INGINERIA ORGANIZĂRII ŞANTIERELOR DE CONSTRUCŢII

Cap. 3. Aprovizionarea tehnico-materială (ATM)
3.1. Subsistemul ATM în întreprindere Este un element de intrare pentru că asigură toate resursele materiale, fiind în acelaşi timp şi un sistem compensator deoarece creează şi asigură rezervele de materiale constituindu-se totodată şi ca parte a activităţii comerciale care leagă întreprinderea de furnizorii şi beneficiarii ei. 3.2. Resursele materiale, element al intrărilor în sistem

X
Y=G(s) × X dar

G(s)
Y —> Z

Y
adică

Z
lim Y = Z ⇒ Z=G(s) × X ,

dar, de obicei, X nu se poate scoate ca X=Z/G(s), întrucât G(s) este o matrice. Motiv pentru care se introduce matricea consumurilor normate N(s), pe baza căreia se poate calcula vectorul intrărilor X astfel : X=N(s) × Z. N(s) se poate completa pe baza indicatoarelor de norme de deviz. Pe lângă acestea mai există şi consumuri normate statistice. N(s) este foarte important deoarece constituie singura cale prin care se pot determina resursele materiale, umane şi mijloacele de muncă necesare pe şantier. 3.3. Atribuţiile sistemului ATM Principalele atribuţii ale ATM sunt : - întocmirea planului de aprovizionare (a necesarelor de materiale); - redactarea, încheierea şi urmărirea realizării contractelor de aprovizionare; - recepţia calitativă şi cantitativă a produselor la furnizor; - organizarea şi optimizarea transporturilor de la diverşii furnizori la depozitele de pe şantiere; - recepţia calitativă şi cantitativă a produselor sosite pe şantiere; - păstrarea, depozitarea, administrarea şi gestionarea corespunzătoare a bunurilor în depozite; - constituirea rezervelor de materiale pentru compensare, şi administrarea acestora; - validarea şi plata documentelor (facturi, ... ) pentru decontarea bunurilor. 3.4. Organizarea aprovizionării Planul de aprovizionare se întocmeşte cu cca. 1÷3 luni înaintea începerii anului pentru care s-a întocmit planul. Planul de aprovizionare se întocmeşte pe baza documentaţiilor tehnico-economice sau a normelor statistice de consum. Pe baza acestor documentaţii se face aprovizionarea fie direct de la furnizori, fie de la diverşi en-gross-işti, transportul făcându-se fie direct pe şantiere, fie în depozitele întreprinderii.

Anul şcolar 2006/2007 – V CH, ISPM

31

Conf. dr. ing. Păun ALAN

APROVIZIONAREA TEHNICO-MATERIALĂ (ATM)

3.5. Stocuri şi rezerve de materiale Stocul este o cantitate de resurse existentă într-un depozit şi încă neconsumat; Rezerva este un stoc creat intenţionat pentru a asigura continuitatea producţiei în condiţii reale de aprovizionare şi consum. Intrarea în stoc este orice cantitate de resursă care măreşte valoarea stocului (prin acumulare sau adăugare); Ieşirea din stoc fiind orice cantitate de resursă care diminuează valoarea stocului, respectiv micşorează cantitatea. Rezervele pot fi : - de regularizare - atunci când se urmăreşte asigurarea continuităţii producţiei în condiţii curente de aprovizionare şi consum; - de prevedere - când se urmăreşte ca pe lângă situaţia curentă, continuitatea producţiei să fie asigurată şi în cazurile când apar factori perturbatori; - de dimensionare - valoarea maxima a rezervei care va exista vreo data în depozit; - de alarmă - valoarea minimă care necesită o reaprovizionare imediată. 3.6. Costurile în gestiunea stocurilor Realizarea stocurilor de materiale, în general, şi a rezervelor de materiale, în special, este o acţiune care generează cheltuieli împărţite în : 1. Cheltuieli directe, care sunt : - cheltuieli de comandă (formulare comandă, contractare, relaţii, etc.); - cheltuieli de achiziţie (delegaţii, recepţii, telefoane, etc.); - cheltuieli de aprovizionare (costurile propriu-zise ale materialelor, transportul, ambalarea, manipulaţiile, etc.); - cheltuieli de depozitare (amortismentele depozitelor, plata gestionarilor, a manipulanţilor, etc.); - cheltuieli de stagnare a producţiei (intemperii, lipsuri materiale, etc.) 2. Cheltuieli indirecte (penalizări pentru producţia livrată cu întârziere, penalizări sau daune pentru cantităţi nelivrate). Din totalul acestor cheltuieli unele pot fi reduse de către constructor (în special cele de depozitare) pe când celelalte, nu. Problema optimizării costurilor se referă doar la acelea care pot fi optimizate de către constructor.

Anul şcolar 2006/2007 – V CH, ISPM

32

Conf. dr. ing. Păun ALAN

INGINERIA ORGANIZĂRII ŞANTIERELOR DE CONSTRUCŢII

3.7. Metode pentru calculul rezervelor de materiale 3.7.1. Generalităţi Teoria stocurilor cunoaşte : 1. Metode deterministe - în care se presupune că atât aprovizionarea (livrările) cât şi consumurile se produc în cantităţile prevăzute şi la termenele prevăzute. 2. Metode probabiliste - în care se presupune că atât livrările cât şi consumurile sunt afectate de factori perturbatori. Fiecare din aceste două categorii se subîmpart în : a. Metode tehnice care urmăresc strict continuitatea producţiei indiferent de costuri; b. Metode economice - urmăresc reducerea la maximum a cheltuielilor indiferent că acestea privesc aprovizionarea sau consumul. 3.7.2. Metode deterministe a. Metoda CLASICA. Este o metodă care ţine cont de mărimile medii ale consumurilor pe intervale şi de mărimile normate ale intervalelor dintre două reaprovizionări succesive. În această metodă ca şi în celelalte, de altfel, mărimea intervalului este la alegerea proiectantului. Calculul rezervelor de materiale se face separat pentru fiecare material i=1,...,m. Fie C(i) - cantitatea de material i prevăzut în extrasul de materiale al documentaţiei; Rul(i) - numărul de intervale dintre două reaprovizionări succesive (rulajul normat); nc(i) - durata de consum a materialului i, măsurat în număr de intervale de timp determinate între momentul în care se observă pentru prima dată consum de material i pe şantier şi ultimul moment, indiferent dacă între timp există anumite întreruperi; p(i) [%] - pierderile de materiale prin manipulaţii, transport, depozitare. Rr(i) - rezerva de regularizare pentru materialul i. Rr(i)= C(i) × Rul(i) nc(i) × 100 + p(i) 100

Rp(i) = α(i) × Rr(i) , valoarea lui α(i) poate fi determinată pe trei căi :

α (i)= 1+lg

nc(i) Rul(i) α (i)= ρ(i) x η(i), α (i)= 1+ Z

ρ(i) - factorul de siguranţă privind livrările făcute de furnizor :

Anul şcolar 2006/2007 – V CH, ISPM

33

Conf. dr. ing. Păun ALAN

APROVIZIONAREA TEHNICO-MATERIALĂ (ATM)

ρ(i ) =

1 Pr (i )

, 1,25 ≤ ρ(i) ≤ 2,25

Pr(i) - probabilitatea ca furnizorii să livreze materialele în sorto-tipo-dimensiunile, de calitatea, cantitatea şi la termenele prevăzute în contracte. η(i) - coeficientul de neuniformitate al execuţiei de pe şantier.
1 = kp , 1,1 ≤ η(i ) ≤ 2,5 C ftl Z - variabila normală întâmplătoare, a cărei valoare se alege de către proiectant (din tabelul de probabilităţi de la metoda Gantt). η(i ) =

Calculul valorii α(i) se recomandă să se facă în toate trei variantele şi să se aleagă valoarea cea mai mare. Rd(i) - rezerva de dimensionare pentru materialul i.

Rd (i ) = R p (i ) +

C (i ) nc (i )

b. Metota TABELARA. Este o metodă deterministă care se bazează pe ipoteza că atât livrările cât şi consumurile pe diferitele intervale se produc conform contractelor, respectiv graficelor de eşalonare şi că : - reaprovizionările se fac întotdeauna la începutul intervalului; - consumurile de materiale sunt uniforme pe interval. Metoda tabelară se bazează pe o matrice de calcul de forma următoare :
Inter valul

Livrări
simplu cumulat

Consumuri
simplu cumulat

Abateri (3)-(5) 6

Aprovizionarea regularizată (3)+|min(6)|

1

2

3

4

5

7

Stoc la …. Interval sfârşit început (7)-(5) (8)+(4) 8 9

Observaţii 10

1 2 3 4 5 6

100 400 500 100 unde :

100 100 500 1000 1100 1100

200 200 400 400 400

200 400 400 800 1200 1600

-100 -300 +100 +200 -100 -500

600 600 1000 1500 1600 1600

+400 +200 +600 +700 +400 0

600 400 600 1100 800 400 Rr Rd

Rr(i) = -min(6) sau Rr(i) = |min(6)| Rd(i) = max(9) Rp(i) = α(i) x Rr(i) α(i) - se calculează ca şi la metoda clasică.
Anul şcolar 2006/2007 – V CH, ISPM
34

Conf. dr. ing. Păun ALAN

INGINERIA ORGANIZĂRII ŞANTIERELOR DE CONSTRUCŢII

Rr în această metodă, ca şi în toate celelalte metode, trebuie asigurată de la începutul execuţiei, respectiv din primul interval. 3.7.3. Metode probabiliste a. Metota POISSON. Este o metodă probabilistă care se bazează pe proprietăţile de bază ale distribuţiei Poisson, la care m = λ (media aritmetică, m, este egală cu valoarea cea mai frecvent observată, λ), dispersia (varianţa) este : VAR= λ, iar abaterea medie pătratică : σ = , λ aceste proprietăţi se corelează cu proprietăţile date de teoria probabilităţilor pentru intersecţiile a două mulţimi probabiliste : P(A ∩ B) = P(A) x P(B) întrucât se poate scrie : P(L) = σ(L). p Rp (i ) = α(i) × Rrp (i ) , unde : Rrp (i ) = N (i ) × L(i ) × C (i ) p Rd (i ) = R p (i ) Nti Ct Lt , L(i) = , C (i ) = N(i) = Rrf (i ) = Rrp (i ) + K (i ) (*) Nti Nti Nil

K (i ) = L(i ) − C (i )
unde : Rrp(i) – Rezerva de regularizare probabilistă Rpp(i) – Rezerva de prevedere probabilistă Rrf(i) – Rezerva de regularizare finală K(i) – Factor de corecţie N(i) – Număr mediu de intervale dintre două reaprovizionări succesive; L(i) – Cantitatea medie aprovizionată pe un interval; C(i) – Cantitatea medie consumată pe un interval. Nti – Numărul total de intervale Nil – Număr intervale de livrare Lt – Livrarea totală Ct – Consumul total Cu datele din exemplul anterior (metoda tabelară), obţinem : N(i) = 6/4; L(i) = 1100/6; C(i) = 1600/6. Aceste formule sunt valabile dacă consumurile şi livrările constituie două fenomene disjuncte. În realitate ele sunt însă conjugate, pentru că nu se pot consuma materiale dacă nu au fost în prealabil aprovizionate. De aceea pentru a se asigura disjuncţia, rezerva de regularizare finală se va calcula cu relaţia (*) de mai sus. K(i) fiind un factor de corecţie.

Anul şcolar 2006/2007 – V CH, ISPM

35

Conf. dr. ing. Păun ALAN

APROVIZIONAREA TEHNICO-MATERIALĂ (ATM)

3.8. Problema repartizării optime a produselor de la mai mulţi furnizori la mai mulţi consumatori(Problema " transporturilor") De multe ori se pune problema optimizării repartizării produselor (materiale de construcţie, prefabricate, etc.) de la mai mulţi furnizori ai aceluiaşi produs, k, la mai mulţi con-sumatori. Este suficient ca problema să fie optimizată în raport cu distanţele de transport, întrucât acestea influenţează în mod direct creşterea costurilor (materialelor). Procedeul matematic prin care se rezolvă o astfel de problemă este cunoscut sub numele de PROBLEMA "TRANSPORTURILOR". Fie următoarea schemă pentru un produs oarecare k :

D1 F1

D2 F2
……

Di Fi
……

Dm Fm

e21 e11 e12

e22

eij

emn

C1 N1

C2 N2

……

Cj Nj

……

Cn Nn

Notăm prin : Di - disponibilul din materialul k la furnizorul Fi; Nj - necesarul din materialul k la consumatorul Cj eij – costul de transport, al materialului k, de la furnizorul Fi la consumatorul CJ xij – cantitatea de material k transportată de la furnizorul Fi la consumatorul CJ Toţi algoritmii de calcul cer : 1. Di să fie perfect definite; 2. Nj să fie şi ele bine cunoscute; 3. "costurile de transport", eij, să fie şi ele bine cunoscute 4. m

∑ ∑
n

i =1

j =1

⎫ D (i) = D T ⎪ ⎪ ⎬ N ( j) = N T ⎪ ⎪ ⎭

; DT = N

T

Forma generală a unei probleme de transport este : min( Z = supusă la sistemul de restricţii :

∑∑
i =1

m

n

j =1

e ij × x ij )

∑ ∑
n

m

i =1

j =1

⎫ x ij ≤ N ( j ) ⎪ ⎪ ⎬ x ij ≤ D ( i ) ⎪ ⎪ ⎭

;

x ij ≥ 0

Anul şcolar 2006/2007 – V CH, ISPM

36

Conf. dr. ing. Păun ALAN

INGINERIA ORGANIZĂRII ŞANTIERELOR DE CONSTRUCŢII Dacă în realitate DT < NT se introduce un furnizor fictiv Ff cu o cantitate disponibilă fictivă Df = NT - DT, iar valorile eij=∞ (∀) i, j. Dacă DT > NT se introduce un consumator fictiv al cărui necesar fictiv este Nf = DT - NT, iar eij=0 (∀) i, j. Principala metodă pentru obţinerea unei soluţii de bază este metoda VOGEL (metoda diferenţelor) - aceasta se bazează pe o matrice de calcul şi pe următoarele reguli : 1. Un consumator trebuie să fie satisfăcut pe cât posibil de un singur furnizor. 2. Rândul sau coloana se aleg în funcţie de cea mai mare diferenţă 1 existentă pe rânduri sau coloane. În cazul în care există mai mult de un rând sau o coloană cu diferenţă maximă, se alege rândul sau coloana cu elementul cel mai mic (eij). 3. Căsuţa din rând sau coloană se alege în funcţie de cea mai mică valoare a elementelor, eij, din rândul sau coloana respectivă. Dacă există două valori minime egale, se alege aceea căreia - în coloana sau rândul respectiv - îi corespunde diferenţa reciprocă 2 maxima. Dacă şi valorile diferenţelor reciproce respective sunt egale, se alege elementul cu flux maxim, adică elementul (căsuţa) care asigură cel mai mare transfer de la un furnizor la un consumator. Dacă şi acestea sunt egale, repartiţia se poate face prin oricare din cele două (sau mai multe) căsuţe. 4. În căsuţă se înscrie cantitatea cea mai mică dintre N(j) şi D(i). 5. În restul căsuţele din coloana j sau rândul i (după caz) se înscriu valori xij = 0, iar coloana sau rândul respectiv se consideră eliminat(ă) din matrice. 6. În căsuţa corespunzătoare celui mai mare dintre N(j) sau D(i) se scade valoarea "veche" cu cantitatea alocată. Operaţiile continuă până când toate căsuţele sunt ocupate cu valori xij ≥ 0. Exemplu: Să presupunem că avem trei balastiere care au următoarele disponibile : B1 ⇒ D1 = 10.000 m3 B2 ⇒ D2 = 20.000 m3 B3 ⇒ D3 = 40.000 m3 şi trei şantiere care au următoarele necesare : S1 ⇒ N1 = 15.000 m3 S2 ⇒ N2 = 25.000 m3 S3 ⇒ N3 = 25.000 m3, Rezultă un disponibil total DT = 70.000 m3 şi un necesar total NT= 65.000 m3, deci DT > NT, ca atare se va introduce un consumator fictiv cu necesarul fictiv Nf = DT - NT= 5.000 m3. Rezolvarea este dată în tabelul de mai jos :
Prin diferenţă se înţelege rezultatul scăderii dintre valoarea cea mai mică de pe rândul sau coloana respectivă şi valoarea imediat următoare ca mărime. Dacă două valori minime sunt egale între ele, diferenţa este nulă
2 1

Diferenţă reciprocă – dacă diferenţa maximă se află pe linie, atunci în coloana corespunzătoare căsuţei alese se citeşte diferenţa reciprocă, şi invers.

Anul şcolar 2006/2007 – V CH, ISPM

37

Conf. dr. ing. Păun ALAN

APROVIZIONAREA TEHNICO-MATERIALĂ (ATM)

Pasul 1 – completarea matricei cu datele problemei
Consumatorul Furnizorul

S1
e11=1

S2
e12=1

S3
e13=3

Sf
e1f=0

Diferenţe

Disponibil

B1
B

10.000 e21=5 e22=3 e23=2 e2f=0 20.000 e31=4 e32=4 e33=3 e3f=0 40.000

B2
B

B3
B

Diferenţe Necesar

15.000

25.000

25.000

5.000

70.000

Pasul 2 – calculul diferenţelor
Consumatorul Furnizorul

S1
e11=1

S2
e12=1

S3
e13=3

Sf
e1f=0

Diferenţe

Disponibil

B1
B

0 e21=5 e22=3 e23=2 e2f=0 1 e31=4 e32=4 e33=3 e3f=0 1

10.000

B2
B

20.000

B3
B

40.000

Diferenţe Necesar

3 15.000

2 25.000

1 25.000

0 5.000 70.000

Anul şcolar 2006/2007 – V CH, ISPM

38

Conf. dr. ing. Păun ALAN

INGINERIA ORGANIZĂRII ŞANTIERELOR DE CONSTRUCŢII

Pasul 3 – analiza diferenţelor şi alegerea celei mari diferenţe rezultate Pe linia sau coloana pe care s-a găsit cea mai mare diferenţă se alege celula cu cel mai mic eij (11):
Consumatorul Furnizorul

S1
e11=1

S2
e12=1

S3
e13=3

Sf
e1f=0

Diferenţe

Disponibil

B1
B

0 e21=5 e22=3 e23=2 e2f=0 1 e31=4 e32=4 e33=3 e3f=0 1

10.000

B2
B

20.000

B3
B

40.000

Diferenţe Necesar

3 15.000

2 25.000

1 25.000

0 5.000 70.000

Pasul 4 – alocarea unei cantităţi celulei în care s-a găsit cel mai mic eij : Se va aloca celulei (11) cea mai mică valoare dintre disponibilul D1 şi Necesarul N1, adică 10.000 :
Consumatorul Furnizorul

S1
e11=1

S2
e12=1 0

S3
e13=3 0

Sf
e1f=0 0

Diferenţe

Disponibil

B1
B

10.000 e21=5

0 e2f=0 1

0 10.000

e22=3

e23=2

B2
B

20.000

e31=4

e32=4

e33=3

e3f=0 1 40.000

B3
B

Diferenţe Necesar

3 5.000 15.000

2 25.000

1 25.000

0 5.000 70.000

Prin această alocare disponibilul balastierei B1 devine 0, iar necesarul la şantierul S1 devine 5.000. Întrucât D1=0 şantierele S2, S3 şi Sf nu vor mai putea primi balast de la balastierea B1, drept urmare vom avea : x11=10.000, x12=0, x13=0 şi x1f=0. Pentru că D1 devine 0 linia B1 iese din „joc”, iar problema se va relua de la pasul 2 dar fără linia B1.

Anul şcolar 2006/2007 – V CH, ISPM

39

Conf. dr. ing. Păun ALAN

APROVIZIONAREA TEHNICO-MATERIALĂ (ATM)

Pasul 2 a – calculul noilor diferenţe
Consumatorul Furnizorul

S1
e11=1

S2
e12=1 0

S3
e13=3 0

Sf
e1f=0 0

Diferenţe

Disponibil
0 10.000

B1
B

10.000 e21=5

0 e2f=0 1,1

e22=3

e23=2

B2
B

20.000

e31=4

e32=4

e33=3

e3f=0 1,1 40.000

B3
B

Diferenţe Necesar

3,1 5.000 15.000

2,1 25.000

1,1 25.000

0,0 5.000 70.000

Pasul 3 a – analiza diferenţelor şi alegerea celei mari diferenţe rezultate Pe linia sau coloana pe care s-a găsit cea mai mare diferenţă se alege celula cu cel mai mic eij : Se observă că valoarea eij cea mai mare este 1 şi se găseşte la toate noile diferenţe calculate : analizăm linia B2 de unde rezultă că cel mai mic eij este 2 în celula (23); pe linia B3 cel mai mic eij este 3, deci mai mic decât cel anterior, drept urmare reţinem în continuare pe cel mai mic, adică celula (23); analiza se va face în continuare pe coloane : pe coloana S1 valoarea eij cea mai mică, dintre cele rămase, este cea din celula (31) care este mai mare decât valoarea din celula (23), care va rămâne în continuare valoare de referinţă. Pe coloana S2 valoare eij cea mai mică este 3 care, de asemenea, este mai mare decât valoarea din celula (23), iar pe coloana S3 găsim eij=2, adică tot celula (23). Deci următoarea celulă în care se va face distribuţia este (23).
Consumatorul Furnizorul

S1
e11=1

S2
e12=1 0

S3
e13=3 0

Sf
e1f=0 0

Diferenţe

Disponibil

B1
B

10.000 e21=5

0 e2f=0 1,1

0 10.000

e22=3

e23=2

B2
B

20.000

e31=4

e32=4

e33=3

e3f=0 1,1 40.000

B3
B

Diferenţe Necesar

3,1 5.000 15.000

2,1 25.000

1,1 25.000

0,0 5.000 70.000

Anul şcolar 2006/2007 – V CH, ISPM

40

Conf. dr. ing. Păun ALAN

INGINERIA ORGANIZĂRII ŞANTIERELOR DE CONSTRUCŢII

Pasul 4 a – alocarea unei cantităţi celulei în care s-a găsit cel mai mic eij : Se va aloca celulei (23) cea mai mică valoare dintre disponibilul D2 şi Necesarul N3, adică 20.000 :
Consumatorul Furnizorul

S1
e11=1

S2
e12=1 0

S3
e13=3 0

Sf
e1f=0 0

Diferenţe

Disponibil

B1
B

10.000 e21=5

0 e2f=0

0 10.000

e22=3 0 20.000 e32=4

e23=2 0 e33=3

B2
B

0 e31=4

1,1 e3f=0 1,1

20.000

B3
B

40.000

Diferenţe Necesar

3,1 5.000 15.000

2,1 25.000

1,1 5.000 25.000

0,0 5.000 70.000

Prin această alocare disponibilul balastierei B2 devine 0, iar necesarul la şantierul S3 devine 5.000. Întrucât D2=0 şantierele S1, S2 şi Sf nu vor mai putea primi balast de la balastiera B2, drept urmare vom avea : x21=0, x22=0, x23=10.000 şi x2f=0. Pentru că D2 devine 0, şi linia B2 iese din „joc”, iar problema ar trebui să se reia de la pasul 2 dar fără liniile B1 şi B2. Însă observăm că mai rămânem doar cu o singură linie, B3; în această situaţia distribuţia pe linia sau coloana rămasă în „joc” se va face în ordinea crescătoare a valorii eij.
B

Consumatorul Furnizorul

S1
e11=1

S2
e12=1 0 0 e22=3 0

S3
e13=3 0 e23=2 20.000 e33=3 0

Sf
e1f=0

Diferenţe

Disponibil

B1
B

10.000 e21=5

0 e2f=0 1,1 e3f=0

0 10.000

B2
B

0

e31=4

e32=4

B3
B

5.000

25.000 2,1 0 25.000

5.000 1,1 0 5.000 25.000

5.000 0,0 0 5.000

1,1

20.000 0 5.000 10.000 35.000 40.000

Diferenţe Necesar

3,1 0 5.000 15.000

70.000

Anul şcolar 2006/2007 – V CH, ISPM

41

Conf. dr. ing. Păun ALAN

APROVIZIONAREA TEHNICO-MATERIALĂ (ATM)

În primul rând se va face distribuţia în celula (33) întrucât e33=3, apoi distribuţia se va face în celula (32) deoarece prin această celulă se asigură un trafic mai mare (25.000 mc) decât prin celula (31) care are acelaşi eij, e32=e31=4. Situaţia finală fiind cea de mai jos :
Consumatorul Furnizorul

S1
e11=1

S2
e12=1 0 0 e22=3 0

S3
e13=3 0 e23=2 20.000 0 e33=3

Sf
e1f=0

Diferenţe

Disponibil

B1
B

10.000 e21=5

0 e2f=0 1, 1 e3f=0

0 10.000 0 20.000 0 5.000 10.000 35.000 40.000

B2
B

0 e31=4

e32=4

B3
B

5.000

25.000 2,1 0 25.000

5.000 1, 1 0 5.000 25.000

5.000 0, 0 0 5.000

1, 1

Diferenţe Necesar

3, 1 0 5.000 15.000

70.000

Valoarea funcţiei obiectiv este : Z0 = 1×10.000 + 2×20.000 + 4×5.000 + 4×25.000 + 3×5.000 = 185.000,- unităţi. Această metodă conduce la rezultate optime dacă matricele sunt mici, respectiv mxn < 35; dacă mxn > 35, există posibilităţi de optimizare, în acest scop poate fi aplicată metoda contururilor poligonale. Metoda contururilor poligonale Un contur este un poligon ale cărui laturi unesc centrele unor căsuţe (trebuind să fie întotdeauna unele după celelalte) urmărindu-se condiţia ca unul dintre colţurile poligonului să se găsească într-o căsuţă cu cantitatea egală cu zero, toate celelalte trebuind să se găsească în căsuţe cu cantităţi diferite de zero. Dintre toate contururile posibile sunt interesante doar acelea care au la colţuri o singură căsuţa cu xij =0, toate celelalte căsuţe având xij >0. Metoda constă în aplicarea următoarelor reguli : 1) Se alege unul dintre contururi, 2) Se marchează colţurile contururilor cu semne "+" sau "-" , alternativ, începând cu semnul "+" în colţul din căsuţa cu xij =0, 3) Se caută cea mai mică valoare xij dintre căsuţele cu semnul "-". Se notează valoarea respectivă cu xij,

Anul şcolar 2006/2007 – V CH, ISPM

42

Conf. dr. ing. Păun ALAN

INGINERIA ORGANIZĂRII ŞANTIERELOR DE CONSTRUCŢII 4) Se scade xij din toate căsuţele ce au semn "-" şi se adună în căsuţele cu semn "+" 5) Se obţine astfel o nouă matrice. Se calculează Z1 corespunzător matricei noi. Dacă Z1 < Z0 se consideră noua matrice ca bază, se formează noi contururi şi problema se reia de la început. Dacă Z1 > Z0 se consideră matricea iniţială ca bună şi se trece la un nou contur. Operaţiile se repetă până la epuizarea tuturor contururilor optimizabile.
Consumatorul Furnizorul

S1
e11=1 ─ 0 10.000 e21=5

S2
e12=1 10.000 0

S3
e13=3 0 0 e23=2 20.000 0 e33=3

Sf
e1f=0

Diferenţe

Disponibil

B1
B

+
0 e2f=0 1, 1 e3f=0 e22=3

0 10.000 0 20.000 0 5.000 10.000 35.000 40.000

B2
B

0 e31=4

0 e32=4 ─ 15.000 25.000 2,1 0 25.000

B3
B

+
15.000 5.000 3, 1 0 5.000 15.000

5.000 1, 1 0 5.000 25.000

5.000 0, 0 0 5.000

1, 1

Diferenţe Necesar

70.000

Valoarea funcţiei obiectiv este : Z1=1×10.000 + 2×20.000 + 4×15.000 + 4×15.000 + 3×5.000 = 185.000,- unităţi. După cum se observă Z0=Z1, ceea ce înseamnă că poate fi păstrată oricare dintre cele două soluţii. Dacă pentru toate contururile se găseşte Z1 > Z0, înseamnă că soluţia iniţială de bază obţinută este optimă. În cazul unei matrice foarte mari, calculul soluţiei optime devine excesiv de laborios. De aceea este necesar să se găsească, printr-un procedeu oarecare, contururile susceptibile de a conduce la optimizare. În acest sens se poate folosi metoda distributivă modificată. Metoda distributivă modificată. Această metodă constă în următoarele etape : a) Fiecărui furnizor i se ataşează câte o necunoscută ui (u1, u2, … ui) şi fiecărui consumator i se ataşează, de asemenea, câte o necunoscută vj (v1, v2, … vj); b) Pentru fiecare căsuţă cu cantitate distribuită xij = 0 se scriu sisteme de ecuaţii : ui + vj = eij c) Dacă numărul de necunoscute este mai mare decât numărul de ecuaţii se aleg în mod convenabil atâtea necunoscute egale cu zero cât este necesar pentru a simplifica calculele.

Anul şcolar 2006/2007 – V CH, ISPM

43

Conf. dr. ing. Păun ALAN

APROVIZIONAREA TEHNICO-MATERIALĂ (ATM)

d) Se rezolvă sistemul şi vor rezulta valori pentru u1, u2,…ui,…,um şi pentru v1, v2,…vj,…,vn e) Se calculează apoi, pentru fiecare căsuţă cu cantitate distribuită xij = 0, valori dij cu ajutorul relaţiei : ui + vj - eij = dij f) Se alege căsuţa (cu xij = 0) pentru care valoarea dij este minimă (în sens algebric) şi cu acestea se vor construi contururi poligonale.

Consumatorul Furnizorul

v1 S1 S2
e11=1 10.000 0 e21=5 0 0 e31=4 5.000 25.000

v2 S3
e12=1 0 e22=3 20.000 e32=4 5.000

v3 Sf
e13=3 0 e23=2 0 e33=3 5.000

vf
e1f=0

Diferenţe

Disponibil

u1 B1
B

0 e2f=0 1,1 e3f=0

0 10.000 0 20.000 0 5.000 10.000 35.000 40.000

u2 B2
B

u3 B3
B

1,1 3, 1 0 5.000 15.000 2,1 0 25.000 1, 1 0 5.000 25.000 0, 0 0 5.000

Diferenţe Necesar u1 + v2 = 1 u1 + v3 = 3 u2 + v1 = 5 u2 + v2 = 3

70.000

Rezultă un sistem cu : 5 necunoscute : u1, u2, v1, v2, v3 şi 4 ecuaţii adică un sistem o dată nedeterminat

Alegem în mod convenabil o necunoscută şi o egalăm cu zero şi rezolvăm sistemul. u1 = 0 ⇒ v2 = 1 şi v3 = 3 v2 = 1 ⇒ u2 = 2 u2 = 1 ⇒ v1 = 3 u1 + v2 – e12 = 0 + 2 – 1 = 1 u1 + v3 – e13 = 0 + 3 – 3 = 0 u2 + v1 – e21 = 2 + 1 – 5 = –2 u2 + v2 – e22 = 2 + 1 – 3 = 0 Rezultă că celula (21) este susceptibilă de a fi optimizabilă. Ca atare se va forma conturul 21–23–33–31

Anul şcolar 2006/2007 – V CH, ISPM

44

Conf. dr. ing. Păun ALAN

INGINERIA ORGANIZĂRII ŞANTIERELOR DE CONSTRUCŢII 3.9. Depozitarea resurselor 3.9.1. Generalităţi Prin depozit se înţelege o suprafaţă de teren amenajată corespunzător, dotată cu toate construcţiile şi instalaţiile necesare şi care are drept scop păstrarea unor bunuri în condiţii corespunzătoare din punct de vedere tehnic şi economic. Depozitele au următoarele funcţii : 1. Primirea stocurilor (rezervelor) de materiale; 2. Conservarea stocurilor (rezervelor); 3. Livrarea materialelor către beneficiari; 4. Asigurarea de rezerve pentru situaţii speciale (stocuri intangibile) (cutremur, inundaţii, etc.); 5. Microproducţie industrială; 6. Debitarea unor materiale (tăierea la o anumită dimensiune). Depozitele se clasifică după mai multe criterii cum ar fi : - după natură : ¤ de primire, ¤ de tranzit, ¤ de livrare. - după natura produselor depozitate : ¤ pentru materiale explozibile, ¤ pentru materiale inerte. - după poziţia faţă de nivelul solului : ¤ supraterane, ¤ la nivelul solului, ¤ subterane. 3.9.2. Dimensionarea depozitelor Fiecare depozit este alcătuit dintr-o serie de suprafeţe care se compun astfel :
Suprafaţa ocupată de produse Sopd(i) Suprafaţa pentru manipularea produselor Smp(i) Se face pentru fiecare produs în parte Suprafaţa principală Sp(i) Suprafaţa pentru circulaţia şi manevrarea mijloacelor de transport Smdt

Suprafaţa de bază Sb(i)

Pe tipuri de amenajări

Suprafaţa pentru circulaţia produselor Scp(i)

Σ
Suprafaţa ocupată cu rezerve şi stocuri Srs

Suprafaţa utilă Su

Suprafaţa pentru funcţii auxiliare Sfax Suprafaţa pentru alte scopuri Sas

Suprafaţa totală a depozitului ST

Suprafaţa auxiliară Sax Suprafaţa de siguranţă Ssig

Anul şcolar 2006/2007 – V CH, ISPM

45

Conf. dr. ing. Păun ALAN

APROVIZIONAREA TEHNICO-MATERIALĂ (ATM)

Suprafaţa ocupată de produse se calculează ca raport dintre cantitatea totală a rezervei de depozitare şi cantitatea maximă ce poate fi depozitată pe 1 m2 în conformitate cu normativele. Suprafaţa pentru manipularea produselor se calculează ca procent din suprafaţa ocupată de produs. Suprafaţa pentru circulaţia produselor se determină ca o cotă parte din suprafaţa de bază. Suprafaţa pentru funcţii auxiliare se obţine ca produs dintre NTESA din depozit şi suprafaţa normată pe o persoană (cca. 5 m2). Suprafaţa pentru alte scopuri cuprinde suprafeţele pentru vestiare, fumoare, grupuri sanitare, etc. şi se calculează ca produs dintre numărul de muncitori din depozit şi suprafeţele acordate pentru fiecare scop. Suprafaţa de siguranţă ca şi suprafaţa pentru circulaţia şi manevrarea mijloacelor de transport se calculează cu ajutorul unor cote procentuale din suprafaţa utilă. Calculul suprafeţelor de depozitare

1) Sopd(i)=Rd(i)×Ns(i) 2) Smp(i)=α(i)×β(i)×Sopd(i), 3) Sb(i)= Sopd(i)+Smp(i) 4) Scp(i)=γ(i)×Sb(i)

Ns(i) – norma de suprafaţă, α(i) = coeficientul utilizării suprafeţei, α(i)∈[0,5÷0,6], β(i) = coeficientul încărcării suprafeţei utile, β(i)∈[0,2÷0,3],

γ(i)=coeficientul ponderii circulaţiei (invers proporţional cu mărimea depozitului), γ(i)∈[0,1÷0,3] 5) Sp(i)= Sb(i)+Scp(i) – se defalcă pe tipuri de amenajări 6) Srs= ∑ S p (i ) ,
i =1 n

n – numărul total de materiale Snt = suprafaţa normată pentru o persoană încadrată în personalul TESA; Snt=(4…6)m2/persoană NTESA = numărul de personal TESA din depozit = (25…30)%×Ndep Ndep = numărul de oameni ce lucrează ca manipulanţi în depozit; Ndep =(5…15)% din maximul forţei de muncă din graficul de eşalonare. ◊ vestiare ρ(1)=0,65 m2/om ◊ spălătoare ρ(2)=0,30 m2/om ◊ adăposturi ρ(3)=0,50 m2/om ◊ fumoare ρ(4)=0,10 m2/om ◊ WC-uri ρ(5)=0,05 m2/om

7) Sfax=Snt×NTESA ,
5

8) Sas=Ndep× ∑ ρ(k ) ,
k =1

σ - coeficientul circulaţiei la nivelul întregului depozit (invers proporţional cu mărimea depozitului, σ∈[0,2÷0,5] 12) Ssig=ε×(Su+Sdmt) ε - coeficientul de siguranţă, ε∈[0,05÷0,10] 13) ST=Su+Sdmt+Ssig

9) Sta= Sfax+Sas 10) Su= Srs+Sta 11) Sdmt=σ×Su

Anul şcolar 2006/2007 – V CH, ISPM

46

Conf. dr. ing. Păun ALAN

INGINERIA ORGANIZĂRII ŞANTIERELOR DE CONSTRUCŢII

Calculele se vor orienta tabelar (vezi tabelul de mai jos): Calculul suprafeţei ocupate cu rezerve şi stocuri, Srs :
Nr crt 1 Denumire UM material 2 3 Cant(i) 4 nc(i) Rulaj(i) [zile] [zile] 5 6 p(i) [%] 7 ρ(i) η(i) Rr(i) Rp(i) Sd(i) Ns(i) Sopd(i) α(i) β(i) Smp(i) Sb(i) γ(i) Scp(i) 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 Sp(i), pe tipuri siloz 21 dep dep închis deschis 22 23 Srs 24

Sfax , Sas ⇒ Sta , …
3.9.3. Principii pentru organizarea gospodăriei depozitelor 1. Se vor asigura toate suprafeţele şi funcţionalităţile necesare; 2. Se va asigura un grad cât mai ridicat de folosire a suprafeţei ocupate; 3. Materialele pot fi amplasate în raport de gradul de inflamabilitate sau pericolul de explozie; 4. Se va asigura un moment de transport interior minim; 5. Se vor asigura toate dotările necesare (magazii, şoproane, drumuri, alei, şanţuri de scurgerea apei, podeţe, împrejmuiri, instalaţii electrice interioare şi exterioare de forţă şi lumină, instalaţii de alimentare cu apă, dispozitive de pază contra incendiilor sau de protecţia muncii); 6. Se va urmării mecanizarea complexă a operaţiilor din depozite; 7. Se va asigura conservarea produselor în aşa fel încât să fie asigurate pierderi minime prin manipulare, conservare şi transport; 8. Se vor asigura măsuri de protecţia muncii; 9. Se va asigura posibilitatea lucrului pe timp de noapte şi pe timp friguros; 10. Mişcările de materiale să se facă cu formalităţi birocratice minime. 3.9.4. Alegerea amplasamentelor depozitelor 3.9.4.1. Condiţii generale Orice amplasament pentru un depozit ca şi pentru lucrări de organizare pe şantier de altfel, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii : 1. Să fie amplasat într-o zonă ferită de inundaţii, avalanşe, alunecări de teren, ravenări sau scurgeri torenţiale. 2. Să nu fie pe un teren agricol sau aparţinând fondului forestier. 3. Terenul să aibă o uşoară pantă pentru scurgerea apelor de suprafaţă. 4. Terenul să aibă o capacitate portantă cât mai ridicată 3.9.4.2. Ipoteze fundamentale 1. Nu se ia în considerare distanţa de la staţia de destinaţie până la depozit. 2. Se urmăreşte optimizarea poziţiei depozitelor în raport cu obiectul de construit. 3. Se ţine cont atât de cheltuieli de transport de la depozit la obiect, cât şi de cele de amenajare a depozitelor.

Anul şcolar 2006/2007 – V CH, ISPM

47

Conf. dr. ing. Păun ALAN

APROVIZIONAREA TEHNICO-MATERIALĂ (ATM)

3.9.4.3. Cazurile de alegere a amplasamentelor a. Se construieşte un singur obiect
Ob 1 d1 A1 d2 A2 ….. dm Am

a.1. Avem la dispoziţie "m" amplasamente de capacitate nelimitată; Soluţie : Se alege amplasamentul cel mai apropiat. a.2. Avem la dispoziţie "m" amplasamente de capacitate limitată. Dacă capacitatea amplasamentelor este mai mare decât cea necesară ne întoarcem la punctul a.1. Dacă nu, amplasamentele se aleg în ordinea crescătoare a distanţei faţă de obiect, iar materialele se aşează pe amplasamentele alese în ordine descrescătoare a rezervelor lor calculate. b. Avem de construit mai multe obiecte
Ob 1 d11 d12 A1 Ob 2 d1m A2 ….. Am ….. Ob n dnm

b.1. Avem la dispoziţie "m" amplasamente de capacitate nelimitată. Soluţie : Se alege acel amplasament pentru care momentul de transport (cantitatea x distanţa) faţă de obiectul în construcţie este minim b.2. Avem "m" amplasamente de capacitate limitată, dacă capacitatea fiecărui amplasament este mai mare decât necesarul ne întoarcem la punctul b.1. Dacă nu, amplasamentele se aleg în ordinea descrescătoare a momentelor de transport faţă de obiectul de construit, iar materialele se distribuie pe amplasamente în ordinea descrescătoare a rezervelor de depozitat. b.3. Avem la dispoziţie o infinitate de amplasamente de capacitate nelimitată (putem folosi pentru depozitare întreaga suprafaţă acoperită de zona şantierului). Se stabileşte un sistem de axe de coordonate XOY care să cuprindă întregul teritoriu al şantierului. Pe poziţia centrului de greutate al fiecărui obiect se consideră că acţionează o forţă perpendiculară pe planul reprezentării, proporţională cu cantitatea de material necesară pentru obiectul respectiv. Amplasarea este o problemă de găsirea rezultantei.

Anul şcolar 2006/2007 – V CH, ISPM

48

Conf. dr. ing. Păun ALAN

INGINERIA ORGANIZĂRII ŞANTIERELOR DE CONSTRUCŢII

Y
Y 3 YR Y1 Y2 F1 F2 R
m

F3

∑F × X
XR =
i =1 i

m

i

∑F
i =1 i =1 i m

m

i

∑ F ×Y
YR =

i

∑F
i =1

i

X1

X2

X
R

X3

X

Dacă poziţia rezultantei cade pe amplasamentul unui obiect se vor studia următoarele posibilităţi : 1. obiectul respectiv să fie construit primul şi să fie folosit ca depozit (temporar); 2. Obiectul respectiv să fie construit ultimul cu materialele existente pe loc (rămase); 3. Centrul de greutate al depozitului să fie deplasat către obiectul cu cel mai mare consum de materiale Cheltuielile de transport ale materialelor se reduc prin amplasarea optimă cu 1... 7 % . 3.10. Problema tranzitării resurselor 3.10.1. Generalităţi Prin front de încărcare-descărcare se înţelege lungimea de linie de CF sau de dană portuară de-a lungul căreia se poate efectua încărcarea/descărcarea în/din vagoane, respectiv şlepuri a materialelor necesare pentru execuţia lucrărilor de construcţii, cu o anumită capacitate (debit) având în acelaşi timp şi unele posibilităţi de depozitare momentană. Fronturile de încărcare-descărcare trebuie să îndeplinească următoarele condiţii : 1. Să asigure debitul de încărcare-descărcare impus de lucrări; 2. Să asigure circulaţia mijloacelor auto sau de altă natură care fac deplasarea materialelor din staţia/portul de destinaţie la şantier. 3. Să existe posibilitatea de depozitare pe termen limitat, precum şi posibilitatea de cazare a personalului care efectuează încărcarea, respectiv descărcarea.

Anul şcolar 2006/2007 – V CH, ISPM

49

Conf. dr. ing. Păun ALAN

APROVIZIONAREA TEHNICO-MATERIALĂ (ATM)

3.10.2. Calculul lungimii fronturilor de incarcare-descarcare a). Aprovizionarea cu marşrute Marşruta este un tren special amenajat din vagoane de acelaşi fel care deserveşte, de-a lungul unui interval de timp, un singur beneficiar şi care are un program orar propriu de deplasare valabil pe intervalul de timp respectiv. Lungimea frontului de încărcare-descărcare este : unde : L1fîd = Nmt * Lmt + Lloc + 2 * Lsig L1fîd - Lungimea frontului de încărcare-descărcare Nmt - Necesarul de mijloace de transport Lmt - Lungimea mijlocului de transport Lloc - Lungimea unei locomotive (cca. 20 m) Lsig - Lungimea de siguranţă. b). Aprovizionarea materialelor mărunte. Lungimea frontului de încărcare-descărcare este :

L2 = fîd
unde :

∑ C ( j ) × Rul ( j ) × η + 2 × L
med

Cunit

Dd

sig

C (j) - Cantitatea de material j Cunit - Cantitatea unitara pe vagon Rulmed(j) - Rulajul mediu al materialului j Dd - Durata disponibilă pentru executarea lucrării η - Coeficient de neuniformitate 1,1 ≤ η ≤ 1,3 c). Aprovizionarea cu alte materiale Lungimea frontului de încărcare-descărcare este : L3fîd = Lunit + 2 * Lsig unde : Lunit - Lungimea minimă pe un vagon Lungimea frontului de încărcare-descărcare finală se alege după relaţia : LT = max{ L1fîd , L2fîd , L3fîd }.

Anul şcolar 2006/2007 – V CH, ISPM

50

Conf. dr. ing. Păun ALAN