P. 1
BCUCLUJ_FP_P325_1946_036_001_002

BCUCLUJ_FP_P325_1946_036_001_002

|Views: 7|Likes:
Published by ionescuclaudiu25

More info:

Published by: ionescuclaudiu25 on Nov 29, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

11/11/2014

pdf

text

original

XXXVI

NR. 1—2

ANUL
IANUARIE—FEBRUARIE

xxxvs
1946

\ ' a ¡(. c e a • i' ,-•-.«!

NR. P-c, /¿ooe

REVI A TEOLOGIC

REDACŢIA

»err^

e

ADMINISTRAŢIA

SIBIU, ACADEMIA TEOLOGICA ANDREIANA

REVJSTB T E O L 0 6 I C ă
O R G A N P E N T R U Ş T I I N Ţ A ŞI V I A Ţ A BISERICEASCĂ
DIRECTOR Î Prof. Dr. (îRIGORIE T . M A R C U

LUCEAFĂRUL DIMINEŢII
de Diacon Dr. GRIGORiE T. MARCU
P r o f e s o r la A " : i d e m i a teologica „ Andreianu"

Cinci ani de zile s'a sbătut o m e n i r e a -— pe uscat, p e ape şi în văzduh — ca sa p u n ă capăt u n u i răsboiu p e cât de costisitor, pe-atât d e odios. Nimeni n'a avut nimic d e câştigat de p e u r m a lui; a p r o a p e toţi au p i e r d u t însă a p r o a p e totul. Ca n'a fost aceasta întâia î n c ă i e r a r e d e p r o p o r ţ i i planetare, se ştie. Şi se mai ştie şi aceea că alta n'a întrecut-o in salbătăcie. O m e n i r e a în suferinţă, cu pleoapele arse de pârjolul ce-a bântuit tot atât d e cumplit sufletele, descunspănindu-le p e n t r u multă v r e m e , p e cât d e n ă p r a z n i c a mistuit r o a dele unor osteneli de generaţii, se întreabă însă dacă această pustiitoare tragedie va îi u l t i m a ? Iar convingerea că o r e p e ţ i r e a ei va fi incontestabil s u p e r i o a r ă în ce p r i veşte rafinamentul uneltelor de distrugere, este astăzi u n a nimă. O spun b ă r b a ţ i de stat şi căpitani d e oaste cari ştiu ceea ce la urechile noastre încă n'a ajuns. Din graiurile lor, cari se fac auzite din ce în ce mai des, şi cu tot mai puţină zgârcenie, am înţeles că goarnele cari au r ă s u n a t în dimineaţa zilei victoriei, p e n t r u toţi factorii de r ă s p u n d e r e ai omenirii e r a u tot atâta cât u n nou strigăt de războiu. Lupta p e n t r u câştigarea păcii începuse cu mult înainte de-a amuţi ultimul bubuit d e tun, p e teatrele de răsboiu

din E u r o p a sau din imensităţile acvatice ale Pacificului. M a i îndelungată şi mai grea decât cea purtată p e n t r u dob â n d i r e a victoriei, ea p r e t i n d e eforturi cum n'a mai cunoscut lumea. Eforturile acestea sunt obligatorii. P o r u m b e l u l păcii e d e p r e a multă v r e m e invalid sprijinit in cârji, r a m u r a de măslin s'a uscat de inaniţie, iar pacea e t e r n ă continuă să r ă m â n ă un ideal de dorul căruia inimile atâtor generaţii se riscă una d u p ă alta. A m avut felurite întocmiri internaţionale cari s'au însărcinat cu consolidarea păcii p o p o a r e l o r . Că ele au isbutit doar s'o conserve vremelnic — adică tocirai atâta cât i-a t r e b u i t agresiunii ca să-şi aseută spada în tihnă, la adăpost d e suspiciuni — ştim. A fost făurită acum alta. Omenirea îi cerşeşte în genunchi, ca unui idol, securitatea p e care n'a avut-o efectiv nici odată, şi p â i n e şi progres, cari i a u lipsit statornic în anii de răsboiu. Charta dela San-Francisco promite şi una şi alta. Şi p e n t r u că decesul Ligii Naţiunilor — atinsă din n ă s c a r e de-o maladie incurabilă, c a r e i-a prefăcut existenţa într'o îndelungată agonie — n'a fost lipsit de învăţăminte, n o u a organizaţie mondială făgădueşte să conserve pacea lumii p e d e p s i n d u - i p e cei răi cu răul. E măsură c a r e poate să d e a r o a d e această plănuită infricare a arţăgoşilor, d a r m a r e a massă a omenirii nizueşte dincolo d e c o n s e r v a r e a p ă c i i : la consolidarea ei. Şi aceasta n u p o a t e fi asigurată prin măsuri de poliţie internaţională, oricât d e vigilente a r fi ele şi oricât de devotaţi ar fi executorii lor. Numai stărpirea răului nevăzut p o a t e ucide pornirile răsboinice. A m înţeles: s t â r p i r e a lui cu r ă d ă c i n i cu tot, Şi rădăcinile răului nu zac în marile uzine d e armament, nici în disciplina militaristă de cazarmă, nici în sfaturile d e taină ale diplomaţilor şi nici în vârfurile penelor gazetăreşti, cî în sufletele oamenilor şi'n mentalitatea lor. Pământul e destul de larg ca să ne încapă p e toţi şi rodul gliei destul de d a r n i c ca nimenia să nu c r a p e de foame, oricât d e inechitabilă este distribuţia spaţiilor vitale şi a b u n u r i l o r materiale,

î n m ă r m u r i t o a r e l e revelaţii ale Apocalipsei — c a r t e a destinului nostru în veac — îl aclamă d e a r â n d u l ca p e unicul Stăpân a toate.i m ă r t u r i a l u i : poala ei de lumină neapusă a fost sfâşiată p e alocuri.Popoarele. p e n t r u că-i v o r b a de primenirea sufletului. căci solul din care-şi trage sevele consistente îi ucide cu puterea adevărului. Mâini duşmane sgâlţâe de v e a c u r i altarele Lui. Acest sufiet le înnalţă sau le d o boară. î m p ă r ă ţ i a Lui nu va avea sfârşit (Luca 1. concepţia creştină despre viaţă. se prefac în p u l b e r e splendori m i l e n a r e : altarele Lui sunt z d r a v ă n iixate'n ţâţâni şi stâlpii bătrâni pe care-şi sprijinesc dumnezeeasca p o v a r ă a jertfei celei fără de sânge. A r h a n g h e l u l buneivestiri a mărturisit-o şi istoria culturii urzite sub semnul isbăvitoarei cruci a d e v e r e ş t e că d r e a p t ă . nu mai este decât un pas. le p e r p e t u e a z ă spiţa sau le-o o m o a r ă . iar eventualii lor aliaţi. In strădania de c o r e c t a r e a alunecărilor sufletului. Şi p e n t r u ca această o p e r a ţ i e gingaşe să isbutească. nu cedează. au dat adeseori greş în acţiunile lor generoase din pricină că mijloacele de luptă ce le stăteau l a ' n d e m â n ă e r a u insuficiente. De-aci şi p â n ă la r e c u noaşterea esenţialului. Se sfarmă'n juru-i tronuri. şi un singur aliat credincios p â n ă dincolo d e m o a r t e : Iisus Hristos. trăiesc în p r i m u l rând p r i n sufletul lor. Iisus Hristos este Î M P Ă R A T U L Î M P Ă R A Ţ I L O R şi D O M N U L DOMNILOR (Apocalipsă 19. Constatăm cu bucurie că astăzi se vorbeşte mai mult -— şi la alţii. despre necesitatea şi urgenţa schimbării mentalităţii obşteşti. neputincioşi şi infideli. n'ajunge nici destoinicia u n o r a şi nici devotamentul altora. ca şi indivizii singuratici. un singur instrument e eficace. cel mai greu dintre toate. se destramă împărăţii. Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. d a r germenii disoluţiei nu răsbesc p â n ă la rădăcinile ei. şi la noi — d e c â t d u p ă primul răsboiu m o n dial. 16). . 33). O istorie de două ori milenară îl califică i r e vocabil d r e p t unica viaţă fără de m o a r t e . Cei mai desinteresaţi şi mai pasionaţi voluntari ai unei idei. uneori. iar măsurile ce se iau p e n t r u s t â r p i r e a spiritului răsboinic sunt p r o m p t e şi drastice.

La un moment dat. în p e r p e t u ă r e v ă r s a r e d e armonii nebănuite. P e bolta tăriei se face c u r ă ţ e n i e m a r e .Seminţiile păgâne ale antichităţii pre-creştine n u t r e a u credinţa în instituirea u n e i împărăţii universale care va elimina toate neînţelegerile d i n t r e oameni. în c a r e soarele-şi va înfige c u r â n d suliţele de foc ale răsăritului. T o a t e stelele-şi a d u n ă razele. săîăşluind pe p ă mânt pacea e t e r n ă . î m p ă r ă ţ i a Lui e cetate tare cum alta n ' a mai fost. a făcut să pălească toţi sorii înnoptărilor de v e a c u r i . căci noapte nu va mai fi acolo" . şi porţile cetăţii nu se vor mai închide ziua. Cetatea aceasta — citiţi cartea descoperirilor Mielului lui D u m n e z e u — „nu a r e t r e b u i n ţ ă de soare. Nu poate fi p u r ă ' n t â m p l a r e faptul că Iisus Hristos cel preaînălţat de-a d r e a p t a Tatălui îşi dă Lui însuşi calificativul de Luceafăr al dimineţii (Apocalipsă 22. El este împăratul visatei împărăţii. ca să o lumineze.. P a r e încremenit pe creştetul universului. ca şi sfinţii neajunselor răsplăţi dumnezeeşti) vor umbla în lumina ei. F u l g e r ă r i l e argintii ale Luceafărului din zori seamănă mai c u r â n d cu o simfonie n e t e r m i n a t ă . Răsăritul soarelui împrăştie cadenţe de marş triumfal. între hotarele d e nimic altceva hotărnicite decât de m ă r i r e a lui Dumnezeu „nici u n blestem nu va mai fi" (Apocalipsă 22. străjer p u r u r e a de veghe îa hotarele dintre zi şi noapte. discretă şi blândă ca apariţia stelei ce descuie'n fapt d e dimineaţă p o r ţ i l e luminii zilei. topindu-se în s p u m a de lumină lină. astrul cu sclipiri d e ghiaţă iarăşi e p e cer. un singur astru scânteiază lumini t r e m u r â n d e p e cer. Ivirea Lui în lume. N ' a r e răsărit şi n ' a r e asfinţit Când soarele se d u c e să se culce. 16). M ă c a r odată în viaţă. nici de lună. 3). E m a r e l e însingurat al boitei de a z u r : nimeni nu-i dispută domnia. Simbolul acestei împărăţii fără seamăn şi fără c o n c u r e n t e r a considerată a fi planeta V e n u s . Şi n e a m u r i l e (pământului. ca şi îngerii cerului.. iar împăraţii pământului îşi vor îngenunchia în faţa ei m ă r i r e a l o r . oamenii cari nu-şi d o r m viaţa au p u t u t u r m ă r i spectacolul î n m ă r m u r i t o r al unui revărsat de zori. căci m ă r i r e a lui D u m n e z e u a luminat-o şi făclia ei este Mielul.

. Intru El sălâşlueşte plenitudinea dun nezeirii. e l i m i t a t ă . in ritm de cascada. sau mai vicleni decât obrazele luminate ce p o a r t ă sceptrul la anumite soroace ale istoriei. 21. întru carele sălâşlueşte dreptatea". . l i m p e d e c u m e cleştarul. p r e c u m şi eu am luat (putere) de la Tatăl meu. . Cea dintâi tinde la îndimmezeirea noastră (expresia e ortodoxă r ă s ă r i t e a n ă ) . v r e m e l n i c ă . Cu totul altfel Hristos ! . „Ceea ce aveţi. cealaltă se arcueşte c u r c u b e u peste pustiul v e a c u r i l o r în spre substanţiala e x p r e s i e „cer nou şi pământ nou. E explicabil: cea dintâi. p e n t r u că însuşi Domnul D u m n e z e u îi va lumina şi vor împăraţi în vecii vecilor (Apocalipsă 22. El se r e v a r s ă plin d e făgăduinţe.şte şi celui ce păzeşte p â n ă întru sfârşit faptele mele îi voiu da stăpânire peste n e a m u r i . î m p ă r a t u l împăraţilor î m p a r t e şi p u t e r e a şî vaza cu cei ce-i împărtăşesc vrerea şi năzuinţele.. 5).. Ea este inepuizabilă. Şt le va păstori cu toiag de fier şi ca vasele de p ă m â n t le va sfărâma. î m p ă r a ţ i i p ă m â n i u l u i sunt totdeauna geloşi de p u t e r e a şi de vaza lor. 4).REVISTA ffcOLOOiCA 5 (Apocalipsă 2 1 . 26—28). cealaltă. pe care nici o altă frunte î m p o v ă r a t ă de a u r u l coroanelor imperiale şi de grija t ă m ă d u i r i i suferinţelor obşteşti n'a cutezat s'o tăgăduiască v r e o d a t ă . asupra t u t u r o r celor ce au u r e c h i d e auzit. care izvorăşte din tronul lui D u m n e z e u şi al Mielului" (Apocalipsă 22. Toţi cei ce-au răsbit într'ânsa. Cum vom v e d e a chiar acum. cu condiţia ca aceştia să fie sau mai destoinici. 23—25). p e r e c h e a de gemene minuni. „Râul a p e i vieţii. şi amândouă pot fi r ă p i t e d e rivali. Această plenitudine se împărtăşeşte oricui o cerşeşte şi-o merită. vor p u r t a p e frunţile lor cununa numelui Lui (cf. ţineţi până voiu veni. Şi-i voia da lui Luceafărul zorilor" (Apocalipsă 2. Dar belşugul splendorilor acestei împărăţii nu se limitează numai la atât. „şi n o a p t e n u va mai fi şi nu au trebuinţă de lumina lămpii sau d e lumina soarelui. 1) îi va scălda grădinile n e v e ştejite. Şi celui ce birue.

Căci ţie ţi s'a dat putinţa.1.a grăbi a p r o p i e r e a ceasului ia c a r e „se va lumina ele ziua si Luceafărul va răsări în inimile t u t u r o r " (II P e t n . îmi c â n t ă ' n suflet invocarea modern: ! de heruvim a u n u i hris- tofor Luceafăr al nopţii pustii Tu umpli lumea d? bucurii 1 Angelm Slhstas (¡624—167/) Murgeiisîcni der îinsfcien iMacbt Du die Weil voll Freuden mach! ! . frate p r e o t e . . Ceea ce ţi s'a dat. Din existenţa căreia destui îşi făuresc un p r e t e x t p e n t r u pasivitate. şi p u t e r e a .E culminaţia răsplătirii p e t r e c e r i i fidele întru El. d e . 19). o scuză p e n t r u starea de no lucrare stricăcioasă î n t r u c a r e p e t r e c : îşi frâng mâinile neputincioşi şi se văicăresc dobor îţi de desnădejde.. Ttt eşti crainicul împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ. a umblării nesmintite in căile L u i : Hristos consimte să se sâlăşluiască întru tine. ţ i n e ! Ţine până va veni Domnul. . Nu o zi sau două. frate p r e o t e . în firele încurcate ale contemporaneităţii. ori p â n ă te vei d u c e Tu Ia EL Calcă neînfricat de nici o împotrivire omenească sau îngerească p e calea arătată de lumina lină a Luceafărului zorilor. — şi-a noastră-i lumea î Chiotul acestui strigăt aş v r e a să se spargă'n urechile asurzite de vuetuî veacului.. de-o criză a orientării noastre'n bezna veacului. o realitate.E aceasta. . să p e t r e a c ă întru tine. să-ţi pompeze în vinele sufletului vlaga puterii Lui inepuisabile. Nu v r e a u să te ştiu aşa! A c u m e v r e m e a noastră. A i auzit şi tu. incontestabil. ci toată viaţa.

în* Cetatea I e r u salimului. încotro mergem şi care suni datoriile noastre în zile de cumpăna ale vieţii? M â n t u i t o r u l nostru iisus Hristos a avut un metod propriu. ca să ştim: Cum stăm. p e ţărmul mării. Aceste recepţii spirituale au d a r u l de a confrunta conştiinţa. mai mult decât de cele intelectuale. 1 . ori m ă c a r de cercul obişnuit al prietenilor şi ucenicilor Săi. La toate ocaziile. ca şi în case p a r t i c u l a r e şi în drumeţiile Sale fără de popas.m. în pieţe. direct şi « a i u r a i d e a şti ce este în mintea şi în sufletul acelora. î n p r e s u r a t de bolnavi ori de sănătoşi. se învaţă la picioarele M â n tuitorului şi a t â r n ă în primul r â n d d e condiţiunile m o r a l e ale individului. Domnul nostru Iisus Hristos a a r ă t a t anumite n o r m e de orientare în ceea ce s'ar p u t e a n u m i recepţiuni spirituale. descrise în Sf. Evanghelie. u n d e era lume adunată. eu prilejul hirotonirii întru arhiereu (11 Noemvrie 1945). Din ziua în c a r e a p r e d i c a t în sinagoga din Nazarct şi până în săptămâna Sfintelor Sale Patimi. factorii vieţii şi cu toate păturile sociale. intelectuale şi sociale ale contimporanilor Săi şi în contact cu toţi. ro. d e A î b a . e r a înconjurat de mulţimea popoarelor. Această o r i e n t a r e creştină atât d e n e c e s a r ă în zile d e r ă s trişte ca şi în zile normale. in măgurile m u n ţ i l o r şi în pustie. p e c a r e doria să-i a d u c ă la m â n t u i r e .f u l i s O r i e n t a r e a creştină in viaţă este privilegiul acelor credincioşi p e n t r u c a r e creştinismul este o înaltă vocaţie. a trăit în focarul frământărilor spirituale.E C C L E S I A MILITANS de P. S a TEODOR Arhiereu-vicar ui A r h i e p i s c o p i e i RĂŞ1NĂREANU şi Sibiu o r ' . Sf. Cuvântare rostiţii în catedrala •mitropolitana din Sibiu. simplu.

Nu e m i r a r e că A d e v ă r u l Domnului p ă t r u n d e a ca u n fior şi ca o u n d ă înviorătoare p r i n toată fiinţa gloatelor. liberă şi independentă. căuta sa inspire ascultătorilor Săi idei şi concepţii a d e v ă r a t e despre viaţa şi r o sturile ei. cu moralitate dubioasă şi cu spoială de ştiinţă. înfăptuirea idealului naţional. ce e drept. Evanghelii. Evanghelii. m ă r t u r i e văzută a prezenţei n e văzute a hii Dumnezeu în mijlocul Românilor ardeleni. învăluit în n ă s t r a p a unor r ă s p u n d e r i n e b ă n u i t de mari. G e n e r a ţ i e de generaţie t r e c e p r i n fala A d e v ă r u l u i Sf.a hărăzit acel norocos sfârşit de răsboiu. d a r m a i ales d e s p r e î m p ă r ă ţ i a Cerului. O serie d c zile luminate n e . A z i p r i v i n d în urmă. ci mai t o t d e a u n a e r o n a t e şi false. ne dam seamă cam ne-am orientat atunci şi încotro avem să tindem acum. I. care-şi pleacă u r e c h e a la pământ.8 KEV'ISîA IEOLO0ÎCA T r ă i n d în astfel d e împrejurări. nu e greu să vedem câ £1 î n t r e b a p e oameni. iar vrednicia ori nevrednicia lor se judecă d u p ă atitudinea faţă de Sfânta Evanghelie. . Unii d i n t r e noi am trecut p r i n doua răsboaie mondiale. Unele din acele zile suni legate de însuşi acest sanctuar naţional. Mântuitorul nu lăsa necoreefaie r ă s p u n s u r i l e primite. Sfârşitul norocos al p r i m u l u i răsboiu mondial ne «a adus înfăptuirea idealului nostru naţional: u n i r e a politica a t u t u r o r Românilor în România întregită. ci ca să ştie ce c r e d e lumea d e s p r e persoana. Există. ne-a venit ca un dar de Sus. sub oblăduirea glorioasei noastre Dinastii. Sincer şi drept. Răspunsurile p r i m i t e r a r e o r i erau satisfăcătoare. făcându-le pe acestea să-L asculte cu drag. Şi lumea a înţeles r e p e d e că lisus Hristos nu e ca preoţii şi cărt u r a r i i vremii. zămislit şi crescut în Sfânta Sfintelor sufletului multor generalii d e înaintaşi. dar nici unele nu se pot asemăna cu infîuiirţa binefăcătoare a Sf. idei şi evenimente care schimbă soarta indivizilor şi a gloatelor. ca proorocii cei falşi. despre o p e r a şi misiunea Sa şi cum p r i v e ş t e ea viaţa şi problemele ei. într'o formă ori î n t r ' a l t a : Ce credeţi voii Ce vi se pare vouă? Domnul Hristos n'o făcea aceasta de dragul popularităţii.

Ne e teamă să inventariem toate imensele jertfe de sânge ale celor din răsboiu. . de ierarhi.PEVISTA THOLOGiCÂ 9 Şi ne-au fost prilejuite acele zile m a r i de m ă r e ţ e întruniri religioase. inaugurată şi î n d r u m a t ă de înalt P r e a Sfinţitul nostru A r h i e p i s c o p şi Mitropolit Nicolae. cu urlete sinistre. şi mai presus de t o a t e n e chimie grija zilei d e m â i n e . m e m o r a b i l e sfinţiri. b ă t u t ă de Dumnezeu. Deşt râsboiuî s'a terminat. e imaginea lumii întregi în această generaţie. cu uşile şi ferestrele asvârlite din ţâţâni şi vânturi sălbatice năvălind şi ieşind din casă. ca într'o casă învăluită de furtună. ci bietul om sub vremi! Acest al doilea răsboiu a pus în v i b r a r e harfa t u t u r o r durerilor. c a r e a inspirat şi ne-a dăruit p e r i o a d a dinamică de înflorire a Bisericii a r delene. m ă r i t ă . In atmosfera înaltă a acestui S a n c t u a r s'au articulat chemările de destin ale Duhului Sfânt. încă n u n e . de istorice congrese naţionale. In atmosfera sacră d e aici am avut viziunea că soarta neamului e în m â n a lui D u m n e z e u şi c e r t i t u d i n e a că viitorul n e a m u l u i t r e c e prin faţa Sfântului A l t a r . ni se psxe că n e găsim. Condiţiunile i n t e r n e şi e x t e r n e ale vieţii obşteşti dela sfârşitul celui d e al doilea răsboiu mondial nu se pot asemăna cu cele din 1918. în faţa acestor nâpăsiuiri exclamăm î m p r e u n ă cu înţeleptul cronicar M i r o n Costin: Nu sunt vremile sub cârma omului. favorabilă nouă. mai deplin şi mai r o d n i c în iniţiative si în realizări. căci a venit asupra noastră ca o năpasta urgia prăbuşirii sfintelor n o a s t r e n o t a r e şi am fost iârîţi în vâltoarea cumplită a răsboiului al doilea mondial. In sbuciuniul şi în frământările in c a r e Irăira.a m recules din groaza primejdiilor. ale refugiaţilor şi ale populaţiei civile şi nici bunurile materiale p i e r d u t e . d e strălucite vizite regale şi de soli ai legăturilor culturale şi politice cu străinătatea. ţinute în Sibiu. Această imagine. acest c e n t r u bisericesc u n d e d u h u l ocrotitor al lui Şaguna sălăşîueşte mai viu. p r i n c a r e am trecut. Nu nc -:i fost dat însă să continuăm în linişte şi n e stingheriţi o p e r a împlinirilor. misionare şi culturale.

cu voia Căruia a m împlinit în toamna aceasta p a t r u decenii de activitate bisericească şi e r a gata să mă r e t r a g din slujbă şi să mă d e s p a r t de număroşii şi iubiţii î m p r e u n ă . dacă ne-arn ridica cugetul deasupra nivelului lucrurilor omeneşti. P e n t r u că această muncă am săvârşit-o în iubire de Dumnezeu. având mulţumirea sufletească p e c a r e mi-o dă conştiinţa că oricât de modestă şi nepretenţioasă mi-a fost munca. a p i e r d e î n c r e d e r e a în D u m n e z e u si în tine însuţi. Creştinii adevăraţi s'au simţit fericiţi şi în cele mai a s p r e adversităţi ale vieţii. şi n'a fost cu totul zadarnică îa ochii Domnului. . Noi insă suntem înconjuraţi de laturile întunecoase ale vieţii. D u r e r i l e m a r i şi zguduirile p u t e r n i c e scormonesc adâncurile sufletului şi credincioşii a d e v ă r a ţ i sunt izbiţi de chemările irezistibile ale rezistenţei şi ale nădejdii. F e r i c i r e a legăturilor cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos întrece orice u r g i i . toţi cari citim istoria creştinismului ştim că nici disperarea. loan G u r ă de A u r u r m ă t o a r e l e cuvinte mult g r ă i t o a r e : „Noi am putea fi mai totdeauna fericiţi şi să ne bucurăm de viaţă. nici pesimismul n u sunt semnele unei credinţe vii în Iisus Hristos. oricât de grea ar fi şi chiar în cuptorul de foc al prigoanelor. cu frică şi cu c u t r e m u r ne î n t r e b ă m : încotro să apucăm şi care sunt datoriile clipelor de faţă? T r e b u e să ştim că a trăi fără ideal. de sfânta Biserică şi de neam. Partea cea luminoasă e partea dinspre Dumnezeu".l u c r a t o r i in via Domnului. a ajunge în cea mai nenorocită stare de a nu mai distinge între ce e bine şi ce e rău. Inir'adevăr. Lăudat şi p r e a m ă r i t fie Domnul. D u m n e z e u totuşi a primit-o şi a binecuvântai-o. II. nimic nu contribue mai mult la bucuriile vieţii decât contemplând lucrurile din partea lor luminoasă. Cu astfel de e x p e r i e n ţ e ale vieţii a p u t u t scrie Sf. a accepta orice tiranie spre a nu te p r ă b u ş i în prăpastia propriilor pofte ucigătoare — e soarta pecetluită a celor p i e r d u ţ i şi care au uitat că depind de Dumnezeu.Adunaţi în Casa Domnului. Practic.

e general -î. e r â n d u l alternativelor creştinism u l u i : al democraţiei. La orice c h e m a r e înaltă se ivesc ezitări -şi îndoieli. p u t r e z i c i u n e a şi plăgile de tot fcîtt! au n ă p ă d i t in toate sectoarele vieţii. socialismului şi comunismului să realizeze mult aşteptata d r e p t a t e socială şi să înfăptuiască frăţietatea între oameni. Sale. toată noaptea ne-ato t r u d i t şi nimic n a r a izb â n d i t . să cultive florile pietăţii în grădina sufletelor c r e d i n c i o a s e ! Secularismul. Scena chemării la apostolic a pescarilor dela M a r e a T i b e r i a d e i mi-a dat de gândit.. să aruncam mrejiie /"' Ac?.. n'a mai avut suflet v r e d n i c d e e l e ! Nu e de m i r a r e că şi Biserica e luata !a ţintă şî. n'a avut mijloace.! s u p r e m să lasă din frontul vieţii şi retrăgându-se undeva i n t r ' u a colţ.eoarece Biserica n'a isbutit să r i d i c e viaţa creştinilor la nivelul d o c t r i n e l o r sale.. îndreptaţi corăbiile voastre !a adânc şi aruncaţi rnrejUe. La Cuvântul Domnului. st dialog evanghelic ne este atât de cunoscut. iar ajungând la mijloace.s e cu d u r e r e . ca A r h i e r e u auxiliar al I... . oii e t n i c : G e a e r a ţ i a de azi e p i e r d u t ă .. căci nare să isbutească ! Aceasta se întâmplă din pricină că n e lăsăm amăgiţi de jjărţile negative. . Sf. pe care le-am frământat în sufletul m e u . apatia s'a aşternut peste toţi. da greutăţi.. Astfel unii c r e d că Biserica este învechită şi că e timpi. a p r o b a t ă de S i Sinod şi confirmată de Majestatea Sa Augustul nostru Rege Mihai I — ca să n u a p r o p r i u J e ţ ă r m u r i corabia. a s p r u cenzurată. destrăbălarea.A intervenit insă decizia înalt P r e a Sfinţitului meu Stăpân. pescarul Simon a r ă s p u n s : „Doamne. la periferia vieţii. deşi noi nu-i p ă t r u n d e m sensul şi adeseori c u g e t ă m : Zadarnică a orice încercare. dar pe Cuvântul Tău. .. când a avut suflet. u r m â n d Domnului pe c ă r ă r i l e apostolatului. a u se siie^te a spune cu emfază că c. ci s'o î n d r e p t e z înspre largul vieţii. atingând ap\>ge-d. de ptedeci şi ne dăm bătuţi. ieşim în largul mării. — A u nu auzim la toate colţurile s p u n â n d u . Şi se înfierează cu judecăţi a s p r e : Această generaţie. . p r i n mijloace efective. P.

începem lucrul clela început. Instinctul c r e d i n ţ e i în D u m n e z e u şi iubirea d c lege constitue moştenirea spirituală din c a r e s'au zămislit caract e r u l naţional. III. ci mai cu dinadinsul sâ r ă s p u n d e m : Pe Cuvântul Tău. A d â n c u l este înlăuntrul fiecăruia iar nu în lumea dinafară.. unitatea sufletească şi conştiinţa acestei unităţi. iar cei ce intr'adevăr vreau să eontribue la îmbunătăţirea vieţii. Doamne. zace in aceea că trăim superficial şi n e cunoaştem superficial. izolaţi şi străini. atât în viaţa spirituală cât şi în viaţa materială. nici timoraţi de lozinci ca acestea. cu puteri înoite şi cu speranţe proaspete! Sf. Nu n e coborîm în adâncul fiinţei şi nu căutam să ne cunoaştem şi să ne unim. D a r de asemenea ştim cu toţii că ceea ce ne separa îu viaţă nu sunt lucrurile m a r i . aici suntem. căut â n d u . p e când lucrurile m a r i ne unesc. istorisind pescuitul miraculos. Să nu ne lăsăm impresionaţi. Şi n u m a i c o b o r â n d u . S u n t e m fiinţe gregare. încât au strigat şi la alţi pescari să grăbească să le ajute ca să tragă mreji. iar nu şi calităţile. Cu toţii cunoaştem aceste e x p e r i e n ţ e . Cu fiecare generaţie. p r i n nimic. la b u c u r i e ca şi la suferinţă.le la uscat. Ce ne poate uni şi ce trebue sâ ne unească? Neamul nostru nobil are instinctul iubirii de familie. interese meschine şi păcătoase. Evanghelist Luca. însoţirea noastră e şi in bine şi în rău. fără p r i i n ţ ă şi indiferenţi unii faţă de alţii. al iubirii de n e a m si al iubirii de p ă m â n t u l strămoşesc. Pricina de căpetenie că t r ă i m separaţi.n e defectele. ci dimpotrivă lucrurile m ă r u n t e . p e c a r e datori suntem să Ie desvoliăm. c a r e t r ă i m laolaltă. arată că — 3a îndemnul Domnului — pescarii norocoşi au vânat atâta p u t e r e de peşte. muncim î m p r e u n ă şi suntem avizaţi unit la alţii. nu sunt rivalii..n e în a d â n c u l sufletelor ne putem da seama de p u t e r i l e din noi. aceste b u n u r i se împrospătează.Noi însă ştim câ sfânta Biserică nu poate fi înlocuita.. . ci colaboratorii noştri întru Domnul.

le a p ă r ă şi se strădueşte să le transmită urmaşilor n e p r i h ă n i t e . S'a p ă r u t u n e o r i că Sf. Ea ne dă p u t e r e să împlinim datorinţele vieţii. viziuni noui şi eroi şi m a r t i r i ai credinţei şi ai idealului religios. Ea e darul vieţii. SI. fiind părăsită d e fiii ei. p r i n c a r e se continuă în lume opera mântuirii neamului omenesc. Evanghelie e bunul s u p r e m c a r e covârşeşte toate b u n u r i l e din lume. De 19 veacuri a coborît p e p ă m â n t acest Ierusalim ceresc. Dar Sfânta B i s e r i c ă ? Ea e t r u p u l mistic al M â n t u i torului şi p r o i e c t a r e a în timp şi în spaţiu a minunatei î n t r u p ă r i a Domnului. Adeseori lâncezeşte şi spiritul progresist e mai p u t e r n i c în afară de Biserică d e c â t înîăuntrul ei. p u n â n d lumea în u i m i r e cu forţa de convertire la Hristos. Fac p a r t e din această m o ş t e n i r e : 57. Taine şi Sf. E m i n u n a t a p r e z e n ţ ă a persoanei şi puterii Mântuitorului şi d a r u l vieţii. prin c a r e ne curăţim de întinăciunea păcatelor. al d r e p t ă ţ i i . al adevărului. Iar cu l u c r u r i l e sfinte nu este ca în lume. Dar şi când c o r u p ţ i a s'a încuibat în Biserică. Sfânta Biserică ne cere numai să o iubim. In istoria Bisericii sunt epoci de neuitată glorie şi epoci d e stagnare. Sf. al frăţiei şi al păcii. Taine sunt mijloacele p r i n c a r e Duhul Sfânt revarsă h a r u l Său în viaţa noastră. ea s'a dovedit capabilă de r e c u l e g e r e şi de r e n a ş t e r e . p e n t r u a-i înfia şi sfinţi. p e n t r u că fiii ei s'au dovedit adeseori slabi în credinţă. ridica ndu-se din mijlocul ei profeţi plini d e vigoare. Biserică. Evanghelie. s p r e a cunoaşte puterile ei miraculoase. Iar Sf. dacă p r i m i m Sfânta Evanghelie cu credinţă şi cu umilinţă. că întâi t r e b u e să le cunoaştem p e n t r u a .REVISTA leOLOOlCA p r e s u p u n â n d că fiecare generaţie şi le însuşeşte. cu toate că Biserica e v a t r a consacrată a luminii şi c r e a t o a r e a celei mai înalte civilizaţii. slabi în slujire şi slabi de caracter. c h e m â n d la pocăinţă şi ia m â n t u i r e p e fiii răzvrătiţi ai Tatălui. E a satisface nevoile sufletului omenesc. In epocile de d e c a d e n ţ ă a p a r reacţiuni p u t e r n i c e de însănătoşire. c a r e a izvorît din jertfa de pe Cruce. Biserică a intrat în agonie.

De aici obârşesc toate obligaţiunile noastre faţă de Sfânta Biserică. în c a r e să-şi ia b a r c a sa şi să t r a v e r s e z e acel ocean. p e n t r u noi s'a răstignit şi a înviat. Şi noi a v e m t r e b u i n ţ ă d e Sf. faţă de Biserică. Când a m alunecat şi am cunoscut a m ă r ă c i u n e a păcatului. ca să ne mântuiască. Maică Biserică ne-a chemat la sine. Este un ocean în inima fiecărui om şi t r e b u e să vină o zi p e n t r u fiecare dintre noi. Tu. creştini militanţi. p e n t r u noi s'a întrupat. este p r i z o n i e r u l u n o r nădejdi şi . F i e c a r e om t r e b u e să-şî precizeze atitudinea sa faţă de credinţă. Să-i recunoaştem Bisericii d r e p t u r i l e ce le a r e asupra noastră d e a ne reincreştina. încercările le-au întărit şi purificat. In Biserică a d e p u s D u m n e z e u soarta şi secretul fericirii noastre. Mulţi se înneacă. Biserică. Doamne. Bucuriile vieţii le-au îmbogăţit.le iubi. Mântuitorul Hristos a întemeiat Biserica Sa p e n t r u noi păcătoşii. Mărturisim convingerea că p o p o r u l nostru. e necesar să n e r e a m i n t i m că d u p ă p r i m u l răsboiu mondial istoria a înregistrat o p e r i o a d ă d e renaştere a sensului ortodoxiei naţionale. pe c a r e nicio p u t e r e din lume nu le p o a t e smulge. P r i n ea cunoaştem lumina. i e r t â a d u .a m a d ă p a t şi cu ambrozia îngerilor şi cu p â i n e cerească ne-a hrănit. Ci. a d e v ă r u l şi viaţa şi a o neglija ar însemna să ne răsvrătim î m p o t r i v a lui D u m n e z e u şi să r e n u n ţ ă m la fericire. Iar p e n t r u ca decizia noastră să nu dea greş. ci să le iubim p e n t r u a le cunoaşte. Din izvoarele ei n e . ai cărui fii suntem. O seamă de credinţe t a r i şi de aspiraţii înalte au p ă t r u n s a d â n c în sufletul clerului şi al mirenilor. Sf.n e şi aju~ t â n d u . Ea ne-a d ă r u i t cunoştinţa d e Dumnezeu. a p ă r ă b a r c a noastră ş u b r e d ă de valurile furtunoase şi ajută-ne să n u ne înghită a d â n c u r i l e ! IV. ne-a învăţat să înălţăm sufletul p e a l t a r u l Lui şi să vorbim cu Tatăl ce resc. E a n c .a renăscut şi ne-a crescut. prin Biserica sa strămoşească. d u r e r i l e le-au adâncit.n e să ne întoarcem p e înălţimile sufletului. să ne facă creştini practicanţi. r e n a ş t e r e a n c o r a t ă în Sfânta E v a n ghelie şi cu orizonturi lărgite p â n ă în zările de slavă a ie ecumenicităţii.

de p r o g r e s şi de înoirc sufletească. d e aici. Şi înainte de-a încheia. Sf. caută din cer şi vezi şi cercetează via aceasta p e c a r e a sădit-o d r e a p t a Ta. doresc să e x p r i m de pe t r e p tele Sfântului altar înalt P r e a . şi să-i asigur că voiu justifica acestea p r i n t r ' o d ă r u i r e d e plină Domnului şi o slujire devotată Sf. p e n t r u cele ce au făcut p e n t r u smerenia mea. mulţumirile mele pline de recunoştinţă. Biserici. P r e a Sfinţiilor Voastre. îl rog î m p r e u n ă cu Psalmistul: „ Dumnezeule. A m i n ! . Şi mulţumind Domnului.aspiraţii de libertate.Sfinţitului nostru Stăpân. pe care acest al doilea răsboiu mondial le-a adâncit şi je-a potenţat. Dumnezeule. 14—15). Sinod şi Majestăţii Sale Augustului nostru Rege Mihai I. şi o desăvârşeşte pe e a " (Ps. 79.

F ă r ă a p r o b a r e a raţiunii. există a d e v ă r u r i l e realităţii spirituale. diferită cu totul d e r a ţ i u n e şi chiar opusă ei.P e acestea. 219. * C i Mihsi U > .I place Lui. îi este inaccesibil" (B. d u p ă cum n u poate contesta nici evidenţa lor concretă. plan biologic. spune Pascal. Pascal Bucureşti 1949. ne p r o p u n e m dela începui să a r ă t ă m că în ontologia spiritului uman există a d e v ă r u r i conceptuale. accesibilă n u m a i sentimentului şi voinţei 2 Fragment dinir'un studiu r. Aceasta este voia lui D u m n e z e u c a r e a aşezat în cosmos şi o ordine supranaturală. r a ţ i u n e a u m a n ă nu le p o a t e demonstra matematic. D u m n e z e u singur le p u n e în suflet. a d e v ă r u r i revelatorii p r i n î n d r u m a r e a şi aplicarea sănătoasă şi corectă a raţiunii a s u p r a imanenţei. p e care.iai amplu cu titlul: „Studii de filvscfie aşteaptă iuiniiia tiparului. 1 cri'şiind". ele i n t r ă în noi prin inimă. Sunt a d e v ă r u r i l e aduse de realitatea maîe ríala.INFINITUL ESENŢA REALITĂŢII COSMICE — F U N C Ţ I U N E A AXIOLOGICĂ A CREDINŢEI ele P r e o t SIMION RADU 1 -• „Infinitul a oprit raţiunea în loc. p r o p r i i logicei şi ca a t a r e sondabile p r i n metoda geometrică a raţiunii u m a n e . p r i n definiţie. iar n u invers. desprinse din ordinea mecanică a lucrurilor. însă. deşi supraempirică. ordine iner e n t ă universului anorganic şi organic. adecă. a d e v ă r u r i l e supralogice. Acestea sunt a d e v ă r u r i l e naturale. vegelalo-mnuaL aceasta din u r m ă valabilă şi p e n t r u om în existenţa sa p«. p e calea c a r e . Deosebit d e ele. c a r e au toată stringenţa şi evidenţe ireversibile. logic. Pascal) Acesta P e n t r u p r o b l e m a noastră. . p.

de lumină şi de fericire ale paradisului p i e r d u t . A s e m e n e a adevăruri fac dovadă certă d e s p r e existenţa în U n i v e r s şi în noi a Raţionamentului d i v i n . înaintea c ă r o r a se închină muritorii de r â n d . Intr'aceasta stă taina acestor a d e v ă r u r i : ca ele deşi sunt iraţionale. In sfârşit. iar în fiîosofie ele constituesc piatra de poticnire peste v e a c u r i p e n t r u foarte mulţi gânditori. însă. iar p r i n glasul lor p u t e m î n t r e v e d e a . că în ele ne mişcăm. ele se acopăr cu şoaptele adânci şi supraterestre ale inimii. ordine ce înfrânge şi ruşinează semeţul silogism omenesc care revendică p e n t r u sine supremaţie absolută în cunoaştere. Şi fapt ispitor. mai corect supraraţionale. o c u p a totuşi un foarte vast t e r e n in structura şi esenţa ontologică a spiritualităţii noastre. p e m a r i i eroi clin toate domeniile vieţii: pe savanţi şi genii. pe martiri şi sfinţi. e t c . Mai m u l t : în pofida paradoxiilor venite de aiurea. p e unda nemărginită a veşniciei. demn de r e m a r c a t . c ă : ele deşi se sustrag nexului cauzal şi noţional. Se pune. să ne activeze viaţa şi să ne ducă chiar şi la m o r m â n t . pentru că noi le e x p e r i m e n t ă m zilnic toată evidenţa şi le găsim ca idei forţe şi p i e t r e unghiulare în existenţa noastră plenară. p r i n ele suntem noi ceea ce suntem şi numai p r i n ele trăim. cum şi întregului. adeseori inefabile. contrar structurii sale ontologice. este că atari a d e v ă r u r i ne dăltuesc fiinţa. Aici s t ă r u e m i n u n e a : că deşi nu putem p r i n d e principiul explicativ al acestor forţe mistice şi reale ale vieţii. ele sunt în măsură irezistibilă să ne dinamizeze existenţa. Ele sunt în stare să ridice din şiragul imens al condiţiei u m a n e c a r e se p e r i n d ă peste veacuri.morale. a p a r a t sever al celei mai exigente şi chiar geniale raţiuni umane. ne consumă fiinţa p r i n rugul lor arzător şi c o r e s p u n d chemărilor ultime din noi. când este dovedit că ele formează însăşi m ă d u v a spiritului u m a n ? Nicidecum. au e v i d e n ţ ă maximă şi transpersonală. c a r e ne strigă c ă t r e zările de har. î n t r e b a r e a firească: este oare d r e p t ca filosofii să rămână sceptici asupra existenţei şi o n t o logiei acestor adevăruri metafizice. In fiecare clipă ne d ă m seama că ele fac p a r t e din patrimoniul sacru al convingerilor noastre nestrămutate.

Bloga. Sibiu 1942. ca şi al celei cosmice totalitar. s'a nărăvit şi s'a d e m o n i z a t Din cauza aceasta. omul este dator să ştie că deşi a p a r ţ i n e ordinei naturale.9?. In existenţa specifică sieşi: a r e v e l ă r i i misterului cosmic dela c a r e nu se poate abate p r i n destin..IS fcSVtSÎA TEOtOOlCA mult mai lucid sensul p l e n a r şi autentic al existenţei umane în particular. şi al doilea. raţiunea întunecată şi inima pătimaşă n u mai sesizează veridic esenţa realităţii spirituale şi morale. d a r nici comandamentele şi legile o r d i n e i s u p r a n a t u r a l e . iar aici n u a r e loc un transformism lamarkianist. este legat deosebit de o o r d i n e s u p r a n a t u r a l ă şi transcendentală. . Acesta „există în două orizonturi cu totul diferite: întâi în orizontul concret al lumii (date) sensurilor şi p e n t r u a u t o c o n s e r v a r e a s a . Stă m ă r t u r i e d r e a p t ă experienţa tristă că omul s'a angajat în slujba ordinei n a t u r a l e exclusiv din clipa p ă c a tului adamic. omul există în orizontul misterului p e n t r u r e v e l a r e a acestuia"-' P r i m u l m o d de a fi este comun oricărei fiinţe animale şi n u m a i cel de al doilea este p r o p r i u fiinţei umane. comună tuturor vieţuitoarelor dela infimele animaîcule şi p â n ă la sine. adecvată destinului său final şi sublim. 1. vina p e n t r u prăbuşirea în haosul * >'. o separaţie tun da mentala. Aceasta nu mai d e r i v ă din cea dintâi. asupra căreia înc e p e să d u b i t e z e . căci îi este inferioară. p. care doreşte şi caută cu a r d o a r e să se împlinească p e s i n e : p r i n convertirea integrală a misterului c a r e o înconjoară. în om. p r i n c a r e şi-a frânt aripile cunoaşterii integrale. ceea ce le face imposibil de nivelat. nici o evoluţie în sens darwinisf. după c a r e o r d i n e a spirituală din sine s'a p e r vertit. sens c a r e se profilează în p e r s p e c t i v a specie aeternitatis. Am» bele se impun condiţiei u m a n e ca un dat c r e a t u r a l şi ontologic. Ştiinţă şi creaţie. î n t r e g fenomenul acesta -— al bipolarităţii şi al biva' lentei adevărurilor — a r e loc d i n t r u î n c e p u t n u m a i in fiinţa umană. Intre cele două rânduieli există o d e o s e b i r e d e esenţă. de structură ontică. c a r e a devenit — p a r a d o x a l — u n „non sens" din momentul în c a r e spiritul omenesc descrie d r a m a c ă d e r i i sale din edenul p r i m a r . Desigur.

c a r e a cunoscut condiţia noastră ca puţini alţii. această r a ţ i u n e a încetat să mai fie o călăuză sigură p e n t r u om. p. U{£. de ridicări efemere. M. cu s c ă p ă r ă r i d e trăsnete şi de fulgere — raţiunea arogantă. tâlcul profund şi autentic al vieţii umane. c a r e în lupta vieţii simte nevoia unui reazim p u t e r n i c şi credincios pe măsura problematicei care i se p u n e în faţă şî p e c a r e nu o p o a t e refuza. . 135. E l e susţin şi î n a r m e a z ă pe om pentru viaţă. lipsită de circumspecţie şi simţul de autocontrol. mai ales când se ridică conflicte de situaţii intre investigaţiile unor ştiinţe care încă nu s'au pus de acord în rezultatele lor finale şi ca atare se ciocnesc într'olaltă Deşi p o a t e î n t r e v e d e a abia un crampe iu din infinitul orizont de lumină al vieţii u m a n e — acoperit u n e o r i de nori. omul. găseşte inima şi credinţa unicele forţe c r e a t o a r e . Cunoscând a d â n c u r i l e infinite ale fiinţei umane şi străfulgerările de lumină ce îsbucnesc din subconştientul vieţii — c a r e îşi a r e aici toate resorturile sale. în pofida o r i c ă r o r greşeli şi îndoieli care se pun în calea raţiunii. d a r mai ales de înfrângeri d e zastruoase.spiritual-moral o p o a r t ă in p r i m u l r â n d r a ţ i u n e a umanaorgolioasă. că este roasă d e d i b u i r i şi d e îndoeli. cu rezultate optime p e n t r u cultură — : adevărul de minciună. Tot ceea ce ne poate spune ea despre aceste l u c r u r i este extrem de puţin şi nu ne mulţumeşte. c ă t r e critică şi scepticism neadormit. frumosul moral de urît şi josnicie. specific sieşi. ea nu v r e a să recunoască faptul că este măcinată î n l ă u n t r u de c o n t r a dicţii şi judecaţi scâlcite. ibid. iar nu în raţiunea i'ailibilâ care este vinovată de rătăciri şi înfrângeri şi este neputincioasă să ofere omului o imagine fidelă asupra sensului existenţei cosmice in totalitatea sa. egoistă şi cerbicoasă. binele de r ă u . Situată în u m b r a păcatului şi a morţii. ajunsă în situaţia imposibilă de a observa şi d e a discerne in multele sale c e r c e t ă r i — unele foarte frumoase şi bogate. în p e r s p e c t i v a orizontului creatural. Aplecată excesiv c ă t r e reflexie şi dialectică. ci aşteaptă să fie convertită. creştinul şi filosoful p r i n excelenţă. unde spune Pascal t r e b u e sâ căutăm reazimul. — Pascal. continuă ' Cf. sau vin dela raţiunea î n s ă ş i 1 Desigur.

2© P. Existenţa u m a n ă în acest caz d e v i n e o c r u d ă realitate. mai c u m i n t e şi mai demn p e n t r u om şi p e n t r u filosoful p r i n excelenţă să asculte şi d e glasul b u n u l u i sfătuitor al credinţei. o \ tragică existenţă. aleargă fără zăbavă şi fără rost d u p ă fatamorgana fericirii terestre. totul se. In opoziţie cu ea. în orgoliul său nemăsurat. că există o infinitate d e l u c r u r i } c a r e o depăşesc şi că nu conţine întreg a d e v ă r u l în sine) însăşi şi nici n u a r e condiţii suficiente p e n t r u existenţa şi! nici p e n t r u c o n v e r t i r e a lui. 135.. M. ar t r e b u i să-) servească şi sâ-1 realizeze mai p r e s u s d e toate. c a r e la capăt aduc cu sine desnodăminte tragice.j nată d e astă dată d e h a r u l ceresc al credinţei majore. r ă p i t ă de cultul autodivinizării. E a t r e b u e [ îngenunchiată şi convinsă (de neputinţă). d u p ă planul iniţial creatural. j Insuficientă sieşi. b u c u r i i p a l i d e cu d u r e r i crâncene. p e n t r u c ă el nu v r e a să r e c u n o a s c ă m ă r e ţ i a unei metafizici spirituale pe planul infinitei forţe a credinţei. o s u p r a r a ţ i u n e — sau o r a ţ i u n e lumi. ar p u t e a desena mai a u t e n t i c traiectoria destinului optimi al omului către patria cerească.. ceea ce-i mai d u r e r o s : se grăbeşte să c h e m e p e drumul erorilor altora. c a r e în realitate este şi r ă m â n e simplă u m b r ă şi vis. întunecă idealul şi dep ă r t e a z ă p e om dela obârşia vieţii şi a fericirii pe care. N ' a r fi o a r e mai firesc. p. Şi. profilează s u m b r u şi absurd. e a ! refuză să admită v r e o altă p u t e r e egală (sieşi). . c a r e r ă m â n e să-1 cucerească. o vales î a c r i m a r u m . C a u z a ? „Vanitatea este boala g r a v ă j d e c a r e sufere raţiunea. pe linia» raţiunii vanitoase. c a r e intueşte ordinea s u p r a n a t u r a l ă şi este capabil să-1 ridice din mizerie şi josnicie p e fiecare ? De b u n ă s e a m ă ! D a r foarte puţini se încumetă s'o facă.. ca o a r e c â n d Mefisto pe Fausi. 1 1 Cf. ibid. ea oscilează. D a r p e n t r u că omul n u a c c e p t ă această credinţă r e v e l a t o a r e . Da. îspitindu-1 şi apoi zăpăcindu-1 să-şi c a u t e scopul ultim şi esenţa vieţii in aceste u m b r e şi deşertăciuni ale efemerului. Ută. d r u m p e c a r e se împletesc fatal disordinea cu r ă s v r ă t i r e a .. zice Pascal. din ambiţie şi orgoliu lueiferic . că d e a s u p r a ei se j află c r e d i n ţ a " .EVS5TA TEOLOGICĂ totuşi să înşele p e om.

Ea se va retrage in matca sa naturală. p e n t r u că presimte. care s'o ridice şi s'o ducă mai d e p a r t e în toate investigaţiile sale. cu rezultatele lor n e bănuite în toate laturile Cosmosului. cu o convingere fermă că tocmai a c o l o este realitatea p r i n excelenţă şi r ă d ă c i n a Cosmosului. exaltările injuste şi t u l b u r ă t o a r e . e t c . simplă irosire de energie în vânt. lucru cu c a r e ea nu se poate împăca. g u v e r n e a z ă totul. (Dimpotrivă) E x p e r i e n ţ a ar putea fi c o n c e p u t ă (mai degrabă) i Ci. să se p r o ş t e a r n ă . . Spiritul metaiizic raţional va r e n u n ţ a din clipa aceea la afirmaţii a b s u r d e ca a c e s t e a : lumea în esenţă este numai de n a t u r ă raţională. In faţa lui.DIVISTA T E O L O G I C A 21 Drept aceea. să tacă. de care nici nu v r e a să audă. socotim că cel mai înţelept şi mai necesar lucru este ca să convingem r a ţ i u n e a u m a n ă că este slabă şi în prealabil să accepte că exista în Univers domenii imense cari sunt incomprehensibile. p u t â n d explica fundamentul ontic al Cosmosului. în Infinitul s u p r a r a ţ i o n a l . ki. m i n o r e şi iailibile. este Fiinţa absolută. p. Acesta c a r e îi „este inaccesibil". r a ţ i u n e a trebue să se oprească. Existenţa p u r ă pe c a r e o caută cu asiduitate şi din toate fervorile sale spiritul-umane. U r m a r e a „ar fi" cât se poate de norocoasă p e n t r u viaţa spiritual-m orală a omului şi p e n t r u progresul ulterior al culturii umane. a oprit raţiunea în loc" (Pascal). In asemenea domenii toate investigaţiile sale r ă m â n fără valoare. că ele r ă m â n insondabile oricare i-ar fi a r m ă t u r a ştiinţifică şi logica explicaţionistă. a u dus n u m a i p â n ă la porţile Infinitului. „Infinitul. exagerările inutile şi chiar d ă u n ă t o a r e . In schimb va r e c u noaşte valabilă universal constatarea scoasă din lumea empirică însăşi şi în lumina riguroasă a experienţei. rigid şi inconştient. Acolo. părăsind afirmaţiile hazardate şi groteşti. se va înţelepţi. R a ţ i u n e a umană trebue convinsă de axiomatica c e r c e t ă r i l o r savante ale ştiinţelor celor mai pretenţioase care. iar un p r i n c i p i u m e canic. 244. să se roage ca să-i vină într'ajutor credinţa. c a r e va sta sub semnul unor creaţii majore. ibid. 1 Raţiunea u m a n ă recunoscându-şi graniţele cunoaşterii sale relative. logică. c ă : „ S t r u c tura internă a realităţii nu ne a p a r e ca ceva omogen şi perfect asimilabil cu un sistem d e concepte logice.

f 1 D 0.. Raţionalul este mic.. ci o afirmaţie de c r e d i n ţ ă " . ci cu toată p r u d e n ţ a le va accepta. Ideea raţionalităţii integrale a realităţii.f raţiunea închinându-se în faţa tainei lor m ă r e ţ e . resonabilă şi a b s u r d ă (noi zicem supraraţională). cel mult un postulat. c a r e arată existenţa unor legi raţionale. căci des-i cinde din Absolutul c r e a t o r . Clar şi categoric p e n t r u oricine!? 1 k Ideea raţionalităţii totale a Cosmosului este o ipoteză.. iar nu o dogmă şi deci. Este un mit. Existenţa este logică şi ilogică. ipso facto încetează antagonismul şi tensiunea nejustificată d i n t r e a d e v ă r u r i l e din o r d i n e a n a t u r a l ă şi materială a lu-'. o categorie relativă" şi deci cade. [ iar nu o axiomă. II*. ca peştele în a p a oceanului. P..| spiritul nostru găsindu-le s u p r a r a ţ i o n a î e . din tot ceea ce este dat ontici în cosmos. sau ca pasărea în nemăriginitul albastru al cerului.ca un m a r e O c e a n al Necunoscutului. Condiţia umană înoată in Necunoscut. o iluzie a inteligenţei c a r e „înclină în mod n o r m a l (din orgoliu şi instinct de conservare) să exagereze întinderea şi i m p o r t a n ţ a elementului raţional. Fiind mit. P e acestea din urmă.H I . în c a r e întâlnim insule nelegate întreolaltâ. U 2 . cu evi-j denţă metafizică şi stringenţă vitală din ordinea spirituală| şi s u p r a n a t u r a l ă p e de altă p a r t e . c a r e se aşează în afară de orice realitate.-. 164.. ci le va întâlni In chip necesar şi în viitorul cel mai î n d e p ă r t a t " .fcâ Esistenţa tragică. 116. P e n t r u că „piedeci numeroase se ridică în calea raţionalităţii integrale a existenţei.... Supraraţionalul este infinit... Spiritul a întâlnit aceste piedeci nu numai în trecut. . ea n u poate aspira la d r e p t şi rol de axiomă a inteligenţei. cruriior pe d e o p a r t e şi d i n t r e a d e v ă r u r i l e posibile.. a o susţine ca a t a r e — ca dogmă — este o monstruo-\ sitate.. Raţionalitatea esenţială a existenţei nu e rezultat al experienţei. o credinţă deşartă. nu le va mai tâ-j gădui sau ostraciza.. ca şi principiul determinismului absolut şi noţiunea de cauză mecanică este. Lumea încetând să mai iie n u m a i de n a t u r ă raţionala. în Infinitul insondabil. inteligibilă şi inpenetrabilă. Adevărul j este că : prin concept logic exclusiv spiritul nostru ştie puţin \ din imensul ce-l înconjoară. Ro.

obiectiv şi sincer. cunoaşterea naturală a spiritului u m a n relativ poate afirma n u m a i a t â t : Infinitul există sigur iar nu că el nu există. „In fala slabei raţiuni umane. Spiritul p o r n i t să atingă Infinitul are simţământul demoralizant că în acelaş timp înaintează şi stă pe loc" ' Şi oricât de r a p i d ă i a r fi îna: 1 M. piatra de p o t i c n i t e p e n t r u multe gnoze eticofilosofice. Ea a d e r u t a t e n o r m operaţiile logice ale raţiunii. să se supună. Altceva nimic. El va face act d e supunere şi de căinţă înaintea revelaţiei Infinitului. p u r ă abstracţiune. spuneam. fără nici o valoare p e n t r u ontologia umană. în care mintea obosită nu află nici o oază. pentru că „ r e c u n o a ş t e r e a Infinitului moral este primirea adevărului că D u m n e z e u există. Filosoful a d e v ă r a t . şi va începe să cugete onest şi just. metafizic spiritual şi moral. un concept logic. logica relativă nu poate pătrunde. mai mult îl presimte în toate rezonanţele sale. S u b lumina lui viaţa îşi schimbă sensul total. a fost de fapt. Acest pas a r e consecinţe considerabile in viaţa omului. omul învaţă să renunţe. ibid. ca şi'n vibraţiile cele mai adânci ale eului său.Abia acum spiritul omenesc va p a r c u r g e in ascendenţă drumul firesc al destinului său. întru r e v e l a r e a A d e v ă r u l u i absolut. un dat concret. Da. In sanctuarul său. până la s u p u n e r e a omului faţă de Infinitul moral care e Dumnezeu. iar nu o simplă ficţiune nefastă. nici un sprijin şi nici un popas de reculegere. fapt care se va r e p e r c u t a fericit întru atingerea destinului uman. căci săvârşindu-î. p 265 . aidoma u n u i pustiu mişcător. 1 Ideea existenţei ontologice a Infinitului. Infinitul ca a t a r e este uu a d e v ă r supraraţional. Dela acest moment. 0 nouă regulă de viaţă capătă t ă r i e n e s t r ă m u t a t ă . aceasta e umilinţa şi sacrificiul". El va lua acum Infinitul — ceea ce este — esenţă a realităţii cosmice. să se umilească şi să se sacrifice. pe c a r e condiţia umană. Porţile îi sunt zăvorite p e veci. Cu braţele înfipte în cea mai severă logică. căci nu-1 poate c u c e r i aşa d u p ă cum a r dori. U$ă. va r e n u n ţ a p r i n aceasta la prejudecăţile t r e c u t u l u i haotic. relativă. este numai un pas. în• finitul se întinde imens.

El ştie că t r e b u e să se afle p e sine cu întreg sensul etic al lumii. Infinitul logic este mut. Şi aceasta din cauză că ele r ă m â n numai la epi. el r ă m â n e tot ia suprafaţă. al vieţii şi al Universului. principiul ultim. E momentul unde încetează misiunea raţiunii şi începe misiunea credinţei". „Lipsit de semnificaţie şi de conţinut moral. achiziţii c a r e nu pot oferi o cunoaştere majoră şi de ansamblu. toate descoperirile şi invenţiile. în Ding an sich. în realitate nu-1 mulţumesc pe * • om. p r i n funcţiunea supralogică a inimii şi a credinţei r e v e l a t o a r e de Infinit. Cauza c a u z a r u m a ontologiei cosmice n'o poate converti nici când. să p ă t r u n d ă în noumen. El v r e a să deschidă o geană de lumină cerească. aceasta nu-1 mulţumeşte. ireversibil în veac. d u p ă c a r e însetează instinctul nostru metafizic şi pe c a r e o ridică problematica filosofică. D a r spiritul nu cunoaşte calea pe care să ajungă la el. El se simte obosit de toate achiziţiile logice. . p r e v e d e că a r e altă menire. S u b presiunea (ei). 2o<> sq. C o n v e r t i r e a lor a p a r ţ i n e domeniului şi ordinei divine. p e n t r u că operaţiile „Infinitului logic" îi dau mai degrabă sentimentul neantului. ibid. (el) n u s p u n e nimic referitor la rostul (omului şi al) u m a nităţii în mijlocul Universului. In axiologia problematicei filosofice stărue. De aici decurge spaima care ' c u p r i n d e spiritul când îl contemplă. al vidului imens şi al non-sensului c a r e îi impun r e s e m n a r e şi t ă c e r e p e r m a n e n t ă . o v r e a intuită \ plenar şi polidimensional spiritul omenesc.' fenomen. el se î n t o a r c e din calea cunoaşterii logice şi porneşte pe a c e e a a cunoaşterii morale. că în z a d a r face eforturi să se menţină la înălţimi. c a r e se săvârşeşte prin lumina şi'n orizontul infinit al credinţei. In configuraţia cosmică. El simte că a p i e r d u t frâna şi direcţia destinului său. în timp ce cauzele eficiente. c a r e nu pot descifra sensul a u t e n t i c şi optim al Cosmosului.' Această cunoaştere morală.iritarea. transcendentale. unde nu-şi află echilibrul stabil în Univesc. El creind acest ' id. tot confortul şi bogăţiile din orizontul lumii date. voinţa C r e a t o r u l u i atotînţeîept. p. Către acest liman ceresc nizueşte fiinţa noastră şi de fervorile lui ni se mistue viaţa. D r e p t aceea. în lumea epifenomenelor.

să I se închine. Insondabilul e t e r n . . să-L a d o r e şi să-I slujească în etern. r a ţ i u n e a umană ar face mai bine să recunoască n e p u t i n ţ a raţionalizării lui. d o c u m e n t â n d p e remptoriu că ontologia lor este transcendentală şi ca a t a r e o depăşesc întru totul. prin om. logic şi fiinţial.Univers. în faţa I n f i n i t u l u i c a r e e s t e D u m n e z e u î n s u ş i . — coroana c a p o d o p e r e i Sale — i-a dat un destin superior. Şi în consecinţă. să r e n u n ţ e la mitul antic că îşi este suficientă sieşi ca să-şi deschidă d r u m sigur către etiologia ultimelor esenţe şi principii. pe c a r e înţeleptul g r e c 1-a numit „Cosmos". adecă podoabă. ca să-1 apropie mai mult d e Sine. s u p r a r a ţ i o n a l şi infinit. cu întreg d e v o t a m e n t u l şi cu toată iubirea fiiască. mai ales când toate p r o b e l e sunt în contra sa.

23?. 3 1 — 3 3 . P e n t r u această n e c r e d i n ţ ă a sa. Ş E S A N Pfo!(?"iOF l a F a c u l t a t e a d e T e o î » > $ e « Suceava Apostolul T o m a a p a r e î n t r e apostoli ca unul c a r e nu c r e d e în învierea Domnului Iisus Hristos. manifestată într'mi mod atât de vădit. Luca 9. ci credincios (loan 20. M â n t u i t o r u l lisus Hristos. p u n â n d degetul său în r a n e l e Mântuitorului. când t r e b u i a d o a r să fie iniţiat in v e d e r e a evenimentelor ce se vor întâmpla. este împrejur a r e a că un apostol al M â n t u i t o r u l u i . 18. 8. „la înfăţişare ca un o m " (Filipeni 2. I n ce lumină deci se p r e z i n t ă a t i t u d i n e a s a ? Este an singul a r ă şi p e r s o n a l ă ? Răspunsul la această î n t r e b a r e necesită însă o mai deplină l ă m u r i r e . 1). 20. c a r e participase a p r o a p e dela început la activitatea Domnului Hristos (Matern 10. 3 . deşi „în lume era şi Itimes p r i n t r ' â n s u l s'a făcut. 4 4 . Luca 6. totuşi lumea . 16). a fost trimis în lume de c ă t r e Tatăl Său cei ceresc s p r e a a d u c e m â n t u i r e n e a m u l u i omenesc şi s p r e a~i d a legea cea c o r e s p u n z ă t o a r e cu m ă r i r e a cea a d e v ă r a t ă a lui D u m n e z e u . 2 2 — 2 3 . 18-—19. Ior«n 12. El săvârşeşte minuni şi învaţă p o p o r u l şi totodată îi face atenţi p e toţi ascultătorii Săi. p â n ă nu-i va fi dată posibilitatea reală să se convingă în modul cel mai autentic. 1 5 . este mustrat d e M â n t u i t o r u l Hristos.NECREDINŢA APOSTOLULUI TOMA de Dr. să fie capabil de iun gest atât de negativ. 2 1 : 17. în mai multe r â n d u r i (Mateiu 16. MILAN P.. Şi cu toate acestea. 8). Ceea ce s u r p r i n d e în acest fapt istoric. fiind ele prexîse de Mântuitorul însuşi. că fericiţi sunt ochii lor că văd şi urechile lor că aud cele ce le face şi spune Domnul (Mateiu 13. cu îndemnul să nu mai fie necredincios. cel înviat. 24).

3 2 . mulţi cred întru numele Lui. 1 6 . d a r Iisus n u se î n c r e d e în ei. pentru că îi cunoaşte p e toţi (Ioan 2. Chiar cu ocazia s e r b ă r i i primelor Paşti. Ii u r m e a z ă şi-I a d u c e bolnavi spre vindecare. 3 1 . se găsesc chiar oameni cari plini de frica Ii cer să părăsească meleagurile lor (Marcu 5. d a r m ă r turia Lui nu era p r i m i t ă (Ioan 3. 43). mulţimea totuşi îi c e r e m e r e u a l t e l e : „Dar ce minune faci tu. Mulţi II laudă. în anul 780 ab Urbe condita. mulţi din p o p o r cârtesc împotriva Lui (Luca 5. 10—11). Ii adresează cuvinte de înălţare. 48). sorbind cu nesaţ cuvintele Domnului (Luca 19. Iudeii cer minuni şi semne. 43) şi se b u c u r ă d e toate faptele Sale cele măreţe (Luca 13. nu lipsa semnelor condiţionează n e credinţa oamenilor. El v o r b e a ce ştia. d â n d m ă r i r e lui D u m n e z e u (Luca 18. Ioan 6. 48). va fi fost desigur u r m a r e a cuvintelor Domnului. căci „voi nu voiţi să . 30). plini d e frică (Luca 7. ai Săi nu L-au primit" (Ioan 1. De aceea. Şi deşi p o porul vine la El. v ă z â n d minunile pe c a r i le săvârşeşte. 37). astfel se înregistrează chiar faptul întristător că unii pleacă şi nici m ă c a r nu-I mulţumesc Domnului p e n t r u vindecare (Luca 17. şi deşi „întru ale Sale a venit. A t u n c i M â n t u i t o r u l îşi e x p r i m ă m i r a r e a Sa profundă p e n t r u n e c r e d i n ţ a lor (Marcu 6. II asctdtă. 40. 23—24). 17—18). 4 1 . au intuiţia corespunzătoare a Persoanei din faţa lor. iar Elinii caută înţelepciune (I Cor. 8. 43) şi se î n t r e a b ă : „cine este acesta. fiul omului?" (Ioan 12. dar adevărul este că voi aceste semne şi minuni le vedeţi şi totuşi nu credeţi. 16). 22). 9. ca să v e d e m şi să c r e d e m în t i n e ? " (Ioan 6. 1 7 . totuşi n u m a i puţini. 12. 1. ci r ă u t a t e a lor. Şi totuşi. c a r e este în genere p r i m i r e a ce se face Fiului lui Dumnezeu din p a r t e a oamenilor. 6) şi le r ă s p u n d e : „Dacă nu vedeţi semne şi minuni. 17). nu c r e d e ţ i " (Ioan 4. 11). 22.nu L-a cunoscut". deci. 34) şi m e r e u II ispitesc c e r â n d semne (Luca 11. Iată. chiar şi d i n t r e cei vindecaţi. A Venind între oameni. Deşi M â n t u i t o r u l săvârşise n e n u m ă r a t e minuni. 37) şi uimire (Luca 4. 11). Luca 8. mult norod c r e d e în El că e p r o o r o c sau Mesia cel anunţat că a r e să v i e (Ioan 7. Mântuitorul se adresează poporului.

cum veţi c r e d e în cuvintele M e l e ? " (loan 5. 29 s).. care prev e d e a de-altfel această atitudine. 1 1 . începe să-L urască (loan 7. „stricat şi p o r n i t la r ă u " (Mateiu 17. se lasă sedus şi aţâţat de farisei (Marcu 15. totuşi nitmai scurt timp d u p ă aceea. De aceea. Luca 9.. î n t r e cei doi tâlhari. 7 . socotindu-se înşelat în aşteptările sale mesianice şi v ă z â n d că Domnul Hristos nu vrea să fie „ î m p ă r a t u l lui Israil" (loan 12. acelaşi popor. 5 9 : 10. cu r a m u r i de finic şi c â n t a r e de m ă r i r e . Mântuitorul. b i n e c u v â n t a t este cel ce vine întru numele D o m n u l u i " (Luca 19. 15. deşi la î n c e p u t p o p o r u l „voia să-L r i d i c e împ ă r a t " (loan 6. 29).. 20 s). pe Golgota (Mateiu 27. M a r c u 15. a mărit peste măsură de atitudinea lor. 39 s. loan 12. v'ara cunoscut că nu aveţi î n t r u voi dragostea lui Dumnezeu. „Osana. Şi astfel. 15) şi la i n t r a r e a Sa în Ierusalim. nu n u m a i neînţelegătoare. împărăţia lui D u m n e z e u se va lua dela neamul care se a r a t ă n e v r e d n i c şi se va da n e a m u l u i c a r e va şti să facă r o a d e b u n e . Iar ca e x e m p l u p e n t r u c h e m a r e a n e a m u r i l o r la m â n t u i r e serveşte întâlnirea Domnului cu Samariteanca. cu ocazia Paştilor din anul 783 a b U r b e condita. şi dacă nu c r e deţi în scrisele lui Moisi.veniţi la Mine ca să aveţi viaţă. şi m ă r t u r i a ei sinceră şi spontană — d u p ă ce schimbase n u m a i câteva cuvinte cu Domnul. ci că m ă r t u r i seşte d e s p r e această lume că lucrurile ei sunt rele. a d r e s e a z ă p o p o r u l u i cuvinte de tot a s p r e : „Neamul acesta este un neam viclean" (Luca 11. „un neam n e c r e d i n c i o s " (Marcu 9. strig â n d . iar cetăţile î n t r u cari făcuse cele mai multe minuni ale sale sunt ameninţate cu p e d e p s e grele (Mateiu 12. 43). 41). îl batjocoresc şi-L hulesc chiar şi atunci când sta pironit p e cruce. a n u n ţ ă M â n t u i t o r u l (Mateiu 2 1 . alţii ridică m ă r t u r i i mincinoase împotriva M â n t u i t o r u l u i (Marcu 14. 23). 40—47). 12 s). unii asvârl cu pietre d u p ă El (loan 8. P e n t r u aceea. 57). 18). m e m b r ă a unui neam certat cu Iudeii. cer răstignirea Lui (Mateiu 27. Ii face o însufleţită p r i m i r e . 37 s. este concluzia ce o trage M â n t u i t o r u l . Luca 23. 20).. ci chiar d e a d r e p t u l r ă u v o i t o a r e . din cari a constatat că El cunoaşte şi a m ă n u n t e din viaţa ei particulară — că Domnul este p r o o r o c şi „nu cumva chiar M e s i a ? " U r m a r e a acestui fapt este că mulţi d i n t r e Samariteni creţi . 19. 13). 17). 31).

in Domnul şi aceasta chiar numai p e n t r u cuvântul femeii (Ioan 4, 19). Astfel se a d e v e r e ş t e cuvântul Scripturii, că deşi în lume era, totuşi iun:ea nu L-a cunoscut p e Domnul, Pentru autoritatea civilă romană, Mântuitorul a p a r e ca un om dat spre judecată din cauza învrăjbirii ce i-o poartă fariseii. Ponţiu Pilat II găseşte fără vină, deşi acuza e r a foarte gravă, că s'ar fi declarat pe sine d r e p t î m p ă r a t al iudeilor (Mateiu 27, 1 1 ; M a r c u 15, 1; Luca 23, 1; Ioan 18, 29). Proconsulul v r e a să-L salveze (Luca 23, 1 5 ; Ioan 19, 12), II p r e z i n t ă poporului în simplitatea Lui omeneasca, recomandându I. cu c u v i n t e l e : „Ecce H o m o " , iată Fiul Omului! (Ioan 19, 5), Dar nu poate face nimic, deşi chiar şi soţia sa îl rugase în acest sens, p e n t r u că fariseii îi p u n în v e d e r e că astfel se a r a t ă duşman al î m p ă r a t u l u i r o m a n , liberând pe unul c a r e îşi zice singur î m p ă r a t u l iudeilor (Ioan 19, 8, 12), De aceea, în cele din u r m ă , Pilat îşi spală mâinile, se declară „nevinovat de sângele acestui d r e p t " (Mateiu 27, 24) şi-L dă soldaţilor s p r e p e d e p s i r e a capitală de pe c r u c e (23, 24). Iar soldaţii r o m a n i văd în Domnul un om. bun de batjocură (Mateiu 27, 26ss; M a r c u 15, 16s). Abia mai târziu, când p ă m â n t u l se c u t r e m u r ă , la m o a r t e a pe cruce a lui lisus, mulţi iudei şi romani, între cari şi sutaşii dela m o r m â n t , îşi dau seama şi se conving totodată că au avut de-a face cu un om d r e p t (Luca 23, 47), şi chiar cu Fiul lui D u m n e z e u (Mateiu 27, 5 4 ; M a r c u 15, 39). Dar p e n t r u ei, în acele clipe, constatarea este deja t a r d i v ă pentru că faptele s'au consumat deja şi s p e r a n ţ e l e t r e b u e să se spulbere. In timpul activităţii Sale, Mântuitorul se adresează fariseilor şi saduceihr, cari fiind cunoscători ai legilor, t r e buiau n e a p ă r a t să-L identifice p e lisus cu Mesia cel vestit de profeţii Vechiului Testament. De aceea, in dese r â n d u r i îi provoacă pe toţi la aceasta, z i c â n d u - l e : ..Cercetaţi scripturile" (Ioan 5, 39). D a r înzadar, p e n t r u că fariseii, în îngâmfarea lor nemărginita şi î n c r e d e r e a oarbă în cunoştinţele şi puterile p r o p r i i , II urăsc chiar dela început p e M â n t u i torul, c a r e dovedeşte a d i s p u n e de o înţelepciune sclipitoare şi o cunoaştere fără seamăn a scripturilor, p r e c u m

si o stăpânire uluitoare a p u t e r i l o r s u p r a n a t u r a l e . De aceea ei caută să-I nege autoritatea, zicând că din Galilea nu poate fi p r o o r o c (Ioan 7, 52) şi că din Nazaret nu poate ieşi ceva b u n (Ioan 1, 46s). A p o i II acuză că a r e demon (Mateiu 9, 3 4 ; 12, 2 4 ; Luca 11, 1 5 ; Ioan 8, 48, 5 2 ; 10, 20). Şi. când nu reuşesc să-L dîsctediteze nici în modul acesta in faţa unei p ă r ţ i din popor, II privesc cu nestăpânită mânie (Luca 6, 11), II p â n d e s c cu cuvântul şi cu fapta (Luca 11, 5 4 ; 19, 20) şi n e a p ă r a t caută să-L omoare, îndată ce le-o va p e r m i t e v r e o î m p r e j u r a r e şi nu vor mai t r e b u i să se teamă d e p o p o r (Ioan 5, 1 6 ; 7, 3 0 ; 11, 50s). In mânia lor o a r b ă merg a t â t d e d e p a r t e , încât deşi aşteptau cu înfrigurată a r d o a r e v e n i r e a lui Mesia ca să scuture jugul r o m a n şi sa aducă Ia îndeplinire un i m p e r i u universal în frunte cu n e a m u l lor, totuşi în faţa lui Pilat fac pe nevinovaţii şi-L acuză p e Domnul Iisus H n s t o s , p e n t r u că nu le-a satisfăcut aşteptările lumeşti, că „nu avem alt împărat, fără numai p e C e z a r u l " (Ioan 19, 15), c e r â n d sâ fie răstignit fără î n t â r z i e r e . U r a lor o a r b ă ii d u c e şi mai d e p a r t e , chiar şt d u p ă înviere, încât îi „îndeamnă p e soldaţi să spună, că ucenicii au furat t r u p u l Domnului din m o r m â n t " , iar această v o r b ă s'a r ă s p â n d i t între iudei p â n ă în ziua în c a r e îşi scria apostolul M a t c i u Evanghelia sa ( 2 8 , 1 3 - 15), adică pe la anul 44. Astfel, şi în cazul acesta, se a d e v e r e s c cuvintele S c r i p turii, că la ai Săi a venit, d a r ai Săi nu L-au primit. N u m a i fariseul Nicodim, singur d i n t r e toţi, m ă r t u r i seşte, că „ştiu că dela D u m n e z e u ai venit învăţător, căci nimeni nu poate face aceste minuni p e cari Ie faci tu, dacă nu este D u m n e z e u cu el" (Ican 3, 2). Dar această frumoasă convingere a sa, u r m a t ă şi de alte gesturi de cea mai adâncă simpatie (loaa 19, 39), r ă s u n ă în gol, fără a impresiona pe colegii sâi farisei. De aceea, M â n t u i t o r u l adresează fariseilor cuvinte tari de ocară, îi numeşte „ n e b u n i " (Luca 11, 45) şi nt<pârei veninoase (Mateiu 23, 33) şi ie p u n e iu v e d e r e p e d e p s e mari cari îi vor lovi p e n t r u necredinţa lor, încât va fi „vai de ei" (Luca 11, 42s), căci ca făţarnicii, ei lasă p o r u n c a lui Dumn e z e u şi ţin mai degrabă datina omenească (Marcu 7, 8—9).

Şi persoanele particulare din jurul Mântuitorului şi ai ideii de făgăduinţă, nu p r e z i n t ă întotdeauna acea p u t e r e de credinţă la care s'ar fi aşteptat D o m n u l ; unii cred, iar alţii şovăe şi se îndoiesc» Astfel chiar Zaharia a r ă m a s mut, pentru că nu a crezut în cuvintele d e făgăduială ale lui Dumnezeu, mijlocite lui d e c ă t r e îngerul Gavriil (Luca 1, 20). Apoi nici r u d e l e Domnului, „fraţii săi", adică verii, nu au o concepţie clară d e s p r e E l ; ei II îndeamnă să meargă în l u d e e a şi să nu lucreze în ascuns, ci pe faţă, căci „nici ei n u c r e d e a u p e a t u n c i într'ânsuî" (Ioan 7, 5), potrivit cuvântului că nimeni nu este profet in ţara sa (Mateiu 13, 57). N u m a i Maica Sa, P r e a c u r a t a F e cioară Măria, ţine in inima ei cuvintele arhanghelului privitoare la Domnul şi împlinirea făgăduinţei (Luca 1, 3 5 . 49), apoi şi cuvintele d r e p t u l u i Simeon, că p r i n sufletul ei va trece sabia (Luca 2, 35). M i r â n d u - s e de-altfel de cele ce se spuneau d e s p r e P r u n c u l ei (Luca 2, 33), cu înfrigurare aşteaptă desfăşurarea vieţii Fiului său. O miră p r o povăduirea Lui in templu, la vârsta de 12 ani (Luca 2, 48); o dor apoi desigur nespus de mult cuvintele Domnului, când în Cana GaîUeei o a p r o s t r o î e a z ă a p r o a p e ca s t r ă i n ; „ce este mie şi ţie, femee'?" (Ioan 2, 4) fără epitetul d e „mamă", la care ea avea doar d r e p t u l ; sau c â n d ea voise odată să vorbească cu dânsul, p e când e r a îmbulzit de ascultători, este respinsă cu c u v i n t e l e ; „cine este m u m a mea "şi cine sunt fraţii m e i ? " (Mateiu 12, 48). E a ii v e d e preocupat de alte interese d e c â t cele familiare şi l u m e ş t i ; II vede propovăduind şi v i n d e c â n d ; II v e d e înconjurat de dragoste şi admiraţie, d a r totodată o b s e r v ă şi gesturile duşmănoase, pline de u r ă şi de m o a r t e . P e toate îe închide în inima ei plină d e î n c e r c a r e şi îndelungă r ă b d a r e , II vede apoi urcând culmea Gclgctei şi pironit pe c r u c e , cu care ocazie Fiul îi a d r e s e a z ă iarăşi cuvântul c a r e sună de tot străin; „ F e m e i e " (Ioan 19, 26s), Deşi I-a fost m a m ă în vremea co ilârici, totuşi M â n t u i t o r u l v r e a să a r a t e acum că nu lasă r u d e în u r m a Sa, că nu a r e legături familiare cu nimeni, d a r în schimb c e r e dela toţi sâ-I acorde cel mai deplin ataşament sufletesc. M a i c a D o m n u l u i află despre învierea Domnului, ca şi apostolii, şi alături de fraţii-verii Lui, participă la î n ă l ţ a r e (Fapte 1, 14).

29. Luca 23. le r ă s p u n d e să vestească lui loan minunile p e cari le săvârşeşte. 6). d a r când s'a p r e a m ă r i t Iisus. 6 1 . pentru că „multe nu le-au înţeles ucenicii Lui. cari îl privesc p e Mântuitorul în ipostasa Sa iubitoare. bărbaţi şi femei (Luca 8. 5 5 . atunci şi-au adus aminte şi şi au dat seama că acestea toate e r a u scrise p e n t r u E l " (loan 12. 8 . în c a r e c r e d sincer. 5 — 1 0 . venite la m o r m â n t . 61).L pe Iisus dat judecăţii p e c r u c e . lss). 64—69). s p r e a înţelege că Iisus este Mesia (Mateiu 11. Ele iau p a r t e la sbuciumul sufletesc al Sfintei F e c i o a r e . Salomea lui Zevedeiu şi altele. fără a c e r e v r e o altă dovadă. Iar când Domnul ii face atenţi că „sunt unii dintre voi cari nu c r e d " (loan 6.L î n t r e b e : „tu eşti cela ce vine. în grabă şi pline de însufleţire şi b u c u r i e pleacă să o vestească apostolilor. Mântuitorul şi-a ales mai mulţi ucenici. p e c a r e apoi II văd faţă c ă t r e faţă (Mateiu 28. Tot ele sunt cele dintâi. n e u m b r i t e de v r e o judecată p r e c o n c e p u t ă . ele se tânguiesc v ă z â n d u . 55s. In v e d e r e a r ă s p â n d i r i i învăţăturii Sale. 16). 9 . sau să aşteptăm pe a l t u l ? " . 10. 1. loan 20. D a r deşi la toţi Le-a vorbit dela început d e s p r e Sine şi rostul Său. 1—10. Sunt singurele. 1. 27. văd trupul Domnului depus în mormânt şi pregătesc miresme p e n t r u ungere Lui. c a r e întârzie sentimentul şi alterează p â n ă la u n punct dat c r e dinţa sinceră. M a r c u 16. „aducându-şi aminte de cuvintele lui Iisus" (Mateiu 27. 28. se află în tovărăşia Domnului şi alte femei. atunci mulţi d i n t r e ucenicii Săi s'au dat înapoi şi nu mai umblau cu El.A l ă t u r e a d e Ea. . iar din interes şi recunoştinţă II u r m e a z ă număroşi credincioşi. loan 19. — ei totuşi nu p r i c e p ce însemnau cuvintele Lui (loan 10. iar ucenicilor lui loan Botezătorul cari veniseră sâ-. şi-I r ă s p u n d cu aceleaşi sentimente c u r a t e . M ă r i a lui Cleopa. d i n t r e cari deleagă apoi şaptezeci în misiune specială (Luca 10. 11—18). 2 5 . cari. 16). la început. 3s). 2 . în afară de cei 12. cari i se ataşează din admiraţie sau recunoştinţă. cari au cunoscut că e r a sfântul lui D u m n e z e u (loan 6. p r e c u m e r a u M ă r i a Magdalena. 24. 1). află d e s p r e învierea Domnului.

fapte alese în special să a d e v e r e a s c ă fără posibilitate de îndoiala d u m n e z e i r e a lui lisus. că Domnul toate le ştie şi cred că a ieşit dela Dumnezeu (loan 16. încât fericiţi sunt ochii cari văd ceea ce văd Apostolii (Luca 10. 50). 25). că lisus este Firii lui D u m n e z e u . Ei recunosc. 4 2 ) . 45 . Şi deşi sunt părtaşi la faptele m i n u n a t e p e cari le săvârşeşte M â n tuitorul şi li se tălmăcesc pildele s p r e înţelegerea lor (Mat. m ă r t u r i s e ş t e : „Găsit-am pe Mesia" (loan î. 2 9 . 16. i . fratele lui Simion-Petru. se întreabă întreolallă: „dar cine este a c e s t a ? " (Marcu 4. 23). şi că este sfântul lui D u m n e z e u (loan 6. •\ 18. în numele t u t u r o r apostolilor. 13. 28:) şi tot ei sunt chemaţi în grădina Ghetsimani să privegheze alături de Domnul (Mateiu 26. Dar apostolii sunt în cea mai m a r e p a r t e cuceriţi de ideia lumească despre Mesia. Luca 9. 37).>~ Dintre aceşti ucenici. 3 2 . de pildă m a i ales atunci când le a n u n ţ ă patimile şi m o a r t e a Sa. Ia tot felul d e fapte A minunate şi neaşteptate din p a r t e a î n v ă ţ ă t o r u l u i lor şi să î le primească cu acea deplină î n c r e d e r e în autoritatea Lui. iar Natanail glăsueşte: „Rabi. 6). 18. 69). în faţa m ă r turisirii lor despre divinitatea lui lisus. că este H r i stosul Fiul lui Dumnezeu (Mateiu 16. 4 i : Luca 8. aşa apostolul Andrei. şi înainte de înălţarea Mântuitorului la cer. Mai mult c h i a r : când se pot aştepta. ei îl întreabă pe Domnul: „Oare în vremea aceasta vei aşeza tu la Ioc împărăţia lui Israil ?" (Fante 1. M a r c u 4. şi totuşi f de multe ori. iar apostolul P e t r u d e c l a r ă lângă Cezareea lui Fiiip. tu eşti î m p ă r a t u l lui Israil" (loan 1. Mântuitorul îşi alege 12 apostoli) cărora le dă „să v a d ă lucruri m i n u n a t e " . se tem sâ-L întrebe d e s p r e tâlcul lor (Marcu 9. 13). Luca 9. 37). Ei mărturisesc în p a r t e şi cu toţii. şi când nu înţeleg cuvintele Lui. 30). Iacob şi loan sunt p r e z e n ţ i la învierea fiicei lui Iair *" (Marcu 5. tot ei participă la S c h i m b a r e a la faţă a Domnului (Mateiu 17. 20). d u p ă săvârşirea unei fapte minunate. Unii dintre apostoli se bucură de o specială atenţiune din partea Domnului şi astfel p a r t i c i p ă la fapte n e m a i v ă z u t e . 34). . î l . M a r c u 8. tu eşti Fiul lui Dumnezeu. încât chiar d u p ă înviere. Luca 9. Petru. totuşi Apostolii nu-şi pot cristaliza părerea lor d e s p r e Domnul. că c r e d în El.

3). 15. 2 5 . şi tu Filipe nu m'ai c u n o s c u t ? " (Ioan 14. 27). apoi d e multe ori ignoranţa lor în chestiuni mai simple II m â h neşte peste măsură încât le adresează apostolilor m u s t r ă r i aspre. 61) şi nu le p r i c e p . când le vesteşte m o a r t e a şi învierea Sa. 50). Luca 8.L vor mai vedea şi iarăşi peste puţin II vor v e d e a (Ioan 16. se afunda: „puţin credinciosule. 2). - ' | ! [ \ j \ * . 34). nu ştim u n d e te d u c i ? " (Ioan 14. se smintesc de ele (Ioan 6. 5). 52). Mântuitorul este nevoit să le adresese cuvinte de î n t r e b a r e : „ p e n t r u ce s u n t e ţ i aşa de fricoşi? C u m de nu aveţi c r e d i n ţ ă ? " . cu ocazia potolirii fur lunii. Iss) şi sunt curaţi în sufletul lor (Ioan 13.s e către ceilalţi apostoli: „ m ă r t u r i s i ţ i şi voi. î n d r e p t â n d u . 34). vestindu-1 pe Domnul (Mateiu 10. sunt cuprinşi de spaimă la S c h i m b a r e a la faţă a Domnului (Marcu 9. 7). 17s). când d o a r apostolii t r e b u e să ştie că alăturea de Domnul lor nu li se poate im tâmp la nimic r ă u (Marcu 4. D a r aceştia fac. 10. La fel apostolii nu înţeleg când M â n tuitorul le a r a t ă că peste puţin n u . cari însă aveau să se lămurească mai târziu. tu (Petre) nu p r i c e p i " . p e n t r u că dela început sunteţi cu m i n e " (Ioan 15. 4 0 . Luca 9. Iar când apostolul Toma II întreabă pc D o m n u l : „Doamne. p e n t r u că inima lor e r a împietrită (Marcu 6. încât aceştia nu înţeleg nimic din acestea. Ioan 6. 19s). 6. căci vorba e r a ascunsă pentru ei şi ei rni-şi d ă d e a u seama de cele spuse (Luca 18. se spăimântâ când II văd umblând p e mare (Marcu 6. Şi dacă Domnul trece u n e o r i cu v e d e r e a peste aceste n e d u m e r i r i ale lor.p e c a r e o a d u c e o nestrămutată credinţă şi convingere. sau îi lasă n e d u m e r i ţ i pe apostoli. atunci Mântuitorul r ă s p u n d e cu r e p r o ş : „sunt cu voi d e atâta v r e m e . Deasemenea apostolii nu p r i c e p nimic cu oca d a înmulţimii pâinilor. Şi deşi au primit h a r u l dela Domnul şi boteară singuri (îoan 4. manifestează m a r e nelinişte. ei dimpotrivă. De aceea Domnul Hristos este nevoit să ie s p u n ă : „ceea ce fac eu acum. sunt trimişi în misiune şi săvârşesc multe fapte minunate. şi apostolul Filip c e r e Mântuitorului să le a r a t e p e tatăl Său. 8s) şi totodată adaogă. Astfel apostolul P e t r u este mustrat când voind să vină la Domnul pe apă. totuşi de multe ori apostolii cârtesc p e n t r u v o r b e l e Mântuitorului. de pildă cu ocazia spălării picioarelor (Ioan 13.

soţia lui Zevedeiu şi m a m a lui Ioan şi lacob cere p e n t r u fiii ei locuri înalte d e a d r e a p t a şi stânga Domnului. iar în faţa . sunt cuvintele învăţătorului (Matern 14. 37s). Domnul îl apostrofează cu a s p r i m e : „mergi înapoia mea. „ce cugetaţi în voi înşivă. nu înţelegeţi?" (. M a r c u 14. nu numai aceasta veţi face" (Mateiu 21. ! 7 . Marcu 8. toţi II lasă şi fug (Mateiu 26.smochinului uscat zice apostolilor.. „aveţi inima împietrită. Marcu 10.. 22. 5 5 ) . luda Iscarioteanui. . 21). M a r c u 14. care au v r u t să c o b o a r e foc peste u n sat care nu-L p r i mise pe D o m n u l : „nu ştiţi fiii cărui spirit sunteţi" (Luca 9 . iar când Salomea. Şi cu toate aceste îndemnuri. 3 1 .. 20).. 27. apostolii r ă m â n cu m e n talitatea lor întârziată.pentru ce te-ai î n d o i t ? " . Tot aşa se adresează t u t u r o r apostolilor cu cuvântul de „veghiaţi" (Marcu 13. astfel în grădina Ghetsimani nu au p u t e r e un singur ceas să privegheze alăturea de Domnul în ceasul hotarîtor (Mateiu 26.. II vinde pe Domnul (Mateiu 26. M â n t u i t o r u l r ă s p u n d e răspicat apostolilor lacob şi Ioan. cum nu pricepeţi ?" (Mateiu 1 6 ... 50). deşi Petru scoate sabia. 31). 23). 4 0 .Marcu 8. 22). că nu cugeti cele ce sunt ale lui Dumnezeu ci cele ce sunt ale o a m e n i l o i " (Mateiu 16.. sau când c e r e l ă m u r i r e a pildei că un orb călăuzeşte pe alt orb. veţi muta munţii (Mateiu 18. 30). „ p e n t r u necredinţa voastră. 14. 37). „dacă veţi avea c r e dinţă şi nu vă veţi îndoi. 38). atunci Domnul le s p u n e . deşi declară făţiş că c r e d că Domnul a ieşit de la D u m n e z e u (Ioan 16. tot nu pricepeţi. Ioan 16. ales şi el de Domnul printre cei 12 şi vizat chiar la Cezareea lui Filip că va fi diavol (Ioan 6. iar apoi în clipa supremă a p r i n d e r i i . 16): sau când îl s ătueşte pe M â n t u i t o r u l să nu m e a r g ă la Ierusalim. p e n t r u că observă că toţi încă nu sunt l ă m u r i ţ i .. puţin credincioşilor. totuşi toţi se smintesc şi se risipesc fiecare la ale sale si-L lasă pe Domn al singur (Mateiu 26. căci de veţi avea credinţă cât un g r ă u n t e de muştar. acesta r ă s p u n d e : „nu ştiţi ce c e r e ţ i " (Mateiu 20. Domnul îi r ă s p u n d e cu dojana: „au doară nici voi nu p r i c e p e ţ i ? " (Matern 16. deci „să aveţi credinţă în Dumnezeu'* (Marcu 21. Satano.. 7Os). 21). aşa le s p u n e . Marcu 14. 8 — î l ) . de p u t e r e a mea. Când n u pot scoate diavolul dintr'un bolnav. 5 6 . 32). îmi eşti sminteală. 2 3 .

5 0 s . | De aceea. iar iuda Vânzătorul se spânzură. femeile cari \ m e r s e r ă la m o r m â n t vestesc apostolilor că L-au văzut pe | Domnul înviat (Mateiu 28. 33). 4 9 . 28s). p e n t r u ca apostolii consideră Í aceste vorbe d e s p r e învierea Domnului „ca u n basm". 5 9 s . lOs. Luca 22.M a r c u 14. loan 6. Luca 24. î i . se cred şi ei înşelaţi în toatei aşteptările lor lumeşti. cu toate asigurările date în acest sens în diferitele r â n d u r i şi moduri. stă p e lângă apostolul loan doar Maica Domnului şi mai multe femei (Mateiu 27. inca a nu-L fi înţeles p â n ă atunci pe deplin. p e n t r u că nu le vine în m í a t e posibilita lea că Domnul poate învia singur. deşi ' Ia timpul său au văzut că Domnul poate învia morţii. 6 9 s . în m a r e a lor întristare. M a r c u 16. 2). l î ) şi că totuşi El va birui lumea (loan 17. p r e c u m îl prevenise Domnul (Mateiu 26. Luca 23. aleargă la m o r m â n t şi când v ă d giulgiurile in poziţia lor. sub cruce la picioarele Mântuitorului. 5 5 s . 21). loan 19. 31). M a r cu 14. 9). totuşi ei dovedesc . Luca 22. când în p r i m a zi a săptămânii. Totuşi. D a r faptul s'a împlinit şi în p r e z e n ţ a apostolilor trupul Domnului este coborît în m o r m â n t şi peste el prăvălită p i a t r a (Mateiu 27. cuvintele Domnului. D a r apostolii uită. cu toate că fuseseră mereu | p r e z e n ţ i la activitatea Mântuitorului. apostolii F e t r u şi loan. 7 s . că păstorul cel bun şi a d e v ă r a t viaţa şi-o pune p e n t r u oile sale [ (loan 10. d u p ă cum ol mărturisesc apoi cei doi apostoli cari merg spre Emaus: „Domnul care a murit e r a cel ce va să izbăvească pe Israil" (Luca 24. ioan 19. m ă r t u r i a lor | se loveşte de n e î n c r e d e r e . Şi astfel. c u p r i n ş i de curiozitate şi mânaţi de speranţă. căci p â n ă atunci n u p r i c e p u s e r ă scriptura că t r e b u e să se scoale Ii sus din m o r ţ i " (loan 20. M a r c u 15. iar apostolul P e t r u se l e a p ă d ă de El. 25s). loan 18. 6 6 s . 4 0 . 8 . 9). De aceea P e t r u se . şt p r i n u r m a r e nu le dau c r e z a r e (Marcu 16. 16s). Luca 22. 22s). Şi li se p a r e atunci apostolii or es toate s'a sfârşit. 13. Şi se p ă r e a atunci ca se adevereşte p r i n c i p i u l : „Bate-voiu pastorul şi se vor risipi oile" (Mateiu 26. „au crezut. 34. 11. Este o dovadă că apostolii s'au înc r e z u t numai în înfăţişarea omenească a Mântuitorului şi când îi ştiu mort în mormânt. P e t r u se căleşte şi plânge cu amar. R e m u ş c a r e a apostolilor rătăciţi este m a r e . 3ss. 5 4 s .

picioarele şi coasta. şi iarăşi p r i n t r e ei. nu era cu ei când a venit Iisus. văzut p e D o m n u l " .. D a r Domnul îi mustră p e n t r u necredinţa şi împietrirea inimii lor. Dar el s'a îndoit (Mateiu 16s) şi. „ca să se c o n v i n g ă " . 33. zicând : „Intr'adevăr. Şi deci i-au spus ceilalţi apostoli: „am. 37). 13). De aceea. 45. apostolii se b u c u r ă (Luca 24. Atunci s'au deschis ochii lor şi au cunoscut că este El" (Luca 24. Intre timp. Deci văzând că este cu adevărat Domnul lor cel iubit. care pentru moment îl copleşeşte şi-1 desechilibrează sufleteşte prin proporţiile şi consecinţele sale. 48). Domnul a î n v i a t " (Luca 24. 3 9 . când II văd cu adevărat înviat din morţi. fiind considerată ca fantastică. M â n t u i torul se arată celor zece apostoli. Ii trebue atunci în primul r â n d o l ă m u r i r e cu sine însuşi. Apoi le arată manile. p e când e r a absent Toma. şi cum ei sunt abătuţi că Domnul în care aveau nădejdea să izbăvească Israilul este deja d e trei zile mort. ucenicii îşi aduc aminte ca aceasta Domnul o zicea la timpul său şi de aceea „au crezut scripturii şi cuvântului pe c a r e 1-a spus Iisus" (Ioan 2. ca să le den dovadă că nu este o a r ă t a r e . 2 1 . La începui ei stau încremeniţi şi înfricoşaţi. chiri. în acelaşi scop. Şi M â n t u i t o r u l le deschide mintea ca să priceapă p e deplin scriptura. le cere de mâncare si mănâncă în v a s u l lor. il în sufletul său de dorinţa de a p u t e a c r e d e . M â n t u i t o r u l se arata celor doi apostoli cari merg spre E m a u s . făcându-Ii-se cunoscut cu aceste cuvinte: „nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima ce sunteţi. că nu au crezut p e cei ce-L văzuseră înainte înviat (Marcu 16. 12).REVISTA TEOlOCicA 37 întoarce acasă „mirăndu~se de această î n t â m p l a r e " {Luca 24. p e n t r u a a d e v e r i faptul întâmplat. ca să credeţi toate câte au grăit p r o o r o c i i : nu t r e b u i a oare ca Iinstos să pătimească acestea şi să intre î n t r u mărirea Sa?. 20). gândind că văd un dt»h (Luca 24. îoan 20. îi admonestează. 22). numit G e a m ă n u l . Abia acum.. unul din cei 12. 25. Dar Toma. d a r nici d e asta data nu se dă din p a r t e a u n o r a c r e z a r e acestei vestiri (Marcu 16. 31). Şi plini d e b u c u r i e şi curaj nou ei vestesc învierea Domnului t u t u r o r . pentru a-şi potrivi concepţiile sale cu noul fapt. ai cărei m a r t o r i a u devenit (Luca 24. 34). 14).

adică nu în sens negativ. până îi este dată ocazia unei p r o b e absolut convingătoare. Şi a venit Iisus. Apostolul Toma a p a r e deci p r i n atitudinea sa în faţa apostolilor. ci numai ca e x p r e s i a unei îndoieli şi r e z e r v e iniţiale. Este deci o atitudine c a r e în ştiinţă se manifestă p r i n : „de omnibus d u b i t a r c " . P r i n u r m a r e . în sens pozitiv.în acest fapt mai presus de putinţă. 16). că lucrez u n l u c r u în zilele voastre. 24—29). deşi uşile e r a u închise. pe care o resimte orice cercetător pus în faţa unei p r o b l e m e noui şi grele de rezolvit. se îndoeşte a c u m d e s p r e posibilitatea învierii Domnului numai din motivul că o consideră ca un fnpt c a r e întrece orice închipuire. n e c r e d i n ţ a lui nu di Cei ă întru nimic de necredinţa p e c a r e o manifestaseră mai înainte foţi apostolii. dacă vi I-ar s p u n e cineva (Fapte 13. îndoiala apostolului Toma nu p o a t e fi considerata ca o n e c r e d i n ţ ă totală. ca o îndoială îndreptată spre convingere. r ă s p u n d e : „dacă nu voiu vedea în palmele Lui semnul piroanelor. necredinţa lui nu are forma unei atitudini de îndârjită negare a Domnului. De aceea. Tomo. Toma. în preajma suferinţelor Mântuitorului avuse curajul să-i îndemne p e apostoli „să m e r g e m şi noi să m u r i m cu E l " (loan 11. pe c a r e nu-l veţi crede. ai crezut. lui Toma. Şi totuşi. până a v u r ă prilejul să se convingă personal d e s p r e învierea Domnului lor. 41). tipul omului calculat. îi t r e b u e în mod n e a p ă r a t o /neîndoielnică dovadă empirică. ucenicii Domnului erau iarăşi adunaţi în casă şi Toma era î m p r e u n ă cu ei. ci dimpotrivă. ci credincios. nu voiu c r e d e " . . dacă nu voiu p u n e degetul m e u în semnul piroanelor şi dacă nu voiu p u n e m â n a m e a în coasta Lui. ca un necredincios. Fericiţi cei ce n'au văzut şi au crezut" (loan 20. A p o i se îndrepta c ă t r e T o m a : „ A d u degetul tâti încoace şi vezi mâinile mele şi adu mâna ta şi o p u n e în coasta mea şi nu fii necredincios. potrivit cu spusa p r o o r o c i l o r : miraţi-vâ îngâmfaţilor. După opt zile. Şi a răspuns Toma şi a zis: Domnul şi D u m n e z e u l m e u ! Iisus a grăit l u i : Pentru că m a i văzut. ci dimpotrivă. c a r e mai înainte. în privinţa învierii Domnului. p e n t r u a p u t e a c r e d e în învierea Domnului. a stat în mijlocul lor şi a zis: „Pace vouă". Cazul cu Toma este la fel.

c ă r o r a apostolii aveau să le p r e d i c e Evanghelia. cu obligaţia ca să continue şi ei această misiune evangeîică a cuvântului celui viu şi de viaţă viitoare dătător. ar fi manifestat aceeaşi atîtudine de îndoială ca şi apostolul T o m a şi n 'ar fi'dat c r e zare în cuvântul lor. fapt c a r e în ochii Mântuitorului nu este privit numai ca un. chiar ca o necredinţă. c a r e « ajuns la un rezultat s u r p r i n z ă t o r şi pozitiv. p e n t r u că Domnul. căci cum avea să se realizeze mântuirea n e a m u l u i omenesc în t i m p şi spaţiu c â n d nu mai era dat acestui neam omenesc. De aceea Mântuitorul le prilejueste t u t u r o r apostolilor în mod general. Şi a t u n J . de îndoială iniţială. fel. Şi acesta este motivul centra! al chestiunii.De altfel.D a r Mântuitorul p u n e în chestiiuwa specială accentul în credinţa bazată p e în: . până se împlinesc faptele în sine.. n e c r e d i n ţ a lui Toma se î n c a d r e a z ă perfect în starea sufletească a p o p o r u l u i credincios şi chiar în cea a celorlalţi apostoli. d a c ă şi acei oameni. In această stare sufletească. p e baza u n o r îndelungate şi minuţioase cercetări. aşteptat şi venit p r i n t r e ei. şi deci n u p u t e a u înţelege dece acest Mesia. cari se aşteptau la un Mesia lumesc şi izbăvitor al Israilului politic. potrivit . despre cari însă ei înşişi trebite acum să se convingă. p r i n t r ' o e x p e r t i z ă empirică? Prio u r m a r e .. scripturii. posibilitatea aceasta de a se convinge ei singuri şi în modul cel mai autentic empiric d e s p r e învierea Sa. avea să se înalţe la cer şi d e c i să-i părăsească pe apostoli. moarte şi înviere le este cu totul străină. era ameninţată însasi o p e r a D o m n u l u i şi răspândirea Evangheliei în lume. p r o p o v ă d u e ş t e şi-i ia pe ei ca martori ai activităţii sale. când el vine chiar în această lume.. exclamaţia plină de căldură şi extaz a apostolului T o m a : „Don nul şi Dumnezeul m e u " . vorbeşte despre o împărăţie care nu este din lumea aceasta. ideia de crucificare. seamănă ' perfect de bi' e cu „ h e u r e k a " u n u i cercetător în ştiinţă. p r e c u m a fost dat lui Toma. ci dimpotrivă.. şi lui T o m a în mod special. să se convingă imediat şi oricând personal despre învierea Domnului. Ceea ce îl supără însă pe Domnul este îndârjirea cu c a r e Toma refuză să c r e a d ă în convingerea celorlalţi apostoli d e s p r e învierea Domnului şi că nu vrea să-i c r e a d ă p e cuvânt.

Natanail. dela concepţia u n e i împărăţii israelitene la î m p ă r ă ţ i a lui Dumnezeu. aratându-li-se adeseori timp de p a t r u c e c i de zile şi vorbind cu ei despre lucrările privit o a r e la î m p ă r ă ţ i a lui Dumnezeu (Fapte 1. 7. 3). cu toate dovezile deja date. p e n t r u a sta drept m ă r t u r i e neclintită tuturor neamurilor din toate timpurile. că a înviat cu a d e v ă r a t şi că astfel este î n i r ' a d e v ă r plinitorul legii d u m nezeeşti. toţi apostolii îl mărturisesc pe Iisus cel înviat d e D u m n e z e u . la Pogorârea Duhului Sfânt. şi-mi veţi fi m a r t o r i în Ierusalim. în toată Iudeea. De aceea apostolii îşi d a u acum bine seama că daca nădejdea lor în Hristos ar fi n u m a i p e n t r u viaţa din această lume. prin tot felul de mijloace. . fiilor lui Zevedeiu şi altora. 12). când Domnul se arată apostolilor Petru. a t u n c i sunt mai d e plâns decât toţi oamenii (I Cor. P r i n u r m a r e . la m a r e a Tib e r i a d e i . potrivit cuvintelor Mântuitorului.c r e d e r e a în m ă r t u r i a altora. 1 5 . 5. în Samaria şi p â n ă la marginile p ă m â n t u l u i " (Fapte 1. De aceea Mântuitorul înţelege acest episod în mod special şi admite ca n e a p ă r a t ă p r o b a empirică oferită personal şi individual apostolului Toma. 8). se înfăţişează viu apostolilor. p r i n multe dovezi. 11. ca să-i convingă p e deplin. 3. aceşti ucenici „n'au ştiut că este Iisus".. în lumea întreagă (Fapte 2. se d e săvârşeşte abia d u p ă înălţarea Domnului. dar totuşi nu îndrăsnesc să-L î n t r e b e d i r e c t (Ioan 2 1 . De aceea. şi veţi primi o p u t e r e . mai înainte de Toma. că „nu după multe zile veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt. 4. ca şi celorlalţi apostoli. Cât de s u r p r i n z ă t o a r e este p e n t r u apostoli învierea Domnului. 3 2 .. Transformarea lor sufletească deplină. şi anume a celor chemaţi în special de Domnul. şi s'au convins despre învierea Lui. şi în cazul de faţă p e m ă r t u r i a celor 10 apostoli. o m ă r t u r i e care stă ca temelie şi pildă unică şi nestrămutată la baza credinţei t u t u r o r oamenilor în Domnul Iisus Hristos şi în Biserica Sa m â n t u i t o a r e . d u p ă pătimirea Lui. şi abia d u p ă pescuire îşi d a u seama „că este D o m n u l " . c a r i l'au văzut cu ochii lor p r o p r i i p e Domnul înviat. se v e d e şi din împrejurarea că ceva mai târziu. Toma. 19). când se va pogorî Duhul Sfânt peste voi.

iar m â n t u i r e a prin El este o certitudine. cum s'ar părea. serveşte dimpotrivă acestui a d e v ă r de peste veacuri. 15. iar apostolul Toma. că Domnul nostru îisus Hristos este într'adevăr fiul lui Dumnezeu. în concluzie. ca necesar tocmai în v e derea întăririi tuturor oamenilor în credinţă deplină în dumnezeirea Mântuitorului îisus Hristos. . prin înviere (I Cor. 12ss). 20. se d e s p r i n d e constatarea evidentă că episodul acesta a. iar d e s p r e apostolul Toma zice tradiţia că a predicat până d e p a r t e în îndia. al „necredinţei" apostolului Toma. şi a n u m e n u d e s p r e v r e o sminteală sau poticnire. fost într'adins subliniat în Evanghelie. 47). şi dacă a înviat Hristos. din desfăşurarea acestui eveniment istoric. cu atitudinea sa în a p a r e n ţ ă necredincioasă. 13.REVISTA TEOldGlCÂ 41 4. avem şi noi siguranţa. c ă : Hristos a înviat. ci dimpotrivă.

cu a r m ă t u r ă a p r o a p e p e deantregul materialistă. — viaţa aceea c a r e începe abia în momentul în c a r e părăsim p e n t r u t o t d e a u n a hotarele marelui necunoscut — pământul acesta blestemat .OMUL DE LUT de Dr. Sunt puţini oamenii cari îşi nâvădesc destinul p ă m â n t e s c în p e n u m b r a sfântă a idealurilor creştine d e viaţă. V. Idealismul. Sufletul este izgonit la periferia p r e o c u p ă r i l o r omeneşti. este pulverizat. este batjocorit. aşa se doreşte sufletul omului d u p ă odihna iui Dumnezeu. poate din ce în ce mai mult uitată. SĂMĂRTINF. Este desfigurat. este p e r v e r t i t . Altădată p r i m a t u l sufletului e r a o realitate cu p u t e r e de mit. sau în cazul cel mai fericit este considerat ca o formulă învechită şi desuetă de viaţă. o u m b r ă ştearsă n inconsistentă a vieţii a d e v ă r a t e .ca să nu se mai sfârşească niciodată. u n simplu p r e a m b u l .AN Astăzi sunt p u ţ i n i oamenii cari trăesc şi concep viaţa pământească aşa cum este ea in r e a l i t a t e : un vag preludiu. Cum se doreşte c e r b u l d u p ă apa limpede a izvorului din munte. menită să îie canal de scurgere a Duhului Sfânt. este dispreţuit. P e ruinele acestui idealism rânjeşte diavolul sardonic şi sfidător. din ce m ce mai degradr-tă. Este o cantitate neglijabilă. din ce în ce mai puţin afirmată. se vădeşte a fi în veacul nostru. ancorat în Divinitate. Insă această demnitate a omului. d e făptură purcesă dela Dumnezeu. de făptură zidită de D umrtez?u cu suflet nemuritor. . îl ridică d e a s u p r a t u t u r o r vieţuitoarelor de pe p ă m â n t şî~l face să r ă m â n ă p e n t r u totdeauna. în accepţia superioară a cuvântului. un stil de t r ă i r e anacronic şi izbit de caducitate. Demnitatea omului. este dezavuat şi deformat. Dumnezeu a r e sălaş în sufletul omului. Astăzi p r i m e a z ă superficialul şi efemerul.

de a se cufunda în e t e r nitatea de u n d e a venit şi de u n d e îşi extrage harul său nepieritor. cari alcătuiau în v r e m e a p a t r i a r hală şi frumoasă a bunicilor noştri. parcus exgrege E p í c u r i . iată profilul moral al v r e m u r i l o r noastre ! Omul \ rar mai cunoaşte extazul religios. să bei cu patimă. N e . dorinţa luí d e a se încadra. al celei mai d r a matice mistificări. a poftelor trupeşti. să jefueşti de avut p e semenul tău şi chiar să-1 ucizi dacă se împotriveşte. sau pasiunea cufunda- . şi mai ales cu o concepţie de viaţă mai înaltă şi mai sfânta. d a r toate sunt deficitare pentru suflet. sportul şi o s u m e d e n i e d e alte vanităţi.Sufletul omului este în agonie. R â n d p e r â n d a fost frustat de toate acele m i n u n a t e prilejuri de d e s t i n d e r e şi de salt în transcendent. să-ţi saturi toată văpaia simţurilor încinse. E trist. Strigările lui de e v a d a r e din cotidian. Zarea sufletului omenesc este întunecată de nourii u n o r concepţii de viaţă banale şi înşelătoare — dacă acestea se mai pot numi concepţii de viaţă — şi a u n o r idealuri exclusiv terestre. căci viaţa p ă m â n t e a s c ă este scurtă. Uitat-am şi voluptatea pe c a r e ţi-o dă descoperirea s u p r e mului adevăr de viaţă. Acesta este omul de astăzi: banul. pivotul lui de t r ă i r e şi de adâncă respiraţie.a m crucificat sufletul de lutul care-1 spurcă şi-1 m a c e r e a z ă fără milă. nu se mai poate auzi în veacul aceste de totale abdicări spirituale şi de e x a l t a r e p â n ă la paroxism a d e şertăciunilor lumeşti. T r ă i m sub egida cărnii. T o a t e sunt lipsite de a d e v ă r a t u l fior al p r o blematicei interioare. T o a t e d u c s p r e catastrofă. Omul d e astăzi trăeşte sub imK periul acestei nefaste d o g m e : a d o r a r e a t r u p u l u i şi uciderea Ş sufletului. E t a glarea de simţuri ieftine şi gratuite se practică pe o scară § întinsă. Idealuri avem destule. Idolii veacului nostru sunt . A n t r e n a r e a din ce în ce m a i t r e p i d a n t ă în cultul 5 hidos al viţelului de aur. E nespus de trist. Toţi am uitat făgaşele mântuirii. Consemnul zilelor noastre se poate c r i staliza în această frază l a p i d a r ă : să te distrezi cu largă desinvoltură. Orizonturile sufletului omenesc îmbracă aspectul sumbru al celei d e p e u r m ă rătăciri. Să uiţi că eşti om. Deviza zilelor noastre este să m ă n â n c i bine şi cât mai copios. dansul. Un grav complex de inferioritate spirituală.

cu adânci r ă d ă c i n i în Dumnezeu. Sufletul omului se p r ă b u ş e ş t e fulgurant în genunea fărădelegilor. c a r e îşi făcea din c o n t e m p l a r e a destinului său transcedental şi t r ă i r e a acestui destin. c h e m a r e a lumii p ă t r u n d e p r i n toate porţile sufletului. Omul acesta. e r a o unealtă providenţială. p â n ă la inima omului. nu mai înt i n d e m â n a să-i deschidă fereastra spre cer şi să-1 salveze dela înnecul moral. iată dogmele cu adânci r e p e r c u r s i u n i în viaţa spirituală omenească. deşertarea cupei plăcerilor lumeşti cu s u p r e m ă a r d o a r e şi voluptate. e stors de vlagă. E r a un idealist de rasă. e t e r n a c h e m a r e a cerului. Omul spiritual de altădată. dacă nu a p r o a p e inexistentă. cu toate amăgirile ei. cu toate ispitele şi aburii ei. omul acesta care p u r t a în inima lui p e Dumnezeu. este . se aştern pe zi ce merge tot mai multe şi tot mai grele obstacole. Şi nimeni. îv schimb. in d r u m u l lui d e ascensiune c ă t r e Dumnezeu. orgie sensuală şi zgomot infernal — iată devizele supralicitate metodic şi persuasiv de omul veacului nostru. este din zi în zi tot m a i anemic articulată şi mai superficială. E p a r a lizat.. nu mai p u t e a dăinui în atmosfera abjectă a veacului nostru. Viaţa spirituală. p u t e r n i c piedestal de r i d i c a r e spre tăriile cerului. cu toate nimicniciile ei. Se sbate cumplit în spasmurile sfârşitului. omul acesta este astăzi o apariţie din ce în ce mai r a r ă . prin zidul masiv al grijilor lumeşti. cu largi perspective de viaţă şi cu sufletul înrădăcinat în solul t a r e al u n o r idealuri s u p e r i o a r e şi eterne. Invitare la p e t r e c e r e zgomotoasă. al cărui suflet e r a u n receptacoî sfânt d e gânduri b u n e şi năzuinţi c u r a t e în grădina albă şi e t e r n odihnitoare a Domnului.rilor în infinit. Se asfixiază în climatul m u r d a r al veacului nostru. infectată de toate viciile şi roasă p â n ă în ranunchi de toate păcatele. e r a o revelaţie unică şi un viguros îndemn de autentică regăsire şi însen i n a r e p e n t r u ceilalţi oameni. vai nimeni. Omul acesta s'a dus. lansată mieros şi cu unduiri de sirenă în glas. Omul cu nimb d u m n e z e e s c a fost înlocuit cu omul demonic. Noţiunea de om p u r c e s din D u m n e z e u este depreciată. iată otrava cu efecte dezastruoase şi nocive. e r a un aristocrat al spiritului. Deacurmezişul sufletului. Abia mai poatt p ă t r u n d e c h e m a r e a cerului.

îl sugrumă. p e care. A făcut din el un anima' biped. deşi se va p ă r e a straniu. Vom stărui o clipă n u m a i asupra uneia din aceste cauze. Civilizaţia a fost d a r n i c ă cu oamenii. Civilizaţia i-a dat omului. civilizaţia timpurilor noastre a d a t omului o concepţie n o u a de viaţă. pentru gustarea vijelioasă a t u t u r o r pasiunilor cari t u r m e n - . Civilizaţia a secularizat d e stinul omului. îl secâtusşte d e orice vlagă spirituală. 1.. confort. D a r mai presus de toate. multe paradisuri artificiale. toată disoiuţia şi putrefacţia aceasta m o rală a lumii. Civilizaţia a d a t omului cele mai ingenioase mijloace p e n t r u exploatarea plăcerilor inferioare şi imunde. aşa p r e c u m oraşele m a r i viciază acrul. cari se pot reduce toa'e la u n singur n u m i t o r c o m u n : tolală a b d i c a r e deîa prerogativele sale cereşti. Acestea sunt a d jectivele cari caracterizează c u m nu se poate mai potrivit şi mai v e r i d i c fizionomia spirituală a omului de astăzi. este tăvălită in noroiu. o socotim p r i n c i p a l a cauză a anarhiei spirituale din lumea de astăzi. Le-a pus la dispoziţie toate minunile tehnice. Această cauză este civilizaţia. dar a d e v ă r a t ă . Le-a dat iluzia fericirii materiale.. comodităţi de tot felul. să fie o a r e de b u n a u g u r ? Toate aceste d e ficienţe sufleteşti nu alcătuesc oare cel mai elocvent c e r tificat de sărăcie spirituală p e n t r u om ? Toate aceste simptome maladive ale sufletului omenesc nu prevestesc o a r e sfârşitul inevitabil al l u m i i ? Dar cui se datoreşte criza spirituală. T o a t ă dezagregarea aceasta spirituală. spectacole grandioase şi alte multe. un stil nou d e t r a i si o mentalitate nouă. cu a m â n d o u ă mâinile. 1-a prins în mreaja h i m e r e l o r ei şi-1 ţine captiv. Le-a dat stupefiantul care a d o a r m e . Civilizaţia a infectat sufletul omenesc cu o sumedenie de vicii cari îl minează fără c r u ţ a r e . Le-a dat de toate.devalorizata. o c a r i c a t u r ă hilară. carenţa morală prin care trece lumea de a s t ă z i ? Cauzele acestei crize spirituale sunt multiple fârâ'ndoialâ. Aceasta este realitatea c u r ă şi implacabilă. Le-a dat narcotictd c a r e vrăjeşte. 1-a fermecat cu surâsul ei de m a d o n ă e t e r n serafică. Civilizaţia aceasta inventivă şi generoasă a fost odalisca suavă şi fluidă care s'a apropiat de om in vestmânt a d e m e n i t o r şi cu ş e r p u i r i lascive. viteză vertiginoasă.-a legat cu totul de p ă m â n t .

o deghizare a pornirilor sălbatice în r a p o r t u r i l e cu ceilalţi oameni din societate. clar nu o r e p r i m a r e şi în fundul conr-tiinţei. d a r de suprafaţă şi strigător de inutile. o simplă stilare în atitudinile şi manierele e x t e r n e .i decât o parodie fadă a culturii. să n u . paralizează sufletul omului de orice elan de înălţ a r e spre cer. să trăicscă pe planul e x t e r n şi fiziologic al vieţii. Ceea ce dă civilizaţia omului ca spiritualitate este un simplu fard. p r i n arsenalul ei impresionant de sensaţii de suprafaţă. tot astfel şi omid c r e a t de civilizaţie d u p ă chipul şi asemănarea ei. l .ş i mai strige destinul p â n ă dincolo de marginile de mister ale lumii. d a r n u un fond spiritual trainic şi adânc. să nu se mai î n t r e b e de u n d e vine şi u n d e merge. civilizaţia l-a făcut p e om să fugă d e sine. u n om de lut. să nu mai d e a ascultare c o m a n d a m e n t e l o r etice ale sufletului său. E şi firesc să Ice aşa. Iată omul de lut pe care l -a creat civilizaţia după chipul şi asemăn a r e a sa. Civilizaţia a făcut p e om să alerge. să nu-şi mai pună probleme de viaţă mai adânci. Iată lucrurile p e cari ni îe -a dat civilizaţia. d u p ă senzaţional şi inedit. nu o u m a n i z a r e reală a sufletului omenesc. a cărei menire s e r e zumă în m o d exclusiv la c u c e r i r i şi realizări t e h n i c e p e n t r u î m b u n ă t ă ţ i r e a traiului fizic şi material ai omului.teazâ mintea şi simţurile omului. L-a mecanizat. Civilizaţia a făcut din omul creat de Dumn e z e u după chipul şi a s e m ă n a r e a S a . în r i t m frenetic. p e n t r u că civilizaţia. nu este decât o imagine ştearsă şi incoloră a omului spiritual cr«at de D u m n e z e u d u p ă chipul şi a s e m ă n a r e a Sa. Dimpotrivă. o spoială. civilizaţia. nu poate da omului a p r o a p e nicio m e r i n d e spirituală. l-a făcut robot. îl desgoîeşte de orice conţinut lăuntric. Să trăiască între hotarele zilei. L-a învăţat cu senzaţii tari. O şlefuire a grosolăniei fizice. Pot ele o a r e compensa tot ceea ce ne-a . cant o n a t în efemer. S a uite planul interior. Dar ceea ce e mai d u r e r o s . îl seacă de orice viaţă spirituală a d e v ă r a t ă . un om făcut d u p ă c h i p u l şi a s e m ă n a r e a ei. l-a automatizat. Căci d u p ă cum civilizaţia c a r e d u p ă p ă r e r e a c a r e întruneşte cele mai multe sufragii n u .a despiritualizat. să nu se mai privească în faţă. o simplă mască. Iată concepţia nouă de viaţă pe care a dat-o civilizaţia omului.

a d e v ă r a t a . lucruri cari în sens pejorativ se mai numesc şi „binefaceri". A d e v ă r a t a concepţie de viaţă. a d e v ă r a t e l e b u c u r i i şi respiraţii spirituale ale omului ? Sau toate acestea nu sunt decât e x p e r i e n ţ e palide şi de cele mai multe ori nefaste? Să fie oare concepţia de viaţă schiţată sumar mai sus. c a r e dă sufletului respiraţie sănătoasă. Biserica ne arată d r u m u l care duce s p r e ostrovul deplinei împăcări sufleteşti. definitiva şi armonica concepţie de v a ţ ă c a r e să d e a sufletului omenesc împăcare şi f e r i c i r e ? Să fie o a r e lumea aceasta. toţi ajungem la convingerea reală că plăcerile pe cari ni le oferă lumea noastră civilizată sunt a m a r e desamăgiii p e n t r u sufletul omenesc.pitele lumii mai mult d e c â t nişte simple paliative. destindere adâncă şi ullim refugiu p e n t r u suflet? Sau lumea noastră nu este decât a n t i c a m e r a vieţii veşnice şi astfel nu t r e b u e să ne lăsăm cu totul aserviţi contingenţelor e i ? Să n u fie oare toate i -. omul e x p e r i m e n t e a z ă cu o sete neistovită şi cea mai r u d i mentară concepţie p e c a r e p o a t e să o aibă un o m : concepţia . ştiinţele şi alte domenii de cercetare şi de afirmare a spiritului omenescDar ceea ce este mai ciudat. în căutarea unui piedestal d e c r e m e n e . Sunt cumplite decepţii. cari ţin locul n e i r e c ă i o a r e i o r b u c u r i i ale sufletului omenesc ? Să-şi fi îngropat oare omul iremediabil fericirea din clipa în c a r e s'a decis sâ se civilizeze? : Mai curând sau mai târziu. E x p e r i mentează cu sete concepţiile de viaţă p e c a r e i le poate oferi filosoua. c a r e să nu i se clatine sub picioare. până la sfârşitul veacurilor. cu desnădejde. Biserica ne desleagă toate tainele vieţii. fericire deplină şi n e t r e c ă toare plăcere. ne jalonează cu litere de foc calea ce duce spre idealul nostru d e a p u r u r i n e p i e r i t o r : Dumnezeu. Se c r a m p o n e a z ă d e r e p e r e fragile şi instabile. arta. fără sâ se simtă ultragiat. Ea ne leagă de Dumnezeu şi ne ridică la cea mai înaltă demnitate spirituală. tot ceea ce n e . Omul a fost.răpii. este concepţia d e viaţă religioasă-creştină. cu violenţă. literatura. Dar să fie o a r e toate lucrurile acestea p e c a r i ni le-a dat civilizaţia. cu panorama ei d e plăceri banale şi gratuite.a luat civilizaţia? Aceasta nu vom putea-o admite niciodată. este şi se va găsi m e r e u . cu infinită nostalgic.

a cărei p a t e r n i t a t e r e v i n e celei mai p r o e m i n e n t e figuri "din galeria scriitorilor bisericeşti din Occident. realitatea m a t e r i a l ă şi realitatea spirituală. a p a r spontan în orbita gândurilor noastre. S p u n e această minte luminată a bisericii apusene. concepţia de viaţă reîigioasă-creştinâ. să invoc o profundă cugetare. armonică şi nepieritoare. o singură concepţie de v i a ţ ă . că „două iubiri. pe culme. au clădit două c e t ă ţ i : Iubirea de sine până la dispreţul lui Dumnezeu. N u m a i p r i n a c c e p t a r e a integrală a învăţăturii Mântuitorului şi îndeplinirea postulatelor pe cari le cup r i n d e această învăţătură. se proectează suverană. creată d u p ă chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. P e vastul fundal al concepţiilor de viaţă omeneşti. cele două realităţi cari îşi dispută violent hegemonia în lumea noastră p ă m â n tească. D a r omul cel de lut se împotriveşte Ia înfăptuirea împărăţiei lui D u m n e z e u p e p ă m â n t . Insă toate aceste firave zămisliri ale minţii omeneşti şi ale civilizaţiei v r e m u r i l o r noastre. Nimeni n ' a r fi putut . N u m a i din această concepţie de viaţă ne putem crea platformă de ascensiune veridic spirituală şi turn de veghe spre cele veşnice. P e n t r u a î n v e d e r a lupta c r â n c e n ă care se duce între cele două tipuri de om p e pământ. î n t r e omul cel de lut şi omul spiritual. concepţia de viaţă care a făcut din om o mână de lut n e trebnic. u n d e v a în o p e r a sa „Civitas Dei". şi i u b i r e a lui Dumn e z e u p â n ă la dispreţul de sine.d e viaţă pe c a r e i-a dat-o civilizaţia timpurilor noastre. cetatea p ă m â n t e a s c ă . socotesc ca este potrivit ca în r â n d u r i l e finale ale acestei pledoarii p e n t r u r e s t a u r a r e a valorilor spirituale în lume şi p e n t r u r e p u n e r e a omului în toată plenitudinea atributelor sale spirituale. N u m a i în chipul acesta se poate înfăptui împărăţia lui Dumnezeu pe p ă m â n t . fericitul August in. cetatea cerească". nu pot satisface cerinţele şi imperativele inexorabile ale sufletului omenesc. Numai p r i n a d e r a r e a fără r e t i c e n ţ e la învăţătura şi concepţia de viaţă creştină poale fi r e p u s omul în aureola lui de făptură p u r cesă din Dumnezeu. Grefate pe această adâncă cugetare teologică. p u t e m să ajungem acolo unde ne p o a r t ă dorul chemărilor noastre s u p e r i o a r e . la fericirea d u p ă c a r e însetează sufletul nostru.

omul de lut. prin constituţia sa ontologică. o p l ă p â n d ă licărire a luminii dumnezeeşti. omul fiind legat cu sufletul de cer şi cu t r u p u l de p ă m â n t . d u p ă c ă d e r e a din starea sa edenică. O sondare mai t e m e r a r ă şi mai stăruitoare în străfundurile sufletului omenesc ne dă p u t i n ţ ă să verificăm în totul valoarea sentinţei teologice invocate mai sus. ierarhie p r i n c a r e se consacră s u v e r a n i t a t e a sufletului n e m u r i t o r a s u p r a t r u p u l u i t r e c ă t o r . cel mai înalt punct pe c a r e i-a atins materia. p r i n iubirea sa de Dumnezeu. O r ă s t u r n a r e a acestei i e r a r h i i . bestializat şi p e r v e r t i t în gradul i d t i m ? Fără îndoială. cât de flagrant este contrastul intre omul cu d e m n i t a t e spirituală purcesă din esenţ» divină. dusă p â n ă la dispreţul lui Dumnezeu. Omul. îşi clădeşte o n e p i e r i t o a r e cetate cerească. iar pe d e altă p a r t e . p e de o p a r t e . îşi afirmă existenţa şi veleităţile d e reciprocă dominare. îşi clădeşte o cetate pământească cu temelii v u l n e r a b i l e şi trecătoare. Cât de m a r e este desacordul. coboară d e m n i t a t e a omului la t r e a p t a de animal. nu se mai p o a t e afirma că ar mai avea în el mai mult d e c â t o slabă i r i z a r e a p u rităţii divine. omul spiritual şi omul de lut. desigur. într adevăr. cea mai joasă scară la c a r e s'a coborit p u r i t a t e a divină. Nu mai p o a t e revendica pe seama sa demnitatea d e coroană a făpturilor zidite de D u m n e z e u şi înzestrat singur el d i n t r e toate aceste făpturi cu privilegiul de a fi fost făcut d u p ă chipul şi ase4 . dusă p â n ă la dispreţul d e sine. prin iubirea de sine. nu mai poţi recunoaşte în el pe omul creat şi zidit de Dumnezeu d u p ă chipul şi a s e m ă n a r e a Sa. omul acela pe c a r e D u m n e z e u 1-a coborit „numai cu puţin faţă de îngeri" şi omul situat la antipodul celui dintâi. o m u l nu mai este cu totul lipsit d e întinăciune. Omul cel de lut.stabili mai veridic mijlocul p r i n c a r e cele două tipuri de oameni. d u p ă cum spune stoicul Cleante. în cazul în c a r e această p u r i t a t e d i v i n ă din om nu este cu desăvârşire estompată.O m u l spiritual. P r i n r ă s t u r n a r e a ierarhiei dintre cele două principii cari se luptă în om si p r i n coborîrea sa la t r e a p t a de animal. este. P r i n c o b o r â r e a o m u l u i la t r e a p t a de animal. este c o n d a m n a t să se lupte din r ă s p u t e r i şi fără î n c e t a r e p e n t r u m e n ţ i n e r e a ierarhiei dintre cele două principii antagonice cari îşi au sediul în el. evident.

d u p ă cum spune David H u m e . omul nu încetează să fie. D a r în acelaşi timp. omul poate să-şi r e c u p e r e z e p r i n t r ' o voinţă susţinută şi galvanizată de efluviile harului divin. în ceea ce priveşte atitudinea şi c o m p o r t a r e a lui faţă de Dumnezeu. „Numai de o zi d e ar fi viaţa omului p e pământ. omul poate iarăşi să se „lapede de lucrurile întuncrecului şi să se îm- . cel puţin în p a r t e . Omul se naşte cu stigmatul păcatului original p e frunte şi se cufundă tot mai adânc în abis p r i n păcatele sale personale. deşi p o a r t ă în sufletul său ranele păcatului. S u m b r u l filosof german spune undeva în o p e r a sa că „omul este o funie întinsă între bestie şi s u p r a o m " . a d m i t e m că omul poate fi o bestie abjectă. prin restabilirea ierarhiei dintre cele două principii c a r e se luptă în el cu înverşunare. El poate să se ridice din nou la Dumnezeu. Poate să ajungă. chiar d e aici. Cu toate acestea. demnitatea sa primordială de făptură p u r c e s â din esenţa divină. că poate fi „o perfectă canalie". exclamă î n d u r e r a t mult încercatul Iov. este concretizată în mai multe texte biblice. c e r â n d lui Dumnezeu să-şi deschidă stăvilarele cerului şi să r e v e r s e asupra sa bunătăţile milostivirii Sale. El a rămas tot „chipul m ă r i r i i celei negrăite" a lui Dumnezeu. Fiind r e p u s prin jertfa Mântuitorului de pe Golgota într'o stare asemănătoare aceleia adamitice. izbucneşte năvalnic rugăciunea din sufletul proorocului Da vid. ea este plină de întinăciune".50 HEVlifA TEOLOGICA m a n a r e a lui D u m n e z e u . Ori cât ar fi de sugestiv şi de captivant exprimată. El n'a p i e r d u t p u t i n ţ a de r e d r e s a r e . c r e a t o r u l şi stăpânul vieţii sale. nu a d e r ă m la opinia p e care a formuiat-o Nietzsche d e s p r e om. adecă dându-i-se din nou complectă libertate de alegere i n t r e bine şi rău. noi avem convingerea n e s t r ă m u t a t ă că omul p o a t e să fie şi poate să devină mai mult decât un s u p r a om. dacă voeşte s'o facă. D e g r a d a r e a aceasta spirituala a omului prin comiterea păcatului. Cu ajutorul graţiei divine. „Că iată întru fărădelegi m'ani zămislit şi întru p ă c a t e m'a născut maica m e a " . din abisul d e c ă d e r i i sale. subordonând materia spiritului. la î n d u m n e z e i r e a sa. la r e n a ş t e r e a sa spirituală. n'a p i e r d u t cu totul posibilitatea de r e a b i l i t a r e spirituală. Da. cel puţin virtual. aşa cum 1-a făcut şi I-a vrut Dumnezeu. în u r m a jertfei de p e Golgota a lui Iisus Hristos.

Poate sa devină iarăşi un om cu nimb dumnezeesc. să nu rămână la infinit o simplă mijire. Dar asta e deajuns pentru ca omul să se ridice iarăşi din smârcurile pământului. Asta e deajuns pentru ca omul să se guverneze după comandamentele spiritului. E vorba de redresarea spirituală a omului „prin participarea la lumina divină". după cum afirmă sf. nu la complecta identificare a omului cu Dumnezeu. Ori. Asta e deajuns pentru ca faţa pământului să se schimbe radical şi în locul răului. dobândit din jertfa Mântuitorului. Restabilirea suveranităţii sufletului asupra trupului. Poate să se lapede de haina omului celui vechiu şi să se îmbrace cu haina omului celui nou. Căci dupâ cum toarte just observă Nichita Stetatos. să stăpânească binele pe pământ. reînnoit şi transformat lăuntric de harul dumnezeesc pe care ni 1-a câştigat Iisus Hristos prin moartea Sa pe cruce. Se îndumnezeeşte din nou. după constituţia lăuntrică a omului se schimbă şi lumea şi natura lucrurilor din lume. Pe câtă vreme supra-omul preconizat de Nietzsche — admiţând că ar fi posibilă realizarea unei asemenea elucubraţiuni utopice — ori cât ar fi de emfatică denumirea ce i se dă şi ori cât ar fi de ispititoare viziunea lui. omul se ridică la înălţimea cerului. Omul refăcut prin lucrarea harului dumnezeesc. rămâne legat de ei. nu poate duce. iar nu prin transformare în esenţă divină. pentru ca împărăţia lui Dumnezeu în lume să devină o realitate. reintră iarăşi în sfera comuniunii cu Dumnezeu. renăscut sufleteşte. rămâne tot în sfera omenească chiar dacă reuşeşte să depăşească rigorile comune ale celorlalţi oameni. îndumnezeirea aceasta a omului nu trebue interpretată în sens strict literal. după cum spune acelaş sfânt părinte. slobod şi impetuos. la Dumnezeu. nu poate să se ridice de pe pământ. Fireşte. decât la asemănarea. . Ioan Damaschînul. o nostalgie a sufletului nostru. suveranitate consfinţită în admirabila şi etern grăitoarea sentinţă a Mântuitorului: „căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi toate celelalte vi se vor adăuga vouă". prin această radicală transformare lăuntrică.REVISTA TEOL0OICÁ 51 brace cu armele luminii". se împodobeşte din nou cu toată frumuseţea şi cu toate atributele spirituale pe care le-a avut înainte de săvârşirea păcatului. la cer.

a luminii şi a dreptăţii. Afară la aer. Să n e i m p u n e m o sforţare eroică. p e n t r u a-şi zidi o sfântă şi nepieritoare cetate cerească. în colocvii cu infinitul şi in contact d i r e c t cu Dumnezeu. sub cerul liber!. Să ne lepădăm de concepţia minoră şi banală de viaţă pe c a r e ne-a dat-o •civilizaţia timpurilor noastre. Şi e r a mai fericit. aşa cum 1-a creat şi 1-a v r u t Dumnezeu. F e r e a s t r ă s p r e c e r ! Lumină şi a e r ! lisus a învăţat sub cerul liber.. dacă nu mai p u t e m trăi sub cerul liber.Lumea e bună sau r e a d u p ă cum sufletul omului e bun sau rău. Omul civilizat de astăzi. Sa zidim un p ă m â n t nou. omul acesta de lut. mai înţelegător. în sânul naturii. să dispară omul de lut de pe pământ. deci. Să facem. Civilizaţia n ' a r e nicio p u t e r e de transformare interioară.. p r i n munţii şi văile Palestinei. ea împietreşte inima omului. Subsolul înăbuşe. Omul a trăit la început sub cerul liber. tavanul lumii terestre apasă greu. e adesea un monstru sufletesc. ca o frumoasă r e v e r i e pastorală. D r u m u l său mesianic s a desfăşurat. Dimpotrivă. să a d u c e m cerul în sufletele noastre. îl r e b a r b a r i z e a z ă . mai u m a n . c o r i d o a r e l e s u b t e r a n e sunt pline de miasme pestilenţiale. 5 . p e colinele însorite ale Galileei. o cetate a binelui. în c a r e reflexele cerului să fie indelibil întipărite şi p e c a r e omul cu nimb dumnezeesc să fie stăpân absolut. mai bun. ca să ne tărnâduiască de toate r o a d e l e nefaste ale civilizaţiei. Să r u p e m plafonul scund al p r e o c u p ă r i l o r meschine şi să ne deschidem largă fereastra s p r e cer. Iar dacă nu ne mai p u t e m întoarce la sânul naturii. Iar în locul lui să a p a r ă omul spiritual.

TAINĂ A MĂRTURISIRII de Preot Dr. Taine sunt mijloace e x t e r n e şi sensibile — întemeiate pe contactul strâns d i n t r e spirit şi materie. Taină a Mărturisirii.2 0 Trăim v r e m u r i de cumplită şi n e c r u ţ ă t o a r e ispăşire a tuturor greşelilor noastre. vremuri de pocăinţă. De aceea. l u c r a r e a noastră t r e b u e să pornească dela câteva consideraţiuni generale asupra esenţei şi condiţiilor sf. D r e p t aceea. ci prezintă o acută actualitate. pocăinţei sau calea întoarcerii la Dumnezeu. Drumul înoirii lumii şi al sălăşluirii într'ânsa a mult doritei păci trainice. Taine în general. Căci aşezarea ei în focarul conştiinţei.NECESITATEA POCĂINŢEI ÎN S F . nu este altceva decât efectul păcatelor fără de n u m ă r . De aceea. Taine a Spovedaniei. este drumul.. Războiul r e c e n t cu toate calamităţile grozave aduse de el. ca să vină dela fata Domnului vremi de uşurare" Fapte 3. C O R N E L I U S Â R B U Conferenţiar lu A e a d e m i a t e o l o g i c a „Andreiană" i'ocăiţi-vă şi vă întoarceţi. isvorul vieţii celei a d e v ă r a t e şi depline.. 1 9 .. Unghiul riguros ortodox. P e n t r u c ă n u m a i p r i n pocăinţă se poate face convertirea duhului demonizat al veacului nostru şi transformarea lui într'un t e n eiu de viaţă nouă. vremurile de azi irebue să fie. este nu numai potrivită şi necesară. săvârşite de o m e n i r e . sub c a r e t r e b u e privită şi tratată problema necesităţii unei p o c ă i n ţ e adânci în scaunul sf. n e îndeamnă spre strădania asiduă de-a ne descătuşa — p r i n pocăinţă — din ghiarele păcătuiţii şi de-a p r e g ă t i în felul acesta calea ivirii în lume a u n o r „ v r e m u r i n o u i " . T a i n e . este viziunea corectă şi clară d e s p r e sf. d i n t r e . Sf. nai presus de toate. evidenţierea necesităţii pocăir-ţei in sf.

aceasta din urmă in sensul că vârstnicii se pregătesc activ — desigur cu ajutorul harului — pentru a primi efectiv harul sacramental. în chip văzut. e necesară o condiţie din partea naturii umane. care întemeiază şi susţin viaţa religios-morală a creştinului. Andrutsos Hr. Sibiu. supranatura (~ harul divin) şi natura (—omul cu toate facultăţile sale). Taine angajează în organismul lor haric. şi adaptate la structura psiho-fizică a omului — prin care se transmite omului. p.Cf. se cere ca aceştia să fie pregătiţi pentru primirea harului.* 2 Aplicând acest principiu general la sf. ajungem la adevărul de i videnţă indiscutabilă. sf. Pregătirea aceasta subiectivă se poate determina prin termenul teologic „receptivitate pasivă" la prunci şi „receptivitate activă" la adulţi. 1 . Andmtsos: O. dar pentru ca ele să lucreze mântuitor asupra celor ce Ie primesc. Taine. Taine.' Ele sunt organismul orânduit de Dumnezeu pentru îndreptarea şi sfinţirea noastră şi ca atare. Taine în parte. l C i Idem ibidem. că Cf. 320. puterea nevăzută. Şi anume. de Dr. Taine lucrează prin însuşi faptul împlinirii actului ritual respectiv ( = ex opere operato) şi excludeau orice condiţie subiectivă ( = n o n requiritur bonus motus interior) şi deşi în practică nu cere dispoziţia internă aşa cum trebue. 19Î0 p. în sânul căreia mai mulţi reprezentanţi ai scolasticei susţineau teza că sf. p. st. în credinţă. Dumitru Stăniloae. element numit. Chiar şi Biserica apuseană. Această pregătire constă la cei vârstnici. — totuşi nu înţelege e x opere operato ca excluzând dispoziţia bună a subiectului Tainei. trebuind să fie corespunzătoare fiecărei sf. 330 sq. adecă pentru lucrarea mântuitoare a lor. In consecinţă.'sht: Dogmatica Bisericii ortodox* răsăritene. în simţirea propriei stări păcătoase şi în dorinţa după ajutorul divin. Trad. pentru realizarea de fapt a sf. cele şapte coloane vertebrale. condiţia subiectivă a sf. Constând dintr'un element supranatural sau transcendental şi unul natural sau imanent.supranatural şi sensibil. îndată ce s'a săvârşit de către slujitor actul ritual respectiv. c. Taine se realizează din orânduirea dumnezeească. Taină a Spovedaniei. îndreptătoare şi sfinţitoare a harului divin. 3 ' 3 sq .

Taine. * Amann E. In Dictioanaire de Theologie catholique. Taină. Taine a S p o v e daniei. ci şi pentru realizarea ei. c a r e exprimă din plin regretul d u r e r o s faţă de ceva săvârşit în trecut. II. CtD-CIV. 1 . 10. coi. Cea dîntâiu l ă m u r i r e asupra pocăinţei nc-o dă însăşi etimologia cuvântului respectiv. A d e v ă r u l acesta. B. p. 719.: Lehrbuch der Dogmîtik. sub. Br. ceeace însemnează că în Taina aceasta elementul personal e mai intens angajat şi se cere mai bogat reprezentant. Un alt v e r b ebraic. chiar după sensul etimologic al cuvântului. 368. d e „convertire". pocăinţa — noţiune strâns corelată cu aceea a păcatului — implică în sine în mod esenţial o schimbare profundă în atitudinea eului uman. ca la celelalte sf. r e d ă net sensul de „schimbare pentru viitor". întovărăşită totodată 2 Cf. (Herder) 1932. p. Mai mult.: P6nit«nee-r epentir. în această sf. faţă.de o acţiune săvârşită în trecut. Bucureşti 1939. 1 Din această p e r s p e c t i v ă t r e b u e privită p r o b l e m a n e c e sităţii u n e i pocăinţe adânci în scaunul sf. fascicul. Hertmann Bernhard Dr. îl evidenţiază şi reliefează o scurtă c e r c e t a r e a s u p r a naturii p o căinţei şi asupra r a p o r t u l u i ei cu T a i n a respectivă. în constituirea şi desfăşurarea dinamismului haric al Tainei. p e care Vulgata îl r e d ă uneori cu „poehitentiam a g e r e " . a d ă u g â n d imediat p r e c i z a r e a sau apăsul pe a d e vărul că realitatea pocăinţei este un element constitutiv — şi anume elementul subiectiv fundamental — al sf.: Spovedania şi Duhovmcia. p r e c u m şi acela al necesităţii absolute a pocăinţei în sf. verbul [istavosrv t r a d u c e în Septuaginfa v e r b u l ebraic niham. Andrutsos: O. Cuvântul grec netdvota fin Vulgata tradus cu poenitentia) derivă dela verbul grec fieravosîv şi însemnează schimbarea p ă r e r i i sau consimţământului faţă de o dispoziţie sau acţiune anterioară . condiţiunile personale sunt indispensabile nu numai pentru acţiunea ei mântuitoare. Taină a Mărturisirii. 402.primirea harului iertării este condiţionata strict de pregătirea sau dispoziţia credinciosului. Vmtilescu Petre Pr. i. c p. 8. Taine a Mărturisirii. P r i n u r m a r e . At»fJage Fr. Pentru că condiţiunile personale constituesc — în sensul că fac parte integrantă din aceasta — însăşi fiinţa sau partea principală a Tainei.

s e d u p ă înoire şi d u p ă e l i b e r a r e a din m o a r t e a spirituală. 1. ci şi fâşnirea ei din conştiinţa curată a rapirtalui dintre om şi Dumezeu ca expresie a iubirii depline a eului uman faţă de Tatăl ceresc. E meritul deosebit al marelui filosof Soren Kierkegaard de-a fi relevat şi subliniat (mai ales în lucrările sale: „Zur Psychologie der Siinde" şi „Die Krankhcit zum Tode"! faptul că este căinţă deplină numai acolo unde este şi iubire deplină faţă de Dumnezeu şi că unde este cu adevărat căinţă. nu numai întinderea ei asupra întregului mod de a fi fost până acum al penitentului. pocăinţa este u n fenomen psihologic complex ce p r e z i n t ă — d u p ă cum r e m a r c ă cu multă p ă t r u n d e r e m a r e l e gânditor M a x Scheler — un aspect p a r a d o x a l . Kalweit: Busse. şi a n u m e cu o faţă a sa e î n d r e p t a t plin d e lacrimi s p r e t r e c u t u l păcătos. col. c a r e judecă t r e c u t u l nostru păcătos. o durere amară a sufletului faţă de păcatele săvârşite. p e c a r e ar v r e a să-1 nimicească în realitatea lui istorică. c. Privită în laturea ei î n d r e p t a t ă s p r e trecut. A v â n d ca motiv fundamental i u b i r e a filială ce se cuvine T a t ă l u i ceresc. In „Religion in Geschichte und Gegenwart".de hotărârea fond identică nestrămutată de-a nu mai păcătui. V. col. Berlin (Der Neue Geist Verlag) 1933. V. 895. Piper: Sunde u. Odată cu conştiinţa păcătoşeniei se naşte scârba sau aversiunea puternică a voinţei faţă de păcat. p r o d u s ă de regretul că le-a săvârşit şi mai ales de faptul că nu le poate distruge. 1 Ea este în Izvorîtă din conştiinţa t u l b u r ă r i i grave a r a p o r t u l u i normal d i n t r e om şi D u m n e z e u . Ia „Religion in Geschichte und Gegenwart". Oricât ar Cf.42. acolo este şi cunoaştere de Dumnezeu şi iubire fafâ de El. în volumul „Vom Ewigen im Menschen". 1386 3 2 1 . care în virtutea legii psihologice că simţământul lăuntric se cere e x t e r i o r i z a t — se revarsă în p o t o p de lacrimi. Sub acţiunea conştiinţei luminate de credinţă. 1384 sq. CL Kalweit: 0. s t r ă d u i n d u . Elementul subiectiv care dă pocăinţei caracterul sau însuşirea de deplină este. p. Schuld. această scârbă a r e ca u r m a r e firească o tristeţe spirituală. căinţa — în cazul acesta termenul e n i m e r i t — constă î n t r ' u n p r o c e s al conştiinţei m o rale. B. cu convertirea. omul îşi dă seama de gravitatea păcatelor săvârşite. In minunatul său studiu: „Rene und Wiedergeburt". 2 3 Datorită r a p o r t u l u i de solidaritate d i n t r e t r u p şi suflet d u r e r e a aceasta spirituală se u r c ă p â n ă la chin fizic. B. iar cu cealaltă priveşte senin şi viguros s p r e viitor. col.

53. după cum am văzut. a . P ă r i n ţ i au p u s mai mult apăs p e rolul voinţei decât pe acela ai sentimentului. In privinţa aceasta..: Pocăinţa..: Rene In „Lexikon für Theologie und Kirche".fi de preţioase. * Quis dives salvetur. Aşa încât. col 643 —48. 73-. 1 Insa. Studiu de documentare teologică şi psihologică. Aus seinem Tage — und Nächtebürchern ausgewählt. ceeacc însemnează că ea trebue să fie sobră. h o t ă r â r e a t a r e de-a nu mai păcătui. Căci orice căinţă a d e vărată include in sine. p. de mărturisire". c. ßr. nici de pompă şi alaiu ci are trebr." Iar Clement Alexandrinul zice: „Adevărata pocăinţă constă în a nu sta sub stăpânirea aceloraşi păcate şi a smulge din sudet r ă d ă c i n a păcatelor care ne-a pregătit p e d e a p s a m o r ţ i i " . col 8 ) 8 . Trad.. aceste manifestări afective (durerea lăuntrică. da. Aman E. X. Efrem Şirul: „Nu are treb uinţă pocăinţa de trufie. 96 . ' Această hotă2 ' Landgraf A. 1926. i. p. Cap.i8. Citat la Felea V. Berlin (Furche-Verlag) f. în procesul căinţei. Cuvânt pentru pocăinţă. înşişi sf. lacrimile şi regretul. 2 Aufl. In „So spricht Sören Kierkegaard". va mod inerent. Cf. col. de căinţă e legată şi o r i e n tarea spre viitor. Br. să nu-i fi u i t a t : a. ere jem că sunt semnificative şi concludente următoarele cuvinte ale „Părintelui pocăinţei". .. p. (Herder) 193cj. — şi fără lacrimi şi că lacrimile pot u n e o r i înşela. ci numai să a t r a g e m atenţia asupra faptului că poate exista căinţă sinceră şi adâncă — să nu uităm că de cele mai multe ori d u r e r e a e mută!. tn „Lexikon für Theologie und Kirche". Buc. col. 101.. Hllgenrelner: O. c. B. P. übersetzt und mit einer Einführung herausgegeben von Robert Oollinger. F r u m o s sc rosteşte în această p r i v i n ţ ă marele filosof Sören Kierkegaard s p u n â n d : „. a plânge pe cele săvârşite şi a nu mai săvârşi pe cele deplânse".'.: Vorsatz. 48. p u r t a grije d e p i catele noastre. Căinţa e deplină numai dacă se transformă în pocăinţă sau î n d r e p t a r e morală. fără a uita m a r e l e roi c e l a t r i b u e psihologia actuală sentimentului în actul voluntar — lacrimile valorează numai ca semne extraordinare ale căinţii sincere şi adânci şi ale dispoziţiei de îndreptare. Cu aceasta nu voim nicidecum să diminuăm valoarea lacrimilor ca c r i teriu al căinţei. sf. (Herder) I9.. 694 sq.un lucru t r e b u e să fie pe care noi. 9. Fr. Tagebucheintragung zur „Einübung im Christentum (IX. 69 i sq. G. nu uită să r e c o m a n d e faptele e x terne. VIII B. 2. Auflage Fr. Hilgenreiner K. 4). Sibiu 1939.4 : Migne. p. care sunt manifestarea concreta a pocăinţei. Cf. B. nu sunt un criteriu absolut al realităţii unei căinţe adânci... 3 9 .t 0 . Ilar Ion l'r. 5 :i .

t r e b u e să se refere la întreg modul nostru de -a fi şi a r e d r e p t c r i t e r i u al eficacităţii sale evitarea prilejului de a păcătui. 8). tot înainte. ne p u n e în lumină şî mai clară şi convingătoare acest a d e v ă r . o putem curaţi 1 1 a Scheler Max: O. în existenţa noastră spirituală a v e m în fiecare moment prezentă struct u r a întregului p e c a r e îl r e p r e z i n t ă viaţa şi persoana noastră. „nu există . din care ţâşneşte spontan şi fapta b u n ă . Posibilitatea psihologică a căinţei se fundează p e nat u r a înlănţuirii structurale i n t e r n e a vieţii spirituale umane. se poate întrez ă r i chiar faptul că ea este elementul subiectiv fundamental al sf. cu o singură direcţie. temelie înoită a unei vieţi împrospătate". . care. că aceia vor v e d e a pe D u m n e z e u " (Mat. V. De aceea. p a r t e a vieţii noastre trecute. al c ă r o r timp e u n continuum uniform al unei singure dimensiuni. 0 a d â n c i r e a procesului pocăinţei. Din această schiţă a n a t u r i i pocăinţei. p u t â n d fi făcută din piedică a vieţuirii în bine. Idem iMAim. să nu poată fi transformată ca sens. fără a o goli din noi. ea este înainte de toate curăţenia inimii. Noi dispunem astfel nu n u m a i a s u p r a viitorului.i. Ieremia V. conform îndemnului sf. folosirea mijloacelor d e î n d r e p t a r e morală şi săvârşirea faptelor vrednice de păcăinţă (Cf.r a r e t r e b u e să c u p r i n d ă toate păcatele grele. 7 . Căci „spre d e o s e b i r e d e desfăşurarea proceselor naturii. . „Orice clipă a vieţii noastre trecute. Taine a Mărturisirii. F i e c a r e moment al vieţii noastre c u p r i n d e în sine o lansare n u n u m a i spre viitor ci şi s p r e trecut. întoarcerea către Dumnezeu sau convertirea. sintetizând. S c r i p t u r i : „Fericiţi cei curaţi cu inima. desigur. p. ca valoare. ci şi a s u p r a t r e c u t u l u i " . care deschide inima omului spre primirea harului divin şi care constiiue condiţia subiectivă sine qua non a îndreptării. ' In baza acestui fapt. p. ca sâ nu mai vorbim de actualitatea prezentului. . Luca III. 8). 14. ca factor ce influinţează asupra vieţii noastre ulterioare. J. vom s p u n e : Pocăinţa este transformarea lăuntrică deplină a omului î n t r e g . c. fără a putea fi schimbată ca fapt de cronologie istorică.

p. Iar căinţa e tocmai amintirea unei fapte împreunată cu scârba faţă de săvârşirea ei. In „Revista Teologică" ian. ţâşneşte un izvor de apă al vieţii. prin căinţă. p. a noilor influinţe ce le-am primit dela semeni. izvorăsc la viaţă dinamică sub formă de puteri noui. Fapta rea. Căinţa are ca urmare întinerirea morală a omului. 190 — până la afirmarea posibilităţii pe seama etilui de a aboli total. un fost păcat ni se face prilej şi temeiu de viaţă nouă şi dreaptă. Căci sunt fapte sufleteşti cure cu greu pot fi date cu totul uitării. poate înlocui fapta rea dintr'odată. 11 > < . cu lacrimi adânci. puterile necariate de păcat dar amorţite de vraja rea a robiei patimilor. omul scapă prin amintire. este înlocuită printr'o anumită convertire. după cum o interpretăm în lumina noilor situaţii. omul adună în clipa prezentă nu numai icoana faptei trecute ci şi întipărirea ce-a lăsat-o în eul său şi prin aceasta îi dă sensul şi puterea eficientă care o vrea.de răul din ea. 10. cu un arc încordat spre hotărâri noui. Astfel. cum curăţim un izvor de noroiul din el. determinaţi continuu în alt chip de o faptă sau alta din trecutul nostru. Cât trăim.—Febr Î945. Noi putem preface trecutul. O căinţă puternică. putem fi mereu altfel şi altfel. c.' In făgaşul acestui mecanism şi mers sufletesc. noi putem valorifica pe acelea pe care le voim. viaţa sa anterioară. cu un izvor de viaţă nouă. p. a noilor noastre dispoziţii". nu în sensul că locul pe care îl deţinea respectiva faptă e golit de orice conţinut. Aubier) 1937. iar imi -le im pot fi uitate nicidecum. Paris (F. prin uitare. De fatalitatea trecutului neamintit. 2 3 Stănilaae Dumitru Dr-: Căinţa şi înviere sufleteasca. ci în sensul că locul deţinut de ea e înlocuit de un temeiu de viaţă nouă. trebue încadrat şi procesul pocăinţei ca manifestare sau act psihologic. pe locul unui fost păcat. — noi scăpăm de fapta regretată. Acest proces de schimbare a trecutului nu trebue nicidecum împins — cum paie că vrea s'o facă Louis Lavelle ia „de rAele". In baza puterii ce avem de a schima trecutul — în cazul acesta prin amintirea împreunată cu regret.< 8 5 1 . StSnlloae: O. Din nesfârşitele feţe ale trecutului. Sub înrâurirea sguduirii stihiale a unei căinţe sincere şi adânci. Cu ajutorul amintirii. şi puterea ce decurge din ea.

Taine a Mărturisirii rezultă tocmai din acest rol fundamental al ei în organismul har ic al Tainei respective.60 «EVISTA T E O L O O K A D u p ă cum r e m a r c ă foarte subtil gânditorul de seamă Louis Lavelle. T a i n ă a Spovedaniei p o a r t ă ! Ci. cu atât omul se descătuşează mai mult de lâncezirea şi învârtoşarea produsă de păcat.în laturea lui p u r u m a n ă — colaborarea saix conlucrarea {• sinergia) omului ca harul sf. Necesitatea pocăinţei adânci în scaunul sf. De u n d e concluzia justă: Nu există în creştinism iertare şi înoire fără o adâncă pocăinţă. Taine a Mărturisirii pentru fructificarea acestuia. întrucât predispune inimii spre lucrarea harului rau face din curat. In plus. a d e v ă r u l acesta ne d u c e la concluzia justă că : cu cât pocăinţa este mai adâncă. pe o a t a r e temelie se poate clădi şi desfăşura hotărîrea de a nu mai p ă c ă t u i . procesul pocăinţei constilue — . După cum p e s c u i r e a e cu atât mai bogată. De l'Aote. mai ales p. Fireşte. p r i n smerenie şi p r i n dispoziţia metr fizică ce-o t r e zeşte în om. cu cât mrejele sunt a r u n c a t e mai adânc. Această sinergie urcă până la constituirea Hinţială şi funcţională a Tainei. cu atât ne regăsim mai intens pe noi înşine şi ne p u n e m în legătură cu dinamismul p e r s o nalităţii u m a n e cel mai autentic şi v i g u i o s . A p l i c a ţ i a p o căinţă. 1 D u p ă cele de pocăinţa pregăteşte primirea harului şi şi deschide potirul sufletul omului vas harică. rol ce atrage după sine consecinţa corelaţiei fiinţiale şi funcţionale nesdruncinabile dintre harul acestei Taine şi pocăinţă. căinţa deschide fereastra sufletului spre p r i mirea p u t e r i i harului. Taine a Mărturisirii în procesul de mântuire. tot aşa roadele pocăinţei sunt cu atât mai îmbelşugate. v e d e m şi mai clar că subiectul sf. î . mai sus relevate. cu cât ne adâncim mai mult în abisurile ontologice ale noastre. desfundându-şi izvoarele ontologice de împrimăvărare a puterilor sale spirituale. cu cât procesul ei străbate mai adânc în sufletul penitentului. F a p t u l acesta viae la expresie în p r i m u l r â n d p r i n aceea că însăşi sf. receptiv şi prielnic pentru acţiunea Cu alte cuvinte.

D a r mai presus de toate. Dr. Slăbit sunt şi istovit peste măsură şi r ă c n e s c de d u r e r e a inimii m e l e " (v. 1 0 1 : „Se sting ca fumul zilele m e l e şi oasele mele sunt arse ca t ă c i u n e l e " . VIII. nelinişte şi sguduiri sufleteşti p u t e r n i c e . şi a n u m e se înfăţişează ca necesitate metafizic-psihologică şi ca necesitate moral-soteriologică. Dr. iar s i S c r i p t u r ă foloseşte mai des n u m i r e a de n e v o i a .). aşa de bogat şi pregnant m ă r t u r i s i t ă în sf. odată ce D u m n e z e u a condiţionat primirea harului „Botezului i e r t ă r i i " de condiţia subiectivă a p o căinţei. această necesitate absolută a pocăinţei în sf. 1 Această necesitate p r i m o r d i a l ă şi esenţială a pocăinţei în sf. a ş t e p t â n d cu n e r ă b d a r e înfierea" (Rom. Cf. Taină a Spovedaniei. pricinuindu-i d u r e r e . păcatul p r o d u c e o nelinişte şi d u r e r e ontoîogic-metafizică. Taină a Mărturisirii rezultă din însăşi instituirea dumnezeească a pocăinţei. p. ... „toate lucrurile se sbuciumă mai mult decât poate omul să s p u n ă " (Ecl. 8) şi tot p e n t r u a c e e a : „Toată feptura suspina. o p e r v e r t i r e a vieţii sale şi o primejduire gravă a acesteia. De aceea. 22 sc . şi noi singuri suspinăm în noi înşine. Această d u r e i e şi d e s e c h i l i b r a r e stihială şi-a găsit expresia p r e g nantă în ps. Schlrlltz Ch. iar absenţa lui D u m n e z e u din om naşte în acesta o dezechilibrare stihială. Ca d e s p r i n d e r e de Dumnezeu. P r i n însăşi natura sa. P u r o i ce miroase greu curge din rănile trupului m e i . D e acee ~.. 5 Aufl. Scriptură. Ori. Giessen 1893.. 1—8). i z b ă v i r e a din robia păcatului însemnează u ş u r a r e şi descătuşare. sau în ps. — Eger Th. 266.frecvent n u m i r e a de „Taina Pocăinţei". 1 . păcatul p r o d u c e în om golul metafizic c r e a t de lipsa lui Dumnezeu în el. prezintă două aspecte. Acest suspin „clin a d â n c u r i " nu-i altceva decât ecoul conştiinţei chinuite de groaza păcatului. este evident că lipsa pocăinţei echivalează cu lipsa harului respectiv. . I. tocmai p e n t r u a sublinia a d e v ă r u l că condiţia subiectivă a pocăinţei este un element constitutiv şi esenţial al Tainei. din p r i c i n a n e b u n i c i mele. S.: Griechisch-deutsches Worterbuch zum Neuen Testamente. Această stare chinueşte amar pe om. 3 7 : „Nu e pace în oasele mele din p r i c i n a păcatelor mele.

Paris. 37. p. Migne I'. D e p a r t e d e a fi — cum profund greşit şi nea1 0 ' Omilia il. tălmăcită în ps. G. pentrucä în fenomenul întreg al renaşterii funcţiunea centrală şi primordială o are harul divin. c. 1381 sq. Odată cu aceasta. „ C â n d ne î n d e a m n ă Dumnezeu — zice sf. p. 119. 32. sau a sf. c. 507. îb. dându-ne o mângâiere şi o linişte mai plăcută decât cea mai dulce umbră. Desigur. c a r e „posedă funcţiunea centrală* a renaşterii omului". Tournai (Belg. când se învinueşte şi mărturiseşte. fără de care nu există mântuire. 186 nota subliniară 2. pocăinţa ne d ă seninătatea optimistă şi echilibrul sufletesc n e c e s a r luptei p e n t r u s ă v â r ş i r e a binelui. Rom füesclee et Cie) 1935. A patra predică despre pocăinţă. Ioan Hrisostomul — şi atinge inima noastră.63 REV'lä'SA TEOLOGICA Din această a m a r ă situaţie ne scoate pocăinţa. 12. 6 la Ps. pocăinţa e ne" ce s a r ă ca un prilej şi mijloc de purificare a sufletului. Căci pocăinţa este — d u p ă cum o caracterizează minunat acelaşi M a x Scheler — „cea mai revoluţionară putere a lumii morale' . J. col 378 —379. p u t e m spune că pocăinţa e necesară din punct de vedere metafizic-psihologic. Migne P. adevăr dovedit de faptul că pocăinţei sincere îi urmează totdeauna o pace şi o bucurie a inimii. toată m â h n i r e a noastră ce vine deîa diavolul e pusă p e fugă". în româneşte de Ştefan Bezdechi. această „funcţiune centrală" îi revine pocăinţei numai ca elemevt sau condiţie subiectivă a renaşterii. v. c. Citat k Feleo: O. 8. De lapsu virginis consecratae. p. IX. 0 . p. Johannes Stemaux. 1 . L. 9 : „Domnul este limanul celui apăsat şi cetatea lui cea t a r e la v r e m e de n e c a z " . Sibiu 1938.: Grundriss der asze tischen und mystischen iheologic. varsă păcatul şi se c u r ă ţ ă d e toată cauza b o a l e i " . col.2 . sau în o p e r a lui Origen : „Dacă cineva se face acuzatorul său. Ambrosie: „Nu este îndoială că păcatul e mai uşor când il mărturiseşte omul de b u n ă voie şi se căieşte de dânsul". 8 3 1 3 . Aşa fiind. 42 şi 52.). 1 2 3 Din p u n c t de v e d e r e moral-soteriologic. Cf. Eliber a r e a adusă de ea ne p r o d u c e linişte. şi Tanqwrey Ad. Citat la Fcka : 0 . de ispăşire a vinei păcatului ţi de restaurare în har. S. ca cea mai bună cale a autosalvării sufletului. in's Deutsche übertragen von P. p. ca cea mai eficace şcoală a renaşterii morale şi ca singurul drum al redobândirii puterilor pierdute ale sufletului şi prin aceasta al reîncadrării în ordinea morală.

8- . vrea ca pocăinţa să fie mijlocul de restaurare a omului păcătos în făgaşul vieţii celei adevărate. P r i n u r m a r e . 3 CI. ca una care defineşte precumpănitor fiinţa Ini Dumnezeu. singurul drum al redobândirii puterilor sale pierdute. de medicament ce aduce reinsănătoşirea omului devenit bolnav prin cădetea din harul baptismal. care se numeşte „vină" şi — prin restabilirea raportului firesc şi normal dintre făptura umană şi Creator — face cu putinţă un început nou al vieţii. pocăinţa e puntea de autosakmre a sufletului. Scheier M. ci mai ales ca iertător şi vindecător sau tămăduitor.accentuează in primul rând rolul pocăinţei ca element de restabilire a raportului firesc dintre om şi Dumnezeu. p. nu p e n t r u a stârpi ci p e n t r u a înoi p e om.: O. 7-11. c. p.Q»îCA 63 decvat o apreciază iilosoîia m o d e r n ă — u n act de împuţinare sau d e g r a d a r e existenţială negativ şi superfluu. o viguroasă autore generare ontologică şi morală/ 1 Rolul medicinal al pocăinţei provine din caracterul ei de suferinţă. satisfacţie adusă majestăţii lui Dumnezeu ofensate prin păcat. armonia deplină dintre dreptatea si iubirea divină cu prevalarea celei din urmă. Dreptatea divină cere ispăşirea păcatului. care o covârşeşte. care purifică. o disarmonie a sufletului sau un balast inutil. face din pocăinţă nu atât un act d. n 1 Stăniloae: O. răstignirea în noi a „eului v e c h i u " robit păcatului şi înlocuirea lui cu „eul cel n o u " al făpturii înoite. gradul de inoire produs de căinţă stă în raport direct proporţional cu adâncimea ei şi cu intensitatea suferinţei dintr'ânsa. Vezi aici. care concepe pocăinţa prin pristol furidismului exagerat cu privire la raportul dintre om şi Dumnezeu şi'n consecinţă pune accentul fundamental pe funcţiunea de expiere şi satisfacţie a pocăinţei faţă de dreptatea divină lezată prin păcat. c a r e n e p a r a lizează mai mult decât ne favorizează. cu atât se înfăplueşte mai total această o m o r i r e a omului vechiu şi naşterea celui n o u " . ea distruge acea însuşire defectuoasă a sufletului. „Suferinţa căinţei este singura forţă c r e a t o a r e . Ortodoxia — fără să negUzeze sau să nege caracterul ispăşitor al căinţei --. . 7. c. la p. dar iubirea divină.REVISTA T£OL. vindecă şi mobilează.Spre deosebire de Catolicism. n u se poate face decât p r i n t r e c e r e a prin focul c u r ă ţ i t o r al suferinţei penitenţiaîe. cu cât mai a b u n d e n t e lacrimi. Pentrucă in pocăinţă Dumnezeu ne apare nu atât ca judecător. mai pe larg teoriile m o d e m e asupra căinţei. ¡¡1 Dumnezeu. In focul ei mistuitor. In consecinţă. cât mai ales un mijloc de vindecare a omului de boala in care a căzui prin păcat. care frânge s t r u c t u r a veche. Cu cât mai multă suferinţă este în căinţa noastră. In adevăr.

la fel şi omul se poate curaţi de păcat prin căinţă a d â n c ă " . este testat şi de sf. ori mărturisesc ca sf. p e n t r u c ă pocăinţa este uşa mântuirii. p. col ' 3. funcţiunea pocăinţei in procesul de mântuire este cu totul diluată sau micşorată până aproape de dispariţie. pocăinţa este o virtute în toată puterea cuvântului. loan Damaschinul). p e n t r u c ă nu există mântuire fără pocăinţă. sf. (Sf. nu mimai în urma profesării osonergismului haric sau a unui sinergism foarte timid. 118. Ţincoca. 1386. absolut indispensabilă mântuirii omului. 182. . 79. Efrem Sin. Kalweit: 0 . iar „Părintele pocăinţei" z i c e : „De v r e i să-ţi speli faţa.P e lângă aceasta.?. cari subliniază unul sau altul din aspectele acestui rol. s p ' J . Citat la Felea: 0 . Ca atare. c p. In epoca postpatristică. laţi 1921. prin care omul iese din lumea păcatului şi a morţii. p e n t r u ca să strălucească. Părinţi şi scriitori bisericeşti. Idem ibidem. Cine lasă să-i scape din mână această „scândură de salvare" — c u m o numeşte foarte plastic T e r t u î i a n — acela e naufragiat definitiv. înâlbeşte-o cu plâns. col. căci faţa spălată cu lacrimi este frumuseţea ce nu sc vestejeşte". nici o c h i n u i r e e x t e r i o a r ă n'o poate suplini. Cateheza 2-a. 161. pocăinţa ne scoate din comoditatea morală şi p r i n o m o r â r e a trufiei din noi ne descătuşează din lanţurile a n t r o p o c e n t r i s m u l u i a d â n c încetăţenit in spiritualitatea veacului nostru şi ne deschide potirul inimii spre cer. şi intră in lumea virtuţii şi a vieţii veşnice. c. Nici o faptă de milostenie. mai ales sub înfiuînţa ideilor kierkegaardicne. Abia de curând. I. Felea: 0 .il" Trad." Acest rol important al pocăinţei în procesul de mântuire. c. 160. In Protestantism. voi. In „Scrierile sf. Ei n u m e s c pocăinţa „jertfa pocăinţei ' (Origen). Cuvânt pustnicesc. Cîril al Ierusalimului : „ După cum şarpele îşi le apada pielea şi pământul se c u r ă ţ ă de spini p r i n s ă p a r e adâncă.c cu lacrimi. p. 2 s 4 5 6 7 1 . Idem ibidein. de slavă înaintea Iui D u m n e z e u şi înaintea sfinţilor Săi îngeri. a r u n c a : i d u . pocăinţa începe a fi tratată dintr'o perspectivă mai puţin deplasată. p.n e în braţele h a r u l u i divin. din ruseşte de loan P. p. Simion Noul 1 1 3 1 4 5 0 7 Amann : O. c. ci şi în urma duhului de antropocentrism raţionalist care stăpâneşte iu unele tabere ale sale. sau „botezul prin lacrimi" (Sf. Cf. Efrem Şirul). „botezul lacrimilor ' ( S i Grigorie Teologul).

acela nu va fi iertat şi nici mântuit. Landgraf A. 19—212. Taine (cazul clasic e acela ai tâlharului de pe cruce). Evident. c. . a c o r d â n d u . Vezi amănunte la Felea: O. Sfâşiaţi inimile şi n u hainele voastre şi întoarceţi-vă cu pocăinţă la D o m n u l " : " 1 Cf. c u m face Teologia catolică m o d e r n ă . 2 Acum înţelegem de ce Sf. Taină a Spovedaniei.: Enlhiisiasmus and Bussgewalt beim griecliischeu Monehium. Taine a M ă r t u r i s i r i i . 20 sq. Taină a Mărturisirii se condiţionează reciproc în realizarea lor integrală. e.Teolog a desvoltat a p r o a p e o „Teologie a lacrimilor". c a r e învaţă că pocăinţa deplină (adecă izvorîtă într'o iubire deplină faţă de Dumnezeu) îndreptează înainte de p r i m i r e a r e a l ă a harului sf. Dumnezeu poate mântui în mod excepţional şi e x t r a o r d i n a r . p. T r a d i ţ i e predică apăsat pocăinţa ca o condiţie indispensabilă a m â n tuirii şi în aşa m ă s u r ă . 12 sq.' în concluzie.Pocăiţi-vă din toată inima voastră. încât pot fi n u m i t e cu a d e v ă r a t : trâmbiţe n e a d o r m i t e ale pocăinţei sincere si adânci. Scriptură p r e d i c ă pocăinţa dela u n capăt până la celălalt al e i : „Pocăiţi-vâ şi vă întoarceţi dela toate nelegiuirile v o a s t r e .. p. 851. . p u nând atâta p o n d e r e pe acestea. . 2 3 3 1 .l e valoarea de criteriu sigur al simţământului d e căinţă. Soil II. dar faptul acesta nu desfiinţează principiul general v a l a b i l : Cel ce dispreţueşte şi se desinteresează de sf. Taină a Mărturisirii în raport de corelaţie fiinţiaîă şi funcţională. 3 Sf. * Ezechiel XVIII. 61. Totuşi nu t r e b u e să împingem p r e a d e p a r t e valoarea pocăinţei p e n t r u m â n tuire. precum şi de necesitate absolută: Nu există iertare şi mântuire fără o căinţă adâncă ! Pocăinţa şi sf..: O. S c r i p t u r ă şi sf. pocăinţa stă faţă de sf. încât le-a ridicat mai presus de manifestarea p r i n fapte e x t e r n e a pocăinţei. Din mulţimea nesfârşită a citatelor ce s'ar p u t e a aduce. L e p ă d a ţ i dela voi toate păcatele voastre cu c a r e aţi greşit şi vă faceţi o inimă şi un d u h n o u " . col. ca unele care curăţă sufletul. şi în afară de sf. Leipzig 1898. r e p r o ducem numai câteva din cele mai r e p r e z e n t a t i v e .. Holl Karl Dr.

If. 4 0 . 48. 3 2 . P r o p o v â d u i r e a scripturisticâ a pocăinţei atinge culmea in m ă r t u r i s i r e a Mântuitorului. Să plângem. să punem Mat. c. Bucureşti 1926. din cuprinsul căreia r e p r o d u c e m numai câteva locuri patristice din cele mai clasice. 2 0 . 2 0 . p. XVI.2 ! . fraţilor. Trad. lacob V. p. Cuvânt sfătuitor pentru a doua venire a Domnului ." 1 : 1 La lumina celor precizate până aici. De aceea.4 2 . Vezi si. 1.. 29.66 îlfiVISTÂ TEOLOGICĂ . pocăieşte-te în fiecare z i " . 7--12 • Mnteiu X. Tradiţie. " Omilia despre Lazăr 4. să c e r e m milostivirea lui Dumnezeu. Marcu VI. col. s'o ucidem îndată d u p ă mărturisire. Bezdechi.1 6 . 1 8 .şi pentru pocăinţă Iti „Cuvintele şi învăţăturile preacuviosului părintelui nostru Kfrem Şirul c a i c se cuprind întru a treia carte". 2 3 4 5 7 1 .1 0 . 28—29. 8 . căci riscăm s'o întâlnim p r e a târziu. 3 0 . Luca XXIV. p r i n p â r a păcatelor făcute". 1 . XIX. ' s a u : „Şi dacă greşeşti în fiecare zi. 9—11. Citat la Fetea: O. 84. Iti. ca să ne mângâie p e noi.. 175. 19—20. 15. se vede limpede cât de m a r e .5 . 4 . 8 . 5 . p 83. ca pe D u m n e z e u milostiv să-1 facem păcatelor noastre.. î . 4. sf.. Trad Bezdechi. 4.? 2 .2 4 .. G. 124. 17. V'l2 Citat la Mea: O. XV. Despre cei căzuţi. Efrem Şirul. VIII.. „N'am venit să chem pe cei drepţi la pocăinţă. Luca V. Să l e p ă d ă m dela noi obişnuinţa cea r e a şi cu fapta cea bună ca şi cu o haină să ne î m b r ă c ă m " . Marca II.. „Să ne pocăim. III. Apocalipsa Si. de câteori ai păcătuit..2 2 . ' p r e c u m ş i : „Când am săvârşit o n e d r e p t a t e . „De câte ori cazi în piaţă. p. ele nesocotită şi mai ales cât de primejdioasă este i m p r u d e n ţ a noastră de-a amâna m e r e u pocăinţa p e n t r u un viitor atât de nesigur cu osebire în v r e m u r i l e cumplite de a z i . 1 8 .Faceţi d a r r o a d e v r e d n i c e de p o c ă i n ţ a " . cu ajunări.. 1 4 . 4 7. * Predica despre milostenie şi despre cele 10 fecioare. ' sf. să te căeşti de păcat şi să nu pierzi nădejdea". ' „Pocăiţi'vă şi c r e d e ţ i în E v a n g h e l i e " . 3 7 . Sf.1 0 .3 . V i [ . de atâtea ori te r i d i c i . IX. loan Gură de Aur . Migne F. C i p r i a n : „Să n e întoarcem ia Domnul din toată inima şi a r ă t â n d căinţă cu d u r e r e nefăţarnică pentru păcat.: Luca XV. III. este pocăinţa. p r i n lacrimi. 8. 37—38.3 8 . cap. „Părintele pocăinţei".1 9 . Predica VlII-a despre pocăinţă. p. Luca IU. Marcu I. XVJI. 45—47: fapte I/. III. c. XXIII. că scopul venirii Sale între oameni. cu plângeri şi lacrimi" . tot aşa. ci pe cei păcătoşi"? 2 A c e e a ş i bogăţie de citate ne oferă şi sf.

.. ca să vină dela faţa Domnului vremi de uşurare". p.. Ca nu cumva sa vie asupră-ţi fără de veste hotărârea înfricoşatului judecător. Sârgueşte-te încă până ai vreme..la mima şi sa u r m ă m farà a m â n a r e îndemnul „Pariatului pocăinţei" : „Nu întârzia. . Fapte UI. ca să te curăţească de toate păcatele t a l e " . şi mai ales acela al sf. '. 1 2 8 Cuvânt pentru pocăinţă. c a r e se potriveşte atât de mult v r e m u r i l o r n o a s t r e : „Pocăiţi-va şi vă întoarceţi.. din zi în zi a te întoarce către Domnul. 53. In „Cuvintele şi învăţaturile-. 19—20. S c r i p t u r i . a cădea la judecătorul. iubite.

/. care aîcătuesc clerul superior. etc. „care sare şapte paşi şi iese din liturghie şi tae la Turci o mie". 3 . Vezi şi C. alţii. Chişia'ău. Marii ierarhi au stat întotdeauna alături de v o e v o z i Ei au păstrat sus sufletul ţării. Alexandru cel Bun a boerit pe popa Iuga din Baia. Contribuţia Bisericii ortodoxe în viata Statului român". Despre popa Stoica din Fărcaş. îi aflăm prezenţi în tratate. 8. p. sau poate chiar alăturea în focul vreunei lupte — de când nu 1-a putut uita". 434. Bucureşti 1913. luptând împreună cu poporul în toate împrejurările. Alături însă de episcopii şi mitropoliţii cărturari şi diplomaţi. Altar. desigur că nu-i decât pentru slujba care o va fi îndeplinit ca preot de oaste pe lângă Domn. I l p . pe care popa Iuga o primeşte. conducând politica ţării în sfatul domnesc. untrică a aceleiaşi simţiri şi vieţuiri. Bogdan: Documentele lui Ştefan cel Mare. voi.boaie. din porunca îă. în războae şi răscoale. răzvrătiri şi revoluţii. aflăm marea masă a preoţilor şi călugărilor. P O P E S C U I. G R I G O R E N. au pomenit cântecele populare şi legendele bătrâne până aproape în 2 ' Două fragmente din lucrarea in manuscris „Patria şl sf. în diferite părţi. cum spunea Mitropolitul Varîaam. pentru „slujbele lui drepte şi credincioase. umblând „cu trebi domneşti". Din lungul şir al acestor preoţi desprindem câteva chipuri: în 1424. BobulesLti: Feţe bisericeşti in ra/. unii împlinind misiuni diplomatice. dărumdu-i şi satul Buciumeni de lângă Baia. Privilegiul se păstrează şi azi într'un neam răzeşesc de popi. Răsplata aceasta domnească. PREOŢIMEA ORTODOXA ÎN LUPTA NAŢIONALA Slujitorii Bisericii au fost prezenţi „în toată vremea şi în tot ceasul" în slujirea Neamului.PREOŢIMEA Ş l APĂRAREA PATRIEI' de Proot Prof.

zilele noastre, Dionosie Fotino scrie c â : „acesta fusese preot mirean şi se numea popa Stoica din satul Fârcaş, judeţul Romanaţi; dar luând parte în războae de bună voe şi arătând talente ostăşeşti Mihai Vodă 1-a tuns, 1-a numit agă şi 1-a făcut căpitan peste pedestrime", Că Mihai Viteazul a fost ajutat de preoţi la intrarea lui în Transilvania, se vede şi din hotărârea luată de un consiliu de stat din Ieţfalău (25 Septemvrie 1600) — după istorisirea din cronica lui Şincai — „ca preot românesc din Vaîahia să nu vină în Ardeal, dar mai ales călugării, să se oprească din Ardeal, pentru că aceştia au fost spionii lui Mihai Vodă când au venit în Ardeal".' La 1761, după înăbuşirea mişcării religioase a călugărului Sofronie din Cioara, mulţi români ortodocşi au fost depuşi în celulele castelului din Făgăraş şi supuşi torturilor celor mai groaznice. In deosebi generalul Nicolae Adolf de Buccov a înscris pagini foarte sângeroase în istoria acestui castel şi a ţării Făgăraşului. La ordinul lui s'au ars şi distrus toate mănăstirile ortodoxe din această regiune, multe din ele ctitorii ale pioşilor voevozi români. Mulţi preoţi şi credincioşi au suferit în linişte chinurile iscodite de inchiziţie şi mulţi au căzut pradă fioroasei ,,fecioare de fier".
2

In răscoala lui Horia, mulţi preoţi au fost alături de eî, deşi istoria nu-i aminteşte pe toţi. Preotul ortodox Ion Crişănuţ din Abrud, văzând cum îi duc legaţi pe Horia şi pe Cloşca, a exclamat cu durere: ,,Acum îl au Ungurii în mâinile lor pe bietul Horia, şi pot să-1 mănânce de viu... Aveţi grijă Ungurilor că în curând veţi vedea ce-ţi păţi voi pentru asta". Până să păţească Ungurii, inimosul preot a fost tras în ţeapă. De mulţimea preoţilor, bătuţi, amendaţi, întemniţaţi, nu mai vorbim. In 2 Iunie 1790 nobilii din adunarea judeţului Hunedoara au cerut ca Ioan Meheşi, secretar la cancelaria aulică din Viena, şi cancelistul Aron Pop să fie scoşi din slujbă,
3

' Gh. Şincai: Cronica, 1866, tom. II, p. 448. Cf, Bobuleseu; o. c. p. 21. - Pr. Coriolan Buraeu: Cetatea şi Castelul Făgăraşului, Făgăraş, 1937, p. 14. • * Pr. I. C, Î Politica Romanilor di» Ardeal ţ« BucoTffta, îi>; Eîrciolopedîa României, Bucureşti 193« p, 7i*.

„ p e n t r u că Meheşi e fecior de preot, iar preoţii au fost conducătorii revoluţiei din 1784".' Revoluţia din 1848 a Românilor din Transilvania constitue o pagină luminoasă de b ă r b ă ţ i e . Ea cunoaşte mulţi viteji şi mucenici d i n t r e slujitorii altarului. A v r a m Iancu i-a făcut t r i b u n i şi căpitani. Păstorii poporului n a u lipsit din revoluţia din 1848, „produs al r e d e ş t e p t ă r i i conştiinţei naţionale... care p r o clamă p e n t r u p r i m a dată cu a r m a în mâni d r e p t u l poporului r o m â n la existenţă, în ţara unde zăcuse ca r o b secole îndelungate", Cu d r e p t cuvânt spunea mai târziu Bălcescu, în discursul său comemorativ, c ă : „generalii acestei oşti ţărăneşti e r a u nişte preoţi şi nişte tineri abia ieşiţi din şcoalele de teologie, filosofie şi j u r i s p r u d e n ţ ă ; ei puseseră mâna pe a r m ă când nevoia îi sili a se face generali si a câştiga bătălii". In această revoluţie, preoţimea r o m â n ă s a p u r t a t întocmai cum a dorit-o şi văzut-o A n d r e i M u r e ş a n u : „preoţi cu c r u c e a 'n f r u n t e ! " . Ei au fost a d e v ă r a ţ i i propagandişti în masa poporului şi susţinătorii d r e p t ă ţ i l o r lui, ca nişte b u n i cunoscători ai nevoilor şi d u r e r i l o r lui şi împărtăşitori ai soartei lui, cum s p u n e Ion E l i a d e Rădulescu în memoriile sale. Revoluţia din 1848 din Muntenia cunoaşte strădania unui inimos p r e o t d e m i r pomenit p â n ă în zilele n o a s t r e : p o p a R a d u Şapcă, de n e a m din comuna Celei-Romanaţi. La p o p a Şapcă acasă se a d u n a u revoluţionarii şi discutau nopţi întregi cum să p r o c e d e z e mai bine. Când pleşoianu — d u p ă înţelegere — i-a trimis s c r i s o a r e : „vino cu crucea şi Evanghelia spre a cununa mireasa", adică să binecuvinteze mişcarea, el a şi p o r n i t cu oamenii săi la Izlaz ; iar a doua zi, M i e r c u r i 9 Iunie, dimineaţa după slujbă, a citit cap. 37 din Ezechil, despre vedenia oaselor uscate şi
2 3

Episcopul Grigorie Comşa al Aradului; Ortodoxia şi românismul în trecuţii! nostru, Arad 1933, p. 102. * Ah Xenopol: Istoiîa Românilor din Dacia Traiană, Bucureşti ¡914, ed III, vo). XII, p. 68. * C. Bvbnlnea: o. c f> 104

1

KEVÎSTA

TEOLOGICA

învierea morţilor, si apoi acea rugăciune compusă de e l : „Izbăveşte Doamne şi mântue p e tot omul care sufere; r i dică şi însufleţeşte pe acest p o p o r c a r e moare, ca să facă sâ trăiască şi asupritorii lui. Scapă-i de abuzul clăcei, de ticăloasa iobăgie, <îe po-.lvoada d r u m u r i l o r şi a şoselelor, de acele munci ale F a r a o n i l o r " . ' D u p ă aceea a sfinţit cele două d r a p e l e şi a stropit cu aghiazmă t r u p e l e şi poporul. A fost in guvernul p r o v i z o r i u şi în fruntea revoluţiei, până d u p ă s e m n a r e a Constituţiei şi abdicarea domnitorului Bibescu. î n c e p â n d u r m ă r i r e a capilor revoluţiei, P o p a Şapcă s'a văzut în lanţuri ca u n făcător de rele, la Craiova şi B u c u r e ş t i . închis la V ă c ă reşti, d u p ă câtva timp a fost exilat la Brusa (Asia Mică), de u n d e s'a întors tocmai d u p ă 1856, ajungând d u h o v n i c la mănăstirea Sado va, apoi la Cozia. şi în u r m ă la mănăstirea Brâncoveni, u n d e a şi m u r i t . Cântecul lui p o p a Şapcă, făcut de anonimul poet — poporul — care ştie sâ-şi e x p r i m e recunoştinţa faţă de binefăcătorii săi, s'a cântat până târziu în urmă, ca u n ecou ai frământărilor şi suferinţelor î n d u r a t e :
Sâ Irăiascâ popa Şapcă Ca scăpai ţara de claca!

Intre preoţii p r o p o v ă d u i t o r i ai acestei revoluţii t r e b u e să amintim p e : P r e o t u l Atanasie dela Episcopia R â m n i c u l u i ; Teodoric Zăgănsscu dela m ă n ă s t i r e a Bistriţa (Vâlc«a); Ierodiaconui Atanasie Stoenescn si p r o t o p o p u l Dincă din Dolj; Ieromonahul V a r l a a m şi p r o t o p o p u l Cristea Economii din Ruşii de V e d e ; P r e o t u l Dinu Proistosul şi Drumea S â r b u l din Luica şî Herăşti (Olteniţa); Preoţii Radu şi Vlad deîa Ulmeni-Pământeni (Ilfov). Popa Negul din satul Domniţa a fost chemat la o r d i n e de preşedintele comisiunii de săteni şi p r o p r i e t a r i în A u gust 1848, p e n t r u „înveninate cuvinte a s u p r a p r o p r i e t a r i l o r " . Tot atât de d â r z s'a a r ă t a t acest p r e o t si în celelalte şedinţe, a p ă r â n d cu tot sufletul pe ţărani.
1

Al

Xenopol • u c. p. t ),

!

Serbările expoziţiei din 1906 au c u t r e m u r a t simţirea românească până în cele mai tainice adâncuri. „Deşteaptă-te R o mâne". şi Părintele Iosif Snagoveanu Preoţii au pregătit şi unirea din 1859. Bucureşti ¡808. Surghiunul la Şopron şi Thalehof. n'a fost o legendă. Seghedin. la Alba-Iulia. dela Bucureşti. Intre exilaţii peste graniţă au fost şi clericii: Diaconul Nichifor (propagandist). din 1906. A m avut norocul să particip. Chiriac. întemniţările la Vaţ. I n t r a r e a României în războiu a însemnat însă începutul muceniciei t u t u r o r conducătorilor — mai ales a preoţilor — care a p ă r a s e r ă p â n ă atunci naţia faţă de toate î 1848 în România. îmbrăţişându-se cu maestrul Chiriac ca nişte prieteni d e demult. adică după deschiderea expoziţiei din 1906. . preoţii şi ceilalţi a p ă r ă t o r i ai românismului. ce le-au încălzit inimile. u r m ă r i ţ i p e n t r u naţionalismul lor. maestrul D. a fost arestat p e n t r u o p r e d i c ă plină de asemenea idei. Aiud şi Cluj erau hotărite cu mult î n a i n t e ! De observat este faptul că tipărirea cărţii negre s'a făcut în anul 1907. dela Bucureşti. G h e n a d i e P o e n a r u .P r e o t u l G h e o r g h e Bodescu din Bârlad. „Pe-al nostru steag". p r e c u m şi în excursiile făcute d u p ă u n i r e în A r d e a l şi Banat. A m văzut cu acel prilej ţ ă r a n i gospodari. ci o c r u d ă realitate. Tot ei au fost însufleţitorii unirii celei m a r i din 19181 * „Cartea neagră". unde s'au întâlnit Românii de p r e t u tindeni în aceeaşi dragoste şi înfrăţire. cu ochii vii şi suflet mare. p r e o ţ i şi profesori din ţinuturile desrobite. iar d u p ă întoarcerea lor acasă. cu Societatea corală „ C a r m e n " a lui Chiriac — înfiinţată în 1901 — la serbările încoronării din 1922. revărsându-se clocotitoare în cântecele cântate de toţi laolaltă. răscolind amintirile zilelor frumoase cu soare liber românesc. 12«. egumen. în faţa Regelui Car ol I : „Trăiască Regele". p. au î n c e p u t lupta cu mai m a r e nădejde. sub bagheta unui om mic de stat. In această c a r t e neagră e r a u scrişi toţi „daco-romanii".

al firii moştenite din strămoşi. P r e o ţ i m e a o r t o d o x ă r o m â n ă p r e zintă istoriei P a t r i e i u r m ă t o a r e a situaţie din timpul r ă z boiului întregirii: 31 preoţi omorâţi 20 „ morţi în temniţe sau din cauza chinurilor 199 „ întemniţaţi 166 „ internaţi 114 „ bătuţi şi maltrataţi 53 „ şi-au primejduit viaţa a p ă r â n d populaţia 83 „ refugiaţi 656 în t o t a l 1 Precizăm însă că în statistica aceasta nu intră însoţitorii de regimente p e câmpul d e l u p t ă ! 1!. cu cât a tras mai puţin din cărţi şi din e x e m p l e străine şi cu cât mai mult i-a venit să facă aşa din adâncul. câ cineva este „cu atât mai erou. 11. Gr. cari au fost „în toată v r e m e a şi în tot ceasul" alături d e ostaşi. cu cât i-a fost mai p u ţ i n r e comandat sau poruncit să fie aşa. n e î n t r e b a t şi necercetat de nimeni. spovedi.. ci fără v r e o poruncă dela comandanţi şi ofiţeri.. împărtăşind aceeaşi viaţă de n e p ă s a r e în faţa morţii.încercările asupritorilor. larga: Sfaturi pe întunetec. p. din adâncul n e î n t r e b a t şi n e c e r c e t a t de nimeni Pr. voi. * iV. Bucureşti 19*6..".. 64. binecuvântând s p r e vecinică odihnă p e cei adormiţi. N Popescu: Preoţimea română şi întregirea neamului. cu cât a jertfit mai mult şi cu cât a cerut mai puţin. 1940. încurajând p e luptători. într'o c u v â n t a r e de Ziua Eroilor. Preoţii români nu s'au mărginit la îndeplinirea obligaţiilor sacerdotale de a liturghisi. 1 Bucureşti . împărtăşi sau prohodi pe cei căzuţi pe câmpul de onoare. în spitale şi p e frot. PREOŢIMEA ORTODOXĂ ROMÂNĂ PE FRONTUL DE LUPTĂ Nicoîae Iorga a spus. d i n t r ' u n imbold al sufletului lor. 8 Mult se potrivesc aceste cuvinte la pilduitoarea p u r tare a preoţilor noştri.

pământul nostru sfânt! î n t r e g i r e a nu s'a făcut fără cuvântul nădejdii. în ţipătul răniţilor. vşsloo 11. fost profesor universitar şi şeful serviciului religios al a r m a t e i în timpul răsboiului întregirii. numai c a în modestia lui — fiindcă aşa-i. Nazarie'. C&Hănesca âin Biigada XIV artilerie către Protoeric. „Preoţii de a r m a t ă — afirmă mareşalul Prezan — şi-au făcut mai mult decât datoria. 16. G e n e r a l u l R â ş c a n u a d a o g ă : „ A u dat pildă de curaj t r u p e i şi ofiţerilor în situaţiile cele mai periculoase.Nr. ci cu suflet. O tradiţie a d â n c crestată p e răbojul trecutului ne arată că acolo u n d e e t u r m a i r e b u e să fie şi p ă s t o r u l Preotul nostru n'a lipsit dela nicio înfăptuire a arestul trecut. Fr. p. c a r a c t e r i z e a z ă activitatea preoţilor de stih c o n d u c e r e a sa în u r m ă t o a r e l e c u v i n t e : „In învâlmăşagul luptelor.al firii moştenite din strămoşi — cum spunea Nicolae lorga — s a u ridicat la înălţimea adevăraţilor eroi. în suspinul muribunzilor. A u iost p r e o ţ i de elită. cu nădejde în Dumnezeu. Nazarie: a.Serviciui istoric »1 Mâreîtii Stat Mrifr. cel dintâi.fbid. 95. Este o cinste p e n t r u cler ca alături d e ostaşi au făcut mai mult decât li s'a cerut p e n t r u ţară şi n e a m " . Noi n e . Bucureşti 192!.'• 3 4 . cu credinţa şi cu jertfă. cum spune Bălcescu: „Dumnezeii este sprijinitorul pricinilor d r e p t e şi cine se luptă p e n t r u d r e p t a t e . Activitatea preoţilor de armată. preoţii au făcut lucruri m i n u n a t e " . poate. p r e d i c a t de smeritul slujitor ce şi-a lăsat altarul s p r e a însoţi armata în l u p t e . iobagi de v e a c u r i în vechiu-ne pământ. p u n â n d suflet şi nădejde în m a r e a d r e p t a t e a biruinţii noastre şi îmbărbătând soldaţii ce-au pornit în a t â t e a şi atâtea atacuri vijelioase. se luptă p e n t r u D u m n e z e u " . â&ex* 3 0. Răposatul p r e o t Constantin Nazarie. 94.l'. p. România M a r e n u s'a înfăptuit cu teorii. dotaţi cu toate calităţile n e c e s a r e " / Generalul Panaitescu : „Au fost a d e v ă r a t e izvoare de h r a n ă sufletească". .a m luptat c e r â n d Tatălui ceresc d r e p t a t e p e n t r u fraţii robiţi. Pr. 94. porunceşte firea şi preoţia — n'a v r u t să se ştie că el a fost. c. în vaetu) bolnavilor. Ser*. 1 2 4 ' Pr C. M. în depresiunea morală a p r o a p e generală. C. dogic. p. religios.

Convins de frumosul rol ce-i a v e m noi preoţii din armată. ajutând la a d u cerea muniţiei p e n t r u t u n u r i şi mitraliere în sectorul de luptă. C u p r i n d a p r e c i e r e a comandantului. — p r e o ţ i i fiind socotiţi ofiţeri asimilaţi — constituesc un b i n e m e r i t a t omagiu. L a p r o p u n e r e a Domnului Locotenent Colonel Florescu Gheorghe. . unii devenind chiar comandanţi de mici unităţi în cele mai grel« clipe. tind p e front. nu e r a atunci. sau numai Te-deum de râsboiu cu aghiasmă. 1 .. o plantă străină în grădina regimentului. vizitez a p r o a p e zilnic bateriile de tragere. bine organizat cum este astăzi. făcută în faţa t r u p e i şi a ofiţerilor.RfcVISTA TEOLOSiCA lata de pildă ce r a p o r t a unul d i n t r e preoţii de a r m a t ă Protoeriei Serviciului Religios: „. t â r â n d t r u p u r i l e celor rămaşi acolo. „ . cu c a r e ocazie le vorbesc şi ceva p e n t r u înălţarea lor sufletească. care a ştiut să se impună atât ofiţerilor cât şi soldaţilor ca un a d e v ă r a t p ă r i n t e . . Dumineca şi sărbătorile slujesc Sfânta Liturghie. p e front în mijlocul soldaţilor. Foile calificative date preoţilor de ofiţerii-comandanţi de unităţi şi spitale. fiind secrete.. — fiindcă serviciul religios.. înfăţişează o pagină de eroism în cartea n e a m u l u i nostru.. spre a-i îngropa în p ă m â n t u l necotropit. le dau cărţi de citit". trenurile de luptă şi celelalte formaţiuni ale Brigăzii. Ele ne dovedesc înalta înţelegere a preoţilor r o m â n i în împlinirea datoriei. M'am simţit şi mă simt mulţumit în ziua când pot alina o suferinţă şi pot şterge o lacrimă. Stau de vorbă cu iubiţii noştri ostaşi. Aşa. mai ales în aceste v r e m u r i . Cunoaştem cazuri când preotul r o m â n s'a s t r e c u r a t prin reţelele de sârmă în linia duşmanului. — s'au convins cu vremea că cel dintâi şi cel mai preţios colaborator în mijlocul trupei este preotul. Sunt cu atât mai demne d e luat în considerare cu cât. sunt obiective. De unde la început mulţi comandanţi — de ce să nu spunem a d e v ă r u l — socoteau p r e o t u l venit la unitate n e cesar p e n t r u p r o h o d i r e a viitorilor morţi. alţii p r o h o d i n d vitejii sub ploaia de gloanţe. câ'id ofiţerii e r a u morţi sau răniţi. am căutat întotdeauna de a lumina şi întări sufleteşte pe iubiţii noştri ostaşi.

Ne-am împlinit misiunea cu prisosinţă. ce zici. Alinarea sufletească a cuvântului preoţesc pentru răniţii din spitale şi încurajarea în suferinţă au fost balsam tămăduitor. c. . când un comandant de regiment scrie în foaia calificativă a preotului său: „Consider ca o datorie a afirma că în izbânzile dela Mărăşeşti preotul X îşi are partea sa dreaptă. iubite cetitor. p. a. după cum ştim cazuri de preoţi care au refuzat evacuarea. Gr. zicând: „sărut mâna. Cunoaştem cazuri când soldaţii au plâns cu amar pe „tătucul" lor mort. N'a fost faptă bună la care să nu ia iniţiativă sau să nu participe. Unii preoţi cu talent muzical au organizat şezători şi coruri. deşi sângerau din cauza gloanţelor duşmane. părinte! Eşti o podoabă a Bisericii şi a neamului n o s t r u ! " . după ce a ascultat în faţa a 15 drapele slujba parastasului pentru eroii români şi aliaţi căzuţi în Dobrogea şi cuvântarea părintelui X a venit de lângă ceilalţi generali. în faţa tuturor — ofiţeri şi trupă — dreapta preotului. care se aflau la 50 m. iar cei căzuţi prizonieri n'au încetat nici acolo a păstra nădejdea mântuirii în sufletul ofiţerilor şi soldaţilor.cine are curajul să meargă între tranşeele noastre şi ale inamicului..) sublocotenentul Socolescu şi doi sanitari. o largă parte sufletească". sărutând plin de emoţie. i Pr. . Sau când de pildă. N. P*p*®eu: o. de noi. iar Domnul Locotenent Colonel mi -a zis: „eşti un viteaz al regimentului. rănit sau mutat la altă unitate. fiindcă sunt foarte mulţi preoţi cari au săvârşit acest lucru. spre a nu se despărţi de vitejii regimentului! Ce să mai amintim de comandanţii cari „se felicită că au avut norocul să aibă în regiment" pe preotul cutare sau cutare? Nu este oare o mândrie pentru orice român şi creştin. {cer iertare că nu-i arăt numele. 44 . n. generalul Vlădescu. alţii s'a îngrijit de copiii orfani. am răspuns eu preotul. v o i I.. părinte!"' Oare fapte ca acestea n'au avut niciun răsunet în sufletul soldatului român? Aproape toţi preoţii au deprins meşteşugul de a face pansamente răniţilor.

ori au îndurat robia. 20—26 August 1916. Iată şi două dovezi din cele multe. pilde de epopee din marea dramă ce s'a desfăşurat pe pământul ţării noastre în anii mântuirii 1 9 1 6 — 1 9 1 8 ! Mulţi preoţi au fost răniţi. . n'aş putea să dau cuvânt. pe care i -au povăţuit să lupte. . înălţimea şi frumuseţea morală în care au vieţuit. . alţii. pilda vie pe care au dat-o şi puterea cu care au stăpânit întreaga viaţă sufletească a luptătorilor pe frontul de luptă şi în captivitate. 458 din 8 Maiu 1926 — a murit preotul Nicolae Furnică. „In campania 1916—1918. unde au păstrat neclintită nădejdea biruinţii în su1 1 Ihid. „In cimitirul nostru — spune primarul comunei Hârlău din judeţul Botoşani — a fost îngropat un preot din cei de armată. 10. au scăpat înnot. şi preotul Nicolae Furnică nu s'a mai înapoiat nici până azi. Cei mai mulţi au înfruntat tifosul exantematic şi alte boale ca şi ostaşii pe care-i pansau şi îngrijeau în spitale. care a luat parte la primele lupte în Turtucaia. laolaltă cu iubiţii lor ostaşi. de o rară duioşie.REVISTA Tg»L«®ICA 77 preoţimea. dela Spitalul Mobil Nr. iar unii din cei socotiţi de Statul Major al Armatei ca dispăruţi. — raportează Primăria comunei Urziceni-Ialomiţa prin raportul Nr. să moară pentru ţară. Alţii au rămas acolo. aşteptând învierea de a p o i \ . preot al Regimentului 75 Infanterie. Nu i se mai cunoaşte nici locul unde este îngropat". româna uu are partea ei dreaptă şi cinstită dc jertfă şi înălţare sufletească în luptele pentru România Mare ? Multe exemple înălţătoare de suflet se pot arăta urmaşilor. fiind dat ca dispărut". cu privire la iubirea desăvârşită de care s'au bucurat preoţii noştri din partea ofiţerilor şi soldaţilor. dar cum s'o fi numit sau din ce loc va fi fost. 45. ca părintele C Dinescu din Iaşi. departe de soţie şi copiii. p. Eu am aflat însă că acest preot a tras cu mitraliera dintr'un pom până la ultimul glonţ şi apoi a fost sfârticat de duşmani cu baionetele. trecând Dunărea după dezastrul dela Turtucaia. s'au coborît în fundul adâncurilor de valuri.

în numele t u t u r o r camarazilor tăi. Sărut mâna taică părinte. poate că trăeşti sau poate că ranele tale... curat. nevinovat. . R u n c e a n u : Sărut mâna cinstite părinte. Nu n u m a i in actele oficiale. D u m n e z e u să-ţi dăruiască zile ' Scrisoarea mi-a fost încredinţata de pr.A fie lele lor. ci mai ales in serisorile p a r t i c u l a r e se pot vedea aceste l u c r u r i atât de preţioase.Io REVISTA lEOLOOl'. 0 m ă r t u r i e ce evidenţiază legătura sufletească între preotul de regiment şi ostaşul r o m â n . deşi tămăduite. gospodar de i s p r a v ă ! Recunoştinţa c ă t r e p r e o t u l tău te v ă d e ş t e ! De vei fi trăind. Ş i cu ajutorul lui Dumnezeu o să ne vedem la casele noastre cu toţi.. p r e o ţilor noştri. VineriHerescu din Bucureşti. de ţ ă r a n şi ostaş r o m â n ! Ştiu sigur că şi in sat la tine ai fost om de omenie. felicitarea ta de sfintele Paşti către preotul tău drag este cel mai nepreţuit certificat de recunoştinţă şi merit dat de tine. N. de sincere şi frumoase. voastre fiu care vă doreşte. Constantin ' Soldat Bolovan Constantin. duioşia şi m ă r e ţ i a înţelesului r â n d u r i l o r tale scrise pe patul de d u r e r e . cari nu v'au părăsit nici sub ploaia de gloanţe. Vă doresc sănătate de sfintele sărbători ş i la tot personalul acelui spital şi la iubiţii mei camarazi cari zac in spitalul ce Sfinţia Voastră îngrijiţi. Ş i aducându-mi aminte de glasul sfinţiei tale cel milos şi Îngrijitor mâ face să nu vă uit al sf. este scrisoarea soldatului Bolovan Constantin către p r e o t u l N. tu ştii că p r i n simplitatea. nici în spitale! Nu ne t r e b u e nimic altceva. din sufletul tău cinstit. ţi-or fi grăbit paşii spre m o r m â n t înainte de vreme. f i i n d ' r u p t e din suflet. aflaţi că aicea suntem îngrijiţi foarte bine şi avem preoţi cari fac slujba pe româneşte şi acum de sfintele Paşti am fost împărtăşiţi şi am avut voc a merge ia toate slujbele la Biserică. Runceanu dela Biserica sf. le urez ca de sfintele sărbători să le dea Dumnezeu uşurare de boale ş i vindecare la rane şi cu toţi să mulţumim lui Dumnezeu că am ajuns până în acest ceas. soldat Bolovan! Orice alte r e c o m p e n s e şi omeneşti mulţumiri n'au valoarea istorică a simplelor tale c u v i n t e ! Sunt cuvinte care rămân.

trei snte cinci zeci de ofiţeri români î ş i torc eu amar firul zilelor. Ş i acum. De mult greaua robie. Dumnezeu va avea grije d e voi ş i dc ţara voastră !" Ş i acel glas tluumezeesc ne-a fost trimis prin St'. speranţa in viitor şt să întăreşti în noi puterea de răbdare. ai ştiut prin graiul Sf. ta. . cu orizontul limitat la vâr tul baionetelor duşmanilor ce ne păzesc. noi. să-ţi povâţuieşts nepoţii din duhul şi curăţenia ta sufletească. d u p ă cum ai fost în viaţă! 0 altă dovada este o amintire scrisă de Colonelul Urdăreanu într'o Evanghelie a Preotului G h e o r g h e J u g u reanti. să fie în biserică pentru cei robiţi pe pământ strein. . ia bătrânele. că momentul despărţirii c aproape. când vei răsfoi această Evanghelie să-ţi aduci aminte că. tale sufleteşti. preotule Jugureanu! Tovarăş de nenorocire cu. te-au impus ca păstor moral ai celor trei sute cincizeci de suflete necăjite. Colonel Nk. de vei fi murit. Urdăreanu' Ca preotul J u g â r e a n u au fost mulţi s l u j i t o r i ! . in aceste momente le-am cunoscut pe Sf. . cuvântările Sf. iţi zic: eu bine ş i te rog a mă considera ca un bun prieten ce îţi voiu fi pururea. dacă un gbs dumnezeesc nu le-ar fi strigat. răbdaţi cu smerenie. odată cu corpul le-ar fi secat ş i bufleiul lor. Ş i de va ti ca în curând să te întorci iarăşi pe pământul drag' a!. creştinilor. Mai târziu. cea dintâi ruga a Sf. Ilic Jugureanu din Buzău. ta. cu trupurile din ce în ce mai siăbite din cauza lipsurilor materiale ş i durerilor sufleteşti. prin căldura lor sufletească şt morală ş i că însuşirile Sf. ţarii noastre. „Nu disperaţi. tale binecuvântat să redeştepţi în noi credinţa în Atotputernicul. fost p r i z o n i e r în G e r m a n i a : SI io I k-ii Kreis Sulingeu 16 Mai 1017 Departe de plaiurile iubite ale ţării noastre.bune şi adânci b ă t r â n e ţ e . azvârliţi in nisipurile Hanovrci. La necazuri şi dureri se cunosc adevăraţii oameni de inimă şi cu suflet. înalte prin puterea ş i delicateţea tor. închişi eu zăbrele dc sârma. tale ne-au stors lacrimi la toţi ş i bătrâni şi tineri. Câte alte amintiri nu vor fi existând in cărţile sfinte d e c a r e s a u folosit preoţii în timpul răsboiului întregirii! ' Copie după originalul afiaf în Evanghelia Pr. talc. D u m n e z e u să te odihnească in latura celor drepţi. preotule.

Ce l i t e r a t u r ă sănătoasă am p u t e a da t i n e r e t u l u i ! Poate că aceste lucruri atât de înălţătoare. ce s'a întâmplat în anii dela Hristos 1916—1918. ce împodobesc chipul p r e o t u l u i român. . ca orice lucru omenesc. se vor uita cu vremea. căci toate t r e c în l u m e ! Un lucru însă va răsuna puternic. ca un ecou din taina mormintelor în sufletul generaţiilor v i i t o a r e : că în răsboiul întregirii neamului. p r e o ţ i m e a r o m â n ă şi-a făcut datoria cu prisosinţă.

EXPERIENŢE PASTORALE
METEHNE E L E C T O R A L E IN PAROHIE
de Prot. Stavr. Dr. S E B A S T i A N S T A N C A
Consilier eparhial i. p-, Cluj

Fusese o alegere de preot deosebit de agitată în anul Domnului 1910. Sebeş(-Alba) e r a una din cele mai fruntaşe parohii, cu un p r o t o p o p şi doi preoţi, cu două biserici ortodoxe, cu o şcoală cu şase învăţători şi o populaţie h a r nică, conştientă, luminată şi bine închegată din toate p u n c tele de vedere. Parohia a doua din cele trei, rămăsese vacantă în u r m a plecării părintelui Zevedei în altă p a r t e . O seamă de p r e o ţ i destoinici d e prin a p r o p i e r e , ar fi reflectat bucuros la postul vacant. E r a m însă eu şi părintele Andrei, amândoi foşti colegi de liceu şi contimporani la teologie, preoţi tineri cu p r e g ă t i r e superioară şi dornici să ne validităm în cadrele bisericii. Dar mai intervenise şi faptul că amândoi aveam strânse legături de rudenii în sânul fruntaşilor din parohie. Astfel am rămas concurenţi şi candidaţi numai noi doi. Propaganda electorală se pornise cu multă insistenţă chiar dela publicarea concursului şi alegătorii, împărţiţi în două grupuri, cheltuiau osteneală multă să cucerească din bună v r e m e majoritatea voturilor, fiecare p a r t i d p e n t r u sine, N'au lipsit nici câteva cazuri de violenţe în sânul tineretului, care găsise acum prilej potrivit p e n t r u r ă z b u n ă r i personale din pricina unor disensiuni mai vechi, de n a t u r ă felurită. După multe şi sgomotoase peripeţii, cu i n t e r p r e t ă r i tendenţioase ale regulamentului electoral, cu greşeli d e calcul şi două alegeri r e p e t a t e , a m fost ales cu m a r e m a joritate, aprobat de forurile s u p e r i o a r e şi instalat în postul de p a r o h al doilea.

Primit cu entuziasm de partizani şi cu vădită răceala de foştii adversari, mi-am dat seama din primul moment de situaţia dificilă ce o întâmpină un p r e o t n o u într'o p a r o h i e stăpânită de a n u m i t e r e z e r v e , şi care îi poate fi fatală dacă e lipsit de p r u d e n ţ a şi tactul necesar unui păstor de suflete. A m şi făcut deci, chiar în p r e d i c a de instalare, declaraţie şi promisiune solemnă că n a r a venit cu nici un fel de gând de favorizare a u n o r a şi nesocotire a altora, ci v r e a u să fiu păstorul sufletesc al t u t u r o r a , fără nici u n fel de deosebire. Şi am avut impresia că cuvântul meu a făcut impresie bună. D a r o o a r e c a r e răceală şi anumite r e z e r v e tot mai stăruiau în fostul p a r t i d advers. A m r e m a r c a t îndată că de câte o r i e r a m de r â n d la serviciul divin în biserică, scădeau ofrandele credincioşilor cu pomenirile delà liturghie şi rugăciunile obicinuite la sfârşit p e n t r u bolnavi, călători, p a c e în familii, etc , şi se r ă r i s e r ă sfeştaniile la casele c r e dincioşilor şi alte servicii ocazionale. Lovitura cea mai d u r e r o a s ă a venit însă în ajunul Bobotezii, când douăsprezece familii fruntaşe din parohie mi-au zăvorit porţile şi nu m'au primit în casele lor cu botezul Domnului. însoţitorii mei, revoltaţi de această atitudine neaşteptată, î n c e p u r ă să vocifereze şi să b u b u e la p o a r t a cea dintâi. M â h n i r e a sufletului meu a înţeles însă r e p e d e că această revoltă este inoportună şi ne poate face de râsul şi batjocura străinilor din curţile învecinate. I-am oprit deci imediat delà orice gest r e a c ţ i o n a r şi am trecut resemnat şi în t ă c e r e şi p e la celelalte p o r ţ i încuiate. Svonul a colindat r e p e d e uliţele. A u fost unii cari s'au b u c u r a t de acest eşec al preotului l o r ; cei mai mulţi însă, chiar şi din foştii adversari, au desaprobat p e cei recalcitranţi : „aţi făcut m a r e păcat, nu faţă de preot, ci faţă de D u m n e z e u , d o a r c r u c e a şi botezul sunt delà Dumnezeu, indiferent că place sau n u persoana c a r e le duce în casele v o a s t r e " . A m p u r t a t multe nopţi d e a r â n d u l p o v a r a mâhnirii şi a amărăciunii, sbuciumat de gândul cum să înlătur această meteahnă din p a r o h i a mea,

A venit postul Paştilor. Şi atunci, cu riscul îndrăznelii hotărâte, am intrat într'o seară în c u r t e a celui dintâi enoriaş care mă refuzase cu botezul. — Bună seara, bade P e t r e , — Bună seara, p ă r i n t e , — îmi r ă s p u n s e cu o a r e c a r e sfială ţăranul, cuviincios, dar vădit uimit de această vizită nebănuită a p r e o t u l u i . M'a poftit în casă, u n d e tot atât de nedumerită m ' a întâmpinat şi lelea M ă r i e , cu v o r b a mai trăgănată. — Să nu-mi socotiţi în n u m e de rău, b a d e P e t r e şi lele Mărie — le-am zis, aşezându-ne p e laviţă —• că am îndrăznit să viu la D-voastră p e v r e m e a asta. D a r nu m'a răbdat inima să nu viu să lămuresc î m p r e u n ă cu D-voastră un lucru, c a r e mi-a dat multă nelinişte şi bătae de c a p . Vă aduceţi aminte de ajunul Bobotezii, când am găsit p o a r t a D-voastră încuiată. P o a t e n'aţi fost acasă, ori n'aţi fost p r e gătiţi să mă primiţi cu botezul, ori poate v ' a m greşit cu ceva şi sunteţi supăraţi p e mine. Nu ştiu- De aceea am venit acum, când se a p r o p i e Sf. înviere, să vă rog, dacă v'am greşit ceva fără ştirea şi voinţa mea, să mă iertaţi, aşa cum ne învaţă şi p o v a ţ a sfintelor evanghelii. A u rămas creştinii mei a m â n d o i stane de piatră. P e feţele lor se reflecta însă sbuciumul regretelor şi d u p ă câteva clipe de ezitare, îmi răspunse b a d e a P e t r u cu glasul frânt de e m o ţ i e : — Da, p ă r i n t e , este a d e v ă r a t că nu te-am p r i m i t în casa noastră, deşi e r a m acasă, Dar vezi, Sfinţia Ta, p ă c a tele noastre, cu t r e a b a alegerii de preot, diavolul se v e d e că ne-a îndemnat să socotim ca în chipul acesta să te înfruntăm. — A m înţeles, bade P e t r e , c r e d e a m însă că v'am greşit ceva şi e r a m d a t o r să mă rog de i e r t a r e , — Vai de noi, p ă r i n t e , nici v o r b ă de aşa ceva, Noi suntem cei păcătoşi, noi am greşit şi iată, noi te rugăm p e Sfinţia ta să ne ierţi. — Mă b u c u r , b a d e P e t r e şi lele Mărie, că ne-am lămurit. Vedeţi D-voastră bine, că din noi doi, cei candidaţi la parohie, numai unul p u t e a fi preotul D-voastre. Dacă
6',

.soartea a căzut p e mine eu sunt d a t o r să fiu preotul tuturora.a m strâns mâinile cu multă căldură şi î m p ă c a r e prietenească.o . cu acelaş rezultat. Scena aceasta am r e p e t a t . t r e c e cu îndelungă r ă b d a r e peste orice greutăţi ale pastoraţiei. în b u n ă p r i e t e n i e creştinească şi duhovnicească. Când preotul e iubit d e popor. Uitaţi deci şi D-voastră. N e . A lăcrimat b ă t r â n u l P e t r e . a plâns lelea M ă r i e şi am lăcrimat şi eu. cu porţile deschise şi b u c u r i a sinceră a sufletelor încălzite de măreţia p r a z n i cului obicinuit. cât şi a Tatălui din ceriuri. cinstea şi r e c u noştinţa b i n e m e r i t a t ă atât în faţa credincioşilor săi. iar de altă p a r t e ştie că se b u c u r ă de respectul. p e t r e c u t cu nostalgia r e g r e t e l o r sincere când d u p ă zece ani de p ă s t o r i r e am fost chemat la altă slujbă în Biserica noastră. în mod ostentativ. şi la celelalte u n s p r e z e c e familii. M ' a m b u c u r a t de dragostea şi adeziunea t u t u r o r credincioşilor. Gestul acesta a stârnit multă simpatie şi b u n ă a p r e c i e r e în opinia publică a parohiei. Efectul l-am şi simţit apoi la diferitele servicii divine. Iar în anul u r m ă t o r m'au p r i m i t în ajunul Bobotezei toţi cei doisprezece. cum ne porunceşte s i Biserică. p e n t r u că a r e de o p a r t e satisfacţia şi mulţ u m i r e a sufletească a omului c a r e si-a făcut datori». c u m am uitat eu. Ce frumoasă e p a c e a şi b u n ă v o i r e a intre oameni şi mai ales între p r e o t şi credincioşii lui. Eu al D-voastră şi D-voastră ai mei. în alte seri. toate cele trecute şi să nu mai fie nicio zăticneală între noi. să fiu t u t u r o r toate.

Milioane de vieţi nevinovate — bărbaţi. alcatuesc proiecte şi fac p r o - . tineri.. îngerul morţii s'a abătut p r e t u t i n d e n i . Cei mai mari economişti şi cei mai renumiţi d i p l o m a ţ i ai lumii se întrunesc m e r e u .ÎNDATORIRI ACTUALE ALE BISERICII ORTODOXE ROMÂNE de Prot. Diferite instituţii sociale. aşezând z ă b r a n i c de doliu ia p o a r t a fiecărei case. In domeniul vieţii spirituale u r m e l e răsboiului sunt şi mai adânci. A p r o a p e nu m a i este nimeni p e lume care să nu verse lacrimi p e n t r u un tată. culturale. la fereastra fiecărei familii. liniştea. au fost pustiite mai vrăjmaş decât în timpul năvălirilor b a r bare. discută continuu şi caută să găsească reţeta tămăduirii rănilor t r u p e ş t i şi sufleteşti ale răsboiului.. Bogăţii imense. p e n t r u u n frate. în pragul fiecărui individ. în r c r u m şi cenuşă. au fost trimise să zacă pe fundul mărilor fără nici un fel d e r e m u ş c a r e de conştiinţă. îmbelşugarea. In u r m a lui au r ă m a s însă sute de oraşe strălucitoare şi zeci de mii de sate paşnice p r e făcute în ruini. economice şi politice se strâduesc mereu. femei. Pacea. siguranţa. p e n t r u alte r u d e n i i sau prieteni apropiaţi. p e n t r u o mamă. mângâierile şi bucuriile de odinioară au dispărut în cea mai m a r e p a r t e din sufletele oamenilor. p e n t r u o soră. SPIRIDON C Â N D E A Cel d e al doilea — şi să nădăjduim că c«l din u r m ă — răsboi mondial s'a încheiat. b ă t r â n i . căzuţi sub înverşunata coasă a răsboiului. descoperiri şi realizări în care s'au cristalizat strădaniile mai multor generaţii. Agonisiri de veacuri şi o p e r e de artă în c a r e s'au întruchipat cele mai m ă r e ţ e visuri şi cele mai înalte idealuri ale sufletului omenesc. şi copii — au fost stinse în cele mai a m a r e chinuri. Dr.

p u n e r i p e n t r u organizarea unei lumi mai bune. încetarea exploatării omului d e c ă t r e om şi o mai d r e a p t ă r e p a r t i ţ i e a muncii şi a tut u r o r b u n u r i l o r r e z u l t a t e din muncă. nivelarea deosebirilor strigătoare la cer. politice. de o p u n e r e . Răsboiul a adus — d u p ă cum e r a de prevăzut. se p a r e că p o r u m b e l u l păcii a d e v ă r a t e — speriat de atâta sgomot şi orgii — ascuns p r i n văgăuni necunoscute. cer r e p a r a r e a n e d r e p t ă ţ i l o r sociale din trecut. In faţa atâtor r ă n i care sângerează. . de r e a c ţ i u n e faţă d e marele c u r e n t al i n t r o d u c e r i i celei mai largi d e m o c r a ţ i i în toate compartimentele vieţii omeneşti. economice. Se s p u n e adeseori. de săvârşirea reformelor sociale. Biserica creştină este d a t o a r e — astăzi mai mult ca oricând — să încerce toate eforturile posibile şi să ajute la refacerea spirituală şi materială a lumii de d u p ă răsboi. d e satisfacerea cererilor şi d e alinarea nesfârşitelor d u r e r i de ordin sufletesc şi t r u p e s c provocate d e răsboi. că anumite biserici e t e r o d o x e sunt astăzi o a r e c u m îngrijorate şi încearcă u n fel de rezistenţă. e x p r o p r i e r e a marilor p r o p r i e t ă ţ i r u r a l e şi u r b a n e . a organizării şi funcţionării lor principiile libertăţii credincioşilor. şi este u n a d e v ă r c a r e nu mai poate fi ascuns. de aşteptat şi de dorit — mari p r e f a c e r i în domeniul vieţii sociale. mai drepte şi mai a d u c ă t o a r e de fericire. numai cu greu mai poate fi găsit şi r e a d u s în mijlocul oamenilor din toate ţările şi din toate continentele. In special Biserica o r t o d o x ă r o m â n ă a r e în împrejurările d e astăzi îndatoriri şi chiar d r e p t u r i p e care nu le au celelalte biserici creştine. Massele de pretutindeni cer cu stăruinţă i n t r o d u c e r e a celei mai largi democraţii în viaţa de stat. Conducătorii tuturor p o p o a r e l o r din lume sunt p r e o c u p a ţ i astăzi în gradul cel mai înalt de îndeplinirea acestor d e z i d e r a t e . î m p o t r i v a întronării acestei democraţii sunt însă astăzi numai acele fracţiuni ale creştinismului cari s'au abătut dela p r i n cipiile fundamentale ale lui Iisus Hristos şi dela practica sfinţilor apostoli. Cu toate acestea. etc. în faţa atâtor ruine c a r e fumegă şi în faţa atâtor obstacole c a r e se ridică în calea realizării binelui. N u m a i bisericile acelea se o p u n c u r e n t u l u i democratic cari n'au avut şi nu au la temelia vieţii.

t e r o a r e . 1. P u t e r e a şi d r e p t u l de a săvârşi sfintele taine. ci t u t u r o r apostolilor. Creştinismul a d e v ă r a t a fost t o t d e a u n a libertate de gândire. de a învăţa şi a păstori. A p . de e x p r i m a r e .\> viei. d i c t a t u r ă . nici practic. p e n t r u e l i b e r a r e a femeii din jugul scla. ca şi atunci când au luat măsuri p e n t r u c u r m a r e a disputei antiohiene.ktViSTA TEOLOGICA 87 Creştinismul a d e v ă r a t n'a fost însă niciodată. nici t e o retic. p . Autoritatea s u p r e m ă a fost dată apostolilor ca unei a d u n ă r i nedivizate. organizarea şi administrarea Bisericii sunt luate de c ă t r e adunarea obştei. In creştinism n'au dispus niciodată d u p ă bunul lor plac p e r s o a n e singuratice. In virtutea acestui p r i n c i p i u n'a putut şi nu poate niciodată ca în problemele bisericeşti să hotărască şi să dispună d u p ă bunul său plac o singură p e r soană. Biserica ortodoxă r o m â n ă a r e — d u p ă cum se ştie — la temelia organizării şi funcţionării ei actuale. Creştinismul a militat p e n t r u desfiinţarea robiei. 248. Toate p r o b l e m e l e importante au fost rezolvate t o t d e a u n a în cadrele a d u n ă r i i soborului. stabilit încă de c ă t r e sfinţii apostoli şi continuat apoi de urmaşii lor. I. Toate h o t ă r â r i l e referitoare la c o n d u c e r e a . Tocmai pentru aceste motive apostolii se a d u n a u laolaltă şi toţi împreună h o t ă r a u chestiunile mai i m p o r t a n t e din viaţa Bisericii. silnicie şi violenţă. despotism. M â n tuitorul îe-a dat t u t u r o r ucenicilor Săi. Aceasta p e n t r u motivul că aşa a r â n d u i t î n t e meietorul creştinismului. de m a n i festare în toate domeniile vieţii. p e n t r u r i d i c a r e a celor de jos şi p e n t r u d r e p t u r i l e celor i mulţi şi oropsiţi. (Vezi mai pe larg Eusebiu P o p o v i c i : Istoria bisericească u n i v e r sală. Mântuitorul Hristos n'a transmis a u t o r i t a t e a Sa unei singure persoane. a u t a r h i e .) Biserica ortodoxă a respectat t o t d e a u n a p r i n c i p i u l acesta al sinodalităţii. Pe baza acestei legi. legea şi statutul din 1925. Vedem acest adevăr din u r m ă t o a r e l e c a z u r i : Când a fost vorba de alegerea unui apostol in locul t r ă d ă t o r u l u i Iuda. de acţiune. La fel au p r o c e d a t sfinţii apostoli când au ales p e cei şapte diaconi. clericii şi mirenii sunt . voi. Bucureşti 1925. s'au adunat foţi apostolii şi în şedinţă comună au ales pe Matia (F. 16—26). de c ă t r e sinod. în u r m a desbaterilor a m ă n u n ţ i t e care au loc în şedinţe publice.

diferite b u n u r i materiale ca de ex. Caracterul d e m o c r a t i c al organizării şi funcţionării Bisericii noastre a fost şi este atât de p r o n u n ţ a t şi atât de p u t e r n i c încât. în schimbul u n o r a n u m i t e servicii de ordin politic. ci ea a r e d r e p t u l şi datoria de a sprijini din toate p u t e r i l e această luptă. care. a r e d r e p t u l să m ă r t u r i sească şi să-şi spună cuvântul în chestiunile privitoare la destinul e i " (Nicolae. e t c . In faţa acţiunii generale p r i n c a r e se încearcă r e p a r a r e a marilor n e d r e p t ă ţ i sociale. podgorii. d u p ă concepţia ce stă la baza organizaţiunii noastre bisericeşti. Biserica ortodoxă în general şi biserica o r t o d o x ă r o m â n ă în special n a r e nici un motiv de îngrijorare sau de r e a c ţ i u n e . palate şi tot felul de privilegii şi p u t e r i lumeşti. Bi- . a obştei celei mari. după cum s'a spus. biserica a fost în statul nostru singura ori a p r o a p e singura instituţie c a r e a rămas pe lângă spiritul d e m o c r a t i c . Ba ceva şi mai m u l t : Această biserică a r e m a r e a îndatorire de a fi p r e tutindeni în r â n d u r i l e cele dintâi ale luptătorilor pentru triumful celei mai largi democraţii. păduri. S'a dovedit că legea aceasta este cea mai democratică lege bisericească din întreaga lume creştină. S'a adeverit astfel din nou însuşirea ei de biserică a p o p o r u l u i . N u m a i în felul acesta Biserica face dovada că înţelege spiritul vremii si ţine pas cu progresul şi evoluţia vieţii. nivelarea uriaşelor deosebiri existente şi e x p r o p r i e r e a bunurilor acumulate de către p e r s o a n e singuratice. moşii. în afară de cele de ordin spiritual. 3 2 3 Deci Biserica o r t o d o x ă română. c a r e a r e la temelia organizării şi funcţionării ei o lege atât de democratică. munţi. Mitropolitul A r d e a l u l u i : „Pentru P a c e " Sibiu 1944. nu numai că nu este şi nu poate să fie câtuşi de puţin împotriva luptei uriaşe c a r e se dă p r e t u t i n d e n i p e n t r u democratizarea întregei vieţi. chiar „în t i m p u r i de m a r i ispite totalitare. c a r e sunt rezervate Sfântului Sinod.11).chemaţi şi îndreptăţiţi să p a r t i c i p e în p r o p o r ţ i e de ' / clerici şi / mireni la c o n d u c e r e a t u t u r o r afacerilor bisericeşti. p. Dacă în unele state din E u r o p a anumite confesiuni c r e ştine au acceptat să primească dela p u t e r e a lumească.

din fabrici. o biserică lipsită de p r i vilegii. d a r totdeauna o biserică a milioanelor de muncitori dela coarnele plugului. Biserica noastră şi în special biserica o r t o d o x ă r o mână din A r d e a l a fost t o t d e a u n a şi este şi astăzi — aşa cum s'a spus de atâtea ori — o biserică a p o p o r u l u i . luând adeseori alţii roadele acestei munci. nici palate strălucitoare. Ea a p r e ferat să r ă m â n ă o biserică săracă. Biserica ortodoxă r o m â n ă n ' a r e astăzi de a p ă r a t latifundii nesfârşite. din b i r o u r i şi de pretutindeni.serica ortodoxă r o m â n ă n'a primit niciodată asemenea lucruri. pe care furii le fură. moliile le m ă n â n c ă şi rugina le roade. nici privilegii excepţionale şi nici grămezi de aur. Biserica o r t o d o x ă r o m â n ă se b u c u r ă când v e d e că p o porul este pus în stăpânirea p ă m â n t u l u i p e c a r e 1-a lucrat veacuri d e a r â n d u l în sudoarea feţei lui. Biserica o r t o d o x ă r o m â n ă n'a pactat niciodată în viaţa ei cu capitalismul şi cu marii p r o p r i e t a r i şi n'a consimţit să devină instrument cointeresat al acestora în lupta lor contra masselor asuprite şi exploatate. dar ea împărtăşeşte în chip sincer întreaga ei b i n e c u v â n t a r e tuturor înoirilor. Tocmai din aceste motive. din mine. Bogăţia şi p u t e r e a de t o t d e a u n a a Bisericii noastre a fost „sărăcia şi nevoile şi neamul" milioanelor d e suflete asuprite continuu. o biserică persecutată şi adeseori umilită. din uzine. t u t u r o r reformelor şi t u t u r o r schimbărilor prin care se intenţionează r i d i c a r e a vieţii spirituale şi materile a masselor m u n c i t o a r e . Biserica ortodoxă română şi-a dat seama că îngrămădirea nesfârşitelor averi. nici titluri de nobleţă. Biserica ortodoxă r o m â n ă se b u c u r ă văzând că rutele de mii de muncitori din uzine. A c e a s t ă biserică n'a consimţit niciodată în cursul veacurilor să t r ă deze interesele masselor credincioşilor p e n t r u b u n u r i de ordin material sau p e n t r u favoruri t r e c ă t o a r e . duce inevitabil la neînţelegeri şi chiar la conflicte grave între biserică şi credincioşii ei şi de aceea n'a căutat să îngrămădească m e r e u averi peste averi. p r e c u m au făcut alte biserici. această Biserică nu numai că nu se opune în calea marilor reforme economice. din fabrici şi din mine au . De aceea.

A t â t clerul sup e r i o r cât şi clerul de m i r s'a identificat întotdeauna până la sfântă mucenicie cu idealurile instituţiei şi ale credincioşilor p e c a r e i-a păstorit. însă. în loc să-şi calce jurământul. al grofilor sau al b o ierilor atotputernici. cei bolnavi sunt îngrijiţi şi tămăduiţi şi că lipsa şi mizeria cea m a i neagră sunt pe cale să d i s p a r ă dela casele oamenilor. de păstori şi d e oieri. întocmai d u p ă cum a l u c r a t Biserica. în loc să-şi lase legea şi credinţa. albinele şi vitele în r â n d cu sătenii lor. cei goi sunt îmbrăcaţi. Biserica o r t o d o x ă r o m â n ă se bucură c â n d v e d e că cei flămânzi sunt hrăniţi. In ceea ce priveşte viaţa clerului superior. aceeaşi h r a n ă şi aceleaşi ocupaţii ca şi credincioşii lor. au p r e f e r a t să se retragă în mijlocul p o p o r i d u i . în loc să t r ă d e z e interesele milioanelor de creştini ortodocşi. alături de privilegiaţii v r e m u r i l o r şi ai stăpânirilor d e atunci. au îngrijit grădinile. desigur. şi d u p ă exemplul ei. clerul nostru a trebuit să î n d u r e adeseori prigoane a m a r e şi dispreţul vădit al nobililor. că p r i n asemenea măsuri se va înfrânge cerbicia şi fanatismul acestor iubitori de n o r o d şi de dragul confortului şi al a n u m i t o r privilegii. In astfel de împrejurări. ţ ă r a n i i aceştia cu inimă de a u r şi cu credinţă c u r a t ă ca cristalul şi t a r e ca oţelul. Ei au plugărit. Ei au avut aceeaşi îmbrăcăminte. vor ajunge să trădeze interesele p o p o r u l u i şi să treacă d e p a r t e a nobililor.90 RÌVtaTA TEOLOGICA ajuns să se împărtăşească într'o m ă s u r ă mai m a r e şi mai d r e a p t ă d e toate b u n u r i l e r e z u l t a t e p e u r m a muncii lor atât d e istovitoare. de sănătatea şi de existenţa de fiec a r e zi a acestor episcopi. este ştiut că î n t r ' u n trecut n u p r e a î n d e p ă r t a t e r a interzis episcopilor ortodocşi din A r d e a l să locuiască în oraşe. Şi foarte mulţi preoţi de-ai noştri . Tocmai p e n t r u această identificare. S'a crezut. viţa de vie. au pădurit. In ceea ce p r i v e ş t e p r e o ţ i i de mir. toată lumea ştie că ei au trăit p â n ă acum d e c u r â n d întru toate asemenea plugarilor. să se rostuiască în căsuţe modeste p e sub poale d e munţi şi să trăiască decenii d e a r â n d u l în sate. au p r o c e d a t şi r e p r e z e n t a n ţ i i acesteia. Episcopii noştri. alături d e plugari. au fost singurii p e lume c a r e au p u r t a t grijă de viaţa.

p . socotindu-se totdeauna un smerit slujitor al norodului şi nimic mai mult. ci a fost steagul sfânt al credinţei. aşa cum a fost adeseori clerul altor neamuri. sfidând frica şi laşitatea. Nu. Când p o p o r u l a ajuns să dobândească a n u m i t e d r e p t u r i şi a n u m i t e libertăţi. în mijlocul urgiei p r i n care a t r e c u t " (Dr. totdeauna în fruntea acestor luptători au fost preoţii Bisericii.. Preotul român. cei dintâi care s'au b u c u r a t p e n t r u asemenea câştiguri au fost preoţii Bisericii. Când poporul a fost asuprit şi întemniţat. Sibiu 1933. făcând să-i bată inima la fel şi închegându-1 într'o singură voinţă. nici „burjui" şi nici „despoţi şi e x p l o a t a t o r i " ai poporului. Ei au fost totdeauna ceea ce a fost p o p o r u l . au mers cu c r u c e a în frunte şi au dat binecuvântarea Bisericii p e n t r u toate marile bătălii şi p e n t r u toate marile reforme din viaţa neamului nostru. Aceştia. a pus totdeauna mai presus de interesul său personal interesul gen e r a l al poporului. P r e o t u l r o m â n .toiagul nostru de p ă s t o r i r e n'a însemnat p u t e r e de stăpânire feudală. l-au păstorit cu dragoste şi devotament. Când p o p o r u l s'a ridicat şi a încercat prin râsboaie. Mergând p e acest d r u m ai iubirii de popor. 6). p r e o ţ i i noştri n ' a u făcut acest lucru. p e n t r u că la noi n'a existat niciodată spiritul de castă. fiu de ţ ă r a n şi d e muncitor. Viaţa clerului românesc n'a fost niciodată despărţită de viaţa p o p o r u l u i . în jurul căruia s'a strâns în şireaguri de d â r z ă rezistenţă un p o p o r întreg.duc şi astăzi in cea mai m a r e p a r t e aceeaşi viaţă şi au aceleaşi ocupaţiuni plugăreşti. p e c a r e „. Nicolae B ă l a n : Ortodoxia în mijlocul frământărilor de azi. alături de p o p o r au iobăgit şi preoţii lui. cei dintâi legaţi în lanţuri şi a r u n c a ţ i în închisori au fost totdeauna preoţii lui. Nici chiar în împrejurări în cari ar fi p u t u t să d e t e r m i n e legiferări de stat în interes de castă profesională.. Ei n ' a u fost nici „boieri". Când p o p o r u l a fost iobag. nici „grofi". p r i n revoluţii şi p r i n răscoale să câştige anumite d r e p t u r i şi libertăţi. P r e o ţ i i noştri n'au avut nicicând titluri şi favoruri nobilitare ca preoţii altor n e a m u r i . s'a mul- . n'a existat şi nu există ceea ce la alte n e a m u r i se cunoaşte sub numele de „clericalism".. clerul românesc n'a fost nici când exploatatorul mulţimilor..

Ea s'a b u c u r a t t o t d e a u n a când a p u t u t să constate că o anumită înfrăţire s'a p u t u t realiza intre diferitele p o p o a r e ale lumii. mai mult a ajutat şi a jertfit el p e n t r u alţii decât alţii p e n t r u el. a p r i m i t . ca şi fără d e salarii.ţumit să primească. slujitorii altarelor o r t o d o x e nu pot să fie nici astăzi decât alături şi chiar în fruntea acelora cari luptă p e n t r u r e a l i z a r e a aceloraşi idealuri de d r e p t a t e pe seama celor mulţi şi oropsiţi. Ea n ' a ars niciodată pe rug nici p e r s o a n e şi nici o p e r a u n o r anumite persoane.ş i viaţa în mijlocul u n o r oameni asupriţi şi exploataţi. sau după alte criterii e x t e r i o a r e . Ea n'a intreprins inchiziţii şi nici n'a atentat la graiul altor n e a m u r i . In faţa u n u i trecut atât de frumos. aşa cum au făcut şi fac alte n e a m u r i împotriva preoţilor exploatatori. Biserica ortodoxă română a p r o p o v ă d u i t t o t d e a u n a iubirea între toţi fiii lui Dumnezeu. Mulţumită acestei î m p r e u n ă vieţuiri şi acestei recip r o c e ajutorări se datoreşte desigur legătura sufletească de t o t d e a u n a d i n t r e preoţii noştri şi credincioşii lor. în faţa u n o r înaintaşi atât d e jertfelnici p e n t r u a p ă r a r e a adevărului şi a dreptăţilor poporului. Biserica noastră n ' a înt r e p r i n s niciodată nici un fel de prigoană. când nu. în mijlocul u n o r m u n c i t o r i lipsiţi adeseori până şi d e cele mai elementare l u c r u r i n e c e s a r e vieţii. atât cât d e bunăvoie i-au oferit credincioşii. Când a fost de unde şi i s'a dat. T r ă i n d u . a trăit şi fără asemenea oboluri. între diferitele n e a m u r i ale p ă m â n - . In ceea ce p r i v e ş t e atitudinea faţă de diferitele n e a m u r i ale pământului. şi nu ridică glas împotriva preoţilor săi. şi în faţa unei realităţi atât d e grăitoare. nici o persecuţie si nici o a s u p r i r e împotriva altor n e a m u r i sau împotriva altor c r e d i n ţ e şi confesiuni. nici d u p ă siarea lor socială. E a n ' a căutat niciodată la faţa oamenilor şi nu i-a p r e ţ u i t d u p ă originea lor etnică. De altfel tocmai în această î m p r e u n ă vieţuire şi reciprocă ajutorare a clerului cu p o p o r u l rezidă taina puterii de astăzi şi de totdeauna a Bisericii noastre. d e atâtea ori. p o p o r u l a fost t o t d e a u n a şi-i este şi astăzi recunoscător. în schimbul slujbelor făcute. preotul r o m â n mai mult a dat decât a primit. Datorită acestei juste şi evanghelice atitudini a clerului nostru.

culturale şi sociale.tulul. de a-şi îndemna credincioşii la aceeaşi i u b i r e n e p ă r t i n i t o a r e şi de a stărui p r e t u t i n d e n i p e n t r u stingerea urii d e rasă şi de clasă socială. că Hristos a iost cei mai m a r e r e f o r m a t o r al omenirii. ştiind că în u r m a reformei lăuntrice urmează dela sine şi in m o d sigur toate celelalte reforme dinafară. Creştinismul a fost şi este în primul r â n d tovărăşia inimilor. . Nivelarea uriaşelor deosebiri din domeniul vieţii economice. 111—112). încât Biserica nu t r e b u e să p r e c u peţească nici u n fel d e osteneală şi nici o jertfă p e n t r u realizarea lor integrală. de n e a m sau de clasă socială — în m a r e a frăţietate creştină. Biserica n u t r e b u e sa facă nici în acest domeniu de activitate decât ceea ce a făcut şi ceea ce a învăţat-o dumnezeescul ei î n t e m e i e t o r . De altfel. p. încetarea exploatării omului de către om şi înfrăţirea p o p o a r e l o r sunt idealuri atât de înalte şi atât de frumoase. conştient fiind că în u r m a sindicalizării şi a socializării interne a oamenilor. intre diferitele clase sociale şi chiar între religiuni şi confesiuni. socializarea bunurilor materiale este o chestiune secundară şi cât se poate de naturală. Deci „înaintea socializării mijloacelor de p r o d u c ţ i e trebuesc socializaţi o a m e n i i . W . Aceasta însemnează evoluţia socialismului dela a b stracţii la realităţi concrete şi aceasta este singura s c ă p a r e din pustiirea ce o aduce d u h u l răsboinic" (F. socializare făcută pe baza legii iubirii şi a respectului r e c i p r o c . ei trebuesc să se regăsească. Voi. T r a d u c e r e de Nicolae Colan. S a spus adeseori. F o e r s t e r . Hristos a a p r o p o v ă d u i t sindicalizarea t u t u r o r oamenilor — fără nici o deosebire de rasă. socializarea voluntară a sufletelor. II. şi cu d r e p t cuvânt. Mântuitorul însă — spre deosebire de toţi ceilalţi r e f o r m a t o r i ai lumii — a căutat în primul r â n d să schimbe lăuntricul omului. Sibiu. să se ajute şi să-şi înţeleagă r e c i p r o c interesele. 1926. diferitele In împrejurările actuale Biserica noastră a r e m a r e a îndatorire de a continua aceeaşi p r o p o v ă d u i r e . să reformeze sufletul lui. Hristos si viaţa omenească.

este iubirea. 33. Având o ţarină. In creştinism. 34. eu caracter social şi economic. 32 — 37. P e n t r u lumina p e care o proiectează p a r t e a finală a acestui capitol asupra problemei care n e interesează. In v e d e r e a realizării acestei uriaşe reforme lăuntrice. şi p e toţi încearcă să -i atragă p e ţ ă r m u r i l e Iordanului. Cu alte cuvinte. Mântuitorul s'a adresat deopotrivă Iudeilor ca şi Elinilor. p e lucrătorii din largul ogoarelor.De o importanţă deosebită este în această privinţă r e feratul biblic din F a p t e l e Apostolilor. Samariteniior ca şi R o manilor. fariseilor ca şi vameşilor si păcătoşilor. ş i mare har era peste ei toţi. ş i nici unul nu zicea că din averile sale este ceva al să». u n d e ni se a r a t ă concepţia şi felul de viaţă ai primilor creştini. p e tinerii risipitori şi p e săracii lipsiţi d e h r a n a cea d e toate zilele. a vânclut-o şi aducând preţul ei 1-a pus la picioarele apostolilor. ca să-i asculte cuvântul şi să -i u r m e z e exemplul. Ş i nimeni nu era lipsit între ei. în cele ce urmează. 36. 35. Iar Iosif. să vorbească însăşi Sfânta Scriptură : 32. p e bogaţii nemilostivi. ci toate le aveau de obşte. vers. M â n t u i t o r u l a preţuit la fel toate neamurile p ă m â n t u l u i şi toate clasele sociale şi p e toţi i-a chemat Ia înfrăţire. căci toţi câţi aveau ţarini sau case le vindeau ş i aducând preţul celor vândute. p e învăţătorii din jurul templelor şi sinagogilor. p e păstorii d e p e eres ele munţilor. I I puneau la picioarele apostolilor. Iar apostolii mărturiseau cu mare putere de învierea Domnului Iisus. Iar mulţimea celor ce au crezut avea un singur suflet ş i o singură inimă. lăsăm. p u t e r e a nebiruită p e temeiul căreia se p r e t i n d e şi se realizează egalitatea spirituală şi materială între indivizi şi clase sociale. 37. capitolul IV. şi se da fiecăruia după cum avea trebuinţă. la i u b i r e şi ajutorare reciprocă. Din sfintele evanghelii vedem că în cuvântările Sale fascinatoare Mântuitorul a îmbrăţişat deopotrivă p e pescarii d e p e marginile lacurilor şi ale mărilor. Filosoful Spinoza r e d ă această . cel ce s'a numit de apostoli Varnava ce se tâlcueşte : F i u l Mângâierii — un levit cipriot de neam.

in „Etica demonstrată geometric". întreg p r o g r a m u l u n o r astfel de p r e o c u p ă r i şi exemplul ideal al unei asemenea activităţi îi avem iarăşi în întregime în însăşi viaţa şi î n v ă ţ ă t u r a Mântuitorului Hristos. s p r e exemplu. A j u t o r a r e a sinistraţilor. t r e b u e mai întâi să coboare el p â n ă la ultima t r e a p t ă a umilinţelor omeneşti. e n u n ţ a t ă în axioma „anihilării între ele a efectelor contrarii". mângâierea celor î n d u r e r a ţ i . tot sbuciumul şi toată mizeria n e a m u l u i pământesc. p â n ă la afundul mizeriei t u t u r o r a şi numai în felul acesta a ajuns să fie cu a d e v ă r a t Fiul Omului şi Mântuitorul acestuia. lisus Hristos. d u p ă ce a cunoscut din e x p e r i e n ţ ă p r o p r i e întreaga gamă a d u r e r i l o r omeneşti. a bătrânilor rămaşi fără nici un sprijin. a coborît p â n ă în cele mai adânci locuri ale durerilor şi ale păcatelor. Mântuitorul. a v ă d u velor. e t c . conştient d e m a r e l e a d e v ă r că tot cel ce vrea să u r c e şi să ajute altora la u r c a r e . a lăsat să sboare de pe dumnezceştile-I buze c o n s t a t a r e a : „Mi-e milă . îngrijirea t u t u r o r infirmilor de răsboi. Ura. sunt p r o b l e m e c a r e t r e b u e să p r e o c u p e cel puţin în aceeaşi măsură şi pe r e p r e z e n t a n ţ i i Bisericii. Dealtfel. toate jertfele materiale şi toate strădaniile posibile p e n t r u a ajuta în mod r e a l şi efectiv refacerea vieţii omeneşti.atitudine creştină p r i n o formulă matematică. t r a t a t ă p r i n ură. Ea t r e b u e să facă. p e c â n d p r i n iubire ea se şterge definitiv. Biserica are marea î n d a t o r i r e d e a fi zi d e zi şi clipă de clipă mobilizată la m u n c a uriaşă c a r e se desfăşoară p e acest teren al refacerii omenirii. in împrejurările actuale. ocrotirea celor rămaşi fără locuinţe. Biserica nu se poate da înapoi deia îndeplinirea acestei îndatoriri fără consecinţe grave p e n t r u viitorul ei. c a r e prin jertfe şi muncă îşi justifică d r e p t u l la viaţă. Faţă d e stăruinţele şi eforturile p e c a r e le fac astăzi toţi conducătorii popoarelor. Numai în felul acesta se dovedeşte o instituiţie vie. toată suferinţa. Perceptul creştin d e a iubi până şi p e vrăjmaşul t ă u este prin u r m a r e u n p r i n c i p i u psihologic de o înaltă obiectivitate. ca şi p e r e prezentanţii statului. p e n t r u a l i n a r e a d u r e r i l o r şi vindecarea t u t u r o r rănilor p r o v o c a t e d e răsboi. e t c . se măreşte. creşterea orfanilor.

cari au c u t r e m u r a t lumea întreagă. Ea ar ajuta în asemenea condiţiuni în m ă s u r ă hotărîtoare la d e m o c r a t i z a r e a ţării. Orbii au început să vadă. la înlăt u r a r e a atâtor d u r e r i şi suferinţe. El a poruncit apostolilor şi tuturor credincioşilor să săvârşească acte de milostenie. Iată în esenţă întreg p r o g r a m u l binefacerilor p e cari Biserica e d a t o a r e să le îndeplinească în mijlocul sbuciumatei şi î n d u r e r a t e i o m e n i r i de astăzi. paraliticii şi slăbănogii au început să meargă. ca şi în întreg trecutul n e a m u l u i nostru. morţii au înviat şi lumină m a r e s'a a r ă t a t peste întreg pământul. . la mângâierea t u t u r o r celor î n d u r e r a ţ i şi amărâţi. cei flămânzi s'au săturat. cei străini să fie bine primiţi. cei leproşi s'au curăţit. c e r â n d ca cei flămânzi să fie hrăniţi. Testamentul acestor binefaceri. robii s'au eliberat. El a dat p o r u n c ă peste n e a m u r i şi peste veacuri. o instituţie cu rosturi adânci în viaţa spirituală şi materială a acestui popor. Biserica ortodoxă română se va dovedi şi în împrejurările grele de astăzi. cei goi să fie îmbrăcaţi. necunoscute p â n ă atunci de omenire. Nu ne îndoim nici o clipă că Biserica ortodoxă română va înţelege pe deplin m a r e l e ei rol în refacerea poporului nostru şi nu va p r e g e t a nici o jertfă şi nici o osteneală p e n t r u îndeplinirea integrală a t u t u r o r îndatoririlor ei. 25. ia nivelarea marilor deosebiri sociale. cei bolnavi să fie cercetaţi. cei însetaţi să fie adăpaţi. 35—46). o instituţie vie. Efectele acestei compătimiri s a u văzut îndată în şirul nesfârşit al minunilor. 3). 6. î n d e p l i n i n d cu r â v n ă şi cu deplină conştiinciositate aceste îndatoriri esenţiale ale creştinismului. cei din închisori să fie căutaţi şi ajutaţi (Mat. la l u m i n a r e a şi înălţarea masselor muncitoare. la t ă m ă d u i r e a atâtor r ă n i trupeşti şi sufleteşti şi. cei apăsaţi s'au uşurat. d a r să le săvârşească in aşa fel încât niciodată să nu ştie stânga ce face d r e a p t a (Mat. la stingerea urii de rasă. a fost transmis de Mântuitorul t u t u r o r u r m a şilor Săi. cei îndrăciţi s'au tămăduit.de popor".

ca pe o gratuitate. poeticei şi matematicei. INTRODUCERE Există două moduri diametral opuse de a concepe cultura. care face sciziunea radicală între lumea spirituală — afectată cunoaşterii speculative — şi între lumea corporală — afectată cunoaşterii exacte. ca pe un joc — mai mult sau mai puţin artificial — isvorît din capriciile creatoare sau geometrizante ale spiritului. experimentală. care dimpotrivă pune accent pe laturea practică a realităţii. ce a dominat omenirea timp de mai multe secole şi domină în bună parte şi astăzi. ca pe ceva afectat exclusiv domeniului contemplativ. Comte. ştiinţifice — până la Aug. Să ne amintim de pildă de marile sisteme speculative care au strălucit în tot decursul antichităţii greceşti şi în Evul Mediu. Această concepţie nu este o simplă poziţie logică posibilă în ordinea virtuală a lucrurilor. şi până la . Dela Descartes. ci a fost o realitate vie. Primul este acela de a privi cultura ca pe un lux. retoricei. Intre cultură şi viaţă ar exista deci un antagonism ireductibil. fără cel mai mic contact cu necesităţile practice ale vieţii. ca pe un domeniu exclusiv de cercetare a legilor determinismului universal. pentru care „savoir c'est pouvoir". şi care au oprit cu cel puţin câteva secole progresul ştiinţific la porţile fermecate ale filosofiei. considerând cultura doar ca pe un glosar mai avansat al fenomenelor naturii. Blaj I. Ca o reacţiune împotriva acestui mod de a vedea s'a născut concepţia realistă.MORALITATEA CA ATITUDINE EXISTENŢIALĂ — Î N C E R C A R E DE ONTOLOGIE MORALĂ — de Preot IOAN OPRIŞ Administrator protopopesc. istorică.

Distincţia p e c a r e unii o fac î n t r e c u l t u r ă şi civilizaţie. Tot aşa şi o civilizaţie lipsită de p e r s p e c t i v e l e viu făcătoare ale spiritualităţii. ci este o cultură m o a r t ă . fără contact viu cu ţelurile s u p e r i o a r e ale vieţii. t r e b u e să r e n u n ţ e la orice veleităţi de autonomie. artificiale. întrucât accentul în problemele eticei cade în latura spirituală a vieţii. A n t i n o m i a cartesiană trebueşte depăşită prin sinteza existenţială a u n e i concepţii antropologice integraliste. nu poate constitui un zid chinezesc. existenţiale. A m â n d o u ă . Cultura şi civilizaţia n u sunt domenii autonome. totuşi între ele nu poate exista un divorţ. A d e v ă r a t a c u l t u r ă este cultura trăită. fapt c a r e constitue unica d i r e c ţ i e n o r m a l ă de desvoltare a fiinţei omeneşti. Fiind v o r b a însă de două e x t r e m e . viziunea realistă face paşi r e p e z i s p r e pozitivism. C u l t u r a suspendată în golul speculaţiilor sterpe. ci sunt în strânsă l e g ă t u r ă cu idealurile umanităţii şi implicit în legătură u n a cu cealaltă. ci amândouă t r e b u e să se i n t e r p r e t e z e . L u c r a r e a p e c a r e o i n t r e p r i n d e m noi se înglobează în c e r c u l larg al culturii. concedând că atât una cât şi cealaltă au u n fundament c o m u n : perfecţiunea spirituală si materială a omului.marxism. desvoltându-se şi stăpânind cu p u t e r e spiritul omenesc d e p r e t u t i n d e n e a . teoreticul şi practicul se ating şi se i n t e r p r e t e a z ă organic. p e c a r e d e altfel noi o acceptăm. Şi în acest domeniu observăm aceleaşi tendinţe extremiste care au tulburat justa înţelegere a culturii în general. dacă voesc să servească progresul omenirii. . c a r e să d e s p a r t ă u n i t a t e a indivizibilă a spiritului omenesc în două s e c t o a r e fundamental deosebite. c a r e susţine că d e fapt cultura a r fi un simplu epifenomen al dialecticei economice. legată organic de necesităţile profunde. Mult v r e m e etica a fost concepută d i n t r ' u n punct de v e d e r e strict speculativ. ale vieţii omeneşti. In acest punct. n u este o a d e v ă r a t ă cultură. adică între aspectul spiritual şi material al vieţii spirituale. care să formeze i m p e r i i în c a r e t r o n e a z ă cu exclusivitate idealismul sau realismul. Deşi î n t r e aspectul material şi cel spiritual suntem obligaţi să facem o cuvenită distincţie. cât şi cea realistă şi pozitivistă a s u p r a culturii sunt la fel de e x a g e r a t e . se înţelege că atât concepţia idealistă.

Punctul d e p l e c a r e greşit dela c a r e porneşte etica filosofică este că îşi construeşte despre lume şi viaţă o a n u m i t ă concepţie personală. fie în laturea inteligenţii. ci toate celelalte la un loc ş i . Buc. c a r e nu este altceva d e c â t r i d i carea raţiunii individuale la stadiul d e universalitate şi transcendenţă. pentru că psihicul sau psihologicul nu este o realitate distinctă ci o simplă funcţie de relaţie dintre spirit şi corp. raţiunea devine principiul absolut al cunoaşterii lumii şi implicit criteriul suprem al realităţii ei (cf. instinctului. N. Deasemenea filosofii văd adesea în r a p o r t u r i l e etice nişte r a p o r t u r i unilaterale. totuşi nu facem altceva decât să expunem principiul fundamental al raţionalismului. fie în a sentimentului. cu toate resursele ei fluide şi iraţionale. Prin aceasta cugetarea (gândirea. este mitul Eului transcendental. ci r a p o r t u r i între oameni întregi. ci dihotomic. ca şi c â n d etica n ' a r fi decât u n fel de practică a teoriei filosofice. Psihicul aparţine în principial realităţii fizice a omului. cu c a r e se încăpăţinează să înlănţue viaţa. cu grave r e p e r c u r s i u n i în morală.)> 2 . 1 In ce p r i v e ş t e sistemele d e etică idealistă. iar cel spiritual prin posibilităţile spontanee ale conştiinţei. conştiinţa) devine fundamentul întregei existenţe. 1936. p. Acest Eu t r a n s c e n d e n t a l nu este altceva decât o e x p r e s i e a conştiinţei în genere. a d e seori a r b i t r a r ă . e t c . nici alta. . M a r e a e r o a r e gnoseologică a idealismului. c a r e să o facă o a r e c u m capabilă de a cuprinde într'ânsa condiţiile însăşi ale e x i s t e n ţ e i .Fiecare sistem de filosofie îşi avea şi îşi a r e încă a p r o a p e obligatoriu etica lui. Balcă: Filosofia existenţială şi influenţa acesteia asupra protestantismului contimporan. Caracterul fizic este subliniat de acel determinism riguros interpsihic al fenomenelor psihice şi în conţinutul lor eminamente obiectiv sau instinctual. privită însă în mod necesar independenţa acesteia de lumea spirituală. . In sensul acestei identităţi cartesiene între gândire şi existenţă. fără să admită că d e fapt o m u l nu este exclusiv nici una. încă ceva inefabil. adică singura formă d e existenţă accesibilă cunoaşterii n o a s t r e . psihic şi spiritual nu în sens trihotomic. voinţei. bazat pe autoritatea celebrului „Cogito ergo sum" al lui Descartes. R a p o r t u r i l e etice nu sunt r a p o r t u r i unilaterale î n t r e facultăţi. Dr.3 sq. consideraţi ca entităţi psihice şi s p i r i t u a l e . pentru că ea este considerată drept unicul element ontologic care posedă o certitudine absolută. dotat cu p u t e r e a de a „ c r e i a " l u m e a fenomenală. ele greşesc în chip special p r i n raţionalismul şi voluntarismul lor e x a gerat. Deşi ne exprimăm în termeni cvasi-kantieni. Nu ne 2 ' Facem distincţie intre fizic.

Aceeaşi poziţie imanentistă o ocupă şi sociologismul. atât de atotputernică. Ca o reacţiune împotriva idealismului. iar cu celălalt pământul neputincios şi orb. Ele însă fac abuz de realism. în întreagă complexitatea şi adâncimea fiinţei lui. suntem împotriva atât a extremei idealiste. Deşi pornesc din puncte de vedere deosebite. totuşi nu dispreţuim latura de imanenţă a actului moral ca act psihologic.Interesează modul misterios în care se poate face trecerea dela această conştiinţă în genere. Deşi suntem iniţial pentru o viziune metafizică a moralităţii. prăpastia dintre trup şi suflet. acest Eu transcendental — şi dece nu chiar transcendent — vine cu prerogative de sursă ultimă a oricărei norme morale. Utilitarismul în special se plasează pe un punct de vedere pur imanentist. Subliniem doar că în morală. atât de neputincioasă. Ceea ce uneşte însă ambele poziţii etice este caracterul lor eminamente raţionalist. sau cel puţin de un cerebral auster de talia lui Kant. care cu un pol atinge cerul infinit. Toate neînţelegerile în morală survin de acolo că gânditorii au confundat de cele mai multe ori omul şi morala . la conştiinţa individuală. cât şi a extremei realiste. In ce ne priveşte. atât idealismul cât şi realismul se întâlnesc în acelaşi loc: decretarea raţiunii ca sursă ultimă şi infailibilă a moralităţii. totuşi. avem concepţiile realiste şi pozitiviste asupra eticei. această conştiinţă supraindividuală. şi viceversa. Şi întrucât în idealism conştiinţa se confundă cu raţionalitatea. ca un dar ceresc hărăzit doar celor puţini. decretată de Descartes. renunţând la orice perspectivă apriorică şi transcendentă în moralitate. Astfel morala rămâne izolată în regiunea eterată a raţionalităţii pure. în aşa fel încât spre a o putea depăşi e nevoe de un supraom. ceva inabordabil şi ascuns sub faldurile enigmatice ale momentelor de înaltă tensiune spirituală. urmează că raţiunea este declarată drept cel mai înalt for de judecată morală. Moralitatea angajează omul total. cu diferenţa că el încearcă să confere vieţii sociale un caracter de fictivă transcendenţă. primeşte în morală perspective ameţitoare. Prin aceasta. complect ineficace pentru massa amorfă a spiritelor comune.

ci este o stranie îngemănare din amândouă. Omul a fost considerat când numai spirit. De aceea şi morala lui nu poate ii concepută în sensul exclusivist al filosofilor sau al biologilor. adică posibilitatea omului de a alege între mai multe acţiuni posibile pe cea mai potrivită cu scopurile sale. aşa cum ţâşneşte el din dialectica originară a spiritului şi a vieţii. Persoana umană se defineşte prin excelenţă ca o fiinţă spirituală. D e aceea. este fie o morală a îngerilor — gândiţi-vă la imperativul categoric al lui Kant — fie o morală a lupilor — gândiţi-vă în special la morala evoluţionistă. De aceea morala pe care o propovăduiau şi o mai propovăduesc încă filosofii sau oamenii de ştiinţă. spre a ancora în ordinea valorii şi a responsabilităţii morale. Intr'adevăr. Un aspect 1 Prin existenţă ţi valoare grojso modo Înţelegem ceea ce Înţelegea Kant «and făcaa distincţia dintrt perspectiva reală a lui Sein şi cea ideală a lui Sollen. liberă. Prin capacitatea de a fi liber înţelegem capacitatea de a depăşi ordinea psihologică. Omul nu este însă nici înger nici fiară. moralitatea cuprinde în esenţa ei sinteza vie a umanului. Pentru această realizare sunt necesare eforturi importante din pricină că. pentru că ea rezultă din însăşi implicaţiile structurale ale acesteia. nu poate isvorî decât din sinteza vie. reală. ci ca un admirabil factor de sinteză existenţială între ceea ce este omul prin natura sa bio-psihică şi ceea ce poate şi trebue să devină prin semnificaţiile lui transcendente. în conceptul moralităţii suntem obligaţi să remarcăm trei aspecte diferite: 1. precum am mai spus. cu întreg determinismul ei. moralitatea fiind prin excelenţă un act viu. plasată în timp. Această prevalare nu prejudiciază însă cu nimic echilibrului existenţial al fiinţei umane.omenească. Prin libertate înţelegem posibilitatea de autodeterminare. Moralitatea se realizează printr'o creaţiune continuă. Ea reprezintă totuşi într'un anumit sens prevalarea spiritului în faţa vieţii. Dar posibilitatea moralităţii nu însemnează implicit şi realizarea ei. când numai instinctivitate. 1 . dintre existenţă şi valoare.

Ni s'au ruinat toate c r e d i n ţ e l e şi ni s'au sleit e l a n u r i l e s p r e transcendenţă şi veacul este incapabil de-a ne făuri altele. p. existenţială. răsboiul pe care îl suportă Europa de astăzi. Moralitatea există n u m a i dacă p e r s o a n a u m a n ă c r e d e în bine ca în ceva de o r d i n t r a n s c e n d e n t şi dacă ia a t i t u d i n e totală.. Sibiu 1943. p e n t r u simplul motiv că nu poţi 1 2 Vorbind în legătură cu una din problemele actuale. continuă dsa. sau limitată la cadrul strâmt al vieţii instinctuale. „La o examinare mai atentă. p. în faţa acestui bine. . U n a s p e c t demiurgic. p r i v i n d p e om ca subiect al moralităţii şi 3. răsboiul prin care abia am trecut. Un aspect de imanenţă. cu scopul precis de a realiza o sinteză desăvârşită între existenţă şi valoare. p r i v i n d binele în sine ca obiect moral. capriciile) care îşi schimbă indefinit înfăţişarea la fiecare pas" (Droit laique et droit transcendent.102 RHViSTA T E O L O G I C A de t r a n s c e n d e n ţ ă . Moralitatea nu se p o a t e realiza decât p r i n relaţia vie. Bucureşti 1929. adăugăm noi. ci se d a t o r e ş t e în special lipsei d e c r e d i n ţ ă a omului în orice el de t r a n s c e n d e n ţ ă şi implicit în transc e n d e n ţ a domeniului m o r a l . p r i v i n d sinteza existenţială d i n t r e obiect şi subiect. ni se înfăţişează ca o urmare a unei grave crize de autoritate. 2. adică p r i m e ş t e viaţă. şi implicit moralitatea. Izolată în spaţiul e t e r a t al speculaţiilor filosofice. N u mai avem c r e d i n ţ e ! Glorificăm r a ţ i u n e a şi r a ţ i u n e a este incapabilă să satisfacă setea noastră d e valoare. E. De altfel. F ă r ă o c r e d i n ţ ă t a r e in t r a n s c e n d e n ţ a moralei va fi imposibil să p r e t i n d e m soluţionarea discordanţei dintre existenţă şi valoare. ci preferă să se regleze după „voinţa" omenească (voinţa poporului sau voinţa cetăţenilor) sau după interesele (adică după dorinţele. dl Prof. 7). 2 1 La E. iar viaţa se transfigurează p r i n v a l o a r e . scria dsa în 1942. T r ă i m în plin relativism fenomenist. De aceea. nu-şi mai reclamă o sursă transcendentă şi fixă.. cum îşi închipue unii. dureros de actuale. nu este u n simplu fenomen d e c r e ş t e r e al veacului. Dreptul şi autoritatea. ea se v a anula. dinamică d i n t r e aceste două realităţi. criza d e s p r e c a r e s'a vorbit şi se vorbeşte mai ales astăzi. 75. In felul acesta v a l o a r e a se î n t r u p e a z ă . S e p a r e însă că v r e m e a noastră este cam sceptică. cu o intuiţie r e m a r cabila B o u t r o u x s p u n e a că „orice datorie implică u n act de c r e d i n ţ ă " . Sperantia constată la rădăcinile lui tocmai această lipsă a fundamentului transcendent al normelor care călăuzesc existenţa omului de azi. pasiunile. Sperantia: Supremaţia credinţei pure.

s u p r a omenesc. imanente. F ă r ă o p e r s p e c t i v ă t r a n s c e n dentă de pildă moralitatea ar r ă m â n e a fără obiect. conţine totuşi u n vădit impuls s p r e transcendenţă. p e baza î n r â u r i r i i mecanismului axiologic abisal al fiinţei umane. atât de h o t ă r î t o a r e în desfăşurarea destinului omenesc şi mai ales în morală. n e s i g u i a n ţ e c a r e se răsfrâng atât de sângeros în viaţa p o p o a r e l o r . suntem siguri că vom risipi cel puţin câteva din nesiguranţele c a r e zgudue câmpul p r e o c u p ă r i l o r etice c o n t i m p o r a n e . idealista şi realistă în acelaşi timp. D e a s e m e n e a v o m încerca să aflăm o explicaţie a distincţiei d i n t r e existenţă şi valoare. F ă r ă o viziune a imanenţei psihologice însă această perspectivă ideală a binelui. se regăseşte p e sine. ar li inconceptibilă ca act. P e n t r u a realiza însă această stabilizare m o r a l ă n u t r e b u e totuşi să n e silim a inventa un nou sistem etic* . P r e c i z â n d aceste p r o b l e m e . fapt care a dus de-altfel la criza morală de azi. E n e v c e de o viziune etică superioară. In paginile ce u r m e a z ă vom încerca să a r ă t ă m felul greşit în c a r e a fost pusă adeseori p r o b l e m a morală.adăuga ceva firii fără a o depăşi. p r e c u m şi c u m e posibilă şi cum se efectuiază t r e c e r e a dela o r d i n e a existenţei la aceea a valorii. E necesară o n o u ă stabilizare morală a lumii. cu scopul de a l ă m u r i astfel unele din cele m a i importante p r o b l e m e ale eticei. E nevoie ca omul să primească din c u n o a ş t e r e a adecvată a p r o p r i e i sale n a t u r i c e r t i t u d i n e a că în el se află forţe c a r e garantează realizarea moralităţii şi c a r e împing fiinţa u m a n ă ineluctabil s p r e lumea valorilor. O r i forţa c r e d i n ţ e i constă tocmai în faptul că deşi a p a r ţ i n e o a r e c u m naturii noastre psihice. ar r ă m â n e a o simplă h i m e r ă . ducând p r i n analogie cu cunoaşterea la u n a d e v ă r a t solipsism moral. Vom desvolta apoi în acelaşi timp. în ultimă analiză. constituind astfel un fel d e p u n t e d e legătură v i e între subiectul u m a n şi lumea valorilor. c a r e să îmbrăţişeze p r o b l e m a u m a n ă în toată complexitatea şi profunzimea ei. adică ceva irealizabil. p r o b l e m a fundamentului ontologic şi a fundamentului psihologic al m o r a lităţii. ca spre o lume c a r e îi a p a r ţ i n e de d r e p t şi în c a r e . în capitole speciale. cum am mai spus. ca fenomen de t r a n s c e n d e r é a Eu lui.

de o r d i n metafizic. II. In modul nostru de a v e d e a — mod p r i n excelenţă creştin — i u b i r e a este factorul fundamental al sintezei demiurgice d i n t r e existenţă şi v a l o a r e şi p o s e d ă p e lângă u n r e c u n o s c u t sens psihologic. Em. aceste e x a g e r ă r i n ' a u r ă m a s suspendate în văzduhul discuţiilor filosofice. u n sens mult mai adânc. tulburând cu p r e z e n ţ a lor i n o p o r t u n ă bunul mers al existenţei omeneşti. De altfel. ce p ă r e a u de mult îngropate sub lespezile v e a c u r i l o r p r i m a r e . 95 sq. desfiinţând t r a n s Ci. D e a s e m e n e a vom p u n e în justa ei v a l o a r e viziunea t r a n s c e n d e n t ă p e c a r e o oferă creştinismul asupra n a t u r i i u m a n e . c a r e însemnează nici mai mtdt nici mai p u ţ i n decât că binele şi r ă u l şi-au p i e r d u t complect sensul real şi se substituesc. este în această p r i v i n ţ ă o d u r e r o a s ă m ă r t u r i e . p r e c u m se va v e d e a în tot d e c u r s u l lucrării d e faţă. în p r e d o m i n a r e a căreia v e d e m o pricină de stagnare a progresului m o r a l . Răsboiuî groaznic p r i n c a r e am trecut şi care a deslănţuit cu o furie de nedescris toate instinctele ancestrale. căruia îi vom aprecia cum se cuvine valenţele practice. 1 morală. p. sub n u m e l e de c o m u n i u n e . noi nici nu vom face altceva decât să valorificăm principiile eticei creştine şi în special p r i n c i p i u l iubirii. Vasilescu : Probleme de psihologie religioasă şi filosofie Bucureşti 1941. D a r să nu anticipăm. punându-1 în p e r m a n e n t contrast cu raţiunea. Şi ceea ce este mai grav. ci au coborît în viaţă. ci să luăm problemele pe rând. CRIZA IMANENTISTĂ A MORALEI A m văzut în capitolul i n t r o d u c t i v că exagerările c a r e au agitat c â m p u l mai larg al culturii au avut o vie r e z o n a n ţ ă în special a s u p r a domeniului etic. adică p r i n lipsa totală a scrupulului m o r a l şi chiar p r i n r ă s t u r n a r e a de valori. .T r e b u e d o a r să r e l u ă m concepţia creştină şi să o p u n e m la c u r e n t cu nouile c e r c e t ă r i filosofice şi ştiinţifice asupra omului şi a s u p r a destinului său. 1 T r ă i m în plină criză m o r a l ă din p r i c i n a imanentismului c a r e a relativizat orice c r i t e r i u moral. Situaţia m o r a l ă a vremii noastre este atât d e gravă încât imoralitatea a fost depăşită p r i n amoralism.

Ordinea universală este sistematic r e d u s ă şi confundată cu ordinea fizică. cu grave r e p e r cursiuni a s u p r a moralei. Cele dintâi s'au desvoltat în d a u n a celor din u r m ă şi m a i ales în dauna preocupărilor antropologice. orizonturile lumii obiective se reduc a p r o a p e exclusiv la lumea i m a n e n t ă a obiectelor. constă în exclusivismul orientării cosmologice a omului c o n t i m p o r a n în faţa existenţei. Ceea ce e r a considerat b u n a devenit r ă u şi viceversa. întrucât omului i se impun în p r i m u l r â n d necesităţile traiului. care nu se p o a t e însă întemeia decât p e o viziune trans cendentă a s u p r a lumii şi a vieţii. . Raţionalismul. etc. e r a firesc ca cele mai însemnate sforţări ale lui să tindă s p r e cunoaşterea şi implicit s p r e s t ă p â n i r e a mediului cosmic înconjurător. Se resimte tot mai mult criza de a u t o r i t a t e a sistemelor d e morală existente. P r e c u m r e m a r c a Alexis C a r r e l .cendenţa şi implicit autoritatea indeniabilă a moralităţii. u n i c şi p e r m a n e n t . P â n ă la u n punct. P r e o c u p a t evclusiv de lucruri. de Lia Busuitceanu. Acest sens vital este atât de p u t e r n i c împlântat în fiinţa u m a n ă încât S c h o p e n h a u e r s'a văzui îndemnat să numească inteligenţa — funcţia d e a d a p t a r e prin excelenţă a omului — „instinct metafizic". P r i n t r e altele 'şi p i e r d e r e a simţului pentru calitate. această orientare îşi a r e explicaţia şi justificarea ei. P r i m u l aspect al crizei imanentiste. P e n t r u omul m o d e r n . „Quod capita. tot sensu". Veacul n o s t r u e x p e r i a z ă din plin aplicaţia m o r a l ă a celebrului aforism al lui P r o t a g o r a s : „Omul este m ă s u r a l u c r u r i l o r " . p r e cum şi nevoia u n u i c r i t e r i u moral sigur. î n t r e ştiinţele m a t e r i e i i n e r t e şi cele ale fiinţelor vii este o m a r e inegalitate. Să le analizăm p e fiecare. Criza de autovalorificare a aceluiaşi şi 3. 2. desfiinţarea interiorităţii. trad. O r i e n t a r e a cosmologică a omului m o d e r n . Bucureşti 1938. 1 C a r e sunt u r m ă r i l e etice ale acestei o r i e n t ă r i cosmologice ? Sunt mat multe. I n t r ' a d e v ă r . a c o m p a n i a t ă d e o atitudine morală p u t e r n i c ă şi constantă. c ă r o r a le 1 Omul fiinţă necunoscută. confuzia d i n t r e lumea obiectelor şi lumea subiectelor. Criza imanentistă a m o r a l e i se p r e z i n t ă sub trei asp e c t e : 1.

să nu ne m i r ă m dacă deşi suntem stăpâni pe multe din tainele naturii. Dominăm asupra forţelor naturale. o r d i n e a morală este inconceptibilă fără inferioritate. omul îşi explică perfect mişcările materiei. Să ne scuturăm de tehnologia oarbă. R e n u n ţ â n d astfel la u n a din dimensiunile existenţiale ale p r o p r i e i sale naturi. aşa încât ne p u t e m aştepta din zi în zi ia o teribilă catastrofă cosmică a omului. O m e n i r e a 1 1 Alexis Carrel: O.i forţele morale epuizate în goana uriaşă şi d e ş a r t ă p r i n t r e l u c r u r i . T r e b u e să n e sesizăm din v r e m e . De aceea. c a r e nu-i mai p r e z e n t a nici o garanţie de obiectivitate. O r i e n t a t ă cu predilecţie s p r e lucruri şi o p e r â n d cu eficacitate cu concepte cantitative. ascunsă în p r o p r i u l său cosmos interior. omul a p i e r d u t simţul calităţii. gândirea umană a p i e r d u t în b u n ă măsură d e p r i n d e r e a cunoaşterii d e sine şi implicit p e aceea a stăpânirii de sine. Progresul intelectual şi tehnic a întrecut cu mult stadiul m o r a l în c a r e n e aflăm de fapt. Vom p u t e a face aceasta deschizându-i ochii a s u p r a paradisului p i e r d u t al lumii spirituale. omul a r e n u n ţ a t implicit la unul din t e m e i u r i l e necesare ale moralităţii. p e n t r u că moralitatea ca act omenesc este p r i n excelenţă o e x p r e s i e a puterilor demiurgice cuprinse în străfundul interiorităţii u m a n e . R e d u c â n d limitele realului n u m a i la ceea ce se p o a t e măsura. T r e b u e să ne gândim la m â n t u i r e a omului din catastrofa genialei lui nebunii tehnice. d a r este incapabil de a înţelege mişcările p r o p r i u l u i său suflet. r e d â n d u . .a c o r d ă creditul suprem al obiectivitătii. d a r stăm neputincioşi în faţa p r o p r i i l o r noastre instincte deslănţuite. Astfel. suntem totuşi complect neştiutori în faţa m u l t o r a din evidenţele vieţii. a ajuns fireşte la o desconsiderare totală a interiorităţii. p. c. I n t r ' a d e v ă r . Să realizăm în toată bogăţia şi complexitatea lor toate virtualităţile n o a s t r e " — cum zice C a r r e l . omul a ajuns în mod fatal la confuzia d i n t r e lumea obiectelor şi lumea subiectelor. al realităţii sale p r o p r i i . „ T r e b u e să ne r i dicăm şi să p o r n i m . 329. R e n u n ţ â n d pas cu pas la sine în favoarea lucrurilor şi confundând o r d i n e a universală cu o r d i n e a fizică.

omul nu m a i este considerat coroana creaţiunii. şi în teoriile antropologice ale biologilor dela sfârşitul veacului al XlX-lea. ale creştinismului în special. D u p ă aceste teorii. Orizonturile existenţei Iui se micşorează simţitor. Integrând specia u m a n ă p e linia evolutivă a celorlalte specii biologice şi ofer n d omului explicaţii p u r imanente în ceea ce priveşte originea. teorii inaugurate în c e l e b r a c a r t e asupra Originilor speciilor a lui Ch. n a t u r a şi ţelurile sale. . doctrine c a r e limitează perspectivele existenţei u m a n e la orizonturile înguste ale lumii d a t e . Sau. El nu-şi mai află semnificaţii transcendente. p r i n t r e altele. In ai doilea r â n d ea se p r e z i n t ă sub aspectul unei crize de autovalorificare. . Se înţelege că o asemenea radicală r ă s t u r n a r e a vechilor poziţii de gândire. . bilaterală. Este vorba în special de doctrinele biologice şi sociologice. a s u p r a lumii şi a vieţii va stăpâni g â n d i r e a ei şi c â n d calitatea şi spiritul vor primi tot atâta credit ca şi cantitatea şi m a t e r i a . Ea a dus la cel mai teribil 1 Idem p. cum zice atât d e plastic tot C a r r e l : „Când vom da aceeaşi importanţă sentimentelor ca şi t e r m o d i n a m i c e i " . a inteligenţei. nu p u t e a rămâne fără efect în morală. 288. Rădăcinile crizei morale în c a r e se sbate omenirea actuală trebuesc căutate. D a r w i n . ci este pus alături de celelalte specii biologice din scara filogenetică a fiinţelor. din m a i m u ţ ă . fiind supus aceluiaşi feroce şi n e c r u ţ ă t o r p r i n c i p i u al selecţiunii n a t u r a l e . ci diferă de r e s t u l fiinţelor doar p r i n t r ' o excepţională desvoltare a funcţiei sale specifice de a d a p t a r e la mediu. ca un fel d e efect al a u t o devalorizării cosmice a omului. ca de pildă în creştinism. Astfel omul este asvârlit fără putinţă de salvare în însuşi mijlocul luptei p e n t r u existenţă. 1 Aşa d a r criza morală din lume se datoreşte în p r i m u l rând orientării exclusiv cosmologice a omului în faţa lumii şi a vieţii. concepţia biologică înlocueşte concepţia creştină a „descendenţei" c r e a t u r a l e p r i n aceea scientistă a „descend e n ţ e i " .se va salva din a v e n t u r a sinistră a dispariţiei totale abia când o nouă o r i e n t a r e .

N a t u r a u m a n ă îşi p r e s c r i e ea singură legi de conduită. De aceea cel mai b u n c r i t e r i u al moralităţii se află în vechiul adagiu stoic: „ S e q u e r e n a t u r a m " . In acest caz omul nu est® mai responsabil decât animalele. Amoralismul nu e d e t e r m i n a t d e evoluţia istorică a sistemelor de gândire etică. El este adagiul favorit al imanentismului moral. nici autoritate. 128.relativism practic. Orice fundament metafizic al moralei este desfiinţat. p. p. Guibert: Les origines. în m a r e m ă s u r ă . din c a r e el este tipul superior". . L a m a r c k şi în special D a r w i n n ' a u făcut altceva decât au dat sprijin teoretic u n e i atitudini existenţiale fireşti. Noţiunea binelui şi a r ă u l u i nu mai sunt considerate ca nişte noţiuni absolute. D e câtă autoritate se p o a t e b u c u r a însă moralitatea în asemenea condiţii. nu poate avea nici consecinţă. ci ca nişte generalizări ale datelor e l e m e n t a r e ale conştiinţei u m a n e . Aşa încât a r e d r e p t a t e G u i b e r t când spune c ă : „Datoria c a r e n u a r e alt fundament decât sentimentul sau nevoia i n t e r n ă a omului d e a fi onest. La b a z a moralităţii stau tendinţele fundamentale s p r e onestitate şi s p r e virtuţi implicate înlăuntrul însuşi al fiinţei u m a n e . ci r ă s a r e în c h i p spontan din atitudinea biologică şi raţionalizantă a omului în faţa existenţei. ? 1 . ca r e z u l t a t e al u n o r atitudini specifice faţă de transcendenţă. Altfel nici nu s'ar p u t e a e x plica vraja p e c a r e au e x e r c i t a t . Alean 1939. 0 poziţie imanentistâ specifică şi dealtfel foarte ingenioasă o o c u p ă morala sociologistă. Paris 1910. p u l v e r i z â n d moralitatea în mii şi mii de criterii morale individuale. autoarea precizează: „Noţiunile morale derivă din datele conştiinţei. 214. Tot în această ordine de idei.J.o şi o mai exercită încă aceste idei a s u p r a masselor. El este ceva implicat în însăşi s t r u c t u r a valorificatoare a fiinţei umane de p r e t u t i n d e n i şi d e totdeauna. Dându-şi seama de Jeanne Bayer: Essai d'une d6finition de la vie. 1 2 D a r să nu a c u z ă m p r e a mult evoluţionismul. p 131). se p o a t e v e d e a din mizeria morală a lumii d e azi. c. împlântată în însuşi adâncul n a t u r i i u m a n e . c ă r o r a nu face de-altfel altceva d e c â t să le scuze mediocritatea. ceea ce explică pentru ce nu poate exista Intre ele nici o contrazicere şi pentru ce nici nu există de fapt" (o. Paris.

Căci dacă el sunt consideraţi drept „inventatori ai moralei". 97. Trecerea dela ordinea cantităţii la aceea a calităţii este mult mai anevoioasă decât se pare. modele ale moralităţii. raţiunea sau inteligenţa discursivă este cel mai important factor pe care se întemeiază morala. 96. Pentru toţi imanentiştii. Sibiu 1944. 1odorati : p. 132). 1 Este lesne de înţeles că această pseudotranscendenţă a socialului faţă de individual cade dela sine. al personalităţilor excepţionale în făurirea moralei. p. metafizicieni sau biologi. dovedeşte în mod peremtoriu că şi-a dat seama de exigenţa fundamentală a transcendenţei în domeniul moral. Todoran : Bazele axiologice ale binelui. c. Durkheim încearcă să salveze transcendenţa compromisă a moralei printr'un subterfugiu. Societatea este prin urmare factorul suprem de creaţie al oricărei valori.. Bayer : O. pentru că ex nihilo nihil (Cf. . „universalitatea şi obiectivitatea sunt însuşirile ei cele mai hotărîtoare şi ' Cf. Căci după cum 1X1X1. de pildă. zice că întru cât raţiunea este egală sieşi pretutindenea. chiar şi pentru o morală „ştiinţifică". al geniului. 2 3 N e rămâne să analizăm cel din urmă aspect al imanentismului moral: raţionalismul. el dovedeşte că moralitatea nu se poate funda decât asigurându-se cât mai deplin caracterul de transcendenţă al valorii morale. v. Astfel Ed. şi implicit al valorilor m o r a l e . J. tot aşa generalizarea tuturor energiilor individuale nu poate da nimic ce ar putea depăşi calitativ ordinea individuală a umanului. Prin însăşi nereuşita lui. * A vorbi despre rolul supraomului. De unde poate rezulta capacitatea fabuloasă de a creia valori a socialului. se pune Întrebarea t Cum au ajuns ei la inventarea moralei şi care este modelul transcendent pe care ia rândul lor l-au copiat. până la infinit rămâne tot 1.pericolul solipsismului moral. rămâne un mister inefabil al „ştiinţei" sociologiste. p. /.. » /. Hartmann. Totuşi faptul că Durkheim caută — fără să găsească de-altfel — un fundament transcendent al moralei. însemnează deci a devia chestiunea. El conferă sintezei sociale a indivizilor un caracter de transcendenţă faţă de conştiinţa individuală. compus în definitiv din sinteza unor indivizi lipsiţi in mod natural de simţul valorii.

Bucureşti 192U. de I. neagă implicit posibilitatea şi necesitatea oricărui progres spiritual al omenirii. Popa: Spiritul moralei. E. Ceea ce caracterizează esenţial condiţia u m a n ă este. Pentru Aristotel de pildă. 14. Aceeaşi confuzie între gândire şi act o găsim şi la ceilalţi antici: Platon. „virtutea divină prin excelentă" [Cf.. <i4). p â n ă azi. 70. In p a r t e chiar a r e d r e p t a t e . a n c o r â n d în domeniul demiurgic al faptei. Dacă n ' a r exista această disc o r d a n ţ ă n ' a r avea nici u n temei atitudinea extraversivă 5 1 La Ş. p. ' P e n t r u teologia catolică lucrurile stau la fel. dela S o c r a t e şi K a n t . Realitatea acestei d i s c o r d a n ţ e este u n fapt evident şi cine o neagă. Cel care pune bazele raţionalismului moral este Socrate. Trad» de Tr. Deci tot efortul la realizarea moralităţii trebue depus spre a afla prin pură reflexie ceea ce este general şi implicit caracteristic uman.m a i distincte cu p r i v i r e la m o r a l ă " . d u p ă opinia raţionaliştilor. p. Hartmann. E. P e această linie se mişcă raţionalismul moral. d a r moralitatea în sine depăşeşte domeniul raţionalităţii p u r e . Boutroux: Probleme de morală şi educaţie. Bârsănescu. lonescu: Problema morală şi criteriul moral obiectiv. Kant: întemeierea metafizicei moravurilor. stoicii. Spiritul moralei sale este cuprins în clasicul aforism delphic. p. 3 4 M ă r t u r i s i m că la p r i m a v e d e r e raţionalismul este ispititor.* M o r a l i z a r e a n ' a r fi deci altceva. în individualism. Brăileanu. p. a cunoaşte este egal cu a făptui. * Şi la Kant ca şi la Socrate universalitatea şi posibilitatea de universalizare a unei maxime este criteriul cel mai sigur al moralităţii. căci fără raţiune m o ralitatea ar cădea în subiectivism. Expresia ii aparţine lui v. decât î n c e r c a r e a sistematică de a introduce legile universale şi obiective ale raţiunii în activitatea cotidiană a omului. fondatorul de fapt al moralei. a încadra aceasta în norme şi a te supune lor. Blaj 1944. „Cunoaşte-te pe tine însuti"-. discordanţa dintre existenţă şi valoare. Raţiunea c o n t r i b u e fără îndoială la precizarea noţiunilor morale. „a moraliza însemnează a raţionaliza viaţa". etc. Trad. Bucureşti. 3 5 2 . Silvio Romani spune textual că p e n t r u această concepţie. Bucureşti. în iraţionalism. Aristotel. depăşind sfera accidentală a individualului p r i n ceea ce este general şi p e r m a n e n t u m a n . După această concepţie. cum am mai spus. Dictonul favorit al lui Kant e s t e : „acţionează numai după acea maximă prin care pofi voi totodată ca ea să devină o lege universală" {Im. 96). epicureii.

E a n e d e s copere în mod p e r e m p t o r i u p r e z e n ţ a dinamică a spiritului. Ce poate face în faţa acestei realităţi r a ţ i u n e a ? Nimic altceva decât să o constate şi cel mult să încerce să o explice în v r e u n fel. Deci dacă această discordanţă este un fapt pozitiv. toate fazele de civilizaţie ale omenirii nu sunt altceva decât g r a d e şi v a r i e t ă ţ i de intensitate a circulaţiei valorilor. 21. mobilă. desigur. a datoriei. a Jui „Sollen" — ca să fim în limbaj kantian. că m o r a l a este p r i n excelenţă o ştiinţă a conduitei ideale. Este adevărat. 1 2 Aşa d a r discordanţa d i n t r e existenţă şi valoare este un fapt pozitiv. o a r e c u m suficientă sieşi. ci din atitudinea omului întreg ' Cf. şi a r m o n i z a r e a ei t r e b u e efectuată tot p r i n t r ' u n fapt pozitiv. adică domeniul determinismului psihofizic.a fiinţei spre valoare : fiecare fiinţă a r fi o m o n e d ă fără ferestre. De aceea. Moralitatea nu se poate realiza p r i n p u r a postulare raţională. Greşala lui Kant a fost că a alungat cu totul din p r e o c u p ă r i l e moralei domeniul lui „müssen". care nu este res ci este p r i n excelenţă proces sau a c t . Existenţa unei discordanţe face însă din fiinţa u m a n ă o fiinţă activă. P e plan social. pentru că r a ţ i u n e a n u c u p r i n d e în ea însăşi necesitatea actului vital c a r e să facă sinteza existenţială d i n t r e existenţă şi valoare. Sperantia : Principii fundamentale de filosofie juridică. cu cât t e n d i n ţ a de echilibrare a desechilibrului dintre existenţă şi valoare este mai accentuată şi cu cât circulaţia valorilor este m a i vie. p. E a r e p r e z i n t ă desbinul creator. p e n t r u că ea nu r e z u l t ă din atitudinea unilaterală a inteligenţei în faţa u n e i n o r m e p e c a r e de obicei şi-o p r e s c r i e spiritul însuşi. Idem. D a r acest d o m e n i u ideal r ă mâne o simplă ficţiune dacă nu e realizat. 41. creatoare. dacă n u e pus în relaţie concretă cu existenţa. Cluj 1936. p. E. Dela simpla raţionalitate la actul moral este o m a r e distanţă. 2 . cu atât fiinţa întreţine o viaţă spirituală mai profundă şi mai intensă. în continuă tensiune s p r e v a l o a r e . dacă nu angajează fiinţa în tensiunea ei firească s p r e valoare. cu substrat ontologic. bipolaritatea c r e a t o a r e c a r e stă la baza dinamismului interior al vieţii spirituale.

este o morală incomplectă şi d ă u n ă t o a r e . a n c o r â n d în iraţional şi chiar în supraraţional. fără ca să afle înlăuntrul nostru motivaţia suficientă c a r e să p u n ă în mişcare voinţa. I n t r ' a d e v ă r . cum e legat domeniul matematic (Cf. d e o a r e c e dacă valoarea este r u p t ă în mod b r u t a l din legăturile ei fireşti cu existenţa şi este exilată în solul a r i d al raţionalităţii p u r e . 1 Aşa d a r r a ţ i u n e a este insuficientă în morală p e n t r u că nu poate anula discordanţa d i n t r e existenţă şi valoare. dacă între d o m e n i u l raţional al lui „Sollen" şi cel „pathologic" al lui „Sein" este o Kant de pildă încerca să asigure normelor morale modul de siguranţă a adevărurilor matematice. P e n t r u a depăşi destinul ontologic al discordanţei d i n t r e existenţă şi valoare. E. d u p ă c a r e gândirea şi existenţa. din p r i c i n a unei prejudecăţi raţionaliste. p. n o r m a morală va fi e x p e r i a t ă de individ ca ceva străin de n a t u r a sa intimă. se confundă. ci t r e b u e să p r o v o a c e rezonanţe adânci în însuşi mecanismul atitudinal al Eului.in faţa existenţei. Boutroux: O. a omului în faţa existenţei. T r e b u e s c îndeplinite anumite condiţiuni psihologice c a r e depăşesc limitele raţionalului. M u l t ă v r e m e m o r a l a n u s'a p r e o c u p a t d e l a t u r e a aceasta a moralităţii ca act. P r i m a confuzie a afectat gnoseologia. 75). Izolat d e celelalte stări psihice. Pentru el ideea de datorie are valoare axiomatică. El n u v r e a să înţeleagă că gândirea a r e alte legi decât r a ţ i u n e a şi că simpla raţionalitate a u n u i fapt nu implică şi r e a l i z a r e a l u i . şi implicit gândirea şi actul. c. D i m p o t r i v ă . Raţionalismul este complect antipsihologic. existenţială. o amplifică. 1 . binele raţional ni se r e c o m a n d ă ca ceva dinafară d e noi. Trebue pentru că trebue. a d o u a a influinţat însă morala. Datoria nu are nevoe de nici o explicaţie. Morala c a r e n u se ocupă decât d e raţionalitatea n o r m e i morale. Valoarea morală nu t r e b u e să fie izolată în sferele eterice ale raţionalităţii p u r e . căci Îşi are explicaţia In însăşi universalitatea legii şi in necesitatea maximei. depăşind atitudinea p u r raţională în faţa ethosului p r i n t r ' o atitudine totalitară. datorită mai ales c a r a c t e r u l u i său specific de obiectivitate şi universalitate. El uită că domeniul faptei nu e legat în aşa măsură de necesităţile intèrne ale gândirii noastre. t r e b u e să anulăm implicit dificultăţile d e i n t e r i o r i z a r e ale valorii. a d i c ă p r o b l e m a moralităţii ca act.

ci este echivocă. cum pretind raţionaliştii. Paris 1922 — introduction. H. structura inteligenţei e modelată pe structura materiei. adică bună sau rea. după întrebuinţarea ce i se dă. raţiunea nu este nicidecum un element univoc al moralităţii. ci angajează pe om ca pe o entitate care tinde integral spre valoare. 78. Ea nu este bună prin esenţa ei. D e altfel. Ea „este făcută pentru a utiliza materia".* In 1 2 3 Raţiunea este mai mult individuală decât universală. Raţiunea este prin excelenţă funcţia de relaţie dintre Eu şi lumea obiectelor. * H. deci un mijloc afectat fie unui scop bun. Bergson : La pensée et le mouvement. Bergson : L'évolution créatrice. fie unui scop rău. Ea nu aparţine exclusiv raţiunii.Ea nu poate fi nicicând altfel decât echivocă din punct de vedere moral. pentru că. pentru că ea prin esenţă nu este scop. 2 3 1 . p. 216. In această direcţie şi numai aici trebue căutată calea armonizării discordanţei dintre existenţă şi valoare şi implicit a moralizării reale a lumii. p. ce motive mă pot determina să mă iazardez şi să renunţ la chemările imediate ale fiinţei mele. Bergson ne spune clar că „inteligenţa este acasă la ea în domeniul materiei inerte". de dragul unei himerice legi universale sau de dragul unui problematic sentiment al respectului faţă de datorie? A u toritatea raţiunii ? Dar poate să aibă raţiunea vreo autoritate în ea însăşi ? Moralitatea nu are ce căuta în cearta dintre facultăţi. Din pricina aceasta „inteligenţa se caracterizează printr'o esenţială neînţelegere a vieţii". H. ci mijloc existenţial. deşi ea este „egală la toţi oamenii" — cum zice Descartes — totuşi ea se prezintă extrem de diversificată din pricină că „noi ne conducem cugetările pe căi diferite şi nu considerăm aceleaşi lucruri" (Discurs asupra metodei). cu toată faima de factor prin excelenţă moral. De altfel nici nu se poate acest lucru.prăpastie de netrecut. servind în primul rând la o cât mai adecvată adaptare a omului la mediul său cosmic. totuşi în practică nu găsim două raţiuni care să judece lucrurile la fel. Deşi se zice că e obiectivă şi universală. pentru că raţiunea de fapt nici nu este altceva decât un fel de prelungire a instinctului. Bergson: L'évolution créatrice. după cum nu aparţine exclusiv nici afectivităţii şi nici voinţei.

caracterizează unul din aspectele esenţiale ale imoralităţii. In orice caz. confundând sistematic lumea subiectelor cu lumea obiectelor. Nu e n e v o e de p r e a m a r e perspicacitate p e n t r u a observa pe d e o p a r t e legătura d i n t r e o r i e n t a r e a cosmologică a gândirii şi deficienţa de autovalorificare a omului şi p e de alta. In cele câteva pagini ale capitolului de faţă am văzut c a r e sunt perspectivele imanentiste ale moralităţii. IL Buc. nici odată un exces de inteligenţă nu d u c e în m o d necesar la un excedent de bine. 1. ci chiar că ea este în m a r e m ă s u r ă însuşi pivotul egoismului. o funcţiune pusă mai mult în slujba instinctului d e conserv a r e . Bagdasar : Teoria cunoştinţei. 1 2 P ă t r u n z â n d mai a d â n c în analiza semnificaţiilor etice ale raţiunii vom d e s c o p e r i nu n u m a i că r a ţ i u n e a este o funcţie specifică a relaţiei omului cu obiectele. La baza t u t u r o r acestor aspecte ale crizei m o r a l e stă o atitudine metafizică eronată 1 8 La N. ci poate. . leg ă t u r a d i n t r e a m â n d o u ă acestea şi raţionalism. uneori— dimpotrivă. adică utilizându-i fără s c r u p u l p e n t r u scopurile sale egoiste.D e u n d e rezultă că raţiunea n u este decât un fel de „anexă a facultăţii de a acţiona". în faţa mijloacelor sale p e c a r e ştie implicit nu numai să le s u p u n ă gândirii. Atitudinea aceasta m o r a l ă pe c a r e ne p e r m i t e m a o n u m i atitudine raţionalizantă. p.L'évolution créatrice. c a r e a dus la amoralismul d e azi. al imoralităţii. riscăm ca cel ce o practică să se p o a r t e cu semenii cum s'ar p u r t a cu obiectele. decât în slujba valorii etice. ci şi să le pună în serviciul vieţii sale p r o p r i i . H. Căci ce este subiectul cognitiv în faţa lumii obiectelor altceva decât u n scop în sine. c a r a c t e r i z a t în special prin tendinţa exploatării omului d e c ă t r e om. Bergson . fiind o atitudine tipic egoistă. A p l i c â n d atitudinea raţională stricto sensu în morală. 1944 — intuiţionismul. m o d u l esenţial al cunoaşterii discursive de a despica realitatea în obiect şi subiect — proces fără d e c a r e nici nu poate exista c u n o a ş t e r e a ca act — nu este deloc potrivit în relaţiile dintre oameni.modul în c a r e n e este dată n a t u r a — zicea Dilthey — este c u p r i n s implicit şi modul de a o s u p u n e gândirii şi de a o p u n e în serviciul vieţii. Voi. I n t r ' a d e v ă r .

sesizarea semenului. F o r m a r e a unei concepţii s u p e r i o a r e . din atitudinea lui totalitară în faţa existenţei. 4. 3. Depăşirea concepţiei d u p ă c a r e moralitatea nu este altceva decât o a t i tudine raţională faţă d e n o r m ă . reabilitarea interiori taţii. metafizice. despre n a t u r a şi v a loarea omului. Deocamdată t r e b u e să subliniem că p e n t r u a ne salva din perspectivele funeste ale crizei de faţă. n e î n t r e rupt. înlocuirea raţiunii — c a r e este o funcţie de relaţie a omului cu lumea obiectelor. în special în faţa transcendenţei. . O r i e n t a r e a a n t r o pologică a gândirii — care implică sesizarea calitativului. p r i n t r ' o altă funcţie. adecvată relaţiei cu lumea subiectelor. p r i n concepţia existenţială d u p ă c a r e moralitatea isvorăşte din contactul viu. «*. 2. D e s p r e aceasta vom v o r b i în alt capitol. t r e buesc îndeplinite mai multe condiţii: 1. atitudinal al omului întreg cu lumea valorilor.a omului. care se numeşte de obicei atitudine autonómica.

ortodox şi eterodox. T E O D O R B O D O G A E Profesor la Academia teologică „Andreiană" D e o vreme încoace apar în literatura teologică rom.catolică tot mai des scrieri în legătură cu Bisericile orientale. eventual. ele sunt binevenite prin materialul inedit şi. E poate calea cea mai potrivită pentru înlăturarea treptată a ceea ce ne separă. asupra „Creştinismului răsăritean". Cu toate acestea. Şi trebue să subliniem că în preocupările acestor teologi se observă tot mai puţină patimă confesională. Cele două volume publicate de numeroşi teologi romano-catolici în 1939-40. Una seMatoreşte preotului assumpţionist Martin Jugie.DOI TEOLOGI ROMANO-CATOLICI DESPRE SCHISMA CEA MARE de Preot Dr. noi ortodocşii ne bucurăm ori de câte ori putem înregistra câte o nouă publicaţie romano-catolică menită a pune cinstit problema desbinării în două a trupului lui Hristos şi chiar dacă astfel de opere nu reuşesc pe deplin a se menţine pe linia obiectivitătii integrale. profesor la un seminar din Roma şi la facultatea de . tratând amândoi în chip istoric despre schisma dintre cele două biserici. cu ocazia a 500 de ani dela sinodul din Florenţa. sunt un exemplu viu în această privinţă. prin nouile moduri de a pune problema. In deosebi se studiază tot mai asiduu spiritualitatea şi viaţa liturgică a Răsăritului creştin. In această privinţă amintim şi noi în cele de mai jos două opere ale unor prea cunoscuţi teologi romano-catolici. Fireşte însă că nici aceşti teologi şi nici chiar publicaţiile irenice din cercul revistei „Irenikon" şi de aiurea nu se pot încă desface de ceea ce formează un mod confesional şi deci destul de îngust de a vedea problemele controversate din teologia istorică şi dogmatică.

Titlul ei e s t e : Le Schisme byzantin. vorbesc u n u l d e „schisme byzantin". d e s p r e a lui E. etc. Pichler ? P e n t r u c ă se vede că nici în veacul XX cei mai mulţi teologi rom. 1940. P r i m u l lucru p e c a r e t r e b u e să-1 evidenţiem din însuşi titlul ambelor publicaţii nu este p r e a îmbucurător. De ce n ' a r putea întitula cărţile lor „Desbinarea bisericească dintre Răsărit şi A p u s " . E vorba de vechiul p u n c t d e v e d e r e confesional p e c a r e se situează încă şi azi mai toţi teologii romano-catoîici. p ă r . p e care-1 pomenim aici. Roma. 1 . directorul Institutului pontifical oriental din R o m a şi se întitulează: Le cause storiche della separazione della Chiesa graeca secondo le piu recenţi ricerche. eminţim publicarea o p e r e l o r inedite ale p a t r i a r h u l u i grec Ghenadie Şcolarul.teologie din Lyon. 2 voi. Celălalt teolog este d i r e c t o r u l u i Institului oriental din Roma şi autor şi el a n u m e r o a s e studii roai ales a s u p r a d r e p t u l u i bisericesc oriental. e u n cunoscut cercetător al bisericilor „schismatice" o r i e n t a l e . M. H e r m a n nu s'a pomenit nimic. Jugie. şi e u n simplu e x t r a s din revista „La Scuola Cattolica" p e A p r i l i e 1940. altul de „separazione dela Chiesa graeca". două volume de p r e d i c i bizantine d e s p r e Maica Domnului. Apercu historique et doctrinal şi e tipărită în Paris (1941) în 487 pagini. c u m a făcut-o a c u m 80 de ani istoricul catolic A . In afară de cunoscuta lucrare în 5 v o l u m e : „Theologia dogmatica christianorum orientalium a b Ecclesia catholica dissidentium" şi în afară de numeroase studii şi articole din revista „Echos d ' O r i e n t " privitoare la diferite aspecte din istoria „schisn ei greceşti". este o simplă c o m u n i c a r e de 12 pagini.-catolici nu pot r e n u n ţ a la poziţia strict con1 Dr. Primul. şi J u g i e şi H e r m a n . Cealaltă este scrisă de p ă r i n t e l e Emilio Herman. Studiul lui. Amândoi. Miinchen 1864—1865. Aloisiu Pichler. Geschichle der Kirchlichen Trennung zwischen dem Orient und Occident. în c a r e se r e zumă p ă r e r i l e teologilor r.-catolici mai noui în legătură cu schisma dela 1054 şi dacă insistăm şi asupra ei este fiindcă în v r e m e ce a s u p r a altor contribuţii d e acest gen s'a scris la noi adeseori.

M. ' D a r să revenim. T. în c a r e u r m a să se e x p u n ă problema r e unirii bisericilor. M. d u p ă ce avem o perspectivă istorică destul de instructivă în ce priveşte multele neajunsuri şi chiar greşeli comise cu acea ocazie. ar însemna să se înlăture a p r o a p e singura. J u g i e v r e a să fie un omagiu închinat sinodului din F l o r e n ţ a cu ocazia împlinirii celui de-al V-lea centenar al lui (4 Iulie 1439 — 4 Iulie 1939) şi se cădea ca m ă c a r acum. alta doctrinală (pp. ci să fie considerate a m â n d o u ă bisericile. căci proporţiile cărţii nu mai p e r m i t e a u . F i r e ş t e însă că susţinând aşa ceva. Şi aceasta cu atât mai vârtos cu cât l u c r a r e a p ă r . cu „bisericile dizidente de R o m a " şi cu alte asemenea calificative. pe care de fapt noi n'am avut-o la îndemână. 323—487). desigur cea mai m a r e p i e d e c ă în calea r e u n i r i i bisericilor: pretenţiile de dominaţie universală ale papilor.fesională atunci când e v o r b a de c e r c e t a r e a u n o r probleme controversate şi cu toate că recunosc şi Bisericii romane o p a r t e m a r e de vină în p r e g ă t i r e a şi consumarea durerosului act dela 15 Iulie 1054. n u supra. 2 1 . totuşi continuă să-i dea înainte cu „schisma bizantină". dar în corpul lucrării punctul de vedere strict confesional revine. J u g i e se î m p a r t e în 2 p ă r ţ i : una istorică (pp. „Biserica ortodoxă română" 1945 p. ca d o u ă s u r o r i cu d r e p t u r i h a r i c e egale. 416—443. Cea de a treia p a r t e . Popescu în rev. iar c a r e o fac riscă să fie puşi la I n d e x . ca două realităţi coord o n a t e . 2 P a r t e a istorică se compune ea însăşi din 7 capitole în c a r e să studiază originele î n d e p ă r t a t e şi a p r o p i a t e ale Prefaţa publicaţiei colective pomenite mai sus „Der chrisiliche Osien" (publicată cu ocazia centenarului al V-lea al sinodului florentin) lasă u se întrevedea greşelile de acum 5(W de ani. nu a p u t u t fi publicată în acest volum. fiind ea însăşi destul de extinsă. O r i aşa ceva e d r e p t că e x t r e m de puţini teologi catolici pot afirma. de A p u s şi de Răsărit. L u c r a r e a p ă r . 1—322). M . ci o cunoaştem numai după amănunţita şi judicioasa prezentare a dlui prof. respectiv s u b o r d o n a t e şi c a r e numai din motive d e o r â n d u i r e u m a n ă ar avea u n a faţă de cealaltă a n u m i t e întâietăţi. să nu se mai stărue în punctul de v e d e r e greşit de atunci.

aceste cauze ale schismei sunt reale. lucru demn de r e m a r c a t . după cele două Biserici r e p r e z e n t a t i v e din Răsărit. ci ca d e o stare d e spirit bolnăvicioasă c a r e s'a încuibat din clipa răsvrătirii Bisericii orientale în contra „ m a m e i " sale. Căci. încă în prefaţă recunoaşte autorul că astăzi. stare de spirit c a r e a evoluat tot în s p r e mai r ă u . Cerularie. exploatate apoi de unii în contra unităţii din Biserică: constituirea celor 5 patriarhale după modelul împărţirii administrative a imperiului. pătimaşa lucrare a lui Jagar: Schisma lui Fotie. evoluţia autonomă a celor 2 Biserici în domeniul teologiei. în contra bisericii Romei. nu se mai p o a t e r ă m â n e a la unilateralitatea şi la patima cu c a r e mai ales cardinalul H e r g e n r o t h e r şi a p r o a p e toate studiile şi manualele de istorie bisericească r o m . desigur cu cât s'a d e p ă r t a t de poziţia infailibilă a spiritualităţii Romei. V. căci „ s a r compromite d r e p t u r i l e a d e v ă r u l u i " . zice prof. în fine. însemnează. Patriarch von Konstantinopel. Lucaci. a u t o r u l vorbeşte de schismă nu ca de u n eveniment regretabil c a r e a avut loc acum a p r o a p e 900 de ani. Autorul v e d e 3 cauze directe c a r e au contribuit la slăbirea unităţii bisericeşti: cezaropapismul basileilor bizantini. trad. . Regensburg. ambiţia patriarhilor de Constantinopole şi antipatia dintre Greci şi Latini. consumarea ei şi c o n t i n u a r e a ei p â n ă in zilele noastre. La acestea se adaugă alte 3 cauze indirecte. de pildă. o subţiere ontologică a harului iniţial acordat ei. IV. De fapt. F ă r â m i ţ a r e a Bisericii orientale în atâtea entităţi deosebite. d a r păr. d u p ă atâtea cercetări imparţiale. T. ce au servit de motive. 1893. 1 2 Photius. pentru adepţii catolicităţii teritoriale şi centralizante. J u g i e a uitat să e n u m e r e p e cea principală „directă şi în* a d e v ă r eficientă" : pofta p a pilor d u p ă lărgirea p u t e r i i bisericeşti peste toată lumea.schismei. desigur. numite biserici autocefale. cultului şi disciplinei încă începând din sec. Baia-Mare. A se vedea. ci d o a r Biserică greco-rusă. 2 1 . De aceea Bisericile răsăritene nu pot fi numite Biserici ortodoxe. deosebirea de limbă şi. 3 voi. 1867 -1869.c a t c l i c ă p r i v e a u schisma d i n t r e cele 2 biserici drept o o p e r ă personală a „ambiţiei" lui Fotie şi a „ignoranţei" lui M. Popescu.

Arieni) şi d u p ă el aceeaş politică u r m a t ă dt mulţi alţi basilei.Cezaropapismul sau amestecul în trebile bisericeşti a: î m p ă r a ţ i l o r bizantini nu-i chiar de esenţă păgână. J u g i e . cum spune Jugie. 1 nesocoti autoritatea papii în privinţa convocării sinoadelor (Donatişti. c. întrucât însuşi papa León I n'a văzut în canonul 28 al sinodului din Calcedon o n e g a r e a primatului divin al papilor. grecizarea imperiului de Răsărit. p. Iar dacă recunoaştem şi noi efectele rele ale amestecului împăraţilor în trebile bisericeşti. Şi-apoi în epoca ecumenică n'a existat o p u t e r e p a p a l ă s u p r e m ă pe c a r e împăraţii să o fi îngrădit. c a r e p u n e p e aceeaş treaptă a i p a p a p e p a t r i a r h u l Bizanţului. Cont r a r acestui cezaropapism va lupta papalitatea necontenit. „Primul atac împotriva primatului p a p a l " îl deslănţue sinodul quinisext (692). A u t o r u l caută să justifice pe Onoriu în acelaş timp subliniind că în Constantinopole. pildă care s'a dovedit şi mai nenorocită când ea a fost u r m a t ă şi de sultani. ci ea a crescut tocmai prir. mai bine d e jumătate ar fi fost eretici sau schismatici. A d e v ă r u l este că au fost destui i e r a r h i orientali cari s a u luptat cu împăraţii. din 57 ier a r h i . nu p o a t s fi socotită d r e p t o cauză a schismei. o gravă r ă t ă c i r e faţă de spiritul Bisericii vechi şi ambele deopotrivă d ă u n ă t o a r e Bisericii. d u p ă c u m au fost iarăşi destui p a p i c a r i au fost docili basileilor. 547. 1 Ambiţia patriarhilor de Constantinopole. A mai t r e b u i t să vină î n c o r p o 1 Pichler : o. (Desigur că nu recunoşteau toţi primatul). cum d e fapt e r a cazul şi cu păstorii din v e c h e a capitală a lumii. cari n'au primii dela Sf. între 325—843. tendinţe d e s p r e c a r e un teolog r. s p u n e p ă r .-catolic — şi oricine cunoaşte evul mediu ar p u t e a . iar exemplul lui Constantin cel M a r e de . ci d o a r m o tive lumeşti. P e t r u p u t e r e a „ s u p r e m ă " ca ai Romei. apoi tot aşa t r e b u e să recunoască şi r. . va face p e mulţi i e r a r h i răsăriteni — dar n u p e t o ţ i ! — să ajungă aserviţi p u t e r i i imperiale. ba încă a mai condamnat şi a n u m i t e practici apusene.o spune — a r a t ă că au fost.-catolicii relele aduse de tendinţele inverse ale p a p i l o r de a se v r e a împăraţi. ca şi cezaropapismul bizantin.

accentuându-se între altele că în v r e m e ce Latinii ţineau numai h o t ă r â r i l e dela Niceea (325) şi dela S a r d i c a (343). d a r nu numai p e m o tive de condamnabilă ambiţie bizantină. In privinţa „schismei foţi ene" (863—7) p ă r . teol. Grecii respectau canoanele t u t u r o r sinoadelor e c u m e n i c e şi locale. E. rom. ignorând decretele papale. Aici se enumera în mod apologetic-retoric m ă r t u r i i l e din primele 10 v e a c u r i creştine. orgoliul naţional al Grecilor şi rivalităţile politice" dintre Răsărit şi A p u s .-cat. n e a d m i ţ â n d greşelile misionarilor catolici acolo. autorul t r e c e la cap. p r i n c a r e s'ar fi cunoscut primatul juridicţional al papilor. A m a n n — pe care abia îl citează într'o notă mică — iar în legătură cu sinodul din 867 din C . II întitulat „forţele unioniste opuse tendinţelor separatiste".. A r g u m e n t u l e p r e a cunoscut ca să insistăm aici a s u p r a lui. ar fi fost „universal r e c u n o s c u t " .schismă fotiană". A u t o r u l e n u m ă r ă apoi p r i n citaţii „antipatiile de rasă.rărea Ilíricului de Constantinopol p e n t r u a înregistra d e fapt disensiuni î n t r e cele două scaune. Jugie nu admite (ca H e r g e n r ó t h e r şi ceilalţi) că ar fi existat şi o a doua . adică a d r e p t u r i l o r de a se socoti patriarhate. t r e c â n d apoi la c o n d a m n a r e a teoriei p e n tarhiei formulată în Răsărit şi scoţând în evidenţă „adevărul" triarhiei. liturgică şi canonică a celor două biserici. din Strasbourg. Fr. La fel t r a t e a z ă şi chestiunea jurisdicţiei asupra bisericii bulgare. care chiar dacă nu semăna cu cel de azi. A l e x a n d r i a şi Antiohia (nu şi Constantinopolea şi Ierusalim !). D v o r n i k şi V. Jugie nu. Sa nu înţelege cum a p u t u t F o t i e „comite enormitatea d e a judeca şi c o n d a m n a (în sinod) p e titularul scaunului apostolic".-pole. Totuşi acest om t r e b u e socotit „ p ă r i n t e al schismei" p e n t r u că s'a ridicat c o n t r a învăţăturilor noui şi a practicilor ne- . şi încă ecumenice. F i r e ş t e că p e baza lucrărilor lui Lapótre. n u m a i scaunele o n o r a t e p r i n p r e d i c a lui P e t r u : Roma. D u p ă ce t r e c e peste „deosebirile de limbă şi necunoaşterea reciprocă" şi peste evoluţia autonomă teologică. C. c u m spune P ă rintele Jugie. recunoaşte nici măcar cât a r e c u n o s c u t profesorul dela F a c . nici p ă r . Grumel. acum F o t i e recunoscând scaunul Romei (!j.

ecumenice din biserica R o m e i . In schimb C. în schimb apostolul Slavilor. Dacă Roma a ieşit din cearta fotiană şi din cea bulgară cu prestigiul scăzut. că lucrurile s'au precipitat în 14 Iulie 1054. jignirile şi p r o v o c ă r i l e " cardinalului Humbei t. Jugie să mai scoată p e M. a u t o r u l r e g r e t ă că papalitatea n 'a recunoscut Bizanţului jurisdicţie superioară în spaţiul grec. Sentinţa solilor latini n ' a v e a valoare. continuă a v o r b i tot d e „schisma Iui C e r u l a r i e " . in afaiă d e atmosfera politică din jurul lui Argyros. ca şi ceilalţi cercetători catolici mai noui. E a n ' a fost însă nici d e z a p r o b a t ă ! E d r e p t că aceste l u c r u r i n u se împacă p r e a îaolală şi d u p ă atâtea acuze aduse solilor latini te m i r i c u m poate p ă r . d u p ă ce recunoaşte d e c a d e n ţ a bisericii romane. „păr i n t e al schismei". căci între timp Leon IX murise. a u t o r u l se î n t r e a b ă : „Cum s'a p u t u t eclipsa la orientali până într'atâta noţiunea de p r i m a t r o m a n ? " Căci ştim că Fotie şi M. Metodiu. Aici autorul recunoaşte. „greşelile. cu condiţia ca R o m e i să i se fi recunoscut cea u n i v e r s a l ă ! In felul acesta poate M. Popescu. T. In Capitolul I V : „Dela Fotie la Cerularie". P o pescu şi acelaş A. P ă r . ci a sinodului din Vatican (1870) şi atunci nu e r a u de vină nici săracii Fotie şi C e r u l a r i e că n ' a u cunoscut luci urile cu atâtea veacuri î n a i n t e ! 1 1 541 şi urm. Capitolul V vorbeşte d e s p r e „Schisma lui Cerularie". M. câtă v r e m e se ştie că p a p a Leon IX şi cu H u m b e r t sunt d e vină. Popescu „De ce a atacat patr. a î n d r e p t a t greşelile schismaticilor. Ca s'o încurce. T. spune p ă r . T. C e r u l a r i e n ' a r ii atacat p e Latini. C e r u l a r i e . J u g i e se v e d e că n'a consultat t e meinicul studiu al prof. Pichler pus la index de r. . Cerularie acesta n u l-au p u t u t a d m i t e ! Răspunsul este cel p e c a r e ni-1 dă prof. mai mult decât p e Fotie. recunoscând autoritatea Romei. Sa caută să m ă r e a s c ă rolul misionarilor latini în procesai de c o n v e r t i r e a Ruşilor.-catolici: Noţiunea d e p r i m a t r o m a n n u este cea a Bisericii ecumenice. C e r u l a r i e p e L a t i n i ? " în volumul omagial dedicat mitropolitului Hrisostom al Ateniei (1931). căci n'a fost a p r o b a t ă d e papa. d u p ă c u m observă însă prof. Jugie.

p e c a r e le-a primit sub eticheta p r i m e l o r 7 sinoade ecumenice" (p. s p u n e în alt loc p ă r . p ă r . născute fiecare. Totuşi păr. J u g i e acuză a p r o a p e numai unilateral. P o p o r u l însă o r e cunoaşte (!). spune teologul roman. nu pot a v e a v a l o a r e nici chiar p e n t r u moment. Sigur că unii capi încoronaţi. J u g i e vorbeşte de permanentizarea schismei în Biserica răsăriteană folosind t e r m e n u l de „fissiparitate".Fireşte că vina nu-i chiar n u m a i a lui Fotie şi Cerularie ci a cezaro-papiştilor (împăraţii) şi a rebelilor (ierarhii) cari nu cunoşteau papalitatea. Viaţa creştină şi h o t ă r â r i l e ecumenice au separat creştinătatea în d o u ă ! Cine e d e vină ? A u t o r u l răspunde că Răsăritul greco-slav. atât încercările de u n i r e cu Catolicii. ca M i h a d VIII Paleologui şi ţarii ruşi. s p r e a se justifica după aceea. adică înmulţirea schismelor din schisma iniţială. cât şi cele cu Protestanţii (se amintesc toate p â n ă la conferinţa anglicană din 1935 dela Bucureşti) au fost î m p i e d e cate în primul r â n d de regi şi de guverne. din pricina d e p ă r t ă r i i tot mai m a r i de magisteriul infailibil al papilor. schisma bizantină şi-a dat. Partea Il-a ne oferă o privire doctrinală a s u p r a caracterelor fundamentale ale schismei greco-ruse. d a r ei n'au vrut (c. a r fi v r u t să impună r e u n i r e a Bisericii schismatice cu Biserica m a m ă a Apusului. Dela o v r e m e „s'a viciat întreg creştinismul b i zantin p r i n t r ' o falsă concepţie d e s p r e elementul ritual şi canonic. Aceste schisme sunt v r e o 30 azi. In ultimul capitol din p a r t e a întâi (VII). autorul nostru lasă a se înţelege că o să avem încă de înregistrat într'una schisme născute din cea dela 1054. 233). C h i a r şi „incidentul" dela 1054 putea fi r e p a r a t dacă bizantinii ar fi r e c u n o s c u t p r i matul. dar nu le convenea să-şi piardă p u t e r e a p e c a r e o aveau asupra Bisericilor lor naţionale. Plecată dela p r e t e x t e de ordin politic şi disciplinar. Ne-am înţeles. c a r a c t e r r e l i - . î n c e r c ă r i l e de r e u n i r e făcute de î m p ă r a ţ i şi silite d e p a p i în v r e m e a cruciadelor şi a creşterii pericolului turcesc. De aceea. Jugie. iar nu de B i sericile înşile. respectiv din clipa când Orientul s'a îndepărtat „ p r i n r ă s v r ă i i r e " d e A p u s . Cu alte cuvinte. 243).

P e t r u " . Jugie.-catulici nu-s e c u m e n i c e ! — se ţin n u m a i locale sau naţionale. spune tot acolo p ă r . Mai importantă dintre aceste 5 unităţi este prima. de comuniune. J u g i e în lipsa de unitate de conducere. de disciplină şi de rit. Sinodul ecumenic este o „simplă t e o r i e " p r i n faptul că azi ne mai fiind de mult timp posibile sinoade e c u m e n i c e — dar atunci nici ultimele 13 sinoade socotite ca a t a r e de r. continuă acelaş autor. „Acest spirit agresiv şi polemic al Bisericii greco-slave împotriva celei r o m a n e p r e c u m şi a şefului ei este primul semn distinctiv al schismei bizantine". nu v r e a să înţeleagă ce este o teologum e n ă şi ce este o dogmă. de doctrină. Aceleaşi acuze se aduc şi î m p o t r i v a unităţii de disciplină canonică şi d e viaţă rituală.-catolic . adică unitatea de c o n d u c e r e autoritativă a papii. Această erezie este probabil „ m e n ţ i n e r e a autonomiei complecte a Bisericii bizantine faţă de u r m a ş u l sf. 326). canonică şi a căzut din nou în erezie. u i t â n d că în general n u noi suntem cei c a r e p r o v o c ă m şi nici cari să denigrăm sau să subestimăm valorile bisericii apusene. Se v e d e că autorul. fără a u t o r i t a t e centrală. din c a r e decurg toate celelalte. XVI—XIX sau de „divergenţele d o c t r i n a l e " d i n t r e ortodoxia greacă şi cea rusă. De vină p e n t r u acest spirit polemic din Biserica r ă s ă r i t e a n ă este conservatismul acestei Biserici. cum v r e a să v a d ă p ă r . O r i noi ştim că nici în epoca v e c h e n ' a existat o autoritate centrală în Biserică. rituală. Deşi n u se mai vorbeşte de „inconvenientele" deosebirii de limbi liturgice (cum am p u t e a noi să-i acuzăm p e ei).gios: a r e c u r s la polemica dogmatică. obişnuit n u m a i cu calapodul cugetării dogmatice papale. Unitatea d e credinţă a u t o r u l o c r e d e subminată d e palamismul părăsit î n t r e sec. călcat dogma „originală" a p r i m a t u l u i p a p a l ! (p. Altă caracteristică a schismei bizantine o găseşte păr. zice autorul nostru (p. 328—331). conservatism călcat doar p r i n aceea că s'*. totuşi se spune că p a p i i au fost primii cari au a p r o b a t ritul slav! De ce nu citeşte a u t o r u l c a r t e a m i n u n a t ă a teologului şi istoricului r. J u g i e cu ochelari „apologetici" confecţionaţi în secolul XX.

Se condamnă mai d e p a r t e cezaropapismul statelor o r todoxe actuale. In concluzie. Popescu. neputând rezolva d e . evidenţiind că papalitatea este tot ce-i mai bun în creştinism şi piatra lui de temelie. a d e r a r e p e c a r e „n'o opreşte nici o h o t ă r î r e infailibilă din Biserica g r e c o rusă" (p. P e lângă u n e l e a d e v ă ruri p e c a r e le recunoaştem şi noi. ajunse azi la complectă neputinţă.-catolică există direcţii tomiste. aşa c u m 1-a definit în 1870 sinodul din Vatican. T. Bisericile r ă săritene. ci să p ă străm nealterat patrimoniul vechiu al credinţei. r e m a r c ă foarte bine prof. Popescu. se r ă s p u n d e că şi în teologia şi filosofía r. Acelaş l u c r u p r i v i t o r la viaţa creştină. D v o r n í k : Les Slaves. ni se p a r e a simplifica peste măsură şi a falsifica p r o b l e m a schismei". nu-i mai puţin a d e v ă r a t că acuze similare s'ar p u t e a să le i m p u t ă m şi noi şi să n u mai facem uz d e judecăţi farisaice şi să u i t ă m p ă r ţ i l e slabe din p r o p r i a noastră istorie. „Ştim şi m ă r t u r i s i m şi noi. la lipsa d e sfinţi şi sfinţenie din viaţa Bisericii greco-ruse. s p u n e m i n u n a t prof.F. E i n t e r e sant. . moliniste. că Grecii n ' a u fost fără vină în d e s p ă r ţirea Bisericilor. T. lipsa d e autonomie bisericească. iar d e s p r e „carenţa misionară" a Bisericii o r t o d o x e s'ar aştepta m a i multă înţelegere a condiţiunilor vitrege din t r e c u t u l a p r o piat. Noi r ă s p u n d e m că p â n ă vor fi date iarăşi condiţii prielnice p e n t r u acest scop. la starea m o nahismului şi a clerului d e mir. 471).a t u n c i în chip definitiv nici o p r o blemă controversată c a r e 1-i s'a pus. m a i bine să n u inventăm dogme noi ca r. ştim şi r e g r e t ă m că s'a p u s p r e a multă patimă în polemica d i n t r e Biserici. París 1926? Despre însuşirea infailibilităţii Bisericii autorul s p u n e că lipseşte complect Greco-Ruşilor î n c e p â n d cu secolul IX. d a r a scrie u n studiu de a p r o a p e 500 pagini p e n t r u a s p u n e că r e m e d i u l schismei este recunoaşterea primatului papal. vor t r e b u i să înţeleagă că p e n t r u a se salva n u p o t face altceva d e c â t „să adere la totalitatea dogmelor catolice". B y z a n c e et R o m e au IX síécle. franciscane şi neotomiste. că atunci c â n d se impută teologiei r o m a n e lipsa d e libertate d e mişcare.-catolicii.

de Théol. este fără îndoială esenţială. este o simplă e n u m e r a r e a cercetărilor mai noui în v e d e r e a cunoaşterii schismei d i n t r e cele d o u ă biserici. ca să nu primim invitaţia de a le recunoaşte — p r i m a t şi infailibilitate — ca p e o dogmă şi ca pe un canon. a p ă r . Şi chiar de ar fi singura ea nu poate fi înlăturată cu un apel la l e p ă d a r e a „prejudecăţilor" ortodoxe. Michel (Humb e r t u n d Kerullarios 2 voi. H e r m a n . avem suficiente motive.). mai mică. ale teologului A . A m a n n d e s p r e p a p a loan VIII şi d e s p r e Fotie (în Dict. P e lângă unele r e c u n o a ş t e r i de greşeli p r o p r i i . Aceste r e v i z u i r i s'au şi făcut p r i n cercetările lui A. Stăm şi unii şi alţii p e poziţii atât de deosebite în această privinţă. c a r e vedea în p a t r i a r h u l g r e c începutul întregei urziri a schismei. cath. Din numeroasele ei cauze a d u n a t e în cursul secolelor. J u g i e este i m p o r t a n t p r i n complectări şi informaţii bogate p e c a r e le-a adunat cu atâta r â v n ă . în fine.„Proces vechiu şi complicat. spune p ă r . ea ţine mai ales de rolul papalităţii în sânul Bisericii întregi. F i r e ş t e că studiul p ă r . din însăşi pledoariile teologilor rom. Dacă înţelegem bine ce însemnează primat papal de d r e p t divin şi infailibilitate. apoi ale istoricului ceh F r .-catolici p e n t r u cauza papală. 1895). adică să se înlăture pofta d u p ă c o n d u c e r e şi să se întroneze între oameni frăţia. se cerea singurul lucru recunoscut : că papii nu sunt monarhi absoluţi în Biserică şi că dacă s'a discutat şi se discută contra p r e t e n ţ i i l o r lor de jurisdicţie universală se face ceea ce s'a făcut întotdeauna. cea c a r e p r i v e ş t e poziţia p a p i i în Biserică. Dvornic şi ale francezului V. H e r m a n . * » Cealaltă l u c r a r e . cum se ştie. încât c r e d e m că în acest fel discutăm zadarnic". C e r c e t ă r i l e mai noui. G r u m e l d e s p r e p r i m a si a doua schismă a lui Fotie (1933—1935). L a p ò t r e despre Anastasie Bibliotecarul şi p a p a loan VIII (Paris 1885. fundamentală. ale lui E. cu toate consecinţele lor teologice şi bisericeşti. 1924 şi 1930) şi ale assumpţio- . au impus r e v i z u i r i serioase clasicei l u c r a l i d e s p r e Fotie a cardinalului H e r g e n r ò t h e r .

în „Dici.a m o c u p a t mai sus. d e vină în consumarea schismei. iar p r i n canonul „neclar" al XXVIII-lea dela Calcedon au început şi ei să se socotească egali cu Roma. 9). autorul r e z u m ă p ă r e r e a iui Dvornik şi G r u m e l d e s p r e l u p t a pătimaşă dintre p a r t i d u l rigorist al Ignatienilor si cel m o d e r a t al lui Fotie. c a r e a p e l e a z ă la p a p a Nicolae I. a u t o r u l afirmă ca şi J u g i e că ideea cezaropapismului este complect p ă gână. A s t e i se strică r a p o r t u r i l e dintre Fotie şi Ignatie. H e r m a n a d m i t e că Ignatie a d e misionat (p. 4) că se cade şi noi r. H e r m a n se mulţumeşte să spună că în O r i e n t nu e r a cunoscută aplicarea primatului c e r u t de Nicolae şi că acesta ar fi făcut bine „să ţină seamă şi de c a r a c t e r u l p a r t i c u l a r al d r e p t u l u i particular al Bizantinilor" (p. dovadă c a r t e a d e s p r e c e r e m o n i i a lui Const. de care n e . de Theol.nistului M. G r i g o r i e Asbesta. p ă r . Jugie (Le schisme byzantin. Porfirogenetul! Patriarhii sunt „uneltele î m p ă r a t u l u i " ." XIV. In legătură cu episodul fotian. Totuşi încă trăia vie conştiinţa comunităţii de c r e d i n ţ ă şi d e tradiţie şi se apela „continuu" la R o m a în cazuri grele. F ă c â n d o p r i v i r e succintă a s u p r a diferenţelor naţionale şi culturale d i n t r e Răsărit şi Apus. a u t o r u l spune (p. 1312—1468). cath. După ce pomeneşte d e toţi aceşti c e r c e t ă t o r i şi s p u n e că deşi p r e o ţ i catolici.-catolicii să ne vedem partea. . d u p ă ce tot din greşală de tact a comis scena din sfânta Sofie. Asta p â n ă când isbucnesc p r i n Fotie vechile neînţelegeri d i n t r e A p u s şi Răsărit. Ca şi cei doi istorici citaţi. sporite acum p r i n t e m e i u r i l e dogmatice-ecumenice care se dau u n o r p ă r e r i . P ă r . 7). Tot greşală de tact a făcut şi F o t i e când s'a lăsat hirotonit d e c ă t r e cel mai înverşunat duşman al Ignatienilor. d u p ă ce se subliniază concepţia diferită d e s p r e capul Bisericii. fireşte în p r o p o r ţ i i mai reduse. toţi au studiat „imparţial şi fără prejudicii" p r e c u m şi „cu mai multă echitate şi decenţă pe patriarhii greci". p e c a r e o a v e a u Grecii s p r e deosebire de Romani. Consecvenţa a r c e r e să fie judecate şi gesturile acestui papă prea conştient de prerogativele p r i m a t u l u i . Studiul acesta din u r m ă este exact l u c r a r e a a p ă r u t ă în 1941.

Herman spune că vina deplorabilului eveniment din 1054 trebue atribuită atât Răsăritului cât şi Apusului. Amann. In chestia recunoaşterii lui Fotie de către Ioan VIII la sinodul din 879—880. că s'a greşit când s'a văzut în întoarcerea spre Roma a lui Boris „o operă a providenţei". el nefiind nici adversar diabolic al papilor cum cred Apusenii. după E. precum şi a lui Filioque în acest sinod. VIII. pentru că acea parte nu fusese niciodată supusă Romei. dar că apoi că a trăit în pace cu ei şi le-a recunoscut autoritatea (!). dar recunoaşte că n'a existat o a Il-a schismă fotiană aşa cum crezuse Hergenrother (Photius. păr.Autorul nostru recunoaşte. nici eroicul apărător al independenţei bisericii greceşti. Dea Dumnezeu ca să ajungem şi această bucurie. II 578). . In privinţa desbinării sub Cerularie. In clipa când istoricii catolici vor mai recunoaşte şi că primatul papal împlinit în 1870 nu este conform cu tradiţia bimilenară a Bisericii şi că el a fost şi este aproape sigura piedică ce ne separă. 12). fără să ni se mai spună schismatici. nimic nu ne va mai opri să ne îmbrăţişăm ca adevăraţi fraţi. cum spun Orientalii (p. Părintele Herman închee episodul fotian spunând că ierarhul grec „a fost doar târît la început de evenimente să lupte contra papilor. autorul n'are curajul să susţină părerea lui E. încheind cu frumoasa frază că numai recunoscând fiecare Biserică greşalele sale în actul de la 1054 ne putem pregăti pentru reunirea Bisericilor într'un singur trup (p. de Theol. Nici noi nu spunem mai mult. 14). 607). Amann (Dict. cath.

. In colţul paelor. întreaga sa viaţă este o imensă sală de aşteptare sau un spital uriaş. Şi aşteptările lui sunt felurite.SUB STREAŞINĂ BISERICII Prelucrări de Preot NICODIM BELEA Duhovnicul Academiei teologice „Andreiane". Stille Erlebnisie. . plâng zilele pline de ceaţă care nu le dă răgaz să-şi spele somnul nopţilor lungi. ce liniştit răsuflă şi ce adânc doarme totul. animale şi plante. Sibiu 1 AŞTEPTARE Totul a amuţit şi îşi reţine răsuflarea. D a r . Aşteaptă ! Aşteaptă să iese la hotar. Carele nu mai scârţâie. Verlag Ferdinand Schdningh 1936. nu mai fac nimic. Omul este făcut să aştepte. tolăniţi pe vreo laviţă sau pe păcelul de lângă vatră. Totul s'a liniştit. Grivei. părăsite de oameni. Casele încremenite. sub cerul mut şi cenuşiu. Paderborn. Pline de frig ? Aceasta ne-o închipuim numai noi. 3 Auflage. Visează poate soare şi lumină şi păsări şi nourii unei primăveri. E bine că se odihneşte câmpul după o muncă de trei anotimpuri. Femeea aducătoare de atâtea vieţi pe lume îşi aşteaptă cu nerăbdare noul născut. . mai fac una-alta. Aşteaptă să se poată slobozi din nou la lucru în aerul şi lumina majestăţii cerului. Se După Karl Pfleger: Im Schatten des Kirchturms. osteniţi de viaţă. Se întind golaşe în lung şi'n lat. Aşteaptă! Câmpiile sunt pustii. omul mai aşteaptă ceva. Oamenii stau prin ungheţe. pline de frig. Aşteaptă! Uliţele satului dorm. Priveşte. îşi duc singurătatea în aşteptarea sfârşitului. Totul a amuţit. 1 . Totul vrea să se odihnească. pentru că noi înşine suntem reci. mai strălucită şi mai sfântă decât toate fericirile pe care le-au trăit până acum. Moşnegii cu plete de dac. cu obraz posomorit. cu lână de cojoc. o r i . face gheme. .

Dorim ceva şi nu ştim spune. U n e o r i un ţângău de abia 15 ani. E ceva tainic şi p l ă c u t . îl scormonim mai a m a n decât cârtiţele. Şi bietul om tot a ş t e a p t ă . D o a m n e ! T u eşti dorul nostru. care v e n e a u cu numele ştiinţei şi al progresului pe buze şi cu multă întunecime şi şiretelnic în i n i m i . . suntem oameni de r â n d . Ei simt mai a d â n c d e c â t ar putea-o spune. . ne este teamă de v r e m u r i . aşa c u m ai vorbi des o r e v r e m e sau afaceri. Aceasta însă nu este viaţa p e c a r e o dorim. A d e v ă r a t a viaţă t r e b u e să fie ceva mai înalt. Dacă n e . Emanoile. al t u t u r o r v r e m u r i l o r . ceva ce te face slobod. dacă noi odinioară am crezut într'o Evanghelie nouă şi într'o . T u şi nimeni altul. sătenii. V r e m ceva. iar cele sufleteşti şi vecinice le caută exclusiv în lumea aceasta. c a r e însă n u face u m b r ă degeaba pământului. . Totuşi unii — cu limba mai ascuţită — înc e a r c ă să dea d r u m u l vorbelor. F a t a dela ţară. e ceva ce-ţi p r o c u r ă o senzaţie de fericire. însă ca orice om mai ştim şi noi descifra tainele vieţii şi vedem ce faţă are lumea. c a r e este a omenirii întregi. r â m ă m măruntaiele pământului. Lumea aceasta este oare o casă d ă r ă p ă n a t ă ? Şi-a uitat Dumnezeu de e a ? Toţi simţim la fel. iubim argintii şi n e uscam l u c r â n d . oftează adeseori şi zice în sine : Noi. m o r m ă i e î n f u n d a t : E u nu mai înţeleg nimic. ne este teamă d e viitor. acela se sperie r e p e d e de îndiavolirea ce-o găseşte'n lume şi nu p r i c e p e nimic din dulceaţa sa şi din durerea ce i-o îmbie viaţa.Şi ce aşteaptă omul ? L u c r u l acesta nu -1 spune b u c u r o s .hrăneşte n u m a i cu aşteptarea şi cu nădejdea. A ş t e a p t ă d u p ă Tine. d a r n u m a i p â n ă la u n loc. cu toată t i n e r e ţ e a ei. Ei simt mai degrabă d e c â t să poată grăi. înfigându-şi rădăcinile vieţii în ceea ce a r e coaja p ă m â n t u l u i mai trecător. despre care nu se p o a t e vorbi la o halbă d e b e r e .a m lăsat odinioară amăgiţi de cei cu gura mare. îndrăzneşte şi spune. E ceva din altă lume. plugarii. d a r nu ştim cere. Noi. P e omul dela ţ a r ă nici nu-i ajută mintea ca să-şi e x p r i m e starea d e a d â n c ă şi adevăr a t ă simţire. Cel ce p o a r t ă ' n t r u p mai mult decât un stomac p e n t r u m â n c a r e şi b ă u t u r ă . Omul dela ţ a r ă p o a r t ă în sine o vecinică dorinţă. Ei simt pulsul v r e m i i . h a i . .

E u o descopăr ca minciună şi înşelătorie. Ba^ţi-a mai d a t c e v a : m o r m â n t u l . jale şi m o a r t e . In ceasul acesta de răscruce lumească. u r a î n t r e n e a m u r i şi simţim d o g o a r e a craterului ce-şi întinde lava s p r e noi. Noi p u t e m şedea cât de mult în singurătatea satelor . sau î m p o t r i v a Ta. S t ă p â n e ! Noi suntem sătui de această viaţă. cuie şi c r u c e . Stăpâne. Şi ca să le p u n ă vârf. când o m e n i r e a abia înţelege ce'nsemnează tehnica pusă în slujba păcii şi nu a distrugerii. şcoli şi conferinţe se face fără Tine. Şi aceasta va r ă m â n e a neuitată cât vor fi v e a c u r i l e . căci acolo e şi casa noastră. b i r o u r i . nu vezi Tu cât suferim ? Noi suntem s p e r i a ţ i şi n e . A m trăit şi noi odată — acum două mii de ani — o clipă de fericită v e d e r e a feţei Tale.a a ş teptat cu p a i e reci. Noi simţim aici u r a d e clase.a p u c ă dorul de casă. — pe cine aşteaptă ? P e T i n e . Dorul d u p ă casa Ta. Dacă ceea ce se lucrează. î n c e r c â n d sâ'ntindă p o d i n t r e p l a n e t e . se e x p e r i m e n t e a z ă şi se studiază în l a b o r a t o a r e . şi se va povesti din n e a m în neam. sfârşitul va fi d u r e r e . T e . a c u m c â n d tehnica nu cunoaşte nici timp. nici spaţiu. patimi. u r a de rase. p r e conizează chiar o limbă universală şi uită că înţelegerea a d e v ă r a t ă nu se p o a t e sălăşlui î n t r e oameni decât în temeiul limbii care există de mult p e p ă m â n t : dragostea care uneşte p e toţi. isgonire în Egipt. A t â t a ţi-a p u t u t da pământul.nouă învăţătură ce-o c r e d e a m plină d e isbăvitoare nădejdi — azi nu mai merge cu amăgirea aceasta. S t ă p â n e ! U n n e a m învaţă limba altui n e a m ca să se poată înţelege întreolaltă. când biata o m e n i r e obosită începe să c r e a d ă că oamenii sunt întreolaltă fraţi. E r a în noaptea aceea când ai venit T u mai întâi p e p ă m â n t şi îngerii înconjurau cu dragoste cerească ieslea sărăcăcioasă înfiptă în inima p ă m â n t u l u i . Stăpâne. Din p r i c i n a aceasta u r a e încă la p u tere. însă noi simţim şi aici m a r i l e prefaceri şi zguduiri cari fac sălaşul omenirii una cu pământul. trestie. sânge. ţi-a u înfipt p e frunte spinul u r i i şi al tuturor păcatelor. V r e m să fim m a r t o r i i dumnezeirii Tale în 9\ . nouă ne este dor acum d u p ă n o a p t e a a c e e a din Betleem. Simţim v i e r m e l e urii care vine să n e carieze satele pline d e linişte şi i u b i r e .

dar să binevestească cu atâta putere. Vino cu întreaga Ta putere şi copleşeşte-ne sufletele. îţi aparţine Ţie. E doar lumea T a . căci Tu ai zidit-o. acolo nu poate fi nici pace. nu e sfântă deloc: e fără Tine. N'o părăsi! Vino. Stăpâne. Stăpâne. Stăpâne. Noi Te aşteptăm. Oamenii nu Te mai pot răstigni. nici bucurie şi nici dragoste. şi rămâi cu noi. ca să audă întreg rotogolul pământului. Vino. Trimite din nou îngerii Tăi cu trâmbiţe de binevestiri. Noaptea în care plutim noi e îngrozitoare.faţa lui Pilat. Şi unde lipseşti Tu. Te implorăm. coboară din nou ca să ne luminezi cărarea în noaptea aceasta înspăimântătoare în care dibuim. toate oraşele şi toate satele Te aşteaptă. „căci noapte este". şi rămâi cu noi! . Toate seminţiile pământului. nu Te lăsa alungat din lume.

4. sau în afara ei.). nu se lase înmuiate în indiferenţa sau adversitatea ce-o nutresc faţă de Biserică decât atunci când rolul ei de tămăduitoare a suferinţelor sociale se afirmă viguros şi fără pauză. zadarnic încerci să le dovedeşti că Biserica e mereu vie pentru că. e în permanentă legătură cu Hristos-Dumnezeu. 17— 21). căci Biserica nu-i numai instituţie de binefacere. Unora ca acestora.). în fapte de milostivire. pentru cari Hristos a fost oricum mai interesant şi mai util când sătura cu cinci pâini şi doi peşti o mulţime evaluată la cinci mii de bărbaţi. între care figurează şi absenţa uneipropovăduiri înflăcărate a adevărurilor de credinţă — sau fără nici un motiv serios. Iar a fi fidel lui Hristos însemnează a-i împărtăşi învăţătura fără sminteală. Ea e Mireasa. şi a săvârşi faptele calificate de El drept comori pe cari le strângi în cer încă vieţuind pe pământ. ca noroadele biblice. Sufletele profund credincioase simt îndeajuns prezenţa activă a Bisericii şi numai din râvna cu care slujitorii ei vremelnici propovăduesc şi apără învăţătura curată a lui Hristos Mântuitorul.A TITUDINI ORFELINATUL Puterea Bisericii zace în fidelitatea ei faţă de Mântuitorul Hristos. Mai ales în vremuri de cumpănă. 13 urm. E o stare de fapt care nu poate fi modificată nicidecum prin lăsarea în paragină a difuzării şi adâncirii adevărurilor de credinţă şi a normelor morale în beneficiul faptelor caritabile. 1 urm. El. răsună mereu lozinca: Vrem o Biserică vie / Se auzea şi alteori — şi tot din cercuri distanţate de « Biserică pe diferite motive. în pustie. Mat. Cele situate la periferia vieţii religoase. păzind-o de întinăciunea oricărei corecturi sau adaos omenesc. prin sfintele Taine. — căci nu-şi vor face răgaz să te asculte. decât atunci când răpunea pe Satana. Gândul slăbănogit de păcat al omului alunecă mai uşor spre deliciile beneficiilor posibile în această viaţă — ca al fiilor lui Zevedeiu. 14. Cel ce-o însufleţeşte prin Duhul Sfânt. sau când sancţiona cu biciul pe cămătarii instalaţi confortabil cu taraba în templul ierusalimitean (cf. Remediul clasic: accentuarea ambelor laturi de manifestare a prezenţei active a Bisericii în . Mirele. Ioan 2. afară de femei şi copii (cf. cari visau scaune de logofeţi şi vistiernici în statul mesianic — decât spre acceptarea spontană şi benevolă a jertfelor ce le reclamă orice urcuşuri în zări. prin ascultarea desăvârşită ce-o dovedea faţă de cuvântul lui Dumnezeu (cf. Mat. Ei vor „semne şi minuni". în luptă dreaptă.

nu-mi inspiră mai multă încredere decât tipul preoţesc diametral opus aceluia. Pentru aceasta — am spus — trebue să majoreze capacitatea talerelor cumpenei aşa fel ca indicatorul ei de greutate să îngheţe în poziţie perfect perpendiculară pe sol. deci. Nici unul. c. Preoîimea noastră a fost îndrumată prin dispoziţii mai înalte să facă statistica orfanilor. Vineri 2 Noemvrie a. se impune în împrejurări de natura aceasta ca singurul eficace. Vreme de peste un deceniu. iar cuibul a rămas părăsit. Absenta ei de pe nu importă care dintre aceste tărâmuri. căci oblicul e totdeauna imperfect şi suspect. Nu poate fi vorba. Instituţia e veche. arătându-se numărul orfanilor. pe măsura râvnei ce-o dovedesc slujitorii altarelor în propovăduirea învăţăturii şi'n înmulţirea faptei creştine. Un preot ignorant şi zăbavnic în a învăţa pe alţii. Din aceste statistici. dar bogat în opere de binefacere. situaţia lor civilă. nici altul nu colectează sufragiile cuvenite idealului preoţesc întrupat. e catastrofală pentru sufletul obştesc: îl îndepărtează de adevărata cale. Dispoziţiile autorităţii bisericeşti prevedeau întocmirea de statistici separate pentru fiecare parohie din Arhiepiscopia ortodoxă română de Alba-Iulia şi Sibiu. Aceeaşi înaltă râvnă caritabilă a chemat-o la viaţă îndată după primul răsboi mondial. îl scoate din legătura cu Adevărul revelat şi îl lipseşte de contactul pozitiv cu Viaţa care ni sa dat din Cer. Mitropolit Nicolae al Ardealului a luat parte la o şedinţă de comitet a filialei sibiene a societăţii ortodoxe naţionale a femeilor române. şi dacă mamele consimt să-i încredinţeze Orfelinatului arhidiecezan. şi îndrumându-i spre îndeletniciri potrivite cu înclinările lor native. Orfelinatul arhidiecezan şi-a îndeplinit cu folos misiunea de ocrotitor al atâtor copii fără părinţi. să-i claseze pe categorii şi să pregătească poporul pentru colectarea de danii întru susţinerea Orfelinatului.. de aplecarea cumpenei într'o parte sau alta. puişorii şi-au luat sborul unul câte unul. căci cumpăna vieţii religioase trebuie să rămână încremenită în poziţie de echilibru desăvârşit. Cu vremea. I. Sunt gânduri urzite pe marginea unei întruniri cu caracter intim — şi totuşi nu mai puţin memorabilă. Dar urgia prin care a trecut lumea şi ţara noastră.vârtejul evenimentelor vremii. după necesităţile vremii. ci de micşorarea sau mărirea capacităţii talerelor cumpenei.. Soarele ajunge la apogeul strălucirii lui când suliţele sale de foc îţi ard creştetul. Scopul acestei participări: să asocieze pe membrele societăţii la opera de înzestrare cu echipament suficient şi cu personal destoinic a Orfelinatului arhidiecezan. rezultă că există peste cinci mii de copii orfani numai în parohiile noastre. chiar atunci când oblicul se chiamă raza soarelui. P. . sau nu). Sf. (orfani de ambii părinţi sau numai de tată) şi materială (dacă au din ce se susţine. asigurându-le traiul de toate zilele şi o creştere aleasă. centralizate la sediul Arhiepiscopiei. a rechemat instituţia la viaţă.

145—146). mărinimia simţămintelor materne şi conştiinţa răspunderii deţin întâietatea. alimente şi sfaturi bune. în general. Să-ţi dea din ce are şi cât poate. Pe lângă personalul ie va face în urma unei administrativ şi de serviciu. i }' alimentele şi efectele ţin mai bine de cald decât. tot aşa. Aceştia sunt naşii de răsboi. tot datorită prevederii I. prin mijlocirea directă a I. P. Situaţia daniilor făcute până acum prin parohii. instituţia va fi înzestrată cu o Mamă a orfanilor. In sfârşit. aşternuturi. P. Complectarea inventarului. etc). lingerie. p. Altora. Nu ajunge să ceri. şi mai ales asigurarea aprovizionării statornice cu articole alimentare. Preoţii cari <gţ împreunează acestea două.. P. au brodit-o cum se cere. câte unul sau mai mulţi copii orfani de tată. majoritatea au cu ce se susţine. nu vor în ruptul capului să se despartă de ei.i: ca e determinată »' de împrejurări. creaţie a I. vor fi adăpostiţi în Orfelinatul arhidiecezan. Parte din echipamentul Orfelinatului arhidiecezan există din trecut. Ea trebue să întrunească anumite însuşiri. li se asigură „naşi de răsboi". Nu-i aşa! Un kilogram de * Irăsime e de preferat sumei de 10.000 Lei -— şi un ştergar de faţă ' /prosop). cei ce nu se pot ajuta pe nici una din căile arătate aci. Pe alocuri — ştim asta! —• mai stărue prejudecata că ofrandele inbani sunt mai de preţ decât cele în natură. De sigur. reclamă sume considerabile. Ţi * .Sale. . Alţii au creşterea asigurată de rudenii. îmbrăcăminte. în localitate sau în depărtare. Principiul călăuzitor al înaltului ierarh fiind: Să nu d e s p a r i copilul de mamă. a cărui angajare selecţiuni atente. dar nu-i mai puţin adevărat că stimularea şi orientarea spiritului de jerfă al obş'ei. Mitropolit Nicolae (vezi circulara nr. Sf. ci doar să indic o cale de ajutorare J p mai lesnicioasa şi mai eficace decât cea bănească. milioana ie. Sf. De unde să fie luate? Din obolul celor mulţi şi milostivi. mai trebue să mergi la casa omului să-ţi dea. cari le vor fi designaţi de către Consiliul arhiepiscooesc. ori cu muncă în natură. dar lipsite de copii. lipsurile Li aceste articole sunt generale. Sf. lasă însă de dorit. 3. de către preoţime. cu bani.499 din 11 Aprilie 1945) despre care am scris la vreme (vezi Revista Teologică X X X V . e îmbucurătoare la capitolul ofrandelor în bani. Există o tehnică a colectării de dcn. iar mamele. între cari cultura inimii. 1945. \•' Nu vreau prin aceasta să minimalizez — ferescă sfântul! — s. trebue accentuate. Cele în natură (alimente. Alţii. adică de situaţia economică generală.& Dintre aceştia. de stetea materială a dăruitorului şi — în egală nrăsură •— de scopul pentru care ţ ?* mnt solicitate ofrandele. au fost — sau sunt pe cale de a fi — înfiaţi de familii cu dare de mână. Mitropolit Nicolae. Mai ales în împrejurări ca cele de faţă. preoţimea noastră a fost îndrumată să caute persoane cu dare de mână cari s'ar oferi să ajute periodic. dania cutărei sau cutărei parohii.

ucenicii unei ştiinţe prin care să poată sluji poporului din care au ieşit. Numai aşa ştiinţa devine o forţă constructivă în viaţa poporului şi nu un pretext de dizolvare a emrgiilor lui creatoare. sau naţional-local. O balanţei noastre pastorale. fără nici o împietare asupra spiritului obiectiv ştiinţific. Această funcţie nu mai puţin esenţială a înţeles-o deplin Universitatea Ardealului şi a crescut studenţimea nu numai în cultul ştiinţei. conştiinţă dârză a permanenţei şi drepturilor româneşti pe aceste plaiuri (fără agresivitatea şovinismului exclusivist). ci şi în duhul Ardealului. Ea na uitat niciodată că este a Ardealului. bărbătească.Orfelinatul arhidiecezan!. fără însă a se desinteresa şi de formarea sufletească necesară. pot fi orientate sau cosmopolit. Iar duhul Ardealului se caracterizează printr'o împletire specifică de naţional. Căci studenţii nu sunt atât ucenica unei ştiinţe pure. limpezită în secole de suferinţă pentru credinţe. De aceea o simţim aşa de a noastră. ca şi o anumită atmosferă spirituală. Ştiinţa nu e în chip necesar renunţare la rădăcinile proprii. de mărire a capacităţii talerelor atât. Ea presupune o anumită metodă. Duhul Ardealului e sete de dreptate naţională şi socială. însă dincolo de această metodă ce-i asigură obiectivitatea. vreme. câ!.. GRIGORIE problemă Nvmai T. sobră. ci şi instituţie de educaţie a studenţimii Educaţie de sigur predominant ştiinţifică. Duhul Ardealului e conştinţă creştină. Dr. Duhul Ardealului e demnitate naţională. social şi religios. aşa de apropiată de sufletul nostru: ea e rodirea duhului transilvan sub zările creaţiei ştiinţifice. Prin educaţia aceasta a generaţiilor studenţeşti ştiinţa universitară primeşte şi mai accentuat caracterul de slujire a poporulw. în orice O întreagă problemă. izbucnită vulcanic în vâlvori revoluţionare ce au zguduit istoria. alegerea domeniului de cercetat. Dar asta-i totul. Este ceeace a înţeles şi a realizat deplin Universitatea Ardealului. dinamică. organizată popular in cadrele largi ale spiritului şagunian . suspendate în stratosfera. fără ca prin aceasta să renunţe la metoda ştiinţifică prin care s'a impus chiar şi în faţa străinătăţii. Şi aceasta e cu atât mai firesc cu cât Universitatea nu este numai un templu al ştiinţei. MARCU HRISTOS ÎN UNIVERSITATEA ARDEALULUI Universitatea Ardealului — scriu aceste cuvinte cu un sentiment de justificată mândrie — această cetate a culturii zidită pe piscuri de creaţie românească. sa caracterizat întotdeauna prin sobrietatea unei activităţi ştinţifice de primul rang şi prin conştiinţa limpede că ea este expresia supremă a poporului din care îşi suge sevele creaţiei.. Şi firesc este ca Universitatea să respire în duhul poporului ale cărui forţe creatoare le reprezintă şi să se preocupe — cu predilecţie — de problemele vitale ale acestui popor.

la lumina învierii. am înregistrat la Sibiu o serie de minunate mărturisiri de credinţă creştină ale celor mai selecţi reprezentanţi ai ştiinţei universitare ardelene: profesori dela Facultăţile de Medicină. De aceea. E firesc. pentru că numai în El prin El crucea şi moartea sunt porţi către bucuria învierii. El a format Ardealul într'un anumit sens şi învălue în atmosfera lui toate manifestările poporului.Şi dacă ar fi să privim aceste elemente în perspectivă verticală. aşa dar. nu atrage atenţia în chip deosebit. Căci numai în lisus Hristos avem puterea de a suferi crucificarea şi chiar şi mormântul. mai mult: adăncindu-î credinţa că cu cât umilinţa e mai adâncă cu atât piscurile înălţării vor fi mai semeţe. Dimpotrivă: armonia dintre ştiinţă ş i credinţă este î n truparea desăvârşita a idealului de cultură umană ş i mai ales de cultură transilvană. El este coordonata principală a istoriei lui. această conştiinţă trece pe primul plan ca element de fortificare a conştiinţei naţionale. cred că nu greşim dacă punem la rădăcina naţionalului şi socialului duhul creştin. ca anii refugiului. cetatea spiritualităţii româneşti. Dacă in timpuri normale conştiinţa ortodoxă apare mai mult ca un principiu de sine înţeles. de Drept. Asupra primelor două coordonate nu ne oprim: pe noi ne interesează numai laturea creştină. Sunt mărturisiri de credinţă care ar putea face parte dintr'o antologie referitoare la . Astfel — alături de colaborarea în problemele mari naţionale (durerea Ardealului) între Biserică şi Universitate (pentru care colaborare stau mărturie atâtea documente ale vremii). pe care o face în stare să guste din cupa celor mai mari încercări ale istoriei fără să desnădăjduiască. am asistat la intensificarea conştiinţei creştine în Universitatea Ardealului: Hristos a fost mai prezent ca ori şi când în duhul Universităţii ardelene. au mărturisit cu vigoare şi probitate ştiinţifică credinţa lor în puterile şi sublimitatea creştinismului. fără ca prin aceasta ştiinţa să sufere vreo ştirbire. întrucât ştiinţa nu împedică pe nimeni să fie creştin. care deşi e activ. ci aşa cum creştinismul s'a dovedit a fi creator de cultură. Şi anume. aici în Sibiul Ortodoxiei ardelene. în anii refugiului. Căci nici nu era posibil ca în vremuri de restrişte poporul şi Universitatea să nu-şi găsească ultimul reazim al nădejdilor de mai bine sub cupola aceleiaşi Biserici care a condus neamul acesta prin bezna suferinţelor milenare la lumina libertăţii. Şi e firesc ca mai ales în vremea refugiului ei la Sibiu — vreme de sângerare şi revoltă — aceste coordonate să iasă mai mult în evidenţă. ca activitatea Universităţii ardelene să se fi îndrumat pe aceste alvii ale spiritului transilvan. în vremuri de isbelişie. şi ştiinţa adevărată călăuzeşte sufletul omenesc până la porţile împărăţiei unde stăpâneşte lumina cea veşnică a Dumnezeirii. precum nici credinţa nu împedică pe nimeni să fie om d<> ştiinţă. în special ca element de educaţie a tineretului studenţesc. de Filosofie. Altfel ar trebui să amintim aspectele creştine ale creaţiei ardelene universitare şi mai ales colaborarea sinceră dintre Biserica Ardealului şi Universitate. etc.

•atâta. întrucât toate s'au făcut în cadrele acestei societăţi. Duhovnic al siudenţimii a fost numit Părintele Prot. N. predici. . frânte din caerul de lumină al tinereţii. Nanu. participarea la cultul divin. E atâta frumuseţe. etc. şi-a intensificat trăirea creştină şi a dat roade îmbucurătoare. altele festive (pentru publicul sibian). . dintre care unele pur studenţeşti.credinţa oamenilor de ştiinţă.spre a păşi sub zările unui spiritualist. tact şi spirit de organizare. arată. Ele actuală se află într'o criză structurală. aşa cum există unele şi în Apus. studenţimea avea toată libertatea de mişcare şi de organizare pentru cultivarea conştiinţei religioase. între altele. In cadrele FORS-ului. de unde izvorăşte toată puterea si toată nobleţea ei. de curajul mărturisirii lui. P. Dar nu toată activitatea lui. prin care cerul năzuinţelor tinereşti s'a răsfrânt în apele de cristal ale sufletului şi a înălţat tinereţea pe culmile de lumină ale Dumnezeirii. Sunt pag ni de frumuseţe serafică. atâta sublim în tinereţea dăruită lui Hristos. La acestea se adaogă ciclurile de conferinţe din preajma Crăciunului şi Paştilor. Meditaţii. de ardoarea credinţei lui.studenţimea şi-a adâncit convingerile religioase. fiecare ciclu cuprinzând o întreagă săptămână spirituală. Pentru studenţi. organizate de Părintele duhovnic cu concursul profesorilor dela Universitate şi dela Academia teologică „Andreiană". înălţare. spovedanie şi împărtăşanie. Mărturisirile acestea. Sf. Ele erau destinate studenţimii. sunt tot atâtea mijloace şi expresii ale spiritului creştin activ în sufletul stadenţimii. Ea s'a manifestat — alături de cele de mai sus — prin şedinţele numeroase pe care Ic-a ţinut. lectură creştină. Prin aceasta am schiţat şi o parte din activitatea FORS-ului. s'a înfiinţat un post de duhovnic şi Frăţia Ortodoxă Română Studenţească (FORS). teolog dotat cu o frumoasă cultură. din iniţiativa I. în colaborare cu duhovnicul ei. A. Mitropolit Dr. încât fără să vrei eşti răpit în lumea ei de vis şi lumină şi eşti convins că o astfel de studenţime va fi cu adevărat stâlp de susţinere a viitorului acestui popor. ajutorare materială ţâşnită din dragostea creştină. că ştiinţa datorită căreia se desface de . a rămas profund impresionat de vitalitatea creştină a sufletului studenţesc. Trebue să subliniem aici întregul concurs de care s'a bucurat această iniţiativă atât din partea [dlor Rectori. Cine a asistai la şedinţele acestea. orientarea materialistă a veacului trecut. sunt dovezi suficiente despre setea tinereţii după Hristos — Tinereţea cea veşnică — şi despre forţa plăsmuitoare de suflete a Ortodoxiei. veac (în ştiinţă şi filosof ie) predominant Această orientare creştină a Universităţii s'a vădit şi în opera de educare a tineretului studenţesc. de puritatea năzuinţelor lui. Bălan (a cărui personalitate a predominat toată această epocă) şi a forurilor universitare şi la dorinţa tineretului universitar. un entuziasm şi o sensibilitate potrivită tinereţii în formaţie : sub călăuzirea Iui duhovnicească. cât şi a dior profesori ai Universităţii.

Altfel creşte pe deoparî' o intelectualitate lipsită de duh religios. ţinut în cadrai Universităţii de un profesor de teologie. care se vede în ignoranţa religioasă a unei părţi nu neînsemnate a intelectualităţii române. Cum va ajunge el la o concepţie de vsaţu creştină. La acestea s'ar putea adăoga un curs de problematică creştină. fie printr'un creştinism fals. Universitatea Ardealului — datorită I. Biserica trebue să se preocupe efectiv de această problemă. dcla sursă? Biserica na trebue să-şi îndrepte atenţia numai spre copii. fie prin indiferentism religios. Profesorilor şi studenţilor ei — în vremea vremelnicului ei refugiu la Sibiu a dovedit cu prisosinţă că e răsărită din solul duhului transilvan. Experienţa ce s'a făcut la Sibiu cu FORS-ul e un început.Dar să lăsăm sugestiile şi să ne întoarcem la realitate. Părintelui duhovnic. nu numai din obicei sau alte interese lăturalnice. însă din neştiinţă falsifică creştinismul după gusturile ei. poate fi. şi oamenii maturi. dacă nu i se dă ocazia să-l cunoască du-ect. Creştină din convingere. felul la Sibiu. psntru ca să-l canalizeze pe liniile vieţuirii şi gândirii creştine.. la care să participe tinerelul studenţesc benevol. Adevărata educaţie creştină a tinerimii universitare nu poate fi decât rezultatul colaborării sincere dintre studenţime şi Biserică. cum îşi va da seama de valoarea creştinismului. care se află tocmai la cumpăna ce hotărăşte întreg sensul vieţii lui de atunci înainte.. dacă nu normativ. cel puţin în care s'a ca rezolvat lucrarea un imbold să se continue şi la Cluj şi să se extindă la toate Universităţile din ţară. Biserica e garanţia creştinismului autentic. Sf. P. se crede şi se numeşte creştină. faptul că studenţimea română e lipsită de o organizaţie în care să-şi facă educaţia creştină.. adesea înstrăinată de popor. Intre aceste două extreme s cuprinsă toată tragedia intelectualităţii româneşti. ci şi spre — cu precădere — tineretul universitar. care e profund creştin. Să n'avem nici o îndoială că la chemarea Bisericii se vor găsi destule glasuri care să răspundă şi să lucreze cu elan şi cu generozitate! Si şedinţele religioase — pur religioase — vor respira atmosfera sărbătorească a întâlnirii dintre tinereţea universitară şi Tinereţea cea veşnică •—• Dumnezeu — şi vor forma o intelectualitate creştină. Tinereţea e perioada în care intelectualul se formează nu numai ca intelect. înflorire desăvârşită a personalităţii umane. . Biserica trebue să fie prezentă în sbuciumul sufletului studenţesc. tineretul şcolar secundar. E o greşală. care e dragoste şi nobleţe spirituală. prin intermediul societăţilor religioase studenţeşti. dar un început promiţător. Rectorilor. de o uluitoare ignoranţă în ceea ce priveşte credinţa. cu anumite convingeri şi concepţii de viaţă. dar şi ca om. pe de altă parte o studenţime care se vrea. Mitropolit Dr. De aceea activitatea ei s'a caracterizat . şi nu va fi un element de disolvare şi ruinare a lui (printr'o atitudine de orgolios dispreţ faţă de credinţa poporului)..RfcVISÎA TEOLOGICA 139 O studenţime creştină: iată tot programul care garantează viitorul acestui neam! Căci ea singură — intelectualitatea de mâine — va clădi în concordantă cu duhul poporului. Nicolae Bălan.

1945 — am asistat la o şedinţă memorabilă a comitetului de conducere al Societăţii ortodoxe naţionale a femeilor române. filiala sibiană a Societăţii ortodoxe naţionale a femeilor române. după refugiu. cum era de aşteptat.ce au ostenit în ogoarele Domnului. într'un cerc mai închis şi de proporţii mai reduse. Diacon N1COLAE MLADIN 1 VOLUNTARELE DREPTEI CREDINŢE Redobândirea Ardealului de Nord. tot folosul sufletesc pe care ni-l puteau hărăzi întunecările lor. nici no cunoaşte. să colaborăm aşa cum pretindea sufletul încercat al poporului nostru şi să ne preţuim atâta cât trebue. la redeschiderea Universităţii în Clujul glorioasei ei activităţi ştiinţifice. ilustrează cât se poate de limpede unul dintre aspectele acestei unanime încordări ardeleneşti de-a stoarce vremurilor încrâncenate pe care le-am străbătut cu ochii dilataţi de fulgerele supremei încrederi în steaua neamului. Un imens buchet de flori şi câteva cuvinte simţite. filiala Sibiu. a spiritului ortodox şi printr'o armonioasă conlucrare cu Biserica Ardealului.printr'o vizibilă accentuare a spiritului creştin. care a fost gazdă bucuroasă pentrn atâţia refugiaţi. Urmele lui. convinşi fiind că ştiinţa şi poporul nu pot fi mai bine slujite decât cu conştiinţa că a sluji ştiinţei este a sluji poporului şi a sluji amândurora e a sluji lui Dumnezeu. Am învăţat să ne cunoaştem mai îndeaproape. Avântul pe care l-a luat. „Descălecatul" acesta a luat sfârşit. nu putem să nu privim cu satisfacţie peste anii aceştia de volbură şi nădejde cari s'au scurs sub scutul lui Hristos şi să nu însoţim cu recunoştinţa noastră — a Bisericii — pe toţi cei. acesta e câştigul cel mai mare cu care s'a întors la Cluj. Cine no înţelege aşa. se va resimţi mai mult decât oricare altă urbe românească de pe urma plecării acasă a fraţilor noştri din teritoriul eliberat. sunt cu neputinţă de şters. E un început care se cuvine continuat. Meteş recunoştinţa la care avea dreptul din partea tuturor celor ce-i cunosc strădaniile rodnice desfăşurate vreme de cinci ani de zile în refugiul dela Sibiu. In toamnă — mai precis: în 21 Sept. Clujul românesc. unde-şi redeschide acum porţile. însă. Din acest punct de vedere. Cetatea de scaun a Mitropoliei Ardealului. îi arătau doamnei Sofia Şt. cu aproape tot ce-a avut mai bun. Se cuvine să însemnăm aici că Biserica greco-catolică a desfăşurat o activitate religioasă similară în cadrul Universităţii. a aşteptat aici la Sibiu ceasul curmării nedreptăţii ce ni s'a făcut prin brutala sentinţă axistă dela Viena. conform numărului de studenţi. un curent de reîntoarcere la vatră a instituţiilor şi particularilor siliţi să ia drumul pribegiei în toamna plânsă a anulai 1940. după patru ani de stăpânire străină. Acum. a determinat. rostite din partea membrelor comitetului. Slujirea e o misiune care coboară de sus. 1 .

Sf. Ca şi neuitata ctitoră de viţă nobilă a societăţii acesteia. în şcoli şi. săvârşind destule fapte de caritate în raport cu modestele mijloace materiale de care dispunea. Voluntară a dreptei credinţe. şi Măria Baciu. Minodora Belea. Meteş a solicitat statornic concursul şi binecuvântarea Bisericii întru izbândirea acţiunilor pornite de dsa. Mitropolit Nicolae. dna Sofia St. dsa a venit aici în toamna tulbure <a anului 1940 nu atât pentru a se pune la adăpost de neplăcerile ce i le puteau pricinui stăpânii vremelnici ai Ardealului de Nord. dsa a sperat şi a construit. Respectuoasă faţă de realizările masive pe cari le-a înfăptuit centrul nostru mitropolitan sub conducerea înţeleaptă a I. în ţară liberă. Membrelor comitetului filialei a isbutit să le insufle o înaltă conştiinţă a datoriei pe care fiecare femee o are faţă de credinţa strămoşească şi faţă de neamul nostru atât de încercat. cari i-au hărăzit cea mai frumoasă răsplată atunci când s'au legat să calce cu paşi fermi pe calea bătătorită de dsa. Atentă la suferinţele ostaşilor răniţi din spitale şi ta nevoile populaţiei sărace. erau premiaţi sărbătoreşte. cu nimeni. In exercitarea acestei funcţiuni. Energia şi iscusinţa sa de organizatoare. dna Sofia Şt. Dr. Meteş a militat statornic pentru scopurile Ortodoxiei misionare la întruniri publice. recitări şi alte manifestaţii artistice — cari au avut loc. Neîntrecută în destoinicia de-a reprezenta Societatea în legăturile ei cu lumea dinafară. a cărei colaboratoare intimă era de multă vreme. în Duminecile sfântului şi marelui post. entuziastă şi pricepută. casieră. MARCU . Preşedinta regionalei ardelene a Societăţii ortodoxe naţionale a femeilor române aducea cu sine prestigiul unei personalităţi de româncă trează. dela toate şcoalele Sibiului. P. secretară. cât mai ales mânată de dorinţa de-a gândi şi lucra ca om liber. sub diriguirea dsale. şi de ziua mamei. Secondată cu vrednicie şi avânt de toate membrele comitetului la colectarea şi distribuirea daniilor manipulate de Societate. pe cât de vii. când elevii cei mai sârguincioşi. A sperat că zăvorul aşezat la Feleac va fi rupt nu peste multă vreme. cu o pilduitoare regularitate. în gospodăria internă a filialei dsa a avut colaboratoare principale pe doamnele Prof. Meteş nu s'a târguit nici odată.Ca atâţia alţi români de vază. Cu autoritatea bisericească a statornicit legături strânse şi sincere. dna Sofia Şt. la înălţătoarele şedinţe publice — împreunate cu conferinţe. în spitale. pe-atât de luminate şi generoase. peste tot. şi a accelerat ritmul manifestărilor pozitive ale filialei. GRIGORIE T. la Religie. dna Sofia Şt. cum s'a şi întâmplat. filiala sibiană a Societăţii amintite a venit mereu în ajutorul acestora. pe chestiunea simţămintelor sale creştineşti şi româneşti. Meteş a lăsat la Sibiu cele mai bune amintiri — şi un grup de voluntare ale aceleiaşi credinţe. coruri. care i-a încredinţai în unanimitate preşedinţia comitetului de conducere. le-a pus fără preget în slujba propăşirii filialei sibiene a societăţii. Concursul pe care i l-au dat preoţii cooptaţi în comitet a fost substanţial.

Gojdu. In chipul acesta. la augmentarea daniei sale. 1937 p. au întemeiat un fond de o sută mii Lei. nici astăzi nu-i aşu. spre sfârşitul anului trecut.O DANIE PREOŢEASCĂ — ŞI CELE CARI VOR MAI VENI A trecut aproape un deceniu de când scriam aici despre întru tot lăudata faptă a preotului nostru din parohia Budila (protopopiatul Braşov). şi rar până la dispariţie în vremurile mai noui. biblioteci şi edituri. Suntem convinşi. . ca pomul sădit lângă malul apelor. Ţări mai mult sau maipuţn renumite în belşug material. râvna facerii de bine. nu se mai istoveşte nicicând. Iar la alţii. ca şi pe vremea când îmbulzeala la săvârşirea. 3). Ford. care se cerea imitată. ş. Iniţiativa particulară. de fapte bune ridicase în stima obştească nume ca Em. că sufletul celor cu dare de mână nu mai este atât de generos şi de simţitor la nevoile obşteşti. Altă dată. care împreună cu sofia sa preoteasa Aurelia. Dr. ca odinioară. la noi. pe care-l cântă psalmisiul (1. Al. însă. cămine şi asociaţii cu caracter cultural. însă — fără să fi vorbit cu preotul binefăcător — că Cucernicia So şi-ar fi ^ajoroî dania şi dacă nu inlervenia ştiuta depreciere a Leului. Vasile Stroescu. rodul la vremea sa. Părintele Curcubătă a procedat. înţelegeam. G. altă dată atât de vie. din raritatea actelor de danie săvârşite în zilele noastre.-şi dă. a magistratului Dr. destinat înzestrării bibliotecii Academiei teologice „Andreiane" din Sibiu. căci numărul celor cu bunăstare este destul de mare şi astăzi. cari au gustat deliciile bucuriei fără egal de a-ţi pune prisosul agonisitei în slujba binelui obştesc. Rockefelier sau Rotschild. Lebu. religios şi social create şi susţinute de oameni avuţi. destinate achiziţionării periodice de cărţi ştiinţifice. înregistrând cu recunoştinţă această substanţială danie. nu era aşa. Şi dacă înstăriţv noştri nu se pot măsura cu arhimilionari de talia lui Carnegie. a înlăturat parţial neajunsurile provenite din devalorizarea monetei naţionale. atât de frecvent odinioară printre Românii înstăriţi din Ardeal. Sa Iordan Curcabătă. ni se părea la locul lui. 369—370) — cu intenţia mărturisită de-a deştepta şi în alte suflete. începuse să se sufoce şi din pricina mentalităţii greşite care vede în fiecare instituţie publică un bugetivor lăsat exclusiv în grija statului. ci creşte mereu ş. bogate în avuţie văzută. ei pot îndrăzni fără sfială să urmeze pilda doctorului Eugen Nicoară dela Reghin. îndemnul ce-l desprindeam din dania soţilor Curcubătă. odată dobândit. C. Statal nu cheltueşte nimic cu ele pentru simplul motiv că ajutorul lui pecuniar nu este necesar. Sion. căci gustul faptei bune. cu gândul la frumuseţea etică a gestului. Papp şi a părintelui Curcubătă. alocănda-i încă patrusutemii Lei. a. Ioan Mihu. Ioan P. articulam întrebarea: Unde ni-s mecenaţii? (vezi RT XXVII. care a micşorat considerabil puterea de cumpărare a dobânzilor daniei iniţiale. au universităţi şi spitale.

a suportat costul chelluelilor împreunate cu tipărirea Patrologlei savantului JJimitrie S. a făcut acelaşi gest faţă de marele teolog ortodox Hristu Andruţos. Epaminonda Papastratos. Indicăm una: Orfelinatul arhidiecezan.' a cărui menire preoţimea noastră o cunoaşte îndeaproape.. Atâtea silfi rinţe sociale rămân nelecuite din pricină că dreapta înstăriţdor a pierdut îndemânarea dărniciei evanghelice. Unul dintre ei. a făcut-o pân£ acum părintele Vasile Popa. nr.acum Dunia nouă părintelui Curcu'oătă pune masiv. accesibile şi acelor cititori. Din ele vor lua îndemn de jertfire a dinarului ce le prisoseşte şi laicii noştri înstăriţi. Preţuind după cuviinţă fapta părintelui Curcubătă. GRIGORIE T. a ) . pe atunci (1930) profesor la Facultatea de teologie din Atena şi membru adiv al Academiei elene. Balanos. Atâtea alte preoţilor noştri „plasamente înstăriţi. Iată. Dr. foarte număroşi. 3—4 a. căci viaţa cărţilor e nesfârşită — şi aceste cărţi poartă întipărite la loc de frunte numele binefăcătorilor cari le-au desrobit manuscrisele din tirania sertarelor. avuţii frumoase. suntem în aşteptarea daniilor preoţeşti cari vor veni. proprietar al celei mai renumite fabrici de tutun din Grecia.MARCU ' Cea mai frumoasă danie personală pentru această instituţie.. . Altal. aşa dar. Fapta lor se va pomeni cu laudă cât va fi lumea. toţi mari amatori de carte bună. sar putea desface la preţuri minimale. pentru cari achiziţionarea unei cărţi e o problemă adeseori insolubilă în scumpetea de azi. rentabile" se îmbie tăcerii de bine a Mi-aduc aminte cât m'a impresionat în vremea studenţiei mele la Atena dărnicia mecenalilor greci. cu cruţare şi hărnicie. paroh în Sebeş-Alba (vezi „Telegraful Român". problema mecenatismului preoţesc. tipărindu-i cu toată cheltuiala sa Psihologia generală (1934). dntru ani. Să nu zăbovească a rupe o parte din prisosul lor şi a-l destina binelui obştesc. şi ale cărui sarcini financiare desigur nu le ignorează şi nu le minimalizează. Lucrările tipărite cu concursul câte unui preot sau mirean înstărit. începuturile ei de Avem destui slujitori ai altarului cari şi-au agonisit. Spiru Karalis. încă o cale de-a face bine.

desfăşurată în lunile de iarnă. omul se umple ş i în sine ş i în faţa semenilor de farmecul cuceritor al unei frumuseţi spirituale. care depăşeşte cea mai înaltă sofie omenească.MIŞCAREA LITERARA FILOCALIA S A U C U L E G E R E DIN S C R I E R I L E S F I N Ţ I L O R P Ă R I N Ţ I CARI A R A T Ă CUM S E P O A T E OMUL C U R A Ţ I . Aceştia. Ştiinţa aceasta. Sibiu. X I I + 4 0 8 . î ş i are regulele ei. vechea noastră tiparniţă şaguniană dela Sibiu a săvârşit cu bine tipărirea întâiului volum al acestei lucrări epocale. după reguli ştiinţific stabilite. al prezenţei neînţelese a lui Dumnezeu" (p. In concepţia S f . până la virtutea dragostei. ci e socotită ca o valoare î n sine. Când coaiele proaspete pe care abia se uscase cerneala au fost pornite la compactorie. Profesor la Academia teologică „Andreiană". Volumul I . „Se caută adeseori în timpul mai nou trăirea religei — spune mai departe traducătorul român al „Fllocaliei". chiar dacă nu duce nicăiri. fără a ne impune nici o obligaţie î n ce priveşte păstrarea ei statornică ş i desvol- . sau să o provocăm prin cuvinte frumoase.. Dumitru Stăniloae. L U M I N A Ş I D E S Ă V Â R Ş I .Andreiane" mântuise tălmăcirea î n manuscris a întregei lucrări. D r . Abia după urcarea aceasta. Tipografia A r h i diecezană 1946. Dar trăirea aceasta nu e canalizată spre o ţintă. a făcut un pas decisiv: de astă dată în adâncime. X). parcă mai puternic decât atunci când învăţatul rector al Academiei noastre teologice . un chiot de bucurie duhovnicească ne-a străbătut inimile. Tradusă din greceşte de P r o L stavr. Stăniloae. cum spune Păr. există o ştiinţă a călăuzirii sufletelor în spre trăirea religioasă care ne reaşează viaţa de toate zilele î n făgaşul voii l u i Dumnezeu. Trăirea nu poate fi o stare sufletească. a sufletului din treaptă în treaptă. Părinţi trăirea î ş i are o valoare numai întrucât este o înaintare cu rănduială spre ţinta desăvârşirii. „nu mai ostenesc să susţină că sufletul trebue îndrumat în mod ştiinţific ş i că cea mai înaltă ştiinţă este cea a căl ă u z i r i i sufletului. Căci după concepţia ortodoxă răsăriteană. pa care să o lăsăm să ne cucerească atunci când se nimereşte. pentru a duce sufletul după legi precise spre tot mai multă curăţie ş i dragoste. D. Simţiam că lupta statornică ş l inteligentă pe care Sibiul ortodox o duce de decenii pentru purificarea ş l consolidarea vieţii religioase a clerului ş i poporului dreptcredincios. stabilite riguros ş i exact de către sfinţii Părinţi ai Bisericii. p. După o muncă încordată ş i atentă. chiar dacă orbecăeşte alăturea cu drumul.

fiecare e dator să lupte pentru curăţirea sa de patimi ş i pentru dobândirea virtuţilor. de renumitul scriitor bisericesc Nicodlm Aghioritul (1748—1809). o călăuză deobşte pe calea creşterii în duh ş i adevăr. Dar această muncă pretenţioasă ş l istovitoare rămâne totuşi la nivelul priceperii obşteşti. Căci î n domeniul sufletesc. D. La noi în ultima jumătate de veac s'au împuţinat izvoarele patristice menite să dea o substanţă mai precisă ş i mai specific ortodoxă predicii şi t r ă i r i i creştine. în 1893. este visteria legilor cari ne învaţă fără greş ştiinţa călăuzirii după rânduială a sufietului spre poienile de lumină ale adevăratei t r ă i r i religioase. spre o ţintă clară. Dar toate acestea nu ştim deajuns cum să le prefacem metodic în valori practice.tarea el progresivă. nu poţi face nimic cu formule generale. cunoaştem destul de bine dogmele credinţei noastre ş i spunem multe generalităţi interesante despre ortodoxia noastră. fiind învesmântată într'un limbaj adecvat cercului larg de cititori căruia 1 se adresează. E vorba numai de o deosebire gradúala între creştinătatea realizată de mireni ş i între cea pe care trebue să o înfăptuiască monahii. ca şi desele intervenţii în ajustarea înţelesului multor pasagii încâlcite. una din gloriile monahismului ortodox din sfântul Munte Athos. ci a recurs mereu la Patrología Migne ş i la ediţiile ştiinţifice sporadice ale câtorva din scrierile cuprinse î n Filocalia. ca ş i în cel fizic. în 1872. Tzelati. Fiecare este dator să se s i lească să se înalţe cât mai mult spre idealul desăvârşirii. publicată î n Atena. Dar Păr. Stăniloae caracterul unei ediţii critice. E drept că ea se adresează în primul rând monahilor noştri. alcătuite de sfinţii Părinţi ş i scriitori bisericeşti între veacurile I V — X I V . sufletului" Ş i sfinţii pe Părinţi au fixat în cuno- baza unei (p. Grija pe care a pus-o în studiul comparativ al textelor. confruntările de date cari au necesitat o revizuire a cronologiei autorilor ş i scrierilor înglobate în colecţia Filocalíeí. visteria cu învăţăturile fără greş ale vieţii practice în spirit ortodox. Această mare colecţie de scrieri ascetice ş i mistice răsăritene. cari culminează în dragoste. Stăniloae socoteşte — pe bună dreptate — că „în B i serica ortodoxă nu există o linie de separaţie netă între viaţa monahului ş i viaţa creştinească în general. Vorbim despre Dumnezeu cu multă simţire. temeinice Filocalia. pusă la punct î n toate privinţele. a fost întocmită ş l tipărită la Veneţia. D. ci trebue să te apuci să sapi bucată cu bucată. Precum nu poţi săpa o grădină făcând un gest general. X ) . al cărui întâi volum a îmbrăcat haina de plumb a t i parului românesc. Stăniloae a făcut traducerea î n româneşte după cele două volume ale ediţiei a doua a Filocalíeí. de Panagiot At. N'a urmat însă în mod servil acest text. chiar dacă l-ai repeta Tiereu. nu de una calitativ deosebită. D. î n puteri cari să ne transforme din z i î n z i . conferă traducerii săvârşite de Păr. folosindu-te . Filocalia românească este într'adevăr o carte pentru toţi. toate ştinţe amănuntele a fiecărei legile acestei faze din viaţa înaintări. Păr.

omul va deveni bun cu adevărat şi în viaţa externă ş i slobod de patimi. De-aci înainte va creşte în dragostea de semeni ş i va cunoaşte tot mai mult tainele adânci ale vieţii spirituale. Stăniloae a înglobat în primul volum şapte: Antonie cel Mare. ordonată ş i pretină raţiunii. care-i deschide drumul spre lumina cunoştinţei l u i Dumnezeu. Ion Casian. cari propriu z i s nu vizează mistica creştină. pe care noi am lăsat-o să ne fie răpită. Sfinţii Părinţi sunt maeştrii neîntrecuţi într'o şîiinţă. Noi adeseori socotim că ajunge să-i spui omului să facă binele şi să nu facă răul la arătare. ci purcezând de fiecare dată la lucrări amănunţite ş i delicate. ca dacă e rău să-1 alunge îndată. Fiecare grup de scrieri este precedat de date amănunţite asupra operei ş i a autorului lor. Nil Ascetul. De aceea se pune atâta preţ î n scrierile Filocaliei pe paza gândurilor. Dintre autorii Filocaliei. Când astfel toată desfăşurarea vieţii lăuntrice se va face curată. pătrunsă de lumina pomenirii l u i Dumnezeu.de mişcări precise ş i pricepute. luminoasă. VIII—X). ş i cunoştinţa aceasta a lor ne-o pun la dispoziţie în aceste scrieri. bună. Dar tot atât de necesară este cunoştinţa precisă a legilor sufletului ş i a piedecilor cari î i stau deacurmezişul ş i . care e cea mai scumpă realitate după Dumnezeu. cari î i pun tot felul de piedeci şi cum să procedeze pentru a se întări în viaţa virtuoasă. . ş i precum nu cresc florile în ea repezind asupra ei un val de bunăvoinţă. Marcu Evagrie Ponticul (cu patru scrieri). sau să-1 cureţe ş i să-1 îmbrace în pomenirea l u i Dumnezeu. luminoasă. Dar înainte de trăirea mistică e necesară orientarea scrupuloasă după cea mai precisă ştiinţă a sufletului" (p. aşa ş i î n domeniul sufletesc. Desigur. Se confundă de obiceiu mistica cu poezia (când nu se rostesc asupra ei judecăţi din cele mai jignitoare. ci trebue să-1 îndrumezi pas cu pas cum să se isbăvească de „uriaşii" păcatului. n'ajunge să-i spui omului în cuvinte duioase să vieţuiască după voia lui Dumnezeu. D. ci diferite curente iraţionale. să f i biruit înlăuntru răul în mod statornic ş i să se fi deprins cu cugetările bune. Patimile pot fi topite ş i faptele externe pot fi îmbunătăţite numai după ce omul s'a deprins să-şi ut mărească atent orice gând. Ascetul (cu patru scrieri). pătimaşe şi unilateral sentimentale). Dar până atunci trebue să ne conducem viaţa sufletului după prescripţiile cele mai precise. în chipul cel mai statornic.i slăbesc încetîncet avântul. trecător sau fariseic. Diadoh al Foticeei ş i Isaia Pustnicul. Păr. cele mai amănunţite. avântul general al credinţei este necesar pentru sufletul creştin care vrea să se desăvârşească. Altfel nu va putea face binele la arătare. sau î l va face forţat. pătrunzând în centrul de lumină ş i de fericire dumnezeească. Dar până să ajungă aci trebue să-şf câştige anumite deprinderi lăuntrice. î n ştiinţa sufletului.

pentru a putea preţui Ia justa lor valoare ş i omul. vor vedea ş i acestea lumina tiparului. Sf.) — pregătirile pentru asigurarea apariţiei întregei lucrări au fost încheiate din vreme. Păr. Foerster. Mitropolit Nicolae al A r dealului — căruia traducătorul î i exprimă toată gratitudinea sa (vezi p. Tipografia Săteanului 1925. mai ales că datorită prevederii ş i sprijinului I . Partea I ş i I I . 16). Episcopul Vadului. A trebuit. membru al Academiei R o mâne. Foerster s'a desolidarizat de cunoscutul manifest al învăţaţilor germani care a încurajat pe ultimul Kaiser să asvârle omenirea î n vâltoarea primului răsboiu mondial. E destul să rememorăm doar unul din actele sale de curaj creştinesc. Cartea şi-a găsit un tâlcuitor pe măsura însemnătăţii ei. pe atunci profesor la Academia teologică „Andreiană" din Sibiu. D. X I urm. p. Sibiu. ş i râvna trebuincioasă î n acest scop. W . a apărut pentru întâia oară î n traducere românească înainte cu două decenii (Hristos şi viaţa omenească. Ediţia a doua. Generaţia de preoţi ortodocşi români de după răsboiul întregitor de ţară s'a ales cu mult folos din lectura atentă a cărţii acesteia. Pe cealaltă.Tipărirea întregei versiuni româneşti a Filocaliei necesită încă patru-cinci volume de dimensiunile celui apărut acum. D. F r . Cartea de faţă. Interesul pe care 1-a stârnit ea în rândurile cititorilor r o mâni era justificat: F r . W . pagini 264 -f 294). a unei frumuseţi care este ş i bunătate — căci aşa se tâlcueşte cuvântul Filocalia. Nicolae Colan. cu ecou universal. una din cele mai populare lucrări ale lui F r . Dr. Răsfrângerile lor înfig noui suliţe de foc în belşugul de prestigiu cultural pe care Sibiul ortodox ş i 1-a agonisit de mult. nu s'a ostenit în zadar cu traducerea ei din nemţeşte î n româneşte. („Seria Nicolae Colan. In româneşte de P. D. MARCU ii) Fr. S f . W. X V I + 3 3 6 . Episcopul Vadului. Feleacului ş i Clujului. Foerster rămâne unul dintre cei mai străluciţi interpreţi ai problemelor sociale. Prea Sfinţia Sa D. Cu ajutorul lui Dumnezeu. Pe cea dintâi. a cărui paternitate revine sfinţilor ierarhi Vasile cel Mare ş i Grigorie Teologul — o avem acum pe limba noastră. Cartea „iubirii de frumuseţe". n'o discutăm: ea e definitivă. Einstein ş i alţi câţiva savanţi de renume. fireşte. n o putem lăuda îndeajuns. Foerster: HRISTOS Ş I VIAŢA O M E N E A S C Ă . Didactică" nr. ş i opera: alăturea de A . Feleacului ş i Clujului. W. . pe cari le rezolvă de fiecare dată în lumina Evangheliei lui H r i s t o s . Stăniloae posedă ş i competenţa. Tipografia Arhidiecezană 1946. Apariţia primului voium am întâmpinat-o cu emoţie ş i cu mândrie. GRIGORIE T. Traducere autorizată. rămânând ş i după aceea credincios principiilor sale. P. Sa D. să se expatrieze. Sibiu.

Epuizată curând. GRIGORIE T. ea reapare î n vestmânt nou. Preţul? Nu odată s'a insistat î n paginile acestei reviste. de către competenţe recunoscute ale genului. în parohie. C. Pastorala trebue să fie flexibilă î n aplicaţiile ei practice. parţial. MARCU Preot Vasile Coman: H R I S T O S Î N F A M I L I E . î n vremuri tulburi ş i frământate. asupra elasticităţii pastoraţiei ortodoxe. astăzi când democraţia ieşită biruitoare din al doilea răsboiu mondial caută făgaşuri drepte pentru orientarea viitoare a omenirii. pe care nu-1 are — nu-I poate avea fără pagube pentru bunul mers al vieţii bisericeşti — arta conducerii sufletelor pe căile Domnului către limanul mântuirii. la fel de înavuţite duhovniceşte. acelaşi paroh de oraş a colaborat la o memorabilă expediţie de pedepsire evanghelică a agenţilor de disoluţie cari macină vlaga trupească ş i sufletească a tineretului nostru. ca într'un culcuş totdeauna bucuros de găzduire. S c u r t : un virtuos al pastoraţiei de Evangheliei excepţie. ş i o minte trează ş i înţeleaptă care-i î n stare să dea. artă care se învaţă î n şcolile teologice ş i care-şi verifică înrâurirea deobşte. la fel cercetate sau la fel cruţate de decepţii cari de multe o r i nu consimt să se destăinuiască ş i . Acesteia î i recunoaştem. Vedem î n preotul ortodox al viitorului. din simplul motiv că nu găseşti două suflete de structură egală. care poartă numele de Pastorală sau Pimenică. adâncindu-se. . înainte cu câţiva ani. ea ratează. cu caracter eminamente practic. Aceasta. ca şi'n vremuri de pace ş i berechet. să se uşureze decât înaintea păstorului bun care a ştiut să ie dea de urmă cu iscusinţă paternă ş i să le trateze cu încrederea care sparge punţile de ghiaţă ale oricăror rezerve mai mult sau mai puţin justificate. cu aceeaşi tonalitate lăuntrică. pentru a face aceleaşi bune servicii clerului ş i intelectualilor noştri mireni. după părerea noastră. în păstorul de suflete ce va să vie. 150. preotul se descurajază ş i se desgustă. Biserica păgubeşte ş i credincioşii tot aşa. sau pastoraţia. o inimă destul de largă ca să răsune î n ea. 'trebue să fie constant o pastoraţie de excepţie. Constantă î n preocupări ş i î n scop. nu altele! — la toate îndoielile cari descumpănesc periodic cugetul Hristos în familie r u este întâia mărturie a bucuriei noastre de-a fi descoperit un astfel de păstor de suflete î n Părintele V. Braşov 1945. Altminteri. toate neliniştile păstoriţilor săi. Cuvântări pentru întărirea vieţii creştine î n familie. Există o ştiinţă teologică organizată. pe teren. un caracter staţionar. * Dr. prompt ş i irezistibil. Domnului. ţinând mai multe meditaţii religioase pentru studenţimea ş i elevii şcoalelor secundare din Braşov (apărute sub titlul generic Hristos şi tineretul. p. prin aceasta. Braşov 1943). Pastoraţia ortodoxă. iar răul care macină măruntaiele societăţii noastre triumfă fără să f i ajuns să se ciocnească măcar odată de rezistenţa pe care trebue să i-o trântească în cale păstorul de suflete. răspunsuri — răspunsurile omenesc.

echivalează cu un sacrilegiu. Hristos în familie este tot atâta cât o luptă pe care nu numai osârduitorul ei autor trebue s'o câştige. comoditatea lui. 96. Tânăr. GRIGORIE T. adică tocmai acea declaraţie a Mântuitorului care parcă te-ar ispiti mai puţin să i te dedici. încercare critică de orientare socială. sau poate acea stupidă jenă de-a nu reţine prea mult pe cinstiţii nuntaşi dornici de petrecanie. Preţul L e i 1500. îndreptarea. prin mijlocirea preotului. Carte de comportare ş i de pilduire a adevăratei acţiuni preoţeşti pentru întărirea familiei prin reîncreştinarea ei. Toată cartea are aspectul unui lucru serios. pocăinţa trebue să fie totală . Pentru necesitatea predicilor la săvârşirea sfintei taine a cununiei pledează cu accente profetice. de însuşi Hristos. din pericopa respectivă dela Luca. a profesorului Simion Radu. Complectate cu 5 predici la cununie. V . In chestiunile grave — divorţ. î ş i cunoaşte „oile" sale ş i ştie să le lecuiască rănile. desfrânare. problema consolidării vieţii creştine î n familie. Sa aduce Evanghelia zilei în legătură directă cu neajunsurile duhovniceşti dovedite ale ascultătorilor. nici de îndeplinirea unei datini care serveşte de podobie ospăţului copios de după aceea. cult şi ager. pe care autorul o găseşte în filosofia lui Nietzsche ş i Spengier. p. apăsând fără ocol pe rănile care-şi aşteaptă tămăduirea. vizibilă ş i statornică. Dr. concepţie odioasă ca morală ş i antisocială ca rezultat. ele au apărut în cartea de faţă. Semn lămurit că Păr. citeşte Evanghelia însufleţit de convingerea utilităţii ei integrale pentru descurcarea oricăreia dintre penibilele s i tuaţii în care poate fi împins un suflet omenesc. este binevenită.Iar anul trecut a tratat dela amvon. nici o scuză pentru păcatul săvârşit. cap. 5 : „Astăzi în casa ta trebue să rămân". avort — tonul său e categoric : nici o târguiala cu păcatul. ia ca punct de plecare. C. Ş i esenţialul se săvârşeşte î n faţa alterului. P r i n abatere dela tipicul predicatorial obicinuit. cea a autenticei democraţii.— Lucrarea a easta. alege din plinătatea l u i inepuizabilă tocmai ceea ce trebue pentru ca scopul urmărit de predica sa să fie servit în cele mai bune condiţiuni. dar ea reprezintă pentru cititorul cinstit un prilej da desfătare sufletească ş i totdeodată un imbold la perservarea pe singura cale compatibilă cu demnitatea umană. 19. vers. V. nu numai ca utilitate documentară ş i morală. Ş i pe drept cuvânt. C. Nu-i vorba aci de încheierea unui contract care trebue iscălit cât mai în grabă. în 17 predici ş i cuvântări religioase. MARCU Prof. Sibiu 1945. C. Graba acestuia. ci de esenţial. Lucrarea profesorului Simion Radu începe prin înfăţişarea dramei cosmice a veacului ş i prezentarea genezei fascismului german. Folosindu-se de cuvântul Evangheliei. Un exemplu: Pentru prima predică. Simion Radu s E V A N G H E L I A Ş I D E M O C R A Ţ I A . . întitulată In casa lui Zaheu. Păr.

Prof. spunând: Pentru depăşirea dramei din veac. VICTOR PAPILIAN Hendrik Willem van Loon: I S T O R I A B I B L I E I . care a indignat pe orice ins cu simţul demnităţii umane în el. p. un glas ne cheamă pe calea Damascului.Conducătorii germani n'au ştiut să separe ce este postulat filosofic de ceea ce este aplicaţie practică posibilă. A u t o r u l arată că adevărata democraţie are ca substrat Evanghelia. Bucureşti. nu ştiam nimic. până bine de curând. Ş i înlemniţi de viziunea „supra-omului" realizat apocaliptic prin tot ce are mai brutal ş i mai egoist fiara umană. E l ne strigă către o renaştere totală în „duh ş i adevăr" p. se ridică tot mai triumfală splendida ideie a democraţiei — cu o dublă obârşie. Ş i autorul înfăţişează temeinic acest lucru în . 1945. după părerea autorului — una divină. lucrarea profesorului Simion Radu este o desfătare pentru orice intelectual cinstit. au lansat marea ofensivă împotriva religiei creştine. Dela acelaşi . Cartea profesorului Simion Radu se completează ales prin stabilirea raporturilor dintre ortodoxie ş i democraţie ş i a temeiurilor educative pe care şcoala. Intre Evanghelie ş i democraţia autentică există o corelaţie firească : democraţia autentică î ş i trage seva ş i î ş i plineşte roadele numai din Evanghelie. te îacântă sobra frumuseţe a stilului. Preţul L e i 4000. ocazional. familia ş i statul le poate trage din adevărata democraţie. Istoria artelor ş i Omul multiplicat. I n româneşte de Ion Totoiu. „Fascismul ostil culturii" ş i „Ontologia fascismului german". spirituale ş i morale. Nişte prieteni ai casei mi -au adus. lisus Hristos. Adevărata democraţie este de origine divină. două din cărţile sale: Geografie ş i Rembrandt. Editura Naţionala Mecu S . 392. traduse în româneşte : Istoria omenirii.— Despre Hendrik van Loon. te convinge rigoarea logică. „religia sclavilor". din iubirea totală ş i nemărginită propovăduită ş i trăită de F i u l lui Dumnezeu. 90). î n s u ş i r i atât de rare în babilonia scrisului contimporan. In opoziţie cu fascismul odios. începusem să-1 îndrăgesc: scrie simplu ş l limpede. Cu atari temei u r i morale nu e de mirare că s 'a putut ajunge la acele aberaţii pe care autorul le rezumă atât de clar ş i de concis în capitolele sale: „Doctrina fascistă împotriva creştinismului". căruia i-o recomand. univ. cealaltă laică. Obicinuita raită săptămânală pe la prietenii mei librari. T e impresionează erudiţia autorului. „Profilul spiritual al democraţiei autentice" . Citindu-le. mi-a dat prilejul să văd ş i alte cărţi ale lui van Loon. aşa cum a fost înfăptuită în America. cu deficienţele sale metafizice. ea merită să fie luată drept model. Repet. Adevăr grăeşte el. A.

H . 283). abia am putut obţine — prin protecţie — un exemplar. . van Loon spunea că membrii acestei secte ascetice „se abţineau cu dinadinsul dela orice activitate" (p. că mă voiu alege. nu semnalează aici o excepţie ş i . Până la urmă. olandeză. ca romanele englezeşti traduse de J u l . căci proorocul llie n'a fost esenian. datorită dlui profesor Ion Totoiu. H . înghite contradicţia. încă dela prefaţă începusem să am nedumeriri. s'a dovedit a f i . . Partea rezervată Noului Testament. Despre principalele isvoare documentare ale vieţii ş i activităţii F i u l u i lui Dumnezeu întrupat. I I ştiam pe van Loon cinstit ş i obiectiv. î n t r u sfârşit. I n locul negaţiei categorice. deşteaptă amintiri neplăcute. sau ai curentului modernist dela 'nceputul veacului nostru. unde inexactităţile sunt mai puţin fioroase. cu strigoi mai fioroşi decât criticii rebeli ai Şcoalei raţionaliste dela Ttibingen. Până acolo. în floare înainte cu o sută de ani. însă. a lansat versiunea românească a cărţii l u i van Loon The Story of the Bible. van Loon nutreşte convingeri infamante : . din veacul trecut. Lectura lui mi-a irosit multe ceasuri de încordare. van Loon. „căci sunt sigur că acesta-i felul în care i-ar plăcea ş i l u i (constant cu l mic!) să v'o povestesc". însă. însă. uitând să se pună la adăpost. a epurat Noul Testament cu atâta zel. Nu puteam bănui. ceea ce este cu totul altceva. nu-i tăgădueşte existenţa istorică. cum dovedise că ştie. pentru că ducea un traiu auster (p. încât nici ana din piesele sale componente nu s'a învrednicit de favoarea de-a fi recunoscute ca autentice. aşa cum o vede el. 6). aceasta. Ceva mai'nainte. într'atât de insistent au fost repetate de critica negativă ş i susţinute de istoricii formaţi pe potriva ei. Incă'n prefaţă (p. olandez. ceea ce a constatat. obligat să nu iese din marginile omenescului. In Octomvrie anul trecut. Pe Iisus î l lasă să trăiască. complectându-şi anunţul de publicitate cu o încredinţare al cărei temelu nu-1 găsim nici unde. cu o decepţie complectă. Două luni mai târziu. Şcoala olandză. . Giurgea. este incomparabil m a i . . editura Naţionala Mecu S . puntea dintre ceie două sfinte aşezăminte. Dar î l inlocueşte cu un Iisus micşorat. preferă denaturarea ş i insinuarea. E esenian. Ş i atributul acesta. un scriitor care se mărgineşte să constate ş i să povestească frumos. van Loon asigură pe cititor că va da î n această carte „o *oarte simplă povestire despre viaţa l u i (Iisus)". în mintea unui teolog. cel mai mare dintre prooroci.amici am aflat că traducerile din van Loon au un succes extraordinar: lumea le caută cu atâta înfrigurare încât mai toate s'au epuizat î n tr'un timp record. O r i loan Botezătorul se manifestează cu totul altfel. van Loon nu merge atât de departe. loan Botezătorul. poate din pricină că urechea s'a obicinuit cu ele. prin urmare. 282). o punte . A . Nu ne reţinem asupra istoriei Vechiului Testament. cu tot caracterul ei sumar. sau lasă cititorului credul această sarcină neplăcută Contimporanii Botezătorului erau ispitiţi să vadă în înaintemergătorul Mântuitorului un al doilea Ilie.

Cât priveşte Evanghelia a doua. 294). „Ioan era cu totul deosebit. 308: Ş i ca să nu ne mai lase nici o nedumerire cu privire la modui său . nişte „negustori persani" {J. E l trebue să fi fost vreun profesor învăţat deşi puţin c m i închis la fire. era. care în curând aveau să fie distruse de focul cerului" (p.„Ca ş i cartea lui Daniil. 293—294). „Nimeni nu poate afirma c u certitudine cine a fost Matei. 297). . dar pare foarte puţin probabil că discipolii din timpul vieţii l u i Iisus să aibă ceva de a face cu aceste compoziţii literare. aceasta. mă voiu obţine să-mi dau o părere definitivă . care o pun definitiv în secoiul al doilea" (p. de ce a dat acest subiect prilej la atâta discuţie" (p. când veştile se răspândeau numai (e inexact ! Nota noastră) prin graiu viu. . când fruntaşii bisericii ierusalimitene au trebuit să ia lumea'n cap. după care e numită cea de a treia evanghelic. pe cari le putea ciupi delà precursorii săi intru tăgadă. p. şi multe alte capitole din Vechiul Testament. . după curn spune tradiţia. admite că „în acele timpuri.. 297—298). Amândoi „munceau din g'reu ş i spuneau copiilor (? !) lor că lumea aştepta ceva delà ei (v. — Ele sunt numite dvpă apostolii Matei. v a i . Dar de pricini cari i-au putut constrânge pe povestitorii vieţii Mântuitorului să aştearnă în scris ceea ce altă dată istoriseau la răspântiile uliţelor — cum a fost prigoana delà anul 44. Pentru „olandezul" nostru. TI'au cunoscut personal pe Iisus . cum nici o formă de desbatere nu pare mai de puţină importanţă ş i mai fără de folos decât desbaterile teologice. fusese un subiect favorit pentru discuţiuni scolastice dar. aşa cum le avem astăzi. „ . care s'a bucurat de mai mult credit î n faţa criticei raţionaliste. Marcu. Magii delà Răsărit erau. . " (p. Fără să-şi dea nici cea mai mică osteneală de a sgâria câteva argumente slăbuţe. .. 307). . atât de vestite. un doctor. Mergem mai departe.. Ş i cum delà un om lipsit de cea mai elementară consideraţie faţă de problemele teologice te poţi aştepta la orice. . ş i Psalmii lui David. (p. Multe veacuri î n ş i r . 305). cari întâmplător au mângâiat căpşorul bălaitt al fiului Măriei." (ibid. van Loon conchide sentenţios : „ . să ascultăm fără tresăriri de indignare ş i fără emoţie câteva verdicte de-ale sale. Evangheliile poartă nume fictive. are anumite caracteristice literare. „olandezul" nostru nu vrea să ştie nimic. Problema este acoperită încă de un adânc mister. cinstindu-1 cu câteva daruri. p.nu mai încape nicio îndoială că adevăraţii autori ai evangheliilor. oamenii aveau memoria foarte ascuţită". 16 van Loon ucide pe pruncii de trei ani ş i mai în jos (v. O pagină mai'nainte (p. Iisus era fiul natural al dulgherului losif din Nazarei.. în curent cu cele mai moderne doctrine cari se învăţau pe atunci în academiile din Alexandria. Ş i pregătindu-se pentru judecata din urmă nu se gândeau să compună cărţi. Luca ş i Ioan. Poate a fost " n profesor" (ibid. „Discipolii lui Iisus credeau cu tărie că sfârşitul lumii ere foarte aproape. 295). ş i al „soţiei" sale Maria. I n c uda precizării exprese din Mateiu 2. pentru el..). totuşi voiu încerca să vă explic în câteva cuvinte. sau când a trăit".) „Luca. 296).

Sibiu. GRIGORLi T. Boltaşul Ilie (Floaşiu). S . Ioan Hanzu). ş i cumpărătorii probabil că au citit-o.. Petre Neagoe (scriitor român în U . la noi... Iată o sarcină pentru teologii noştri. MARCU * Z. Dar cartea aceasta s'a vândut. Mitropolitul Nicolae (pe baricada Ardealului). A . ş i corectându-i cu cumpăt erorile monstruoase. încât se citeşte pe nerăsuflate GK.. 1945. Cartea lui van Loon conţine atâtea fragmente indigerabile. Dimitrie Comşa. Eduard Beneş.. „Dacia Traiană. O sarcină de neocolit! Dr. Alte inexactităţi de specia aceleia cu vârsta pruncilor ucişi din ordinul lui I r o d . Vieţi rodnicei. M. 124. ) . Nichi Comşa (medicul). încât nici nu mai reuşesc să te indigneze. A le pune la punct. lipită pe lemn (v. 314). vina l u i Iisus era arătată pe-o „bucată de hârtie" (?). p. sunt atât de ilariante. Dr. Generalul Inginer I . Doctorul Ilie Beit. Câţi dintre aceştia vor fi având pregătirea elementară de-a rezista ispitelor ei ? Pentru că. Popa Tanda al cooperaţiei din Porceştii Sibiului (învăţătorul I . T h mas Masaryk. Sandu — pseudonimul dlui Prof. Şi aşa mai departe. D r . Dr. Simţirea religioasă ce-1 însufleţeşte {Psalmii dsalc sunt mărturie) şi temeinica dsale cultură filosofică adâncesc aceste însuşiri aie unui scris substanţial. 309). A. . câte pagini are. Dumitru Răcuciu. Iosif. — Z . p.de-a vedea istoria p l i n i r i i vremii. Gogu Ştefănescu. Va trebui să preîntâmpinăm primejdiile cari pasc sufletul profund credincios al neamului nostru. Simon ş i Iuda. e o sarcină care depăşeşte limitele unei recenzii care s'a întins peste măsură numai semna!ându-le. Popa fanda din Cacova Sibiului (f Păr. p. marele public este complectamente neorientat asupra maltratărilor la cari a fost supusă viaţa l u i Hsus de către criticii rebeli din alte laturi ale lumii. pe crucea de pe Golgota. pe c^re nu-1 întâlneşti oriunde. Nicolae Praka (Moldovan). S. Iar inexactităţile cari abundă peste tot. Preţul Lei 1600. sunt fiii E i şi ai dulgherului din Nazaret (v. verii Mântuitorului. P o povici. Sandu: V I E Ţ I RODNICE. In cartea de faţă. ş i La moartea iul lacob Ciucean. T. 366). vieţi cheltuite în slujba poporului. Victor Tordoşan. Vieţi pline de învăţăminte. farmec de povestitor ş i aptitudini speciale de portretist. Nicolae Regman — vădeşte în tot ce scrie fineţe intelectuală. Ioan Botezătorul „era exact cu douăsprăzece luni mai mare decât l i s u s " (p. v i i sau adormiţi întru Domnul. Cartea e atât de frumos şi de cald scrisă. Petru Şpan. î i atribue sfintei Fecioare o maternitate fructuoasă: lacob. pentru conservarea şi propăşirea spiţei n astre româneşti. Ş i acest lucru nu se poate face decât divulgând cu curaj blestemăţiile unei critici compromise prin vulgaritatea procedeelor ei. N Ciolan). Enea Hodoş. Editura. evocă optsprezece fragmente de vieţi ale unor oameni de ispravă.

Dr. episcopul Bisericii evanghelice C. teol. de Diacon I . Corul studenţilor teologi. stud.. Prof. a inaugurat programul cu imnul „La mormântul Marelui Andreiu". Papp. I n asistenţă : I . Păr. In numele asistenţei. stud. $. „Gorunul l u i Horia". de Şt. declamată de Ion Halic. a. îngrijită ca totdeauna. teol. anul I V . V. tratând subiectul: „Biserica ş i nevoile spirituale de după răsboiu". deci. A . teol. comandantul Armatei a patra. P. Ioan P. „Rugăciune" de Gh. Bena. „Imn religios" de A . anul I . dl General de brigadă R . Cunţanu. Papp a adus laude studenţilor teologi pentru fidelitatea cu . Nicolae la clin. dirijat de Păr. Ioan P. L u crarea a prezentat o viziune complectă ş i clară a operei de restaurare în duh şi'n faptă creştină. stud. anul I V . în împrejurările grele de după răsboiu. ş i „Rugăciune pentru limpezire". di Prim-Preşedtnte de Curte de Apel D r . preşedintele de onoare al Societăţii studenţilor. Prof. Păr. Sf. au ţinut tradiţionala şedinţă festivă de comemorare a ctitorului Mitropoliei ortodoxe a A r dealului. P . D i m i t r i u . a citit îndătinata disertaţie. studenţii Academiei teologice „Andreiane". de Constantin Stan. Mitropolit Nicolae al Ardealului. Dr. D. In restui programului. Spiridon. univ. Studentul teolog din anul I V . Ioan Lupaş. rectorul ş i profesorii Academiei teologice „Andreiane". Iosif. ş i coruri : „Troiţă de arhierei". recitări: „Orbul". Şoima şi „Cu noi este Dumnezeu'' de Nicolae Oancea. Gheorghe Şoima. din România. constituiţi în societatea de lectură „Aadreiu Şaguna".CRONICĂ COME MOR A R E A M I T R O P O L I T U L U I Ş A G U N A . dl General de Corp de Armată Mihail Lascăr. O. teol. de Petru Gherman. într'un avântat cuvânt festiv. prim-preşedinte de Curte de Apel î. Executarea programului. Sf. Preot Alexandru Boncea. preşedintele activ al societăţii de lectură. dl Dr. Friedrich Muller. declamată de autor. p. Arhiereu-vicar Teodor Răşinăreanu. Vineri 30 Noetnvrie 1945 (praznicul de pomenire al sî. pe care este chemată s'o săvârşească sfânta instituţie. Păr. stud. anul I . Protopop unit Pompei Onofrei. Prof. cons i l i e r i i mitropolitani ş i arhiepiscopeşti. poezie de Viorel Păştea. Festivitatea s'a desfăşurat în sala mare a Prefecturii judeţului Sibiu. Apostol Andreiu cel întâi chemat). a evocat lupta pe care a dus-o Mitropolitul Şaguna pentru ridicarea prin cultură a poporului român din Atdeal. de D.

care-şi aclamă osârduitorul arhipăstor cu neprecupeţită recunoştinţă. în coloanele căreia a apărat dreptele revendicări ale clerului ortodox în Statui român — sub pseudonimul „Părintele N i chifor" — cu o vigoare şi o preciziune de date puţin obicinuite. Sf. Veniamin V. Dimpotrivă. Mitropolit Nicolae al Ardealului. la adresa nemuritorului arhiereu. S f . D. rimul răsboiu mondial. Feleacului ş i Clujului. S î . Dr. le-a împărtăşit arhiereşti binecuvântări ş i a mulţumit asistenţei pentru participare. Prea Sfinţite Părinte/ REVISTA TEOLOGICA Ş T I R I D E S P R E R O M Â N I I D I N A M E R I C A . iar apoi s'a stabilit la Sibiu. căci P. Evenimentul va fi prăznuit. după cum am aflat. Preot necăsătorit. a fost orânduit episcop al Eparhiei Caransebeşului. Pe bună dreptate. servind-o cu râvnă pilduitoare ş i cu tot atâta devotament. acolo unde era greul mai mare. c. unde a îndeplinit funcţiunile de secretar ş i consilier arhiepiscopesc cu cele mai bune roade pentru Biserica noastră ş i spre deplina mulţumire a I . urându-i din prisosul unor inimi cari î i urmăresc cu atenţiune ş i . ş i a evocat un episod de pe vremea când dsa fiind student la Universitatea din Budapesta. reproducem în întregime convorbirea î n chestiune. I. Sa D. In anul 1940 a intrat în monahism. Sf. a fost colaborator permanent al revistei noastre. fericiţi ani. Bucuria Eparhiei Caransebeşului. S F . căreia i-a dat o strălucire nouă pe toate tărâmurile. o împărtăşim ş i noi. Nu s'a ferit de muncă niciodată. a împlinit venerabila vârstă de 60 ani.i preţuesc după cuviinţă strădaniile îmbelşugate. Cum răsboiul ne-a lipsit constant de ş t i r i despre fraţii noştri de dincolo de ocean. Sale. Cât a ostenit aici la Sibiu. Ziaristul american dl Theodor Andrica. . a putut să audă elogiile unui renumit profesor maghiar. adversar declarat al Românilor. a fost pe front în i. c. P. EPISCOP V E N I A M I N N I S T O R S E X A G E N A R .care cultivă memoria lui Şaguna.) o seamă de reiaţii asupra s i tuaţiei actuale a Românilor din Statele Unite ale Americe:. Episcop Veniamin stă în slujba Bisericii noastre dreptmăritoare de patru decenii. 480 din 13 Ian. MARCU «- P. P. Episcopul ransebeşului. ctitoria P. GR1GORIE T. I n 22 Ca- Februarie a. a colaborat la reînfiinţarea ş i organizarea istoricei Episcopii a Vadului. vechiu redactor (de prin 1926) al ziarului „The Cleveland P r e s s " . i l găsiai totdeauna. prin editarea unui număr festiv de :ătre revista „Altarul Banatului". a. român de obârşie. Sf. Nistor. a dat cotidianului bucureştean „Ardealul" (nr. P. un cald ş i sincer : Intru mulţi. Scurtă vreme după aceea (194'). Mitropolit Nicolae i-a îndemnat pe studenţii teologi să se vădească in orice împrejurare executori devotaţi ai testamentului şagunian.

„Solia". Această dorinţă a lor nu este nutrită numai de acum. ce apare ia Cleveland. la Cleveland. Lealitatea americanilor de origină română faţă de patria lor a fost exemplară. ce apare la Detroit şi care este organul partidului comunist. Acest spirit de armonie se poate constata în toate ocaziunile. iar cu prilejul manifestărilor culturale şi na- . culturale ş i religioase. Noi sperăm că. cu timpul. 1 Asociaţia culturală a românilor americani editează î n limba engleză. ci este o dorinţă mai veche ş i a fost concretizată prin observarea atentă asupra tuturor desfăşurărilor politice din trecutele guvernări. Americanii sunt convinşi că România va desvolta o prietenie sinceră mai ales faţă de U R S S ş i de toţi vecinii ei. — Cum se simt Românii în America ? — Americanii de origină română sunt mândri că sunt cetăţeni ai Statelor Unite. Astfel se găsesc în Statele Unite vreo 50 de parohii române ortodoxe. I n timpul răsboiului ei au contribuit în mod esenţial la opera de susţinere a răsboiului. Ş i nu s'ar putea spune că au fos' mulţumiţi cu restricţiile cetăţeneşti pe care le-a suferit poporul român înainte de răsboi. ei sunt categoric în contra tuturor acelora cari limitează libertăţile cetăţeneşti. ce apare tot la Detroit şi care este organul episcopiei ortodoxe. Românii susţin patru ziare în limba românească : „America".— Cum privesc fraţii noştri din America situaţia din România ? — Românii din America urmăresc cu deosebită atenţiune tot ceea ce se îr. „Foaia Poporului". cu prilejul sărbătorilor naţionale oficiază serviciul re'igios împreună. sau nu le promovează. 15 parohii române greco-catolice. Dintre cei peste 1*5 mii americani de origină română numai 2 au fost internaţi î n timpul răsboiului — şi aceştia de provenienţă mai recentă ş i fiindcă au susţinut ideile legionare. Preoţii tuturor cultelor. Iar cât priveşte situaţia de azi. „Românul-American". ce apárela Cleveland de erei o r i pe săptămână şi care este organul U n i u n i i ş i L i g i i societăţilor române de ajutorare. Peste nouă . la Detroit mai apare o revistă religioasă „Luminătorul *. — Care sunt raporturile dintre confesiuni? — Românii din America sunt bucuroşi a constata că există între toate cultele o armonie desăvârşită ş i că în general în toată viaţa !or se reflectă experienţa ce au câştigat-o în lumea democraţiei americane. aceste relaţiuni vor fi ş i mai normale ş i că multe dintre neînţelegerile cauzate în timpul răsboiului vor dispare. revista „The New Pioneer". redactată de biserica baptistă. 18 comunităţi baptiste. E i doresc ca libertăţile de care se bucura ei acolo să fie instaurate ş i în România.di de tineri şi tinere au participat ca mobilizaţi în diverse unităţi militare la atacurile cele mai grele. — Care sunt organizaţiile şi organele lor de publicitate ? — Americanii de origină română susţin cu deosebită dragoste modestele lor organizaţiuni sociale.tâo plă în ţara lor de origină.

ca ş i amestecul conducerii de stat în afacerile interne ale bisericilor creştine. ca sâ nu mai vorbim de celelalte grade. Avem tineri ş i tinere născuţi din părinţi români ajunşi medici. ca ş i în micile lor reuniuni sociale ş i politice. M u i ţ i dinire aceştia au primii cele mai înalte distincţii. Vraciu. pe locot. . în calitate de membru a! delegaţiei însărcinate de Consiliul mondial ai bisericilor cu studierea pe teren a stărilor bisericeşti de acolo. Episcopul de Chichester a vizitat Germania în Octomvrie anul trecut. au stârnit împotriviri de neînfrânt chiar în laturea protestantă. In fruntea acestei grupări se afla confesorul militar Ludwig Miilier. cari u r năreau cu emoţie lupta ce-o ducea creştinătatea germană cu neopăgânismul nazist. etc. după îndelungata secetă de ş t i r i exacte. Ecoul acţiunii lor a fost atât de slab încât i-a decepţionat pe patron'i mişcării trădătoare. pe care Hitler î l numise episcop al Reichului. protestanţii s'au văzut fărâmiţaţi curând în mai multe fracţiuni. sute de căpitani. foarte mulţi profesori şi învăţători. î n titulat: „Ce poate face Biserica pentru Germania". ei fiind reprezentaţi în toate profesiunile în măsură proporţională cu celelalte naţionalităţi. romano-catolicii fiind din capul locului ostili regimului hitlerist. a. îmbibată de mândria de rasă. impărtăşiau năzuinţele partidului nazist de-a crea o biserică naţională germană. Brutalitatea cu care a î n cercat să ajusteze doctrina creştină pe măsura filosofiei oficiale a partidului national-socialist. N'a cruţat nici unul din mijloacele cari î i stăteau la 'ndemână. Astei în actualul răsboi am avut peste 10 colonei. advocaţi. A doua fracţiune cuprindea pe cei ce nădăjduiau că naziştii î ş i vor tempera excesele anticreştine. Desprindem din el câteva relatări cari pot interesa pe cititorii revistei noastre. din anii de răsboiu.. fiecare cu atitudinea ei proprie faţă de conducerea politică. a apărut în ziarul „Timpul" (nr. T r e i dintre ele s'au impus atenţiunii cercurilor bisericeşti internaţionale. socotiau ei.ţionale se găsesc în strânsă armonie pe acelaş plan de acţiune. Aşa numiţii „creştinii germani" (Deutsche Christen). I n aviaţie am avut pe unul dintre cei mai distinşi aviatori de răsboi. Chestiunile politice. ingineri. Presaţi fără preget ş i fără menajamente de atotputernicii zilei. — Care este standardul lor de viaţă ? — Standardul de viaţă al românilor din America este identic cu ai celorlalţi cetăţeni de altă naţionalitate. THEODOR ANDRICA * S I T U A Ţ I A BISERICII P R O T E S T A N T E DIN GERMANIA VĂZ U T Ă D E E P I S C O P U L D E C H I C H E S T E R . mulţi maiori. Fără nici o modestie aş putea spune că americanii de origină română se bucură de o reputaţie cetăţenească bună î n Statele Unite. Chiar în armată numărul românilor este foarte bine reprezentat. Regimul nazist a căutat să câştige Biserica pentru scopurile sale imperialiste. c). U n articol al său. 3036 din 15 Ian. pentru a-şi atinge ţinta urmărită.

cu vasul său cu tot. la care au participat pastorul Niemoller. s'a întrunit o conferinţă bisericească într'o localitate din zona controlată de trupele britanice. Ştirea după care trupele britanice ale Mareşalului Montgomery. Pastorul Niemoller a dispărut la un moment dat. biserica confesională (Bekenntniskirche) — deşi sleită de prigonirile la care a fost supusă — s'a însărcinat cu reorganizarea vieţii interne a protestantismului german ş i cu restabilirea relaţiunilor sale dinafară. pastorul Niemoller a fost comandant de submarin. Hitler nici n'a vrut să audă de aşa ceva. să-1 elibereze pe pastorul Niemoller. cu toate că-1 acoperise de onoruri pe căpitanul Prien nu cu mult înainte de a fi fost t r i u i s în fundul Atlanticului de grenadele antisubmarine engleze. a stârnit senzaţie în lumea întreagă. Şeful lor. I n fruntea l u i se afla celebrai pastor evanghelic din Berlin-Dahlem. cu pastorul Niemoller ca vice-preşedinte. Otto Dibelius.Trebue să mulţumim în genunchi lui Dumnezeu pentru că răsboiul s'a terminat aşa cum ştim. ştinismul nu ar mai nici unul din fi existat în noi nu ar fi fost Germania". şeful mişcării creştine studenţeşti dela Hanovra. In primul răsboiu mondial. acela al bisericii confesionale (Bekenntniskirche). comandant de submarin în răsboiul recent. Episcopul Mahrarens de Hanovra. cunoscut îndeobşte ca un om echilibrat. ale cărui barbarii antisemite le-a înfierat făţiş. i-a cerut l u i Hitler. Otto Dibelius ş i Episcopul W u r m . Martin Niemoller. căpitanul de marină Prien. sub preşedinţia Episcopului W u r m . Câţiva dintre pastorii cari au militat în această grupare. azi aici şi cre- S'a constituit un consiliu de doisprezece membrii. după opt ani de detenţiune grea. Episcopul Meiser al Ba variei. Dacă Germania ar fi fost victorioasă. In August 1945. A l treilea grup. s a distins printr'o rezistenţă neînduplecată faţă de nazism. prin testament. renumitul profesor de Teologie K a r l Barth şi alţi fruntaşi ai rezistenţei protestante Conferinţa s'a ocupat de problema reconstrucţiei vieţii religioase bisericeşti. Până ş i cei mai apropiaţi cunoscuţi ai lui i-au pierdut urma: poliţia secretă nazistă î l ridicase în mod abusiv când descindea î n faţa locninţei sale. l-au eliberat dintr'ua lagăr nazist. ca Dietrich Bonhoffer.trebue lăsate exclusiv în seama statului. sau mai precis de reîncreştinarea poporului german. Existau temeri că ar fi fost ucis. au plătit cu viaţa fidelitatea lor faţă de creştinism. după un proces care-1 achitase de orice culpă. la iniţiativa Episcopului W u r m . în înaintarea lor victorioasă pe sol german. . a sfârşit prin a se compromite definitiv pe urma colaborării sale cu naziştii. U n coleg al său. Gestapo-ul a avut mult de lucru cu aceşti apărători neînfricaţi ai creştinismului protestant tradiţional.. sau că ar fi murit din pricina răului tratament la care se bănuia ca a fost supus. Pastorul Niemoller a făcut această impresionantă declaraţie : . cari n'au înţeles să se târguiască sub nici un motiv cu credinţa lor. După răsboiu. numit nu demult episcop al Berlinului. Hans Lilije.

. un episcop englez şi un episcop german. Pe de altă parte. irebue să coopereze la restaurarea creştinismului în Germania pustiită de pârjolul nazist. de convoaiele milioanelor de expulsaţi şi de perspectivele sumbre ale iernii acesteia. La conferinţa aceasta a participat o delegaţie a Consiliului mondial al bisericilor. Nemţii par năuciţi de înfrângere. c. MARCU <9Q) . „Am venit — serie acesta — spre a încerca să destrămăm izolarea bisericii germane de celelalte biserici. germanii au fost invitaţi să participe la şedinţele Consiliului mondial al bisericilor protestante. consiliul s'a întrunit pentru întâia dată. primarul şi conducătorii celor patru partide recunoscute de autorităţile militare de ocupaţie s'au întrunit la o consfătuire. Un avans de încredere şi o încurajare care le-a dat nădejdi protestanţilor germani a fost serviciul religios dela biserica berlineză Sf.care a fost însărcinat cu elaborarea unei noui legi de organizare a bisericii protestante. In 18 Octomvrie 1945. omenirea are nevoe de iubire". Tot atunci. oficiat de un episcop rus. la Stuttgart. Distrugerile pricinuite de răsboiu sunt de necrezut. 1945. cum mulţi dintre nemţii cei mai energici şi mai plini de iniţiativă au activat în rândurile naziştilor. din 23 Oct. îndepărtând dificultăţile create de răsboiu şi imposibilitatea pentru omenire de a uita crimele şi barbariile germanilor. în Februarie a. care vor avea loc la Geneva. după care reprezentanţii guvernului civil. frig şi epidemii. Prelatul anglican pune o întrebare tulburătoare: . Episcopul de Chichester apreciază stările din Germania ca fiind dezastruoase. Măria. care nu p r o mite decât foamete. Bisericile tuturor naţiunilor. pentru aceste crime". GRIGORIE T. şi după ample desbateri germanii s'au declarat solidari în responsabilitate cu poporul german. în casa parohială britanică. Primul punct al discuţiilor a fost tocmai chestiunea crimelor de răsboiu. spune Episcopul de Chichester.Problema esenţială pentru Germania este : Ce va lua locul nebuniei naziste ? Creştinismul sau nihilismul ?" „Tocmai în această problemă intervine biserica" — conchide el. Episcopul Wurm şi pastorul Niemoller au fost desemnaţi ca delegaţi la acea întrunire. Dr. din care făcea parte şi Episcopul de Chichester. „deoarece mai mult chiar decât de dreptate. criza de conducători e deadreptul acută.

prin hirotonire. altă dată v i i ş i pătrunzători. Mi-a fost cândva student. cugetul lui chibzueşte'n taină cum ar face ca de binefacerile Cerului milos t i v i r i l o r creştine să se împărtăşească substanţial cât mai multe suflete descumpănite de sbuciumul acestor vremuri de răscruce. cu dragostea cea deoparte ş i de alta. Urcuşul sufletului creştinesc către zările limpezirilor definitive. cari trebue înfrânte mai ales pentru că î n gustimea căii celei drepte nu î n gădue ocolirea lor. II vedem pe preotul care nu-şi reneagă condiţia harică întru care a fost aşezat. Picioarele lor vor sângera adeseori isbindu-se de bolovanii colţuroşi ai atâtor împotriviri. în sărbători. Îmbunătăţirea conduitei celei dintâi. mijlocul care chezăşueşte atingerea ţelului propus. de aceea. Ochii lui. aveau acum ceva din melancolia vulturului desvlăguit de prizonieratul traiului în colivie. ca să-1 încredinţeze oarecum că lumina vine de sus. ştiţi că pe mine mai înainte de voi m'a urât. * Stăteam de vorbă. Calea pe care păşeşte în sfântă înfrăţire păstorul ş i turma. de stricăciunea moravurilor. î ş i s p r i j i neşte văpăile în pulberea pământului. îmbunătăţirea celuilalt. cu un frate preot de sat. e scopul. păşind pragul noului an cu programul de acţiune pus la punct până în cele mai mărunte detalii. va fi vorba necondiţionat şi de turmă. De-aţi fi din lume. Căci î n ceasul în care pornirea obştească spre articularea dorir i l o r de bine e mai înflăcărată şi mai generoasă. î l îngrijorau foarte semnele de vrăjmăşie ale unora dintre enoriaşi faţă de persoana sa. Cel ce-i înfruntă pieptiş culmile sprijinite pe streaşină Cerului. e dreaptă ş l strâmtă. Ne-am întărit întreolaltă. Toate urcuşurile snnt anevoioase. să petreacă toată viaţa. Mi-a vorbit de greutăţile pastoraţiei. cu anevoie de străbătut. a înţeles ceva din tainica frumuseţe a drumului de rază. chemându-1 să tindă fără odihnă către unica obârşie a luminii. pentru preot mai ales. I n programul acesta pastoral. lumea ar iubi ce este al său. Ş i mai frumos decât oricare alt urcuş. ca să fie complect şi eficace. către isvoarele ei inepuisabile.NOTE Şl INFORMAŢII C A P Ă T de an nou pentru toată făptura. ţâşnind din înnalturi. Raza soarelui. mai mult decât toate. Dar mai presus de toate. şi de păstor. de învârtoşarea inimilor. dar pentru că nu sunteţi . rememorându-ne cuvântul fără de moarte al Celui ce-a înviat din m o r ţ i : De vă urăşte pe voi lumea.

Lumea ne urâşte ş i ne respectă când vede'n ţinuta noastră complectă lipsă de vulnerabilitate faţă de ispitele ei. preotul nu-şi poate ascunde identitatea nici atunci când apare în haine civile. sau. o apariţie ciudată. ş i nu trebui si e terrem. Ca ş i ofiţerul. prin simpla Josef Sellmair face din această constatare punctul de plecare al renumitei sale cărţi „Preotul în lume" (Der Priester in der Welt. ca pieăîura de apă faţă de nourul gros care umple văzduhul î n vreme de ploaie. stranie chiar. care conştient. formulează pretenţiuni ş i asupra ei. ce făgăduia să nu se iase biruită de nici o împotrivire. Paul Claudel. Verlag F r i e drich Pustet 1939): Omeneşte vorbmd. >î bine. nici un amestec între Hristos ş i Veliar. o r e vendică pentru îndeplinirea scopurilor pe cari Cerul le urmăreşte în lume. Să ne temem atunci când am simţi că secerăm indiferenţă din partea oamenilor. dintre preot ş i oameni: Preotul in care starea harică dobândită prin hirotonie covârşeşte omenescul. citeam î n ochii l u i o hotărâre nouă. ferinţele sale î i apăreau acum. decât pe vremea când le frunzărea în şcoală. care n'a fost preot. despre care vorbeşte religia. scrie el.din lume. Mi-a mărturisit fără ocol că alt ecou au acum în sufletul său sbuclumat aceste cuvinte. a lumii pline de mistere. chiar ş i pentru cei despre care nu s'ar putea spune că-1 urăsc din capul locului. 18—19). I ! ştia pe H r i s t o s însuşi precursorul sau în suferinţă. cu neputinţă de înlăturat atâta vreme cât răul î ş i dispută libertatea de corupţie în lume.i înfricoşază pe cel mai mulţi. să fie considerată ca o afacere privată. când î ş i dă seama că nu tolerăm nici o târguiala cu cele sfinte. care stârneşte uimire ş i mirare. Până-i aşa. preotul este înainte de toate o enigmă. preotul stă Î Q lume pe poziţii primejduite. scria oarecftnd cuvinte de desăvârşită înţelegere pentru starea de încordare. comparate cu suferinţa L u i . ea se simte neliniştită pentru că Absolutul. Pentru lume. Si* nu ne amăgim: Lumea ne urăşte! N'avem la ce aştepta altă atitudine din partea ei. dar ca poet şi diplomat a fost cineva. Acolo unde păşeşte Hristos. l u mea se simte neliniştită în siguranţa sa: el este reprezentantul celeilalte lumi. ci lume. ş i mai rău. Din pricina prezenţei preotului. Ş i poate că nu greşesc spunând că s'a despărţit de mine împăcat. atunci când dispreţul ei motivat ne-ar colora obrrjii cu palmele r u ş i n i i . preotul este ceva neobicinuit. S u - sa prezenţă stârneşte şi umple de teamă ceea ce este murdar şi ruşinos în noi. prin preot. Pent r u lume. Regensburg. Lumea ar vrea însă ca tocmai această lume. pentru eu v'am ales aceasta lumea din vă urâşte (Ioan 15. tresare ţărâna. E i se deosebeşte de ceilalţi oameni chiar ş i atunci când nu poartă uniforma de rigoare. . sau inconştient î i î n spăimântă ş i . E l aşază î n centrul preocupărilor obşteşti ceva ce obştea abia tolerează la periferia preocupărilor ei vitale: Dumnezeu ş i adevărul Său. a lumii nevăzute.

Aşa fiind, tensiunea dintre preot ş i oamenii cari slujesc unor idealuri vremelnice, e explicabilă, împotrivirea acestora nu trebue să-1 descurajeze în nici o împrejurare. Esenţialul este să stăm bine — ş i lumea nu ne va putea clinti de pe baricadele adevărului fără concurent, pe care-1 reprezentăm în lume. Vieţuim în lume ca s'o luminăm ş i s'o îmbunăm, aşa cum Dumnezeu vrea. Ş i ca să isbutim î n truda noastră, un lucru trebtieşte:

hovniceşti ai preotului; care cleric ar vrea oare să fie orb duhovniceş'e, sau chiar ş i numai chior?" Iar Francois de Sales, pe care apusenii 11 ţin î n mare cinste, spunea pe bună dreptate că: La

un membru al clerului, ignoranţa este mai de temut decât păcatul,
neştiinţa mai primejdioasă decăt acesta. Fără comentar!

r+i
P R E S A de Crăciun a îmbrăcat şi'n anul care s'a încheiat veşmânt luminat de sărbătoare. Stângăciile gazetăreşti î n aprecierea personalităţii şi operei F i u l u i lui Dumnezeu întrupat sunt mai puţin frecvente ca alte daţi, iar preocuparea de-a stoarce din semnificaţia praznicului învăţăminte pentru conduita viitoare a obştei, e vie ş i stăruitoare. Rănile pricinuite de costisitorul răsboiu mondial căruia i s'a pus capăt astă rimă vară, sunt încă deschise. Presa de Crăciun este unanimă în credinţa că. crimele săvârşite împotriva cult u r i i şi civilizaţiei omenirii, sunt crime comise ş i împotriva creştinismului, iar lecuirea ior definitivă nu se poate face fără participarea lui lisus Hristos. Condiţiile m deste în cari a vieţt'it lisus cât a petrecut pe pământ şi calitatea L u i de muncitor in atelierul de dulgherie al dreptului losif din Nazaret, sunt accentuate cu simpatie ş i valorificate cu destulă înţelegere ca să nu se rănească sensibilitatea religioasă a sufletelor cari văd ş i mărturisesc în E l pe însuşi F i u l lui Dumnezeu şi Mântuitorul lumii.
r

Să nu ne potrivim duhului lumesc !
U n întreg program. Nu pentru anul care a început, ci pent r u toată viaţa. „R. T." C U toată scumpetea crescândă a tiparului ş i în ciuda lipsei din ce î n ce mai accentuată a hârtiei de imprimat, cărţi de tot soiul apar cu nemiluita ş i se epuizează ediţii după ediţii. E un semn bun; lumea citeşte din ce î n ce mai mult, iar lectura agereşte mintea ş i — când cartea e bună — luminează cugetul ş i îmbunează sufletul. Cărţile de cuprins teologicştiinţific * i religios-moral, ca ş i publicaţiile periodice bisericeşti, se bucură de aceeaşi bună primire din partea publicului cititor. Acestea sunt căutate, fireşte, î n primul rând de preoţime, care înţelege din ce în ce mai limpede că nu se poate dispensa de luminii cărţilor întocmite cu scopul de a-i servi ca pârghie de sprijin în misiunea ei salvatoare. „Ştiinţa ş i evlavia — spunea cineva — sunt numiţi ochii du-

Dar mai presus de orice, Usus Hristos este aclamat ca chezăşia cea mai trainică a păcii ş i a buneivoiri între oameni. „Este iarăşi pace între oameni I Ş i o pace pe care cei ce au răpus răul se străduesc s'o facă dintre cele mai temeinice, dintre cele mai drepte, pentru ca întotdeauna de aici înainte, morala l u i I i s u s s i nu mai fie de nimeni batjocorită şi insultată... Blândule Hsus, n'ai propovăduit înzadar! După milenii de răutate ş i de crime, pacea este iarăşi între noi. Intr'o iesle de foc ş i de moarte, î n 1945, s'a născut pruncul unei lumi noui pe care trebue a'o facem mai fericită, mai bună ş i mai mulţumită ca oricare alta. Aşa cum ai vrut-o T u ! " Am citat din articolul de Crăciun al dlui Gheorghe Dinu, apărut în „ T i m p u l " (nr. 3022 din 26 Dec. 1945). Ş i ca acesta, am mai citit ş i alte. D U M I N E C Ă 16 Decemvrie 1945 a avut loc î n Catedrala mitropolitană din Sibiu tradiţionalul concert de colinde ş i cântece de stea. Concertul acesta a avut caracter jubiliar. Se împlineau atunci douăzeci de ani de când (1925) părintele profesor Protopop T i motei Popovici a pornit la drum aceste manifestaţii înălţătoare de suflet. P. C. Sa a iniţiat aceste concerte anuale „pentru reînvierea ş i cinstirea vechilor ş i frumoaselor noastre cântece de Crăciun ş i pentru înviorarea sufletului nostru creştin românesc". Intenţia aceasta, formulată astfel chiar de Păr. T . P., figurează de

atunci încoace ca lozincă pe frontispiciul programelor fiecărui concert de acest gen. Ecoul pe care l-au avut aceste concerte este remarcabil. Spaţioasa loastră Catedrală mitropolitană s'a dovedit neîncăpătoare pentru mulţimile cari sârguiau să participe la înălţătorul praznic. D i r i j o r i i corului mixt al M i tropoliei ş i al corului Şcoalelor normale de băeţi ?i fete „A. Şaguaa", profesorii Preot Gheorghe Şoima ş i Ilie Micu, din respect pentru Păr. T . P., ai cărui elevi sunt, au programat de astă dată numai colinde ş i cântece de stea din bogatul repertoriu al maestrului lor. Păr. Prof. Nicolae Mladin a rostit îndătinata cuvântare de pregătire a sufletelor participanţilor pentru întâmpinarea cu cuviinţă a praznicului Naşterii Domnului.

i

P O M U L se cunoaşte după roadă; credinţa, după fapte; omul, după omenia pe care o vădeşte in orice împrejurare; iar o i n s t i tuţie, după iscusinţa cu care serveşte interesele obştel. Acestea din urmă sunt — trebue să fie! — prin firea ş i menirea lor, educatoare. Cei ce le reprezintă, au trecut prin şcoala aspră a educaţiei ş i sunt în mileţiţi de râvna de-a împărtăşi ş i altora legile eî de oţel; cei ce vin în contact cu ele, dau faţă cu factori educativi dela care au de învăţat cel puţin atât — ş i puţinul acesta e totul
— că virtutea ş i caracterul con-

stitue armura de nebiruit a oricărui suflet deplin pregătit să î n -

frunte greul vieţii — ş i să fie util altora, Se vorbeşte astăzi cu deosebită insistenţă despre o şcoală a poporului. Expresia e simpatică ş i grea de semnificaţie. Ea este rezultatul năzuinţei obşteşti spre luminile progresului cu care omenirea prea greu încercată de blestemul a două răsboaie mondiale ş i de atâtea inechităţi sociale, înţelege să usuce lacrimile generaţiei actuale ş i să le fericească pe cele viitoare.
Şcoala poporului e şcoala tutu-

verbele lui despre puterea ştiinţei ; şi cumcă are capacitate şi înclinare spre învăţătură, aceasta şi străinii au recunoscut, numai ocaziune să i-se dee. Rândul este dar la noi, la preoţime şi peste iot la inteliginţa naţională, ca să ne facem datorinţa, toate să cercăm, toate mijloacele să le întrebuinţăm spre a înlesni poporului nostru luminarea spiritului său."

In 10 August 1854, într'o amplă Ordinăciune arhierească tru rândul cel bun în Şcoalele pennoa-

rora, nu numai a unora. Toate păturile socale au acces la binefacerile ei, pentru că ştiinţa de carte ş i bunurile culturii au î n cetat de mult să mai fie un p r i vilegiu al celor cu dare de mână şi cu pergamente nobilitare. Raportată ia realităţile istorice ardeleneşti, şcoala poporului nu este o noutate. Dimpotrivă, obârşiile ei trebue căutate aici — ş i nu altundeva. Mai precis: în
şcoala confesională de tip orto-

stre poporale, nemuritorul mitropolit pleda pentru statornicirea unei „ordine bune in Învăţăturile, care să ie înveţe tinerii noştri" (programă analitică). Scopul acestei „ordine bune", adică al şcoalei poporului peste tot, este arătat tot acclo : să crească „buni
creştini, guilori credincioşi şi sudiţi şi buni cetăţeni". sâr-

„Ordină ciunea" sfârşeşte aceste cuvinte profetice:
„. . .Lucru noi in trebile de o sistemă

cu

dox, al cărei creator indiscutabil şi organizator genal a fost P I Î r; rea pomenilnl mitropolit And « i u Şaguna. Intr'o circulară adresată i n spectorilor districtuali ş i locali ai şcoalelor confesionale din Transilvania, la 19 Oct. 1870, neuitatul nostru dătător de legi ş i datini scria:
„Cumcâ poporul nostru este pătruns de însemnătatea î văţământuhii, şi cumcă ştie, că cauza principală a sărăciei şi înapoierea lui intelectuală au fost şi este lipsa de învăţătură, despre aceasta nu nai încape nici o t'doială; aceasta o dovedesc pro-

cunoscut ere, că şcolare avem lipsă şi rând bun, şi că

fără acestea n u putem î n a i n t a creşterea cea bună a pop o r u l u i n o s t r u , carele atuncia

numai

ne va

binecuvânta,
cu mulţumită cele frumoase, creşterii celei in popor".

dacă va vedea că n o i adevăr a t ă î n g r i j i r e avem pentru el,
ear înalta stăpânire va privi la roadele care noi în urma bune le am produs

Dar despre şcoala şaguniană, veritabilă şcoal?. a poporului, va apărea aici în curând un studiu mai amplu, caie eute în pregătire.
:f,

cu răsunet Consiliului eparhia! au reuşit să până ş i ' n rândurile copiilor de . Mitropolit Nicolae al Ardeal u l u i în «copul înzestrării OrfeEpiscopul Dr. Sf. Icon.preoţi şi meseriaşi. Gherman. î i dorim să se. a avut un ecou îmbucurător i n inimile preoţilor Stavr. Publicul care le cercejurărilor cari s ă i înlesnească tează e foarte număros ş l recuînapoierea in Statele Unire ale noştinţa l u i pentru clipele de Americei. pe atât de grea. Sa Policarp Moruşca. Episcopul misionar al Românilor ortodocşi datorită mai ales zelului exemdin ţările apusene ş i America. pe P. cu o pricepere cial al Arhiepiscopiei ort. Ioan Banda fiind Beneficiul îndătinatei lor serîncheiata. eparhia Maramurăşului a primit ca linatului arhidiecezan cu cele locţiitor vremelnic de episcop pe trebuincioase funcţionării ş i î n protopopul Băii Mari.I N I Ţ I A T I V A pornită de I .?. Episcop Poli. C. Misiunea Păr. notează lauda. carp î ş i dedica însuşirile alese se revarsă în fapte de pilduitoare cu cari 1-a împodobit Dumnezeu dărnicie. plar şi priceperii directoarei ei. S f . Aşteptând ivirea împre. Sibiu. magistraţi. dna profesoară de Pedagogie In ultima vreme. P.gentă a programului ş i calitatea cureşti. ca locţiitor raci ai şcoalei. treţinerii l u i . ce i-a „Telegraful Român.96 de elevi ş i eleve deia Şcoala tatea în oraşul de reşedinţă al primară de Aplicaţie a Şcoalei normale de fete „A. au devenit condus Institutul teologic deia renumite prin întocmirea intelimănăstirea Radu-Vodâ din B u . Păr. şi bogata Sa experienţă biseriRecenta serbare de Crăciun a cească. Sf. de sfintele sărbători bări de Crăciun era pus an de aia Naşterii Domnului credinan în slujba ajutorării elevilor săcioşii noştri din Maramurăş au primit în mijlocul lor. care a fost . P. înapoieze din refugiu. membrii acţiuni binecuvântate. In ciuda atâtor greutăţi număr de număr izbânzile acestei ce păreau de nebiruit. Ioan Banda. î n prin odiosul arbitraj delà Viena. Vasile Stan. D U P À săvârşirea din viată a primului ei titular. Şaguna" din Episcopiei maratrurăşene. P. ş i după şcoală primară." organul ofifost încredinţată. o asistenţă de zile mari: il aşteaptă acolo. Sf. a întrunit laolaltă. P. eparhiei.toare au dat In această privinţă cai dejde. rabilă. maramurăşene. Acest beneficiu al scaunului vlădiccsc. şi un devotament demne de toată de Alba-Iulia ş i Sibiu.versitari şi muncitori. nice biruinţe duhovniceşti. să-şi poată relua activi. profesori unicare cât mai multe ş i mai trai.fi credincioşilor Bisericii noastre. funcţionari ş i oameni de serviciu. care a avut loc i n care s'a resimţit mult de pe urma după amiaza zilei de 19 Decems i k aţiei grele ce i-a fost creata vrie 1945.execuţiei. Sa a Septimia P. Sa s'a achitat de sarcina pe cât de ono. rom. localul Academiei teologice „AnIn munca de zidire nouă care dreiane". O pildă înduioşăcinci ani de aşteptare întru nă. pentru că serbările Aplicaţiei. a fost de fiecare dată substanţial.desfătare sufletească ce i se oferă. Aplicaţiei.

ce cer stăruitor să fie stâmpărate. . implicit. In lumea îngerilor bunăarhidlecezan. Mai ales când e bun . de cuprins religlos-moral. Ş l minunile nu pot fi trecute cu vederea fără pagubă. Rotindu-ţi p r i virea peste creştetele oaspeţilor. Elena Mărginean. Mitropolit Nicolae. — „să nu ştie calce pe calea ce duce deadreptul stânga ce face dreapta" — care la E l . articole de îmbră. di ele Serafima Caisîn. Gherman a fost de-o elocvenţă sfâşietoare. pe car« o laudă î n deajuns toată ţinuta ei din ultimii ani. şi fără sfârşit ale împărăţiei ceîn conformitate cu prevederile r u r i l o r — ş l pentru ceea ce pot negreşelnlce ale tehnice! milo. Grija de sufletul lor trebue.cărei alte preocupări a educatocăminte ş l alte daruri folositoare. S f . că. < & COPIII i au fost osebit de dragi Mântuitorului. nu răneşte nicicând sensibilita. de vocaţie. Cu copiii se pot face minuni când sunt povăţuiţi pe căi drepte. Florica Ştefănescu ş i dra Ana Simian — vădea aceeaşi preocupare creştinească de sădire în sufletele copiilor a milostivirii iubitoare faţă de cei apăsaţi de nevoi. Nu cu gând de laudă ne-am oprit aici asupra acestei manifestaţii a Şcoalel primare de Aplicaţie.prin urmare. In aclamaţiile însufleţite ale şcolarilor. aveai imaginea exacta a acestei şcoli bisericeşti pusă in slujba poporului. de când e lumea ş l cât va fi lumea.sine qua non pentru orice vârstă. P. Orfelinatului arhldîecezan ca purtătorul ei să poată avea şi elevilor lipsiţi ai şcoalel. Elena Iacob. Instrumentele recoaflând din invitaţia la serbare ce mandabile î n acest scop. S f . Cuvântul de deschidere rostit de dna directoară Proî. ţeşte.de orice natură — inclusiv artru copiii ocrotiţi de Orfelinatul tistică. ca şi'n preajma leagănului câte o carte de rugăciuni sau din staulul vifieemit.acces la bucuriile fără seamăn rora 11 s'au procurat ş i distribuit. directoară şcoalei a exprimat I . . le-a dăruit tuturora oară. elevii Aplicaţiei fac şcoala înălţătoare a i u b i r i i deaproapelul. D i s t r i buirea darului I . copiii se .deveni dacă sunt încurajaţi să s t i v i r i i creştine. P. ca ş l suferinţele sociale ale vremii noastre. Programul — pregătit ş l executat ireproşabil de institutoarele şcoalel. în ultimele ei consecinţe practice. Am înţeles din spusele dsale ceva ce nu ne-a spus. P. I . şcoală care nu cunoaşte alte criterii de selecţlune decât conduita de viaţă ş i râvna la carte a copiilor cari î l solicită luminile culturii. Exemplul. Septtmia P. să premeargă oritea nimănui. pot fl plănuesc şcolarii Aplicaţiei pen. fră. Sf. d« care a binevoit a-1 face părtaşi. pentru gestul de încuraj< re a silinţelor lor. Sale s'a făcut prin sacul de rigoare al Iul „Moş Crăciun". rului de profesiune ş i . Sale recunoştinţa filială a copiilor. din pricina neprihănirii sufletului lor — condiţie Beneficiul a fost destinat. la cari f'a asociat spontan întreaga asistenţă. poartă în sine o Irezistibilă putere de contagiune.sudenţl ş i elevi.

Petru Gherman ş i Gheorghe Şoima. M. Autoarea ei este dna Rădiţa CăHn-Colceag. ne-a revelat î n ca preşedintă a dnei Măria Prot. capabil să adâncească probleme ş i să interpreteze just siările sufleteşti frecvente'n lumea copiilor. plănueşte programarea nului. cărora şi-a închinat pentru toată viaţa şi talentul ş i devotamentul matern. producţiunile de genul acesta se limitează la variantele număroase ale Vicleemului popular. Suflet vibrant. excelează fără îndoială prin calităţile ssle scenice. fostă vreme de opt ani institutoarea a amintitei scoale a Bisericii noastre. Piesa se chiamă copil în noaptea de Visul unui Crăciun şi constă din patru acte perfect î n chegate întreolaltă. Dincolo de el. dna R ă diţa Călin-Colceag dispune de aptitudini literare excepţionale. GR. cunoaştem prea puţine compoziţii — „Prinosul îngerilor" de Lia Hârtu. Serbarea de Crăciun a ŞcoaF I L I A L A sibiană a Societăţii lei primare de aplicaţie de pe ortodoxe naţionale a femeilor lângă Şcoala normală de fete române. Pe lângă activitatea sa didactică. transferată astă toamnă î n Capitală. Ş i cu aceasta am abordat aproape involuntar p r o b l e m a teatrului religios pentru copii. în scopul apropierii copiilor de dumnezeescul Mântuitor care i-a iubit ş i i-a aplecat la sânul Său ocrotitor ori de câte ori căpşoarele lor bălae î i apăreau î n cale. sub noua conducere ce „A. Şaguna" dîn Sibiu. la care i-a fost hărăzită prin alegerea ne referiam aci. Neagu. această privinţă un model al ge. dsa a realizat în Visul unui copil în noaptea de Crăciun o asupra căreia ne-a făcut să medităm destul de insistent o serbare de Crăciun despre care am scris mai sus cuvinte de apreciere ce nizuiau să fie demne de nivelul ei educativ. executate de copiii din şcolile primare. care nu mai poate sta î n . notată de superiorii ierarhici — bisericeşti ş i laici — cu calificative optime.simt în lumea lor.M. împletită cu armoniile pătrunzătoare ale muzicii lui Ciprian Porumbescu. Asociaţiunea „Astra" ar face o bună achiziţie însărcinându-se cu publicarea piesei dnei Rădiţa Călin-Colceag — ş i Biserica noastră tot aşa.t. capabilă să satisfacă cele mai rafinate pretenţii. . Nu există nici o oprelişte bisericească de natură să îngrădească sau să se pună deacurmezişul utilizării i n teligente a unor elemente de specia aceasta. dar ş i din lipsă de concurent — alcătuite anume pentru popularizarea evenimentelor religioase legate de prăznuirea anuala a Naşterii Domnului ş i Mântuitorului nostru lisus Hristos.unui ciclu de conferinţe r e l i gropat în manuscris fără pagubă gioase. La noi. T . adevărată capodoperă. acceptat îndeobşte — ş i pe bună dreptate — ca o creaţie artistică de primul rang. pentru ridicarea nivelului producţiunflor teatrale de Crăciun. încadrate de program .

Bodogae. T . Stăniloae. Patriarh Alexei al Moscovei o gramată. când va vorbi Păr. D r . S F . reprezentantul U S A î n Comîsiunea aliată de control din România. Patriarh ecumenic Veniamin al Constantînopolului a trimis I . Arh. întrebuinţate cu cele mai bune rezultate în U S A în tratamentul curativ al urmărilor paraliziei infantile. (V: C O M A N D A M E N T U L forţelor americane de ocupaţie din E u ropa a dăruit Crucii Roşii a României unul din acele faimoase aparate pentru întreţinerea respiraţiei artificiale. P. a ridicat pedeapsa dată Bisericii bulgare în anul 1872. prof. prof. M. 7 din luna Iulie 1945. D r . I n urma acestui fapt.artistic adecvat. înainte de decolarea avionului care avea să transporte la destinaţie acest aparat. Situaţia creată prin hotărîrea Sf. c). Inaugurarea acestui ciclu de conferinţe este proiectată pe Dumineca Ortodoxiei (10 Martie a. tânăr absolvent al Academiei teologice „Andreiane" din Sibiu. GR. G r i gorie T . a avut loc pe unul din aerodromurile oraşului New-York un serviciu religios. în cursul căruia preotul ortodox Vaslle Haţieganu. vicepreşedintele filialei. în 26 Aprilie 1945. T. K. P. <3& . T. nr. Călugăr ş i păr. prin care î i face cunoscut că Sfântul Sinod în şedinţa din 22 Februarie 1945. Andreiu î n tâi Chematul. D. pentru Duminecile sfântului ş i marelui post al Paştilor. B i serica ortodoxă a Bulgariei ş i ş l f i i i ei sunt primiţi din nou în sânul Sfintei. E m . C. Sinod din Constantinopol are o mare însemnătate pentru unitatea Bisericii ortodoxe ecumenice. Darul acesta se datoreşte iniţiativei dlui General Schuyler. D r . prof. urmat în Duminecile de după aceea de păr. Sf. Rector Dr. Marcu." M I . D. a binecuvântat preţiosul dar. I. ţinută în biserica Sf. Soborniceştii ş i Apostoleştii Biserici ş i i s'a recucunoscut dreptul de a purta t i tlul de „Sfânta Biserică Autocefală Ortodoxă a Bulgariei". păr. Vasilescu. prof. păr. Informaţia este publicată în jurnalul Patriarhiei din Moscova.

[ f ] .. Sa hpiscopul N I C O L A E C O L A N (1923—19j6) GRUPAREA REVISTEI NOASTRE : ARHIEREUL f T E O D O R R Ă Ş I N Ă R E A N U L . univ. „Aceasta să o faceţi întru pomenirea mea" (Luca 2 ).. N . [ f ] . . BIROUL ASOCIAŢIEI COMUNICAT . Euharistie este garanţia şi semnul măririi pe care o nădăjduim". MATEIU I . S T A N C A S E B . N E A G A N. Sa Ardealului (1907—1916). V A S I L E S C U M A R I A N A . Doamne. TECULESCU H O R I A ( f i . o A N C E A ZOSIM.. (Primejdia păcatului). C . CĂLUGĂR D... T O D O R A N IZIDOR.. P O P A GRIGORE. S T A N LIVIU. GH1BU O. P E T R A N U C. împărtăşanie: 1. B E L E A NiCODIM. NEAGU M. IL. B E L E A M I N O D O R A . NANU A . B O L O G A LUCIAN. P O P A A L . M A R C U Redacţia şi Administraţia: SIBIU.. S C R I B A N IULIU. CIUHANDU GH. cu pâne de lacrimi şi ne vei adăpa cu lacrimi întru măsură" (Ps. (Viaţa euharistică).. Ş E S A N P . Silviu Dragomir P. Mitropolitul înalt Prea Sf. Sf. CIRCOV I. S T O I C A EM. MAIOR Gil. S Â R B U C . ACADEMIA TEOLOGICA „ANDkEtANÂ" ASOCIAŢIA CLERULUI „ A . C O S M A A . 2.. M E T E Ş ŞT. Ş O I M A GH. MOGA I . R E Z U Ş P. (Sf. recomandăm texte: 1. M O Ş O I U I . ajutat in 1914—1916 de către dl Prof. VONICA NICOLAE [ f i DIRECTOR : G R I G O R I E T.. înainte de sf. LITERAT V. Pentru meditaţia de pregătire înainte de mărturisire.O R G A NP E N T R U ŞTIINŢA Şl VIAŢA BISERICEASCĂ ÎNFIINŢATĂ ÎN ANUL 1907 DE PROFESORUL Dr. 17) (Desăvârşirea personală). V A S I LESCU E . Sa Episcopul P O L I C A R P MORUŞCA (19^1—1922) P. MILAN.. GHERMAN S E P T I M I A . R A D U S1MION. V E Ş T E M E A N D. CIORAN E . BEZDECHI Ş T E F A N . 79). NICOLAE BĂLAN.. HRADIL I O S I F .. S T Ă N I L O A E D . Dr. . 2 „Sf. CHIOARIU IOAM. cu programul stabilit în acest Regulament.. F E L E A V. P O P O VICI N. CRĂCIUN I. LUP A Ş I. LUNGULESCU I. Hrăni-ne-vei pe noi. Sf. L U P Ş A ŞT. O P R I Ş I. B A L C A NICOLAE. V L A D S O F R O N . 2/1946 ŞAGUNA" Potrivit § 6 din „Regulamentul pentru organizarea despărtămintelor" : în cursul postului Sf.. DĂNCILÂ I. S T Ă N E S C U G G. In ziua a doua se intocinesc misiuni interne cu mărturisirea şi cuminecarea preoţilor. R A D U AUREL... Paşti se vor ţinea adunările ordinare ale despărţămintelor. GHERMAN F.. C Ă N D E A S P . Nr. S E C A Ş GH. TERCHILĂ NICOLAE. ILIESCU A D I N A .. „Fă ce este plăcut înaintea Mea şi fii fără de prihană" (Fac... B O D O G A E T . M U Ş L E A C . B U N E A I . NiCOLAE BĂLAN FOŞTII DIRECTORI A I „REVISTEI TEOLOGICE" : REVISTA TEOLOGICA Dr. MLADIW NICOLAE. Liturghie). COMAN V..

Istoria Bibliei. ŞESAN : Dr. Preot IOAN OPRIŞ: Preot Dr. SAMARTINEAN : Preot Dr. MITROPOLIEI 2 4 . univ. Evanghelia şi democraţia. Hristos şi viaţa omenească. SPIRIDON GÂNDEA. Noul episcop-locţiitor al Maramurăşului. Sf Episcop Veniamin Nistor sexagenar. de H. Dela Societatea ortodoxă a femeilor române Schisma Bisericii bulgare a luat sfârşit. Situaţia Bisericii protestante din Germania văzută de Episcopul anglican de Chichester NOTE ŞI INFORMAŢII: Cu însufleţire nouă în noul an. Coman. înscrisă in Registrul special Autorizaţia Cenzurii al 7ribunaiului Sibiu sub nr 1—1938 Militare a Presei nr. Concert jubiliar de colinde. de S. GRIGORIE T. şcoală a poporului. Teatru religios pentru copii. MITROPOLIT N I C O L A E AL ARDEALULUI R E D A C Ţ I A ŞI ADMINISTRAŢIA: A C A D E M I A TEOLOGICA „ANDREIANA". Şcoala confesională. MARCU. de Z. Stavr.2 8 ABONAMENTUL PE UN A N 12000 Lei Pentru studenţii în Teologie. CORNELIU SÂRBU : Pr. O danie preoţească — şi cele cari vor mai veni MIŞCAREA LITERARA: Filocalia. VICTOR PAPILIAN : Luceafărul dimineţii Ecclesia militans infinitul esenţa realităţii cosmice Necredinţa apostolului loma Omul de Jut Necesitatea pocăinţei in sf taină a mărturisirii Preoţiraea şi apărarea patriei Experienţe pastorale îndatoriri actuale ale Bisericii ortodoxe române Moralitatea ca atitudine existenţială Doi teologi romano-catolici despre schisma cea mare Sub streaşină Bisericii ATITUDINI. Ştiri despre Românii din America. Dr. Voluntarele dreptei credirţe.POPESCU : Prot. GR1GORE N. SLB. Si.REVISTA TEOLOGICĂ ORGAN P E N T R U ŞTIINŢA Ş l V I A Ţ A B I S E R I C E A S C A ÎNTEMEIAT ÎN 1907 APARE LUNAR SUB PATRONAJUL I. TEODOR BODOGAE: Preot NICODIM BELEA. Cultura preotului. STR. „REVISTA TEOLOGICA" şi THEODOR ANDRICA : TSTA TEOLOGICA". (rad. de V. V .2417—iyJ4 IN ACEST N U M Ă R : Diacon Dr. Hristos in Universitatea Ardealului. MARCU : P. Sandu CRONICA: Comemorarea Mitropolitului Şaguna. SF. Orfelinatul. Dr. TEODOR RAŞ1NAREANU: Preot SIMION RADU: Prof. van Loon. GRIGORIE T. Radu. MARCU şi Diacon NICOLAE MLADIN: Dr. Copiii în ajutorul Orfelinatului arhidiecezan. STANCA : Prot. jRIGORIE T. de Fr. MILAN P. Vieţi rodnice. P. W. GRIGORIE T. univ. Foerster. SIBIU. Presa de Crăciun. de D Stăniloae. Un dar din USA pentru România Dr. Dr. Hristos în familie (predici). GRIGORIE T. P. Dr. 90U0 Lei . Prof. MARCU şi Prof. MARCU şi liacon IOAN CIRCOV : Ordinea articolelor e determinată numai de consideraiiuni tehnice TIPARUL TIPOGRAFIEI ARHIDIECEZANE .

: Filocalla. Dr.: Procesul Mânluilorului.: Cronica inedilă dela Blaj a protosinghelului Naum Râmniceanu. D Dr. Preot: Misionarismul laic în lupta antisectară.BIBLIOGRAFIE Mitropolitul Nicolae: MÂNUIEŞTE DOAMNE P O P O R U L TAU. 1946 Tip. Braşov 1944 — Hristos in familie (predici). Bucureşti 1943 FR. 1 (traducere) Sârbu Corneliu Dr.: Aria românească din Transilvania. voi. 19]. Diacon: Din neamul lui Dumnezeu suntem [Bibi. Braşov 1946 Fruma I. W . Preot: Educaţie şi învăţământ Sibiu 1946 Coman V. stavr. Sibiu 1946 Muşlea C. D. p. u lm n ia ş id Volumul I T r a d u s a din g r e c e ş t e de PLOCRLIA E D I Ţ I A II N I C O L A EC O L A N în r o m â n e ş t e de „S. Nicolae din Şcheii-Braşovului. Bucureşti 1945 Călugăr D. Episcopul Clujului: Noui Testament. FOEKSTEK HRISTOS şi VIAŢA OMENEASCA s a uc u e lg e r ed n i s c r i e r i l es f i n ţ i l o rP ă rn i l c a r ia r a t ăc u ms ep o a e to m u lc u r a ţi. Timişoara 194 1 Branişte Ene Diacon: Explicarea Sfintei Lituirjlm după Nicolae Cabasila. Sibiu 1943 Sabâu D. Braşov 1943 Pefranu Coriolan Dr. Studiu juridic şi teologic. Preol: Religie şi carac'er. Sibiu 1944 Radu Simion Preot: Evanghelia şi democraţia. Stăniloae D. Grigorie Dr. Sibiu 1944 Borza Al. Cauzele apariţiei şi expansiunii mişcării sectare. Candid: Biserica Sf." nr. 1 (1292-1742).: Aspecte din istoria Transilvaniei. Dr DUMITRU STĂNILOAE Proiesor la A c a d e m i a teologica „Andreiana" •f- •-!/ Sibiu. Grig. Eludes d'Histoire de l'Ait transylvain. Prof. Prof univ. Ilie Dr. Cluj 1945 -b. Dr. X V 1 4 254.: Sfin|ii români. Dr. 1 9 4 6 Tip. Sibiu 1945 — Iisus în fa(a ştiinţei (traducere). şi Marcu T. Tipografia Arhidiecezană 1945. Timişoara 1945 B e z d e c h i 5'. Ediţia II. 16 Sibiu. Pârlea 1.Hristos şi via{a omenească (traducere!. „Veni|i la Hristos" nr. Arhidiecezană pajŞini XV1+445 Prot. Sibiu. C o p e r t a : Ieromonah Arsenie Cartea celor şapte ani [1938 — 1944] de sbucium românesc oglindii in cuvântări. 30] Sibiu 1 9 1 5 Lupaş-VIasiu Marina Dr. Sibiu 1945 — Originea şi răspândirea seclarismului. Sibiu 1943 — Ars TranKSilvaniae. Sibiu 1946 Sandu Z. Voi.: O problemă fundamentală pentru Biserică şi Neam: Copiii. Dr. Sibiu 1945 Marcu T. Sibiu i916 B e l u I. Arhidiecezană pagini X t I + 4 0 8 (tipărit în 2 7 F e b r u a r i e 1946) Lei 4000 . univ. [„Seria Teologică" nr. discursuri şi pastorale arhiereşti T N i c o l a e .: Urcuşuri in zări (psalmi noui) Sibiu 1946 Stan Liviu Dr.: Despre iubire. Sibiu 1945.: Disciplina funcţionarilor oublici. Sibiu 1915 V a s i l e s c u Emilian: Lecţii introductive în Filosofie.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->