele invenţii: Certificat de Inventator nr. Dicţionarul specialiştilor.92. COMAN Asachi” Iaşi şi de la Facultatea de Mecanică. 1982/1983. Un “WHO’S WHO” în ştiinţa şi tehnica românească.1. England. Millenium Edition.850 din 27. eliberat de Ministerul Culturii.05. The International Directory of Distinguished Leadership. 2000.3312.463 din 15.86. Published by the American Biographical Institute. programe de perspectivă pentru dezvoltarea învăţământului în România.01. publication October 1983.E.1992. Certificat de Inventator nr. Bucureşti.340 Gh.1987 pentru: “Aparat pentru determinarea gradului de texturare a tabelelor”. American Biographical Institute. 1995. Certificat de Inventator nr.11. Cambridge.1985 pentru: “Dispozitiv de superfinisare”.467 din 18.

Paris. J. W..: La Stimulation des facultes creatrices (synectiques). 1994.: Ştiinţa în istoria societăţii. Stahel Walter: Limitele certitudinii. Ses implications pour les dirigents. Crum L. Homes et Techniques. Manual practic. INID. Dunod. 1996 Brilman Jean: Modeles culturales et performances economicues. Ed. Beveridge W. 1981. Ed.: Ingineria Valorii. Editura Didactică şi Pedagogică R. 20.: Măreţia şi limitele gândirii matematice. 1971 (sinteză documentară. Gleen: Application of Value Analysis – Engineering. Ed. Editura „Dimitrie Cantemir”. Păvăloaia Willi: Analiza valorii. 1984. Tehnică. 7. 2. D. 9. Bucureşti. Statistical Theory with Engineering Applications. 1975. 1969. France-Empire. Coman Gheorghe. Bucureşti. R. Bucureşti. Hommes et Techniques. Woodward R. Paris. 1976. Managementul cercetării. 10.. Guillermo Owen: Teoria jocurilor. New York. Ed. 16. L. 17. 11. Bucureşti. Bacău. 1968. Călinescu Valentin: Analiza valorii – metodă eficientă de reducere a cheltuielilor de producţie. 1968. Becker O. 21. M. New York. 4. Falcon W. Bragaru A. 19.: Calitate şi fiabilitate. Bernal J. 1971.ANALIZA VALORII 341 BIBLIOGRAFIE 1. Bucureşti. 1968..: La Pratique de l’analise des valeurs. Târgu Mureş.: Arta cercetării ştuiinţifice. Ed. 1974. Beyth J. 2000. Ed. EDIMPRESS-CAMRO. 94 pagini). . Paraschivescu Marius. 6. A. Ed. Paris. Baron T. Murgu Alexandru. Hald A. 1996. Hommes et Techniques. 15. Fusil Jean: Concorde. ş. Fundaţia Academică “George Bacovia”. Statistică teoretică şi aplicată. Gordon W. Picoş C. Ishikawa Kaoru: La gestion de la qualite. Ştiinţifică. Ed. Gage W. Bucureşti..: L’Analyse des valeurs. Paris. Bucureşti. Bucureşti. John Wiley and Sons.: Optimizarea proceselor şi echipamentelor tehnologice. 1952. 1988. 2000. Ed. 1968. Ackoff L. Editura Academiei RSR. Aplicaţii ale teoriei informaţiei. 8. Coman Gheorghe. Murgu Alexandru. Ivan N. Bucureşti.. W. Bucureşti. Politică. a. Tehnică. outils et aplications pratiques. Guiaşu S. 1970. Ed. Hommes et Techniques. 14. Editura Tehnică. 3. Argyle Analean Associates. 1971. 22. 18. Giarini Orio. Editura „Dimitrie Cantemir”. 5. Ştiinţifică. J. Bucureşti. Coman Gheorghe. 13. Târgu Mureş. I. Tehnică.. Sasieni W. Paris. 12.. Paris. 1964.: Bazele cercetării operaţionale.

Ed..: Technique of Value Analysis and Engineering. RPR. Schatteles T. Editura Acad. Dieckmeyer Ulrich: Creativitatstraining. 33.. Bucureşti. 1976. 37. Editura Universitas. Tehnică. 1979 41. Moraru Ion: Un model epistemologic-psihologic al creativităţii tehnice. Bucureşti. B. Paris. ş. 34. Creativitate. Matematici aplicate în statistică. 1976. Jones Chris. Editura Tehnică. D. Mihoc Gh. 36. Paris. modelare. Twiss C..: L’Analyse de la valeur. 1970. 40. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. 1975.I şi II). cibernetică. 35. Verone Pierre. Nicolau Edmond: Modelarea în ştiinţă. 1957. Societatea de Ştiinţe Matematice din RSR. Bucureşti. Kister. 31. Nicolau Edmond: Analogie. Chişinău. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Bucureşti. D. 1981. Bucureşti. 1980. 1981. Bucureşti. Moderne d’édition. Miles L. Inovarea tehnologică (creativitate. COMAN 23. 24. 1980. 1966. 26. (vol. 25. Stuttgart. Tehnică. 38. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. La création scientifique.: Design.a.: Inventica. Editura Albatros. Metode econometrice moderne. Ed. Bucureşti. Ed. organizare). conducere. Orănescu Petre: Analiza valorii. Roşca Al. 29. 1983. Bucureşti. 39. Culegere de probleme de matematici aplicate. (editor): Manual de inginerie industrială. Entr. 1992. Moles Abraham. Panaite V.: Control statistic şi fiabilitate. 28. Génève. . 27. Brian. 1962. Bucureşti. Editura tehnică. Dunod. Bucureşti. Deutsche Verlaganstalt. Bucureşti.: L’inventique. Maynard H. simulare. 1982.. Bucureşti. Ed. Wagram Hill.: Creativitatea generală şi specifică. Kirst Werner. Topa Leon. Miles L. 1976. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Munteanu R.342 Gh. 30. Didactică şi Pedagogică. 1961. 1971. Editura Academiei RSR. 1977. Urseanu V. New York. Kaufmann A. Bucureşti.. 32. Teodorescu N.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful