Importanţa ameliorării plantelor Ameliorarea plantelor - ad melior (limba latină) = la mai bine – reprezintă ştiinţa aplicativă care foloseşte

legile geneticii, legile eredităţii în vederea obţinerii de material biologic nou, soiuri şi hibrizi precum şi pentru producerea de sămânţă şi material săditor pentru cultură Crearea de soiuri şi hibrizi prezintă importanţă pentru faptul că în economia unei culturi, soiul contribuie cu 30% din preţul produsului respectiv. dată creat un material biolo!ic, acesta îşi menţine proprietăţile, caracterele şi însuşirile o perioadă de "0-#0 de ani timp în care se economiseşte 30% din preţul produsului respectiv. $ste o ştiinţă aplicată şi care are le!ătură cu alte discipline după cum urmează% !enetica – foloseşte le!ile acesteia pentru orice combinaţie hibridă, pentru obţinerea efectului heterozis, pentru selecţia formelor mutante, pentru obţinerea formelor poliploide& "iziologia – în procesul de creare a soiurilor este nevoie să se cunoască procesele de creştere şi dezvoltare, perioada de ve!etaţie, diferite fenofaze pentru fiecare specie în parte& #iochimia – pentru cunoaşterea proceselor de acumulare a diferiţilor compuşi chimici, substanţelor or!anice, substanţelor minerale care vor alcătui produsul principal. "itopatologia – pentru a cunoaşte biolo!ia fiecărui a!ent fitopato!en pentru care să !ăsim !ene de rezistenţă care vor fi inoculate în materialul respectiv& $ntomologia – pentru a cunoaşte biolo!ia dăunătorilor în crearea de soiuri rezistente& %iticultura, pomicultura, legumicultura ' pentru a se putea stabili cele mai bune tehnolo!ii care să corespundă cerinţelor soiurilor respective& &anagement, mar'eting – în sensul de a putea cunoaşte cerinţele pieţei în momentul în care soiul va fi terminat şi scos în producţie. Etapele ameliorării plantelor: - $tapa ameliorării empirice - $tapa ameliorării ştiinţifice Etapa ameliorării empirice datează de la începutul luării în cultură a unor specii p(nă spre începutul secolului ") şi p(nă la descoperirea se*elor la plante c(nd pe baza selecţiei făcute de om şi completată cu selecţia naturală s-au obţinut populaţii locale, soiuri locale pentru mai multe specii. +cestea au fost purtate dintr-un areal în altul odată cu popoarele mi!ratoare fiind îmbunătăţite neştiinţific şi asi!ur(nd necesarul de hrană pentru populaţiile care le utilizau. ,lantele e*istente în momentul de faţă s-au format în anumite areale de pe !lob acolo unde au !ăsit condiţii optime de creştere şi dezvoltare, acestea fiind numite centre de ori!ine. Ca urmare a evoluţiei, a acţiunii omului, e*istă la ora actuală anumite areale pe !lob unde o anumită specie este mai bine dezvoltată şi are mai multe -rude apropiate(, varietăţi, convarietăţi, specii, subspecii care formează aşa numitele centre genice )entrele de origine sunt reprezentate de acele areale de pe glob unde s*au format pentru prima dată unele specii de plante )entrele genice reprezintă acele suprafeţe unde se găseşte cea mai mare diversitate de forme, cea mai mare frecvenţă a genelor pentru o anumită specie .n ceea ce priveşte centrele de ori!ine, ma/oritatea cercetătorilor menţionează e*istenţa a "# centre şi care sunt următoarele%

"

* * * * * * * * * * * *

Centrul 1 situat în centrul Chinei şi partea sa vestică unde-şi au ori!inea dintre plantele horticole% 0rassica rapa, +llium fistulosum, 1alus baccata, 1alus spectabilis, 1alus asiatica, ,irus serotina, ,runus triflora. Centrul 2 situat în partea centrală şi sud vestică a 2ndiei% ,haseolus aureus, 0rassica ni!ra, Cicer arietinum. Centrul 3 situat în nord vestul 2ndiei, +sia mi/locie% 3icia faba, 4pinacia oleracea, ,haseolus aureus, +llium cepa, ,runus armeniaca. Centrul 4 situat în +sia mică, 2ran% ,etroselinum hortense, Cerasus avium, Cerasus vul!aris. Centrul 5 situat în 0azinul mediteranean% ,etroselinum sativum, ,runus domestica, 3itis vinifera, +llium cepa, +spara!us officinalis. Centrul 6 situat în +bsinia, 4omalia, $tiopia% ,isum sativum, 5ens esculenta. Centrul 7 situat în +merica Centrală, 1e*ic% ,haseolus vul!aris, ,haseolus multiflorus, 56copersicum cerasiforme, Capsicum anuum, Capsicum pubescens. Centrul 8 situat în ,eru, $cuador, 0olivia% ,haseolus vul!aris, ,haseolus lunatus, 56copersicum esculentum. Centrul 9 situat în Canada, 7ordul +mericii. Centrul 10 situat în +ustralia. Centrul 11 situat în $uropa Centrală. Centrul 12 situat în 4udan, 7i!eria, +frica de sud.

Etapa ameliorării ştiinţifice a început odată cu secolul "8 şi a fost marcată de crearea în mod deliberat, prin metode ştiinţifice, unele forme noi cu capacitate mare de producţie. .n cadrul acestor forme s-a procedat la o selecţie ri!uroasă dar o dată cu dezvoltarea !eneticii, variabilitatea e*istentă în cadrul materialului nu a mai fost suficientă şi din acest motiv a trebuit să se mărească această variabilitate. dată cu dezvoltarea ştiinţelor biolo!ice s-au !ăsit metode pentru îmbunătăţirea variabilităţii şi anume hibridarea, cosan!vinizarea, poliploidizarea, toate urmate de selecţie în cadrul materialului. .n ţările dezvoltate acolo unde speciile cultivate !ăseau condiţii optime de creştere şi dezvoltare, s-au creat aşa numitele şcoli de ameriorare pentru speciile respective. .n viticultură, perioada ameliorării ştiinţifice începe după apariţia filo*erei prin căutarea şi !ăsirea metodelor de rezolvare a rezistenţei la acest dăunător, astfel s-au făcut hibridări între viţele europene şi cele americane, s-au creat soiuri de portaltoi care prezintă rezistenţă la filo*eră. .n domeniul pomiculturii, ameliorarea ştiinţifică începe în secolul ") prin obţinerea primelor soiuri de măr în 9usia prin hibridare liberă. .n secolul "8 începe aplicarea hibridărilor diri/ate pentru măr, păr, cireş obţin(ndu-se soiuri care şi în acest moment e*istă în colecţii. .n 9om(nia ameliorarea plantelor a înre!istrat aceleaşi etape ca şi în celelalte ţări, etapa empirică a/un!(nd p(nă în anul "800 iar etapa ştiinţifică fiind marcată de activitatea lui 3lad C(rnu 1unteanu, primul profesor de ameliorare la şcoala centrală de a!ricultură :erăstrău. .nceputurile ameliorării ştiinţifice s-au lovit de c(teva probleme deosebite dintre care menţionăm% imposibilitatea folosirii tuturor formelor de !ermoplasmă care deşi erau bo!ate nu au fost evaluate, variabilitatea e*istentă în cadrul !ermoplasmei ţinea mai mult de adaptabilitatea la condiţiile de mediu şi mai puţin de productivitate şi calitate, absenţa surselor de !ene din străinătate care să condiţioneze caractere şi însuşiri

#

importante cum ar fi rezistenţa la factorii de mediu, rezistenţa la acţiunea a!enţilor fitopato!eni, lipsa unor amelioratori consacraţi şi a informaţiei ştiinţifice adecvate pentru fiecare specie în parte, controversa între şcoala mendeleană, şcoala vestică şi şcoala estică dominată de 1iciurin care nu acceptau teoriile eredităţii, e*istenţa !enelor, şamd& lipsa unei strate!ii, lipsa unei idei clare privind crearea de material biolo!ic nou. +ctivitatea de cercetare a început să se dezvolte odată cu înfiinţarea 2.C.+.9. în anul "8#8 în cadrul căruia funcţiona o secţie de ameliorare a plantelor cu laboratoare de cercetare în diferite zone pedoclimatice din ţară. .n anul "83; în cadrul 2.C.+.9. ia fiinţă o secţie de horticultură care la r(ndul ei înfiinţează staţiuni de cercetare în diferite zone pedoclimatice ale ţării. .n anul "8<; are loc o nouă reor!anizare a cercetării înfiinţ(ndu-se institutul de cercetări pentru cereale şi plante tehnice =undulea, institutul de cercetări pentru cultura cartofului cu sediul la 0raşov, institutul de cercetări horti-viticole. .n anul "8># întrea!a activitate de cercetare este trecută sub /urisdicţia academiei de ştiinţe a!ricole şi silvice. .n anul "8>; academia înfiinţează institutul de cercetări pentru viticultură şi vinificaţie de la 3alea Călu!ărească, institutul de cercetări pentru pomicultură de la 1ărăcineni ' ,iteşti, institutul de cercetări pentru le!umicultură şi floricultură de la 3idra ' 2lfov. =iecare din acestea îşi formează o reţea de staţiuni de cercetare pentru diferite specii de plante, astăzi numele acestor instituţii, staţiuni de cercetare este schimbat% 2.C.C.,. =undulea devine institutul naţional de cercetare dezvoltare pentru a!ricultură& 2.C.,. devine institutul de cercetare dezvoltare pentru pomicultură. +ceste instituţii au staţiuni la 0la/, dobeşti, 1urfatlar, ?reaca, 0echet, @ră!ăşani, 1iniş, 3alea Călu!ărească precum şi unele laboratoare în 2aşi, Clu/, 0ucureşti. 2nstitutul pentru pomicultură are staţiuni la 0istriţa, 3oineşti, =ălticeni, 1ărăcineni şi laboratoare la 2aşi, Clu/, radea, A(r!u Biu. 2nstitutul pentru le!umicultură are staţiuni la 2şalniţa, 0uzău, 0acău. Obie ti!ele ameliorării plantelor +efiniţie, totalitatea caracterelor şi însuşirilor pe care trebuie să le întrunească materialul biologic creat, soiuri sau hibrizi pentru a răspunde parametrilor de productivitate şi calitate constituie obiective de ameliorare ,entru a fi realizate aceste obiective este nevoie să se cunoască baza !enetică a materialului iniţial, valoarea ameliorativă a surselor de !ermoplasmă şi factorii care condiţionează ale!erea acestor obiective. =actorii care condiţionează ale!erea obiectivelor de ameliorare ' e*istă 3 cate!orii de factori% * factori naturali locali * factori tehnologici * factori economici Factorii naturali ' fiecare zonă de cultură este !uvernată de anumite condiţii de climă şi sol, motiv pentru care amelioratorii trebuie să creeze un material biolo!ic adaptat pentru zonele respective, astfel pentru zonele mai nordice sau pentru altitudinile mai mari este nevoie de soiuri şi hibrizi cu o perioadă de ve!etaţie mai redusă pentru a putea a/un!e la maturitate în timpul c(t în zona respectivă e*istă o sumă a !radelor de temperatură care să asi!ure condiţii pentru buna dezvoltare a soiurilor respective. ,entru zonele cu ierni aspre, cu !eruri mari, trebuie să se creeze soiuri şi hibrizi care să reziste la aceste temperaturi.

3

,entru zonele cu deficit pluviometric sau cu e*ces de umiditate trebuie să se creeze material biolo!ic adaptat pentru aceste condiţii. .n !eneral clima din 9om(nia este de climat continental dar e*istă suficiente microzone care nu se încadrează în caracterizarea !enerală şi care ne forţează să ale!em acele obiective de ameliorare pe care urmărindu-le să realizăm material biolo!ic pentru zonele respective. .n ceea ce priveşte condiţiile de sol, problema nu se pune chiar at(t de acut pentru că e*istă mi/loace a!rotehnice, a!rochimice pentru a influenţa proprietăţile fizicochimice, biolo!ice ale solului, astfel că putem aduce solul spre cerinţele plantelor şi nu plantele la cerinţele solului. 4e pot aplica amendamente, corectarea salinităţii, a fertilităţii. "a torii te#nolo$i i ' realizarea producţiilor scontate pentru asi!urarea hranei, în condiţiile demo!rafice actuale, impune !eneralizarea tehnolo!iilor moderne pentru toate speciile din cultură astfel înc(t să se asi!ure pe de o parte uşurarea activităţilor iar pe de altă parte eficienţa economică a fiecărei culturi. @in acest motiv ale!erea obiectivelor de ameliorare va depinde de tehnolo!ia prevăzută a e*ista în momentul în care apare soiul pe care dorim să îl obţinem. "a torii e onomi i ţin de un aşa numit studiu de piaţă în ideea de a prevedea care sunt cerinţele consumatorilor la o anumită perioadă de timp, privind cantitatea de produse sau calitatea producţiei obţinute. Ameliorarea apa ităţii %e pro%u ţie &ro%u ti!itatea ' este o însuşire comple-ă determinată pe de o parte de baza ereditară a materialului cu care se lucrează, care condiţionează valorile elementelor de productivitate, iar pe de altă parte de condiţiile de mediu şi condiţiile de cultură @atorită faptului că este condiţionată poli!enic, capacitatea de producţie este un obiectiv care se obţine suficient de !reu, aceasta şi datorită faptului că în perioada de ve!etaţie acţionează aproape toate !enele de care dispune planta respectivă. +par fenomene de înlănţuire a acestor !ene pentru a determina un anumit caracter, apar fenomene de interacţiune între !ene, astfel că toate acestea complică activitatea de îmbunătăţire a productivităţii plantelor. .roductivitatea este determinată pe de o parte de fertilitatea plantei respective, pe de altă parte de capacitatea de a e*ploata această fertilitate, în sensul ducerii p(nă la capăt a produsului final. 4e deosebesc # cate!orii de fertilitate% * fertilitatea potenţială * fertilitatea reală "ertilitatea potenţială reprezintă capacitatea plantelor care compun soiul sau hibridul de a da naştere la formaţiuni florale, muguri de rod, inflorescenţe şi flori care diferă de la cele anuale la multianuale "ertilitatea reală este dată de capacitatea de fecundare a florilor, de totalitatea florilor capabile să se fecundeze .ntotdeauna fertilitatea reală este sub nivelul fertilităţii potenţiale fie datorită factorilor de mediu, fie datorită unor condiţii !enetice. 9aportul între fertilitatea potenţială şi reală este cunoscut sub numele de coeficient de fertilitate, cu c(t acest coeficient are o valoare mai apropiată de ", cu at(t soiul respectiv va avea o productivitate ridicată. .n procesul de creare a producţiei se deosebesc # cate!orii de productivitate% / productivitate iniţială 0 productivitate finală

C

&ro%u ti!itatea iniţială este dată de totalitatea fructelor sau seminţelor care s*au format pe plantă în primele faze de după fecundare 1ceastă însuşire este determinată de fertilitatea reală, de condiţiile de mediu şi de structura genetică a materialului respectiv &ro%u ti!itatea (inală este reprezentată de capacitatea plantelor de a reţine şi a matura fructele care s*au format, însuşire care de asemenea depinde de productivitatea iniţială, de unii factori ecologici, de însuşirile genetice 9aportul între productivitatea iniţială şi finală poartă numele de indice de productivitate şi la fel ca şi la coeficientul de fertilitate, cu c(t valoarea indicelui de productivitate este apropiată de " cu at(t capacitatea de producţie a soiului este ridicată. 4e apreciază că productivitatea este determinată de # cate!orii de factori% * factorii intrinseci care ţin de materialul biolo!ic& * factorii de influenţă "a torii intrin)e i sunt reprezentaţi de elemente de productivitate caracteristice de la o specie la alta dar şi de o serie de procese fiziolo!ice şi biochimice. "a torii %e in(luenţă sunt reprezentaţi de apariţia unor a!enţi fitopato!eni şi rezistenţa plantelor la acţiunea acestora, apariţia unor perioade foarte reci şi rezistenţa plantelor la aceste condiţii, apariţia secetei, rezistenţa soiului la secetă, şamd. @acă factorii de influenţă nu pot fi controlaţi pentru capacitatea de producţie, se urmăreşte să se acţioneze asupra elementelor de productivitate în sensul creşterii intensităţii de e*primare a acestora. ,entru realizarea acestui obiectiv sunt obli!atorii următoarele direcţii în care trebuie să se acţioneze% * cunoaşterea tuturor surselor de germoplasmă autohtone şi mondiale în vederea identificării tuturor surselor de gene care sunt legate într*un fel de controlul elementelor de productivitate2 * utilizarea mutagenezei pentru obţinerea a noi surse de gene utile în această direcţie2 * hibridarea unor genotipuri foarte diferite în vederea obţinerii unor recombinări de gene care să conducă la acumularea unor gene valoroase2 * creşterea plasticităţii ecologice pentru mărirea gradului de adaptabilitate a soiurilor şi hibrizilor la cultivarea în diferite condiţii climatice2 * ruperea corelaţiilor negative care e-istă între productivitate şi calitate, între productivitate şi precocitate sau între productivitate şi diferite însuşiri fiziologice care crează rezistenţa Ameliorarea alităţii ' la fel ca şi productivitatea, calitatea este determinată pentru introducerea în cultură a noilor soiuri create. 3aloarea calitativă a unui material biolo!ic este conferită de% conţinutul în substanţe utile, natura chimică a acestor substanţe, însuşirile tehnologice şi culinare ale produsului principal şi cu deosebire pentru speciile horticole calitatea este dată şi de aspectul e-terior. .n ceea ce priveşte substanţele utile, se are în vedere conţinutul de proteină la principalele specii, conţinutul de hidraţi de carbon, zaharuri, unele substanţe minerale, unele vitamine, enzime, şamd. 4e pune problema e*istenţei unei corelaţii ne!ative între capacitatea de producţie, între productivitate şi însuşirile calitative. ,entru îmbunătăţirea valorilor nutritive a substanţelor utile, trebuie să se cunoască şi să se influenţeze natura chimică a acestor substanţe, astfel proteinele trebuie să aibă un conţinut ridicat şi echilibrat în aminoacizi esenţiali.

<

Dnele specii au un conţinut mai redus de lizină, astfel prin folosirea mutaţiilor trebuie să se identifice !enele care condiţionează acest aminoacid pentru a creşte valoarea acestuia în produsul principal. Conţinutul în triptofan, metionină, trebuie ridicat la unele le!uminoase, în această idee toate speciile trebuie analizate în privinţa tuturor substanţelor chimice conţinute pentru a se încerca o ameliorare a valorilor acestora. 5a viţa de vie calitatea produsului principal pe l(n!ă conţinutul în diverse substanţe chimice este dată şi de însuşirile or!anoleptice, !ustative, tehnolo!ice, aspectul e*terior, forma şi mărimea stru!urilor, culoarea boabelor, prezenţa sau absenţa stratului de pruină. ,entru vinuri, determinarea conţinutului de alcool, zaharuri, aciditatea totală, e*tract sec, taninuri, substanţe colorante, sunt toate părţi de calitate a produsului principal la vie. 5a fructe calitatea este determinată de conţinutul în substanţe nutritive dar şi de suculenţa acestora, de fermitatea pulpei, !ust, aromă, e*istenţa altor substanţe care în echilibru pot asi!ura un !ust plăcut. Ameliorarea re*i)tenţei la boli +i %ăunători ' cu toate pro!resele realizate în combaterea chimică precum şi în în!lobarea rezistenţei !enetice în noile creaţii ale ameliorării, intensitatea, frecvenţa, !radul de atac al diverşilor a!enţi fitopato!eni înre!istrează creşteri la toate speciile cultivate. 9ezistenţa la boli este o însuşire ereditară care determină capacitatea plantelor de a se apăra faţă de atacul unui anume a!ent pato!en. $*istă apreciere diferită în ceea ce priveşte rezistenţa, în sensul că unii autori consideră doar imunitatea la o anumită boală ca rezistenţă !enetică, pe c(nd alţi autori iau în considerare şi !radul de adaptare al plantei, de formare a unor celule care încon/oară boala, fie dată de o sensibilitate înainte de atac, fie ca o reacţie de apărare după ce s-a înt(mplat ca planta să fie atacată. +melioratorul este interesat de rezistenţa ereditară care este determinată de # cauze principale% starea plantei şi comportamentul acesteia în momentul atacului în sensul împiedicării bolii să se manifeste şi reacţia plantei !azdă, care prin anumite schimbări histolo!ice sau fiziolo!ice opreşte procesul de infecţie. @in acest motiv se cunosc # tipuri de rezistenţă şi anume% * rezistenţa pasivă, când boala nu poate ataca planta respectivă * rezistenţa activă, când avem de a face cu o reacţie a plantei în momentul atacului 9ezistenţa activă se clasifică de unii autori în # cate!orii şi anume% rezistenţă verticală şi rezistenţă orizontală ,rin re*i)tenţă !erti ală se înţele!e capacitatea unui soi de a rezista la o boală sau la o anumită rasă fiziolo!ică a unei boli, o rezistenţă puternică dar de scurtă durată, astfel în condiţiile în care apare o altă rasă fiziolo!ică, soiul respectiv trebuie scos imediat din cultură pentru că nu mai are rezistenţă. ,e*i)tenţa ori*ontală înseamnă capacitatea soiului de a avea rezistenţă la mai multe boli în acelaşi timp sau la mai multe rase fiziolo!ice ale unei boli, care se manifestă mai slab dar pe o perioadă de timp foarte mare, uneori peste <0-"00 ani. ,e*i)tenţa !erti ală este mai uşor de obţinut dar se preferă rezistenţa orizontală care chiar dacă necesită lucrări mai laborioase este eficientă prin durata acesteia. @upă unii autori, proliferarea rapidă a a!enţilor fitopato!eni are mai multe cauze şi anume% introducerea în cultură a materialului biolo!ic la care s-a urmărit în primul r(nd productivitatea şi calitatea şi mai puţin sau deloc rezistenţa la boli, cultivat pe suprafeţe foarte mari, numărului restr(ns de soiuri astfel că este înlesnită răsp(ndirea

>

rapidă a unui pato!en sau a unor mutante ale pato!enului, mi!rarea din zonele cu inocul primar a raselor fiziolo!ice noi, apariţia datorită mutaţiilor, diverselor recombinări !enetice a unor noi rase fiziolo!ice cu un efect fitopato!en mai puternic, nerespectarea tehnolo!iei de cultură, nerespectarea rotaţiilor pentru culturile anuale şi bienale, administrarea unilaterală şi în doze mari a unor în!răşăminte care favorizează apariţia a!enţilor fitopato!eni, utilizarea neraţională a iri!aţiilor care conduc la crearea de microclimate favorabile apariţiei pato!enului, contactul brusc între pato!en şi planta !azda datorită importutilor de seminţe cu care se aduc şi pato!enii respectivi şi la care soiurile autohtone nu au nici un fel de adaptare. 1etoda de îmbunătăţire a rezistenţei la a!enţii pato!eni o constituie hibridarea îndepărtată: hibridarea dintre un soi valoros din toate punctele de vedere dar nerezistent la un anumit agent patogen, cu o specie din flora spontană înrudită cu soiul, fără valoare productivă, fără valoare calitativă dar care conţine gena de rezistenţă @intre dăunători, cele mai mari pa!ube sunt produse de insecte la care se cunosc peste ;00000 de specii cu un deosebit !rad de adaptare, prolificitate şi putere distructivă foarte mare. 9ăsp(ndirea insectelor se datorează c(torva cauze şi anume% * distrugerea ecosistemelor naturale2 * importul unor insecte odată cu produsele agricole fără a se aduce şi inamicii lor naturali2 * folosirea neraţională a insecticidelor Ameliorarea epo ii %e maturare este importantă pentru anumite areale de cultură, pentru zonele mai nordice c(nd perioada de ve!etaţie trebuie să fie mai redusă şi de asemenea pentru unităţile care au posibilitatea ca în condiţii de iri!are să obţină # culturi pe aceeaşi suprafaţă de teren. =olosind # plante diferite cu perioade scurte de ve!etaţie, e*istă posibilitatea ca în zonele sudice să se obţină o cultură de !r(u şi o cultură de fasole, iar pentru speciile horticole contează perioada de menţinere în spaţii prote/ate, în sere şi solarii. Cea mai importantă problemă pentru acest obiectiv o constituie realizarea unui compromis între productivitate, calitate şi epoca de maturare. Arebuie !ăsite cele mai bune căi pentru ca la perioade foarte scurte de ve!etaţie să nu scadă prea mult productivitatea şi să nu fie afectată prea mult calitatea produsului respectiv. Ameliorarea re*i)tenţei la temperaturi ) ă*ute acest obiectiv include rezistenţa la !er şi rezistenţa la iernare, aceste obiective sunt urmărite la unele specii anuale şi la toate speciile perene cultivate în zonele cu climat temperat. ,e*i)tenţa la $er reprezintă capacitatea plantelor de a suporta temperaturi scăzute fără a le fi afectată semnificativ capacitatea de producţie 3ezistenţa la ger vizează şi rezistenţa plantelor anuale la temperaturile scăzute din primăvară ,e*i)tenţa la iernare vizează speciile multianuale, reprezintă pe lângă toleranţa plantelor la temperaturi scăzute ale iernii şi alte aspecte mai comple-e cum ar fi, alternanţa îngheţ dezgheţ repetată, dezrădăcinarea în cazul gonflării accentuate a solului, asfi-ierea datorită lipsei aerului din stratul compact de zăpadă .n !eneral se constată că rezistenţa la temperaturi scăzute este determinată !enetic, dar în acelaşi timp este puternic influenţată de evoluţia condiţiilor de mediu şi de desfăşurarea unor procese fiziolo!ice şi biochimice înainte de intrarea în starea de repaos.

;

5a speciile anuale starea de repaos se identifică în stadiul de săm(nţă, iar la cele multianuale iarna. 5a cele multianuale, starea de repaos presupune călirea plantelor care are loc p(nă la un anumit pra! de temperaturi ne!ative, pra! diferit în funcţie de specie şi în cadrul unei specii diferit pentru soiuri Ee*% viţa de vie poate suporta obişnuit - "), - #<0C sau unele soiuri de pomi fructiferi pot suporta p(nă la - C00CF 9ealizarea acestui obiectiv presupune e*plorarea mai multor căi de acţiune% / identificarea surselor de germoplasmă care deţin gene de rezistenţă la temperaturi scăzute2 0 transferul prin metode specifice de ameliorare a acestor gene la forme valoroase productiv şi calitativ, dar deficitare din punct de vedere al rezistenţei2 4 identificarea de metode noi de creştere a variabilităţii acestei însuşiri2 5a speciile le!umicole rezistente la iernare, are o importanţă destul de mare deoarece se doreşte e*tinderea perioadei în care aceste le!ume pot a/un!e la consumator în stare proaspătă. Ameliorarea re*i)tenţei la )e etă ' rezistenţa la secetă se impune la speciile cultivate în mod deosebit în sudul şi estul 9om(niei. 9ezistenţa la secetă are loc pe baza unor mecanisme fiziolo!ice şi mai puţin fundamentată pe mecanisme !enetice. 4eceta solului p(nă la un anumit !rad poate provoca o încetinire a dezvoltării plantelor, dar speciile considerate rezistente pot trece cu bine de astfel de perioade şi să de-a producţii satisfăcătoare. 4unt considerate specii rezistente le seceta solului cele care se maturează înainte de perioadele propriu zise de secetă sau cele care au un sistem radicular foarte profund şi pot absorbi apa de la ad(ncimi mai mari. 4eceta atmosferică este la fel de dăunătoare ca şi cea pedolo!ică şi poate fi combătută prin utilizarea de !enotipuri care au anumite mecanisme de rezistenţă la nivelul epidermei. ,entru îmbunătăţirea rezistenţei plantelor la secetă se poate apela la identificarea în cadrul !ermoplasmei de bază a unor forme cu asemenea însuşiri şi transferul prin metode specifice la alte forme valoroase. Ameliorarea rea ţiei la inten)i!i*are - rearea %e )oiuri . #ibri*i pentru ulturi inten)i!e/ - acest obiectiv presupune crearea de soiuri cu potenţial de producţie foarte ridicat, care să fie apte de a valorifica la ma*imum oportunităţile oferite de aplicarea iri!aţiilor, a în!răşămintelor, a tratamentelor fitosanitare. 0ermopla)ma utili*ată 1n ameliorarea plantelor 0ermopla)ma sau materialul iniţial în ameliorare reprezintă totalitatea formelor biolo!ice cultivate sau spontane care sunt utilizate în procesul de ameliorare, pentru crearea de soiuri sau hibrizi superiori celor de/a e*istenţi sau pentru îmbunătăţirea celor de/a create. 2n (un ţie %e ori$inea !ariabilităţii3 $ermopla)ma )e la)i(i ă 1n: * germoplasmă de bază sau cu variabilitate măsurată2 * germoplasmă nou creată sau cu variabilitate artificială 2n (un ţie %e ori$ine3 $ermopla)ma )e la)i(i ă 1n: * din flora spontană2 * din formele cultivate 2n a%rul $ermopla)mei %e ba*ă )e 1nt4lne) 3 tipuri %e $ermopla)mă: * forme din flora spontană înrudite cu specia care se ameliorează2 * soiuri şi populaţii locale2

)

* soiuri ameliorate 5in a%rul $ermopla)mei nou reate (a parte: * populaţiile hibride în curs de segregare2 * liniile cosangvinizate2 * formele mutante2 * formele poliploide ,rin e*ploatarea resurselor !enetice e*istente s-a a/uns la epuizarea surselor de !ene pentru caractere şi însuşiri noi, astfel înc(t s-a impus !ăsirea de metode pentru creşterea variabilităţii la plantele cultivate. "ormele %in (lora )pontană sunt utilizate în ameliorare datorită unor însuşiri precum plasticitatea ecolo!ică ridicată şi rusticitatea. @irecţia lor de utilizare constă îndeosebi în transferul acestor însuşiri către soiuri de/a ameliorate valoroase. 6oiurile +i populaţiile lo ale se remarcă prin însuşiri deosebite de rezistenţă la factori climatici nefavorabili sau la unii a!enţi fitopato!eni. Dneori prin lucrări de selecţie artificială, din aceste forme s-a putut a/un!e la soiuri noi omolo!ate, însă cel mai frecvent sunt utilizate ca şi prima cate!orie. 6oiurile ameliorate reprezintă cea mai valoroasă sursă de !ermoplasmă deoarece au de/a imprimate însuşiri superioare privind productivitatea, calitatea, rezistenţa la boli şi dăunători, etc. +ceste soiuri pot fi doar îmbunătăţite prin lucrări de selecţie iar pentru a se a/un!e la crearea unui nou cultivar se impune şi folosirea altor metode precum hibridarea, muta!eneza, etc. &opulaţiile #ibri%e 1n ur) %e )e$re$are reprezintă cea mai valoroasă sursă de material iniţial la speciile auto!ame. ,entru crearea de soiuri noi, ne interesează plantele din !eneraţiile se!re!ante =#... =n c(nd pot fi identificate caractere şi însuşiri noi diferite de ale părinţilor. ,ot să apară forme trans!resive - diferite de formele parentale. 7iniile o)an$!ini*ate ' cea mai valoroasă sursă de !ermoplasmă la speciile alo!ame Eplante heterozi!oteF care prin autopolenizare forţată, de-a lun!ul a mai multor !eneraţii, se poate a/un!e la izolarea unor biotipuri homozi!ote. ,rin încrucişarea unor astfel de linii se pot obţine hibrizi de la care se e*ploatează în practică efectul #etero*i)8 "ormele mutante +i poliploi%e pot fi utilizate pentru crearea de soiuri noi dar cel mai frecvent se folosesc pentru transferarea noului caracter la un soi de/a ameliorat. Cole tarea (ormelor %e material iniţial ' cercetătorii care se ocupă cu studiul !ermoplasmei de ameliorare, apreciază că în lumea ve!etală e*istă între 300000 şi <00000 de specii din care circa #<0000 au fost identificate şi descrise, din acestea aproape ;0000 de specii ar putea fi folosite de om în diverse scopuri dar doar ;000 au fost colectate şi cultivate p(nă în prezent. .n ceea ce priveşte hrana, 30 de culturi asi!ură necesarul pentru omenire şi care reprezintă 8<% din necesarul de hrană. +lte surse menţionează "<0 de specii folosite direct în alimentaţie, "# specii asi!ură peste ;0% din hrană iar C dintre ele% orezul, !r(ul, porumbul, cartoful acoperă peste <0%. .n ceea ce priveşte raportul ener!etic, cele mai importante culturi răm(n% orezul, !r(ul, sfecla, trestia de zahăr, porumbul şi soia. 4e acordă o importanţă deosebită surselor de !ermoplasmă în vederea colectării şi studierii acestora, motiv pentru care în ma/oritatea ţărilor din lume s-au creat instituţii speciale care să se ocupe de o anumită cate!orie de !ermoplasmă.

8

+ceste instituţii s-au înfiinţat în arealele unde o anumită specie înt(lneşte cele mai favorabile condiţii de cultură şi unde e*istă cea mai mare încărcătură de !ene pentru specia respectivă. 2nstituţiile sunt înfiinţate în centrele !enice acolo unde e*istă cea mai mare diversitate de forme şi cea mai mare variabilitate !enetică pentru o anumită specie. .n cadrul =.+. . s-a înfiinţat un or!anism special numit Comisia de 9esurse ?enetice, or!anism inter!uvernamental cu rolul de a !estiona toate activităţile le!ate de sursele de !ermoplasmă. .n #00# s-a semnat Aratatul 2nternaţional privind resursele !enetice, instrument care stabileşte termenii utilizaţi internaţional, drepturile şi obli!aţiile celor care lucrează cu sursele de !ermoplasmă. Aoate aceste instrumente, instituţii, tratate, s-au înfiinţat datorită faptului că fie prin selecţie naturală fie prin activitatea oamenilor s-au constatat numeroase pierderi ale unor forme de plante sau chiar specii între!i. ,entru colectarea materialului iniţial s-au iniţiat e*pediţii ştiinţifice, s-au înfiinţat colecţii de !ermoplasmă, parcuri ştiinţifice, rezervaţii naturale, bănci de !ene. .n prezent e*istă colecţii de plante care la cerere livrează material biolo!ic pentru ameliorarea speciilor respective, cele mai importante colecţii în momentul de faţă fiind la% 4anGt ,etersbur! şi la 0eltsville în 4.D.+, de asemenea colecţii cunoscute care cuprind portaltoi sau hibrizi pentru viţa de vie, se înt(lnesc numeroase colecţii în% 2talia, =ranţa, 4pania care de asemenea colaborează cu amelioratorii pentru asi!urarea materialului biolo!ic. $*pediţiile ştiinţifice au început în secolul trecut, prima mare e*pediţie s-a realizat în "8#3-"833 de către 3avilov, cercetător rus care în aceşti "0 ani a colectat peste "<0000 de forme de plante. Dlterior s-au or!anizat e*pediţii şi de alţi cercetători% :ansen a făcut o e*pediţie în 9usia şi a colectat toate formele de măr rezistente la temperaturi scăzute& 0uGassov a făcut o e*pediţie în +merica Centrală şi de 7ord de unde a colectat toate formele de cartof. .n fiecare ţară unde e*istă pro!ram de ameliorare, cercetătorii au încercat să colecteze toate formele de !ermoplasmă din cultură sau din flora spontană pentru o specie pe care urmau să o amelioreze. .n ceea ce priveşte colectarea !ermoplasmei e*istă o re!ulă de bază indiferent de provenienţa !ermoplasmei, aceasta nu se introduce direct în c(mpul e*perimental, în ideea prevenirii unor îmbolnăviri cu a!enţi fitopato!eni necunoscuţi sau a atacurilor unor insecte aduse odată cu materialul respectiv. +stfel fiecare formă de !ermoplasmă trece mai înt(i printr-un c(mp de carantină E"-# aniF şi dacă starea fitosanitară a materialului este corespunzătoare atunci se introduce în c(mpul de colecţie. .n caz contrar materialul este distrus pentru că bolile respective ar putea să cuprindă şi alte culturi. Or$ani*area $ermopla)mei ' materialul iniţial colectat sau primit şi observat în c(mpurile de carantină va fi trecut în c(mpul de colecţie în funcţie de anumite criterii !eo!rafice, ta*onomice sau ameliorative& de re!ulă se acceptă ultimul criteriu în or!anizarea !ermoplasmei în c(mpul de colecţie, astfel se face o schiţă a c(mpului de colecţie şi în funcţie de tipul de material avut la dispoziţie, acest material se aşează în parcele de dimensiuni corespunzătoare pentru ca materialul păstrat să poată fi suficient în începerea diferitelor procese de ameliorare. ,entru speciile anuale fiecare formă de !ermoplasmă trebuie să cuprindă o suprafaţă de cel puţin #0 m#.

"0

,entru viţa de vie, fiecare formă de !ermoplasmă trebuie să fie formată din cel puţin "0 butuci, din care < pe rădăcini proprii şi < pe portaltoiul adaptat pentru zona respectivă. 4peciile pomicole trebuie să fie reprezentate în c(mpul de colecţie de c(te 3-< pomi în funcţie de talia acestora pentru fiecare formă de !ermoplasmă. +rbuştii sunt reprezentaţi de cel puţin <0 de tufe pentru fiecare formă de !ermoplasmă. ,entru lucrările de ameliorare în viticultură, !ermoplasma este or!anizată în plantaţiile ampelo!rafice, cele mai importante astfel de plantaţii în 9om(nia sunt la% 3alea Călu!ărească, dobeşti, @ră!ăşani, 1iniş, ?reaca, 2aşi, @ăbuleni. ,entru ameliorarea în pomicultură materialul se păstrează în colecţii pomolo!ice iar colecţiile sunt amplasate astfel% 1ăr ' 3oineşti cu peste )<0 de forme& ,ăr ' Clu/, 3oineşti, ,iteşti cu peste ><0 de soiuri& ,run ' ,iteşti peste ;00 de soiuri& Cais ' ?reaca peste ><0 de soiuri& ,iersic ' 1urfatlar )<0 de soiuri& Cireş şi 3işin ' ,iteşti <#< de soiuri& Cireş #)< de soiuri& 3işin, 7uc la ?eoa!iu ;C de soiuri& ?utui ' A(r!u Biu C0 de soiuri& Căpşun, Coacăz, +fin, 1ur, Hmeur ' Clu/ cu <C0 de soiuri din care #<) Căpşun. ,entru le!umicultură şi floricultură, !ermoplasma se or!anizează pe suprafeţe de < ' "0 m# dacă speciile sunt anuale iar la multianuale #0 - <0 de plante. 6tu%iul $ermopla)mei ' înainte de a începe un proces de ameliorare este nevoie să se cunoască valoarea ameliorativă a materialului avut la dispoziţie, motiv pentru care se face un studiu de cel puţin 3 ' < ani după intrarea pe rod la speciile perene. +ceste studii au în vedere cunoaşterea perioadei de ve!etaţie, cunoaşterea diverselor fenofaze în corelaţie cu factorii climatici, cunoaşterea elementelor de productivitate, cunoaşterea diferitelor însuşiri fiziolo!ice privind rezistenţa la factorii de mediu, rezistenţa la boli şi dăunători, cunoaşterea valorii nutritive a produsului principal, a diferiţilor constituienţi şi din produsul principal a naturii chimice a acestor constituienti, cunoaşterea pretabilităţii la diverse tehnolo!ii de fabricare, de prelucrare, de conservare, de depozitare, etc. Cunoaşterea valorii !enetice a materialului respectiv făc(ndu-se studii hibridolo!ice, cosan!vinizări şi autopolenizări pentru a vedea cum se transmit ereditar diverse caractere. .n urma acestor studii se face o inventariere a proprietăţilor ameliorative pentru materialul din colecţie, pentru ca în orice moment amelioratorul să ştie valoarea materialului pe care îl are la dispoziţie. &ă)trarea $ermopla)mei ' toate sursele de !ermoplasmă e*istente pe !lob trebuie să facă parte dintr-un pro!ram de păstrare în ideea de a nu se pierde unele !ene valoroase, se apreciază că chiar şi o ameliorare pronunţată conduce la pierderea unor !ene care nu condiţionează obiectivele urmărite, din acest motiv fiecare soi chiar dacă este scos din producţie şi înlocuit, trebuie să fie păstrat în vederea menţinerii acelor !ene utile care pot servi pentru un alt proces de ameliorare. ,e l(n!ă colecţiile de !ermoplasmă înfiinţate în centrele !enice, e*istă tendinţa de a se forma fonduri mondiale de !ermoplasmă, pe de o parte în vederea conservării, iar pe de altă parte pentru ca specialiştii să poată să apeleze pentru sursele respective. ,entru a e*ista un limba/ comun privind sursele de !ermoplasmă, în Aratatul 2nternaţional semnat în #00# se definesc principalele noţiuni utilizate de amelioratori în vederea păstrării !ermoplasmei% Conservarea în situ înseamnă păstrarea !ermoplasmei în arealele !eo!rafice în care s-au format aceste surse şi unde se !ăsesc cele mai bune condiţii de creştere şi

""

dezvoltare pentru speciile respective. Conservarea ex situ înseamnă păstrarea surselor de !ermoplasmă într-un alt mediu dec(t cel în care s-au format. 9aterial $eneti înseamnă orice cate!orie de material biolo!ic care poate fi înmulţit se*uat sau ve!etativ şi care conţine unităţi funcţionale ale eredităţii. Centrele %e ori$ine reprezintă arealele unde s-au format diferite specii. Centrele $eni e -%e %i!er)itate/ reprezintă arealele în care se !ăseşte cea mai mare diversitate de forme. .n prezent e*istă următoarele sisteme de păstrare a !ermoplasmei% parcuri şi rezervaţii naturale, grădini botanice, bănci de gene, culturi de celule şi ţesuturi .n parcurile naturale, în rezervaţiile naturale, sursele de !ermoplasmă se păstrează în mediul natural. .n toate ţările e*istă preocuparea de înfiinţare a acestor parcuri naturale cu caracter naţional% 4.D.+. 3C de parcuri naţionale cu peste "00000 de hectare& Canada #< de parcuri naţionale, <" parcuri provinciale cu peste #00000 de hectare& 9usia ## parcuri naţionale plus numeroase rezervaţii naturale& în 9om(nia "30 de rezervaţii naturale cu )0000 de hectare. .n !rădinile botanice păstrarea se face -e* situI unde formele de !ermoplasmă caută un echilibru dinamic şi unde plantele sunt obli!ate să trăiască nu aşa cum s-au format ci în spaţii izolate EuneleF sau în anumite asociaţii pe care nu le înt(lnesc în locul de ori!ine. Dna din cele mai importante !rădini botanice este ?rădina 0otanică 9e!ală din +n!lia înfiinţată în ";<8. .n 9om(nia cea mai mare !rădina botanică este cea din 2aşi cu circa "00 de hectare înfiinţată în ")<>. Cea mai si!ură metodă de conservare în prezent este depozitarea în bănci de !ene unde dacă sunt asi!urate condiţiile cele mai bune, păstrarea poate să dureze peste "00 de ani. 0ăncile de !ene sunt instituţii special înfiinţate care au următoarele obiective% * prospectarea şi colectarea germoplasmei2 * studiul privind efectul depozitării asupra proprietăţilor fizico chimice ale materialului2 * conştientizarea cercetătorilor în ceea ce priveşte valoarea acestui material Condiţiile de păstrare diferă de la o bancă la alta însă se apreciază că cele mai importante condiţii sunt% * umiditatea relativă a aerului să nu depăşească /562 * temperatura pentru diferite celule de păstrare să fie constantă pentru o păstrare îndelungată – 077)2 * atmosfera cât mai săracă în 80, cât mai bogată în )80 şi absenţa totală a luminii2 * eliminarea riscului de influenţare a seminţelor în cazul unor radiaţii ionizante, umiditatea seminţelor să fie de circa 9 – 56 .n standardele =+ în colaborare cu 2nstitutul 2nternaţional pentru resurse !enetice, condiţiile de păstrare se clasifică în 3 cate!orii% / condiţii acceptabile 0 condiţii preferabile 4 condiţii ideale Con%iţiile a eptabile ' conservarea sub 00C la un conţinut de umiditate a seminţelor cuprins între 3 - ;% Con%iţiile pre(erabile ' c(nd se asi!ură ' #00C la acelaşi procent de umiditate.

"#

Con%iţiile i%eale ' c(nd se asi!ură ' #00C, umiditatea seminţelor de <%. Condiţiile de păstrare în banca de la =ort Collins care poate depozita ")0000 de probe de c(te C<0 !rame sunt% * probe păstrate în tăvi metalice, în încăperi de beton armat cu grosime de /57 de cm cu /7 camere de păstrare din care în 4 temperatura se menţine la – /07), în : camere temperatura de circa ;97) şi umiditatea relativă de 5062 * verificarea germinării seminţelor se face la fiecare 5 ani şi dacă aceasta a scăzut sub 576 se face o reînmulţire a seminţelor înlocuindu*se probele 0anca de la :irotsu!a păstrează probe de către "#0 cm3, în cutii cositorite la temperatura de ' "00C. 0anca de la Jrasnadar păstrează <00000 de probe în încăperi cu climatizare totală, în vase de sticlă aşezate pe stela/e metalice. 0anca de la 4uceava păstrează circa "00000 de probe, clădirea are ) încăperi pentru păstrare, C pentru păstrare medie de "0 ' #0 ani şi C pentru păstrare îndelun!ată, peste "00 de ani cu temperatura de ' #00C. :ariabilitatea $ermopla)mei ' acest termen se referă la diferenţierile care se observă sau care pot fi identificate prin analize privind caracterele şi însuşirile materialului iniţial. Cara terele reprezintă totalitatea particularităţilor morfologice care diferenţiază un individ de altul 2n)u+irile reprezintă proprietăţile fiziologice, biochimice şi tehnologice ale germoplasmei Caracterele pot fi de # feluri% * cantitative, care pot fi reprezentate numeric Enumărări, c(ntăririF * calitative unde este vorba de unele particularităţi ale plantei care diferenţiază diverse forme de !ermoplasmă dar care nu se pot e*prima numeric. <otalitatea caracterelor şi însuşirilor unui individ formează fenotipul organului respectiv. =enotipul este determinat pe de o parte de zestrea ereditară, pe de altă parte de interacţiunea între ereditate şi condiţiile de mediu. <otalitatea caracteristicilor ereditare reprezintă genotipul unui material sau genotipul reprezintă eventualele gene provenite ca urmare a mutaţiilor naturale ;e)trea ere%itară poate !enera fenotipuri diferite în funcţie de condiţiile de mediu în care s-a format or!anul respectiv astfel fenotipul poate fi considerat o rezultantă a interacţiunii între zestrea ereditară şi condiţiile de mediu. @iferenţierile care se observă în cadrul !ermoplasmei poartă numele de !ariaţii iar fenomenul ca atare poartă numele de !ariabilitate8 :ariabilitatea 1n a%rul $ermopla)mei - în ameliorarea plantelor este obli!atoriu ca materialul iniţial să prezinte o variabilitate suficient de mare în scopul identificării şi înmulţirii acelor or!anisme cu caractere ori însuşiri noi, care în final să poată permite în mod real obţinerea de soiuri noi. 3ariabilitatea este dată de totalitatea diferenţierilor privind caracterele şi însuşirile indivizilor dintr-o anumită populaţie. Caracterele sunt reprezentate de totalitatea particularităţilor morfolo!ice, fiziolo!ice, biochimice şi pot fi !rupate în funcţie de parametrii utilizaţi pentru e*primarea lor în caractere calitative şi caractere cantitative. Cara terele antitati!e sunt cele care pot fi e*primate numeric şi se referă la acele componente morfolo!ice ce pot fi măsurate precum% !reutatea producţiei, înălţimea plantelor, mărimea fructelor, etc. 3alorile acestora înre!istrează o anumită variabilitate într-un interval de minim şi

"3

ma*im. Cara terele alitati!e se referă la elemente precum% culoare, formă, !ust, etc şi variază în cadrul diferitelor !rupe. 2n)u+irile se referă la particularităţi de natură biochimică, tehnolo!ică sau fiziolo!ică precum rezistenţa la scuturare, la !er, la boli, etc. 4uma caracterelor şi însuşirilor e*teriorizate de un individ într-un anumit stadiu de dezvoltare reprezintă (enotipul acelui individ. =enotipul este condiţionat pe de o parte de zestrea ereditară a or!anismului iar pe de altă parte de interacţiunea dintre aceasta şi condiţiile de mediu în care se dezvoltă. 0enotip ' totalitatea !enelor Ezestrea ereditarăF unui individ provenite de la părinţi sau unele apărute în urma mutaţiilor naturale sau induse. 1anifestarea !enotipului poate varia de la un individ la altul în funcţie de condiţiile de mediu, ca urmare pentru crearea de soiuri noi este foarte important să se poată separa mărimea variabilităţii !enotipice şi ponderea acesteia din cadrul variabilităţii fenotipice totale. :ariabilitatea totală este dată de suma tuturor variaţiilor pe care le înre!istrează indivizii unei populaţii, la r(ndul lor aceste variaţii pot fi clasificate după diverse criterii rezult(nd astfel şi diferite tipuri de variabilitate E@e e*% în funcţie de cauza care le provoacă putem avea !ariaţii $eneti e -$enotipi e3 ere%itare/ +i )omati e -ne$eneti e3 neere%itare/8 3ariaţiile neereditare mai pot fi înt(lnite şi sub denumirea de mo%i(i aţii, sunt determinate de diverse condiţii de mediu şi nu interesează în procesul de ameliorare dec(t foarte puţin şi rareori c(nd fac adaptarea or!anismelor la anumite condiţii de mediu. .n ameliorare factorul care poate fi realmente e*ploatat răm(ne variabilitatea !enotipică respectivă cea dată de variaţiile !enetice. ,entru determinarea variabilităţii fenotipice şi !enotipice, ameliorarea plantelor se foloseşte de anumiţi indicatori ai statisticii biolo!ice% varianta, abaterea standard, coeficientul de variabilitate, coeficientul de heritabilitate. :arianta -)2/ reprezintă dispersia valorilor individuale ale unui caracter în cadrul unei E∑ - F # # − populaţii statistice de indivizi şi este dată de relaţia% s#K ∑ n n −" * ' valorile individuale ale caracterului analizat, n ' numărul de indivizi analizaţi. Abaterea )tan%ar% -)/ e)te s # Coe(i ientul %e !ariabilitate -)</ )<=
-

s ×"00 > -

? media aritmetică Coe(i ientul %e #eritabilitate -#2/ repre*intă mărimea !ariabilităţii $enotipi e %in !ariabilitatea (enotipi ă totală3 )e al ulea*ă: #2=
s#g s# f

)2$ ? !ariabilitatea $enotipi ă> )2( ? !ariabilitatea (enotipi ă8 62(=)2$ @ )29e%iu 7a )pe iile auto$ame: )2$=0 ⇒ )2(=)2m +ceastă relaţie se re!ăseşte efectiv în practică, respectiv lucrările de selecţie la auto!ame sunt indeficiente sau sunt suficiente un sin!ur an. 5a speciile alo!ame la care în procesul de polenizare se contopesc !ameţii diferiţi din punct de vedere !enetic, rezultă indivizi cu constituţie !enetică diferită de a părinţilor,

"C

acest proces fiind amplificat şi de fenomenul de recombinare, ca urmare o populaţie dintr-o specie alo!amă va fi din punct de vedere !enetic heterozi!otă şi în dinamică de la o !eneraţie la alta, ca atare influenţa condiţiilor de mediu va fi mai mică în manifestarea variabilităţii fenotipice totale Es#fF × s#f K s#! L s#m. ,entru determinarea varietăţilor !enotipice şi a coeficientului de heritabilitate se procedează la cultivarea timp de # ani la r(nd, în aceleaşi condiţii de mediu şi tehnolo!ice a # !eneraţii hibride% =" şi =# ,entru ="% s#f E="F Ks#! E="F L s#m E="F ⇒ s#= E="F Ks#1 E="F =#% s#E=FE=#F Ks#? E=#FLs#1 E=#F ⇒ s#? E=#F Ks#= E=#F ' s#= E="F ⇒ h#= E=#F K s # " E "# F − s # " E "" F

s # " E "# F 3alorile rezultate pentru h# pot fi e*primate zecimal, fiind cuprinse între 0 şi " sau procentual cuprinse între " şi "00%. Cu c(t aceste valori sunt mai apropiate de "00 cu at(t şansele lucrărilor de selecţie sunt mai mari. 9eto%e %e ameliorare ' iniţierea unui proces de ameliorare presupune stabilirea unei planificări care să ţină cont de materialul iniţial e*istent, de posibilităţile tehnolo!ice şi de obiectivele urmărite. .n funcţie de aceste elemente se va ale!e şi comple*ul de metode pentru ameliorare% selecţia, hibridarea, cosan!vinizarea, muta!eneza, poliploidia, hibridarea somatică, mutaţiile -în vitroI, andro!eneza. 6ele ţia reprezintă procesul natural sau artificial care permite supravieţuirea şi înmulţirea indivizilor cel mai bine înzestraţi ,entru ameliorare interesează selecţia artificială în urma căreia amelioratorul ale!e, reţine şi înmulţeşte plantele care corespund obiectivelor de ameliorare. 1etoda în sine a stat la baza apariţiei plantelor cultivate şi actualmente completează toate celelalte metode de ameliorare. @acă se practică în !ermoplasma de bază se poate spune că un soi este creat doar prin selecţie iar dacă vine în completarea acestor metode se va specifica faptul că soiul respectiv este obţinut prin hibridare L selecţie, muta!eneza L selecţie, etc. 4elecţia naturală favorizează în supravieţuirea şi înmulţirea or!anismelor care se adaptează cel mai bine la condiţiile de mediu şi elimină indivizii mai slabi, aceasta acţionează în cadrul unor populaţii vaste. 4elecţia artificială vizează reţinerea şi înmulţirea indivizilor care corespund obiectivelor de ameliorare şi adesea direcţia de acţiune este în sens invers selecţiei naturale. Aa*ele teoreti e +i e(e tele )ele ţiei ' eficienţa lucrărilor de selecţie depinde de un comple* de factori care se referă la% variabilitatea materialului biolo!ic în ceea ce priveşte caracterele şi însuşirile urmărite, modul de polenizare al plantelor, modul de reproducere, de heritabilitatea caracterelor şi însuşirilor. Ca atare lucrările de selecţie se vor aplica în variante diferite ţin(ndu-se cont în prezentarea lor în primul r(nd de modul de reproducere şi polenizare al plantelor şi de tipul de material biolo!ic în care se practică selecţia. 5a speciile cu reproducere se*uată, în funcţie de modul de polenizare se re!ăsesc specii auto!ame şi alo!ame. 7a auto$ame Epolenizarea cu polen propriuF datorită faptului că părinţii şi respectiv !ameţii sunt identici din punct de vedere !enetic, indivizii sunt de asemenea identici !enetic fiind practic homozi!oţi. Ca atare posibilele variaţii manifestate fenotipic se datorează condiţiilor de mediu.

"<

Coeficientul de heritabilitate este foarte redus iar eficienţa lucrărilor de selecţie într-o populaţie auto!amă este nulă. 7a )pe iile alo$ame Ese polenizează cu polen străinF şi la care nu se cunoaşte dec(t forma mamă, zi!otul se formează prin contopirea a # !ameţi diferiţi din punct de vedere !enetic şi ca atare rezultă indivizi cu o constituţie !enetică diferită de a părinţilor şi în acelaşi timp datorită recombinărilor pot să apară indivizi cu o constituţie !enetică absolut nouă. +ceşti indivizi sunt heterozi!oţi, ca atare populaţiile alo!ame sunt din punct de vedere !enetic într-o continuă schimbare iar ponderea varietăţii !enotipice din variabilitatea fenotipică totală este comparativ cu auto!amele mai mare, rezultă că şi eficienţa lucrărilor de selecţie este mai mare. 5a speciile intermediare E0obulF la care se pot înt(lni în procente relativ e!ale at(t cazuri de auto!amie c(t şi alo!amie, se poate aprecia că eficienţa selecţiei creşte odată cu plantele polenizate cu polen străin. 5a speciile cu reproducere pe cale ve!etativă, constituţia !enetică a indivizilor este asemănătoare, ca atare şi variabilitatea !enotipică este practic ine*istentă iar lucrările de selecţie vor prezenta o eficienţă foarte redusă. $*istă cazuri rare c(nd pot apărea mutaţii spontane şi prin înmulţirea acestora să se poată a/un!e la obţinerea unui soi nou. Bermeni +i )imboluri 1n )ele ţie: Planta elită EelitaF reprezintă planta sau o parte din plantă care este aleasă, reţinută, studiată şi înmulţită în timpul procesului de selecţie, ca urmare aceasta trebuie să corespundă obiectivelor stabilite prin pro!ramul de ameliorare. .n !eneral la o plantă elită se urmăresc% productivitatea, calitatea producţiei, rezistenţa la factorii de mediu nefavorabili sau alte însuşiri sau caractere specifice dar întotdeauna se va ţine cont de !reutatea produsului util. ,lantele elită se ale! în # etape% într-o primă etapă făc(ndu-se observaţii în c(mp c(nd se apreciază vi!oarea, starea fitosanitară, unele componente morfolo!ice ale capacităţii de producţie, pentru ca în a doua fază plantele reţinute să fie aduse în laborator şi supuse unor determinări asupra caracterelor cantitative, asupra calităţii producţiei, etc. +le!erea propriu zisă a plantelor elită se poate realiza din c(mpul de ale!ere, din c(mpul cu hibrizi, din c(mpul cu forme mutante sau din oricare c(mp de ameliorare ori de producţie Edacă este vorba de auto!ameF. ,lantele obţinute în urma înmulţirii unei elite poartă numele de descendenţe şi se re!ăsesc denumiri diferite ale descendenţelor în raport cu modul de reproducere al plantelor sau cu !eneraţia în care se !ăsesc acestea. 7a auto$ame descendenţa unei elite poartă numele de linie genealogică (sau linie) iar ansamblul unor descendenţe provenite de la o elită poartă numele de arbore genealogic sau pedigreu. 7a alo$ame descendenţa unei elite se numeşte familie sau familie genealogică. 5a speciile cu înmulţire ve!etativă rezultă lona sau linia !e$etati!ă8 7oţiunea de linie pură se referă la o populaţie formată din indivizi complet homozi!oţi şi putem vorbi de acest termen la auto!ame. 7inia o)an$!ini*ată este formată dintr-o populaţie de indivizi homozi!oţi înt(lnită la alo!ame, în !eneral plantele elită primesc în momentul ale!erii şi reţinerii un număr sau un cod care se va înre!istra într-un re!istru special de evidenţă şi care se va menţine pe tot parcursul ciclului de ameliorare. @escendenţele elitelor pot fi notate cu literele alfabetului E+, 0, C...F sau @", @#... 5iniile cosan!vinizate în !eneraţii succesive se notează cu C", C#... Cn

">

=ormele mutante% 1", 1#... 1n. =ormele hibride% =", =#... =n. 9eto%ele %e )ele ţie ' aceste metode pot fi clasificate în funcţie de modul de ale!ere, de urmărire şi de înmulţire a plantelor elită în # mari !rupe% * selecţia în masă * selecţia individuală +mbele metode se pot aplica în diferite variante, în funcţie de structura !enetică a materialului folosit, în funcţie de modul de polenizare şi reproducere a plantelor, în funcţie de obiectivele urmărite. 6ele ţia 1n ma)ă constă în notarea, studierea, reţinerea şi înmulţirea plantelor elită, în amestec, ţinându*se cont doar de manifestarea fenotipică a caracterelor şi însuşirilor urmărite .n esenţă descendenţele elitelor se reţin şi se însăm(nţează în masă Eîn amestecF, în !eneral în cadrul selecţiei în masă, numărul elitelor reţinute este foarte mare. 4elecţia în masă este cea mai veche metodă de selecţie utilizată la început empiric şi stă la baza e*istenţei actualelor soiuri şi populaţii locale. ,rezintă avanta/ul că se poate aplica uşor şi este rapidă, dar în acelaşi timp are şi c(teva dezavanta/e% nu se ţine cont de variabilitatea !enotipică şi de heritabilitatea caracterelor şi însuşirilor valoroase şi ca atare elitele valoroase se pot pierde în masa de material sau elitele nevaloroase !enotipic dar cu un aspect fenotipic corespunzător pot deţine o pondere mai mare în amestecul respectiv şi ca rezultat în timp poate avea loc o depreciere a între!ului material. 4elecţia în masă se poate practica în # variante% * )ele ţia 1n ma)ă ne$ati!ă> * )ele ţia 1n ma)ă po*iti!ă8 elecţia în masă negativă constă în alegerea, reţinerea şi înmulţirea a unui număr foarte mare de plante elită înainte de înflorire iar restul materialului este eliminat. .n procesul propriu zis de ameliorare, metoda este mai puţin folosită, în !eneral înt(lnită atunci c(nd se urmăreşte îmbunătăţirea unor caractere cantitative% talia plantelor, numărul sau !reutatea fructelor. Cel mai frecvent, metoda se foloseşte în procesul de producere de săm(nţă, fiind cunoscută sub denumirea de purificare biologică. elecţia în masă po!itivă presupune alegerea unui număr mai redus de plante elită, respectiv circa 5*/76 din numărul total de plante, descendenţele acestora fiind urmărite în amestec. 1etoda se practică în mai multe variante, în funcţie de numărul de ani, de ale!eri de plantă elită% cu o sin!ură ale!ere EsimplăF& cu mai multe ale!eri ErepetatăF& pe !rupe de plante. 6ele ţia 1n ma)ă po*iti!ă )implă constă în alegerea de plante elită într*un singur an urmată de înmulţirea în amestec a descendenţilor şi compararea acestora cu materialul iniţial din care au provenit pentru ca în final să poată fi trecute în producţie. ,oate da rezultate la speciile auto!ame, formate dintr-un material cu un oarecare !rad de hetero!enitate. 6ele ţia 1n ma)ă po*iti!ă repetată faţă de prima variantă constă în alegerea, reţinerea şi înmulţirea timp de mai mulţi ani a plantelor elită 1etoda este practicată cu preponderenţă la speciile alo!ame, ale!erea de plante elită se face din al #-lea an din c(mpurile de înmulţire. 6ele ţia 1n ma)ă po*iti!ă pe $rupe %e plante constă în alegerea de plante elită şi gruparea acestora pe mai multe grupe în funcţie de anumite însuşiri.

";

.n cadrul fiecărei !rupe, descendenţele sunt urmărite în masă. 6ele ţia in%i!i%uală se foloseşte în toate situaţiile indiferent dacă sunt specii auto!ame sau alo!ame, este superioară selecţiei în masă deoarece urmăreşte aspectul fenotipic al plantelor, valoarea biolo!ică a fiecărei descendenţe rezultată prin înmulţirea elitelor. .n funcţie de materialul urmărit şi anume speciile auto!ame, speciile alo!ame, populaţiile hibride în curs de se!re!are, liniile cosan!vinizate, formele mutante, speciile cu înmulţire se*uată, speciile cu înmulţire ve!etativă, selecţia individuală se practică în 3 variante% * selecţia individuală simplă * selecţia individuală repetată anual * selecţia clonală @atorită nenumăratelor procese de e*ploatare a variabilităţii materialului natural, a surselor de !ermoplasmă, s-a a/uns acum ca variabilitatea să fie foarte redusă şi practic să se reducă posibilitatea da a mai ale!e elite fără a interveni cu metode de creare a variabilităţii. +ceste motive au dus la identificarea posibilităţilor de mărire a variabilităţii în cadrul materialului iniţial, acestea fiind% hibridarea, urmată de se!re!area caracterelor, cosangvinizarea care determină desfacerea populaţiilor în biotipurile constituiente, mutaţiile, poliploidia şi in!ineria !enetică. 6ele ţia 1n a%rul )oiurilor lo ale +i ameliorate la )pe iile auto$ame ' soiurile locale sunt alcătuite dintr-un oarecare număr de biotipuri, motiv pentru care variabilitatea este mai pronunţată comparativ cu soiurile ameliorate şi deci ar e*ista o oarecare posibilitate de selecţie. .n cadrul soiurilor ameliorate, la speciile auto!ame dacă nu intervin unii factori perturbatori, structura !enetică a acestor soiuri răm(ne aceeaşi de-a lun!ul !eneraţiilor. +ceste soiuri sunt alcătuite din or!anisme practic homozi!ote care au luat naştere prin contopirea a # !ameţi identici din punct de vedere !enetic, din acest motiv dacă datorită unui factor perturbator apar unele diferenţieri între indivizii unui soi, separarea acestora într-un sin!ur an o sin!ură dată, contribuie la epuizarea completă a variabilităţii şi ca urmare continuarea selecţiei mai mult de un an este ineficientă. +cest fapt a fost studiat pentru prima dată în anul "803 de către Bohansen care a studiat soiul de fasole Eauto!amăF ,rincessa pe o perioadă de > ani încerc(nd să observe efectele selecţiei la această specie, astfel din c(mpul de colecţie a ales "8 plante care se diferenţiau prin mărimea boabelor şi deci prin !reutatea a "000 de boabe. + semănat săm(nţa fiecărei plante separat pe c(te un r(nd, a recoltat săm(nţa de la fiecare descendenţă separat şi apoi a ales din săm(nţa fiecărei descendenţe boabele cele mai mari şi cele mai mici pe care le-a semănat pe c(te un r(nd. + continuat să facă această separare timp de > ani consecutiv iar la sf(rşitul e*perimentului a constatat că masa a "000 de boabe pentru fiecare elită cu care a pornit, at(t pentru plantele care proveneau din seminţele mici c(t şi pentru plantele care proveneau din seminţele mari era aceeaşi. + concluzionat şi a publicat în "803 faptul că la speciile auto!ame nu are rost să se continuie selecţia mai mult de un an deoarece prin autopolenizare prin unirea !ameţilor identici !enetic, descendenţele vor răm(ne aceleaşi, cu alte cuvinte selecţia este eficientă numai p(nă la obţinerea liniilor pure, astfel pentru speciile auto!ame cea mai potrivită metodă de selecţie este selecţia individuală simplă sau selecţia cu o sin!ură ale!ere, aceasta se desfăşoară după următoarea schema%

")

* în câmpul de alegere se face un studiu al materialului pe întreaga perioadă de vegetaţie, dar obligatoriu înainte de înflorit şi înainte de recoltare şi se e-trag elitele2 - acestea etichetate se aduc în laborator pentru analiză unde se determină din nou valorile elementelor de productivitate şi se clasifică în funcţie de unele limite stabilite prin obiectivele de ameliorare2 - după studiul în laborator se reţin pentru a fi semănate în anul următor acele e-emplare care se situează în limitele stabilite pentru cele mai multe dintre caracterele urmărite dar între care trebuie să se încadreze obligatoriu greutatea produsului principal2 * în anul următor sămânţa obţinută de la fiecare plantă în parte se seamănă în câmpul de selecţie2 - în câmpul de selecţie fiecare elită se seamănă pe câte un rând la distanţe mai mari între plante pe rând decât în cultura obişnuită şi la fel în distanţe mai mari între rânduri pentru a se asigura un potenţial mai mare de înmulţire prin spaţiul nutritiv pe care îl vor avea plantele la dispoziţie, în vederea obţinerii unei cantităţi mai mari de seminţe de la fiecare plantă2 - în timpul perioadei de vegetaţie se observă câmpul de selecţie în totalitatea sa şi se fac observaţii la fiecare plantă din cadrul fiecărei descendenţe, ca urmare a acestor observaţii se vor elimina descendenţele care nu corespund din punct de vedere al obiectivelor urmărite (vigoare, capacitatea de producţie) iar dacă în cadrul unor descendenţe care chiar îşi manifestă superioritatea faţă de altele, dacă e-istă o singură plantă atacată de o boală se elimină întreaga descendenţă& - la recoltare sămânţa fiecărei descendenţe se păstrează separat şi va fi semănată în anul următor în câmpul de control şi în acest câmp distanţele între rânduri şi plante pe rând vor fi mai mari decât în cultura obişnuită - se vor face aceleaşi observaţii în timpul perioadei de vegetaţie, se vor elimina descendenţele necorespunzătoare iar sămânţa de la fiecare descendenţă valoroasă se va păstra separat şi se va semăna în anul următor în câmpul de culturi de orientare - începând din această verigă tehnologică, semănatul se face mecanizat cu desimea obişnuită, se vor asigura lucrările de îngri=ire specifice pentru cultura respectivă şi se vor face observaţiile şi determinările biometrice caracteristice - aprecierea capacităţii de producţie pentru fiecare descendenţă în parte se va face pe baza valorilor elementelor de productivitate iar dacă e-istă o cantitate suficientă de material se vor face şi cântăriri şi chiar unele procesări tehnologice în vederea determinării însuşirilor calitative $ste posibil ca la sf(rşitul celor #-3 ani c(t trebuie să răm(nă descendenţele în cadrul acestei veri!i biolo!ice să se detaşeze prin valoarea lor c(teva descendenţe, este posibil ca unele să se situeze la limita erorilor, rezultatele să nu fie complet edificatoare, după cum este posibil ca unele dintre linii să nu-şi manifeste valoarea, ultimele vor fi eliminate, cele în care nu avem completă încredere vor mai răm(ne încă un an în această veri!ă biolo!ică iar cu liniile foarte bune se or!anizează în aniii următori ulturile omparati!e %e on ur), în cadrul acestora se vor respecta normele de tehnică e*perimentală în ceea ce priveşte mărimea parcelei, numărul de repetiţii, observaţiile efectuate, analizele necesare, calcularea rezultatelor, interpretarea acestora. @urata culturii comparative de concurs este de 3-C ani normali climatic pentru speciile anuale şi 3-C ani de rod pentru speciile perene. 5a finalul acestei perioade una sau două linii care se vor evidenţia prin valoarea producţiei, prin calitatea acestuia, prin starea fitosanitară se vor propune pentru omolo!are şi zonare la 1inisterul +!riculturii care îl va trimite în reţeaua de încercări

"8

pentru o nouă perioadă de e*perimentare e!ală cu cultura comparativă de concurs din staţiunile de cercetare şi unde va concura cu alte linii de la alte staţiuni de cercetare, de soiurile zonate în re!iunile în care se face e*perimentarea cu soiuri din import. 5inia care se detaşează total faţă de celelalte se va considera drept soi, se va înscrie în re!istrul soiurilor cu o descriere care să difere faţă de restul materialului e*istent de/a în cultură. 6ele ţia 1n a%rul )oiurilor lo ale +i ameliorate la )pe iile alo$ame ' la aceste plante soiurile sunt constituite din amestecuri de or!anisme heterozi!ote, aceasta deoarece în fiecare !eneraţie, plantele se încrucişează liber între ele, fiecare zi!ot fiind format din contopirea a # !ameţi diferiţi !enetic. 5a această cate!orie de specii e*tra!erea elitelor se face doar pe linie maternă şi nu e*istă posibilitatea de a se cunoaşte, de a se apro*ima măcar !enotipul descendenţilor. ,rin polenizare liberă se vor produce numeroase recombinări, astfel că este împiedicată fi*area !enelor valoroase într-un sin!ur !enotip. $ficacitatea selecţiilor în cadrul acestui material depinde de fondul !enetic e*istent în materialul respectiv, de echilibrul !enetic al populaţiei precum şi de efectul urmărit. 7oţiunea de fond de !ene a fost introdusă pentru prima dată în "8<" de @obzansG!, prin această înţele!(ndu-se totalitatea genelor care controlează caracterele şi însuşirile unei populaţii @e-a lun!ul !eneraţiilor datorită recombinărilor care apar se pot înt(lni !enotipuri diferite dar numărul de !ene şi echilibrul !enetic răm(n neschimbate. 4tabilitatea unei populaţii se consideră că este determinată de o anumită frecvenţă a !enelor şi !enotipurilor care compun populaţia respectivă şi care poartă numele de echilibru !enetic. 1ecanismele care controlează acest echilibru !enetic au fost determinate de :ard6 şi Meimber! în "80) şi care au enunţat o le$e a e #ilibrului $eneti ' 5e!ea :ard6 Meimber! şi care are următorul enunţ% într*o populaţie panmictică nelimitată, în care organismele se pot încrucişa liber pe bază de hazard, în absenţa unor factori perturbatori cum ar fi mutaţiile, migraţiile de gene, driftul genetic şi selecţia, frecvenţa iniţială a genelor precum şi a genotipurilor se menţin neschimbate de la o generaţie la alta, altfel spus indiferent de numărul genelor dominante, numărul genelor recesive, populaţia se menţine în echilibru deoarece încrucişările au loc pe bază de probabilitate, întâmplător şi se pot întâlni absolut toate combinaţiile posibile $chilibrul !enetic al unei populaţii se schimbă datorită acestor factori perturbatori şi anume abaterile de la panmi*ie L mi!raţia !enetică, drifturile !enetice, etc. Abaterile %e la panmi*ie se manifestă în situaţia în care într-o populaţie e*istă unele or!anisme cu predispoziţie spre autofecundare sau o predispoziţie pentru o fecundare preferenţială unor or!anisme asemănătoare, astfel că la unele specii se constată un procent de auto!amie p(nă la C-<% care chiar dacă este at(t de mic, în timp se acumulează şi poate duce la apariţia unor !enotipuri noi în detrimentul altora, fondul de !ene însă răm(ne neschimbat. 9utaţiile ' acestea pot să transforme o !enă sau mai multe !ene în alelele lor, conduc(nd la schimbarea frecvenţei !enelor şi implicit a echilibrului !enetic. @acă numărul de mutaţii pozitive este e!al cu numărul de mutaţii ne!ative, se a/un!e la o nouă stare de echilibru !enetic fără să se e*teriorizeze şi în fenotip. 9i$raţia %e $ene ' aceasta se poate înt(lni c(nd # populaţii apropiate în spaţiu au o frecvenţă diferită pentru aceleaşi !ene şi dacă datorită apropierii au loc schimburi de !ameţi. 1i!raţia se poate face anemofil, entomofil şi dacă este înt(mplătoare şi nu directă mai

#0

mulţi ani, se revine la echilibrul iniţial. @acă mi!raţia durează mai mult, se modifică şi frecvenţa !enelor şi implicit şi echilibrul !enetic. 5ri(tul $eneti se înt(lneşte în cazul unei populaţii reduse numeric unde numai anumite combinaţii de !ameţi au şanse să se înt(lnească, determină schimbarea echlibrului !enetic. ,entru evitarea acestui nea/uns, în practica ameliorării se stabileşte un număr minim de e*emplare cu care se lucrează pentru a nu se a/un!e la apariţia acestui fenomen, selecţia EnaturalăNartificialăF care influenţează în cea mai mare măsură echilibrul !enetic al unei populaţii, deoarece elimină de la înmulţire e*emplarele neproductive, neadoptate, sanitar necorespunzătoare şi astfel se modifică frecvenţa !enelor şi echilibrul !enetic. E(e tul )ele ţiei arti(i iale este condiţionat de determinismul !enetic al caracterului urmărit şi de frecvenţa iniţială a !enelor care determină caracterul respectiv, astfel dacă se urmăreşte eliminarea dintr-o populaţie a unui caracter determinat de o !enă dominantă, acest lucru este posibil într-un sin!ur an prin eliminarea de la înmulţire a e*emplarelor care manifestă caracterul respectiv Eastfel să presupunem că avem un caracter determinat de o !enă dominantăF eficienţa selecţiei în acest caz se manifestă doar în condiţiile în care !ena recesivă se re!ăseşte în cadrul materialului /umătăţii de plantă unde au flori roşii condiţionate dominant şi /umătate de plantă au flori albe adică !ena recesivă este homozi!otă. 5a acest !rup de plante se pot încerca toate metodele de selecţie Eselecţia în masă, selecţia simplă sau selecţia repetată, selecţia individuală simplă sau repetată anualF 6ele ţia 1n ma)ă presupune identificarea şi e*tra!erea elitelor care corespund obiectivelor urmărite, amestecarea seminţei şi înmulţirea acestora în amestec în anul următor, aceasta este )ele ţia 1n ma)ă u o )in$ură ale$ere. 6ele ţia 1n ma)ă repetată presupune ca în anul # să se facă o nouă e*tra!ere de elite, amestecarea seminţelor şi înmulţirea în anii următori. 6ele ţia in%i!i%uală )implă presupune e*tra!erea elitelor din c(mpul de ale!ere, recoltarea separată a seminţei de la fiecare elită, semănatul în anul următor separat pentru fiecare elită, verificarea descendenţelor obţinute, reţinerea doar a celor corespunzătoare şi amestecul familiilor superioare. variantă a acestei metode este cunoscută sub numele de -/umătatea din cantitatea de săm(nţă pe r(ndI ima!inată de :opGins în "));, metodă care presupune e*tra!erea elitelor, recoltarea separată a seminţelor de la fiecare elită, împărţirea seminţelor în # părţi e!ale din care /umătate se păstrează, /umătate se seamănă, se urmăresc descendenţele iar în anul următor săm(nţa păstrată se amestecă în funcţie de valoarea descendenţelor din c(mp. 6ele ţia in%i!i%uală repetată se face prin diri/area polenizării pentru a se elimina polenizarea nedorită, metoda fiind asemănătoare cu selecţia individuală numai că se face o nouă e*tra!ere a elitelor şi după amestecul seminţelor valoroase. 6ele ţia 1n a%rul )oiurilor lo ale +i ameliorate la )pe iile u 1nmulţire !e$etati!ă ' la această cate!orie de plante este eficientă doar o sin!ură metodă% o variantă a selecţiei individuale% selecţia clonală care presupune 3 etape% * cu e-amen prealabil * cu e-amen mediu * cu e-amen principal @urata acestora fiind mai mică pentru speciile anuale şi mai mare la speciile perene EO #<-30 de aniF. Cibri%area reprezintă încrucişarea a 0 organisme având ca efect contopirea în zigot

#"

a celor 0 baze ereditare 2ndivizii rezultaţi în urma hibridării poartă denumirea de hibrizi +ceşti hibrizi pot manifesta în mod diferit caracterele şi însuşirile provenite de la cei # părinţi. .n cazul în care descendenţii hibrizi e*teriorizează caractere şi însuşiri de la ambii părinţi, nu seamănă preponderent cu unul dintre părinţi sau cel în care nu seamănă cu nici unul dintre !enitori Ee*teriorizează caractere ori însuşiri complet noiF. Importanţa #ibri%ării: - :ibridarea este metoda de bază folosită în ameliorarea plantelor pentru creşterea variabilităţii !enotipice în cadrul materialului iniţial E!ermoplasmeiF. +cest aspect se /ustifică mai ales în ultimii ani ca urmare a utilizării intensive a !ermoplasmei de bază şi a epuizării variabilităţii naturale e*istente în cadrul acestora. ,este 8<% din soiurile cultivate au ori!ine hibridă, hibridarea este metoda care stă la baza cultivării hibrizilor cu preponderenţă la speciile alo!ame, hibrizi la care se manifestă efectul heterozis în !eneraţia =", din acest motiv, în producerea de săm(nţă în cazul cultivării hibrizilor, această metodă se foloseşte cu o frecvenţă anuală. 1etoda propriu zisă a fost aplicată în urma descoperirii se*elor la plante Edupă anul ">00F iar bazele teoretice au fost elucidate de 1endel care pe baza a numeroase e*perimente cu încrucişări la mai multe specii a stabilit le$ile ere%ităţii. 3ariabilitatea !enotipică deosebit de ridicată care poate fi obţinută prin hibridare Eîn !eneraţia =#... =nF se e*plică pe baza acţiunii a mai multor cauze de ordin !enetic% * segregarea alelelor (a factorilor ereditari)2 * libera combinare a genelor pe baza legii hazardului2 * crossing*over*ului (schimbul reciproc de gene între cromatidele nesurori ale cromozomilor omologi)2 * apariţia transgresiunilor respectivilor indivizi la care un anume caracter se manifestă într*o măsură mai mică decât la cel mai slab părinte sau într*o măsură mai mare decât la cel mai valoros părinte +ceste forme trans!resive dacă sunt valoroase au şanse foarte mari să devină noi soiuri. Codificarea !eneraţiilor hibride% =", ," N ,#. 9eto%e %e #ibri%are ' :ibridarea se poate practica în diferite variante în funcţie de particularităţile biolo!ice sau morfolo!ice ale speciei şi respectiv ale formelor parentale utilizate sau de obiectivele de ameliorare urmărite, de varietatea !enotipică e*istentă în cadrul materialului iniţial. O primă la)i(i are: în funcţie de modul de polenizare şi reproducere a plantelor, hibridarea poate fi% naturală şi artificială. "ibridarea naturală este un proces specific caracteristic speciilor heterogame, specific la, pomi, arbuşti fructiferi, etc )a urmare a hibridărilor naturale, variabilitatea genotipică la speciile vizate este suficient de mare, permiţând şansa de creare a unor soiuri noi "ibridarea artificială reprezintă intervenţia amelioratorului în anumite etape ale dezvoltării plantelor sau de*a lungul procesului de dezvoltare în sensul diri=ării polenizării, astfel pot e-ista 4 variante de hibridare în funcţie de modul cum polenul a=unge pe stigmatul florilor, respectiv, a hibridare cu polenizare liberă b hibridare cu polenizare semiliberă c hibridare cu polenizare diri=ată (forţată) &oleni*area liberă constă în îndepărtarea or!anului de reproducere masculin de la !enitorul mamă şi urmată de libera polenizare cu polen de la plantele alăturate sau de

##

la parcela vecină. 1etoda este folosită la unele specii dioice sau la unele specii monoice EporumbF sau în procesul de producere de săm(nţă la anumite specii. &oleni*area )emiliberă reprezintă cultivarea celor # părinţi E!enitoriF în r(nduri alăturate şi introducerea inflorescenţelor celor # înainte de înflorire sub acelaşi izolator. 4ăm(nţa rezultată poate să prezinte caractere diferite în funcţie de sensul hibridărilor respective sau reciproce. &oleni*area (orţată reprezintă castrarea florilor !enitorului femel EmamăF, izolarea acestora, colectarea de polen de la !enitorul patern EtatăF, polenizarea propriu zisă urmată de izolare şi recoltarea separată a combinaţiilor hibride. 1etoda are aplicabilitate la toate speciile. .n funcţie de !radul de înrudire a formelor parentale, hibridarea poate fi% a apropiată b îndepărtată Cibri%area apropiată ' pentru încrucişarea între # părinţi diferiţi din cadrul aceleiaşi specii şi se mai numeşte şi hibridare intraspecifică. Cibri%area 1n%epărtată constă în încrucişarea între # părinţi care aparţin la nivele ta*onomice diferite, e*% la # specii diferite rezultate din aceleaşi !ene se mai numeşte şi încrucişare interspecifică sau între # !enuri diferite Einter!enericăF din aceeaşi familie. .n cazul hibridărilor îndepărtate, apar unele dificultăţi ce micşorează şansele de reuşită cauzate de factorii !enetici, morfolo!ici sau fiziolo!ici şi concretizate prin intersterilitatea formelor parentale şi respectiv sterilitatea hibrizilor din =". .n funcţie de numărul de !enitori Eforme parentaleF care stau la ori!inea unui or!anism hibrid, hibridarea poate fi% simplă, comple-ă Cibri%area )implă reprezintă încrucişarea a # părinţi, e*% # soiuri sau # linii cosan!vinizate, nici una nici alta nu are hibrid. Cibri%area ompleDă constă în încrucişarea a # parteneri din care cel puţin unul are ori!ine hibridă. :ibrizii obţinuţi în primul caz se numesc simpli iar în cel de-al doilea caz se numesc hibrizi complecşi. =iecare dintre cele # metode poate fi practicată în mai multe variante, în !eneral în funcţie de poziţiile alese pentru !enitori. Cibri%area )implă ? putem înt(lni una din variantele% * hibridare directă * hibridare reciprocă * hibridare repetată * hibridare ciclică * hibridare dialelă Cibri%area %ire tă ' încrucişarea de tipul 1 > #, întotdeauna în formula hibridării, forma mamă este trecută prima Cibri%area re ipro ă ' încrucişarea de tipul # > 1 reprezintă schimbarea rolului genitorilor şi se impune în unele cazuri de incompatibilitate ?n cazul în care lungimea stilului florilor este mai mică, forma respectivă va fi aleasă ca formă mamă pentru a putea fi străbătută mai uşor de gameţii masculi Cibri%area repetată ' se mai numeşte şi regresivă, retroîncrucişare, bac'*cross, reprezintă încrucişarea între 0 forme parentale, dintre care una este mai puţin valoroasă dar posedă o anume însuşire sau un anume caracter dorit în următorul soi şi care poartă numele de donor cu o formă parentală valoroasă din ma=oritatea

#3

punctelor de vedere dar care îi lipseşte acea însuşire de la donor purtând numele de #EC$#E%&8 r!anismele hibride rezultate prin combinaţia donorului E+F cu cel recurent E0F se reîncrucişează timp de mai multe !eneraţii cu recurentul în scopul fi*ării caracterului ori însuşirii de la donor. 3or fi alese acele plante tipice care deţin în timp şi acele însuşiri dorite de la părintele donor. Cu fiecare !eneraţie de retroîncrucişare, proporţia de participare a donorului se reduce cu c(te o /umătate, forma de simbolizare a cestei metode este PE+ Q 0F Q 0R Q 0 etc, în funcţie de numărul de !eneraţii în care facem retroîncrucişarea. + Q 03 S +03. .n !eneral hibridarea repetată este aplicabilă c(nd se doreşte preluarea unei însuşiri de rezistenţă Ee*% la !er, secetă, boliF de la o formă spontană sau locală, în scopul transferării la un soi de/a valoros, în acest sens metoda dă rezultate bune. 1etoda este mai eficientă atunci c(nd se doreşte preluarea unui caracter controlat dominant sau controlat de un număr relativ mic de !ene. 4e poate afirma că metoda permite relativ uşor transferarea unor însuşiri, a unor caractere calitative şi mai puţin în privinţa caracterelor cantitative. 1etoda poate fi practicată în # variante% directă sau reciprocă. Cibri%area i li ă reprezintă încrucişarea tuturor formelor dintr-o colecţie cu o formă cunoscută denumită tester sau analizator EAF. + Q A& 0 Q A& C Q A A ' tester +, 0, C ' formele din colecţie. ,roducţiile obţinute de la fiecare combinaţie hibridă în urma testării în culturi comparative, a/ută la determinarea capacităţii combinative !enerale, metodă frecvent folosită în scopul ale!erii celor mai valoroase forme parentale. Cibri%area %ialelă reprezintă încrucişarea tuturor formelor dintr-o colecţie, fiecare cu fiecare, at(t direct c(t şi reciproc E+ Q 0, + Q C, + Q @& 0 Q +, C Q +, @ Q +F. 1etoda este folosită pentru determinarea capacităţii combinative specifice a posibilelor forme parentale. 4eminţele combinaţiilor hibride sunt semănate anul următor în culturi comparative, la recoltare se determină producţiile, în final put(ndu-se aprecia care este poziţia cea mai avanta/oasă sau combinaţia favorabilă pentru un anume !enitor. Cibri%area ompleDă ' metoda se foloseşte pe de o parte pentru creşterea variabilităţii în cadrul surselor de !ermoplasmă prin e*ploatarea populaţiilor hibride în curs de se!re!are, la care se asociază selecţia individuală repetată anual cu cele # variante ale sale% selecţia !enealo!ică şi selecţia tardivă. ,entru aceste metode se folosesc la speciile auto!ame, alo!ame hibridarea comple*ă, se foloseşte pentru evitarea costurilor foarte mari !enerate de utilizarea hibrizilor simpli prin alte tipuri de e*ploatare a heterozisului şi anume% hibridarea triliniară, hibridarea dublă şi hibridarea multiliniară numită şi testul top-cross sau poli-cross pentru acest tip de hibridări Ehibridarea multiliniarăF care mai poate fi numită şi hibridare în masă şi care reprezintă încrucişarea liberă a mai multor forme valoroase, fie soiuri, fie linii cosan!vinizate. Cibri%area triliniară presupune încrucişarea în primul an a # linii cosan!vinizate pentru obţinerea unui hibrid simplu, iar în al #-lea an încrucişarea hibridului simplu cu o a treia linie cosan!vinizată, alta dec(t cele # folosite iniţial. Cibri%area %ublă presupune încrucişarea în primul an a # linii cosan!vinizate pe de o parte pentru obţinerea unui hibrid simplu, în acelaşi an a altor linii tot pentru obţinerea unui hibrid simplu, iar în anul # se încrucişează cei # hibrizi simpli şi se obţine un hibrid dublu. .n hibridul dublu trebuie să e*iste C linii cosan!vinizate diferite sau C soiuri diferite.

#C

Dtilizarea hibrizilor triliniari şi a hibrizilor dubli se practică în producţie pentru că chiar dacă efectul heterozis este ceva mai mic dec(t la hibrizii simpli, totuşi costurile de producere a seminţei hibride în !eneraţia =0 sunt mult mai mici în comparaţie cu hibrizii simpli. 5a hibrizii simpli triliniari, dubli, săm(nţa în !eneraţia =0 trebuie să fie obţinută în fiecare an. Cibri%area )inteti ă aceasta presupune încrucişarea liberă între mai multe linii cosan!vinizate semănate în amestec iar din săm(nţa obţinută rezultă aşa-numitele )oiuri )inteti e. Aoate cate!oriile de hibridare menţionate p(nă acum cu e*cepţia hibridării de tip bacG-cross Esau recurentă, re!resivăF fac parte din cate!oria hibridărilor apropiate, adică încrucişările dintre forme din cadrul aceleiaşi specii. 4e mai cunoaşte şi hibridarea intraspecifică sau hibridarea apropiată. .n funcţie de !radul de înrudire a !enitorilor, e*istă şi hibridarea îndepărtată adică între forme aparţin(nd la # specii diferite, C hibrizi interspecifici& # !enuri diferite ' hibridare inter!enerică care se poate practica at(t la speciile auto!ame c(t şi la speciile alo!ame. @e re!ulă hibrizii îndepărtaţi se folosesc pentru transferul unor !ene de rezistenţă de la unele specii din flora spontană la soiurile ameliorate e*istente în cultură care sunt deficitare din acest punct de vedere. @atorită diferenţierilor de tip morfolo!ic sau de tip !enetic între cele # forme care participă la hibridare, realizarea hibrizilor este suficient de dificilă din cauza unor probleme care apar în aceste situaţii. &robleme )pe iale apărute 1n lu rările %e #ibri%are ' hibrizii rezultaţi în urma încrucişării interspecifice se caracterizează printr-o variabilitate foarte pronunţată la care se adau!ă o plasticitate ecolo!ică, o adaptabilitate la condiţiile de mediu mai bună dec(t a hibrizilor obişnuiţi. ,roblemele care apar în cazul hibridărilor îndepărtate sunt datorate intersterilităţii formelor parentale şi sterilităţii hibrizilor în prima !eneraţie. Inter)terilitatea (ormelor parentale este dată de unele deosebiri morfolo!ice, fiziolo!ice, biochimice sau !enetice între cei # !enitori folosiţi, astfel se înt(lnesc situaţii c(nd polenul !enitorului mascul nu !erminează pe sti!matul !enitorului femel, se înt(lnesc cazuri c(nd !erminează dar tubul polenic nu poate străbate toată lun!imea stilului pentru a fecunda ovulul. $*istă cazuri c(nd nu se poate forma zi!otul, se înt(lnesc situaţii c(nd săm(nţa hibridă obţinută nu poate !ermina sau plantele care s-au format nu a/un! la maturitate. .n privinţa deosebirilor de ordin morfolo!ic s-au constatat diferenţe între lun!imea stilului la cei # !enitori fapt care determină ale!erea corectă a !enitorului femel şi mascul în sensul că întotdeauna !enitorul femel trebuie să aibă stilul mai scurt dec(t a celui mascul. .n privinţa deosebirilor de ordin fiziolo!ic este posibil ca perioadele de ve!etaţie ale celor # !enitori să fie diferite şi astfel nu se asi!ură coincidenţa la înflorire. .n privinţa deosebirilor !enetice acestea sunt date fie de numărul cromozomilor, fie de !radul de omolo!ie a acestora, fie de calitatea materialului !enetic. ,roblemele date din cauza intersterilităţii formelor parentale se rezolvă prin c(teva metode după caz şi anume% hibridarea reciprocă, tratarea or!anelor se*uale ale florilor cu substanţe stimulatoare sau inhibitoare de creştere, embriocultura, dublarea sau în/umătăţirea numărului de cromozomi la unul dintre !enitori. Cibri%area re ipro ă se foloseşte în situaţia în care unul din !enitori prezintă un sistem de incompatibilitate care inhibă !erminaţia polenului celuilalt !enitor şi dacă

#<

lun!imile stilurilor celor # porţiuni sunt diferite. +stfel s-a constatat că atunci c(nd se încrucişează ,haseolus vul!aris cu ,haseolus multiflorus, procentul de reuşită în hibridare este de 0,C)%, în condiţiile în care se schimbă rolul !enitorilor, adică forma maternă este ,haseolus multiflorus şi forma paternă ,haseolus vul!aris, procentul de obţinere a seminţelor hibride a/un!e p(nă la C#%. Dn aspect asemănător se înt(lneşte la hibridarea între 4olanum tuberosum şi 4olanum acaule, situaţie în care hibridarea nu reuşeşte deloc schimb(nd rolul !enitorilor, adică folosind hibridarea reciprocă ' 4olanum acaule forma maternă iar 4olanum tuberosum forma paternă, hibridarea reuşeşte "00%, în acest caz hibridarea directă 4olanum tuberosum Q 4olanum acaule nu reuşeşte din cauză că polenul de la 4olanum acaule după !erminare nu reuşeşte să străbată stilul mai lun! la 4olanum tuberosum ca !enitor matern. Bratarea u )ub)tanţe )timulatoare )au in#ibitori %e re+tere ' se foloseşte pentru creşterea !radului de !erminare a polenului, pentru încetinirea sau forţarea înfloritului la unul din !enitori atunci c(nd nu e*istă coincidenţă la înflorire. Embrio ultura se foloseşte pentru eliminarea incompatibilităţilor manifestate la unele specii între embrionul diploid şi endospermul triploid al seminţei, metoda constă în detaşarea embrionului imediat după formare, trecerea acestuia pe un mediu special de cultură şi creşterea în condiţii -în vitroI. 5ublarea )au 1nEumătăţirea numărului %e romo*omi se foloseşte pentru compatibilitatea !arniturilor cromozomiale ale celor # parteneri pentru a reuşi hibridarea. 6terilitatea #ibri*ilor 1n "1 ' această sterilitate se manifestă datorită diferenţelor e*istente între cei # !ameţi care participă la formarea zi!otului în sensul că împerecherea cromozomilor poate avea loc în totalitate, doar parţial, sau se poate să nu aibă loc, cu alte cuvinte sterilitatea hibrizilor în =" este dată de deosebirile de ordin cantitativ şi calitativ între !arniturile cromozomice ale celor # forme parentale. @acă la încrucişare participă # !enitori care au acelaşi număr de cromozomi şi !arnitură cromozomială, sunt omoloa!e, hibrizii rezultaţi sunt întotdeauna fertili. @acă numărul de cromozomi este acelaşi dar nu se înre!istrează omolo!ie între cele # !arnituri, hibrizii obţinuţi sunt parţial sterili. @acă nu e*istă nici acelaşi număr de cromozomi şi nici omolo!ie între aceştia, hibrizii obţinuţi sunt întotdeauna sterili. $*istă posibilitatea să se manifeste această sterilitate şi din cauza unor condiţii de mediu% temperaturi scăzute, umiditate atmosferică nepotrivită în momentul fecundării. ,entru a putea utiliza aceşti hibrizi în diferite procese de ameliorare, este obli!atoriu să se refacă fertilitatea acestora care este posibilă prin # metode% prin hibridarea regresivă sau recurentă şi prin dublarea numărului de cromozomi. +stfel #ibri%area re urentă se practică pentru eliminarea treptată a cromozomilor aparţin(nd unui !enitor şi refacerea !arniturii celuilalt !enitor, de re!ulă se elimină cromozomii !enitorului mascul sau prin refacerea completă a !enomului patern prin biotehnolo!ii transfer(nd un nucleu patern în citoplasma formei materne. $liminarea cromozomilor este posibilă prin folosirea ca partener recurent a unuia dintre !enitori şi refacerea partenerului femel. 5ublarea numărului %e romo*omi este de natură să restabilească omolo!ia cromozomilor în celulele care vor da naştere la !ameţi, astfel diviziunea reducţională se va desfăşura normal în urma dublării !arniturii prin tratarea cu colchicină în !eneraţia =0. @ublarea numărului de cromozomi se face doar la speciile cu reproducere se*uată

#>

reprezent(nd importanţă pentru hibrizii cu reproducere ve!etativă pentru că pe aceşti hibrizi îi vom reproduce doar prin altoire, marcotare, butăşire fără implicarea elementelor se*uale în reproducere. Be#ni a #ibri%ării ' pentru ca lucrările de hibridare să fie eficiente este obli!atoriu să se parcur!ă c(teva etape importante şi anume% ale!erea !enitorilor, ale!erea plantelor care participă la hibridare, ale!erea florilor şi inflorescenţelor, toaletarea şi izolarea florilor EinflorescenţelorF castrarea florilor !enitorului femel, polenizarea, controlul fecundării, repetarea polenizării dacă este cazul, recoltarea fructelor hibride. Ale$erea $enitorilor ' practic este cea mai importantă etapă în sensul că cei # parteneri, soiuri sau linii cosan!vinizate trebuie să fie supuşi anterior unor studii hibridolo!ice pentru a determina capacitatea lor combinativă. @e asemenea o condiţie minimală este ca din punct de vedere al fondului de !ene, cei # parteneri trebuie să se completeze reciproc în privinţa unor caractere şi însuşiri. 1anifestarea unor elemente deosebite la hibrizii formaţi este cu at(t mai puternică cu c(t cei # parteneri sunt mai îndepărtaţi din punct de vedere !eo!rafic, se poate folosi unul din parteneri, soiul zonat în re!iunea respectivă care se va încrucişa cu un partener dintr-o altă zonă !eo!rafică dar care corespunde din punct de vedere al !arniturii cromozomice şi al omolo!iei cromozomilor. @acă partenerii aparţin la specii diferite, mai înt(i prin studii hibridolo!ice se testează aptitudinea fiecărui partener la hibridarea îndepărtată ale!(ndu-se rolul de femel sau mascul pentru fiecare dintre !enitori. Cele mai bune rezultate în hibridare se obţin atunci c(nd formele parentale sunt homozi!ote cel puţin pentru caracterele şi însuşirile pe care dorim să le transferăm la noul hibrid, pentru aceasta trebuie să utilizăm liniile pure pentru speciile auto!ame şi liniile cosan!vinizate pentru speciile alo!ame. 3aloarea hibridolo!ică se stabileşte prin cele # tipuri de hibridare% #ibri%are i li ă cu care se determină capacitatea combinativa !enerală şi #ibri%are %ialelă cu care se determină capacitatea combinativă specifică. .n cazul în care nu e*istă coincidenţă, la înflorire este posibilă folosirea fie a unor substanţe stimulatoare sau inhibitoare de creştere, folosirea unor metode fizice sau chiar însăm(nţatul la epoci diferite% mai înt(i !enitorii cu înflorire tardivă şi apoi al #lea !enitor cel precoce. Ale$erea plantelor are parti ipă la #ibri%are ' plante care manifestă vi!oare şi stare fitosanitară corespunzătoare. Ale$erea (lorilor +i in(lore) enţelor ' presupune identificarea florilor şi inflorescenţelor care vor fi cel mai bine hrănite de planta respectivă Ede la baza lăstarilorF restul florilor elimin(ndu-se în totalitate. Boaletarea (lorilor +i in(lore) enţelor şi izolarea acestora presupune ca din cadrul unor inflorescenţe să se alea!ă doar florile bine dezvoltate restul elimin(ndu-se cu o pensetă după care se face izolarea cu o pun!ă, cu o h(rtie de per!ament sau cu un săculeţ de p(nză care acoperă toată inflorescenţa. .n momentul optim, înainte să fi avut loc polenizarea naturală se castrează !enitorul femel. +ceastă etapă presupune eliminarea florilor mascule dacă acestea sunt pe aceeaşi plantă cu inflorescenţele femele& eliminarea plantelor mascule dacă cele # tipuri de flori sunt pe plante diferite şi eliminarea elementelor se*uale mascule din floarea hermafrodită a !enitorului femel. &oleni*area se face în momentul în care sti!matul !enitorului femel este apt pentru polenizare şi anume c(nd acesta prezintă o tur!escenţă ma*imă şi o secreţie caracteristică pe suprafaţa sti!matului.

#;

,olenizarea se face fie cu polen proaspăt recoltat de la !enitorul mascul fie cu polen conservat dacă nu este posibilă asi!urarea coincidentei la înflorire. .n ceea ce priveşte viabilitatea sti!matului aceasta este diferită de la o specie la alta şi poate fi posibilă fecundarea de la "-# ore p(nă la #-3 zile. 3iabilitatea polenului tot este diferită dar acest aspect poate fi compensat prin conservarea polenului, la unele specii păstrarea acestuia put(nd a/un!e mai mulţi ani la r(nd. ,olenizarea propriu-zisă se poate face cu trecerea polenului cu un tampon de vată de la !enitorul mascul pe sti!matul !enitorului femel, uneori adău!area pe sti!mat a unor substanţe care reţin polenul mai multe ore EzileF după care se izolează rapid pentru a nu se produce polenizare străină. 5a c(teva zile se face controlul fecundării, dacă sti!matul este ofilit rezultă că fecundarea a avut loc dacă nu se poate face o repetare a polenizării inflorescenţelor izol(ndu-se din nou după care se fac lucrările tipice de în!ri/ire p(nă la recoltarea fructelor hibride. 6ele ţia 1n populaţiile #ibri%e la )pe iile auto$ame ' la această cate!orie de plante metoda de selecţie este selecţia individuală repetată anual cu cele # variante ale sale% selecţia !enealo!ică şi selecţia tardivă. 6ele ţia $enealo$i ă constă în ale!erea elitelor încep(nd cu !eneraţia =# c(nd are loc se!re!area caracterelor şi apoi urmărirea separată a descendenţelor fiecărei elite. @acă descendenţa unei elite este reprezentată de plante uniforme din punct de vedere morfolo!ic înseamnă că e*istă şi homozi!oţie totală a !enelor şi în acest caz descendenţa respectivă va intra în c(mpul de control şi apoi va parcur!e drumul prin toate veri!ile caracteristice selecţiei individuale simple adică% c(mp de control, c(mp de culturi comparative de orientare, c(mpuri de cultură orientate de concurs în staţiuni de ameliorare şi din nou c(mpuri comparative de concurs în reţeaua de omolo!are. @acă descendenţa unei elite prezintă e*emplare neuniforme morfolo!ic înseamnă că plantele sunt heterozi!ote pentru caracterele şi însuşirile pe care le urmărim şi trebuie repetată ale!erea elitelor. 4e ale! în acest caz plantele vi!uroase, sănătoase, care manifestă valori ale elementelor de productivitate care corespund obiectivelor noastre. +ceste elite vor fi urmărite în continuare separat şi după aceeaşi lo!ică, dacă vor da descendenţe uniforme vor parcur!e celelalte veri!i ale procesului iar dacă descendenţele nu sunt uniforme se va proceda la o nouă ale!ere a elitelor. +cest proces va dura p(nă prin =<... =; c(nd este posibil să se a/un!ă la homozi!otarea ma/orităţii caracterelor şi însuşirilor. 6ele ţia tar%i!ă presupune începerea ale!erii elitelor mult mai t(rziu, după <-; !eneraţii, lăs(nd mai înt(i plantele să se homozi!oteze şi apoi să se alea!ă elite homozi!ote. Co)an$!ini*area ' importanţa cosan!vinizării reprezintă metoda de bază pentru crearea de noi surse de !ermoplasmă prin creşterea variabilităţii la speciile alo!ame. 1etoda constă în autofecundarea forţată a speciilor monoice sau hermafrodite şi prin încrucişarea între indivizii înrudiţi proveniţi de la aceeaşi plantă la speciile dioice. 5a speciile auto!ame, autofecundarea este un fenomen firesc şi nu afectează în nici un fel plantele respective, dimpotrivă la speciile alo!ame la care fenomenul de auto!amie este de doar 3-C%, efectele autofecundării sunt foarte evidente. .n urma cosan!vinizărilor repetate se obţin liniile cosan!vinizate care prin încrucişarea între ele după o prealabilă verificare a însuşirilor acestora formează hibrizii la care se manifestă efectul heterozis. ,rincipala direcţie de utilizare a liniilor cosan!vinizate o constituie obţinerea

#)

hibrizilor în vederea e*ploatării% efectul heterozis. .n conformitate cu le!ea uniformităţii caracterelor în prima !eneraţie hibridă este posibil să înt(lnim < situaţii şi anume% * hibridul obţinut să se situeze prin caracterele şi însuşirile sale între cele 0 forme parentale (cea mai frecventă situaţie)2 * să se apropie mai mult de genitorul matern2 * să se apropie mai mult de genitorul patern2 * să fie peste nivelul genitorului mai bun2 * să fie sub nivelul genitorului mai slab Dltimele # situaţii poartă numele de trans!resiuni !enetice şi se urmăreşte identificarea acestora în vederea e*tra!erii elitelor care depăşesc !enitorul cel mai bun. @e la începutul secolului #0 s-au intensificat cercetările privind e*ploatarea efectului heterozis sub cele # aspecte ale sale% heterozisul somatic şi heterozisul !enerativ EreproductivF. +ceste cercetări au condus la identificarea metodelor pentru !ăsirea celor mai bune combinaţii hibride în cadrul liniilor cosan!vinizate. 4imbolurile care se folosesc pentru diferite !eneraţii de cosan!vinizare sunt% C0 săm(nţa cu care se porneşte operaţia de cosan!vinizare& C" prima !eneraţie, C# a doua, etc, p(nă la C8, C"0 cunoscut fiind ca după 8-"0 !eneraţii de autofecundare se a/un!e la homozi!otarea totală pentru toate caracterele. E(e tele o)an$!ini*ării ' în urma autopolenizării forţate, la speciile alo!ame se manifestă în fenotip unele efecte% reducerea vitalităţii, scăderea variabilităţii sau creşterea uniformităţii, desfacerea populaţiilor în biotipurile constituiente. ,e%u erea !italităţii se manifestă chiar din prima !eneraţie de cosan!vinizare şi afectează principalele caractere şi însuşiri ale plantei. =enomenul este cunoscut sub numele de presiune de cosan!vinizare şi se manifestă prin reducerea taliei plantelor, reducerea fertilităţii, reducerea productivităţii. +cest efect depinde de la o specie la alta şi se manifestă timp de c(teva !eneraţii p(nă c(nd se a/un!e la un minimum de cosan!vinizare. @epresiunea este cu at(t mai puternică cu c(t procentul de auto!amie la specia respectivă este mai mic. .n funcţie de specie, la speciile multianuale efectul este mai redus, la speciile anuale, bienale efectul este mai puternic Ela cucurbitaceae efectele sunt aproape nesemnificative pe c(nd la varză sunt deosebit de puterniceF. .ncerc(nd să e*plice acest efect, cercetătorii l-au pus pe seama homozi!otării !enelor recesive cu implicaţii ma/ore asupra productivităţii. 9educerea vitalităţii este însoţită şi de alte efecte cum ar fi unele deficienţe clorofiliene, apariţia de plante albinotice, apariţia de sectoare internervurale lipsite de clorofilă, anomalii florale, sterilitate, sensibilitate la diferite boli. 6 ă%erea !ariabilităţii )au re+terea uni(ormităţii ' aceasta se manifestă prin uniformizarea materialului după c(teva !eneraţii de cosan!vinizare uniformă, determinată de !radul ridicat de homozi!otare, astfel cu fiecare !eneraţie de autopolenizare, !radul de homozi!otare creşte cu <0% faţă de anul anterior şi astfel se a/un!e ca plantele să fie perfect uniforme şi aici fenomenul se manifestă diferit de la o specie la alta astfel% la ceapă uniformitate perfectă se înt(lneşte după 3 !eneraţii, la sfecla pentru masă abia la a )-a !eneraţie. 5e)(a erea populaţiei 1n biotipurile on)tituiente ' cosan!vinizarea duce la apariţia prin se!re!ări şi recombinări a unor noi biotipuri stabile care pot fi identificate, izolate, înmulţite şi folosite pentru folosirea hibrizilor.

#8

7umărul ma*im de linii homozi!ote care pot fi izolate dintr-o plantă alo!amă este determinat de numărul !enelor prezente în stare heterozi!otă, astfel dacă planta iniţială este heterozi!otă pentru "< !ene, prin cosan!vinizare vor rezulta #"< linii homozi!ote diferite, adică 3#;>) linii. ,rocesul de homozi!otare se manifestă at(t pentru !enele dominante c(t şi pentru cele recesive. @e re!ulă homozi!otarea !enelor recesive duce la e*teriorizarea evidentă a unor efecte dăunătoare pentru plantă făc(nd în aşa fel înc(t selecţia naturală să elimine aceste plante încă din primele !eneraţii de cosan!vinizare. +stfel e*emplarele care prezintă malformaţii, debilitate, nanism, sterilitate, fie sunt eliminate natural fie prin purificare biolo!ică, prin selecţia în masă ne!ativă le elimină amelioratorul. $*istă şi cazuri rare c(nd prin homozi!otarea unor !ene recesive se obţin unele e*emplare rezistente la boli sau la factorii nefavorabili de mediu. Cele mai importante e*emplare sunt cele homozi!ote dominante. Obţinerea liniilor o)an$!ini*ate ' important este ale!era !ermoplasmei care va fi cosan!vinizată, aplicarea unor măsuri de îmbunătăţire a acesteia, măsurile fiind diferitele metode de selecţie recurentă care urmăresc # !rupe de efecte şi anume pe de o parte eficientizarea selecţiei pe de altă parte obţinerea de !enotipuri superioare prin diverse combinaţii de !ene din cadrul materialului avut la dispoziţie. 4elecţia recurentă se utilizează în C variante% * selecţia recurentă pentru fenotip2 * selecţia recurentă pentru capacitatea combinativă generală2 * selecţia recurentă pentru capacitatea combinativă specifică2 * selecţia recurentă reciprocă elecţia recurentă pentru fenotip se desfăşoară în c(teva cicluri de c(te # ani care revin periodic p(nă la îmbunătăţirea totală a materialului. .n primul an elitele alese se autopolenizează şi săm(nţa se recoltează separat. .n anul # săm(nţa fiecărei elite se însăm(nţează în c(mpul de selecţie, se elimină descendenţele necorespunzătoare iar în cadrul descendenţelor bune se face polenizarea liberă. @in materialul rezultat se ale! noi elite şi se începe un nou ciclu de selecţie. elecţia recurentă pentru capacitatea combinativă generală se desfăşoară în cicluri de către 3 ani, astfel în primul an se ale! elitele şi se autopolenizează iar în acelaşi an cu o parte de la polenul fiecărei plante se polenizează un hibrid simplu numit -tester( şi folosit drept !enitor matern. 4ăm(nţa fiecărei descendenţe se recoltează separat şi se păstrează în anul al #-lea iar în c(mp se cultivă în culturi comparative săm(nţa rezultată din fecundarea hibridului simplu. 4e analizează culturile respective iar în anul 3 se însăm(nţează în c(mp numai seminţele elitelor care au dat cele mai bune rezultate cu testerul, acestea vor poleniza liber în cadrul fiecărei descendenţe şi se începe un nou ciclu de selecţie. elecţia recurentă pentru capacitatea combinativă specifică se aseamănă cu precedenta, diferenţa fiind că în loc de hibrid simplu se foloseşte drept tester o linie cosan!vinizată. elecţia recurentă reciprocă - se îmbunătăţesc în acelaşi timp # linii cosan!vinizate care se completează reciproc prin caracterele şi însuşirile avute şi care prezintă şi o bună capacitate de încrucişare. 6ele ţia 1n a%rul liniilor o)an$!ini*ate +i 1mbunătăţirea a e)tora ' @atorită

30

faptului că în primele !eneraţii de autofecundare, liniile cosan!vinizate sunt foarte neuniforme în privinţa ma/orităţii caracterelor şi însuşirilor, în fiecare !eneraţie se practică selecţia individuală repetată anual, astfel în fiecare !eneraţie se elimină din c(mp liniile necorespunzătoare iar din cadrul liniilor bune se ale! elitele care răspund obiectivelor urmărite. +ceastă selecţie se face timp de C-> !eneraţii şi se consideră că această perioadă de timp este suficientă pentru fi*area !enelor, pentru homozi!otarea acestora chiar şi pentru caracterele cantitative. Dnii autori precizează că pentru homozi!otarea !enelor care controlează unele caractere morfolo!ice este suficientă o perioadă de 3 ani de autopolenizare. 4copul principal al autopolenizării îl constituie obţinerea liniilor total homozi!otate care vor fi utilizate pentru obţinerea hibrizilor, ale!erea acestora se face după ce în prealabil se determină valoarea hibridolo!ică a fiecărei linii în acest scop determin(ndu-se capacitatea combinativă generală şi capacitatea combinativă specifică. Capa itatea ombinati!ă $enerală se face la liniile cosan!vinizate din colecţie încep(nd chiar din !eneraţiile C# C3, prin hibridare ciclică astfel fiecare linie cosan!vinizată se încrucişează cu un hibrid simplu cu un tester, rezult(nd un hibrid triliniar pentru fiecare combinaţie hibridă iar în anul următor se observă în culturi comparative care din linii au dat cele mai bune rezultate cu testerul. .n funcţie de producţia obţinută sau dacă urmărim alte aspecte în funcţie de manifestarea acestora, liniile care dau cele mai bune rezultate au capacitatea combinativă !enerală bună. Capa itatea ombinati!ă )pe i(i ă a valorii hibridolo!ice reprezintă capacitatea combinativă specifică şi care se controlează cu a/utorul hibridărilor dialele, în acest scop se folosesc numai liniile cosan!vinizate care s-au comportat foarte bine la hibridarea ciclică astfel în c(mp fiecare linie cosan!vinizată se încrucişează cu toate celelalte direct şi reciproc. 4e observă rezultatele în culturi comparative şi combinaţiile hibride de c(te # linii care se manifestă conform obiectivelor urmărite, vor fi reţinute în continuare şi se apreciază că au capacitatea combinativă specifică bună. serie de linii cosan!vinizate se comportă bine în studiile hibridolo!ice dar se constată că au unele deficienţe în privinţa manifestării unor caractere şi însuşiri, astfel se pune problema corectării acestor deficienţe şi în acest sens se practică selecţia în combinaţie cu retroîncrucişarea, metoda fiind cunoscută sub numele de ameliorare convergentă, această metodă se foloseşte în 3 variante şi anume% / 1meliorare convergentă simplă 0 1meliorare convergentă multiplă 4 1meliorare convergentă paralelă 18 Ameliorarea on!er$entă )implă se practică în cazul a # linii cosan!vinizate care au demonstrat că se comportă bine în cercetările hibridolo!ice şi care se completează reciproc prin caracterele şi însuşirile lor, metoda constă în încrucişarea acestor linii iar hibridul simplu obţinut în generaţia "/ se împarte în 0 grupe, fiecare apoi retroîncrucişându*se cu unul din parteneri, procedeul durează 9*5 generaţii după care se face o autopolenizare şi se încrucişează produşii obţinuţi în urma acestei autopolenizări obţinându*se în final un hibrid care are caracterele şi însuşirile ambilor părinţi 28 Ameliorarea on!er$entă multiplă se utilizează în cadrul a 4 linii cosangvinizate cu scopul de a transfera caracterele şi însuşirile a două dintre linii la cea de*a 4*a care este deficitară din unele puncte de vedere

3"

38 Ameliorarea on!er$entă paralelă constă în îmbunătăţirea a mai multor linii cosangvinizate cu a=utorul altora, lucrările în acest caz sunt mult mai laborioase cu un program mai comple- de retroîncrucişare şi un volum mai mare de material cu care se lucrează "olo)irea liniilor o)an$!ini*ate ' scopul principal îl constituie utilizarea acestora pentru obţinerea hibrizilor şi în funcţie de numărul de linii cosan!vinizate care participă la formarea unui hibrid e*istă mai multe cate!orii de hibrizi şi anume% hibrizii simpli, hibrizii triliniari, hibrizii dubli, hibrizii complecşi, soiurile sintetice Cibri*ii )impli sunt formaţi din # linii cosan!vinizate fie că se încrucişează direct sau reciproc. Cibri*ii triliniari au în compoziţia lor 3 linii cosan!vinizate diferite, se obţine mai înt(i un hibrid simplu care se încrucişează cu o linie cosan!vinizată care nu intră în componenţa lui. Cibri*ii %ubli au în compoziţie C linii cosan!vinizate diferite, mai înt(i se obţin # hibrizi simpli iar prin încrucişarea lor se obţine hibridul dublu. Cibri*ii omple +i au în compoziţia lor mai multe linii cosan!vinizate şi se obţin prin încrucişarea a # hibrizi dubli. 6oiurile )inteti e sunt reprezentate de populaţiile hibride obţinute prin polenizarea liberă a mai multor linii cosan!vinizate. 9utaţiile ' ca urmare a acţiunii mediului încon/urător sau a acţiunii omului în cadrul unor populaţii, poate apărea o anumită variabilitate, o diferenţiere între indivizi cunoscută sub numele de fluctuaţii, fenovariaţii sau modificaţii. @acă aceste diferenţieri nu afectează !enotipul, acestea nu prezintă valoare ameliorativă pentru că nu se vor transmite ereditar. @acă dimpotrivă se transmit ereditar se cunosc sub numele de variaţii ereditare sau variaţii genetice, în sens mai lar! mutaţii, sin!urele care au valoare ameliorativă. .n schimb cele care afectează numai fenotipul, mai sunt cunoscute şi sub numele de somatoze sau variaţii somatogene care se pot transmite de la o !eneraţie la alta la speciile cu înmulţire ve!etativă. 1utaţiile apărute natural sau artificial sub influenţa unor a!enţi muta!eni afectează !enotipul individului şi se pot transmite ereditar. r!anismul care a suferit o mutaţie poartă numele de mutant, (ormă mutantă iar fenomenul poartă numele de muta$ene*ă8 Cla)i(i area mutaţiilor ' după modul de apariţie * după mărimea efectului fenotipic * după modul de manifestare * după locul apariţiei * după cantitatea de material !enetic afectat * după sensul de manifestare .n funcţie de modul de apariţie e*istă # cate!orii de mutaţii% naturale şi artificiale 2n mutaţiile naturale intră aşa numitele mutaţii spontane sau la speciile cu înmulţire ve!etativă, se mai cunosc şi sub numele de variaţii mugurale, acestea apar ca urmare a unor efecte naturale printre care amintim% radiaţiile cosmice, radioactivitatea ,ăm(ntului, radiaţiile Carbonului şi ,otasiului din plante, prezenţa în e*ces a unor săruri minerale în sol, variaţiile bruşte de temperatură. =recvenţa apariţiei acestor mutaţii este foarte redusă, mai mare la speciile alo!ame şi mai mică la speciile auto!ame, în !eneral nu au valoare ameliorativă datorită faptului că sunt identificate foarte rar şi de cele mai multe ori au un efect letal asupra plantelor. 9utaţiile arti(i iale sunt cele produse de om cu a/utorul a!enţilor muta!eni, chimici

3#

sau fizici. .n funcţie de mărimea efectului e*terior e*istă # cate!orii de mutaţii% mari sau macromutatii şi mici sau micromutaţii. 9a romutaţiile nu au valoare ameliorativă pentru că de cele mai multe ori au efect letal, se manifestă sub forma unor malformaţii care sunt eliminate prin selecţie naturală. 9i romutaţiile apar cu o frecvenţă mare şi au valoare ameliorativă, valoarea acestora este cu at(t mai mare cu c(t ele se acumulează succesiv şi în final conduc spre apariţia unor forme total diferite de formele iniţiale. @upă modul de manifestare e*istă 3 cate!orii de mutaţii% morfologice, fiziologice, biochimice 9utaţiile mor(olo$i e se referă la unele schimbări asupra taliei, formei plantelor, mărimii acestora sau doar ale unor părţi ale plantelor. 9utaţiile (i*iolo$i e se referă la unele funcţii ale or!anismelor iar mutaţiile bio #imi e afectează capacitatea or!anismelor de a sintetiza unele enzime, aminoacizi, pi!menţi, vitamine, şamd. .n funcţie de locul afectat se înt(lnesc # tipuri de mutaţii% germinale şi mutaţii somatice 9utaţiile $erminale apar în celulele prese*uale sau se*uale, se transmit prin reproducere se*uată şi se manifestă numai la descendenţi. 9utaţiile )omati e sunt reprezentate de modificări care apar în corpul plantelor în celulele somatice şi nu se transmit ereditar. ,ot fi transmise de la o !eneraţie la alta în cadrul speciilor cu înmulţire ve!etativă, aici fiind cunoscute şi sub numele de variaţii mugurale. .n funcţie de cantitatea materialului !enetic afectat se cunosc 3 cate!orii de mutaţii% / mutaţii de genom 0 mutaţii cromozomice 4 mutaţii genice 9utaţiile %e $enom afectează !arnitura cromozomică în între!ul ei duc(nd la multiplicarea numărului de !arnituri cromozomice sau afectează numărul de cromozomi din !arnitura cromozomică, se corelează cu modificările morfolo!ice, fiziolo!ice, biochimice care se manifestă cu intensitate diferită de la o specie la alta. 9utaţiile romo*omi e ' se cunosc şi sub numele de restructurări cromozomice, se referă la unele modificări ale structurii cromozomului cunoscute sub numele de deficienţe, deleţii, duplicaţii, inversii, translocaţii. 9utaţiile $eni e sau mutaţiile pun ti(orme se referă la acele modificări care afectează funcţiile unei !ene sau a unui !rup de !ene. 1utaţiile !enice se clasifică în # cate!orii% mutaţii %ominante3 mutaţii re e)i!e8 9utaţiile %ominante conduc la transferul alelelor recesive în alele dominante şi invers. 9utaţiile re e)i!e reprezintă transferul alelelor dominante în alele recesive. @upă sensul modificării sunt cunoscute # tipuri de mutaţii% mutaţii directe, mutaţii inverse 9utaţiile %ire te conduc la transformarea !enei primitive, ancestrale, sălbatice într-o alelă mutantă. 9utaţiile in!er)e transformă o alelă mutantă în alela ei ancestrală. Be#ni a obţinerii (ormelor mutante ' se utilizează # cate!orii de a!enţi muta!eni şi anume a!enţi muta!eni fizici şi a!enţi muta!eni chimici. .n cate!oria a!enţilor muta!eni fizici înt(lnim radiaţiile, variaţiile de temperatură, ultracentrifu!area.

33

9adiaţiile sunt% ionizante şi neionizante, sunt cu uniformitate mai mare radiaţiile ionizante at(t cele electroma!netice c(t şi cele corpusculare care în funcţie de doză afectează ereditar planta respectivă. 4e consideră că o doză corespunzătoare de iradiere ar fi cea care opreşte creşterea şi care provoacă moartea a <0% din material, aceasta doză poartă numele de @5<0, reprezintă cantitatea de radiaţii care provoacă moartea a <0% din material. @e re!ulă se folosesc aşa numitele doze critice, acestea sunt un pic mai mari dec(t cele menţionate anterior astfel că în urma acţiunii acestora supravieţuiesc 30-C0% din plante. C(teva date în le!ătură cu aceste doze critice e*primate în Gilo!rame% tomate ' doza critică #0, castraveţi <0, seminţe de varză )0-"00, morcov )0, ceapă bulbi <-"#, fasole boabe )-"#, !ulie 3<, ridichi de lună seminţe "00-#00, viţa de vie seminţe "0, viţa de vie coarde ;-), măr <-; la mu!urii dorminzi, păr ",<-<, vişin 0,<-3, prunul #-<, laleaua 0,>, !ladiola "<, !aroafele "<-#0 la seminţe. 3ariaţiile de temperatură produc mutaţii dacă acţionează asupra zi!otului în primele sale faze de dezvoltare şi aceste şocuri constau în e*punerea plantelor timp de #C de ore la temperatura de C0-C<0C. Fltra entri(u$area are efect atunci c(nd acţionează asupra celulelor în diviziune împiedic(nd mi!rarea cromozomilor spre polii celulei. A$enţii muta$eni #imi i sunt reprezentaţi de acele substanţe care acţionează asupra acizilor nucleici în stare de repaos sau în timpul repicării acestora. .ntre substanţele muta!ene a căror acţiune este cunoscută, e*emplificăm% azoserina, cofeina, timidina, formaldehida, fenolul, etilmetansulfuratul, dietilsulfatul, hidro-ilamina, nitrozoetilureea, nitrozometilureea 2ntroducerea a!enţilor chimici ca factori muta!eni prezintă unele avanta/e printre care% * efectele tratamentului nu necesită instalaţii speciale care să prezinte pericol de iradiere2 * interacţiunea între mutagen şi substanţa ereditară este mult mai eficientă fără să se a=ungă la restructurări cromozomice care conduc la moartea plantei2 * frecventa mutaţiilor utile este mult mai mare decât în cazul radiaţiilor la fel şi frecvenţa e-emplarelor care supravieţuiesc 2ndiferent de a!entul muta!en utilizat, pentru a se reuşi un număr mare de mutaţii trebuie să se respecte re!ulile% tratarea unui număr c(t mai mare de plante sau or!ane ale acestora, utilizarea mai multor a!enţi muta!eni care pot produce mutaţii diferite, utilizarea unei pla/e lar!i de doze în cadrul fiecărui a!ent muta!en, repetarea tratamentului mai multe !eneraţii mutante. @elecţia formelor mutante perioada între acţiunea a!entului muta!en şi manifestarea fenotipică a mutaţiei poartă numele de la$ mutaţional, această perioadă depinde de natura mutaţiei, de locul unde se manifestă, de faptul dacă acţionează asupra unei !ene sau !rup de !ene. 4e apreciază că cel puţin #0% dintre mutaţiile !enice nu vor fi observate pentru că acţionează doar asupra unor baze care nu se înscriu în codul !enetic. 1anifestarea unor mutaţii este diminuată şi datorită prezenţei unor !ene numite !ene re!latoare sau represoare. ,entru a putea identifica mai uşor formele mutante se practică o serie de metode printre care cosan!vinizarea, retroîncrucişarea, încrucişarea succesivă. Co)an$!ini*area conduce la homozi!otarea !enelor recesive care au fost afectate de mutaţii şi astfel se manifestă în fenotip. .n vederea selecţiei se practică notarea convenţională în felul următor% planta, or!anul

3C

sau săm(nţa tratată se consideră în !eneraţia 10, rezultatul obţinut dintr-o plantă la care s-a acţionat cu un a!ent muta!en se consideră în !eneraţia 1" şi apoi !eneraţiile 1# 13 1C şamd şi dacă se folosesc radiaţii ionizante sau neionizante se notează cu T0, T", T#, T3 şamd. .n !eneraţia 1" plantele sunt heterozi!ote în privinţa mutaţiilor provocate şi din acest motiv nu pot fi identificate formele mutante. 4e observă totuşi unele malformaţii în cazul a!enţilor chimici sau unele radiomorfoze în cazul radiaţiilor dar care nu au valoare ameliorativă. .n această !eneraţie se ale! elitele numai după caracterele morfolo!ice la speciile alo!ame. ,entru a preînt(mpina polenizarea cu polen străin se izolează inflorescenţele, se face autopolenizarea forţată, seminţele se recoltează separat de la fiecare plantă şi se urmăresc în descendenţă. .n !eneraţia 1# sau T# pot apărea unele forme mutante şi abia din această !eneraţie începe procesul efectiv de selecţie, astfel seminţele fiecărei plante se recoltează separat şi se seamănă pe c(te un r(nd în anul următor în c(mpul de selecţie cu forme mutante, în !eneraţia 13 se continuă ale!erea elitelor p(nă la homozi!otarea totală a !enelor iar e*emplarele obţinute se vor utiliza fie ca forme mutante fie ca surse de !ermoplasmă în alte procese de ameliorare. "olo)irea mutaţiilor 1n ameliorarea plantelor ' cercetările în muta!eneză sunt utilizate în ameliorarea plantelor îndeosebi pentru transformările, în special micromutaţiile, sin!urele utile în procesul de creare a materialului biolo!ic. Dtilizarea formelor mutante este posibilă în 3 direcţii şi anume% introducerea acestora direct în producţie, folosirea ca material iniţial de ameliorare şi folosit pentru realizarea unor obiective speciale. Dtilizarea direct în producţie constituie cea mai eficientă direcţie de utilizare, teoretic prin apariţia formelor mutante, selecţia, identificarea şi selecţia acestora, se reduce timpul de creare a noilor soiuri aproape la /umătate şi în acelaşi timp cu reducerea costurilor pentru realizarea soiului respectiv, de obicei direct în producţie se introduc formele mutante identificate în 1" dacă sunt dominante şi cele identificate în !eneraţia 1# după homozi!otare dacă mutaţiile sunt recesive. 1icromutaţiile care sunt cele mai importante, pot fi identificate cel mai devreme în !eneraţia 13 c(nd se manifestă fenotipic dar cel mai si!ur în 1C, 1<. =olosirea ca surse de !ermoplasmă sau ca material iniţial în unele procese de ameliorare, cel mai adesea formele mutante care nu se introduc direct în producţie se utilizează ca şi !enitori în lucrările de hibridare pentru ca însuşirile şi caracterele pe care le-au obţinut prin muta!eneză să se poată combina cu însuşirile şi caracterele altor !enitori în vederea armonizării acestora şi creării unui soi superior din acest punct de vedere. +stfel se pot încrucişa fie # forme mutante diferite direct şi reciproc fie doar unul dintre !enitori este o formă mutantă şi celălalt !enitor este neafectat de mutaţii, fie o formă mutantă poate constitui un donor de la care să se transfere mutaţia respectivă prin decrossare, prin hibridare recurentă la un alt !enitor deficitar pentru caracterul său însuşirile condiţionate de forma mutantă. "olo)irea mutaţiilor pentru reali*area unor obie ti!e )pe iale ' creşterea variabilităţii în cadrul natural iniţial, introducerea formelor mutante în c(mpurile de analiză în amestec cu formele neafectate pentru hibridare liberă în vederea obţinerii recombinărilor !enetice. 4e încearcă cu rezultate bune inducerea mutaţiilor pentru obţinerea de soiuri de plante rezistente la pesticide, soiuri rezistente la a!enţii fitopato!eni, soiuri rezistente la acţiunea factorilor nefavorabili de mediu, şi aici intrăm în or!anismele modificate

3<

!enetic c(nd prin metode specifice se pot transfera aceste !ene de rezistenţă la plantele de cultură, fie cu a/utorul unor vectori care transportă unele plasmide de la 0acillus turin!iensis în urma cărora rezultă plantele 0A sau plasmide de la +!robacterium tumefaciens care se folosesc în acelaşi scop. &oliploi%ia se cunoaşte că în celulele somatice precum şi în celulele !enetice ale unei specii e*istă un număr constant de cromozomi. .n specia de ori!ine, specia ancestrală, numărul total de cromozomi poartă numele de bază sau garnitură cromozomică de bază şi întotdeauna se notează cu x. Ca urmare a evoluţiei, a acţiunilor omului, numărul de cromozomi la fiecare specie a suferit modificări at(t în celula somatică c(t şi în celula !ametică. .n !ameţi întotdeauna numărul de cromozomi se notează cu n, acest n poate fi n ' x la speciile ori!inare şi poate fi corect la speciile ori!inare, la e*emplarele ori!inare ale unei specii şi mai poate fi un multiplu de x ca urmare a evoluţiei sau a acţiunii omului. .n zi!ot numărul de cromozomi se notează cu (x pentru e*emplarele ancestrale şi cu (n pentru cele apărute ca urmare a numeroaselor modificări care au avut loc, astfel la ma/oritatea speciilor de plante e*istă serii aşa numite poliploide la care (n poate fi e!al cu )x* +x* ,x* -x şi chiar .x. 5a +llium porum numărul de cromozomi de bază x este ) şi (n = +x ' )( cromo!omi/ 5a Cerasus vul!aris x ' .* (n ' +x ' )( cromo!omi/ 5a speciile de crizanteme x ' 0 cromo!omi* (n ' )x* +x* ,x ' (1 cromo!omi* )cromo!omi şi +, de cromo!omi/ 5a =ra!aria moscata x ' 1 cromo!omi* (n ' -x ' +( cromo!omi/ 5a =ra!aria ananasa x ' 1 cromo!omi* (n ' .x ' ,- cromo!omi/ 5a 1alus pumilla x ' 21 cromo!omi* (n ' (x* )x* +x ' )+ cromo!omi* ,2 cromo!omi* 1. cromo!omi/ 5a ,irus communis x ' 21 cromo!omi* (n ' (x* )x ' )+ cromo!omi* ,2 cromo!omi/ 5a ,runus spinosa x ' . cromo!omi* (n ' +x ' )( cromo!omi/ 5a ,runus domesticai D = 8 romo*omi3 2n = 6D = 48 romo*omi> 5a 9ubus e*istă întrea!a serie poliploidă D = 7 romo*omi3 2n = 2D = 14 romo*omi3 3D = 21 romo*omi3 4D = 28 romo*omi3 5D = 35 romo*omi3 6D = 42 romo*omi3 7D = 49 romo*omi3 8D = 56 romo*omi> 5a 3itis vinifera x ' 20* (n ' (x ' ). cromo!omi* +x ' 1- cromo!omi. Importanta poliploi%iei ' poliploidia poate apărea ca urmare a acţiunii unor factori poliploidizanţi fie naturali sau artificiali introduşi de acţiunea omului. $*istă în natură o frecvenţă mare a formelor poliploide apărute natural şi timp de peste C0 de ani s-au efectuat studii asupra acestor forme. 4e cunoaşte că numărul de cromozomi pentru o specie se menţine constant de la o !eneraţie la alta timp c(t fecundarea, mitoza, meioza se desfăşoară normal. .n procesul de dezvoltare al plantelor se cunosc # etape din punct de vedere citolo!ic şi anume% diplofaza caracterizată prin prezenţa a 0n cromozomi şi haplofaza caracterizată prin prezenţa a n cromozomi. 5iplo(a*a începe în momentul formării zi!otului şi se termină în momentul în care începe meioza. Caplo(a*a începe odată cu meioza în urma căreia iau naştere cele # celule se*uale, fiecare cu c(te n cromozomi şi se încheie prin contopirea celor # celule şi formarea zi!otului. .n fapt cele # faze amintite sunt reprezentate astfel% haplofaza prin celulele se*uale adică !răunciorii de polen şi ovulele iar diplofaza prin rădăcină, tulpină, ramuri, frunze şi flori.

3>

:aplofaza reprezentată de celulele !ametice are n cromozomi în fiecare celulă în parte, diplofaza reprezentată de celulele somatice prezintă (n cromo!omi. .n procesul de perpetuare a fiecărei specii, are loc o permanentă alternanţă între haplofază şi diplofază şi ca urmare a acestei alternanţe, numărul de cromozomi al unei specii se menţionează constant de la o !eneraţie la alta, uneori însă se înt(mplă ca plantele diploide să producă urmaşi la care celulele somatice conţin mai mult de # !arnituri cromozomice care provin de la cele # celule se*uale, acest fapt poate să intervină datorită unor perturbări care pot să aibă loc în procesul de fecundare în mitoză, în meioză, perturbări care conduc la multiplicarea numărului de cromozomi. ,lantele care au un număr multiplu de !arnituri cromozomice poartă numele de plante poliploide şi în funcţie de numărul de !arnituri înt(lnim specii triploide, tetraploide, pentaploide, he*aploide, şamd. 1odificarea numărului de !arnituri cromozomice poartă numele de mutaţii %e $enom )au mutaţii poliploi%e şi care au drept efect fie multiplicarea numărului de !arnituri cromozomice fie modificarea numărului de cromozomi care alcătuiesc !arnitura diploidă. dată cu creşterea numărului de !arnituri cromozomice va creşte şi numărul alelelor care condiţionează un anumit caracter şi astfel manifestarea acestuia în fenotip va fi mult mai evidentă fiind una din posibilităţile de identificare a e*emplarelor poliploide. +stfel de e*emplare prezintă importanţă pentru evoluţia speciei demonstr(nd că o mare parte din speciile cultivate sunt poliploizi naturali, prezintă importanţă pentru ameliorare în sensul că la aceste e*emplare creşte potenţialul productiv şi astfel se înre!istrează substanţiale sporuri de producţie. ,oliploidia influenţează şi unele procese fiziolo!ice astfel% cantitatea de hidraţi de carbon, de !răsimi, proteine, vitamine, săruri minerale este întotdeauna mai mare la formele poliploide comparativ cu cele diploide. Cla)i(i area (ormelor poliploi%e ' în funcţie de numărul de !arnituri cromozomice e*istente e*istă # cate!orii de forme şi anume% * forme euploide clasificate la rândul lor în, haploide şi poliploide2 * forme aneuploide caracterizate prin mărirea sau micşorarea numărului de cromozomi din celulele somatice cu unul sau mai mulţi cromozomi Ca urmare a modificărilor numărului de !arnituri cromozomice la formele euploide sau a numărului de cromozomi la formele aneuploide se înre!istrează unele perturbări în echilibrul !enetic al or!anismelor respective. +ceste perturbări sunt mai puţin pronunţate la formele euploide deoarece aici se modifică numărul de !arnituri cromozomice şi practic toţi cromozomii suferă aceeaşi influenţă ca urmare a acestei modificări. 5a formele aneuploide, perturbările sunt mult mai pronunţate şi apar modificări morfolo!ice şi fiziolo!ice iar mărimea acestor modificări este cu at(t mai mare cu at(t cromozomii adău!aţi sau pierduţi conţin alele cu un !rad ridicat de heritabilitate. =ormele haploide au acelaşi număr de cromozomi în celulele somatice care în mod normal e*istă în !ameţi, din acest motiv se mai numesc şi monoploide şi dacă se obţin din formele din or!anismele poliploide se mai numesc şi polihaploide. "ormele poliploi%e în funcţie de numărul de !arnituri cromozomice pot fi% triploide cu )x* tetraploide cu +x* pentaploide cu ,x* şamd. .n funcţie de ori!inea !arniturilor cromozomice care participă la obţinerea formelor poliploide, formele obţinute se clasifică în # cate!orii şi anume% * autoploide * aloploide "ormele autoploi%e rezultă prin multiplicarea propriei !arnituri cromozomice.

3;

+utoploidizarea este o consecinţă a unor perturbări apărute în timpul diviziunii celulelor somatice sau celulelor se*uale. @acă aceste perturbări apar în mitoză se poate să nu mai mi!reze cromozomii spre cei # poli ai celulei şi astfel în loc de # celule fiecare cu (n cromo!omi se formează o sin!ură celulă cu +n cromo!omi* o celulă tetraploidă. C(nd perturbările intervin în meioză este posibil ca în loc să apară celule haploide cu n cromozomi în urma diviziunii să se formeze celule se*uale diploide cu (n cromo!omi, dacă prin unirea acestor # celule cu (n cromo!omi se formează un zi!ot triploid cu )n cromo!omi. +vanta/ele formării or!anismelor poliploide rezultă din vi!oarea mai mare a acestora, talia mai mare, flori mai multe, fructe, etc iar printre dezavanta/e menţionăm faptul că datorită numărului mare de cromozomi omolo!i, unii răm(n neîmperecheaţi, în meioză se formează astfel !ameţi aneuploizi cu cromozomi în plus sau în minus şi care de re!ulă sunt sterili sau prezintă viabilitate redusă. .n funcţie de numărul par sau impar al !arniturii cromozomice, formele poliploide sau autoploide se împart în # cate!orii% * cele cu număr par, +x* -x* .x sunt cunoscute sub numele de arctioploide * cele cu număr impar, )x* ,x* 1x* şamd sunt cunoscute sub numele de perisoploide. "ormele ar tioploi%e se caracterizează prin faptul că fiecare cromozom are un partener cu care se poate uni şi astfel meioza decur!e normal şi în final !ameţii formaţi vor fi întotdeauna fertili. "ormele peri)oploi%e cu număr impar se caracterizează prin aceea că meioza nu decur!e normal şi ca urmare a acestor inconveniente !ameţii au mai mulţi sau mai puţini cromozomi, motiv pentru care aceştia vor fi sterili. +r prezenta un avanta/ şi aceste forme dacă se manifestă la speciile cu înmulţire ve!etativă şi pot fi menţinute astfel mai multe !eneraţii. "ormele aloploi%e iau naştere prin multiplicarea numărului de cromozomi ai unui zi!ot prin participarea a # sau mai multe !arnituri cromozomice neasemănătoare, neomoloa!e, provenite de la specii diferite. "ormele aneuploi%e se caracterizează prin pierderea a unuia sau # cromozomi sau prin adău!area la !arnitura cromozomică a unuia sau # cromozomi. +tunci c(nd se pierde un cromozom, formele respective poartă numele de forme monozomice iar c(nd se pierd # cromozomi se numesc nulizomice. @acă se adău!ă un cromozom la o pereche, formele se numesc trizomice, dacă se adau!ă încă o pereche, forma respectivă se numeşte tetrazomică. Obţinerea (ormelor poliploi%e ' e*istă mai multe metode însă toate se bazează pe # direcţii de acţiune şi anume% * blocarea cromozomilor în metafază prin inhibarea formării fusului nuclear şi astfel cromozomii nu mai pot migra spre cei 0 poli2 * împiedicarea apariţiei peretelui despărţitor celor 0 celule, va rămâne o celulă cu +n cromo!omi, celula tetraploidă. 7umeroşi cercetători centralizează cercetările efectuate în această direcţie şi arată că din cele ###C de specii cercetate reprezent(nd 80% din !enurile care alcătuiesc flora $uropei, C#" sunt diploide ' 3>% şi ")03 sunt poliploide cu aproape >C%. 5a speciile din zona nordică procentul de poliploidie la formele sălbatice depăşeşte )0 ' 80%. 5a viţa de vie, formele tetraploide sunt descrise încă din anul "8#8, de asemenea la pomi, arbuşti fructiferi, plante decorative, descrierile sunt din anul "8C0 ' "8C>. ,rimele forme poliploide obţinute e*perimental au fost realizate de ?herasimov prin

3)

tratare cu temperaturi scăzute, eter şi cloroform a plantelor de 4piro!ira încă din anul ")80, mai t(rziu s-au utilizat şocuri de temperatură, centrifu!area celulelor meristematice în curs de diviziune, tratarea cu acid nitros a plantelor înflorite, stimularea poliploidizării prin acţiunea unor factori fizici şi chimici. 9eto%a +o urilor %e temperatură constă în supunerea plantelor la temperaturi de C<-<00C în momentul diviziunii celulare şi s-a constatat că aceste şocuri pot să provoace dublarea numărului de cromozomi. 9eto%a entri(u$ării se utilizează de asemenea la celulele meristematice în momentul diviziunii însă cea mai si!ură şi folosită metodă pentru a obţine forme poliploide este colchicinizarea adică tratarea cu colchicină în soluţii de 0,0" ' 0,<% a seminţelor în curs de !erminare, a v(rfurilor ve!etative, a v(rfurilor tulpinilor ramurilor sau a mu!urilor ve!etativi. .n ceea ce priveşte dozele şi timpul de e*punere s-a constatat că acesta diferă de la o specie la alta şi prin tatonare s-au determinat dozele critice dar care se încadrează între 0,0" şi 0,<% iar timpul de e*punere între 3 ore şi > zile.

38

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful