You are on page 1of 2

Scrisoare tatălui de Luminita Amarie Ai rămas la fel tată Poate doar mâinile ți-s mai adânci Curtea e mai mare

Singurătatea dă dimensiuni colosale amintirilor Ici colo câte-o umbră pare mișcătoare și chiar vie Dar nu sunt decât spiritele celor pe care i-am iubit mai mult de când s-au dus Viu e lutul Cărțile mele au rămas la fel de necitite Ce-i drept eu le adun cu frica de sfârșit Din când n când taci și tac și eu !e hrănim cu tăcerea ca și cum pe vremea când ar fi trebuit ne era ndărăt chiar păgână Și nu e prea târ"iu !u e decât ntuneric Dar văd mai bine cerul Pereții se dârâmă ca un trup cu sufletul nsingurat #neori i pot salva dar ce să facă două singurătăți ntre patru pereți fie ei și ai copilăriei $u sunt ca $l să fie !oi nu avem pereți decât ai inimii Am venit% am a&uns și rămân A fost un drum atât de lung dar iată Pentru prima oară de când vin simt că sunt așteptată 'rebuie să știi tată că am fost ntâmpinată n ntuneric cu lumină $(act așa cum ți-au spus soarele și luna când au știut că voi veni Și am trăit destul fără mine ndea&uns de singură ca să primesc n sângele alb ro"a bărbatului astă"i al meu)

*ii fericit tată% căci am a&uns acasă) .