Problemele punctelor de extrem pentru funcţii supuse la restricţii (legături) reprezintă problema centrală în teoria punctelor de extrem.

Acest rol central nu derivă din faptul că extremele cu legături şi-ar găsi o mare aplicabilitate în practică, ci faptul că studiind acest capitol, în afara rezultatelor specifice sunt prezentate o serie de rezultate teoretice utile în studiul problemei de exterior în general. Formularea corectă a unei probleme de extreme cu restricţii este următoarea: Fie f : Rn → R funcţia de eficienţă căreia dorim să-i găsim punctele de maxim sau de minim. onsiderăm de asemenea funcţiile ! " , ,..., m F F F →R cu a#utorul cărora se definesc restricţiile problemei analizate. Astfel de restricţii apar uzual în forma următoare: unde ! " , ,..., m a a a sunt mărimi cunoscute. $ problemă de extrem cu restricţii în forma ei cea mai generală apare în felul următor: %acă se notează cu D mulţimea soluţiilor sistemului de restricţii (".&'), atunci problema determinării punctelor de extrem ale funcţiei f supuse la restricţiile (".&') se reduce de fapt la determinarea punctelor de extrem ale lui f pe domeniul D. %eoarece rezolvarea sistemului (".&') este în general extrem de dificilă s-au încercat metode de determinare a punctelor de extrem pentru funcţia f supusă la restricţiile (".&'), care nu apelează la rezolvarea sistemului (".&'). azul cel mai simplu este acela în care restricţiile sistemului (".&') sunt de tip egalitate. $ astfel de problemă se numeşte uzual problemă de extrem cu legături şi face obiectul celor prezentate în continuare. (ezolvarea ei se face relativ comod utiliz)nd rezultate cunoscute ale calcului diferenţial (îndeosebi noţiunea de derivabilitate parţială). *n cazul în care în (".&') apare cel puţin o inegalitate punctele de extrem ale funcţiei f se găsesc în mod obişnuit pe frontiera domeniului D (adică acolo unde practic nu se pune problema derivabilităţii parţiale) şi prin urmare metodele bazate pe rezultate ale calcului diferenţial nu mai sunt valabile. %e aceea rezolvarea unor astfel de probleme (care sunt cele mai des înt)lnite în practică) a fost realizată abia în ultimii ani. Prima metodă se datorează matematicianului %antzig şi a apărut în !+', în legătură cu rezolvarea unei probleme de optimizare liniară (adică a unei probleme de optimizare în care funcţiile ! " , ,..., n F F F sunt liniare - adică variabilele ! " ,

.. ... n x x x apar la puterea !)..lterior au fost elaborate şi alte metode pentru rezolvarea unei probleme de optimizare cu restricţii mai generale. /ste bine de ştiut însă că o problemă oarecare de optimizare cu restricţii la acest moment nu se poate rezolva în general..

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful