You are on page 1of 0

FACULTATEA DE I GI ERIE MECA ICĂ ŞI MECATRO ICĂ

CO TROL DIME SIO AL ŞI METROLOGIE CURS

TITULAR CURS:

Ş.L.DR.I G.EC. DESPI A DUMI ICĂ

BUCUREŞTI

CUPRI S

Bibliografie

4

  • 1. Consideraţii generale

............................................................................................................

5

  • 2. Precizia dimensiunilor

7

  • 2.1 Noţiuni generale

7

  • 2.2 Ajustaje ...........................................................................................................................

9

  • 2.3 Poziţia intervalului de toleranţă

....................................................................................

10

  • 2.4 Mărimea intervalului de toleranţă

11

  • 2.5 Calculul ajustajelor

14

  • 2.6 Sisteme de ajustaje

24

  • 3. Calitatea şi precizia formei geometrice

27

 
  • 3.1 Definiţii

27

  • 3.2 Metrologia cilindrului

..................................................................................................

29

  • 3.3 Abaterile de la forma geometrică ale pieselor cilindrice netede

31

 
  • 3.4 Abaterile de la forma geometrică ale pieselor delimitate de suprafeţe plane

...............

37

  • 4. Precizia poziţiei reciproce a axelor şi suprafeţelor

38

  • 4.1 Definiţii

38

  • 4.2 Abaterile de la poziţia reciprocă a axelor şi suprafeţelor.............................................39

  • 4.3 Înscrierea pe desen a toleranţelor de formă şi poziţie

53

  • 5. Starea suprafeţelor

56

  • 5.1 Generalităţi

56

  • 5.2 Sisteme de evaluare a rugozităţii

57

  • 5.3 Notarea pe desen a valorilor admisibile ale rugozităţii

62

  • 5.4 Metode de control al stării suprafeţelor

62

  • 5.5 Elemente asupra cărora influenţează rugozitatea suprafeţelor 66 .....................................

  • 6. Noţiuni introductive de metrologie

70

  • 6.1 Generalităţi

70

  • 6.2 Exactitatea măsurărilor şi incertitudinea de măsurare

73

  • 6.3 Trasabilitatea măsurării

76

  • 7. Lanţuri de dimensiuni

78

  • 7.1 Generalităţi

78

  • 7.2 Rezolvarea problemei directe a lanţului de dimensiuni în cadrul interschimbabilităţii

totale

...............................................................................................................................................

79

  • 7.3 Rezolvarea problemei directe a lanţului de dimensiuni în cadrul interschimbabilităţii

parţiale

............................................................................................................................................

82

  • 7.4 Metode de rezolvare aproximativă a problemei inverse a lanţului de dimensiuni 84 .......

BIBLIOGRAFIE

  • 1. Pau, V.; Bagiu, L.; David, I., Toleranţe, Bucureşti, Editura Printech, 1999

  • 2. Pau, V.; Bagiu, L.; David, I., Măsurări tehnice, Bucureşti, Editura Printech, 1999

  • 3. Pau, V., Duminică, D., Controlul calităţii asistat de calculator. Partea I: Metode şi instrumente de control, Bucureşti, Editura Printech, 2005

  • 4. Pau, V., Duminică, D., Gheorghe, Gh.I., Duminică, F., Toleranţe, controlul calităţii, control dimensional, Îndrumar de laborator, Bucureşti, Editura Printech, 2003

  • 5. Bagiu, L., Toleranţe şi ajustaje, Timişoara, Editura Helicon, 1997

  • 6. Dragu, D. ş.a., Toleranţe şi măsurători tehnice, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1982

  • 7. French College of Metrology, Metrology in Industry: The Key for Quality (Series Editor D. Placko), London, ISTE Ltd., 2006

  • 8. Henzold, G., Geometrical Dimensioning and Tolerancing for Design, Manufacturing and Inspection, Oxford, Elsevier, 2006

  • 9. *** Metrology in short, 2nd edition, EUROMET, Project 673, December, 2003.

1. CO SIDERAŢII GE ERALE

Calitatea unui produs reprezintă ansamblul însuşirilor acestuia care îi conferă valoare de întrebuinţare. Această noţiune reflectă gradul în care produsul satisface nevoia socială, în funcţie de parametrii tehnico-economici, estetici, gradul de utilitate şi eficienţa economică în exploatare, respectiv consum. În conformitate cu sistemul de norme ISO 9000, calitatea se defineşte ca fiind ansamblul proprietăţilor şi caracteristicilor unui produs sau serviciu care îi conferă acestuia aptitudinea de a satisface cerinţele exprimate sau implicite ale consumatorului. Calitatea unui produs industrial finit depinde de calităţile integrate ale elementelor constitutive. În construcţia de maşini, certificatul de calitate al produsului finit este dat de ansamblul valorilor unei serii de parametri mecanici, fizici, geometrici, etc., ansamblu determinat prin măsurare. Domeniul ştiinţei care se ocupă de măsurare poartă numele de metrologie. Măsurarea reprezintă ansamblul operaţiilor metrologice prin care se determină valoarea unei mărimi. Pentru aceasta, mărimea de măsurat M (numită şi măsurand), al cărei purtător este obiectul de măsurat, se compară cu unitatea de măsură încorporată într-un mijloc de măsurare, în scopul stabilirii raportului numeric dintre M şi unitatea de măsură U admisă. Această definiţie poartă denumirea de ecuaţie fundamentală a măsurării:

m =

M

U

(1.1)

Valoarea astfel obţinută nu constituie rezultatul final al informaţiei. Este obligatoriu ca datele astfel obţinute să fie prelucrate, în vederea înlăturării, pe cât posibil, a erorilor de măsurare sau a diminuării efectelor acestora. Acest lucru se realizează prin aplicarea unor corecţii. Rezultatul final astfel obţinut poartă numele de rezultat corectat. Din definiţia anterioară, se constată că măsurarea reprezintă un proces experimental prin intermediul căruia se realizează o analiză cantitativă. Verificarea reprezintă un proces de analiză calitativă, în urma căruia se stabileşte dacă mărimea analizată corespunde sau nu recomandărilor din etapa de proiectare. În concluzie, verificarea este un proces experimental, realizat în scopul cunoaşterii calitative a mărimii, în limitele unui domeniu de dispersie admisibil.

Controlul calităţii într-un proces de producţie reprezintă totalitatea tehnicilor şi operaţiilor care permit ca, la un moment de timp dat, să se elimine toate rezultatele neconforme cerinţelor impuse sau aşteptărilor. Acţiunea de control presupune măsurarea şi verificarea tuturor factorilor care se constituie drept obiecte ale măsurării şi care dau referiri asupra calităţii produsului în general. Aceşti factori se referă la calitatea tehnologică a piesei, la proprietăţile fizico-chimice şi tehnologice ale materialului piesei, la proprietăţile funcţionale şi chiar de estetică ale produsului. O piesă sau un organ de maşină trebuie să îndeplinească un anumit rol funcţional în ansamblul pe care îl formează cu o piesă pereche, cu care vine în contact imediat, şi cu piesele sau cu perechile de piese cu care intră în contact mijlocit. În acest scop, într-o primă fază, piesele sunt considerate corpuri geometrice cu anumite caracteristici ideale ale dimensiunilor, formei şi poziţiei reciproce a suprafeţelor. În urma procesului de montaj, este necesar ca piesele să poată funcţiona împreună, într-un ansamblu fix sau mobil. Pentru aceasta, pe lângă forma conjugată pe care trebuie să o aibă fiecare în parte, între ele trebuie să existe un anumit raport al dimensiunilor de contact. În procesul de prelucrare, datorită influenţei unui număr foarte mare de factori obiectivi şi subiectivi, nu este posibilă realizarea riguroasă a dimensiunilor proiectate. De asemenea, forma geometrică rezultată nu este cea ideală. Experienţa a demonstrat însă că un organ de maşină poate funcţiona în condiţiile preconizate şi în cazul în care, în urma prelucrării, dimensiunile sale au rezultat cu anumite abateri efective. Ţinând seama de aceste considerente, proiectantul trebuie să stabilească pentru parametrii care caracterizează piesa anumite abateri admisibile. În situaţia în care se admite ca piesa să aibă anumite abateri de la dimensiunile şi formele teoretice, apare noţiunea de precizie de prelucrare, prin care se înţelege gradul de apropiere şi de asemănare dintre parametrii obţinuţi de piesa materializată şi cei prescrişi prin proiectare. Termenul de precizie de prelucrare se referă la:

Precizia dimensiunilor; Precizia formei geometrice; Precizia poziţiei reciproce a axelor şi a suprafeţelor pieselor; Precizia netezimii suprafeţelor. Valorile abaterilor menţionate trebuie stabilite astfel încât să corespundă costurilor minime cu care se poate obţine nivelul de calitate impus.

2. PRECIZIA DIME SIU ILOR

2.1 OŢIU I GE ERALE

Prin dimensiune se înţelege valoarea numerică exprimată în unităţi de măsură a unei lungimi. Valoarea dimensiunilor este determinată de o serie de factori dependenţi de condiţii funcţionale, de rezistenţă a materialului folosit, constructive, de gabarit şi de estetică. Pe desenul de execuţie al unei piese, dimensiunile se înscriu ca atare sau sub formă de lanţuri de dimensiuni şi se trec sub formă de cote. Valoarea considerată ca referinţă pentru o cotă a piesei poartă numele de dimensiune nominală. Convenţional, dimensiunea nominală se notează cu şi reprezintă mărimea faţă de care se definesc abaterile limită. În urma procesului de prelucrare, dimensiunea rezultă la o valoare reală X . Se defineşte eroarea de prelucrare p ca fiind diferenţa dintre valoarea reală (rezultată prin prelucrare) a dimensiunii piesei şi dimensiunea nominală:

p = X –

(2.1)

Determinarea dimensiunii reale X se realizează cu ajutorul unui mijloc de măsurare. Indicaţiile acestuia vor fi afectate de erori de metodă, erori specifice aparatului şi erori datorate operatorului uman. Valoarea indicată de mijlocul de măsurare poartă numele de dimensiune efectivă şi se notează cu E. Diferenţa între dimensiunea efectivă şi valoarea reală reprezintă eroarea de măsurare m:

m = E – X

(2.2)

Valoarea reală X nu poate fi niciodată cunoscută, deci nu pot fi cunoscute nici valorile individuale ale celor două erori p şi m. În consecinţă, în practică se lucrează cu o valoare globală numită eroare tehnică totală t:

t = p + m = E –

(2.3)

Se constată că dimensiunea efectivă E este dimensiunea obţinută prin prelucrare şi cunoscută prin măsurare. Altfel spus, ea reprezintă dimensiunea reală obţinută cu un anumit grad de aproximaţie de către mijloacele de măsurare. În consecinţă se acceptă caracterizarea conformităţii unei piese din punctul de vedere al dimensiunii analizate prin încadrarea acesteia într-un interval cuprins între două dimensiuni limită admisibile, definite astfel:

  • a) dimensiune maximă admisibilă: valoarea maximă a dimensiunii efective a unei piese

pentru care piesa este considerată conformă din punctul de vedere al acelei dimensiuni;

  • b) dimensiune minimă admisibilă: valoarea minimă a dimensiunii efective a unei piese

pentru care piesa este considerată conformă din punctul de vedere al acelei dimensiuni.

Rezultă astfel o serie de abateri, definite după cum urmează:

  • a) abatere de prelucrare: diferenţa algebrică între valoarea reală şi dimensiunea nominală

corespunzătoare;

  • b) abatere efectivă: diferenţa algebrică între dimensiunea efectivă şi dimensiunea nominală

corespunzătoare;

  • c) abatere limită superioară: diferenţa algebrică între dimensiunea limită superioară şi

dimensiunea nominală corespunzătoare;

  • d) abatere limită inferioară: diferenţa algebrică între dimensiunea limită inferioară şi

dimensiunea nominală corespunzătoare. Diferenţa între valoarea dimensiunii maxime admisibile şi cea a dimensiunii minime admisibile poartă numele de interval de toleranţă sau, pe scurt, toleranţă. Intervalul de toleranţă este întotdeauna pozitiv. Se introduc următoarele noţiuni:

începutul intervalului de toleranţă: reprezintă locul în care scula pătrunde în intervalul de toleranţă; sfârşitul intervalului de toleranţă: reprezintă locul în care scula părăseşte intervalul de toleranţă. O piesă este considerată conformă din punct de vedere al preciziei unei anumite dimensiuni dacă dimensiunea ei efectivă este cuprinsă între limitele admisibile ale dimensiunilor şi este considerată rebut dacă dimensiunea ei efectivă se situează în afara acestor limite. Rebutul este recuperabil în cazul în care scula nu a atins începutul intervalului de toleranţă (nu a îndepărtat suficient de mult material). Rebutul este nerecuperabil în cazul în care scula a depăşit sfârşitul intervalului de toleranţă (a îndepărtat mai mult material decât ar fi fost necesar).

2.2 AJUSTAJE

În tehnică, piesele perechi se clasifică în două mari categorii:

piese cuprinse, denumite generic arbori;

piese cuprinzătoare, denumite generic alezaje.

Ansamblul format dintr-un arbore şi un alezaj poartă numele de ajustaj.

Un ajustaj este caracterizat prin faptul că arborele şi alezajul corespunzător au acelaşi diametru nominal, notat cu . Prin convenţie, toate notaţiile referitoare la arbori se scriu cu litere mici, iar notaţiile referitoare la alezaje se scriu cu majuscule. În consecinţă, diametrul unui arbore se va nota cu d, iar diametrul unui alezaj se va nota cu D. Se fac următoarele notaţii:

d max : dimensiunea maximă admisibilă a diametrului unui arbore; d min : dimensiunea minimă admisibilă a diametrului unui arbore; D max : dimensiunea maximă admisibilă a diametrului unui alezaj; D min : dimensiunea minimă admisibilă a diametrului unui alezaj; a s : abaterea superioară admisibilă a diametrului unui arbore, dată de relaţia:

a

s

=

d

max

(2.4)

a s : abaterea inferioară admisibilă a diametrului unui arbore, dată de relaţia:

a

i

=

d

min

(2.5)

A s : abaterea superioară admisibilă a diametrului unui alezaj, dată de relaţia:

A

s

=

D

max

(2.6)

A i : abaterea inferioară admisibilă a diametrului unui alezaj, dată de relaţia:

A

i

=

D

min

(2.7)

Rezultă astfel expresiile intervalelor de toleranţă:

pentru arbori:

T

d

pentru alezaje:

T

D

= d

max

d

min

=

(

+ a

s

)

(

+ a

i

)

= a

s

a

i

= D

max

D

min

=

(

+ A

s

)

(

+ A

i

)

= A

s

A

i

(2.8)

(2.9)

În sistemul internaţional de norme ISO, abaterile se notează cu E (écart - fr.), iar intervalul de toleranţă se notează cu IT. Pe desenele de execuţie, dimensiunile nominale şi abaterile se inscripţionează sub forma

generală:

a

s

a

i

, respectiv

A

s

A

i

. Valorile abaterilor se scriu în milimetri (nu în micrometri !!!).

Exemplu:

50

0,005

0,003

.

Dacă una dintre abateri este nulă, aceasta nu se mai inscripţionează pe desen.

Exemplu:

50

0,005

.

Dacă abaterea superioară este egală ca valoare cu abaterea inferioară, se va inscripţiona pe desen modulul abaterii, precedat de semnul ±.

Exemplu:

50

±

0,005

.

Respectarea inscripţionării pe desen a abaterilor este obligatorie, întrucât valoarea acestora condiţionează explicit precizia dimensională a piesei executate.

2.3 POZIŢIA I TERVALULUI DE TOLERA ŢĂ

În funcţie de semnul abaterilor, intervalul de toleranţă poate fi amplasat în cinci poziţii:

  • a) ambele abateri pozitive (+A s ; +A i ); (+a s ; +a i );

  • b) abaterea superioară pozitivă şi abaterea inferioară egală cu zero (+A s ; A i =0); (+a s ; a i =0);

  • c) abaterea superioară pozitivă şi abaterea inferioară negativă (+A s ; -A i ); (+a s ; -a i );

  • d) abaterea superioară egală cu zero şi abaterea inferioară negativă (A s =0; -A i ); (a s =0; - a i );

  • e) ambele abateri negative (-A s ; -A i ); (-a s ; -a i ).

Baza de referinţă se consideră a fi întotdeauna dimensiunea nominală.

Reprezentarea grafică simplificată a poziţiilor câmpurilor de toleranţă pentru alezaje şi arbori este redată în figurile 2.1, respectiv 2.2.

Reprezentarea grafică simplificată a poziţiilor câmpurilor de toleranţă pentru alezaje şi arbori este redată în figurile

Fig. 2.1. Reprezentarea grafică simplificată a poziţiilor câmpurilor de toleranţă în cazul alezajelor.

Reprezentarea grafică simplificată a poziţiilor câmpurilor de toleranţă pentru alezaje şi arbori este redată în figurile

Fig. 2.2. Reprezentarea grafică simplificată a poziţiilor câmpurilor de toleranţă în cazul arborilor.

2.4 MĂRIMEA I TERVALULUI DE TOLERA ŢĂ

Mărimea intervalului de toleranţă al unei dimensiuni este dată de diferenţa dintre abaterile superioară şi inferioară admisibile. Cu cât această diferenţă este mai mică, intervalul de toleranţă va fi mai mic, iar precizia de prelucrare a dimensiunii respective va fi mai ridicată. Mărimea intervalului de toleranţă va avea cea mai mare valoare care asigură funcţionarea piesei în condiţii corespunzătoare. În general, se întâmpină greutăţi la prelucrarea pieselor de dimensiuni mari cu valori mici ale intervalelor de toleranţă. În consecinţă, se poate afirma că există o corelaţie nemijlocită între toleranţa piesei şi dimensiunea acesteia. În situaţia alezajelor, s-a constatat că, pentru diferite procedee de prelucrare, mărimea

Reprezentarea grafică simplificată a poziţiilor câmpurilor de toleranţă pentru alezaje şi arbori este redată în figurile

intervalului de toleranţă variază în funcţie de 3 D conform graficului din figura 2.3. Un grafic asemănător se obţine în situaţia arborilor (fig. 2.4).

) Fig. 2.3. Variaţia T = T . D D ) Fig. 2.4. Variaţia T =
) Fig. 2.3. Variaţia T = T . D D ) Fig. 2.4. Variaţia T =
)
Fig. 2.3. Variaţia
T
=
T
.
D
D
)
Fig. 2.4. Variaţia
T
=
T
.
d
d

Se constată că aceste caracteristici pot fi aproximate pe o porţiune destul de importantă prin nişte drepte. A apărut astfel ideea definirii intervalului de toleranţă ca produs între o unitate de toleranţă şi o constantă dependentă de precizia de prelucrare a procedeului tehnologic:

IT

x

=

C

x

i

(2.10)

C x reprezintă numărul unităţii de toleranţă, iar i poartă numele de unitate de toleranţă, exprimată astfel:

i = 0,45

3 Φ med
3
Φ
med

+ 0,001⋅Φ

med

.

(2.11)

Constanta 0,45 corespunde tehnologiei de prelucrare prin rectificare a arborilor cilindrici, considerată tehnologie de bază (altfel spus, celelalte tehnologii se compară cu tehnologia de bază, luată ca unitate de precizie). Constanta 0,001 înglobează factorii de proporţionalitate ai erorilor de măsurare proporţionale cu diametrul măsurat: deformaţii elastice ale piesei, verificatoarelor, deformaţii termice etc.). În formula (2.11), Φ med este exprimat în [mm] şi reprezintă diametrul mediu. Unitatea de toleranţă i ce rezultă din formula (2.11) este exprimată în [µm]. Pentru a facilita standardizarea, dimensiunile de la 1 la 500 mm au fost împărţite în intervale de dimensiuni. Astfel, sunt prevăzute 13 intervale principale, iar pentru unele ajustaje sunt prevăzute şi intervale intermediare. Fiecărui interval i-a fost asociată o dimensiune medie. În cazul arborilor şi alezajului, se vorbeşte despre un diametru mediu. Prin diametru mediu Φ m al arborelui (alezajului) se înţelege media geometrică a limitelor intervalului în care este cuprinsă dimensiunea nominală:

Φ

med

⋅Φ max min
⋅Φ
max
min

= Φ

(2.12)

Pentru dimensiuni cuprinse între 0 şi 3mm, se adoptă media aritmetică a capetelor intervalului. Numărul unităţii de toleranţă este furnizat de tabelul 2.1 în funcţie de x, treapta de toleranţă. Aceasta este o constantă a cărei valoare defineşte precizia de prelucrare.

Tab. 2.1: umărul unităţii de toleranţă în funcţie de treapta de toleranţă

Treapta de

5

6

7

8

9

10

11

12

13

14

15

16

toleranţă x

umărul unităţii de toleranţă C x

7

10

16

25

40

64

100

160

250

400

640

1000

Întrucât atât arborele, cât şi alezajul au propriile lor intervale de toleranţă, interesează modul în care aceste valori influenţează comportamentul ajustajului. Din acest punct de vedere, ajustajele se clasifică în trei categorii:

  • a) ajustaje cu joc, la care

D

min

> d (în orice situaţie, diametrul alezajului va fi mai

max

mare decât diametrul arborelui);

b)

ajustaje cu strângere, la care

D

max

< d

min

(în orice situaţie, diametrul arborelui va fi

c)

mai mare decât diametrul alezajului); D

ajustaje intermediare, la care:

min

D

max

<

d

max

>

d

min

.

În această situaţie, în funcţie de dimensiunile efective ale arborelui şi alezajului va rezulta fie un ajustaj cu joc, fie un ajustaj cu strângere, dar nu se poate spune de la început în ce categorie se va încadra ajustajul. Ajustajele cu joc se utilizează în situaţiile în care se recomandă mobilitatea piesei cuprinse faţă de piesa cuprinzătoare. Ajustajele cu strângere se utilizează în situaţia în care se doreşte fixarea piesei cuprinse în piesa cuprinzătoare. Ajustajele intermediare sunt preferate în situaţiile în care esenţiale sunt condiţiile de precizie.

2.5 CALCULUL AJUSTAJELOR

În construcţia de maşini sunt utilizate preponderent ajustajele cu joc sau cu strângere. Ajustajele intermediare sunt folosite în mecanica de mare precizie, întrucât este foarte greu de realizat şi menţinut raportul dimensiunilor de contact. Totodată, funcţionarea ajustajelor este influenţată de condiţiile de temperatură. Calculul unui ajustaj se face în general la temperatura de referinţă de 20°C, însă în funcţionare ajustajele ating temperaturi mult mai înalte. În consecinţă este necesar să se realizeze studiul comportării ajustajelor din punct de vedere termic.

  • a) Calculul ajustajelor cu joc

1.

la t

0

= 20°C

  • D max

  • D min

  • d max

  • d min

= + A

s

= + A

i

= + a

s

= + a

i

(2.13)

(2.14)

(2.15)

(2.16)

J = D − d max max min = ( + A ) − ( +
J
= D
− d
max
max
min
= ( + A ) − ( + a ) = A − a
= ( + A ) − ( + a ) = A − a
s
i
s
i
J
= D
− d
min
min
max
i
s
i
s

(2.17)

(2.18)

Fig. 2.5. Calculul ajustajelor cu joc

J max poartă numele de joc maxim admisibil, iar J min se numeşte joc minim admisibil. Se defineşte toleranţa jocului ca diferenţă între jocul maxim admisibil şi jocul minim admisibil. Se notează cu T j :

T j
T
j

= J

max

J

min

= (A a ) (A a ) = (A A ) + (a a ) = T +T

s

i

i

s

s

i

s

i

D

d

(2.19)

Se constată că toleranţa ajustajului este suma toleranţelor dimensiunilor ce compun ajustajul. În practică, se lucrează cu o valoare denumită toleranţă practică a jocului, dată de relaţia:

T

pj

=

2 T 2 + T D d
2
T 2
+ T
D
d

(2.20)

Exemple numerice:

1. Se consideră ajustajul constituit din arborele

Φ

100

  • 0.012 0.034 şi alezajul

Φ100

 

  • 0.035 . Aplicarea

relaţiilor 2.13 – 2.20 va conduce la următoarele valori numerice:

D

max

=

+

A

s

=

100

mm

+

0.035

mm

=

100.035

mm

D

min

=

+

A

i

=

100

mm

+

0

mm

=

100

mm

d

max

=

+

a

s

=

100

mm

(

+ −

0.012

mm

)

=

99.988

mm

d

min

=

+

a

i

=

100

mm

(

+ −

0.034

mm

)

=

99.966

mm

T

=

A

A

 

= 0.035

mm

0 = 0.035

mm

D

T

d

=

s

a

s

a

i

i

= −0.012

mm

(0.034

mm

) = 0.022

mm

 

J

max

=

A

s

a

i

=

0.035

mm

(

− −

0.034

mm

)

=

0.069

mm

J

min

=

A

i

a

s

=

0

(

− −

0.012

mm

)

=

0.012

mm

 

T

j

=

J

max

J

min

=

0.069

mm

0.012

mm

=

0.057

mm

T

=

2 2 T + T = ( D d
2
2
T
+
T
=
(
D
d

0.035

mm)

2

+

(

0.022

mm)

2

=

0.041

mm

pj

   

2. Se consideră ajustajul constituit din arborele

Φ

100

  • 0.120 0.304 şi alezajul

Φ100

0.22

. Aplicarea

 

relaţiilor 2.13 – 2.20 va conduce la următoarele valori numerice:

 

D

max

=

+

A

s

=

100

mm

+

0.22

mm

=

100.22

mm

 

D

min

=

+

A

i

=

100

mm

+

0

mm

=

100

mm

d

max

=

+

a

s

=

100

mm

(

+ −

0.12

mm

)

=

99.88

mm

 

d

min

=

+

a

i

=

100

mm

(

+ −

0.304

mm

)

=

99.696

mm

T

=

A

A

 

= 0.22

mm

0 = 0.22

mm

 

D

T

d

=

s

a

s

a

i

i

= −0.12

mm

(0.304

mm

) = 0.184

mm

J

max

=

A

s

a

i

=

0.22

mm

(

− −

0.304

mm

)

=

0.524

mm

J

min

=

A

i

a

s

=

0

(

− −

0.12

mm

)

=

0.12

mm

 

T

j

=

J

max

J

min

=

0.524

mm

0.12

mm

=

0.404

mm

T

pj

=

2 2 T + T = D d
2
2
T
+
T
=
D
d

(

0.22

mm)

2

+

(

0.184

mm)

2

=

0.287

mm

   
 
  • 2. la t 1 înregistrată în funcţionare ( t t ) – ajustaje termice cu joc

1

0

 
 

J = D d

 

(2.21)

 

D = D

  • 0 (1

+α t ) = D + D α ( t t

1

0

0

1

1

0

)

(2.22)

α 1 : coeficientul de dilatare termică al materialului din care este confecţionat alezajul; se

exprimă în grade -1 (1/grad).

d = d

0

(1

+α t = d + d α t t

2

)

0

0

2

(

1

0

)

(2.23)

α 2 : coeficientul de dilatare termică al materialului din care este confecţionat arborele.

J

=

D

d

=

D

0

+

D

0

α

1

(

t

1

t

0

)

d

0

d

0

α

2

(

t

1

t

0

)

=

=

J

0

+

(

D

0

α

1

d

0

α

2

)

(

t

1

t

0

)

(2.24)

Observaţie: În funcţie de relaţia dintre diametrele D 0 şi d 0 , respectiv între coeficienţii de

dilatare termică α 1 şi α 2 , jocul efectiv în funcţionare poate rezulta fie mai mare, fie mai mic decât

jocul la temperatura de 20°C.

Exemple numerice:

1.

Se

consideră

ajustajul

caracterizat

prin

valorile

efective

la

temperatura de 20°C

D

0 =

100.02mm

,

d

0 =

99.97mm

. Cum variază caracterul acestui ajustaj la temperatura de 60°C

înregistrată în funcţionare ? Se dau:

α

D

=

15 10

6

°C

1

,

α d
α
d

=

10

10

6

°C

1

.

Aplicarea relaţiilor 2.21 – 2.24 va conduce la următoarele valori numerice:

J

0

=

D

0

d

0

=

100.02mm

99.97mm

=

0.05mm

t = 60°C 20°C = 40°C

D

=

D

0

(1

+

α

D

)

∆ =

t

100.02

mm

(1

+

15

10

6

°

C

1

40

°

C

)

=

100.08

mm

d

=

d

0

(1

+

α

d

)

∆ =

t

99.97

mm

(1

+

10

10

6

°

C

1

40

°

C

)

=

100.01

mm

J = D d = 100.08mm 100.01mm = 0.07mm

Se constată că în funcţionare jocul creşte de la valoarea 0.05mm la valoarea 0.07mm.

2.

Se

consideră

ajustajul

caracterizat

prin

valorile

efective

la

temperatura de 20°C

D

0 =

100.16mm

,

d

0 =

99.85mm

. Cum variază caracterul acestui ajustaj la temperatura de 60°C

înregistrată în funcţionare ? Se dau:

α

D

=

10

10

6

°C

1

,

α d
α
d

=

15

10

6

°C

1

.

Aplicarea relaţiilor 2.21 – 2.24 va conduce la următoarele valori numerice:

J

0

=

D

0

d

0

=

100.16mm

99.85mm

=

0.31mm

t = 60°C 20°C = 40°C

D

=

D

0

(1

+

α

D

)

∆ =

t

100.16

mm

(1

+

10

10

6

°

C

1

40

°

C

)

=

100.164

mm

d

=

d

0

(1

+

α

d

)

∆ =

t

99.85

mm

(1

+

15

10

6

°

C

1

40

°

C

)

=

99.91

mm

J = D d = 100.164mm 99.91mm = 0.254mm

Se constată că în funcţionare jocul scade de la valoarea 0.31mm la valoarea 0.254mm.

  • b) Calculul ajustajelor cu strângere

    • 1. la t = 20°C

0

S

max

= d

max

D

min

= ( + a ) ( + A ) = a A

s

i

s

i

S

min

= d

min

D

max

= ( + a ) ( + A ) = a A

i

s

i

s

(2.25)

(2.26)

S max poartă numele de strângere maximă admisibilă, iar S min se numeşte strângere minimă

admisibilă.

Se defineşte toleranţa strângerii ca diferenţă între strângerea maximă admisibilă şi

strângerea minimă admisibilă. Se notează cu T s :

T

s

= S

max

S

min

= (a A ) (a A ) = (a a ) + (A A ) = T +T

s

i

i

s

s

i

s

i

d

D

(2.27)

Şi în acest caz toleranţa ajustajului este suma toleranţelor dimensiunilor ce compun ajustajul.

La proiectare se utilizează în general toleranţa practică a strângerii, dată de relaţia:

T

ps

2 2 D d
2
2
D
d

= T + T

(2.28)

Fig. 2.6. Calculul ajustajelor cu strângere Exemple numerice: 1. Se consideră ajustajul constituit din arborele Φ

Fig. 2.6. Calculul ajustajelor cu strângere

Exemple numerice:

1. Se consideră ajustajul constituit din arborele

Φ100

0.2

0.178

şi alezajul

Φ100

0.035

. Aplicarea

relaţiilor 2.13 – 2.16 şi 2.25-2.28 va conduce la următoarele valori numerice:

D

max

=

+

A

s

=

100

mm

+

0.035

mm

=

100.035

 

D

min

=

+

A

i

=

100

mm

+

0

mm

=

100

mm

d

max

=

+

a

s

=

100

mm

+

0.2

mm

=

100.2

mm

d

min

=

+

a

i

=

100

mm

+

0.178

mm

=

100.178

mm

T

=

A

A

 

= 0.035

mm

0 = 0.035

mm

D

T

d

=

s

a

s

a

i

i

= 0.2

mm

0.178

mm

= 0.022

mm

S

min

=

a

i

A

s

=

0.178

mm

0.035

mm

=

0.143

mm

S

max

=

a

s

A

i

=

0.2

mm

0

mm

=

0.2

mm

T

s

=

S

max

S

min

=

0.2

mm

0.143

mm

=

0.057

mm

T

ps

=

2 2 T + T = D d
2
2
T
+
T
=
D
d

(

0.035

mm)

2

+

(

0.022

mm)

2

 

=

 

mm

0.041 mm

2. Se consideră ajustajul constituit din arborele

Φ100

0.073

0.051

şi alezajul

Φ100

0.022

. Aplicarea

relaţiilor 2.13 – 2.16 şi 2.25-2.28 va conduce la următoarele valori numerice:

D

max

=

+

A

s

=

100

mm

+

0.022

mm

=

100.022

mm

 

D

min

=

+

A

i

=

100

mm

+

0

mm

=

100

mm

 

d

max

=

+

a

s

=

100

mm

+

0.073

mm

=

100.073

mm

 

d

min

=

+

a

i

=

100

mm

+

0.051

mm

=

100.051

mm

 

T

=

A

A

 

= 0.022

mm

0 = 0.022

mm

 

D

T

d

=

s

a

s

a

i

i

= 0.073

mm

0.051

mm

=

0.022

mm

 

S

min

=

a

i

A

s

=

0.051

mm

0.022

mm

=

0.029

mm

 

S

max

=

a

s

A

i

=

0.073

mm

0

mm

=

0.073

mm

 

T

s

=

S

max

S

min

=

0.073

mm

0.029

mm

=

0.044

mm

 

T

=

2 2 T + T = D d
2
2
T
+
T
=
D
d

(

0.022

mm)

2

+

(

0.022

mm)

2

 

=

0.044

mm

 

ps

   
 
  • 2. la t 1 înregistrată în funcţionare ( t

1

t ) – ajustaje termice cu strângere

0

 

S

=

d

D

=

d

  • 0 +

d

0

α

2

(

t

1

t

0

)

D

0

D

0

α

1

(

t

1

t

0

)

=

=

S

  • 0 +

(

d

0

α

2

D

0

α

1

)

(

t

1

t

0

)

(2.29)

În funcţie de relaţiile stabilite între diametrele d 0 , D 0 şi coeficienţii de dilatare termică α 1 şi

α 2 , şi în această situaţie strângerea practică obţinută diferă de strângerea teoretică stabilită în etapa

de proiectare. Este posibil inclusiv să se modifice caracterul ajustajului (să devină ajustaj

intermediar sau chiar cu joc).

Exemple numerice:

1.

Se

consideră

ajustajul

caracterizat

prin

valorile

efective

la

temperatura de 20°C

D

0 =

100.01mm

,

d

0 =

100.06mm

. Cum variază caracterul acestui ajustaj la temperatura de 60°C

înregistrată în funcţionare ? Se dau:

α

D

=

20

10

6

°C

1

,

α d
α
d

=

8

10

6

°C

1

.

Se determină următoarele valori numerice:

S

0

=

d

0

D

0

=

100.06mm

100.01mm

=

0.05mm

 

t = 60°C 20°C = 40°C

D

=

D

0

(1

+

α

D

)

∆ =

t

100.01

mm

d

=

d

0

(1

+

α

d

)

∆ =

t

100.06

mm

(1

+

(1

+

20

8

10

10

6

°

6

°

C

C

1

1

40

°

C

40

°

C

)

=

)

=

100.09

100.092

mm

mm

S = d D = 100.092mm 100.09mm = 0.002mm

Se constată că în funcţionare strângerea scade de la valoarea 0.05mm la valoarea 0.002mm.

 

2

Se

consideră

ajustajul

caracterizat

prin

 

valorile

efective

la

temperatura

de

20°C

D

0 =

100.01mm

,

d

  • 0 =

100.19mm

. Cum variază caracterul acestui ajustaj la temperatura de 60°C

înregistrată în funcţionare ? Se dau:

α

=

8 10

 

6

°C

1

=

20

10

6

°C

1

 

α

 

D

Se determină următoarele valori numerice:

 

,

d

 

.

 

S

  • 0 =

d

D

  • 0 =

0

100.19mm

100.01mm

 

=

0.18mm

 

t = 60°C 20°C = 40°C

  • D (1

=

D

  • 0 10

+

α

D

t

100.01

mm

+

8

∆ =

)

(1

6

°

  • d (1

=

d

0

+

α

d

)

∆ =

t

100.19

mm

(1

+

20

10

6

°

C

1

C

1

40

°

C

)

40

°

C

=

)

100.042

mm

=

100.270

mm

 

S = d D = 100.270mm 100.042mm = 0.228mm

Se constată că în funcţionare strângerea creşte de la valoarea 0.18mm la valoarea 0.228mm.

  • c) Calculul ajustajelor intermediare

    • 1. la t = 20°C

0

Ajustajele intermediare se calculează similar ajustajelor cu joc, cu diferenţa că nu se mai

vorbeşte despre joc maxim şi joc minim, ci despre joc maxim şi strângere maximă.

S

max

= d

max

D

min

= ( + a ) ( + A ) = a A

s

i

s

i

(2.30)

J

max

= D

max

d

min

= ( + A ) ( + a ) =

s

i

A

s

a

i

Exemple numerice:

1. Se consideră ajustajul constituit din arborele

Φ

100

0.013

0.009

şi alezajul

relaţiilor 2.13 – 2.16 şi 2.30 – 2.31 va conduce la următoarele valori numerice:

  • D max

=

+

A

s

=

100

mm

+

0.035

mm

=

100.035

mm

 
  • D min

=

+

A

i

=

100

mm

+

0

mm

=

100

mm

 
  • d max

=

+

a

s

=

100

mm

+

0.013

mm

=

100.013

mm

 
  • d min

=

+

a

i

=

100

mm

(

+ −

0.009

mm

)

=

99.991

mm

 

T

=

A

A

 

= 0.035

mm

0 =