ANTONIU (86 sau 83 — 30 îH.) Bunicul lui Antoniu a fost oratorul Antoniu, partizan al lui Sylla, pe care 1-a ucis Marius.

Tatăl sau, Antoniu, numit şi Cretanul , n -a fost om de frunte în treburile politice nici un nume faimos; a fost om de ispravă, însă, cinstit si tare filotim. cum se poate vedea din întâmplarea următoare: n-avea cine ştie ce bogăţii şi de aceea nevasta-1 silea să fie mai strâns la mână. Veni odată un prieten şi-i ceru împrumut o sumă. El bani n -avea, dar îi porunci unui rob din casa să pună apă într-un pahar de argint şi să i-l aducă, îi aduse robul apa şi dânsul îşi săpuni barba ca şi cum ar fi vrut să se radă. îi făcu drum apoirobului din odaie după altă treabă şi-i dădu paharul prietenului zicându-i să facă ce -o vrea cu el. Văzu însă că se face multă zarvă în casă pentru paharul acela şi că nevasta sa, mânioasă, e gata să pună la cazne robii, îi mărturisi fapta si-o rugă să-l ierte. Soţia lui era Iulia, din familia Caesarilor, femeie cuminte şi frumoasă cum nu se mai afla pe atunci alta. Dânsa 1-a crescut pe Antoniu, băiatul său, şi s-a măritat a doua oară, după ce i-a murit soţul, cu Cornelius Lentulus, cel care i-a fost tovarăş lui Catilina
1) Tatăl lui Antoniu a fost ucis la Creta în 75 îll El începuse cucerirea insulelor (care va fi desăvârşită de Quintus Matchis) si de aici supranumele de Cretanul

şi a căzut ucis de Cicero pentru asta. De la acest omor, pare-se, a pornit întâi nestâmpârata ură a lui Antonia împotriva lui Cicero. Antoniu pretindea chiar că nu li s-a dat rudelor nici leşul lui Lentulus până ce nu a rugat-o mama sa pe soţia lui Cicero Dar asta-i scorneală; toţi cei pedepsiţi atunci de consul au tost îngropaţi. Crescuse Autoniu un flăcăiandru tare frumos; dar avu nenorocul să dea peste Curion si să se împrietenească cu dânsul. Tânărul acela plin de patimi, ca să-1 aibă pe Antoniu în palmă, îl lua cu sine la beţii, îl ducea la femei şi-l îndemna la cheltuieli mari şi grele, din care se alese la vârsta lui cu o datorie de două sute cincizeci de talanţi, pe care, fireşte, o garantase Curion. Părintele acestuia află şi nu-1 mai primi în casă pe Antoniu. El se alipi câtva timp de Claudiu, cel mai îndrăzneţ şi mai neobrăzat demagog ce tulbura Roma pe vremea aceea. Curând, însă, se sătura de nebuniile acestuia şi, speriat de potrivnicii lui Claudiu, părăsi Italia şi trecu în Elada. Acolo îşi deprindea trupul cu ostenelile războiului şi studia elocitnţa. Îi plăcea cu deosebire genul de oratorie asiatică, toarte la modă pe atunci, care se potrivea cu felul său de viaţă pompos şi trufaş, plin de deşartă mândrie şi nestatornică ambiţie. Trecu într-o zi pe acolo proconsulul Gabinius,care mergea în Siria, şi-1 pofti să vină cu sine. Nu voi să plece ca simplu om de rând. Atunci, Gabinius îl numi comandantul cavaleriei ceeea ce primi cu plăcere. Acolo s-a distins. Astfel, trimis împotriva Iui Aristobulus, ce-i răsculase pe iudei, a pus cel dintâi piciorul pe zidul celei mai puternice fortăreţe şi a izbutit să-1 gonească din toate cetăţile. Pe urmă, începu lupta în regulă şi, cu o mână de oameni numai a risipit duşmanul, mult mai numeros, şi i-a prăpădit şi oaste multă, însuşi Aristobulos cu feciorul sau au fost prinşi. Nu mult după asta veni Ptolemeu şi încercă să-l înduplece cu zece mii de talanţi pe Gabinius să meargă cu oaste în Egipt şi să-l aşeze în scaunul domniei pierdute. Proconsulul era cu totul ameţit de suma cea mare; stătea însă în cumpănă, căci mai toţi

generalii săi erau împotrivă. Atunci Antoniu, dornic de lucruri mari şi de hatârul lui Ptolemeu, îl convinse pe Gabinius şi porniră. Calea spre Pelusium îi înspăimânta mai mult decât războiul însuşi, căci drumul merge prin nisipuri adânci şi uşoare, prin pustiuri (fără apă, pe lângă râpele si bălţile Serbonidei, pe care egiptenii le numesc răsuftatoiile lui Typhori, dar care par a fi o infiltrare a Mării Roşii ce se revarsă printr-un canal subpământean în locul unde partea mai îngustă a istmului o desparte de Marea Mediterană. Antoniu, trimis în fruntea călărimii înainte, nu numai că ocupă trecătorile, ci cuprinse şi Pelusium. oraş important, a cărui garnizoană o asedie. Prin aceasta asigura armatei drumul si generalului nădejdea izbânzii. Iubirea lui de laudă le-a folosit locuitorilor: a stat împotrivă şi l-a oprit pe Ptolemeu, care decum a intrat în Pelusium purcese plin de ură şi mânie să-l omoare pe egipteni. În luptele de seamă, în hărţuielile numeroase şi aprige ce au urmat, Antoniu s-a arătat un luptător îndrăzneţ şi un general priceput; dreaptă cinste însă şi vrednică răsplată a dobândit el, mai ales în lupta în care ia înconjurat şi lovit pe duşmani din spate, dând astfel biruinţa celor ce luptau în faţă. De asemenea, toţi au admirat omenia lui pentru Archelaos. Silit de nevoie, a luptat împotriva fostului său prieten şi oaspe; dar după ce a căzut Archelaos, găsindu-i trupul, l-a împodobit si l-a îngropat ca pe un domn. Fapta lui a lăsat o frumoasă amintire printre alexandrienii şi romanii ce erau cu el în oaste, care s -au deprins a vedea în el pe soldatul cu adevărat generos. Se vedea şi în trasaturile feţei sale nobilul de rasă veche: barba lui frumoasă, fruntea lată, nasul de vultur şi ceva bărbătesc în totul îi dădea o asemănare eu Hercule, aşa cum e acesta înfăţişat în tablouri si statui. Era şi o veche legenda că alde Antoniu sunt herculeeni, pogorându-se din Anton, feciorul lui Hercule. Antoniu credea că frumuseţea trupului sau şi îmbrăcămintea vor da mai multă crezare acestei legende. De aceea, totdeauna când avea să se arate în mulţime, îşi încingea tunica peste brâu, atârna la coapsă o sabie mare şi-şi arunca pe umeri o manta de lână proastă. Cu toate acestea, chiar şi fanfaronada lui, glumele sale batjocoritoare, paharele băute în văzul lumii, obiceiul lui de a se aşeza la masă alături de soldaţi şi a se preface că se ospătează cu dânşii din masa ostăşească, toate aceste lucruri, ce altora le păreau grosolănii, pe soldaţi îi umpleau de o neînţeleasă dragoste şi admiraţie. Până si amorurile lui îi încântau. Câte inimi nu şi-a câştigat, ajutându -i pe îndrăgostiţi şi ascultând cu deliciu glume asupra aventurilor sale amoroase! Începutul puterii sale a fost însă mai ales dărnicia lui şi mâna sa care nu era niciodată econoamă ori zgârcită pentru prieteni si soldaţi. Dărnicia asta a lui i-a netezit drumul spre putere şi, când a ajuns mare, l-a făcut mai mare, cu toate greşelile sale. Voi da o pildă: A poruncit odată să i se dea unui prieten un milion de sesterţi. Intendentul său se miră şi turna banii în mijlocul odăii, ca să-i dea a înţelege că-i prea mare darul. Trecu Antoniu şi-1 întrebă: "Ce-i asta?" — "Banii pe care ai poruncit să-i dăruim", răspunse intendentul. Antoniu îi pricepu gândul şi-i zise: "Credeam că un milion sunt bani mulţi, dar e prea puţin — mai pune încă pe-atât!" Întâmplarea asta a fost însă mai târziu, nu atunci. Pe vremea aceea, Roma era împărţită în două tabere: de o parte aristocraţii strânşi în jurul lui Pompei, atunci, de faţă, în oraş, şi de, alta democraţii ce -1 chemau pe Caesar, care era cu ostile în Galia. Cunoii, prietenul lui Antoniu, trecuse în partidul lui Caesar şi-1 atrăsese şi pe el. Curion, prin

elocinţa sa puternică şi prin banii lui Caesar pe care-i risipea din belşug în dreapta şi în stânga, ajunsese stăpânul plebei: ci făcu din Antoniu întâi tribun al plebei şi apoi augur. Imediat ce a intrat în magistratură, Antoniu fu de mare folos politicii cezareice. Mai întâi s-a opus consulului Marcelus, când acela a propus să i se dea lui Pompei legiunile adunate, cu împuternicirea de a recruta şi altele; Antoniu ceru ca armata deja mobilizată să plece în Siria, să întărească trupele lui Bibulus ce începuse războiul cu parţii şi nici un soldat recrutat de Pompei să nu rămână sub comanda lui. Apoi, cum Senatul nu dorea şi nici nu îngăduia să se citească scrisorile lui Caesar, dânsul le -a citit, căci avea dreptul acesta, şi i-a făcut pe mulţi să-şi schimbe părerea, fiindcă li se părea, din cele ce scria, că pretenţiile sale erau modeste si drepte. În fine. se discutau în Senat două propuneri: una dacă Caesar, alta dacă Pompei trebuia să plece din fruntea armatelor. Si pe când foarte putini îi pretindeau lui Pompei să se demită, mai toţi cereau plecarea lui Caesar; atunci, Antoniu se sculă si întrebă: "Nu-i mai bine să părăsească ambii deodată comanda si să trimită ostile acasă?" Toţi fură încântaţi de părere; îl lăudară pe Antoniu şi cerură s-o voteze. Consulii însă refuzară. Atunci, partizanii lui Caesar formulară alte cereri şi mai cumpătate; se opuse însă Cato, iar consulul Lentulus îl dădu afară din Senat pe Antoniu Acesta ieşi cu gura plină de blesteme, se îmbrăcă în haine de rob, închirie o căruţă si plecă la Caesar întovărăşit de Cassius. Cum au ajuns acolo, au început să strige că nu mai este ordine în Roma, că tribunii nu mai sunt liberi, că-si primejduieşte viata oricine se pune chezas pentru dreptate În urma acestor fapte Caesar ridică oastea si intră în Italia De aceea scrie Cicero în ale sale Filipice că, precum Elena a fost pricina războiului troian, tot astfel Antoniu a căşunat războiul civil. Frumoasă si neadevărată poveste! Parcă aşa de uşurel la minte era Caius Caesar, parcă aşa de lesne putea mânia să-i strice socotelile, încât să arunce deodată patria sa în război civil, numai fiindcă 1-a văzut pe Antoniu îmbrăcat ca un rob si venind la el într-o căruţă de împrumut cu Cassius! Era el dinainte hotărât si asta n-a fost decât un pretext mai decent, pe care-1 aştepta de multă vreme . Căci pe dânsul, ca si pe Alexandru mai înainte, ca si pe Cyrus odinioară, îl schimbase în vrăjmaşul omen irii nepotolita sete de domnie şi nebunescul dor de a fi cel dintâi si cel mai mare; şi nu putea ajunge la Asia până ce Pompei nu era doborât. Cum sosi, puse stăpânire pe Roma si-l alungă din Italia pe Pompei; hotărî să plece întâi asupra armatelor pompeiene dm Spania, apoi să-şi pregătească flo ta spre a merge împotriva lui Pompei. Lăsă, deci, Roma pe seama lui l qmlus, pretor, iar Italia şi oştile pe seama lui Antoniu, tribun al plebei. Acesta, luând parte la exerciţiile ostăşeşti, trăind alături cu soldaţii şi împărţindu-le bani, curând fu foarte iubit de ei, toată lumea cealaltă îl ura, însă, cu înverşunare. Căci privea cu o leneşă nepăsare orice nedreptate, asculta supărat şi plictisit pe oricine cuteza să i se plângă şi se ţinea de femeile oamenilor. Dacă stăpânirea lui Caesar, oricât s-a ferit dânsul, păru a nu li decât o tiranie, aceasta fu mai ales din vina purtăm prietenilor săi. Mai vinovat însă era Antoniu, fiindcă greşelile sale erau măsurate după mărimea puterii încredinţate lui. Totuşi, Caesar, întorcându-se din Spania, trecu peste învinuirile aduse lui Antoniu şi nu se înşelă folosindu-l în război ca pe un general harnic si viteaz . Căci el de la Brundissium străbătu cu puţini soldaţi Marea Ionică şi trimise corăbiile înapoi, lui Gabuius şi Antoniu, cu porunca să se îmbarce şi să treacă în graba oastea în Macedonia Gabuius nu s-a lăsat ispitit a trece marea primejdioasă pe vreme de iarnă, ci a dus armata pe uscat făcând un lung ocol. Antoniu însă. speriat, căci Caesar era împresurat de

a smuls victoria din mâna urmăritorilor. Supărat de treaba asta. El a venit cu pântecele ghiftuit şi a prins a vărsa în mantaua ce i-o ţinea dinainte un prieten. Purta vase de aur în călătoriile sale ca la sărbători sfinte. Dânsul voia să reducă datoriile şi se străduia sa-l înduplece pe Antoniu. de unde. să-i sprijine legea. din pricina vieţii sale. deoarece în momentul proclamării dictatorului toate magistraturile încetează. unde-i era ca sigură pieirea. cu atâta noroc plutind. Caesar însuşi a arătat în lupta de la Farsala cât îl preţuieşte. Au început apoi lupte dese şi multe. îl împinse iarăşi spre larg. l-a chemat poporul în For. Căci furtuna aruncase spre ţărm corăbiile ce~l urmăreau şi le înecase aproape pe toate. când dincolo de hotarele Italiei. e a doua. înhăma lei la trăsură. îl respinse întâi pe Libon. deşi-i era vară. cetăţenii de treabă şi cuminţi nu-l iubeau. el era în tabără cel mai în cinste. după care murea de dragoste? Pe femeia asta o plimba după el prin oraşele Italiei cu un alai tot aşa de mare ca ş i pe mama lui. Cine alţii aveau mai mare trecere la dânsul. iar stânga i-a dat-o lui Antoniu. măturând valurile de la mal. ce avea să hotărască totul. începu lupta şi ucise câţiva partizani ai lui Dolabella. îi dezgustau beţiile lui şi cu şi iară vreme. ce astupase gura portului. îi opri. risipa lui de bani. cum spune şi Cicero. văzu ţărmul plin de corăbii sfărâmate. om tânăr şi dornic de prefaceri. încartiraia pe la casele oamenilor şi femeilor cinstite. el a comandat aripa dreaptă. un vânt furios purcese din golf şi. ca una ce era fata lui Caius Antoniu (colegul de consulat al lui Cicero). cu multe primejdii şi osteneli. îl scapă de primejdie din partea asta un vân t mare. decât mimul Sergius şi Cytheris. dimpotrivă. îşi alungă soţia. stârpea rămăşiţele . Când pe neaşteptate. Acesta ocupase Forul ca să voteze legea cu sila. iar când ajungea în vreun oraş. afară de tribunu lul plebei. De doua ori stătu înaintea soldaţilor cezarieni care fugeau înspăimântaţi. cu harpiste şi prostituate. Nu putea înţelege lumea cum. prăpădind şi el din oamenii săi. Pentru fapta asta poporul începu a nu-1 mai privi cu ochi buni. când fu ales dictator şi plecă în urmărirea lui Pompei. o femeiuşcă din trupa aeeluia. întărindu-i încrederea. se furişă în sufletul lui Antoniu bănuiala că Dolabella ar fi pătat cinstea casei sale. Erau şi alte lucruri jignitoare. dar care le mâna şi pe ale sale spre ţărmuri stâncoase şi adânci. cucerind şi Lissus ajunse la Caesar cu oaste numeroasă tocmai la vreme. După Caesar. care o luă pe urma lui. când e de faţă dictatorul. îi înconjură triremele cu corăbiile sale uşurele. îi întoarse cu faţa la duşman şi. din întâmplare. Caesar. în toate Antoniu s-a distins. tăvălirile prin bordeluri. Antoniu. Pe vremea aceea era tribun al plebei Dolabella. că ziua dormea sau umbla mahmur. iar când nu-i. şi se uni eu Asinius împotriva lui Dolabella. e cea dintâi şi aproape singura. ca celui mai meşter în războaie dintre ai săi După victorie apoi. Căci în lupta aceea supremă. ce ridica valuri puternice şi răscolea marea împrejurul corăbiilor aceluia. dar Antoniu. aşeza corturi la marginea drumului şi întindea mese luxoase prin dumbrăvi şi pe lângă ape. Odată a mâncat şi a băut toată noaptea la nunta mimului Hippias. aduse oaste în For.duşmani mulţi. prietenul său si gata totdeauna să fie plăcut mulţimii. Pe când Asinius şi Trebonius stăruiau tocmai să nu facă una ca asta. îl luă pe Antoniu ca prefect al cavaleriei şi-l trimise la Roma. sprijinit pe o hotărâre a Senatului. iar noaptea petrecea la zaiaieturi ori pe la nunţile actorilor şi măscăricilor. Magistratura aceasta. dimineaţa. îmbarcă opt sute de călăreţi şi douăzeci de mii de legionari şi ieşi în larg. luând numeroşi prizonieri şi pradă bogată. luptându-se. Fu observat însă de duşman. Ba.

când Antoniu părea ca izbuteşte să i-o pună pe cap. lasă deoparte obiceiurile acestea vechi. Pentru asta. De aceea Cleopatra a rămas datoare Fulviei cu banii de învăţătură. Pe când ea o desfăcea şi o citea. Antoniu. se îmbrăcă în haine de rob şi veni noaptea acasă la el. pentru că a primit de la ea un bărbat deprins a asculta porunca femeiască. pe care o numesc romanii Lupei călii. Fulvia. Acesta cumpărase casa lui Pompei. Antoniu să-şi facă nevasta mai veselă. pe drum se răspândi deodată vorba că Caesar a murit şi că vin barbarii. cei care aveau să comploteze şi să-l ucidă. ce s-a numit apoi Caesar şi a domnit îndelungată vreme peste Roma. pe cei ce -i întâlnesc. din nou el îşi feri capul. şedea într-o tribună în For şi privea la cei ce alergau. încât a plecat Caesar ruşinat de asemenea scandal. foarte îngrijorată. lume de pe lume s-a dus să-l întâmpine. Caesar. la umbra puterii lui. Antoniu se întoarse la Roma. Pe urmă a voit să renunţe la demnitatea asta şi să i-o treacă lui Dolabella. şi s-a supărat când i s-a cerut plata. Se pare totuşi că Caesar n-a rămas nepăsător la greşelile sale şi asta l-a făcut să se mai lase de nebunii şi ticăloşii. Lor. ca şi cum lui i se cădea a fi rege. S-a dus şi Antoniu. fosta nevastă a tribunului Claudiu. Fu introdus cu faţa acoperită la dânsa. puse o diademă pe o coroană de laur. care alerga şi el printre aceştia. veni Caesar să-l proclame consul pe Dolabella. Aşa că s-a însurat cu Fulvia. se împotrivi şi prinse a-l ocărî pe Dolabella. l-a luat de coleg pe Lipidus. cu biciuri de lână. Oamenii aceia. merse iute spre tribună şi. glumea şi-i făcea o mulţime de nebunii tinereşti. Asta era de mirare. în glumă. când se întorcea Caesar din Spania . Se munciră ei aşa o bună bucată de vreme. Aşa. . îmbrăcat în haine de triumf. Îi dispreţuia însă deopotrivă şi pe unul şi pe altul. alţii. copilul unei fete a surorii sale. când s-a întors. vândută la mezat. Albinus şi Octavian. încât a trebuit să cedeze şi să-l părăsească pe Dolabella. ales pentru a treia oară consul. ci sunt unşi cu untdelemn si-i lovesc. ea voia să dea porunci stăpânilor şi să conducă un conducător. dar Antoniu aşa începu a răcni că se opun augurii. care nici el nu se lăsă mai prejos. dar când şi-a arătat în Senat gândul sau.oştilor vrăjmaşe. fără să vrea. care fu foarte mâhnit. ci de cei galbeni şi slabi". Se gândea la Brutus şi la Cassius. nu pe Antoniu. mânios. norodul chiuia şi bătea din palme. Peste câteva zile. fiindcă n-a primit răsplata victoriilor de mai înainte. La sărbătoarea asta aleargă mulţi tineri nobili şi magistraţi. Caesar se apără şi-şi feri capul. totuşi. Din nou Antoniu întinse coroana. numai câţiva prieteni aplaudau. îl întrebă dacă Antoniu trăieşte. Numit consul a cincea oară. A încercat. Aceasta era o femeie ce n-avea grija furcii şi a gospodăriei şi n-ar fi catadixit în ruptul capului să fie stăpâna unui simplu om de rând. iar când Caesar o respingea. Era sărbătoarea Liceenilor. după ei veneau Brutus. poporul aplaudă vesel. Singur spune că de aceea n-a plecat cu Caesar la oaste în Africa. L -a luat cu sine în trăsură tot drumul prin Italia. l-a iertat pe Dolabella şi. Caesar. dânsul o cuprinse în braţe şi o sărută. să-şi bată joc de cetăţeni cu luxul şi desfrâul lor! Fapte de acestea au mărit revolta şi au dat soldăţimii avânt spre ruşinoase lăcomii şi încălcări. Antoniu. dar câte n-a făcut! Când s-a întors Caesar din Spania şi fruntaşii toţi au mers de 1-au întâmpinat cale de multe zile. Asta-i una. multă cinste i-a arătat acesta lui Antoniu. zicând că-i aduce Fulviei o scrisoare de la Antoniu. l-a luat imediat coleg pe Antoniu. denunţându-i cineva pe amândoi. Caesar ar fi zis: "Nu mă tem eu de oamenii aceştia graşi şi pieptănaţi frumos. ridicat pe sus de tovarăşii săi. bunăoară. înainte de a lua scrisoarea. Dânsul tăcu şi-i întinse scrisoarea. le-a dat Antoniu cel mai minunat pretext. Se spune că odată. încercă să o pună pe capul lui Caesar.

romanii îi numeau în bătaie de joc Charoniti căci. Aşa stătea treaba când sosi la Roma tânărul Octavian. tribunul plebei. Nişte tribuni o smulseră. începu să presare printre laude. Foştii prieteni ai lui Caesar se adunară în jurul lui Antoniu. Dar prestigiul ce-l avea în ochii poporului l-a făcut să se abată din drumul drept: a prins a trage nădejde că va putea juca necontestat în republică primul rol. Se sculă Caesar supărat de pe scaun. Brutus şi tovarăşii săi părăsiseră Roma. cum e obiceiul. Chemă apoi Senatul la adunare. Acesta era moştenitorul întregii averi. Se adusese trupul lui Caesar în For şi Antoniu rostea. vesel. un frate al său era pretor şi un alt frate. a surorii lui Cesar. iar Lepidus pe Brutus. pe mulţi i-a făcut magistraţi. îi dădu în mâna lui cea mai mare parte din averea lui Caesar. Antoniu luă şi condicile lui Caesar. cum am spus. alergă la casele ucigaşilor şi le puse foc. Caesar îi dădu afară din slujbă. dar nici n-a primit nici nu i-a spus lui Caesar. în peroraţie. Antoniu s-a îmbrăcat îndată în haine de rob şi s-a ascuns. căci li se părea lor ca înseamnă prăbuşirea libertăţii. S-a împotrivit Brutus: el pretinse ca fapta ce avea să se săvârşească pentru lege şi dreptate să rămână curată şi nepătată de crimă. mulţimea adună mesele şi scaunele din For. Când omorul s-a făptuit cum plănuiseră şi Caesar a căzut în Senat. discursul de laudă al mortului. Senatul a încuviinţat. pe mulţi senatori. Îşi aleseră pentru complot prieteni credincioşi. numi pe cei ce au făcut asta "ucigaşi fără lege". feciorul unei fete. că dânsul a priceput. jalea şi groaza sa pentru asemenea faptă. unde erau scrise notele sale despre ceea ce făcuse ori plănuia a face. lui Cassius şi celorlalţi tovarăşi. iar Calpurnia. pe alţii i-a scos din închisoare — spunând că aşa a hotărât Caesar. La vederea hainei stropită de sânge. că l-a ispitit pe departe. în sumă de patru mii de talanţi. dar a hotărât totodată ca nimic să nu se schimbe din actele lui Caesar. acolo ceru să se uite trecutul şi să se împartă provincii lui Brutus. În ele a făcut Antoniu adăugiri cum a vrut. Le-a povestit că atunci când au plecat înaintea lui Caesar ce se întorcea din Spania. iar poporul. îi duse acasă în chiote şi laude. Grăbită. apoi chibzuiră cu privire la Antoniu. Din întâmplarea asta prinseră inimă cei din jurul lui Brutus şi Cassius. se apărau cu registrele unui mort. .care de lapt se împăcau toarte bine cu puterea regală. atunci. pe unii i-a rechemat din exil. fluturând toga stropită de sângele mortului şi sfâşiată ele pumnale. îi urau totuşi numele. dânsul se nimerise a fi tovarăş de cort şi de drum toată vremea cu Antoniu. Unii ziseră să-1 atragă în sfatul lor. încrezătoare. fiind luaţi din scurt. dânsul l-a ospătat pe Cassius. pentru că el era consul. Când văzu poporul înduioşat şi cu totul sub vraja cuvintelor sale. ci stau adunaţi în Capitoliu. ci a tăcut. le-a dat zălog pe feciorul său şi i-a înduplecat să se pogoare în seara aceea. Cu ce nume frumos a ieşit în ziua aceea Antoniu de la Senat! Lumea era încredinţată că a înăbuşit războiul civil şi că a lecuit iscusit şi cuminte o situaţie politică bogată în tulburări şi primejdii. ridică rugul şi arse acolo trupul lui Caesar. luă apoi tăciuni aprinşi. De aceea pe toţi aceştia. În toate se purta acum Antoniu ca un despot. S-au sfătuit apoi de n-ar li bine să-l ucidă odată cu Caesar şi pe Antoniu. dar Trebonius s-a opus. au rânduit pe câţiva să se îngrămădească împrejurul lui Caesar şi să-ţ tină de vorbă când va intra în Senat. mânia izbucni în suflete ca o furtună. Venea din Apollonia. de-l va da la o parte pe Brutus. ei vor sări asupra lui. Dacă a văzut că atentatorii nu atacă pe nimeni altul. Dar fiindcă se temeau de tăria lui Antoniu şi de majestatea funcţiunii sale. îşi desfăcu haina la gât şi strigă: "Slobod este oricine vrea să mă ucidă!" Coroana fu pusă pe una din statuile sale.

în fuga lui. de va porunci. Amândoi cutreierau Italia şi se întreceau care mai de care prin făgăduieli să câştige soldaţii aşezaţi în colonii ori pe cei ce erau încă sub arme. Paşi cel dintâi în apă şi trecu pe celălalt mal. mânca rădăcini de poame sălbatice de prin păduri. Antoniu însă a fost atunci o minunată pildă pentru soldaţii săi. S-a apărat acesta. cu o haină ponosită pe el se apropie de tabăra lui Lepidus şi prinse a vorbi. ca pe un prieten al părintelui său şi-i aminti de banii încredinţaţi lui. să cuteze şi sa atace lagărul. în vremuri grele însă. Gândul său era să întâlnească armatele de peste Alpi. care nare prieteni şi nu cunoaşte lumea. chiar să-l ucidă pe Lepidus. cu ei mulţi alţii vor fi gata a-l primi şi. Antoniu. si stăruind mereu să-i dea înapoi averea. ei îl loviră pe Antoniu lângă oraşul Modena. multe avu de îndurat. În noaptea zilei de împăcăciune. Deşi abia părăsise viaţa aceea de lux şi plăceri. el bea fără sa se îngreţoşeze. nu l-a crezut nimeni. apă puturoasă şi stricată. Cică au ros şi coajă de copaci şi au mâncat şi spurcăciuni până au trecut Alpii. dar degeaba. izbuti să înduplece Senatul de a-l declara duşmanul Statului si să-i trimită lui Octavian fasciile şi însemnele pretoriene. Dar când tinerelul acela se alipi lui Cicero şi celorlalţi care-l urau pe Antoniu şi astfel îşi atrase iubirea Senatului. Merse deci şi puse tabăra aproape de a lui. deşi toate . în nevoie omul îşi aduce aminte de Dumnezeu. Antoniu nu le îngădui a se atinge de generalul lor. se întrecea pe sine şi când era nefericit semăna foarte mult a om de treabă. Cu toate acestea. Antoniu la început s-a uitat ironic la tinerelul acela. a hotărât să încerce mijlocul cel de pe urmă. îl biruiră sub ochii şi cu ajutorul lui Octavian. când izbuti a se face iubit de popor şi a-şi aduna soldaţi din colonii. Intră şi se făcu stăpân pe lagăr. l-a ameninţat că-l va arunca în temniţă de nu conteneşte cu demagogia. dar mai ales foamea. Lepidus se sperie şi porunci gorniştilor să cânte din trâmbiţe să nu mai înţeleagă nimeni ce spune Antoniu. Cu părul nepieptănat. când a voit să se aleagă tribun. totuşi se purtă cu Lepidus foarte frumos. asmuţi pe toată lumea asupra lui Antoniu. dar a doua zi luă oastea şi cercă vadul râului. foarte puternic în Roma. el. cu barba mare.unde era pe vremea când a fost ucis Caesar. Antoniu căzu pe gânduri. Octavian însă nu s-a lăsat convins. L-a sfătuit ca de are minte să nu pregete a-şi ridica de pe umeri o sarcină aşa de grea ca moştenirea lui Caesar. Antoniu dormind visă un vis ciudat: i se părea că mâna dreaptă i-a fost trăsnită de fulger. Din nou s-a aprins ura între ei. Aceştia erau atunci consuli. un prieten care multe bunătăţi gustase de la Caesar prin mijlocirea sa. îi trimiseră în taină vorbă prin Laelius şi Claudiu travestiţi în haine femeieşti. De acolo. ştiut este. Senatul porunci lui Hirtins şi Pansa să plece şi să-l alunge pe Antoniu din Italia. Antoniu a prins să-l ocărască şi să-i pună fel de fel de piedici. merse de-l salută pe Antoniu. cum stricau şanţul taberei şi-i deschideau drum. nu oricine poate imita ceea ce doreşte şi ocoli ceea ce nu-i bine. stătu cu el de vorbă în Capitoliu si se împăcară. Cicero. l-a combătut. că nu o mai răsese de când fusese înfrânt. Dar cum n-a găsit la Lepidus nici o omenie. comandate de Lepidus. Peste vreo două zile se şi împrăştie vorba că Octavian pune ceva la cale contra lui. Astfel. chiar nefericit. se uita şi privea cum soldaţii lui Lepidus întindeau mâinile spre el. Mulţi se înduioşară când îl văzură în starea asta şi se lăsară ademeniţi de vorba lui. Dar mila soldaţilor crescu. căci sufletele moleşite şi fără vlagă recad în vechile deprinderi. Căci după o dispoziţie testamentară trebuia să dea fiecărui roman câte şaptezeci şi cinci de drahme. dar amândoi căzură în luptă. Cum a ajuns. De altfel. îl numi părinte şi-l sărută şi. iar când a voit să pună tatălui său un scaun de aur.

si erau mai nedrepţi cu cei iubiţi. mama lui Antoniu. Antoniu a dat poruncă să i se aducă capul lui Cicero si mâna dreaptă cu care scrisese Filipicele. s-a unit şi el cu Antoniu. îl urau si pentru că şedea în fosta casă a marelui Pompei. Oştile de fată la împăcăciune au cerut să se facă şi o nuntă. respinşi cu neobrăzare de la uşă. care-i era moş după mamă. de nu mă veţi omorî mai întâi pe mine. ucideau şi pe cei pe care-i dădeau şi pe cei pe care-i luau în schimb. Urâtă le-a fost romanilor domnia asta a triumvirilor. Că erau un sac fără fund Antoniu şi Octavian! De frică să nu cheltuiască tot. Dând ei om pentru om. căci îi osândeau morţii fără a-i urî măcar. a poruncit să fie ţintuite în For deasupra tribunei. ce era pe aproape cu oaste numeroasă. nevasta lui Antoniu. magistraţilor şi ambasadorilor. În prima luptă. vesel a privit la ele şi cu bucurie a hohotit de multe ori. Paul. începu deci a nu-l mai băga în seamă şi. Ajuns iarăşi tare. nu ca Lepidus. au pretins să împartă veniturile amândoi. Nu cred sa fie ceva mai fără leac şi mai sălbatic decât schimburile acestea. Au ucis atunci triumvirii trei sute de inşi. de linguşitori duhnind a vin. ce nu mai era tânăr ca Octavian. mai ales din pricina lui Antoniu . de toţi ticăloşii ce înghiţeau averile strânse cu atâtea grele silnicii si nedreptăţi! Că n-au vândut numai averile proscrişilor. Pe acestea le comanda Varius. acesta i l-a dat pe Lucius Caesar. S-au învoit şi la asta.erau la voia sa. trecu Alpii înapoi în fruntea a şaptesprezece legiuni şi zece mii de călăreţi. Fierbea de ciudă lumea. abia scăpase de grija treburilor şi iar se apucase de chefuri şi ticăloşii. Plancus Munatius. Octavian n-a făcut nici-o ispravă. Au aşezat taberele aşa ca Antoniu să fie în faţa lui Cassius. Vorbă multă s-a făcut când a fost să hotărască cine să fie proscris şi cine nu. un tovarăş al lui de chefuri. Şi dacă i s-au adus. dânsa a întins mâinile şi a strigat: "Nu-1 veţi ucide pe Lucius. a bărbatului acela tot aşa de admirat pentru viaţa lui cuminte. Trecut-au marea şi s-au apucat de război. din ură pentru duşmani au călcat în picioare şi cinstea pentru neamuri si dragostea pentru prieteni. auzind că cetăţeni si străini au încredinţat bani fecioarelor vestale. îl pofti pe Antoniu la împăcăciune. învoindu-se a-l lăsa pe Lepidus mai mare în Roma. şi om cu greutate. mama generalului!" Aşa l-a scăpat de la moarte pe fratele său. unii spun că Octavian si Antoniu l-au cerut anume pe Paul. S-au întâlnit toţi trei într-o insulă mică din mijlocul fluviului şi trei zile au ţinut sfat. nici nu s-au mulţumit numai a născoci fel de fel de biruri! Ci. Octavian i l-a dat pe Cicero lui Antoniu. fără alte şase legiuni lăsate garnizoană în Galia. Că el. rânduită şi modestă ca si pentru cele trei triumfuri. căci fiecare voia săşi omoare vrăjmaşii şi să-şi apere prietenii. bârfind neamurile si nevestele lor. când se ştia că geme de mimi. Octavian observă că Cicero prea e îndrăgostit de libertate. Au împărţit pe urmă şi legiunile şi se gătiră de oaste să plece în Macedonia împotriva lui Brutus şi Cassius. i-a păstrat rangul şi cinstea de general. Socotea că-şi bate joc de sărmanul trup al mortului! Nu băgă de seamă că-şi râde de noroc si peste puterea lui toarnă ruşine! Moşul său s-a ascuns la soră-sa. În tot războiul acesta. lauda şi cinstea izbândei se cuvin întregi lui Antoniu. iar lui Lepidus i s-a dat voie a-l ucide pe fratele său. iar Octavian în faţa lui Brutus. ca să fie mai trainică: să se însoare Octavian cu fata Fulviei. când vedea casa aceea închisă generalilor. iar dacă şi-a săturat ochii. La urma urmei. Dar afară de numele lui rău. de măscărici. prin nişte prieteni comuni. s-au dus şi i-au luat. Pentru aceea. . În faţa ucigaşilor care umblau să sfarme uşile şi să intre. La celelalte s-au învoit lesne şi au împărţit între dânşii ţara ca pe o moşie părintească.

Dând peste trupul lui Brutus. oraşul era numai iederă şi tirs. Antoniu porni şi el în provinciile de răsărit ca să adune bani si cu multă oaste trecu în Grecia. totuşi. Făgăduiseră ei câte cinci mii de drahme fiecărui soldat şi trebuia să ridice dările cu asprime şi împilări. unii. cât din prea marea încredere în cei de primprejurul său. când începuse urmărirea. . Era apoi un judecător drept. Tare-i plăcea să fie numit iubitorul elenilor şi mai ales ocrotitorul Atenei. actori ca Metrodor. susţinând că Asia a dat 200. Cuvântul acesta l-a impresionat adânc pe Antoniu. era o tiară sălbatică de codru . Lua averile oamenilor de treab ă şi le împărţea nemernicilor şi linguşitorilor. unul din oamenii săi de casă. Antoniu se opri şi-l mustră pentru moartea fratelui său. Pe eleni la început nu i-a asuprit. Când 1-au întrebat cum i se părea. bărbaţi si copii deghizaţi în satiri şi pani. ci a venit mai pe urmă. iar de i-ai primit si nu-i ai. îl ucise. ca pe ceva deosebit de trumos. Caius. nimeni nu mai credea c-o să scape. Octavian a plecat apoi la Roma. Cu toţii n-aveau pe buze decât: "Bahus cel darnic. prăpădit. Antoniu. A lăsat în Grecia pe Censorinus si a trecut în Asia. dacă s-a văzut înfrânt. venea în roiuri şleahta de măscărici ai Asiei. pretind că Antoniu n-a fost faţă de bătălie. În sfârşit. cere-i de la perceptorii tăi. dar pentru mulţi nu. Dimpotrivă. Cassius a fost ucis după rugămintea şi porunca sa de Pindar. După câteva zile au dat iar o bătălie şi Brutus. s-a retras înainte. Căci el nu ştia multe din cele ce se petreceau. Câţi n -au cerut şi n-au căpătat averile oamenilor vii spunând că-s morţi! Unui bucătar. nici nu s-a arătat semeţ cu ei. porunci să-l înjunghie pe mormântul aceluia. îşi pierdu tabăra şi cât pe ce să fie prins. se îngrămădeau la curte şi era o nimica toată obrăznicia şi neruşinarea holerelor aduse din Italia pe lângă a lor. cum făgăduise Senatului. desigur. Biruinţa a fost numai a lui Antoniu. Dar socotindu-l mai vinovat pe Hortensius de pieirea fratelui său. Aici a dat peste comori bogate. sfătuit de visul unui prieten.Octavian fu înfrânt de Brutus. dulce ca mierea. Bahus cel dulce ca mierea!" Pentru unii o fi fost el. în amintirile sale el scrie însă că. ca atare. Pe când în Roma Octavian nu mai ştia ce să facă de atâtea revolte şi războaie. Când avea timp îi asculta pe filosofi. s-a sfârşit cu noi". a zis: "O mică dărâmătură". flautişti ca Xutos. A măsurat ş templul lui Apolo Pylhianul ca să-l restaureze. Mai târziu află că libertul nu arsese şi tunica odată cu trupul şi că furase din banii înmormântării. Când a intrat Antoniu în Efes. S-a dus Antoniu şi la privit. Tot el a îndrăznit şi altă vorbă dreaptă. flaute şi fluiere. bolnav. numai cântări de alăute. Iarăşi începură să mişune împrejuru -i chitarişti de-alde Anaxenor. fără nici-o grijă. Făcu acestui oraş daruri peste daruri. El nu aflase de biruinţa lui Brutus. a văzut regi stând la uşile sale. Trupul lui Brutus îl acoperi cu o haină a sa de purpură foarte scumpă şi porunci unui libert să-l îngroape eu cinste. Megarienii au voit să se întreacă şi ei cu Atena şi l-au poftit pe Antoniu să-i arate palatul Senatului. a cutezat Hybreas să se opună pentru Asia şi să-i spună o vorbă cam îndrăzneaţă.căci Octavian fusese bolnav.000 de talanţi: "Dacă nu i-ai primit. prinţese şi regine care umblau care mai de care să-l prindă în mreje cu darurile şi frumuseţea lor. când a poruncit a doua dare oraşelor. pe care -1 ucisese spre a răzbuna moartea lui Cicero. şi nu atât din lene. dar primejdioasă. mergeau înaintea lui femei deghizate în bacante. s-a înjunghiat. deşi pe gustul lui Antoniu: "Dacă poţi lua de două ori birul pe an. Antoniu l-a biruit pe Cassius. pentru o masă pe gustul său i-a dăruit curtea unui nobil din Magnesia. în pace s-a întors la vechile sale deprinderi şi petreceri. atunci poţi face să fie două veri şi două toamne într-un an". se ducea la teatru şi se iniţia în misterele zeilor.

Trimise Antoniu s-o poftească la masă. Ce mai daruri. Nu pricepea că sinceritatea era numai un condiment puternic prin care voiau să evite saturarea lui de linguşiri. ce de bănet. cu vântrelelc de purpură desfăşurate. Asta i-a făcut mult rău. lopeţile cu mânerele de argint se mişcau în cadenţă. Iubirea asta a trezit. aşa că era ameţit de laude fără a prinde de veste. Dellius. Era pe vremea când se pregătea de război cu parţii. altele la lunii. împodobită ca Hera în povestirile lui Homer. căci nu bănuia că nişte oameni ce puteau glumi fără sfială cu dânsul. şi râdea cu aceeaşi poftă când era luat în râs. Că erau mii si mii de lumânări. Curgeau scrisori peste scrisori de la Antoniu şi prietenii lui să vină grabnic. Dar aducea. tot ce mai punea în sufletu -i zăgaz patimilor sale. De aceea porni plină de încredere. a sfărâmat tot ce mai era bun şi sănătos. Pe buzele tuturor zbura vorba că spre norocul Asiei soseşte Venus să prăznuiască tainele sărbătorii bahice cu Dionysos. Ce ştia ea de afaceri şi de intrigi! Pe când acum!. dânsa era o copilă nevinovată. îmbrăcate ca zânele izvoarelor si pădurilor: unele la cârmă. căci nu-i pe lume om mai bun şi mai plăcut ca Antoniu.. după ritmul armonios al sunetelor de flaut. îi plăcea să întreacă măsura mai degrabă în răsplată decât în pedeapsă. dânsa stătea tolănită sub un baldachin cusut cu aur. când s-a dus să-l adoarmă pe Zeus. i se luminase mintea şi cunoştea oamenii. Ca Venus de Inimoasă şi gătită. a dezlănţuit şi a făcut să crească până la delir pornirile rele ce stăteau încă ascunse şi adormite în el. tare-i părea rău şi o mărturisea celor faţă de care greşise. să-l măgulească. Se auzise că vine şi tot mai multe şi mai dese cete pogorau din oraş să o privească. dorea să se arate împăciuitor şi prietenos. Dragostea lor a început aşa. cu sine farmecul şi faima frumuseţii sale. Antoniu primi. Prin cutezanţa şi vorbăria la un pahar cu vin. dar şi răsplătea în chip măreţ. Ea pretinse ca el să vină la dânsa. Trimisese pe Dellius la Cleopatra cu poruncă să vie în faţa lui. . O sfătui pe egipteancă să meargă în Cilicia fără sfială. Acum era în floarea frumuseţii. mai ales. Dacă pricepea însă că a greşit. Se vedea că pleacă dintr-o ţară bogată şi mândră ca în poveşti. Împrejuru-i avea roabe frumoase. Cine poate spune ce bogăţii văzu el acolo şi cu ce gust ales erau potrivite toate! Dar aceea de care nu te puteai sătura privind era mulţimea de lumini. ci a unora ce erau învinşi de superioritatea inteligenţei sale. alăute si fluier. Doar fusese iubită în tinereţe de Caesar şi de feciorul lui Pompei şi ce era Antoniu. pricepu iute că o asemenea femeie navea de ce se teme de Antoniu. dânşii urmăreau ca asentimentul şi supunerea lor la unele fapte să pară a fi nu a unor oameni ce vor să se strecoare în inima lui. ca doi îngeri ai iubirii. Şi pe atunci. Pedepsea cu asprime. a aruncat în umbră. Presimţi ce mare avea să-i fie puterea şi trecu de partea ei. Dragostea lui prea mare de glume şi ironii usturătoare îşi avea leacul în ea însăşi: le îngăduia şi pe socoteala sa. Doi copii..Era din fire cam simplu şi greu de cap. străluceau din toate părţile. Dimpotrivă. căutau. Dar ea aşa râdea şi-si bătea joc. O convinse şi o convinse uşor. La toate păcatele acestea ale firii sale s-a adăugat şi aceea ce a fost pentru el cea mai mare nenorocire: dragostea pentru Cleopatra. Fel de fel de miresme îmbătătoare se ridicau din corăbioară. cum văzu frumuseţea ei şi înţelese vraja vicleană a vorbei sale. în Cilicia şi să se apere de învinuirea că a dat bani şi ajutoare lui Cassius în războiul civil. încât plutea în sus pe apa Cydnusului pe o corăbioară cu prora aurită. pe lângă oamenii aceia. gândea ea. până ce rămăsese pe scaunul de judecată doar Antoniu singur. ce podoabe frumoase ducea cu sine. stăteau unul de o parte şi unul de alta si-i lăceau vânt cu evantaiele . pluteau în nouraşi subţiri şi îmbălsămau ţărmurile Pe un mal si pe altul mergea lume după lume vrăjită de atâta frumuseţe şi bogăţie. când era vorba de lucruri serioase.

El se oprea pe la uşile şi ferestrele oamenilor şi făcea glume pe socoteala celor din casă. de aceea gătim mai multe rânduri de bucate. de multe ori stăteau de vorbă şi-i povestea despre Antoniu. Se îmbrăca în haina de roabă şi purcedea cu dânsul noaptea pe uliţe. soţia lui. numai privită. pe când regii de dinaintea ei nu ştiau măcar egipteana. unde învăţa medicina. Viata inimitabilâ şi dădeau în fiecare zi banchete pentru care se cheltuiau averi întregi. Prins în mrejele dragostei şi uită de toate. Aşa. Odată s-a dus Antoniu la pescuit cu undiţa. Ea dădea răspuns în limba fiecăruia: etiopienilor. Glumind. Cleopatra nu era o frumuseţe ruptă din soare. Amândoi jucau zaruri. opt mistreţi. iar alţii uitaseră şi macedoneana. Îi era ruşine de Cleopatra. ca un şcolar în vacanţă. pe cea a comediei". "Să . amândoi vânau. Platon împarte linguşirea în patru. Acesta era bun prieten cu bunicul meu. începu să râdă singur de podoabele sale sărăcăcioase şi fără gust. generalii parţi adunau oaste. "Câţi musafiri aveţi la masă?'' întrebă el cu mirare. arabilor. el îşi schimbă gândul: ori cere un pahar de vin ori începe a sta de vorbă cu vreun prieten. Câte şotii şi glume n-a tăcut! Am să spun numai una. Acolo. Cleopatra se uita la el şi înţelese că nu-i decât un soldat şi un mojic necioplit. în frigare. doctorul Pilotei din Amfiza. vremea. Ca un copil se ţinea de el zi si noapte. îşi aleseseră căpetenie pe Labienus şi stăteau gata de năvală în Siria. dar s-o fi văzut cum se mira de norocul lui Antoniu! Se sculară să plece. Lamprias. mezilor şi perşilor. amândoi benchetuiau. Rareori le-a fost dat oamenilor să vadă o minune ca aceea. Se credea că ştia si alte limbi. Voia s-o întreacă prin lux şi eleganţă. Cleopatra ştia o mie. de exersa Antoniu la arme. îşi risipea în petreceri şi glume vremea. cu noi. Pe vremea aceea trăia în Alexandria. un bucătar cu care se cunoştea bine. A dou a zi o pofti el la masă. se uita în ochii lui şi ştia ce să-i spună. lucrul cel mai de preţ. ce să-i facă. evreilor. Făcuseră o societate. odată. Antoniu glumea. Dar te lega şi-ţi lăsa rană nevindecată în inimă elocvenţa chipului ei.aşezate cu măiestrie şi închipuind fel de fel de pătrăţele si cercuri. era şi Cleopatra cu el. Căci. Noi nu ştim niciodată ceasul mesei. C a o liră mullicordă îşi mlădia limba după graiul ce -1 rostea. se lupta cu Octavian pentru a-i apăra interesele. Aşa şi Antoniu. La Roma. şi aşa de câteva ori. Egipteanca înţelese cum merge treaba. El merse cu regina în Alexandria. Aruncă Antoniu acum undiţa: o scoase afară cu peşte. când s-o dau. îl pofti să~i arate cum se găteşte o masă la curte. tot plăcută. în Mesopotamia. cu puţine neamuri numai avea nevoie de tălmaci. ziceau cu eleganţă: "Antoniu în faţa romanilor pune masca tragediei. Bucătarul îi răspunse râzând' "Vreo doisprezece. totuşi îi înveseleau bufoneriile sale. Dar de unde! Biruit. câţi n-au aruncat cu pietre şi beţe după ei! Cam bănuiau alexandrienii cine strică noaptea liniştea pe la case. De câte ori n-a fugit el ocărât. cum zice şi Antiphou. De era Antoniu serios ori de era vesel. o drăgălăşenie de nespus în cuvinte şi mişcări. troglodiţilor. Antoniu fiind îmbrăcat ca servitor. sirienilor. Fulvia. Şi bucatele se trec şi trebuie altele". ea stătea şi-l privea. li se pierde gustul. Nu prinse nici un peştişor si nu mai putea de necaz. iar deoparte. Uneori stăpânul porunceşte masa imediat şi. Ce să facă? Dădu pe ascuns poruncă unor pescari să meargă înot pe sub apă şi să înfigă în undiţă peşti prinşi mai înainte. Glasul ei dulce si melodios te încânta. dar bucatele ce se pun dinaintea lui Antoniu trebuie să lie foarte gustoase şi de nu se dau când trebuie. Era veşnic alta şi tot dragă. îi răspunse cu glume în felul lui şi prinse a se purta cu el mai liberă si mai încrezătoare în farmecele sale. Intră în bucătărie şi văzu la foc fel de fel de bunătăţi. Ce-i păsa lui Antoniu.

dar să cureţe marea de piraţi şi să trimită la Roma o anumită cantitate de grâu. Abia ajunse până în Fenicia şi Fulvia îl sili să-şi schimbe calea spre Italia. Acestuia. Pe drum se întâlni cu partizani de ai săi care fugeau din Italia spre dânsul. Lucius. care şi el se scutura dând toată vina pe Fulvia. A doua zi vin ei toţi. A doua era tot aşa de proastă: Labienus a trecut hotarul în frun tea parţilor şi a supus Asia până în Lidia şi Ionia. conduse de piraţii Menas şi Menecrates. au râs cu lacrimi. lasă undiţa pentru noi. Fulvia. dar nu era însurat cu ea. se va face iubită şi va fi mântuirea lor. apoi se împăcaseră şi începuseră război cu Octavian. au fost bătuţi şi acum fug din Italia. va amuţi în jurul ei zavistia şi ura. atunci. era şi el văduv. Acesta era stăpân pe Sicilia. aici la pescuit. Cleopatra spune unui rob să înoate pe sub apă înaintea pescarilor şi să înfigă în undiţă un peşte sărat. căci el stăpânea fosta casă a părintelui său. Trăgeau nădejde că Octavia. iar lui Lepidus i-au dat Africa. S-au învoit şi au venit la Roma să serbeze nunta. din cei din Marea Neagră. . Se trezi în sfârşit ca dintr-un somn greu ori dintr-o beţie mare şi purcese asupra parţilor. dacă ei n-or vrea să fie consuli. când a fugit cu Fulvia din Italia. regi şi imperii! Aşa-şi petrecea Antoniu vremea cu fleacuri şi jocuri de copil. Fulvia. Din vorba lor înţelese că Fulvia e pricina războiului. imediat ce Antoniu puse piciorul în Italia. Au împărţit imperiul şi au pus hotar Marea Ionică. regii din Far şi Canope. Pompei se purta prietenos cu Antoniu. deşi nu erau dintr-o mamă.poftiţi si mâine. Octavian şi Antoniu cu trupe de uscat aşezate în linie. Apoi şi-au dat câte o masă unii altora. cu două sute de corăbii. Senatul a dat dispensa de timp printr-un decret. prieteni. femeie frumoasă. Una era din Roma: tratele său. prietenilor fiecăruia. nimeni nu mai îndrăznea sa plece pe mare. prăda Italia şi din pricina corăbiilor sale. Toţi stăruiau să facă nunta. "Aici. Legă deci corabia cu ancore. magistratura să fie dăruită în parte dreaptă. Au mai hotărât că. Norocul o prilejui. ce venea înaintea bărbatului său. trăind cu Antoniu. iar a sa. Moartea ei a fost un noroc şi a înlesnit împăcăciunea cu Octavian. îi va potoli pe cumnaţi. se suie în bărcile de pescari şi aruncă Antoniu undiţa. Au hotărât să se împace şi cu Sextus Pompei. Când au văzut peştele sărat. căci tu ai de vânat cetăţi. — aceasta-i casa părintească rămasă lui Pompei''. se sfădiseră între ei. Octavian pe cea de apus. Era foarte frumoasă şi tocmai rămăsese văduvă. Pompei era cu flota în port. căci mama surorii lui era Ancharia. că murise Marcelus. deşteaptă şi serioasă. Cleopatra-i zise: "Generale. îi fu uşor să arate că personal. Atia. şi soţia sa. Antoniu a luat partea de răsărit. Legea însă nu îngăduia femeilor văduve să se mărite înainte de zece luni de doliu. Prietenii nu i-au lăsat să cerceteze prea profund lucrul şi i-au împăcat. zise surâzând celor ce-i însoţea. toate pline de tânguiri. căci primise pe mama acestuia. n-are ce-i imputa colegului său. se îmbolnăvi în Skyon şi muri. Trăia cu Cleopatra. acum după moartea Fulviei. Pe când era cheful în toi şi curgeau glumele piperate pe socoteala lui Antoniu şi a Cleopatrei. făcu un pod de la ţărm la ea şi-i primi cu multă curtoazie. Avea Octavian o soră mai mare care -i era tare dragă. Soţia-i trimitea scrisori peste scrisori. o spunea şi la toată lumea. Vorbea în pilda lui Antoniu. Antoniu. — şi arătă vasul amiral. îi mai rămăsese atâta minte şi nu făcuse şi greşeala asta. Tocmeala era bună. Antoniu crezu că s-a prins pestele şi trase undiţa. dar avea nevoie de o legătură mai trainică. Au tras la sorţi cine să dea primul ospăţ: a ieşit Pompei. "Unde vom mânca?" a întrebat Antoniu. în gelozia ei furtunoasă tulburase Italia numai ca să-l smulgă pe Antoniu din braţele Cleopatrei. S-au întâlnit la Capul Misen. să vedeţi norocul generalului". S-au înţeles ca Pompei să rămână stăpân pe Sicilia şi Sardinia. când îi veniră două veşti.

unul care citea viitorul după zodia naşterii. căci ea a răzbunat moartea lui Crassus. se pleacă şi se umileşte când se apropie acela. În vremea asta Pacon. fiindcă cei împresuraţi. Canidius. Ventidius îi goni până la hotare si se opri de teama geloziei lui Antoniu." A fost apoi ospătat şi el de dânşii amândoi şi s-a întors în Sicilia. umplu un ulcioraş cu apă din fântâna Clepsidrei. Generali ca aceştia au răspândit printre barbari numele şi faima puterii lui Antoniu. năvălise cu oaste multă în Siria. Dânsul. Nu-mi place să-mi calc jurământul. locotenentul lui Antoniu în Siria. cuprins de ruşine şi de părere de rău se mulţumi cu trei sute de talanţi şi-l lăsă pe Antioh în pace. De câte ori trăgeau la sorţi pentru vreun lucru sau aruncau zarurile. Parţii erau bătuţi. Avea cu sine un vraci din Egipt. pe iberi şi pe albani şi a pătruns până în Caucaz. cel mai isteţ general al regelui Irod. Antoniu trimise pe Ventidius în Asia să oprească înaintarea parţilor. multe izbânzi a avut. fuseseră ucişi în bătălie. Antoniu. Astlel că Antoniu nu izbândi nimic. ci pe întregul Imperiu Roman?" Pompei se gândi puţin si zise: "Trebuia să faci asta. Îşi ascundea el. iar Labienus si Farnapate. Astfel Sosius. primi să fie preotul lui Caesar în toate treburile politice. cuteză odată şi-i spuse că norocul lui. se traseră îndărăt spre Media şi Mesopotamia. Biruinţa aceasta o socotesc romanii ca pe una din cele mai vestite. a întărit cuvântul ce se spusese despre Octavian şi Anloniu: că sunt mai norocoşi în războaiele purtate prin alţi generali decât în cele comandate de ei. I-a răspuns Ventidius să-i trimită soli lui Antoniu. Îl mâhnea însă pe Antoniu că era bătut de Octavian la toate jocurile şi rămăşagurile . aceasta-i singurul bărbat care a triumfat asupra parţilor. . Dar asediul se lungea peste măsură. dar pleca tot mai mult urechea la vorbele egipteanului. alt căpitan al acestuia în Armenia. când îi veni ştirea primelor succese ale iui Ventidius. O luă cu sine până în Grecia pe Octavia. înainte de a-mi spune. luându-l cu sine. Merse însă de-i supuse pe răzvrătiţi si-l împresură pe Antioh din Comagene în cetatea Samosate. cu cinste isprăvindu-le. supărarea. să nu fie numele lui Ventidius pretutindeni. Până în ziua de azi. Petrecea iarna la Atena. Când fu să plece la război.Menas se apropie de Pompei şi-i şopti la ureche: "Vrei să tai ancorele corăbiei şi să te fac stăpân nu numai pe Sicilia şi Sardinia. Ventidius îi ieşi înainte şi la Gyrestica îl înfrânse şi-i ucise oameni mulţi. Acum. chiar cele mai mari. Aici îi dădu lui Ven tidius onorurile ce i se cuveneau şi-l trimise la Roma să-şi sărbătorească triumful. pe care. "Demonul tău." Faptele păreau a-i da dreptate egipteanului. care-i născuse o fetiţă. În fine. Când nu mai avu încotro. dorea ca cel puţin fapta asta să fie săvârşită de el. după sfatul unui oracol. este întunecat de norocul lui Octavian. Menas. să ne mulţumim cu ce este. După împăcăciune. bătuţi în trei lupte una după alta. uneori puneau cocoşi — ori prepeliţe — să se bată şi totdeauna biruiau ai lui Octavian. îşi puseră nădejdea toată în tăria braţului. Tocmi unele treburi mai mici ale Siriei şi se întoarse la Atena. îşi făcu o coroană din măslinul sfânt şi. foarte strălucit şi mare. Antioh îi făgădui o mie de talanţi jurând că va face tot ce -i va porunci Antoniu. Era om de rând. i-a bătut pe armeni. Părţii. plecă din Italia şi lasă grija casei pe seama lui Octavian. se teme de demonul acestuia: mândru şi luminos când e singur. se înţelegeau ei cu prietenie şi dragoste. dar prietenia cu Anloniu i-a dat prilej de lucruri mari. îi zicea el. feciorul regelui part. ce era acum aproape şi nu-i îngăduia să facă dânsul pacea cu Antioh. ori că aşa citea el în stele. ori ca să facă un bine Cleopatrei. de dragul lui Octavian. totdeauna Antoniu era înfrânt. pierzând crediniţa iertării. Vrăjitorul acela.

Octavia a pretins şi a obţinut ca bărbatul ei să-i dea fratelui său douăzeci de corăbii uşoare. pe care -l descăpăţână în faţa lumii. Ce nu i-a dat! Fenicia. nu punându-si toată nădejdea de urmaşi în pântecele unei singure temei. Ajunsese aproape de Siria când izbucni şi începu să-l ardă iarăşi fatalul foc al dragostei de Cleopatra. nici păzind legea şi socotelile lui Solon asupra sarcinei.Iarăşi se iscară intrigi şi vorbe rele. — spunea dânsa. Dar. Antoniu a mărit ocara numindu-i pe cei doi copii gemeni ai săi născuţi de ea. numită odinioară Bambyce. Îşi închipuia că-1 înşeală pe Phraates şi-l va face să tragă nădejde de pace. ajunse la Tarent cu gânduri de pace. El dădu cu piciorul în toate simţurile bune şi sănătoase şi-l trimise pe Frontius Capito să i-o aducă pe egipteancă în Siria. prin moşteniri şi naşteri de regi mulţi creşte numărul familiilor nobile" Sau: "Aşa a născut Hercule pe strămoşul său. Antoniu îi dărui trei oraşe: Larissa. în fine învins de raţiune: dar inima lui era "ca un armăsar nedomolit ce nu vrea să ştie de frâu''. porni cu trei sute de corăbii spre Italia. Cine a fost atunci acolo. pentru voi destinul păstrează în cutele sale taina nepătrunsă a victoriei sau a înfrângerii. Printre dânşii era Moneses. — şi de va fi război. nu ştia ce să-i mai facă de bucurie. Afară de aceasta. ce venise împreună cu el din Grecia şi era acum însărcinată. Siria Cerească. Antoniu. lucru nemaivăzut până atunci. pe mare legănându-se liniştite aproape de coastă corăbii fără număr. mânios pe Octavian. ca de pildă. după ce-i născuse o a doua fetiţă. îl rugă să o trimită pe dânsa la fratele său. prietenii lui. Aretusa şi Hieropolis. el se fudulea cu faptele sale ruşinoase si zicea: "Puterea romană se arată mare prin ce dăruieşte. cum zice Platon. Soarele şi Luna. toate acestea se alipiră de regatul ei. au pornit la drum: Octavian să înceapă războiul cu Pompei. şi i-a luat tronul. Dar Brundissium nu vru să-l primească şi s-a dus la Tarent. S-au învoit apoi ca Octavian să-i dea lui Antoniu două legiuni pentru războiul cu parţii. pe Antioh. Antoniu îi făcu voia şi dânsa plecă. iar acela să-i dea în schimb o sută de corăbii cu totul de aramă. care fugi la Antoniu. Dacă a venit. Ciprul. mare parte din Cilicia. pe Alexandru şi pe Cleopatra. ceru numai steagurile legiunilor lui Crassus şi prinşii ce vor mai fi fost din întâmplare în viaţă. ci lăsând naturii grija să pună începuturile multor familii" Când Phraates l-a ucis pe tatăl său. Ca unui alt Temistocle. regele iudeilor. Grea ruşine însă erau onorurile date Cleopatrei. partea Iudeei balsamifere şi Arabia Nabatea ce vine spre Marea Mediterană. a putut vedea o frumoasă privelişte: oaste multă odihnindu-se pe ţărm. asta nu-l opri pe Antoniu să împartă unor simpli particulari provincii şi regate locuite de neamuri numeroase si să-i despoaie de ţările lor pe o mulţime de regi. pentru mine însă tot rău va fi" Octavian. sora şi soţia celor doi stăpâni ai lumii. Dar regele part se împăcă cu Moneses şi Antoniu îl lăsă bucuros sa plece. şi cu lacrimi în ochi îi rugă să nu se îndure a face din ea cea mai nenorocită femeie: "Ochii tuturor privesc la mine acum. îi luă deoparte pe Agripa si Mecena. înduioşat de lacrimile ei. . iar Antoniu îi lăsă în grija lui Octavian pe Octavia cu cei doi copii ai săi şi pe copiii Fulviei şi porni spre Asia. Dacă s-au împăcat. Octavian a primit ca Antoniu să dea primul un banchet. Irod. nu prin ce primeşte. Octavia. om de seamă şi cu trecere. Pe când stăpânii lumii se întâlneau şi se salutau prieteneşte în cinstea surorii sale. De vor birui gândurile rele. iar fratele ei să-i dea soţului său o mie de legionari. căci voia numaidecât să aibă Sicilia. Deşi aceste daruri îi supărară mult pe romani. meşter la cuvânt. Păruse că se potolise şi adormise. Pe drum îşi întâlni fratele. a fugit o mulţime de parţi.

înarmaţi uşor şi călări. între care şi regele Polemon. liniştiţi şi mişcându-şi în tăcere suliţele Dar. Au sosit apoi parţii voioşi şi mândri în faţa asediatorilor şi au început a-i ocărî şi a-i înfricoşa. Aliatul cel mai puternic era armeanul Arlavaste cu şase mii de călăreţi şi şapte mii de pedestraşi. atunci li s-au speriat caii şi au luat-o la fugă fără să dea nici măcar o lovitură de sabie. a năvălit repede în Atropatena şi a pustiit-o. că era cu gândul numai la ea. când prin meleagurile acelea nu erau lemne lungi si tari? De altfel. Dar n-a pierdut vremea. I-a gonit infanteria vreme de cincizeci de stadii. unde erau femeile şi copiii regelui part. măcar greul războiului. zece mii. îşi luă oastea şi plecă. Dar. Făcea planuri nu cum să doboare vrăjmaşul. Auzind că sunt în urmă carele cu maşini. ci cum să se vadă mai iute lângă dânsa. Dar toată puterea şi pregătirea aceasta. celelalte neamuri treizeci de mii. ci lăsând la stânga Armenia. Trăgea nădejde că va fi nevoit duşmanul sa dea bătălie în regulă. îi dăduse ceva de dragoste ori îl fermecase. Fiindcă-l zăboveau cele trei sute de care ce transportau maşinile de asediu. Armeanul Artavaste socoti că de acum s-a mântuit cu romanii. multă îndoială şi descurajare le-a cuprins inima. a dat ordin cavaleriei să se întoarcă şi să dea năvală spre duşman când va observa că infanteria romană are putinţa să înceapă lupta cu batalioanele parţilor din frunte. bine era să ierneze în Armenia. printre care era şi un berbece lung de optzeci de picioare. Se grăbi apoi să atace Phraata. de aceea a zorit războiul şi-a vălmăşit toate cele fară socoteală. iar călărimea de trei ori pe atât. A mers cale de o zi. a dat semnalul de luptă în mijlocul taberei şi a stricat corturile spre a-i face să creadă că n-are gând de luptă. Paguba asta neaşteptată. Antoniu n-a lăsat-o să stea liniştită: a luat zece legiuni. Antoniu avea şaizeci de mii de legionari romani. Părţii. Astfel. cu spaniolii şi galii la un loc. chiar la începutul războiului. desfăşuraţi în linie de bătaie. deşi el stăruise mai ales pentru război. A vrut numaidecât să petreacă iarna lângă dânsa. să dea odihnă oastei obosite de cele opt mii de stadii străbătute şi să ocupe Media la începutul primăverii. le lăsă în urmă sub paza lui Staţian.O trimise pe Cleopatra în Egipt şi luă drumul prin Arabia şi Armenia. şi a cutremurat Asia s-a prăpădit fară folos din pricina Cleopatrei. în oastea romană se dădu semnalul de luptă: călărimea îşi răsuci caii şi-n strigăte de ura! porni la atac. Grabnic Antoniu se aruncă pe urma lor: avea mare nădejde să isprăvească în lupta aceea. toată călărimea şi a plecat după grâu. A început scurgerea coloanelor prin faţa liniei de bătaie vrăjmaş e. Ca nu prindă şi să crească în sufletul oastei spaima şi deznădejdea. deşi săgeţile plouau peste ei: dar când purcese şi infanteria la atac cu strigăte şi zgomot îngrozitor de arme. ce căzu mort împreună cu zece mii de ostaşi. cetate mare. Când a văzut că părţii stau roată împrejurul lui si a înţeles că vor să-l atace în momentul plecării. a simţit lipsa lor de cum a ajuns în faţa cetăţii: cu multă zăbavă şi trudă a putut face un val împotriva cetăţii. dacă nu cu totul. . Barbarii luară maşinile şi le făcură bucăţi. Nu mai era om cu mintea întreagă. ci vrea să plece. trei cohorte pretoriene greu înarmate. Mare nechibzuinţă! Că de se pierdeau maşinile. când au numărat duşmanii ucişi şi prinşi şi au găsit numai treizeci de prizonieri şi optzeci de morţi. se minunau de ordinea romană: priveau cum merg soldaţii la distanţe egale. iar călărime. În vremea asta Phraates se pogora la vale cu oaste multă. Prea multe primejdii. aşezate în formă de semilună. înainte ca parţii să plece din taberele de iarnă. cum era să facă altele. deodată. i-a întristat pe Antoniu şi ai săi. care i-a înspăimântat până şi pe indienii de dincolo de Basra. Acolo se adunaseră oştile sale şi ale crailor aliaţi: le trecu în revistă. Au făcut şi mulţi prinşi. trimise călărime multă si-l învălui pe Staţian. Parţii statură locului.

Partul îi răspunse că despre steaguri nu poate fi vorba nici pomeneală. vine iarna. Voiau să le îngreuneze şi să le zăbovească trecerea. un drum mai scurt prin ţinuturi mănoase. următoarea iscusită cursă: parţii mai de seamă începură să se poarte mai blând cu romanii când îi întâlneau umblând după grâu ori alte nevoi. I-a lăsat lui Domitius Ahenobarbus grija să-i îmbărbăteze. Ceru deci mardului un semn de credinţă. oare. căci duşmanul e aproape. Necăjiţi şi rupţi de osteneală au intrat în tabără. S-a încredinţat că din voia regelui se spun şi trimise câţiva prieteni să ceara steagurile şi prinşii. Nu voia sa vadă partul ca n-are încredere în el. spre a nu se crede că s-ar mulţumi să scape numai şi să fugă. de ce trecea vremea. au dat întâi peste câţiva duşmani. Abia pregătise oastea de bătaie. că pe drumuri deschise şi câmpii goale oastea lui. dar. vine foametea! Şi aceştia-s duşmani de care şi părţii să vrea şi nu i-ar putea scăpa! Cuvinte de acestea ajungeau şi sunau plăcut urechii lui Antoniu. A doua zi. începeau să-l ocărască pe Antoniu. ca o oaste odihnită şi nebiruită. timpul se răcea. Antoniu se mai gândi câteva zile. apoi ridică tabăra şi plecă. sfârşi mardul. dar. Prinse a se amăgi cu speranţe. Atrase. dar nu să poarte război pe vreme de iarnă. provocatoare. atunci însă. Ştia că părţii sunt în stare să facă orice. Aşa. Era în armată un mard ce cunoştea bine obiceiurile părţilor şi a cărui bună credinţă fusese încercată de romani în lupta pentru maşini. Voia să apuce tot drumul de şes şi fără păduri pe care venise. Unii s-au supărat şi credeau că Antoniu nu-i bagă în seamă. abia orânduise locuri pe unde să . începeau îngheţurile şi-i era frică să nu-l părăsească oştenii." Antoniu îl ascultă şi rămase pe gânduri. de ruşine şi durere. Phraates încă era muncit de gânduri. Acesta a spus să-l ţină legat până va intra oastea în hotarul Armeniei. se apropiau şi. mezii au dat asalt valului şi apărătorii s-au înfricoşat. îl ispitea. tot mai greu avea să fie pentru Antouiu: îl pândea foametea. Iată că văzu mardul o ruptură proaspătă în digul unui râu şi apa revărsată pe drumul pe unde aveau să treacă. Antoniu. Nu era chip de luat grâu fără lupte şi pierderi grele. dacă biruitori vom ucide mereu aşa de puţini. deci. să se împace cu regele şi să cruţe astfel de voinici? Ce stă şi aşteaptă? lată. cei mai mulţi pricepeau însă. de vor stărui romanii în asediu. Tot vorbind. Pe drum. roia şi-i hărţuia din toate părţile. a făcut zeciuială: i-a împărţit pe cei ce părăsiseră postul în cete de câte zece şi din fiecare ceată a tăiat capul celui ce ieşea la sorţi. De aceea. "Îţi voi arăta eu. ce pe drept îl uimea chiar si pe rege. mânios. n-a rostit nici un cuvânt. i-a călăuzit două zile în linişte. deci. călărind alături cu ei în trap domol. şi li se rupea inima de jale. Acesta veni la Antoniu şi-l sfătui să apuce calea ce lasă munţii în dreapta. un drum mai scurt şi cu hrană din belşug. că acesta a fost planul lui Phraates şi de aceea l-a lăsat să plece aşa de uşor. apoi peste mai mulţi şi la urmă au întâlnit întreaga armată vrăjmaşă. Celorlalţi a poruncit să li se dea orz în loc de grâu. va fi o jucărie pentru duşmani. legat. Antoniu începu să-şi ia grija de la parţi şi plin de încredere mergea voios. dar.cugetau ei. iar învinşi ne vom lipsi de atâtea care câte am pierdut. călăreţi şi arcaşi minunaţi. Atunci. A treia zi. Deodată. cu armura ei greoaie. De ce nu vrea. Pricepu că asta-i treabă de-a parţilor. Avea darul elocinţei populare şi se pricepea ca nimeni altul să vorbească soldaţilor. de pleacă repede. au pornit spre Phraata si tabăra lor de acolo. Greu era războiul şi pentru unii si pentru alţii. Pe la mijlocul lui septembrie. Îi întinse lui Antoniu. îi lăsau să ia unele lucruri şi lăudau vitejia lor. atenţia lui Antoniu şi-i spuse să ia măsuri. mai vârtos au înţeles că trebuie să-l respecte şi să-l asculte. îl va lăsa în pace.

Îndurerat. Dădu ordin cavaleriei să le respingă numai atacurile şi să nu-i urmărească. Goneau călări să împresoare şi să vălmăşească oastea din toate părţile. Titus l-a lăsat în voia lui. S-au prăpădit trei mii de oameni. n-a băgat de seamă că alţii l-au împresurat pe la spate: trimise şi ceru ajutor. cum am spus şi altă dată: nobleţea lui. se zice. mai răbdători. peste patruzeci de mii. În faptul zilei se văzu călărime câtă frunza şi iarbă. El nu-i ascultă. văzându -l rupt de ei trimiseră de-l chemară. ca el. au aruncat-o rânduri-rânduri pe măsură ce trupele trimise erau bătute. Dânşii cu faţa luminată de bucurie îi luau mâna dreaptă. general priceput şi harnic la războaie. Ceilalţi comandanţi din ariergardă. care nu s -a mai vindecat de rănile acelea. Pe când aşa. Au mers aşa patru zile. să nu-i pese de ei. S-ar fi isprăvit cu Antoniu. Toată noaptea a petrecut-o în preajma taberei romane: aştepta din ceas în ceas să o rupă romanii la fugă şi să plece el la jaful corturilor pustii. îl rugau să plece. elocinţa. Ce erau vechii romani faţă de ostaşii aceia! Cum îl respectau. dar. era şi Galus. încât soldaţii bolnavi şi răniţi erau mai veseli decât cei sănătoşi. toţi. iar în tabără s-au adus în corturi cinci mii de răniţi: între dânşii. Galus. ci stătu locului şi dădu bătălia cu multă îndrăzneală. Până şi regele îi trimisese ca la o biruinţă . Flavius Gaius. luptând şi retrăgându-se încet spre grosul coloanei. atâta milă arăta. om cu multă trecere în faţa lui Antoniu. chestorul. principi şi simpli particulari erau gata să-şi lase liniştea şi să-şi dea viaţa! Erau multe pricini. Izbânda înviorase duşmanul trudit şi săturat de război: îl umpluse de îngâmfare. cu lacrimi în ochi. Acela nu i-a răspuns decât tot cu ocări si a poruncit ofiţerilor să continue lupta. Au dat atunci iureş veliţii şi parţii au prins a ploua cu săgeţi. tot luptând cu duşmanii din faţă. nu i-ar fi pus stavilă duşmanului. Atunci văzu Antoniu ce trebuie să facă. între care era şi Cinidius. de n -ar fi venit el însuşi în grabă cu oastea din frunte şi. Nimeni pe vremea aceea n-a avut. a luat steagurile să le întoarcă înapoi şi l-a ocărât pe Galus că prăpădeşte mulţime de soldaţi viteji. de la rănit la rănit umbla Antoniu: le cerceta rănile. Atunci au făcut o mare greşeală comandanţii trupelor din urmă. dărnicia fară măsură. Părţii suportară în vremea asta cam tot atâtea pagube câte şi făceau. îl salutau imperator şi ziceau că şi ei sunt teferi. Şi ar ti trebuit sa întoarcă toată oastea din coada coloanei şi s-o vâre în luptă. voioşia în glume şi discuţii în împrejurarea aceea. mai în putere. În ziua a cincea. Atunci el începu să respingă atacurile nu ca mai înainte. până ce au împrăştiat în armata întreagă spaima înfrângerii. vătămaţi rău de gloanţele de plumb şi de suliţe au cătat a da înapoi. oşteni mai viteji. de aceea. I s-a împlinit voia. cum îl ascultau cu dragoste oarbă toţi! Pentru o favoare. atâta se ostenea. pentru un cuvânt de laudă al lui An toniu. îi mângâia. Întări cu lăncieri şi prăştieri coastele taberei şi o tormă în chip de pătrat. veni la Antoniu şi-i ceru să-i dea în ariergardă mai multă armată uşoară şi o parte din călărimea de la avangardă. dacă-i dânsul sănătos. împingând legiunea a treia printre cetele de fugari. Făgăduia că va face mare ispravă. se mai domoliră şi începură a-şi aduce aminte că-i iarna aproape şi trebuie să se ducă acasă. să se îngrijească de sine. aşa dăruia oricui tot ce-i lipsea. lovit de patru săgeţi. simplitatea. oameni de rând. Se zice că Titus. În ziua aceea nu s-au mai arătat.poată slobozi asupra vrăjmaşului prăştierii şi veliţii. pe urmă iar au venit năvală şi nu s-au astâmpărat până ce călărimca galică nu s-a aşezat în formă de cui şi nu i-a izbit şi risipit. oameni de seamă. că iată şi parţii.

Mureau oamenii ca muştele şi parţii nu -i slăbeau o clipă. Dar foametea se ivi în labără. căci nu mai era nici vin.sigură pe cei ce altfel nu se dezlipeau niciodată de lângă el. în parte muriseră. I-au atacat apoi pe romani. ziceau să facă ce vrea eu ei: să-i zeciuiască. De nevoie au prins a mânca rădăcini şi ierburi. că au terminat războiul. nu mai ştiau ce să creadă. îşi pierdea memoria şi nu mai cunoştea pe nimeni: se apuca să mişte din loc toate pietrele. Cică Antoniu suspina adeseori: "O. iar cele rămase. Formaţia asta. Aşa le vorbeau şi-i salutau cu prietenie şi dragoste. lăsară deci arcurile deoparte. s-au pomenit izbiţi de săgeţi şi suliţe şi au văzut stând în faţa lor o oaste cu nebiruită şi îndărătnică vitejie. Cât vedeai cu ochii. Le arătau coardele neînstrunate la arce şi le spuneau că de acum se duc acasă. A doua zi întăriră tabăra mai bine şi plecară. care săpau în pietre mereu şi le mutau din loc. cei zece mii!" Se minuna de cei zece mii de soldaţi ai lui Xenofan. cum auzi. în faţa soldaţilor şi le vorbi înfăşurat în mantia de purpură a generalului. dar şi dintre acestea puţine cunoşteau. în chip de acoperiş ori ca băncile amfiteatrului. Antoniu voi să vorbească soldaţilor şi ceru o haină neagră ca să-i înduioşeze Nu lau lăsat însă prietenii. ceilalţi. iar restul se risipi şi fugi. iar pe aceştia i-au acoperii cei din rândul al treilea. ele lunecă şi nu pot pătrunde în scuturi. trebuind să ducă răniţii şi bolnavii i-au obligat să renunţe la o mulţime de mori. foarte serios. cu suliţele lor scurte doborâră primele rânduri. îi ocărî pe cei ce se arătaseră mişei. este impunătoare şi foarte potrivită în contra săgeţilor . pe când cei din rândul al doilea i-au acoperit cu scuturile lor. Au început atunci să se apropie iarăşi cu vorbe împăciuitoare de oştenii romani ce mergeau după fân ori după grâu. Romanii au început să prindă inimă şi Antoniu. şi vărsau până mureau. au dat la spatele lor armata uşoară. De unde-şi închipuiau că merg la pradă şi jaf. împroşcându-i cu săgeţi pe cei ce se retrăgeau prea încet. Iau răspuns soldaţii astfel: cei lăudaţi l-au rugat să aibă toată nădejdea în ei. puseră mâna pe suliţi si dădură năvală. pe când pogorau coasta unor dealuri. nu la luptă. deci. începură să simtă iarăşi truda războiului. parcă făcea cine ştie ce lucru mare. Căci vitele de povară. cum au scăpai umblând ei mai multă cale şi luptând cu mai mulţi vrăjmaşi! Şi totuşi. ba. Au repetat manevra aceasta şi în zilele următoare şi aşa se retrăgeau încet-încet romanii. să cadă pe capu -i pedeapsa si să rămână oastea nepăgubită şi biruitoare. ca să spele ruşinea. de multe ori dânşii erau cei bătuţi şi fugăriţi. În chiote şi-n zăngănit de arme au sărit romanii ca un singur om de la pământ. şi nevoiţi fiind să guste ierburi străine au dat de unele ce-i înnebuneau şi otrăveau: care cum mânca. numai îl rugau să nu mai fie aşa de supărat şi trist Atunci. până prindeau a vărsa fiere. Căci regele însuşi în nici o luptă nu s-a arătat. să-i pedepsească cum a şti. s-au pus cei din rândul întâi în genunchi şi au aşezat scuturile dinaintea lor. voia numaidecât să . Părţii crezură însă că de prea multă trudă şi deznădejde romanii îngenunchează şi nu mai vor să lupte. Antoniu a ridicat mâinile şi i-a rugat pe zei ca de trebuie să fie pedepsit norocul lui de până acum. singurul leac la boala asta. iar pâinea de orz se vindea numai pe o greutate egală de argint. Veni. că puţinii mezi rămaşi îi vor însoţi cel mult cale de o zi sau doua. Era o scumpete nemaipomenită: pentru o măsură de un litru şi ceva de grâu se plăteau 50 de drahme. Când parţii i-au atacat. îi laudă pe cei ce au învins. nu pentru harţă. ci ca să păzească satele mai depărtate. părţii nu izbuteau să-i înlrângă ori măcar să le învălmăşească rândurile. numai oameni plecaţi la pământ. puţinul grâu ce-l aveau se dobândea cu lupte grele şi nici mori de măcinat nu erau de ajuns. Atunci s-au întors legionarii cu armuri grele.

Într-adevăr. Dar şi fără povaţa duşmanului. dar unde mai ascultau soldaţii! Antoniu umbla de colo până colo printre ei şi-i ruga să nu bea. să ştie Antoniu că-1 aşteaptă soarta lui Crassus". dânsul luă câte putu ascunde prin haine şi plecă. Antoniu. Le spusese mardul să se ferească şi se pusese strajă. Au început să fure şi să ucidă pe oricine avea aur sau argint şi să prade bagajele de pe catâri. Şi şi-au făcut-o ei singuri. La răsăritul soarelui atacară trupele din coadă. le tăiau şi le împărţeau între ei. Alexandru. Cei din frunte au dat peste un râu cu apă limpede şi rece. în vreme ce calea grea prin munte numai o zi urma să fie fără apă. peste care nu vor trece parţii. Partul plecă. adânc tulburat de ce auzise. îl vestiră alţii că pricina vălmăşelii e numai lăcomia şi prădăciunea. Acesta îi mulţumi partului şi-i dărui pahare şi cupe de aur. prieten cu Antoniu. deci. călăuza drumului. Abia întinseseră corturile. credeau că au venit părţii şi au înfrânt o astea. începură urmărirea noaptea. Era văr cu Moneses. împotriva obiceiului. Se prezentă feciorul lui Antioh. căci drumul nu mai poate fi umblat de călărime. Era plină tabăra de vaiete. Căci numai până acolo îi vor urmări. În aceeaşi vreme. Şi după timpul cât au mers. Acesta socotea la fel ca şi Mitridate. Parţii simţiră că pleacă şi. nici să-i cunoască leşul. care făcea respiraţia mai plăcută. îl apuca tăieturi prin pântece şi setea i se aprindea mai tare. abia se retrăseseră părţii. când sosi în tabără un duşman ce se numea Mitridate. apoi să se ridice şi să se grăbească spre râul celălalt. cel care fusese la Antoniu şi primise în dar trei oraşe. totuşi. Călcaseră romanii în noaptea aceea două sute patruzeci de stadii şi cu multă amărăciune văzură duşmanul. să mai rabde puţin. În cele din urmă. alţii în haine de piele. ca să nu-1 prindă duşmanii viu. . Sta să apună soarele. slăbite de osteneală şi nesomn. Cel puţin sa stea soldaţii la umbră. Dar de veţi merge pe la şes. acel drum chiar în noaptea aceea. un libert din garda lui. îi spuse partul cine este şi că a venit să plătească binele făcut lui Moneses. Ceru sa vină unul care să înţeleagă limba partă ori siriană. şi iată că veni Mitridate. sună retragerea şi ordonă să se aşeze tabăra. dar mulţi n-aveau în ce. unii o luară în coifuri. Porunci să se ia apa. de-i va porunci. Şi setea-i chinuia. Alexandru îi duse vestea lui Antoniu. sunteţi însă deprinşi. Luă. Se apropie de Alexandru şi-l sfătui să lase oleacă oastea să răsufle. îl puse să jure că. mese scumpe. când ridicară tabăra si purceseră. Apoi îl întrebă pe Alexandru: "Vezi înaintea ta nişte culmi înalte care se ţin lanţ una de alta? Sub dealurile acelea stau la pândă parţii. spre a potoli zăpăceala şi a pune oastea în ordine. Toţi alergau nebuni de spaimă. Antoniu îl chemă pe Ramilus. noapte plină de spaimă şi groază ca aceea n -au mai petrecut.apuce drumul de şes: aflase că prin munţi nu este apă. Bărăganele de acolo încep şi într-acolo se aşteaptă ei să apucaţi. dar sărată şi otrăvitoare: care cum bea. Tocmai era gata sa-şi schimbe calea. adia o boare rece şi umedă. au sărit şi la bagajele lui Antouiu. Prietenii prinseră a plânge. va înfige sabia în el şi-i va tăia capul. ba. căci nu se aşteptau sa vie aşa de repede. îşi adună la sfat prietenii şi pe mard. de aceea umblă cu viclenii. că este mai încolo un alt râu şi vor scăpa şi de duşman. pentru că luptau şi mergeau. doar-doar veţi părăsi drumul munţilor. Antoniu a poruncit să sune semnalul de oprire şi a dat poruncă să se facă tabăra. mardul îl mângâia pe Antoniu spunându-i că-i aproape râul. E drept că în munte nu -i apă şi-i grea calea. presupunea că nu poate fi departe apa căci nu mai era mult până în ziuă. Atunci. Luau pahare. Nu era nicăieri picior de part. înţelegea Antoniu că înşelător şi lesne de rătăcit este drumul prin şesuri pustii. ca de obicei. cu toată oastea. din senin.

când li se arătă fluviul. la un loc ce se cheamă Satul Alb. în mijlocul prietenilor i se părea că aude glasul Cleopatrei care-l striga. ieşea afară şi privea în lungul drumului. Antoniu aşeză cavaleria pe mal. De supărare. ridicând în slavă curajul lor. Aducea haine multe şi bani soldaţilor. Sărea de la masă. biruinţe nestatornice însă şi fară ispravă. Dar ea întârzia. prin troiene grele el zorea spre Cleopatra. cu faţa la inamic. se îmbrăţişau şi plângeau de bucurie. Unii spun că a adus numai haine şi că banii i-ar fi dat Autoniu zicând că-s de la ea. sărutau pământul. Au trecut apa nesupăraţi. deprinşi cu chipul lor de luptă. iar legionarii se opriră. Plănuia sa-l întâlnească pe med la fluviul . între Beirut şi Sidou. la uscat. A lăsat apoi oastea să-l ajungă din urmă şi cu puţini tovarăşi. s-a pogorât la mare. Nici vinul însă nu-i potolea dorul. ce face hotar între Armenia şi Media. atunci. Se pregătea deci Antoniu să se suie iar în Armenia. formară broasca ţestoasă şi aşteptară duşmanul ce nu cuteza să se apropie. A intrat la bănuială că vrea partul să-i ia scaunul. unde a triumfat. şi trecu întâi bolnavii. au dat peste prea mare belşug şi s-au îmbolnăvit mulţi de stomac mâncând si bând fără măsură. L-a legat şi l-a dus în Alexandria. Sosi în fine. Erau ca nişte oameni ce au umblat multă vreme pe marea bătută de furtună şi au ajuns. Tulburarea oastei încet. de i-a căzut în mână. pentru că neisprăvite şi prea scurte au fost urmăririle. Mult i-a mai supărat şi triumful acesta pe romani. în puterea iernii. El însă a fost cuminte. La şase zile după bătălia din urmă. au ajuns la râul Araxe. începuse sfadă între craiul Mediei şi Phraates pentru prăzile romane. Romanii bănuiau că duşmanul îi pândeşte aici şi se temeau de un atac în vremea trecerii. N-ar mai fi cutezat parţii să înceapă de atâtea ori lupta. Atunci. Au trecut şi râul acesta şi s-au văzut în Armenia. Acum se puteau îndestula cu apă toţi. dânşii ar fi putut urmări duşmanul biruit. De la Phraata până la hotarul armean făcuseră drumul în douăzeci şi şapte de zile. cum zăriră fluviul. Se retrăgeau astfel încet.încet se potolea şi rândurile se refăceau. Şi bine a făcut. Armata uşoară primi ordinul de luptă. A aşteptat Antoniu până a venit a doua oară în Armenia. că de dragul Cleopatrei a dăruit el egiptenilor o sărbătoare frumoasă ca aceea. apăraţi de ariergardă. Apa asta ce vine mânioasă şi iute nu era uşor de trecut. cu multe făgăduieli l-a ademenit. în toiul petrecerii. se întoarseră. în fine. Antoniu se apucă de băut. Nu i~a spus o vorbă de trădare şi nu i-a dat a înţelege prin nimic de supărarea sa. făgăduindu-i că el şi oastea lui îi vor sări în ajutor. De aceea trimise şi-l pofti pe Antoniu. biruiseră pe duşman în optsprezece bătălii. Dar asta s-a întâmplat mai târziu. căci îi era oastea slăbită şi n-avea de nici unele. căci nu credeau în vorba lor. Parţii. destrunară arcurile şi le spuseră romanilor să treacă fără grijă. În vremea asta. toţi ofiţerii erau straşnic de mânioşi şi-i cereau lui Antoniu să-l pedepsească pe rege. de a mai prăpădit în cale opt mii de ostaşi. Mergeau acum prin ţinuturi mănoase: din lipsa şi nevoia de până acum. mai bine de jumătate pierise de boli. când săgeţile părţilor prinseră a lovi trupele din urmă. în aceste urmăriri s-a văzul ce mult l-a păgubit pe Antoniu regele Artavaste. s-au ordonat în rânduri şi au pornit la drum Dar tot cu frica de parţi. dar aşa sfadă că s-a speriat medul. care era o podoabă a Romei. Acolo o aştepta pe Cleopatra. ca şi cum niciodată n-ar fi fost bătuţi! De aceea. Altceva ar fi fost să fi avut dânsul cei şase mii de călăreţi armeni! înarmaţi ca şi parţii.Se mijea acum de ziuă. Aici a făcut Antoniu numărătoarea oştirii şi a văzut că a pierdut douăzeci de mii de pedestraşi si patru mii de călăreţi.

cum spun unii şi alţii. ci făcând o favoare de primea. Fu tare mâhnită. De câte ori n-a găsit-o Antoniu plângând pe furiş şi ştergându -şi iute lacrimile. Era împărţeala făcută în Alexandria copiilor Cleopatrei. i se topea lumina de pe faţă. Cleopatra simţi că Octavia vrea sa înceapă lupta cu ea. Ba. Nu spre a-i face ei plăcere. ea are cel puţin mândria de a fi soţia lui! Pe când Cleopatra. îi ajuta şi mijlocea la Octavian pentru ei. Aveau romanii şi alt motiv mai mare de nemulţumire împotriva lui. Se temea să nu -şi facă seama cumva Cleopatra şi se întoarse cu dânsa la Alexandria. îi făcea nespus de mult rău lui Antoniu. Octavia fusese greu jignită. Dânsul tocmai voia atunci să plece din Siria spre Media. ci ca să aibă pricină de gâlceava. de va fi cumva jignită ori nebăgată în seamă. tocmiţi în cohorte pretoriene. cum se întoarse de la Atena. de n-are alte pricini de război cu Antoniu. fiindcă scotea în relief atitudinea lui insultătoare faţă de o asemenea femeie. celălalt din gelozie. S-a dus totuşi în Media. A amânat războiul medic pe vara viitoare. Octavian îi porunci să se mute în casa ei proprie. să o lase singură cu durerile ei.Araxe şi de aici să pornească războiul: avea mare nădejde să-i înfrângă acum de isnoavă pe parţi. ochii ei străluceau de bucurie şi nu se mai dezlipeau de el. Veni apoi grăbit şi gata să înceapă războiul civil. care o povăţuia să rămână acolo şi-i spunea că se găteşte de oaste în susul Asiei. Niger. vite de povară. pe o estradă de argint masiv aşezase două tronuri înalte de aur: unul pentru sine şi unul pentru Cleopatra. Prietenii reginei au început să-l judece rău. Tot pe atunci. Căci în faţa mulţimii ce umpluse gimnaziul. cugeta el. ochii i se întunecau. cu arme frumos împodobite. tocmai această purtare a ei plină de bunătate şi delicateţe. mai aducea şi două mii de soldaţi aleşi. dacă numai aşa îl poate vedea şi poate trăi lângă iubitul ei. ospăta prietenii lui Antoniu ce veneau să candideze ori veneau pentru treburi. Octavia dori să plece la bărbatul ei. De altfel. ar fi adăugat hotărârea să vorbească pe placul soţului ei şi să-i intre în voie. îi îngrijeşte casa. împărţeală înconjurată de o pompă teatrală. au făcut din el o femeie fără voinţă. îi îngrijea tot aşa de bine pe copiii lui şi ai Fulviei ca şi pe ai săi. unde primi scrisori de la Antoniu. parcă ar fi vrut să n-o vadă el. Se temu să nu-l piardă pe Antoniu. când pleca. Căci nu poate trăi fără el! Ce să mai spunem? Până la urmă. dacă la firea ei nobilă şi la faptul că era sora lui Octavian. Căci nu şade frumos să se spună că doi generali aruncă poporul roman în război civil. Ceea ce-i lipsise întâia oară. Cum poate fi cineva aşa de aspru şi nesimţitor? Nu vede că ucide o femeie care nu trăieşte decât de dragul lui? Octavia e sora lui Octavian. călărime multă si arcaşi. nu-i decât amanta lui Antoniu! Dar nu-i este ruşine de numele acesta. crăiasa atâtor neamuri. bani şi daruri pentru prietenii şi generalii săi. Şi faptele adevereau cuvântul ei: îşi ţinea casa ca şi cum ar fi fost Antoniu acolo. va avea. Căci avea cu sine multă îmbrăcăminte pentru soldaţi. înşira aceste daruri şi nu mai contenea cu laudele lor. căci înţelegea motivul adevărat. Ajunse Octavia la Atena. la Roma. mânca puţin şi slăbea din zi în zi. Octavian îi dădu voie. i-e drag chiar şi e mândră să-l poarte. deşi parţii erau frământaţi de lupte interne. o copilă. Când intra Antoniu în casă. îi scrise totuşi şi-l rugă să-i spună unde porunceşte să trimită cele aduse pentru el. un prieten al lui Antoniu trimis de ea. unde a legat prietenie cu medul şi a logodit pe unul din copiii Cleopatrei cu o fată a regelui. Se prefăcu bolnavă de dragul lui. Dar ea-i răspunse că nu va părăsi casa bărbatului ei şi-l rugă pe fratele său. meritau. unul din dragoste pentru o femeie. Şi lucru ciudat. Într-adevăr era de luptat cu dânsa. . şi încă nu cerând cu rugăminte. motiv de ură pentru romani. din belşug acum. pe care a şi adus-o cu sine.

pentru copii altele mai mici. lucru foarte important. teatrele gemeau de lume. a împrumutat corăbii pentru război şi nu le-a dat înapoi. Căci Antoniu mobilizase la Samos toţi actorii. între Armenia şi Iliria. costumul regilor de la Alexandru cel Mare încoace. Media şi Regatul parţilor. Apoi. Porunci îndată lui Canidius să pogoare la mare cu şaisprezece legiuni. tot de aur. după cum ordonase mobilzarea tuturor regilor. Feciorilor săi şi ai Cleopatrei le-a dăruit titlul de Regii Regilor şi i-a dat lui Alexandru: Armenia. în sfârşit. îi spuse Cleopatrei să plece în Egipt şi să aştepte acolo sfârşitul războiului. a împărţit în loturi aproape toată Italia soldaţilor săi şi lui nu i-a lăsat nimic. Antoniu. A învins Canidius. îl proclamă părtaş la domnie. scria dânsul. De aici. zicea el. ori de câte ori se arăta în public. a pus mâna pe armata. purta haina sfântă a zeiţei Isis şi numele d e Noua Isis. ce să caute ei în Italia? N-au Media şi Partia pe care le-au adăugat republicii luptând acoperiţi de glorie alături de generalul lor? Antoniu era ocupat în Armenia când auzi acestea. în ocazia aceea şi de atunci încolo. I-a prezentat în urmă pe copiii poporului: Alexandru îmbrăcat ca un rege med. Copiii s-au închinat în faţa părinţilor şi în jurul unuia s-a pus gardă macedoneană si a celuilalt. S-au adunat armatele şi au plecat la Samos. Aici s-au pus pe petreceri. să fie depărtată din războiul pentru care face atâtea jertfe. corurile se întreceau în cântece si dansuri. l-a acoperit de ruşine. împreună cu vasele de transport. tuturor popoarelor şi cetăţilor câte sunt între Siria şi Beoţia. Sicilia de la Pompei şi n-a împărţit-o. ea oferea încă douăzeci de mii de talanţi şi hrana oastei pe toată vremea războiului. iar în For rareori lua cuvântul fără să nu le amintească poporului. Îl chemă pe Canidius la ea şi cu o mare sumă de bani îl făcu să se pună chezaş pentru dânsa în faţa lui Antoniu. iar lui Ptolemeu: Fenicia. care alcătuiesc o bună parte din flotă. înduplecat de Domitius şi de alţi generali. Cât despre soldaţii lui. a proclamat-o întâi pe e a Doamnă a Egiptului. gardă medică. opt sute de corăbii. iar el o luă pe Cleopatra şi porni spre Efes. A stârnit astfel în Roma o mişcare generală de nemulţumire şi supărare împotriva lui Antoniu. este Cleopatra mai puţin inteligentă decât regii ce merg în război alături de Antoniu? N-a cârmuit ea singură atâta vreme o mare împărăţie? În fine. Nu -i drept. Ciprului şi Siriei. ce se credea odraslă a marelui Caesar. lucru ce nu se poate suferi. căci trebuia să se împlinească scrisul sorţii şi să rămână Octavian singurul stăpân. nu auzeai decât vaiete şi suspine. în vreme ce în toate ţările. iar pe Caesarion. care trăise cu dânsa şi o lăsase îngreunată. cu turbanul drept. peste care era coroana. Dar Cleopatra se temea să nu-i împace Octavia din nou. Nici acela nu stătea cu braţele încrucişate. Siria şi Cilicia. principilor şi tetrarhilor. de jur împrejur. Aici se adunaseră toate flotele sale. Se mira lumea şi se . Fiecare oraş trimitea un bou de jertfă şi regii se întreceau în ospeţe si daruri. Scrisorile sale erau pline de imputări pentru Octavian. dacă şi acesta împarte cu dânsul Armenia. l-a gonit pe Lepidus din provincia sa. El e gata s-o împartă cu Antoniu. Octavian răspundea că Lepidus prin trufia sa proprie pierduse provincia. Astfel. ţara şi veniturile cuvenite aceluia. Cleopatra. după cum nu-i cuminte să-i descurajeze pe egipteni. când va fi cucerit. iar Ptolemeu cu sandale în picioare. Acolo răsuna văzduhul de flaute şi lire. Cleopatra dăduse două sute. ea a fost atâţia ani la şcoala politică a lui Antoniu şi s-a deprins a vedea lucrurile de sus şi adânc. cu mantia şi pălăria macedoneană. mai era încă pe lume un ostrov fericit. Octavian aducea necontenit faptele acestea la cunoştinţa Senatului. Erau. A luat.

pe urmă a chemat Senatul la adunare şi l-a citit. la un banchet. dacă sărbătoreau cu atâtea cheltuieli pregătirea războiului! Au terminat. care era cu tatăl său. De aceea. La un ospăţ. toţi cei de faţă au văzut cum Antoniu s-a sculat şi i-a făcut un semn călcând -o pe picior. toţi strigau împotrivă şi întreaga Italie era plină de frământări şi revolte. geloasă pe cinstea şi renumele Octavici (căci o iubeau mult atenienii). un prieten al lui Octavian. se linişteşte. Acest testament era în păstrarea vestalelor. foşti consuli şi buni prieteni ai lui Antoniu. A ieşit Octavia luându-i cu sine pe toţi copiii lui Antoniu.întreba cum o să mai serbeze triumful oamenii aceştia. de aceea. mai spunea că a făcut Antoniu şi altele: i-a dăruit biblioteca din Pergam. odată. căci li se părea ciudat şi nedrept a trage la răspundere pe cineva. iar liberţii a opta parte din avere. înaintea lui Antoniu. în atară de băiatul cel mare al Fulviei. Furnius. Straşnicile pregătiri ale lui Antoniu au făcut multă tulburare la Roma. El răbda şi aştepta vremea să-i poată vorbi lui Antouiu. căci i-a dat vreme lui Octavian să se pregătească şi să potolească zarva. i-au răspuns ele. Octavian stăruia şi critica mai ales cele orânduite de Antoniu pentru înmormântare. o duse până acasă. în viaţă fiind. Gemini la Antoniu să-i spună să ia seama să nu fie scos din magistratură şi declarat duşman al poporului. Acolo iar s-a apucat de teatre şi petreceri. I s-au acordat şi ei onoruri şi i-au trimis o delegaţie să-i ducă decretul acasă Antoniu. când iată că trece Cleopatra în lectică. de ce a venit. Întâi l-a citit singur şi a însemnat părţile ce se puteau critica. iar dânsul a plecat la Atena. căci mult se împotriviseră să nu meargă şi ea la război." Calvitius. a plecat cu amărăciune şi durere că lumea o socoteşte şi pe ea pricina războiului. vorbind. fură batjocoriţi de Cleopatra. o greşeală de neiertat a făcut Antoniu amânând războiul. Prietenii lui Antoniu cutreierau Roma şi rugau oamenii să nu le creadă. căută să-si atragă poporul prin daruri mari. aplecat peste lectica ei. Romanii însă o tânguiau. lasă şi proces şi lot şi. De câte ori n-a primit el bileţele de dragoste scrise pe onyx ori cristale şi nu se oprea de -a le citi. "De va fi să mor în Roma. Octavian se temea să nu fie nevoit a purcede la război în vara aceea. ce avea două sute de mii de volume. dar. om de seamă între romani şi foarte bun orator. în fine. apăra pe cineva. A trimis apoi delegaţi la Roma s-o dea afară pe Octavia din casa lui. Însă multe din ce spunea Calvitius erau curat basme. care au refuzat să-l dea. îi lipseau o mulţime de lucruri şi era mare zarvă din pricina birurilor grele. aceştia fugiră la Octavian. Tilus şi Plancus. "Dacă vrei. acesta sări de pe scaun. Cum o văzu. — scria el. râdea de el şi-l punea în coada mesei. Pe foarte mulţi i-a nemulţumit lucrul acesta. veni în fruntea delegaţiei şi rosti discursul în numele Atenei. Fiindcă aşa-i omul. Cleopatra. . ce nu era nici mai frumoasă nici mai tânără decât Octavia. serbările aici. şi nu atât pe dânsa cât pe Antoniu. deşi era pe scaunul de pe care judeca regi şi tetrarhi. — trupul meu să fie dus cu pompă în For şi apoi trimis în Alexandria Cleopatrei. trimiseră pe unul din ei. se prefăcu a-1 privi cu nepăsare. se necăjeşte şi strigă când i se ia. ca cetăţean atenian. pentru cele ce a vrut să se facă după moartea lui. Antoniu îl întrebă în mijlocul mesei. Antoniu a hotărât actorilor să locuiască în Priene. Octavian s-a dus şi l-a luat. vino de-l ia singur". în faţa lui delegaţii efesieni au salutat-o ca pe o regină şi el a tăcut. mai ales cei care o văzuseră pe Cleopatra. după ce dă. Cleopatra îl bănui însă pe Gemini de a fi partizanul Octaviei. Dânşii cunoşteau testamentul lui Antoniu şi-i spuseră lui Octavian. hotărâse ca tot omul liber să dea un sfert din venit.

şi cu Channios. Gemini. Arhelaos. Galiei şi Iberiei. În timpul acesta Octavian îşi terminase pregătirile. o stăpânea Octavian. de dragul Cleopatrei voi ca flota să aibă slava biruinţei. În declaraţie mai adăuga că Antoniu e prăpădit cu totul de farmec şi nu mai e stăpân pe sine. din nenorocita Grecie care îndurase atâtea lovituri. iar călărime. până la Coloanele lui Hercule. ce i-a umplut de spaimă pe toţi."Vom vorbi noi când vom fi treji despre celelalte treburi. bărbierita Cleopatrei. Antoniu s-a mâniat foc la vorba asta. Filadelli al Paflagoniei. fără a mai fi pus la cazne". O minune. Malchos din Arabia. Tarcondemos. Iată care era oastea lui Antoniu: cinci sute vase de linie. s-a arătat pe vasul amiral al Cleopatrei. craiul Traciei. secerători. O supărase odată la masă cu o vorbă: "Noi bem. că-i şoptise despre aşa ceva doctorul Glaucus. în jos. Declară război Cleopatrei şi lui Antoniu îi luă magistratura pe care o cedase unei femei. Am spus altă dată cum Antoniu pretindea că neamul lui se trage din Hercule şi cum el voia să-l imite pe Dionysos şi-i plăcea să lie numit Noul Dionysos. căci dânşii au cuvântul hotărâtor în sfatul războiului. iar Cleopatra i-a zis: "Bine ai făcut. Oaste de ajutor venise şi de la regele mezilor. că nu mai puteau răbda grosolăniile şi ocările beţivilor. domnul licaonilor şi galaţilor. Alţii trimiseseră oaste. între ele erau multe corăbii cu opt şi zece rânduri de vâsle. Acesta s-a temut chiar să nu-l otrăvească Cleopatra. craiul Ciliciei de sus. Antoniu avea mai multă pedestrime. drumeţi. S-au arătat. când s-a lăsat furtuna peste Atena. iar Octavian pământul ce ţinea de la Iliria până la oceanul de apus si de acolo. Lângă Adria La Alba. pe când Sarmentus bea la Roma Falern". iar cea de la Cirene până în Etiopia. vin oţetit. Antoniu. ca: Polemon din Pont. când era Antoniu acolo. Dar şi pe alţi prieteni i-au gonit linguşitorii Cleopatrei. Aşa s-au dus Silenus şi istoricul Dellius. înainte de război semnele acestea. Irod din ludeea şi Amiutas. domnul Capadochiei. douăsprezece mii. Mitridate din Comagene şi Saclolas. peste ele au venit alte rândunele care le-au gonit şi le-au ucis puii. cu Iras. cu toate acestea că vasele lui n -au lopatari. vas numit Antoniada: nişte rândunele au venit şi au făcut cuibul sub pupă. Îl ajutau următorii regi supuşi: libianul Bohus. copilandri şi că nici aşa. romanii poartă război cu eunucul Mardios şi Poteinos. cu podoabe mândre şi pompoase. un lucru însă ştiu bine şi treaz şi beat: toate ar fi bune de s-ar duce Cleopatra în Egipt". partea ce venea în faţa Italiei. Octavian avea două sute cincizeci de vase bune de luptă. Gemini a mai stat câteva zile şi a fugit. o statuie de marmură a lui Antoniu a început să asude şi câteva zile a asudat mereu. Aceştia erau cu dânsul în tabără chiar. Ştia. din atâtea statui uriaşe câte erau acolo. Din Africa. zice-se. Totuşi. fondată de Antoniu . Sarmentus era un rob tânăr pe care-l iubea tare mult Octavian. Octavian nu-şi făcuse corăbii care să sperie lumea cu mărimea şi înălţimea . Antoniu îşi scrisese numele pe coloşii lui Attal şi Eumene. numai pe aceia i-a răsturnat. zisese. deşi o stergeau necontenit. până la marea etruscă şi siciliană. De fapt. La Patras. o oaste de optzeci de mii de soldaţi pedeştri. Antoniu stăpânea toate ţările de la Eufrat şi Armenia până la marea Ionică şi Iliria. vedea cum căpitanii de corăbii prindeau de pe drum. cărăuşi. O sută de mii infanterişti. călărime cam cât şi Antoniu. trăsnetul a aprins templul lui Hercule. La Atena. că ai spus-o drept. Dionysos a fost smuls de furtună din Giganlomahie şi aruncat în teatru. multe corăbii n-aveau lopătari destui şi se mişcau greoi. S-a deschis pământul şi a înghiţit colonia Pisaurum.

în afară de şaizeci. Căci ea. Trimise de-l pofti pe Antoniu să nu piardă vremea. mai ales că Dikome. iar ei să tragă oştile în Tracia ori Macedonia şi să dea războiul acolo. să meargă la Pharsala şi acolo. ca şi cum ar fi gata de plecare corăbiile şi le aşeză cu prora înainte în gura golfului. ele stăteau adunate în Brundissium şi Tarent. zicea el. dar nouă dă-ne . cu Domitius. degrabă a murit. Se înspăimântă Antoniu. de ne vom da îndărăt pe mare dinaintea lui Octavian. Octavian i-a luat-o înainte. iar Antoniu a putut fugi înapoi. de la tabără până la corăbii: printre ele mergea de multe ori Antoniu fără nici-o teamă. ce se întindeau ca două braţe. Au mai fugit la Octavian craiul Amintas şi Dejotarus . cu atâta a scăpat de nu l-au prins. A biruit însă voia Cleopatrei şi a rămas ca pe mare să se hotărască izbânda. cu toate cele şi de nici o treabă hună.lor. aşa de meşter în războaie pe uscat. rău ar fi dacă Autoniu. Mai scorni Antoniu şi altceva: prin nişte şanţuri lucrate cu meşteşug luase apa duşmanului şi-l făcea să rabde de sete. ci uşoare. bolnav de friguri. deşi-i mai bătrân. Se sperie Antoniu să nui prindă corăbiile. Şi aşa l-au înşelat pe Octavian şi l-au făcut să dea înapoi. unde e azi Nicopole. să lupte cu oştile lor. Dacă au hotărât să ducă războiul pe mare . ridică leasă de vâsle. că va trage departe de ţărm la o fugă bună de cal oastea sa. nu s-ar folosi de tăria si pregătirea atâtor legionari. ci să vină cu oştile sale. Era un tribun ce fusese în multe bătălii cu Antoniu şi multe semne de răni avea pe trup. făgăduia mult ajutor. Antoniu. Trimise nişte oameni la pândă. se înţelege. Acela. sprintene şi pline de vâslaşi voinici şi harnici. Erau nişte ziduri lungi. de îi este teamă. ci cum va pleca mai uşor de s-ar pierde războiul. numai la fugă se gândea acum şi de asta se şi îngrijea: nu cum va face să biruie. de ce n-ai încredere în semnele acestea de răni şi în sabia asta? De ce-ţi pui nădejdea în nişte lemne netrebnice? Luptă-se pe apă egipteanul şi fenicianul. a plâns şi i-a zis: "Generale. îi înşiră pe punte să-i vadă vrăjmaşul şi să-i ia drept soldaţi. că nu era nici un ostaş pe ele. Nu-i o ruşine. De departe se părea că vâslaşii sunt la locurile lor şi totul e gata de luptă. Dar un rob îi spuse lui Octavian că l-ar putea prinde pe Antoniu când pogoară la mare pe acolo. mai ales că izvoarele din preajma locului erau puţine şi rele. acesta. mai marele pedestrimei şi călărimei. că n -apucase a-i veni încă oastea de uscat şi Cleopatra îi zise glumind: "Ce mare lucru este dacă Octavian stă pe o lingură?" La revărsatul zorilor. îi răspundea şi Antoniu cu fală: să vină să se lupte ei amândoi. că au sărit aceia mai înainte şi au pus mâna pe cel ce mergea în frunte. la Actium. când a trecut generalul pe lângă el. ori. deşi fără voia Cleopatrei. Dânsul îl sfătui pe Antoniu s-o trimită pe Cleopatra acasă. Dar nici lui Domitius nu i-a mers bine: că de ruşinea necredinţei sale şi de căinţă că şi l-a părăsit pe domnul său. s-a urcat într-o luntre şi a fugit la Octavian. ca odinioară Pompei şi Caesar. îl obligă pe Antoniu să-şi mute gândul la oastea de uscat în faţa primejdiei îşi schimba părerea si Canidius. că el are pentru flota lui porturi şi adăposturi slobode. mult s-a mâhnit de treaba asta. împreună cu robii şi prietenii. Corăbiile mai bune şi mai mari de la trireme până la decireme le-a umplut cu douăzeci de mii de legionari şi două mii de arcaşi. i-a trimis totuşi lucrurile toate. regele get. dădu degrabă arme lopătarilor. Dimpotrivă. Pe când flota lui Antoniu aruncase ancora la Actium. până ce el va coborî şi-şi va aşeza liniştit tabăra. Frumos s-a purtat însă Antoniu. vasele duşmane se puseră în mişcare. ci i-ar împărţi si i-ar prăpădi pe corăbii. căci acela-i deprins cu astfel de războaie de când cu luptele din Sicilia. Flota rău tocmită. trecu Gollul Ionic şi ocupă Toryna din Epir. Antoniu a dat foc celorlalte corăbii egiptene.

un fel de luptă pe uscat. Caius la cea stângă. mă cheamă Eutychos (Norocosul) şi pe măgar Nikon (Biruitorul)"'. Octavian observă cu bucurie mişcarea. Dar nici el nu prea trăgea nădejde.pământul pe care suntem deprinşi să murim ori să biruim vrăjmaşul". nici nu se puteau ciocni. să se lupte ca pe uscat. deoarece vasele uriaşe ale lui Antoniu erau prea grele pentru a căpăta iuţeala ce singură dă lovituri puternice. Era ceasul al şaselea din zi şi un vânt uşor adia din largul mării. a pus şi statuia de bronz a unui om cu un măgar. ieşise din cort şi se plimba pe lângă corăbii. Antoniu şi Poplicola stăteau la aripa dreaptă. începu să-şi retragă aripa dreaptă spre a-l scoate pe duşman afară din golf şi din strâmtoare. sau. . Octavian s-a aşezat în aripa dreaptă şi Agripa în cea stângă. răspândiră spaimă şi tulburare. Câteva ceasuri Octavian fu nedumerit. Dar nici nu se puteau repezi corăbiile una asupra alteia. deci. încete şi greoaie din pricina mărimii şi lipsei de lopătari. silit să execute o mişcare de apărare. N-a răspuns nimic Antoniu. să ia bine seama la p ragurile de pământ din gura golfului. Agripa începu manevra de împresurare a aripii drepte vrăjmaşe şi Poplicola. Octavian se sculase pe întuneric. Fuseseră aşezate dinapoia vaselor mari şi. În ziua aceea se iscă o furtună mare pe apă: bătu vântul trei zile şi ridica valuri aşa de mânioase cât nu fu chip de bătălie. îi sfatuia pe cârmaci să pornească încet: corăbiile să pară că stau pe loc. când a împodobit Octavian locul acela cu un monument făcut din boturi de corăbii. pe când bătălia devenise generală de -a lungul întregii linii şi cumpăna biruinţei nu se aplecase încă. ale lui Antoniu aveau şi catapulte aşezate pe turnuri mari de lemn cu care azvârleau săgeţile. De aceea. S-au apropiat liniile. ele apucau drumul Peloponesului. mai drept. duse de vântul bun. ci cu mâna şi cu chipul i-a făcut numai semn omului să aibă curaj. să primească atacul în mers lin. cu suliţi. Antoniu umbla de colo până colo printre corăbii şi-i îndemna pe soldaţi să aibă încredere în corăbiile lor mari şi grele. Plănuia să-l înconjoare şi să arunce asupra corăbiilor inamice. "Pe mine. o luptă la ziduri. iar Marcus Octavius şi Marcus lusteius comandau centrul. tocmite în linie de bătaie. Se miră că duşmanii stau liniştiţi în gâtul portului. Trecu apoi în revistă linia de bătaie şi se duse cu luntrea la aripa dreaptă. căci cârmacii voiau să lase pânzele şi el i-a silit să le pună în corabie şi să le ia cu dânşii Zicea că nici un duşman nu trebuie să scape fugind. zise omul. întâlni un om ce mâna de dinapoi un măgar şi-l întrebă cum se numeşte. căci aşa se mişcau de încet corăbiile lui Antoniu de parcă legate cu ancora s -ar fi legănat pe valuri. cu torţe aprinse. pe neaşteptate. se rupse de centru. cele şaizeci de corăbii ale Cleopatrei că întind velele şi o iau la fugă prin mijlocul luptătorilor. Pe marginea mării stăteau liniştite. Abia a cincea zi se potoli vântul şi marea se linişti: atunci au dat lupta. mai târziu. iar ale lui Octavian se fereau să-şi izbească prorele lor de pliscul greu de aramă al corăbiilor duşmane. cu patru muchii şi zdravăn legate cu fier. pentru că li se rupea prora izbindu-se în corăbiile acelea făcute din lemne groase. Antonienii îşi pierduseră răbdarea şi convinşi că nu pot fi învinse vasele mari şi înalte. nu ştia ce să creadă şi ţinu corăbiile sale la opt stadii de vrăjmaş. Duşmanii priveau şi se mirau cum. Câte trei sau patru corăbii împresurau una de -a lui Antoniu şi loveau cu lănci. Nici în coaste nu cutezau să se ciocnească. mişcară aripa stângă. vasele sale sprintene. fugind printre ele acum. oştile de uscat ale lui Antoniu sub ordinele lui Canidius şi ale lui Octavian sub comanda lui Taurus. Era. Pe când se învălmăşise centrul care lupta acum cu Aruntius. iată.

Dar soldaţii cum îl doreau! Cum se uitau în zarea drumului şi aşteptau să-l vadă ivindu-se de undeva! Iar când n-a mai încăput îndoială de fuga lui. Cleopatra-l zări că vine şi ridică semnalele pe corabia sa. odată. Atunci. Au prins aceştia a plânge si a zice că nu vor pleca. cel dintâi dintre liberii şi cu multă trecere la Antoniu. părăsiţi şi vânduţi de şefii lor. plin cu mobile scumpe şi odoare de preţ. Acestea au fost cu Antoniu. cum a spus glumind cineva. Antoniu porunci să întoarcă prora şi le respinse pe celelalte. flota s-a împotrivit mult lui Octavian. Canidius. ci s-a lovit cu botul de aramă al prorei de celălalt vas amiral (că erau două). dar Antoniu i-a mângâiat şi cu dragoste prietenească i-a rugat şi i-a trimis. El ajunse şi se sui în corabie. Parcă era trup şi suflet cu ea. Scufundă cu el acest vas şi încă unul. ceea ce l-a făcut să se răsucească în loc şi să cadă pe o coastă. Cum văzu că pleacă dânsa. de robi şi de vite de muncă. de linie. feciorul lui Lahares. el. să-i acopere şi să-i ascundă pâna-l vor putea îndupleca pe Octavian. fie de ruşinea Cleopatrei. Antoniu stătea la proră şi zise: "Cine-i acesta care se ţine astfel de Antoniu?" — "Eu. nici nu mai cugeta cu mintea lui ci. Antoniu iar si-a îngropat obrazul în palme şi a rămas tăcut. aşa se lăsa el dus de femeia asta. în vremea asta. nici de bărbat. ce tare s-a arătat credinţa şi cinstea lor! Şapte zile l-au aşteptat şi nici nu se uitau la Octavian. Alese o corabie încărcată de bani şi odoare scumpe domneşti. Aici s-au adunat multe din corăbiile sale uşoare şi câţiva prieteni scăpaţi de înfrângere . fie de ciudă. care le trimitea solii după solii. Antoniu îi trimise poruncă lui Canidius să retragă degrabă armata prin Macedonia în Asia şi se găti să treacă de la Tenaros în Libia. când mai avea nouăsprezece legiuni nebiruite şi douăsprezece mii de călăreţi. generalul lor. Îi sfătui să scape care cum va putea. zise el. apoi să stea amândoi la masă şi să se culce împreună. Ei îl vestiră că flota este pierdută. Euricle. Îmi . învârtind lancea cu gând s-o arunce de pe punte în el. şi vreau în norocul lui Octavian să răzbun moartea tatei'' — Lahares acesta fusese acuzat de hoţie şi Antoniu îi tăiase capul. Dar la urmă. a împărţit prisosul de grâu sărmanelor cetăţi prădate de bani. Au fost cinci mii de morţi şi s-au prins trei sute de corăbii. care de atâtea ori avusese norocul armelor şi potrivnic şi binevoitor. ci s-a dus şi. se dete la urmă în ceasul al zecelea biruită. În vremea aceea. procuratorul Corintului. Trei zile a stat el nemişcat la proră. I-a scris şi lui Teofil. Teofil acesta era părintele acelui Hiparos. a părăsit şi el într-o noapte tabăra şi a lugit. Dacă s-a dus acela. dar oastea de uscat pare întreagă şi nevătămată. s-a aşezat la proră sprijinindu-şi capul în palme. care atunci a trecut de partea lui Octavian şi a trăit apoi în Corint. N-a izbit însă Euricle corabia lui Antoniu. numai lacedomonianul Euricle îl ataca înverşunat. îi părăsi pe cei ce luptau şi mureau pentru el. Li se părea cu neputinţă să fi fugit. Octavian după aceea naviga spre Atena. Puţini simţiseră fuga lui Antoniu şi la început nimeni nu voia să creadă. cu multă milă de greci. se aruncă întro pentiremă numai cu Alexa Sirianul şi Scellius şi se luă după femeia ce se pierduse pe sine şi avea să-l prăpădească şi pe dânsul.Arătă atunci Antoniu că nu mai avea inimă de şef. îi trăda. şi-şi oţelise inima în soarta schimbătoare a mii şi mii de lupte şi războaie. la Actium. îi uită. femeile din intimitatea lor i-au lăcut să stea mai întâi de vorbă. ca mai înainte. de aur şi argint si o dădu prietenilor să o împartă între ei. în tăcere. nici să fie văzut. observară ei cum sprintene corăbii se desp rinseră din flota lui Octavian şi se luaseră pe urma lor. Dar nici n-a căutat s-o vadă. până a ajuns la Tenaros. s-au predat biruitorului. că sufletul îndrăgostitului trăieşte în trupul altuia. dar păgubită fiind foarte de valurile înalte ce -o loveau în proră. Aici. Acolo.

se potoli îndată orice vorbă. nu mai avea încredere în nimeni şi ura pe toată lumea. încântat. Pe piatra lui erau săpate slovele: Ferit de jalea si amarul tristei vieţi. ce fugea de oameni. să se grăbească până nu tai smochinul". nu-l întâlnea o dată fără să nu-1 strângă la piept şi să nu-1 sărute cu drag. cum se citeşte şi în comediile lui Aristofan şi în scrierile lui Platon. Despre acesta am povestit noi aiurea. de aceea. s-a dat drept el în mâna urmăritorilor. O dată. Atunci a scăpat şi oraşul. Mi-am pus în gând să fac pe el o casă şi am socotit să dau de ştire la toţi. Nikarhos. nemernici ce sunteţi. de la Paretonium în Egipt. Căci semănau vieţile lor: ca şi pe acela. numai pe Alcibiade. benchetuiau amândoi ei în de ei şi Apemantos. şi celălalt Lucilius. Timon. căci odată şi odată copilandrul acesta. de n-ai fi şi tu!". fiind lat numai de trei sute de stadii. Ajuns în Libia. Nu mâ-întrebaţi de nume. Altă dată erau strânşi atenienii la adunare. dar l-au oprit prietenii şi l-au dus în Alexandria. Când l-a părăsit şi căpitanul pus de el în fruntea oastei din Libia. tânăr pe atunci şi cutezător. Antoniu o trimise pe Cleopatra înainte. iar ei au împărţit grâul între ei. prin locul pe unde istmul e mai îngust şi mai gâtuit de cele două mări. Acesta ni-1 înfăţişează în teatru ca pe tipul omului ursuz şi mizantrop." Apemantos se potrivea la fire şi la gusturi cu dânsul şi de aceea se întâlneau uneori. voia să se ducă să se aşeze aiurea. ca să-i dea lui Brutus răgaz de fugă. se opri şi se apucă să închidă intrările Egiptului. toţi se uitară cu mirare şi aşteptară s-audă ce avea să spună. la Antekyra şi erau bătuţi oamenii cu biciul de nu umblau iute. Timon veni şi se sui la tribună. un roman. Timon acesta trăise în Atena pe vremea războiului peloponeziac. Nu-i plăcea să stea de vorbă cu nimeni. A ros apa malul şi a alunecat colţul acela de pământ cu mormânt cu tot în valuri. am un locşor în oraş: acolo a crescut un smochin unde s-a spânzurat până azi o mulţime de cetăţeni. a vrut să-şi facă seama. ferit de oameni: zicea că i-e dragă şi-i place viaţa asta a lui Timon. a înconjurat astfel marea locu -i de odihnă şi nimeni nu se mai putea apropia de mormântul omului acesta. Antoniu părăsi oraşul şi petrecerile cu prietenii: turnă pământ în mare lângă Far şi-şi făcu pe el o casă în mijlocul apei. multe lacrimi îi va face pe atenieni să plângă. şi din pricină că Antoniu credea că tot mai are armata de uscat de la Actium. duse mai de mult. Duseseră o măsură şi trebuia s-o încarce pe a doua. prietenii îl părăsiseră şi îi plătiseră binele cu rău. drept lângă mare. iar el cu sete se bucura de multă pustietate şi umbla amărât şi rătăcind cu doi prieteni. la sărbătoarea morţilor. După moarte. Pieirii ruşinoase duceti-va cu toţii! . când s-a vestit că Antoniu e înfrânt. Că îndată au iugit şi îngrijitorii şi soldaţii. unul era Aristoi. Se minuna Apemantos şi l-a întrebat o dată de ce face asta? "Tare mi-e drag. banchetul nostru!" Şi Timon: "Da. Dar din pricină că arabii din Arabia pietroasă i-au ars corăbiile. retorul grec. l-au îngropat la Halis. aici Eu dorm în pacea morţii. exclamă: "Ce plăcut e. să scape de robie şi război. cum la Filippi. Acolo a găsit-o pe Cleopatra ce se apucase de un lucru greu şi de mirare: umpluse corăbiile cu fel de fel de averi şi de oaste şi voia să le târâie peste istmul ce desparte Marea Roşie de Marea Egiptului şi Asia de Africa.spunea străbunicul meu. cum a fost iertat de Antoniu şi i-a rămas de aceea credincios acestuia până la moarte. Stătea acolo. că fiecare om trebuia să ducă pe umeri o anume cantitate de grâu la mare. că de este vreunul dintre voi ce vrea să se spânzure. ştiu eu bine. El zise: "Atenieni.

iudeul. care-o întrecea prin senzualitatea rafinată a plăcerii. el îşi vându stăpânul şi rămase acolo. Cum sosi. Văzu că otrăvurile care ucid iute sunt prea dureroase şi cele ce dau o moarte dulce sunt prea încete. iar Cleopatrei mult bine i-a juruit de-l va ucide ori de-l va izgoni pe Antoniu. când la unul când la altul. Timagene şi care căpătase mai multă trecere la dânsul decât toţi grecii. ci vesel părăsi orice nădejde şi îi păru bine că nu mai are nici-o grijă. necazurile l-au făcut mai supărăcios acum. de chefuri şi sărbătoriri ce ţinură săptămâni de-a rândul. de nu în Egipt. fără purpură. Îl trimise pe Eufroniu. pe care i-l prezentase la Roma. Hiparos. N-a vrut să asculte Octavian ruga lui Antoniu. care puse mâna pe Tyrsus. "Dacă-ţi pare rău de ce i-am făcut. acesta fiind încă în viaţă. spre a-l ţine statornic în credinţă. îl înscrise printre efebi pe feciorul Cleopatrei şi a lui Caesar şi-l îmbrăcă pe fiul său şi al Fulviei cu toga virilă. aici dorm în pace. iar cei rămaşi fugeau de cum găseau un prilej. Aşa a plătit Alexa cu capul său necredinţa către Antoniu. Cleopatra studia puterea de ucidere a fel de fel de otrăvuri şi încerca pe cei osândiţi la moarte de sunt dureroase ori ba." . leaga-l si biciuieşte-l ca să te răzbuni. împărţind daruri în dreapta şi-n stânga. ce mergi în drumul tău. Aşa fugise Alexa laodicianul. profesorul copiilor săi. doar cu o dulce asudare pe obraji. aici se puse pe banchete şi beţii. de altfel. au numit-o Cei ce vor muri împreună. Cleopatra cerca pentru copiii săi domnia Egiptului. Am spus aceste câteva din multele anecdote despre Timon. luxul fastuos şi cheltuielile nebuneşti. Se citează si următorul epitaf al lui Calimah: Eu. în ea se înscriau prietenii ce doreau să moară împreună cu dânşii. om deştept şi iscusit să poarte vorbe de la un general tânăr la o femeie trufaşă şi mândră peste fire de frumuseţea ei. să se arate în ochii lui Octavian. Se lăsă de traiul acela timonian în mijlocul apei şi veni la curţile domneşti ale Clcopatrei. Timon cel ursuz.Oamenii spun ca el încă din viaţă a scris versurile acestea. căci se topiseră prietenii cei mulţi din jurul său. iar Antoniu îi cerea să-i îngăduie a trăi ca un cetăţean paşnic la Atena. Bănuieli grele se adunară în inima lui Antoniu. Atunci experimentă cu şerpii şi lua singură seama la fiecare probă. Au desfiinţat apoi societatea Inimitabililor şi au făcut alta. Tu. mă hlesteamă de îi place. ba. Făcea asta în fiecare zi. dus ferecat în ţara lui şi ucis acolo din porunca lui Octavian. cuteză chiar. Cleopatra prinse a sta ceasuri întregi de vorbă cu el şi a-i arăta o deosebită cinste. că degrabă a tost băgat la închisoare. îl biciui straşnic şi-l trimise la Octavian. scriindu-i că l-au înfuriat trufia şi dispreţul libertului şi că. iar până atunci se ameţeau în petreceri. Tyrsus. fară spasme şi fără gemete. În aceeaşi vreme îi trimiteau şi lui Octavian soli în Asia. În vremea asta veni Canidius singur la Antoniu şi-i aduse vestea că legiunile de la Actium sunt pierdute. el fusese mâna dreaptă a Cleopatrei şi prin el biruise dânsa gândul bun al generalului de a se întoarce la Octavian. că a trecut la Octavian cu legiunile şi cohortele sale şi mai auzi că şi ceilalţi regi l-au părăsit şi că nu-i mai rămăsese nimic dincolo de hotarele Egiptului. lui Antoniu. Dar nu-l mai tulburau asemenea veşti. Dar nu l-a putut scăpa Irod. sfatuit de Irod. Găsi din toate că numai muşcătura viperei produce o amorţeală şi un leşin greu. Când l-a trimis Antoniu la regele Irod. simţurile cad iute în toropeală şi cei muşcaţi seamănă cu oamenii cuprinşi de un somn din care greu îi poţi trezi şi scula. îl ai la tine pe libertul meu. Trimise împreună cu răspunsul şi pe un libert al sau. Curând veni apoi ştirea despre Irod. Tot prilejuri de banchete.

ce cheltuieli. Agripa îi trimitea scrisori după scrisori lui Octavian şi-l chema la Roma. dar la ziua lui. ce mese! Câţi musafiri veneau la masă săraci şi plecau bogaţi! În vremea asta. cum duşmanul răspunse. omul luă coiful şi platoşa. se uita liniştit şi aştepta cu nădejde că poate vor tace vreo ispravă. În revărsatul zorilor tocmise el singur pedestrimea pe culmile din faţa oraşului şi sta de privea la corăbiile sale ce. se alăturară vrăjmaşului. Privea Antoniu la întâmplarea asta şi iată că fu părăsit şi de călărime. ea . se uniră şi porniră împreună asupra oraşului. ca nişte vremuri ca acelea. Regina-i dărui o platoşă şi un coif de aur. robilor să toarne mai mult vin şi să fie mai veseli. Curând. să dea bătălia pe apă şi pe uscat deodată. şi grămădi peste ele câlţi şi făclii de răşină. smaralde. Aşezase tabăra lângă hipodrom. ce serbări. căci cine ştie de vor mai face asta şi mâine şi de nu vor sluji altor stăpâni! Cine ştie de nu vor fi lut fără viaţă. Ea însă i-a dat pe mâna lui Antoniu. abanosuri. se zice. Se uită la prieteni şi le văzu ochii înrouraţi de lacrimi. pe Cleopatra şi-i prezentă soldatul ce fusese cel mai viteaz în luptă. Socoti Antoniu a nu fi pentru el moarte mai frumoasă ca moartea de ostaş. acesta-i răspunse: "N-are decât să-şi aleagă felul morţii. se spune. de va pierde orice nădejde. porunci. veni la palat. de parcă ar fi fost o procesiune bahică. asupra Egiptului. îi mângâie şi le zise că nu-i va lua cu sine în lupta aceasta. pline de durere şi jale. hotărî. o sărută. Antoniu trimise si-l provocă din nou pe Oclavian să lupte ei doi. dar peste noapte fugi la Octavian. Se temu Octavian pentru averile acelea. Când a căzut Pelusium. Octavian prin Siria. Speriată de furia şi deznădejdea lui. ridică vâslele şi o salută. fildeşuri. în tăcerea adâncă a oraşului. La masă. spre a-i ucide. Spuneau oamenii că semnul acesta înseamnă că l-a părăsit pe Antoniu zeul pe care l-a iubit mai mult şi căruia voia săi semene. aproape de miezul nopţii. au răsunat deodată cântece din fel de fel de instrumente şi glasuri şi strigăte de oameni veselind şi chiuind. deci. să nu le pună foc şi să prăpădească atâtea comori femeia aceea. Antoniu a ieşit cu oastea din cetate. pe femeia şi pe copiii lui Seleuke. pedestrimea îi fu risipită şi el se retrase în oraş strigând că a fost vândut de Cleopatra acelora cu care el se tăcuse duşman de hatârul ei. războiul a fost amânat atunci.De atunci. ziua ei de naştere trecea aproape nebăgată în seamă. Astfel. a dat bătălia şi a gonit călărimea lui Octavian până în tabără. ce cu îngrijorare şi spaimă aştepta ziua. De aceea. aşa înarmat cum era. De aceea îi trimitea necontenit Cleopatrei de veste îndemnând-o să aibă bună nădejde şi să nu-i fie frică. adună în ele toate odoarele mai scumpe din haznaua domnească. Privea şi iată că văzu cum flota se apropie de duşman. perle. generalii săi prin Libia. lucru de nimic. În seara aceea. Mândru de biruinţă. aurării. argintării. căci toate-i sunt la îndemână". Cleopatra se feri a-i mai da pricină de bănuieli şi cu multă dragoste îl privea. căci se încurcau treburile acolo şi era nevoie de dânsul. cu velele întinse. cinamon. dar zorea şi el cu oastea spre Alexandria. a mers zgomotul mulţimii acesteia prin mijlocul oraşului până la poarta ce dădea spre duşmani şi acolo a răsunat o data tare şi apoi s-a potolit. în primăvară au pornit. spuneau oamenii că Seleuke l-a cedat cu ştirea Cleopatrei. pluteau să-ntâmpine vrăjmaşul. Zidise Cleopatra lângă templul zeiţei Isis un mormânt şi camere mortuare înalte şi frumoase. unde el caută o moarte cinstită mai mult decât biruinţa şi mântuirea. cum întoarseră corăbiile ai săi.

Cleopatra. îl culcă binişor şi începu să plângă. Eros. Antoniu era purtat în sus. de i-a vestit cel dintâi sfârşitul lui Antoniu şi i-a arătat cuţitul stropit de sânge. că multă vreme a avut toată puterea.se ascunse în mormânt şi trase obloanele întărite cu zăvoare şi chingi: lui Antoniu îi trimise ştire că a murit. Cleopatra însă nu voi să se dea în mâinile lui Proculeius. dintre toţi prietenii lui Octavian. spune cine a fost acolo de faţă atunci. cu dragă inima îngădui slugilor să-1 ridice. Ce jalnic era s-o vezi pe Cleopatra cum îşi rupea hainele. de-ar fi putut-o duce la triumful său. Se lăsă binişor pe pat. că nu -i e ruşine acum. tovarăş în atâtea lupte şi întreprinderi. îşi uitase durerile sale. după ce Antoniu s-a rănit şi a fost dus la Cleopatra. s-a strecurat binişor afară şi într-o fugă s-a dus la Octavian. împreună cu două femei. dar întoarse capul. îl va ucide. trimis de Octavian. Daca Antoniu înţelese că este vie Cleopatra. iar dânsa. Căci. Antoniu ceru vin să bea. Dacă s-a mai ostoit cu plânsul. pe când cei de jos o ajutau cu îndemnuri şi împărtăşeau în sufletul lor neliniştea şi chinurile ei. l-a pus suh haină. Fu dus pe braţe la uşa mormântului. îi ceru atunci săşi ţină cuvântul. că neputând-o face tu. îşi încorda braţele şi vedeai pe faţa ei chinul silinţei din răsputeri. pe nume Bros Demult. legănându -se în aer. Abia-şi dete sufletul Antoniu. Dar fugiră toţi din casă şi-l lăsară strigând şi zbătându-se până ce veni de la Cleopatra grămăticul Diomede. mai cu deosebire în Proculeius. trăgând să moară. De jalea lui. în mormânt. să nu-1 plângă pentru nenorocirea asta din urmă. un roman. privelişte mai de jale ca aceea: plin de sânge. Acela o crezu şi-si zise în sine: "Ce mai aştepţi. Lovitura însă nu-l ucise pe loc. cum se lovea cu pumnii în piept. Izbuti să-l ridice si să-l tragă la sine. "Îţi mulţumesc. de către un alt roman. sângele i se opri. să o ajute. ci se arată la o fereastră pe unde coborî o plasa şi o frânghie. Derketaios. Octavian ascultă. dar şi multă slavă aştepta. îşi întindea mâinile spre dânsa. de a fost biruit el. Bău şi începu s-o mângâie şi s-o sfătuiască: de nu-i vor cere lucruri de ruşine să-şi pună nădejdea mântuirii." Intră în casă. înfigând sabia în sine şi se rostogoli la picioarele lui Antoniu. se trase apoi mai în fundul cortului unde îl plânse pe omul ce-i fusese rudă. l-a trimis pe Proculeius poruncindu-i să pună mâna. şi-a chemat prietenii şi le-a citit. coleg de domnie. încercând să se apuce de ceva. cum se zgârâia cu mâinile ei. bărbatul ei. de va fi nevoie. de se poate. N-a fost. ci să-l fericească pentru tot binele de care s-a bucurat. pe dânsul. ci mult se nevoia Cleopatra. Antoniu îi răspundea totdeauna cu o trufie tăioasă. După aceea. După ce l-a adus lângă sine astfel. că se îngrijea de comorile ei." zise el si-şi înfipse cuţitul în pântece. singurele pe care le primise lângă sine. A luat apoi scrisorile. îl traseră în sus. dar mi-e ruşine că un general ca mine a fost biruit de curajul tău". Ea nu deschise uşa. unul din garda lui. mă-nveţi pe mine ce trebuie să fac. ca să vadă şi ei cum la propunerile drepte şi cuminţi ce-i făcea el. Eros ridică sabia ca şi cum avea să-l lovească. pe Cleopatra vie. L-au legat slugile. cum se întinse pe pat. a luat pumnalul. Avea un rob credincios. cu porunca să-l ia şi să-l aducă la dânsa. Acesta nu putu decât să se apropie de uşile ferecate cu lanţuri şi să vorbească cu dânsa prin uşa . cum îi săruta sângele de pe rană şi-l numea domnul ei. El îşi veni în simţiri şi-i rugă pe cei de faţă să-l omoare. Antoniu? Soarta ţi-a luat singura şi cea de pe urmă pricină a dragostei tale de viaţă. când veni Proculeius. Că a fost cel mai de seamă om. generalul ei. îşi descheie si-şi desfăcu platoşa: "O. ori că-i era sete ori că spera să moară aşa mai iute. îl silise să-i promită că. nu mă doare lipsa ta. Căci nu era lucru uşor pentru o femeie. fiindcă acum voi li lângă tine.

ce a întemeiat oraşul. căci avea din întâmplare la brâu un pumnal hoţesc. dar li se arăta toată cinstea cuvenită rangului lor. Ea cerea domnia pentru copiii săi. Atunci. ridică mâna să se înjunghie. sta cu faţa la pământ. după moartea Cleopatrei. merse de îi spuse lui Octavian. Le porunci să se scoale si zise că iartă poporului toate vinile. l-au supus la cazne până a spus. întâi pentru Alexandru. mormăind mereu versul: “Filosoful de-i cu minte. un libert al său. dar care pe nedrept pretindea a fi din Academie. îi spunea că-l cheamă Octavian la domnia Egiptului. dar Octavian n-a voit să-l ia de la Cleopatra. îi luă cuţitul şi-i căută hainele. Octavian intră în oraş discutând cu filozoful Areos şi ţinându -l de mână. a tăgăduit. Întrebat fiind. căruia îi spuse gândul ei adevărat. de hatârul prietenului său. cu mâinile sale. Proculeius sprijini o scară de zid şi intră pe fereastra pe unde îl vârâseră iemeile pe Antoniu. Se zice că Octavian chibzuia ce să facă şi Areos i-a recitat stihul: “Bună nu e niciodată policesaria. "Nu eşti dreaptă. sofist dibaci ca nimeni altul să vorbească nepregătit. după ce observă aşezarea locului. Oclavian îl trimise pe Epafrodites. l-a îngropat cu multă cheltuială şi pompă crăiască. Ci ea. fire aşa de blândă. Acesta veni la uşă şi lungi dinadins vorba. dar să nu-i lipsească nimic din traiul ei plăcut şi uşor. muri neîmpiedicată. În vremea asta. Regi şi generali mulţi cereau trupul lui Antoniu ca să-l îngroape. Cleopatra îl trimisese pe Caesarion. Teodor. Octavian nu putea suferi caracterul acestui om şi de aceea nu ascultă rugăciunea lui Arcos. mai mult ca să-l ferească pe Areos de invidie. şi-n al treilea rând. şi un dascăl al lui. Copiii Cleopatrei trăiau sub pază. De multă întristare şi durere (că i se umflase pieptul şi se umpluse de bube) o prinseră frigurile. care semăna eu Teodor.” Auzi Octavian şi-l iertă. Octavian i-a făcut deci lui Arcos această cinste şi multe alte rugăminţi i-a împlinit. cu poruncă straşnică să o păzească să nu se omoare. albă. — nici cu tine nici cu Octavian. De pildă cu Filostrate. spre a-1 face preţuit si slăvit de concetăţenii săi. acesta o ajută şi-o sfătui ce să facă. şi ucis. ." Totodată. cel născut din Fulvia. eşti prinsă de vie!" Ea se întoarse iute şi văzându-l. Avea dânsa un doctor de casă Olimp. Coborâse grabnic. Când i-au tăiat soldaţii capul. se bucură de boală că-i dădea pricină să nu mănânce şi putea. se îmbrăcă cu o manta ponosită şi se ţinu de Areos. Antifus. speriind-o că-i va ucide copiii. apoi pentru minunata frumuseţe a cetăţii. fiul lui Iulius Caesar. această deosebită cinste-i arăta el. s-a lăsat îngrijită şi hrănită de cine şi cum a vrut.” L-a ucis mai târziu. de frică să nu şi-i piardă. Areos. cu doi oameni. el ajută un filosof. căci îl lipseşti de prilejul să-şi arate multa lui bunătate şi-l ponegreşti socotindu-1 pe el. Filostrate îşi lasă o barbă lungă. — zise acesta. deci. Proculeius. A simţit însă Octavian şi-a ameninţat-o. Fu trimis Galus să se întâlnească cu ea. îi fu îngăduit să facă tot ce vroia. se sui pe o estradă dinadins făcută şi privi la mulţimea ce. dascălul său i-a luat o piatră scumpă de mare preţ. chiar la uşa unde stătea Cleopatra şi asculta poveştile lui Galus. cu multe bogăţii prin Etiopia în India. înlemnită de spaimă. el o încuraja şi o îndemna să aibă toată încrederea în Octavian. l-a adus cu minciuni la Rodos. Proculeius se repezi şi-i prinse amândouă mâinile. Feciorul lui Antoniu. pe care-o purta la gât şi a cusut-o la brâu. şi apoi l-au răstignit pe o cruce. Una dintre cele două femei închise cu ea îl observă şi strigă: "Sărmană Cleopatra. fu vândut de profesorul său. să n-aibă ascunsă vreo otravă. Merse în gimnaziu. ca pe un om prefăcut şi neîndurător. decât să-l mântuie pe acela de frică. Cleopatra.închisă. cum singur mărturiseşte într-o istorie despre aceste lucruri.

Octavian surâse şi-o potoli. amăgitul. La urmă. ci pentru Octavia şi Livia. de toate averile. însă. căci din miile de nenorociri ale viforoasei mele vieţi nau fost ceasuri mai amare şi mai pline de jale ca puţintică vreme ce-am trăit-o fară tine''. Tu. Cât am trăit. Omul zâmbi şi-i pofti să guste. se minunară. un intendent al său. pricepu că s-a întâmplat ceva. li spuse deci că-i lasă şi acestea şi că el va fi mai omenos decât are dânsa nădejde. Nu se topise cu totul. i se dădu voie şi fu dusă la mormânt. În vremea cinei veni un om de la ţară cu un paner. cu vocea tremurătoare şi privirea stinsă. Din întunecata amărăciune a inimii sale. lucea ceva ca o lumină de fulger. Dacă auzi aceasta. cu părul despletit şi faţa galbenă. Octavian. pe sânul ei erau urme multe de zgârieturi şi tot atâta jale era pe trup câtă era şi-n sullet. Dacă s-a îmbăiat. . iar eu.La puţine zile veni şi Octavian s-o vadă şi s-o mângâie. Dar. la Roma. "Dar nu-i îngrozitor. Seleuke. păstrat pentru triumful ce-l vor sărbători împotriva ta. ca în zilele ei cele bune. De acum libaţii şi îngrijiri nu mai aştepta. să te pot îmbuna şi îndupleca pe tine. căci erau frumoase şi mari. Dacă îi dovedi Octavian că nu-i aşa. După ce s-a saturat de plâns. şi nu suferi că duşmanul să se fălească cu trupul meu în triumlul lui. păzită fiind să nu sluţesc prin vaiete si bocete trupul acesta. când te-am îngropat aici. a plânge şi a se ruga. roabă. aici. îl rugă pe Octavian să-i îngăduie a face libaţii pe mormântul lui Antoniu. nu mă alunga. iar pe ea a hotărât s-o trimită împreună cu băieţii. gingăşia şi tinereţea îmbietoare a formelor sale. ce-l avea la dânsa. dar. ea a sărit îmbrăcată numai într-o tunică şi i-a căzut la picioare. parcă. O găsi culcată pe nişte paie aşternute direct pe pământ. mâinile mele erau libere. îi spuseră să intre şi să i le ducă reginei. murind. — când tu te pleci şi vii să stai de vorbă cu o sărmană femeie ca mine. noi schimbăm locurile unul cu altul. Aici se aşeză în genunchi lângă femeile sale de casă şi zise: "Iubite Antoniu. După masă. Ieşi încredinţat c-a înşelat-o. — zise ea. îl apucă de par şi-l plesni cu palma peste obraz. şi-i însenina o clipă mişcările fetei. Octavian. ca şi cum mult ar li dorit să nu moară. Acesta se înduioşa de nefericirea Cleopatrei. se lăsă alături şi el. în Italia. prinse a se jelui. i-a dat izvodul scris. Era între prietenii lui Octavian un tânăr de neam mare. nimic nu ne-a putut despărţi. O pofti Octavian să stea pe pat. pe mine. Când a intrat Octavian. Ascunde-mă la tine. o învinui că doreşte să ascundă scule de preţ. torn vinul pe mormântul tău. ca să am şi eu ceva să le dau. Începu dânsa a se apăra: zicea că toate le-a tăcut din silă şi din frică de Antoniu. încredinţaţi de buna lui credinţă. robii mei să vie şi să mă înviuuiască a fi pus deoparte ceva din podoabele femeieşti? N-am strâns. astăzi. splendid împodobită. pentru mine. se culcă să mănânce . nenorocita. Întâi purcese el singur să alerge în ajutor. te rog. ca să-i facă plăcere. Cleopatra îi trimise lui Oclaviau tăbliţele scrise şi pecetluite de ea: scorni apoi alte pricini să rămână numai cu cele două femei şi încuie uşa. Dar moartea fusese fulgerătoare. îngroapă-mă alături de tine. apoi se răzgândi şi trimise iute pe alţii să vadă. el. soţia ta. a pus coroana pe sicriu şi l-a sărutat. peste trei zile. Porunci apoi să i se pregătească baia. cum deschise scrisoarea şi dădu de jelanii şi rugăminţi s-o îngroape alături de Antoniu. ascultă atunci de rugămintea ei şi-i trimise pe ascuns ştire că Octavian pleacă pe jos prin Siria. dar ei. nefericită. vei odihni aicea. atunci ea sări. Masa. roman. Paznicii îl întrebară ce aduce şi el dădu frunzele deoparte şi le arată coşuleţe pline cu smochine. căci Cleopatra ţi le-aduce pe cele din urmă. Co rnelius Dolabella. căci numai liniştea mormântului voi gusta-o în patria ta. prin ele !" Octavian fu încântat: era sigur ca vroia să trăiască. de zeii ţării tale ne sunt de vreun ajutor şi sprijin (căci ai noştri ne-au părăsit).

în al doilea rând. Pare că şi Octavian a crezut în semnele acelea. a văzut-o şi-a zis: "Aici era. iar pe cealaltă." Nu mai rosti nici o vorbă şi căzu. răspunse ea. iar Agripa a luat-o pe fata lui Octavian. ea a sărit mânioasă şi-a muşcat-o de braţ. Acestea se povestesc despre moartea ei. numai Antilus. Aşa poruncise Cleopatra: să se arunce şarpele asupra ei fără să ştie. El a fost al cincilea urmaş din sămânţa lui Antoniu. Octavian a fost tare mâhnit de moartea reginei. lângă patul reginei. alţii trei ani peste cincizeci. care-i adopta copilul şi-l numi Nero Germanicus. şi că fierul l-ar fi purtat ascuns în păr. întinsă pe un pat de aur şi gătită ca o regină. Despre Antoniu unii spun că avea şase. unde era faţa casei şi ferestrele. Octavin şi-a luat fata şi a dat-o după Antoniu. tare cuminte şi frumoasă. care a ajuns a fi şi împărat pe urmă. căci a dat un prieten de-al ei 2000 de talanţi lui Octavian şi na avut nimeni voie a se atinge de ele. Din copiii lui Germanicus. nici alt semn de otravă. după ce avu cu Ahenobarhus un copil. pe acesta August îl înfiase şi-l făcuse şi ginere. şi fu ucis împreună cu femeia şi copilul său. cealaltă. bortelit. Pe Cleopatra. S-a săvârşit din viaţă Cleopatra la treizeci şi nouă de ani. Caius domni puţină vreme. iar pe Antoniu. încât cel dintâi în cinste la August fiind Agripa. Octavia. feciorii Liviei. Dacă a dat smochinele deoparte. născut din Fulvia. nici şarpele nu s-a găsit în odaie. aşa se cade strănepoatei atâtor regi. înţeleseră că paznicii nu bănuiesc nimic. a luat-o Drusus. Alţii spun că vipera era păstrată închisă într-un ulcior şi Cleopatra o îmboldea şi-o aţâţa c-un tuş de aur. Charmion?" "Tare inimos. iar Agripina. Deschiseră uşile şi o găsiră pe Cleopatra moartă. Porunci să fie îngropat trupul ei cu pompă regească. una numită Iras îşi dădea sufletul la picioarele ei. Acest Nero. Dar ce a fost. Octavian a primit şi a primit apoi şi Agripa. Din ei s-au născut Germauicus şi Claudiu. dar s-a minunat de tăria şi mărimea ei de suflet. Din cele două femei. alţii spun că ar fi avut dânsa otravă ascunsă într-un fier de încreţit părul. se mărită după Caesar Claudiu. tot din porunca lui şi roabele au fost îngropate cu cinste. deci!" şi a întins braţul gol să i-l muşte. Cum însă Marcelus a murit îndată după nuntă. căci la triumf s-a purtat şi statuia Cleopatrei. moartă. pe ceilalţi i-a luat Octavia şi i-a crescut împreună cu feciorii săi. Sigur e că nu s-a arătat pe trupul ei nici pată. Se răsti mânios unul: "Frumos e asta. domnise douăzeci şi doi. a măritat-o după Iuba. Aşa. cel mai distins rege. alături de Antoniu. de înţepături de dinţi pe braţul Cleopatrei. a fost ucis de Octavian. mai mult de paisprezece. spuneau unii c-ar fi observat dâra viperei înspre mare. Anton iu a lăsat şapte copii de la trei neveste. pe Lucius Domitius. pe al cărei braţ era încolăcită o viperă. iar Charmion. a ucis-o pe mama lui şi a fost cât pe ce să dea pierzării Imperiul Roman cu nebunia şi lipsa lui de ruşine. prea bine nu ştie nimeni. în al treilea urma Antoniu. Octavian socotea pe cine s-aleagă ginere credincios dintre prieteni. fata Cleopatrei. feciorul mai mare.Sosiţi în grabă. domnind în vremea noastră. Statuile lui Antoniu au fost doborâte toate. iar o fată i -o dăduse lui Agripa. aşa l-a ridicat. şi ca regină împreună cu Antoniu. Se zice că vipera a fost adusă odată cu smochinele acelea şi acoperită deasupra cu frunze. se clătina ameţită şi încerca s-aşeze coroana pe capul Cleopatrei. Octavia puse la cale ca Agripa s-o ia pe fata lui frate-său şi s-o lase pe a ei. Mai erau doua fete ale Octaviei şi Antoniu: pe una a luat-o Domitius Ahenobarbus. . iar ale Cleopatrei au rămas pe loc. feciorul Liviei şi copilul vitreg al lui Octavian. avusese două fete şi un băiat. din căsătoria cu Marcelus. Din ei. cu strălucirea ştiută. Alţii pomenesc de două semne negre şi tare mici.

Ştiinţa însă. tebanul. Căci nu numai în cursul vieţii lor au avut mari victorii şi grele prăbuşiri. dulcele de amar. util şi frumos. ci şi a ceea ce ce este nedrept. au căzut când nu se aşteptau şi s-au ridicat când nu sperau. Aşa spun cei mai mulţi. dar ţinta urmărită. ferească Dumnezeu. Ca şi Antigene. medicina nu se ocupă de boli. n-a trăit mult.283 Î. dar şi în moarte: unul a murit prins de duşman. spartanii îi sileau pe iloţi să bea la sărbători peste măsură şi-i aduceau la banchete. Asttel. De aceea. Demetrios. iar celălalt cât pe ce să pată acelaşi lucru . a justiţiei şi a cumpătării. după ce vom fi citit în istorie viaţa celor răi şi defăimaţi. fiind deopotrivă buni soldaţi. iar faţă de rest rămâne indiferentă ori se ocupă de el numai întâmplător. risipitori şi aroganţi. decât accidental si cu scopul de a realiza contrariul. Ştiinţele superioare însă. muzica de lipsa de armonie. predând elevilor săi flautişti şi buni şi răi. Simţurile nu se opresc la a deosebi albul de negru.DEMETRIOS (337 . Căci o găsim deopotrivă în ştiinţă ca şi în simţuri. ceva mai tânăr decât Demetrios. fiind judecătoare nu numai a ceea ce este drept. poate n-ar fi rău a introduce în aceste vieţi o pereche sau două de oameni ce au abuzat nebuneşte de puterea şi situaţia lor şi au dat vestite exemple de corupţie. mama lui s-a măritat îndată cu Antigon şi el a trecut drept feciorul acestuia. că numai naturile puternice sunt capabile atât de virtuţi ca şi de patimi într-adevăr mari. se îngrijeşte cu tot dinadinsul numai de ceea ce o priveşte. să ne desfătăm şi să ne încântăm cititorii prin varietatea picturilor. ci funcţia lor proprie e de a fi puse în mişcare de orice obiect cu care vin în atingere şi. după tată-său. fata lui Coragi. . nici politic. cum sunt a prudenţei.) Cei care întâia oară au asemănat ştiinţa cu simţurile. ca să le arate tinerilor ce dezgustătoare este beţia. În ceea ce ne priveşte. credem şi noi că-i vom imita şi privi mai cu dragă inimă pe oamenii de treabă. pe celălalt. care. darnici. nu că am voi. îmi par a fi înţeles foarte bine facultatea ce îi conduce în judecăţile lor. Filip. Iubind şi unul şi altul vinul şi femeile. solidul de lichid. ele o socot ca pe o prostească ignorare a tot ce este dator să ştie oricine vrea să trăiască o viaţă virtuoasă.H. nu se mulţumesc cu o moralitate nesprijinită pe cunoaşterea răului şi care încă se mai şi mândreşte de asta. flexibilul de rigid. Unii pretind că Demetrios n-a fost feciorul. Filip. obişnuia să zică: "aşa trebuie cântat" apoi "aşa nu trebuie'". bărbaţii aceştia au adeverit cuvântul lui Platon. dimpotrivă. odată puse în mişcare. ei au avut şi în norocul lor asemănări corespunzătoare. doi feciori: pe unul 1-a numit. socotim că a corupe pe unii spre a îndrepta pe alţii prin pilda lor nu-i nici omenos. să transmită creierului senzaţia. Totuşi. după frate-său. odinioară. ce credea că mai cu plăcere îi ascultă tinerii pe flautiştii buni după ce i-au auzit pe cei proşti. prin care noi putem lesne percepe elementele opuse în ambele categorii. urât şi păgubitor. multe au cucerit şi multe au pierdut. este alta. Cartea aceasta va cuprinde viaţa lui Demetrios Poliorcetul şi a triumvirului Antoniu. ci nepotul de frate al lui Antigon: căci fiind încă un copil în faşă când a murit tată-său. ci facem ca Ismenias. Antigon a avut cu Stratomke. prin deosebirile ce stabilesc. ce cu chibzuinţă-şi alege tot ce se potriveşte scopului său şi se fereşte de ce-i străin.

Mitridate!" El a înţeles şi noaptea a fugit în Capadochia. o probează fapta următoare. încât cel mai tare şi mai bătrân urmaş al lui Alexandru se fălea că nu se teme de feciorul său şi-i îngăduie să vină la el cu lancea în mână. casa asta n-a fost pătată de crime de acestea. tot aşa de ciudată era: îi speria şi-i încânta pe oameni în aceeaşi clipă. uitându-se în ochii lui. tot astfel. mai la o parte de prieteni şi. la masă era însă cel mai molatec rege. la el să-şi petreacă vremea împreună. mame. Faţa lui exprima o drăgălăşenie plină de seriozitate. se îmbina un aer de erou. Se întrista Demetrios dacă auzi vorba asta. era un fel d e postulat geometric. Acesta veni. ca pe unul ce era foarte harnic la războaie. Din respectul ce-l arăta mamei sale. Că în tinereţe a fost o inimă blândă şi că Demetrios şi-a iubit prietenii. război cu atât mai aprig şi mai aprins cu cât erau mai apropiaţi prin interese şi hotare. I se părea că merge pe un şes mare şi frumos şi că semăna pulbere de aur din care răsărea o mândră holdă aurie. Dar. căci îi închidea jurământul gura: îl trase încet. Cât despre uciderea fraţilor. îl puse să jure că va tăcea. mai ales între cele apropiate şi vecine. iată că vine Demetrios de la vânătoare: se apropie. se vedea că-l cinsteşte pe tată din iubire adevărată. Antigon petrecea în Frigia când auzi că Ptole meu a trecut din Cipru în Siria. şi-a ucis feciorul. Iar Antigon le zise cu glas tare solilor ce primiseră răspunsul şi tocmai plecau acum: "Spuneţi şi asta despre noi. ÎI trimise împotrivă-i pe fiul . unde împrăştia pustiul şi cucerea oraş după oraş. şi i se păru că aude nişte oameni ce -i spun că Mitridate a secerat holda şi a fugit în PontulEuxin. "Fugi. ceva ce te înspăimânta şi-ti plăcea totodată. Tulburat de visul acesta.Demetrios nu era aşa de înalt ca tată-său. timp de multe veacuri de om. aşa cum era. dar se şi pricepea să se bucure de toate plăcerile şi de dulceaţa păcii. ca de obicei. totuşi era destul de trupeş. copilul lui Ariobarzan. fiindcă Mitndale a pus mâna pe o ţară bogată si mare şi a întemeiat neamul regilor din Pont. îl chema pe fecioru-său. aşa-i de plină de bănuieli şi răutate. Antigon era odată ocupat şi vorbea cu nişte soli. scrise pe nisip cu vârful lăncii. nu din pricina puterii. Fermeca prietenii cu vorba lui la beţii. că n -a fost sculptor ori pictor care să-l poată face asemenea. mâhnit. Acesta-i un semn de firea dreaptă şi omenoasă a lui Demetrios. că ura şi iubirea menţin între ele eternă luptă şi neînţelegere. în vreme ce toate celelalte familii regale au fost pline de omoruri de feciori. la petrecerile cu femeile. cu deosebire pe Dionysos. îi spuse visul şi că-i hotărât să-l omoare pe Mitridate. Foarte muit îl iubea pe tatăl său. Un vis îl făcu pe Antigon să intre la bănuieli. De altfel. ca de pildă Antigon şi Ptolemeu. deşi neostenit şi îndrăzneţ la culme când era vorba de treabă. o gravitate de rege cu o vioiciune şi o semeţie tinerească inimitabilă. e drept că. dar nu era şi nici nu se arăta răutăcios. dintre urmaşii lui Antigon. Avea ca tovarăş de o vârstă cu el şi prieten. precum spune Empedocle. dintre toţi zeii. Numai Filip. îl sărută şi. Mitridate căuta să câştige bunăvoinţa lui Antigon. cum trăim unul cu altul'". le dădea a înţelege că tăria domniei şi dovada puterii sale este încrederea şi unirea dintre fecior şi părinte. se aşeză lângă dânsul. când erau numai ei amândoi. De aceea năzuia dânsul să-l imite. se întoarse curând înapoi şi nu mai văzu decât miriştea goală. cu suliţele în mână. soţii. obişnuit şi admis de regi pentru siguranţa lor. Umbla el aşa. Demetrios nu cuteza a-i spune. care a fost stârpit de romani după opt generaţii. Nu mult după aceea soarta a împlinit visul lui Antigon. avea însă o faţă şi un cap aşa de frumos. pe Mitridate. că-i era tare drag prietenul. Firea lui. urmaşii lui Alexandru erau într-un veşnic război unii cu alţii. Aşa de mult nu poate suferi puterea domnului părtaş. în sistemul său despre elemente.

ci să i-o plătească la fel. Coborî apoi spre mare poruncind soldaţilor să ia din ţară tot ce pot şi tot ce vor. îi alergă iute în ajutor şi-l despresură. în vârstă de douăzeci şi doi de ani. să-l alunge cu totul din Siria pe Demetrios. un căpitan al lui Ptolemeu. Tânăr şi neştiutor. trecu Eufratul şi merse iute asupra Babiloniei. Era încântat de victorie: nu atât prin cele ce avea să ia. ci numai pentru glorie şi domnie. strânse oaste nouă. Bună şi frumoasă treabă a fost asta. nu-i părea bine atâta de averile şi slava biruinţei. s-a rugat zeilor să nu-i rămână multă vreme dator lui Ptolemeu cu facerea asta de bine. acum însă va trebui să lupte cu oameni în toată firea". învăluit prin pustiuri fără apă. care atunci pentru întâia oară avea să conducă o oaste într-un război de seamă. el nu-şi pierdu curajul. o înarmă. ci i-a răspuns: "scara frumoasă şi neclintită este bunăvoinţa. acolo. La puţină vreme după aceea veni Kiles. ce purtase războaie grele şi multe: fu învins la Gaza şi pierdu opt mii de prizonieri şi cinci mii de morţi. socotind că va găsi Mesopotamia fără apărare. Demetrios. primindu~le. cu oaste multă. Fu trimis apoi de părintele său spre a-i supune pe arabii nabateeni. În vremea asta Seleuke. le-au cheltuit în Grecia pentru glorie şi cinste. bine ar face s-o ţie pentru ei. ca pe o scară pe care să se suie în Grecia. umplu de spaimă tabăra şi o luă cu asalt. o deprinse cu trebile ostăşeşti şi ţinu în frâu cetăţile ce se clătinau în credinţa lor. prin fapta asta a întărit domnia lui Seleuke: căci a pustii o ţară şi a o părăsi înseamnă că nu vrei s-o păstrezi. Dar. Când au hotărât să plutească spre Atena. Şi. Demetrios. nu s-a împotrivit când i-a cerut voie să dea bătălia a doua oară. Antigon auzind de luptă zise: "Ptolemeu a biruit nişte copii fără mustaţă. Demetrios. cât îi plăcea că se va plăti şi binefacerea şi omenia ce-i arătase Ptolemeu. Dar Antigon nu l-a ascultat. alungă soldaţii lui Seleuke şi puse în ea şapte mii de ostaşi de ai săi. Dar bagajele le trimise înapoi Ptolemeu împreună cu prietenii prinşi. Dar n-a făcut nimic până ce n-a scris şi n-a cerut îngăduinţă de la tatăl său. ca un căpitan albit în războaie şi trecut prin toate. Biruinţa asta l-a izgonit din Siria pe Ptolemeu şi l-a făcut pe Antigon să se pogoare de la Kelene dorind să se bucure de victorie şi să-şi vadă feciorul. Fiindcă Ptolemeu asedia Halicarnasul. lumina de strajă a lumii. cum ar fi făcut vreun alt tânăr. îi trimise şi o vorbă cuminte şi omenoasă: că nu pentru orice se bat ei. Demetrios porni fără să-l simtă duşmanul. Dacă i-a dat voie să facă ce-a şti şi cum o vrea. că erau două. de unde fusese gonit de Antigon. trecu prin grele primejdii. ci. Atena însă. Totuşi.său. A prins şapte mii de soldaţi şi a luat o pradă nespus de bogată. i-a încărcat cu daruri pe Kiles şi pe prietenii lui şi i~a trimis acasă. S-a născut apoi în inima lor nobila pornire de a elibera întreaga Eladă robită de Cassandru şi Ptolemeu. dânsul trebuia să lupte cu un general ieşit din şcoala lui Alexandru. cuprinse o cetate. cât mai iute. îl atacă pe neaşteptate. curând vesti-va omenirii gloria faptelor noastre". ca să nu-şi piardă băiatul curajul. ci prin cele ce putea da înapoi. Pierdu chiar şi cortul cu banii şi toate bagajele. un prieten i-a zis lui Antigon: de or putea lua cetatea aceasta. ce dobândise şi stăpânea acum împărăţia Babiloimlui. Nici un rege n-a purtat un război mai frumos şi mai drept decât acesta: că bogăţiile ce le-au adunat umilindu-i pe barbari. . purcese cu oaste multă să puie sub jugul său neamurile vecine cu India şi ţările Caucazului. deşi biruit chiar de la prima încercare. de care nu mai avea nici o grijă după biruinţa aceea. firea lui ce nu se tulbura şi nici nu se speria de nimic i-a înspăimântat pe barbari şi s-a întors luându-le pradă multă şi şapte sute de cămile.

Mergea spre Atena Demetrios cu cinci mii de talanţi de argint şi o flotă de două sute cincizeci de corăbii. Aici auzi că ar dori să-l vadă Cratesipolis. femeie foarte frumoasă ce locuia atunci la Patras. Schimbarea aceasta de lucruri îl făcu pe falerian să se teamă mai tare de concetăţenii săi decât de vrăjmaş. Duşmanii i-au luat cortul. Târziu. Atena îşi primi din nou constituţia democratică după cincisprezece ani. în Munichia era o garnizoană. şi s-au dus.'' Toţi robii. înainte de a elibera oraşul şi a goni garnizoana el nu va intra în 1) Targhelion corespundea perioadei 15 aprilie . în vălmăşagul acestor treburi îşi aduse aminte de filosoful Stilpon. răspunse el în grai laconian. Plutind cu noroc şi pază ajunse Demetrios în faţa Pireului la 26 ale lunii Targhelion fără ca nimeni să bage de seamă. cum ceruse el. adună poporul şi restabili vechea constituţie. Într-o zi. oraşul liber". "Adevărat. Toţi tăcură. Se despărţi apoi şi de ei si-şi întinse cortul mai la o parte. alergară generalii să se împotrivească. Demetrios se îngriji de toate. Oastea lui Demetrios falerianul nu stătu nici un minut pe gânduri de a-l primi pe învingător. EI făcu semn de pe corabie şi ceru tăcere şi linişte. un prieten al tatălui său. îl numiră binefăcătorul şi mântuitorul lor. să alunge garnizoana macedoniană. El intră. ÎI chemă deci la sine şi-l întrebă de nu i-au luat soldaţii săi ceva. Prinseră de veste nişte duşmani şi-l atacară când nici nu se aştepta. în vremea scursă de la . văduva lui Alexandru. speriat. o cuprinse. cu banii ce erau înăuntru. cum e firesc când o cetate e nevoită să lupte cu duşmani ce debarcă pe neaşteptate. Demetrios dădu afară garnizoana macedoniană si eliberă cetatea. apărată de oastea lui Cassandru. Stilpon. Când s-au ivit în zare corăbiile. Se făcu învălmăşeală. cunoscând greşeala. bărbat ce avea faima că vrea să trăiască până la sfârşit o viaţă fără zbucium. Atunci atenienii îl poftiră şi-l primiră în oraş. Toate gurile portului erau slobode: Demetrios intră în port. răspunse el. fuseseră furaţi. cu chiote-l poftiră să pogoare din corabie. chiar de nu şi-ar fi ţinut nici una din făgăduieli: trimise totuşi o solie ca să-l roage. cu toată dorinţa ce o are încinse Munich ia cu şanţ şi val şi-şi îndreptă liota spre Megara. Astfel. aruncă pe umeri o manta rufoasă şi o rupse la fugă. El. îl trimise cu pază bună la Teba. prin crainicul ce sta alături. să le dea înapoi legile şi constituţia strămoşească. făgădui c-are să vină din partea tatălui său o sută cincizeci de mii de medimne de grâu şi lemnul trebuitor construcţiei a o sută de trireme. "Nu. Cât despre sine. alungă oastea şi-i dărâmă întăriturile. Demetrios îi vorbi prietenos soliei şi la întoarcere-i dădu să-l însoţească pe Aristodem. vesti că l-a trimis părintele său să aibă norocul să-i dezrob ească pe atenieni. Auzind aceste cuvinte mulţi lăsară îndată scuturile la picioare şi aplaudară. apro ape. Lăsă deci oastea în faţa Megarei şi se duse însoţit de câţiva soldaţi mai sprinteni. dânsul. Demetrios din Falera guverna oraşul în numele lui Cassandru. şi cu mult respect pentru gloria şi virtutea acestui bărbat. căci n-am văzut pe nimeni ducându -se cu ştiinţa mea. toţi credeau că sunt ale lui Ptolemeu şi se pregăteau a le primi cu alai. scăpând ca prin urechile acului să nu fie prins în chip ruşinos din pricina nestăpânirii poftelor. acum oricine îl putu vedea bine." Se întoarse apoi iarăşi la Munichia. ce fusese feciorul Polisperei. zise că. căci nu ne-ai lăsat nici un rob. După ce au luat Megara. îi vorbea Demetrios cu multă prietenie lui Stilpon şi la despărţire-i zise: "Vă las.15 mai cetate. se apucară soldaţii de prădat şi numai cu multe rugăminţi au putut atenienii să-i scape pe megarieni. ca să nu o vadă nimeni pe femeie când va veni la el.

războiul lamiac până la bătălia de la Kranon, în aparentă fusese un regim oligarhic, de fapt însă, din pricina puterii lui Demetrios din Falera, o adevărată monarhie. În ceea ce-l priveşte pe Demetrios, aşa de mare şi strălucit prin facerile sale de bine, l-au făcut urâcios şi nesuferit atenienii prin lipsa de măsură în onorurile ce i-au votat. Căci întâi şi întâi ei au dat titlul de rege lui Demetrios şi Antigon, titlu de care se feriseră amândoi şi care până atunci fusese purtat numai de adevăraţii coborâtori din Filip şi Alexandru, neatins si neluat de ceilalţi urmaşi. Singuri dânşii i-au pus în rândul zeilor mântuitori şi desfiinţând arhontele eponim, magistratură strămoşească, au ales în locu-i un preot al zeilor mântuitori, al cărui nume să fie pus în capul decretelor şi contractelor. Au votat să fie ţesut chipul lor, alături cu al zeilor, pe vălul Atenei. Locul unde s-a pogorât întâi din car, l-au sfinţit şi au clădit pe el un altar, numit al lui Demetrios Pogorâtul. Pe lângă cele zece triburi au mai făcut două: demetriad şi antigoniad şi au urcat la şase sute numărul senatorilor, căci fiecare trib îşi alegea cincizeci de membri. Dar urâtă din cale-afară a fost născocirea lui Stratocle, autorul, de altfel, al tuturor acestor subţiri şi înţelepte linguşiri: el a propus şi a făcut să se voteze ca deputaţii trimişi prin decretul poporului la Antigon să se numească teori, ca şi cei ce duc jertfele tradiţionale în numele cetăţilor, la Pythia şi Olimpia, în vremea serbărilor eline. De altminteri, Stratocle acesta era un om fără ruşine, un stricat; el credea că imită prin caraghioslâcurile şi prin neobrăzarea sa în faţa poporului libertatea în gesturi şi cuvinte a vechiului Cleon. Luase ţiitoare în casă pe-o femeie stricată, Filaria; odată-i cumpără aceasta din piaţă, pentru masă, creier si gât. "Doamne, zise el, ai târguit mingii cu care ne jucăm noi, oamenii politici." Când au fost bătuţi atenienii în lupta navală de la Amorgos, dânsul se grăbi să ajungă înaintea curierilor, trecu încoronat prin Ceramic şi vesti poporului că au biruit, făcu să se decreteze apoi acordarea de jertfe de mulţumire zeilor şi să se împartă, fără plată, carne triburilor. Când au sosit pe urmă cei ce aduceau rămăşiţele flotei sfărâmate şi când poporul mânios îi ceru socoteală, el, fără să-i pese, înfruntă strigătele mulţimii înfuriate: "Ei! Aţi păţit ceva dacă aţi petrecut două zile?" Iacă, aşa era de neobrăzat Stratocie! Dar au fost şi alte linguşiri ce "frigeau mai tare ca focul", cum zice Aristofan. Unul, nu mai ştiu cine, întrecu în slugărnicie pe Stratocle: el făcu o lege ca să fie primit Demetrios, de câte ori ar veni la Atena, cu jertfele şi darurile cuvenite lui Demeter şi lui Dionysos, iar atenianul ce-i va întrece pe ceilalţi prin luxul şi cheltuiala găzduirii, să capete din visteria statului o sumă de bani pentru ofrandă. În sfârşit, au schimbat numele lunii Munfchfon în Demetrioii, ultima zi a fiecărei luni au numit-o Demetrinde, iar sărbătorii Dionysiace i-au dat numele Demetrince. Zeii au arătat multe semne: a venit un vârtej şi-a rupt în două, pe când îl duceau prin Ceramic, vălul zeiţei pe care hotărâseră dânşii să se pună chipul lui Antigon şi Demetrios, alături cu al Atenei şi Zeus. În preajma altarelor acelora, pământul se acoperi de cucută, buruiană ce nu prea creşte altfel prin locurile acelea. În ziua când serbau dionysiile, a trebuit să se risipească alaiul din pricina frigului mare şi nepotrivit cu vremea; căci a căzut o brumă groasă, care a stricat nu numai viile şi smochinii, dar şi grânele toate, fiind aproape neînspicate. De aceea Philippide, duşmănindu-1 pe Stratoclce, a scris cu prilejul acesta, într-o comedie, următoarele versuri împotriva lui:
Acel, din a cărui pricina cade bruma pe vii, Nelegiuitul, din a cărui vina pieptul se rupe în două, Cel ce a zeilor cinste la oameni o da, Acela nu comedia, ci poporul primejduieşte.

Philippides era prieten bun cu regele Lysimah: de hatârul lui, multe bunătăţi dăruise Craiul poporului atenian. Credea Lysimah că are să-i meargă bine de-l întâlnea pe

Philippide când pornea la vreo treabă ori la război. Era şi o fire cinstită şi cuminte poetul acesta şi nu-l plictisea pe rege, nici nu se arăta linguşitor şi slugă plecată. Odată, Lysimah stătea ca el de vorbă prieteneşte şi-i zise: "Philippide, spune ce să-ţi dau din ce am eu? "Ce vrei, răspunse acesta, nu mai tainele tale nu." Înadins i-am pus unul lângă altul pe Philippide si pe Straloclc, pe omul ce vorbeşte de la tribună lângă cel ce vorbeşte de pe scenă. Dar, din toate onorurile, iată unul ce trece orice margine şi nu se mai înţelege: Dromoclide din Sfeta propuse ca în ceea ce priveşte dedicarea scuturilor de la Delfi să se consulte oracolul lui Demetrios. Voi transcrie înseşi cuvin tele decretului: "Într-un ceas bun! A hotărât poporul să aleagă un atenian, care să meargă la Mântuitor şi, după rostirea rugăciunilor obişnuite, să-l întrebe pe Demetrios Mântuitorul, cum va face în chip mai pios, mai bine şi mai grabnic consacrarea ofrandelor; orice va hotărî el, poporul va face întocmai". Astfel, bătându-şi joc, l-au scos din minţi pe Demetrios, care nici altminterea nu era teafăr la cap. Neavând nici o treabă atunci în Atena, se însura cu Euridice, o văduvă care se pogora din neamul vestitului Miltiade; ea fusese măritată cu Ofeltes, despotul Cirenei şi, după moartea soţului, venise înapoi la Ate na. Atenienii socoteau că-i mare cinste şi un hatâr nunta aceea pentru oraş. La însurat însă era totdeauna gata Demetrios şi avea mai multe neveste deodată; dar mai cinstită şi ţinută în seamă era Fila, din pricina tatălui ei, Antipater, şi a fostului ei bărbat, Crater, singurul din toţi urmaşii lui Alexandru ce lăsase după sine mai multă părere de rău în inima macedonienilor. Tatăl său l-a hotărât pe Demetrios, ce era tânăr de tot, să o ia de nevastă pe Fila, femeie trecută aproape. Lui nu-i prea era pe plac şi Antigon, se zice, i-a şoptit la ureche parodiind un vers al lui Euripide: Un folos de urmăreşti, trebuie să te însori, potrivind la măsură în loc de "trebuie să fii rob" pe, "trebuie să te însori". Dar, astfel o cinstea şi pe Fila; cât şi pe celelalte neveste, căci în faţa lumii trăia fără ruşine cu toate hetairele, ba şi cu femei măritate. Pentru nestăpânirea asta n -a fost rege mai ocărât ca el pe vremea aceea. Fiindcă l-a chemat tatăl său să facă război cu Ptolemeu pentru Cipru, n-avu încotro şi trebui să asculte: nu-i părea însă bine că părăseşte războiul Greciei, mai frumos şi mai glorios. Trimise solie la Cleon, general al lui Ptolemeu, ce comanda oştile din Corint şi Skyon, şi-i dădu bani ca să lase oraşele libere, dar acela nu primi. Atunci se îmbarcă, luă oaste şi porni iute spre Cipru, unde-l întâlni pe Menelaus, fratele lui Ptolemeu, dădu lupta şi-l bătu. Veni apoi însuşi Ptolemeu cu multă pedestrime şi multe corăbii, începură cu ameninţări şi schimburi de cuvinte fanfaroane. Acela îi spunea lui Demetrios să plece înainte de a fi călcat în picioare de oştile sale. Demetrios îi răspundea că-i îngăduie să plece de-şi retrage garnizoanele din Corint şi Skyon. Dar nu numai dânşii, ci toţi craii aşteptau cu grijă sfârşitul acelei bătălii; căci victoria avea să aducă biruitorului nu numai Ciprul şi Siria, dar şi puterea supremă şi fără margini peste toţi şi peste toate. Ptolemeu înainta cu o sută cincizeci de corăbii şi porunci lui Menelaus ca, atunci când lupta va fi în toi, să iasă din Salamina cu şaizeci de vase, să lovească în spate flota lui Demetrios şi s-o învălmăşească. Demetrios aşeză în faţa celor şaizeci de corăbii zece, destul spre a le împiedica să iasă, fiind îngustă gura portului; pe capurile ce înaintau în apă puse pedestrimea, iar în largul mării desfăşură flota de o sută optzeci de vase. Printr-un atac viguros şi năpraznic rupse frontul lui Ptolemeu: acesta, învins, abia putu

fugi cu opt corăbii, singurele care au scăpat. Celelalte au fost avariate în luptă, iar şaptezeci au fost prinse cu oameni cu toi. Din mulţimea de servitori, prieteni, femei, arme şi maşini, găsită pe vasele de transport ce şedeau cu ancorele aruncate, nimic n-a scăpat: tot a luat Demetrios şi a dus în tabăra sa. Printre femei se afla şi vestita Lamia; la început, fusese preţuită pentru arta ei, ca una ce cânta minunat din fluier, iar mai pe urmă slăvită pentru încântatearea-i frumuseţe, în vremea aceea, frumuseţea i se cam trecuse iar Demetrios era mult mai tânăr decât ea; totuşi, prin graţia ci, aşa de bine îl prinse în mreje şi asa-l stăpâni, încât Demetrios, îndrăgitul atâtor femei, numai pe dânsa o iubea. După lupta de pe mare, Menelaus nu mai avu chip de împotrivire, ci cată să-i dea lui Demetrios Salamina, cu flota şi oastea ce număra o mie două sute de călăreţi şi douăsprezece mii de pedestraşi. Acestei frumoase şi mare biruinţe, i-a adăugat Demetrios podoaba omeniei şi blândeţei sale: i-a îngropat cu pompă pe duşmanii morţi, a slobozit prinşii, a dăruit atenienilor din prada o mie două sute de armuri. Ca să ducă ştirea victoriei părintelui său, l-a trimis pe Aristodem din Milet. Acesta era curteanul cel mai meşter în linguşiri; iar atunci, ea să dea mai multă strălucire faptului, a născocit una care le-a pus vârf la toate: cum veni de la Cipru, nu lăsă corabia să se apropie de ţărrn, ci o propti cu ancore în largul mării şi dădu aspre porunci să nu se urnească nimeni. Se coborî singur într-o luntre şi pleacă spre Antigon, care aştepta cu nerăbdare sfârşitul bătăliei, frământat de îndoială şi grijă, cum e firesc la un om ce-şi pusese în cumpăna norocului atât de mari interese. Ştirea că vine Aristodem mai tare l-a tulburat încă, şi greu îl răbda inima să rămână acasă; îi trimitea unul după altul slujitori şi prieteni să-l ispitească să spună ce-a fost. Dar un cuvânt nu răspundea nimănui Aristodem ci, încet şi cu o faţă de pe care nu puteai ghici nimic, în tăcere adâncă mergea. Speriat cu totul şi nemaiţinându -se cu firea, Antigon îi ieşi înainte la uşă lui Aristodem, care tocmai intra în palat, urmat de multul norod ce alerga înspre acolo. Când fu lângă rege, întinse dreapta si zise cu ifos: "Să trăieşti, rege Antigon! L-am biruit pe Ptolemeu în lupta navală, avem Ciprul si şaisprezece mii opt sute prizonieri". Iar Antigon: "Să trăieşti şi tu! Dar, pe Zeus, îţi vei primi pedeapsa că ne-ai chinuit aşa, căci îţi vei lua mai târziu răsplata bunei ştiri" Imediat, norodul întreg cu urale şi chiote îi proclamă regi pe Antigon şi pe Demetrios; îndată prietenii i-au pus coroana pe frunte lui Antigon, iar lui Demetrios îi trimise părintele său diadema şi-i dădu într-o scrisoare titlul de rege. Cei din Egipt, când au auzit, l-au proclamat şi dânşii rege pe Ptolemeu spre a nu părea abătuţi de înfrângere. Ceilalţi urmaşi se grăbiră care mai de care să-şi ia titlul acesta. Lysimah începu să poarte coroană, iar Seleuke, ce până atunci, numai cu barbarii se purta ca un rege, începu şi cu elenii a se arăta la fel. Numai Cassandru, cu toate că şi în vorbă şi în scris toţi îl numeau rege, îşi iscălea scrisorile ca şi mai înainte. Nu schimbaseră dânşii numai haina şi numele: altfel simţeau, altfel gândeau; erau mai fuduli cu oamenii, mai semeţi în vorbe; ca si actorii tragici ce schimbă odată cu haina şi mersul şi chipul de a sta culcat şi tonul. Mai aspri erau acum în poruncile lor şi lepădară masca familiarităţii ce făcea să apară mai blândă şi mai puţin supărăcioasă pentru supuşi puterea lor. Iată ce urmări şi ce schimbări aduse pe tot întinsul pământului glasul unui singur linguşitor! După victoria lui Demetrios la Cipru, cu trufaşe gânduri purcese curând Antigon asupra lui Ptolemeu, în fruntea a numeroase oşti, în vreme ce feciorul său se ţinea pe lângă ţărm cu multe corăbii, în ce fel avea să se termine acest război, i s-a arătat în vis lui

asediat de acela. copile. le semăna şi le răsădea el singur în grădinile regale şi se străduia să cunoască proprietăţile sucurilor. Voia să aibă tot ce-i trebuie şi din belşug. împresuraţi multă vreme de el. tot mai încet. au cerut vreo două hefepole să aibă amintire şi de puterea lui şi de vitejia lor. Regii părţilor se mândreau că singuri îşi făureau si-şi ascuţeau vârfurile de săgeţi. Se făcea că Antigon. O dată. iar pe mare. Astfel. iar. pictau ori sculptau. era acum în stare să biruie toate greutăţile şi se făcea a nu vedea desfrâul. omeagul şi suliţica. dar curgere din Tasos ori din Chios?" Altă dată i se spuse că-i bolnav şi se duse să-l vadă. Se spune că. că abia se mai mişca. la uşă dădu peste un băiat frumos. când beau şi se îmbată. norocos şi încercat în lupte. Minte născocitoare şi ochi ager. iar la maşinile sale de asediu se uitau cei înconjuraţi ca la nişte comedii. de aceea îşi trimitea feciorul. în vremea când o îndrăgise el tare pe Lamia. alerga într-o cursă dublă. Era atunci Antigon aproape de optzeci de ani. Sciţii. Demetrios. nu risipea în jucării de copil ori în inutile ocupaţiuni iubirea sa înnăscută pentru arte. iar muchiile înalte de şaizeci şi şase de coţi ce . căci l-a necăjit o curgere "Am auzit. Probă sunt faptele următoare: Lysimah. luxul şi zaiafeturile lui.Mediu. Intră. se aşeză lângă el şi-i pipăi pulsul. bătut de straşnice furtuni. Demetrios îi zise că tocmai acum l-a lăsat fierbinţeala. Mărimea lor îi umplea de uimire chiar şi pe prieteni. după ce au făcut pace. când trecu pe lângă semn se simţi aşa de slab şi gol de suflet. băuse câteva zile în şir şi-i spunea că n-a ieşit din casă. El apropiase de ziduri cea mai mare maşină de război: în formă de piramidă trunchiată. "Tocmai. pătrată la bază. Dacă le-a văzut. îşi petrecea vremea lucrând măsuţe ori lampiţe. Căci. la Demetrios chiar lucrurile făcute de mână aveau ceva regesc şi meşteşugul său nu era lipsit de un fel de măreţie. zbârnâie coardele arcurilor spre a trezi curajul adormit de plăceri. copile". când treburile îi dădeau răgaz. când navea treabă. a plecat minunându-se. se văzu în primejdia de a fi aruncat pe ţărmuri stâncoase şi fără po rturi. nu le amesteca unele cu altele şi era neîntrecut la pregătirile războiului. Rhodienii. repede şi cu vioiciune la început. Operele sale vădeau înălţimea si cutezanţa gândului unite cu o mare risipă de artă: erau vrednice şi de mintea şi de averea şi de mâna unui rege. dar la războaie era cumpătat ca un înţelept. El se lovi într-adevăr pe uscat de multe greutăţi. acesta-i zise zâmbind: "Parcă ai săruta-o pe Lamia. care. De două lucruri nu se sătura niciodată: de a avea maşini şi corăbii uriaşe şi de plăcerea de a le privi. Eropos din Macedonia. nu atâta din pricina bătrâneţii. Stăteau şi se minunau duşmanii privind corăbiile sale cu câte cincisprezece sau şaisprezece rânduri de lopeţi ce pluteau pe lângă ţărmul lor. Demetrios însă. cu laturile de jos lungi de patruzeci şi opt de coţi. am întâlnit-o şi eu la uşă când ieşea!" Trecea uşor peste asemenea lucruri de hatârul destoiniciei sale. se întoarse de la un drum şi-l sărută pe tată-său. venise cu oaste să despresoare oraşul Sole din Cilicia. cu toate oştile sale. greoi. Atalus Filometor cultiva ierburi otrăvitoare şi nu numai măselariţa ori ştirul. în vreme de pace. răspunse Antigon. Demetrios se afunda cu nepăsare în plăceri până peste cap. ori se deda petrecerilor ori afacerilor serioase. prietenul lui Antigon. ca alţi regi ce cântau din fluier. Se războia cu rhodienii fiindcă se aliaseră cu Ptolemeu. Părea totuşi un general mai priceput la pregătirea oştilor decâ t la întrebuinţarea lor. pierdu corăbii multe şi se întoarse fără ispravă. frumuseţea lor îi încânta parcă şi pe duşmani. Mergea anevoie la oaste. cât din pricina trupului său mătăhălos. ale seminţelor şi să le culeagă la vreme. ci şi cucuta de apa. apoi încet. craiul ce-l ura cel mai tare pe Demetrios. trimise şi-l rugă să-i arate maşinile şi corăbiile făcând manevre. Ei bine.

cu-n zgomot asurzitor: umplea de spaimă sufletul şi desfăta totodată ochiul privitorilor. legă prietenie cu beoţienii. Meşterul Zoii. ţeapănă şi cumpănită. pe cealaltă i-o dădu lui Alchim din Epir. Tot în războiul acesta cu rhodienii i s-au adus din Cipru două platoşe de fier. veniră deci tocmai la vreme atenienii de-i împăcară şi aşezară prietenie între rhodieni şi Demetrios. n-ai putea dumneata duce pe fiumeu într-o casă mai largă?" . singurul ce purta o armură de doi talanţi. fiind în război cu Filip şi prinzând nişte ştafete ale aceluia. dânsul a murit la Rhodos. La întoarcere. Maşina era îmbâcsită cu ostaşi iscusiţi în tot felul de lupte. unde Cassandru îşi avea garnizoanele. covoarele şi hainele ce erau în ea.mergeau îngustându-se la vârf. Se zice că şapte ani muncise Protogene la tabloul acela şi că Apelles. partea ce venea spre duşman era deschisă şi la fiecare etaj avea portiţe mici prin care împroşcau vrăjmaşul cu fel de fel de săgeţi şi suliţi. şi-l găzduia. care. el veni şi locui aici. îi găsiră şi acum noi şi nemaiauzite linguşiri. Îl chemau pe Demetrios atenienii. îi eliberă pe elenii de dincoace de Porţi. Trimiseră rhodienii un sol şi-l rugară să-i cruţe. târziu. odată. Astfel hotărâră să locuiască Demetrios în epistodomul Partenonului. ce operă minunată! Dar n-are graţia aceea prin care picturile sale ar atinge cerul". Rhodienii se săturaseră acum de război şi-i era lehamite şi lui Demetrios. chipurile. decât unei astfel de capodopere. dar îl chemă pe ofiţerul cu încartiruirea şi-i zise: "Mă rog. îl fugări până la Termopile. în lupta de lângă teatru. Veni Demetrios cu trei sute treizeci de corăbii şi multă pedestrime. căci zeiţa Atena îl primea. îl goni pe Cassandru din Atica. luaseră şi citiseră toate celelalte scrisori. numai o zgârietură uşoara se zărea. cu scopul de-a nu fi nevoiţi a merge asupra lui Ptolemeu. Filip. cântărind fiecare patruzeci de mine. îi risipi oastea şi cuprinse şi Heracleea ce se predase singură. Demetrios le răspunse că mai degrabă ar da foc portretelor părintelui său. Acest tablou a fost dus la Roma împreună cu altele şi a pierit într-un incendiu. împărţite în odăi. nu-i suflă un cuvânt aceluia. continua totuşi războiul. cum înţelese. pe timpul acela Protogene din Caunia un tablou cu privire la Ialissos şi era tocmai aproape să-1 termine. era în gazdă într-o casă unde se aflau trei femei tinere. Înăuntru erau mai multe caturi. n -a făcut-o. dar pe a Olimpiei i-o trimiseseră cu pecetea neatinsă. fratele lui. mânios împotriva lor din pricină că-i prinseseră corabia trimisă de Fila. Tatăl său. totuşi. Atenienii păreau a fi ajuns cu el întâia oară la capătul onorurilor. privindu-l. când s-a ivit prilejul de răzbunare pe rhodieni. în vreme ce restul aveau armuri de câte un talant. să nu-i strice opera. deşi nu era tocmai un potrivit şi cuviincios oaspete pentru o fecioară. cu toate acestea. soţia lui. a pus să tragă de la douăzeci şi şase de paşi o săgeată de catapultă: platoşa rămase negăurită de săgeată. nu imitaseră omenia atenienilor. căci le împresurase Cassandru oraşul. ca o urmă de stilet. Dar se băteau bine rhodienii şi Demetrios nimic nu putea isprăvi. Cu toate acestea se spune că. ea înainta fixă pe baza ei. Zugrăvea. a rămas înmărmurit şi nu a putut rosti un cuvânt. a exclamat: "Câtă muncă. I s-au supus şi şase mii de macedonieni. şi o îndreptaseră către Ptolemeu cu toate scrisorile. Fără să se clatine şi fără să se aplece încoace si încolo. puse mâna şi dădu înapoi Atenei şi Phyle şi Panakte. cuprinse Kenchrea. când Demetrios cuceri mahalaua unde lucra Protogene şi puse mâna pe tablou. ca să probeze rezistenţa şi tăria lor. forturi din Atica. De asta era furios Demetrios. Pe una o îmbrăcă Demetrios. cel mai tare şi mai viteaz soldat din oastea lui.

ci mergea de se îmbăia într-o baie particulară. ba au dat şi o altă lege ce glăsuia astfel: "A hotărât poporul atenian că orice va porunci regele Demetrios. aceea să fie pios în faţa zeilor şi drept în faţa oamenilor". a lui Agatocle. La Argos era sărbătoarea Junonei. Demetrios auzi curând de frumuseţea lui. mândru de norocul şi puterea sa. au râs. a lui Lysimah. Căci a iertat amenda poporul. a lui Seleuke. Atunci a zis un om de treabă: "E nebun Stratocle propunând asemenea lege". . Iată unde ajunseseră atenienii. un băiat tare cuminte şi ruşinos. vistiernic mare. Argosul şi Skyonul împărţind la străjile oraşelor o sută de talanţi. Demetrios. au gonit din ţară pe alţii. el se credea mult mai mare decât aceia. odată cu locul au schimbat şi numele oraşului: în loc de Skyon l-au numit Demetriad. scrisori ce şi pe dânsul l-au ruşinat şi pe popor l-au tulburat. astfel a profanat Atena prin petrecerile sale cu băieţi şi neveste de cetăţeni. rugăminţi. a luat capacul de la căldarea de aramă. au stricat legea. Când a auzit el asta. Când s-a văzut băiatul în nevoia asta şi singur singurel. la masă. dar a făcut o lege să nu mai vie de acum nimeni cu scrisori de la Demetrios. că şade rău pentru oraş. Acesta. veni lume după lume şi Demetrios fu proclamat conducătorul grecilor. pe când Demetrios râdea şi-şi bătea joc de cei care numeau rege pe un altul decât pe tatăl său sau pe dânsul. Când ceilalţi crai au auzit de asta. Îndată atenienii.Demetrios însă. Demctrios pătrunse apoi în Pelopones. amiralul flotei. ca odinioară Filip şi Alexandru. Ei. Nemeritată moarte. dânsul prezida jocurile şi adunarea solemnă a grecilor. Ce n-a făcut ca sa-l aibă amant? Daruri. ce s-ar fi cuvenit a se ruşina de Atena. Tot atunci o luă de nevastă pe Deidamia. Nimeni nu-i stătu împotrivă: toţi fugiră şi-si părăsiră oraşele. ca să scape de el. nici nu s-a numit pe sine regele regilor. numai Lysimah s-a supărat fiindca-l socotea Demetrios un eunuc. s-a făcut foc de mânie. iar Demohare din Leukone i-a răspuns: "Nebun ar fi să nu fie" Căci bune parale câştiga Stralocle cu linguşirile sale. încât era curat locul acela când nu-şi făcea chefurile urâcioase decât cu femei pierdute. dar toate au fost zadarnice. deşi a dat multora titlul şi puterea de rege. eliberă Corintul. căci toţi îi ziceau "Damocles cel frumos". Lysimah era şi cel mai vajnic duşman al aceluia si râdea de iubirea lui pentru Lamia: zicea că până acum n-a văzut o curtezană ieşind de pe o scenă tragică. Era un copilandru abia. nici nu mai dădea copilul prin palestră şi gimnaziu. intră după el. căci aşa voia să-i fie numită. barem ca de o soră mai mare. s-a vândut şi a venit cu scrisori de scutire de la Demetrios. dar e bine să se ştie istoria cu Damocles. ce pândea prilejul. de altfel. rege. sicilianul. căci. ca să capete iertarea unei amenzi de cincizeci de talanţi la care fusese osândit părintele sau. a sărit în apa clocotită şi a murit. de obicei. dar Alexandru n-a despuiat pe nimeni de titlu. Spuse skyonienilor că locuiesc alături de oraş şi-i înduplecă să se mute unde locuiesc şi azi. lui Ptolemeu. ameninţări. craiul moloşilor şi sora lui Phyrrus. speriaţi. au ucis pe unii din cei ce o propuseseră şi o sprijiniseră. nici nu începuse a-i miji mustaţa. dacă nu pentru altceva. ca Lamia si Chrysis ori Demo şi Antichyra. Pe Demohare 1-au pârât unii pentru vorba asta şi a fost exilat. La urma urmei. fata lui Aiacid. el supuse ţinutul numit Akte şi Arcadia până la Mantineia. îi plăcea când se bea în sănătatea lui Demetrios. care se credeau scăpaţi acum de garnizoanele macedoniene şi slobozi. dar vrednică de patria şi frumuseţea lui! Nu aşa s -a purtat însă Clenet a lui Clcomede. Într-o zi. numai eunucii erau paznicii vistieriei. Nu-i frumos să dau totul în vileag. guvernatorul insulelor. căpitan de elefanţi. Demetrios răspundea că hetaira lui e mai ruşinoasă decât Penelopa aceluia. La Istm se făcu adunarea generală a grecilor.

poreclită şi Mania. un singur om a cutezat să se opună. Trimisese nişte deputaţi la Lysimah. în drum spre Atena le scrise atenienilor că vrea. ale unei Lamii . nu fapta. îmi pare că de -ar fi lăsat Antigon ceva din pretenţiile sale şi-ar mai fi domolit . Lucrul acesta nu era îngăduit şi până atunci nu se făcuse niciodată: misterele mici se serbau în luna Antesterion '. nu atenienilor. S-a adunat suma cu asprime şi fără cruţare şi i s-a dus. dornic de luptă. una mai ales i-a necăjit rău pe atenieni: le-a poruncit să-i strângă si sa-i plătească de zor două sute cincizeci de talanţi. cuvântul. Demohare din Sole îl numea pe Demetrios Mitos. De aceea Philippide. din porunca lui Alexandru. Toată lumea a vorbit de luxul şi scumpetea mesei aceleia. deoarece umbra banilor n-a făcut-o pe hetairă să-i treacă dorul de bani. pe care a descris-o şi Lynke din Samos. Demetrios s-a uitat la ei şi apoi a dat poruncă să fie trimişi Lamiei şi altor hetaire ca să-şi cumpere săpun. asta-i spori şi lui curajul. De mirare e. bătându-şi joc de el. Ci Stratocle propuse şi ei decretară că luna Munichion se numeşte şi se socoteşte Antesterion şi astfel i-au iniţiat pe Demetrios la Agra. Toţi ceilalţi regi se uniseră împotriva lui şi-şi adunaseră puterile într-o singură armată. Într-o noapte se visă dormind cu dânsa şi-i trecu dorul. zise dânsa. de hetaira Tonis. cum Demetrios. Lamia zicea că judecata nu-i dreaptă. Ceea ce i-a supărat cel mai mult a fost ruşinea nu darea.Atunci. Trece acum povestea din veselia comediei la tristeţea tragediei. iar Demetrios a fost iniţiat în misterele cele mari şi în epoptă. iar Demo-i răspunse: "Mama ţi-ar trimite şi mai multe. cu toată bătrâneţea lui. Se mai aminteşte şi o vorbă a Lamiei cu privire la aşa numita judecată a lui Bohoris. Altădată se aduceau pe masă nişte dragele şi Demetrios îi zise: "Vezi câte-mi trimite Lamia?". şi despre şederea lui Demetrios în Partenon Din Acropole face local de plăcere Si-n Parîenonul cel sfânt aduce hetaire. aceasta îi cerea o mare sumă de bani. căci închipuirea este umbra adevărului. bine a poreclit-o Helepole pe Lamia un poet comic. De aceea. Acestea despre Lamia. a fost robit de Lamia şi a iubit atâta vreme o femeie trecută. Totuşi. le arăta coapsele şi braţele pline cu urme adânci de zgârâieturi făcute de ghearele unui leu şi le povestea cum a fost închis. zicea într-o comedie: Cel ce dintr-o lună an a făcut. ci şi prietenii săi. Se înţelege că nu 1 -a băgat nimeni în seamă. Pe femeia aceasta aşa de iubită şi cu atâta trecere erau geloase nu numai iemeile legiuite ale lui Demetrios. cu fiara la un loc şi nevoit să se lupte cu ea. neavând ce face şi stând cu ei de vorbă. pe care-l găsi. care se supărase altădată că trebuie să se însoare cu Fila. Pitodor. pe când imaginea văzută în vis l-a lecuit pe tânăr de dragoste. iar curtezana să ia umbra banilor. Tonis îl dădu în judecată şi-i ceru plata. Auzi Bohoris şi-i porunci egipteanului să aducă la judecătorie suma cerută şi să numere şi să vânture cu mâna banii într-un vas. cum ajunge. pe urmă Munichion din Antesterion s-a schimbat în Boedromion. acesta. Solii zâmbiră şi ziseră că şi regele lor poartă pe gât urmele de muşcături ale unei fiare grozave. Unii pretind că tesalienilor le-ar fi făcut el asta. iar cele mari în Boedromion. căci avea o Lamie. ca şi norocul şi întâmplările bărbatului a cărui viaţă o povestim. Demo. sta odată la masa şi Lamia cânta din flaut. cu de la sine putere. purtătorul de torţă. Se îndrăgostise unul. puse la contribuţia bănească o mulţime de cetăţeni. La citirea scrisorii. Din multele ocări şi fărădelegi ce a făcut Demetrios atunci în oraş. de la misterele mici până la marea epoptă. Demetrios plecă din Grecia şi ajunse la tatăl său. Demetrios o întrebă: "Cum ţi se pare?" "Babă. Pe urmă trebuia să treacă un an de la marile mistere la epoptă . în Egipt. Lamia le făcu alta: dădu o masă regelui şi. o rege". dacă ai vrea să te culci cu dânsa". sa fie iniţiat în mistere şi să treacă prin toate treptele iniţierii.

ceilalţi au fugit. nu se putu uni cu pedestrimea din pricina elefanţilor. plina de semeţie. totdeauna gură-mare şi plină de vorbe pompoase. "Jupiter şi Victoria". zece mii de călăreţi şi şaptezeci şi cinci de elefanţi ducea cu sine împotriva duşmanilor ce aveau şaizeci şi patru de mii de soldaţi pedeştri. de aceea purcese grabnic cu corăbiile spre Grecia. Toţi. fund în mare strâmtoare de bani. rege!" — "Ce ţintă să aibă. dar el însuşi se temea să nu cumva să facă treaba asta soldaţii săi. apoi dădea porunci tuturor şi executa totul cu hotărâre. Totdeauna fălos şi semeţ în lupte. oare. ce veneau a-l vesti să nu intre în oraş. care-l întreabă ce lozincă vor da pentru bătălie. că n-ai s-auzi trâmbiţa?" Multe semne rele i-au împuţinat atunci încrederea: Demetrios l-a văzul în vis pe Alexandru. îi mira pe toţi şi asta: stătea şi vorbea singur cu feciorul său în cort. numai Torax din Larissa stătu lângă trupul său. îl prezentă pe fiul său armatei şi-l recomandă ca urmaş. Aşa s-a terminat bătălia. slugi de casă şi prieteni. Deidamia. îmbrăcat cu armură sclipitoare. Ajuns în faţa duşmanului îi pieri din sutlet nădejdea biruinţei. Demetrios cu floarea călărimii dădu năvală asupra lui Antioh. căci poporul a hotărât să nu primească în cetate nici un rege şi că au trimis la . foarte tânăr fiind. Demetrios fugi cu cinci mii de pedeştri şi patru mii de călăreţi şi nu se opri până la Efes. Dar. Căci. l-a întrebat când vor ridica tabăra şi dânsul i-a răspuns mânios: "Ţi -e frică. singur. care se vârâseră între el şi infanterie. dacă nu pe mine? Dar Demetrios va sosi şi ne va ajuta. dar. trufaş şi nebuneşte gonindu-l pierdu victoria. ci prin mişcări de învăluire încercă s-o sperie. feciorul lui Seleuke. el îi depărta şi-i întărâtă asupra-i pe mulţi principi tineri şi puternici. în toiul bătăliei chiar. avea pe buze veşnic. Avea multă nădejde în atenieni. Se sculă cu dureri în tot trupul. Cu toate acestea. lucru ce s-a şi întâmplat. Aici. fire trufaşă. la întoarcere. Cete numeroase veneau spre Antigon şi unul din preajma lui i-a zis: "Vin asupră-ţi. când Antigon ieşi din cort. ci singur plănuia şi cugeta. patru sute de elefanţi şi o sută douăzeci de care de război. Seleuke văzu falanga nesprijinită de cavalerie. Se începu lupta. să-i strice rândurile şi s-o facă să treacă de partea sa." Nădejdea asta nu l-a părăsit nici o clipă.apriga-i sete de domnie. el. cum plutea aproape de Ciclade. dimpotrivă: era dus pe gânduri şi tăcut. cu vorbele şi faptele sale aspre. îi întâlni pe solii Atenei. Regii biruitori au tăiat ca pe un hoit uriaş împărăţia lui Antigon şi Demetrios. îl părăsiră şi fugiră. până ce o grindină de săgeţi plouă asupră-i şi-l doborî. Acum. îi răspunse. se rugă să-i dea zeii victorie sau moarte fără durere înaintea înfrângerii. pedestrime s-a rupt şi a trecut de bunăvoie la duşman. dar n-o atacă. şi. zise Alexandru. înălţându-şi mâinile la cer. În privinţa aceasta. toţi se temeau să nu prade averile templului. care altădată n -avea obiceiul de a-şi spune tainele nici copilului său chiar. îl birui şi-l puse pe fugă. ar fi putut păstra pentru sine şi lăsa moştenire feciorului rangul de întâietate. O bună parte din. Demetrios." Era falanga aşezată pentru bătălie. o glumă ori o batjocură ce arăta firea lui stăpânită şi dispreţul pentru duşman. zece mii cinci sute de soldaţi călări. dar gându-i rămase statornic. căci ei mă vor primi. au împărţit-o şi adăugat-o la ţările lor. se împiedică şi căzu cat era de lung cu faţa la pământ. mai mult de şaptezeci de mii de infanterişti. "Mă duc atunci la duşmani. nu credea să aibă în restriştea de acum adăpost mai sigur ca dragostea atenienilor. Dar. Se lăuda pe-atunci că va risipi armatele lor cum sperii cu o piatră ori cu o pocnitură stolul de vrăbii adunate la grâu. se spune ca o dată. Lăsase acolo şi corăbii şi bani şi pe soţia sa. îl căuta cu ochii pe fiul său.

temeie persană. era mai de temut încă. fata lui Demetrios şi a Filei. mulţimea le poate decreta şi din iubire şi de teamă. se mulţumi a le face uşoare imputări şi a cere să i se dea înapoi corăbiile. când le ieşi întru întâmpinare Seleuke la Oros. dată lui de regi după războiul cu Antigon. Şi totuşi. Sosise şi Fila. dar se umplu de amărăciune când îşi văzu amăgită credinţa şi că toată dragostea aceea a lor n-a fost decât prefăcătorie şi minciună. nici lipsit de mărinimie. ceea ce reţinu sub ordinele sale şi îmbogăţi armata. unele erau alungate. de e mulţumit. Dar curând apoi îi pretinse lui Demetrios să-i vândă Cilicia. cu toată cinstea şi alaiul cuvenit. Atunci. urăsc pe cine primeşte asemenea mărturii exagerate. Bine spune Platon că cine vrea cu . de nu. Seleuke mijloci de-l împăca pe Demetrios cu Ptolemeu şi puse la calc să se însoare Demetrios cu Ptolemeca. printre care şi una cu treisprezece rânduri de lopeţi. mai ales în Cilicia pe care o stăpânea Plistarh. adesea. căci. după câteva zile. apoi a dat masă Demetrios pe corabia cea cu treisprezece rânduri de vâsle. în aceste onoruri. mai ales atunci când acordă onoruri. deşi avea un fecior. pe Antioh. Demetrios nu şi-a putut stăpâni mânia. le dispreţuieşte fiind pornite de nevoie. Luă tala si purcese cu toate corăbiile sale spre Siria. Pentru Demetrios era un noroc nevisat să şi-l facă ginere pe Seleuke. pe care-i luă şi plecă iute spre Siria. nici la tablouri. ca să risipească acuzaţiile lui Plistarh. până ce Seleuke făcu nunta şi se întoarse cu mult alai în Antiohia. fără pază şi fară arme. fără bănuieli. în conversaţii. Până aici. mânios. sub cort. ba. care începu iarăşi a creşte şi a deveni o putere vrednică de luat în seamă. Da-şi făcea socoteală că ţara lui e destul de mare chiar pentru mai mulţi moştenitori şi se gândea că-i bine să-l aibă socru pe Demetrios. Pe drum. lipsite de măsură. se duse la fratele său. Acolo găsi o situaţie proastă: garnizoanele sale. nevasta lui. care stăpânea pământul de la India până la marea Siriei. fiindcă se împăcase cu duşmanul comun fără ştirea celorlalţi regi. Socotind călcare de hotare pogorârile lui Demetrios şi voind să-l pârască pe Seleuke. fata aceluia. fratele ei. ca doi regi. de la nişte oameni ce le dau fără voia inimii. de la Aspana. Regii aliaţi nu-l ajutară nici unul pe Lysimah. Cum simţi Demetrios. fu nevoit să atingă de multe ori uscatul. îl lăsă deci pe Pyrrhus în Grecia. Tare nedreaptă şi urâtă faptă că el. frica distruge credinţa în sinceritatea lor. onorurile exagerate sunt tocmai singura probă a celei mai puţine dragoste din partea mulţimilor pentru regi şi cei puternici. ci numai la faptele şi lucrurile sale. Atunci. Demetrios nu primi: celălalt.Megara pe Deidamia. Întâi l-a ospătat Seleuke pe Demetrios. Demetrios se simţea jignit adânc. Plistarh era tratele lui Cassandru. iar el se ridică şi porni spre Chersones. el înţelege că noroadele. Seleuke s-a purtat bine. ceru Tyrul şi Sidonul. Rabdase uşor nefericirea şi într-o astfel de răsturnare a norocului nu se arătase nici descurajat. altele trecuseră la duşman. Aici îl hărţui pe Lysimah. socoteşte onorurile meritate. se îmbolnăvi şi muri. În vremea aceasta venise şi Deidamia din Grecia ca să stea cu el şi. în mijlocul taberei. a căror frumuseţe este preţuită după voia celor ce le acordă. Aici mai găsi din vistieria părintelui său o mie două sute de talanţi. lăsă marea şi se îndreptă spre Kuinda. care nu era nici el mai împăciuitor decât Demetrios. S-au întâlnit fără viclenie. lovit aşa de nemilos de soartă. nici la divinizări. Petrecură vremea în desfătări. dar. neputându-se răzbuna. Demetrios puse mâna pe Cilicia şi o trimise pe Fila la Cassandru. De asta-i înţelept cine nu se uită nici la statui. Seleuke trimise puţin după aceea şi o ceru în căsătorie pentru el pe Stratonike. mai ales că şi Lysimab îi ceruse lui Plolemeu două fete în căsătorie: una pentru sine şi una pentru feciorul său. din pricina puterii. Agatocle. Le primi şi se duse la Istm. se calicea şi cerşea două oraşe şi se certa pentru ele cu socru-său.

li s-a uşurat inima. Aici. când. în . dar pe lângă ţărmul Aticei îl prinse o furtună ce-i înecă o mulţime de vase şi-i prăpădi numeroşi soldaţi. pustii ţara şi. Tot în vremea foametei acelea. începu războiul ca atenienii. ca actorii. iar un modiu de grâu trei sute. Ce grozave lipsuri înduraseră ei atunci o arată şi următoarea întâmplare: un tată şi copilul său şedeau în casă. îi veni vestea că Lysimah i-a luat oraşele din Asia şi că Ptolemeu a pus mâna pe toată insula Cipru. Dar nu ştiu vreun rege pe care soarta sa-l fi aruncat prin aşa de mari şi repezi schimbări. au sărit amândoi şi s-au luat la bătaie pentru stârv. Demetrios puse garnizoană cu de la sine putere şi în Musaion spre a nu se mai răscula iarăşi poporul şi a-i pricinui încurcături. Străbătu marea cu bine. voi să întreacă laudele celorlalţi oratori şi propuse să i se dea regelui Demetrios Pireul şi Munichia. totuşi i-au deschis imediat porţile şi-au trimis soli. prinse cinci sute şi mai-mai să cuprindă oraşul ce nu fusese până atunci luat. plecă spre Atena cu nădejdea s-o ia cum i se va arăta ochilor. Auzi apoi că Lares a profitat de luptele dintre atenieni şi s-a făcut tiran. Cum a luat Atena. zice-se. toţi negustorii ocoliră Atena. nici să-i fi dat cuiva rând pe rând atâtea biruinţe şi atâtea înfrângeri. în care ea de atâtea ori să fi fost prielnică şi potrivnică. le făcu imputări uşoare. a recucerit câteva cetăţi care -l părăsiseră. apoi a intrat iarăşi în Atica: cuprinse Eleusina şi Ramnus. puse soldaţi lângă hgheion. Atunci. nu mai aveau nici o nădejde şi aşteptau să moară de foame. trimise arunci să adune altă flotă. prinzând o corabie ce ducea grâu la Atena. în ceasuri grele şi amare. ci zise că de ar pierde zece mii de bătălii ca cea de la Ipsos. căci. cine nu-si pune frâu lăcomiei. nici cuvinte amare. Mântuit din nevoia asta. De aceea. S-a votat. iar dânsul merse în Peloponez şi împresură Me sena. Deşi atenienii hotărâseră moartea pentru oricine ar spune o vorbă de pace cu Demetrios. iată că din tavan căzu un şoarece mort. de frică. întovărăşit de multele sale corăbii. îndată a plecat asupra Lacedemoniei. în mijlocul biruinţelor sale ce-i pregăteau un tron şi o ţara. După ce s-a vindecat. În aşa hal era oraşul când a intrat Demetrios. unde începu să bântuie lipsa de grâu şi de toate cele: o medimnă de sare preţuia patruzeci de drahme. O rază de nădejde luci o clipă atenienilor. În faţa Lacedemoniei îl bătu din nou. Când a început să vorbească. le dărui o sută de mii de medimne de grâu şi-i repuse în funcţii pe magistraţii cei mai iubiţi de popor. ucise două sute de spartani. Atenienii erau împietriţi de spaimă. Nu se aşteptau la nimic bun de la el. nu scapă nici de sărăcie. prieteneşti. dar foamea nu le da răgaz. Nu se sperie însă Demetrios.adevărat să fie bogat. ci să-şi micşoreze poftele. pe care le număra şi le împărţea deopotrivă la toţi. îi risipi oastea şi intră în Laconia. filosoful Epicur şi-a hrănit şcolarii cu fire de bob. dar fără noroc. când zăriră la Egina o sută cincizeci de corăbii trimise lor în ajutor de Ptolemeu. Întâlni la Mantineia pe Arhidamos. Oratorul Dromiclide. văzând mulţimea ridicându-l în slavă. în lupta la zid trecu prin mare primejdie: o săgeată aruncată din catapultă îl lovi în obraz şi-i pătrunse prin falcă în gură. nici de nevoie. nu ştiu întâmplări din istorie. Demetrios însă adună din Peloponez şi Cipru peste trei sute de corăbii şi atunci marinarii lui Ptolemeu ridicară ancora şi fugiră. apoi coborî pe scara de sus. le vorbi de împăcăciune. exclama Demetrios versul eschilian: Tu mă ridici şi tu mă dobori la pământ! Căci atunci. tot nu-l va îndrăgi pentru bani pe ginerele său şi puse garnizoane în oraşele acestea. nu trebuie să-şi mărească averile. Porunci să se adune toţi în teatru. spânzură pe cârmaci şi pe negustor. nici ton aspru. atâta putere şi atâta nimicnicie. îl bătu. înconjură scena cu strajă.

De-şi mai aduceau încă aminte de cuminţenia bătrânului Antipater. altădată. femeie tânără ce avea şi un copil de la Seleuke. ca mama şi copiii săi sunt trimişi slobozi şi cu daruri de Ptolemeu. Dar tânărul crai se temu mai mult de el. când era înjunghiat. feciorul aceluia şi este crăiasa barbarilor din ţările de sus. moştenitor al tronului. prietenii ce-i săriseră în ajutor Unul din ei. cei doi fii rămaşi se ridicară unul asupra altuia. pleacă din ţară şi nu cu duşmănie. Demetrios se opri o clipă. se spune: "Ne-a luat-o cu o zi înainte Demetrios!" Noaptea. după ce l-a depărtat de Sparta cu veştile ei rele şi pline de îngrijorare. De aici se iscară bănuieli: tocmai când pornea Demetrios la masă. domni puţină vreme şi muri şi el. a zis. îl salută şi-l primi cu multă prietenie. Alexandru. În mijlocul banchetului. Demetrios zise că nu se simte prea bine şi se retrase curând. răşlui o bucată bună din Macedonia drept plată pentru ajutor şi deveni un vecin supărăcios pentiu Alexandru. porni şi el cu toată oastea. când primi scrisoarea. Alexandru se temu şi nu cuteză să-l lovească. Dac-au sosit în Larissa iar s-au poftit la masă şi se pândeau unul pe altul: asta îi folosi lui Demetrios. feciorul său mai mare. Fără să se tulbure. Filip. fu plină de nelinişte. îi surâse iarăşi. Îi păru tare bine lui Alexandru că singur. în . se înţelege. iar garda şi suita sa. când va fi mai în răgaz. ce o ţinea pe fata aceluia. om cu greutate şi cu renume. Acesta. Se bucura de frumosul noroc. sări şi el după Demetrios până la uşă. nu fu nevoie de multă vorbă. mult mai numeroasă decât a lui Alexandru. însă degeaba. poftit de Alexandru. va veni şi vor sta împreună mai mult. îi chemă în ajutor pe Pyrrhus din Epir şi pe Demetrios din Peloponez. căci afaceri grabnice îl cheamă aiurea. îi dădu speranţe de noi şi mari schimbări. dar îl rugă să nu se supere că nu mai e nevoie de prezenţa lui în Macedonia. Dimineaţa. când îi veniră doua veşti: una. Îl pro clamară deci rege. nu se păzea nici el aşa că fu luat înainte şi păţi tocmai ce-i pregătea dânsul celuilalt. Dar soarta. macedonienii tulburaţi şi îngrijoraţi aşteptară să fie atacaţi de oastea lui Demetrios. deşi abia un copilandru. îl rugă pe Alexandru să nu se supere. de aceea îi ieşi înainte la Dion. Demetrios se sculă. să intre în sala banchetului şi să aştepte până se va ridica el. Demetrios zise numai atâta: "Loveşte -l pe cel ce vine după mine!" Alexandru fu ucis şi. Ajuns la uşă. Răsuflară uşuraţi şi erau gata a-l primi cu voie bună. Tesalonike. A doua zi. Dar. de la care avea un fecior. Atunci. Alexandru. în mijlocul gardei sale. căci vor să-l omoare. dar tot amâna ca să-i vie mai la îndemână. speriat. Foarte nefericit. Într-o mână duce apă şi-n cealaltă foc. spre a-i risipi teama şi a-l face să n-aibă grijă. veni cineva şi-i spuse să fie cu băgare de seamă. că fata măritată după Seleuke trăieşte cu Antioh. căci Alexandru. dădu ordin de plecare. Antipater o ucise pe mama sa. Macedonienii îl urau pe Antipater din pricina omorului mamei sale şi rege mai bun de ales n-aveau. vicleana. era atunci cu tatăl său în oaste. Iată cum! Cassandru murise. îl petrecu până în Tesalia. Acesta le trimise răspuns că vrea să vină şi să se dezvinovăţească de cele petrecute. Pyrrhus ajunse întâi. îl luară în mijlocul lor şi porniră în Macedonia. Demetrios. Demetrios îl pofti la masă şi Alexandru veni. Cei ramaşi acasă primiră şi ei cu plăcere schimbarea: ei nu puteau uita şi privi cu nepăsare ticăloşiile tăcute de Cassandru lui Alexandru cel Mare după moarte. împreună cu el. ce ca şi femeia din Arhiloh. de voia lui. Iată ce se petrecuse: Antioh o îndrăgise pe Stratonike . asta era bine pentru Demetrios. dădu poruncă ofiţerilor să ţină oastea sub arme. celălalt.afară de Salamina unde i-a împresurat pe copiii şi pe mama lui. încerca în tot felul să-şi înfrâneze patima asta. a doua. Când veni.

dar e îndrăgostit de nevastă-mea. fii şi doctorul copilului şi mântuitorul dinastiei!" îndată Seleuke adună poporul întreg şi zise: "Voinţa domniei-mele este să-l proclam pe Antioh rege al tuturor ţărilor de sus. Cleon se temu şi fugi. Demetrios se apropie deci cu maşinile sale şi începu asediul. Aşa se zice ca s-a făcut nunta lui Antioh şi a Stratonikei. ce nu se pot lecui şi-i tulbură mintea. nu vrei s-o dai pe nevasta ta copilului meu. Pyrrhus fugi. mare şi greoaie. veni iar la Teba. pricepu îndată că-i îndrăgostit. când vezi că toată nădejdea domniei este în băiatul acesta?" "Dar nici tu. Demetrios puse garnizoane în toate oraşele. Căci. dacă Stratonike se sperie de gândul unei uniri potrivnice legilor. Doctorul său. se îmbrobona de sudoare. Demetrios plecă iute spre Tracia socotind că va găsi ţara neapărată. care-i eşti părinte. i se punea o ceaţă pe ochi. ridică biruri grele şi-l lăsă guvernator şi harmost pe istoricul Icronim. neliniştea şi paloarea unui suflet cu totul abătut." exclamă.cele din urmă. fie cu Seleuke. Aceştia. nu mai mânca şi spunea că-i bolnav. Se întoarse supărat. răspunse Erasistrate. şi se vedea că-i hotărât să-şi acopere taina până la moarte. Erasistrate îi întinse mâna şi-i zise: "N-ai nevoie de mine. Apropie maşina sa numită helepole. mai aţâţându -i şi Pisis. se predară. Demetrios îl lăsă pe Antigon la asediul Tebei. întâi voiră a face cu el înţelepte legături de prietenie. tespianul. rupseră tratativele. rog pe iubiţii mei prieteni să-i arate şi s-o încredinţeze a socoti frumos şi drept ceea ce regele voieşte pentru folosul ţării". îi venea greu însă doctorului s-o spună şi să o dea în vileag. i-a vorbit prieteneşte şi l-a pus guvernator în Tespia. regele foarte mişcat şi cu ochii plini de lacrimi. îi află pe beoţieni bătuţi de feciorul său. eşti rege. iar dânsul purcese împotriva aceluia. când intra vreun băiat ori vreo femeie frumoasă. Demetrios după Macedonia luase şi Tesalia. pe Stratonike regină şi să-i căsătoresc. dar greul era să afle de cine." "Unde nu face Dumnezeu ori un om să se schimbe iubirea copilului de la soţia ta la a mea! Şi domnia aş da-o cu plăcere. De intrau alţii. uimit. Atunci. nu pe alta. Erasistrate. dumneata. mustrat de gândul că poartă în inimă doruri vinovate. se vedeau la el toate semnele de boală înşirate de Sapho: glasul i se stingea. dacă l-a prins. n-ai face-o. Vru să ştie şi nu se mai clinti din odaia bolnavului. aşa de încet se . şi împresură din nou Teba. nu se va opune la căsătorie. Regele. numai să-mi scap băiatul. întrebă: "De ce fără leac?" "Pentru că. Dumnezeu să mă ierte. eşti soţ. Dar spartanul Cleon intră cu oaste în Teba şi beoţienii prinseră curaj. Erasistrate. fie singură. Cred că feciorul meu. de câte ori însă venea Stratonike. În vremea asta Pyrrhus călca Tesalia în toate părţile şi se coborâse până la Termopile. "Cum. prietenul meu. se uita ţintă la faţa lui Antioh şi-i observa cu băgare de seamă părţile şi mişcările trupului în care se vede tulburarea sufletului. Nu mai încăpea îndoială pentru Erasistrate: pe Stratonike a îndrăgit-o feciorul regelui. Eşti părinte. în fine. deprins a mă asculta şi a mi se supune în toate. de ar iubi-o Antioh pe Stratonike. iar dincoace de istm pe Megara şi Atena. avea slăbiciunea. hotărî să-şi facă singur seama şi-şi alese o moarte înceată: nu se mai îngrijea de trup. În urma lui se răsculară beoţienii şi i se vesti şi că Lysimah fusese liberat. iar beoţienii. merse asupra beoţienilor. nu i-a făcut nimic: ba. După ce întări Tesalia cu zece mii de pedeştri şi o mie de călări. tânărul stătea nepăsător. o dragoste irealizabilă şi fără leac. se înroşea ca focul. Antigon. pulsul îi era agitat şi inima îi bătea zgomotos. Se purta blând cu toţi şi mai ales cu Pisis. dar. care avea multă vază şi putere atunci. descurajaţi. Totuşi se încrezu în iubirea lui Seleuke pentru copil şi o dată cuteză şi-i spuse că dragostea e boala prinţului. Trecu puţină vreme şi auzi că Dromichete l-a prins pe Lysimah. Stăpân pe mai tot Peloponezul.

dar nici macedonienii! Ascultători în război. ori auzeau de la cei ce-şi aduceau aminte. Căci. sunt ca nişte comedieni ce reprezintă pe scenă majestatea şi luxul pompos al marelui rege. Lucrul acesta i-a înfuriat pe macedonieni: vedeau că sunt batjocoriţi. era aspru şi posomorât. Unii chiar nu se fereau a spune ca numai în Pyrrhus trăieşte îndrăzneala lui Alexandru cel Mare. Astfel. de aceea. nu guvernaţi. mergeau după dânsul. ajunseră a se bate şefii amândoi şi se răniră unul pe altul. Filip îi răspunse că n -are vreme. de-i primea. goni câţiva din ţară şi-i iertă pe ceilalţi. dar nimeni n-a cutezat s-o poarte. Demetrios mută serbarea şi jocurile la Atena. îi fu milă şi zise: "Tată." Se întoarse apoi în Macedonia. Era într-adevăr multă pompa teatrală la Demetrios: nu-i erau de ajuns pălăriile cu două coroane. iar celălalt dând peste Pantaus începu bătălia. întâmplarea aceasta i-a stricat mult lui Demetrios. Baba-i ţipă: "Atunci. zicea dânsul. desfăcu mantaua şi le aruncă pe toate în apă. mantiile de purpură cusute cu aur. bătălia aceea îl acoperi de glorie în ochii lor. el omorî treisprezece. Pyrrhus venea şi el împotriva lui. Demetrios luă oastea şi purcese asupra etolienilor. luna şi stelele. Rana era grea. rege. Dar spartanul i-a dat un răspuns de spirit cu-adevărat laconic. lacedemonienii au trimis un sol. Totuşi. Făcu din ţara lor un pustiu. Ei îşi aminteau de Filip. el. Cu prilejul sărbătorilor pythice făcu o treabă nemaipomenită. căci e părintele oraşului şi strămoşul neamului. ci că nu se cruţă nici pe sine şi fu străpuns în gât de o săgeată. Îi jignea fastul acesta cu care nu erau deprinşi. Căci. nu fi rege!'' îl pătrunse cuvântul bătrânei şi . Şi totuşi n -au fost pe urmă mai puţini crai mândri în Macedonia. acasă se ţineau numai de tulburări şi răzmeriţe. unul singur?" "Desigur. lăsă în ea o parte din armată sub comanda lui Pantaus. Dar nu s-au întâlnit. Demetrios pustii Epirul. el se supără şi zise că nu-i băgat în scamă. că s-au schimbat lucrurile. Si atenienii erau doar grecii de care făcea el mai mare caz. "Ce spui tu. o dată. unul la unul!" Odată se plimba şi părea a fi mai prietenos cu cei ce-l întâmpinau. reclădită de zece ani fu asediată în vremea asta de două ori. pe care erau înfăţişate pământul şi cerul cu soarele. îl lot trăgea de haină şi-l ruga s-o asculte. Dânsul le luă şi le puse în mantie. Fiindcă etolienii ocupau strâmtorile ce duc la Delfi. cum ajunse la podul de pe Axios. decât îl urau pentru suferinţele ce înduraseră din pricina lui. dar nu părăsi asediul şi luă Teba a doua oară. ci şi în picioare purta încălţăminte de fier. şi mai ales Demetrios. îi ucise multă oaste şi-i prinse cinci mii de soldaţi. Antigon văzu cum se prăpădesc oamenii. de ce lăsăm noi să piară oamenii aceştia fără folos?" Acela. Din Sparta veni un singur sol. Se ţesea pentru el de multă vreme o mantie tare mândră. "Aici. iar dânsul merse contra lui Pyrrhus. O solie ateniană doi ani a aşteptat până să fie primită. aşa-i ameninţa de se înspăimântară tebanii c-au să fie toţi ucişi. dar mai ales îi scotea din fire faptul că nu se puteau apropia ori vorbi cu el. şi-i supăra luxul şi cheltuielile sale. alergară câţiva şi-i dădură jalbe. ce rege de treabă şi nefudul era. Bieţii oamenii. mai mu]t îl admirau macedonienii pe craiul Epirului pentru vitejia sa. Teba. cu tălpile de purpură curată împăturită în multe foi. mânios. O sărmană bătrână. Pyrrhus frânse duşmanul şi-l puse pe fugă. Nu era nici el fire stâmpărată. încântaţi. Beoţienii se apărau cu îndărătnicie şi Demetrios îi silea pe ostaşi să lupte şi să se pună în primejdie mai mult din încăpăţânare decât pentru vreun folos.mişca şi cu atâta trudă că în două luni a făcut doar două stadii. sau nu-i primea sau. îi răspunse: "Dar ţie ce-ţi pasă? Ai să dai mâncare morţilor?" Vru să arate însă că nu-i primejduieşte numai pe alţii. Intrând. că ceilalţi crai. A rămas neisprăvită mantia aceea. se cuvine a fi cinstit zeul.

Dar corabia asta era bună de privit numai. războiul crâncen se aprinse în jurul său din toate părţile. Lysimah era de acelaşi neam cu macedonienii şi cunoscut de mulţi prin Alexandru. ci pe cel mai drept. Pyrrhus primi. se duceau la Lysimah. să nu se ţină legat de o prietenie făcută nu ca să aibă pace Demetrios cu dânsul. Se mira lumea nu de mulţimea. Primi vestea că Pyrrhus a cuprins Beroia. Hotărî deci Demetrios să stea cât mai departe de el şi să plece asupra lui Pyrrhus. un venetic şi nu aveau să i-l prefere. Nu-i într-adevăr mai frumoasă podoabă pentru un rege ca dreptatea. ci datoria să apere şi să păzească legile. Atâta pregătire împotriva Asiei nu mai făcuse nimeni de la Alexandru încoace. pe când Demetrios sta în cumpănă. lungă de două sute optzeci de coţi. Plecară toţi să-şi pună casele la adăpost. Marte este un tiran. legă totuşi un fel de prietenie cu el. însă. Dar s-a înşelat amar în socotelile sale: cum a sosit în faţa lui Pyrrhus şi a pus tabăra. în acelaşi timp. vâslaşii patru mii. Ptolemeu şi Lysimah. ca să nu-l mai sâcâie mereu cu hărţuieli în planurile sale. greu bolnav în Pella. căci se mişca greu şi cu primejdie. Tot el îl numeşte "copil al lui Zeus" nu pe regele cel mai războinic. căci Pyrrhus venise iute şi înaintase până la Edessa. se mânuiau cu o uşurinţă ce te minuna mai mult decât mărimea lor. Însă frumuseţea corăbiilor demetriene nu le împiedica a fi minunate în luptă. în Corint. Ptolemeu apăru cu o flotă numeroasă spre a răscula Grecia. se văitau. afară de asta. erau patru sute de marinari fără vâslaşi. strânsese material pentru o flotă de cinci sute de corăbii ce se lucrau în Pireu. legea. dimpotrivă. se deosebea puţin de construcţiile fixe. care totdeauna admiraseră curajul nepotolit al acestuia şi care din depărtate vremuri erau . El singur mergea în toate părţile. la Pella. dădea poveţe meşterilor şi muncea alături cu dânşii. călărime aproape douăsprezece mii. iar podoabele lor luxoase nu le micşorau utilitatea. era cât pe ce să piardă Macedonia atunci. îi plăcea epitetul cel mai opus regilor zeilor: aceia se numeau Polis şi Polis Demetrios. e numită de Pindar regele tuturor. cum zice Timotei. Se uniră contra lui Demetrios cei trei regi: Seleuke. Lui Demetrios. de fapt. Era mai mult de paradă decât de folos. răcneau de mânie şi blestemau. începând cu baba. Petrecu zile de-a rândul ascultând păsurile oamenilor. macedonienii. ci de mărimea corăbiilor: nu mai văzuse nimeni până atunci corăbii cu cinsprezece şi şaisprezece rânduri de vâsle. Homer nu zice că regii au primit de la Zeus maşini de asediu ori corăbii cu pinteni de aramă. De altfel. Lăsă toate treburile deoparte şi vesti că are să primească pe oricine are vreo nevoie. Dar se mai răcori Demetrios de boală şi-l goni lesne înapoi. Demetrios îl lăsă pe fiul său în Grecia şi plecă să apere Macedonia de Lysimah. înaltă de patruzeci şi opt până la vârful pupei. Şi. dimpotrivă. nimeni nu mai voia să rămână. în vreme ce Pyrrhus era un străin. în locul a ceea ce-i Frumos şi Bun si împrieteneşte Slava cu Nedreptatea. Iacă aşa se îndeasă Neruşinarea pe sub haina Puterii fără înţelepciune. Târziu în urmă a făcut Ptolemeu Filopator una cu patruzeci de şiruri de lopeţi. prădară şi dădură foc.pe drumul spre casă se tot gândea la ei. Ştirea trecu ca fulgerul prin oastea lui Demetrios şi transe disciplina: toţi plângeau. la Chalcis. Şi nu lucruri mici plănuia dânsul atunci: voia să recucerească toată fosta împărăţie a tatălui său. Trimiseră toţi scrisori lui Pyrrhus şi-l îndemnară să atace Macedonia. Poliorcet". nici pe cel mai nedrept ori pe cel mai crunt. iar Lysimah din Tracia şi Pyrrhus de la frontieră pătrunseră în Macedonia. ci ca sa poată face război cui o vrea. Demetrios. Pregătirile erau la înălţimea speranţei şi întreprinderii: adunase pedestrime nouăzeci şi opt de mii. el însă. se mai puteau sui pe punte şi între bănci vreo trei mii de soldaţi.

odată ce şi-a alcătuit din nou corpul şi forma exterioară a puterii. obosită de amăgirile continue ale speranţei. soţia lui. ce o aducea pe fata ei şi a lui Ptolemeu. Ea este ca si luna ce noapte după noapte Tot alta. Seleuke îi logodise altădată. filosoful. cam vreo unsprezece mii. ajunge lună plină. Ei îl şterseră din rândul eponimilor pe Diphilos. trupele prinseră a se aduna şi dădură dreptate aşteptărilor sale.. când părea că se pierde şi apune. când. decretară să se aleagă iarăşi arhonţi după obiceiul strămoşesc şi. voia să cuprindă Caria şi Lidia lui Lysimah. nu ca un rege. o luă de nevastă. Iar atunci auzind ce blând se poartă el cu prizonierii şi dornici a fugi de la Demetrios la oricare altul. '' şi va găsi că zugrăveşte minunat soarta lui Demetrios: tot aşa creştea şi scădea. Se apucaseră toţi de prădat şi prinseseră a se bate pentru cortul regelui între dânşii. se-ntuneca. Aceste cuvinte îi păreau lui Demetrios foarte potolite faţă de ocările altora. îl chemară din Macedonia pe Pyrrhus. dar mai mult din propriul său interes. i-a potrivit admirabil versurile lui Euripide Zeul luându-si un chip de om muritor La izvoarele durerii. ce-i deschiseră . Din nou se micşorează. Atunci se arătă el întâia oară umblând prin oraşe fără podoabe crăieşti. începură să dezerteze: întâi pe ascuns şi câte puţini. Demetrios însă. ci ca un comedian. la apa lui Ismenos veni. încărca pe ele oastea ce o mai avea. dispare. n-a putut răbda să-l vadă iarăşi iugar şi om de rând pe Demetrios. Apoi. Odată ce nădejdea l-a îndreptat iarăşi pe drumul tronului. să scape: macedonienii nu mai voiau să mai lupte pentru luxul său. După nuntă porni îndată asupra oraşelor. Unul. văzându-l pe Demetrios devenit mai puternic decât se aşteptau. destin mai statornic în rău decât în bine. care 1-a văzut astfel pe străzile Tebei. La Milet îl primi Euridice. Astfel pierdu tronul Demetrios şi fugi la Casandrea. pedeştri şi călări. în cele din urmă veniră doi-trei la Demetrios şi cutezară a-i spune să plece. Intră în cort şi. luă o haină ponosită şi fugi fără ca nimeni să-l vadă. Poporul îl trimise cu solie pe Crates. porni în Blada şi-i strânse aici pe prietenii şi pe generalii săi. Nu se vedea şi ial-0. Tot lagărul era numai tumult şi agitaţie. împărţi cu Lysimah Macedonia. ea bău otravă şi muri blestemând destinul acestuia. veşnic alta luceşte printre stele. Atenienii însă îl părăsiră. dezbrăcă mantia regală.deprinşi a-l socoti pe cel mai tare în războaie ca pe cel mai vrednic de a fi rege. Amărâtă peste măsură. Se face lot mai mare. mânat de gândul să adune cioburile sfărâmatului noroc. pe ceruri se iveşte. el a redat tebanilor vechea lor constituţie. iată se aprinse şi luci cu o nouă şi vie lumină: încet. Cu voia Euridicei. strălucea în plină lumină şi iarăşi se întuneca. el încetă asediul.. Neîncetat se-nvârte roata sortii mele Si forme noi de-a pururea primeşte. Chiar în vremea aceea. duţxt ce străluce în plina ei lumina. Fila. îşi adună toate corăbiile. Si. Demetrios purcese asupra lor şi începu cu străşnicie asediul oraşului. iată că veni Pyrrhus şi puse stăpânire pe lagăr. şi plecă în Asia. Înduplecat de rugăminţile acestuia. preotul zeilor mântuitori. sora Filei. Mânios. bărbat cu nume şi vază. Să observe cineva icoana soartei ce şi-o face Menelau în versurile lui Sofocle . cel mai nefericit dintre regi. ce fusese şapte ani supusă lui Demetrios. apoi pe faţă şi cu grămada.

porni Seleuke spre Cilicia cu oaste multă. în hărţuieli mici. Soldaţii săi trecură unii la duşmani. Veni Seleuke şi-şi puse tabăra aproape de el. de nevoie. Cerea. Seleuke fu înduioşat. De aici. căci acela nu avea încredere şi se temea de el. Până una-alta foametea se întărea şi. iar oastei. văzând soldaţii însufleţiţi. a lupta numai cu puterile sale împotriva lui Demetrios. darămite acum. noaptea. aici. dar Demetrios. dădu porunci aspre să nu se aducă stricăciuni acestui ţinut. Soldaţii totuşi glumeau. o boală grea veni peste Demetrios. se ciocni de câteva ori cu Seleuke şi-l birui. din pricina unei greşeli. Luă soldaţii care-i mai rămăseseră şi apucă drumul spre Cilicia spre a înşela vrăjmaşul. îl bătu. să-i hrănească peste iarnă armata în locul unde se află. alţii se împrăstiară. îi îngădui să ierneze două luni în Cataonia. Începuse însă a-i lipsi şi grâul si fânul. îl slăbi şi-i strică treburile cu totul. Demetrios se îngrijoră de schimbarea aceasta neaşteptată şi. avea destule locuri de retragere şi adăpost. de nu -i mare treabă a hrăni pe soldaţi. se gătea pentru o luptă hotărâtoare cu Seleuke. ridică tabăra şi trecu peste Aman. Ne-au dus paşii noştri? Veni şi ciuma peste foamete în cele din urmă.porţile. se face cutezător şi nedrept. om cu judecată şi prieten credincios lui Seleuke. Zăcu patruzeci de zile la rând şi se vindecă în sfârşit. Demetrios luă oastea şi porni asupra lui. acesta a fost totdeauna o fire neastâmpărată şi hrăpăreaţă. Seleuke dormea dus. Era al lui Seleuke şi nu voia să-i dea motiv de supărare. nu se încumeta. Se pogorî la Tars. să pună stăpânire pe ţările de sus. se ruga să-i fie milă de el. să trăiască în pace acolo şi să nu mai umble hoinar şi fugar. iar dânsul. să nu-l alunge şi să-l dea în mâna vrăjmaşilor. unele de voie. Dar. în ce ţară „.. îndurase atâtea că şi duşmanii i-ar fi plâns de milă. Demetrios îşi puse nădejdea în tăria braţului: calcă iară în sus şi în jos şi o pradă. altele de nevoie.. iar soldaţii înţeleseră că voia să-i ducă în Armenia şi Media. Îmbărbătat de aceste victorii. închis din toate părţile ca o fiară sălbatică. fără să cânte gorniştii. împins de nevoie. feciorul lui Lysimah. Îi scrise atunci lui Seleuke o scrisoare. fără habar de ce-l aştepta. dar când nişte fugari . îl înspăimânta îndrăzneala nebună a omului aceluia şi continua schimbare a norocului ce-l ridicase din cele mai grele nevoi la cea mai nesperată fericire. Risipi apoi străjile trecătorilor spre Siria şi puse mâna pe ele. Seleuke rămase bănuitor. cu armată şi Demetrios urcă spre Frigia. la trecerea fluviului Licus. în locuri sigure. Veni însă Agatocle. o lungă şi dureroasă poveste a nenorocirilor sale. La toate aceste rugăminţi. şi de-ar fi fost bătut. se retrase în muntele Taurus. cuprins de teamă. Pustii ţara de la poaia muntelui până la Cirestia. se prăpădi o mulţime de oameni luaţi de iuţeala curentului. Unul îi scrise pe uşa cortului primele versuri din Edip la Colorw. În puterea nopţii. le scrise generalilor din acele meleaguri să-i dea lui Demetrios ce-i trebuia unui rege. îi trimise solie şi-l rugă să-l lase a-şi dobândi undeva o ţară de barbari nestăpânită de nimeni. Pierdu aproape opt mii de oamenii şi se întoarse cu puţinii rămaşi. Câţiva generali trecură la dânsul cu soldaţi şi bani. dar să-i dea ostateci pe cei mai buni prieteni ai săi. Spera să cuprindă Armenia. nu-şi vede însă interesele sale. Veni însă Patrocle. de îngăduie să se oploşească în ţara sa Demetrios. înfrânse şi goni chiar carele armate cu coase slobozite asupră-i. lipsit de toate şi gol. Convins. să răscoale Media. El îi arătă că. Acesta era foarte încurcat: nu primise ajutor de la Lysimah. ruda lui. aşa se întâmplă când. iar de nu. fie cât de potolit. hrană din belşug. mănâncă oamenii ce le iese în cale. Dar nu era cu putinţă: soldaţii nu mai aveau ce mânca şi Agatocle închisese toate căile muntelui Taurus. Odată. Antigona. cu o mică schimbare: Copilă a bătrânului orb. Stătea pe gânduri. Agatocle se luă pe urma lui. totodată astupă cu ziduri trecătorile spre Siria. Un om bătut astfel de soartă.

la ginerele său. Trimise deci să i se spună lui Seleuke că se predă. îl mângâiară şi-l înduplecară să facă aşa. Norocul meu. să-l păzească cât o trăi. Demetrios înţelese că au prins de veste şi se întoarse grabnic înapoi. deşi înainte socotise predarea ca pe o mare ruşine. vechi prieten al lui Demetrios. bani şi masă îmbelşugată zilnică. căci toate se vor schimba cum vor sosi Antioh şi Stratonike. îmi hărăzeşte şi prilejul de a fi omenos şi bun!" îşi chemă intendenţii şi le porunci să facă un cort regal şi să pregătească ce trebuie pentru o primire şi găzduire măreaţă. drumul spre Caunia. unde trăgea nădejde să-şi găsească liota. ci al meu.veniră şi-i vestiră primejdia. veniseră şi ceilalţi cu vorbe măgulitoare din partea lui Seleuke. După atâtea valuri prin care trecuse. năzui să-l biruie şi pe acesta. a fost spre a-i cruţa pe dânşii. prietenul său. Aici i se puse strajă tare. Atunci Seleuke descălecă. ÎI înconjură fără veste pe Demetrios. a se amăgi cu speranţe. ci în Chersonezul sirian. Când primi acesta ştirea. dar îl înconjurară amicii. Îndată-l trimise la Demetrios. Demetrios. Sperau să le ajungă până la mare şi purceseră noaptea spre trecătoare. după atâtea bunătăţi. i se dădură câmpuri de alergări. Sosi în vremea asta Sosigene. Dar află că n-au mâncare nici pentru ziua aceea şi atunci se gândi la alte planuri. veni în faţa mercenarilor lui Demetrios. căci unii rugiseră şi celor rămaşi le scăzuse curajul. începuse şi Demetrios. Cum au înţeles gândul regelui. exclamă: "Nu-i norocul lui Demetrios care-l scapă. spuse cine este şi-i îndemnă să treacă la dânsul. Demetrios puse un prieten în fruntea unei aripi şi dânsul luă comanda celeilalte: merse asupra aripii duşmane. Ii dădu însă Seleuke slugi de ajuns. de vor. Avea de gând s-apuce. oţelit. a prinde curaj. Nevoiţi să renunţe. pe nume Apolonide. strigă tovarăşilor săi: "Cu ce fiara grozavă am eu de luptat!" Din zgomotul duşmanilor. Acolo petrecu noaptea. Dar nu toţi. îndrăzni unul şi-i zise lui Demetrios că trebuie să se predea lui Seleuke. scrise copilului. se duseră să-l întâmpine pe Demetrios şi se întrecură cine să para mai prietenos şi mai devotat. să fie mort de aici înainte pentru dânşii. încălţânduse. voia ca purtătorul răspunsului să-i facă plăcere şi să-i dea încredere de a veni la ruda sa. Aici. când iată că veni Pausauis cu o mie de călăreţi şi pedeştri. numai cu scutul în mână. Asta îi întoarse în ură mila din sufletul regelui şi dădu prilej răuvoitorilor şi invidioşilor să-i schimbe şi să-i strice voia şi gândul bun: îl speriară înşirându-i zavistiile şi frământările ce se vor ivi în tabără odată cu venirea lui Demetrios. căzut în asemenea stare. Demetrios trase sabia şi voi să se omoare. Era pe lângă dânsul unul. prietenilo r şi generalilor săi din Atena şi Corint să nu mai ţină socoteală nici de scrisorile. curtenii. credeau că va să aibă mare trecere la Seleuke. să pogoare la marginea mării. Seleuke începu bătălia. ce avea în brâu patru sute de piese de aur. nici de pecetea sa. îi îndepărtă pe ceilalţi şi-l duse nu în faţa regelui. li se îngădui prietenilor ce l-au însoţit în fugă să stea cu el. Demetrios. străjile duşmane aprinseseră focuri şi păzeau. întâi puţini. Veneau şi de la Seleuke prieteni ce-i aduceau cuvinte de îmbărbătare şi-l îndemnau să aibă nădejde. Imediat toţi îl salutară ca pe un rege şi trecură de partea lui. porunci să se sune alarma şi. se întoarseră de unde porniseră. sări din pat speriat. dumbrăvi cu tot soiul de fiare pentru vânat. lepădă coiful de pe cap şi. În zori. după atâtea cumpene şi nenorociri. să priceapă că. apoi mai toţi. Tocmai sosise plin de bucurie Apolonide la Demetrios. de se va putea. o bătu şi o împrăştie. să păstreze oraşele şi tot ce a mai rămas pentru . a mai lăsa deoparte părerea de rău. fugi înspre porţile Amanide şi se afundă în codrii deşi cu puţini prieteni şi tovarăşi. cel mai greu şi cel din urmă. de a amânat lupta atâta vreme. nu pe Demetrios. parcuri de plimbări regale.

lopeţile se mişcau după ritmul melodiei. porni cu toată flota şi-l întâmpină la Ciclade. Jale multă şi înduioşare stârni în sufletul celor adunaţi pe mal Antigon. se deprinse şi nu-i mai simţi povara. cu încetul. cum află că se aduc oasele şi cenuşa părintelui său. se putu vedea bine pe proră urna înfăşurată în purpură regală. După ce Corintul şi-a adus coroanele şi onorurile sale mortului. în lene. flote şi tabere un bine pe care fără să se aştepte. oraş numit astfel după numele său şi format din mai multe târguşoare semănate împrejurul oraşului. S-a terminat drama macedoniană. care a trăit în Egipt. Copiii lui Demetrios au fost: de la Fila. Antigon şi Stratonike. ce-i arătase o regească omenie lui Lysimah după ce l-a prins. ca s-o facă de hatârul şi bucuria copiilor acestuia. în al treilea an de şedere în Chersonez se îmbolnăvi de trândăvie şi beţie. Nici înmormântarea lui Demetrios n-a fost lipsită de caracterul teatral şi pompos al tragediei. Se mai spune că ar mai fi avut un fecior. făcut cu o femeie siriană şi altul. e timpul să aducem pe scenă actorul roman. îşi petrecea vremea mai mult cu asemenea lucruri. pe urmă. Seleuke a fost aspru judecat pentru moartea aceasta. Demetrios. îl găsise în odihnă. Nici înainte vreme Seleuke nu-l privea cu ochi buni pe Lysimah. Când flota se apropie de Corint. Se apucase de vânătoare. era gata să cedeze tot ce mai avea şi să meargă el ostatic în locul tatălui său. abătut şi lăcrimând. ori înţelegea că aceasta-i viaţa ce de multă vreme o dorise şi o urmărise. care a fost regele Cirenei. Coragus. şi-şi exersa trupul pe cât îi era îngăduit. pe care-i tot aştepta să vină. se îmbrăcă în doliu şi scrise jalbe la toţi regii şi chiar lui Seleuke.Antigon. în vremea căruia romanii au supus Macedonia. loveau în cadenţă apa. de la Ptolemeea. el muri în vârstă de cincizeci de ani. Cetăţile pe unde treceau puneau coroane pe urnă sau trimiteau solii în haine cernite ca să fie de faţă si să participe la înmormântare. . Cetăţi şi crai îi scriseră lui Seleuke şi-l rugară pentru Demetrios. Acesta. el a fost adus şi îngropat la Demetriada. dor ce a pricinuit şi lui şi altora atâtea necazuri şi l-a îndemnat să caute în armate. Lângă urnă stătea Xenofan. de la Euridice. amândoi numiţi Demetrios: unul. Numai Lysimah îi trimise şi-i făgădui bani şi mai mulţi de-l va omorî. şi răspundeau ca un refren de suspine strofelor muzicale ale flautului. un barbar. A avut şi alţi doi. cărora le sacrifică virtutea şi binele şi de care nu ştiu nici măcar să se bucure cum trebuie? Demetrios. se satură şi se dezgustă de ele. un trac. ori că fugea de gândurile ce-l năvăleau când era treaz şi căuta să le adoarmă cu vin. Prinse a bea si a juca zaruri. Antigon. dar acum i se păru mai ticălos şi mai barbar. pentru ce oare se trudesc neînţelepţii crai? Pentru ce înfruntă atâtea primejdii şi războaie? Nu pentru plăcere şi lux. de curse. i-a părut şi lui rău că prea l-a bănuit pe Demetrios şi nu la imitat pe Dromichete. Deidamia i-a născut pe Alexandru. Dânsul tot amâna eliberarea lui Demetrios. Au domnit urmaşii săi până la Perseu. cu multă jale află de prinderea tatălui său. Aici primi urna de aur şi o puse în cel mai frumos vas-amiral. Întradevăr. la început rabdă nenorocirea cu stoicism. cel mai vestit flautist. în nelucrare. împodobită cu diadema şi de jur-împrejur tineri înarmaţi ce stăteau de pază. de care însa-l îndepărtase dorul nebun de măriri deşarte. poreclit Subţirelul. Îl ruga să-i dea drumul părintelui său. şi cânla imnuri religioase. Feciorul său.

cu dreptate a fost preamărit Antoniu pentru că a poruncit să se acopere şi să se îngroape cu cinste trupul lui Brutus. însă. în afară de Arsace. coiful nu-i mirosea a parfum. este cu mult întrecută de a lui Demetrios. şi era Demetrios abia copilandru când tatăl său cutreierase mai toată Asia şi o pusese sub jugu-i. amândoi s-au aruncat în plăceri desfrânate şi-n lux. tot aşa l-a făcut Cleopatra pe Antoniu să lepede armele: l-a vrăjit cu iubirea ei. ca cea din poveste. lăsa dansurile şi orgiile bahice să doarmă în pace. La Antoniu însă. căci Antigon fusese unul din cei mai puternici urmaşi ai lui Alexandru. fu socotită o ruşine a se însura cu Cleopatra. cum zice Euripide. a fost cugetul semeţ şi tiranic de a robi poporul roman abia scăpat de stăpânirea lui Caesar. se ascunsese la sânul ei. cel . era. Când se pregătea de război. femeia ce-i întrecea pe toţi regii din vremea ei. deşi era mai în vârstă. n-a pierdut nici o singură bătălie din pricina dragostei sau lenei. acestea erau moştenire de la părintele său. Când norocul le-a surâs. pentru Antoniu însă. cu daruri şi bani i-a înapoiat. Dărnicia lui cea mare. ca şi Paris. Acesta a dăruit vrăjmaşilor atâta cât n-a dat Antoniu nici prietenilor. fata lui Antipater. îi servea numai să-l veselească şi să-l facă să uite. l-a făcut să piardă minunate prilejuri de fapte şi războaie necesare. Acesta cuteză totuşi să întindă mâna asupra moştenirii lui Caesar. nu ca Antoniu. prin generalii şi legaţii săi îi birui de multe ori pe parţi şi respinse neamurile barbare din jurul Caucazului până la Marea Caspică. Fapta sa mai strălucită şi mai de seamă a fost războiul dus contra lui Brutus şi a lui Cassius pentru a răpi libertatea patriei şi cetăţenilor săi. Antoniu şi Cleopatra sunt imaginea lui Hercule şi Ornfalei: cum i-a luat acestuia măciuca din mâna şi pielea leului de pe umeri. pentru a hoinări şi a se juca împreună pe malurile Canopului şi Taposirului. Dar nimeni n-ar putea spune că Demetrios din pricina beţiilor şi dragostei a pierdut vreun prilej de acţiune. amândoi au fost trufaşi. nu a contenit a elibera Grecia şi a goni garnizoanele străine din oraş. La Demetrios. Desigur. Dar Paris. iar pe soldaţii prinşi ai lui Ptolemeu.COMPARAŢIE ÎNTRE DEMETRIOS ŞI ANTONIU Fiindcă amândoi aceşti bărbaţi au trecut prin mari schimbări. lancea sa nu era încununată de iederă. deşi nu i se cuvenea prin rudenie. Sprijinit de propriile sale mijloace fu aşa de tare. vedem că lui Demetrios nu i se poate imputa ceva: el a voit să fie domnul şi stăpânitorul unor oameni deprinşi cu jugul. Mărturie a măririi sale se găseşte şi în lucrurile pentru care a fost criticat. "servitorul neînspăimântatului Marte". El dădea plăcerilor numai prisosul răgazului şi Lamia sa. De cercetăm gândul ce i-a împins spre putere. în schimb. pe cea mai frumoasă. până nu a fost doborât de soartă. că putu face din Imperiul Roman două părţi şi-şi alese una. prin puterea şi strălucirea sa. el se făcu singur pe sine moştenitorul celor dobândite cu atâta trudă de Caesar. pentru care Antoniu a fost aşa de lăudat. Tatăl lui Antoniu a fost un om cumsecade: nu a lăsat însă feciorului său un nume glorios nici în războaie. Dar Antoniu aşa de mare ajunsese încât era socotit vrednic de lucruri mai mari decât ce dorea el însuşi. ce se mândrea că i-a ucis în Macedonia pe cei ce voiau să elibereze Roma. să cercetăm întâi faima şi puterea lor. a îngrijit de leşurile tuturor duşmanilor morţi. Demetrios. În vreme ce Demetrios. şi nu pornea la bătălie din iatacul femeilor. Antigon găsi un lucru bun să-l însoare pe Demetrios cu Fila. La urmă. fugind din luptă. roşu la obraz şi mulţumit. nici altfel.

prin nestăpânirea poftelor Antonius şi-a făcut rău numai sieşi. fugise în iatacul Elenei. pe când Antoniu urmând -o pe Cleopatra fugise şi pierduse victoria. mai bine zis. chiar dacă moartea lui Cicero ar fi fost preţul mântuirii unchiului său. care cu greu i s-ar putea ierta. . a obţinut. El privi cu nepăsare sau. nefiind de faţă. Demetrios s-a purtat totdeauna şi în toate foarte frumos: Antoniu însă a jertfit pe fratele mamei sale pentru a-l putea ucide pe Cicero. şi cu toate s-a purtat foarte delicat. fiind atacat. Cu părinţii săi. desfrâul nu l-a dus pe Antoniu la nici o faptă nelegiuită ca cele ce a făcut Demetrios. foarte rar e un om crud. Demetrios. Demetrios altora. Astfel. Istoricii spun că erau alungaţi câinii din Acropole. celălalt fugind şi părăsind pe cei ce-şi puneau în primejdie viaţa pentru el. dar a lui Demetrios este mai ruşinoasă: a răbdat să fie prizonier şi nu i-a fost ruşine a câştiga trei ani de viaţă la închisoare. Demetrios trăia cu prostituate chiar în templul Atenei. Demetrios fu şi una şi alta. celălalt ucigându -l pe Alexandru. fiindcă animalele acestea fac dragoste în văzul tuturor. neoprit de nimic şi după obiceiul introdus de Filip şi Alexandru la regii macedonieni. dar Antoniu avea scuza că fusese părăsit şi vândut în Media de către Artavaste. În fine. dar nu în acelaşi fel: unul părăsit. dimpotrivă. jalnic şi fără cinste a fost sfârşitul lui Antoniu. Antoniu. De aceea. iar a celuilalt că a înşelat o atât de mare iubire şi credinţă. iar lui Antoniu toate nenorocirile. Cu toate acestea. ca şi Lysimah şi Ptolemeu. cele mai strălucite şi mai hotărâtoare biruinţe. într-un cuvânt. Amândoi au jurat strâmb. în vreme ce mulţi istorici spun că Demetrios născocea învinuiri mincinoase pentru a-şi acoperi vinovăţia: îl acuza pe un nedreptăţit şi pretindea că s-a apărat numai. prin locotenenţii săi. şi tot acolo şi-a bătut joc de o mulţime de femei ateniene. Cine de obicei e molatic şi afemeiat.puţin înfrânt. vina unuia este că şi i-a facut duşmani pe cei ce luptau sub steagul său. Nu putem lăuda moartea nici unuia. s-a însurat cu mai multe femei. totuşi a părăsit viaţa înainte ca duşmanul să pună stăpânire pe trupul său. amândoi au călcat făgăduiala dată: unul prinzând pe Artavertes. căci l-au trădat macedonienii. Amândoi s-au prăpădit din voia lor. apoi o alungase pe soţia legiuită şi romană de dragul străinei cu care trăia împotriva legilor. Ticălos. căsătoria n -a căşunat unuia nici un neajuns. ca dobitoacele. faptă blestemată şi cruntă prin ea însăşi. ceea ce nu cutezase până atunci nici un roman. Antoniu mai întâi ţinuse în acelaşi timp două femei. pricinui moartea dureroasă a celui mai frumos şi mai cuminte atenian. îmblânzit prin vin şi cântece. care nu primise să fie murdărit. Demetrios singur a fost făuritorul victoriilor sale.

Când a luat conducerea. dar e ucigător în ambiţiile politice. după cum observă şi Teofrast.întradevăr şi aceştia. în modul acesta. era însă ruşinos să se dea la o parte. Aceasta într-adevăr o fac şi cei ce în politică se lasă conduşi de patimile şi impulsurile mulţimilor în slujba cărora se pun. De aceea i-a răspuns Focion lui Antipater. Putem îngădui omului încă tânăr şi mânat de ambiţie să se mândrească şi să se fălească cu gloria pe care i-o dau faptele frumoase. Aceasta trebuie spusă mulţimii sau ceva asemănător când te apropii de ea: 'Nu mă puteţi întrebuinţa în aceiaşi timp şi ca magistrat şi ca sclav". urmărind gloria ca pe o vagă imagine a virtuţii nu realizează ceva curat şi vrednic de o constantă laudă. După cum mateloţii de la proră văd mai degrabă ce se petrece înainte. Excesul este pretutindeni primejdios. Pentru că. să nu urmeze veşnic capului. care-i pretindea ceva nedrept: "Nu poţi.) Unii interpretează mitul lui Ixion. căci îi duce până la demenţă şi nebunie evidentă pe cei care sunt investiţi cu o mare putere. altfel. intrând în politică cu intenţii foarte frumoase. Dornici totdeauna prin legi bune să plătească mai mult onorurile ce le primeau şi onoraţi. sunt duşi de ambiţii şi pasiuni. care s-a culcat cu un nor în loc de Hera şi astfel s-au născut Centaurii. Aceste observaţii în contra popularităţii ne -au venit în minte gândindu-ne ce mare putere are ea şi judecând după cele ce li s-a întâmplat fraţilor Tiberius şi Caius Grachus. i-a pierdut nu atât dragostea excesivă de glorie. Le vei judeca şi tu însuţi după povestire. totuşi. Aceasta vedem că au păţit-o şi cei care au guvernat cu lotul după placul mulţimii. ca un mit făcut împotriva celor ce urmăresc gloria deşartă. să mă ai şi prieten şi linguşitor".240 1H. născută dintr-un principiu generos. numai ca să se numească conducători de popoare şi principi. împinşi mereu pe alte drumuri. mergând nebuneşte. fără ochi şi fără urechi. . noi suntem robii vitelor Şi trebuie să le ascultam si când tar. mai cu seamă din cauza faptelor politice. Pot spune ceea ce spun în Sofocle păstorii despre turmele lor: Stăpâni. o făcea spre pagub a ei. s-ar fi ruşinat s-o lase după ei ca pe o datorie. prin laudele acordate faptelor lor şi pe viitor vor creşte odată cu înălţimea sentimentelor. Căci. ei n-au putut mai târziu nici să reia conducerea nici să oprească dezordinea. cu ochii fixaţi la cârmaci execută ordinele cârmaciului. foarte bine înzestraţi.AGIS (265 . Pe aceştia. zise. când nu vor ca gloria să fie frumosul. foarte bine educaţi. în timp ce capul sângera lovit de toate pietrele. odată puşi sub dependenţa unei mulţimi condusă la întâmplare. ci socotesc că gloriosul este identic cu binele. Omul cu adevărat bun şi perfect nici nu doreşte altă glorie decât pe aceea care-i deschide drumul spre fapte şi i se dă prin încrederea publică. cât teama de obscuritate. Căci virtuţile înnăscute şi în floare la asemenea oameni se întăresc. ci. Fiind întâmpinaţi de dragostea concetăţenilor. cu egală ambiţie. silit sa meargă contrar naturii în urma membrelor. s-au încălzit reciproc: ei pe popor şi poporul pe dânşii si n-au băgat de seama că se atingeau de lucruri în care nu era bine să continue. cu recunoştinţă şi. un stat este ca balaurul din fabulă: coada i s-a ridicat împotriva capului şi a cerut să conducă şi ea. tot astfel. făcând politică pentru glorie şi bărbaţii politici sunt sclavii mulţimii sub numele lor de magistraţi.

Nici n-ajunsese încă la douăzeci de ani şi. Când patima de aur şi argint s-a strecurat în oraş. deşi toţi erau înclinaţi acum spre stricarea republicii. S-a născut un copil de sex bărbătesc. Laconii nu erau fraţi. întrecea prin bunătatea inimii şi înălţimea sufletului nu numai pe Leonidas. Agesilus a avut un fiu. Dar. Arhidame. fiul mai mare al lui Arhidame. şi l-a lăsat pe Cleon. tânărul. urmă la domnie fiul său. şi-au atras duşmănia celor puternici care nu voiau să renunţe la rapacitatea obişnuită. băile şi obiceiurile vechilor spartani: zicea că nu doreşte regalitatea decât ca prin ea să readucă vechile legi şi antica disciplină naţională. fiul lui Akrotatos. Muri şi acesta. în urma unei neînţelegeri ce o avu cu fiul său. l-a pierdut. a mamei sale Agesistrata şi a bunicii sale Arhidamia. urmă la domnie. de mult timp neglijată. prima cauză a îmbolnăvirii şi a coruperii statutului lacedemonian. Agis era fiul lui Eudamide. cel care l-a învins pe Mardonios la Plateea. din Archidame. aproape de timpul în care. Leonidas. dar aproape pe toţi cei care domniseră după marele Agesilus. Din Cleombrotos se născu iarăşi un alt Agesipolis şi Cleomene. care a fost ucis de messapieni. al şaselea de la Agesilus. îutr-o republică bazată pe legi. acesta. luă domnia cel al doilea copil. care a domnit după Agesipolis. câtă vreme au păstrat numărul caselor fixat de Licurg şi fiecare părinte lăsa lotul său copilului său.Să facem o comparaţie între ei şi o pereche lacedemoniană. iar Leonidas. se găsea înapoi. Căci aceştia. a cărui viată o scriem. aproape de Mandonion. fiul lui Cleon. să restabilească constituţia frumoasă şi dreaptă. Leonidas trăia cu lotul în afară de moravurile pământeşti. dar. care a durat până în timpurile în care domneau Agis şi Leonidas. Apoi copilul. îşi făcu un merit din a se distinge. regii Agis şi Cleomene. Akrotatos. Lepădă de la sine grija de a plăcea prin frumuseţea persoanei sale şi se dezbrăcă de orice lux. îmbrăcat cu o simplă tunică. murind şi acesta fără copii. care aveau bogăţii mai mult decât toţi lacedemonienii. după ce distruseseră hegemonia Atenei. Sparta era atunci de mult decăzută din cele mai frumoase lucruri ce~i făcuseră mărirea şi ducea o viată umilită. Akrotatos. această rânduială şi această egalitate oarecum ferea statul de celelalte greşeli. când lăcomia şi zgârcenia au însoţit îngrămădirea averii. domni. cu fire mândră şi sfădăuşă. fiind efor un om puternic. când întrebuinţarea lor a introdus moliciunea şi trândăvia. Din acesta s-a născut Archidarne. s-au umplut spartanii de aur şi argint. ca cel mai în vârstă. iar din Eudamide s-a născut Agis. voind să ridice poporul. pe fiul mai mare. Pausanis a avut fecior pe Pleistonax. Areus. Căci. astfel. încă în viaţă fiind. cel care a trecut în Asia şi a fost foarte puternic între eleni. ca unul ce făcuse lungi şederi pe la curiile satrapilor şi la curtea lui Seleuke. Cleomene. avu epilropia. murind de mic. Regalitatea trecu la Areus. a fost ca o înrudire de fraţi în direcţia politică pe care au urmat-o. fugind din Lacedemonia la Tegeea . fiind ucis de Antipater în faţa Megalopolisului fără a lăsa copii. Agis. nepotul lui Cleon. un alt Eudamide. anume Epitadeu. el se ţinu departe de plăceri. Cleombrotos. căzând lângă Corint. cel mai tânăr. Agis. a introdus fără acomodări fastul de acolo în treburile elene. ca şi Grachii. Deci. regalitatea s-a întors astfel la Leonidas. care nu era deloc plăcut cetăţenilor. Agesipolis a domnit puţină vreme şi n-a lăsat copii. frecventând mesele. Totuşi. Pleistonax pe Pausanis. chiar de la început. era din cealaltă casă regală. făcu o re thra prin care se . deşi om crescut în bogăţii şi în dezmierdările femeilor. care n-a domnit. în locul lui Agesipolis. învins în luptă la Megalopolis şi lăsând-o pe soţia sa însărcinată. fiul lui Cleomene. Eudamide. şi al optulea urmaş de la Pausanis. a Agiazilor. luând în mână frâiele puterii.

avea o deşteptăciune amestecată cu viclenie şi îndrăzneală. lucrul acesta a făcut ca acţiunea lui Agis să întâmpine piedici şi greutăţi. tremurau şi se temeau de numele lui Licurg. De îndată ce Agis l-a atras de partea sa. Pe vremea aceea. Pentru aceste motive. atât din viaţă dându-le. deci. schimbând de dragul libertăţii modul lor de viaţă. şi dacă va restabili egalitatea şi traiul comun printre cetăţenii săi. servitorii satrapilor. Căci femeile toate se opuneau. erau stăpânite de un astfel de elan. iar sărăcia fu stăpână peste oraş. Hipomedon. ca să-şi satisfacă mândria lui personală. şi vedeau că li se micşorează şi onorurile şi puterea.îngăduia să-şi lase casa şi lotul său oricui voieşte. unchiul regelui. în ceea ce priveşte tezaurele. Lysandros avea o foarte mare trecere în faţa concetăţenilor săi. Şi. suporta fără energie şi fără dragoste războaiele din atară şi aştepta totdeauna. îmbătrâniţi în stricăciune. invidia şi duşmănia faţă de bogaţi. ştiind că spartanii au fost totdeauna respectuoşi faţă de soţiile lor. încât chiar ele îl împingeau şi-l grăbeau. s -a înspăimântat şi a căutat să-l abată de la gândul său pe tânărul ce dorea lucruri imposibile şi nefolositoare. Când l-a auzit prima oară mama lui. care jelea starea prezentă de lucruri şi regreta antica splendoare a Spartei. Mandroclide era cel mai iscusit între eleni în a unelti. Agis. S-au dus . îi chemară pe prieteni. Femeile casei regale s-au lăsat câştigate de ambiţia lui care le înălţa. prin simplitatea vieţii şi prin mărimea sufletului va depăşi plăcerile acelora. Agesilus. vreun prilej de schimbare şi de revo luţie. va dobândi eu ad evărat numele şi gloria unui mare rege. Căci. Au rămas deci nu mai mult de şapte sute de spartani şi dintre aceştia o sută abia mai stăpânea pământul şi lotul. îndepărtând de acum pe moştenitorii naturali de la succesiune. începu să-i ispitească pe spartani. Bogaţii îşi măriră fără măsură proprietăţile. Ei îl atacară pe Agis. a introdus această lege. îi rugară şi vorbiră şi cu celelalte femei. adevăraţi sclavi fugari readuşi la stăpânul lor. ceilalţi au primit-o din cauza lăcomiei şi dându -i putere de lege au distrus prea frumoasa lor aşezare. Cei mai bătrâni. regele însuşi o ruga pe mama sa să cedeze bogăţia ei pentru gloria şi ambiţia fiului. sora lui Agesilus. dar adevărata pricină care-l împingea pe Agesilus să participe îa reformă era mulţimea datoriilor de care spera să scape printr-o revoluţie în stat. decât ele dânşilor în treburile casei. unde fuseseră introduse părăsirea frumoaselor ocupaţii. cum ar fi făcut-o cu o haină. fiul lui Libys. Cei tineri au intrat în vederile sale repede şi chiar peste aşteptările acestuia şi se despuiau singuri de virtute. Acest Epitadeu. cât şi prin testament. al prietenilor şi al datornicilor avea o mare putere în oraş şi influenţa mult cursul afacerilor publice. Dar Agesilus îi arătă frumuseţea acţiunii şi utilitatea întreprinderii. cea mai mare parte din bogăţii era acumulată în mâinile femeilor. Mandroclide. bogăţia se strânse în mâna unui mic număr de oameni. slugărnicia. bun orator. era de altfel slab şi-i plăcea bogăţia. în curând. Dar Lysandros. pe faţă îl mişca şi-l încuraja fiul său. socotind că e bine să readucă egalitatea şi să repopuleze cetatea. fructele înseşi ale bogăţiei. Iar dacă prin cumpătarea sa. încercă prin el s-o câştige chiar pe mama sa. nu-i va putea egala niciodată pe ceilalţi regi. bărbat ce strălucit în multe războaie şi care avea o mare trecere la popor din cauza dragostei tinerilor. pentru că urmau să-şi piardă luxul pe care în ignoranţa lor îl priveau ca pe supremul bun. sclavii intendenţilor lui Ptolemeu şi ai lui Seleuke posedă mai multe bogăţii decât au avut toţi regii Spartei laolaltă. săracă şi umilită. Cealaltă mulţime. care prin numărul clienţilor. la pândă. cărora le-au permis să se amestece mai mult în afacerile publice. fiul lui Eufares şi Agesilus primiră şi grăbiră planurile lui generoase.

şi prietenii obişnuiţi ai casei. Rcthra era scrisă. Filarh spune că Daphne. Totuşi. Leonidas. Poporul a rămas uimit de marele suflet al tânărului şi era foarte vesel că după trei sute de ani s-a arătat în fine un rege demn de Sparta. dar pe ascuns punea piedici acţiunii şi. îşi făcea socoteala că va fi şi dânsul nevoit să facă acelaşi sacrificiu. împărţirea pământurilor de la râpa Pellene până la Taiget \ până la Maleea \ şi la Sellasia . Lysandros convocă adunarea poporului. s-a transformat în copac şi a fost onorată de acest zeu cu puterea proorociei. Leonidas ar fi voit să-i ajute pe bogaţi. Agis reuşi să fie ales Lysandros efor şi imediat. averile bogaţilor. Spuneau deci că şi oracolele de la această zeiţă poruncesc spartanilor să redevină egali. care socotea că statul nu poate fi sănătos decât practicând xenofobia?" Agis răspunse că nu se miră că Leonidas. fiica lui Priam. Agis răspunse ca o crede. de moliciune. nu cetăţeni pentru Sparta. care-i mare şi în pământuri arabile. şi în bani — şase sute de talanii monedă. dar se temea de popor care dorea o schimbare: de aceea. Să-şi aducă aminte de vechile oracole. de zgârcenie. totuşi cinstea i se va da iniţiatorului. El îl întrebă pe Agis de crede că Licurg a fost un om drept şi devotat statului. iar dintre străinii din oraş era supărat mai mult pe aceia care se îndepărtau de ocupaţiile şi modul de viaţă instituit de el. că acelaşi lucru-l vor face şi rudele sale. Tales şi Ferechide. loturile din pământurile interioare să fie împărţite spartanilor. voind să o distrugă. alţii istorisesc că e Cassandra. al căror număr se va completa cu periecii şi cu străinii care au avut parte de o creştere liberă. în timp ce Mandroclide şi Agesilus îi rugară. crescut în ţară străină şi care a avut copii de la o fată de satrap. atunci mai cu seamă îi căuta sfadă. în felul de viaţa pe care l-au avut strămoşii. Capitolele principale erau: desfiinţarea datoriilor. prin intermediu l său. vorbi cetăţenilor.la Leonidas şi l-au rugat ca. se întâlnea cu magistraţii. "Unde. Căci va pune în comun mai întâi averea sa. nu ştie ca Licurg a gonit din Sparta odată cu moneda de aur şi argint şi împrumuturile si datoriile. care voia s-o sărute. Aceste pământuri vor fi împărţite în patru mii cinci sute de loturi. ceea ce pentru Sparta e ca o ciumă. care spun să se ferească de lăcomie. despre aceasta. toţi vor fi împărţiţi în cincisprezece phiditii \ de patru şi de două sute de membri. Terpandros. decât pentru că se temea ca viaţa şi caracterul lor să nu influenţeze cetăţenii şi să nu le dea dragostea de lux. şi. deşi toţi vor pune ta comun ceea ce posedă. regele Agis înaintând în mijlocul poporului şi vorbind câteva cuvinte a spus ca dânsul va da cea mai puternică contribuţie în bani pentru constituţia pe care o restabileşte. moartă aici şi supranumita Pasiphae. voind să fugă de Apolo. că aceia n-au fost alungaţi de el din altă cauză. pe faţă nu întreprindea nimic. prezentă Senatului o rethră. şi de oracolele mai noi care le-au fost de curând aduse din templul Pasiphaei. rămasă departe în urmă. şi cei mai bogaţi spartani. după legea ce-a pus-o întâi Licurg. şi în păşuni. deşi . fiica lui Amyklas. sunt frumoşi la trup şi în floarea vârstei. din pământul aşezat dincolo de aceste hotare să se facă cincisprezece mii de loturi şi să se împartă pe riecilor în stare de a purta armele. din partea lor. unii povestesc că una din Atlantide a născut din îmbrăţişarea cu Zeus pe Amon. dar senatorii neputând cădea de acord. Venind după ceilalţi. fiind mai bătrân să-l liniştească pe Agis şi să împiedice planurile sale. Pasiphae avea un templu şi un oracol venerat în Talamis. că prin împărţirea de pământuri şi iertarea datoriilor cumpără pentru sine mai mulţi dorifori. atunci. drept plată a tiraniei. fiindcă arată oracole tuturor. că n -a fost duşman al corpurilor acelora. Licurg a desfiinţat datorii sau a pus străini în cetate. să nu îngăduie ca un mic număr de oameni care -şi bat joc de dânşii să calce în picioare demnitatea Spartei. el. dar nu va avea din partea cetăţenilor aceeaşi recunoştinţă. îl calomnia pe Agis zicând că oferă săracilor.

aducând martori că a avut doi copii de la o femeie din Asia. dar avea şi datorii multe. porni să-l urmărească pe Leonidas. ei îl renegară pe Leonidas şi-i dădură domnia lui Cleombrotos." De atunci. în contra legii. Lysandros declară că acest semn i s-a arătat lui. Lucrarea le mergea pe drumul cel bun. conform unei legi vechi. fanfaronada? Ca şi cum cei ce au redus în muzică pasiunea de prisos nu s-ar fi temut să nu se ajungă acolo când disonanţa şi inegalitatea purtării şi obiceiurilor ar fi pus statu l în dezacord cu sine lipsindu-l de armonie. printre care era şi Agesilus. Eforii următori îl scoaseră pe Leonidas din funcţia de suplicant şi îi dădură în judecată pe Lysandros şi Mandroclidas că. În vremea aceasta. părăsindu-şi soţul. N-a murit însă nimeni de mâna lor. un singur bărbat. Înarmară apoi mulţi tineri. observă augurul. n -au dreptul de control când regii sunt de acord. când voinţa regilor concordă. coborâră în agora împreună cu prietenii lor. Lysandros. ce era încă magistrat. îl dădu în judecată pe Leonidas. pe care nici nu le putea plăti şi nici nu voia să-şi lase pământul. Odată cu procesul. fiind efor. s-a întors în ţară cu părere de rău şi a pus mâna pe tronul lipsit de moştenitori. împreună cu colegii. ginerele lui Leonidas. eforii alegeau o noapte senină şi fără lună şi se aşezau în tăcere privind spre cer. puterea lor este de neînvins şi a te opune regilor este încălcare de lege. îl convinse pe Agis că a se face deodată . când. să ridice pretenţii la tron. Lysandros caută să-l înduplece pe Cleombrotos. Se făcea aşa: la fiecare nouă ani. În vreme ce nişte oameni ai săi erau învăţaţi să răspândească asemenea vorbe contra lui Leonidas. a căror putere stă în dreptul de iniţiativă. când celălalt îl combate contrar interesului comun. Agis. trimise şi dânsul credincioşi eare-l însoţiră şi-l aşezară la Tegeea. din contra. Fiindcă avea moşii multe şi bune. Lysandros părăsi magistratura căci i se împlinise timpul. "Tu. se aşeză ca suplicant în Chalchis şi fata lui merse împreună cu tatăl. În primejdie. au fost în mare cinste la Sparta. de neam regesc. pe care i-o dăduse-n căsătorie unul din hyparchii lui Seleuke şi că nemaiputând trăi şi fiind urât de femeie. îl lauzi pe Ekprepes care. mulţimea l-a urmat pe Agis. în siguranţă.străini. a tăiat cu securea două din cele nouă coarde pe care muzicantul Frinis le avea la lira sa? Şi n-aprobi şi pe aceia care s-au purtat tot aşa cu Timotei ? Şi pe noi ne ţii de rău pentru că alungăm din Sparta trufia. care opreşte pe un heraclid să aibă copii din femeie străină şi-l pedepseşte cu moartea pe cel care pleacă din Sparta ca să se aşeze între străini. Agesilus. au reuşit ca rethra să fie respinsă cu un vot. tocmai pentru că în cântecele ori în lecţiile lor de filozofie practicau aceleaşi principii ca şi Licurg. convinşi amândoi. eliberară prizonierii şi le inspirară adversarilor teama ea va fi un mare măcel. Leonidas. distrugând planul de reformă cel mai frumos şi mai demn de Laconia prin cea mai ruşinoasă boală: dragostea de bogăţie. eforii deschideau proces contra regilor pentru greşeală faţă de divinitate şi-i scoteau din domnie până ce venea un oracol de la Delfi sau de la Olimpia. Dacă o stea cădea dintr-o parte a cerului în alta. zise. Chemat la judecată şi neprezentându-se. căci această magistratură îşi ia puterea de la neînţelegerile dintre regi. el. când regii nu sunt în înţelegere. dădură la o parte eforii în funcţiune şi-i numiră pe alţii în locul lor. speriat. fără să se opună si s-o împiedice nimeni. ba. dădu peste cap şi strică totul. Astlel. iar cei bogaţi îl rugau pe Leonidas să nu-i părăsească şi rugându-se şi înduplecându-i şi pe senatori. au votat iertarea datoriilor şi împărţirea pământului. ea votează pentru regele care dă sfatul cel mai hun. venindu-i ştirea că Agesilus vrea sa-l ucidă pe Leonidas şi că a şi trimis oameni împotriva-i când se strecura spre Tegeea. dânşii îi convinseră pe regi să fie uniţi şi să nu ţină socoteală de hotărârile eforilor. care să le dea puterea lor de dinainte. eforii au dreptul de împăcăciune şi de arbitraj.

din dragostea de muncă. Aduseră atunci de la creditori toate înscrisurile de datorii. fără stricăciuni. săraci şi nemaiavând a fi urmăriţi pentru datorii. Pe . Cât despre cei doi regi. cei mai mulţi fiind tineri. căci e mai în vârstă. aceştia îi arătau atâta respect şi atâta teamă. făcându-şi un litiu de glorie din simplitate. numai pentru a impune un adaos de dări. la întoarcerea din expediţie. De aceea. dacă prin iertarea d atoriilor s-ar face un serviciu bogaţilor. care delibera încă dacă va da lupta şi cum va aşeza trupele în faţa inamicilor. pe vestitul Lysandros şi pe bătrânul Leonidas. pentru celălalt voia să arate că-i dă cinstire mai mult din cauza înrudirii decât din pricina calităţii lui de rege. cu linişte. dacă sub conducerea tinerelului Agis. în afară de bogaţi. până ce i se ivi o expediţie lui Agis. Într-adevăr. Elenii se minunau şi se întrebau între dânşii cum trebuie să fi fost disciplina armatei lacedcmoniene când îi avea şefi pe Agesilus. fiind aliaţi. cu toate ordinele lui Arătos: dar acest scriitor n -a avut dinaintea ochilor ceea ce Arătos însuşi scrisese în apărarea sa: că deoarece ţăranii au strâns de pe câmp şi au adunat aproape toată recolta. A adăugat a treisprezecea lună la an. Aceştia îl trimiseră imediat pe Agis. dar fără pasiune oarbă şi fără violenţă nesocolită. ei s-au arătat admirabil dispuşi pentru Agis. în timp ce. Deci. ci pentru a-i ajuta şi a lupta împreuna cu ei. Agis înlâlnindu-se la Corint cu Arătos. pe care le numeau klaria. mergeau uşuraţi şi trăgând nădejdea că. care mai era încă efor. mai uşor aceştia vor admite. căci strategul aheilor aduna forţe şi le scria eforilor. Lysaudros şi partizanii săi erau de aceeaşi părere. a socotit că e mai bine să-i lase pe duşmani să intre decât să expună totul primejdiei unei lupte. Când s-a ridicat flacăra. pe când acasă. era un obiect de admiraţie şi de dragoste pentru toată lumea. bătându -şi oarecum joc de ei. Cuprins de teamă de cei pe care i-a nedreptăţit şi care toţi îl urau. însă va face ce va hotărî Arătos. Împrăştia zvonul că va fi efor şi anul următor. Căci. aheii. cărora revoluţia lui nu le plăcea. mai târziu. duşmanii săi se văzură în primejdie şi adunându-se mai iute. Mulţimea ceru atunci să se facă de îndată şi împărţirea pamânturilor: regii dăduseră deja dispoziţii. plin de dispreţ pentru unul. Zise că lui i se pare lupta necesară şi că nu trebuie să-i lase pe duşmani să pătrundă prin porţile Peloponezului. este strategul aheilor. fiindcă se temeau sa nu fie mişcarea asta o pildă pentru popoarele de primprejur.reformele ar fi prea mare frământare în stat. în Sparta. fără zgomot aproape. Baton din Sinope spune că Agis n-a voit să lupte. îl readuseră rege pe Leonidas din Tegeea sub privirile binevoitoare ale mulţimii. nu se mai abţinea de la nici o faptă care-i putea aduce bani. ce era însufleţit şi de dragoste şi de glorie şi de dragostea soldaţilor. scăpat de teama celor ce-l făceau aşa umilit mai înainte. dar Agesilus punând mereu piedici şi aducând fel de fel de pretexte o lungea. cu blândeţe. Într-adevăr însuşi tânărul. deşi cursul ceresc nu o cerea şi deşi era împotriva ordinii stabilite a calendarului. bogaţii şi cămătarii plecară cuprinşi de durere. Era o privileste rară pentru oraşe felul cum străbăteau Pe loponezul. Căci Agesilus. întreţinea o gardă şi numai sub paza cobora la Senat. iar Agesilus. şi împărţirea moşiilor. Agis ridică tabăra înconjurat de admiraţie. aproape cel mai mic dintre ostaşi. după ce Arătos a renunţat la luptă şi după ce i-a dat drumul mulţumindu-i. Căci era supărată fiindcă fusese înşelată de neîmpărţirea pământurilor. Se aştepta ca etolienii să năvălească în Peloponez prin Megara şi Arătos. zise că n -a văzut lumină mai strălucită şi nici foc mai curat decât acela. a arătat mull curaj şi îndrăzneală. le puseră grămadă şi le dădură foc. se va face împărţirea. şi Agis n -a venit pentru a le porunci sau a-i conduce. din a nu se îmbrăca şi înarma mai strălucit decât un simplu soldat. era multă tulburare şi frământare în privinţa revoluţiei. fiind înşelaţi de Agesilus. cereau ajutor de la Lacedemonia.

eu. acesta va ispăşi. încât pentru a o avea e drept să ucizi ginerii şi să laşi în părăsire copiii!" Chiloni. care-i rugă pe cetăţeni. fiind iubit de toţi pentru vitejia lui. pentru ticăloşia lui. Tu însuţi arăţi că vina lui e uşor de apărat. astfel rugându-se. fusese suplicantă împreună cu dânsul. pe unul în dreapta. Leonidas părea că este mult mai înfuriat împotriva acestuia. care o iubeşte atât. Amfare. dacă Cleombrotos n-ar fi fost corupt de gloria deşartă. cuprins de bănuială rămase pe loc. Leonidas îi întinse curse lui Agis. iar Cleombrotos se duse ca suplicant la templul lui Poseidon. pe care acesta l-ar fi putut avea atunci. când i-am rugat. senchină în faţa altarului zeului şi plecă împreună cu bărbatul ei în exil. am ridicat mărturie asupra celor făcute de el. se sui spre acesta însoţit de soldaţi. Toţi îl admirau şi deplângeau cinstea şi iubirea femeii. ci stătea copleşit şi fără a scoate o vorbă. ca să şi le păstreze. deci? Când tu eşti rege şi biruitor. arătându -i lui Leonidas hainele şi părul nepieplănat. N-o înduplecă. această haină şi această înfăţişare nu mi le-a pus mila de Cleombrotos. aceasta. că i-a luat domnia şi l-a alungat din patrie. pe dânsul. tânăr fiind şi iubitor de glorie. pentru exilul tău. Care din două. ci mi-a rămas tovarăşă şi însoţitoare în durerea mea pentru nenorocirile tale toate. când declari regalitatea un bun aşa de mare şi aşa de vrednic de cucerit. pe care-l îmbrăţişa în timp ce -şi ţinea copiii. eu i l-am risipit când am stat alături de tine şi când prin asta. pe celălalt în stânga ei. Leonidas se sfătui cu prietenii săi şi-i porunci lui Cleombrotos să se scoale şi să plece în exil. deşi îi era ginere. îşi plecă fruntea pe capul lui Cleombrotos şi-şi întoarse spre cei de faţă ochii-i stinşi. îi zise: "Tată. Şi câteodată îl conduceau din templu la baie şi. Mai întâi căuta să-l convingă să părăsească templul şi să-i fie tovarăş la domnie. care n-am avut milă nici de la tată. a fost înşelat de Agesilus. ci. care împrumutase tocmai hainele şi cupele scumpe de la Agesistrata.Agesilus îl scoase şi-l salvă Hipomedon. Cleombrotos nu putea răspunde nimic. Chiloni. Acum. o ruga pe copila lui să rămână şi să nu-l părăsească. printre care se afla şi el. Aici îl acuză cu furie că. pe mine. Demohare şi Arkesilaos obişnuiau să urce adesea şi să stea de vorbă cu dânsul. îl urmase în exil plină de durere şi mereu foarfe supărată pe Clcombrotos. odată îmbăiat. fiul său. pe care m-ai iubit atâta! Căci cum voi cuteza să mă înfăţişez printre celelalte femei. a lucrat împotriva sa. ar fi socotit că exilul împreuna cu această femeie este un noroc mai mare decât regalitatea. o pedeapsă mai aspră decât vrei. îl luă dânsa pe celălalt. Leonidas încetă de a se mai preface şi de a-l înşela. Agis se refugie în Chalchis. Dintre regi. eu să trăiesc în aceste haine de jale? Ori să iau o haină strălucită şi regească ca să-l văd ucis de tine pe acel pe care mi l-ai dat ea soţ fecioriei mele? Dacă nu obţine prin rugăminţile sale şi nu te înduplecă prin lacrimile copiilor şi soţiei sale. din nou schimbându-se soarta. nici de la bărbat. s-a dus cu tatăl său pentru mângâiere. fiica lui Leonidas. pentru că cetăţenii l-au iertat: căci şi ci. Cel puţin se spune că din pricina asta a fost un ascultător a lui Leonidas şi că i-a îndârjit pe ceilalţi efori. încât i-a dăruit şi mântuirea bărbatului ei. toţi îi erau prieteni. Şi lăsându-l la o parte pe Agis. . topiţi în lacrimi. Puse în braţele lui Cleombrotos un copil. Căci mă va vedea moartă înaintea lui. Astfel că. După ce l-a alungat pe Cleombrotos şi a scos din funcţie eforii vechi înlocuindu-i cu alţii. soţie şi fiică am împărtăşit cu ai mei necinstea şi nefericirea? Motivul cuviincios. îl reconduceau în templu. şi a fost văzută că se aşează suplicantă lângă bărbatul său. întinse curse regelui şi femeilor. s-a schimbat şi ea. împărţise şi mai înainte cu tatăl său nedreptatea şi când Cleombrotos a luat domnia. Dar acela. Amfare. din cauza lor.

nu s-a făcut în Sparta ceva aşa de grozav. îi ordonară lui Agis să se apere de faptele sale. ca şi cum i-ar fi dat şi i-ar fi arătat o scăpare. Şi cu vorba asta îşi întinse singur gâtul în laţ. n-a fost frica aşa de mare încât să nu se vadă că pe cetăţeni îi dor cele ce s-au întâmplat. l-a târît singur pe Agis la închisoare. deşi vede că va plăti cu viaţa. Tânărul. fiind trupeş şi vârtos. puse mâna pe Agis şi zise: "Te duc. îi aşeză trupul şi-l acoperi. chemându-i dintre senatori pe cei de aceeaşi părere cu dânşii. care-i căzu în genunchi în numele prieteniei şi iubirii.Fiindcă Agis petrecea restul timpului în templu şi nu cobora decât câteodată pentru a face o baie. Căci. pe care l-a avut ca model. îl văzu pe unul dintre călăi plângând şi văitându-se şi-i zise: "Nu mă mai plânge. Apoi. nimeni nu-i veni-n ajutor în pustia asta. o culcă alături de Agis. Alţii. a voit să restabilească constituţia sa. îl împinseră din spate. îl salutară şi merseră alături cu dânsul vorbind şi glumind precum cu un prieten tânăr. poate să intre lângă fiul său. cum mergea către spânzurătoare. că-i urăsc pe Leonidas si pe Amfare şi că în credinţa lor ştiu că. şi-l aruncară la închisoare. îl văzu pe fiul său întins jos şi pe mama ei moartă. acoperit de insulte. dacă vrea. văzând că servitorii nu îndrăznesc a se atinge de Agis şi că şi mercenarii ce erau pe -acolo se feresc şi fug de treaba asta. râzând de această prefăcătorie. în afara templului. ci numai imitând pe Licurg. Tot acelaşi efor îl întrebă dacă-i pare rău de cele făcute. Cum intră. pentru că e un lucru nedrept şi neîngăduit a ridica mâna asupra regelui. căci îl vor judeca. îl întrebă de n -a făcut acestea silit de Lysandros şi Agesilus. Agis răspunse că n-a fost silit de nimeni. După ce a murit dânsa. Agesistrata se rugă să fie de faţă şi mama sa. omule. aşa de fărădelege. după ce i-a ameninţat. văzând de la uşă ce se întâmplă şi auzindu-i vorbele. Iar Demohare. îi spuse că şi dânsa. iar mama lui Agis şi bunica lui strigau şi se rugau ca regele spartanilor să aibă cuvânt şi judecată în faţa cetăţenilor. vei pătimi la fel!" Agesistrata ridicându-se către laţ zise: "Numai să fie acestea în folosul Spartei!" După ce vestea nenorocirii s-a împrăştiat în oraş şi au fost scoase cele trei trupuri. Agis. Tânărul îi răspunse că nu regretă cel mai frumos plan al său. Amfare ieşi pe uşă şi dădu peste Agesistrata. ordonă să vină înăuntru şi Agesistrata. hotărâră să-l prindă acolo. Imediat veni şi Leonidas cu mulţi lefegii şi înconjură pe dinafară închisoarea. căci murind în afară de lege şi pe nedrept sunt mai tericit decât ucigaşii mei''. îi aruncă mantia în jurul gâtului şi-l trase după sine. porunci să se închidă din nou uşile închisorii şi o dădu pe mâna călăului pe Arhidamia. ca efor. de când locuiesc dorienii Peloponezul. De aceea mai cu seamă îi grăbiră moartea. Amiare îi zise că va plânge curând şi-şi va ispăşi cutezanţa. îi ieşiră înainte. Cum ajunseră aici. intrând îi zise cu mânie Agesistratei: "Dacă aveai aceleaşi idei cu feciorul tău. El o ridică de jos şi zise că nu i se va întâmpla lui Agis nimic prea grav şi nici iremediabil. Amfare. după ce s-a îmbătat. Eforii intrară la rege şi. Căci nici duşmanii când se întâlneau cu regii în lupte nu ridicau braţul. unde se ia sufletul celor osândiţi prin spânzurătoare. Ea împreună cu călăii o dezlegă. Demohare. să dai socoteală eforilor pentru faptele tale politice". până la punctul unde drumul avea o cotitură ce ducea la închisoare. Agis. Statură deci la pândă şi. ca să nu-i fure noaptea. foarte bătrână şi care trăise înconjurată de un imens respect. pregătiţi din vreme. îngenunchind lângă fiul său şi sărutându -l pe obraz zise: "Copile. de se va aduna mulţimea. prea multă pietate şi blândeţe si iubire de oameni te -a făcut să pieri împreună cu noi!" Amfare. ci se fereau cu teamă şi . ÎI condamnară la moarte şi porunciră slujbaşilor să-l ducă la aşa numita decadă. deja mulţi simţiseră că a fost prins şi lumea făcea zgomot la uşi şi erau lumini multe. Un alt efor. spânzurând de laţ. Aceasta-i o odaie din închisoare. Amfare spuse că nimic nu se opune şi după ce le -a primit pe amândouă.

fiind aspru cu linguşitorii şi îndărătnic cu cei care voiau să-l înspăimânte Şi la râs. Se spune că încă de copil Cato arăta în voce şi pe faţă. cu atât consimţirea este mai promptă. pentru că a-ncercat lucruri mari şi demne de Sparta. de obicei. şi cu sora sa. a învăţa este a primi o impresie şi pot o crede mai uşor cei care înţeleg cel mai puţin ce li se spune. făcea învăţătura. timp în care se împrieteni cu copiii. privea la străini ţinta şi încruntat. insensibilă şi solidă în toate. stătu la dânsul câteva zile. în general. tu. căci ce învaţă este un foc ce aprinde sufletul. în celelalte privinţe printre cei mai de seamă şi nu era mai prejos ca desteptăciune decât altul.. că l-a salvat pe Leonidas. că s-a încrezut în ceilalţi şi a fost cel mai uşor de apropiat şi mai blând. iar la mânie nu era iute. tinere. care conducea republica în vremea aceea. cum s-a scris în biografia lui. Toţi aceştia au fost hrăniţi şi crescuţi lângă Livius Drusus. lacedemonienii spun că a fost rănit numai. să zic. ce ne spui? Nu poţi să-i ajuţi pe străini ca şi fratele tău?" Cato . Se spune totuşi că de pedagog Cato asculta şi făcea tot ce-i spunea. era încet şi greoi. socii romani lucrau ca să capete cetăţenia romană. lăsat cu fratele să. Acţiunile sale aveau o tărie nepotrivită cu vârsta. "Haide. mai anevoioasă într-adevăr. decât duşmanilor. era un foarte abil orator. Cu toate că mesenienii afirmă că şi Teopompos a căzut sub mâna lui Arislomene.respect pentru demnitatea lor. Când a început să înveţe.46 ÎH. Pedagogul său era un om cu bune maniere şi avea cuvântul mai la îndemâna decât biciul. bărbat care a avut mai cu seamă influenţă şi nume între romani prin virtutea sa. un singur rege. Porcia. A fost orfan de ambii părinţi. Ba. rugaţi-l pe moşul vostru să lupte pentru cetăţenia noastră!" Caepio surâse şi făcu semn din cap. Cleombrotos. Într-adevăr. reţinea şi-şi amintea. Cato. prieten cu Drusus. la joacă şi la studii o fire inflexibilă. unchiul său după mamă. Agis a fost primul rege ucis de efori. a căzut lovit de lance la Leutra. cu cât puterea de a te îndoi e mai slabă. Dar acestea sunt fapte îndoielnice. de altfel: cei bine înzestraţi sunt mai uituci. dar cerea motivul fiecărui lucru pentru a se convinge. Se pare că şi firea sa înclinată de a crede anevoie. prietenii i-ar fi putut imputa mai cu drept lui Agis. Propedius Silla. dar când se mânia. greu putea fi împăcat.) Neamul lui Cato a luat începutul strălucirii şi gloriei de la străbunicul său. nici nu se pleca. înţelept. la o vârstă la care oamenii obţin iertare chiar şi pentru greşelile lor. Czepio. deşi au fost multe bătălii între lacedemonieni şi ceilalţi eleni. dar ţin minte cei ce învaţă cu osteneală şi muncă. Când Cato era încă copil. ' f" ' - CATO CEL TÂNĂR (94 . zise. înainte de epoca lui Filip. Unul. dar Cato nu răspunse nimic. Ceea ce vedem oricând. însă ce primea. bun războinic şi care se bucura printre compatrioţi de o mare consideraţie. De aceea. în Lacedemonia. înseninându-si faţa rareori până la surâs. De aceea se conving mai lesne tinerii ca bătrânii şi cei bolnavi decât cei sănătoşi. Se numea Sarpedon. "Dar. se îndupleca greu.

nici favoare. Caepio. Această casă era o adevărată icoană a iadului. se mută şi-şi luă partea din averea părintească. copile. Neavând ce face. Şi în toate celelalte privinţe era aspru şi sever. încât Sylla.. ceilalţi copii îl urmară. îi dădu la o parte pe cei din faţă. Acela îi răspunse: "E mai mare. prefera tuturor dreptatea. pe celălalt. vorbi poporului adunat. de nu. punându-1 jos. teama decât ura!" "De ce nu mi-ai dat mie o sabie. şi aducând copiii de nobili. ca şi într-o mare cetate. ridicându-l deasupra ferestrei. până la douăzeci de ani n-a mâncat fară Caepio. pe cine al doilea: de asemenea "Pe fratele meu". totodată îşi făcuse glasul mai aspru şi agita în mâini de mai multe ori trupul atârnat deasupra ferestrei. deşi era nepot de frate al lui Pompei. se ducea întruna la casa lui Sylla ca să-l salute. Era numai copilaş când a răspuns celor ce-l întrebau pe cine iubeşte mai mult: "Pe fratele meu'". Propedius a spus liniştit către prieteni: "Ce noroc pentru Italia că acesta-i doar un copil! De era bărbat. la nevoie.. a magistraturii şi influenţei sale. mi se pare că nu mă deosebesc deloc de Sippius". pe care le numesc romanii Troiene. N-a studiat totuşi cu alţii împreună şi nimeni nu l-a auzit declamând. când deveni preot al lui Apolo. soţia lui Sylla. amestecaţi ei între ei. n -a mers în For. distins la chip. Sextus. poruncindu-i să aprobe. Propedius. "Dar când compar viaţa mea cu a lui Cato. Văzând capetele celor mai iluştri oameni duse pe ascuns şi pe cei de faţă plângând. ca şi cum ar fi fost condus de o inspiraţie divină. nu voia să-l imite. pân ă când se osteni cel ce întreba. plecă acasă. Sarpedon. să ai totdeauna puterile gata de luptă. mai tineri şi mai în vârstă. ţinându-l de mână. deşi acorda puţinora atare distincţie din cauza gravităţii şi mândriei sale. Jocul era de-a tribunalul. nu-l lăsau şi nu voiau să se antreneze cu dânşii. scoase copilul şi. Informându~se Sylla pe cine vor. care-l împiedicau. se jucau într-o parte a casei. Înaintând în vârstă i se întări dragostea pentru fratele său căci. Cato avea atunci paisprezece ani. când înţelese ce se întâmpla. şi se ocupă îndeosebi cu morala şi politica. Sarpedon. numi doi şefi: pe unul copiii îl primiră. cedând. se legă sufleteşte de Antipate r din Tyr. se temu şi-l păzi să nu cuteze a face ceva mai îndrăzneţ. convins că trebuie ca în filosofia politică. dat fiind marele număr de oameni ce erau aduşi şi supuşi la chinuri. a zis el numindu-1 pe unul vestit pentru luxul şi trândăvia sa. era judecată. ca să-l ucid şi să scap patria de robie!"' Auzind vorba asta. dar o dreptate aspră. ci păru prin tăcere şi privire a le respinge rugămintea. un vot n-am fi avut în popor!" Şi iarăşi.nu răspunse. preţuind mult acest lucru pentru cinstea şi pentru siguranţa totodată a elevilor. Unui tovarăş care-i spuse: "Îţi dăunează. Fusese prieten cu tatăl lui şi câteodată-l chema la sine şi stătea cu el de vorbă. îl aruncă. — o sută douăzeci de talanţi. După ce Cato s-a încăpăţânat să tacă. şi pe dânsul şi pe alţi copii. Unul din copii. nici să-l urmeze. comparat cu ceilalţi. care nu cunoştea nici graţie. privind în acelaşi timp ochii şi faţa lui plină de mânie şi de curaj. ca să poată. făcu apel la Cato. fiind adus la închisoare de unul mai mare. Cato. admirat pentru cuminţenia şi măsura sa. Acesta. simula că-i va da drumul. Se exersa şi în elocvenţă. mai restrânse încă viaţa. filosoful stoic. neînfricat şi fără teamă. n-a călătorit. voind să organizeze un spectacol de curse sacre. mânios. îi lăsă onoarea ca unuia mai vrednic. şi ducerea la închisoarea celui vinovat. îndrăgostit de toate virtuţile. Aşa era de vestit. conveni că aşa este. pe cine al treilea. acuzare. la o zi de naştere. Dar când fratele său se parfuma. . toţi strigară: "Pe Cato!" Sextus însuşi. îşi întrebă pedagogul de ce nu-l ucide nimeni pe omul acesta. căci era feciorul Metelei. moşul său l-a invitat la masă.

pe care-l numeau şi al lui Spartacus. Basilica Porcia era o dedicaţie a bătrânului Cato. era politica sau afacerile publice. Cu toate acestea. Când socoti că i-a venit vremea de căsătorie. căci nu-i plăcea să stea mult timp la masă. voia să o ia pe Lepida. mergând pe jos. prietenii i-o ofereau. avea o tărie şi o forţă de neostenit. plin de înţeles şi de forţă. acesta. pe vremea aceea. fiind mai puţin norocos decât Laetius. iar pe cele ce nu -s decât păreri. fără a lăsa pe nimeni lângă sine până ce nu simţea o uşurare sigură şi o îndreptare a bolii. Mânia şi tinereţea îl întoarseră spre iambi şi-şi vărsă asupra lui Scipio toată amărăciunea şi toată fierea lui Arhiloh. Avu de la un văr al său o moştenire de o sută de talanţi. aşa că fata era liberă. aşa că vorbea adesea o zi întreagă fără a se simţi obosit. dar. reintră iarăşi în tăcerea şi ocupaţiile sale obişnuite. să le dispreţuiască. adesea. îşi petrecea ziua singur. Gellius fu însărcinat cu conducerea lui. obişnuindu-se a suporta arşiţa soarelui şi zăpada cu capul gol. dar exista o coloană ce părea a fi o piedică pentru scaunele lor. Cato se apropia când de unul când de altul ca să stea de vorbă. el. Aceasta îl aduse întâi pe Cato în For. Amicii care călătoreau cu dânsul erau călare şi. Adesea. pe urmă. Se căsători cu Atilia. se îndulci la băutură. îl făcea să stea noaptea de vorbă cu filosofii la un pahar. Cato crezu că trebuie să meargă pe un drum opus. dar voia să se deprindă a se ruşina numai de cele rele. aşa că de multe ori petrecea cu vin până în ziuă. spuneau prietenii. ieşind biruitor. îi răspunse: "Numai să nu -mi găseşti defecte vieţii. erau foarte stricate şi aveau nevoie de mari schimbări. Voi începe să vorbesc când voi spune lucruri ce nu merită a fi tăcute". fără dobândă. Aceasta fu prima lui soţie. Cato participă ca voluntar la expediţie din pricina fratelui său. de pe timpul când a fost censor. nu că umbla după gloria acestei noutăţi. o prefăcu în bani şi dădea amicilor cât aveau nevoie. Pricina. Începându-se războiul cu sclavii. Cato. îşi exersa trupul printr-o gimnastică neobosită. hotărâră să o scoată sau să o mute. Totuşi. Cuvântul său nu părea să fie al unui tânăr. încercă să-l dea în judecată. Atunci. după prânz ieşea în public desculţ şi fără tunică. el purta o togă neagră. Altora le dădea şi moşii şi sclavi ca să poată garanta împrumuturi la tezaurul public şi se punea şi el chezaş pentru obligaţiile lor. dar el o refuza. Nu -i fu cu putinţă să dea măsura bunei sale . n -avea nimic elegant. fiica lui Serenus. amicul lui Scipio. căci Caepio era tribun al soldaţilor. foarte supărat şi aprins. şi mergea la drum pe orice vreme fără căruţă. Glasul puternic. aceea cu care s-a însurat de la început.Cato. dar fără a-şi îngădui vreo obscenitate sau vreo copilărie. ci strâns. înainte de nunta lui Cato. Fiindcă vedea că purpura cea de un roşu violent era foarte iubită. a avut numai o nevastă. care până atunci nu cunoscuse nici o femeie. Avea o stăpânire de sine şi o răbdare admirabilă la boli. cu care fiind ocupat toată ziua şi depărtat de filosofie. Bea la început un pahar. Căci s-a opus şi a dat probă de elocvenţă şi înţelepciune şi a fost admirat. după care se ridica. ca să poată fi auzit de atâta popor. dar nu singura. o graţie antrenantă pentru auditori se împletea cu gravitatea naturală a stilului şi-i dădea un amestec de dulceaţă şi agrement. dânsul răspunse: "Dar nu spui şi ca joc zaruri toată ziua?" Obiceiurile. fericit în lunga viaţă pe care a trăit-o . Tribunii obişnuiau să lucreze acolo. dar fu împiedicat de prieteni. tăcerea!". Scipio se răzgândi iarăşi şi o luă el. acesta însă se răzgândise şi stricase logodna. logodită întâi cu Scipio Metelus. Un anumit Memmius spuse o dată că-n toate nopţile -i beat. spunând că nu e frumos fără voia Venerei. şi ei călări. Când avea friguri. La ospeţe se trăgea la sorţi cine să ia cea mai bună bucată şi dacă nu-i ieşea lui sorţul.

care era unică. era grija lui cea mai mică. Când au ajuns în castre. adevărata dragoste de virtute nu este în suflete decât rodul iubirii şi al respectului pe care-l porţi acelor ce-ţi dau exemplu. o făcea el întâi. Aşa se arătau de temuţi fată de duşmani. Atunci. eu ţi-l voi păzi. fără a-i iubi. Căci. Îl urmau cincisprezece sclavi. nu vedea în asta nimic regesc. în glumă. de raţiune se servi şi convinse şi învăţă pe fiecare. au cucerit popoare şi regi. Fără a le lua teama ce le-o inspira autoritatea sa. Câştigă prin aceasta. încât e greu de spus dacă i-a făcut mai prieteni ai păcii decât ai războiului şi mai viteji decât drepţi. Caepio. Nu suportă pierderea cu tăria unui filosof. a mânca şi a călători semăna mai mult cu soldaţii decât cu ofiţerii. iubirea soldaţilor săi. Displăcu prin asta concetăţenilor săi. Se propuse o lege prin care se opreau candidaţii de a avea pe lângă ei nominatori. Era furtuna violentă pe mare şi nu era nici o corabie destul de mare. după o zi de drum. murea. Fu cât pe ce să se înece şi n-a scăpat decât printr-un noroc neaşteptat. Sosiră îndată scrisori la Cato. printr-o sforţare de memorie să-i salute pe toţi cetăţenii. supranumit Cordilio. un prieten al său . Gellius îi dădu premii de vitejie şi onoruri distinse pe care Cato nu le primi. Cato arătă în aşa fel iubirea sa de ordine. luă una mică de transport şi însoţit numai de doi prieteni şi trei servitori plecă din Tesalonik. fratele său. nici noaptea!" Şi apoi porunci să se pună două paturi în aceeaşi odaie. încât păru a nu-i fi inferior lui Cato cel Bătrân. Candidând la tribunal. ducându-se în Asia. Aceştia mergeau călări. avea ambiţia să-i facă pe soldaţi să-i semene. Munatius. doi liberţi şi patru prieteni. este a preţui gloria.votaţi şi a virtuţii sale. ia să îndeplineşti promisiunea făcută Atiliei. naviga spre Asia. Cato obţinu ceea ce urmărea cel mai puţin: gloria. a zis: "Atilia. De altfel. Fiind ales tribun al soldaţilor. se spune că soţia sa fiind supărată şi plângând. Era el încă în armată. trăia retras în Pergamus. se luptă şi-l schimbă din obişnuinţele lui şi veni aducându-l în castre. Ce poruncea altora. influenţa. Simplitatea elocvenţei îl punea deasupra tuturor comandanţilor şi generalilor. dar nu a admira. Purtarea asta avu un astfel de succes. răspunse Cato şi. numai el s-a supus legii. A da dovadă de bărbăţie. în chipul de a se îmbrăca. Întâlnindu-se cu el. numindu-l pe fiecare pe numele său. cu atât erau mai supăraţi că nu-l pot imita. pe nesimţite. Gemu . după ce a respins cele mai insistente oferte de prietenie şi tovărăşie făcute de regi şi comandanţi. convins că prin virtuţile sale va nimeri vânatul. de blânzi faţă de aliaţi şi de lipsiţi de îndrăzneală la rău şi iubitori de laude! Astfel. bunăvoinţa oamenilor. Cato a crezut că nu trebuie să-i trimită mesaje şi să-i scrie numai. ci le refuză spunând că n-a făcut nimic demn de onoruri. aşa că Munatius era cel păzit. Pentru asta a părut tuturor absurd. să nu te desparţi de mine nici ziua. nici a aprecia virtutea lor. ai curaj!"—"Foarte bine!". adăugase puterea raţiunii. îndată a spus după masă: "Munatius. foarte vesel şi mândru. de câte ori era nevoie. chiar şi celor care-l admirau mai mult. Auzind că Atenodor. din cauză că războiul a fost prost condus. foarte învăţat în filosofia stoică şi acum bătrân. de Cato. având după lege putinţa de a călători. dar nu neglija nici recompensele. se îmbolnăvi la Ainos. el singur umbla pe jos şi vorbea cu fiecare. ca şi cum ar fi luat ceva mai frumos şi mai strălucit decât ce luaseră Pompei şi Luculus atunci când. fu numit de pretor comandantul uneia din ele. reuşi. era şi mare destrăbălarea şi luxul soldaţilor. mergând. cu cât erau mai siliţi să recunoască meritul purtării sale. fiind mai multe legiuni. pentru virtutea sa. ci. fu trimis în Macedonia. A lauda pe cei virtuoşi. la pretorul Rubrius. Ajunse tocmai când fratele său. stăpânirea de sine şi curajul său unit în toate cu prudenţa.

care avea mare trecere pe lângă el. Făcea în chipul acesta călătoria. fiindcă n-au găsit de bunăvoie". d in care bani nu primi nimic. s-a dus la el să-l salute ca pe un om mai în vârstă şi care atunci comanda cele mai mari armate. s-a găsit unul care să scrie. încât nu s-au putut stăpâni hohotind şi mergând prin mulţime. de o parte şi de alta a drumului. ca să cunoască obiceiurile. se retrase însoţit nu de urări. În Siria. cel care aşeza toate celea şi punea în regulă mulţimea. hainele lor. ce simţire unea Cato cu o tărie pe care n-o zguduiau nici voluptatea. îl strânse în braţe arătând o mare durere. când a venit la Efes. ci luă numai parfumurile şi podoabele şi dădu cinstire celor care i le trimiteau. alţii. se aruncă pe trupul fratelui său. Când se sfârşi cu armata lui Cato. stăteau îmbrăcaţi cu haine curate şi coroane. căutând aurul. îi ieşi . erau tineri cu hlamide şi copii frumos împodobiţi. îi aşterneau sub picioare. când povestea şi-şi amintea. înmuiaţi-le prin amabilitate puterea celor ce au nevoie doar de un pretext ca să ia cu sila. ceea ce-i comun. foarte tulburat. care a costat opt sule de talanţi. La aceste funeralii. împrăştie parfumuri. ca să spunem aşa. Voia însă. să se plimbe prin Asia şi să-i cerceteze istoria. Când fură aproape. înainte de a se întoarce la politică. că nu i-a oprit. în ordine şi în linişte intrau în cetăţi şi. care-l rugase să vină la el şi nu voia să-i fie neplăcut. nici cererile fără de ruşine. dar nu fu totul: făcu pentru funeraliile lui cheltuieli extraordinare. Trimitea înainte pe brutar şi pe bucătar acolo unde trebuia să rămână peste noapte. arse pe rug stole preţioase şi ridică în piaţa din Ainos un mormânt de marmură de Thassos. fără să sufere prezenţa nimănui. fără să fi făcut nimic. viaţa şi purtarea fiecărei provincii. râdea şi el de asta. veni înaintea lui Cato şil întrebă fără să salute. Moştenirea îi reveni lui şi unei feliţe a lui Caepio. îi chema pe magistraţi şi le spunea: "Răilor. fără a da socoteală şi fără a se teme de cenzură. mulţumindu-se cu casa dată de aceştia. lucru ce-l făceau atunci romanii cu greu şi numai câtorva generali. pe drum. Dacă nu era han. dacă nu era acolo vreun prieten. Mergând spre Antiohia. unde l-a lăsat pe Demetrios şi când va sosi. se supără pe cei trimişi înainte dintre particulari. ori vreun oaspe sau cunoscut. Aceştia. văzu o mulţime de oameni aşezată dinaintea porţilor. fiindcă nu se adresau magistraţilor cu strigăte şi ameninţări: atunci erau găsiţi de Cato în stradă. Deşi a făcut acestea. Unii dezaprobau această risipă. şi-i făceau curte lui Demetrios. dar şi cu vorba. stând tăcut pe bagaje. dar cu lacrimi şi îmbrăţişări sincere. comparată cu moderaţia ce-o păstra Cato în toate actele. Atunci. nici de lauri. ci se ridică ca-n faţa unuia din cei mai de seamă fruntaşi. schimbaţi-vă acest chip de a primi străinii. îi sărutau mâinile. Era un sclav cunoscut de-al lui Pompei.şi plânse. Văzându-l. toţi oamenii se uitau la Pompei.totodată şi pentru prietenia galului Dejotarus. Dar Pompei însuşi îi corectă pe cei ce făceau din neştiinţă astfel de greşeli cu Cato. pregăteau primirea lui la han. se arăta un om de jos şi fricos. mai târziu. că a cernut cenuşa fratelui său. fiind preoţi ai zeilor sau magistraţi. Socotind Cato ca i se face o primire mare de către cetate. la împărţire nu ceru nimic din ce cheltuise cu înmormântarea. un bătrân cu un baston în mână şi o coroană. nici nu-l lăsă să se apropie de el şezând. nu toţi care vor veni vor fi Cato. nici frica. se adresau magistraţilor. El singur părea de neluat în seamă şi. Atunci. dar nu vedeau ce blândeţe. prieten părintesc. Spuse prietenilor să descalece şi merse pe jos cu ei. Atât de mult îşi credea permis acela de a face orice nu numai cu sabia. Aşa râs s-a stârnit între prietenii lui Cato. Pompei nu rabdă. se spune că i s-a întâmplat şi ceva ridicol. iar Cato atunci. Într-adevăr. De multe ori nu erau crezuţi şi erau dispreţuiţi. zise: "Ticăloasă cetate!" şi altceva nimic. oraşele şi principii trimiseră multe în cinstea mortului.

făcu o mare schimbare în privinţa agenţilor şi secretarilor chesturii. Aşa l-a supărat încât. Căci nu scăpă nimănui zorul lui Pompei în jurul lui. Catulus. şi. ci erau ei stăpâni. Din clipa asta. cu atât mai bine. Pe ceilalţi tineri care veneau la dânsul era încântat să-i facă să rămână lângă sine. Catulus avea o mare consideraţie din cauza funcţiei sale şi una şi mare încă din pricina virtuţii sale. foarte demni a primi un bine de la sine. îi lăudă virtutea în prezenţa lui. şi. pe la al treilea ceas. Trebuind să plece la Brundissium. Galul Dejotarus îl chemase pe Cato. De nu va voi. fiindcă venise seara. dar Cato îşi rugă prietenii să-l supravegheze. pe când ceilalţi au mers bine. îşi luă funcţia pe mână cu inimă: nu-i erau de ajuns titlul şi onorurile chesturii. Nici acestora nu le-a dat Cato nimic. având în mână scrierile şi legile publice. îl lăuda pe Cato. "Desigur". îşi petrecea timpul cu Atenodor sau în For ca să-şi apere prietenii. i-a pus tot felul de daruri în faţă şi l-a rugat cu insistenţă. vorba lui Curion. Totuşi. Pe al doilea îl dădu în judecată pentru substituire de testament. plin de stimă pentru . Reduse pe secretari să fie ceea ce erau: funcţionari inferiori Dojenea orice lipsă de la datorie şi îndrepta greşelile făcute din ignoranţă.". Întors la Roma. dovedit vinovat de fraudă la împărţirea unei moşteniri. care. neputând dintru ale sale să-i îmbogăţească numai cu atâta. De aceea. care-l ruga să le primească. privi cu bucurie plecarea sa. îl întrebase într-o zi. ajunseră să admire lucrurile ce dispreţuiseră înainte: blândeţea şi mărimea lui de suflet. cum a intrat în magistratură. nu o făcu înainte să fi citit legile privitoare la chestură şi de a se fi informat de la cei cu experienţă. în toate chipurile să le accepte. Cenzorul Lutatius Catulus veni să-l apere. a plecat. Pompei îi dădu în grijă să-i salute pe soţia şi copiii săi. "Dacă te laşi o dată prins. căci era acum bătrân şi voia să-i încredinţeze copiii şi casa sa. de altfel. găseşti totdeauna pretext să fi corupt. deşi-i vedea pe unii prieteni înmuiaţi şi murmurând. e adevărat că între femeia şi copiii săi şi Cato existau legături de rudenie. oraşele se grăbiră pe întrecute să dea în onoarea lui Cato banchete şi serbări. se spune. dar a doua zi. găsi încă şi mai multe daruri care-l aşteptau şi scrisori de la gal. căci avea faima de romanul cel mai drept şi mai înţelept. dar nu şi-a dat nici-o silinţă să-l reţină pe Cato. întorşi acum toţi către dânsul. şi. "M-aş despărţi mai iute de sufletul meu. stând în fruntea treburilor. până când Cato. dar că s-a bucurat când a plecat. prietenii îl sfătuiau să pună pe altă corabie rămăşiţele fratelui său. în ce chip ar putea cunoaşte acea funcţie. ce voi ti câştigat cu dreptate." Acesta-i înţelesul cuvântului de care se servea. lucru ce nu făcuse cu nimeni din cei ce se întorceau la Roma. după ce acesta se retrase. curajul şi tonul. Venindu-i vremea să candideze la chestură. Voi împărţi cu prietenii. apoi primind nişte magistraţi tineri. şi văzură că-l admiră cât fu de faţă. îl goni din chestură pe şeful ei. fară a se gândi. dacă n-ar merge bucuros în Asia. ce din pricina neexperienţei şi neştiinţei aveau nevoie pur şi simplu de alţi dascăli şi pedagogi. "Ei. Când a sosit. amicul său de casă. ca şi cum prezenţa lui ar fi fost o dojana a chipului cum îşi exercita autoritatea. toţi se întoarseră spre Cato. ca să nu se adeverească. Mergând înainte. şi-l lăudă şi mai mult. Curion. de altfel. ca al unuia care-i făcea curte mai degrabă decât îl ospăta. Cum erau îndrăzneţi ce-i linguşeau pe ceilalţi chestori pentru a duce mai uşor războiul cu Cato." îi trimise lui Dejotarus înapoi toate darurile. zise Cato. Întâmplarea făcu. petrecu noaptea la el. în timp ce traversa. Caepio. Supărat de austeritatea lui Cato. După asta. decât de această cenuşă. nu cedau puterii acelora.înainte şi-i dădu mâna. la Pesinus. să-i lase pe prieteni. căci te vei întoarce mai blând şi mai plăcut. ca tocmai corabia aceea să treacă printr-o mare primejdie. voia să aibă spiritul.

ca şi el. Acuzaţi apoi de omucidere şi cum erau dinainte dovediţi de prima judecată. Catulus. la rugămintea Ini Catulus. îndată . Lollius. îi trimitea înaintea tribunalelor care-i osândeau. care trebuie să cercetezi viaţa noastră. trăia în prietenie cu el. Obligat să cedeze în faţa probelor. în privinţa asta. Din contra. primeau drept bune hârtiile lor.obiceiurile sale. se expunea singur la ura tuturor nemulţumiţilor şi dădea colegilor rugaţi şi presaţi o scuză. încât toţi spuneau şi gândeau că a dat Cato chesturii demnitatea consulatului. deşi certificată de mai mulţi martori. Poporul fu cuprins pentru Cato de un adânc respect. era aşa de atent. plecat la orice favoare. nu i-a plătit leafa şi n -a ţinut seama de votul lui. ca tu. Se duse în lectică şi-şi dădu părerea după toţi ceilalţi judecători. era un vot mai mult contra acuzatului. Arăta chestura inabordabilă şi limpezită de sicofanţi şi probă cetăţii că se poate îmbogăţi tezaurul fără a se comite injustiţii. Mulţi veneau la casierie cu scrisori în neregulă şi cu ordonanţe false. care nu putuse fi de faţă la judecată. scutiri de dări şi datorii sau gratificaţii. făcu chestura mai respectabilă decât Senatul. auzi că mulţi tovarăşi şi oameni influenţi căzuseră pe capul lui Marcelus şi-l sileau să le plătească datorii fictive. urmări cu maximă asprime tot ce se datora fiscului şi în acelaşi timp plăti fără zăbavă şi fără târguială ce li se datora oamenilor. îi făcu să plătească cu vârf şi îndesat şi-i ocărî cu dreptate şi indignare pentru grozăviile de care se făcuseră vinovaţi. până ce consulii nu veniră şi nu afirmară sub jurământ autenticitatea. Se temea şi se păzea totdeauna de cei care erau gata să dea ordonanţe cutărui ori cutărai om. colegul lui Cato. care vedeau că se şterg urmele tiraniei grozave din acea vreme şi pe Sylla însuşi pedepsit pentru crimele lui. Spunând Cato vorba asta. zise: "E ruşinos. La început păru unor colegi urâcios şi insuportabil. Totuşi. înaintea lui. Cato nu-l lăsă să facă asta. dar nimeni nu îndrăznea să-i tragă la răspundere. chestorii. de cap. Erau mulţi cei de care se servise Sylla în a doua prescripţie. să te expui să fii gonit de aici de lictorii noştri". dar mai pe urmă fu iubit. ca deţinători ai banului public. aceea că era imposibil fără voia lui Cato. Toată lumea-i ura ca pe nişte nelegiuiţi şi criminali. dar din fire era influenţabil şi timid în faţa solicitatorilor. când îi văzu pe cei ce-şi făcuseră socoteala să înşele tezaurul siliţi să-şi plătească datoriile şi pe cei care-şi socoteau creanţele pierdute. Încânta mulţimea şi hărnicia neobosită a lui Cato în funcţia sa. Catulus îl privi drept în faţă ca sa-i răspundă. vinovatul nu fu condamnat. Se grăbi să facă să se termine această dublă nedreptate. N-a pierdut nici o şedinţă a Senatului sau a adunării. Cum insista. În ultima zi. plecă tăcut şi încurcat. ceru să se ierte vinovatul din consideraţie pentru sine. Mai întâi găsi pe mulţi datorând sume vechi tezaurului şi multora le datora tezaurul. Marcelus era prieten din copilărie cu Cato şi. pentru că nu dădea din banii publici nimănui şi nu făcea nici o favoare. dar Cato nu s-a mai servit de omul acesta ca secretar. ca să-şi ucidă victimele şi care primiseră. dar Catulus trimise să-l caute pe Marcus Lollius. foarte bun magistrat. cedând rugăminţilor celor interesaţi. Votul său făcu să fie achitat împricinatul. veni în ajutor acuzatului. fie supărare fie de ruşine. spre mulţumirea tuturor cetăţenilor. prevenea cu grijă orice risipă. Căci nu se ducea mai înainte vreunul dintre colegii lui la chestură. nici n-a plecat altul mai târziu. că îndoindu-se de validitatea unei ordonanţe. plătite cu exactitate. cenzor. Aşa umili secretarii şi-i puse la treabă cum voia dânsul. ci. Dar nu zise nimic. până la douăsprezece mii de drahme. când aproape loţi cetăţenii îl duceau în procesiune acasă. folosindu-se puţin timp. Cato n-avu pentru nimeni asemenea complezenţă. Cato singur îi chemă unul câte unul în faţa tribunalelor. nu cedă asigurărilor şi nu o plăti.

Prietenii lui se mirară: "Nu ştiţi că Metelus e de temut deja prin nebunia sa? Acum vine în Roma. apoi veni în cetate. soţia lui Cicero. declarând că Senatul fiind în şedinţă. s-a dus întâi la moşia sa pentru câtva timp. nici pentru ambiţie. nici mai târziu nimic. Când un desfrânat şi un risipitor ţinea în Senat un discurs pentru simplitate şi cumpătare. Nu este vreme de vacanţă. nu face nimic altceva. ironic. punând toga înainte. candidând pentru tribunal contra lui Metelus. l-a dus de la chestură acasă şi nu i-a imputat Marcelus nici atunci. într-adevăr. nici de călătorie. ocupându -l cu apărarea prietenilor săi pe la tribunale. Şi fiind liber de afacerile publice. nu neglija să i se trimită de către prietenii şi oaspeţii pe care-i avea în toate părţile. luptând pentru libertate!" Totuşi. şi trecând puţin timp. Cato. hotărârile judecătoreşti. care ca despre o doctorie puternică zicea să nu i se risipească puterea în lucruri fără importanţă. pe drum se întâlni cu vite de povară. Amneus se ridică şi-i spuse: "Omule. dar el credea că nu i-a venit în că vremea pentru o magistratură şi o putere atât de mare. n -a lăsat-o fară pază. ci ca pe lucrul personal al unui om cinstit. toate actele provinciilor. fiindcă voia să aibă ocupaţii de om liber. luând cariera politică nu pentru glorie. Se opri în tăcere. De cu seară sosind. De atunci. Dar Cato înţelese îndată planul lor şi renunţă la tot ce se propunea.deci se întoarse şi-l găsi pe Marcelus silit să scrie o gratificaţie: ceru tabletele şi le rupse stând în tăcere lângă Marcelus. când agita şi tulbura spiritele semănând începuturile unor mari revoluţii şi care-i calomnia înaintea poporului pe preoţi şi pe preotese — printre care a fost în primejdie şi Fabia. Nici după ce a ieşit din chestură. decât pentru a lucra. a fost atât de mare gloria lui. De multe ori. Trecuse drept un proverb. luă cărţi şi filosofi şi se duse în Lucania unde avea o moşie. Apoi. el citea o carte. După ce a făcut asta. pentru că din cauza ei face toate acestea. îndată coborî în For. de a spune despre un lucru extraordinar şi de necrezut. ci trebuie să-l stăpânim pe omul acesta sau să murim frumos. cumpărând de cinci talanţi condici conţinând conturi de pe vremea lui Sylla până la el. La Senat venea cel dintâi şi pleca ultimul. într-un proces. mobile şi însoţitori şi află că Nepos Metelus se duce la Roma pregătit pentru a candida la tribunal. spuse judecătorilor că nu -i drept să se dea atenţie unui singur martor. căci sclavii lui erau de faţă. când ceilalţi veneau cu întârziere. Magistratura asta are mai multă putere pentru a împiedica. Când Pompei şi partizanii săi văzură că nu se lasă convins nici prin forţă să participe la nedreptele lor planuri. N-a călătorit niciodată când Senatul ţinea şedinţe. scriind ce se lucra. să facă pe arbitrul. sora Terentiei. Mulţi îi propuneau tribunalul poporului. El însuşi. . o dată. ci i-a păstrat prietenie toată vremea. ai un palat ca Luculus şi ne vorbeşti precum Cato'". ca alţii. aducându-se o singură mărturie. se credea mai obligat să dea atenţie lucrurilor decât albina fagurelui de ceară. decretele. Dar el i-a răspuns să mulţumească republicii. încât un orator. porunci scurt să întoarcă înapoi acasă. Şi dacă toţi ceilaţi votează pentru unul. demagogul. tăria este a celui care nu admite şi nu lasă nimic. le avea totdeauna în mână. chiar dacă acela ar fi Cato. nici la întâmplare sau la noroc. Cato l-a acoperit pe Claudiu de ruşine şi l-a silit să plece din oraş. Şi pe ceilalţi viciosi şi luxoşi îi porecleau. căutară sa-l îndepărteze din Senat. Se opuse lui Claudiu. să termine alte afaceri importante. chemat de Pompei. şi va cădea asupra guvernului ca fulgerul şi va aprinde tot în cale. după sfatul prietenilor. Cicero i-a mulţumit. cine te va asculta când benchetuieşti precum Crassus. că nu s-ar putea crede chiar de l-ar afirma Cato.

Se ridică şi ţinu un discurs plin de omenie şi dibăcie. Se zice că aşa de mulţi se împingeau cu grabă şi prietenie în jurul lui. dar mai ales în actele foarte frumoase şi mari. îl ajută pe consulul Cicero în multe împrejurări grele. multe ironii a risipit contra lui Cato şi a filosofilor stoici şi de acele păreri numite paradoxuri. văzu că alegerile de consuli sunt de vânzare şi dojeni poporul. pe acesta l-a trecut cu vederea. când a fost să-şi dea votul în Senat. îi lua sfatul în afacerile cele mai importante şi n -a încetat cât a fost consul. căci asta-i ultima pedeapsă pentru un roman. până la Caesar. cum îl văzu că nu face nimic cu viclenie. Excepta din urmăririle sale pe Silenus pentru c ă-i era ruda. Înainte de a începe tribunalul. Dovedit de Cicero că agită spiritele la revolte şi războaie. îl îndemnau şi-i dădeau curaj. Lentulus Categus şi mulţi alţii împreună cu el intraseră în conjuraţia lui Catilina. împreună cu alţii şi cu Metelus. şi toţi cetăţenii cinstiţi îţi vor fi foarte îndatoraţi că. ci cu nobleţe şi omenie mergea pe drumul drept al acuzării. va fi dat în judecată. Când s-a dezbătut procesul. Cel dat lui Cato de Murena. însoţindu-l şi urmărindu-l. spre a nu~i scăpa ce probe aduna şi pregăteşte pentru acuzare. fiind consul atunci şi apărându-l pe Murena. De aceea. şi de-i răspundea Cato că nu. ca în afacerea Catilina. oricine va fi acela. Căci Catilina urzea schimbarea totală îu guvernământul republicii romane. a fost de părere să fie osândiţi la moarte. din contră. să-l cinstească şi să aibă toată încrederea în el. Silenus. altminteri purtându-se cu bunăvoinţă şi omenie cu toţi. ceilalţi îl urmară. sub un pretext popular şi un cuvânt de omenie. Fiind proclamat tribun. încât venind în For şi umblând pe la uşi să se intormeze dacă în ziua aceea va lucra vreun act relativ la procedură. dărâmă republica şi înspăimântă Senatul pentru lucruri . Sfârşindu -şi discursul se jura că cine va da bani. Dar când s-a ştiut motivul care-l făcea să lucreze. atât admira mărinimia şi caracterul lui. nici nedrept. "Patria. ci pentru închisoare. Această cuvântare schimbă atât de mult dispoziţia Senatului care se temea de mânia poporului. Fiind cunoscută acţiunea lor. ca unul ce era un abil orator şi care privea toale schimbările şi toate agitaţiile cărora va fi Roma pradă. ca pe o hrană pentru planurile ce le concepuse. Legea dădea acuzatorului totdeauna un paznic. Cauza era Cato însuşi. asigurându -l că nu va primi nici o graţie. încât a fost în primejdie şi abia-abia a ajuns prin mulţime în For. sever şi de temut la tribună şi în Senat pentru apărarea dreptăţii. Se spune că surâzând Cato a zis: "Oameni buni. deşi ai fi putut adesea să ai această magistratură într-un timp când nu era greu. ce consul glumeţ avem!" Murena fu achitat. primul. nu să-l stingă. dar nu se purtă faţă de Cato ca un om răutăcios şi raţional. încât Cato se ridică împotriva părerii generale în discursul sau şi cu mânie şi pasiune îl dojeni pe Silenus pentru schimbare. îl acuză pe Caesar că. râzând şi bătându -şi joc provocă râsul şi între judecători. pleca.La început. impunând laşitatea şi meschinăria în faţa îndrăznelii acestuia. acum cobori să lupţi. Cicero. Cato a fost susţinut de puţini prieteni. el însuşi căuta să mărească focul. având încredere în vorba lui. dânşii gândeau să dărâme din temelii imperiul incendiindu-l prin răscoalele şi războaiele alături de neamuri străine. spunea că ar fi injust să moară acuzaţii fără să fie judecaţi şi conchidea ca ei să fie ţinuţi închişi până la judecarea procesului. încât şi Silenus zise că e suficient a spune că nici dânsul nu s-a pronunţat pentru moarte. căci Silenus era bărbatul Serviliei. sora lui Cato. Caesar se sculă şi. nu fără primejdie pentru libertate şi republică". în scurtă vreme toţi oamenii de treabă şi cunoscuţii alergau împreună cu el. plecă din cetate. dar l-a urmărit pe Lucius Murena că împrăştiase bani ca să fie ales consul. cum s-a scris în Viaţa lui Cicero.

măritată cu Bibulus. murind. să-l sărăcească dându-i mai mulţi copii decât vrea să aibă." Îi răspunse Cato că-l iubeşte şi stimează pe Hortensius şi socoate că ţine un discurs absurd pentru o femeie dată deja altuia. Caesar i-l dădu lui Cato. care-i împărtăşeau bănuiala. Cato bănui conţinutul acestui mesaj şi se grăbi să-l acuze. unii mai străluciţi şi mai cu vază decât alţii. pe atât de util Statului. ca o femeie frumoasă şi în floarea vârstei. "Propunerea mea poate. spunând că are Cato destui copii. pe care-i învăţase a se servi de semne ce în caractere mici cuprindeau valoarea mai multor litere şi îi aşezase în deosebite părţi în sala Senatului. nu trebuie să lăsam deoparte trăsăturile mici. Se pare că n-a fost prea fericit Cato în ceea ce priveşte femeile. căruia-i născuse doi copii. ci şi ruda sa. Nu se poate zice că Hortensius a propus asta deoarece Cato nu-şi iubea soţia. I-o aruncă lui Caesar şi-i zise: "Ţine-o. desigur. să nu fie numai prietenul şi tovarăşul zilnic al lui Cato. împărţindu -se fe meile între cetăţenii cinstiţi. Consulul Cicero luase copiştii cei mai abili şi mai repezi. beţivule!" şi-şi reluă discursul. Marcia. Nu se mai slujise încă nimeni de aceşti scriitori cu semne. Se spune că numai acest discurs a lui Cato se păstrează. într-un singur trup. ca să zicem aşa. după vorba lui Munatius. vor scăpa cetatea de multe alte omoruri şi primejdii. sora sa. Dorind. fu şi ea ponegrită. să nu rămână inutilă şi să lase să-i treacă vârsta când poate avea copii. fiica lui Filipus. să fie extraordinară. adăugă el. cum va fi fost mamă şi prin această comunitate de copii voi fi mai tare unit şi de Bibulus şi de Cato. dar. care era tânără încă şi mai putea avea copii. Atunci Hortensius schimbă tactica şi nu şovăi să o ceară pe faţă pe soţia lui Cato. Între mulţi admiratori ai lui Cato. după părerea oamenilor. a fost silit s-o alunge pentru necinste. ce părea o femeie distinsă şi despre care s-a vorbit foarte mult. ca sa aibă copii. care facem portretul sufletesc a lui Cato. bărbat de frunte în Roma prin slavă. Iată ce povesteşte Thraseas.Cato citi o scrisoare de dragoste. nu trebuie să fie o povară pentru soţ. Cealaltă soră. aşadar. Servilia fu dojenită pentru Caesar. măritată cu Luculus. Hortensius o dorea ca pe o mănoasă moşie. Dar ce-i mai ruşinos. bărbat de un strălucit prestigiu şi un caracter distins. i-o voi da. Cato. dacă plânge şi se vaită pentru nişte oameni ce n-ar fi trebuit să se nască şi care. câţiva senatori. i-o scrisese lui Caesar. nici soţia lui. Se căsători apoi cu Marcia. căci se afirmă că atunci era însărcinată. Se spune că atunci a fost mare ceartă şi luptă între Cato şi Caesar şi ochii senatorilor erau fixaţi spre ei. se afla şi Quintus Hortensius. cerură să fie citit cu glas tare biletul. Ca într-o tragedie a fost în viaţa asta ceva încurcat şi problematic. pe care-l iubea fiind sedusă de acesta. nu refuză să i-o . n-a fost curată de asemenea greşeli şi. încercă să-l înduplece să-i dea în căsătorie pe Porcia. văzând pasiunea lui Horteusius şi dorul mare de a o avea pe Marcia de soţie. I se aduse de afară lui Caesar un bilet. care se numea tot Servilia. şi de a amesteca casa şi neamul. pe care Servilia. i-a născut un copil şi a fost alungată din casă pentru desfrânare. Prin aceste căsătorii o cetate se topeşte.pentru care numai el singur ar fi trebuit să se teamă. conveni astfel că nu i-e milă de o astfel şi atât de mare patrie care a fost cât pe ce să piară. deşi a avut de la ea doi copii. aşa că oamenii fură condamnaţi la moarte. Căci. Atilia. prieten intim cu Cato şi care şi-a petrecut viaţa cu el. dar de te uiţi la natură este pe cât de cinstit. să-şi ţină femeia. Dar noi. învinse deci Cato şi schimbă părerile. ce era alături. atunci s-a făcut prima încercare de scriere prescurtată. Dacă Bibulus vrea numaidecât. Spuse ca Caesar probabil credea că lucra foarte abil dacă din aceste evenimente dânsul iese apărat de bănuială şi-i smulge din primejdie pe duşmanii obştii. virtutea se înmulţeşte. se propagă în familie.

soţia şi surorile sale plângeau şi jeleau. Senatul se gândi că nici unul nu mai era stăpân pe sine şi pe raţiunea lui. ca să-i împiedice de a se înţelege între dânşii în şoapte. mi s-a părut că-i bine să le amintesc înainte. fără teamă şi plin de curaj. Era numai un motiv cuviincios: intenţia şi scopul legii era să fie pus Pompei în fruntea Statului şi să-i dea puteri dictatoriale. Mai mult se întărâtă Metelus şi. Fruntaşii cetăţenilor împărtăşeau indignarea lui Cato. Filipus. Se duseră amândoi în For. porunci soldaţilor din templu să alerge cu strigăte ca . "O. Cato se temu şi convinse Senatul să atragă mulţimea săracă şi totdeauna gata de mişcări. Atunci. vorbind despre femei. Când se opri Cato. care ştia pe de rost textul legii. Tulbură şi atrase spre sine multe părţi bolnave şi corupte ale Statului. cu greu l-a tras de mână Cato pe Municius. vorbea tuturor cu hotărâre şi-i mângâia. mintea şi curajul. De aici încolo. şi dormi adânc până dimineaţa. privind şi admirându-i faţa. pentru a păzi şi proteja Roma de pericolele cu care o ameninţau comploturile lui Catilina. dar se risipea prin această filantropie şi favoare norul ce -i ameninţa. află de cedare.cedeze. dar fu oprit de Cato. grefierul luă în mână proiectul de lege. tonul şi vorba: îi vorbi lui Metelus cu multă acreală şi-i spuse că nu va intra Pompei cu armele în Roma cât va trăi dânsul. îşi spuneau unul altuia să stea pe loc. să se ţină bine şi să nu trădeze libertatea şi pe cel ce luptă pentru dânsa. în ciuda Senatului. îşi îngădui ameninţări obraznice. Dar politica lui Metelus era o nebunie ce aducea o exagerare a răului. la sfârşit se întoarse la rugăminţi. Când poporul trebuia să-şi dea votul pentru lege. gladiatori şi servitori. pe când la Cato. tinzând la încurcarea şi confuzia tuturor. pe Metelus stând lângă Caesar. Municius Termus. în loc de a-l ataca cu violenţa sa obişnuită. îl spuse. Metelus. Mare tristeţe şi spaimă era acasă la el. dar era şi marea putere a lui Caesar. cu fo arte puţină lume. văzu templul Dioscurilor ocupat de oameni înarmaţi. toarte neliniştiţi pentru el. A fost trezit de un coleg. Atunci. Cato îşi schimbă atitudinea. lăudă casa lui Metelus ca una care a fost totdeauna aristocratică. Cato. Lentulus şi complicii săi fiind ucişi. Cei ce ocupau scările li se feriră din cale. şi zise că va face tot ce hotărâse. era un entuziasm al virtuţii ce lupta pentru ce-i frumos şi drept. dar mai mult se expuneau primejdiei decât îl ajutau pe dânsul s-o înconjoare. Atunci Metelus. Se vârî şi se duse de se aşeza între Metelus şi Caesar. lângă Metelus stăteau rânduiţi mercenari înarmaţi. deşi s-au întâmplat mai târziu. veseli. Termus îi puse mâna la gură şi-i astupă glasul. Veni la masă. Aceştia erau încurcaţi. pe drum. ca de obicei. neştiind ce sa-l sfătuiască. În fine. Acestea. Metelus intrând în tribunal făcu adunări tumultoase şi propuse să fie rechemat imediat din Asia în Italia marele Pompei cu trupele sale. Cato i-o luă din mână. întâlnit mai apoi. treptele păzite de gladiatori şi sus. discursuri impertinente. văzându~i pe aceşti doi oameni hotărâţi la o luptă îndărătnică şi pe popor cedând interesului obştesc şi întors către ei. ca să se apere de calomniile cu care fusese acoperit. fiind cheltuială de o mie două sute cincizeci de talanţi. omul îndrăzneţ şi laş. mulţi le ieşeau înainte şi-i sfătuiau să se păzească. dispreţuindu-l pe Cato ca pe un om care ceda de frică. dar nu mai lăsară pe nimeni altul. încât unii prieteni au petrecut noaptea cu dânsul fără să fi cinat. care atunci era pretor. printr-o distribuţie de grâu. Caesar se refugie de la Senat în faţa poporului. Senatul se adună. care a strâns atâta armată contra unui singur om fără arme!" Şi îndată intră împreună cu Termus. Era şi o mare parte din popor care îl dorea pe Pompei în speranţa unei schimbări. iar oamenii din partea lui Cato. dar nu-şi dădu consimţământul decât în faţa lui Cato. veniră mai aproape şi-l îndemnară cu strigăte pe Cato să aibă inimă. Cato nu -i făcu lui Metelus decât reproşuri blânde şi moderate. Metelus smulse hârtia şi începu s-o citească.

cei cuminţi socoteau chiar folositor să nu-l mânie pe Pompei. dar Cato. ci toţi au fugit de pe scenă. că acesta dădu un vot potrivnic. a părăsit magistratura ca pe o tiranie. aşa de mare putere avusese. sora sa. nici a te sui în spatele duşmanului învins. nu-l părăsi în această primejdie. hotărî mijloacele de a zdrobi puterea lui Metelus. ca să poată sprijini prin prezenţa sa candidatura lui Piso. dar văzând pe cei din jurul lui speriaţi cu totul de Cato. Alţii spun că nu pe nepoate. se opuse şi schimbă într-atât opinia Senatului. şi fiindcă socotea aceea un lucru nedrept. ci pe fetele sale le-a cerut Pompei. Se întoarseră din fugă. Metelus era inflexibil şi plin de îndrăzneală încă. credeau că şi-au procurat de undeva arme şi vin asupra lor. Şi cum înţelegea bine că de nu îl va avea pe Cato prieten. zise: "Du-te.să-i înspăimânte. Cei mai mulţi erau de părere să cedeze. care aduce o lege ce provoacă în Roma revolta şi războiul civil. ca să stârnească ura în contra lui Cato: îl ocăra şi striga că vrea să fugă de tirania lui Cato şi de conjuraţia împotriva lui Pompei. Iar Cato venind în faţa lor îi lăudă pe unii. îl rugă să-i ceară lui Cato în căsătorie pe cele două nepoate care erau de măritat: cea mai mare pentru sine. iar pe a doua pentru feciorul său. În timpul acesta. ci lovit de motivele lui Pompei. a sărit îndată în For şi adunând poporul a vorbit multe. Adversarii degrabă îşi veniră în fire. dar Cato socotea că amânarea nu-i lucrul cel mai bun şi voind să sfărâme piatra de încercare şi speranţa lui Pompei. Plecă îndată în Asia ca să-l acuze de acestea în faţa lui Pompei. pe care-l acuzase cândva. încât Metelus se tulbură şi se temu şi el împreună cu partizanii lui. decât din ură personală. îl chemă la sine pe Munatius. rămase numai Cato. iar mulţimea. bunul prieten al lui Cato. Cato însă. încât la silit pe Memmius să renunţe la procese şi să lase lupta. Munatius îşi îndeplini însărcinarea şi le spuse soţiei şi surorilor lui. uitându-se la mărimea personajului erau încântate de propunere. i s-a opus lui Memmius şi a avut de răbdat multe calomnii şi acuzaţii. înaintă liniştit si încercă să facă votarea legii. pe care-l socoteau invincibil. încuraja poporul. Senatul se adună şi ordonă ca toţi să-l ajute pe Cato şi să-l combată pe Metelus. planurile sale se sfărâmă ca de o stâncă. căci Caius Memmius agita poporul şi intenta procese. acoperindu-l cu toga şi strigând celor ce aruncau să se oprească. pornit să-l noteze cu infamia pe Metelus. Când Metelus văzu pustiu în jurul tribunei şi pe adversari fugind prin For. du-te . s-a întors Luculus din acea expediţie. trimise înainte solie şi ceru Senatului să amâne alegerile consulare. veniră cu strigăte mari şi încurajatoare . de hatârul lui Pompei mai mult. în fine. Murena. A fost mare gloria lui Cato. Asta nu l-a tulburat puţin pe Pompei. şi din cauza rudeniei cu Luculus care-o ţinea pe Servilia. ci s-a opus şi l-a rugat chiar să n -o facă. nu mică. porunci soldaţilor să se îndepărteze. Munatius. pentru care va regreta republica ca n-a dat cinstire unui bărbat aşa de mare. care uşurase de o povară. Marele Pompei întorcându-se din expediţie. fu încredinţat că va birui complet. având în el un sprijin puternic contra lui Pompei. lovit de sus cu pietre şi lemne. Căci şi mulţimea socotea că este omenie şi moderaţie aceea de a nu insulta inamicul. tribunatul şi dărâmase oarecum prin Metelus puterea lui Pompei. împreună cu dânsul. fără a sta un minut pe gânduri. în fine. Luculus îşi serba triumful şi strânse mai tare prietenia cu Cato. îl convinse pe Cato să plece şi-l duse în templul Dioscurilor. nimeni n -a mai rămas pe loc. convins prin strălucirea şi dragostea primirii că nu-i vo r refuza cetăţenii nimic din ce va cere. acestea. Dar mai mult i-a crescut faima când n-a lăsat Senatul să voteze. al cărei sfârşit şi glorie părea că i le-a răpit Pompei. Aşa se împrăştiară aceştia. Se făcu asta şi poporul tot se risipi. Fu cât pe ce să nu obţină nici triumful. stătu înaintea lui.

Lăsând deoparte triumful. se opuse cu disperare.chiar acum să-l găseşti pe Pompei şi spune-i că nu prin femei îl poate prinde pe Cato. Pedepse aspre fură hotărâte pentru cei ce vor refuza jurământul. lăsând să crească puterea unuia. se pare. pierdu republica. Cato. care se întorcea din expediţiile din Spania. în chip umilitor şi josnic. dacă ne -am fi înrudit cu Pompei!" Conveniră şi dânsele că mai bine a chibzuit dânsul respingând înrudirea. decretară ca Senatul să o promulge şi să jure că are s-o menţină şi s-o apere în caz de se va opune cineva. Cum şi aici se opuse Cato." Senatorii îi dădură dreptate. Poate această nenorocire nu s-ar fi întâmplat dacă. strecurându-se astfel. Temându-se de rezistenţă. Cato se retrase cel din urmă. cel puţin. ceru Senatului să-i permită să candideze prin prieteni. indignaţi de purtarea ciudată a lui Caesar. Cato a făcut. propunerile făcute de cei mai insolenţi şi revoluţionari tribuni Caesar le sprijinea cu autoritatea sa de consul. înfrânt în Senat. Când acesta cobora în For. pentru că banii se numărau chiar în grădinile lui Pompei. Dar. Dar. i se turnă în cap un paner cu murdării. zise el. căci îl silea pe Pompei să se întoarcă spre Caesar. Într-adevăr. Cicero şi Luculus se înţeleseră cu celălalt consul să împiedice promulgarea. "Hei. nevrând să depună jurământul pentru o lege la fel. aducându-si aminte de ce păţise bătrânul Metelus care. Femeile se supărară de acest răspuns şi prietenii îi blamară răspunsul ca pe ceva ţărănesc şi prea mândru. Ales consul. Atunci Pompei îl îmbrăţişă pe Claudiu. cel mai îndrăzneţ dintre demagogii tuturor vremurilor. Caesar intră în Roma şi se ocupă de Pompei şi de consulat. "Nu mă tem de împărţirea pământurilor. nu l-ar fi lăsat să facă altele. Se iscă o discuţie vie între Luculus şi Pompei cu privire la orânduielile lor din Pontos. Caesar. în sufletul poporului. fusese . după câtva timp. ca să placă mulţimii. apoi populaţia se aruncă asupra lictorilor şi le rupse fasciile. iată fapte a căror netrebnicie ar fi trebuit s-o împărtăşim. de trebuie sa judecăm după evenimente. temându -se Cato de micile greşeli făcute de Pompei. care unindu-şi puterea cu a lui. Şi alţii. căci unirea dintre Caesar şi Pompei îi dădea de bănuit că alianţa lor n-avea în vedere un motiv drept. iar cei ce aveau să triumfe urma să rămână în afară de ziduri. cheltui toată ziua vorbind şi aşa. Toată lumea a ştiut de această corupţie. Socotise de mare preţ prietenia sa şi câtă vreme nu va lucra decât drept. Dar nu-i voi da ostateci lui contra patriei''. i se alăturară în mare număr. Apoi. mai mari. blestemând asemenea cetăţeni. Dar asta avea să se întâmple multă vreme după aceea. Caesar şi Pompei nu făcură numai legea aceasta. voia şi să candideze la consulat şi să ceară triumful. mai ales. de nevoie. o foarte mare greşeală respingând-o. celălalt fu de faţă ca să le sprijine. făcu o probă de demagogie în popor şi propuse să se împartă pământuri soldaţilor săi. împiedică hotărârea. fiindcă după lege candidaţii trebuia să fie prezenţi. Cato îi luă apărarea Iui Luculus căruia i se făcea o evidentă nedreptate. Caesar si Pompei recurseră la violenţă şi începură prin al insulta pe Bibulus. Jurară toţi. fiecare cerca să aibă putere cele hotărâte de el. va găsi în mine o credinţă mai puternică decât orice rudenie. din afară de Senat. pe urmă veni o ploaie de pietre şi lemne. ci de plata pe care vor cere-o cei care prin aceste dărnicii linguşesc şi atrag mulţimea. zise Cato soţiei si surorilor sale. Cum îi simţi favorabili lui Caesar. Cu toate că mulţi voiau. făcu să cadă legea. fu cât pe ce să dărâme Imperiul Roman şi. Pompei umbla după consulat pentru un prieten al său şi făcu să se împartă bani între tribuni. mulţi fură răniţi şi ceilalţi o luară la fugă. Pompei. Cato se opuse. i-o dădu pe Iulia de nevastă lui Pompei. încet. Se uniră contra republicii: unul aduse legi de împărţire de loturi celor săraci şi de împroprietărire.

cât o fi Cato în Roma. Petrecu un timp în Rhodos. Nici Claudiu nu trăgea nădejde să-l poată exila pe Cicero. încât nu i-a scăpat lui Caesar că ei suportă greu faptul acela. fără să lase totuşi ceva din sinceritatea vorbei sale. şi-l sfătui să nu se revolte şi să nu arunce cetatea în război şi măceluri. Cicero. în afară de Cato. Dar cel ce-l convinse mai ales prin sfaturile sale. om obişnuit al casei lui Pompei. Venea în urma lui Senatul. iar celălalt clientul lui şi. Femeia şi surorile lui Cato cu lacrimi în ochi îl rugau să cedeze. Când fu clar că n-are să facă nimic. prin legile acelea şi prin dărnicie seduse poporul. pe drum. iar. ceda. căci voia. în care să poţi într-adevăr avea încredere şi că vrea să-i dovedească stima lui prin fapte. din care unul. Claudiu răspunse mândru şi dispreţuitor: "Dacă nu eşti mulţumit. înarmat de tribunat. cât o fi dânsul tribun. Caesar. cu ruşinea pe faţă. Când a purces. i-a mai rânduit să readucă nişte exilaţi bizantini. încât îi vota provincia Iliriei şi Galiei întregi şi patru legiuni pe cinci ani. un hoţ. atât cât va trăi. Constrâns. Căci. îl trimise înainte pe Canidius. Cu totul ocupat de planul său. ci. ci să se abţină un timp pentru a fi iarăşi salvatorul patriei. Îi zise că poate nici nu -i drept să creadă că un singur om trebuie să reziste celor hotărâte în comun de toţi. acest succes nu era curat. un tribun să-l scoată din mâinile lictorilor. plata lui era să-l alunge pe Cicero. Cato strigă că este o cursă şi o batjocură. a nu se cruţa pe sine e nebunie şi prostie. chiar în lucrurile în care îi erau superiori. cu greu. căci. şi pe Gabinius Au lus. se zice. de asemenea şi prietenii şi tovarăşii lui. Cato. Roma are nevoie de el. învins de ruşine şi de nedemnitatea faptei. în contra legii." Dacă n-are Cato nevoie de Roma. nu-i vor lipsi nici banii. Caesar îl târî de pe tribună la închisoare. Dar. abia intră în funcţie şi-l chemă la sine pe Cato. nu i-a dat nici corabie. în ascuns. nici soldaţi. — în afară de Favonius. cum spun cei ce ştiu obiceiurile şi viaţa lui. la Cipru să-l facă pe Ptolemeu să cedeze fără lupta. se ştia că violenţa îi făcuse să reuşească şi asta-i supăra şi o găseau intolerabilă. Totuşi. în imposibilitate fiind de a schimba ceva din cele întâmplate. Poporul îl va face preotul Venerei din Saphos.exilat din Italia şi poporului nu-i păsase deloc. şi jură cel din urmă. Şi venind înaintea poporului propuse legea pentru trimiterea lui Cato în Cipru. "Ultima prostie ar fi să laşi la discreţia oamenilor răi un stat căruia i te-ai devotat toată viaţa şi să laşi să se creadă că nu te mai îngrijeşti de luptele de susţinere pentru el. Caesar şi Pompei se temeau de Cato. socrul lui Caesar. cel dintâi. care era exilat. înmuiat. un prieten al său. Dar se îndărătnici şi aşteptă să-l roage Cato. să nu -i stea în cale Cato. fu oratorul Cicero. pregătindu-se şi . nici lictor. Deşi mulţi îi ceruseră guvernământului Ciprului şi al lui Ptolemeu şi se rugaseră să fie trimişi. trimise singur. afară numai de doi secretari. căci îl vede pe Claudiu. îi spuse că-l socoate ca pe cel mai fără de pată roman. aduse altă lege prin care se împărţea aproape toată Campania săracilor şi celor lipsiţi. îl schimbară din rândurile patricienilor din popor pe Publius Claudiu şi-l numiră tribun. vei pleca silit". un prieten al său. mândru de această victorie. pe care le faptuiseră anevoie şi cu trudă. ca şi cum i-ar fi dat puţină ocupaţie. Cato îi scrise lui Cicero. şi ce era mai de treabă din popor. un ticălos din cale-afara. îi aleseră consuli pe Piso Calpurnius. Ciprul şi Ptolemeu. Toţi prietenii săi au nevoie de el. totuşi. numai pe el îl socoate demn şi-i dă cu plăcere această favoare. că se pregăteşte contra sa. nici onorurile. deşi puseseră stăpânire cu străşnicie pe situaţie şi dominau cetatea prin teroare şi favoruri. Cato le prezisese că-i aşază ei singuri cu voturile lor pe tiran în Capitoliu. nu o favoare. şi el. de aceste discursuri şi de toate rugăminţile. Nu se opuse nimeni. vorbea despre lege şi-l sfătuia să înceteze cu astfel de politică.

crezi că n-am pentru tine toate atenţiile. ci-l salută ca pe un om oarecare şi-i spuse să stea jos. să fie obligat să corupă lăcomia puternicilor din Roma. de are treabă cu dânsul. după cum spune Teofrast. dânsul hotărî să plutească spre bizantini. Prietenii lui Cato s-au supărat tare mult de neîncrederea lui. trebui să geamă de nenorocita-i hotărâre. luă otravă şi muri. care prinse o ciudă nepotolită. cum se face cu cei îndărătnici. regele se trezi ca dintr-o nebunie sau o furie: fu uimit de înţelepciunea lui Cato şi de cuminţenia sfaturilor sale. că plângându-i-se în cuvinte moderate. Se spune că venind ultimul la Cipru i s-a dat o locuinţă de care fugiseră toţi. cumpărători şi prieteni. a sosit aici între cei dintâi şi-i sunt mâinile curate. de ar fi el acoperit cu aur. care era încă în casa lui . Munatius află şi nu se mai duse la masă la Cato. şi. "Prietenia prea mare este adesea. Dar cum Cato luase un purgativ atunci. Această primire îl tulbură la început pe Ptolemeu. s-a prezentat la Cato. aşa că şi Caesar scrise. în vremea asta Ptolemeu. Când sosi. te-ai supărat pe mine. să-i împace. mese. în cupe. auzi cuvinte de un adânc bun-simţ şi o completă since ritate. nici nu -i ieşi înainte. trimise după el un slujbaş crezând că va veni. cu amănuntul. regele Ciprului. nu i-ar putea sătura. după care s-a luat mai ales Thraseas. Îi împacă pe exilaţi şi-i lăsa în armonie. poate să vină el. îi răspunse că. mai ales Munatius. primise un răspuns foarte puţin stăpânit. toate s-au vândut după valoarea lor. căci n-avea prea mare încredere în Canidius. Se duse deci la Roma. detaliile pe care i le dăduse Munatius şi ele făcură partea cea mai amară a satirei. Munatius însă nu ţinu seamă de aceste ameninţări. Rechemat la raţiune de aceste cuvinte. voi să le cerceteze singur pe toate. cel mai intim dintre toţi. Voind să se întâlnească cu Cato. Şi tu. Munatius totuşi spune că supărarea lui a venit nu din cauza neîncrederii lui Cato. cum se prezentă la uşa unui magistrat. cu speranţa c-o săl aducă înapoi Caesar şi Pompei. dintr-o supărare şi o neînţelegere cu supuşii săi. cu oşti. Era gata să-l asculte. să se expună la necazuri multe. nici nu se sculă de jos. Cato îl ameninţa că o sa-i ia garanţie. în Cato al său.aşteptând erau răspunsurile. să fie el prezent la toate şi să ţină socoteală de cele mai mici sume. pe care Egiptul. Fiindcă era vorba de o avere mare si împărătească. crainici. unde. iar el se întoarse la Cipru. un nepot de soră. care nu l-a primit deoarece era ocupat cu o afacere împreună cu Canidius. Deşi se spunea că i-au rămas multe averi. uimit să găsească sub un exterior simplu şi popular. un izvor de ură. Era gata să meargă chiar el. Ptolemeu. Dar după o convorbire cu el ce a avut-o Marcia. printr-un noroc al lui Cato. atâta rigiditate şi mândrie în gesturi. Se adresă fiecărui cumpărător în parte. pietre preţioase şi haine de purpură care trebuiau vândute şi prefăcute în bani. N-avea încredere nici în moravurile târgului şi-i bănuia în mod egal pe toţi. iar în Cipru îl trimise pe Brutus." Se pare că i-a mărturisit Cato lui Canidius convorbirea personală avută cu Munatius. fiindcă mă iubeşti mult. plecă la Roma şi ţinu multă vreme supărarea sa. ci a unui oracol al zeului. regele Egiptului. părăsi Alexandria şi se porni spre Roma. Căci Munatius a publicat o scriere despre Cato. mă folosesc de Canidius mai mult decât de alţii pentru experienţa şi credinţa sa. Dar prietenii îl întoarseră la primele gânduri. astfel. regretă că n-a luat în seamă nu părerea unui om înţelept. ofiţeri. făcându-i să se concureze. şi să scoată preţul cel mai bun. ÎI slătui să se întoarcă în Egipt şi să se împace cu supuşii săi. Dar când începu să-i spună lui Cato de afacerile sale. cum nu se mai duse nici la sfat când îl chema. Cato blama demersul ce-l făcea şi-i arată câtă fericire părăsea pentru a se duce într-o adevărată robie. iaca. cât din pricina puţinei consideraţii ce-i arăta şi dintr-o gelozie personală pe care o avea pe Canidius.

ar fi anulată şi toată activitatea sa din Cipru şi n -ar mai fi misiunea legală. era pe-atunci consul. nici bun în toată activitatea politică a lui Claudiu. Munatius se duse de dimineaţă şi Marcia stătu cu el de vorbă până plecară toţi cei ce erau la Cato. intendentul răposatului rege Ptolemeu. Nu credea că e nimic sănătos. Unora li s-a părut asta cam îndrăzneţ şi Cato arătase o mândrie nelalocul ei. Marcia îl rugă şi el îi scrise lui Munatius că ar dori să-i vorbească. revenind şi având mare influenţă. pentru ca. . luă cu sila tablele trifkmiciene pe care le pusese în Capitoliu. de frig. care cuprindeau fiecare doi talanţi şi cinci sute de drahme. pregăti vase multe. Dacă a fost un rău tribun. că aruncă mai multă lumină asupra caracterului şi obiceiurilor oamenilor. în lipsa sa. ci pentru a da altora pilda severei sale exactităţi. fu invitat la masă împreună cu Cato la Barca. ale cărui hărnicii şi grijă le mărturisi el. Cato refuza aceste onoruri şi-i ceru Senatului numai eliberarea lui Nicias. pentru că a votat-o un magistrat ilegal. Dar Cato nu fu mai puţin simţitor la pagubă. Cato ajunse mai târziu. dar nu păstră nici una nici alta. Cato scrisese cu grijă. când a văzut trecând prin For atâtea sume de aur şi argint. naufragie şi pierdu toate vasele cu bani. Romanii aflară de sosirea lui pe corăbii şi toţi. pentru că legea permitea trecerea dintr-o familie nobilă în una plebee. plutele să înoate pe apă şi să arate locul unde sunt vasele. legă fiecare vas cu o funie mare la capătul căreia puse o bucată groasă de plută. Cato adună argint. după părerea noastră. continuase plutirea pe o galera regească cu şase vâsle şi se opri numai după ce flota intră în port. îmbarcându-se la Cenrheea. îl cuprinse pe Munatius cu amândouă braţele. apoi. focuri mari şi multe. La câteva zile. se aprinseră corturile şi condica dispăru. tot Senatul şi mult norod îi ieşi înainte la Tibru. Una era în mâna unui libert al său. nu funcţia. decât îl cinstea Filip pentru înrudirea lor. si demnitatea. poporul se minună straşnic. puţin lipsindu-i până la şapte sute de talanţi. cu privilegiul de a asista la jocuri cu o togă cu purpură pe margini. Cato o păstră pe cealaltă cu sine până Corciră. întrebă unde sa se aşeze şi-i răspunse Barca: "Unde vei voi". îl lăudă în mod potrivit pe Cato şi-i decretă o pretoră extraordinară. acesta răspunse că fiind numit Claudiu tribun contra legilor. numit Filagirus. în loc de a coborî şi a opri corabia unde întâlnise consulii si pretorii. magistraţi şi preoţi. de s-ar îneca corabia. Totuşi. Corăbierii aprinseră. decât faptele mari la lumina zilei. nu se cuvenea să se înjosească magistratura jignită. când se aşezaseră toţi.Cato. dar nu-i arătă alte semne de prietenie toată vremea mesei. Se uita în toate părţile şi zise că se va aşeza lângă Munatius. Aceşti bani ajunseră aproape toţi la Roma cu noroc. Cato. Cato îi întrerupse cu violenţă aceste explicaţii. Filip. Senatul se adună cu acest prilej şi Claudiu denunţă purtarea lui Cicero. îl îmbrăţişa şi-i vorbi prietenos. Numirea lui Claudiu n-a fost o încălcare de lege. căci nu întocmise conturile ca să probeze buna sa credinţă. După ce se întoarse Cicero din exilul la care-l condamnase Claudiu. Claudiu. se sculă şi luă cuvântul. puterea consulară se revărsară oarecum şi asupra lui Cato. încât nu se mai vedeau amândouă ţărmurile şi întoarcerea sa n-a fost mai prejos de un triumf prin spectacolul şi graba mulţimii. soarta nu i-a îngăduit-o. tot ce făcuse în timpul funcţiei sale era de la sine nul şi nu putea avea efect. tatăl Marciei. intrând în odaie. în două condici. Administratorii regali care erau de faţă aveau să închidă gura duşmanilor şi sicofanţilor. căci colegul lui Filip îl onora mai mult pe Cato pentru virtutea lui. unde aşezară corturile. Am înşirat aceste lucruri. trebuie pedepsite nedreptăţile. lot ce primise şi cheltuise în timpul comisiunii. care. socotind. Fiindcă se temea de lungimea călătoriei. dar de ar anula cineva câte fac tribunii. la sfârşit. Făcu ocolul mesei şi se duse lângă el. Senatul se aduna.

pe care ar fi trebuit să-l cumpere pentru pretoră. câtă vreme mai sunt vii. Au fost aleşi consuli Pompei şi Crassus. adunară în grabă Senatul fără ca cei mai mulţi să fi fost înştiinţaţi şi făcură să se decreteze o lege prin care pretorii desemnaţi vor intra imediat în funcţie. plecând acasă. voind să aibă o fortăreaţă din care să lupte contra lor şi să nu se opună consulilor ca simplu particular.Cicero. pe când cobora în Câmpul lui Marte. ceilalţi fiind răniţi o luară la fugă. fugeau de ruşine acasă. îl reţinu pe Domitius şi-l îndemnă să se ţină tare şi să nu părăsească lupta pentru libertate contra tiranilor. Căci romanii au obiceiul de a privi tunetul ca pe un semn rău şi nu ratifică niciodată nimic când se arată un asemenea semn. ci. căci şi mulţi din cei care tac acum de frică. supărat de acest discurs. Sclavul ce mergea înaintea lui Domitius căzu lovit de o suliţă. prin corupţie. intervalul în care s-ar fi putut da în judecată cei aleşi cu voturi cumpărate. În timpul acesta. Cel dintâi tribun chemat la vot îl numi pe Cato. dar. gonind pe cei de treabă din Câmpul lui Marte. alcătuind un astfel de guvern în care s-au temut de Cato ca pretor. fără a mai aştepta termenul prescris de lege. ci libertatea romanilor. fu condus de aşa mult popor cum nu văzuse niciodată atâta lume adunată la un loc toţi pretorii desemnaţi. Aceasta era o conspiraţie pentru împărţirea conducerii şi distrugerea republicii. că a auzit tunând şi împrăştie adunarea prin această minciună. Atunci Pompei spuse. cu puterea de a ataca şi a supune toate . Ceilalţi se adunară şi făcură să izbucnească mânia lor. pe care le făcuseră. Poporului i-ar fi fost ruşine să vândă prin voturile lor un om. Acest decret asigura imunitatea celor vinovaţi de fraude electorale. văzându-i candidaţi pe Crassus şi Pompei. în afară de Cato şi Domitius. care se simţeau vinovaţi de asemenea lucruri. luminat de torţe. În ce chip se vor folosi de magistratură. să facă să fie ales Vanitius în locul lui Cato. minţind fără ruşine. înainte de a se face ziuă. acesta l-a convins să nu cedeze şi să nu aibă aerul că fuge de o luptă. Consulii puseră candidaţi la pretoră câţiva ofiţeri şi prieteni de ai lor. dădură bani şi asistară ei însuşi la vot. Asmuţi cetăţenii contra lui Pompei şi a lui Crassus. un tribun care se afla aici ţinu o adunare a poporului. unindu -şi puterea. o arătau destul prin nelegiuirile acestea aşa de mari. Erau atunci mulţi şi iluştri bărbaţi. îi vor da totuşi votul. Caius Trebonius propuse o lege pentru a împărţi provincii consulilor: se dădu unuia Spania şi Africa. va fi capabilă să le ţină piept. Cetăţenii mai cinstiţi începuseră să vorbească că n -ar trebui admis ca Pompei şi Crassus. în care nu era în discuţie magistratura. De asta se şi temeau cei din jurul lui Pompei şi Crassus şi-i întinseră o cursă lui Domitius. şi se învoiră să ceară din nou un consulat pentru anul viitor iar la intrarea lor în funcţie să decreteze pentru Caesar prelungirea guvernării în Galia şi în celelalte provincii. Crassus şi Pompei se întâlniră cu Caesar. însă Cato nu-şi pierdu curajul. iar pentru ei înşişi în provinciile cele mai mari. s-au dat în lături. sora lui Cato. La sfârşit. Consulii reuşiră. Aceştia se temură şi de asta. Numai pe Lucius Domitius. cum puneau votul. pentru că înţelegeau că pretoră. se împăcară. unul sau altul. nu-l mai trata ca prieten. la o nouă alegere. bărbatul Porciei. Dar virtutea şi gloria lui Cato avea să învingă şi acum. celuilalt Siria şi Egiptul. Se spune că cei care au votat aşa de nedrept şi fără lege. Dar Domitius nu îndrăzni să înfrunte primejdia şi fugi acasă. Cato. îi păstră pică multă vreme. în mâna lui Cato. să facă prea apăsătoare puterea consulatului. plus forţe armate şi bani. care venise dincoace de Alpi. trebuia să fie înlocuiţi şi se alăturară lui Domitias îndemnându-l şi încurajându-l să stăruie în cererea sa. care se pregăteau să candideze la consulat. Cato luă cuvântul şi ca inspirat de un zeu prezise toate relele ce aveau să cadă asupra statului. deşi rănit la braţ. până la urmă. ci candidă pentru o pretoră. dar ceilalţi.

cu faţa liniştită şi un aer de încredere care a impus şi a potolit agitaţia. venind desculţ şi fără togă la tribunal şi prezidând aşa procesele unor oameni de seamă. din cauza decretului. Acolo a stat în picioare. Pompei a auzit adesea aceste vorbe dar le-a neglijat. Se adunară deci şi se învoiră între ei să depună fiecare câte o sută douăzeci şi cinci de mii de drahme. prin violenţă au tre cut legea. dojenindu-1 şi prezicând tot ce se va întâmpla.popoarele ce vor voi. Atunci o mulţime mare se strânse grămadă. cu armele. pentru provincii şi castre. nu le-a luat în seamă şi a trecut peste ele. luat pe sus. l-au ascultat liniştiţi şi tumultul a încetat curând cu totul. După ce vorbi luminând poporul asupra intereselor sale. Trebonius se înfurie şi porunci să fîe dus la închisoare. înainte de vot. venind Cato îi opri. Alţii mai spun că se ocupa de afaceri după prânz. "dar când vei începe a fi doborât şi stăpânit de ea. erau şi din cei care-l ascultau şi se indignau alături de el. Cato. să dea socoteală de mijloacele cu care s-au ales. Repetă adesea această chemare. când băuse. să se prezinte singuri în faţa judecătorilor şi după ce vor fi jurat să spună adevărul. Sta jos înaintea tribunei şi striga. îşi termină timpul acordat şi cum nu-l mai lăsau să vorbească. Cato voi să scoată din rădăcină această boală. abia s-a suit la tribună. însă şi mai mult mulţimii. şi astfel. Poporul mergea după el şi asculta ce vorbea. Făcură învoirea şi-l aleseră pe Cato ca depozitar. Într-o dimineaţă se ducea la tribunal: fu atacat de o ceată de ticăloşi. Aşa-şi petrecu ziua aceea Cato. Ceilalţi renunţară la rezistenţă şi se abţinură chiar de a vorbi contra legii. că aţi lăsat un pretor în primejdie fără a-i da ajutor!" Cei ce candidau erau foarte încurcaţi: nimeni nu îndrăznea. îl văzu pe . Cato refuză banii şi se mulţumi cu garanţii. să dea bani poporului şi fiecare se temea ca un altul să dea şi obţină magistratura. care voia să vină în For şi-l alungară pe Cato. aşezat lângă tribunul care prezida. s-au opus şi i-au dat cu greu cuvântul. Acest decret îl făcu urât pe Cato celor ce voiau să candideze. Dar abia l-a lăsat lictorul şi a venit înapoi la tribună strigând. Cato fu ales pretor. un lictor se apropie şi voi să-l dea jos. Încrederea pe care Pompei o avea în norocul şi puterea sa nu-i îngăduiau să creadă că Caesar poate să se schimbe într-o zi. îl ţinură prizonier. n-ai s-o poţi duce şi ai s-o laşi să cadă peste Roma. Cato nu se mai adresă poporului. Toată lumea fugi de la tribunal. Le spuse câteva cuvinte potrivite împrejurării. Pentru anul următor. cu insulte şi cu pietre. Cato însuşi. şi apoi să ceară voturile cu dreptate. îl luă martor şi-i prezise că a luat pe gâtul său pe Caesar şi nu simte acum povara. în sfârşit. răniră mai mulţi oameni şi pe unii îi uciseră. Fiindcă poporul se lăsa corupt de banii celor ce vroiau funcţii şi-şi făcuse o meserie din vinderea votului. care striga că a auzit tunând. dar nici asta nu-i adevărat. cât şi drepte şi bune în sine". Dar. să vorbească două ore. ci se întoarse spre Pompei. Se aduse un proiect de lege pentru Caesar. Cato singur urcă la tribună. Dar partizanii consulului întrebuinţară zilele următoare pentru a intimida o parte din popor şi pe cealaltă o câştigară cu daruri si făgăduieli frumoase. le răspunse. Senatorii îl lăudară pentru curajul său. împins. În ziua de alegeri. Convinse Senatul să dea un decret prin care cei ce vor fi fost numiţi în funcţii. arbitru şi martor şi aduseră banii ca să-i dea lui în mână. dacă n-aveau acuzatori. care-l urmăriră cu strigăte. Adaugă la strălucirea şi demnitatea acestei magistraturi înţelepciunea administraţiei sale. îndemnând poporul să-l ajute. încât Trebonius se temu şi-l lăsă în pace. "Dar eu nu vă laud. cu condiţia ca acel ce va fi călcat legea cumpărând voturi să piardă suma depusă. dar au găsit unii că a înjosit-o. în Senat pe tribunul Aquilius. îţi vei aduce aminte atunci de sfaturile lui Cato şi că erau atât în folosul lui Pompei. Atunci lictorul puse a doua oară mâna pe el şi-l scoase din For. care trăia din acele dărnicii. iritată de aceste violenţe şi era gata să răstoarne statuile lui Pompei.

pere. dar poporul îl lăsă şi veni la acelea ale lui Favonius. Pe urmă Favonius. cai sunt daruri ce şi le fac ca nişte simpli particulari. De curând chiar. Pompei. fiind numit edil. Cato îl ajută în mai multe ocazii să-şi împlinească sarcinile funcţiei sale. Pompei. Dar ei îl lăudară pe Cato pentru justiţia sa. Cato răspundea că. pentru că e şi foarte puternică şi ne aduce şi încrederea poporului. La sfârşit. care nu s-a lipit de el cu linişte şi raţiune. Nu te mulţumeşti să onorezi virtutea ca pe o valoare sau so admiri ca pe o cuminţenie. care era cu el. ca să se desfete din inimă văzând că . cum se făcea la Olimpia şi în loc de daruri măreţe ce se făceau de obicei. dimpotrivă. văzu că toate tabletele de voturi erau scrise de aceeaşi mână.unul din cei care semnaseră acordul că nu-şi ţinea obligaţiile. fără ca Caesar să fi cerut şi fără ca Pompei să fi crezut că are nevoie de consimţământul poporului. strigându-i să plătească cum se cade actorii ce-şi jucau bine rolul şi-i îndemna pe spectatori. îi mărturisiră admiraţia. că nu îl dorise de ginere pe Pompei nu pentru că-l socotea nedemn. Iubeşti omul drept şi te încrezi în el fară teamă. dădea în celălalt teatru jocuri splendide. iar romanilor oale de vin. apelă la tribuni şi alegerea fu anulată. mai ales. împarte altora armate şi provincii. te temi de o mul curajos şi de cel prudent. împărţi grecilor praz. mi s-a dat comanda unei provincii şi am refuzat-o. De aceea. "Eu. ci de măslin sălbatic. ca şi cum ar fi cedat toată puterea lui Cato. Pompei. Pentru a fi drept e de ajuns s -o vrei. care era pentru el ceea ce se spune că a fost pentru Socrate cel Bătrân acel Apolodor din Falera. Pompei. între aceştia era şi demagogul Claudiu. Se crede că datorează mai degrabă naturii decât voinţii lor. adusese din Cipru mai mult aur şi argint decât Pompei din atâtea războaie şi triumfuri. fără a fi primit de la stat nici cal nici soldat. om pasionat peste măsură. arme. pepeni şi despicături de lemne. Pompei a împrumutat şase mii de soldaţi pentru războiul din Galia. începu să-l aplaude pe Cato. mulţumit cu titlul de general şi de autocrator. Din contra. Totuşi. ci cu furie. Cato. care se pusese cu totul la dispoziţia lui Pompei. decretă ca premii pentru corişti nu coroanele aur. cum ar prezida jocurile publice. socotind gloria aceluia ca fiind ruina puterii sale. Aşa îi respingea atacurile lui Pompei. aţâţa oameni c are să-l insulte. a tribunalelor şi a magistraţilor. sau pune mâna pentru sine sau le dă prietenilor. făcu frauda cunoscută. după ce răsturnase tot pământul. Unii râdeau de simplitatea darurilor. El regulariza în special la teatru cheltuielile jocurilor date de Favonius. smochine. Cato avea un prieten şi admirator: pe Marcus Favonius. Ci atâtea puteri. Curion. era pentru ei o imputare vie. virtuţile ce-i disting. ca îmbătat şi împins de nebun ie. Acesta candidă la chestură şi pierdu. lăptuci. Claudiu striga contra lui Cato şi-l acuza că a furat mulţi bani în Cipru şi nu -i duşman al lui Pompei decât pentru că acesta n-a voit să o ia în casatorie pe fiică-sa. ţi-e ruşine de nedreptate ca de un viciu pe care nu-l poţi scuza. Căci gloria şi prestigiul nici unei virtuţi nu expune mai mult la invidie decât aceea a dreptăţii care s-a dovedit. când am părăsit pretora. dar fiindcă principiile lui politice nu se potriveau cu ale sale. Favonius intrând în mulţime şi aşezându-se printre spectatori. nu se vede în prudenţă decât o mare pătrundere de spirit şi în curaj numai o putere extraordinară de suflet. sfecle. de aceea. Porunci să-şi împartă între ei suma convenită. evident. dânsul stă în oraş ca să conducă agitaţiile din comiţii. prin anarhie. toţi cei mari erau în război cu Cato. pregăteşte drumul monarhiei". dar alţii erau încântaţi că-şi părăsise Cato severitatea sa ca să petreacă. fu pentru alţii un nou motiv de nemulţumire. colegul lui Favonius. carne de porc. şi mai mult ca oricând invidia se dezlănţui asupra lui Cato: îl acuzau că şi-a luat asupra sa toată autoritatea Senatului. iertară amenda şi se crezură destul de răzbunaţi prin condamnarea ce o suferise acela.

În vremea asta. guvernarea unuia singur. dar tot fu condamnat. iar răul devenise aproape fără leac. Cato se ridică şi. dar şi cu arma pe faţă. dintre care unii erau rude şi amici ai lui Pompei. Cato văzu că Pompei se înmoaie şi slăbeşte cârma. care cer pentru nişte lucruri de nimic atâtea griji şi necazuri. Cato socoti cuminte să naştepte ultima necesitate şi crezu că trebuia sa încredinţeze. ci acesta de la legi. contrar aşteptării tuturor. pe care-l trimise tribunalului în ziua judecăţii. sau ordinea se va restabili graţie măsurilor ce dânsul va lua. În particular. îl dojeni aspru şi~i trezi energia. recuză pe Cato. Ipseus şi Milo candidau la consulat nu numai cu mijloacele nedrepte. chiar de nu-l va ruga. altora li se imputa ca o mare ruşine de a nu-l fi primit pe Cato ca judecător. şi l-a rugat să-l ajute cu sfaturile sale. Toate le făcea Cato pentru aşi bate joc de nebuneştile cheltuieli ale edililor şi pentru a arăta că trebuie să faci din aceste spectacole o petrecere şi a le însoţi cu o graţie simplă. Cato îi răspunse că nici prima dată n-a vorbit din ură pentru Pompei. Altădată. fu de aceeaşi părere. mai degrabă decât să domnească o agitaţie al cărei capăt era tirania. i-a mulţumit pentru onoarea ce-i făcuse. l-a primit prieteneşte. Pompei l-a rugat pe Cato să vină la el în suburbie. după pledoariile pro şi contra. dar el însuşi nu se supuse legii. nici acum de hatârul lui. în public. aşa de obişnuite în vremea aceea şi care trecuseră în moravurile publice. scriind elogiul lui Munatius Plancus. Căci nu-i aşa uşor să fixăm o limită unde se vor opri aceste cercetări asupra greşelilor anterioare. Pompei desfiinţase prin lege obiceiul de a-i lăuda în public pe acuzaţi în timpul instrucţiei. Căci orice domnie este mai hună decât anarhia şi spera că Pompei se va folosi cât mai bine de situaţia prezentă şi va conserva cetatea ce se lăsa pe încrederea sa. se aruncau cu îndrăzneală şi cutezanţă în riscurile războiului civil. Mulţi fură condamnaţi numai pentru că-l recuzaseră şi păruse astfel că n-au încredere în dreptatea cauzei lor. emise în Senat părerea să fie numit Pompei singurul consul. Plancus. Când a venit. dar nu neglija ca prin bogăţiile şi prietenii săi să capete putere în Roma. va spune tot ce i se pare necesar. în unire cu Cato. care era printre judecători. anume: împărţiri de bani şi corupere de voturi. Unii cereau ca Pompei să prezideze comiţiile consulare. Cato îi ceru să uite trecutul şi să se ocupe numai de viitor. cum să pedepseşti pe cineva în virtutea unei legi pe care n-a violat-o. când fură daţi în judecată în Roma mai mulţi oameni iluştri. cu îmbrăţişări şi strângeri de mână. Mai întâi. cu voinţă. De obicei. Caesar cu legiunile sale făcea războiul în Galia şi părea ocupat numai de grijile militare. Scipio. într-adevăr. fiindcă anarhia se prelungea şi în fiecare zi trei armate asediau Forul. cu voia Senatului. sau cetatea va fi supusă omului celui mai demn de a comanda. Totuşi. Prezicerile lui Cato începeau acum să-l trezească pe Pompei din amorţirea sa şi să- . A făcut cum a spus. Pompei propuse pedepse noi şi amenzi mari contra corupătorilor. Bibulus deci. fără paradă. Astfel proclamat consul. Cato era pentru acuzaţi. îi va fi sfetnic. dacă-l invita. Cato. iar nu cu aceste pregătiri şi măreţii. nici călcat-o în picioare. când au fost aduşi în faţa tribunalelor. Cato mai întâi se opuse spunând că nu legile trebuie să-şi ia siguranţa de la Pompei. nici nu îndrăzneau să-l recuze. ci toate pentru interesul statului.el face pe simplul spectator şi Cato pe prezidentul jocurilor. să stabilească. îşi astupă urechile şi porunci să nu fie citită această mărturie. lucrul care-i încurca cu totul şi nu ştiau cum să scape: nici n -ar fi voit să-l aibă judecător. un leac pentru cele mai mari. iar a hotărî pedepse noi pentru greşeli vechi ar fi o mare nedreptate. cu ucideri. toate afacerile lui Pompei făcând dintr-un rău mai mic. ca şi cum i-ar fi fost coleg.

el nu se îngrijise şi nu se silise să câştige poporul prin maniere insinuante şi pentru faptul că asta-l făcuse să renunţe pentru totdeauna la consulat. "Căci ce -i de mirare dacă nu cedează altuia ceea ce crede că e cel mai mare lucru. fără a permite amicilor lui vreun demers care să flateze şi să seducă mulţimea. pentru a se plimba cu prietenii. nici frumos. ceilalţi socoteau că trebuie să facă sacrificii pentru vestea cea bună. deşi Roma avea un tratat de pace cu ei. Amândoi contracandidaţii îi erau simpatici. prin citirea acestei scrisori. ca şi cum şi-ar fi pregătit dinainte ce are să spună. Nu se hotărî nimic în Senat." Când Caesar năvălise contra unor neamuri războinice şi le învinsese cu mari primejdii. sau să-i dovedească intrigile sale. Începu apoi să expună de la început planurile lui Caesar. iar apoi mersese împotriva germanilor. ba chiar Sulpicius se folosise mult de gloria şi puterea lui Cato în cetate. ci. dovedi că reproşurile contra lui sunt numai vorbe grosolane şi insultătoare. Aceste neplăceri. se spuse numai că ar fi vremea să i se dea lui Caesar un succesor. ori să nu i să se ceară nimic lui Caesar. decât să ia consulatul. prietenii lui Caesar cerură ca şi Pompei să depună armele şi să demisioneze din fruntea provinciilor pe care le ocupa. cum ar fi putut face nu un duşman. Dar nici un om cu bun-simţ nu-şi va schimba purtarea după voia altora şi nu se va expune la noi refuzuri. să le dezvăluie însemnătatea. Unde mai pui că nici Cato nu se pricepea să ceară voturile pentru el şi-i plăcea mai degrabă să-şi păstreze demnitatea caracterului şi a obiceiurilor sale. mai degrabă de Caesar. dovedi că nu trebuia să se teamă de bretoni. că se duse şi se unse cu untdelemn şi apoi juca mingea în Câmpul lui Marte şi după prânz se coborî. Cato fu aşa de puţin sensibil la ce i se întâmplase. "Nu pot să-mi ascund că nu place poporului caracterul meu. Cato se decise să candideze la consulat. acesta se ridică şi vorbi fără mânie. ca de obicei. Cum s-a citit. Cato strigă tare contra acestei propuneri şi spuse Senatului ce-i spusese mai de mult. de n -au înnebunit. Dar Cato făcu Senatul să decreteze că voturile poporului le vor cere candidaţii personal şi că nimănui nu -i va fi permis să ceară pentru alţii voturi. în For. rămânând credincios caracterului său. ci din cauza violenţei şi a corupţiei. Atunci. pe lângă faptul că aveau ceva ruşinos. care se plângea că i se ia nu numai salariul. Voi să ceară singur voturile. Cuvintele sale impresionară aşa de tare senatorii. cu socoteală şi cu mult sânge rece.l facă să zărească primejdia ce-l ameninţa. îi supărară atât de mult. într-o vreme când afacerile aveau nevoie să fie Cato consul. n-a părut că face nici un lucru măsurat. deşi candidase a doua oară la pretoră. candidatura sa căzu. Cato nu s-a plâns. fiind plină de calomnii şi acuzaţii contra lui Cato. Cato răspunse că a fost lipsit de pretoră nu din voinţa poporului. îi aruncau şi mai multe zile pe prieteni şi pe rude în doliu şi tristeţe. nu s-a petrecut nimic în comiţiile consulare care să fi fost contrar legilor. Caesar scrise o scrisoare şi o trimise Senatului. După asta. zicea: "Dar să facem sacrificii zeilor că nu au întors pedeapsa pentru nebunia şi furia generalului asupra soldaţilor şi au cruţat cetatea". Dar Cato se opuse şi ceru să fie dat Caesar pe mâna celor călcaţi în pofida tratatelor. şi le ucisese trei sute de mii de oameni." zise dânsul. ori mai sigur glume pe care le imaginase Caesar pentru a petrece. Acest decret înăcri şi mai mult inimile poporului. Cicero îi impută că. încât prietenii lui Caesar au regretat de a-i fi dat lui Cato. că Caesar lucrează . ci un om care ar fi fost în toate secretele conjuraţiei. Deci. Dar încă se arăta destul de încet şi nehotărât să ia măsurile extreme. nici de celţi. prilejul să spună lucruri drepte şi să-i aducă lui Caesar acuzaţii întemeiate. dar şi mijlocul de a îndatora şi că-l făcea şi sărac şi dispreţuit. Totuşi. fără sandale şi tunică. ca să nu abată peste romani răzbunarea divină a acestei impietăţi. ca să ia imediat armele din mâna lui Caesar.

Cato sfătui Senatul să-i încredinţeze lui Pompei conducerea afacerilor. îl trimise în secret lui Munatius. o luă înapoi pe Marcia. nu mai puse coroană pe cap şi persevera până la moarte în doliu. se pare. pe ai cărei locuitori el îi atrase de partea sa. "De-ar fi crezut ce spuneam şi vă sfătuiam careva dintre voi. trimise cuvânt. în ţara bruţilor. auzind că Asinius Folio a sosit de la inamici cu oastea la Mesena. hotărât să-l însoţească în fuga lui. la moartea sa. căci Servilia. cerând trecerea. După ce a luat-o înapoi pe Marcia şi i-a dat grija casei sale. ca să fie de folos celor ce adunau acolo corăbii şi armată. Atunci. Servilia. Acei care fac relele mari găsesc şi lucrurile bune. în speranţa că se va ajunge la o împăcare. Poporul. căci de avea nevoie de femeie. de ce s-o ia înapoi? I-o dăduse lui Hortensius numai ca pe o momeală. "Ce întunecate sunt drumurile providenţei!" exclamă Cato la această veste. aşadar. Când Pompei nu punea în purtare nici dreptatea nici raţiunea a fost totdeauna de neînvins. Legaţii lui Pompei nu s-au folosit. Dar Pompei n-avea armată şi recrutările pe care le făcuse dovedeau slabul devotament pentru cauza sa. Polio. împărtăşind de bunăvoie călătoriile şi frugalitatea sa. Din ziua aceea se spune că nu şi-a mai tăiat părul şi barba. să se prelungească războiul. mărturisi că numai Cato a presimţit de la început şi cel dintâi a vestit public planurile lui Caesar. Pompei spuse că a văzut mai bine viitorul Cato şi că dânsul a lucrat mai mult ca prieten. împărţită. acum. slăbise mult zvonurile care umblau despre purtarea lui. îi ceru lui Cato informaţii asupra schimbării ce se petrecuse în afaceri şi-l înştiinţa că Pompei a părăsit cu totul Italia şi că are castrele la Dirachium. nu se mai despărţea de fratele său. poporul se îndărătnicea în a voi ca Caesar să fie în culmea puterii sale şi Senatul. de Cato. încântaţi fiind de omenia şi blândeţea sa. Când Arminius a fost prins şi s-a vestit ca Caesar vine cu armată asupra cetăţii. de ce s-o cedeze altuia şi de n-avea nevoie. Fu oprit de a se prăda vreun oraş supus romanilor şi de a face să piară vreun roman aiurea decât pe câmpul de bătaie. Cato nu câştigă nimic dincolo de zidurile Senatului. Le încredinţa . Cato. născut din ea. pe cel mai tânăr din cei doi fii ai săi şi-l ţinu pe cel mare lângă el. voia să prevină o luptă în care Roma. îl făcu pe Pompei şi pe cei care alcătuiau sfatul său. norocul l-a părăsit. obţinând prin sorţi Sicilia trecu la Siracuza. atunci toţi se îndreptară spre Cato. Punându-se sub paza lui Cato. fu mereu de aceeaşi părere. Aceasta îi aduse gloria şi-i atrase pe mulţi de partea lui Pompei. de când rămăsese văduvă. Totuşi." Îi sfătui. din partea sa. să ia câteva măsuri potrivite acestui plan. nu vreau să pustiesc insula. deci. dar el aşteaptă o armată mai mare decât cea pe care o are acum. va vedea fără voie partidul cel mai tare trecut prin ascuţişul săbiei. şi pe copilul lui Luculus. decât la Rhodos. Caesar nu l-a cruţat de calomnii pe Cato. asta ar fi o chestiune de examinat. "Am destule trupe pentru a-l goni pe Asinius din Sicilia. Se poate ca purtarea sa faţă de soţie nu fusese fără reproş. pe siracuzani să se alăture de partidul cel mai tare ca să se rereasca de pagube şi se îmbarcă. Cum casa lui şi fetele cereau să aibă pe cineva care să aibă grijă de ele. când vrea să salveze patria. s-a dus după Pompei. căci Hortensius. se temea de popor. o lăsase moştenitoare. Când sosi la Pompei. care avea foarte mare avere.pe faţă la violentarea republicii şi întrebuinţează puterea pe care o are înşelând cetatea. şi Pompei chiar. când luptă pentru libertate. o luă pe soră-sa. împrumutându-i-o pentru a o lua înapoi bogată. deşi era convins de vorbele lui Cato. părăsi Roma. Asta i-o impută iar Caesar lui Cato: că prefera bogăţia şi lăcomia. nu v-aţi teme de un om acum şi n -aţi avea nădejdea într-un singur om". Trimis în Asia. atrăgând în ea războiul.

În Cirene află că Scipio. Iată. care nu s-a încrezut în norocul său. de trăieşte Pompei. Cato îi înţelese gândul. ce ne învaţă filosofia despre libertate. era trist văzând atât de mulţi şi de viteji cetăţeni căzuţi sub loviturile frăţeşti. Pompei. să treacă armata în Italia şi dânsul să fugă. Cato veni după toţi ceilalţi şi le spuse.pe Servilia şi pe copilul ei şi se întoarse la Pompei. încât toţi şefii. Căci ştia că. se îmbarcă cu oastea ce o avea. Locuitorii îi îngăduiră să intre. pe când el nu fusese decât pretor. Fiul lui Pompei. Cicero fiind fost consul. şi din cauza încrederii în el. cu cincisprezece cohorte. ca prezenţi la lupta ce avea să se dea şi ca martori ai curajului cu care fiecare va apăra patria. vorbi cu aprindere şi-şi termină discursul printr-o invocaţie către zei. au pornit la primejdie. se gândi. se povesteşte că într-o luptă înainte de Dirachiurti. trupuri de-ale rudelor şi prietenilor. în aceeaşi zi în care ar fi fost Caesar învins. cu toate acestea. din pricina temerei excesive a lui Pompei. singuri şi fără sprijin în ţară străină. voia să-i pedepsească pe cei ce părăseau armata şi se pregătea să pună mâna pe Cicero. sau singur sau după sfatul unui prieten. să-i păstreze neatinse legiunile. după ce părăsise în Dirachium multe arme. dar şi a temerii. care erau foarte multe. pe drum se întâlni cu Sextus. care adunase acum o mare armată şi pe mare şi pe uscat. dar norocul lui Caesar le răpi cinstea unei biruinţe complete. care dăduseră dovadă de credinţa lor. averi. a tatălui său. socrul lui Pompei. pe cât îi îngăduiau împrejurările. fiul cel mai mic al lui Pompei. de va fi învins. deşi vorbise cu Cato de asta. Cato hotărî că. Puseră pe fugă pe duşmani şi-i bătură. nu -i va permite. îl găsi aici pe Cicero şi voi să-i cedeze comanda. că n-avusese alt scop Cato decât să redea libertatea patriei. şi că. Toţi suportară cu greu această pierdere. în Egipt. deplângea patria şi blestemata sete de domnie. fără vasele uşoare şi de observaţii şi cele fără punte. dar nimeni nu mai voia să asculte de vreun alt şef când Cato era de faţă. urmărindu -1 pe Caesar. Un aşa de mare strigăt s-a ridicat şi aşa de puternic a fost mişcată armata. Cato. îl lăsă ca şef şi paznic al tuturor pe Cato. Mai ales acum Pompei îşi dădu pe faţă intenţiile secrete. Dar şi alţi mulţi bărbaţi de seamă au fost aruncaţi la Dirachium alături de Cato. dânsul îi va fi cel mai credincios. grăbit de a fi lângă el. compusă din cinci sute de corăbii. dar curând. iar dacă a murit. plini de nădejde. să trăiască cât mai departe de tiranie. Toţi se bucurau şi se mândreau cu acest succes. despre moarte şi glorie. să se folosească de situaţie cum îi va plăcea. cu forţele de care dispunea l-ar fi obligat pe Pompei să depună armele şi să se supună respectului legii. soldaţii îl ascultau rece şi în tăcere. mândru şi arogant. întâi se gândise să-i dea lui Cato comanda flotei. mai puţină tragere de inimă. care-i vesti moartea. ajunse în Tesalia. De aceea şi Cato se ruşina să lase atâţia viteji soldaţi. încât fu clar că l-a salvat pe Cicero de la moarte şi a redat celorlalţi imunitatea. Cato nu arătă. care fusese bine primit de regele Iuba şi Atius Varus şi căruia Pompei îi . iar de va birui el. dar înainte de a desfăşura pânzele. îi dădu comanda flotei lui Bibulus. de va fi de faţă. cel dintâi. ţinând un discurs de încurajare armatei şi fiecare din legaţii săi făcând la fel din ordinul său. Dar asta s-a scris în Viaţa lui Pompei. Cato însă. unde era flota. primi deci comanda şi debarcă la Ckene. îl dojeni deoparte şi-l mai îmblânzi. După înfrângerea de la Farsala. Când Pompei. îngădui acelora dintre ei care simţeau puţină dragoste de a-l urma să aleagă şi le lăsă libertatea de a se duce ori de a rămâne. deşi abia cu câteva zile înainte îi închiseseră porţile lui Labienus. Cicero refuză şi plecă în Italia. Bănuind că marele Pompei a trecut în Egipt sau în Libia şi. Ajuns în Africa. Trecu deci la Corciră.

masa o lua stând jos. Cato nu-şi ascunse părerea de rău că i-a cedat comanda armatei. dânsul îi împacă pe aceşti do i generali. care număra vreo zece mii de oameni. observă cu foarte mare grijă să nu fie nici prădaţi. şi ţinu restul locuitorilor în oraş. fusese numit proconsul. Trimise. Scipio şi Varus fură cei dintâi care-i cedară şi rămâneau primii săi legaţi. Dar Cato răspunse că nu va călca legile pentru apărarea cărora se făcea război celor ce le violase. dispreţul sfatul şi merse chiar până să-l taxeze pe Cato de laş: îl întrebă. pe toţi locuitorii Uticii şi să distrugă până la temelie oraşele. Scipio se puse deci în fruntea armatei: întâi. nimeni nu se îndoia de victorie când un Scipio comanda în Africa. Cato răspunse acestei scrisori că este gata să ia soldaţii şi călăreţii pe care ia adus în Libia şi să treacă în Italia. în această ocazie. făcu turnurile mai înalte şi înconjură tot locul cu un şanţ adânc. care roade vigoarea tiraniei. Scipio. insuportabil prin mândria şi îngâmfarea sa. Scipio. din cauza puterii şi bogăţiei lui. mândru din fire. nu se mai culca decât pentru somn. pentru că le bănuia a fi de partea lui Caesar. Oricum ar fi fost. voi să-i ucidă. îl dădu şi lui Scipio: să nu dea lupta cu un duşman plin de vitejie şi experienţă. în fine. căci din ziua când aflase de înfrângerea de la Farsala. Fiindcă atunci era iarnă. fără a se urca vreodată pe cal ori pe vreun alt animal. Avea de toate şi Cato îl aduse în stare şi mai bună încă. pe care-l puse în mijloc. nici maltrataţi de armata romană. cu voie ori cu sila. să tragă carele şi un bagaj enorm. la rugăciunea acestora şi la stăruinţa lui. Ducea şi nişte oameni. Calo. într-un cuvânt. Vreme de şapte zile cât ţinu drumul. Puse tot tineretul din Utica să locuiască în aceste forturi. În fine. ca să-i facă plăcere lui luba.împiedice pe ceilalţi de a executa curajos hotărârile lor. într-o scrisoare. ba i se imputa chiar. Într-adevăr. fu în continuu în fruntea trupelor. Scipio îşi bătu joc de oferta sa. deşi-i fusese duşman şi publicase contra sa un pamflet plin de insulte. care erau obligaţi să-i facă curte lui Iuba. căci Scipio conducea rău războiul şi chiar de ar ieşi victorios. Lucrurile stăteau prost din pricina neînţelegerii şi agitaţiei dintre Scipio şi Varus. îl pusese pe filosoful acesta la mijloc. Cu toate acestea. adună provizii imense de grâu. fără deosebire de vârstă şi sex. numiţi psili. Dar acesta îşi luă îndată scaunul şi-l duse lângă Scipio. după ce îl dezarma. Amândoi erau de părere să ia Cato comanda armatei. drese zidurile. arsenalul armatei. Locul era de folos în toate pentru acei ce-l ocupau. bani şi grâu. numele său inspira trupelor încredere. De altminteri. că plimbându-se în Sicilia cu Filostrate. că dânsul nu era decât propretor şi nu va comanda în faţa unui proconsul. cu toate că nu i se părea . care vindecau muşcăturile de şerpi. nu i-au fost recunoscători pentru acest act de curaj. în cinstea filosoliei. care le dăduse lui Scipio şi lui Varus rolul de satrapi ai săi. se afla acolo cu o armată: decise să se ducă şi el la dânsul. pentru a-l scuti pe Caesar de a-l atrage acolo. De altfel. Făcu din oraş. ci să lungească războiul şi să aştepte binefacerea timpului. celor ce erau în castre. După ce a petrecut iarna în Africa Cato se puse în marş cu armata. dacă nu-i e de ajuns că stă într-o cetate bine întărită şi să nu caute să-i . apărat de mai multe forturi. într-adevăr. sugând cu gura veninul şi care potoleau şi înmuiau prin descântecele lor vrăjitoreşti furia acestor animale. înfrânse obrăznicia lui luba. să-i scape pe locuitorii Uticii. de asemenea. Scipio se însărcina cu paza oraşului. invocându-i pe zei contra acestei cruzimi şi izbuti.dăduse guvernarea Africii. Cato protestă cu indignare în sfat. Sfatul pe care i-1 dăduse lui Pompei. Când s-a întâlnit prima dată cu Cato şi-a pus scaunul între Scipio şi Cato. luă calea pe uscat. arme. după ce adună măgari mulţi ca să ducă apă. ca să n -ajungă Caesar stăpân. cu mare greutate.

Îi îndemna să nu-si piardă cu totul nădejdea şi să nu se despartă şi să nu fugă care încotro. îi voi primi pe . arcuri. produse tulburare în spirite. în faţa acestei lipse de teamă.posibil. provizii de război. de nu reuşesc în încercare. Dar Cato se duse la ei. sau moartea cea mai glorioasă. îl rugară sa se folosească cum va socoti de dânşii. locuitorii. îi mângâie pe cât putu şi. a îmbrăţişat partida tânărului Pompei. Caesar îi va dispreţui mai puţin când îl vor ruga să-i ierte. Stând în faţa primejdiei şi înfruntând pericolul. soldaţi. că situaţia e pierdută cu totul şi Caesar e stăpân pe tabere. prin mărimea ei. se duse singur la locul arătat. nici legală. Căci. să se elibereze sclavii. ci s-a ridicat contra sclaviei. ca dânşii. a făcut cel puţin să înceteze prea marea spaimă şi tulburare. Pe când se strângeau la adunare. acestei mărinimii şi omenii. adesea din mai grele căderi. pentru a face cele mai mari nedreptăţi. A doua zi. Sfârşi prin a potoli tumultul. s-a ridicat deasupra. nu va rămâne în Roma. fără a avea vreo nelinişte pe faţă şi cu o stăpânire de sine aşa de mare ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. putură cu greu fi ţinuţi în oraş. şi cei mai mulţi. decât să trădeze o aşa de perfectă virtute Unul din asistenţi propuse. Spania. privindu -l pe Cato ca pe singurul şef într-adevăr de neînvins şi care să poată birui toate capriciile soartei. care. Înserase bine şi veni din castre ştirea că la ceasul al treilea a fost o mare luptă la Tapsus. de-şi vor schimba gândurile după soartă. care formau sfatul său şi care erau romani aşezaţi în Africa pentru afaceri de comerţ şi bancă. ci va fugi de asprimea şi cruzimea lui Scipio. convinşi că era mai bine să moară ascultând de Cato. Cato adresa cuvântul mai întâi Celor trei Sute şi le lăudă dragostea şi credinţa pe care o arătaseră ajutându-l cu averile lor. de averile şi de armele lor. uitară primejdia situaţiei prezente. revoltată contra lui Caesar. care arătase atunci duşmănie chiar şi aruncase multe ameninţări în contra multor cetăţeni de seamă. Vestea acestei pierderi. Ba nici chiar Roma n-a primit complet un jug cu care nu-i deprinsă. nu -şi cruţă viaţa fără a avea. cu trupurile si sfaturile lor. fără să facă vreo imputare cuiva. şi. va pune schimbarea pe seama necesităţii. gata să se revolte la cea mai mică schimbare Să nu fugă de primejdie. de nu le-a potolit frica. să înveţe chiar din exemplul inamicului. De altfel. dădu veste să se adune în templul lui Jupiter Cei trei Sute. dar Cato se opuse unei astfel de propuneri pe care n-o găsea nici dreaptă. drept plată pentru virtutea şi zelul arătat până acum. adusă în oraş în timp de noapte şi de război. ci Roma. Aşa vorbi Cato Erau şi unii care aveau nevoie de discursuri pentru a fi curajoşi. "Dacă stăpânii înşişi îi eliberează. Ţinea în mână o carte pe care o citea: erau conturile ce arătau mijloacele de război ce se aflau în oraş: maşini. Au la îndemână multe lucruri pentru siguranţă şi mântuire şi cel mai mare e că se luptă cu un om tras în multe părţi. cum se poate lesne închipui. îi aresta pe cei care alergau pe străzi strigând cu glas tare. să ducă la bun sfârşit hotărârile ce vor lua. el nu numai că îi va lăuda şi le va admira curajul. de vor rămâne într-un loc şi se vor lupta. Când se adunară toţi. speriaţi. ci se oferea pe sine ca şef şi promitea că va lupta alături de ei până vor încerca ultima soartă a patriei. arătându-le că înfrângerea nu poate fi aşa de mare cum se spune şi că aproape totdeauna se exagerează ştirile rele. iar cealaltă oaste s-a prăpădit. Le ceru să hotărască singuri pentru ei. rugându-i pe zei ca. cu toţi senatorii prezenţi în Utica şi cu copiii lor. dacă va fi un noroc şi va fi Caesar învins. în zori. S-a întâmplat mai iute decât s-a aşteptat. şi aproape toată adunarea fu de aceeaşi părere. Scipio şi luba cu puţini oameni au fugit. arme. trebuie să sfătuiască între ei. care nu -i Utica nici Adrumetum. care. se va folosi de victorie faţă de concetăţenii săi fără măsură. un capăt al războiului nesigur sau o viaţă de fericire de sunt biruitori. că.

teama de Caesar le gonea din inimă respectul ce-l aveau pentru Cato şi pentru virtute. le scrise lui Scipio şi lui luba să stea departe de Utica. aflând de această variaţie de sentimente. nici Cato. Cât despre Cei trei Sute. îl însărcina pe Marcus Rubrius să-i supravegheze pe Cei trei Sute şi să primească declaraţiile de eliberare. se temeau să intre în Utica. După puţin timp. cât despre ceilalţi. neam punic. uşor schimbător. pierzându -şi orice speranţă. oameni ce făceau negoţ pe mare şi camătă şi a căror principală bogăţie erau sclavii. ofiţerii se întoarseră cu răspunsurile soldaţilor care erau grele: că n-au nevoie de luba ca să le plătească solda şi că nu se tem. Iuba. "Că dacă trebuie să părăseşti Utica. în timpul acesta. ci să vegheze în acelaşi timp şi la mântuirea lor şi la mântuirea tuturor. nu-şi aduseră aminte multă vreme de cuvintele lui Cato. Să ne întoarcem din rătăcirea noastră. Senatorii din Roma erau plini de un complet devotament. Cato se sili să le insufle curaj şi trimise să spună Celor trei Sute să mai aştepte o vreme. ca să aştepte răspunsul. noi luptam pentru libertatea Romei si pretindem să susţinem.cei tineri " Mai mulţi făgăduiră să-i elibereze pe ai lor: Cato ordonă să li se înregistreze declaraţiile şi se retrase . ci lăsară să li se şteargă din minte. ofiţerii se duseră să vorbească trupei. ascuns în munţi cu puţini ostaşi. "dar ni se pare primejdios să ne închidem la un loc cu uticienii. să ştim ce suntem şi. într-o vreme când toţi se umilesc mai mult decât trebuie. de a nu-l alege şef pe luba în locul lui Cato. nici Pompei. În vremea asta. trimiseră la Cato pe trei dintre ei. când va veni Caesar îl vor ajuta . îi spunea dânsul. în sfârşit. Cato socoti că e bine să reţină curierii ce aduseseră scrisorile. aştepta şi el să vadă la ce se va hotărî Cato. să ne plecam la bunătatea învingătorului şi să trimitem solie să ne ierte. ieşi din Utica şi ţinu un sfat cu ofiţerii de cavalerie. Cato. dar să fie blând şi să nu silească pe nimeni. Sunt corpuri ce-si pierd căldura tot aşa de repede cum o primesc şi care se răcesc îndată ce se depărtează de foc. războiul contra aceluia dinaintea căruia şi Cato. Dar nu era hotărârea tuturor aceea ce o aduceau aceşti soli. îl întreba pe Cato ce hotărâse să facă. care era ancorat sub un promontoriu nu departe de Utica. cât mai e încă vreme. că provoacă tulburare şi dezordine în oraş şi ridică la luptă locuitorii. în Utica." Scipio. alţii vroiau a-l servi pe Cato. te voi aştepta. veniră scrisori de la Iuba şi Scipio. fiindcă dacă stau acum liniştiţi. aşteptau numai prilejul de a veni în contact cu Caesar şi credeau că vor şti dânşii sa-i potolească mai uşor mânia. câtă vreme îl vor avea comandant pe Cato. pentru că n -avea încredere în Cei trei Sute. începură a plânge şi a suspina. astfel. Cato se aşeză cu senatorii pe o colină. Trimise curieri însărcinaţi cu scrisorile. Cato bănuia această schimbare. până când Cei frei Sute vor fi luat o hotărâre. şi marele Pompei au fugit părăsind toată Italia! Eliberăm robii noştri pentru a-i pune să servească contra lui Caesar şi nouă ne rămâne atâta libertate câta-i place lui Caesar să ne lase. voi veni cu armata. În acel moment veni Rubrius. şi alţii. Senatorii atunci. intrând într-un oraş ce nu era uşor de cucerit şi care avea muniţii şi provizii pentru mulţi ani. aceşti oameni erau aprinşi de prezenţa lui Cato. eliberaseră sclavii şi-i înrolaseră. îi luă cu dânsul pe senatori. dar nu voi să adâncească bănuielile. plângânduse că Cei trei Sute s-au revoltat. Cât despre sine. Căci unii voiau să se ducă la luba. "Căci cine suntem noi? Nu -i Caesar cel în care se concentrează astăzi toată puterea romană? Nimeni din noi nu -i nici Scipio. dar lăsaţi în gândurile lor. Cavalerii care scăpaseră din luptă şi al căror număr era mare. îi rugă să nu părăsească atâţia senatori romani." Acestea erau vorbele celor mai moderaţi dintre Cei trei Sute. Senatorii le făcură aceeaşi rugăminte cu lacrimi în ochi. dacă vrei să susţii un asediu.

nu -şi putea ascunde nerăbdarea sa de a muri. El este. Toţi cei care se refugiaseră în Utica aveau pentru el aceeaşi dragoste şi aceeaşi admiraţie. căci nu văzuseră niciodată în purtarea sa nici cea mai mică urmă de înşelătorie sau falsitate. se ridică şi alergă cu prietenii săi să aducă înapoi călăreţii. totuşi. având ochii în lacrimi. împărţi corăbiile fiecăruia după cum se hotărâse. spuneau dânşii. nu mai cautară nici ocolişuri. Apoi. nu vor primi binefacerea pentru ei şi vor lupta. Dar când se adresă Celor trei Sute. "Cât despre mine. dar sunt învingător în ce măsură vreau. De mult hotărât să se sinucidă. să-i alunge ori să-i ucidă până la unul pe locuitorii din Utica şi să ne cheme într-un oraş fără duşmani şi barbari"." După ce a vorbit cu Cei trei Sute. De doreşte Cato. le răspunse fără mânie că se va sfătui cu Cei trei Sute şi se întoarse în oraş. cum află că Caesar e pe drum cu toată armata. Văzând că sunt departe. Se apropie cineva şi-i anunţă că tocmai se retrăgea cavaleria. Călăreţii fură încântaţi să-l vadă. Hotărâţi să trimită o solie la Caesar şi să-i ceară iertare. Cato îi lăudă pentru buna lor voinţă şi-i sfătui să trimită solia cât mai repede la Caesar. după ce -i linişti pe senatori. astăzi sunt cunoscute de toţi. preveni confuzia şi tulburarea şi dădu celor săraci mâncare pentru drum. cu tot respectul ce-l aveau pentru dânsul. Cato. dar senatorii se strânseră în jurul său şi nu voiră să-l lase să plece. În acest moment. veghe ca totul să se petreacă în linişte. Că nu sunt Catoni. nu numai că n-am fost înfrânt toată viaţa mea. aceste planuri pe care le tăgăduia altădată. am asupra lui Caesar întâietatea cinstei şi a dreptăţii.să ne atace şi ne vor trăda. virtutea lui Cato era recunoscută de toţi. îl primiră cu plăcere în mijlocul lor şi-l îndemnară să se salveze împreună cu ei. Cei învinşi trebuie să se roage. Cato îi ruga să ajute pe senatori. în consideraţie dorinţa Celor trei Sute şi se duse singur la ei. aşa că trimiseră solie să-l roage pe Cato să vină numaidecât la dânşii. căci planurile sale contra patriei. într-adevăr. Celor frei Sute le fu frica să nu-i pedepsească pentru schimbarea lor. închise toate porţile şi o lăsă deschisă pe cea dinspre port. Luă. . spunând că nu-l vor părăsi în mâna unor oameni fără credinţă şi trădători pe protectorul şi mântuitorul lor. îi puse pe unii la posturi şi încredinţa celorlalţi paza fortăreţei. deci. Cato găsi aceste propuneri cu totul sălbatice şi barbare. Să-i fie milă de slăbiciunea lor. că nu puteau şi nici nu voiau. Dar sa nu ceară nimic pentru el. Cato nu pregetă a munci fără sfârşit în interesul altora şi de a simţi pentru ei dureri mari: voia mai întâi să-i pună în siguranţă pe toţi câţi erau de faţă şi apoi să scape de viaţă. atunci să ne încorporeze în trupele sale şi să facă războiul cu noi. din dragoste pentru el. îi declarară net că nu vor tolera să fie siliţi a lupta contra lui Caesar. Când intră cu ei în oraş. Se spune că. s-a depărtat. aceştia. încalecă pe un cal şi se luă după e i. nu ţinu socoteală. întorcându-se către senatori. prizonier şi învins. căci avea urechea cam tare. întoarse caii câtorva şi le puse mâna pe arme. ca şi cum n~ar fi auzit. până la cea din urmă suflare. Unii chiar spuneau c-ar trebui opriţi senatorii în oraş până la sosirea lui Caesar. îi sfătui să nu întârzie şi să-şi grăbească plecarea câtă vreme cavalerii mai sunt în cetate. împiedică nedreptăţile. Obţinu de la ei să rămână în ziua aceea pentru a asigura retragerea senatorilor. Că de nu le ascultă rugăminţile. deşi nu spunea nici o vorbă. care se temea ca Cei trei Sute să nu încerce vreo violenţă asupra senatorilor. ca să le asigure viaţa. şi n -aveau curajul său. nici pretexte. în realitate. Dar Cato. Cei trei Sute îi mulţumiră şi-l rugară să-i pună la treabă şi să nu se îndoiască de credinţa lor. îi ziceau că el va fi primul pentru care o vor cere. Le întindea mâinile şi le apuca armele. zise: "Spre ce fel de oameni vine!" şi.

În timpul acesta, Marcus Octavius, cu două legiuni, puse castrele aproape de Utica şi trimise sa-l roage pe Cato să hotărască modul cum vor împărţi între ei comanda. Cato nu-i dădu nici un răspuns, dar întorcându-se către prietenii săi zise: "Apoi, ne mai mirăm cum s-au pierdut lucrurile, când vedem ambiţia de a comanda supravieţuind chiar pierderii noastre?" În timpul ăsta i se aduce vestea că, plecând, călăreţii pradă averile locuitorilor din Utica şi le iau ca prăzi duşmane. Cato alerga îndată, îi ajunse pe cei dintâi şi le luă prada, într-o clipă, fiecare părăsi ce luase; toţi se retraseră plini de ruşine, tăcuţi şi cu ochii in jos. Cato îi adună pe uticieni în oraş şi-i rugă să nu -l mânie pe Caesar contra Celor trei Sute, ci să lucreze împreună cu ei pentru mântuirea tuturor. Apoi se întoarse în port, pentru a veghea îmbarcarea celor care plecau, îşi îmbrăţişa prietenii şi oaspeţii ce -i convinsese să fugă şi-i conduse la corăbii. În ceea ce-l priveşte pe fiul său, nu -l putu decide să se îmbarce; nu crezu, de altfel, că trebuie să-l preseze de a se despărţi de tatăl său. Era numai un tânăr, numit Statilius, care vroia să fie tare de inimă şi să imite nepăsarea lui Cato. Cato îl sfătuia să plece, căci era cunoscut ca duşman al lui Caesar şi, cum acesta refuza, se întoarse către stoicul Apolonide şi către Demetrios, peripateticul: "E datoria voastră, zise, de a vindeca orgoliul acestui tânăr şi de a-l face să cunoască ce este folositor". Totuşi, îl conduse pe fiecare la corabia sa, îi ascultă pe cei ce aveau a-i face vreo rugăminte şi-şi petrecu toată noaptea cu treaba asta şi mare parte din ziua a doua. Lucius Caesar, rudă cu învingătorul, fusese ales să meargă să intervină pentru Cei trei Sute. Îl rugă pe Cato să-l ajute să facă un discurs care să-l poată înduioşa pe Caesar şi să servească cum trebuie la mântuirea lor. "Căci, pentru tine, zise el, când aş vorbi, pentru tine mi-ar face onoare să-i sărut mâinile lui Caesar şi să-i cuprind genunchii." Dar Cato îl opri de a face ceva. "Dacă aş vrea să mă salvez prin graţia lui Caesar, eu singur ar trebui să mă duc la el. Dar nu vreau să am vreo recunoştinţă pentru tiran, pentru lucruri asupra cărora n -are nici un drept Căci, cu ce drept dăruieşte viaţa, ca un stăpân, celor care nu depind de el? Iar altfel, să examinăm împreună, de vrei, ce vei spune pentru a obţine iertarea Celor trei Sute." Vorbi cu Lucius un timp şi când acesta plecă, îi recomandă pe fiul şi prietenii săi. Ducându-l şi dându-i mâna, îşi luă rămas bun, intră în casă, îşi chemă lângă sine fiul şi prietenii, vorbi despre diferite lucruri şi-i interzise tânărului de a se amesteca în afacerile de guvernământ. "Starea de lucruri prezentă nu-i permite feciorului lui Cato să o facă în mod demn de el; iar, altminteri, ar fi ruşinos." Spre seară, se duse să facă baie. Cum era în baie, îşi aduse aminte de Statilius şi strigă: "Ei! Apolonide! l-ai vindecat pe Statilius de mândrie! L-ai ho tărât să plece şi s-a îmbarcat fară a-mi spune adio". "Cum, zise Apolonide, am discutat mult cu el şi-i mai încăpăţânat şi mai inflexibil ca niciodată; a declarat că va rămâne şi va face tot ce vei face şi tu " Cato răspunse surâzând: "Se va vedea curând". După ce-şi făcu baia, se aşeză la masă cu mulţi alţii, stând jos, după cum îi era obiceiul după lupta de la Farsala; căci numai noaptea se culca, ca să doarmă. Îi avea la masă pe toţi prietenii şi magistraţii din Utica. După masă au început să bea şi se porni o conversaţie mai mult plăcută decât savantă, în care se discutau, pe rând, mai multe chestiuni de filosofie. Din vorbă în vorbă se ajunse la cercetarea aşa numitelor paradoxuri stoice. Că numai omul drept este liber şi cei răi sunt sclavi. Peripateticul, cum se poate închipui, se ridică împotriva acestei dogme. Dar Cato îi combătu vehement argumentele, cu un glas aspru şi sever; susţinu foarte mult timp lupta, cu o minunată abundenţă de

motive. De aceea, nimeni nu se mai îndoi că-i hotărât să se sinucidă, ca să se mântuie de relele ce-l apăsau. Când a isprăvit de vorbit, toţi oaspeţii l-au privit într-o tăcere plină de melancolie. Atunci, Cato se ocupă să-i liniştească şi să le depărteze bănuielile. Readuse discuţia asupra afacerilor prezente, mărturisi nelinişte şi teamă pentru cei care se îmbarcaseră şi nu se arătă mai puţin necăjit pentru cei care plecau pe uscat printr-un deşert. După ce-si petrecu oaspeţii, îşi făcu împreună cu prietenii plimbarea obişnuită după masă; apoi dădu căpitanilor gărzii ordinele cerute de împrejurări. Când se retrase în odaia sa, îşi îmbrăţişă fiul şi pe fiecare prieten în parte cu semne de dragoste mai evidente ca altădată; asta le stârni din nou teama de ce avea sa se întâmple. Când fu în pat, luă dialogul lui Platon, Despre Suflet. După ce citi o bună parte, privi deasupra capului său. Cum nu-şi văzu sabia în cui, căci fiul său i-o luase în timpul mesei, chemă un sclav şi-l întrebă cine a luat sabia. Sclavul nu răspunse nimic şi dânsul îşi continuă cititul. După ce a aşteptat câteva momente, spre a nu arăta nici grabă, nici nerăbdare, ca şi cum parcă voia numai să ştie ce s-a făcut cu sabia, îi porunci sa i-o aducă înapoi. Multă vreme trecu până să termine lectura şi nu i se aduse sabia. Chemă deci sclav după sclav şi le ceru sabia cu glas supărat. Unuia îi dădu chiar un aşa pumn în faţă că i se însângera mâna. Strigă, cu mânie, că fiul său şi sclavii vor să-l dea în mâinile duşmanului. Fiul său, cu ochii în lacrimi, şi prietenii intrară şi cuprinzându-l de gât, plânseră şi îl rugară. Atunci, stând pe şezut, Cato întoarse spre ei o căutătură aspră: "Când şi unde am dat semne de nebunie fără să-mi dau seama? Pentru ce, dacă am luat o hotărâre rea, nimeni nu caută să mă lumineze şi să-mi arate greşeala? De ce să mă împiedice a-mi urma hotărârea şi a-mi lua armele? De ce nu-l legi, nobile fiu, pe tatăl tău cu mâinile la spate, până când soseşte Caesar şi. mă găseşte, fără să mă pot apăra? Pentru că n-am nevoie de sabie contra mea: ca să mor e de ajuns să-mi opresc răsuflarea un timp, ori să mă izbesc o dală cu capul de zid". Acestea le spuse dânsul şi tânărul ieşi plângând afară împreună cu ceilalţi. Zise apoi ceva mai blând lui Apolonide şi Demetrios: "Şi voi sunteţi de părere să reţineţi cu sila în viaţă un om la vârsta mea? Şi staţi, oare, lângă mine ca să mă păziţi în tăcere? Sau aţi venit să-mi daţi vreun bun argument pentru a dovedi că, neavând alt mijloc de a-şi mântui viaţa, pentru Cato nu-i nici nenorocire, nici ruşine, de a o obţine de la duşman? Dar de ce nu vorbiţi ca să mă convingeţi de frumuseţea acestei maxime şi sa mă faceţi să-mi schimb hotărârea? Dezgustaţi-mă de aceste păreri cu care am trăit până acum, pentru ca, devenit mai înţelept mulţumită lui Caesar, să-i datorez mai multă recunoştinţă! Totuşi, n-am hotărât nimic relativ la mine; însă, odată ce am luat o hotărâre, trebuie să fiu liber s-o execut. Cu voi vreau oarecum să mă sfătuiesc şi voi discuta motivele pe care le aduceaţi voi înşivă când făceaţi filosofie. Vorbiţi, deci, fără teamă şi spuneţi-i copilului meu să nu caute să ia prin silă de la tatăl său ceea ce n-a putut obţine prin convingere". Demetrios şi Apolonide nu-i răspunseră nimic, ci ieşiră din cameră plângând. I se trimise lui Cato sabia printr-un copil. O luă, o scoase din teacă, o examina dacă era în bună stare; şi când văzu vârful tare şi tăişul bine ascuţit, zise: "Acum sunt stăpân pe mine" şi punând sabia lângă el, îşi continuă lectura şi citi, se spune, de două ori dialogul lui Platon. Apoi adormi un somn aşa de adânc, încât cei ce se aflau pe afară, îl auziră sforăind. Spre miezul nopţii îi chemă pe doi liberţi, doctorul Cleante şi Butaş, omul său de încredere în treburile politice. ÎI trimise pe acesta din urmă în port, ca să se

asigure dacă toată lumea plecase şi să vină să-i dea ştiri. Apoi îi arătă doctorului mâna umflată de lovitura dată sclavului, ca să-i pună un bandaj. Aceasta făcu să se creadă că ţinea încă la viaţă şi aduse în toată casa o mare bucurie. După o scurtă vreme, Butaş se întoarse şi-i spuse ca toţi plecaseră, în afară de Crassus, reţinut de nişte afaceri, dar că era şi el gata să plece. Adăugă că pe mare e furtună şi valurile sunt grozave. Această veste îl făcu pe Cato să suspine la gândul primejdiei în care se aflau cei de pe mare; îl trimise pe Butaş în port să vadă de nu mai rămăsese vreunul şi să vina să-i dea ştire daca au nevoie de ajutor. Cocoşii începeau să cânte şi Cato adormi din nou câteva momente. Butaş se întoarse şi-i spuse că toate împrejurimile portului erau cu totul liniştite. Cato îi porunci să iasă şi să închidă uşa odăii, apoi se aşeză în pat, dar nu ca să doarmă tot restul nopţii. Cum ieşi Butaş, îşi scoase sabia şi şi-o înfipse în piept; dar, umflătura dureroasă a mâinii îl împiedică să dea o lovitură îndeajuns de tare ca să moară îndată; căzu de pe pat şi răsturnă o masă pe care se făceau figuri de geometrie, ce era aproape. La zgomotul ce-l făcu masa cazând, sclavii strigară tare şi fiul şi prietenii lui Cato intrară repede în cameră, îl văzură plin de sânge, cu aproape toate maţele ieşite din trup; trăia, încă, şi-i erau ochii deschişi. Această privelişte îi pătrunse de o mare durere. Doctorul sosi şi văzând că intestinele nu-s atinse, încercă să le pună la loc şi să-i coasă rana. Dar Cato. cum se trezi din leşin, îl respinse îndată pe medic şi-şi rupse cu mâinile sale maţele, îşi deschise rana şi-si dădu sufletul. În mai puţin timp decât s-ar fi crezut necesar să afle toţi oamenii din casă trista întâmplare, iată că şi Cei trei Sute erau deja la poartă şi poporul din Utica se adunase. Toţi, laolaltă, îl proclamau pe Cato binefăcătorul, salvatorul, singurul om liber, întradevăr de neînvins, şi aceasta tocmai când aflaseră că Caesar sosea. Dar nici teama de primejdie, nici linguşirea biruitorului, nici neînţelegerile şi certurile care-i despărţeau nu putură slăbi respectul ce-l aveau pentru Cato. Îi acoperiră frumos trupul, îi făcură o înmormântare strălucită şi-l îngropară la marginea mării, unde şi astăzi se înalţă statuia sa, cu sabia în mână. După ce şi-au împlinit această datorie, s-au ocupat de mântuirea lor şi a oraşului. Caesar, informat de către cei veniţi să se predea că rămăsese în Utica numai Cato, că nu se gândea să fugă, şi că, după ce-i trimisese pe ceilalţi, stătea fără teamă cu fiul şi prietenii săi, se gândi că plănuia ceva ce nu se putuse pătrunde. Cum avea o mare stimă pentru Cato, merse în grabă cu armata spre oraş. Dar, aflând pe drum de moartea lui exclamă: "O, Cato, îţi invidiez moartea, căci şi tu mi-ai invidiat putinţa de a-ţi scăpa viaţa!" Este drept că de -ar fi voit Cato să-i datoreze viaţa lui Caesar, nu şi-ar fi întinat gloria sa, cât ar fi ridicat-o pe a lui Caesar. De altfel, nu se ştie ce ar fi făcut Caesar, dar se presupune că ar fi luat hotărârea cea mai omenoasă. Când a murit, Cato avea patruzeci şi opt de ani. Fiul său nu păţi nici un rău din partea lui Caesar, dar se spune că în viaţă a fost molatic şi pasionat de femei. Locuia în Capadochia, la un prinţ de viţă regească, numit Marfadate, care avea o soţie foarte frumoasă. Stătu la ei mai mult decât s-ar fi cuvenit şi-şi atrase multe ironii. De pildă, se scria: "Cato pleacă mâine, după treizeci de zile". Altă dată: "Porcius şi Marfadate, doi prieteni şi o inimă". Femeile lui Marfadate se numeau Psyche, adică inimă. Şi încă una: "Cato este nobil şi generos; are o inimă regească." Tânărul Cato însă şterse complet prin moartea sa ruşinea primei reputaţii. Luptă la Fillippi pentru libertate contra lui Caesar şi Antoniu. Văzând că fuge armata, nu voi nici să fugă, nici să se ascundă; ci provocându-şi duşmanii, se expuse la toate loviturile, reînsufleţi curajul partizanilor săi care mai luptau

care promisese să~l imite pe Cato. Fata lui Cato. fu şi mai de admirat.încă. avu partea ei de vină în conjuraţie şi se sinucise cu un curaj demn de naşterea si virtutea sa. Despre Statilius. la Filippi. el voi să se sinucidă. făcându-i şi pe duşmani să-i admire curajul. şi muri. dar fu împiedicat de filosofi . care n-a fost mai prejos de tatăl său nici ca înţelepciune. cum s-a scris în Viaţa lui Brutus. după ce s-a arătat pentru Brutus un amic tot atât de folositor ca şi credincios. Măritată cu Brutus. CUPRINS ANTONIUS 7 DEMETRIOS 95 Comparaţie între Demetrios şi Antonius AGIS 157 153 CATO CEL TÂNĂR 179 . muri mai târziu. cel care l-a ucis pe Caesar. nici ca mărinimie.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful