You are on page 1of 134

Cuprins

I. NOŢIUNI ŞI CONCEPTE DE BAZĂ .................................................... 7 1. INTRODUCERE ......................................................................................... 7 1.1. APARIŢIA ŞI EVOLUŢIA TEORIEI DESPRE ECONOMIA DE PIAŢĂ............... 7 1.2. VIAŢA ECONOMICĂ ŞI COMPONENTELE EI ............................................. 8 1.3. OBIECTUL ECONOMIEI GENERALE ....................................................... 14 1.4. METODA ECONOMIEI GENERALE......................................................... 17 II. PROBLEME FUNDAMENTALE ALE ORGANIZĂRII ECONOMICE A SOCIETĂŢII ............................................................... 21 2.1. TRIADA ORICĂREI ECONOMII: CE, CUM ŞI PENTRU CINE?..................... 21 2.2. FRONTIERA POSIBILITĂŢILOR DE PRODUCŢIE ...................................... 23 2.3. LEGEA RANDAMENTULUI DESCRESCĂTOR .......................................... 28 2.4. TEORIA UTILITĂŢII MARGINALE .......................................................... 32 III. CEREREA ŞI OFERTA ..................................................................... 37 3.1. PRINCIPIILE DE BAZĂ ALE CERERII ...................................................... 37 3.2. PRINCIPIILE DE BAZĂ ALE OFERTEI ..................................................... 45 3.3. ECHILIBRUL DINTRE CERERE ŞI OFERTĂ.............................................. 52 3.4. MODALITĂŢI DE FOLOSIRE A CURBELOR DE CERERE ŞI OFERTĂ .......... 56 IV. SISTEMUL DE GOSPODĂRIRE A ECONOMIEI CONTEMPORANE ................................................................................... 63 4.1. PIAŢA MODERNĂ. TIPURI DE PIAŢĂ ..................................................... 63 4.2. AGENŢII ECONOMICI PE PIAŢĂ ............................................................ 81

5

V. MACROECONOMIE........................................................................... 93 PROBLEMATICA MACROECONOMIEI .......................................................... 93 5.1. OBIECTIVELE MACROECONOMICE ŞI CĂILE LOR DE ÎNFĂPTUIRE ......... 93 5.2. INDICATORII DE BAZĂ AI MACROECONOMIEI ...................................... 95 5.3. INDICATORI AI STRATEGIILOR ECONOMICE INTERNAŢIONALE .......... 100 5.4. OFERTA ŞI CEREREA AGREGATE ....................................................... 101 5.5. CICLURILE ÎN ECONOMIE .................................................................. 105 VI. ŞOMAJUL .......................................................................................... 113 6.1. NOŢIUNI GENERALE LEGATE DE PIAŢA FORŢEI DE MUNCĂ ................ 113 6.2. TIPURI DE ŞOMAJ .............................................................................. 117 6.3. PIAŢA FORŢEI DE MUNCĂ. ŞOMAJ VOLUNTAR ŞI INVOLUNTAR .......... 120 6.4. RATA NATURALĂ A ŞOMAJULUI ........................................................ 123 6.5. CĂILE DE REDUCERE A ŞOMAJULUI ................................................... 124 VII. INFLAŢIA ........................................................................................ 127 7.1. INFLAŢIA - NOŢIUNI GENERALE ........................................................ 127 7.2. EFECTE
ALE INFLAŢIEI ..................................................................... 128

7.3. MĂSURAREA INFLAŢIEI .................................................................... 129 7.4. TIPURI DE INFLAŢIE. CAUZELE INFLAŢIEI. ........................................ 129 7.5. CĂI DE COMBATERE A INFLAŢIEI ...................................................... 134 7.6. LEGĂTURA ŞOMAJ – INFLAŢIE .......................................................... 135 BIBLIOGRAFIE ...................................................................................... 138

6

I. NOŢIUNI ŞI CONCEPTE DE BAZĂ
1. INTRODUCERE
Experienţa ţărilor dezvoltate, rezultatele lor concretizate în creşterea economică, sunt argumentul forte în sprijinul ideii că sistemul economiei de piaţă s-a dovedit a fi cel mai eficient tip de sistem economic. De aceea pentru ţara noastră, care şi-a exprimat clar opţiunea pentru trecerea la economia de piaţă, însuşirea de către toţi specialiştii a categoriilor economice legate de acest tip de sistem economic este o necesitate imperioasă.

1.1. APARIŢIA
DE PIAŢĂ

ŞI EVOLUŢIA TEORIEI DESPRE ECONOMIA

Bazele teoretice ale economiei de piaţă au fost elaborate de Adam Smith (1723-1790) şi cristalizate în lucrarea “Avuţia naţiunilor” apărută în 1776. Cel mai de seamă reprezentant al economiei politice clasice fundamentează pentru prima dată, în mod ştiinţific, un model al economiei de piaţă în care viaţa economică este reglată de concurenţă, cerere, ofertă, mişcarea liberă a preţurilor şi a salariilor, negând imixtiunea statului în viaţa economică. Printre reprezentanţii de frunte ai şcolii clasice de economie politică se cuvine să-i amintim şi pe David Ricardo (1772-1823), Thomas Malthus (1766-1834), John Stuart Mill (1806-1873). Economia clasică a dominat gândirea economică o perioadă îndelungată (sec. XVIII, XIX şi începutul secolului XX) până în anul 1936 când a avut loc o nouă revoluţie în gândirea economică, marcată de apariţia lucrării lui John Maynard Keynes (1883-1946), “Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii şi a banilor”, care a însemnat şi apariţia şcolii neoclasice. La fundamentarea tezelor economiei neoclasice au contribuit şi englezul W. Stanley Jevons (1835-1882), austriacul Karl Menger (18401921), elveţianul Leon Walras (1834-1910) prin elaborarea tezelor legate de utilitate, factori marginali, echilibrul general etc.

7

(b) secundare. o regăsim în politica economică a statelor din America de Nord. (c) ale societăţii. fiind considerate instrumente în lupta contra inflaţiei. În viziunea lor preţurile şi salariile trebuie controlate şi dirijate. şomaj. Reprezentanţii lui resping piaţa promovând planificarea democratică. satisfacerea nevoilor consumatorului. (c) terţiare. I. După subiectul purtător nevoile pot fi: (a) individuale. Pe tărâmul teoriei economice prezentul se remarcă prin scăderea influenţei economiei politice marxiste provocată de prăbuşirea sistemului totalitar de organizare a societăţii într-o serie de foste ţări socialiste. (b) de grup. “Macroeconomia aşteptărilor raţionale” având orientări de dreapta şi urmărind reducerea amestecului statului în funcţionarea pieţei libere. VIAŢA ECONOMICĂ ŞI COMPONENTELE EI Corelaţia nevoie-surse-producţie caracterizează în modul cel mai complex esenţa vieţii economice relevând trăsăturile sale de bază şi scoţând în evidenţă scopul final al oricărui proces economic.M. John Kenneth Galbraith critică capitalismul modern în lucrările: “The New Industrial State”. etc. Ele sunt cerinţe obiective ale existenţei membrilor ei. “The Affluent Society” şi “The American Capitalism”.Teoria economică clasică consideră că piaţa liberei concurenţe este în stare să rezolve orice problemă economică. În opoziţie cu aceste teze ale economiei clasice. După rolul lor în viaţa individului ele sunt: (a) primare. 1. inflaţie. El ia apărarea firmelor gigant considerându-le suport al progresului tehnic contemporan. Europa şi Japonia. Economia radicală este un curent de extremă stângă care s-a înviorat în perioada de după şocul petrolier din anii 1970. Keynes fundamentează necesitatea intervenţiei statului în viaţa economică. Condamnă atitudinea guvernului american de neglijare a sectorului de stat în favoarea celui particular şi dezavuează reclama considerând-o mijloc de manipulare a consumatorului.2. J. Nevoile sunt cele mai dinamice categorii economice reprezentând punctul de pornire în analiza organizării economice a societăţii. După natura lor 8 . în condiţiile actuale. S-a format astfel direcţia dominantă a economiei moderne care. În gândirea economică contemporană se remarcă curente ca “Şcoala din Chicago”. motivând-o prin aceea că piaţa liberă nu mai este în stare să facă faţă fenomenelor negative ca recesiune.

Cu cât acestea sunt mai mari cu atât munca se va implica mai ferm în diferitele activităţi. Poate fi îmbunătăţită prin modul de alimentaţie şi prin servicii legate de bunăstare.distingem nevoi: extraeconomice. Dacă ea s-a născut în era televiziunii şi într-o societate avansată. De eficienţa muncii în accepţiunea de mai sus depinde în bună măsură prosperitatea unei economii. care este disponibilă a fi implicată în producţia de bunuri şi servicii”. (d) II. 2. (a) fizice. Sănătatea generală a forţei de muncă. Stimulentele oferite muncii. agricol (lucrul pământului). nervoasă şi greu adaptabilă. Factorii de producţie tradiţionali sunt munca. femeile care întrerup munca când au copii. (c) economice. Dacă ea a părăsit recent comunitatea ţărănească. va fi bine informată. Rezerva de muncă depinde cel puţin de următorii doi factori: 1) totalul forţei de muncă disponibile în care nu intră acele categorii de populaţie care nu muncesc (tinerii antrenaţi în formele procesului de învăţământ. Eficientizarea forţei de muncă depinde în bună măsură de creşterea standardului său de viaţă. Principalii factori care afectează eficienţa muncii sunt: 1. Acestora li se adaugă într-o economie modernă neofactorii de producţie: tehnologiile. pensionarii) şi 2) numărul de ore pe săptămână în care populaţia este pregătită să muncească. Educaţia şi nivelul de informare generală a forţei de muncă. 9 . adaptabilă şi sofisticată. Rezultă un cerc vicios care explică de ce progresul unei naţiuni în dezvoltare este atât de lent. superstiţioasă. gospodăria casnică (pregătirea banalei omlete) etc. învăţământ (predarea cunoştinţelor în şcoli). Elementele componente ale resurselor reprezintă în fapt factorii producţiei şi se repartizează în procesul de producţie în conformitate cu cerinţele satisfacerii nevoilor oamenilor. va fi simplă. Munca este principalul factor de producţie măsurându-se în timpul cheltuit în procesul de producţie în toate domeniile: industrial (fabrici de toate felurile). 3. (b) spirituale. atât fizice cât şi mentale. informaţia şi abilitatea întreprinzătorului. pământul şi capitalul. Pentru un economist munca „este rezerva de resurse umane. Dar standardul de viaţă al unei naţiuni poate creşte numai bazându-se pe o forţă de muncă eficientă.

a. de regulă. Prin „pământ” economistul înţelege acele resurse care sunt puse la dispoziţia proceselor productive prin generozitatea naturii.fabrici. În mişcarea lui concretă capitalul se dedublează în capital fizic (real sau productiv). birouri. aeroporturi. Dacă asamblăm. scule. etc. baraje. i-au trebuit 150 de ani (1700-1850) să descopere procesele industriale care i-au adus măreţia. Germania a ajuns să fie puternică în epoca electricităţii şi nu în cea a aburului iar 10 . mine. o intrare durabilă în sistemul de producţie. poate fi definit ca fiind bunurile durabile ale unei economii. o intrare durabilă (imput) care constituie ea însăşi un rezultat al activităţii economice (output). care a debutat în revoluţia industrială. căi ferate. de exemplu. el va fi un rezultat (output) al producţiei. Factorii de înaltă calitate. maşini. Capitalul. Japonezii au făcut paşi şi mai rapizi.4. capital bănesc şi capital fictiv. Pământul nu mai e factor primar de producţie când terenul agricol a apărut în urma unei activităţi conştiente a omului de desecare a unei mlaştini (o treime din pământul Olandei). produse de economia respectivă pentru a produce mai departe alte bunuri. experienţa de producţie a unei naţiuni se poate constitui într-un capital preţios. tehnologiile performante. Dacă Angliei. mediul fizic înconjurător. golire a unor lacuri (cele de lângă Chicago). 2. capitalul este un factor de producţie derivat. rezervele potrivite de energie. Pământul şi munca sunt numiţi adeseori factori de producţie primari pentru că oferta lor este determinată în principal de factori neeconomici cum ar fi rata natalităţii. centrale de putere. cheiuri. resurse de energie şi resurse neenergetice.canale.instalaţii. un alt factor de producţie tradiţional. spitale. drumuri. următoarele tipuri de bunuri de producţie: . Ele constau din: 1. deci toate acele substanţe chimice şi combinaţiile lor din scoarţa pământului şi din atmosferă. echipamente. Când acelaşi calculator îl folosim în procesul de instruire al elevilor el va fi un imput. un computer într-o fabrică specializată. fabrici şi drumuri . Sub genericul de capital real sau productiv întâlnim. măresc eficienţa muncii. Germaniei i-au trebuit numai 50 de ani (1860-1910) să asimileze şi să potenţeze procesele industriale descoperite de englezi.stocuri de materii prime şi bunuri semifinite. Uneltele bine alese. de cuantificat. . relieful ţării ş. . Deşi greu de măsurat. în esenţă apa (mările şi oceanele globului) şi aerul. Deci. pământ folosit pentru agricultură dar şi ca suport pentru case. Aceasta este una din explicaţiile bunăstării americane. şcoli etc.

(2) ca factor de producţie cuprinde bunurile rezultate din producţie şi care sunt folosite pentru producerea altor bunuri economice ceea ce este sinonim cu capitalul tehnic sau capitalul real. deci s-ar putea spune că dacă începi târziu. În definirea capitalului ca factor de producţie distingem două particularităţi importante: 1. Iată o constatare care ne-ar putea da speranţe în privinţa depăşirii mai rapide a decalajului care ne mai desparte de ţările dezvoltate. Procesul de producţie cuprinde mai multe faze succesive: (a) producţia propriu-zisă. alte bunuri. producerea şi folosirea bunurilor de capital în activitatea economică măreşte productivitatea celorlalţi factori de producţie (munca şi pământul).) nu sunt factori de producţie. capitalul este un factor derivat. obligaţiuni etc. Se delimitează clar de noţiunile de capital bănesc sau de capital financiar. în măsură să redea esenţa termenului şi complexitatea lui este următoarea: « Capital: (1) în sens larg este stocul de valori sau de active care. iar producerea lui presupune un anumit sacrificiu (resursele economice limitate s-au folosit la producerea bunurilor de capital şi nu a celor de consum care procură satisfacţii imediate).. deoarece cu ajutorul lor nu pot fi produse în mod direct. intrate în circuitul economic.Japonia a progresat în epoca electronicii. Acest spor de productivitate constituie răsplata sacrificiului făcut în producerea şi folosirea bunurilor de capital. pot genera venituri posesorilor lor. Dintre toate definiţiile date noţiunii de capital apreciem că cea mai completă. subramurilor şi unităţilor economice) în conformitate cu nevoile oamenilor şi ale firmelor. III. (d) consumul (transformarea bunurilor produse în obiecte ale însuşirii individuale). Se constituie astfel proporţiile economice dintre ramurile şi subramurile economiei precum şi cele din cadrul firmelor. (c) schimbul sau circulaţia (obţinerea bunurilor proporţional cu partea dobândită prin repartiţie). rezultat din procese de producţie anterioare. Corelaţia nevoie-surse-producţie se parcurge perpetuu deoarece în permanenţă se alocă resursele asupra producţiei (asupra ramurilor. Singura condiţie ar fi aceea de a ne însuşi şi mentalitatea nemţilor sau a japonezilor în raport cu munca. banii şi activele financiare (acţiuni. porneşti de la o bază mai bună. 11 . 2. (b) repartiţia (stabilirea proporţiei în care fiecare individ participă la ceea ce s-a produs).

..... cât şi cerinţele consumului oamenilor şi ale acumulării. j =1 m 12 . j =1 m (b) O parte a produsului rămâne neutilizată când ceea ce rămâne după acoperirea consumului firmelor şi a acumulării depăşeşte consumul oamenilor: pi = ∑ pij + pia 〉 pic .... + p 3m + p 3c + p 3a ...... interdependenţele se pot exprima sub forma următoarelor ecuaţii: Producţia Consumul firmelor Consumul final ramurilor p1 = p 11 + p 12 + p 13 + ............  j =1  adică.. p n1 + p n2 + p n3 + ................ Notând cu p i producţia ramurii „i”(i = 1... pi = ∑ pij + pic + pia ..... În studiul corelaţiei între producţie şi nevoia socială se pot ivi următoarele situaţii: (a) O anumită parte a nevoii sociale nu poate fi acoperită când partea din produsul ramurii i care rămâne după satisfacerea consumului firmelor este mai mică decât partea necesară consumului oamenilor şi acumulării: pi = ∑ pij 〈 pic + pia . + p nm + p nc + p na pn = Producţia va acoperi nevoia socială numai cu condiţia ca produsul fiecărei ramuri să satisfacă atât consumul intermediar al firmelor din toate m  ramurile   ∑ pij   ......... cu p ic partea din producţia ramurii „i” destinată consumului oamenilor şi cu p ia partea din producţia ramurii „i” destinată acumulării.... cu p ij partea din producţia ramurii „i” necesară consumului firmelor în ramura „j”(j = 1. ...... 2.................... n) prin care reprezentăm toate ramurile activităţii economice. j =1 m Se observă că în procesul distribuirii şi utilizării produsului lor.. m). .. între diferitele ramuri se stabilesc relaţii extrem de complexe... + p 2m + p 2c + p 2a p3 = p 31 + p 32 + p 33 + ......... 2..Corelaţia nevoie-surse-producţie se poate prezenta sub forma unui model matematic....... + p 1m + p 1c + p 1a p2 = p 21 + p 22 + p 23 + ......

sistemul economic are următoarele însuşiri: . modificându-şi permanent parametrii în funcţie de dezvoltarea sau restrângerea unor activităţi. subramuri. de circulaţie. unităţi de producţie.este format din subsisteme (economia naţională cuprinde următoarele subsisteme: ramuri.sistemul economic este un sistem deschis fiind interconectat cu sisteme exterioare de la care primeşte impulsuri independent de evoluţia sa. fazele procesului de producţie nu sunt despărţite în timp şi spaţiu.interdependenţa şi interacţiunea între toate verigile sistemului economic se realizează prin feed-back. naturală.sistemul economic este dinamic. modelarea sistemului. .insuficienta circulaţie a informaţiilor în sistem. . Pe baza examinării corelaţiei “nevoie-surse-producţie” se constată existenţa a două tipuri fundamentale de economie: . .într-o economie deschisă sferele producţiei. Funcţionarea unei astfel de economii presupune stabilirea de interconexiuni între elementele componente ale vieţii economice ceea ce se realizează cu ajutorul pârghiilor: piaţă. . Leontief a fost distins cu premiul Nobel. fenomenele probabilistice caracterizează de asemenea un sistem cibernetic. Pentru elaborarea ei economistul american W. modesta lui organizare (în sens cibernetic) creează posibilitatea dezvoltării entropiei sistemului cu toate efectele sale distructive. .o economie închisă. bani. reglarea şi autoreglarea lui. ci sunt suprapuse. ofertă. etc. În cazul economiei deschise relaţiile cu alte sisteme sunt o condiţie indispensabilă a existenţei sistemului.funcţia de conducere se exercită atât la nivelul sistemului cât şi al fiecărui subsistem. sursele. 13 .Modelul matematic al corelaţiei “nevoie-surse-producţie” este “Balanţa legăturilor dintre ramuri”. transformare şi evoluţie. . “directă” în care elementele vieţii economice (nevoile. o gospodărie patriarhală produce ea însăşi toate bunurile de care are nevoie consumându-le în cadrul familiei fără a stabili legături cu lumea exterioară.circulaţia informaţiilor în sistem. producţia propriu-zisă). Analiza vieţii economice scoate în evidenţă şi faptul că sistemele economice sunt sisteme cibernetice. În calitate de sistem cibernetic. .). cerere. financiar-bancare. etc. ramurile. Astfel. fiind în continuă mişcare. subramurile ei sunt despărţite în timp şi spaţiu.

Aceasta a fost economia politică. în postura de a alege. Preocuparea de a defini cât mai complet obiectul de studiu al acestei ştiinţe a fost în atenţia tuturor marilor economişti.3. societatea. alegere înfăptuită de subiectul economic din mai multe variante posibile” ( Lionel Robbins) „Teoria economică este ştiinţa despre modul în care oamenii şi societatea învaţă să aleagă. reluată. În al doilea rând. definirea economiei politice ca fiind studiul modului în care omenirea produce utilităţi pentru a satisface necesităţi poate fi mulţumitoare. ea organizează faptele de natură a face să apară uniformităţile şi regularităţile ce caracterizează comportamentul uman. (Paul A. Studiul modului în care omul se comportă atunci când există posibilităţi insuficiente pentru satisfacerea scopurilor pe care acesta le urmăreşte s-ar putea constitui într-o altă încercare de definire a obiectului de studiu al economiei politice. să ordoneze legăturile generale şi de durată ce se stabilesc între ele. În primul rând. În fine. satisfacerea cărora este scopul acestei activităţi umane. trebuie. OBIECTUL ECONOMIEI GENERALE Rezultatul procesului de producţie se constituie în bunuri şi servicii al căror consum satisface necesităţi. „Economia politică reprezintă ştiinţa despre activitatea omenească. grupul.1. Samuelson) „A face economie nu înseamnă nimic altceva decât opţiunea (alegerea) continuă între diferitele posibilităţi. să identifice determinantele şi efectele fenomenelor. determinată de caracterul limitat al resurselor (de raritatea bunurilor) şi caracterul nelimitat al trebuinţelor. acele resurse de producţie rare pentru producerea diferitelor mărfuri în prezent şi în viitor”. ştiinţa economică elaborează în funcţie de anumite 14 . ea contribuie la orientarea politicii economice (…). Dar consumarea lor distruge rezultatele producţiei care. Caracterul limitat al resurselor pune individul. cu trecerea timpului. Teoriei sau analizei economice îi revine obligaţia să elaboreze concepte. Sursele societăţii fiind limitate a fost nevoie de o ştiinţă care să înveţe omenirea să le gospodărească. În al treilea rând. tot timpul. Ca atare. iar economia politică nu este în fond decât ştiinţa alternativei” (Wilhelm Röpke) „Ştiinţa economică studiază comportamentul uman împotriva rarităţii. Economia devine astfel teoria alegerii.să deducă din realitate o explicaţie simplificată a funcţionării economiei. ea îşi propune să descrie metodele de gestionare a resurselor rare care se manifestă în timp şi spaţiu (…). cu ajutorul banilor sau fără participarea lor. Acest punct de vedere îl regăsim în următoarele definiţii ale economiei politice. de aceea.

Nu este de mirare atunci că. să facem o călătorie în străinătate sau să ne schimbăm maşina ? etc. fie că ele sunt cuantificabile în bani la momentul respectiv sau nu. în 1993 este 12000 + 16000 = 28. Costul renunţării la studiu pentru un test care se apropie în favoarea vizionării unui film îl reprezintă atât preţul biletului de cinema cât şi posibilitatea obţinerii unei note mici la examenul de la disciplina respectivă. posibilitatea de a face altceva. transport) era de 12. în acelaşi an. facem raţionamente economice. Având aceste informaţii nu este corect a aprecia la 12000 de dolari costul de oportunitate al absolvirii unui an de studenţie fără a lua în considerare timpul dedicat studiului individual şi cel petrecut la cursuri de către viitorul absolvent.000 de dolari. manuale. În cazul absolvenţilor de facultăţi de 15 . să urmăm cursuri postuniversitare sau să începem să lucrăm imediat după absolvirea facultăţii ?. tinerilor titraţi li se oferă slujbe bine plătite. al unui tânăr absolvent de liceu de 19 ani era de 16. Facem alegeri zi de zi pentru că viaţa ne pune mereu să hotărâm ce facem cu timpul şi resursele noastre limitate. timp în care cel ce a luat decizia să lucreze câştigă 16. la absolvire. costul real al unei oportunităţi pentru care s-a optat este alternativa cea mai bună dintre alternativele la care s-a renunţat. costul unei ocazii nu se exprimă în bani ci în funcţie de alternativele la care trebuie să se renunţe. Alegerea noastră are totdeauna un cost. luarea unei decizii ne costă. calculul corect al costului de oportunitate pentru decizia de a fi student în S. În funcţie de etapa în care ne aflăm. alegerea unui anumit lucru înseamnă renunţarea la un altul. În fiecare din cazurile amintite.A.U. Observăm cum costul de oportunitate include toate consecinţele luării unei decizii. Dacă vrem să aflăm care este costul real al absolvirii unei instituţii de învăţământ superior în S.000 de dolari.U. Câteva exemple ne vor convinge. ne frământăm ce ar fi mai bine să facem: să mergem la un film sau să învăţăm pentru un test care se apropie ? . Deciziile noastre au un anumit cost deoarece. Astfel.obiective şi în condiţii concrete date regulile de utilizare optimă a resurselor economice şi modalităţile de realizare a bunăstării”. potrivit principiului rarităţii. fie că suntem conştienţi sau nu. anului 1993 vom ţine cont în raţionamentul nostru de cel puţin două informaţii : 1. Costul de oportunitate reprezintă valoarea bunului la care se renunţă.000 dolari în 1993 şi 2. salariul mediu.000 de dolari pe an. Spre deosebire de noţiunea de cost cu care suntem familiarizaţi şi care nu este altceva decât o cantitate de bani ce trebuie dată pentru a obţine un bun sau un serviciu. (Raymond Barre) Alegând între diverse oportunităţi. de fapt. costul cursurilor unei universităţi de stat (taxe.A. Deci. Alternativa la care se renunţă poartă denumirea generică de cost de oportunitate.

Este motivul care l-a determinat pe Calvin Coolidge să afirme că: “Afacerea Americii e afacerea. Harward. Economia generală este legată prin fire puternice cu celelalte ştiinţe socio-umane: politologie. Asupra acestor probleme se pot purta discuţii.” Un alt exemplu menit să ne lămurească în privinţa costului de oportunitate este acela al profesorului universitar.). Economia generală se găseşte în centrul sistemului ştiinţelor economice constituind baza teoretică a acestora. etc. “cum va influenţa un nou impozit consumul de benzină?” . psihologie. Sistemul ştiinţelor economice cuprinde: ştiinţe economice de ramură (economia industriei. bancare. „deficitul bugetar ar trebui redus prin taxe mai mari sau prin reducerea cheltuielilor bugetare ?” . ci numai cu ajutorul politicienilor. a condiţiilor în care au loc procesele economice. geografie economică. ştiinţe economice de graniţă (cibernetică economică.). şi care îşi redactează textele la computer la fel de bine ca şi secretara sa. agricole. Se spune despre ea că este “regina” acestora. Ea răspunde întrebărilor de genul: “care este rata şomajului?”în general şi în rândul diverselor categorii de indivizi. “este corect ca sistemul de impozitare progresivă să-i afecteze numai pe cei bogaţi şi să fie un ajutor pentru cei săraci?” . autor al unui însemnat număr de tratate. Economia generală face parte din sistemul ştiinţelor socio-umane. Ea răspunde la întrebări precum: “care este nivelul suportabil al inflaţiei?”. Standford. marketing.). ştiinţe ale unităţilor economice (industriale. a agriculturii. istorie. Duke etc. econometrie. problemele neputând fi rezolvate de către economişti cu ajutorul teoriei economice. abordează fenomenele economice prin prisma eticii şi a principiilor moralei. prin decizii politice. de construcţii. Economia pozitivă se ocupă de descrierea faptelor. management etc. a comerţului. “cum influenţează rata şomajului inflaţia?”. etc. Economia normativă. de transporturi. ştiinţe economice istorice 16 .000 de dolari pe an. cursuri. etică. în schimb. economia protecţiei mediului. antropologie. comerciale etc. câţi oameni trăiesc sub „ pragul sărăciei „ ? etc.) sumele se învârt în jurul a 60-70. Decizia lui de a face singur acest lucru are un cost de oportunitate foarte ridicat: toate articolele şi cărţile fundamentale pe care nu le va putea scrie din cauza timpului pierdut cu dactilografierea propriilor manuscrise. Pentru înţelegerea corectă a obiectului economiei generale este important să facem distinţie între “economia pozitivă” şi “economia normativă”. sociologie economică.bussines prestigioase (Princetown. studii etc.

analiza statistică. contabilitate.(istoria gândirii economice). Filosoful grec Santayana spunea că « cei care uită istoria sunt condamnaţi să o repete ».4. Pentru a evita repetarea sub formă virulentă a unor fenomene economice produse de-a lungul istoriei este deci absolut necesar să se studieze cu atenţie cauzele care le-au generat. experimentul economic. Neposedând monopolul adevărului ştiinţa economică le va putea da răspuns numai apelând la abordări ştiinţifice bazate pe procedeele elaborate de filosofie şi enumerate mai sus. ele sunt elaborate de filozofie. 1. de la fapte la generalizări. în procesul cercetării. Un alt procedeu folosit de economia politică este analiza şi sinteza. procedeele utilizate în cercetarea ştiinţifică joacă un rol deosebit de important. precum şi deducţia adică modul de raţionare de la general la particular. Astfel.000. ştiinţe economice funcţionale (finanţe. mijloacele. Observarea fenomenelor economice pe baza studiului datelor istorice este una din sursele majore ale cunoştinţelor economice. analiza economică. pentru a putea pătrunde în esenţa proceselor şi fenomenelor economice economia generală se foloseşte de abstracţia ştiinţifică care constă din eliminarea. Pentru exemplificare să ne referim la fenomenul inflaţiei. 17 . Analiza este metoda de cercetare care se bazează pe descompunerea în părţi componente a fenomenelor şi proceselor.000 % în numai 2 ani. Printre metodele folosite de ştiinţa economică pentru a aborda problemele vieţii economice se cuvine să amintim: observaţia. Se vor înţelege mai bine prejudiciile aduse de ea.000. economia mondială. dacă se va studia hiperinflaţia germană din anii 1920 în timpul căreia preţurile au crescut cu 1. accidental şi evidenţierea trăsăturilor esenţiale proprii masei fenomenelor studiate. De regulă. Căile. Economia generală utilizează şi inducţia adică modul de a raţiona de la particular la general. Multitudinea de întrebări cărora economia este chemată să dea răspuns este efectul existenţei multor fenomene complicate. prost înţelese şi foarte controversate. statistică economică). a ceea ce este secundar. iar sinteza constă în reunirea întrun tot a elementelor date la început în mod separat. METODA ECONOMIEI GENERALE Metoda este sufletul oricărei ştiinţe.

Latura cantitativă a fenomenelor şi proceselor economice este studiată de economia generală cu ajutorul analizei statistice care se bazează pe un aparat matematic complex. tehnici şi procedee matematice aplicate la economie sunt: cercetările operaţionale (teoria firelor de aşteptare. s-a început prin a se aduna date reprezentative despre salariile bărbaţilor şi femeilor. Dar în economie experimentele sunt mult mai dificile decât în majoritatea ştiinţelor deoarece economiştii nu pot măsura variabilele economice cu precizia cu care fizicienii sau chimiştii. fără a greşi. Ea permite ca pe baza unui număr limitat de observaţii să se ajungă la judecăţi pertinente cu privire la întregul fenomen sau proces. ocupaţie etc. principalii agenţi economici. însoţite de caracterizarea lor personală (educaţie.Analiza economică este acea tehnică de abordare a fenomenelor economice. programarea matematică prin minimizarea sau maximizarea unor funcţii de una sau mai multe variabile (lineară. de exemplu. densitatea etc. dinamică. distanţa. se comportă ciudat în situaţii experimentale.). de asemenea. Această concluzie neaşteptată a putut fi scoasă la iveală numai cu ajutorul analizei economice. De asemenea. care dintr-o multitudine de date şi fapte reuşeşte să construiască o imagine coerentă a realităţii. Experimentul economic joacă un rol tot mai important în studiul activităţii economice. formulând totodată tipuri de comportament economic. 18 . Alte metode. Folosind statistica la aflarea cauzelor pentru care femeile câştigă în SUA în medie numai 60% din salariul unui bărbat. Partea importantă a diferenţierii rămasă neexplicată se poate pune. stohastică). pot măsura masa. şi ocupaţii mai bine plătite. restul factorilor fiind menţinuţi constanţi. Prelucrând aceste date cu ajutorul tehnicilor statistice s-a constatat că o parte importantă a diferenţei de câştig se asociază cu faptul că bărbaţii au tendinţa să petreacă mai mult timp în faţa lucrului. care înseamnă examinarea efectului unui factor prin modificarea lui. Aplicând analiza economică mai multor studii de caz din industria de automobile americană s-a ajuns la concluzia că restricţiile asupra importului de maşini (în special japoneze) măresc într-adevăr numărul de locuri de muncă în industria producătoare de maşini indigenă şi ridică preţurile automobilelor dar. Se recurge deseori la experimentul controlat. modelarea în cercetarea economică (balanţa legăturilor între ramuri a lui Leontief din 1930) etc. pe seama discriminării între sexe. teoria uzurii şi schimbării echipamentelor. ani de experienţă. teoria jocurilor strategice. duc la scăderea venitului naţional total. e mult mai dificil de redat în laborator adevarata economie mai ales că oamenii. având. teoria stocurilor).

datorită ratei ridicate a mortalităţii în acest stat. până la urmă. nu vom corela rata mortalităţii în statul Florida cu vârsta populaţiei din peninsulă vom comite lesne greşeala reporterului american care. Dacă. ergo propter hoc” înseamnă în limba greacă: “după aceea. de exemplu. În procesul cercetării fenomenelor şi proceselor economice. Faptul că evenimentul “A” se produce înaintea evenimentului “B” nu dovedeşte că evenimentul “A” este cauza apariţiei şi evoluţiei evenimentului “B”. psihoza datorată atacurilor teroriste).Folosind metodele şi tehnicile descrise mai sus economistul nu deţine însă nişte arme infailibile. Pentru exemplificare să considerăm un an cu o recoltă de excepţie în agricultură. a cauzelor lor. a decretat Florida loc nesănătos şi periculos de trai. poate fi egal sau mai mic. constatările valabile pentru părţi ale întregului şi asupra ansamblului (greşeala de compoziţie). el fiind pasibil de a cădea în capcanele gândirii economice. în mod mecanic. ci mai degrabă pentru 19 . O ilustrare şocantă a constatării de mai sus ne oferă Max Planck (laureat al premiului Nobel pentru descoperirea teoriei revoluţionare a cuantelor): „Un nou adevăr ştiinţific nu triumfă convingându-şi oponenţii şi făcându-i să vadă lumina. ne va fi foarte greu să păstrăm această mulţime de factori la o valoare constantă pentru a nu influenţa rezultatul cuantificării influenţei singulare a factorului vizat de noi. datorită multitudinii factorilor perturbatori (veniturile consumatorilor. de exemplu). Chiar dacă producţia obţinută de fiecare fermier în parte va fi mai mare. felul în care percepem faptele observate depinde de „ochelarii teoretici pe care îi purtăm”. preţul benzinei. Nereuşita în a păstra egalitatea între elemente poate fi una din capcanele raţionamentului nostru economic. venitul fermelor va fi mai mic decât în anul precedent. este important să eliminăm concluziile greşite de tipul “posthoc” (“post-hoc. starea drumurilor. Vrând să evidenţiem şi să cuantificăm influenţa unui singur factor asupra unui fenomen studiat (în ce proporţie preţul maşinilor influenţează volumul vânzărilor de automobile. Producţia record nu este o garanţie că venitul total realizat pe ansamblul agriculturii va fi mai mare decât în anul precedent. Subiectivismul pe care-l implicăm în studierea lumii care ne înconjoară este cea mai adâncă capcană în studiul economiei politice deoarece. aceasta datorită faptului că oferta mare va conduce la scăderea preţurilor. De regulă. Prizonieri ai preconcepţiilor lor teoretice pot fi şi cei ce studiază ştiinţele exacte (se crede că însuşirea temeinică a fizicii newtoniene i-ar putea încurca pe fizicieni în înţelegerea teoriei relativităţii a lui Einstein). şi necesarmente din acea cauză”). Este de asemenea indicat ca în procesul de investigare să nu se extindă.

deoarece grupul de principii economice nu este totdeauna acelaşi şi pentru că indivizii se află în stadii diferite ale procesului de însuşire a grupului de principii. Deoarece cei bătrâni „ştiu” prea multe lucruri pe care nu le pot uita. cu ajutorul matematicii s-ar putea prevedea viitorul tot atât de clar ca şi prezentul. concluzionează Paul Samuelson. Această constatare este valabilă cu atât mai mult în ştiinţele sociale care implică relaţii mult mai complexe şi trebuie să prevadă comportamentul uman. Dar. De altfel. După ce s-a studiat şi s-a învăţat un grup de principii economice realitatea este înţeleasă într-un mod nou şi diferit. pe când alţii încă mai cred că cel mai bun e comunismul. de mulţimea infinită a factorilor perturbatori s-a ajuns la concluzia că până şi în cele mai exacte ştiinţe există o imposibilitate inerentă de previziune. Unul din primele principii care trebuie însuşite este acela că legile economice sunt valabile în general. 20 . matematicianul francez Laplace considera că având timp şi date suficiente. ştiinţa aparţine celor tineri. Dacă acum un secol. nesiguranţa în viaţa economică fiind o prezenţă permanentă. ele înfăptuindu-se numai ca o tendinţă dominantă. în sfârşit. De regulă. riguros determinate. pentru situaţii medii şi nu pentru fiecare caz în parte. conştienţi. Economia politică nu este o ştiinţă exactă. ca raporturi repetabile între agenţii participanţi la activitatea economică. putem înţelege de ce oamenii care trăiesc pe aceeaşi planetă au percepţii economice fundamentale diferite – de ce unii consideră capitalismul ca fiind cel mai bun sistem. valabilitatea lor nu apare decât ca o medie. legea mediilor afirmă că acest comportament mediu al grupurilor va fi mult mai uşor de prevăzut decât comportamentul indivizilor. Ele sunt legi probabilistice şi nu legi ale relaţiilor pure. astăzi.că oponenţii săi mor eventual şi urmează o nouă generaţie care este familiară cu acest nou adevăr”. Legile economice pot fi definite ca relaţii esenţiale între procesele şi fenomenele economice.

Dacă un bun este căutat şi cumpărat de mulţi consumatori. iar preţul acelui bun acoperă cheltuielile de producţie atunci se va produce o cantitate tot mai mare din produsul respectiv. informaţia şi abilitatea întreprinzătorului (neofactorii de producţie). între consumatori şi producători. Ce să se producă? La prima întrebare căreia organizarea economică trebuie să-i dea răspuns este foarte importantă opţiunea între a produce bunuri de consum sau bunuri de investiţie. Este vorba de folosirea lor în producerea bunurilor precum şi de combinaţiile posibile între ei în procesul utilizării. TRIADA CINE? ORICĂREI ECONOMII: CE. în schimb. iar forţa de muncă este ieftină. PROBLEME FUNDAMENTALE ALE ORGANIZĂRII ECONOMICE A SOCIETĂŢII 2. Cum să se producă? Pentru a afla răspunsul la această întrebare trebuie să facem apel la factorii de producţie: pământ. A. 3) PENTRU CINE se vor produce bunurile? Aceste probleme sunt fundamentale şi comune tuturor economiilor. În aceste ţări echipamentul. În ţările dezvoltate gradul de înzestrare tehnică este foarte ridicat. B.1. Într-o economie de piaţă sortimentul de bunuri şi cantităţile ce trebuie produse se stabilesc în urma deciziilor milioanelor de consumatori şi firme de afaceri. înzestrarea tehnică a muncii fiind mai redusă. capital (factori primari). Astfel. dar diferitele societăţi încearcă să le rezolve folosind instituţii diferite. tehnologiile. în ce modalitate tehnologică?. sunt rezultatul unor decizii individuale luate de mii şi mii de producători şi consumatori. Iată cum preţul factorilor de producţie ne indică modul de organizare a producţiei. predomină factorul “muncă” în producerea celor necesare.II. În ţările lumii a treia. relaţiile ce se stabilesc pe piaţă între cumpărători şi vânzători. muncă. 2) CUM se vor produce. 21 . deci se desfăşoară un proces de producţie intensiv în care factorul “capital” are o pondere mare. CUM ŞI PENTRU Cele trei probleme majore pe care este chemată să le rezolve organizarea economică a unei societăţi sunt următoarele: 1) CE bunuri se vor putea produce şi în CE cantitate?. utilajele sunt scumpe. acestea din urmă lărgind baza consumului în viitor.

aşa cum arată experienţa multor ţări. un singur om. Probleme ca semănatul. de regulă. cum şi pentru cine?” sunt soluţionate în mod diferit în funcţie de organizarea economică a societăţii. soare. de regulă. o problemă a distribuţiei acestora între membrii societăţii. a observaţiilor empirice şi a tradiţiilor constituite. firme. Cunoaşterea 22 . atomi) şi “în ce modalitate tehnologică?”. Pentru cine să se producă? Explicitarea celei de-a treia întrebări ne indică cum se va împărţi produsul naţional între indivizi. agenţi economici privaţi). O asemenea gospodărie nu produce bunuri pentru vânzare ci are în vedere numai consumul membrilor săi. a fost caracteristică începutului dezvoltării societăţii umane. organizarea muncii. Deci. în fond. C. Consumatorul va procura bunuri în funcţie de volumul veniturilor de care dispune. vânt. În lumina logicii economiei de piaţă acei consumatori care nu dispun de pregătirea profesională solicitată de piaţă şi nu sunt nici proprietari de capital sau de pământ vor deveni săraci sau vor rămâne săraci.Cea de-a doua întrebare trebuie întregită cu alte câteva: “de către cine trebuie produse bunurile?” (corporaţii. Acele categorii de oameni care dispun de o pregătire profesională superioară sau de capital şi pământ vor fi bogaţi şi îşi vor putea permite un consum mai mare. repartiţia bunurilor obţinute sunt rezolvate pe baza experienţei acumulate. Producerea bunurilor în sistemul economic bazat pe obiceiuri şi tradiţii. Istoria omenirii cunoaşte trei astfel de modalităţi bazate pe: 1) tradiţie. al unui lot de pământ sau poate dispune numai de propria sa forţă de muncă ca unică sursă de venituri. Economia de piaţă. “cu ce resurse?” (căderi de apă. 2) comandă. Ea există şi în condiţiile actuale în cadrul gospodăriilor ţărăneşti. sunt rupte de lumea exterioară. 3) piaţă. strânsul recoltei. electricitate. stat. adică pe nişte legi nescrise. când economia şi elementele sale componente sunt dirijate de un singur organ central în fruntea căruia se găseşte. problema destinaţiei bunurilor este. firme. “ce. Sistemul economic bazat pe comandă este caracteristic sistemelor totalitare. Acest volum al veniturilor este determinat de cantitatea de factori de producţie aflată în proprietatea consumatorului. rezolvă cel mai corect şi eficient problemele fundamentale ale economiei. patriarhale care. Într-o economie de piaţă gospodăriile casnice vor consuma doar acea cantitate de bunuri pe care o pot cumpăra. Acesta poate fi proprietarul unei sume de bani. Problemele economice fundamentale.

Tabelul 2. În acest caz n-au rămas resurse pentru fabricarea tunurilor.2.2.P. Posibilităţile producţiei alternative Posibilităţi A B C D E F Unt (mii tone) 0 1 2 3 4 5 Tunuri (mii bucăţi) 15 14 12 9 5 0 Aşadar. legea randamentului descrescător. Această graniţă nu poate fi ignorată sau depăşită după dorinţele subiective ale consumatorilor şi producătorilor. prescurtat F. Din această cauză există în mod obiectiv “Frontiera posibilităţilor de producţie”. însuşirea lor de către viitorii ingineri fiind scopul cursului de faţă.categoriilor economiei de piaţă are deci o importanţă deosebită. Acestea sunt: legea lipsurilor. Între aceste două extreme avem mai multe posibilităţi de a produce în proporţii diferite unt şi tunuri. Aşadar.1. neputându-se produce cantităţi nelimitate de bunuri şi servicii. 23 . poate să producă 5 mii tone de unt într-un an. este vorba de un proces economic foarte complex pentru a cărui înţelegere se recurge la un exemplu numeric.P. Din această cauză este necesară stabilirea unei structuri raţionale a acestora corespunzător resurselor disponibile. Să presupunem că toate resursele de care dispune o naţiune la un moment dat sunt utilizate în totalitate pentru a produce o pereche de bunuri ( unt şi tunuri). la un anumit nivel al tehnicii. Cunoştinţa cu câteva legi de funcţionare a mecanismului de piaţă ne va înlesni procesul cunoaşterii. nerămânând resurse pentru producţia de unt. legea utilităţii marginale descrescătoare. În varianta A societatea produce 15 mii bucăţi tunuri. FRONTIERA POSIBILITĂŢILOR DE PRODUCŢIE Una din trăsăturile semnificative ale dezvoltării economice în lumea contemporană se referă la caracterul limitat al resurselor. 2. posibilitatea F arată că societatea foloseşte toate resursele sale pentru producţia de unt şi.

2. Figura 2. Oferă o definiţie riguroasă a lipsurilor. FRONTIERA POSIBILITĂŢILOR DE PRODUCŢIE Importanţa F. Punctele aflate în interiorul frontierei (punctul U) indică faptul că o parte a resurselor este nefolosită sau folosită ineficient. Fig.P. 2.P. prezintă “Frontiera posibilităţilor de producţie” corespunzând datelor din exemplul cifric. Lipsurile economice se referă la faptul esenţial când există doar o cantitate finită de 24 .2. se poate sintetiza în următoarele aspecte : 1.1.Punctele situate în afara curbei (punctul I) corespund unor combinaţii irealizabile. Susţine definiţia de bază a economiei ca fiind „ştiinţa alegerii” (unt sau tunuri ? ) 2.1.

2. Substituţia este deci legea după care funcţionează o economie care foloseşte la maximum resursele de muncă. trecerea unei ţări din rândul celor sărace în categoria celor dezvoltate se poate evidenţia cu ajutorul F.dacă blănurile şi iahturile sunt numeroase iar pâinea şi cartofii puţini bănuim o inegalitate de avere între membrii societăţii). Astfel.P.P.3.2.P. F.P. 2.P. Rezultă că F. ceea ce semnifică faptul că majoritatea resurselor ei sunt folosite pentru producerea de alimente şi doar o mică parte pentru producerea bunurilor de 25 . 2.P.2.P. Ilustrează cele trei probleme fundamentale ale vieţii economice : „ce ?” (bunurile sunt puncte pe curba F. constrânge nivelul nostru de viaţă. „cum ?” (repartizează adecvat resursele diferitelor industrii) . Studiul impune concluzia că o economie funcţionează eficient atunci când nu poate produce o cantitate mai mare dintr-un bun fără a produce mai puţin din altul.P.resurse umane şi nonumane pe care cunoştinţele tehnice cele mai înalte sunt capabile să le folosească pentru a produce cantităţi maxime limitate din fiecare bun economic.P.2. Fig. 4. PENTRU O ŢARĂ ŢARĂ SĂRACĂ Fig. F.P.2. „ pentru cine ?” (F.P. În cazul unei ţări sărace producţia se găseşte la punctul A pe F. PENTRU O ŢARĂ DEZVOLTATĂ F.P.P. ilustrând variantele între care are de ales societatea. F.P. ca în figurile 2.) .P.3. este în acelaşi timp un instrument de analiză a multor fenomene şi procese economice.2 şi 2.P.P. Ilustrează nevoia inerentă de a alege între diferite ocazii. Noţiunea de cost al ocaziei sau cost de oportunitate ne obligă să calculăm corect costul deciziilor noastre economice.P.. 3. dă numai indicaţii .

Gradul de dezvoltare a unei ţări este dependent de volumul investiţiilor alocate pentru constituirea de noi capitaluri.lux. SOCIETATE URBANĂ Societatea A. 26 . Trecând în rândul ţărilor dezvoltate producţia ţării studiate se va afla în punctul B.2. aşa cum indică figura 2. Fig. având la temelie gospodării izolate.P. iluminat public. producţia de alimente lărgindu-se mult mai puţin în comparaţie cu a bunurilor de lux.5. întreţinerea armatei.2. În cazul a două tipuri de societăţi.2. identică.P. Aceasta se realizează pe seama consumului în curs. frontiera producţie-posibilitate corespunzătoare celor două situaţii apare în figurile 2. a avut loc mai ales pe seama producerii bunurilor de lux. Traiul în marile oraşe este de neconceput fără drumuri.). Aceasta se evidenţiază prin deplasarea spre exterior a frontierei posibilităţilor de producţie. ocrotirea sănătăţii.2. Lărgirea F.5. pornind de la acelaşi nivel de dezvoltare au F. Creşterea volumului factorilor de producţie şi progresul tehnic determină creşterea economică. 2. Trei ţări.2. poliţiei. etc. SOCIETATE COMPUSĂ DIN GOSPODĂRII IZOLATE Fig.6.P. întreţinerea unei poliţii capabile să asigure liniştea cetăţenilor etc. alege să cheltuiască mai mult pentru bunurile publice în comparaţie cu societatea A. cheltuieşte foarte puţin pentru bunurile publice (drumuri.4 şi 2.P. fiind mai bogată. 2. cealaltă (societatea urbană) bazându-se pe un grad ridicat de dependenţă între celulele economice (datorită diviziunii sociale a muncii). servicii de canalizare. Societatea B.4. una având la bază gospodării izolate.

aceasta s-a modificat. Se cuvine să subliniem că în acest fel s-a lărgit mult şi baza consumului în ţările A 2 şi A 3 . va arăta ca în figura 2. cercetare.P. este rata diferită a investiţiilor. efect al ratelor diferite ale investiţiilor. în cazul celorlalte două ţări. Dacă în cazul ţării A 1 F. proporţional cu ratele de investiţii practicate. F. terenuri. a celor trei ţări. DUPA INVESTITIE Ţara A 1 nu face investiţii. a rămas neschimbată.P. Examinarea complexă a procesului investiţional impune referiri nu numai la volumul investiţiilor ci şi la calitatea şi structura acestora. utilaje.P.2.P.2. F. Ţara B investeşte la începutul intervalului în aceeaşi proporţie ca şi ţara A. Cu alte cuvinte.P.6.7. Fig.7 prezintă noua F. se urmăreşte eficienţa investiţiilor. realizarea de investiţii în vederea creşterii pe viitor a consumului presupune sacrificarea consumului curent.P.P.P. Ţările A 2 şi A 3 fac investiţii pe seama consumului în curs.2. ÎNAINTE DE INVESTITIE Fig. Deci. 2.P.2. consumând totul. Investiţiile ţării A 3 sunt mai mari decât ale ţării A 2 . A 2 şi A 3 . 2.P.P. Pentru ţara A care investeşte în echipament. etc. Aceste domenii oferă suportul 27 . F. ştiinţă. Figura 2.8 constatându-se lărgirea ei ca urmare a efortului investiţional. clădiri.Ceea ce explică poziţia lor diferită pe curba F. în sensul lărgirii ei.P. dar este preocupată de dirijarea sumelor investite spre domenii ca: învăţământ.

P.P.1 vom examina un exemplu cifric. dacă pe ceilalţi îi menţinem constanţi. 2. Iată de ce.9. 2. Fig. aşa cum arată figura 2. munca).P. F. indicând şi o creştere importantă a bazei consumului în ţara B.3.P. ŢARA A Fig. Cu ajutorul tabelului 2.P.9. 28 .2. Efectul este acelaşi în cazul oricărui factor de producţie pe care îl variem.8. LEGEA RANDAMENTULUI DESCRESCĂTOR Una din cele mai cunoscute legi economice este legea randamentelor descrescătoare.2.P.progresului tehnico-ştiinţific în toate sectoarele economiei. restul factorilor (pământul şi capitalul) rămânând neschimbaţi.2.3. se lărgeşte mult mai substanţial. F. Ea are în vedere acele plusuri de produse în diminuare – produsul marginal descrescător – ce se obţin atunci când mărim treptat cu câte o unitate unul din factorii producţiei (de exemplu. ŢARA B 2. F.

Două persoane obţin într-un an. Tabloul randamentului descrescător apare sub formă de grafic în figurile 2. şi 2. etc.1.2. CURBA PRODUCŢIEI TOTALE DE CEREALE Fig.1 Volumul de muncă (pers. cantitate care coincide cu produsul marginal.) o cantitate totală de cereale mai mare. cereale. semănători. tendinţă care se accentuează odată cu variaţia factorului „muncă” (creşterea numărului de lucrători).3.1.3. CURBA PRODUSULUI MARGINAL 29 .Tabelul 2. 2. cu aceleaşi mijloace de producţie (tractoare. camioane.3.2.3. Are loc deci descreşterea sporului de produse. 2. Fig.3./an) Producţia totală de cereale (Kg/an) Produsul marginal (Kg/an) 0 1 2 3 4 5 0 2000 2000 1000 3000 500 3500 300 3800 100 3900 Se poate observa că o persoană obţine într-un an 2000 kg. dar randamentul muncii lor cunoaşte deja o diminuare. pe aceeaşi suprafaţă de pământ.

Pentru cazul când factorul variabil este „capitalul” (saci de îngrăşământ folosiţi pentru a creşte fertilitatea solului) prezentăm următorul exemplu : Cantitatea de îngrăşământ folosită (saci) 1 2 3 4 5 Producţia de cartofi (tone) 5 6 8 10. ceea ce se va solda cu un randament tot mai slab. înseamnă că un număr neschimbat de lucrători trebuie să prelucreze.5 9 Creşterea producţiei faţă de pământul netratat 1 3 5. momentul optim pentru a substitui factorul de producţie al cărui randament scade.Dacă factorul variabil este “pământul”. În exemplul nostru.5 Suprafaţa de pământ 1 1 1 1 1 1 S-a pornit de la ipoteza că. Această situaţie se poate întâlni şi în cazul unei ţări care. Diminuarea rezultatelor la fiecare etapă succesivă este inevitabilă. agenţii economici putând identifica.5 4 Produsul marginal (producţie realizată pentru un sac de îngrăşământ suplimentar) 1 2 2. cu altul. o suprafaţă de teren din ce în ce mai mare. Turgot şi dezvoltate de către cei mai importanţi economişti clasici: Adam Simth. factorii producţiei sunt variabili şi ei acţionează concomitent. Fermierul ar trebui să se gândească la variaţia altui factor care să-i aducă un spor de producţie mai substanţial. cultivă la început numai pământul cel mai favorabil culturii respective. cu aceeaşi cantitate de mijloace de producţie. pământul produce 5 tone de cartofi la hectar. David Ricardo şi John Stuart Mill.5 6. pentru a-şi mări cantitatea dintr-un produs agricol. Cunoaşterea legii randamentului descrescător are o mare importanţă practică. iar factorii “muncă” şi “capital” sunt constanţi. fără îngrăşământ. În realitate.5 1 -2.5 11. fiind apoi obligată să atragă în circuitul agricol şi pământul mai puţin fertil. pe baza ei. care promite mai mult. Aceste regularităţi au fost sesizate pentru prima dată de economistul francez J. decizia de cumpărare a celui de-al patrulea sac de îngrăşământ este discutabilă. Se poate stabili astfel o relaţie între ritmul evoluţiei volumului 30 .

pentru că „foametei planetare” i s-au găsit remedii (progresul tehnologic în agricultură a generat „revoluţia verde”). b) producţia creşte mai rapid decât factorii ei. 31 . Toate aceste variante se regăsesc în practica economică. scris în 1798. Convins fiind. ci şi al producţiei de copii”. pământul nu procrează. “randament la scară”. Mărind factorul „muncă” pe un teritoriu limitat de natură. F’= F1/F0 x 100. rezultat al mecanizării. de exemplu. “spor de volum”. Prezenţa randamentului crescător de volum. în aşa fel încât recolta fiecărui lucrător s-ar diminua. o asemenea caritate nu este decât o cruzime disimulată”. Relaţia este exprimată de conceptul de randament de volum 1. Dacă previziunile lui Malthus nu s-au adeverit. este de părere autorul. Cunoaşterea mecanismului legii randamentelor descrescătoare l-a încurajat pe Robert Malthus în prezicerile sale despre foametea planetară în al său « Eseu asupra principiului populaţiei ». În opinia lui Malthus „animalul uman” va tinde să-şi dubleze numărul la fiecare 25 de ani în timp ce pământul nu poate fi înmulţit. dar cum în această situaţie el va procrea. adică: F’ > P’. adică: F’= P’ (F’= creşterea factorilor în procente. Heilbroner e de părere că „este nevoie de un control nu numai al producţiei de alimente. că lumea va avea de suferit din pricina surplusului de populaţie. terenurile cultivabile cresc în progresie aritmetică. stare definită de randamentul crescător de volum. situaţie în care vorbim de un randament constant de volum. În timp ce numărul gurilor de hrănit creşte în progresie geometrică. situaţie caracterizată de noţiunea de randament descrescător de volum. Spre deosebire de populaţie. presiunea demografică rămâne însă ameninţătoare. adică: F’ < P’. automatizării. P’ = creşterea producţiei în procente. iar producţia marginală ar deveni negativă. De aceea Robert L. robotizării. c) producţia creşte mai lent decât factorii ei. 1 Acest termen provine din limba engleză: “return to scale” putând fi tradus ca: “economie la scară”. În cazul în care toţi factorii de producţie cresc în acelaşi ritm nivelul producţiei se poate afla în una din următoarele trei ipostaze: a) producţia creşte în acelaşi ritm cu factorii de producţie. etc.producţiei şi ritmul în care se modifică factorii ei. Malthus formulează o opinie care poate fi catalogată şi logică şi cinică în acelaşi timp: „un om pentru care la marele banchet al Naturii nu este tacâm liber. poate fi ţinut în viaţă prin acte de caritate. natalitatea sporită ar dezorganiza producţia. se face simţită în cazul producţiei de masă. în primul rând. P’= P1/P0 x 100 unde cu 1 simbolizăm perioada curentă şi cu 0 perioada de bază).

După ce nevoia de pâine este treptat satisfăcută. satisfăcându-se nevoi ale consumatorului. chimice. De aceea. va putea hotărî folosirea ei ca şi combustibil pentru încălzirea locuinţei sale ş. Din punctul de vedere al consumatorului există deosebiri în gradul de satisfacţie înregistrat nu numai atunci când se consumă bunuri diferite ci chiar şi atunci când se consumă acelaşi bun în doze succesive. Dacă consumarea unei portocale provoacă o satisfacţie exprimată în 20 de unităţi de utilitate. Carl Menger în Austria şi Leon Walras în Franţa au examinat îndeaproape preferinţele consumatorilor şi comportamentul lor în privinţa cererii de bunuri şi servicii punând bazele revoluţiei marginaliste sau neoclasice. Aşadar. TEORIA UTILITĂŢII MARGINALE Stanley Jevons în Anglia.d. sau cu „dezutilitatea”. primele exemplare au o utilitate mai mare pentru consumator decât ultimele. scade şi interesul faţă de acest bun. deci utilitatea marginală se diminuează în timpul consumului. Fermierul care. cu daunele utilităţii marginale negative. Prima vă face poftă. atunci se poate concluziona că o portocală asigură o satisfacţie de două ori mai mare în comparaţie cu un măr. Noţiunea de “marginal” o folosim 32 . consumatorul este dispus să plătească un preţ de două ori mai mare pentru o portocală în comparaţie cu preţul unui măr. estetice. Dacă din motiv de lăcomie faceţi un efort să mâncaţi şi a patra prăjitură veţi face cunoştinţă. de care se poate dispensa. Dacă faceţi parte dintre cei ce adoră prăjiturile veţi înţelege şi mai bine. iar un măr numai în 10 unităţi. mai mult ca sigur. Ei au descoperit legea „utilităţii marginale descrescătoare”. atât de valoros la început. după satisfacerea nevoii de pâine pentru familia sa. dispune încă de grâu va decide să hrănească şi animalele din gospodărie.4.a. consumarea ei este un adevărat regal. pentru un om flămând prima bucată de pâine valorează foarte mult. etc. pe a treia va trebui să faceţi un efort să o terminaţi. utilitatea acestora pentru cel ce le consumă descreşte. Dacă şi după acest consum îi va prisosi o anumită cantitate de cereale. ale bunurilor şi serviciilor. Această noţiune include în complexitatea ei şi gradul de satisfacţie al consumatorului obţinut în urma consumului bunurilor sau serviciilor respective.m. Utilitatea este totalitatea însuşirilor fizice. pe măsură ce se consumă cantităţi succesive dintr-un bun oarecare. Fiecare prăjitură mâncată vă va procura o satisfacţie din ce în ce mai mică. De pildă. De regulă. putem reliefa că. Acesta este conţinutul legii utilităţii marginale descrescătoare. la a doua pofta deja scade.2.

M. UT determinată de cantitatea consumată dintr-un bun este totdeauna suma UM precedente. Pe baza datelor din tabelul 2. asemănător cu sensul din noţiunea de “produs marginal” sau “randament marginal”.4. imediat ce s-a obţinut prima unitate de produs. Acesta corespunde situaţiei în care UM = 0. “suplimentar”. “spor”. Acţiunea legii utilităţii marginale descrescătoare se poate ilustra cu ajutorul exemplului din tabelul 2.4. UM începe să scadă instantaneu.1 Utilitatea totală (UT) (unităţi de satisfacţie) Utilitatea marginală (U.în sensul de “plus”. Aşadar. etc.1 Cantitatea consumată dintrun bun Tabelul 2.. pe de o parte şi la reducerea utilităţii marginale (UM). ci ea are un nivel maxim reprezentat de punctul de saturaţie al curbei din figura 2. există o relaţie strânsă între UT şi UM. UM este acel număr care arată cu cât va spori UT dacă consumul unui produs oarecare se va mări cu o unitate.1. se poate observa că UT nu va cunoaşte o creştere permanentă. cantitatea tot mai mare consumată dintr-un bun duce la creşterea utilităţii totale (UT). De 33 .4.4. după care ea devine negativă. pe de altă parte..1.) (unităţi de satisfacţie) 0 1 2 3 4 5 0 4 4 3 7 2 9 1 10 0 10 Deci. Acceptând „utilitatea” ca fiind capacitatea unui produs de a oferi satisfacţie putem spune că „utilitatea totală”( UT) este satisfacţia totală ce derivă din posedarea unei anumite cantităţi dintr-un produs iar „utilitatea marginală” (UM) este satisfacţia pe care o obţinem prin posedarea unei unităţi suplimentare de produs sau satisfacţia care se pierde prin renunţarea la o unitate de produs.

4.1.4. în cartea sa Avuţia naţiunilor Adam Smith formula aşa numitul „paradox al valorii”: „Nimic nu este mai folositor decât apa şi totuşi ea se vinde pe nimic. raritatea relativă a unui bun este cea care-i determină valoarea.pildă UT(5) = 4+3+2+1+0=10.4. Astfel. Dată fiind raritatea sa. 2.2. CURBA UTILITĂŢII TOTALE Fig. utilitatea sa marginală. Se mai poate observa şi faptul că UT este maximă atunci când UM devine 0. aşa cum indică tabelul 2.1 şi 2. Grafic.4. altfel spus. Dimpotrivă. 2. Apa există din abundenţă. deci va acorda o valoare mai mare celei dintâi. CURBA UTILITĂŢII MARGINALE Acum 200 de ani. utilitatea totală şi marginală se prezintă ca în figurile 2.1.4. Paul Samuelson este de părere că se poate rezolva paradoxul valorii în felul următor: cu cât o 34 . diamantul nu are nici o valoare de întrebuinţare şi totuşi o cantitate mare de alte produse se schimbă pentru un diamant”. Fig. diamantul este rar.2. o paietă decorativă de diamant îi aduce posesorului ei mai multă satisfacţie decât o picătură suplimentară de apă (cu excepţia situaţiei în care acesta este însetat şi se află în mijlocul deşertului).

4. Figura 2. În graficul din figura 2. Condiţia fundamentală pentru maximizarea satisfacţiei sau utilităţii este.marfă există în cantităţi mai mari. de exemplu. obţine maximum de satisfacţie atunci când utilitatea marginală a ultimei unităţi monetare cheltuite pentru procurarea unui anumit bun este egală cu utilitatea marginală a ultimei unităţi monetare cheltuite pentru procurarea oricărui alt bun. Ea corespunde satisfacţiei suplimentare ce o poate aduce consumul unui bun în valoare de o unitate monetară. Utilitatea marginală normală a unei unităţi monetare în condiţii de echilibru al consumului se numeşte „utilitate marginală a venitului”.3.3. consumatorii îşi vor mări consumul din acest tip de bunuri la maximum posibil. Numai în acest caz el va obţine maximum de satisfacţie sau de utilitate din ceea ce va cumpăra. după efectuarea tratamentelor anterioare). chiar dacă utilitatea marginală a ajuns la o valoare foarte scăzută (vezi cazul reţetelor gratuite de medicamente când pacienţii continuau să ceară noi reţete deşi le rămăseseră antibiotice. Legea utilităţii marginale descrescătoare guvernează comportamentul consumatorului. Un caz special îl constituie utilitatea marginală a bunurilor gratuite (aerul) sau foarte ieftine (apa). Orice cumpărător îşi planifică consumul în aşa fel încât fiecare produs cumpărat să-i aducă aceeaşi utilitate marginală pentru fiecare ban cheltuit. curba UM nu intersectează axa Ox pentru că utilitatea marginală a bunurilor gratuite nu devine niciodată negativă. cu atât dorinţa de a consuma ultima unitate din aceasta este mai mică.4. deci. Această condiţie fundamentală poate fi exprimată în termenii următori : 35 . Datorită faptului că în cazul bunurilor gratuite nu se cheltuieşte venit. continuând să ceară noi cantităţi. următoarea : un consumator care are un venit fix şi care este pus în faţa preţurilor de piaţă.

. Să presupunem că un consumator dispune de un venit fix de 21. Dar.UM 1 UM 2 UM 3 UM generala .5 unităţi monetare cu care şi-a propus să cumpere câte o bucată din produsele P1. În concluzie satisfacţia maximă s-a obţinut atunci când s-a realizat egalitatea şirului de rapoarte UM i / Pi. = P1 P2 P3 1 leu cheltuit unde UM i este utilitatea marginală a produsului i şi P i este preţul produsului i. P2 şi P3.5 = 18/9 Dacă cumpărătorul nostru ar renunţa la a cumpăra produsul P3 se disponibilizează nouă unităţi monetare şi se pierd 18 unităţi de satisfacţie.. acţionează legea utilităţii marginale descrescătoare şi ca atare la cumpărarea unei unităţi suplimentare din produsul P2 satisfacţia consumatorului este în descreştere. = = = .2 bucăţi de produs P2.. Utilitatea marginală corespunzătoare celor trei produse apare mai jos. Utilitatea marginală obţinută ar putea fi 15 + 3 (0. Produse P1 P2 P3 Preţ unitar 5 7. Când cele 9 unităţi monetare sunt dirijate pentru cumpărarea unei cantităţi suplimentare din produsul P2 înseamnă că se pot cumpăra în plus 9/7.2 x 15) = 18 unităţi de satisfacţie. 36 .5 = 1. Un exemplu numeric ne va convinge despre adevărul celor de mai sus..5 9 Utilitatea marginală 10 15 18 În aceste condiţii consumatorul va dobândi satisfacţia maximă cheltuind cele 21.5 unităţi monetare deoarece: 10/5 = 15/7.

III. cu mijloace şi metode specifice.1. Cererea nu e fixă. CEREREA ŞI OFERTA Cele trei probleme fundamentale ale oricărui sistem economic de organizare a societăţii (ce. CC (fig. ea variază odată cu schimbarea condiţiilor (cererea pentru ciorapii de mătase a fost răsturnată prin inventarea fibrei de nailon. restul factorilor ce influenţează cererea (venitul consumatorilor. Pe baza modelului cererii pentru fulgii de porumb vom construi curba generală a cererii. PRINCIPIILE DE BAZĂ ALE CERERII Modelul cererii evidenţiază legătura între cantitatea de bunuri şi servicii pe care cumpărătorii sunt pregătiţi să o cumpere într-o anumită perioadă de timp şi preţul acestora. cererea pentru biciclete a fost redusă prin dezvoltarea industriei automobilelor etc. Fig. aşa cum rezultă din analiza evoluţiei economiei moderne.).1.) rămânând neschimbaţi. mărimea şi structura populaţiei etc. cum şi pentru cine?) sunt soluţionate în mod diferit.1. 3.nr. MODELUL CERERII PENTRU FULGII DE PORUMB Caz (1) Preţ $/cutie P (2) Cantitate cerută milioane cutii pe an Q A B C D E 5 4 3 2 1 9 10 12 15 20 37 . În cadrul acestui capitol se va examina rolul pieţei. al cererii şi ofertei în soluţionarea acestei triade.). gusturile şi preferinţele acestora. 3.3.

cămăşile de bumbac pentru cele din fibre sintetice. îmbrăcămintea. 1. Între factorii din prima grupă enumerăm următorii: 1. Alternativa nu este o necesitate şi nici nu poate fi considerată un substituent pentru articolul preferat. untul pentru margarină. Mărimea venitului familiei este un factor decisiv când este vorba de cererea unui produs sau serviciu.1. două. de familie.).3. şi ca atare cererea este 38 . Milionarul va călători cu elicopterul sau avionul în timp ce o familie obişnuită se va mulţumi cu unul. Curba generală a cererii are o pantă descrescătoare deoarece comportamentul consumatorului este guvernat de legea utilităţii marginale descrescătoare.4. 3. Banii de cheltuit reprezintă toate alternativele posibile de satisfacţie aflate la îndemâna consumatorului. Necesitatea unui produs şi alternativele sale. Un Rolls-Royce nu poate substitui un automobil mic.Se observă că la preţul de 1$ cutia cantitatea cerută este de 20 mil.cutii pe an. trei automobile. a întregii pieţe.1.). Pe baza ei putem formula legea generală a cererii: „În general. în timp ce acest tip de carne este foarte agreat în S. 1. chiar dacă la un moment dat cumpărătorii l-ar putea considera o necesitate. Pe măsură ce preţul creşte. Altele nu sunt substituenţi apropiaţi pentru celelalte (o pereche de pantofi pentru o sticlă de parfum de marcă). îmbrăcăminte etc. Astfel. adăpost. altele devin necesităţi deoarece s-au format obiceiuri în legătură cu ele (tutun. Unele bunuri sunt cerute pentru că reprezintă necesităţi (hrană. Gusturile şi preferinţele consumatorilor sunt rodul gradului diferit de instruire al indivizilor. de exemplu.U. consumatorii sunt dispuşi să cumpere o cantitate mai mică din acest produs. Preţul bunurilor substituibile. Factorii care influenţează mărimea cererii Distingem două grupe mari de factori: 1) factori ce afectează cererea individuală a consumatorului şi 2) factori care influenţează cererea totală. modul de recreere etc.2. carnea de porc pentru carnea de vită sau cea de pui. Pantofii vor fi cumpăraţi numai dacă vor aduce cumpărătorului o satisfacţie mai mare decât parfumul. alcool etc. sunt efectul respectării unor tradiţii în ce priveşte hrana.1.A. 1. de exemplu. atunci când preţul scade cantitatea cerută creşte”. în India vaca fiind animal sfânt nu există cerere pentru produse din carne de vacă. Unele produse pot avea substituenţi apropiaţi ca.

2. El este întotdeauna negativ.A. inclusiv din cel căruia i s-a schimbat preţul.U. Schimbarea preţului unui bun reduce sau creşte venitul real al consumatorului. Mărimea şi structura populaţiei. adolescenţilor. 3. Efectul produs de o schimbare a preţului unui bun asupra cererii pentru acel bun. Ca răspuns la această schimbare a venitului real. adică un segment însemnat din populaţie are un venit suficient pentru a-şi putea susţine puterea de cumpărare ridicată.1. Cererea este mare dacă populaţia este în stare să-şi susţină necesităţile prin puterea de cumpărare.2. Cerere puternică există in societăţile egalitariste deoarece oamenii îşi susţin necesităţile prin putere de cumpărare. respectiv creşte. presupunând că venitul real este menţinut constant este efectul de substituţie.3. cererea pentru bunurile care sunt pe gustul consumatorilor fiind mare iar pentru cele care nu satisfac preferinţele lor fiind slabă.interval în care aceasta şi-a propus crearea Statului Bunăstării Sociale.conform legii generale a cererii cererea scade. Într-un eşantion de populaţie în care predomină populaţia adolescentină cererea pentru echipament sportiv va fi evident mai mare decât cererea pentru acest produs într-un orăşel unde ponderea vârstnicilor este mare. are şi o distribuţie egalitaristă. Unele societăţi produc mai multă bunăstare decât altele şi distribuţia bunăstării poate fi diferită. Dintre factorii care influenţează mărimea cererii totale amintim: 2. nr. Deplasarea are loc pe aceeaşi curbă a cererii datorită efectului de substituţie şi efectului de venituri. este edificator. Exemplele pot fi numeroase. bătrânilor în totalul populaţiei) va influenţa vizibil cererea pentru anumite produse. Acesta este efectul de venit. Extinderea şi restrângerea cererii Dacă preţul creşte sau se micşorează . Structura populaţiei (ponderea copiilor.1. 2. maturilor.mare. Venitul naţional şi distribuţia lui în rândul populaţiei. consumatorul cumpără mai puţin (respectiv mai mult) din toate bunurile. (fig.) 39 . Alta este mărimea cererii pentru un produs pe o piaţă cu un milion de locuitori decât pe piaţa cu trei milioane de locuitori..2. adică pe măsură ce preţul creşte cantitatea cerută se reduce şi invers (dacă P3 > P1 şi Q3 < Q1). cu un venit naţional enorm. Exemplul Marii Britanii din ultimii 50 de ani .1. S.

Curbele cererii modificate sunt curbe noi. 3. generate prin translaţia faţă de curba generală a cererii.1.3.a 40 .1. Modificarea cererii Modificarea cererii se poate face în două feluri: în sensul creşterii şi în sensul scăderii ei. 3.a.3.1.2.Fig. 3. Fig. Modificarea cererii în sensul creşterii apare în figura 3.1.3.

Fiecare punct al acesteia din urmă e mai îndepărtat de axa OY comparativ cu curba CC. vor înregistra un profit mai mare. Modificarea gustului.). 41 . Astfel.1. este mai mare decât aria OQ1 P1P1 astfel că cei ce deţin o cantitate mai mare din produsul cerut la noile preţuri P2.1. preferinţe. reprezentând venitul cheltuit al consumatorului. Produsul fiind în cantitate insuficientă (Q1) preţurile urcă de la P1 la P2. ieşirea din modă a produsului.la orice valoare a preţului. Curba C1C1 reprezintă curba cererii micşorate deoarece pentru orice valoare a preţului cantităţile. sunt mai mici.3. Surplusul apărut pe piaţă din acest produs va conduce la scăderea preţului acestuia de la P1 la P2. ea se transformă în curba C1C1. va conduce la reducerea cererii pentru acesta. venitul încasat de către producători este cel simbolizat de aria OQ1 P1P1. 3. de exemplu. Modificarea cererii în sensul scăderii apare în figura 3. astfel că venitul total va scădea la OQ1P2P2.cererea e mai puternică. Verticala ridicată dintr-un punct al abscisei corespunzând cantităţii Q1 se comportă ca o ofertă rigidă. venitul consumatorului etc. corespunzând punctelor de pe curba C1C1.Dacă CC este curba iniţială a cererii şi se modifică unii dintre factorii care influenţează mărimea ei (gust. Aria OQ1 P2P2.3 b Fig.b Dacă CC este curba iniţială a cererii iar Q1 este cantitatea care se cumpără la preţul P1.

1. chiar dacă mărfurile respective sunt mai scumpe. Deoarece în lume lipsurile se dezvoltă .4. 3.1. ei vor cumpăra orice se găseşte. modele de maşini la modă etc. cererea creşte şi ea. Deşi preţurile se reduc de la P1 la P2 cantitatea cerută nu creşte ci scade de la Q1 la Q2. Fig. ci sunt solicitate pentru a evidenţia o anumită stare (bijuterii.3.1. inferioare altor bunuri care există (pâinea de secară mai ieftină decât cea de 42 . 3. ca în figura 3. Bunurile inferioare sunt bunurile foarte ieftine.1. Curbele regresive ale cererii Curbele regresive sunt acele curbe ale cererii care se întorc şi încep să se desfăşoare în sens invers. În cazul în care se aşteaptă majorarea preţurilor la produse comercianţii se tem.b. Regresia la capătul de jos al curbei e caracteristică bunurilor inferioare şi bunurilor pentru care se aşteaptă o ieftinire în viitor şi apare în figura 3. Regresia la capătul de sus al curbei o întâlnim la bunurile de paradă şi la cele al căror preţ se aşteaptă să crească şi care vor deveni probabil deficitare.4.1. Acest comportament poate să apară la ambele capete ale curbei.4 b.4.).a.4. La preţul P2 >P1 cantitatea Q2 cerută este mai mare decât Q1. nu se respectă legea generală a cererii deoarece pe măsură ce preţul creşte. Deci. Bunurile de paradă sunt acele bunuri ce sunt cumpărate nu pentru valoarea lor intrinsecă. Fig. La P1 cantitatea cerută este Q1.a.

În urma secetei grâul s-a scumpit. Cererea pentru varză este elastică pentru că 43 . Dacă preţul la pâinea de secară scade. diferenţa folosind-o pentru un sortiment superior. În situaţia în care preţul bunurilor inferioare creşte apare imposibilitatea cumpărării de bunuri alternative din cauza venitului insuficient şi apare situaţia în care cantitatea cerută din bunul inferior al cărui preţ a crescut. aparent paradoxală.grâu). În consecinţă. În cazul primului factor. modificarea cererii se datorează efectului de substituţie sau efectului venitului. dacă nu există nici un substituent apropiat pentru un produs . 3. Un exemplu de cerere regresivă în cazul scăderii preţului apare la bursă. ieftinirea bunurilor inferioare poate avea ca rezultat micşorarea cantităţii cerute. creşte şi ea. consumatorii cumpărând mai puţin din produsul ieftinit îşi pot permite să cumpere şi din alte produse. scade cererea pentru produsul ieftinit şi creşte cererea pentru celelalte produse. Sir Robert Giffen a descoperit în sec.XVIII următoarea situaţie. Consecinţa este reducerea standardului de viaţă al consumatorului care se va limita numai la consumul acelui produs.1.cererea pentru el va fi inelastică deoarece consumatorii sunt obligaţi să-l cumpere dacă doresc acea clasă de satisfacţie. Când cheltuielile pentru un produs sunt mari şi reprezintă o parte însemnată a venitului total. lapte). speculanţii nu cumpără acţiunile al căror preţ a scăzut ci vând.5. Atunci când se scumpeşte un produs inferior venitul real se micşorează. Consumul produsului inferior va creşte pe măsură ce preţul va creşte. cumpărătorul ei dispunând de un venit fix neschimbat va putea cumpăra aceeaşi cantitate de pâine de secară şi de restul banilor pâine albă sau chiar o cantitate mai mică de pâine de secară decât înainte. sperând să le recumpere la preţuri şi mai mici. când aşteptarea scăderii preţurilor provoacă speculă. Elasticitatea cererii depinde în principal de 1) disponibilitatea substituenţilor pentru bunurile în cauză şi de 2) importanţa relativă a preţului bunurilor raportate la venitul nostru total. Elasticitatea cererii Elasticitatea de preţ a cererii poate fi definită ca fiind capacitatea de reacţie a cantităţii cerute pentru un anumit produs la o mică modificare a preţului său. ca atare a crescut preţul pâinii dar a crescut şi consumul de pâine în cazul familiilor sărace deoarece acestea şi-au bazat meniul numai pe pâine. Chiar dacă preţurile scad. Dacă se ieftineşte un produs inferior venitul real devine mai mare. renunţând la alte bunuri alternative (carne. Ca atare.

Cererea pentru tutun este relativ inelastică de vreme ce nu există substituenţi apropiaţi ai acestuia.5. cererea pentru ele tinzând să fie neelastică.3.a. Elasticitatea se calculează cu următoarea formulă: Ecpx = modificarea procentuală a cantităţii cerute pentru produsul X/ modificarea procentuală a preţului produsului X Ecpx este coeficientul elasticităţii cererii pentru bunul x în funcţie de modificarea preţului acestui bun. Lipsa de substituenţi este o caracteristică specifică a bunurilor generatoare de tabieturi (tutun. Fig. (fig. 44 . Există trei curbe ale cererii cu elasticitate constantă: curba infinit elastică. cafea etc.1. Curbele cererilor de elasticitate constantă apar în figura de mai jos. astfel că cererea va fi lipsită de reacţie la modificările de preţ. Dacă două curbe ale cererii trec prin acelaşi punct. 3.5a) Toate celelalte curbe ale cererii au elasticităţi care se modifică de-a lungul curbei.). alcool. În cazul celui de-al doilea factor care afectează elasticitatea cererii.există multe alte legume care o pot înlocui.5b).3. curba cea mai puţin abruptă este şi cea mai elastică dintre cele două în acel punct (vezi fig.1. Satisfacţia provenită de la o cutie de chibrituri sau de la un ziar este mare în raport cu preţul lui.1. cererea pentru el va fi inelastică. dacă cumpărarea unui produs necesită doar o mică fracţiune a venitului nostru total. Pentru astfel de curbe elasticitatea se referă la un anumit punct de pe curbă. curba unitar elastică (cererea se modifică proporţional cu preţul pe toată curba) şi curba cu elasticitate nulă.nr.

2. locuinţele proprietate personală. Când cererea pentru un produs „X” scade o dată cu creşterea veniturilor. produsele de lux. Să presupunem că cele două produse A şi B sunt : carnea de vită (A ) şi ţigarete (B) şi că preţul se modifică cu 5%.1. de exemplu) sunt menţinuţi neschimbaţi. Următorul exemplu numeric ne va permite să construim curba ofertei. ceilalţi factori (costul de producţie. 3. 45 .b. cantitatea cerută se va modifica mai mult decât proporţional. 3. Elasticitatea cererii în funcţie de venit se calculează raportând variaţia procentuală a cantităţii cerute la variaţia procentuală a venitului.5. automobilele. cererea creşte proporţional cu venitul. de la P1 la P2. avem de-a face cu un coeficient mic de elasticitate în funcţie de venit. preţul bunurilor substituibile şi politica economică a statului) rămânând nemodificaţi. servirea mesei la restaurant. în general). S-a constatat că pentru multe bunuri de larg consum. În cazul produsului A. El poate avea chiar valori negative în cazul produselor inferioare. modificarea la Q3 este mai puţin decât proporţională (aproximativ 2. PRINCIPIILE DE BAZĂ ALE OFERTEI Modelul ofertei evidenţiază legătura între cantitatea de bunuri şi servicii pe care producătorii sunt dispuşi să o aducă pe piaţă într-o anumită perioadă de timp şi preţul pieţei. Atunci când cererea pentru bunul „X” creşte rapid odată cu creşterea veniturilor vorbim de elasticitate mare a produsului „X” în funcţie de venit (călătoriile cu avionul.5%) de aceea: EcpB = 2. la Q2 (pare a fi o modificare de aproximativ 25%).Fig.5% /5 =1/2. în condiţiile în care ceilalţi parametrii (preţurile. De aceea: EcpA = 25% / 5 % = 5 În cazul produsului B. cum ar fi îmbrăcămintea.

Modelul ofertei de fulgi de porumb
Caz (1) Preţ $/cutie P (2) Cantitate oferită milioane cutii pe an Q

A 5 18 B 4 16 C 3 12 D 2 7 E 1 0 Tabelul evidenţiază existenţa unei relaţii direct proporţionale între preţ şi cantitatea de fulgi de porumb pe care producătorii doresc să o vândă. La preţul de 1 $ cutia nu se vor produce fulgi de porumb. Pe măsura creşterii preţului creşte şi volumul producţiei fulgilor de porumb. Curba ofertei generale arată ca în figura nr.3.2. Unul din motivele pentru care panta curbei ofertei este ascendentă se regăseşte în legea randamentelor descrescătoare. Un exemplu ne va convinge. Dacă societatea doreşte să consume mai mult vin (cererea de vin creşte) atunci va fi nevoie de mai multă muncă pentru a cultiva struguri de vin (suprafaţa de pământ destinată acestei culturi rămâne aceeaşi !) Fiecare nou muncitor angajat va obţine o recoltă suplimentară de struguri din ce în ce mai mică. Dar atenţie, există cerere pentru vin ! Deci preţul cu care se va vinde cantitatea de vin obţinută suplimentar va fi mai mare. Ca urmare a creşterii preţului, piaţa îi va putea convinge pe producători să fabrice şi să vândă mai mult vin, curba ofertei de vin dobândind astfel o pantă ascendentă. Curba generală a ofertei (OO) ne permite formularea legii generale a ofertei: „În general, cu cât preţul de piaţă este mai mare cu atât este mai mare şi cantitatea oferită”. Fig. 3.2.

46

3.2.1. Factorii care influenţează mărimea ofertei
Factorii care, pe lângă preţul de piaţă al produsului, afectează mărimea ofertei sunt următorii: Costul de producţie Dacă preţurile de vânzare rămân constante, reducerea costurilor conduce la stimularea producţiei, în timp ce creşterea lor, frânează producţia. La rândul lor ,costurile sunt influenţate de o multitudine de factori care devin astfel factori indirecţi ce influenţează oferta. 1.1.Stadiul dezvoltării tehnologiei sau avansul tehnologic. Acesta constă în realizarea unor schimbări care să ducă la scăderea cantităţii de resurse folosite pentru producerea aceleiaşi cantităţi de bunuri. Termenul are multiple semnificaţii: descoperiri ştiinţifice, mai buna aplicare a tehnologiilor existente şi nu în ultimul rând simpla reorganizare a muncii. O tehnologie avansată reduce costurile unitare şi conduce la realizarea producţiei de masă. De regulă, cu cât tehnologia este mai performantă cantitatea de produse adusă pe piaţă este mai mare. Această constatare nu este valabilă însă şi pentru tehnologiile de avangardă (rachete de explorare a spaţiului cosmic, servicii de criogenie etc. ) extrem de costisitoare. 1.2.Preţul factorilor de producţie, adică intrările în sistem (imput-uri = materii prime, materiale, combustibil, energie etc.). Scăderea preţului combustibilului, de exemplu, va avea influenţă asupra costurilor în sensul micşorării lor şi rezultatul poate fi creşterea ofertei de produse alimentare. 2. Preţul produselor substituibile. Dacă preţul de vânzare pe piaţă al unui produs substituibil creşte, oferta pentru ceilalţi substituenţi descreşte pentru că producătorii acestora vor migra în ramurile care produc substituentul cu preţul cel mai ridicat. Dacă într-o fabrică de automobile sunt în lucru mai multe modele şi cererea pentru unul din aceste modele creşte, va creşte şi preţul acelui model. Ca atare, fabrica va decide să folosească mai multe linii de asamblare pentru modelul respectiv, oferta pentru celelalte modele înregistrând o scădere. 3. Modul de organizare a pieţei. Monopolul asupra unei pieţe, de exemplu, tinde să crească preţurile la produsele oferite. Cantitatea oferită de monopolul respectiv este acea cantitate care-i asigură un profit maxim. Ea este stabilită fără a se ţine cont prea mult de mărimea cererii. 1. 47

4.

Factori speciali care influenţează oferta: 4.1.Condiţiile externe afectează atât producţia propriu-zisă cât şi sistemul de distribuţie. Ele pot fi naturale (uragane, tornade, grindină, îngheţ, zăpadă, secetă) sau generate de intervenţia omului (războaie, incendii, greve, instabilităţi sociale etc.) 4.2.Politica economică generală a statului, măsură a influenţei guvernelor asupra pieţei. a) Reglementările fiscale şi cele referitoare la salariul minim pot reduce profitabilitatea firmelor. Dacă taxele sunt mari, o firmă cu costuri şi aşa ridicate ajunge în situaţia în care profitul scade sub cel normal de pe urma capitalului investit. Rezultatul va fi părăsirea industriei de către aceste firme, soldată cu reducerea ofertei. Se impune clarificarea noţiunii de profit normal. Acesta este profitul necesar şi suficient pentru a reţine o firmă într-o industrie şi totodată profitul insuficient pentru a atrage în industria respectivă o firmă care se găseşte în afara ei. b) Tehnologiile care pot fi folosite în anumite ramuri (telecomunicaţii, aviaţie etc.) sunt stabilite indirect, prin măsuri de politică economică care impun canoanele în domeniul protecţiei mediului înconjurător, în cel al ocrotirii sănătăţii etc. Dacă guvernul scade pretenţiile sale în privinţa standardului pe care trebuie să-l atingă echipamentul de protecţie într-una din aceste ramuri, oferta va creşte deoarece fondurile economisite pe seama echipamentului de protecţie vor fi destinate creşterii nivelului producţiei.. c) Încurajarea spiritului inovaţional ca măsură de stimulare a ofertei se poate exemplifica cel mai bine prin situaţia din industria calculatoarelor unde, în ultimii ani ,a fost o avalanşă de tipuri noi de calculatoare.

48

cantitatea Fig.3.3. 3. Fig. mişcare ascendentă când oferta creşte şi mişcare descendentă când aceasta scade. respectiv contracţia ofertei aşa cum apare în fig.2. (fig. condiţii naturale favorabile etc.3. oferta se modifică şi ea şi vorbim de o deplasare de-a lungul curbei ofertei.2. Modificarea ofertei Atunci când apar schimbări în condiţiile ofertei (factorii care influenţează oferta) se va genera o nouă curbă a ofertei.2. la orice valoare a preţului. Astfel. pentru preţul de vânzare P1. Sub influenţa lor producţia creşte fără a se mări costurile.) În condiţiile iniţiale.3. Extinderea şi contracţia ofertei Atunci când preţul se modifică în sensul creşterii sau descreşterii.2.2. reducerea taxelor. Creşterea ofertei poate fi generată de costuri mai mici.3.2.2. 3.2. 3. 3. Curba O2O2 reprezintă curba ofertei majorate pentru care la preţul iniţial P1 cantitatea oferită este Q2. oferită este Q1. tehnologii îmbunătăţite. Curba O3 O3 reprezintă curba ofertei micşorate şi a rezultat ca urmare a modificării factorilor ce influenţează 49 . unde Q2 > Q1. În acest caz vorbim de extinderea.2. Vom vorbi în acest caz despre modificarea ofertei în sensul creşterii sau descreşterii ei. cantităţile furnizate sunt mai mari.

Oferta rigidă sau de elasticitate nulă apare în figura nr. taxe mărite.2. 50 .(vezi figura nr. 3.c La preţuri mai mici decât P1 furnizorii nu sunt pregătiţi deloc să oferteze dar la P1 sunt pregătiţi să ofere orice cantitate. La preţul iniţial P1 cantitatea oferită va fi Q3. (şi se calculează ca raport între variaţia cantităţii oferite şi variaţia procentuală a preţului).5. Astfel.a. Oferta este relativ elastică atunci când factorii de producţie pot fi procuraţi cu uşurinţă.2. 3.a Fig.5. Oferta de elasticitate unitară este un caz special în care Eof.2. este edificator.).5.2.oferta (costuri mai mari.2. Orice curbă a ofertei în formă de linie dreaptă care trece prin origine trebuie să aibă elasticitate unitară cu alte cuvinte cantitatea furnizată trebuie să se modifice proporţional cu preţul.3.c. cantitatea furnizată pieţei va fi mai mică pentru orice valoare a preţului. dacă creşte puţin preţul de vânzare de piaţă.5.b Fig.b şi se întâlneşte în cazul ofertei unor lucrări de artă rare având ca autori genii.2. Exemplul industriei textile când.). 3. Fig. producţia poate fi mărită fără greutate. încetarea unor subvenţii. unde Q3 < Q1.5. Elasticitatea de preţ a ofertei Elasticitatea de preţ a ofertei este definită ca fiind capacitatea de reacţie a cantităţii oferite la modificările de preţ. 3.2. întreruperi naturale sau provocate de om în ce priveşte resursele etc. eficienţă scăzută.3.5.Oferta perfect elastică (destul de improbabilă în viaţa reală) arată ca în figura 3. = 1.5.

valabilă pe piaţa forţei de muncă.2. în special când munca este grea şi neplăcută. creşte. 3. În cazul unui bazin carbonifer s-a constatat că la nivelul S1. imediat după creşterea preţului. De cele mai multe ori oferta nu se poate adapta instantaneu la semnalul trimis de piaţă prin intermediul preţului de vânzare de piaţă.2.2. În această situaţie chiar dacă venitul creşte. 51 .4. Când salariile sunt foarte mari.4. curba cu întoarcere la capătul superior. a timpului liber în general. s-a constatat creşterea fenomenului absentării. oferta fiind foarte inelastică în raport cu preţul. Curba specială a ofertei forţei de muncă va arăta ca în figura nr. în timp ce utilitatea marginală a odihnei. firmele să nu poată spori volumul de muncă. La S2 ( S2 > S1). deoarece producătorii au nevoie de timp pentru a organiza un nou ciclu de producţie (exemplul producătorilor de carne este expresiv – turmele trebuie întâi crescute!). Este posibil ca.Un factor care influenţează oferta este timpul. plata suplimentară a determinat scăderea ofertei de muncă şi nicidecum mărirea ei pentru că absentarea a redus totalul de ore lucrate. muncitorii pot câştiga suficient pentru întreţinerea familiilor chiar în perioade de lucru mai scurte.4. 3. 3. salariul plătit a fost suficient pentru a determina realizarea a 35 de mii ore de lucru pe săptămână. Aflându-ne pe o piaţă specială se va înlocui variabila „preţ” de pe ordonată cu variabila „salariu” iar „cantitatea” de pe abscisă cu „timpul lucrat” exprimat în om/ore. materiale şi capital necesar pentru producţie. om/lună etc. deci Fig. Curba regresivă a ofertei pentru forţa de muncă În cazul curbei generale a ofertei avem o singură situaţie specială. utilitatea lui marginală (satisfacţia pe care o procură muncitorului) scade.

Oferta pentru acest produs e mică când preţul e scăzut şi mare când preţul e ridicat. Cererea pentru fulgi de porumb este slabă când preţul e ridicat şi mare când preţul e scăzut.3.3. pe piaţă rezultând un echilibru al preţului şi al cantităţii.de cutii de fulgi de porumb oferite anual Presiunea asupra preţului A B C D E 5 4 3 2 1 9 10 12 15 20 18 16 12 7 0 în jos în jos neutră în sus în sus Graficul corespunzător apare în figura nr. Numai la preţul de 3 $/cutie toate cele 12 milioane de cutii de fulgi de porumb aduse pe piaţă îşi vor găsi cumpărători şi piaţa se va goli. În punctul E cererea şi oferta sunt în echilibru. 3.3. Preţul care egalizează cererea şi oferta 52 Fig. Echilibrul de piaţă se va stabili la acel preţ şi la acea cantitate la care volumul cererii şi al ofertei devin egale. Peste preţul de echilibru furnizorii sunt pregătiţi să ofere dar cumpărătorii nu sunt pregătiţi să ceară. ECHILIBRUL DINTRE CERERE ŞI OFERTĂ Cererea şi oferta examinate separat se întâlnesc şi se confruntă.Sub acest preţ. .3. consumatorii sunt cei pregătiţi să ceară în timp ce furnizorii nu sunt dornici să ofere. în realitate. Combinând datele pentru cererea şi oferta de cutii de fulgi de porumb se obţine tabelul de mai jos: Combinarea cererii cu oferta de fulgi de porumb Caz Preţ ($/cutie) Cererea anuală a consumatorilor Nr. 3.

Oferta.3. Distingem 4 modificări posibile: a) creşterea cererii. Fig. nu poate reacţiona prompt deoarece există întotdeauna o diferenţă de timp de când cererea se modifică până când oferta se adaptează la această schimbare. înainte de a produce ceva. cererea poate reacţiona prompt la schimbarea preţului deoarece consumatorii îşi pot regla instantaneu cererea.1a.1. preferinţele consumatorilor etc. se manifestă penuria pentru produsul respectiv ceea ce conduce la creşterea preţului de 53 . c) creşterea ofertei. să construiască o nouă fabrică. să însămânţeze. 3. În consecinţă. b) descreşterea cererii.3. în schimb. firme. să foreze etc. complet diferite. a) Efectul creşterii cererii asupra preţului pieţei apare în figura nr. Antreprenorul trebuie să-şi refacă planurile de activitate.a Modificarea factorilor care determină mărimea cererii (mărimea venitului disponibil. Oferta nu se poate adapta instantaneu deoarece antreprenorul are nevoie de timp pentru aşi modifica planul de activitate.1. 3. gusturile. Modificarea preţului de piaţă ca urmare a schimbării cererii şi ofertei Modificarea condiţiilor (factorilor) care influenţează cererea şi oferta au ca rezultat curbe noi.este preţul pieţei. Semnalul pe care piaţa îl transmite agenţilor economici (gospodării casnice. să treacă la fabricarea altui produs.) transformă curba CC în C1C1. curba cererii majorate. stat) este tocmai acest preţ de piaţă ! Cererea şi oferta reacţionează în mod diferit la modificarea preţului de piaţă.3.3. d) descreşterea ofertei. Astfel. Aceste schimbări conduc la cerere sau ofertă de mai multe sau mai puţine bunuri pentru aceeaşi valoare a preţului de piaţă! Aceste schimbări determină modificarea preţului de piaţă deoarece poziţia de echilibru se schimbă.

(P2 corespunde noului punct de echilibru E2 format la intersecţia noii curbe de cerere C1C1 cu oferta rigidă.b 54 . Pe măsură ce aceasta se contractă preţurile încep să-şi revină şi urcă de la P2 la P3. Profiturile mari determină firmele să-şi extindă producţia şi oferta creşte de la cantitatea Q1 la Q3 (deplasare de-a lungul curbei de ofertă). pe piaţă oferta va devansa cererea .3. o scădere a cererii micşorează preţul de piaţă şi în final conduce la o ofertă mai mică din partea furnizorilor. creşterea cererii ridică preţul de piaţă şi.ceea ce va conduce la scăderea preţului de piaţă de la P1 la P2. P2 devine pentru scurt timp preţul de piaţă.1. Noul preţ de piaţă este P3 şi corespunde punctului de echilibru P3. Curba C1C1 este curba cererii micşorate. Deoarece antreprenorii care furnizează marfa nu pot opri imediat producerea acesteia. preţul de piaţă scade de la P2 la P3. c) Efectul creşterii ofertei asupra preţului de piaţă se prezintă ca în figura nr.) curba OO se Fig. sinonim cu înregistrarea de pierderi de către producători. aflat la intersecţia curbei cererii micşorate cu cea a ofertei contractate.1b prezintă grafic efectul micşorării cererii asupra preţului de piaţă. creşterea productivităţii muncii etc.piaţă de la P1 la P2. rezultat al modificării factorilor ce influenţează cererea. Deci.1c Sub influenţa factorilor care determină creşterea ofertei (schimbarea tehnicilor de producţie. 3. b) Figura nr. În concluzie. Sub influenţa pierderilor oferta se contractă (producţia se reduce de la Q1 la Q3).3. 3. cantitatea Q1). în final. Deci. corespunzând punctului de echilibru E2 aflat la intersecţia curbei cererii micşorate cu oferta rigidă (Q1).3. Noul punct de echilibru E3 apare la intersecţia curbei majorate a cererii (C1C1) cu oferta extinsă şi îi corespunde preţul de piaţă P3. Această creştere a preţului de piaţă procură profituri excelente pentru cei ce furnizează produsul în cantitatea Q1. măreşte cantitatea furnizată de producători (Q3 > Q1).3.

cantitatea oferită creşte odată cu creşterea preţului. Să imaginăm situaţia în care sub incidenţa crizei de materii prime. În general.1.3. cererea extinzându-se pentru a prelua noua ofertă la preţul P2. Preţul de echilibru este acel preţ care egalizează cererea cu oferta. sumarul legilor cererii şi ofertei se prezintă astfel: 1. aflat la intersecţia curbei cererii extinse cu curba ofertei majorate. a unui eventual război etc. O cerere mărită ridică preţul şi provoacă o extindere a ofertei. o scădere a preţului (P2<P1) şi o creştere a cantităţii cerute (Q2 > Q1). 2. Fig.1. 3. Absenţa de pe piaţă a produselor conduce la creşterea preţurilor. 4. Consumatorii reacţionează rapid (cererea se adaptează prompt). 55 . Oferta sporită determină apariţia unui surplus pe piaţă. 3. În concluzie. Consumatorii reacţionează rapid şi cererea se contractă la Q2 realizându-se echilibrul la noul preţ de piaţă P2. cantitatea cerută creşte odată cu scăderea preţului.1.3.d. d) Graficul din figura nr.c. În general. O1O1. Fig. 3. 3. Oferta scăzută determină deci creşterea preţului de piaţă de la P1 la P2. oferta scade (curba O1O1 fiind curba ofertei micşorate).3.transformă în curba ofertei majorate. Acest nou preţ de piaţă corespunde punctului de echilibru E2. urmarea fiind scăderea preţurilor.simultan cu scăderea cantităţii cerute.d prezintă efectul scăderii ofertei asupra preţului de piaţă. Creşterea ofertei determină deci.

Un astfel de bun poate fi tabloul unui mare pictor care se găseşte într-un singur exemplar. în condiţiile liberei concurenţe.4. mărite şi nici înlocuite cu alte exemplare. 3. obiecte care cantitativ nu pot fi multiplicate. ci numai la cererea care se mişcă de-a lungul liniei de ofertă în sus sau în jos ca în figura 3. ş. 6. O ofertă micşorată ridică preţul de piaţă şi provoacă contracţia cererii. Deci. se poate spune că mecanismul pieţei reflectat cu ajutorul curbelor de ofertă şi cerere determină preţurile şi cantităţile bunurilor produse şi. O ofertă crescută scade preţul pieţei şi determină extinderea cererii. 56 . suprafeţele de pământ care sunt date. Fig. O cerere micşorată scade preţul şi determină o contracţie a ofertei. MODALITĂŢI DE FOLOSIRE A CURBELOR DE CERERE ŞI OFERTĂ Analiza economică intreprinsă cu ajutorul curbelor de cerere şi ofertă este unul dintre cele mai utile instrumente de care dispune economia generală. 3. cum şi pentru cine se produce.a. rezolvă simultan cele trei mari probleme ale economiei: ce.4.1. neschimbată Există bunuri.1. În astfel de cazuri oferta este o linie dreaptă verticală ridicată dintr-un punct al axei “cantitate”. Oferta rigidă.5. limitate. 7. nefiind sensibilă la mişcarea preţului. Vom exemplifica acest lucru cu ajutorul unor cazuri concrete.4. în consecinţă.

ci scade. Un astfel de bun ar putea fi o resursă naturală abundentă (apa de mare în staţiile de desalinizare) când cantitatea produsă din aceasta nu modifică preţul de vânzare. de-a lungul căreia se deplasează cererea ca în figura 3. 3. caracterul cererii pe care Fig. o dată cu mărirea cantităţii dintr-un bun oferit spre vânzare cresc şi preţurile. Deci. Trecerea de la producţia de unicate sau serie mică la cea de serie mare sau de masă oferă un astfel de exemplu.2.Creşterea cererii în condiţiile ofertei totale rigide duce la majorarea proporţională a preţurilor în raport cu factori cum sunt: posibilităţile de substituire.3. 57 . În practică întâlnim însă şi exemple când preţul nu creşte în urma deplasării ofertei.4. determinate de sporul costului unitar conform legii randamentului descrescător. Aceasta se explică prin rigiditatea costului unitar în raport cu creşterea sau descreşterea producţiei. Cazul costurilor descrescătoare Fig. 3.4. o satisface etc. Oferta în acest caz este o linie dreaptă orizontală.2. Oferta în costurilor constante condiţiile Există cazuri când putem mări cantitatea dintr-un bun oarecare fără nici o dificultate.4. preţul bunului respectiv rămânând constant. Cu ocazia examinării curbei de ofertă s-a văzut că ea se mişcă de la stânga spre dreapta şi de jos în sus.

3. acest eveniment se reprezintă grafic ca în figura 3.4. Răspunsul ofertei la noile preţuri. Din această cauză preţul nu va scădea prea mult.La reducerea costului conduce şi progresul tehnologic. Păienjeniş dinamic cu adaptare întârziată Utilizarea curbelor de cerere şi ofertă este foarte vastă şi nu se reduce numai la cazurile de adaptare instantanee. şi deplasarea curbei cererii de-a lungul curbei de ofertă. curba OO face legătura între preţul actual şi cantitatea de carne de care va avea nevoie piaţa în viitor. În multe cazuri întâlnim un dinamism accentuat al unor oscilaţii datorate unor adaptări întârziate. ca şi P2. în acelaşi timp. o creştere 58 . E2. preţ care. Se presupune că un bun competitiv cum este carnea de porc se vinde cu ajutorul licitaţiei. va fi întârziat de durata ciclului de producţie al cărnii de porc. atunci producătorii vor produce şi vor veni pe piaţă cu o cantitate mai mare de carne. În aceste cazuri se produce ca în figura 3. La început a avut loc deplasarea ofertei O1O1 de-a lungul curbei cererii CC provocată de trecerea la producţia de masă sau la o nouă tehnologie. dar mai aproape de acesta. Deci. corespunzătoare noului preţ. Dacă preţul este ridicat.3 o translare a Fig.4. Se realizează însă. rezultate dintr-o situaţie de penurie. Deci preţul se stabileşte pe baza raportului cerere-ofertă al unui moment dat şi se află la intersecţia verticalei ridicată dintr-un punct al axei “cantitate” cu curba CC.4.4. curbei şi nu o deplasare în lungul ei. este de asemenea mai mic decât cel corespunzător punctului de echilibru E1. În locul lui E1 a apărut un nou punct de echilibru.4. Cu ajutorul acestui preţ se stabileşte cantitatea de carne de porc care va fi produsă şi pusă în vânzare în viitor. ci se va stabili la P3. Dacă în cazul curbelor de cerere şi ofertă cu adaptare întârziată intervine reducerea bruscă a cantităţii de carne datorată unei epidemii declanşate în crescătoriile de porci. Dificultăţile de răspuns vor genera o accentuare a penuriei.

Cazurile prezentate în continuare sunt mostre ale intervenţiei guvernelor în economie. de exemplu. manifestări de cartelare a pieţei şi altele. se va produce numai după mai multe iteraţii şi va fi în funcţie de înclinaţia curbei de cerere şi a celei de ofertă precum şi a unor factori stabilizatori cum sunt politica guvernamentală. În lumea contemporană statul intervine în viaţa economică cu mijloace variate.4 se reduce brusc cantitatea de carne pusă în vânzare.5 benzină vândut (1 gallon SUA = 3. prin diminuarea oscilaţiilor de preţuri şi cantităţi se ajunge din nou la punctul de echilibru existent iniţial. mult mai mică. Noua cantitate Q1.4. 3. Guvernul american.exacerbată a preţului şi implicit o sporire peste necesar a ofertei în noul ciclu de producţie.4.785 l). Această situaţie va determina scăderea preţurilor de la P 1 la P 2 . Noua cantitate de carne F 2 este mai mare decât cea produsă înaintea pierderilor din cauza epidemiei. Echilibrarea pieţei. Consumatorii sunt dispuşi în continuare să procure o cantitate apropiată de aceea pe care au cumpărato înaintea majorării preţului la benzină. curba ofertei va transla de-a lungul curbei de cerere ca în figura 3. va avea un preţ mai mare corespunzător noului echilibru E 1 . În condiţiile noilor preţuri curba de cerere nu va cunoaşte nici o modificare.4. Deci. În graficul din figura 3. a stabilit un impozit de 1 dolar pentru fiecare gallon de Fig. Noua curbă de ofertă O1O1 este paralelă cu curba 59 . treptat. Cine va suporta impozitul aplicat la preţul benzinei? Cu ajutorul ecuaţiilor de cerere şi ofertă se poate calcula exact împărţirea impozitului (introdus în preţul benzinei) între consumatori şi producători. Noul preţ P 1 va determina acea cantitate de carne care va fi produsă şi pusă în vânzare într-un viitor apropiat. ceea ce din nou va duce la majorarea preţurilor până la P 3 . de la Q* la Q1. În consecinţă va avea loc reducerea cantităţii de carne pusă în vânzare. Deci. în condiţiile modelului prezentat.5.

Guvernul poate interveni în funcţionarea pieţei nu numai prin impozite. Noul preţ va fi de 1. Vom examina efectele economice ale stabilirii plafonului maxim al preţului la benzină cu ajutorul graficului din figura 3.6 mult mai mare decât cantitatea ce li se oferă. În condiţiile când o lege administrativă nu permite creşterea preţului. 3. şi numai 0. Consumatorii doresc o cantitate de benzină Fig. 0. Se va institui un sistem de distribuire a benzinei pe bază de bonuri. deoarece benzina este un produs cu rigiditate accentuată în raport cu preţul. În condiţiile existenţei unui plafon al preţurilor nu are loc echilibrarea ofertei cu cererea.90 dolari va fi suportat de consumator. Această diferenţă este atât de mare. încât un timp îndelungat cererea de benzină nu va fi satisfăcută. ci şi prin stabilirea nivelului maxim sau minim al unor preţuri.10 va fi suportat de producător. începe perioada lipsurilor. Stabilirea unui plafon al preţului la benzină Stabilirea plafonului maximal al preţurilor are efecte economice numai dacă acesta se situează sub nivelul preţului de echilibru.OO.4. speculă etc. 60 . stat la coadă.6. Din cantitatea oferită lipseşte aceea care este cuprinsă între punctele J şi K. În alte situaţii plafonul maximal nu este operant deoarece cererea şi oferta vor determina oricum un nivel maximal al preţului. Vor fi consumatori care vor rămâne fără benzină şi care ar fi fost dispuşi să plătească 2 $ şi chiar mai mult pentru un gallon. Din impozitul de 1 dolar. piaţă neagră.4.90 dolari şi la acest preţ se va vinde o cantitate de 77 miliarde galloane benzină în loc de 100 miliarde galloane înaintea introducerii impozitului.

Stabilirea nivelului minim admis al salariilor Nivelul minim admis prin lege al salariului orar este operant numai Fig. Astfel multe persoane. vor deveni şomeri.7. Noul punct de echilibru. RR.4.4. în special tineri. Desigur. dacă se află peste nivelul de echilibru al cererii şi ofertei de muncă. este stabilit la un nivel care depăşeşte cu mult nivelul de echilibru al pieţei libere. este punctul J. renunţarea la plafonarea salariului ar permite mişcarea de-a lungul curbei OO a ofertei de muncă şi atragerea în producţie de noi muncitori. 3. forţat. Salariul minim. Deseori măsurile de protecţie socială au şi efecte contrare intenţiilor guvernanţilor. În condiţiile când guvernul fixează prin lege nivelul minim admis al salariilor patronii nu vor angaja noi muncitori deoarece salariul stabilit este prea ridicat în raport cu nivelul general al preţurilor şi va genera o scădere a rentabilităţii ramurilor care folosesc muncă de calificare redusă şi necalificată. 61 .7. Din această cauză numărul muncitorilor figurat prin segmentul JK intră în categoria şomerilor. vor rămâne fără slujbe. Această situaţie este prezentată în graficul din figura 3.

Apare de asemenea şi lipsa de spaţiu locativ deoarece nu sunt fonduri pentru noi investiţii. 3.4. O dată cu mişcarea nivelului chiriei în sus de-a lungul curbei OO.4.8 nivelul maxim al chiriei se găseşte pe linia CC. Distanţa dintre punctele J şi K indică cerere nesatisfăcută de spaţiu locativ. Fig. 62 .8. Aceasta va declanşa procesul degradării lor (se consideră că o chirie necorespunzătoare distruge clădirile mai mult decât bombardamentul în timpul războiului). Chiria mică nu va permite întreţinerea locuinţelor. În graficul din figura 3.Stabilirea de către guvern a plafonului chiriei În condiţiile economiei de piaţă chiria plătită pentru locuinţe se stabileşte în funcţie de oferta din partea celor care nu au locuinţe sau care doresc să se mute într-un alt apartament. Ea se situează sub nivelul punctului de echilibru E al pieţei libere. Când guvernul intervine şi stabileşte nivelul chiriei împotriva intereselor proprietarilor asistăm la o serie de urmări. începe construcţia de locuinţe şi folosirea mai eficientă a spaţiului existent.

IV. lapte). reţeaua de desfacere şi negociere. această pereche de variabile caracterizând echilibrul de piaţă. Serviciile. a celor de folosinţă îndelungată (frigidere. aria geografică sau gradul de extindere spaţială a pieţei. Informaţiile oferite de piaţă sunt extrem de preţioase pentru agenţii economici care pot astfel acţiona în direcţia realizării echilibrului dintre cererea şi oferta de bunuri şi servicii. piaţa valutară. piaţa pământului propriu-zisă. piaţa factorilor de producţie cuprinde: piaţa muncii. precum şi din piaţa serviciilor. autoturisme). piaţa capitalului în sens restrâns. structura şi calitatea consumului (cererea). La rândul ei. mai bogată. calitatea producţiei (oferta) şi nivelul. piaţa resurselor naturale. B) piaţa factorilor de producţie. investiţiile aferente). carne. Pentru a dobândi tabloul complet al unei pieţe trebuie să o caracterizăm cel puţin prin prisma următoarelor aspecte: obiectul tranzacţiilor. piaţa financiară. Pe piaţă se verifică concordanţa sau neconcordanţa între nivelul. SISTEMUL DE GOSPODĂRIRE A ECONOMIEI CONTEMPORANE 4. PIAŢA MODERNĂ. Ea se compune din piaţa bunurilor de consum curent (pâine. structura pieţei (pe care o evidenţiem relevând modul de organizare a componentelor pieţei. făcându-i viaţa mai plină. sunt 63 . capacităţii pieţei respective). piaţa monetară. în schimb. Din această confruntare se naşte. structura. În cadrul pieţei unui bun se întâlnesc dorinţele consumatorilor exprimate prin “cerere” şi acelea ale producătorilor exprimate prin “ofertă”. Este momentul să precizăm că bunurile amintite sunt lucruri palpabile care satisfac cerinţe ale vieţii individului.1. piaţa informaţiei. A) Piaţa bunurilor şi serviciilor are cea mai largă arie de răspândire şi de interes din partea consumatorilor. Prin prisma criteriului obiectul tranzacţiei distingem în principal două mari categorii de piaţă: A) piaţa bunurilor şi a serviciilor. un preţ şi un nivel al tranzacţiilor (cantităţi) pentru bunurile considerate. TIPURI DE PIAŢĂ Totalitatea relaţiilor generate de actele de vânzare-cumpărare în conexiunea lor cu spaţiul şi timpul în care se desfăşoară formează piaţa. I. în condiţiile de definiţie. volumul schimburilor (menit să ne dea măsura potenţialului.

a crainicului TV etc. mondial. bancare.desprindem două tipuri de piaţă: piaţa resurselor naturale şi piaţa pământului propriu-zisă (terenuri). asigurări. structura şi calitatea corespunzătoare exigenţelor. piaţa capitalurilor cuprinde ansamblul relaţiilor ce apar în procesul trecerii capitalului real dintr-o formă în alta pe fluxul proceselor tehnologice şi economice în care este implicat (capitalul bănesc trece în forma marfă şi apoi din nou în forma bani). în teoria economică piaţa muncii trebuie privită ca „locul” unde se întâlnesc cererea şi oferta de muncă în vederea realizării unei activităţi . corespunzător structurii lui . pentru că munca nu se comportă ca orice altă marfă. cuprinde ansamblul relaţiilor dintre cererea şi oferta de resurse de muncă în funcţie de oscilaţiile salariului pe baza cărora are loc procesul de ocupare a populaţiei active în mărimea. Operaţiunile pe această piaţă se 64 . Piaţa resurselor naturale (a petrolului şi gazelor naturale.). Potrivit formelor pe care le îmbracă capitalul. B) Piaţa factorilor de producţie Piaţa muncii este o componentă importantă a economiei de piaţă.) Piaţa de capital este în strânsă legătură cu bursa de valori. fie contribuind la organizarea producţiei ca în cazul serviciilor comerciale. a frizerului. În această accepţiune piaţa capitalurilor este identică cu piaţa factorilor de producţie. Piaţa monetară sau a banilor este o formă specială a pieţei deoarece în cadrul ei nu se practică forma clasică de vânzare-cumpărare de bunuri ci se fac operaţiuni în domeniul creditului. de pildă) a devenit cu mult timp în urmă o piaţă de interes general.dar şi ca un proces de determinare a retribuţiei celui care urmează să o îndeplinească. În sens restrâns. Piaţa terenurilor a fost dintotdeauna în atenţia agenţilor economici. Ea este o piaţă specială deoarece obiectul tranzacţiilor pe acest tip de piaţă este special. pământul vânzându-se şi cumpărându-se la cele mai diverse preţuri (800 $ pentru un metru pătrat în Tokio sau 400 $ în anumite cartiere ale Bucureştiului etc. dar nu se confundă cu ea. este forţa de muncă. Cunoscând complexitatea factorului de producţie ”pământ”. de transport. a chirurgului. piaţa investiţiilor. cristalizate la tema despre factorii de producţie.utilităţi nepalpabile care satisfac nevoile fie adresându-se direct persoanei (prestaţia dentistului. distingem şi alte tipuri de piaţă: piaţa monetară. Şi. piaţa financiară. În sens larg. Mai general. piaţa valutară. piaţa capitalurilor este piaţa creditelor acordate pe termen lung. comunicaţii etc.

obligaţiuni. Operaţiile legate de înfiinţarea unor noi societăţi sau suplimentarea capitalului lor social. Piaţa informaţiei este piaţa rezultatelor cercetării ştiinţifice (vânzarea-cumpărarea de brevete şi invenţii. ştiinţifice. Prin prisma 65 . mobilizând astfel resursele băneşti ale agenţilor economici (gospodării casnice. gradul de risc asumat de creditor. titluri de proprietate etc. durata de acordare a creditului. prin care se efectuează vânzările şi cumpărările de valute necesare în procesul schimburilor economice cu străinătatea sau în scopul iniţierii de acţiuni speculative. Întreprinzătorii îşi procură resursele necesare emiţând hârtii de valoare (acţiuni. precum şi cele legate de lansarea unor împrumuturi de stat caracterizează piaţa financiară primară. Piaţa monetară este o piaţă de tip special datorită obiectului tranzacţiilor (moneda sub toate formele ei) pe de o parte şi mecanismelor de confruntare între solicitanţii şi ofertanţii de monedă în funcţie de rata dobânzii.) care le vor cumpăra.). Modul de organizare a componentelor pieţei reprezintă un alt aspect important care ajută la conturarea tipului de piaţă. rezervată operaţiunilor valutare desfăşurate de persoane fizice. II. piaţă monetară specifică rezervată instituţiilor specializate de credit şi caracterizată prin durata scurtă a relaţiilor de schimb (de la o zi la 1-3 luni). În România ea se compune din „piaţa valutară bancară” rezervată operaţiunilor valutare desfăşurate de persoane juridice şi din „piaţa caselor de schimb valutar”. Preţul tranzacţiei cu monedă (rata dobânzii) diferă în funcţie de termenul scadenţei. stat. sumele tranzacţionate etc. În cadrul ei se poate vorbi de „piaţa interbancară”. Prin noţiunea de piaţă financiară se impune să înţelegem cadrul (locul) de întâlnire între nevoile de resurse băneşti ale întreprinzătorilor (deficitari de astfel de resurse) şi disponibilităţile băneşti ale populaţiei sau ale altor agenţi economici (excedentari la astfel de resurse).înfăptuiesc de către Banca de emisiune dintr-o ţară şi de către băncile comerciale sub forma creditelor acordate pe termen scurt (până la un an) societăţilor comerciale. a tuturor serviciilor tehnice. firme. etc. Distingem o piaţă valutară naţională şi una internaţională. piaţa serviciilor manageriale. de documentaţii ştiinţifice). pe de altă parte. de marketing. Piaţa financiară cuprinde ansamblul operaţiunilor de emitere şi apoi de vânzare şi cumpărare a hârtiilor de valoare. Piaţa valutară trebuie înţeleasă ca un sistem de relaţii care se formează între bănci sau case de schimb şi clienţii lor. juridice etc. prestate pe baze comerciale. Operaţiunile de negociere la bursă a acţiunilor şi obligaţiunilor existente. (ce dublează capitalul real existent în afacere) alcătuiesc piaţa financiară secundară.

Factorii de producţie (muncă şi capital) sunt mobili. 1. 3.criteriului „numărul vânzătorilor şi cumpărătorilor pe o piaţă” putem construi următorul tablou al tipurilor de piaţă: Tabelul 4. Agenţii economici pot intra liberi pe piaţă. omogene. nu există diferenţiere a produselor (până şi zâmbetele diferitelor vânzătoare sunt identice).1. Pe o astfel de piaţă nu există publicitate. Produsele oferite sunt. cantităţii. orientându-se către activităţi care le aduc profituri. Ipoteza “atomicităţii” susţine că un foarte mare număr de agenţi economici identici participă la oferta şi la cererea unui produs. îndreptânduse către domeniile unde profitul este mai mare.concurenţi în producerea bunului considerat. prezentând caracteristici absolut identice. Întreprinderile părăsesc pieţele unde suferă pierderi. 2. lipsind barierele juridice sau instituţionale care să se opună intrării noilor producători . Concurenţa se va numi « perfectă » atunci când vor fi realizate simultan următoarele două condiţii : 1. 66 . fiecare dintre ei având o dimensiune neglijabilă în raport cu mărimea pieţei. 2. Concurenţa se va numi « pură » atunci când se verifică simultan următoarele trei ipoteze. naturii şi preţului produsului. Muncitorii sunt atraşi de firmele care le dau salarii mai mari etc. Uneori se face o deosebire între ipotezele referitoare la « perfecţiunea » concurenţei şi cele referitoare la « puritatea » ei .1 OFERTĂ CERERE Număr mare Număr mic Unicitate Număr mare Concurenţă perfectă Oligopson Monopson Număr mic Oligopol Oligopol bilateral Monopson limitat Unicitate Monopol pur Monopol limitat Monopol bilateral În cazul pieţei cu concurenţă perfectă agentul economic izolat determină cantităţile produse fără a putea acţiona asupra preţurilor. de regulă. Transparenţa pieţei presupune că vânzătorii şi cumpărătorii sunt informaţi în aceeaşi măsură asupra calităţii.

oferta personală a unui specialist sau individ talentat (violoniştii de concert. transport feroviar. O situaţie de monopol poate să apară în următoarele moduri : 1. Monopol există numai acolo unde produsul oferit nu are substituenţi apropiaţi iar furnizorul. 3.). este în stare să împiedice alte firme să-l producă. Gradul de monopol de care dispune o întreprindere depinde de posibilitatea mai mare sau mai mică de substituire a produsului său. Monopolul poate fi definit ca fiind oferta din partea unei singure persoane sau firme. apariţia la sfârşitul sec. al XIX-lea s-a apropiat cel mai mult de concurenţa perfectă). telecomunicaţii). coaforii. editor (inventatorilor. autorilor. zăcăminte minerale) generează. din anumite motive. Astfel. este acea formă de piaţă în care un bun dat este pus în circulaţie de un singur agent economic sau cumpărat de către unul singur (monopson).Îndeplinirea simultană a celor cinci condiţii caracterizează fără echivoc concurenţa pură şi perfectă (Anglia la sfârşitul sec. Dacă o întreprindere cu producţie de masă domină o întreagă industrie e dificil pentru concurenţi să intre în acea industrie şi să fie la fel de eficienţi ca şi firma deja existentă. monopolul statului. 2. Dacă una din cele cinci condiţii nu este satisfăcută vorbim de concurenţă impură sau imperfectă. Definiţia britanică a monopolului vizează o situaţie în care o firmă controlează cel puţin 25% din producţia unei industrii. canal. al XIX-lea şi începutul sec. creatorii de modă etc. monopolul prin economii de scară sau producţie de masă. al XX-lea a unor agenţi economici mari şi foarte mari în aproape toate ramurile şi care produc o parte tot mai însemnată din producţia unei ramuri duce la apariţia altor varietăţi structurale de piaţă precum: oligopolul. concurenţa monopolistă. de pildă. oferta sub drept de licenţă sau drept de autor. b) controlul mijloacelor de capital costisitoare care din motive sociale nu sunt potrivite a fi multiplicate (nu e economic să introducem apa în casă prin mai multe instalaţii numai de dragul competiţiei în industrie sau să construim a doua linie de cale ferată între două oraşe dacă prima e adecvată) naşte de regulă monopolul regiilor autonome (apă. monopolurile naturale pot apărea pe două căi: a) controlul resurselor naturale (mine de cărbune. Piaţa de monopol. de regulă. 67 . puţuri petroliere. după caz. în raport cu produsele altor întreprinderi care satisfac nevoi similare. monopolul. 4. compozitorilor li se oferă forţa legală de a beneficia de fructul muncii lor pentru o perioadă de timp).

El durează până la răspândirea inovaţiei. 68 .a. prin apariţia unor noi bunuri şi a unor noi metode de producţie. Schumpeter susţine că monopolul este mai potrivit decât concurenţa pentru a genera inovaţii. Evenimentele excepţionale (crize economice. intervenţia statului în procesul de formare a preţurilor a avut un caracter sporadic. Oligopolul ar putea fi definit ca fiind „competiţia între puţini”.). cazul farmaciilor. Întrebarea al cărei răspuns este greu de găsit este : „de unde începe abuzul monopolului ?”. un risc care nu va fi asumat decât dacă există siguranţa unor profituri pe timp îndelungat. A inova reprezintă. eventuala schimbare a reglementărilor de protejare a poziţiilor dobândite şi deci generatoare de „nonconcurenţă” (în Franţa.Argumente interesante în favoarea monopolului au fost prezentate de economistul austriac Joseph Schumpeter. scăderea preţului. Noii veniţi în ramură au dificultăţi serioase în a se alătura oligopoliştilor din cauza costului mare al capitalului implicat în ramuri ca petrol. Monopolul poate fi temporar când o întreprindere pune în vânzare un produs nou. (calculatoare. socialism şi democraţie îşi sintetizează propriile dileme asupra şanselor supravieţuirii capitalismului prin diminuarea spiritului întreprinzător şi a inovaţiei. de ameliorarea serviciilor reţelei de transporturi. ciment. Monopolul de care dispune o întreprindere pe o piaţă dată poate fi ameninţat de deschiderea spre comerţul internaţional. stabilit din 1932 la Harvard. al debitelor de tutun). în cele din urmă. În această perspectivă dinamică nu există antinomie între monopol şi concurenţă. filme cu developare instantanee etc. În cartea sa Capitalism. Fiecare din firmele de tip oligopolist produce o parte semnificativă din producţia totală a industriei şi poate influenţa preţul prin a produce mai mult sau mai puţin. de exemplu. Până la criza din 29-33. desigur. recunoscut ca teoretician novator şi ca istoric al gândirii economice. războaiele mondiale) dar şi extinderea tipului de piaţă monopolist a impus supravegherea şi intervenţia statului în viaţa economică ( în special în procesul de formare a preţurilor) cu scopul de a-i proteja pe consumatori. Fără inovaţie nu poate exista o scădere a preţurilor şi deci nici o creştere a puterii de cumpărare. Monopolul poate fi „de marcă” şi nu „de produs”. Piaţa de oligopol este tipul de piaţă în care firme mari produc şi comercializează acelaşi bun. Majoritatea produselor industriilor moderne este diferenţiată şi identificată de o marcă. Aceste mari modificări tehnice se traduc. fiind în cauză mai mult abuzurile monopolului decât situaţia însăşi de monopol. în acelaşi timp. al taxiurilor. care permit. detergent ş. a nivelului de trai.

împărţirea completă a pieţei şi asigurarea în final a unor nivele de profit substanţiale. este vorba de monopson . Ca furnizor de materie primă vitală economiilor dezvoltate. este poate cel mai semnificativ exemplu). Este foarte probabil ca în aceste aranjamente să se strecoare abuzuri. Prima coloană din tabel prezintă situaţiile simetrice cu un număr mare de ofertanţi. Dincolo de zece grupuri dominante se vorbeşte despre concurenţă monopolistă. Trustul este o aglomerare a capitalurilor grupate sub aceeaşi conducere.Utilizarea cât mai completă a factorilor de producţie pe o piaţă oligopolistă este serios afectată. se consideră că există oligopol atunci când dominaţia este înfăptuită de trei până la zece grupuri. de exemplu). E vorba deci de rezultatul unei operaţiuni de fuziune între firme a căror conducere comună este asigurată de o societate “holding”. Aşa se explică numeroasele legi anti-trust şi anti-cartel promulgate de guvernele ţărilor dezvoltate. Principalele tipuri de situaţii oligopoliste sunt cartelul şi trustul. în domeniul ofertei şi al cererii şi oligopol bilateral pentru cazul intermediar al diagonalei tabelului. excluderea intrării în ramură a altor firme. dacă există un număr restrâns de cumpărători se va vorbi de oligopson (cu cazul particular al duopsonului caracterizat de doi cumpărători). Duopolul este un caz special al oligopolului când două firme care produc acelaşi bun stabilesc împreună preţul şi cantitatea menite să le aducă câştig maxim. în acelaşi timp. OPEC. adesea trusturile făcând parte din carteluri. stabilind înţelegeri mutuale cu privire la producţie. Fiind în număr atât de mic e aproape de la sine înţeleasă existenţa între ele a unui aranjament menit să le procure profituri mari în defavoarea consumatorilor. De obicei. monopolul se va numi restrâns în cazul în care. În sfârşit. O caracteristică de bază a pieţei de tip oligopolist este aceea că firmele se asociază pentru a-şi păstra poziţia. Rezultatul este reducerea competiţiei. Se va vorbi despre monopol bilateral atunci când există unicitate. aceste ţări îşi aleg firmele beneficiare şi au grijă să nu ofenseze un client important (SUA. dar se înţeleg între ei de o manieră perfectă în ceea ce priveşte nivelul preţului şi împărţirea pieţei. numită uneori societate de portofoliu sau de participaţii. Nu există opoziţie între trusturi şi carteluri. preţ şi aranjamente de marketing. Cartelul desemnează un acord între producătorii care-şi conservă independenţa de producţie. pentru un singur ofertant va 69 . de producători: dacă există un singur cumpărător. (Organizaţia ţărilor exportatoare de petrol. O situaţie tipică de oligopol apare în industria britanică a detergenţilor în care două firme deţin 94% din piaţă iar cea de-a treia firmă restul de 6%.

Pentru cei ale căror bunuri sunt apropiate unele de altele. adică cererea reacţionează mai puţin la 70 . S-a constatat că nu există nici o legătură între numărul producătorilor şi diferenţierea bunurilor. posibilitate de mânuire. Un exemplu în care oligopolul tinde să ofere o alegere mai puţin diversificată decât monopolul este cel al programelor de radio şi de televiziune. Pe piaţa automobilului. în produse diferite care nu pot fi substituente perfecte pentru altul (asemănare cu piaţa de monopol). Tendinţa de maximizare este cu atât mai puternică cu cât produsele sunt mai puţin diferenţiate. În ultima vreme firmele au renunţat în mod oficial sau tacit. Dacă pe piaţa de concurenţă perfectă produsele erau omogene. de exemplu. care ignoră dorinţele minorităţii. Chamberlin (18991967) se bazează pe ideea conform căreia concurenţa şi monopolul sunt legate în mod inextricabil. la războiul preţurilor. preţul de vânzare nu este decât un argument. al cerealelor. consumul de carburant. considerat prea riscant şi au căutat alte căi.) va fi mai rentabil să se gândească la o strategie comună. principalele accente în publicitate punându-se după caz. Atât monopolurile cât şi oligopolurile au drept ţel maximizarea profitului global. printre multe altele. pe confort. în schimb.exista un număr mic de solicitanţi şi vom avea un monopson restrâns în cazul simetric. Pe piaţa de concurenţă monopolistă multe firme fabrică produse aproape identice. Oligopolul (înţelegerea între două posturi autonome) va difuza pe ambele canale varietăţi deoarece e mai rentabil să obţină ca audienţă jumătate din 90% şi nu jumătate din 10 % din totalul telespectatorilor. pe cea de concurenţă monopolistă produsul nu este omogen ci diferenţiat prin „nume de marcă”. viteză. (cazul materiilor prime obţinute din petrol. Elasticitatea cererii pentru mărci diferite este redusă. Cei ce produc bunuri net diferite vor adopta o strategie individuală. în timp ce oligopolul va da un produs uniform. capacitatea portbagajului etc. Concurenţa monopolistă Teoria concurenţei monopoliste elaborată de E. monopolul care dispune de două posturi de televiziune ar prezenta pe un post varietăţi iar pe celălalt ar difuza muzică. Toate elementele înşirate mai sus sunt tot atâtea elemente de diferenţiere a produsului şi de concurenţă „în afara preţului”. micile diferenţe putând fi reale sau imaginare. al cafelei etc. monopolul furnizează un produs satisfăcător în acelaşi timp pentru majoritate şi pentru minoritate. întreţinere ieftină. Astfel. Dacă publicul potenţial s-ar împărţi în două părţi inegale (90% din telespectatori doresc program de divertisment şi 10% program de muzică).

Concurenţa monopolistă reliefează importanţa concurenţei prin produse. produsele care poartă acea marcă. Astfel deosebim piaţa locală (a Clujului. în acelaşi timp. (General Electric) are cifra de afaceri repartizată între construcţii navale.E. Dacă apreciem. calitatea şi termenele de vânzare.. birotică. cea persuasivă. în distribuirea de produse congelate. potenţialul unei pieţe prin prisma numărului cumpărătorilor va rezulta o clasificare a pieţelor în funcţie 71 . (International Telegraph and Telephone) are activităţi în domeniul instalaţiilor telefonice şi electronice. Câteva exemple sunt expresive. deoarece unii cumpărători sunt convinşi că o anumită marcă este mai bună şi merită bani în plus. acumulatori.. după ce şi-a diferenţiat suficient produsul şi şi-a creat. piaţa regională (târguri zonale). I. O altă caracteristică a competiţiei monopoliste este cheltuiala masivă pentru publicitate. . piaţa este şi un concept cu grad de extensie spaţială. reacţiile tuturor concurenţilor nu sunt lipsite de urmări asupra situaţiei şi profitului unuia dintre ei. izolatori. celălalt tip de publicitate. materiale feroviare şi electromecanice. IV. foloseşte tehnici subtile de a convinge şi chiar de a înşela publicul ca să cumpere produsul respectiv. Mărimea volumului schimburilor pe o piaţă conduce la o altă clasificare a pieţelor. de pildă.T.). la preţ egal. utilizările şi avantajele lui.T. piaţa mondială. piaţa câtorva ţări (Piaţa Comună). de competiţie monopolistă. Deciziile fiecăruia dintre ei sunt fără consecinţe asupra situaţiei individuale a concurenţilor. producătorul îşi va alege simultan preţul şi cantitatea produsului din marca al cărui monopol (provizoriu) îl deţine. piaţa naţională. construcţii şi lucrări publice. telecomunicaţii. preţul. producătorul poate. să definească produsul pe care intenţionează să-l vândă. O a doua diferenţă faţă de condiţia monopolului şi o asemănare cu situaţia de concurenţă o reprezintă numărul şi puterea mică producătorilor. Economic vorbind. Ne reamintim că în cazul concurenţei perfecte producătorul era un pur „acceptant de preţ” în timp ce monopolistul avea mai multă libertate deoarece determina simultan preţul şi cantitatea mărfii produse. în cele din urmă. oligopolist. să aleagă. cabluri. chiar dacă. inginerie. La limită. în închiriere de maşini (Avis). întreprinderi electrice. III. în industria hotelieră (Sheraton). într-o primă etapă. economisind astfel timpul cumpărătorului. Dacă publicitatea informativă explică cu claritate disponibilitatea produsului. G. produsul şi clientela. Într-o etapă ulterioară. Diversificarea se pare că este regula nu numai pentru produse ci şi în cazul activităţilor pe pieţele de tip monopolist.modificările de preţ. sunt fideli unei mărci anume şi preferă.

aceasta să fie produsă şi comercializată în condiţiile liberei concurenţe şi volumul tranzacţiilor să fie mare. navlosiri). Bursa de valori Bursa de mărfuri Numele de bursă provine de la numele familiei unui negustor din Ţările de Jos. Condiţia esenţială pentru ca un produs să poată fi comercializat la bursa de mărfuri este să fie produs fungibil.1. 4. în limba franceză « les bourses » (pungă cu bani pentru mărunţişul cumpărăturilor zilnice).). Petrolul. Standardizarea presupune ca produsele să fie omogene. făina de peşte (din anşoa). Printre produsele ce se comercializează la bursa de mărfuri amintim: cereale (grâu. Van den Börse. uleiuri vegetale (ulei de soia şi de rapiţă). Deosebim următoarele tipuri principale de burse : de mărfuri. lână. blănuri. orez etc. de valori şi burse pentru operaţiuni ajutătoare comerţului internaţional (asigurări. lingouri de aur şi argint.de mărimea lor (altul este volumul vânzărilor pe o piaţă cu 3 milioane de locuitori decât pe piaţa unei insule cu numai câteva zeci de mii de cumpărători). copra (miezul uscat al nucii de cocos care datorită uleiurilor volatile pe care le conţine este folosit la fabricarea margarinei şi săpunurilor). porumb. 72 . cauciuc. cacao. Caracteristicile unui produs fungibil sunt următoarele: standardizarea sub aspectul calităţii. care locuia la Bruges. cafea.1. marfa să fie depozitabilă deci neperisabilă. zahăr. ovăz. Tipuri speciale de piaţă. Pe frontispiciul casei acestuia erau încrustate în piatră câteva pungi cu bani. cel extras din Marea Nordului. Bursa de mărfuri. Există bursa petrolului la Rotterdam prin intermediul căreia se tranzacţionează o cantitate mică de petrol. Ţările cartelului OPEC fixează pentru ţările membre cantităţile ce trebuie extrase şi preţul la care trebuie să se vândă petrolul pe piaţa internaţională. deşi întruneşte calităţile unui produs fungibil nu se comercializează în mod curent la bursă deoarece nu este produs şi vândut în condiţii de concurenţă.

Acest lucru este valabil pentru ceai. Bursele de mărfuri concentrează într-un spaţiu restrâns şi legal operaţiunile comerciale. Pieţele cu livrare „la termen”. Cumpărătorul nu e obligat să vadă marfa pentru că din documentaţie (contractul tip de vânzare – cumpărare) află totul despre produsul respectiv. termenul la care doreşte marfa şi preţul pe care e dispus să-l plătească) şi contractul de vânzare-cumpărare este încheiat ! Deci.). cu timpul. Bursa de mărfuri ajută la repartizarea mai echilibrată a riscurilor prin uniformizarea practicilor comerciale şi printr-o mai bună informare a celor interesaţi. ele se împart cu negustorul. sau pieţele terminale. Operaţiunile la bursa de mărfuri se desfăşoară dinamic datorită existenţei contractelor tip de vânzare-cumpărare.Caracteristicile burselor de mărfuri 1. în general. 5. Dacă la începuturi toate riscurile şi le asuma producătorul. materii prime. Pieţele pe care se negociază bunuri pentru livrare imediată se mai numesc şi pieţe cu livrare „la vedere” deoarece bunurile se găsesc expuse şi pot fi livrate imediat ce plata este făcută. Ele au un rol important în stabilirea preţurilor acestora pe piaţa internaţională. lână brută. La bursa de mărfuri vânzătorul nu trebuie să-şi etaleze marfa ci să prezinte doar documentul prin care face dovada că este posesorul ei. 73 . prin intermediul bursei. chiar în condiţiile în care una din părţi intră în faliment. Produsele negociate la bursa de mărfuri sunt produse fungibile ale căror caracteristici le-am prezentat mai sus. 2. Preţurile la care sunt cerute şi oferite loturile de mărfuri se numesc cotaţii la bursă. 6. Un contract cu livrare la termen este în esenţa sa o tranzacţie între două părţi care doresc să-şi asigure protecţia împotriva unor riscuri opuse: una temându-se de creşterea preţului. 3. Preţul se stabileşte în mod liber şi public prin sistemul licitaţiei. aur şi diamante. 4. Bursa garantează îndeplinirea prevederilor contractuale. Acestea sunt pieţe caracteristice pe care se tranzacţionează. prin intermediul bursei de mărfuri se precizează cu exactitate calitatea şi cantitatea mărfii comercializate. Operaţiunile la bursele de mărfuri se efectuează în două moduri: „la disponibil” şi „la termen”. 7. sunt pieţele unde bunurile care se vând nu sunt încă disponibile dar vor deveni în viitor (nu sunt recoltate. Cumpărătorul comunică brokerului doar câteva date( cantitatea. cealaltă de scăderea lui. Modificările de preţ se dau în puncte. sunt depozitate etc. transportatorul etc.

argint. Acesta defineşte: obiectul de comercializare al bursei. modul de arbitrare în caz de litigiu. Noua Zeelandă. La bursele de mărfuri contemporane se practică şi metode de negociere speciale precum: vânzarea la licitaţie. comerţul în cerc. Principalele burse de mărfuri în domeniul comerţului cu materii prime se consideră a fi următoarele: 1. obligaţiile financiare pentru participanţi. aluminiu şi nichel.pentru prima din cele trei sesiuni zilnice. bursa din Bangkok renumită pentru tranzacţiile de orez. regulile economice. Comerţul în cerc este o metodă de negociere folosită pentru metale. zinc. în cadrul căreia sunt tranzacţionate 12 sortimente de cafea provenind din 7 mari ţări producătoare şi exportatoare. cafea (în trecut se trasa un cerc alb pe podea pentru a-i despărţi pe vânzători de cumpărători). dispuse în cercuri concentrice. lichidarea operaţiunilor. sau metoda expoziţiilor practicată pe piaţa specială a diamantelor. plumb. negocierile private. Se practică la produse ca ceai şi lână (la lână un contract echivalează cu 21 de baloţi de lână curată care cântăresc 2500 Kg. Pentru metale: bursa din Londra – London Metal Exchange .) Agenţii cumpărători stau pe scaune. bursa din New York – Comodites Exchange – în cadrul căreia se tranzacţionează cupru. Vânzarea la licitaţie presupune că produsul trebuie să fie prezentat în mostre pentru ca cumpărătorii să poată stabili un preţ corect.iar cultivatorii de ceai (din India şi Sri Lanka) şi producătorii de lână (din Australia. 2. zinc. plumb. porumbul şi ovăzul. Pentru zahăr: bursa la termen din Londra – unde se tranzacţionează atât zahăr brut cât şi rafinat.în cadrul căreia se tranzacţionează cupru rafinat (bare şi catozi). Argentina etc. 4. unitatea de măsură în tranzacţii. zahăr. bursa din Santos (Brazilia). Pentru cereale: bursa din Chicago – unde cotează grâul. Negocierile sunt permise timp de numai 5 minute pentru 74 . La Metal Exchange vânzătorii stau pe 40 de locuri (cerc de bănci curbate) .) urcă pe tribună spre a-şi licita loturile. Pentru cafea : bursa din New York. modalitatea şi termenele de cotare. administrative şi de conduită etică ale membrilor. bursa de zahăr şi cafea din New York – New York Coffee and Sugar Exchange. disputa. bursa de zahăr rafinat din Paris. 3.în fiecare zi la ora 12 . cositor.Întreaga activitate a bursei de mărfuri este coordonată pe baza statutului de funcţionare a fiecărei burse. bursa din Penang – Malaiezia în cadrul căreia se tranzacţionează cositor. argint. condiţiile standard ale contractului. mercur.

la orele 10. precizarea modului de desfăşurare a şedinţelor de bursă etc.a.m. dispersarea acţiunilor la un număr mare de posesori şi reglementarea strictă a activităţii tranzacţionale prin statutul bursei (limitarea numărului de participanţi. În acest fel se întreţine stabilitatea pieţei diamantelor.).d. O piaţă specială este piaţa diamantelor pe care se practică o metodă de negociere originală. Diferenţa între aceste tipuri de hârtii de valoare constă în gradul diferit de 75 . până când este acceptat un preţ ferm. 85% din cantitatea de diamante naturale şi industriale se tranzacţionează prin intermediul bursei din Londra: Central Selling Organisation.00 (ora Londrei ) reprezentanţii a cinci mari bănci londoneze se întâlnesc în „camera de fixing a aurului” pentru a stabili preţul metalului din ziua respectivă. Diamantele industriale se negociază zilnic. Pentru diamantele naturale se organizează 10 expoziţii anuale. staniu”. neputând alege din conţinutul săculeţului numai ceea ce le convine. ci la Banca Rothschild unde de două ori pe zi. B. Negocierile private se încheie în birourile firmelor însemnând discutarea privată a preţului care trebuie plătit. domnilor. stabilirea unui cod de conduită pentru intermediari. După 5 minute anunţul va fi „Cupru. Principalele tipuri de hârtii de valoare ce se tranzacţionează la bursă sunt acţiunile şi obligaţiunile. Bursa de valori Pentru ca o bursă de valori să se poată înfiinţa şi apoi să poată funcţiona este nevoie de îndeplinirea câtorva condiţii: existenţa unui număr mare de societăţi pe acţiuni. Este cazul lingourilor de aur şi argint când o jumătate de duzină de agenţi de schimb stau în jurul unei mese mici şi pornesc disputa între ei. cupru” ş. Acest preţ este comunicat în cel mai scurt timp posibil în toată lumea. Doar pentru piesele mari se negociază preţ individual.30 şi 15. bursa din Londra le ţine în rezervă şi nu le oferă la vânzare decât în cantităţile în care vor fi absorbite. Bursa aurului la Londra nu se află în sediul central al bursei. Acţiunile pot fi obişnuite sau preferenţiale. anunţându-se de către secretarul bursei: „Staniu. Ei sunt obligaţi să-l cumpere în întregime. Disputa este metoda folosită când numărul celor autorizaţi să negocieze este limitat. domnilor. Cumpărătorii vin săşi vizioneze marfa (pregătită în săculeţi ce conţin pietre preţioase de toate dimensiunile şi calităţile).fiecare metal. Acesta se determină pe baza comenzilor de cumpărare sau vânzare făcute fiecăreia din cele cinci bănci de către clienţii acestora. Când unele categorii de pietre (peste 2000) sunt în exces faţă de cerere.

Se evită astfel situaţia creată pe piaţa bursieră între doi speculatori celebri.5. a hotărât împreună cu consiliul de administraţie emiterea unui pachet substanţial de 76 . managerul firmei Erie. cu cupon „0” sau capitalizat etc. Rolul burselor se concretizează cel puţin în următoarele două trăsături: . Obligaţia de a prezenta cu regularitate un set de informaţii cu privire la situaţia economico-financiară (bilanţuri şi profituri) precum şi datoria de a justifica modul în care au fost contabilizate rezultatele financiare. de obicei. Instrumentele financiare (obligaţiuni. mult afectată de criză. de exemplu. interval după care aceasta se obligă să răscumpere valoarea obligaţiunilor la valoarea nominală. de exemplu. Cornelius Vanderbilt şi Daniel Drew. Aceste firme au fost excluse din bursă.) . Aceasta înseamnă că am creditat firma pe un număr limitat de ani (3. Deci după 7 ani. Primul dintre ei anunţase public intenţia de a achiziţiona firma Erie. în legătură cu achiziţionarea pachetului majoritar al firmei Erie. Dacă dispunem. acţiuni) s-au modernizat în ultimii ani fiind obligate să ţină pasul cu rata inflaţiei (au apărut obligaţiuni cu dobândă variabilă. Daniel Drew.7 etc. Principiul Erie impune anunţarea din timp a unei noi emisiuni de acţiuni. de 1000 $ putem cumpăra 10 obligaţiuni ale firmei General Motors a 100 $ bucata.dirijează fluxul fondurilor disponibile spre diferite proiecte de investiţii. adică 70 $ pe an). 1.risc pe care şi-l asumă cumpărătorii lor.facilitează procesul de acumulare de fonduri necesare finanţării activităţii economice dând posibilitatea firmelor să-şi procure fonduri fără a-şi pierde autonomia (ca şi în cazul unui împrumut de la o bancă). Dacă destinaţia celor 1000 $ va fi cumpărarea de acţiuni înseamnă că vom credita firma pe un număr nelimitat de ani şi vom încasa un dividend fix (dacă acţiunile sunt preferenţiale) sau unul variabil în funcţie de rezultatele activităţii firmei General Motors (dacă acţiunile sunt obişnuite). 2. . O serie de firme au profitat de situaţie codificându-şi bilanţurile în care făcuseră calculele în funcţie de valoarea nominală a acţiunilor şi nu de cea reală. de exemplu. firma General Motors va plăti 1000 $. de regulă. în urma unor scandaluri pe piaţa bursieră.). s-a instituit ca regulă cu ocazia crizei financiare din 1929-33. înspre ramurile rentabile Mecanismele şi regulile de funcţionare a burselor s-au conturat în decursul evoluţiei lor. În tot acest timp ea va plăti şi un cupon fix pe obligaţiune (7 %.

Măsurile pentru reducerea posibilităţilor de şantaj s-au luat după ce un avocat şiret din Chicago a excrocat conducerile mai multor companii. În perioada interbelică . a încercat contractarea mai multor credite pe care le-a garantat cu bonurile de tezaur. De aceea. ofiţerii companiei acceptau să-i răscumpere pachetul de acţiuni la preţul propus de Clarence Vener. Vom exemplifica cu cerinţele impuse de bursele din Paris şi New York celor ce doresc să devină membri. L-au achiziţionat şi apoi l-au putut vinde pe piaţă mult peste valoarea acţiunilor datorită faptului că exista cerere anunţată de Vanderbilt. Acesta din urmă a fost obligat să înghită un pachet mai mare de acţiuni la un preţ piperat înregistrând astfel o pierdere substanţială. Importanţa şi seriozitatea unei burse se apreciază după calităţile membrilor ei. Ivar Kreuger a fost magnatul chibriturilor suedeze. care în timpul primului război mondial a creditat unele din statele beligerante în schimbul unor garanţii în bonuri de tezaur. . Pentru a fi cotată la bursa din Paris o firmă trebuie să îndeplinească nişte condiţii bine stabilite: . Sub ameninţarea că aduce la cunoştinţa acţionariatului această neregulă. Regula Ivar Kreuger vorbeşte despre necesitatea controlului garanţiilor. din dorinţa de a nu-i irita pe acţionari. Beneficiile lui au fost în câţiva ani de câteva milioane de dolari.U.A. El cumpăra un pachet de acţiuni al unei firme la care prinsese de veste că managerii ei au luat măsuri ce contraveneau intereselor acţionarilor. 5. În acest fel se speră ca seisme de genul crizei din 1929-33 să nu se mai repete. Controlul activităţii bursei a devenit o condiţie sine qua non a existenţei ei.acţiuni.când imperiul lui a început să se clatine . 3. 77 . împiedicând astfel prezentarea de garanţii fictive sau a aceloraşi garanţii de mai multe ori. Numai la moartea lui (s-a sinucis din cauza falimentului) s-a constatat că garantase cu aceleaşi documente mai multe împrumuturi.să pună 25 % din capitalul ei sub formă de acţiuni la dispoziţia publicului.să fi obţinut beneficii şi să fi vărsat dividende în 3 ani anteriori admiterii la bursă. a devenit de competenţa guvernelor crearea unor organisme cu atribuţiuni în controlul activităţii bursei. 4. În S. însuşi preşedintele numeşte cele cinci persoane membre ale acestui organism.

adică variaţiile lor în sus sau în jos se măsoară cu ajutorul indicilor bursieri . fiecare.A. de exemplu. câte un pachet de 100 de acţiuni. Acţiunile Eurotunnel. Pretenţiile bursei americane faţă de membri ei sunt şi mai greu de îndeplinit: să fi avut în cursul ultimilor 3 ani beneficii de cel puţin 6.U. se schimbau la 12 franci după 6 ani.. din acest plasament. nu mai valorau decât 16 franci în februarie 1995.A. Evoluţia diferitelor pieţe bursiere. Titlurile de valoare ce intră în componenţa indicilor sunt selectate de editorii ziarelor (Wall Street Journal. cel puţin 2000 de acţionari trebuie să posede. Acţiunile Euro-Disney.. stabilit în mod complex. Capitalizarea bursieră este suma valorilor tuturor societăţilor cotate la bursă (numărul acţiunilor unei firme înmulţit cu valoarea acţiunilor la bursă) dând o imagine asupra valorii pieţei respective.. bursa din Londra cu 1143 miliarde.1 milioane de acţiuni.- - să se angajeze că va publica cu regularitate rezultatele activităţii şi va furniza orice informaţie susceptibilă de a influenţa viaţa întreprinderii. vândute în 1989 la 72 de franci. să aibă o capitalizare bursieră de cel puţin 150 de milioane de franci. Valoarea unui indice bursier se calculează raportând suma cursurilor acţiunilor componente la un „divizor”. în valoare totală de 9 milioane dolari S. propuse la 35 de franci bucata în 1987.5 milioane dolari S. firmele trebuie să fi plasat prin ofertă publică 1. cumpărând titlurile numai în funcţie de anticiparea rezultatelor efectuată de iniţiatorii proiectelor. au fost admise la cotare acţiunile Euro-Disney şi Eurotunnel care nu trecuseră de pragul celor trei ani regulamentari. Exemple recente de nerespectare a acestor condiţii au adus prejudicii burselor respective. Acţionarii au plătit scump această carenţă. Ierarhia principalelor burse prin prisma indicatorului „capitalizare bursieră” este următoarea: bursa din New-York cu 4232 miliarde de dolari. cu beneficii raportate înainte de a intra la bursă.U. cu toate că linia pe sub Canalul Mânecii funcţiona deja. bursa din Tokio cu 3592 miliarde. firmele să aibă un activ total de 18 milioane dolari S.A. cea din Paris cu 452 miliarde şi cea din Frankfurt cu 499 miliarde dolari. Financial Times…) 78 .U. La bursa din Paris.

În anul 2002 cele 10 firme care cotau la bursa din Bucureşti şi se luau în calculul indicelui BET erau următoarele: Oltchim (26. măsuri de politică monetară. Artic Găeşti (6. astăzi luându-se în calcul 30 de valori. Piaţa modernă este mult mai complexă decât piaţa în trecut.58%).58%) Policolor (6%). Şantierul Naval Constanţa (1. Pe piaţa bursieră germană. strămoşul lui Wall Street Journal). astăzi el întrecând valoarea de 4000 de puncte.69%). la Frankfurt. Azomureş (10.dintre companiile ce se bucură de o creştere susţinută a activităţii economice. ca de exemplu: impozite. indicele este DAX (Deutsche Aktienindex). 79 . specializându-se pe domenii: indicele Dow-Jones al valorilor de transport (20 de titluri) al valorii serviciilor (15 titluri). NYSE. NASDAQ etc.69%). La începutul secolului indicele nu depăşea 100 de puncte.61%). S-a convenit ca cele 10 acţiuni luate în calcul să reprezinte cel puţin 60% din capitalizarea întregii pieţe bursiere. S-a şi nuanţat. La bursa din Tokio indicele bursier este Nikkei (de la numele cotidianului Nihon Keizai în care se publică). a performanţelor şi care stârnesc interesul investitorilor. Indicele bursei din Paris se calculează pentru 40 de valori şi se numeşte CAC 40(Cotation assistée en continu). instrumente de politică externă. Alţi indici bursieri care măsoară fluctuaţiile marii burse new-yorkeze. Un indice nou la bursa din Tokio este şi TOPIX. Iniţial indicele a fost compus din 11 valori. Statul intervine prin multiple căi concrete. O caracteristică a pieţei moderne contemporane este şi intervenţia statului în procesul de formare a preţurilor şi de stabilire a cantităţilor de bunuri oferite şi cerute. Vom trece în revistă câţiva dintre indicatorii principalelor burse de valori. La bursa bucureşteană indicele se numeşte BET (Bucharest Exchange Trading) şi se calculează pe baza a 10 valori.39%).84%). La bursa din New York se operează cu indicele Dow-Jones (Charles Henry Dow şi Edward Jones au creat în 1884 primul indice al bursei publicat în Customer's Afternoon Letter. crearea pieţei de stat pentru anumite produse etc.13%). subvenţii. Alro Slatina (13. Se calculează pe baza a 225 de valori. sunt Standard and Poor's 500. Antibiotice Iaşi (7.48%). Terapia Cluj-Napoca (14. La Londra cotidianul britanic Financial Times publică indicatorul bursier FT 30 (sau Footsie) sau FT 100. alături de Dow-Jones. Compa Sibiu (2. Dacia Automobile Piteşti (10.

Votul bănesc al gospodăriilor interacţionează pe piaţa bunurilor cu oferta firmelor. o piaţă modernă se bazează pe mecanismele sale interioare legate de preţ. MECANISMUL PIEŢEI Se observă în această figură fluxul circular al economiei de piaţă.1. 4. materializată în intervenţia statului. cererea de factori de producţie a firmelor se confruntă pe piaţă cu oferta de muncă şi alte intrări. Mai departe. Într-o economie de piaţă. pe de o parte şi pe influenţa externă.Deci. cele trei probleme fundamentale ale oricărui sistem economic sunt rezolvate cu ajutorul instrumentului “piaţă”. veniturile influenţează astfel destinaţia bunurilor ( pentru cine sunt produse aceste bunuri). renta şi dobânda. cerere şi ofertă. pe de altă parte. Schema de mai jos este semnificativă în acest sens. pentru a determina salariul. stabilindu-se astfel ce anume se produce. Fig. Concurenţa care se manifestă între firme în ceea ce priveşte 80 .

Asupra preferinţelor. adică gospodăria casnică. b) poziţia socială a familiei. Nivelul consumului în gospodăria casnică depinde de venitul acesteia. îmbrăcăminte. firmele de afaceri şi statul. articole de lux. a sensibilităţii faţă de anumite produse influenţează cel puţin următorii doi factori: a) mărimea venitului. Reacţia gospodăriilor casnice la schimbările de preţuri care induc o modificare în mărimea reală a venitului lor este cu atât mai evidentă cu cât venitul pe membru de familie este mai mic. reprezintă cea mai mică unitate organizatorică a economiei.2.cumpărarea factorilor de producţie şi vânzarea bunurilor la un preţ cât mai mic determină modul în care se realizează producţia ( cum se produce). Studiile statistice reliefează existenţa unor tendinţe cu privire la împărţirea veniturilor pentru alimente.2. O astfel de gospodărie poate subzista numai dacă este judicios planificată. Odată cu creşterea venitului se constată o deplasare a cheltuielilor spre îmbrăcăminte. articole de lux. cu alte cuvinte datorită unei ierarhizări a nevoilor ce urmează a fi satisfăcute. una din principalele intrări (input) în sistem.1. sunt principalii agenţi economici pe o piaţă. gospodăria casnică este organul economic al consumului final. Gospodăriile casnice. La un nivel dat al veniturilor şi al preţurilor gospodăriile casnice nu pot satisface toate nevoile familiei. de aceea se impune tratarea fiecăruia în parte. produse de folosinţă îndelungată. S-a constatat că familiile cu un nivel de cultură mai scăzut nu au rezultate satisfăcătoare în gospodărirea veniturilor. Dar există şi alte motive care conduc şi familii cu un nivel mai ridicat al educaţiei şi al veniturilor la 81 . Familiile cu venituri mici cheltuie cu preponderenţă pentru alimente şi chirii. Ele sunt puse în situaţia de a alege din produsele şi serviciile existente pe piaţă şi reuşesc acest lucru cu ajutorul unei scări a preferinţelor. 4. fiind în acest fel una din principalele resurse ale producţiei. menajul. AGENŢII ECONOMICI PE PIAŢĂ 4. În primul rând. produse de folosinţă îndelungată. Gospodăriile casnice şi rolul lor în economia contemporană Şi în societăţile moderne familia. Gospodăria casnică ca unitate economică are o funcţie dublă. În al doilea rând. are rolul determinant în reproducţia forţei de muncă.

călătorii. 2) siguranţă în caz de boală sau alte cheltuieli neprevăzute. La bunurile din această ultimă categorie acţionează uzura fizică şi morală întocmai ca şi la mijloacele de producţie. Averea gospodăriilor casnice există sub trei forme principale: 1) averea financiară (numerar. terenuri. Structura părţii din venitul familiei destinată consumului poate fi reliefată apelând la următoarele criterii: natura nevoilor satisfăcute. etc.). automobil. case. locuinţă. 4) speculă (situaţia în care se profită în urma creşterii valorii investiţiei în bunuri ca: tablouri. etc. frigider. sport. lapte. 2) averea imobilă (locuinţe. pământ).) şi 2) cheltuieli liber disponibile. În categoria bunurilor de mare valoare şi de folosinţă îndelungată un loc aparte ocupă locuinţele. După natura nevoilor satisfăcute avem: 1) cheltuieli destinate bunurilor care satisfac nevoi primare (hrană. gaz.acelaşi rezultat. cheltuieli pentru alimente. transport. depuneri în bănci. Economiile au rolul determinant în constituirea averii familiilor. hârtii de valoare). După natura cheltuielilor deosebim: 1) cheltuieli fixe (chirie. O problemă importantă se referă la proporţia în care venitul gospodăriei casnice este dirijat între consum şi economisire. 3) nevoi de tranzacţie (deoarece intrările şi ieşirile de bani din gospodăria casnică nu se sincronizează este nevoie de o rezervă în numerar. îmbrăcăminte. plata ratelor. apariţia în timp a cheltuielilor şi natura lor. De aceea se pledează tot mai frecvent pentru introducerea în şcoli a unei discipline privind gospodărirea raţională a venitului familiei. După criteriul apariţiei în timp a cheltuielilor distingem: 1) cheltuieli pentru bunuri care se consumă tot timpul (pâine. etc. sănătate) şi 2) cheltuieli destinate bunurilor care satisfac nevoi secundare (instrucţie. 3) averea mobilă (metale 82 . Economiile reprezintă o latură foarte importantă a utilizării veniturilor unei gospodării casnice. artă). Motivele pentru care familiile economisesc ar putea fi sistematizate astfel: 1) economisire prealabilă în vederea procurării unui bun de folosinţă îndelungată (acestea au de regulă valoare mare). O legitate generală care se poate formula referitor la relaţia între mărimea venitului şi structura cheltuielilor după natura nevoilor satisfăcute este următoarea: odată cu creşterea veniturilor creşte cererea pentru bunuri secundare şi scade cea pentru bunuri primare (scădere relativă). televizor color).) şi 2) cheltuieli pentru bunuri discrete care se procură la intervale mai mari de timp (mobilă. carne. lumină. case de odihnă.

4. el există alături de cel de „firmă”. O formă specifică a transmiterii de venit este transmiterea de “capital uman”. Gospodăria casnică poate fi în acelaşi timp o unitate de producţie. mijloace de producţie. 83 . nepoţii beneficiază deja de anumite venituri. Vorbim de un transfer pozitiv când generaţiile mai în vârstă transferă timpul lor liber de odihnă în timp de muncă. bunuri de lungă durată. dacă transferul de „capital uman” este mai mare atunci transferul de obiecte este mai mic. având grijă de nepoţi. etc. părinţii fiind cei care decid raportul dintre transferul de obiecte şi de „capital uman”. poate însemna înlesnirea accesului la diferite forme de învăţământ. Averea familiei este rodul acumulărilor făcute de generaţiile anterioare.2. Transferul de timp negativ apare când generaţiile tinere trebuie să-şi sacrifice o parte din timpul lor îngrijind părinţii bolnavi sau ajutându-i pe cei cu pensii mici. Gospodăria casnică poate deveni în unele situaţii temelia “economiei de umbră” (efectuarea de munci care se sustrag impozitării fiind în acest cadru mai greu de controlat). Acesta poate fi pozitiv sau negativ. Generaţia tânără profită de acest transfer având mai mult timp pentru a câştiga bani sau pentru a-i economisi. De regulă. În literatura economică franceză unităţile economice sunt denumite cu termenul de „întreprindere” (“l’entreprise”). educaţie. Acest transfer către copii. către generaţia tânără. Despre moştenire vorbim atunci când transferul de venituri are loc după moartea părinţilor.preţioase. O formă specifică a transferului între generaţii este şi „transferul de timp”. dar copiii. obiecte de artă. cultură.2. bunicilor. făcând menajul familiilor tinere.). Timpul rămas după efectuarea sarcinilor serviciului de bază poate fi util folosit în gospodărie. În primul caz părinţii sau bunicii trăiesc. rezerve de bunuri de consum. etc. Firmele în sistemul de gospodărire a unei economii moderne Într-o economie de piaţă producţia este organizată în firme. ceea ce demonstrează că acest termen nu este propriu numai economiei socialiste şi ca atare nu trebuie respins. Transmiterea averii de la o generaţie la alta se face sub două forme principale: 1) transmiterea de venit şi 2) moştenire.

sănătate. etc. Principala funcţie a unei astfel de alcătuiri este cea antreprenorială . în principal. de regulă. Principala caracteristică a vieţii firmei într-o economie viabilă este dinamismul (viaţa unei firme este în medie de 6 ani). introduce noi idei de produse sau procese. 84 . O firmă de afaceri este o unitate economică în căutarea profitului. Firma individuală Cel mai des întâlnit tip de firmă este firma individuală. Într-o economie de piaţă firma este în centrul procesului economic. 2) firme asociative (cooperatiste) şi 3) corporaţii. În urma informaţiilor pe care le posedă cu privire la piaţă. Corespunzător lor deosebim: 1) firme private. cum se restrânge sau cum se extinde. 2) firme de stat sau publice şi 3) firme mixte. etc. cât personal angajează şi cum îl salarizează. cum îşi diversifică produsele şi producţia. deoarece deciziile sunt luate de o singură persoană . industria de război. După numărul subiecţilor proprietari firmele se pot grupa în: 1) firme individuale. capitalul deţinut. 2) complicaţii legale minime. Acest tip potenţează înclinaţia antreprenorială a celor care doresc să se afirme în lumea afacerilor.funcţia de întreprinzător.proprietarul. care vizează înainte de toate reglementarea impunerii şi secundar analiza statistică. Firmele pot fi clasificate prin intermediul a numeroase criterii: sfera de activitate. deci cu proprietar unic. mici. ia decizii în afaceri şi este direct răspunzător de succes sau de eşec. proprietatea privată şi cea colectivă. În ţările cu economie de piaţă restricţiile privind înfiinţarea firmelor individuale sunt foarte puţine şi ele privesc doar apariţia lor în domenii de mare interes public (alimentar. Principalele avantaje ale acestui tip de firmă sunt următoarele: 1) controlul integral al proprietarului asupra firmei. pe ce pieţe pătrunde. învăţământ. Deschiderea unei astfel de firme presupune înregistrarea ei legală.). Cu toată explozia de factură tipologică a formelor de proprietate în epoca modernă am evidenţia.Managerul este persoana care organizează producţia. firma decide: ce produce şi în ce cantitate. forma de proprietate. 3) impunerea acestui gen de firme este mică pentru că şi veniturile realizate sunt. El poate fi proprietar al firmei sau angajat în calitate de manager. Prin prisma fiecăruia din aceste criterii rezultă o clasificare distinctă a firmelor. extensia teritorială. etc. cifra de afaceri. numărul de personal utilizat.

2) mărimea impunerii se încadrează între limite acceptabile pentru parteneri. El obţine astfel un câştig minim pentru efortul depus. cel puţin egal cu câştigul pe care l-ar obţine lucrând pentru oricine altcineva. posibilităţile de atragere a noi surse de capital limitându-se la împrumuturile bancare acordate de obicei în termeni de împrumut ipotecar. ci şi cu întreaga lui avere (de cele mai multe ori în practică se eludează cerinţele principiului răspunderii nelimitate prin trecerea posesiunilor pe numele membrilor familiei). Firma asociativă . cu un risc şi un efort mai mic. Asocierea se face în scopul reunirii capitalurilor şi experienţei în domeniile în care aceasta se cere. prin intermediul lor se realizează doar 35 % din comerţul detailist. Avantajele acestui tip de firmă se pot rezuma astfel: 1) accesul la un capital mai mare. 2) răspunderea nelimitată a proprietarului firmei pentru activitatea ei economică se referă la consecinţele situaţiei în care firma a acumulat datorii şi nu poate face faţă plăţilor. Nici un alt întreprinzător nu este interesat să-şi aducă partea de capital atâta timp cât nu poate exercita controlul asupra utilizării ei. Firma individuală clasică este băcănia “Mama şi Tata” (“Ma & Pa”) în care proprietarul. restul revenind supermarket-urilor. din cele 17 milioane firme înregistrate în SUA la sfârşitul anilor ’80. Deşi numărul firmelor de acest tip este de ordinul milioanelor. Dezavantajele le putem sistematiza după cum urmează: 1) dificultatea luării deciziilor care rezidă din necesitatea dobândirii consensului partenerilor în problemele vizând viaţa firmei.Astfel. având un magazin mic.000 $/an. 13 milioane erau firme particulare din care 10 milioane realizau mai puţin de 50. munceşte aproximativ 60 ore/săptămână făcând afaceri într-o zi până la cuantumul a 500 $. Dezavantajele firmelor individuale pot fi sistematizate astfel: 1) o astfel de firmă trebuie să se bazeze în exclusivitate pe capitalul proprietarului. În acest caz proprietarul răspunde nu numai cu capitalul investit. capital care reuneşte de fapt capitalurile partenerilor de afaceri. 2) în strânsă legătură cu neajunsul de mai sus se impune să evidenţiem că acordurile de parteneriat presupun manevre legale complicate pentru a cumpăra sau vinde unele părţi (Un parteneriat poate fi dizolvat oricând una din părţi găseşte că angajamentul existent e nesatisfăcător şi doreşte să se 85 .parteneriatul Asociaţia este o formă de existenţă a firmelor în care proprietatea aparţine unui număr determinat de asociaţi.

Statutul ei legal este substanţial diferit de cel al tipurilor precedente. Dacă acest acord nu este obţinut . Avantajele firmei corporate: 1) corporaţia este o “persoană juridică” (în această calitate ea poate cumpăra şi vinde bunuri şi servicii. deţin dreptul de proprietate asupra unei părţi din valoarea societăţii respective. 86 . 2) corporaţia este un dispozitiv aproape perfect pentru atragerea capitalului privat. 3) răspunderea limitată este secretul principal al viabilităţii acestei forme de existenţă a firmei (datorită acestei prevederi investitorul este responsabil numai până la cuantumul sumei investite în acţiuni. aportul lor în totalul vânzărilor fiind de numai 4 %. Aceştia. posedând acţiuni. poate împrumuta bani şi. Corporaţia este denumită şi societate pe acţiuni după instrumentul specific de constituire a capitalului – acţiunea (hârtie având valoarea nominală înscrisă pe ea şi care permite încasarea unui dividend). Răspunderea limitată este de aceea şi cheia de pătrundere a capitalurilor străine în zone cu legislaţie diferită).5 milioane erau parteneriate.parteneriatul va trebui dizolvat). cu toate avantajele ce decurg din aceasta). poate produce bunuri şi servicii încheind contracte în care se constituie ca parte).retragă. Poate fi acţionată în judecată şi poate acţiona în judecată în propriul nume fără a se cere acordul miilor de deţinători de acţiuni. Corporaţia este proprietatea acţionarilor. nu în ultimul rând. Legea parteneriatelor face însă imposibil pentru vechii parteneri să-şi vândă părţile lor unei noi părţi fără consimţământul tuturor partenerilor. pentru constituirea marilor capitaluri imperios cerute de realităţile producţiei contemporane (în posesia acestui capital substanţial corporaţia poate profita de serviciile unor unităţi de cercetare de mărime corespunzătoare. 3) răspunderea nelimitată pentru obligaţiile companiei (al cărei înţeles l-am explicat la firma individuală). Corporaţia se bucură de “succesiune perpetuată”. Corporaţia – societatea pe acţiuni Corporaţia este forma de existenţă a unităţii economice cu cea mai mare extensie în lumea contemporană. În SUA anilor ’80 din cele 17 milioane de firme înregistrate doar 1. schimbarea proprietarilor prin intermediul vânzării acţiunilor sau prin moştenire neîmpietând asupra integrităţii corporaţiei. precum şi de un know-how managerial. indiferent de categoria socio-profesională din care fac parte. Parteneriatele sunt schemele de organizare a afacerilor cu popularitatea cea mai scăzută. al proprietarilor.

Această clasă este formată din absolvenţi ai înaltelor şcoli de afaceri (Harvard. în alte zone şi ţări ea poate urca până la 40 –50 %. persoane care cunosc situaţia şi deseori se bucură de un prestigiu unanim recunoscut (politicieni. dar şi membri care nu sunt acţionari. fixarea salariilor. În consiliul de administraţie intră. etc. cumpărarea sau vânzarea de acţiuni.4) conducerea relativ facilă a operaţiilor în cadrul corporaţiei se datorează separării funcţiei de proprietate (îndeplinită de acţionari) de funcţia de conducere (îndeplinită de managerii angajaţi). taxa de impunere este de 34 % din profit. în primul rând. coacţionarii sunt foarte numeroşi pentru a se întâlni pentru fiecare decizie. etc. constituie o frână în bunul mers al activităţii firmei. aprovizionarea bugetelor. la venituri anuale declarate mai mari de 100. 2) conflictele de interese între management şi acţionari. o formă de venit pentru ei şi ca atare subiect de impunere. Profitul rămas după această primă taxare se împarte la suma acţiunilor emise. de regulă. aceasta atâta vreme cât managementul se bucură de încrederea consiliului de administraţie. În practică se afirmă că aceste consilii de administraţie acţionează “ca o ştampilă” pentru a aproba decizii luate deja de „ofiţerii companiei”. Aceasta i-a făcut pe americani să-l aprobe pe Calvin Coolige care afirmă că: “Afacerea Americii e afacerea”. Ei sunt asaltaţi. etc. managerii.) care au făcut un antrenament special în probleme de decizii de management. este nevoie de un vot majoritar. Dar. În SUA asupra acestui venit individual se poate percepe o taxă de aproximativ 28 %. În SUA. ei aleg un consiliu de administraţie. bancheri.). Cuantumul valoric astfel obţinut este dividendul. pe care John Kenneth Galbraith a numit-o “tehnostructură”. Acesta este profitul acţionarilor. Având calitatea de persoană juridică firmei i se impune. Pentru a lua decizii în privinţa investiţiilor. care are preşedinte. Standford în SUA. un grup de acţionari. profitul realizat de ea. cum de regulă.000 $. aceea a managerilor profesionişti. Dezavantajele firmei corporate: 1) dubla impunere este principalul dezavantaj al corporaţiei. Deci. 5) corporaţia este forma de organizare a firmei de afaceri care asigură cea mai mare stabilitate în lupta cu vicisitudinile vieţii economice. vicepreşedinţi. şi care-i reprezintă pe acţionari în întâlnirile anuale întocmai cum un electorat democratic acţionează în numele alegătorilor. rata totală a taxelor federale asupra venitului unei corporaţii putându-se ridica astfel la 48 %. în SUA oferindu-li-se salarii de 60-70 mii $/an şi chiar mai mult pentru primii ani de activitate. Ambele părţi sunt interesate în 87 . se poate vorbi de „o clasă” de importanţă din ce în ce mai mare. savanţi etc. de exemplu.

toate pe cheltuiala acţionarilor. Ea funcţionează în ramurile strategice ale economiei naţionale – industria de armament.M. . companiile care joacă rolul dominant în economia de astăzi sunt corporaţiile gigant ori multinaţionale. deseori rezolvate în favoarea managementului.C). 31 din 1990 Societăţile comerciale (S. Tipuri de firme în ţara noastră Conform legislaţiei actuale în ţara noastră întâlnim următoarele tipuri de întreprinderi: . de stat şi mixte. telecomunicaţii. Societatea comercială de persoane poate fi la rândul ei: a) în nume colectiv (S. companii de asigurări (AETNA). asociaţii şi societăţi pe acţiuni. în mărirea dividendului. exploatarea resurselor naturale. 88 .) este acea formă de întreprindere cu personalitate juridică care are ca obiect de activitate exploatarea şi valorificarea în scopul obţinerii de profit a unor bunuri aflate în proprietatea statului. Un al doilea conflict poate apărea în situaţia în care prin decizia care se ia firma se va dizolva. pensii mari de retragere. creanţe. energetică. rata profitului creşte odată cu mărimea firmei.A.N.2.) sunt întreprinderi care au personalitate juridică şi sunt organizate sub următoarele forme: 1) societăţi comerciale de persoane şi 2) societăţi comerciale de capitaluri. când asociaţii răspund nelimitat şi solidar în legătură cu patrimoniul întreprinderii. ci şi companii de servicii (Citycorp Bank). transporturi feroviare etc.C. cu alte cuvinte.. Una din aceste situaţii se conturează atunci când managerii votează în favoarea lor pentru salarii mari.după forma de proprietate: întreprinderi particulare. deci.M. Pentru că „mărimea mare” aduce succes şi succesul aduce mai mult succes.maximizarea profitului firmelor. În două situaţii importante pot apărea însă divergenţe de interese.după forma de organizare: întreprinderi individuale. I. Regia Autonomă (R. şi EXXON. companii de utilităţi precum ATDT. 15 şi nr. se va vinde sau va continua să lucreze cu pierderi. comercianţi cu amănuntul precum “SEARS”. Este firesc ca managementul să nu voteze cu plăcere pierderea propriilor slujbe.B. Cele mai mari companii nu sunt numai giganţi industriali precum G. În conformitate cu Legile nr.2.1. conform unor studii statistice. 4.

L. statul are în proprietate următoarele sectoare: forţe armate. exploatarea spaţiului cosmic. companii de telefoane.2. cercetare ştiinţifică.R. Aceasta integrează în funcţionarea sa elemente împrumutate atât de la societatea comercială de persoane cât şi de la cea de capitaluri. b) societate comercială pe acţiuni.3. 4. Ea este cea mai răspândită formă de societate. 3) realizarea stabilităţii economice. 1) Activităţile specifice guvernului de promovare a eficienţei economice sunt următoarele: a) Guvernele sunt agenţi economici activi în lupta împotriva monopolurilor. Patrimoniul societăţii pe acţiuni se formează prin aportul acţionarilor care cumpără pachetul de acţiuni la înfiinţarea societăţii (membrii fondatori) sau pachetele de acţiuni care se lansează ulterior. Funcţiile specifice guvernului în domeniul economic le putem grupa în 3 mari capitole: 1) promovarea eficienţei economice. Când puterea economică 89 . 2) întronarea echităţii în viaţa economică. Societatea comercială de capitaluri se împarte la rândul ei în: a) societate comercială în comandită pe acţiuni (cu două categorii de societari: comanditaţi şi comanditari). este divizat în părţi sociale netransmisibile (vezi societăţile comerciale de persoane). Frecvent întâlnită este Societatea cu răspundere limitată (S. când asociaţii se împart în două categorii: comanditaţii (răspund nelimitat şi solidar pentru obligaţiile firmei) şi comanditarii (răspund de patrimoniul societăţii numai până la limita mărimii aportului lor la formarea capitalului social).R.b) în comandită simplă. Statul ca agent economic Caracteristica economiilor contemporane dezvoltate este tipul mixt de economie în care alături de “mâna invizibilă” (concurenţa) acţionează “mâna vizibilă” (politica economică). extrema competitorului imperfect. răspund pentru patrimoniul firmei numai în limita aportului lor la capitalul de pornire (vezi societăţile comerciale de capital). acţionarii putând fi persoane fizice sau juridice.).L. iar asociaţii săi. În principal. Capitalul social al unei S. în număr limitat.

care salvează vase şi vieţi. Preţurile mari de monopol înseamnă profituri mari de monopol din care o bună parte se pot transforma în reclame înşelătoare sau pot fi folosite pentru cumpărarea influenţei legiuitorilor. guvernele au impus atât legi de neîncredere. începând din 1890 (Congresul american adoptă celebra lege antitrust purtând numele senatorului care a iniţiat-o – Sherman Act. dar trebuie să-ţi plăteşti partea de taxe pentru finanţarea apărării.. subvenţionarea cercetării ştiinţifice fundamentale şi a sănătăţii publice sunt doar câteva exemple de domenii în care intervine statul pentru a le spori eficienţa. a ordinii interne. Acest preţ de monopol va determina scăderea cantităţii de produse pe care o vor cumpăra consumatorii. Sursa acestora sunt taxele pe venituri percepute la toate nivelurile. pierderi hazardate de materiale radioactive etc. Dar pentru a construi şi apoi pentru a întreţine bunurile publice guvernele au nevoie de resurse. care există în cadrul bunurilor de consum individual. construirea reţelei de autostrăzi. De aceea construcţia şi întreţinerea unui far nu va interesa nici un întreprinzător particular. educaţiei publice chiar dacă nu te interesează deloc aceste activităţi). Rockefeller). Îl viza direct pe John D.a monopolului devine suficient de mare. nu e valabilă şi în cazul taxelor pentru bunuri publice (cumperi un jerseu de lână numai dacă vrei. c) Un alt domeniu în care guvernele trebuie să-şi dovedească eficienţa este construcţia de bunuri publice. fixându-l mult peste cheltuieli. el va decide singur preţul. De aceea. Cei ce întreţin farul nu reuşesc să adune taxe sub forma penalizărilor pretinse vaselor care-i folosesc serviciile deoarece nu costă mai mult să avertizeze o sută de vase sau numai unul singur că se apropie de stânci. Reglementările guvernului operează cu grade diferite de eficacitate pentru a controla elemente secundare ca: poluarea apei şi a aerului. Un exemplu tipic de bun public întreţinut de guvern este farul. alimente şi medicamente neverificate. de fonduri.) şi nimeni nu poate fi exclus din sfera lor de utilitate. 90 . dar a căror construcţie şi întreţinere nu este rentabilă pentru întreprinzătorii particulari. Asigurarea apărării naţionale. cât şi reglementări economice vizând activitatea monopolurilor în scopul îmbunătăţirii funcţionării sistemului de piaţă pe care domină concurenţa imperfectă. cercetării spaţiului. b) Alte nereuşite ale pieţei în cazul cărora trebuie să intervină guvernul pentru a restabili eficienţa sunt cele legate de poluare. Trăsătura principală a majorităţii bunurilor publice constă în aceea că ele sunt indivizibile (vezi: serviciul de canalizare. serviciul bolilor epidemice etc. Legătura între cheltuieli şi consum. adică acele activităţi economice care aduc beneficii mici sau mari comunităţii. Trebuie accentuat caracterul obligatoriu al taxelor.

2) Statul şi promovarea echităţii în viaţa economică. a sistemului financiar supraveghind oferta de bani. Printre instrumentele pe care le poate folosi guvernul pentru a corecta inegalitatea distribuirii veniturilor amintim: taxarea progresivă.Societatea este cea care apare ca beneficiar al acestora. handicapaţi. rata dobânzii. Dacă însă o ţară cheltuieşte mai mult pe hrana animalelor de interior decât pe educaţia universitară a săracilor avem de a face cu un defect de distribuire a veniturilor şi nu cu o carenţă a pieţii. acordării de spaţii de locuit la preţ scăzut. 91 . cheltuielile lor se suportă din bugetul statului. plăţile de transfer. Prin politica monetară statul introduce reglementări asupra activităţii băncilor. orfani. Caracteristic instituţiilor bugetare este faptul că în schimbul serviciilor oferite ele nu primesc nimic. deoarece taxele scăzute nu-i pot ajuta pe cei care nu au venituri deloc. Subvenţionarea de către guvern a categoriilor cu venituri mici se face sub forma timbrelor alimentare. De aceea o naţiune nu trebuie să accepte rezultatul pieţelor competitive ca fiind predeterminat şi de neschimbat. iar instituţiile bugetare sunt cele care oferă aceste bunuri şi servicii publice. condiţiile de creditare. Instrumentele de care uzează guvernele pentru a se achita de acest rol sunt politica fiscală şi politica monetară. Inegalităţile în distribuirea veniturilor pot fi inacceptabile din punct de vedere politic sau etic. Acestea sunt plăţi făcute către indivizi de la care nu se primesc în schimb servicii: bătrâni. îngrijirii medicale gratuite. Taxarea progresivă presupune taxe mai mari pentru bogaţi decât pentru săraci dar. Politica fiscală a statului constă în puterea de a taxa veniturile şi a folosi apoi aceşti bani pentru bunuri publice. subvenţionarea consumului grupurilor cu venituri mici. În absenţa veniturilor. Ajutorul de şomaj intră şi el în această categorie a plăţilor de transfer. se practică plăţile de transfer. 3) Rolul statului în promovarea stabilităţii economice. Chiar dacă sistemul de piaţă ar funcţiona în condiţii de competitivitate perfectă mulţi nu l-ar considera ideal deoarece bunurile se obţin după “voturile în bani” şi nu după nevoi (pisica bogatului primeşte laptele care s-ar cuveni unui copil sărac). Deci şi cel mai eficient sistem de piaţă poate genera inegalităţi.

lipsurile anumitor produse.A. gradul de ocupare a forţei de muncă. inflaţia scăzută şi angajarea completă a forţei de muncă. piaţa şi guvernul. Examinând roadele politicii monetare şi fiscale din ţările industriale dezvoltate după cel de-al doilea război mondial (cele două creşteri majore ale preţului petrolului. politicile fiscale şi monetare trebuie tot timpul actualizate pentru a se realiza. “e ca şi cum ai încerca să aplauzi cu o singură mână” spune P. Fără unul din aceste elemente. sunt esenţiale pentru funcţionarea unei economii sănătoase. De aceea. Samuelson. recoltele slabe.guvernul conduce economia în ansamblu prin reglementări fiscale şi monetare. nivelul preţurilor într-o economie. criza sistemului financiar internaţional) s-a ajuns la concluzia că nici o ţară nu a reuşit să realizeze pe o perioadă mai îndelungată iniţiativa liberă. 92 . stabilitatea economică. SUA sunt considerate a avea “economie mixtă” deoarece: . . Ambele jumătăţi. cel puţin pe intervale mai scurte.piaţa determină majoritatea preţurilor individuale şi a cantităţii produselor.Prin politica fiscală şi cea monetară guvernele pot influenţa rata de creştere a produsului naţional şi nivelul său.

Producţia reprezintă cel mai important obiectiv urmărit şi examinat de către macroeconomie. în lucrările de specialitate termenul “output” este cel care defineşte producţia. nivelul de trai al membrilor ei. cunoaşterea desfăşurării vieţii economice la nivel macroeconomic se impune ca o necesitate stringentă. 3. Puterea economică a unei ţări. prin măsuri de stimulare a producţiei şi prin crearea în acest fel a noi locuri de muncă. locul şi rolul economiei naţionale în structura economiei mondiale etc. prin fixarea ratei şomajului la un nivel cât mai scăzut posibil. macro şi mondoeconomic). Gradul de ocupare a forţei de muncă este un indicator urmărit în ţările cu economie de piaţă. sunt determinate cu precădere de volumul. Macroeconomia are ca obiect de studiu evidenţierea şi definirea trăsăturilor economiei naţionale şi a mecanismului ei de funcţionare.V. 2. Ştiut fiind că populaţia globului este grupată în aproape 200 de ţări şi teritorii independente. OBIECTIVELE ÎNFĂPTUIRE A) Obiective macroeconomice 1. Economia naţională reprezintă veriga de bază a economiei mondiale. calitatea şi structura bunurilor şi serviciilor create în cadrul ei. MACROECONOMIE PROBLEMATICA MACROECONOMIEI Ştiinţa economică studiază fenomenele şi procesele economice la nivele diferite (micro. deoarece şomajul este un fenomen permanent al vieţii economice contemporane. Stabilirea nivelului preţurilor este un alt obiectiv macroeconomic. Reducerea şomajului. Întro economie de piaţă preţurile se stabilesc în funcţie de cerere şi ofertă ceea ce le 93 . MACROECONOMICE ŞI CĂILE LOR DE 5. Având în vedere faptul că economia este un sistem cibernetic.1. Interesul deosebit acordat studierii producţiei este motivat. constituie o preocupare constantă a macroeconomiei.

cooperarea cu alte state. factor antiinflaţionist. ţelul este reducerea ratei inflaţiei se pot aborda două căi. se poate stimula sau stopa activitatea de investiţii. stabilirea cursului valutar etc.în ambele cazuri vor fi lezate interesele imediate ale consumatorului. Politica economică externă vizează activitatea de comerţ exterior a unei ţări. Cheltuielile bugetare se efectuează cu scopul de a procura bunuri publice şi servicii.imprimă o mobilitate accentuată care se poate transforma într-o inflaţie nedorită. Activitatea economică pe plan extern ca obiectiv de politică macroeconomică are în vedere raportul dintre exportul şi importul unei ţări. stabilirea cursului valutar. După cum se vede . Prin intermediul ei se poate dirija cantitatea de bani aflată în circulaţie. 3. Una din ele este creşterea şomajului. Dacă. creditele şi împrumuturile internaţionale. Se poate constata aşadar că politica macroeconomică dispune de un bogat arsenal de instrumente de influenţare a proceselor economice în cadrul economiei naţionale. a subvenţiilor etc. Ea trebuie să găsească varianta optimă a combinării acestor instrumente pentru a atinge scopul urmărit. Politica bugetară reprezintă unul din instrumentele cele mai eficiente de influenţare a vieţii economice. Politica în domeniul veniturilor are în vedere relaţia dintre nivelul preţurilor şi salariilor. 4. Politica monetară este un instrument eficace în mâinile statului. Veniturile bugetului au la bază impozitele încasate de către stat de la firmele de afaceri şi populaţie. 94 . de exemplu. a taxelor vamale. Stoparea fenomenului inflaţionist se află permanent în atenţia guvernelor. evoluţia producţiei etc. Cea de-a doua cale ar fi stoparea creşterii salariilor şi preţurilor. 2. B) Căile şi mijloacele de care dispune un guvern în procesul de influenţare a fenomenelor şi proceselor economice la nivelul economiei naţionale sunt următoarele: 1. prin intermediul lor putându-se stimula sau frâna dezvoltarea economiei naţionale. O creştere necontrolată a preţurilor va atrage după sine necesitatea majorării salariilor. 4. Creşterea nefondată a salariilor (nesusţinută de creşterea productivităţii muncii) va provoca un proces inflaţionist.

Se practică două sisteme ale indicatorilor economici: “Sistemul conturilor naţionale” (SCN) şi “Sistemul producţiei materiale” (SPM). 2) bunurile de investiţii achiziţionate de firmele de afaceri (I). (În limba engleză: Net National Product . schimbării în timp. Principalii indicatori folosiţi în macroeconomie sunt: produsul naţional brut (PNB). SPM este specific fostelor ţări socialiste cu economie centralizată. SCN este utilizat de către organismele economice ale ONU.GDP). al legăturii reciproce cu alte fenomene etc. INDICATORII DE BAZĂ AI MACROECONOMIEI Indicatorul economic este expresia numerică cu ajutorul căreia se caracterizează cantitativ un fenomen social-economic din punctul de vedere al compoziţiei. (În limba engleză: Gross Domestic Product . 3) bunurile şi serviciile procurate cu ajutorul cheltuielilor guvernamentale (G). de către majoritatea ţărilor lumii. producţia brută (PB). Produsul Naţional Brut (PNB) este cel mai important indicator având următorul conţinut: 1) bunurile de consum şi serviciile procurate de gospodăriile casnice (C). 95 . 4) soldul operaţiunilor de comerţ exterior (X). produsul naţional net (PNN). produsul intern brut (PIB). producţia potenţială (PP). Informaţiile furnizate prin SCN stau la baza calculării indicatorilor sintetici. Acest sistem pune pe prim plan fluxurile materiale din economie şi acordă o atenţie redusă informaţiilor privind fluxurile financiare. În cadrul acestui sistem există patru conturi: de producţie.2.GNP). Produsul Intern Brut (PIB) nu ia în calcul soldul operaţiunilor de comerţ exterior. Indicatorul economic se exprimă în mărime absolută. În cazul multor ţări nu există nici o deosebire cantitativă importantă între PNB şi PIB.NNP). Ansamblul economiei naţionale este prezentat într-o matrice generală construită pe baza unor matrici simplificate ce corespund celor patru conturi naţionale. produsul intern net (PIN). de acumulare şi de schimburi cu străinătatea. relativă sau medie şi dă informaţii despre nivelul. de consum. dinamica şi structura fenomenelor analizate precum şi despre factorii care au influenţat evoluţia lor. deci se poate folosi oricare dintre aceşti indicatori. structurii. planificată.5. bunăstarea economică netă (BEN). (Echivalentul în limba engleză este: Gross National Product . În ţara noastră se fac demersuri pentru introducerea sistemului conturilor naţionale (SCN). Produsul Naţional Net (PNN) se obţine scăzând din PNB amortizările.

VABS VABN – VABS = SVABT. În acest caz se operează cu indicatorii macroeconomici produsul naţional brut (PNB) şi produsul naţional net (PNN). 96 . De precizat că produsul intern se referă la producţia obţinută de toţi agenţii economici din interiorul unei ţări. producţia de armament. Rezultă relaţiile : PNB = PIB + VABN . dar care au o influenţă pozitivă asupra bunăstării omului. care cuprind numai bunurile finale. PNB = PIB +/. (În limba engleză: Net Domestic Product .NDP).GO). (În limba engleză: Net Economic Welfare .Produsul Intern Net (PIN) se obţine scăzând amortizările din PIB. Dificultăţile economiştilor constau în a cuantifica corect aceste aspecte. semifabricate etc. producţia brută (PB) le include şi pe cele intermediare (materii prime. VABS este valoarea adăugată brută obţinută de agenţii economici străini pentru activitatea economică desfăşurată în ţară. Punctul de pornire în calculul lui îl constituie PNB la care se adaugă sau se scad o serie de elemente.NEW).. SVABT este soldul valorii adăugate brute obţinut în cadrul relaţiilor cu terţe ţări. Produsul naţional se referă la activitatea economică a agenţilor economici naţionali şi străini care au un centru de interes pe teritoriul ţării respective.) (În limba engleză: Gross Output . deci. indicatorul agregat (macroeconomic) fiind produsul intern brut (PIB) sau produsul intern net (PIN). valorile respective devin nete : PNN = PIN + VANN – VANS VANN – VANS = SVANT PNN = PIN +/. Dacă se elimină amortizarea. munca subterană ilegală. prestaţiile impuse de hoby-urile indivizilor etc. Bunăstarea economică netă (BEN) este un indicator în curs de perfecţionare.SVABT În relaţiile de mai sus VABN este valoarea adăugată brută obţinută de agenţii economici naţionali pentru activitatea economică defăşurată în străinătate. Din PNB se scad activităţile care diminuează bunăstarea omului precum: poluarea mediului. Dintre elementele care se adaugă mărimii PNB amintim: activitatea utilă depusă în cadrul gopodăriilor casnice.SVANT Producţia brută (PB). comerţul cu droguri etc. Spre deosebire de indicatorii de mai sus.

Rata naturală a şomajului există în toate ţările cu economie de piaţă. Inflaţia modifică în permanenţă în sus şi în jos nivelul general al preţurilor. O astfel de conjunctură însă favorizează creşterea preţurilor. Indicatorii economici se calculează în expresie bănească. Diferenţa între producţia potenţială şi cea reală poartă numele de gol de producţie. eliminându-se astfel influenţa modificării preţurilor asupra mărimii PNB). produsul naţional brut (PNB) poate fi: PNB nominal (la baza calculului se găsesc preţurile curente) şi PNB real (în calcul sunt folosite preţurile constante. Se impune precizarea că producţia potenţială nu este producţia maximă posibilă pe care o economie este în stare să o producă. scăderea ratei şomajului sub nivelul ratei naturale. Cea mai răspândită formă de exprimare a indicatorilor economici este cea valorică. ci este producţia cea mai mare care se poate obţine în condiţii normale. Ea reprezintă un anumit nivel al PNB. Producţia corespunzătoare unei astfel de rate este însă scăzută. Producţia corespunzătoare unei rate a şomajului sub cea naturală se află la un nivel ridicat deoarece şi gradul de ocupare a forţei de muncă este ridicat. În funcţie de preţurile practicate în calculul lui. valorică. multe unităţi de producţie închizându-şi porţile. 97 .Un indicator fără de care este imposibil să înţelegem mecanismul de funcţionare a economiei de piaţă este Producţia Potenţială (PP). ducând la inflaţie. fără inflaţie. existând capacităţi neutilizate. O rată a şomajului peste cea naturală este menită să reducă din intensitatea inflaţiei. se apelează la serviciile indicatorului “deflatorul PNB” care se calculează ca un raport între PNB nominal şi PNB real: deflatorul PNB = PNB no min al PNB real Rolul acestui indicator îl vom sublinia apelând la un exemplu concret din economia SUA în anii Marii Crize economice din 1929-1933. adică preţurile curente sunt convertite în preţurile unui an luat ca bază. declanşează inflaţia. Pentru a contracara efectul schimbării preţurilor asupra măsurării producţiei. Ea reprezintă acea cantitate de bunuri şi servicii ce se pierde din cauză că economia nu se găseşte la nivelul său potenţial. comparabile. Deci. creat în condiţiile existenţei unei rate a şomajului la nivelul ratei naturale.

$) Indicele preţurilor (PNB-defl. profituri etc. 2) semifabricat şi 3) produs finit. indicatorul complex.2. Deci el contribuie la crearea PNB cu 1000 lei. dividende. desfăşurată în decursul unei perioade. $) 1929 1933 (1) 103 56 (2) 100 77 (3)=((1):(2)×100) (103:100)×100=103 (56: 77)×100= 73 În acest interval producţia SUA a înregistrat o diminuare substanţială simultan cu o accentuată scădere a preţurilor.Tabelul 5. 5. un frizer “vinde” zece tunsuri a 100 lei fiecare. Doar bunurile care îmbracă această ultimă formă vor fi cuprinse în calculul PNB. Se numeşte brut pentru că include valoarea amortizării sau consumul capitalului fix. De exemplu. agregat ce măsoară în expresie bănească activitatea economică a unităţilor economice instituţionale aparţinând unei ţări.1 Produsul Naţional Brut Produsul Naţional Brut (PNB) este. ci a reprezentat 7/10 din PNB al anului 1929 (73 miliarde dolari). dobânzi. Apelând la ajutorul deflatorului PNB constatăm că în realitate PNB al anului 1933 nu a scăzut la jumătatea celui din 1929 (56 miliarde dolari). 98 . conform Dicţionarului de economie politică. PNB real – schema de calcul Anul PNB nominal (în preţuri curente. PNB este un indicator de bază în exprimarea volumului bunurilor create şi a serviciilor realizate în cadrul economiei naţionale. Se cuvine să accentuăm că PNB cuprinde numai bunurile de consum şi serviciile finale (C). În cadrul procesului de producţie un bun poate îmbrăca următoarele trei forme: 1) materie primă.2.) PNB real (în preţuri 1929. El constituie punct de pornire în calculul multor indicatori. 2) sumă a veniturilor compuse din salarii. În cadrul sistemului conturilor naţionale (SNC) există două modalităţi de măsurare a PNB: 1) sumă a valorii bunurilor finale şi a serviciilor. Indiferent de maniera de calcul abordată rezultatul este acelaşi. de regulă într-un an. În acelaşi timp veniturile frizerului s-au ridicat tot la 1000 de lei primiţi sub forma salariului. din care s-a dedus consumul intermediar. mld. mld.

2. Totodată.1. de asemenea. aluat. Dificultăţile din practica economică. alături de bunurile de consum (C). în vederea obţinerii unui spor de bunuri materiale. pentru 1 kg de pâine (în cenţi) Etapele producţiei Încasările în urma vînzării Costul materialelor şi bunurilor intermediare Valoarea adăugată (salar. se poate observa că suma valorilor adăugate este. reale. Acest plus se concretizează. de asemenea. iar PNN pe cele nete.uzate (maşini. pâine.O altă trăsătură importantă a indicatorului PNB constă în aceea că el se calculează ca sumă a “valorilor adăugate” din fazele succesive ale procesului de producţie. apar deci noi capitaluri fixe. PNB cuprinde investiţiile brute. în clădiri. cât şi obţinerea unui plus de producţie faţă de nivelul precedent. Un exemplu concret va fi menit să lămurească acest concept. instalaţii. Tabelul nr. făină.este de 70 cenţi. sumă care va fi cuprinsă în PNB.) cu altele noi. îl constituie bunurile de investiţii procurate de către firme (I). Noţiunea de investiţie presupune constituirea de capitaluri fizice.) grâu făină aluat pâine Total (1) 25 35 50 70 180 (2) 0 25 35 50 110 (3)=(1)-(2) 25 10 15 20 70 Din tabelul de mai sus rezultă că valoarea produsului final – pâinea livrată . au dus la utilizarea mai frecventă a indicatorului PNB în comparaţie cu PNN. Un alt element component al PNB. 5. de a elimina capitalul consumat ce trebuie înlocuit cu noile capitaluri fizice. Presupunând că vom produce pâine vom avea în vedere toate fazele necesare obţinerii produsului finit: grâu. clădiri. Schema de calcul. maşini etc. 99 . profit etc.. se definesc cu acest termen şi operaţiunile legate de cumpărarea hârtiilor de valoare sau cele vizând depunerile de bani la o bancă. În sens mai larg. Investiţiile brute vizează atât înlocuirea capitalurilor consumate. Astfel este exclusă posibilitatea ca aceeaşi valoare să fie luată de mai multe ori în calcul. Scăzând din investiţiile brute valoarea capitalurilor consumate pentru înlocuirea celor uzate se obţine valoarea investiţiilor nete. instalaţii etc. 70 cenţi.

avioane. a bunurilor necesare bunei desfăşurări a activităţii guvernamentale (maşini de scris. handicapaţilor. X = soldul operaţiunilor de comerţ exterior. plăţi efectuate de către guvern. de organisme economico-financiare internaţionale ((F. unde: C = cheltuielile de consum. 100 . nevăzătorilor.M. din sectorul privat. Uniunea Europeană utilizează. varietate a cheltuielilor guvernamentale. Deci expresia de calcul a PNB devine: PNB = C + I + G +/. îndeosebi în legătură cu preţurile şi cu ratele de schimb. în privinţa raporturilor dintre ele sau dintre comunitate şi alte ţări.3. Banca Mondială şi altele).). Se cuvine să subliniem că în calculul PNB nu intră “plăţile de transfer”. indicatorii standardizaţi ai contabilităţii naţionale. asigurărilor sociale plătite pensionarilor. precum şi de către Organizaţia Naţiunilor Unite. I = investiţii. G = cheltuieli guvernamentale. vorbim de un sold pozitiv care se adaugă valorii PNB. plăţile efectuate pentru procurarea bunurilor de consum şi a serviciilor de către consumatori. persoanelor care dintr-un motiv sau altul nu prestează o activitate utilă.X. Soldul operaţiunilor de comerţ exterior (X) este un alt element al PNB. Acestea se acordă de către guvern. Cei mai semnificativi sunt cei folosiţi de Uniunea Europeană. în scopul armonizării activităţii ţărilor membre. drumuri etc.I. În acest caz se include în cuantumul elementului I din structura PNB. fără echivalent. precum şi indicatori derivaţi din aceştia. INDICATORI AI STRATEGIILOR ECONOMICE INTERNAŢIONALE Pentru elaborarea unor strategii economice internaţionale se utilizează diverşi indicatori.Un alt element component al structurii PNB îl formează cheltuielile guvernamentale (G). plăţi efectuate de către firmele de afaceri pentru procurarea bunurilor de investiţii. Acest sold se înregistrează la capitolul “investiţii în străinătate” şi poartă numele de export net. Plăţile de transfer îmbracă forma ajutorului de şomaj. veteranilor de război etc. Dacă exportul depăşeşte importul. În această categorie de cheltuieli se cuprind atât salariile angajaţilor din sectorul de stat cât şi cele făcute pentru procurarea. 5.).

6. Rata acumulării (economisirii) c) indicatori de obiective – 8. Rata de schimb (cursul valutar). OFERTA ŞI CEREREA AGREGATE Macroeconomia abordată ca sistem cibernetic poate fi schematizată astfel: 101 .Organismele economico-financiare internaţionale (FMI şi Banca Mondială) realizează consultări pentru stabilirea regulilor strategice de adoptat. 4. Creşterea economică (ritmul creşterii PIB şi PIB/locuitor) . Rata şomajului. 5. Deficitul bugetar (ponderea în PIB) b) indicatori de pilotaj – 3. 9. Soldul balanţei comerciale .4. 10.1. Rata inflaţiei. Rata creşterii masei monetare. 7. Rezerva valutară . folosind următorul sistem de 10 indicatori : a) indicatori instrumentali . 5. Rata dobânzii . 2.

guvern) le vor cumpăra la nivele diferite ale indicelui preţurilor. modul de organizare a producţiei. cu ajutorul ofertei agregate (OA) şi a cererii agregate (CA). CURBA CERERII ŞI A OFERTEI AGREGATE 102 .4. Oferta agregată este determinată de costurile de producţie. În ambele cazuri când producţia nu se găseşte la nivelul producţiei potenţiale. firme. Cererea agregată reprezintă cantitatea de bunuri şi servicii pe care agenţii economici (gospodării casnice. sunt de fapt. Dacă preţurile şi costurile se găsesc la un nivel scăzut. rezultat al combinării variabilelor de intrare. obiectivele macroeconomiei. condiţiile externe etc.Economia este pusă în mişcare de mijloacele politicii economice şi de către factorii externi. Ea tinde spre producţia potenţială. În expresie valorică cererea agregată poate fi definită ca fiind volumul cheltuielilor agenţilor economici pentru procurarea bunurilor şi serviciilor necesare în condiţiile unui anumit indice al preţurilor. Deci în cadrul macroeconomiei acţionează mai multe forţe pe care le vom studia în continuare.a. productivitatea muncii. Oferta agregată reprezintă cantitatea de bunuri şi servicii pe care agenţii economici (gospodării casnice. 5. care la rândul lor depind de factori precum preţul materiilor prime. firme. apar fenomene negative. Variabilele care rezultă la ieşirea din cutia neagră. atunci firmele produc o cantitate mai mică de produse faţă de producţia potenţială. nedorite în viaţa economică. guvern) sunt dispuşi să le producă şi să le vândă la diferite niveluri ale indicelui preţurilor. Fig.

sumă a ofertelor individuale pentru bunul respectiv. firmele prticulare şi guvernele) le vor cumpăra la nivele diferite ale indicilor generali de preţuri. ele fiind noţiuni de microeconomie.a. Curba OA. şi reprezintă un aparat important care ajută la înţelegerea proceselor şi fenomenelor economice cum sunt: nivelul real al producţiei. menţinând constanţi ceilalţi factori. atunci când ceilalţi factori sunt constanţi. Vom începe examinarea curbelor de ofertă şi cerere agregate cu o observaţie metodologică: a nu se face confuzie între curbele OA şi CA. sumă a cererilor de pe piaţă pentru toate produsele. La intersecţia curbelor OA şi CA se găseşte punctul 103 . Producţia naţională şi nivelul general al preţurilor sunt determinate de intersecţia curbelor cererii şi ofertei agregate în punctul E. Deci. Curba CA.4. pe de altă parte. Simbolurile utilizate în literatura de specialitate pentru noţiunile de “cerere” şi “ofertă” au următoarele semnificaţii: “c” – cererea individuală pentru produsul x. Ea evidenţiază cât vor produce şi vinde firmele la diferite niveluri ale preţurilor. 5. suma cererilor individuale la acel bun. semnalizează acele cantităţi de bunuri şi servicii pe acare agenţii economici. caracterizând economia naţională ca întreg. nivelul preţurilor. “OA” – oferta agregată. odată cu creşterea producţiei. nivelul şomajului. utilitatea marginală descrescătoare (în cazul curbei CC) şi randamentul descrescător (în cazul curbei OO). care se deplasează în sus şi în jos. Acest echilibru apare la acel nivel general al preţurilor pentru care firmele sunt dispuse să producă şi să vândă bunuri pe care consumatorii şi alţi clienţi sunt dispuşi să le cumpere. CA reprezintă totalul cheltuielilor pentru diferite niveluri ale preţurilor. rata inflaţiei etc. În cazul simbolorilor “c”. firmele solicită preţuri tot mai ridicate. “O” – oferta de piaţă pentru un bun oarecare. arată acea legătură care se stabileşte între preţul cerut de firme şi cantitate de bunuri create şi vândute. “C” şi “O” este vorba de o parte a întregului. şi curbele OO şi CC. “o”. pe de o parte. calculatoare etc.). care se deplasează de jos în sus. gradul de folosire a forţei de muncă. “C” – cererea de piaţă a unui bun oarecare (grâu. La baza curbelor OA şi CA se găsesc procese macroeconomice. “CA” – cererea agregată. în timp ce la baza curbelor OO şi CC se află cauze microeconomice. suma tuturor ofertelor firmelor de afaceri. (consumatorii gospodăriilor casnice. “o” – oferta individuală pentru produsul x. ca de pildă.Curbele ofertei şi cererii agregate apar în figura nr. Simbolurile “CA” şi “OA” sunt proprii macroeconomiei.

Dacă nivelul preţurilor ar creşte la 200 unităţi monetare. În punctul E se găseşte produsul naţional brut real şi indicele preţurilor consumatorului (IPC). Cauza acestui fenomen se găseşte în cheltuielile destinate consumului din partea gospodăriilor casnice. La preţul de 200 u. se poate constata că averea în bani a consumatorilor (obligaţiunile. Curba CA este descendentă.m.) nu scade în măsura în care are loc scăderea preţurilor.b. ceea ce înseamnă că odată cu scăderea nivelului general al preţurilor descreşte şi volumul cheltuielilor destinate cumpărăturilor. numerarul etc.b. în valoarea 3300 miliarde u. firmele vor dori să vândă o cantitate mai mare de bunuri.de echilibru general al preţurilor şi al cantităţilor de bunuri şi servicii agregate. ca în reprezentarea din figura nr.m. Curba OA este verticală pe termen lung. Dacă preţurile la obiectele de consum cunosc o scădere. OFERTA AGREGATĂ 104 . conturile din bancă. cheltuielile totale sunt de 3000 de miliarde de unităţi monetare. un nivel general mai scăzut al preţurilor va duce la un consum real mai mare şi la un câştig tot mai mare. deci va creşte puterea de cumpărare reală. Fig. De aceea curba CA este descendentă. 5. iar pe termen scurt şi mediu este crescătoare de la stânga spre dreapta. cheltuielile totale s-ar micşora până la valoarea de 2300 unităţi monetare. 5.4.4. atunci se vor cumpăra cantităţi mai mari din aceste produse. În acelaşi timp. care vor coexista într-o perioadă oarecare. Aşadar. Din analiza curbei se observă că la un nivel general al preţurilor de 150 unităţi monetare.

Când producţia reală depăşeşte producţia potenţială preţurile vor cunoaşte o creştere rapidă. Firmele vor profita deci de această împrejurare cu scopul de a obţine un venit în plus. Motorul schimbărilor pe termen scurt este cererea agregată. acest domeniu al vieţii parcurgând în permanenţă nişte cicluri. firmele măresc atât producţia agregată cât şi preţurile.a. firmele producătoare vor lua în considerare acelaşi raport între preţ şi cheltuieli ca şi la început. deoarece .Curba OA pe termen scurt este relativ plată (dacă intervalul de studiu nu depăşeşte un an). depresiune. CICLURILE ÎN ECONOMIE Evoluţia vieţii economice nu urmează o linie ascendentă. Prezentarea grafică a unui ciclu cu fazele lui apare în figura 5. deci nimic nu va mai stimula sporirea producţiei. în timp ce pe termen lung (10. vor insista pentru mărirea salariilor lor. Alura curbei arată că la un nivel mai ridicat al cererii agregate firmele sunt dispuse să producă şi să vândă mai mult. odată cu creşterea cererii.5. deoarece lucrătorii. Acestea sunt oscilaţiile periodice ale producţiei. Faza de prosperitate reprezintă starea economiei în care toate activităţile (afacerile) operează la nivelul cel mai înalt înregistrat în perioada dată. stocurilor şi consumului. 105 . abruptă. Un ciclu economic (al afacerilor) este compus din următoarele faze: prosperitate. recesiune. Când toate cheltuielile se vor adapta noilor preţuri. înviorare şi ascensiune. Curba OA pe termen lung îmbracă forma unei linii verticale.) să mărească atât preţurile cât şi producţia. Explicaţia o găsim în faptul că. salariul fixat în contractele colective pe 2 sau pe 3 ani.5. cheltuielile se adaptează noilor preţuri. Pe termen scurt. odată cu creşterea producţiei mărind însă preţurile. observând creşterea preţurilor. este avantjos ca în condiţiile unor factori constanţi (costurile. 5. Firmele nu vor putea profita un timp îndelungat de nivelul fixat al salariilor în contractele de muncă. chiria plătită şi cuprinsă în contract pe un timp determinat etc. 15 ani) producţia reală este determinată de cea potenţială. producţia reală coincizând cu cea potenţială. viaţa economică devenind tot mai plină de dezechilibre.

Fig. creşterea îndatorării. LIMITELE ŞI SENSUL MIŞCĂRII ECONOMICE 106 .b. după cum este greu de făcut o demarcaţie precisă. Fazele ciclului economic Faza de recesiune se caracterizează prin declinul activităţilor economice. ci doar revigora. Faza de depresiune este starea în care toate activităţile economice au ajuns la cel mai scăzut nivel din perioada dată.a. Teoretic. manifestările negative atingând un grad de saturaţie. 5. sporirea şomajului. printr-un ansamblu de intercondiţionări.b.Fig. intrând astfel într-un proces de expansiune. se pot alege puncte de maxim (Peak) şi de minim (Trough) între care au loc expansiuni (urcări) şi contracţii (coborâri ) ca în figura 5. reducerea nivelului de trai şi altele). dincolo de care activităţile nu se mai pot replia.5. care antrenează efecte negative şi pe plan social.5. 5. de avânt (boom). Durata diferitelor faze şi deci a ciclurilor economice nu este riguros delimitată. Faza de înviorare şi ascensiune constă în reluarea treptată a creşterii diverselor activităţi economice. ajungându-se adesea la crize economico-sociale importante (falimente.5. în timp între recesiune şi depresiune sau între ascensiune şi prosperitate.

În practică însă, fenomenele sunt mult mai complexe: nu se operează cu evoluţii liniare drepte (urcătoare şi descrescătoare), ci prin curbe mai puţin abrupte, având ele însele semnificaţia de sinteze ale unor oscilaţii mai mici, secvenţiale figura 5.5.c şi 55.d.

Fig. 5.5.c. CURBA EVOLUŢIEI CICLICE

Fig. 5.5.d. CURBA EVOLUŢIEI CICLICE
ÎNSOŢITĂ DE OSCILAŢII SECVENŢIALE

Trendul reprezintă esenţa dinamicii, linia principală de evoluţie, caracterizată printr-o schimbare medie (creştere /descreştere) într-o perioadă de timp. El reprezintă deci expresia concentrată, esenţializată a evoluţiei.

Fig. 5.5.e. EVOLUŢIA CICLICĂ ÎN CONDIŢIILE TRENDULUI ISTORIC (P=PEAK; T=TROUGH; ΔP=RIDICAREA VÂRFULUI; ΔT=RIDICAREA NIVELULUI MINIM)

107

Studierea ciclului economic cu ajutorul observaţiilor şi analizelor statistice permite desprinderea unor concluzii importante cu privire la spirala evoluţiei pe termen lung (reluarea unei faze pe o treaptă superioară) a cărei reprezentare grafică apare în figura nr. 5.5.e. O mare parte dintre elementele care intervin în evoluţia economiei se situează la nivelul cel mai ridicat în faza de prosperitate, descresc în faza de recesiune, ajung la cel mai scăzut nivel în faza de depresiune şi cresc în faza de înviorare şi ascensiune. În această categorie de elemente intră: producţia, populaţia ocupată, veniturile, cererea de mărfuri, profitul, solicitarea de credite, investiţiile. Situaţii particulare au preţurile şi costurile, modificarea patrimoniului de bunuri, rata dobânzii, cererea de înlocuire a echipamentelor precum şi comportamentul agenţilor economici. Dinamica preţului şi costului, de-a lungul ciclului economic generează o relaţie specifică între ele, şi anume preţul reacţionează mai înainte şi mai repede decât costul la schimbările din economie (figura nr. 5.5.f.).

Fig. 5.5.f. EVOLUŢIA PREŢULUI ŞI COSTULUI ÎN DIFERITE FAZE
ALE CICLULUI ECONOMIC

Astfel, în perioada de prosperitate, preţul şi costul se stabilizează la niveluri maxime convenabile (aducătoare de profit). În faza de recesiune, preţul începe să scadă, urmat fiind de cost, dar într-un ritm mai lent, ceea ce face ca profitul să fie tot mai mic şi să se ajungă la pierderi, care ating maximul în faza de depresiune. Unele firme dau faliment, iar altele intră în 108

alertă şi îşi iau măsuri de revigorare. Costul continuă însă să scadă şi după stabilizarea preţului la un nivel minim, creându-se astfel premisele micşorării treptate a pierderilor şi obţinerii de profituri în creştere. Costul scade datorită abundenţei resurselor ce nu se pot vinde, precum şi ca urmare a măsurilor tehnico-organizatorice luate pentru micşorarea consumurilor specifice şi a cheltuielilor comune de administraţie. Modificarea patrimoniului (a inventarului de bunuri) reacţionează în felul următor : volumul său ajunge la un nivel minim în faza de depresiune deoarece atunci cererea se satisface în tot mai mare măsură din stocurile existente ; când patrimoniul ajunge la nivelul minim, cererile încep să fie satisfăcute tot mai mult prin producţie, care se revigorează, iar patrimoniul se reface şi se menţine la un nivel rezonabil. Rata dobânzii este, de asemenea, un indicator sensibil la modificările din economie. Astfel, când sunt dificultăţi în economie, are loc diminuarea cererii de împrumuturi comerciale, ceea ce provoacă sporirea ofertei şi a rezervelor bancare paralel cu scăderea ratei dobânzii. Ulterior, scăderea ratei dobânzii stimulează cererea de împrumuturi, inclusiv pentru investiţii, ceea ce duce la revigorarea economiei; dacă economia este în expansiune creşte şi mai mult cererea de împrumuturi, ceea ce antrenează creşterea ratei dobânzii în folosul băncilor. Rezultă deci, că rata dobânzii este nu numai o rezultantă, ci şi o pârghie ce poate fi utilizată pentru impulsionarea dezvoltării economiei. Cererea de înlocuire a echipamentelor (atât a celor din producţie, cât şi a celor de folosinţă îndelungată în gospodăriile populaţiei) constituie un semnal şi un stimulent important al revigorării şi dinamizării producţiei îndeosebi în ramurile care se bazează pe tehnologie avansată, având însă efecte benefice asupra întregii activităţi economice : stimulează activitatea de investiţii, favorizează ridicarea nivelului tehnic al produselor şi al competitivităţii mărfurilor în comerţul exterior, contribuie la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă. Comportamentul agenţilor economici influenţează dinamica economică în mod pozitiv sau negativ. Astfel, variaţiile ciclice sunt influenţate de comportamentul favorabil sau reţinut al cumpărătorilor, ceea ce stimulează sau frânează creşterea producţiei şi, în genere, a afacerilor. Acest comportament este condiţionat de starea psihică dominantă în masa de cumpărători, provocată, la rândul său, de : modificări în statutul social (restructurarea populaţiei pe trepte de venituri şi de ocupaţii); conjuncturi interne şi/sau internaţionale (economice şi politice) favorabile sau nefavorabile ; zvonuri şi speculaţii bursiere etc. Toate acestea pot induce 109

investiţionale. cicluri de politică economică provocate de măsurile luate de către guvern. ciclurile economice pot fi de trei feluri : minore. reflectând complexitatea dinamicii economice şi sensul său esenţialmente ascendent. Ciclurile minore (Kitchin Cycles – după numele englezului Joseph Kitchin) sunt fluctuaţii de intensitate moderată în care oscilaţiile apar la intervale relativ mici. de aceea clasificarea lor pe baza unor criterii prezintă interes ştiinţific. 3. de 3-4 ani. majore şi istorice. O analiză pe termen lung conduce la constatarea că. după intensitatea şi durata lor.) În cadrul unui macrociclu se înscriu mai multe cicluri minore şi majore. duce la un nivel mai scăzut al producţiei (din Q în Q’) şi la un 110 . cicluri investiţionale care au la bază trăsăturile specifice ale investiţiilor. de la societatea industrializată la cea informaţională etc. reflectând trecerea economiei de la o etapă istorică la alta (de la energia cu aburi la energia electrică. când schimbările în domeniul ofertei de bani influenţează concordanţa între cererea şi oferta agregată. agrare. . cicluri determinate de factorii politici. Dezvăluirea mecanismului ciclurilor prezintă un interes deosebit. fiind generate. 1. fiind provocate de factori conjuncturali. cicluri monetare. După o părere unanim acceptată se poate vorbi de existenţa recesiunii atunci când PNB real scade două trimestre consecutiv. După cauzele ciclurilor avem: cicluri de supraproducţie şi subproducţie provocate periodic de neconcordanţa dintre producţie şi consum (cererea solvabilă). Ciclurile istorice (cunsocute şi sub numele de cicluri lungi sau macrocicluri) sunt fluctuaţii ce au loc la intervale de 50-60 de ani. Recesiunea este un declin economic.variaţii aleatoare în dinamica economiei cu o implicaţie adesea mai mare decât a tuturor celorlalte variaţii. După domeniul în care se desfăşoară mişcarea ciclică avem: cicluri de afaceri financiare. când oscilaţiile conjuncturale sunt legate de alegeri. Existenţa ciclurilor în evoluţia fenomenelor economice se explică prin deplasarea ofertei şi cererii agregate. Teoria economică cunoaşte variate forme ale ciclurilor. de durata medie a unei generaţii de echipamente tehnologice. în esenţă. 2. Deplasarea curbei CA pe curba OA. Ciclurile majore (Jugular Cycles – după numele francezului Clement Jugular) sunt oscilaţii ample de intensitate puternică şi cu o periodicitate de circa 10 ani. de la mecanizare la automatizare. care este relativ plată şi neschimbată.

preţ mai scăzut (P’< P). există o strânsă legătură între ciclurile în economie şi nivelul şomajului. adică la 98%.5. Cazul recesiunii tipice este prezentat grafic în figura nr. înfăţişează grafic acest aspect. În perioada de avânt economia cunoaşte un proces invers faţă de recesiune. iar producţia se va apropia şi apoi va depăşi PNB potenţial. Potrivit acestei legi o modificare cu două procente a PNB real faţă de cel potenţial provoacă o schimbare de un procent în rata şomajului. Fig. în literatura de specialitate fiind cunoscută sub numele de “legea lui Okun”. pentru o perioadă scurtă.h. de la 6% la 7%). Se constată şi faptul că în timpul recesiunii creşte şi rata şomajului. Aşadar evoluţia producţiei are un caracter ciclic cunoscând perioade de lărgire şi de restrângere.5. Curba CA se va deplasa spre dreapta. De pildă. economia se găseşte în poziţie de echilibru. care arată că devierea ratei şomajului real de la rata şomajului natural în procente. Breşa de şomaj. RECESIUNEA TIPICĂ 111 . Figura 5.5. Dar. atunci rata şomajului va creşte cu 1% (de exemplu. când golul dintre PNB efectiv şi cel potenţial se adânceşte sau se micşorează. 5. Astfel creşte golul dintre PNB real şi producţia potenţială Q*. dacă PNB real scade faţă de cel potenţial (100%) cu două procente.g. Deci. din cauza reducerii cererii agregate (provocată de micşorarea cheltuielilor de investiţii (I) şi a celor guvernamentale (G) sau din cauza sporirii economiilor consumatorilor) curba CA se deplasează spre stânga. La punctul B.5. Ea a fost descoperită de economistul american Arthur Okun (1929 – 1979). Punctul C devine noul punct de echilibru şi producţia se reduce de la Q la Q’. se găseşte într-un raport de 1 la 2 faţă de golul de producţie. Preţurile vor cunoaşte o creştere.g.

PRODUCŢIE După părerea mai multor economişti ciclurile în economie sunt provocate de deplasarea cererii agregate. prin faptul că în explicarea recesiunii pune accentul pe oferta agregată şi insistă asupra reducerii masive a investiţiilor. a celor destinate investiţiilor precum şi a celor guvernamentale. curent contemporan al gândirii economic. De aceea.5. Ea se distinge prin renunţarea la conceptele formulate de Keynes.h. 112 . Sunt. 5. cauzată de reducerea cheltuielilor de consum. nu este întâmplătoare apariţia “şcolii ofertei”. de asemenea. RELAŢIA ŞOMAJ . economişti care consideră că în explicarea apariţiei recesiunii se pune un accent prea mare pe cererea agregată şi se neglijează rolul ofertei agregate.Fig.

Acelaşi autor încearcă o paralelă între şomaj şi o boală necruţătoare: „Şomajul este ca şi cancerul: pernicios. Această constatare vorbeşte de la sine despre amploarea fenomenului contemporan. tenace şi mortal. Acesta este diferit de câştig care cuprinde şi plata orelor suplimentare.VI.).) sau acolo unde angajarea este un stimulent prin ea însăşi (angajarea în activităţi funcţionăreşti. Munca nu este doar mijlocul de a-ţi câştiga existenţa. Dezavantajul normelor de timp este acela că încurajează lucrul peste program şi că nivelul producţiei ar putea fi egal cu al celui mai puţin binevoitor lucrător. pentru moment. dar el nu va mai avea un loc definit în societate. Variabilele în funcţie de care definim cererea şi oferta pe acest tip de piaţă sunt salariul ca preţ al forţei de muncă şi numărul de lucrători ca măsură a cantităţii de muncă. 113 .). premii. Salariul este recompensa acordată factorului muncă. În acest fel scad costurile de capital. Peste o anumită limită el subminează întreaga societate. ci este un mod de a te identifica. un lucrător din zece nu are de lucru faţă de unul din treizeci în urmă cu 20 de ani. Şomajul nu loveşte numai indivizii.1. ŞOMAJUL Astăzi. Finalul este creşterea productivităţii muncii. utilajele fiind folosite mai intens. Distingem două metode de calcul al salariului. etc. Victima unei concedieri economice se consideră adesea a fi şi victima unei concedieri sociale. Şomerul poate oricând să-şi ocupe timpul. NOŢIUNI MUNCĂ GENERALE LEGATE DE PIAŢA FORŢEI DE Piaţa forţei de muncă este o piaţă specială. Singurul dezavantaj al acestui mod de calcul al salariului este acela că un ritm alert de lucru poate transforma omul în maşină. să vindece maladia”. în sănătate etc. este de părere Michel Didier în cartea sa Economia – Regulile jocului. 6. a supraveghetorilor etc. Economiştii sunt ca medicii: nu sunt în stare. poliţie. Normele la bucată schimbă mentalitatea lucrătorului care va căuta noi metode de lucru pentru a creşte producţia. armată etc. Normele de timp se pot aplica în sectoarele în care producţia nu poate fi măsurată cu uşurinţă (învăţământ. Ea se practică şi în domeniile de activitate unde vitezele mari ar fi dăunătoare calităţii prestaţiei (munca de reparaţii.

de regulă. Printre condiţiile favorabile creşterii salariilor înşirăm: . Amestecul sindicatelor în luarea deciziilor politice ar trebui eliminat. patronii organizaţi. Teoria negocierii salariilor presupune existenţa a două grupuri de negociatori. asigurarea de condiţii de lucru îmbunătăţite şi înlesnirea de facilităţi educaţionale. Consecinţa va fi reducerea salariilor. va creşte numărul de lucrători şi se va înteţi concurenţa pe piaţa forţei de muncă. sociale pentru aceştia şi familiile lor. cumpărătorii de forţă de muncă. teoria productivităţii marginale a salariului şi teoria negocierii acestuia. pe de o parte sindicatele organizate ca furnizori monopolişti de forţă de muncă iar pe de altă parte. David Ricardo abordează problema salariilor de pe poziţia burgheziei. . Printre teoriile economice despre salarii enumerăm teoria salariului de subzistenţă al lui Robert Malthus. recreative. acestora revenindu-le următoarele funcţii: stabilirea unor salarii adecvate pentru lucrători. notar). cu câştigurile obţinute de membri organizaţiilor profesionale care impun bariere la intrarea în branşă (examinări greu de trecut pentru meserii ca avocat.Salariul nominal este suma de bani pe care lucrătorul o primeşte în schimbul muncii prestate iar salariul real este coşul cu bunuri şi servicii care se poate cumpăra cu salariul în bani.creşterea productivităţii muncii este singura cale care duce la mărirea salariilor fără a atrage majorări de preţuri. este moderatorul negocierii. 114 . Guvernul. cu câştigul foştilor lideri sindicali numiţi în funcţii de conducere. monopsoniştii.când există cerere mare pentru un produs antreprenorii pot creşte salariile pentru că pot transfera această mărire în creşterea de preţ. O teorie economică modernă despre salarii este aceea conform căreia antreprenorii nu vor cumpăra factorul muncă decât dacă preţul lui (salariul) este mai mic decât produsul marginal (sporul de producţie) al unei unităţi suplimentare de forţă de muncă. Renta de abilitate este o sumă de bani care depăşeşte ceea ce este necesar pentru a-l menţine pe lucrător în angajarea în care se află. în consecinţă va spori natalitatea. Teoria lui Robert Malthus susţine că dacă salariile depăşesc limita subzistenţei se creează muncitorilor iluzia prosperităţii. Putem exemplifica cu câştigurile mari ale artiştilor de reputaţie internaţională. teoria fondului de salarii a lui David Ricardo. El este de părere că taxele suplimentare impuse celor bogaţi pentru întreţinerea celor săraci diminuează posibilităţile de economisire ale patronilor şi ca urmare se va reduce fondul de salarii.

salariile pot creşte şi prin presiunea sindicatelor asupra patronilor care plătesc salarii mici. Oamenii fără slujbe care nu caută de lucru sunt în afara forţei de muncă. acesta fiind un stimulent pentru muncitori de a se organiza în sindicate. Angajaţii şi şomerii constituie conţinutul categoriei economice de efectiv al forţei de muncă. Alte categorii economice al căror conţinut trebuie clarificat sunt: populaţie activă.1. dar se preocupă activ de găsirea unui loc de muncă. . Şomerii sunt acei oameni care nu sunt angajaţi. cei ce-şi desfăşoară activitatea în gospodăriile casnice. persoanele prea bolnave ca să muncească precum şi cele care au încetat să caute un loc de muncă. şomer şi efectivul forţei de muncă.când există exces de forţă de muncă într-o ramură se acordă compensaţii pentru retragerea acesteia. Ea trebuie să facă dovada acestor căutări (vizitarea firmelor. Fondul de salarii rămânând acelaşi se va împărţi la mai puţini lucrători. format din angajaţii şi şomerii dintr-o ţară. intră în categoria populaţiei active. răspunsurile la anunţurile care oferă slujbe etc. studenţii. aşa cum apare sugestiv în figura 6. Cu alte cuvinte. Frontiera între ocupare. Persoanele care exercită o activitate ca salariaţi precum şi cei care lucrează pe cont propriu în exploatări de tip familial. înfiinţată la Paris în 1961) este acceptată definiţia elaborată în 1982 de Biroul Internaţional al Muncii: ”sunt considerate şomeri persoanele care caută o slujbă. inclusiv persoanele aflate în perioada schimbării locului de muncă (şomaj). În cea mai mare parte a ţărilor OCDE (Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică. o persoană este neutilizată sau se găseşte în stare de şomaj numai dacă a făcut eforturi susţinute pentru a găsi o slujbă în ultimele patru săptămâni. realizând demersuri efective şi concrete pentru a găsi una. Toate persoanele care au capacitate de muncă şi au vârsta cuprinsă între limitele legale de muncă. populaţie ocupată. Numărul de şomeri x 100 Rata şomajului = Efectivul forţei de muncă 115 . cu alte cuvinte cererea de muncă satisfăcută. pensionarii. şomaj şi inactivitate este labilă. Efectivul forţei de muncă nu cuprinde următoarele categorii de persoane: elevii. constituie conţinutul noţiunii de populaţie ocupată. rata şomajului reprezintă cel de-al treilea indicator macroeconomic pentru a caracteriza starea unei economii naţionale. Pe lângă PIB şi rata inflaţiei. Acesta se obţine raportând numărul şomerilor la efectivul forţei de muncă.). la un moment dat. Măsurarea amplorii fenomenului şomajului se face cu ajutorul unui indicator sintetic intitulat rata şomajului. sunt disponibile şi nu au nici o ocupaţie profesională în cursul săptămânii”.

FRONTIERELE ÎNTRE OCUPARE ŞI ŞOMAJ ŞI.Fig. cu excepţia Cehiei. MAI GENERAL.1. Prin prisma ratei şomajului în rândul ţărilor dezvoltate deosebim două categorii: ţări cu rate relativ înalte ale şomajului (Spania. Franţa. 4. 40% în Ungaria. ŞOMAJ ŞI INACTIVITATE SUNT LABILE Pe baza unui studiu efectuat sub egida Băncii Mondiale pe tema şomajului în Europa Centrală şi de Est s-au impus următoarele concluzii: 1. 6. rata şomajului va continua să se menţină ridicată. în rest urcă la 17%. ÎNTRE OCUPARE. Italia. 2. 116 . şomajul pe termen lung are tendinţa de a se croniciza (ponderea şomerilor cronici în numărul total al şomerilor a crescut la 48% în Slovacia. 60% în Bulgaria). în rest 20%). progresele în soluţionarea problemei şomajului vor fi izolate. la fel în jurul Bratislavei rata şomajului este de 5%. sunt de părere forurile internaţionale. 3. disparităţile regionale în distribuţia şomajului se accentuează până la apariţia unor zone puternic defavorizate (dacă în jurul Budapestei rata şomajului este în jur de 10%.

Germania. Irlanda. în căutare de plasamente mai bune se consideră deseori că aceştia sunt şomeri voluntari. Cererea pentru un anumit tip de muncă creşte. Chiar dacă o economie ar fi la nivelul de utilizare completă a forţei de muncă ar exista circulaţie datorită faptului că oamenii îşi caută slujbe (la absolvirea şcolii. Japonia).U.14%) şi ţări cu rate ale şomajului relativ scăzute care se înscriu în aşa-numitele limite ale şomajului natural. Suedia. 117 . de regulă. salariile nu răspund rapid la şocurile economice. Şomajul structural este cauzat de restructurarea economiei sub incidenţa crizei energetice şi a revoluţiei tehnico-ştiinţifice. la reintrarea în muncă a femeilor după o perioadă de îngrijire a copilului). Apare astfel o neconcordanţă între oferta şi cererea de muncitori de o anumită calificare. de exemplu. Totuşi şi acesta poate fi un adevărat semn al creşterii şomajului atunci când durata medie de aşteptare între două slujbe creşte. În Franţa. în scopul reducerii acesteia pe unitatea de produs ca urmare a creşterii productivităţii muncii.2. normal (Olanda. care redistribuie forţa de muncă. S. Portugalia. Norvegia. neputând deci îndeplini pe piaţa forţei de muncă acest rol.5% . distingem trei tipuri de şomaj: fricţional. Elveţia. Anglia.A. Acest tip de şomaj este. Descriind fiecare dintre aceste trei tipuri vom evidenţia motivele apariţiei lui. în timp ce cererea pentru un altul scade. 6. iar ofertanţii de forţă de muncă nu se adaptează rapid. b) între regiuni ale ţării în căutare de slujbe sau c) între diferite stadii ale ciclului de viaţă. Dacă salariile s-ar ajusta lin la cererile şi ofertele de forţă de muncă în schimbare (scăzând în zonele cu surplus de forţă de muncă şi crescând în cele cu lipsă de forţă de muncă). structural şi ciclic. un solicitant din cinci aşteaptă să muncească mai mult de un an. Şomajul fricţional este şomajul care se consideră normal pe piaţa muncii şi se naşte din cauza mişcărilor continue de persoane: a) între slujbe. acceptabil. la mutarea într-o altă localitate prin căsătorie. TIPURI DE ŞOMAJ În funcţie de cauzele diferite care provoacă fenomenul şomajului. Şomajul de mobilitate (oameni între două slujbe) ar trebui considerat normal. Danemarca. Austria. Dar. divorţ. de scurtă durată. Belgia – 8. de obicei. ele ar putea fi un indicator corect de reorientare a forţei de muncă. Deoarece şomerii fricţionali sunt. specializare.

şomaj total. investiţii reduse (I)). Studiind relaţia dintre aceste două tipuri de şomaj şi fazele principale ale ciclului de afaceri desprindem următoarele concluzii: o fracţiune mare din şomaj este de durată foarte scurtă în perioadele de avânt. mai mare sau mai mică. robotizare. substituindu-le în proporţii diferite cu capital (prin mecanizare. 118 . pe de altă parte.Şomajul ciclic este cel cauzat de crize şi conjuncturi defavorabile trecătoare. de durată. de factorii naturali specifici în agricultură. în recesiuni şomajul pe termen lung devine o problemă socială (la mijlocul anilor ’80 şomajul pe termen lung a atins în Europa 50% din totalul şomajului. Şomajul ciclic apare atunci când nivelul de angajare a forţei de muncă scade ca un rezultat al cererii agregate insuficiente (cheltuieli guvernamentale reduse (G). Este şomajul perioadelor de recesiune. şomaj tehnologic. de exemplu. O variantă a şomajului ciclic este şomajul sezonier care este indus de ciclicitatea naturală cauzată. O persoană se poate afla în stare de şomaj total când ea se află în inactivitate completă. automatizare. Şomajul tehnic este determinat de întreruperea sau restrângerea activităţii economice ca urmare a lipsei sau insuficienţei unor factori de producţie (energie. În literatura de specialitate găsim şi alte categorii distincte de şomaj: şomaj tehnic. Şomajul parţial apare atunci când are loc o reducere impusă. Prin prisma duratei deosebim şomaj pe termen scurt (până la 4 săptămâni) şi şomaj pe termen lung (mai mult de 14 săptămâni). Şomajul tehnologic este cauzat de introducerea unor inovaţii care economisesc resursele de muncă. aceste manevre nu sunt însoţite de creşterea corespunzătoare a volumului de activitate. materii prime. pe de o parte şi şomajul structural şi fricţional. a duratei săptămânii de lucru însoţită de diminuarea salariului. Faptul că într-o perioadă de recesiune în SUA rata şomajului creşte în peste 40 din cele 50 de state. ajută la diagnosticarea corectă a sănătăţii pieţei forţei de muncă. Nivele înalte de şomaj fricţional şi structural pot să apară chiar şi atunci când pieţele generale de muncă sunt în echilibru. Graficul din figura de mai jos prezintă corelaţia între fazele ciclului economic şi durata şomajului. De regulă. informatizare).înseamnă că şomajul este în mare parte ciclic. şomaj parţial. subansamble etc.). agravând problemele sociale deoarece resursele familiilor se consumă după câteva luni). Distribuţia între şomajul ciclic.

Conform graficului din figura de mai jos aceste motive generează şomaj în proporţii diferite. DURATA ŞOMAJULUI Motivele şomajului sunt: părăsirea slujbelor din iniţiativa celor angajaţi. 6. 6.2. hotărâtoare fiind şi faza ciclului economic: avânt sau recesiune.a. de regulă. Chiar în perioadele de recesiune “noii intraţi în efectivul forţei de muncă” nu depăşesc cu mult 1%. Timpul pierdut pentru căutarea de plasamente de către proaspeţii absolvenţi ai diferitelor trepte de învăţământ generează un eşantion redus de şomeri. Fig. MOTIVELE ŞOMAJULUI aproximativ acelaşi în cele două faze luate în studiu. Numărul concedierilor este. 119 .Fig.2. Pierderea slujbelor este motivul major al şomajului. concedierile. de trei ori mai mare în perioadele de recesiune decât în cele de avânt. Astfel. părăsirea slujbelor generează un proces scăzut de şomeri (1%). timpul pierdut în căutare de slujbe.b.

Muncitorii reprezentaţi de segmentul EF sunt şomeri voluntari. INVOLUNTAR 6.) au ieşit din efectivul forţei de muncă. Salariul inflexibil este cel care nu se adaptează rapid la impulsurile pieţei favorizând astfel apariţia şomajului involuntar. angajaţi efectiv este reprezentat de segmentul AE. segmentul EF. dar dintr-un motiv sau altul (continuarea studiilor. Cealaltă parte a forţei de muncă. FORŢEI DE MUNCĂ. forţat. Curba cererii CC şi a ofertei OO se Fig. 120 . Graficul din figura de mai jos înfăţişează situaţia de pe o astfel de piaţă. 6. atâta timp cât sunt în căutare de slujbe pentru a reintra în categoria forţei de muncă. Aceştia preferă timpul liber. va dori să lucreze numai la rate mai înalte ale salariului. PIAŢA ŞOMAJ VOLUNTAR ŞI În cazul pieţei forţei de muncă preţul muncii este salariul. Tabloul motivelor şomajului într-o economie de piaţă nu este însă complet dacă nu luăm în discuţie şi funcţionarea pieţelor de muncă competitive. alimentează un alt grup al şomerilor.3.3. studiul sau alte activităţi (îngrijirea copilului) în locul muncii la salariile curente de piaţă. deoarece ei nu doresc să lucreze la salariul curent de piaţă deşi ar găsi slujbe. SALARII FLEXIBILE intersectează în punctul E corespunzător salariului de echilibru S. Salariul poate să fie flexibil sau inflexibil. Salariul flexibil este cel care se ajustează rapid la cererea şi oferta de piaţă (“salariu curăţat de piaţă”).a. Numărul de oameni utilizaţi.Cei care au fost angajaţi. îngrijirea copiilor etc. În acest punct salariile curente permit firmelor să angajeze toţi muncitorii calificaţi care vor să lucreze pentru acel salariu. Salariile flexibile sunt proprii pieţei ideale a forţei de muncă.

dar nu găsesc slujbe. De aceea apare o nepotrivire între căutătorii de slujbe şi slujbele vacante. Numărul de muncitori care vor să lucreze la salariul S’ se găseşte la punctul G pe curba de ofertă OO însă firmele doresc să angajeze doar H muncitori.Dar nu salariile flexibile sunt cele care caracterizează piaţa contemporană a forţei de muncă. experimentaţi muncitori. Pentru a înţelege sursele inflexibilităţii salariilor trebuie făcută distincţia între pieţele de licitaţie şi pieţele administrate. Firmele îşi administrează salariile fixând scale de plăţi fixe. în timp ce segmentul HC îi reprezintă pe muncitorii calificaţi care doresc să lucreze la salariile S’. 6. Această nepotrivire duce la modelul de şomaj întâlnit azi pe pieţele forţei de muncă: şomajul involuntar. angajându-i astfel pe cei mai calificaţi. ci salariile inflexibile. Preţul forţei de muncă urcă de la S la S’. Pieţele de licitaţie sunt pieţele puternic organizate şi competitive unde preţurile fluctuează în sus sau în jos pentru a echilibra cererea şi oferta. Deoarece salariile sunt deasupra nivelului de curăţare a pieţei există un surplus de muncitori. Aceştia din urmă sunt şomerii involuntari. Pieţele administrate sunt opusul pieţelor de licitaţie şi este de remarcat că în proporţie de 100% forţa de muncă este negociată pe acest tip de piaţă. SALARII INFLEXIBILE 121 . Segmentul JH corespunde numărului de muncitori care îşi găsesc slujbe la salariul S’. firmele vor fixa cerinţe de îndemânare. punct de pe curba de cerere CC.3. aptitudini la cote mai înalte. cele care nu se ajustează suficient de rapid la cerinţele pieţei. O analiză a felului în care conduc salariile inflexibile la şomaj involuntar se poate face cu ajutorul diagramei din figura de jos. Fig.b. Existând acest surplus de muncitori la salariul S’. Astfel. Să presupunem că în urma unei disturbări economice pe piaţa forţei de muncă se înregistrează o rată înaltă a salariilor. În această situaţie pe piaţă există mai mulţi muncitori dornici să lucreze decât slujbe pentru care se caută muncitori.

Dacă firmele se vor afla în faţa unui gol sau exces de forţă de muncă. 122 . E mult mai uşor să recrutezi muncitori după calităţile de mai sus. Se poate trage concluzia că motivul fundamental al şomajului involuntar stă în natura administrată a salariilor. dar tot necesită timp îndelungat de management. Concluzia este valabilă pe termen scurt deoarece pe termen lung oferta şi cererea de forţă de muncă tind şi reuşesc să se echilibreze. Pieţele forţei de muncă pot fi sindicalizate sau nesindicalizate. Se poate face o paralelă între situaţiile de acest gen întâlnite la firme şi situaţia admiterii la un colegiu (liceu). creativitate. ci mai degrabă prin modificarea altor condiţii cerute la angajare (calificare. decât să iriţi întreaga structură salarială a unei firme. salariul nefiind elastic în raport cu munca. ele nu vor reacţiona prin modificarea cuantumului salariilor. Dacă cererile de admitere sunt foarte numeroase conducerea colegiului nu va recurge imediat la majorarea taxelor de şcolarizare. Mai mult. pretinzând calificative mai mari la absolvirea şcolilor frecventate înainte. De obicei salariile sunt fixate pentru un an. îndemânare. muncitorii sindicalizaţi acceptă rareori reduceri de salarii chiar în situaţia când îi ameninţă spectrul şomajului. firmele reducând mai bine numărul celor angajaţi decât să le scadă remuneraţia. costuri foarte ridicate. Pe pieţele nesindicalizate fixarea salariilor este mai puţin costisitoare. Dată fiind procedura greoaie prin care sunt determinate salariile e puţin probabil ca în acest interval de timp firmele să facă ajustări majore. Cauzele şomajului se pot sistematiza astfel: 1. necesitat de fiecare dată când se fixează un nou acord colectiv de salarizare este lung şi de aceea este costisitor. spirit de iniţiativă). pur şi simplu pentru a angaja câţiva noi muncitori. iar când sunt ajustate după acest interval de timp. În cadrul pieţei de muncă sindicalizate timpul de management. urcă toate cu acelaşi procentaj. Aceasta nu este singura explicaţie. Din această cauză mulţi economişti consideră ca sursă a inflexibilităţii salariilor tocmai costurile compensării administrării acestora.muncitorii sunt angajaţi la un salariu fixat. Rigiditatea salariului se explică prin intervenţia guvernului în stabilirea salariului minim pe economie. Pe pieţele sindicalizate rigiditatea salariilor este foarte mare. Cu cât salariul este mai rigid cu atât şomajul este mai mare. ele fiind de regulă negociate o dată la trei ani. ci mai degrabă va ridica standardul cerinţelor de admitere. al căror prag poţi să-l variezi în funcţie de conjunctură (gol sau exces de forţă de muncă).

preocupată de prevenirea ratelor înalte ale inflaţiei. Curbele Phillips ilustrează legătura între inflaţie şi şomaj. iar fenomenele sociale induse de existenţa şomajului sunt sub control riguros. Rata naturală a şomajului este deci cea mai mică rată a şomajului de care o naţiune se poate bucura fără să rişte o inacceptabilă accelerare a inflaţiei. care determină apariţia şi menţinerea şomajului fricţional (şi structural). 123 . Lipsa de mobilitate pe piaţa muncii este cauza şomajului pe multe pieţe.2. conduce la o spirală accelerată a inflaţiei de peste10 – 20% anual. Ea presupune neutilizarea intenţionată a unui segment din forţa de muncă. 4.Rata naturală a şomajului nu poate fi “zero”. Reconversiunile economice. RATA NATURALĂ A ŞOMAJULUI La întrebarea dacă societatea poate să facă ceva pentru a estompa efectele dezastruoase în perioadele de şomaj înalt vom găsi posibile răspunsuri dacă vom clarifica mai întâi conceptul de “rată naturală a şomajului”. Rata naturală este nivelul pentru care piaţa muncii este în echilibru. intrarea noilor solicitanţi pe piaţa muncii şi ezitarea întreprinderilor în a angaja sunt tot atâtea motive ale şomajului. O rată naturală mică atrage serioase consecinţe inflaţionare. 6. Nivelul producţiei care corespunde ratei naturale a şomajului este “producţia potenţială” a unei naţiuni. 3. Cauza profundă a şomajului nu este lipsa de lucru. ci blocarea iniţiativei. . Astăzi prudenţa a înlocuit iniţiativa. un angajat îşi schimbă locul de muncă în medie. Slaba creştere economică este răspunzătoare pentru mai mult de un şomer din doi. rata naturală a şomajului reprezintă nivelul maxim de şomaj care se poate susţine şi corespunde producţiei potenţiale a unei naţiuni. Înţelegerea conceptului de “rată naturală a şomajului ” va fi uşurată dacă se fac următoarele precizări: .A. Este lesne de înţeles motivul pentru care pe această piaţă cererea şi oferta de forţă de muncă se echilibrează mai uşor. pe piaţa forţei de muncă a S. Chiar într-o economie extrem de bine gospodărită un număr substanţial de oameni sunt neutilizaţi datorită mobilităţii forţei de muncă. Într-o economie modernă.Rata naturală a şomajului este intim legată de procesul inflaţiei.U.4. într-o viaţă de 17 ori. Spre deosebire de pieţele europene.

penalizarea muncii pensionarilor. Aceasta este atât de înaltă din două motive: mobilitatea mare a forţei muncă care conduce la şomaj fricţional şi structural pe de o parte. un număr de angajaţi care lucrează 40 de ore pe săptămână renunţă la o oră de lucru rezultă un număr de locuri de muncă ce se pot oferi şomerilor. CĂILE DE REDUCERE A ŞOMAJULUI 1. 6. 2. stagii de formare în întreprinderi sau în diverse organisme). O altă repartiţie a timpului de lucru ar putea diminua şomajul. Tratamentul social al şomajului presupune antrenarea în special a tinerilor în anumite ocupaţii pe timp limitat (munci de utilitate colectivă. încurajarea părăsirii anticipate a slujbei prin acordarea de plăţi compensatorii. deci scade şomajul.4%. Pentru SUA anilor ’80 ea se consideră a fi 6% din forţa de muncă. Neajunsurile acestui tip de practici sunt pe de o parte. Riscurile care pot apărea sunt neplăcerile angajaţilor care trebuie să renunţe la o părticică din retribuţia lor şi dezorganizarea producţiei. Aceştia nu pot fi întreţinuţi decât pe seama persoanelor active pentru care sarcinile fiscale devin greu de suportat. rata naturală a şomajului este cea mai mică rată de şomaj care poate fi susţinută în mod indefinit. de exemplu.5. pentru Europa 3 – 4%.000 la 20. iar mai recent în ţările CEE este de 6. iar pe de altă parte incapacitatea pieţei de a pune de acord muncitorii şomeri cu slujbele vacante. Estimarea ratei naturale a şomajului este o operaţie dificilă. 124 . Un adevărat paradox a înregistrat celebra firmă de microprocesoare INTEL care a crescut numărul de ore de muncă pe săptămână (fără a mări salariile!) de la 40 ore la 50 ore pentru şase luni în vederea urgentării obţinerii de produse noi.000 în timp ce alte firme de acelaşi profil concediau!! 3. faptul că sunt costisitoare (vezi reducerea vârstei de pensionare) iar pe de altă parte. Dacă. În anii ’90 rata şomajului în SUA a fost foarte apropiată de rata naturală.Deoarece inflaţia se comportă ca o constrângere asupra politicii economice. faptul că face să crească numărul celor inactivi. căi extrem de costisitoare. Practicile restrictive presupun îndepărtarea de pe piaţa muncii a anumitor solicitanţi pe următoarele căi: prelungirea şcolarităţii. reducerea vârstei de pensionare. În acest fel au crescut locurile de muncă de la 17.

Iată câteva din fiecare grup.4. înfiinţarea unor servicii de informaţii privind locurile de muncă din toată ţara. Unele măsuri guvernamentale sunt considerate de economişti o cauză a creşterii ratei şomajului. micşorarea impozitelor firmelor care angajează şomeri). De aceea o evidenţă computerizată ar reduce cantitatea de şomaj fricţional şi structural. reducerea decalajului între pensiile celor cu vechime neîntreruptă şi ale celor ce şi-au schimbat locul de muncă. Acordul între patroni şi angajaţi se dovedeşte tot mai dificil dacă ne gândim că codul muncii. Mai mult chiar. facilităţi acordate celor ce-şi schimbă locul de muncă (ajutor la cumpărarea de locuinţe. scăderea costului relativ al muncii în raport cu valoarea capitalului. pe baza căruia se încheie negocierea. creşterea indemnizaţiei de şomaj pentru cei care urmează cursuri de recalificare. programe naţionale. Este durabilă numai creşterea spontană. Deoarece multe din slujbele vacante cer deprinderi posedate de puţini şomeri (de cele mai multe ori aceştia fiind muncitori necalificaţi). a devenit fără îndoială mult prea defavorabilă în raport cu statutul de salariat. care este rezultatul 125 . Printre măsurile de creştere a mobilităţii pe piaţa forţei de muncă amintim: reducerea ponderii vechimii în cadrul salariului. Găsirea de noi flexibilităţi ale pieţei muncii va conduce la reducerea şomajului. reducerea taxelor de timbru în domeniul imobiliar pentru cei ce se mută). Dar nu o creştere economică artificială. O anumită parte a şomajului apare din cauza faptului că ofertele de slujbe. obţinută prin umflarea cheltuielilor publice. măsuri de încurajare pentru angajarea şomerilor şi tinerilor (reducerea contribuţiei firmelor pentru salariile mici şi mijlocii. Creşterea economică continuă şi susţinută este principala cale de reducere a şomajului căreia trebuie să i se acorde maximă importanţă. sunt de părere aceştia ! 5. Va trebui găsit un echilibru mai bun între riscul creator şi garanţia protectoare. noi tipuri de închiriere de locuinţe. situaţia de întreprinzător. este alcătuit din sute de legi şi decrete care trebuie respectate de către angajaţi şi angajatori. sunt de părere mulţi economişti. Măsurile de flexibilizare a salariului precum şi cele de creştere a mobilităţii lucrătorului se numără printre acestea. reducerea puterii sindicatelor în întreprindere. De aceea unii propun reforma sistemului asigurărilor de şomaj. Printre măsurile de flexibilizare a salariului se numără: stimularea performanţelor individului pentru creşterea motivaţiei în muncă astfel ca ecartul între salarii să reliefeze diferenţa între performanţele lor şi nu între vechimile lor în muncă. slujbele vacante nu se potrivesc cu calificarea şomerilor. se consideră foarte important ajutorul guvernamental care subvenţionează reinstruirea muncitorilor şomeri pentru sectoare în creştere. comunitare pentru reconversia forţei de muncă.

iar metoda după care au fost create este una dintre cele mai riscante şi mai complicate care pot exista. că ar putea fi create mii de activităţi pentru a ne face viaţa mai bună. Pentru aceasta nu este nevoie decât de iniţiativă. femei. Dacă în ultimii 15 ani cele mai mari patru ţări din Europa au pierdut 1 milion de locuri de muncă. este convinsă chiar. abilitate. bun simţ şi chiar puţin din acea noţiune complet demodată care este şansa”. în SUA se consideră că ar trebui să se păstreze un înalt nivel al PNB. Crearea de slujbe publice pentru muncitorii concediaţi şi-ar atinge ţelul dacă aceste slujbe s-ar adresa în mod special grupurilor demografice cu grad înalt de şomaj: adolescenţi. de parteneriat. ultimii angajaţi şi primii concediaţi. ambiţie.iniţiativei oamenilor. Deoarece recesiunile europene prelungite au crescut rata naturală europeană a şomajului. că posibilităţile de lucru nu lipsesc. cu o populaţie activă cu puţin mai mică. au creat 28 de milioane locuri de muncă (27 dintre ele în sectorul serviciilor). 126 . SUA. de regulă. Societatea noastră nu se resemnează în faţa şomajului deoarece simte. numai în acest caz rata naturală corespunzătoare fiind aproape de cea optimală. Herbert Meyer în Războiul contra progresului precizează: „locurile de muncă nu sunt fenomene naturale… ele sunt produse artificiale. O economie de înaltă presiune care operează la capacitatea ei completă ar ajuta la mărirea gradului de ocupare a forţei de muncă. În mod particular o astfel de economie este benefică pentru muncitorii femei şi pentru grupurile demografice minoritare care sunt. Şi aceasta numai datorită unor trăsături clare ale culturii americane: spiritul întreprinzător. difuzarea inovaţiei şi nu în ultimul rând asumarea riscului. deoarece îşi datoresc existenţa oamenilor care au ştiut să le creeze. Ea cere un aport imens de inteligenţă.

în scurt timp. Dezinflaţie competitivă există atunci când o ţară reuşeşte să aibă o monedă puternică şi o inflaţie mai redusă decât a ţărilor partenere. Ea există într-o ţară unde rata creşterii preţurilor este mai mică într-un an. Deflaţia este un proces monetar-material caracterizat prin scăderea durabilă. falimentul unităţilor neeficiente. Definiţia lui Brofenbrenner şi Holzman din 1963 este mai plastică: „Inflaţia este o stare de generalizare a excesului de cerere. În mecanismul de producere a inflaţiei distingem patru etape: declanşare. slumflaţie. faţă de anul precedent. Declanşarea fenomenului inflaţionist poate fi urmarea importării acestuia din alte economii. Abaterile cererii agregate în raport cu 127 . O altă definiţie care descrie simptomele inflaţiei dar nu spune nimic despre cauzele sau consecinţele ei este dată de economiştii Laidler şi Parkin în 1975: „Inflaţia este fenomenul de creştere continuă a preţurilor sau de depreciere continuă a valorii banilor”. deficitul schimburilor cu străinătatea. există temerea să fie nevoite. Declanşarea inflaţiei este provocată de o serie de dezechilibre. scăderea calităţii vieţii. (în Miroir des Français publicată la Nancy în 1581): „Dezordinea dezordinilor este aşa de mare astăzi la toate mărfurile. INFLAŢIA . dezinflaţie. extindere şi stagnare. inflaţie importată. dacă lucrurile nu sunt îmbunătăţite şi însănătoşite. creşterea armatei de şomeri. Inflaţia este rapidă iar PIB stagnează sau creşte foarte lent. derulare.1. În literatura economică întâlnim o serie de termeni legaţi de inflaţie: deflaţie. încât. conflicte salariale. Slumflaţia presupune o inflaţie accelerată pe fondul scăderii PIB.NOŢIUNI GENERALE Beneficiem de o descriere metaforică a inflaţiei încă în secolul al XVI-lea. pentru hrana unui om de tot atâta aur şi argint cât greutatea sa”. pe termen lung a nivelului preţurilor. Deci inflaţia este o „dezordine a dezordinilor” din economie pentru că ea atinge moneda care măsoară valoarea tuturor lucrurilor. Manifestările specifice fenomenului inflaţionist sunt: creşterea preţurilor.VII. în care „prea mulţi bani aleargă după prea puţine bunuri”. Stagflaţia presupune creşterea în paralel a inflaţiei şi a şomajului. Dezinflaţia este un proces monetar-real care se manifestă prin încetinirea durabilă şi autoîntreţinută a ratei de creştere a nivelului general al preţurilor. stagflaţie. mai ales atunci când moneda importatorilor e mai slabă decât a exportatorilor de inflaţie. INFLAŢIA 7.

oferta agregată, existenţa şi lansarea continuă pe piaţă a unor cantităţi mari de bani, dezechilibrul între rata consumului şi rata investiţiilor, majorarea cheltuielilor bugetare şi creşterea lentă a veniturilor (deficitul bugetar), creşterea preţurilor ca urmare a costurilor în creştere şi a zvonurilor existente, intensificarea relaţiilor de creditare prin crearea banilor de cont, concurenţa şi diferenţa de productivitate la producător, calitatea şi strategia actului de guvernare, condiţiile internaţionale de racordare a economiei naţionale la economia mondială, sunt numai câteva dintre acestea. După declanşarea fenomenului inflaţionist economistul M. Flamant a evidenţiat existenţa a trei momente intermediare. Creşterea tensiunii inflaţioniste prin accentuarea dezechilibrului cerere-ofertă în sectoarele importante ale economiei, este urmată de presiunea inflaţionistă, adică de creşterea autoîntreţinută, de ansamblu a preţurilor şi de al treilea moment care este şocul inflaţionist, urmare a primelor două faze sau a unor evenimente deosebite (şocuri petroliere). Conţinutul celorlalte trei etape este sugerat de însăşi denumirea lor: derulare, extindere, stagnare.

7.2. EFECTE

ALE INFLAŢIEI

În primul rând, inflaţia duce la redistribuirea veniturilor şi a averii membrilor societăţii. De pildă, se poate profita de procesul inflaţionist cu ocazia recurgerii la credite pentru cumpărarea de locuinţe. Aici este vorba de faptul că, în urma creşterii preţurilor şi a devalorizării banilor, achitarea ratelor va fi mult mai uşoară. În schimb, alţii vor cunoaşte pierderi din cauza inflaţiei deoarece dispun de numerar, hârtii de valoare, care sunt supuse unui proces de depreciere. Sunt dezavantajaţi din cauza inflaţiei cei care trăiesc dintr-un venit fix, ca de exemplu, salariaţii, pensionarii etc. Dar efectele negative ale inflaţiei se pot contracara. De pildă, în ţările cu economie de piaţă sunt majorate salariile, pensiile, bursele, ajutoarele sociale etc., pe măsură ce are loc creşterea ratei inflaţiei măsurată cu ajutorul IPC (Indicele Preţurilor de Consum). Pentru a opri procesul de redistribuire a veniturilor are loc adaptarea continuă a ratei dobânzii la rata de creştere a inflaţiei. Un alt aspect negativ al inflaţiei este legat de distorsiunile apărute în raporturile relative ale preţurilor. Aici este vorba de creşterea foarte diferită a preţurilor bunurilor, ceea ce are consecinţe nedorite asupra raportului de schimb între producători şi consumatori, asupra structurii producţiei, alocării resurselor şi eficienţei economice.

128

7.3. MĂSURAREA INFLAŢIEI
Măsurarea inflaţiei se face cu ajutorul indicatorilor de preţuri. Cel mai important indice de preţuri este “Indicele Preţurilor de Consum” (IPC). Acest indicator măsoară costul vieţii, oferind informaţii preţioase despre nivelul de trai dintr-o ţară. Mărimea costului vieţii depinde de nivelul cheltuielilor curente efectuate într-o anumită perioadă de timp, de regulă un an, pentru procurarea de bunuri alimentare, nealimentare şi servicii necesare consumului populaţiei. Acestea sunt cheltuielile care intră în structura “coşului de piaţă al consumatorului”. Pentru calculul IPC în SUA, de exemplu, se urmăresc 265 grupe de bunuri procurate de consumatorii din 85 de oraşe. Un alt indicator al preţurilor este “Indicele Preţurilor de Producţie” (IPP), un indice al comerţului cu ridicata care în SUA, se calculează urmărind evoluţia preţurilor a 3400 de bunuri. “Deflatorul PNB” este un indice al preţurilor pentru întregul PNB şi se calculează ca un raport între PNB nominal şi PNB real. Pe baza acestor indicatori se calculează rata inflaţiei: I − I t −1 r= t × 100 , unde I poate fi IPC, IPP sau deflatorul PNB. I t −1

7.4. TIPURI DE INFLAŢIE. CAUZELE INFLAŢIEI.
Prin prisma câtorva criterii de clasificare vom reliefa principalele tipuri de inflaţie: Criterii de clasificare Tipuri de inflaţie Modul de funcţionare a mecanismului pieţei Ritmul de creştere a preţurilor Aşteptările inflaţioniste Corelaţia dintre ritmul creşterii preţurilor şi cel al salariilor Cauzele inflaţiei Inflaţie deschisă şi reprimată Inflaţie moderată, galopantă şi hiperinflaţie Inflaţie anticipată şi neanticipată Inflaţie echilibrată şi dezechilibrată Inflaţie provocată de cerere şi prin costuri 129

Orice exces de cerere (insuficienţă a bunurilor sau forţei de muncă) conduce la o creştere a preţurilor şi salariilor. Dacă inflaţia e deschisă economia continuă să funcţioneze cu un mecanism în care preţurile sunt fixe. Inflaţia reprimată apare atunci când controlul guvernamental împiedică creşterea preţurilor bunurilor de consum şi a salariilor. Înseamnă că excesul de cerere este doar reprimat nu şi redus. Când controlul guvernamental încetează trebuie să ne aşteptăm la creşteri de preţuri şi salarii. Când rata inflaţiei are o singură cifră vorbim de inflaţie moderată (la 2-3% inflaţia este „târâtoare”). Când aceasta are două, trei cifre avem de-a face cu inflaţie galopantă, iar când nivelul general al preţurilor creşte cu peste 50% lunar avem hiperinflaţie. Fenomenul hiperinflaţionist a apărut după primul război mondial în Germania, Polonia, Austria, Rusia şi Ungaria iar după al doilea război mondial în ţări sud-americane. Cel mai virulent fenomen hiperinflaţionist a fost hiperinflaţia germană, după războiul din 1914-1918. În 1919 preţurile au crescut de 6 ori, după 18 luni de stabilitate au mai crescut de 2 ori, ca mai apoi, în câteva luni, să crească de 40 de ori. Ultimele luni ale falimentului mărcii au devenit o nebunie colectivă. Salariile se plăteau în fiecare zi iar cu sacii de bani primiţi fiecare alerga la piaţă înainte de scumpirea de după-amiază ( livra de unt – 433 gr. costa 3400 de mărci în februarie 1923, 26 de miliarde de mărci la 29 octombrie şi 280 de miliarde la 5 noiembrie). Deoarece mecanismele inflaţiei reproduc, în mic, pe cele ale hiperinflaţiei se cuvine să desprindem caracteristicile acesteia. 1. În perioade de hiperinflaţie deficitul statului atinge sume colosale (La începutul anului 1923 în Germania impozitele şi taxele adunate de la populaţie nu acopereau decât o treime din cheltuielile publice iar la sfârşitul anului acopereau numai 1% din acestea. Soluţia a fost rotativa de bani care alimenta 99% din bugetul de stat. Urmarea imediată a fost pierderea încrederii în instituţiile naţionale cele mai respectabile, moneda şi statul). 2. Cantitatea de monedă creşte excesiv (imprimeriile germane lucrau zi şi noapte pentru a tipări bani; cea mai mică grevă într-o imprimerie căpăta forma unei catastrofe naţionale). 3. Moneda naţională îşi pierde întreaga valoare în raport cu monedele străine (un dolar se schimba pe 11 miliarde de mărci germane, rata de schimb modificându-se la fiecare minut).

130

sporirea ofertei de bani. Literatura economică este unanimă în a căuta adevăratele cauze ale inflaţiei în modificarea structurii cererii şi ofertei agregate. În figura de mai jos economia este în stare de ehilibru în punctul E. În cazul inflaţiei aşteptate toate neajunsurile au fost prevăzute şi ca atare contracarate prin preţuri indexate. Principalele şocuri petroliere (creşterea spectaculoasă a preţului 131 . Inflaţia neanticipată. teoreticienii şcolii aşteptărilor raţionale consideră că esenţa inflaţiei Fig. curba CA se deplasează spre dreapta şi devine CA’. Noul punct de echilibru este E’. după părerea unor specialişti. A apărut în perioada anilor ’30 – ’40. combinaţia dintre ultimele două.Printre ţările care au cunoscut în ultimii ani creşteri ale preţurilor de peste 100% pe an şi unele chiar dublarea preţurilor la fiecare lună amintim: Bolivia.4. Printre ei se numără: sporirea înclinaţiei spre consum şi variaţia cheltuielilor individuale cu investiţiile în sectorul privat. 7. Teoria lui Keynes. Când ritmul de creştere a salariilor ţine pasul cu ritmul de creştere a preţurilor vorbim de inflaţie echilibrată iar atunci când ritmul de creştere al preţurilor îl devansează cu mult pe cel al salariilor. inflaţia provocată de costuri revine în actualitate. INFLATIA PROVOCATA provocată de cerere constă în aceea DE CERERE că. Polonia. Rusia. este cea care afectează producţia şi ocuparea forţei de muncă.a. Acest tip de inflaţie nu a fost prezent la începuturile economiei de piaţă. de creşterea salariilor. creşterea cheltuielilor guvernamentale. fenomenul este resimţit acut şi inflaţia este dezechilibrată. Nivelul preţurilor cunoaşte o creştere. cantitatea de bani depăşeşte cantitatea de bunuri oferite. Brazilia. monetariştii. în condiţiile ocupării depline a forţei de muncă. fiind provocată. datorită şocurilor din domeniul petrolului şi al materiilor prime din anii ’73 – ’79. creşterea exporturilor într-o economie deschisă. deci s-a produs inflaţia. În urma lărgirii cererii agregate. Israel. Inflaţia provocată de costuri se deosebeşte de inflaţia provocată de cerere prin faptul că preţurile şi salariile cunosc o creştere chiar înainte de a se ajunge la folosirea deplină a forţei de muncă. În ultimul timp. Factorii care determină creşterea cererii globale sunt tot atâţia factori care determină declanşarea inflaţiei. numai.

compară produsul lor (sau preţul factorilor de producţie) cu produsele (sau preţul factorilor) altor agenţi economici. Inflaţia provocată de costuri duce la creşterea preţurilor de la Ip la Ip’. menţinând în mod artificial un anume nivel al preţului pe care nu-l justifică cheltuielile de producţie.b INFLAŢIA PROVOCATĂ sunt de mai multe feluri: inflaţie DE COSTURI exogenă prin costuri. 1. 7. s-a produs şocul ofertei. Deoarece nu se 132 . 2. 1991 (războiul din Golf pentru eliberarea Kuweitului). inflaţie prin preţuri relative sau pretenţii legate de venituri şi inflaţie de inerţie. Preţurile de import ridicate pentru bunurile intermediare (vezi şocul petrolului). Agenţii economici. Un caz particular îl constituie modelul comportamental în care un agent încearcă să menţină o relaţie fixă între preţul (sau salariul său) şi cel al unui grup de referinţă. această inflaţie poate fi denumită „inflaţie de inerţie”. Deci.4. Preţurile mari vor conduce la inflaţie. 1980 (războiul dintre Iran şi Irak). Curba OA se deplasează în sus şi devine OA’ în condiţiile folosirii incomplete a forţei de muncă. 2003 (războiul din Irak). Tipurile de inflaţie prin costuri Fig. 1973 (războiul dintre Israel şi ţările arabe).petrolului) s-au succedat cronologic astfel : 1951 (Iran). adaosurile mari practicate de firme şi aducătoare de profituri substanţiale. de regulă. Figura de mai jos prezintă grafic tipul de inflaţie provocată de costuri. Gospodăriile casnice şi firmele încearcă să-şi protejeze venitul real dorit ajustându-şi nivelul salariilor şi preţurile lor la inflaţia viitoare aşteptată. rezultat al negocierilor între patronat şi sindicate sunt tot atâtea cauze ale inflaţiei prin costuri. În măsura în care creşterea nivelului preţurilor este rezultatul unei încercări de protejare a venitului real al agenţilor sau grupurilor de agenţi. salariile nejustificat de mari. 3.

133 Fig. ele nu suferă de pe urma inflaţiei.c. În condiţiile inflaţiei inerţiale există posibilitatea apariţiei stagflaţiei. Ca atare.o creştere a contribuţiilor sociale sau fiscale ale firmelor măreşte costurile. de regulă. care înseamnă prezenţa unei inflaţii accentuate în perioade cu şomaj mare. declanşează creşterea preţurilor şi porneşte spirala inflaţionistă.o explozie a preţurilor la materiile prime importate creşte costurile. Un asemenea caz este evidenţiat cu ajutorul figurii alăturate (noul punct de echilibru E’’’). Statul. provoacă o creştere a preţurilor şi activează spirala inflaţionistă. la nivelul fiecărei firme. Când în cadrul economiei se observă existenţa inflaţiei inerţiale curbele OA şi CA se deplasează împreună. apoi în E”. din figura 7.declanşează tot timpul un şoc al cererii sau al ofertei inflaţia se desfăşoară. INFLAŢIA INERŢIALĂ . Rata dobânzii practicată de bănci pentru împrumuturile acordate urmează îndeaproape creşterea preţurilor. Condiţiile economice generale care activează bucla inflaţiei sunt: .c se deplasează în sus. apasă asupra preţurilor sunt costurile şi cererea. particularii sunt principalii vinovaţi de inflaţie în opinia lui Michel Didier. cei doi factori care. În concluzie.4. Pentru ansamblul economiei efectul creşterii preţurilor asupra salariilor şi al salariilor crescute asupra măririi costurilor declanşează spirala inflaţionistă. . În aceste condiţii curbele OA şi CA. băncile. punctul de echilibru mutânduse în E’. . ridicând rata cotizaţiilor sociale el nu face altceva decât să relanseze în mod deliberat creşterea preţurilor.crearea excesivă de monedă (datorită deficitului bugetar sau unui exces de credit) acţionează asupra cererii şi dă posibilitatea creşterii preţurilor. Preţurile vor cunoaşte o creştere cu acelaşi procent în fiecare an (de exemplu 6%). 7.4. Mărind fiscalitatea. Statul anticipează în calculele sale creşterea preţurilor şi îşi încasează veniturile fiscale şi cotizaţiile indexate în funcţie de preţurile crescute. în acelaşi ritm având de a face cu o inflaţie inerţială.

3. Blocarea salariilor este o cale de stopare a inflaţiei dar poate degenera în conflict social generalizat. inflaţia conduce la un transfer financiar dinspre cei care împrumută spre marile întreprinderi. 4. blocarea veniturilor şi costurilor. Aceasta poate fi o cale simplistă deoarece o întreprindere căreia îi este refuzat creditul renunţă la o investiţie. impozitele şi contribuţiile sociale să fie stabilizate. Efecte durabile în lupta împotriva inflaţiei se vor obţine numai prin creşterea productivităţii muncii şi prin întărirea concurenţei. 2. maşini. Urmarea va fi creşterea şomajului înaintea reducerii inflaţiei. Luaţi individual ei nu sunt vinovaţi de inflaţie însă. În schimb. valoarea reală a datoriilor de rambursat se reduce în fiecare an. ratele dobânzilor să scadă. Limitarea cheltuielilor bugetare de către guvern echivalează cu o comandă socială mai redusă pentru firme ceea ce va conduce la un şomaj mai mare. blocarea cheltuielilor publice.5. Pentru ca o firmă să-şi poată bloca preţurile ar trebui ca simultan salariile să înceteze să crească. ei contribuie la aceasta cerând creşteri de salarii care relansează cursa preţurilor. Evitarea creării suplimentare de monedă şi deci limitarea creditului care va duce la creşterea ratei dobânzii. Dar nu e sigur că şomajul mai mare va reduce inflaţia deoarece şomerii fac presiuni asupra costurilor prin pretenţiile de majorare a ajutoarelor de şomaj.din contră. profită de orice creştere a ratei dobânzii. 134 . 7. blocarea monedei. CĂI DE COMBATERE A INFLAŢIEI Antidotul împotriva inflaţiei se compune în opinia multor economişti din următoarele patru ingrediente: blocarea preţurilor. La ansamblul bilanţului unei întreprinderi valoarea activului (clădiri. Ca atare. Inflaţia e benefică pentru acei agenţi economici particulari care se pot îndatora dar îi dezavantajează pe cei ce nu se pot împrumuta (cei săraci nu oferă garanţii) şi pe cei bogaţi cărora le devalorizează economiile. în mod colectiv. o dată cu creşterea preţurilor. Câteva din căile de luptă împotriva inflaţiei sunt formulate mai jos: 1. stocuri) urmează creşterea preţurilor. Din practica ţărilor dezvoltate se poate trage concluzia că politicile de austeritate monetară sunt eficace numai dacă sunt aplicate pe o durată suficient de mare şi dacă se acceptă un şomaj ridicat.

Creşterea salariilor ca urmare a creşterii productivităţii muncii nu generează inflaţie.6. Inflaţia inerţială se întâlneşte la aceea rată care poate fi luată în calcul la un moment dat sau care poate fi prevăzută. Scala verticală din dreapta indică creşterea salariilor fiind mai Fig.b. există o constrângere în a alege între inflaţie şi şomaj. Deci. cercetare. deci nu se ia în calcul.6. de asemenea. LEGĂTURA ŞOMAJ – INFLAŢIE În perioada anilor ’60 W.a. 7. Cele două procente reprezintă creşterea productivităţii muncii. 135 . Se impunea.Creşterea productivităţii poate fi susţinută numai prin investiţii în tehnică nouă. să se facă distincţie între rata inerţială şi rata efectivă a inflaţiei. În 1982 a fost contestată curba Phillips elaborată în 1960.7. Noul model al curbei Phillips apare în figura 7.6. Noua curbă demonstra că între rata şomajului şi rata inflaţiei nu există pe termen lung nici o legătură. El a evidenţiat empiric legătura ce se stabileşte între şomaj. construind curba care îi poartă numele (figura de mai jos). Phillips a început studiul cuantificării factorilor care duc la inflaţie. şi la reducerea şomajului pe de altă parte. Şocurile frecvente din economie determină însă ca rata efectivă a inflaţiei să nu coincidă cu rata inerţială. aşteptată a inflaţiei. preţuri şi salarii. Deplasarea spre stânga pe curba Phillips duce la creşterea preţurilor şi a salariilor. pe de o parte. între ele existând o relaţie invers proporţională. în general în progres tehnic. CURBA PHILLIPS INIŢIALĂ ridicată cu două procente faţă de scala din stânga.

2. Explicaţia constă în creşterea ratei inerţiale prin trecerea ei din punctul A în D. Curba Phillips pe termen scurt se deplasează în sus (CPS devine CPS’). Creşterea economică nu este însă de lungă durată. se manifestă tendinţa de scădere. Cu toate că în punctul C rata şomajului este aceeaşi cu cea din punctul B. 4. Se poate constata că rata şomajului la punctul D este identică cu cea de la punctul A. INFLAŢIA ŞI ŞOMAJUL ÎN CICLUL CONJUNCTURAL Graficul ne permite analiza etapelor ciclului de afaceri. Şomajul se află la nivelul său natural. 7. Deci. 5. scade rata şomajului. În consecinţă.6. Ciclul descris mai sus poate acţiona şi invers. iar rata inflaţiei este mai ridicată. proprie perioadei de avânt. În prima perioadă economia se găseşte la începutul curbei Phillips pe termen scurt în punctul A.Fig. în ea regăsindu-se rata inerţială mai mare. scade rata efectivă a 136 . 3. Economia se mişcă spre stânga pe curba Phillips pe termen scurt. La un moment dat apar factori care acţionează împotriva creşterii rapide (încetinirea creşterii masei monetare dictată de oficialităţile financiare). de restrângere a producţiei. Inflaţia creşte prin trecerea din punctul A în punctul B. Când constată că a avut loc creşterea inflaţiei oamenii iau în calculele lor pentru viitorul apropiat această nouă rată ridicată. În cea de-a doua perioadă datorită creşterii producţiei. 1.b. În acest caz creşte şomajul. O dată cu restrângerea activităţii economice rata şomajului revine la rata sa naturală (în punctul D al curbei CPS’). inflaţia este mai ridicată. când economia intră într-un “ciclu restrictiv”. rata inflaţiei inerţiale creşte.

dar va trebui suportată o inflaţie crescătoare. pe termen lung singurul nivel al şomajului care se împacă cu o inflaţie stabilă este rata naturală a şomajului. Este vorba. Ea se va stabiliza când şomajul efectiv se va găsi la nivelul ratei sale naturale. precum şi cea inerţială. Aşadar. rata efectivă a şomajului se găseşte sub nivelul ratei sale naturale. Acţionând astfel ca rata şomajului să scadă sub nivelul ratei sale naturale. Din analiza de mai sus rezultă două concluzii cheie pentru politica economică. de exemplu. atunci inflaţia va creşte an de an. O ţară nu poate rămâne mult timp sub rata naturală a şomajului fără ca aceasta să nu ducă la declanşarea spiralei crescătoare a inflaţiei. În astfel de condiţii inflaţia nu va creşte.inflaţiei. se poate stăpâni şi curba Phillips pe termen scurt. Este valabil şi reversul problemei: cu un şomaj ridicat se poate reduce inflaţia. Când rata şomajului este mai mare decât rata sa naturală. dar nici nu va scădea. Acest proces inflaţionist se opreşte când şomajul revine la rata sa naturală. inflaţia va cunoaşte procesul de reducere. curba Phillips pe termen lung se prezintă ca o linie dreaptă verticală. În al doilea rând. în primul rând. 137 . în general. Dacă. de faptul că există un nivel al şomajului pe care economia îl va suporta pe termen lung (rata naturală a şomajului). care se suprapune peste linia ratei naturale a şomajului. Atunci când rata şomajului deviază de la rata sa naturală. De aceea. în final revenindu-se la rata naturală a şomajului. se schimbă şi rata inflaţiei. temporar va exista un şomaj scăzut.

Bucureşti Fourcans. Geoffrey. Editura Codex. Economia politică.. N. editura George Bariţiu. vol I şi II. (1993).1 şi 2. Editura Economică..BIBLIOGRAFIE Abraham-Frois. (coordonator) (1997). Introducere în micro şi macroeconomie (note de curs) UTC-N. Bucureşti Kiss. Economie politică. McGrow-Hill Book Company.G. Bucureşti Dobrotă. (coordonator). F. Dicţionar de economie. André (1998). Economie contemporană. Editura Economică. (1998). (1997). Economia politică. (1982). (coordonator) (1999). Paris Sonea. Ştefan. NewYork 1989 sau L' economique.. Humanitas. (1995). Economie Politică. Dicţionar Macmillan de Economie Modernă. Economie generală – macroeconomie. Economics. G. Editura Economică. N. (coordonator) (1995). Armand Colin. Bucureşti Buşe... Economia.economia Editura Eurosong & Book. ed. Negucioiu. aplicaţii. Editura Sedona. Bucureşti 138 . (1999). A. (1994) (coordonator). (1994). Explicându-i fiicei mele …. Timişoara XXX . P. N. Vol. UTC-N Whitehead. Bucureşti Dobrotă. Dicţionarul complet al economiei de piaţă. Informaţia Business Books Dobrotă. Cluj-Napoca Samuelson. Cocheci Delia.