(jtM\/aitt

Q/Uaw*ctnt*-

CZU 343.98(075.8)

Recenzenţi: Alexandru Televca, doctor in drept Veaceslav Didâc, consilier juridic

CUVÂNT ÎNAINTE Situaţia unei vădite creşteri a criminalităţii, cu care se confruntă în prezent societatea, în perioada de tranziţie, impune în mod imperios majorarea la maximum a randamentului activităţii tuturor organelor de protecţie a ordinii sociale, în special a celor cu funcţii de urmărire penală. Combaterea eficientă a actelor penale prin descoperirea la timp şi cercetarea lor prin metode ştiinţifice şi în conformitate cu cerinţele legii este unul dintre imperativele determinante privind crearea condiţiilor propice devenirii unui stat de drept. In realizarea acestui deziderat un rol deosebit îi aparţine ştiinţei multidisciplinare Criminalistica, care, prin elaborarea de metode şi mijloace tehnico-ştiinţifice de cunoaştere şi prevenire a delincventei, contribuie la creşterea eficienţei luptei împotriva criminalităţii. Numai folosind cu abilitate cele mai recente realizări ale criminalisticii, organul de drept poate să asigure dovedirea infracţiunii şi vinovăţiei, să soluţioneze în mod legal şi echitabil o cauză penală. Multiplele probleme ce vizează tehnica criminalistică sunt expuse în.succesiunea acceptată în teoria şi practica de cercetare criminalistică: de la aplicarea mijloacelor tehnico-ştiinţifice la efectuarea actelor de urmărire penală, la utilizarea acestora de către experţii criminalişti în condiţii de laborator.
3

în prezentul volum sunt abordate multiple probleme ce vizează tehnica criminalistică; într-o succesiune sistematizată se expun metodele şi mij loacele de cercetare criminalistică a diverselor urme ale infracţiunii, a armelor, documentelor şi a altor mijloace materiale de probă, insistându -se asupra posibilităţilor oferite de tehnica criminalistică la identificarea făptuitorului şi determinarea împrejurărilor de fapt. Manualul este destinat studenţilor de la instituţiile de învăţământ superior si mediu de profil juridic, precum şi juriştilor-practicieni.

I _.
D

1203021300—9 , La COmandâ M-004-%ISBN 5-376-02016—9

© Simion Gh. Doraş, 1996. © Prezentare grafică: Iu. Şestakov, 1996.

Studiul de fata, primul <u .ursi gen In Republica Moldova, este conceput in stopul perfecţionării procesului de prcf.nlnv .1 c.idrcloi juridice naţionale, ridicării calificării specialiştilor in domeniul criminalisticii, necesitate ce a existat permanent. La argumentarea anumitor afirmaţii subsemnatul a apelat la lucrările monografice ale specialiştilor in materie cu renume, cărora le este recunoscător. Se adresează, In primul rând, studenţilor instituţiilor de învăţământ superior şi mediu de profil, precum şi juriştilor-practicieni. Autorul

CAPITOLUL 1

ELEMENTE INTRODUCTIVE SI DE

MBTOPQLOGIE CRIMINALISTICA
§ 1. Noţiunea, sistemul şi sarcinile criminalisticii 1. Noţiunea şi obiectul criminalisticii
Termenul «criminalistică», cunoscut din antichitate, secole în şir semnifica ştiinţele juridice, toate ramurile dreptului aplicate în justiţia penală. Pentru denumirea unei ştiinţe concrete, a fost utilizat prima dată de către reputatul savant austriac Hans Gros (1883), care în «Manualul judecătorului de instrucţie» a declarat criminalistica drept o ştiinţă de sine stătă toare, destinată aplicării realizărilor ştiinţelor naturale şi tehnice în activitatea de urmărire penală. Astfel a apărut nu numai denumirea de criminalistică, dar şi primele idei despre obiectul acestei discipline. Pe parcurs, influenţată de creşterea delincventei şi deci de necesitatea obiectivă a unei permanente desăvârşiri a activităţii organelor cu funcţie de urmărire penală, în condiţiile favorabile ale revoluţiei tehnico-ştiinţifice de la finele secolului trecut şi începutul secolului în curs, criminalistica a evoluat vertiginos, atingând nivelul unei ştiinţe moderne cu destinaţie specială: să asigure nivelul înalt ştiinţific al activităţilor de cunoaştere şi combatere a infracţiunilor . Până atunci însă specialiştii jurişti au fost preocupaţi de determinarea obiectului de studiu al criminalisticii, a metodelor şi structurii acesteia, ca, în consecinţă, să se aprecieze caracterul ei ştiinţific. în acest sens, s-au expus cele mai diverse opinii — de la negarea autonomiei şi integrarea criminalisticii în componenţa altor discipline juridice (dreptul procesual penal, criminologia), până la lărgirea imensă a obiectului de studiu prin includerea în componenţa ei a problemelor ce vizează unele domenii ştiinţifice şi discipline aparte (fizica, chimia, psihologia, medicina ş.a.) . Remarcăm în acest context că un timp îndelungat criminalisticii îi era rezervat doar rolul de a contribui la aplicarea
1

E.Stancu, Investigarea ştiinţifică a infracţiunilor. Bucureşti, 1986, p.13.
2

în acest sens a se vedea: I.Anghelescu, I.Coman, Definiţia, obiectul şi metodele de studiu ale criminalisticii, in Tratat practic de criminalisticii, vol.I, Bucureşti, 1976, p.14.

5

realizărilor ştiinţelor naturale şi tehnice în activitatea organelor de urmărire penală, ea fiind respectiv definită ca ştiinţă destinată utilizării metodelor şliin|ificc la investigarea cauzelor penale. In lucrările de specialitate care apar mai târziu caracterul ştiinţific al criminalisticii se argumentează prin faptul că aceasta elaborează metode tehnico ştiinţifice şi tactice necesare administrării probelor in vederea cer-Cet&lll şi prevenirii infracţiunilor. Astfel, S.Mitricev tratează criminalistica Cfl ştii nţ ă despic mijloacele tehnice, metodele şi procedeele destinate administram probelor conform normelor procesual penale în vederea cercetării şi prevenirii Infracţiunilor . C. Suciu semnalează: «Obiectul criminalisticii consta ni elaborarea metodelor lehnico-ştiinţifice şi tactice şi stabilirea mijloacelor necesare aplicării lor în vederea descoperirii, ridicării, fixării şi examinării urmelor infracţiunii, demascării infractorului, precum şi pentru stabilirea măsurilor de prevenire a infracţiunilor» . Punctele de vedere referitoare la definirea ştiinţei în cauză ale mai multor autori criminalişti exprimate în literatura de specialitate sunt în csen(ă similare. După A.N. Vasiliev, coautorul şi redactorul multiplelor lucrări didactice, criminalistica reprezintă ştiinţa despre organizarea şi planificarea procesului de cercetare a infracţiunilor, administrarea probelor în conformitate cu legislaţia procesual penală în vigoare, având ca scop descoperirea şi prevenirea infracţiunilor prin aplicarea pe scară largă a mijloacelor şi metodelor ştiinţifice . In opinia profesorului E. Stancu criminalistica este o ştiinţă judiciară, cu caracter autonom şi unitar, care însumează un ansamblu de cunoştinţe despre metodele, mijloacele tehnice şi procedeele tactice, destinate descoperirii, cercetării infracţiunilor, identificării persoanelor implicate în să vârşirea lor şi prevenirea faptelor antisociale . Actualmente în literatura criminalistică se discută asupra tezei potrivit căreia obiectul disciplinei în cauză cuprinde legităţile procesului creării, descoperirii şi examinării probelor (urmelor materiale şi ideale) infracţiunii .
i

C. MnTpnieB, Baedenue o Kypc coeemcKou KpuMUHwiucmuKu, în KpuMUHamicmuKa, M., 1963, p.7.
2

C. Suciu, Criminalistica, Bucureşti, 1972,p.6.
3

A. BacH.'ii.eii, KpuMUHOJiucmuKa, M., 1980, p. 15. 4 E. Stancu, Investigarea ştiinţifică a infracţiunilor. Partea I, Bucureşti, 1986, p.16. 5 P. Ee;ncnH, KpuMUHOJiucmuKa: npoâjieMu, mendenum, nepcneKmueu, M., 1987, p.48; A. CejiHBaHOB, Baedenue e Kypc KpuMUHOJiucmum, in KpuMUHOJiucmuKa, M., 1994, p. 8.

Nu insistăm asupra unei analize profunde a acestei inovaţii, dar pentru înţelegerea esenţei ei, considerăm necesar să relevăm că, la fel ca şi orice alt fenomen material, un act delictuos comis în condiţii concrete de timp, spaţiu şi mod, datorită legăturii universale şi reflectivităţii lumii materiale, acestea constituind însuşirile de bază ale materiei, se va reflecta inevitabil în mediul înconjurător sub formă de diverse modificări, urme cu conţinut probant, de unde posibilitatea cunoaşterii retrospective în procesul judiciar penal. Cunoaşterea legăturilor specifice ale procesului creării şi administrării probelor, a urmelor materiale ale infracţiunii, cât şi a celor la nivelul «reprezentărilor memoriale»1 îi revine criminalisticii şi deci constituie elementul de bază al obiectului aceasteia. Tocmai in virtutea cunoaşterii legităţilor procesului creării probelor unor categorii de infracţiuni, ale in fracţiunilor săvârşite în condiţii similare de timp, de loc, în alte împrejurări, ori prin folosirea anumitor modalităţi şi mijloace, criminalistica elaborează şi prezintă pentru a fi utilizate în practică metode şi mijloace necesare descoperirii şi curmării infracţiunilor demarând, fireşte, de la posibilităţile oferite de alte ştiinţe sau obţinute din analiza practicii judiciare. Pornind de la analiza opiniilor menţionate şi ţinând totodată cont de alte puncte de vedere, criminalistica poate fi definită ca o ştiinţă despre legităţile procesului creării şi administrării probelor infracţiunii, care elaborează, in baza cunoaşterii acestor legităţi, metode şi mijloace de cercetare criminalistică necesare descoperirii şi prevenirii faptelor penale. Din definiţia dată reţinem că obiectul de studiu al criminalisticii e constituit din două părţi componente: cea a legităţilor proceselor de creare şi administrare a materialelor probante şi cea a metodelor şi mijloacelor de investigare criminalistică. Astfel conceput, obiectul criminalisticii prezintă importanţa pe două planuri distincte. Pe de o parte, subliniază caracterul ştiinţific al acestei discipline, deoarece ea presupune cunoaşterea anumitor legităţi, fie din domeniul naturii, fie cu caracter social. Nerecunoaşterea acestui aspect esenţial al obiectului criminalisticii provoacă dubii. Reamintim în acest context o afirmaţie, deloc nu în favoarea criminalisticii, a renumitului savant francez Edmond Locard, care scria că, întrucât conţinutul criminalisticii constituie metode şi nu legităţi, ea nu reprezintă o ştiinţă, ci o artă . Pe de altă parte, evidenţiază funcţiile sociale ale ştiinţei în cauză
i
■ '.

A. Ciopraga, Evaluarea probei testimoniale In procesul penal, Iaşi, 1979, p.16.
2

E.Locard, Trăite' de criminalistique. Trad. in rusă de S. Poznâşev si N. terziev, M., 1941, p.9.

6

7

tactice şi metodice. Ambele părţi componente ale obiectului criminalisticii sunt structuri complexe. — Mijloacele tehnice şi metodele de protejare a valorilor sociale de atentări criminale. precum şi determinării factorilor care au generat sau favorizat comiterea acţiunilor ilicite. — Legităţile psihologice specifice interacţiunii persoanelor cu funcţii de urmărire penală cu cele implicate în procesul penal. c) compartimentul tehnic al cursului Criminalistica conţine de asemenea o privire generală asupra mijloacelor tehnice de protejare a anumitor bunuri sociale de atentări criminale.şi anume ale celor de cunoaştere. şi preluate din alte ştiinţe. elementele cărora pot fi prezentate in următoarea ordine: — Legităţile creării urmelor materiale ale infracţiunii în funcţie de modul de acţiune şi împrejurările in care a avut loc fapta penală. Aşadar. — Metodele şi mijloacele tehnice necesare efectuării expertizelor criminalistice. menite să asigure eficienţa acţiunilor procesuale de cercetare. Astfel. în criminalistică s-au determinat principiile general-metodice de investigare a infracţiunilor. în vederea identificării făptuitorului. care diferă după natura şi destinaţia lor. în vederea argumentării metodelor tactice necesare obţinerii şi valorificării probelor testimoniale. a armelor. — Realizările ştiinţelor naturale. reprezintă diverse sisteme de procedee tactice. constructivă şi comunicativă. în criminalistică s-a constituit o ramură tehnică. criminalistica contribuie la sporirea eficienţei justiţiei penale. la combaterea fenomenului infracţional. sunt destinate descoperirii. documentelor. Unele din ele. cu evidentă rezonanţă în întreaga activitate judiciară. Termenul în cauză este utilizat în teoria şi practica criminalistică cu o dublă semnificaţie: a compartimentului ştiinţei criminalistice destinat elaborării mijloacelor tehnico-ştiinţifice. metodele şi procedeele aplicate la descoperirea. — Mijloacele tehnico-ştiinţifice şi metodele necesare aplicării lor în procesul de cercetare la faţa locului sau în alte împrejurări similare. în sensul că sunt elaborate şi utilizate de către specialiştii în domeniu. în ansamblu. Mijloacele tehnice menţionate se împart în cele de provenienţă proprie criminalistică. prin generalizare ştiinţifică a experienţei înaintate a organelor justiţiei penale. Prin totalitatea lor sistematizată. pe baza legilor logice şi psihologice după care se desfăşoară activitatea umană. Sistemul cursului «Criminalistica» Criminalistica oferă metode şi mijloace de cercetare. sub aspect structural. . în criminalistică se disting trei genuri de mijloace tehnico-ştiinţifice: a) tehnica de teren. — glodul de săvârşire a diferitelor infracţiuni. Expertiza criminalistică reprezintă un domeniu de activitate judiciară bine determinat şi deosebit de important la stabilirea adevărului într-un proces penal. Alte metode. Cele preluate în marea lor majoritate sunt adaptate specificului şi scopurilor proprii cercetărilor criminaliste. b) mijloacele şi metodele destinate examinărilor criminalistice. în baza cărora se elaborează metodici de cercetare a anumitor categorii de infracţiuni. Pornind de la sinteza datelor tehnico-ştiinţifice. în vederea elaborării algoritmelor de cercetare criminalistică a acestora. Plecând de la cunoaşterea legităţilor menţionate la elaborarea şi desăvârşirea metodelor şi mijloacelor de lucru practic. respectiv mijloacele. efectuate în cadrul expertizei respective a urmelor infracţiunii. anticipate de anumite elemente introductive şi de metodologie criminalistică. acestea constituie al treilea compar timent al criminalisticii cu denumirea metodica cercetării anumitor categorii de infracţiuni. 2. metodele şi mijloacele menţionate constituie un prim compartiment al criminalisticii. la comunicarea acestora prin instruire şi publicitate. în baza fotografiei generale. având la bază realizările ştiinţelor naturale şi ale celor tehnice. în ansamblu. căile de cooptare şi adaptare a lor la necesităţile proprii criminalisticii. nominalizată fotografia judiciară. Tehnica criminalistică. examinării urmelor materiale ale infracţiunii. determinării împrejurărilor in care a avut loc o faptă penală. a tuturor mij loacelor materiale de probă. fixării. instrumentelor şi a altor mijloace materiale de probă. a tot felul de surse materiale de probe. nominalizat tehnica criminalistică. a metodelor necesare aplicării lor în practica de cercetare a faptelor penale şi a totalităţii metodelor şi mijloacelor tehnico-ştiinţifice folosite de către organele justiţiei penale în lupta cu criminalitatea. de evoluţie a acestora în vederea elaborării metodelor adecvate de investigare criminalistică. precum şi a unor reguli de organizare ştiinţifică a muncii. victimei şi a altor persoane implicate. procedeele tactice constituie tactica criminalistică — al doilea compartiment al ştiinţei criminalistice. de aici. actualmente criminalistica se prezintă ca un sistem de metode tehnico-ştiinţifice. fixarea şi ridicarea urmelor infracţiunii. întrunite în compartimentele enunţate.

8 9 .

Acest compartiment al criminalistica este destinat argumentării procedeelor tactice şi regulilor de aplicare a lor la efectuarea acţiunilor procesuale în vederea obţinerii efectului urmărit cu cheltuieli minime de timp. indiferent de conţinutul şi destinaţia lor. efectuate în cadrul cercetării faptelor penale. biologia. chimia. ea se ocupă de studierea formelor in care se săvârşesc infracţiunile şi delimitarea acestora după anumite criterii în vederea stabilirii celor mai eficiente modalităţi de investigare. precum şi pe realizările psihologiei judiciare. operaţii şi mijloace tehnico-ştiinţifice. metodele criminalistice se prezintă în forma unor măsuri. cibernetica etc. ea preia -metodele elaborate de alte ştiinţe. aplicarea cărora asţgură eficienţa activităţii organelor judiciare în vederea investigării şi prevenirii faptelor penale. — Analiza practicii de investigare a faptelor penale în vederea elaborării unor noi metode tactice de organizare şi efectuare a acţiunilor procesuale. 10 . Totodată ea se distinge de acestea prin sarcinile pe care şi le asumă. — elaborarea procedeelor de organizare a activităţii de cercetare. Ca şi orice altă ştiinţă de sine stătătoare. criminalistica elaborează metode proprii de cercetare. cât şi sub aspect practic sunt confirmate următoarele sarcini ale ştiinţei criminalistice: — Studierea practicii infracţionale. de natura şi condiţiile în care se desfăşoară acţiunea procesuală. matematica. — Comunicarea prin publicitate a celor mai impresionante realizări ale criminalistica. cu preponderenţă a celor naturale — fizica. Elaborarea metodelor criminalistice este un proces continuu. în prezent. cum s-a menţionat. atât sub aspect teoretic. necesare stabilirii adevărului într-un proces penal. privind cercetarea infracţiunilor. Metodele şi principiile fundamentale ale criminalisticii 1. cât şi pe cele ale 11 3. cu care acestea trebuie să fie în perfectă concordanţă. în ultimă instanţă. La elaborarea procedeelor tactice se va ţine cont de cerinţele legislaţiei procesual penale. — Studierea legităţilor creării urmelor infracţiunilor şi elaborarea. Cunoscută şi sub denumirea de metodică criminalistică. dinamizat de necesităţile unei permanente perfecţionări ale activităţii organelor judiciare. — Elaborarea mijloacelor tehnice şi a principiilor metodice ale expertizei criminalistice. în baza cunoaşterii acestor legităţi. aplicând date din diverse domenii ale ştiinţei contemporane. Metodica cercetării anumitor categorii de infracţiuni. — Elaborarea mijloacelor tehnice şi a metodelor privind aplicarea lor în activitatea operativă de prevenire şi curmare a infracţiunilor. operaţii şi mijloace. § 2. — Studierea şi adaptarea la necesităţile practicii de investigare criminalistică a realizărilor altor ştiinţe. în fond. La nivel practic. precum şi a practica înaintate în domeniul investigaţiei infracţiunilor. — stabilirea aspectelor tactice şi tehnice specifice activităţilor de cer cetare in funcţie de categoria şi modul în care a avut loc fapta penală. — determinarea oportunităţii şi succesiunea acţiunilor procesuale. se bazează pe experienţa generalizată a organelor judiciare. în primul rând. obiectul acestui compartiment al criminalistica cuprinde: cunoaşterea modalităţilor de săvârşire a infracţiunilor şi determinarea obiectului probaţiunii in funcţie de natura faptei.Tactica criminalistică. adaptându-le la specificul cercetărilor criminalistice. Metodele criminalisticii Noţiunea de «metodă criminalistică» poate fi definită ca o totalitate de acţiuni. Sarcinile criminalistica Criminalistica face parte din sistemul ştiinţelor ce vizează înfăptuirea justiţiei. aşa cum este sfera justiţiei. impune anumite condiţii. Domeniul specific de aplicare a metodelor criminalisticii. Datele empirice obţinute contribuie la clasificarea infracţiunilor după anumite elemente caracteristice privind modul de acţiune şi. ceea ce presupune fondarea acestora atât pe realizările proprii. a altor activităţi. surse şi energie. a mijloacelor şi metodelor adecvate de cercetare criminalistică. care sunt cu totul deosebite de cele ale ştiinţelor juridice. în anumite cazuri. metodele criminalistice trebuie să fie ştiinţific argumentate. inerente însuşirii realităţii obiective. la elaborarea metodicilor de investigare specifice anumitor categorii de infracţiuni. logicii şi ştiinţei despre organizarea muncii. Tactica criminalistică.

Stancu. Anghelescu . Beedemie e tcypc Haym coaemcicou KpuMUHMucmuKU. microscoapelor. de însemnătate primordială fiind cel al capacităţii senzoriale. excluzând prin însuşi conţinutul lor umilinţa demnităţii per soanelor antrenate în procesul de cercetare criminalistică. particular ştiinţifice şi speciale. sau prin intermediul expertizei. Acestea sunt: 1) Metoda observaţiei. Nu pot fi admise ca fiind amorale şi deci nelegitime metodele bazate pe violenţă psihică. esenţială a procesului de identificare a obiectelor. II. practic nelimitat. de exemplu. Totodată. ca în situaţia cercetării la faţa locului. cât şi la cel utilitar. plenitudinea observaţiei. Constantin şi L. Percepţia imediată. ameninţare şi şantaj. diferă după conţinut şi modalitate. 13 12 . Pentru a elabora astfel de metode. I. farmacologiei/biologiei. Deşi problema clasificării metodelor criminalistica nu a fost lipsită de atenţie. viteza de deplasare pe baza urmelor de frânare în cazul unui accident de circulaţie ş. 16. Metodele general ştiinţifice sunt specifice tuturor formelor de activitate umană. însă ia cunoştinţă de ea prin contactul cu persoanele care au remarcat fapta sau circumstanţele comiterii acesteia şi prin cercetarea directă.. ca: timpul împuşcăturii. KpuMunajiucmuKa. p. că atât la nivel teoretic. Investigarea ştiinţifică a infracţiunilor.\ ştiinţelor exacte. studierea şi generalizarea experienţei judiciar-penale. Fără a efectua o analiză detaliată. p. MHTpmieB. infraroşii etc. fenomenelor şi faptelor cu semnificaţii criminalistice. M. 3 C. interogării. Definiţia. Un studiu al literaturii de specialitate ar demonstra chiar o disonanţă a poziţiilor expuse. ea nu poate fi considerată soluţionată complet. ceea ce a impus preocupări privind sistematizarea lor. metodele criminalistice trebuie să fie în deplină concordanţă cu normele etice. Observaţia. voi. Bucureşti. — vechimea unor evenimente. Organul judiciar nu percepe nemijlocit infracţiunea. De aici rezultă importanţa pe care o deţine aplicarea mijloacelor tehnico-ştiinţifice de cercetare criminalistică (a lupelor. fie ca sursă informativă4. p. fiind folosite cu prisosinţă în cercetările criminalistice. realizate sub diverse forme. percheziţiei. alţii în şapte-opt categorii1. de ten dinţele practicii organelor judiciare şi a celor de expertiză criminalistică. Unii autori clasifică metodele discutate în două-trei. Oflecca.. Bucureşti. 1963. Aplicabile pot fi metodele ce garantează determinarea obiectivă a faptelor şi concomitent asigură totalmente drepturile celor implicaţi în proces. Suciu. inclusiv a celor cu radiaţii ultraviolete.a. Valorificarea cantitativă şi calitativă a diferitelor fenomene. 6-7. utilajelor speciale de iluminare. mijloacelor fotografice. criminalistica elaborează noi metode de cercetare. obiectul şi metodele de studiu ale criminalisticii. KojiMaKOB. efectuată de către organul de urmărire penală. se cere ca metodele în discuţie să se încadreze în limitele cerinţelor legislaţiei în vigoare. menţionăm că însuşi grupajul obiectelor de cercetare criminalistică. 1972. 4 B. 16. Coman. fie ca metodă criminalistică de investigare3. Unul şi acelaşi fenomen. Prin măsurare în criminalistică se determină: — interpoziţia diverselor obiecte. în ultimă instanţă. folosind pe scară largă realizările progresului tehnico-ştiinţific. Apoi. In activitatea criminalistică. criminalistica trebuie să ţină cont de realizările în domeniile fizicii. de la o acţiune procesuală la alta.) menite să sporească posibilităţile perceptibile şi. chimiei. p. de la fapt la fapt. n. precum şi de alte persoane ca în cazul expertizei criminalistice sau al activităţii operative de recunoaştere. în fine. 1973. precum şi aprobarea lor practică. durata acţiunilor în situaţia unui experiment judiciar. i C. presupune observaţii multilaterale. con stituie forma iniţială. aceasta con-firmându-se şi în practica judiciară. E. o asemenea analiză a opiniilor demonstrează. Criminalistica. a diferitelor obiecte şi fenomene ce apar drept consecinţe ale actului delictuos şi care au reflectat acţiunile infracţionale. experimentului judiciar.general ştiinţifice. şi. urme şi corpuri delicte in baza cărora devine posibilă reconstituirea tabloului in ansamblu al locului săvârşirii infracţiunii. 1986. I. Bucureşti. Eficienţa aplicării metodei observaţiei e în funcţie de mai mulţi factori. se folosesc trei categorii de metode. 2 I. psihologiei etc. 17. ceea ce se referă în întregime la activitatea organelor judiciare.. in Tratat practic de criminalistică. 27. Astfel. înşelăciune. fireşte. procese şi obiecte materiale în raport cu spaţiul şi timpul con stituie o condiţie indispensabilă pentru toate cercetările criminalistice. 1976. în baza propriilor studii aplicative. partea I. e prezentat diferit de către autori: fie ca obiect de aplicare a metodelor criminalisticii2. prezentării pentru recunoaştere. Ea poate fi efectuată nemijlocit de organul judiciar. metoda observaţiei are anumite trăsături specifice. originală şi consecventă. cum s-a relevat deja. p. 2) Metoda măsurării. de la un obiect la altul.

prezentării spre recunoaştere şi altele. Reproducerea administrată a unui fapt. inclusiv cu instrumentar de înaltă precizie. percheziţiei. în criminalistică se disting: experimentul ştiinţific. de regulă. densitatea.— forma şi dimensiunile urmelor create prin reproducerea construcţiei. inclusiv fotografia.tK Halea. iar pe de altă parte. a modului de fixare a rezultatelor obţinute. care are drept obiectiv verificarea ipotezelor şi ideilor teoretice. cât şi la nivelul imaginaţiilor mintale. spre exemplu. prin aplicarea unui 15 . Datorită caracterului său retrospectiv.. traseologice. schemă. metoda constă în investigarea obiectului de studiu prin intermediul cercetării modelului creat artificial al acestuia. 5) Metoda comparaţiei. adică de la modelarea logică a faptei. sociale. concomitent. O categorie aparte de modele criminalistice constituie portretul-schiţă. ale i'cloi produse dr diverse instrumente. maşini şi agregate. In linii generale. balistice etc. Eforturile întreprinse în vederea clasificării obiectelor de studiu criminalistic (a urmelor infracţiunii. până la reconstituirea împrejurărilor săvârşirii faptelor. organul respectiv va verifica eventualitatea realizării unei acţiuni. Ea serveşte la verificarea practică a diferitelor proiecte de construcţii.) sau în urma prezentării de către persoanele cointeresate in proces (învinuitul. Presupune confruntarea obiectelor materiale în vpderea determinării identităţii sau apartenenţei la grup. pe de'o parte. in special a celor de mâini şi picioare. In domeniul expertizei criminalistice. Legislaţia în vigoare prevede anumite cerinţe asupra formei şi conţinutului tuturor actelor procesuale la redactarea cărora se utilizează metoda în discuţie. Specificul metodei în cauză se manifestă. tehnologice. In criminalistică metoda comparaţiei este folosită ca procedeu de Cunoaştere în cadrul cercetării locului faptei. Metoda modelării este atestată în toate domeniile de cunoaştere şi activitate practică umană. a caracteristicilor maşinilor de scris. descoperirea obiectelor tăinuite etc. Argumentul principal în susţinerea acestei teze se desprinde din conţinutul activităţii de urmărire penală. Faţa locului. 6) Metoda descrierii. precum şi a anumitor procese biologice. a unui mulaj. a impresiunilor de ştampile falsificate etc). In majoritatea cazurilor acestea sunt multiple şi diverse. prezentarea spre recunoaştere. temperatura. 4) Metoda modelării. identificarea cadavrelor. trusele şi laboratoarele criminalistice sunt dotate cu tehnicile necesare. se prezintă printr-un spaţiu cu o mulţime excesivă de obiecte. înregistrarea videomagnetică şi altele sunt doar forme auxiliare menite să asigure însuşirea datelor prezentate prin descriere. vehicule ş. 3) Metoda experimentală. realizându-se atât în formă materială. capacitatea de a percepe şi dacă persoana posedă sau nu anumite deprinderi. fotorobotul. Toate celelalte modalităţi de fixare a faptelor cu semnificaţie procesual penală. desenul grafic pe baza cărora organele respective nu de puţine ori obţin 14 succese vădite in demascarea infractorilor. formulă ş. exlirioarc . ac tivitate sau fenomen asigură verificarea prin experienţă. investigarea criminalistică presupune examinarea tuturor obiectelor care într-un mod sau altul au reflectat fapta penală. experimentul constituie o fază de examinare şi un mijloc de obţinere a modelelor de comparaţie. preconizat de legislaţie ca acţiune de anchetă şi cel de expertiză.i-. percheziţia. volumul. In activitatea experţilor criminalişti descrierea este inerentă procesului de cunoaştere a faptelor ce interesează organul judiciar. greutatea. rl. dintre care menţionăm: — reglementarea procesuală a activităţilor de cercetare criminalistică. instalaţii. spre o activitate complexă de verificare a fiecărui element al versiunii.a. alte caracteristici ale obiectelor materiale. judiciar-tehnice a documentelor. şi obiec tele expertizelor grafoscopice. In criminalistică metoda descrierii are specificul său determinat de mai mulţi factori.a.. bazate la etapa iniţială pe date suficient de modeste. de natură să asigure măsurări până la nivel molecular. Se aplică în criminalistică în vederea fixării infor maţiei probante obţinute de către organul judiciar prin contactul direct cu fiinţa sau obiectul material în cadrul acţiunilor procesuale (cercetarea la faţa locului. Multiple sunt. care presupune trecerea de la versiunea privind obiectul de cercetare. victima) a anumitor obiecte. gradul de rezistenţă). armelor şi instrumentelor. Metoda în cauză canalizează întreaga activitate de cercetare criminalistică. cel judiciar. prin necesitatea utilizării unui sistem lingvistic laconic şi. Modelele create mintal pot fi materializate în forma unui plan-schiţă de lucru. precum şi la un nivel tehnico-ştiinţific avansat în cadrul expertizei criminalistice. desenelor papilare. concentraţia. interogatoriul etc. expresiv la redactarea actelor procesual penale. Prin intermediul experimentului judiciar.i obicclelor materiale. a căror descriere nu este lesne de efectuat. — sfera practic nelimitată a obiectelor de studiu criminalistic. \ Realizarea masurilor presupune aplicarea mijloacelor tehnice respective) Cum se va remarca ulterior. posibilitatea aces tora de a exista in condiţii refăcute de timp şi spaţiu. facilitează esenţial fixarea lor prin descriere.

Actualmente se folosesc convertizoare portabile şi de laborator. constă în transformarea cu ajutorul convertizorului electrono-optic a energiei invizibile infrăroşii în energie electrică. manufactură. Aceasta i-a determinat pe unii autori să denumească metoda în cauză «copiere umedă». a elementelor caracteristice ale desenelor papilare. Suciu. 1972. ea este inerentă examinărilor obiectelor din lemn. se prelucrează într-o soluţie de fixaj fotografic. — Metoda convertizării electrono-optice.17. Criminalistica.. binoculare. Bucureşti. 92. Bucureşti. în criminalistică se folosesc atât profilografele optico-mecanice. ulterior în energie vizibilă. — Metoda palpării fizice a suprafeţelor aplicată la identificarea şi deosebirea după relief a obiectelor supuse examinărilor criminalistice. în marea lor majoritate. — Metoda difuzo-copiativă prin contact rezidă în difuzarea (trans ferarea) unor substanţe colorate de pe obiectul de examinare pe unul copiativ. care înregistrează rezultatele palpării printr-o profilogramă. fiind ulterior acoperită cu o foaie de hârtie de filtru îmbibată cu apă distilată. La această categorie se referă metodele ce ţin de obiectul de cercetare a unui domeniu ştiinţific aparte. în primul rând. a indiciilor de fals în documente.ţ 1973. salivă. Partea 1. grafo-scopice. metodele fizice sau fizico-chimice. la prognozarea vechimii textelor. cât şi profilometrele ce indică gradul de netezime al reliefului. pe bună dreptate. Cunoscută şi sub denumirea de striagrafie. debutează cu o examinare microscopică. in Bonpocu KpuMUHajiucmuiecKou Memodojioeuu . clei. înainte de a fi întrebuinţata. cu piedestal. Metoda în cauză este. Copierea nu necesită eforturi mari. frecvent aplicate în criminalistică. constituie cele particular ştiinţifice. 29. Metode fizice sau fizico-chimice. p. Dintre multiplele metode fizice şi fizico-chimice uzuale în cercetările criminalistice menţionăm următoarele: — Metoda optică inerentă activităţilor de cercetare pe teren. O foaie de hârtie subţire se fixează pe obiectul cercetat. a altor obiecte de examinare criminalistică. o coală de hârtie fotografică. precum şi cele privind reconstituirea întregului după părţile dezmembrate. de cap. 1982. apoi se zvântează şi se presează pe obiectul în cauză. i C. se spală în mod obişnuit şi se usucă. la diferenţierea traseelor de 17 16 . 4 H. a hârtiei. Trusele criminalistice cu care sunt dotate organele respective au în componenţa lor lupe simple şi speciale cu dispozitive de iluminare. Pentru depistarea obiectelor minuscule. staţionare. p. de vopsea. substanţe chimice etc. 2 A. în practică s-a demonstrat că sunt frecvente situaţiile când cercetarea la faţa locului nu se poate limita la observarea directă cu ochiul liber. Cât priveşte expertizele dactiloscopice. Stancu. ulei. de asemenea aplicată frecvent în activitatea criminalistică de laborator. Categoria a doua de metode. KpuMUHOJiucmuKa. metodele din această categorie sunt atestate sub diverse denumiri. Ca material copiativ se foloseşte hârtia de filtru sau cea gelatinată (fotografică) umedă. hârtia se introduce în apă distilată caldă pe 4-5 minute. p. Pentru transferarea prin difuzie în gelatină. la diferenţierea tipurilor de hârtie. a celor grafice ale maşinilor de dactilografiat. de tot felul de instrumente. «metode de ramură»2. acestea. 3ficMaH. standard. materialul se pune la preş. a urmelor microreliefate sau create prin depuneri materiale imperceptibile. IlaHTejieeB.limbaj unificat. aplicată în criminalistică pe scară largă pentru identificarea sau diferenţierea obiectelor supuse examinării prin depistarea pe suprafaţă sau în componenţa lor a unor elemente luminis-cente. — Metoda efectului de luminiscenţă. urmelor create de arme de foc pe muniţie. Metoda se aplică la stabilirea prezenţei unui colorant sau la diferenţierea acestuia. p. sticlă. metal. a deprinderilor de a scrie materializate în documente. vopsea. 3 E. 1986. Fiind in marea majoritate preluate în direct sau prin adaptare la specificul cercetărilor criminalistice din diverse ramuri ale ştiinţelor naturale. judiciar-tehnice ale documentelor. M. dar de multe ori oferă rezultatele scontate. matematice şi antropologice. dar mai cu seamă celor de laborator. a reziduurilor în urma tragerii din arma de foc. balistice. indispensabilă la evidenţierea urmelor de sânge. la depistarea urmelor create de factorii suplimentari ai împuşcăturii. Acoperit cu o coală de pergament. Investigarea ştiinţifică a infracţiunilor. la cercetarea actelor suspecte de fals prin adăugire sau corodare de text. în toate cazurile însă se au în vedere. «metode adaptate la specificul criminalisticii»3. M. la evidenţierea petelor de ulei. masă plastică. ca in cazul descrierii semnalmentelor exterioare ale persoanelor în viaţă sau ale cadavrelor neidentificate. Metoda în cauză se foloseşte la depistarea urmelor invizibile de mâini. sânge. prevăzut de metoda portretului vorbit. de exemplu «metode fizice»1. organul judiciar va apela la instrumente optice. Cucmejua Memodoa uccjiedoeanun npuMeHxeMbix e KpuMUHajiucmuKe. 11. «metode ştiinţifice şi tehnice»4. maKtmiKu u MemoduKu pacawdo-eanux.

temperatura obiectelor ce prezintă interes criminalistic. Matematica — ştiinţa despre raporturile cantitative şi formele spaţiale ale realităţii obiective. M. în baza datelor medii statistice a cercetării unor categorii de infracţiuni şi utilizarea cu acest prilej a mijloacelor de calcul moderne. CejiMBaHOB. spre exemplu. Bucureşti. Exemplificative în acest sens sunt experimentul de anchetă. metode fizice şi fizico-chimice complexe. de asemenea. suprafeţelor palmare ş.a. Pe lângă metodele enunţate în instituţiile de expertiză judiciară in unele cercetări criminalistice se folosesc. a urmelor traseologice şi a celor create prin tragere din arma de foc. denumite de unii autori «metode de examinare proprii criminalisticii»1.a. formulează premisele ştiinţifice şi principiile identificării persoanelor după semnalmente. colorimetrică. Prin studii antropologice s -a stabilit existenţa anumitor raporturi de corelaţie între statura (înălţimea) persoanei şi dimensiunile unor părţi corporale in parte. dimen siunilor încălţămintei purtate etc. precum şi la determinarea succesiunii traseelor intersectate ale rechizitelor în documente. 18 19 .. MameMamunecKue jnemodu o co6upanuu u uccjiedoeanuu dom-mmejibcme. a celor create de instrumente sau în urma i E. fotocolorimetrică ş. partea I. în baza metodelor matematice are loc determinarea elementelor caracteristice ale obiectelor de identificat. apărută în antichitate din necesităţi practice umane. p. precum şi a cadavrelor necunoscute. — Metode matematice.a. în special. a actelor dac tilografiate. după cum anticipam. 19.. imaginilor fotografice etc. infracţiunilor. Proiecţiile geometrice constituie suportul ştiinţific al expertizei criminalistice de identificare după oasele craniului. Printre ştiinţele care au cunoscut în jumătatea a doua a secolului trecut un înalt grad de dezvoltare figurează şi antropologia — ştiinţa despre originea. Şi în criminalistică rolul matematicii este incontestabil1. fixării şi ridicării urmelor materiale ale infracţiunii. a staturii. devine cu timpul un instrument deosebit de cunoaştere a naturii. Cunoaşterea acestor legităţi a facilitat elaborarea anumitor procedee de calcul privind stabilirea după urme a apartenenţei la sex. nu poate fi concepută fără determinarea în mod strict ştiinţific a dimensiunilor şi poziţiilor spaţiale ale acestora. urmărindu-se depăşirea factorului subiectiv ce predomină în această etapă decisivă a expertizelor criminalistice. la calcularea elementelor cărării urmelor. Având la bază legităţile obiective ale lumii materiale. după cum urmează: a) metodele tehnico-criminalistice destinate descoperirii. conturând două direcţii de aplicare practică: la identificarea persoanelor implicate în săvârşirea. Anumite operaţii matematice se aplică de asemenea în tactica şi metodica cercetării faptelor penale. Indicii cantitativi asigură veridicitatea constatărilor făcute de către organul judiciar (cu prilejul cercetării la faţa locului.creioane chimice. duritatea. desfăşurării evidenţei criminalistice şi măsurilor de protejare a valorilor sociale de atentări criminale ca. ale plantei picioarelor. aplicate în cadrul cercetării la locul faptei sau în alte împrejurări. 6. Metoda proiecţiei geometrice se aplică. Astfel. de analiză spectrală. la descrierea înfăţişării persoanei sau a cadavrului după metoda portretului vorbit ş. a impresiuhilor de ştampile. Stâncii. ceea ce reprezintă un imperativ al procesului penal. care pot fi încadrate in trei subgrupuri. stabilirea direcţiei şi a locului de unde s-a tras din arma de foc. Metode antropologice. Alphonse Bertillon în 1888 elaborează metoda antropometrică de înregistrare penală a persoanelor supuse justiţiei. în special in procesul de comparare a semnăturilor. care ţin de competenţa specialiştilor cu pregătire profesională în aceste domenii. culoarea. Categoria a treia constituie. la examinarea criminalistică a scrisului. în ultimul timp criminaliştii manifestă un deosebit interes asupra posibilităţii aplicării metodei probabilităţii statistice la aprecierea rezultatelor examinării comparative în cadrul expertizelor de H. Realizările acestei ştiinţe de mare valoare socială cu succes au început să fie folosite şi în criminalistică. de relevare şi ridicare a urmelor invizibile de mâini. 1974. Pe principiile geometrice ale ştiinţei matematice sunt bazate procedeele fotometrice aplicate la fixarea ambianţei locului faptei. algoritmarea. Investigarea ştiinţifică a infracţiunilor. Metodele matematice nu se limitează la partea tehnică a criminalisticii. metode speciale criminalistice. după necesitate. valorificarea acestora după anumiţi indici calitativi. Înregistrarea obiectivă a probelor materiale ale infracţiunii. identificare. matematica şi-a găsit aplicare practică în toate domeniile de activitate umană. imaginile fotografice. Un rol de mare importanţă la efectuarea expertizelor criminalistice joacă metodele matematice: a scrisului. preconizat verificării posibilităţii anumitor activităţi în condiţii concrete de timp. metodele fotografiei de fixare. a altor acţiuni procesuale) privind forma. percheziţiei. 1986. de exemplu. şi la înregistrarea antropometrică a persoanelor dispărute sau declarate în căutare. evoluţia şi tipizarea oamenilor după structura morfologică a corpului şi alte proprietăţi fizice. p.

impune organelor justiţiei penale cunoaşterea şi aplicarea întocmai a dispoziţiilor legislaţiei procesual penale în întreaga lor activitate de descoperire şi prevenire a infracţiunilor. insinuări ce lezează prestigiul justiţiei. principiul operativităţii. Principiul legalităţii. a altor materiale probante. specialistului şi expertului criminalist privind administrarea probelor într-un proces penal. b) Metodele expertizelor criminalistice (grafoscopice. chiar dacă acestea nu lezează în mod flagrant drepturile şi libertăţile cetăţenilor. In linii mari. principiul legalităţii are o dublă semnificaţie: pe de o parte. în determinarea tuturor circumstanţelor faptei. Principiul operativităţii. Rezultă deci că prin noţiunea de principii fundamentale ale criminalis-ticii se înţeleg regulile cu caracter general.). Totodată. principiul legalităţii declară supremaţia legii în toate sectoarele vieţii obşteşti. al planificării activităţilor criminalistice. în practică s-a confirmat că neglijarea principiului operativităţii provoacă dificultăţi in administrarea probelor şi. fixarea şi examinarea tuturor probelor necesare aflării adevărului într-un proces penal. De menţionat că principiile fundamentale nu trebuie confundate cu cele limitate la anumite forme de activitate sau acţiuni de anchetă. dar şi unele principii proprii acestei discipline. Prin urmare. traficurilor de stupefiante etc. potrivit cărora decurge activitatea anchetatorului. Ele deci trebuie să execute la nivel înalt profesional acţiunile şi operaţiile de punere în evidenţă a probelor infracţiunii. c) metodele tactice de organizare şi desfăşurare a acţiunilor procesuale. Realizarea acestor deziderate presupune aplicarea pe parcursul cercetării faptelor penale a întregului complex de metode şi mijloace criminalistice necesare obţinerii şi valorificării probelor infracţiunii. cele vizând prevenirea furturilor . efectuarea tardivă a cercetării 21 .a. încât să asigure descoperirea completă a infracţiunii. studierea şi adaptarea realizărilor altor ştiinţe la specificul activităţilor criminalistice. totodată. a întregii activităţi de cercetare a anumitor categorii de infracţiuni cunoscute sub denumirea de procedee tactice. organele de urmărire penală trebuie să activeze prompt şi în mod urgent. criminalistica contribuie la realizarea scopului procesului penal. spre exemplu. dau naştere anumitor suspiciuni. balistice ş. ca nici o încălcare a legii să nu rămână nepedepsită şi. criminalistica se bazează pe principiile dreptului procesual penal. în literatura de specialitate se susţine că metodele speciale criminalistice se subdivizează în cele destinate să deservească practica judiciară şi cele aplicate în cercetările ştiinţifice. cum ar fi principiile cercetării la faţa locului. al aplicării fotografiei judiciare etc. în sistemul principiilor fundamentale ale criminalisticii. un rol activ în aflarea adevărului. stricta respectare de către organele statului. Organele de urmărire penală sunt obligate să desfăşoare astfel activitatea de cercetare. Potrivit acestui principiu. suscită dubii asupra obiectivitătii investigaţiilor. Atunci când acestea se referă la toate formele de activitate criminalistică. nimeni să nu fie sancţionat pe nedrept. realizarea activităţilor criminalistice intr-o atmosferă de respect major faţă de cerinţele legislaţiei. să demascheze şi să asigure tragerea la răspundere a persoanelor implicate. ele se interpretează ca principii fundamentale. astfel ca nimeni să nu se sustragă de la răspunderea pentru fapta penală săvârşită. cum ar fi generalizarea practicii înaintate. conform legii. Principiile fundamentale ale criminalistica Elaborând şi aplicând în practică metodele şi mijloacele de investigare a infracţiunilor. organizaţii şi agenţi economici. de către toţi cetăţenii a legislaţiei în vigoare. specialist sau expert. De relevat că fiind subordonată procesului penal şi contribuind la realizarea sarcinilor acestuia. 2. Astfel. Acestora le revine. al celui privind aplicarea formei deductive şi inductive de cercetare a faptelor penale. reclamă un înalt nivel de organizare şi efectuare a activităţilor criminalistice. E necesar de avut în vedere că încălcările legii comise de anchetator. în demascarea şi tragerea la răspundere a celor vinovaţi. un imperativ privind funcţionarea unei societăţi democratice. Activitatea criminalistică desfăşurată cu prilejul investigării infracţiunilor se realizează conform anumitor reguli de la care nu se poate devia fără a fi in detrimentul scopului urmărit. Legalitatea este deci un principiu general al statului de drept. al planificării activităţii de cercetare a faptelor penale. în cele din urmă. iar pe de altă parte. al identificării criminalistice. traseologice. sistemul principiilor fundamentale ale criminalisticii include principii de drept procesual penal interpretate în accepţiunea criminalistică. care vizavi de sancţiuni procesuale pe care le pot aduce. 20 ca. Inadmisibilă este tergiversarea activităţilor destinate depistării şi fixării urmelor in fracţiunii. activitatea criminalistică trebuie să se conformeze normelor legislative.tragerii din arma de foc. astfel încât să se asigure depistarea. analiza şi evidenţa modalităţilor de săvârşire a actelor antisociale etc.

pierderi. 1979. Prin urmare. efectuate în ordinea prevăzută de legislaţia procesual penală.la faţa locului în marea majoritate a cazurilor influenţează negativ rezul tatele acestei activităţi şi. astfel ca probele administrate să reflecte faptele obiectiv.a. In cazurile infracţiunilor flagrante. are anumite trăsături specifice condiţionate. documentele deteriorate ş. Organizarea prin planificare a activităţilor criminalistice se situează în sfera principiilor fundamentale ale criminalisticii datorită importanţei pe care o prezintă în realizarea cerinţelor privind obiectivitatea. conţinutul cercetării unei fapte penale reprezintă un proces de trecere de la acte de gândire logică la acţiuni practice de anchetă. urmele pot degrada până la pierderea integrală a valorii lor probante. a altor materiale probante. Menţionăm de asemenea că atribuirea operativităţii semnificaţiei de principiu fundamental al criminalisticii are menirea de a mobiliza organele de urmărire penală la descoperirea la timp a faptelor penale. bazată pe metode teh-nico-ştiinţifice şi tactice pe care le oferă ştiinţa criminalistică. plenitudinea şi temeinicia cercetărilor penale. In literatura de specialitate categoria de organizare prin planificare se foloseşte într-un sens restrâns. Prevăzută de legislaţia în vigoare ca mijloc de depistare şi ridicare a obiectelor -corp delict ascunse. In fond. aşa cum acestea s-au desfăşurat în realitate. a valorilor. de natura retrospectivă şi individuală a faptelor ce urmează a fi cercetate. ce se realizează prin planificarea tuturor formelor de activitate desfăşurate cu prilejul cercetării faptei. Nu se exclude de asemenea posibilitatea unor denaturări ale faptelor condiţionate de influenţarea martorului de către persoanele cointeresate. percheziţia e inclusă printre activităţile de cercetare. percheziţia este o acţiune de urgenţă efect u a t ă la etapa iniţială de cercetare. scăderi. pe de altă parte. precum şi a celor cu privire la persoana făptuitorului. Principiul planificării activităţilor criminalistice. activitatea integrală de cercetare a unei fapte penale este subordonată aflării adevărului. Urmele materiale pot dispărea la influenţa factorilor atmos ferici. In această accepţiune planificarea atât pe plan ştiinţific. reprezentând în fond o formă de cunoaştere a realităţii obiective. şi aplicabilităţii asupra tuturor formelor de activitate criminalistică. Aflarea adevărului presupune deci o activitate de cercetare bazată pe metode ştiinţifice. In fond. urmele create de factorii suplimentari ai împuşcăturii. precum şi drept consecinţă a activităţii umane. In consecinţă. In linii mari. cum ar fi. Scurgerea unui timp îndelungat de la momentul depistării anumitor fapte pană la reproducerea acestora în cadrul interogatoriului poate avea consecinţe negative asupra mărturiilor. datorate procesului de uitare»1. Principiul adevărului ştiinţific impune efectuarea cercetărilor criminalistice în mod obiectiv. cât şi utilitar ţine de tactica criminalistică. a căror desfăşurare în majoritatea cazurilor reclamă maximă operativitate. ca procedeu tactic prin care se determină direcţia. Principiul operativităţii se răsfrânge de asemenea şi asupra expertizei criminalistice ori de câte ori aceasta este destinată examinării obiectelor alterabile sau cu elemente caracteristice instabile. pe de o parte. a urmelor infracţiunii. Cer cetarea faptelor ce constituie infracţiuni reclamă deci o activitate complexă de studiu logic şi psihologic al actului infracţional. Principiul adevărului ştiinţific. pe de o parte. ordinea şi modul în care trebuie să se desfăşoare activitatea de anchetă conform sarcinilor înaintate de obiectul probaţiunii unei infracţiuni săvârşite. Investigarea faptelor penale. obstacole create de persoanele cointeresate prin măsuri de ascundere a infracţiunii şi a urmărilor acesteia nu de puţine ori gândite ingenios. evitându-se părerile preconcepute sau insuficient argumentate. reduc şansele de descoperire a infracţiunii. iar pe de altă parte.a. stabilirea adevărului constă în cunoaşterea de către organul judiciar şi certificarea prin date probante a faptei şi împrejurărilor în care aceasta a avut loc. Or23 / 22 . se impune ca o condiţie necesară ca organele de cercetare penală să apeleze la metodele criminalis ticii — ştiinţei a cărei destinaţie constă în punerea la dispoziţia justiţiei a mijloacelor de cunoaştere ştiinţifică a adevărului. împrejurările faptei trebuie studiate sub toate aspectele. Folosirea eficientă a instrumentarului menţionat necesită un înalt nivel de organizare a muncii. Evaluarea probei testimoniale in procesul penal. Ciopraga. în datele obţinute de martor asupra faptei penale. Acest principiu al criminalisticii are o semnificaţie deosebită dacă pornim de la ipoteza că o justiţie dreaptă nu poate fi concepută altfel decât în baza cunoaşterii adevărului. Din aceleaşi motive nu poate fi îndepărtată în timp percheziţia. victimei. bazate pe metode şi mijloace criminalistice. de necesitatea depăşirii în procesul de cercetare a diverselor i A. Din cele de mai sus rezultă că respectarea principiului în discuţie se impune şi asupra ascultării martorului. documentelor. 130. Iaşi. astfel ca cercetarea acestora să se efectueze în termenii prevăzuţi de legislaţia în vigoare. p. spre exemplu. Fiind supuse procesului obiectiv de transformare. cu timpul vor apărea «în mod necesar. bănuitului ş. amprentele desenelor papilare.

Modul de operare însă nu poate fi tratat ca fenomen fix. p. Criminalistica. CoeemcKctsi KpuMUHWucmuKa. Putem deci afirma că criminalistica este o ştiinţă cu caracter pluridisciplinar care. 3 C. inclusiv a celor ce se referă la modul de operare.. realizările sale sunt destinate combaterii eficiente a actelor sancţionate de societate prin norme de drept penal. depunea. prin intermediul căreia metodele celor dintâi. când simpla aplicare a legii devenise evident insuficientă datorită creşterii numărului de infracţiuni şi perfecţionării metodelor de săvârşire a lor. Principiul aplicării formelor deductive şi inductive de cercetare. «Legătura criminalisticii cu alte ştiinţe»2. fixare şi in terpretare constituie conţinutul cercetării criminalistice. situaţie cu care organul judiciar se confruntă la etapa iniţială de urmărire penală. cunoscute ca instrumente logice ale gândirii. B. 2 KojuieKTMB. specialiştii. In baza analizei ştiinţifice a modului de săvârşire a diferitelor infracţiuni. i § 3. 1985. p. civil. ca ulterior să decidă asupra împrejurărilor ce constituie obiectul probaţiunii. 11.ll. fixării şi examinării datelor probante respective. C. fapt care a influenţat în mod direct devenirea şi dezvoltarea ei. «Locul criminalisticii în sistemul ştiinţelor juridice şi legătura ei cu ştiinţele adiacente»3 ş. Suciu. administrativ etc. experţii în îndeplinirea sarcinilor ce le revin într-un proces penal. pe bună dreptate. BHH6epr. 4 C. a evoluţiei acestuia. 13. Atunci când modul în care a fost săvârşită fapta penală este evident. O cucmejue coeemcKou KpuMUHanuctnuKu. Legătura criminalisticii cu alte ştiinţe Specificul obiectului criminalisticii şi al sarcinilor ei determină locul pe care aceasta îl ocupă în sistemul ştiinţelor actuale. îşi găsesc aplicare în procesul judiciar. npouficcbi u 24 25 . Conţinând cunoştinţe din diferite domenii. 1950.. în activitatea criminalistică reprezintă două forme coerente de cercetare1. KojiflHH. Bucureşti. i A.a. Organul respectiv îşi va concentra eforturile la acumularea şi analizarea informaţiei privind urmările faptei. Pe de o parte. Aceasta. nojieBoft. când nu se verifică judicios împrejurările faptei sau nu se folosesc metodele şi mijloacele tehnico-ştiinţifice adecvate. HHxpopMaiţuoHHbie cmpyKmypbi e KpuMUHOJiucmuKe. Până când mecanismul săvârşirii faptei rămâne nedeterminat. In această ordine de idei reamintim că criminalistica a luat naştere din necesitatea obiectivă de a dispune de metode perfecte şi eficiente de combatere a fenomenului infracţional. Apropierea criminalisticii.. de ştiinţele naturale şi obiectivul de a contribui la aplicarea dreptului pe cale judiciară au condiţionat anumite divergenţe de opinii privind obiectul criminalisticii şi sistemul ştiinţelor de care ea aparţine. criminalistica elaborează şi pune în slujba stabilirii adevărului metode şi mijloace adecvate situaţiei criminogene. B. Investigaţiile unilaterale. pe întregul parcurs al evoluţiei sale criminalistica a apelat. reprezintă «o punte de legătură între ştiinţele naturale şi ştiinţele juridice»4. M.. 1972. 1969. astfel ca într-un scurt răstimp să atingă nivelul unei ştiinţe moderne. Este unanim admisă teza conform căreia modul in care a fost săvârşită infracţiunea reprezintă punctul de reper al întregii activităţi de cercetare criminalistică. cercetarea criminalistică se efectuează pe cale deductivă — de la modul de operare la metodele şi mijloacele necesare descoperirii. p. Unele devieri de la deprinderile de a activa pot surveni în urma stării psihologice a făptuitorului. KpuMUHWiucmuKa. p. la realizările ştiinţelor naturale. determină caracterul şi forma informaţiei probante.ganele chemate să soluţioneze cauzele penale. sunt obligate să caute în egală măsură dovezi de vinovăţie cât şi de nevinovăţie. M.7. Condiţiile specifice fiecărei infracţiuni impun procedee şi operaţii conforme. p. în criminalistică se prevăd recomandaţii metodice unice de cercetare a anumitor categorii de infracţiuni. 1968. legătura ei cu alte ştiinţe. Illasep. in npaeoeedenue. Acest principiu lansează ideea că deducţia şi inducţia. în direct sau prin adaptare.M. M. Deci de la începuturile sale criminalistica se clasa în sistemul ştiinţelor antrenate în înfăptuirea justiţiei. reflectându-se în mediul înconjurător. contravin principiului în discuţie.65. impune aplicarea cu acest prilej a anumitor metode şi mijloace tehnice de investigare. Aceasta este explicaţia celor mai diverse intitulări sub care compartimentul dat e prezentat în literatura de specialitate: «Criminalistica şi alte ştiinţe»1. Pe de altă parte. a altor factori obiectivi ori subiectivi. H. cercetările se vor efectua pe cale inductivă. prin conţinutul său. a cărei descoperire. după cum e şi firesc. M.

yneiuw o MamepuajibHOu ucmuHe e ydOJtoenoM npoupcce. în justiţie determinarea obiectelor şi a fiinţelor la nivel individual se realizează prin intermediul identificării. M. mijloace tehnice şi materiale necesare rezolvării sarcinilor preconizate. începând cu rezultatele cercetării la fata locului şi până la raportul expertizei. Investigarea ştiinţifică a infracţiunilor. cu precădere cele de laborator. Limbajul matematic este prezent în toate sferele de activitate criminalistică. identicus — acelaşi) este aplicată cu semnificaţia de activitate umană întreprinsă în vederea stabilirii identităţii i i E. Dat fiind acest fapt. de asemenea. p. 1986. 1947. a instrumentului aplicat sau a mijlocului de transport folosit. Pe bună dreptate. reclamă un anumit potenţial psihologic. Stancu. p. CAPITOLUL 2 IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA § 1. a evidenţei criminalis tice. O infracţiune săvârşită. acestea furnizându-i metode. a împrejurărilor de fapt se realizează prin descoperirea şi descifrarea informaţiilor în diverse obiecte — elemente ale mediului în care a avut loc acţiunea infracţională. Stabilirea făptuitorului. Categoria de identificare (din lat. După cum vom vedea. va avea de reconstituit evenimentul infracţiunii prin cercetarea şi valorificarea multiplelor obiecte care l -au reflectat. sunt bazate pe mijloace tehnice de calcul moderne. legături cu ştiinţa despre organizarea muncii şi cu logica. spre exemplu. fiind acţiune consumată. criminalistica are relaţii cu ştiinţele naturale şi cu ramurile lor tehnice. Bucureşti.a.160. Legităţile acestora stau la baza recomandărilor criminalistice privind înaintarea şi verificarea versiunilor.. 29 . organul de jurisdicţie. O situaţie similară persistă şi în cazul unui glonte extras dintr-un cadavru sau al unui document falsificat cu conţinut delictuos în toate cazurile în care delimitarea unei persoane sau unui obiect reprezintă.de valorificare. M. farmacologiei etc. în fond. Aşa cum s-a subliniat. în cazul dat. C. aprecierea rezultatelor examinării comparative a caracteristicilor identificatoare ş. antropologiei. partea I.1 Criminalistica este strâns legată de ştiinţele matematice. stabilirea factorilor creatori de urme. întocmai ca şi istoricul. cercetările criminalistice. este o condiţie indispensabilă a cunoaşterii adevărului.a. se realizează graţie succeselor impresionante ale fizicii contemporane. Investigarea cauzelor penale^stabilirea elementelor constitutive ale acestora reclamă în mod necesar determinarea la nivel individual a tuturor persoanelor şi obiectelor legate cauzal. nu poate fi observată nemijlocit de către organul judiciar. Anumite forme de activitate criminalistică ca.13. chimiei. punctul de reper al cercetării criminalistice. a persoanei concrete. planificarea ac tivităţii de cercetare a infracţiunilor. unii autori compară investigarea criminalistică cu studiul istoric1. Criminalistica are. de la caz la caz. într-un mod sau altul. Noţiunea şi rolul identificării criminalistice în probaţiunea judiciară _ Specificul cercetărilor criminalistice decurge din caracterul retrospectiv al acestora. OporoBHM. de fapta săvârşită. dacă la faţa locului au fost găsite urme de mâini. de mijloace de transport ş. de instrumente.. Astfel.

11 . potrivit căruia schimbările lente cantitative 'jfabil proprietăţile calitative ale obiectelor materiale. în accepţie l^ji^ Atică. evoluţiei inerente al procesului <y^| /fiinţelor sau a fenomenelor reale. iden Identitate^ dialectic despr~. prin . po$%l \[]{& recunoaşterii de fiinţe. p. aceasta fiind un imperativ problemelor <^. altfel spus. de pr^j^J umană. în urmelor sau . în primu^ţ probaţiune. titatea «conc^n fenomen jj.. individualizarea în baza constatarea ţţ-l obiecte-corpuri delicte a persoanei sau a obiectului orientări. principjuA cW ffităţii tuturor fenomenelor lumii materiale. de regulă. parte. deosebirea de tot ce 1 le încortjQ^i. Dialectica afirmă Având la wA diferă h echilibru.. cât şi psteia. A^A VJ obiect. pe specifică a identificării criminalistice este că în |f>emnâtate egală atât determinarea identităţii. identificarea criminalistică procesuale.în sine toate proprietăţile şi însuşirile unui obiect. Deci toate operaţiile ce vizează ■ trebuie efectuate în limitele stricte ale legislaţiei |>ere de la dispoziţiile legii exclude folosirea rezultatelor |ul de probaţiune. |. Absenţa identităţii. Ionescobiectul probaţiunii. Identificarea criminalistică. fota săvârşită. De aici inevitabilitatea cauzal legat 1 | »meniile de activitate umană. în consecinţă. identitatea constituie proprietatea fiinţelor şi obiectelor de a )fc jWfesta individual. pe de o aceasta le deosebeşte de orice alt obiect. Dacă. iar pe de altă parte.. 1990. persoană sau fenomen material constă în Lilor care le deosebesc de cele similare. ea contribuie direct la soluţionarea i/izâ L. procesul ide. conduce la noi şi chiar la decizii categorice. y sau fiinţă» . Bucureşti. Tl acestea păstr^J L/1V Identificabil M relevarea car-a AI cunoaşterea ac^J I jelor materiale nu este contradictorie conceptului identificării îr^ NA i.aracteristicile individuale. La baza acestei activităţi se fenomen află. I a tuturor luci-iÂl sistemul unive^ nu afectează 2 llu. de a-şi demonstra prin proprietăţile şi caracteristiCij\ A /egalitatea cu ele înseşi şi concomitent. Li /ja cum*LI se subliniaz ă sau în literatura criminalistică..rea universală şi continuă a materiei. 1 iie identificare aplicate în alte domenii de activitate identificării ÎS^J Altă part^ij identificarea criminalistică serveşte procesului de criminalistica I (id detaşarea şi. inv^. spre exemplu. 50.eleaşi principii dialectice. Q3. jrin fiinţelor şi a obi r" materiale. obiecte şi fenomene.i complexitatea caracteristicilor lor.:nJL .ţ »tere.

cadavrului sau a obiectului material se constată elemente de fapt care servesc la stabilirea făptuitorului şi a împrejurărilor faptei săvârşite. — în formă de substanţe moleculare olfactive umane. — în formă de fragmente de obiecte. va fi exclusă din grupajul celor suspecte. identificarea criminalistică se deosebeşte prin aceea că. se realizează în baza examinării reflectărilor obiectelor de identificat.investigaţii balistice a fost stabilit că glontele extras dintr-un cadavru nu a fost tras din pistolul «Makarov» nr. în fine. acesta va fi exclus din cercul armelor suspecte. — în formă de urme ale armei de foc pe muniţie. După natura lor. — în formă de imprimări ale mijloacelor tehnice utilizate la întocmirea unui document. in majoritatea cazurilor.). în special. prin studiul de comparare a unui text tipărit cu textele-modele de comparaţie de la maşina de dactilografiat «Optima» nr. reflectările cu semnificaţie de identificare criminalistică se împart în două grupe: în formă de reflectări memoriale şi material-fixate. de asemenea. Dacă. — în formă de elemente funcţional-dinamice materializate care reproduc trăsăturile caracteristice ale deprinderilor. de picioare. aceasta. 32. de instrumente. 31 . bandă magnetică ş. film. versiuni şi acţiuni de căutare. — în forma impresiunilor de ştampile aplicate ca mijloc de certificare a conţinutului şi a anumitor rechizite ale documentelor. reflectările material-fixate figurează: 30 — în formă de urme traseologice (urme de mâini. La rândul lor. bunăoară.684.a. ale celor de a scrie. Indiferent de natura reflectărilor examinate. 32. mijloace de transport etc). plumb sau materiale termoplastice).619 s-a ajuns la concluzia lipsei identităţii. nemijlocit al acestora întâlnim doar în cazul reconstituirii întregului după părţile componente. impunând organului judiciar noi orientări. de a merge etc. prin determinarea identităţii persoanei. — in formă de imprimări fotografice sau sonore (fotografe. — în formă de impresiuni ale mijloacelor de sigilare (ştampile metalice. Un studiu direct.

precum şi a altor persoane implicate. Identificarea după reflectările material-fixate se obţine prin cercetarea ştiinţifică de comparare a acestora cu obiectele suspecte a le fi creat. întrucât o atare identificare are sens dacă. Identificarea este una din modalităţile de stabilire a făptuitorului. după semnalmentele exterioare percepute şi memorizate de alte persoane în legătură cu fapta săvârşita. identificarea prin recunoaştere este un proces complicat. a doua — de comparare a acestora cu cele ale persoanelor sau obiectelor ce se înfăţişează. p. în prezent sunt mai frecvente cercetările în vederea stabilirii identităţii persoanelor după urmele produse de mâini. de îmbrăcăminte etc. Identificarea după reflectările memoriale. Predomină insă următoarele: 1) Identificarea persoanei (făptuitorului.144). După cum se va vedea. în ceea ce priveşte identificarea persoanelor ea poate fi realizată pe baza semnalmentelor exterioare. în care se disting două etape: prima — de reflectare. 4) Identificarea armelor de foc după urmele acestora create prin 3 32 33 . în ciuda posibilităţilor limitate ale acestei modalităţi de recunoaştere. KpuMUHcmucmuHecKaH udenmu^niKaufiH KOK cnocod d0KO3bmaHUH e yzonooHOM u epaxdaitCKOM cydonpoiaeodcmee. 2) Identificarea uneltelor şi instrumentelor după urmele create ca urmare a utilizării lor în procesul săvârşirii acţiunilor infracţionale. aşa cum am menţionat deja. in special a modului de operare şi a suc cesiunii acţiunilor. de picioare şi de dinţi. seamă dacă se execută după regulile fotografiei operative de identificare. Persoana chemată să recunoască. în urma unui studiu de confruntare a obiectelor prezentate cu imaginea memorială a celor percepute în legătură cu fapta săvârşită. mai cu. victimei) în viaţă sau a cadav rului după urmele lăsate la faţa locului sau în alte împrejurări drept rezultat al contactului cu diverse obiecte ale mediului. în KpiiMUHOJiucmuKa u cydedHan 3Kcnepmu3a. ICneB. după urmele produse de mâini. a cadavrelor şi a obiectelor. drept rezultat al utilizării acestora ca mijloace de transport sau al unui accident de circulaţie. adică de percepere şi conservare memorială a elementelor caracteristice ale persoanelor sau obiectelor cu care s-a contactat în situaţia săvârşirii infracţiunii si. de dinţi. precum şi a cadavrului neidentificat. aceasta prezentând importanţă pentru stabilirea posesorului şi. victimei sau altei persoane în scopul identificării lor ca fiind aceleaşi ce au fost percepute de către această persoană în condiţiile săvârşirii infracţiunii sau în diverse alte împrejurări i B. Dacă împrejurările cauzei nu permit prezentarea nemijlocită a obiectelor ce trebuie identificate. IT. armele şi mijloacele exploatate într-un mod sau altul în timpul săvârşirii faptei ilicite. 1966. modalitate prevăzută de legislaţia în vigoare ca acţiune procesuală cunoscută sub denumirea de prezentare pentru recunoaştere. se realizează în cadrul prezentării pentru recunoaştere. Genurile identificării criminalistice Cele două tipuri de reflectări la care ne-am referit anterior — memorială şi material-fixată — determină două genuri de identificare criminalistică: identificarea fiinţelor şi obiectelor materiale după reflectările senzoriale şi identificarea acestora pe baza reflectărilor material-fixate. în teoria şi practica criminalistică se disting mai multe genuri de identificare după reflectările material-fixate. în funcţie de natura obiectelor de identificat. § 2. . în practică sunt atestate nu puţine cazuri de identificare fidelă a persoanelor şi a cadavrelor după fotografii. asigurând identificarea certă a subiectului. Potrivit datelor generalizate ale instituţiilor de expertiză. Sub aspect psihologic. Tot la această categorie se referă şi identificarea după urmele de încălţăminte şi îmbrăcăminte. prin urmare. urmele enumerate redau cu precizie elemente caracteristice de structură exterioară ale părţilor corporale respective sau ale îmbrăcămintei. identificarea criminalistică reprezintă mijlocul cel mai eficient de stabilire a făptuitorului. conchide asupra identităţii sau neidentitaţii lor. 93. anterior sau ulterior acesteia. a caracteristicilor vorbirii şi după particularităţile mersului. KcwiMaicoB. în cele din urmă.Prin aceasta se explică unanimitatea prin care identificării criminalistice i se atribuie semnificaţia de metodă (uneori modalitate. contribuie la stabilirea făptuitorului sau a altei persoane implicate. precum şi pentru precizarea datelor ce se referă la latura obiectivă a infracţiunii. în cadrul căreia persoane şi obiecte necunoscute sunt înfăţişate martorului. în fine. acţiune preconizată de legislaţia procesuală (art. de picioare. recunoaşterea poate fi efectuată după fotografiile acestora. a subiectului infracţiunii. mijloc) ştiinţifică de probaţiune1. efec tuată de către specialişti în cadrul expertizei criminalistice. 3) Identificarea mijloacelor de transport după urmele create la faţa locului. prin identificare se determină instrumentele. metodă aplicată pe scară din ce în ce mai largă la cercetarea şi soluţionarea multiplelor probleme de cunoaştere cu care se confruntă justiţia. deosebim recunoaşterea persoanelor. La ora actuală.

aspect la care vom reveni cu prilejul discutării problemelor ce vizează traseologia criminalistică. îl individualizează. o modalitate ştiinţifică a acestuia şi deci nu poate fi extinsă asupra împreju rărilor de timp şi spaţiale. urmele depistate . Pornind de la cele menţionate şi ţinând cont de datele practicii judiciare. pe care se bazează la momentul actual examinarea substanţei odorifere umane. a celor sub formă de reflectări ale obiectului de identificat.cazurilor reconstituirii unui întreg după părţile componente. caracteristicile cărora se examinează în vederea identificării lor. De exemplu. denumite de verificat. instrumentul care s-a folosit în acest scop va fi obiectul de identificat. Cu excepţia. M. a celor suspecte ca fiind obiecte de identificat. pe de altă parte. însuşirile şi stările acestora. printre care se află şi obiectul de identificat.împuşcătură pe suprafaţa tubului şi proiectilului. 9) Identificarea întregului după părţile componente sau reconstituirea corpurilor delicte dezmembrate fizic. Elementele identificării criminalistice După cum s-a menţionat. animalele şi tot felul de obiecte inanimate. 6) Identificarea mijloacelor tehnice de tipărit. a celor cunoscute în criminalistică sub denumirea de modele de comparaţie sau modele-tip de comparaţie. a căror stabilire reclamă alte forme de investigare decât cele ale identificării criminalistice. de regulă. nu sunt obiecte de identificare însuşirile şi stările obiectelor materiale. d) obiectele şi substanţele folosite la săvârşirea actului penal. b) cadavrele şi resturile oaselor craniene ale acestora. Obiecte de verificat sunt cele presupuse a fi creat reflectări materiale. 7) Identificarea ştampilelor după amprentele acestora în documente. acestea se numesc şi obiecte-scop. 5) Identificarea scriptorului după elementele grafice materializate în manuscris sau semnătură. amprente etc). Potapov. Imprimări. constituie elemente de bază ale identificării criminalistice. identificarea criminalistică constă în stabilirea identităţii unei fiinţe sau a unui obiect material cauzal legate de acţiunea ilicită. nominalizate obiecte identificatoare. el incluzând doar fiinţe şi lucruri — obiecte materiale în sens larg. 8) Identificarea persoanelor după imaginile fotografice. de încasare şi altele. De asemenea. Obiecte de identificat pot fi persoanele vii. bazată atât pe corespondenţa conturului liniar de fracţiune. şi caracteristicile prin care acestea îşi manifestă individualitatea. uneltele. 34 Fiind subordonată procesului de probaţiune. tot felul de obiecte neînsufleţite. i Metoda gazcromatografiei. în cazul când la locul comiterii faptei au fost descoperite urme de spargere. cadavrele. Având în vedere rolul acestor obiecte de a servi la identificarea obiectelor de identificat. Ea este posibilă numai atunci când obiectul identificării posedă caracteristici ce îl deosebesc de celelalte. ea reprezintă un mijloc. îl deosebeşte de altele. totodată. legată cauzal de fapta săvârşită şi deci ele se înscriu în cadrul obiectelor-probe materiale. pe de o parte. Rezultă deci că obiectele propriu-zise. cât şi pe cercetarea elementelor structurale. Deoarece determinarea obiectelor menţionate constituie scopul cercetării. a altor elemente de fapt. potrivit căruia sfera obiectelor identificării criminalistice sunt fiinţele şi cadavrele. 10) Identificarea persoanelor după miros. 1. Identificarea criminalistică nu trebuie confundată cu studiul judiciar. putem afirma că obiectele identificării criminalistice sunt: a) persoanele participante sau implicate în infracţiune. Obiecte identificatoare sunt reflectările obiectelor de identificat sub forma reflectărilor memoriale sau material-fixate (urme. prin detectarea cu ajutorul câinilor dresaţi. care reproduc caracteristicile obiectului de identificat şi pe baza cărora se realizează identificarea. ele se numesc şi obiecte-mijloc. cât şi prin examinarea probelor olfactive în condiţii de laborator . în urma multiplelor discuţii. toate elementele de fapt constituind obiectul de studiu judiciar. a maşinilor şi aparatelor de imprimare cifrică sau textuală. a mijloacelor tehnice de înregistrare a operaţiilor tehnologice. fragmentele de timp şi spaţiu. cunoscute sub denumirea de obiecte de identificat. s-a ajuns la concluzia că numărul obiectelor identificării criminalistice este limitat. e) animalele. înscrieri. Acestea reprezintă calitatea obiectelor şi îndeplinesc un rol deosebit în procesul de identificare — individualizează obiectul şi. identificarea criminalistică presupune întotdeauna prezenţa a patru categorii de obiecte: a celor ce urmează a fi identificate. Apariţia obiectelor identificatoare este. Obiectele identificării criminalistice şi clasificarea lor în teoria identificării criminalistice la început predomina punctul de vedere al cunoscutului savant rus S. c) lucrurile. utilajele şi mecanismele care contribuie la soluţionarea justă a cauzei. § 3. se află la etapa de cercetare ştiinţifică.

35 .

ca. densitate. Unele se manifestă ca nemodificabile. D. precum şi după alte urme lăsate de corpul uman (de dinţi. urmele de materie pulverulentă etc. Modelele de comparaţie diferă categoric de obiectele identificatoare atât după natura lor. maşina de tipărit etc. conductibilitate). 1990. Este adevărat că obiectele identificării criminalistice pot fi purtătoare de elemente parvenite ocazional. La identificarea persoanelor. de pildă. urmele de mâini pe gheaţă.84. în măsura posibilităţilor. se apelează la modele de comparaţie (reflectări de obiecte verificate) prelevate de organul judiciar în ordinea prevăzută de legislaţia în vigoare. în sensul provenienţei lor de la obiectele de verificat. după care sunt recunoscute şi delimitate de altele. Caracteristicile obiectelor materiale în criminalistică sunt denumite identificatoare. nu susţinem aceste opinii. de unghii etc). 36 . Dată fiind importanţa modelelor de comparaţie. în majoritatea cazurilor. în anumite cazuri. materializate în manuscrise sub diferite forme grafice. duritate. utile identificării criminalistice sunt doar cele care individualizează acest obiect. Valoarea identificatoare a caracteristicilor este determinată de gradul lor de stabilitate. In lipsa lor. constituie obiecte de verificat. dar şi conform anumitor reguli tactice. precum şi cele care reflectă însuşirile structurale (de componenţă. iar instrumentele ridicate prin percheziţie sau alte acţiuni procesuale fiind doar prezumate a fi utilizate de făptuitor. lexicale şi de stil. In literatura de specialitate referitor la modelele de comparaţie s-au emis păreri. Dintre multiplele caracteristici proprii unui obiect. îl deosebesc morfologic (după formă. cât şi prin rolul pe care îl joacă în procesul identificării. e necesar ca autenticitatea modelelor-tip. care pot avea valoare identificatoare doar împreună cu caracteristicile esenţiale şi originale ale obiectelor respective. Se întâlnesc însă şi obiecte deteriorabile. în identificarea criminalistică sunt folosite caracteristicile care oferă informaţie privind identificarea prin natura lor esenţială. relieful suprafeţei). Sunt utile identificării caracteristicile constante în întreaga perioadă de identificare (de la momentul săvârşirii faptei până la efectuarea examenului de identificare). spre exemplu. de predilecţie fiind cele ce reflectă proprietăţile atipice ale obiectului. a ştampilelor după imprimările acestora ş. Ionescu. ca modelele să corespundă in raport de timp cu obiectul identificator pentru a evita erori i ce pot surveni la eventuale modificări pe care acesta le poate suferi pe parcursul timpului. gramaticale. Prezenţa modelelor de comparaţie este indispensabilă identificării persoanelor după urmele de mâini şi cele plantare. identificarea maşinilor de tipărit după textele dactilografiate. greutate. Bucureşti. sunt unice şi fixe.servesc la identificarea acestuia şi deci se vor manifesta ca obiecte identificatoare. Dacă obiectele de verificat nu pot fi examinate nemijlocit din cauza imposibilităţii sau a iraţionalităţii prezentării acestora. se cere. culoare. se folosesc şi elementele caracteristice ale deprinderilor de a scrie. să fie învederată. acestea constituind doar produsul unei etape de examinare. Trebuie menţionat că obiectele identificării criminalistice diferă după gradul de stabilitate. specială şi originală. defecte sau devieri de la normă. în rândul al doilea. în primul rând. încălţămintea purtată. în ceea ce ne priveşte. dimensiuni.a. 37 L. potrivit cărora acestea nu prezintă probe materiale în sens procesual şi deci nu constituie obiecte ale identificării. Ele nu trebuie confundate nici cu modelele obţinute pe cale experimentală de către expert. ca. Identificarea criminalistică. Orice incer titudine privind originea acestora trebuie să urgenteze excluderea inves tigaţiei. după manuscrise şi urme olfactive. Modelele de comparaţie reprezintă obiectele de verificat. în acest context e de menţionat că în literatura de specialitate caracteristicilor identificatoare li se atribuie uneori detalii întâmplătoare. 2. cum ar fi desenele papilare care. p. identificarea este de neconceput. ci «doar un termen al examenului comparativ de identificare»1. în rândul al treilea. în special ale celor de ordin calitativ. Altele sunt relativ stabile. pe lângă caracteristicile de natură morfologică şi structurală. inclusiv de cele aparent similare. Sandu. In baza modelelor de comparaţie se realizează. urmele de picioare sau de mijloace de transport pe zăpadă. după cum vom vedea. Caracteristicile identificatoare Fiinţele şi obiectele lumii materiale se deosebesc prin elementele lor caracteristice. de buze. în criminalistică s-au cristalizat anumite condiţii cu care acestea trebuie să fie în perfectă concordanţă. ca fiind de o certă valoare vizavi de cele can titative. se cere ca modelele-tip de comparaţie să reflecte elementele caracteristice de bază ale obiectelor de la care provin.

P. iar stabilirea ei pe cale documentară s-a dovedit a fi imposibilă. poate avea consecinţe grave. în majoritatea cazurilor. starea psihică a bănuitului. la identificarea criminalistică se ţine cont şi de frecvenţa carac teristicilor. în ceea ce priveşte oportunitatea expertizei raportata la momentul dispunerii acesteia. forma. caracteristicile de identifipare de asemenea se împart în două grupuri. dar care posedă cunoştinţe speciale în domeniul criminalisticii. intervalele neregulate între anumite semne. în exemplul de mai sus caracteristicile particulare se vor manifesta sub forma unor devieri de natură tehnologică sau defecte de uzură. prin intermediul expertizei criminalistice. expertiza criminalistică este.P. cu atât valoarea ei identificatoare este mai mare. intervalul dintre rânduri vor caracteriza tipul maşinii. învinuitului şi inculpatului. semnalmentele exterioare şi mirosul omului sunt determinate biologic de natura organis mului uman. 66 C. Metodologia identificării criminalistice după reflectările material-fixate 1. de exemplu. 38 §4. Este de netăgăduit că particularităţile desenelor papilare. tipul caracterelor. avându-se în vedere eventualele modificări sau degradări ale obiectelor acesteia. când apar suspiciuni referitor la responsabilitatea acestora şi vârsta învinuitului. uneltelor. atunci când circumstanţa dată are importanţă pentru soluţionarea cauzei. Astfel. defectele de contur ale semnelor. Tot la acest grup se referă şi caracteristicile scrisului. Legislaţia in vigoare (art. mijloacelor de transport. Caracteristicile armelor. acestea se împart în generale şi particulare. Caracteristicile generale vizează aspectul general al obiectelor de identificat. ele având o semnificaţie decisivă în procesul de identificare. Decizia de a o efectua ţine de competenţa organului de urmărire penală. tehnicii. artei. proprii obiectelor supuse examinării. organul judiciar dispune efectuarea expertizei.în fine. Prin urmare.. Despre problema oportunităţii expertizei criminalistice se discută şi în prezent. în cazul unui act dactilografiat pasul mecanismului principal. caracteristicile generale reflectă însuşirile comune tuturor obiectelor de acelaşi gen. Organul judiciar nu poate renunţa la efectuarea expertizei din motive pur subiective. cum ar fi. după ponderea lor. se formează în procesul de confecţionare sau exploatare. în marea majoritate a cazurilor. obiectelor de îmbrăcăminte şi încălţă minte etc. i Al doilea grup include caracteristicile condiţionate de factorii genetici. complexitatea semnelor. butonieră sau trifurcare de creste papilare se întâlnesc mult mai rar decât sub formă de cârlig. 64) admite efectuarea expertizei criminalistice de către colaboratorii instituţiilor de expertiză. menţionăm că în practică s -a confirmat că e necesară expertiza ori de câte ori împrejurările cauzei cer stabilirea iden tităţii persoanelor sau a obiectelor după reflectările structurii exterioare a acestora în mediul înconjurător. Cu cât o caracteristică este mai rar întâlnită. organul judiciar se conduce de principiul operativităţii. Fără a intra în detalii. nu puţine cazuri de participare la efectuarea expertizelor criminalistice a specialiştilor 39 . de asemenea şi de persoanele care nu activează în aceste instituţii.P sunt enumerate circumstanţele cauzelor penale. iar deplasarea constantă a unui semn pe verticală sau orizontală de la linia scrisului. pentru stabilirea cărora se impune efectuarea expertizei în mod obligatoriu: cauza decedării. acestea fiind o consecinţă a unei activităţi desfăşurate de persoană în vederea obţinerii deprinderilor respective. Primul cuprinde elementele ce iau naştere ca urmare a diver selor forme de activitate umană. Unele precizări de ordin procesual privind dispunerea şi efectuarea expertizei criminalistice Identificarea criminalistică a fiinţelor şi obiectelor materiale după reflectările materiale-fixate se realizează. cum s-a menţionat deja. în teoria şi practica identificării criminalistice. în principiu. dimensiunile şi culoarea materialului din care este confecţionat un obiect de încălţăminte. caracterul şi gravitatea leziunilor corporale. maşinilor de dac tilografiat.P. inculpatului şi a victimei. spre exemplu. dacă pentru stabilirea anumitor fapte ce prezintă importanţă pentru soluţionarea cauzei sunt necesare cunoştinţe speciale în domeniile ştiinţei. prevalând cele de confecţionare şi ex ploatare a obiectelor. Potrivit prevederilor art. prezenţa unui semn nestandard şi altele vor fi puse la baza deciziei la care maşină de scris s-a tipărit actul în cauză. 64 C. Caracteristicile particulare reprezintă însuşirile individuale. în desenele papilare elementele caracteristice de structură sub formă de inel. alternativă. devenind chiar imposibilă identificarea. Sunt cunoscute. De exemplu. în art. caracteristicile de identificare sunt divizate după mai multe criterii. 0 decizie întârziată privind dispunerea şi efectuarea expertizei. După origine. fragment sau bifurcare.

Importanţa acestei succesiuni este semnificativă din punct de vedere metodologic. în Laboratorul Central se efectuează următoarele expertize criminalistice: a scrisului şi falsului în documente. dacă este nevoie. cu cea cu care s -a creat urma în cauză. Principiile general metodice ale identificării criminalistice după reflectările material-fixate Indiferent de natura obiectului şi de genul expertizei. că ea corespunde. raportul de expertiză să fie vizat de anumite organe investite prin dispoziţii legale (I. Pentru desăvârşirea activităţii justiţiei penale e necesar un sistem unic şi independent de instituţii criminalistice. iar dacă acesta nu-i îndeplineşte cerinţele înaintate. procesul de identificare derulează în două etape: a) generală. secţii). pe baza carac teristicilor generale ale fiinţei sau obiectului supuse examinării. Actualmente în Republica Moldova funcţionează două instituţii ce efectuează expertize criminalistice: Laboratorul Central de cercetări ştiinţifice în domeniul expertizei judiciare. Principiile departamental şi teritorial. De exemplu. ceea ce e explicabil. ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul comisariatelor municipale şi raionale de poliţie. după particularităţile de confecţionare şi de structura generală a tălpii. procedura fiind reglementată prin lege (art. subordonat Ministerului Justiţiei. b) particulară. multilaterală şi obiectivă a faptelor penale. Dacă ordonanţa sau hotărârea de a efectua expertiza criminalistică este adresată unităţii specializate în acest domeniu persoana care se va ocupa cu aceasta este desemnată de conducătorii instituţiei respective. să ceară organului judiciar. în fond. Bucureşti. certitudinea rezultatelor expertizei. a armelor albe etc. examinările efectuate pentru determinarea identităţii decurg conform unor principii general metodice. în care. 2. Când insă organul de urmărire i penală. să asigure calitatea ei şi să prezinte un raport de expertiză despre rezultatele obţinute care trebuie să fie semnat de acesta2. inclusiv a făptuitorului. Organul judiciar poate să aleagă expertul. şi Centrul Criminalistic al Ministerului Afacerilor Interne cu un şir de subdiviziuni (laboratoare. se deter mină grupul la care acestea se referă. Drept procesual penal. urmărind scopul final — stabilirea identităţii sau lipsa acesteia. a muniţiilor şi explozivelor. punctul de plecare al identificării încălţămintei creatoare de urme la locul săvârşirii infracţiunii îl reprezintă determinarea faptului că încălţămintea suspectă aparţine la grupul de încălţăminte de acelaşi fel. Indiferent de instituţia unde activează. 1988). Dintre principiile după care se conduce expertul în ac tivitatea sa menţionăm următoarele: 1) Principiul unicităţii procesului de identificare. expertul va trebui să constate pentru început apartenenţa la grup şi doar după aceasta să investigheze caracteristicile individuale ale acestora. de aceleaşi dimensiuni.de la catedrele de criminalistică ale instituţiilor de învăţământ superior. de natură să contribuie la identificarea criminalistică. anchetatorul sau instanţa judecătorească în actul prin care se or donează expertiza nominalizează expertul. să comunice verbal sau în scris despre imposibilitatea efectuării expertizei. dacă ţinem cont de faptul că unităţile de expertiză concentrează la maxim mijloacele tehnice şi cadrele respective şi deci aici există condiţiile cele mai favorabile pentru activitatea expertului. pentru a atinge obiectivul preconizat al investigaţiei. care garantează eficienţa activităţii expertului. pentru determinarea unei fiinţe sau obiect la nivel individual. E lesne de reţinut că. balistică. conform cărora funcţionează unităţile criminalistice. de asemenea şi instituţia de expertiză. alte examinări. prezentându-se ordinea logică a procesului de cunoaştere de la general la particular.Neagu. 165). precum se indică în unele lucrări de specialitate. El are dreptul să ia cunoştinţă de toate materialele ce se referă la obiectul expertizei. dactiloscopică. expertul este obligat să efectueze expertiza. pe parcursul căreia se determină identitatea individuală. Subdiviziunile de criminalistică din cadrul Ministerului Afacerilor Interne se ocupă de examinarea urmelor infracţiunii în vederea identificării factorilor creatori. nu contribuie la cercetarea completă. în continuare. Practic majoritatea expertizelor criminalistice se efectuează în instituţiile de expertiză. 40 . cu două filiale în oraşele Bălţi şi Cahul. fotoportretică. creează dificultăţi în alegerea de către anchetator sau instanţa judecă torească a experţilor şi instituţiilor de expertiză. traseologică. Expertul este o persoană fizică învestită cu drepturi şi obligaţiuni procesuale capabilă să expertizeze la cel mai înalt nivel 1. conducătorii instituţiei de expertiză sunt obligaţi să respecte decizia acestora. 2 Credem că nu e acceptabil ca. expertul în etapa a doua va examina caracteristicile strict individuale ale încălţămintei (diverse particularităţi specifice condiţionate de anumite 41 încercările unoraulori de a promova aşa-numita expertiză de la numele persoanei juridice (instituţiei de expertiză) nu au avut susţinere în teoria şi practica judiciar-penalâ. să-i prezinte probe sau informaţii suplimentare.

fasonul. ele. Ea nu poate fi considerată. utilizarea celor mai diverse procedee tehnice şi metode de cercetare. de reparaţie etc. caracteristicile generale (dimensiunile. Este cunoscut că realitatea obiectivă. putem vorbi doar de o expertiză criminalistică prognostică sau de clasificare şi nicidecum de identificare. H. ca formă de identificare independentă .) ale încălţămintei creatoare de urme la faţa locului diferă de cele ale încălţămintei suspecte. în toate cazurile identificării după reflectările material-fixate. măsurarea.. fără ca procesul de examinare să debuteze cu determinarea faptului. compararea. M. considerăm oportun să notăm că în criminalistică s-au făcut încercări de a determina aprioric suma caracteristicilor coincidente care ar fi suficiente pentru o decizie pozitivă asupra identităţii. în acest scop. ct>. întregul univers constituie un «sistem de sisteme» materiale.procese tehnologice sau de uzură. nici o simplă sumare de caracteristici nu sunt suficiente pentru a decide cu certitudine despre identitate. fiind consacrată însuşirii de către expert a problemelor ce necesită soluţionare prin intermediul expertizei. p. expertul în baza acestui fapt va constata categoric lipsa identităţii. împrejurările cauzei cu prilejul cercetării căreia s-a dispus expertiza. Despre identitate expertul poate conchide dacă prin examinarea obiectelor de identificare a fost constatată coincidenţa totalităţii caracteristicilor esenţiale. KpuMUHCuiuanuKa. inerente tuturor cercetărilor ştiinţifice. prin ea deter-minându-se cu certitudine lipsa identităţii fără a purcede la cercetarea caracteristicilor individuale. cea a scrisului manual sau dactilografiat. tpimoccxpCKaH mmeiopux u pecuibHOcmb.53. experimentul. M. examinarea privind stabilirea identităţii presupune efectuarea unui şir de operaţii şi acţiuni.) Astfel se va proceda şi în cadrul expertizei dactiloscopice. Cucmejua. în teoria şi practica expertizei criminalistice contemporane problema determinării totalităţii caracteristicilor identificatoare este recunoscută ca fiind de competenţa expertului. după cum se afirmă uneori în literatura de specialitate. ABepnaHOB. b) special-instrumentale. efectuează un studiu general al tuturor 43 42 . specifice şi constante ale obiectelor supuse procesului de comparare. Nici o caracteristică izolat..41. Evident importanţa fazei la care ne referim este indiscutabilă. expertul ia cunoştinţă de ordonanţa organului de urmărire penală sau de decizia instanţei judiciare privind dispunerea expertizei. Expertul criminalist nu poate identifica persoana care a lăsat amprente digitale sau a scris un text. 1976. Etapa întâi este cea de examinare prealabilă a materialelor prezentate. fiind determinate de obiectele supuse examinării. în baza unor calcule matematice s-au făcut afirmaţii categorice că coincidenţa a 12 elemente caracteristice ale desenelor papilare supuse procesului de studiere comparativă asigură certitudinea concluziei privind identitatea dactiloscopică. dacă maşina de dactilografiat suspectă aparţine la acelaşi model şi tip constructiv cu cea la care a fost tipărit textul în cauză. Ca orice proces de cunoaştere. sinteza. în situaţiile în care se cere determinarea grupului la care se referă unul sau mai multe obiecte. Selectarea metodelor şi a mijloacelor se efectuează de la caz la caz de către expert. dacă persoanele suspecte posedă desene papilare de tipul celor descoperite la faţa locului sau deprinderi de a scrie cursiv. precum şi de factorii de interdependenţă şi interacţiune ale obiec telor de identificare. potrivit celor semnalate. p. însuşi procesul de cercetare în vederea identificării criminalistice se realizează în patru etape. teristici. verificării stării şi suficienţei materialelor propuse spre examinare. ale căror elemente se află într-o permanentă evoluţie şi interacţiune2. deoarece în practică sunt atestate nu puţine cazuri de formulare a concluziilor categorice în baza coincidenţei a unui număr mai redus de caracteristici. în cazurile când de la apariţia acestora până la examinarea lor a trecut un interval de timp îndelungat şi dacă organul judiciar nu a întreprins măsuri de protecţie. analiza. 2 A. Acestea din urmă sunt clasificate în criminalistică în două categorii: a) generale. cum ar fi observaţia. 2) Principiul dinamicitâţii şi al interdependenţei cauzale. 1993. Obiectele identificării criminalistice sunt supuse anumitor schimbări de natură evoluţionistă sau ca urmare a interacţiunii lor cu ambianţa. Această concepţie nu a fost acceptata. tipul tălpii ş. bazate în marea lor majoritate pe realizările ştiinţelor naturale şi ale ramurilor lor tehnice. modelarea. precum şi o maşină de dac tilografiat. în cadrul examinărilor de identificare trebuie să se ţină cont de eventualele modificări ale trăsăturilor şi ale elementelor caracteristice. Fără a insista mai detaliat asupra acestui subiect. naHTejieeB. Prioritare sunt metodele şi mijloacele care nu modifică starea iniţială a obiectelor-corp delict şi care conduc la obţinerea rezultatelor evidente şi demonstrative. 3) Principiul formulării concluziilor in baza complexului unic de caraci H. aceste schimbări se pot răsfrânge asupra proprietăţilor esenţiale ale obiectului.a. Dacă. în fond. Din cele menţionate rezultă că stabilirea apartenenţei la grup constituie doar o fază a procesului de identificare.

maşina de tipărit. constată că suma iniţială a banilor plătiţi a fost ulterior modificată prin adăugire de text. de asemenea şi a celor care diferă. în momentul actual multiplele cercetări ştiinţifice sunt orientate spre obiectivarea procesului de apreciere prin aplicarea metodelor matematice. Dacă prin examinarea prealabila s-a constatat că problema înaintată spre examinare depăşeşte competenţa lui sau nu poate fi soluţionată datorită nivelului informativ vădit scăzut al obiectului identificator. proiectarea concomitentă pe acelaşi ecran a imaginilor obiectelor comparate ş. dar în acelaşi timp expertul. a procesului de identificare. fotografierea şi mularea obiectelor de identificare. Totodată lui i se atribuie un rol activ în constatarea prin identificare a faptelor probante.P. constante şi specifice şi dacă ansamblul lor este propriu numai obiectului de identificat. Concomitent. el este informat despre împrejurările cauzei. dacă. fie direct cu obiectele de verificat. Expertul nu poate renunţa la tranşarea problemelor ce îi revin conform actului prin care s-a dispus expertiza. dactilografieri. caracteristicile identificatoare. în practica expertizei criminalistice se folosesc diverse varietăţi ale procedeelor menţionate. în sensul că este învestit (art. Se procedează la analiza computerizată a desenelor papilare. instrumente. adică să manifeste iniţiativă în scopul justei soluţionări a cauzei. decisivă. în vederea stabilirii coincidenţei sau deosebirii caracteristicilor evidenţiate. adică cele esenţiale. când obiectele sau reflectările lor fotografice se analizează fiind introduse într -un câmp vizual unic. Din actul prin care s-a ordonat expertiza. prin explicarea naturii deosebirilor. Dacă atare date lipsesc.a) în scopul obţinerii modelelor de comparaţie. expertul va finaliza activitatea sa cu această etapă. în teoria identificării criminalistice nu au fost elaborate criterii cu caracter normativ privind aprecierea rezultatelor obţinute prin comparaţie. Dacă întrebările nu sunt formulate clar sau sunt imprecise din punctul de vedere al identificării criminalistice. în aşa situaţie deosebirile pot fi explicate ca fiind consecinţe ale schimbărilor obiectelor examinate intervenite pe parcursul timpului. microscop). cu excepţia cazurilor când acestea depăşesc competenţa lui sau în care materialele prezentate sunt insuficiente. a sistemelor automatizate de calcul. după cum se cere printr-o ordonanţă sau decizie. se stabileşte. în situaţia în care expertului i s-au înaintat obiectele de verificat (arma de foc. concomitent. organul judiciar fiind obligat să le pună la dispoziţia expertului. tăieturi. constante şi specifice ale obiectelor supuse studiului. urmând să procedeze la următoarea etapă (a doua) examinarea intrinsecă sau separată a obiectelor identificării criminalistice. apelându-se şi la anumite instrumentare optice (lupă. sau prin suprapunerea imaginilor fotografice a obiectelor comparate în vederea determinării concordanţei caracteristicilor morfologice. autorul unei semnături false în lista salariaţilor. fie cu modelele acestora. Pentru a decide identitatea sau absenţa acesteia este obligatorie verificarea elementelor caracteristice coincidente. La etapa finala expertul apreciază rezultatele examinării comparative şi formulează concluziile. acestea trebuie definitivate prin consultarea organului judiciar respectiv. expertul este chemat să determine dacă ele sunt esenţiale. statistice. în toate celelalte cazuri el va determina necesităţile tehnice de examinare. Se iau în considerare. întocmind raportul de expertiză despre imposibilitatea identificării. ele pot fi solicitate. Concluziile expertului vizând identitatea sunt convingeri personale.materialelor prezentate. creându-se astfel o bază obiectivă de examinare comparativă ce se va realiza la etapa a treia. Mijlocul principal de cunoaştere a caracteristicilor este observarea 44 vizuală directă a obiectelor. De exemplu. Decizia în vederea identităţii trebuie demonstrată prin interpretarea ştiinţifică a caracteristicilor coincidente şi. fireşte. 169 C. expertul găseşte că persoana de la care s-au luat modelele scrisului este autorul unui şir de semnături din lista prezentată şi constată acest fapt ca fiind vădit util stabilirii adevărului. cum ar fi: îmbinarea caracteristicilor liniare. lovituri ş. ele nu au o altă explicaţie. Dacă materialele prezentate s-au dovedit a fi incomplete sau insuficiente. expertul le va cere suplimentar. din proprie iniţiativă. care constă în studierea separată a materialului în litigiu şi a celui de comparaţie în scopul evidenţierii caracteristicilor identificatoare proprii fiecăruia. Examinarea comparativă se realizează prin juxtapunere. unelte etc). Examinarea comparativă constă în confruntarea obiectelor în litigiu. fireşte. se vor efectua operaţii experimentale (împuşcături. Referitor la caracteristicile coincidente. fără a purcede la efectuarea examinărilor.a. începând cu cele generale şi continuând cu cele individuale.) să se pronunţe asupra problemelor despre care nu a fost întrebat. experienţa şi intuiţia expertului. a scrisului şi în cadrul altor genuri de 45 .P. Metoda de bază folosită în acest caz este analiza prin care se depistează şi descrie caracteristicile obiectului. bazate pe examinarea complexă a valorii identificatoare a caracteristicilor comparate şi pe cunoştinţele profesionale. în alt caz se stabileşte că semnătura salariatului în listă este autentică.

Concluziile categorice pozitive confirmă identitatea.». a tuturor argumentelor. voi. Stancu. 109. prin care identitatea se ex clude. 1969. 1992. cuprinde date privind organul judiciar care a dispus efectuarea expertizei. p. Ştiinţa investigării infracţiunilor.P. de examinare. Concluzia de imposibilitate a soluţionării problemei explică faptul că din diferite considerente nu se poate stabili identitatea. să conţină concluzii categorice. 1956. asigură descrierea analizelor efectuate. Vizavi de concluziile categorice pozitive. Bucureşti. sau «semnătura în lista salariaţilor. cum ar fi. Deşi raportul de expertiză criminalistică se bazează pe criterii ştiinţifice. «tubul metalic de cartuş ridicat de la faţa locului a fost tras din arma de vânătoare nr. Criminalistica. Indubitabil acestea vor contribui la desăvârşirea procesului de apreciere. Teopun cyde6HO-noHepKoeediecKOu udenmuipuKau. el trebuie să corespundă următoarelor cerinţe: să fie prezentat In formă scrisă. concludentă. H. precum şi din cauza inexistenţei metodelor ştiinţifice adecvate. «textul adeverinţei. în situaţia în care stabilirea sau neafirmarea identităţii este imposibilă din cauza informabilităţii scăzute a obiectelor identificatoare. KOJIAHH.. 1990. 57 C. 1973. de exemplu. diagrame. nivelul informativ redus al obiectelor i E.».». probabil este (sau putea fi) creată prin muşcătură de numitul M. de examinare şi concludenta. nu este executată de numitul E. Lucian Ionescu. Atare concluzii sunt vădit inutile procesului de probaţiune. 44. conţine răspunsul expertului la întrebările organului judiciar cu privire la existenţa sau inexistenţa identităţii. B. probabil. D-tru Sandu. Concluziile categorice negative contestă. p. E. în literatura de specialitate sunt propagate amplu şi concluziile probabile sau de probabilitate . ucrnunu no ytonoenuM dejiajn. să fie accesibil redactat şi demonstrat. p. <t>. ci din altă armă» etc. M. Bucureşti. Demonstrarea identităţii presupune invocarea datelor obiective desprinse în cadrul examinării obiectelor de identificare.. a metodelor şi mijloacelor tehnice folosite. Identificarea criminalistică. p. 36821. 129. obiectiv şi multilateral. în consecinţă. constituind «temeinicia ştiinţifică» a cercetării .P.). negative şi de imposibilitate. «amprenta digitală descoperită la faţa locului a fost lăsată de degetul mare al mâinii drepte a numitului C». nivelul de studii şi experienţă a expertului. 291. o sursă de probă ordinară pe care organul judiciar trebuie să o aprecieze în mod critic. 199. P. planşe etc. Ele pot fi formulate astfel: «amprenta digitală descoperită la faţa locului a fost lăsată nu de numitul C. numele. descrierea întrebărilor înaintate de organul judiciar spre a fi rezol vate prin expertiză şi a materialelor spre examinare. Forma scrisă a raportului de expertiză se impune de necesitatea aprecierii lui de către părţi la diverse etape ale procesului. Ca raportul de expertiză criminalistică de identificare să asigure posibilitatea aprecierii şi. In opinia noastră. toate acestea ilustrându-se prin fotografii. Drept rezultat al examinării comparative. 1984. în ansamblu cu toate probele administrate. 46 47 . 26852 ridicată prin percheziţie de la numitul M.. p. M. M. Partea a treia. Expertul admite atât identitatea.). a fost tipărit la maşina de dactilografiat Olimpia nr. ci de o altă persoană». a rezultatelor obţinute. precum şi a rezultatelor obţinute. potrivit legislaţiei în vigoare (art. să fie utilizat ca sursă de probă. cum este prevăzut de lege (art. care. la substituirea aprecierilor pur subiective cu determinări obiective. A. desene. precum opinează majoritatea adepţilor acestor categorii de concluzii. «tubul metalic de cartuş ridicat de la faţa locului nu a fost tras din arma de vânătoare nr. B. cât şi lipsa acesteia pornind..uu. reprezintă sub formă descriptivă metodele şi mijloacele tehnico-ştiinţifice la care s-a apelat în cadrul examinării obiectelor de identificare. 36821. ci doar presupuneri privind identitatea.. Bucureşti.. aparţinând numitului D. introductivă. expertul constată identitatea sau neidentitatea obiectului. O deosebită importanţă are modul de formulare a răspunsurilor la întrebările puse de organul judiciar. HdenmudniKauuH u ee pojib & ycmanoanernw.expertiza criminalistică. p. KpuMUHOMicmwiecKan BKcnepmwM e coaemcKOM yionoanOM npouficce. P.». e secţionat în trei părţi: introductivă. el constituie. BMH6epr. adică a concluziilor expertului. 169 C. 62. Partea a doua. exprimându-şi opinia în raportul de expertiză. întrucât nu reprezintă fapte stabilite. In mod curent aceste concluzii se exprima în raportul de expertiză prin formule de tipul: «urma de dinţi în ciocolata ridicată de la faţa locului. Atare concluzie nu trebuie confundata cu cea categorică negativă. Dicţionar de criminalistică. Partea întâi. exclud identitatea. I. OpjiOBa. de la limitele scăzute ale posibilităţilor tehnico-ştiinţifice. aparţinând numitului D. Ea accentuează autonomia procesuală a expertului. expertul recurge la formularea concluziilor privind imposibilitatea elucidării problemei privind identitatea. expertul criminalist poate formula concluzii categorice pozitive sau negative şi despre imposibilitatea soluţionării problemei înaintate i spre rezolvare pe cale de expertiză.

în primul rând. acest deziderat impune precizări asupra relaţiilor expertului cu părţile implicate în proces. şi anume: 1) Dacă expertiza a fost efectuată de o persoană competentă şi neinteresată în cauză. respectiv a legăturii concluziilor expertului cu faptele şi împrejurările ce ţin de obiectul probaţiunii şi a concordanţei lor cerinţelor înaintate prin lege asupra probelor într-un proces penal. 247. ce se desfăşoară în două etape. denumită de unii autori verificare de conţinut. Bucureşti. Concluziile de probabilitate.examinate sau din calitatea lor insuficientă. nici nu confirmă. Cât priveşte neinteresarea expertului. 49 48 . alogice. Prima. El trebuie să insereze explicaţii asupra metodelor ştiinţifice utilizate. după nivelul de studii. în linii mari. acestea reprezentând două cerinţe principale prevăzute de legislaţia în vigoare (art. 3) Dacă făptuitorului şi victimei li s-au creat condiţiile necesare pentru realizarea drepturilor prevăzute în art. de a participa la formularea întrebărilor ce necesită a fi rezolvate prin expertiză şi la alegerea expertului sau grupului de experţi. când se afirmă că identitatea «putea fi» şi în aceeaşi măsură «nu putea fi». potrivit căruia concluziile de probabilitate prezintă importanţă pentru elaborarea de versiuni. la aprecierea competenţei expertului organul judiciar va avea în vedere şi gradul de experienţă. Cunoştinţele obţinute în cadrul studiului juridic se completează prin specializare. nici nu contrazic veridicitatea versiunii. materialele examinate. Pletea. nu are valoare probantă nici separat. indiscutabil necesar pentru exercitarea activităţii de expert. P. expertul criminalist trebuie să fie jurist de calificare su perioară. preconizează stabilirea pertinenţei şi admisibilităţii acestuia.) asupra personalităţii expertului. nominalizată verificare formală1. 2) Dacă raportul de expertiză este redactat bine şi conţine răspunsuri la întrebările din actul procesual prin care s-a dispus expertiza. C. evitându-se formulările incomplete. în special cu făptuitorul şi victima. experienţa practică). în fond. A doua etapă. Aprecierea şi utilizarea raportului de expertiză criminalistica Aprecierea raportului de expertiză criminalistică. prin competenţa expertului se înţelege capacitatea inteleci C. pertinenţa raportului de expertiză este evidentă. 167 C. metodele şi mijloacele tehnice folosite. redactarea scrisorii de şantaj de către inculpat (identificarea după scris) etc. nici împreună cu alte probe. condiţiile tehnice în care s-au efectuat cercetările. spre exemplu. 1992. Dacă acestea asigură dovedirea anumitor împrejurări de fapt ca. intime. Concluzia probabilă. p. organul judiciar poate consulta literatura respectivă. P. tuală a acestuia de a soluţiona problemele ce ţin de domeniul ştiinţei respective. Justiţia însă se poate baza doar pe date probante stabilite cu certitudine. amicale. Nu împărtăşim punctul de vedere. la elucidarea lui îşi dă concursul expertul care poate fi ascultat în cadrul unui interogatoriu asupra tuturor problemelor ce ţin de procedura efectuării ex pertizei. vizează aspectele de fond ale raportului de expertiză. Dacă anumite aspecte ale raportului de expertiză sunt inaccesibile. Aionijoae. Pot să suscite interes relaţiile de rudenie. iar concluziile expertului sunt argumentate şi demonstrate. Raportul de expertiză trebuie să fie redactat utilizând termeni unanim acceptaţi în criminalistică. respectiv stagiul de activitate în acest domeniu. ca şi a altor mijloace de probă. 163 şi 165 CP. conflictuale şi altele. Textul lui trebuie să cuprindă date privind personalitatea expertului (gradul ştiinţific. Constatarea tehnico-ştiinţifică şi expertiza. Din cele de mai sus rezultă că aprecierea raportului de expertiză necesită un studiu profund. § 5. P. metodele ştiinţifice pe care sunt întemeiate concluziile expertului. diverse ghiduri de specialitate. adică printr-un studiu programat suplimentar asupra metodologiei expertizei criminalistice. deoarece orice expertiză incipient are versiunea respectivă. Oportunitatea raportului de expertiză se stabileşte prin corelarea logică a concluziilor expertului cu circumstanţele cauzei. vizează respectarea normelor procesuale prevăzute asupra expertizei. Determinarea admisibilităţii raportului de expertiză criminalistică impune organului judiciar o activitate complexă de verificare a acestuia. aplicarea unui anumit instrument la pătrundere prin spargere în încăperea încuiată (identificarea traseologică). Totodată. manipularea de către persoana suspectă a obiectelor de mobilă în cazul unui furt (identificarea dactiloscopică). Pentru a percepe conţinutul raportului de expertiză. în special. Competenţa expertului criminalist se estimează. Organul judiciar va avea în vedere materialele folosite de expert. pentru verificarea căreia s-a recurs la expertiză. în cadrul acestei etape se va determina dacă identitatea este cert stabilită. in Tratat de tactică criminalistică. pricinilor ce l -au determinat pe expert să formuleze anumite concluzii. Deoarece criminalistica se studiază în instituţiile de învăţământ cu profil juridic.

reflectându-se în ultimă instanţă asupra deciziilor adoptate referitor la fapta în cauză. in scopul descoperirii şi prevenirii infracţiunilor1. Aceasta ne face să credem că tehnica criminalistică a apărut ca o consecinţă a pătrunderii realizărilor ştiinţelor naturale în justiţia penală. să respingă rezultatele expertizei. tehnica asigura eficienţa şi productivitatea muncii şi deci constituie unul dintre factorii determinanţi ai progresului social. a martorilor în vederea obţinerii unor declaraţii juste şi complete. urmează a fi utilizat în procesul de probaţiune. p. 64 C. prin urmare.. P) obligă organul cu funcţie de urmărire penală să-şi motiveze dezacordul cu rezultatele expertizei. favorizată. dat fiind specificul raportului de expertiză. este confirmată prin expertiza criminalistică». Cea mai ordinară formă de utilizare a raportului de expertiză în acest sens se consideră atunci când în rechizitoriu sau sentinţă concluziile expertului confirmă anumite fapte — crearea urmei de mâini la faţa locului de persoana învinuită. CoeemcKan KpuMUHWiucmuica (cucrnejua nonarnuu). In fine.. în primul rând. Dicţionar de criminalistică. M. în vederea descoperirii. P. executarea semnăturilor în lista salariaţilor de către inculpat ş. care penetrează impetuos toate domeniile vieţii sociale. Tehnica este produsul ştiinţelor naturale şi.a. părţii vătămate. constituind concomitent temei pentru efecuarea anumitor acţiuni procesuale. Am relevat aceasta. de necesitatea perfecţionării activităţii de urmărire penală. a. concluziile ce confirmă sau infirmă identitatea canalizează investigaţiile ulterioare ale faptei penale. Actualmente tehnica criminalistică reprezintă un sistem argumentat ştiinţific de mijloace tehnice şi metode privind utilizarea lor de către organele cu funcţii de urmărire penală. i A se vedea: A. Reflectând în formă materializată experienţa umană. Raportul de expertiză. cum s-a menţionat anterior. atare formulări sunt vădit incorecte. după ce este acceptat. 1984. precum şi prin efectuarea anumitor acţiuni procesuale — ascultarea martorilor. vinovăţiei sau nevinovăţiei făptuitorului. Dacă în urma aprecierii raportului de expertiză se vor constata deficienţe de natură să provoace dubii asupra veridicităţii concluziilor (semne de incompetenţă sau interesarea expertului în finalitatea cauzei.61. Ea are drept consecinţă logică acceptarea sau respingerea concluziilor expertului. experimentul judiciar de anchetă şi altele. examinării şi administrării probelor necesare pentru stabilirea adevărului în procesul judiciar. experimentul ş. în sensul că datele probante sunt puse în evidenţă prin metode ştiinţifice. ridicarea de documente şi obiecte. Noţiunea şi clasificarea mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice Prin categoria de «tehnică» (din limba greacă techne — meşteşugărie) se înţelege totalitatea mijloacelor create şi folosite de om în activitatea sa făuritoare. percheziţia./ Veridicitatea concluziilor se verifică prin compararea acestora cu alte mijloace şi date probante.). Totodată. CejiHBaHcm. cum ar fi. Bucureşti. în situaţia în care nu se fac precizări asupra faptelor stabilite prin expertiză. deoarece în practică sunt atestate frecvente formulări de genul: «Vinovăţia. p. legea (art. concluziile expertului înlesnesc formarea convingerii organului judiciar. în criminalistică. precum şi de către experţi. 51 .. s -a trecut treptat la aplicarea intensă. în direct sau adaptându-le la specificul activităţii judiciare. a celor mai moderne instrumentare şi mijloace tehnice. răspunsuri contradictorii la diverse întrebări ş. concluziile expertului se vor include în sistemul logic de argumentare a deciziilor privind existenţa sau inexistenţa infracţiunii. Aprecierea raportului de expertiză nu constituie un scop în sine. Odată acceptate. spre exemplu. prezentarea spre recunoaştere. argumentarea şi demonstrarea insuficientă a raportului de expertiză.a. la concluziile expertului organul de urmărire penală va apela în cadrul interogatoriului desfăşurat cu ocazia audierii învinuitului. 1982. în rândul al doilea. orice progres al acestora duce la crearea unor mijloace tehnice noi. fireşte. descoperite la faţa locului sau în alte împrejurări. Preocupările ulterioare au dus la sistematizarea mijloacelor tehnice şi a proceselor de utilizare a lor. 127. CAPITOLUL 3 TEHNICA CRIMINALISTICA § 1. în funcţie de natura obiectelor şi scopul cer cetărilor criminalistice. H. tragerea muniţiei din arma de foc în litigiu. De la folosirea ocazională a unor instrumente în căutarea urmelor infracţiunilor săvârşite. organul judiciar este învestit.

p. se împart in două categorii: fizice şi chimice. Capcanele fizice constau î n folosirea anumitor substanţe pulverulente de natură să adereze la corpul. prin sine însele sau prin intermediul rezultatelor realizării lor. de modelare şi transferare a urmelor. Potrivit acestui criteriu. în caz de necesitate. fixării şi ridicării probelor şi ale expertizei criminalistice. sunt folosite în scopuri preventive. după natura lor — aparate. instrumente. ele păstrându-şi doar valoarea de informaţie operativă. Capcanele criminalistice. în virtutea acţionării sistemului de semnalizare. după mijloacele şi materialele utilizate.ll. 1992. p. auxiliare — instrumente. pot furniza date de certă valoare probantă. dispozitive. Mircea. folosite In activitatea de urmărire penală in vederea descoperirii. § 2. în majoritatea lor. 1984. în acţiunile de pătrundere. Astfel. 3 C. 2 I. Suciu. Criminalistica. chimice. după destinaţia funcţională — fotografice. Bucureşti. pe elementele radioactive. mecanice. Pe lângă antrenarea diferitelor sisteme sociale la lichidarea cauzelor şi condiţiilor ce determină sau favorizează săvârşirea acţiunilor ilicite. luarea anumitor măsuri preventive prevăzute de legislaţia în vigoare. In caz contrar. aceasta va avea o semnificaţie decisivă pentru clarificarea acţiunii in cauză. şi sisteme tehnice sofisticate bazate pe efectul fotoelementului. Iaşi. B. roHiapemco. să imagineze sau să marcheze persoanele ce au activat la faţa locului. Mijloacele tehnice de semnalizare. pentru desenul grafic. 14. practic. 1972. rezultatele acţionării capcanelor criminalistice nu pot constitui probe. mijloacele tehnico-ştiinţifice în discuţie se împart în trei categorii: de prevenire a faptelor ilicite. fireşte. utilaje. Mijloacele tehnico-ştiinţifice de prevenire a infracţiunilor După cum este cunoscut. Fără a pune la îndoială însemnătatea clasificărilor menţionate considerăm că. a mijloacelor de închidere etc. Criminalistica. prin închiderea sau întreruperea circuitului electric. Astfel./ Mijloacele tehnico-ştiinţifice de care dispune practica criminalistică pot fi clasificate după diferite criterii. deosebim mijloace şi metode fizice. de căutare a obiectelor ascunse sau greu perceptibile. inclusiv a locurilor de intrare. după provenienţa lor. rechizite pentru scris. spargerea unui obiectiv de construcţie). KMeB. cu preponderenţă pentru apărarea anumitor obiective sau valori. se vor declanşa automat dispozitivele sonore sau luminiscente de alarmă. materiale. forţarea mijloacelor de încuiere. Din cele enunţate rezultă că mijloacele criminalistice de prevenire a actelor infracţionale. Substanţele pulverulente pot fi folosite în direct 53 52 . acustice. organele menţionate întreprind măsuri de ordin tehnic pentru a curma acţiunile infracţionale prin surprinderea vinovatului la locul faptei sau prin înregistrarea lui în scopul înlesnirii demascării ulterioare. îmbrăcămintea sau obiectele utilizate de persoana care a pătruns în încă perea sau spaţiul interzis. al ultrasunetelor. Cele din prima cetegorie sunt predestinate să împiedice săvârşirea unor acţiuni (deplasarea într-o direcţie sau în apropierea unui obiect. urmele create de capcanele criminalistice pe corpul sau îmbrăcămintea acesteia au valoare probantă egală cu probele materiale ale infracţiunii. una din funcţiile organelor de ocrotire a dreptului este prevenirea acţiunilor infracţionale. p. H.191. mai rezonabilă este clasificarea mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice după scopul preconizat prin folosirea lor . Imaginea fotografică a persoanei în apropierea sau în interiorul obiectivului protejat. cunoscute sub denumirea de capcane criminalistice . persoana tentată să săvârşească infracţiunea poate fi reţinută imediat la faţa locului. Fiind fixată în conformitate cu cerinţele legii procedurale. dacă au fost fixate şi constatate în mod procedural prin procesul-verbal şi constatarea specialistului. Cea mai simplă formă a acestora este sistemul bazat pe blocarea cu contacte electrice a eventualelor căi de pătrundere. Acestea servesc pentru înştiinţarea persoanei sau organului de supraveghere despre faptul pătrunderii în zona păzită. biologice. semnalizând tentativa. cele din categoria a doua sunt menite să înregistreze acţiunile săvârşite. articole de ambalare etc. Haymo-mexmmecKue cpedcmea e cjiedcrneentiou ripatcmuice. Mijloacele tehnice utilizate cu acest prilej se împart în două categorii: de semnalizare şi cu efect de cursă. Se folosesc.

Rolul principal în acest sens îi aparţine criminalisticii. Mircea. un raportor şi o riglă gradată. bazate pe realizările con temporane ale ştiinţei.prin acoperirea cu ele a obiectelor cu care făptuitorul neapărat urmează a veni în contact sau în formă de construcţii cu efect explozibil. Ca şi capcanele fizice. substanţele cu rol de capcane chimice sunt foarte diverse. Obiectele cu valoare socială sporită.a. p. prin reacţie. unghiulare şi de volum constituie caracteristici de deosebită valoare criminalistică a obiectelor . din aceleaşi motive de confidenţialitate. includ diverse instrumente. în cele din urmă. utilaje şi materiale dintre care menţionăm: 1) I n s t r u m e n t e de m ă s u r a r e . prin intermediul căreia realizările ştiinţelor naturale sunt preluate şi adaptate la scopurile probaţiunii. prezentării pentru recunoaştere. devine evident că dotarea organelor cu funcţii de anchetă cu mijloace şi utilizarea metodelor moderne de cercetare la faţa locului şi de efectuare a altor acţiuni de urmărire penală sunt condiţii indispensabile consolidării nivelului ştiinţific al justiţiei penale. pentru că în literatura didactică criminalistică curentă metodele tehnice de prevenire a infracţiunilor sunt pe deplin evitate sau. completul de substanţe necesare relevării amprentelor digitale ş. destinate cercetării la faţa locului şi efectuării altor acţiuni procesuale. Fixarea urmelor şi a altor mijloace de probă reclamă efectuarea unui şir de măsurări exacte. casele de economii ş. un distanţier. ne-am permis doar expunerea sumară a acestor mijloace criminalistice. reduse la cele vizând prevenirea falsificării documentelor. autoradiografice etc. reclamă folosirea pe scară largă a i I. nu asigură elucidarea problemei. 55 54 . inclusiv prin folosirea ultrasunetelor.99. Dimensiunile liniare. cum ar fi băncile. în special. Capcanele chimice constau în folosirea substanţelor apte. complete speciale şi laboratoare criminalistice mobile.. In atare formă se prezintă trusele fotografice. Bacmibes. diverse obiecte) urme sub formă de pete. fixării şi ridicării urmelor infracţiunii şi a altor mijloace de probă. îmbrăcămintea. spre exemplu. M. § 3. experimentului judiciar. Mijloacele tehnico-ştiinţifice folosite pentru descoperirea. fiind destinate multiplelor operaţii tehnico-ştiinţifice efectuate pe parcursul cercetării infracţiunilor. A. ceea ce. invizibile In condiţii obişnuite. foto şi videosis-temelor de autoimagine. Considerăm oportun să subliniem acest moment. Trusele portabile se împart în universale.a. Mijloacele tehnice. Iaşi. /). KpuMUHajiucmuKa. fiind folosite prin depunerea lor pe suprafeţele şi obiectele de eventual contact in cazul apariţiei unei persoane în zona obiectelor apărate de atentări infracţionale. meterialele şi instrumentele cuprinse în trusele criminalistice portabile sunt introduse în valize. Practica demonstrează cu certitudine că aplicarea cu pricepere a mijloacelor tehnice aflate la dispoziţia organelor de urmărire penală asigură eficienţa acţiunilor de cercetare. a percheziţiei. sunt protejate de sisteme tehnice sofisticate. stabilirea adevărului în conformitate cu cerinţele legislaţiei în vigoare. activitatea privind înlăturarea factorilor deter minanţi sau favorizatori ai infracţiunilor săvârşite. pe care urmează să le rezolve organele judiciare cercetând actele infracţionale. Trusele criminalistice sunt dotate cu ruletă metalică. 11. garantând. după opinia noastră. şi identificabile prin proprietăţile lor fluorescente. Mijloacele tehnico-ştiinţifice menite organelor de urmărire penală sunt cuprinse în truse criminalistice portative. să provoace pe obiectul cu care au contactat (corpul uman. Trusele universale. şi specializate pentru efectuarea unor operaţii tehnico-ştiinţifice aparte. H. Substanţele folosite sunt destul de variate. p. îmbunătăţirea condiţiilor de circulaţie a mijloacelor de transport. 1980. 1992. Din cele expuse. Organele de urmărire penală sunt dotate cu truse cu destinaţie specială cum ar fi. a situaţiei materiale a cetăţenilor . cele destinate testării substanţelor narcotice sau în formă de anexe la trusele universale propriu-zise. toate însă trebuie să concorde cu două cerinţe: să fie invizibile în condiţii obişnuite şi uşor de evidenţiat prin mijloace tehnice accesibile organelor respective.probe materiale ale infracţiunii. cu toate că o analiză mai detaliată nu ar fi lipsită de interes pentru viitorii specialişti. Din motive lesne de înţeles. fixarea şi ridicarea probelor Sarcinile specifice şi complexe. Criminalistica. metodelor şi mijloacelor tehnice necesare descoperirii. asigurându-le comoditatea necesară în exploatare (fig.

surse de iluminare fotografică (blitz). i 4) D i s p o z i t i v e d e s t i n a t e c ă u t ă r i i o b i e c t e l o r as c u n s e . pelicule adezive (dactiloscopice).. 5) Instrumentar a u x i l i a r general şi m a t e r i a l e de am balare. greutate şi. diverse containere de masă plastică şi polietilenă ş. diamant de tăiat sticlă. placă de înşirare a vopselei. pulverizator cu aburi de iod. transportabile în condiţii de transport comun. şpaclu sau lingura pentru prepararea soluţiei de ghips. c) utilaje şi materiale de mulare a urmelor de adâncime şi de copiere a celor de suprafaţă: un vas de masă plastică în care se pregăteşte soluţia de ghips. un tub cu vopsea tipografică. lopăţică. In practică se folosesc mijloace de iluminare electrică de ocazie. pulverizator cu substanţe pulverulente. detector mag netic şi metalic. f i x a r e a . Confortabilitatea obţinută la fabricarea truselor menţionate s-a dovedit a fi. desigur. Truse criminalistice: a. r i d i c a r e a şi conservarea urmelor şi o b i e c t e l o r ce c o n s t i t u i e probe m a t e r i a l e : a) dispozitive şi preparate pentru descoperirea. pensetă pentru înlăturarea corpurilor străine de pe urmele de picioare şi de pe cele ale mijloacelor de transport. mănuşi de cauciuc.a. substanţe polimerice (pastă «K» cu catalizatorul 18). lumânări etc. lingură necesară amprentării cadavrelor. fixarea şi ridicarea amprentelor digitale: lupă. vase mici de masă plastică. 3) Mijloace t e h n i c e şi m a t e r i a l e pentru revelarea. Laboratoarele criminalistice mobile au fost create din necesitatea majorării eficienţei activităţilor de cercetare criminalistică pe baza aplicării operative pe teren a mijloacelor tehnico-ştiinţifice. Mijloacele de iluminare artificială sunt aplicate în căutarea urmelor latente. La confecţionarea truselor universale. Trusele criminalistice sunt dotate cu o lanternă cu lumină concentrată. cleşte. o latură dezavantajoasă a lor. precum şi pentru efectuarea diferitelor reproduceri fotografice. Dacă la cele menţionate adăugăm tendinţa tehnicii criminalistice spre o permanentă reînnoire prin adaptarea mij 51 56 . spre exemplu. provocat de necesitatea aplicării mij loacelor suplimentare ocazionalei ceea ce reduce operativitatea şi deci eficienţa activităţii de cercetare. pensulă. care constau dintr-un dispozitiv de adâncire în sol. Din cauza absenţei unor dispozitive puternice de iluminare. a mijloacelor necesare pentru înregistrările sonore ş.d — fotografice 2) M i j l o a c e de i l u m i n a r e . briceag universal. rulou din cauciuc. cât şi a celor cu destinaţie specială. 1.b — universale. a. c. dis pozitive cu radiaţii ultraviolete. bisturiu.Fig. b) dispozitive şi materiale pentru amprentarea persoanelor vii şi a cadavrelor. s-a ţinut cont de cerinţele înaintate de practică: să fie comode sub aspect de volum. în unele cazuri. exploatarea acestor truse pe teren adesea generează un oarecare disconfort. trusă de şurubelniţe.

Bucureşti. voi. BenKnii. inclusiv camera de luat vederi.KpuMUHajiucmuKa: npoâJWMbt. mijloace optice cu diverse măriri. .3 . Aparate de înregistrare video şi sonore din laboratorul criminalistic mobil Fig. 28. în majoritatea lor. trepiede). 2). M. 4). dispozitive de radiaţii invizibile (fig. Ele pot fi completate cu mij loace criminalistice de caracter universal sau specializat ca cele de cercetare a accidentelor rutiere (fig. surse de alimentare cu energie. Păşescu. Laboratoarele criminalistice mobile. laboratoarele mobile dispun de un şir de mijloace suplimentare de tehnică criminalistică. utilaje de detecţie destinate pentru efectuarea acţiunilor de căutare: detector de metale şi cel de cadavre. Prin practică a fost confirmat că dotarea organelor de urmărire penală cu atare laboratoare. in Tratat practic de criminalistică. 1988. fixare şi ridicare la cele de examinare în prealabil a urmelor şi obiectelor . I.loacelor noi de cercetare.2. un magnetofon şi accesoriile necesare (fig. 2 P. un monitor. laboratoarele criminalistice mobile sunt instalate pe microbuze. C. exponometre. Afară de obiectele cu care sunt dotate trusele criminalistice universale. utilaje necesare pentru procesul de fotografiere operativă la faţa locului (surse de iluminare. trecând de la operaţiile de descoperire.probe materiale. mendemţuu. 3). Fig. 40. uneori pe autoturisme sau remorci speciale acţionate de diverse mijloace de transport cu tracţiune mecanică . 1976. mijloace necesare pentru efectuarea videofonogramei şi înregistrărilor mag-netofonice. dintre care menţionăm: aparate de fotografiat în diverse condiţii şi obiecte de diferită natură: aparate de fotografie panoramică şi stereoscopică. exploatarea lor de către specialişti calificaţi extinde considerabil sfera de aplicare pe teren a metodelor şi mijloacelor ştiinţifice criminalistice. Laboratorul criminalistic mobil i Gh. devine clar că laboratorul mobil ca fenomen criminalistic recent este pe deplin binevenit. p. nepcneKmuau. inele intermediare pentru realizarea macrofotoreproducerii unor obiecte sau urme.. inclusiv lupa dactiloscopică şi microscopul stereoscopic. p.

58 59 .

iar depistarea 61 . Prin lege (art. Dat fiind faptul că organele de urmărire penală posedă un volum suficient de cunoştinţe speciale în criminalistică şi. expertiza criminalistică pe deplină dreptate este considerată ca una din principalele genuri de expertiză utilizate în practica judiciară. pentru a căror descifrare sunt necesare cunoştinţe criminalistice speciale. cum am menţionat deja. a inspectoratului de circulaţie.rutieră. de exemplu. Efectuarea ei presupune antrenarea per soanelor competente în acest domeniu la examinarea diferitelor obiecte-probe materiale în scopul stabilirii şi prezentării organului judiciar a faptelor probante cu privire la împrejurările infracţiunii. în acest sens. când se va considera necesară expertiza criminalistică? Discuţiile prilejuite de această chestiune în paginile literaturii de specialitate au oferit un răspuns afirmativ. expertiza criminalistică nu face parte din categoria celor obligatorii. Mijloacele tehnico-ştiinţifice folosite în efectuarea expertizelor criminalistice în administrarea justiţiei penale un rol deosebit îi aparţine expertizei judiciare. Aceasta insă nu înseamnă că organul judiciar poate să se sustragă de la aplicarea acestui mijloc de probaţiune. § 4. Organelor judiciare li se recomandă a porni de fiecare dată de la claritatea faptelor.Laboratoarele criminalistice sunt înzestrate cu mijloace de legătură radiotelefonică. în special celei criminalistice. pentru a căror soluţionare sunt necesare cunoştinţe speciale în criminalistică. Prin diversitatea obiectelor examinate. Dacă atare fapte sunt imperceptibile. ea fiind prevăzută de legislaţia în vigoare ca principalul mijloc de obţinere a datelor probante prin examinarea diferitelor obiecte materiale descoperite la faţa locului sau ridicate în cadrul efectuării altor acţiuni procesuale. diverse mijloace tehnice criminalistice. este rezonabilă întrebarea: este posibilă delimitarea cunoştinţelor criminalistice specializate de cele de teren şi. a serviciului sectoral de poliţie etc. 64) se cere efectuarea expertizei ori de câte ori apar probleme. ceea ce asigură posibilitatea antrenării în activitatea de cercetare a anumitor forţe suplimentare. a căror existenţă ori inexistenţă rămâne a fi determinată. După cum am menţionat.

63 A. ştampilele şi imprimările lor în documente — acte oficiale. expertiza criminalistică poate fi întreprinsă în scopurile: i — descoperirii urmelor (de corodare. a persoanei care a creat urme la faţa locului. p. Elementele caracteristice ale deprinderilor menţionate. — reconsituirii obiectelor materiale. A. 1966. după cum este şi firesc. executării rechizitelor într-un document etc. balistică. muniţiile şi urmele tragerii din arma de foc. 1962. a înfăţişării exterioare a unei persoane în baza oaselor craniene. 6—7. MHHCK.18. Expertizei criminalistice i se atribuie practic orice obiect material fie de natură organică. de împuşcătură. Cele mai frecvent întâlnite obiecte ale expertizei criminalistice sunt: fragmentele textuale tipărite şi executate de mână. caracteristicile morfologiei exterioare a corpului uman şi obiectelor materiale. textele tipărite (dactilografiate).. M. traseologică.A. expertiza criminalistică se bazează pe cercetarea a trei sisteme de informaţie. — stabilirii mecanismului evenimentului în cauză prin mijlocul investigării urmelor. în fond. este purtător de informaţii probante şi dacă evidenţierea şi descifrarea acestei informaţii impune efec tuarea unei examinări speciale. Din aceste considerente. desigur. cunoscute în criminalistică sub denumirea de caracteristici funcţional-dinamice. 62 . examinările de laborator se întreprind în scopul identificării diferitelor obiecte materiale şi a persoanelor. dacă el. inclusiv a celor infracţionale. constituie obiectul de studiu al expertizelor criminalistice de identificare a persoanelor după mers. expertizei criminalistice adesea i se atribuie statutul de expertiză identificatoare2. a mijlocului de transport sau a instrumentelor utilizate. complexitatea sarcinilor acesteia. porţiuni dintr-un fost întreg fragmentat sau modificat. modul săvârşirii anumitor acţiuni. instrumente etc. obiecte. în marea majoritate a cazurilor. de a manipula instrumentele. de narcotice etc. Diversitatea obiectelor expertizei criminalistice determină. arme de foc. reflectându-se în urmele infracţiunii. scris. de mijloace de transport. Kpumepuu u (popMbi ucnojib3oeamin cneu. amprentelor de ştampile ş. fie anorganică. a elementelor de marcare reliefată deteriorate. rechizitele şi suportul material al documentelor.uajibHbix no3Hamiu npu KpuMUHCuiucmuHecKOM uccjiedoeanuu e upjinx nojiyneHusi cydeânbix doKcaamejibcme. complexul format de reflexe condiţionate. condiţionate de legităţile (biologice. diverse obiecte materiale purtătoare de urme de mâini. a. SiicMaH. Primul îl constituie elementele caracteristice morfologice ale tuturor corpurilor materiale (inclusiv ale celui uman). fizice etc.lor impune nu numai folosirea mijloacelor tehnice. în marea majoritate a cazurilor este condiţia indispensabilă stabilirii adevărului. anonime sau dubioase din punctul de vedere al autenticităţii lor. dar şi aprecieri. a armei de foc din care s-a tras şi. mijloacele şi utilajele de încuiere. la baza deprinderilor se află stereotipul dinamic. Afară de stabilirea identităţii. 2 H.) evoluţiei sau de procesele tehnologice de fabricare şi exploatare a lor. interpretări ştiinţifice. Astfel. vorbă. necesitatea expertizei criminalistice este indiscutabilă . ceea ce nu corespunde realităţii. Realizarea acestor sarcini complexe se întemeiază pe cercetarea sistemelor de informaţie proprii obiectelor expertizei şi aplicarea cu acest prilej a celor mai avansate metode şi mijloace tehnico-ştiinţifice de cercetare criminalistică. constituie latura obiectivă. într-un mod sau altul implicate în câmpul infracţional. 38. HoBOcejiOBa. de a scrie şi vorbi. a expertizelor textelor tipărite. baza expertizelor de identificare dactiloscopică. Aici amintim doar faptul că identificarea executorului unui act în litigiu. p.) în situaţiile în care evidenţierea lor impune aplicarea metodelor şi mij loacelor criminalistice speciale. — determinării consecutivităţii împuşcăturilor. nr. După cum este cunoscut. bazate pe utilizarea mijloacelor şi metodelor criminalistice. a textelor înlăturate sau decolorate. in Bonpocu KpuMUHCuiucmuKu. fireşte. Practica instituţiilor de expertiză ale Ministerului de -Justiţie şi ale celui de Interne denotă că fiecare a doua din cele trei expertize criminalistice efectuate anual are drept obiectiv stabilirea identităţii. Al doilea sistem de informaţii îl constituie elementele caracteristice materializate ale deprinderilor umane. KpuMUHajiucmuHecKasi udeHmiupuKanuoHHasi 3Kcnepmu3a. care determină efectuarea la un nivel înalt de automatism a mai multor activităţi: de a se deplasa în spaţiu. Despre identificarea criminalistică şi importanţa acesteia s-a menţionat în capitolul precedent. armele albe. de picioare.

2 Ca instrument optic. îl constituie elementele structurii constitutive a obiectelor. microscopul de polarizare înzestrat cu dispozitive destinate determinării intensităţii luminii reflectate de diferite elemente de comparaţie ale obiectului. care reprezintă un sistem optic din două obiective şi două oculare situate egal poziţiei stereotipice a ochilor.5. microscopul electronic necesar relevării elementelor caracteristice de natură suprafinâ. Puterea de mărire a lupelor poate varia de la 2 până la 40 de ori. a unor elemente de natură individuală. Cel mai simplu instrument optic de mărire este lupa. respectiv un sistem optic din două obiective şi un ocular. balistice etc. dactiloscopică etc. Din cele semnalate rezultă că majoritatea examinărilor efectuate de experţii-criminalişti impun aplicarea unei game largi de metode şi mijloace tehnice necesare relevării şi interpretării ştiinţifice a anumitor forme de informaţii identificatoare sau cu valoare diagnostică . se recurge la examinarea microscopică . a amprentelor de ştampile. omogenităţii sau neomogenităţii acestora cu probele de materie cunoscută. 64 65 . un stativ. constând dintr-un sistem optic de obiective şi oculare. prezentând imaginile celor două obiecte de comparat pe un singur Fig. diagnosticul unei persoane se va efectua prin stabilirea pe baza expertizei scrisului a apartenenţei la sex. b — stereoscopic. în activitatea de examinare criminalistică se folosesc diferite tipuri de lupe: simple. cele mai frecvent utilizate fiind (fig. Diagnosticul unui obiect material constă în determinarea dimensiunilor şi proprietăţilor fizice. După cum este cunoscut. a diverselor resturi de obiecte şi substanţe organice sau anorganice. a gradului de cunoştinţe etc. monooculară sau binoculară. microscopul are o construcţie mai complicată. ultraviolete. Astfel. Microscoape utilizate in laboratoarele criminalistice: ecran. Instituţiile de expertiză sunt dotate cu diferite tipuri de microscoape. naţionalitate. pe care sunt fundamentate unele expertize criminalistice. în vederea descoperirii elementelor caracteristice de mărimi scăzute a obiectelor de examinare se apelează la mijloace optice de mărire. radiaţiile invizibile. Atunci când mărirea cu lupa a obiectului cercetat este insuficientă. făcând posibilă examinarea volumetrică a obiectelor. metrică. în scopul depistării caracteristicilor lor generale şi particulare ce interesează organele judiciare. stabilirii continuităţii (sau lipsa acesteia) c — comparator urmelor sub formă de trase şi deci reprezintă unul dintre cele mai eficiente instrumente folosite la efectuarea expertizelor traseologice. a formei şi eventualei destinaţii. balistice. Microfonul asigură posibilitatea a — monoocular. în fond microscopul este insubstituibil în examinările traseologice. un tub metalic. O aplicabilitate vădită în examinările criminalistice de laborator o au utilajele de examinare în radiaţii invizibile. infraroşii şi roentgen posedă capacitatea de a pătrunde în profunzimea corpurilor materiale. în scopul stabilirii întregului după părţile componente. 5): microscopul stereoscopic. Acestea au determinat Categoria de diagnostic criminalistic semnifică examinarea obiectelor-corp delict.Al treilea sistem de informaţii. a textelor tipărite. a urmelor sub formă de fragmente de obiecte şi resturi de substanţe. cu piedestal. i microscopul comparator. Microscopia constituie metoda de bază a expertizei documentelor. de a fi absorbite şi reflectate de diferite obiecte altfel decât radiaţiile vizibile şi de a provoca luminiscenţă. o masă cu dispozitive de deplasare şi una sau mai multe surse de lumină. în virtutea caracteristicilor de compoziţie se efectuează expertizele urmelor-materie.

de factori suplimentari ai împuşcăturii. de falsificare a documentelor) şi distingerea diferitelor corpuri şi substanţe după proprietăţile lor fizice. Aparate de cercetare in radiaţii invizibile: a — convertizorul radiaţiilor infraroşii. (fi* 6). Expertizele efectuate de către specialiştii instituţiilor de expertize judiciare. sunt bazate pe determinarea structurii de compoziţie şi deci impun aplicarea 66 ^i: Fig. inclusiv după culoare. aparatura roentgen etc. capacitatea de a provoca luminiscenţă. având ca scop descoperirea urmelor (de mâini.6. Aplicarea radiaţiilor invizibile se realizează cu ajutorul unor aparate speciale. b — lampă de radiaţii ultraviolete . lampa de radiaţii ultraviolete. cum e convertizorul radiaţiilor infraroşii.utilizarea radiaţiilor menţionate la efectuarea celor mai diverse cercetări criminalistice. cum ar fi acele destinate determinării provenienţei diferitelor fragmente de obiecte sau urme sub formă de resturi de substanţe.

67 .

de numele căruia ţine apariţia şi funcţionarea primelor servicii speciale de fotografie judiciară.*Sr">'*r. ■ :.. 7.:*fV!mzm>' •»j-. ■ *t*<ttnrnr- mite::":-':"'". 9. p. A.uKJionedusi. Coeemacax 9Hu.*Vfc. 7).. electrochimică (fig. Aparataj de analiză cromatografică metodelor şi mijloacelor de analiză spectrală.. 2 H. a diverselor urme şi obiecte-corpuri delicte. .. Se susţine ideea că dagherotipia. nu mai departe decât peste un an a fost folosită pe larg de către poliţia belgiană în vederea înregistrării infractorilor ce îşi ispăşeau pedeapsa în penitenciarul din Bruxelles . SwcMaH. în justiţie ea depăşeşte sfera de fixare la faţa locului. fotografia a suscitat un interes deosebit printre jurişti. francezul Daguerre (Luis Jean Mande) în anul 1839 . cromatografică. fondată de maestrul în artă. ■ ■ ■ . ■ ■ ■ . i Bojibiuaa m : *?"Ki™. ■ :■ . rolul şi sistemul fotografiei judiciare încă de la începuturile sale.. p. . .7. A. Datele.. 1965... Noţiunea. Astfel s-a conturat o ramură specifică a fotografiei. Fig. de altfel ca şi în rândurile reprezentanţilor altor domenii. Meritul incontestabil în aplicarea realizărilor fotografiei în justiţia penală îi aparţine cunoscutului savant francez Alphonse Bertillon. Utilizarea acestor mijloace reclamă cunoştinţe de profesiune în ramurile respective ale ştiinţelor naturale. argumentarea ştiinţifică a regulilor tactice privind fotografierea persoanelor în viaţă şi a cadavrelor. cunoscută sub denumirea de fotografie judiciară. ■ ■ . . T. a împrejurării locului săvârşirii faptei. FOTOGRAFIAJUDICIARA § 1. 492.. găsindu-şi aplicare din ce în ce mai largă în munca de laborator a experţilor criminalişti. M. denotă despre aplicarea în justiţia penală a primelor invenţii privind fixarea fotografică a imaginii... CejiHBaHOB. metoda fixării imaginii pe plăci argintate... :ii.'. prezentate de către specialişti.- CAPITOLUL 4 ■fâ . 69 . fotografia pătrunde tot mai profund în toate domeniile ştiinţei şi activităţii practice umane. CydeânaH (pomoipatpusi. ■ ■ . A. Evoluând vertiginos graţie realizărilor ştiinţifice şi tehnice moderne de la începutul secolului curent.

Burinski ş. fotografia face posibilă depistarea urmelor şi a caracteristicilor obiectelor materiale imperceptibile organelor senzoriale. Locard. se execută după anumite reguli. Fotografia operativă se aplică. pe bună dreptate. se realizează nu de puţine ori în condiţii dificile spaţiale şi temporale. percheziţiei. Demarând de la scopul utilizării fotografiei. contribuie la creşterea eficienţei activităţii organelor de urmărire penală privind combaterea şi prevenirea actelor ilicite. Aplicarea ei în scopuri operative. în primul rînd. fiind. gr. şi b) aplicată în condiţii de laborator în vederea relevării urmelor imperceptibile ale infracţiunii. photographie. datorită capacităţii înalte de separare a materialelor fotosen-sibile. în criminalistică s-a conturat sistemul bipartit al fotografiei judiciare: fotografia judiciară operativă şi fotografia de examinare. Minovici. fixarea şi examinarea probelor materiale ale infracţiunii. demonstrării examinărilor în desfăşurare şi a rezultatelor expertizei. Aceasta impune aplicarea mijloacelor tehnice şi a materialelor adecvate. § 2. ceea ce condiţionează ampla ei aplicare de către organele de urmărire penală la fixarea ambianţei locului faptei. experimentului judiciar. graţie posibilităţilor avantajoase pe care aceasta le oferă justiţiei. dar şi aparate şi utilaje specializate cercetărilor criminalistice. Gross. cum ar fi H. Ansamblul metodelor şi procedeelor fotografiei judiciare se divizează în două categorii: a) destinată fixării obiectelor de cercetare criminalistică aşa cum sunt percepute la cercetarea locului faptei sau la efectuarea altor acte şi activităţi de urmărire penală. în acest scop. în fine. aplicate în procesul cercetărilor criminalistice pentru descoperirea.Influenţată benefic prin studiile unor personalităţi cu renume în criminalistică. phos — lumină. fotografia judiciară s-a încorporat în cadrul metodelor de cercetare a faptelor penale. F o t o g r a f i a (fr. a altor acte de urmărire penală. cel mai aplicabil domeniu al mijloacelor tehnice. fotografia constituie o sursă de fixare rapidă a faptelor ce interesează or ganul judiciar. Fotografia judiciară se deosebeşte de cea utilizată în alte domenii de activitate umană prin următoarele: în primul rând. Elementul de tehnica fotografică Aplicarea mijloacelor şi a metodelor fotografiei judiciare reclamă posedarea de către organele cu funcţie de urmărire penală şi judiciare a unor noţiuni generale de tehnică fotografică. R. Reis. cunoscută şi sub denumirea de fotografie a expertizei criminalistice. dar şi în vederea fixării unor secvenţe şi a rezultatelor obţinute în urma prezentării spre 70 recunoaştere. E. în acest scop se folosesc mijloace fotografice aplicate în fotografia generală. precum şi a procedeelor specifice acestui gen de fotografie.a. în mod nemijlocit de către organul de urmărire penală în activitatea sa de descoperire şi curmare a infracţiunilor. E. în rândul al doilea. E de menţionat că rolul fotografiei judiciare. Fotografia posedă. fotografia judiciară. în rândul al doilea. M. ignorarea cărora reduce valoarea ei probantă. spre deosebire de alte mijloace tehnico-ştiinţifice. precum şi a caracteristicilor invizibile ale obiectelor de studiu criminalistic. pentru a deveni ulterior un compartiment de importanţă primordială al criminalisticii. spre deosebire de cea profesional-artistică sau de amatori. Ea reprezintă un complex de metode şi procedee de fotografiere. un grad înalt de demonstrativitate şi exactitate în redarea obiectelor reproduse. se aplică în direct sau prin adaptare cele mai moderne mijloace şi metode fotografice.. Aceasta ne-a impus să anticipăm problematica fotografiei judiciare cu unele date sumare privind tehnica fotografică. a urmelor infracţiunii. după cum se va vedea în continuare. Fotografia de examinare este întrebuinţată de către experţii criminalişti în legătură cu efectuarea examinărilor criminalistice. e incontestabil. a tuturor datelor obţinute prin cercetările la faţa locului. în prezent fotografia judiciară este tratată de majoritatea specialiştilor ca o ramură a criminalisticii destinată metodelor aplicării in direct sau prin adaptare a mijloacelor fotografice curente la fixarea şi examinarea probelor materiale ale infracţiunii in scopul descoperirii şi curmării faptelor penale. în baza acestei proprietăţi s-au elaborat diverse metode de relevare fotografică a urmelor latente. graphein — a scrie) constituie o metodă tehnică de reproducere prin proiectare şi fixare 71 .

Stoian. unele convergente. Camera obscură a aparatului fotografic este amplasată printr-o cutie (din lemn. dintre care esenţiali din punctul de vedere al specificului aplicării fotografiei în criminalistică sunt: A. acţionate manual sau automat. de format mediu cu cadrul de 6 x 6. Aparatele fotografice moderne constau din patru sisteme constructive principale: camera obscură dotată cu un sistem de susţinere şi transportare i Ş. Vizavi de funcţiile menţionate. N. Bucureşti. cum ar fi. Prelucrarea materialelor fotografice cu substanţe revelatoare duce la reducerea cristalelor de argint şi la crearea. impune folosirea obiectivelor cu distanţa focală scurtă. fi secţionate în următoarele tipuri: minuscule. Popa. Aparatele fotografice Industria contemporană produce diverse tipuri de aparate fotografice — de la modele simple destinate persoanelor preocupate cu fotografierea la nivel de diletanţi — la construcţii specializate conform cerinţelor specifice unor domenii de activitate umană. pe când fotografierea obiectelor de dimensiuni mari din imediata apropiere. Compus dintr-un număr mai mic sau mai mare de lentile. indiferent de menirea şi parametrii lor tehnici. dimensiunile clarităţii în profunzime şi alţi parametri esenţiali ai aparatului de fotografiat. spre exemplu. sistemul de reglare a timpului de expunere. atât în activitatea pe teren. Ea se bazează pe proprietatea radiaţiilor electromagnetice. a materialului fotografic. în consecinţă. obiectul proiectează pe materialul fotosensibil imaginea micşorată a obiectului fotografiat. 6 x 9 cm şi de format mare cu mărimea cadrului de la 9 x 12 şi mai mare . Rol-filmul este deplasat în faţa obiectivului cu ajutorul rotiţelor dinţate ce intră in perforaţiile marginale. de format mic. spălarea şi uscarea negativului. metal sau masă plastică) etanşă la lumină. Deci pentru fixarea fotografică a obiectelor îndepărtate se vor folosi obiective cu distanţa focală mare. destinat fotografierii circulare a suprafeţei glontelui. sistemul de încadrare şi punere la punct a imaginii. cu mărimea cadrului de 35 mm. aparatele fotografice pot. pe emulsia lor. în interiorul căreia se formează imagini pe materialul fotosensibil. fenomenelor materiale. adică invers de poziţia stânga — dreapta şi de alb-negru a obiectului fotografiat. i 1. In criminalistică. camera abscură este suportul tuturor altor sisteme constructive ale aparatului de fotografiat. In acest sens a se vedea: Iuliu Pagoni. Spre exemplu. proiectat de obiectiv. Acestuia ii sunt caracteristici mai mulţi parametri tehnici . cu sticlă mată. cu mărimea cadrului de până la 16 mm. aparatele fotografice se clasifică respectiv în: aparate cu vizoare. obiectelor. Neicu. 1987. 1992. p. După sistemul de încadrare a obiectului de fotografiat şi nivelul de automatizare. unghiul de poză al acestuia. Distanţa focală principală a obiectivului — intervalul dintre centrul optic şi punctul de intersecţie a razelor de lumină (focarul sistemului optic) reflectate de suprafaţa obiectului din faţa obiectivului. Camera asigură vehicularea fotomaterialului în condiţii obscure şi pătrunderea fascicolului de lumină. cât şi în cea de laborator se folosesc toate tipurile de aparate. situaţie cu care nu de puţine ori se confruntă criminaliştii. 0 deosebită importanţă prezintă aparatura fotografică adaptată nevoilor specifice criminalistice. numite gran-dangulare. a imaginii vizibile negative. 72 73 . instalaţia de laborator macro-microfotografică. dar cu unghiul de cuprindere mare şi profunzime de claritate sporită. cunoscute sub denumirea de obiective longfocale sau teleobiective. prin descompunerea halogenilor de argint din emulsia materialelor fotografice. Bucureşti. Fotografia judiciară. Obiectivul constituie elementul esenţial al tuturor aparatelor fotografice. altele divergente. conversograful balistic. mărimea distanţei focale principale este direct proporţională cu scara imaginii şi invers proporţională cu unghiul de poză. 100. Materialul fotosensibil se fixează prin intermediul casetelor. Fotografia: de la teorie la practică. obiectivul — sistemul optic de proiectare a imaginii fotografice. acesta se copiază rezultând fotografia propriu-zisă. 16. După fixarea. După formatul cadrului. Distanţa focală influenţează luminozitatea obiectivului. a celei de fotografiere în radiaţii infraroşii etc. p. de a genera imaginea latentă a obiectului de fotografiat. Ş.pe materiale fotosensibile a imaginii luminoase a fiinţelor.

Pe un inel fix este marcată o scară dublă a indicilor diafragi mei. cu «F». asigură deschiderea şi închiderea orificiului de pătrundere a luminii în interiorul camerei obscure. obiective grandangulare sau supraangulare. Paralel cu această scară. cu unghiul de cuprindere cea 46°. Pe lângă rolul semnalat. După unghiul de cuprindere se disting obiective obişnuite. pe alt inel mobil. străzi înguste etc.Distanţa focală principală este calculată în mm şi gravată pe montura obiectivului. 328.). Sistemul de încadrare a obiectului de fotografiat sau de limitare a porţiunilor acestora. 6. al căror unghi de poză poate varia de la 60° la 180° şi longfocale sau teleobiective cu un unghi de poză mic. de unde începe câmpul clar al imaginii la diverse nivele de diafragmare. ogrăzi închise. diafragma serveşte la mărirea clarităţii în profunzime a câmpului fotografic. Unghiul de cuprindere. Investigarea ştiinţifică a infracţiunilor. a unui obiect voluminos sau grup de obiecte în situaţia când nu e posibilă depărtarea la o distanţă care ar admite în acest scop folosirea unui obiectiv obişnuit (încăperi. Cu cât orificiul diafragmei este mai redus. de o luminozitate mai mare sunt acelea care au diametrul mai mare. Bucureşti. 8. «F . ce se proiectează clar pe materialul fotosensibil. p. Aparatele de construcţie superioară au pe montura obiectivului un dispozitiv special. Mecanismele diafragmei: a — scara diafragmei. sau unghiul de poză. 16. 8). se află scara metrică. se E. sau chiar foarte mic. obiectivele aparatelor fotografice contemporane sunt prevăzute cu un dispozitiv special denumit diafragmă. cu ajutorul inelului de diafragmare. Pe inelul de diafragmare sunt indicate valorile diafragmei: 2. cele cu distanţa focală mai mică au o luminozitate mai mare. până la 18°. Spre exemplu. In criminalistică mărimea clarităţii în profunzime are o deosebită importanţă. cu ajutorul unei pârghii. clarităţii in profunzime C. 4. Ea e în funcţie de diametrul obiectivului. la 16 — minimă. de distanţa focală principală a obiectivului. iar dintre obiectivele cu aceeaşi distanţă focală principală. . de regulă. 74 75 .50» la aparatele de tip «Zenit».. cu atât claritatea în profunzime a câmpului fotografic va fi mai mare. Stancu. Obiectivele supraangulare se folosesc la faţa locului pentru redarea unei porţiuni mari de teren. diafragma de cele mai dese ori se prezintă sub forma unui iris care. Atare situaţii impun adesea determinarea în prealabil a spaţiului în care obiectele plasate pe planul de profunzime diferită vor fi redate clar. punctul de pe planul îndepărtat în Fig. urmărind indicaţiile respective. cele din dreapta punctului de reper. Obiectivele cu unghiul de cuprindere mic se folosesc în situaţiile care nu permit apropierea suficientă de obiectul de fotografiat din motive tactice (in activitatea operativă) sau din cauza unor obstacole fizice. dintre obiectivele cu acelaşi diametru. de numărul şi calitatea lentilelor şi. Cum am menţionat.. Luminozitatea obiectivului — capacitatea acestuia de a asigura pătrunderea luminii reflectate de suprafaţa obiectului fotografiat spre materialul fotosensibil. scade. în vederea reglării cantităţii de lumină necesară impresionării corespunzătoare a materialului fotosensibil.o dată cu mărirea acestui parametru al obiectivului. 5. 11. b — scara care claritatea dispare (fig. având în vedere situaţiile complicate şi incomode de fotografiere la faţa locului. cifrele din stânga acestui inel marchează punctul cel mai apropiat de obiectiv. La indicele 2 deschiderea diafragmei este maximă. prin rotirea căreia pentru punerea la punct a imaginii. 8. B. invers. Denumirea provine de la irisul ochiului uman cu care acesta se aseamănă. 1986. De exemplu. respectiv. este «unghiul sub care obiectivul reuşeşte să surprindă pe peliculă un câmp de o anumită mărime»1. unghiul de cuprindere este mai mare la obiectivele cu distanţa principală focală scăzută şi. după cum am menţionat deja. plasaţi simetric pe partea stângă şi cea dreaptă a punctului de reper în ordinea lor crescândă. Unele aparate de o construcţie mai simplă posedă diafragme tip placă cu perforaţii de diametre diferite şi se aduc in stare de lucru prin rotire. Formată dintr-o serie de lame metalice mobile.

Imaginea fotografică se creează ca urmare a proiectării prin intermediul obiectivului a imaginii de lumină reflectată de suprafaţa obiectului de fotografiat. 125. cu scala timpului de expunere. precum şi după puterea de rezoluţie şi contrastantă. celuloid sau hârtie. cu atât timpul de expunere trebuie să fie mai redus. 4. 500. Obturatorul fotografic este cuplat într-un sistem unic cu declanşatorul. determină sensibilitatea la lumină a 77 . Ea e în funcţie de mărimea granulelor de argint ale emulsiei. 8. după cum se ştie. 1000. determină timpul optim de expunere. asigurând pătrunderea succesivă a luminii proiectate înăuntrul camerei obscure. La cele negative emulsia este turnată pe suporturi transparente (celuloid sau sticlă) pentru a asigura copierea pe pozitive. izopancromatice — sensibile la culoarea roşie şi pancromatice — sensibile la toate culorile spectrului vizibil. emulsia acestora se sensibilizează cromatic prin introducerea în cadrul preparării a unui şir de coloranţi. materialele pozitive în procesul de developare se prelucrează cu chimicale şi se fixează la lumină roşie sau galben-portocalie. cu excepţia unor construcţii specializate de laborator. iar la aparatele cu obturatoare cu perdea — cu mecanismele de mişcare ale filmului şi suplimentar cu mecanismul de utilizare a lămpii electronice (blitz). când durata expunerii este reglată manual de fotograf. 30. Halogenii de argint reţin radiaţiile cu lungime de undă mică din spaţiul albastru-violet. Emulsia materialelor pozitive este turnată (întinsă pe hârtie sau celuloid). ce se fixează în faţa peliculei. poate fi de valori limitate — de la o secundă până la 1/100 sec. şi. care. Cu atât luminozitatea expunerii este mai mare şi sensibilitatea peliculei mai superioară. Sensibilitatea cromatică a materialelor fotografice reprezintă modul în care acestea reacţionează la diverse zone spectrale ale luminii. galben-verde. alcătuite dintr-o serie de lamele metalice plasate in preajma diafragmei. DJN — pentru materialele din Germania. în primul rând. spre deosebire de cele negative. Emulsia cu granulaţie mare este mai sensibilă la lumină decât cea cu granulaţie fină. la care obturatorul rămâne deschis în perioada în care declanşatorul va fi apăsat. 76 2. de sensibilitatea materialelor fotografice şi de deschiderea relativă a obiectivului (de diafragmare) care. se prelucrează în condiţii de obscur. este influenţat de intensitatea luminii reflectate de obiectul fotografiat. pe care este turnat un strat subţire şi uniform de sare de argint dispersată în soluţie de gelatină (emulsie). cunoscut sub denumirea de expunere fotografică. în consecinţă. Există obturatoare centrale. 250. uneori jaluzele metalice. pozitive şi reversibile. Acest proces de impresionare a materialului fotosensibil. de mărimea granulelor de argint introduse în emulsie. sunt indicaţi de regulă cu litera «B». care. Timpul de expunere la aparatele fotografice folosite recent în justiţie. utilizate în mod staţionar în condiţii de laborator — la sisteme mai superioare de vizare şi punere la punct a clarităţii prin obiectiv. 2. Acest sistem se prezintă în mai multe variante — de la geamul mat şi vizorul independent la aparatele cu burduf. Se disting materiale fotosensibile negative. cum ar fi cel telemetrie sau cel cu oglinzi reflexe. Pentru ca materialul fotografic să reacţioneze la diversele tonalităţi spectrale şi deci să asigure redarea obiectelor de culori diferite. Prin «sensibilitatea generală» a emulsiei se înţelege capacitatea halogenilor de argint din componenţa acesteia de a se înnegri ca urmare a reacţiei chimice provocată de energia luminii şi de a crea. cu suprafaţa preparată prin baritare.realizează prin sistemul de vizare al aparatului de fotografiat. Ea e în funcţie. sensibilizatori optici. Caracteristicile de bază ale materialelor fotosensibile Materialele fotosensibile folosite în fotografie constau dintr-un suport de sticlă. Astfel se con fecţionează materialele ortocromatice — sensibile la culorile violet. Cu cât un material este prezentat cu mai multe unităţi de măsură. deschid şi închid orificiul central de proiectare. Reglarea timpului de expunere se realizează cu ajutorul dispozitivului numit obturator. 60. Puterea de rezoluţie a unui material fotosensibil semnifică capacitatea acestuia de a reda detalii ale obiectului fotografiat. Fiind lipsite de coloranţi sensibilizatori. Timpii limitaţi sunt marcaţi pe scala respectivă prin indicii 1. Sensibilitatea generală este indicată de către producători pe ambalajul materialului fotografic: GOST — pentru materialele din fosta URSS. USA — pentru cele din SUA etc. 15. bazate pe un sistem format din două perdele din mătase neagră. la rândul lor. cu atât este mai sensibil la lumină. imagini latente. obturatoare focale. şi de valori maxime. indicii de la 2 — 1000 fiind fracţiuni de secundă. funcţionând. Timpii îndelungaţi. Materialele fotografice se caracterizează după sensibilitatea generală şi cea cromatică.

a. ca urmare. să forţeze reducerea sării de argint şi. moi şi contrastante sau supracontrastante. carbonatul de potasiu (K2CO3) ş. materialele de sensibilitate redusă şi deci de granulaţie mică ca 16 GOST sau 15 DJN au o putere de rezoluţie mai mare decât cele de 65 şi 20 conform unităţilor respective de măsură (GOST şi DJN). rezultă că puterea de rezoluţie este invers proporţională sensibilităţii. Soluţia revelatoare (revelatorul fotografic) se prepară din mai multe substanţe chimice. Dintre substanţele frecvent utilizate în acest scop principalele sunt: 1) Substanţele revelatoare propriu-zise sau de bază ale developatorului. să ac celereze procesul de developare. 78 La prepararea soluţiei de fixare se folosesc mai multe substanţe chimice (tiosulfatul de amoniu. p.a. I metol hidrochinona sulfat de sodiu borax 3) Substanţele acceleratoare. cum ar fi sulfatul de sodiu (Na2S03). dizol vate în apă distilată sau potabilă fiartă în prealabil (penru înlăturarea unor săruri din componenţa ei) şi adusă la temperatura de 25—30°. împiedică formarea voalelor. Acestea sunt: carbonatul de sodiu. Puterea de rezoluţie este o caracteristică deosebit de importantă a materialului fotosensibil. 2) Substanţele de conservare a soluţiei revelatoare. Evidenţierea lor se realizează prin tratarea acestora cu anumite soluţii chimice revelatoare şi de fixare. Cele moi micşorează. 1972. adică aşa cum este perceput de organul senzorial respectiv./ materialului. 46. Substanţele relevate se dizolvă în cantităţile şi succesivitatea prevăzute de reţelele băilor de developare fotografică propagate de mai mulţi autori1. micrat-300 ş. Astfel. care frânează procesul de oxidare a soluţiei. Bucureşti.). hidrochinona (C6H4 (OH) 2) şi amidonul (C6H3(0H)(NH)22HC1). Puterea contrastantă constutuie o însuşire a materialului fotosensibil care se referă îndeosebi la hârtia fotografică. menite. Pentru pelicule (la 1 1 apă) Varianta I metol sulfit de sodiu hidrochinona carbonat de sodiu bromură de potasiu Varianta a Ii-a 2 gr 120 gr 8 gr 65 gr 5 gr metol sulfit de sodiu hidrochinona carbonat de potasiu bromură de potasiu Varianta a H-a 2 gr 5 gr 200 gr 2 gr metol hidrochinona sulfat de sodiu carbonat de sodiu bromură de potasiu Varianta a IH-a metol sulfat de sodiu hidrochinona carbonat de potasiu bromură de potasiu 5 gr 40 gr 6 gr 40 gr 2 gr Varianta a IH-a metol sulfat de sodiu hidrochinona borax 2 gr 100 gr 5 gr 2 gr 1 gr 5 gr 26 gr 20 gr Igr Pentru hârtie (la 1 1 apă) Varianta I Igr 26 gr 3 gr 70 gr Igr 3. (Na2C03). imaginile imprimate pe materialele fotosensibile sunt invizibile. dar cele contrastante majorează diferenţa dintre părţile albe şi cele negre ale obiectului fotografiat. în scopul dat se folosesc în special bromura de potasiu (KBr) sau iodura de potasiu (KI). mai ! Vezi C. Suciu. Din această categorie sunt recomandabile: metolul (HO—C6H4—NH—CH3)H2S04 ). Substanţele chimice necesare procesului fotografic Cum s-a menţionat mai sus. după cum se afirmă prin însăşi denumirea lor. iodurile de sodiu sau de potasiu şi altele). 4) Substanţele antivoal care. Ea reprezintă capacitatea emulsiei de a reda raportul de luminozitate alb-negru. 79 . materialele fotosensibile se divizează în: normale. Criminalistica. Materialele normale redau raportul de luminozitate alb-negru a obiectului fotografiat fără modificări esenţiale. de care se va ţine cont în special în redarea ur melor şi a elementelor de detaliu ale obiectelor. limitând acţiunea revelatorului numai la sectoarele emulsiei impresionate de lumină. păstrându-i astfel proprietăţile developante. După puterea contrastantă. în cercetările criminalistice de laborator se folosesc materiale de înaltă putere de rezoluţie (micrat -200.

Cyde6Hax (pomoepaipux. Acesta. netedă. 12 x 18 etc. 9). la rândul ei. după cum am subliniat anterior. 80 . sodă caustică — 30 gr. Calculatorul unei lămpi-biitz A se vedea: Col. după distanţa de la care se fotografiază se determină diafragma (fig. bromură de potasiu — 10 gr. formă şi de structură exterioară a obiectului. determinarea timpului de expunere. izvoarele dure (lămpi electrice) cu 1 ecran reflectorizant şi fulgerul electronic sau de magneziu (blitz). Fotografia este un proces complex care decurge în mai multe etape. iarnă. im presionarea emulsiei la nivelul necesar se obţine prin deschiderea sau închiderea diafragmei în funcţie de capacitatea blitz-ului. Ea contribuie la realizarea fotografiei de calitate tehnică. diafragma. expunerea cu lampa blitz se execută în timpul. contrară. în cazurile de urgenţă. Iluminarea este influenţată de mărimea. iar pe cel mobil variantele de sensibilitate a materialului fotografic. este precedată de un şir de operaţii de pregătire. se aplică iluminarea laterală. toamnă). de aparatul de care se dispune. Din cele expuse rezultă că determinarea justă a timpului de expunere este o condiţie indispensabilă realizării unei fotografii. Dat fiind faptul că timpul ex punerii rămâne intact. se prepară o soluţie unică de revelare-fixare simultană a imaginii fotografice. care constă din două discuri — unul in centru — fix şi altul exterior — mobil. filmul derulându-se la întuneric pe un mosorel cu rotaţie liberă. e în funcţie de nivelul de iluminare a obiectului fotografic. sulfat de sodiu — 50 gr. Punând la punct indicii privind sensibilitatea peliculei şi puterii blitz-ului. majoritatea lămpilor-blitz sunt dotate cu un calculator al diafragmei. revelarea şi fixarea imaginii sau procesului negativ. dar şi la atingerea scopului: redarea elementelor de volum. precum şi a raportului cu alte obiecte din spaţiul supus cercetării criminalistice. cu asperităţi etc). folosindu-se sursa de lumină artificială.75 1 de apă. de diametrul orificiului diafragmei şi de sensibilitatea material ului fotografic. dintre care esenţiale sunt: expunerea materialului fotosensibil. fireşte. In aparatele de format mic se folosesc filme perforate lateral care se introduc în aparat cu ajutorul unei casete metalice sau de masă plastică. a clarităţii in adâncime şi altele. 9. 1978. variază in funcţie de parametrii în adâncime ai obiectului fotografiat. Fig. precum şi de caracteristicile constructive ale obiectivului aparatului de fotografiat. iluminarea obiectului de fotografiat. în care des chiderea orificiului obiectivului coin cide cu momentul de vârf al iluminării. în activitatea criminalistică se utilizează diverse tipuri de materiale fotografice. In fotografia judiciară un rol deosebit îi aparţine iluminării obiectului de fotografiat. de anotimpuri (primăvară. situaţii cu care deseori se confruntă organele de anchetă şi cele operative. respectiv. cum ar fi: introducerea materialului în casetă şi fixarea acesteia în aparatul de fotografiat. iodură de potasiu — 1 gr. în special. tiosulfat de sodiu — 160 gr1. frontal-laterală. O atare soluţie se obţine prin dizolvarea suc cesivă într-un litru de apă a următoarelor substanţe: metol — 15 gr. Expunerea. 75. In aparatele de format mediu se folosesc rolfilme cuprinzând în marea majoritate a cazurilor 8 poziţii de 6 x 6 sau 9x9 cm. hidrochinonă — 15 gr.frecvent aplicat însă este tiosulfatul de sodiu (NA2S2O3 • 5H2O) dizolvat în cantitate de 250 gr la 0. copierea imaginii negative şi obţinerea fotografiei propriu-zise sau procesul pozitiv.) sau planfilme confecţionate pe suport de celuloid care se taie la dimensiuni necesare şi se introduc în aparat prin intermediul casetei pentru o singură poziţie. în special de distanţa focală a acestuia. p. Din cauza duratei de timp scurt de iluminare. Unul din factorii determinanţi privind formarea unei imagini fotografice de bună calitate este timpul de expunere. culoarea şi structura exterioară a obiectului fotografiat (lucioasă. de autori. Fiind acoperite cu o dublură de hârtie neagră. Pentru a obţine în acest sens rezultate op time. în funcţie de scopul urmărit şi. acestea se introduc în aparat la lumină c u ajutorul a 2 mosorele. La ora actuală. în partea de sus a discului fix este indicată in cifre intensitatea de iluminare a lămpii. de mediul în care acesta este situat şi care în fotografia judiciară operativă nicidecum nu poate fi modificat. mată. 81 materialului fotografic. de distanţa la care se află obiectul fotografiat şi de sensibilitatea la lumină a Pentru înlesnirea lucrului. In aparatele de format mare. se folosesc plăci de sticlă cu diverse dimensiuni (9 x 12. MHHCK. Pe părţile de jos ale discurilor menţionate sunt marcate date privind distanţa de la care se fotografiază şi. impresionarea materialului fotosensibil prin deschiderea cu ajutorul sistemului de declanşare a obiectivului. Diafragma.

un obiectiv. utilizându-se panglici mici de acelaşi material. in care se află izvorul de lumină. cu care sunt dotate laboratoarele criminalistice. Timpul developării este prevăzut de reţeta developatorului respectiv. Copierea imaginii de pe negativ pe materialele pozitive se efectuează prin contact direct sau prin proiectare. în interiorul căreia se află o sursă de lumină şi un condensator optic.în criminalistică se folosesc mai multe metode de determinare a tim pului de expunere. Obiectul de studiu se fotografiază la diferiţi timpi de expunere până la obţinerea imaginii suficiente. Prima constă în developarea materialului negativ. tratat mai îndelungat (10—15 min. Aparatul este prevăzut în partea de sus cu un geam de sticlă mată.) într-o baie de fixaj. în două faze principale — cea de revelare şi cea de fixare a imaginii fotografice. după cum am remarcat deja. timpul prelucrării se verifică pe cale experimentală. mereu împrospătată. Timpul de impresionare cu lumină se determină prin probare. în apă curată. constau din următoarele componente principale: o cutie metalică. se realizează în condiţii de întuneric şi deci prezintă unele dificultăţi. ele simplificând esenţial problema abordată. care. timpul expunerii se stabileşte adesea pe cale de probare. Rolfilmele se prelucrează în recipiente pentru developat. 10). pe materiale fotosensibile se creează imaginea latentă a obiectului fotografiat. / în condiţiile cercetărilor efectuate în teren se utilizează diverse sisteme calculatoare de tipul tabelelor de expunere ce însoţesc materialele fotografice negative sau indicatori elaboraţi de specialişti în materie şi propagaţi în literatura de specialitate. succedată de o expunere cu lumină. iar a doua — în fixarea imaginii revelate. Plăcile şi planfilmele se prelucrează în băi deschise. fie in orice altă încăpere lipsită de praf. Materialul negativ se va usca fie într-un dulap special ventilat. un sistem de punere la punct a clarităţii imaginii (fig. apoi. menită să elimine din emulsie sarea de argint neimpresionată. indiferent de specificul lor tehnic. De menţionat. Pentru aprecierea perfectă a condiţiilor de expunere se folosesc exponometrele fotografice independente sau încorporate în aparatele de fotografiat. Copierea prin contact constă în suprapunerea negativului materialului pozitiv. fapt. In investigaţiile de laborator ale experţilor criminalişti. In urma expunerii. Acest proces. destinată asigurării contactului perfect al materialului pozitiv cu cel negativ. Ultima operaţie privind procesul negativ o constituie spălarea şi uscarea materialului developat. un dispozitiv detaşabil de fjxare a peliculei sau a plăcii negative. din cauza căruia procedeul se foloseşte mai frecvent în lucrul de laborator al experţilor criminalişti ?i mai puţin în activitatea operativă şi de anchetă penală. Acesta este compus dintr-o cutie închisă. După developare negativele sunt supuse unei spălări urgente cu apă curată pentru a opri procesul de acţiune a revelatorului asupra emulsiei şi. Spălarea negativului se face timp de 25—30 min. încât exclude observarea nemijlocită. că unele aparate moderne sunt dotate cu exponometre automate diafragmă-timp. care se realizează. fiind folosit de mai multe ori. în cazurile când acesta. pe care se suprapune negativul cu materialul pozitiv fotosensibil şi cu un capac acoperit pe partea de jos cu un material elastic sau cu o pernă pneumatică. Imaginile copiate prin contact sunt de dimensiunile negativului. Copierea prin proiecţie prezintă forma de bază în obţinerea imaginilor fotografice mărite. ar putea degrada. Atare copiere se realizează cu ajutorul unui aparat construit şi menit 82 acestui proces. folosindu-se cu acest prilej tase din masă plastică (uneori metalice) predestinate acestui proces. Materialele fotosensibile expuse se supun în continuare unei prelucrări de laborator. Ea se realizează cu ajutorul aparatelor de mărit. 83 . cunoscut sub denumirea de «proces negativ».

Materialul fotosensibil (hârtia). metoda de reproducere. înregistrarea. a prezentării spre recunoaştere. pe un arc de cerc necesar pentru încadrarea întregului obiect de fotografiat. datorită dimensiunilor mari. se tratează in băile de revelare şi fixare în ordinea descrisă mai sus privind procesul negativ. redarea unor secvenţe şi a rezultatelor obţinute. destinate obţinerii imaginilor fotografice de calitate. Fotografia panoramică se poate executa prin deplasarea aparatului paralel liniei frontale a spaţiului sau obiectului fotografiat. în criminalistică s-au formulat un şir de metode şi procedee. accidente rutiere şi de muncă) o sursă de autentică valoare probatorie. obţinerea modelelor-tip de comparaţie. diafragma. precum şi prin rotirea aparatului staţionat într-un punct. a tuturor probelor materiale descoperite cu prilejul cercetărilor efectuate la faţa locului sau în alte împrejurări similare. spre exemplu. Utilizarea unui atare aparat prezintă avantaje prin posibilităţile pe care acesta le oferă In vederea încadrării corecte prin vizorul panoramic. rapiditatea şi precizia fotografierii. calcularea dimensiunilor obiectului reprodus şi a elementelor caracteristice acestuia. ea fiind de natură să permită schiţarea unui plan al locului faptei. se cere ca in câmpul porţiunii fotografiate în continuare să fie cuprinsă o parte (10—15 cm) din porţiunea fotografiată anterior. Metoda metrică sau de măsurare este utilizată in activitatea de urmărire penală când împrejurările cauzei impun fixarea obiectului sau a unui ele--ment spaţial prin redarea caracteristicilor dimensionale. expus la lumină prin aparatul de mărit. Fotografia panoramică poate fi executată excelent. Metodele fotografiei judiciare operative Fotografia judiciară operativă reprezintă un ansamblu de metode şi procedee privind aplicarea mijloacelor fotografice in procesul de cercetare la locul săvârşirii faptei şi de efectuare a diverselor acte de urmărire penală pentru fixarea obiectelor examinate. asigurând astfel tăierea marginală a fotografiilor după anumite puncte de Fig. cum ar fi. ( I § 3. în corespundere cu aceste sarcini complexe. Ea se înscrie printre metodele tehnico-ştiinţifice utilizate cu prisosinţă de însuşi organul judiciar la fixarea urmelor in fracţiunii. 11. Executarea fotografiei panoramice reclamă respectarea anumitor reguli. Fotografia judiciara operativă 1. metoda signalitică sau de recunoaştere şi metoda stereoscopică. precum şi de prelucrare ulterioară a materialelor fotografice (gradul de mărire. apte să contribuie la realizarea obiectivelor procesului penal. în funcţie de scopul preconizat. nu poate fi cuprins într-o fotografie.) trebuie să fie identice. Pentru a evita denaturări dimen85 . durata de developare etc. impuse de necesitatea redării precise a spaţiului sau obiectului fotografiat. imaginile-părţi fiind ulterior asamblate într-o fotografie compusă. precum şi a unor activităţi de urmărire operativă. Ea constă în executarea succesivă a fotografiei obiectului prin porţiuni. De asemenea. Metoda panoramică se aplică în cazul când un spaţiu sau obiect ce urmează a fi fotografiat. fotografia de măsurare poate constitui în cazuri de infracţiuni grave (omor. O asemenea fotografie furnizează informaţii suplimentare. Metoda fotografierii la scară se aplică când se preconizează reproducerea urmei sau obiectului descoperit în mărime naturală sau la anumită scară de mărire în raport cu dimensiunile acestora. Acestea includ: metoda panoramică. Ea constă în fotografierea urmei sau obiectului descoperit împreună cu o riglă gradată amplasată paralel axei longitudinale a obiectului şi în acelaşi plan cu suprafaţa fotografiată a acestuia. Anexată la procesul-ver-bal. în primul caz vom obţine o fotopanoramă liniară. metoda metrică este utilizată in două variante: prin fotografierea la scară şi prin fotografierea perspectivei în adâncime cu ajutorul panglicii gradate. metoda metrică. folosindu-se un aparat special cu obiectiv rotativ de tipul «Orizont» (fig. Timpii. cercetarea corporală a persoanei suspecte sau a victimei. Aparat de fotografiere panoramică într-O reper şj asamblarea lor fotografie comună. 11). alte condiţii de expunere. Fotografia operativă îşi găseşte aplicare la fixarea rezultatelor experimentului judiciar. în al doilea — o fotopanorama circulară. a percheziţiei şi a altor acţiuni procesuale. 84 în cazul panoramei liniare se cere fixarea aparatului de fotografiat la aceeaşi distanţă de linia frontală a obiectului fotografiat prin porţiuni şi la înălţimi egale de la planul solului. spargeri criminale.

desenele. în activitatea judiciară ea este frecvent aplicată pentru demonstrarea înfăţişării obiectelor supuse cercetării criminalistice şi pentru multiplicarea acestora în vederea realizării acţiunilor de urmărire operativă. două obiecte se găsesc unul în dreptul secţiunii cu cifra 7. poziţie care va fi verificată cu ajutorul unui fir de plumb. prezentării spre recunoaştere. precum şi dimensiunile acestora se vor calcula în baza segmentelor. 12). ca axa obiectivului să devină strict paralelă solului. De pe imaginea negativă. care asigură o iluminare difuză şi uniformă a întregii suprafeţe (fig. iar altul în dreptul secţiunii cu cifra 58. obţinută în ordinea deja cunoscută. în care axa obiectivului să cadă perpendicular cu suprafaţa obiectului fotografiat. dintre obiectele din spaţiul fotografiat. obiectivul aparatului de fotografiat trebuie să cadă strict perpendicular pe mijlocul suprafeţei obiectului. având lăţimea de 10 cm şi lungimea de 10 m. O hârtie fotografică de o sensibilitate redusă se suprapune obiectului de fotografiat şi se expune la lumină. Metoda fotografierii cu ajutorul panglicii gradate se aplică în cazurile. Metoda de reproducere constă în obţinerea pe cale fotografică a unor copii de acte. segmentele fiind notate cu cifre. Acest proces de pregătire este succedat de expunerea şi prelucrarea în condiţii de laborator a materialelor fotografice negative şi pozitive. Dacă.sionale. spre exemplu. în care se urmăreşte fixarea dimensiunilor şi a interpoziţiei spaţiale a diver selor obiecte în raport cu perimetrul locului faptei. gradată în segmente egale cu distanţa focală a aparatului de fotografiat. se execută pozitive în numărul necesar. modalitate cunoscută sub denumirea de reproducere reflexă. Punctul iniţial al panglicii trebuie să se găsească sub obiectiv. 13). acesta prezentând un teren deschis sau o încăpere. recurgând la scăderea lui 7. polietilenă sau alt material plastic. acesta fiind iluminat uniform (fig. schiţele pot fi reproduse fotografic prin contact. se aranjează în faţa aparatului în direcţia axei optice a obiectivului. Pentru realizarea reproducerilor fotografice se foloseşte o masă cu surse de iluminare din două părţi laterale şi un dispozitiv de fixare a aparatului de fotografiat în poziţia. Distanţa în adâncime de la aparat la obiect. desene. schiţe. fotografii şi a altor imagini plate. interogării etc. în continuare înmulţim această cifră cu distanţa focală de 15 cm şi obţinem distanţa dintre cele două obiecte (750 cm). Panglica confecţionată din pânză. 86 . Ca surse de lumină se folosesc becuri mate. Actele scrise. plus o unitate (dată de însăşi distanţa focală a obiectivului) din 58 obţinem cifra 50. Aparatul se instalează în aşa mod.

după cum am menţionat deja. condiţionate de însuşi obiectul de fotografiat. argumentate. a unor obiecte. Fotografia de recunoaştere a cadavrelor neidentificate se realizează respectându-se condiţiile privind fotografierea persoanelor în viaţă. efectuate. Metoda stereoscopică constă în utilizarea unor aparate şi dispozitive care permit obţinerea unei imagini fotografice spaţiale a locului faptei. — ţinuta corpului şi a capului trebuie să fie dreaptă. cicatrice. alta laterală mai slabă decât prima. elementele caracteristice ce constituie înfăţişarea persoanei fotografiate. ochii deschişi. a unui nod al acestuia. — fotografia se execută la scara 1/7 din mărimea naturală. — iluminarea celui fotografiat se face cu două surse de lumină — una puternică din faţă. 88 — persoana se fotografiază cu capul descoperit. celui stâng. cu urechea descoperită. ochiul drept şi cel stâng reproduc obiectele materiale din diferite unghiuri de proiecţie. în care axa obiectivului cade pe rădăcina nasului. Condiţiile de bază ale metodei în cauză. se referă la pregătirea cadavrului ce urmează a fi fotografiat. în spălarea ei. urme sau elemente caracteristice ale acestora. după cum se va vedea în capitolul respectiv. fireşte. Unele particularităţi. Cadavrul poate fi aşezat pe un scaun şi într-un mod sau altul sprijinit în poziţie dreaptă pentru a fi fotografiat. majorează considerabil eficienţa fotografiei de recunoaştere. 13. După cum este cunoscut. datorită intervalului optic al pupilelor. constau în următoarele: — persoana ce urmează a fi fotografiată în vederea reţinerii semnalmentelor se fotografiază bust de două ori — din faţă şi din profil. Deseori însă el se fotografiază în poziţie orizontală. Masa pentru realizarea reproducerilor fotografice Metoda de recunoaştere constă dintr-un sistem de procedee privind aplicarea tehnicii fotografice la fixarea trăsăturilor exterioare ale per soanelor în viaţă şi ale cadavrelor necunoscute în vederea identificării lor ulterioare.. situaţie în care o deosebită importanţă are dispunerea aparatului de fotografiat şi a surselor de iluminare în poziţiile necesare fotografierii din faţă şi din profil. Pentru a uşura controlul asupra poziţiei corpului şi a capului. — expunerea se execută în poziţia aparatului. pieptănată (de gen masculin — bărbierită). Dacă fotografia este destinată evidenţei criminalistice (înregistrării penale). Fotografiile executate conform condiţiilor acestei metode redau semnalmentele. Aceasta constă în cusutul leziunilor şi retuşarea părţilor deformate ale feţei. la proiecţia negativului în procesul pozitiv. se fotografiază cu şi fără ei. Profilul stâng se va fotografia numai în situaţiile prezenţei unor semne caracteristice individuale (defecte anatomice. la moment foarte modestă. cu concursul expertului legist (fig. menţionăm că aplicarea fotografiei color. servind. Fără a intra în detalii de ordin tehnic. persoana se fotografiază fiind aşezată pe un scaun cu spătarul prelungit şi cu un suport de susţinere a capului. se măreşte până la 4 cm. deschiderea ochilor ş. Prin 89 . se recomandă fotografierea profilului drept. de A. a. Dacă persoana poartă ochelari. privirea fiind îndreptată înainte. se va fotografia profilul drept. Bertillon şi care au rămas în vigoare. ataşată la nivelul pieptului persoanei fotografiate care. la realizarea evidenţei criminalistice a celor supuşi urmăririi penale şi la recunoaşterea cadavrelor neidentificate. Stereografia demarează de la principiul vederii binoculare umane. pieptănarea părului. Dacă fotografia semnalmentelor se întreprinde urmărindu-se scopul prezentării acestei persoane spre recunoaştere. a unui semiprofil şi a ţinutei întregului corp. Cea mai acceptabilă modalitate de obţinere a acestei scări este cea a fotografierii cu o riglă de 28 cm lungime. In prealabil se recurge la aşa-numita «toaletă a cadavrului».Fig. prin care se preconizează redarea aspec-tulului apropiat celui avut în viaţă. 14). tatuaj etc).

Ele pot fi ansambluri de clădiri sau o singură clădire cunoscută după destinaţie (şcoală. conţine diverse materiale de probă. Stancu. spital. pe deplină dreptate. Pentru obţinerea unei stereoperechi corecte. în continuare acestea se fixează. la distanţa de 65 mm şi se studiază cu ajutorul unui dispozitiv special (stereoscop). produse cu prilejul comiterii faptei ilicite. care permite fixarea aparatului în două poziţii. în situaţiile când amplasamentul locului faptei nu permite reproducerea acestuia pe o fotografie unitară. în" conformitate cu regulile tactice. insistându-se atât asupra i C. 1972. cercetarea locului faptei constituie o acţiune de cunoaştere complexă. Fotografia-schiţă se aplică pentru înregistrarea fotografică a locului propriu-zis al faptei. spaţiul. Totodată.Fig. 30. 54. Ea se execută de la distanţa impusă de necesitatea încadrării corecte a întregii ambianţe. Fotografia de recunoaştere a unui cadavru neidentificat până şi după toaletă privirea concomitentă a obiectului cu ambii ochi se creează senzaţia volumetrică spaţială. care permit formarea concomitentă a celor două negative în condiţii identice. Suciu. diferite indicatoare de străzi. că cercetarea locului faptei prezintă o acţiune procesuală de o deosebită semnificaţie în aflarea adevărului . în pofida caracterului ei auxiliar. folosindu-se o şină. prevăzut cu două obiective sincronizate. Stereofotografia se realizează cu ajutorul aparatului special. N. p. Fotografia de orientare se realizează în cadrul fazei de observare preliminară a locului faptei. 81. fotografiile se execută în condiţii identice ale întregului proces fotografic. Ca şi fotografia de orientare. Rezultă deci. Dacă nu se dispune de un atare aparat. un iaz. cea de nod şi cea de detaliu. printre care un loc prioritar îi aparţine fotografiei. 2. Descoperirea. in perimetrul căruia s-au desfăşurat acţiunile infracţionale sau unde s-au manifestat consecinţele acestor acţiuni. Fotografia de orientare serveşte la fixarea locului faptei cu unul sau mai multe puncte de orientare. stereofotografia este realizabilă cu un aparat fotografic obişnuit. Bucureşti. O atare fotografie trebuie să permită identificarea locului unde s-a săvârşit fapta ilicită. înaintea operaţiilor de cercetare in măsură să provoace modificări ale stării iniţiale a locului. formulate in baza practicii generalizate. Cu acest prilej se vor folosi aparatele cu obiective fotografice respective. Bucureşti. de pe care se obţin două stereofotografii de dimensiunile 42-63 mm fiecare. Bucureşti. fără a schimba ordinea de expunere. Fotografierea locului faptei Locul faptei. 1976. fotografia. 14. şi aceasta s-a accentuat de nenumărate ori în literatura de specialitate. borne kilometrice. p. buna realizare a căreia reclamă utilizarea celor mai avansate mijloace tehnice. fixarea şi ridicarea acestui material de probă se realizează în baza cercetării directe de către organul judiciar a spaţiului menţionat. râu şi chiar unele elemente de ordin topografic ale terenului deschis (fig. se va proceda la metoda panoramică. Fotografia judiciară la faţa locului. 15). fotografia-schiţâ. La faţa locului organul de cercetare stabileşte parametrul locului faptei şi concomitent fixează punctele de reper ale acestuia. este o modalitate tehnică de fixare a tabloului şi a obiectelor ce constituie locul faptei săvârşite ce beneficiază de o vastă aplicabilitate practică. acestea manifestându-se în formă de urme ale 90 infracţiunii — modificări materiale. Ionescu. Stereofotografia presupune realizarea a două imagini ale obiectului supus cercetării. la locul faptei se produc patru genuri de fotografii: fotografia de orientare. Investigarea criminalistică a infracţiunilor. se execută la faza iniţială de cercetare. Criminalistica. partea a Ii-a. executate din două poziţii îndepărtate la distanţa de 65 mm. gară etc). in Tratat practic de criminalistică. izolat de mediul înconjurător. 1988. aflate la distanţa sus-menţionată. E. 91 . p.

ce constituie ambianţa acestui loc.Fig.a. 15. indispensabilă fixării părţilor opuse ale obiectelor voluminoase (ale unei maşini avariate). mijloacele de transport avariate în cazul unui accident de circulaţie. O variantă a fotografiei-schiţă în serii. armele şi instrumentele folosite în timpul săvârşirii infracţiunii ş. cât şi asupra tuturor obiectelor din perimetrul acestuia. când locul faptei este reprodus pe o singură fotografie. este fotografia contrară sau încrucişată. Fotografia în serii se aplică în situaţiile când forma locului faptei (două sau mai multe încăperi) exclude posibilitatea executării unei fotopanorame. Ca principale pot fi considerate cadavrul in cazul unui omor. la fotografia de nod se va aplica metoda 93 . Fotografia de nod se referă la înregistrarea unor obiecte apreciate ca fiind principale. Dacă situaţia faptei cercetate reclamă fixarea dimensiunilor obiectului principal sau diferenţa de mărime între el şi obiectele ce-1 înconjoară. dar şi legătura cu alte obiecte din apropierea nemijlocită a lui. Aceasta se impune de scopul fotografiei date de a imagina nu numai aspectul general şi poziţia pe care o ocupă obiectul principal în perimetrul locului faptei. datorită faptului implicării lor în activitatea infracţională. în care locul faptei este fixat pe sectoare. Fotografia-schiţă poate fi unitară. Fotografia-schiţă contrară samblul obiectelor. 16. Fotografia de nod se execută în condiţiile locului faptei de asemenea în etapa iniţială de cercetare fără ca obiectul fotografiat să fie scos din an92 Fig. constând în reproducerea locului faptei din două sau patru poziţii diametral opuse (fig. şi în forma unei serii de fotografii. Fotografia de orientare intr-un caz de accident r tabloului în întregime al locului faptei. sau care reprezintă consecinţele infracţiunii. uşa forţată în urma unui furt. 16).

de instrumente.) sau a unor obiecte ( o armă. pe de o parte. precum şi a filtrelor de polarizare. iar. Poziţia trebuie aleasă in aşa mod. se recomandă folosirea surselor de lumină difuză. 94 — să asigure posibilitatea realizării măsurărilor necesare determinării dimensiunilor urmei şi ale obiectului reprodus. de a reda caracteristicile generale şi individuale ale urmelor şi obiectelor-corpuri delicte. cu care ne confruntăm în majoritatea cazurilor de fotografiere a suprafeţei metalice. obiectele principale se fotografiază din poziţii. 3. a căror detalii caracteristice sunt mici. Scopul fotografiei de nod a cadavrului este de a reproduce cert pozi ţia asectuia în spaţiu şi în raport cu obiectele din ambianţă. cât şi cele corp delict. Nu se recomandă fotografierea cadavrului de la cap sau de la picioare. un obiect de îmbrăcăminte etc. se evidenţiază în prealabil cu substanţe de revelare. Scopul acestei fotografii este. eventualele denaturări. ale mijloacelor de transport etc. fiind intercalate între obiectiv şi cameră. a celor de măini. când obiectivul aparatului cade perpendicular pe zona din centru a planului suprafeţei frontale fotografiate. urmele create prin secreţia glandei sudoripare. spre exemplu. in care axa obiectului să cadă perpendicular pe suprafaţa suportului urmei sau planul suprafeţei obiectului în litigiu. Executarea fotografiei de detaliu trebuie să corespundă următoarelor condiţii: — să redea materialul fotografic aşa cum acesta este perceput de organul senzorial. cadavrul se fotografiază la faţa locului din partea de sus şi din ambele părţi laterale. de picioare. Pentru evitarea strălucirilor dăunătoare. se pot deplasa şi staţiona în poziţii favorabile din punctul de vedere al punerii în evidenţa fotografică a caracteristicilor ce interesează. a. un tub de cartuş. excluzându-se. pe fotografie partea cadavrului apropiată de obiectiv va părea mult mai mare decât părţile mai îndepărtate. leziunile corporale vizibile. permiţând astfel fotografierea de la distanţe mici. Fotografia de detaliu. se realizează conform unor reguli suplimentare. Fotografia de detaliu se aplică la faţa locului pentru fixarea urmelor infracţiunii şi a obiectelor considerate corpuri delicte. de a fixa şi a demonstra prezenţa la faţa locului a anumitor urme (de mâini. b) pentru o imagine mai clară se recomandă folosirea a două surse de lumină artificială. în consecinţă. de instrumente. fiind deja fixate spaţial şi în corelaţie cu alte urme şi obiecte pe fotografiile-schiţă şi de nod. c) urmele. unele leziuni corporale. de sticlă ş. Fotografierea cadavrului. Rezultatele sunt eficiente dacă se aplică obiective cu unghi mare de cuprindere. în funcţie de specificul obiectului de fotografiat. se execută la faza a doua a cercetării locului faptei. Pentru a evita denaturări de ordin perspectiv. starea vestimen taţiei. nominalizată in literatura de specialitate şi fotografie a detaliilor. 95 . se va executa la un anumit grad de mărire. acesta fiind în mod aprioric obiectul principal în cazurile de cercetare a unei morţi violente. măresc distanţa focală. Condiţiile menţionate. şi. Aparatul de fotografiat se fixează pe un trepied sau un dispozitiv de reproducere prevăzut cu un braţ de apropiere şi depărtare a aparatului.) într-un mod sau altul exploatate de făptuitor sau de alte persoane implicate. instalate bilateral. e) fotografia de detaliu se execută întotdeauna în baza metodei riglei gradate. când obiectele purtătoare de urme. d) fotografia urmelor. recurgându-se la utilizarea inelelor intermediare care. obţinerea unei imagini mărite. în măsura posibilităţilor.Fotograf ia de fixare a unor secvenţe şi a rezultatelor altor acţiuni de urmărire penală Pe lângă cercetarea la faţa locului. cât şi obiectele-corp delict se vor fotografia în poziţia. impun respectarea următoarelor reguli: a) atât urmele.metrică. un topor. care nu se disting de culoarea suportului. ca axa optică a obiectivului să cadă pe mijlocul cadavrului perpendicular planului exterior al acestuia. Pentru realizarea acestui scop. fotografia operativă este utilizată frecvent de către organele cu funcţii de urmărire penală la fixarea unor secvenţe şi a rezultatelor experimentului judiciar.. deoarece aceasta duce la denaturare de perspectivă şi. prezentării spre recunoaştere şi a percheziţiei. — să redea cu maximă precizie elementele caracteristice şi detaliile urmei sau ale obiectului supus cercetării criminalistice. ca urmare. pe de altă parte.

se va descrie în procesul-verbal şi se va fotografia în ansamblu. la ilustrarea momentelor importante reproduse artificial şi a rezul tatelor obţinute pe cale experimentală. Cu aceeaşi situaţie ne confruntăm şi în cazul experimentului judiciar. iar pe de altă parte. din care să rezulte că. din punctul deţinut de observator. experimentul juduciar prezintă o formă specifică de verificare practică a probelor testimoniale şi a versiunilor privind împrejurările actului in fracţional. când persoana antrenată în această acţiune reuşeşte să pătrundă sau să iasă dintr-o încăpere. în fond. a diferitelor înscrieri. Bancnotele băneşti. inclusiv ale celor fotografice. După cum este cunoscut. Fotografia împrejurărilor experimentului demonstrează respectarea acestei cerinţe a legii. fireşte.elementelor caracteristice de bază ale acestora. Dacă obiectul este marcat cu cifre.). o constituie prezentarea spre recunoaştere. în cazul obiectelor materiale . înainte de a proceda la acţiuni experimentale propriu-zise. biletele de loterie. în cazul experimentului întreprins în scopul determinării vizibilităţii. constituie una din condiţiile de care va beneficia valoarea probatorie a actului procesual în discuţie. a cadavrelor şi a obiectelor materiale cauzal legate de fapta penală. precizat pentru realizarea experimentului. Cu ajutorul fotografiei se vor reda demonstrativ obiectele descoperite. a treia fotografie.P. a fost identificată o anumită persoană sau obiect. din grupul de persoane sau obiecte prezentate martorului. Şi aici. a treia. a urmelor infracţiunii. de detaliu a obiectelor descoperite. în locul realizării acţiunii procesuale. cât şi persoana (sau obiectul) indicată de aceasta ca fiind recunoscută. 97 7 . O altă acţiune procesuală. prezen96 tarea spre recunoaştere are ca urmare identificarea (sau negarea identităţii) persoanelor în viaţă. victimă ori persoana vinovată. la fixarea condiţiilor în care s-a desfăşurat experimentarea împrejurărilor faptei în cauză. alta de nod a locurilor tainice. fotografia de percheziţie cuprinde trei feluri de fotografii asemănătoare celor aplicate la fixarea locului faptei: una de ansamblu cu sens de orientare a locului ce urmează a fi percheziţionat. Totodată. Reglementată în mod distinct de legislaţia procesual penală în vigoare (art. poşetele. contribuind în mod direct la stabilirea adevărului. geaman tanele etc. Practica judiciară demonstrează că fotografia operativă constituie cel mai avantajos procedeu tehnic privind fixarea unor secvenţe şi a rezultatelor percheziţiei. legislaţia privind experimentul judiciar dispune realizarea lui în condiţiile faptei cercetate sau pe cât posibil asemănătoare celor. datele obţinute pe cale experimentală sunt probante şi deci necesită aplicarea mijloacelor de fixare respective. inclusiv pe cale fotografică. insistându-se asupra tuturor caracteristicilor acestuia. fotografia trebuie executată în modul în care aceste caracteristici să fie vizibile ochiului omului. Pornind de la cele expuse semnalăm că la efectuarea experimentului judiciar se impune realizarea a trei fotografii: a împrejurărilor în care se desfăşoară acţiunile experimentale. pe de o parte. iniţiat în vederea verificării posibilităţilor de săvârşire a anumitor acţiuni (străbaterea unui spaţiu intr-o unitate de timp. Ulterior. 17). scoaterea obiectelor dintr-o încăpere etc). până la acţiunile experimentale. va fi destinată redării semnalmentelor specifice ale persoanei recunoscute. victima sau învinuitul). în cadrul fotografiei obiectelor descoperite se va insista în special asupra caracteristicilor privind forma şi dimensiunile acestora.P. semne de fabricare etc. documente şi. ca şi orice alte hârtii de valoare. 144 C.Consfinţit de legislaţia în vigoare ca act probatoriu (art. să finalizeze o distanţă etc. se va fotografia locul în care urmează a fi efectuat experimentul. Se va fotografia momentul culminant al acţiunilor experimentale. De exemplu. Fotografia este deosebit de utilă pentru fixarea rezultatelor percheziţiei persoanei şi a obiectelor purtate.). a ascunzişurilor şi.P. diverse inscripţii. Pe prima fotografie va fi reprodus întregul grup de persoane sau obiecte prezentate. pătrunderea sau ieşirea dintr-un loc. la fixarea căreia se utilizează pe larg fotografia operativă. a momentelor decisive şi a rezultatelor obţinute. în fine. instrumentelor. Fotografiile efectuate cu prilejul efectuării experimentului judiciar sunt destinate să contribuie. obiectelor delictuoase. Deci fixarea cu exactitate a unor momente din procesul prezentării şi a rezultatelor recunoaşterii. număr şi serie în ordinea descrierii lor în procesul-verbal.P. în care s-a desfăşurat evenimentul supus verificării pe cale experimentală. încăperea sau locul deschis. 162 C. se execută o fotografie spaţială care obiectiv confirmă sau infirmă posibilitatea de observare presupusă sau declarată de martor. executată după declaraţiile persoanei recunoscătoare. ambalajul şi modalitatea de ambalare (fig. Percheziţia persoanei se întreprinde în marea majoritate a cazurilor în scopul descoperirii şi ridicării armelor. victimei sau învinuitului. cum ar fi servietele. să scoată un anumit obiect pe geamul grilajat. se fotografiază în grup şi aparte după valoare. A doua cuprinde persoana recunoscătoare (martorul. Fixarea prin fotografiere a procesului de recunoaştere presupune realizarea a trei fotografii. obligaţiile. locul unde acestea au fost găsite şi modul de ascundere.

cu prilejul efectuării actelor de urmărire penală la care ne-am referit anterior. Fotografiile detective se folosesc de către organele menţionate în activitatea de prevenire a actelor criminale. la demascarea autorilor faptelor săvârşite. Fotografia de urmărire Tot din categoria fotografiei operative face parte fotografia de urmărire sau detectivă. pe când fixarea unor acţiuni se va realiza conform regulilor fotografierii la locul faptei. se folosesc mijloace speciale de iluminare de tipul celor de radiaţii infraroşii. condiţie inerentă acestui gen de activitate. spre exemplu. § 4. inerente actelor de cunoaştere efectuate pe parcursul procesului penal. înregistrarea videomagnetică este pretutindeni acceptată. ponderea fiind deţinută de cele camuflate în diferite obiecte. jafuri. Aceasta impune aplicarea unor procedee şi mijloace tehnice speciale. Pentru executarea fotografiilor la întuneric. ea fiind aplicată pe scară din ce în ce mai largă. cu sisteme automate de expunere şi diafragmare.4. La fotografia de urmărire se folosesc aparate minuscule. la paza diverselor obiecte de valoare socială şi a frontierelor. Fotografia de urmărire se realizează în condiţii spaţiale şi de timp complicate. aplicată de către organele de urmărire operativă în vederea identificării persoanelor supuse supravegherii active sau declarate în căutare. Având un grad sporit ilustrativ. năvăliri tâlhăreşti. şantaj etc). se va ţine cont de condiţiile privind fotografia de recunoaştere. amplificatoare electronooptice etc. pe care şi le asumă organul respectiv. precum şi a interogărilor. se recurge la înregistrarea videomagnetică. In cazul fotografierii unei persoane. Atare aparate sunt prevăzute cu obiective ce permit expunerea de la distanţe mari. în prezent. dar şi datorită posibilităţii de a reda în formă sincronizată fenomenele sonore şi dinamice. condiţionate de necesitatea păstrării unui nivel înalt de confidenţialitate. Fotografia judiciară de examinare Fotografia de examinare prezintă un sistem de metode şi procedee tehnice privind aplicarea mijloacelor fotografice în procesul examinării de 99 . precum şi a contactelor dintre diferite persoane implicate în activităţi ilicite (de mituire. Fotografia se realizează după regulile generale şi conform sarcinilor.

care pe fotografie 101 . O altă modalitate de mărire a contrastului. 1. Ea serveşte la revelarea urmelor şi a petelor lăsate de substanţa de culoare apropiată culorii suportului. Rezultate eficiente se obţin prin aplicarea materialelor fotografice sensibilizate la anumite culori (ortocromatice. Burinski. Metoda de separare fotografică a culorilor se bazează pe proprietatea fotografiei de a deosebi nuanţe de culori imperceptibile ochiului liber. în consecinţă. a urmelor şi a elementelor imperceptibile ale obiectelor supuse examinării criminalistice. a. Metodele fotografice de revelare a invizibilului Metodele aplicate la etapa actuală în acest scop includ: metoda fotografiei de contrast. cunoscută sub denumirea de contratiparea negativelor. având drept obiectiv rezolvarea următoarelor probleme principale: — punerea în evidenţă a invizibilului. se urmăreşte unicul scop de a fixa locul faptei. Developarea materialelor negative şi pozitive în revelator de hidrochinină cu o cantitate sporită de bromură de potasiu măreşte considerabil contrastitatea imaginii. datorită căruia deosebirile cromatice. în scopurile urmărite prin aplicarea mij loacelor fotografice. metoda de separare fotografică a culorilor. diferitele împrejurări de fapt şi obiectele ce interesează cercetarea criminalistică. Metoda fotografiei de contrast constă în obţinerea unor imagini fotografice de contrast majorat între părţile din preajma obiectului supus studiului criminalistic şi. Fotografia de examinare se realizează în condiţii de laborator în baza unor mijloace fotografice speciale. la stabilirea falsului prin adăugire sau înlăturare de text. pe fotografii pot apărea suficient de evident. Pentru tranşarea acestor probleme. Materialele fotografice dispun de o sensibilitate cromatică net superioară organului de văz uman. — examinarea şi demonstrarea elementelor caracteristice de dimensiuni mici şi minuscule ale obiectelor-corpuri delicte. această modalitate. în fond. imper ceptibile ochiului liber. Distincţia dintre fotografia judiciară operativă şi cea de examinare constă. Această metodă are o aplicabilitate vastă în expertiza actelor scrise pentru revelarea textelor radiate. ele accentuează propria culoare.laborator a mijloacelor materiale de probă pentru realizarea sarcinilor şi demonstrarea rezultatelor expertizei criminalistice. reţinându . — examinarea comparativă a obiectelor de studiu criminalistic şi a caracteristicilor identificatoare. Mărirea fotografică a contrastelor se poate obţine prin folosirea materialelor fotosensibile de contrast ridicat şi prelucrarea lor în revelatori 100 contrastanţi. precum şi a diverselor obiecte purtătoare de urme invizibile. şi proiectarea acestui multinegativ pe materialul fotosensibil pozitiv. metoda fotografiei in radiaţii invizibile. Prin aplicarea fotografiei operative. spălate. precum şi pentru ca acestea să poată valorifica cu competenţă rezultatele obţinute de către experţi. In contextul celor de mai sus. Un rol prioritar în activitatea de expertiză îl deţine procedeul de mărire a factorului de contrast prin totalizarea imaginilor negative. fapt. la descoperirea microurmelor care nu se disting datorită asemănării la culoare cu obiectul-suport ş. cunoaşterea cărora de către juriştii practicieni se impune de necesitatea de a fi avizaţi asupra posibilităţilor expertizei criminalistice. Principiul este lesne de înţeles: o dată cu creşterea numărului negativelor suprapuse. după cum am precizat. de împuşcătură etc. prefăcute. — ilustrarea rezultatelor expertizei. a celor de mâini. menţionăm că calitatea tehnică a imaginii e în funcţie de totalul contratipărilor. executate la aceeaşi scară. datorită sumarii opacităţilor se măreşte diferenţa coeficientului de trecere a luminii intre opacităţi şi transparenţe. obţinându-se o creştere perceptibilă a contrastului. Filtrele separatoare de culori permit trecerea spre emulsie a radiaţiei similare propriei culori. se realizează prin suprapunerea a mai multor imagini negative ale obiectului în cercetare. pancromatice etc). aparţinând fizicianului rus E. spre exemplu. în criminalistică s-au elaborat metode adecvate. în majoritatea cazurilor. urmând acest proces până la obţinerea gradului necesar de contrastitate. la reconstituirea conţinutului unui act contrafăcut. apoi un nou negativ. Fiind aplicate în momentul fotografierii. corodate. acoperite. Cu fiecare următoare contratipare scade claritatea imaginii datorită creşterii granulaţiei emulsiei. evidenţierea caracteristicilor invizibile ale acestuia. constă în scoaterea unui diapozitiv de pe negativ.le pe cele de culori opuse. create prin depunerile de sudoare. iar de pe acesta un nou pozitiv. La etapa actuală în instituţiile de expertiză se practică două modalităţi principale de separare fotografică a culorilor: a fotografierii obiectului pe materialul fotografic cu emulsia sensibilizată cromatic şi a selectării cu ajutorul filtrelor de culori a radiaţiilor de lumină ce cad pe emulsia materialului fotografic.

vopselelor. verde-gâl-buie galbenă. filtrele reduc lumina. ultravioletă. Datorită acestor proprietăţi. crt 1. gama şi beta posedă. galbenă. 4. vopsele ş. roşie 3. cât şi reversibile. a urmelor sub formă de resturi de materie biologică. la studierea mecanismelor în corelaţie de funcţionare a unei arme de foc. 2. verde. trăsăturilor de creion. Reproducerile policromatice sunt necesare pentru fixarea nuanţelor de culoare în cazul cercetării urmelor biologice. plumburilor. parţial oranj verde. In vederea delimitării cromatice a obiectelor de studiu. Fotoreproducerea. azurie violetă. roentgen. 6 violetă albastră verde galbenă oranj roşie violetă. albastră.). 3.e cenuşie-deschis faţă de nuanţele culorilor opuse. Proprietatea de absorbire şi reflectare a radiaţiilor invizibile prezintă mari posibilităţi în cercetarea actelor scrise. în criminalistică se folosesc cu prisosinţă proprietăţile lor de a fi absorbite şi reflectate de diferite materiale altfel decât radiaţiile vizibile . azurie. resturilor fibroase de îmbrăcăminte. a factorilor suplimentari ai tragerii din armă de foc. a fibrelor textile etc.prelungirea timpului de expunere. multiple proprietăţi. radiaţiile invizibile oferă mari posibilităţi de investigare criminalistică. în vederea descoperirii urmelor de mâini. redate prin cenuşie-închis. oranj. a diferitelor pete de uleiuri. schimbarea de fotografii. Culoarea filtrelor Reţine radiaţiile de culoare Permite trecerea radiaţiilor de culoare galben şi galben . Aceasta parte de lumină. roşie galbenă. albastră. roşie oranj. a diferitelor genuri de combustibil şi uleiuri tehnice. în instituţiile de expertiză se aplică pe scară tot mai largă fotografia în culori. a hârtiei. oranj. verde. de a provoca luminiscenţă (lumină rece) şi de a pătrunde în profunzimea corpurilor materiale. azurie violetă. în primul rând. Alegerea filtrelor se efectuează în mod practic sau conform datelor prezentate în literatura de specialitate în formă de tabele indicatoare (vezi tab. infraroşii.închis oranj violetă. Din ansamblul de proprietăţi pe care le posedă radiaţiile invizibile. După cum este şi firesc. albastră. ultravioletă. Radiaţiile ultraviolete. Cu acest prilej se folosesc materialele atât pozitive. de substanţe organice şi anorganice. prin refacerea rechizitelor. Radiaţiile invizibile îşi găsesc de asemenea o utilizare frecventă în investigaţiile de identificare şi diagnostică criminalistică a cernelurilor. Capacitatea de penetrare a radiaţiilor invizibile serveşte la reconstituirea în documente a rechizitelor acoperite cu vopsea sau încleiate cu alte materiale. azurie. copierea amprentei de ştampilă etc. a urmelor de spargere din interiorul obiectelor de încuiere. ce pătrunde în aparatul fotografic. violetă verde. o observare vizuală nu întotdeauna este sufi cientă pentru aprecierea elementelor cromatice ale unui fascicul de lumină reflectat de obiectul cercetat şi deci de a determina filtrul necesar. roşie roşie. datorită cărora acestea au devenit inerente multor cercetări criminalistice. a unor resturi de materie.acţiunii radiaţiilor invizibile necesită aplicarea unor procedee şi mijloace fotografice specializate fiecărui gen de radiaţii în parte. galbenă - Prin absorbţia unei părţi din radiaţia globală expusă materialului fotografic. Modul de acţiune a unor filtre 1 Nr. a falsului prin înlăt urare sau adăugare de text. galben-verzuie oranj. verde-azurie. In atare 102 situaţii se va recurge la un studiu fotometric cu ajutorul obiectivelor tehnice respective. Culoarea filtrelor Culoarea accentuată pe fotografie 1. albastră albastră. «pierdută» trebuie compensată prin . pentru executarea fotografiei în radiaţii infraroşii sunt necesare: 103 M . a. ultravioletă. galbenă. ale celor efectuate în condiţii de laborator de către experţii criminalişti. Fotografia in radiaţii invizibile prezintă metoda cea mai frecvent folosită în vederea revelării invizibilului. galbenă. 2. oranj. lăcăţilor. roşie Alegerea filtrelor separatoare de culori | Nr. Astfel. la reconstituirea diverselor gravuri deteriorate. oranj. 5. în special. după cum am menţionat deja.

a peliculei roentgen. b) filtre de selecţionare a radiaţiilor. în cazurile expertizei traseologice. Dată fiind posibilitatea unei rbentgenoscopii. ceea ce se rezumă din motive de altă natură şi la gama-. care pot fi instalate înaintea sursei de iluminare. Microfotografia în activitatea de laborator microfotografia constituie o metodă de bază a investigaţiilor realizate în vederea efectuării expertizelor criminalistice. la fotografia roentgen se recurge mai rar. 18. Dacă în procesul examinării se foloseşte convertizorul electronic cu care sunt dotate laboratoarele criminalistice moderne. Se folosesc fotomateriale din categoria celor obişnuite nesensibilizate ce nu pot fi influenţate de radiaţiile din domeniul celor roşii şi infraroşii. microfotografia preconizează depistarea şi examinarea caracteristicilor de detaliu imperceptibile ochiului liber. atribuirea microfotografiei semnificaţiei de fotografie de examinare este pe deplin justificată. O dificultate cu care ne confruntăm la executarea fotografiilor în radiaţii infraroşii şi ultraviolete constă în punerea la punct a imaginii. care trecând prin obiect.a) surse de radiaţii infraroşii — o lampă electrică puternică de 500 W. La microfotografie se recurge în situaţiile în care sarcinile expertizei impun măriri mari a obiectului supus examinării (50. betagrafie. Pentru realizarea unei fotografii în radiaţii ultraviolete sunt necesare: a) surse de radiaţii respective — lămpi de cuarţ şi tuburi luminiscente de genul celor. Aceasta condiţionează unele decalări ale distanţei focale. care emite asemenea radiaţii. acesta din urmă fiind eliminat din partea opusă de o sursă specială de energie. Cameră fotografică specială cuplată cu un microscop stereoscopic 105 . cu care sunt dotate lămpile ultraviolete din trusele criminalistice. I1 Fig. Din moment ce prin intermediul ei se redau detalii care depăşesc limitele sensibilităţii omului. pelicule sau plăci «infracrom» cu care se lucrează în condiţii absolut obscure. Constând în reproducerea fotografică mărită a obiectului de examinare criminalistică. clişeul este impresionat de radiaţiile respective. b) filtre de selectare a radiaţiilor care asigură impresionarea fotoemulsiei de radiaţiile infraroşii. care sunt date dintr-un vas de sticlă cu lichid de piatră vânătă în apă distilată. 104 2. Actualmente se folosesc filtre solide confecţionate din sticlă. impunând operaţii de corecţie privind punerea la punct a clarităţii imaginii. gama şi beta. Fotografia se obţine prin aplicarea materialelor fotografice specificate acestui gen de fotografie ca. ebonită sau alte materiale plastice şi lichide. tehnice a documentelor etc. care permite excelent trecerea spre materialul fotosensibil doar a radiaţiilor infraroşii. Fotografia în radiaţii roentgen. sau înaintea obiectului pentru a permite trecerea radiaţiilor ultraviolete şi reţinerea celor infraroşii. 700 etc). c) materialele fotosensibile speciale. creează pe emulsie imaginea-umbră a structurii acestuia. în sensul observării directe a obiectului de cercetare pe ecranul fluorescent. Radiaţiile la care ne referim au o refracţie optică de altă natură decât cele vizibile. care (în casete sau hârtie neagră) se aplică în apropierea nemijlocită a obiectului de studiu. spre exemplu. se practică în situaţiile în care împrejurările faptei impun un studiu al interiorului unei fiinţe sau obiect material. 200. în acest scop se folosesc instalaţii microfotografice dintr-o cameră fotografică specială cuplată cu un microscop (fig. examinările nu pot fi concepute fără executare de microfotografii. se va fotografia imaginea obiectului de studiu transmisă pe ecranul dispozitivului. balistice. 18). în felul acesta.

inclusiv ale celor de profesie sau de uz casnic (cuţit. fotografiile trebuie să fie executate în condiţii tehnice identice. Executarea fotografiilor de comparare prin suprapunere nu prezintă dificultăţi. se aşează în aceeaşi poziţie unul lângă altul. a liniilor de separare a unei părţi dintr-un întreg. Ea constă în executarea în aceeaşi condiţie a două fotografii — una va reprezenta urmele de la faţa locului şi alta obţinută pe cale experimentală în calitate de model de comparaţie. ce urmează a fi fotografiate. microscopul comparator ş. ale unor alte unelte. în cazurile posibile. Obiectele. Sunt însă nu puţine cazuri când examinarea comparativă se realizează în baza fotografiilor obiectelor de identificare. asigurându-se reproducerea lor uniformă. Un factor determinant privind obţinerea unei microimagini de calitate îl constituie iluminarea obiectului fotografiat. Fotografia de comparare a continuităţii liniare este aplicată în mod frecvent la examinarea urmelor în formă de striaţii. 106 . evidenţierea prin comparare a coincidenţelor sau necoincidenţelor de trăsături.în cazul aplicării unui aparat obişnuit. Microscoapele comparatoare şi electronice sunt prevăzute cu camere foto proprii. topor. de ghinturile unei arme de foc pe glonte. ca în situaţia expertizelor scrisului. Ea poate fi de reflectare şi prin transparenţă. acesta se va cupla cu microscopul prin intermediul unui tub de ataşare. La obţinerea fotografiilor de comparare de calitate. care practic nici nu pot fi concepute altfel decât prin intermediul fotografiei de comparare. în criminalistică se disting trei variante ale fotografiei de comparaţie: de comparare prin confruntarea imaginilor. de comparare prin suprapunerea acestora şi cea privind stabilirea continuităţii liniare a elementelor carac teristice de relief.a. tehnice a documentelor. a bancnotelor valutare. precum şi a amprentelor de ştampilă. Timpii de expunere se determină cu ajutorul exponometrului sau prin tatonare. balistice). insistându-se asupra caracteristicilor evidenţiate la faza de examinare separată. care ulterior se secţionează parţial sau 107 3.). Dată fiind necesitatea redării caracteristicilor de detaliu. la fotografia microscopică se folosesc materiale (plăci sau peliculă) cu puterea de soluţionare (separare) sporită şi de granulaţie fină. Conform primei. care asigură un grad înalt de precizie privind uniformitatea imaginilor în raport de scară. Fotografia de comparare Principala metodă la care se recurge în identificarea criminalistică. Fotografia de comparare prin suprapunere constă în executarea a două fotografii ale obiectelor de identificare pe materiale fotografice confecţionate pe suport transparent. o reprezintă examinarea comparativă a caracteristicilor obiectelor-scop cu cele ale obiectelor-mijloc. aceasta constituind sarcina finală a majorităţii expertizelor criminalistice. hârleţ. fotografiile obiectelor de cercetare şi ale celor de verificat trebuie să fie executate la aceeaşi scară şi de pe poziţii uniforme. Prin suprapunerea lor la lumină se stabileşte coincidenţa sau necoincidenţa elementelor caracteristice. a semnăturilor executate prin copiere. examinarea poate fi efectuată nemijlocit prin compararea obiectelor menţionate cu modelele tip de comparaţie. de iluminare şi de alţi factori tehnici. şi implicit. ceea ce poate conduce la constatarea sau negarea categorică a identităţii. traseologice. la cele dactiloscopice.a. deoarece în acest scop se folosesc utilaje specializate (conver-sograful balistic. create de instrumente de spargere. Fotografia de comparare prin confruntare presupune reproducerea obiectelor ce urmează a fi comparate pe o imagine unică sau pe două imagini separate. balistice. Ea se practică de asemenea în descoperirea falsificării actelor de identitate. Fotografia de comparare prin suprapunere se aplică în marea majoritate a cazurilor la examinarea urmelor dinamice (traseologice. După cea de a doua. Aceasta se referă la expertizele de identificare a persoanelor şi cadavrelor după semnalmentele exterioare. cleşte ş. se cere respectarea a două condiţii. De o deosebită importanţa se prezintă această metodă fotografică la identificarea persoanelor in viaţă şi a cadavrelor necunoscute.). al urmelor statice de încălţăminte sau al anvelopelor mijloacelor de transport.

Dintre modalităţile de ilustrare cunoscute acestui domeniu. Fotografiile se ataşează la dosar într-o formă oarecum sistematizată. în special. Ea se aplică pe mai multe planuri respectiv: — pentru fixarea înfăţişării. inclusiv ale celor întreprinse în scopul obţinerii modelelor de comparaţie. — pentru fixarea caracteristicilor. Din conţinutul dispoziţiilor art. având drept obiectiv redarea acestor caracteristici într-o formă mărită: — pentru demonstrarea elementelor caracteristice coincidente ale obiectelor supuse examinării comparative. în procesul-verbal se vor consemna: obiectele fotografiate. dar şi de modul de ataşare la dosarul cauzei. trăsăturilor şi stării iniţiale a materialelor prezentate. conţinând date evidente privind justeţea concluziilor. cine şi în baza căror metode a efectuat imaginea fotografică.) reproducerea fotografică a obiectelor care din voluminozitate sau din alte motive nu pot fi anexate la dosar. Asamblând apoi părţile opuse ale celor două fotografii. ceea ce se obţine prin întocmirea planşelor fotografice. 68 C. Fotografia de ilustrare Pentru formarea unei convingeri asupra împrejurărilor de fapt stabilite prin intermediul expertizei criminalistice. a unei lăcăţi descuiate cu şperaclu sau cheie potrivită. a unui agregat tehnic etc). apreciate ca fiind determinante la formularea concluziilor. Valoarea probantă a fotografiilor e în funcţie. Practica judiciară denotă că puterea de convingere a raportului de expertiză în mare măsură e în funcţie şi de sistemul ilustrativ aplicat de către expert în vederea înfăţişării rezultatelor obţinute. amprenta formelor de sigilare ş. Activitatea de fixare procesuală şi de prezentare a fotografiilor judiciare Potrivit prevederilor legislaţiei în vigoare. § 5. ele prezentând surse auxiliare ale proceselor-verbale respective şi deci informaţii probante. dar şi demonstrat. O atare fotografie se execută în strictă 108 . aparatura folosită şi rezultatele obţinute. P. — pentru fixarea rezultatelor acţiunilor experimentale ale expertului. P. — pentru redarea elementelor constitutive divizate pe parcursul examinării (prin demontare a unei arme de foc de fabricare improvizată. Despre aplicarea fotografiei la efectuarea unui act de urmărire penală sau a expertizei criminalistice se fac menţiunile corespunzătoare în procesul-verbal sau în raportul de expertiză. pe jumătate de-a curmezişul (sau diagonal) striaţiilor. Se preconizează. rezultă că fotografiile realizate la locul faptei sau în cadrul efectuării altor acte de urmărire penală se ataşează la dosar. de respectarea de către organul judiciar a regulilor tehnice şi tactice privind obţinerea acestor fotografii.conformitate cu prevederile regulilor fotografiei judiciare operative a obiectelor corp-delict. P. ele cuprinzând obiectele propriu-zise. 158 C. La constituirea acestor planşe necesită a fi respectate următoarele condiţii: 109 4. aparatura şi materialele fotosensibile folosite. mai cu seamă în situaţiile în care starea acestora poate suferi schimbări ca urmare a aplicării unor metode de studiu de natură să acţioneze asupra lor. depistate la etapa de cercetare intrinsecă a obiectelor ce necesită a fi comparate. fotografia s-a confirmat a fi cea mai eficientă. P.a. înfăţişarea obiectelor ce urmează a fi examinate poate fi redată pe o fotografie sau mai multe. (art. organele judiciare trebuie să dis pună de un raport de expertiză ştiinţific bine argumentat. 19). ambalajul. fotografia este prevăzută ca o sursă specială de fixare a probelor. după cum am semnalat. expertul poate urmări (şi demonstra) dacă caracteristicile liniare ale urmei de la faţa locului coincid prin continuare cu cele ale urmei-model de comparaţie obţinută de la obiectul de verificat (fig. în raportul de expertiză se va descrie procesul aplicării fotografiei ca mijloc de cunoaştere. precum şi a concluziilor.

prezintă una din sar cinile primordiale ale organelor cu funcţii de urmărire penală. se vor încleia începând cu cea de orientare până la cea de detaliu a obiectelor-corp delict. într-un mod sau altul. 3) Fiecare fotografie lipită pe planşă va fi ştampilată în aşa mod. Traseologia — ştiinţă despre cercetarea criminalistică a urmelor infracţiunii /. în cele din urmă..1) Fotografiile de dimensiunile 9x13 sau 13x18 se vor lipi pe coli de carton în ordinea în care a fost aplicată fotografia pe parcursul desfăşurării acţiunii de urmărire penală sau a expertizei. de timp. 4: fotografia de detaliu a urmei de încălţăminte de pe scaunul din apropierea nemijlocită a fotoliului în care se află cadavrul» sau. modul de acţiune şi alte circumstanţe ale faptei săvârşite. Cercetarea acestora. prin urmare. 4) Fiecare fotografie va fi numerotată şi însoţită de inscripţii explicative privind genul fotografiei şi obiectul fotografiat. Marea varietate a urmelor produse cu prilejul săvârşirii de infracţiuni a condiţionat prezenţa în cadrul criminalisticii a traseologiei — domeniu cu destinaţie să asigure aplicarea realizărilor ştiinţelor la cercetarea urmelor lăsate la faţa locului. producând. La începuturile sale. cunoscute în criminalistică sub denumirea de urme ale infracţiunii. Aceste date vor fi confirmate prin semnătura persoanei responsabile. Fotografiile de la locul faptei. Făptuitorul se deplasează în spaţiu. 2) Pe prima filă vor fi consemnate date despre organul de care aparţine persoana ce întocmeşte planşa fotografică. E de relevat — şi aceasta s-a confirmat in practică — că cercetarea urmelor materiale ale infracţiunii săvârşite este o condiţie indispensabilă cunoaşterii faptei şi a făptuitorului şi. efectuează acţiuni fizice.». ca impresiunea ştampilei să fie imprimată pe fotografie şi parţial pe cartonul pe care aceasta s-a lipit. — identificarea directă a făptuitorului şi a altor persoane participante sau implicate. «foto nr. CAPITOLUL 5 TRASEOLjOWACRIM^USJIC^ § 1. De exemplu.. precum şi unele informaţii privind cauza penală sau expertiza cu prilejul căreia s-au executat fotografiile. în literatura de specialitate se subliniază că sarcina-cheie a 111 . — stabilirea datelor concrete privind împrejurările de loc. obiectul traseologiei era redus la urmele create prin reproducerea părţii de contact a unui obiect pe suprafaţa sau în profunzimea altuia.3: fotografia de ilustrare a încălţămintei ridicată prin percheziţie de la persoana suspectată. manipulează diferite obiecte materiale. — identificarea obiectelor. spre exemplu. exploatate pe parcursul acţiunilor infracţionale. 5) După ultima fotografie se va indica cine a executat fotografiile şi cine a întocmit planşa. diverse modificări în mediul înconjurător. Noţiuni generale Săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală în majoritatea cazurilor impune o oarecare activitate. «foto nr. asigură: — reconstituirea tabloului ambianţei în care s-a săvârşit fapta.

11. tendinţa spre a lărgi aria ce constituie conţinutul noţiunii de urme ale infracţiunii în înţeles larg corespunde cerinţelor practice şi. 121. p. Bucureşti. Stancu. dacă acestea sunt purtătoare de urme. — elaborarea metodelor şi mijloacelor tehnico-ştiinţifice necesare descoperirii. pe baza principiilor generale ale expertizei criminalistice. H. — elaborarea metodelor şi mijloacelor tehnice de protejare a valorilor sociale de atentări infracţionale. 200. H. celelalte categorii de urme fiind trecute cu vederea. Identificarea criminalistică. este totalmente justificată. p. în principiu. c. s-au întocmit metodica expertizei dac-tiloscopice. Investigarea ştiinţifică a infracţiunilor. a expertizei traseologice a urmelor de picioare. 15. Au fost realizate numeroase lucrări. deprinderile de a ac-tiva sau manipula diferite instrumente etc. stabilirea succesiunii formării urmelor la faţa locului. inclusiv de cele fotografice. p. în prezent. Expertiza traseologică este etapa finală de cercetare criminalistică a urmelor.. M. Noţiunea şi clasificarea urmelor infracţiunii Problema ce vizează urmele infracţiunii este studiată cu o deosebită insistenţă de către specialiştii în materie. traseologia elaborează metodici de examinare specifice naturii urmelor. A se vedea in acest sens: B. Totodată.Prin această noţiune sunt cuprinse doar amprentele unui obiect pe suprafaţa sau în profunzimea altuia. înscrisurile. Cercetările ulterioare au dus la valorificarea criminalistică a unor noi categorii de urme. — elaborarea metodicilor efectuării expertizelor traseologice. 1972. Bucureşti.1 Cajirme ale infracţiunii sunt considerate toate elementele materiale a căror formare este determinată de săvârşirea infracţiunii . Elaborarea mijloacelor necesare perfecţionării acestei activităţi constituie sarcina esenţială a traseologiei criminalistice. 1977. în acest context trebuie specificat şi faptul că legislaţia în vigoare. p. orice modificare materială produsă prin acţiuni infracţionale poate contribui la elucidarea împrejurărilor cauzei. 2 C. E. 1986. de diferite imprimări. fotografiile. Bucureşti. Criminalistica. cât şi procesual penal. aprecierea interpoziţiei obiectului creator şi a celui primitor în momentul formării urmei). de documente. actele scrise. APTOMOHOB. H. Din cele expuse am putea atribui traseologiei următoarele sarcini: — studierea legităţilor formării diferitelor categorii de urme materiale ale infracţiunilor. MHHCK. ceea ce a extins şi modificat obiectul traseologiei. în care urmele sunt studiate sub cele mai diverse aspecte. 1990. CoeemcKasi KpuMUHwmcmuKa (yHe6Ho-HarjismHoe nocoâne). în vederea atingerii acestui scop. In literatura criminalistică actuală. D. cu care acesta a contactat în jegătură cu pregătirea şi săvârşirea faptei penale. precum că în categoria de urme se includ obiectele pierdute sau dispărute (furate). 112 113 . Sandu. 3 Ionescu. Ilopy6oB. IIleBMeHKO. aplicarea eficace a acestor mijloace la cercetarea faptelor penale concrete. categoria de urmă este tratată prea larg. Cunoaşterea acestor legităţi creează posibilitatea elaborării mijloacelor tehnico-ştiinţifice adecvate. considerăm oportun să precizăm că noţiunea de urmă nu trebuie imens lărgită. 48. vocea. Mulţi autori definesc urmele infracţiunii într-un sens restrâns. Suciu. a mijloacelor de transport. precum şi rezolvarea mul tiplelor probleme cu caracter diagnostic (caracterizarea obiectului creator de urmă. având in vedere că imprimările fotografice. jEste categoric inacceptabila opinia autorilor. i 2. Eficienţa activităţii or ganelor de anchetă e în funcţie de tehnicile cu care acestea sunt dotate. TeopemunecKue ocnoem mpacconoiuiecKou udeumudniicaiuiu a KpuMUHWiucmuKe. fixării şi ridicării urmelor infracţiunii. atât de drept penal. La etapa actuală traseologia se prezintă ca un domeniu bine determinat al criminalistica destinat cunoaşterii legităţilor formării urmelor infracţiunii şi elaborării metodelor şi mijloacelor tehnico-ştiinţifice necesare descoperirii. înregistrările fenomenelor sonore. Ea are ca scop identificarea obiectului creator de urme. O problemă discutabilă în literatura de specialitate este cea a noţiunii de urmă. fixării şi examinării acestora in vederea stabilirii faptei. iden tificării făptuitorului şi determinarea tuturor împrejurărilor cauzei. prin urmare. 1975. delimitează categoric urmele infracţiunii de cadavre. întrucât. a instrumentelor de spargere etc. H. O asemenea tratare prea amplă a urmelor infracţiunii poate suscita divergenţe. stereotipul dinamic. armele şi muniţiile sunt studiate în cadrul unor domenii distincte ale criminalisticii. ca o reproducere a construcţiei exterioare a unui obiect pe suprafaţa sau în volumul altui obiect. precum şi de toate obiectele materiale. H.traseologiei constă în identificarea obiectelor materiale pe baza reflectărilor elementelor exterioare ale acestora în mediul înconjurător .

V. prin aplicarea aceloraşi mijloace tehnice şi metode la urmele din aceeaşi grupă ori subgrupă. /Urmele homeoscopice sunt de două categorii: a) create prin reproducerea construcţiei exterioare_ ajhjgjriţelQr^rjicorporale şi a îmbrăcămintei (a mâinilor. cioburi de sticlă. pete de sânge. de pildă. 1992. Urmele mecanice reproduc construcţia exterioară a obiectelor-corpuri solide. ca. formate prin depuneri de substanţe de pe suprafaţa obiectului creator pe suprafaţa celui primitor cum ar fi. Marea diversitate a urmelor create prin activitatea infracţională generează imposibilitatea formulării unui criteriu unic care ar permite o clasificare integrală a lor. urmele infracţiunii se grupează în două categorii: urme-formă. elemente desprinse din obiectele ves timentare. HayuHO-mexHimecicue cpedcmea a cjiedcrneenuoă apatcmuice. 3. clasificarea urmelor infracţiunii se impune. dinţilor. Criminalistica. urmele deja clasificate să poată fi studiate. Bucureşti. în opinia noastră mai potrivită este concepţia conform căreia clasificarea urmelor se face în baza a patru criterii mai importante. Ele se subdivizează în urme: a) de stratificare. H. Din_categoria urmelor-formă le vom menţiona pe cele tradiţional numite traseologice. p. Deci depistarea acestor caracteristici-criterii constituie sarcina primordială a clasificării. şi anu me: natura urmelor. 106. 119. Mircea. ur-mele infracţiunii se împart în: de adâncime. Iaşi. 1986. de necesitatea aplicării în mod sistematizat a mijloacelor tehnico-ştiinţifice pentru cercetarea lor. KneB. 1975. SQCo n f o r m f a c t o r i l o r c r e a t o r i . fie de gen social. create prin reproducerea construcţiei exterioare a unui obiect pe suprafaţă sau în volumul altuia şi urme-materie. 1984. clasificarea urmelor prezintă în criminalistică o necesitate practică. unde criteriile folosite în vederea clasificării urmelor diferă de la un autor la altul. a. şi create de obiecte materiale (mecanice). 118. 121.). a celor de mâini. In criminalistică acestea sunt divizate în urme de instrumente (unelte) şi urme ale mijloacelor de transport. a. pete de natură organică şi anorganică ş. de suprafaţă şi periferice. roHuapemco. A. JL. 2 tn acest sens a vedea: H. p. 1961. Urmele de supjrafajâ. p. în primul rând. nivelul de modificare a suportului (obiectului primitor de urmă) şi modul de formare a urmelor. 76. de picioare. Urmele de adâncime se prezintă în formă de modificări esenţiale de profunzime a obiectului primitor în locul unde acesta a venit în contact cu cel creator. Pe plan utilitar. cunoaşterea unui fenomen fie din domeniul naturii. In plan gnoseologic. atât după conţinut. pot fi amintite fragmentele de obiecte (resturi de alimente. sau a materialelor de construcţie. a mijloacelor de transport etc. 3 E. dimpotrivă. de îmbrăcăminte. obiectelor de îmbrăcăminte) pe suprafaţa sau în profunzimea obiectelor din mediul înconjurător şi b) create sub diverse formejle subşjajtteJâttlogice. M. care reproduc forma şi relieful suprafeţei de contact a obiectelor creatoare. care datorită formei şi structurii lor furnizează informaţii probante apte să contribuie la identificarea făptuitorului şi determinarea împrejurărilor în care a fost săvârşită infracţiunea. urmele frecvent întâlnite la faţa locului se împart în: create de om (homeoscopice). clasificarea urmelor menţionate este o condiţie indispensabilă procesului de cunoaştere a lor. I. ea asigurând eficienţa cercetării şi folosirii lor în stabilirea adevărului. Atât urmele -formă. Din categoria a doua. picioarelor. i I. depuneri de salivă.). Colectiv de autori. de veselă. în mod sistematic. După cum se ştie. o amprentă digitală sudoripară sau de vopsea pe o suprafaţă netedă şi b) de 115 114 . 1976. p. Stancu. Tratat practic de criminalistică. Cnedu na jnecme npecmyrvwHun. mai frecvent utilizate în practica judiciară.Aşadar urmă a infracţiunii poate fi considerată orice modificare produsă obiectelor din mediul înconjurător prin acţiunile infracţionale. factorul creator de urme. KpbuiOB. resturi de substanţe ca urmare a interacţiunii a două sau mai multe obiecte materiale. Investigarea ştiinţifică a infracţiunilor. Aceasta se confirmă prin analiza literaturii de specialitate. inclusiv fibre din produse textile) şi diferite substanţe pulverulente sau lichide (rumegătură metalică. OânapyxeHue neeuduMbix u MajioeuduMMX cjiedoe. lemnoasă. Incontestabil. miros ş. In esenţă. O. orice clasificare constă în repartizarea fenomenelor (materiale sau logice) în grupe pe baza caracteristicilor lor comune. cât şi cele materie se pot manifesta sub aspect macroscopic şi microscopic. 2_După n a t u r a lor. H. voi. CejiHBaHOB H «p. Bucureşti. p. are ca premisă stabilirea cărui sistem aparţine. O altă problemă examinată de mai mulţi autori vizează clasificarea urmelor infracţiunii. spre exemplu. Este justă afirmaţia că prin clasificarea realizată.. buzelor. nu produc schimbări esenţiale ale obiectului primitor de urmă. aearttnândxorpuluţ uman (fire de păr. B. P o t r i v i t n i v e l u l u i de m o d i f i c a r e a s u p o r t u l u i . spermă. cât şi după număr. p. ce pot apărea pe parcursul săvârşirii acţiunilor infracţionale în formă de fragmente de obiecte.

Tipice în acest sens sunt urmele de tăiere. fixarea şi ridicarea urmelor este faza iniţială. Datorită reproducerii directe a caracteristicilor exterioare ale obiectului care le-a creat. fapt ce reduce substanţial capacităţile lor identificatoare. mijloc de fixare. Clasificarea urmelor infracţiunii /. urmele statice sunt de cea mai înaltă valoare identificatoare. în momentul culminant de creare a acestor urme. p. După natura lor Urme-formă Urme create de om (homeoscopice) De părţi corporale (mâini. pilire. Aceste urme se întâlnesc în cazul ridicării unui covor sau portret de pe perete.168. Descoperirea. de frânare a unui autovehicul etc. După modul de f o r m a r e . Fixarea şi ridicarea urmelor constă în efectuarea de către organele menţionate a activităţilor procedural-tehnice de certificare a existenţei şi stării urmelor infracţiunii la faţa locului. a. ale mijloacelor de transport. poziţia căruia a fost schimbată în urma săvârşirii faptei de pe locul unde acesta s-a găsit timp îndelungat. ca în cazul deplasării pe un obiect curent vopsit. 2) Utilizarea în limite maxime a mijloacelor tehnico-criminalistice menite să majoreze capacitatea de percepţie şi deci eficienţa activităţilor de căutare a urmelor. sub aspect procesual. că tehnicile aplicate la des coperirea. conturul unui obiect. prin care se înţelege raportul de mişcare în care se află obiectul creator şi cel primitor la momentul final de creare a urmelor. acest ea fiind prevăzute ca principalele acţiuni procesuale destinate descoperirii. După nivelul de modificare a suportului De suprafaţă De stratificare De destratificare 4. fixării şi ridicării urmelor infracţiunii se va ţine cont de categoria urmelor cercetate şi natura obiectelor purtătoare. 3) Aplicarea tuturor măsurilor posibile de protejare a urmelor. La aplicarea mijloacelor tehnico-ştiinţifice în vederea descoperirii. inclusiv ale celor latente. fixarea şi ridicarea urmelor infracţiunii Descoperirea. acestea sunt clasificate în urme statice şi dinamice^atîcp sunt urmele formate prin apăsare sau lovire. dinţi etc. salivă) De adâncime Periferice Urme-materie 2. De mijloacele de transport 3. sfredelire. 4) Fixarea urmelor descoperite prin descrierea lor în procesul-verbal. obiectele participante (creator şi primitor) se află în stare statică unul faţă de altul. formate prin preluare de substanţe de pe suprafaţa obiectului primitor. Bucureşti. Evident. Prin descoperirea urmelor în criminalistică se înţelege depistarea acestora de către organele cu funcţii de urmărire penală prin efectuarea la faţa locului a activităţilor bazate pe realizările tactice şi mijloacele tehnico-ştiinţifice criminalistice. spermă. determinată de cercetarea lor. şi îmbrăcămintea omului) Biologice umane (fire de păr. fixarea şi ridicarea urmelor necesită să fie efectuate potrivit următoarelor reguli generale: 1) Respectarea strictă a normelor dreptului procesual penal ce reglementează efectuarea cercetării locului faptei şi a percheziţiei.destotificare. Elementele caracteristice ale suprafeţei obiectului creator se reproduc în aceste urme sub formă de trase. După factorul creator Urme create de obiecte (mecanice) De instrumente (unelte) 3. precum şi retragerea şi conservarea lor în vederea folosirii ulterioare la stabilirea adevărului1. fixării şi ridicării urmelor. picioare. acesta fiind principalul. efectuată de către organul judiciar la faţa locului s au în alte împrejurări similare. UrmeleJdinamlcş^e creează în urma mişcării de alunecare a unui obiect participant la formarea urmei pe suprafaţa celuilalt. în special în cazurile amânării cercetării locului faptei sau desfăşurării acestei activităţi în condiţii nefavorabile. ale instrumentelor de spargere. Regulile generale privind descoperirea. fixarea şi ridicarea urmelor de mâini diferă după conţinut de cele aplicate în acelaşi scop privind urmele de picioare. Urmele periferice redau configuraţia. aici vor fi consemnate: Dicţionar de criminalistică. 1984. în formulări laconice. clare şi de înaltă precizie. pete de sânge. După modul de formare Statice Dinamice 116 117 . unei reviste de pe o suprafaţă prăfuită ş.

V. Stancu. cu conţinut mistic şi nicidecum juridic. rusă de S. Japonia. 6) Urmele descoperite sau relevate la faţa locului.^^ scripturile religioase şi laice ( vechi. materiale polimerice. se ridică în comun cu obiectul sau cu o parte separata (demontată) a acestuia.a etapa actuală. în literatura de specialitate se aduc argumente convingătoare precum ca în china. — la transferarea urmelor de suprafaţa pe pelicule dactiloscopice. 125. M. urmeie depistate se vor fotografia apelându-se la metoda fotometrică. în baza marilor realizări în domeniul medicinei şi antropologiei. p. jucând un rol primordial în ce priveşte identificarea autorului faptei. 1941.— caracteristicile generale ale obiectului purtător. 1987. abordând această problemă.. din aceste ori alte motive> se exclude ridicarea lui. culoare. au fost cunoscute în unele ţări încă din antichitate.. Ebuiu AU Jieeendbi KpuMUHWiucmuKU. însemnătatea criminalistică a urmelor de mâini r Urmele de mâini. Traducere in 1. V. în acest sens. în Ungaria şi Norvegia (1908). sunt rodul muncii a sute. cu plastelină. în Franţa. Practic nu există infracţiuni în cercetarea cărora urmele de mâini ar putea fi ignorate. atragere cu magnetul etc. Cu privire la problema abordată. Aplicareajinnelor de mâini în justiţia penală este înlesnită de mai mulţi factori. în primul deceniu al secolului curent urmele de mâini erau de acum folosite ca material probant în justiţia penală a multor ţări europene . procedându-se: — la mularea urmelor de adâncit cu soluţie de ghips. — caracteristicile fiecărei urme referitor \a formă) mărime. solubilizare. Ca mijloc de probă. S-au expus afirmaţii potrivit cărora acestea ar fi fost folosite ca mijloc de certificare a documentelor inciusiv a celor cu caracter juridic. Italia. supravoluminos sau intransportabil şi. foi de hârtie fotografică şi alte materiale adezjve. după cum 1^. Anglia. E. ce denotă. După opinia acceptată de mai mulţi cercetători în acest domeniu. p. precum şi a altor împrejurări ale infracţiunii săvârşite. 68. bazat pe investigaţii ştiinţifice. KpbuiOB. că nu există descoperiri ştiinţifice. prin ce se caracterizează suprafaţa purtătoare de urme. cum ar fi traseologia cu metodele ei. Bucureşti. 3 § 2. 7 şi urm. spre exemplu. Trăite de criminalistique.iie_mâim^ . — categoria şi tipul urmei. Terziev. absorbire. urmele de mâini au fost recunoscute în justiţia penală cu mult mai târziu. 5) Indiferent de natura acestora. 23. — la recoltarea urmelor-materie prin razmre. Poznâşev şi N. chiar poate şi mii de mentalităţi. India şi alte ţări din Orient urmele de mâini erau cunoscute deja la începutul mileniului. ţ»e lângă menirea de a demonstra şi certifica datele expuse în procesul-verbal) fotografiile urmelor. — datele privind modul de descoperir6) fixare şi ridicare a urmelor. practica demonstrează date semnificative: în descoperirea a 40-50 % de cauze de furt. Potrivit opiniilor exprimate de specialiştii în materie. metodele dactiloscopice într-un răstimp relativ scurt devin utilizate pretutindeni. rodul unei munci colective . însuşi faptul cunoaşterii urmelor de mâini din timpuri imemoriale rămâne incontestabil . Deşi. A se vedea: H. care s-ar prezenta ca un lucru cu aparţinere strictă unei persoane. au avut loc la finele secolului trecut. E. ele formându-se în toate cazurile în care făptuitorul acţionează manual şi. Op. cantitate. p. cit. m^ rele savant francez Edmond Locard a apreciat prezenţa amprentelor digitai e pe documentele antice ca fenomen 118 119 . începutul secolului curent..f^rimuljesţe marea frecvenţă a urmelor de mâini la locul săvârşirii faptelor penaje.. adesea devin obiecte ale expertizei criminalistice. O. in Rusia (1909). Se afirmă. dacă acesta nu întreprinde măsuri pentru a nu lăsa urme. în acest sens a se vedea: Edmond Locard. p. Locard. poziţia în raport cu suprafata obiectului-suport şi cu alte obiecte. urmele se vor ridica. în Germania (1904).. redând cu claritate caracteristicile acestora. Urmele de mâini /. (1902). de bună seamă. unde se află. Descoperirile. Jirmele de mâini sunt dintre cele mai frecvent folosite jnjusjitia^jjejialâ. fireşte. Investigarea ştiinţifică a infracţiunilor. 1986. j)rimele acte de identificare: a infractorilorjîe_haza_urrnelM. stabilirea participanţilor la săvârşirea actului penal. de jafuri. de năvăliri tâlhăreşti şi de alte crime grave valoarea urmelor de mâini este excepţională. 7)Dacă obiectul purtător de urn^ e de valoare. scria el. s-a constituit o ramură specială a criminalistica. U. că situaţii de identificare judiciar-penală a infractorilor pe baza urmelor de mâini lăsate la locul săvârşirii faptei s-au semnalat la timpul respectiv în Ţara Românească (1896). Edmond Locard sublinia. JI. cunoscută astăzi sub denumirea de dactileriscoputt 2 * Constituind. de regulă.

este format dintr-o mulţime de proeminenţe conice. sub aspect structural. M.2 mm) şi sunt dispuse liniar. In fine. la rândul lor. cea palmară. Pe suprafaţa palmei mâinilor şi tălpilor picioarelor. rămân intacte şi dispar doar după deces. tenară şi hipotenară. papile. poate avea valoare identificatoare. asigurând funcţia transpiratorie a pielii. excluzându-se posibilitatea existenţei a două desene papilare identice. desenele papilare. Unicitatea desenelor papilare se datoreşte marii varietăţi de caracteristici structurale care. prin şanţurile flexorice se subîmpart fiecare în câte trei zone. p. 2. de suprafaţă (de natură cornoasă). Constantin. cunoscute sub denumirea de desene papilare. Crestele papilare. 1975. care în ansamblu asigură indubitabil deosebirea unui individ de altul. care constă în fixarea desenelor papilare a celor 10 degete ale mâinilor pe fişe speciale şi crearea pe baza concentrării lor a fişierelor dactiloscopice. Fără a atinge problema în detaliu. ceea ce presupune imposibilitatea înlăturării. care. învelişul exterior al corpului uman este alcătuit din două straturi: cel dermic. Clasificarea desenelor papilare Pe suprafaţa palmei mâinilor deosebim două regiuni anatomice cu desene papilare. Rădulescu. a doua. desenele papilare ca formă şi structură sunt fixe. în partea lui exterioară. Prin studii aprofundate s-a confirmat că desenelor papilare le sunt caracteristice la nivel metodologic trei propnetăţî)în vederea identificării autorului urmelor. Pe vârful lor se găsesc orificiile sudoripare. ceea ce adeseori poate să sporească esenţial ac tivitatea de urmărire a făptuitorului. proeminenţele papilare au dimensiuni sporite (0. falanginei şi falangetei. nu mai puţin importantă din punctul de vedere al materiei puse în discuţie. A doua taţg) proprietaţg) a desenelor papilare. însoţită de vătămarea papilelor. Acoperindu-le. Şi totuşi o însemnătate vădit majorată au desenele de pe suprafaţa falangetelor. Prima este regiunea digitală cu zonele falangei. Bucureşti. 16. Perima este ^proprietatea lor de a fi unice. 1 A treia proprietatejesenţială a desenelor papilare esteMnalterabiliţaţeaK acestora. Dactiloscopia. Prin compararea acestora se poate stabili autorul a două sau mai multor infracţiuni.IA1 doilea __________factor favorizant în vederea utilizării urmelor de mâini în justiţia penală este existenţa sistemelor de înregistrare penală. Stratul dermic. Dacă orice caracteristică corporal-umană este supusă diferitelor schimbări condiţionate de dezvoltarea şi îmbătrânirea organismului. in care se găsesc nervii periferici. Din considerentele date în literatura de specialitate proprietatea menţionată a desenelor papilare adeseori se tratează drept capacitate a lor de a se restabili. 120 . în caz contrar. în acest context se încadrează de asemenea şi evidenţa urmelor de mâini ridicate de la locul infracţiunilor nedescoperite. practic nu pot coincide în două desene . sub raport de dimensiune. 20) în orice zonă s-ar găsi un desen papilar. despărţite de şănţuleţe. Aceasta se datoreşte atât frecvenţei lor la locul faptei. formă şi poziţie. Distrugerea desenelor papilare poate fi obţinută numai prin transplantare sau prin alt mod de afectare a pielii. este'nxitatea lory adică proprietatea de a nu se schimba pe tot parcursul vieţii omului . epiderma generează crestele papilare. care se reflectă în urme. fiind reflectat într-o urmă de mâini. Prin calcule speciale s-a constatat că un desen papilar digital conţine până la 150-200 de detalii. acestea vor restaura crestele şi desenele papilare în structura lor iniţială. de bază. menţionăm că una din modalităţile de înregistrare a persoanelor condamnate penal este cea dactiloscopică. cât şi volumului caracteristicilor de structură. şi epidermic. (fig. Pielea. Practica demonstrează că urmele formate de i I. Posibilitatea identificării se datorează faptului că urmele de mâim reproduc elementele caracteristice ale desenelor papilare de pe suprafaţa părţilor de contact a mâinilor./cu zonele digito-palmară. acestea permit compararea urmelor ridicate de la locul faptei concrete cu cele ale persoanelor înregistrate. formează configuraţii complicate. Formându-se deja pe parcursul vieţii intrauterine. Datorită structurii sis tematizate. modificării sau distrugerii lor în condiţii fireşti. folosirea urmelor de mâini in procesul penal este benefic influenţată de capacitatea acestora de a contribui la identificarea directă şi cu certitudine a persoanelor care le-au lăsat.

121 .

Fig. Crestele papilare bazale sunt plasate paralel şanţului flexoral. acoperă zona centrală a desenului papilar din partea de sus şi din cele două părţi laterale. Crestele zonei centrale îşi iau începutul de la o latură a falangetei şi. se prezintă prin curbura bruscă. revin spre aceeaşi latură. în ele se disting lesne trei curente de creste papilare. (fig. până la 6% din totalitatea desenelor papilare. închizând zona centrală din partea de jos. curbându-se în centrul ei. Crestele zonei periferice şi cele bazale se intersectează pe partea opusă a direcţiei braţelor crestelor zonei 123 celelalte zone ale palmei în raport cu cele ale falangetelor se întâlnesc rar şi. având în centru una sau mai multe creste în poziţie verticală. 21. Desenele în arc sunt şimpîe\şi în şatră. formând o figură în formă de laţ. Iată de ce clasificarea desenelor papilare în criminalistică se face pe baza desenelor zonei falangetelor. B — regiunea palmară cu zonele: a — digito-palmară. ca regulă. 3 — falangetei. In laţ şi In cerc. atingând partea centrală a acesteia. Ultimele. conform datelor Fig. pleacă spre latura opusă. c — hipotenară publicate. 20. Regiunile anatomice ale palmei: A — regiunea digitală cu zonele: / — falangei. constituind. 21) Desenele în arc sunt mai puţin frecvente. desenele papilare in lapau o structură mai complicată. X^^J^t^MPJlar^n^aiV) sunt formate dintr-un singur curent de creste papilare care îşi iau începutul de la o latură a falangetei şi. oferă un material informativ relativ redus. Crestele zonei periferice în formă de arc cu braţele pe ambele părţi laterale ale falangetei. b — în şatră spre baza falangetei. dimpotrivă. 2 — falanginei. b — tenară. formând zonele respective: centrală. Desene papilare în arc: a — simple. uşor descrescând de la vârful degetului 122 . periferică sau marginală şi bazală. Primele au curbura crestelor lină. La etapa actuală se cunosc trei tipuri de desene papilare: in arc.

Fig.£ Fig. KpuMUHajiucmuwcKoe ytenue o aiedax. KpbijiOB. sub aspect general de rachetă.13. Criminalistica. p. \0e^neleTplipilarj^ri£eţ^ca şi cele în laţ sunt formate din trei curente de creste. Bucureşti. în care laţurile zonei centrale au o formă încovoiată. 1976. In literatura criminalistică desenele papilare în arc se mai numesc adeltice. 22. formând respectiv două delte1. 25) 124 125 . d — delta centrale. 4>. oval. 22) Desenele papilare în laţ variază în funcţie de numărul crestelor cuprinse de cele trei curente. p. cele in laţ — monodeltice. A se vedea: E. (fig.. Desen papilar in laţ: linii create de crestele zonei centrale. b — rachetă.sau polideltice. cele in cerc — bi. 1992. 1986. 24. (fig. Varietăţi de desene papilare în laţ: a — simple. la desenele în cerc crestele zonei H. în care braţele laţurilor se concentrează în centru şi curbe. (fig. 31. 23. formând o figură triunghiulară. 71. b — linii create de crestele zonei periferice. constituind peste 60% din totalitatea desenelor papilare. 23) Desenele papilare în laţ sunt cele mai frecvent întâlnite. I. Spre deosebire de acestea. crestele zonei periferice şi a celei bazale se intersectează pe ambele părţi laterale ale desenului (o particularitate distinctivă a acestui tip de desene). c — curbe centrale se prezintă în formă de cerc. Se disting vădit desene simple in laţ. după aspectul general asemănător literei greceşti delta . Stancu. spirală. p. 98. forma şi direcţia acestora. In acest tip de desene. Investigarea ştiinţifică a infracţiunilor. Mircea. numită delta. c — linii create de crestele zonei bazale. Iaşi.

urmele menţionate se examinează în raport cu altele create la faţa locului şi concomitent se fixează prin descrierea lor în procesul-verbal şi prin fotografiere. mazut) şi de suprafaţă greu sgsizabile7 sau invizibile create prin stratificarea secreţiei de transpiraţie . unt. Fig. examinarea acestora de către experţii criminalişti în scopul identificării făptuitorului şi stabilirea altor circumstanţe ale faptei săvârşite. cât şi valoarea redusă a acestei categorii de urme nu considerăm rezonabil să le acordăm aici atenţie. c — linii create de crestele zonei bazale. se vor forma\urme de adâncime pe corpuri plastice^(plas-tilină. Urmele de mâini sunt lăsate la faţa locului drept rezultat al contactului mâinilor cu diferite obiecte din câmpul infracţional. precum şi a celor create prin depuneri de coloranţi se obţine prin cercetarea vizuală a obiectelor pe care s-au format urme. 25. d2 — deltele In literatura criminalistică sunt delimitate. în primul rândj prin reconstituirea mintală a împrejurărilor locului fap tei. Desene papilare in cerc: a — linii create de crestele zonei centrale. c — in formă de spirală. b — in formă de oval. funingine. cretă. d — in formă de laţuri gemene i Fig. ceară. Descoperirea urmelor de adâncime. cu excepţia cazurilor când acestea sunt intransportabile. în comun cu obiectul purtător.'dg_suprafaţă vizibile1 create prin stratificarea diferiţilor coloranţi (vopsea. deoarece acestea în majoritatea cazurilor sunt de o persistenţă scăzută. în funcţie de natura acestor obiecte. sânge. de asemenea. Varietăţi de desene papilare în cerc: a — in formă de cerc. săpun. d\. pe de o parte.3. fixării. descoperirea urmelor de mâini presupune o căutare sistematică bazată pe folosirea intensă a diferitelor instrumente. întreprinzându-se totodată măsuri de protejare. Fiind în acest mod descoperite. ciocolată). După aceasta se procedează la exa minarea fiecărui obiect depistat în parte. b — linii create de crestele zonei periferice. organul de urmărire penală va deUmita obiectele cu care s-a acţionat manual pe parcursul săvârşirii faptei. Având in vedere atât frecvenţa. ridicării şi interpretării urmelor pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a comis fapta. cât şi cele create prin depuneri de coloranţi se ridică. Urmele de adâncime. 126 127 . urmele de destratificare pe suprafaţa obiectului purtător de urme. pe de altă parte. totalitatea formelor de activitate a organelor justiţiei penale efec tuate în vederea descoperirii. Indiferent de natura lor. 24. Cercetarea urmelor de mâini Prin cercetarea urmelor de mâini în criminalistică se subînţelege.

practic poate fi folosit la evidenţierea urmelor latente de pe orice suprafeţe. surplusurile de prafuri se înlătură. peroxidul de mangan. sudoarea.a.a. Relevarea urmelor de mâini dificil sesizabile de pe suprafeţele menţionate anterior se obţine cu succes prin contrastarea lor. Tratarea cu praf se efectuează prin pulverizarea cu un pulverizator din masă plastică 128 cu care se acţionează prin apăsare pe părţile lui laterale sau prin depunere de praf pe suprafaţa purtătoare de urme cu ajutorul pensulei fine (Fleiţ). care dă rezultate eficiente în evidenţierea urmelor latente pe hârtie. fiind trecut pe suprafaţa purtătoare de urme latente. Metoda de prăfuire constă în tratarea cu prafuri în contrast de culoare a suprafeţelor purtătoare de urme. Acest procedeu însă este insuficient în cazul urmelor invizibile. Aderând la materia-bază a urmei. Pe de altă parte. pe suprafeţele obiectelor din porţelan. porţelan. Se utilizează cu succes la evidenţierea urmelor latente de pe sticlă. numită din motivul dat şi secreţie papilară. montat într-un tub de masă plastică. Dat fiind acest fapt. — grafitul. — oxidul de zinc. pentru a se prinde tot atât de uşor de suprafaţa obiectelor. Obiectele presupuse ca purtătoare de urme se trec printr-o sursă de lumină (sau invers. Evidenţierea lor se realizează prin două metode: de prăfuire şi chimică. după înlăturarea surplusurilor de pe suport. un praf de culoare albă. textile. oxidul de cobalt. în practică sunt cunoscute nenumărate cazuri de cercetare criminalistică a urmelor menţionate create într-un răstimp îndepărtat. praful. praful de ceară roşie ş. Pe un element magnetic. iar urmele devin vizibile. fiind lipsită de corpuri dure. suprafaţa suportului va fi prelucrată prin mişcările fine ale pensulei. Rezultate vădite se obţin prin efectuarea cercetărilor într-o încăpere obscură. praf de culoare cafeniu-întunecată. datorită prezenţei unor săruri anorganice din componenţa sa. sursa de lumină se îndreaptă asupra obiectului). Datorită nivelului diferit de absorbţie la lumină a secreţiei papilare şi a suportului. le va evidenţia. cu aderenţa mărită. numită în criminalistică «metoda pensulei magnetice». furnir). ceramică ş. de luni şi luni de zile. După depunerea unui strat relativ subţire de praf. de masă plastică. asigurând redarea deplină şi exactă în urme a desenelor papilare. cât şi 129 i . masă plastică de culoare întunecată. considerăm important să semnalăm de asemenea că secreţia papilară. oferind rezultate pozitive indiferent de nai ura şi culoarea suprafeţei obiectului-suport. cele mai frecvente şi mai valoroase în plan criminalistic sunt urmele de mâinifcreate prin transpiraţiei Aceasta se explică. carton. praf care se foloseşte la evidenţierea urmelor latente pe obiectele nichelate. materiale polimerice. care uşor se desprinde de piele. spre exemplu funingina. Ca sursă de lumină pot fi folosite o lampă electrică. în primul rând. cauciuc. obiecte de mobilă. Această metodă. — ceruza. sudoarea este incoloră. este universală. se aşterne fin şi uniform pe suprafaţa palmară. un dispozitiv special de lumină concentrată sau de radiaţii ultraviolete. în literatura de specialitate sunt propagate şi alte substanţe ca. — bronzul. praf de culoare neagră. trebuie menţionată metoda magnetică de relevare a urmelor latente. Descoperirea lor impune aplicarea metodelor şi mijloacelor de evidenţiere. Dintre cele mai frecvent folosite prafuri menţionăm: — praful de aluminiu (argentorat) de culoare albă-strălucitoare cu o putere mare de aderare la urmele sudoripare. în rândul al doilea. 26) Se foloseşte praful de fier şi combinaţiile din praf de fier cu oxid de cupru. formând urme-amprente. masă plastică. Se foloseşte la evidenţierea urmelor latente pe obiectele din sticlă in culori. atribuie urmelor o relativă stabilitate. evidenţiază urmele. — oxidul de cupru.După cum demonstrează practica judiciară. în contextul celor enunţate. urmele create prin transpiraţie sunt greu sesizabile pe suprafeţe dure (sticlă. ceramică. (fig. In mod special. urmele apar pe deplin sesizabile. o lanternă de buzunar. lemn polizat. piele. cu oxid de cobalt şi amestecul în proporţii egale a prafului de fier cu \ a celui de aluminiu. Un aspect semnalat în contextul celor de mai sus constă în aceea că netodele descrise se folosesc atât în relevarea urmelor invizibile. prin existenţa permanentă pe suprafaţa palmară a sudorii — substanţa-bază a acestui gen de urme. se aderă praful care. de asemenea de culoare albă. în acest mod. metal şlefuit) şi invizibile pe suprafeţe absorbante (hârtie. care se foloseşte la evidenţierea urmelor latente pe obiectele de mobilă de culoare închisă. aceasta fiind apreciată de practicieni ca acceptabilă şi dintre cele mai efective.

pentru a evita înnegrirea suportului. Suprafaţa obiectului. acoperită cu un strat subjire de nitrat de argint în apă distilată (de 5%) se expune pe câteva minute la un bec de 100 W. Deci urmele evidenţiate prin folosirea aburilor de iod trebuie urgent întărite prin tratare cu praf de fier. Suciu. A se vedea în acest sens: H. care fiind supuse acţiunii luminii se înnegresc . Fig. Sub influenţa soluţiei menţionate. şi-au pierdut proprietatea de a adera prafuri şi deci nu pot fi evidenţiate prin prăfuire.). secreţia de transpiraţie se va colora într-un oranj-deschis. acestea se cer fixate pe pelicule adezive. Metoda chimică de relevare a cea de prăfuire. precum şi faptul că pulverizatorul cu iod este înaintat ca dispozitiv de des-coperire a urmelor în componenţa tuturor truselor criminalistice de teren. dacă. Bucureşti. cu ajutorul unei pensule fine sau tampon de vată se depune pe suprafaţa documentului după ce acesta se ţine la căldură (80°) in apropierea unui bec sau reşou electric. Dintre substanţele chimice cunoscute şi care se bucură de atenţia sporită a criminaliştilor menţionăm aburii de iod. In literatura de specialitate sunt propagate mai multe procedee de folosire a aburilor de iod . Urmele relevate cu ninhidrina sunt stabile. intrând ai sudorii. a i In condiţii de laborator se aplică un procedeu mai laborios. a. Modul de aplicare a pensulei magnetice pentru colorarea urmelor greu sesizabile. unde se introduc cristale de iod. In încheiere trebuie să semnalăm. fie sub aspect informativ. Vaporii de iod. O altă substanţă chimică cu capacitate de relevare a urmelor latente de mâini. aşa cum e şi recomandată. acesta fiind dezavantajul procedeului. având în vedere accesibilitatea acestui procedeu. cât şi din alte pricini. Cum s-a menţionat anterior. urma devenind pe un timp scurt vizibilă. spre exemplu. urmele latente de mâini se pot de asemenea evidenţia cu o soluţie de nitrat de argint. 1975. care apar prin încălzirea tubului. Un tub de sticlă. Praful de ninhidrina dizolvat în acetonă (de 1 %)'. p. a. Ce^MBaHOB ş.. că la momentul actual pentru descoperirea urmelor latente se propun şi procedee bazate pe realizările de vârf ale ştiinţelor naturale ca. influenţate de factorul temporal. se pulverizează pe suprafaţa obiectului presupus ca purtător de urme latente. colorează amprenta urmelor latente. Criminalistica. 216. în cadrul acestei lucrări vom insista doar asupra aplicării iodului prin pulverizare. 35. obiecte din lemn ş. 26 . sau fixate pe cale fotografică. Prin reacţie cu iodul. Pe măsura evaporării iodului. persistente şi vizibile. spre deosebire de suprafeţelor purtătoare de urme în reacţie cu factorii componenţi papilară în măsura în care aceasta devine vizibilă. . prin acţiunile respective cu para de cauciuc. fiind descoperite. în cazul cercetării urmelor latente vechi care. Varianta cea mai accesibilă în condiţii de teren constă in următoarele: soluţia de 5—10% de nitrat de argint în apă distilată cu ajutorul pensulei sau a tamponului de vată se depune pe suprafaţa obiectului purtător de urme (documente. după ce se developează şi fixează in ordinea prelucrării cu chimicale a materialelor fotografice. se spală cu apă distilată după ce se iluminează cu o sursă puternică de lumină artificială sau cu razele solare.. i A se vedea: C.: :%& m . îndeosebi a celor lăsate pe suprafaţa documentelor este ninhidrina. A. p. este unit la o extremitate cu para dublă de cauciuc. ninhidrina şi nitratul de argint. menită să furnizeze curent de aer. sărurile din secreţia de transpiraţie se transformă în clorură de argint. constă în tratarea cu reactivi chimici care. Metoda chimică se foloseşte. invizibilă. 1972. M. urma devine incoloră. 06napyyKeHue HeeuduMbix u MOJioeuduMUX cjtedoB. La extremitatea opusă tubul are un locaş în care se introduce vata de sticlă pentru reţinerea cristalelor. In continuare obiectul se usucă obişnuit şi. Urmele relevate în acest mod se recomandă a fi fixate prin tratarea suportului cu un fixator fotografic.

130 131 .

Un rol prioritar în acest sens îl are soluţia cunoscută sub denumirea de pasta «K» cu catalizatorul nr. OcHoebt mpaccojioeuu. Aceste detalii sunt următoarele: — începutul liniei papilare. TpaHOBCKMH. metal. carton presat etc. metodele şi mijloacele de descoperire folosite. Alegerea peliculei se face în funcţie de culoarea prafurilor folosite pentru relevarea urmelor. r. Transferarea urmelor de mâini evidenţiate prin prăfuire se poate exercita de asemenea cu ajutorul materialelor polimerice. îl constituie procesul-verbal.radiaţiilor de tip laser. contopirea a două sau mai multe linii. Prin apăsare. ridicării şi conservării lor. în acest scop se folosesc pelicule special confecţionate (dactiloscopice). obiectul purtător de urme. autovehicul) se recurge la transferarea urmelor pe pelicule adezive. prin transferarea urmelor relevate pe pelicule adevize sau prin mulare. mâini se ambalează în materiale dure (din furnir. 133 132 .) se manipulează cu mâinile înmănuşate sau prin intermediul unei batiste. sarcina principala a căreia constă în identificarea persoanei creatoare de urme. Unica condiţie de care trebuie să se ţină cont constă în aceea că ridicarea acestor obiecte impune prevederi ce garantează buna stare a urmelor. Principalul mijloc de fixare. Expertiza dactiloscopică se bazează pe cercetarea comparativă a detaliilor caracteristice ale desenelor papilare. — Urmele de adâncime şi vizibile se vor fotografia pe măsura des coperirii. şi protector. uşă. cele latente după relevarea lor. sfera de interese. Procedeul folosirii lor este următorul: materialul fotografic se umezeşte în apă caldă. In cazul necesar foaia protectoare se înlătură. ceramică. Obiectele dure (sticlă. ele se vor fotografia în ansamblu şi fiecare în parte. reamintim condiţiile principale de fotografiere. ce constau din două foi de celuloid: de bază. M. Trebuie să fie clară poziţia spaţială a urmelor. iar cea adezivă se suprapune urmei. In lipsa peliculei dactiloscopice se recomandă folosirea materialelor fotografice. — Urmele de mâini se fotografiază în aşa mod ca pe fotografie să fie reflectat. care deocamdată pot fi aplicate doar în condiţii speciale de laborator1. cele flexibile (documentele. Urmele de mâini se supun unei examinări preliminare drept rezultat al căreia organul cu funcţie de anchetă înaintează versiuni privind autorul lor. Fără a proceda la o nouă analiză a acestora în detaliu. — Dacă pe un obiect s-au descoperit mai multe urme. celofanul şi diferite alte pelicule) se prind cu ajutorul pensetei. p. Pentru ca urmele de mâini să fie folosite la stabilirea adevărului. în întregime sau parţial. 1974. Metodele de aplicare a fotografiei judiciare au fost expuse in compartimentul respectiv. 73. motivul şi modul de activitate a acestuia la faţa locului. sub aspect procedural. acoperit cu un strat adeziv de nitroceluloză sau gelatină. precum şi cu pereţii ambalajului. genul urmelor descoperite. Obiectele purtătoare de urme de i r. respectiv capătul liniei din partea stângă a desenului papilar. se scutură şi se zvântă. scândură. de aceasta se va adera praful folosit pentru relevarea urmei transferând-o la precizie. procedeele şi materialele aplicate în scopul fixării. în care se vor consemna prin descriere obiectele purtătoare de urme şi caracteristicile suprafeţei-suport. — sfârşitul liniei papilare sau capătul liniei situat în partea dreaptă a desenului. acestea trebuiesc fixate şi ridicate din locul descoperirii lor. masă plastică etc. Alt mijloc prioritar în vederea fixării urmelor de mâini este fotografia. a izotopilor radioactivi. apoi se suprapune urmei prăfuite. Ridicarea obiectelor purtătoare de urme de mâini se subordonează regulilor generale de ridicare a corpurilor delicte. Stratul de gelatină. In cadrul manipulării obiectele purtătoare de urme se prind de părţile pe care relativ rar rămân urme. substanţa-bază a halogenurii de argint asigură transferarea urmelor de detaliu.. Verificarea versiunilor privind apartenenţa urmelor se realizează prin intermediul expertizei dactiloscopice. lemn. în cazurile în care ridicarea obiectelor purtătoare de urme relevate prin prăfuire este imposibilă din cauza dimensiunilor mari (mobilă. — ramificarea liniei papilare sau dedublarea vădită a liniei.) astfel ca suprafeţele purtătoare de urme să nu fie în contact cu alte obiecte. a unor substanţe noi luminis-cente. — contopirea liniei papilare sau asamblarea. — Fotografia urmelor de mâini trebuie să redea cu posibilă claritate detaliile caracteristice ale desenului papilar. albă şi neagră. Ridicarea urmelor de mâini se realizează prin ridicarea propriu-zisă a obiectelor purtătoare de urme. 18 în corelaţie 1/7—1/10 cu sau fără adăugire de coloranţi. a altor elemente de structură a suprafeţei palmare. Industria produce peliculă dactiloscopică transparentă. Fotografierea se face de la o distanţă mică (15—20 cm) prin ataşarea inelelor intermediare la obiectivul aparatului de fotografiat.

144. care constă din următoarele operaţii: o tuşieră se impregnează cu reactiv incolor pe care se rulează degetele. 27. expertului i se solicită stabilirea dacă urmele ridicate de la f faţa locului conţin suficiente elemente de identificare. Apoi se execută aceeaşi rulare a degetelor pe hârtie tratată cu substanţa chimică de natură să intre în reacţie cu reactivul de pe degete şi să coloreze urmele . Ionete. în literatura de specialitate se recomandă metoda chimică de ampren-tare. E de menţionat că urmele. Cărarea urmelor A se vedea: Tratat practic de criminalistică. p. d — contopirea liniei. o liniile albe. — cârligul papilar — fragment mic de linie ataşat la linia mai mare. Stratul de tuş se depune pe suprafaţa degetelor (sau palmei) cu ruloul. h — anastomoza papilară. — inelul papilar. I. Până la delimitarea persoanei suspecte ca fiind creatoare de urme e de mâini. — butoniera papilară — element format prin dedublare de linie în formă alungită. Urmele picioarelor \n Tratat practic de criminalistică. aceasta fiind imposibilă. Bucureşti. 148. p. trifurcare). voi. porii. Bucureşti. a (fig. — anastomoza papilară — fragment mic de linie care uneşte în formă de pod alte două linii. La locul faptei se pot întâlni urme de picioare izolate şi In formă de cărare. dactiloscopice pot avea valoare identificatoare şi alte elemente ale reliefului suprafeţei c palmare. § 3. 2 D. în acelaşi mod degetele se rulează pe fişa dactiloscopică în spaţiul indicat pentru fiecare deget. I. 1976. precum şi determinarea modului în care au fost 9 create. loacelor prezente în trusele g e — cârligul papilar. Urmele izolate sunt ale unui singur picior sau ale ambelor. h Eficienţa expertizei dactiloscopice în mare măsură e in funcţie de calitatea materialelor de comparaţie. cicatricele. — furcarea liniei papilare — despărţirea liniei papilare în două sau mai multe cu prelungire mică (bifurcare. voi.— inelul papilar — element format prin dedublare de linie în formă de cerc. criminalistice în felul următor: i — fragmentul liniei papilare pe o placă de sticlă sau de masă plastică cu ajutorul ruloului de cauciuc se întinde un strat subţire de tuş tipografic. Degetele persoanei bănuite se rulează în aşa mod ca tuşul să se depună uniform pe toată suprafaţa lor. crearea cărora este lipsită de legătura logică a mersului sau a fugii.27) In procesul examinărilor h. Detalii caracteristice ale desenelor papilare: persoanelor suspecte se a — Începutul liniei. 134 135 . Ampren-tarea Fig. Amprentele altor regiuni palmare se ridică prin apăsare. Amprentarea cadavrelor se efectuează prin aceeaşi modalitate cu unica deosebire că degetele nu se rulează. Noţiunea şi clasificarea urinelor de picioare Prin noţiunea de urme de picioare în criminalistică se înţeleg modificările produse pe o suprafaţă ca rezultat al contactului picioarelor omului cu ea2. la ce tip se referă desenele papilare ş. fireşte. inclusiv liniile flexorice. dacă acestea sunt apte să primească urme. b — sfârşitul liniei. în lipsa fişelor dactiloscopice amprentarea se poate face pe o coală standard de hârtie albă.c — ramificarea liniei. Urmele de picioare se creează datorită presiunii greutăţii corpului atât în timpul staţionării acestuia. Urmele de picioare 1. după ce pe degete se apasă hârtia. / — butoniera papilară. 1976.a. de picioare se vor forma la faţ a locului inevitabil în toate cazurile în care săvârşirea faptei implică acţiuni ce duc la contactul picioarelor făptuitorului cu elementele materiale ale ambianţei şi. — fragmentul liniei papilare — linie cu dimensiuni liniare mici. cât şi în cadrul deplasării lui în spaţiu. efectuează cu ajutorul mij.

în cadrul acestei rulări are loc imprimarea succesivă în urmă a celorlalte zone ale tălpii. formarea urmei începe de la contactul călcâiului cu suprafaţa respectivă. de regulă. în criminalistică se deosebesc trei categorii de urme de picioare: urme ale picioarelor goale. au un mecanism de formare mai complicat. acest proces de natură dinamică conduce la denaturări de dimensiuni. urmele fiind mai scurte decât talpa în funcţie de sporirea vitezei. cicatrice etc. In urmele de adâncime formate în mers sau fugă zonele călcâiului şi a vârfului tălpii devin mai reliefate datorită împingerii energice pe călcâi la începutul pasului şi pe degete în momentul eforturilor de deplasare a corpului înainte. conturul şi relieful suprafeţei plantei. primele prevalând.însemnătatea urmelor de picioare însemnătatea criminalistică a urmelor de picioare este determinată de datele informativ-probante pe care acestea le pot furniza. pe de alta. în nisip umed. în condiţii favorabile. Se întâlnesc cu predilecţie pe obiecte de construcţie (linoleum. în primul rând. mai rar în materiale de altă natură. şanţuri de flexiuni. în practică s-a confirmat că urmele de picioare goale. a prafului şi a altor substanţe pulverulente ce pătrund în încălţăminte pe parcursul exploatării ei. ca şi cele ale picioarelor în ciorapi. de factorul creator. Exemplele din practica judiciară confirmă că urmele de picioare contribuie considerabil la descoperirea şi cercetarea diverselor infracţiuni. Acestea. papilare. în procesul deplasăm în spaţiu urmele de picioare se formează în momentul în care greutatea de apăsare a corpului rămâne pe un picior şi talpa piciorului sau a încălţămintei devine m perfect contact cu suprafaţa. Urmele de suprafaţa se formează ca urmare a contactului tălpii piciorului sau al încălţămintei cu suprafeţele dure. cimentul. Accentuând acest moment.) sau pe cele de mobilă (mese. După m o d i f i c ă r i i e p r o d u s e prin f o r m a r e a lor. Astfel are loc crearea urmelor statice.se prezintă ca un anşamblu al urmelor picioarelor drept şi stâng succesiv formate în cadrul deplasării omului în spaţiu prin mers sau fugă. 137 . după care urmează o rulare a tălpii spre vârf. scaune). asfalt. pe de o parte. La faţa locului prevalează urmele de încălţăminte. Cele create staţionând reproduc cu cea mai mare precizie structura reliefică a părţii de contact a picioarelor goale. în rândul al doilea. noroi şi zăpadă. parchet. Totodată. 2. care pot constitui elemente importante în vederea identificării. semiîncălţate sau a încălţămintei. capătă elemente caracteristice individuale. se reproduc în urme. precum şi în mers obişnuit sau în fugă. Talpa încălţămintei ca factor creator. Urmele picioarelor goale reproduc structura morfologică a piciorului. pervazul geamului etc. piciorul lunecă pe suprafaţa acestuia. După f a c t o r u l c r e a t o r de urme. Urmele create în mers sau fugă în raport cu cele menţionate. Acest mecanism de creare determină unele proprietăţi ale urmelor. aceste urme pot reflecta caracteristici (de relief. urme de picioare In ciorapi. contribuind uneori chiar la identificarea persoanei care le-a lăsat. Urmele de suprafaţă se formează prin depuneri sau ridicări de substanţe şi se prezintă sub formă de stratificare sau destratificare. urmele menţionate reproduc uneori elemente caracteristice apte să asigure identificarea persoanei care a purtat-o. Urmele picioarelor in ciorapi. precizăm 136 că nivelul informativ al urmelor de picioare e în funcţie. Urmele de adâncime se întâlnesc mai frecvent în sol moale sau pământ afânat. în funcţie de natura suportului. în ele se observă elemente de lunecare în direcţii opuse — în zona călcâiului şi a vârfului tălpii (în zona călcâiului înainte. în mers. care determină valoarea lor criminalistică. podea de scândură. fiind depăşite sub aspect informativ doar de ur^le de mâini. bătături. asigurând efectuarea cu succes a cercetărilor criminalistice. Formându-se în baza secreţiei de transpiraţie. urmele de picioare se împart în: de adâncime şi de suprafaţă. în urmele de acest gen elementele construcţiei exterioare a piciorului sau a încălţămintei sunt redate într-o formă denaturată şi deci utilitatea lor în scopul stabilirii obiectului creator este limitată. în atare urme se pot reproduce desenele papilare. Urmele de picioare se pot crea stând pe loc. cum ar fi ghipsul. datorită modului de confecţionare şi prin exploatare. Urmele dinamice se creează în cazurile când în finalul formării urmei. se prezintă totalmente sau parfial deformate. denumite şi semilncălţate. Elementele caracteristice de pe aceste suprafeţe. în condiţii favorabile. adică când talpa contactează cu solul sau alt obiect. la care în mod condiţionat se pot anexa şi cele de pe suprafaţa lăuntrică a încălţămintei. fapt ce se datoreşte capacităţii încălţămintei de a forma urme cu conţinut identificator majorat. de modul de formare a lor. asfaltul încălzit. şi urme de încălţăminte. se întâlnesc relativ rar. Sub o categorie specifică de urme se prezintă amprentele plantare pe suprafaţa lăuntrică a încălţămintei. precum şi cele ale structurii ţesăturii ciorapului. redau caracteristicile anatomice ale plantei. în zona vârfului tălpii înapoi).) utile cercetării criminalistice.

3) în vederea identificării factorului creator de urme (a persoanei suspecte sau a încălţămintei) prin intermediul expertizei traseologice. — unghiul pasului apartenenţa la sex a persoanei în 138 cauză. 2) în vederea urmăririi urgente a făptuitorului. a. In condiţii nefavorabile. Fig.\ Cum am menţionat deja. AB — linia direcţiei mersului. se realizează prin cercetarea vizuală Ia faţa locului a tuturor suprafeţelor pe care este posibil să se calce. putem afirma că urmele de picioare ocupă un loc prioritar în cercetările criminalistice. Fiind descoperite. Starea psihologică (oboseala. — linia mersului — linia frântă. segmentele căreia unesc punctele extreme din spate ale urmelor create consecutiv de piciorul drept şi de cel stâng. bd — elemente în comun cu forma urmelor denotă lungimea paşilor. care vizavi de elementele caracteristice ale urmelor propriu-zise pot furniza date de valoare criminalistică importantă privind deprinderile persoanei în cauză. caracteristicile fizice şi eventualele defecte anatomice ale acestora. dintre care menţionăm: — linia direcţiei mersului — axa cărării de urme. — suprafeţele de teren ale spaţiului deschis. urmele de picioare se pot prezenta la faţa locului şi sub aspect de cărare. ac. Aceste c.) se reflectă în cărarea urmelor prin lungimea diferită a paşilor unui picior în raport cu celălalt şi prin apariţia unor elemente suplimentare. scaune. greutatea ş. 3. Urmele de picioare. se vor reflecta prin schimbarea nejustificată a direcţiei deplasării. atât cele de adâncime cât şi cele de suprafaţă. Defectele anatomice (proteză. Mersul. a. folosindu-se date exacte despre direcţia şi modul deplasării. reprezintă un complex de mişcări coordonate necesare deplasării în spaţiu. precum şi cele exploatate pe parcursul săvârşirii faptei (mese. caracteristicile fizice şi anatomice ale persoanei suspecte. I de picioare: se apreciază după poziţia picioarelor. pe unde a venit şi a plecat făptuitorul. La baza acestora se găsesc deprinderile obţinute de fiecare individ ca urmare a unui îndelungat proces de învăţare a mersului. căderii etc. ca formă de activitate umană. a acţiunilor săvârşite şi a factorului de timp al infracţiunii. a. Elementele cărării urmelor Ritmul şi direcţia deplasării. — lăţimea pasului — distanţa cuprinsă între extremităţile interioare ale urmelor create de piciorul drept şi de cel stâng.A. Luând în considerare cele de mai sus. d — linia mersului. rană ş. 139 . Eb — lăţimea pasului. lupă). starea lor psihică. b. cum ar fi a celor de târâre a piciorului afectat. — unghiul paşilor picioarelor drept şi stâng — figură formată de întretăierea axei urmelor picioarelor respective cu linia direcţiei mersului (fig.). opririi. Cercetarea acestor elemente în particular sau în ansamblu poate conduce la concluzii principiale privind persoana suspectă. 28). Urmele create în fugă se disting prin forma lor vădit arcuită. a. ele impun măsuri de protejare. Pe baza elementelor cărării urmelor se pot pronostica apartenenţa la sex a persoanelor participante la operaţia cercetată. indicând direcţia mersului. Lungimea paşilor în mers obişnuit la bărbaţi este în medie de 70—90 cm. indiferent de natura lor. însemnătatea lor fiind apreciată sub trei aspecte: 1) in vederea stabilirii împrejurărilor locului faptei în cadrul cercetării acestuia prin aprecierea pe baza urmelor. De fenomenele naturii (vânt. precum şi bolile care afectează organele de echilibru. Particularităţile individuale ale deprinderilor de a merge se materializează sub formă de elemente caracteristice ale cărării urmelor. în acest scop vor fi examinate: — suprafeţele de duşumea şi alte obiecte de construcţie din încăperea în care s-au desfăşurat acţiunile cercetate.B. 28. în căutarea urmelor de picioare se pot folosi surse de lumină dirijată şi instrumente optice de mărire (reflector. particularităţile mersului. iar la femei de 50—60 cm. a căilor de pătrundere şi plecare a făptuitorului. — lungimea paşilor picioarelor drept şi stâng — distanţa dintre punctele extreme din spate ale urmelor consecutiv create de picioare. lăzi etc. spre exemplu. sunt supuse acţiunilor mai multor factori de natură să le distrugă. lungimea paşilor şi unghiul mersului. ebrietatea). — obiectele aflate în calea direcţiei de deplasare a făptuitorului. Fixarea şi ridicarea urmelor de picioare Descoperirea urmelor de picioare.

fapt confirmat şi de practica judiciară. părţii intermediare şi a tocului. Aplicarea acestui material se face în felul următor: după pregătirea în prealabil a urmei în sensul înlăturării corpurilor «străine» şi îngrădirea urmei cu un val de sol sau cu carton pentru a se preveni revărsarea pastei. fiind purtătoare de elemente caracteristice identificatoare. Prin ridicare se înţelege mularea urmelor de adâncime şi transferarea celor de suprafaţă. In cazurile posibile se fixează unghiul (în grade) format de întretăierea liniei care uneşte vârful degetelor mare şi mic cu dreapta tangentă cu interiorul urmei. Astfel prin măsurări precise se vor stabili şi fixa: — In urmele plantei: lungimea urmei — distanţa dintre extrema posterioară a călcâiului şi cea anterioară a degetelor. IA — lungimea respectiv pingelei. lăţimea pingelei. Mularea urmelor în zăpadă. 29. CD — lăţimea pingelei. în sol zgrunţuros sau nisipos este precedată de operaţii privind întărirea lor. Peste crusta subţire de ghips. zăpadă) urmele se vor proteja prin acoperire cu vase sau pelicule impermeabile. urmele de picioare practic rar pot fi ridicate în comun cu obiectul purtător. lăţimea urmei — distanţa dintre extremele laterale ale regiunii metarsiene. în aşa mod urmele se vor fixa atât în ansamblul obiectelor din spaţiul săvârşirii faptei. ci. mlu — unghiul degetelor / ' —J M n LI >l / Fig. forma ei generală şi a reliefului (în urmele picioarelor goale. în vederea excluderii unor activităţi umane de natură să provoace deteriorări. Cel mai frecvent utilizat material de mulare. amestecându-1 B f* Lf >\ n C y* 1 w r V*—i C 1* t G r^ /<Vi Fig. cd — lăţimea arcadei. peste armătură se toarnă pasta de ghips până la îngroşarea suficientă a mulajului. cârpe şi alte obiecte. ca de exemplu. se toarnă pasta de mulaj De regulă. precum şi izolat. albie. Un rol prioritar în vederea fixării urmelor de picioare îi aparţine fotografiei. a regiunii intermediare şi a tocului (fig. covată etc. de încălţăminte. Când compoziţia ajunge la consistenţa asemănătoare smântânei. aplicându-se în acest scop diferite materiale. urmele de picioare vor fi fixate pe trei feluri de fotografii executate la faţa locului: schiţă. 140 141 . de adâncime. fiind formă procesuală de fixare a urmelor. 30). 30. lungimea pingelei. într-un vas deschis cu 700—800 ml de apă se toarnă treptat praf de ghips uscat şi cernut. Bc. dimensiunile urmei. Descoperite. acesta este volumul maxim necesar pentru mularea unei urme. Procedeele de fotografiere a urmelor au fost formulate în compartimentul consacrat fotografiei judiciare. Asupra acestui strat se fixează armătura mulajului formată din 3—4 beţişoare de lemn sau sârme pregătite în prealabil. se trece la prepararea compoziţiei de ghips. trebuie să conţină date referitor la natura urmei (de picior. Relevăm în acest context că in diferent de natura lor. Procesul-verbal. dacă se disting desene papilare). lăţimea urmei în regiunea tarsiană (arcadă) şi a călcâiului în zona centrală. Măsurarea urmei plantei piciorului AB — lungimea urmei. După întărire . Pe un element al armăturii se leagă o sfoară menită să servească la fixarea etichetei cu datele necesare privind urma ridicată. ulterior pulverizat cu apă. Când stratul turnat se va întări puţin. ab — lăţimea urmei. mulajul se sapă uşor împrejur pentru ca ulterior să fie ridicat din sol manual. GH — lăţimea tocului prin mişcări energice pentru a nu permite crearea boţurilor. o ladă. urmele de picioare se fixează prin descrierea în procesul-verbal de cercetare la locul faptei a trăsăturilor lor generale şi particulare. în condiţii normale pentru întărirea mulajului de ghips sunt necesare 25—30 min. — In urmele de încălţăminte: lungimea urmei — distanţa dintre ex tremele vârfului urmei şi a tocului. urmele se acoperă cu obiecte de persistenţă avansată. de nod şi de detaliu. Măsurarea urmei de incălţăminte AB — lungimea urmei. Solul aderat la mulaj se spală sub un jet de apă fără a se folosi perii. 29.ploaie. este pasta de ghips. a regiunii inter mediare şi a tocului. de suprafaţă. de stratificare ori de destratificare). Cea mai simplă metodă de întărire a urmei constă în pulverizarea pe suprafaţa ei a unui strat subţire de ghips. se toarnă în urmă un prim strat de natură să acopere cel puţin jumătate din adâncimea urmei. EF — lăţimea părţii intermediare. ef — lăţimea călcâ-iului.

hârtia se înmoaie în apă caldă. Iaşi. Bucureşti. urmele se pot ridica cu ajutorul hârtiei fotografice pregătită în prealabil. soluţia de perclorvenil leagă elementele grunţului şi după 20—30 de minute admite mularea cu ghips. hârtia fotografică şi plăcile de cauciuc. cu o singură remarcă: pasta de ghips pentru mularea urmelor în zăpadă se prepară în apa adusă la temperatura zăpezii prin ţinerea ei un oarecare timp în condiţiile în care se realizează operaţia de mulare. uneori chiar ridicarea urmei. — dacă urmele de încălţăminte au fost create de încălţămintea ridicată de la persoana suspectă. 142 . La locul descoperirii urmelor. apăsându-se cu un rulou de cauciuc sau cu mâna. 2 Hârtia de culoare albă se obţine prin tratarea emulsiei fotografice neexpuse in baia de fixaj şi spălare. se recomandă depunerea în ele. Pentru întărirea urmelor în sol nisipos. Rezolvarea acestora se va baza pe stabilirea prin examinarea de comparare a coincidenţei elementelor caracteristice ale urmei cu cele ale i C. cerii şi a unor polimeri de o uzitate mai redusă în prezent . p. La etapa finală a cercetării urmelor de picioare prin examinarea lor de criminaliştii-experţi se pot soluţiona două probleme esenţiale: — dacă urmele plantei au fost lăsate la faţa locului de persoanele de la care s-au luat modelele de comparaţie. în lipsa peliculei adezive speciale. Polimerizându-se. a unui strat subţire de perclorvenil dizolvat în proporţie de 8 % în acetonă. funingine. Suciu. var. Tot în aşa mod se foloseşte placa de cauciuc. smoală) se va aplica hârtie cu emulsie albă . 1972. Criminalistica. tot prin pulverizare. Aplicarea peliculei dactiloscopice este aceeaşi ca la ridicarea urmelor de mâini relevate prin prăfuire. Referitor la ridicarea urmelor de suprafaţă. fixarea şi spălarea hârtiei expuse la lumină. 246. parafinei. alabastru. I. făină) se aplică hârtie cu emulsie neagră şi invers. p. aceasta fiind în prealabil prelucrată pe una din părţi cu glaspapir până la formarea unui relief urşinic. Cea de culoare neagră se obţine prin developarea. Pentru urmele create de substanţe de culoare albă (ciment. 1992. în literatura de specialitate se insistă asupra folosirii pentru mularea urmelor de picioare a sulfului topit. Mircea. pentru urmele create de substanţe de culoare neagră (man-gal. la etapa actuală se folosesc peliculele dactiloscopice. Criminalistica.în ordinea menţionată anterior. se zvântă şi se suprapune urmei. 11.

îmbrăcăminte. I. Urmele obiectelor de îmbrăcăminte. dacă urmele de buze au fost creat ^persoana si»sPectă> Precum S1 un şir de probleme cu caracter diagnostic privind vârsta 3» sexul persoanei care a creat urme. în marea majoritate a cazurilor. 2. Urmele de îmbrăcăminte se prezintă sub trei aspecte distincte: i Fig. tacâmuri şi alte obiecte similare celora pe care au fost create urmele in litigiu. ceară dentară. Semnificative în acest sens sunt şi exemplele din practica judiciară ce confirmă tendinţa spre o folosire vastă a urmelor menţionate în cercetarea faptelor penale cu preponderenţă a celor cu carac ter violent. In criminalistică. omogenitatea sau neomogenitatea acesteia cu substanţele cunoscute. Aceste considerente ne fac să credem că urmele de îmbrăcăminte. urmele -modele de dinţi şi de buze se obţin cu concursul specialiştilor din domeniul medicinei legale. dar care sunt totalmente determinate de acţiunile omului. 146 /. fie într-o oarecare măsură condiţional. Urmele create de obiecte vestimentare Datele privind abordarea problemei in cauză în literatura de specialitate recentă probează cu certitudine despre un interes sporit al specialiştilor în materie faţă de aceasta. deoarece în literatura de specialitate urmele date adeseori sunt clasate la categoria celor de obiecte (mecanice). 32.Dispunerea expertizei traseologice a urmelor de dinţi şi de buze impune obţinerea modelelor pentru comparaţie. ceea ce este justificat prin laboriozitatea acestei acţiuni procesuale. adică. 247. care asigură identificarea autorului. în general. Cioc. ca şi cele de încălţăminte. tipul ei antropologic. numărul de persoane participante la formarea unneiorj natura substanţei de stratificare a lor. a gropiţei buzei inferioare). a şanţului vertical al buzei superioare. este lipsit de rezonabilitate practică. fiind mai puţin vulnerabil în plan teoretic. caracteristicile generale ale buzelor. Bucureşti. stomatologiei sau otolaringologiei. Expertul va trebui sa soluţioneze problema traseologica propriu-zisă. considerent care. p. ghips. O asemenea accentuare e deosebit de importantă. jertfă sau altă persoană implicată in câmpul infracţional1. urmele de îmbrăcăminte se prezintă ca o categorie specifică de urme formate prin intercontactul obiectelor de îmbrăcăminte cu cele din mediul înconjurător. in Tratat practic de criminalistică. care se realizează prin cererea de la persoana suspectă de a produce muşcături în plastelină. 147 . se integrează în categoria urmelor de om. Compararea urmelor de dinţi ridicate de la fata locului cu mod^lele de comparajie in cazul unui furt Cercetările ştiinţifice întreprinse de specialiştii in mat£rie demonstrează că urmele de buze pot reda elemente caracteristice de formă> mărime şi relief (dispunerea papilelor. voi. 1976. iar în cazul urmelor de buze se efectuează apăsări de buze pe sticlă sterilă. urmele de îmbrăcăminte sunt definite ca modificări materiale produse pe suprafaţa sau în adâncimea obiectelor din mediul înconjurător prin contactul cu îmbrăcămintea purtată de făptuitor.

cu concursul specialistului criminalist. sub aspect procesual evident vulnerabilă. microscopul). de radiaţii infraroşii şi ultraviolete). Aceasta modalitate. o categorie aparte o constituie cele de materie biologică. Potrivit celei de a două. cunoscută sub denumirea de «metodă prognos-tică». Urmele-amprente se formează prin contactul fizic direct al obiectelor de îmbrăcăminte cu suprafeţe apte să reproducă elementele de structură ale acestora. pot apărea pe îmbrăcămintea şi corpul victimei şi a agresorului. praf etc. a. de iluminare (surse de lumină dirijată. în continuare fragmentele de îmbrăcăminte se studiază în vederea stabilirii unităţii de îmbrăcăminte concrete pe calea reconstituirii prin ex pertiză a întregului după părţile detaşate (fig. 33). fapt ce se explică prin năzuinţa de a evita riscurile unei insuficiente descoperiri. activitatea organului de anchetă şi urmărire la faţa locului se limitează la ridicarea obiectelor presupuse ca fiind purtătoare de microurme de îmbrăcăminte. pierderi sau distrugeri de urme. Problema descoperirii şi fixării microurmelor. — ca fibre de ţesături de mărimi minuscule. de recoltare (aspiratorul portabil. Urmele de îmbrăcăminte se creează când persoana a îngenuncheat. Fibrele de ţesături. conform acestei modalităţi.). La nivelul activităţii organelor de urmărire. Ele se prezintă sub formă de părţi ale obiectelor de îmbrăcăminte desprinse prin smulgere. efectuează operaţiuni de căutare. în condiţii favorabile în urmele-formă ale obiectelor de îmbrăcăminte se pot imprima elemente structurale ale ţesăturii care. urme-formă ale obiectelor de îmbrăcăminte sau ale unei părţi a acestora. se recomandă aplicarea mijloacelor tehnice de detectare. localizarea. fiind coraborate de caracteristici de uzură. uneori chiar şi provenienţa acestora de la îmbrăcămintea făptuitorului sau a jertfei. pe proeminenţele ascuţite ale obiectelor-obstacole depăşite de făptuitor. a căzut sau s-a aşezat pe sol argilos. Metodele şi mijloacele tehnice moderne aplicate de criminalişti in condiţii de laborator asigură stabilirea apartenenţei la grup a îmbrăcămintei. folosind mijloacele tehnice din trusele şi laboratoarele mobile criminalistice. organul de urmărire şi anchetă. care prin raportul de expertiză constată prezenţa. foliile adezive). precum şi a celor fragmente de îmbrăcăminte nu impun procedee specifice.— ca amprente. Reconstituirea întregului după părţile detaşate ale unui obiect de îmbrăcăminte 148 . în teoria criminalistică s-au argumentat două modalităţi. microscopice. în acest scop. rămâne de competenţa expertului. cămaşă ş. constatare şi recoltare directă a fibrelor de îmbrăcăminte de pe obiectele ce constituie ambianţa locului faptei. urmele-fragmente pot furniza informaţii privind genul obiectului de îmbrăcăminte de la care provin (palton. victimă sau alte persoane implicate în câmpul infracţional. de fixare (descriere. penseta. aceste urme se întâlnesc cu precădere în cazurile 149 Fig. denumite şi microurme de îmbrăcăminte. sunt în măsură să conducă până la identificarea îmbrăcămintei în cauză. Conform primei. cantitatea şi alte caracteristici generale ale urmelor. 33. După cum rezultă din practica judiciară. tăiere sau rupere. 3. în special a celor optice (lupa. Descoperirea şi fixarea urmelor-formă. — ca fragmente de îmbrăcăminte sau de materiale accesorii sub formă de macropărţi ale acestora. fixarea şi ridicarea microurmelor de îmbrăcăminte. stopări sau cârpituri. Referitor la descoperirea. pe piesele şi agregatele mijloacelor de transport sau de producţie. pe uneltele utilizate. originea fibrelor în cauză. acestea realizându-se pe baza mijloacelor şi conform regulilor cunoscute privind fixarea şi ridicarea obiec-telor-corp delict. schiţare şi macrofotografiere). Urmele de materie biologică umană Din marea varietate a urmelor create de om în câmpul infracţional. este frecvent practicata. Urmele-fragmente apar la faţa locului drept rezultat al acţiunilor violente asupra îmbrăcămintei purtate de agresor.

150 151 . fixate şi ridicate de la faţa locului prin efectuarea unui şir de operaţiuni bazate pe metode şi mijloace tehnico-criminalistice. Tot din categoria dată fac parte urmele de spermă. p. de îmbrăcăminte. deci. p. uneltelor. Urmele de sânge proaspete în fond sunt vizibile. Prin urmare. geamuri). Criminalistica. p. în procesul de căutare a astfel de urme o deosebită atenţie trebuie acordată obiectelor de culoare întunecată. In stare uscată ele îşi schimbă culoarea. Stancu. descoperirea urmelor de sânge vechi. răzuire. M. devenind confundabile cu pete de altă origine. 1972. 315. 1-a îmbarcat in maşină şi.. în cusăturile îmbrăcămintei. urmele de sânge pot suferi modificări de natură să devină chiar invizibile. In majoritatea cazurilor acestea apar la faţa locului drept consecinţă a acţiunilor cu caracter violent asupra corpului uman. furturi — precum şi ca urmare a accidentelor rutiere sau tehnologice. cerneală. Examinarea urmelor biologice umane impune în mod evident aplicarea metodelor biologice . pe suprafeţele dintre obiectele de mobilă. asupra obiectelor de construcţie (podea. inclusiv de vopsea. se fixează pe cale fotografică.. Forma urmelor e în funcţ. zăpadă şi materiale pulverulente se ridică în comun cu porţiunea de materie respectivă. Dar. pereţi. Astfel. Ca şi alte urme lăsate la faţa locului de corpul uman. sub acţiunea razelor solare. mai ales a celor care au existat în condiţii nefavorabile (într-un loc deschis. A se vedea: E. 1-a aruncat intr-o fântână părăsită. Dintre urmele biologice de natură umană. Nu trebuie trecute cu vederea locurile închise. fragmentele de ţesuturi şi firele de păr. crearea lor fiind condiţionată de ac tivitatea funcţional-biologică a organismului. Deşi maşina fusese minuţios spălată. Djeffris (1983) îşi găseşte tot mai frecvent aplicare în practică. în cazul unui accident rutier. o frecvenţă deosebită au urmele de sânge. impun o examinare interdisciplinară proprie expertizei biocriminalistice. Sunt cunoscute cazuri de descoperire a urmelor de sânge în găurile şireturilor ale ghetelor spălate. Picăturile de sânge la faţa locului confirmă deplasarea sau transportarea persoanei lezate. ţesuturi. demarând din ambianţa locului faptei. Mai complicată este descoperirea urmelor de sânge deteriorate. Bucureşti. Ele sunt percepute de ochiul uman după culoarea lor specifică. De asemenea ca şi alte urme ale infracţiunii. în crăpăturile parchetului. dispozitivelor de filtrare şi de radiaţii ultraviolete. se vor crea urme sub formă de mânjituri de sânge. facem unele precizări: Colectiv de autori. Potrivit opiniilor unor autori. petele de sânge. Investigarea ştiinţifică a infracţiunii. persoanele cointeresate întreprind măsuri de înlăturare a urmelor de sânge prin ştergere. rugină. Practica însă demonstrează cu prisosinţă că şi în asemenea situaţii se pot descoperi urme de sânge. Petele de sânge uscate se răzuiesc cu o lamă de cuţit sau se aşchiazâ (taie) împreună cu o porţiune de suport. p. Rezultate pozitive se vor obţine prin folosirea surselor de lumină concentrată. greu de spălat. 1994. pot fi purtătoare de urme. C. După forma petelor de sânge create de picături. de salivă şi cele de miros. viol. salivă) după formula (codul) genetică elaborată de savantul englez D. Bucureşti. A se vedea: E. in cusăturile husei au fost descoperite urme de sânge. urmele biologice umane se situează în zona de interferenţă a criminalistica cu medicina legată şi. considerăm oportun a releva în acest context că temporal. Gravitatea leziunilor provocate. spermă. 198. cât şi în constatarea multiplelor împrejurări ale faptei penale . Astfel.' „ ^e înălţimea şi unghiul sub care cad picăturile. se poate aprecia direcţia deplasării. 142. produse alimentare. descoperirea lor se realizează prin cercetarea vizuală a obiectelor care. dacă căutarea lor este efectuată cu insistenţă profesională. şoferul vinovat. spălare. Suciu. grupa căruia prin expertiza biologică a fost identificată cu cea a victimei.infracţiunilor violente — omor. deoarece tocmai pe ele petele puteau fi neobservate de făptuitor. de umiditate). Se va insista în special asupra i Metoda identificării persoanei creatoare de urme biologice (de sânge. Totodată. 2 corpului victimei şi a agresorului. tâlhării. In cazul afectării unui vas sangvin arterial vor fi lăsate urme de sânge pe un spaţiu mai mult ori mai puţin conturat sau chiar bălţi de sânge. convingându-se că minorul doborât de el a decedat. expediin-du-1 la 80 km de la locul accidentului. Urmele de sânge pe sol. KpMMHHajiHCTmca. KI Hmemco. aceasta având importanţă pentrr * ^tuarea acţiunilor de urmărire operativă. 1986. Urmele de sânge uman apar la faţa locului drept rezultat al unor leziuni corporale deschise. Urmele de sânge în stare lichidă se pot absorbi cu o pipetă sau cu hârtie de filtru. 168. partea I. mijloacelor de transport şi de producţie. aplicarea instrumentelor optice de mărit. ca urmele biologice să fie supuse expertizei. în cazul contactului direct cu persoana lezată. impune folosirea unor metode şi mijloace speciale de căutare. In majoritatea cazurilor de crime grave. ele necesită a fi descoperite. M. Haywbie ocHOeu zeHomunuHecKozo anamisa. OcMomp Mecma npouauecmeux (cnpaeoiHUK cjiedoeamejin). sau au fost depuse pe obiecte absorbante. Mai eficiente sunt fotografiile color. urmele biologice pot furniza informaţii probante atât în vederea individualizării persoanei suspecte ca creatoare de urme. 1982. năvăliri banditeşti. după consemnarea în procesul-verbal. Referindu-ne la procedeele tehnice de ridicare a urmelor de sânge ce sunt recomandate în literatura de specialitate . poziţia şi starea per soanei lezate determină forma sub care se prezintă urmele de sânge.

pr de sânge. firele de păr se ambalează şi sigilează în plicuri de hârtie după fixarea lor în prealabil prin descriere în procesul-verbal şi prin intermediul fotografiei. p. 1993. de piele. 2 S. la modul de detaşare. de condiţiile existenţei sper matozoizilor. locul şi numele autorului operaţiei de extragere a probelor de sânge. Firele de păr se descoperă prin cercetarea vizuală a corpului persoanei suspecte purtătoare de asemenea urme. în condiţii climaterice normale. Dacă. care urmează a fi ambalate în plicuri aparte. sub formă de sine stătătoare sau ca parte componentă a expertizei medico-legale are menirea de a stabili: — dacă urmele ridicate de la faţa locului sunt sau nu de sânge uman. spermatozoizii căreia au fost găsiţi în urmele de spermă. partea a Ii-a. a uneltelor folosite de infractor. După cum afirmă specialiştii în domeniul medicinei legale . Din categoria urmelor biologice umane se disting urmele de spermă lăsate pe diferite obiecte (de îmbrăcăminte. Chişinău. metodele biologice utilizate recent în instituţiile de expertiză asigură individualizarea persoanei. Baciu. c) Urmele ridicate prin răzuire. Dacă de la expert se cere stabilirea de la cine provin — de la persoana bănuită sau nu — el trebuie să dispună de materiale de comparaţie — fire de păr de pe diferite zone ale corpului persoanei în cauză. Curs de medicină legală. aşchiere sau absorbire de sânge se vor introduce în eprubete sterilizate şi expediate în laboratorul respectiv pentru a fi examinate. 376. forma. resturi de masă cerebrală care. Medicina legală. — dacă ele conţin alcool. \ 152 153 . Medicina legală. în activitatea organelor de urmărire penală urmele seminale pot contribui la stabilirea diverselor circumstanţe ale faptei săvârşite. structura exterioară. p. cu preponderenţă a celor de ţesuturi musculare. prevederilor întreprinse în vederea camuflării infracţiunii ş. aceştia se pot conserva pe un timp îndelungat. Din cele de mai sus rezultă că. această regiune se împarte în patru zone şi din fiecare se recoltează câte 3—5 fire de păr. examinarea cărora poate furniza date privitoare la provenienţa umană a acestora. modul de ambalare a probelor. 1993. spre exemplu. modului de acţiune. accident autorutier. în unele cazuri de cercetate a ur . fireşte. 69. lengerie de corp sau de pat) drept rezultat al actului sexual sau al unei cauze fiziologice de natură patologică. fireşte. se pot descoperi. a mijloacelor de transport. se impune susţinerea probelor sanguine de la persoane s'^dcte. la locul săvârşirii unui omor. Chişinău. 380. — dacă urmele de sânge provin de la victimă. vor fi ridicate ş i cercetate simultan. precum şi ale aderenţelor) . După cum s-a menţionat anterior. elementele chimice ale părului. grosimea. p. Fiind depistate. persoana suspectă sau de la alte persoane ale căror probe sanguine de comparaţie se prezintă. Trebuie insă de reţinut că posibilităţile de cercetare a urmelor de spermă sunt limitate de factorul temporal şi. data. la elementele caracteristice generale şi particulare (lungimea. Extragerea probelor de sânge se execută după regulile procesuale privind ridicarea modelelor de comparaţie cu concursul personalului medi cal. a. uneori S. Chişinău. Ungureanu. ca spre exemplu. iar în ţesăturile absorbante. Expertiza biologică a urmelor de sânge. Dar valoarea esenţiala a acestor urme constă în posibilităţile oferite prin cercetarea lor în vederea identificării persoanei care le-a creat. a îmbrăcămintei agresorului şi a victimei. cadavre.a) La procedeele tehnice de ridicare a urmelor de sânge se va recurge doar în cazurile în care acestea se găsesc pe obiecte ce nu pot fi ridicate şi transportate de la faţa locului. Ungureanu. Extragerea firelor de păr se realizează de către un specialist medical. în i unele cazuri se poate ajunge la rezultate pozitive privind provenienţa acestora de la persoana suspectă. Specialiştii afirmă că în condiţii intravaginale spermatozoizii supravieţuiesc până la 48 de ore. culoarea. ale timpului. pigmentaţia. separat sau în comun cu alte forme de materie biologică. 1993. Gh. — regiunea corporală de la care provine şi mecanismul formării urmelor de sânge. — care este grupa sângelui. Organul cu funcţii de anchetă penală trebuie însă să orienteze efectuarea acestei acţiuni. fire de păr. b) Urmele de sânge în majoritatea cazurilor se prezintă în componenţa altor urme biologice. la sexul şi vârsta persoanei de la care provin. în procesul-verbal de fixare a acestei acţiuni vor fi indicate date despre persoana de la care s-a luat probe de sânge. elemente toxice şi de altă natură specifică. firul de păr ridicat de la faţa locului este suspect ca fiind din regiunea piloasă a capului. Aceasta impune folosirea procedeelor de ridicare apte să asigure integralitatea urmelor. viol.

. obiecte de îmbrăcăminte etc. M. BHJII>HIOC. MawopoB M np. Bmrâepr. el fiind individual şi relativ stabil2. n. a. Col. în special a analizei spectrografice şi gazcromatologice. 1989. ploaie. Faptul în cauză impune efectuarea la timp a acţiunilor de descoperire. Kiev. ceea ce determină posibilităţile utilizării urmelor lui în cercetările criminalistice. Prin cercetări speciale s-a confirmat că mirosul omului. precum şi de aglomerarea umană. în aşa cazuri. Bucureşti. p. de autori. pe care se va fixa o etichetă cu inscripţii privind cauza. obţinerea emanaţiilor olfactive ca modele de comparaţie de la persoanele suspecte şi analiza comparativă în vederea identificării persoanei creatoare de urme î n câmpul infracţional. Privitor la examinarea urmelor de miros in vederea identificării autorului se preconizează aplicarea. utilizarea urmelor menţionate este totalmente acceptată şi unanim recunoscută ca formă eficientă de cunoaştere. în depistarea urmelor de miros se va porni de la urmele de picioare sau obiectele vestimentare lăsate la faţa locului. 6. prin absorbirea mirosului cu o pânză de ţesătură sterilă suprapusă obiectului purtător de urme pe un răstimp de 20—30 minute . 3anaxu u ux âuojioeunecKoe 3HaHeiwe. 2 Vizavi de urmărirea operativă a infractorilor. urmele de miros pot persista până la 20 de ore. chiar în condiţiile cele mai favorabile. Hoeoe e KpuMUHamicnuiKe in Cou. 1976.. M. M. in KpitMUHajiucmuKa na cnyx6e cjiedcmeu. p. KpuMUHaMicmuiecKaH odopojiozux. Bim6epr. voi. mirosul corpului uman este invizibil şi volatil.220. Ceran. pe suprafaţa sau în profunzimea cărora pot exista substanţe olfactive. la etapa iniţială de cercetare la faţa locului. La etapa actuală de practicieni este folosită exploatarea urmelor cu ajutorul câinilor dresaţi în vederea urmăririi făptuitorului. datorită conţinutului său molecular complicat. şi aceasta este unanim apreciată de practicieni ca fiind mai acceptabilă. nr. B. 39. 154 155 . A.peste 20—30 de zile. Cele de provenienţă propriu-zisă de la corpul persoanei ca rezultat al activităţii de secreţie a diferitelor glande. luarea prevederilor respective în vederea păstrării lor.. în teoria şi practica criminalistică de o atenţie deosebită se bucură urmele de miros. practica rămânând deocamdată în aşteptare. în această accepţiune. 3V6KO. în prezent se procedează la selecţionarea perA. Totodată. Tan£nta. M. p. Din cele de mai sus rezultă că aplicarea câinelui în vederea urmăririi făptuitorului după miros este rezonabilă numai în cazurile urmelor proaspete şi. CjiyxeâHM codam. Dacă de la momentul creării urmelor a trecut un timp îndelungat sau dacă la faţa locului au pătruns diferite persoane. ea ţinând de activitatea operativă a organelor de urmărire penală. BnJieH«ryK. sunt inevitabile noi urme şi deci alterarea celor iniţiale. p. care apar la faţa locului ca depuneri de molecule olfactive emise de corpul uman . A. Modalitatea în cauză de utilizare a urmelor de miros în justiţie nu este recentă. Ridicarea urmelor de miros se realizează prin aspirare cu ajutorul instrumentelor speciale (aspiratorului portativ) sau. ridicare şi examinare a urmelor menţionate. cadavre. 1974. Se întreprind eforturi susţinute. 14. zăpadă). in literatura de specialitate de mai mulţi ani se apelează insistent la folosirea urmelor de miros în vederea identificării. I. Ideea privind identificarea pe baza urmelor de miros constă în ridicarea de la faţa locului a substanţei olfactive şi conservarea ei în sisteme ermetice ca ulterior să fie supusă analizei comparative cu probele-modele de comparaţie a mirosului persoanelor suspecte . Mirosul obţinut prin procedeele de mai sus se introduce în vase ermetice (de sticlă). data şi modul de ridicare a urmelor. Aplicarea metodei odorologiei judiciare impune organelor judiciare descoperirea şi conservarea urmelor de miros la faţa locului. locul. posedă proprietăţi necesare cercetărilor criminalistice. Procedeele şi mijloacele menţionate sunt suficiente şi în vederea obţinerii probelor-modele de comparaţie de la persoane vii. 36. Degradarea lor poate fi urgentată de diferite fenomene ale naturii (vânt. p. M. Dar folosirea în acest mri a urmelor de miros este limitată de factorul persistenţei lor scăzute. în x^ică s -a confirmat că. urgent. 10. precum şi celor de natură profesională. Tratat practic de criminalistică. fireşte. de cosmetică ş. precum şi de la instrumentele evident uzitate pe parcursul activităţii infracţionale. 1965.fi. în locuri deschise. recurgerea la serviciul câinelui de urmărire va fi zădărnicită deoarece.b. nr. MemoduKa coâpamut u ucnojibsowHux cnedoe sanaxa npu paccjiedoaaHuu npecmyruieHuu in KpuMUHOMicmuxa u cydeCnasi sKcnepmusa. JlemyHue eewficm&a. modalitate formulată sub denumirea de metodă odorologică judiciară1. 8. 1957.uajiucmmecKasi 3aKOHHOcm. 1970.

In marea majoritate a i Se pot aplica şi alte procedee bazate pe acelaşi principiu. Urmele de apăsare în majoritatea cazurilor apar drept rezultat al aplicării diferitelor obiecte (topor. precum şi stabilirea unor împrejurări ale spargerii: modul de acţiune a făptuitorului. Totodată fiind cercetate sub aspect de formă. Ionescu. pile. dinţilor ferăstrăului sau ai pilei) de cele mai multe ori nu reprezintă elemente caracteristice in dividuale. precum şi la forţarea obiectelor de construcţie. Identificarea criminalistică. Felul instrumentului folosit şi modul de aplicare a acestuia determină forma urmelor. reproducând în direct elementele caracteristice de relief ale părţii de contact a instrumentului de spargere. D. r y frecvent întâlnite sunt urmele instrumentelor de spargere şi ale mijloacelor de transport. şurubelniţe. urme de tăiere cu direcţii contrare. Ele se prezintă ca urme statice de adâncime. daltă. sfredelelor şi bur-ghielor. In practica cercetărilor criminalistice. cazurilor se aplică unelte profesionale de lăcătuşerie (ciocane. Bucureşti. Urmele de tăiere se reprezintă prin suprafeţele de despărţire (în întregime sau fragmentar) a unei părţi dintr-un întreg cu ajutorul uneltelor de menire respectivă. pot fi înlocuite cu obiecte de îmbrăcăminte sau cu persoane vii. mărime şi localizare. bomfaiere. Prezentându-se ca o categorie aparte. obiecte special fabricate pentru săvârşirea actelor delictuoase. în literatura de specialitate se afirmă că des-coperirile recente în acest domeniu sunt promiţătoare . sub formă de striaţii. cum ar fi un foarfece sau un cleşte şi. ferăstraie. Astfel. urmele de pilire şi sfredelire specifice cazurilor de spargere efectuate prin aplicarea ferăstraielor. sunt in stare să conducă la identificarea instrumen tului de spargere. în special ale geneticii umane. burghie). § 5. ele fiind inutile identificării criminalistice. Primele două feluri de urme de tăiere în majoritatea cazurilor reproduc relieful lamei instrumentului aplicat şi. spre exemplu. create de instrumente cu două lame de acţiuni opuse. pilelor. In unele cazuri şi acestea pot prezenta caracteristici de natură şă contribuie la identificarea directă a obiectului creator. de apăsare şi de lovire şi cele sub formă de fragmente de materie detaşate din obiectele sparte sau instrumentele aplicate. bomfaierelor. prin urmare. imperfecţiunile de pe lama uneltei utilizate şi. ridicare şi examinare. utilizarea urmelor mecanice impune aplicarea metodelor şi mijloacelor tehnice selective de descoperire. dălţi. a) sub formă de pârghie la forţarea uşilor. mai rar. 157 156 . câinelui i se poate da în prelucrare mirosul persoanei suspecte ca ulterior să selecţioneze din colecţie urma acestuia. târnăcoape) şi chiar obiecte din întâmplare găsite la locul faptei. cleşte. urmele instrumentelor şi ale mijloacelor de transport în majoritatea cazurilor reflectă elemente caracteristice ale obiectelor creatoare. ne aflăm în preajma aplicării unor noi metode bazate pe realizările biologice moderne. răngi. în criminalistică se disting: urme de tăiere propriu-zisă. în principiu. prezintă informaţii identificatoare. Probele de miros (modelele de comparaţie). urme dinamice. urmele de tăiere reproduc. a. Urmele de pilire şi sfredelire. caselor de bani etc. sau de tăiere cu direcţie unică. lăsată la faţa locului. Urmele de instrumente şi mecanisme La locul săvârşirii unor infracţiuni se întâlnesc urme create de obiect materiale folosite în acest scop. Fiind. Din practica criminalistică rezultă că cele mai frecvent întâlnite sunt urmele-formă de tăiere. dulapurilor. Urmele instrumentelor de spargere Atunci când săvârşirea unei infracţiuni devine posibilă numai prin pătrunderea înăuntru a unui obiectiv închis. 27. A fost propusă crearea colecţiei de urme de miros ridicate de la faţa locului a infracţiunilor nedescoperite. p. Câinelui i se dă pentru prelucrare urme de miros conservate la faţa locului ca ulterior să le selecţioneze dintr-o colecţie de probe de miros obţinute de la diferite persoane suspecte . cum ar fi o bară de fier. prin însăşi natura lor. 1990. După u n e l t e l e f o l o s i t e . urmele de pilire şi sfredelire contribuie la aprecierea apartenenţei la grup a instrumentului folosit.soanei suspecte cu ajutorul câinelui de urmărire. direcţia aplicării instrumentului ş. o nuia etc. Oricum. ceea ce ne determină să procedăm la unele detalieri privind cercetarea lor. In concluzie. de tâmplărie şi construcţie (topoare. se procedează la deschiderea sau deteriorarea dispozitivelor de încuiere. considerăm necesar a semnala că privitor la posibilităţile examinării urmelor biologice de natură umană. Sandu. ele fiind capabile să asigure elucidarea cauzelor penale. în cazul aplicării unui topor. Aceasta însă nu înseamnă că urmele la care ne referim trebuie neglijate. Totodată. rangă. cuţit. /. Practica demonstrează că în acest scop se folosesc diferite obiecte materiale găsite ocazional la îndemână şi. şurubelniţă ş. întrucât se creează prin acţiuni succesive a multiplelor lame (tăişurilor sfredelului. ferestrelor. 2 A se vedea in acest sens: L. sfredele.

Plumburile pot fi înlocuite cu altele. demonstrându-se astfel implicarea persoanei purtătoare de urme la fapta comisă.. Prin atare modalitate de spargere se vor crea urme de apăsare pe partea frontală a barei şi pe canatul uşii dacă s-a procedat la efectul pârghiei. Descoperirea lor necesită o examinare minuţioasă a locului săvârşirii infracţiunii şi. acest mod de forţare duce la crearea urmelor sub formă de zgârieturi şi înţepături pe părţile lăuntrice ale canalelor. daltă. în atare situaţie se vor forma urme mai puţin utile cercetărilor criminalistice. Dacă toarta lăcăţii a fost pilită. ajungându-se uneori până la determinarea ei la nivel individual. rangă sau şurubelniţă) introdus în desi H. 223. în primul rând. 158 159 . uneori pe hainele şi corpul făptuitorului. Urmele de lovire reproduc parţial sau în întregime conturul şi relieful părţii percutante a uneltei pe baza cărora se pot aprecia dimensiunile. Fiind în esenţă resturi de materie. sunt vizibile. Pe sticlă in prealabil se lipeşte o pânză acoperită cu substanţe lipicioase menită să atenueze zgomotul ce este de prisos. Mircea. Dispozitivele de încuiere se sparg prin diferite metode. forma şi natura acesteia. M. p. fiind descoperite la faţa locului. Cum am subliniat anterior. I. datorită imperceptibilităţii lor de către organele umane senzoriale.. KpbuiOB. p. cât şi de la instrumentul folosit. In rândul al doilea. se poate stabili provenienţa lor de la obiectul supus spargerii criminale. Tăierea se face în regiunea balamalelor sau a dispozitivelor de încuiere. sunt în stare să furnizeze informaţii de mare valoare probantă. In criminalistică se consideră microurme particulele minuscule de materie. i B. denumit «metoda plastirului» . sunt posibile urme de adâncime pe suprafeţele exterioare ale acestuia. pilitură de metal ş. In situaţia dată sunt relevate urme pe toarta lăcăţii. — Dislocarea uşilor şi a ferestrelor prin împingerea lor pe verticală sau orizontală cu un instrument cu efect de pârghie (levier sau rangă). aceste fragmente pot fi examinate în vederea stabilirii întregului după părţile separate prin spargere. impun metode de cercetare bazate pe mijloace tehnice speciale . Urmele de spargere. zăvor). 1976. urme sub formă de resturi de materie folosită cu acest prilej la faţa locului. în acest caz se vor forma urme-zgârieturi pe diverse mecanisme din interiorul lăcăţii (pe bară de închuiere. Pe parcursul executării operaţiilor de spargere. — Forţarea plumburilor prin lărgirea canalelor cu diferite instrumente până la scoaterea nodului din lăcaşul lui. 181. inclusiv pe instrumentele folosite. sub formă de noi linii concentrice pe suprafeţele interioare ale capacelor încuietorii. microurmele prezintă interes prin faptul că servesc la elucidarea multiplelor probleme referitoare la săvârşirea faptei. a. infractorul va recurge la strângerea nodului din nou introdus. In cazul aplicării acestui procedeu. prin examinarea comparativă a urmelor sub formă de rumegătură de lemn. 1959. uneori ajungând până la determinarea persoanelor participante. fireşte. <D. care în mare măsură sunt utilizate în cadrul cercetării actelor litigioase săvârşite prin spargere. Iaşi.Urmele de lovire se creează în urma acţiunilor respective asupra obiectului de spargere cu un ciocan. Este lesne de înţeles că în aşa situaţie va apărea problema identificării deştelor de plumbuire pe baza cercetării comparative a textului şi simbolurilor imprimate. rangă sau alt obiect cu efect distrugător. cunoaşterea celor mai răspândite modalităţi de pătrundere forţată în încăperi. dintre care menţionăm următoarele: — Forţarea barei de zăvorâre a mecanismului de încuiere. — Forţarea lăcăţilor suspendate prin tăierea (pilirea) sau smulgerea torţii acestora. rămân urme de mâini. bara de zăvorâre se împinge până la ieşirea ei din lăcaşul de încuiere. după realizarea intereselor.. cu modele de materie de la faţa locului. pe canatul sau uşorii uşii. particule de material de construcţie. In contextul celor enunţate se înscriu şi microurmele. — Spargerea sticlei geamurilor şi a uşilor prin apăsare sau taiere cu un diamant. 198. Cu ajutorul unui obiect ascuţit (topor. — Tăierea parţială a uşilor prin perforarea în prealabil cu un burghiu şi aplicarea unui ferestrău. introdus în deschizăturile acestora. pe corpul sau echipamentul persoanelor suspecte. atât din obiectul supus spargerii. p. topor. desprinse din diferite obiecte atestate în câmpul infracţional care. IHeB»jeHKO. pe plăcile de fixare) şi. KpuMUHWiucmuHecKOH mexHum. cu o deosebită meticulozitate se vor căuta urme sub formă de pilitură. 1992. Procedeul dislocării duce la crearea urmelor de apăsare (uneori de rupere) pe ambele părţi ale ferestrei sau uşii în locul de contact cu unealta utilizată. — Deschiderea lăcăţilor cu chei potrivite sau şperacle. KpuMUHMucmuiecKoe ynenue o cjiedax. cu excepţia celor microscopice. chizătura uşii. După cum este şi firesc. se pot desprinde diverse fragmente care. M. pe mijloacele de suspendare a lăcăţii (belciuge. Criminalistica. Dacă.

Indiscutabilă rămâne şi poziţia generală privind ridicarea urmelor infracţiunii. a celor de mâini şi de picioare. pânzelor pentru bomfaiere. urme care reproduc elemente caracteristice esenţiale ale obiectului creator şi dacă în posesia expertului se află instrumentul suspect ca fiind creator al acestor urme. răngilor. Mulajul din pasta «K» redă întocmai caracteristicile de relief. atât ale celor traseologice. Urmele create prin tăiere şi dărâmare pot prezenta caracteristici ale construcţiei exterioare a instrumentelor utilizate apte să contribuie la identificarea traseologică. — Spargerea prin tăiere. profilograful traseologic (fig. funingine. Urmele instrumentelor de spargere se fixează potrivit regulilor generale cunoscute. După fotografia de nod se trece la fotografia în detaliu prin metoda metrică. Cel mai eficient material de mulare a urmelor instrumentelor de spargere este polimerul «K» cu catalizatorul nr. cât şi ale celor sub formă de resturi de materie. este elastic şi rezistent la manipulare. precum şi a dispozitivului special de examinare a striaţiilor. In cele din urmă expertului i se cere să soluţioneze 160 problema de primă importanţă: dacă urmele de spargere au fost create de instrumentul prezentat. Materialul se pregăteşte la faţa locului şi după turnare se polimerizează în timp de 30 minute. materiale explozibile). duşumelelor prin aplicarea topoarelor. Subliniem acest considerent din motivul că uneori se mai recomandă organului judiciar obţinerea modelelor de comparaţie ale instrumentelor de spargere. ea fiind în măsură să contribuie la elucidarea diverselor probleme ce vizează cercetarea actelor criminale de spargere. obţinerea modelelor de comparaţie ale instrumentelor de tăiere impune procedee complicate legate de aprecierea direcţiei şi fixarea unghiului de tăiere. Fiind utilizate. Expertiza traseologică se realizează prin cercetarea comparativă. se pot folosi ghipsul. precum şi a autorului spargerii. conform căreia urmele de spargere se ridică în comun cu obiectul purtător. aparate de sudare. tavanului. foarfece mari de tăiat metal. de metal topit. Fotografierea urmelor de spargere se execută în ordinea obişnuită. Profilograful traseologic 11 161 . Astfel de recomandaţii nu pot fi acceptate. Rezolvarea acestei probleme-cheie a expertizei traseologice este reală. procedee care impun aplicarea diferitelor instrumente (bur-ghielor. aplicându-se diferite mijloace optice (lupa. Astfel. subliniem necesitatea măsurilor de protejare şi fixare a întregii comunităţi de urme. târnăcoapelor şi a altor unelte. topire sau explozie a dulapurilor de fier şi a caselor de bani. tn lipsa materialului polimeric. 18 în raport de 7/1. prin examinarea urmelor ridicate de la faţa locului. Cele negative pot fi argumentate prin necoincidenţa caracteristicilor generale. parafina. Practica demonstrează că identificarea instrumentelor de spargere este realizabilă în toate cazurile în care se examinează urme traseologice infor mative. ajungând în aşa mod la suspiciuni reale necesare dispunerii expertizei de identificare. în primul rând. poziţia lor reciprocă şi faţă de alte categorii de urme. dimensiunile şi locul in care se află urmele. In baza concluziilor expertului organul de urmărire penală poate înainta versiuni atât în privinţa instrumentelor folosite. Aici obţinerea modelelor de comparaţie ale instrumentelor constituie o fază de cercetare a expertului. Este rezonabilă aprecierea şi fixarea datelor exacte privind forma. acestea vor crea urme specifice de pilitură. ele vor fi descrise detaliat în procesul-verbal privind acţiunea respectivă. In acest context. în rândul al doilea. acestea se vor mula. exper tul poate determina tipul şi modul de aplicare a instrumentului de spargere. Concluziile pozitive se vor baza pe elementele-coincidenţe de relief. se vor fotografia. în cercetarea urmelor instrumentelor de spargere un rol important îi aparţine expertizei traseologice. Dacă condiţiile concrete nu admit ridicarea obiectelor purtătoare de urme. Ca şi alte urme ale infracţiunii. în special. instrumentele suspecte trebuie urgent ridicate pentru a evita orice modificări. microscopul) şi optice de comparaţie (microscopul comparator). ceara. care se pot realiza numai în condiţii de laborator. 34. Fig. plastilina.— Forţarea prin tăiere sau dărâmare a pereţilor. 34).

numărul roţilor pe o osie. Dintre mijloacele de transport cu tracţiune animală prevalează căruţele şi săniile. Urmele sub formă de cioburi de sticlă. statice şi dinamice. cele de tracţiune animală şi cele acţionate manual Prima se prezintă în mai multe varietăţi. bucăţi de lemn. fiind determinată obiectiv pe baza urmelor de frânare. conduce la determinarea locului de ciocnire a mijloacelor de transport. sunt dinamice. perforări. iar din cele acţionate prin eforturile fizice ale omului o răspândire vastă au bicicletele. ca şi in cel al folosirii mijloacelor de transport la săvârşirea unei infracţiuni. Astfel. Acestea se referă in primul rând la urmele de roţi şi sănii. bucăţi de metal. Totodată. fibre de îmbrăcăminte. cioburi de sticlă de la faruri sau geamuri sparte. pot conduce la identificarea acestora prin reproducerea întregului după pă rţile componente. Urmele tălpilor de sănii. asigurând. creează urme asemănătoare după valoarea lor criminalistică celor ale autovehiculelor. autoturismele şi motocicletele. pe unităţile de transport se pot crea urme-formă de lovire: adâncituri. în majoritatea cazurilor. pe de alta. Pe lângă caracteristici generale. obiecte transportate etc. toate reprezentând elemente caracteristice utile identificării criminalistice. pot figura ca obiecte purtătoare de urme. urmele mijloacelor de transport sunt indicii de bază în vederea organizării activităţii de căutare şi urmărire operativă. Urmele create de mijloacele de transport Ca obiecte creatoare de urme sub aspect criminalistic. cercetarea cărora contribuie la stabilirea mijlocului de transport. Reuşita rezolvare e în funcţie de nivelul utilizării informaţiilor pe care le furnizează urmele de la faţa locului. fireşte. lăţimea şi circumferinţa roţilor'. reprezintă elementul determinant privind constatarea prin calcule matematice a faptului dacă şoferul a avut posibilitate de a evita accidentul prin modalităţi şi acţiuni profesionale. ale farurilor. formă şi dislocare in raport cu suprafaţa solului. se pot crea urme de adâncime şi de suprafaţă. ştirbiri. In funcţie de natura suprafeţei pe care se circulă. La locul accidentului se pot găsi părţi din caroseria mijlocului de transport. de stratificare şi de destratificare. La faţa locului pot apărea urme-formă. în cazul unei lovituri sau tamponări. Căruţele (cărucioarele) cu roţi de lemn îmbrăcate în şine metalice. 162 Practica demonstrează că unii şoferi se sustrag de la locul faptei în speranţa că astfel nu-şi vor asuma responsabilitatea. acestea pot forma urme de mare valoare criminalistică. tractoarele. stabilirea mijloacelor de transport dispărute de la locul faptei. 163 . inclusiv pe corpul victimei. clarificarea împrejurărilor în care s-a dinamizat accidentul in cauză. direcţiei şi vitezei de deplasare. pelicule de vopsea. prin dimensiuni. incluzând camioanele. a celor purtate de mijloacele de transport sau create pe suprafaţa ori în profunzimea altor obiecte. Mijloacele de transport cu tracţiune animală şi acţionate manual. precum şi urme-materie sub formă de resturi de obiecte sau substanţe. urmele aparţinând mijloacelor de transport joacă un rol decisiv. configuraţia desenului antiderapant. precum şi urme-materie sub formă de resturi de substanţe: ulei. ca şi în cazul folosirii mijloacelor de transport pentru săvârşirea unor infracţiuni. stopării prin frânare a vehiculului şi a altor date necesare determinării mecanismului unui accident. Despre tipul mijlocului de transport probează.2. Pe baza elementelor în cauză se poate determina tipul mijlocului de transport. Astfel. Mijloacele de transport creează urme şi. urmele mijloacelor de transport pot furniza indicii cu caracter individual. In cazul unui accident de circulaţie. pete de sânge etc. desprinse de la mijlocul de transport in procesul accidentului. a modului de comportare a persoanelor participante. Urmele create de roţile mijloacelor de transport vor fi de natură statică in cazul rulării normale a acestora şi dinamice dacă s-a frânat. care reproduc construcţia exterioară a părţii de contact. autobuzele şi troleibuzele. acesta contribuind esenţial la căutarea celui implicat. de a alege şi schimba direcţia. Tot în scopul dat se folosesc urmele sub formă de obiecte sau resturi de obiecte provenite de la mijloacele de transport sau de la încărcăturile acestora. creează urme în care se reproduc: dimensiunile şinei. In soluţionarea cauzelor penale. care provin din utilizarea mijloacelor de transport şi se prezintă sub formă de elemente de uzură: rupturi. în special a accidentelor de circulaţie. masă plastică sau metal. forma şi distanţa dintre cuiele de fixare a şinei pe obadâ. mijloacele de transport se prezintă sub trei categorii: cele autopropulsate sau acţionate mecanic. pe de o parte. Menţionăm in acest context că în ipoteza posibilităţilor de deplasare a şoferului. în atare situaţii. în condiţii favorabile de sol. Prin studiul urmelor create de roţi se pot depista caracteristici de grup ca: numărul şi distanţa dintre roţi. urmele barei de protecţie. roţile cărora sunt acoperite cu pneuri. capotei şi ale altor părţi ale caroseriei pe corpul uman şi pe diferite alte obiecte materiale cu care acestea au venit în contact. rupturi. concomitent. viteza de circulaţie indică în mod direct încălcările regulilor de circulaţie. căutarea vehiculului dispărut de la locul faptei constituie o problemă deosebit de dificilă. benzină. examinarea urmelor de frânare. de a produce modificări în exteriorul mijloacelor de transport.

se realizau in cadrul medlcinei legale şi. Utilizarea datelor. in balistica militară. 165 . Consideraţii privind noţiunea. aplicându-se pe larg metodele fotografice cunoscute. cu mijlocul de transport. devenirea ei fiind impusă de necesitatea consolidării1 unui sistem mai efectiv de cercetare criminalistică a diferitelor infracţiuni. cea fotometrică. precum şi a altor urme. folosin-du-se materialele aplicate urmelor de picioare. în balistica judiciară se aplică vast realizările balisticii militare şi. Concomitent acţiunilor de măsurare. direcţia de circulaţie. principalele fiind: i Obiectivele asumate de către balistica judiciara in ultimii 40 de ani. în special. Atât urmele-formă. în special la metoda microscopiei de comparare şi cea stereoscopică. Datele obţinute se consemnează în procesul-verbal şi în planul-schiţă desenat la faţa locului. obiectul şi sarcinile balisticii judiciare Balistica (gr. Astfel. dimensiuni şi uzură a potcoavelor). cu cadavrul şi cu alte obiecte cu care autovehiculul a venit în contact. Vizavi de urmele menţionate anterior situaţia dată impune căutarea şi cercetarea urmelor care ar putea contribui la urmărirea mijlocului de transport dispărut sau folosit de infractor şi. in care se reproduc dimensiunile. cum ar fi deteriorările mijlocului de transport. balistica judiciară s-a conturat relativ recent. par ticularităţi de formă. la identificarea lui. cât şi utilitar. atât pe plan ştiinţific. Posibilităţile oferite de cercetarea urmelor de picioare umane sunt cunos cute. mijloacele şi metodele de cercetare proprii altor domenii ale criminalisticii. în cazurile când în urme sunt vădit imprimate elemente caracteristice individuale (crăpături ale copitei. privind construcţia şi funcţionarea armelor de foc. la a căror săvârşire s-au aplicat arme de foc. ştirbiri. ea detaşându-se prin obiectivele pe care şi le asumă. Se va insista. apelându-se la date tehnice din balistica militară. forma suprafeţelor de contact a acestora şi distanţa dintre ele. a celor de sol şi a obiectelor căzute de pe mijlocul de transport în locul loviturii sau târârii jertfei. Fixarea în aşa caz impune efectuarea acţiunilor de măsurare a urmelor în raport cu elementele traseului de circulaţie. având ca scop desăvârşirea armamentului militar de luptă. Prima constituie cazurile unor accidente rutiere când mijloacele de transport au rămas la faţa locului. viteza de deplasare. Spre deosebire de alte compartimente ale criminalisticii. Balistica judiciară constituie o ramură a criminalistica destinată investigării armelor de foc. păstrarea şi aplicară armelor de foc. precum şi la metodele şi mijloacele specifice cercetărilor traseologice. Urmele mijloacelor de transport cu tracţiune animală şi cele acţionate manual sunt Însoţite respectiv de crearea urmelor de om şi animale. devine posibilă identificarea animalelor. identificarea armei de foc după urmele create pe muniţii în urma împuşcăturii se realizează conform principiilor generale ale identificării. Mijlocul esenţial de descoperire a acestora este cercetarea locului faptei. A doua situaţie se referă la cazurile când mijlocul de transport a dispărut de la locul accidentului sau a unei fapte penale pentru săvârşirea căreia acesta a fost folosit. în atare situaţii. care pot conduce la determinarea pricinii şi mecanismului accidentului în cauză. Urmele animalelor indică specia şi numărul animalelor. ballo — a arunca) reprezintă o disciplină tehnico-militară ce studiază legităţile" mişcării proiectilelor trase din armă de foc. sporirea eficienţei aplicării lui. după cum este firesc. cât şi cele resturi de materie se vor descrie detaliat în procesul-verbal ca ulterior să fie fotografiate şi ridicate prin mularea celor de adâncime şi transferarea celor de suprafaţă. CAPITOLUL 6 BALISTICA JUDICIARA § 1. In vederea elaborării metodelor şi mijloacelor tehnico-ştiinţifice de* cercetare a actelor penale privind fabricarea. interesează urmele ce pot confirma conduita participanţilor la accident. muniţiilor şi a urmelor împuşcăturii. care poate prezenta două situaţii determinate in ceea ce priveşte cercetarea urmelor. fixarea şi ridicarea urmelor mijloacelor de transport se realizează în cadrul cercetării la faţa locului prin aplicarea metodelor şi mijloacelor tehnico-ştiinţifice de care dispun organele de cercetare şi urmărire penală şi care sunt aplicate la cercetarea altor urme ale infracţiunii. în cele din urmă. urmele semnalate se vor fotografia după regulile de fotografiere a locului faptei. Descoperirea. a procedeelor şi tehnicii proprii altor discipline şi activităţi practice nuinfluenţează asupra caracterului individual al balisticii judiciare. parţial. în special. precum şi efectele produse de acestea.Săniile creează urme de frecare prin alunecarea tăipigilor pe zăpadă. asupra urmelor de frânare şi de derapare.

armele de foc sunt clasificate în mai multe categorii după următoarele criterii: modul de f a b r i c a r e . După d e s t i n a ţ i e se disting arme militare sau de luptă. distanţei. A se vedea: Legea privind controlul asupra armelor individuale din 18 mai 1994 in Monitorul oficial al Republicii Moldova din 8 septembrie 1994. /. d e s t i n a ţ i e . dispozitivul în discuţie posedă toate proprietăţile unei arme de foc dar care. Ele diferă după calibru şi numărul cartuşelor din magazia aflată în mâner. în vederea determinării împrejurărilor tragerii din arma de foc. 2) arme atipice. pistolete). aceasta contribuind la identificarea şi deci la funcţionarea armei de foc ca mijloc de probă. puşti militare) . Pistoletele constituie cea mai răspândită armă de luptă de format mic. fie din alte motive. după cum reiese din însăşi denumirea sa. După introducerea primului cartuş în ţeava vor urma trageri după fiecare apăsare pe trăgaci. ca in cazul armelor pneumatice sau de o prujină in baza cărora funţionează dispozitivele (armele) de vânătoare subacvatică şi arcul sportiv. nu asigură proiectilului energia cinetică şi forţa necesară pentru a distruge sisteme vii şi. Astfel definită. Nu constituie arme de foc dispozitivele de tras ale căror proiectile sunt puse în mişcare de aerul comprimat. stabilirea condiţiilor tehnice în care s-a executat o împuşcătură. c o n s t r u c ţ i a c a n a l u l u i şi c a l i b r u l ţ e v i i . ulterior modificate prin retezarea ţevii sau a patului şi b) de construcţie proprie. — argumentarea procedeelor de cercetare la faţa locului. dar şi ca suport de asamblare a altor mecanisme componente ale ei. potrivit căreia pistolul la care ne referim poate figura în justiţie ca armă de foc în cazurile când el este modificat şi adaptat pentru a efectua împuşcături delictuoase. Ele sunt de mai multe tipuri. Exemplele de care dispunem probează despre o anumită soluţionare practică a problemei. Revolverele reprezintă arme semiautomate. Principalele elemente ale unei arme de foc sunt: ţeava. Dintre armele de luptă. pentru a provoca leziuni corporale. In contextul celor de mai sus este discutabilă întrebarea: dacă constituie armă de foc pistolul de implantat bolţuri destinat şi folosit pe larg în construcţii. în special. puse tn mişcare de energia gazelor formate ca urmare a exploziei (arderii) pulberii (prafului) sau a unui substituent al acesteia. a mecanismului de închidere etc. fixării şi ridicării armelor de foc.35). arme de vânătoare şi arme sportive. In majoritatea lor pistoletele sunt arme semiautomate.— elaborarea metodelor şi a mijloacelor tehnice necesare descoperirii. fie datorită construcţiei primitive. cunoscute şi sub denumirea de arme rudimentare (fig. în majoritatea cazurilor 166 serveşte la ţinerea armei în mâini. patul sau mânerul care. care după lungimea ţ e v i i se împart în 3 grupuri: a) cu ţeava scurtă (revolvere. numărul şi succesiunea împuşcăturilor. Pe plan tehnic. Noţiunea şi clasificarea armelor de foc în accepţiune criminalistică. De asemenea nu sunt arme de foc dispozitivele tehnice improvizate care. a direcţiei. — formularea principiilor metodice privind identificarea armelor de foc după urmele acestora pe tuburile şi proiectilele trase. tragerea din ele efectuându-se prin apăsări repetate pe trăgaci pentru fiecare foc. precum şi după anumite particularităţi şi caracteristici tehnice de construcţie a ţevii. la săvârşirea infracţiunilor mai frecvent sunt folosite armele de mână. produse conform tehnologiilor specifice anumitor sisteme şi modele de arme. lungimea. arma de foc se distinge prin două caracteristici de bază: destinaţia ei de a nimici sisteme vii şi cea privind realizarea împuşcăturii prin tragerea cu foc. acestea fiind de două tipuri: a) de fabricaţie industrială. Or un obiect de natură să furnizeze date probante devine corp delict sub aspect procesual doar prin determinarea lui la nivel individual. mecanismul de tragere asigurând în mod automat expulzarea şi aruncarea tubului ars şi reîncărcarea pistolului cu alt cartuş. arma de foc constituie un dispozitiv tehnic destinat nimicirii sistemelor vii prin tragerea cu proiectile. având două elemente caracteristice: magazie de formă rotundă (butoiaş) şi mecanism de tragere de tip cocoş. După modul de fabricare deosebim: 1) arme de fabricaţie industrială. locului de unde s-a tras. a muniţiilor şi a urmelor împuşcăturii. 167 . Marea varietate a armelor de foc folosite la săvârşirea infracţiunilor a impus necesitatea clasificării lor. în special. este o unealtă de profesie. In criminalistică. mecanismele de închidere şi de tragere. b) medie (pistoale-automate) şi c) lungă (carabine. asamblate din detalii în mod improvizat. — aplicarea realizărilor ştiinţifico-tehnice şi argumentarea în baza lor a metodelor de examinare a diverselor categorii de arme de foc.

care se pot confecţiona dintr-o livră (funt) de plumb (433. de asemenea. 16. aceasta contribuind la mărirea distanţei de tragere. iar spaţiul dintre ghinturi — plinul ghinturilor. După c a l i b r u armele de foc se împart în cele de calibru mic (până la 6. i Ghinturile ţevii armei de foc reprezintă canale sub formă de spirală.35 mm şi 9 mm) şi de calibru mare (peste 9 mm). dar care. Armele de vânătoare sunt cu ţeava lisă sau combinată pentru tragere respectiv cu alice sau cu gloanţe. Se pot întâlni şi carabine de vânătoare cu gloanţe.6 mm o iuţeală iniţială de 250 m/sec.lisă sau netedă şi arme de construcţie combinată a canalului ţevii. de calibru mijlociu (între 6. După c o n s t r u c ţ i a c a n a l u l u i ţ e v i i . Carabinele şi puştile militare pot fi de o singură sau de mai multe încărcături. Toate armele de luptă şi cele sportive de calibru mic au ţeava ghintuită. precum şi după mecanismul de tragere. când pentru fiecare tragere se vor efectua acţiuni cu închizătorul în vederea extragerii tubului ars şi introducerea altui cartuş în ţeava armei. Majoritatea armelor de vânătoare sunt destinate tragerii cu proiectilul din alice sau mitralii. Ele diferă după calibrul. şi respectiv o forţă cinetică de 130 kg/mm. numărul şi poziţia (orizontală sau verticală) ţevilor. 6 mm) şi după elementele de construcţie specifică a muniţiilor folosite. 32 mm. Faţa interioară a ghinturilor se numeşte fundul ghinturilor. 20.9 gr. care au menirea să imprime glonţului in timpul zborului o mişcare de rotaţie în jurul axei sale. Armele sportive diferă de alte categorii de arme de foc după calibrul mic (5. semiautomate sau cu repetiţie. arma sportivă de antrenament asigură glonţului de 5. Calibrul armelor de luptă se determină prin măsurarea distanţei dintre două plinuri opuse ale ghinturilor. Armele de vânătoare sunt întotdeauna cu ţeava lungă. calibrul se determină tradiţional după numărul de bile egale cu diametrul ţevii. spre exemplu. forjei de penetrare şi la precizia de lovire a ţintei. Armele sportive sunt cu ţeava lungă (puşti sportive) şi cu ţeava scurtă (pistolete sportive). La armele de vânătoare.). prezintă indici balistici înalţi. Mai răspândite sunt armele cu calibrul 12. Ghinturile la diferite modele de arme variază după număr. arme cu ţeava.35 mm). Aşa. înclinaţie şi dimensiuni. armele de foc se împart în trei categorii: arme cu ţeava ghintuită .Pistoalele-automate sunt arme cu tragere dintr-o singură apăsare pe trăgaci a tuturor cartuşelor din magazie. 169 . tăiate în peretele interior al ţevii.

un cartuş este format din patru părţi: tubul. de sânge. Proiectilul cartuşului se prezintă sub formă de gloanţe. fire de păr ş. modul de fabricare. 171 . Aceasta din urmă constă din materiale explozibile la lovire. Cercetarea armelor de foc se realizează conform regulilor generale de studiu judiciar al obiectelor-corp delict. 170 2. In toate cazurile insă organul judiciar va supune arma unui studiu preliminar. de alte substanţe biologice (salivă. numit rozetă. Se vor determina: — tipul armei de foc (revolver. Tuburile cartuşelor pentru armele de luptă se confecţionează din aliaje metalice. Cartuşele armelor de vânătoare pot fi încărcate şi cu pulbere cu fum (neagră). având buzele învelite cu cauciuc sau masă plastică. Pe parcursul cercetărilor. — dacă arma este încărcată sau nu. după formă. după inscripţiile indicilor tehnici şi de fabricare de pe suprafaţa camerei închizătorului şi a altor părţi ale armei. — dacă arma este în stare de tragere. precum şi din carton presat sau masă plastică având rozetă metalică. funingine etc). mediu sau mare). în care este montată capsa.5 mm in diametru. Muniţiile armelor de foc şi explozivele A doua categorie de obiecte studiată de balistica judiciară o constituie muniţiile şi explozivele. arderea căreia este însoţită de degajarea unei cantităţi mari de gaze ce pun în mişcare proiec tilul. fixându-se de părţile pe care nu se pot crea şi păstra reziduuri ale tragerii (zgură. — dacă arma este în stare tehnică cuvenită şi dacă pe ţeava se găsesc reziduurile unei trageri recente (miros de praf ars. puşcă de vânătoare. Pe rozetă tubului sunt marcate date privind întreprinderea producătoare şi anul când a fost produs tubul. ţinându-se totodată cont de unele condiţii specifice impuse. a unei percheziţionări sau fiind ridicate de la o instituţie.în sfera de activitate judiciar-penală armele de foc vin în urma descoperirii lor la faţa locului. alice sau mitralii1. sportivă etc). Cartuşele diferă după tipul armei pentru care sunt destinate (de luptă. de necesitatea asigurării securităţii celor participanţi la acţiunea procesuală. unde categoria muniţie vizează armamentul necesar unei operaţii militare. depuneri de zgură. arma se ţine în poziţie orizontală cu ţeava îndreptată în direcţia nepericuloasă. iar la tuburile pentru arma de vânătoare se marchează cu cifrele respective şi calibrul armei pentru care este destinat cartuşul (fig. de nevoia protejării urmelor purtate de arma în cauză. pistolet. 36). Manipularea armelor se face cu mâna înmănuşată sau prin intermediul unui cleşte. Gura ţevii armei cercetate se va înveli cu o porţiune de materie curată sau cu peliculă adezivă pentru a evita pierderi privind urmele de tragere şi pătrunderea in canalul ţevii a unor corpuri străine. capsa şi pulberea. după materialul din care sunt confecţionate.). în balistica judiciară acest termen are un conţinut restrâns. poziţia mecanismelor de închidere. proiectilul. de vânătoare şi sportive). Tubul cartuşelor are formă cilindrică. care depăşesc 5. dacă în ţeava se află cartuş sau tub de cartuşe ars. calibrul şi seria ei. Cele destinate armelor de vânătoare pot fi metalice. câte cartuşe se află în încărcătorul armei. pe de o parte. asigurând aprinderea pulberii în momentul declanşării percutorului. praf. proiectilele sunt prevăzute cu formă aerodinamică şi cu greutate majorată in funcţie de volum. funingine). după calibru (de calibru mic. în fond. cunoscută şi sub denumirea de praf de puşcă alb.a. pistol-automat. dar şi obţinerea altor informaţii privind apartenenţa armei şi aplicarea ei în situaţia cauzei date. cu un capăt deschis pentru fixarea glontelui şi altul închis. Spre deosebire de domeniul militar. urme de mâini. pe de alta. Mitraliile sunt alice cu dimensiuni mari. Cartuşele armelor de vânătoare dispun şi de un dop al prafului cu denumirea de bură şi de un capac al proiectilului (randelă). referindu-se la cartuşe şi la elementele constitutive ale acestora. având ca scop individualizarea acesteia prin evidenţierea caracteristicilor tehnico-construc-tive de tip sau sistem. Pentru ca ele să creeze efectul scontat al împuşcăturii. — modelul. structură. a celor de tragere şi a piedicii de siguranţă. Tubul cartuşului conţine încărcătura de pulbere. La cartuşul armelor de luptă se foloseşte pulberea fără fum. întreprindere sau persoană fizică.

La etapa tragerii percutorul creează prin lovitură o urmă de adâncime. borcane din masă plastică sau sticlă. Pentru a le majora rezistenţa şi penetrabilitatea. mecanismul de formare şi importanţa lor la determinarea împrejurărilor unei împuşcături. sticlă. Măcelaru. clasificare dubioasă. Bura sau dopul prafului se confecţionează din pâslă. mine. după unii autori. Găsită la faţa locului. sunt acoperite în întregime sau parţial cu o cămaşă (de unde şi denumirea de glonte cămăşuit) din aliaje metalice de înaltă rezistenţă. După cum denotă exemplele selectate din practica criminalistică din ţară şi de peste hotare. care reproduce diverse elemente caracteristice privind forma. tâlhărie şi banditism. dimensiunile şi relieful lui. în care. urmele în discuţie se împart în principale şi secundare1. în special. urmele tragerii din armă de foc se divizează în trei mari categorii: a) create de mecanismele armei pe muniţii drept rezultat al interacţiunii acestora în procesul tragerii. Gloanţele cartuşului pentru arma de vânătoare au formă sferică. p. se pot introduce mitralii. pe partea posterioară a gulerului rozetei. 172 173 . şi anume: — urma ghearei extractoare sub forma unui şir de striaţii pe partea anterioară a gulerului rozetei. tragerii. suprafaţa netedă. uneori din hârtie sau cârpe şi are menirea de a presa şi despărţi pulberea de proiectil. în scopuri criminale. Amintim în acest context că. 36. dacă ţinem cont de faptul că de ce natură ar fi o urmă a împuşcăturii ea poate avea o importanţă primordială la determinarea împrejurărilor aplicării armei de foc. Construcţiile proprii se asamblează în lăzi metalice. care redau cu precizie relieful mecanismului menţionat al armei. cât şi cilindrică cu sau fără elemente auxiliare destinate să sporească calităţile balistice. bucăţi de metal. b) lăsate de proiectil pe suprafaţa sau în profunzimea obiectelor cu care vine în contact în urma împuşcăturii. 1976. Alicele şi mitraliile de fabricaţie industrială au formă strict sferică. 3. în formă de striaţii. prundiş şi alte materiale de natură să majoreze efectul destructibil al explozivului. eliminării şi aruncării tubului ars. sau dispozitive de construcţie proprie confecţionate din materiale explozive cu destinaţie industrială (dinamită. Bucureşti. procurate pe diverse căi nelegitime sau furate. pe lângă componentele necesare la realizarea unei explozii. După caracterul. Urmele mecanismelor armei pe tubul cartuşului se creează succesiv pe parcursul a trei etape inerente unei împuşcături: încărcării armei. bombe). c) formate de factorii suplimentari ai împuşcăturii. gloanţele. cu excepţia celor de calibru mic şi destinate tragerii din arme de vânătoare.Gloanţele sunt formate din plumb sau oţel acoperit cu plumb. se folosesc explozive militare (grenade. 275. La tuburile cartuşelor de vânătoare această urmă este sursa informativă de bază privind identificarea armei din care s-a tras. frontale a închizătorului venit în contact cu tubul în momentul introducerii cartuşului în camera de detonare. la săvârşirea actelor de teroare. pentru a fi deplasat spre camera de detonare. acestea fiind caracteristicile prin care se deosebesc de proiectilele de fabricaţie proprie. La etapa încărcării armei se vor forma două urme ce interesează pe plan criminalistic: una pe suprafaţa exterioară a tubului în forma unui fascicul de linii specifice scoaterii cartuşului din încărcător. ea poate furniza informaţii privind modul şi materialul din care este confecţionată. — urma ejectorului (pragului aruncător). La etapa eliminării şi aruncării tubului ars se creează patru urme cu semnificaţie decisivă privind identificarea armei. tipul proiectilului şi calibrul armei din care s-a tras. trotilă. amonită etc). alta pe fundul rozetei tubului sub formă de striaţii ce redau relieful părţii. b — de vânătoare V. Urmele create prin folosirea armelor de foc în Tratat practic de criminalistică. i Fig. Exemple de inscripţii pe rozetele tuburilor de cartuş: a — de luptă. Urmele tragerii din armă de foc şi ale exploziilor Urmele tragerii din armă de foc constituie modificări materiale care apar pe suprafaţa sau în profunzimea diferitelor obiecte (inclusiv a corpului omenesc) din perimetrul locului aplicării armelor de foc.

distanţa de la care s-a tras. a altor obiecte cu care proiectilul a venit în contact. reproducând in mod dinamic relieful plinurilor ghinturilor (câmpurilor dintre ghinturi) (fig. De o deosebită valoare criminalistică sunt urmele de pe glonţ. acestea reproduc de asemenea în mod dinamic iregularităţile ţevii. La urmele de pătrundere — prin orificiul de intrare şi printr-un canal numit orb din cauza lipsei orificiilor de ieşire. Procesul de creare a urmelor armei pe tubul cartuşului (schemă): a — la etapa introducerii cartuşului în armă. b — la etapa eliminării tubului ars — urma marginii ferestruicii de aruncare sub forma unui fascicul de linii. Posibilităţile cercetării criminalistice a urmelor date practic sunt per fectibile. tipul şi calibrul armei. ce se creează la un nivel mai sus de mijlocul tubului. — urma sub formă de linii longitudinale pe suprafaţa tubului. urme de ricoşare. Ultima categorie de urme le constituie modificările produse de factorii suplimentari ai împuşcăturii . în cazul unui obiect relativ gros. Prin categoria de factori suplimentari ai împuşcăturii se au in vedere fenomenele termice. create in urma penetrării proiectilului a obiectului în întregime. glontele înaintează pe ghinturi forţat. pe lângă cele cauzate de acţiunea directă a proiectilului (A se vedea: V. După natura lor. care produc modificări pe suprafaţa obiectului in care s-a tras. muniţiilor etc. Urmele unui câmp al ghinturilor pe suprafaţa glonţului Fig. dinamice şi fizice ale împuşcăturii. Urmele de ricoşare se prezintă sub forma unor linii. create la etapa tragerii de plinurile ghinturilor. Măcelam. zgârieturi ale suprafeţei obiectului lovit de proiectil.Fig. i Această diferenţă este prevăzută pentru In ceea ce priveşte urmele pe proiectilele din mitralii trase din arma de vânătoare.83). şi prin orificiul de ieşire. Balistica Judiciară. urmele date pot fi împărţite în două grupe: 1) rezultate din acţiunea directă a factorilor suplimentari ai împuşcăturii asupra obieci obţinerea nivelului necesar de presiune a gazelor. Glontele cartuşelor pentru armele ghintuite este prevăzut cu un diametru majorat faţă de calibrul armei pentru care este destinat. 37. 1972. 174 175 . Aceste urme se întâlnesc sub trei forme: urme de perforare. La armele de luptă automate şi semiautomate această urmă prezintă o valoare identificatoare esenţială. A doua categorie de urme ale împuşcăturii sunt cele ale proiectilului pe suprafaţa sau in profunzimea ţintei. Datorită acestei diferenţe de diametru. 38). Urmele de perforare se manifestă prin orificiul de intrare. rezistenţa obiectului. printr-un canal. forma şi adâncimea cărora sunt în funcţie de unghiul de lovire. p. Bucureşti. create prin atingerea unei suprafeţe. aceasta fiind o condiţie tehnică indispensabilă funcţionării armelor ghintuite1. create de iregularităţile pereţilor camerei de detonare (fig.37). urme de pătrundere (canale oarbe). 38. create prin implantarea proiectilului în profunzimea obiectului împuşcat fără a-1 traversa complet.

pe ţintă se va crea un singur orificiu de intrare. Urmele-materie specifice împuşcăturii se prezintă în două categorii: prima inelul de frecare — un strat cu formă circulară. praf. generând rupturi de diverse forme. manifestându-se: I— prin leziunile corporale specifice pricinuite persoanelor din perimetrul exploziei. Presiunea gazelor create ca urmare a arderii explozibile a pulberii este până la 3 mii atm. constituie un desen cunoscut sub denumirea de tatuaj. Ieşind în afara ţevii. mobilierului. în fond. în urma arderii pulberii în ţeava armei temperatura gazelor atinge valori maxime (până la 2000-2500°). muniţii sau explozive. mină sau dispozitiv exploziv de construcţie proprie) la locul faptei se vor crea urme de explozie. Pe părţile deschise ale corpului uman particulele de praf. Unele deosebiri se pot consemna doar privind urmele proiectilului de alice şi mitralii. Consideraţii preliminare Locul unei fapte comise prin aplicarea armei de foc şi a explozivelor este spaţiul sau încăperea în perimetru cărora s-a desfăşurat activitatea de punere în funcţie a acestora sau unde s-au manifestat consecinţele lor. — prin resturile de materiale explozive ale mijloacelor de iniţiere şi punere în funcţie (declanşare) a explozivului. lin situaţia în care la săvârşirea infracţiunii a fost folosit un exploziv (grenadă. gazele izbucnesc în flacără. particule de pulbere arse incomplet. implantându-se în piele. ea continuă să acţioneze asupra obiectelor din apropierea gurii ţevii. cercetarea locului aplicării armei de foc reclamă utilizarea pe larg a celor mai avansate metode şi mijloace tehnico-ştiinţifice. Locul faptei poate fi de asemenea un spaţiu locativ. — prin obiectele de ambalare şi transportare a explozivului.telor în care s-a tras. acestea creând o zonă mai largă în jurul orificiului de intrare în situaţia împuşcăturii de la distanţa de până la 80-100 cm. Datorită faptului că forţa acţiunii exercitată de proiectilul armelor de vânătoare este cu mult mai scăzută decât a proiectilelor armelor de luptă. unde s-au confecţionat. provocând arsuri obiectelor din apropierea gurii ţevii. determinarea după tip. arse incomplet. Din prima grupă fac parte: / a) rupturile marginilor orificiului de intrare. — stabilirea direcţiei. — prin avarierile obiectelor de construcţie. Cercetarea locului faptelor comise prin aplicarea armei de foc şi a explozivelor 1. creat prin ştergerea de particule metalice. Aceasta impune antrenarea la efectuarea acţiunii procesuale în cauză a specialistului 177 . fixarea.. mijloacelor tehnice de producţie şi transport. b) arsurile şi pârliturile suprafeţei din apropierea nemijlocită a orificiului de intrare cauzate de flacăra de la gura ţevii. un atare proiectil va parcurge compact o distanţă mică (până la 1 m) după ce alicele şi mitraliile se vor dispersa treptat. § 2. 176 înl majoritatea cazurilor de împuşcătură din arme de vânătoare. precum şi sistemelor vegetale din apropierea locului faptei. precum şi stropi de ulei. preconizează: — descoperirea. precum şi a urmelor tragerii. rugină. în special a celor de detectare. măsurare şi conservare a obiectelor-corp delict. de sinucidere. păstrat şi realizat nelegitim arme de foc. a muniţiilor şi a urmelor împuşcăturii. funingine. atestat permanent la gura orificiului de intrare. ceva mai mare decât calibrul armei din care s-a tras. Prin urmare. distanţei şi locului de la care s-a tras. 2) urme — materie ce se prezintă ca resturi de substanţe degajate în momentul împuşcăturii. Ieşind din ţeava armei. sistem a armelor de foc. — determinarea numărului şi a succesiunii împuşcăturilor. Cercetarea locului aplicării armei de foc la săvârşirea unui act infracţional. un sediu sau o secţie de producţie. ca şi în situaţia unui accident. în situaţia împuş căturii de la distanţă mică. reziduuri de capsă. provocate de acţiunea gazelor în cazul împuşcăturii de la distanţe extrem de mici (până la 3 cm|>. direct pe suprafaţa obiectului. cu categoriile de urme menţionate ne confruntăm şi în cazul împuşcăturii din arma de vânătoare. Alicele şi mitraliile trase de la distanţă mare (peste 1 m) vor crea mai multe orificii de intrare cu raza de plasare proporţională distanţei de tragere. şi a doua — a petelor de funingine. care de asemenea sunt caracteristice pentru împuşcăturile de la distanţe minime. Din cele menţionate rezultă că prin sarcinile sale. Scăzând cu mult în urma aruncării proiectilului. proiectilel e creează canale oarbe. de ulei. c) inelul sau semiinelul de imprimare a conturului gurii ţevii («ştanţ-marke») provocat de vârful ţevii înfierbântate în cazul împuşcăturii de la distanţă nulă. în majoritatea cazurilor el se prezintă prin urmele împuşcăturii sau exploziei şi prin obiectele sau victima vătămată.

în funcţie de modalitatea de ascundere modelată şi locurile în care este posibilă aflarea armei. a factorilor de timp şi de spaţiu ai exploziei. Descoperirea. la redarea poziţiei armei in raport cu alte obiecte din perimetrul locului faptei. Tuburile se caută prin cercetarea succesivă şi minuţioasă a spaţiului şi obiectelor din perimetrul locului faptei. care trebuie să asigure căutarea eficace la faţa locului a urmelor împuşcăturii. constatării prezenţei şi retragerii armelor de la faţa locului. La cutiile sigilate se vor ataşa etichete cu inscripţii privind obiectele ambalate. ardere etc. — la căutarea persoanelor-victime. Căutarea armelor ascunse trebuie începută de la locul aplicării lor. modul de punere a acestuia în funcţie. precum şi al ingineriei de deminare. starea general-tehnică a armei. fixarea şi ridicarea armelor de foc Descoperirea. act de sinucidere sau disimulare a unui omor prin sinucidere. detector metalic şi alte instrumente cu care sunt dotate trusele criminalistice. — la elaborarea versiunilor privind personalitatea făptuitorului după materialul aplicat. Fiind descoperită. locul şi poziţia ei faţă de obiectele principale de la locul faptei. pe de o parte. la fixarea caracteristicilor generale şi individuale. Cer cetarea locului faptei. se vor folosi mijloace tehnice de căutare: magneţi. Căutarea tubului poate fi facilitată de un şir 179 .balistician. In astfel de condiţii arma se află în apropierea nemijlocită a victimei ori chiar în mâinile acesteia. începând de la corpul victimei sau de la obiectele vătămate prin înmpuşcătură şi continuând în mod circular spre marginile acestui spaţiu. beciuri). iar pe de altă parte. — la determinarea. în care vor fi consemnate date cu privire la tipul şi seria armei. fotografiere şi ridicare de obiecte purtătoare de urme în ordinea şi conform regulilor tactice prevăzute asupra tuturor urmelor infracţiunii cu o singură remarcă: obiectele ridicate de la faţa locului se vor ambala steril şi ermetic în vederea conservării materialului exploziv pentru o analiză chimică ulterioară. In alte cazuri armele se tăinuiesc de către făptuitor sau alte persoane cointeresate. prognozarea direcţiei deplasării lui şi a locului de ascundere. Uneori ele se aruncă în râul sau iazul din apibpiere. în genere. Pentru a o feri de şocuri pe parcursul transportării. fie în prealabil. să ia avizul organului de urmărire penală asupra problemelor privind interpretarea materialelor probante descoperite şi să atenţioneze asupra circumstanţelor descoperirii. cercetării în prealabil şi conservării acestora. Exemplele din practica judiciară denotă că armele se ascund frecvent in diverse încăperi (grajduri. numărul cartuşelor din încărcător. acordarea ajutorului medical celor vii. Cu acest prilej se folosesc diverse modalităţi 178 — de la aruncarea lor până la distrugere. — la determinarea materialelor explozibile folosite. Cartuşul scos din camera de detonare şi încărcătorul se împachetează separat. Cercetarea armei va fi anticipată de o înregistrare fotografică sau videomagnetică prin care se va insista. 2. datele privind construcţia dispozitivului exploziv. acţiuni şi procedee de către organul judiciar î n vederea evidenţierii. fixarea şi ridicarea armelor de foc presupune efectuarea unui ansamblu de operaţii. Participarea specialiştilor la cercetarea locului faptei contribuie: — la crearea de condiţii favorabile şi sigure din punct de vedere tehnic participanţilor la cercetare. situaţie cu care ne confruntăm doar după un accident. maidane etc. fixarea cadavrelor la locul descoperirii lor. a naturii. data descoperirii şi ridicării lor. garaje. 3. direcţia ţevii armei faţă de victimă sau obiectul în care s-a tras. E de reţinut că urmele purtătoare de aceste părţi componente ale cartuşului sunt unicele în baza cărora se realizează identificarea armei folosite la săvârşirea infracţiunii. arma de foc se fixează prin descrierea în procesul-verbal. Retragerea armei de la locul unde a fost descoperită este precedată de luarea măsurilor respective de prevenire a unor eventuale accidente. magazii. Descoperirea tuburilor şi a proiectilelor Descoperirea tuburilor şi a proiectilelor cartuşului cu care s-a tras este una din sarcinile principale ale organului care cercetează locul faptei. Urmele de explozie se fixează prin descriere în procesul-verbal de cercetare la faţa locului. la modelarea imaginii făptuitorului. Referitor la armele de explozie e de relevat că multiplele forme şi specificul manifestării acestora impun în mod necesar concursul la cercetarea lor a persoanelor competente atât în domeniul medicinei. a muniţiei şi a urmelor împuşcăturii poate conduce la determinarea tipului armei aplicate. descoperirea armelor nu prezintă dificultăţi în cazurile când acestea rămân la faţa locului. arma se ambalează şi se plasează intr-o cutie.

Din corpul uman şi cadavre. Fixarea tuburilor şi a proiectilelor în procesul-verbal se realizează prin consemnarea datelor caracteristice privind genul. astfel încât să nu al tereze urmele de pe suprafaţa lor. în bălţi de apă şi noroi. Majoritatea armelor de luptă cu sisteme automate aruncă tubul tras în partea dreaptă. Direcţia tragerii se determină în baza urmelor proiectilului şi a factorilor suplimentari ai împuşcăturii. Glontele şi alicele dintr-un obiect dur se scot cu precauţie. Imprimarea gurii ţevii. OcMOtnp juecma npouciuecmeim u mpyna npu pacaiedoeanuu yduucme. în crăpăturile duşumelei). a alicelor şi a mitraliilor se efectuează în baza exa minării detaliate a obiectelor amplasate pe acelaşi plan cu victima sau obiectele vătămate prin lovitură directă sau ricoşetată a proiectilului. Toate părţile componente ale unui cartuş tras. p. ţinându-se cont de particularităţile sistemelor de aruncare proprii diferitelor tipuri de arme1. Unghiul sub care zboară tubul faţă de linia direcţiei tragerii diferă de la un sistem la altul. în baza examinării ior. în zăpadă etc. 1967. îndeosebi particulele de pulbere nearse sunt factorii distinctivi ai împuşcăturii de la distanţe mici. direcţia în care s-a tras se stabileşte după poziţia orificiului de intrare şi de ieşire. Petele de funingine. Se vor nota de asemenea datele gravate pe rozeta tubului. în obiectele vestimentare (buzunarul sau cusătura unei haine). PacceftKMH. cât şi în procesul expertizei. Stabilirea direcţiei. plan-schiţă. direcţia împuşcăturii şi implicit zona de căutare. \ 4. (veselă. p. în situaţia împuşcăturii din armă de vânătoare. Pentru orificiul de intrare este caracteristică atragerea marginii acestuia înăuntru... precum şi după locul amplasării tuburilor trase din sisteme automate. oale. la determinarea unei legitime sau nelegitime aplicări a armei de foc de către o persoană cu funcţii speciale. proiectilele se extrag de către medicul legist la cerinţa organului de urmărire penală. M. 84. . fie cu aproximaţie. proiectilul trebuie căutat în profunzimea obiectului respectiv. Orificiul de ieşire prezintă dimensiuni mărite faţă de cel de intrare şi în majoritatea cazurilor este înconjurat de diverse rupturi cauzate de materialul dislocat şi aruncat de proiectil în direcţia mişcării. 1972. în baza urmelor proiectilului. operându-se cu instrumentele respective (dalta. acesta se caută pe suprafaţa obiectelor de construcţie (pe pervazul geamului. de altă persoană în situaţia unei agresiuni etc. AemojuamuHecKue ruicmonemu.. «ştanţ-marke». rupturiile şi pârliturile din preajma orificiului de intrare. M. Reamintim că limitele de acţiune a factorilor creatori ai urmelor menţionate la armele de mână nu depăşesc un metru. a distanţei şi a locului de unde s-a tras se înscrie printre problemele ce necesită soluţionare atât în cadrul cercetării la faţa locului. Căutarea glontelui. prezenţa burei şi a căpă-celului proiectilului în canalul creat de acesta. căldări). n. Faptul in cauză contribuie direct la demascarea unui omor disimulat prin sinucidere. In acest sens a se vedea: &.65 şi urm. a distanţei şi a locului de unde s-a tras \ Stabilirea direcţiei. în situaţie de teren. precum şi dimensiunile acestora. în diferite obiecte de uz casnic. A. în încăperi. O atare semnificaţie pot avea urmele făptuitorului. pe obiectele de mobilă (dulap. în cazul unui canal orb. în sol afânat. cuţitul). H. se vor fixa apelându-se la mijloacele cunoscute: proces-verbal.ZţBopancKMH. şurubelniţa. descoperite la faţa locului. starea. mărturisesc vădit că tragerea a fost executată cu ţeava lipită de suprafaţa obiectului sau de la distanţe extrem de mici (1—5 cm). rupturile şi pârliturile). Pe baza acestei categorii de urme ale împuşcăturii în criminalistică se determină şi distanţa de la care s-a tras. Despre direcţia tragerii atestă şi urmele create de factorii suplimentari ai împuşcăturii (inelul de frecare. fotografie. 180 181 . imagine videomagnetică. forma. Unele date privind distanţa maximă la care se manifestă particulele de pulbere nearse la diferite tipuri şi modele de armă sunt expuse în tabelul ce umează. locul de unde s-a t^as. stropii de ulei.I de puncte de orientare privind direcţia şi locul de unde s-a tras. tubul tras se poate afla în iarbă. organul judiciar poate preciza. direcţia canalului creat de proipc-til şi urmele factorilor suplimentari ai împuşcăturii. Suprafaţa obiectului în care s-a tras poate fi îndoită ca urmare a apăsării provocate de lovirea proiectilului. fotoliu). în direcţia tragerii la o distanţă de până la 20 m se vor afla bura şi căpăcelul proiectilului care nicidecum nu trebuie ignorate.

138.0 7. cu atât mai evidente devin modificările. poate fi supus unui studiu special. vizarea se face privind în de-a lungul unei sfori întinse ce uneşte centrul perforaţiei primului obiect cu punctul obiectului lovit de proiectil ulterior. carton sau masă plastică introdusă Distanta de tragere Diametrul cercului în canalul format de proiectil din (m) de dispersie a partea orificiului de ieşire. în situaţia în care proiectilul a 30 65 perforat un singur obiect subţire. dacă direcţia tragerii este orizontală sau de sus în jos sub orice unghi. După cum este cunoscut. Despre distanţa unei împuşcături cu un proiectil de alice sau mitralii se poate judeca şi după aria de dispersare a acestuia. 1930 7.62 9. M. Hccjiedoeamie noepexdenuu odexdbi e cyde6HO-Meduu. cum ar fi un geam sau peretele opus. iar pistoletul Brawning respectiv în dreapta la o distanţă de până la 3 m şi sub un unghi de 90—160°. i care in marea majoritate a cazurilor se desfăşoară cu ocazia cercetării locului faptei.62 7. 1910 b) Pistoale-automate PPŞ AK c) Puşcă mod. 183 C. fiind influenţată vădit de gravitaţie. pistoletul TT aruncă tubul în dreapta la o distanţă de până la 5 metri sub unghiul de 70—110° faţă de linia direcţiei tragerii. fiecărui tip şi sistem de armă automată îi sunt proprii direcţia şi unghiul de aruncare a tuburilor trase. Dacă proiectilul a perforat un obiect cu o grosime relativ mare.65 9. pistoletul Parabellum aruncă tubul în sus şi în dreapta la distanţe până la 1—3 m sub un unghi de 60—100°.0 7. ea fiind întreprinsă de organul jdiciar doar pentru a intensifica activitatea de urmărire penală. A. Cu căt distanţa tragerii e mai mare. Pentru stabilirea locului de unde s-a tras se apelează la metoda cunoscută in criminalistică sub denumirea de vizarea directă a locului tragerii. Dacă alicelor (cm) proiectilul a perforat două obiecte 5 2 apropiate unul de altul. tubul trebuie să unească canalul ambelor 10 25 obiecte în întregime.KycTaHOBM.). precum şi de factorii climaterici.uHCKOu npaKtnwce.0 9. 1965. In aprecierea locului de unde s-a tras trebuie să se ţină cont de factorii ce influenţează traiectoria de zbor a proiectilului.92 7. Locul de amplasare a tuburilor aruncate din armele automate. având ca scop calcularea locului de unde s-a tras. adică considerate con venţional ca mari. în condiţiile unui spaţiu deschis. vizarea directă a locului de unde s-a tras se face cu ajutorul unui tub de hârtie. Privind prin tubul astfel aranjat se va determina 15 35 cu precizie locul amplasării armei 20 45 din care s-a tras.62 7. Definitivarea acestor circumstanţe ţine de competenţa expertului balistician. în acest context atenţionăm că determinarea la faţa locului a direcţiei şi distanţei de la care s-a tras este cu aproximaţie. p. valorile diametrelor de dispersare a alicelor cartuşului tras dintr-o armă de vânătoare cu ţeava cilindru sunt date de specialiştii în materie în funcţie de distanţa de tragere1 (vezi tabelul de pe pag.65 i --------------------------h Distanta maxima (cm) 50 50 50 30 60 50 35 50 100 Lipsa urmelor factorilor suplimentari confirmă că împuşcătura a fost efectuată de la distanţe ce depăşesc limita de 1 m.Tipul armei Calibrul (mm) a) Pistolete: TT Makarov Parabellum Walther Walther p-38 Brawning mod. Traiectoria proiectilului tras de jos în sus admite modificări esenţiale de direcţie. urm. 182 . şi aceasta s-a confirmat prin verificarea practică. în fond vizarea poate conduce la stabilirea locului tragerii. In linii mari. De exemplu.. lovind sau aprofundându-se în alt obiect îndepărtat.

Armele din grupa a doua pot fi concepute pentru muniţii de fabricaţie industrială. în baza indicatoarelor sau cataloagelor privind caracteristicile tehnico-balistice ale acesteia. la cerinţa organului judiciar. calibrului. dar şi prin verificare experimentală. în marea majoritate a cazurilor. numărul. bătaia eficace şi gradul de periclitare a ei.Deci. serieri şi a anului de fabricaţie nu prezintă dificultăţi. proiectilele şi burele ridicate de la locul faptei sau găsite în alte împrejurări. având în vedere eventualele schimbări ale capacităţilor ei balistice. După cum este cunoscut. ulterior neautorizat modificate. la muniţii şi la urmele împuşcăturii. 1. pe de o parte. Examinarea tehnico-criminalistică a armelor de foc Examinarea tehnico-criminalistică a armelor de foc preconizează. § 3. Dacă tubul a fost aruncat dintr-o armă cu repetiţie. ' 2. seriei şi a anului de fabricaţie. şi rudimentare. a fiecărei piese în parte. reclamă aplicarea unui şir de metode ştiinţifice. în special pentru cartuşe de calibru mic (5. cunoscând arma după tubul fixat în perimetrul locului faptei. Stabilirea acestor circumstanţe presupune aprecierea stării tehnice şi de funcţionare a armei. seria şi modelul iniţial. prin verificarea mecanismelor de încărcare şi tragere. parametrii tehnici ai armei se vor stabili de către experţi in baza confruntării datelor tehnice şi a particularităţilor de construcţie ale armei-corp delict (lungimea. greutatea. Examinarea muniţiilor Muniţiile. Pentru tragerea cu armele din prima grupă. pe de altă parte. cât şi direcţia de aruncare a tubului sunt în funcţie de forţa şi modul de acţiune a autorului tragerii. de fabricaţie improvizată. aruncare.) cu datele respective din instrucţiile. in special tuburile. în această categorie de arme se disting două grupe: de fabricaţie industrială. utilizarea mijloacelor tehnice sofisticate ale expertizei criminalistice. organul judiciar poate calcula locul de unde s-a tras. In practica judiciară adesea apare necesitatea clarificării dacă din arma-corp delict este posibilă efectuarea de împuşcături şi dacă arma din care ir-a tras se poate declanşa fără acţionarea trăgaciului. pot fi supuse examinării criminalistice cu scopul determinării lor după datele ce le caracterizează şi în vederea identificării sau stabilirii apartenenţei la grup. registrele şi 184 atlasele balistice. direcţia şi dimen siunile ghinturilor ş.6 mm). se folosesc muniţii standarde destinate sistemului respectiv. Concluziile expertului se vor baza pe datele obţinute privind starea pieselor şi mecanismelor. dar şi pe rezultatele acţiunilor experimentale cu arma prin zdruncinare. el va formula concluzii privind muniţiile pentru care este concepută arma. prin determinarea modelului. fie ca urmare a înlăturării lor. pe modul lor de funcţionare. Expertiza armelor modificate. calcularea locului de unde s-a tras va fi doar aproximativă. expertul constată dacă dispozitivul prezintă armă de foc. fie datorită vechimii. de siguranţă şi de aruncare. înălţimea. caracteristicile materiale şi de funcţionare a ei. asigurând cunoaşterea celor mai diverse împrejurări privind aplicarea armelor de foc la săvârşirea infracţiunilor. 185 . precum şi al datelor experimentale. dar şi prin comparare directă cu armele din colecţiile instituţiilor de expertiză. are ca scop determinarea modalităţii şi nivelului de modificare. individualizarea acestora. aprecierea stării tehnice de funcţionare a armei-corp delict. Problemele ce vizează acest gen de expertiză sunt grupate în trei categorii: referitoare la arma de foc. în situaţii ordinare determinarea modelului. Expertiza balistică constituie un mijloc important de probaţiune. lungimea şi calibrul ţevii. lovire. Examinarea unei construcţii de fabricaţie improvizată are scopul de a stabili principiile construcţiei. deoarece atât unghiul. în baza unui studiu al pieselor şi mecanismelor principale. iar refacerea lor s-a dovedit a fi imposibilă. Expertiza balistica judiciara Multitudinea problemelor cu care se confruntă organele judiciare înfăptuind cercetarea actelor ilicite. Orice armă fabricată în mod industrial conţine astfel de date. pe lângă stabilirea datelor privind sistemul. dar şi pentru muniţii de confecţionare proprie. Altele sunt sarcinile expertizei armelor atipice. ea realizându-se printr-un simplu studiu al inscripţiilor respective de pe armă. Atunci când inscripţiile respective lipsesc.a. în caz afirmativ. realizate cu arme de foc.

asigurându-se inalterarea urmelor. aceasta fiind precedată de împuşcături experimentale şi obţinerea modelelor de comparaţie — tuburi şi gloanţe trase din arma supusă examinării. Atunci când la faţa locului s-au găsit bure din hârtie sau cârpe. în situaţia unei infracţiuni săvârşite cu arma de vânătoare. Examinarea comparativă a gloanţelor se efectuează şi prin suprapunerea suprafeţelor desfăşurate ale acestora. expertul va fi însărcinat să constate dacă acestea au creat sau nu un întreg cu hârtiile şi cârpele aparţinând bănuiţilor sau cu care sunt încărcate cartuşele ridicate de la ei. omogenitatea lui cu cele ridicate (aparte sau in componenţa unor cartuşe) de la persoanele suspecte. dimensiune şi direcţia ghinturilor. număr. în situaţia coincidenţei acestor caracteristici generale. al microscopului comparator. expertiza trebuie să stabilească modul de fabricare a proiectilului. constituind microrelieful urmelor (fig. acest gen de identificare prezintă o variantă a identificării criminalistice şi deci se realizează în baza principiilor generale cunoscute.Prin examinarea tuburilor şi a gloanţelor destinate armelor de luptă. Continuitatea liniară a striaţiilor constituind urmele închizătorului pe capsa tuburilor de cartuş comparate coincidenţa urmelor de pe muniţia în cauză şi cea obţinută experimental ca o continuitate liniară a striaţiilor. In fond. ceară etc). — dacă tubul şi glontele au fost trase din arma prezentată sau din altă armă. Examinarea comparativă a tuburilor şi a gloanţelor se face cu ajutorul mijloacelor optice. forma şi mărimea percuţiei. percutorului. 39. — dacă cartuşul cărui îi aparţine tubul şi glontele-corp delict este omogen cu cartuşele prezentate pentru comparare. datorită capacităţii de a prezenta 186 Fig. în special. recunoscut ca cel mai eficient instrumentar criminalistic. — modelul cartuşului şi arma pentru care acesta este destinat. în procesul de comparare se va insista asupra urmelor închizătorului. parafină. se va proceda la examinarea comparativă. Scopul final al expertizei muniţiilor constituie identificarea armei după urmele mecanismelor acesteia pe tubul cartuşului şi pe glonte. procedeu ce se realizează pe cale fotografică sau prin rularea gloanţelor pe materiale plastice (plastelină. expertul balistician va stabili: — dacă tubul şi glontele sunt părţi componente ale unui şi aceluiaşi cartuş. ghearei extractoare şi ale altor mecanisme ale armei de pe rozeta şi suprafaţa exterioară a tubului şi acele ale plinurilor ghinturilor de pe exteriorul gloanţelor. La etapa iniţială expertul va întreprinde un studiu al armei suspecte şi muniţiilor privind stabilirea posibilităţii tragerii cu cartuşe de genul celor căror aparţin muniţiile-corp delict după calibru. 39). Tragerile se efectuează în captatoare de proiectile (din vată sau cu apă). 187 .

surse de radiaţii invizibile şi luminiscente. boxele. baionetă).t e h n i c e . 41. Potrivit opiniei acceptate în teoria şi practica judiciar-penală. C. după cum s-a precizat anterior. în caz de necesitate se va recurge la metode chimice şi cromotografice. Altă problemă constă în punerea în evidenţă a urmelor factorilor suplimentari ai tragerii din arma de foc. Concluziile expertului balistician se vor formula în baza elementelor caracteristice ale orificiului de intrare şi de ieşire. conform legislaţiei în vigoare. prin imitarea modelelor sau improvizate. finlandez) şi de vânătoare. dar şi a urmelor factorilor suplimentari ai împuşcăturii. armele albe sunt divizate în două categorii: cu lamă şi zdrobitoare (fără lamă). elemente caracteristice ale direcţiei şi distanţei de la care s-a tras. Se poate deci afirma că actualitatea practică a problemelor ce vizează cercetarea armelor albe este incontestabilă. Din prima categorie fac parte armele militare şi tot felul de cuţite fabricate industrial sau în mod particular. în contextul celor de mai sus. huliganism. Una dintre ele este cea a constatării dacă vătămarea unui obiect este consecinţa tragerii din arma de foc. Se va aplica cu acest prilej diverse instrumente optice. palmarele (vezi fig. în situaţia în care se solicită determinarea exactă a distanţei tragerii. în special de îmbrăcăminte. întrebuinţarea armelor albe constituie. nofluurâaHHH. Noţiunea şi clasificarea armelor albe Dat fiind pericolul pe care îl prezintă armele albe datorită posibilităţii aplicării la săvârşirea de infracţiuni grave. Cercetarea criminalistică a armelor albe 1. rudimentară. canalul creat de el şi spaţiul din apropierea nemijlocită. Expertiza va examina orificiile de intrare şi de ieşire a proiectilului. a făcut posibilă stabilirea urmelor factorilor suplimentari nu numai pe ţintă. destinate şi capabile să pricinuiască leziuni corporale grave1. § 4. Descoperirea la faţa locului a acestei categorii de urme este dificilă. una din circumstanţele agravante ale mai multor infracţiuni cu caracter violent. Capa-ros. dacă denotă aplicarea unei arme automate. Armele albe cunoscute în prezent sunt clasificate după modul de fabricare. se disting armele albe fabricate industrial conform anumitor norme tehnologice şi cele de construcţie proprie. sau de la câteva arme. destinaţia şi caracteristicile lor tehnico-constructive. armele albe constituie obiecte special confecţionate. în condiţii de laborator detectarea urmelor factorilor suplimentari ai împuşcăturii se realizează prin aplicarea de metode şi mijloace tehnice de înaltă sensibilitate. convertizorul optico-electronic. Sarcinile expertizei urmelor tragerii din arma de foc Examinarea criminalistică a urmelor tragerii este destinată unui şir de probleme cu care se confruntă justiţia mai cu seamă la etapa iniţială de cercetare a faptelor săvârşite cu arma de foc. După d e s t i n a ţ i e . cât şi pentru confecţionarea şi comercializarea lor. civile sau naţionale (cuţit georgian. Nu se exclude posibilitatea con fundării urmelor proiectilului pe unele obiecte. dacă urmele sunt consecinţa unei sau a mai multor împuşcături.3. 1980. După p r o p r i e t ă ţ i l e c o n s t r u c t i v . 40). expertul balistician va recurge la trageri experimentale de la diverse distanţe cu muniţii şi în condiţii similare celor în litigiu. Obiectul expertizei urmelor împuşcăturii cuprinde şi alte chestiuni ca. armele albe se divizează în trei categorii: militare (sabie. legea prevede responsabilitate penală atât pentru purtarea. p. considerăm oportun a semnala că metodele bazate pe mijloacele tehnice de înaltă sensibilitate. in special ale actelor de tâlhării. banditism. 188 dacă două sau mai multe împuşcături provin de la una şi aceeaşi. de exemplu. După modul de f a b r i c a r e . dar şi pe trăgător. cu vătămările produse cu obiecte de profesie sau de uz casnic. i H. A doua categorie cuprinde buzduganele. După cum demonstrează practica judiciară. 189 . de fabricare improvizată sau modificată etc. Urmele factorilor suplimentari ai împuşcăturii constituie. nu întotdeauna evident această problemă e soluţionată în urma cercetărilor efectuate de către or ganul de urmărire penală la faţa locului. de care dispunem la etapa actuală. având ca scop evidenţierea elementelor caracteristice ale împuşcăturii. Xonodnoe opyxue. având în vedere posibilităţile tehnice de cercetare ale organelor cu funcţii de urmărire penală.

tipul. Constatarea apartenenţei la categoria de arme albe a imitaţiilor acestora.fotografia de nod şi de detaliu . de sânge. preconizându-se în continuare fixarea acesteia în procesul-verbal. de fibre textile ş. Arme albe: a) cu lamă: 7 — sabie.astfel încât să fie redat raportul armei cu victima. arma se fotografiază . pentru a nu altera urmele de mâini.2. 3 — chinjal. 2 — baionetă. Cercetarea armelor albe Atunci când organul judiciar dispune de o armă albă militară. Ambalarea armei albe se face cu precauţie. 4 — cu|it. Se impun un şir de măsurări dimensionale şi de volum ale armei in întregime. b) zdrobitoare. Fig. destinaţia şi seria după datele marcate pe suprafaţa acesteia de producător. precum şi ale părţilor ei constitutive. ţine de competenţa expertizei criminalistice. La locul descoperirii. civilă sau de vânătoare confecţionată industrial. 3 — palmar 190 . 2 — box. cu obiectele corp-delict şi urmele infracţiunii din spaţiul respectiv.' / — buzdugan. determinarea se realizează prin depistarea elementelor caracteristice privind locul şi timpul fabricării. 40 . a. cât şi a armelor industriale a căror integralitate sau stare tehnică suscită dubii.

Evident. Modificările în cauză sunt reliefate în copilărie. cum ar fi defecte ale sistemului dentar. La vârsta înaintată apar semne ale îmbătrânirii. denumit «metoda portretului vorbit».CAPITOLUL 7 IDENTIFICAREA PERSOANELOR DUţ»A SElffl^toyt'g § 1. O altă poziţie principială privind identificarea după metoda portretului vorbit reprezintă relativa stabilitate a aspectului exterior uman. Rezultă deci că aspectul exterior al fiecărui individ este specific. aceasta preconizând posibilitatea identificării recidiviştilor în baza caracteristicilor (culoarea tenului. In fine. semnalmentele anatomice sunt cele mai stabile. natura părului. In urma preocupărilor ulterioare acest gen de identificare s-a perfecţionat astfel încât a devenit unanim recunoscut. accidente. Categoria a treia se referă la caracteristicile particulare. Prima constituie semnalmentele anatomice. 192 . urmând a fi f recvent folosit de către organele judiciare în activitatea lor de cercetare şi urmărire penală. corpul uman se află în perpetuă evoluţie. precum şi după datele privind aspectul exterior oferite de martori. p.. A. care reprezintă un sistem ştiinţific de descoperire şi comparare a semnelor şi trăsăturilor exterioare ale persoanelor sau cadavrelor necunoscute In vederea identificării făptuitorului. 1994„p. această stabilitate nu trebuie interpretată într-un mod absolut. potrivit căruia fiecare fiinţă sau obiect material reprezintă o individualitate certă. care se manifestă sub forma unor varietăţi morfologice ale corpului. 2. gesticulaţia şi mimica. accident etc. adolescenţă. acestea totalmente fiind irepetabile. precum şi la etatea înaintată.) aspectului exterior al acestora. Categoria a doua cuprinde semnalmentele funcţionale — diverse deprinderi privind poziţia corpului şi dinamica părţilor componente ale acestuia în anumite genuri de activitate desfăşurată de individ (ţinuta. Trăsăturile exterioare caracteristice unei persoane. cicatricele etc. dimensiunile membrelor corporale. poartă denumirea de semnalmente. a propus în 1880 sistemul antropometric de evidenţă criminalistică a infractorilor. De exemplu. statura şi. diverse forme patologice şi variaţii anatomo-morfologice dobândite ereditar sau pe parcursul vieţii în urma unor leziuni. indiferent de natura ac tivităţii desfăşurate de individ. Unele modificări ale ex teriorului pot apărea şi în urma unei maladii îndelungate. operaţii chirur gicale. 4. respectiv. schimbare. 1968. a victimei sau a altei persoane implicate1. C. Având la origine sistemul osos al organismului uman. cât şi în timpul mişcărilor. feţei şi ale părţilor constitutive ale acestora. E. capului. atât fiinţele cât şi obiectele posedă calitatea de a-şi păstra un anumit timp caracteristicile fundamentale. 12. Consideraţii preliminare /. 13 193 B. M. Ca şi orice alt sistem. Elemente de antropologie judiciară. Dumitres-cu. î In teoria şi practica criminalistică semnalmentele se divizează în patru categorii. Bucureşti. Premisele ştiinţifice ale portretului vorbit Metoda portretului vorbit în plan teoretic şi în cel utilitar se bazează pe principiul identităţii. CHeiKOB. ele pot fi sesizate atât în situaţia de staţionare. Ideea identificării persoanelor după trăsăturile exterioare aparţine renumitului savant francez Alphonse Bertillon. crescând până la vârsta de 20—25 ani. zbârcirea (riduirea) pielii. Noţiunea de portret vorbit Situaţia incertă în care personalitatea făptuitorului sau a victimei nu este cunoscută. Uopmpemnasi udeHmiupuKauux jimnocmu. prin descrierea şi compararea cărora aceasta poate fi identificată. vocea şi vorbirea). care. în-cărunţirea părului. irepetabil. impune procedarea la identificarea acestora pe baza reflectărilor material-fixate. după cum este cunoscut. se schimbă mereu. care reprezintă semne. mersul. tipică de altfel pentru etapa iniţială de cercetare a faptelor penale intenţionate. Aşadar s-a conturat un domeniu distinct al criminalisticii. intervenţii chirurgicale. Gacea. categoria a patra cuprinde obiectele de îmbrăcăminte şi portabile. expresia feţei.

se notează respectiv cu: foarte mari. " 3) Descrierea semnalmentelor exterioare ale unei persoane se efectuează în funcţie de mărime. Analiza premiselor ştiinţifice ale identificării după metoda portretului vorbit ar fi incompletă dacă s-ar omite momentul psihologic. Acestea sunt următoarele: 1) Portretul vorbit al unei persoane poate fi întocmit numai în urma unei descrieri complete a întregii conformaţii a corpului (capul. avându-se în vedere aspectul geometric. Bonpocbi meopuu u npaKmuKU npedhnejiemm OJIH ono3Hamui na npedeapumejibHOM cjiedcmmu. în situaţia unui act ilicit. 2) Descrierea semnalmentelor se face într-o succesiune logică — de la caracteristicile generale (sex. p. durata percepţiei şi a timpului care s-a scurs de la momentul-per-cepţie. De la distanţe mari (peste 60—80 m) nu i pot fi percepute conturul feţei. în comparaţie cu alte părţi ale corpului. Elementele apreciate ca fiind deosebit de mari sau deosebit de mici. Identificarea după trăsăturile exterioare. 24. Mărimea elementelor somatice. obţinute prin măsurări. recurgându-se la criterii unice de apreciere a elementelor şi detaliilor ce constituie aspectul exterior al unei persoane. Ea se exprimă prin lexemele: mare. Principiile de bază privind aplicarea portretului vorbit Descrierea semnalmentelor după metoda portretului vorbit se efectuează conform anumitor principii. organ sau detaliu descris se apreciază vizual. sub ce formă s-ar preconiza. statură. . lăţimea şi grosimea elementelor descrise se aplică categoriile respective: înalt. spre exemplu. 162. subţire. îngust. Atunci când mărimea se referă la înălţimea. 194 195 . mijlociu. Forma unui element. H. o deosebită atenţie se acordă semnalmen telor particulare. inerent acestei activităţi. nu afectează procesul de identificare după semnalmente. rotundă. interesele. mic. Distanţa ce desparte persoanele în contact influenţează asupra volumului de elemente somatice imaginate. lungimea. Evaluarea probei testimoniale in procesul penai Iaşi. triunghiulară. dreptunghiulară. mijlociu. fapt confirmat prin verificarea practică.)1. trunchiul. victimă sau altă persoană ce urmează să o descrie sau să concludă asupra identităţii. nu se dă în valori obsolute. menţionăm în acest context că nivelul reflectărilor. MHHCK. foarte mici. vârstă. rananoBHi. cu excepţia înălţimii. Fără a intra în detalii.. 39. gros. ovală etc. care în majoritatea cazurilor este decisiv. forma şi mărimea nasului. Elementele esenţiale ce constituie exteriorul unei persoane. semnalmentele căreia sunt descrise. în raport cu planul imaginar vertical. M. A. îşi păstrează caracteristicile iniţiale.Totodată. 1979. Ono3Hanue e cydonpou30odcmee. Ciopraga. formă. mijlociu. poziţie. CaMOiiiMHa. p. Astfel. r. negi ş. starea organelor senzoriale. Poziţia unui organ sau detaliu al corpului se apreciază în raport cu planul imaginar orizontal sau cel vertical al acestora ori după elementele adiacente. bărbia. demarează de la imaginea memorială a persoanei concrete. Reuşita identificării este în funcţie de plenitudinea imaginii date. percepţiei şi memorizării semnalmentelor unei persoane de către mar tor. în criminalistică se accentuează în special condiţiile de vizibilitate. fiind corelate cu sistemul osos şi muscular.a. Aparte se prezintă îmbrăcămintea şi obiectele portabile ale persoanei. caracteristicile feţei). cerinţele şi alte condiţii privind procesul de reflectare a semnalmentelor1. precum şi unele semne particulare (cicatrice. Ea poate fi pătrată. 3. constituţie fizică) — la cele individuale (detaliile corpului. poate avea o poziţie 3. tot în comparaţie cu alte părţi corporale. pete. a pavilioanelor urechilor. rasă. membrele superioare şi inferioare. iar a unor şi după culoare. capului şi ale feţei). este determinat de o multitudine de factori. distanţa ce separă martorul sau victima de persoana percepută şi unghiul sub care s-a realizat observarea. percepţia se face într -o durată de timp relativ scurtă. schimbările provocate de evoluţia corpului uman. p. 1975. tipul psihic. E de relevat rolul duratei de timp şi al distanţei de la care s-a realizat percepţia în procesul de formare a imaginii iniţiale. 1976. Imaginea caracteristicilor de detaliu este posibilă numai în cazul contactului îndelungat. temperamentul persoanei-martor. Atunci când descrierea după metoda portretului vorbit se efectuează în scopul realizării unei activităţi de recunoaştere. oferind doar o imagine de ansamblu a făptuitorului. atenţia.

îmbrăcămintei şi obiectelor portabile ale persoanei descrise. triunghiulară (fig. Variante de constituţie: a — robustă b — atletică. femeile — 155 — 165 cm). ţinân-du-se cont de etapele fiziologice ale vârstei: copilărie. senilitate. cuprinzând regiunea dintre inserţia părului. grosimea şi forma membrelor superioare şi inferioare. femeile — până la 155 cm). sexul se confirmă de către medicul legist. pârului. a elementelor ei componente. 197 . Sexul se apreciază de către persoanele chemate să descrie semnalmentele după formele accesibile tuturor. aceasta asigurând evitarea eventualelor greşeli şi confuzii. verde. adolescenţă. în cazul cadavrelor. comisurile gurii. cea nazală. forma şi înclinaţia umerilor. pubertate. arcada sprâncenelor şi rădăcina nasului. din cele două părţi laterale şi vârful bărbiei din partea de jos. femeile — peste 166 cm). Atleticii au o dezvoltare normală sportivă a 196 Fig. lăţimea. ce diferenţiază un gen de altul. delimitată de rădăcina nasului şi baza lui şi. Descrierea semnalmentelor anatomice La descrierea semnalmentelor anatomice se fixează. masa musculară şi stratul adipos. acceptată în criminalistică. corpolenţă şi ţinută (aspectul general) ale persoanei. mijlocie (at letică) şi slabă (uscăţivă). precum şi a feţei. mijlocie (bărbaţii — 160—170 cm. capul privit din faţă. aflată între baza nasului şi vârful bărbiei (fig. ulterior — indiciile deja enunţate ale corpului. retrasă sau verticală. 43). 4) în descrierea semnalmentelor după metoda portretului vorbit se foloseşte o terminologie unică. Cu prilejul descrierii după portretul vorbit se folosesc trei gradaţii ale constituţiei: robustă (corpolentă). La categoria formelor generale se referă şi datele privind lungimea gâtului. în raport cu planul imaginar orizontal. ochilor. caracteristicile generale privind sexul. 41. Faţa cuprinde spaţiul limitat de linia de inserţie a pârului în partea de sus. O deosebită importanţă are descrierea formelor anatomice ale capului în întregime. rotundă. albastru şi violet. mai rar ţuguietă. rasa. 42). lungimea. Ea se apreciază în limitele culorilor acromatice de alb-negru cu nuanţele de gri-cenuşiu şi a celor 6 culori cromatice — roşu. urechi. buzelor. dreptunghiulară. înaltă (bărbaţii — peste 171 cm. cea bucală. c —uscăţivă scheletului şi a sistemului muscular. Etatea se apreciază de către martor şi deci se fixează aproximativ. Sub aspectul liniilor de contur. poate prezenta diverse forme: pătrată. dinţilor. Corpolenţa şi ţinuta persoanelor se caracterizează după sistemul osos. în primul rând. Robuste se consideră persoanele cu o dezvoltare excesivă a ţesutului adipos. 41). Ea cuprinde trei zone: cea frontală. Culoarea este o însuşire esenţială a tenului. Se cunosc trei tipuri de statură: scundă (bărbaţii — până la 160 cm.proeminentă. maturitate. Constituţia fizică se caracterizează după statură (înălţime). galben. capului. Descrierea persoanelor după metoda portretului vorbit /. Slabii posedă o dezvoltare vădit scăzută a sistemului muscular şi a ţesutului adipos (fig. Din planul lateral forma capului poate fi rotundă sau alungită. constituţia. Se pot întâlni persoane foarte înalte (peste 195 cm) şi foarte scunde (mai joase de 140 cm). vârsta. pot avea o poziţie ridicată sau coborâtă etc. portocaliu. feţei şi elementelor lor componente. § 2.

c — ere} diverse forme (dreaptă. dimpotrivă. situaţie cu care nu de puţine ori ne confruntăm. elementele principale ale feţei se descriu în ordinea amplasării lor. după culoare — negru. inferioară. castaniu. începând cu cele aflate în zona superioară. roşcat. mijlociu. precum şi chelia (calviţia). 44. blond. 199 . 43. mic. ea necesită a fi reliefată. poate fi drept. c — bucală Fig. respectiv. 45). c — triunghiulară. în teoria şi practica criminalistică. Se pot întâlni cazuri de chelie temporală (în zona tâmplelor) sau occipitală (spre ceafă). După natura firească de creştere. Trei zone ale fejei: a — frontală. 44). circulară în sus sau în jos). creţ. fiecare reprezentând 1/3 din dimensiunile feţei. normal. după lungime — mare. b — romboidală. continuând cu cele din zona mijlocie şi. buclat. frontal-tem-porală — cuprinde părţile laterale ale capului şi totală (fig. Caracteristici ale părului: a — drept. Forme ale capului privit din faţă: a — rotundă. dacă una din aceste părţi componente se prezintă sub dimensiuni vădit majorate sau. Linia de inserţie se poate prezenta sub Fig. 42. se consideră că sunt de mărimi mijlocii. alb (cărunt parţial sau total). Dar.ment al feţei se descrie prin trăsăturile sale caracteristice după cum urmează: 1) Părul. b — buclat. scăzute. b — nazală. rar. d — dreptunghiulară Atunci când aceste trei zone au dimensiuni egale. Din punctul de vedere al portretului vorbit interesează de asemenea linia de inserţie a părului. ascuţită. In ceea ce priveşte chelia. cu cărare pe stânga sau pe dreapta ori coborât spre frunte (fig. după forma purtată peste cap. după desime — des. frontal-parietală — se găseşte pe partea superioară a capului. ea poate fi: frontală — cuprinde regiunea dinspre frunte. Fiecare ele198 Fig. având o deosebită importanţă la întocmirea portretului vorbit.

îngustă (fig. proeminentă. După înălţime (distanţa dintre inserţia părului şi rădăcina nasului) poate fi înaltă. Forme de chelii : a — frontală. c — arcuite in jos. 47. mijlocie şi scundă. . după înclinaţie (faţă de planul vertical al feţei) — verticală.■ ■ V\:-'\i ppl^lP^fk^C iMM^i 1 *~* III Fig. 45. 46). b — frontal-parietală. b — arcuite in sus. d — ridicate. retrasă.3 '■'.Jgpp •:*•-'■ Fig.■'. e — reunite fprlt •k /! ■■&'' '^WSM^'. mijlocie. Variante de sprâncene: a i — drepte (rectiliniare). c — frontal-temporală 2) Fruntea. după lăţime — lată.

După poziţie. în portretul vorbit se descriu după forma orificiului (des chizătura ochilor). căprui. faţă de globii ochilor. uneori şi după culoarea dată de iris. Variante de frunţi: a — înaltă. După mărime. Fig. arcuite. înfundaţi şi proeminenţi. fiind observat şi reţinut după mărimea piramidei în întregime. ridicate sau coborâte pe ochi. verzi. mijlocii şi mici. după formă — rectiliniare. sprâncenele pot fi — reunite. d — Îngustă . după mărime — late. aşezare în orbite. c — lată. nasul atrage atenţia. după linia de contur. după culoare — negri. După mărime. şi de bază. întâlnim ochi mari.47). Având un rol important în conturarea fizionomiei umane. 4) Nasul. b — retrasă. mărime. care diferă după poziţia reciprocă.-'V. mai rar. piramida nazală im 201 . în descrierea ochilor interesează pleoapele. mijlocii sau înguste (subţiri) (fig.46. şi după forma şi mărimea lor. cu comisurile externe coborâte sau ridicate. genele. ■/ %■. după aşezare în orbită — normali. După forma orificiului ochii pot fi drepţi. dar mai ales sprâncenele. 3) Ochii. albaştri. şerpuite.

;,-;:«>

a

":;■;r/ ■ yp%

d
Fig. 48. Conturul nasului: a — drept, b — convex, c — concav, d — coroiat

>'

poate fi mică, mijlocie şi mare. linia muchiei poate avea formă dreaptă, convexă sau concavă. Baza nasului se descrie după direcţia acesteia faţă de planul orizontal al feţei (fig.48). 5) Cavitatea bucală. După cum am menţionat deja, această zonă cuprinde partea inferioară a feţei de la şanţul subnazal până la vârful băr biei, incluzând gura, buzele, dinţii şi bărbia. Gura se descrie după mărime, ea poate fi mare, mijlocie şi mică şi, după direcţia comisurilor (colţurilor) gurii care pot fi rectiliniare, ridicate sau coborâte (fig.49). Buzele pot fi groase, subţiri, mijlocii, cu proeminenţă vădită a celei inferioare faţă de cea superioară sau invers (fig. 50). în cavitatea bucală în alveolele dentare ale maxilarelor ei sunt fixaţi dinţii (8 incisivi, 4 canini, 8 premolari şi 12 molari), care la cadavre cu identitatea necunoscută se examinează detaliat în vederea întocmirii odon202

Fig. 49. Variante ale gurii: a — gură cu comisurile ridicate, b — gură cu comisurile orizontale, c — gură cu comisurile coborâte

togramei cadavrului. în cadrul întocmirii portretului vorbit al unei persoane în viaţă se descriu doar dinţii incisivi şi canini, încât tocmai aceştia pot fi sesizaţi în condiţii normale.

203

De asemenea de zona bucală aparţin mustăţile şi barba. Ele se descriu după formă, dimensiuni, culoare. Barba se consideră mare când cuprinde toată faţa, părul ei fiind lung; mică sau barbişon, când părul ei este scurt pe toată suprafaţa feţei. Ea poate să reprezinte un mănunchi de fire sub buza inferioară (muscă) sau constă din fire de dimensiuni mijlocii ce cuprind partea de jos a bărbiei (cioc). Mustaţa poate fi mare, cu colţurile Fig. 51. Elementele componente ale ridicate sau coborâte în jos, tăiată mărunt a — helix, b — antehelix, c — tragus, pe buză, sau mică după lăţimea nasului.
d — antitragus, e — lob, / — concă pavilionului urechii:

6) Urechile. în identificarea criminalistică după semnalmente, urechile sunt apreciate ca fiind cele mai informaţionale elemente ale feţei. Are importanţă atât poziţia lor pe conturul capului, forma şi dimensiunile, cât şi elementele morfologice. Pavilionul urechii este alcătuit din helix, antehelix, tragus, antitragus, lob şi concă care prezintă cele mai diverse varietăţi de formă, poziţie şi
Fig. 50. Variante ale buzelor: a — ambele proeminente, b — cu proeminenţa celei superioare, c — cu proeminenţa celei inferioare

proporţii (fig.51). Elementele de detaliu ale urechii pot fi descrise doar în urma unui studiu special. Un nespecialist va descrie urechile numai după forma generală a pavilionului (ovală, rotundă, dreptunghiulară, triunghiulară), mărime (înălţime şi lăţime), poziţia şi distanţa la care se află faţă de suprafaţa capului (fig.52.).

Dinţii se pot deosebi după lăţime (laţi, normali, mărunţi), intc-nozitic (îndepărtaţi, încălecaţi), culoare (înnegriţi, galbeni, albi), stare (plombaţi, deterioraţi, îmbrăcaţi, proteze). M Partea inferioară a feţei o constituie bărbia, ea fiind deseori sesizată şi

reţinută după formă, înălţime şi înclinaţie. Astfel, bărbia poate fi plată sau ascuţită, cu gropiţă, bilobată, proeminentă, retrasă.
204

205

unor anumite profesii (sportivă, militară, servilă, cochetă). Ţinuta corpului se manifestă de asemenea prin poziţia părţilor corporale, în special a mâi nilor (la spate, in buzunare), a umerilor (ridicate, aplecate). Capul, care de asemenea caracterizează ţinuta corpului, poate fi aplecat înainte, înapoi, spre stânga, spre dreapta. Atunci când aceste poziţii sunt constante, ele pot fi reţinute de martor, victimă sau persoana implicată, ca semnalmente funcţionale. Mersul este determinat de stereotipul dinamic şi deci poate prezenta caracteristici stabile şi sesizabile. El poate fi iute (repezit) sau lin, ferm (dârz) sau şubred, legănat sau săltat. Mersul poate fi descris după mărimea şi lăţimea paşilor. Gesturile şi mimica constituie o categorie importantă de semnalmente dinamice. Gesticulaţia se manifestă de cele mai dese ori prin mişcări ale capului sau ale mâinilor, care pot fi energice sau moleşite, de o amplitudine mare sau mică. Sunt atestate şi alte forme de mişcări, ca de exemplu, frecarea mâinilor, a nasului sau a urechilor, netezirea mustăţii, manipularea unor obiecte, roaderea unghiilor, scobirea în dinţi etc. De asemenea se pot reţine şi deci pot fi descrise unele trăsături privind expresia fizionomiei (mimica). în acest sens mai importante sunt deprinderile de a încreţi (încrunta) fruntea, de a ridica una sau ambele sprâncene, mişcarea aripilor nărilor, mişcarea buzelor, ticuri ale diferitelor părţi ale feţei. Vocea şi vorbirea. Atât vocea, precum şi vorbirea nu de puţine ori contribuie la individualizarea unei persoane. Vocea poate fi apreciată după gen (masculină, feminină) şi în funcţie de vârstă (copilărească, de adult sau de bătrân). Ea de asemenea poate fi sonoră (amplă), înfundată, nazalizată.
Fig. 52. Variante de formă şi dimensiuni ale urechilor: a — ovală, b — circulară, c — triunghiulară, d — dreptunghiulară; e — mică, / — medie, g — mare

2. Descrierea semnalmentelor funcţionale Semnalmentele funcţionale principale sunt: ţinuta corpului, poziţia capului, mersul, gesticulaţia, mimica, vocea, vorbirea şi ridurile. Toate aceste caracteristici se manifestă cu prilejul efectuării diferitelor mişcări, de unde şi denumirea de «semnalmente dinamice» întâlnită în literatura de specialitate. In ţinuta corpului se pot observa particularităţi condiţionate de forma coloanei vertebrale (piept proeminent, cocoaşă), sau atitudini caracteristice
206

O deosebită importanţă pentru identificarea persoanei prin metoda portretului vorbit îi aparţine vorbirii. Ea poate fi rapidă, rară, leneşă, obişnuită, corectă, incorectă, bâlbâită, cu elemente de deformare sau pronunţare incompletă a sunetelor, şuierătoare, peltică. Vorbirii îi pot fi caracteristice erori gramaticale, folosirea unor regionalisme, cuvinte străine, profesionalisme, jargoane. Ridurile. în identificarea unei persoane sunt folosite cu precădere cele frontale, oculare şi bucale. Ele se descriu după localizare, număr, formă şi adâncime. Cele frontale au de cele mai multe ori formă orizontală, ele acoperind partea din centru sau întreaga frunte. Ridurile oculare şi bucale apar în funcţie de vârstă, în formă liniară sau arcuită, în jurul ochilor şi gurii, în special, la comisurile externe ale acestora.
207

Descrierea îmbrăcămintei pentru întocmirea portretului vorbit presupune delimitarea obiectelor de îmbrăcăminte percepute şi a caracteristicilor acestora. medalioane. de asemenea. bluză. în unele situaţii. Obiectele particulare se descriu. în fond. deformaţiile şi modificările congenitale. Cercetarea unor categorii de infracţiuni. date. — la identificarea persoanelor prin expertiza criminalistică fotoportretică. 145 C. semicirculară). dar şi asupra dimen siunilor (mici. pe mână. după mărimea lor. rochie. pot contribui la întocmirea portretului vorbit al făptuitorului. deget etc). serviete. brâţare. avându-se în vedere materialul din care sunt confecţionate. diverse amputări şi înlocuirea unor organe (ochii. Vorba e de un şir de obiecte portabile (ochelari. gradul de uzură. Un semn distinct. mâinile şi picioarele) sau părţi ale acestora cu proteze. patologice sau accidentale ale unor organe şi semnele din naştere — pete. 144 C. poşete. eventuale nume. motivul şi conţinutul pe care-1 reprezintă (mistic. fustă. pulover. îmbrăcămintea unei persoane cuprinde obiecte folosite pentru acoperirea capului (căciulă. semiovală. culoarea. ca şi a cadavrului necunoscut. recunoaşterea persoanelor şi cadavrelor ca metodă de constatare a identităţii acestora este folosită intens de către practicieni. ghete. dar care oferă informaţii preţioase privind persoana în cauză. aluniţe.a. năvălirile tâlhăreşti. Domenii de aplicare a metodei portretului vorbit Metoda portretului vorbit îşi găseşte aplicare în mai multe domenii de activitate ale organelor de anchetă şi urmărire penală: — la identificarea infractorilor şi a cadavrelor de către martori. mijlocii sau mari). semnele în cauză sunt sesizate cu facilitate. forma in care sunt purtate (la piept.). pantaloni) şi obiecte de încălţăminte (pantofi. cizme. profesia. pălărie. Descrierea îmbrăcămintei şi a obiectelor particulare îmbrăcămintea şi obiectele particulare nu constituie elemente stabile ale unei persoane. dinţii. Prin obiecte particulare se înţeleg lucrurile care într-un mod mai mult ori mai puţin stabil se află asupra persoanei. în ceea ce priveşte persoanele dispărute fără veste şi cadavrele cu identitatea necunos cută. este tatuajul. roză. chipiu. defecte de vorbire. vânătă). tatuajul se aplică şi în prezent ca mijloc de tualetare în multe ţări din Asia. moralitatea. este de neconceput în afara prezentării spre recunoaştere. feţei sau membrelor (cocoaşă. pe alte componente ale corpului. negi. mărimea. mărimea desenelor sau inscripţiilor. roşie. In criminalistică ele sunt grupate în trei categorii: cicatricele. picioare în formă de «O». excrocheriile. broşe. deţinuţi. patriotic. — la modelarea fizionomiei cadavrelor necunoscute după craniu. cele de natură congenitală se pot prezenta sub aspectul unor deformări ale coloanei vertebrale. Deformările şi modificările unor organe fac parte din categoria celor mai numeroase semnalmente particulare. precum şi după culoarea. victimei sau al altei persoane implicate. handicapaţi. buză de iepure şi altele). dacă persoana care le poartă nu întreprinde măsuri de a le camufla.P. Descrierea semnelor particulare Semnele particulare ce se întâlnesc la diferite persoane pot fi de o mare diversitate. prostituate.P. cifre. Prevăzută de legislaţia în vigoare în categoria acţiunilor procesuale de investigare a infracţiunilor (art. sandalete. Malformaţiile traumatice şi medicale sunt semnalate prin lipsa de membre. Identificarea infractorilor şi a cadavrelor de către martori Printre multiplele metode de investigare criminalistică privind stabilirea autorului unei fapte penale se înscrie şi identificarea acestuia în baza recunoaşterii lui de către martorii oculari sau victimă. costum. forma (pălăriei. litere). de aici posibilitatea de a studia trecutul persoanei.3. însă. /. descrierea îmbrăcămintei este de o importanţă primordială.P. aluniţele şi negii se descriu făcându-se referiri privind locul. urechilor. anturajul.). cercei). Cicatricele se descriu insistându-se asupra culorii (albă.a. în contextul celor semnalate e de precizat că identificarea infractorului.). dar şi reglementată de legis lator în mod distinct (art. — la urmărirea infractorilor ce se ascund şi a condamnaţilor fugiţi de sub paza legală sau din penitenciare. Petele. batic ş. umbrele. jachetă. violurile. încălţămintei). strabismul. exteriorul părţii de jos a antebraţului. trebuie să fie realizată în corespundere cu 209 208 . § 3. ciupici ş.). asimetria ochilor. Africa. Cunoscut din timpuri imemoriale. Astfel. în Europa tatuajele aii fost remarcate mai târziu şi aveau o răspândire vastă între marinari.P. îmbrăcămintea propriu-zisă (palton. erotic. ceasuri) şi diverse bijuterii (inele. formei (liniară. Tatuajele se descriu după locul imprimării (pe braţe. truse profesionale. 4. ca de exemplu cazurile de mituire. forma şi culoarea semnalmentelor. piept. America. materialul din care sunt confecţionate.

prin aplicarea anumitor procedee tactice pentru asigurarea obiectivitătii rezultatelor. 2. persoanele cu funcţie? de urmărire operativă trebuie să dispună de date privind semnalmentele exterioare. la cele ce diferă. zone ale feţei: a) superioară. In baza relatărilor martorilor. după semnalmentele furnizate de martori ori victimă. fireşte. pentru a se crea o imagine cât de cât apropiată persoanei ce urmează a fi identificată. care apoi se reproduce în numărul necesar activităţii de urmărire. Reuşita ei. a obiectelor de îmbrăcăminte. E necesar să se actualizeze prin descriere detaliată principalele trăsături exterioare memorizate. Prin intermediul întrebărilor de precizare. mai întâi trebuie să descrie. menţionăm că în esenţă identificarea prin recunoaştere are drept reper compararea semnalmentelor exterioare ale făptuitorului sau cadavrului cu trăsăturile acestora memorizate în urma contactului avut în situaţia infracţiunii sau în alte împrejurări.cerinţele prevăzute de lege. b) nazală. din care martorul. După cum e cunoscut. Fiind în esenţă un model grafic. 53). Aplicarea portretului vorbit In activitatea de urmărire a infractorilor Un alt domeniu de aplicare practică a portretului vorbit îl constituie urmărirea învinuiţilor sau inculpaţilor ce se sustrag de la răspunderea penală. fiind ascultată de organul judiciar. insistându-se la o toaletare a feţei. Constituirea portretului ipotetic al persoanei urmărite se realizează de către un desenator sau pictor. semnalmentele persoanei cu care a contactat iniţial. martorului sau victimei i se propune spre observare fotografii sau imagini video ale mai multor persoane pentru a selecta trăsăturile persoanei percepute anterior. şi deci să contribuie la identificarea acesteia (fig. 53. cuprinzând fruntea şi părul. Atunci când nu se dispune de fotografii. e în funcţie în ultimă instanţă de volumul semnalmentelor reţinute de cel ce urmează să recunoască. Descrierea trăsăturilor în baza cărora se realizează recunoaşterea se face în cadrul unei relatări libere pe parcursul căreia martorul sau victima. După aceasta va urma prezentarea spre recunoaşterea propriu-zisă în cadrul căreia martorul sau victima trebuie să concludă asupra identităţii. b — fotografia făptuitorului reţinut pe baza portretului schiţat 211 . La etapa incipientă fotografia model se compunea din trei părţi. conţinând gura şi bărbia. Fără a intra în detalii asupra problemei. precum şi a condamnaţilor evadaţi din penitenciare. se descrie exteriorul celui urmărit. Întocmirea unui atare portret are ca scop crearea unei imagini fotografice similare cu cea a persoanei supuse urmăririi. schiţa de portret în situaţii favorabile privind descrierea semnalmentelor poate fi adusă până la asemănarea cu persoana supusă urmăririi. aranjarea coafurii. Cu acest prilej se folosesc fragmente de elemente faciale ale diferitelor persoane. în caz contrar. sau victima le selectează pe acelea care seamănă cu cele ale persoanei în cauză. Altă modalitate de modelare a persoanei urmărite o constituie portretul fotocompus. cazul deţinuţilor evadaţi din penitenciare se va folosi fotografia de identificare a acestora. a unor compoziţii obţinute prin mijloace tehnice speciale. Pentru a înlesni descrierea semnalmentelor. în 210 Fig. precum şi după fotografii. a portretului fotocompus. foloseşte terminologia sa proprie. una din regulile de bază ale prezentării spre recunoaştere prevede ca persoana chemată să recunoască. incluzând nasul. realizată după regulile fotografiei judiciare operative. a datelor fixate prin intermediul comisariatelor militare sau a instituţiilor medicale. făcând trimiteri Ia trăsăturile coincidente sau. persoana căutată poate fi modelată prin întocmirea schiţei de portret. Evident pentru ca aceştia să fie recunoscuţi. strict după metoda portretului vorbit. c) bucală. Schiţă de portret realizată după relatările victimei unui jaf: a — portretul schiţat de către desenator. Din elementele selecţionate se asamblează o imagine fotografică unică. ochii şi sprâncenele. cunoscut în practică sub denumirea de fotorobot. Prezentarea spre recunoaştere a cadavrelor necesită efectuarea unor acţiuni prealabile. fireşte. cele expuse de martor sau victimă vor fi încadrate în limbajul portretului vorbit. ea aparţinând de tactica criminalistică.

în cazurile necesare. perfecţionându -se în urma implementării celor mai sofisticate tehnici. individuale sau in grup. M. 1968. precum şi a semnelor particulare (pete. — dacă persoana interesată figurează pe fotografia în grup. vârsta. B. artistice. cicatrice. imaginile fotografice pot fi suplinite cu materiale radiografice. negi.. filme. amplasarea. în acest scop se recurge şi la tehnica de calcul electronică. analiza şi compararea trăsăturilor exterioare se vor face după aducerea imaginilor la aceeaşi scară. 54). de documente. Realizarea acestor sarcini ale expertizei fotografiei de portret se bazează pe examinarea comparativă a întregului complex de semnalmente anatomice (sexul. prevalând cele de confruntare şi con-trapunere. Obiectul de studiu al expertizei portretului îl constituie imaginea fotografică. dar şi a celor material-fixate în fotografii. mărimea şi forma trăsăturilor feţei). schiţe (fig. Examinarea de comparare se efectuează prin diferite metode tradiţionale sau mai recente ale criminalisticii.3. 54. video şi cinematografice. aluniţe. de amatori. pelicule video. în cazul fotografiilor artistice sau de amatori. cu desene-schiţe şi alte forme de fixare a semnalmentelor. care după cum probează exemplele din practică. ea reprezentând forma material-fixată a elementelor morfologice exterioare ale unei persoane sau cadavru. Expertul trebuie să soluţioneze următoarele probleme principale: — dacă două sau mai multe fotografii reprezintă imaginea unei şi aceleiaşi persoane. CHCTKOB. Portretul robot computerizat Iniţiat în baza principiului dat. procedeul în cauză presupune realizarea unui montaj de părţi faciale pe un ecran cu ajutorul a trei sau mai multor dispozitive de proiectare încorporate într-un utilaj special. în literatura de specialitate se afirmă că portretul robot computerizat reprezintă varianta cea mai perfecţionată a fotorobotului. - Fig. fiind aplicat la constituirea figurilor ipotetice nu numai a semnalmentelor descrise. 213 . fotorobotul a evoluat. nopmpemmm udeHmutpumnux nuHHOcmu. p. Pot fi examinate fotografiile executate după toate modalităţile de expunere: destinate prezentării spre recunoaştere. Actualmente de o aplicare deosebită se bucură aşa-numitul sintezator fotografic. este cea mai utilă. tatuaj. 86. — dacă fotografia în cauză reprezintă o anumită persoană. Constituind în fond o variantă a fotorobotului. Expertiza fotografiei de portret Acest gen se încadrează în categoria expertizelor criminalistice consacrate identificării persoanelor implicate in cercetarea penală. A. diverse malformaţii). de proiecţie a punctelor comune şi de măsurare a valorilor un ghiulare1. forma corpului şi a feţei. precum şi a cadavrelor.

In a doua etapă. Bazat la începuturile sale pe obiceiuri barbare. Pe acest principiu se bazează şi metoda de reconstituire a trăsăturilor faciale după craniu. se va întreprinde o expertiză de antropologie criminalistică care. In ultima etapă. rasa. se realizează reconstituirea grafică a feţei după elementele de bază ale craniului cadavrului neidentificat. aceasta favorizând abordarea problemei privind evidenţa criminalistică la nivel ştiinţific. TI. al XIX-lea au dus la aprofundarea cunoştinţelor despre om. prin metoda supraproiecţiei. Metoda în cauză. buzelor şi a bărbiei. căreia se presupune că îi aparţine scheletul. prin concursul pictorului portretist. antebraţului. In 1880 francezul Alphonse Bertillon pune in aplicare sistemul antropometric de înregistrare. dimensiunile şi poziţia frunţii. OwpKu ucmopuu yzojioeHOu peeucmpa-ujuu. sistem bazat pe întocmirea de fişe nominale ale infractorilor. Imaginea negativelor suprapuse se examinează în vederea determinării coincidenţei sau necoincidenţei elementelor morfologice ale feţei. fiind proiectate concomitent pe un ecran comun. acest sistem de marcare a condamnaţilor pe parcurs s-a legalizat prin acte juridice. respectiv a elementelor constitutive ale corpului uman. constă în reconstituirea de ţesuturi moi ale capului prin aplicarea pe craniul cadavrului necunoscut a materialului plastic din ceară sculpturală în limitele de grosime dictate de sistemul osos al craniului. Noţiunea. Astfel. 12. Bazat pe principiul individualităţii exteriorului fiecărui individ. un studiu al craniului poate conduce la obţinerea de date utile stabilirii personalităţii celui decedat şi chiar a identificării sale. nasului. potrivit căruia se constată legităţi de corelaţie între sistemul osos al craniului şi elementele faciale. Metoda supraproiecţiei constă în obţinerea a două negative la aceeaşi scară: unul al craniului. tăierea urechilor. forma. antropometria bertilloniană reprezenta un vădit progres tehnico-ştiinţific. Modelarea după craniu a fizionomiei cadavrelor necunoscute în situaţia unui cadavru necunoscut ce prezintă doar sistemul osteologic. Modelul sculptural obţinut poate fi fotografiat după regulile fotografiei operative de recunoaştere şi prezentate rudelor şi altor persoane apropiate celui dispărut pentru recunoaştere. care prevede efectuarea unui şir de măsurări corporale ale celor supuşi urmăririi penale şi consemnarea datelor obţinute în registre speciale. Dacă se dispune de fotografia unei (sau mai multor) persoane dispărute. preconizându-se modalităţi bestiale ca smulgerea nărilor. ochilor. In antichitate şi în evul mediu autorii actelor criminale se supuneau diferitelor suplicii ca. p. specialiştii în domeniu recurg insistent la tehnici moderne. pe baza reconstituirii grafice. 215 / . pe baza portretului vorbit. arderea cu foc a diferitelor semne ş. fixat în poziţia identică cu cea a capului din fotografia dispărutului şi altul reprodus de pe fotografia celui dispărut. Actualmente. a altor componente anatomice sau marcarea cu ferul roşu pentru a fi uşor identificaţi. se va conclude asupra identităţii sau lipsei acesteia. nominalizată Gherasimov. determinate de către specialistul antropolog. tăierea membrelor. importanţa şi sistemul evidenţei criminalistice Necesitatea identificării persoanelor delincvente în soluţionarea cauzelor penale a impus din vremuri străvechi preocupări privind evidenţa infractorilor şi a faptelor penale comise de ei. --------------------------1 In acest sens a se vedea: fl. Practic reconstituirea se realizează în trei etape: în prima se va întocmi portretul vorbit după elementele caracteristice privind sexul.. Grandioasele descoperiri în domeniul ştiinţelor naturale din sec. în special la mijloacele de calcul electronice. care asigură o eficienţă sporită a metodei in discuţie. după numele autorului ei. în Franţa se pune începutul unui sistem de înregistrare a infractorilor şi a faptelor penale săvârşite. urechilor.4. 1976. scoaterea ochilor. CapaTOB. PocceiiKHH. vârsta.a. Pe plan ştiinţific metoda supraproiecţiei craniului cadavrului şi fotografiei persoanei dispărute se bazează pe principiul antropologic. Consideraţii generale privind evidenţa criminalistică 1. CAPITOLUL 8 _ EVipgNŢA C|tIMIl^AUSTICA § 1. se trece la reconstituirea plastică a fizionomiei.

a. de identificare a autorului comun al mai multor infracţiuni. Faptul în cauză a determinat noi investigaţii în problema dată. solicitându -i compararea lor cu amprentele digitale şi palmare din componenţa cartotecii dactiloscopice. în baza datelor concentrate în cartotecile de evidenţă se pot stabili: 1. i Atunci când în procesul de cercetare a locului faptei s-au descoperit urme de mâini. S-a definitivat sistemul de înregistrare nominală a infractorilor şi a faptelor penale săvârşite. Stabilirea identităţii factorilor creatori de urme descoperite cu prilejul cercetării diferitelor infracţiuni poate facilita lucrul de căutare şi. p. în cazul când n-au fost suspiciuni asupra persoanelor ce au creat la faţa locului. 3. la sfârşitul anilor 90 ai secolului trecut metoda antropometrică se practica în Anglia. datele se introduc. Identificarea criminalistică. România. bazat pe computerizarea acestui proces. destinată elaborării metodelor şi mijloacelor tehnice de înregistrare. Sandu. 5. Ionescu. 6. cunoscut sub denumirea de evidenţă alfabetică. compararea în vederea identificării autorului se va încununa de succes doar în cazul grupajului de fişe ale persoanelor suspecte indicat de organul judiciar sau de calculatorul electronic . Identitatea cadavrelor necunoscute prin compararea amprentelor digitale ale acestora cu fişele dactiloscopice cuprinse în cartoteca. aparţinând cel puţin la trei degete de la aceeaşi mână. 7. acestea vor fi expediate Centrului de Informaţie. Rusia. 1990. Dacă vor fi prezentate mai multe urme. în practică s-a demonstrat că nu există infracţiuni la cercetarea cărora acest domeniu de activitate criminalistică ar putea fi ignorat fără a fi în detrimentul cauzei. în cartotecile respective. Cu perpetuarea timpului şi creşterea fenomenului criminalităţii.fapt ce explică promptitudinea introducerii metodei în cauză în justiţia multor ţări1. în mod direct sau prin codificare. prelucrate şi ordonate după anumite criterii. Organul judiciar poate dispune compararea elementelor ce caracterizează modul de operare aplicat de autorul faptei nedescoperite. S-a dovedit a fi de o deosebită eficacitate sistemul de căutare în cartoteca a fişelor cu desene papilare de acelaşi tip cu cele prezentate spre comparare. având ca scop asigurarea unei eventuale identificări ulterioare a acestora In cadrul cercetării actelor ilicite. ti. Astfel s-a conturat evidenţa criminalistică. 4. Norvegia ş. 16. L. Germania. In acest sens a se vedea: J\. metoda antropometrică s-a dovedit a fi insuficientă datorită imposibilităţii obţinerii la acelaşi nivel de exactitate a măsurărilor efectuate de diferite persoane şi în diverse condiţii. D. urmele se vor compara cu cele existente în cartoteca infracţiunilor cu autorii rămaşi neidentificaţi. evidenţa criminalistică constă în descoperirea de către organele de anchetă şi urmărire penală. primul care în baza cercetărilor de mai mulţi ani ale desenelor papilare a argumentat utilitatea lor în identificarea şi înregistrarea infractorilor. Sub aspect practic. constituind actualmente o ramură distinctă a criminalistica. precum şi potrivit semnalmentelor exterioare şi a altor date privind persoanele înregistrate ca dispărute fără veste sau declarate în căutare. precum şi de către instanţa judiciară a datelor caracteristice ale persoanelor şi obiectelor de evidenţă şi fixarea acestora într-o ordine în fişe speciale pentru a le expedia subdiviziunilor cu funcţie de evidenţă criminalistică a Ministerului de Interne. Permanent completate. Bulgaria. Op. cit. Comunitatea de autori ai unui grup de infracţiuni pe baza urmelor lăsate la locul faptei. în situaţia unei singure urme digitale. Identitatea obiectelor-corp delict prin compararea lor cu obiectele din fondul colecţiilor criminalistice sau cu datele din cartotecile respective de evidenţă. întemeiată de englezul Francis Galton. cu datele din cartoteca de evidenţă. Prognozarea autorului faptei penale după modul de operare. 2. Bucureşti. Aici. Olanda. în consecinţă. Un important pas în evoluţia evidenţei criminalistice moderne îl constituie metoda dactiloscopică. furate sau contrafăcute. Identitatea autorilor unei infracţiuni după urmele lăsate la faţa locului. p. cartotecile de evidenţă criminalistică. la solicitarea organelor judiciare. 42. PacceflKMH. Antecedentele penale ale celor condamnaţi potrivit datelor nominale cuprinse în cartoteca. care. furnizează date apte să contribuie direct la soluţionarea cauzelor penale. Identitatea persoanelor suspecte care se sustrag de la răspundere prin prezentarea de acte false. Datele privind antecedentele penale au o deosebită importanţă in vederea alegerii şi aplicării pe întregul proces de desfăşurare i Potrivit datelor furnizate de literatura de specialitate. verificarea se va realiza în baza deducerii formulei dactiloscopice probabile a persoanei ce a activat la faţa locului. după cum se va vedea în continuare. 216 217 . clasificare şi sistematizare a datelor caracteristice privind anumite categorii de persoane şi obiecte. figurează şi în prezent printre principalele modalităţi de evidenţă criminalistică.

albumuri cu imagini fotografice şi colecţii. fotografierea după metodele fotografiei judiciare operative şi. Evidenta nominală sau alfabetică Acest gen de evidenţă cuprinde persoanele consemnate ca fiind autori ai faptelor penale. Prima — consemnarea persoanei (numele de familie. Sistemul evidenţei criminalistice. amprentarea persoanelor şi a cadav relor succedată de întocmirea formulei dactiloscopice. luate în parte. § 2. profesia şi sfera socială în care activează). nominalizat Centru Informativ. cartoteci sau sisteme de cartoteci. — de evidenţă după modul de operare. cadavrele cu identitatea necunoscută. în continuare ne vom referi la aspectele de bază ale acestor modalităţi. 218 . De exemplu. anul şi locul naşterii. aria cărora. persoanele dispărute fără veste. Se impune deci ca o condiţie necesară cunoaşterea de către organele menţionate a întregului sistem de evidenţă criminalistică. prin colecţionarea criminalistică de arme şi muniţii. naţionalitatea. starea familială. după cum vom remarca în continuare. Atare date au o deosebită importanţă în vederea unei ample cunoaşteri a personalităţii bănuitului. Astfel conturat. Evidenţa locală cuprinde urmele infracţiunii şi obiectele-corp delict. Evidenta nominală constă în înregistrarea pe fişe standardizate a două categorii de date identificatoare a delincvenţilor şi delincventelor. persoanele suspecte ca fiind autori ai unor infracţiuni grave. prenumele. Tehnicile moderne pot contribui la unele modificări ale sistemelor tradiţionale. contribuind în cele din urmă la o eficientă organizare a activităţii de cercetare şi. în lumina noilor realizări ale ştiinţei este firească apariţia unor noi metode de înregistrare şi. este foarte vastă. la rezolvarea justă a cauzei. aparţinând aceluiaşi minister. învinuitului sau a inculpatului. respectiv. printre obiectele evidenţei centralizate se înscriu infractorii. a periclitării sociale pe care ei o reprezintă. Scopul evidenţei nominale constă in asigurarea organelor judiciare cu date privind antecedentele penale ale celor supuşi justiţiei. instrumente şi diverse unelte de uz criminal. fotografia in unele cazuri este înlocuită cu înregistrarea videomagnetică. implicit. în prezent funcţionează două feluri de evidenţă criminalistică. per soanele declarate în căutare. Astfel. se creează cartoteci. sancţiune privind privaţiunea de libertate şi sentinţa judecătorească rămasă definitivă. obiectele şi metodele de înregistrare După cum am semnalat anterior. efectuat în cadrul Centrului Criminalistic. dar şi în stabilirea măsurii de pedeapsă adecvate periclitării sociale pe care o prezintă persoana dată. Conform metodelor aplicate. armele de luptă sau pierdute şi modul de operare la săvârşirea infracţiunilor. Din capul locului e de relevat faptul că evidenţa criminalistică se realizează în baza unei structuri complexe de cartoteci corelate prin scopul comun — de a contribui la combaterea infracţiunilor — dar care. al doilea local.a cercetărilor unor procedee tactice optime. Drept temei juridic pentru punerea in evidenţă nominală vor servi actele procesuale respective: procesul-verbal de reţinere. datele ce le conţin cartotecile de evidenţă criminalistică pot fi puse în serviciul justiţiei doar la solicitarea organului de anchetă şi urmărire penală sau a instanţei judecătoreşti. urmelor şi a obiectelor materiale pe fişe standardizate. Evidenţa delincvenţilor Evidenţa persoanelor supuse justiţiei penale se efectuează în două modalităţi: nominală sau alfabetică şi dactiloscopice. Sistemele menţionate se disting după obiectele şi metodele aplicate. având modalităţi proprii de organizare şi funcţionare. unităţi monetare. domiciliul. prezintă sisteme de sine stătătoare. /. A doua — consemnarea faptei în legătură cu care per219 — de evidenţă a armelor de foc militare. sistemul evidenţei criminalistice nu constată ceva definitivat. — de evidenţă antropometrică a persoanelor dispărute şi a cadavrelor neidentificateK -l înregistrarea trăsăturilor caracteristice ale obiectelor de evidenţă criminalistică se realizează prin: descrierea persoanelor. respectiv două sisteme de cartoteci: primul — centralizat. şi de către substructurile criminalistice ale comisariatelor de poliţie. 2. desfăşurat de către o subdiviziune specială a Ministerului de Interne. a modului de funcţionare a structurilor de bază ale acestui sistem. Datele privind înregistrarea acestor obiecte se vor clasa în patru cartoteci: — de evidenţă a persoanelor delincvente sau a antecedentelor penale.

se folosesc diverse sisteme de clasificare a desenelor papilare şi. la inelar — în i Se afirmă. Formula după sistemul în cauză reprezintă un complex. precum s-a menţionat.HCTBO no KpHMHHa^HCTMKe) de S. Fişele sunt clasate în ordinea alfabetică a numelor de familie şi a altor date de ordin personal. constituit din cinci fracţii. A se vedea: E. la mâna stângă. la rezolvarea multiplelor probleme cu care se confruntă justiţia. Atunci când persoana delincventă se prezintă sub mai multe nume de familie. cum este prevăzut de principiile metodice ale expertizei dactiloscopice. ca de exemplu. că există 4 sisteme originale şi până la 20 de derivate ale acestora. La fişele nominale se anexează imaginea fotografică executată după regulile fotografiei operative de recunoaştere: bust — din faţă şi din profilul drept. dar şi unele elemente de structură ale desenelor papilare. Locard. M. Pe recto. 220 înregistrarea dactiloscopică se face prin fixarea desenelor papilare de pe falangele celor 10 degete în fişa dactiloscopică. degetul mare — în cerc. spre exemplu. care este menită să contribuie. După cum rezultă din literatura de specialitate. 221 . 234. Fişele de evidenţă nominală au mult comun cu cele privind alte modalităţi de înregistrare a delincventelor. Poznâşev şi N. înregistrarea dactiloscopică. de exemplu. aplicându-se obligatoriu asupra tuturor celor preventiv arestaţi în etapa de anchetare sau supuşi pedepsei cu privaţiune de libertate. p. aceasta servind la gruparea şi implicit la ordonarea fişelor în cartotecă în modul care permite regăsirea rapidă. ci numai o caracteristică de grup. în formula dactiloscopică prima categorie se notează cu litera «L». 2. de unde şi denumirea de înregistrare alfabetică. cel decedat a fost anterior înregistrat ca fiind autorul unei infracţiuni. fişa dactiloscopică conţine datele nominale ale celui înregistrat. la mijlociu — în laţ. desenele papilare fiind fixate în următoarea ordine a degetelor: mare drept arătător drept mijlociu drept mic drept arătător stâng inelar stâng inelar drept mare stâng mijlociu stâng mic stâng Fiecare fracţie poate avea una din formulele: L L' JL W W L' W W Dacă. — identificarea cadavrelor necunoscute. precum şi datele privind executarea pedepsei. la arătător — în arc. bazat pe clasificarea tuturor desenelor papilare în două categorii: de tip arc sau laţ cu subtipurile lor şi în cerc. Ea are menirea de a selecţiona grupul de fişe cu aceleaşi caracteristici generale ale desenelor papilare ca a celor prezentate spre verificare. acestea putând fi folosite în activitatea de urmărire în cazul unei eventuale evadări. relaţiile cu alţi delincvenţi. în special. folosindu-se de acte false sau furate. Co nexiunea dată se realizează prin concordarea perfectă a menţiunilor nominale din cele două fişe şi prin intermediul formulei dactiloscopice. supranumele. laţ sau cerc). la mijlociu — în laţ. se vor întocmi fişe auxiliare. 1941. Terziev. cu cea dactiloscopică. Evidenţa dactiloscopică Modalitatea a doua de înregistrare a infractorilor o constituie cea dactiloscopică. fireşte. acestea fiind legate de cea principală prin note de trimitere. cuprinzând toate variantele acestora.. respectiv. la mic — în laţ. de întocmire a formulei dactiloscopice1. Fişa de evidenţă nominală poate conţine şi alte date. Formula deci nu reprezintă identitatea persoanei. după cum se afirmă pe bună dreptate în literatura de specialitate. Cel mai simplu este sistemul adoptat de Edward Henry2. se întocmeşte formula dactiloscopică a persoanei. prevăzută cu rubrici pentru fiecare deget. datele când a fost supus învinuirii. a doua cu litera «W». măsurile penale luate. In prezent modalitatea în cauză este recunoscută pretutindeni ca cea mai eficientă. fişa dactiloscopică prezentată conţine: la mâna dreaptă degetul mare desenul papilar în cerc. în ipoteza în care el a mai săvârşit infracţiuni şi a fost supus înregistrării dactiloscopice. arestării şi condamnării.soana în cauză se înscrie — când. în raport cu tipul (arc. Stabilirea identităţii se va realiza prin compararea desenelor papilare în detaliu. 2 Sistemul Henry este folosit în Marea Britanie şi in alte )ări influenţate în trecut de poliţia ştiinţifică engleză. Trăite de criminalistique in traducere rusă (PVKOBO. alte date de natură ce caracterizează într-un mod specific făptuitorul. dacă. decât cele menţionate. pe care îl poartă în lumea criminală. constituie o componentă de bază a sistemului de evidenţă centralizată a infractorilor. la arătător — în cerc. la inelar — în arc. — stabilirea identităţii persoanei care nu prezintă acte de identitate ori care îşi camuflează identitatea. de către care organ de cercetare şi în baza căror articole ale Codului Penal este deferit justiţiei. dintre care: — stabilirea autorului unei infracţiuni prin compararea urmelor de mâini de la faţa locului cu amprentele acestuia din cartotecă.

desenul se notează cu cifra «3». mare. a doua — ale degetelor mijlociu şi inelar de la aceeaşi mână. mijlociu şi mic de la mâna dreaptă. 2 3 3 3 32 7. formula va fi 16 + 8 + 4 + 2+1 16 + 8 + 4 + 2 + 1 ~ 31 + 1 32* Dacă însă fişa nu conţine nici un desen papilar în cerc formula va fi j. dacă se află în prima pereche. se notează cu cifra «1».arc şi la degetul mic — în cerc. m T — T> y. Dacă cu această dreaptă se vor intersecta până la 9 linii papilare. cu «4» în a treia. cele în cerc notate cu «W» — cu cifra «16». -=-. după sistemul aplicat în Moldova. în primul rând. în laţ şi în cerc. In formă inversată Ţ<J . respectiv. Ţ. La întocmirea formulei se iau in calcul. notate cu «L». Cele de tip laţ se subdivizează. cu «8» în a doua. obţinându-se o *_ ■ 18 . această fracţie reprezintă formula desenelor papilare din fişa prezentată. Drept urmare. de la 10 până la 13 — cu cifra «4». în cazul dat la întocmirea părţii principale a formulei se iau în considerare toate trei tipuri de desene papilare. 18 + 1 19 t . Desenele în arc şi cele în laţ se notează cu cifra «0». Fiecare pereche are în componenţa sa amprentele unui deget par şi a unui impar. cu cifra «4» în a treia. . la care se adaugă cifra «1»: . indiferent de forma şi structura lor. singură fracţie. Desenele in laţ radiale se înscriu cu cifra «2». desenele în arc. în formulă. Pentru întocmirea părţii principale a formulei. formula exprimată prin simboluri literale va avea următorul aspect: W L _L W L_ L' L' W L' W Pentru a transforma simbolurile literale din fracţiile date în simboluri cifrice. Astfel. acestea se înscriu cu cifrele «3». de asemenea. în fişierele de evidenţă centralizată a Ministerului de Interne din Moldova se aplică forma derivată a sistemului Henry-Galton. ale celor impare — la numitor. simbolurile degetelor pare se notează la numărător. a treia — ale celui mic de la dreapta şi cel mare de la stânga. Prima grupă cuprinde desenele papilare ale degetelor mare şi arătător de la mâna dreaptă. Desenele papilare în cerc se înscriu cu: cifra «16». la numărător vor fi marcate simbolurile desenelor papilare ale degetelor arătător şi inelar de la mâna dreaptă. 55). «5» şi «6» în funcţie de numărul liniilor papilare întretăiate de dreapta ce uneşte punctul deltic cu centrul desenului. a patra — ale celui arătător şi mijlociu de la stânga şi a cincea — ale degetului inelar şi celui mic de la stânga. = -z~. Pentru a redresa situaţia se procedează la subclasificarea fişelor după partea secundară a formulei. având la bază clasificarea desenelor papilare în trei tipuri: în arc. arătător şi inelar de la mâna stângă. obţinându-se 1024 variante de formule şi. -y. creând incomodităţi în activitatea respectivă. tot atâtea grupe de fişe. Grupele create în baza părţii principale a formulei adesea diferă considerabil după numărul de fişe. Astfel. ale căror laţuri sunt îndreptate cu braţele spre osul mare (radial) al antebraţului mâinii respec tive şi ulnare. cu cifra «2» în a patra şi cu cifra «1» în a cincea fracţie. în total pot fi realizate formule de la Ţ. desenele papilare de pe fişa dactiloscopică se subdivizează în 5 grupe-perechi. cu cifra «8» în a doua. ale căror laţuri sunt îndreptate cu braţele spre osul mic (ulnar) al antebraţului. de la 14 până la 16 — cu cifra «5» şi de la 17 în sus — cu cifra «6». în radiale. Desenele papilare în cerc se notează cu cifrele «7». «4». întocmirea acesteia se face în conformitate cu unele reguli speciale. cu «2» în a patra şi cu «1» in a cincea pereche. adăugându-se o unitate la rezultatele obţinute în ambele componente ale fracţiei. în continuare cifrele la numărător şi la numitor se sumează. T — Până la -~y. mijlociu şi mic de la mâna stângă. constă din două părţi componente — principală şi secundară — ambele prezentându-se sub formă de fracţii. după cum se va vedea mai jos. Referitor la desenele în laţ ulnare. desenele papilare în arc şi laţ. Formula. se scriu cu «0». Astfel. adică de numărul liniilor create de crestele papilare cuprinse în spaţiul dintre delta şi centrul desenului (fig. dar la numitor — cele ale degetelor mare. 111 2 2 Aşadar. dacă se găsesc în prima fracţie. la rândul lor. .*_ . vom obţine 5 fracţii cu simboluri cifrice: Hi 0 0 2 0 0' 0' 4' 0' 1* în continuare cifrele se sumează la numărător şi numitor. dacă în fişa dactiloscopică desenele papilare ale celor 10 degete sunt în 31 + 1 32 formă de cerc. care se notează cu dif erite cifre. «8» şi «9» (în funcţie de interpoziţia braţelor inferioare ale celor două delte) din stânga şi din .. mimă rul liniilor create de crestele zonei centrale a desenelor în laţ ulnare şi interpoziţia deltelor în desenele în cerc.

222 223 .

E de relevat că. Partea suplimentară a formulei se înscrie în partea de sus a fişei. aparţinând desenelor cu poziţia medie a deltelor (fig. 58. -^SSBfeli| * '"■ V«S|fev>.ţ . Notările se fac pentru fiecare deget în ordinea firească a plasării lor şi fără a se proceda la sumare sau adăugare de cifre. Desen papilar în cerc cu poziţia interioară a deltelor Fig. .. iar la numitor cei ai mâinii stângi. * ""'iî^lllip' MC'-.spre deosebire de partea principală a formulei. în situaţia când braţul inferior al deltei din stânga se desfăşoară de asupra braţului inferior al deltei din dreapta şi intre ele se află două sau mai multe linii papilare desenul aparţine la prima categorie.■■. 56. ' :illl . 11 linii în spaţiul dintre deltă şi centrul desenului poziţia interioara a deltelor poziţia exterioară a deltelor ulnar. După poziţia deltelor sunt frecvent atestate trei categorii de desene papilare în cerc: cu amplasarea interioară.■■"■"'^â 'S/^'Ki sŞ2"^'K:. 14 linii in spaţiul dintre deltă şi centrul desenului ulnar.Wi:-î-v. în care braţele inferioare ale celor două delte laterale se contopesc sau se amplasează în una din poziţiile enunţate. Dreapta delta-centru (linia lui Galton) pe care se calculează numărul liniilor papilare cuprinse în spaţiul dintre delta şi centrul desenului papilar în laţ ulnar Fig. desenul se clasează la categoria celor cu poziţia exterioară a deltelor.J:. 57. la numărătorul fracţiei părţii secundare se fixează indicii desenelor papilare ale degetelor mâinii drepte.:o^:::.■:■■:■ ^. dar între ele nu se află două linii papilare. Desen papilar in cerc cu poziţia medie a deltelor dreapta reliefului papilar. exterioară şi medie a deltelor. în formulă notându-se cu cifra «9» (fig.:-. In fine desenele papilare în cerc. 55. se vor nota cu cifra «8». după cea principală.i V:^A:^:. Dacă braţul inferior al deltei din stânga reliefului papilar se desfăşoară sub braţul inferior al deltei din dreapta cel puţin cu două linii papilare. adică la cele cu deltele amplasate interior şi se va nota în formulă cu cifra «7» (fig.56).': ŞS*: ■Fig.:■:. 58).■■..-: "'■■ ■•. 224 Să ilustrăm cele de mai sus prin exemplul unei fişe cu următoarele dactilograme: Mana Degetul Tipul desenului papilar cerc Elemente suplimentare de clasificare Indicii dreaptă dreaptă dreaptă dreaptă dreaptă stângă stângă stângă stângă stângă mare arătător mijlociu inelar mic mare arătător mijlociu inelar mic poziţia medie a deltelor radial poziţia interioară a deltelor poziţia exterioară a deltelor ulnar. Desen papilar in cerc cu poziţia exterioară a deltelor Fig.■. 57).:. 17 linii în spaţiul dintre deltă şi centrul desenului 7 2 7 9 4 7 9 1 5 6 laţ cerc cerc laţ cerc cerc arc laţ laţ Partea suplimentară a formulei este: 15 225 . vftfiîj/y i ' Hsfcaiiiiiiiiiii .

constituind esenţa acestui gen de evidenţă. rasa. a. Pentru obţinerea datelor menţionate organul respectiv va întreprinde diverse cercetări şi acţiuni operative. semnalmentele feţei şi semnele particulare. constituţia fizică. In cazul când în familia celui dispărut nu s-au găsit fotografii. La completarea fişei persoanei dispărute se vor folosi informaţii verbale furnizate de persoanele de răspundere. tatuaj etc). pe lângă stabilirea împrejurărilor dispariţiei şi precizarea obiectelor aflate asupra sa. La fişa antropometrica se va anexa neapărat fişa dactiloscopică a cadavrului. profesie şi în plan infracţional) şi cauza presupusă a dispariţiei. incendii. fiind declaraţi in căutare. evidenţa constă în înregistrarea pe fişe standardizate a unui grupaj de date referitoare la locul şi data depistării cadavrului. — date privind legăturile (de rudenie. de mod. documente. învinuit. accentuându-se îndeosebi caracteristicile anatomice ale întregului corp.). la obiectele vestimentare şi altele atestate asupra cadavrului. domiciliul. fotografii. pete. antecedente penale) ale persoanei dispărute. trebuie să cuprindă corpul în întregime (din faţă. înregistrarea se face în baza datelor privind persoana dispărută. Amprente digitale se pot găsi pe obiectele folosite de cel dispărut. vârsta. vederea din faţă. amprentelor). culoarea pielii). Fişa de înregistrare a persoanelor dispărute este prevăzută cu locuri (rubrici) pentru lipirea imaginilor fotografice şi fixarea datelor dactilo-scopice (a formulei. de rudele dispărutului. 227 . Prima — autorii infracţiunilor care se ascund în vederea sustragerii de la răspundere. 2. profesia. Acest gen de evidenţă prevede obligatoriu efectuarea de fotografii după regulile fotografiei operative de recunoaştere. leziunile corporale şi cauza morţii. de asemenea. Caracteristicile antropometrice ale persoanei dispărute se vor nota in ordinea şi prin intermediul formulelor prevăzute de metoda portretului vor 226 bit. intr-o fişă tipizată care cuprinde: — date privind fapta şi circumstanţele dispariţiei (de loc. acest gen de evidenţă cuprinde atât cadavrele cauzate de omoruri. care se vor extinde asupra diferitelor obiecte de la faţa locului sau frecvent folosite de cel dispărut. in fine. învăţătură şi. Evidenţa antropometrica 1. înscrieri. răpiri sau ale unui alt act violent. Prin cercetarea la faţa locului. profilul drept şi cel stâng (bust). cu condiţia că vor fi respinse amprentele altor persoane ce ar fi avut acces la aceste obiecte. morfologia întregului corp (statura. cutremure de pământ ş. aluniţe. de timp). a doua categorie — persoanele dispărute în urma evadării din penitenciare şi. cât şi cele apărute în urma diferitelor accidente sau calamităţi (inundaţii. diverse buletine medicale. locul naşterii. se vor descoperi şi ridica urme papilare. se va apela la fotografiile din dosarul personal din secţia de cadre sau de la Serviciul de paşapoarte al poliţiei teritoriale. cu participarea medicului legist. — date nominale (numele de familie. precum şi asupra actelor privind încadrarea in câmpul muncii sau învăţământ. Evidenta cadavrelor cu. de evidenţă militară a populaţiei. condamnat. a treia categorie — persoanele dispărute de la domiciliu sau de la locul de muncă în împrejurări incerte cu suspiciuni de a deveni victime ale unui omor. de colegii de muncă. la semnalmentele şi semnele particulare ce constituie trăsăturile exterioare. prenumele. două părţi laterale şi din spate). de unde denumirea de evidenţă antropometrica. variaţiile anatomice şi funcţionale cu caracter individual.identitate necunoscută Constituind un subsistem al evidenţei antropometrice. la starea.§ 3. Semnalmentele exterioare se notează după metoda portretului vorbit. Fişa cadavrelor neidentificate prevede. dar în special asupra documentelor cu caracter medical. cicatrice. — date privind caracteristicile morfologice şi funcţionale ale persoanei dispărute. fireşte. Evidenta persoanelor dispărute Acest gen de evidenţă cuprinde trei categorii de persoane. Aparte se vor fotografia detaliile urechilor şi ale semnelor particulare (deformări sau amputări ale unor organe. la sexul. Ca şi în cazul persoanelor dispărute. Fotografia de identificare executată după tualetarea cadavrului şi aranjarea respectivă a îmbrăcămintei. întocmirea odon-togramei care se va realiza cu concursul unui specialist-stomatolog sau al medicului legist. acumu late de către organul de urmărire penală şi remise Centrului de informaţii al Ministerului de Interne. locul de muncă) şi situaţia juridică (bănuit. vârsta.

La etapa actuală sistemul dat se realizează în baza fişelor de înregistrare a elementelor caracteristice ale modului de operare a persoanelor cunoscute ca fiind autorii anumitor categorii de infracţiuni (omor. . § 4. fur228 turi. abilitate). Ea cuprinde date referitoare la organul de cercetare a cauzei. ca factor cu influenţă determinantă asupra modalităţilor tehnice. fapt de care trebuie să se ţină cont la aplicarea procedeelor şi mijloacelor tehnice' de lucru la faţa locului. §. acţiuni şi mijloace aplicate in cazul săvârşirii unui act «ifracţional. antfopometrice. în primul rând. modalităţi tipice de operare. La fişă se anexează fotografiile amprentelor papilare.». studiile. obiectivul atentat şi caracteristicile de operare constatate la faţa locului. fotografii. precum şi verificări între datele din cartoteca antropometrică şi cele din componenţa altor cartoteci de evidenţă. aceasta din urmă făcând posibilă elaborarea de reguli tipice de cercetare a infracţiunilor. tâlhării. succedate de descrierea elementelor caracteristice ale modului de operare (timpul comiterii infracţiunii. fotografice) privind cadavrele necunoscute cu cele privind persoanele dispărute şi invers. ea efectuându-se de către Centrul criminalistic al Ministerului de Interne şi subdiviziunile criminalistice ale comisariatelor de poliţie locale (municipale. profesia. datorită cărora infractorii recidivist! activează într -o anumită formă specializata. a concluziilor experţilor. tactice şi metodice de cercetare a faptelor penale. viol. Rezultatele privind identificarea cadavrului se vor comunica organului care trebuie sa soluţioneze cauza respectivă.. modul de operare are importanţă criminalistică sub următoarele aspecte. din cartoteca dactiloscopică. ultimele oferind posibilitatea comparării: — urmelor ridicate de la faţa locului cu cele existente în cartoteca în scopul identificării autorului care a creat urme în câmpul infracţiunii şi stabilirii făptuitorului. domiciliul. 5. raionale). Modul de operare determină caracterul modificărilor mediului în care se desfăşoară in fracţiunea. atât la nivel ştiinţific. alte date specifice). Fişa datelor privind fapta cu autorul neidentificat se întocmeşte în baza constatărilor realizate in urma cercetării locului faptei. prenumele. al tuturor urmelor acesteia. ceea ce contribuie la ordonarea faptelor penale în anumite categorii. excrocherie) şi a acelor de înregistrare a caracteristicilor respective privind faptele penale cu autorii necunoscuţi. varietate). dar şi obiectivi. Evidenta urmelor ridicate de la fata locului Forma de evidenţă în cauză cuprinde. antecedentele penale). în special. anul şi locul naşterii. sub-tip. La fişa modului de operare se va anexa fişa dactiloscopică. In ambele se vor efectua verificări în vederea selecţionării persoanelor suspecte potrivit modului de operare şi în vederea identificării autorilor infracţiunilor curente prin compararea urmelor de mâini de la faţa locului cu datele dactiloscopice din cartoteca. în baza fişelor se organizează o cartoteca în sistemul de evidenţă centralizată şi alta în cel de evidenţă locală. Alte categorii de evidentă criminalistică l. 229 . Se vor executa verificări comparative în interiorul cartotecii antropometrice a tuturor datelor (dactiloscopice. cât şi la cel practic. întocmirea formulei monodactilare şi crearea cartotecilor respective. urmele papilare descoperite la locul faptelor comise de autori neidentificaţi. ocupaţia. acţiunile prealabile. Reiterarea (repetarea) modului de operare a generat crearea unui sistem de evidenţă specifică a infractorilor. materiale video.. deprinderi. practica demonstrează cu prisosinţă că săvârşirea de infracţiuni omogene în condiţii similare impune o anumită conduită. Constituind unul din elementele caracteristice de bază ale unei in fracţiuni săvârşite. volitivitate.■'! Pe de altă parte.Fişele persoanelor dispărute şi ale cadavrelor necunoscute vor fi într -o permanentă verificare. Evidenta după modul de operare Modul de operare în accepţie criminalistică cuprinde un complex de operaţii. Pe de o parte. Totodată. a depoziţiilor martorilor oculari şi a altor acte procedurale. Fişa autorilor anumitor infracţiuni (recidiviştilor) cuprinde o serie de date privind starea civilă şi de drept a persoanei (numele de familie. procedeele şi instrumentele folosite. cunoscută sub denumirea de evidenţă după modul de operare (modus operandi sistem). modul de operare este condiţionat de un şir de factori subiectivi (temperament. Evidenţa constă în sistematizarea urmelor descoperite drept rezultat al cercetărilor la faţa locului după caracteristicile desenelor papilare (tip. folosind în mod relativ stabil unele şi aceleaşi procedee şi mijloace la săvârşirea diferitelor infracţiuni.

In baza ordonării fişelor după anumiţi indici. precum şi unele date privind împrejurările în care arma a fost furată. bijuterii. spre exemplu. Autovehiculele sustrase. sustrasă sau pierdută. în consecinţă. Fişele cuprind caracteristicile tehnico-balistice ale armei (tipul. se înregistrează şi în cadrul Direcţiei principale a Poliţiei rutiere. blănuri şi obiecte de îmbrăcăminte cu caracteristici bine definite. se vor compara cu amprentele digitale şi palmare ale persoanelor incluse de organul de cercetare şi urmărire penală în cercul suspecţilor. de inventariere. în secţiile de criminalistică din Comisariatele de Poliţie şi în alte subdiviziuni aparţinând aceluiaşi minister. pierdute sau găsite şi organizarea in baza lor a unei cartoteci de evidenţă centralizată. model.— urmelor ridicate de la faţa locului cu cele existente in cartotecă pentru stabilirea dacă două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de una şi aceeaşi persoană. închizător. 2. dacă ea a fost folosită la săvârşirea altor infracţiuni. Prin compararea tuburilor şi a gloanţelor de la faţa locului sau extrase din corpul unei persoane sau cadavru cu datele oferite de cartotecă şi colecţiile de evidenţă balistică se pot stabili caracateristici privind grupa armei cu care s-a executat tragerea şi. precum şi prin funcţionarea unor colecţii de tuburi şi gloanţe ridicate in procesul cercetării faptelor comise prin aplicarea armelor de foc. lungimea ţevii. dimen siuni).). destinaţie şi sfera de utilizare. se va întocmi formula decadactilară probabilă. nr. cartotecile de evidenţă a obiectelor sustrase pot furniza date necesare urmăririi operative a acestora în gări. Evidenţa balistică Evidenţa balistică se realizează prin înregistrarea pe fişe standardizate a datelor caracteristice ale armelor de foc militare furate. numărul de cartuşe în magazie ş. a. dacă arma in litigiu figurează ca fiind 230 . Evidenţa obiectelor sustrase se desfăşoară in cadrul Centrului Criminalistic al Ministerului de Interne. Dacă la faţa locului se ridică un grup de urme apraţinând la trei sau mai multe degete de la aceeaşi mână. Verificarea după datele din fondurile cartotecii armelor şi a colecţiilor de muniţii pot conduce la stabilirea. serie. aceasta făcând posibilă şi alte verificări. spaţii comerciale. instrumente muzicale. materialul din care este confecţionat. cine şi unde a pierdut arma etc). O categorie aparte constituie obiectele de anticariat şi de cult. de înregistrare sonoră şi videomagnetică. dimensiuni. găsită (de la cine. măsură. 3. fabricare. Evidenţa obiectelor sustrase Acest gen de evidenţă cuprinde obiecte de valoare — autovehicule. sensul şi numărul ghinturilor. puncte vamale. ghinturile din interiorul ţevii). Deosebit de frecvent sunt luate la evidenţă urmele instrumentelor de spargere şi ale mijloacelor de transport. camere de bagaj. utilaje electronice. aparate fotografice. culoare. în special. în alte locuri suspecte. care prevăd descrierea fiecărui obiect după formă. gheară extractoare. pierdută. dar şi după urmele create de mecanismele armei (percutor. dacă muniţiile găsite in cazul cercetării diferitelor fapte penale au fost trase din una şi aceeaşi armă. identificarea acesteia prin intermediul expertizei balistice. calibrul. în unele cazuri pot fi puse in evidenţă şi alte urme dacă acestea prezintă importanţă criminalistică. Urmele care nu prezintă elemente de clasificare din motivul reflectării fragmentare a desenului papilar. calibru. după cartotecă alfabetică şi cea dactiloscopică a persoanelor condamnate. Evidenţa obiectelor sustrase se efectuează în baza fişelor standardizate. sistemul. când a fost furată. alte caracteristici particulare. compararea cărora cu instrumentele şi mijloacele de transport suspecte deseori conduc la identificarea acestora. — urmelor ridicate de la faţa locului cu cele ale persoanelor cu antece dente penale (recidive) cu scopul stabilirii eventualei participări a acestora la infracţiunea săvârşită. precum şi operele de artă. model. Tuburile şi gloanţele se introduc in componenţa colecţiilor respective după caracteristicile constructive (tip.

Termenul de document. bonurile. CoeemcKuu yionoenuu npoupcc. categoria de document se aplică asupra diverselor acte ce reprezintă date probante exprimate prin scriere într-un suport material (hârtie. potrivit art. răvaşe. voi. A doua categorie de documente. videofonogramele. a suferit modificări esenţiale. economice şi culturale impun noi forme de documentare. potenţialului informativ al acestora. cum ar fi. ori în cadrul altor acţiuni procedurale. deoarece servesc la tranşarea diverselor probleme ce vizează obiectul probaţiunii. Noţiunea şi importanta documentelor-mijloace de probă Actele scrise sau. constituie documente actele scrise ce emană de la întreprinderi. M. asasinările. în terminologia legislaţiei în vigoare. folosite la depistarea anumitor categorii de infracţiuni. Documentele ca surse de probă şi obiecte de cercetare criminalistică /. C. adresări. date fiind deosebirile pe care le prezintă prin natura lor. Pe prim-plan se află documentele de evidenţă privind circulaţia bunurilor materiale şi a surselor băneşti. în Bonpaa* meopuu KpuMUHWiucmuKu u cydednou 3Kcnepmu3bi. 1. de şantaj sau calomnios. documentele au o deosebită importanţă. p. instituţii. Aceasta se datoreşte. A. relaţii cu caracter juridic. pe parcursul timpului au pătruns în cele mai diverse domenii ale activităţii umane. voi. însăşi noţiunea de document. Facturile. frecvenţei cu care actele scrise se folosec la săvârşirea de infracţiuni şi deci atestării lor ca surse de probă în justiţia penală. O HeKOtnopux juemodimecKux npoâjiejuax SKcnepmHOio ucaiedoeamui doKyMenmoe. 8. 6. filmul. 233 CAPITOLUL 9 CERCETAREA CRIMINALISTICA A DOCUMENTELOR § 1. 2 Bojibiuax CoeemcKaa SMţuKJiorwdux. sub aspect temporal.\A> în criminalistică. fiind folosite deseori de către autorii infracţiunilor de sustragere. La realizarea unui act de justiţie. certificatele privind starea civilă. 232 . 72 C. furturile. Realizările ştiinţifice. cuprinde diverse obiecte materiale confecţionate şi destinate fixării şi perpetuării în timp şi spaţiu a ideilor. p. audio-videogramele şi alte tehnici de înregistrare. folosite deosebit de frecvent în justiţie la fixarea materialelor probante . documentum — certificat). Ele. tehnico-ştiinţifice. 290. p. a. chitanţele. el întotdeauna se prezintă printr-un anumit conţinut textual şi prin structura sa materială. HejibiţoB. Astfel. constituie o categorie aparte de obiecte informativ-probante. economice. M. o constituie actele emanate de la organele administrative de stat (de identitate. filmul. scrisori anonime cu conţinut ameninţător. deoarece servesc la fixarea şi atestarea celor mai diverse fenomene şi evenimente politice. 403. Practica judiciară demonstrează că sfera de aplicare a documentelor în procesul penal este nelimitată. pe bună dreptate. excrocheriile. în prezent ele au o deosebită importanţă. banditismul şi chiar a unor genuri de sustragere din averea proprietarului. de la persoane oficiale sau particulare. în documentologia actuală. de studiu şi de profesie ş. 283. reprezintă surse de înaltă valoare probantă asupra subiectului.) O categorie aparte de documente. este semnificativă atitudinea juriştilor potrivit căreia sunt considerate documente obiectele de genul fotografiilor. 1962. al Republicii Moldova. obiectului şi obiectivitătii faptei săvârşite. în care se expun ori atestă fapte sau împrejurări de natură să contribuie la soluţionarea justă a unei cauze penale. gândirii şi voinţei umane . cunoscute şi aplicate din vremuri străvechi ca mijloace de menţinere a relaţiilor de interes reciproc. spre exemplu. în acest context. utilizarea celor mai moderne mijloace tehnice. noţiunii în cauză i se atribuie o semnificaţie mult mai amplă decât cea a «actelor scrise ce atestă fapte juridice»1. De orice natură şi provenienţă ar fi un document. iar pe de altă parte. organizaţii de stat şi obşteşti. a căror examinare criminalistică impune aplicarea de metode şi mijloace de altă natură decât cele privind examinarea actelor scrise. nu se referă la noţiunea în cauză. prezentate de părţi sau descoperite şi ridicate de la faţa locului. în sensul său larg. pe de o parte. 3 H. M. actele privind transportarea şi desfacerea mărfurilor..P. o constituie înscrierile sub formă de însemnări şi scrisori personale. IIoJieBoft.. M. 1969. i lOpudutecKuu cjioeapb. pânză. carton.. 1956. p. Această accepţie a documentelor nu contravine semnificaţiei categoriei menţionate în legislaţia procesual penală în vigoare. folosite ca sursă de probă în procesul penal.P. Fotografiile. lemn etc). documentele (lat. actele de decontare a mijloacelor băneşti etc.

documentele . locul de tăinuire a obiectelor . referitoare la obiectul cauzei sau la persoana făpt uitorului. în ordinea prevăzută de lege.mijloace de probă scrise (sau documente probe scrise). precum şi tot felul de însemnări şi scrisori personale. modul de operare. După originalitate. două sfere informativ-probante distincte. înscrisuri cu caracter privat (contract de muncă.P. contracte). modificare de text. Date de reală valoare pot fi obţinute în urma examinării materialelor folosite la întocmirea documentelor. iar în cazul unui act tipărit. care contribuie eficient la soluţionarea justă a cauzelor penale. consemnează constatările şi relatările realizate în activitatea de anchetă şi judiciară. sunt atestate multiple cazuri când prin analiza conţinutului textual al documentelor se obţin date privind activitatea persoanelor implicate. anumite documente ca. ordine.P. recipise). minelor). cât şi pentru determinarea sarcinilor examinării acestora de către specialişti in cadrul expertizei criminalistice. spre exemplu. in ipoteza că nu suscită dubii în autenticitatea lor . Afară de conţinutul propriu-zis. Procesele-verbale sunt înscrisurile în care organele justiţiei.. potrivit prevederilor art. împrejurări şi elemente de fapt. 235 234 . Prin conţinutul lor textual. ameninţătoare sau de alt conţinut delictuos. semnături etc. Cercetarea prealabilă a materialului-suport (hârtiei). sunt mijloace . în textul documentelor se materializează elementele caracteristice ale deprinderilor de a scrie. urmate de un studiu specializat ir» cadrul expertizei tehnico-criminalistice.mijloace materiale de probă (sau documente probe materiale). tuşurilor. elementele grafice şi de construcţie exterioară a caracterelor aparatelor de tipărit. factură. a substanţelor de scris (cernelurilor. Documentele . reprezintă probe directe. Conform art. Documentele care au constituit obiectul unei atentări infracţionale sunt purtătoare de urme ale infracţiunii ori au servit sau au fost destinate să servească la comiterea infracţiunii.materiale de probă. înscrisurile cu conţinut iniţial modificat. scrisorile de şantaj. Spre deosebire de documentele . 55 C. «Alte documente» constituie mijloace de probă.). Aria acestei categorii de documente cuprinde: diverse acte oficiale (regulamente. de subscrieri.. buletine şi reţete medicale. Anumite cerinţe prevăzute de lege asupra formei acestei categorii de documente preconizează doar obiectivitatea conţinutului lor textual. bunurilor obţinute pe cale ilicită. descrieri de natură să confirme evidenţa unor raporturi juridice ori să ateste stări. dacă prin conţinutul lor textual sau material reprezintă date probante privind fapta sau împrejurările de fapt ce necesită confirmare într-o cauză penală. In practică. respectiv. 2. toate documentele constituind mijloace de probă se subdivizează în p>rocese-verbale şi alte documente. a impresiunilor mijloacelor de autentificare a actelor scrise. menţiuni. La ele se referă actele întocmite în mod eronat. Cele manuscrise după semnele aplicate pot fi alfabetice şi cifrate (criptografice). acte cu semnificaţie individuală (buletine de identitate. dispoziţii. în baza cărora se realizează identificarea scrip-torului şi a mijloacelor utilizate la întocmirea documentelor in litigiu. ajungându-se până la constatarea falsului prin contrafacere de rechizite. adeverinţe de studiu şi calificare. acte privind producerea şi evidenţa bunurilor materiale şi a valorilor (facturi.P.corp delict. hotărâri.mijloace de probă scrise în procesul penal sunt acele înscrisuri care cuprind relatări. bonuri de plată. a. poate conduce la concluzii categorice privind materialele din care sunt constituite actele in litigiu. şi documente .acestea constituind sub aspect criminalistic. pot furniza date de natură să contribuie la stabilirea celor mai diverse împrejurări ale faptei săvârşite. Acestea pot fi diverse acte oficiale (buletin de naştere ş. bilete de circulaţie etc). foi turistice.probe scrise. deosebim documente originale şi copii. acte de inventariere).probe materiale reprezintă date probante prin structura lor materială.P. Majoritatea actelor scrise. deosebim documente manuscrise şi tipărite. deşi prin conţinutul lor nu reprezintă probe directe. statute. întrucât dovedesc în mod evident fapta şi vinovăţia făptuitorului. deosebim documente . 72 C. Clasificarea documentelor-mijloace de probă Unele precizări privind clasificarea documentelor au o semnificaţie deosebită atât pent:ru orientarea organelor de urmărire penală în vederea descoperirii şi conservării diferitelor categorii de documente. După modul de executare. Aceste constatări se fac prin descrierea directă a acţiunilor desfăşurate în cadrul realizării actului procedural respectiv şi deci au însemnătate sub aspectul probaţiunii prin conţinutul lor imaterial. denumite şi probe materialei Deci sub aspect procesual. documentele care au constituit obiectul material al infracţiunii sau care reprezintă produsul acesteia.

precum şi în situaţia în care asupra datei pe care o poartă un document există dubiu.: ele se anexează la dosarul cauzei în baza unei dispoziţii argumentate a organului de anchetă sau printr-o hotărâre judecătorească după o cercetare prealabilă a lor de către organul respectiv. pe baza caracteristicilor generale.). La textele manuscrise. tipul caracterelor. — Stabilirea vechimii documentului. » Menţionăm de la bun început că determinarea datei absolute a documentelor este o problemă dificilă. în acest scop se va insista asupra semnelor de fals prin înlăturare sau adăugire de text (dispariţia luciului şi subţierea hârtiei pe anumite sectoare. la condiţiile de păstrare a documentului. în baza datelor obţinute pe parcursul cercetării în prealabil a actului scris. după particularităţile lexicale şi gramaticale. Individualizarea documentului în litigiu. scrisul în litigiu este de evoluţie superioară. Rezultă deci că cercetarea documentelor -probe materiale de către organul cu funcţie de urmărire penală este o condiţie indispensabilă a utilizării lor intr-o cauză penală. precum şi a formularului folosit. datele de adresare. în cazul cercetării în prealabil. b) termenii de valabilitate a documentului. în unele cazuri chiar imposibilă. alterarea elementelor de poligrafie şi a celor de protecţie.P. şi nu a «datei» întocmirii documentelor. în vederea realizării ei se vor avea în vedere: a) respectarea cerinţelor prevăzute asupra formei categoriei respective de documente. documentele trebuie să fie datate. asociaţii şi chiar localităţi care temporal au suferit modificări. în acest scop se va insista asupra conţinutului textual al documentului. şi înlocuirea cu altă dată. în realizarea acestui obiectiv se vor examina conţinutul documentului. — Obţinerea datelor privind persoanele participante la întocmirea actului scris sau dactilografiat. — Determinarea necesităţii expertizei criminalistice a documentului. în special. gradul de alterare şi oxidare raportate. a fotografiei. întreprinde măsuri de pregătire a acesteia. — Stabilirea autenticităţii documentului. semnăturile. ori de câte ori actele scrise în litigiu nu sunt datate.P. întreprinderi. Cu excepţia scrisorilor anonime şi a înscrisurilor personale. firme. 237 . unele documente bancare etc). particularităţile claviaturii ş. denumirile de străzi.). Aici cercul aparatelor de tipărit suspecte se restrânge prin înlăturarea celor ce diferă evident după caracteristicile generale (pasul mecanismului prin cipal. pe baza căruia organul judiciar limitează cercul celor suspecţi ca fiind autori ai documentului în litigiu. structura lexicală şi gramaticală. Cercetarea prealabilă a documentelor-probe materiale Fiind nemijlocit legate de activitatea infracţională. naturii suportului şi a substanţelor cu care s-a scris. 236 La stabilirea datei întocmirii unui document se va proceda doar în situaţia înlăturării datei iniţiale. procurele. fireşte. destinaţiei lui. limbajul. în cazurile actelor emise de instituţii statale se vor verifica şi elementele de autentificare. organul judiciar formulează întrebările ce ţin de competenţa expertizei. vechimea documentelor se cere a fi clarificată. se va remarca gradul de evoluţie a deprinderilor de a scrie. timpul în care documentul este valabil este specificat în conţinutul său. — Depistarea de urme ale unei eventuale modificări a conţinutului iniţial al documentului. în cazul documentelor tipărite. cât şi de cele ce ţin de suportul scriptural şi substanţele folosite la scriere. documentele-probe materiale constituie obiecte-corp delict a căror implementare într-o cauză penală se face conform prevederilor art. Dacă. Astfel. arhaismelor. persoanele a căror dexterităţi grafice sunt inferioare. instituţii. aceasta aparţinând de problematica expertizei falsului prin înlăturare de text la care ne vom referi în special mai jos.3. rezoluţiile. doar relativ.a. Stabilirea autenticităţii documentelor anexate la dosarul cauzei reprezintă una din problemele com plexe ce vizează obiectivele cercetării prealabile a actelor scrise. se vor exclude din cercul bănuiţilor. a unei amplasări neregulate a textului ş. Prin investigarea acestei categorii de documente organul judiciar preconizează: — Stabilirea aspectului de ansamblu al documentului în litigiu. este o condiţie obligatorie a utilizării acesteia în procesul de probaţiune. se studiază aspectul exterior şi nivelul de decolorare a acesteia. în justiţia penală. folosindu-se atât de caracteristicile lingvistice. se poate aprecia vechimea unui document după utilizarea neologismelor.a. La analiza hârtiei şi a substanţelor de scris în vederea determinării vechimii documentelor. vechimea documentelor poate fi determinată de către organul judiciar. avându-se în vedere şi alte date privind însuşirile de bază ale documentului. fapt care explică folosirea preponderentă în criminalistică a termenului de stabilire a «vechimii». semnate şi numerotate. 68 al C. în marea majoritate a cazurilor. O situaţie similară e şi în cazul cercetării în prealabil a scrisului tipărit. Este cunoscut că unele documente sunt limitate la anumite perioade de timp (legitimaţiile. a impresiunilor de ştampile şi sigilii. cercetarea vizează de asemenea obţinerea datelor ce caracterizează mijloacele tehnice utilizate la întocmirea lor. spre exemplu. prezenţa unor pete.

Din cele menţionate rezultă că cercetarea documentelor de către organul judiciar este o activitate cu un înalt grad de complexitate perfecta finisare a căreia presupune folosirea anumitor procedee şi mijloace tehnice de iluminare sub diferite unghiuri de incidenţă, de radiaţii ultraviolete şi in-fraroşii, de mărire a elementelor de detaliu (lupa, microscopul ş.a.). Totodată, ea reprezintă doar o examinare preliminară, succedată, de regulă, de un studiu specializat efectuat, după cum am semnalat, in cadrul expertizei criminalistice. Faptul în cauză impune organului judiciar luarea anumitor măsuri de precauţie în vederea păstrării documentelor în starea în care au fost găsite. în acest sens, în literatura de specialitate s -a convenit asupra unui şir de reguli privind manipularea şi conservarea documentelor-probe materiale, principalele fiind următoarele: — documentele - probe materiale se manipulează fixându-le de colţuri cu o pensetă sau cu mâna înmănuşată pentru a nu altera urmele de mâini, dacă, fireşte, acestea prezintă interes în vederea identificării scriptorului; — documentele-probe materiale trebuie protejate de umezeală, lumină puternică, temperaturi înalte şi alţi factori care le-ar putea altera; — pe documentele-probe materiale nu se fac nici un fel de însemnări, menţiuni, indicaţii, deoarece acestea reprezintă modificări ale aspectului iniţial al documentelor; — asupra documentelor-probe materiale nu se aplică mijloace şi procedee de examinare ce pot deteriora suportul sau textul; — părţile constitutive ale documentelor rupte se păstrează în plicuri. Reconstituirea documentului se realizează în condiţii de laborator, prin fixarea fragmentelor între două plăci de sticlă prinse pe margini cu benzi adezive. Se exclude încleierea fragmentelor de document pe hârtie, carton. — documentele arse se introduc în cutii cu un material de vată şi fiind acoperită cu acelaşi material, se expediază în laborator. In situaţia unei arderi complete ridicarea resturilor de documente se efectuează după întă rirea acestora prin pulverizare cu şerlac sau asigurându-le o anumită elasticitate prin pulverizarea cu o soluţie de 20% de glicerina dizolvată în apă; — documentele-probe materiale se anexează la dosar în plicuri. 238

§ 2. Expertiza criminalistica a documentelor suspecte de fals /. Noţiuni generale
In criminalistică, falsul în documente figurează sub două aspecte: intelectual şi material. Falsul intelectual constă în atestarea faptelor sau împrejurărilor într-un act scris ce nu corespund realităţii. La această categorie de fals se referă bonurile de livrare fictivă a unor bunuri materiale, actele privind alterarea mărfurilor, adesea fabricate fictiv de către per soanele cu atribuţii de serviciu la agenţii economici de stat, alte acte prin care se atestă fapte neadevărate. Stabilirea falsului intelectual reclamă efectuarea unei complexe activităţi de cercetare criminalistică, nu de puţine ori bazată şi pe concursul specialiştilor în alte domenii (contabilităţii, economiei şi comerţului, finanţelor şi activităţii bancare, tehnologiei de producţie industrială sau agrară). Falsul material constă în modificarea conţinutului iniţial al documentelor preexistente. El poate avea diverse forme, cele mai frecvente fiind modificarea conţinutului iniţial al documentului prin înlăturare, adăugire sau refacere de text şi contrafacerea rechizitelor în documentele preexistente, în special a semnăturilor, impresiunilor instrumentelor de autentificare (ştampilelor) şi schimbarea fotografiilor. După cum se va vedea în continuare, la falsificarea documentelor se folosesc multiple procedee, materiale şi mijloace tehnice, ceea ce face dificilă descoperirea falsului de către organul judiciar. In marea majoritate a cazurilor, cercetarea prealabilă a documentelor-probe materiale duce doar la suspiciuni de fals, constatarea acestuia realizându-se in cadrul expertizei tehnice a documentelor. 2. Examinarea criminalistică a documentelor suspecte de fals prin înlăturare, adăugire sau refacere de text înlăturarea de text este una din modalităţile frecvent aplicate la fal sificarea actelor scrise. In funcţie de modul în care s-a operat, deosebim înlăturarea mecanică şi chimică. înlăturarea mecanică constă în ştergerea 239

parţială sau totală a scrisului prin răzuire sau radiere cu diferite obiecte (lamă, arc, radieră etc.) Înlăturarea prin ştergere, deoarece este însoţită de acţiuni mecanice asupra suportului, produce un şir de modificări fizice ale hârtiei, ele prezentând elemente caracteristice ale falsului, urme ale ştergerii. Acestea sunt: 1) subţierea hârtiei în locul răzuirii sau radierii; 2) scămoşarea hârtiei, starea dislocată a particulelor de hârtie; 3) lipsa luciului în zona deteriorată prin ştergere; 4) vătămarea elementelor de protecţie şi ale celor tipografice, dacă documentul are atare elemente; 5) afectarea elementelor grafice învecinate; 6) prezenţa unor resturi de coloranţi din textul înlăturat. In cazul când pe suprafaţa afectată prin ştergere s-a depus un nou text, acestuia îi va fi caracteristic: deosebirea coloranţilor folosiţi şi difuzia cer-nelurilor în părţile laterale ale scrisului, dar şi în profunzimea hârtiei, până la pătrunderea pe partea opusă a documentului. Textul executat din nou se va deosebi de asemenea după caracteristicile scrisului de mână, respectiv a maşinii de scris în cazul documentelor dactilografiate, dacă, fireşte, falsul aparţine nu autorului, ci altei persoane ce a executat textul iniţial. Depistarea caracteristicilor menţionate, respectiv punerea în evidenţă a modificării conţinutului iniţial al documentelor prin ştergere de text, în principiu, este lesne de realizat, apelându-se la metode specializate ale acestui gen de expertiză şi, fireşte, la instrumentare cu care sunt dotate instituţiile de expertiză la etapa actuală. In primul rând, documentul în litigiu se va supune unui studiu vizual cu ochiul liber sau la microscopul stereoscopic în lumină incidenţă, precum şi prin transparenţă. In situaţiile favorabile, modalitatea la care ne referim este destul de eficientă, ea asigurând evidenţierea caracteristicilor inevitabile ştergerii: scămoşarea şi pierderea luciului hârtiei, subţierea acesteia, alterarea elementelor de protecţie şi a celor tipografice, afectarea textelor învecinate, difuzia coloranţilor în cazul substituirii textului şters cu alte inscripţii. Dacă examinarea vizuală nu oferă rezultate suficiente, locul alterat prin răzuire sau radiere poate fi evidenţiat prin aburire cu iod sau prăfuire cu grafit, folosind procedeele şi tehnicile (tubul de iod, pulverizatorul de praf, pensula) din trusele criminalistice destinate relevării urmelor sudoripare de mâini. Suprafaţa scămoşată prin ştergere va deveni mai intens colorată, ca urmare a reţinerii unei cantităţi mai mari de substanţă aplicată. Falsul prin înlăturarea chimică de text s£ realizează prin corodarea sau decolorarea scrisului cu substanţe chimice (acid citric, natricaustic, apă oxigenată, sulfit de sodiu, soluţie de var etc). Decolorând textul scris, substanţele chimice acţionează concomitent şi asupra suportului, hârtia îşi pierde luciul, culoarea, elasticitatea. Pot fi 240

deteriorate de asemenea elementele de protecţie şi cele tipografice, precum şi unele semne grafice învecinate. In criminalistică elementele caracteristice ale corodării de text sunt următoarele: — zonele mate prezente pe suprafaţa documentului în locurile inter venţiei chimicalelor; — fisurile de suprafaţă prezente pe sectoarele influenţate de chimicale; — petele galbene prezente pe hârtia albă şi albicioase pe hârtia color; — deteriorările elementelor de protecţie şi ale celor litografice; — decolorarea parţială a unor semne grafice învecinate; — resturile textului înlăturat în cazul corodării incomplete a scrisului; — urmele de presiune, create de instrumentul cu care s-a scris textul înlăturat. La stabilirea înlăturării de text prin corodare, se va recurge la metode speciale de cercetare, dintre care mai frecvent folosite sunt: — examinarea cu ochiul liber şi la stereomîcroscop; — examinarea în radiaţii ultraviolete şi infraroşii; — depistarea elementelor caracteristice corodării pe baza procedeelor fotografice separatoare de culori, precum şi de intensificare a contrastului imaginii. In situaţii dificile se va proceda la examinări fizice mai laborioase, în special, la metoda difuzo-copiativă, la tratarea cu izotopi radioactivi, la alte metode sensibile cum ar fi, spre exemplu, cea a microscopiei electronice, a analizei colorimetrice sau spectrografice. O variantă aparte de fals prin Înlăturarea textului o constituie acoperirea scrisului sau a unor semne grafice prin haşurare sau prin pete de cerneală, tuş sau alţi coloranţi. Examinarea acestei categorii de fals are ca scop reconstituirea textului înlăturat. Printre metodele aplicate, mai efective s-au dovedit a fi metoda fotografiei separatoare de culori, examinarea în lumină filtrată şi în radiaţii invizibile. Dintre mijloacele tehnice de investigare, cu un deosebit succes se foloseşte convertizorul optico-electronic al radiaţiilor infraroşii în lumină vizibilă, care, fiind prevăzut cu ecran şi cu dispozitiv pentru fotografiat, face posibilă nu numai observarea directă, dar şi fotografierea textului înlăturat prin acoperire. Frecvent întâlnit este şi falsul prin adăugire de text. El constă în introducerea în textul iniţial al documentului a unor cuvinte, litere, cifre sau în refacerea prin adăugirea de trăsături a unor semne grafice.
16

241

Prin adăugire de text se pot urmări scopurile ilicite de tot felul. Deseori, la această categorie de fals se apelează în caziil tăinuirii anumitor date nominale, sociale sau juridice ale personalităţii, restricţiilor în spaţiu şi timp ale unui act oficial, majorării sau micşorării volumului lucrărilor efectuate, a drepturilor şi obligaţiilor prevăzute, a bunurilor materiale şi sumelor băneşti livrate, transportate, primite etc. Adăugirea de text poate fi efectuată de persoana care a redactat textul iniţial al documentului sau de altă persoană, cu acelaşi instrument scriptural sau cu altul, imediat după întocmirea documentului sau după un interval considerabil de timp. Textul adăugit poate fi amplasat la începutul sau sfârşitul unor inscripţii alfabetice sau cifrice, între sau în prelungirea rân durilor, prin intercalarea unor semne grafice sau cuvinte în rubricile formularelor completate. Toate acestea determină în mod direct natura elementelor ce contribuie la detectarea falsului. Exemplele selectate din practica instituţiilor de expertiză confirmă că la determinarea falsului prin adăugire de text se iau în considerare trei categorii de elemente caracteristice: Prima o constituie indicii ordonării scrisului, a deplasării lui spaţiale: înghesuire exagerată de text, prescurtări incorecte, reducerea dimensiunilor semnelor grafice pentru a amplasa textul în spaţiul liber, micşorarea dis tanţei dintre semne, cuvinte sau rânduri. A doua categorie o constituie caracteristicile grafice. în situaţia în care adăugirea de text s-a efectuat de către o altă persoană, nu cea care a scris textul iniţial al documentului, dar în cazul unui scris dactilografiat, respectiv cu altă maşină, se vor semnala deosebiri grafice ale scrisului adăugit de cel precedent şi următor. A treia categorie se referă la elementele caracteristice determinate de însuşirile substanţelor de scris folosite la realizarea adăugirilor. De regulă, textul adăugit se deosebeşte prin culoarea şi compoziţia materialelor de scris. Pentru cercetarea falsului prin adăugire de text se apelează la examinările optice şi fotografice consemnate anterior privind investigarea falsului prin corodare. Rezultate deosebit de eficiente se pot obţine în urma aplicării surselor de raze invizibile filtrate (fig. 59). O metodă specifică de cercetare criminalistică a genului de fals în discuţie constă în examinarea modului de intersectare a trăsăturilor, aceasta constituind o metodă specifică1. După cum este cunoscut, în condiţii normale scrisul se execută de sus în jos şi de la stânga la dreapta. O consecutivitate anumită se respectă şi la întocmirea
i

•O 40OQ

fig. 59. Inscripîii cifrice modificate prin adăugire de text: a - văzute şi

400

fotografiate la lumină, b - văzute şi fotografiate in radiaţii invizibile filtrate

A. A. ryceB, CoepejueHHue 6O3M0XHOcmu ycmamejieniui nocjiedoeamejibHocmu HdHeceHun nepeceKaiow,uxcsi uimpuxoa, in Mccjiedosamie nepecenamtu/ixcn lumpuxoe.

242

243

Schimbarea ordinei acestei succesiuni reprezintă un indice al adăugirii de text. Contrafacerea semnăturilor prin copiere dispune de mai multe variante. prin care se probează fapte juridice. ucnojineHHUx c nDMOWjbK) meXHimecKux cpedcme. urme de apăsare. dintre care mai importante sunt: lipsa cursivităţii scrisului. în special a semnăturilor. 60). documentelor de identitate. fiind semnate de persoane responsabile. creion.Fig. tremurături. Dintre cele mai răspândite sunt copierea prin transparenţă. până la formarea acestora prin intermediul calculatoarelor elec tronice. in caz contar nu sunt autentice. dublări de trasee. 1975. începutul şi sfârşitul punctat al semnăturii.)1. 60. tuş. IIoiepKoeedi£CKoe uccnedoeawue nodnuceu. 28. se încadrează şi impresiunea de ştampilă. B. în special a celor infraroşii. opriri neîntemeiate ale instrumentului de scris. Examinarea criminalistică a documentelor suspecte de fals prin contrafacerea rechizitelor Falsul prin contrafacerea rechizitelor. Indiferent de modul de realizare. Descoperirea falsificării semnă244 B. JlHnoBCKHâ. In vederea depistării indiciilor unui atare fals. Trăsăturile elementelor scrisului executat ulterior se suprapun trăsăturilor executate anterior. derulată de examinări în radiaţii ultraviolete. specialistul criminalist mai întâi de toate va proceda la examinarea microscopică a semnăturii. cea efectuată prin transfer cu ajutorul hârtiei de calc sau copiativă (indigo) şi cea creată prin apăsare a semnăturii autentice şi trasarea ulterioară a acesteia cu un material de scris (cerneală. KneB. Trăsăturile intersectate pe fotografia separatoare de culori turilor prin imitare aparţine de competenţa expertizei scrisului. 3. întreruperi de traseu. potrivit datelor furnizate din practica instituţiilor de expertiză criminalistică. precum şi a metodei fotografiei separatoare de culori (fig. etc. pix. p. a im-presiunilor de ştampile şi a fotografiilor face parte din categoria întâlnită foarte frecvent in practica judiciară. Prin urmare. La contrafacerea impresiunilor de ştampilă se folosesc diferite procedee şi mijloace tehnice — de la cele mai simple (copierea cu un albuş de ou fiert). 245 . contrafacerea acesteia este inerentă ori de câte ori se procedează la întocmirea în scopuri frauduloase a documentelor false. va apela la fotografia de umbre. Contrafacerea de semnături se realizează pe două căi: prin imitare (după memorie sau închipuire) şi prin copiere. Prezenţa caracteristicilor menţionate în situaţia unei coincidenţe vădite a transcripţiei semnăturii în litigiu cu acea originală justifică atestarea falsului semnăturii prin copiere. la care ne vom referi în compartimentul următor. falsul semnăturilor prin copiere este cognoscibil datorită caracteristicilor de plastografiere. Printre rechizitele obligatorii ale actelor oficiale. Astfel. de contrast şi separatoare de culori. se vor crea respectiv urme ale indigoului. documentele oficiale pentru atestarea validităţii se ştampilează. tuturor actelor emise de instituţiile statale şi obşteşti. in locurile în care acestea se intersectează. Determinarea ordinii în care se succed două trăsături intersectate se realizează în baza unor examinări riguroase prin aplicarea radiaţiilor invizibile. In cazul copierii cu hârtie copiativă sau prin apăsare. Şi totuşi. cele mai uzuale modalităţi de falsificare a amprentelor de ştampilă sunt următoarele: i rechizitelor.

albuş de ou fiert etc. la diverse măsurări şi. contrafacerea unui segment al impresiunii ştampilei pe fotografia din nou încleiată.) falsul se va manifesta prin: — Nuanţa slabă a impresiunii în întregime. Sandu. 1994. Expertul deci trebuie să dispună de modele tip de comparare ale ştampilei autentice. erori în conţinutul şi forma stemei. — Trăsăturile difuze ale semnelor. c) desenarea impresiunii autentice direct pe documentul litigios1. această categorie de fals presupune. p. schimbări vizibile ale culorii hârtiei în ipoteza în care fotografia înlăturată a fost în prealabil umezită. a altor documente destinate să ateste anumite drepturi (de exemplu. 247 D. Se remarcă diferenţe ale distanţei între litere. placă gelatinoasă. create pe diverse acte în perioada la care se referă documentul în litigiu. — Decolorarea hârtiei documentului pe un anumit spaţiu în preajma impresiunii. 168. pentru im-presiunile create de ştampile confecţionate în mod improvizat sunt specifice următoarele particularităţi. amplasare spaţială. Falsul In acte. hârtie sugativă. prescurtări şi înghesuiri nejustificate de text. Desenarea impresiunilor de ştampile originale pe actele false prezintă anumite particularităţi specifice. înlăturarea fotografiei autentice şi înlocuirea ei cu cea a persoanei tentată să folosească documentul falsificat. alterarea textelor învecinate. la confecţionarea ştampilelor în atelierele litografice. c) deformări ale grafismelor.a) crearea impresiunilor cu o ştampilă confecţionată după modelul celei originale. rânduri. altor semne de structură a ştampilei. indigo etc. iar pe de altă parte. la examinarea comparativă prin intermediul microscopului comparator. de regulă. b) trasee dublate. 246 . Operaţiile efectuate în procesul realizării acestui gen de contrafacere a documentelor generează anumite modificări cu semnificaţie de indicii ale falsului: deteriorări ale hârtiei în apropierea nemijlocită a fotografiei. de denumiri. dintre care menţionăm: a) perforarea hârtiei la centrul impresiunii circulare în urma aplicării compasului. — Greşeli gramaticale. resturi de suport al fotografiei înlăturate. venit în contact cu materialul intermediar umed. După cum este cunoscut. cauzate de umezeala materialului intermediar aplicat. în impresiunile ştampilelor false sunt semnalate forme de gravare evident manuală. cuvinte. Sub aspect tehnic. Deseori unele şi aceleaşi litere sau cifre diferă după formă. cauzate de mijloacele de desenare. Bucureşti. i — Prezenţa microparticulelor din materialul de copiat. Astfel. — Asimetria elementelor reprezentând conţinutul impresiunii ştampilei. — lipsa uniformităţii grafismelor ce constituie textul. Contrafacerea segmentului impresiunii de ştampilă pe fotografia reiterat încleiată se face. — Deosebiri de poziţie a axelor longitudinale ale semnelor faţă de linia de bază a scrisului. d) grosimi exagerate ale unor elemente ale impresiunii. de exemplu a urmelor de emulsie in cazul aplicării hârtiei fotografice. prin desen şi deci reprezintă caracteristici tipice falsului impresiunilor de ştampile la care ne-am referit anterior. dreptul de corn ducere a mijloacelor de transport) o constituie substituirea fotografiilor. Se va proceda la o examinare stereomicroscopică. Descoperirea falsului impresiunilor de ştampilă se bazează pe elemente caracteristice proprii fiecărei modalităţi de contrafacere. O modalitate aparte de contrafacere a actelor de identitate. la alcătuirea textului se folosesc semne standardizate. b) copierea impresiunii de pe un act autentic şi transferarea acesteia pe actul fals. care în ansamblu dovedesc falsul: — Caracterul nestandardizat al literelor şi cifrelor. în cazul copierii impresiunilor autentice cu un material intermediar. e) trăsături de creion. dimensiuni. bineînţeles. pe de o parte. peliculă adezivă. (hârtie fotografică. Examinarea impresiunilor de ştampile se realizează în baza mijloacelor tehnice cu care sunt dotate laboratoarele criminalistice.

spălarea sau acoperirea textului. Ca şi în alte cazuri de identificare criminalistică. greutate. culoare.4. recurgându-se. Pentru separarea componentelor materialului de scris se efectuează o analiză spectrală. cele mai frecvente cazuri de înlăturare a textului sunt cele efectuate prin corodarea. La prima etapă. de regulă. Pentru scrierea documentelor. la metode şi mijloace de analiză spectrală. destinată completării buletinelor de identitate. în cadrul refacerii documentelor se apelează şi la similitudinea de componenţă. diverşi coloranţi. tuşuri şi creioane. Creioanele se împart după compoziţia minei. gradul de impuritate şi prin elementele de componenţă: celuloză. ulterior la procedee separatoare de culori. Examinarea criminalistică a hârtiei şi a materialelor de scris Examinarea criminalistică a materiallelor din care constau documentele. în criminalistică. la un studiu microscopic. precum şi caracteristicile de fabricaţie a hârtiei şi a substanţelor de scris. Hârtia. d) fundamentarea anumitor raţionamente privind timpul întocmirii documentelor. după necesitate. Se apelează. Pastele pentru stilourile cu bilă diferă după elementele cantitative de alcool şi substanţele introduse in componenţa lor pentru a le intensifica vâscozitatea. netezime. examinarea textelor dactilografiate se realizează în două etape. Constatarea acestui gen de fals se bazează atât pe caracteristicile grafice. cât şi pe cele ale materialelor de scris. în criminalistică. consistenţă şi alte elemente caracteristice. culoare. § 3. colorimetrică. Aceasta impune aplicarea în cadrul cercetării a unor metode suprasensibile. pastelor şi minelor de creioane se rezumă la deter minarea naturii lor după structură. desfă şurate atât în lumină vizibilă. deoarece contribuie la: a) determinarea falsului prin înlăturare de text. tipografice. culoare şi alte însuşiri depistate prin studierea materialelor folosite la întocmirea documentelor. Stabilirea specificului materialelor are o importanţă deosebită. a hârtiei. transparenţă. chimice şi grase sau dermatografice. criminaliştii folosesc datele pe care le furnizează un document prin conţinutul său textual. elasticitate. se caracterizează după grosime. cecurilor bancare. fiecare prezentând variante de compoziţie şi nuanţe de culori. cât şi în radiaţii ultraviolete şi infraroşii. alte indicii de structură. substanţe de incleiere. una din problemele ce se caracterizează printr-un înalt grad de complicare. material de umplere. a stării şi gradului de uzare a acestora. tipul şi modelul maşinii la care s-a tipărit textul.organele judiciare se confruntă permanent. consistenţă. după cum am menţionat. în primul rând. în acest scop. in prezent se foloseşte cerneală. 249 I . b) fixarea falsului prin adăugire de text şi prin modificarea anumitor elemente de rechizite. în formă de trasee sau pete uscate. Astfel. vizând distincţia după culoare. Determinarea vechimii actelor scrise reprezintă. reprezentând principalul material folosit la întocmirea documentelor. cum ar fi înlocuirea fotografiei autentice cu fotografia altei persoane într-un act de identitate. întâlnim creioane de grafit. la a doua etapă se realizează identificarea propriu-zisă a maşinii după elementele caracteristice individuale ale acesteia materializate în text. în baza unui studiu al caracteristicilor generale. pastă pentru stilourile cu bilă. se determină marca. Tuşurile sunt de mai multe feluri: de desen. După cum este cunoscut. persoanei care a executat la maşină textul actului în litigiu. Examinarea textelor dactilografiate Examinarea criminalistică a textelor dactilografiate are ca scop soluţionarea a două probleme cu care se confruntă organele justiţiei penale: identificarea maşinilor de scris şi stabilirea dactilografului. cernelurilor. c) reconstituirea unui act fragmentar după părţile componente. 248 Depistarea caracteristicilor menţionate se realizează prin intermediul anumitor instrumente de măsurare şi optice de mărire. cu care . de ştampilare şi de dactilografiere. Examinarea acestei categorii de fals este de neconceput în afara unui studiu al materialelor din care sunt create documentele. Cerneala poate fi de uz curent şi specială. refacerea unui întreg după părţi se realizează cu mare precizie pe baza corespondenţei contururilor marginale. a altor documente de certă valoare socială. materialele de scris se examinează în cantităţi mici. fluorescentă.

maşina examinată nu este echipată cu anumite semne menţionate în textul actului în litigiu.20 mm pentru scrisul la un interval. se disting maşini de scris cu pasul mare.40 mm pentru scrisul la 2 251 250 . 8. serveşte eficace la delimitarea maşinilor prin constrângerea cercului celor suspecte.61). «Remington». sunt suficiente dovezi că dactilograful n-a folosit aceste semne. 3Kcnepmu3a doKyjueHmoe. 51. 1973. care bat 9—10 semne.25 mm). Tipul caracterelor reprezintă dimensiunea şi configuraţia literelor. «Olympia». Dacă. â. maşinile de tipul «Mercedes». cele portative pot avea între 40—44 de semne. a anumitor caractere. scrierea la 1.3). 1. CaMouiHHa. cu pasul mediu. ţ. spre exemplu. şi cu pasul mic. Majoritatea covârşitoare a maşinilor de birou au în total 46 de semne. Tipul caracterelor se manifestă. 4 mm pentru scrisul la 2 intervale şi 6 mm pentru scrisul la 3 intervale. 2 şi 3 intervale. semne matematice şi de punctuaţie (ă. Configurata literelor a. SKcnepmiaa MatuunonucHbix mexcmoe . numărul de semne corespunzătoare tastelor maşinii. ş. 4. dacă. Maşinile «Progres». După mărimea pasului mecanismului principal. 61. intervalul dintre rânduri. cifrelor şi a altor semne grafice sau de punctuaţie. Prin complexitatea semnelor se înţelege numărul de caractere de pe trunchiuri şi. Intr -un text tipărit pasul mecanismului principal este spaţiul cuprins între axele medii a două semne bătute la maşină fără interval. Acest spaţiu este determinat de un dispozitiv de fixare a distanţei dintre rânduri care permite. care bat în acest spaţiu de la 11—15 semne1. 1. Aşa spre exemplu.Principalele caracteristici generale în funcţie de care se determină tipul maşinilor de scris sunt: pasul mecanismului principal. care bat pe spaţiul enunţat 8 semne. maşinile de scris sunt clasate în trei categorii: cu scrisul mare (caracterele au înălţimea de peste 2. in CydedHO-mexHunecKasi exclusă din categoria celor suspecte. în special la cele portative. fireşte. la maşinile moderne. 7 şi 9 la diferite maşini de dactilografiat 3. r. şi prin desenul (arhitectura) literelor. tipul caracterelor. respectiv spaţiul cuprins între baza a două imprimări ale uneia şi aceleiaşi litere sau cifre spaţiate in două rânduri învecinate. cifrelor şi al altor semne grafice. particularitate de incontestabilă valoare criminalistică. Complexitatea semnelor. După dimensiunile caracterelor. «Başkiria» au distanţa dintre rânduri: 2 mm pentru scrisul la un interval. complexitatea semnelor. Distanţa dintre rânduri de la un interval la altul creşte proporţional. de asemenea. de asemenea diferă la anumite tipuri de maşini. atestarea sau lipsa unor elemente specifice de configuraţie (fig. eâ va fi i A lor condamnaţi reIndu-se ai hi cr e 3S^? 5 şi tretăiate ce C~ \J S io67i Fig. «Ucraina». respectiv.25 mm) şi cu scrisul mic (caracterele au înălţimea între 1—2 mm). Deosebirea în numărul semnelor se datoreşte lipsei la unele maşini. «Moscova» (portabilă) au distanţa dintre rânduri 4. p.. Pasul mecanismului principal reprezintă distanţa la care se deplasează carul maşinii spre stânga. Intervalul dintre rânduri.4 mm. După lăţimea acestora raportate la înălţime. în urma apăsării pe o tastă a caracterelor sau pe bara de spaţiu. u şi a cifrelor 3.5. La determinarea tipului maşinii se ia în considerare şi lăţimea caracterelor. cu scrisul mijlociu (caracterele au înălţimea între 2—2. 5. cu scrisul mediu (lăţimea şi înălţimea semnelor este egală) şi cu scrisul îngust (înălţimea semnelor depăşeşte lăţimea lor). se disting maşini cu scrisul lat (lăţimea semnelor depăşeşte înălţimea lor). M. EI se determină după numărul semnelor bătute fără interval pe un spaţiu de 25.

Iregularităţi privind plasarea semnelor pot fi provocate şi de manevrarea greşită a maşinii. în situaţia maşinilor de uzitare intensă. — Dereglări de contur care se manifestă prin lipsa elementelor de structură grafică a semnelor sau prin forma lor deformată (fig. distanţa dintre rânduri diferă în funcţie de modelul maşinii aplicate.intervale şi 12. Ca şi în cazul elementului precedent. se realizează în baza analizei anumitor caracteristici parvenite în urma procesului de studiere şi care reflectă. în poziţia sulului învelit cu un carton subţire pentru a evita influenţa defectelor acestuia asupra formei constructive a semnelor. de numerotare a paginilor. dictat de către organul judiciar. de sus în jos. cauzată. Documentele-modele de comparaţie trebuie să conţină toate semnele din textul documentului în litigiu. în acest scop pot fi folosite orice acte cu conţinut similar celui supus examinării. Examinarea textelor dactilografiate. Identificarea dactilografului. dar în atare situaţie indiciul la care ne referim nu se va manifesta constant pe parcursul întregului text dactilografiat. 253 252 . de fixarea greşită a acestuia pe trunchiul pârghiei sau de deformarea pârghiei. fiind consecinţa unei defecţiuni a dispozitivului de spaţiere sau efectul unei presiuni insuficiente a mecanismului de apăsare a hârtiei pe sulul maşinii de scris. de la stânga spre dreapta. Printre elemen tele caracteristice individuale mai frecvent întâlnite sunt următoarele: — Deplasarea constantă a anumitor semne pe verticală sau orizontală de la linia de bază a rândului. — Intervale neregulate între rânduri. pe de o parte. Este o imperfecţiune frecvent întâlnită. de modul de începere şi încheiere a rândurilor. Caracteristici individuale ale maşinii de scris cu alte In acest sens a se vedea: V. 339 dar pe de alta. la care reglatorul mişcării carului şi al spaţierii semnelor este defectat. I. i Tace în fcgrjeţie d ra şi Jună culoare# Mărimea elem@)telor c <T< în valori @solute m:5 nr© termeni. cauzată. constă în analiza comparativă a scrisului în litigiu cu modelele de comparaţie. gradul de calificare. persoanei suspecte i se va solicita dactilografierea a două texte: unul cu un conţinut apropiat documentului în cauză. mare romnarativ* o Fig 62.60 mm pentru scrisul la 3 intervale . corectarea greşelilor ş. Identificarea maşinilor de scris se bazează pe cercetatea particularităţilor strict individuale. respectiv. 1980. Perciun. III. altul — de compunere proprie. condiţionată de defecţiuni tehnice privind funcţionarea pârghiilor. indiferent de scopul prevăzut (identificarea maşinii sau a dactilografului). de posedare a tehnicii de dactilografiere. fie din uzură în urma unei exploatări intense sau neprofesionale a acesteia. capacitatea intelectuală proprie dactilografului. suplimentar se vor lua impresiunile semnelor în ordinea amplasării lor pe claviatură. de evidenţiere a titlului şi a alineatelor. în marea majoritate a cazurilor. Bucureşti. chiar şi în cazul dactilografierii la acelaşi interval. examinarea prin transparenţă a negativelor tex telor comparate executate la aceeaşi scară. Se ţine cont de dispunerea topografică a textului. operaţie care se poate finaliza cu succes doar în cazul unui text mai extins. executate de persoana presupusă ca fiind autorul documentului litigios. Aşadar. — Intervale neregulate între semne întâlnite la maşinile uzate. de amplasarea incorectă a pârghiilor sau a semnelor respective pe trunchiuri. Vicol şi D. provenite fie din defecte de fabricaţie. p.a. dar şi prin suprapunerea. care va certifica prin inscripţia respectivă şi semnătură provenienţa modelelor de la maşina supusă examinării. Expertului i se prezintă texte tipărite la maşina suspectă şi. — Impresionarea dublă a anumitelor semne. de regulă. in Tratat practic de criminalistică. Pentru identificarea dactilografului.62). Deosebirile de distanţă între rânduri se stabilesc prin măsurări liniare. voi. De asemenea se remite expertului textul documentului în cauză tipărit de o dactilografă în prezenţa organului judiciar. Stanciu. — Devierea axei longitudinale a unui semn raportată la linia de bază a scrisului. erorile de verticalitate reprezintă valoare identificatoare doar în situaţia în care se manifestă constant. Examinarea grafică a scrisului dactilografiat.

caracteristicile lui de fond manifestăndu-se indiferent de natura şi conţinutul spiritual al înscrisului. pe de o parte. Bazele ştiinţifice şi posibilităţile expertizei scrisului în accepţia sa largă. expresiv şi gramatical propriu unui scris. dimpotrivă. — starea psihică la momentul executării manuscrisului. In baza coincidenţei caracteristicilor generale şi particulare. contribuie la elaborarea unui scris cu caracter individual. ajungând până la sistemul modern alfabetic1. a literelor. suportul neobişnuit. scrisul constituie o deprindere intelectual-motrice. la baza căruia se află stereotipul dinamic — un complex de reflexe i condiţionate — format in procesul de învăţare. El a apărut la o anumită etapă de dezvoltare a societăţii din necesitatea oamenilor de a-şi fixa ideile. M. s-a perfecţionat. fiind influenţat de diferiţi factori. Ca obiect de examinare criminalistică. elementul spiritual. in Cydedno-nOHepKoeednecKaa 9Kcnepmu3a. scrisul reprezintă un mijloc de comunicare care constă in reproducerea gândirii şi vorbirii prin semne grafice. în urma exerciţiilor repetate într-un timp îndelungat de studiere. Stabilitatea scrisului presupune că odată fiind format. iar pe de altă parte. adică va infirma identitatea maşinii la care s-a tipărit textul actului în cauză şi a modelelor de comparaţie. în special cele ale sistemului nervos. cifrelor. se bazează pe două proprietăţi fundamentale ale scrisului: individualitate şi stabilitate. având ca scop identificarea scriptorului. Tpy6HHKOB. A. urmate şi în cadrul activităţii practice ulterioare. pe de o parte. în cele din urmă. de condiţiile in care se realizează exerciţiile. expertul va confirma identitatea maşinii la care s-au tipărit textele comparate. npu3WKu HeoâbtHHOio ebinojiHeHusi pyKonucu. fraze etc. Ea presupune irepetabilitatea ansamblului de caracteristici lingvografice în scrisul a două persoane. de alţi factori care. scrisul. Stabilitatea scrisului însă nu trebuie concepută ca ceva absolut. de metoda aplicată la predarea scrisului. a formei şi înclinaţiei acestuia. p. pot genera degradări ale deprinderilor motrice. p. cum ar fi de exemplu. expertul va formula concluzia negativă. 1973. Anumite modificări apar şi în scrisul persoanelor de etate înaintată. — starea patologică. dintre care menţionăm: — deghizarea scrisului cursiv prin schimbarea dimensiunilor semnelor grafice. pe parcursul vremii. sistem bazat pe reprezentarea ideilor prin desene realiste. Hcmopux nucbjna. 39. de depresiune. de tipul sistemului nervos central. Structura grafotehnică se manifestă prin diverse forme de construcţie a semnelor grafice şi prin par ticularităţile acestora de a realiza legătura intre cuvinte. Expertiza criminalistică a scrisului 1. 20. a gradului de evoluţie a scrisului. Bucureşti. cât şi la aspectul stilistic. scrisul este un sistem fiziologic stabil şi ireversibil. 1971. precum şi de mişcările mâi nii. Pornind de la pictografie. 1987. 254 255 . evidenţiate în etapa de examinare separată sau intrinsecă. p. MHHCK. de aplicare a materialului lingvistic şi de executare a semnelor grafice in procesul de comunicare în scris . Explicaţia ştiinţifică este de natură psihofiziologică: ca şi orice alt stereotip dinamic. Elementul spiritual se referă atât la conţinutul textual. temperatura scăzută sau. Ionescu. de caracteristicile anatomice ale mâinii cu care se scrie. se creează un şir de legături nervoase temporare condiţionate de ascultarea şi pronunţarea sunetelor vorbirii. ajungând până la pierderea totală a acestora. iar pe de altă parte. structura grafotehnică a manuscrisului. Expertiza scrisului de mână. acesta rămâne constant pe întregul parcurs al vieţii. se va trece la compararea caracteristicilor particulare mărite prin fotografiere sau prin proiectare pe ecran. operaţia de comparare a actului în cauză cu modelele scrisului executat la maşina suspectă deţine locul principal în procesul examinării. § 4.Ca şi la efectuarea altor expertize criminalistice de identificare. Prin confruntare directă se vor compara elementele caracteristice generale. A. de condiţiile în care se scrie şi de starea scriptorului. de intoxicare gravă cu alcool sau stupefiante. i H. starea de şoc. scrisul poate suferi unele modificări. Dacă caracteristicile generale diferă în mod evident. B. Aceste legături atribuie deprinderii de a scrie un înalt grad de automatizare. originale. de stereotipia văzului. 128. — condiţiile improprii de scris. a altor semne grafice. scrisul cuprinde.. de a le păstra şi transmite la distanţe inaccesibile vorbirii orale. multiplele afecţiuni. poziţia incomodă. de perceperea caracterelor. namiHMemco. excesiv de înaltă. L. Expertiza criminalistică a scrisului. în cazul când caracteristicile generale coincid. Procesul de formare a deprinderii de a scrie este influenţat. Individualitatea scrisului se exprimă prin folosirea de către individ a unor modalităţi proprii. După cum este cunoscut. Ca orice fenomen material.

Totodată, şi aceasta s-a confirmat prin bogata practică criminalistică, modificările cauzate de factorii menţionaţi cu excepţia unor cazuri in parte, nu duc la alterări grave ale scrisului şi, prin urmare, nu afectează posibilitatea identificării scriptorului. Acumularea de cunoştinţe privind bazele psihofiziologice ale scrisului a condus la conturarea sarcinilor ce ţin de competenţa expertizei criminalistice a manuscriselor. Astfel, la etapa actuală genul respectiv de expertiză, în marea majoritate a cazurilor, preconizează: — verificarea autenticităţii unui manuscris sau a semnăturii în scopul identificării persoanei nominalizate în document sau căreia i se atribuie textul sau semnătura. — identificarea scriptorului unui text sau semnăturii falsificate. — identificarea autorului unui text suspect anonim, dar cu conţinut antisocial, după caracteristicile limbajului şi modul de redactare. Atunci când organul judiciar se află în căutarea persoanei (persoanelor) implicate, expertului i se va solicita efectuarea unei analize ştiinţifice a înscrisului în litigiu în vederea obţinerii anumitor pronosticuri privind per sonalitatea scriptorului, de natură să contribuie la constrângerea cercului celor suspecţi (numărul persoanelor care au scris un text, sexul acestora, vârsta, profesia, limba şi, respectiv, naţionalitatea, nivelul de cultură generală). Aşadar, obiectul principal al expertizei scrisului îl constituie identificarea scriptorului, având în vedere atât autorul, cât şi executorul înscrisului. Totodată, în practică s-a demonstrat că se atestă situaţii când soluţionarea cauzei reclamă cunoaşterea împrejurărilor întocmirii actului în litigiu, chiar dacă scriptorul este determinat. In acest caz expertul va trebui să confirme sau să infirme faptul executării manuscrisului în condiţii improprii de scris sau în stare de discomfort psihofiziologic (de stres, şoc, ebrietate, amnezie ş.a.), precum şi dacă scrisul în litigiu este deghizat.

2. Caracteristicile de identificare după scris
Individualitatea unui scris se manifestă prin anumite particularităţi ale deprinderilor de a scrie, materializate în manuscris sub formă de elemente specifice, cunoscute în criminalistică sub denumirea de caracteristici de identificare după scris. Punerea în evidenţă a acestor caracteristici, analiza şi evaluarea ştiinţifică a lor constituie, pe bună dreptate, sarcina primordială a expertizei scrisului1.
i B.

Experienţa acumulată de specialiştii in domeniul respectiv demonstrează că la cercetarea scrisului se au in vedere două categorii de caracteristici: a) ce se referă la conţinutul de idei şi limbaj denumite în literatura şi practica de specialitate caracteristici ale limbajului scris şi b) ce exprimă structura grafică a scrisului, cunoscute sub denumirea de caracteristici grafice sau grafotehnice1. Caracteristicile de identificare după scris, indiferent de grupul la care aparţin, se subdivizează în: generale, dacă definesc scrisul la nivelul de grup şi particulare, în ipoteza în care oglindesc particularităţile scrisului la nivelul elementelor de structură a acestuia. Principalele particularităţi specifice cu semnificaţia generică a limbajului scris sunt: stilul e x p u n e r i i , n i v e l u l de c u l t u r ă g r a m a t i cală şi s t r u c t u r a l e x i c a l - e x p r e s i v ă . In cercetările criminalistice stilul exprimării gândurilor în scris prezintă interes, deoarece indică sfera de activitate a autorului, înlesnind în mod direct căutarea lui. După lexemele, construcţiile utilizate şi modul de exprimare a ideii principale, el poate fi artistic, ştiinţific, profesional, glumeţ, arhaic, haotic. Nivelul de cultură gramaticală a scrisului, care, după numărul şi caracterul abaterilor de la regulile ortografiei în vigioare, poate fi apreciat ca fiind înalt, mediu, scăzut sau foarte scăzut. în acest context, important este să remarcăm că prin studii experimentale s-a dovedit existenţa unei corelaţii între nivelul gramatical şj structura grafică a scrisului. Deci evidenta discordanţă dintre aspectul gramatical şi cel grafic impune două versiuni. Prima: autorul şi executorul actului în litigiu sunt persoane diferite, situaţie frecvent întâlnită în cazul scrisorilor anonime şi a doua: atestarea unui scris deghizat. Structura lexico-expresivă se manifestă in scris prin bogăţia lexicală şi exactitatea terminologică. Ea poate fi bogată, medie sau redusă. La nivelul individual, caracteristicile limbajului scris mai frecvent se manifestă prin utilizarea specifică a anumitor unităţi lexicale (sensul eronat al termenilor, folosirea cuvintelor din alte limbi, a regionalismelor, profesionalismelor sau jargoanelor), precum şi prin devierile cu caracter stabil de la regulile ortografice, morfologice şi sintactice privind scrisul corect.
i

O. OpjioBa, ffdeHmiupuKaiţuoHHbie npu3Ham Cydedno-noiepKoeedvecKasi 3Kcnepmu3a, M., 1971, p. 52.

noiepm.

In

H. r. OicpoMeiiiKo, B. 4>. OpjioBa, y*enue o nmepKe oâteicme KpuMUnajiuctnuHecKoă $Kcnepmu3bi, in CydeâHo-noHepKoeedKecKon 3Kcnepmu3a, M., 1988, p. 66.

KOK

256

257

Caracteristicile grafice generale, fiind relativ mai numeroase, sunt clasate în două subgrupuri. Primul constituie elementele topografice, respectiv particularităţile deprinderilor de amplasare a textului pe hârtie sau alt suport. Ele îşi găsesc expresie in forma şi dimensiunile marginilor lăsate pe ambele părţi ale hârtiei, mărimea alineatelor, distanţa dintre rânduri şi cuvinte, forma şi direcţia liniei scrisului în raport cu secţiunea orizontală a hârtiei, amplasarea rechizitelor, în special a semnăturii şi datei, a rezoluţiilor in scripţiilor titulare şi a semnelor de punctuaţie. Al doilea grup reprezintă caracteristicile privind gradul de evoluţie al scrisului, acesta considerându-se printre elementele de înaltă valoare identificatoare. Prin gradul de evoluţie se înţelege nivelul de formare a deprinderilor de a scrie prin mişcări coordonate şi rapide, «stadiul la care o persoană a obţinut deprinderea sau tehnica de a scrie»l. El se determină după complicaţia, continuitatea, forma, înclinaţia scrisului, ritmul şi coordonarea mişcărilor în scris. Evoluţia scrisului poate fi superioară, inferioară şi medie (fig. 63). După nivelul de complicaţie, scrisul poate fi: simplu, apropiat de modul caligrafic; simplificat, cu majoritatea semnelor grafice trunchiate; şi complicat, in structura căruia sunt atestate particularităţi suplimentare sub formă de diverse ornări (fig. 64). Prin continuitatea scrisului se înţelege gradul de conexiune a mişcărilor pe parcursul scrierii. Dacă, spre exemplu, în scris se execută peste 5 litere fără întrerupere, acesta va fi considerat de continuitate mare. Srisul care se întrerupe după fiecare 2—3 litere este apreciat având continuitate mică (fig. 65). Forma scrisului se apreciază după modelul predominant de executare a elementelor de bază, a literelor şi a traseelor de legătură. Printre formele întâlnite se disting scrisuri arcadiforme, unghiulare, ghirlandiforme şi rotungite. De exemplu, minusculele «m», «n», «p», «h» pot avea în partea superioară a gramelor trasee de legătură cu prevalentă în formă arcuită sau unghiulară, iar depasantele literelor «d», «f» şi «p» se pot prezenta sub formă unghiulară sau ghirlandată.
i

/Ut>'/ ;f

fi !*&£''/'

f'ti CC

£f^&

u

i f. I
sluti PZ4*
d-uLhs'UhCU.

rlM^^i/A (k

fiii, ni-s'fî'fufa, {sLQXmi'ft
cSt-uV £*■*$€ AsOUrUMf ' Z* 5
Cut

"" Ui-'W-

d

/^u>Ws pi U t/t'*<&**$■
it*

JD<U t-n^L ' A'>CJ~-iC cu ce/•C *-*■<-£■>**■. Qyu) t &■£*■ <fi<£<■'-< CIL

&t'ec A-eu
C-C'LL/ /%.'

/

ln^ JOS
:

f'

-te-

T&ltri*tUl

Fig. 63. Evoluţia scrisului a — superioară, b — inferioară, c — medie

E. Stancu, Criminalistica. Investigarea ştiinţifică a infracţiunilor, Bucureşti, 1986, p. 298.

258

259

^:

n
11£ i/O'Z^^^

»<e

ui^*.t
,fstA-J,i t*£ pe

Create

^t
<■

*£^P&l<C&£ &££/'aip/itf

îţ^ Că

4Jyi £/& rti^Zt

D7( WC/-/ Jotf

<$oS(/e

/t/P

e/f

p>2ă/

VWJC

poa /e Ttf s e m/?4 î/7?j£> c/f, erecţi /& /ei td/ f/a/?
r?lQ //7f/ei /ct?C*>Cf7C\' c/f

e£ de
0?Qf

/A

<&&€*&$*-.

«p; ele pa /?f re c\ pvoottfse/c? ■fe fă a/'a/e /# 6 de fi/?/?#& \ a 7 m6 . 0e*p?4 dt ?ec f/ A f/??/
3-">

Oc^plJL
.K-.it •» 'a,
: ■■ (.* ( L :.

cJjL* -tll.
*. v '-*" -

i■

i' <fc - *■

/ A'

.•î9

td't

.<''•«•

/ <«. t u Li

/

< ' <■ -< ' • •

h.ti\ li.*: i*'

.''uLt fi.'/-t-<. {..
<..- <

"■;

• ■'■■ ,.' '.-.i;:

:

/'..< ?

i.

< X,

/u

<.v.

6- < ,.£
c

«•-£•
oLc-S>- c/~z.e■■■ -/ ■ < t.-*u CSis'r*4-fl

?> '#-'>/Yi'&t**cce -i

O&ejPt'r**:

/^. 64. Cradul de dificultate: a — simplu, b — simplificat, c — complicat

260

Fig. b — mică. 65 . Continuitatea scrisului: a — mare. c — medie 261 .

cu semne diacritice (i. Ele pot fi grupate în litere cu trasee circulare (a. liniilor de atac şi finalizare. b — spre stânga. înclinaţia scrisului: a — spre dreapta. v. spre stânga şi verticale (fig. dar şi cu centrul convenţional al literei respective. formă şi continuitatea acestuia. Caracteristicile grafice particulare ale scrisului reflectă deprinderile scriptorului privind modul de executare a literelor. 66). Dintre elementele particulare ce caracterizează modul de executare a semnelor grafice menţionăm: — Amplasarea punctelor de atac şi de finalizare a mişcărilor realizate la executarea semnelor grafice. ă. unghiulare.w. u) sau cu trei (m) grame. f. respectiv în baza analizei elementelor specifice privind executarea lor. concave..s. x..Prin înclinaţia scrisului se are în vedere poziţia axei longitudinale faţă de linia scrisului. a altor semne sau grup de semne grafice. constituie o caracteristică esenţială şi stabilă în scrisul unei persoane. ondulatorii). cu barări (f. |*«*<US^*. ţ).*<:■ \ . g. buclate. z). j) cu depasante (b. predominat de trasee unghiulare sau arcuite şi cu un nivel mai înalt de legare a literelor în cuvinte. în special după gradul de complicare. c — vertical 263 . t). t. o. cu sedile (ş. cât şi cele auxiliare (de completare a semnelor) se pot manifesta sub cele mai diverse variante ale formelor (drepte. î. cu bucle (e. bară. -)â ^*^ ■J '-. Atât trăsăturile grame. — Forma elementelor componente (gramelor. o.vXAt 'M^V : V " " eivvv. V^. b. sedile. d) sau semicirculare (c. 262 ^ ^C^S-wJc^^ '. Ritmul şi coordonarea mişcărilor în scris se determină în baza dezvăluirii unui şir de alte elemente caracteristice ale scrisului. g. — Modul de începere şi finalizare a semnelor grafice. cifrelor. cu două (n. Această caracteristică se manifestă prin executarea celor mai diverse după formă şi dimensiuni trăsături nefuncţionale (linie de atac sau de finalizare) sau prin lipsa acestora în situaţiile în care ele sunt prevăzute de modele caligrafice. Practica demonstrează că realizarea expertizei criminalistice a scrisului este de neconceput altfel decât în baza unui studiu minuţios al construcţiei semnelor grafice. trăsăturilor suplimentare şi de completare ale semnelor grafice). j). circulare. . â. s). p. Se disting după acest element scrisuri înclinate spre dreapta. semne diacritice). cu o singură (1. După structura prevăzută de formele caligrafice.'* Fig. • tj) f\ \ . semnăturilor. g. Scrisul rapid întotdeauna figurează simplificat. ^ ! i v vltUc. literele alfabetului românesc constau din două elemente constructive: grame — părţi componente de bază ale literelor care figurează printr-o singură trăsătură — şi trasee anexate sau de completare a literelor (linii de atac şi de finalizare. 66 .l^v\. i. j). semicirculare. Poziţia acestor puncte în raport cu linia scrisului.

mici sau medii. de abducţie (de la stânga spre dreapta) şi de aducţie (de la dreapta spre stânga). Bucureşti. adecvate problemelor ce se pun în faţa expertizei. creion. 166 şi art. Ele pot fi mari. cât şi în practica de specialitate. precum şi de la martori şi victimă. persoane responsabile sau particulare în conformitate cu prevederile procesual penale. realizată prin trasee suplimentare. de natură să influenţeze negativ asupra rezultatelor expertizei. — Direcţia şi succesiunea mişcărilor instrumentului scriptural la executarea anumitor semne sau elemente de semne grafice. textul manuscrisului-model de comparaţie trebuie să depăşească în volum textul actului litigios. contopită sau distanţată şi complicată. — Repartizarea presiunii în trăsăturile grafice. Modelele experimentale sunt texte sau semnături executate de persoana în cauză la cerinţa organului de anchetă sau a instanţei judecătoreşti în prezenţa şi sub controlul acestora. Evidenţierea acestei caracteristici. raportate la alte semne din ansamblul unui cuvânt. modelele de comparaţie a scrisului se împart în două categorii: libere şi experimentale. ascendentă (de jos în sus). Sunt atestate forme de legătură simplă. în acest sens are importanţă volumul materialelor de comparaţie. în criminalistică. Constantinescu. Astfel de modele pot servi actele scrise cu prilejul realizării diverselor funcţii de serviciu sau de studiu (multiple acte oficiale şi de evidenţă. Potrivit dispoziţiilor legislaţiei în vigoare (art. Autenticitatea manuscriselor ridicate cu acest prilej va fi certificată prin inscripţiile respective şi semnăturile persoanei în cauză. organul judiciar va întocmi un proces-verbal. prin juxtapunere.) organul cu funcţie de anchetă ori instanţa de judecată sunt autorizaţi să obţină de la învinuit şi inculpaţi. nu întotdeauna este un lucru simplu. scrisori.P. 262 C. Expertiza scrisului de mână In limba română in Tratat practic de criminalistică. reclamaţii etc).— Dimensiunile semnelor grafice şi ale elementelor constructive. ele fiind solicitate de la instituţii. — Să fie scrise cu instrumente de acelaşi tip (stilou. Dimensiunile grafice constituie de asemenea o caracteristică semnificativă a scrisului unei persoane. 265 264 . declaraţii. ea de bună seamă aparţinând elementelor de strictă individualitate. în teoria şi practica expertizei scrisului. s-a convenit asupra unei poziţii generale: cu cât textul în litigiu este mai redus. — Să fie confruntabile cu manuscrisul în cauză după conţinutul textual. De aici obligaţiunea or ganului care dispune expertiza de a obţine şi prezenta expertului modele de comparaţie a scrisului persoanelor verificate. — In măsura posibilităţii să fie contemporane documentului în litigiu. voi. Modelele libere de comparaţie sunt scrisuri textuale sau semnături executate de persoana in cauză la o dată anterioară apariţiei cauzei. la alte elemente ale semnului respectiv. de poziţia scriptorului etc. — Să reproducă întreaga gamă de elemente caracteristice scrisului persoanei în cauză. Specificul examinării criminalistice a scrisului Expertiza de identificare după scris se realizează în baza examinării comparative a textului sau semnăturii în litigiu cu modelele de scriere a persoanei suspecte ca fiind autorul manuscrisului. cel puţin.1 3. Cu ocazia acestei activităţi. întreprinderi. II. în literatură. modele de comparaţie a scrisului.P. pot avea într-un scris litigios multiple variante proprii scriptorului. i M. modelele libere se consideră mai prioritare. p. Manuscrisele executate la intervalele mari de timp de la perioada redactării actului in litigiu nu pot servi ca modele de comparaţie. hârtie liniată tipografic etc). de suport. 112. cu atât mai voluminos va fi scrisul-model de comparaţie. în condiţii în care ea nu putea presupune utilizarea scrisului sau a semnăturii respective ca model de comparaţie. deoarece sunt garantate de denaturări premeditate ale scrisului. precum şi prin constatări directe făcute de organul judiciar. Toate cele patru direcţii de mişcare grafică descendentă (de sus în jos). adică să provină de la persoana supusă verificării. pix) şi pe suport de natură identică documentului în litigiu (formular. în scrisul persoanei verificate pot interveni modificări. 1978. iar în cazul elementelor componente. Trebuie de avut în vedere şi faptul că elementele de presiune sunt mai evidente în trăsăturile realizate prin mişcări descendente şi mai puţin evi dente în cele efectuate prin mişcări ascendente. deoarece pe parcursul timpului. limbă şi grafic. în baza unei vaste practici. Presiunea e influenţată de instrumentul cu care se scrie. Nivelul cantitativ şi calitativ al acestor materiale e în funcţie de eficienţa expertizei. conspecte. — Să fie autentice. în criminalistică s-au cristalizat anumite cerinţe privind modelele de comparaţie a scrisului ce trebuie respectate: — Să fie obţinute în condiţii legitime. — Modul de legare a semnelor grafice învecinate şi a elementelor acestora. în orice caz. de 3-4 ori. cereri.

respectiv examinarea separată. cunoscute sub denumirea de «ticuri ale scrisului». timpul executării şi alte par ticularităţi cantitative şi calitative. Depăşirea factorului subiectiv al expertizei scrisului. Se vor evidenţia şi fixa toate caracteristicile. să excludă scrierea textului sau semnăturii în litigiu de către o altă persoană. examinarea separată. direct pe scrisurile comparate. Valoarea ultimelor rezidă. insistându-se în special asupra celor mai rar întâlnite. reclamaţii). expertul va cere de la organul judiciar precizările respective. expertul va reclama completarea lor. aparţine de viitorul nu prea îndepărtat. Se va stabili de asemenea la această etapă. apoi se confruntă elementele particulare. grafie. dacă scrisul reflecfă aspectul normal al deprinderilor sau prezintă indicii de modificare parvenite în urma unor tentative de deghizare sau a realizării scrisului în condiţii improprii. Examinarea se efectuează vizual.Faptul în cauză însă nu trebuie conceput ca un prilej de ignorare a modelelor experimentale. preconizându-se obţinerea modelelor care să corespundă cerinţelor privind limba. Semnăturile se supun unui studiu microscopic în vederea descoperirii urmelor falsificării prin copiere. . inclusiv al celui referitor la evaluarea rezultatelor examinării comparative. prezenţa modelelor experimentale asigură posibilitatea verificării prin comparare a autenticităţii modelelor libere. în posibilitatea administrării directe de către organul judiciar a procesului de executare a manuscriselor sau semnăturilor. perspicacitatea şi de alte proprietăţi personale ale expertului. martor sau victimă. acestea fiind nominalizate modele condiţional-libere ale scrisului. expertul va trebui să determine dacă coincidenţele dintre scrisurile comparate creează ansamblul irepetabil de caracteristici al scrisului unei persoane. suspendând temporar efectuarea expertizei. în situaţia când întrebările înaintate prin ordonanţă sau hotărâre sunt for mulate incorect. materialul şi instrumen tul de scris. Examinarea propriu-zisă efectuată de specialişti se realizează în patru etape proprii tuturor expertizelor criminalistice de identificare: exa-minarea prealabilă. Dacă modelele prezentate sunt con siderate insuficiente. Evaluarea rezultatelor examinării comparative este influenţată de un şir de factori subiectivi. prin care se manifestă individualitatea scrisurilor ce urmează a fi comparate. folosindu-se anumite instrumente (optice. Pe de altă parte. Dacă prin examinarea comparativă a caracteristicilor generale se stabileşte că gradul de evoluţie a scrisului în actul litigios e evident mai avansat faţă de cel al persoanei bănuite. preconizându-se evidenţierea caracteristicilor generale şi particulare. Examinarea prealabilă prevede cunoaşterea obiectului expertizei şi aprecierea cantitativă şi calitativă a materialelor de comparaţie prezentate. A doua etapă. experienţa. în special de competenţa. Un moment semnificativ constituie şi evaluarea rezultatelor obţinute în urma examinării comparative. conţinutul. se referă la cercetarea textului în litigiu şi a modelelor de comparaţie. admiţând interpretări diferite. demersuri. dată fiind imposibilitatea imitării unui scris mai avansat de către o persoană cu un scris inferior. modelele libere pot fi completate cu înscrisuri executate de învinuit. 266 Etapa decisivă o constituie examinarea comparativă a scrisului în litigiu cu cel prezentat in modelele de comparaţie. în unele cazuri. ambiguu. în legătură cu fapta (declaraţii. Pentru a decide despre identitatea scriptorului. Sunt frecvente situaţiile când nu sunt atestate modele libere ce ar respecta aceste cerinţe. acestea se vor studia din punctul de vedere al comparabilităţii lor cu înscrisul in litigiu după conţinut. de măsurare etc). Referitor la modelele de comparaţie. La început se compară caracteristicile generale. pe de o parte. expertul va formula concluzia negativă privind identitatea scriptorului. examinarea comparativă şi evaluarea rezultatelor examinării comparative. având în vedere preocupările intense ale specialiştilor în acest domeniu.

................................... CUPRINS • ■ Cuvânt înainte ..... Co6upanue KpuMUHCuiucmunecKou UHdyopMau........ 52 § 3.................... 48 CAPITOLUL 3: TEHNICA CRIMINALISTICĂ § 1....... Metodologia identificării criminalistice după reflectările material-fixate ...................... Elementul de tehnică fotografică ............ Ceraii M................................ TaM6neB A.... § 4. M........... ToMHjiHHa B...un u npoeedenue)............ Memodojiozun cyde6nou udeHmucpumu................... M. 1962............... 1956......... KpuMUHajiucmunecKaa odopojiozux..... Urmele de picioare ..... 1984.................................. 1979....... § 3......... 3anaxu u ux OuojiozmecKoe 3Hcme-nue............................................. § 5....... SâCMaH A.... CejiHBaHOB H................. Noţiunea................ecce..... M.... 3aKJuoHeuue sKcnepma (cmpyicmypa u nayHHoe odocnoea-Hue)........ 1970....... 1974............................................................... CejiHBaHOB H.......... 1983........ 1947... 111 118 135 144 156 165 177 184 189 CAPITOLUL 7: IDENTIFICAREA PERSOANELOR DUPĂ SEMNALMENTE § 1.... IHJIHXOB A.............. CajiTeBCKHâ M.a...... OnepKU ucmopuu yzojxoenou pezucmpauiiu............... 1980................... BjiaflHBocTOK............. TeopemmecKue OCHOQU ynenuH o CJiedax e KpuMUHcuiucmu-Ke...... 209 ....... 69 § 2... CapaTOB................. Aprecierea şi utilizarea raportului de expertiză criminalistică ......... 34 § 4. ş.. § 3.. M............... Traseologia — ştiinţă despre cercetarea criminalistică a urmelor infracţiunii .......... Urmele de mâini ................................... § 2........... Urmele de instrumente şi mecanisme .................... IIpedMem....... CejiHBaHOB H................. Mijloacele tehnico-ştiinţifice folosite pentru descoperirea........ UleBieHKO B.. 109 CAPITOLUL 5: TRASEOLOGIA CRIMINALISTICĂ § 1..................... A6JIOKOB H. M. 3HHHH A..... Genurile identificării criminalistice ... Turna u ajieMenmu eneiu-Hocmu.. Noţiunea......... BnH6epr A.. 71 § 3...... sistemul şi sarcinile criminalistica ................................................... KpuMUHajiucmunecKaa 9KcnepMuşa e coeemcKOM yzojioenoM npou.... M..... Domenii de aplicare a metodei portretului vorbit ...196 § 3...uu............................... 5 § 2........ CejiHBaHOB H.................... Consideraţii privind noţiunea...ecmeeHHue ăoK03amejibcmea... BHJIMHOC.................. KnmHHeB.. Metodele şl principiile fundamentale ale criminalistica. BHH6epr A................ Jlemynue eeuţecmea............. CTPOTOBHH M. 61 CAPITOLUL 4: FOTOGRAFIA JUDICIARĂ ... Mijloacele tehnico-ştiinţifice folosite in efectuarea expertizelor criminalistice ............. 1979................ Mijloacele tehnico-ştiinţifice de prevenire a infracţiunilor .... M....................... 39 § 5.. Cercetarea criminalistică a armelor albe ..... Descrierea persoanelor după metoda portretului vorbit .......................... KpuMunajiucmuKa................................ rolul şi sistemul fotografiei judiciare .. KneB............. 1982.................. BHHHHMCHKO H........... § 2.................................... 1979. ITopmpemHaH udeHmu0uKau....... TaHaceBHH B.............................................................. M... Activitatea de fixare procesuală şi de prezentare a fotografiilor judiciare .......... Fotografia judiciară de examinare .... cucmeMa u meopemunecicue ocHoeu KpuMunajiucmuKu.......................... Alte urme lăsate de om ....................... Coeemcicasi KpuMUHCuiucmuKa (cucmeMa nonsimuu)........... 99 § 5.PacceăKHH fl.... CHCTKOB B.... fixarea şi ridicarea probelor 54 § 4................... KneB...... Cercetarea locului faptelor comise prin aplicarea armei de foc şi a explozivelor ............ 84 § 4... BacHjibeB A................... 51 § 2.... 1968........ M. 1974.... 1971................. 1975. MajioxoBCKaa H..... Cyde6nasi cpomozpad)usi.....uu tnex-nunecKUMu cpedcmeaMu na npedeapumejibHOM cjiedcmeuu.......... Noţiunea şi rolul identificării criminalistice in probajiunea judiciară .... Consideraţii preliminare ..................... Beiu.......................... M.... Legătura criminalistica cu alte ştiinţe ..... 1983........... § 4................................ 1976......... TypMHH fl......... BacHjieB A........ ynenue o MamepuajibHou ucrnune e yzojioenoM npouficce.. 1978.... CoeemcKaa KpuMUHOJiucmuKa: TeopemimecKue npoâjieMbi.. TeopemunecKue ocnoebi mpaccojiozmecKou udenmu-dJUKai^uu 0 KpuMUHCuiucmuKe..... 25 CAPITOLUL 2: IDENTIFICAREA CRIMINALISTICĂ § 1....... in KpuMunajiucmuKa na cjiyxâe cjiedcmeuu.......usi jumnocmu............ 1965. M................................. Bojnorpaa.......... 11 § 3... § 1........ CHeTKOB B............ M................ obiectul şi sarcinile balisticii judiciare ..... Expertiza balistică judiciară.................... CydeOnaH atxnepmojiozusi.......... 1967... 3 CAPITOLUL 1: ELEMENTE INTRODUCTIVE ŞI DE METODOLOGIE CRIMINALISTICĂ § 1..... Noţiunea şi clasificarea mijloacelor tehnico-ştiinjifice criminalistice............... BnH6epr A.. Elementele identificării criminalistice . MameMamunecnue Memodbi e codupamiu u uccjie-doeanuu doK03amejibcme. PyKoeodcmea no cydeâHo-onepamueHou djomozpcupuu..... M....... Cydeânaa BKcnepmu3a (opzaHU3au............. C&iHBaHOB H......... M... 3ncMaH A.. CAPITOLUL 6: BALISTICA JUDICIARĂ § 1............... Fotografia judiciară operativă ...... 32 § 3.... 192 § 2........... M............. 1957.................... 29 § 2.............

271 .

..................................................... Tiraj 3050... Format 60 x90 Ke-Coli de tipar conv.................: (3732) 73-96-16.. Republica Moldova.... A...........226 § 4............................ Rusnac..E...................... Florilor.... 73-97-50.......... 229 CAPITOLUL 9: CERCETAREA CRIMINALISTICĂ A DOCUMENTELOR § 1............ 268 a 7 Simion Gh............ Poligrafie şi Comerţul cu Cărţi ... Academiei................. Chişinău.......... Corectori E................ Coli editoriale 18................215 § 2...................................04............... Jucova.... Evidenţa delincvenţilor ............................. Evidenţa antropometrică .... fax: (3732) 73-96-27....... 277068....... Comanda <//£< Întreprinderea Editorial-Poligrafică «Ştiinţa» str......CAPITOLUL 8: EVIDENŢA CRIMINALISTICĂ § 1............................. Boicu......2.. 1 Departamentul Edituri......... Expertiza criminalistică a documentelor suspecte de fals ........... Doraş 4 1 CRIMINALISTICA voi................................. Pistrui. Tehnoredactor L............. Cuşnirenco............. Chişinău.............. 3.....232 § 2............ Redactor artistic L............... Documentele ca surse de probă şi obiecte de cercetare criminalistică ............. «Tipografia Centrală».......P.........0.... 249 /*§ 4........... Bun de tipar 11......... Evidenţa după modul de operare ............. F. 1 — Tehnica criminalistică — Redactor E.......... MD 2028...................... § 3................... 17............................ Consideraţii generale privind evidenţa criminalistică .......... tel... 254 Bibliografie selectivă ....219 § 3....... or.228 § 5....................... Alte categorii de evidenţă criminalistică..... str........ 239 *v_............................96....... Expertiza criminalistică a scrisului . Examinarea textelor dactilografiate.......