Această apropiere între doi solitari din acelaşi sânge era foarte departe de prietenie, dar le îngădui la amândoi

să suporte mai uşor singurătatea de nepătruns care îi separa şi îi unea în acelaşi timp.

Era destul să-l priveşti o singură dată, chiar şi în penumbra vestibulului, pentru a-ţi da seama că forţa misterioasă care-i îngăduia să trăiască nu era instinctul de conservare, ci deprinderea fricii.

Din poartă, cei doi putură asista atunci la de nodământul unei drame care începuse cu mult înainte ca !os" Arcadio să fi atins vârsta înţelegerii. Doi agenţi ai poliţiei, care-l urmăriseră pe Aureliano Amador ani de ile, care-l hăituiseră ca nişte câini prin toată lumea, se iviră de după migdalii de pe trotuarul din faţă şi traseră asupra lui două gloanţe de revolver care-i găuriră fruntea în locul unde era crucea de cenuşă.

Dupămasă, negăsindu-l în bucătărie, îl căută pe !os" Arcadio prin toată casa şi-l descoperi plutind pe oglin ile înmiresmate ale ba inului, enorm, tumefiat şi visând încă la Amaranta. Abia atunci începu să înţeleagă cât de mult începuse să-l iubească.

A#A$A%&A '$(')A (E *%&+A$(E,..

)a fel de activă, minuţioasă şi neîmblân ită ca 'rsula şi aproape la fel de frumoasă şi provocatoare ca frumoasa $emedios, era în estrată cu un instinct rar care-i permitea să anticipe e întotdeauna moda.

la care el îi răspunse că da. /ncercă să reconstituie în imaginaţie splendoarea redusă la neant a vechiului centru al companiei bananiere.Amintindu-şi de o scrisoare a mamei ei care vorbea despre e. /n adar le făcu cuiburi false din paie în migdali. căci acestea îşi luau înălţime de la prima tentativă şi descriau un cerc pe cer. că îşi şi luau borul din sat. suna. printre casele năruite de buruieni. . ea-şi întâr iase călătoria cu câteva luni pentru a găsi un vapor care să facă escală în *nsulele -ericirii. că greva se terminase. de unde-şi alese două eci şi cinci de perechi de canari de cel mai frumos soi pentru a repopula vă duhul din #acondo. Amaranta 'rsula le slobo ea pereche cu pereche.terminarea păsărilor. /n adar încercă ea să le deprindă cu colivia pe care o construise 'rsula cu oca ia primei restaurări. numai atât cât aveau nevoie pentru a găsi calea de întoarcere către *nsulele -ericirii. dar ele abia se simţeau în libertate. . suna. Aceasta a fost cea mai lamentabilă dintre numeroasele ei iniţiative sortite eşecului. şi unde găsi. în adar presără mei pe acoperişuri. iar compania bananieră plecase din #acondo şi că în #acondo era în sfârşit pace de mulţi ani.e măsură ce păsările se înmulţeau. până ce el îl desprinse pentru a au i vocea neliniştită şi îndepărtată a unei femei care-l întreba ceva. că cei trei mii de morţi fuseseră aruncaţi în mare. în adar le aţâţă pe cele din colivii pentru ca glasurile lor să le cheme înapoi pe de ertoare. şi un telefon care suna. a cărui piscină secată era plină până sus de ghete bărbăteşti şi de sandale putre ite. în engle ă. scheletul unui câine ciobănesc încă legat de un belciug printr-un lanţ de fier.

care admiteau ca un lucru neîndoios un stabiliment ce nu e. despre care au ise într-adevăr vorbindu-se în diferite rânduri. difu orul stricat în interiorul căruia clocea o găină. ci şi unele persoane mai bătrâne decât ea respingeau în chip violent povestea cu lucrătorii adunaţi la gară şi cu trenul cu două sute de vagoane încărcate cu morţi. nu punea la îndoială realitatea colonelului Aureliano 2uend3a. era un persona4 inventat de guvern ca prete. Această nestatornicie a memoriei devenea şi mai critică atunci când se vorbea despre omorârea lucrătorilor. şi când 1abriel fusese singurul care nu cre use că vrea să-şi bată 4oc de cineva.ista decât în imaginaţie. în schimb. care de obicei nu se amesteca în conversaţii. 5hiar şi patroana. calendarele din anii anteriori venirii companiei bananiere. protestă cu înverşunare de cumătră furioasă.istat niciodată. despre colonelul Aureliano 2uend3a. în aşa fel încât gândea la ei ca şi cum ar fi fost vorba de unul singur. 1abriel şi Aureliano erau astfel uniţi printr-un fel de complicitate fundamentată pe fapte reale în care nu credea nimeni şi . Această legătură se născuse în noaptea când îi vorbise întâmplător.(urâsul ei etern părea provocat de credulitatea clienţilor. Deşi Aureliano se simţea legat de cei patru prieteni printr-o afecţiune egală şi prin aceeaşi solidaritate. parterul din flori de hârtie. că acest colonel Aureliano 2uend3a. deoarece aici chiar şi lucrurile palpabile erau ireale0 mobilele se de articulau când te aşe ai pe ele. ba chiar se înverşunau să susţină ceea ce rămăsese până la urmă consemnat în dosarele 4udiciare şi în manualele şcolare0 că acea companie bananieră n-a e. nu numai patroana. 1abriel. De câte ori atingea Aureliano această chestiune.t pentru a-i masacra pe liberali. colonelul 1erineldo #6r7ue . era mai apropiat de 1abriel decât de ceilalţi. tablourile cu litografii decupate din revistele ce nu fuseseră editate niciodată. pentru simplul motiv că fusese tovarăş de arme şi prieten nedespărţit al propriului său străbunic.

şi-i vorbi despre destinul levitic al sanscritei.care le afectaseră într-atât e. despre posibilitatea ştiinţifică de a vedea viitorul în transparenţa timpului. şi despre Centuriile lui %ostradamus şi despre distrugerea 5antabriei. lăsând-o să se încurce în propria-i pân ă de păian4en. nespunându-i niciodată nu. /şi ise atunci că 1aston nu era atât de prost pe cât părea. o abilitate şi o răbdare nemărginită. îşi stăpâni glasul care-l părăsea. memoria care se transformase într-un polip fosili at. până în iua când nu va mai putea îndura supărarea ilu iilor evidente. un om de o statornicie. îşi deschise vămile cele mai ascunse ale inimii şi-şi slobo i nesfârşitele adâncuri sfâşiate de teribilul animal para itar pe care-l adăpostise în tot .ul unei lumi sfârşite din care nu mai rămânea decât nostalgia. care proiectase să o învingă pe soţia sa prin oboseala unei eterne comple enţe. /ncercând să-şi învingă tulburarea. anunţată de sfântul #illan. şi când va pregăti ea însăşi vali ele pentru a se întoarce în Europa. ci dimpotrivă. aşa cum se poate vedea în lumină ceea ce este scris pe dosul unei foi de hârtie. şi îşi dădu seama că adevăratul lui caracter era în contradicţie cu purtarea lui supusă. (ărutând într-una palma mâinii ei rănite. Dar când îl cunoscu mai bine. începu să nutrească bănuiala răutăcioasă că până şi aşteptarea aeroplanului era o farsă. despre necesitatea de a cifra profeţiile pentru ca să nu se altere e singure. viaţa care se ducea.istenţa încât amândoi se găseau neputincioşi în reflu. simulând o ade iune fără limită.

într-un viitor perfect de văluit şi trasat. Aerul de acolo avea o densitate de început de lume. până ce mâna ei rănită. /i povesti cu câtă febrilitate îi cerea %igromantei să miaune ca o pisică şi să-i suspine în ureche gaston. simţi cum timpul se întoarce la i voarele lui primare când descoperi. 8 2rută murdară9 e. suspină ea. se transformă într-un nod de smaralde şi topa e şi de oscioare pietrificate şi insensibile.lec în 2elgia cu primul vapor. . când împlinise o sută patru eci şi cinci. un bărbat osos. mai presus de viitorurile tulburate de tertipurile şi supo iţiile înşelătoare ale cărţilor. renunţase la obiceiul dăunător de a ţine socoteala vârstei. 5u ani în urmă. cu pomeţi de tătar.timpul martiriului său. gaston. . /n prima noapte în care grupul vi ită acea seră a ilu iilor. şi cu câtă viclenie şterpelea flacoanele ei de parfum pentru a le regăsi pe gâtul fetelor care făceau dragostea ca să-şi astâmpere foamea. Amaranta 'rsula îşi închise degetele care se contractară ca o moluscă. care supraveghea intrările dintr-un balansoar de liane. 8 Ah. gaston. smead.clamă ea scuipând. însemnat de la începutul lumii şi pentru totdeauna de pecetea singurătăţii. printre cei cinci noi veniţi. ca şi cum ar fi fost inventat chiar atunci. iar frumoasele mulatre care aşteptau fără năde4de între petale sângerii şi discuri de mult demodate cunoşteau ceremonii ale dragostei pe care omul le uitase în paradisul pământesc. eliberată de orice durere şi de orice urmă de milostivire. /nspăimântată de frene ia unei astfel de efu iuni.ilar &ernera. /i povesti cum se scula în toiul nopţii pentru a plânge de mânie şi de părăsire pe lucrurile pe care ea şi le lăsa să se usuce în baie. bătrâna splendidă şi taciturnă. Aureliano9 Era . şi continua să trăiască în timpul static şi marginal al amintirilor.

devenit taciturn prin absenţă.%u e. o roată turnantă care ar fi continuat să se învârtească în veci. căci un secol de cărţi şi de e. ise el atunci. în tremurătorul octombrie caraibean. un palid refle.ilar &ernera. avea un aer fericit. cu cămaşa lui de invalid şi şuviţa de păr ninsă. lumea se va întoarce cu dosu-n sus în iua când oamenii vor călători în clasa întâi iar literatura în furgonul de baga4e: Acest proces de nostalgi are progresivă era la fel de evidentă în fotografii. puţinele care mai rămăseseră după ce înţeleptul catalan îşi închisese librăria şi plecase în satul mediteranean unde se născuse. dacă n-ar fi fost u ura progresivă şi iremediabilă a osiei ei. .ista în inima unui 2uend3a nici un mister pe care ea să nu-l poată pătrunde. :)umea. al lui însuşi. /n primele. /n mormântul lui . /n ultimele. pe puntea unui vapor de regrete care începea să somnole e pe . biruit de nostalgia unei primăveri statornice. era învelit într-o manta întunecată şi cu un fular de mătase.perienţă o învăţase că istoria familiei nu era decât un angrena4 de repetiţii inevitabile. printre psalmii şi or oanele târfelor putre eau ultimele resturi ale trecutului.*)A$ &E$%E$A #'$* *% 2A)A%(+A$') E* DE )*A%E Acesta era sfârşitul.

dar nea4ungând niciodată să se sfârşească pe deplin. în cursul primelor luni. iar cascadele satului tot se mai parfumau la căderea nopţii. îşi pierdu minunatul său simţ al irealului până-ntr-atât încât să le recomande tuturor să plece din #acondo.oceanele tomnatice. consumându-se pe dinăuntru. că în casa părintească mai era încă bătrânul melc trandafiriu. El le scrise atâtea. deoarece continua să se nimicească indefinit. tot aşa cum la #acondo regreta supa de iarnă de pe cuptor. . oriunde s-ar fi aflat. deşi el nu părea să-şi dea de loc seama. în care consacra câte un paragraf special pentru fiecare. a şuieratului trenului în somnolenţa amie ii. a foşnetului soarelui în migdalii prăfuiţi.i totuşi. . încât se simţeau mai apropiaţi de el decât atunci când se afla la #acondo. le făcea cunoscut că totul continua ca şi mai înainte. avea nostalgia dughenii sale toride. să-şi amintească întotdeauna că trecutul nu e decât minciună. să-l dea naibii pe <oraţiu şi. /n nopţile de iarnă. acele scrisori ale stimulare şi încura4ări se transformară încetul cu încetul în pastorale ale de amăgirii. Era tot ce mai rămăsese dintrun trecut a cărui nimicire nu a4ungea să se consume. sfârşindu-se în fiecare clipă. în timp ce supa fierbea pe cuptor. să uite tot ce-i învăţase despre lume şi despre inima omenească. strigătele vân ătorului de cafea şi ciocârliile iuţi ale primăverii. şi neca ul de a-l vedea plecând aproape că se domolise. Ameţit de aceste două nostalgii care stăteau faţă-n faţă ca două oglin i paralele. că heringii afumaţi aveau acelaşi gust pe pâinea ca o iască. că orice primăvară trecută este irecuperabilă şi că dragostea cea mai nebună şi mai statornică nu e decât un adevăr efemer. )a început. 1erm6n şi Aureliano îi răspundeau la toate scrisorile. că memoria nu are cale de întoarcere. Erau aceleaşi foi de caiet umplute cu mâ gălituri violete.

şi amândoi rămaseră să plutească într-un univers gol. şi cele mai fericite de pe pământ./n acest #acondo părăsit până şi de păsări. încât Aureliano se obişnui să se gândească la ei aşa cum Amaranta 'rsula se gândea la soţul ei. iar scrisorile înţeleptului atât de rare şi pline de melancolie. :5e mă doare mai mult. este toată vremea pe care am pierdut-o. într-o casă în care era aproape imposibil să închi i ochii din pricina bâ âitului confu al furnicilor roşii.plorate. unde singura realitate ilnică şi e. Dar veştile lui deveneau treptat atât de vagi. mult mai bogate decât acelea ale dorinţei.ternă era dragostea. *ncertitudinea viitorului stârni în inima lor o întoarcere spre . pri onier ai singurătăţii şi ai dragostei şi ai singurătăţii dragostei. râdea ea.: (e dedicară idolatri ării propriilor lor trupuri. în care praful şi căldura dobândiseră atâta putere încât abia mai puteai respira. Aureliano şi Amaranta 'rsula erau singurele fiinţe fericite. descoperind că saţietatea dragostei ascundea posibilităţi nee.

ă cu o privire de adâncă milă. (ingurul lucru de care erau siguri. le lipseau informaţiile pentru a o înlocui cu cea adevărată.reotul îl fi. m-aş mulţumi să fiu sigur că şi tu şi eu e. pe care n-o citi nimeni. (e revă ură amândoi în paradisul pierdut al potopului. şi că s-au încărcat cadavrele într-un tren de două sute de vagoane pentru a le arunca în mare. (crisoarea străină. (cormonind trecutul. făcându-se că o îngroapă de vie. 8 Ah. în timp ce amanţii solitari pluteau în contra curentului ultimilor ani. după ce e. 5ă armata a împresurat şi a mitraliat trei mii de lucrători. care se risipeau în stăruinţa adarnică de a-i face să naufragie e în deserturile de ilu iei şi ale uitării. era că -ernanda nu era mama lui Aureliano. Amaranta 'rsula îşi aminti de dupăamia a când intrase în atelierul de aurărie şi când mama ei îi povesti că micul Aureliano nu era fiul nimănui deoarece fusese găsit plutind într-un coş.etrei 5otes. ise el suspinând. ani de nepocăinţă şi de nefericire. despre care nu-şi amintea decât nişte poveşti infamante. Din partea mea. aşadar nici dumneavoastră nu credeţi= 8 5e să cred= 8 5ă acel colonel Aureliano 2uend3a a purtat trei eci şi două de ră boaie civile şi le-a pierdut pe toate. fiul meu. strigă el.istăm cu adevărat în clipa de faţă. rămase pradă moliilor pe eta4eră unde -ernanda îşi uitase într-o i verigheta şi continuă să se mistuie la focul interior al veştii rele. şi aceste evocări le de văluiră că într-adevăr fuseseră fericiţi împreună de când îşi puteau aminti. şi această presupunere provocă în adâncul sufletului lor o crispare violentă de oroare. .trecut. 8 Ehei. bălăcinduse în băltoacele noroioase din curte. Deşi această versiune li se părea neverosimilă. răspunse Aureliano. omorând şopârle pentru a le agăţa de hainele 'rsulei. Amaranta 'rsula înclina să creadă că era fiul .aminaseră toate posibilităţile. .

ca şi cum se stingea din faţa luminii.rintre lacrimi. /i luă mâna lui Aureliano pe care-l vedea înspăimântat. deoarece era singurul într-un veac întreg care fusese ămislit din dragoste. voinic şi încăpăţânat ca toţi cei care purtau numele de !os" Arcadio. După aceea. îl rugă să nu-şi facă gri4i. (e va numi Aureliano şi va câştiga trei eci şi două de ră boaie. (e va numi $odrigo.amina. /n primele ceasuri. căci Amaranta 'rsula începuse să-şi piardă sângele. ise ea. cu ochii deschişi şi clarvă ători ai Aurelienilor. care-i curgea fără să-l poată opri. dar era ca şi cum ar fi voit să astupe un şuvoi de apă cu mâinile. Amaranta 'rsula putu să vadă că e vorba de un 2uend3a de soi ales. )uni dimineaţa chemară o femeie care recită la căpătâiul ei rugăciunile de închiderea rănilor. şi se aplecară pentru a-l e. Abia după ce-l întoarseră pe burtă îşi dădură seama că avea ceva mai mult decât ceilalţi oameni. iar moaşa îi linişti dându-şi părerea că această coadă inutilă putea fi tăiată în clipa când copilului îi vor creşte dinţi noi. n-au avut oca ia să se mâi gândească la aceasta. pe care Aureliano o lumina cu o lampă. După ce-i tăie cordonul ombilical. şi se îneca de râs în faţa leacurilor caraghioase la care recurgea moaşa. ea se strădui să-şi păstre e voia bună. la capătul a două eci şi patru de . ea devenea din ce în ce mai puţin vi ibilă. 8 %u. (pre seară. 8 E un antropofag din cap până-n picioare. spunând că oamenii ca ea nu sunt făcuţi să moară împotriva voinţei lor. începu să şteargă cu o cârpă umoarea albastră care acoperea trupul copilului. însă sângele pasionat al Amarantei 'rsula era insensibil faţă de oricare alt mi4loc în afară de dragoste. /ncercară să-i a4ute cu comprese din pân ă de păian4en şi cu tampoane de cenuşă.. Era o coadă de porc. până când că u într-o toropeală adâncă. infailibile atât pentru oameni cât şi pentru animale. care avea tot ce-i trebuia pentru a relua această spiţă de la început şi a o purifica de viciile vătămătoare ca şi de vocaţia solitară. se opuse bărbatul ei. Aureliano şi Amaranta 'rsula nu cunoşteau precedentul care fusese în familie şi nu-şi aminteau nici averti ările înspăimântătoare ale 'rsulei. Dar pe măsură ce orice speranţă îl părăsea pe Aureliano. moaşa. %u se alarmară.

rietenii sunt copii de târfă9 (e prăbuşi în balansoar. decis să tre ească lumea întreagă. Dar când se vă u singur în ultima dimineaţă din #acondo.i atunci vă u copilul. îşi deschise braţele în mi4locul pieţii. răbdarea vă duhului în această dimineaţă radioasă de februarie. şi în cursul acestei fulgerări de luciditate îşi dădu seama că sufletul lui nu era capabil să re iste acestei poveri drobitoare a unui trecut atât de lung. şi în care Amarante 4uca dame cu colonelul 1erineldo #6r7ue . îşi dădură seama că era moartă vă ând cum sângele s-a oprit de la sine. acelaşi în care şedea $ebeca în vremurile glorioase ale casei când îşi preda lecţiile de broderie. secătuită şi pâr4olită pentru că o ridicase împotriva surorii sale. Amaranta 'rsula cususe scutecele copilului. +spătarul îi vorbi despre nenorocirea braţului său. perseverenţa neghinei. începu să admire stăruinţa neclintită a pân ei de păian4en de pe trandafirii morţi. Aureliano nu putu face nici un gest. . profilul i s-a subţiat. %u mai era decât un burduf umflat şi secat pe care toate furnicile din lume se trudeau să-l târască spre vi uinele lor subterane pe cărăruia pietruită din grădină. în sfârşit. Aureliano îi vorbi despre nefericirea inimii sale. roşeaţa feţei s-a topit într-o auroră de alabastru şi a început din nou să surâdă. %u că ar fi fost .ore de de năde4de. şi unde. şi începu să urle din tot sufletul0 8 . (fârşiră prin a plânge în doi şi Aureliano avu pentru o clipă impresia că durerea lui s-a domolit. $ănit de suliţele mortale ale tuturor acestor nostalgii personale şi străine lui.

ci concentrase un secol întreg de episoade cotidiene în aşa fel încât toate să coe. căci seminţiilor condamnate la o sută de ani de singurătate nu le era dată o a doua şansă pe pământ. înţelese de4a că nu va mai ieşi niciodată din odaia aceasta. ci pentru că în acea clipă miraculoasă începeau să i se de văluie cheile definitive ale lui #elchiade. Atunci mai sări câteva rânduri pentru a depăşi profeţiile şi pentru a căuta să cunoască data şi împre4urările morţii sale. căci stătea scris că cetatea mira4elor va fi ştearsă de vânt şi alungată din memoria oamenilor în clipa în care Aureliano 2abilonia va fi terminat descifrarea pergamentelor.parali at de stupoare. .iste în aceeaşi clipă. consta în faptul că #elchiade nu înşirase faptele după timpul convenţional al oamenilor. şi că tot ce vedea scris acolo era dintotdeauna şi avea să rămână pe vecie de nerepetat. 'ltima pavă ă. pe care Aureliano începuse să o între ărească în iua în care se lăsase cuprins de dragostea Amarantei 'rsula. şi vă u epigraful pergamentelor perfect rânduit în timpul şi în spaţiul oamenilor0 Primul din spiţă este legat de un copac şi furnicile încep să se înfrupte din ultimul. Dar înainte de a a4unge la versul final.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful