Casa de Editură VENUS Str. Cloşca 28, Iaşi 6600 Director: Traian Luca e-mail: carte@venus.ro Telefon: 0232-211808 Recenzenţi: Prof.dr.ing. Slătineanu Laurenţiu Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iaşi Facultatea de Construcţii de maşini Prof.dr.ing. Muscă Gavril Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iaşi Facultatea de Construcţii de maşini ISBN: 973-8174-38-4

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale Coman Gheorghe ANALIZA VALORII / Gheorghe Coman Casa de Editură Venus, 2001 342p,.21 cm ISBN: 973-8174-38-4

ANALIZA VALORII

3

CUPRINS

INTRODUCERE CAP.1. OBIECTIVUL ANALIZEI VALORII …….. …. …... …. .. 1.1. Ce este valoarea ? ……… ……………..………. …… 1.2. Ce este analiza valorii ? ………. ……… … ……. …. 1.3. Apariţia şi dezvoltarea analizei valorii ca domeniu de evidenţiere a rentabilităţii activităţilor economico-productive 1.4. Analiza valorii şi ingineria valorii ………. ….. …… … 1.5. Concepte şi noţiuni despre valoare …………… .. …. .. 1.6. Dependenţa dintre valoare, calitate şi fiabilitatea produselor şi serviciilor …………. …………………. ……... 1.7. Metodele analizei valorii ……….……. …….. ……. 1.8. Necesitatea obţinerii receptivităţii faţă de metoda analizei valorii ………… …………… …………….. ………. 1.9. Metode şi mijloace de a obţine receptivitatea pentru activitatea de analiză a valorii …………… ……….. ……... 1.10. Forme de convingere pentru a obţine receptivitatea pentru analiza valorii …………. ………… ……….. ……… CAP.2. ANALIZA VALORII ŞI MODERNIZAREA PRODUSELOR, PROCESELOR ŞI SERVICIILOR ……….. ... ……… 2.1. Rolul modelării în cercetările tehnico-economice …… 2.2. Caracterizarea şi măsurarea ritmurilor de înnoire a elementelor producţiei ……………………………………….. 2.3. Unele aspecte teoretice ale modelului Cobb-Douglas pentru analiza proceselor de producţie …………………….. 2.4. Folosirea teoriei şi practicei valorificării în procesul de analiză a valorii ……………………………………………….. 2.5. Întreprinderea ca sistem ………………………………… 2.6. Întreprinderea ca sistem cibernetic ……………………. 2.7. Întreprinderea ca sistem termodinamic ……………….. CAP.3. PLANUL DE ANALIZĂ A VALORII ………….. ……. .. 3.1. Principii de întocmire a planului de analiză a valorii … 3.2. Formarea colectivului de analiză a valorii …….. …… . 3.3. Criterii de selecţie a propunerilor de obiective pentru analiza valorii ……….. …… ……………. ………. ….. ….

pag 7 17 17 18 22 22 24 30 31 32 35 38 41 41 45 48 55 60 62 64 85 85 87 91

4

Gh. COMAN 3.3.1. Obiective ale corporaţiei. Strategie şi valori … ... 3.3.2. Criterii de marketing ………. ……….. …….. …… 3.3.3. Criterii financiare ……….. ……….. … …….. …… 3.3.4. Criterii legate de producţie …………. …… ……. 3.3.5. Tehnici de evaluare ………… ………… . …. ….. 3.4. Analiza factorilor de influenţă asupra cheltuielilor nejustificate ……………. …………….. ………….. ……… 3.5. Definirea analizei valorii pe operaţii a activităţilor productive şi de birou ………… ……….. …. …. …… ... 3.5.1. Metode şi factori de influenţă care determină domeniul lor de folosire la analiza valorii activităţilor 3.5.2. Metodologii practice de analiza valorii activităţilor . ……………………………………………. 3.5.3. Acţiunea practică de analiza valorii activităţilor productive şi de birou ………. . …… … CAP.4. VALOAREA DE ÎNTREBUINŢARE ŞI ESTETICĂ A PRODUSELOR …………… …. ……………. ……. ……….. 4.1. Conceptul de valoare de întrebuinţare ……… …. 4.2. Definirea funcţiunilor produselor sau activităţilor supuse analizei valorii ……………. …… ………. …… 4.3. Specificarea funcţiilor ……….. …. ………. ……….. 4.4. Analiza constructiv-funcţională a produselor pentru creşterea valorii de întrebuinţare a lor …….…. …… …... 4.5. Analiza constructiv-funcţională a produselor pentru creşterea tehnologicităţii de fabricaţie a lor ……….. ……. 4.6. Valoarea estetică …………….. … ……… ……… CAP. 5. ANALIZA FUNCŢIONALĂ, TEHNOLOGICĂ ŞI ESTETICĂ A PRODUSELOR INDUSTRIALE …. ……… 5.1. Teoria utilităţii ………… ……….. … ……. ……… 5.2. Determinarea utilităţii ………….. ……. …………. 5.3. Analiza funcţiunilor produselor … …… ……… … 5.4. Analiza funcţională şi tehnologică a produselor … CAP.6. ANALIZA COSTURILOR FUNCŢIILOR PRODUSELOR INDUSTRIALE ………………. ………. ……………. 6.1. Conceptul de cost al funcţiilor produselor …….. ….. 6.2. Structura costurilor funcţiilor produselor ……….. …. 6.3. Determinarea costurilor funcţiilor ………… …… ….. 6.4. Metode de determinare a valorii funcţiilor ……. .….. 6.5. Analiza criterială a factorilor semnificativi din mesajele informaţionale şi alegerea soluţiei la analiza valorii ………………………………………………………… 6.5.1 Analiza semnificaţională a traducerilor poetice …... 93 94 101 103 107 108 110 111 113 115 125 125 126 130 132 133 136 143 143 150 160 164 167 167 169 171 172 176 182

ANALIZA VALORII 6.5.2. Exemplu de aplicare a metodei criteriale pentru stabilirea soluţiei la analiza valorii ………………………… 6.5.3. Utilizarea metodei AIDA pentru alegerea soluţiei la analiza valorii ………… ………….. ………... …………. 6.5.4. Metode Sinectice pentru alegerea soluţiei la analiza valorii ………….. ………. ………… ……… ... …. 6.5.5. Analiza morfologică pentru ierarhizarea soluţiilor la analiza valorii ……… ………… …………. …………… 6.6. Compararea opţiunilor stabilite prin analiza valorii ... CAP.7. DETERMINAREA EFICIENŢEI SOLUŢIILOR ELABORATE LA ANALIZA VALORII .. …….. …………….. 7.1. Necesitatea prognozei de dezvoltare în luarea deciziilor de alegere a subiectelor analizei valorii ………. 7.2. Prognoza perfecţionării parametrilor fundamentali ai funcţiilor principale ale produselor …….……….. ……… 7.3. Factorii care determină necesitatea diversificării şi îmbunătăţirii performanţelor produselor ……….. ……... 7.4. Preţurile pentru tehnica nouă – factor principal al influenţei cererii de produse noi …………. . …………. … 7.5. Selectarea şi evaluarea soluţiilor elaborate la analiza valorii ……………………………………………….. 7.6. Evaluarea financiară a soluţiilor adoptate la analiza valorii ………………………………………………………… 7.7. Asimilarea în producţie a soluţiilor elaborate la analiza valorii pentru produse noi …………. …………… 7.8. Recomandări pentru creşterea eficienţei activităţii de analiza valorii ………… …………… …..…………. … CAP.8. ANALIZA VALORII ACTIVIT ĂŢ ILOR TEHNICO-ORGANIZATORICE ……. ………….. …………… 8.1. Analiza valorii activităţilor de ordonanţare …….. … 8.2. Analiza valorii activităţilor de coordonare . …………. 8.3. Elemente ale cercetării operaţionale ………………... CAP.9. CALITATEA ŞI FIABILITATEA PRODUSELOR …. 9.1. Conceptul de calitate a produselor …………. …… 9.2. Fiabilitatea produselor industriale ……. …………….. 9.2.1. Conceptul de fiabilitate ……………. …………. ….. 9.2.2. Expresia generală a fiabilităţii ………… ………….. 9.2.3. Funcţia de repartiţie (Funcţia căderilor) …………. 9.2.4. Densitatea de probabilitate a căderilor …… …….. 9.2.5. Rata căderilor ………….. …………….. ………….. 9.2.6. Media timpului de bună funcţionare ……… ………

5

187 195 203 223 233 235 235 239 244 244 248 252 255 256 257 257 262 267 301 301 304 304 306 308 309 310 311

6

Gh. COMAN 9.2.7. Repartiţii utilizate în fiabilitate ………. ……………. 9.2.8. Fiabilitatea sistemelor …………. ……………. …… 9.2.9. Mentenabilitatea …………. …………… ………….. 9.2.10. Disponibilitatea ………… ………… ……… ……. 9.2.11. Predicţia şi analiza fiabilităţii ……… ……. …….. 9.2.12. Predicţia şi analiza mentenabilităţii ……. .. ……. B I B L I O G R A F I E ………… ……………..…………. …. 315 318 322 323 324 333 343

Una dintre aceste metode. totdeauna şi-a pus drept scop să producă ceva util. mai mult. numai condiţiile realizării producţiei moderne. finanţe. Dar care este motorul acestor schimbări ce au loc în domeniul economico-social pe Terra? Într-o prelegere ţinută în cadrul unui ciclu de conferinţe organizat de universităţile din Frankfurt şi Heidelberg. este metoda ingineriei valorii sau analizei valorii. proprietarul (patronul) mijloacelor de producţie a început să atribuie altora câte o parte din sarcinile sale. în toamna anului 1956. la rândul ei. indici şi indicatori de evaluare a progresului tehnic. devenea din ce în ce mai greu ca întregul proces de conducere a activităţilor tehnicoeconomice să fie asigurat de un singur om. în momente excepţionale. fie în metode sau procedee tehnologice. şi atunci se punea problema evaluării acestor schimbări. adică un grad înalt de dominare a naturii. deşi unele elemente esenţiale ale analizei valorii sau ingineriei valorii se pot evalua logic ca fiind apărute odată cu munca omului. ca şi acum. elaborată relativ recent. personal. mai precis în 1943. în proprietăţile fundamentale ale produselor destinate utilizării lor de către societatea umană şi în metodele şi procedeele tehnologice de obţinere a acestora. Astfel. întrucât. care. acesta. Acest “ceva” specificat de Heraclit era “un absolut fix” fapt ce este atestat de fraza completă a lui Heraclit că: “Totul curge în raport cu un absolut fix”. Însă activitatea propriu-zisă de analiză a valorii sau inginerie a valorii îşi are obârşia mult înapoi în istoria omenirii. de aceea. Dar.ANALIZA VALORII I N T R O D U C E R E 7 “Totul curge” scria Heraclit din Efes subliniind schimbările continue ce au loc în Univers. Există multe metode. în timpul celui de al II-lea război mondial. astfel. unicul generator al bogăţiei sociale. Dar. ordonanţare (programarea producţiei pe locuri de muncă) etc. probabil a apărut odată cu activitatea productivă a omului. Dezvoltarea industrială ulterioară a impus o diferenţiere şi mai accentuată. cercetare şi proiectare etc. Herbert Marcuse răspundea la această întrebare numind progresul tehnic ca factor determinant al schimbărilor pe Terra. le-au impus ca ştiinţă independentă. sub toate aspectele. întreţinere şi reparaţii. control de calitate. el spunea: “Ridicarea omenirii din sclavie şi mizerie la o tot mai mare libertate presupune progresul tehnic. Pe măsura concentrării producţiei. inclusiv pe Pământ. fie încorporat în produse. permite ca şi trebuinţele umane să îmbrace o formă tot mai umană şi să fie satisfăcute într-un mod tot mai uman”. Rezultatele progresului tehnic sunt încorporate. Şi-au făcut apariţia astfel compartimentele ajutătoare: producţie. cu ocazia centenarului naşterii lui Sigmund Freud. compartimentul producţie a fost divizat în aprovizionare. mai bine şi mai ieftin. transport. totdeauna. ceea ce însemna că trebuie raportate “la ceva”. .

toate aceste noi compartimente trebuie integrate astfel încât ele să servească în mod eficient interesele generale. Cu ajutorul lor se defineşte ceea ce este cunoscut sub numele de “manieră de conducere”. sau concrete. instrumente şi alte mijloace tehnice). materiale şi bani. De exemplu. O organizaţie prezintă patru caracteristici esenţiale. de regulă. management. de regulă. având rolul de a sprijini activitatea respectivă. ca în sistemul solar. Un aspect important al acestei dezvoltări constă în faptul că nu a cuprins funcţia executivă a procesului de conducere. este considerată un sistem. O organizaţie trebuie să conţină cel puţin două entităţi distincte. Pentru atingerea acestui scop. Astfel de organizaţii implică. Componenţă. Structură. cel puţin următoarele compartimente: producţie. Dar. capabile să-şi selecteze obiectivele şi să-şi aleagă mijloacele necesare pentru atingerea lor. având roluri diferite. în scopul alegerii unei decizii care să permită realizarea obiectivului propus într-o măsură cât mai bună. Au apărut diverse discipline aplicative: tehnologia materialelor. funcţia executivă trebuie să adopte o decizie dintr-o mulţime dată de decizii posibile. apare o nouă sarcină. Aceste caracteristici sunt: 1. ca în sistemul numerelor. sisteme concrete. 2.8 Gh. pentru a putea fi analizată complex cu ajutorul unui model matematic. Cu alte cuvinte. entităţile sunt reprezentate de oameni. Un sistem constituie un ansamblu de entităţi legate între ele. Entităţile organizaţiei sunt împărţite în cel puţin două subgrupe. O organizaţie industrială conţine. dar nu orice sistem concret formează o organizaţie. controlul calităţii. Este naturală şi caracteristică activităţii umane “raţionale” tendinţa de a analiza şi compara posibilităţile. financiar şi personal. Se adaugă. dar cea mai mare parte a activităţii fiecărei componente este destinată să servească interesele sistemului în ansamblu. aplicarea fizicii şi chimiei la rezolvarea problemelor de producţie a condus la apariţia mecanicii tehnice şi a chimiei industriale. comercial. în interiorul sistemului există o diviziune a muncii: nu toate componentele sistemului execută acelaşi lucru. şi compartimentul de cercetare sau proiectare. Entităţile pot fi abstracte. Acesta este minimul necesar. În tipurile de organizaţii ale căror activităţi şi produse sunt analizate prin metoda analizei valorii. marketing. . funcţia executivă este realizată de conducătorii existenţi în fruntea unei organizaţii care. Organizaţiile sunt. psihologie şi sociologie industrială etc. să precizăm ce se înţelege prin această funcţie executivă. Funcţia executivă este aceea care trebuie să realizeze această integrare. existenţa a trei tipuri de resurse: utilaje (incluzând maşini. Ori de câte ori o funcţie de conducere este divizată în mai multe “subfuncţii” diferite. Pentru a înţelege semnificaţia acestui fapt. fiecare din acestea fiind supusă acţiunii factorilor de conducere. evident. în ultimul timp. COMAN Pe măsura dezvoltării fiecărei noi activităţii de conducere au apărut noi ştiinţe aplicate.

Maximizarea cantităţii de mărfuri vândute şi minimizarea cheltuielilor specifice legate de desfacerea mărfurilor. timp îndelungat. a unui singur produs. pentru a-şi atinge scopul propus. de regulă. 4. departamentul producţie preferă. este mai greu de înfăptuit. adaptabilă şi autoreglabilă. Ea trebuie să fie. Departamentul comercial. la costuri de producţie cât mai scăzute. Control. De aceea. dar. fie indirect. conducerea unei firme atribuie departamentelor principale următoarele sarcini: Departamentul producţie. acea politică de stocuri care asigură un spaţiu larg de depozitare şi o nomenclatură redusă de produse finite. serii cât mai mari. Sistemul trebuie să dispună. prin urmare. Acest lucru se poate realiza numai prin fabricarea. prin comunicaţii. metoda cea mai ieftină constă în a produce. iar experienţa acumulată. Şi. De exemplu. Departament personal. Cum departamentul producţie cere să se lucreze cât mai puţine tipuri de produse. Urmăreşte ca salariaţii să-şi îndeplinească sarcinile în mod conştiincios şi să asigure o înaltă productivitate a muncii. de a evalua măsura în care aceste obiective sunt îndeplinite şi de a-şi putea modifica componenţa. Minimizarea capitalului necesar pentru menţinerea unui nivel de producţie dat. de fiecare dată. duce la creşterea productivităţii. prin efectuarea. Departamentul financiar. Comunicaţii. Maximizarea cantităţii de mărfuri (sau servicii) produse şi minimizarea cheltuielilor specifice de producţie. structura. întrucât ele sunt deseori contradictorii. a unui acelaşi produs. în general. în mod continuu. fie direct. cel puţin parţial. În acest fel se minimizează pierderile de timp cerute de adaptarea utilajelor la o producţie nouă. rezultă necesitatea unor stocuri cât mai mari conţinând relativ puţine categorii de produse. aplicarea lor. Rezultă că. în practică. de posibilitatea unei autodirijări. precum şi anumite criterii care să indice măsura în care aceste obiective au fost îndeplinite. comunicaţiile şi chiar sistemul de control. adică de posibilitatea de a-şi fixa obiectivele. prin observaţie. Dacă se cer mai multe tipuri de produse.ANALIZA VALORII 9 3. este necesar ca sistemul să posede capacitatea de a obţine informaţii. Ca o ilustrare a acestui fapt să urmărim atitudinea pe care o au cele patru departamente menţionate Departamentul producţiei caută să producă cât mai mult. Comunicaţiile formează liantul care uneşte componentele sistemului într-un tot unitar. . Nu poţi să nu fii de acord cu aceste principii. funcţia executivă este necesar să-şi stabilească obiectivele în compartimentele corespunzătoare. într-adevăr. Diferitele entităţi ale sistemului trebuie să fie capabile să interacţioneze între ele şi cu mediul extern. în serii cât mai mari.

se ajunge la concluzia că dezvoltarea ei. o abordare ştiinţifică a problemelor funcţiei executive. în numeroase cazuri “optimalitatea” este un concept extrem de complex. chiar dacă vânzările de produse sunt reduse. pe când departamentul producţie reclamă scăderea lor. Sarcina funcţiei executive constă în alegerea unei politici care să servească cât mai bine interesele firmei în ansamblu şi nu interesele vreunuia din departamentelor sale. 1) sunt: a – abordarea în ansamblu a problemelor tehnico-economice. departamentul comercial susţine producerea unor mărfuri de serie mică. doreşte să reducă mijloacele fixe de producţie. care rezultă din definirea ei (vezi cap. De regulă. care nu poate fi definit decât în limitele unui model matematic care permite. ca şi cel de producţie. un spaţiu mare de depozitare pentru ca de la început clientul să poată fi aprovizionat cu ceea ce ar dori imediat. Este posibil ca această situaţie să se fi prelungit indefinit dacă analiza valorii nu ar fi fost utilizată în unele activităţi destinate producţiei militare în timpul celui de al doilea război mondial. Departamentul financiar. b – utilizarea unor echipe . cum departamentul comercial doreşte să vândă cât mai multe produse el trebuie să dispună de produse cât mai variate. de obicei. Dar. Aceasta implică creşterea stocurilor atunci când vânzările sunt slabe şi micşorarea lor în cazul unor vânzări importante. chiar nerentabile. Departamentul personal. în virtutea obiectivului său de minimizare a capitalului necesar. departamentele financiar şi personal au păreri diferite în ceea ce priveşte politica de urmat în problema stocurilor. departamentul personal este interesat în menţinerea producţiei la un nivel cât mai constant posibil. De aceea departamentele producţie şi comercial intră. COMAN Departamentul comercial doreşte. Deşi utilizăm în mod curent termenul de decizie “optimă”. De aceea. de asemenea. să se obţină date ce ne conduc spre o decizie cel puţin aproape optimă. pentru aceasta. în esenţă. Pentru a realiza această integrare este necesar să fie luat în considerare tot sistemul. prin metode adecvate. Prin urmare. în ansamblul său. şi în această constă esenţa funcţiei executive. Una din cele mai uşoare căi. în ceea ce priveşte nomenclatura mărfurilor produse. în domeniul conducerii activităţilor economico-industriale.10 Gh. în conflict. Caracteristicile esenţiale ale analizei valorii. a fost mult întârziată. Întrucât ceea ce se înţelege prin analiza valorii reprezintă. nu doreşte totuşi să reducă nivelul producţiei şi să concedieze muncitorii deoarece astfel de măsuri au o influenţă negativă asupra moralului personalului şi implică cheltuieli suplimentare legate de concedieri şi instruirea noilor angajaţi. constă în reducerea stocurilor şi deci a capitalului fix legat de ele. departamentul financiar crede că nivelul stocurilor trebuie să crească şi să scadă proporţional cu creşterea sau scăderea vânzărilor firmei.

Încă de la începuturile ei analiza valorii a fost aplicată la rezolvarea unei mari varietăţi de probleme. Cum modelul nu constituie niciodată o rezolvare perfectă a problemei. cu restricţiile care apar în model. deci soluţia optimă nu este totdeauna cea mai bună soluţie a problemei. Toate problemele stabilesc căile şi mijloacele prin care se atinge scopul dorit. Problemele de conţinut ale analizei valorii au caracter universal. cu cât este mai mare partea din organizaţie care este afectată direct de rezolvarea ei. Mai întâi. De aceea. o problemă are un caracter strategic cu atât mai pronunţat. indiferent de metoda folosită. Astfel. o problemă are caracter tactic mai accentuat decât alta. întotdeauna se caută o soluţie optimă sau suboptimă (aproape optimă). putem spune că o problemă are un caracter mai mult sau mai puţin strategic (sau tactic). Dar. O soluţie optimă este o soluţie care minimizează sau maximizează (după cum este cazul) valoarea funcţiei criteriu din model. dacă efectul pe care îl exercită soluţia sa are o durată mai scurtă sau. nefiind legate de modul de proprietate. ceea ce este de fapt acelaşi lucru. Cu cât efectul soluţiei durează mai mult. Această caracteristică se numeşte aria problemei. Friedrich August von (1899-1992). De aceea. nu numai la noi în ţară. sunt dezbătute în general în literatura economico-socială. economistul austriac Hayek. Analiza valorii s-a aplicat mai mult problemelor având o durată scurtă decât celor de lungă durată.ANALIZA VALORII 11 interdisciplinare în efectuarea analizei valorii. o problemă are un caracter cu atât mai strategic. În sfârşit. având valabilitate în toate domeniile vieţii materiale. . Multe din acestea aveau un caracter mai curând tactic decât strategic. Distincţia dintre problemele tactice şi cele strategice nu este simplă deoarece ea se bazează pe cel puţin tei caracteristici ale problemei. Cele trei caracteristici enumerate nu oferă o delimitare clară între problemele strategice şi cele tactice. Astfel de probleme au caracter tactic. în comparaţie cu problema construirii unei noi unităţi economice. c – aplicarea metodelor ştiinţifice la problemele de conducere. dacă soluţia poate fi uşor modificată sau înlocuită. de fapt. o problemă în care se stabileşte producţia pentru ziua următoare este o problemă tactică. în raport cu unul sau cu altul din cele trei aspecte. o problemă privind alegerea unei forme de evidenţă contabilă are un caracter tactic. în concordanţă cu rezultatele obţinute la analiza valorii. insă. În al doilea rând. Facem acest precizări întrucât există mari discuţii aspra acestor aspecte. în comparaţie cu problema stabilirii bugetului întregii firme. cu cât ea joacă un rol mai important în determinarea obiectivelor intermediare sau finale. fiecare dintre acestea având un caracter gradual. De aceea. cu atât caracterul strategic al problemei este mai accentuat. în cel mai bun caz. cele mai multe probleme presupun că acest scop este dat din exterior sau este cunoscut în prealabil. Ele.

and Society. Într-o asemenea lume utopică nu există loc pentru corporaţii gigantice care să atenueze competiţia şi cu atât mai puţin pentru companii care să apeleze la guverne. există o gamă 1 Hayek F. preşedinte al American Economics Association. Pot interveni operaţiuni de amploare riscante şi păgubitoare. privatizarea este la fel de irelevantă ca şi socialismul cuprinzător.12 Gh. şi-a făcut apariţia. Economia de piaţă care – susţine Hayek – constituie singurul mijloc de a asigura pacea şi prosperitatea este considerată a fi rezultatul unei selecţii sociale inconştiente. să ajungă la un nivel performant şi la un progres general continuu. Eurosong&Book. analoage selecţiei naturale. Evolution. . Aceasta este privatizarea. Pe aceste legi ale proprietăţii şi contractului se bazează 1 dezvoltarea unei societăţi internaţionale pacifiste şi prospere” . scria că orice încercare de a schimba sau altera sistemul economic al întreprinderii private este greşită sau chiar imorală. Societatea perfectă. Măsurile adecvate ce trebuie luate pentru a le controla sunt foarte controversate. La ordinea zilei: binele omului. reîntoarcerea generalizată a întreprinderilor şi activităţilor publice la sistemul privat şi la economia de piaţă. „prin faptul că am învăţat să . pot exista crize şi recesiuni dureroase şi de lungă durată. preşedinte al American Academy of Art and Letters. Dar iată şi o părerea autorizată.. p.. este o teorie contestabilă şi mult contestată.3943. „Noi am devenit o societate internaţională pacifistă şi prosperă” scria el. bazată pe raţiune. o doctrină opusă. fără intervenţia guvernului. Kennedy şi Adlai Stevenson. la fel. contrarie.. 1997. din partea reputatului om de ştiinţă american. fiind utopică şi neştiinţifică întrucât economia de piaţă ce o „patronează” omul economic al lui Hayek este supusă unor mituri. sunt privite deci. consilier pe probleme economice al lui John F. Şi mai departe: „În timp ce socialismul cuprinzător a pierdut teren şi a dispărut ca ideologie efectivă şi acceptată. deşi mai limitată. 1983. Încercările făcute de liberali sau socialişti de a crea o societate mai bună.25 – 26. ca fiind distructive pentru ordinea socială. 2 John Kenneth Galbraith. dar nu există nici o îndoială că statul este cel care are responsabilitatea să le ia”. Adam Smith Institute. cu scopul de a le oferi garanţii în caz de dificultăţi – ambele situaţii fiind adevăruri cunoscute ale statului modern. Bucureşti. Ca regulă generală. John Kenneth 2 Galbraith : „…o economie modernă nu poate. A. Desigur. fost profesor de economie (1949-1975) la Harvard University. p. COMAN laureat al premiului Nobel pentru economie în 1974. Există o arie largă de activităţi economice în care piaţa este şi ar trebui să fie neconcurenţială. Knowledge.aplicăm anumite legi abstracte ale onestităţii – legi care fundamentează proprietatea şi care sunt în final codificate în dreptul privat.

numite şi ştiinţe ale materiei. Actualmente. ele nu mai pot fi utilizate pentru obţinerea unor modele cuantificabile matematic. ştiinţele tehnico-economice. privatizarea nu este cu nimic mai bună ca orientare modelatoare a activităţilor publice decât socialismul. Economia modernă. se prezintă ca un efort de cunoaştere a lumii reale. este o caracteristică esenţială a societăţii contemporane. cu un grad ridicat de precizie şi fiabilitate. ştiinţele matematice sunt ipotetico-deductive. ca urmare. Nu parcurgem o eră a doctrinei. în particular. pe baza unor axiome sau postulate au fost construite. pe baza perfecţionării continue a proceselor tehnico-ştiinţifice. El pare să constituie astfel o lume matematică independentă. la baza cărora stă o triere succesivă a factorilor de influenţă. în cadrul căreia serviciile şi funcţiile statului sunt fie necesare. precum şi o organizare superioară a modului de conducere a activităţilor colectivului legat de unitatea economică considerată. ca o . total transparentă spiritului care a creat-o. cu o logică indubitabilă. De aceea. Din contră. se răspândesc din ce în ce mai mult metode matematice moderne care permit obţinerea unor modele matematice adecvate pentru modelarea fenomenelor economico-sociale şi tehnicoştiinţifice. iar teoremele ce decurg din ele să fie corect deduse. În ambele cazuri regula de bază a doctrinei este de a te împiedica să gândeşti. În toate acestea matematicianul nu are de-a face decât cu convenţii puse de el însuşi şi cu înlănţuiri logice ale propriei sale gândiri.ANALIZA VALORII 13 largă de activităţi ce se dezvoltă odată cu creşterea bunăstării economice. Într-o societate bună există un principiu dominant legat de astfel de probleme: decizia trebuie luată în raport cu caracteristicile economice şi sociale ale cazului în speţă. Prin urmare. geometria lui Euclid sau Lobacevschi. în scopul evaluării cât mai corecte a comportării acestora în dinamica dezvoltării lor. fie superioare pe plan social. ci o era a judecăţii practice”. metodele tradiţionale de analiză a fenomenelor economico-sociale şi tehnico-ştiinţifice. Îi este suficient ca axiomele de la care pleacă să fie independente şi compatibile. în toate domeniile vieţii economico-sociale şi tehnico-ştiinţifice. Însă. Creşterea ratei intensităţii progresului economico-social. indiferent de forma de proprietate. Astfel. are la bază aplicarea celor mai noi cuceriri ştiinţifice care permit modernizarea produselor şi proceselor tehnologice. de conducere şi prognosticare a direcţiilor de dezvoltare multiplă a vieţii umane. Dar. se caracterizează printr-o serie de dezavantaje de principiu şi. ambele au devenit admisibile ca axiome de bază a două geometrii diferite. Matematicianul îşi dă un sistem de definiţii şi axiome şi din aceste „ipoteze” deduce o serie întreagă de consecinţe. Axiomele respective sunt considerate adevăruri evidente şi nedemonstrabile. Neglijarea acestor aspecte conduc la dificultăţi în desfăşurarea proceselor tehnico-economice în comunitatea umană în general şi într-o unitate economică.

A. Al doilea mare progres îl putem considera realizat în momentul când s-a demonstrat. odată cu pătrunderea în metodologia cercetării ştiinţifice a metodelor de programare sau planificare statisticomatematică a experimentelor şi prelucrare statistico-matematică a rezultatelor investigaţiilor ştiinţifice. Pentru a avea o imagine asupra ritmului de creştere a volumului de cunoştinţe vom menţiona faptul că permanent circa 90% din totalul oamenilor de ştiinţă (încorporaţi în instituţii specializate pentru cercetare) existenţi în istoria descoperirilor şi creaţiilor tehnicoştiinţifice sunt în viaţă. de unde şi denumirea întâlnită în manualele de specialitate de metoda ANOVA. în vederea adâncirii cunoaşterii legilor naturii şi creierii pe baza lor a unor produse şi procese inexistente prealabil în natură. bazată pe programarea matematică a experienţelor şi prelucrarea statistico-matematică a rezultatelor obţinute. a fost Ronald Aylmer Fischer (1890-1962). care au revoluţionat de atunci metodologia experimentării în agricultură. profesor la Universitatea din Cambridge. bazat pe logica deductivă (sau aristotelică) care a dominat logica cercetării ştiinţifice peste o mie de ani. teoretic şi experimental. existenţa corectă a logicii inductive sau probabiliste.Fischer este fondatorul domeniului statisticiimatematice cunoscut sub denumirea de analiză dispersională sau analiza varianţei. acest ritm de creştere a necesităţii de cercetători poate conduce la un moment dat la un paradox. „ştiinţe de observaţie” asupra faptelor.14 Gh. Ele sunt. după cum adesea se spune. Al treilea mare progres îl putem considera la începutul secolului al XX-lea. introdusă în preocupările lui cu scopul de a pune la punct o serie de principii ale planificării şi analizei experimentelor. că ar fi necesari mai mulţi cercetători decât populaţie umană. pe baza unui efort mai redus pentru comunitatea oamenilor de ştiinţă. Unul din principalii fondatori ai noii metodologii de cercetare ştiinţifică. Matematizarea ştiinţelor tehnico-economice s-a datorat necesităţilor acestora de a progresa.A. Primul mare progres în domeniul metodologic al cercetării ştiinţifice îl poate constitui organon-ul lui Aristotel. Numai aşa s-a obţinut o creştere exponenţială a volumului de cunoştinţe catalogate de societatea umană. Ori. COMAN explorare a naturii. până la noul organon al lui Bacon. de modelare a volumului de cunoştinţe obţinut pe baze experimentale. Acest paradox a fost înlăturat prin progresul realizat şi în domeniul metodologic al cercetării ştiinţifice. În ştiinţele tehnico-economice matematica este un instrument de sintetizare. Fisher în domeniul statisticii matematice sunt concretizate în două lucrări de bază în statistică şi anume: Statistical Methods for research . R. sub denumirea de Analysis of Variance. Contribuţiile lui R.

ca urmare utilizării cercetărilor ştiinţifice în multitudinea de domenii ale vieţii materiale şi spirituale. ci vor prezenta o variabilitate mai mică sau mai mare. De aceea. cele mai deosebite rezultate obţinute. Bucureşti. sunt cele din agricultura americană. rezultatele ce se vor obţine nu vor fi niciodată identice. Fischer este justificată printr-o lege a naturii: “variabilitatea în repetare şi nu reproducerea identică”. 1968. puternic implicate în aplicarea matematicii şi a descoperirilor ştiinţifice la problemele de biologie. folosirea metodelor moderne de cercetare. A. R. În aceste lucrări se află descrise principiile filozofice şi tehnicile principale ale domeniilor respective ANOVA şi proiectarea experimentelor. Menţionăm aceste momente importante în stabilirea unei metodologii moderne de abordare a problemelor de cercetare ştiinţifică. Aceste personalităţi eminente au fost. Un loc important ocupându-l cele din domeniul tehnico-industrial. domeniu mult abordat în literatura de specialitate. cu rezultatele identice. menţionat la bibliografie. Aplicaţiile statisticii în domeniul biologiei de către R. publicată în 1925 şi The Design of Experiments (Proiectarea experimentelor). Metode statistice aplicate în cercetările de agricultură şi biologie (traducere din limba engleză). Dacă se repetă de mai multe ori măsurarea unei caracteristici oarecare ce defineşte o situaţie sau un proces. W. întrucât sunt legate de progresul înregistrat în domeniul biologiei şi ştiinţelor agricole. A. ambele. bazate pe planificarea statistico-matematică a experienţelor şi prelucrarea statistico-matematică a rezultatelor obţinute. Fischer a avut doi mari predecesori. În prezentul manual se prezentă unele aspecte legate de alegerea soluţiilor elaborate la analiza valorii. pe care credem . Francis Galton (1822-1911) şi Karl Pearson (1857-1936). Desigur. economişti şi ingineri. se folosesc. nici în activităţile umane nu se pot reproduce identic acţiunile întreprinse. rezultatele respective sunt legate nemijlocit de aplicarea acestor metode de cercetare modernă.ANALIZA VALORII 15 design of Experiments (Metode statistice pentru cercetători ştiinţifici). Desigur. o întrebare care se pune este: cui i se adresează prezentul manual ? Răspunsul este că manualul se adresează managerilor proceselor economice. Editura didactică şi pedagogică. Dar. Indivizii unei specii se aseamănă dar nu sunt identici. publicată în 1935. cu mult succes. Nu întâmplător printre primele lucrări traduse în limba română în domeniu este: Snedecor G. după mulţi scientologi. autorul a colaborat la elaborarea unui manual de Managementul cercetării. Şi. cu referire esenţială asupra managementului de proces în domeniul cercetării experimentale şi nu la managementul administrativ al cercetării. Pentru a fi mai bine înţeleşi vom reaminti celor care-l studiază două momente deosebite din acest punct de vedere din filmul italian “Caracatiţa”. şi în alte domenii de cercetare ştiinţifică. Pentru alte aspecte legate de această problemă. ori.

în cadrul funcţiei executive. creatorul băncii care îi poartă numele. căpitane. apare lângă bătrânul Antinari. La acest răspuns Cariddi îi spune că se pierde un miliard de dolari de la această afacere şi întreabă spre ce sector economic să-şi îndrepte atenţia pentru a contracara această pierdere. când nepoata acestuia îl întâlneşte şi-l întreabă: la vârsta ta. În cadrul manualului. Întrucât în sectorul productiv funcţia executivă este asigurată de ingineri. Când apare pentru prima dată în film. căruia îi propune să investească banii proveniţi de la mafie într-o afacere privind cumpărarea unei mici insule de sub jurisdicţia italiană şi să depoziteze pe aceasta deşeuri radioactive. interpretat cu foarte mare succes de celebrul actor italian Remo Girone de la “Picolo Teatro” din Roma. refuză. conţinutul materialului se adresează atât activităţilor inginereşti. Puparu îi răspunde: aceasta este treaba ta şi dacă nu ştii cum să procedezi du-te un amărât de contabil la o întreprindere anonimă şi nu te agăţa de conducerea unei asemenea instituţii financiare. în sfârşit. după ce a ajuns conducătorul băncii Antinari. comoara e. Şi iată. Rezultă deci că acest manual se adresează celora care vor să fie economişti şi nu simpli contabili. căpitanul meu ! Am trecut prin tot felul de primejdii. Puparu. Am înfruntat toate uraganele. cu şeful unei familii mafiote. un mare specialist în finanţe. Tano Cariddi. de ce stai în preajma unui bătrân în loc să te duci să te distrezi ? La această întrebare Cariddi răspunde scurt: pentru ca să învăţ ! Un al doilea moment pe care vrem să-l menţionăm este discuţia lui Tano Cariddi. Cum aceste decizii vizează atât aspecte tehnice cât şi economice.16 Gh. La un moment dat apare un personaj care domină filmul începând de la seria a doua până la a şaptea. La circa 15 ani de la terminarea studiilor se găseşte tot în preajma bătrânului Antinari. COMAN că mulţi l-au vizionat. De aici două învăţăminte majore: unul legat de faptul că terminarea studiilor sub formă organizată nu încheie pregătirea profesională şi al doilea că disciplinele extracontabile te pregătesc pentru a deveni economist şi nu a rămâne un simplu contabil. vom examina cum analiza valorii contribuie la luarea unor decizii corecte. mafiot de stil “vechi”. spunând că nu este de acord cu investiţii în depozitarea deşeurilor şi nici cu comercializarea drogurilor. a noastră ! . cât şi celor economice (contabile). Era provenit dintr-o familie săracă. Sperăm că cel care-l “parcurge” până la sfârşit să spună ca în poemul lui Walt Whitman: O. fiind ajutat de bătrânul Antinari pentru aşi face studiile în domeniul economic. Puparu. rezultă implicit că prezentul manual se adresează şi acestora.

Chiar când raportarea nu e explicit formulată. care urmează a fi un obiect de apreciere sau preferinţă. Totuşi a vădit că în evaluare accentul cade pe factorii subiectivi: fără subiect nu avem valoare. o descriere a faptelor prezente şi avute. Pentru obiectul disciplinei noastre. E îndoită de relativitate. Judecata de valoarea exprimă o evaluare. ambele sunt relaţii. care e o valorificare subordonată.1. OBIECTIVUL ANALIZEI VALORII 1. ambele sunt însă valori. Ce este valoarea ? Valoarea este o anumită relaţie între ceva oarecare dat (un obiect. şi totodată în economia politică. aprobarea sau dezaprobarea. a subiectului. Valoarea presupune deopotrivă anumite însuşiri sau proprietăţi la obiect – evaluarea e deci condiţionată şi de structura obiectelor – dar şi o anumită constituţie a conştiinţei. Rezultă că prin valoare se înţeleg două lucruri distincte şi totuşi coordonate: (a) aprecierea pozitivă sau negativă. judecata de valoare presupune ierarhizarea constatărilor. ea există implicit. 1. Relativitatea este inerentă valorii. Vorbind despre valoare şi evaluare s-ar părea că sunt fapte deosebite. Termenul valoare a fost iniţial folosit în morală. Când enunţăm: un lucru sau o persoană au o valoare sau sunt valoroase. (b) preferinţa. Evaluarea postulează ceva dat (real sau nu). întreprindem o judecată de valoare şi înţelegem prin aceasta că: lucrul şi persoana valorează pentru un subiect oarecare. socotirea sau nesocotirea unui dat oarecare. real. pe scurt. Aşadar. o idee. este diferenţă între a aprecia şi a prefera. psihologic.ANALIZA VALORII 17 CAP. şi atunci era totuna cu bine şi chiar cu ideal – idealul era valoarea maximă. predilecţia sau alegerea între mai multe valori de acelaşi fel sau de calităţi deosebite. De obicei se spune: aceasta e o valoare. fictiv. de preferinţe. trebuie însă înţeles prin expresia respectivă că: aceasta are o valoare. Dacă judecata în sine este o constatare. relaţie. deosebindu-se de preţ. Dar exprimarea unei ierarhii presupune o judecată de valoare. chiar însăşi valoarea) şi un subiect ce evaluează. evaluarea şi valoarea tind a se confunda. Nietzsche (18441900) termenul de valoare a dobândit o extensiune mai mare. Şi omul evaluează spontan fiindcă trăieşte. Valoarea este o relaţie între obiect şi subiect. actul de preţuire şi ierarhizare a celor constatate. plusvaloarea. stabilirea unei scări de valori. iar prin Bertrand Russell (18721970) valoarea devine o problemă filozofică de mâna întâi. Prin Fr. . Un act specific. Morala şi economia politică sunt disciplinele generatoare ale preocupărilor normative sau valoriste. iubirea sau ura. îmbrăţişând întreaga viaţă culturală. un proces.

noutatea. fiind o lege periodică a sistemului. Noului i se opune tendinţa de conservare proprie sistemului. proces. Valoros este plăcutul şi mijlocul de realizare a unui scop. nu sunt valori esenţial deosebite. se poate spune că analiza valorii este o metodă de îmbunătăţire a valorii produsului prin îmbunătăţirea . Se poate spune în genere: Un lucru are o valoare sau este valoros când: (a) produce o plăcere. nu există în practica analizei valorii. stabilind costurile fiecărei funcţii şi soluţii.2. Valoarea ca atare este una şi aceeaşi. este o discontinuitate ireductibilă la vreuna din legităţile elementelor care compun sistemul sau la legităţile ansamblului lor. serviciilor sau proceselor. Cu alte cuvinte.18 Gh. determinată de faptul. Deşi nu vine din afara sistemului de analizat şi nu poate apare de la sine (invenţia – de orice natură – nu e un miracol). valorile estetice. cu cele mai mici costuri. cu costuri minime. unul dintre parametrii de stabilitate ai acestuia fiind redundanţa. Deci. Întrucât analiza valorii operează cu soluţii noi întâmpină anumite dificultăţi în aprecierea noului. De asemenea. respectiv valoarea lui de întrebuinţare (utilitatea lui). Evaluarea presupune factori obişnuiţi ai conştiinţei. Care sunt factorii subiectivi ce determină evaluarea ? Condiţionarea subiectivă a evaluării sunt două atribuite clasice ale conştiinţei: sentimentul şi voinţa. atât la nivelul fazei de concepţie constructivă a produselor. proiect sau serviciu. fiindcă descoperim în ele o esenţă mistică. Oricâte îndoieli ar stârni aceste consideraţii. Ea se bazează. care conduc la realizarea parametrilor funcţionali doriţi. Acesta datorită faptului că noul diferă de legităţile componentelor care i-au dat naştere. nota distinctivă a ei stă doar în conlucrarea lor. nu în faptul însuşi al evaluării. Ce este analiza valorii ? Analiza valorii este o metodă care îşi propune să realizeze pentru produs. pentru alţii voinţa. ci fiindcă le dorim. hedonice. acesta specific. numită valoare. trebuie să avem în vedere că în orice exprimare ierarhică nu pot lipsi nici sentimentul (plăcere şi neplăcere). parametrii tehnicofuncţionali (tehnico-economici şi estetici). (b) e potrivit unui scop urmărit spre realizare de voinţă. cei mai mulţi. se deosebesc de materialul lor. aşa cum sunt ceruţi de necesităţile sociale. al valorii. nici voinţa (urmărirea unui scop). 1. procesului sau serviciului analizat. al relaţiei dintre lucruri şi conştiinţă. cât şi cel a producerii lor. pe examinarea parametrilor funcţionali ai produsului. neprevăzutul. etice. COMAN de evaluare. ea acţionează pentru maximizarea parametrilor funcţionali şi minimizarea costurilor. le atribuim şi valoare. afectivitatea (plăcerea şi neplăcerea) e factorul subiectiv determinant în evaluare. religioase. Pentru unii. în esenţă. Nu dorim lucrurile.

determinării funcţiilor inutile. fără a diminua calităţile cerute de utilizator. O astfel de analiză începe cu identificarea .ANALIZA VALORII 19 relaţiei dintre funcţiile tehnico-sociale ale unui produs şi costul său. ponderate cu greutatea specifică a fiecărei funcţii în valoarea de întrebuinţare a produsului. adică expresia bănească a valorii recunoscute a unui bun economic în schimbul de piaţă. pentru a realiza aceeaşi funcţie a produsului. termenul de “produs” se foloseşte pentru produse manufacturate propriu-zis. Pornind de la parametrii funcţionali doriţi. în cazul produselor noi) prin : determinarea nomenclatorului de funcţii ale produsului în strânsă corelaţie cu necesităţile sociale. social şi economic. ce se formează şi evoluează în condiţiile liberei concurenţe. “preţ” pentru aprecierea monetară a utilităţii sau a plăcerii furnizate de produs. comparării dimensiunilor tehnice ale funcţiilor cu necesităţile sociale. subansamble sau părţi date. servicii. După o informare pe plan tehnic. analiza valorii concepe soluţii noi. În cazul analizei valorii se parcurg mai multe etape. analiza valorii introduce noţiunea “cost al funcţiilor produsului” care trebuie realizate cu cheltuieli minime. urmează analiza produsului existent. Costurile de producţie ale unei funcţii se repartizează nu la un corp fizic. astfel încât aceştia să facă legătura între fiecare element al produsului care se valorizează şi elementele sale corespunzătoare de cost. punând total în discuţie forma fizică a produsului. ci la o anumită calitate socială a produsului – măsurabilă tehnic. la un cost mai redus. subansamble sau produse. În cadrul manualului. în sensul determinării nomenclatorului de funcţii ale sale şi dimensionării tehnice a funcţiilor. În manualul de faţă se explică modul în care decidenţii (funcţia executivă) pot recurge la colectivele de lucru pentru a pune în contact diverşi specialişti care contribuie la analiza valorii. Analiza funcţiilor pe care trebuie să le îndeplinească produsele pentru a satisface dorinţele utilizatorului se numeşte analiză funcţională. Analiza valorii exclude posibilitatea analizării unor piese. fără a putea fi influenţat de vânzător sau cumpărător şi “cost” pentru măsurarea monetară a fiecărei cheltuieli care trebuie făcută pentru a se realiza această utilitate sau plăcere. procese şi operaţii tehnologice. Pe această bază se desprind concluzii asupra direcţiilor de îmbunătăţire constructivă a produselor şi se trece apoi la reconceperea produselor existente (sau conceperea. determinarea limitelor maximă şi minimă ale dimensiunilor tehnice ale funcţiilor. care nu răspund unei necesităţi sociale. comparării ponderii funcţiilor în costuri şi valoarea de întrebuinţare etc. elaborarea soluţiilor constructive posibile şi selectarea celor mai bune. Analiza valorii acţionează astfel în direcţia maximizării raportului dintre valoarea de întrebuinţare şi valoarea unui produs li se face ca sumă a valorilor de întrebuinţare elementare. Acest mod interogatoriu de abordare a problemei. care constă în stabilirea costurilor pe repere.

fluxul informaţiilor şi funcţiunile care trebuie îndeplinite la fiecare verigă a sistemului. COMAN condiţiilor privind limitele sistemelor şi subsistemele tehnice încorporate în produs. Reprezentările grafice arată. formulate şi definitivate progresiv. restricţiile sunt conturate. Caracteristica principală a unei reprezentări grafice în schema bloc este aceea că ea descrie fluxuri. din ea rezultă succesiunea de timp şi a relaţiilor dintre elementele constitutive ale produsului. Dimpotrivă. întrebările de analiză funcţională pot fi foarte variate. de asemenea. bani. La analiza funcţională a produselor o problemă importantă o constituie evidenţierea restricţiilor acestora. pe parcursul diverselor etape de analiză a valorii.20 Gh. Desigur. Totodată. La analiza funcţională. Identificarea restricţiilor şi a efectelor lor asupra conţinutului concepţiei produsului în ansamblu nu se poate realiza independent de celelalte etape de analiza a valorii acestuia. în raport cu caracteristicile produsului. ca urmare a deosebirilor între metodologiile aplicate sau lipsei de comunicaţie între diversele compartimente de lucru. Prin restricţii se înţeleg toate acele criterii şi condiţii care limitează. materiale. din punct de vedere tehnic. relaţiile de timp. o importanţă deosebită o constituie reprezentarea grafică în schema bloc a produsului. devine posibil să se cerceteze . cum sunt intrările în fiecare verigă transformate în ieşiri care la rândul lor devin intrări pentru veriga următoare. Fiecare funcţiune se caracterizează prin propriile intrări şi ieşiri diversele funcţiuni se racordează determinând astfel secvenţa necesară sau cum se spune fluxul informaţiilor sau al operaţiilor. domeniul soluţiilor realizabile. fie că este vorba de flux de oameni. Cele mai frecvente probleme care se ivesc sunt cele create prin faptul că diversele subsisteme au fost sau sunt proiectate independent sau prin faptul că diviziunea muncii între activităţile din diverse subsisteme a permis apariţia de inconveniente sau chiar incompatibilităţi. Problemele care există la interferenţele dintre funcţiuni sunt de fapt unele din cele mai importante care se cer soluţionate la analiza valorii. a intrărilor şi a ieşirilor. Elementele care trebuie identificate în reprezentările grafice în schema bloc pentru fiecare intrare şi ieşire sunt: Care este sursa intrării ? Când soseşte comanda la intrare în raport cu punerea în funcţiune a alimentării energetice a produsului ? Cum soseşte intrarea (continuu sau intermitent) ? Care este consumul de timp dintre intrare şi realizarea ieşirii ? Ce se face cu intrările pentru a se obţine ieşirile ? Când apar ieşirile ? Câte ieşiri apar ? Cât de frecvente sunt ieşirile ? Care sunt destinaţiile ieşirilor ? etc. acceptabile sau posibile şi prin care se exprimă numeroase dintre proprietăţile externe şi interne ale produsului. a intrărilor şi ieşirilor dorite şi se concretizează printr-o listă amănunţită a funcţiunilor şi a operaţiilor care trebuie îndeplinite. Pe măsură ce se completează lista restricţiilor care acţionează asupra limitelor funcţionale ale produsului. informaţii etc.

care vizează mai degrabă problemele de piaţă. Dar. de ambianţă. Restricţiile pot fi clasificate după sfera lor de influenţă. obiective contradictorii la proiectarea sistemului. spre deosebire de obiectivul fundamental al disciplinei de marketing. aplicarea largă a acestei metode este posibilă numai în condiţiile unui mecanism economic în care toate unităţile economice se conduc pe baza unei concepţii de marketing şi au dobândit în prealabil o vastă experienţă în utilizarea celor mai diverse metode şi tehnici de marketing. Analiza restricţiilor oferă o viziune realistă asupra soluţiilor practic raţionale tocmai datorită faptului că ele acţionează ca un filtru care selectează cerinţele utopice sau neraţionale de cele efectiv necesare şi posibile. ca de exemplu politice. metode necorespunzătoare de colectare. materialele utilizate şi tehnologiile de fabricaţie. insuficientă stimulare şi motivaţie. personal insuficient numeric sau ca nivel de pregătire. în cadrul metodei analizei valorii. organizatorice. După analiza funcţională şi conceperea produsului se acordă asistenţă tehnică pentru aplicarea studiului şi verificarea practică a rezultatelor. analiza valorii vizează mai . de comportament şi sociale. efectul restricţiilor asupra funcţionării sistemului. considerente privind caracterul secret al informaţiilor. în probleme de sisteme de prelucrare a datelor se pot cita: datele de calitate redusă şi dispozitive necorespunzătoare de înregistrare. interese personale.ANALIZA VALORII 21 efectele interacţiunilor lor asupra întregului sistem şi sensibilitatea obiectivelor lui faţă de diversele restricţii. Ca exemple concrete de restricţii care pot interveni în probleme. Întrucât funcţia produselor şi serviciilor. economice. lipsa coordonării la proiectarea şi operarea sistemului informaţional. tehnologice. prelucrare şi transmitere a datelor. prelucrare şi transmitere. Identificarea restricţiilor ca şi a efectului lor asupra eficienţei produsului reprezintă un alt aspect deosebit de important – deşi deseori omis . consecinţele diminuării sau eliminării efectelor restricţiilor asupra eficienţei sistemului şi cheltuielile pe care le pretind asemenea diminuări sau eliminări. Analiza valorii nu este de fapt altceva decât o finalizare a unor cercetări fundamentale de marketing. incompatibilităţi între caracteristicile echipamentelor şi metodele de înregistrare.în analiza valorii produselor. deficienţe în calitatea şi sfera de cuprindere a datelor. Această concepţie presupune crearea unui climat de reconsiderare a producţiei fiecărei unităţi economice. limitări generate de sumele băneşti alocate. Evaluarea restricţiilor poate cuprinde: efectul restricţiilor asupra posibilităţilor de realizare a obiectivelor sistemului. sunt privite din punctul de vedere al consumatorului final. lipsa standardizării în înregistrările şi formatele datelor. organizare. fizice. de exemplu. vizând cele trei faze principale şi costurile unui produs: concepţia. juridice.

deoarece. şeful serviciului de aprovizionare pentru o anumită secţie a Companiei GEC. prevăzute cu materiale deficitare. în perioada celui de al doilea război mondial.3. platina etc. deoarece fără această eficienţă a armamentului. Analiza valorii şi ingineria valorii Lawrence Miles şi-a denumit. Miles. La General Electric Company. iar când războiul s-a terminat. completându-se astfel reciproc. Pentru lămurirea ştiinţifică a acestor probleme tehnicoeconomice. a determinat guvernele aliate să dispună repartizarea lor pentru industriile de armament. amplasată la Baltimore. COMAN degrabă problemele fundamentale ale producţiei pentru a veni în întâmpinarea cerinţelor pieţei. iar în afară de aceasta erau mai puţin costisitoare. în multe cazuri. pentru a da posibilitatea unor produse să funcţioneze în mod corespunzător. iar prin 1947 reuşise un mod de abordare funcţional şi sistematic al reducerii costurilor pe care el şi asociaţii săi de la GEC l-au denumit “căutare a valorii”. dacă nu mai bine. Harry Erlicher a observat că. a fost necesar ca ele să fie reproiectate. cromul. din Philadelphia (SUA). cât şi la modernizarea celor existente.4. procedeul său “căutare a valorii”. Desigur. Apariţia şi dezvoltarea analizei valorii ca domeniu de evidenţiere a rentabilităţii activităţilor economico-productive O scurtă incursiune în istoricul apariţiei analizei valorii creează o impresie sugestivă a logicii ce stă la baza acestui procedeu de apreciere calitativă şi cantitativă a rezultatelor activităţilor economico-productive. multe dintre noile produse funcţionau tot aşa de bine. o revenire la proiectele originale. la început. în timpul deceniului al şaselea. însă. În mod surprinzător Oficiul naval al flotei americane a fost cel care a utilizat concomitent acest procedeu de căutare a valorii atât la proiectarea navelor noi. 1. în perioada în care s-a iniţiat un . Lipsa materialelor strategice. forţa armatelor ar fi fost serios diminuată. wolframul. 1. când fostul său şef de la GEC Harry Erlicher a fost numit în post de secretar al armatei. luând în considerare totalitatea aspectelor privitoare la construcţia produselor. nu era justificată. el s-a folosit de acest prilej pentru a răspândi procedeul de căutare a valorii. Miles a dezvoltat în mod creator această problemă. Un rezultat de seamă a acestei acţiuni a fost că mulţi fabricanţi erau forţaţi să utilizeze materiale înlocuitoare. responsabilitatea asigurării aprovizionării cu aceste materiale înlocuitoare îi revenea directorului aprovizionării Harry Erlicher.22 Gh. cu materiale înlocuitoare. cum ar fi nichelul. directorul Harry Erlicher a atribuit sarcina respectivă lui Lawrence D.

Folosirea celor două denumiri de analiză a valorii şi inginerie a valorii au creat. Alţii au plecat de la conţinutul economic al procedeului de analiză. în special din cauza aplicării frecvente a considerentelor de valoare în fazele de concepţie şi proiectare. ele reprezentând procedee sistematice pentru rezolvarea problemelor ce le vizează. după cum se va vedea în continuare. deosebirea dintre ingineria valorii şi analiza valorii. proiectare şi dezvoltare. indiferent de denumire. Dar. se pune în mod logic întrebarea: există o diferenţă de conţinut între noţiunile de analiza şi inginerie a valorii ? Răspunsul este că ambele denumiri exprimă acelaşi conţinut. performanţa şi condiţiile de livrare. Ca urmare. contează îndeosebi conţinutul metodei respective. Analiza valorii (în sensul cel mai larg) este un procedeu orientat către realizarea funcţiunilor necesare pentru un produs. Treptat. au denumit procedeul analiză a valorii. . să se clarifice definiţiile analizei valorii sau ingineriei valorii. fiabilitatea. corespunzător fazelor de aplicare. înaintea definirii altor noţiuni. pentru înţelegerea metodei. rezultă că cele două noţiuni de analiză a valorii sau inginerie a valorii exprimă acelaşi conţinut metodologic. este important. a devenit mai clară. Dar.ANALIZA VALORII 23 program de reducere a costurilor navelor şi a echipamentelor aferente. fără a-i afecta calitatea. iar pentru unii clienţi aceasta ar putea fi un motiv de insatisfacţie. Mai există şi un aspect privind vânzările. o deosebire existând oarecum în stadiul de aplicare a metodei de analiză. Când se face afirmaţia “acest produs a fost analizat din punct de vedere al valorii”. implicat în utilizarea acestor termeni. Ingineria valorii constă în aplicarea tehnicilor de “analiză a valorii” în principalele etape de concepţie. cu trecerea timpului. fie într-o fază de reproiectare a produselor şi ca atare unii au optat pentru denumirea de inginerie a valorii. o anumită stare de confuzie. Desigur. cu un cost minim. la un produs existent când se preferă termenul de analiză a valorii şi la nivelul concepţiei produsului când se preferă termenul de inginerie a valorii. În plus. Afirmaţia că ingineria valorii a fost aplicată în faza de proiectare a unui produs sugerează că el trebuie să ofere o valoare corespunzătoare banilor cheltuiţi pentru procurarea lui. Ca urmare. fie în faza de proiectare. când se iau anumite decizii pentru “asigurarea valorii”. procedeul de căutare a valorii şi-a schimbat denumirea în “analiza valorii” sau “ingineria valorii”. prin faptul că s-a pierdut ceva prin neaplicarea metodei la nivelul concepţiei produsului. proces sau serviciu. tehnicile elaborate de Lawrence Miles au devenit bine cunoscute. Atunci de ce două denumiri ? Procedeul vizează analiza unor aspecte creative inginereşti. aceasta implică aplicarea consideraţiilor cu privire la valoarea după proiectare şi dezvoltare. Termenul de analiza valorii implică aplicarea acestor tehnici la produsele existente. care subliniază preocuparea de optimizare economică a analizei creaţiei inginereşti şi atunci. la început.

În sens absolut se spune că valoarea este raportul dintre două servicii schimbate sau un raport între două produse. Această analiză este utilizată pentru a stabili. în concordanţă cu cerinţele tehnico-economice ale unui produs. Îmbunătăţirea valorii constă în aplicarea tehnicilor de analiza valorii şi ingineria valorii la produsele existente. la o serie de probleme specifice în domeniu. În timp ce eficienţa costurilor ajută la determinarea anumitor decizii.24 Gh. ingineria valorii este utilizată pentru a asigura o valoare optimă pentru produsul destinat utilizatorului cât şi pentru fabricant. Eficienţa costurilor este procedeul curent utilizat pentru a determina cele mai corespunzătoare mijloace în scopul realizării obiectivelor propuse. Studiile de eficienţă a costurilor pot fi considerate ca studii de tipul cercetării operaţionale. Cercetarea operaţională este o metodă de lucru pentru colectivele de analiza valorii sau ingineria valorii şi se referă la aplicarea analizei ştiinţifice. în timp ce administrarea valorii se referă la aplicarea tehnicilor de analiza valorii în domeniul specific al cheltuielilor de regie sau pentru efectuarea diverselor servicii. 1.5. Asigurarea valorii se realizează prin aplicarea tehnicilor de analiză a valorii în timpul etapelor iniţiale de concepţie şi proiectare. iar ingineria valorii este o metodă de prevenire şi eliminare a unor cauze generatoare de costuri inutile. Analiza cost-beneficiu este un proces de orientare a deciziilor în direcţia unui succes economic sau comercial. pentru a furniza decidenţilor o bază calitativă şi cantitativă de evaluare a căilor posibile de acţionare. pe baze matematice adecvate. ţinându-se seama de resursele disponibile. COMAN Pe scurt. cu adăugarea restricţiilor de ordin economic. Controlul valorii este o practică curent utilizată de un agent economic pentru a se asigura că se folosesc continuu diverse căi de reducere a costurilor (prin elaborarea şi aplicarea periodică de planuri de analiza valorii şi ingineria valorii). chiar la nivelul concepţiei produsului. valoarea de întrebuinţare. . pornindu-se de la un anumite costuri admisibile prestabilite. fiabilităţii şi preţului. Concepte şi noţiuni despre valoare Valoarea – în sensul analizat în cadrul acestei discipline – reprezintă o măsură satisfacerii consumatorului privind bunurile sau serviciile cumpărate. spre exemplu. prin determinarea costurilor şi beneficiilor totale care pot rezulta din adoptarea unei anumite variante decizionale. sub aspectul calităţii. între două utilităţi. putem spune că analiza valorii este o metodă de îmbunătăţire a caracteristicilor tehnico-economice şi estetice ale produselor existente.

Una dintre caracteristicile şcolii neoclasice în economie este aceea că ea întemeiază valoarea pe unitate. în cazul celor trei articole menţionate. Mai există şi o a treia valoare de care se ocupă cumpărătorul şi poate să o caute şi anume – valoarea de schimb care reprezintă “preţul” pe care îl va pretinde un vânzător cu amănuntul pentru un produs nou. Trebuie menţionat că termenul de utilitate nu trimite nicidecum la noţiunea de nevoie. ca atare. Pentru neoclasici. ci doar aceea de plăcere: o roşie poate avea ca utilitate plăcerea pe care procură atunci când este gustată. deţinerea unui bun şi utilizarea sa. valoarea de întrebuinţare corespunde utilităţii obţinute de individ de la un obiect. cumpărătorul este interesat să aibă aspect frumos şi plăcut – cu alte cuvinte. direct sau indirect. Cele patru categorii de valoare menţionate mai sus. în timp ce valoarea cere un raport între două produse. o maşină de spălat o cumpără pentru aşi spăla rufele. o pereche de pantofi – pentru a-i încălţa etc. cu suma plătită pentru procurarea lor. un ceainic electric – pentru a încălzi apa. Valoarea economică este determinată de cel mai mic cost pentru a realiza. mărfurile să aibă valoare estetică. dar bine întreţinut şi. a produselor care reprezintă cheltuielile fabricantului pentru a produce bunurile pe care le vinde. este numită valoarea de întrebuinţare. Valoarea estetică – constă în proprietăţile. în comparaţie cu produsul utilizat. valoarea de schimb se exprimă prin raportul de .ANALIZA VALORII 25 Atunci când consumatorul cumpără ceva. o funcţiune sau un serviciu solicitat. între două utilităţi. de fabricaţie. de asemenea. Valoarea de întrebuinţare – proprietăţile produsului care satisfac o anumită necesitate. Capacitatea acestor bunuri de a efectua funcţiunile lor de utilitate. într-un context social precis. caracteristicile sau atractivitatea care fac dorit produsul respectiv. Valoarea de întrebuinţare este o evaluare subiectivă a satisfacţiei pe care o procură. el urmăreşte satisfacerea unei anumite necesităţi. Utilitatea desemnează proprietatea pe care un obiect de a produce o satisfacţie. Dar. Această estimare este făcută. După cum se poate observa mai uşor utilitatea cere o relaţie între om şi un produs. în mod satisfăcător. Mai există. costurile de obţinere. Cu alte cuvinte. unui spectator irascibil. în mod sigur. de exemplu. Valoarea de schimb – constă în proprietăţile sau calităţile unui produs care îi conferă posibilitatea să fie schimbat cu altul. şi nu atunci când este aruncată în timpul unui spectacol într-un artist care-I displace. pot fi grupate sub denumirea de valoare economică a produsului. îşi păstrează valoarea de întrebuinţare şi calităţile estetice. adică leagă estimarea subiectivă a valorii de întrebuinţare de un raport cantitativ în cadrul schimbului. la un moment dat. Satisfacţia poate fi directă (bunuri de consum) sau indirectă (bunuri de producţie).

cost de comercializare. ca unităţile economice să cunoască elementele constitutive ale costurilor. Astfel. Costul total (sau preţul de cost total) se divide în: costul fix şi costul variabil. Trebuie într-adevăr plătite maşinile. într-o mare unitate economică nu există doar un produs. şi anumite concepte despre cost şi preţ. COMAN schimb. ea determină. adesea. Definiţiile de mai sus pun în evidenţă dificultăţile mari de abordare reală în vederea calcului costurilor unitare. Care sunt costurile de repartizat pe fiecare produs ? Care sunt elementele fixe şi cele variabile ? Într-adevăr este important. în sensul prezentului manual. care precizează. vom defini. ”cost” şi “preţ” şi ca atare se utilizează. Dar. Costul fix constituie partea costului care nu depinde de cantităţile de produse. o parte a contabilităţii marilor unităţi economice este consacrată cunoaşterii în amănunţime a structurii costurilor. precum şi poziţia sa raport cu concurenţii. propriile sale condiţii de producţie şi situaţia sa faţă de furnizori şi clienţi. în cost de achiziţie. Prin urmare. cost de producţie. cantitatea altor mărfuri care-I sunt echivalente. viitorul firmei şi exprimă.26 Gh. clădirile. Întrucât am definit mai sus conceptul de valoare. Costul unitar sau costul mediu care reprezintă raportul dintre costul total al unui produs şi cantitatea totală produsă. în accepţiuni eronate. Aceasta face obiectul contabilităţii analitice care descompune preţul de cost global. ci este legat de structura unităţii economice. în acelaşi timp. . Noţiunea de cost este esenţială în aprecierea activităţilor agenţilor economici. Este deci partea din costul de producţiei care variază în funcţie de cantităţile produse [Cv=f(q)]. cost variabil nu înseamnă cost proporţional. în mare măsură. Se raţionează pe perioade scurte în care echipamentul şi sarcinile structurale sunt date. pentru fiecare marfă. unităţile economice pot obţine o scădere a preţurilor la furnizorii lor. Aceasta întrucât. Uneori se face confuzie între “valoare”. materiile prime depind de cantităţile de produse: este nevoie de circa 2 ori mai multe ţesături pentru a produce de două ori mai multe cămăşi dintr-un anumit model. oricare ar fi nivelul producţiei. Costul variabil este componentul costului total care creşte în funcţie de nivelurile de producţie. Astfel. de exemplu. electricitatea permite ca toate maşinile să funcţioneze. Pentru cost vom distinge următoarele noţiuni: Costul total al unui produs care reprezintă suma cheltuielilor necesare pentru producţia şi/sau distribuţia sa. în continuare. mărind cantităţile cumpărate. aşa cum reiese din cele relatate mai sus. atunci cum se repartizează suma totală a facturii între diferitele produse realizate în unitatea economică ? Rezultă deci că determinarea precisă a costurilor ridică probleme practice. ci un ansamblu de produse şi este greu de deosebit ce taxe trebuie percepute fiecărui produs. Astfel.

că poate creşte costul unui produs. Într-un număr de cazuri. dacă valoarea de întrebuinţare. Cost de producţie = cost de cumpărare + sarcini directe şi indirecte care preced vânzarea. Pentru a analiza mai bine costul produselor. atunci valoarea economică a produsului se micşorează. promovare. Cost de distribuţie = sarcini directe şi indirecte legate de actul de vânzare (publicitate. într-un anumit loc şi pentru o calitate specifică precisă. valoarea estetică sau de schimb nu sunt sporite odată cu costurile. unităţile economice pot aprecia că au interesul să vândă de îndată de preţul de vânzare este superior costului variabil (metoda direct costing care se opune metodei full cost sau preţ de vânzare complet).ANALIZA VALORII 27 Pot fi obţinute economii printr-o mai bună distribuţie. Preţ de cost = Cost de producţie + Cost de distribuţie. la un moment dat. Cost marginal este costul suplimentar necesar pentru a produce o unitate în plus. deci: (Costul variabil total)/(Cantităţile produse) Distribuţia dintre costul fix şi costul variabil se poate reprezenta prin tehnici speciale de determinare a preţurilor. Pret de cost Materii prime Amortizãri Salarii Cheltuieli generale Marjã beneficiarã TVA Pret de vânzare fãrã taxe Pret de vânzare cu taxe (pret de piatã) Pentru preţ vom lua în considerare următoarele noţiuni: Preţul este numărul de unităţi monetare necesare pentru a obţine o marfă sau un serviciu. este important să se raporteze cifrele globale la cantităţile produse: Costul fix unitar este media costurilor fixe: (Costul fix total)/(Cantităţile produse) Costul variabil unitar este costul variabil mediu. adică. Preţul de cost este ansamblul costurilor suportate de unitatea economică care produce sau distribuie marfa. reprezentanţi). fără a-I mări neapărat valoarea economică. pe baza definiţiilor de mai sus. o mare rotaţie a stocurilor etc. Se poate observa. Din punctul de vedere al clientului trebuie să existe o relaţie între valoarea economică şi preţul unui produs şi ea este exprimată la analiza valorii prin relaţia: preţul = valoarea de întrebuinţare + valoarea estetică .

anumite funcţiuni specificate. orientat către eliminarea costurilor nejustificate. reprezintă primii paşi pozitivi spre optimizarea valorii.2) Costul minim este calea care trebuie urmărită pentru a atinge scopul urmărit. Testarea valorii înseamnă supunerea produsului la anumite teste standard pentru a găsi răspunsuri afirmative privind: poate fi eliminată o funcţie fără diminuarea utilităţii produsului sau fiabilităţii acestuia ? costă mai mult decât valoarea sa de întrebuinţare ? performanţele depăşesc pe cele specificate ? există un produs mai bun cu care să se satisfacă o anumită . COMAN pe baza căreia s-a determinat măsura oportunităţii valorii. la orice produs sau serviciu. punctează costurile nejustificate care. orientat către eliminarea costurilor nejustificate pentru realizarea funcţiunilor specifice sau poate fi scurtată şi reţinută mai uşor prin definiţia: analiza valorii este un procedeu de analiză economică sistematică.1) La rândul său. O altă cale de a descrie aceste costuri nejustificate o constituie definirea acestora ca drept costuri care nu adaugă nimic la valoarea de întrebuinţare şi valoarea estetică a unui produs (sau serviciu) şi nu sunt esenţiale în realizarea unei funcţiuni specifice. definiţia analizei valorii va căpăta următoarele formulare: analiza valorii este un procedeu de analiză economică sistematică. atunci când sunt înţelese şi recunoscute. Ce înseamnă el şi cum poate fi cuantificat ? Pur şi simplu el înseamnă cel mai scăzut cost de producţie pentru a realiza.28 Gh. fabricantul se preocupă de valoarea de întrebuinţare şi beneficiu astfel că din punctul său de vedere se apreciază oportunitatea beneficiului: costul = valoarea de întrebuinţare + valoarea estetică pe baza căreia s-a determinat măsura oportunităţii beneficiului: valoarea de întrebuinţare + valoarea estetică Oportunitatea = beneficiului cost (1. în concordanţă cu condiţiile tehnice de dotare ale agentului economic. Această. în plus el mai înseamnă excluderea oricăror costuri care nu sunt justificate. respectiv un indicator de bază al optimului valorii. Utilizându-se noţiunea de “costuri nejustificate” în loc de “costuri minime”. definiţie simplificată. în mod corespunzător. Oportunitatea = valorii valoarea de întrebuinţare + valoarea estetică preţ (1.

Cu ajutorul pieţei. ea serveşte drept ghid cumpărătorului. clienţii au prilejul să-şi exprime preferinţele. valoare de schimb. regiei. ca şi în natură. sunt independente. valoarea de stimă serveşte la două scopuri: ea furnizează un avantaj competitiv. valoarea de schimb este influenţată de valoarea de întrebuinţare. nu modifică întru nimic natura lucrurilor care se clasifică. forma se subordonează funcţiei. Valoarea de estimaţie include în ea aspectul şi comoditatea produsului. . de valoarea de estimaţie şi de valoarea pieţei. în acelaşi timp. Nevoia umană de a clasifica. decât un produs cu un aspect urât şi mai puţin comod şi. făcând mai uşor de vândut un produs frumos şi comod. valoarea pieţei (de comercializare). Nu trebuie însă să se presupună că prin această clasificare a valorilor. clasificarea în sine este condusă de interesele celui care clasifică şi de informaţiile de care dispune. va alege produse mai bune din puncte de vedere funcţional deoarece în proiectarea de bunuri. Analiza valorii leagă caracteristicile fizico-tehnice de cele economice ale unui produs pentru a oferi clientului cât mai mult pentru banii pe care îi plăteşte. contând pe accepţia clientului. a făcut ca oamenii să adopte diverse puncte de vedere la efectuarea unor asemenea clasificări. Analiza despică lucrurile pentru a le înţelege. valoare de estimaţie. Trebuie remarcat însă că aceste diferite puncte de vedere pentru clasificări. pentru a înţelege. Dacă noţiunea de valoare a pieţei este mai bine înţeleasă se evită o altă greşeală şi anume aceea de a reduce eforturile. Valoarea de piaţă şi de schimb se referă la caracteristicile economice ale produsului. Pe de altă parte. aspectele valorii economice mai pot fi considerate şi pe baza conceptelor: valoarea de întrebuinţare (utilizare).ANALIZA VALORII 29 necesitate ? poate fi realizat produsul printr-o metodă de fabricaţie mai puţin costisitoare ? există piese standardizate (tipizate) care pot fi folosite în realizarea produsului ? pot fi reduse costurile sculelor ? costă mai mult decât totalul manoperei. ele sunt separate unele de altele în viaţa reală. ea contribuie la educaţia morală a oamenilor şi constituie o formă dorită de valoare de stimă (de reputaţie). pe baza ei. Nu fac excepţie de la regulă nici clasificările pentru analiza valorii. Din punctul de vedere al analizei valorii. Valoarea de întrebuinţare şi valoarea de stimă sunt legate de acele proprietăţi fizice care fac ca un produs să fie ceea ce este presupus a fi. materialului şi beneficiul ? poate fi obţinut la un cost mai mic de la alţi fabricanţi prin cooperare ? Răspunsuri la aceste întrebări se obţin prin metode de analiză experimentală şi calitativ-logică adecvată. Astfel. În concepţia analiştilor din domeniul analizei valorii. care. Pentru a funcţiona ele trebuie să se regrupeze. Toate aceste feluri de valori acţionează între ele.

Totuşi. costul total de client – adică componenta inversă valorii. 1. din punct de vedere practic. raritatea produsului sau greutatea de a-l obţine – adică gradul de satisfacere a cererii pieţei. nivelul calităţii şi fiabilităţii specificate şi realizate trebuie să fie analizate cu grijă pentru a stabili dacă sunt corespunzătoare şi corespund dorinţelor consumatorilor. colectivul de analişti trebuie să ia în considerare următoarele aspecte ale valorii: dorinţele clienţilor care dispun de bani.30 Gh. însă nu sunt satisfăcuţi de calităţile tehnicofuncţionale ale produselor oferite – adică piaţă. Nivelurile inutil ridicate ale calităţii şi fiabilităţii reprezintă o risipă de costuri tot aşa de mare ca atunci când se face un consum excesiv de .” are o semnificaţie deosebită.6. După anul 1947. Din punct de vedere calitativ ea este caracterizată de acceptarea clientului. din punct de vedere al fabricantului. Analiza valorii se ocupă cu valoarea produsului mai ales din punctul de vedere al clientului. calitatea şi fiabilitatea produselor şi serviciilor În definiţia generală a analizei valorii sau ingineriei valorii. au hotărât să analizeze valoarea din punctul propriu de vedere. Dat fiind oferta redusă pe piaţă şi deci dificultatea de obţinere a produsului dorit de client. Dependenţa dintre valoare. Dacă nu se ia în considerare acest fapt vor exista dificultăţi în implementarea analizei valorii. De ce clientul şi nu producătorul (fabricantul)? Până în anul 1947. clienţii de profesie – adică specialiştii în achiziţii – dintr-o mare companie industrială. de procentul pe care îl absoarbe pe piaţă şi de creştere. posibilitatea de alegere a clienţilor – adică concurenţa. începând cu profitul şi rata la capital şi terminând cu piaţa şi creşterea valorii. specificaţia “cost minim fără ca acesta să fie în detrimentul calităţii şi fiabilităţii etc. valoarea produsului. fusese deja examinată sub toate aspectele. analiza valorii sau ingineria valorii nu permit diminuarea nivelului calităţii şi fiabilităţii. aceasta urmăreşte să plătească cât mai puţin pentru a învinge această dificultate. considerându-se clienţi. cerinţele de utilitate asupra produselor reclamate de clienţi – adică calităţile tehnicofuncţionale ale produsului. pentru simplul motiv că. toate aspectele pe care valoarea le prezintă pentru producător (fabricant). solicitate de piaţă. COMAN Analiza valorii creează un suport ştiinţific adecvat conceptului de interdependenţă dintre noţiunile de valoare a produsului şi client. Pentru analiza valorii. Modul de orientare al clientului ridică întrebările: la ce este bun acest produs ? şi cât valorează acest produs ? atenţia fiind îndreptată asupra sarcinii dinamice de a satisface clientul şi asupra funcţiei produsului oferit ca bun de consum. depind de valoarea apreciată de client. Ea înseamnă că spre deosebire de activităţile obişnuite de reducere a costurilor.

sănătate. Metodele analizei valorii Analiza valorii sau ingineria valorii este o disciplină complexă. în care evaluările din SUA arată că în rândul primilor zece miliardari americani.1. apărare (armată). matematică. termenii “cost minim” şi “cost justificat” utilizaţi în definiţii. operând cu noţiuni din aproape toate domeniile ştiinţifice: tehnică. respectiv aspectul fiabilităţii raportată la unitatea de cost.. Aşa cum se observă. respectiv al costului de producţie prin metode de analiză economică şi marketing. Esenţa analizei valorii constă în analiza relaţiilor (1. Totuşi. “Costul minim” nu înseamnă cea mai mică valoare – ci dimpotrivă. informatică (mass-media) etc. de utilitate generală cum sunt serviciile de: învăţământ. în ambele situaţii se impune a evalua valoarea de întrebuinţare (utilitatea) obiectelor supuse analizei. maşini. Desigur că analiza valorii vizează produsele şi serviciile specifice. dar şi specifice care vizează produsele rezultate din procesul de producţie: instalaţii. şapte sunt din . Economia modernă este o economie a serviciilor. pentru optimizarea funcţională şi economică a acestora. deşi metodele ei pot fi aplicate şi la analiza unor servicii de destinaţie generală.1) cu valoarea mai mare. cu metodele specifice acestora şi analiza valorii estetice în concordanţă cu evaluările pieţei prin metodele marketingului. aceasta nu este găsită la punctul de cost minim (punctul A) ci la un optim (punctul B). pot fi interpretaţi greşit în raport cu nivelurile de calitate şi fiabilitate. numărătorul este acelaşi şi ca atare.2) pentru evaluarea oportunităţii valorii. magistratură). Obiectul ei de studiu îl constituie realizările tehnice concretizate material în diverse produse utile societăţii umane.ANALIZA VALORII 31 materiale pentru a produce o piesă finită. servicii de tip marketing. ştiinţe sociale etc. 1. fizică.1. economie. în multe cazuri chiar sub 10%. Numitorul relaţiilor respective presupune evaluarea preţului de vânzare.1) şi (1. în unele cazuri el poate reprezenta cea mai mare valoare ! Fig. aparate etc. Un exemplu edificator îl constituie domeniul informaticii. respectiv a oportunităţii beneficului. dar şi a proceselor şi serviciilor destinate creşterii calităţii vieţii. de sinteză. de întreţinere etc.7. ordine (poliţie.. Nu întâmplător cei care urmăresc o acumulare rapidă de capital îşi îndreaptă activitatea spre servicii şi nu spre producţie. Caracteristica economică a serviciilor înseamnă o pondere foarte mică a costului de producţie în preţul de vânzare. Costul şi valoarea fiabilităţii Dacă se compară fiabilitatea şi costul (figura 1.

Analiza valorii estetice va fi analizată sub aspectul interferenţei cu valoare de întrebuinţare. ele nu sunt recunoscute ca atare.8. întrucât se referă la analiză funcţională a acestora şi unele metode de analiză a costurilor de fabricaţie în concordanţă cu analiza funcţională. Orice unitate economică dispune de un compartiment financiar. din software şi servicii şi nu din hardware şi fabricaţie. cea care se desfăşoară în cadrul analizei valorii este în oarecare măsură o activitate opţională. de producţie. de desfacere şi întreţinere. Necesitatea obţinerii receptivităţii faţă de metoda analizei valorii Spre deosebire de activităţile multor alte funcţiuni economice. se poate simplu observa că competitivitatea produselor depinde din ce în ce mai mult de etapa de servicii destinate acestora. avioane. COMAN domeniul informaticii. desfacere. În aceste condiţii. În felul acesta se poate şi constata că există o strânsă legătură între disciplinele de analiză sau inginerie a valorii şi marketing. 1. când personajul respectiv face proză fără să ştie că face proză. În capitolele următoare se vor prezenta metodele de analiză pentru valoarea de întrebuinţare (utilitate) a produselor. deoarece ea face obiect îndeosebi la disciplina de marketing. aprovizionare etc. în detrimentul celei de fabricaţie. personal sau compartimentele de concepţie constructivă şi tehnologică. Se întâmplă adesea ca în piesa “Burghezul gentilom” de Molière. vizibilitate şi culoare etc. mai ales în domeniul produselor de consum: automobile. întrucât numai astfel pot creşte. Analiza preţului de vânzare al produselor va ocupa un loc secundar şi numai sub aspectul dependenţei de costurile de producţie şi deci funcţiilor principale şi secundare ale produselor. în mod substanţial. ca şi multe altele. O astfel de recunoaştere nu este acordată şi analizei valorii. firme de diverse mărimi consideră strict necesară funcţiunea de personal. Deşi este tot atât de necesară într-o unitate economică bine condusă ca şi funcţiunea de aprovizionare. rachete) valoarea estetică este subordonată funcţionalului: forma aerodinamică. aparate de mass-media etc. Aceste activităţi. de un compartiment juridic sau de unul de proiectare constructivă şi tehnologică a produselor etc. Există cazuri când deşi în unitatea economică se desfăşoară unele activităţi de analiză a valorii. competitivitatea produselor pe piaţa de desfacere. De aceea şi tendinţa unor producători de a-şi realiza propriile reţele de desfacere şi întreţinere a produselor.32 Gh. sunt considerate drept elemente esenţiale în organizarea unităţii economice. ea nu este totdeauna . avându-se în vedere că în anumite condiţii (de exemplu autovehicule. De aici decurg de fapt “temeiniciile” afirmaţiei că analiza valorii este în oarecare măsură o funcţiune opţională. Astfel.

cât şi ca obiect concret de studiu) şi fără o coordonare “de sistem” între diversele lucrări. Primul motiv este acela că analiza valorii se preocupă cu precădere de operaţiile care vor fi efectuate în viitor şi nu de cele actuale. nu se poate realiza un plan unic şi coerent al activităţilor acesteia care să asigure obţinerea unor rezultate superioare pe ansamblul unităţii economice. înţelegere nemijlocit legată de crearea premiselor unui program eficient de activităţi de analiza valorii şi anume: Preocuparea pentru problemele de viitor. Aceasta ar fi prima cauză care duce la neglijarea ei. în funcţie de obiectivele acestora. Analiza valorii este deseori aplicată parţial şi necoordonat. relaţii financiare. analiştii trebuie să depună mari eforturi pentru a consolida şi adânci înţelegerea faţă de aportul lor potenţial. Sfera de cuprindere a responsabilităţilor ei nu este uniformă în diferitele unităţi economice de producţie sau comerciale. iar compartimentul de desfaceri negociază exclusiv comenzile de astăzi. aşa cum se realizează de la sine cu noţiunile de desfacere. analiza valorii nu prezintă practic interes pentru acele categorii de decidenţi obişnuite până la deformare cu situaţia existentă. trebuie subliniat că chiar şi în cazurile când decidenţii sunt interesaţi permanent în aplicaţii de analiza valorii. Analiza valorii nu este totdeauna înţeleasă. pe baza cărora îşi conturează perspectivele viitoare de desfacere. în timp ce compartimentul financiar a agentului economic este preocupat de fapte şi cifre realizate astăzi sau ieri. chiar dacă scopul general al analizei valorii poate fi înţeles. a doua cauză constă în realitatea că. A patra cauză este aceea că. în esenţă.ANALIZA VALORII 33 recunoscută ca atare. De ce se întâmplă aşa cu analiza valorii şi din ce cauză trebuie ca ea să facă eforturi pentru a obţine receptivitatea ? În cele ce urmează căutăm a contura unele din cauze. Există două motive fundamentale ale necesităţii de a nu neglija nici o clipă eforturile pentru a face înţeleasă această funcţiunea. aprovizionare. Fragmentând funcţiunea de analiza valorii prin nerecunoaşterea fondului ei unitar. pe întrebarea: “mâine vom putea realiza mai bine produsele sau lucrările pe care le facem astăzi ?” . compartiment de proiectare constructivă sau tehnologică etc. Deci. compartiment juridic. Tocmai acest efort reprezintă elementul esenţial al funcţiunii de analiză a valorii. Conflictul dintre obişnuinţă şi procesul perfecţionării. Caracteristica fundamentală a analizei valorii constă în aceea că ea se axează. sfera de cuprindere a responsabilităţilor ei diferă de la o unitate economică la alta. A treia cauză poate fi aceea că funcţiunea de analiza valorii este adesea aplicată parţial (atât ca tehnici proprii. Dar. Ea este o funcţie care nu creează imediat în gândirea celui căruia aude de analiza valorii o corelaţie cu o anumită preocupare a specialiştilor în domeniu şi a unei necesităţi pentru funcţia executivă.

A doua categorie de cauze poate fi generată de ceea ce se ştie că acţiunile legate de diminuarea costurilor pe care le implică introducerea unui nou produs. un nou proces sau o nouă tehnologie. Rezistenţa faţă de schimbări poate avea două categorii de cauze. consumurile ineficiente etc. chiar şi atunci când se recunoaşte că realizarea unei schimbări recomandate de analiza valorii este bine fundamentată şi va contribui la prosperitatea organizaţiei. Obţinerea unei astfel de receptivităţi nu se poate realiza prin atitudini voluntariste şi prin forţa compartimentului în ierarhia organizaţiei ci printr-o activitate susţinută în slujba organizaţiei. . Împotrivirea faţă de schimbări. Al doilea motiv constă în faptul că.34 Gh. respectiv cauze de natură subiectivă. cât şi în procesele specifice altor funcţiuni. aplicarea ei practică poate fi influenţată nefavorabil de acea caracteristică inertă oamenilor care se cheamă rezistenţă faţă de schimbări. această rezistenţă inertă face necesar ca efortul de a “obţine” receptivitatea faţă de activităţile proprii să fie mai mare ca acela depus de alte compartimente. de metode tehnologice ca şi perfecţionări de utilaje sau de proceduri. implicit. În acest sens analiza valorii este în esenţă o funcţie de planificare. COMAN Realizarea acestui “mai bine” poate implica reproiectări de formulare şi de metodologii. Nu trebuie să uităm că se creează numeroase situaţii în care existenţa “subiectivă” faţă de schimbări este foarte puternică şi nu poate fi combătută decât cu discernământ şi abilitate. dat fiind că se axează pe ceea ce va trebui să fie şi analizează situaţiile existente tocmai pentru a le pune în lumină slăbiciunile. Prima categorie este inerţia sau conservatorismul.. este evident că mare parte din succesul unui program de analiză a valorii se leagă de calitatea eforturilor nu numai pentru rezolvarea lucrării respective ci şi pentru obţinerea receptivităţii faţă de aceste lucrări. pot avea şi efecte negative asupra câştigurilor angajaţilor compartimentului vizat sau asupra beneficiilor acestora pe o perioadă oarecare de timp. în final acestea ar putea să-i îmbunătăţească situaţia costurilor. atât în procesul de producţie. În astfel de împrejurări obiecţiile faţă de schimbare pot lua diverse forme supărătoare dar greu de susţinut prin argumente obiective. deşi. Dat fiind că analiza valorii se axează pe schimbări. cum ar fi costurile prea ridicate. o maşină sau o metodă nouă poate conduce la eliminarea unei operaţii şi. Acestea pot determina conducătorul compartimentului respectiv ca să opună rezistenţă “argumentată” faţă de noile metode. sau poate pretinde operatorului să înveţe o nouă tehnologie. soldată cu succese tehnice şi economice adecvate. respectiv elementele care creează necesitatea unei perfecţionări. Ţinând seama de motivele de mai sus. De exemplu. a operatorului respectiv.

transportului. Astfel. probabil. Importanţa vitală a ştiinţelor comportamentului uman. În alte cazuri el poate acţiona mai curând ca organizator. Deşi fondul profesional al problemelor cu care se confruntă colectivul de analiză a valorii este similar problemelor generale. în scurt timp.ANALIZA VALORII 1. în esenţă. o diminuarea a câtorva elemente de cheltuieli. În astfel de împrejurări proiectul de diminuarea a costurilor şi lucrărilor aferente devin acţiuni bazate. Totodată importanţa vitală a acestei laturi umane este de mai mult timp investigată. obţinând. în munca proprie. dar conlucrarea cu specialiştii din compartimentul vizat de problemele de analiza valorii. analistul poate acţiona ca proiectat de noi tehnologii sau metodologii. el trebuie totuşi să ţină seamă că fiecare temă în parte din programul propriu de activitate are un aspect de care depinde în mare măsură receptivitatea faţă de propria lui activitate. normelor sau altor aspecte care interesează. mai ales dacă studiile respective sunt declanşate la cererea acestora în vederea îmbunătăţirii metodelor. cu şi printre oamenii şi interesele diferitelor nivele ierarhice ale organizaţiei. Trebuie recunoscută importanţa laturii umane şi a riscurilor de a stăpâni implicaţiile unei soluţii în activitatea de analiza valorii. în concordanţă cu anumite principii care-i aduc credibilitate şi apreciere.9. va constata că ocaziile de aşi spori numărul de aplicaţii rezultate din concluziile de analiză a valorii şi de a face lucrări de reducere a costurilor şi creşterii a competitivităţii produselor devin din ce în ce mai numeroase. iar mijloacele de a o trata sunt în general bine înţelese. Metoda tradiţională a specialistului care proiectează un produs îi sistematizează specificaţiile şi îi pregăteşte punerea în fabricaţie. nu se potriveşte şi la analizele în domeniu efectuate de colectivul de analiză a valorii. sub aspect profesional şi al eficienţei tehnico-economice. În vederea obţinerii receptivităţii pentru activitatea de analiza valorii. la un proiect legat de diminuarea costurilor. Metode şi mijloace de a obţine receptivitate pentru activitatea de analiză a valorii 35 Colectivul de analiză a valorii lucrează pentru producerea de schimbări favorabile în activitatea generală a unităţii economice. utilităţilor. În aceste cazuri. folosind. Modul în care abordează problemele din programul de activitate şi rolul pe care şi-l rezervă pentru el însuşi pentru autoanaliză. au o contribuţie considerabilă la reuşita programului. pe colaborare. colectivul respectiv se ghidează. cunoştinţele sale de specialitate. Colectivul de analiză a valorii care abordează propria activitate cu toată responsabilitatea şi care dispune de competenţa profesională corespunzătoare. la lucrarea respectivă. profesionale. ca urmare a dezvoltării fondului de cunoştinţe în ştiinţele . analistul acţionează ca un consultant (sfătuitor) al conducerii ierarhice şi administrează aplicarea rezultatelor. ale specialiştilor din unitatea economică.

a. b. elaborarea colectivă a c. Utilizator al resurselor disponibile Înţelegerea de fond a realităţii că analiza valorii nu rezolvă toate problemele Dinamica motivaţiei colective Psihologia maselor Cunoaşterea posibilităţilor de identificare şi utilizare a resurselor disponibile . Sprijinitor al obiectivelor colectivului sporirea discernământului. de analiza valorii.1 Cerinţe esenţiale pentru formarea unei echipe profesionale de analiza valorii Eficienţa colectivului de analiza valorii este cu atât mai mare cu cât membrii colectivului întrunesc calităţi de: 1.Agent al schimbări Tehnici de consulting Tehnici de prelucrare a datelor 6. 8. Interpret al rezultatelor Tehnici de consulting Tehnici de comunicare Psihologia maselor: 7. Sinceritate cu beneficiarii (alţii) 10. muncii în echipe. Concepţia. Tabel 1. Politica. Cunoaşterea principiilor dinamicii colective: Motivaţia. Comportamentul în unitatea economică 3. Catalizator pentru facilitatea Tehnici de comunicare înţelegerii cerinţelor Tehnici de consulting 5. COMAN compartimentului – de exemplu.36 Gh. b. Competenţă în specialitatea în care este solicitat de colectivul analiza valorii 2. deciziilor. în ce priveşte: soluţionarea colectivă a a. Interlocutor receptiv Care pretind pregătire în: Cele mai noi domenii ale cunoaşterii specialităţii respective Sociologie şi psihologie (dinamica colectivă) Ascultare activă Tehnici de comunicare 4. Constatare (soluţionare de probleme secundare înrudite) 9. deciziilor. Aspecte profesionale. în domeniul dinamicilor de grup. Premisele şi efectele schimbării. relaţiilor interpersonale etc.

pe metoda de a valorifica orice împrejurare care se pretează la publicitate eficientă. Principalele cerinţe. aşa cum acţionează acesta pe baza cunoştinţelor şi tradiţiilor lui în problemele de analiza valorii produselor. considerate esenţiale. În acest sens sunt utile diverse mijloace de comunicaţie. atunci audienţa este mai îngustă şi ea trebuie în primul rând mobilizată asupra acelui proiect. funcţiunile şi responsabilităţii compartimentului de analiza valorii. În al doilea rând se află persoane efective. trebuie să se ţină seama de amploarea lucrării avută în vedere ca şi practicile curente de lucru şi mentalitatea şefului sau şefilor de compartimente cărora le este prezentată propunerea. . pe care îi preocupă anumite probleme concrete. La alegerea celei mai bune căi de a prezenta o propunere de lucrare concretă. cum sunt şefii de compartimente sau din conducerea superioară. Două feluri de audienţă. Cunoaşterea obiectivelor. planurilor. a proceselor şi activităţilor. într-o unitate economică există două feluri de audienţă. În primul rând este “publicul” unităţii în general – conducere. pentru formarea unei echipe de analiză valorii. Crearea unui climat sau a unei atmosfere favorabile se bazează. un anumit compartiment sau o activitate. fundamentarea economică şi în alte instrumente ale atribuţiilor. care sunt de exemplu: documentaţie internă sub formă de referate privind noi tehnologii şi activităţi precum şi alte noutăţi de această natură: broşuri care să cuprindă expuneri axate cu precădere pe organizarea.ANALIZA VALORII 37 11. Cu alte cuvinte. organizarea unor expuneri asupra problemelor de conţinut ce vizează analiza valorii şi altele. sunt specificate în tabelul 1. Acolo unde nu se creează o astfel de atmosferă generală favorabilă analizei valorii este mult mai uşor să se aplice o propunere oarecare care poate afecta o anumită persoană. cadre de supraveghere şi muncitorii – printre care trebuie să fie provocată o înţelegere şi încrederea “de principiu” în analiza valorii. Pe măsura obţinerii receptivităţii în “public” se formează şi climatul sau atmosfera favorabilă activităţilor de analiza valorii. De fapt. comunicaţiei. administraţiei şi sistemelor tehnice ale unităţii economice Ştiinţe economice Competenţa şi discernământul în ştiinţele comportamentului uman – cum ar fi în domeniul consultingului. Elaborarea propunerilor de lucrări concrete.1. motivaţiei înţelegerii şi a elaborării deciziilor colective – au căpătat o pondere esenţială în procesul de obţinere a receptivităţii faţă de colectivul de analiza valorii. Crearea unui climat sau a unei atmosfere favorabile. în esenţă. Când însă este vorba de o anumită propunere concretă. Desfăşurarea consecventă a acestor eforturi va contribui considerabil la stabilirea unui climat din ce în ce mai favorabil funcţiunii de analiza valorii.

Este bine să se prezinte esenţa rezultatelor. subiectul este bine înţeles de către analişti. Compararea avantajelor şi dezavantajelor. trebuie să fie foarte bine gândite. diverse mijloace vizuale. ceea ce va crea dificultăţi serioase echipei de analiza valorii şa obţinerea acceptării ei. avantajele şi dezavantajele variantelor precum şi justificarea concluziilor şi recomandărilor respective. variantele considerate. modele. alese eventual din lista următoare. de exemplu economia de energie. O prezentare neinspirată a problemei va da impresia că analiza a fost superficială. prin scheme. Din această cauză. Chiar şi în cazul unei audienţe relativ mici. totuşi nu este totdeauna prea uşor să se pună în lumină aspectele cele mai semnificaţie şi să fie delimitate de cele mai puţin interesante. unei singure persoane. Cu totul alta este situaţia când prezentarea a fost bine gândită şi a creat încredere că studiul a fost corect întocmit. structura metalică etc. bine organizate şi proporţionate. deplasări personale la locul respectiv. desene. Dacă prezentarea trebuie făcută verbal. mostre. o prezentare a acelor detalii pe baza cărora se pot înţelege mai uşor metodele abordate. e normal să fie informaţi corect asupra cheltuielilor directe şi indirecte pe care le implică acţiunea respectivă. reprezentări grafice. afişe. COMAN selectarea şi organizarea execuţiei precum şi argumentelor care pot conduce la aprobarea lucrării.38 Gh. 1. unui grup mai mic sau unui grop mai mare. diafilme. următoarele aspecte vor contribui de obicei la crearea unei impresii favorabile: o copertă curată şi un titlu bine formulat. Forme de convingere pentru a obţine receptivitate pentru analiza valorii Pregătirea minuţioasă. faptele şi datele caracteristice. cum ar fi roţile.10. Punerea accentului asupra rezultatelor nu asupra instrumentelor sau mecanismelor prin care se vor obţine. . De obicei. este necesară o pregătire minuţioasă. În primul rând este necesară analiza cât mai amplă şi realistă a temei care va fi pusă în discuţie cât şi a audienţei. şasiurile. manoperă şi materiale şi nu detaliile tehnice. mulaje. o selecţie şi organizare a materialului. schiţe. Conducerea ştie că nimic nu se poate obţine dacă nu se cheltuieşte ceva. de asemenea. schiţe etc. filme. reprezentări grafice. panouri. pliante. concluziile şi recomandările studiului (argumentate şi prin date de detaliu dar concludente). conţinutul raportului organizat astfel încât să exprime succint şi clar sfera de cuprindere. hărţi. motoarele. o sinteză a realităţilor şi datelor. Dacă prezentarea se face scris. indiferent de complexitatea lui. pot sprijini considerabil înţelegerea imediată şi eficace a subiectului considerat: scheme.

În asemenea situaţii. Aşa se întâmplă şi cu echipamentele de producţie. Este recomandabil ca să fiţi primii care sesizează neclarităţile sau slăbiciunile propunerii. dar fără să ridiculizaţi raţionamentul sau persoana care le-a făcut. Nu uitaţi că un antecalcul destul de rar se confirmă în practică. dar nu într-o formă jignitoare. să se subestimeze cheltuielile şi obstacolelor practice. Anticipaţi şi pregătiţi-vă să combateţi obiecţiile. instalarea şi experimentarea unuia singur. Discutaţi deschis şi realist problemele. Dacă obiecţiile care vi se fac sunt numeroase. fişierele sau metodologiilor de care se leagă acea problemă. răspundeţi într-o formă care să le înlăture. Este foarte uşor să se depăşească limita periculoasă a optimismului faţă de rezultatelor posibile. aşa că obişnuiţi-vă cu ideea de a verifica practic soluţia ori de câte ori aveţi posibilitatea. scepticism care poate conduce la respingerea unei lucrări care ar fi fost aprobată în ipoteza prezentării realiste a rezultatelor.ANALIZA VALORII 39 Să nu se exagereze avantajele. Un ingredient esenţial în domeniul analizei valorii bine practicate este tocmai reunirea de idei. Prezentarea propunerilor trebuie să fie simplă şi făcută astfel încât să fie uşor înţelese de decidenţi şi convingătoare. Creaţi condiţii pentru discutarea completă a problemei. . oprind divagaţiile. colectivul de analiza valorii devine îndeosebi catalizatorul produsului de intensificare. în funcţie de timpul care vi se acordă. Obţinerea colaborării. operatorul care a propus un dispozitiv de prindere mai eficient. Dacă este posibil faceţi experimente practice. Conducătorul care a contribuit la o propunere de îmbunătăţiri a unor condiţii. Combateţi obiecţiile prin argumente realiste şi legate de modalităţi concrete de soluţionare. În orice caz. devin suporteri ai colectivului de analiza valorii şi nu mai trebuie convinşi asupra utilităţii muncii acestuia. organizare şi sudare a cunoştinţelor de detaliu ale tuturor colaboratorilor în vederea soluţionării problemei. fie ele şi modeste. Adevăraţii cunoscători într-o problemă sunt cei care lucrează. Exprimaţi-vă succint dar convingător. să nu uităm că nu există om care să aibă monopolului tuturor ideilor bune. Dacă sunt necesare. Colaborarea conduce cel puţin la familiarizarea cu problema respectivă. dacă nu chiar şi la mândria de a fi coautor la soluţionarea ei. Este plăcut şi util a încerca un produs înainte de a-l cumpăra. maistrul care a sugerat sau a conlucrat la un nou aranjament al locurilor de muncă. materialele. mai multe echipamente similare. Trebuie să vă formaţi capacitatea de a focaliza discuţiile asupra subiectului. de exemplu. întrucât oricum cu obstacole respective vă veţi întâlni pe parcursul întregii lucrări şi este firesc să vă pregătiţi de la bun început pentru înlăturarea sau ocolirea lor. la început. Un astfel de optimism creează suspiciuni printre cei care analizează în fond rezultatelor şi nu ideea în sine. propuneţi. cei mai aproape de maşinile. să se supraevalueze eficienţa.

. Exprimaţi-vă concret şi asiguraţi operativitatea confruntării. Pentru aceasta se recomandă să pregătiţi astfel expunerea încât auditoriul să-i înţeleagă scopul şi să accepte argumentele în favoarea obiectivelor acelei expuneri. COMAN Urmăriţi tot timpul precizarea clară a concluziilor.40 Gh.

Ciclul se repetă până când rezultatul planificat are gradul de precizie cerut de scopurile propuse. Alegerea acţiunii este determinată de necesitatea ca rezultatul aşteptat să poată fi planificat pe baza modelului. ca şi în perspectiva euristicii la care se recurge pentru a stabili când să se oprească. în general. Nu există nici o garanţie că reiterarea ciclului epistemic va duce la obţinerea unui model satisfăcător al segmentului de realitate studiat. Se va considera. prin iteraţii adecvate. Specificarea preciziei dorite este. 2. Însă. nici nu poate exista o asemenea garanţie. spre exemplu. la trecerea pentru cercetarea în anduranţă a fenomenului urmărit. căci „prea mult adevăr” ne-ar arunca într-o totală irelevanţă şi n-am mai putea zări pădurea din cauza copacilor. o noţiune destul de vagă. Caracterul parţial şi limitat al acestui adevăr se referă la faptul că modelul rezultat din procesul epistemic dă o reprezentare eronată şi distorsionează unele aspecte ale segmentului de realitate modelat.1. modelul conceptual al transformări materiilor prime în produse finite. ar putea duce la o reprezentare falsă în raport cu anume criterii semnificative. modelele de nivel înalt sunt construite astfel încât cu ajutorul lor să se poată construi cu uşurinţă mai multe modele de nivel scăzut care să servească unor scopuri diverse. Dar. Evident. PROCESELOR ŞI SERVICIILOR 2. De aceea. Rolul modelării în cercetările tehnico-economice 41 Ciclul epistemic în dezvoltarea volumului de cunoştinţe începe cu un model iniţial. ne apropiem de atingerea scopului urmărit de cercetarea experimentală. modelul iniţial este construit pe baza unor surse adecvate de informaţie. în cadrul procesului de producţie. Aceste consideraţii teoretico-practice ne conduc la concluzia că nu există adevăr absolut. Orice modelare se face cu un anumit scop. ANALIZA VALORII ŞI MODERNIZAREA PRODUSELOR.ANALIZA VALORII CAP. ci doar adevăruri parţiale şi relative. ca activitate finală a „produselor” noastre din procesul de . Este posibil ca procesul să nu fie convergent. în cercetarea tehnico-economică. Modelele de nivel relativ scăzut sunt construite în scopuri destul de bine precizate. nici nu este nevoie de mai mult. este posibil ca scopul acestora din urmă să nu fie foarte exact delimitat. Noţiunea de scop al modelului este relevantă în perspectiva euristicii la care se recurge pentru a alege dintre acţiunile posibile ale unui ciclu epistemic pe aceea care urmează a fi executată. într-adevăr. iteraţiile ameliorează treptat modelul până la atingerea preciziei adecvate. în general. ci oscilant şi chiar convergent fiind. cu caracter parţial.

staţiile pilot. Ca urmarea interacţiunii lor şi al contopirii cercetărilor ştiinţifice.activitatea informativ-cognitivă (cunoaşterea obiectului. COMAN învăţământ. Se consideră că activitatea utilă a omului în cadrul procesului muncii îmbracă următoarele forme: . atelierele de prototipuri etc. care funcţionează în contextul schimbărilor continue ale elementelor sale componente. 2 – compartimente conexe care produc modele ale produselor muncii (de exemplu. Pe baza acestei clasificări a activităţii utile umane.42 Gh. În prezent.7 ani. 3 – compartimente de producţie nemijlocită a obiectelor finite.. ajungând la 2.). figura 2.. a scopului). Elementul primordial al acestui sistem îl constituie munca. lucrărilor experimental-industrial şi procesele de execuţie . în construcţia de maşini grele. practică. Procesul muncii include. luându-se în considerare reacţia inversă (tip model cibernetic) între variabilele de intrare şi variabilele de ieşire. De data aceasta modelul este mai complex formulat. Timpul cât acestea se află în fabricaţie şi exploatare s-a scurtat. în general. cunoaşterea fenomenelor şi legilor naturii). Viteza mare de elaborare şi asimilare a inovării conduce evident la caracterizarea producţiei industriale ca un sistem dinamic complex.3 ani. . Producţia industrială este un sistem dinamic complex.activitatea real-constructivă (realizarea nemijlocită. studierea lui. două momente: activitatea cognitivă şi cea constructivă.activitatea ideal constructivă (crearea modelului ideal al viitorului rezultat real). Fenomenul se accentuează în continuare. se poate aprecia şi clasificarea producţiei. Astfel. . de căutare şi introducere de noi soluţii funcţionale la produsele realizate. Acest proces de accentuare a ritmului de elaborare şi asimilare a tehnicii noi este posibil prin folosirea mai raţională de informaţii şi preocupării de creaţie de informaţie nouă în domeniu. mai eficiente. Uneori se întâlnesc şi asemenea situaţii paradoxale în care deşi un produs n-a fost asimilat pe deplin în condiţiile fabricaţiei de serie sau de masă trebuie retras din producţie datorită uzurii morale. se apreciază că pe plan mondial se asimilează anual circa 100 000 de maşini şi aparate. ca fiind sistemic compusă din trei componente: 1 – compartimente conexe care produc cunoştinţe noi despre obiectele de producţie. durata de elaborare şi implementarea a tehnicii noi este de 5. fapt care face ca durata de concepere şi asimilare a produselor să se apropie de perioada cât acestea se află în exploatare. fapt ce determină adoptarea unor metodologii noi. sub influenţa condiţiilor în permanentă modificare ale mediului înconjurător (natural sau creat). ca proces de interacţiune între om şi natură.

se prezintă în figura 2. în condiţiile multiplicării ofertei economiei de piaţă. În vederea analizei dezvoltării dinamice a producţiei sociale şi creşterea eficienţei sale. menit să soluţioneze în mod complex problemele cu caracter ştiinţific.1. se va face o interpretare matematică. poate fi realizat scopul producţiei de obţinere a unor produse corespunzătoare cerinţelor clienţilor. Ciclul realizării reproduc ţiei sociale.1.ANALIZA VALORII 43 într-un proces unic. Acest fapt generează un ciclu deosebit de dinamic al tehnicii şi tehnologiei. tehnic şi de producţie. Procesul de producţie şi rezultatele acestuia se perfecţionează continuu sub influenţa cerinţelor sociale în permanentă creştere. Fig. pe baza progresului continuu a mijloacelor de producţie şi a bunurilor de consum.2. complex. L y= Y L . Ciclul realizării reproducţiei lărgite luând-se în considerare progresul continuu a mijloacelor de producţiei şi a bunurilor de consum Dinamismul produc ţiei industriale se reflectă în lă rgirea şi înnoirea continuă a reproducţiei sociale pe baza acceleră rii progresului tehnico-ş tiinţific şi a creşterii productivităţii muncii în concordan ţă cu creşterea consecventă a indicatorilor de definiţie ai calităţii vie ţii colectivităţii umane. folosind drept parametri de bază ai reproducţiei: productivitatea muncii (x) şi volumul specific al produsului finit (venitul naţional sau profitul) pe un muncitor (y): x= X .

în expresia (1) poate fi evidenţiat distinct factorul care reflectă influenţa metodelor intensive de creştere a producţiei asupra parametrilor acesteia: μ 1− μ Y = b.K . Dacă α + β = 1. Creşterea eficienţei factorilor de bază ai producţiei se realizează ca urmare a folosirii în procesul reproducţiei sociale lărgite a potenţialului ştiinţifico-tehnic. relaţiile (2. relaţia dintre productivitatea muncii (x) şi înzestrarea cu fonduri (K/L) va fi: X b ⎛K⎞ ⎛ K'⎞ = x= ⎜ ⎟ = b'.3) Pentru asigurarea unei devansări a creşterii producţiei în comparaţie cu cea a factorilor examinaţi este necesar să se aplice metodele intensive de creştere a producţiei. În cazul acesta.L În consecinţă.K . creşterea economică are caracter extensiv.) pot fi transformate după cum urmează: Y = b.2) Având în vedere că Y = (1-a).2) şi (2. tehnologic şi managementului producţiei.K .L Y = b. COMAN Modelul matematic modern al procesului de producţiei (funcţia de producţie) folosit pentru studierea influenţei diferiţilor factorilor ai producţiei asupra rezultatului final are forma: α β (2.1). Aceasta înseamnă că trebuie respectată condiţia: α + β > 1.X.44 Gh. (2.L) se transformă în cunoscuta funcţie CobbDouglas: α 1−α Y = b.3.K ϖ . adică a ansamblului rezultatelor cercetării ştiinţifice şi realizărilor din domeniile: tehnic.1) unde α şi β sunt coeficienţi de elasticitate care caracterizează ritmurile de variaţie a funcţiei generate de schimbările factorilor corespunzători.L . Considerând că creşterea acestei influenţe în timp are un caracter exponenţial.4) .t (2. a ramurii industriale sau chiar a întregii economii naţionale.e λ . cantitatea de produs finit pe un muncitor va fi: α y= Y ⎛K⎞ = b.⎜ ⎟ L 1− a ⎝ L ⎠ ⎝ L⎠ α (2.L1− μ . iar funcţia Y = f(K. f (φ ) unde Φ reprezintă caracteristica numerică a potenţialului ştiinţific şi tehnic al unităţii economice considerate.⎜ ⎟ L ⎝L⎠ α (2.

care facilitează creşterea ritmului de dezvoltare a indicatorilor analizaţi mai sus. λP reflectă ritmul de creşterea a parametrilor subsistemelor: ştiinţă – tehnică – producţie. economice (e) şi organizatorice (o) care conduce la sistemul de inegalităţi: i i i S T P e e e S T P (2. 3 – munca creativ-mecanizată (creaţia ştiinţifico-tehnică şi estetică). iar întreaga perioadă de dezvoltare a tehnicii şi producţiei materiale poate fi divizată în perioade istorice distincte.t ⎝L⎠ ⎛K⎞ Y = b'.⎜ ⎟ .⎜ ⎟ .e λ . mecanizarea şi automatizarea). Caracterizarea şi măsurarea ritmurilor de înnoire a elementelor producţiei Locul central în modelarea fenomenelor proceselor de producţie îl ocupă sistemul om-tehnică. λ > λ λ > λ λ > λ > λ > λ > λ 2. O problemă principală constă în cercetarea relaţiilor dintre ritmurile creşterii principalilor parametri ai procesului de funcţionare a subsistemelor ciclului ştiinţific (S).7) o o o S T P în care λS.t ⎝L⎠ μ μ (2.e λ . producţie (P).2. 2 – munca manual-mecanizată.2. tehnic (T).ANALIZA VALORII 45 ⎛K⎞ Y = b. Această corelaţie poate fi studiată pe baza principiului asigurării unităţii legăturile subsistemelor informaţionale (i).5) (2. λT. reprezintă principalul scop al conducerii activităţilor de modernizare a producţiei şi asimilare a progresului ştiinţific şi tehnic. Caracterul şi conexiunile elementelor acestui sistem determină rolul şi poziţia lor în procesul de producţie dinamic. figura 2. .6) unde λ este ritmul mediu anual de creştere a produsului final obţinut pe baza creşterii eficienţei principalilor factori de producţie: λ= 1 dY Y dt Crearea şi dezvoltarea accelerată a potenţialului ştiinţificotehnic. cărora le corespund trei moduri tehnologice de producţie: 1 – munca manuală. Dezvoltarea tehnicii cunoaşte trei etape istorice (instrumentalizarea.

chiar dacă are pregătirea . 2. 3.2. ca industria să înveţe să facă ceva ce n-a mai făcut până atunci. Însuşirea progresului ştiinţifico-tehnic. 1. Pe măsura dezvoltării producţiei are loc nu numai transformarea radicală a tehnicii. Pregătirea iniţială a industriei trebuie să permită asimilarea noului. trebuie să menţionăm şi dorinţa industriei de a-şi însuşi această noutate. COMAN Întreaga istorie a dezvoltării producţiei materiale reprezintă în acelaşi timp şi istoria cunoaşterii tuturor laturilor ei. în general. cât şi a însuşi procesului muncii. ma – muncă manual-mecanizată. când înveţi pe cineva trebuie să aibă deja un anumit nivel de pregătire. dar şi schimbarea poziţiei şi rolul ştiinţei în producţia socială. o anumită cantitate de informaţie. c – muncă de creaţie) Cel mai dinamic element al producţiei este potenţialul ştiinţific şi tehnic. într-o anumită perioadă de timp. În ştiinţele exacte. în sfera producţiei. reflectând relaţiile reciproce şi metodele folosite de cei ce-şi desfăşoară activitatea în procesul de producţie. aparate.2. dar şi forme organizatorice şi metode de lucru avansate. Legat de condiţia noutăţii. Fig. întrucât fără cunoştinţe adecvate ar fi imposibilă dezvoltarea şi perfecţionarea atât a obiectelor muncii şi a mijloacelor de muncă. Orice colectiv uman poate asimila.46 Gh. în fond. Dorinţa poate fi stimulată prin măsuri materiale şi morale adecvate. Noutatea poate fi absolută sau relativă. aceasta contopindu-se tot mai mult cu tehnica devenind factorul de bază al producţiei. dar mai ales în tehnică. care cuprinde nu numai soluţii pentru variantele finite ale noilor maşini. Experienţa conturează şase condiţii principale care determină asimilarea progresului ştiinţifico-tehnic în sfera producţiei bunurilor materiale. Noutatea cunoştinţelor în domeniu. Dozarea corectă a ritmului de însuşire a noutăţii. înseamnă.. materiale etc. Dinamica produsului social total al muncii (Y) în diferitele etape ale dezvoltării producţiei (m – muncă manuală.

Creşterea indicatorului h corespunde scurtării duratei ciclului complet de viaţă a soluţiei examinate. În segmentul 2.2. Această înlocuire treptată presupune o programare corectă de asimilare a noului. 4. Schema dezvoltării şi perfecţionării soluţiilor tehnice (funcţia de tipul: parametru-timp) 5. Noul întotdeauna înlocuieşte treptat vechiul întrucât astfel se pot produce perturbaţii în continuitatea activităţii agentului economic. pe baze materiale adecvate. Programarea corectă a ritmului de aplicare a noului în condiţiile de producţie.3. III) care se schimbă succesiv între ele este prezentată în figura 2.8) unde h este indicatorul ce caracterizează viteza de schimbare a parametrului z până la limita valorii sale m/n..3. Se ştie că pentru o pregătire bună este necesar un corp profesoral adecvat. reflectă perioada creării şi verificarea exponenţiale a noii idei tehnice.3 are . Calitatea noului. Ecuaţia curbei logistice pentru cazul general are forma: z= m n + e −h . în asimilarea noului. Tot aşa şi pentru introducerea noului este necesar acesta să reprezinte într-adevăr un progres faţă de situaţie existentă. Legitatea cea mai răspândită privind determinarea principalilor parametri ai obiectelor muncii. 6. a variaţiilor soluţiilor (I. Nu se poate perfecţiona tehnologic un agent economic numai pe baza resurselor interne..ANALIZA VALORII 47 corespunzătoare şi dorinţa de perfecţionare.t (2.2. Aceasta se obţine pe baza calităţii colectivelor de elaborare a noului. Acest punct vizează mai ales strategia agentului economic. cu caracter exponenţial. un anumit decalaj în raport cu însuşirea aspectelor teoretice care vizează strategia agentului economic şi cu scoaterea din producţie a obiectelor ce se producea anterior. permiţând şi prognozarea dezvoltărilor. Acest punct vizează mai ales tactica agentului economic. Crearea condiţiilor materiale necesare introducerii noului. tehnologice etc. este cea mai exprimată cu ajutorul curbelor logistice în forma de “S” alungit şi care oglindesc periodicitatea înnoirii soluţiilor tehnice. Fig. Este necesară colaborarea cu alţi agenţi economici. Segmentul 1.. Reprezentarea grafică a funcţiei z = f(t). II.

1964. în ani. C2. Theory of Production. Urmează apoi o perioadă de saturaţie (segmentul 3. Dunod. Méthodes statistiques de ľéconometrie. În literatura de specialitate se prezintă formularea matematică a acestor probleme.…. Douglas P. 2. publică un articol despre teoria producţiei (Cobb C.C) cu valori diferite (C1. următorii parametri: 1 – numărul tipurilor noi de produse concepute în decursul unui an calendaristic. Dacă se consideră funcţia de producţie Cobb-Douglas simplă: 3 Malinvaud E. max max până la atingerea zonei valorilor limită PII şi PIII . „American Economic Review”. de obicei. 3 – durata medie de fabricare a anumitor tipuri de produse. Desigur. şi Douglas P. Ea caracterizează dinamismul dezvoltării agenţilor economici se propun. Cobb C... 2 – ritmurile de înnoire a nomenclaturii produselor fabricate.t) pentru o serie de curbe în formă de “S” şi elaborarea în acest fel a prognozei dezvoltării parametrului de bază al mulţimii de obiecte cu aceeaşi destinaţie funcţională caracterizate prin familia de curbe f(P. Ritmurile creşterii parametrului încep să se micşoreze în punctul 2’. caracterizate de variaţia parametrului principal în domeniul P1<P’2<P3. a noilor produse în volumul total de produse realizate.2/1928) în care prezintă. . pentru prima dată.4) când parametrul P se apropie de valoarea sa limită max PI . În practica cercetărilor de prognoză se foloseşte metoda extrapolării curbelor înfăşurătoare.. nr. devenind necesară trecerea la soluţii tehnice principial noi. Unele aspecte teoretice ale modelului Cobb-Douglas pentru analiza proceselor de producţie La începutul anului 1928. În acest în punct în care: P= 1 1 . 4 – ponderea. ulterior s-au făcut multe completări şi 3 interpretări ale ei care sunt prezentate în manuale de specialitate ..3. C3.t. H. H. în expresia valorică. trebuie să depăşească ritmurile de creştere a mijloacelor tehnice de producţie (λmt) şi a produsului muncii (λpm) conform inegalităţilor: λps>λmt>λpm. această funcţie care le poartă numele. în expresie cantitativă. Una din caracteristicile de bază ale producţiei moderne o constituie intensitatea înnoirii tuturor elementelor sale. În mod analog are loc schimbarea în timp a parametrilor corespunzători curbelor II şi III. care permite trasarea curbei generale înfăşurătoare F(P. W. Ritmurile de dezvoltare a potenţialului tehnicoştiinţific (λps). COMAN loc creşterea parametrului principal P (prin acumulări cantitative de obiecte de consum de acelaşi tip sau prin modificări succesive ale aceluiaşi obiect.. ln h n se realizează trecerea la o nouă tehnică. Paris. W.Cn).48 Gh.

M (α −1) . A. log F ecuaţie care va servi la evaluarea parametrilor A.M . Demonstraţia se face simplu. Aceasta înseamnă că în perioada la care se referă cercetarea. α şi β prin metoda celor mai mici pătrate. A.M α . după obiectivul pe care îl are cercetarea. forţa de muncă etc. Parametrii α şi β constituie de fapt elasticităţi ale celor doi factori consideraţi. = ∂M Y A. atunci când este vorba de confruntarea unor categorii atât de cuprinzătoare cum sunt venitul naţional. = =β ∂F Y A. cu ajutorul eficienţei diferenţiale (derivatei parţiale) a celor doi factori care participă la producerea rezultatului producţiei. Între elasticităţile α şi β (α > 0 şi β > 0) poate exista în mod normal relaţia: ∂Y M α . log M + β .M α . determină modificările: Y = A. în termeni absoluţi. sau producţia unei unităţi economice. Exprimarea procentuală a expresiilor (2.F β ∂Y F β .11) şi (2. Pentru fondurile de producţie fixe se interpretează analog β.M α . la o creştere în medie cu 1% a fondului de salarii curente (reale şi nominale) a determinat o creştere cu α% a rezultatului activităţii de producţie.10) log Y = log A + α . eventual. Dacă se logaritmează ecuaţia (9) se obţine: (2. cel mai des. F – fondurile fixe disponibile sau.ANALIZA VALORII 49 (2. A.12) în valoarea lui Y. sau.F β ∂Y = α . sau produsul social total. o serie ajustată a investiţiilor. creşteri diferenţiale de M şi respectiv F. M – fondul de salarii.14) α + β=1 (2.15) . fondurile fixe.F β =α .13) (2.M α . Astfel.9) în care Y reprezintă rezultatul procesului de producţie ce va reprezenta venitul naţional.F ( β −1) ∂F (2. orele de muncă productive prestate.F β (2. A.12) conduce la determinarea elasticităţilor pentru α şi β: În mod obişnuit. M şi F.F β .F β ∂M ∂Y = β . funcţiile Cobb-Douglas se calculează pe bază de indici. sau numărul lucrătorilor.11) şi: (2.M α .

t (2. De obicei se aplică următoarea formulă mai generală: α (1−α ) λ .05.F (1−α ) α . Când: α + β>1 (2. COMAN şi în condiţii normale. Iată de ce o estimare statistică care să aibă sens trebuie să ţină seama de o astfel de funcţie de producţie mai generalizată.17) se remarcă o eficienţă crescândă în creşterea simultană a factorilor. De exemplu. Acest lucru înseamnă că a intervenit o modificare pozitivă în eficienţa factorilor.5 (creşterea fiecărui factor cu 50%) şi totuşi valoarea funcţiei să crească cu 2. Aceasta justifică includerea în funcţie a unui factor de trend: (2.19) A(t ) = eλ . proporţia fiind dată de coeficientul A. Cu alte cuvinte. de exemplu 1. ceea ce înseamnă în termeni matematici că s-a înregistrat un progres tehnic neutral.20) Y (t ) = B. În felul acesta.t unde λ este indicatorul progresului tehnic şi arată de câte procente creşte Y peste ceea ce este determinat de creşterea volumului lui M şi F.e α + β<1 (2. ∂Y/∂M respectiv ∂Y/∂F.16) există o eficienţă descrescândă a sumei factorilor utilizaţi.x2 . poate fi definit prin relaţia: (2. atunci λ = 0. deşi se modifică în sens pozitiv volumul eficienţei diferenţiale a fiecărui factor. M (t ) . funcţia putând fi exprimată prin relaţia: α 1 α 2 0. dacă M şi F au crescut cu câte 10%.e (α1 + α 2 = 1) în cazul în care în fiecare an s-ar realiza un spor de acelaşi ordin al progresului tehnic. X ( M .18) Y = A(t ).50 Gh. o creştere simultană cu 1% a volumului utilizat din cei doi factori va determina o creştere mai mică de 1% a venitului naţional.t Y = x1 . dacă exprimă un ritm constant. 05. aceasta ar însemna o creştere a producţiei proporţională cu totalul creşterii fondurilor fixe şi a fondului de salarii.F ) unde A(t) este un indicator al progresului tehnic care. F (t ) . În general. în timp ce Y a crescut cu 15%. raportul lor ∂M/∂F rămâne invariabil. ne putem imagina uşor o situaţie în care înmulţim cei doi factori ai funcţiei Cobb-Douglas cu aceeaşi constantă. În cazul în care: [ ] [ ] unde B este o constantă care reprezintă raportul producţie/factori în momentul iniţial (t = 0): Y M .

. în cazul unui raport constant F/M. dedusă din funcţia Cobb-Douglas.22) Rezolvarea sistemului: ⎧ ⎛Y ⎪∑ log⎜ M ⎝ ⎪ ⎨ ⎪ log⎛ Y ∑ ⎜ ⎪ ⎝M ⎩ ⎞ ⎛F⎞ ⎟ = n log A + α ∑ log⎜ ⎟ ⎠ ⎝M ⎠ ⎞ ⎛F ⎟. nu serveşte decât la exprimarea legăturii producţie/factori. schimbarea randamentului lor etc. iar orice creştere a productivităţii poate rezulta din schimbarea raportului F/M. progresul tehnic sau ridicarea calificării muncii sau schimbări în ambele direcţii.21) Dacă productivitatea muncii este notată prin raportul Y/M se va constata că: Y = A. calificarea muncii nu se schimbă şi. care. Rezultă că funcţia Cobb-Douglas. ceea ce înseamnă folosirea mai intensivă a unui sau altuia din factori (după cum factorul de la numitor sau numărător este acela care creşte). Studiul acestei variante a funcţiei de producţie relevă unele deficienţe ce rezultă însăşi din structura sa.M α . este exprimat ca o funcţie a unui alt raport F/M. log⎜ ⎠ ⎝M ⎞ ⎛F ⎟ = log A∑ log⎜ ⎠ ⎝M ⎞ ⎛F⎞ ⎟ + α ∑ log⎜ ⎟ ⎠ ⎝M ⎠ 2 (2. Aici un raport şi anume Y/M. când nu are loc progres tehnic şi orice creştere a producţiei se datorează creşterii volumului factorilor calitativi neschimbaţi. în forma sa originară. Într-adevăr.α) = 1 atunci funcţia (9) va fi transcrisă astfel: (2. ci schimbările calitative de utilaj. cu alte cuvinte. Dacă se admite restricţia: α + β = α + (1 . valoric exprimată. Este vorba de cazurile în care nu înzestrarea tehnică.23) va conduce la obţinerea parametrilor funcţiei Cobb-Douglas.ANALIZA VALORII 51 Introducerea unei variabile de trend este justificabilă cu ajutorul analizei unei funcţii a productivităţii muncii.⎜ ⎟ M ⎝M ⎠ α (2. având în vedere că A şi α sunt constante. când tehnica folosită este invariabilă. la rândul său. este unul dintre indicatorii înzestrării tehnice. în sfârşit.F (1−α ) Y ⎛F ⎞ = A. o creştere a productivităţii muncii (care se exprimă printr-o creştere a raportului Y/M) nu poate fi exprimată de această formulă. determină modificarea productivităţii muncii. Înseamnă că o modificare în productivitatea muncii – exprimată ca raport Y/M – este privită ca rezultând din modificări ale raportului dintre fonduri fixe şi forţele de muncă angajate. .

⎜ ⎟ M ⎝M ⎠ sau: β (2. Spre exemplu. o problemă deschisă dacă acest progres tehnic provine din îmbunătăţirea maşinilor şi agregatelor sau este. Aceasta este reprezentată.25) unde t este timpul şi λ este un parametru care reprezintă ritmul progresului tehnic. care înregistrează în medie o creştere anuală de λ%.t sau: α . Fv(t) înseamnă fondurile fixe intrate în funcţiune în anul v. În consecinţă. calificări etc. Este o chestiune nu mai puţin importantă de a stabili în ce măsură la progresul tehnic contribuie înzestrarea cu fonduri fixe din diferite perioade.t . rămâne. de un element de trend. va putea fi interpretată ca rezultat al progresului tehnic.26) Deducând formula productivităţii muncii din (24) se obţine: Y ⎛F⎞ = e λ . De aceea.27) ⎛Y ⎞ ⎛ F ⎞ ln ⎜ ⎟ = λ . cu cifre.t + β . progresul tehnic este încorporat într-un utilaj tehnologic nou. chiar în condiţiile unui raport constant F/M. COMAN Toate acestea impun completări la funcţia existentă.t . în general.e şi se consideră că progresul tehnic.[M (t )] . incluzându-se şi o variabilă referitoare la progresul tehnic. ln ⎜ ⎟ ⎝M ⎠ ⎝M ⎠ (2. Forma cea mai uzitată pentru cazul cu două variabile este următoarea: (2. În forma generalizată se va obţine: Y = e λ .24) Y (t ) = M α .F β . altfel nu ar fi aplicabil. înregistrate în anul t. fondurile fixe vor avea doi indici de timp: t – data la care funcţionează încă şi v – anul intrării în funcţiune. un produs al unei mai bune organizări.20) Y (t ) = B. desigur. O discuţie mai generalizată se poate face admiţând ca punct de plecare funcţia (2.20): (1−α ) λ . ln M + β ln F + λ. se datorează în mod precis introducerii an de an a unui utilaj nou. Sau.e λ . presupunându-se că fiecare an a adus ceva nou din punct de vedere tehnic. fondurile fixe vor fi separate analitic după anul de intrare în funcţiune.[F (t )] . Se înţelege că F1998(1998) ≥ .28) Este evident că în expresia (27) sau (28) o creştere a productivităţii muncii.52 Gh.t n (2.∏ xixi i =1 (2.t α (2. Astfel. dimpotrivă. puse în funcţiune în anul 1998. F1998(2000): fondurile în funcţiune în 2000.

dar producând în t. au fost construite funcţii de producţie destul de complicate care nu au putut fi decât aproximate la rezolvarea lor.29) se observă astfel de ce se modifică funcţia de producţie.[M (t )] .34) unde: J (t ) = ∫ eσ .33) (2. Ele nu pot fi însă utilizate pentru exprimarea influenţei cantitative a progresului tehnic asupra procesului de producţie.dv t (2.v (2. Astfel.v (şi nu λ.t (2. forma finală a unei asemenea rezolvări se prezintă sub următorul aspect: Y (t ) = B.e Având în vedere că fondurile fixe intrate în funcţiune în anul v.I (v). Totalul forţei de muncă distribuite este obţinut cu expresia: M (t ) = −∞ ∫ M v (t ).ANALIZA VALORII 53 F1998(2000).dv −∞ iar: σ= γ +λ 1−α (2.30) Yv (t ) = B. Producţia totală în anul t va fi: [ ] [ ] Yv (t ) = ∫ Yv (t ).t). în cadrul unei economii libere.e −γ . Considerând o rată anuală γ a deprecierii utilajului.dv −∞ t (2.(1−α ). au numai „vârsta” de v ani.v . Competiţia manifestată de producători pentru cucerirea pieţelor.32) I (v).[J (t )] α t (1−α ) . aceste consideraţii teoretice au rolul de a forma un model explicativ al fenomenelor de progres tehnic în procesul de creştere al unei economii. exponentul lor de progres tehnic este λ. Pentru fondurile fixe provenind din anul v – şi numai pentru ele deocamdată – se va obţine: α (1−α ) λ . se poate spune că într-un moment t: (2.35) Desigur. impune cunoaşterea celor mai . M v (t ) .e −γ . Fv (t ) .31) Investiţia într-un moment v este de Fv(v) şi se va nota I(v).(t −v ) = Fv (t ) Plecând de la aceste consideraţii de principiu. La un utilaj tehnologic Fv(t) lucrează o parte din forţa de muncă disponibilă Mv(t). pentru că s-ar fi putut produce o reducere considerabilă a volumului lor prin ieşirea din funcţiune.

moderne. pe lângă toate acestea. iar în condiţii extreme. care este foarte diferită de economiile naţionale. evoluţiile tehnologice. Capacitatea şi superioritatea lor tehnologică vor modela norme noi de randament economic. rata dobânzii sau impozitul. Dar. le poate chiar controla. Pentru a fi funcţională. În virtutea necesităţilor economice proprii bazate pe o rată cât mai mare a profitului. trusturile internaţionale desfăşoară o gamă largă de activităţi periculoase. cunoscuţi mai ales sub denumirea de trusturi internaţionale. Şi. . cât şi cursul comercializării produselor şi serviciilor pe plan mondial. mai există şi economia mondială. Ea are o influenţă semnificativă asupra acestora. COMAN diverse aspecte ale procesului de producţie pentru impunerea produselor obţinute. Economia mondială a dobândit o existenţă concretă. a creditului şi a ratei dobânzii. o teorie economică trebuie să cuprindă trei elemente: primul este macroeconomia monedei. precum şi surse de idei noi privind dezvoltarea economiei de piaţă. complică şi mai mult elaborarea unei teorii economice unitare şi viabile. destule evenimente la nivel micro afectează profund macroeconomia şi nu pot fi controlate sau măcar influenţate de pârghii economice precum moneda. al treilea este dat de iniţiativă şi inovaţie în asimilarea noului. devenirii inoperante a teoriilor economice clasice. Firmele de acest fel determină. iar pe de altă parte. al doilea. pe lângă aceşti factori. În acelaşi timp. dificultăţilor de elaborare a unei teorii noi. pe de o parte. Dificultatea construirii unui model adecvat pentru analiza sistemelor de producţie este datorată. care se suprapun tendinţelor macroeconomice şi microeconomice naţionale. Întrucât aceste firme depun o mare parte din totalul mondial al activităţilor economice. fie microeconomice. Niciodată firmele şi indivizii nu s-au supus presupusei lor stăpâne. creditul. microeconomia luării deciziilor asupra vitezei de rotaţie a banilor şi asupra duratei care este asimilată cu prezentul în procesele economice. Nici una din aceste supoziţii axiomatice nu se apropie de realitate. ele joacă roluri principale în reglarea sau dereglarea interacţiunilor economice pe piaţa liberă. trusturile internaţionale constituie o sursă principală de soluţii şi transfer tehnologic. a producţiei.54 Gh. administratori şi distribuitori. Ele sunt promotorii proceselor tehnologice moderne şi mijloacelor de transfer tehnologic. de obicei. în concurenţă tehnică şi economică pe piaţa liberă. macroeconomia. Modelele neoclasice s-au construit dând prioritate fie sistemelor macroeconomice. Existenţa unor agenţi economici internaţionali. a mai apărut unul nou şi descurajant: economia mondială de tip transnaţional. Acţiunile şi strategiile lor joacă un rol primordial în determinarea peisajului ecologic. În plus. pe emanaţiile poluante. ca producători.

în condiţiile ştiinţei contemporane. organizatorice etc. prin puteri nemuritoare/ Aproape ori în depărtare/ Tainic/ sunt strâns legate între ele/ Aşa că de clinteşti o floare/ Aduci înfiorare printre stele”. De aici rezultă dificultăţile deosebit de mari de a elabora o teorie economică. pe de o parte. de către specialişti. ale obiectelor tehnice şi elementelor lor structurale existente. Ulterior. fiind controlat de factori care nu sunt semnificativi din punct de vedere statistic. continuitatea şi refolosirea soluţiilor tehnice. dar abordarea lui Walras încă mai constituie fundamentul logicii. numai factorii „esenţiali”. preluarea selectivă. teoriei sale. s-a recurs. . Însă. matematice. astfel poetul nostru naţional M. din cauza complexităţii analizei factorilor de influenţă în totalitatea lor. Este vorba despre un model mecanic. i s-au adus numeroase schimbări şi completări. cu argumente convingătoare. În prezent. În Franţa anilor 1870. iar poetul englez Francis Thompson (1859-1907) scria „Lucrurile. proiectarea sistemelor tehnice după principiile înrudirii lor constructiv-tehnologice. Teoria structurilor complexe este o ramură a matematici moderne care demonstrează.ANALIZA VALORII 55 Pentru a ieşi din impas. şi acum se iau în considerare. Léon Walras (1834-1910) a pus bazele transformării ştiinţei economice. Eminescu (1850-1889) scria „Din codru rupi o rămurea/ Ce-i pasă codrului de ea ?”. cunoscute sub denumirea de teoria catastrofelor sau „efectul zborului de fluture”. teoria catastrofelor sau „efectul zborului de fluture” susţine că un fluture care dă din aripi în pădurea tropicală din Amazon poate şi chiar determină starea vremii peste câteva săptămâni sau luni la Chicago. viabilă. dar riguroasă din punct de vedere matematic (confirmată experimental). Surprinzătoare. Folosirea teoriei şi practicei valorificării în procesul de analiză a valorii Prin valorificare se înţelege. Discuţiile sunt însă controversate şi pe alte planuri. care utilizează instrumente matematice cunoscute la vremea respectivă şi în care presupune că numai elementele semnificative din punct de vedere statistic sunt importante şi determinante. tehnologice. la două soluţii: elaborarea unor modele codificate matematic cu caracter complex sau/şi elaborarea unor modele parţiale de analiză a fenomenelor tehnicoeconomico-sociale. dându-i o formă matematică. progresele ştiinţifice înregistrate de comunitatea umană au făcut să se treacă la utilizarea teoriei structurilor complexe pentru modelarea fenomenelor economice. iar pe de altă parte. succesiunea.4. într-o ştiinţă „riguroasă”. de cele mai multe ori. că un sistem complex nu permite previzionarea. 2. metodologiei şi al premiselor privind caracterul ştiinţei economice.

simboluri logice. Pentru analiza şi cunoaşterea principiului valorificării trebuie avut în vedere că pentru orice proces material sau activitate teoretică a omului este caracteristică repetabilitatea anumitor obiecte. ceea ce conduce la dificultăţi în înlocuirea pieselor uzate. fără de care acestea n-ar putea să apară sau să fie reproduse. procese şi fenomene. Lumea organică. respectiv proceselor. stabilitatea relativă a conexiunilor şi relaţiilor elementelor ce o compun şi modificarea relativ lentă a acestor conexiuni şi relaţii sub acţiunea proceselor naturale fizice şi chimice. COMAN Principiul originalităţii în procesul creaţiei tehnice nu trebuie absolutizat. subansamblelor şi pieselor. Obiectele studiate de teoria valorificării aparţin unuia din următoarele domenii: 1.). Dar orice teorie capătă forma unui sistem de cunoştinţe generalizate şi de interpretare a anumitor laturi ale realităţii. reprezentând un capitol special al teoriei valorificării. Tendinţa actuală a progresului ştiinţific şi tehnic impune tot mai mult ca tehnica să fie concepută pe baza unor combinaţii noi. de exemplu chimia fizică. . care funcţionează în sfera producţiei sociale. fizica. în obţinerea pieselor de rezervă etc. în sensul că cu cât include mai multe elemente originale un produs va avea un nivel de noutate şi de calitate mai înalt. Practica dezvoltării sistemelor tehnice şi organizatorice (social-economice). permite formularea unor probleme ale teoriei valorificării. studiate de genetică (teoria eredităţii) şi metodele acesteia. Societatea omenească. Este total greşită practica de stimulare necondiţionată a cercetătorilor şi proiectanţilor în funcţie de numărul elementelor originale incluse în tehnica nouă. geofizica ş. Lumea anorganică. 2. eficiente. geologia sau alte ştiinţe sau interdisciplinar. a. Conexiunile şi relaţiile elementelor lumii anorganice sunt studiate de diferitele capitole ale ştiinţelor naturii (chimia. Această concluzie are la bază faptul că printr-o creştere a nivelului “originalităţii” construcţiei se scumpeşte artificial tehnica şi devine imposibilă aplicarea unificării şi tipizării. pentru care este caracteristică. în multe cazuri. respectiv a principiilor şi metodelor ei de bază. în particular forma superioară de organizare umană a producţiei sociale. principiilor) şi de formă (ecuaţii matematice. Acest sistem se dezvoltă şi se perfecţionează sub două aspecte intercondiţionate: de conţinut (formularea categoriilor.). reguli etc. deja folosite în practică. de produs sau de proces. cu ajutorul capitolelor speciale ale teoriei valorificării. a elementelor. legităţilor.56 Gh. caracterizată prin particularităţile specifice apariţiei vieţii. este studiată în ansamblu şi pe elementele sale componente. 3. De aceea valorificarea are un caracter general şi trebuie privită ca o condiţie obligatorie a dezvoltării producţiei.

Rezultă una din concluziile principale conform căreia trăsăturile calitative şi cantitative ale oricărui obiect aflat în dezvoltare pot şi trebuie să fie exprimate în mod complex.qr) . Orice obiect creat conţine în structura sa. oricare dintre verigile acesteia există şi se dezvoltă pe baza unităţii şi intercondiţionării elementelor nou introduse (qv) şi repetabile (qr). În fiecare etapă de dezvoltare a producţiei sociale. pe lângă soluţiile calitativ noi. în procesul creaţiei tehnicii noi. Principiul 3 . organizatorice şi tehnologice. Q = F(qv. dezvoltarea oricărui element al producţiei este însoţită de folosirea obligatorie a soluţiilor tehnice şi organizatorice existente în producţia socială. şi soluţii “vechi” şi anume cele mai avansate. Principiul 1 . verificate multilateral şi omologate şi care fac parte din potenţialul tehnico-ştiinţific al societăţii. În condiţii istorice concrete ale dezvoltării producţiei.cel de noutate al obiectului şi de repetabilitate a elementelor.ANALIZA VALORII 57 Ca urmare acestor precizări. Corespunzător acestora se pot examina trei cazuri de aplicaţii ale teoriei valorificării: a. Teoria valorificării sistemelor organizatorice care studiază şi explică legitatea continuităţii dezvoltării acestor sisteme. în profil vertical şi orizontal. de pe poziţia intercondiţionării elementelor repetabile şi schimbabile ale acestor sisteme. Teoria valorificării sistemelor tehnice care studiază şi explică legitatea continuităţii dezvoltării mijloacelor tehnice şi tehnicoinformaţionale de producţie. tehnicii şi producţiei. rezultă că teoria generală a valorificării poate fi considerată acel sistem de cunoştinţe care explică legităţile dezvoltării lumii materiale şi ale sistemelor acesteia. c. vom distinge trei categorii de sisteme principale care o alcătuiesc: tehnice. Din punct de vedere istoric.principiul valorificării optime a elementelor producţiei. Teoria valorificării sistemelor tehnologice care studiază şi explică legitatea continuităţii dezvoltării producţiei industriale ca sistem tehnologic. cu ajutorul a două criterii . tehnice şi tehnologice. Principiul 2 . Examinându-se sfera producţiei sociale. b. în cadrul producţiei sociale. al cărui mecanism de funcţionare se blochează pe interconexiunea sistemelor tehnice şi organizatorice.principiul unităţii. Se vor exprima unele principii care permit evidenţierea laturilor esenţiale (din punctul de vedere al continuităţii) ale dezvoltării soluţiilor ştiinţifice. variabilităţii şi repetabilităţii elementelor producţiei. legăturilor şi relaţiilor sale. din punctul de vedere al dezvoltării ei continue. Dar este evident că noul nu este posibil fără folosirea elementelor vechiului.principiul obligativităţii luării în considerare a realizărilor ştiinţei.

Aşadar. aplicate în tehnică şi tehnologie. simplificării şi interschimbabilităţii. noi valenţe. agregării.58 Gh. tipizării. din punctul de vedere al eficienţei sociale maxime.principiul interschimbabilităţii elementelor producţiei. stabilite (qv ). În principiu. păstrându-şi particularităţile lor esenţiale ca metode de proiectare. care să corespundă în mai mare măsură cerinţelor crescânde ale producţiei. Aceste aspecte concrete pot avea diferite diviziuni ale metodei generale a teoriei valorificării. Metoda tipizării prezintă unele asemănări cu metoda unificării. Principiul 4 .qr) → extr. cunoscute sub numele de: metodele unificării. Metoda simplificării constă în studierea gradului de ordonare a elementelor sistemelor între care există legături preponderent indirecte. au căpătat. care. în cadrul mulţimii obiectelor analizate. pe scurt. realizarea principiului interschimbabilităţii reprezintă o condiţie obligatorie a perfecţionării continue şi înnoirii tuturor elementelor producţiei. Dezvoltarea continuă a elementelor producţiei nu exclude. Q(qv. indicatorii constructivi ai elementelor pieselor. mai perfecţionate. Metoda unificării reprezintă forma de evidenţiere şi cercetare a criteriilor componentelor structurale omogene ale diferitelor obiecte ale cercetării. ansamblurile complexe. O asemenea posibilitate se realizează numai în cazul în care anumiţi parametri caracteristici şi soluţii ale noilor elemente. nou introduse şi cele repetabile.qr) → extr. aflate în interconexiune cu mijloacele şi metodele utilizării lor. respectiv. qr∈qvadm . ceea ce se creează şi se foloseşte repetat în procesul activităţii umane. organizatorice şi în general tehnologice) există o proporţionalitate optimă. soluţiile tipizate ale problemelor pregătirii tehnologice etc. Metoda teoriei valorificării capătă anumite aspecte concrete de aplicabilitate. sunt unificate simbolurile şi termenii. în scopul sistematizării şi ordonării lor ulterioare. rămân constante adm sau variază în limitele unor mărimi admisibile. COMAN Q = F(qv. deosebindu-se însă substanţial de aceasta prin aceea că în calitate de obiect al cercetării aici apar trăsăturile comune ale structurii (acelaşi tip de construcţie) sistemelor omogene şi elementelor lor. Ca exemple pot fi date produsele tipizate constructiv. procesele tehnologice tipizate. în scopul optimizării ulterioare a nomenclaturii acestor elemente după unul sau mai multe criterii (parametri) de bază. ci dimpotrivă presupune în mod obligatoriu existenţa posibilităţii înlocuirii lor permanente cu elemente noi. pentru sistemele aflate în dezvoltare (tehnice. între elementele modificate. în cadrul teoriei valorificării.

Dar. a obiectelor producţiei constă în determinarea cu ajutorul programării dinamice a politicii optime de dezvoltare. adică în maximizarea efectului util. această valorificare să nu determine un proces contrar. cercetarea are drept scop elaborarea şi utilizarea aparatului matematic care să permită determinarea optimă a nivelului de preluare şi valorificare atât pentru fiecare grup de sisteme în ansamblu. Dacă politica tehnică constă în folosirea cu maximum de eficienţă a resurselor disponibile. de stagnare tehnică a producţiei. sisteme de proiectare şi conducere se bazează tot mai mult pe soluţii tip unificate. Factorul obiectiv care face să se apeleze din ce în ce mai frecvent (deşi uneori spontan) la metodele teoriei valorificării.ANALIZA VALORII 59 Aspectele economice ale teoriei valorificării. Kz = Z/E → min. Nici un agent economic nu-şi poate permite să retehnologizeze complet baza tehnică de producţie la trecerea la obţinerea unui nou produs. reducerea perioadei de creare şi asimilare a elementelor fabricaţiei industriale şi un înalt nivel tehnico-economic. Folosirea principiilor valorificării în practica tehnologică este evidentă. Formularea problemelor de optimizare cu luarea în considerare a factorului de valorificare. Cercetarea sub aspect economic a dezvoltării. reducerea acestor consumuri şi asigurarea concomitentă a unor lucrări de calitate superioară. pe baza valorificării. atunci scopul politicii economice va fi folosirea cea mai economică a aceloraşi resurse. Extinsă pe o perioadă de timp analizată (Ti . organizatorice şi tehnologice. în spaţiu şi timp. aparatelor şi echipamentelor conduce la consumuri din ce în ce mai mari de muncă. de aceea se impune mult discernământ în opţiunea nivelului de valorificare a elementelor de producţie. Conceperea de noi produse şi procedee tehnologice. omogene sub aspect funcţional. care revine la unitatea de cheltuieli. asigurându-se prin aceasta economisirea resurselor de muncă şi materiale. La folosirea şi exploatarea produselor muncii se investesc cheltuieli a căror sumă este Z(t) şi rezultă un efect util E(t). Ke = E/Z → max. a grupurilor de sisteme tehnice. pe de altă parte. materiale şi timp. se regăseşte într-una din principalele contradicţii ale dezvoltării producţiei contemporane: complicarea şi diversificarea continuă a maşinilor. în timp ce sarcinile accelerării progresului tehnico-ştiinţific impun. adică minimizarea cheltuielilor ce revin pe unitatea de efect util.Tk) şi bazată pe folosirea principiului valorificării. . cât şi pentru fiecare sistem care intră în componenţa grupului analizat.

să existe un obiect. mai întâi. în care se realizează nişte relaţii sociale extrem de variate şi împletite în mod complex. COMAN 2. În primul rând ea este un sistem de producţie. Pentru a examina un fenomen ca sistem trebuie separat de alte fenomene şi să fie individualizat ca un lucru independent. definit riguros şi univoc. un obiect sau un fenomen ca sistem. atât cele care au o formă materială. trecute. În al doilea rând. în al treilea rând. Dacă scopul cercetării este o cercetare economică precisă în legătură cu principiile cointeresării materiale. este nevoie de un subiect. Întreprinderea ca sistem Orice fenomen. În felul acesta. prezente şi viitoare. un scop al cercetării. Principiul metodologic de bază al individualizării este conexiunea universală. sau fauna. Definirea componentelor epuizează caracteristica . Numai cu această condiţie sistemul devine un câmp. un obiect sau un proces devin sisteme numai în cadrul procesului de cunoaştere.60 Gh. În funcţie de obiectivul cercetării acelaşi fenomen poate fi definit ca sistem în diferite feluri şi sub aspecte diferite. cât şi cele care reprezintă construcţii mintale. Un fenomen. Astfel. adică de un om (sau de altceva.5. dar care serveşte cunoaşterii umane). un anumit loc spaţial obiectiv şi structural pentru cercetarea conducerii (sau a unei alte manifestări a interdependenţei generale). sau concepţiile despre organizarea socială etc. sau flora. fie o celulă. cât şi de cercul larg al relaţiilor sociale care nu au o influenţă directă asupra obiectului cercetării considerate. un fenomen sau un proces. ea este un sistem social. Principalul criteriu de stabilire a limitelor oricărui sistem este obiectivul cunoaşterii sau al cercetării. Este vorba de toate fenomenele şi procesele din natură şi societate. obiecte şi procese nu există limite riguroase şi absolute. sau o combinaţie între ele. el trebuie să fie separat şi opus restului lumii. se va defini societatea comercială ca un sistem economic în cadrul căruia se face abstracţie atât de relaţiile care caracterizează societatea comercială sub aspect tehnic. Determinarea unui sistem nu implică limite temporale sau spaţiale. trebuie să i se cunoască graniţele. proces sau obiect poate fi privit ca un sistem de elemente interdependente sau de alte formaţii care sunt componente ale unui sistem mai mare. tehnologic sau sub alte aspecte substanţiale sau energetice. ale rentabilităţii şi ale beneficiului. În acelaşi timp. Pot fi cercetate ca sisteme fie sistemul planetar. Pentru a avea un sistem trebuie. ea poate fi privită ca un sistem economic în care se realizează anumite procese şi relaţii economice. datorită căruia între fenomene. în care intră anumite materii prime şi materiale auxiliare ce se transformă în bunuri sociale. Elementele şi conexiunile care alcătuiesc un sistem sunt componentele lui. o societate comercială poate fi definită şi privită ca sistem în cele mai diferite moduri. Pentru a defini un proces. şi.

Orice sistem are în raport cu el însuşi o structură. sau raporturi de subordonare care nu exprimă relaţii cauzale etc. Conexiunile pot fi legături cauzale sau legături de coordonare a funcţiilor. Datorită acestui fapt. de recepţionare. o stare. conceptul de funcţie este folosit pentru a exprima comportarea interioară a sistemului. Comportarea unui sistem reprezintă toate acţiunile pe care le întreprinde sistemul pentru realizarea scopului existenţei sale. Elementul este o calitate. Orice sistem definit este definit univoc în timp şi spaţiu. Cu alte cuvinte. o însuşire (un obiect. În al treilea rând. un repertoriu şi o transformare. un calendar. care le reuneşte în cadrul funcţionării sistemului. acest sens al conceptului de funcţie corespunde într-o anumită măsură cu dinamica structurii sistemului. prin funcţie se înţelege o anumită submulţime a mulţimii de conexiuni ale sistemului cu alte sisteme. pornind de la scopul urmărit. orice sistem se află într-o anumită interdependenţă cu mediul exterior. o comportare şi funcţiuni. în biologie. Trebuie menţionat faptul că intrarea exprimă şi acţiunea reciprocă internă dintre elementele sistemului respectiv. Eficienţa oricărei comportări se măsoară prin orientarea acesteia conform scopului urmărit. succesiunii sau simultaneităţii. Intrarea unui sistem se numeşte dispozitivul prin care se recepţionează acţiunile exterioare. în lingvistică etc. Conceptul de funcţie este în strânsă legătură cu toate celelalte concepte legate de noţiunea de sistem. pentru realizarea funcţiilor necesare. un proces) din fenomen care este privit ca parte nesupusă analizei. . Comportarea este rezultatul direct al conducerii sistemului pentru îndeplinirea procesului de obţinere. Conexiunea reprezintă un anumit raport între elemente. astfel încât el să poată fi cercetat ca sistem. La intrare pot să sosească mesaje de la elementele sau subsistemele sistemului respectiv. Elementele fixează limitele analizei infinitului din orice concret. În al doilea rând. El se întrebuinţează în domeniul diferitelor ştiinţe: în tehnică. Conexiunile stabilesc limitele sintezei anumitor părţi ale unui fenomen într-un sistem. conceptul de funcţie corespunde cu noţiunea de rol instrumental sau scop şi exprimă finalitatea sistemului sau subsistemului respectiv. o ieşire. orice sistem are o intrare. Conceptul de funcţie poate fi definit din diferite puncte de vedere. Cu aceasta se definesc şi limitele lui. Aceasta se explică prin faptul că obiectele.ANALIZA VALORII 61 cea mai generală a oricărui sistem. prelucrare şi transmitere a informaţiei. În raport cu mediule exterior. În primul rând. iar ieşirea este dispozitivul prin intermediul căruia sistemul acţionează asupra altor sisteme. Conceptul de structură are o importanţă deosebit de mare.

6. Caracterul aleatoriu rezultă din reacţia conexiunilor la influenţe externe asupra stabilităţii obiectivelor comandate de îndeplinit între mărimile de intrare şi cele de ieşire. Definirea calitativă nu se referă decât la ordinea specifică în care sunt legate între ele elementele.62 Gh. o ordine şi un mod diferit în care elementele sunt conectate într-un sistem. Aceasta nu schimbă în mod concret caracterul utilajelor tehnologice şi nici determinarea substanţială a structurii producţiei. Caracteristicile calitative ale conexiunilor nu exprimă caracteristicile substanţiale şi energetice specifice ale proceselor sau elementelor. adică stări diferite ale conexiunilor. structura şi progresul general de comportare. Nu ne vom abate de la regulă. Orice sistem cibernetic are un caracter aleatoriu. Sistemele cibernetice au un caracter dinamic. ceea ce înseamnă că aceleiaşi acţiuni îi corespund comportări diferite ale sistemului. COMAN procesele şi fenomenele au o structură proprie. Dar caracterul dinamic al sistemului nu se reduce numai la cele de mai sus. mijloacele de producţie şi forţele de muncă dintr-o întreprindere pot fi ordonate în diferite moduri. Orice sistem are anumite conexiuni şi o anumită interdependenţă cu mediul înconjurător. în locul definirii acestora se pun în evidenţă trăsăturile care constituie caracteristicile principale ale sistemelor cibernetice. ca urmare scopului de realizat de către sistemul respectiv. adică un anumit mod de organizare specific numai construcţiei lor interioare. structura este ordinea specifică în care sunt legate între ele elementele. Astfel. La unul şi acelaşi grup de elemente pot exista structuri diferite. Caracteristicile cantitative ale conexiunilor se exprimă prin conceptul de structură. posibilităţile de a-şi perfecţiona proprii săi parametri. Caracteristicile calitative ale elementelor se exprimă prin conceptul de specific. Întreprinderea ca sistem cibernetic Nu există o definiţie riguroasă a sistemelor cibernetice. După cu s-a specificat anterior. Sistemul trebuie să dispună de calitatea ca prin această interacţiune să-şi sporească posibilităţile de adaptare şi stabilitate. calitativ determinată. Cu alte cuvinte. De obicei. Metoda în flux a producţiei exprimă o structură. 2. Aceasta înseamnă că conexiunile sistemului în interacţiune cu mediul exterior se schimbă în timp în sensul perfecţionării posibilităţilor de adaptare şi a stabilităţii. . Structura este o ordine relativ stabilă. ci succesiunea operaţiilor tehnologice. adică producţia poate avea structuri diferite. în timp ce gruparea unui tip de utilaje tehnologice într-un singur atelier caracterizează o altă structură. un sistem este alcătuit din două componente fundamentale: elementele şi conexiunile. a conexiunilor interne dintre elementele sistemului.

Conexiunea inversă reprezintă acţiunea mărimilor de ieşire asupra mărimilor de intrare. făcând-o astfel să se autoregleze. această trăsătură caracteristică pare a nu afecta structura sistemului. Comportarea sistemului corespunde conţinutului informaţiei recepţionate. Sistemele cibernetice au conexiuni inverse şi acestea au un rol determinant în autoreglarea lor. Sunt conexiuni substanţiale şi energetice acelea în cazul cărora comportarea sistemului reprezintă un anumit echivalent substanţial şi energetic al acţiunii. cu ajutorul căreia transmit durerea accelerând impulsurile de excitaţie. Astfel. Astfel. Conexiunile informaţionale transmit un mesaj şi acţiunea lor este informaţională. iar pe de altă parte inseparabile de structura şi comportarea acestuia. Ele sunt caracteristice în natura vie. În figura 2. Există numeroase exemple de conexiuni inverse. pe de o parte. dar prin canalul nervos nu se transmite cantitatea de energie cu care s-a aplicat lovitura. Schimbarea prin interacţiunea acestor conexiuni poate fi explicată prin legile fizicii şi chimiei.4. Durerea provocată de lovitură depinde de puterea ei. şi cele informaţionale. şi nu conţinutului acţiunii substanţiale şi energetice. Fig. prin legile conservării materiei şi energiei. La prima vedere. De exemplu. mărind sau micşorând astfel durerea. Celulele nervoase au o sursă proprie de energie. Dar canalul nervos nu transmite cantitatea de energie cu care s-a acţionat asupra corpului omenesc. Dar tocmai această acţiune determină comportarea sistemului în raport cu mediul exterior. Avem de-a face cu o conexiune informaţională. Starea de echilibru general.4 se prezintă trei scheme foarte generale ale conexiunii directe (1) şi inverse (2 şi 3). conexiunile pot fi împărţite în două categorii: conexiuni substanţiale şi energetice. Aceste impulsuri transmit. anumite mesaje spre scoarţa cerebrală. homeostaza oricărui organism viu se obţine pe baza unei serii de conexiuni inverse.2. cineva dă o lovitură cu pumnul îmbrăcat cu o mănuşă de box. Toate celelalte conexiuni sunt informaţionale. Prin caracterul acţiunii lor. pe de o parte. deoarece conexiunea inversă se realizează între ieşire şi intrare. Scheme ale conexiunii directe şi inverse Iesire În figura 2. în organismele animalelor şi la plante. pe de altă parte. conexiuni exterioare faţă de sistem.ANALIZA VALORII 63 Comportarea sistemelor cibernetice este determinată de conexiunile informaţionale. prin nervii noştri circulă impulsuri datorită recepţionării unor mesaje din exterior. Conexiune inversã .4 se prezintă unele scheme de conexiuni directe şi inverse. intrarea şi ieşirea sistemului sunt. deci.

Nu întâmplător. Un sistem este stabil atunci când. termodinamica nu studiază mişcarea de ansamblu. electromagnetice etc. că principiile . Termodinamica s-a născut din necesitatea rezolvării unei probleme tehnico-economice. îşi menţine starea de la ieşire. a sistemelor. elasticitatea şi alte tipuri de forţe. un organism este stabil (în anumite limite între care poate exista sistemul) dacă. Termenul în sine a intrat în folosinţă în prima parte a secolului al XIX-lea. specialitate de sinteză ştiinţifică deosebită. în cazul analizei unei unităţi de producţie ca sistem cibernetic. intitulat: “Reflecţii asupra puterii motrice a focului şi asupra maşinilor capabile să desfăşoare această putere”. COMAN Cibernetica apreciază sistemele pe baza criteriilor de stabilitate. Există. independent de modificările care intervin la intrare. toate putând fi utilizate acum drept surse de stocare a energiei cosmice în diferite tipuri de aparate mecanice. Termodinamica studiază numai sisteme macroscopice.) care intervin în caracterizarea stărilor sistemelor fizico-chimice şi a transformărilor lor. Inginerii şi fizicienii secolului al XIX-lea au descoperit. îşi menţine funcţiile. denumită şi fizică economică. Când oamenii au descoperit pentru prima oară posibilitatea transformării căldurii în lucru mecanic şi când apoi au inventat primul motor cu aburi.64 Gh. în 1824. prin cantitatea şi calitatea lor. ofiţer de geniu. a ştiinţei şi tehnologiei.7. În urma acestei mari descoperiri. a fost “creată” de un inginer. Modelarea unităţilor productive ca sistem cibernetic are rol de cunoaştere şi apreciere obiectivă a rentabilităţii acesteia. lumina. printr-un memoriu despre eficienţa maşinilor cu aburi publicat. Ca urmare cercetărilor ştiinţifice a devenit curând evident că în natură există şi alte surse de energie care pot fi şi ele transformate în lucru mecanic. sunetul. De asemenea. de inginerul francez Sadi Carnot (1796-1832). Întreprinderea ca sistem termodinamic Termodinamica este ştiinţa care se ocupă cu studiul relaţiilor dintre fenomenele termice şi cele netermice (mecanice. valorile de întrebuinţare produse. gravitaţia. energia chimică. la puţin timp. De exemplu. Principiile dezvoltate ulterior pentru a aprecia cantitativ transformarea căldurii în lucru mecanic au fost numite principiile termodinamicii (termen compus din două cuvinte greceşti însemnând “puterea căldurii”). vechea epocă a civilizaţiei muncii manuale şi a cailor putere avea să se sfârşească curând. de exemplu. constituie reacţia inversă pentru sistemul analizat. 2. s-a născut epoca noastră modernă. independent de condiţiile exterioare. Astfel. termodinamica. globală. electricitatea. la începutul revoluţiei industriale. care se poate studia separat în cadrul mecanicii. precum şi magnetismul.

ele se bazează pe un număr atât de mare de măsurători. Însă. practic.) pentru ca. de mai sus. bine delimitat în spaţiu printr-o suprafaţă de control. Ca orice alte «legi» ştiinţifice. la echilibru.ANALIZA VALORII 65 termodinamicii caracterizează toate aceste fenomene şi mecanisme de transformare a energiei. b – sunt spaţial limitate şi supuse cerinţei de a conţine un număr finit de microsisteme. în cazul că se vor ivi mai târziu date care să le contrazică. cât şi Universul infinit. Cu toate acestea. toţi oamenii de ştiinţă le recunosc ca fiind cele mai sigure dintre toate legile ştiinţifice (nu au fost infirmate de nici un fenomen). Tot ceea ce se află în afara sistemului şi poate acţiona asupra acestuia formează mediul ambiant. pentru sistemele termodinamice. fizice şi metafizice. fiecare zonă cuprinsă între suprafeţe de discontinuitate constituie faze ale sistemului. eterogene – dacă omogenitatea se manifestă numai pe zone. Sistemele termodinamice se clasifică din mai multe puncte de vedere. rezultă că termenul referitor la acestea este mult mai restrâns decât termenul general de sistem fizic. în scop şi aplicabilitate. În general. Din punctul de vedere al structurii interne pot fi: omogene – dacă au peste tot aceeaşi constituţie. . molecule etc. apoi aceste legi ale termodinamicii ar fi cele mai bune exemple. închise – numai cu schimb energetic cu mediul ambiant. În conformitate cu definiţia restrictivă. prezintă inconvenientul că face apel la concepte microscopice. În pofida acestui fapt. Sisteme termodinamice. cât şi schimb de masă cu mediul ambiant. independent de poziţie. aceste legi ale termodinamicii sunt simple generalizări empirice bazate pe acordul cu un volum uriaş de date ştiinţifice (de fapt. Sistemele termodinamice sunt acele sisteme fizice caracterizate prin: a – conţin un număr suficient de mare de microsisteme (atomi. Astfel. empirismul lor le determină să fie denumite principii şi mai puţin legi ale termodinamicii). s-ar putea chiar ca ele să trebuiască să fie modificate sau respinse. Din punctul de vedere al interacţiunii cu mediul ambiant pot fi: izolate – fără schimb de masă şi energie cu mediul ambiant. pe o diversitate atât de mare de tipuri de sisteme fizice încât. sunt îndeobşte ignorate sau greşit înţelese de către majoritatea oamenilor de ştiinţă. însă. principiile termodinamicii au ajuns să fie recunoscute ca fiind universale. deschise – efectuând atât schimb de energie. importanţa şi implicaţiile lor profunde în toate domeniile ştiinţifice. Din cele de mai sus rezultă că sistemul termodinamic reprezintă un sistem microfizic alcătuit dintr-un număr foarte mare şi finit de particule sau corpuri sau un complex de corpuri. fluctuaţiile parametrilor microsistemelor să fie neglijabile. Dacă există în ştiinţă vreo lege adevărată. reală sau imaginară. Se exclud din rândul lor atât sistemele cu un număr mic de particule.

T) = 0 care determină complet starea unui sistem termodinamic. Este întrerupt apoi orice schimb de masă şi energie cu exteriorul.). Mărimile intensive. În fiecare moment sistemul termodinamic se găseşte într-o anumită stare. adică situaţia sistemului la un moment dat este condiţionată de starea externă exprimată prin cantitatea de substanţă (masa sistemului). entalpia etc. se vor considera următoarele exemple: 1. iar în celălalt azot. Starea internă este caracterizată prin mărimile de stare măsurabile. sunt: volumul. moleculele celor două gaze (clor şi azot) se . se numesc specifice. entalpia. În termodinamică se mai folosesc mărimile de stare calorice: energia internă. toate celelalte mărimi de stare se pot determina din această ecuaţie. Introducem în unul din compartimente clor. viteza şi înălţimea de poziţie într-un sistem de referinţă şi de starea internă. sunt: presiunea (p). energia liberă. entalpia liberă. Se scoate membrana. Dacă mărimile intensive sunt raportate la unitatea de masă de substanţă (de exemplu. entropia. Starea unui sistem termodinamic. Starea unui sistem termodinamic poate fi descrisă (macroscopic. COMAN Parametrii termodinamici. cu două compartimente despărţite printr-o membrană. Avem un vas ermetic închis în raport cu mediul ambiant. temperatura (T) şi volumul specific (v). care depind valoric de cantitatea de substanţă. adică sunt independente de succesiunile de stări anterioare. Proprietatea fundamentală a mărimilor de stare constă în faptul că valoarea lor depinde numai de starea momentană a sistemului. energia internă. numite mărimi de stare fundamentale sau termice: presiunea. Stări ale sistemelor termodinamice. Valoarea parametrilor de stare depinde de starea internă a sistemului. Pentru a defini stările sistemelor termodinamice. Într-un anumit timp. care nu depind valoric de cantitatea de substanţă. prin care a trecut sistemul. adică abstracţie făcând de structura sa corpusculară) cu ajutorul unui număr mic de mărimi fizice numite parametri de stare. Mărimile termice de stare sunt legate între ele prin ecuaţia termică de stare. pentru o temperatură dată a mediului ambiant. 1 kg. întrucât variaţia acestor mărimi depinde numai de starea iniţială şi finală a sistemului. De asemenea. Mărimile extensive. exergia (parte a energiei care poate fi transformată în orice formă de energie) şi anergia – (an = fără şi ergon = acţiune) pot fi utilizate ca mărimi de stare. Matematic. Mărimile de stare pot fi extensive sau intensive. de forma: f(p. temperatura şi volumul masic (specific).v. aceasta înseamnă că variaţiile elementare ale mărimilor de stare sunt diferenţiale totale.66 Gh. volumul. Mărimile macrofizice cu ajutorul cărora se poate preciza starea de echilibru a unui sistem termodinamic se numesc parametri de stare sau mărimi de stare.

stări staţionare sau dezechilibru staţionar. prevăzută din loc în loc cu orificii în care se introduc termometre.a. Echilibrul termodinamic presupune sau include oricare echilibru particular. O bară metalică. în sistem iau naştere curenţi de convecţie puşi în evidenţă de mişcarea vinişoarelor colorate. 2. starea de încălzire diferă din punct în punct şi în timp. c. se numeşte stare de neechilibru sau stare de dezechilibru termodinamic. Se introduce în apă o picătură de cerneală care se distribuie sub formă de vinişoare în conţinutul lichid a paharului. echilibrul chimic (al reacţiilor sau concentraţiilor). Ca urmare. de la un moment la celălalt. de exemplu echilibrul mecanic (al forţelor sau presiunilor). parametrii sistemului termodinamic sunt toţi constanţi în timp şi în sistem nu există nici un fel de fluxuri. cât şi în timp şi în care în sistem apar curenţi. staţionară în timp. stări de dezechilibru. dacă variază temperatura.d. Parametrii care caracterizează o astfel de stare se numesc parametri termodinamici. cât şi de la un moment la celălalt. există un schimb energetic cu mediul ambiant. O astfel de stare în care parametrii sunt constanţi în timp. 3. iar sistemul se numeşte sistem termodinamic. În acelaşi timp. dar de la un punct la celălalt starea se modifică. în care parametrii sistemului termodinamic variază atât din punct în punct. . Starea de echilibru termodinamic (numită şi stare statică). apar curenţi de căldură ş. echilibrul termic (al temperaturilor) sau altele. În primul caz. Dacă variază densitatea. ca urmare variaţiei densităţii lichidului. Se va constata: a. se numeşte stare de neechilibru staţionară. în celelalte două. Avem un pahar cu apă. dar care variază cu poziţia. O asemenea stare. prin bară se transferă continuu un flux de căldură fapt pus în evidenţă de topirea continuă a gheţii în jurul capătului respectiv al barei. apar curenţi de substanţă. stările sistemelor termodinamice pot fi: stări de echilibru. densitatea lichidului va varia din punct în punct. b. se introduce cu un capăt în apă la temperatura de fierbere şi cu celălalt capăt în gheaţă pisată fin. determinând apariţia unor fluxuri. fiecare termometru va indica o temperatură proprie. Se ajunge astfel la un “echilibru termodinamic”. al stării de echilibru termodinamic. Aşadar în fiecare punct al barei starea este independentă de timp. Se va observa că după un anumit timp.ANALIZA VALORII 67 distribuie perfect uniform în incinta vasului. este o stare staţionară (parametrii de stare nu variază în timp) şi lipsită de orice curenţi staţionari (parametrii de stare nu variază în spaţiu).m. Supunem paharul la o încălzire cu flacără la partea inferioară. Se va ajunge la o omogenitate perfectă a conţinutului acesteia.

prezentate mai sus. fie că sistemele continuă să rămână în echilibru şi atunci spunem că ele se află în echilibru termic între ele. COMAN Pe baza generalizării menţiunilor experimentale. Toate procesele termodinamice reale sunt ireversibile. Transferul de masă şi energie între zonele sistemului termodinamic şi mediul înconjurător se constată prin variaţia parametrilor de stare ai sistemelor termodinamice. atunci. a. Termodinamica s-a constituit ca domeniu ştiinţific autonom de cercetare pe baza următoarelor principii postulate la diverse etape de dezvoltare a ei. Procesele termodinamice care caracterizează trecerea sistemelor termodinamice într-o succesiune de stări succesive pot fi procese termodinamice reversibile sau procese termodinamice ireversibile. ştiinţifică. după realizarea izolării sau a concentraţiilor exterioare constante. iar la corpuri solide. numite de relaxare. Principiul zero. Se spune că temperatura este o măsură a gradului de încălzire a unui corp sau a intensităţii mişcării termice din sistem. după un anumit timp. privind transferul de masa sau/şi energie. zile sau săptămâni. caracterizate prin valori specifice ale parametrilor termodinamici. în timp ce egalizarea concentraţiilor la difuzia unui gaz în altul durează minute. sub o miliardime de secundă. care depinde de gradul de dezechilibru şi de proprietăţile sistemului. care duc în mod spontan şi inevitabil la starea de echilibru. Reversibilitatea proceselor termodinamice este admisă metodologic. Experienţa arată că dacă punem în contact termic două sisteme aflate în prealabil fiecare în echilibru termodinamic. egalizarea presiunilor într-un gaz se face prin intermediul ciocnirilor dintre molecule într-un timp foarte scurt. Modul de variaţie a parametrilor termodinamici determină clasificarea proceselor termodinamice. Trecerea sistemului dintr-o stare A într-o stare B. în sistem se nasc procese. se face prin ceea ce se numeşte proces termodinamic. . Procesele care au loc în interiorul sistemelor termodinamice sau între sistemele termodinamice şi mediul înconjurător. Procese termodinamice. se numesc procese termodinamice. ani de zile. O definiţie riguroasă. De exemplu. Dacă sistemul la început era izolat şi nu se afla în starea de echilibru. în starea de echilibru termodinamic din care niciodată nu poate ieşi de la sine. după un anumit timp de relaxare. Starea de echilibru termodinamic se realizează şi se menţine datorită mişcării moleculare din sistem. după stabilirea contactului.68 Gh. se bazează pe conceptul de echilibru termodinamic. se ajunge la formularea primului postulat al termodinamicii: Un sistem izolat sau în condiţii exterioare neschimbate ajunge totdeauna.

ci şi de intensitatea mişcării termice din sistem. echilibrul nu se strică. atât după separare. cum ar fi volumul (de exemplu. specifică. Dacă două sisteme A şi B se află fiecare separat în echilibru termic cu un al treilea sistem C. care afirmă existenţa temperaturii (principiul temperaturii). Dacă după aceasta întrerupem contactul dintre sisteme şi îl restabilim din nou. Aceasta este proprietatea de tranzitivitate a relaţiei de echilibru termic între sisteme termodinamice. principiul zero al termodinamicii este numit şi principiul tranzitivităţii. Starea de echilibru termodinamic este caracterizată nu numai de parametrii externi. atunci sistemele A şi B se află în echilibru termic între ele. fiind puse în contact termic. Reciproc. experienţa arată că dacă un sistem A este în echilibru termic cu un sistem B. la termometrul cu mercur). Starea de echilibru termodinamic este determinată nu numai de condiţiile exterioare (de parametrii externi). Proprietăţile relaţiei de echilibru termic se descriu cu ajutorul temperaturii astfel: Două sisteme având temperaturi diferite (intensităţi diferite ale mişcării termice). Faptele menţionate mai sus sunt formulate în principiul zero al termodinamicii. care la rândul său este în echilibru termic cu un al treilea sistem C. Se poate exprima această proprietate şi altfel. De aceea. atunci sistemul A este în echilibru termic şi cu sistemul C. Orice porţiune (macroscopică) a unui sistem în echilibru poate fi privită ca un subsistem în contact termic şi în echilibru cu restul sistemului. De asemenea.ANALIZA VALORII 69 fie că echilibrul fiecărui sistem se strică. funcţie de stare. ci şi de o mărime intensivă. Temperatura este o măsură a intensităţii mişcării termice moleculare din sistem (a gradului de încălzire). deci temperatura este o mărime intensivă şi nu extensivă (aditivă). ci determinată pe baza variaţiei unei proprietăţi potrivite a materiei. care poate fi caracterizată de o mărime fizică numită temperatură. dar după trecerea unui anumit timp se va stabili o nouă stare de echilibru comună a ambelor sisteme. cât şi după restabilirea sistemului iniţial. numită temperatură. au temperaturi egale între ele. Toate porţiunile unui sistem au aceeaşi temperatură. fiind definit . Pentru sisteme depărtate de starea de echilibru noţiunea de temperatură ca parametru al sistemului îşi pierde sensul. Două sisteme având aceeaşi temperatură cu un al treilea sistem. Relaţia de echilibru termic între sistemele termodinamice este tranzitivă şi se exprimă prin egalitatea temperaturilor. ea nu poate fi măsurată prin comparaţie cu un etalon. acestea vor continua să rămână în echilibru. ajung până la urmă la o temperatură comună de echilibru termic. dacă un sistem aflat în echilibru termodinamic îl împărţim în două subsisteme.

care exprimă primul principiu. Este denumit şi principiul echivalenţei. afirmând existenţa unei funcţii extensive de stare. de drumul pe care l-a urmat procesul pentru ca sistemul să treacă din starea iniţială în starea finală. Q < 0 înseamnă că de fapt sistemul cedează căldură. L < 0 înseamnă că de fapt asupra sistemului se efectuează lucrul mecanic L’ = . . fiind determinată de starea finală şi iniţială a sistemului. singurele care intervin în diferite procese (transformări). b. adică depind de felul procesului de schimb de energie.Q = |Q|. Aceste ecuaţii pentru parametrii interni se numesc ecuaţii de stare. ci funcţii de proces sau de transformare. negative sau nule: Q>0 înseamnă căldură absorbită efectiv de sistem. variaţia sau creşterea algebrică ΔU = U2 – U1 > 0 înseamnă efectiv o creştere. cele trei mărimi Q. la fel cum nu intervine decât lucrul mecanic efectuat de sistem sau primit de sistem şi nu conţinut de un sistem. L > 0 înseamnă lucrul mecanic efectuat de sistem. variaţia energiei interne este determinată de bilanţul căldurii şi lucrului mecanic schimbate de sistem cu mediul său: ΔU = Q . Starea de echilibru termodinamic mai are o proprietate fundamentală. ci numai variaţiile sale ΔU. deci. COMAN şi în felul următor: Tranzitivitatea este o proprietate generală a relaţiei de echilibru termic dintre stări termice diferite.L = |L|. energia internă U este o funcţie de stare. Q = ΔU + L = U2 – U1 + L În această ecuaţie. Acest principiu reprezintă o formulare generală a legii de conservare şi transformare a energiei. Cantitatea de căldură Q şi lucrul mecanic L reprezintă energie schimbată (algebric) de sistem cu mediul exterior (cu alte sisteme) şi deci nu sunt funcţii de stare ale sistemului. După cum se poate observa din relaţiile anterioare.70 Gh. formulată în al doilea postulat al termodinamicii: La echilibru termodinamic toţi parametrii interni ai sistemului sunt funcţii de parametrii externi şi de temperatură.L Energia internă este o mărime de stare. deşi nu poate fi calculată valoarea sa absolută. Q’ = . adică pot fi pozitive. Spre deosebire de căldură şi lucrul mecanic. Primul principiu al termodinamicii. ΔU şi L sunt numere algebrice. În toate fenomenele fizice nu intervine decât cantitatea de căldură absorbită sau cedată de un sistem şi nu conţinută de un sistem. Căldura Q absorbită de un sistem trece parţial într-o creştere ΔU a energiei interne a sistemului şi parţial (restul) trece în lucrul mecanic L efectuat de sistem. ea reprezintă energia conţinută de un sistem. pe când schimbul de căldură şi lucrul mecanic sunt mărimi de proces şi depind. iar ΔU < 0 înseamnă că de fapt energia internă scade cu ΔU = |ΔU|. numită energie internă.

iar δQ şi δL nu sunt pentru că Q şi L nu sunt mărimi de stare. nici în macrocosmos şi nici în microcosmos. Tot ce se poate spune este că. atunci legea poate fi modificată în aşa fel ca ea să fie aplicabilă “cantităţii totale de energie şi de masă din univers”.ANALIZA VALORII relaţia: 71 Pentru un proces infinitezimal. care a pus bazele principiului conservării şi transformării energiei şi a studiat aplicarea acestuia în biologie şi astronomie. Nimeni nu ştie de ce se conservă energia şi nimeni nu poate fi absolut sigur dacă ea se conservă cu adevărat pretutindeni în univers şi în ce condiţii. niciodată una nouă). Dacă considerăm masa unui corp ca fiind un tip de entitate diferit de energie. pe bază experimentală de către Julius Robert von Mayer (1814-1878). în decursul a circa un secol şi jumătate de măsurători atente. mai întâi. În concluzie. cum se întâmplă în reacţiile nucleare. Întreaga practică social-istorică a . admiţând astfel posibilitatea transformărilor energie/masă. dar să ne amintim că în genetică se conservă codul şi nu individul şi nici măcar “soiul” structurat pe acest cod). există în ştiinţă şi alte legi ale conservării (de exemplu momentul. sau. nu se poate produce lucru mecanic fără să se consume o cantitate de căldură. care a verificat principiul transformării şi conservării energiei şi a calculat echivalentul mecanic al caloriei şi Clausius Rudolf Julius Emanuel (1822-1888) care a formulat şi al doilea principiu al termodinamicii definind conceptul de entropie (1865) şi a cercetat aplicarea termodinamicii la motoarele termice.δ L unde dU este diferenţială totală. Această lege este considerată cea mai puternică şi mai fundamentală generalizare despre univers de care au fost în stare vreodată oamenii de ştiinţă. Joule James Prescott (1818-1889). universal respectat. din biologie al “soiului după soi” (adică speciile fundamentale ale plantelor şi ale animalelor nu reproduc decât propria lor specie. Exceptând cazul acestora din urmă. ca să nu mai menţionăm principiul. (Fenomenul dispariţiei în biologie pare a fi o excepţie. nici în mediul cotidian familiar. Pare dincolo de orice îndoială că lumea pe care o cunoaşte ştiinţa este una în care entităţile existente sunt totdeauna conservate şi niciodată create sau anihilate. desigur că şi masa se conservă universal. Primul principiu al termodinamici a fost formulat. sarcina electrică). oamenii de ştiinţă nu au fost niciodată în măsură să arate vreo violare concretă a conservării energiei. principiul I se exprimă prin dU = δ Q . întotdeauna cu aceeaşi echivalenţă. Pe lângă acestea. În lucrările lor sa dat un prim enunţ al primului principiu: Căldura poate fi produsă din lucrul mecanic şi se poate transforma în lucru mecanic. nici distrusă. primul principiu al termodinamicii afirmă că energia (materia) existentă în Univers nu poate fi creată.

deşi energetic separarea ar fi posibilă. energia sa mecanică se transformă în căldură. bilele nu se vor separa niciodată în straturi distincte. Dacă se pune lada într-un camion şi ne deplasăm de la Iaşi la Bucureşti. 4.72 Gh. pendulul va oscila într-un plan vertical cu amplitudine din ce în ce mai mică până când oscilaţiile se vor stinge şi pendulul se va opri. Fie o ladă pe fundul căreia se aşează un strat de bile albe şi deasupra lor un strat de bile identice. Dacă îl deviem cu un anumit unghi şi îl lăsăm liber. corpul mai cald transmite căldură corpului mai rece până când ele ajung la aceeaşi temperatură. deşi energetic ar putea câştiga energie mecanică absorbind căldură din mediu. 3. la început. Fie un corp lansat de-a lungul unui plan orizontal. al doilea principiu stabileşte o diferenţă calitativă între ele. Principiul întâi al termodinamicii afirmă imposibilitatea construirii unui perpetuum mobile (de speţa I). Nici o experienţă n-a arătat vreodată ca un pendul în repaus sau un corp suspendat de un resort să înceapă spontan (de la sine) să oscileze cu o amplitudine din ce în ce mai mare. Dar. La fel se întâmplă cu un oscilator elastic format dintr-un corp suspendat de un resort. constatăm că începe de la sine un proces de schimb de căldură. niciodată. dar de culoare neagră. c. deşi energetic pendulul ar putea câştiga energie mecanică absorbind căldură de la el însuşi şi de la mediul ambiant. se va constata că bilele se amestecă uniform. O astfel de maşină se numeşte perpetuum mobile (de speţa I. Nu se poate construi o maşină (un motor) care să efectueze lucru mecanic fără să consume nimic sau să producă mai multă energie mecanică decât energia termică consumată. 2. care fiind tras în jos şi lăsat liber oscilează pe verticală. nici o experienţă n-a dus vreodată la procesul invers. fără să încalce legea conservării şi transformării energiei (primul principiu). Dacă punem în contact termic două corpuri de temperaturi diferite. Corpul se opreşte până la urmă. Fie un pendul gravitaţional simplu. următoarele exemple: 1. în mod spontan (de la sine) şi oricâte drumuri am face între cele două localităţi. întrucât contravine primului principiu al termodinamicii). ca din două corpuri de aceeaşi temperatură. COMAN omenirii a dovedit valabilitatea universală a legii de conservare şi transformare a energiei. Nici o experienţă n-a arătat vreodată ca un corp în repaus pe un plan orizontal (chiar dacă le încălzim) să înceapă spontan să se mişte accelerat. exprimând ireversibilitatea proceselor din natură şi indicând sensul desfăşurării lor. Deci. Se vor considera. Al doilea principiu al termodinamicii. Energia sa cinetică se transformă integral în căldură. În acest proces Qced = Qabs. În timp ce primul principiu stabileşte echivalenţa cantitativă dintre căldură şi lucrul mecanic. cedată parţial mediului înconjurător şi parţial preluată de corpul însuşi. puse în .

întrucât primul principiu nu spune care transformări sunt mai uşor de realizat sau în ce direcţie se îndreaptă fenomenele din natură. De exemplu. totuşi uneori se pot considera unele procese ca fiind practic reversibile. ocupând ambele vase.ANALIZA VALORII 73 contact termic. se pot considera. adică se desfăşoară într-un anumit sens şi nu se pot desfăşura de la sine în sensul opus (cel mai tragic dintre ele este îmbătrânirea şi moartea). oscilaţiile unui pendul. nu reflectă această latură a proceselor din natură. în problema considerată. Prin urmare. deşi acest proces invers n-ar contrazice nicidecum legea conservării energiei (primul principiu). putem lua vase. Toate experienţele şi întreaga practică a omenirii arată că procesele din natură sunt ireversibile. rostogolirea unei bile rigide în interiorul unei sfere rigide etc. Fie un vas. Un proces este reversibil dacă se poate produce în ambele sensuri şi dacă după revenirea sistemului în stare iniţială nici în sistem şi nici în mediul exterior nu se produc schimbări remanente. deşi universal şi fundamental. de la sine. Aceasta. 5. Deşi nu există procese riguros reversibile. care conţin iniţial gaze diferite. Astfel. este posibil şi cel invers din punct de vedere energetic. niciodată gazul nu se restrânge de la sine într-unul din vase. deşi energetic procesul este posibil. Într-o altă variantă. la care se poate neglija frecarea. cele două gaze difuzează imediat unul în celălalt. conţinând gaz. prin intermediul forţelor de frecare). de exemplu. iar fenomenul a fost denumit “degradarea energiei”. în anumite procese mecanice intervin forţe de frecare mici şi le putem neglija într-o primă aproximaţie. Dacă deschidem robinetul gazul se va destinde imediat. În principiu. în anumite limite. atunci astfel de procese pot fi considerate procese practic reversibile. unul să înceapă spontan (de la sine) să se răcească. . adică ambele procese nu contrazic legea conservării şi transformării energiei (primul principiu). deşi odată cu procesul direct. Pentru că în timp ce lucrul mecanic poate fi transformat integral în căldură. procesele pur mecanice. aceasta nu poate fi transformată decât parţial în lucru mecanic. căderea unei mingi elastice pe o podea rigidă. transmiţând căldură celuilalt corp. primul principiu al termodinamicii. ocupând uniform ambele vase şi niciodată nu se separă fiecare într-un alt vas. Această constatare a făcut ca căldura să fie considerată o “formă inferioară a energiei”. legat printr-un tub cu robinet cu un alt vas vidat. azot şi hidrogen. ciocnirea practic perfect elastică a două bile suspendate ca pendule. După deschiderea robinetului. care să înceapă să se încălzească. Experienţele arată că energia mecanică (lucrul mecanic) se poate transforma integral în căldură (de exemplu. deşi acest proces invers nu este interzis de primul principiu. Nici o experienţă n-a dus vreodată la procesul invers. ca procese reversibile.

Gradul de dezordine într-un sistem. Procesele care au avut loc au determinat. dezechilibrul iniţial fiind natural sau produs artificial de experimentator. ireversibilitatea proceselor. de asemenea. pierzându-se şi informaţia iniţială asupra sistemului (care nu mai poate fi reconstituită pe baza stării finale). a apărut o dezordine. deci avea într-o anumită poziţie o anumită mişcare mecanică ordonată. sistemele posedau o stare iniţială ordonată. posedă o structură sau ordine. haotică. într-un vas se află gaz (azot). o micşorare sau pierdere a ordonării iniţiale sau a informaţiei deţinute iniţial. După destinderea liberă sau difuzie se pierde această ordine din sistem şi totodată informaţia corespunzătoare asupra conţinutului vaselor.74 Gh. trecând în mişcarea termică dezordonată. Lăsat liber. sistemul tinde în mod spontan spre starea de echilibru termodinamic. adică într-o astfel de stare nu se pot desfăşura de la sine procese care să ducă la dezechilibru. structura iniţială ordonată sau ordinea iniţială sau informaţia iniţială nu pot fi reconstituite pe baza stării finale. în sistem era o anumită ordine. hidrogen). în sistem ordonare sau ordine. are un caracter calitativ întrucât arată sensul în care se produc în mod . unul din corpuri are temperatură mai ridicată decât celălalt. caracterul transformării căldurii în lucru mecanic în procese ciclice (în maşinile termice) sunt reflectate în al doilea principiu al termodinamicii. În exemplele 2 şi 3 sistemul poseda iniţial o anumită energie cinetică sau potenţială. a moleculelor. adică procesele se desfăşoară într-un anumit sens. Principiul al doilea al termodinamicii precizează condiţiile în care are loc transformarea energiei termice în energie mecanică. s-a pierdut informaţia deţinută iniţial. descrisă sau specificată de o informaţie corespunzătore: strat de bile albe + strat de bile negre. În starea finală structura ordonată s-a distrus. În stările de echilibru se şterge istoria sistemului. Invers. iniţial. COMAN Sensul desfăşurării proceselor în exemplele de mai sus este reflectat de postulatul unu al termodinamicii care precizează că de fiecare dată sistemul nu se afla iniţial în echilibru termodinamic (care include şi echilibrul mecanic). în exemplele considerate. starea de echilibru termodinamic nu se poate strica de la sine. de asemenea. o anumită ordonare sau ordine. În exemplul 4 sistemul. iar în celălalt vid (respectiv. în mod spontan. De fiecare dată. descrisă sau specificată printr-o anumită cantitate de informaţie pe care o posedam asupra sistemului. După stabilirea echilibrului termic nu se mai pot distinge termic cele două corpuri – se pierde structura ordonată şi informaţia corespunzătoare. În exemplul 5 există. Mai trebuie observat faptul că. Astfel. ordinea s-a stricat. în exemplul 1 sistemul avea o anumită structură ordonată. care dispare în starea finală.

de fapt o degradare calitativă a energiei. fără să se refere la cantităţile de energie schimbate. Universul material suferă în permanent o transformare calitativă. Dacă pe un vârf de munte există apă. care este o măsură a gradului de degradare a energiei sau a gradului de dezordine din sistem. Astfel. disponibilă sau liberă. Dacă se neglijează amănuntele. Iată formularea lui Rudolf Clausius: “Căldura nu poate trece de la sine de la un corp rece la un corp cald”. Pentru a clarifica mai bine lucrurile să folosim apa ca un simbol al energiei. masa de apă rămâne aceeaşi. ca în cazul. disponibilă. dar energia liberă. El se încadrează în principiul general al schimbului de energie. al reactorului atomic sau al bombei atomice ori cu hidrogen. toate fiind în esenţă echivalente. energia totală în cosmos rămâne aceeaşi dar energia disponibilă scade încontinuu. aceasta posedă o energie. se pot formula următoarele adevăruri simple: După termodinamica clasică. Rudolf Clausius (1822-1888) a dat formularea clasică a principiilor unu şi doi ale termodinamicii: Energia universului rămâne constantă. Alte formulări: Efectuarea de lucru mecanic nenul într-un proces ciclic este imposibilă în prezenţa numai a izvorului cald. conform căruia transformările spontane de energie se realizează de la potenţialul mai înalt spre potenţialul mai redus. Căldura primită de substanţa de lucru de la izvorul cald într-o maşină termică (periodică) nu poate fi transformată integral în lucru mecanic. ambele se pot transforma: materia se poate transforma în energie şi invers. Energia disponibilă se apropie. de exemplu. încontinuu de poziţia «nivelul mării» unde nimic de natura lucrului mecanic nu se mai poate obţine. Teoretic. Dar. energia are două calităţi: (1) – liberă sau disponibilă şi (2) – legată sau nedisponibilă. În 1865. În natură permanent se manifestă tendinţa de trecere a energiei libere în energie legată. o dată ce apa a atins nivelul mării. Entropia universului se deplasează întotdeauna spre un maxim. nici un fel de energie cinetică nu mai este disponibilă pentru a dezvolta curent electric. ca să spunem aşa. Dar. numită entropie. Al doilea principiu este exprimat în mai multe formulări. Rezultatul final va fi că toată energia devine nedisponibilă. se schimbă şi se micşorează pe măsură ce apa scade în altitudine. când .ANALIZA VALORII 75 spontan transformările. Energia liberă este acea energie care poate fi transformată în lucru mecanic. pe care o putem întrebuinţa în căderea ei. Astfel. Nici materia şi nici energia nu se creează şi nu se distruge. Principiul al doilea se mai numeşte şi principiul entropiei: el afirmă existenţa unei noi funcţii extensive de stare. făcând-o să treacă prin turbine generatoare de electricitate.

universul se îndreaptă astfel spre haos. dezordinea devine tot mai mare. Ludwig Boltzmann (1844 – 1906). de aceea se spune că principiul al doilea are un caracter calitativ. Cum principiul al doilea afirmă. Apa tinde către poziţia de minimă energie disponibilă. că într-un proces reversibil (ideal) schimbul de căldură este mai mare decât într-un proces ireversibil (real). iar w – parametrul de dezordine sau probabilitatea termodinamică de stare. Prin urmare. o imagine mult mai înfricoşătoare decât moartea termică.76 Gh. Este improbabil că apa va sta pe vârful muntelui. Aceleaşi fapte pot fi exprimate altfel spunând că în natură totul tinde în mod continuu spre o stare cu probabilitate mai mare. Dacă are posibilitatea. Dar. Aşadar. Se observă că pentru procesele reale relaţia este o inegalitate. toate lucrurile din lumea fizică tind către zona de entropie maximă sau probabilitate de stare extremă. mai aproape de nivelul mării. odată cu scurgerea timpului ceea ce înseamnă că potenţialul de energie nedisponibilă din univers este în continuă creştere. căldura este energie dezordonată şi ca atare trecerea la corelaţia dintre entropie şi dezordine se poate face relativ simplu. Procesul de transformare a energiei disponibile în energie nedisponibilă se apreciază pe baza unei mărimi cunoscută sub numele de entropie. în anul 1880. Cu toate acestea. dă un sens precis dezordinii şi exprimă legătura sa cu entropia prin relaţia: S = k ln w în care k este constanta lui Boltzmann. iar echilibrul termodinamic este rezultatul unui proces de amestecare (a particulelor şi vitezelor lor) care se desfăşoară de la sine. Prin această nouă interpretare a entropiei se face şi legătura dintre termodinamica clasică şi mecanica statistică. Căldura constă din mişcare neregulată a particulelor. În mecanica statistică. adică principiul indică numai sensul proceselor. COMAN cantitatea totală de materie. rămâne constantă. se va deplasa către o zonă cu probabilitate mai mare. Această relaţie exprimă matematic principiul al doilea al termodinamicii. Calitativ. Definiţia statistică a entropiei leagă tabloul termodinamic de cel mecanic-statistic şi permite a se transforma principiul al doilea al . în noua interpretare. principiul al doilea are formularea: În natură ordinea tinde în permanenţă să se transforme în dezordine. întruna din formulările lui. energia disponibilă pentru efectuarea unui lucru mecanic se diminuează în mod implacabil. plus energie. rezultă că: dS ≥ δQ T semnul egal corespunzând proceselor reversibile. pe baze experimentale. aşa cum toate lucrurile din natură tind către zona entropiei maxime sau cu probabilitatea cea mai mare.

în aceeaşi direcţie. exemple în acest sens. dar nu viitorul. există sensul psihologic al timpului. Acesta spune că: în orice sistem închis dezordinea sau entropia creşte întotdeauna cu timpul. Acesta este direcţia timpului în care universul se extinde. precizează direcţia de desfăşurare a evenimentelor între trecut. prezent şi viitor. Există cel puţin trei sensuri diferite ale timpului. ştiinţa modernă demonstrează că trebuie să existe sensuri termodinamice şi cosmologice bine definite ale timpului. În sfârşit. acest fel de comportare nu se observă niciodată în viaţa obişnuită. Dacă se filmează aceasta. Apoi. Primul este sensul termodinamic al timpului. dar nu invers. Pentru univers. nu se contractă. Conceptul de entropie. că un pahar cu apă cade după masă şi se sparge în bucăţi pe podea. Un pahar intact pe masă reprezintă o stare ordonată. Sensul în care au loc procesele naturale (către entropie mai mare) este determinat de legile probabilităţii (către o stare mai probabilă). Se poate trece uşor de la paharul de pe masă din trecut la paharul spart de pe podea din viitor. dând timpului o direcţie. există un sens cosmologic al timpului. mai întâi. Să ne imaginăm. . sensul psihologic este determinat de sensul termodinamic şi ambele sunt îndreptate totdeauna. anterior. Starea de echilibru este starea de entropie maximă din punct de vedere termodinamic şi este starea cea mai probabilă din punct de vedere statistic. în mod necesar. S-au prezentat. ceva care diferenţiază trecutul de viitor. Se poate preciza că filmul rulează înapoi. se poate spune uşor dacă filmul rulează înainte sau înapoi.ANALIZA VALORII 77 termodinamicii într-un limbaj statistic. direcţia timpului în care dezordinea sau entropia creşte. Explicaţia care se dă de obicei pentru faptul că nu se observă pahare sparte adunându-se de pe podea şi sărind din nou pe masă este că acest lucru este interzis de principiul al doilea al termodinamicii. dar ele nu vor fi îndreptate în aceeaşi direcţie pentru întreaga istorie a universului. Al doilea principiu al termodinamicii rezultă din faptul că există totdeauna mai multe stări dezordonate decât cele ordonate. dar un pahar spart pe podea este o stare dezordonată. de exemplu. Se va considera. Dacă rulează înapoi se va observa cum se adună bucăţile de sticlă de pe podea şi sar înapoi formând un pahar cu apă pe masă. Există o mare diferenţă între direcţiile înainte şi înapoi ale timpului real în viaţa obişnuită. fie prin relaţia lui Boltzmann. sensul termodinamic al timpului. fie exprimat prin relaţia lui Clausius. Aceasta este direcţia în care noi simţim trecerea timpului. Totuşi se demonstrează că numai atunci când ele sunt îndreptate în aceeaşi direcţie sunt condiţii adecvate pentru dezvoltarea fiinţelor inteligente. Dar. toate cele trei sensuri ale timpului sunt îndreptate în aceeaşi direcţie întrucât. Creşterea dezordinii sau entropiei cu timpul reprezintă un exemplu de sens al timpului.

prin textul încorporat în aceasta.). care este o formă ordonată de energie şi o transformă în căldură. Sensul cosmologic al timpului coincide cu sensul termodinamic întrucât altfel nu ar fi posibilă viaţa inteligentă în Univers. se disipează sub formă de căldură şi măreşte cantitatea de dezordine din mediul înconjurător. noi trebuie să ne amintim lucrurile în care creşte sau scade entropia. iar o parte şi mai mare. Pentru a supravieţui . fiinţele umane trebuie să consume hrană. Se poate demonstra deci că această creştere a dezordinii este întotdeauna mai mare decât creşterea ordinii memoriei. Sensul nostru subiectiv al direcţiei timpului. să se presupună că sensul timpului pentru computere este acelaşi ca pentru fiinţe umane. Pentru a rezuma. Dezordinea creşte cu timpul deoarece noi măsurăm timpul în direcţia în care ordinea creşte. este necesar să se utilizeze o anumită cantitate de energie liberă (pentru a scrie textul. există cel puţin trei sensuri ale . Este însă dificil să vorbim despre funcţionalitatea memoriei umane. pentru a se asigura că memoria este într-o stare corectă. COMAN Pentru prezentarea sensului psihologic al timpului trebuie să apelăm la funcţionalitatea memoriei umane. care este o formă dezordonată de energie. despre memoria umană. Un anumit procent din această energie se fixează în ordinea textului. legile ştiinţei nu fac distincţie între direcţiile înainte şi înapoi ale timpului. a-l tipări etc. ea se va găsi clar într-o stare sau alta. Aceasta face principiul al doilea al termodinamicii aproape neînsemnat. fie şi sumar. Se ştie însă totul despre modul în care lucrează memoria computerelor. sensul psihologic al timpului. După ce memoria interacţionează cu sistemul uman ce o utilizează. Considerăm că este rezonabil. memoria este în stare dezordonată. conform stării sistemului complex format de om-computer (fiecare literă din font se va reproduce într-o anumită ordine în text. din acest punct de vedere. al asigura în timp. care este realizată în similitudine cu ceea ce se cunoaşte. Astfel. Totuşi. La fel ca un computer. Înainte ca un element să fie înregistrat în memoria unui computer (de exemplu. dacă nu ar fi. întrucât nu se cunoaşte încă cum lucrează creierul în detaliu. cu probabilităţi egale pentru cele două stări posibile (literele fonturilor sunt împrăştiate întâmplător în memoria computerului). De fapt. s-ar putea obţine date exacte despre viitorul bursei apelându-se la ajutorul computerelor ce o deservesc ! Memoria unui computer este un dispozitiv care conţine elemente care pot exista într-una din două stări: da şi nu (0 şi 1). Aceasta explică de ce observăm că sensurile termodinamice şi cosmologice ale timpului sunt îndreptate în aceeaşi direcţie. Totuşi.78 Gh. memoria a trecut de la starea dezordonată la una ordonată. este determinat deci în creierul nostru de sensul termodinamic al timpului. un text oarecare). în conformitate cu dorinţa editorului).

În sistemele fizice. În general însă entropia poate fi definită ca o funcţie matematică care evaluează “dezordinea” sau “energia degradată” din sistem. sensul cosmologic. a dezordinii dintr-un sistem structurat sau a “bruiajului” dintr-un sistem informaţional. Ca măsură a crescândei dezordini. sub efectul Big Bang-ului (marii explozii) şi nu se contractă. este un alt exemplu. Sensul psihologic este esenţial acelaşi cu sensul termodinamic. deci. lucrul mecanic reversibil şi entalpia de reacţie sunt egale la punctul de zero absolut şi în vecinătatea lui” şi “În . în esenţă. Conceptul poate fi extins în continuare. Toate folosesc aceleaşi tipuri de formule matematice şi deci. direcţia timpului în care dezordinea creşte: sensul psihologic. În sistemele biologice. direcţia timpului în care universul se extinde. sub efectul Big Crunch-ului (marii implozii). principiul al doilea spune că entropia oricărui sistem creşte (dacă el este izolat sau universal). Entropia este deci măsura energiei degradate într-un sistem în stare de funcţionare. chimist şi fizician german. A fost formulat mai întâi de către Walter Nernst (1864-1941). Al treilea principiu al termodinamicii. cândva viguroase. direcţia timpului în care ne amintim trecutul şi nu viitorul. lichide sau solide.ANALIZA VALORII 79 timpului care diferenţiază trecutul în viitor. de a se atrofia şi de a se dezintegra. ea este de obicei exprimată în trei moduri. a hazardului sau a probabilităţii organizării componentelor sistemului (termodinamica statistică). Entropia unui sistem este îndeobşte exprimată matematic şi. În sistemele economice şi sociale. principiul lui Nernst. în anul 1906 şi a fost denumit. Există numeroase modalităţi de a descrie principiul al doilea al termodinamicii (sau măsura lui. 2. astfel că cele două sunt îndreptate întotdeauna în aceeaşi direcţie. Formularea lui Nernst a fost: “în reacţiile chimice dintre faze condensate. Ele sunt sensul termodinamic. Ca măsură a crescândei inaccesibilităţi a energiei sistemului pentru lucrul util (termodinamica clasică). de exemplu. 3. în legătură cu principiul al doilea al termodinamicii a fost nevoie să se definească conceptul de entropie. ale morţii etc. tendinţa societăţilor. 1. la început. fie tinde să crească (dacă este închis sau deschis). denumire care s-a păstrat multă vreme. este dificil să fie definită cu exactitate fără a ţine cont de descrierea matematică a unui sistem. toate sunt echivalente. entropia). Aşa cum s-a observat. fenomenele bolii. reprezintă manifestări ale principiului al doilea al termodinamicii. Ca măsură a crescândei perturbări a informaţiei în transmiterea mesajului codificat printr-un sistem (termodinamica informaţională). d. În oricare din cazuri. toate fiind echivalente şi interschimbabile.

Tot pe cale teoretică. De fapt. fost profesor la Kiel şi Berlin. în concordanţă cu această concluzie a principiului al treilea al termodinamicii. lichide şi gazoase. sub forma: “Entropia oricărui corp solid tinde spre zero. pe cale teoretică. astfel că pentru a măsura precis poziţia particulei este necesar să se utilizeze lumina cu lungime de undă mică. Vom menţiona. Erwin Schrödinger (1887-1961) stabileşte teorema: “la temperatura zero absolut dezordinea moleculară încetează a mai avea vreo legătură cu evenimentele fizice”. finită. entropia sa tinde către o constantă universală. COMAN vecinătatea lui zero absolut entropia oricărui sistem este totdeauna constantă”. Însă.80 Gh. Cu alte cuvinte. A fost reformulat de Max Planck (1858-1947). Formularea este. în apropiere de zero absolut”. Dar. extinsă astfel: “entropia tuturor substanţelor ajunse în echilibru termodinamic intern tinde spre zero. poziţia particulei nu se va putea determina mai precis decât distanţa dintre maximele undei de lumină. de exemplu. de asemenea. trebuie să i se poată măsura precis poziţia şi viteza actuale. în apropiere de zero absolut”. principiul nedeterminării sau a incertitudinii al fizicianului german Werner Karl Heisenberg (1901-1982). conform ipotezei cuantice a lui Max Planck. nu poate atinge valoarea zero”. în continuare. Este. după cum se poate simplu observa. aflate la orice temperatură (întrucât valoarea inferioară a entropiei este cunoscută fiind egală cu zero). trebuie să se utilizeze cel puţin o . Unele dintre undele de lumină vor fi împrăştiate de particulă şi aceasta va indica poziţia sa. chiar cu puritate de 100%. nu se poate utiliza o cantitate arbitrar de mică de lumină. există şi alte legi din ştiinţele naturii. principiul al treilea la termodinamicii afirmă posibilitatea perfecţionării continue a rezultatelor activităţilor umane. care – pentru sistemele pure condensate – poate fi egală cu zero”. Totuşi. Cele două formulări ale lui Nernst şi Planck se contopesc în una singură şi capătă denumirea de principiul Nernst-Planck: “când temperatura absolută a unui sistem tinde către zero. un principiu universal şi afirmă imposibilitatea obţinerii perfecţiunii absolute. pe baza mecanicii cuantice. o altă afirmaţie de bază a principiului al treilea arată că “punctul de zero absolut este imposibil de atins pe cale experimentală” fapt ce conduce imediat la afirmaţia că “entropia oricărei substanţe cristaline. dar niciodată nu se poate obţine perfecţiune absolută. Capătă şi denumirea de al treilea principiu al termodinamicii. Cale evidentă pentru a face acest lucru era să se trimită lumină pe particulă. Principiul al treilea a fost stabilit. fizician german. descoperit în 1926. Principiul incertitudinii formulat de Werner Heisenberg are la bază raţionamentul că pentru a prezice poziţia şi viteza viitoare a unei particule. În acest fel devine posibilă determinarea valorii reale a entropiei pentru substanţele solide.

Principiul incertitudinii al lui Heisemberg.π Δx. inevitabilă a lumii. faptul că există o funcţie termodinamică utilă numită energie internă. viteza particulei va fi perturbată cu o cantitate mai mare. cu cât se măsoară mai precis poziţia. se poate scrie: 1 h 2 2.π Principiul incertitudinii a avut implicaţii profunde pentru modul cum observăm lumea. nu se pot prezice precis evenimentele viitoare dacă nu se poate măsura precis starea actuală a universului. Δx. Heisenberg a arătat că incertitudinea vitezei sale înmulţită cu masa particulei nu poate fi niciodată mai mică decât o anumită cantitate numită constanta lui Planck. primul principiu al termodinamici spune că nu se poate construi un perpetuum mobile de speţa I-a. Politică. această limită nu depinde de modul în care se încearcă măsurarea poziţiei sau vitezei particulei sau de tipul particulei: principiul de incertitudine al lui Heisenberg este o proprietate fundamentală. respectiv a impulsului în direcţia x. Această cuantă va perturba şi-i va modifica viteza într-un mod care nu poate fi prezis. În concluzie se poate spune că: Primul principiu al termodinamicii este legat de conceptul de energie internă. desigur. Astfel. precum şi alte legi din ştiinţă. cu atât este mai scurtă lungimea de undă a luminii necesară şi deci cu atât este mai mare energia unei singure cuante. cu cât se măsoară mai precis poziţia particulei. cu atât mai puţin precis se poate măsura viteza şi viceversa. întrucât tindem spre perfecţiune dar nu atingem niciodată perfecţiunea absolută. Mai mult.v. De asemenea. evidenţiază posibilitatea şi necesitatea progresului. Mai mult. un model al universului care ar fi complet determinist.Δp x ≥ şi întrucât p = m. Probabilitatea de prezenţă a particulei într-o zonă determinată a spaţiului depinde de coordonata de poziţie x şi dacă se notează cu Δx şi respectiv Δpx imprecizia în determinarea coordonatei de poziţie. Acest principiu exprimă. Principiul incertitudinii a semnalat sfârşitul visului lui Laplace despre o teorie a ştiinţei. Ed. indivizibilă. 1982 . imprecizia probabilităţii de existenţă a particulei într-o anumită zonă a spaţiului se determină cu relaţia. Această stranie materie.m 2. în esenţă. Chiar după circa şapte decenii de la descoperirea lui principiul incertitudinii nu a fost înţeles de mulţi 4 filozofi şi este încă subiectul multor controverse . care este o funcţie de stare. 4 Alfred Kastler.Δp x ≥ 1 h 2. Cu alte cuvinte.ANALIZA VALORII 81 cuantă deoarece prin ipoteză aceasta este unitate de energie. Bucureşti.

Natura a fost mereu provocată pentru obţinerea unor noi surse de energie liberă. De asemenea. de alte materiale de adaus (fondanţi şi combustibil) precum şi de o cantitate de lucru mecanic (efectuat de maşină sau/şi de om). prin degradarea. Ca urmare. transformarea în deşeuri. Sau. Se poate deci admite drept un fapt elementar că entropia joasă este o condiţie necesară pentru ca un obiect să fie util. Se ştie că pentru obţinerea ei este nevoie de minereu. COMAN Principiul al doilea al termodinamicii este legat de conceptul de entropie. În ultimă instanţă totul se poate reduce la minereu (cu o structură nu prea ordonată) şi energie liberă. în toate fenomenele viaţii materiale şi spirituale. Dar industrializarea se bazează pe o transformare intensă a energiei libere în energie legată şi deci printr-o creştere intensă a entropiei mediului înconjurător. apreciată cu ajutorul relaţiei lui Clausius. au fost separaţi atomii de metal de ceilalţi atomi. pentru a putea fi utilizate în practică. procesul economic este un proces entropic. entropia joasă se transformă în entropie înaltă de către societatea umană. De aici concluzia că procesul de producţie se bazează pe transformarea energiei libere în energie legată pentru obţinerea unor “bunuri de consum” cu entropie joasă. aşa cum s-a stabilit anterior. care este şi ea o funcţie de stare. Principiul al treilea al termodinamici este legat de cele două funcţii de stare. dând metodele de determinare numerică a acestora. Sau. În acelaşi timp. dar pentru a ajunge la acest rezultat s-a . Pentru exemplificare considerăm o foaie metalică. cu o ordine ridicată. al doilea principiu al termodinamicii. În acelaşi timp. În esenţă. transformarea energiei libere în energie legată este un proces ireversibil. de unde a doua constatare că o anumită cantitate de entropie joasă nu poate fi folosită decât o singură dată. cu alte cuvinte. exprimă faptul că nu se poate realiza perpetuum mobile de speţa II-a. din ce în ce mai greu accesibile. acest principiu exprimă faptul că există o funcţie termodinamică utilă numită entropie. De asemenea. La aprecierea procesului de producţie se va avea în vedere faptul că de-a lungul istoriei modificările factorilor de producţie s-au produs totdeauna în sensul complexităţii crescânde şi al unei transformări de energie liberă în energie legată din ce în ce mai mare. dacă vreţi. starea de ordine a materiei prime se măreşte pe seama creşterii dezordinii în mediul înconjurător. a bunurilor de consum. asemenea demonului lui Maxwell. În consum. Progresul economico-social presupune industrializare. al treilea principiu al termodinamicii exprimă posibilitatea şi necesitatea acţionării în direcţia progresului permanent. tot ce “consumă” fiinţa umană se bazează pe entropie joasă. energia internă şi entropia.82 Gh. În urma procesului de lucru starea de ordine a materiei prime se măreşte pe seama transformării energiei libere în energie legată sau a încorporării în aceasta a unui flux de entropie joasă din mediul înconjurător.

nu revine la entropia iniţială ci intermediară. care. cu stare entropică joasă. între cele două etape. Din punct de vedere fizic. Însă şi procesul de sortare este întreţinut. de reducere a entropiei materiei prime. considerându-l ca un sistem închis sau cu un flux circular. Care este însă deosebirea dintre cele două procese. în conformitate cu reguli bine stabilite – reguli care însă variază în timp şi spaţiu. În realitate. Colectarea şi sortarea deşeurilor necesită o cantitate de entropie joasă mai redusă decât consumul de entropie joasă pentru a aduce minereul la starea de ordine a deşeului. Care este raţiunea de a realiza procesul economic ? Ea este dictată de necesitatea creşterii calităţii vieţii umane. sub formă de poluare. Însă. dacă procesul natural constă dintr-o trecere directă a entropiei joase în entropie înaltă. procesul economic presupune intervenţia omului. se transformă într-un obiect nedefinit (deşeu) cu stare entropică ridicată. fapt ce atestă de ce mulţi agenţi economici economisesc entropie joasă prin refolosirea deşeurilor. Energia liberă folosită în producţie pentru furnizarea lucrului mecanic – de către oameni sau de către maşini – ori pentru încălzirea minereului este ireversibil transformată în energie legată. în sensul că se produce de la sine. intervenţia omului grăbind însă procesul de trecere a entropiei joase în entropie înaltă. la fel ca demonul lui Maxwell. foaia metalică. procesul natural se desfăşoară conform unei legităţi naturale. se interpune o etapă intermediară. procesul economic este un proces entropic. între entropia minereului şi entropia produsului finit. Dar această reciclare a deşeurilor a condus pe unii economişti la o interpretare greşită din punct de vedere entropic a procesului economic. În procesul de consum se produce un proces invers. ci doar transformă entropia joasă în entropie înaltă. economic şi fizic ? Mai întâi. El se aseamănă cu un proces natural. procesul economic este un proces liniar care constă dintr-o continuă transformare a entropiei joase în entropie înaltă. este alimentat cu entropie joasă. Deci. În al doilea rând. sortează şi dirijează entropia joasă din mediu. în procesul economic. independentă de voinţa omului. fără intervenţia omului.ANALIZA VALORII 83 consumat definitiv mai multă entropie joasă decât diferenţa dintre entropia produsului finit şi cea a minereului. nici nu creează şi nici nu consumă materie sau energie. Etapa intermediară. iniţială şi finală. pe câtă vreme procesul economic se desfăşoară tocmai datorită intervenţiei conştiente a omului. de “sortare” a entropiei joase care urmează a fi transformată în entropie înaltă. procesul entropic din mediul înconjurător material se desfăşoară automat. rezultă din faptul că entropia joasă este o condiţie necesară pentru ca . întregul proces fizic al mediului înconjurător în care se desfăşoară procesul economic este entropic. În acelaşi timp.

COMAN un lucru să posede valoare. Principiile termodinamicii sunt utilizate la analiza proceselor industriale ca instrumente de lucru. omleta. Modelarea sistemică a unităţilor productive are rol. comparativ cu ciupercile comestibile. Tocmai acest fapt este menţionat de teoria proceselor disipative şi sinergetică. fiecare fir al procesului economic este entropic. Relaţia dintre valoarea economică şi entropia joasă este de acelaşi fel ca relaţia dintre preţ şi valoare economică. Desigur. reorganizarea sau restructurarea materiei. De asemenea. este preferată acestuia. însă căile pe care este ţesut acest proces sunt trasate de categoria utilităţii pentru om. Legea conservării materiei şi energia îşi păstrează valabilitatea. întrucât conduc la constatări foarte sugestive şi corecte. În procesul de destructurare nu înseamnă că materia a dispărut. deşi are o entropie mai înaltă decât oul crud. care înseamnă reducerea locală a entropiei. Astfel. Trebuie să menţionăm că utilizarea legii a doua a termodinamici nu face abstracţie de prima lege a termodinamicii. . prin metoda analizei valorii. ciupercile otrăvitoare deşi au entropie joasă nu au valoare economică. aşa cum se poate observa din definirea şi dezvoltarea legilor care guvernează aceste noi domenii ştiinţifice. aşa cum s-a subliniat. Dar. Dar această condiţie nu este suficientă. sub acţiunea omului materia se destructurează şi energia se transformă din energie liberă în energie legată.84 Gh. la fel ca multe alte mâncăruri. Însă. numai în cadrul procesului de cunoaştere a realităţii activităţii acestora şi a stabili corect direcţiile de acţiune în vederea perfecţionării continue a lor. ci numai că a fost adusă la o stare neutilizabilă din punct de vedere tehnic sau/şi economic. Extragerea minereurilor se face numai din zone cu o anumită concentraţie a elementelor pe care trebuie să le obţinem – aceasta are în vedere legea doua a termodinamicii. Tot legea doua a termodinamicii ne justifică folosirea şi refolosirea deşeurilor. este adevărat că acţionează şi procese de restructurare sau reorganizare a materiei. are loc pe seama unui flux şi mai mare de entropie înaltă difuzat de procesul ca atare în mediul înconjurător. De asemenea.

Scoaterea în evidenţă a faptelor importante. D. soluţionarea ei şi aplicarea de inovaţii într-un colectiv de lucru caracteristic dinamicii de grup. Faza creaţie. adică formularea problemei. Trierea soluţiilor găsite. A. Costul scoaterii spontane din funcţiune a produsului. Mentenabilitatea şi maneabilitatea produsului. Costul timpilor morţi. Păstrarea unei atitudini obiective faţă de produs.ANALIZA VALORII 85 CAP. Căutarea de analogii. A. Încurajarea acţiunilor inventive. Despre ce este vorba ? (problema iniţială a analizei valorii). Optimizarea. Succesiunea acţiunilor este următoarea: I. Determinarea costului de bază sau minim necesar realizării funcţiei (costul în cazul unei singure operaţii). Simplificarea (conform principiului acţiunii minime a matematicianului şi astronomului francez Pierre Louis Moreau de . Identificarea cu produsul. Costul întreţinerii. III. Adaptarea la schimbări. Costul de fabricaţie. Cât ar trebui să coste ? Evaluarea prin comparaţie. II. Ce face produsul ? (întrebarea cheie la analiza valorii). Determinarea cantităţilor şi a vieţii (fiabilităţii) produsului. B. Stabilirea piedicilor ce stau în calea inovaţiilor. Faza informaţională. PLANUL DE ANALIZĂ A VALORII 3. Discutarea mecanismului inovaţiei. Încurajarea personalităţilor inventive. Crearea de condiţii pentru descoperiri. Căutarea de informaţii suplimentare necesare. Faza analitică. B. Definirea domeniului studiului. Crearea schimbărilor. Costul unor operaţii multiple. Definirea funcţiilor (determinarea importanţei lor). Exploatarea în scopul descoperirii de informaţii neaşteptate. C. Revizuirea datelor referitoare la cost. Costul reparaţiilor şi reviziilor generale. identificarea beneficiarilor şi estimarea beneficiilor. Identificarea proiectului (a lucrării). Cum poate fi îmbunătăţit produsul ? Crearea unei atmosfere propice pentru idei noi. 3. Costul pe unitatea de produs. C. Principii de întocmire a planului de analiză a valorii Analiza valorii urmează modelul general al metodelor ştiinţifice. Condiţii de marketing. Costul pe unitatea de serviciu.1. Căutarea de “soluţii de ieşire”. Costul de achiziţie pentru unele eventuale elemente constitutive. A. Procesul de invenţie şi descoperire. Inovaţia. Costul pe unitatea de măsură. Costul anual. Înfrângerea acestor piedici. Cât costă produsul ? Determinarea costului şi alegerea produsului.

) ? Scheme ameliorate. Atribuirea de ponderi parametrilor luaţi în considerare. O prevedere onestă (efectul asupra obiectivelor generale. risc). Metoda combinex: optimizarea şi îmbunătăţirea directă. B. C. Folosirea tabelului cu menţiunea avantajelor şi a dezavantajelor (tabel de punctaj). Cât va dura ? Cum se va încadra în schema generală ? Cât va dura amortizarea costurilor necesitate de . Probleme de fabricaţie. B. C. Ce ne aduce produsul (produsul. 1698-1759. Stabilirea beneficiilor anticipate. Mecanismul punerii în practică. A. Cine verifică îndeplinirea sarcinii ? Cine execută munca ? Cine va dirija evoluţia lucrărilor ? Cine furnizează fondurile ? Cine controlează costurile ? Cine raportează mersul lucrărilor ? Cine fixează priorităţile şi punctele de interferenţă ? Determinarea termenelor şi a secvenţei. Care sunt riscurile ? Probleme de performanţă. Alte riscuri. a unui curs de acţiune. Întocmirea raportului scris. A. Costuri necurente. Întrerupere.2). Cine va autoriza acţiunea ? Cine o va pune în aplicaţie ? Cine va trebui să vadă proiectul ? Cine va verifica cifrele ? VII. Data când începe acţiunea. B. Punerea în practică. O informare bine fundamentată (câştiguri. Ierarhia rezultatelor pentru termenii luaţi în considerare în relaţiile (1. Eficacitatea şi utilitatea. în rezumat. Fixarea de limite superioare şi inferioare pentru parametri funcţionali. Arta şi ştiinţa combinării soluţiilor noi cu cele valorificate. V. O mai mare acceptare din partea clientului. A. B. Întocmirea unui tabel cu avantaje şi dezavantaje pentru soluţiile luate în considerare. Factori care determină acceptarea. Stabilirea sarcinilor. costuri. Alegerea – ce ocazie trebuie folosită ? Efort neaşteptat. Recomandaţii. VI. Faza de evaluare. Satisfacerea cerinţelor clienţilor. Întocmirea programului de punere în practică a soluţiei. Corecţii pentru utilitate (funcţia principală şi funcţiile secundare) şi eficacitate (cost sau preţ). IV. “minimum de efort şi maximum de randament”). Compararea opţiunilor de analiză a valorii.1) şi (1. Compararea tehnicilor de analiză a valorii. Alegerea metodelor de fabricaţie. Condiţii de acceptare. Economii monetare. Probleme de procurare. Riscuri de piaţă. Propunerea.86 Gh. Costuri neaşteptate. Cine beneficiază ? Limita superioară şi inferioară pentru oportunitatea valorii şi oportunitatea beneficiului. Verificarea. COMAN Maupertis. Eficacitatea diferitelor soluţii alese. Cât costă ? Întârzierea planificată. efectul asupra planurilor departamentale). C. serviciului etc. Costuri recurente. A.

un aparat de radio sau o simplă sculă manuală (de exemplu. el s-a dovedit a fi mijlocul cel mai operativ şi mai productiv. La formarea unui astfel de colectiv trebuie să se ia în considerare profesiile necesare. În principiu. Parcurgerea acestor menţiuni pune în evidenţă complexitatea problemelor de conţinut la analiza valorii produselor. în bani şi timp. Calcularea scriptică a tuturor câştigurilor. Desigur. dar pot fi şi eliminate multe dintre cele nominalizate mai sus. în bani şi timp. planuri de contingenţă pentru a repune programul de acţiune pe direcţie. de obicei. În funcţie de complexitatea produsului se pot adăuga şi alte menţiuni. Tabelul 3. respectând cerinţele funcţionale Să aprecieze dificultăţile de realizare Să aprecieze dificultăţile financiare Trei roluri: Aprovizionare-desfacere (specialist .să aprecieze produsele competitive. un avion.să asigure informarea furnizorului. Formarea colectivului de analiza valorii Deşi folosirea unui colectiv specializat în analiza valorii nu este singurul mod de a practica analiza valorii. de la trei la şapte.1. Calcularea tuturor costurilor.2. în sensul că se poate supune unei acţiuni de analiză a valorii o navetă spaţială. proceselor şi serviciilor. Măsurarea rezultatelor.). . o şurubelniţă etc. . Comparaţia câştigurilor nete cu costul total al efortului depus. talentele profesionale ale celor vizaţi. aceste colective au cinci membri – acesta fiind considerat numărul optim – dar el poate fi format din orice număr. Categoriile principale ale produselor luate în considerare la crearea colectivului de analiza valorii Elementul component al valorii produsului reflectat în componenţa colectivului Punctul de vedere al clientului (specialist în marketing) Designul produsului (estetician industrial) Fabricaţie (inginer tehnolog) Finanţarea (economist) Efectul asupra valorii Să corespundă cerinţelor pieţei Să creeze aspect plăcut. 3. în domeniul marketingului) . rapoarte asupra cursului acţiunii. combinarea echilibrată a nomenclatorului de profesii pentru a satisface nevoile scopului urmărit.ANALIZA VALORII 87 punerea în practică ? Câte unităţi până la echilibrare ? Stabilirea procedeelor de urmărire: repere. o rachetă. cheie fixă sau reglabilă.să sondeze opinia viitorilor clienţi. trebuie avut în vedere caracterul general al lor.

de articole TV) Şasiu pentru TV (articole TV) Antibiotice (industria farmaceutică) Radar (industria apărării) Selectarea proiectelor. Tipuri colective de lucru pentru analiza valorii Domeniul industrialproductiv Schimbător de căldură (industria prelucrătoare) Specialişti recomandaţi pentru colectivul de analiza valorii Şeful echipei de control al procesului Inginer termotehnician Inginer tehnolog Economist (specialist marketing) Economist (specialist calculaţia costurilor) Inginer. cele cinci categorii principale. deci poate face cel mult din două colective de susţinere din cele cinci. după cum arată tabelul 3. specialist acustică Proiectant mobilă Estetician (specialist stil) Economist (specialist aprovizionare cu materie primă specifică) Inginer tehnolog Şeful echipei de pe linia de asamblare Inginer electronist Inginer mecanic Inginer tehnolog Economist (specialist în calculaţia costurilor articolelor mecanice) Farmacist Biochimist Chimist (specialist în chimia analitică) Inginer chimist Economist (specialist în marketing) Inginer electronist (specialist în proiectarea circuitelor electronice) Inginer. pot fi cooptaţi unii specialişti în marketing şi finanţe. Aceste categorii se referă la cele cinci elemente ale produsului. responsabil CTC Carcasă TV (industrie de consum.1. Pe lângă specialiştii membri ai colectivului de analiza valorii. Din rândul colectivului de susţinere trebuie să facă parte orice specialist care este necesar.2. Colectivele de lucru pentru analiza valorii trebuie astfel constituite încât să corespundă proiectelor sau . membrii colectivului de analiza valorii îşi pot diviza responsabilităţile pe unii specialişti cooptaţi din rândul membrilor serviciilor funcţionale ale agentului economic. Ca atare. care pot forma un “atelier al valorii”. în principiu. Colectivul de susţinere.88 Gh. Tabelul 3. Acesta poate fi cooptat ca ajutor a cel mult doi membri ai colectivului de analiza valorii. COMAN În fiecare colectiv sunt prezente. constituit din cinci sau şase persoane. specialist în utilizarea produsului Inginer tehnolog de fabricaţie Economist (specialist marketing) Inginer.

Analiza activităţilor care trebuie să determine progresului stării de lucru. în organizaţiile social-politice.2 cuprind. Ca atare. un colectiv de analiza valorii poate găsi căi de a se efectua simultan lucrările cu eficienţă mult mai pronunţată decât se realizează de obicei în etape succesive. Iniţial. ca de pildă: . În tabelul 3. pentru optimizarea oportunităţii sau oportunităţii beneficului. Dovadă sunt. comitetele au fost înfiinţate. caracteristică competiţiei mai puţin acerbe din trecut. recomandări specifice care pot fi luate în considerare la analiza valorii proiectelor sau produselor. Colectiv sau comitet. Concurenţa cea mai pronunţată este cursa pentru realizarea de noi produse şi de noi căi de producţie. În momentul în care lucrările au fost alese. În acest caz. luându-se în considerare creşterea oportunităţii valorii şi oportunităţii beneficiului. şedinţele de comitet nu sunt dintre cele mai plăcute. tabelul 3. Corelarea talentelor profesionale cu lucrările de efectuat. Analiza lucrărilor care costă mai mult decât ar trebui. după cum se observă.1. Pentru acest salt în necunoscut. În tabelul 3. fiecare grup constituit pe o problemă poate folosi mai târziu aceeaşi temă. Analiza lucrărilor care trebuie efectuate înainte de termen şi deci care trebuie devansate pe bază de priorităţi. cu aprobarea şi sprijinul şefilor compartimentelor funcţionale ale agentului economic. Exemplele din tabelul 3. Şefi de compartimente îşi dau astfel acordul total pentru ca fiecare specialist menţionat să participe la această activitate la anumite date programate. noilor furnizori şi noilor metode de fabricaţie.4 se prezintă o formă comodă de a obţine o astfel de aprobare şi pentru a realiza o combinaţie echilibrată de talente profesionale ale specialiştilor detaşaţi a lucra în atelierele de analiza valorii. pe categorii de lucrări. în special.3 se reprezintă un mod de a compara lucrările. comentariile care se fac. Se ia în considerare şi raportul între cost de fabricaţie şi preţ de vânzare. Când nu este timp pentru o atacare în etape. 3. Pentru a se determina domeniul lucrărilor asupra cărora trebuie acţionat. Scopurile primordiale ale unui colectiv de analiza valorii sunt: 1. 2.ANALIZA VALORII 89 produselor luate în consideraţie pentru necesităţile cele mai urgente ale agentului economic. la care lucrează specialiştii luaţi în considerare. fie că marja lăsată pentru adaos comercial nu satisface cerinţele de profit. analizându-se posibilitatea modificării căii de trecere a produsului de la producător la beneficiar. directorul producţiei are nevoie de informaţii proaspete asupra noilor materiale. se repartizează şi personalul respectiv. coloana “pregătire profesională” se referă la personalul disponibil care poate fi detaşat pentru a forma atelierul de analiza valorii. în scopul selecţiei acestora. de obicei. fie din motiv că preţul depăşeşte ceea ce ar putea plăti clientul. pentru a concilia interesele în conflict. spre exemplu.

Dinamica grupurilor de analiză. Pentru a realiza un produs bun este necesar să se considere întreaga reţea. Această acţiune are un scop predeterminat şi anume de a obţine participarea conducerii şi de a subordona interesele profesionale şi departamentale lucrării ce trebuie executată. specialiştii din domeniul analizei valorii ştiu că această dinamică este o sursă de energie şi entuziasm care face eficacitatea unui grup de analiza valorii. un grup de analiza valorii se întruneşte pentru a examina interacţiunea dintre departamentele funcţionale. dar totalitatea specialiştilor putând discuta reţeaua în ansamblul ei. După ce grupul de analiza valorii a determinat combinaţia optimă de avantaje a produsului pentru un anumit nivel dat de resurse. . formarea potenţialului creator şi ameliorarea relaţiilor personale. şi cu atât mai puţin nu avem intenţia de a folosi dinamica grupurilor pentru a justifica o anumită componentă a activităţii economice a unităţii economice. pentru a se asigura că interesele diferitelor sectoare sunt apărate. Întrucât într-o unitate industrială obişnuită nu se dispune de mari personalităţi în domeniile specialităţilor din colectivul de analiza valorii. dar toate acestea nu sunt decât rezultate şi nu explicaţii. Fără a pretinde a şti ceea ce nu poate face o dinamică a grupului. discuţiile dintre sectoare pentru a-şi prevala fiecare interesele lor sunt inutile. Majoritatea proiectanţilor şi cumpărătorilor pun în practică analiza valorii. În timp ce un comitet se întâlneşte pentru a concilia interesele departamentale contradictorii. dar aceşti proiectanţi şi cumpărători nu pot contribui independent la valoarea produsului şi nici nu pot contribui fără aportul celorlalţi specialişti necesari. COMAN “abia am ieşit dintr-o şedinţă îngrozitoare de comitet” şi “ne-am distrat teribil”. declaraţie ce se aude deseori după o şedinţă de analiză a valorii. Se ştie că anumite cazuri dinamica grupurilor de analiză evoluează bine.90 Gh. trebuie să ne mulţumim cu colectivul de specialişti existent. Dar aceasta trebuie să vină mai târziu. productivitate şi bun simţ. fiecare specialist înţelegând numai un singur fir al informaţiilor. Nimeni nu a explicat până acum motivul pentru care o adunare de indivizi se transformă într-un grup care lucrează la o singură problemă şi devine plin de imaginaţie. Nu tratăm despre grupuri numai de dragul lor. Oamenii de ştiinţă care se ocupă cu studiul comportării au observat avantajele comunicaţiei directe. el se poate reîntruni sub formă de comitet. Analiza valorii a fost practicată la început de câţiva pionieri izolaţi. independent de interesele acestora. deoarece fără un produs bun. dar nu ştim ce este exact această dinamică în realitate. Trebuie menţionat că o anumită informaţie referitoare la un produs nu este semnificativă decât dacă este considerată în raport cu celelalte fire de informaţii din întreaga reţea.

Acest colectiv include specialităţi principale care contribuie la valoarea produsului ce se analizează. fiecăruia I s-a atribuit o sarcină împreună cu ceilalţi. S-a vorbit despre un grup având sarcina de analiză a valorii şi s-a denumit acest grup cu termenul de colectiv. din oameni ce au o competenţă. poate face ca membrii colectivului să poată vedea imediat efectul pe care schimbul biunivoc de informaţii. Se pierde prea mult timp cu apărările împotriva criticilor.ANALIZA VALORII 91 Acest colectiv de specialişti este constituit. responsabilitate. există însă trei factori care le sunt comuni: fiecare deţine o informaţie de care ceilalţi au nevoie. a pune întrebări şi a colabora. vor trebui ca toţi să lucreze la ameliorarea produsului astfel încât meritele să vină în egală măsură tuturor. Evident că întrun colectiv de o asemenea natură. Şi ceea ce este mai important. membrii colectivului trebuie să deprindă o măsură a obiectivităţii. Cel mai simplu mod de apărare este de a elimina atacul.3. pregătire profesională şi experienţă foarte diferite. O astfel de combinaţie de specialişti. Această consideraţie pentru reputaţia profesională a celor implicaţi în lucrările colectivului este o problemă de rece logică comercială. diferă în funcţie de condiţiile individuale ale companiei şi ale ramurii de producţie din care face parte. Ei vor trebui. să fie atenţi ca nimeni să nu sufere prejudicii. nu este posibil a se alcătui o listă exhaustivă de aplicaţii universale. trebuie să comunice între ei într-un limbaj inteligibil (fără invective inadecvate). nici printre aceia care şi-au încredinţat produsul în mâinile lor. să se deprindă a asculta. El este într-adevăr un colectiv. dar un colectiv special. Exploatarea avantajelor. În . Integrarea în grup şi în sarcinile acestuia. Soluţia interdisciplinară. merg spre beneficiului ameliorării produsului. De aceea. de obicei. Eficacitatea unui grup de analiză. factorii prezentaţi mai jos sunt valabili pentru cele mai multe din companii. pentru a le introduce ca obiective în planul de analiză a valorii. Numai în felul acesta colectivul devine un instrument puternic. nici din colectivul lor. este faptul că ei apreciază în colectiv fiecare fir de informaţie în raport cu întreaga reţea. care să comunice între ei. pentru a apăra puncte slabe. Această combinaţie corespunzătoare de specialităţi (sau talente) este un avantaj principal care nu trebuie niciodată sacrificat de dragul de a pune în mişcare cu orice preţ un atelier de analiza valorii. de asemenea. 3. fiecare va avea un beneficiu personal dacă sarcina se realizează cu succes. Criterii de selecţie a propunerilor de obiective pentru analiza valorii Criteriile care trebuie luate în considerare la evaluarea activităţilor. Pentru a obţine rezultatele maxime din această interacţiune. Toate eforturile care înainte se depuneau pentru susţinerea cauzei. Totuşi.

producţie şi aspectele financiare ale unei activităţi. ÎN concluzie. Implicaţiile unor dintre cele mai importante criterii calitative ce trebuie luate în consideraţie vor fi discutate sub forma: obiectivele . Se obişnuieşte a se investi foarte puţini bani în afara domeniului tehnic înainte ca realizabilitatea să fie demonstrată. se poate considera că analiza valorii ar trebui să existe ca preocupare faţă de reducerea incertitudinii în toate domeniile care au o influenţă asupra succesului comercial al unei inovări. Termenul general de analiza valorii se referă la un mod universal investiţiei tehnologice necesare pentru a stabili dacă inovarea propusă poate fi tradusă într-o realitate fizică. decât a omite unul care poate deveni. COMAN general. Experienţa confirmă că multe activităţi de producţie care mai târziu au fost sortite eşecului nu ar fi trebuit niciodată iniţiate. situaţie care ar fi putut evaluată dacă s-ar fi acordat suficientă consideraţie unei game mai largi de criterii în decursul stadiilor incipiente ale procesului de evaluare. Ceea ce poate deveni costisitor este adunarea de informaţii necesare pentru evaluarea unei activităţi în concordanţă cu fiecare criteriu. Costul necesar alcătuirii unei liste de criterii este neglijabil.92 Gh. Trebuie făcute aprecieri judicioase în scopul deciderii care dintre criterii sunt cele mai critice şi în cel al determinării gradului de precizie necesar pentru datele cerute în scopul luării unei decizii. la un moment dat. faptul nu este adevărat în întregime şi informaţii de valoare care ar putea conduce la oprirea timpurie a unei activităţi nu sunt adesea culese utilizate suficient de devreme. Această incertitudine se referă în aceeaşi măsură la marketing. critic pentru succesul comercial al activităţii. Dar. care pot fi uşor eliminaţi. datorită structurii organizatorice a companiei care tinde să limiteze acţiunea de evaluare a unei activităţi numai în cadrul compartimentului de analiza valorii. este mai bine a include câţiva factori nesemnificativi. în final. Cu toate acestea. Resursele sunt prost gospodărite atunci când sunt destinate adunării şi prelucrării informaţiilor legate de un factor faţă de care viabilitatea unei activităţi productive este relativ insensibilă. ca procedura de selectare şi evaluare să reflecte toţi aceşti factori. cât şi la realizabilitatea ei tehnologică. multe din criteriile de selecţie nu sunt cu caracter tehnologico-productiv. s-a arătat că stadiile de început ale analizei valorii sunt destinate reducerii gradului de incertitudine. ca o structură organizatorică să asigure cadrul de lucru în care evaluarea poate avea loc şi. În mod inevitabil. că ar putea fi necesar să se decidă mai multe resurse decât de obicei pentru colectarea de informaţii legate de obiectul evaluat. Mai mult. forma fizică a inovării finale are o influenţă majoră asupra multor factori netehnici şi limitează cantitatea de informaţie utilă care poate fi culeasă până la atingerea unui anumit grad de certitudine referitor la caracteristicile principale ale produsului.

producţie.3. la scară de masă. fie ceva ce nu a putut fi anticipat. în general. deşi aceasta poate să nu apară explicit. de exemplu. O companie. Imaginea evoluează ca o parte a caracterului şi sistemului de valori ale companiei timp de mai mulţi ani. Are loc astfel o atenuare a dorinţei de a accepta riscul pe măsură ce se coboară scara ierarhică a organizaţiei. indiferent de meritele lor intrinsece. mai ales dacă va implica în consecinţă o investiţie substanţială din fondurile corporaţiei. . cercetare şi dezvoltare. Atitudinea faţă de inovare. va fi.ANALIZA VALORII 93 corporaţiei. totdeauna posibilitatea de a exista fie ceva ce s-a trecut cu vederea. Selectarea unui proiect (nou sau de modernizare). strategii. Atitudinea conducerii companiei faţă de inovare este în strânsă legătură cu atitudinea ei faţă de risc. precum şi stabilirea riscurilor inerente din cadrul incertitudinilor identificabile. poate găsi este imposibil a convinge piaţa să accepte un produs scump. politic şi valori. de înaltă calitate. financiar. Acest fapt se aplică mai ales riscurilor comerciale căci adesea este posibil ca riscurile tehnice să fie reduse pe calea unor cercetări adecvate în cadrul analizei valorii. Acesta este modul în care compania şi produsele sau activităţile “service” sunt percepute de clienţii săi. Planificarea nu poate niciodată îndepărta riscul din activitatea de luare a deciziilor. crescând odată cu distanţa dintre conducătorii de vârf şi cel ce ia decizia. marketing. 3. necorespunzând acestei imagini. există. ea poate fi intuită întrucât strategia reflectă sistemul de valori. ei ezită să şi-l asume. În mod obişnuit. Oricât ar fi de atentă analiza. a unei activităţi cu grad ridicat de risc. Însă. Obiective ale corporaţiei.1. care prin tradiţie a produs lucrări ieftine. de nedorit într-o companie. Această percepere poate fi de obicei schimbată numai într-o perioadă de ani de zile. cel puţin se poate spera că un proces de analiză raţională va face posibilă evitarea celor mai evidente prăbuşiri. datorită convingerii pe care o au că penalizările personale pentru un insucces cântăresc mult mai greu decât răsplata cuvenită în urma succesului. Strategie şi valori Conceptul de “imagine” este strâns legat de obiectivele strategice stabilite pentru activitatea ei. Dar. datorită faptului că potenţialul client îl va asocia cu standardul la care se aşteptă din partea companiei respective. totuşi. Produsele noi. Strategia unei corporaţii este influenţată de atitudinea conducerii de nivel superior faţă de risc. în care conducerea de nivel superior are o ridicată aversiune faţă de risc. pot fi respinse pe piaţă. Aversiunea faţă de risc. Este greşit a considera că managerii nu au înclinaţia naturală spre nou. trebuie avut permanent în vedere faptul că activitatea economică nu poate fi separată de risc.

existenţa unei cerinţe clare la etapa selectării proiectului nu înseamnă că viitorul din punct de vedere al desfacerii pe piaţă al produsului este asigurat în mod suficient pentru a fi ignorat în reluările ulterioare. Criteriile corporaţiei sunt adesea mai puţin explicite şi cuantificabile decât cele menţionate în continuare. poate totuşi va fi necesar ca acestea să fie subordonate unor probleme urgente. deşi subiective. 3. se poate presupune că există o probabilitate ridicată de succes pentru un produs care satisface cerinţele identificate. Aceasta este determinată de o anumită perioadă de strategia corporaţiei dar este influenţată. În aceste situaţii. fie celor pe termen lung.3. desigur. în timpul perioadei în care noul produs se află în cursul elaborării. se poate întâmpla ca el să modifice atitudinea conducerii faţă de inovare.2. Angrenarea în timp derivă din accentul pe care compania îl acordă fie consideraţiilor pe termen apropiat. Când departamentul de marketing face propunerea iniţială pentru un nou produs. Deşi obiectivelor corporaţiei sunt în mod clar pe termen lung. al inovării şi angrenării în timp care. COMAN Inovatorii sunt.94 Gh. sunt mult mai dificil de pus în concordanţă cu piaţa de desfacere. Angrenarea în timp. Criterii de marketing Cerinţe identificabile. Întrucât conducătorul compartimentului de cercetare-dezvoltare este inovatorul de profesie în cadrul unei organizaţii. existând limite admisibile de asumare a riscului. Astfel. fie pe o decizie mai puţin riguros fundamentată a conducerii departamentul de marketing. Trebuie avut în vedere că există un anumit entuziasm al tehnologului şi o înclinaţie naturală a sa de a gândi în termeni materiali care îl încurajează în abordarea elaborării unor aplicaţii majore ale unei tehnologii care s-ar . Propunerile referitoare la proiecte rezultate dintr-o nouă tehnologie. Vor rămâne însă. mai ales în cazul celor radicale. un număr de necunoscute care nu pot fi rezolvate până când produsul atinge o formă suficient de tangibilă pentru ca relaţia preţ de desfacere/volum de vânzări să fie estimată cu un grad de precizie. bazându-se fie pe o cercetare riguroasă a pieţei. de exemplu atunci când asupra unui produs major se exercită presiuni ale concurenţei. de asemenea. Poate fi util totuşi să se ia în considerare profilul riscului. Mai mult. Există multe situaţii în care primele aplicaţii s-au dovedit a fi eşecuri costisitoare. în general. cerinţele pieţei se pot modifica sau pot satisfăcute de către un produs al concurenţei sau printr-o inovaţie bazată pe un concept tehnologic diferit şi poate superior. pot fi de ajutor în relevarea atitudinii probabile a conducerii faţă de un proiect propus. este de datoria compartimentului de analiza valorii de a tempera creşterea îngăduinţei faţă de risc. de climatul economic pe termen scurt. persoane care-şi asumă riscuri.

Probabilitatea succesului comercial Factori legaţi de nesiguranţa comercială . Dar. Volumul probabil al vânzărilor generat de către un nou produs reprezintă unul din factorii cei mai dificil de estimat. ele dau cel puţin o indicaţie asupra limitelor între care se situează erorile şi asupra sensibilităţile produsului la variaţii. sunt neindicate. Durata de viaţă a produsului 4. 3. oricât de dificilă ar fi problema trebuie făcute estimări căci volumul vânzărilor este factorul final. foarte 2 4 rar de realizat (de exemplu tranzistorul. Divizarea pieţei comercial 3. Volumul estimat al vânzărilor. S-a pledat în favoarea unui proces alternativ de conversie în cazul în care cunoştinţele ştiinţifice sunt direct adaptabile cerinţelor clientului sau căilor de satisfacere a acestuia. Într-un stadiu ulterior. estimările făcute într-un singur punct. Potentialul de desfacere Fig. procesul de obţinere a sticlei plutitoare) cel mai adesea alegerea se află între o inovare din pătratul 3 de care tehnologul este conştient sau căutarea unei aplicaţii iniţiale din pătratul 2. sunt probabil de o mai mare precizie. Estimările efectuate în trei puncte. cu probabilităţile asociate fiecărui parametru. Alternativele din care se pot selecta aplicaţiile iniţiale sunt ilustrate în figura 3. s-ar putea ca prin aceasta să se scoată la iveală aplicaţii secundare în care să fie cât mai bine exploatate calităţile unice şi avantajele economice semnificative ale unei tehnologii. În mod evident.ANALIZA VALORII 95 putea să aibă nu numai un potenţial comercial limitat. după ce au fost demonstrate capacităţile noii tehnologii. pătratul 1 reprezintă situaţia ideală. determinând succesul. Volumul preliminat al vânzărilor se obţine din: 1. Dimensiunea maximă a pieţei Vânzări estimate dacă (vânzări anuale) produ-sul are succes 2.1. aceasta poate fi aplicată altor produse în care beneficiile tehnologice sunt marginale dar au un potenţial de desfacere mai ridicat. Pentru o tehnologie radical nouă este adesea de preferat a se căuta o soluţie de tipul pătratului 2. Selecţia inovărilor Mari economii în operare sau capacitate unicã Beneficiu economic sau functional marginal 3 1 În figura 3.1. contribuind la estimare.1. Dacă această corelare poate fi realizată.

Ea este de mai puţin ajutor şi poate fi înşelătoare când produsul neelaborat şi fără preţ poate fi slabă indicaţie a comportării lor finale drept cumpărători. Deseori. Volumul vânzãrilor [buc] Produsul A 2000 1000 Produsul B 5 Timp [ani] 10 Fig.2. . Durata de viaţă a produsului (fiabilitatea lui) are o influenţă importantă asupra rentabilităţii. Durata de viaţă a produsului şi volumul vânzărilor . . . În ciuda tendinţelor îndreptate către o durată de viaţă scurtă a produselor este încă posibil a se elabora unele noi produse având o viabilitate mai curând în decade decât în ani. Aceste produse oferă multe avantaje care le fac atractive chiar în cazul când marja de profit este mai mică faţă de alternativele cu o viaţă mai scurtă: . cercetarea pieţei este de ajutor acolo unde noul produs este la concurenţă sau înlocuieşte produsele existente într-o piaţă cunoscută. 3. favorizează produsul despre care se presupune că are viaţă lungă chiar şi atunci când o analiză economică simplă poate indica faptul că este marginal inferior unui cu o viaţă mai scurtă.sunt mai puţin susceptibile faţă de influenţele model şi în anumite cazuri asigură o mai bună izolare faţă de ciclurile economice. familiară companiei.ele asigură un venit sensibil mai stabil pe o perioadă apreciabilă. mai ales avantajele provenind din stabilitate şi venit stabil. un număr de factori dificil de cuantificat. COMAN Precizia estimărilor pentru dimensiunea pieţei şi divizarea pieţei variază cu natura noului produs. Studii asupra pieţei pot conduce astfel la previziuni foarte optimiste atunci când aceia ale căror opinii sunt căutate nu trebuie să şi le susţină şi cu hotărârea de a le cumpăra.96 Gh.ele pun la dispoziţie o încărcătură continuă a unităţilor de producţie permiţând amortizarea utilajelor la un volum apreciabil al producţiei.acumulare de experienţă şi motivarea îmbunătăţirii producţiei conduc la reducerea costurilor de producţie. Rabaturilor financiare (RF) pot atribui o valoare mai scăzută unor astfel de produse decât cea pe care ar dori să le-o acorde managementul.

adică a factorului beneficiu în raportul cost/beneficiu. Trebuie ca şi aici să se ţină seama de consideraţii legate de portofoliu şi situaţia ideală ar fi o succesiune regulată de produse noi apărând din compartimentele creaţie-producţie. în consecinţă. Acolo unde se fac estimări într-un singur punct privind dimensiunea pieţii etc. de obicei subiectivă. adesea. Lansarea unui produs nou cere o investiţie considerabilă de resurse de management şi financiare din partea departamentului marketing. Acest lucru poate implica o investiţie dublă pentru echipamentul specializat. este util a se aplica o probabilitate selectivă globală pentru succesul comercial. Scala de timp şi relaţia cu planul de marketing. se identifică importanţa relativă a fiecărui element şi atenţia este direcţionată către acela la care trebuie căutate date suplimentare. Pe de altă parte. de asemenea. nu este necesară o estimare globală pentru probabilitatea succesului comercial. un multiplicator al probabilităţii succesului comercial pentru a modifica calcului raportului cost/beneficiu aşa încât să se poate ţine cont de incertitudinile inerente estimărilor atât pentru cost. produsul A îşi realizează vânzările numai pe jumătate din timpul necesar produsului B şi va apărea. De aceea. Cu toate acestea. Se pot face economii importante – previziunile referitoare la vânzări. utilizat. Însăşi succesul necesită să fie definit căci volumul vânzărilor este un criteriu insuficient datorită elasticităţii preţului. capacitatea de producţie cerută este de două ori mai ridicată. se preferă o serie de estimări pentru parametrii constituenţi. în funcţie de cerere. mai precise.ANALIZA VALORII 97 Efectul vieţii produsului asupra utilizării capacităţii de producţie este ilustrat în figura 3. cât şi pentru beneficiu. Acolo unde fiecare parametru din calculul volumului de vânzări este asociat cu propria probabilitate. Totuşi. ca reprezentând o mai bună alegere întrucât calculele rabatului financiar produc o valoare netă actuală mai ridicată datorită datelor mai timpurii la care se realizează câştigurile. Cu toate acestea scopul compartimentului marketing este adesea acela de a maximiza volumul vânzărilor mai degrabă decât a câştigurilor sau profitul aşa încât este foarte important pentru compartimentul analiza valorii să stabilească în mod clar ceea ce înţelege compartimentul marketing prin “succes comercial”. în cadrul căror atenţia se concentrează asupra luării unei decizii individuale privind un număr de elemente. pentru ceea ce poate fi numai o mică proporţie a duratei sale de viaţă. suficiente pentru a le înlocui pe acelea pe care ei doresc să le retragă de pe piaţă şi de a face faţă . Se utilizează.2 care compară două produse având acelaşi volum total de vânzări. pot fi. Obiectivul activităţii economice este maximizarea câştigurilor. pentru o perioadă mai scurtă. Probabilităţile individuale se combină pentru a da o cifră globală probabilităţii pentru un calcul complet.

se poate menţine un anumit control asupra ritmului şi secvenţierii aferente produselor noi prin asigurarea unui echilibru corect în cadrul compartimentului de analiza valorii. mai puţin atractive. ceea ce le creează un avantaj pe piaţă. Un produs complet nou extinde gama şi volumul de vânzări. Efectul asupra produselor curente. Înregistrarea unor vânzări de succes poate conduce foarte uşor la o stare de mulţumire. produsele noi de succes nu pot fi elaborate din ordin aşa încât să ajungă în număr potrivit la un moment dat. această poziţie puternică pe piaţă trebuie păzită prin îmbunătăţiri aduse produsului precum şi prin înlocuirea sa ocazională într-un nou produs pentru a menţine marginea de competitivitate. Numai ocazional o companie poate avea şansa de a dispune de mai multe produse noi în plus faţă de ceea ce poate mânui departamentul de marketing cu probabilitate ridicată despărţite în cadrul unei scurte perioade de timp în exces. profiturile aduse contribuie la dezvoltarea corporaţiei. Este însă important ca acest indiscutabil avantaj să nu conducă la neglijarea completă a gamei actuale de produse. pentru a face faţă unor deficienţe serioase în gama de produse. Cu toate acestea. Succesul unui produs conţine seminţele propriei prăbuşiri căci acest fapt constituie o provocare vizibilă la adresa celorlalte companii care pot introduce propriile produse competitive având caracteristici noi. În asemenea momente poate fi necesară încetarea sau întreruperea temporară a unui proiect care în alte condiţii ar fi fost sprijinit. Pe măsura evoluţiei proiectului se pot face estimări a căror precizie creşte continuu asupra datei când este probabil ca produsul să fie gata pentru a fi lansat pe piaţă. Deşi în momentul selectării nu se ştie dacă un proiect se va materializa într-un produs se va vinde. Din nefericire. O decizie de a acorda prioritate dezvoltării de produse .98 Gh. CU alt prilej poate fi necesar a se continua elaborarea unor produse noi. Produsele noi pot constitui suplimentări ale liniei de producţie existente ori înlocuitori parţiali sau compleţi pentru produsele aflate pe piaţă. trebuie acordată atenţie acestui aspect pentru a se evita aglomerarea de produse noi. COMAN expansiunii planificate a liniei de producţiei. În cel de-al doilea caz o proporţie din volumul de vânzări (şi contribuţia la profit) va fi realizată pe seama produsului existent care se mai poate vinde încă cu succes. Acest fapt este deosebit de important în cazurile unde duratele de viaţă ale produselor sunt scurte şi alegerea momentelor lansării este un factor critic sau acolo unde produsul nou este de suficientă importanţă pentru a garanta investiţia unei părţi majore în efortul departamentului de marketing. dictat de cerinţele marketingului. care să depăşească abilitatea de a se introduce pe piaţă într-un mod organizat. Este cunoscut faptul că produsul curent satisface o cerinţă a pieţei. De aceea. a cucerit încrederea clientului şi reprezintă o investiţie valoroasă a companiei. proiectele care conduc la produse complet noi par a fi de preferat celor pentru care vânzările vor contribui doar parţial la dezvoltarea corporaţiei.

Estimări pentru costuri de fabricaţie şi preţ de vânzare efectuate pe durata desfăşurării proiectului .ANALIZA VALORII 99 complet noi. reprezentând acceptarea din partea clientului este totuşi funcţie de preţul cerut. Pentru scopurile noastre este suficient a recunoaşte că preţul unui produs trebuie determinat de către forţele pieţei. este strâns legată de un grad mai ridicat de incertitudine decât sprijinirea unor produse deja stabilite pe piaţă.3. care el însuşi depinde de valoarea efectivă a produsului pe piaţa potenţială. Volumul vânzărilor. Astfel. O discuţie completă asupra politicii de preţuri se găseşte în literatura despre marketing. Profitul căutat în urma unui produs este un reziduu. în timp ce costul produsului se află sub controlul companiei care îl fabrică. Optimismul este totuşi o caracteristică a evaluării proiectelor. figura 3. foarte sensibil la schimbări atât ale preţului cât şi ale costului. valorile estimate ale preţului la care se poate vinde produsul au tendinţe de scădere. Stabilirea preţului.3. oricât de atrăgătoare poate fi pentru departamentul de analiza valorii. în timp ce valorile estimate ale costurilor de producţie au tendinţe de creştere. aprecierea dacă balanţa se înclină în favoarea propunerii depinde tot atât mai mult de considerarea atentă a produsului curent pe cât depinde de beneficiile aşteptate ca urmare a lărgirii gamei de produse.3. La discutarea volumului preliminar al vânzărilor nu s-a luat în considerare elasticitatea preţului în funcţie de cere. pe măsură ce elaborează înaintează. ipoteza cu privire la indezirabilitatea unui proiect rezultând într-un produs competitiv cu produse recente poate să nu fie corectă în anumite circumstanţe. Astfel. dificil de evaluat într-un moment în care forma finală a produsului nu a fost încă stabilită. a căror continuă îmbunătăţire ar trebuie abandonată numai dacă se apropie de sfârşitul vieţii utile sau dacă există alte motive cerând retragerea lor de pe anumite pieţe. Deşi este important ca acest factor să fie inclus în evaluare. Fig. precum şi de preţurile produselor concurente.

este cumpărat de clienţi bine informaţi. Un produs industrial căruia i s-a făcut reclamă în principal în presa tehnică de specialitate. acesta poate fi distribuit. prin sistemul de legături existent. capabili să-I analizeze ei însăşi meritele tehnice. În evaluarea unui proiect care nu va apare ca produs timp de câţiva ani este uşor a se subestima ritmul de progres tehnologic care nu va apare ca produs timp de câţiva ani. costul de lansare pe piaţă cu precizie rezonabilă. Trebuie făcută comparaţia cu ceea ce apare pe piaţă la momentul introducerii propriului produs nou. ameninţările pot veni din partea unor “inovări prin invazie” datorate unor companii acţionând în industrii care în mod obişnuit nu au fost privite ca fiind în competiţie. În consecinţă. se prezintă estimări ipotetice pe durata elaborării a două proiecte. Este. COMAN În figura 3. Concurenţa. Costuri legate de lansarea pe piaţă. costul poate fi ridicat şi poate influenţa echilibrul rentabilităţii împotriva propunerii pentru un nou produs. Cu toate acestea. Acesta reprezintă unu din factorii adesea ignoraţi până târziu în ciclul de evoluţie. este uşor a se subestima ritmul de progres tehologic al concurenţilor. desigur. Pentru produsele deja bine stabilite pe piaţă. este puţin probabil ca proiectele care la etape timpurii ale estimărilor satisfăceau doar o mică margine criteriile companiei referitoare la investiţie. deşi mărimea acestuia este dependentă de tipul produsului şi de natura pieţei. decât al celei pentru produse complet noi. cele mai bune. ele conducând la îmbunătăţirea produselor sau înlocuirea unor produse existente. În cazul când trebuie stabilite canale noi de distribuţie. Ne putem astfel aştepta la o mai mare încredere în estimările pentru proiecte.3 este probabil mai radical decât proiectul B). de obicei. proiectul A în figura 3. în fond. Cu cât inovarea este mai radicală.100 Gh.erorile datorate estimările pot schimba gradul de atractivitate a proiectelor pe măsura evoluţiei acestora. În momentul iniţial proiectul A părea că posedă un potenţial de rentabilitate mai ridicat decât proiectul B.estimările pentru preţuri sunt aproape invariabil optimiste.3. Departamentul de marketing poate estima. în timp ce această situaţie s-a inversat în momentul în care produsele au fost gata pentru a fi lansate pe piaţă. Nu este suficient a crea un produs mai bun decât cel existent. cu atât este mai probabil ca estimările să se schimbe semnificativ (cu alte cuvinte. în procesul de selecţie a proiectelor tehnice trebuie recunoscut că: . În afară cazului când se aplică unei pieţe complet noi. Canale de distribuţie. în mod normal. un produs nou. Acest fapt este probabil mai puţin costisitor decât reclama din presă şi . imposibil a se prevedea modul în care se vor schimba estimările iniţiale căci cele iniţiale erau. care puteau fi făcute în momentul acela. să le satisfacă în practică. deşi este puţin probabil ca situaţia să se schimbe pe parcursul perioadei respective. .

În acest caz. important si fie considerată cu grijă. o influenţă considerabilă asupra investiţiei de marketing necesară pentru lansarea lui. este important a se face distincţie clară între rentabilitatea . efectele produse asupra mediului înconjurător de către noul produs. de asemenea. cât şi ale beneficiarului.ANALIZA VALORII 101 televiziune necesară pentru lansarea unui nou produs de larg consum. mai ales dacă acesta introduce o inovare tehnologică ridicată. este funcţia de resursele financiare atât ale producătorului. poate. detergenţii conţinând fosfaţi sunt ilegali în momentul de faţă pe multe pieţe de desfacere şi au existat proteste publice ale organizaţiilor ecologice referitoare la unele tipuri de ambalaje. Ei pot fi mai puţin siguri asupra alegerii celei mai bune alternative asemenea. În cele mai multe dintre industrii. care vizează asimilarea unui produs nou sau modernizarea unuia existent. de aceea. succesul.3. cum ar fi containerele de sticlă care nu se refolosesc. ei nu vor putea prevedea toate problemele ce vor trebui depăşite pe parcurs. ale tehnologiei. De exemplu. Criterii financiare La considerarea aspectelor financiare ale unui nou proiect. Deşi succesul din punctul de vedere tehnic este adesea definit ca atingerea performanţei tehnice cerute în specificaţia proiectului. Directorii de cercetare nu vor sprijini probabil proiecte în care nu au încredere privind realizabilitatea lor tehnică. previziunile sociale şi politice pot fi de ajutor în anticiparea statutului pentru întreaga durată a vieţii noilor produse. Există companii care fac deja acest lucru. unele vor fi interzise prin legislaţie. Atunci când există dubii asupra realizării unui anumit aspect al proiectului. devine un factor de importanţă crescândă în luarea deciziilor în unităţile economice. altele rămânând sub stricta interpretare a legii. Numeroase produse sau procese acceptabile astăzi se află sub atacul mereu crescând din partea celor ce luptă pentru apărarea mediului înconjurător. vor ştirbi reputaţia companiei dacă vor fi menţinute pe piaţă. se pot urma căi paralele de abordare. Îngrijirea publică asupra efectelor ecologice şi asupra mediului. Toate acestea costă bani pentru care trebuie introduse estimări în fiecare etapă de evaluarea a proiectului. Efectele asupra mediului ambiant. este mai util a adăuga că ea trebuie obţinută în cadrul limitelor costurilor bugetare şi în perioada de timp cerută. mai ales cele productive. Probabilitatea succesului din punct de vedere tehnic. utilizând. 3. tehnologii diferite sau proiectul principal poate fi precedat de o investigare asupra aspectelor problemei care există incertitudini majore din punct de vedere tehnic. Noii clienţi trebuie convinşi asupra calităţilor noului produs. Tipul produsului are. încă din faza de selecţie a proiectului.3. A devenit. din punct de vedere tehnic.

Astfel. există puţine proiecte în care costurile să fie totale. În aceste circumstanţe. fie repartizarea lor în timp. precum şi deplină înţelegere a implicaţiilor lor. pe măsura ce produsul se apropie de lansarea pe piaţă este tipică. O estimare foarte favorabilă asupra rentabilităţii finale a proiectului distrage atenţia de la consumarea de mijloace financiare ale companiei necesare pentru elaborarea sa şi mai ales în cazul foarte probabil al escaladării costurilor. Acest fapt este de cea mai mare importanţă în cazul existenţei unuia sau a două proiecte foarte mari comparativ cu resursele companiei. nu pot fi estimate la iniţierea lor cu un anumit grad de siguranţă. . creşterea rapidă a costurilor. presupunând că viabilitatea financiară a proiectului este în afara oricărui dubiu. limitările asupra circulaţiei fondurilor nu vor impune probabil constrângeri în procesul de selectare a proiectelor. a resurselor financiar.4. disponibilitatea mijloacelor financiare este foarte sensibilă la modul de repartizare în timp. 3. necesare la diferite etape. problema sa este de a asigura existenţa. Deşi forma curbei şi amplitudinile relative ale investiţiei. Acest fapt poate face totuşi compania vulnerabilă faţă de o escaladare a costurilor de elaborare sau la o scădere a circulaţiei fondurilor datorită unor condiţii . Din nefericire. Compartimentul financiar este interesat atât de mărimea costurilor. în mod obişnuit. Fig. cât şi de repartizarea lor în timp. Existenţa mijloacelor financiare este dependentă de situaţia circulaţiei fondurilor rezultând din toate activităţile companiei. COMAN finală şi cerinţele impuse asupra resurselor financiare ale companiei înainte ca proiectul să aibă contribuţii financiare la bugetul acesteia. Curba din figura 3. Diagrama fluxului monetar cumulat al proiectului În cazurile în care disponibilitatea de mijloace financiare se poate dovedi ca fiind un factor critic.valoarea negativă maximă a fluxului monetar se încadrează ci prisosinţă în bugetul companiei.102 Gh. Evaluarea gradului de rentabilitate este privită. cu multă seriozitate. este esenţială estimarea cu precizie maximă posibilă a circulaţiei fondurilor implicate.cerinţele legate de circulaţia fondurilor pot fi cuprinse marginal în cadrul disponibilităţii de capital estimat. vor varia în funcţie de produs şi ramura principală. la momentul necesar. atât credite cât şi debite. Această analiză poate arăta că: .4 ilustrează investiţia cumulată cerută de un proiect până la momentul amortizării investiţiilor.

de obicei în cazul unei crize de fonduri care subminează în mod grav puterea de autoritate financiară a companiei. Aceste riscuri trebuie recunoscute şi sunt necesare măsuri pentru a le evita în timp util prin: . de numărul şi specializarea personalului şi de existenţa unui echipament adecvat. proiectul. Există totuşi alte alternative care trebuie luate în consideraţie: elaborarea parţială şi apoi brevetarea sau cooperarea cu un alt fabricant.ANALIZA VALORII 103 adverse. În circumstanţe excepţionale potenţialul proiectului poate ridica valoarea companiei în măsură suficientă pentru a o face atrăgătoare în scopul cumpărării ei de către o alta. probabil. . realizabilitatea fabricării unei cantităţi din produsul final prin utilizarea unui echipament specializat şi a unui personal specializat fusese stabilită.alcătuirea unor planuri suplimentare pentru a strânge mijloace financiare înainte ca lipsa acestora să devină critică. . În momentul în care proiectul se apropie de finalizare şi trece de la creaţie la sectorul de fabricaţie. 3. cu cât acest cost va fi mai ridicat. Criterii legate de producţie S-a văzut că la discutarea elaborării unei strategii a fost acordată o atenţie deosebită capacităţii unei organizaţii de a exploata ocaziile care prezentau un anume potenţial. Dar. cumpărării de echipament nou şi recrutării sau reciclării unui personal în meserii noi.planificarea investiţiei maxime la un moment în care situaţia globală a circulaţiei fondurilor este temporar favorabilă. Cu cât va fie mai mare neconcordanţa dintre cele cerute de noul produs şi capacităţile existente ale departamentului.cererea de fonduri poate depăşi probabilitatea disponibilităţii lor. . Nici una din aceste soluţii nu trebuie ignorată.3. toate au un impact financiar care trebuie luat în consideraţie la evaluarea proiectului deşi ele nu pot fi măsurate calitativ cu precizie. costul şi viteza cu care se organizează o producţiei pe scara largă variază considerabil de la produs la produs. sau. Cu toate acestea. sau. oricât poate părea de oportun din alte puncte de vedere. Întârzieri datorate unor probleme de coordonare. într-o inovare tehnologică având drept obiectiv mărturisit ca acesta să conducă la acapararea firmei respective de către o alta. .4.reprogramarea fazelor de elaborare pentru a repartiza cheltuielile pe o perioadă lărgită. cu condiţia ca ele să fie acceptate şi urmărite ca un act de politică comercială conştientă. faptul se întâmplă adesea. Această capacitate apărea din forţa sau slăbiciunile organizaţiei. trebuie abandonat. În această situaţie. Un produs nou poate fi asemuit cu o nouă ocazie pentru un departament de producţie şi abilitatea sa de a o transforma în succes depinde de experienţa acumulată în fabricarea unor produse similare. Puţine companii vor investi.

Costurile implicate şi legătura cu politica de producţie a companiei sunt subiecte care trebui analizate înainte de abordarea proiectului. de obicei.3. cât în fabrică. de tehnologia de fabricaţie. Interdependenţa dintre tehnologia de fabricaţie. dimensiunea volumului de producţie. lucru amânat. chiar în această etapă timpurie poate apărea evident că este necesar un efort pentru a se investiga problemele producţiei anticipate. atât de târziu în ciclul de elaborare încât devine un moment nepotrivit pentru a face suficient de amănunţit toate pregătirile necesare pentru o tranziţie lină de la creaţie la producţie. de capitalul investit şi de volumul producţiei. Deşi abilitatea .5. în ultimă instanţă responsabilă de producţia efectivă. nu atât în laborator sau într-o organizaţie ideală de producţie. COMAN În evaluarea proiectului este important a se identifica acele caracteristici ale noului produs care pot pune probleme de fabricaţie. Fig. costul de fabricaţie şi preţ – Produsul X Costurile de producţie. Mai mult.104 Gh. de calificarea şi volumul forţelor de producţie. Costul final al produsului depinde de preţul materiei prime şi a elementelor constitutive cumpărate de la terţi. deşi etapa de planificare detaliată poate fi încă departe.

chiar dacă acest fapt este valabil numai în cadrul limitelor de precizie a estimărilor. că penetrarea pe piaţă este rapidă. . C2 – C3 → scăderea bruscă a costului de fabricaţie în momentul în care volumul V1 atinge dimensiunea economică pentru tehnologia B (deşi tehnologia B devine competitivă la C2) decizia de a trece la o fabrică mai mare este de obicei amânată pe mai târziu.5 se prezintă relaţiile existente între preţ şi cost pentru un produs X care poate fi fabricat în trei moduri diferite.5. Cu toate acestea. C3 – C4 → scăderea costurilor de producţie în cadrul tehnologiei B datorită economiilor legate de dimensiune şi utilizare. b – volumul vânzărilor şi preţ poate fi criticată pentru succes. P3 – P4 → în acest domeniu al preţurilor produsul X este competitiv faţă de un produs existent. Analizând cele două curbe se observă următoarele: PREŢ P1 – P2 → pentru o piaţă specializată care nu poate fi satisfăcută de nici un alt produs. Mai mult. În acest exemplu. P4 – P5 → creşterea suplimentară prin substituire în alte aplicaţii pe măsura scăderii preţului. legătura între: a – tehnologia de fabricaţie şi cost. C4 – C5 → scăderea bruscă a costurilor de producţie în momentul când volumul V2 atinge dimensiunea economică pentru tehnologia C. În multe cazuri. C5 – C6 → scăderea costurilor de fabricaţie în cadrul tehnologiei C datorită economiilor legate de dimensiune şi utilizare. substituirea apare datorită unui avantaj referitor la preţ care devine evident odată cu dispariţia dubiilor utilizatorului privind fiabilitatea. Este necesară o analiză minuţioasă pentru a crea o imagine clară asupra alternativelor în care pot apărea şi cheltuielile implicate care sunt justificate numai pentru proiecte de importanţă majoră. în funcţie de volumul preliminat al vânzărilor. de asemenea. Realizarea acestor niveluri de profit presupune. produsul X este rentabil numai în porţiunile umbrite ale diagramei. nu poate exista nici o certitudine asupra menţinerii costului final a produsului la un nivel suficient de scăzut pentru a realiza un beneficiu adecvat investiţiilor. căci incertitudinile inerente legate de un produs nou pot umbri avantajul oferit de preţ în concepţia multor clienţi potenţiali. În figura 3. În practică poate exista o considerabilă întârziere între stabilirea preţului (să spunem P) şi realizarea volumului preliminat de vânzări (de exemplu V1). este puţin probabil a se dispune de date precise înainte ca proiectul să se găsească într-o fază avansată. figura 3. Aceste legături uneori foarte complexe. COST C1 – C2 → cost de fabricaţie scăzut prin tehnologia A datorită economiilor legate de dimensiunea volumului şi utilizarea.ANALIZA VALORII 105 de a fabrica este arareori incertă. se percepe un preţ ridicat.

au un efect important asupra rentabilităţii companiei. în timp ce altele constau. Diferitele produse prezintă cereri diferite asupra resurselor de producţie. Ar fi nerealistă sugerarea faptului că proiectele pot fi selectate în vederea realizării concordanţei precise între cerinţele de elaborare de noi produse şi disponibilitatea capacităţii productive.106 Gh. Astfel. din asamblarea unor componente achiziţionate de la terţi. ceea ce porneşte ca un proiect unic se poate dezvolta în mai multe proiecte alternative conducând la mai multe produse potrivite diferitelor pieţe şi diferitelor tehnologii de fabricaţie. Această problemă este ilustrată în figura 3. Utilizarea capacităţii de producţie Valoarea adăugată în procesul de producţie. produsele noi adăugate în timpul perioadelor (T1 – T2) şi (T4 – T5) ar trebui să fie caracterizate de o valoare ridicată adăugată în procesul de producţie. Reorientarea programului pentru creaţie poate avea drept efect reducerea sub-capacităţii prin accentul asupra elaborării de procese . În mod ideal. Toate organizaţiile producătoare sunt puse în faţa problemei menţinerii unei rate ridicate a utilizării capacităţii. În mod frecvent. dar marginea de profit ridicată. Fig. în mare măsură. efortul iniţial fiind concentrat asupra satisfacerii pieţei de volum redus. acest fapt va conduce la o decizie fundamentală pentru o evoluţie etapizată a proiectului. În anumite perioade va exista o capacitate disponibilă în timpul scoaterii din producţie a unor produse vechi (T1 – T2) sau al extinderii fabricii (T4 – T5). au o importantă influenţă aspra formei pe care o ia proiectul. în alte momente (T3 – T5) producţia planificată se va apropia de capacitate sau o va depăşi. Unele cer un volum ridicat de operaţii de prelucrare utilizând o proporţie ridicată din capacitatea de fabricaţie. întrucât costurile suplimentare neabsorbite ale unei utilizări scăzute. Pot exista totuşi ocazii când previziuni asupra cerinţelor de viitor şi disponibilităţii de noi produse scot în evidenţă gradul ridicat de probabilitate ale unor supra sau sub utilizări majore ale capacităţii. căci este puţin probabil ca produsele destinate diferitelor pieţe să fie identice. COMAN consideraţiile care dau naştere diferenţelor de cost şi rentabilitatea. 3.6 care prezintă capacitatea productivă a companiei şi utilizarea ei planificată prin produse existente şi noi. Este de dorit ca această dilemă să se poată rezolva cât mai repede.6.

asupra produselor noi oferind o valoare mică adăugată în procesul de producţie sau ca o alternativă pentru a utiliza capacitatea disponibilă prin crearea de produse noi având o valoare însemnată adăugată în procesul de producţie. Criterii financiare. Obiectivele strategice. Tehnici de evaluare După selecţia propunerilor privind obiectivele pentru analiza valorii trebuie procedat. Criterii de cercetare-dezvoltare. Criterii legate de marketing. Se vor preciza răspunsuri privind: Costuri pentru cercetare şi dezvoltare – capital. Disponibilitatea mijloacelor financiare corelată cu scala de timp. Investiţii pentru procesul de timp. dar este surprinzător cât de puţine companii încearcă să alcătuiască o listă completă ca bază pentru a evaluare riguroasă. Se recomandă ca aceste liste să cuprindă: A. venit. Vine în întâmpinarea unei cerinţe bine definite a pieţei ? Care este mărime estimată a pieţei ? Care este divizarea estimată a pieţei ? Care este durata de viaţă a produsului ? Care este probabilitatea succesului comercial ? Care este volumul probabil al vânzărilor ? Care este scala de timp şi relaţia cu planul de desfacere ? Care este efectul asupra produselor curente ? Care este poziţia în raport cu concurenţa ? Care este compatibilitatea cu canalele de distribuţie existente ? Care este costul estimat la lansarea pe piaţă ? C. Este compatibil cu strategia companiei pentru cercetare şi dezvoltare ? Justifică potenţialul său o schimbare a strategiei pentru cercetare şi dezvoltare ? Care este probabilitatea de succes tehnic ? Care este costul şi timpul necesar elaborării ? Care este situaţia brevetelor ? Care sunt resursele de cercetare şi dezvoltare ? Sunt posibile elaborări de viitor ale produsului şi viitoare aplicaţii ale noii tehnolgii generate ? Care este efectul asupra altor proiecte ? Care sunt efectele asupra mediului înconjurător ? D. 3. Efectul asupra altor . Acest fapt asigură ca nici un criteriu să nu fie neglijat deşi evaluarea multora dintre ele poate fi dificilă în momentul selectării iniţiale a proiectului.3. Este compatibil cu strategia curentă şi cu planul de perspectivă al companiei ? Poate potenţialul său să garanteze o modificare a strategiei curente ? Există consecvenţă cu “imaginea” companiei ? Coincide cu atitudinea corporaţiei faţă de risc ? Coincide cu atitudinea companiei faţă de inovări ? Satisface cerinţele corporaţiei privind angrenare în timp ? B.ANALIZA VALORII 107 în vederea îmbunătăţirii productivităţii.5. politice şi valori pentru corporaţie. Listele de verificări sunt larg utilizate. la evaluarea acestora. evident. Investiţii pentru marketing. Cea mai simplă formă a tehnicii de evaluare constă în a întocmi o listă de verificare a tuturor criteriilor care trebuie luate în considerare la evaluarea unui proiect.

Factorii care trebuie luaţi în considerare atât la selectarea deciziilor privind analiza valorii. De egală importanţă este şi decizia privind oprirea unei activităţi din cauză că ar fi nerentabilă şi deci luarea unor măsuri de rentabilizare a acesteia. pe o bază de periodicitate. fazele de început ale unui program de analiza valorii. în lumina unor informaţii suplimentare. Costul şi disponibilitatea materiilor prime. la intervale frecvente. În consecinţă. o rafinare a informaţiei care determină viabilitatea activităţii supusă analizei. 3. de obicei.4. Cu toate acestea. Un proiect. Compatibilitatea cu capacitatea existentă. Valoarea nou creată. generează propria stimulare şi printre cei antrenaţi în activitatea respectivă se acceptă în mod implicit faptul că ea va fi dusă la bun sfârşit. de exemplu la fiecare trei sau şase luni. un produs. Nu este. când fiecare aspect al activităţii poate fi revăzut. Acest . De aceea. pot fi privite ca o investiţie de resurse pentru reducerea gradului de incertitudine sau. cele mai multe dintre companii vor găsi criteriile din această listă ca fiind revelatoare pentru evaluarea proiectelor.108 Gh. această listă de verificare nu este exhaustivă şi potrivită unei aplicări universale. dar. Securitatea fabricaţiei. cu posibilitatea de a opri în orice moment activitatea respectivă. pe baza cărora se iau deciziile. Se cer reevaluări majore periodic – atunci. Aceste revizii precedă. a tuturor informaţiilor. ca de exemplu decizia de a face o investiţie majoră în creşterea activităţii sau pot fi organizate. Criterii de producţie. COMAN proiecte care necesită mijloace financiare. cu condiţia să nu apară noi factori de importanţă majoră. o activitate. activitatea respectivă este ţinută permanent sub observaţie de cel sau cei însărcinaţi cu analiza valorii deoarece această analiză este un proces continuu. Disponibilitatea personalului necesar fabricării produsului – număr şi calificări. Se încadrează în criteriile pentru efectuarea de investiţii ale companiei ? E. Beneficiul anual potenţial şi scala de timp. cu alte cuvinte. conducând la stabilirea realizabilităţii tehnice. Marginea de profit preliminată. Procese noi implicate. Desigur. de asemenea. Analiza factorilor de influenţă asupra cheltuielilor nejustificate Selectarea deciziilor privind factorii de influenţă asupra cheltuielilor nejustificate reprezintă una din cele mai dificile şi critice arii de decizii în managementul procesului de analiză a valorii. desigur. cât şi la oprirea unor activităţi ca fiind nerentabile sunt aproape identici. probabil. diferenţa constituind-o calitatea informaţiilor. evenimentele cruciale. ca unul dintre sistemele principale de control din partea conducerii asupra procesului de producţie. procedura de evaluare trebuie utilizată nu numai pentru decizii destinate selectării. indicată aducerea la zi. De aceea. Cerinţe pentru facilităţi suplimentare.

Identificarea factorilor relevaţi pentru decizii privind activitatea de producţie. produsului sau activităţii. Selectarea sau respingerea propunerii de activitate pe baza evaluării făcute în etapa precedentă. b. produs sau activitate de analiză asupra altora din obiectivele procesului de producţie. atât pentru beneficiu. Întrucât ceea ce toate organizaţiile economice aşteaptă de la eliminarea cheltuielilor nejustificate este creşterea beneficiului financiar. impactul proiectului. repetând etapele de la (d) la (f). cât şi pentru cost.ANALIZA VALORII 109 sistem de conducere. Cu toate acestea. în practică. un asemenea sistem este adecvat numai dacă: 1 – estimările. aproape în întregime. efectul produs de către proiect. pe anumite forme de costuri. Deşi un sistem care exprimă calitatea activităţii printr-o singură cifră (adică raportul cost/beneficiu) are avantajul de a da o singură mărime de intrare pentru procesul de luare a deciziei. modificată uneori de estimări subiective de probabilitate pentru succesul tehnic şi comercial. Evaluarea impactului creat de oricare din schimbările dezvăluite la etapa precedentă asupra continuării viabilităţii activităţii. Decizia de a sista sau continua activitatea. în orice sistem de evaluare. sunt precise. Este esenţial a se înregistra toate presupunerile şi estimările calitative şi cantitative drept standarde de control pentru referinţe viitoare. 2 – toţi factorii pot fi exprimaţi în termeni cantitativi. ca oricare altul. e. la alegerea variantelor optime de reducere a cheltuielilor nejustificate. analiza beneficiului. acesta poate prezenta o importanţă excesivă. c. Compararea noilor informaţii obţinute la etapa precedentă cu acelea utilizate în decizia iniţială. Rareori sunt satisfăcute ambele cerinţe. de aici rezultând importanţa înregistrării ipotezelor şi estimărilor anterioare. g. d. asupra activităţii economice de ansamblu. Identificarea domeniilor în care se cer informaţii suplimentare şi investirea de resurse pentru obţinerea acestor date. Principalii factori care trebuie luaţi în considerare la stabilirea unei proceduri de evaluare sunt legaţi de: beneficiile financiare ce se aşteaptă a fi obţinute în urma investiţiei în activitatea considerată. Cercetări efectuate într-o serie de companii economice arată că cele mai multe dintre ele se bazează. utilizând informaţii cantitative atunci când acestea există sau aprecieri calitative în cazul când nu se pot obţine date efective. în cazul succesului. Evaluarea propunerilor de activitate privind aceşti factori. analiza cantitativă rămâne o . proiectului sau produsului. f. operând astfel: a. trebuie să aibă o bază oficială.

care devin de o importanţă majoră ulterior. dacă nu imposibil. atunci trebuie să se ţină seama de ei în fazele de început ale selectării şi evaluării activităţilor. Se vor considera. O anume activitate productivă sau comercială poate fi evaluată izolat faţă de altele aflate în exerciţiu sau aflate în studiu numai dacă nu există interferenţă mutuală. în momentul selectării iniţiale. 3. Mulţi din factorii de influenţă sunt dificil. în activităţile productive şi de birou. În mod normal aceasta ar fi cazul în situaţia neobişnuită în care se dispune de resurse nelimitate sau în care numărul activităţilor în perspectivă este foarte restrâns. din două analize. Definirea analizei valorii pe operaţii a activităţilor productive şi de birou Factorii ce însoţesc cel mai simplu proces sau cea mai simplă operaţie. Echilibrul portofoliului de activităţi constituie o preocupare majoră a compartimentului analizei valorii. O inovare tehnologică aducând mari beneficii unei companii poate avea efecte dezavantajoase asupra rentabilităţii alteia. condiţiile de control şi mânuirea . ci contribuţia continuă la reabilitarea companiei. sunt multipli şi variaţi. El ar trebui să se pregătească pentru ceea ce poate fi denumit “compoziţia succesului”. Prima analiză împarte sarcina într-o serie de factori cum ar fi: materialele. mai departe. progresele în ceea ce priveşte ameliorarea metodelor şi automatizarea vor fi destul de reduse. poate tenta specialistul în analiza valorii să ignore mulţi factori care îi apar de importanţă minoră în momentul respectiv.5. În afara consideraţiilor strategice. iar analiza valorii de ansamblu a proceselor sau operaţiilor devine o serie de studii referitoare la problemele destul de simple. mai ales de producţie şi service. chiar dacă ea singură nu este suficientă. dar şi comerciale întrucât scopul final al activităţii economice este. în ultimă instanţă. de evaluat calitativ. au o influenţă semnificativă asupra rentabilităţii inovării tehnologice. O activitate de succes poate avea un impact major asupra rentabilităţii activităţii economice în ansamblu a companiei. nu performanţa activităţii în parte. Separarea faţă de comercializare. Dacă aşa stau lucrurile. în realitate. COMAN trăsătură importantă a oricărui sistem de evaluare. Prima etapă în procesul de analiză. Acest mod de analiză a activităţilor productive sau de birou se numeşte şi “analiză pe operaţii”. El trebuie să constituie un element important în asimilarea unor activităţi noi. decurgând din investiţia totală ce vizează activitatea companiei. în general. În consecinţă. care trebuie să dea rezultate. unii din aceşti factori de influenţă. dacă o activitate se studiază ca un tot. După aceea. Analiza fiecărui proces constă. deşi. acest fapt se poate manifesta în mai multe moduri. fiecare din elementele componente poate fi examinată separat.110 Gh. este rezolvarea divizării activităţii în elementele sale componente. cuplată cu o rată relativ scăzută a succesului.

în efortul continuu de a aduce fiecare operaţie cât mai aproape de o realizare continuă şi automatizată. examinează zece soluţii pentru ameliorare şi automatizare (1 – structura piesei sau ansamblului. în scopul ameliorării şi automatizării: examinează sau observă fizic operaţia. Analiza pe operaţii a activităţilor productive şi de birou poate fi definită ca o metodă sistematică. întrucât activitatea se măsoară asupra unui tip de muncă luat ca un tot şi nu pe munci individuale. Această analiză are drept scop să găsească activitatea optimă posibilă pentru executarea unei operaţii. Metoda de analiză a valorii pe operaţii. un examen mai amănunţit al unora dintre factorii de mai sus. în esenţă. Dacă pentru un anumit tip de activitate este necesar un număr mare de om-ore. 3. 3 – procesul de fabricaţie. după aceea. 7 analiza echipamentului. productivă sau de altă natură. 4 – scopul operaţiei. o economie de 1% poate fi importantă. Metode şi factorii de influenţă care determină domeniul lor de folosire la analiza valorii activităţilor Dezvoltarea ştiinţei analizei valorii a condus la conturarea multor metode de analiză a costurilor nejustificate în cadrul analizelor activităţilor productive şi de birou. 2 – caracteristicile materialului.1. 8 – analiza dispoziţiei locului de muncă şi a mişcărilor. în mare. accentul căzând aici asupra mişcărilor mâinii sau asupra mişcărilor făcute de echipamentul folosit pentru activitatea respectivă.5. introducându-se fiecare nouă metodă de lucru. posibilităţile de îmbunătăţire a metodelor şi de automatizare. 5 – toleranţe şi condiţii cerute de inspecţie. 10 – planul de amplasament al instalaţiei). pune întrebări.ANALIZA VALORII 111 materialelor. 6 – scule şi parametrii regimului de lucru. compară vechile cu noile metode. Un factor care trebuie luat în considerare la analiza valorii activităţilor este natura repetitivă a operaţiei. o economie de 10% la o operaţie care se execută mai rar poate să nu compenseze costul analizei valorii activităţii respective. aplicată pentru studierea tuturor factorilor care afectează activitatea de execuţie a unei operaţii. A doua analiză este. estimează gradul posibil de ameliorare şi automatizare. . fiecare din aceşti factori se examinează critic pentru a se descoperi. Pe de altă parte. aceasta nu înseamnă că nu se poate studia la analiza valorii activităţilor decât producţia cu caracter de masă. în scopul realizării unei economii generale maxime cu păstrarea calităţii tehnice a acesteia. însă. Este evident mai profitabil să se studieze activităţile cu ponderea cea mai mare. pe măsură ce aceasta devine disponibilă. 9 – fluxul de materiale. Marele număr de instrumente de analiză disponibile astăzi poate fi utilizat în mai multe moduri pentru a obţine un rezultat cât mai corect.

Aceşti factori trebuie consideraţi global. O muncă sau o categorie de activităţi poate fi considerată ca având grad redus de repetiţie dacă survine de cel puţin 50 de ori pe an şi durată de timp de două săptămâni până la o lună. întâmplător. redus. a muncii sau a categoriei de activităţi. durează mai puţin de două săptămâni şi nu există probabilitatea de a se repeta într-un viitor previzibil. Atenţia umană. COMAN Felul şi întinderea analizei care se întreprinde asupra unei operaţii sau asupra unei categorii de activităţi este determinat de trei factori principali şi anume: gradul de repetiţie a muncii sau al categoriei de activităţi. Partea unei munci sau categorii de activităţi care necesită atenţia umană are o importanţă deosebită asupra studiului ce trebuie efectuat. fără să fie ajutat de nici un fel de energie. O muncă sau o categorie de activităţi poate fi considerată ca vând un grad mediu de repetiţie dacă survine de cel puţin 500 de ori pe an şi are o durată de timp de 1÷6 luni. medie şi scăzută. maşina oprindu-se şi semnalând operatorului în cazul în care survine vreun defect de funcţionare. întrucât nici unul nu este suficient pentru a duce singur la o decizie raţională. Cu titlu orientativ. cu ajutorul maşinii. O muncă sau o categorie de activităţi poate fi considerată ca întâmplătoare dacă survine mai puţin de 50 de ori pe an. pentru executare. Atenţia minimă este atunci când munca se efectuează complet automat. Termenul de “atenţie umană” cuprinde orice parte a unei munci sau categorii de activităţi care se execută printr-o muncă umană şi mai cuprinde şi timpul în care operatorul trebuie să fie atent la echipament (observând sau ascultând) pentru a se asigura că acesta funcţionează corespunzător chiar dacă nu are de executat anumite mişcări manuale specifice. Grad redus. Grad mediu. gradul de repetiţie al muncii sau a categoriei de activităţi poate fi divizat în patru grupe: mare. Gradul de repetiţie. intensitatea de atenţie umană necesară. mediu. tabelul 3. Atenţia umană necesitată de o categorie de muncă sau de activităţi poate fi clasificată în trei grupe şi anume: mare. durata probabilă a muncii sau a categoriei de activităţi. astfel încât nu este necesar ca atenţia operatorului să fie . O muncă sau o categorie de activităţi poate fi considerată ca având un grad mare de repetiţie dacă survine de cel puţin 2000 de ori într-un an şi impune. minimum 1000 de ore.5. Evident că atenţia maximă se depune atunci când toate elementele componente ale unei munci sau categorii de lucrări se execută de către operator sau cu scule manuale. Activitate întâmplătoare. se va considera următoarea interpretare de principiu: Grad mare. pentru determinarea gradului de repetiţie.112 Gh. Pentru a determina domeniul de aplicare a diferitelor tipuri de analiză al metodelor de activitate.

în luni peste 12 6 la 12 sub 6 peste 12 6 la 12 sub 6 peste 12 6 la 12 sub 6 peste 12 6 la 12 sub 6 peste 12 6 la 12 sub 6 Tipul de studiu indicat 1 1 sau 2 2 sau 3 1 sau 2 2 sau 3 3 2 2 sau 3 3 2 2 sau 3 3 2 sau 3 3 3 sau 4 Mediu Redus Mediu Mare Mediu . de 6÷12 luni. Metodologii practice de analiza valorii activităţilor Efectuarea practică a analizei activităţilor se face utilizânduse formulare specifice complectabile de către membrii colectivului de analiza valorii. Tabelul 3.ANALIZA VALORII 113 îndreptată continuu asupra maşinii. Redusă.3 Factorii care determină tipul de studiu al metodelor de muncă sau a categoriilor de activităţi Gradul repetitiv al activităţii sau clasei de lucrări Mare Atenţia umană Mare Durata activităţii. Atenţia umană este cerută de fiecare muncă sau categorie de activităţi într-o proporţie mai mare de 75% din durata totală a muncii. Durata unei munci sau categorii de activităţi poate fi împărţită în trei categorii: peste 12 luni.5. Durata unei munci sau categorii de activităţi este un alt factor de care trebuie să se ţină seama odată cu caracterul său repetitiv şi cu atenţia umană. 3. Grupele în care pot fi clasificate muncile din punct de vedere al atenţiei umane sunt următoarele. Atenţia umană este cerută într-o proporţie mai mică de 25% din durata totală a muncii sau categoriei de activităţi. Atenţia umană este cerută de fiecare muncă individuală sau categorie de activităţi într-o proporţie de 25÷75% din durata totală a muncii.2. Durata unei munci. Mare. Medie. sub 6 luni.

în general. În consecinţă. T – timpul alocat. 4 sau 5 4. COMAN peste 12 6 la 12 sub 6 peste 12 6 la 12 sub 6 peste 12 6 la 12 sub 6 peste 12 6 la 12 sub 6 sub 6 sub 6 sub 6 3. Prin definiţie.T >1 1000 în care N este numărul de cicluri (cel puţin 2 000). al unei munci sau categorii de activităţi. în anumite condiţii date. pentru ca o muncă să fie considerată ca având grad repetitiv mediu.114 Redus Redus Mare Gh.3 este. 5 sau 6 3 sau 5 3. 5 sau 6 6 3 sau 4 3. La determinarea caracterului repetitiv. formularul din tabelul 3. Întrucât timpul alocat fiecărui ciclu trebuie luat şi el în consideraţie. cei trei factori de mai sus nu pot fi corelaţi decât algebric. Factorul cel mai greu de determinat la completarea formularului din tabelul 3. Prin definiţie. o muncă are un grad mediu de repetiţie dacă survine de cel puţin 500 de ori pe an şi durează de la o lună la şase luni. precum şi durata probabilă a muncii sau categoriei de activităţi pot fi determinate destul de repede şi simplu. precum şi de durata totală a muncii. o muncă sau o categorie de activităţi se consideră a avea un înalt grad repetitiv atunci când survine de cel puţin 2000 de ori pe an şi necesită minimum 1000 om-ore pentru execuţie. Gradul de repetiţie. În consecinţă.3 a fost elaborat în scopul de a ajuta la alegerea tipului de studiu al metodei care justifică economic. 4 sau 5 3 sau 5 3. trebuie satisfăcută următoarea relaţie de calcul: . caracterul repetitiv al muncii. de orele necesare pentru a o efectua şi de timpul destinat fiecărui ciclu. de lungimea ciclului de muncă sau al categoriei de activităţi care se studiază. 5 sau 6 6 5 5 sau 6 6 Mediu Redus Întâmplător Mare Mediu Redus Astfel. activitatea supusă analizei valorii. trebuie să se ţină seama de frecvenţa cu care munca respectivă revine. este influenţat de numărul de ori în care în care se repetă munca pe an. o muncă poate fi clasificată drept având un înalt grad de repetiţie dacă este satisfăcută următoarea relaţie de calcul: N . în sensul în care este folosit pentru scopurile urmărite de formular. Gradul de atenţie umană. 4 sau 5 3 sau 5 3.

ANALIZA VALORII

115

N 1 .T >1 167
în care N1 este numărul de cicluri (minimum 500). O muncă cu caracter repetitiv redus are maximum 500 de cicluri pe an şi durează de la două săptămâni la o lună. Relaţia de calcul va fi:

N 2 .T >1 80
Utilizarea expresiilor de calcul, împreună cu o interpretare corectă a datelor practice, vor conduce la o stabilire judicioasă a gradului de repetabilitate a metodelor de muncă sau categoriilor de activităţi supuse analizei valorii. Utilizarea relaţiilor de calcul şi a formularului din tabelul 3.3 poate fi ilustrată printr-un exemplu simplu. Într-un atelier mecanic în care se execută lucrări diferite, se aleg mai multe munci reprezentative pentru a se determina tipul de studiu al metodelor indicat din punct de vedere economic. Pentru prima muncă considerată, activitatea este estimată la 5000 cicluri pe an. Prima operaţie este o operaţie pe strung ce necesită pentru execuţie 0,392 ore. Înlocuind aceste cifre în relaţia de calcul pentru muncile cu un grad mare de repetabilitate se obţine 1,97. Se vede deci că expresia este satisfăcută şi că operaţia poate fi clasificată ca având un grad mare de repetabilitate. Această operaţie de strunjire implică mai multe lucrări efective de durată, în timpul cărora maşina este complet controlată. Atenţia umană necesară pe durata întregii operaţii este estimată la un procentaj de 45% (valoarea aproximativă a coeficientului timpului de bază) şi se clasifică drept medie. Există toate motivele să se considere că această operaţie va continua să fie executată timp de câţiva ani în viitor, iar durata ei este deci mai mare de 12 luni. Consultându-se tabelul 3.5 se poate vedea că o muncă cu un înalt caracter repetitiv, impunând o atenţie umană medie şi durând mai mult de 12 luni, impune un studiu de tipul 1 sau 2. În acest caz, conducătorul colectivului de analiza valorii va ţine seama de faptul că atenţia umană este comparativ redusă, va estima din experienţă că posibilităţile de îmbunătăţire cu ajutorul unui studiu amănunţit al mişcărilor sau prin folosirea unor dispozitive suplimentare mecanice sunt limitate şi în consecinţă va cere un studiu de tip 2. 3.5.3. Acţiunea practică de analiza valorii activităţilor productive şi de birou Analiştii cu experienţă îndelungată în domeniul analizei valorii vorbesc cu rezervă despre ceea ce se consideră activitate “optimă”. Chiar când în limbajul lor apare atributul “optim”, ei au în vedere “cea mai bună metodă de care dispunem la un moment dat” sau “cea mai bună metodă realizată până în prezent”. De aici rezultă

116

Gh. COMAN

concluzia logică că ori de câte ori se folosesc mâinile pentru a executa o muncă există continuu posibilitatea de a ameliora metodele de muncă. Această posibilitate există până în momentul în care operaţia este mecanizată în aşa măsură încât atenţia umană este complet eliminată iar dispozitivele mecanice folosite sunt de o simplitate elementară. Din această afirmaţie, rezultă clar că scopul final al oricărui program de ameliorare a metodelor este de a ajunge la o operaţie simplă, automatizată. Din punct de vedere economic, metoda optimă de execuţie a unei operaţii este realizată numai în momentul în care atenţia umană necesară a fost redusă la zero şi întregul echipament complicat, necesar producţiei, a fost eliminat sau simplificat. Până în momentul în care se ajunge la această situaţie, ameliorările sunt totdeauna posibile. Acest principiu constituie baza unei soluţii sănătoase de analiză universală a operaţiilor pentru îmbunătăţirea metodelor şi pentru automatizare. Dacă analistul acceptă acest principiu şi îi înţelege logica, el va examina situaţia cu o minte deschisă şi nu se va opri în faţa unor argumente de genul “nu se poate pune în practică” sau “am mai încercat înainte şi nu a mers”. Insuccesul avut în încercarea de a îmbunătăţi sau automatiza o muncă nu trebuie interpretat în sensul că munca respectivă nu poate fi ameliorată. Acceptarea principiului că există o posibilitate continuă de îmbunătăţire va combate orice tendinţă de automulţumire cu situaţia actuală a lucrurilor şi va stimula atacarea problemei prin prisme noi. Aceasta este concepţia care duce la progres. Orice progres are la bază îndoiala. Orice îmbunătăţire începe prin a analiza ce s-a făcut şi apoi cercetează noile tehnici disponibile capabile să ducă la o mai bună execuţie. Un om care reuşeşte să determine ameliorări are o singură convingere bine formată: aceea că metoda poate fi ameliorată. El nu acceptă nimic ca atare pentru simplul motiv că acel lucru există; el pune întrebări şi primeşte răspunsuri; examinează diferitele răspunsuri posibile prin prisma cunoştinţelor şi experienţelor sale; cercetează orice; cercetează toate fazele unei munci, în măsura în care timpul îi permite acest lucru; pune întrebări chiar atunci când răspunsurile par a fi evidente, deoarece deseori lucrurile evidente ascund mari posibilităţi de îmbunătăţire. Întrebările pe care le pune analistul sunt: ce, de ce, unde şi când ? Ce este experienţa respectivă ? De ce se execută ? Cum se execută ? Cine o execută ? Unde se execută ? Când se execută în raport cu celelalte operaţii ? Toate aceste întrebări trebuie puse, sub o formă sau alta, în legătură cu orice factor referitor la muncă sau categoria de lucrări care se analizează. Atunci când se examinează o muncă în detaliu şi se cercetează toţi factorii legaţi de ea cu siguranţă că se vor descoperi posibilităţi de ameliorare.

ANALIZA VALORII

117

La analizarea unei activităţi există atâtea probleme care se ridică încât, dacă nu se urmează o metodă consecventă, unele vor fi mai mult ca sigur scăpate din vedere. Deseori o analiză avansează până la punctul la care s-au prezentat propuneri destul de complexe pentru ameliorare, pentru ca apoi întreaga lucrare să fie respinsă pentru că nu sa pus de la început întrebarea destul de simplă: sunt toate elementele necesare funcţionării ansamblului ? iar persoana care a primit propunerile de ameliorare şi-a dat seama până la urmă că activitatea respectivă trebuie eliminată şi nu îmbunătăţită. Tabelul 3.4 Formular de analiză operaţională Data începerii _________ Serviciul ___________ Desen sau specificaţie __________ Codul piesei _______ Material __________ Operaţia __________

Determină şi Detaliile analizei: Acţiunea descrie: 1. Scopul operaţiei Este oare operaţia necesară ? Satisface operaţia scopul urmărit ? Poate fi eliminată operaţia prin realizarea unui mai bun rezultat la operaţia precedentă ? Furnizorul materialului poate executa operaţia mai economic ? Poate operaţia realiza rezultate suplimentare pentru a simplifica operaţiile următoare ? 2. Proiectul piesei (se propun ameliorări, se fac schiţe când este necesar ?) Sunt toate piesele necesare ? Pot fi înlocuite cu piese standardizate ? Proiectul permite oare o prelucrare şi o asamblare mai puţin costisitoare ? Care sunt caracteristicile proiectelor folosite de concurenţă ? Proiectul permite o eventuală automatizare ?

Operaţia care se analizează poate fi eliminată ? Poate fi combinată cu alta ? Poate fi executată la timpii morţi ai alteia ? Operaţia ar tre-bui executată de un alt serviciu (secţie) pentru a se economisi costurile sau manoperă ? 4. Condiţii de ins- Toleranţele, adaosurile, finisajul şi toate celepecţie (toleranţe şi lalte condiţii sunt toate necesare ? Sunt prea specificaţii). costisitoare ? Corespunzătoare scopului ? Ar trebui să se folosească controlul activ (statistic) ? Metoda folosită la control este eficace şi corespunde scopului ?

3. Analiza procesului (se va completa lista tuturor operaţiilor executate asupra piesei).

118

Gh. COMAN

5. Material propu- Se examinează dimensiunile, dacă sunt neţi materiale mai corespunzătoare scopului. Se poate folosi bune) material mai ieftin ? Prin modificarea sculelor s-ar putea folosi materiale mai uşoare şi mai subţiri ? Un material mai costisitor ar putea reduce costurile de prelucrare şi de uzinare ? Ambalajul este costisitor ? Cum se poate reduce costul deşeurilor ? 6. Mânuirea materialelor (propuneţi ameliorări) Materialele intrate pot fi predate direct la locul de muncă ? Se pot folosi semnalizări, ca de pildă lumini sau sonerii, pentru a avertiza mânuitorii de materiale că materialele sunt gata pentru transport ? Ar trebui să folosească macarale, transportoare, acţionând prin gravitaţie, tăvi sau cărucioare speciale ? Se va examina dispoziţia cu privire la distanţa de deplasare. Containerele sunt corect dimensionate ? Aşezarea sculelor, a materialelor, este făcută corect ? Cum sunt asigurate desenele şi sculele ? Montajul poate fi ameliorat ? Piese de probă ? Reglajele maşinii se fac cu metode co-respunzătoare ? Sunt folosite scule cu clichet, scule de forţă, scule pentru scopuri speciale, dispozitive, menghini, dispozitive speciale pen-tru prindere ?

7. Dispoziţia locului de muncă, montajul şi utilajul (se vor propune ameliorări şi se vor face schiţe acolo unde este necesar)

8. Posibilităţi obiş- Acţiunea recomandată ? Se vor monta nuite de îmbună- dispozi-tive de alimentare cu plan înclinat; se tăţire a activităţilor va folosi livrarea prin cădere. Dacă la aceeaşi lucrare lucrează mai mulţi muncitori, se vor compara metodele. Se va asigura un scaun corect (er-gonomic). Se vor ameliora dispozitivele şi montajele prin ejectoare, ciocane cu acţionare rapidă şi altele asemănătoare. Se vor folosi mecanismele acţionate de picior. Se vor lua măsuri pentru ca operaţia să se efectueze cu două mâini. Se vor aranja sculele şi piesele în zona normală de lucru. Se va modifica dispozi-ţia locului de muncă pentru a se elimina întoarcerile înapoi şi pentru a permite cuplarea maşi-nilor. Se vor aplica toate ameliorările necesare. 9. Condiţiile de lucru (se vor face propuneri de ameliorări) Lumina; căldura; ventilaţia – degajări de gaze; guri de apă potabilă; spălătoare; securitatea muncii şi altele. Se vor analiza şi se vor face propuneri de ameliorare.

ANALIZA VALORII

119

10. Metoda de lu- Metoda actuală se conformează legilor ecocru nomiei mişcării ? Ce îmbunătăţiri se pot aduce ? Recomandaţii generale pentru îmbunătăţirea activităţilor vizate de colectivul de analiza valorii _______________________________________________ _____________________________________________________________ _____________________________________________________________

Pentru a se evita eforturile inutile şi pentru a avea siguranţa că se ţine seama de toate punctele importante, analistul trebuie să aibă clar în minte factorii pe care trebuie să-i examineze în orice operaţie. Aceşti factori trebuie examinaţi în amănunt, indiferent dacă analiza se face mintal sau scris. Cele zece puncte principale sau factori trebuie examinaţi în orice operaţii sunt, în ordinea enumerării lor, următorii: 1 – Scopul operaţiei; 2 – Structura operaţiei (proiectul produsului); 3 – analiza procesului; 4 – Condiţii de inspecţie; 5 – Materiale; 6 – Mânuirea materialelor; 7 – Amenajarea locului de muncă: pregătirea, scule şi echipamente; 8 – Posibilităţi obişnuite de îmbunătăţire a muncii; 9 – condiţii de lucru; 10 – metode. Factorii enumeraţi, mai sus, sunt interdependenţi, modificarea unui provocând modificarea altuia sau chiar mai multor factori. Enumerarea de mai sus dă totuşi o indicaţie generală asupra modului în care trebuie să decurgă o analiză. Pentru a simplifica lucrurile de analiză a valorii, s-au elaborat formulare cunoscute sub numele de fişe pentru analiză pe operaţii. În toate cazurile în care aceste formulare au fost utilizate, numărul propunerilor de ameliorare a categoriilor de activităţi a crescut. Un tip de formular de analiză pe operaţii se prezintă în tabelul 3.4. Formularul este tot atât de util indiferent dacă analiza este mintală sau scrisă. Analiza mintală, în care formularul joacă rolul unui ghid, este mai rapidă, dar este mai puţin satisfăcătoare decât analiza scrisă. La o analiză mintală, rareori se iau note şi chiar în cazul în care se iau astfel de note, ele nu sunt nici sistematice, nici complete. Această lipsă de note scrise constituie o greutate în cazul în care ulterior se hotărăşte o modificare a tipului de studiu necesar, caz în care analiza va trebui repetată. Totuşi, analizele mintale efectuate sistematic şi bazate pe formular, care are o valoare orientativă, vor duce la bune rezultate în cazul lucrărilor pentru care se cere o atenţie redusă şi nu este economic să se întreprindă un studiu mai elaborat. O analiză scrisă, făcută pe baza fişei de analiză pe operaţii, are mai multe avantaje evidente. Există mai multe şanse ca o analiză să fie făcută în mod îngrijit. Faptul că răspunsul la fiecare întrebare trebuie trecut în scris va asigura o examinare atentă a fiecărui factor. Informaţiile care se strâng cu ocazia pregătirii unei analize scrise vor susţine propunerile făcute pentru ameliorarea activităţilor de producţie sau de birou sau a oricărei categorii de activităţi supusă analizei.

120

Gh. COMAN

Formularul de analiză serveşte drept ghid pentru o analiză sistemică a operaţiilor. El conduce analistul prin multitudinea de factori care trebuie luaţi în consideraţie astfel încât să nu piardă din vedere nici unul. Tabelul 3.5 Fişă pentru analiza activităţilor de birou Data ______ Serv. _______ Operaţia ________ Operatorul ______
Determină şi descrie: 1. Scopul operaţiei 2. Completează lista tuturor operaţiilor efectu-ate conform metodei 3. Condiţii de calitate Detaliile analizei: De ce se execută operaţia ? Scopul poate fi realizat mai bine altfel ? Operaţia care se analizează poate fi eliminată ? sau combinată cu o alta ? Secvenţierea operaţiilor este cea optimă ? Operaţia ar trebui efectuată de alt serviciu pentru a se economisi timp sau mânuiri ? Sunt necesare verificări contabile sau alte condiţii de amănunt ? Sunt prea severe ? Sunt corespunzătoare scopului ? Se va examina dimensiunea, condiţia, costul şi avantajele standardizării. Ar trebui să se elaboreze formulare ? Formularele existente sunt cele corespunzătoare pentru înregistrarea datelor ? Se folosesc uşor ? Se vor examina mijloacele de transmitere a datelor: sunt ele corespunzătoare ? există întoarceri înapoi excesive ? Munca nu este executată de persoane cu calificare prea ridicată ? S-ar putea introduce – cu rezultate eficiente – un sistem de transport ? Dispoziţia locului de muncă poate fi ameliorată ? Distanţele pot fi scurtate ? Echipamentul: operaţiile manuale pot fi mecanizate ? Echipamentul tehnologic este corespunzător ? este folosit la modul cel mai eficient ? Maşini de scris: alte maşini de birou; sertare şi dulapuri de arhivă; echipament de reproducere şi multiplicare – sunt adecvate lucrărilor de efectuat ? sunt folosite corespunzător ?

4. Costul materialelor

5. Transmisia informaţii-lor

6. Dispoziţia locului de muncă (dacă este nece-sar, descrierea va fi înso-ţită de schiţe)

ANALIZA VALORII

121

7. Se vor examina următoarele posibilităţi: Acţiuni - Se vor compara metodele, dacă la aceeaşi operaţie recomandate: lucrează mai mulţi funcţionari ; - Se vor redistribui sarcinile – pentru a generaliza încărcarea sarcinilor: pentru a face faţă sarcinilor de vârf, pentru o folosire mai bună a calificării personalului; - Se vor folosi formulare detaşabile; - Se vor reexamina formularele existente pentru a se vedea dacă nu pot servi la alte scopuri; - Se vor lua măsuri pentru folosirea ambelor mâini; - Se va face uz de ameliorările realizate la alte operaţii; -Se vor folosi ştampile, maşini de capsat, echipament simplu. 8. Condiţii de muncă Lumina; căldura; ventilaţia; guri de apă potabilă; spălătoare; protecţia muncii; probabilitatea întârzierilor. 9. Metoda Amenajarea locului de muncă: poziţia echipamentului, a materialelor, a hârtiilor ce sosesc sau vor fi expediate. Poziţia de lucru – dacă este ergonomică ? Observator _____________ Aprobat de __________________________

Analiza propriu-zisă are loc în mintea analistului. El examinează fiecare problemă pe măsură ce aceasta i se pune, strânge toate faptele cunoscute şi le combină după cunoştinţele pe care le are, în mai multe variante. În felul acesta, el ajunge la propunerile de ameliorare pe care trebuie să le facă. Natura şi domeniul acestor propuneri depinde de cunoştinţele pe care le are analistul în domeniul noilor materiale, scule, echipamente şi tehnici de fabricaţie. Metoda sistemică pe care o aplică urmând cele indicate pe formularul de analiză îl va ajuta însă să obţină rezultate maxime. Când întreprinde o analiză, analistul trebuie să înregistreze toate faptele şi ideile de ameliorare pe măsură ce acestea survin în timp. Formularul trebuie să cuprindă suficiente amănunte pentru a înregistra cu fidelitate condiţiile existente în momentul în care se efectuează analiza şi pentru a sugera orice ameliorare. Toate descrierile trebuie înregistrate clar şi concis. În titulatura formularului de analiză pe operaţii se prevede un spaţiu suficient pentru înregistrarea tuturor informaţiilor necesare identificării muncii sau categoriei de lucrări. În tabelul 3.4 se indică întrebările de principiu ce trebuie puse de analist (formularul de analiză pe operaţii). Scopul operaţiei. Deşi majoritatea operaţiilor sunt determinate în mod corespunzător în momentul în care o muncă se efectuează pentru prima dată, modificările de proiect sau de materiale pot face ca o operaţie să devină incorectă sau chiar inutilă. În industrie şi în economie, ca şi în alte domenii de activitate, nimic nu rămâne constant prea mult timp. Ca urmare, micile modificări aduse

122

Gh. COMAN

proceselor precedente sau ulterioare analizei pot influenţa eficacitatea sau necesitatea unei operaţii. Într-adevăr, aplicarea procedeului de analiză a mecanismului funcţionării unor procese tehnologice a dat la iveală un număr surprinzător de operaţii inutile, după un studiu mai amănunţit a scopului acestora. Structura elementară (proiectul). Deşi persoana care efectuează analiza este rareori un proiectant, el trebuie să examineze, mai întâi, proiectul şi apoi să treacă la alte puncte ale analizei. De multe ori inginerul proiectant nu are timpul necesar pentru a reexamina proiectul după ce s-a luat hotărârea de fabricaţie. De aceea, persoana care întreprinde analiza trebuie să verifice dacă proiectul este corect şi dacă este conform cerinţelor. Examinarea acestui punct poate elimina o seamă de detalii costisitoare pe care le specifică iniţial proiectul. Multe caracteristici inutile prevăzute în proiect pot fi eliminate, ceea ce duce la mari economii numai datorită proiectului produsului adus la un optim economic. Analiza procesului. Nici o operaţie nu poate fi studiată în mod izolat. Ea trebuie considerată ca făcând parte dintr-un proces unitar. Efectele pe care le postulează o modificare oarecare trebuie considerate prin prisma procesului respectiv. Numai în felul acesta analistul poate fi sigur că ameliorările propuse vor da rezultate. Reexaminând cu grijă toate operaţiile efectuate unei piese, analistul poate determina dacă operaţia ce se studiază poate fi terminată, combinată cu altele sau executată în timpul morţii ai unei alte operaţii. Datorită dezvoltării rapide de noi procese şi tehnici, analistul trebuie să ţină pasul cu ultimele realizări în domeniul studiului. Fiind la curent cu aceste informaţii, el va putea recomanda modificările care vor duce în acelaşi timp la îmbunătăţirea calităţii şi la reducerea costurilor, prin îmbunătăţirea sau eliminarea operaţiilor învechite sau inutile. Condiţii de control. Condiţiile calitative stabilite de un proiectant sau de iniţiatorul unui proces joacă un rol important în alegerea operaţiilor şi metodelor ce trebuie folosite. Aplicând procedeul analizei pe operaţii, analistul va determina dacă condiţiile calitative sunt corespunzătoare cu utilizarea care urmează să o aibă produsul finit. După ce a determinat dacă aceste condiţii sunt corespunzătoare scopului, el va putea apoi determina dacă operaţia care se studiază va duce la un rezultat care să fie satisfăcător din punct de vedere economic. În felul acesta, el va putea fi sigur că întreprinderea nu plăteşte bani pentru utilaje inutile şi că condiţiile stabilite în mod corespunzător sunt respectate şi aplicate în mod uniform. Materialele. Costul materialelor reprezintă o parte importantă a costului total al oricărei categorii de activităţi. De obicei, felul materialelor din care sunt fabricate piesele este determinat de rolul funcţional al acestora în produsul din structura căruia fac parte şi

ANALIZA VALORII

123

de condiţiile de solicitare la care trebuie să reziste. Se întâmplă însă cazuri când, cu timpul, materialele specificate de proiectant sau de ce-l ce a iniţiat un proces nu mai sunt corespunzătoare. De aceea, examinarea materialelor în cadrul unei analize pe operaţii poate avea uneori ca rezultat economii importante. Analistul trebuie să fie familiarizat cu ultimele realizări în domeniul materialelor, astfel încât să-şi poată da seama de situaţia în care un material specificat în mod curent nu mai este cel optim pentru operaţia respectivă. În timpul studiului său, analistul trebuie să examineze dimensiunea, aplicabilitatea şi condiţia materialelor existente, precum şi posibilitatea înlocuirii lor. El trebuie, de asemenea, să ţină seama de folosirea furniturilor legate de operaţia pe care o studiază. Mânuirea materialelor. Fluxul de materiale într-o unitate de producţie sau comercială se realizează, de obicei, printr-o serie de transporturi separate. Aceste transporturi pot fi dirijate către, ori de la depozite, sau către locurile de muncă. Prin studiul atent al necesităţii de transport al materialelor, deseori, analistul poate reduce, în mare măsură, acest cost foarte important. Amenajarea locului de muncă, pregătire, scule şi echipament. Amenajarea locului de muncă prevăzut pentru un operator determină mişcările pe care acesta trebuie să le facă în timpul executării muncii. Posibilităţi obişnuite de îmbunătăţire a muncii. Atunci când se întreprinde o analiză pe operaţii există anumiţi factori a căror studiere este deosebit de eficace pentru ameliorarea aproape a oricărui tip de operaţie. Aceşti factori care se bazează pe principiul economiei mişcărilor, sunt consideraţi drept posibilităţi obişnuite de îmbunătăţire a muncii. Ei implică examinarea unei serii de dispozitive cum ar fi: planuri înclinate pentru livrări, ejectoare, cleme cu acţiune rapidă şi mecanisme acţionate de picior. Aceşti factori mai ghidează analistul şi în altă problemă şi anume confortul operatorului şi modelul de mişcări pe care trebuie să le efectueze în timpul unei mişcări sau operaţii. Deşi aceşti factori pot fi eventual luaţi în consideraţie la examinarea altor funcţii, care fac parte din analiza primară, examinarea lor atentă a dus la ameliorări atât de importante încât ei sunt enumeraţi separat în formularul de analiză pe operaţii. Condiţii de muncă. Deşi se acordă o mare atenţie mişcărilor pe care trebuie să le execute lucrătorul precum şi condiţiile cerute pentru ca un proces să fie eficace, mediul înconjurător în care se execută activitatea considerată joacă şi el un rol important în menţinerea confortului şi eficacităţii muncitorului. O căldură sau o iluminaţie exagerată, o ventilaţie necorespunzătoare sau elemente care periclitează securitatea muncii pot duce la oboseală sau la o solicitare nervoasă inutilă a operatorului. Aceşti factori au o influenţă directă asupra productivităţii. Pentru a lucra cu maximum de eficacitate, un operator trebuie să dispună de condiţiile optime de4

124

Gh. COMAN

mediu. De aceea, atunci când efectuează o analiză pe operaţii, analistul trebuie să examineze efectul pe care îl au factorii mediului înconjurător asupra confortului, securităţii şi sentimentului de bună stare a operatorului. Metoda. Deşi pare un lucru neobişnuit ca metoda să fie ultima problemă care se examinează, atunci când se întreprinde o analiză pe operaţii, fiecare dintre punctele precedente din analiza primară influenţează direct etapa finală, care este stabilirea metodei optime. Când se examinează metoda, analistul trebuie mai întâi să examineze cu grijă metoda prezentă pentru a-i găsi punctele slabe. În acest examen pe care îl face, fiecare din cele zece puncte menţionate la analiza primară îi vor fi de ajutor. După ce a terminat analiza amănunţită a metodei actuale, el începe să elaboreze metoda ameliorată. Pe formularul de analiză se rezervă spaţiul necesar descrierii atât a metodei iniţiale, cât şi a metodei ameliorate. Analiza mecanismului activităţii de birou. Cu toate că analiza pe operaţii se ocupă de cele mai multe ori de operaţiile de fabricaţie, principiile sale se pot aplica cu eficacitate şi la lucrările de birou. Deşi punctele asupra cărora se opreşte analiza primară diferă întrucâtva de analiza pe operaţii, altfel cum aceasta se aplică operaţiilor de fabricaţie, principiile rămân aceleaşi. Formularul pentru analiza operaţiilor de birou este prezentat în tabelul 3.5. El asigură o analiză scrisă, sistematică a operaţiilor de birou, în cazurile în care nivelul activităţii justifică o astfel de analiză scrisă. Ocaziile de ameliorare a operaţiilor este nelimitată. Metoda de analiză pe operaţii constituie un instrument de care are în permanenţă nevoie orice unitate economică.

ANALIZA VALORII

125

CAP. 4. VALOAREA DE ÎNTREBUINŢARE ŞI VALOAREA ESTETICA PRODUSELOR
4.1. Conceptul de valoare de întrebuinţare Analiza valorii presupune, aşa cum s-a menţionat anterior, analiza termenilor din relaţiile (1.1) şi (1.2), pentru a stabili căile de creştere a numărătorului şi de reducere a numitorului relaţiilor respective. Creşterea numărătorului presupune, în principal, creşterea valorii de întrebuinţare sau utilităţii produselor supuse analizei valorii, prin asigurarea unor nivele superioare funcţiunilor acestuia. Dar ce este valoarea de întrebuinţare ? Valoarea de întrebuinţare este o evaluare subiectivă a satisfacţiei pe care o procură, direct sau indirect, deţinerea unui bun şi utilizarea sa. Această estimare este făcută, la un moment dat, într-un context social precis. De ce subiectivă ? Întrucât valoarea de întrebuinţare apare ca o proprietate (însuşire, caracteristică) a obiectelor dar nu le este intrinsecă. Valoarea de întrebuinţare a unui palton depinde de caracteristicile sale fizice (este călduros, impermeabil etc.), dar şi de datele subiective (este apreciată într-un anumit anotimp şi într-un anumit loc al globului), în funcţie de clima specifică. De ce într-un context social precis ? O femeie, muncitoare, îmbrăcată la serviciu cu un mantou confecţionat din blănuri foarte rare, poate da naştere la diferite remarci dezagreabile, chiar dacă ea consideră acel mantou pe gustul ei. De aceea prin context social precis se va înţelege în funcţie de loc, modă, indivizi etc. Pentru neoclasici, valoarea de întrebuinţare corespunde utilităţii obţinute de individ de la un obiect apreciată prin intermediul valorii de utilizare a obiectului considerat. Utilitatea desemnează proprietatea pe care o are un obiect de a produce o satisfacţie. Satisfacţia poate fi directă (bunuri de consum) sau indirectă (bunuri de producţie). Trebuie subliniat faptul că termenul utilitate nu trimite neapărat la noţiunea de nevoie, ci doar la aceea de plăcere. În acest nou context, de a produce plăcere, valoarea de utilizare a unui produs este o măsură a avuţiei şi bunăstării reale. Ca atare se poate spune că valoarea de întrebuinţare, în termeni economici tradiţionali, este în final inclusă şi absorbită în mecanismul care determină valoarea de schimb (adăugată). În economia modernă, a serviciilor, valoarea de utilizare este utilitatea obţinută de pe urma unui stoc de produse sau servicii, pe parcursul perioadei sau duratei ciclului lor de viaţă, indiferent de destinaţia lor şi indiferent dacă sunt plătite sau nu. Spre exemplu, un automobil care poate parcurge 200 000 km în cursul ciclului său de viaţă are o valoare de utilizare dublă faţă de un

ar trebui luate în considerare. În cazul automobilului: capacitate de transport. Elementele constitutive intervin deci prin intermediul funcţiunilor îndeplinite de bunul respectiv. inclusiv costul garajului. climatizare. într-un sens strict.. precum şi variaţiile acestora pe parcursul ciclului de viaţă al stocului de produse sau de servicii. Pentru a răspunde corect la prima motivaţie – de definire a funcţiilor – este necesar. în cazul acestui plan de acţiune. costuri de întreţinere. COMAN automobil care poate parcurge numai 100 000 km. metodă ce se poate dovedi de o utilitate deosebită şi alte acţiuni de analiză economică a unor activităţi productive sau servicii.). chiar dacă autorul nu mai beneficiază de redevenţe. Rămânând la termenii economici tradiţionali. ulei etc.2. Astfel. uzura drumurilor. prin funcţiunile pe care I le dă bunul respectiv. de asemenea.126 Gh. Desigur. în continuare. costurile utilizările (taxe plătite pentru infrastructura de drumuri etc. costurile de reparaţii şi asigurarea. costurile pe care le incumbă accidentele. benzină. efectele asupra sănătăţii. cuprinde metoda Combinex. care includ valoarea de întrebuinţare în mecanismul formării valorii de schimb. mai întâi. care constituie o parte principală a fazei de analiză. în cazul unui automobil se include: costurile inerente producţiei. dar faza de analiză şi evaluare merită o examinare amănunţită pentru două motive: 1 – cheia de boltă a analizei valorii este tocmai funcţia produsului. automatizare a comenzilor etc. Operele de artă sau de literatură au o valoare de utilizare culturală sau educaţională mare în sine (alături de valoarea de utilizare a hârtiei sau a altor suporturi care transmit mesajul lor). Se repartizează costurile totale pe funcţiuni şi nu pe elemente constitutive. poluarea. 2 – deoarece faza de evaluare. îşi mai pune întrebările: Aceasta este funcţia lui principală ? Are şi funcţii secundare ? Care sunt ? Prin aceste întrebări el îşi eliberează mintea . Şi. trebuie să menţionăm costurile reale pe care le incumbă valoarea de întrebuinţare pentru determinarea valorii de schimb a bunurilor materiale. Munca casnică a gospodinei are o valoare de utilizare chiar dacă aceasta nu este plătită. să se formuleze corect întrebările: Ce este ? Ce face ? Ce funcţie îndeplineşte ? Aceasta este întrebarea pe care şeful unui colectiv de analiza valorii trebui să şi-o pună când examinează un produs sau o activitate oarecare. Apa dintr-un lac poluat are o valoare de utilizare negativă pentru băut sau pentru înot. 4. gradul de confort. Trebuie să menţionăm că aceste costuri contribuie la formarea satisfacţiei beneficiarului. costurile determinate de deşeuri şi reciclare. Definirea funcţiunilor produselor sau activităţilor supuse analizei valorii Faza de creaţie a planului de analiza valorii este definită în mod laconic de însuşi titlul ei.

. Din punctul de vedere al comportării faţă de un scop dat. această compensaţie este oferită de o bună reputaţie. Dacă facem acest lucru în mod deliberat. Dacă un client doreşte un obiect frumos. preţul de vânzare rămâne măsura minimă sau limita inferioară a ceea ce funcţia însăşi valorează pentru client. acesta este interesat de calităţile pe care produsul le are din punctul său de vedere. Proiectarea. Principiul utilităţii impune două sarcini: 1. clientul nu ar mai avea nici un motiv să facă acest schimb. de pildă un verb şi un substantiv. preţul de vânzare redus sau trebuie îmbunătăţit modul în care se efectuează funcţia. Definirea funcţiei. deoarece. cuvântul funcţie este legat de noţiunile de direcţie şi utilizare finală. fabricarea sau achiziţionarea unui produs care să satisfacă dorinţele sale proporţional cu importanţa respectivă pe care clientul o atribuie fiecărei dorinţe (ierarhizarea calităţilor). produsul trebuie să valoreze pentru el mai mult decât îl plăteşte. Într-adevăr. fie din ambele puncte de vedere. şi nu trebuie să se piardă din vedere faptul că utilizarea finală acoperă întreg domeniul clientului. clientul trebuie primească în plus o compensaţie pentru riscul şi efortul legat de acţiunea de cumpărare. tabelul 4. fie din punctul de vedere al consideraţiei. Rămânem în felul acesta cu aspectul semnificativ al scopului produsului şi anumite funcţia principală (primordială). 2. în conformitate cu propriile sale etaloane de apreciere.1. În consecinţă. în caz contrar. Indiferent cine este clientul. pe lângă faptul că furnizorul oferă clientului contravaloarea banilor pe care acesta îl plăteşte. Dar nu este suficient ca clientul să fie compensat din punct de vedere al riscului şi efortului de cumpărare şi să plătească o valoare echitabilă pentru utilitate. În consecinţă. atunci trebuie să hotărâm ce informaţie suntem dispuşi să pierdem. de o livrare la timp şi de un serviciu de bună calitate. se pierde informaţia. Dacă se ia o idee complexă şi se condensează în două cuvinte. clientul trebuie să capete această utilitate la costul minim. Satisfacerea clientului este scopul final al tuturor produselor industriale într-o economie de piaţă. este dispus să plătească pentru acest lucru şi dacă doreşte această frumuseţe în culori vii. Clientul poate fi satisfăcut fie din punctul de vedere al utilităţii finale. În felul acesta. cu o estetică deosebită. indiferent dacă acestea se oferă peste sau sub preţurile de vânzare. pentru a putea fi competitive. De obicei. Stabilirea exactă a dorinţei clientului în legătură cu utilitatea produsului din punctul său de vedere. Pentru ca un produs să fie competitiv funcţia lui trebuie îmbunătăţită.ANALIZA VALORII 127 de limitele statice de structură şi poate astfel examina dinamica utilităţii. aceasta este ceea ce un producător trebuie să-I ofere.

de şindrilă. cană de lapte. în funcţie de situaţie. Ce face ? Găsirea răspunsului la această întrebare. covoraş. cearceaf.. funcţiile mai puţin importante. Scopul urmărit aici este de a scoate în evidenţă aspectele cele mai importante ale funcţiilor. în gospodărie – cuvertură. cum ar fi spre exemplu următoarele articole bine cunoscute: robinet de apă. ghips. în industria prelucrătoare – peliculă. cupolă. COMAN Ce este ? Deseori răspunsul la această întrebare îl face pe specialistul în analiza valorii să-şi schimbe complet părerile pe care şi le-a formulat despre obiectul supus analizei. cergă. în celelalte coloane. prin reducerea conceptului la un verb şi la un substantiv. capsulă etc. pneu. produs material sau activitate service. Dar. fibră subţire. reprezintă procedeul sau tehnica cheie în analiza valorii.. Specialistul în analiza valorii trebuie să descrie produsele şi activităţile în modul cel mai simplu şi mai revelator. el ştie denumirea activităţii de către cel care a efectuat planul de desfăşurare a ei însă el se întreabă: este aceasta o descriere corectă şi preciză din punctul de vedere al analizei valorii ? În cazul produselor denumirea acestora dată de proiectant este asociată de funcţionalitatea lor. plapumă. în domeniul tehnic este surprinzător cât de multe denumiri ne pot induce în eroare prin interpretarea greşită a funcţiunii produsului. aparent uşoară. piesa sau SubsVerb Primul procesul tantiv Grade Al doilea Al treilea Al patrulea Cost calculat Observaţie. spre exemplu. cuţit. placare. Tabelul 4. blocaj. cuvântul înveliş. în medicină – bandaj. fără a indica cum este realizat acest scop. linoleum etc. de ţiglă. scut. pentru a stabili dacă costul este proporţional cu gradul de importanţă Un mare număr dintre aceste substantive lasă impresia că funcţiile realizate reprezintă ceva mai mult decât simpla asigurare a unei acoperiri şi adesea analistul potenţial nu reuşeşte să perceapă utilizarea reală a articolului considerat. O definiţie are scopuri diferite. Funcţia primordială se verifică în prima coloană sub titlul “Grade”. ? ansamblul.128 Gh. Coloana “Cost” va servi. în industria construcţiilor civile – acoperiş. în general. pled. pătură. . acoperiş de stuf. scaun etc. mai târziu. deşi după munca de colectare a datelor ar fi de aşteptat să se ştie răspunsul la această întrebare. banderolă. tavan. Desigur. Se va considera. de olane.1 Definirea funcţiei Ce funcţie are Sistemul. învelitoare. de ardezie etc. armură.

Funcţiile secundare sunt funcţiile pe care. nu ar împiedica îndeplinirea funcţiilor principale. Dar. Funcţii principale sau fundamentale sunt funcţiile care motivează conceperea produsului. Dacă activitatea se desfăşoară într-un sector productiv de furtunuri. dacă ne situăm la nivelul de constructori de furtunuri de oprim la nivelul de abstractizare de “transferul apei”. un ax transmite un efect de torsiune etc. de asemenea. 3. dacă ar fi eliminate. 2. cutia în care este ţinut un instrument muzical oferă o protecţie corespunzătoare acestuia etc. un aragaz de asemenea. Răspunzând la întrebarea pusă. Dacă se ridică această funcţie la un nivel mai ridicat de abstractizare se poate denumi “eliminarea apei” şi se poate recomanda ca spălătorul de haine să fie racordat direct la canal. Funcţii inutile sunt acele funcţii existente la unele produse dar care nu-I sporesc valoarea de întrebuinţare. căldura degajată de aparatele . de exemplu: un radiator electric emite energie termică. un produs şi apoi începe să le clasifice ca fiind fundamentale sau principale şi secundare . De exemplu căldura generată de o lampă electrică cu incandescenţă. Funcţia este un rezultat al proprietăţilor capabile de a satisface o necesitate sau de a se vinde. o etichetă cu denumirea produsului furnizează informaţii. specialistul care se ocupă de analiza valorii specifică funcţiile pe care le îndeplineşte o piesă. Această definiţie simplă este la un nivel ridicat de abstractizare. un instrument muzical emite sunete. le efectuează un produs dar care sunt subordonate funcţiilor principale. un fotoliu suportă o anumită greutate. compatibil cu activitatea productivă a unei unităţi economice. se poate numi această funcţie “transferul apei”. Să considerăm spre exemplu funcţia unui furtun utilizat pentru evacuarea apei folosite dintr-o maşină de spălat. cel care face investigaţii în analiza valorii se axează pe ideea de a arăta funcţiunea produsului sau activităţii şi nu ceea ce este.ANALIZA VALORII 129 Este denumit “cheie” deoarece deschide calea unui mod unic de a privi lucrurile şi oferă motivaţia de a găsi alte moduri de a realiza aceeaşi funcţionalitate. care. De exemplu. Pentru a ridica nivelul de abstractizare trebuie pusă întrebarea: De ce ? Pentru a coborî nivelul de abstractizare se pune întrebarea: Cum ? 1. Cu alte cuvinte. Definiţiile termenilor referitori la funcţii ar fi următoarele. valoarea estetică sau valoarea de schimb. Aceste indicaţii şi găsirea altei denumiri (dacă este necesar) furnizează elemente utile şi obiectivele acestei etape de analiză a valorii şi anume de a evidenţia funcţiunile produsului. efectul flăcării care pâlpâie la unele radiatoare electrice măreşte atractivitatea prin simulare. roţile unui fotoliu oferă avantajul reducerii frecărilor când este deplasat.

Spre exemplu. într-o măsură mai mică. Fiind concisă. pentru consum de energie etc. analiza valorii a concentrat descrierea obişnuită a unei funcţii la o formă mai simplă utilizând pentru aceasta numai două cuvinte – un verb şi un substantiv.prepară mâncare (pâine prăjită) Funcţia: .3.130 Gh. 2. Utilizarea acestei practici are două avantaje destul de distincte: 1. Felul în care se realizează această necesitate este metoda. Funcţia se exprimă sub formă deosebit de simplă astfel încât verbul să arate acţiunea specifică care este îndeplinită. În termenii analizei valorii principala sa funcţie se enunţă sub forma “suportă greutate”. rezultă că acest lucru are drept scop satisfacerea unei necesităţi. o variantă care ar utiliza alte surse de generare de căldură. De exemplu. În acest fel definirea clară a funcţiei deschide calea către cea de a doua fază a analizei valorii care constă din căutarea de variante de soluţii pentru această funcţie. Funcţia a fost definită ca fiind ceea ce realizează produsul şi. Specificarea funcţiilor Când se analizează funcţiile apar probleme datorate dificultăţilor de a se deosebi diferenţelor dintre funcţii şi necesitate şi. Necesitate: . care interesează. 4. pe scurt. COMAN electrice prin efectul curenţilor Foucault etc. dintre acestea şi metodă.încălzeşte material (pâinea) Metoda: . dacă în exemplul de mai sus. prin specificaţie se cerea prăjirea pâinii cu ajutorul curentului electric. Limitând descrierea funcţiei la această definiţie simplă se elimină celelalte cuvinte ajutătoare care au tendinţa să distragă de la o înţelegere corespunzătoare a funcţiei. Astfel. Această definiţie indică şi sursele unor costuri nejustificate.prăjire electrică Metoda este adesea prezentată ca “soluţia de proiectare” şi la multe produse specificaţiile pot conduce la utilizarea obligatorie a unei anumite metode. există un aparat de uz casnic. funcţia “transportă greutate” realizată de automobilul familiei generează întrebări ca: ce greutate ? cât de departe ? cât de repede ? de ce ? Răspunsurile la aceste întrebări lămuresc eventualele confuzii sau idei preconceput şi duc la cele din urmă la o corectă . Astfel. ar fi incorect să exprimăm funcţia unui fotoliu ca “ceva pe care stăm şi ne odihnim”. în afară de energia electrică. în mod logic. bine cunoscut. Se observă aşadar destul de clar că activitatea de specificare a funcţiilor este condiţionată de exprimarea lor în mod simplu şi concis. iar obiectul unei astfel de acţiuni se referă la substantiv. acest concept. Stimulează întrebări sistematice pentru o corectă definire a funcţiei.

Această analiză vizează următoarele obiective: 1. făcând deosebit de dificilă imaginea altor moduri în care acest obiect şi-ar putea îndeplini funcţia. La fel. aproape nici odată alegerea nu se va baza doar pe unul din cele două elemente. de exemplu.. dar în mod corect. 3. Apare necesitatea presesizării funcţiilor “de lucru” sau “de întrebuinţări” şi a celor “de vânzare”. Aparatele casnice. În afara de aceasta. Cu toate că majoritatea cercetătorilor analizei valorii se referă în special la valorile de întrebuinţare şi de cost produse de către funcţiile de întrebuinţare este foarte important să se ţină seama de obiecte de folosinţă zilnică au atât funcţii principale de întrebuinţare cât şi funcţii de vânzare sau de prezentare. 2. secundară sau inutilă. Verbul “a perfora” conduce cu gândul la tehnica perforării. turnare etc. de a amplifica sunetul etc. . prin forjare. burghiere. funcţiile de întrebuinţare ar putea fi exprimate prin substantive cuantificate. calităţii sau numărul funcţiunilor din dotarea produsului. în alegerea unui automobil o familie va ţine seama atât de aspectul interior cât şi de performanţe. se vând destul de greu când nu sunt concepute astfel încât să fie atrăgătoare. În definiţia funcţiei s-a menţionat faptul că aceasta face ca un obiect să satisfacă o necesitate sau să se vândă.ANALIZA VALORII 131 evaluare şi identificare a categoriei din care face parte funcţia respectivă şi anume: funcţia principală. ca de pildă: de a produce un cuplu de torsiune. de a susţine o greutate. Termenii vor fi aleşi în aşa fel încât să descrie funcţiile îndeplinite sub forma cea mai principală. Se va considera spre exemplu un perforator. În mod normal descrierea întrebuinţării acestui obiect ar putea fi “să realizeze o perforare”. Una din condiţiile de bază care trebuie respectată când se face descriere funcţiilor printr-un substantiv este să se evite particularizarea. găurirea prin scânteie. Dacă se utilizează expresia “a produce găuri”. de exemplu îmbunătăţirea aspectului exterior. pentru creşterea tehnologicităţii produselor. de schimb şi de cost. fără a le confunda însă cu terminologia adoptată pentru categoriile valori şi anume valoarea de întrebuinţare. analiza constructiv-funcţională ocupă un loc important. Creşterea valorii estetice a produselor prin corelaţia corectă a aspectelor estetice cu îndeplinirea corectă a funcţiilor prescrise şi creşterea tehnologicităţii elementelor constructive. Analiza constructiv-funcţională pentru creşterea capacităţii. În procesul de analiză a valorilor produselor. estetică. în vederea reducerii costurilor de fabricaţie a lor. aceasta sugerează mai multe moduri de producere a găurilor. Simplificarea formelor constructiv-funcţionale ale elementelor constitutive. ca de exemplu ştanţarea. în timp ce funcţiile de vânzare se exprimă prin substantive nemăsurabile.

Analiza stabilităţii. Schimbările cantitative ale unor asemenea factori pot influenţa radical utilitatea sistemului în viitor. c. Soluţia finală trebuie verificată în ce priveşte perspectivele de a-şi menţine utilitatea pe viitor. vizând creşterea capacităţii. de tehnicile care oferă cele mai bune perspective de soluţionare a problemelor respective. precum şi a acelor faţă de variaţia cărora sistemul este mai puţin sensibil. g. Analiza constructiv-funcţională a produselor pentru creşterea valorii de întrebuinţare a lor La analiza constructiv-funcţională. În fond. Optimizarea. mai ales dacă modernizarea se face pe calea adăugirii de noi subansamble. e. Identificarea. ceea ce se doreşte este ca produsul să se întoarcă la condiţiile lui de echilibru după un interval de timp acceptabil de la apariţia perturbaţiei. Ca exemple de asemenea factori de ambianţă se pot da: dinamica populaţiei şi a dezvoltării economice. modificările în necesităţile şi preferinţele consumatorilor. calităţii sau numărului funcţiunilor din dotarea produsului se parcurg. este pusă în evidenţă soluţia aplicabilă care asigură încadrarea în funcţie de obiectiv. prin compararea diferitelor posibilităţi de combinare a soluţiilor constructiv-funcţionale. faţă indicatorii de eficienţă stabiliţi pe parcursul analizei anchetei de comportament în exploatare a produsului de referinţă. În cadrul acesteia se determină gradul de compatibilitate dintre subansamble. precizaţi prin specificaţiile funcţionale şi care nu conduc la cheltuieli mai mari decât resursele băneşti disponibile. următoarele etape principale: a. COMAN 4. Analiza sensibilităţii. ţinând seama de influenţele pe care le pot avea modificările ambianţei şi înnoirile tehnologice previzibile. Soluţiilor de modernizare aplicabile sunt tocmai acelea care asigură realizarea sau îmbunătăţirea valorii indicatorilor de eficienţă ai produsului.132 Gh. În această fază se identifică diferitelor soluţii posibile de modernizare a produsului. Produsul se analizează şi ceea ce priveşte capacitatea lui de a-şi păstra caracteristicile sub efectul unor perturbaţii. Pentru a analiza comportarea produsului uneori se construieşte un model al produsului real. compararea şi alegerea soluţiilor pentru modernizarea funcţională a produselor. Aceasta urmăreşte punerea în evidenţă a acelor parametri ai produsului care îi influenţează considerabil eficienţa. Funcţia obiectiv se defineşte ţinând seama de ponderea diferiţilor indicatori de eficienţă în ansamblul interdependenţelor de care depinde atingerea obiectivelor produsului.4. metodologic. b. d. f. Analiza compatibilităţii. În această fază. De . se realizează prin folosirea modelului. ţinându-se seama. Elaborarea modelului produsului. Proiecţiile de viitor.

cât şi ca . Este adevărat că unele etape se desfăşoară în paralel. a obţinerii aliajelor feroase şi neferoase etc. De aceea. În acest sens este necesar să se analizeze comportarea posibilă a produsului sub efectul diverselor modificări previzibile în ce priveşte condiţiile de ansamblu în care va fi folosit. posibile în viitorul apropiat. Analiza constructiv-funcţională a produselor pentru creşterea tehnologicităţii de fabricaţie a lor Caracteristica de bază a proceselor de fabricaţie (sau de producţie) o constituie transformarea. de obicei. un model sau un prototip care se supune fie încercărilor de laborator. ci progresiv şi în strânsă interdependenţă. Verificarea concepţiei de proiectare a soluţiilor constructiv-funcţionale.ANALIZA VALORII 133 exemplu. ci prin numeroase reveniri asupra diferitelor etape. Procese chimice. pot adăuga sau extrage părţi dintr-un ansamblu. În general aceste transformări pot efectua o schimbare chimică. înnoirile tehnologice pot conduce la uzura morală a soluţiei de modernizare chiar în momentul când produsul ajunge în stadiul de folosire practică. pot produce sau modifica informaţii – ca în operaţiile administrative sau pot supraveghea calitatea oricărui alt proces – ca în operaţiile de control. Iteraţiile. fie încercărilor în anduranţă. Pentru a crea fondul de argumente care să asigure temeinicia acceptării sau respingerii diferitelor soluţii de proiectare virtual posibile se foloseşte. dar aceasta implică şi paralelismul refacerii etapelor precedente pe măsura conturării modalităţii de îmbunătăţire a soluţiilor constructiv-funcţionale. pot modifica configuraţia de bază sau forma. Simplificarea soluţiilor. Evident. aceste procese apar. este imposibil ca în prezentul manual să se generalizeze pe scurt natura şi domeniul prelucrării chimice. 4. pot schimba locul ocupat de obiectul muncii – ca in operaţiile de transport.5. dar îi sporesc substanţial complexitatea şi costul. adică aducerea materiei prime la forma finală a produsului ca bun social. a maselor plastice. dat fiind că soluţiile şi amănuntele acestora nu se conturează dintr-odată. Diverse soluţii de proiectare posibile se examinează între altele şi cu scopul de a reduce complexitatea produsului prin eliminarea condiţiilor care au efect minor asupra eficienţei lui. Fazele detaliilor analizelor constructiv-funcţionale nu se desfăşoară practic în ordinea simplă şi direct enunţată mai sus. Procesele chimice se produc în industriile petrolului. atât ca procese intermitente. la alegerea soluţiei de proiectare trebuie să se ţină seama şi de perspectiva uzurii morale ca urmare a schimbării de ambianţă sau de tehnologie. Din punct de vedere industrial. Simularea pe calculator a unora din răspunsurile soluţiile constructiv-funcţionale la solicitărilor produsului este o metodă ce se răspândeşte din ce în ce mai mult timp.

Pe măsură ce arde cocsul. Încărcătura coboară treptat în interiorul furnalului.4. cocs şi fondanţi (carbonat de calciu). Se injectează curenţi de aer cald la partea inferioară a furnalului. Secţiune printr-un furnal pentru producerea fontei de primă fuziune Fonta de primă fuziune este obţinută din minereu de fier. Fig. se absoarbe oxigenul din minereul de fier producându-se ceea ce se numeşte reducerea fierului. Exemplificativ pentru procesele intermitente este operaţia de reducere din furnal la obţinerea fontei de primă fuziune.1. COMAN procese continue. spre cu temperatură din ce în ce mai ridicată până când minereul se topeşte şi se formează o masă lichidă la partea inferioară a furnalului.134 Gh. transportă materiile prime la partea inferioară a furnalului şi le depun în straturi alternative. care funcţionează pe un plan înclinat.1. pentru alimentarea combustiei cocsului. Fondanţii au rolul de reducere a impurităţilor din fontă şi introducerea lor sub formă de combinaţii chimice în zgură. . Schipurile. Structura principială a procesului este prezentată în figura 4.

2-a se prezintă evoluţia profilului furnalului de-a lungul a circa 30 de ani. 4. ţiglele şi multe alte profile standard.2. tablele. în acest caz. Evoluţia profilului furnalului în perioada 1955-1980 (a) şi creşterea diametrului creuzetului la furnale în perioada 1870-1970 (b) Procese de schimbare a configuraţiei sau formei. .2-b se prezintă evoluţia creşterii diametrului pe o perioadă de circa 100 de ani. de unde rezultă că au existat două tendinţe de bază: a – modificare unghiurilor cuvei şi etajului. pentru creşterea randamentului acestora. ca şi industria de prelucrare a maselor plastice. b – creşterea diametrului creuzetului. În figura 4. Aceste modificări s-au produs datorită necesităţii creşterii randamentului proceselor chimice din furnal. Sunt procesele cele mai obişnuite din industriile de prelucrare a metalelor şi a construcţiilor de maşini. În figura 4. În industria metalurgică. în California. Rezultatele acestor operaţii îl constituie barele.3 se prezintă fluxul general de producţie pentru obţinerea produselor petroliere. a unei rafinări automate. Fig. În figura 4. plecându-se de la ţiţei şi ajungând la produse finite. mai ales sub aspectul automatizării comenzilor de lucru. sunt procese continue şi evoluţia etapelor procesuale a fost foarte spectaculoasă. realizându-se încă din anii 1960. care pot fi utilizate în alte procese. în industria de prelucrare a lemnului.ANALIZA VALORII 135 Forma şi dimensiunilor furnalului au variat continuu. pentru reducerea costului de fabricaţie a fontei de primă fuziune. Procesele chimice. unele operaţii primare de schimbare a formei aliajelor metalice au loc în laminoare. deservite numai de 2 lucrători productivi.

În mult cazuri. Termenul a apărut în filozofia greacă în încercarea modernă de a explica procesele fiziologice care au loc în cadrul perceperii unui obiect. cu diferite domenii de utilizare pentru exploatarea completă a avantajelor tehnice şi economice a metodelor şi procedeelor tehnologice respective. 4. forma constructivă şi materialul din care se realizează. respectându-se parametrii funcţionali impuşi.136 Gh. COMAN Deseori. . obţinerea anumitor produse necesită operaţii de formare şi turnare a aliajelor metalice prin diferite metode şi procedee tehnologice. În filozofia modernă termenul estetică este introdus de Kant fiind folosit în sensul său actul de: reflexie fiziologică asupra sentimentului frumosului şi gustului. aceşti factori pot permite mai multe metode şi procedee tehnologice dar pot exista şi situaţii când se impune schimbare formei şi materialului pentru a putea folosi o anumită metodă şi un anumit procedeu tehnologic rentabil din punct de vedere economic.4. Fluxul general al produselor petroliere Stabilirea metodei şi procedeului tehnologic depind de dimensiunile reperului.6. Valoarea estetică Termenul estetică provine din cuvântul grecesc aisthesis care înseamnă percepţie. sentiment sau senzaţie. Fig.3.

Însă “Sufletul omului nu este o coardă. prin culoare şi ornament. Bazele esteticii. Valorile estetice sunt numai pentru o privire sau ureche omenească şi ele pot fi naturale sau creaţii umane. Ed. se împotriveşte solicitării spre unificare. De aceea s-au introdus şi noţiunile de funcţii estetice şi funcţii utile ale creaţiilor umane. Arhitectura. Cuvântul utilitar a avut şi mai . ca fiind creaţii artistice. Creaţiile umane ca valori estetice deosebite se numesc. Bucureşti. există în primul rând pentru a sluji. nu ascunsă de o ornamentaţie superficială. el este comparabil cu un sistem de corzi” şi ca atare “Sufletul este o unitate. dar el este totodată o diversitate calitativă. stimularea sentimentului patriotic al autodăruirii. De aici multe controverse în definirea valorilor estetice şi domeniul de preocupare pe specialităţi concrete ale ştiinţelor umane sau tehnice. când diversitate. Şi devine o pluritate propriu-zisă a posibilităţilor de activitate coexistente numai dacă I se oferă ocazia să perceapă cele diverse pe deplin alăturate. spre deplina separaţie aperceptivă. Scopurile utilitare ale unei clădiri trebuie să-i determine forma.ANALIZA VALORII 137 Theodor Lips (Estetica. Există însă multe convingeri că artele frumoase şi cele utile se suprapun în multe privinţe încât cu greu s-ar mai putea găsi cineva care să susţină separarea netă dintre ele. Dar artele frumoase nu sunt lipsite de utilitate. la unificare… sufletul nu este când unitate. ea este una dintre artele utile sau mecanice. de exemplu. adică fără a fi constrâns. generic. spre particularizarea netă. În măsura în care ea oferă adăpost şi confort. el trebuie să se îndrepte spre apercepţia deplină a unităţii sau spre unificarea aperceptivă perfectă … şi întrucât este pluralitate se îndreaptă spre apercepţia pe cât posibil de sine stătătoare a celor diverse. prin dispoziţia şi contrastul de lumină. Sufletul devine o unitate propriu-zisă numai dacă poate percepe deplin unitar. Poezia didactică are scopuri practice şi utile. Dar creaţiile umane pot căpăta o pondere aproape exclusiv estetică rezultând artele frumoase sau preponderent utile rezultând artele utile. ci amândouă deodată şi în mod unitar”. Meridiane. prin varietatea şi relaţiile contururilor. “Întrucât sufletul este unitate. suprafeţelor şi intervalelor. şi să reiasă din înfăţişarea ei vizibilă. potrivire. Şi stă în natura sa să se manifeste deopotrivă ca unitate şi ca pluritate”. Lirica de exortaţie patriotică aparţine unei faze a artei frumoase care tinde direct spre una dintre cele mai înalte utilităţi. şi una dintre artele frumoase numai în măsura în care structurile ei impresionează sau plac prin aspectul de trăinicie. Suprapunerile de frumos şi util au condus la controversele de definire a esteticii. 1987) arată că: “… sentimentul valorii estetice este un sentiment de plăcere”. În cel de-al doilea caz. Dar “Procesele sau fenomenele publice trezesc un sentiment de plăcere în măsura în care realizarea lor găseşte condiţii favorabile în suflet sau în natura sa”. armonie şi proporţie a părţilor. În primul caz el se opune acelei solicitări de a percepe cele diverse împreună. în acelaşi timp.

Dar procesele reproducerii mecanice – fotogravura. de exemplu. dar şi folosirea tehnologiei ştiinţifice moderne la fabricarea lor. el este pus în contrast în mod tradiţional cu termenul de arte frumoase. dacă se consideră în mare întregul proces de a face un anumit fel de produs. în sfera artei este atât de rapidă încât nimeni nu se ştie unde se va opri. Maşini de gătit. De aceea s-a presupus că numai lucrurile făcute de mână putea fi într-adevăr artă. şi mai există şi multe domenii mărginaşe cu foarte mică mecanizare. de articole uzuale cu rezolvări estetice sau atracţie vizuală. O utilizare nouă şi de preferat a termenului arte industriale a început să circule în mod curent cu referire la o idee specifică privind producţia pe scară mare. în care industria mecanizată să nu fi pătruns. se poate aprecia că orice produs industrial conţine elemente de arte frumoase şi orice artă frumoasă conţine elemente de industrie. dar el trebuie completat cu percepţia estetică a creaţiei umane la care ne referim. automobile. tacâmuri etc. De fapt. Multă vreme după revoluţia industrială şi într-o mare parte a secolului al XIX-lea. moderne şi aspectuoase. Picturile sunt reproduse prin dispozitive mai mult sau . Dar. Multă vreme pentru termenul arte utile s-a folosit ca sinonim termenul de arte industriale. manufacturile de artă sau industriile de artă. metodele mecanizate pe scară mare s-au aplicat în special la produsele utilitare (cu excepţia unor articole ca ţesăturile de bumbac. de masă. Astfel produsul şi utilul sunt combinate din nou ca ţeluri comune în anumite ramuri ale producţiei mecanizate. Răspândirea metodelor pe scară mare. deosebită de artizanat prin faptul că ea cuprinde o producţie mecanizată. ca mai înainte. frigidere. În prezent. fabricanţii angajează creatori de modele (mai ales în domeniul produselor vestimentare) care să colaboreze cu specialiştii în producţie pentru realizarea unor produse cu valoare estetică ridicată. COMAN are încă o conotaţie îngustă. practică pe plan fizic.. ingineriei. sunt apreciate pe baza termenului de arte industriale. mecanizată. În acest sens. Acum. Aceasta implică nu numai un accent utilitar. Lucrurile scumpe care trebuiau să fie frumoase erau făcute în majoritate de mână. aparate de radio. – s-au industrializat extrem de mult. pe scară mare. aşa cum au fost multă vreme în artele utile manuale. ieftine). nu există nici o artă. reproducerea în culori etc. Aceste ramuri sunt artele industriale.138 Gh. Termenul arte industriale se foloseşte cu referire specială la activităţile subordonate ştiinţelor aplicate. mecanizate. metodele mecanizate se răspândesc şi în domeniul producţiei artistice. Dându-şi seama de valoarea comercială a înfăţişării atractive în vedere a produselor. televizoare. veselă. biciclete. Arta industrială este un tip de artă estetică. parte din această categorie de produse industriale. reproducerile mecanice ale picturii şi sculpturii (reproducerile color şi mulajele în ghips) nu sunt de obicei clasate drept opere de artă industrială. imprimate.

Termenul artă este strâns de obicei restrâns la anumite faze ale procesului. atât în mecanizarea activităţilor de creaţie artistică. Tipărirea mecanică a reproducerilor color este o tehnică ale cărei produse funcţionează estetic şi de aceea sunt opere de artă. manuală urmat de altul de reproducere mecanică. Baza de diferenţiere se aplică aici atât metodelor manuale cât şi industriei mecanizate. totuşi. şi. începând cu presa de tipar din secolul XV.4. tehnologică şi estetică a unui automobil În general. În alte cazuri. În aceste cazuri. Întregul proces tinde spre un produs frumos. tot mai mult. Apropierea şi chiar suprapunerea noţiunilor de arte frumoase şi arte utile se manifestă. poemele sunt tipărite în ziare şi reviste.4. În schimb. de obicei. Dispozitivele mecanice sunt folosite tot timpul şi modificările creatoare sunt aduse tot timpul.ANALIZA VALORII 139 mai puţin mecanice. chiar şi în decupajul şi montajul final al filmului. Forma constructiv-funcţională. încearcă să selecteze din cadrul procesului industrial acele faze legate de proiectarea estetică sau realizare estetică a planului. de obicei nu există original. şi aşa mai departe. Nu există nici un proces distinct de creaţie individuală. numai prima este clasată drept artă. Toate sunt reproduceri. Dar care ar fi deosebire generală între tipurile de ocupaţii. Fig. cum ar fi industria cinematografică. interpretările muzicale sunt reproduse pe discuri şi filme. Numai acestea sunt creatoare de artă şi numai cei ce execută aceste faze sunt artişti. faza creatoare de “proiectare” sau combinaţie este destul de distinctă de faza mecanică de reproducere. uzanţa de astăzi se opreşte brusc la această extremă a logicii . cât şi în imprimarea viziunii artistice creaţiilor industriale. subînţelegându-se că mulţi că mulţi lucrători care nu sunt artişti pot lua parte la producţia de artă. în practică. primul număr ieşit de pe linia de asamblare fiind identic cu numărul x din seria de fabricaţie. clasate drept artă şi celelalte ? Principala deosebire se consideră a fi . acestea două sunt contopite aproape inextricabil. de aceea întregul proces poate fi larg inclus ca artă. Literatura a fost prima artă revoluţionată de metodele mecanizate de reproducere şi difuzare. Ea refuză să recunoască drept artă întregul proces de executare sau reproducere a operelor de artă în tiraje de masă. Cât despre maşina de gătit sau frigiderul finisate în mod atractiv. prin mijloace mecanizate.

140 Gh. nu numai o ştiinţă tehnică. în condiţii optime. Un astfel de operator poate să aibă mai puţină priceperii tehnică şi să fie incapabil a repara o maşină. primele şcoli tehnice superioare erau considerate “şcoli de arte şi meserii” întrucât prelucrarea metalelor era considerată şi o artă. o pricepere muzicală etc. ustensile etc. Pentru executarea produsului sunt folosite procedee pe scară mare. Astfel.. iar după exemplul ei. Se presupune că munca de artist cuprinde acest element. care să fie realizate de maşini. În acest sens Michelangelo Bounarroti se consideră inginer şi nu artist. Tendinţa de suprapunere şi de separare a creaţiei umane în arte frumoase şi arte utile sau în arte frumoase şi arte industriale nu este nouă. ca artele utile. s-a înfiinţat la Iaşi. ci pur şi simplu de un gen diferit de muncă. a produselor ca bunuri materiale ale colectivităţii umane putem să exemplificăm uşor aceste tendinţe. Totuşi. Tendinţa este ca aşa-numitele arte frumoase. schiţe sau idei. atunci se va supune că manevrarea ei cere o oarecare pregătire artistică. adică sunt adaptate să stimuleze o experienţă estetică favorabilă. reproducerea mecanică a unei picturi sau statui şi execuţia automată a muzicii sau piesei de teatru prin discuri sau filme sunt toate opere de artă în măsura în care au funcţii estetice. mecanizate. b. în care funcţionau şi trei secţii cu specific de tehnologie mecanică – “lăcătuşerie fină”. dacă admitem că ingineria este activitatea creativă manifestată prin obţinerea. vehicule. Aceste tendinţe s-au manifestat în antichitate. să devină în parte industrializate. dintre care numai unul este clasat drept artă. nu s-a căzut de acord dacă să fie clasate drept artă. Acest termen implică în special crearea de proiecte. În prezent artele industrializate sunt considerate o subdiviziune a artelor utile – porţiunea cuprinzând producţia de masă mecanizată. în 1841. “fierărie de fabrică” şi “strungărie”. se poate pune întrebarea: cum diferă ea de artă în general ? Se consideră că artele clasate astfel au două caracteristici distinctive: a. timp etc. Revenind noţiunea de artă industrială. chiar dacă nu reuşeşte întotdeauna. Cât priveşte produsele şi execuţiile cu ajutorul maşinii. Majoritatea produselor făcute şi clasate astfel ca arte industriale sunt arte utile – mobile. mai mult sau mai puţin creatoare. în evul mediu şi se manifestă în perioada modernă şi contemporană. Dacă o maşină de “produs” muzică sau imagini cinematografice nu este în întregime automatizată şi trebuie să fie potrivită mereu pentru a produce nuanţele dorite de ton. Nu este vorba despre care dintre oameni sau care gen de muncă este mai bun. Prima şcoală superioară tehnică se numea “Şcoala pentru Arte şi Meserii”. lumină. de obicei în consultaţie cu inginerii şi oamenii ai producţiei. . De asemenea. COMAN elementul interpretării personale. “Institutul pentru Arte şi Meşteşuguri” cu o durată a cursurilor de patru ani. nu toate aceste procedee sunt incluse ca artă industrială.

frumoasă a acestora. membri ai lui National Academy şi National Sculpture Society. şi cum poate mersul lucrurilor – în acest caz juridice şi comerciale – să fie împiedicat de opinii vagi şi confuze sau de părerile contradictorii ale unor presupuşi experţi. care fusese cumpărat de artistul american Edward Steichen de la sculptorul român Constantin Brâncuşi. Obiectul care a stârnit acest proces celebru şi în multe privinţe amuzant a fost un bronz intitulat Pasăre în zbor. şi cu toate că întâmpini o oarecare dificultate de a o asemui cu o pasăre. Iată cum nişte persoane obişnuite. . este totuşi plăcută la aspect şi extrem de decorativă. stabilea că obiectul este produsul original al unui sculptor profesionist şi este într-adevăr o piesă de sculptură şi un obiect de artă. El prezintă câteva idei diferite despre artă şi meşteşug. Fie că suntem sau nu de acord cu aceste idei noi şi cu şcolile pe care le reprezintă. funcţionarul vamal din New York la taxat cu 40% din valoare. conform legislaţiei vamale americane. mai mare sau mai mică. de valoarea de întrebuinţare a produsului. ca operă de artă sub forma unei sculpturi. Frank Crowninshield. Printre martorii reclamantului se aflau Edward Steichen. în declaraţia vamală. Fox (directorul lui Brooklyn Museum) şi Forbes Watson (directorul revistei The Arts). pronunţată de judecătorul Waite. Robert Aitken a fost principalul martor al guvernului. ai cărei exponenţi încearcă să înfăţişeze mai curând idei abstracte decât să imite obiecte naturale. Totuşi. de taxele de import. A fost înscris. Judecătorul Waite a adăugat că: Sub influenţa şcolilor moderne de artă. La aprecierea valorii estetice pentru produsele industriale se întâlnesc două situaţii: 1 – când factorii de evaluare estetică sunt subordonaţi complet valorii de întrebuinţare şi 2 – când factorii de evaluare estetică au o dependenţă. Obiectul de care ne ocupăm acum pare a fi pentru scopuri pur ornamentale. implicate într-un proces celebru devin celebre.ANALIZA VALORII 141 Dar iată şi o întâmplare care actualmente stârneşte mirarea şi care ilustrează foarte bine cum pot nişte probleme de teorie filozofică să capete importanţă practică. Hotătârea celor trei judecători. Henrz McBride. şi ca atare este scutit de vamă. William H. opinia … s-a modificat în ceea ce priveşte condiţiile necesare pentru a constitui artă … Între timp s-a dezvoltat aşa numita şcoală nouă de artă. socotim că trebuie luat în considerare faptul că ele există şi influenţa lor asupra lumii artistice recunoscute de tribunale. De aceea sa introdus termenul de valoare estetică care se ia în considerare la aprecierea produselor industriale. Iakob Epstein. posesorul Păsării în zbor. Are un contur frumos şi simetric. Educaţia estetică a condus la impunerea de către beneficiarii produselor industriale o formă artistică. Când procesul intentat de Constantin Brâncuşi Guvernului Statelor Unite a fost judecat la tribunalul vamal al Statelor Unite. ca manufactură de metal întrucât după părerea unor artişti. şi ca urmare s-a cerut să fie scutit. folosirea sa fiind aceeaşi ca a oricărei piese de sculptură a vechilor maeştri. nu era nici artă nici sculptură.

De aceea monoposturile de formula 1 nu se disting între ele ca fiind provenite de la o firmă sau alta. Forma şi culoarea acestuia trebuie să fie subordonată unor caracteristici funcţionale ale lui: formă aerodinamică. de formele rezultate din condiţiile aerodinamice de proiectare a lor. COMAN Pentru prima situaţie considerăm reprezentarea grafică din figura 4.142 Gh. . culoare sesizabilă uşor de participanţii la traficul rutier.4 a unui automobil. Cu creşterea vitezei de rulare se apropie din ce în ce mai mult de formele constructive ale automobilelor. rigiditatea caroseriei (de exemplu două uşi şi nu patru).

Dacă AiB. În sfârşit. dacă cineva preferă evenimentul A faţă de evenimentul B. Definiţie. 3. Dacă AiB şi BpC. Relaţiile “p” şi “i” satisfac următoarele axiome: 1.ANALIZA VALORII 143 CAP. ordonându-le de la “cel mai preferabil” până la “cel mai puţin preferabil”. sau este indiferentă (i) faţă de două evenimente date. în anumite cazuri oferind chiar gratuit anumite produse specifice pentru anumiţi beneficiari. 7. atunci ApC. Expresiile de calcul pentru eficienţa valorii produselor şi serviciilor evidenţiază faptul că interesele producătorului şi ale beneficiarului sunt oarecum opuse: oportunitatea valorii pentru beneficiar presupune un preţ cât mai mic şi utilitate pentru produs cât mai mare. Această competiţie are însă un caracter individual întrucât producătorul poate trata preferenţial anumiţi beneficiari. β . atunci ApC. Dacă AiB şi BiC. AiA pentru orice A. C etc.1. Axiomele 2. definite pe produsul mulţimii evenimentelor cu ea însăşi. B. axiomele 6 şi 7 arată că p este tranzitivă în raport cu i. 5. ANALIZA FUNCŢIONALĂ. 3. Se vor nota evenimentele cu A. 2. . De aceea conceptul de valoare a unui produs are un caracter individual sau o utilitate individuală. Se va considera situaţia când o persoană preferă (p) anumite evenimente în raport cu altele. 6. În esenţă. atunci AiC. 4. axiomele prezentate introduc o ordine liniară slabă în mulţimea evenimentelor.5. γ .BpA. Pentru oricare două evenimente A şi B are loc una şi numai una dintre următoarele relaţii: α ApB. atunci evenimentul A are utilitate mai mare decât B. 4 înseamnă că i este o relaţie de echivalenţă. iar oportunitatea beneficiului pentru producător presupune un beneficiu cât mai ridicat.AiB. TEHNOLOGICĂ ŞI ESTETICĂ A PRODUSELOR INDUSTRIALE 5. Dacă ApB şi BpC. Axioma 1 se mai numeşte legea trihotomiei. şi AiB dacă A/B şi B/A (A/B reprezintă negaţia lui ApB). Teoria utilităţii Utilitatea ordinală. echivalent. Se obişnuieşte să se spună că. atunci BiA. Dacă ApB şi BiC atunci ApC. Există deci două relaţii “p” şi “i”. sau. Axiomele utilităţii. Pentru orice eveniment A şi B scriem ApB dacă A este preferabil în raport cu B. utilitatea lui A este mai mare decât utilitatea lui B. Axioma 5 (împreună cu axioma 1) arată că p este o relaţie de ordine.

COMAN Din păcate.3) . Fie A şi B două evenimente arbitrare şi fie 0 ≤ r ≤ 1. Definiţie.1) (5. Prin r. ale cărei rezultate sunt evenimentele A sau C (fiecare cu probabilitatea 1/2).C} = = r. Rezultă din cele de mai sus că în cazul opţiunii pentru un bun aşa zis util este şi o opţiune pentru un risc. dacă alegerea implică un risc.A + (1 – r). în problema determinării evenimentului pe care ăl alege o persoană). pot exista loterii în care unui dintre rezultate este o altă loterie. combinaţiile de evenimente (definite prin intermediul unei loterii) au proprietăţi asemănătoare proprietăţilor algebrice elementare ale numerelor reale. a cărui utilitate să fie liniară (adică utilitatea unei anumite cantităţi din acest bun să fie direct proporţională cu cantitatea respectivă). afirmaţia că utilitatea lui A este mai mare decât aceea a lui B nu spune cât de mare este diferenţa dintre aceste utilităţi. care pot fi vândute. Dacă de exemplu o persoană trebuie să aleagă între evenimentul B şi o loterie (experiment aleator).(1 – s).A + (1 – r). Mai mult. adică al alegerii unei decizii în condiţii de risc. În mod similar pot fi definite loterii cu trei sau mai multe rezultate posibile. din păcate că nici un bun (nici chiar banii) nu are această proprietate. care l-ar determina pe beneficiarul solicitării să renunţe la A pentru B. Însă.A r. să zicem util).A + (1 – r).B + r.s.A + (1 – r). Am putea atunci pur şi simplu să determinăm mărimea (în unităţi ale acestui bun) plăţilor marginale. şi respectiv la B pentru C. acţionând apoi în consecinţă. astfel că această idee este inaplicabilă.B + (1 – s).A + (1 – r). Pe de altă parte.B = (1 – r). Toate dificultăţile ar dispare dacă ar exista un bun (numit. Asumarea unui risc depinde în mod esenţial de noţiunea de loterie (eveniment aleator).{s.144 Gh. şi dacă ApBpC.C r. Loterii. cu probabilităţile r şi 1 – r. cumpărate.2) (5.A = A (5. trebuie să cunoaştem ceva despre diferenţa dintre utilităţile a două evenimente dare (şi nu numai care dintre ele este preferat). Sunt verificate de exemplu următoarele axiome: r.B + (1 – r). Se notează faptul că o loterie poate fi considerată. Pentru unele probleme aceasta nu reprezintă nici o dificultate (de exemplu.B se va înţelege loteria (experimentul aleator) ale cărei rezultate posibile sunt A şi B. tot ca un eveniment. Se va arăta însă că se poate introduce şi folosi un astfel de bun atâta timp cât nu se încearcă să fie tratat ca pe celelalte bunuri. problema este de a stabili dacă posibilitatea unui câştig (în cazul în care rezultatul loteriei este A) este suficientă pentru a compensa riscul unei pierderi (dacă rezultatul loteriei este C). transferate sau distruse. într-un anumit sens.

3). avem: 1− r ⎫ ⎧r − s B=⎨ B+ B⎬ 1− s ⎭ ⎩1 − s şi deoarece ApB.B = s. fie s un alt număr arbitrar din (0.C + (1 – r).A + (1 – r).2).B} Dacă ApC. 1] astfel încât: {r. arată că ordinea în care se desfăşoară evenimentele sunt un şir de loterii care nu prezintă nici o importanţă. Axiomele (5. Împreună cu teorema că o funcţie reală continuă ia orice valoare dintre două valori ale sale. Fie A.1) are o semnificaţie evidentă. Este evident că în loteria r. 1).A + (1 – r). Într-adevăr.A + (1 – r). B.2) şi (5. respectiv A. atunci pentru orice r şi orice B: {r. aceasta conduce la următoarea axiomă. rezultă: 1− r ⎫ ⎧r − s A+ B ⎬ pB ⎨ 1− s ⎭ ⎩1 − s Însă. (5. 1].ANALIZA VALORII 145 Axioma de comutativitate (5.5) Să observăm că loteria r. Este rezonabil să admitem că o schimbare mică a lui r determină o modificare mică a utilităţii unei loterii (orice s-ar înţelege prin “utilitate a loteriei”). atunci 0 < r < 1. care. pentru r = 0 sau r = 1 loteria coincide cu B.A + (1 – r). Axioma continuităţii.B}p{r. Teoremă. atunci pentru orice B: (5. Avem deci axiomele următoare: Dacă AiC.4) {r. ⎧ A+ B⎬ ⎨ ⎩1 − s 1− s ⎭ şi deci. A + (1 − s ).B evenimentul A trebuie să poată fi înlocuit prin orice eveniment C astfel ca AiC.A + (1 – r). S-a văzut că r nu poate fi nici 0.3) avem: r−s 1− r ⎫ r.C + (1 – r).B coincide cu evenimentul A pentru r = 1 şi cu B pentru r = 0. în baza ipotezei ApCpB.B} (5. Să presupunem de exemplu r < r. în baza relaţiei (5. A. nu sunt echivalente (în raport cu relaţia i) cu C. nici 1. conform expresiilor (5. Dacă ApCpB şi {r. A + (1 − r ). Atunci există un r∈[0. Deoarece 0 < r – s < 1 – s. asemănătoare proprietăţii de distributivitate. importante fiind doar probabilităţile rezultatelor posibile.B}iC. Pentru a arăta unicitatea sa. C evenimente astfel ca ApCpB. în plus r este unic determinat.A + (1 – r)}i{r.B}iC Să observăm că în această axiomă trebuie să avem de fapt r∈[0. Demonstraţie.5): .

Să distingem următoarele două cazuri. Există o funcţie u cu valori reale. Conform axiomei de continuitate există r∈(0. COMAN {r.u(A) + (1 – r).A + (1 – s). În sfârşit.E0}iE1 Definim atunci u(A) = 1/r.A + (1 – r).E0}iA şi definim u(A) = s. şi trebuie arătat că aceasta satisface condiţiile (5. putem pune u(A) = 0 pentru orice A.9) pentru fiecare dintre evenimentele A şi B.E1 + (1 – s). trebuind să se ia în considerare cele 25 cazuri care rezultă din cele cinci posibilităţi (5. în celelalte cazuri demonstraţiile sunt asemănătoare. când A şi B sunt ambele în cazul c). Conform axiomelor (5. astfel încât E1pE0. În cazul c) există s∈(0.B] = r. 1) astfel ca: {r.6) şi (5. atunci există numerele reale α > 0 şi β astfel ca. d) AiE0. Funcţia u este unică. În cazul a) avem ApE1pE0. adică. 1) astfel ca: {s.6) şi (5. S-a definit astfel funcţia u(A) pentru toate evenimentele A. demonstraţia este destul de laborioasă. Existenţa. 1]. Teoremă.1) .8) Demonstraţie.B} Axiomele date sunt suficiente pentru construcţia unei funcţii de utilitate. b) AiE1. În cazul d) trebuie evident să avem u(A) = 0.(5.7). caz neinteresant în cadrul teoriei utilităţii. exceptând o transformare liniară. dacă şi numai dacă ApB (5.A + (1 – r).A + (1 – r). adică AiB pentru orice evenimente A şi B. Fără a discuta dacă o astfel de persoană există. În cazul b) trebuie evident să definim u(A) = 1.6) u[r. definită pe mulţimea tuturor evenimentelor astfel ca: u(A) > u(B). Să presupunem acum că există două evenimente E1 şi E0. B. distingând cele cinci cazuri. În primul caz persoana considerată este indiferentă faţă de orice alegere. u(A) se defineşte după cum urmează.146 Gh. în cazul e) există t∈(0.B}p{s. c) E1pApE0.u(A) + β (5.5) pentru fiecare eveniment A există cinci posibilităţi: a) ApE1. Se va prezenta numai demonstraţia pentru un singur caz. .7) pentru orice evenimente A şi B şi orice r∈[0. Al doilea caz va fi tratat în cadrul demonstraţiei teoremei următoare.u(B) (5.9) Definim mai întâi u(E1) = 1 şi u(E0) = 0. pentru orice A: v(A) = α. (Teorema este desigur valabilă în ambele cazuri). să observăm că acesta este cazul trivial când toate evenimentele au pentru persoana considerată aceeaşi utilitate. e) E0pA (5. Pentru un eveniment A arbitrar. Dacă AiB pentru orice A şi B. dacă există o altă funcţie v cu proprietăţile (5.7). 1) astfel ca: u(A) = (t – 1)/t.

7). Prin definiţie funcţia de utilitate u este liniară în raport cu evenimentele [proprietatea (5. mulţimea valorilor funcţiei de utilitate este o submulţime convexă a dreptei reale.8) este verificată în celelalte patru cazuri (a.7)]. dacă s2 > s1.(1 – s2)E0]} u(r. . 1).u(A) + (1 – r).A + (1 – r).(1 – s1) + + (1 – r).ANALIZA VALORII 147 Să presupunem că A şi B sunt ambele în cazul c) şi că u(A) = s1.E1 + (1 – s).E0} şi deci ApB.E1 + (1 – s2).A + (1 – r). atunci se observă că A şi B sunt ambele echivalente (în raport cu i) cu loteria s1.E1 + (1 – s).E1 + (1 – s2)E0]}.u(B) De aceea: {r.u(A) + β Analog se arată că (5.[s1. Fie v o funcţie arbitrară cu proprietăţile (5.v(E0).v(E1) + (1 – s). B i {s2. Prin urmare.B) = r.E0} β = v(E0).s1 + (1 – r). Avem: şi deci.E1 + (1 – s1).E2 + (1 – s2).E0}. fie r∈(0.[s2.7).B} i {r.E0} şi prin urmare: {r. Dacă u(A) = s.E1 + (1 – s1). şi deci AiB.E0}p{s2. trebuie arătat că u este unică în afară de o transformare liniară.(α + β) + (1 – s). Dacă s1 = s2.6) şi (5. avem: şi deci: v(A) = v(s. S-a demonstrat astfel existenţa unei funcţii de utilitate. α = v(E1) – v(E0) > 0. funcţia u satisface (5. adică un interval. e) din (5. v(A) = s. diferenţa între două funcţii de utilitate constă doar în alegerea diferită a originii şi a unităţii de măsură – o diferenţă asemănătoare de exemplu aceleia dintre scalele de temperatură Celsius şi Fahrenheit. trebuie să avem v(E1) > v(E0) şi deci putem defini: Să presupunem de exemplu că E1pApE0.α + β v(A) = α.9). Deoarece într-un experiment aleator (loterie) cu două rezultate posibile probabilitatea r a primului rezultat poate fi orice număr cuprins între 0 şi 1. conform cu (5. deoarece E1pE0. Faptul că această funcţie nu este unică nu are mare importanţă. Există 11 tipuri de intervale.s2]E1 + [r.E0] + + (1 – r).A + (1 – r).4): A i {s1.E1 + (1 – s1).B} i {[r. u(B) = s2.E0. Dacă s1>s2. Pentru a verifica (5. considerând şi mulţimea vidă ca şi mulţimea A i {s.β = s. b.E0) v(A) = s.E1 + (1 – s). În sfârşit. se arată ca în demonstraţia teoremei A că: {s1.6). d. Analog se arată că BpA.

q” din cele zece roţi aferente şi r = 1/2. dacă: . considerat “echitabil” pentru un anumit bun. care este o colecţie fixă şi nu o loterie.q” care dă colecţia q’ cu probabilitatea r sau colecţia q” cu probabilitatea 1-r şi respectiv.q”j. Mai departe. colecţia q definită prin: j = 1. este garantată cel puţin continuitatea sa şi existenţa derivatelor parţiale de ordinul întâi aproape peste tot). Spunem că bunul j satisface legea câştigului diminuat dacă. de obicei. Să folosim un n-vector q = (q1. rămâne deschisă. Spunem că bunul i este total (brut) – substituibil pentru bunul j. Derivatele parţiale ∂u/∂qj = uj se numesc preţuri-umbră (ele reprezintă preţul. COMAN constând dintr-un singur element (care corespunde cazului unei persoane indiferente faţă de orice alegere).q’j + (1 – r). trebuie să definim acum o funcţie de utilitate pe mulţimea colecţiilor de bunuri. pentru orice q: uj j = ∂2u ≤0 ∂q 2 j Se presupune că majoritatea bunurilor satisfac această lege. Colecţii de bunuri. aplicaţia naturală a teoriei utilităţii este îndreptată spre posesia de bunuri. din punctul de vedere al economistului. se presupune că funcţia u este continuă şi are derivate parţiale de ordinul întâi şi doi continue (deoarece ea este monotonă. este evident că colecţia q (un automobil cu roţile aferente) este preferabilă – cel puţin pentru majoritatea persoanelor – faţă de loteria r. în cadrul unei colecţii date de bunuri). O asemenea colecţie este considerată ca un eveniment.qn) pentru a nota cantităţile de bunuri deţinute de o persoană (sau un grup de persoane).n qj = r. Aşa că trebuie să fie ca partenerii de schimb (producător-beneficiar) să poată distinge între toate tipurile de evenimente.q’ + (1 – r).q”. exprimat în unităţi de utilitate.q’ + (1 – r).…. dacă q’ ≥ q. Rămân totuşi nouă tipuri de intervale şi problema în care aceste tipuri se încadrează mulţimea utilităţilor pentru o persoană dată. Să presupunem că există un număr finit n de bunuri principale.…. Aici este necesară o precauţie. O condiţie pe care funcţia de utilitate trebuie să o satisfacă este monotonia. trebuie să avem u(q’) ≥ u(q). Pe de altă parte. anume evenimentul care constă în deţinerea acestei colecţii. trebuie să distingem între loteria: r. Dacă de exemplu q’ constă din două automobile fără roţi. Din punct de vedere abstract. Un astfel de vector se numeşte colecţie de bunuri.148 Gh. se ataşează utilităţi tuturor tipurilor de evenimente. deţinute de diferite persoane în cantităţi diferite.

…. Importanţa acestui caz constă în aceea că. Utilitate absolută. Dificultatea constă aici în faptul că nu există nici o scală absolută pe care să fie măsurate toate utilităţile. totalsubstituibilitatea este o relaţie simetrică. În teoria economică a bunăstării sociale este uneori necesar să se aprecieze dacă o anumită acţiune “foloseşte unei persoane a mai mult decât ea dăunează unei persoane b”. Dacă însă spaţiile utilităţilor (mulţimile valorilor funcţiilor de utilitate) diferitelor persoane sunt toate intervale mărginite. Spunem că bunurile i şi j sunt complimentare dacă: uij = uji ≥ 0. Să presupunem că spaţiul utilităţilor unei persoane este nemărginit superior. dacă aceasta este adevărat pentru funcţiile de utilitate a două persoane diferite. Fie A evenimentul că nu se întâmplă nimic şi B . un transfer de bun n (plata laterală) este apoi folosit pentru a corecta orice inechitate cauzată de acest prim proces. Problema se reduce deci la întrebarea dacă spaţiul utilităţilor unei persoane este mărginit sau nu. Se poate atunci norma toate aceste intervale. Un bun. deoarece. anume lungimea acestor intervale. sugerează următoarele argumente: 1.qn) = w(q1. Un bun separabil este folosit în mod natural ca mijloc de schimb.qn-1) + ϕ(qn) pentru orice q. În unele cazuri funcţia ϕ este liniară. atunci un transfer al acestui bun de la o persoană la cealălaltă nu modifică utilitatea totală a celor două persoane.…. dacă utilitatea w = w(q1.…. unităţile scalelor utilităţii sunt arbitrare şi deci nu pot fi utilizate pentru comparaţii între persoane. Unii autori. după cum s-a menţionat deja. dacă unităţile de utilitate pentru cele două persoane sunt alese în mod potrivit.ANALIZA VALORII 149 ui j = ∂u i ∂ 2u = ≤0 ∂q j ∂qi ∂q j adică dacă o descreştere a cantităţii disponibile de bun j măreşte preţul-umbră a bunului i. se numeşte separabil. Celelalte n – 1 bunuri se pot împărţi astfel încât să se maximizeze această utilitate totală. Este natural acum să se compare utilităţile pe această scală absolută.qn-1) şi ϕ = ϕ(qn) astfel ca: u(q1. Deoarece în general uji = uij. pledând pentru teza intervalelor mărginite. Aceasta nu se poate determina prin simpla măsurare a creşterii şi descreşterii utilităţilor celor două persoane determinate de acţiunea dată. spunem că bunul n este liniar transferabil între cei doi parteneri de afaceri. adică dacă creşterea cantităţii disponibile a unuia măreşte valoarea celuialt. reducându-le printr-o transformare liniară la intervalul cu capetele 0 şi 1. Aceasta este o problemă deschisă. de exemplu bunul n. atunci se poate introduce o unitate absolută de utilitate.

Prin urmare. A2. Atunci loteria: ∑2 n =1 ∞ −n . Să presupunem. An are utilitate infinită (cunoscutul paradox Petersburg).C}.000001.…. Acestea sunt argumentele pentru mărginirea utilităţii. spaţiul utilităţilor persoanei respective este mărginit inferior. putem totuşi să obţinem majoritatea rezultatelor dorite fără a folosi această ipoteză. Putem spune numai că deşi lucrurile s-ar simplifica în cazul utilităţilor mărginite. Nu se poate concepe însă nici un astfel de eveniment C. 3. spaţiul utilităţilor persoanei în cauză este mărginit superior. Există atunci un şir de evenimente A1. Analog se poate argumenta că spaţiul utilităţilor este mărginit inferior. cu cele ale consumatorului care constau în maximizarea nivelului de utilitate a bunurilor şi serviciilor ce i se oferă. COMAN evenimentul constând în aceea că aceeaşi persoană este supusă unui pericol.150 Gh. astfel ca: n u(An) = 2 . trebuie să existe evenimentul C astfel ca: A p {0.u(A) – u(B). Pentru a evita acest paradox. Să presupunem că spaţiul utilităţilor aceleiaşi persoane nu este mărginit inferior.999999. spaţiul utilităţilor trebuie să fie deci mărginit superior. care să facă persoana în cauză să prefere loteria C/2 + B/2 faţă de situaţia vieţii normale. Dacă spaţiul utilităţilor persoanei respective nu este mărginit inferior. Prin urmare. trebuie să existe un eveniment C astfel ca: u(C) > 2. 2. încă o dată. Determinarea utilităţii “Armonizarea” intereselor producătorului care constau în obţinerea unui maximum de avantaje pornind de la resursele de care dispune. se poate argumenta că faptul că o persoană nu poate concepe un eveniment C cu proprietăţile descrise mai sus se datorează pur şi simplu lipsei sale de imaginaţie şi că paradoxul Petersburg este tocmai un paradox. au preocupat .2. 5.B + 0. Problema rămâne desigur nerezolvată. Fie A evenimentul că nu se întâmplă nimic şi B evenimentul că persoana respectivă a câştigat un milion de dolari. Întrucât spaţiul utilităţilor nu este mărginit superior. Aceasta înseamnă însă că: {C/2 + B/2}pA Nu ne putem însă imagina nici un eveniment C. că spaţiul utilităţilor nu este mărginit superior.

Deşi au fost propuse multe criterii de cuantificare a utilităţii. însă consumatorul poate măsura utilitatea acestor produse şi servicii în consum ? De aici o altă deosebire fundamentală între punctul de vedere al consumatorului (beneficiarul produsului). sociologul şi economistul italian Vilfredo Pareto (1848-1923) a sugerat înlocuirea cuantificării cu clasificarea. psihologul german Gossen arată însă că: suplimentul de utilitate furnizat în cantităţi crescătoare dintr-un bun evoluează descrescător până a deveni nul la un punct de saţietate. 2 m .. Dar. când se ia în considerare costul de fabricaţie al produsului. Suplimentul de utilitate care decurge din consumul unei doze suplimentare egală cu unitatea. De altfel această deosebire se reflectă clar în expresiile de evaluare a oportunităţii valorii care exprimă punctul de vedere al producătorului. pentru stabilirea corectă a premizelor teoriei deciziei în domeniu.1) şi (1. dacă utilitatea de consum a unei cantităţi qA dintr-un bun A este 100 şi dacă cea obţinută din qB este 10. Cu tot paralelismul unor probleme de conţinut în aprecierea bunurilor şi serviciilor. cu condiţia ΔX = 1. a unei cifre care să exprime pe scara valorică cantitatea de utilitate care decurge din consumul unui volum determinat dintr-un bun se numeşte teorie cardinală a utilităţii. Această sugestie are la bază consideraţia logică că pentru a reprezenta preferinţele consumatorului.ANALIZA VALORII 151 de multă vreme pe specialişti din diversele domenii de convergenţă economico-socială. există o deosebire importantă între cele două puncte de vedere. măsurarea utilităţii nu este indispensabilă pentru a ordona opţiunile. acestea au fost supuse de fiecare dată criticii. Este greu să fie măsurată concret utilitatea. Această formulare este echivalentă cu a defini utilitatea marginală Um ca fiind raportul dintre suplimentul de utilitate ΔU şi suplimentul de consum ΔX.2). este necesară elaborarea unei teorii adecvate a utilităţii bunurilor şi serviciilor. litri.10) În 1843. din bunul luat în consideraţie – se numeşte utilitate marginală. Evaluarea utilităţii bunurilor pe baza ataşării acestora. Um = ΔU ΔX (5. de către consumator. rezultă că poate fi stabilită o ierarhie semnificativă între anumite niveluri de utilitate. expresiile de calcul (1. înseamnă că utilitatea lui qA este de zece ori mai mare decât a lui qB. de moment ce poate fi măsurată satisfacţia conferită de un nivel de consum dat. pentru a putea face aşa ceva. unităţi fizice de producţie etc. de către producător şi beneficiar. Dar. O unitate productivă are întotdeauna unităţi de măsură bine definite pentru aprecierea producerii de bunuri şi servicii: tone. La începutul secolului al XX-lea. .

xn ) = U ( x1 ) + U ( x2 ) + U ( x3 ) + L + U ( xn ) Întrucât datorită interdependenţei utilităţilor avem: rezultă că este imposibil. Majoritatea teoriilor moderne ale utilităţii se situează în cadrul analizei ordinale. consumatorul dispune din nou de o măsură a utilităţii. Dacă q ≥q şi q ≥q . Relaţia “≥” este deci o relaţie de preordine completă. q2. Aceste trei condiţii. rezultă formula generală: U = U ( x1. x2 . qn) se numeşte “coş de bunuri”. Ansamblul tuturor coşurilor de bunuri se numeşte “spaţiu de bunuri”. q ) de puncte din spaţiul de bunuri avem: 1 2 2 1 sau q ≥q sau q ≥q (relaţie completă). x3 . avem 1 3 q ≥q (tranzitivitate). în general. n. q≥q (reflexivitate). iar vectorul q=(q1. cea de a doua condiţie – trivială – îndeamnă doar că orice coş de bunuri este cel puţin la fel de dorit ca el însuşi (reflexivitate). q3. o funcţie de mai multe variabile. s-a constat că este imposibil să se elaboreze o ierarhizare cardinală a utilităţii. începând din momentul în care utilitatea unui bun depinde oricât de puţin de cea a altor bunuri. în aceste condiţii. Pentru orice cuplu (q . practic. În aceste condiţii. raţionamentul se face asupra unui număr finit de bunuri (şi servicii) repetate printr-un indice: i = 1. Teoria ordinală a opţiunilor consumatorului se bazează pe axiomele următoare: 1 2 1. x2..11) (5. (q şi q reprezintă două coşuri de bunuri). 2. să se facă apel la ideea de funcţie de utilitate generalizată. Pentru stabilirea fundamentelor teoriei opţiunilor consumatorului este suficientă o relaţie de preordine foarte simplă. 3.12) U ( x1 . Este necesar.152 Gh. să construim o funcţie de utilitate măsurabilă. sunt suficiente pentru elaborarea unei aşa numite teorii ordinale a utilităţii. cantitatea de bunuri i este notată qi. K . cea de a treia condiţie presupune coerenţa în opţiune a consumatorului (tranzitivitate). dar este vorba de o măsură ordinală. x3 . relativ puţin restrictive. x2 . Pentru orice q din spaţiul de bunuri. Prima condiţie înseamnă doar că toate coşurile de bunuri posibile pot fi clasate de consumator (relaţia se numeşte completă). Dificultăţile prezentate de teoria cardinală a utilităţii explică pe larg succesul pe care l-a avut reformularea opţiunilor consumatorului în termeni de teorie ordinală.…. …. x3. 1 2 2 3 3. 1 2 Fie “≥” o relaţie binară definită de spaţiul de bunuri q ≥q se 1 2 1 2 citeşte q este preferat sau indiferent faţă de q . K . bazată pe ierarhizarea combinărilor de bunuri în ordinea preferinţei. COMAN Însă. . x1. . 2. cardinală.. xn fiind cantităţile diferitelor bunuri consumate. xn ) (5..

ANALIZA VALORII

153

Ierarhizarea operată astfel între diferitele bunuri este exprimată sub forma matematică prin funcţia de utilitate, care asociază numere determinate diferitelor cantităţi de bunuri consumate:

U = U ( x1 , x2 , x3 , K , xn )

Aceste numere indică doar un clasament sau o ordine de preferinţă. Însă şi ierarhizarea acestor preferinţe constituie o problemă de mare dificultate. Sunt prezentate, în literatura de specialitate, diferite metode de analiză. În cele ce urmează vom prezenta două dintre cele mai recente. Primul procedeu poate fi aplicat atât la rezultatele de tipul “da - nu”, cât şi la rezultatele exprimate în aceleaşi unităţi de măsură sau unităţi de măsură diferite. Metoda se bazează pe ipoteza: dacă utilitatea rezultatului O este U, iar probabilitatea de apariţie a lui O, apreciată pe baza prelucrării statistice a datelor de investigaţie, este p, atunci utilitatea acestei situaţii este p.U. Cu alte cuvinte, este indiferent dacă se produce un rezultat cu utilitatea p.U sau dacă un rezultat cu utilitatea U apare cu probabilitatea p. Aceasta este o ipoteză fundamentală asupra comportării umane, dar în anumite circumstanţe ea s-ar putea să nu fie valabilă. Fiind date două rezultate oarecare (obiecte, evenimente, situaţii sau proprietăţi ale lor), utilitatea lor se poate determina folosind una din următoarele metode: 1. Se stabileşte rezultatul preferabil; să admitem că O1 este preferat lui O2, O1>O2. 2. Se găseşte probabilitatea α astfel încât să nu existe nici o preferinţă între αO1 şi O2; altfel spus, este indiferent dacă rezultatul preferat se produce cu probabilitatea α sau se obţine O2 în mod sigur. Odată obţinut α, cu probabilitatea α.O1 = O2, putem lua utilitatea lui O2 egală cu 1, utilitatea lui O1 fiind atunci

1

α

.

În general, fiind dată o mulţime de rezultate acestea se aranjează în ordinea preferinţei şi apoi se consideră diferitele perechi. De exemplu, să presupunem că avem trei rezultate O1, O2 şi O3. O1 fiind cel preferat, iar O3 cel mai puţin preferat. Se găseşte mai întâi α1 astfel încât: α1.O1 = O3 Utilitatea lui O3 se ia egală cu 1; utilitatea lui O1 va fi găseşte acum α2 astfel încât:

1

α1

. Se

α2.O2 = O3

154 şi se atribuie lui O2 utilitatea

Gh. COMAN

1

α2

.

Pentru a verifica compatibilitatea acestor rezultate se caută α3 astfel încât: α3.O1=O2 utilitatea lui O2 fiind cea determinată anterior. De exemplu, dacă: 0, 50 .(O2) = O3;

1 = 2,0 0,50 1 = 4,0 0,25 .(O1) = O3; U(O1) = 0,25
U(O2) =

α3. (O1) = U(O2) = 2,0 va trebui ca α3 astfel găsit să aibă valoarea: α3 =

şi dacă:

2,0 = 0,50 4,0

deoarece numai în caz contrar rezultatele ar fi inconsistente şi ar trebui corectate. Numărul verificărilor posibile creşte odată cu n. Pentru n = 3 se poate face o singură verificare. Pentru n = 4 se pot efectua 3 verificări: O1 şi O3, O1 şi O2 şi O2 şi O3. În general, numărul verificărilor posibile este: 1+2+3+…+(n-2). Al doilea procedeu care nu implică utilizarea probabilităţilor, dar care este aplicabil numai rezultatelor de tipul “da-nu”, având utilităţi independente se bazează pe următoarele ipoteze: 1. Fiecărui rezultat Oj îi corespunde un număr real nenegativ Uj care este interpretat ca fiind o măsură a importanţei relative a lui Oj. 2. Dacă Oj este mai important decât Ok, atunci Uj > Uk, iar dacă Oj şi Ok au aceeaşi importanţă Uj = Uk. 3. Dacă Oj şi Ok au utilităţile Uj şi respectiv Uk, atunci utilitatea rezultatului combinat Oj şi Ok este Uj + Uk. Această ipoteză nu se aplică dacă rezultatele Oj şi Ok sunt disjuncte (adică nu se pot produce simultan). De asemenea ea îşi pierde valabilitatea atunci când apariţia lui Oj atrage după sine producerea lui Ok, dar realizarea lui Ok nu implică apariţia lui Oj; de exemplu, Oj = câştigul anual este de cel puţin 10 u.m. (unităţi monetare) şi Ok = câştigul anual este de cel puţin 5 u.m. Ipoteza 3 reprezintă condiţia de aditivitate. Ea are următoarele corolare importante:

ANALIZA VALORII

155

3a. Dacă Oj este preferabil lui Ok, iar Ok este preferabil lui Ol, rezultatul combinat Oj şi Ok este preferabil lui Ol. Acest corolar s-ar putea să nu fie valabil, dacă Oj şi Ok sunt disjuncte, de exemplu, dacă Oj = Vasile va pleca astă seară cu trenul de Iaşi spre Bucureşti şi Ok = Vasile va pleca astă seară de la Iaşi la Ploieşti. Dacă se elimină “astă seară” corolarul este satisfăcut. 3b. U(Oj şi Ok) = U(Ok şi Oj), adică ordinea în care se prezintă rezultatele nu are importanţă. 3c. Dacă U(Oj şi Ok) = U(Ok), atunci Uj = 0. Deşi, în principiu, cele trei ipoteze restrâng posibilităţile de aplicare, în practică s-a constatat că procedeul poate fi utilizat totuşi pe scară destul de mare. În continuare se va prezenta descrierea metodei. 1. Cele n rezultate se aranjează în ordinea preferinţei, O1 fiind rezultatul cel mai preferat, iar On rezultatul cel mai puţin preferat. Tabelul 5.1 Algoritm simplificat pentru al doilea procedeu O2 sau O3+ O4+…+ Start: O1 sau O2+ O3+…+ On On O1 sau O2+ O3+…+ On-1 O2 sau O3+ O4+…+ On-1 O1 sau O2+ O3+…+ On-2 O2 sau O3+ O4+…+ On-2 . . . . . . O1 sau O2+ O3 O2 sau O3+ O4 Coloana următoare Coloana următoare … On-2 sau On-1+ On … Stop … . . . … …

2. Lui On i se atribuie utilitatea 1, iar celorlalte rezultate li se atribuie utilităţile care reflectă importanţa lor pentru conducătorul firmei (sau pentru cel care ia decizia). Aceste numere nu vor fi arătate conducătorului pe durata etapei următoare. 3. Se prezintă conducătorului firmei variantele din tabelul 5.1 sau 5.2 (programul dezvoltat din tabelul 5.2 conduce la rezultate mai precise decât cel din tabelul 5.1, dar necesită mai mult timp şi răbdare). Conducătorul firmei (sau decidentul) trebuie să aleagă rezultatele preferate, începând cu primul rând din coloana întâi. Dacă rezultatul din membrul stâng este preferat (sau este la fel de preferat) celui din membrul drept, se continuă cu primul rând din coloana următoare. În caz contrar, se continuă cu rândul următor din aceeaşi coloană. 4. Se verifică dacă numerele asociate rezultatelor la etapa a doua sunt compatibile cu inegalităţile obţinute la etapa a treia. Dacă

156

Gh. COMAN

nu, se modifică aceste numere cât mai puţin posibil, astfel încât inegalităţile să devină consistente. Tabel 5.2.

Algoritm dezvoltat pentru al doilea procedeu (a – variante care nu sunt prezentate în tabelul 5.1)
Start: O1 sau O2+O3+…+On O1 sau O2+O3+…+On-1 O2 sau O3+O4+…+On … O2 sau O3+O4+…+ On-1 O2 sau O3+O4+…+ On-2+On ………………….. ………………….. … On-2 sau On-1 +On Stop

a.O1 sau O2+O3+…+ … On-2+On O1 sau O2+O3+…+On-2 … … a.O1 sau O2+O3+…+ On-3 + On-1+On ………………….. … a.O1 sau O2+O3+…+ On-3+On-1 ………………….. … a.O1 sau O2+O3+…+ On-3+On O1 sau O2+O3+…+On-3 ………………….. … a.O1 sau O2+O3+…+ ………………….. … On-4+ On-2+On-1+On ………………….. … a.O1 sau O2+O3+…+ On-4+ On-2+On-1 ………………….. … a.O1 sau O2+O3+…+ On-4+ On-2+On ………………….. … a.O1 sau O2+O3+…+ On-4+ On-1+On ………………….. … a.O1 sau O2+O3+…+ On-4+On-1 ………………….. … a.O1 sau O2+O3+…+ On-4+On . . . . . . . . . O1 sau O2+O3 O2 sau O3+O4 .. Coloana următoare Coloana următoare .. Se presupune, de exemplu, că în cazul a cinci rezultate au fost atribuite următoarele ponderi în etapa a doua: O1: 7; O2: 4; O3: 2; O4: 1,5; O5: 1.

ANALIZA VALORII

157

Utilizând programul dezvoltat din tabelul 5.2, s-au obţinut următoarele aprecieri (aici semnul > înseamnă “preferabil lui”, iar semnul < “mai puţin preferat decât”). 1) O1 < O2 + O3 + O4 + O5; 2) O1 < O2 + O3 + O4; 3) O1 < O2 + O3 + O5; 4) O1 > O2 + O3; 5) O2 < O3 + O4 + O5; 6) O2 > O3 + O4; 7) O3 > O4 + O5. Se va examina, în continuare, dacă aceste relaţii sunt compatibile cu ponderile asociate iniţial. Se va începe cu ultima relaţie. 7) Inegalitatea este incompatibilă pentru ponderile iniţiale; cel mai simplu este să se înlocuiască 2,0, asociat lui O3, cu numărul 3,0. 6) devine incompatibil, de aceea se modifică ponderea lui O2, luând-o egală cu 5,0; 5) se verifică cu noile valori; 4) este incompatibil. Ponderea lui O1 se va lua egală cu 9,0; 3) este incompatibil. Se va micşora ponderea lui O1 la 8,5 astfel ca 4) să rămână satisfăcut; 2) se verifică; 1) se verifică. Au rezultat utilităţile: O1: 8,5; O2: 5; O3: 3; O4: 1,5; O5: 1. Este clar că acest procedeu devine greoi, dacă numărul rezultatelor este foarte mare, dar cu o uşoară modificare va putea fi aplicat la orice număr de rezultate. În practică s-au considerat cazuri având până la 200 de rezultate. Se presupune existenţa a 17 rezultate: O1,… , O17. Practic s-a constat că mulţimile ce conţin mai mult de opt rezultate sunt greu de mânuit; cele mai recomandabile sunt cele formate din şase rezultate. De aceea se va încerca să se dividă cele 17 rezultate în trei grupe aproximativ egale. Se va proceda în felul următor: 1. Se alege un rezultat la întâmplare, fie acesta O1; 2. Rezultatele rămase se împart, la întâmplare, în trei grupe: două grupe conţin câte cinci rezultate, iar a treia grupă şase. Se

158

Gh. COMAN

adaugă la fiecare din aceste grupe rezultatul la care ne-am fixat în prima etapă. Va rezulta, de exemplu: O4 O4 O4 O2 O5 O1 O3 O7 O2 O6 O11 O10 O8 O13 O15 O14 O13 O17 O16 3. Se aplică procedeul descris anterior pentru fiecare grupă de rezultate, separat. În prealabil însă, se asociază lui O4 un număr, de exemplu 10, şi se cere conducătorului firmei (decidentului), ca atunci când execută operaţiile din etapa a doua, să ţină seama de acest număr, pe care nu-l va putea modifica. De asemenea, în timpul efectuării ajutărilor din etapa a patra, numărul trebuie să rămână neschimbat, pe când toate celelalte pot fi variate. În fond, în acest fel se introduce o bază de comparaţie (standard) în fiecare grupă de rezultate. Consistenţa rezultatelor obţinute se stabileşte uşor, formând noi grupări şi alegând noi standarde, după care procedeul se repetă. Dacă rezultatele obţinute nu corespund, atunci o reexaminare a problemei, împreună cu conducătorul firmei, va clarifica de obicei situaţia. La utilizarea acestei metode, ca şi a altor metode de măsurare a utilităţii, se ridică o problemă în cazul în care conducerea firmei este formată din doi sau mai mulţi membri. Există două posibilităţi ce se pot aplica în astfel de situaţii. 1. Hotărâri deschise. Fiecare posibilitate de alegere oferită conducerii se pune la vot; decizia se ia pe baza unui anumit criteriu, de exemplu pe baza majorităţii voturilor exprimate. Criteriul trebuie să fie cel utilizat la luarea deciziilor obişnuite. 2. Hotărâri închise. Fiecare membru al conducerii îşi prezintă propriile estimaţii, în mod individual. Utilitatea atribuită fiecărui rezultat va fi o anumită funcţie de utilităţile subalternilor săi, reflectate în anumite utilităţi “globale”, fiecare subaltern fiind cotat cu o anumită pondere. În acest caz se aplică, cu concursului superiorului, următorul procedeu de agregare a rezultatelor individuale pentru determinarea ponderilor Wk atribuite fiecărui subaltern. Se obţine de la fiecare subaltern k utilităţile Ujk ale rezultatelor j. Utilitatea globală a rezultatului j va fi:

∑W U
k k

jk

Determinarea utilităţii joacă un rol central în soluţionarea problemelor fundamentale ale analizei valorii sau de opţiune pentru acţiuni ale decidenţilor. Se va considera, spre exemplu, o problemă obişnuită care survine deseori în practică, de repartiţie a fondurilor de investiţie pentru dezvoltare a unor activităţi productive.

se punea problema selectării acelor obiecte de pe lista generală care să rămână a fi achiziţionate în limita fondurilor alocate în acest scop. Se cere fiecărui conducător de colectiv o listă cu echipamentele necesare. să le atribuie nişte numere care să reflecte această importanţă şi să-şi stabilească preferinţele în cadrul programului anchetei. Pentru fiecare echipament j s-a calculat suma ponderată a utilităţilor. compus din 15 colective. Fiecărui conducător de colectiv i s-a cerut să indice acele obiecte de pe lista generală. asociate fiecărui colectiv. individual. Unele echipamente s-au dovedit necesare mai multor colective. rezultatele au fost consistente. Fiecare din participanţii la anchetă trebuia să ordoneze activităţile colectivelor după importanţa lor. Cele . De regulă. (unitate monetară). Deşi aici n-au fost explicate toate detaliile. utilizând în acest scop procedeul de agregare a punctelor de vedere individuale. Şefii de colective nu şi-au plasat colectivele pe primul loc. Fiecare colectiv a primit cel puţin unele din echipamentele pe care le dorea. corespunzătoare conducătorului colectivului k. 2. fiecare articol de pe listă a fost solicitat de cel puţin un colectiv. pentru a obţine utilitatea pe u. bineînţeles. după totalizarea acestor liste şi calcularea preţurilor de achiziţie a echipamentelor tehnologice solicitate. la determinarea gradului de importanţă al activităţii fiecărui colectiv din cadrul institutului.ANALIZA VALORII 159 Se presupune că într-un important institut de cercetare.m. cu condiţia respectării bugetului dat. până s-a ajuns la epuizare fondurilor alocate. se constată că suma totală întrece de câteva ori fondul alocat. ∑ WkU jk k Această sumă s-a împărţit la preţul echipamentului. Contrar aşteptărilor. pe care le doreşte. Fiecărui conducător de colectiv şi conducătorului general al institutului li s-a cerut să participe. S-a procedat la determinarea utilităţii obiectelor de pe lista generală. care îi sunt necesare. se poate vedea că procedeul este loial. pentru fiecare colectiv în parte. 3. S-a calculat valoarea medie a datelor obţinute în acest fel şi s-au obţinut ponderile Wk (1 ≤ k ≤ 15). Articolele de pe listă au fost rearanjate apoi pe rând. 4. 1. s-a primit a anumită sumă pentru procurarea de echipamente tehnologice în vederea dotării tehnice de lucru. În această situaţie. Prin acest procedeu s-a maximizat deci utilitatea estimată. Utilităţile corespunzătoare fiecărui conducător de colectiv au fost împărţite la suma lor. Pentru o selecţie corectă a echipamentelor de achiziţionat s-a utilizat următorul procedeu. astfel încât suma utilităţilor rezultate să dea 1. neglijând necesităţile celorlalte colective. Se notează cu Ujk utilitatea “normalizată” a echipamentului j.

vom considera produs fie un ansamblu de piese montate fie un element constitutiv al acestuia (o piesă). Funcţiile de vânzare condiţionează prestigiul comercial al producătorului şi valoarea de schimb a produsului. ca şi funcţiile de vânzare se pot exprima prin substantive cuantificate. este necesar să se răspundă corect la întrebările ce este ? ce face ?. de exemplu. COMAN două avantaje importante pe care le oferă constau în micşorarea timpului necesar pregătirii listei de achiziţii şi reducerea ostilităţii dintre conducătorii de colective. Astfel aparatele şi instalaţiile casnice.160 Gh. Robinet de lavoar Funcţiile de utilizare (întrebuinţare). Funcţiile pot avea rol de funcţii de utilizare productivă a produsului sau de funcţii de vânzare a acestuia. sunt mai competitive dacă sunt concepute şi cu un aspect atrăgător. în timp ce funcţiile de vânzare se exprimă prin substantive nemăsurabile. estetic. fie o activitate oarecare. pe care procedeul obişnuit le stimulează în fiecare an.1. Răspunsul corect la aceste întrebări ne conduce pe calea cea bună de apreciere intrinsecă a funcţiunilor şi posibilităţilor de creştere a calităţii de răspuns la cerinţele practice. de a susţine o greutate. Este de cunoscut faptul că multe obiecte de folosinţă curentă au atât funcţii principale de întrebuinţare cât şi funcţii de vânzare sau de prezentare. ca de exemplu: de a produce un cuplu de torsiune. Analiza funcţiunilor produselor În cadrul acestei analize a funcţiunilor produselor.3. 5. . de exemplu: îmbunătăţirea aspectului exterior Pentru definirea şi analiza corectă a funcţiunilor produselor. 5. de a amplifica sunetul etc. Fig.

a apăra. a întrerupe. a filtra. crt 1 2 Denumirea obişnuită Indicator colorat Şurub de fixare Descriere în Verb analiza valorii butoane de identificare şurub-fixează furnizează ameliorează fixează transmite rezistă şi ameliorează permite realizează Clasa Substantiv o informaţie aspectul poziţionarea torsiune la coroziune rotirea la fixarea Explicaţii Forma şi culoarea butonului Prin crestătura pentru şurubelniţa (F).3 Analiza funcţiunilor unui robinet de lavoar (figura 5. Disimulează piuliţa. Presgarnitură şi carcasa formăfinisaj atrăgător (cromare) Robinetul funcţionează chiar dacă există scurgeri.ANALIZA VALORII 161 Se poate prezenta o listă cu substantive şi verbe folosite uzual la specificarea utilităţii funcţiilor de întrebuinţare sau de vânzare: Funcţii de întrebuinţare: Verbe: a controla. a conţine. a susţine. a preveni. Tabelul 5. a atrage.1) Funcţii realizate Nr. a proteja. a rectifica. idem Faţă prelucrată Ţeavă de scurgere (V) Ţeavă filetată în partea superioară a corpului Sî Pv Pî Pî Sî Pv Sî Sî 3 Capsulă Înveliş-piuliţa. a modula. Material: alamă. a respinge. a începe. a conduce. a izola. a transporta. a localiza. a induce. Partea inferioară a învelişului e filetată interior (F). a schimba. a menţine. a emite. a transmite. presgarnitură şi carcasă rezistă ameliorează coroziunea aspectul Pv Pv 4 Garnitură de garnitură de etanşare etanşare a presgarniturii împiedică scurgerea Pî 5 6 Şaibă de etanşare Corpul robinetului şaibă de etanşare corpul robinetului împiedică asigură dirijează scurgerea locaşul (ventil) fluxul Pî Sv Pî Pî Pî poziţionează carcasă . Material: alamă + cromat Printr-un orificiu în partea superioară a învelişului. a amplifica. dar este un mare dezavantaj la vânzare. a aduna.

Pî Forma exterioaSî ră hexagonală Pî Material-alamă Pî Formă exterioaSî ră hexagonală Pî Material-alamă Pî. COMAN susţine rezistă racordează ansamblul la torsiune conducta de alimentare Piuliţă pătrată la bază şi pe lungimea bazei filetată (P) Pî Contrapiuliţa de pe conducta de a-limentare se înşu-rubează pe filetul exterior Sî Alezaj teşit Sv pentru piuliţa olandeză la racordul cu conducta de alimentare Pî Material-alamă Pv Cromare Pî Soliditate din proiectare.162 Gh. Fixează garnitura ventilului garnitură ventil fixează transmite rezistă fixează transmite rezistă împiedică coroziune aspectul presiune ansamblul torsiune coroziune şaiba torsiune coroziune scurgerea 8 9 10 Ventil 11 Corpul robinetului potriveşte controlează potriveşte poziţionează ventil controlează potriveşte poziţionează fixează rezistă carcasă-ax şi poziţionează presgarni-tură conţine ventilul debitul poziţia axului garnitura debitul poziţia axului garnitura garnitura coroziune piuliţă presgaritură garnitură de etanşare poziţionează axul transmite realizează apără fixează transmite rezistă mişcarea fixarea dispozitivul de etanşare învelişul torsiune coroziune Pî Sî Sî Sî Sî Pî . Material-cauciuc Pv Sî Gaură de mijloc Pî (P) Pî Sî Pî Ştift superior (P) Sî Ştift şi colier (P) Sî Ştift filetat (F) Sî Sî Material-alamă Sî Filet în partea Sî superioară a ţevii (P) Pî Orificiul interior micşorat şi filet în partea inferioară a orificiului (F) Partea inferioară filetată interior Filet exterior în partea inferioară (F) Între pragul filetat şi corpul robinetului Filet pe colier (F) Ştift hexagonal Material-alamă Sî împiedică scurgerea rezistă ameliorează reţine 7 Contrapiuliţă Piuliţa ventilului Garnitura ventilului piuliţă de siguranţă Piuliţă.

dispozitiv. Substantive (nemăsurabile): articol. vibraţie. efect. radiaţie. contrapresiune. caracteristică. reper. circuit. . a spori. temperatură. deci costul funcţiei apare în timpul operaţiei de asamblare Pî Material-alamă Pî Ştuţ pătrat Pî Forma şi dimensiunile braţelor. comoditate. pagubă. a indica. presiune. dimensiune. banc.ANALIZA VALORII rezistă 12 Presgarnitură piuliţă presgarnitură permite transmite produce rezistă transmite produce comprimă presiune rotirea torsiune fixare coroziune torsiune fixare presgarnitura Pî 163 Soliditate din proiectare Sî Orificiu Sî Cap hexagonal Sî Filetări exterioare (F) Pî Material-alamă Pî Capăt de formă pătrată Sî Filetări exterioare (F) Pî La înşurubare. căldura. a îmbunătăţi. a scădea. flux. formă. a creşte. a crea. energie. contaminare. Substantive (nemăsurabile): aspect. cost. P – funcţie de poziţionare. frumuseţe. Sv – funcţie secundară principală de vânzare. pulsaţie. timp. prestigiu. Pî Material-alamă Pv Cromare Sî Orificiu blocat pentru şurubul de fixare (F) Sî Pentru butonul de identificare (F) – funcţie principală de de vânzare. eleganţă. echilibru.1) în tabel 5. torsiune. lumină. greutate. Exemplificarea analizei funcţiunilor unui proces se face prezentând modul de utilizare a acestora pentru un robinet de lavoar (figura 5. Pv – funcţie 13 Ax ax-acţionează vertical 14 Rozetă în cruce mâner rezistă transmite realizează rezistă ameliorează realizează fixează coroziune torsiune transmisia coroziune aspectul blocarea butonul Legendă: Sî – funcţie secundară de îmbunătăţire. eroziune. Pî întrebuinţare. curent.3. Substantive (măsurabile): densitate. sarcină. frecvenţă. atractivitate. reparaţie. F – funcţie de fixare. Funcţii de vânzare: Verbe: a atrage. concepţie. simetrie.

Ori reducerea costurilor de fabricaţie se poate realiza prin creşterea tehnologicităţii produsului şi aceasta se obţine printr-o analiză corespunzătoare a ansamblului produsului şi a elementelor sale constitutive. Aceasta se poate face numai prin posibilitatea creată unor pături sociale tot mai largi de a cumpăra produsul respectiv. Dar. s-au efectuat toate schimbările în succesiunea operaţiilor tehnologice de prelucrare şi toate combinările între ele care duc la reducerea costului de fabricaţie.2. se utilizează graficul fluxului pe operaţii tehnologice în raport cu întregul produs complex şi graficul fluxului de producţie în raport cu o parte mai mică a produsului.164 Gh. pentru o mai bună vizualizare a relaţiilor spaţiale. 5. a răspunde unor cerinţe social-umane. Piese componente ale unui condensator (a) şi vedere de ansamblu a acestuia (b)(în proiecţie axonometrică) În figura 5. În momentul când sau eliminat toate operaţiile tehnologice de prelucrare inutile. în primul rând cu scopul eliminării complete a paşilor care nu pot fi justificaţi şi în al doilea rând cu scopul combinării operaţiilor. Rezultatul se numeşte diagramă de flux. În general. producătorul urmăreşte ca produsul să poată fi achiziţionat de un număr tot mai mare de cumpărători. mai rămâne întrebarea finală . De ce ? Întrucât aceste “satisfaceri” conferă valoare de întrebuinţare şi valoare de schimb produsului considerat.3. Analiza funcţională şi tehnologică a produselor Desigur că orice produs realizat urmăreşte a satisface o necesitate. Deseori este de mare ajutor să se suplimenteze graficul fluxului proceselor de producţie prin suprapunerea sa pe un plan al spaţiului de producţie. Cum se poate realiza acest deziderat ? Simplu ! Prin reducerea continuă a costurilor de fabricaţie şi deci a preţului de vânzare.2 se prezintă. în acelaşi timp. Fig. formele constructiv-funcţionale ale elementelor constitutive şi de ansamblu a unui condensator. COMAN 5. Se analizează fiecare detaliu al procesului. în proiecţie axonometrică.

schemele sunt instrumente excelente pentru prezentarea . Poate fi vorba de activitatea de transport a materialelor şi depozitarea acestora. cu suficiente detalii care. În sfârşit.3. odată analizate. direct legată de producţie. 5. Avem în vedere tipurile de analiză utilizate în ajutorul proiectării sau la îmbunătăţirea organizării locurilor de muncă. să poată duce la îmbunătăţirea metodelor de lucru.ANALIZA VALORII 165 privind necesitatea operaţiilor de transport şi depozitare şi dacă sunt necesare – modernizarea acestora. După cum se observă graficul fluxului de operaţii tehnologice dau o descriere sistematică a unui proces sau a unui ciclu de muncă. Se trece. Majoritatea schemelor combină reprezentarea scrisă cu cea grafică şi figurativă astfel încât să asigure participarea deplină a tuturor persoanelor interesate. definite în graficele mai sus. din punctul de vedere al sistemului de producţie om-maşină. Aici definiţia unei operaţii nu coincide în mod necesar cu aceea dată de graficele fluxului de operaţii şi de graficele flux ale procesului de producţie.3. sau de orice operaţie. la ultimul nivel de analiză tehnologică. Fiecare element component al familiei de scheme de procedee tehnologice este astfel reprezentat încât să ajute pe analist să-şi formeze o imagine clară asupra metodei tehnologice folosite. în final. sub ordonată fluxului direct de producţie. Vedere axonometrică generală montată (a) şi explodată (b) a unui robinet de conductă În tabelul 5. Fig. care consideră operaţia individuală ca unitate. Acest lucru stimulează un schimb fructuos de idei.4 se prezintă graficul operaţiilor tehnologice de montaj şi de prelucrare pentru robinetul de conductă prezentat în figura 5. sau de orice muncă indirectă. Un formular normalizat asigură un limbaj comun astfel încât mai mulţi analişti pot examina împreună problemele.

Tabelul 5. prelucrare a două Strung suprafeţe 4. 1. turnare Bancul de formare reper 1 2. curăţirea Tobă de curăţat (bronz turnat) 3. 1. 2. prelucrarea tuturor Maşină automată (bară suprafeţelor de filetat laminată = 3/8″) Holender. 1. prelucrareStrung obţinerea diametrelor interioare şi exterioare Tija. reper 3 1. broşarea găurii Broşă pătrate 500 50 200 80 80 . filetare Strung şi strunjirea celor trei suprafeţe Bucşă de 1. turnare Bancul de formare izolare.166 Gh. asamblare finală Baie de spălare 2. curăţirea Tobă de curăţat (bronz turnat) 3. prelucrare. Fluxul operaţiilor tehnologice pentru robinetul prezentat în figura 5. curăţirea Tobă de curăţat reper 2 3. prelucrarea tuturor Maşină automată reper 5 suprafeţelor de filetat (bară laminată hexagonală = 3/4″) Mâner.3 Denumirea produsului Ansamblul general Operaţii tehnologice Utilaje tehnologice Producţia (buc/oră) 30 100 50 500 40 150 25 80 300 60 200 Operaţii de asamblare Banc de lucru 1. ambalarea în cutii Operaţii de fabricare Corpul. verificarea (încercarea la Banc de lucru presiune) 4. curăţire Stand de încercare 3. COMAN propunerilor de ameliorare a metodelor de muncă la toate nivele de conducere. turnare Bancul de formare reper 6 2.4.

2) rezultă că o importantă deosebită la analiza valorii. Funcţii estetice (de vânzare) cum ar fi diferite ornamente. număr mai mare sau mai mic de difuzoare. 49. Se evaluează costul de fabricaţie ca la analiza economicofinanciară. 90 m).ANALIZA VALORII 167 CAP. de exemplu pe aparatul radio. se va avea în vedere influenţa costului fiecărei funcţii luată separat. etc. becuri de iluminat scala. ci pe funcţii.6. ca la analiza economico-financiară. de exemplu: FM-est. De exemplu. 19. 13. Conceptul de cost al funcţiilor produselor Din relaţia(1. asupra costului total al produsului. US(11. care exprimă valoarea de întrebuinţare a produsului şi elementele ornamentale. Se stabilesc apoi elementele componente care satisfac numai o anumită funcţie din cele enumerate mai sus. FM-vest. La analiza valorii. UM şi UL. 16. audiţie mono şi stereo. ANALIZA COSTURILOR FUNCŢIILOR PRODUSELOR INDUSTRIALE 6. aceluiaşi aparat de radio i se stabilesc. 41.1) şi respectiv(1. etc..2): Oportunitatea beneficiului = valoarea de întrebuinţare + valoarea estetică cost (1. costurile nu se determină pe elemente constitutive.1. la analiza economico-financiară a costurilor de fabricaţie pentru un aparat de radio se iau în considerare costurile individuale a tuturor elementelor constitutive ale acestuia şi apoi prin însumarea lor şi a costurilor de asamblare se obţine costul total de fabricaţie al produsului. La analiza valorii. şasiu. existenţa CD-ului. primare. pentru creşterea oportunităţii valorii şi respectiv a oportunităţii beneficiului. reglaje de ton. carcasă etc. La analiza valorii. existenţa pikap-ului. în continuare. Funcţii secundare: inscripţii pe scala de reglaj. prin eventuala creştere sau diminuare a calităţii acesteia. acestea vor forma costul funcţiei respective la care se adaugă cota parte a elementelor comune mai multor funcţii-transformator. care exprimă valoarea estetică a produsului.1): Oportunitatea valorii = valoarea de întrebuinţare + valoarea estetică preţ (1. o prezintă analiza costurilor funcţiilor care caracterizează valoarea de întrebuinţare şi a costurilor ce caracterizează valoarea estetică a produsului. La analiza valorii pe ansamblu produsului. 75. . 31. 25. funcţiile principale: de audiţie pe lungime de undă. la început.

sub 10%. Rezultă din aceste simple observaţii cât de importantă este colaborarea loială şi corectă dintre diferiţii specialişti angajaţi în definirea activităţilor tactice şi strategice ale unui agent economic. proiectare şi fabricaţie a produselor.2). Acest mod de evaluare a costurilor funcţiilor unui produs prezintă o importanţă deosebită atât în activitatea de concepţie. însă sunt şi cazuri când datorită costurilor mari de transport la distanţă. Analiza economică se face pe funcţii şi elementele constitutive care le definesc. a trecerii produsului prin mai multe intermedieri pentru a ajunge la beneficiar. nu pe ansamblul produsului. În acest scop. şi respectiv oportunitatea beneficiului. Numai astfel se elaborează produse cu funcţii mai multe sau mai puţine. prin costul final al funcţiilor şi al produsului. cu program de funcţionare prestabilit .1) şi (1. producătorul justifică costurile prin funcţiile acestuia. adresându-se fiecare. cu un cost şi respectiv preţ ridicate sau automobile de la Trabant la Rols Roys etc. adausuri comerciale mari etc. adică a costurilor de fabricaţie şi a preţului. Este rolul decidenţilor de a lua măsuri pentru îmbunătăţirea climatului de colaborare în general în unitatea economică. multe din măsurile luate de producător pentru reducerea . anumitor categorii de cumpărători. costurile de fabricaţie se regăsesc direct în preţul de vânzare al produsului în formarea acestuia. Rezultă aşadar că din punctul de vedere al analizei valorii nu prezintă importanţă analiza costurilor pe elemente constitutive ale produselor decât în măsura în care acestea contribuie la definirea unora din funcţiile produsului. cu un cost şi respectiv preţ mai redus. În aceste condiţii.168 Gh. de importanţă majoră pentru definirea activităţilor tactice şi strategice ale agentului economic. până la aparate de radio sofisticate. dar şi în activităţile comerciale ale unităţii economice respective. în funcţie de cui se adresează produsul din punct de vedere al preţului şi calităţii. În aceste condiţii. Propune o eventuală diminuare a calităţii unora din funcţii sau chiar eliminarea unora dintre acestea pentru a se ajunge la un compromis cost-calitate. Evident. După cum se observă în relaţiile (1. este necesar să se reducă valoarea numitorului. cu telecomandă etc. în preţul de vânzare. costurile de fabricaţie prezintă o pondere redusă. o importanţă deosebită o prezintă cunoaşterea şi aprecierea corectă a domeniului de activitate a fiecărui colaborator şi nu aroganţa nejustificată a importanţei care şi-o dau unii sau alţii dintre specialiştii de o anumită profesie. Aşa apar pe piaţă aparate de radio de la cele mai simple. COMAN se iau în considerare creşterea sau scăderea calitativă a unora din funcţii şi eliminarea sau adăugarea unor funcţii noi. La tratativele de livrare ale produselor se ridica deseori observaţia cumpărătorului că produsul este scump... dar mai ales în aceste colective de analiza valorii. cu o calitate mai superioară sau mai inferioară a lor. pentru a se creşte oportunitatea valorii.

care prelucrate în continuare – vor conduce la întocmirea matricei costurilor funcţiilor. determinate de elementele concrete care le fac viabile. după cum s-a văzut. 6. unităţile economice care folosesc gazul metan. prin folosirea forţei de muncă se transformă în ceva nou. costul forţei de munca. operaţie de o însemnătate deosebită pentru studiile de analiză a valorii. De pildă.2. Costul forţei de muncă. Aceasta presupune o consultare prealabilă a specialiştilor din serviciul de aprovizionare şi din serviciul calculaţia costurilor înainte de a se lua legătura cu furnizorii. care urmează să fie convertit în gaz metan. Deşi costurile pot fi exprimate astfel şi deşi compararea acestor costuri este foarte utilă. piese turnate. în subelemente. Astfel. . Este vorba de costurile pentru achiziţionarea materialelor care. table. dar. materialele sunt – sub o formă sau alta – necesare. specialistul în analiza valorii va trebui să ia în special elementele componente. în cazurile când costurile materialelor ocupă o pondere mare în totalul cheltuielilor de fabricaţie. elementele componente ale costului materialelor sunt: costul materialelor sau materiilor prime achiziţionate. elementele de influenţă asupra materializării funcţiilor sunt: costul materialelor şi materiilor prime. suluri.ANALIZA VALORII 169 costurilor de fabricaţie nu au efect substanţial şi asupra reducerii preţului de vânzare.Structura costurilor funcţiilor produsului La analiza costurilor funcţiilor produselor se va avea în vedere evidenţierea structurii de formare a acestora. Astfel situaţia costurilor materialelor nu se referă doar la costuri pe unitatea de greutate sau volum pentru diversele forme sub care se prezintă materialele respective: piese forjate. De aceea multe concerne moderne îşi fac propriile reţele de desfacere a produselor cu amănuntul pentru a avea sub control şi preţul de vânzare cu amănuntul al produselor respective. regia. Prin urmare. beneficiul primului producător. beneficiul. Costul materialelor. Fiecare din aceste elemente poate fi divizat la rândul lui. apare în cadrul procesului de transformare a materialelor achiziţionate în produse finite. Indiferent de domeniu. costul forţei de muncă utilizează pentru transformarea materiilor prime respective în produse finite sau semifinite cu posibilitate de vânzare. fie cumpără direct gaz metan şi cheltuiesc forţă de munca numai în reţeaua de distribuţie. bare sau ţevi etc. La prima vedere lucrurile par clare. În cazurile când un anumit producător furnizează materiale unui alt producător. fie achiziţionează cărbune. Costul forţei de muncă. costurile mai cuprind: cheltuieli de regie ale primului producător.

o operaţie directă. timpul de control este timpul necesar comparării unei piese realizate cu desenul de execuţie. de obicei. este foarte greu să se stabilească timpul real. placare. la nivelul minim de salarizare. lustruire. Strict vorbind. transportul. indiferent de operaţii sau de locul unde se efectuează acestea – o a doua posibilitate se bazează pe determinarea costului oră-maşină. operaţii de procesare din structura procesului tehnologic. noţiunea de forţă de muncă poate varia considerabil de la o unitate economică la alta. curăţire etc. Din punctul de vedere al analizei valorii e important să se cunoască temeinic componentele incluse în cheltuielile de regie. Dacă este vorba de un produs fabricat în cadrul întreprinderii în mod normal nu se ia în considerare beneficiul. gratificaţiile etc. Dar. Regia. în cele mai multe unităţi economice se include aici un număr de operaţii de bază ale procesului de fabricaţie care afectează costurile forţei de muncă şi anume: manopera propriu-zisă. pe oră. alte ori este suficient un control prin sondaj. Diferenţa dintre costul de fabricaţie si preţul de vânzare reprezintă beneficiul producătorului. în ceea ce priveşte materialele achiziţionate se poate stabili. în scopul fie de a reduce preţurile furnizorilor. încălzirii.170 Gh. În linii mari. Timpul de procesare(sau prelucrare) se referă la durata trecerii unei piese prin diverse operaţii de prelucrare ca: tratamente termice. pentru fiecare operaţie în parte. Costul forţei de muncă se calculează pe baza timpului de muncă în două moduri diferite: cel mai simplu este să se stabilească un cost orar fix. dar se efectuează în mod diferit – unele piese sunt controlate după executarea fiecărei operaţii. COMAN de fapt. serviciul calculaţia costurilor îl calculează. întrucât la operaţiile de prelucrare se prelucrează un număr mare de piese în acelaşi timp. Manopera propriu-zisă se referă la timpul efectiv necesar unui muncitor pentru a produce un element constitutiv(de exemplu o piesă). De aceea trebuie să se precizeze dacă timpul de muncă se referă si la operaţiile de prelucrare şi la operaţiile de control. chiria. materiale. toate acestea sunt considerate operaţii directe dar. pe baza datelor furnizate de serviciul de calculaţia costurilor nivelul aproximativ realizat de furnizorul de. în orice stadiu al analizei valorii se vor pune următoarele întrebări: Controlul reprezintă un cost direct sau face parte din regie ? Operaţiile de prelucrare reprezintă costuri directe ? Operaţiile de concepţie reprezintă costuri de regie ? Dar costurile de organizare a producţiei ? Se include utilarea ? Se include echipamentele speciale ? Se include cheltuielile de instruire ? Beneficiul. fie de a obţine reduceri de . Dacă acest beneficiu este mare apare posibilitatea angajării unor negocieri. Reprezintă costuri diferite de cele care se referă direct la executanţi si anume costul luminii. Pentru aceasta. indiferent de gradul de prelucrare al acestora. în funcţie de specificul acestora. Controlul este – de asemenea . împărţind cheltuielile de regie ale unui an la numărul de ore lucrate. operaţii de control.

când era necesar. Este un obicei care s-a născut din nevoia de satisface necesităţi în condiţiile unor resurse . (3) În al treilea rând. De aici derivă şi titlul etapei următoare – respectiv întrebarea: Cât valorează ? În esenţă.3. care interesează pe proiectant şi pe inginerul de fabricaţie în aceeaşi măsură ca parametrii tehnologici ai respectivelor procese. Cât valorează ? Este cazul să ne oprim la această etapă importantă să reflectăm la drumul parcurs până în momentul de faţă. s-a atribuit nume noi unor repere.ANALIZA VALORII 171 preţuri de la alţi furnizori. Scopul acestor operaţii amănunţite este colectarea de informaţii pentru evidenţierea funcţiilor celor mai costisitoare. Evaluarea valorii este o operaţi curentă pe care o face oricine de fiecare dată când cumpără ceva. 6. (2) În al doilea rând. economii la costul de producţie. Obiectivul etapei următoare. Se compară aceste cifre cu cele obţinute în etapa anterioară. Aceste probleme trebuie discutate cu personalul serviciului aprovizionare care poartă răspunderea unor asemenea negocieri. cheltuieli de regie şi beneficiile – se trece la determinarea costurilor funcţiilor realizate de un anumit reper. Estimarea costului materialului pentru fiecare caz rămâne o operaţie simplă. Costurile funcţiilor se determină prin stabilirea costurilor materialelor şi forţei de muncă încorporate în acele componente care realizează funcţiile. Apare astfel o nouă semnificaţie a conceptului de cost. forţei de muncă. Costurile acestor timpi se determină prin aplicarea anumitor normative pentru forţa de muncă şi pentru regie. au fost examinate costurile acestor funcţii. funcţiile realizate de fiecare reper în parte au fost puse în evidenţă şi clasificate. Se stabileşte apoi costul materialului utilizat pentru producerea fiecărei funcţii în parte. Se determin[ astfel costurile nejustificate pe care le are produsul. procedeul constă în atribuirea unei valori a costului fiecărei funcţii. O cale simplă constă în a izola fiecare funcţie în parte şi de a evidenţia toate mijloacele materiale care duc la producerea sa. s-a obţinut o cunoaştere temeinică a obiectului prin juxtapunere a tuturor datelor de bază în legătură cu aceasta. pentru ca rolul lor să devină cât se poate de clar. În acest fel se elimină neajunsurile contabilităţii tradiţionale chiar dacă este bine intenţionată. în această fază pot apare anumite dificultăţi. Metoda curentă în analiza operaţiilor reale sau proiectate şi a timpilor necesari producerii fiecărui element funcţional. (4) În al patrulea rând. care este o etapă de creaţie este – dacă se anticipează puţin – conceperea unor soluţii mai economice pentru a realiza anumite funcţii sau a elimina funcţiile inutile care sunt generatoare de costuri. Determinarea costurilor funcţiilor După stabilirea principalelor elemente ale costurilor – costurile materialelor. (1) În primul rând. mai precis. pentru a se vedea daca valoarea funcţiei realizate este corespunzătoare.

De pildă. ca mod de organizare. Compararea costului cu funcţiile pe care le îndeplineşte produsul se face totdeauna . ansamble. mecanisme sau servicii. de organizarea concediului de odihnă. fie că e vorba de cumpărarea unor alimente. dar. E ceea ce în limbaj obişnuit se numeşte o bună gospodărire. costul pe unitatea de suprafaţă. COMAN limitate. în analiza valorii. costul pe unitatea de sarcină. Costurile totale se exprimă. utilizate în scopul realizării aceleiaşi funcţii de către alte aparate. o comparare reală necesită luarea în considerare şi a unui alt parametru măsurabil. de cumpărarea unui automobil. de decorarea sau de cumpărarea de îmbrăcăminte. în termenii parametrilor menţionaţi şi apoi din punctul de vedere al elementelor costului: costul materialelor. Metode de determinare a valorii funcţiilor Aşa cum s-a specificat anterior. Mijloacele de comparare. ale unor funcţii asemănătoare. Compararea cu alte costuri cunoscute. Metodele de stabilire a valorii funcţiilor sunt următoarele: 1. este întocmirea şi păstrarea unei evidenţe ale valorii-cost sau ale standardelor de valoare. costul pe unitatea de timp. 2. Parametrii utilizaţi în mod curent în studiile de analiză a valorii sunt: costul pe unitatea de lungime. de pildă. zahăr in vrac cu zahăr preambalat. Deşi compararea de bază intuitivă a costurilor unor obiecte diferite care realizează aceleaşi funcţii este uneori suficientă pentru determinarea celei mai mari. costul pe unitatea de sunet. atunci criteriul pentru comparare va fi costul pe unitatea de greutate. examinate şi actualizate permanent. subansamble. costul pe unitatea de volum.4. mai întâi. acestea reprezentând principalele surse de obţinere a datelor pentru comparare. 6. . Trebuie menţionat că unul din obiectivele analizei valorii. analiza funcţiilor se efectuează pe grupe sau domenii şi succesiv pe sisteme. preţurile articolelor de îmbrăcăminte pot fi comparate direct. costul pe unitatea de greutate. de multe ori. S-a văzut că. Determinarea valorii-cost se va face pentru fiecare din aceste elemente prin aplicarea celei mai adecvate metode prezentate mai jos. costul pe unitatea de debit etc. al forţei de muncă şi al regiei. principalul mijloc de comparare a valorilor este costul. până la repere. În realizarea acestei etape a analizei valorii sunt implicaţi factori de comparare: mijloacele şi metodele. costul pe unitatea de iluminare.172 Gh. Funcţiile ale căror valori-cost se exprimă astfel vor fi puse în evidenţă prin modul de caracterizare – verb urmat de substantiv măsurabil. costul pe unitatea de muncă efectuată. Compararea cu alte costuri cunoscute. dacă urmează să cumpărăm.

Înainte de a discuta mai pe larg aceste puncte.. 8. Fixarea unui procentaj din valoarea totală a întregului proiect.m. nu există dificultăţi în această problemă. să fie discutate ulterior. de pildă. Este important ca aceste efecte ale specificaţiei asupra costului să fie înregistrate separat. Funcţia de asamblare a unor repere. 5. Costuri cunoscute pentru funcţii asemănătoare. incluzând compararea cu modurile de realizare a aceleiaşi funcţii sau a unor funcţii similare. la prima vedere s-ar părea că nivelul costurilor nejustificate este de 50 u. Evaluarea costului funcţiei din punct de vedere teoretic: 9. pentru cazul în care s-ar dovedi deosebit de importante. Metoda acesta este evidentă şi nu necesită explicaţii. 4. se realizează în cele mai diferite ramuri industriale: în electronică – sistemul de conectare a filtrelor nu are nici o legătură cu sisteme de asamblare a părţilor componente ale unui articol de îmbrăcăminte din industria textilă. Costuri cunoscute pentru realizarea aceleiaşi funcţii. 7. Compararea cu costurile estimative ale realizării funcţiilor cu cele mai simple mijloace. Compararea cu preţul de vânzare al producătorilor concurenţi pentru produse care realizează aceleaşi funcţii. În afară de efectul diferenţelor din specificaţie.ANALIZA VALORII 3. Pentru a determina în mod realist capacitatea de creştere a valorii este necesar să se ia în considerare şi efectul probabil al restricţiilor din specificaţii. că funcţiile de asamblare a reperelor unui ansamblu costă 100 u.m. 173 Compararea cu costuri cunoscute ale unor produse asemănătoare ca dimensiuni şi aspect. Se recomandă – în măsura în care este posibil – utilizarea costurilor cunoscute – întrucât estimările efectuate pe baza estimării anterioare pot crea dificultăţi. Atribuirea unei valori arbitrare.m. de care trebuie să se ţină seama. Se presupune. 6. trebuie subliniat faptul că este foarte important să se ia în considerare efectul pe care l-ar avea eventualele restricţii specificate asupra costului. se poate imagina un mod de a realiza o funcţie plecând de la o metodă împrumutată dintr-un . (unităţi monetare). dar dacă în cazul variantei mai puţin costisitoare condiţiile de lucru sunt deosebit de grele. de exemplu. Estimarea efectului unor schimbări în costurile realizării funcţiei la cursul de revenire şi la analiza beneficiicosturi asupra costurilor de funcţionare.m. Această metodă acoperă un domeniu mai larg. Cu toate acestea. dar în cadrul unei alte soluţii această funcţie costă doar 50 u. în cadrul unor produse diferite. atunci valoarea-cost reală depăşeşte 50 u.

să se imagineze analogii cu alte obiecte. pare greu la prima vedere. în ultimă instanţă. Obiectivul acestei metode este examinarea celor mai simple sau rudimentare căi de a realiza o anumită funcţie. Costuri cunoscute ale unor articole asemănătoare ca dimensiuni şi aspect. Compararea unor obiecte unicat cu obiecte uzuale din gospodărie constituie un punct de plecare în stabilirea valorii. peste care se aşează una sau mai multe scânduri. În perioada războiului rece. Multe obiecte. Costuri estimative ale celor mai simple soluţii. Iată câteva exemple: Obiectivul cercetări Brichetă Creion automat Aparat de tuns iarba Butoni de cămaşă Funcţia Produce căldură Trasează linii Tunde iarba Îmbunătăţeşte estetica Alternativa Chibrit Mină de creion Foarfece de grădină Nasturi . exista un embargo al ţărilor occidentale în exportul de tehnologii noi. pot avea o asemănare. Totuşi. idee care pe parcurs s-a generalizat. după efectuarea modificărilor impuse de specificaţie. Se presupune. Asemănările dintre capetele sferice ale unui mecanism articulat. de exemplu.174 Gh. Se pot imagina imediat nenumărate moduri de a satisfacere a acestei funcţii. înainte de a se acorda o marjă pentru restricţiile şi cerinţele din specificaţii. În domeniul turbinelor. un interes cu privire la valoarea în rândul salariaţilor. COMAN domeniu străin. în acelaşi timp. Această legătură a determinat stabilirea unei valori arbitrare pentru caracteristicile uneori palete de compresor de dimensiuni reduse. de exemplu unul sau două butoaie de bere(valoarea estetică putând fi de altfel destul de mare) la distanţă de 1-2 metri. Pentru aceasta a importat din SUA o fabrică de pixuri cu bilă pentru care nu era embargo şi astfel a intrat în posesia noilor tehnologii utilizate de SUA pentru fabricarea bilelor mici de rulment. forma şi caracteristicile paletelor din compresor şi turbină sunt specifice şi. dezvoltând. a dus la elaborarea unei noi metode de fabricaţie. iar costurile cunoscute ale unor funcţii pot servi ca bază pentru evaluarea celorlalte. două trăsături importante se regăsesc într-un obiect de larg consum – muchiile de intrare si ieşire sunt asemănătoare cu muchiile unei lame de ras. cu nişte bile de otel a dus la elaborarea unei variante bazate pe adaptarea bilelor de oţel la dispozitivul respectiv. de exemplu. determinându-se astfel. că obiectul cercetării este o masă a cărei funcţie primară este să susţină o greutate. un nivel nou al valorii. URSS vroia să cunoască tehnologiile noi de fabricaţie a bilelor mici de rulmenţi folosiţi în industria aeronautică şi mecanică fină. deşi îndeplinesc funcţii complet diferite. ceea ce. Se pot face multe astfel de înlocuiri cu alte obiecte care să satisfacă funcţia respectivă.

să nu existe termen de comparaţie. Prima şi cea mai simplă este de a stabili un nivel al preţurilor mult sub nivelul concurenţei.ANALIZA VALORII 175 Pentru aceste alternative simple se poate face o evaluare corectă a valorii-cost adăugându-se şi marjele corespunzătoare pentru satisfacerea cerinţelor din specificaţie. dar se măreşte şi costul. Preţurile de vânzare fiind cunoscute se poate determina costul de fabricaţie şi se poate face comparaţie cu cel real. a unei calităţi şi fiabilităţi superioare concurenţei la produsele care se vând cu acelaşi preţ. O a treia metodă de stabilire a valorii în aceste condiţii este asigurarea unor performanţe. dar. Efectul unor asemenea schimbări asupra costului poate fi determinat stabilindu-se astfel un raport de echilibrare între consumul de benzină. Într-un astfel de caz. îmbunătăţirea unui parametru se realizează în detrimentul altuia. o nouă cutie de viteze a unui automobil. Astfel se poate determina valoarea unei funcţii pe baza unui raport de echilibru predeterminat ceea ce însemnă că o schimbare a costului realizării funcţiei pentru îmbunătăţirea unuia sau . Costul poate fi redus prin utilizarea unor materiale inferioare la unele repere dar acesta poate duce la scăderea fiabilităţii şi. aceasta poate duce şi la scăderea confortului şi. Se pot ivi situaţii când produsele respective sunt unicate în cadrul unor ansambluri mai mari şi când nici una din metodele precedente nu dă satisfacţie deplină. confort şi fiabilitate. la scăderea vânzărilor. În acest caz. valoarea va fi exprimată în termeni de cost şi un parametru al criteriilor menţionate. dar foarte eficient. Se va lua. pentru unele piese. Cele mai multe produse sunt rezultatul unor compromisuri între diverşi parametrii. costurile finale calculate în aşa fel încât să se păstreze o marjă corespunzătoare de beneficii. Pentru acele produse care au costuri excesive valoarea se stabileşte la acelaşi nivel sau puţin sub costurile estimative ale concurenţei. în consecinţă a vânzărilor. Procedeul utilizat în acest caz este atribuirea unei valori întregului ansamblu (folosind oricare dintre metodele discutate) şi apoi fiecărui reper din componenţa acestuia. de preferinţă pe baza examinării efective a produselor acestora. Pe de altă parte se poate mări fiabilitatea prin utilizarea unor materiale de calitate superioară. deci. Fixarea unui procentaj din valoarea totală a proiectului. Preţurile de vânzare ale producătorilor concurenţi. valoarea se atribuie pe baza funcţiilor realizate şi se defalcă pentru fiecare funcţie în parte. Există mai multe posibilităţi de a realiza acest lucru. Stabilirea unui raport de echilibrare. Un mod simplu. Or a doua posibilitate este evaluarea produselor producătorilor concurenţi. dar s-ar putea ca. Consumul de benzină al oricărui tip de autoturism poate fi diminuat prin reducerea capacităţii. de comparare constă în stabilirea unei valori-cost care să se situeze sub valoarea-cost a concurenţei. Valoarea ei totală este uşor de stabilit. Cu alte cuvinte. capacitate. spre exemplu.

Analiza criterială a factorilor semnificativi din mesajele informaţionale şi alegerea soluţiei la analiza valorii Criteriul este un punct de vedere al analistului (singur sau în echipă) prin care acesta izolează aspecte ale realităţii. ierarhizarea criteriilor reprezintă o siluire a acesteia. să întocmească modele matematice simple şi totodată operative în vederea elaborării. În cercetarea tehnico-ştiinţifică. (B) evaluarea comparativă a mai multor creaţii similare.176 Gh. COMAN a mai multora din parametrii acestuia. adică a ponderii. Aşa cum s-a specificat. diferenţa valorică este o operaţie comună tuturor metodelor de analiză criterială. În general. (D) opţiunea pentru una din variantele selecţionate. nu trebuie să depăşească un anumit nivel predeterminat. (C) selecţionarea lor pe baza evaluării. sunt utilizate numeroase metode de analiză multicriterială sau monocriteriale. dar şi în alte domenii de creaţie. Criteriile selectate admit. metodele de analiză sunt cele mai folosite în analiza factorilor semnificativi din mesajele informaţionale. mai sus. Evaluarea teoretică a costului funcţiei. Valoarea funcţională minimă se poate afla şi printr-un procedeu teoretic de analiză cunoscut sub numele de evaluare teoretică a funcţiilor sau ETF. de obicei anumite însuşiri cerute obiectivului analizei. evaluării şi selecţionării variantelor. o ordonare după gradul lor de contribuţie la realizarea obiectivului. metodele de analiză criterială servesc la (A) elaborarea unei creaţii. stabilindu-se ierarhia lor. 6. mai totdeauna. Analistul este obligat să accepte aprioric aceste consecinţe. fiind o familie de metode foarte variate aparţinând analizei de sistem. de aceea autorii diverselor metode au căutat să găsească mijloacele cele mai potrivite de alegere (componenţa colectivului de specialişti decidenţi rămânând însă cea mai sigură cale) şi de măsurare a importanţei lor.5. să stabilească principalele criterii de comparaţie a soluţiilor posibile. Adoptarea unui număr firesc limitat de criterii este impusă de tendinţa intelectului uman de a simplifica realitatea. o deformare a sistemului studiat. Dacă adoptarea unui număr relativ restrâns de criterii constituie o simplificare a realităţii. a greutăţii relative a fiecărui criteriu în complexul criterial. se utilizează numeroase procedee – funcţie de scopul propus – de . Aceste metode îşi propun: să identifice factorii semnificativi care intervin într-un anumit proces sau fenomen şi să determine importanţa contribuţiei acestora.

de exemplu: 0 ⇒ mai puţin important decât… n = 2 0 şi 1 1 ⇒ mai important decât… n = 3 0. de exemplu. diagrame şi formule (pe baze statistice. funcţii etc. fiecare cu fiecare (inclusiv cu ele însele). în schimb un tabel “dreptunghiular” (sau “greco-roman”) nu este neaparat un dreptunghi geometric. de exemplu). Pe grilă se compară N elemente (criterii. figura 6. să presupunem.ANALIZA VALORII 177 exemplu. Grilele pot fi de n valori. celelalte procedee mai speciale însuşindu-se odată cu metoda care le foloseşte. dacă se compară elementul Ei cu elementul Ej şi dacă lui Ei i s-au acordat. comune tuturor metodelor. analiza combinatorie (condiţionată şi/sau aleatorie) pentru elaborare şi rafinare.6.4. grafuri elementare pentru evaluare şi decizie. x şi 1 x ⇒ la fel de important ca… …………………………………………………………………… n = 10 Se dau note de la 0 la 10 fiecărui element din tabel în aşa fel încât două elemente comparate între ele au note complementare (de sumă = 10). Analiza criterială foloseşte pentru ordonarea criteriilor tabele pătrate care pun în corespondenţă două “mulţimi” identice numite grile. înţelegându-se astfel că Ei . denumite astfel. mulţimi).4. Ne vom referi numai la grafuri de ordonare şi modalităţile de stabilire a coeficienţilor. experimentale sau empirice) pentru determinarea unor valori numerice etc. lui Ei i se acordă nota 4 (6 + 4 este mai = 10). după cum în linii şi pe coloane au aceleaşi caractere (respectiv acelaşi elemente) sau caractere diferite (elemente. una câte una. nota 6. Grafuri elementare folosite în metodele de analiză criterială Metodele de analiză criterială (şi nu numai ele) fac apel la nişte grafuri elementare sub forma de: (I) tabele pătrate sau (II) dreptunghiuri. iar pentru scopuri decizionale tabele dreptunghiulare (matricea consecinţelor.). A A B C D E B C D E A B C D E F G α β γ δ ε I II Fig. Menţionăm că cuvintele “pătrat” şi “dreptunghi” nu au înţelesul obişnuit din geometrie: dacă un tabel “pătrat” (sau “latin”) este întotdeauna şi un pătrat geometric.

178 Gh. prin apreciere (cu notele de la 0 la 10. 1/2 punct pentru valoarea x şi 1 punct pentru valoarea 1. S – securitatea în deplasare. Grila de 3 valori este cea mai frecventă. Coeficienţii de pondere a factorilor ( γ i) sau notele de importanţă (Ni) se pot lua egali cu punctajul obţinut pe grilă. respectiv. D şi D’ – ţinuta de drum: pe drum uscat şi. Ponderea criteriilor s-a făcut pe o grilă latină de 3 valori. iar valoarea medie este x=0.5). pe drum umed. dintre care cea cu cele mai bune rezultate în practică s-a dovedit a fi următoarea relaţie cunoscută şi sub numele de formula “Frisco”: N2 p= 2 γj = unde p este suma punctelor obţinute pe linie de elementul (j). 30. Şi la grilele de 2 sau 3 valori se acordă un punctaj. b. COMAN important decât Ej şi anume de 1. 50. p + Δp + m + 0. C – confortul. motorul în faţă şi tracţiunea în spate (soluţia clasică). Δ p ' diferenţa dintre punctajul elementului (j) şi punctul elementului clasat pe ultimul loc (0 sau < 0). motorul şi tracţiunea în spate (totul în spate). motorul şi tracţiunea în faţă (totul în faţă). Pentru stabilirea soluţiei cele mai avantajoase. 25. 100 etc.5 N − Δp ' 2 . suma totală a punctelor obţinute de toate elementele N de pe grilă este întotdeauna egală cu: (deoarece se lucrează cu tabel pătratic. obţinută prin adunarea notelor). Exemplul 1. sau alt interval de sumă fixă – 10.5 ori mai important (6/4 = 1. de obicei 0 puncte pentru valoarea 0. iar coeficienţii de importanţă a-i criteriilor (γi) s-au calculat cu relaţia de mai sus.5). cu procentul punctajului respectiv din punctajul total. – sau indiferent de sumă. de aceea o vom folosi şi noi cu precădere în exemplele ce vor urma. c. se iau în considerare cinci criterii şi anume: F – costul de fabricaţie. întocmindu-se tabelul 6. sau. se poate calcula prin diferite formule (cele mai multe empirice). La această grilă.4. Vom considera urm[torul exemplu. Se supune analizei criteriale stabilirea variantei cele mai bune în elaborarea soluţiilor tehnico-funcţionale la automobile: a.

00 I 1. ierarhizarea şi ponderea acestora stabilită de colectivul de profesori americani. Ei şi-au pus problema stabilirii aşa numitei eigen-value. prin analiza criterială şi tehnica Delphi. Exmplul 2. Topârceanu.51 73.30 2. (I) În Iaşi.06 a b c 9 8 6 1 0 8 Pentru întocmirea tabelului 6.5 IV/ 0. s-a obţinut varianta optimă corespunzătoare sumei celei mai mari.33 V 5. În cazul de faţă soluţia optimă este (a) – totul în faţă. cu note de la 1 la 10. un grup de studenţi au aplicat metodologia respectivă la analiza a trei poezii ale lui G. prezentate mai jos.40 14. După patru runde de notare a criteriilor. fiecărei soluţii. o notă Ni de pe scara de la 1 la 10 şi apoi s-a înmulţit cu ponderea criteriului γi şi după însumarea pe linie. (III) Gelozie.68 10.52 10 C Ni NiγC Ni 3.24 16.71 II Tabelul 6.64 Stabilirea soluţiei optime criterii soluţii S Ni 9 7 8 Niγs 45 35 40 Ni 8 4 6 D’ NiγD’ 21.7): (II) Aeroplanul.33 V IV/ 0.97 2.4. F NiγF 1. întocmită de către un juriu de profesori americani de literatură.189 puncte.089 puncte.64 ∑Νiγi 86. 163. 159.5 2. În tabelul 6. Plecând de la o grilă pe categoriile poetice ale lui Edgar Poe. .26 D Ni 10 10 8 NiγD 14.44 III 2. % 8 8 36 20 28 Nivel γ 1. se înmulţesc notele de importanţă.5.40 11.5 3. cu coeficienţii de pondere ai criteriilor respective de la ultima rundă şi efectuând însumările se obţine următorul rezultat (tabelul 6.5 s-a acordat pentru fiecare criteriu.0 4. pentru fiecare criteriu.98 3. 158.089 puncte.30 2.36 66.ANALIZA VALORII Calculul coeficienţilor de importanţă F F C S D D’ x x 1 1 1 C x x 1 1 1 S 0 0 x 0 0 D 0 0 1 x 1 D’ 0 0 1 0 x puncte 179 Tabelul 6.6 se prezintă criteriile de evaluare luate în considerare.0 1.

5 5. poate (idiotul !).25 4. . postmeridiane… Sună lung şi monoton Ornicul cu trei cadrane De la Sfântul Spiridon Toamna prin văzduh adie Ca un zbor de libelulă În lumina străvezie Merge-agale o patrulă.42 0. γi 5. Tabelul 6. Gata-gata să-l ajungă. Iar în urma lui s-abate. nu mie. Şi spre Universitate Trec.5 1.Absolut din întâmplare ! Două. Pe trotuarul plin de soare Saltă-n mers grăbit părechi De studente zâmbitoare Cu frizete la urechi. dar ţânţarul Umple liniştea de Iarnă.180 Gh.91 2.09 I II III IV V VI VII VIII Exemplul 3. Dar aşa… ce lucru mare Că-ntr-o zi ne-am întâlnit Şi că-s foarte fericit.82 0. tu pe altul oarecare tot aşa l-ai fi iubit.5 *Noţiunea este similară semnificaţiei induse. Gelozie (III) Dacă nu ne-am fi întâlnit (Absolut din întâmplare). Ar fi semănat cu totul Cu-acel tată imbecil.33 0. Numerotarea (I).5 0.0 6. În 1968. E x x 0 0 0 0 0 0 O x x x 0 0 0 0 0 I 1 x x x 0 0 0 0 M 1 1 x x 0 0 0 0 S 1 1 1 1 x 0 0 0 T 1 1 1 1 1 x 0 0 F 1 1 1 1 1 1 x 0 D 1 1 1 1 1 1 1 x Pct. Ord. întreprinzându-se mai multe studii privind definiţia inteligenţei umane şi întocmirea testelor de stabilire a coeficienţilor intelectuali. Ai avea şi vreun copil Care. s-a publicat lucrarea unui colectiv condus de Catherina Morris consacrat analizei valorice a marilor personalităţi ale omenirii. titlurile poeziilor respective.22 2. Trece-un nour singuratic Alb şi mare cât un taur. Creşte-n asfinţit pojarul.5 2.(II) şi (III) este metodologică. pentru a nu se repeta. COMAN Poezii de George Topârceanu În Iaşi (I) Aeroplanul (II) Spre apusul de jăratic Cu livezi scăldate-n aur. Dacă nu-ţi ieşeam în drum Ai fi dat cu bucurie Altuia străin.5 5. Un ţânţar cu coadă lungă Şi cu aripi nemişcate. Dealurile stau s-adoarmă. Mângâierile de-acum.6 Ierarhizarea şi ponderea criteriilor de evaluare Criteriul Efect* Originalitate Imaginaţie Muzicalitate Sentiment Tema Forma Dimensiuni* E O I M S T F D 7.0 3. ducând pe serviete Clarităţi întunecate Şi sclipiri de baionete. la Universitatea din Chile.33 1. Noarul tace.

00 9.53 III 8. influenţă.00 9.86 9.00 9.33 9.00 9.96 9.00 9.53 9.00 9.7 78. Nefiind de acord cu ordinea stabilită de Universitatea din Chile.67 9.00 9.33 I 9.50 9.8 Primele 10 mari personalităţi ale omenirii stabilite la Universitatea din Chile în 1968 Ord. revista franceză D’Artagnan a încredinţat unui juriu de opt profesori universitari cuantificarea criteriilor chiliene şi notarea celor mai proeminente personalităţi (împărţite pe două mari categorii: oameni de artă şi oameni de ştiinţă) la fiecare dintre criterii.86 9.00 9.00 9.33 9. I II III IV/V IV/V VI/ VII/ VIII IX X Personalitatea Johan Wolfang Goethe (1794-1832) Gottfried Wilhelm Leibnitz (1646-1716) Puncte 210 205 195 180 180 165 165 165 155 150 % 100.86 9.7 85.0 71.33 4 III 9.33 9.86 9.00 181 Tabelul 6. multilateralitate.33 9. Exemplul 4.50 9.86 9.50 9.6 92.33 9.33 9.00 9.6 74.9 85.33 9.00 9.00 9. audienţă.67 9.00 Imaginaţie Muzicalitate Sentiment Temă Formă Dimensiuni Tabelul 6.67 9.67 II 9.33 III 9. vastitate.33 9.50 8.53 9. profunzime.00 9.00 9.67 8.67 9.50 9.50 1 II 9.33 9.6 78.00 8.33 9.0 97.33 9.00 9.00 8.00 9.00 8.8.67 9.9 prezentăm ordinea primelor 10 mari personalităţi ale artei stabilită de profesorii francezi. În tabelul 6.00 9.67 9. Pe baza acestor criterii s-a realizat ordine prezentată în tabelul 6.86 9.7 Runda Poezia I Criteriul Efect Originalitate 9.6 78.33 9. .53 II 9.33 9.50 9.00 9.00 I 9.00 9.67 9.00 9.50 9.00 8.86 9.00 9.4 Blaise Pascal (1623-1662) Leonardo da Vinci (1452-1519) Madame de Stael (1766-1817) Johan Sebastian Bach (1685-1750) Ludwig van Bethoven (1770-1827) Wolfang Amadeus Mozart (1756-1791) Simon Bolivar (1783-1830) Napoleon Bonaparte (1769-1821) Pentru clasificare s-au folosit criteriile: originalitate.50 9.50 9.50 9.00 I 9.33 9.00 9.86 9.ANALIZA VALORII Rezultatul consultării 2 3 III 8.67 9.33 8.33 8.67 9.00 9.50 9.50 9.53 II 9.00 8.67 9.00 9.86 9.33 9.00 8.50 9.00 9.

.275 9.75 10 17. Prezintă importanţă.40 9.75.75 10 10 17. γp = 2.75 10 8 9 10 10 9. V – vastitatea operei.75 9 Goethe Ibsen Hugo Dostoevski 9 11.25 9 8.5 10 22.00.5 Tolstoi Beethoven 9 15. COMAN Tabelul 6.75 9 15. γI = 1.75 10 9 9 11. γM = 1.9 Primele 10 mari personalităţi ale lumii stabilite de un grup de profesori francezi Mari personalităţi ale artei O P I A M V ΣNiγI Ord Ni NiγO Ni NiγP Ni NiγI Ni NiγA Ni NiγM Ni NiγV 9 9 13.00. I – influenţa asupra altor oameni de creaţie.50 9 8 9 8 9 8 9 9 8 9 9 8 9 9 8 9 Dante Shakespeare 8 8 7 8 8 8 9 22.35 9. γA = 1. M – multilateralitatea preocupărilor.5 12.125 VIII 9. A – audienţă la marele public.5 25 22.45 9.5 10 9 9 9 10 9 10 17.50. criteriile luate în considerare la aprecierea operelor marilor personalităţi din artă şi coeficienţi de pondere a acestora.5. γO = 2. pentru alte analize.075 9.00 IX X Voltaire La cuantificarea criteriilor. Nu s-a luat în considerare estetica lucrărilor deoarece esenţa calitativă a operelor estetice nu este comparabilă.5 25 22.125 VII/ 9.5 10 10 10 9. fiind unul din principalii factori de echivalenţă dintr-o poezie în versiune originală şi traducerea ei în altă limbă.25 9 10 10 10 11.5 10 13. γV = 1.15 I II III IV V VI L. s-au stabilit următoarele ponderi γI: O – originalitatea operei.50 9 15. 6.5 15 12 13.50 10 9 15. da Vinci 10 10 9 9 10 9 10 9 10 9 25 25 10 9 20 18 20 20 20 18 18 18 20 18 9 15.5 15 13.75 9 15.75 9 15.25.575 9.1 Analiza semnificaţională a traducerilor poetice Semnificaţia indusă poate fi folosită pentru evaluarea traducerilor poetice.5 15 15 13.182 Gh.50.5 10 25 22. P – profunzimea ideilor.

Traducere de Tudor Dorin Sătul de lume. Şi Naltul Cin cui nu se cade dat. murind. Mă uit scârbit la tot. de forţa şchioapă dezarmat. to behold desert a beggar born. . Şi-Avântul nou Puterea şchioapă-l frânge. Şi Arta amuţind sub Tiranie. sătul de toate. And right perfection wrongfull by disgraced. Să-l văd tăgăduit pe credincios. chem odihna morţii: Azi Meritu-i milog de cum se naşte. Cei Buni stând smirnă. And captive good attending captain ill: Tired with all these. Şi limpedea Credinţă sub ponos. Cel drept. Şi pe viteaz străpuns de cel mărunt. I leave my love alone. De n-aş lăsa pe dragul meu stingher. Şi-amar surghiun Virtutea o-mpresoară. Şi strâmb hulit Cel Drept cu-adevărat. Virtutea fecioarei târguită. pustie-mi las iubirea. Decât să-l văd slăvit pe ticălos. Pe cel făr’ de prihană pedepsit. de mor. Şi fecioria silnic terfelită. Răii – căpetenii. controlling skill. Doar că. pacea morţii jindui Când văd cerşitorind pe Virtuos. Şi dalbul Crez trădarea crudă-l paşte. Şi Rău-i sus. Şi Vlaga prin legi şchioape vlăguită. şi-aş vrea să mor. falsificat. aş vrea să pier. And purest faith unhappily forsworn.ANALIZA VALORII Sonetul 66 de William Shakespeare (1564-1616) Original Tired with all these . mi-aş dori pieirea. doctor-like. Şi adevărul “vorbă de netot”. And gilded honour shamefully misplaced. iubirea-mi cui o las ? Traducere de Ion Frunzeti Scârbit de toate. Sătul de toate. Şi-n pompă-l scaldă Netrebnic sorţii. tihna morţii Atâta timp cât meritul cerşeşte Şi nulităţii purpurii îi pun sorţii Şi crezul pur trăieşte mişeleşte Şi-al cinstei aur ruşinos se-mparte Şi-i terfelit tot ce-i neprihănire Şi dreptul pe nedrept e dat de-o parte Şi-avântu-i frânt de-o şchioapă cârmuire Şi artele au gurile legate Şi nebunia-i doctor minţii clare Şi adevărul simplu-i simplitate Şi răul ţine binele în ghiare Sătul de toate-aş trece al vieţii prag Dar nu am cui lăsa pe cel prea drag. Nemernicia-n purpuri şi-n huzur. tihna morţii chem: Sătul să-l văd cerşind pe omul pur. Şi strâmbul poruncindu-le la drepţi. Traducere de Neculai Chirica Implor. for resful death I cry As. Credinţa – marfă. Şi Binele slujind ca rob la rele. Traducere de Teodor Boşca Sătul de toate. Save that. from these would I be gone. And maiden virtue rudely strumpeted. Scârbit de tot. Şi adevărul – “semn al slabei minţi”. And art made tongue-tied by authority. Şi pe femei batjocorite crunt. Şi dascăl Minţii doctorul Prostie. Desăvârşirea jalnic umilită. Sătul de tot ce văd. And needy nothing trimm’d jollity. iar Binele-n robie. Iar pe sărman de râsul tuturor. Şi glasul Artei Legile-l sugrumă. Şi-n laţ desfrâul Vergura o strânge. Şi Cinstea-i pusă-n locuri de ocară. And folly. Şi pe Netoţi huzurul copleşindu-I. Onoarea – aur calp. And simple truth miscall’d simplicity. 183 Traducere de Mihnea Gheorghiu Mă uit scârbit la tot. Să văd prostia doctor la deştepţi. Şi arta sub căluş amuţind: Să văd prostia – dascăl la cuminţi. Şi artele sub pintenul despot. And strenght by limping sway disabled. fac rău iubirii mele. de toate mă desprind: Doar că. Pe vrednicul de cinste oropsit. Şi Prostănacii dăscălind pe Genii. legea sub blestem. Şi cinstea poreclită Neghiobie. şi bun rămas ! Dar dacă mor. to die. Şi numele-Adevărului e Glumă.

pe baza unei relaţii matematice denummită formula genoveză: V= unde⎯V este valoarea proprie (eigen-value) traducerii. ki – coeficienţii stabiliţi printr-o consultare Delphi şi pentru care se propun valorile:k1=2. Dar singură cum pot să-mi las iubirea. Văd vrednicia-n zdrenţe cerşetoare. cunoscut sub numele 5 D’Annunzio . Ed. k1 . Pe această linie se înscrie şi metodologia propusă de un colectiv italian.δ n în care⎯n este raportul dintre numărul de silabe din versiunea originală nSO şi numărul de silabe din traducere nst (totdeauna subumitar. Şi-i arta-n ham sub stăpâniri sfruntate.B ∑ k i − log(1 + t ) r = n .184 Gh. Şi-n tină-i dat să stea desăvârşirii.00.25. trădător). mă primească firea. a – raportul schemelor de versificaţie (de asemenea subunitar). a magnificenţei togă Şi gândul pur se stinge sub blestem Cinstire-I împărţită grosolan. r – respectarea ritmului şi rimei. traditore…(traducător. vol. Bucureşti. Σki=10.m + k 3 . cui să o las ? Traducere de Maria Moscu Scârbit de toate. Nerodul.75. murind. COMAN Traducere de Gheorghe Tomozei Scârbit de tot. k2= 3. t – fidelitatea textului (depărtarea lexicală). orice sublim elan. Shakespeare. Dar dragostea. n = nSO/nst dacă nSO<nst sau n=nst/nSO dacă nst<nSO). δn – raportul dintre numărul de cuvinte din original (nO) şi cel din traducere 5 Gabriele D’Annunzio italian. Şi răul ţine binele-n gârbaci: Scârbit de toate. A artei gură trândavu-o astupă. De aceea s-au încercat diverse analize calitative pentru traducerea versurilor dintr-o limbă în alta. Nevolnic. Şi adevărul simplu-i simplitate. laşul îşi arogă. izbava morţii chem. B – semnificaţia indusă. prezentate mai sus. (1863-1938) – scriitor reprezentativ al decadentismului . Cel drept cerşeşte. Scârbit de tot m-aş duce fără glas. E pângărită casta feciorie Perfecţiunea-I frântă de urgie Şi-ngenunchiat. Şi-i scârnav prihănită fecioria. m – muzicalitatea traducerii.r + k 2 .9. Şi-nţelepciunii tot nebunu-i vraci. Şi-i mârşăvia-n scaunul măririi.256259 Traducerea poetică ridică mari dificultăţi şi nu întâmplător italienii folosesc un joc de cuvinte: tradutore. k3=4. Şi crezu-nalt călcat e în picioare. 1995. în şapte variante. p. Dificultaea traducerii poate fi observată şi din traducerile sonetului 66 de William Shakespeare. Opere. Univers. a 2 . iscusiţii-i porunceşte Şi adevărul singur se smereşte Robit mişelului ce stă să-l rupă. Şi neroziei de dichis i-e parte. îţi cer tihna moarte. Şi frântă de netrebnici e dârzia.

(m): prin apreciere.9 = 0. nuanţă care nu a putut fi prinsă în formula genoveză).9487. Grupul estetic D’Anunzio face observaţia interesantă că între valorile r şi m există o antinomie a cărei amploare depinde de relaţia de similitudine fonetică dintre cele două limbi implicate: limba originalului şi limba ţintă. δn = 1.9 0. Ed. r= 0.5 = 0. Scrieri alese. totdeauna subunitar (δn = nO/nt dacă no<nt sau δn= nt/nO dacă nt<nO).ANALIZA VALORII 185 (nt). 6 – ta (2). cu rol de subliniere a mesajului. 2 – bois (2). (t): n’ = (39 + 58)/2 = 48. determinându-se prin raportul dintre numărul mediu de repetări din traducere şi original: R=Rt/RO.9487.5.56. p. + z ) 0 N N (este vorba de repetările unuia şi aceluiaşi cuvânt din necesităţi de corectitudine logică şi gramaticală a textului sau. emoţională. 5 – pas (2). n=(nO+nt)/2 – numărul mediu de cuvinte pentru original şI traducere. ci pur şi simplu. t= n' n unde n’ reprezintă numărul de cuvinte cu acelaşi înţeles din cele două versiuni (original şi traducere).90. numai. luând ca exemplu o poezie a Iuliei Haşdeu. pentru a prezenta modul de aplicare al formulei genoveze elaborată de grupul D’Anunzio (se poate observa aceasta din prezenta valorilor m şi r la a căror evaluare se impune consultarea specialiştilor în domeniu). Bucureşti.. Minerva.. t = 23/48. o proporţionalitate inversă foarte greu de formmalizat chiar pentru imaginativii autori ai expresiei pentru r. traducere efectuată de Crina Decuseară-Bocşan şi prezentată în volumul: Iulia Haşdeu. (RO): În original se repetă cuvintele: 1 – au (2). a = 1. Succesiunea calculelor este următoarea: (r): n = 81-90 = 0. B=t m 1+ R unde R reprezintă redundanţa relativă. 4 – tu (3). acest număr mediu se obţine raportând suma repetărilor la radicalul numărului (N) de cuvinte repetate: Rt = ∑ (x + y + . m = 0. Se va prezenta un exemplu de analiză a gradului de corespondenţă dintre original şi traducere. din neabilitate scriitorească şi nu de repetarea artistică. Menţionăm că analiza nu are scop calitativ. 7 – plus (2). 1988.4742. m – muzicalitatea (se apreciază prin valori numerice arbitrare cuprinse între 0 şi 1). 3 – veux (3). .

313 = 0.83144 9. Vrei să ne unim acuma Plus tendre et plus douche ? Vocile în dulce vers ? Veux-tu pas unir aux fleurs Embaumant la olaine De leurs divines senteurs. Tu – cântând cântarea-ţi vie ? Veux-tu pas mirer tes yeux.90 + 4.5595 (B): m 0. traducerea poeziei Unei păsări cântătoare. în codru des.0. 0.00.4742.84742.1813 = 1.0474 2.5951 = = 0. În frunziş. Cuvinte: = 39.2653 1+ R 1 + 1.m + k 3 . ŞI n-ai vrea ca ochii tăi. Deci: R 7.2653 = = 10 − 0. 4 – vrei (3). Ce lucesc ca două stele. se observă că.r + k 2 . corespunde circa 67% cu originalul.67 9. 5 – să (3). Într-un lac ce vede cerul. Rt = 3+ 3+ 3+ 3+ 3+ 2 + 2 19 = = 7.64575 7 (Rt): În traducere se repetă cuvintele: 1 – ce (3).25.0474 m 0. după metodologia cercului D’Anunzio.6089 + 2.75. uneşti (2).4742 = 0.83144 Iulia Haşdeu A l’oiseau Unei pasări cântătoare A l’oiseau qui chante au bois Pasăre ce cânţi întruna Au bois sous la mousse. 3 – în (3).90 = = 0. Ta plus pure haleine ? Vrei să te uneşti cu flori – Ele-nsufleţesc câmpia Cu balsamurile lor.90 B=t = 0. acelaşi înteles: = 23 Cuvinte cu acelaşi înţeles: = 23 Traducere: Crina Decuseară-Bocşan Conform rezultatelor obţinute.B 2. .313 1 + R 1 + 1. Dans le lac couleur des cieux.1813 2.0612 6. COMAN RO = 2 + 2 + 3+ 3+ 2 + 2 + 2 16 = = 6.5595 = 0.16856 ∑ ki − log(1 + t ) = 2.0.875 V = k1 . Veux-tu pas unir ta voix. 7 – ca (2).9487 + 3. cântatrea (3). Ou glisent les voiles ? Să se vadă printre ele ? Silabe: = 81. cântând.875 0.875 .0.313 = 0. 6 – unim. Cuvinte: = 58.186 Gh. Comme des etoiles. Cuvinte cu Silabe: = 90. 2 – cânţi.925 + 1.64575 7 (R).0. R= t = Ro 6.

ei îţi traduc spusele în limba lor şi totul devine complet altceva).din contră domnule. decât direct din roman. aşa cum menţiona. Se poate spune că Verdi a avut dreptate. proces sau serviciu nou face obiectul ingineriei valorii şi propune să obţină o rezolvare complexă (tehnică. (2) mulţimea fiabilităţilor funcţionale. Cum costurile depind de calitatea cerută a produselor.Dumas-fiul i-a reproşat lui Verdi: Domnule. estetică şi economică) a obiectului.ANALIZA VALORII 187 Desigur. ca o analiză monocriterială. Mihai Eminescu: “Iambii suitori. se ocupă în general cu identificare şi realizarea cât mai eficientă a funcţiilor produselor existente. ci o transpunere în altă artă a unei opere. după ideile inginerului german F. aplicarea metodei la conceperea unui produs. părintele spiritual al limbii române. proces sau serviciu şi costurile de realizare a acestora. completată cu metodologia lui Miles sau tehnica adoptată de şcoala franceză. se pare că.2.Eminescu./ So űbersetzen sie es/ in ihre Sprache. criteriul unic avut în vedere fiind corelaţia necesară şi suficientă dintre valoarea funcţiilor unui produs. Universitatea bretonă preluând studiul valorii l-a îmbogăţit încercând să optimizeze produsele. întrucât. procesele sau serviciile prin punerea în corespondenţă a trei mulţimi: (1) mulţimea însemnătăţii funcţiilor. Se spune că după reprezentarea Traviatei. Analiza valorii. Studiul însemnătăţii lor este o parte integrantă a analizei de sistem având ca fundamentare ştiinţifică teoria semnificaţiei. Deşi nu este o traducere. Verdi i-a replicat: . troheii.5. valueur în . Intervin însă o serie de factori estetici pe care analiza matematică nu-i ia în considerare. Prin însemnătate este tradus termenul englez de value. Sau. menţionăm următoarea anecdotă. 6. mi-ai omorât lucrarea! (desigur. analiza matematică este o latură cantitativă de exprimare a gradului de corespondenţă dintre original şi traducere. calitate a cărei dimensiune esenţială este fiabilitatea.Porche iniţiată încă din anii ’30. săltăreţile dactile” intervin ca factori hotărâtori în aprecierea estetică a unei poezii. Al. şi “Puternic … e pururi iambul” (vezi M. se referea la Dama cu camelii). Nu întâmplător Goethe scria: Die Mathematiker sind/ eine Art Franzosen:/ Redet man zu Ihnen. în contextul poeziei. În unele cazuri este posibil ca estetica traducerii să fie superioară originalului. (3) mulţimea costurilor de realizare a funcţiilor respective. Scrisoarea a II-a şi sonetul Iambul )./ und dann ist alsobald/ ganz anders (Matematicienii sunt ca francezii: le vorbeşti. mai mult este cunoscută Dama cu camelii prin Traviata. ţi-am făcut-o nemuritoare. Exemplu de aplicare a metodei criteriale pentru stabilirea soluţiei la analiza valorii Analiza valorii este un caz particular la analizei criteriale.

proces sau serviciu. ponderea acesteia în raport cu totalitatea funcţiilor oferite de un produs. În analiza valorii se utilizează acest din urmă concept (cel mai apropiat de conotaţia originară). preţ. Cuvântul funcţie provine de la latinescul functio (verb care înseamnă a îndeplini) şi este folosit în trei sensuri: funcţia matematică funcţia administrativă îndeplinirea unui anumit rol (de exemplu: funcţia unui pianist este de a cânta la pian). COMAN franceză. proces sau serviciu nu se referă la produsul. Însemnătatea unui produs. ponderea acestei funcţii. ci la utilizarea lui. semnificaţie. depinzând de normele de reprezentare ale fiecărui consumator în parte sau cel puţin a unor grupe mai restrânse sau mai largi de utilizatori. să aibă un aspect plăcut. Utilităţile sunt mărimi variabile. procesul. prin funcţiile pe care le procură. Astfel. funcţia este răspunsul la o necesitate. dacă se spune că însemnătatea funcţiei estetice a unui autoturism este 0. ele sunt determinate prin tehnica MAV (marketing prin analiza valorii) introdusă mai recent de serviciile comerciale – în special – producătoare de bunuri de larg consum. Problema poate fi pusă şi invers: unul şi acelaşi element (de exemplu prestanţa unei grele armuri metalice) nu are aceeaşi semnificaţie pentru toţi subiecţii.188 Gh. rezultă că din totalul funcţiilor autoturismului (100%). Ce este comun unei armuri şi unei supe ? Un singur lucru: măsura utilităţii lor. este de o zecime. înţelegând prin însemnătatea sau importanţa unei funcţii. ceea ce înţelesul iniţial al analizei valorii ar impune condiţia ca şi costul de realizare al funcţiei estetice să fie în jur de 10% din costul total al autoturismului. Cei care au citit romanul Don Quijote al lui Miguel de Cervantes Saavedra (15471616) au reţinut poate că Don Quijote era satisfăcut de o impunătoare armură de cavaler. adică valoare. Pentru a clarifica şi mai mult aceste noţiuni operante în analiza valorii vom da un exemplu oarecum surprinzător despre utilitate. importanţă. este satisfacerea unei anumite cerinţe a utilizatorului.1 (10%). Sancho ar da aceeaşi notă supei). Unitatea funcţională recunoaşte două concepte: utilitatea propriu-zisă (utility) şi însemnătatea (value) aşa cum a fost prezentată mai sus. iar Sancho era mulţumit cu o farfurie de supă caldă. Analiza valorii se ocupă cu valorile funcţionale relative. la cerinţele pe care le satisface. Wert sau Bedeutung în germană. măsură care pentru doi subiecţi poate fi aceeaşi (în exemplul nostru Don Quijote ar acorda nota maximă (10) armurii de cavaler. . serviciul în sine.

altele mai matematizate şi – nu întotdeauna – mai riguroase. luând în considerare costurile cele mai reduse de realizare a lor (procedeul mijloacelor minime). dar totodată cea mai rodnică.m) 0.90 100% V II/III E ρ*. reprezintă însăşi rata însemnătăţii). năzuind la obiectivarea valorilor funcţionale. ci sunt repartizate pe funcţii şi se încearcă a fi cuantificate prin tehnici mai mult sau mai puţin subtile.04 0.04 12.ANALIZA VALORII 189 Cum analiza valorii nu poate opera cu mărimi ce par esenţial subiective. Tabelul 6.02 ρ*(%) 64.45 6. . vibraţii.31 3.20 0. Obiectivarea valorică este poate sarcina cea mai dificilă a analistului.45 Nivel I IV C 0. conduce la cuprinderea într-o noţiune complexă – însă mai abstractă – a două categorii clasice ale economiei politice: valoarea de întrebuinţare şi valoarea de schimb.Costul procentual (costul realizării elementare a funcţiei/costul total = ρ. procentele acestor costuri (din costul total) reprezintă ratele însemnătăţii funcţiilor respective. empirice.30 12. Valorile funcţiilor pot fi obţinute prin aşa zisă rată a însemnătăţii. unele simple. Cercetarea dinamică. condiţii atmosferice) Demontabilitatea Total Cost (u. realizarea unei cuantificări de maximă generalitate şi o repartizare cât mai judicioasă a valorilor pe funcţii constituie miezul activităţii analizei valorii. însemnătăţile (spre deosebire de utilităţi) nu se referă la obiecte în întregul lor.10 Definirea funcţiilor unei oglinzi retrovizoare de autoturism Elementele cele mai simple de realizare a funcţiei Oglindă de poşetă Bară metalică sudată la ambele capete 2 inele dispuse pe o bară îndoită în unghi drept Cod A B Funcţii Retrovizibilitatea Susţinerea oglinzii Asigurarea deplasării în jurul a două axe Trăinicia(la manevrări.90 II/III D Şaibă cu arc pentru cele două poziţii Fixare cu şuruburi 0.01 0.

5 4.0 12.00 1.1) valori.şi determinarea coeficientului de importanţă γi cu formula Frisco A x x 1 x x B C x 0 x 0 1 x x x 0 0 Total D x x x x 0 E x 1 1 1 x puncte 2.5.27 9.11 Grila latină de trei valori pentru ponderarea funcţiilor bujiei din figura 6. Bujie supusă analizei valorii (1electrodul central. E – să fie bine fixată în chiulasa motorului.5.1) sau 3(0. Şcoala europeană (germană şi franceză) preferă să determine însemnătăţile prin cunoscuta metodă a grilelor de 2(0. stabilind funcţiile generale ale unei bujii: A – să producă scânteia necesară aprinderii amestecului carburant. 2 – să reziste la variaţiile de presiune din camera de ardere. 2-partea exterioară a izolatorului.42 0.00 2.0 3. 3 – să nu sufere alterări chimice).915 După ordonarea şi ponderarea funcţiilor.5 A B C D E ρ(%) 16 20 32 24 8 100% λi 1.000 … 20. 4-armătura de metal.4.10 se prezintă funcţiile şi realizarea unei oglinzi retrovizoare (exterioară) a unui autovehicol. C – să fie izolată termic (adică: 1 – să-şi păstreze calitatea de izolare la tensiunea de 15.000 V.0 1. modul de efectuare a analizei valorii pentru o bujie prezentată în figura 6. spre exemplu. Fig. Analiza a fost încredinţată unei echipe alcătuită din cinci ingineri care şi-a început lucrările. 3-partea interioară a izolatorului. COMAN În tabelul 6. Tabelul 6. . s-a trecut la identificarea elementelor care contribuie la realizarea fiecărei funcţii şi s-au calculat costurile ţintă(Sollkosten) care teoretic urmează a păstra între ele aceleaşi raporturi ca şi însemnătăţile funcţiilor. B – să fie etanşă. D – să reziste la oxidare şi la temperaturi înalte.x.190 Gh.0 2. 5electrodul lateral) Se prezintă.6.625 4.

50 0.71 0.00 45 20 30 100 32 (A+D) 40 8 100 1.30 0. sunt cazuri (semnalata de raporturi ⎯K/K>1) când costurile efective mai mici decât costurile ţintă (costuri fictive !) indică o recunoaştere a importanţei reale a funcţiilor respective. În aceste cazuri analiza şi ingineria valorii sunt obligate să recunoască noi căi de realizare a funcţiei neglijate.85 1.12 Ratele însemnătăţilor şi coeficienţii de ponderare Pentru analiza valorii funcţiilor bujiei Costul (K) Cod Elemente de realizare a funcţiei ρ ⎯K ⎯K/K Cost proiectat Kpr. u.m.00 1.ANALIZA VALORII 191 Tabelul 6. după cum se are în vedere ratele însemnătăţilor (ρj) sau coeficienţii de pondere (γj).03 1. în limitele costurilor permise de . după cum se va observa de altfel din tabelul 6. Se prezintă următoarele observaţii: 1.66 3.m.12 4. practica a dovedit.20 5 20 0.37 0.80 1.m.20 C D 1.vezi D - - B 0.70 3.12. A Electrozi Garnitură metalică de etanşare Izolatorul ceramic (cu mică) Electrozi Armătură metalică TOTAL % % u.00 E Prin costuri ţintă ⎯K (sau costuri care ar trebui să fie) doctrina germană înţelege nişte cifre egale cu produsul coeficientului de importanţă al funcţiei cu câtul rezultat din împărţirea costului total la suma coeficienţilor de importanţă: ∑K j K j =γ j ∑γ j Se observă că aceste raporturi diferă. .60 0. u.80 0.10 - 1.20 4. Nu totdeauna costurile de realizare ale unei funcţii trebuie reduse. că aceştia din urmă sunt mai apropiaţi de posibilităţile de realizare funcţională.

COMAN însemnătatea ce I-a fost atribuită (ceea ce subliniază importanţa deosebită a unui cât mai juste cuantificări). grade convenţionale de evaluare etc.42 u. dimensiune a calităţii. materializarea implică anumite cheltuieli: concepţie. Σki – suma costurilor necesare realizării funcţiei respective. stabilite prin diferite tehnici. . precum şi menţinerea lor la nivelul prevăzut . pornind de la anumite costuri de realizare a acestora (şi anume costurile celor mai mici mijloace disponibile). În exemplul prezent.t i i ki unde: Σ(ϕi). nefiind o mărime fizică sau matematică. Păstrarea unor anumite performanţe pe anumite durate .192 Gh.. armătura metalică – de fapt numai o parte a armăturii care serveşte la înşurubare-deşurubare) corespunde unei reduceri de circa 42%.mai mult decât se propusese prin studiu – adică un K = 2. costurile-ţintă sunt determinate plecând de la însemnătăţile funcţiilor.. materiale.m. asamblarea lor etc. Kpr pentru funcţia E (respectiv pentru elementul ei de realizare. un timp îndelungat.m. În practică se folosesc diferite relaţii indirecte care servesc la exprimarea cantitativă a fiabilităţii şi anume probabilităţi. se determină însemnătăţile funcţiilor. dimpotrivă. renunţându-se la filet) cu numai 0. la parametrii proiectaţi. deci. Raportul dintre fiabilitatea parametrică şi cost reprezintă indicele de fiabilitate funcţională Quirc: iQ = ∑ (ϕ ).şi în anumite condiţii – a condus la conturarea conceptului de fiabilitate. proiectanţii unităţii economice au redus costul total al bujiei cu 26% . Fiecare funcţie se materializează în diferite moduri. pe când prin metoda folosită de şcoala europeană. timpi. indici sintetici. Prin metoda mijloacelor minime adoptată de şcoala americană. realizată în condiţii de perfectă funcţionare (şi o mai bună fiabilitate. în vederea reducerii de costuri.96 u. uzinarea unor piese. ca şi aceasta. 3. 2. Progresul tehnic înregistrat în toate domeniile cere tuturor realizărilor inginereşti performanţe din ce în ce mai ridicate. Kpr – reprezintă costurile propuse de echipa de analiza valorii. cea mai substanţială reducere s-a obţinut la armătura metalică (65%).ti reprezintă suma produselor dintre valorile mărimilor esenţiale în realizarea funcţiei şi duratele respective de menţinere – între anumite limite – ale acestor valori. nu este direct măsurabilă. analiştii s-au concentrat asupra funcţiei E (demontabilitatea) al cărui cost de realizare este de 10 ori mai mare decât costul ţintă. pe durata preliminară şi în condiţiile prevăzute. În urma întocmirii studiului de analiza şi ingineria valorii.

activitatea de analiza şi ingineria valorii constituie un efort îndeplinit cu ajutorul tuturor tehnicilor moderne în scopul inventarierii exhaustive a funcţiilor ţi de realizare a lor la nivelul solicitat de utilizator cu cheltuielile cele mai mici cu putinţă. mai mult decât un studiu ştiinţific de organizare a muncii. Scopul principal al analizei valorii fiind tocmai echilibrarea costurilor cu însemnătăţile funcţiilor. neschimbată: în 50% din cazuri. II. (2) . de exemplu: mărirea razei de acţiune a unui avion poate fi interesantă indiferent de preţul său.Hommes et technique. Funcţiile nu se pot neglija prin diminuarea iraţională a costurilor.. 6 Falcon W. (3) . performanţele necesare funcţiilor –în raport cu necesităţile la care răspund – nu trebuie să fie alterate.nivelul parametrilor semnificativi.gradul de competenţă al constructorului. după o anchetă privind efectele utilizării metodei de analiză şi inginerie a valorii: I. Paris. în SUA. mai scăzută: în 1% din cazuri.D. 1970 . procesul sau serviciul ce se are în vedere să-şi îmbunătăţească sensibil indicii tehnici odată cu posibilele reduceri de costuri.concepţia proiectantului. L’analyse des valeurs. neschinbată: în 55% din cazuri. prezintă rezultatele obţinute în 1963. Analiza valorii nu trebuie considerată o activitate de arbitraj între cost şi performanţă ci ca o metodă de corelaţie cu deosebită grijă pentru costuri/performanţe astfel ca obiectul.D. avantajele economice rezultate din mărimea razei de acţiune sau obţinerea unei anumite producţii înainte de termen compensând din plin sporul de cost al investiţiei respective. stabilirea cât mai precisă a cheltuielilor necesare este foarte importantă mai ales ţinând seama de faptul că o evaluare neexactă a costurilor face inoperantă cea mai minuţioasă şi oricât de reuşită cuantificare a însemnătăţilor funcţionale. Fiabilitate: mai bună: în 44% din cazuri. Ed. înrăutăţiri: în 1% din cazuri 6 Falcon W. mai mult decât o bună tehnologie. sau reducerea termenului de livrare a unui echipament se poate conjuga foarte bine cu o majorare oarecare a costului. Analiza şi ingineria valorii însemnă mai mult decât o bună proiectare. Întreţinere (uşurinţă de reparaţii şi schimb a pieselor uzate): îmbunătăţiri: în 40% din cazuri.ANALIZA VALORII 193 Suma costurilor necesare realizării unei funcţii depinde de trei factori principali: (1) . căutându-se soluţii tehnice de reducere a cheltuielilor.

neschimbate: în 78% din cazuri. atingea performanţe de 10 ori mai slabe şi era de 2-3 ori mai scump. VII. Performanţe: mai ridicate: în 21% din cazuri. Greutatea produsului: mai mică: în 39% din cazuri. mai slabe: în 1% din cazuri. X. neschimbată: în 65% din cazuri. înrăutăţită: în 1% din cazuri. VIII. neschimbat: în 33% din cazuri. Timpii de fabricaţie (eliminarea. în regres: în 25% din cazuri. deşi mult mai complicat decât un avion de astăzi. Factorul uman (schimbarea calificării şi a îndemânării lucrătorilor): în progres: în 25% din cazuri. mulţumită progresului tehnic. Realizarea produsului: mai uşoară: în 77% din cazuri. VI. neschimbată: în 59% din cazuri. . normalizarea sau simplificarea operaţiilor şi/sau a materialelor): reduşi: în 76% din cazuri. V. Reducerea costurilor şi îmbunătăţirea calităţii s-au obţinut în primul rând prin simplificarea soluţiilor. neschimbat: în 73% din cazuri.194 Gh. simplificarea nu se poate face numai de dragul simplificării. COMAN III. neschimbată: în 62% din cazuri. neschimbaţi: în 24% din cazuri. realizate mai corespunzător. neschimbată: în 21% din cazuri. IX. mai slabă: nici un caz. înrăutăţită: în 35% din cazuri. mai mari: nici un caz. ea este o consecinţă firească a interesului pentru anumite funcţii. Logistica (numărul şi complexitatea elementelor necesare funcţionării): îmbunătăţită: în 32% din cazuri. un avion din anul 1920. în regres: în 2% din cazuri. De exemplu. Calitatea produsului: mai bună: în 38% din cazuri. IV. Costul de fabricaţie: mai scăzut: în 63% din cazuri. mai ridicat: în 4% din cazuri.

ordonate şi ponderate. metodă foarte productivă dacă structura problemei este bine cunoscută de la început.3.0 clas. Funcţiile identificate. 1. 2. respectiv a elementului operativ. Procedeu: 1. . pe baza ordonării obţinute pe grilă. a2 – rezervor înlocuibil.13 Grila latină de trei valori pentru ponderarea funcţiilor instrumentului de scris cu o grilă latină de trei valori a x x x 0 b x x 0 0 c x 1 x x d 1 1 x x puncte 2. de scris cu cerneală.5 3. tabelul 6.5.5 1. d – poziţionarea instrumentului de către utilizator. având şi avantajul de a fi relativ lesne de învăţat şi aplicat. Ordonarea şi ponderarea funcţiilor se face în mod obişnuit cu o grilă latină de trei valori. II I III IV Nota 9 10 7 6 a b a d Grila se întocmeşte prin intreconsultare de către o echipă de 3 – 4 proiectanţi. se alege soluţia optimă (în raport cu funţiile ce urmează a fi îndeplinite şi criteriile adoptate). c – protejarea instrumentului. iar notele de importanţă se acordă de obicei prin tehnica Delphi de către un alt colectiv de 5 – 6 persoane.0 1.ANALIZA VALORII 6. se stabilesc criteriile de evaluare. 3. Tabelul 6. b – transferul cernelii din instrument pe suprafaţa de scis.13. pot fi îndeplinite în diferite moduri: a): a1 – umplerea prin presiune. se examinează cât mai multe soluţii care satisfac funcţiile proiectate. Utilizarea metodei AIDA pentru alegerea soluţiei la analiza valorii 195 AIDA (Analysis of Interconnected Decisions Areas = Analiza câmpurilor de decizie interconectate) este o metodă de analiză multicriterială propusă de Luckman în 1967 pentru proiectarea unor utilaje. Scopul metodei este de a identifica şi evalua comparativ toate soluţiile compatibile cu tema dată. Exemplul I: Proiectarea unui instrument manual. Identificarea funcţiilor a – alimentarea instrumentului cu cerneală.

Tabelul 6. b2 – vârf-bilă. a2b2c1d21: idem. Se calculează suma produselor: (Ni. c): c1 – capac deplasabil. Contribuţia soluţiilor reţinute la realizarea funcţiilor. vârf-bilă. 3. Combinaţiile se înscriu într-o matrice de triere în care se notează: 0 – soluţia incompatibilă. d2 – cu agăţătoare-clemă : d21 – cu vârful instrumentului d22 – cu vârful instrumentului în sus.196 Gh. COMAN b): b1 – peniţă. poziţionare cu vârful-bilă în sus. Pentru fiecare soluţie în parte. în jos. sumă care se va lua în considerare la definitivarea opţiunii. x – soluţia banală. capac deplasat.15.qi) = nota de importanţa X nota contribuţiei. Examinarea soluţiilor posibile. c2 – peniţă retractabilă. poziţionare liberă. . a2b2c1d22: idem. 1 – soluţia interesantă. a2b2c1d1: rezervor înlocuibil. tabelul 6. d): d1 – liber. Printro metodă auxiliară (de exemplu metoda Delphi sau simplă consultare colectivă a unui grup de persoane cu experienţă în domeniu) se notează contribuţia fiecărei soluţii – considerată ca interesantă – la îndeplinirea funcţiilor preconizate. peniţă retractabilă.14 Matricea de triere a soluţiilor Funcţia→ Soluţia↓ a 1b 1 a 1b 2 a 2b 1 a 2b 2 d1 0 0 0 1 C1 d21 x 0 x 1 d22 0 0 x 1 d1 0 0 0 0 C2 d21 1 0 0 0 d22 0 0 0 0 Au fost reţinute patru soluţii: a1b1c2d21: umplere prin presiune. 2. poziţionare cu vârful peniţei în sus. Sunt deci posibile (2 x 2 x 2 x 3) = 24 de combinaţii. poziţionare cu vârful-bilă în jos.

10 ΣNiqi Ordinea a2b2c1d1 a2b2c1d21 a2b2c1d2 90 9. Adoptarea criteriilor de selecţie şi evaluare.9 90 10. de probabilitatea apariţiei mai devreme sau mai târziu a unor produse mai “atractive”.10 70 60 6.îndeplinirea integrală pe o durată oarecare (uzuală la obiectul considerat: de exemplu.8 48 6. de notarea soluţiei şi de practicabilitatea ei. un milion de litere) a tuturor funcţiilor prevăzute. care este foarte greu de apreciat). Ierarhizarea şi ponderarea criteriilor se face mai simplu. Tot prin consultare colectivă s-au ales următoarele criterii: costul de fabricaţie (K) atractivitatea comercială (A) rezistenţa pe piaţă (R) fiabilitatea (ϕ) K – este funcţie de materialele utilizate şi de dificultăţile de realizare industrială.10 60 6. ci fiabilitatea optimă care ar trebui să fie egală cu o anumită cotă din durata acceptării pe piaţă a produsului. spre exemplu: kK = 3 KA = 4 KR = 1 kϕ = 2 Σki = 10 . ϕ . acordându-li-se coeficienţi de intervenţie chiar de echipa care le-a produs: Vom considera.9 90 56 7.8 d Ndqd Ndqd 6.10 70 7.9 81 9.10 b Nbqb Nbqb 10.10 c Ncqc Ncqc 7.9 54 306 289 301 295 I IV II III 4.10 70 7.9 81 100 10.9 81 9.15 a Naqa Naqa 9.9 90 10.ANALIZA VALORII Compararea soluţiilor obţinute pentru analiză Funcţia → Soluţia ↓ a1b1c2d21 197 Tabelul 6. (Îndeobşte nu se urmăreşte fiabilitatea maximă. R – durata succesului de piaţă depinde de foarte mulţi factori (cei mai mulţi greu de evaluat) şi în special de perspectivele de progres în domeniul respectiv. A – depinde de K.

0 4.0 2. rezervor înlocuibil. [În exemplul prezentat. În cazul criteriilor obiective (cum ar fi costul de fabricaţie sau fiabilitatea) se recurge la calcule de birou. Alegerea soluţiei optime. qi 306 301 295 289 ϕ σϕ KR.5 3.0 2.5 III 5635.5 9.0 1. Variantei celei mai defavorabile (după un anumit criteriu) i se acordă indicele de satisfacere criterială.σRi 1. celelalte variante având.0 2.0 σR KR.198 Gh.σϕi 1.0 3.0 5. sau alte mărimi măsurabile). prevăzut cu agăţătoare de buzunar (clamă) care asigură o anumită poziţie (cu vârful în sus.0 2. apariţia cernelii).0 3.0 1.0 2. cu umplerea prin presiune (respectiv.0 12.0 4. Astfel.0 2.16. ponderea crirteriului cost de fabricaţie ar fi 3 pentru varianta cea mai favorabilă (a2b1c2d21) faţă de 1 pentru varianta cea mai defavorabilă (a2b1c2d21)] . fie numai apreciate de persoane cu suficientă experienţă. ponderi supraunitare rezultate fie din raportul unor valori obiective (de exemplu: costuri.5 Var.0 1.16 Alegerea soluţiei finale Crit K A R N=ni.0 4.0 2.5 NΣki.5 7. în consecinţă.5 5752.5 5. capac deplasabil (mult mai simplu decât mecanismul de retragere al peniţei) şi fără clamă. randamente.0 1. Fiecare soluţie satisface într-un grad mai mic sau mai mare fiecare dintre criteriile adoptate în vederea opţiunii finale.0 1.5 6.0 1.σKi kA. rezistenţa pe piaţă) sunt necesare ample studii de teren (în speţă. pe când pentru alte criterii (atractivitatea comercială. de marketing) în vederea adoptării unor cifre cât mai apropiate de realitate. COMAN Tabelul 6.0 2. din calcule preliminare estimative rezultă că realizarea unui instrument de scris (toc) cu peniţă retractabilă.0 2. considerat etalon (σji = 1).5 7.σAi 1. a1b1c2d21 a2b2c1d1 a2b2c1d1 a2b2c1d22 σK σA KK.5 2. pentru a se împiedica scurgerea cernelii) adică soluţia a1b1c2d21 costă de circa trei ori mai mult decât soluţiile fără peniţă. tabelul 6.5 6.τi Ordinea IV I II 5508 5869. costul de fabricaţie cel mai redus îl are varianta a2b2c1d1 pe când varianta a1b1c2d21 are costul de fabricaţie cel mai ridicat.

qi). Paris. 1. pe distanţă (D) de circa 6000 km. A fost aleasă. . un transport rapid (R). Identificarea funcţiilor.73 1. Exempul II. France-Empire.70 Observaţie: Viteza la avioanele supersonice se exprimă printr-un număr adimensional. Concorde. n – numărul total al funcţiilor examinate.4 m/s =1225 km/h.5 VI V II III IV I πI 0. Aparatul ce urmează a se proiecta trebuie să asigure un număr suficient de persoane (P).0 2. h – locul ocupat de funcţia (i) în clasamentul 2 rezultat pe grila ∑p – suma punctelor tuturor funcţiilor: = n /2. în final. 1968). ea scade odată cu creşterea înălţimii de zbor – din cauza coborârii temperaturii – până la H = 11km de unde rămâne constantă (292 m/s = 1063 km/h). – condiţii normale sau P. Pentru stabilirea soluţiei optime s-a întocmit tabelul de satisfacere criterială.50 2.T. soluţia a2b2c1d21 (rezervor înlocuibil.16. egal cu raportul dintre viteza avionului şi viteza sunetului.N.(Σki.∑ p unde p sunt punctele obţinute de funcţie (i).80 1.5 5. coeficienţii de importanţă (πi) s-au calculat prin formula Bretonă: πi = ( p + n ).0 3. numărul Mach variază în funcţie de altitudine.S – presiune şi 0 0 temperatură standard: t =0 C. Ed. capac deplasabil. în condiţii de confort (Q) maxim şi deplină securitate (S). aşa numitul număr MACH. Se prezintă analiza valorii în scopul alegerii soluţiei optime pentru un avion de pasageri (din Fusil Jean.) este 340.06 6.17 Ponderea funcţiilor avionului cu o grilă latină de trei valori P P T R D Q S x x 1 1 x 1 T x x 1 x x 1 R 0 0 x x x 1 D 0 x x x x 1 Q x x x x x 1 S 0 0 0 0 0 x puncte ordine 1. p=1 atm. Ierarhizarea funcţiilor s-a efectuat pe o grilă de 3 valori prin tehnica Delphi de către 15 specialişti francezi şi britanicii. Viteza sunetului în condiţii atmosferice standard (C. clamă). contra unor taxe neprohibitive (T).σji) este maxim. Tabelul 6.( p + n − h ) h.425 0. vârf-bilă.5 3.5 2. tabelul 6.ANALIZA VALORII 199 Varianta care satisface cel mai bine exigenţele criteriale este aceea la care produsul (ΣN=Ni. deci aceeaşi viteză de zbor.

90 119.48 q= 10 67.425 π P1R1D2Q2S13 q= 2 3.50 πR=0.57 q= 8 8.73 πD.70 πS.40 q= 10 28.30 q= 8 13.84 q= 8 8.00 q= 9 15.qQ πS=6.48 q= 9 60.200 Gh.25 .72 q= 10 5.00 q= 9 60.44 122.40 V I III P2R2D2Q1S23 q= 10 4.qD πQ=06 πQ.18 Matricea de triere a soluţiilor pentru caracteristicile funcţionale ale avionului Concorde T ΣπIQI πT=0. COMAN Tabelul 6.25 123.00 q= 10 28.25 P2R2D2Q2S23 q= 10 4.13 q= 8 22.80 πR.30 q= 9 15.00 q= 8 4.qT q= 7 4.qR πD=1.59 πT.57 q = 10 10.qS R D Q S Funcţia P Ordinea Soluţia πP=0.

57 q= 9 9.54 q= 9 60.00 q= 9 15.ANALIZA VALORII 201 P2R2D2Q3S23 q= 9 5.31 122.97 q=10 28.00 q= 7 46.31 121.54 q= 8 4.24 108.825 .00 q= 8 13.30 II IV VI P3R2D2Q3S23 q= 10 4.54 q= 9 60.72 q= 9 25.30 q= 10 10.84 q= 9 9.90 q= 10 28.20 q= 10 17.25 P3R3D1Q1S12 q= 9 3.25 q= 9 5.30 q= 10 4.

60 1.25 119.25 2.5 t = 55 t tracţiunea) .20 3. amenajări speciale pentru neperceperea acceleraţiilor.10 4.σKi 1. COMAN Formula Bretonă. adică deplină siguranţă.25 1. Q: Q1 = condiţii de categoria A.00 ϕi σϕi/ Kϕ.50 119.60 1.10 4.Σkiσji 1468. Funcţiile preconizate pot fi îndeplinite: P: P1 = 100 pasageri P2 =1 50 pasageri.30 1.40 4.25 108. Q3 = condiţii pe două clase: clasa întâi (cat. construcţie menită să asigure o rezistenţă suficientă chiar în cazul unor deteriorări parţiale ale unor elemente structurale) în 6 variante (funcţie de soluţia aripilor şi materialul principal de construcţie a celulei).4 Mach D: D1=2 turboreactoare GENERAL ELECTRIC.40 1. trei locuri (2+1) pe fiecare rând.00 4.50 1. Stabilirea variantelor de realizare funcţională s-a făcut prin metoda check list.00 1.0 Mach R: R1=1.20 N.00 1. ceea ce poate pricinui angajarea avionului.577 S: Construcţie FAILLSAFE (sau toute securite. chestionarul a fost completat de 12 specialişti de înaltă calificare. de mai sus.60 1.00 1.25 2.10 2. aşa încât rezultatele sunt sensibil echivalente.97 122. televizoare de bord.50 1. Observaţie: Condiţiile categoria A: completă izolare fonică şi termică.202 Gh.20 4.30 1. vizibilitate exterioară optimă.30 1. Q2 = condiţii de categoria B.40 1.10 1.545 1494.20 2. Tabelul 6. B).20 1. la aripile în săgeată. climatizare.2 Mach R3 = 3.25 1.20 3.392 1431 1150.25 2.40 1.40 1.9360 1518. P3= 200 pasageri R2 = 2.fiecare sub o aripă.00 2. sub o anumită viteză există tendinţa desprinderii timpurii a fileurilor de aer de pe exteriorul – extradosul – aripii. amenajări mai simple de izolare şi climatizare.44 122.500 1309.10 1. valori numeric mai ridicate decât cele obţinute prin formula Frisco.00 1.19 Alegerea soluţiei Crit N=Σπeqi Var V1 V2 V3 V4 V5 V6 K σKi / Kk.20 1.15 4.25 5. S11 = aripi în săgeată cu profil variabil (adică. A) şi clasa turist (cat. (2 x 27.10 3.20 1.50 1. însă rapoartele dintre coeficienţii de importanţă a două funcţii vecine din ierarhie sunt foarte apropiate la ambele formule.σϕi 1. dă.60 1.80 1.00 3.6799 Ordinea III I II V IV VI 123.00 C σCi/ KC.σCi 1.σFi 1.40 F σFi/ KF. de . în general.20 3.

celula din AUG2GN. în total (3x3x2x3x6) = 324 de variante (neţinându-se seama de funcţia T care depinde de soluţia adoptată). tabel în care variantele (Vi) sunt numerotate după clasamentul rezultat din matricea contribuţiilor funcţionale. funcţie de greutatea aparatului şi încărcarea pe 2 m de aripă. aripi Delta. patru reactoare Olympus 593. funcţie de amortizarea cheltuielilor de fabricaţie. 3. celula din TALVAN. celula din TALVAN. S13 =idem.ANALIZA VALORII 203 aceea se folosesc profile cu geometrie variabilă capabile să se adapteze diferitelor condiţii de scurgere aerodinamică). capacitate şi confort. deci. Pentru baleiajul matricii şi selecţionarea soluţiilor s-a organizat o consultare Delphi cu participarea celor mai renumiţi aeronauticieni. da la –60 C la +120 C). din Marea Britanie şi Franţa. Întocmindu-se matricea de triere.2. 4. Contribuţia soluţiilor reţinute la realizarea funcţiilor. a fost aleasă variantele P2R2D2Q3S23 (150 de pasageri împărţiţi în două clase – întâi şi turist – Mach 2. au fost selecţionate 6 soluţii interesante (1. S22 =idem. S-au inventariat.fiabilitatea. C – costurile de exploatare. Criteriilor li s-au atribuit coeficienţii de ponderare: kK = 1 kC = 4 kF = 3 kϕ = 2 Σp = 10 Se întocmeşte tabelul de satisfacere a criteriilor. fiecărei variante atribuindu-i-se câte un indice de satisfacţie (τji) pentru fiecare criteriu în parte. celula din AUG2GN). S21 = idem DELTA (fixe). . Procedând ca şi în cazul anterior. funcţie de material şi viteza adoptată. Examinarea soluţiilor posibile. celula din AUG2GN. ϕ .85%) respingându-se toate celelalte 318 variante. celula din RR 58 (este un aliaj special de aluminiu: TALVAN = aliaj cu 90% titan. funcţie de materialul folosit. S23 =idem. S12 =idem. F – poluarea fonică. celula din RR 58. Adaptarea criteriilor de evaluare S-au impus următoarele criterii: K – costul de fabricaţie. 2. se stabilesc coeficienţii qi cu ajutorul prelucrării opiniilor chestionaţilor. iar AUG2GN = aliaj superior de aluminiu care suportă – fără 0 0 deformaţii – considerabile ecarturi de temperatură. se întocmeşte matricea contribuţiilor. 6% aluminiu şi 4% vanadiu. capacitate şi consumuri de materiale şi combustibil. În final.

într-un cadru cât mai plăcut şi într-o atmosferă destinsă care permite schimbul necenzurat de idei şi eliberarea fanteziei de orice constrângere. urmată de retroversiunea în limbajul iniţial (PAA). temperamente şi pereocupări cât mai diverse. înconjurându-se problema concretă.4. Enunţarea problemei. le-a dat şi numele de synectics cu semnificaţia: a înţelege. a aproba . ceea ce nu înseamnă că ea nu poate fi stimulată. de vârste. PAU (problem as understood = problema aşa cum a fost înţeleasă). rezultată din reuniunea a după sau mai multe imagini printr-o însumare generativă.204 Gh. III.I:Gordon. canalizată şi – într-o oarecare măsură – organizată. Inspiraţia este desigur o coincidenţă (considerată ca intersecţia întâmplătoare a imaginaţiei cu o anumită problematică). adică de fapt: subiectul în limbaj protocolar (PAG). 3. operaţii pe care echipa sinectică le îndeplineşte prin anumite procedee de prelucrare a datelor ce iau fost puse la dispoziţie. a reuni. apoi traducerea foarte liberă a textului dat (PAU). Rezolvarea problemei (în condiţii de posibilă realizare): PAA (problem as applied = problema aşa cum ar fi aplicată). II. limitează exprimarea rezultatelor printr-un set de restricţii. Metodele sinectice îşi propun dirijarea activităţii spontane a creierului – prin asociaţii libere de idei – spre exploatarea şi rafinarea unor probleme de mare dificultate şi. în acelaşi timp.I. COMAN 6. PAG (problem as given = problema aşa cum a fost dată). Metode Sinectice pentru alegerea soluţiei la analiza valorii Metodele sinectice îşi au originea în lucrările profesorului şi inginerului american W. Nu există nici o deosebire esenţială între creaţia artistică şi cea tehnico-ştiinţifică. Profesorul Gordon consideră aceste trei etape ca prezentarea unuia şi aceluiaşi subiect în trei limbaje diferite. Transformarea (distorsionarea) deliberată a temei propuse. alcătuind în totalitatea lor gramatici ale limbajelor utilizate: forţarea unor analogii prin aplicarea regulilor sau legilor dintr-un domeniu din cu totul . Gordon precizează trei principii fundamentale ale metodelor sinectice: 1. acordând o foarte mare libertate de gândire. în 1961 şi 1971. În acest scop se alcătuiesc colective pluridisciplinare din persoane cu competenţe complimentare. care. a cuprinde. Discuţiile se poartă foarte deschis. ceea ce permite cumularea sinergetică a cunoştinţelor membrilor lor şi. Instrumentul principal al creaţiei – de orice natură – este metafora.5. de cât mai largă aplicabilitate. de cât mai largă aplicabilitate. Procedeele folosite în activitatea sinectică. chemate să parcurgă trei etape de lucru: I. 2. în acelaşi timp. Se recomndă echipe de 10-12 membri.

considerarea unor fenomene binecunoscute sau a unor legi temeinic verificate ca fiind eronate. Comutarea (în limba engleză. drept absolut reale. Maxwell James Clerck (1831-1879). Acest procedeu a permis fundamentarea electromagnetismului. o casă ca un vis (arhitectură – psihologie). a emis ipoteza că – spre deosebire de conducători. Switch-ului din tehnică şi ştiinţă îi corespunde în literatură metafora unde. ca de exemplu: . prezentarea unor fapte. utilitatea ei decurgând nemijlocit din dimensiunea ei cea mai reprezentativă: noutatea. Comutarea (denumită de unii autori analogie forţată) nu ţine seama nici de similitudinea formală (propriei analogiei propriu-zise). ca nişte corăbii ancorate. pe alte căi decât cele clasice care – datorită tradiţiei şi autorităţii lucrului învăţat – par definitiv stabilite şi. posedă cele mai multe grade de libertate. . fenomene şi legi. sufletul îi vibra (psihologie – fizică) etc. cu tendinţa spre noutatea cu totul neaşteptată (surpriza. Metafora are un bogat conţinut informativ. invers. . În activitatea sinectică se confruntă gândirea analogică nerestrictivă cu respectarea unor gramatici. fiind totodată imagine şi graf. gura ca o cireaşă (anatomie – botanică). switch). şocul uimirii. emisă de Black în 1760 pentru a explica egalizarea temperaturilor a două corpuri în contact direct). de aceea. alcătuind curentul de conducţie – în izolatori.ANALIZA VALORII 205 alt domeniu. sau. dintre toate procedeele sinectice. particulele oscilează în jurul unei poziţii de echilibru. condcând dialectic la productivitatea creatoare a contrairiilor.aplicarea legilor gravitaţiei la studiul afinităţii chimice. scornite de circumstanţă. îndeosebi. de mare efect în artă (utilitatea reprezentând plăcerea. despre mişcarea particulelor electrice în dielectrici sub acţiunea unui câmp electric. au intrat de mult în vorbirea curentă). în care particulele se deplasează liber. de asemenea. astonishment). Cele mai folosite procedee sintetice sunt: A. ceea ce este exact). (Funcţia iconică se referă la existenţa a cel puţin o proprietate comună atât limbajului. Profesorul Gordon subliniază însuşirea metaforei de a transforma un lucru ciudat la prima vedere într-un lucru familiar (numeroase metafore. emoţia estetică) şi de incontestabilă eficienţă în tehnică şi ştiinţă. unice. dimpotrivă. progresul biologiei. Astfel. Metafora are şi o surprinzătoare funcţie iconică.aplicarea principiilor vaselor comunicante în termodinamică (teoria fluidului caloric. de a schimba familiarul cu ceva neobişnuit. sau. cât şi realităţii exprimate prin aceasta. acesta este un graf. Însă. adică care permite abordarea unor probleme care par ireductibile. etimologia cuvântului ne aduce la un instrument de lucru. vorbind. se comută (şi se identifică) noţiuni din domenii absolut diferite: Ochii albaştri ca cerul (anatomie – astronomie). Graf în limbajul curent este orice desen. nici de cea procesuală sau fenomenală. unele foarte îndrăzneţe. înseamnă aplicarea legilor dintr-un domeniu ştiinţific în alte domenii. Orice desen împarte suportul pe care a fost executat în două porţiuni distincte: în înţeles matematic. dezvoltarea tehnicii ziarelor noastre etc.

R sau r. combătută prima oară de Rumford. prestigiul fiecărei persoane sau factor. i = 1 x 0 =0. i minim [ba chiar egal cu 0. prin Σnimi.Conjectura modificării căldurii specifice a corpurilor prin frecare (idee utilă la vremea ei. respectiv trei reuniuni a unor noţiuni abstracte cu mărimi fizice concrete. COMAN Bacteorologul german. promotorul chimioterapiei şi pionier al imunologiei moderne. din electricitate.206 Gh. u – gradul de noutate al unei idei. deci şi rezistenţa r va înregistra cea mai mare valoare (de exemplu. unde n este numărul de persoane sau factori care susţin aplicarea noutăţii respective. Pe măsură ce noutatea se învecheşte (presupunând că a fost totuşi experimentată). B. Obstacolele cele mai frecvente în calea noului sunt: . Un exemplu concludent de comutare îl constituie transferul legii lui Ohm. de exemplu: . măsura influenţei. La limită. dacă rezultatele sunt bune. fără echivoc. dintre care unul se fixează de lanţurile laterale ca o cheie de broască. i este o mărime cumulativă ca şi intensitatea curentului (putândui-se aplica foarte bine legea lui Kircoff). se poate scrie. U sau u. . pentru i = 0. adică foarte la început. propuneri.blocarea mintală (obişnuinţa cu anumite tiparuri sau patterns). I sau i reprezintă trei metafore. Erlich Paul (18451915). de exemplu. r → ∞)]. iar m. gradul de noutate u este maxim. o împotrivire. Pseudologia cu sensul de mistificare deliberată a legităţii acceptate. i creşte. Identităţii formale îi corespunde o similitudine conceptuală aproape perfectă: r fără să fie o mărime fizică reprezintă. diminuând din ce în ce valoarea rezistenţei r. dacă nu există decât un singur susţinător – autorul propunerii – şi acela absolut necunoscut. care prin cercetările sale a dat un conţinut nou noţiunii de căldură). procedeu. u se micşorează şi. I – intensitatea curentului de opinie în favoarea noutăţii respective. laureat al premiului Nobel.unele inconveniente ale activităţii de grup. adoptând de această dată litere mici în locul majusculelor: r= unde r este rezistenţa la aplicarea noului. susţinea că anticorpii specifici (cunoscuţi astăzi sub numele de complemente) prezintă două capete. în domeniul introducerii tehnicii noi (sau a noului în general). exprimabilă. . U – intensitatea (amperi).fuga de căi simple. Este limpede că rezistenţa va fi cu atât mai mare cu cât ideea este mai nouă şi curentul de opinie în favoarea sa mai slab. . Relaţia binecunoscută: R= U I u i unde R este rezistenţa electrică (ohmi). o rezistenţă.

Analogia care. arhitectul roman Vitruvius a explicat propagarea sunetelor prin analogie cu undele de la suprafaţa apelor. cu ajutorul modelelor analogice se obţin relaţii noi. . autorul Sonicităţii. cu mat. până în vremurile noastre: Aristotel. coc. Tabelul 6. jocul de fotbal şi creaţia literară. bibl.Contestarea teoriei incompresibilităţii fluidelor de către celebrul nostru compatriot George Constantinescu. .ANALIZA VALORII 207 .20 Corespondenţe analogice între un proces industrial. spaţiu) Asigurarea aprovizionării cu A2 materii prime şi auxiliare Joc de fotbal (Y) Procurarea unui teren cu toate instalaţiile şi anexele necesare Procurarea de echipament. necesare) Creaţie literară (Z) Alegerea temei . La fel Huygens a ajuns la o concepţie ondulatorie a luminii. Platon utilizau analogia (exprimată ca atare sau nu).21 se prezintă un exemplu de analogie funcţională între poezie şi maşină. x . de scris (maşină. utilizând această analogie. mingi. neaşteptate.metoda Moliere. Din aceste exemple reiese că între procese din domenii foarte diferite. la o primă vedere. existenţa unor corespondenţe analogice explică qasi-identitatea actelor de creaţie.metoda cuplurilor aleatoare etc. în tabelul 6. Pseudologia şi variantele ei au foarte multe aplicaţii în numeroase metode de creativitate – cu pronunţat caracter sinectic – ca de exemplu: . C. . . dar altfel abordată de Ştefan Odobleja şi apoi de Norbert Wiener).metoda detectivului. operează deseori cu modele (de exemplu. ştiinţa fundamentală tocmai pe însuşirile lichidelor de a fi compresibile. Revoluţia cibernetică a pornit de la analogia naivă dintre maşini şi organisme vii (analogie mult mai veche. C / X C / Z i0 8 7 . din antichitatea greco-romană. Euclid. În tabelul 6. jocul de fotbal şi creaţia literară Operaţia Proces tehnologic (X) Faza Procurarea mijloacelor de A1 lucru (incl. par să nu aibă nimic comun între ele: un proces industrial. în fond.20 se prezintă unele corespondenţe analogice între trei activităţi care. aparatură şi mijloace igienico-sanitare C / X + x Aprov. De asemenea.metoda avocaţilor (sau a divergenţelor). Procedeele analogice au servit din cele mai vechi timpuri. modelul atomului al lui Rutherford care reproduce – esenţializat – sistemul solar). înseamnă transformarea unor note dintr-o gamă în alta.

depozitare Expediţie Desfacere 9 Gh. tehnologic) Obţinerea produsului final C. este simetrică şi este reflexivă.75 puncte (63%) Corespondenţa Y/Z = 282 puncte (37%) Corespondenţa (ca şi asemănarea) nu este tranzitivă.T. . . x + - + + 1 - Cod identitate analogie coresp. masor. fiz. descrierea lor sumară(ev.25 0 x + . muzicalitate** Maşină* Să îndeplinească şi o anumită operaţie (sau mai multe operaţii) Să dea un anumit produs (obiect.50 0.) Probe mecanice şi tehnologice Prelucrarea pe flux (desf. Definitivarea lucrării(+def. titlu) Refacerea lucrării Imprimarea lucrării (inclu-siv corect.75 puncte (61%) Corespondenţa X/Z = 470. instr. serviciu) Să fie bine proiectată şi construită .C/(q) EVc – eigen – valoarea corespondenţei (Q/W) Tabelul 6. + . x A4/B1 B2 iB=10 B3 B4 B5 10 + 10 9 7 Clasificarea Analiza critică a campionatului Vacanţă x x - C1 iC = 9 C2 8 9 Transferări Pregătirea sezonului următor Semn + x .de fază i0 = coef. necesară) Expunere în librării şi lansarea Desfacere Punctaj 1 0.21 Exemplu de analogie funcţională Nr. crt 1 2 3 Funcţia Specialitate Finalitate Concepţie Poezie Să aibă o temă proprie. (inclusiv antrenamente) Jocuri-şcoală şi meciuri amicale Desfăşurarea campionatului + Alegerea personajelor. un scop Să fie bine întocmită.208 Asigurarea forţei de muncă (incl.de operaţie c/(q) = punctajul acordat tipului de corespondenţi respectiv Corespondenţa X/X = 761 puncte (100%) Corespondenţa X/Y = 464. prop.zisă a proc.) Întocm. unui plan detaliat al lucrării Redactarea lucrării . originală Să-şi propună un ţel. Ambalare. antrenor. nec. A3 8 + . COMAN Recrut. de jucători. EVc = if/i0. slabă necorespondenţă if = coef. - .C.

Dependenţa entropiei de probabilitatea stării considerate (Boltzmann). cât şi unei unde monocromatice sau mişcărilor unei greutăţi aflate la capătul unui resort. prin analogie cu legea atracţiei universale a lui Newton G=K unde K este. cantitatea de informaţie sau aciditatea unei soluţii. m2. sau concentraţia ionilor de hidrogen. k – o constantă de mediu. în cazul pH-ului.Foarte interesantă este analogia dintre principiul al treilea al termodinamicii . iar y o probabilitate în primele două cazuri. formulat printr-o intuiţie genială de Nernst a. de asemenea. conjenctura lui Einstein privitoare la creşterea masei corpurilor în vecinătatea unor viteze apropiate de viteza luminii b şi principiul nedeterminării.q2 r2 m1 m 2 r2 unde q1 şi q2 sunt sarcinile electrice. r –distanţa dintre cele două corpuri care au masa m1 şi respectiv. tot aşa cum diferenţa de potenţial este proporţională cu intensitatea curentului într-un conductor de rezistenţă ohmică (R) etc.ANALIZA VALORII Nonredundanţă 209 Să nu conţină nimic de prisos (nici ca Să fie ieftină (ca investiţie) şi 4 dimensiuni. Coulomb a formulat legea interacţiunii corpurilor încărcate electric: Q=k q1 . determinarea cantităţii de informaţie (Shannon) sau pH-ul din chimie pot avea o reprezentare simbolică identică: x = − log y unde x reprezintă entropia. r – distanţa dintre sarcini. o constantă. . nici în ceea cu o exploatare economică ce priveşte conţinutul) Să fie necesară (la locul şi 5 Interes Să fie atractivă timpul respectiv) 6 Accesibili-tate Să fie uşor de înţeles Să fie uşor de manipulat Să-şi păstreze anumite caracteristici un timp anumit 7 Fiabilitate Să reziste generaţiilor în anumite condiţii de exploatare *Un mecanism care transformă mesajele de intrare în mesaje de ieşire **Contradicţia D’Annunzio-Fogazzaro Deseori. z→hr . două sau mai multe fenomene fizice ascultă de legi asemănătoare: o vibraţie sinusoidală corespunde atât oscilaţiilor unui pendul. aparţinând lui Heisenberg c: q→h0. forţa este proporţională cu acceleraţia unui corp de masă definită.

θ K→0 K (q = ∆S. ceea ce se poate scrie: Δp x → ∞. i = m. definit ca produsul ca produsul dintre masa unui corp şi viteza acestuia.Δp x ≥ h sau. şi: q = Δp x . la rândul ei. dacă x este coordonata unei particule şi px. invers: Δx → ∞. z = Δx q = Δx . Δx → 0 sau. z = θK. altfel spus. m →∞. repartiţiile de probabilitate admisibile conduc la constatarea unor nedeterminări (sau incertitudini) a mărimilor ∆x şi ∆px. diferenţa dintre variaţia lui Gibbs (∆G) şi cea a entropiei (∆S) este foarte mică la temperaturi joase. produsul acestora este ca ordine de mărime cel puţin egal cu h. solide sau lichide. z = v. Deci. Werner Heisenberg a propus principiul incertitudinii. ∆S→0. h0 şi hr = 0 ) b – Einstein a conjecturat că masa (m) a unui corp tinde către infinit.m/s). când viteza lui se apropie de viteza luminii (c = 300. Nernst a emis ideea unei legi limită conform căreia cele două mărimi tind a se egala în vecinătatea temperaturii zero absolut sau. h0 →∞ şi hc→c) c – pentru a explica unele fenomene fizice curioase. spre 0 K. atât poziţia în spaţiu a unei particule cât şi impulsul ei”. z = Δp x . v→c (q = m.000 km/s). COMAN unde : a – plecând de la observaţia că în cazul reacţiilor între substanţe pure. şi se exprimă în kg. altfel formulat: “nu se poate determina simultan. când incertitudinea de măsurare (simultană !) a poziţiei particulei tinde către zero (şi invers !). cu exactitate. constanta lui Planck: Δx. componente respectivă a cantităţii sale de mişcare (sau impulsul. Δp x → 0 h0 → ∞.210 Gh. sau: . entropia (mereu crescătoare !) începe să scadă şi tinde spre 0 când temperatura incintei tinde. h f → 0 adică: incertitudinea de care este afectată măsurătoarea impulsului unei particule tinde către infinit.v.

necesitând ingeniozitate şi atenţie Se pun în lucru cărămizi “decorante” cu anumite desene (linii drepte. Adaptarea operaţiei de aşezare a cărămizilor la una mai complexă. linii ondulate. la rândul ei. Tabelul 6.22 Primul itinerar de analiză sinectică Nr. Crt 1 2 3 4 5 6 Etapa Procedeul Activitatea PAG 7 8 9 10 11 Se cere realizarea impecabilă a unui Problema “aşa cum a zid de cărămidă foarte neted şi fără fost” neregularităţi Se explică greutăţile practice întâlnite ANALIZA în executarea unor astfel de ziduri Problema “aşa cum a “Cum să faci dintr-un începător un PAU fost înţeleasă” zidar priceput” Porumbel călător. recompense adecvate etc. obligând totodată la o deosebită atenţie . distrage atenţia. dar Modelarea practicii mai atractivă. nu poate (I) fi atent Participanţii consideră că ar trebui menţinută atenţia “elevului” prin Analogie “directă” (III) oferirea de hrană şi/sau mijloace de corecţie etc. un porumbel tânăr Analogie directă (I) trebuie să înveţe “meseria” Participanţii descriu ce cred că ar Analogie directă (II) simţi în situaţia unui porumbel călător începător Porumbelul călător obosit de lecţii “Conflictul” condensat adoarme sau. pur şi simplu.ANALIZA VALORII 211 În tabelele 6. Modelarea (forţată) a ca de pildă: gunguritul porumbiţeifanteziei mamă.22 şi 6.23 se prezintă două exemple de itinerarii sinectice. figuri geometrice simple) PAA Soluţia propusă făcând parte dintr-un context plastic care distrează. Hrana “moleşeşte” şi. mijloacele de “Conflictul” (II) corecţie trezesc repulsia “elevului” faţă de procesul de învăţare Asociaţia învăţăturii cu ceva plăcut.

Se arată dificultăţile practice întâlnite. căţeluşele puse în imposibilitatea de fugi din cauza lunecuşului şi a înghesuielii nu ştiu ce să facă. între altele. pe o stradă plină de pisici agresive lansate împotriva şoarecilor: speriate de tumultul iscat. Căţeluşe “de casă”. remedierile de mari proporţii – foarte costisitoare – ar bloca strada o perioadă prea lungă. crt Etapa Procedeul Activitatea Cumpărătoarele dintr-un mare oraş foarte ploios – din nordul Europei – sunt împiedicate să viziteze magazinele de pe o importantă arteră comercială. Panică! Micile animale refuză de a mai ieşi din casă. aflată în situaţia sugerată anterior. se 1 PAG Problema “aşa cum a fost” 2 3 ANALIZA Problema “aşa cum a fost înţeleasă” PAU 4 Analogie “directă” (I) 5 Analogie “directă” (II) 6 “Conflictul ” condensat (I) 7 Analogie directă (III) 8 9 “Conflictul” (II) Modelarea fanteziei (forţată) a . COMAN Tabelul 6. Greutăţile întâmpinate: accesele la sobsoluri puţine şi incomode pentru căţeluşe. unde să se refugieze… Participanţii descriu ce ar simţi “în pielea unei căţeluşe” foarte delicate şi foarte tinere. dina cauza alunecuşului trotuarelor pe ploaie sau chiar mai mult după aceea. supleţea soperioară a pisicilor. Trebuie asigurată o protecţie “diferenţiată” a căţeluşelor. Ar trebui ca cineva să deschidă uşile magazinelor numai căţeluşelor şi să împiedice intrarea pisicilor. pe ploaie. Cum să scapi de invazia unor şoareci pe o stradă foarte frecventată.23 Al doilea exemplu de itinerar sinectic Nr. iar pe stradă manifestă – la cea mai uşoară agitaţie “suspectă” – tendinţa de a se refugia în subsoluri.212 Gh. Blana pisicilor este mai încărcată cu electricitate decât a căţeluşelor (mai ales dacă acestea poartă hăinuţe).

. Tabelul 6. La realizarea itinerariului s-a luat în considerare descrierea procesului de creaţie făcută de autorul poemului însuşi în “Principiul poetic”. Se va prezenta în continuare.ANALIZA VALORII 213 10 Modelarea practicii 11 PAA Soluţia propusă recomandă folosirea de mijloace electroacustice pentru respingerea agresorului. deoarece o contribuţie – larg colectivă – o aduce experienţa teoretică şi practică a înaintaşilor şi contemporanilor de care beneficiază “autorul”. tema de start ar trebui să fie moartea unei fete tinere. ANALIZA MOARTEA. Individualitatea unei opere de artă. de dimensiuni Problema “aşa cum a potrivite. aceasta şi în activităţile de grup prin existenţa – aproape totdeauna – a unui “lider ” de opinie şi decizie. electric şi pneumatic) în subsolurile magazinelor pentru absorbţia peliculei de apă de pe asfalt şi uscarea completă – şi rapidă – a trotuarului. dar mai ales a unei lucrări tehnice sau ştiinţifice este oarecum relativă.24 Itinerar sinectic pentru elaborarea poemului “Corbul” de Edgar Allan Poe Nr. Bineînţeles amprenta personalităţii are ponderea principală.24. având un motiv de mare PAG fost pusă” sensibilitate şi un “laitmotiv” care să-i potenţeze efectul. Exhaustoare cu triplu efect (termic. Marea majoritate a operelor literare şi numeroase realizări tehnice sau ştiinţifice sunt rezultatul unor activităţi individuale (dar nu strict individuale). în tabelul 6. Cel mai poetic “motiv” este FRUMUSEŢEA. cel mai dramatic. Utilizarea de “exhaustoare” mixte (de presiune pneumatică şi “selecţiei” electrostatică cu elemente de comandă). un itinerar sinectic necolectiv privind elaborarea celebrului poem “Corbul” de Edgar Allan Poe (1809-1849) . Etapa crt 1 Procedeul Activitatea 2 Un poem original. personalitatea se manifestă prin selecţia argumentelor şi problemelor esenţiale deja existente şi adaosul de idei la cele iniţiale. frumoase.(aşa cum şi l-a închipuit echipa de creaţie).

214 Gh. trist şi firav. pasărea prevestitoare de Analogie “directă” (I) nenorocire. bătând la uşa mea-n pridvor. p. cu refrenul ei chinuitor. Analogie “directă” (III) ascultând refrenul obsedant al păsării negre ? Inversarea cauzei cu efectul. Conflictul (II) Poetul vrea să izgonească umbra sumbră. zdrobit de pierderea fiinţei iubite. cea mai adâncă. apariţia fantomatică a corbului cu ţipătul său. cea mai deplină exprimare a deznădejdii Ce simte poetul. 1968. singur. prezenţa ei introduce atmosfera dorită de poet. Corbul Cândva. COMAN Cum se poate simboliza mai Problema “aşa cum a fost pregnant – şi în acelaşi timp poetic PAU pusă” – sfâşâitorul sentiment al iremediabilului ? Corbul.-ntr-un miez de noapte grav. ci. Bucureşti. Pe nişte-adânci şi rare scrieri dintr-un de mult uitat izvor. Editura pentru literatură universală.610-613). Disperarea îndrăgostitului la moartea unei foarte frumoase fete. inconsolabilă durere. tăcut. “Niciodată !” induce în sufletul îndrăgostitului nu înţeleapta resemnare faţă de ireversibilitatea timpului şi a vieţii. aud un sunet răsunând Ca al cuiva uşor bătând. drama nu pare a fi pricinuită de dispariţia Conflictul (I) tragică a frumuseţii. ecou al zbuciumului intim al tânărului: NICIODATĂ…NICIODATĂ! Dar iată poemul “Corbul” în traducerea lui Dan Botta (din Edgar Allan Poe. Scrieri alese. cum m-aplecam. ci de prezenţa halucinantă a păsării cobitoare. Cum stam aproape dormitând. Croncănitul corbului seamănă cu cuvântul englezesc nevermore = Analogie “directă” (II) niciodată. . 3 4 5 6 7 8 9 Modelarea fanteziei 10 Modelarea aplicată 11 PAA Tema finală O întrebare finală la care mereu repetatul şi tulburătorul răspuns: “niciodată !” să încheie poemul întro maximă tensiune emoţională.

Dar fapt e că stam dormitând şi-atât de-ncet aţi fost sunând. în cer. şezu. şi pacea n-a fost tulburată Şi-un cuvânt singur spus o dată a fost cuvântul stins “Lenore !” Pe-acesta-l murmurai şi-un écho mi-ntoarse murmurul “Lenore”. C-un nume aşa de “Nicăieri” ? Dar Corbul meu stând solitar pe bustul placid. Intră un corb măreţ din sfinte vremi ce s-au dus demult în zbor. Adânc în beznă pătrunzând. nu pregetă şi nici nu stete. Beznă era şi-atâta dor. zis-am. Încât nu mi-am dat seama” – Aici. şi nici o pană flutură. gemând. cu-o umbră vastă. Ci ca un chip de lord sau lady. Sperând. când fâlfâind. în van cercasem alinare În cărţi. Acesta e li-atâta dor”. Acesta chiar. Spectral. oare. şi taina asta s-o explor: E vântul şi atâta dor”. Ah. Nici alt cuvânt nu proferă. iertaţi-mi vina. durerii mele-amare. că muritor pe lume vede Corb sau alt animal ce şede pe uşa unei încăperi. poate crede. iată. Şi foşnetul mătăsii grele a purpuriilor perdele Mă-nfiora cu un fantastic şi nemaiîncercat fior Cât. “Desigur”. deşi creasta-ţi este rară” – strigai – “nu eşti un pierde-vară. Prin gravul şi solemn decorum al mândrei sale-nfăţişări: “Tu. mi-am zis şi-acum în gând: “E poate-un oaspete cerând lăcaş la uşa mea-n pridvor. De rara şi frumoasa fată cu numele. şi taina asta s-o explor. Un oaspete târziu cerând lăcaş la uşa mea-n pridvor. şi-atâta dor. dar parcă mai puţin uşor. Ci neagra pasăre plecând spre zâmbet întristatu-mi gând. nume de dor. Tăcerea chiar. zise doar Acest cuvânt ce risipea tot sufletu-i în adieri. visând visări pe care nu le-a-ndrăznit vrun muritor. sui pe-al uşii căprior. 215 . dureri mele de Lenore. Atunci dau drumul la fereastră. cu sufletul arzând văpaie. deschid larg uşa la pridvor. spre-a da inimii bătând răgaz. să văd ce este. Aceasta e şi-atâta dor”. lugubru şi vechi corb plutind pe-a’ nopţii adieri ! Ce domnesc nume porţi pe-a’ nopţii plutoniene adieri ?” Răspunse Corbul: “Nicăieri”. Sui.-am zis. aşteptam a zilei zare. Să cercetez. era-n amarnicul brumar Şi spectrul firelor de jar murea în umbră pe covor. Ci sufletu-mi crescu pe loc. şi-atâta dor. Mut. pe veci. Până ce buza-mi murmură: “Alţi prieteni şi-au luat zborul ieri. n-a fost curmată. îmi aduc aminte clar. Lenore. am stat mult timp scrutând. vă implor. Să dau răgaz inimii mele. Dar întorcându-mă-n odaie. Deşi răspunsu-avea puţin rost şi puţine-apropieri. Mult mă miră cuvânt atât de clar la zburător urât. Aici. “sau Doamnă.ANALIZA VALORII “E-un oaspete” – mi-am zis atunci – “bătând la uşa mea-n pridvor. Şi-atât de-ncet aţi fost bătând la uşa mea-n pridvor. “ceva este la un canat de la ferestre. Am auzit iar o bătaie. El nici măcar din cap nu dete. şi fără-a pregeta de loc “Domnule”. Căci cine.

şi uită pe Lenore de ieri”. pe Dumnezeul ce-l reveri. Iar sufletu-mi din umbra asta. profet sau drac împeliţat. Dar corbul încă aplecând spre zâmbet întristatu-mi gând. acestea cumpănind. cugetând la pasărea din alte eri. “Cu acest cuvânt. dar nici un sunet nerostind Spre pasărea ai cărei ochi ardeau în sânul meu. ce fâlfâe-n învăpăieri. pe-acest pustiu pământ vrăjit. Nu-l va atinge nicăieri. soarbe-acest nepenthes. Aerul fu mai albăstrui. O. vibrat din tainice căţui De serafimi al căror pas suna uşor printre tăceri: “Nemernice. Nu va să zboare nicăieri. umbra-i în învăpăieri. Şedeam. ci spune-mi. ca şi nădejdele-mi de ieri” Dar corbul zise: “Nicăieri”. Ori ca Satana ori Furtuna te-au dus pe-aceste adieri. . Şi-n catifele afundând tot trupul. ia-ţi umbra-n altă parte. Pe locu-acesta bântuit. şi de pe bust.-mi şade încă. O rară şi frumoasă fată cu numele Lenore în ceri ?” Răspunse corbul: “Nicăieri”. tot mai aspru. Fără nădejdi dar ne’mblânzit. “Profete”-am zis.216 Gh. jos. Pân’ce troparu-i capătă isonul marii sfâşieri. Oh soarbe. spune. “Desigur” – zis-am – “ce grăieşte e miezu-ntregii sale-averi. Răspunse corbul: “Nicăieri”. dacă speri !” Răspunse corbul: “Nicăeri”. profet sau drac împeliţat. departe Du-te-n furtună şi în noaptea plutonianei adieri: Nu lăsa pană mărturiei mincinii ce mi-ai spus-o mie.Nicăieri. stingheri. COMAN Şi el pleca-va mâine-aiuri. augural corb din alte eri. La acest spectral. “Profete”-am zis. la cântul marii sfâşieri. În timp ce lampa desemnează. îmi şade încă. Pe bolta de de-asupra noastră. Rostea prin graiu-i: “Nicăieri”. din uşă. pieri ! Şi smulge pliscul tău din sânu-mi. Pe bustul palid al Palladei din uşa-acestei încăperi. De niciodată . “duh necurat. şi capu-alene aplecând Pe-al pernei vioriu veşmânt. te desparte” – strigai sărind – “cobe. lucind de-a’ lampei mângâieri. el pare-un demon ce visează. Şi corbul. Şi singur sufletu-mi rămâie. potrivit credinţelor celor vechi. pieri !” Răspunse corbul: “Nicăieri”. spune sufletului meu bătut de jale de-i e dat Să-mbrăţişeze-o fată sfântă cu numele Lenore în ceri. Trezit la freamătul produs de-un grai atât de bine spus. Răpit unui poet sihastru pe care-amarnicul Dezastru L-a-mpins mai aspru. iată” – am zis – “prin îngeri Domnul ţi-a trimis Uitare-uitare şi nepenthes7 de-acea Lenore-a ta de ieri. Acestea şi-alte frământând. hai. “duh necurat. înnodai curând Un gând de altul. 7 Leac împotriva tristeţii. sinistru. prins cu-o gheară-adâncă. Trăsei un jeţ cu perne lângă uşa cu chipu-acestei fieri. Şi cu a ochilor săi rază.

“rezolvarea problemei”). în vederea unei opţiuni cât mai întemeiate se face. o echipă asumându-şi “apărarea” soluţiei (sau soluţiilor) mai vechi. respectiv etapa PAG (“problema aşa cum a fost dată ”). se trece la ultima etapă PAA. Această metodă prezintă foarte accentuat cele trei etape ale activităţii sinectice. atenuând discordanţele prea flagrante şi înlăturând – când este cazul – elementele evident absurde. adică prezintă problema “aşa cum a fost înţeleasă ”de fiecare dintre cele două părţi. juriul alcătuit din componenţii celor două echipe reunite şi conducătorul lor. Metoda Moliere (sau a profanilor) se aplică problemelor cu soluţii epuizate din punctul de vedere al specialistului. consultându-se specialişti cu o bună experienţă în activitatea sinectică). devenite banale (“Ce ar fi dacă am proceda cu totul altfel ?”). Activitatea participanţilor – ca în toate metodele sinectice – este de multe ori foarte atrăgătoare. . tehnica Delphi. diametral opuse). de aceea se recomandă ca elaborarea acestora să se facă prin tehnica Delphi. amuzantă chiar. depinzând de anvergura problemei (de la o săptămână până la câteva luni). uneori chiar “inversă”. În intervalul de timp dintre etapa a doua şi etapa a treia.după un timp oarecare. se examinează consecinţele. Se simulează astfel poziţiile avocaţilor celor două părţi dintr-un proces. respectiv. de obicei adolescenţi sau chiar copii). de exemplu.un arbitru judecător (“lider” al procesului sinectic) examinează cele două puncte de vedere. solicitându-se opiniile unor specialişti de înaltă competenţă în domeniul respectiv sau în domenii tangente. . Se face apel la neiniţiaţi (luaţi at random – la întâmplare. câteodată – iar rezultatele – dacă “procesul” a fost bine condus – sunt foarte spectaculoase. se opun două puncte de vedere divergente. În practică: . apel la tehnici auxiliare (“completarea dosarului”) ca. două echipe – ambele de câte 3-4 componenţi – îşi expun părerile (prin regula jocului. Principiul metodei cere inversarea unei soluţii.se prezintă situaţia ce urmează a fi reconsiderată (“descrierea incidentului” sau a “faptului juridic”). (Întocmirea unor chestionare potrivite este esenţială în reuşita acestei metode.în etapa următoare PAU. cealaltă expunând o soluţie total diferită. fie prin întrebări orale directe. fie prin chestionare scrise. unde.ANALIZA VALORII 217 Metoda divergenţei (sau a “avocaţilor”) îşi propune aflarea unor soluţii noi prin punerea în oponenţă în cadrul unui proces regizat al rezolvărilor clasice – depăşite sau numai saturate – cu clişeul lor. deşi faptul este unul şi acelaşi. acceptându-se modificări raţionale. . deşi necesită o muncă intelectuală destul de obositoare – extenuantă . de obicei. . apoi se revine pas cu pas (reiteraţie) la situaţia iniţială. după şedinţele de dezbatere (şedinţe cu pronunţat caracter sinectic) ia hotărârea finală (“verdictul”.

cu vastă cultură şi cu verificate posibilităţi intelectuale) denumite fools teams (echipe de smintiţi). firma britanică a cerut unui grup de cercetători să propună: a. de foarte înaltă competenţă în domeniul respectiv.se expune cazul echipei de investigare (PAG). b. 5-6 specialişti. eliberaţi de orice prejudecată ştiinţifică. care. în care autorul. Exemplu: O mare firmă din Anglia. După exemplul eroului lui Conan Doyle. După cum s-a subliniat anterior. temă ce va fi încredinţată unei alte echipe. confruntată cu dificila problemă a găsirii unor materiale optime pentru turbinele cu gaze. folosind cu precădere procedeul pseudologiei. o deosebită atenţie se va acorda celor mai – aparent – neînsemnate amănunte şi se prelucrează materialul. a ajuns la concluzia că nici unul dintre materialele încercate nu a dovedit suficientă rezistenţă la impact.pe baza răspunsurilor primite. Ca şi în metoda avocaţilor. echipa adresează organismului care a prezentat tema o listă de întrebări (nu se putea concepe o metodă de factură poliţistă fără un sever interogatoriu). COMAN Americanii numesc această metodă IWI (Imagination without inhibition = închipuire fără oprelişte).218 Gh. În consecinţă. neoferind siguranţa necesară în funcţionarea părţilor calde ale turbinei. În continuare există formate două echipe cu componenţă şi sarcini deosebite. metoda detectivului respectă cu scrupulozitate etapele sinectice: . S-au constituit două echipe sinectice care au aplicat cu bune rezultate metoda detectivului într-o serie de probleme rezolvate până atunci de grupul de cercetare. îşi plasează suspans-ul. după reţeta romanelor poliţiste. discutate de echipa de lucru în câteva şedinţe. se emite tema de prelucrat (PAU). .pentru înţelegerea problemei. – un material – nu excesiv de scump – capabil să corespundă grelelor condiţii termice. în numeroase universităţi din SUA s-au constituit colective speciale de “profani” (dar şi specialişti în alte domenii. – un dispozitiv pentru reducerea vitezei produselor de ardere. . folosind cu precădere procedee de cutie opacă. Metoda Sherlock Holmes (sau a detectivului): căutarea adevărului (adică a dezlegării problemei) acolo unde pare cel mai puţin plauzibil. constructoare de motoare de avion. nu sunt neglijate nici cele mai mici amănunte care pot oferi surpriza: aceasta ţâşneşte câteodată tocmai din cercetarea minuţioasă a unui detaliu neglijat până atunci. cât mai aproape de sfârşit. nevoită să suporte şocurile produselor arderii care pot depăşi viteze de 3000 km/h. metafora jucând în această metodă un rol esenţial. dezvăluindu-l pe vinovat în persoana cea mai puţin suspectă. prima echipă de investigare alcătuită din 12 persoane de vârste şi specialităţi diferite pregăteşte materialul necesar echipei de lucru formată dintr-un număr mai redus de membri. . sugerează soluţii noi.

pe ele şi orice alt cuvânt implicat. regulile sinectice: discuţie liberă de durată mijlocie până la cel mult o oră şi jumătate – nimeni nu se abţine. Metoda cuplurilor aleatorii (sau a împerecherii la întâmplare) este o metodă euristică la care intervine subconştientul participanţilor şi hazardul cu rezultate surprinzătoare. fără mecanism bielă-manivelă. în schimb. verbe. foarte mulţumitor problema materialului termorezistent şi anume un produs ceramic foarte ieftin şi perfect adaptat condiţiilor impuse. . singurul membru mai în etate.şi a III. s-a rezolvat. nimeni nu caută să acapareze sau să dirijeze schimbul de păreri. iar echipa B elaborează o altă listă cu acelaşi număr de cuvinte (număr n stabilit la început de arbitrul – conducător). În alcătuirea listei B intervine (uneori foarte energic) imaginaţia: membrii grupului B. un matematician german şi un psiholog – liderul echipei – cu mare experienţă sinectică. un chimist japonez – doctorand la aceeaşi universitate.593” care a echipat avionul “Concorde”.ANALIZA VALORII 219 a Lucrările au durat aproape un an. tabelul se prezintă echipelor reunite şi într-o şedinţă sau. adjective. cunoscând tema. Este de la sine înţeles că echipajul B nu cunoaşte decât subiectul în discuţie nu şi cuprinsul listei alcătuite de primul echipaj. să permită mişcarea de rotaţie direct. un arbitru al jocului şi un reprezentant al întâmplării (de obicei un copil). cu rigurozitate.(înţelegerea şi dezlegarea problemei) se alcătuiesc două echipe. în oricât de multe. izgonind din minte acele cuvinte şi impunând o anumită cenzură noţiunilor pe care le propune. Şedinţele grupelor reunite respectă. un fizician – profesor la Cambridge. între altele. a a Pentru etapele a II. îşi închipuie lesne cam ce cuvinte ar putea fi incluse în lista A – conform legilor jocului – şi caută să evite. care – aparent – nu au (nu trebuie să aibă !) nimic comun cu tema propusă: substantive. se amestecă bine. Media de vârstă a echipei: 35 de ani. medie serios afectată de vârsta matematicianului (52 ani). de multe ori foarte eficiente. la nevoie. Rezultă o corespondenţă a fiecărui element al mulţimii A cu câte un element al mulţimii B. din care 9 luni numai etapa a IIîncredinţată unei echipe de 5 specialişti: un inginer aeronautic – unul dintre proiectanţii reactorului “Olympus . se caută rezolvarea cea mai potrivită. cuvinte găsite în mod spontan şi absolut fără nici o consultare (este de dorit ca fiecare participant din acest grup să înscrie în listă orice cuvânt care-i vine în minte). Exemplul I. lista B va fi rezultatul dialectic al dialogului – foarte intim şi foarte subtil – dintre gândirea de mâna dreaptă şi cea de mâna stângă. apoi mâna hazardului la împerechează şi le prezintă conducătorului care înregistrează într-un tabel cuplurile astfel obţinute. cel mai tânăr fiind doctorandul chimist (24 ani). Fără să se poată ajunge la o soluţie definitivă pentru un dispozitiv de reducere a vitezei produselor de ardere. Echipa A întocmeşte o listă de cuvinte strâns legate de problema dată. Se urmăreşte realizarea unui motor termic îmbunătăţit şi care. Biletele se împăturesc de către arbitru.

7 . 4 – piston. care îşi duc ultimele zile în condiţii destul de bune şi într-o ambianţă oarecum familiară. 8 – comprimare.5 .4 .6 . COMAN Lista A: 1 – carburator. şi 12/8 care au sugerat: înlocuirea supapelor cu ace profilate.12 . sau cu altele (prin refacerea listei B).1 . în vederea stabilirii unor corespondenţe capabile să sugereze soluţii interesante. 5 –ploaie. lăsată prin testamentul unui fost mare regizor. 6 – vânt.220 Gh. 3 – şanţ. locuiesc câţiva bărbaţi şi câteva femei. Lista B: 1 – fluture. 7 – umbrelă.18 ani. 3 – alezaj. 9 – arici. ajutoare la spălătorie. 2 – cilindru. 10 – ciupercă.11 . 4 – râmă. folosirea de aripioare batante pentru activarea aerisirii (în cadrul soluţiei: răcire cu aer). 11/2. o ţărăncuţă simplă. a condus la următoarele corespondenţe: A 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 B .8 : carburator – fluture : cilindru .râmă : alezaj – şanţ : piston – vânt : cursă – ciupercă : supapă – ploaie : bujie – frunză : comprimare – arici : aprindere – umbrelă : evacuarea gazelor – ac : bielă-manivelă – moară : răcire . 12 – frunză.10 .vultur Încă din prima şedinţă au fost sesizate împerecherile 10/11. 12 – răcire. Şi aici printre “umbre ” i se întâmplă să se îndrăgostească – prima lui iubire adevărată – de o fată de 17. 11 – bielă-manivelă. Exemplul II. 2 – moară. . 7 – bujie.9 . 5 – cursă. prin mâna copilului.3 . 8 – vultur. 9 – aprindere. utilizarea unui mecanism rotativ (roată. în folosinţa actorilor bătrâni rămaşi singuri şi cu puţine mijloace de subzistenţă. cel mai tânăr dintre pensionarii vilei – abia trecut de 60 ani – renumit pentru nepăsarea şi neseriozitatea lui (îşi risipise averea la masa de joc şi în nenumărate aventuri amoroase). 10 – evacuarea gazelor. Un foarte cunoscut scenarist italian a propus următorul subiect de film: într-o vilă.2 . 6 – supapă. În următoarele şedinţe se poate repeta tragerea la sorţi cu aceleaşi elemente. 11 – ac. rotor) în locul bielei-manivelă. Jocul hazardului. Printre aceştia se află un vestit comic al ecranului.

VI – Fata. 11 – moarte. şi după doi-trei ani de muncă intensă – o lansează cu deosebit succes ca nouă. VIII – Neizbutind să-şi atragă fata. Prima echipă propune lista: 1 –artist.călătorie IV (3/11) :dragoste .dispariţie III (4/7) :deznădejde .singurătate X (7/5) :talent . se resemnează şi se consolează cu un hobby din tinereţe.lac VII (1/1) :artist .pictură IX (8/10) :cămin . 9 – comedie. artistul se sinucide aruncându-se în lacul din apropierea vilei.copil Cuplurile aleatorii au sugerat: III – Fără nici o speranţă. 3 – vin. 11 – incendiu. strălucită stea a cinematografiei italiene. plictisit de toate. 2 – pictură. 4 – copil. 5 – floare. 12 – dispariţie. îndrăgostitul modelează obiectul dragostei sale) şi profitând de fericita coincidenţă a unei moşteniri neaşteptate. însoţit de copii curioşi şi de amintiri… XI – Una dintre fostele lui iubite moare.floare XI (11/9) :moarte .succes VI (12/6) :dramă . Jocul întâmplării conduce la următoarea împerechere: A B I (9/3) :comedie . 9 – avere. 10 – singurătate. artistul pleacă în căutarea lui. 3 –dragoste. singur pe lume. 2 –fată. 4 – deznădejde. 8 – succes. fără iluzii. pictura. regizorul – la sugestia unui bun amic. 7. 12 – dramă. deşi măgulită.vin II (5/12) :trecut .război VIII (6/2) :viitor . mărturisindu-i că au un băiat. Zi de zi colindă împrejurimile cu paleta pe umăr. îl respinge.incendiu V (2/8) :fată . cu nădejdea că… Metoda se pretează foarte bine la intercombinarea sugestiilor. 6 – viitor.avere XII (10/4) :speranţă . profesor de psihologie – recurge la o rezolvare după metoda cuplurilor aleatorii. fostul comic al ecranului părăseşte vila plecând într-o lungă călătorie… V – Artistul sesizând naturaleţei fetei – de o candidă frumuseţe – se ocupă de instruirea ei. realizând ridicolul şi imposibilul situaţiei.talent.ANALIZA VALORII 221 Pentru rezolvarea situaţiei. lăsându-i întreaga avere cu care… XII – Una dintre fostele lui iubite îi scrie pe patul de moarte. acum flăcău de 20 ani. 5 –trecut. ca de exemplu: (V/XI): Artistul se ocupă de educaţia fetei (un Pygmalion invers. Lista alcătuită de cea de-a doua echipă cuprinde: 1 – război. 8 – cămin. poate dispune şi de mijloacele . 6 – lac. 7 – călătorie. student. 10 – speranţă .

6. În acest scop se întocmesc anumite diagrame care permit inventarierea tuturor combinaţiilor coerente. servicii şi. …. un înţeles foarte larg: scenarii de film sau teatru. an. b2. cutii morfologice sau mulţimi formatoare sunt construcţii n-dimensionale. reclame comerciale. reaminteşte folosirea gazului de iluminat – cu care are multe asemănări – în primele motoare termice cu ardere internă (motorul brevetat şi construit în 1860 de francezul Lenoir). utilizat în locul benzinei. Astfel. sau: (VIII/XII): Reîncepe să picteze. fiind tot ca şi aceasta un semiconductor. pe bună dreptate. tot ce poate face obiectul gândirii omului).222 Gh. COMAN materiale pentru a-şi îndeplini opera: transformarea tinerei ţărănci într-o mare vedetă de cinematograf. structura studiată şi. Z: A =a1. se pot defini nişte mulţimi omoloage: A. O structură concretă sau abstractă. Zwicki.5. în acest caz. Metoda a fost elaborată de astronomul american F. bineînţeles. a2. pur şi simplu. arbitrare. nu au fost înţelese de contemporani. abandonate între timp. …. poate cuprinde asociate elementelor structurale oricâte ale elemente omologate capabile să joace acelaşi rol în structură. având ca obiectiv examinarea posibilităţilor de realizare a unor proiecte în premieră (termenul proiect are. de aceea. De aceea se spune că la elaborarea unui produs nou 90% din activitate este de documentare. B. îşi va găsi fiul şi lângă el – sau măcar în apropierea lui – va afla căldura necesară ultimilor ani pe care îi va împărţi între mai vechea pasiune pentru pictură şi necunoscuta – până atunci – dragoste de tată. Există alte numeroase exemple de reluări de idei emise cu mult timp în urmă dar care n-au putut fi aplicate datorită stadiului de dezvoltare a ştiinţei şi tehnicii în acel moment sau. B = b1. compatibile cu tema dată. a3. întrucât are la bază revenirea la unele descoperiri anterioare. căutând să sublinieze în artă sentimentul tardiv şi insolit. ….5. metoda poate fi denumită analiză structurală. b3. aceste diagrame Zwicki. Se pot menţiona în aceste sens următoarele reluări de idei: TRANZISTORUL care a înlocuit aproape complet tubul electronic poate fi considerat ca o reapariţie a galenei. şi metoda retrospectivei. formată din am’numite elemente bine definite. Metoda Recode (Revalorisation des Conceptions Depasees) numită. profesor la Institutul tehnologic din California. de fapt. vestea că are un fiu îl vindecă pe deplin. Analiza morfologică pentru ierarhizarea soluţiilor la analiza valorii Prin morfologie se înţelege. dar cu anumite modificări actualizante ale ideii iniţiale. METANOLUL. produse noi.bn . în general.

. b2. Mulţimea mulţimilor Z va fi o mulţime produs morfologic. mai propriu. sau produs morfologic) Fig.. atomică.6.ANALIZA VALORII 223 ……………………. zn.Z sau. cutie structurală.6. obţinută din combustibili gazoşi. Z sunt mulţimi formatoare. figura 6. B. z3. sau cutie structurală. chimică. …. b1.6. structură. ………. ………. produsă direct pe navă. se realizează o mulţime Z: a1. Un exemplu de construcţie n-dimensională (cutie morfologică. a1. Modelul teoretic al conduitei creative. z2. ….7. .. . Z = z1. De exemplu (după Zwicki) – abordarea problemei surselor concrete de energie în proiectarea motoarelor pentru zboruri cosmice. …. b1. Sursa de energie poate fi: solară. Mulţimile A.z3 sau încă: a2. Z poartă numele de morfologie sau.z4 etc. ………. un model al metodei morfologice Dacă din fiecare mulţime formatoare se extrage un element (şi numai unul) şi dacă – din motive de organizare structurală – coordonăm aceste elemente în ordinea mulţimilor din care au făcut parte. mulţimea unor mulţimi formatoare: A. la sol sau pe un satelit (cu . cutie morfologică. B. Fig.6.

îl constituie modelul teoretic al conduitei creative sau al structurii intelectuale integrate elaborat de I.7. figura 6. . având pe cele trei dimensiuni: conţinutul. factor de integrare şi concluzionare. β) – soluţii neutilizabile din cauza neafinităţii elementelor combinate. γ) – soluţii raţionale. subiectul investighează lumea înconjurătoare (inclusiv lumea ideilor). δ) – soluţii noi. numărul de sertare în exemplul citat este 3 4 = 64. denumit de psihologul elveţian Jean Piaget. alimentată periodic printr-o celulă electro-solară) şi energia electrică debitată. Guilford în 1967. selectează elementele de semnificaţie şi le prelucrează provizoriu (le ajustează) în vederea stocării lor. electrică. C3 – relaţională. altele incompatibile (energie obţinută prin combustibil gazoşi pe un satelit). oferind însă unele avantaje notabile (cost redus. de o restrânsă folosinţă. fiecare cu o anumită semnificaţie. succes public etc. Metoda morfologică permite plasarea combinaţiilor obţinute în patru categorii: α) . Şi în exemplul dat unele combinaţii sunt banale (energie electrică produsă la sol. cum ar fi : sursă energetică solară cu alimentare mixtă (o baterie de rezervă încărcată la sol. C2 – semantică (semnificaţională). Se disting cinci tipuri de OPERAŢII: O1 – de cunoaştere sau de baleiaj. C4 – capacitatea de abstractizare. Cutia structurală poate fi considerată ca un fişier cu sertare deschise în toate cele trei direcţii. este materia primă asupra căreia acţionează intelectualul. deoarece se operează cu imagini. CONŢINUTUL.). Modelul este o cutie cu 4x5x6 = 120 de sertare. alta pe navă. încă neluate în consideraţie. convertibilă după necesităţi.soluţii neinteresante banale. oarecum notoriu. COMAN acumulatori sau motoare alimentate prin unde radio) mixt (acumulatori încărcaţi periodic de la o sursă existentă pe navă) şi utilizată sub formă termică. conţinutul fiecărui sertar constituind o combinaţie distinctă acelor trei grupe de elemente componente. înmagazinată într-o baterie purtată de navă şi utilizată în forma ei primară). întrucât se folosesc cuvinte. fiabilitate deosebită. utilizându-se conexiunile dintre elementele Umweltului. iar câteva noi . Un alt exemplu. Guilord propune patru modalităţi de acţiune: C1 – imaginativă. mai mult sau mai puţin clasice. operative (O) şi produsul (P).224 Gh. (Această variantă a fost folosită cu bune rezultate în primele etape ale programelor spaţiale). chimică sau mecanică.P. conduita cu traiectorie proprie.

altă cale nefiind posibilă). PRODUSUL activităţii intelectuale constă în: P1 – reţinerea în Umwelt a tuturor elementelor selecţionate. operaţie finală. O4 – de convergenţă. de multe ori neprevizibile (implicaţiile de neînlăturat ale permanentei evoluţii a intelectului). Se va examina. P4 – gruparea cercurilor (submulţimi ale Umwelt-ului) în sisteme.8-a) şi C1O4P6 (figura 6. adică operaţie foarte complexă de analiză comparativă a elementelor stocate. pe trasee. o problemă simplificată privind aflarea unui nou mijloc de transport. de finisare a elementelor acceptate. P6 – modificarea continuă a Umwelt-ului. spre exemplu. apoi după suficientă acumulare de date. P2 – separarea lor pe cercuri funcţionale. . Dintre combinaţiile care se pot face (produsul fiind considerat ca o rezultantă a operaţiilor asupra conţinutului. pentru creativitate sunt mai interesante secvenţele: C4O3P5 (figura 6. prin care intelectul îşi impune condiţiile personale. mai întâi pe baze cantitative (de raporturi între eigen – valori. intersectarea şi reunirea unor cercuri funcţionale. P5 – distorsionarea elementelor stocate prin înnoirea discretă a Umwelt-ului. respectiv înmagazinarea O3 – de construcţie (denumită de Guilford gândire divergentă). adică: capacitatea de abstractizare + operaţia de convergenţă = modificarea Umwelt-ului (mai ales pentru creaţia artistică)). O5 – de evaluare şi clasare. având menirea de a ordona elementele comparate şi finisate în vederea clasării lor pe cercuri sau dosare. pe sortimente calitative. este operaţia de prelucrare efectivă.8-b). P3 – corelarea unor elemente afine.ANALIZA VALORII 225 O2 – de memorare.

b3 – roată.6. Elementul de contact: b1 – aer. Modalitate de acţionare: c1 – gaze.25 Matrice pentru trierea soluţiilor a1 b1 C1 C2 C3 C4 C5 x 0 1 0 1 b2 0 0 0 0 1 b3 0 0 0 x 0 b4 x 0 x x 1 b1 0 0 1 0 0 b2 x x x x 1 a2 b3 0 x 0 0 0 b4 0 0 0 0 0 b1 x 0 1 0 1 b2 0 0 0 0 0 a3 b3 x x 1 x 1 b4 x x x 0 1 b1 1 x 1 0 1 b2 0 0 0 0 0 a4 b3 x x 1 0 1 b4 0 0 X 0 1 . B. c2 – abur.226 Gh.8. Tabelul 6. a4 – subteran. Mediul de transport: a1 – aer. a3 – pământ. Adică în total: 4 x 4 x 5 = 80 de combinaţii. şină). c4 – cablu. COMAN Fig. c5 – energie atomică. c3 – electricitate. a2 – apă. Exemple de secvenţe obţinute prin metoda morfologică Variantele ar putea fi următoarele: A. b2 – corpul vehiculului. C. b4 – element de ghidare (cablu.

a3 – cablu. S-au folosit notaţiile: 0 – soluţie nefolosibilă (α sau β). D. hârtie. Din cele 80 de soluţii înregistrate în matrice. a5 – pernă de aer. c5 – fără cabină. Motorul: b1 – diesel. Suprastructura: c1 – cabină metalică. probabil ale viitorului. ca de exemplu: a1b1C5 (navă aeriană acţionată prin energie atomică). d4 – manşe. . a1b4C3 (telefericul) sau a4b3+4C3 (metroul) etc. a6 – elemente articulate. B. c4 – cabină de beton (simplu sau armat). dar mai complex de vehicul terestru (astfel prezentat): A. b4 – cu abur. b5 – electric. a3b1C3. altele necoerente: a1b3C1 (orice vehicul cu roţi… în aer). prin întocmirea unei matrice de triere. tabelul 6. x – soluţie existentă. a. d3 – volan. carton presat). unele sunt epuizate: a3b3+4C2 (trenul cu aburi). C. încă utile: a1b’1C1 (avionul). b7 – atomic. b6 – eolian. neutilizată (δ). Mijlocul de deplasare: a1 – roţi pe pneuri. c3 – cabină uşoară (răchită. şi unele noi.5 (autovehiculul pe pernă de aer acţionat electric direct sau electric de la pilă atomică) ş.x) şi au fost reţinute 17 soluţii (1). b3 – cu aer comprimat. a2 – roţi cu şanţ de ghidare. 1 – soluţie bună. d5 – ghidaj electric (înaltă frecvenţă).25. încă utilă (γ). Dacă trecem la un exemplu asemănător. d2 – cablu.ANALIZA VALORII 227 Cât timp numărul soluţiilor nu este excesiv (de obicei ele sunt de ordinul miilor şi chia a zecilor de mii) se poate proceda relativ simplu. d6 – ghidaj magnetic. a4 – patine. Modalitate de conducere: d1 – şină. c2 – cabină de lemn. altele existente. În total au fost eliminate 63 de soluţii (0. b2 – cu explozie.

operaţii care micşorează simţitor numărul variantelor. numărul limită de extrageri întâmplătoare ar = 6 x 100 = 600 de extrageri.a. b6.d. Y) Înaintarea aleatorie. la încrucişarea coloanelor cu şirurile rezultând pe rând: a1b1c1. X) RANDOMIZAREA SIMPLĂ Acest procedeu se rezumă la o simplă tragere la sorţi a uneia sau mai multe combinaţii. Se admit că – atunci când numărul combinaţiilor N > 5000 – se poate limita la ( m n ) numărul de extrageri din urnă (m. permiţând ordonarea completă a variantelor rămase. cuplurile: a1-b3. a3. X’) Randomizarea ponderată. d1 şi d2 (13 elemente) ca perimate. În asemenea cazuri (şi în altele cu şi mai multe combinaţii) se folosesc diferite procedee. …. COMAN rezultă 6x7x5x6 = 1260 de variante. W) ORDONAREA RESTRÂNSĂ În matricea de triere (tabelul 6. X) Randomizarea simplă. Cum acest lucru este dificil când numărul combinaţiilor este foarte mare. b4.228 Gh. a1b2c1.25) s-au trecut toate combinaţiile obţinute (adică tot conţinutul tuturor sertarelor cutiei morfologice. De exemplu. rămân astfel numai 37 de combinaţii (adică 37/1260 ≈ 3%). c2. b7d4 (5 asociaţii) ca nefiind compatibile. prin adoptarea unor restricţii. c4. b7-d3. arhicunoscut). adoptânduse o ordine simplă şi integrală. fiind numărul de submulţimi sau morfologii) mai ales dacă. până la ultimul sertar: a4b4c5). … ş. fi: 6x 10000 . se escamotează echi-probabilitatea extragerii tuturor variantelor.. ultra-banal. calea cea mai apropiată de ordonare completă prin matricea de triere este aceea a restrângerii inventarierii. dacă sunt de examinat o mulţime-produs de 10000 de variante formate pe 6 morfologii. îndeobşte două: eliminarea iniţială a elementelor structurale prea triviale (aici sensul este de prea comun. b1. mai greu de inventariat într-o matrice de triere. b2. a6-d3. X’) RANDOMIZAREA PONDERATĂ Pentru a îndruma într-o oarecare măsură tragerea la sorţi. În cazul autovehiculului terestru de mai înainte se pot elimina de la bun început elementele: a2. Un grup de specialişti atribuie coeficienţi de acceptare sau interes fiecărui element. c3. impunând aprioric şi deliberat şase diferenţiate combinaţiilor introduse în urnă. dintre cele mai uzuale sunt: W) Ordonarea restrânsă. în prealabil s-au efectuat câteva eliminări prea evident necesare. c5.m. fără nici o combinaţie specială. a4. eliminarea cuplurilor incompatibile. de asemenea. a6-d4. a4b4c1.

c 3.31)/2 = 19. Combinaţia de la care se pleacă.395. b3. c1) şi să înaintăm schimbând indicele unui singur element. prin adăugarea unei unităţi (pozitive sau negative) ş. tragerea la sorţi se repetă (numai cu combinaţiile trimise la întâmplare. întrucât 1 1 = 0 nu face parte din morfologie. elementele căruia urmează a i se schimba indicele. din acelaşi motiv. de asemenea. în cazul considerat: (9x4. ţinând seama de acestea.m. de aceea în aceste cazuri se schimbă automat semnul (+1) în loc de (-1) şi. a3. indicelui maxim (în exemplul considerat. a2. adăugându-i (+1). se obţine o nouă combinaţie: (a2b1c1). adăugându-I (+1) sau (-1). extragerile ale căror rezultat este o combinaţie înregistrată se anulează. cât şi semnul lui 1 se trag la sorţi. se schimbă indicele lui a. o altă condiţie impusă de metodă este de a nu se înscrie de două ori aceeaşi combinaţie. Observaţie: Indicilor 1 nu li se pot scădea o unitate.ANALIZA VALORII 229 Într-o variantă mai pretenţioasă se acordă variantelor extrase probabilităţi diferite de realizare. respectiv (-1) în loc de (+1). de astă dată afectate de probabilităţile estimate). b4 C = c 1. De exemplu.26 Modul de formare a combinaţiilor prin tragere la sorţi Tragerea la sorţi Seria Extragerea I0 I I1 I2 Combinaţia (2) II1 II2 Combinaţia (3) Scopul Combinaţia de start (1) Elementul (+1) sau (-1) elementul (+1) sau (-1) Rezultatul a1b2c2 b -1 a1b1c2 c -1 a1b1c1 II . b1. c 5 Să începem cu combinaţia de indici 1: (a1. b2. se schimbă apoi indicele aceluiaşi element (sau al altuia). a4 B = b1. la fel. c 4.a. c 2.d. Y) ÎNAINTAREA ALEATORIE Să reluăm mulţimea formatoare prezentată mai sus: A = a1. sunt suficiente deci 20 de combinaţii (adică 50% din numărul tuturor combinaţiilor posibile). Se înscriu m2 3 N 2 variante. Tabelul 6. 4 în primele două submulţimi şi 5 în submulţimea C) nu i se poate adăuga o unitate.

Eroii principali sunt: El: d1 – un mic funcţionar sau lucrător. d5 – un obsedat. d4 – un aventurier. a2 – într-un orăşel anonim dintr-o ţară oarecare.m. e4 – fată naivă a unor mici burghezi. inginer). d2 – un liber-profesionist (medic. CÂND ? b1 – în “la belle epoque” (în jurul anului 1900) b2 – între cele două războaie mondiale. intenţionată să organizeze un concurs de scenarii pe o temă dată.230 III III1 Gh. UNDE se petrece acţiunea ? a1 – în mediul rural. b3 – în vremurile noastre. Ea: e1 – fată eroină. Acţiunea se încheie prin: f1 – sinucidere: . a încredinţat unei echipe de creativitate întocmirea unei diagrame Zwicky. c3 – pagini din viaţa unui artist sărac (poet. muzician).o văduvă excentrică. avocat. Au rezultat 30240 de combinaţii posibile pe următoarele mulţimi formatoare. e5 – o fată “de familie”. d3 – un nepăsător “fils à papa”.a. COMAN elementul c +1 a1b1c1 III2 (+1) sau (-1) Combinaţia (4) ş. e2 – o tânără lucrătoare romantică. d6 – un tată de familie fără ocupaţie. e3 – o balerină. a3 – la Viena. până se înscriu 20 de combinaţii EXEMPLU: Concurs de scenarii de film O casă de filme austriacă. actor. c5 – o poveste poliţistă. c’2 – un conflict social.d. a4 – la Paris. e7 . pictor. Acţiunea e brodată pe: c1 – un mic roman de dragoste. e6 – o femeie ”fatală !”. c4 – o intrigă în lumea celor avuţi.

f4 (indiferent unde. Fig. tragedie ultrauzată într-o duzină de filme de diferite provenienţe din anii ’20 până în anii ’70. ci. de exemplu. conducerea casei de filme a hotărât să ceară echipei de creativitate o randomizare ponderată (X’). ca necoerente (β).c2 sau c5 şi se elimină e3 şi e6 etc. mai puţine sunt sertarele cu reţete într-adevăr noi (şi în acelaşi timp operante). e5. În primul rând s-a recurs la o ordonare prealabilă introducându-se restricţii de combinare: a1 nu se poate cupla decât cu b2 sau b3. orice combinaţie care ar cuprinde elementele c1+e1 (un mic roman de dragoste fără… eroină !). în cele din urmă. o ia în căsătorie spre satisfacţia tuturor părţilor interesate. f4 – despărţire. mai departe numai cu c1. 1. Roţi de tragere la sorţi “sectorizate ” în vederea “randomizării ponderate” . f6 – glorie. bineînţeles. inclusiv a spectatorilor). b1. bi. f13 care reproduc aproape până la identitate faimoasa dramă de la Mayerling ai cărei eroi au fost arhiducele Rudolf (cu amendamentul că d3 devine în acest caz prinţ moştenitor) şi foarte tânăra Maria Vecera. f7 – alegerea finalului se lasă la fantezia spectatorilor. unele soluţii oarecum clasice însă practice (γ) asigură aşa zisul succes de cassă cum ar fi: a3. e4. f24 – o altă victimă. Pentru trierea celor peste 30000 de combinaţii. multe altele nu pot fi folosite.ANALIZA VALORII 231 f11 – el f12 – ea f2 – crimă: f21 – el pe ea. f23 – un alt făptaş. f3 – moarte naturală.6. Din cutia morfologică de mai sus s-au obţinut.9. f5 – căsătorie. foarte numeroase soluţii banale (α) ca de exemplu: ai. un mic funcţionar se îndrăgosteşte de fata unor oameni neînsemnaţi şi. c1. f22 – ea pe el. indiferent când. d1. d3+4.

a2 = 0. la un cost mai mic.urilor de gust îndoielnic: gelozia. θj= 360 o kij = 0. ele trebuie să contribuie cu ceva pentru furnizor. ele trebuie să contribuie cu ceva pentru cei care le aprobă şi le pun în aplicare. o 3. dar sărac şi o fată bogată “văduvioară veselă” se încheie tragic prin ucuiderea tânărului. Mobilul crimei: acela obişnuit “melo”. după multe – şi întortocheate – investigaţii. sau mai precis. poliţia o descoperă pe făptaşă în persoana văduvei excentrice.25……….6.3..4.. Gh.10……….c1 = 0. k. idila dintre un aventurier atrăgător.b4 = 0.. şi mai înainte de a contribui cu ceva pentru furnizor. o simplă apreciere a performanţelor şi costului va duce la stabilirea opţiunii optime. k.b2 = 0.c5 =0. k. să se prezinte unele explicaţii asupra meritelor pe care le au propunerile respective. Va trebui.a4 = 0. θj= 36 . k..3.a1 = 0. suma lor pe o submulţime fiind 1: k. ne-am ocupat de furnizarea produsului sau serviciului optim pentru banii oferiţi sau de furnizarea aceluiaşi produs sau serviciu. θj= 90 o kij = 0.a3 = 0. în continuare. θj= 180 o kij = 0. Efectuându-se tragerea la sorţi s-a obţinut a3b1c5d4e7f22: în Viena sfârşitului de veac al XIX-lea. În acest caz.00 ……….. k. Din al cui punct de vedere se consideră avantajele ? Mai înainte ca propunerile referitoare la analiza valorii să poată ajuta pe client. adică pentru cei care îşi asumă riscurile. 6. k.b1 = 0. Până aici. Compararea opţiunilor stabilite prin analiza valorii Dintre opţiunile stabilite printr-un studiu de analiză a valorii una sau două ies în evidenţă ca fiind superioare celorlalte. ceea ce reprezintă el pentru client. respectiv unghiurile θ: Pentru: kij = 1.4. În acest scop s-au confecţionat roţi de loterie având sectoare proporţionale cu coeficienţi.232 2. COMAN S-au acordat coeficienţi subunitari de interes tuturor celor 37 de elemente conţinute.25.c2 = 0. k.c3 = 0. ceea ce s-a studiat a fost produsul sau serviciul însuşi. k. k. În orice caz.1. Cine trebuie să aprobe propunerile rezultate la analiza valorii ? Care sunt nevoile adoptării lor ? Care sunt problemele de rezolvat pentru a fi adoptate ? Cine furnizează fondurile ? Din ce surse ? Cine va executa lucrarea ? Când ? Unde ? Care sector va avea mai mult de câştigat ? Sunt toate sectoarele reprezentate în grupul de analiza valorii ? Înţeleg ele .3.5.2.2. figura 6. etc.50……….15. k.9.

Importanţa relativă a acestor categorii principale. Riscul reprezintă probabilitatea unui eveniment nefavorabil. a banilor şi a riscului. Răspunsurile la aceste întrebări. Un singur dezavantaj poate. înmulţită cu costul evenimentului respectiv. Pe lângă economisirea de timp şi bani. cu condiţia ca schimbarea să nu modifice succesiunea necesară. Cerinţele proiectării sau ale unor servicii care deseori intră în competiţie în ce priveşte resursele ce li se alocă trebuie să aibă o limită superioară şi alta inferioară deoarece acceptarea unui lucru de o calitate excesivă va reduce utilitatea lucrului respectiv.ANALIZA VALORII 233 foloasele pe care le vor trage de aici ? Care este sectorul care va avea de suferit ? Va fi vorba de o pierdere a încărcării de muncă ? Va fi o supraîncărcare ? Vor exista întârzieri în planul livrării ? Va exista o pierdere de control ? Stabilirea şanselor de acceptare. autoturismele cu asigurarea unei securităţi sporite pentru cei care le conduc şi produc un accident la viteză excesivă nu sunt admise în circulaţie. La alegerea propunerilor cu cea mai mare probabilitate de a fi acceptată. vor scoate la iveală o serie de avantaje şi dezavantaje legate de propunerea care se examinează. Astfel. Un singur avantaj compensează deseori multe alte dezavantaje pe care le poate avea produsul. circulaţia produsului. de asemenea. Comparaţiile actuale vor ajuta la alegerea acelor opţiuni. contrabalansa toate avantajele. risc. circulaţia monetară. Noţiunea de utilitate şi de eficacitate reapare atunci când este o diferenţă între o înregistrare de intrare şi efectul înregistrării respective. livrările sigure şi vânzările. Economia de timp influenţează celelalte două. primul lucru ce trebuie evitat este numărarea lor. La estimarea avantajelor şi dezavantajelor. Economiile de costuri influenţează direct primele două. Importanţa timpului. un grup de analiză a valorii trebuie negreşit să identifice acele domenii în care banii suplimentari investiţi sau timpul suplimentar cheltuit vor aduce un beneficiu tot atât de bun sau chiar mai bun decât posibilităţile de investiţie obişnuite. bani. Pierderile băneşti pot fi comparate cu câştigurile băneşti în cadrul unui timp dat. dintre cele cunoscute că sunt bune din punctul de vedere al clientului. Al doilea lucru ce trebuie evitat este de a contrabalansa dezavantajele faţă de avantaje la fel de importante dar necorelate. Două extreme ale calităţii. grupul de analiză a valorii trebuie să stabilească scopurile actuale ale conducerii în domeniul profitului marginal brut. precum şi la multe altele asemănătoare. Vânzările sunt influenţate de ambele. Primele comparări au ajutat la alegerea acelor opţiuni care sunt cele mai bune pentru client. Majoritatea avantajelor şi dezavantajelor se pot clasifica în trei categorii: timp. O probabilitate de 50% de a pierde 1000 de dolari dă o pierdere aşteptată de 500 de dolari. care sunt cele mai avantajoase pentru conducere. din punctul de vedere al conducerii variază în fiecare situaţie. Cele trei categorii. Numărul nu este semnificativ. . Pierderea de timp poate fi comparată cu câştigul de timp din cadrul aceluiaşi ciclu.

ţinând seama că acceptarea poate să nu depindă numai de economii dar şi de ameliorări.234 Gh. . propunerile trebuie să fie investigate din punct de vedere al acceptabilităţii. COMAN În rezumat.

Prognoza poate ajuta la luarea deciziilor referitoare la activitatea economică prin următoarele căi: • O supraveghere largă a mediului ambiant pentru a identifica mersul evenimentelor atât în interiorul cât şi în afara sferei normale a activităţii respective. • Asigurarea cu informaţii mai concludente în urma unei prognoze amănunţite pentru cazurile în care o analiză iniţială găseşte ca posibile. fie o şansă în viitorul apropiat. dată cu un anumit grad de confidenţă. fie un pericol. Sau. Sau. propriile produse şi pieţe ale companiei. o prognoză este o realizare tehnico-funcţională ori tehnologică. Acest lucru dă o indicaţie asupra gradului de urgenţă a acţiunii. o urmărire continuă a tendinţelor despre care. cu un anumit grad de verosimilitate într-o scală de timp.DETERMINAREA EFICIENŢEI SOLUŢIILOR ELABORATE LA ANALIZA VALORII 7. care permite să îndeplinească o funcţie utilă. Prognoza tehnico-funcţională sau tehnologică înseamnă prezicerea unei inovări previzibile a progresului ştiinţei în domeniul respectiv sau a unei descoperiri ştiinţifice probabile. conţinând anumite indicaţii referitoare la timpul de apariţie.1. pentru luarea de decizii şi pentru planificare.7. Astfel de prognoze diferă de simple opinii prin aceea că ele se sprijină într-un mod sistematic pe un set explicit de relaţii cantitative şi ipoteze şi sunt produse printr-o logică care conduce la rezultate relativ consistente. • Estimarea scalei de timp pentru evenimente importante în legătură cu orizonturile companiei. în care se înscrie şi metoda analizei valorii. dar în acelaşi timp această probă este insuficientă pentru a justifica luarea unei măsuri. • Reorientarea majoră a politicii companiei pentru a evita situaţii care par a aduce cu ele pericole sau pentru a căuta noi ocazii favorabile prin: . prezintă totuşi probabilitatea de a deveni importante la un anumit moment şi trebuie ţinute. deşi nu se crede că va conduce la necesitatea unei acţiuni imediate. sub observaţie. Orice strategie ofensivă în domeniul progresului tehnic şi tehnologic. evenimente care ar putea influenţa viitorul industriei şi. în consecinţă. precum şi despre atribute tehnicoeconomice. impune efectuarea unei prognoze care să conducă la luarea unei decizii fundamentate tehnicoştiinţific. înseamnă o sumă de sisteme de analiză logică care conduc la concluzii cantitative comune (sau la un număr limitat de posibilităţi) despre atribute şi parametri tehnici şi tehnologici. în particular.ANALIZA VALORII 235 CAP. Necesitatea prognozei de dezvoltare în luarea deciziilor de alegere a subiectelor analizei valorii Definirea prognozei tehnico-funcţionale şi tehnologice. Sau.

1. 3 – ritmul de creştere încetineşte pe măsură ce performanţa se apropie asimptotic de limita fizică naturală) Curba în formă de S alungit este similară ciclului de viaţă a unui produs. orice încercare de a realiza o prognoză ar fi imposibilă. legată mai ales de: selecţia de proiecte pentru analiza valorii în vederea îmbunătăţirii caracteristicilor tehnico-funcţionale şi tehnologice. alocarea resurselor între diferite activităţi. 2 – creşterea rapidă. În felul acesta se obţine o curbă în formă de S alungit. trebuie avută în vedere scăderea treptată a beneficiilor ce pot fi obţinute în urma investiţiilor într-o analiză a valorii.7. un parametru tehnologic (de exemplu raportul dintre rezistenţa şi densitatea unui material). Intelectul uman. în scopul îmbunătăţirii caracteristicilor tehnico-economice a unui produs sau a unei activităţi. • Îmbunătăţirea luării de decizii operative. pe măsură ce se produce apropierea de limita sa fizică. Fig. ca de exemplu performanţe funcţionale (viteza avionului). Dacă progresul tehnic sau tehnologic ar consta dintr-o succesiune de evenimente întâmplătoare în care nu ar fi posibilă stabilirea nici unei legături între rata dezvoltării progresului tehnic sau/şi tehnologic şi timp. modificarea strategiei corporaţiei. exponenţială. aşa cum se observă în figura 7. în care se observă o creştere iniţială lentă urmată de o creştere rapidă aproximativ exponenţială care se diminuează pe măsură ce se apropie de asimptotic de o limită superioară stabilită în mod obişnuit de o anumită proprietate fizică. COMAN redefinirea industriei sau a obiectivelor activităţii companiei în lumina unei noii concurenţe. Nu există progres care să apară fără . politica de cadre etc. pentru generarea energiei electrice) poate fi reprezentat în funcţie de timp. Curba sub formă de S alungit (1 – perioada de creştere lentă iniţială.1. Nu trebuie considerat totuşi că există o cale predeterminată pe care progresul o urmează în mod inevitabil. Căile progresului tehnic şi tehnologic. De asemenea. sau o performanţă economică (de exemplu: costul unui kWh. analiza datelor de observaţie dintr-un număr considerabil de fenomene arată că progresul nu este întâmplător şi discontinuu.236 - Gh. poate subestima în mod substanţial rapiditatea progresului potenţial la stabilirea specificaţiilor de proiectare în timpul fazei exponenţiale din zona de mijloc. Însă. cu modelele sale de gândire liniare. ci urmăreşte o traiectorie regulată atunci când un anumit atribut. Din studierea formei curbei de tipul S alungit se pot deduce două recomandări importante pentru managementul analizei valorii.

figura 7.3. ea se poate întâlni în cazurile când cerinţele pieţei au dus la cheltuieli ridicate pentru obţinerea noilor soluţii tehnico-economice. Prin contrast. până în momentul t1 poate progresa de-a lungul lui A1A2 numai dacă un factor extern identificabil produce o accelerare de-a lungul lui A1C1. conform curbei în S alungit. OC2 prezintă o rată mult mai ridicată a progresului. o soluţie adoptată se dezvoltă iniţial în mod lent. În practică astfel de situaţii nu sunt frecvente.7. deşi. O tehnologie care a avansat de-a lungul lui OA1 (figura 7. curba descrisă va fi probabil de forma OB. desigur. Apropierea de limita fizică nu înlătură necesitatea efectuării de prognoze. Fig. Dar atunci când performanţele celor două soluţii se apropie de acelaşi nivel. potenţialul mai ridicat al noii soluţii atrage un randament mai performant. datorită faptului că performanţele de început sunt probabil inferioare celor ale soluţiei existente. de exemplu. o limită a maximului pantei curbei determinată de mărimea resurselor la dispoziţie sau rata la care acestea pot fi utilizate. Această soluţie dă naştere adesea unei succesiuni de curbe în interiorul unei curbe „înfăşurătoare” având de asemenea forma specifică. existând. Este probabil ca în final să înlocuiască soluţia existentă într-un domeniu de aplicaţii. AB – rată scăzută de creştere) Din punctul de vedere al aceluia care face prognoza la t1 încercând să prezinte viitorul şi ştiind că progresul la zi a urmat calea OA2.2. mai ales atunci când a preluat conducerea şi când începe să se dezvolte exponenţial. o tehnologie care a atins punctul A de pe curba OA. Căi posibile de progres (OA – rată medie de creştere. figura 7. o tehnologie urmează o curbă sub formă de S alungit calea reală pe care o ia va fi una din familia unei astfel de curbe. Astfel. . Această nouă soluţie va avea o limită fizică şi un potenţial pentru progres ulterior diferite. De aceea.2. cu excepţia cazurilor în care el poate identifica în mod pozitiv un factor care ar putea cauza discontinuitate producând pornirea pe alt traseu. căci în astfel de momente poate apărea o nouă soluţie tehnică sau tehnologică. Dacă stimulentul de a investi pentru a atinge o performanţă mai ridicată este scăzut. este posibil să se modifice forma curbei: de exemplu.ANALIZA VALORII 237 a fi luate decizii umane referitoare la investiţii. întrucât rata de creştere este determinată în mare măsură de către efortul tehnologic dedicat ei. indicaţiile arată o probabilitate ridicată de a descrie viitorul imediat pentru curba A1A2. După cum ar fi de aşteptat.2). poate primi la timpul t1 un stimulent din partea unei sarcini bine determinate care îi impune să urmeze calea A1 C1 C2. mai ales atunci când se impun performanţe ridicate.

Efectul produs de către o soluţie în curs de apariţie asupra unei soluţii tradiţionale Iniţial este de aşteptat ca efortul pentru elaborarea unei noi soluţii să fie transferat rapid către alte domenii şi că încercările de apropiere faţă de limita superioară a performanţelor soluţiei stabilite să se reducă. Exploatarea tendinţelor din trecut sugerează un punct de intersecţie la momentul t2. În perspectiva timpului. În ciuda apropierii de limita naturală pentru (2) este încă posibil a se investi urmând mai curând calea Tx decât Ty. . care are în subordine colectivul de analiza valorii. La acest fapt a contribuit în mare măsură progresul înregistrat în îmbunătăţirile neaşteptate ale performanţelor centralelor electrice convenţionale. dar poate fi de mare importanţă pentru strategia pe termen scurt într-o activitate în care s-au făcut investiţii mari (1).238 Gh. Fig. posibilitatea de a se înşela în luarea de decizii. De aici necesitatea de a identifica stimulentele care ar putea schimba nivelul de sprijin în direcţionarea investigaţiilor ştiinţifice şi efectul pe care aceştia le-ar avea asupra ratei progresului. în contextul impactului acestora asupra mediului înconjurător. Există însă o limită fizică chiar şi pentru descoperirea de soluţii noi. întârzierea reprezentată de t2 – t3 este semnificativă. unde T reprezintă prezentul. O mare parte din capital este investită în sistemul existent. Un bun exemplu este considerat de înlocuirea combustibililor nucleari pentru generarea energiei electrice cu cei convenţionali. Acest lucru poate fi observat în figura 7. Aceste investigaţii ştiinţifice trebuie să evidenţieze elementele esenţiale privind performanţele noilor soluţii tehnice şi tehnologice. Experienţa în domeniu îi sugerează că încetinirea sau apropierea de limita naturală ar trebui să-l alerteze prevenindu-l de apariţia a ceva nou.3. Dar această reacţie corectă faţă de identificarea unei soluţii de înlocuire nu este lipsită de complicaţii.3 în care o soluţie deja consolidată (1) este ameninţată de către progresul tehnic şi tehnologic (2). Acest lucru prezintă însă managerului.7. Pericolul poate impune un răspuns defensiv şi mai curând către o creştere şi nu o reducere a investiţiei atunci când mai rămâne un potenţial pentru dezvoltare. uman şi natural. Acest efect poate fi adesea observat în practică. Prognozele asupra punctului de intersecţie pentru aceste două sisteme prin anii 1960 s-au dovedit prea optimiste. COMAN Nu există lege a naturii care să guverneze apariţia unei noi soluţii tehnice sau tehnologice. întârziind astfel punctul de intersecţie până la momentul t3. Criza energetică de la începutul anilor 1970 a schimbat însă această stare de lucruri. stimulate de pericolul prezentat de energia nucleară. Totuşi reacţia poate fi inversă în practică. fapt evidenţiat de către partea aplatizată a curbei „înfăşurătoare”.

Toate aceste lucrări trebuie efectuate pe baza unei programări adecvate. Pentru perspectiva de lungă durată trebuie să se precizeze.). legate de introducerea noilor tipuri de produse. în primul rând.2. Rezultatele acestora se concretizează într-o machetă (adeseori funcţională) sau model pe baza căruia se realizează prototipul experimental al noului produs care se introduce în producţia de serie sau de masă. prognozele cu privire la perfecţionarea parametrilor fundamentali ai funcţiilor produselor presupun efectuarea unui mare volum de confruntări de date şi evidenţierea celor mai probabile posibilităţi de dezvoltare a tehnicii. Astfel. este important să se determine. să determine noi principii de proiectare şi realizare a produselor. prin intermediul lucrărilor de concepţie. luându-se în considerare prognozele cu privire la modificarea parametrilor fundamentali ai diferitelor tipuri de produse. Prognoza perfecţionării parametrilor fundamentali ai funcţiilor principale ale produselor 239 Perfecţionarea parametrilor fundamentali ai funcţiilor principale ale produselor se realizează. Din acest motiv. situate la un înalt nivel ştiinţific şi tehnic. modificarea unor asemenea parametri esenţiali ai acestora cum sunt puterea maximă şi randamentul. Prognozele modificării parametrilor fundamentali ai produselor trebuie să constituie punctul de plecare pentru planificarea tematicii cercetărilor aplicative adecvate.ANALIZA VALORII 7. referitor la produsele bazate pe noile principii de generare a energiei electrice (termoelectrică. Fiecare lucrare de concepţie reprezintă o activitate sistematică de cercetări ştiinţifice şi de construcţii experimentale. înainte de toate. care să influenţeze esenţial metodele de proiectare. termotehnică. determinarea legăturilor care pot fi scontate în legătură cu parametrii fundamentali tehnico-economici ai noilor tipuri de produse şi cu domeniul de utilizare al acestora. de produse de consum. Prin urmare. La întocmirea prognozelor referitoare la perfecţionarea parametrilor funcţiilor principale ale produselor trebuie antrenaţi cei mai buni specialişti din domeniile corespunzătoare ale ştiinţei şi tehnicii. ci şi idei noi. de asemenea. Prognozele de dezvoltare a tehnicii se pot întocmi pentru un termen scurt. pentru realizarea lucrărilor de concepţie sunt necesare nu numai cheltuieli însemnate de timp şi mijloace materiale. perfecţionate. precum şi numeroase . Cunoştinţele şi experienţa lor permit. Trebuie să se ţină seama că la prognoza tehnicii noi se ivesc numeroşi factori care nu se supun evidenţelor. în general. Dar. prognoza dezvăluie alternativele progresului tehnic viitor. Desfăşurarea cercetărilor aplicative şi a lucrărilor de concepţie face posibilă înzestrarea departamentului desfaceri şi deci a comerţului cu noi tipuri. magnetohidrodinamică etc. comparabile competitiv cu orice produs similar. mediu sau îndepărtat. modificarea investiţiilor şi a cheltuielilor de exploatare. Ele se bazează pe studierea situaţiei existente la un moment dat în ştiinţă şi tehnică şi pe determinarea celor mai probabile tendinţe ale dezvoltării acestora.

înfăţişate de prognoză. Imaginile viitorului. unele spirite fac apologia practicei. fiecare prognoză prevede. în tabelul 7. De aceea . într-un sens care lasă să se observe că ele se găsesc într-un raport de opoziţie.4. Pentru prognoza dezvoltării tehnicii prezintă o deosebită însemnătate cunoaşterea situaţiei şi a perspectivelor de dezvoltare a teoriei în domeniile legate de tehnica respectivă. se vor realiza în mod obligatoriu.spune Ştefan Bârsănescu – teoria înseamnă viziune. înseamnă în fond proiectarea unei lumini. care aprinde voinţa de a lucra ”. raportul teorie şi practică e cu totul altul. în 1938.240 Gh. Aceasta se datorează faptului că crearea de noi tipuri de produse reprezintă valorificarea inginerească a noilor descoperiri ştiinţifice. Aceasta este destul de complicat. au condus la crearea unor serii întregi de noi aparate electronice. Mult mai complicată este prognoza modificării parametrilor fundamentali ai unei tehnici noi. de asemenea. construirea avioanelor cu reacţie. a unui fenomen. de regulă. prognoza dezvoltării tehnice se poate face pe mulţi ani înainte. a tehnicii pe căi cu totul neprevăzute. luându-se drept bază cuceririle ştiinţei la un moment dat. Aici. clarviziune mintală a actelor noastre devine scânteie. oricât de mari ar fi la momentul dat dificultăţile tehnice legate de realizarea lor. Şi mai departe. teoria. Teoria. valori limită inferioare şi superioare probabile de variaţie a parametrilor. În mod curent. De aceea trebuie manifestată multă elasticitate în elaborarea şi aprecierea prognozelor. Cu toate acestea. ideile noi care au apărut prin cercetarea unor fenomene care sec petrec în corpul solid. “La origine . pentru omul care reflectează. un rol deosebit revine direcţiilor noi care apar în procesul dezvoltării ştiinţei şi tehnicii. Ele deschid adeseori largi perspective cererii de produse noi. Trebuie. spre exemplu. De exemplu. Noile date ale ştiinţei permit prognoza dezvoltării tehnicii. stimulează agenţii economici în a veni în întâmpinarea viitorului. Istoria ştiinţei şi tehnicii confirmă faptul că toate ideile raţionale şi utile. COMAN nedeterminări. create recent. fundamentale din punct de vedere teoretic. care deschide voinţei drumul ei de lucru şi odată cu aceasta. clarificarea pe care o aduce cu ea un spirit înseamnă o elegantă invitaţie la atitudine de om ce cugetă. teoria e opusă practicii. Când se face prognoza dezvoltării tehnicii trebuie să se ţină seama şi de proiectele care par fantastice la timpul respectiv. Dacă Napoleon accepta invenţia americanului Fulton pentru construirea navelor acţionate de forţa aburilor sau Hitler accepta. criticând teoria şi teoreticul şi semnalând prezenţa lor ca pe o mare primejdie… Şi totuşi. îmbunătăţind esenţial reprezentările referitoare la comportarea electronilor în cristale. Se prezintă. în viitor. Noi descoperiri pot duce la dezvoltarea. Furate de această convingere. prognozele sunt necesare. vederea unui spectacol. poate altul era cursul istoriei omenirii. să se evidenţieze tipurile de produse de cea mai mare perspectivă. Ele ajută la găsirea celor mai potrivite soluţii ale problemelor care stau în faţa de producţie şi prevăd atingerea unor perspective ce abia se întrezăresc. prognoza cu privire la îmbunătăţirea valorii parametrilor instalaţiilor . ca viziune ideală a lucrurilor şi acţiunilor.

în partea superioară. figura 7. în sus. atunci.ANALIZA VALORII 241 noi de generare a energiei electrice şi previziunile referitoare la utilizarea acestora în anii 1980. prin numere. Dacă valoarea numerică a parametrului creşte în perioada analizată. În funcţie de durata perioadei pentru care se face prognoza. pe axa absciselor se reprezintă sau diferiţii ani (pentru prognoza operativă). În cazul axei timpului se ia. 3. Desigur.1 Estimări privind prognoza asimilării de produse noi Valoarea indicatorului în cazul diferitelor metode de generare a energiei electrice Anii Termoelectrică 5 100 200 10 10 10 10002000 500-1000 200 – 500 Termoionică 50 –100 1000 100000 10 25 30-40 1000 Magnetohidrodinamică 100000 500000 750000 50 55-60 150-350 Cu ajutorul pilelor de combustie 10 100 1000 50 60 60 200-300 100-200 Denumirea indicatorului Unitatea de măsură Puterea maximă a unui agregat kW Randamentul % 1980 1990 2000 1980 1990 2000 1980 1990 Investiţii ştiinţifice (fără costul transformării curentului $/kW continuu în curent alternativ) Ponderea în producţia totală de energie electrică 2000 1980 200 - 120 -150 Nesemnificativă 50-100 - . 4 ori etc. În astfel de cazuri. iar la dreapta anii prognozei (de exemplu 1995-2010)). sau un interval de 5 sau 10 ani (pentru prognoza de perspectivă). se indică de câte ori creşte această valoare: 2. anul în care se efectuează prognoza. Tabelul 7. Pe un astfel de grafic. Un mare interes îl prezintă graficele prin care se arată dinamica nivelului efectiv atins de către unul sau altul dintre parametrii produselor în anii anteriori şi perspectivele modificării acestora în viitor. În acest caz. Pe axa ordonatelor se indică valorile parametrului asupra căruia se face prognoza. de obicei. Graficele devin deosebit de sugestive dacă variaţia parametrului examinat este exprimată în unităţi relative. valoarea efectivă a parametrului în anul în care se efectuează prognoza se ia egală cu unitatea. datele ulterioare permit precizarea prezumţiilor făcute. Este de preferat ca partea stângă şi partea dreaptă a graficului să fie pe cât posibil egale ca durată. 1990 şi 2000. se trasează o linie orizontală pe care se înscrie timpul.4. anul în care s-a efectuat prognoza (de exemplu 1995) împarte graficul în două părţi egale: la stânga se află perioada trecută (de exemplu 1980-1995.

Un exemplu de asemenea grafic complex este prezentat în figura 7. greutatea etc. 0. Pe astfel de grafice se poate reprezenta în mod sugestiv de câte ori s-a modificat valoarea numerică a parametrului dat în anii anteriori şi care sunt cele mai probabile ritmuri ale modificării sale în perspectivă. în josul valorii sale actuale. pe care se reprezintă concomitent variaţia câtorva parametri mai importanţi. Fig. atunci.8.9. Reprezentarea grafică a rezultatelor prognozei în legătură cu modificarea unor indicatori importanţi ce caracterizează dezvoltarea aviaţiei civile Pentru prognoze se folosesc şi grafice mai complicate. Pentru perfecţionarea produsului se delimitează. în partea dreaptă a graficului. etc.4.7.7. câte cinci ani. de exemplu puterea unei maşini. printr-o linie plină.5. se indică: 0. în partea stângă a graficului.5. Pe grafice pot fi prezentate nu numai îmbunătăţirea treptată a unuia sau altuia dintre parametrii. 0. luată drept unitate. COMAN Nesemnif icativă NesemSensinificativă bilă Sensibilă 2-5% Nesemnifica tivă ≈1% Dacă parametrul dat se micşorează. de obicei. se trasează cu linie întreruptă. se trasează dinamica variaţiei efective a parametrului. În acest caz. Variaţia care se prevede. Graficul prognozei pentru un produs oarecare Pe grafic se arată variaţia unui parametru oarecare. ci şi schimbările în salturi ale acestuia prin trecerea la soluţii prezumtive calitativ noi. Fig. randamentul.7. vitezele de rotaţie. În aceasta este .242 1990 2000 Gh.

Prognoza cererii trebuie să evidenţieze eficienţa economică pentru produsele noi sau modernizarea celor existente. De asemenea. ea ajută la determinarea măsurii în care apare raţională cheltuiala de mijloace pentru elaborarea acelui produs. de asemenea. condiţia principală de asigurare a unui volum însemnat al cererii unui . în pasageri. necesarul total de televizoare de orice model). pe măsura asimilării acestora şi a creşterii producţiei lor ? Prognoza cererii trebuie să evidenţieze necesarul probabil de produse de un anumit model (de exemplu. Dacă prognoza se întocmeşte în scopul formării sarcinilor de elaborare a unu produs. Prognoza trebuie să specifice şi direcţiile de modificare a parametrilor funcţionali ai produselor existente. Prognoza cererii trebuie să permită. Drept unitate este luată valoarea fiecărui parametru în anii 1993/1994. Factori care determină necesitatea diversificării şi îmbunătăţirii performanţelor produselor Prognoza cererii de produse diversificate ca funcţiuni şi cu îmbunătăţiri ale performanţelor se efectuează în diferitele stadii ale tehnicii noi şi în scopuri diferite. În diferitele stadii ale elaborării noului produs şi după efectuarea acesteia. iar în dreapta – prognoza până în anul 2010. b – capacitatea. pentru modernizarea acestora. Prognoza cererii este chemată să răspundă la o serie de probleme de însemnătate deosebită: Care sunt factorii cei mai importanţi ce determină cererea ? Cum să se calculeze în perspectivă necesarul de diferite produse ? Cum să se determine ritmurile reducerii preţurilor la noile produse. stabilirea volumului necesar de producţie a noilor modele de produs. În partea stângă este prezentată modificarea efectivă a indicatorilor din anul 1980 până în anii 1993/1994. materiale şţi capital care presupun un efort important al agentului economic. d – consumurile directe în exploatarea avionului. prognoza cererii este necesară pentru determinarea preţului tehnicii noi. Trebuie să se evidenţieze la timp noile cerinţe care se impun faţă de produsele existente. De aceea.3.ANALIZA VALORII 243 reflectată prognoza efectuată în anii 1993/1994 în legătură cu modificarea unor indicatori importanţi ce caracterizează dezvoltarea aviaţiei civile. La stabilirea unei prognoze este importantă determinarea corectă a noilor probleme şi direcţii de dezvoltare ale domeniilor corespunzătoare tehnicii. 7. c – intensitatea mişcării pe liniile aeriene. Pe acest grafic se prezintă prognoza a patru indicatori: a – volumul transporturilor aeriene. trebuie avut în vedere că pe baza prognozelor se pot angaja cheltuieli importante de forţe de muncă. modele de televizoare) şi de produse de un anumit tip (de exemplu. Avantajele beneficiarului reprezintă factorul de bază care determină cererea pentru noul produs.

6. Nivelul preţurilor (z) influenţează însă în mod diferit producţia şi cererea. z2.244 Gh. costă ceva mai mult. în expresie monetară. Această situaţie poate să conducă la un surplus de marfă. preţurile scăzute constituie unul dintre cei mai de seamă factori care stimulează cererea. într-o serie de cazuri beneficiarii sunt dispuşi să o cumpere. a produsului nou nu devine suficient de însemnat. datorită avantajelor pe care le prezintă. punerea de acord a opţiunilor producătorului şi beneficiarului Dacă cererea condiţionează oferta. Preţurile pentru tehnica nouă – factor principal al influenţei cererii de produse noi Alături de o calitate superioară şi de o siguranţă în funcţionare ale noilor tipuri de produse. până în momentul în care volumul producţiei anuale. iar calitatea i se îmbunătăţeşte. Fig. COMAN produs constă în eficienţa economică înaltă a acestuia. 7. consumatorii la folosirea largă a acesteia. preţul noului produs scade simţitor. preţul unei unităţi din noul produs. Preţurile z2 ale unui produs nou depind în mod esenţial de volumul anual al producţiei (Qa2) a acestuia: şi. însă reduce cererea. Eficienţa probabilă a tehnicii noi trebuie să fie determinată înainte de elaborarea acesteia. Cu cât numărul anilor Tv2 în care se fabrică noul produs este mai mare. Qa2. Trebuie găsit acel optim al preţurilor care să cointereseze producătorul de tehnică nouă şi să stimuleze.6. depinde de numărul anilor Tv2 de fabricaţie: Z2 = Z2(Qa2) Qa2 = Qa2(Tv2) z2 = z2(Tv2) .7. la rândul ei. Analiza tehnico-economică permite să se facă o apreciere globală. cu atât se asimilează mai bine şi se lărgeşte producţia acestuia. figura 7. să se examineze diferitele variante de construcţie a noilor produse şi să se aprecieze din punct de vedere economic eficienţa fiecăruia dintre aceste variante. oferta provoacă cererea. Prin urmare. Ulterior însă. în acelaşi timp. preţul acestuia z2 se menţine destul de ridicat. mai perfecţionată. preţurile mici stimulează creşterea producţiei. a diferitelor avantaje şi dezavantaje pe care le prezintă fiecare produs de tip nou.4. Chiar atunci când o tehnică nouă.

a devenit posibilă folosirea pe scară tot mai largă a tranzistorilor. în prima perioadă a fabricării acestora (Tv2 = min. Tocmai preţul ridicat al unui produs dat condiţionează posibilitatea achiziţionării acestuia la început nu de către toţi beneficiarii. pentru stimularea materială a lucrătorilor. noul produs nu poate satisface de la bun început interesele beneficiarului. cu toate că are un preţ ridicat. Ca urmare. în primul rând. pentru care folosirea lui cea mai eficientă. iar preţurile au scăzut simţitor. se justifică în întregime din punct de vedere al intereselor generale ale economiei. El trebuie să ajungă. Asimilarea noii producţii este legată de dificultăţi şi cheltuieli mari. tranzistorii se foloseau. ρi – nivelul rentabilităţii. Qa2 = min.ANALIZA VALORII 245 Astfel.).). nimeni nu-I folosea atunci la produse de uz casnic. În prima perioadă de fabricare a noilor produse. la acei beneficiari pentru care folosirea noii tehnici este mai eficientă. poate fi exprimată prin relaţia: . fabricaţia tranzistorilor a fost bine asimilată. Preţul z2 ridicat stimulează unitatea producătoare pentru asimilarea noului produs. Un preţ relativ mai ridicat la produsele noi. ci de către unii dintre ei. După trecerea unui anumit timp. Δρi – nivelul rentabilităţii suplimentare a produsului dat pentru agentul producător. volumul producţiei a crescut brusc. c – costul de fabricaţie al noului produs. când fabricarea noilor produse este în faza de asimilare. în perioada de început. acestea se livrează în cantităţi reduse. calculată pentru un produs. Din acest motiv. Rentabilitatea suplimentară Δρi care se include în preţul noului produs. la început. la începutul fabricaţiei tranzistorilor (adică Tv2 = min) preţul acestora a fost foarte ridicat (z2 = max. din acest motiv. Tv2 = min. care se ia în considerare la stabilirea preţului. preţul lor relativ ridicat trebuie să fie stabilit astfel încât să asigure o rentabilitate suplimentară agentului producător: z 2 = c(1 + ρ i )(1 + Δρ i ) în care z2 este preţul cu ridicata al noului produs. Astfel. pentru acţiuni social-culturale şi construcţia de locuinţe. trebuie să fie proporţională cu rentabilitatea suplimentară Δρe pe care o asigură noul produs în exploatarea lui: Δρi ≈ Δρe Rentabilitatea suplimentară a agentului producător. prin care se are în vedere compensarea la agentul producător a plăţii pentru mijloacele de bază şi mijloacele circulante normate şi formarea de fonduri pentru dezvoltarea producţiei. numai în aparatura cea mai importantă.

calculat fără a se ţine seama de rentabilitatea suplimentară. care se obţine în procesul de exploatare a produsului dat. tabelul 7. care trebuie să fie inclusă în preţul noului produs.Δpe % în care τn este termenul normat de recuperare a investiţiilor suplimentare în domeniul în care are loc exploatarea produsului. τn. În funcţie de importanţa mărimilor Δρe. ωi se determină mărimea Δρi. . care se include în preţul unui produs.τ n . Agentul producător poate include în preţ o rentabilitate suplimentară de ordinul: Δρi = ωi . rentabilitatea suplimentară ce revine beneficiarului care exploatează produsul reprezintă: Δρ e = sau: Δbe 1 / an zp Δρ e = Δbe 100% / an zp în care Δbc reprezintă beneficiul suplimentar anual net. COMAN Δρ i = sau: Δbi zp Δρ e = Δbe 100% zp în care Δbi este beneficiul suplimentar al agentului producător. ce se obţine în procesul de exploatare a produsului trebuie inclusă în rentabilitatea suplimentară.m/an/buc. în ani. Raportată la un produs.246 Gh. ωi este un coeficient care determină a câta parte din rentabilitatea suplimentară. ce se obţine în procesul de exploatare a produsului trebuie inclusă în rentabilitatea agentului producător sub formă de adaos la preţul zp. Beneficiul suplimentar net Δbc trebuie repartizat între agentul producător şi agentul beneficiar care exploatează produsul. în u.2. zp – preţul prealabil al produsului.

ANALIZA VALORII 247 Tabelul 7.2 Valori recomandate pentru rentabilitatea suplimentară a produselor noi Rentabilitatea suplimentară a produsului în exploatare Δρe în %/an Termenul normat de recuperare în domeniul în care se exploatează acest produs. Natural. . în momentul apariţiei produsului de tip nou. Δρi . Dacă însă un produs nou permite să se economisească şi investiţii în anumite elemente ale fondurilor de bază (de exemplu. E1 – cheltuielile anuale de exploatare a produsului de model anterior. în % 20 5 0.4 40 40 5 0. trebuie să satisfacă condiţia: z 2 ≤ z1 + τ ( E1 − E2 ) în care z1 este preţul produsului de model anterior. ωi Rentabilitatea suplimentară ce se include în preţul produsului. ani Coeficientul ce caracterizează partea din rentabilitatea suplimentară care se include în rentabilitatea agentului producător. în primul moment. τn. Reducerea preţurilor cu ridicata constituie o nivelare legică a raportului dintre costul de fabricaţie şi preţul lui de vânzare. trebuie să satisfacă condiţia: z 2 ≤ z1 + ΔK e + τ n ( E1 − E2 ) în care ΔKe este economia de investiţii ce se obţine ca urmare a introducerii produsului de tip nou. la costul echipamentului auxiliar). în prima perioadă de fabricaţie.4 100 50 7 0.4 182 Beneficiul suplimentar net (profitul) Δbc care se obţine în procesul de exploatare a produsului de tipul cel mai nou.4 80 50 5 0. E2 – cheltuielile anuale de exploatare a produsului model nou în acel domeniu în care utilizarea acestuia este cea mai eficientă. pe măsura lărgirii volumului producţiei noului produs. în prima perioadă de fabricaţie a noului produs. în acelaşi domeniu. atunci preţul maxim admisibil.4 140 65 7 0. Preţul maxim admisibil z2 . Relaţia de calcul de mai sus este valabilă pentru cazul în care diferenţa dintre investiţiile aferente tipurilor compatibile de produse este condiţionată numai de diferenţa dintre preţurile acestora. preţul acestuia trebuie să scadă. va fi astfel în mod echitabil distribuit între producător şi beneficiar.

Vine în întâmpinarea unei cerinţe bine definite a pieţei ? Care este estimaţia mărimii pieţei de desfacere ? Care este divizarea estimată a pieţei ? Care este durata estimată de viaţă a produsului ? Care este probabilitatea succesului comercial ? Care este volumul probabil al vânzărilor (bazat pe elementele de la punctele 2 şi 5 ? 7. în practica tehnico-economică. se elaborează mai multe soluţii pentru rezolvarea unei probleme. cuprinde criterii care prezintă un grad înalt de generalitate. Coincide cu atitudinea corporaţiei faţă de risc ? 5. particulare. Este compatibilă cu strategia curentă şi cu planul de perspectivă ale companiei ? 2. De aceea. însă.3 Listă de verificare a criteriilor de evaluare a soluţiilor la analiza valorii A.5. Ea. nu este completă şi absolută pentru o aplicare universală. Există diferite tehnici de evaluare a soluţiilor elaborate. politice şi valori pentru corporaţie 1. Selectarea şi evaluarea soluţiilor elaborate la analiza valorii În principiu. O asemenea listă este prezentată în tabelul 7. Criterii legate de marketing 1. Acest fapt asigură ca nici un criteriu să nu fie neglijat deşi evaluarea multora dintre ele poate fi dificilă la momentul selectării iniţiale a proiectului. Care este estimaţia preţului de vânzare a produsului şi probabilitatea de acceptare a acestuia de către clienţi ? 10. Lista de criterii de verificare a soluţiilor elaborate la analiza valorii. COMAN 7. atât din punct de vedere tehnic. Care este scala de timp şi relaţia cu planul de desfacere ? 8. în concordanţă cu produsul sau activitatea analizată.248 Gh.3. Poate potenţialul său să garanteze o modificare a strategiei curente ? 3. dintre acestea. constă în a întocmi o listă de verificare a tuturor criteriilor care trebuie luate în considerare la evaluarea unei soluţii (proiect). Coincide cu atitudinea corporaţiei faţă de inovări ? 6. cât şi economic. Care va fi efectul asupra produselor curente ? 9. La această listă se pot adăuga şi alte criterii concrete. 5. Cea mai simplă. Tabelul 7. Care este poziţia în raport cu concurenţa ? 11.3. 2. din tabelul 7. este necesar să se apeleze la anumite criterii pentru alegerea soluţiei optime. 4. Obiectivele strategice. Există consecvenţă cu „imaginea” companiei ? 4. 6. Satisface cerinţele corporaţiei privind angrenarea în timp ? B. 3. Care este compatibilitatea cu canalele de distribuţie existente ? .

Criterii de producţie 1. dezvoltare şi asimilare ? 6. Dacă este necesar. Ce procese de producţie noi sunt implicate de adoptarea soluţiei la analiza valorii ? 2. Care sunt eventualele cerinţe pentru facilităţi suplimentare ? 7. Care este securitatea fabricaţiei ? 8. Care este disponibilitatea mijloacelor financiare corelată cu scala de timp ? 5. Care este disponibilitatea resurselor de cercetare şi dezvoltare ? 7. Care este costul şi timpul necesar pentru asimilarea în producţia curentă a soluţiei adoptate ? 5. Care este beneficiul anual potenţial şi scala de timp ? 8.ANALIZA VALORII 12. Criterii de cercetare şi dezvoltare 249 1. Care este disponibilitatea personalului necesar fabricării produsului (număr şi calificări) ? 3. are este costul fabricaţiei ? 6. Care este costul şi disponibilitatea materiilor prime ? 5. Care este probabilitatea unui succes tehnic ? 4. Care sunt investiţiile estimate pentru marketing ? 4. justifică potenţialul său o eventuală schimbare a strategiei de cercetare şi dezvoltare ? 3. Care sunt costurile impuse pentru cercetare şi dezvoltare a produselor pe baza soluţiei adoptate ? 2. Care este valoarea nou creată ? . Care este efectul asupra altor proiecte ce necesită mijloace financiare pentru cercetare. Care este efectul asupra mediului înconjurător ? D. Care este încadrarea în criteriile pentru efectuarea de investiţii de către companie ? E. Care sunt estimaţiile costurilor de lansare pe piaţă ? C. Care este compatibilitatea cu capacitatea existentă ? 4. Care sunt posibilele elaborări de viitor ale produsului şi viitoare aplicaţii ale noii tehnologii generate de soluţia constructivă adoptată ? 8. Care sunt investiţiile stimate pentru procesul de producţie ? 3. Care este marginea de profit preliminată ? 9. Soluţia adoptată este compatibilă cu strategia companiei pentru cercetare şi dezvoltare ? 2. Care este estimaţia momentului amortizării investiţiilor şi valoarea negativă maximă a fluxului monetar ? 7. Criterii financiare 1. Care este situaţia brevetelor ? 6. Care este efectul asupra altor proiecte ? 9.

unde fiecare dintre criterii este evaluat prin comparare cu o performanţă standard.7. Pentru completarea profilului trebuie considerat fiecare element în parte pe baza unei analize cantitative (acolo unde este posibil) şi prin compararea printr-un mecanism de înţelegere mai mult sau mai puţin riguros a ceea ce constituie „foarte bun”. indiferent de celelalte calităţi ale sale. acest fapt nu se reflectă într-un profil în care fiecare element are pondere egală. în care fiecărui element îi este acordată o pondere conform importanţei lui şi fiecărui grad de evaluare îi este acordată o valoare. unele colective ce utilizează profile ale proiectelor sunt tentate să adauge un nu8măr de cruciuliţe sau alte semene adecvate în fiecare coloană pentru a da o apreciere cantitativă globală asupra proiectului. „bun” etc. Ajungându-se la această etapă.7. figura 7. însă. • unele criterii sunt mai importante decât altele pentru succesul unui proiect. Profilul proiectului La elaborarea listei concrete de verificări se are în vedere şi profilul proiectului. de exemplu un „foarte slab” la situaţia brevetelor ar trebui să conducă în mod normal la respingerea proiectului. Acest fapt.7. O îmbunătăţire este posibilă prin a concepe un sistem bazat pe indici de calitate (de performanţă). poate fi înşelător din următoarele motive: • unele criterii sunt de o importanţă majoră. COMAN Foarte slab Bun Mediu Slab Fig. . figura 7.250 Evaluare Criterii din grupa A (1) (2) (3) (4) B (1) (2) (3) (4) (5) (6) (7) etc Foarte bun Gh.8.

ANALIZA VALORII Grupa şi criteriul A 1 2 3 4 B 1 2 etc. În practică se utilizează multe alte tehnici de evaluare. Ponderea importanţei factorului 251 Evaluare în raport cu standardul Indice de Foarte Bun Mediu Slab Foarte performanţă bun slab al elementului 5 4 3 2 1 5 4 2 4 3 1 50 32 16 36 30 6 627 10 8 8 9 10 6 Total – indice global de performanţă Fig. nici o procedură nu poate înlătura incertitudinile inerente în informaţiile disponibile sau să elimine necesitatea evaluării proprii. Sunt implicate atât de multe aprecieri subiective în stabilirea ponderilor – evaluarea soluţiei are loc în raport cu fiecare factor. foarte slab – 1) – încât sistemul este probabil de mică valoare reală. acesta trebuie să utilizeze orice procedură pe care o consideră ca fiindu-i de folos în formarea unei păreri. evaluare influenţată în mod inevitabil de atitudinile personale faţă de soluţia adoptată.8. deşi suporterii săi susţin că. atunci când indicele de calitate final este interpretat cu grijă acesta focalizează atenţia asupra consideraţiilor de mai sus.6. trebuie avut în vedere că nici o tehnică nu poate înlocui activitatea managerului. În concluzie. alocarea unei valori numerice fiecărui nivel este arbitrară (adică foarte bun – 5. totuşi. Trebuie avut în vedere că nici un sistem de evaluare globală nu poate combina avantajos simplitatea cu precizia. Calculul Indicelui de performanţă Calculul conduce la un indice de calitate a cărui funcţie este aceea de a da o indicaţie asupra „valorii” proiectului. majoritatea dintre acestea utilizând un număr redus de factori cantitativi. Deşi un indice de calitate conduce la un criteriu simplu cantitativ pentru proiect se poate pune întrebarea cât de utilă este indicaţia dată asupra calităţii reale a proiectului. Evaluarea financiară a soluţiilor adoptate la analiza valorii Investiţiile în progresul tehnic şi tehnologic constituie unul din numeroasele moduri în care activitatea economică îşi poate utiliza resursele .7. De asemenea. 7.

se citează faptul că costurile medii de elaborare pentru douăsprezece avioane şi ale proiectelor acestora ca fiind . o prognoză financiară şi ca orice prognoză. Astfel. În principiu. are anumite justificări. Aceste constatări nu sunt surprinzătoare. cu atât este mai gravă subestimarea costurilor implicate. ca atare. Fig. COMAN financiare. Pentru justificare se prezintă câteva exemple. Dar este imposibil să se determine dacă aceeaşi bani ar fi putut fi investiţi mai rentabil în altă parte sau dacă ar fi trebuit folosiţi pentru elaborarea unui produs complet nou.7. în fond. Acestea arătând clar că: • Prognozele sunt aproape întotdeauna optimiste. este imposibilă o evaluare corectă a performanţelor tehnice şi tehnologice ale soluţiilor respective şi.9. evaluarea financiară a rentabilităţii investiţiilor în tehnica nouă. prin analiza valorii produselor şi activităţilor. trebuie să satisfacă aceleaşi criterii financiare pe care corporaţia le aplică celorlalte utilizări de fonduri care au un termen lung de amortizare. nici profit de pe urma lui.252 Gh. Simplul argument că fără o investiţie în progresul tehnic al produselor şi activităţilor tehnice şi tehnologice n-ar fi existat un nou produs şi. ori de aici erori însemnate la estimarea eficienţei investiţiei de capital în asimilarea soluţiilor preconizate la analiza valorii. este imposibilă şi măsurarea performanţei financiare de ansamblu cu un anumit grad de precizie pe care contează cel ce face această evaluare. Dificultatea evaluării eficienţei financiare a soluţiilor adoptate la analiza valorii rezultă din faptul că. De aici necesitatea unei analize competente a eficienţei costurilor estimate de soluţiile adoptate la analiza valorii. le evaluarea dizirabilităţii unor soluţii tehnico-funcţionale trebuie ţinut cont de rezultatele obţinute în urma unor studii asupra preciziei prognozelor. Escaladarea prognozelor costurilor pentru cercetare şi dezvoltare în cazul avionului supersonic Concorde Din acest punct de vedere ea este foarte asemănătoare unei investiţii de capital pe termen lung. Este. aşa cum s-a specificat anterior. în consecinţă. pe baza datelor publicate de realizări reale în tehnica de vârf actuală. • Cu cât este mai mare progresul tehnic şi tehnologic implicat.

şi anume. Aceasta înseamnă alocarea de resurse pentru estimări. În figura 7.9 se prezintă un exemplu asupra căruia s-a făcut mare vâlvă. tipul proiectului şi gradul de noutate. se obţine un indice de performanţă de forma: I= B × Pt × Pc C Pentru un proiect mare care absoarbe o cantitate substanţială de resurse ale companiei consideraţiile sunt diferite. • Studierea rezultatelor din trecut. Ca urmare. mai conştiincioşi la efectuarea estimărilor atunci când conştiinţa faptului că deciziile care le iau sunt ulterior supravegheate şi analizate. •• îmbunătăţirea procesului de apreciere de către cei ce fac estimările. O creştere a precizie estimaţiilor privind eficienţa financiară a soluţiilor elaborate la analiza valorii se poate obţine prin: • Acordarea importanţei corespunzătoare estimărilor.7 pentru avioane de vânătoare. Riscul major privind compania în acest caz poate izvorî din escaladarea costurilor de elaborare . • Ori de câte ori este posibil. 3 pentru bombardiere şi 4. • Analiza cauzelor care au condus la erori. O analiză asupra acestor evaluări asupra proiectelor pentru avioanele militare ale SUA a stabilit că rapoartele dintre costurile de producţie şi valorile estimate anterior elaborării erau de 1. Există un anumit risc al succesului tehnic evaluat prin probabilitatea Pt şi un risc comercial evaluat prin probabilitatea Pc. să se ceară mai multe prognoze efectuate independent în vederea minimizării efectului produs de înclinaţiile personale ale celor ce le elaborează.ANALIZA VALORII 253 de 3.9 pentru rachete. Aceste studii vor indica gradul probabil de precizie a estimării în dependenţă de tehnologie. riscul ca investiţia să se piardă va fi: (1 – PtxPc). La aprecierea acestor prognoze trebuie avut în vedere că orice decizie aferentă activităţilor economice implică un anumit risc. • Evitarea unor aprecieri deformate prin aplicarea unor presiuni nedorite cu scopul de a reduce cifrele cuprinse în estimări. care pot învăţa din propriile greşeli din trecut şi care vor fi. Astfel. cazul avionului supersonic Concorde pentru care costurile estimate pentru cercetare şi dezvoltare au escaladat aproape liniar de la 150 milioane lire sterline în noiembrie 1962. În cazurile în care investiţia de capital are valoare redusă proiectele pot fi comparate pur şi simplu prin modificările raportului între beneficiul aşteptat B şi cost C pentru a se ţine seama de riscul de ansamblu. şi care nu este netipic.2 ori mai mari decât cifrele estimate. riscul poate fi considerat ca fiind format din două părţi: în primul rând costul pentru analiza realizabilităţii înmulţit cu (1 – Pt) şi apoi costul după ce realizabilitatea este stabilită înmulţit cu (1 – Pc) a soluţiilor adoptate la analiza valorii. Astfel se va îmbunătăţi evaluarea prin: •• scoaterea în evidenţă a relaţiilor dintre cost şi performanţa tehnologică. de asemenea. Totuşi. la 1065 milioane lire sterline în iunie 1973.

Întrucât la analiza valorii se elaborează deseori mai multe soluţii tehnico-funcţionale. COMAN către o cifră depăşind resursele financiare ale companiei. P – profitul net din vânzări (%). se propun doi indici: unul referitor la profit. cât şi aprecierile subiective cu aspect calitativ ca de pildă concordanţa strategică. c – cost ulterior adoptării soluţiilor elaborate (unităţi monetare). F – costul total al facilităţilor de implimentare. produse şi alte pieţe. E – estimarea câştigurilor totale pe durata de viaţă a produsului. În acest sens. J – un factor de economii rezultând din utilizarea în comun a facilităţilor existente şi a capacităţilor. au fost concepute numeroase relaţii de calcul având drept scop combinarea într-un indice de performanţă a unui număr de criterii pentru selectarea proiectelor. Mb – calitatea economică. Aceasta este o cauză comună a insucceselor datorate tehnologiei.M p în care: Car – costul total pentru cercetarea aplicativă (tehnologică). Al doilea indice se determină cu expresia: Indice de performanţă (risc) = Car F . S – concordanţa strategică a proiectului presupus cu alte proiecte. Primul indice se determină cu expresia: Indice de calitate (profit) = ( M t + M b ) × E × Ps × Pp × S Cd + J în care: Mt – calitatea tehnologică. permiţând astfel compararea pe o bază comună a acestora. După cum se observă. Ps – probabilitatea succesului proiectului. Astfel. Pp – probabilitatea unei penetrări de succes pe piaţă. de exemplu. în aceste expresii se combină atât factori pentru care se poate face o estimare pur cantitativă. conducând la falimentul companiei. . personal etc: Mp – indice de performanţă (profit).254 Gh. pentru obţinerea cărora se combină toţi acei factori consideraţi semnificativi pentru o decizie referitoare la proiect. Acest lucru se poate întâmpla chiar atunci când raportul dintre beneficiul aşteptat şi cost rămâne deosebit de favorabil în ciuda creşterilor costurilor de elaborare. t – factorul de reducere planificare în timp (ani). celălalt referitor la risc. următorul indice bazat numai pe consideraţii financiare şi probabilităţi ale succesului: Indicele proiectului (beneficiu : cost) = S × P× p×t 100 c în care: S – volumul de vârf al vânzărilor (unităţi monetare/an). Cd – costul total al elaborării incluzând capitalul necesar lansării pe piaţă şi alte facilităţi. se propune. p – probabilitatea de succes pentru soluţiile adoptate (pe o scală de la 0 – imposibil la 1 – cu siguranţă). De cele mai multe ori nu se fac încercări de a încorpora în expresii de calcul factori calitativi.

Ca parte componentă. să se utilizeze cu precădere tipizarea (dar nu neaparat cea existentă). adică realizarea constantă a noii producţii potrivit condiţiilor tehnice prestabilite sau standardelor de stat. într-un volum care corespunde posibilităţilor maxime ale unităţii de producţie prevăzute prin acest proiect sau prin datele constructive de calcul la dimensionarea capacităţii unităţii economice. recomandă: să se examineze tema cu atenţie. abordarea fiecărei funcţii să se facă prin întrebarea: oare această funcţie este într-adevăr necesară ? . Recomandări pentru creşterea eficienţei activităţii de analiza valorii Şcoala americană. reprezentată mai ales de cea bretonă.7. face următoarele recomandări cu caracter general privind analiza valorii: să se evite generalităţile. mai întâi individual. 7. Şcoala europeană. să se folosească din plin creativitatea. intră şi asimilarea condiţiilor economice pentru noua producţie. de validitatea datelor asupra cărora se aplică. a indicatorilor economici rezultaţi din perioada de elaborare a soluţiilor constructive pentru noile produse. valabile de la unităţile de productive în sus. evident. capabilă de adaptare la condiţiile specifice de producţie. în asimilarea noii producţii. care organizează periodic seminarii de analiza valorii. Asimilarea în producţie a soluţiilor elaborate la analiza valorii pentru produse noi Asimilarea în producţie a soluţiilor elaborate presupune atingerea. Dar. printre altele. să se identifice şi să se învingă dificultăţile. Ea se limitează la indicaţii cu aspect general. 7. spre deosebire de pregătirea tehnică. a capacităţii de producţie. într-un timp cât mai scurt. metode sinectice şi – pentru aprecieri cantitative – cu precădere tehnica Delphi.8. să se facă apel la tehnicile de creativitate cele mai complexe: analiza morfologică.ANALIZA VALORII 255 Utilitatea acestor formule depinde. reprezentată de ilustrul Lawrwnce Miles. mai ales creativitatea explozivă. apoi – critic – în colectiv. să se obţină maximum de informaţii privind costurile de la sursele cele mai competente. pregătirea economică nu are o metodologie corespunzătoare elaborată.

. de astă dată. etc. căutând să se obţină costuri proporţionale cu însemnătăţile funcţionale.256 - Gh. ţinând seama de ierarhia lor valorică şi. COMAN după alegerea soluţiei de realizare a funcţiei prioritare să se treacă succesiv la celelalte funcţii.

nu se foloseşte acest termen aici pentru a evita o confuzie cu problemele de planificare din teoria aşteptării. dacă fiecare din lucrările ce trebuie . Într-un astfel de context. De exemplu. Tabelul 8. Analiza valorii activităţilor de ordonanţare 257 Alegerea unei ordini potrivite în care să fie serviţi clienţii care aşteaptă se numeşte ordonanţare. Cel mai obişnuit context pentru asemenea probleme este un atelier. în ce ordine anume şi cât va dura fiecare operaţie.8.ANALIZA VALORII CAP. Problemele de ordonanţare pot fi reprezentate printr-o matrice asemănătoare celei din tabelul 8. o problemă de ordonanţare este numită uneori problemă de planificare.1. Trebuie observat că problemele de ordonanţare pot apare chiar dacă există o singură activitate.1.1 Reprezentarea generală a unei probleme de ordonanţare Clienţi (sau lucrări) J1 J2 … Ji … Jn SERVICII S1 S2 … Sj … Sm Data la care începe Data la care trebuie să termine Activităţi prin care această lucrare trebuie să treacă în ordinea cerută Timp de execuţie Se dă o mulţime formată din doi sau mai mulţi clienţi care trebuie serviţi sau din două sau mai multe lucrări ce trebuie executate. trebuie să ştim ce activităţi sunt necesare pentru efectuarea fiecărei lucrări. ANALIZA VALORII ACTIVITĂŢILOR TEHNICO-ORGANIZATORICE 8. De asemenea. adică un centru de producţie care prelucrează mai multe produse diferite folosind o varietate de maşini. precum şi o mulţime de unul sau mai multe servicii (activităţi) care trebuie efectuate pentru clienţi (lucrări). Trebuie să ştim când poate să înceapă fiecare lucrare şi până când trebuie terminată.

Minimizarea costului întârzierii. Timpul de transport. Materia primă necesară executării unei operaţii se poate epuiza. 5. un exemplu îl constituie stabilirea ordinii de acces a unor probleme la un calculator sau a unor urgenţe de medic. adică i se poate schimba locul în firul de aşteptare. 6. Minimizarea cheltuielilor de stocare. Dacă o lucrare constă din fabricarea unui număr de produse similare (un lot). Defecţiuni ale maşinilor. Întrucât întârzierea implică reacţii ale clientului. 2 – costul operaţiilor. Într-o operaţie care se execută asupra unor produse diferite. o lucrare poate fi scoasă din şir şi accelerată. Minimizarea timpului total. înainte ca alte produse ale lotului să fi intrat la prima operaţie. Minimizarea întârzierii maxime. Eficienţa soluţiei unei probleme de ordonanţare poate fi apreciată după diverse criterii. produsele defecte pot fi înapoiate la o operaţie anterioară în vederea reluării acesteia. adică. fie o separare a lucrării în două loturi. atunci când toate lucrările aşteaptă să fie executate. Întârzierea este definită ca fiind “timpul terminării efective a lucrării” minus “timpul planificat de terminare a lucrării”. atunci când această cantitate este pozitivă. care sunt greu de . Transportul produselor de la un loc de prelucrare la altul poate lua un timp apreciabil. eficienţa soluţiilor ar trebui să reflecte trei tipuri de costuri: 1 . În mod ideal. 2. Timp de prelucrare variabil. 7. 4. 3. 4. 3. 5.costul întârzierii. timpul executării unei operaţii poate varia de la un produs la altul. Dacă produsele defecte nu pot fi refăcute. Accelerări. poate apărea necesitatea de a începe o lucrare nouă. Din cauza presiunilor din partea unui client sau a altcuiva. Astfel de probleme sunt destul de frecvente. primul produs care rezultă dintr-o operaţie trece la operaţia următoare.258 Gh. provocând fie o întârziere a produselor acceptabile. minimizarea costului total al întârzierii poate să nu fie uşor de obţinut. Minimizarea întârzierii totale. dintre care cele mai importante sunt următoarele: 1. cum se întâmplă adesea. Refacerea lucrării. dintre care cele mai răspândite sunt următoarele: 1. 3 – cheltuielile de stocare. adică minimizarea întârzierii lucrării cele mai întârziate. COMAN efectuate are o dată la care trebuie terminată şi un “cost al întârzierii”. Lipsuri de material. Locurile unde se execută diferitele operaţii se pot găsi chiar în fabrici diferite. provocând astfel o întârziere nescontată. Chiar un acelaşi produs poate cere timpi diferiţi de prelucrare pentru loturi diferite ale aceluiaşi produs. Dacă una din operaţii constă dintr-un control. Într-un anumit serviciu se poate produce un defect. a timpului scurs între începerea unei lucrări şi terminarea ultimei lucrări (acesta nu este un criteriu adecvat situaţiei în care lucrările sosesc în mod continuu la punctul de prelucrare). Suprapuneri. 2. Problemele de ordonanţare pot fi complicate printr-un număr de condiţii. Întârzierea totală este suma întârzierilor pentru toate lucrările.

în mod curent se foloseşte un criteriu care nu este chiar ideal.ANALIZA VALORII 259 evaluat. chiar dacă n este mic. Pentru proces .1. care ia 16 ore.2 posibile: J1 – J2 şi respectiv J2 – J1. două maşini Din figura 8. Probleme foarte simple de ordonanţare au fost rezolvate la un moment dat folosind diagrama Gantt. Unii autori au găsit regula pentru decizia optimă în cazul unor probleme de ordonanţare trecând prin două activităţi în aceeaşi ordine. chiar dacă se dau numai două J2 5 4 maşini şi toate lucrările merg în aceeaşi ordine. Activitate J1 Activitate J 2 M1 M2 J1 J2 J2 . ordinea lucrărilor ne având nici o importanţă.1 rezultă că succesiunea J1 – J2. De exemplu. optimalitatea fiind definită ca timpul total consumat. este mai bună decât succesiunea J2 – M1 M2 J1. Există două succesiuni Tabelul 8.2. cu timpii de prelucrare specificaţi în tabelul 8. Se presupune. se fixează un procentaj maxim de comenzi care pot fi întârziate sau o limită superioară a întârzierii). fiecare necesitând prelucrări pe două maşini M1 şi M2. iar cheltuielile provocate de această stocare sunt prea mici pentru a fi luate în considerare. O problemă cu două lucrări şi care sunt evaluate grafic în figura 8.asteaptã J 1 J1 M2 13 Ore 2 5 7 9 5 7 9 16 Ore Fig. întrebuinţarea diagramelor Gantt nu este practică. Diagramele Gantt ale unei probleme cu două lucrări şi două maşini Metode analitice au fost date numai în cazul unor probleme de ordonanţare foarte simple. Când însă există n J1 2 7 lucrări. că există la dispoziţie spaţiul de stocare în timpul procesului de prelucrare. există n! succesiuni posibile.1. care ia 13 ore.8. În consecinţă. de asemenea. se presupune că se dau două lucrări J1 şi J2. Se poate arăta că timpul total cel mai scurt este realizat atunci când toate lucrările trec prin cele două maşini în aceeaşi ordine. în această ordine. dar care este considerat acceptabil în ceea ce priveşte întârzierile (de exemplu.asteaptã M1 J2 J2 J1 J2 J1 .

intervertirile lucrărilor ne fiind permise (adică se menţine aceeaşi ordine pentru fiecare maşină).5 se poate rezolva prin procedeul descris pentru două maşini.5. iar cealaltă suma ultimelor două coloane.4. Pentru rezolvarea acestei probleme se formează două coloane.3 în şir). 3. s-a găsit un procedeu de obţinere a unei secvenţe optime pentru n lucrări pe trei maşini. Timpul minim pe maşina 1 este mai mare sau egal cu timpul maxim pe maşina 2. se plasează mai întâi lucrarea căreia îi corespunde o valoare mai mică în coloana întâi. Prima din aceste condiţii este satisfăcută în problema indicată în tabelul 8. Se şterge lucrarea care a fost plasată şi continuă procedeul. (în cazul de faţă se obţine succesiunea: 3 – 1 – 5 – 6 – 2 – 4. Dacă există valori Timpii maşinilor (în ore) pentru şase egale. Dacă această valoare se află în prima coloană.3. plasând lucrările rămase lângă prima sau lângă ultima etc. dacă una din următoarele condiţii este satisfăcută: 1. pentru procese de mai lungă durată ipoteza poate să nu fie justificată. COMAN care durează puţin aşa se întâmplă. ea va fi executată prima. 3 – 2 – 4 – 1 – 5. se 4 6 2 plaseaz ă mai întâi lucrarea 5 7 8 căreia îi corespunde o 6 5 4 valoare mai mică în coloana doua. atunci lucrarea din lucrări şi două maşini prima coloană va fi plasată Lucrarea Maşina 1 Maşina 2 prima. . Pentru a ilustra procesul analitic se consideră problema indicată în tabelul 8. 3 – 2 – 4 – 5 – 1. Problema obţinută în tabelul 8. 2. Dacă ambele valori egale cu minimul sunt în a doua coloană. Dacă ambele 2 8 3 valori egale cu minimul sunt 3 3 7 în prima coloană.260 Gh. Printre succesiunile optime echivalente găsim: 3 – 2 – 1 – 4 – 5. una fiind suma primelor două coloane. Se determină cel mai mic număr care apare în tabel (în cazul de faţă este 2 pentru lucrarea 4 pe maşina 2). Paşii acestui program sunt următorii: 1. în cazul contrar se va executa la sfârşit (în cazul de faţă lucrarea 4 va fi plasată ultima Tabelul 8. câte una în fiecare coloană. dar. De asemenea. Rezultatele sunt prezentate în tabelul 8. 2. Timpul minim pe maşina 3 este mai mare sau egal cu timpul maxim pe maşina 2. iar cea din a doua 1 4 6 coloană ultima.

2. În consecinţă. că există problema indicată în tabelul 8. după care se completează şi lucrarea 2. cea mai scurtă linie 0 constând din combinaţii de linii orizontale. de exemplu. Lucrările de rezolvare a unor probleme mari de ordonanţare .4 261 Lucrarea Maşina 1 Maşina 2 Maşina 3 1 2 3 4 5 7 9 5 6 10 4 5 1 2 3 3 8 7 5 4 Lucrarea 1 2 3 4 5 Maşina 1 Maşina 2 + + Maşina 2 Maşina 3 11 14 6 8 13 7 13 8 7 7 Există o metodă grafică pentru o succesiune corespunzând unui timp total minim în cazul a două lucrări cu m activităţi. Timpul total este de 15 ore. această condiţie este rareori satisfăcută. Lucrarea 2: Succesiunea: Timpul: . Acest rezultat nu mai este neaparat valabil în cazul a mai mult decât trei activităţi. O astfel de linie este indicată în figura 8.2. Desigur. dreptunghiurile marcate cu culoare închisă reprezintă 0 suprapuneri care trebuie evitate. Unii autori au arătat că succesiunea optimă a m lucrări cu itinerarii identice de-a lungul a trei activităţi. verticale şi înclinate la 45 .5 Prelucrarea tabelului 8. adică probleme în care se presupune că timpii de prelucrare sunt cunoscuţi fără erori. O linie cu panta de 45 reprezintă executarea simultană a lucrărilor 1 şi 2. Tabelul 8. Problema se poate prezenta grafic în figura 8. de la origine la ţintă. Se presupune.6. până când se termină lucrarea 1.2. implică aceeaşi ordine a lucrărilor pentru fiecare activitate.4 Timpii maşinilor (în ore) pentru cinci lucrări pe trei maşini Tabelul 8. Ea arată că ambele lucrări pot fi executate simultan. reprezintă o succesiune optimă.6 O problemă cu două lucrări şi patru maşini Maşini Lucrarea 1: Succesiunea: Timpul: .ANALIZA VALORII Tabelul 8. Procedeele prezentate au fost restrânse la probleme mici de ordonanţare deterministă. A 2 D 6 B 4 B 4 C 5 A 2 D 1 C 3 În figura 8.

2. Teoria firelor de aşteptare a fost principala metodă de abordare a acestor probleme.262 Gh. În prezent. avioane. Volumul de calcule cerut 0 0 5 10 Ore 15 de simulare poate fi foarte mare. de fabricare şi asamblare a produselor mari (de exemplu. Următoarele condiţii sunt necesare pentru existenţa acestui tip de probleme. De A B C D aceea. proiecte de dezvoltare ale unor sisteme multiple şi proiecte de dezvoltare a producţiei. 3. Cum să fie planificată executarea activităţilor dacă există o planificare a întregului proiect şi cum să fie urmărită realizarea proiectului pe măsură ce trece timpul ? . Activităţile pot fi începute şi terminate independent. Activitatea 2 8. vapoare şi rachete cosmice.8. proiecte de întreţinere şi revizuire. (Se presupune în general că sunt disponibile resurse suficiente pentru executarea lucrărilor necesare. până la curăţenia în locuinţe). Rezolvarea pe cale grafică a problemei indicate în tabelul 8. Aceste condiţii sunt caracteristice pentru cele mai multe proiecte de construcţii. Ore 15 C A 10 C A Fig. într-o succesiune dată. COMAN stohastică au avut succese limitate. 2. Pentru rezolvarea unor asemenea probleme de coordonare.6 S-au făcut eforturi de rezolvare a problemelor de ordonanţare cu ajutorul B programării liniare directe. numai în cazuri particulare. Analiza valorii activităţilor de coordonare În ultimii ani a fost mult analizată o clasă de probleme care se referă la interdependenţa dintre data de încheiere a unui proiect vast şi momentele de începere ale fiecăreia din activităţile care compun proiectul. rezolvarea problemelor de ordonanţare de D D dimensiuni mari trebuie gândită cu ajutorul simulării.2. analiştii s-au preocupat în cea mai mare măsură cu următoarele două chestiuni: 1. Dacă această condiţie nu este îndeplinită. Activităţile sunt ordonate. Acest mod de B rezolvare a problemelor nu a dus încă la 5 metode practice de rezolvare. 1. Un ansamblu bine definit de activităţi care trebuie aduse la îndeplinire înaintea terminării proiectului din care face parte. tractoare. s-a acordat multă atenţie reducerii Activitatea 1 numărului de succesiuni care trebuie testate şi a numărului de încercări cerute pentru testarea fiecărei succesiuni. în sensul că pentru fiecare activitate se cunosc activităţile care o preced şi acelea care trebuie să aştepte până când activitatea considerată este îndeplinită. problema se complică dar nu este imposibil de rezolvat).

Pentru ca (i. dacă se adoptă următoarele convenţii: 1. B < D. În figura 8. iar nodurile rămase sunt numerotate în aşa fel încât. de exemplu. dacă două sau mai multe activităţi încep şi se termină în aceleaşi noduri. j). . Se consideră. F < L. j) să poată reprezenta o activitate unică. j) şi (i.…. Prima (1.ANALIZA VALORII 263 2. G < I. 4. 2. A < B. Analiza proiectelor de dimensiuni mari a progresat rapid în momentul în care cercetătorii şi-au dat seama că activităţile care compun proiectul se pretează la o reprezentare grafică. H < J. atunci i < j. indicând numai extremităţilor arcelor.3 s-au introdus activităţile fictive (1. Arcele îndreptate către un nod reprezintă activităţi ce trebuie îndeplinite înainte ca activităţile reprezentate de arcele care pleacă din acel nod să poată începe. Începutul este reprezentat de un nod etichetat zero. E < F. C < G. (6. Motivul introducerii sarcinii (8. 7) este necesară pentru că G. Executarea activităţii (i. B. avem nevoie de un arc fictiv. 3). 5. F < I. C < D. dacă există un arc de la i la j. Justificarea acestei ultime denumiri va deveni evidentă pe măsura prezentării conţinutului procedeului. F şi K preced pe L. 3) este necesară pentru că atât B cât şi C trebuie să preceadă pe D şi G. mărind costul. deoarece nodul cu care se termină F şi G este punctul de plecare pentru H şi I. nu am putea să ne referim fără ambiguitate la o activitate. G < L. se introduce un nod fictiv. iar H şi I preced pe J.L). cele două activităţi reale etichetate (l. dar numai B precede pe K. un proiect care constă din 12 sarcini (A. A < C. şi o activitate fictivă (x. 9) este altul. A doua activitate fictivă (6. 7) şi (8. 3. de exemplu x. Proiectul poate fi reprezentat grafic printr-o reţea (figura 8. B < K. A doua problemă se rezolvă prin metoda MDC (metoda drumului critic). B < G. dar numai F şi G preced pe H şi I. I < J şi K < L. 9). cum trebuie planificate activităţile în aşa fel încât să se minimizeze timpul de executare a proiectului la un cost total dat ? Prima problemă se rezolvă prin metoda PERT (“project evaluation and review technique”). x). Dacă nu am folosi această convenţie. Sarcinile sunt reprezentate prin arce. F < H. j) poate începe de îndată ce toate activităţile îndreptate către i au fost executate. D < E. între care au loc următoarele relaţii de ordonare: (X < Y înseamnă că X trebuie terminată înainte de începerea activităţii Y). Dacă se poate reduce timpul de executare a unora dintre activităţi sau al tuturor. Vrem să evităm două sau mai multe sarcini care pleacă din acelaşi nod şi se termină în acelaşi nod.3) constând din noduri şi arce orientate.

264 Gh. respectiv tabelul 8.5 5.8 6. Să presupunem că avem datele din tabelul 8. Tabelul 8.3 1. Reprezentarea în reţea a proiectului Dacă se dă timpul necesar pentru executarea fiecărei activităţi.8 indică valorile tij pentru fiecare activitate.j) tij 7 30 0 30 10 14 21 10 7 0 7 12 15 0 9. menţionând în dreptul arcelor timpii indicaţi în tabelul 8.7 6. aşa încât t0 = 0. j).7 2.3 poate fi folosită pentru determinarea timpului minim în care proiectul poate fi executat.2 1. Presupunem că putem începe imediat.10 15 0.1 0.3. Primul pas este de a calcula cele mai apropiate date la care putem atinge fiecare nod.7 Timpii de execuţie a activităţii Activitatea Timpul.3.8.4 3. Tabelul 8. Fie tij timpul necesar pentru activitatea (i.8.7. Timpii de execuţie a activităţii coincid în esenţă cu cei din tabelul 8.6 6. Tabelul 8.10 Sarcina (i. În acelaşi timp vom detecta activităţile critice. o diagramă cum este aceea din figura 8.9 . zile A 30 B 7 C 10 D 14 E 10 F 7 G 21 H 7 I 12 J 15 K 30 L 15 Se poate copia figura 8.7. pentru sarcinile fictive tij = 0. a căror neîndeplinire în termenul prescris ar duce la întârzierea întregului proiect.7.3 3. adică cele mai apropiate date la care poate fi terminată execuţia fiecărei activităţi. Timpii ti corespunzători nodurilor pot fi introduşi pe figură pe măsură ce sunt calculaţi.6 4.9 8. COMAN E C A 0 B K D G F H I J L Fig.8 Timpii de execuţie a activităţii 7.

3. el trebuie atins la timpul T10 = 98. întregul proiect nu va putea fi încheiat înainte de momentul Tn + t. j). În general. Vom calcula cele mai târzii date la care poate fi atins fiecare nod fără a întârzia nodul 10. 1. t1 + t1.9.6} = max{40 + 21. t0 = 0 2. j) este încheiată la momentul Tj + t. orice întârziere în atingerea acelui nod va întârzia întregul proiect. 30 + 10} = 40 Continuăm: t4 = t3 + t3. Dacă notăm cu Eij data cea mai apropiată.5 = 54 + 10 = 64 Pentru t6 avem o alegere. Putem atinge nodul 3 pe două drumuri: 0. t1 = t0 + t01 = 7 şi t2 = t0 + t 02 = 30.10). 7 + 30} = 71 t8 = t6 + t6.i}.10. de asemenea. Se obţine astfel tabelul 8. 3 sau 0. 78 + 0} = 83 t10 = max{t9 + t9.6. Să notăm aceste date cu {Ti}. Prin urmare. t7 + t7. unde k parcurge toate nodurile pentru care există activitatea (k. Ti – ti = 0 (vezi tabelele 8. rezultă că Eij = ti + tij. 71 + 15} = 98 deci întregul proiect poate fi executat în 98 de zile. Aceasta se face uşor. înainte de T10 – t9. referitor la activităţi. Urmează acum să găsim activităţile critice. în care sunt trecuţi. j) nu poate începe înainte de ti.7. 64 + 7} = 71 t7 = max{t6 + t6. adică: t3 = max{t1 + t1.ANALIZA VALORII 265 Evident. Din punctul de vedere al conducerii proiectului este mai convenabil să exprimăm informaţia din tabelul 8. cum activitatea (i. Vom constata că activităţile critice formează un drum care leagă nodurile cu timpul de relaxare zero. 3 şi data cea mai apropiată t3 este cel mai mare dintre timpii corespunzători acestor drumuri. Atâta timp cât ajungem în nodul 9. putem ajunge în 6 trecând prin 5 sau direct din 3.10} = max{83 + 15. Diferenţa Tj – Eij este numită timpul de relaxare pentru (i.j} unde j parcurge toate nodurile pentru care activitatea (i. Orice activitate având timpul de relaxare nul este critică pentru terminarea întregului proiect. j) este Tj.8 = 71 + 7 = 78 t9 = max{t6 + t6. atunci.9. Regulile de calcul pentru ti pot fi formalizate după cum urmează: 1. . putem atinge nodul 10 fără întârziere.7} = max{71 + 0. t2 + t2. Dacă pentru un nod data cea mai apropiată coincide cu data cea mai târzie. Dacă nodul 10 nu este întârziat. t8 + t8. deoarece data cea mai târzie pentru încheierea activităţii (i.3} = max{7 + 0. data cea mai târzie pentru nodul i este: Ti = min{Tj – ti. deoarece dacă (i. ti = max{tk + tk. 2.9.9} = max{71 + 12.9 şi 8. t6 = max{t3 + t3. j) există. t5 + t5.10 = 98 – 15 = 83.4 = 40 + 14 = 54 t5 = t4 + t4. timpii ti (datele cele mai apropiate) şi duratele Ti – ti ale intervalelor de relaxare. i).

însă. se va utiliza metoda PERT completă.9 9. metoda PERT simplificată nu ţine seama de variaţiile aleatoare în timpul de execuţie a diverselor activităţi. De aceea. Procedeul prezentat mai sus.10 Rezultatul analizei PERT Timpul cel mai apropiat pentru terminare 30 7 40 54 64 71 61 78 83 98 37 86 Timpul cel mai târziu pentru terminare 30 30 40 54 64 71 71 83 83 98 83 98 Activitatea A B C D E F G H I J K L 0.6 6. . pentru o rezolvare a acestei probleme.1 2. De asemenea. COMAN Tabelul 8.266 Gh.2 0. dar nu precizează cum trebuie luate deciziile. în condiţiile optimizării deciziei.5 5.4 4.3 3. care furnizează informaţii ce pot fi utile în procesul de conducere.10 Relaxare 0 23 0 0 0 0 10 5 0 0 46 12 Este clar că în conducerea proiectului trebuie să se acorde atenţie activităţilor critice.7 7. Metoda prezentată este cunoscută sub denumirea de metoda PERT simplificată.10 1. prezentată în manualele de specialitate.9 Timpii cei mai apropiaţi şi cei mai târzii Nodul i Ti ti Relaxare 0 0 0 0 1 40 7 33 2 30 30 0 3 40 40 0 4 54 54 0 5 64 64 0 6 71 71 0 7 83 71 12 8 83 78 9 83 83 10 98 98 5 0 0 Tabelul 8.8 6. nu optimizează nimic.6 3.

fie ambele arce (x.x2.y) se reprezintă printr-o săgeată de la x către y]. o succesiune de muchii: 5 3 [x. 6) de lungime 8 + 2 = 10. de exemplu.….x2)..4. x2 este vârf comun între al doilea şi al treilea arc ş. numite şi muchii.x) care este orientat de la y către x.xk. Dacă se asociază arcelor (muchiilor) unui graf numere reale nenegative. Fig.. Dacă x coincide cu y.ANALIZA VALORII 8.y).(xk.d.x1. Muchia {x. (x1. a transportului etc. (x2.m.y) care au proprietatea că x1 este vârf comun între primul şi al doilea arc. drumul se numeşte circuit.…. [x2. o succesiune de arce (x. În acest ultim caz.….xk.x1.xk). prin definiţie. Prin simpla enumerare.x1). Pentru acest graf orientat.…. . graful se numeşte graf neorientat. Un graf G este alcătuit dintr-un cuplu (X. lungimea unui drum este egală.8. Elemente ale cercetării operaţionale 267 Distanţe minime sau maxime în grafuri.m. iar distanţa minimă (maximă) dintre două vârfuri ale grafului este lungimea minimă (maximă) a drumurilor care unesc cele două vârfuri.U) este obţinut considerând o submulţime X1⊂X şi toate arcele (muchiile) U1⊂U care există în G între vârfurile din X1. x2 este vârf comun între a doua şi a treia muchie ş.x3]. fie arcul (y. drum care se notează (x.x2]. b.3. graful G = (X.y] care au proprietatea că x1 este vârf comun între prima şi a doua muchie. obţinem un arc. Dacă însă considerăm o anumită ordine a vârfurilor.y) şi (y.y].x1]. cu suma lungimilor asociate arcelor (muchiilor) sale. [x1. în cazul grafurilor orientate. se găsesc următoarele drumuri de la vârful 1 la vârful 6: (1.4.x). Astfel. drum care este notat [x.d. în cazul grafurilor neorientate. În acest caz. se va obţine reprezentarea grafică din figura 8.y) care se spune că este orientat de la x către y. 4. Determinarea drumului minim sau maxim într-un graf 2 4 Un drum într-un graf G 1 6 între două vârfuri x şi y este: a.[xk. din muchia [x. unde numerele asociate arcelor reprezintă lungimile acestora. arcele grafului fiind reprezentate prin săgeţi în cazul grafurilor orientate [şi anume arcul (x.x2. se pune problema a determina.y} se notează de obicei [x. Astfel.y] putem obţine fie arcul (x.a. numite lungimi. iar muchiile grafului să fie reprezentate prin linii care unesc între ele câte două vârfuri.y]. Teoria grafurilor îşi găseşte aplicaţii şi în problemele de organizare optimă a producţiei.U) unde X este o mulţime de elemente numite vârfuri sau noduri ale grafului. dacă se reprezintă un graf în plan astfel încât vârfurile grafului să fie reprezentate prin puncte în plan.a. distanţa minimă dintre vârful 1 şi vârful 6. iar U este o familie de submulţimi cu 2 elemente ale lui X.

COMAN (1. Se observă.5. din această enumerare. (1. momentul începerii activităţii fiind reprezentat de extremitatea iniţială şi momentul terminării activităţii fiind reprezentat de extremitatea finală a arcului respectiv. .5 începerea întregii lucrări este reprezentată prin vârful A. că distanţa minimă de la vârful 1 la vârful 6 este egală cu 9 unităţi şi ea se realizează pentru drumurile (1.4. 5. (1. 2.C) şi (B. 3. vârful B reprezintă evenimentul care constă în terminarea activităţii reprezentate prin arcul (A. Astfel.6) şi (1. Într-un astfel de graf arcele reprezintă etapele (activităţile) unei lucrări complexe. 2.4.E) şi (D.G). 3. 6) de lungime 6 + 1 + 6 = 13. vârful A reprezintă începerea întregii lucrări.E) şi (E. 6) de lungime 1 + 2 + 4 + 2 = 9.F) etc. 3.6). 2. Nodurile în acest graf de activităţi reprezintă evenimente. 6) de lungime 1 + 2 + 1 + 6 = 10. 4. pentru graful de activităţi din figura 8.2. 4. La fel activităţile reprezentate de arcele (D. (1.3. 4. 6) de lungime 6 + 4 + 2 = 12. 4.3. 3.5. 4. (1. care pot fi interpretate ca indicând realizarea unor obiective parţiale ale lucrării. (1.F) şi (F. 6) de lungime 6 + 1 + 3 + 2 = 12. 6) de lungime 1 + 2 + 1 + 3 + 2 = 9. Metoda drumului critic. 3.2.B) şi începerea activităţilor reprezentate prin arcele (B. 6) de lungime 1 + 7 + 2 = 10.3. iar distanţa maximă este egală cu 13 şi se realizează pentru drumul (1. 6) de lungime 1 + 4 + 6 = 11. iar lungimile asociate arcelor reprezintă timpul de desfăşurare a activităţilor asociate arcelor grafului.G) se desfăşoară în acelaşi timp cu activităţile reprezentate de arcele (D. (1. 6) de lungime 5 + 6 = 11. de exemplu activităţile reprezentate de arcele (B. 5.268 Gh. (1.C) şi (B. 5. În această lucrare anumite activităţi se desfăşoară în acelaşi timp. (1. 4. 3.D). 6) de lungime 1 + 4 + 3 + 2 = 10.D) şi începerea activităţilor reprezentate de arcele (D. 2. iar terminarea ei prin vârful H. 2. (1. 5.6). 5. Un exemplu de determinare a drumului de lungime maximă într-un graf îl constituie găsirea drumului critic într-un graf de activităţi. 5. Astfel. 5. 2. compusă din mai multe activităţi.

E) şi (D.5. Duratele operaţiilor sau timpii operatori. Conform acestei convenţii de construire a unui graf de activităţi. Astfel.H) (D. pentru fiecare operaţie.5.D) 4 3 (F.B) i se asociază timpul 2. Un graf de activităţi are o proprietate importantă şi anume aceea că este fără circuite.G) 5 (G. pentru orice nod x este îndeplinită următoarea regulă: toate arcele care pleacă din x reprezintă operaţii care nu pot începe decât după terminarea tuturor operaţiilor reprezentate prin arcele care sosesc în nodul x. este o activitate fictivă.F).B) 2 (B. arcului (A.C) 4 6 F (E.G) 2 3 (B.8. ea are asociat un timp egal cu zero şi reprezintă pur şi simplu o relaţie de anterioritate între terminarea operaţiei (B.E) 2 G 3 5 H (A.ANALIZA VALORII 269 A 2 4 B C 3 D E 6 4 (D. cât şi a operaţiilor care o preced nemijlocit.F) 0 2 Fig. Activităţile fictive se introduc pentru a nu avea mai multe arce paralele şi de acelaşi sens între două vârfuri oarecare ale grafului (în acest caz graful se numeşte multigraf). întrucât în caz contrar o aceeaşi operaţie ar trebui să înceapă după terminarea ei însăşi. cunoaşterea duratei sale.D). unde este pus în evidenţă faptul că anumite operaţii se . Aceşti timpi operatori vor fi interpretaţi drept lungimi ale arcelor respective.C) timpul 4 etc. Succesiunea în timp a operaţiilor este reprezentată în partea inferioară a figurii 8. deci toate relaţiile de ordine temporală privitoare la aceasta (antecedente obligatorii).C) şi începerea operaţiilor reprezentate de arcele (D. desenat cu linie întreruptă. Stabilirea grafului de activităţi necesită. arcului (B. Graf de activităţi 6 14 19 Activitatea reprezentată de arcul (C. care sunt numere reale nenegative sunt asociaţi arcelor grafului care reprezintă respectivele operaţii.

14.D) nu a fost luat în considerare]. de durată 10. 6.270 Gh. Executarea instalaţiei electrice. ale cărei activităţi sunt următoarele: 1. . de durată 17.G). Însă acest drum (care poate să nu fie unic) este chiar drumul de lungime maximă de la A la H. tB = 2. Montarea acoperişului. Montarea uşilor şi ferestrelor. de durată 12. Operaţiile reprezentate (A. Se cere să se construiască graful activităţilor pentru lucrarea care constă în construcţia unei case. 4. (E. de durată 5. tE = 12. Drumul critic reuneşte activităţi de a căror realizare la timpul prevăzut depinde realizarea la timp a întregii lucrări. tF = 10.H) ale drumului critic se numesc operaţii critice [arcul fictiv (C. de durată 20: 8. Excavarea şanţului pentru conductele de apă şi de gaze. G. durata sa va fi de 19 unităţi de timp. (G. Orice mărire a timpului asociat arcelor drumului critic conduce la o mărire a timpului de realizare a întregii lucrări. Acest drum are o lungime de 19 unităţi de timp (de exemplu luni). 3. de durată 15. Turnarea planşeului. tG = 14. Calculul datei de realizare a evenimentului H revine deci la căutarea în graf a drumului critic cel mai lung sau a drumului critic de la A la H. pentru graful din figura 8. Lungimile maxime ale drumurilor de la vârful A la celelalte vârfuri B. Instalarea conductei de apă şi a conductei de gaze până la intrarea în clădire. 12. Datele aşteptate ale evenimentelor care compun lucrarea se notează prin t cu un indice corespunzător vârfului respectiv.B). H ale grafului de activităţi din figura 8.C). Se va considera următorul exemplu. Trasarea terenului. (D. 10. adică acel drum care dă între aceste două vârfuri o sumă maximă de timpi operatori. de durată 9. Montarea cofrajelor de durată 4. Confecţionarea dulgheriei. (B. 7. de durată 18. de durată 4. 11. tC = 6. numit şi drum critic. de durată 15. care este desenat îngroşat în figura 8. Montarea instalaţiei de încălzire şi a caloriferelor. 15. de durată 8. care se atribuie evenimentului iniţial A. E. de durată 12. care nu poate fi inferioară sumei timpilor operatori luaţi pe drumul cel mai nefavorabil de la A la H. Zidirea pereţilor. Turnarea fundaţiei.5 se obţine: tA = 0. Acest timp se mai numeşte şi data realizării ansamblului de lucrări.5 reprezintă datele aşteptate de realizare a evenimentelor reprezentate de vârfurile grafului. 5. dacă lucrarea se desfăşoară fără incidente. D. tH = 19. De aici rezultă că timpul total de execuţie a întregii lucrări este de 19 unităţi. Excavarea fundaţiei. Montarea instalaţiei sanitare. Montarea parchetului şi turnarea mozaicului.E). de durată 2. de durată 13. 13.5. 9. F. tD = 6. Deci. 2. Acest număr reprezintă timpul de realizare pornind de la data zero. COMAN desfăşoară în paralel. C. de aceea activităţile situate pe drumul critic din graful activităţilor trebuie supravegheat cu deosebită grijă pentru a nu depăşi timpul planificat de realizare a lucrării. Astfel.

(7. (11. 13. (14. Dat fiind importanţa circulaţiei de materiale şi persoane în societatea modernă.15).9).6). (10. O ordine posibilă a acestor operaţii este cea reprezentată de graful activităţilor din figura 8. eventual.n). 6. unde activităţile 1. timpul necesar pentru transportul unei tone-kilometru).16 sunt reprezentate respectiv de arcele (1.m). Se notează cu ai cantitatea produsă în centrul Ai (i = 1. şi prin bj cantitatea care trebuie distribuită la centrul de consum Bj (j = 1.15). iar marginile totale sunt trecute în paranteze lângă numărul care reprezintă durata activităţii. Produsul respectiv trebuie să se distribuie la n centre de consum: B1. 2. Data evenimentului final. numerotat cu 16. (2. sau pentru distanţa de la Ai la Bj. optimizarea transporturilor constituie una din principalele sarcini ale decidenţilor activităţilor socio-umane.Bn.…. (12. 3. (9. Finisarea interioară (zugrăveală. 4. Dacă se notează prin Xij cantitatea de produs transportată de la Ai la Bj. problema care se poate pune este aceea ce a alege astfel numerele .5). Pentru stabilirea acestor principii.13). (3. se consideră m centre de producţie ale unui aceluiaşi produs: A1.2).7). Problema transporturilor. de durată 12.….6.…. 9. A2. Se admite că pe baza unei statistici se stabileşte că cheltuielile de transport pentru o unitate de produs (sau. Drumul critic a fost desenat îngroşat şi el este: (1. 2. Datele aşteptate şi datele limită calculate pentru acest graf de activităţi au fost trecute în dreptul fiecărui vârf care reprezintă evenimentul respectiv într-o căsuţă dublă. 2. 16).6.Am. 3.4). (4. Graful activităţilor pentru construcţia unei case Pentru graful activităţilor astfel obţinut se cere să se traseze drumul critic şi să se afle marginile totale ale operaţiilor.16). (6. 271 11 Fig. B2. (15. 5.5). 2. reprezintă Cij unităţi monetare (ore. 10. De aceea.5).…. vopsitorie).10). este egală cu 118 şi ea reprezintă durata întregii lucrări.ANALIZA VALORII 16.13).13).…. stabilirea principiilor care stau la baza metodologiei de optimizare a transporturilor a fost şi este o preocupare permanentă a activităţii de analiză a valorii. (2. 15. (5.3). (8.8. tone-kilometru). (13.

m) j =1 n (8.…. este egal cu ai: ∑ X ij = ai (i = 1. Ţinând seama de notaţiile de mai sus. 2.4). este necesar ca toate cantităţile Xij să fie pozitive sau nule. Va rezulta o a treia condiţie: ∑ X ij ≥ 0 (8.n) i =1 c. Prin urmare.3) şi (8. 2. conţin câte doi indicatori: unul – notat prin Xij (în colţul din stânga jos al fiecărei celule) – reprezintă cantităţile necunoscute de produs care trebuie transportate de la Ai la Bj. trebuie satisfăcută şi condiţia: n (8. respectiv prima şi ultima coloană.2).2) b. trebuie să se determine numerele Xij astfel încât să rezulte: Z = ∑ ∑ Cij X ij = min . Fiecare celulă din tabelul 8. Elementele problemei formulate mai sus sunt de tipul de programare liniară şi pot fi prezentate sub forma unui tabel-matrice ca în tabelul 8. i =1 j =1 m n (8.11 .272 Gh.3) şi (8. în caz că minimul căutat ar fi numărul total de tone-kilometri transportaţi). suma cantităţilor primite la centrul Bj trebuie să fie bj. (8. totalul cantităţii de produs expediată de la Ai. cu excepţia celor de pe prima şi ultima linie.3) X ij = b j (j = 1. (8.11. iar al doilea (în colţul din dreapta sus) – reprezintă coeficientul constant (cheltuiala pe unitatea de produs sau distanţa de la centrul Ai la centrul Bj. condiţiile concrete ale problemei.….1) Pe de altă parte.1) şi condiţiile suplimentare (8. satisfăcând condiţia (8. arată că: a.2). încât costul transporturilor (Z) de la toate centrele Ai la Bj să fie cât mai mic. care trebuie rezolvată: expresia liniară (8.11. costul total al transporturilor (Z) este: Z = ∑∑ Cij X ij i =1 j =1 m n Prin urmare.1) trebuie minimizată cu îndeplinirea simultană a condiţiilor date de expresiile (8. Tabelul 8.4).4) S-a ajuns astfel la o formulare matematică a problemei cu caracter economic concret. cu ajutorul căruia se apreciază eficacitatea economică de utilizare a unei unităţi de produs în raport cu destinaţia ce i-a fost stabilită. COMAN Xij.

ANALIZA VALORII Tabel-matrice pentru prezentarea problemei de programare liniară Centru de consum Centru de producţie 273 B1 C11 C21 B2 C12 C22 … Bj C1j C2j … Bn C1n C2n Producţie a1 a2 A1 A2 . . X11 X21 X12 X22 X1j X2j X1n X2n Ai . Ci1 Xi1 Xi2 Ci2 Xij Cij Xin Cin ai Am Consum Xm1 Cm1 b1 Cm2 Xm2 b2 Xmj bj Cmj Cmn Xmn bn am ∑ În ultima coloană sunt date cantităţile de producţie ale centrelor Ai care trebuie transportate la centrele Bj. P3 şi patru centre de consum C1. . C2. se consideră trei centre de producţie P1. cantităţile de producţie ce trebuie recepţionate la centrele de consum de la diferitele centre de producţie. P2. Pe baza acestui model teoretic. se va considera un exemplu de rezolvare a problemei transporturilor. tabelul 8. Tabelul cheltuielilor de transport al unei tone de la fiecare centru de producţie la fiecare centru de consum se caracterizează prin următoarele date.12 Tabelul cheltuielilor pentru exemplul considerat . Tabelul 8. centrul de consum C2 are nevoie de 25 000 tone. C4. are 70 000 tone. centrul de producţie P2. centrul de consum C4 are nevoie de 10 000 tone. are 20 000 tone. La centrele de producţie există următoarele cantităţi de materiale: centrul de producţie P1. centrul de consum C3 are nevoie de 15 000 tone. Total 100 000 tone iar la centrele de consum este nevoie de acelaşi material în următoarele cantităţi: centrul de consum C1 are nevoie de 50 000 tone.12. centrul de producţie P3. . . C3. are 10 000 tone. iar pe ultima linie. Pentru simplificarea calculelor.

6) 50 25 15 10 Pentru rezolvarea acestei probleme se poate folosi aşa numita metodă Nord-Vest. .5) (s-a notat prin Zij – costul unei tone de transport de la centrul de producţie i la centrul de consum j). indiferent de la care centru de producţie. Până la completare. iar de la centrul de producţie P1 la centrul de consum C4 costă 4 unităţi monetare. Se cere să se elaboreze un plan de transport astfel încât să fie necesare cheltuieli minime. relaţia (8. Tabelul iniţial de calcul poate fi obţinut prin metoda diagonalei. un asemenea tabel are următoarea înfăţişare.274 Consumator Producător Gh. x11 x21 x31 x11 x12 x13 x14 + + + + + + + x12 x22 x32 x21 x22 x23 x24 + + + + + + + x13 x23 x33 x31 x32 x33 x34 + + + x14 x24 x34 = 70 = 10 = 20 = = = = (8. sau „în scară”.12 rezultă că transportul unei tone de material de la centrul de producţie P3 la centrul de consum C2 costă 5 unităţi monetare. Dacă din centrul de producţie i la centrul de consum j. atunci în planul optim ca şi în planurile intermediare vor figura m + n – 1 termeni. tabelul 8. Este evident că minimul căutat al expresiei (8. COMAN C1 3 1 3 50 C2 2 2 5 25 C3 2 3 2 15 C4 4 4 1 10 Resurse de materiale (mii tone) P1 P2 P3 Consum 70 10 20 100 Din tabelul 8.6). atunci problema constă în a găsi minimul funcţiei liniare: 3 x11 + 2 x12 + 2 x13 + 4 x14 + x21 + 2 x22 + 3x23 + m n i =1 j =1 + 4 x24 + 3 x31 + 5 x32 + 2 x33 + x34 = ∑∑ Z ij xij (8. Aceasta înseamnă că el se completează începând de la colţul din stânga sus (Nord-Vest) şi terminând cu colţul din dreapta jos. se transportă cantitatea xij. La aplicarea acestei metode se va ţine seama de următoarele: a. la care centru de consum se efectuează transportul. Dacă numărul centrelor de producţie (expediere) este m iar numărul centrelor de consum n. b. sau a repartiţiei.13.5) trebuie găsit în condiţiile respectării simultane a restricţiilor formulate prin enunţul problemei.

desigur. tabelul 8. atunci. unul din colţurile acestui ciclu 2 1 este chiar în pătratul liber.16: 2 1 4 3 3 – 2 + 3 – 2 + 2 – 3 = 1. format 50 20 din linii orizontale şi verticale. Pentru a întocmi o nouă variantă îmbunătăţită. tabelul 8. 1 4 10 10 În tabelul 8.17 3 2 4 2 1 – 2 + 2 – 3 = -2.15) această sumă va fi: Tabelul 8.16 3 2 4 2 Pentru pătratul P2. Este clar că poate fi vorba 3 2 1 5 P de maximum 50 de mii tone. în pătratul P2. de câte are 20 3 nevoie centrul C1.15. prima coloană 50 25 15 10 100 este exclusă din calculele următoare.17 sumele algebrice referitoare la . Tabelul 8. De exemplu. -1 0 50 20 tabelul 8. 2 3 1 4 Mai departe. -2 5 5 0 Efectuând acest calcul pentru toate pătratele 1 3 2 5 libere se va obţine tabelul 8.14.14 centru de consum C2.16.ANALIZA VALORII 275 În chenarele din colţurile din dreapta sus ale fiecărei celule – după cum se observă – figurează coeficienţii Tabelul 8.C1. pentru primul ciclu format (tabelul 8. la pătratul P2. Dacă se înscrie întreaga cantitate. De exemplu.14 cuprinde un plan de 3 10 10 20 transport iniţial. se face suma 5 5 3 2 1 5 algebrică a coeficienţilor transportului – corespunzători 10 fiecărui colţ al ciclului format – ţinând seama să se pună semnul plus coeficientului din colţul ciclului aflat în pătratul liber. poate fi 50 25 15 10 100 îmbunătăţit: c. Un asemenea C C C C raţionament poate conduce „pas cu pas” la 1 2 3 4 tabelul 8. Acesta.C4 s-a pus cifra 0 care P 10 5 5 0 2 arată că nu este ce transporta.17. Tabelul 8. restul colţurilor aflându-se în 5 pătrate completate. 3 2 4 2 P 70 După cum se observă în tabelul 1 50 20 2 1 4 3 8. există un ciclu care are 50 20 şase colţuri. În acest caz. Fiecărui 3 2 pătrat liber îi corespunde un ciclu închis şi numai unul.13 constanţi (cheltuielile de transport). însă. C1 C C C urmând ca volumul mărfurilor transportate 2 3 4 să fie completat. De exemplu. Se observă că acest ciclu are patru colţuri.C1 se referă următorul ciclu. iar pentru ciclul al doilea. alternând semnele. cantitatea ce 4 3 2 2 P va fi transportată de la centrul P1 la centrul 70 1 2 1 3 4 C1 se va înscrie în primul pătrat din colţul P 10 2 de stânga jos. 3 2 1 5 P Tabelul 8. centrului de producţie P1 i-ar mai rămâne o cantitate de 20 mii tone care poate fi destinată celui de al doilea Tabelul 8.14.15 trebuie examinate pătratele rămase necompletate.

Locul liber în care suma algebrică este negativă poate fi inclusă în program. tabelul 8. 10 10 Efectuând calculele respective se obţine următorul tabel de control.20 colţ pozitiv. P2. se ia cantitatea cea mai mică (5000 tone) şi se trece în pătratele în care termenii sumei algebrice au fost pozitivi şi totodată se scade din pătratele cu colţurile ciclului negative.C1. Din cantităţile de transportat care figurează în pătratele în care termenii sumei algebrice din ciclul respectiv au fost negativi (în exemplul considerat din cantităţile de 50 000 tone şi 5000 tone). după cum se vede.18 se va proceda din nou la formarea ciclurilor pentru 3 2 4 2 locurile libere şi se vor calcula sumele algebrice ale 45 25 coeficienţilor după regula cunoscută pentru a vedea 2 3 1 4 dacă mai există vreo valoare negativă care să dea 5 5 0 3 2 1 indicaţie că planul de transport mai poate fi 5 îmbunătăţit. 5 Pentru a verifica optimalitatea acestui plan Tabelul 8. pe cea mai mică 3 0 10 10 cantitate (0) în pătratele cu colţurile negative. considerând ciclul 1 3 2 5 0 10 10 P1C3. scăzândo în acelaşi timp din cantitatea aflată în pătratul cu Tabelul 8. şi adăugând această valoare la 5 şi 0.3 + 25.21. nu se 5 0 40 25 2 mai găseşte un ciclu care să conducă la valori 1 3 4 0 0 10 0 negative. -3 0 45 25 Planul. P2. din tabelul 8. se obţine suma algebrică: 2 – 3 + 1 – 3 = .1 + 10.276 Gh. Îmbunătăţirea planului se va efectua în felul următor.3 < 0. Îmbunătăţind planul scăzând pe 5 din 45 şi 5. În exemplul considerat există două asemenea valori negative.20. 2 5 5 0 Trecând din cantităţile aflate în pătratele cu 3 2 1 5 colţurile ciclului negative (45 şi 0).C4.21. se Tabelul 8. 5 5 0 Pentru pătratul P1. Tabelul 8. Se procedează în felul următor.C3. planul de transport capătă forma din 3 2 4 2 tabelul 8. 3 2 4 2 Pentru acest plan. 3 2 1 5 Cheltuielile de transport după acest 0 0 10 10 program optim de transport sunt: 40.C3. COMAN pătratele goale sunt plasate în chenare punctate. nu mai poate fi îmbunătăţit.19.18. există un 3 2 4 2 5 element negativ ceea ce înseamnă că acest pătrat mai 45 25 -2 2 3 1 4 poate fi folosit pentru îmbunătăţirea planului. faţă de primul .C1.19 Se observă că în pătratul P1.2 + 10.C1.2 + 10.1 = 220 unităţi monetare. P1. La început se îmbunătăţeşte planul în raport cu valoarea negativă din pătratul P2. În cazul considerat.21 obţine planul din tabelul 8. a rămas 2 1 4 3 neschimbat. ciclul: se transformă în ciclul: 45 Acum s-a creat un alt loc liber şi 25 50 20 este posibil să se elaboreze un alt plan de 5 transport ca în tabelul 8. Deci. întrucât s-a scăzut şi adăugat cifra 0.

Astfel. spre exemplu.xi6 j6 yi6 j6 = xi6 j6 . xi4 j 4 .…. cel mai mic este Suma corespunzătoare din U pentru acest ciclu este: xi1 j1 = 0 . yi4 j 4 .8) U1 = Ci2 j2 xi2 j2 + Ci3 j3 xi3 j3 + Ci4 j4 xi4 j4 + Ci5 j5 xi5 j5 + Ci6 j6 xi6 j6 Se presupune că valorile x .2 + 5. Fie xij cantitatea transportată de la Pi la Cj.…. un ciclu de şase valori pentru care există: Ci1 j1 − Ci2 j 2 + Ci3 j3 − Ci4 j 4 + Ci5 j5 − Ci6 j6 < 0 (8.xi6 j6 . yi după regula care s-a folosit până acum. se notează cu Cij costul de transport pe unitate de la centrul de producţie Pi (i = 1. Planul optim prezintă o economie de 25 unităţi monetare. xi j . În loc de cantităţile transportate yi1 j1 .n). în condiţiile date.2 + 10.3 + 20.xi6 j6 =0 Suma U1 va fi înlocuită prin U2: Se observă că: U 2 = Ci1 j1 yi1 j1 + Ci2 j2 yi2 j2 + . 2. xi5 j5 xi6 j6 se vor pune acum cantităţile: xi6 j6 . 5 j5 yi 6 j 6 yi1 j1 = xi6 j6 . Organizarea unui alt plan de transport mai avantajos din punct de vedere economic. yi5 j5 = xi5 j5 + xi6 j6 yi2 j 2 = xi2 j 2 . + Ci6 j6 yi6 j6 U 2 = U1 + (Ci1 j1 − Ci2 j2 + Ci3 j3 − Ci4 j4 + Ci5 j5 − Ci6 j6 ) xi6 j6 . care corespund la cicluri i6 j 6 i2 j 2 4 4 cu valori negative. x .. 2. Justificarea matematică a acestei metode este relativ simplă.1 = 245 unităţi monetare. yi3 j3 = xi3 j3 + xi6 j6 .. yi3 j3 . Este necesar ca funcţia U = ∑ Cij xij i.m). yi2 j 2 . . yi4 j4 = xi4 j 4 . nu este posibilă. xi2 j 2 .7) sunt constante. la locul de consum Cj (j = 1. xi3 j3 . Se consideră.2 + 5.ANALIZA VALORII 277 plan care a necesitat un volum de cheltuieli: 50.3 + 10. j să fie făcută minimă ştiind că sumele ∑ xij = α i şi ∑ xij = β j i (8.

în baza observaţiei de mai 2 1 3 4 sus.6) dintre care ultima este consecinţa celorlalte. rămâne neschimbată. x13.9) şi există realizat un program optim. există 6 relaţii liniare distincte (8.C3. care nu se mai efectuează aici. atât pe linii.7). există ciclul: 3–2+2–3=0 3 2 4 2 P1 Înseamnă. rămânând în condiţiile problemei. în baza raţionamentului rezultă că există o infinitate de programe optime. x34. La sumele xij corespunzătoare se adaugă aceeaşi cantitate şi se scade. dacă există o relaţie (8.278 Gh. că nu există o singură soluţie optimă. Este esenţial de observat că prin acest procedeu suma cantităţilor transportate.10). Se reaminteşte că valorile Cij sunt cele Tabelul 8. U2 = U1 Prin urmare. îndeplinind condiţiile (8. .C1. cât şi pe coloane.C1. Se poate verifica acest lucru pe exemplul considerat anterior.9) Ci j − Ci j + Ci j − Ci j − Ci j + Ci j = 0 1 1 2 2 3 3 4 4 5 5 6 6 se obţine. P3. iar celelalte funcţie de ele.22 prezentate în tabelul 8. x21. Se observă că celulele P1. Aceasta datorită faptului că există un număr redus de date. Se obţine astfel îmbunătăţiri succesive. Din relaţiile (9. Prin urmare. se ajunge la programul optim. C C C1 C 4 2 3 P3. Întradevăr. pe fiecare linie există în sumele algebrice ale ciclurilor un număr Cij pozitiv şi altul negativ. ci o P 2 infinitate de soluţii.10) = = = = − x12 − x12 x12 x13 x13 + − + − + x23 − x32 + x32 − − x32 − x23 − x32 + x23 − x23 − x34 = − 15 + Există 7 relaţii (8. între cele 12 valori xij. date de relaţiile (9. pot fi socotite ca variabile independente. ceea ce înseamnă că totalul sumei transportate pe linii şi pe coloane rămâne aceeaşi. P1. se obţine o îmbunătăţire a soluţiei.C3. Urmează că 6 dintre ele şi anume x12. 3 2 1 5 P Se poate arăta direct acest lucru pe o 3 cale elementară. x23. COMAN Se poate observa uşor că: U 2 < U1 ceea ce înseamnă că înlocuind în U pe U1 prin U2.10). oricare ar fi xi6 j6 .22. O analiză. x32.6) rezultă: x11 x14 x22 x24 x31 x33 = 45 25 25 5 15 − x13 − x21 x21 x21 − x23 + x32 + x34 x34 (8. arată că prin aceste ameliorări succesive. Este interesant de observat că dacă: (8.

12) decurgând din expresia (8.5): 279 U = 270 − 2 x21 + x23 + 3x32 − 3x34 (8. Această metodă include în soluţia iniţială acele rute cu cost minim (sau distanţă minimă) care dacă n-ar fi incluse. Tabelul 8.11) unde x13. Apoi se caută cea mai mare dintre aceste diferenţe . se 3 2 4 evidenţiază faptul că problema transporturilor P 2 1 45este un caz special de programare liniară în λ 25 λ 0 care toţi coeficienţii ecuaţiilor restrictive sunt 2 1 3 4 P 2 egali cu 1 sau cu 0. se deduce x22 = 0. fie ci0 j0 acest element şi în aceeaşi poziţie ai0 şi b j0 .23 Din modul de rezolvare a problemei C1 C C C 2 3 4 transporturilor. Tabelul 8.11) să fie minimă trebuie ca x23 şi x32 să ia cea mai mică valoare posibilă şi x21 şi x34 cea mai mare valoare posibilă. x34.23 că există o infinitate de programe optime.6). în continuare. x24 = 0. Din x34 = 10 şi ultima din egalităţile (8.12) să avem: Dacă x21 = 10. x32. ţinând seama de (8. din a doua din egalităţile (8. Trebuie. 0 ≤ x34 ≤ 10 (8. Se alcătuieşte tabelul – matrice a cheltuielilor unitare Z = Z . s-ar cauza pierderi maxime. maxime. 3 2 1 5 pentru rezolvarea aceleiaşi probleme de P 3 λ 5 0 15-λ 10 metoda diferenţei transport.6) rezultă: Notând x13 = λ. diferenţa dintre cel mai mic al alinierii şi cel următor ca mărime. prin metoda de mai sus.6). deci. x32 = 0. Cum cantităţile de transportat Cij pot să nu fie numere întregi. se completează în acelaşi mod tabloul valorilor xij obţinându-se tabelul 8. 0 ≤ x23 ≤ 10. pentru găsirea soluţiei iniţiale se procedează în felul următor. pentru fiecare linie şi fiecare coloană. x23 = 0. rezultă din tabelul 8. 0 ≤ x32 ≤ 20. x34 = 10 x14 = 0.ANALIZA VALORII Funcţia U devine în acest caz. x24 = 0 - ij după care se calculează. x21. Prin aceasta se determină elementele unei linii sau ale . λ fiind un parametru care variază între 5 şi 15 inclusiv. Practic. În alinierea în care se realizează acest maxim se caută cel mai mic element.23 prezintă programul optim.23. ţinând seama de (8. Celelalte din tabloul necunoscutelor se introduce ca valoare a necunoscutelor respective ( xi j ) cel mai mic dintre numerele 0 0 elemente ale alinierii liniei i0 sau a coloanei j0 (din tabelul necunoscutelor) se iau egale cu zero. sunt variabile independente îndeplinind condiţiile: 0 ≤ x21 ≤ 10. Pentru ca valoarea lui U. x23. dată de (8. 10 0 0 0 Se va considera. x21 = 10.

Se va elimina coloana a patra şi se va continua calculele pe matricea care se obţine. Pentru ilustrarea găsirii soluţiei iniţiale se ia în considerare exemplul precedent şi se completează primul tabel cu diferenţele respective dintre elementele Zij (cheltuielile de transport ale unei tone). evident. iar al coloanei C4 fiind z34 = 1. tabelul 8.25 diferenţa cea mai mare se găseşte pe Consucoloanele C2 şi C4. Întrucât din toate alinierile nu se poate alege numai rutele cele mai ieftine vor trebui preferate acele rute cu cost minim la care diferenţa de cost până la ruta următoare (în ordinea costurilor) este cea mai mare. până la urmă. respectiv a coloanei j0 .24. În exemplul considerat Tabelul 8. cel mai mic Resurse mator C de mateC1 C Proelement al coloanei C2 fiind z12 (sau 2 3 rial ducãtor z22) = 2. tabelul 8. . la determinarea tuturor necunoscutelor. adică 10 2 (cantitatea de transport cea mai mică 1 3 P 10 (1) 2 dintre a3 = 20 şi b4 = 10.280 Gh. În dreptul liniilor şi coloanelor s-a specificat în paranteză diferenţa dintre cel mai mic element din alinierea respectivă şi cel următor ca mărime.b4) = 10 P (1) 10 3 Prin urmare: Consum 50 15 90 25 x14 = x24 = 0. 3 2 2 P1 70 (1) luând x34 = minim. obţinându-se soluţia iniţială.25 (după prima etapă de optimizare a problemei). COMAN unei coloane din matricea necunoscutelor şi calculele se continuă cu matricea care se obţine din C prin eliminarea liniei i0 . ele ne indică pierderea ce se va înregistra dacă pe alinierea respectivă nu se va alege ruta cu costul de transport al unei tone de material cât mai redus. se notează 3 2 5 x34 = min(a3. altă cantitate care ar trebui (3) (1) (2) transportată nu mai există (centrul de consum C4 nu mai are nimic de primit).24 Tabelul cheltuielilor pentru exemplul considerat Consumator C1 Producător C2 2 2 5 25(b2) (3) C3 2 3 2 15(b3) (1) C4 4 4 1 10(b4) (3) Resurse de materiale (mii tone) P1 P2 P3 Consum 3 1 3 50(b1) (2) 70(a1) 10(a2) 20(a3) 100 (1) (1) (1) Aceste diferenţe au. Tabelul 8. o anumită semnificaţie economică. Repetând acest procedeu se ajunge.

26 (după P1 45 (1) etapa doua de optimizare a problemei). (1) (2) După eliminarea liniei de doua rămâne matricea din tabelul 8. Consum 40 55 15 Se observă. . de exemplu. Mărimea numărului de date în ipoteza unor probleme mai complicate nu schimbă formularea lor matematică.3 + 25. prin aplicarea procedeului 3 2 P1 45 de mai sus se ajunge la început la o soluţie apropiată de soluţia optimă şi apoi. în final. 3 2 P (1) 10 3 tabelul 8.29 pentru x = 5. prin Consum 40 45 5 îmbunătăţiri succesive. Diferenţa cea mai mare se vede că se găseşte în coloana C2(3). însă. că trebuie să se adopte x11 = 40 şi x13 = 5.28.29.27 (după etapa treia de optimizare). Se va lua x21 = min(50. ducãtor rial z33 = 2. care satisface ecuaţiile restrictive şi care ne arată un volum total de cheltuieli de transport egal cu: 40.2 + 10.1 + 10. Deci. Întrucât x31 = 0.28 (după etapa patra de optimizare).25) = 25. se obţine. 1 3 P (2) 10 Diferenţa cea mai mare se 2 găseşte pe coloana C1(2). tabelul 8. din matrice din (2) (1) tabelul 8.ANALIZA VALORII 281 Pe această nouă matrice se specifică în dreptul liniilor şi coloanelor producţia respectiv consumul fiecărui centru rămas după prima repartiţie precum şi diferenţele noi dintre cel mai mic element şi elementul următor. se va lua x12 = min(70.2 + 10. ultima matrice.10) = 10. Se găseşte astfel soluţia iniţială. Consum 50 65 15 x23 = 0. x21 = 10. cel mai mic 3 2 P (1) 10 3 element al acestor alinieri fiind z21. ConsuResurse mator C 1 C de matePrin urmare.2 + 5.28 = 220 unităţi monetare ConsuResurse mator Această soluţie este optimă C C de matePro1 3 obţinându-se din tabelul 8. x12 = 25 şi x22 = x32 = 0. Tabelul 8. la aceasta din urmă. ducãtor rial În general.1 = Tabelul 8.26 z12) = 2. se va lua deci x33 = min (10.27 Diferenţele cele mai mici fiind ConsuResurse mator pe coloanele C1 şi C3 se va alege cel C C de matePro1 3 mai mic element care este. cel mai mic element al coloanei fiind z22 (sau Tabelul 8. Pro3 rial ducãtor După eliminarea coloanei C2 va 3 2 rămâne matricea din tabelul 8.15) 3 2 P1 45 (1) = 10 şi se elimină linia P3.

Tabelul 8.30. Patru fabrici de ciment trimit produsul lor la şase şantiere. COMAN Tabelul 8. tabelul 8. Se va utiliza metoda Nord-Vest care va conduce la soluţia iniţială de bază următoare. 600} = 600⇒x23 = x43 = 0 x24 = min {1260-160-600. x11 = min {1300. astfel încât planul de transport să se facă cu minimum de cheltuială. cantităţile bj necesare la cele şase şantiere Bj. 740}= 500⇒x25 = x26 = 0 x34 = min {900. prezentată în tabelul de mai jos.29 x 11 x21 X= x33 50 25 15 x34 10 50 25 x 12 x 13 3 40 2 25 5 2 70 10 1 10 2 10 15 1 10 10 20 Unele probleme recapitulative. Rezolvare. 740-500}= 240⇒x44 = 0 . Cantităţile ai (în tone) disponibile la cele patru fabrici Ai.30 Bj Existent B1 B2 B3 B4 B5 B6 Ai ai 78 66 74 62 38 50 A1 1300 x11 x12 x13 x14 x15 x16 34 52 64 36 24 30 A2 1260 x21 x22 x23 x24 x25 x26 48 46 58 44 40 26 A3 900 x31 x32 x33 x34 x35 x36 56 34 50 54 42 28 A4 1100 x41 x42 x43 x44 x45 x46 Necesar 760 700 600 740 860 900 4560 bj Se cere să se determine cantităţile xij (tone).31. 760} = 540⇒x13 = x14 = x15 = x16 = 0 x22 = min {1260. 760} = 760 ⇒x21 = x31 = x42 = 0 x12 = min {1300-760.282 Gh. 700-540} = 160⇒x32 = x42 = 0 x23 = min {1260-160. care trebuie trimise la cele şase şantiere. tabelul 8. precum şi costul transportului cij unităţi monetare pe tonă. 1. pe distanţa AiBj sunt prezentate în tabelul următor.

c1k = min {c11. Să se determine o soluţie iniţială a problemei de transport din tabelul 8. se suprimă coloana k şi procedeul se continuă.…. 2.k-1= x1. a treia şi a patra se obţine soluţia iniţială de bază din tabelul 8.240 + 40. .540 + 52.6) x15 = min {a1. 860-660}= 200⇒x46 = 900 283 Tabelul 8. alegând variabila x1j situată pe prima linie ce corespunde costului minim rămas după prima suprimare a coloanei k.n) Se determină apoi x1k = min {a1. 860} = 860 Rezultă x25 = x35 = x45 = 0 Elementul minim rămas pe linie după c15 este c16 = 50. Deci.760 + 66. bk} Dacă a1 < bk ⇒ x1k =a1.500 + + 44.…. Metodologic se procedează în felul următor: se alege variabila x1j situată pe prima linie ce corespunde celulei în care costul c1j este minim.900 = 230 200 2.b5} = min {1300.660 + 42. folosind metoda elementului minim pe linie. valorile x1j situate pe prima linie sunt complet determinate. min {c1j} = c15 = 38 (j = 1. 2.32.ANALIZA VALORII x35 = min {900-240. 900} = 440 ⇒x11= x12= x13= x14 = 0. x11 = x12 =…= x1. Se continuă apoi în mod analog şi cu celelalte linii. x2k = x3k =…= xmk = 0. Pentru exemplul considerat se procedează în felul următor. c12.160 + 64. Rezultă x16 = min {1300-860.600 + 36.31 Ai A1 A2 A3 A4 bj Bj B1 78 760 0 0 0 540 34 160 48 0 56 0 B2 66 0 52 600 46 0 34 0 B3 74 0 64 500 58 240 50 0 B4 62 0 36 0 44 660 54 200 B5 38 0 24 0 40 0 42 900 B6 50 30 26 28 ai 1300 1260 900 1100 4560 760 700 600 740 860 900 Funcţia scop va avea valoarea: f0 = 78. Procedeul se repetă până când toate valorile x1j situate pe prima linie au fost determinate.…. Dacă a1 > bk ⇒ x1k = bk.30. Rezolvare.c1n} (k = 1. Procedând în mod analog şi cu liniile a doua.k+1=…=x1n = 0 Se suprimă prima linie şi procedeul se repetă cu linia doua. 860}= 660⇒x36 = 0 x45 = min {1100.200 + 28.

…. Procedeul se repetă analog şi cu celelalte coloane. Rezolvare.1 = 0. 2. folosind metoda elementului minim pe coloană. se suprimă prima coloană şi procedeul se continuă cu coloana doua. Pentru exemplul considerat se procedează în felul următor.40 + 30. 3.500 + 50.460 + + 46.1 … = xm. xk2 = xk3 =…= x1n = 0 Tabelul 8. COMAN Funcţia scop va avea valoarea: f0 = 38. Să se determine o soluţie iniţială a problemei de transport din tabelul 8.cm1} (k = 1.760 + 36. Dacă ak > b1 ⇒ xk1 = b1 ⇒ x11 = x21 =…= xk-1.700 + 34.860 + 50.200 + 44. c21.600 = 182 760 Tabelul 8. ck1 = min {c11. 4) .32 Ai A1 A2 A3 A4 bj Bj 0 B1 78 0 34 760 48 0 56 0 760 0 B2 66 0 52 0 46 200 0 B3 74 0 64 0 58 B4 62 B5 38 860 36 0 44 40 0 0 24 B6 50 440 30 460 26 ai 1300 1260 900 1100 4560 700 34 50 54 42 28 500 600 0 0 0 700 600 740 860 900 3.1 = xk+1. min {ck1} = c21 = 34 (k = 1. alegând variabila xi1 situată pe prima coloană şi care corespunde costului minim rămas după suprimarea liniei k. Metodologic se procedează în felul următor: se alege variabila xi1 situată pe prima coloană ce corespunde celulei în care costul ci1 este minim.33 Bj B1 B2 B3 B4 B5 B6 ai Ai 78 66 74 62 38 50 A1 1300 0 0 0 0 860 440 34 52 64 36 24 30 A2 1260 760 0 0 500 0 0 48 46 58 44 40 26 A3 900 0 0 200 240 0 460 56 34 50 54 42 28 A4 1100 0 700 400 0 0 0 bj 760 700 600 740 860 900 4560 Se suprimă linia k şi procedeul se repetă.284 Gh.30. 2.m) Se determină apoi xk1 = min {ak. b1} Dacă ak < b1 ⇒ xk1 = ak.….440 + 34.

(j = 1. 4) x42 = min {1100. 4). Elementul minim rămas pe coloană după c43 este c33 = 58. Pentru exemplul considerat se procedează în felul următor. 5.500 + + 44.Să se determine o soluţie iniţială a problemei din tabelul 8. 600-400} = 200 ⇒ x13 = x23 = 0. 4. 760} = 760 ⇒ x11= x31 = x41 = 0 min {ck2} = c42 = 34 (k = 1. Dacă crk = min{cij } i. Se determină: min cij = c25 = 24 (i = 1. min {ck3} = c43 = 50. bk } Tabelul 8. j { } x25 = min {1260.30. Procedând în mod analog şi cu celelalte coloane rămase se obţine soluţia iniţială de bază în tabelul 8.860 + 50. 700} = 700 ⇒ x21 = x22 = x32 = 0.33. 2. 3. 2.400 + 36. j Se determină: xrk = min{ar .34 B2 B3 66 74 200 52 64 0 46 58 0 34 50 400 600 0 740 0 54 0 860 0 44 0 42 0 900 740 36 860 40 900 28 B4 62 0 24 0 26 B5 38 0 30 B6 50 ai 1300 1260 900 1100 4560 Ai A1 A2 A3 A4 bj Bj B1 78 360 34 400 48 0 56 0 760 0 0 0 700 700 Procedeul se repetă în mod analog până ce toate valorile xij au fost determinate.ANALIZA VALORII 285 x21 = min {1260. x43 = min {1100-700. 2. Metodologic se procedează în felul următor: se alege variabila xij care corespunde celulei în care costul cij este minim. folosind metoda costului minim al matricei. 6) i. 3. Funcţia scop are valoarea: f0 = 34.200 + 50. 600} = 400.240 + 38.460 = 176 440 4. 860} = 860 Elementul minim rămas după c25 în matrice este: . Rezultă x33 = min {900. Rezolvare.440 + 26.700 + 58. 3.760 + 34.

Probleme de programare în transporturi pentru unele produse (materii prime. Întocmirea unui program optim de repartizare a mijloacelor de transport existente într-un număr redus de centre. Probleme de programare a activităţilor din industrie şi agricultură. cu minimum de lucru mecanic sau într-un timp total minim. Probleme de repartizare optimă a parcului mijloacelor de transport. 7. tipul şi productivitatea maşinilor-unelte şi a celorlalte utilaje existente. 9. astfel ca suma distanţelor de la punctele de deservire să fie minime. COMAN c36 = 26 x36 = min {900. 3. la centrele de consum unde ele sunt necesare.34. 8. Problema nutriţiei. ţinând seama de numărul. bunuri de larg consum) de la centrele de producţie unde aceste produse sunt disponibile. astfel ca distribuţia materialelor să se facă cu număr optim de transporturi în unitatea de timp.360 + 34. 10. Probleme ale legăturilor dintre ramurile de producţie în macroeconomie. Probleme de programare liniară. După obţinerea unei soluţii iniţiale de bază. Stabilirea poziţiei de amplasare a conductelor de gaz sau petrol. astfel încât parcursul gol al vagoanelor de marfă să fie redus la minimum. în raport cu nevoile de efectuare a unor transporturi de mărfuri (de exemplu: dirijarea vagoanelor din staţiile mari. În cazul în care se constată că nu este optimă se trece la îmbunătăţirea ei. Programarea liniară permite rezolvarea multor probleme practice dintre care se citează câteva: 1.700 + 74.740 + 24. 900} = 900 Repetând procedeul cu celelalte celule ale matricei se obţine soluţia din tabelul 8. Funcţia scop va avea valoarea: f0 = 78.400 + + 62. Probleme de stabilire a poziţiei de amplasare a unor depozite. . 4. a unui cablu electric de înaltă tensiune. prin una din metodele prezentate.860 + 26. Probleme de folosire optimă a capacităţii de producţie a secţiilor unor întreprinderi. 5. micşorând funcţia scop dacă se cere minimizarea ei sau majorând-o dacă se caută maximul. magazii de scule. în staţiile ce urmează a fi încărcate).900 = 190 200 Observaţii. materiale de construcţii..200 + 50. Probleme ale nivelului de trai. se procedează la verificarea ei pentru a şti dacă este optimă.286 Deci: Gh. 2. Metoda diferenţelor comparate permite obţinerea unei soluţii optime fără a cunoaşte o soluţie iniţială de bază. a unor betoniere în incinta unor şantiere etc.400 + 34. 6.

iar costul raţiei să fie minim.. Repartiţia culturilor pe grupe de fertilitate.... + amn xn < bm (8.. cu un total minim de cheltuieli (sau ca un beneficiu total maxim). Probleme de asigurare cu muniţii a unor trageri de luptă întrun poligon... Enunţul unei asemenea probleme de programare liniară se face pe baza următoarelor definiţii: Definiţia 1..... Probleme de asigurare cu materiale strategice a unor consumatori speciali.. planul de producţie să se realizeze cel puţin în cantităţile prevăzute la fiecare cultură.. precum şi timpul de aşteptare a produselor ce urmează a fi prelucrate)....... 18.. adică determinarea cantităţilor diferitelor furaje ce trebuie să intre în compunerea unei raţii zilnice... ţinând seama de felul culturii.... astfel încât ciclul total de fabricaţie să fie minim (reducând la minimum întreruperile în timpul funcţionării maşinilor.. ţinând seama de producţia medie şi de cheltuielile ce revin la hectar. ⎨ ⎪ak1 x1 + ak 2 x2 + ... + cn xn (8........ Întocmirea unui program optim de repartiţie a îngrăşămintelor fertilizante.. ⎪ ⎪ ⎩am1 x1 + am 2 x2 + ....... 15...........….. Pentru rezolvarea problemelor de programare liniară s-a elaborat un model matematic adecvat...... care urmează a fi prelucrate la un număr oarecare de utilaje tehnologice. Probleme de regrupare a unor unităţi militare speciale.. 14. 17..ANALIZA VALORII 287 11. Probleme de întocmire a unui program optim de fabricaţie pentru mai multe produse.... astfel încât principiile nutritive să fie respectate. suprafeţele corespunzătoare şi de cantitatea totală de îngrăşăminte existentă.xn care să maximizeze (sau să minimizeze) o funcţie liniară de forma: f = c1 x1 + c2 x2 + .. + akn xn = bk ⎪. x2......... Stabilirea numărului optim de instalaţii antiaeriene pentru apărarea unui obiectiv special etc... Problema raţiei furajere optime la animale. 16. + a x ≥ b 2n n 2 ⎪ 21 1 22 2 ⎪ ⎪.. + a1n xn ≤ b1 ⎪a x + a x + . Probleme de aprovizionare a navelor în larg sau a avioanelor în zbor........ gradul de fertilitate a diferitelor categorii de soluri. adică: .14) valorile necunoscutelor trebuind să fie nenegative.. Să se determine numerele x1.. astfel încât.. 13.. 12.13) şi să satisfacă condiţiile: ⎧a11 x1 + a12 x2 + ... 19.

15) se numeşte program liniar canonic.16) Pentru a se obţine soluţia optimă a unui program liniar care conţine m inecuaţii cu două necunoscute..13) a cărei maxim (sau minim) se cere se numeşte funcţie obiectiv (scop. COMAN x1 ≥ 0. Deci.288 Gh. Un sistem de n numere reale xj (j = 1. realizabilă). xe ≥ 0 (i = 1.14) se numeşte soluţie de bază admisibilă. 2..14) avem xj < 0 soluţia se numeşte neadmisibilă (nerealizabilă). respectiv se scade o variabilă ecart ( xi ≥ 0 ) din membrul stâng al fiecărei inecuaţii. (8. care reprezintă restricţiile problemei. poate fi transformat într-un sistem de ecuaţii cu ajutorul unor variabile ecart (auxiliare. .. adică care are una din formule: ⎧ f = c1 x1 + c2 x2 = min ⎪ ⎨ai1 x1 + ai 2 x2 ≥ bi ⎪ x ≥ 0. de compensare. Sistemul de inecuaţii (8..14) şi (8. cj fiind numere reale date.2.. bi. Soluţia optimă este o soluţie da bază admisibilă pentru care funcţia obiectiv devine maximă (sau minimă). n) ⎩ (8..14) reprezintă restricţiile problemei.17) sau. Definiţia 5. m) ⎪ j i ⎪ ( j = 1. x ≥ 0 2 ⎩ 1 (8.)...2.. Funcţia (8. de abatere)... de optimizat etc. un program liniar canonic poate fi adus la forma standard e dacă se adaugă. care reprezintă restricţiile problemei.15) aij. xn ≥ 0...…. Definiţia 3.. Sistemul de inecuaţii (8. de eficienţă. Definiţia 2.n) ce satisfac condiţiile (8. Definiţia 4.14) şi (8. Definiţia 6.13). m) i i ⎨∑ ij j ⎪ j =1 ⎪x . m < n (8. un program standard se scrie sub forma: n ⎧ f = ∑cjxj ⎪ j =1 ⎪ n ⎪ ⎪ a x + x e = b (i = 1. Programul (8.15) se numeşte soluţie admisibilă (posibilă. Dacă printre cele n numere reale ce satisfac condiţiile (8.15) se numesc condiţii de nenegativitate.. Prin urmare. x2 ≥ 0.14).2. criteriu. Un sistem de m valori xj ≥ 0 şi de n – m valori xj = 0 care verifică sistemul (8. iar (8..

coordonatele lui conduc la un minim al funcţiei scop (vezi propoziţia P1).ANALIZA VALORII 289 ⎧ f = c1 x1 + c2 x2 = max ⎪a x + a x ≤ b ⎪ i1 1 i 2 2 i ⎨ ⎪ x1 ≥ 0. Se deplasează dreapta Δ0 paralel cu ea însăşi până întâlneşte primul vârf al poligonului P. x2 ≥ 0) şi va avea cel mult p laturi p ≤ m + 2. 2.d Prin urmare: fmin = k. Fig. Propoziţia P1: Valoarea funcţiei scop este proporţională cu distanţa de la originea axelor de coordonate la dreapta ce reprezintă funcţia scop.7 Distanţa de la 0(0.x12) C (x31. Coordonatele lui conduc la un maxim al funcţiei scop. Acest poligon va fi situat în cadranul I (deoarece x1 ≥ 0. Folosind teoremele cu privire la separarea planului în regiuni de către o dreaptă. 1. x 2 ≥ 0 ⎪ (i = 1. x2 ≥ 0 şi să presupunem că se prezintă în figura 8. se construieşte poligonul convex P al soluţiilor admisibile definit de restricţiile problemei.8. m) ⎩ (8..x42) A1(x11.. Se construieşte dreapta Δ0: c1x1 + c2x2 = 0 ce trece prin originea sistemului (aceasta se numeşte linia de reper)..dmax . Acest vârf fiind cel mai apropiat de dreapta Δ0.x52 ) MI IΔ 0 A6(x61.x32) A3 A2(x21..18) se procedează în felul următor. Pentru a demonstra propoziţia se consideră funcţia scop: f = c1x1 + c2x2 şi să observăm că ecuaţia c1x1 + c2x2 – f = 0(Δ) reprezintă un fascicul de drepte paralele cu linia de reper (Δ0): c 1x 1 + c 2x 2 = 0 Se construieşte poligonul convex al soluţiilor admisibile: ⎧ai1 x1 + ai 2 x2 ≤ bi ⎨ ⎩ x1 ≥ 0.dmin şi fmax = k. Dacă se cere maximizarea funcţiei f se deplasează dreapta Δ0 paralel cu ea însăşi până va trece prin vârful cel mai îndepărtat de dreapta Δ0. 3.x62) P A4(x41. 4.x22) Δ 0 B f d= = 2 2 k c1 + c2 unde: 2 2 k = c1 + c2 >0 −f OD (c Δ m II 1x 1+ Δ 0 x c 2x 2= 0) Deci: f = k.2.7.0) la dreapta (Δ): c1x1 + c2x2 = 0 este: Δ y A 5(x51.

290 Gh. 2= 0) . o infinitate de maxime şi o infinitate de minime. şi ia valoarea maximă pentru punctul A4 care are distanţa maximă faţă de linia de reper. atunci va fi satisfăcută una din relaţiile: c1 c = 2 ai1 ai 2 pentru o valoare a lui i = 1. problema poate y A 6 A 1 A 5 A 4Δ M II admite: Δ P dM A2 0 dm B O C A 3 Δ m II Δ D 0 (c 1x 1+ Δ 0 x o infinitate de soluţii de maxim şi un minim. rezultă că BA1 = d şi deci funcţia scop ia valoarea minimă pentru punctul A1 care are distanţa faţă de linia de reper minimă.8.10.8. COMAN Observaţie. Avem: max f = c1x41 + c2x42 A4B = dM min f = c1x11 + c2x12 A1B = dm Cazuri particulare: 1. Fig.9.…. Întrucât OBA1C este un dreptunghi deoarece s-a construit cu condiţiile Δm||Δ0. 2. A1B ⊥ Δ0 şi OC ⊥ Δm rezultă că OC = BA1. În acest caz.10 c 2x Mulţimile soluţiilor optime va fi dată de coordonatele tuturor punctelor situate pe acea latură a poligonului P care este paralelă cu dreapta Δ0.9 Cum OC reprezintă pe d. figura 8. Dacă una din laturile poligonului P este paralelă cu dreapta Δ0.m. o infinitate de soluţii de minim şi un maxim. figura 8.8.8. y A5 A4 y Δ dM A5 A4 Δ P A1 A3 I Δ0 MI A 1 P A 2 (c M II Δ 0 C dm A2 Δ 0 dm Δ m II A 3 C D BO (c 1x 1+ Δ 0 x DB O Δ 0 Δ m II c 2x 1x 1+ Δ 0 x 2= c 2x 0) 2= 0) Fig.8 Fig. figura 8.

figura 8. 4.ANALIZA VALORII 291 De exemplu. Programul dat nu admite soluţii. figura 8. Sistemul de inecuaţii este incompatibil.12. în figura 8.8. 3.8. iar min f.13. În astfel de cazuri funcţia scop poate creşte oricât fără a avea un maxim finit sau poate descreşte oricât fără a avea un minim finit.8. Dacă poligonul soluţiilor admisibile este vid. . programul liniar nu are soluţii. deci poligonul soluţiilor admisibile este vid. restricţiile problemei sunt 3 contradictorii. y y 1 6 7 5 4 x (2 x 1+ A(3. o soluţie maximă infinită şi o infinitate de minime. maximul şi minimul funcţiei au aceeaşi valoare. Dacă poligonul P se reduce la un punct. max f. de coordonatele punctului A1.5) Δ m II Δ 0 2 O Δ x (x 1+ 0 O Δ 0 x 2 =0 ) 3x 2 =0 ) Fig.11 Fig.11.8.8.12 2. Problemele practice de acest fel sunt lipsite de sens. este dat de coordonatele punctelor situate pe segmentul A3A4.14 Din figura 8. Dacă poligonul P este nemărginit (are puncte la infinit) problema poate admite: o soluţie maximă infinită şi un minim.14 reiese că nici una din cele şapte regiuni nu satisfac simultan toate restricţiile problemei. y A5 y A4 Δ m II Δ 0 A 4 (c 1x 1+ Δ mI IΔ 0 A3 Δ 0 A 6 (c c 2x 2- f= 0) A 3 A1 1x 1+ c 2 A2 O Δ 0 Δ m II Δ 0 x2 A 1 f = 0) A2 Δ 0 x Δ m II Δ 0 x Fig. figura 8.13 Fig.

1. Se notează cu x.8. O Δ0 x . programul devine: care are soluţia în mulţimea punctelor din triunghiul nehaşurat ABC. al doilea 5 maşini. Un magazin universal primeşte marfă de la trei depozite care folosesc în acest scop: primul depozit 6 maşini pentru transport. rezultă că punctul cel mai apropiat de linia de reper Δ0 este punctul A(6.1) şi deci soluţia problemei va fi: x = 6. Din datele problemei rezultă următorul program liniar: Condiţiile de lucru: ⎧ x + y + z = 15 ⎪0 ≤ x ≤ 6 ⎪ ⎨ ⎪0 ≤ y ≤ 5 ⎪ ⎩0 ≤ z ≤ 8 (8. y = 1 şi z = 8. COMAN În continuare. se prezintă o serie de exemple care evidenţiază modul de folosire a programării liniare pentru rezolvarea unor probleme din domeniile menţionate anterior.15. să se determine programarea maşinilor aşa încât să rezulte un cost total minim pentru transport. iar al treilea 8 maşini. Rezolvare. Magazinul are programat să primească pentru un interval de timp dat 15 maşini cu marfă.20) Dacă folosind sistemul (8. f = 4 x + 5 y + 6(15 − x − y ) = −2 x − y + 90 x =6 y Δm II 7 Δ0 Dreapta de reper Δ0 are ecuaţia: 5 C B y =5 A(6. y şi z numărul de maşini pe care trebuie să-l trimită fiecare depozit.19) Funcţia de eficienţă: f min = 4 x + 5 y + 6 z ⎧x + y ≥ 7 ⎪ ⎨0 ≤ x ≤ 6 ⎪0 ≤ y ≤ 5 ⎩ (8.15 2x + y = 0 Din reprezentarea grafică.19) se elimină necunoscuta z. figura 8. Cunoscând că un transport costă de la fiecare depozit 40.292 Gh.1) 6 X+ y-f= 2x+y 0 =0 Fig. 50 şi 60 unităţi monetare. din figura 8.15.

ANALIZA VALORII 293 Concluzii.22) X+ y Sistemul (8.8 = 770 unităţi monetare 2. . al treilea. b. O societate de transport urban foloseşte pentru cursele sale zilnice 20 de autobuze de două categorii. C1 şi C2.8. b. a. venitul net maxim realizat.1 + 60.16 Funcţia de eficienţă capătă valoarea maximă numai când dreapta: -2 Δ 0= m II Δ 0 0 X+3 y-30 = 0 A(15.6 + 50. se cere în cazul soluţiei optime: a.5) 20 B C 30 4 0 Δ 0 :4 (Δ M ) : 4 x + 5 y − f =0 x+ 5y =0 x+ 5y -f= 0 x trece prin punctul A cel mai depărtat de linia de reper Δ0 de ecuaţie 4x+5y=0. Rezolvare. o singură maşină.21) are ca soluţie numai punctele segmentului AB din interiorul triunghiului nehaşurat. Costul minim al transporturilor va fi: f = 40. din figura 8. Fig. Cheltuielile de investiţii şi venitul net pentru fiecare autobuz sunt. repartiţia autobuzelor în circulaţie. Din datele problemei rezultă următorul program liniar: condiţii de lucru: C Investitii 1 Venit net 4 C 3 5 ⎧ x + y = 20 ⎪ x + 3 y ≤ 30 ⎪ ⎨ ⎪x ≥ 0 ⎪ ⎩y ≥ 0 (8. în unităţi monetare. Cele trei depozite vor trimite maşinile de transport astfel: primul. toate cele 6 maşini: al doilea.21) - venitul net este dat de funcţia de eficienţă: f max = 4 x + 5 y y (8. toate cele 8 maşini.16. Se notează cu x şi y numărul de autobuze în circulaţie de categoriile C1 şi C2. cele din matricea alăturată: 1 2 Cunoscând că societatea de transport dispune de cel mult 30 unităţi monetare.

294 Rezolvând sistemul: Gh. COMAN ⎧ x + y = 20 ⎨ ⎩ x + 3 y = 30 se obţin valorile Concluzii. planificată în tone (cel puţin) 6000 8000 5000 19.1. Acest lucru se obţine când dreapta trece prin punctul A./ha 450 400 350 4.34 Prod. y.000 unităţi monetare. . c. Rezolvare. z ce urmează a fi cultivate cu grâu. 5. O fermă agricolă dispune de 10 000 hectare teren arabil destinat culturilor de grâu. x y z 10. tabelul 8.15 + 5. Tabelul 8.103 t.000 Să se determine suprafeţele x. folosirea a 15 autobuze de categoria C1 şi 5 C2 aduce societăţii de transport venitul net maxim egal cu: fmax = 4. x = 15 şi y = 5. porumb şi secară pentru a se realiza un beneficiu maxim. porumb şi secară şi de un fond de rulment de 4.22) este maximă.m. Se cunosc datele din tabelul următor. o altă caracterizare a maximului funcţiei de eficienţă se face prin ordonata sa la origine. orice alt punct al segmentului AB conduce la o soluţie dar singurul punct care maximizează funcţia este punctul A. în u.34.5 - Cheltuielile de prod. a.106 Beneficiul în u. Felul culturii Grâu Porumb Secară Total Producţia medie la ha în tone 4 5 2.m.5 = 85 unităţi monetare b. Scriind ecuaţia (8.100./tonă 800 600 500 B Suprafaţa în ha.22) ca ecuaţia unei drepte oarecare: 4 f y =− x+ 5 5 se constată că funcţia capătă valoarea maximă când ordonata la origine a dreptei (8.

Eliminarea lui z ne conduce la un program liniar cu două necunoscute x şi y. 800 x + 5.17 Construind poligonul soluţiilor admisibile ABCD şi linia de reper Δ0 (39 x + 35 y = 0).4000 + 35. Într-adevăr: Δ0 8000 1600 D C 0 x =8 00 0 =1 +y 2x 20 00 d1 = CC ' = 39.10 = max. devine: 5 ⎧ z = 10 000 − x − y ⎪2 x + y ≤ 12 000 ⎪ ⎪ ⎨ x ≥ 1500 ⎪ y ≥ 1600 ⎪ ⎪ ⎩ x + y ≤ 8000 Δ II Δm y=− 39 B − 125.6500) C(4000. se poate elimina una din necunoscute.ANALIZA VALORII Datele problemei conduc la următorul program liniar: Funcţia de eficienţă: B = 4. se constată că vârful cel mai îndepărtat de dreapta Δ0 este C(4000.5 z ≥ 5000 Întrucât problema conţine o restricţie sub formă de egalitate.5.4000).4000 39 2 + 352 = 296 000 39 2 + 352 .600 y + 2.500 z = max cu condiţiile: 295 ⎧ x + y + z = 10 000 ⎪450 x + 400 y + 350 z ≤ 4100 000 ⎪ ⎪ ⎨4 x ≥ 6000 ⎪5 y ≥ 8000 ⎪ ⎪ ⎩2.4000) A B 1500 8000 X+ y 0 Fig.10 x+ 35 1750 5 y 12000 D(1500. iar B = 1950 x + 1750 y + 125.8.

Concluzii. dotat cu maşini-unelte din categoria strungurilor. producţia de secară va fi 2.m. COMAN d 2 = DD ' = 39. Tabelul 8. şi maxB = 4. Se notează cu x numărul de piese de tipul P1 şi cu y numărul de piese de tipul P2.800.4000 = 16 000 tone (cu 10 000 tone peste cea prevăzută). Într-un atelier mecanic. producţia de porumb va fi de 5.600 M3 (raboteze) t31 = 10 t32 = 25 12. 120 150 u. În aceste condiţii: producţia de grâu va fi de 4.500.4000 + 5./buc) Rezolvare.600.296 Gh. 4. frezelor şi rabotezelor. 3) în timp de o lună (minute/lună) şi beneficiul bj exprimat în unităţi monetare/bucată obţinut la piesa de tipul Pj (j = 1.1500 + 35. 4000 ha cu porumb şi 2000 ha cu secară. va realiza un beneficiu maxim de 27 000 000 unităţi monetare.35. z = 10 000 – 8000 = 2000 ha.2000 = 5000 tone (cantitatea prevăzută iniţial). Dacă ferma agricolă va cultiva 4000 ha cu grâu. Timpii de prelucrare a pieselor tij care sunt în funcţie de felul maşinii-unelte şi de tipul piesei. trebuie să se prelucreze mecanic două tipuri de piese P1 şi P2.35 Pj ci P1 P2 Mi minute/lună M1 (strunguri) t11 = 20 t12 = 12 14.5. y = 4000 ha.4000 + 2.5.4000 = 20 000 tone (cu 12 000 tone peste cea prevăzută). 2.400 M2 (freze) t21 = 12 t22 = 16 9. 2) sunt prezentate în tabelul 8.000 bj (beneficul.6500 39 2 + 35 2 = 286 000 39 2 + 35 2 Deci punctul C corespunde unui maxim al funcţiei obiectiv B deoarece: d1 > d2 Deci se obţine: x = 4000 ha.2000 = 27 300 000. precum şi capacităţile de prelucrare Ci ale maşinilor-unelte Mi (i = 1. Obţinem din datele problemei următorul program liniar: Funcţia scop = beneficiul maxim B = 120 x + 150 y cu condiţiile: .

y = 480 pentru y = 0.ANALIZA VALORII 297 ⎧20 x + 12 y ≤ 14400 ⎪12 x + 16 y ≤ 9600 ⎪ ⎨ ⎪10 x + 25 y ≤ 12000 ⎪ ⎩x ≥ 0 y ≥ 0 Fig. x = 800 3 x + 4 y – 2400 = 0 2 x + 5 y – 2400 = 0 pentru x = 0.18 Se construieşte poligonul soluţiilor determinat de dreptele: y 1200 600 480 5x +3 y36 00 =0 D C 2x+ B 0 A 1200 =0 5y-2 40 0= 0 3x +4 y-2 40 0 x 5 x + 3 y – 3600 = 0 pentru x = 0. Bmax = 120 x + 150 y conduce la relaţia: 4 B y =− x+ (Δ 0 ) 5 150 720 800 . x = 720 pentru x = 0. x = 1200 x = 0. C. A. y = 1200 pentru y = 0. y = 600 pentru y = 0. y = 0 Se constată că problema admite 5 soluţii de bază care corespund vârfurilor 0.8. D. B.

200 grame proteine şi costă 16 unităţi monetare.576 minute.970 minute (ceea ce reprezintă condiţiile de aproximare a capacităţii lor maxime). Rezolvare.944 minute (sub capacitatea maximă).298 Gh. maşina M2 va lucra 9. Dacă se vor planifica lunar câte 342 piese din fiecare tip.m. În aceste condiţii: maşina M1 va lucra 10. COMAN ordonata la origine B/150 va fi maximă când dreapta Δ0 trece prin vârful C. 5. 1 kg de scrumbie gătită conţine 1800 calorii. iar cu y cantitatea de pâine şi se obţine următorul program liniar: Funcţia obiectiv: C = 16 x + 4 y = min. Se cere să se determine cantitatea de pâine şi cantitatea de scrumbie care trebuie consumată de om într-o zi pentru a asigura necesarul biologic (minimum 4000 calorii şi 100 grame proteine) la un preţ de cost minim. Se notează cu x cantitatea de scrumbie ce urmează a fi consumată. iar maşina M3 va lucra 11. beneficiul va fi maxim şi egal cu 92. Rezolvând sistemul format din ecuaţiile dreptelor: ⎧3 x + 4 y − 2400 = 0 ⎨ ⎩2 x + 5 y − 2400 = 0 se obţine: x= 2400 ≈ 342 7 y= 2400 ≈ 342 7 max B = 120 × 342 + 150 × 342 = 92340 u. Se cunoaşte că 1 kg de pâine conţine 2400 calorii şi 50 grame proteine şi costă 4 unităţi monetare.340 unităţi monetare.Pentru un organism cu o cheltuială moderată de energie sunt necesare cel puţin 4000 de calorii şi 100 grame proteine pe zi. Restricţiile problemei: ⎧1880 x + 2400 y ≥ 4000 ⎪ ⎨200 x + 50 y ≥ 100 ⎪x ≥ 0 y≥0 ⎩ . Concluzie.

62 64 248 312 4 + 4× = + = = 8 u. iar preţul de cost va fi de 8 unităţi monetare.8. ceea ce este neplăcut din punct de vedere gastronomic.m.1-) 39 29 9x +1 2y -2 0= 0 2=0 4x+y- 20 .0) C(__ 9 20 __ 9 0 1 _ 2 x 4x+y=0 x= 4 39 y =1 23 29 min C = 16 × Deci. dar va creşte şi costul. dar costul va rămâne la valoarea minimă. Dacă ne deplasăm de la B la A scade cantitatea de scrumbie şi creşte cea de pâine.19. cantitatea de pâine se micşorează şi creşte cantitatea de scrumbie. Fig. Observaţii. 39 39 39 39 39 .2) 23 B( 4 .ANALIZA VALORII sau: 299 C = 16 x + 4 y = min ⎧9 x + 12 y ≥ 20 ⎪ ⎨4 x + y ≥ 2 ⎪x ≥ 0 y ≥ 0 ⎩ Construind poligonul soluţiilor admisibile se constată că acesta este nemărginit. figura 8. Dacă punctul ales se deplasează pe dreapta BC.19 Latura AB situată pe dreapta 4 x + y – 2 = 0 fiind paralelă cu dreapta Δ0 de reper (4 x + y = 0) problema admite o infinitate de soluţii de minim. În aceste condiţii avem asigurat la limită necesarul biologic de 4000 calorii şi 100 grame proteine. Soluţia care corespunde punctului B este: y 2 A(0. meniul va fi compus din ≈103 grame de scrumbie şi ≈1.588 kg de pâine. Rezultă că se poate alege ca soluţie minimă oricare din punctele situate pe latura AB.

300 Gh. problemele care admit o infinitate de soluţii optime prezintă un interes deosebit. COMAN În practică. deoarece avem posibilitatea să alegem soluţia care convine mai bine din punct de vedere tehnic sau organizatoric şi se adaptează mai bine situaţiei locale existente în acel moment şi din alte puncte de vedere ce nu au putut fi luate în considerare la întocmirea programului. .

1) Q = qu. tehnologice şi organizatorice ale producţiei. particularităţile unui produs referitoare la calitatea de conformitate sau reproductibilitate se manifestă în sfera producţiei şi rămân necunoascute pentru consumator. de fiabilitate şi mentenabilitate etc. ϕ(p) – indicator al nivelului de conformitate a producţiei (fabricaţie) faţă de prevederea din documentaţia tehnică (calitatea fabricaţiei). . produsul este purtătorul material al unui serviciu. Calitatea produselor reprezintă expresia finală a calităţii proceselor de producţie care sintetizează nivelul tehnic. Unele laturi calitative ale produsului se manifestă numai în sfera consumului iar altele în sfera producţiei. CALITATEA ŞI FIABILITATEA PRODUSELOR 9. psiho-senzoriale.ϕ(p) În care qu este calitatea definită de cerinţele beneficiarului (calitatea de utilizare). Conceptul de calitate a produselor Calitatea este o noţiune complexă şi dinamică incluzând în conţinutul său o serie de condiţii tehnice.1. fabricaţie şi utilizare. al unei misiuni şi în consecinţă produsul trebuie să îndeplinească anumite condiţii care definesc noţiunea de calitate.ϕ(c). cu caracter social general. Beneficiarul este în general interesat numai în modul cum un produs răspunde necesităţilor sale. Calitatea produsului este astfel un concept complex incluzând factori de concepţie.ANALIZA VALORII 301 CAP. Acest lucru pune în evidenţă două noţiuni importante: calitatea produselor şi calitatea producţiei. ϕ(c) – indicator al caracteristicilor de calitate realizabile prin documentaţie (calitatea de concepţie). În viziune modernă. laturile activităţii de concepţie. Calitatea produselor se prevede la concepţie şi proiectare. noţiuni într-un raport de interdependenţă dar şi cu trăsături distincte. se obţine în procesul de producţie şi se manifestă în exploatare sau în procesul de consum. ce fiabilitate are şi ce mentenanţă necesită.9. În raport cu natura şi efectul pe care îl au în procesul de utilizare caracteristicile de calitate ale produselor se grupează pe următoarele tipologii: tehnice. ergonomice. economice. performanţele constructiv-funcţionale şi economice precum şi aspecte de ordin estetic. estetice. de disponibilitate. Pe plan economic. economice. Asigurarea calităţii este un proces cuprinzător care începe în faza proiectării şi a stabilirii soluţiilor tehnice. calitatea reprezintă o expresie a măsurii în care produsele. Astfel. se desfăşoară de-a lungul întregului proces şi se încheie prin verificarea comportării produselor în exploatare. specifice fiecăreia. lucrările şi serviciile satisfac cerinţele societăţii în limitele unui cost global. Se poate utiliza următoarea expresie de estimare a calităţii produsului: (9. Calitatea producţiei reflectă calitatea produselor în fabricaţie.

Se exprimă printr-o serie de indicatori cum sunt: costul de producţie. culoare. grad de confort etc. organoleptic. prin mijloace tehnice. pe care produsele le au asupra utilizatorilor.. COMAN a. cheltuielile de mentenanţă. toate compartimentele importante ale unităţii economice producătoare. Proiectarea trebuie să folosească “oferta” compartimentului de cercetare-dezvoltare astfel încât să conceapă produsele corespunzător cerinţelor calitative stabilite. Ele reflectă aptitudinea produselor de a-şi realiza funcţiile utile de-a lungul duratei lor de viaţă. Pentru a le integra eficient în gradul de utilitate al produselor. randamentul. gradul de valorificare a materiilor prime etc. practic. ca rezultat optim între nevoile sau dorinţele beneficiarilor şi economicitatea producţiei. 1. Caracteristici tehnice. Caracteristici economice şi tehnico-economice. Caracteristici psihosenzoriale. precum şi utilizarea acestora asupra mediului natural. Serviciile de cercetare ale pieţei şi desfacerii (marketing) trebuie să evidenţieze necesităţile beneficiarilor şi să stabilească cerinţele de calitate ale produselor. 4. Se referă la însuşirile imanente ale valorii de întrebuinţare a produsului. caracteristicile tehnice sunt direct sau indirect măsurabile obiectiv.302 Gh. Vizează efectele de ordin estetic. b. ele conferind acestuia potenţialul de a satisface utilităţile consumatorilor. garanţiile şi să determine. Se concretizează într-o serie de proprietăţi fizice. producătorii trebuie să aibă în vedere permanent faptul că aceste caracteristici prezintă o mare variabilitate în timp şi spaţiu. în condiţii de competitivitate ridicată pe piaţa de desfacere. datorită proliferării produselor de folosinţă îndelungată cu complexitate tehnică din ce în ce mai ridicată. să stabilească caracteristicile de calitate. d. fiabilitatea previzibilă. intrinsece structurii materiale a produsului şi determinate de concepţia constructiv-funcţională a acestuia. pe baza asimilării noului în producţie. Caracteristici de ordin social general. Compartimentul tehnologic trebuie să aleagă utilajele şi echipamentul cel mai potrivit pentru fabricarea în condiţii de calitate şi . toleranţele. cu o precizie suficientă. preţul. gust. că aprecierea lor se află sub incidenţa unor factori de natură subiectivă. să aleagă materialele. la parametrii calitativi superiori sunt antrenate. prin calcul. ergonomic. Pentru realizarea produselor. asupra siguranţei şi sănătăţii fizice şi psihice a oamenilor. e. c. documentaţia constructivă se va definitiva după efectuarea probelor asupra prototipului. prin formă. S-au impus ca o grupă distinctă de apreciere a calităţii. 3. biologice etc. În general. 2. chimice. Vizează efectele pe care le au sistemele tehnologice de realizare a produselor. aptitudine definită prin două concepte fundamentale: fiabilitate şi mentenabilitate. Caracteristici de disponibilitate. Compartimentul de cercetare-dezvoltare trebuie să evidenţieze posibilităţile optime de obţinere a unui nivel de calitate cât mai ridicat.

6. Conducerea unităţii economice coordonează ansamblul preocupărilor privind calitatea. 5. Dat fiind importanţa tehnico-socială a calităţii produselor. precum şi necesarul de piese de schimb. URSS (1923) etc. la care a aderat şi România. Normele tehnice reglementează condiţiile de calitate pe care trebuie să le îndeplinească un produs pentru a corespunde destinaţiei sale. o lucrare sau un anumit serviciu. 7. cât şi în cele de ambalare. 9. Standardele româneşti poartă un indicativ format din simbolul STAS. ia decizii pe baza bilanţului calităţii. în diferite documente oficiale. Producţia trebuie să se desfăşoare cu respectarea strictă a condiţiilor de calitate. Normele tehnice care pot fi norme departamentale (NTD) şi norme tehnice de întreprindere (NT). să culeagă informaţii în legătură cu modul de comportare a produselor la beneficiari. Principalele documente care prevăd restricţii pentru respectarea calităţii şi anumite condiţii de calitate se menţionează în continuare: Standardele de stat care sunt un ansamblu de norme tehnice obligatorii prin care se stabilesc. Aprovizionarea trebuie să asigure materiile prime şi materialele de calitate prevăzute în specificaţii şi la termenele prescrise. depozitarea. începând din anul 1901. să efectueze reparaţii în perioada de garanţie. precum şi prescripţiile privind recepţia. însuşirile tehnico-economice pe care trebuie să le îndeplinească un proces. să analizeze rebuturile şi cauzele acestora. Au urmat apoi Germania (1917). SUA şi Franţa (1918). aceasta este prevăzută. din 1947. numărul de ordine respectiv şi ultimele două cifre ale anului intrării în vigoare. organizând autocontrolul şi controlul în lanţ al calităţii operaţiilor şi lucrărilor. atât în atelierele de prelucrare. după caz. transportul etc. Organizaţia Internaţională de Standardizare (ISO). potrivit nivelului dezvoltării tehnice într-un anumit moment. Controlul tehnic de calitate (CTC) trebuie să urmărească calitatea materiei prime şi materialelor intrate în fabricaţie. În anul 1928 s-a înfiinţat Asociaţia Internaţională de Standardizare (ISA) care a devenit. Serviciul de asistenţă tehnică (“service”) trebuie să pună la dispoziţia beneficiarilor instrucţiuni privind modul de folosire a produselor. să controleze conformitatea produselor finite cu prevederile normelor de calitate. Primele standarde naţionale ca şi prima organizaţie naţională de standardizare au apărut în Anglia. spre respectare. să execute măsurări de calitate şi fiabilitate şi să asigure valorificarea datelor obţinute. organizează acţiuni pentru dezvoltarea unei preocupări continue pentru creşterea calităţii produselor. 8. Caietele de sarcini care stabilesc prescripţiile de calitate în cazul produselor cu un grad mai mare de complexitate sau având o înaltă . să verifice operaţiile şi lucrările executate pe fluxul de producţie. marcarea. sprijină compartimentele de control şi analiza valorii în stabilirea programelor speciale pentru îmbunătăţirea calităţii.ANALIZA VALORII 303 conform normelor prescrise şi să prevadă în documentaţia tehnologică toate condiţiile de lucru (inclusiv pe cele de control) necesare asigurării calităţii. acestora.

9. mecanice. Buletinul de analiză. mecanice etc. Conceptul de fiabilitate Termenul de fiabilitate este un neologism provenit din limba franceză unde adjectivul “fiable” (arhaism descoperit şi pus în circulaţie de canadienii de origine franceză pentru a traduce termenul similar anglo-saxon “reliability”) înseamnă “demn de încredere” sau “în care te poţi încrede” de la care a derivat substantivul fiabilitate.2. în comparaţie cu un alt produs se poate utiliza expresia “mai fiabil” sau “mai puţin fiabil”. stabilindu-se. Literatura anglo-saxonă. chimice. probe. Fiabilitatea produselor industriale 9. care a introdus multe notaţii unanim acceptate utilizând termenul “reliability”. Dintr-un anumit punct de vedere calitatea poate fi considerată ca o “însuşire statică” de satisfacere a unor condiţii într-un moment dat. Certificatul de garanţie este documentul prin care se garantează calitatea produsului. garantează pe cumpărător pentru remedierea viciilor aparente sau ascunse ivite în perioada garanţiei.2. Fiabilitatea este legată direct de noţiunea de calitate a unui produs. COMAN tehnicitate. organoleptice şi probele la care a fost supus produsul în conformitate cu documentele tehnico-normative sau alte condiţii de calitate prevăzute în contract. derivat de la verbul “to rely” care înseamnă “a conta pe” sau “a se încrede” în cineva sau în ceva. Din acest . Trebuie să menţioneze încercările fizice. ambalare. încercări. O importanţă deosebită în domeniul analizei calităţii produselor. De asemenea. pe lângă nivelul de calitate al produsului şi modalităţile de recepţie. Are dublul scop: confirmă calitatea produsului şi. respectiv. Buletinul de analiză se emite de unitatea producătoare dacă are laboratoare proprii sau de laboratoarele altor unităţi.1. Ele se elaborează prin colaborarea furnizorului cu beneficiarul. Este un document de certificare a calităţii. pe baza datelor înscrise în registrul de analize.304 Gh. prin care se face o descriere detaliată a anumitor caracteristici fizice. ale produsului. Certificatul de calitate care certifică calitatea produselor în raporturile dintre producător şi beneficiar. Certificatul de omologare care constituie documentul de bază prin care se face omologarea produsului. Omologarea se face în comun de părţile interesate cu scopul de a verifica dacă produsele noi – adică cele care se execută pentru prima dată sau au alţi parametri de bază – corespund documentaţiei tehnico-economice. metodele de control etc. De regulă produsele pentru care se întocmeşte buletinul de analiză sunt atestate calitativ şi prin certificatul de calitate. Fiabilitatea unui produs reprezintă deci însuşirea care ne sugerează ideea de încredere şi siguranţă. Documentele care certifică calitatea produselor sunt. în timp ce fiabilitatea este o “calitate în timp” sau o “însuşire dinamică”.

conceptul de condiţii de funcţionare (de utilizare şi mediu). o componentă în timp a calităţii. fiabilitatea reprezintă aptitudinea unui produs de a-şi îndeplini funcţia respectivă în condiţii date. Interpretarea corectă a definiţiei fiabilităţii prezintă o importanţă deosebită mai ales în proiectarea unor încercări determinante de fiabilitate. Cantitativ. Din acest punct de vedere. printr-o anumită valoare. Acest fapt implică definirea exactă a funcţiei pe care trebuie să o realizeze şi de asemenea precizarea în unele cazuri a stării de nefuncţionare. care poate fi determinată şi caracterizată. conceptul de probabilitate. în condiţii de funcţionare specifice. element etc de a executa un anumit serviciu. fluxul operaţiilor de executare a unei anumite operaţii etc. componentă. definiţia cantitativă a fiabilităţii este simplă exprimându-se cu relaţia: P(t0) = Prob {T ≥ t0} (9.ANALIZA VALORII 305 punct de vedere fiabilitatea reprezintă o nouă dimensiune a calităţii. zile. conceptul de funcţie. Astfel. în funcţie de modul în care fiabilitatea interesează la un moment dat actualmente se face o distincţie între diferite “tipuri” de fiabilităţi şi anume: . Fiabilitatea presupune o durată de funcţionare exprimată în unităţi de timp (ore. După cum se poate observa. Calitativ. Fiabilitatea presupune satisfacerea unei funcţii. parametrul final de ieşire al unui model ce descrie comportarea în funcţionare a unui anumit tip de produs. însă. condiţiile de utilizare. cel puţin un timp dat. expresia numerică a fiabilităţii nu poate îngloba o serie de elemente ce caracterizează însăşi această proprietate. Reprezintă ansamblul condiţiilor de exploatare pentru care a fost proiectat produsul. de-a lungul unei durate impuse.2) unde t0 este timpul fixat.). în condiţii de utilizare cunoscute. fiabilitatea reprezintă caracteristica unui produs exprimată prin probabilitatea îndeplinirii funcţiei impuse pe o durată dată. nu evidenţiază cauzele defecţiunilor. legăturile structurale între elemente. Noţiunea de fiabilitate poate fi privită sub două aspecte: calitativ şi cantitativ. Fiabilitatea este un concept probabilist ce caracterizează global (dar numeric) capacitatea unui anumit tip de sistem. turaţie etc. Fiabilitatea este deci o caracteristică a unui produs. definiţia cantitativă a fiabilităţii conţibe cinci concepte fundamentale: conceptul de caracteristică. Fiabilitatea ca indicator numeric F(t0) este scopul final al unei analize de fiabilitate. la fel ca şi celelalte caracteristici tehnice (putere. iar T variabila modelatoare a timpului de funcţionare fără defecţiuni. conceptul de durată de funcţionare. ani etc) sau un număr de cicluri. conectări etc. a îndeplinirii unei misiuni sau cerinţe. De asemenea.

norme tehnice.. pentru a construi un model fiabilist al timpului de bună funcţionare până la defectare a unui obiect tehnic este suficient să considerăm: o variabilă aleatoare {γ} definită. înaintea unui interval (t. În primul rând. fiabilitate experimentală: valoare a fiabilităţii obţinută în cadrul unor analize speciale. figura 9.…. Trecându-se la limită rezultă: .Δt (semnul minus arată că n . ∞) care să reprezinte timpul de bună funcţionare.Δn < Δn). Această variabilă aleatoare are anumite proprietăţi specifice caracteristicii asimilate. fiabilitate previzionată: valoare a fiabilităţii preliminată la proiectarea produsului respectiv. θ2.306 - Gh. Conform acestor consideraţii fiabilitatea se va exprima cu relaţia: F(t) = P(T>t) (9. t+Δt) mai supravieţuiesc (sunt în stare de bună funcţionare) un număr n de elemente. pe domeniul [0.4. numite. Toate aceste elemente constituie în esenţă diagnoza fiabilistă a obiectului tehnic luat în studiu iar exprimarea cantitativă a diagnozei se execută pe baza modelelor furnizate de abordarea probabilist-statistică a proprietăţilor fiabiliste. Fie un număr n0 de elemente în stare de bună funcţionare la timpul t = 0. este continuă deoarece poate avea loc teoretic la orice moment t = t0 din intervalul [0. 9. La un moment oarecare t. Prin urmare. COMAN fiabilitate nominală: valoare a fiabilităţii unui produs prescrisă în documente ca standarde de stat. Expresia generală a fiabilităţii Defectarea unui obiect tehnic este un fenomen aleator.n. încercări de fiabilitate. întrucât nu se poate şti anume (la ce moment specific de timp) acest eveniment se va produce. Δn = λ.2. este pozitivă deoarece timpul de funcţionare este o mărime de forma t∈[0. care să individualizeze repartiţia Fγ(t) şi care sunt specifici unui anumit tip de sistem luat în studiu.3) a fiabilităţii se explicitează pornind de la următoarele consideraţii. contracte economice de aprovizionare etc. o mulţime finită de parametri: θ = (θ1.3) Expresia analitică (9. +∞).θn) de regulă θi > 0. o lege de repartiţie standard Fγ(t) care să descrie comportarea acestui timp de bună funcţionare. în al doilea rând. în general. fiabilitate operaţională: valoare a fiabilităţii obţinută efectiv la beneficiarul produsului respectiv. Din această cauză timpul de bună funcţionare până la prima defectare este asimilat cu o variabilă aleatoare. Numărul de elemente care se defectează pe durata Δt este Δn. Considerând un factor de proporţionalitate λ > 0 constant. ∞) şi.1. de regulă.

Variaţia numărului de elemente în stare de funcţionare no n = e − λ .6) t t + Δt t Raportul n/n0 reprezintă proporţia (frecvenţa) de elemente în stare de funcţionare la momentul t.7) s-a obţinut în ipoteza că λ = constant.n dt (9. Relaţia (9. interesând numai fiabilitatea pe intervalul (t0.5) n( t) a cărei soluţie după integrare este: Fig. t1).9) se prezintă în figura 9. t . t) în condiţii determinate. fiabilitatea F(t) reprezintă probabilitatea ca un element să funcţioneze fără defecţiuni în intervalul (0.t n0 n .9.t n0 (9.2.4) lim Δn dn = Δt dt t →0 şi se obţine următoarea ecuaţie diferenţială: dn = − λ. acest factor poate să varieze în timp şi atunci expresia (9.9) Se observă că funcţia fiabilităţii F(t) este de tip exponenţial având valorile extreme F(0) = 1 şi F(∞) = 0.2.9. Fig.1.ANALIZA VALORII 307 (9. În realitate.7) Astfel. Variaţia fiabilităţii În unele cazuri se ignoră momentul punerii în funcţiune.λ (t ) dt de unde rezultă expresia generală a fiabilităţii: (9.7) trebuie scrisă astfel: dn = −n.Δn (9. adică fiabilitatea: F (t ) = n = e − λ . Variaţia fiabilităţii exprimată cu relaţia (9. dt ∫ 0 (9.8) t F (t ) = n =e n0 F(t) − λ (t ).

3. spre exemplu.14) R (t ) = 1 − F (t ) = 1 − n n0 − n r = = n0 n0 n0 unde r este numărul de elemente defecte.e t ∫ 1 0 = F (t0 ). Buna funcţionare în intervalul (0.308 Gh. t1).P(B/A). Probabilitatea acestui eveniment este P(A∩B) = P(A). t1) denumită şi fiabilitate condiţionată. fiabilitatea condiţionată are expresia: F (t1 / t0 ) = e − λ . 9. Această relaţie se poate pune şi sub forma: t F (t1 ) = e − λ . COMAN Considerăm. F (t1 / t0 ) (9. Dar. t1).10) Fiabilitatea pe un interval oarecare este o fiabilitate condiţionată de bună funcţionare la începutul intervalului reprezentând astfel probabilitatea ca elementul care a funcţionat la t = t0 să funcţioneze şi în intervalul (t0. fiabilitatea pe un interval oarecare nu depinde de durata funcţionării anterioare t0 sau fiabilitatea misiunii nu depinde de momentul începerii misiunii. Se observă că pentru λ = constant.11) unde θ este durata intervalului. Dacă λ = constant.13) (9. dt 0 ∫ 0 t − λ .dx 0 x (9. expresia (9.2. dt 0 ∫ t (9. P(A∩B) = F(t1).( t1 −t0 ) = e − λ . Funcţia căderilor este funcţia de repartiţie a defectelor care poate fi scrisă şi pe baza densităţii de probabilitate f(t): F ( x ) = ∫ f ( x ). Funcţia de repartiţie (Funcţia căderilor) Dacă A reprezintă buna funcţionare la timpul t iar⎯A defectarea. evenimentul A – buna funcţionare în intervalul (0. t1) este dată de evenimentul A∩B. dt .9): R (t ) = 1 − e Pe baza consideraţiilor anterioare: − λ ( t ).14) mai poate fi scrisă şi sub forma: . t0) şi evenimentul B – buna funcţionare în intervalul (t0.θ (9. adică fiabilitatea pentru intervalul (0.15) Ca urmare.12) P( A) = 1 − P ( A) = 1 − F (t ) = P(T < t ) = R(t ) Funcţia R(t) este funcţia de repartiţie a căderile (defectărilor) şi conform relaţiei (9. rezultă: (9.

F(t) f (t ) În figura 9. dt 0 ∫ t = − λ (t ).18) f (t ) = =− dt dt F(t) Fig. Considerând relaţia fundamentală (9. Cu ajutorul creşterilor finite se poate determina densitatea de probabilitate pe un anumit interval Δt astfel: t f (t ) = F ( t + Δt ) − F ( t ) Δn 1 = Δt n 0 Δt (9.19) 9. F (t ) (9.dt − ∫ f (t ). Rata căderilor Factorul de proporţionalitate λ(t) reprezintă unul din parametrii cei mai importanţi ai fiabilităţii şi poartă denumirea de rata căderilor (rata defectărilor sau intensitatea de defectare).5.4. Densitatea de probabilitate a căderilor Conform definiţiei densitatea de probabilitate: f(t) = dF/dt a repartiţiei timpului fără defecţiuni se obţine astfel: d (1 − F ) dF (9.9.20) .9) rezultă: dF = − λ (t ).16) sau: R (t ) = 1 − F (t ) = 1 − ∫ f (t ).e dt de unde: − λ ( t ).dt 0 0 t ∞ t (9.3.dt = ∫ f (t ).dt t ∞ (9. R(t) şi f(t).17) 9.ANALIZA VALORII 309 ∞ F (t ) = 1 − R (t ) = ∫ f ( t ).2.3 se prezintă graficul funcţiilor F(t). Graficul funcţiilor F(t).5 F(t) R(t) = 1 .4. R(t) şi f(t) R(t) f(t ) 0.

la începutul intervalului (t.e λ (t ) = − λ ( t ). t) să se defecteze în intervalul (9. t+Δt) Δt λ(t) = lim Δt→0 Rata defectărilor poate fi definită şi cu ajutorul probabilităţilor condiţionate considerând elementele: A – buna funcţionare pe intervalul (0.20) arată că densitatea de probabilitate poate fi definită pe baza ratei căderilor: f ( t ) = λ (t ).21) t Fig. dt 0 ∫ (9. t+Δt).21). Probabilitatea unei defectări pe durata Δt la cele n elemente în stare de funcţionare.4. B – apariţia unui defecte pe intervalul (t.9. COMAN λ (t ) = − λ(t) I dF 1 1 dR f (t ) =− = dt F (t ) F (t ) dt F (t ) II III (9.24) Dacă intervalul Δt este foarte mic.23) Cu ajutorul creşterilor finite rata căderilor capătă forma: f (t ) Δn 1 n0 Δn 1 = = F (t ) n0 Δt n n Δt (9. fiabilitatea poate fi scrisă şi sub forma: F (t ) = f (t ) λ (t ) t (9. t). Rata de defectare în funcţie de durata efectivă de serviciu Pe baza relaţiei (9.22) Relaţia (9.25) (t. t+Δt) este: . atunci: Probabilitatea ca elementul care a funcţionat în intervalul (0.310 Gh.

Media timpului de bună funcţionare Durata medie de viaţă a sistemelor tehnice este analoagă cu durata separată de viaţă a unei persoane dintr-o populaţie umană.2. Prima perioadă (I) numită perioadă de rodaj sau perioadă infantilă se caracterizează printr-o rată ridicată a căderilor. A treia perioadă (III) numită perioada bătrâneţii este caracterizată de o creştere rapidă a defectelor ca urmare a uzurii fizice intense a elementelor constitutive ale sistemului tehnic.26) Dar. Durata medie de viaţă a unui produs este foarte frecvent utilizată ca parametru de fiabilitate datorită probabil şi semnificaţiei care pare uşor de intuit. Avându-se în vedere că şi după încercările de probă pot rămâne “defecte ascunse” s-a introdus perioada de garanţie. Noţiunea de durată medie a vieţii este utilizată pentru situaţiile în care componentele sistemului tehnic nu sunt înlocuite după defectarea lor şi reprezintă media aritmetică a duratelor de funcţionare până la defectarea tuturor mostrelor testate. descrescătoare în timp. în plus. Ele sunt datorate. Aceste tipuri de defecte nu trebuie să se producă la beneficiar şi se caută a se elimina prin încercări de probă la controlul final de fabricaţie.ANALIZA VALORII 311 λ(t) = P(B/A) = P(A∩B)/P(A) (9. în cea mai mare parte. mai trebuie să se ţină seama şi de faptul că utilizarea lui este corectă numai în cazurile când se pot aplica legi de repartiţie exponenţiale.4. a ratei căderilor. 9.22). Această perioadă cuprinde defectele care apar la începutul punerii în funcţiune a sistemului tehnic. se obţine curba din figura 9. MTBF se foloseşte pentru situaţiile în care componentele sunt înlocuite după defectare şi reprezintă raportul dintre intervalul total de funcţionare faţă de numărul total al defectelor. Dacă se face reprezentarea grafică a indicatorului λ(t). După cum se observă în figura 9. probabilitatea intersecţiei P(A∩B) reprezintă densitatea căderilor în intervalul considerat iar P(A) = F(t). deci. Se observă uşor că în cazul înlocuirii totale a echipamentelor defecte MTBF reprezintă exact acelaşi parametru ca şi durata medie a vieţii.4. Este însă important să se ţină seama că parametrul MTBF are o reală semnificaţie numai în cazul înlocuirii componentelor defecte. Se ajunge astfel la relaţia (9. Această noţiune prezintă aspecte diferite depinzând de faptul dacă produsul respectiv este reparabil sau nu (cu sau fără restabilire). Ea nu trebuie confundată cu noţiunea de media timpului de bună funcţionare (MTBF) aşa cum apare deseori în literatura de specialitate.6. A doua perioadă (II) numită perioada maturităţii sau perioada defectelor accidentale este caracterizată de o rată aproximativ constantă a căderilor de natură accidentală. unor defecte “ascunse” de fabricaţie pe care un control oricât de riguros nu reuşeşte să le depisteze. rata de defectare în funcţie de durata efectivă de serviciu reprezintă convenţional trei perioade de variaţie. .

simbolizată prin MTBF (men time between faiklures) sau media timpului de bună funcţionare. atunci curba duratei de viaţă are o repartiţie normală N (cu MTBF = m0 şi abaterea medie pătratică σ0).312 Gh. n 9 8 7 6 5 Fig.m0 practic pentru t = (4÷5). τ2. Graficul de funcţionare a lămpilor 4 3 2 1 τ1 Dacă τj este timpul ce separă două defectări τ9 τ8 τ7 τ6 τ5 τ4 τ3 τ2 consecutive atunci timpul între defectări este TBF (time between failures ) pe care-l t denumim timp de bună funcţionare fiind caracterizat de valorile timpilor τ1. MTBF reprezintă exact aceeaşi valoare ca şi durata medie de funcţionare până la prima defectare – MTTF. Menţionăm că atunci când un element defect este înlocuit sau reparat sistemul tehnic este considerat (cu aproximaţie) ca nou la fiecare punere în serviciu. MTTF = 1 n0 ∑t i =1 n0 j (9.5.6. Din acest motiv MTBF poate fi utilizată şi la .27) În cazul elementelor reparabile. prima generaţie de lămpi începe să dispară având aceeaşi medie m0 = MTBF. în acest caz. Rata defectărilor este constantă dar acestea nu sunt defecte pur accidentale. Dacă elementul defect se înlocuieşte sau se repară.τ9. Încep să intre în funcţiune şi lămpile din a treia generaţie având o curbă de repartiţie şi mai aplatisată (σ3 ≈ 3. ci din contră. sunt numai defecte de uzură. se fac următoarele constatări: dacă lămpile arse nu se înlocuiesc. figura 9. denumită durată medie de funcţionare reprezintă deci o medie a timpului până la prima defectare MTBF (men time to failure) fiind deci media aritmetică a duratei de viaţă (de funcţionare).σ0) cu un maxim la m ≈ 2.7. Durata medie m. după înlocuirea tuturor elementelor. a treia la timpul τ3 etc conform diagramei din figura 9. Media acestor valori. Rata căderilor. a doua la timpul τ2.m0.9.σ0) cu un maxim la m ≈ 3.…. iar dacă se înlocuiesc pe măsură ce se ard. capătă o valoare constantă (λ3 = 1/m) cauzată numai de uzură. Procesul se continuă în acelaşi mod şi după un timp t = n. figura 9. de exemplu constituită din lămpi cu incandescenţă. În cazul unei populaţii foarte mari. Prima lampă se va arde după un timp τ1. va fi egală cu timpul mediu între defectările unei populaţii de amestec. COMAN Se consideră spre exemplu nouă lămpi de iluminat puse în funcţiune în condiţii identice.5. a lămpilor de vârstă inegală. Lămpile din a doua generaţie nu sunt puse simultan în serviciu şi prin urmare curba de repartiţie a arderilor se obţine aplatisată (σ2 ≈ 2.m0. Dacă elementele sunt nerecuperabile (neînlocuibile) se ia în consideraţie timpul până la defectare TTF (time to failure). timpul bunei funcţionări TBF capătă altă semnificaţie de durată medie.m0 se obţine o stabilizare a frecvenţei căderilor.

se poate determina cu relaţia generală: f (t ) n o mo= MTBF M (t ) = MTBF = m = ∫ t.ANALIZA VALORII 313 elementele reparabile (cu înlocuire) şi la elementele nereparabile (fără înlocuire) cu semnificaţia menţionată mai sus. Această valoare care se .dt 0 ∞ t (9.dt = ∫ F . Densitatea de probabilitate la un sistem cu restabilire Expresia analitică a mediei timpului de bună funcţionare MTBF. media timpului de bună funcţionare pentru λ = constant este egal cu 1/λ.t ∞ 0 = 1 λ (9.31).t în cazul că λ = constant: ∞ ∞ 0 + ∫ F . Fig. t = v) se obţine: MTBF = − F .9.dt = ∫ e − λ . mo 3 t Fig. Se face observaţia că în cazul elementelor reparabile MTBF reprezintă durata medie între căderi sau până la prima cădere.dt 0 0 ∞ (9.29) şi integrând prin părţi (.6. iar pentru elementele nereparabile reprezintă durata medie până la apariţia unui defect. mo 3.t dt = 0 0 ∞ 1 λ e − λ .28) Înlocuid cu relaţiile anterioare: ∞ m = MTBF = ∫ t 0 dF dt dt ∞ (9. în acest caz particular. f (t ). Densitatea de probabilitate la un sistem cu restabilire Se observă.31) f (t ) n o 2 mo 2.dF = du.9.7. legătura dintre MTBF şi rata defectărilor.30) MTBF = ∫ F . După cum se observă din expresia (9.

b . COMAN referă numai la defectele pur accidentale. să se prevadă probabilitatea de supravieţuire a unei misiuni pe o durată dată. datorită uşurinţei cu care poate fi mânuit din F(t) = e. iar unul să se defecteze. bazate pe un instrument statistico-matematic adecvat.99 şi pentru t = m/1000. F = 0. Aceste preocupări s-au constituit într-o disciplină de graniţă. se găsesc pentru fiabilitate valorile: F = 0.λ.9.6) se poate simplifica prin dezvoltare în serie Taylor şi neglijând termenii de ordin superior rezultă: (9. privind prognoza evoluţiei în timp a calităţii sistemelor tehnice. În cazul când durata misiunii t este foarte mică în raport cu MTBF (MTBF << 1). Aceste rezultate sunt valabile pentru orice produs industrial care se supune legii exponenţiale. datorită pe de o parte domeniului specific în care aceasta a debutat (este vorba de electronică) şi. pentru t = m/100 fiabilitatea este 0. În prima perioadă de dezvoltare a acestei discipline.999. Fiabilitatea de 0. pe de altă parte. sub denumirea de fiabilitate sau siguranţă în funcţionare. figura 9.λ.32) Pentru t = m/10 fiabilitatea este 0.t .8. interdisciplinară. fiabilitatea este 0.2. în timp de t = m/1000 ne putem aştepta ca 999 să rămână în stare de bună funcţionare.99999 pentru t = m/100000 etc. expresia fiabilităţii (9.t∈(m/100. Fig.90.8. atunci fiabilitatea misiunii este -1 MTBF = e = 0.314 Gh.37. între inginerie şi matematicile aplicate. m/10) În studiul practic al fiabilităţii se urmăreşte. Dacă durata misiunii este egală cu MTBF = 1/λ.t = 1 . poate să depăşească cu mult durata vieţii utile a unui produs. luând ca unitate a variabilei aleatoare timpul redus (t/m). 9.999 arată că dintr-o mie de produse identice puse în funcţiune. Fiabilitatea corespunzătoare valorilor submultiple ale MTBF-ului (a – t > m/10. în general.7. Se poate trasa o curbă de fiabilitate tip unică pentru toate materialele. Repartiţii utilizate în fiabilitate Progresul ştiinţifico-tehnic contemporan a determinat apariţia unor preocupări sistematice. Continuând în acest mod.9999 pentru t = m/10000.

inginerul suedez Walloddi Weibull. Constanţa ratei defectărilor a impus-o ca model în teoria durabilităţii şi fiabilităţii produselor şi sistemelor complexe.37. Pentru a depăşi aceste inconveniente.34) (9. utilizate pe larg în domeniul fiabilităţii. cel puţin două inconveniente: a – admite ca ipoteză relativ restrictivă constanţa ratei (intensităţii) defectărilor.36) - dispersia: (9. cel puţin frecvent întâlnim cazuri când această mărime creşte în timp. a propus un model matematic cunoscut sub denumirea de repartiţia Weibull.t fiabilitatea: (9. În practică.t funcţia de repartiţie: R = 1 − e − λ .dt = 1 / λ 0 ∞ (9. care este astăzi în domeniul fiabilităţii chiar în situaţia de a i se atribui aceleaşi proprietăţi de “generalitate” ce se atribuie eronat şi exagerat repartiţiei normale în domeniul erorilor de măsurare. s-a utilizat cu precădere repartiţia exponenţială. numită clasică. dar sunt numeroase cazuri când aceasta chiar descreşte. F(t) = 0.9 se prezintă respectiv densitatea f(t). pentru care este specific fenomenul căderilor întâmplătoare în domeniul de “viaţă utilă”. σ 2 = 1 / λ2 .33) (9. în multe aplicaţii. funcţia de siguranţă sau funcţia fiabilităţii F(t) şi intensitatea sau rata căderilor λ(t). b – fiind un model cu un singur parametru.35) F = e − λ . Repartiţia exponenţială a jucat oarecum în teoria fiabilităţii rolul dominant pe care îl are în statistica. repartiţia normală.ANALIZA VALORII 315 punct de vedere analitic. ca model statistic al repartiţiei timpilor de bună funcţionare. se vor prezenta aspectele de bază ale repartiţiilor exponenţială şi Weibull. Ca urmare. Parametrii statistici ce caracterizează repartiţia exponenţială se determină cu expresiile: densitatea de probabilitate: f (t ) = λ. în anul 1951. nu prezintă suficientă elasticitate pentru a modela clase mai largi de fenomene.37) În figura 9.e − λ .t media timpului de bună funcţionare: MTBF = ∫ e − λ . Foarte curând însă s-a constatat că aceasta prezintă.t . Se observă că pentru t = MTBF = 1/λ. Repartiţia exponenţială. specifice cercetărilor de durabilitate şi fiabilitate.

10. Repartiţia exponenţială (a – densitatea de probabilitate.9.39) . de formă şi de poziţie care definesc legea Weibull.9. COMAN Fig.9. pentru rata căderilor următoarea funcţie: β β −1 λ (t ) = d ⎛ t −γ ⎜ dt ⎜ ⎝ η ⎞ β ⎛ t −γ = ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ η η ⎠ ⎝ ⎞ ⎟ ⎟ ⎠ (9. în 1951.e ⎛ t −γ −⎜ ⎜ η ⎝ ⎞ ⎟ ⎟ ⎠ = λ (t ). b – funcţia fiabilităţii. c – rata căderilor) densitatea de probabilitate: β β β ⎛ t −γ f (t ) = ⎜ η⎜ ⎝ η fiabilitatea: ⎞ ⎟ ⎟ ⎠ β −1 . b – funcţia fiabilităţii. c – rata căderilor) Repartiţia Weibull. Repartiţia Weibull (a – densitatea de probabilitate. Fig.38) unde η. Inginerul suedez Walloddi Weibull a propus. β şi γ sunt parametrii respectiv de scară.e ⎛ t −γ −⎜ ⎜ η ⎝ ⎞ ⎟ ⎟ ⎠ (9.316 Gh.

fiind în stare bună în intervalul (0. aceasta depinzând şi de ipotezele admise asupra funcţionării şi de condiţiile impuse exploatării. formate dintr-un număr mai mare sau mai mic de elemente componente. Referitor la sisteme. produsele industriale sunt. Sistemele pot fi reparabile sau nereparabile. fiecare dintre ele având o anumită fiabilitate.40) β (9. se pot face următoarele ipoteze: a – echipamentul considerat poate avea. ansambluri complexe.41) În figura 9. astfel încât. numerotate de la 1 la k. Media timpului de bună funcţionare este dată de expresia: R (t ) = 1 − e ⎛ t −γ ⎞ ⎜ ⎟ −⎜ ⎟ ⎝ η ⎠ MTBF = γ + iar dispersia cu relaţia: η Γ(1 / β ) β (9. pentru analiza tehnicofuncţională a lui. în general.10 sunt reprezentate densitatea de probabilitate f(t). pentru determinarea fiabilităţii.⎢ Γ⎜ ⎜ β + 1⎟ ⎟+Γ ⎜ ⎜ β + 1⎟ ⎟⎥ ⎠ ⎝ ⎠⎦ ⎣ ⎝ (9. Însă.42) ⎡ ⎛2 ⎞ ⎞⎤ 2⎛ 1 D (t ) = σ 2 = η 2 . 9. poartă denumirea de sistem şi are o fiabilitate diferită de a elementelor componente dar dependentă de acestea.8. inclusiv pentru analiza fiabilistică. Există şi anumite grafice cu scări funcţionale (graficul Weibull) care uşurează considerabil studiul experimental al acestei legi. produsele au fost considerate ca unităţi elementare având o funcţie autonomă. Studiul fiabilităţii unui sistem presupune mai întâi o analiză a structurii sistemului. prin care se stabileşte dependenţa stării sistemului de starea elementelor componente cu parametrii de fiabilitate cunoscuţi prealabil. Fiabilitatea sistemelor În paragrafele precedente.43) Funcţia Γ este tabelată. la un moment dat. fiabilitatea F(t) şi rata căderilor λ(t).ANALIZA VALORII ⎛ t −γ ⎞ ⎟ ⎜ −⎜ ⎟ ⎝ η ⎠ β 317 F (t ) = e funcţia de repartiţie: (9. T) şi în stare defectă după momentul T. c – fiecare component al sistemului are o durată T aleatoare. Legea Weibull fiind definită de trei parametri este foarte suplă şi modelează bine procesele de uzură mecanice şi electrice. să fie în stare de bună funcţionare sau defect. una din următoarele două stări: de bună funcţionare sau defect. .4. iar starea echipamentului (bun sau defect) depinde numai de starea componentelor. Întreg ansamblu. b – echipamentul poate fi descompus în k componente (elemente sau blocuri). la un moment dat.

t = [Fi (t )] n (9. 2.F2 .48) iar rata defectărilor: λS = n.…. Fn = ∏ Fi i =1 n (9.9.. E2.t i =1 n = e − λS .45) unde: λ S = λ 1 + λ 2 + . fiabilitatea acestuia va fi: (9. sistemele pot fi: serie. Sisteme cu structură serie. În consecinţă.46) reprezintă rata defectărilor sistemului. paralel şi mixtă (combinată).. Schemă structurală în serie Se consideră notaţia: E – evenimentul care constă în funcţionarea sistemului S. Această ultimă ipoteză este greu de verificat practic.. fiabilitatea sistemului este dată de relaţia: P( E ) = FS = F1 .λ Media timpului de bună funcţionare va fi: . conform definiţiei avem: E = I Ei i =1 n n Probabilitatea evenimentului E va fi: P ( E ) = ∏ P ( Ei ) i =1 dar. S λ1 λ2 λn Fig.11. În cazul sistemului cu structură serie.k) este independentă. + λ n FS (t ) = e − λS .En – ca fiind evenimentele ce reprezintă funcţionarea componentelor. Dacă elementele sistemului sunt identice. P(E) şi P(Ei) reprezintă fiabilitatea sistemului şi a elementului de ordin i..318 Gh.t (9. Din punct de vedere a structurii. Un sistem S format din n componente are o structură serie dacă funcţionarea sistemului constă în funcţionarea celor n componente şi dacă defectarea oricărui component atrage după sine defectarea sistemului.t = e − n. COMAN d – variabila aleatoare Ti (i = 1.….λ . Structura serie se poate reprezenta grafic printr-o schemă ca în figura 9.44) Dacă elementele sistemului au ratele defectărilor constante rezultă: FS = ∏ e i =1 n − ∑ λi . iar E1.47) (9.11.

12.98 0.90 practic nu poate funcţiona.81 0.dt = 0 ∞ 1 λS = 1 ∑ λi i =1 n (9. 100 componente similare cu aceeaşi fiabilitate Fi.λ (9.61 0.ANALIZA VALORII 319 MTBF = ∫ e − λS .90 100 0. format din n componente funcţionând simultan. Se observă că un sistem cu 100 componente identice având fiecare fiabilitatea 0. ca şi în cazul .50) Influenţa fiabilităţii componentelor şi a numărului acestora asupra fiabilităţii sistemului cu structură serie se poate urmări spre exemplu datele din tabelul 9.00 0.37 Rezultatele cercetărilor de fiabilitate asupra sistemelor au modificat radical concepţia după care nivelul de siguranţă a unui sistem este dat de nivelul celui mai slab component.1 Fiabilitatea sistemului cu n componente cu structură serie n R 0. Se consideră. se consideră că sistemul poate avea 1. 2.99 1 0.14 0.98 0.9.t . Sistem cu structură paralel λn Modelul structural al sistemului cu structură paralel se prezintă în figura 9.96 0. Sisteme cu structură paralel. 10.98 10 0. Conform datelor din tabelul 9.1.006 0.99 2 0. Un sistem S.82 0. Se justifică astfel concepţia fiabilistică că asupra probabilităţii de bună funcţionare a sistemului influenţează fiecare component constitutiv al acestuia.90 0.49) şi în cazul componentelor identice: MTBF = 1 n. Fig.12.95 0.95 0.90 0.1. Tabelul 9. are o structură în λ1 paralel dacă defectarea unui element nu înseamnă defectarea sistemului (funcţionarea acestuia fiind λ2 asigurată până la defectarea ultimului component).90 0.35 0.

adică: (9.e − λ .(1 − u ) λ 0 1− u 0 Înlocuind. Fi = P(Ei).t .t ) n .54) Dacă λ1 = λ2 = … = λn = λ.53) Dar. conform definiţiei.t 1 sau dt = 1 du λ 1− u MTBF = ∫ 1 1 u − un u − un du du = ∫ λ .dt = du .dt 0 ∞ [ ] (9. COMAN precedent. evenimentul contrar: n i =1 Probabilitatea evenimentului⎯E va fi: n E = I Ei (9.n (9..55) de unde rezultă: MTBF = ∫ 1 − (1 − e − λ . de unde rezultă.t ).56) Efectuând schimbarea de variabilă: 1 − e − λ . Dacă Fi este fiabilitatea componentelor. rezultă următoarea expresie pentru fiabilitatea sistemului cu structură paralel: P( E ) + P( E ) =1 n FS = 1 − ∏ P( Ei ) = 1 − ∏ [1 − P( Ei )] = 1 − ∏ (1 − Fi ) i =1 i =1 i =1 n n (9. evenimentul E – sistemul funcţionează şi evenimentul Ei – componentele sistemului funcţionează. de asemenea: 1− un = u n −1 + u n −2 + .. media timpului de bună funcţionare se determină în felul următor: se consideră fiabilitatea sistemului cu n componente cu structură paralel: FS = 1 − (1 − e − λ . + u + 1 1− u se obţine expresia mediei timpului de bună funcţionare a sistemului: . λ.320 Gh. dt = se obţine: 1 du λ e − λ .t = u .51) P( E ) = ∏ P ( E i ) i =1 9. probabilitatea P(E) reprezintă fiabilitatea sistemului: P(E) = FS.52) Evenimentele E şi⎯E formează un sistem complet de evenimente.

Sistemele cu structură mixtă pot fi.58) λ 11 λ 21 λm1 λ 12 λ 22 λm2 λ 1n λ 2n λmn λ 11 λ 21 λ n1 λ 12 λ 22 λ n2 λ 1m λ 2m λ nm a b Fig. Redundanţa poate fi activă (simplă) dacă toate componentele sistemului funcţionează în permanenţă – chiar dacă nu sunt indispensabile – sau pasivă (cu comutaţie sau secvenţială) dacă un singur element este pus să funcţioneze..9. Sisteme cu structură mixtă.59) Sistemele care se pot aduce la structura serie sau paralel de la structura mixtă se mai numesc sisteme descompozabile. la rândul lor. Un exemplu de redundanţă pasivă îl constituie roata de rezervă la un automobil.13. Schemă structurală serie-paralel (a) şi paralel-serie (b) Sistemul paralel-serie (figura 9. pe o ramură a acestuia este: Fj = ∏ Fji i =1 n iar fiabilitatea sistemului: m m n ⎛ ⎞ FS = ∏ (1 − F j ) = 1 − ∏ ⎜1 − ∏ F j i ⎟ j =1 j =1 ⎝ i =1 ⎠ (9.13. în serie-paralel sau în paralel-serie..ANALIZA VALORII 321 (9. Există sisteme la . În cazul sistemelor cu structură serie-paralel (figura 9.57) MTBF = 1 ⎡1 1 1 1⎤ 1 n 1 . figura 9. iar restul sunt în rezervă (neutilizate). + + + + = ∑ λ⎢ 1⎥ ⎣n n −1 n − 2 ⎦ λ i =1 i Sistemele cu structură tip paralel se mai numesc şi sisteme redundante sau cu redundanţă.13-a) fiabilitatea sistemului.13-b) are schema structurală formată din m grupe în serie de câte n elemente în paralel. Fiabilitatea unui grup este: Fi = 1 − ∏ (1 − Fi j ) j =1 m iar fiabilitatea sistemului: m m ⎡ n ⎤ FS = ∏ Fi = ∏ ⎢1 − ∏ (1 − Fi j ) ⎥ i =1 i =1 ⎣ j =1 ⎦ (9.

9. întreţinut şi reparat întro anumită perioadă de timp şi în anumite condiţii precizate. iar duratele de reparaţii sunt: τ1. probabilitatea de a nu repara produsul scade cu timpul având deci forma: Q (τ ) = e − μ .322 Gh. 9.63) În ipoteza că rata reparaţiilor este constantă.60) λ= 1 MTBF 1 n ∑τ i n i =1 (9. Media timpului de bună funcţionare va fi: MTBF = iar rata defectărilor va fi: 1 n ∑ ti n i =1 (9. τ2.9. figura 9.τ (9. media timpului de reparaţie (de restabilire) va fi: MTR = iar rata reparaţiilor va fi: (9. Functionare Reparare t1 τ1 t2 τ2 τn-1 tn Fig.64) .τn-1. Diagrama succesiunii ciclului: funcţionare-reparare Se consideră diagrama succesiunii stărilor de funcţionare şi reparare.14. Din punct de vedere cantitativ.14. Mentenabilitatea poate fi definită calitativ şi cantitativ. Duratele de funcţionare sunt: t1.…. în limitele de timp şi condiţiile tehnice precizate prealabil.2. Din punct de vedere calitativ.tn.….61) În mod similar.62) μ= 1 MTR (9. mentenabilitatea reprezintă capacitatea produsului de a putea fi supravegheat. COMAN care asocierile simple serie sau paralel nu pot fi aplicate fiind numite sisteme indescompozibile. mentenabilitatea este probabilitatea de restabilire a stării de funcţionare a unui produs. Mentenabilitatea Mentenabilitatea este o însuşire calitativă a unui produs privită din punct de vedere al întreţinerii şi reparării. t2.

τ având valorile M(0) = 0 şi M(∞) = 1. iar P(E3) = M – mentenabilitatea.ANALIZA VALORII 323 Mentenabilitatea creşte cu timpul fiind complementară funcţiei Q(τ) având expresia: M (t ) = 1 − e − μ .68) Substituindu-se relaţia (9. în general.e μ este complimentar disponibilităţii. Predicţia şi analiza fiabilităţii Predicţia fiabilităţii este procesul prin care se face o estimare numerică a capacităţii pe care o are un echipament de a realiza funcţia care i se pretinde. Simplificarea metodei bazată pe repartiţia exponenţială o face foarte preferată în calculele practice. Pentru a determina disponibilitatea se consideră evenimentele: E1 – buna funcţionare la momentul t. la un moment oarecare t.t (9. Pe baza acestor evenimente se poate defini evenimentul dependent de ele: (9. 9.M (9. Disponibilitatea (9. Mărimile luate în considerare pentru această evaluare sunt F(t) sau probabilitatea supravieţuirii fără defectare după o perioadă de timp dată. aşa cum s-a specificat anterior..e μ reprezintă probabilitatea ca sistemul să fie în stare de nefuncţionare la momentul considerat: G(t) = 1 – D(t) (9.71) 9.65) Disponibilitatea reprezintă probabilitatea ca un produs să fie în stare de a-şi îndeplini funcţia impusă.11.P( E3 ) (9.t . fără să se defecteze.e − μ . E2 – defectarea înainte de momentul t. disponibilitatea se va determina cu relaţia: D = P( E ) = P[E1 U ( E 2 I E3 )] = P( E1 ) + P( E 2 ).80) rezultă: D = F + (1 − F ). durata medie a componentelor defecte şi media timpului de bună funcţionare.t (9. va rezulta pentru disponibilitate expresia: D = F + (1 – F).77) în relaţia (9. fiind numit indisponibilitate.. pentru situaţiile de înlocuire a componentelor defecte.2.67) Întrucât P(E1) = F – fiabilitatea produsului. E3 – repararea şi readucerea sistemului în stare de bună funcţionare la momentul t. P(E2) = 1 – F – probabilitatea de defectare. Pentru evaluarea acestor parametri se consideră.2.70) G = (1 – F).10. repartiţia exponenţială.69) Întrucât termenul (1 – F). Ea s-a dovedit de fapt aplicabilă pentru foarte multe echipamente şi sisteme complexe şi este de fapt singura utilizată practic pentru predicţia privind . .66) E = E1 U E2 I E3 ( ) Conform definiţiei.

elaborarea unei scheme bloc a fiabilităţii care să evidenţieze modul de conexiune în serie sau paralel a componentelor esenţiale. chiar dacă defectele diferitelor piese survin la intervale inegale. 3. eventual. 4. atunci dificultăţile de funcţionare ale sistemului se vor produce întrun ritm practic constant. Defectele catastrofice (din neşansă) sunt definite. ca fiind cele care se produc când componentele devin brusc şi complet inactive sau manifestă spontan o modificare de mari proporţii a caracteristicilor. în funcţie de timp şi în condiţii de ambianţă şi operaţionale precizate. în general. . Metode de predicţie. culegerea şi prelucrarea statistică a datelor privind fiabilitatea individuală a componentelor. Elementele neesenţiale nu se iau în considerare la elaborarea schemei bloc (de exemplu. ele apar ca o avarie spontană. Un alt mod caracteristic de defectare a ansamblului componentelor constă în incompatibilitatea dintre limitele de toleranţă ale sistemului şi limitele de toleranţă individuală ale componentelor sau ale rezultatelor combinaţiilor acestora în cadrul sistemului. 2. în alte cazuri ea se datorează neluării în considerare a variaţiei în timp a lor din cauza solicitărilor caracteristicilor componentelor. ansamblul acestei populaţii de repere se manifestă prin apariţia defectelor la intervale de timp elementare. definirea sistemului şi a manifestărilor acestora care vor fi considerate defecte ale sistemului.7 s-a prezentat situaţia pentru populaţia lămpilor cu incandescenţă dintr-o unitate economică. întocmirea unei fişe cu toate componentele fiecărui bloc şi. în principiu. Etapele prezentate în continuare pot alcătui o metodă de predicţie a fiabilităţii utilizabilă. fără nici un simptom anterior de deteriorare. Modul defectării componentelor. Uneori defectarea poate fi explicată prin neluarea în considerare la proiectarea echipamentului a variabilităţii iniţiale (în momentul zero al punerii în funcţiune) a mărimilor caracteristicilor componentelor. cu adaptări în funcţie de aspecte concrete ale aplicaţiei. Ele pot fi deci considerate ca diferite de defectele prin uzură care sunt anticipate de deteriorări la început uşoare şi care se agravează pe măsura învechirii. 1. de a căror bună funcţionare depinde comportarea corespunzătoare a întregului sistem. precizarea rolului funcţional şi solicitările individuale ale acestora. însă cu o rată constantă a defectelor şi o comportare exponenţială. În consecinţă. începând de la sistemele electronice până la motoare moderne de autobuze. În figura 9.324 Gh. În analizele privind predicţia defectelor este necesar să se anticipeze frecvenţa cu care se pot manifesta la diferite elemente componente sau complete de montaj la apariţia defectelor. evident. Aceste date conduc la obţinerea de informaţii adecvate privind defectările catastrofice posibile şi limitele de toleranţă ale caracteristicilor componentelor. micile becuri de bord la diversele instalaţii sau produse). Dacă echipamentele complexe analizate sunt alcătuite din mai multe componente având fiecare o durată de serviciu medie diferită de a celorlalte şi abateri faţă de aceasta distribuite aleator. după fiecare înlocuire a pieselor defecte. Această relaţie a fost verificată pentru repartiţia defectărilor a numeroase echipamente. COMAN fiabilitatea echipamentelor electronice.

cunoscând numărul şi condiţiile specifice de solicitare a componentelor sale active neredundante. în continuare. mediei timpului de bună funcţionare sau al duratei medii de funcţionare până la defectare. câteva exemple privind aplicarea metodelor de predicţie a fiabilităţii. Această metodă poate fi utilizată pentru estimarea rapidă a fiabilităţii echipamentului. Se vor prezenta. În figura 9.ANALIZA VALORII 325 5. corespunzătoare grupei de clasificarer a .18 este trasată media timpului de bună funcţionare în dependenţă de numărul elementelor active şi clasa de fiabilitate. Într-un astfel de caz se încadrează tuburile cu vid. determinarea distribuţiilor defectării blocurilor şi sistemului pe baza distribuţiilor defectării componentelor. 6.9. subansamblu sau modul din sistem. determinarea distribuţiilor corespunzătoare ale defectării pentru fiecare componentă. tranzistoarele. 7. Media timpului de bună funcţionare în funcţie de numărul elementelor active pentru diferitele clase de fiabilitate Exemplul de calcul 1. Fig. releele şi diodele de redresare. Metoda “Ballpark” pentru echipamente electronice.15. determinarea indicelui corespunzător de fiabilitate prin intermediul funcţiei de fiabilitate F(t).

326

Gh. COMAN

defectelor la analiza calităţii prin metoda demeritelor. În tabelul 9.2 sunt prezentate diferitele categorii de echipament, în grupe de calitate inferioară, medie şi superioară. Funcţia de fiabilitate poate fi obţinută pe baza mediei timpului de bună funcţionare, utilizând expresia repartiţiei exponenţiale:

F (t ) = e

t m

în care t este intervalul de timp care interesează şi m este media timpului de bună funcţionare. Se presupune, de exemplu, că se doreşte estimarea fiabilităţii unui echipament aeropurtat, tranzistorizat, de înaltă calitate, conţinând 500 de elemente active. Din tabelul 9.2 se observă că un asemenea echipament se încadrează în grupa B. Utilizându-se datele din figura 9.15 se găseşte la intersecţia diagonalei B3 cu linia verticală pentru 500 elemente active, la care se citeşte uşor că durata medie între defecte poate fi estimată la 90 ore. Exemplul de calcul 2. Însumarea ratei defectărilor. Această metodă este, în general, mai exactă decât cea din primul exemplu şi se bazează pe ipoteza că funcţia de densitate a probabilităţii defectărilor este exponenţială. Aceasta permite adunarea simplă a ratelor medii ale defectării componentelor; prin adunare se obţine rata defectării echipamentului sau sistemului, iar pe baza acesteia se determină media timpului de bună funcţionare sau funcţia de fiabilitate. Baza matematică a acestei metode este dată de relaţia (9.45). În fond, prin această metodă se consideră numărul componentelor neredundante de fiecare tip, se înmulţeşte acest număr cu rata medie de bază a defectării pentru fiecare tip de component şi se adună rezultatele pentru a obţine rata defectării echipamentului în ansamblu. MTBF este în acest caz inversul ratei defectării echipamentului, iar funcţia de fiabilitate a echipamentului poate fi obţinută utilizând expresia (9.45). Tabelul 9.2 Clasificarea fiabilităţii pentru echipamente electronice Clasa de fiabilitate Calitate Calitate superioară medie A1 A2 A3 B1 B1 C2 A2 B2 B2 B2 C3 A3 B3 B3 B3 D1 B1 C1

Tipul de echipament Echipamente pentru aeronave, cu tuburi Echipamente pentru aeronave, tranzistorizate Echipamente fixe de comandă de pe sol, cu tuburi Echipamente fixe de comandă de pe sol, tranzistorizate Echipamente mobile, cu tuburi Echipamente mobile, tranzistorizate

Calitate inferioară

ANALIZA VALORII Echipamente de rachete, cu tuburi Echipamente de rachete, tranzistorizate Echipamente de nave maritime, cu tuburi Echipamente de nave maritime, tranzistorizate Echipamente de nave spaţiale, cu tuburi Echipamente de nave spaţiale, tranzistorizate A1 B1 B1 C1 B1 C1 A2 B2 B2 C2 B2 C2 A3 B3 B3 C3 B3 C3

327

În tabelul 9.3 este prezentat un exemplu privind modul în care poate fi aplicată această metodă; exemplul se referă la un sistem în care se folosesc componente ale căror medii de defectare corespund celor din tabelele 9.3 şi 9.4. Tabelele 9.4 şi 9.5 sunt concepute pentru a fi utilizate în predicţia fiabilităţii. Tabelul 9.3 Exemplu de calcul a fiabilităţii

Piesa

Cantitatea totală

Rata defectării în 106 ore

Total defecte la 106 ore

Tuburi electronice, receptoare Tuburi electronice, emiţătoare (tetrode de putere) Tuburi magnetron Tuburi CERT Diode cu cristal Condensatoare, fixe, ceramice, de înaltă capacitate Condensatoare ,fixe, folii de tantal Condensatoare, fixe, mică impregnată Condensatoare, fixe, hârtie Rezistoare, fixe, cărbune

96 14 1 1 7 59 2 89 108 467

6 40 100 15 2,98 0,18 0,45 0,018 0,01 0,027

576,00 480,00 200,00 15,00 20,88 10,62 0,90 1,80 1,08 9,67

328 Rezistoare, fixe, peliculă Rezistoare, fixe, sârmă spirală Rezistoare, variabile, compound

Gh. COMAN 2 22 38 12 17 42 1 3 4 14 25 5 31 1,6 0,39 7,0 3,5 13,31 0,938 1,36 630 21,28 1,01 0,57 1,75 0,0625 3,20 0,58 266,00 42,00 226,27 39,40 1,36 1980,00 8512 14,14 13,6 8,75 1,94 3926,57 Media timpului de bună funcţionare,
MTBF = 106 = 255 ore 3926,57

Rezistoare, variabile, sârmă spiralată Conectori, coaxiali Inductori Contoare electrice Motoare, ventilator Relee, piezo Relee, contacte Contactori teacă Contactori rotativi Transformatoare, de putere şi filtrare Total

Probabilitatea funcţionării corecte timp de 100 ore (fără defecte) -100/255 -0,392 =e = 0,676 = 67,6% R(100) = e

Exemplul de calcul 3. Predicţii pe baza distribuţiilor aferente componentelor, în condiţii de variaţie a caracteristicilor ca urmare solicitării. Exemplele 1 şi 2 s-au bazat pe distribuţiile medii ale defectării componentelor. Este un fapt bine cunoscut că distribuţiile medii ale defectării componentelor variază considerabil (uneori cu câteva ordine de mărime) în funcţie de solicitarea aplicată. De exemplu, un bec de 110 V nu poate funcţiona mult timp dacă este alimentat la 220 V. Tocmai o asemenea interacţiune între caracteristicile componentei şi nivelul de solicitare la care funcţionează componenta determină rata defectării unei componente într-o situaţie dată. În concluzie, la solicitări diferite, componentele au, cu necesitate, rate diferite ale defectării.

ANALIZA VALORII

329

Tabelul 9.4 Ratele medii ale defectării pentru componente electronice pe categorii Categoria componentei Condensatoare fixe: - aluminium, folie, umezi - ceramică, mare capacitate - ceramică, mică capacitate - sticlă şi porţelan, emailat - mică, folii - mică, compound - mică, impregnată - mylar, metalizat - mylar sau teflon - hârtie - peliculă plastică - polistiren - tantal, masă - tantal, folie - tantal, umed Condensatoare variabile: - aer - ceramică - sticlă, cu piston Cristale (control frecvenţă Diode: - utilizate ca detectori sau mixeri - comutare - redresare Inductanţe (deflecţie, focalizare, bobine radio) Amplificatoare magnetice (sub 100 volţi) Microcircuite: - digitale, complexitate medie - liniare, complexitate medie Rezistoare fixe: - cărbune - peliculă izolată - peliculă de putere - peliculă, de precizie Defecte, în 10 ore 1,42 0,18 0,322 0,032 0,63 0,0086 0,018 0,01 0,36 0,01 0,038 0,41 0,024 0,45 0,32 0,13 5,68 0,39 1,36 2,98 0,23 1,10 0,938 0,075 0,84 2,52 0,0207 0,186 1,60 0,015
6

330 - sârmă specială

Gh. COMAN 0,39 Rezistoare variabile: 7,0 3,5 4,50 Transformatoare: 0,038 0,0625 0,019 1,28 0,39 790 15 600 20 290 90 200 100 15 50 3700 120 5 100 40 15 6 1,3 4

- compound - sârmă spiralată Contactoare rapide - audio - putere şi filtrare - impuls (jos) - analogic, siliciu, npn - digital, siliciu, npn Tuburi speciale: - oscilator de undă inversă - catodice - amplificator de câmpuri intersectate - cinescoape - Klystron (300 watt putere medie) - Klystron (3000 watt putere medie) - magnetron - comutatoare de microunde - redresoare de putere - tiratroane - duale - unde purtătoare - regulatoare de tensiune (prin arc) Tuburi emiţătoare: - de putere limitată - tetrode de putere - triode de putere Tuburi receptoare: - miniatură - nuvistori - subminiatură

Ajustări în cazul repartiţiilor neexponenţiale ale defectelor (cazul general). Deşi metodele prezentate, bazate pe o repartiţie exponenţială a defectelor, pot fi utilizate cu exactitate în cele mai multe aplicaţii, trebuiesc modificate dacă: 1 – sistemul conţine componente pentru care funcţia de repartiţie nu poate fi aproximată printr-o exponenţială în intervalul de timp care interesează; 2 – componentele care u o importanţă hotărâtoare în fiabilitatea întregului sistem nu se încadrează într-o funcţie exponenţială de densitate a probabilităţii defectelor în timp.

ANALIZA VALORII

331

Tabelul 9.5 Ratele medii ale defectării pentru componente neelectronice, pe categorii Categoria componentei Dispozitive acţionare, hidraulice Alternatoare Baterii (secundare) Rulmenţi Conexiuni: - elastice - lipite - sudate - cablu Conectoare: - categoria C - multiple, circulare - coaxiale Contoare mecanice Motoare de c. c. Siguranţe fuzibile Generatoare: - c. a. - c. c. Aparate de sudură: - electrice - mecanice Girodirecţionale: - integratoare - de viteză Lămpi (de bord) Motoare: - exhaustoare, ventilatoare - generatoare - sincrone Pompe: - auxiliare sau de combustibili - hidraulice Relee: - cu armătură - cu contacte - piezo - termice - temporizate 12,54 1,01 21,28 13,07 6,08 146,71 1,68 630 38,793 0,80 410,26 163,16 4,5 1,36 2,19 1120 480 0,324 1,03 13,31 4,54 100 8 0,0073 0,0044 0,0022 0,00000375 Defecte, în 6 10 ore 7,15 775 1429 10-100

27 506.33 4. Predicţia şi analiza mentenabilităţii Dat fiind importanţa practică şi actualitatea acestei probleme. instalaţiile termoenergetice. COMAN Comutatoare: 0. Echipamentele termoenergetice sunt instalaţii de durată lungă de viaţă (100. Metoda folosită în astfel de situaţii se bazează pe examinarea separată pe fiecare schemă bloc a porţiunilor diverselor blocuri care conţin componentele cu ratele constante ale defectării şi a porţiunilor care conţin componente cu rate variabile ale defectării. Caracteristicile principale ale întreţinerii trebuie să fie continuitatea şi permanenţa până în momentul scoaterii din uz a echipamentului respectiv. în general. 9. deoarece unele dintre acestea au rate de defectare care variază considerabil în timp.închidere . fără variaţii. în această categorie.75 2.rotative .000 ore de funcţionare) şi pentru realizarea acestei durate este necesară efectuarea întreţinerii (adică întârzierea şi eliminarea uzurilor fizice dinamice) pe parcursul duratei de viaţă. În asemenea cazuri nu se pot însuma ratele defectării diverselor componente. Este cunoscut faptul că producţia energiei electrice şi termice este determinată de disponibilitatea echipamentelor termoenergetice.2. în general.12.cu buton .rapide Recipienţi (de gaz comprimat) Termostate Traductoare de presiune . Întreţinerea instalaţiilor poate fi preventivă – adică eliminarea uzurii se face înainte ca aceasta să depăşească limita admisă (deci să provoace avarii) – şi corectivă. rulmenţii. Funcţionarea instalaţiilor termoenergetice este.21 1. . se va considera. cu schimbări rare şi lente ale regimului de funcţionare (cu excepţia avariilor). cum sunt motoarele.deschidere Sistemele şi componentele mecanice.08 860 Valve: 310 1740 714 . deci a puterii electrice şi a capacităţii termice.reglare . pentru exemplificare. atunci când eliminarea uzurii se face ameliorând calitatea pieselor care au prezentat uzuri sau condiţiile de funcţionare cu randamente mai reduse. intră.332 Gh. la prezentarea metodologiei. ceea ce influenţează favorabil durata de viaţă în exploatare a acestora. lagărele.

evoluţia uzurilor şi fluajul elementelor supuse acestui fenomen. protecţii etc. Lucrările de întreţinere a instalaţiilor termoenergetice sunt următoarele: a. ele sunt cuprinse în aşa numitul grafic de verificări şi probe profilactice şi atrag după sine operaţii imediate cum ar fi: reglarea. la asigurarea economicităţii funcţionării şi la creşterea gradului de siguranţă. de asemenea. prin norme tehnice specifice de exploatare tehnică a centralelor şi reţelelor electrice. cum ar fi înlocuirea garniturilor. regulatoare automate. motoare electrice mici. supape de ventile. care cuprind intervenţii de volum de muncă mai mare şi care se execută în cadrul sistemului de reparaţii adoptat de către decidenţi şi care este reglementat prin norme specifice de reparaţii a fondurilor fixe şi. bobine de acţionare etc.. ungerea cu vaselină. asigurarea izolaţiei termice şi a protecţiei acesteia. asigurarea protecţiei anticorosive (vopsire) a elementelor supuse acţiunii corosive a mediului ambiant. Uzurile care apar în cadrul instalaţiilor termoenergetice se divid în: eroziuni datorate: . b. Lucrările care necesită cheltuieli mai mari şi cu grad de pericol ridicat se execută în cadrul reparaţiilor. La stabilirea lucrărilor de întreţinere curentă trebuie să se ţină seama de gradule de periculozitate pe care îl introduc pentru securitate a personalului şi a instalaţiei. curăţirea şi ungerea pieselor care necesită aceste operaţii (de exemplu: lagăre cu ungere în baie de ulei. pot provoca neajunsuri în funcţionare (uzura prematură a altor piese. rulmenţilor la acţionări electromecanice sau pompe mici. angrenajele).ANALIZA VALORII 333 Prin aplicarea corectă a măsurilor de întreţinere. conducând la reducerea cheltuielilor de producţie. scoaterea din funcţiune a elementelor respective). în cazul în care se constată dereglări (cazul acţionărilor electromecanice). iar prin recondiţionarea elementelor care prezintă uzură creşte durata de viaţă a acestora. a sticlelor de nivel. Întreţinerea echipamentelor termoenergetice are două părţi distincte şi anume: întreţinerea curentă. stabilirea. evidenţa şi urmărirea uzurilor. înlocuirea pieselor care prezintă uzură şi care. ţinând seama de evoluţia lor până la prima verificare. procesul de dezvoltare a uzurilor fizice dinamice este întârziat (întreţinere preventivă). tije. care au ca scop stabilirea funcţionării corecte a unor elemente. verificările preventive. care este strâns legată de exploatare (se execută în general cu echipamentul de bază parţial în funcţiune). reparaţiile.

înrăutăţirii calităţii ungerii. rulmenţi etc. pierderea calităţii mecanice prin scăderea în timp a caracteristicilor mecanice (σr. întocmite pe baza informaţiilor culese cu ocazia verificărilor programate şi a reparaţiilor.). dilatări neuniforme care conduc la eforturi suplimentare în îmbinări. σ0 etc. îndoire. Evidenţa şi urmărirea uzurilor. scăderea în timp a caracteristicilor mecanice (fluarea) pentru elementele (ţevi. sertăraşe. . σc. c. dezechilibrărilor pieselor în mişcare sau deformării.9. Evoluţia uzurii se măsoară astfel: eroziunea şi coroziunea prin măsurarea stratului dislocat. e.16. COMAN frecărilor în cazul pieselor în mişcare (bolţuri. suporţi. f. coroziuni datorate oxigenului sau agenţilor chimici şi mediului ambiant. umflare) ca urmare a unor încălziri locale datorate: pătrunderii unor elemente străine între suprafeţele în frecare. conducte. depunerea unor straturi izolatoare din punct de vedere al transmiterii căldurii). discuri. Ţinând seama de cele arătate mai sus. grosimea straturilor izolatoare depuse (pentru schimbătoarele de căldură). angrenaje. suprafeţele de etanşare a armăturilor. paletajul ultimelor trepte ale turbinelor şi în zonele în care apar ştrangulări (laminări): cavităţii (la pompe). Evoluţia uzurii în dependenţă de timpul de funcţionare Evidenţa evoluţiei uzurii se va face pe fişe privind istoricul piesei. d. este necesară întocmirea evidenţei pieselor (elementelor) care prezintă uzuri. coturi. mai ales în curbe. necorelarea comportării normale a diverselor elemente (greşeli de concepţie): g.) şi schimbarea dimensiunilor iniţiale. Fig. teuri.334 - Gh.) care funcţionează la temperaturi 0 mai mari de 450 . vitezelor de transport ale fluidelor (în special apa sau emulsia apă-abur). ca urmare a neprotejării anticorosive. pierderea calităţii mecanice (gripare. armături etc. întreruperii sau reducerii răcirii prevăzute în cazurile normale (întreruperea agentului de răcire. oboselii materialului ca urmare a funcţionării timp îndelungat.

elemente de zidărie. cu durate limită de funcţionare între 5.000 h (rulmenţi. robineţi. ţevi tr.19. coroziunilor (grosimii) sau grosimii straturilor de material izolat depus etc. Stabilirea duratei limită de funcţionare se realizează aflând media timpilor de bună funcţionare. lente. În practică. astfel: MTBF = ∑ ti i =1 n unde ti – timpul maxim de funcţionare a piesei i. cu scopul stabilirii intervalelor la care se fac intervenţiile de eliminare a uzurilor. În realitate. limita maximă admisă pentru uzură se apreciază fie prin durata de funcţionare. armături. recipienţi) şi mai mult (schelete metalice.000 h (elemente de etanşare) mijlocii. mantale recipienţi etc.). În cazul când numărul de piese este mic. în funcţie de viteza de creştere (coeficienţii unghiulari). cu durate limită de funcţionare de până la 10. carcase. Toate uzurile maxime admise trebuie evaluate în durate limită de funcţionare. cu durata limită de funcţionare până la 5. în: rapide. n .ANALIZA VALORII 335 Reprezentarea grafică generală a evoluţiei uzurii se face printr-o dreaptă şi conduce la stabilirea duratei de funcţionare a elementului respectiv. figura 9. evoluţia uzurii depinde de regimurile folosirii elementului considerat (număr de manevrări. fie prin valoarea maximă a eroziunilor (jocurilor). calitatea termică a fluidelor de lucru etc.): k= U t unde k este viteza de creştere a uzurii.000 şi 10. palete. calitatea chimică a materialului şi mediului în care este exploatat. Uzurile se împart.000 h (conducte. viteza de mişcare.II de vaporizare). ţevi. n poate să însemne numărul de cicluri de încercare. n – numărul de piese identice.

În perioada 1 octombrie 1964 – 1 octombrie 1969 am fost încadrat asistent cu delegaţie de predare la Catedra de Tehnologia construcţiei de maşini şi Mecanică agricolă. în Comuna Scorţaru Nou. Tehnologia materialelor. . În perioada 1 octombrie 1961 – 1 octombrie 1964 am fost încadrat asistent la Catedra de Tehnologia Metalelor cu sarcini didactice la disciplinele: Tehnologie mecanică. prin concurs. la Catedra de Tehnologia construcţiei de maşini şi mecanică agricolă cu sarcini didactice la disciplinele: Tehnologia construcţiei maşinilor-unelte. Studiul metalelor.336 Gh. Tehnologia fabricării maşinilor. tehnologia construcţiei de maşini. prin concurs. Metalurgia pulberilor. Procese tehnologice speciale. Atelier mecanic. Tehnologii neconvenţionale. La 9 februarie 1977 am fost încadrat conferenţiar. cu sarcini didactice la disciplinele: Tehnologia construcţiei maşinilor-unelte. COMAN Gheorghe COMAN C U R R I C U L U M V I T A E M-am născut la 20 martie 1933. Bazele tehnologiei construcţiei de maşini. la Catedra de Tehnologia construcţiei de maşini şi Mecanică agricolă. În perioada 1 octombrie 1969 – 9 februarie 1977 am fost încadrat şef de lucrări. Tehnologia fabricaţiei maşinilor termice. Tehnologia matriţării şi ştanţării la rece. Bazele cercetării experimentale. Institutul Politehnic “Gheorghe Asachi” Iaşi. Tehnologia construcţiei de maşini. Tehnologia fabricării şi reparării utilajului tehnologic. Tehnologia materialelor. Tehnologia reparării utilajului agricol. Tehnologia construcţiei de maşini. cu sarcini didactice la disciplinele: Tehnologia construcţiei maşinilor-unelte. într-o familie de ţărani. La 15 septembrie 1978 am fost încadrat conferenţiar şef de catedră la Catedra de Tehnologia metalelor cu sarcini didactice la disciplinele: Tehnologia construcţiei maşinilor-unelte. Studiul metalelor. Tehnologia matriţării şi ştanţării la rece. Judeţul Brăila. În 1960 am absolvit Facultatea de Mecanică din Institutul Politehnic “Gheorghe Asachi” Iaşi şi datorită situaţiei şcolare foarte bune am fost încadrat în învăţământ la Catedra de Tehnologia Metalelor din Facultatea de Mecanică.

Am îndeplinit şi funcţia de Rector la autorizarea ei.ANALIZA VALORII 337 În 1982 am fost ales şef de catedră. Analiza valorii şi Statistica. Analiza valorii şi Statistica. membru în Comisia de Examen de Stat. îmbunătăţirea continuă a conţinutului proiectelor de an şi diplomă.3 recenzii.1992 am colaborat la Universitatea Ecologică “Dimitrie Cantemir” în calitate de profesor asociat la disciplinele: Economia cercetării şi modernizării produselor industriale. ing. preocupări puse în evidenţă de conţinutul manualelor şi îndrumarelor elaborate pentru studenţi. Până în prezent activitatea mea ştiinţifică este concretizată în următoarele realizări: . dr. iar între 1980 şi 1990 am fost. Constantin Picoş. Între 1992-1995 am colaborat la organizarea Universităţii “George Bacovia” Bacău fiind profesor asociat la disciplinele: Ecologie globală (Economia mediului). tratate. am efectuat lucrări practice şi am condus cercuri ştiinţifice studenţeşti. preşedinte de Comisie de Examen de Stat. îndrumare. în fiecare sesiune.68 de lucrări comunicate la diferite sesiuni ştiinţifice tematice şi publicate în volume editate cu aceste ocazii. introducerea unor lucrări de laborator cu un conţinut ştiinţifico-didactic cât mai complex. monografii (20 în edituri de interes naţional şi 30 de interes local. pe baza rezolvării unor teme ce interesau practica productivă din întreprinderile constructoare de maşini din ţara noastră. Între 1977 şi 1980 am fost. fiind în această funcţie până la 1 octombrie 1990. La toate aceste discipline am manuale elaborate. în fiecare sesiune. fiind permanent la curent cu noile descoperiri ştiinţifice în domeniile respective pe plan mondial. Analiza valorii. conducător ştiinţific prof. Din 1995 sunt profesor asociat la Universitatea Ecologică “Dimitrie Cantemir” Iaşi la disciplinele: Economia mediului. Între 1990 . conform cerinţei elementare că nu este moral a fi exigent cu alţii dacă nu eşti exigent cu tine însuţi. . Ecologie spirituală şi Bazele statisticii. La 15 martie 1975 am susţinut teza de doctorat cu tema “Contribuţii privind transferul erorii de bazare pe suprafaţa prelucrată la rectificarea fără centre cu bazarea semifabricatelor pe reazeme fixe”. precum şi prin efectuarea unor lucrări cu caracter teoretico-experimental în cadrul cercurilor ştiinţifice studenţeşti. de a pune la dispoziţia studenţilor propriul manual. . Aceasta cred că este o obligaţie morală a oricărui cadru didactic.25 de articole în reviste de specialitate din ţară şi străinătate. . inclusiv cel de faţă. destinate activităţii didactice cu studenţii).50 de cărţi publicate: manuale. am condus proiecte de an şi diplomă. La disciplinele la care am avut sarcini didactice m-am preocupat permanent de îmbunătăţirea continuă a prelegerilor prin introducerea noutăţilor ştiinţifice. La disciplinele menţionate am ţinut prelegeri. . iar în 1986 şi ianuarie 1990 am fost reales şef de catedră la Catedra de Tehnologia Metalelor.

Economia mediului. 1982. toată activitatea mea ştiinţifică s-a desfăşurat pe bază de contracte de cercetare încheiate cu diferite întreprinderi constructoare de maşini din ţară.338 Gh. 1985. Proiectarea tehnologiilor de prelucrare mecanică prin aşchiere. Editura Moldoviţa. Editura tehnică. 16. INID. 208 p. Probleme actuale ale finisării şi suprafinisării suprafeţelor pieselor de maşini. Bucureşti. Tehnologia fabricaţiei produselor industriale. 7. Bucureşti. ISBN 5-362-00971-0. 124 p. Tehnologia proceselor productive. 2. 1996. 348 p. 2000. ISBN 973-8042-03-8. ISBN 5-362-00970-2.1. 14..4 descrieri de invenţii. vol. Partea I-a şi Partea II-a. Probleme actuale ale finisării şi suprafinisării suprafeţelor pieselor de maşini. Târgu Mureş. Târgu Mureş. 1974. Editura Universitas. Chişinău. 400 p. 9. ISBN 973. ISBN 973-95206-2-8. 1979. 12. Tehnologia construcţiei de maşini. 414 p. 5. Bucureşti. 104 p. Târgu Mureş. Bucureşti. Suprafinisarea suprafeţelor pieselor de maşini. . Bucureşti. Finisarea pieselor de maşini. Rulmenţi.. vol. Analiza valorii. 1981..2. Bucureşti. Bucureşti. 242 p. ISBN 973-8042-26-7. 2000. Manual de proiectare. Chişinău. Editura „Dimitrie Cantemir”. 1973. 290 p.2. 1976. ISBN 973-98920-6-x. 214 p. Menţionez următoarele cărţi publicate în edituri de nivel naţional: 1. vol.1. 4. Proiectarea tehnologiilor de prelucrare mecanică prin aşchiere. Iaşi. INID. Bucureşti. 2000. Vol. 408 p. 1992. 640 p. Economia mediului. Târgu Mureş. Târgu Mureş.. 200 p. Iaşi.2. Editura Tehnică. 1999. Am fost titular la circa 30 de contracte de cercetare ştiinţifică. Vol. Normarea tehnică pentru prelucrări prin aşchiere. 340 p.. Normarea tehnică pentru prelucrări prin aşchiere. 6. Editura „Dimitrie Cantemir”. Editura Moldoviţa. Editura Tehnică.. 391 p. ISBN 973-95206-3-8. Editura Tehnică. 603 p. Editura Universitas. 15. Editura Didactică şi Pedagogică. Editura “Dimitrie Cantemir”. 288 p. Editura Tehnică. 1992.1. ISBN 973 – 8042 – 09 – 7. 2000. Calculul adausurilor de prelucrare şi al regimurilor de aşchiere.. Managementul cercetării. cu o valoare de peste 10 milioane de lei (preţuri înainte de 1989). 8. Începând cu anul 1969. 10.99596 – 6 – 0. 1996. 11. Probleme. 1973. 17. Manual de proiectare. Proiectare şi tehnologie. 3. 336 p. vol. Editura “Dimitrie Cantemir”. Statistică teoretică şi aplicată (pentru ştiinţe tehnice şi economice). Prelucrabilitatea prin aşchiere a aliajelor feroase. 13. Editura “Dimitrie Cantemir”. COMAN ..

99596 – 6 – 0. 19. cu circa 1500 de studenţi. Editura “Dimitrie Cantemir”.Filiala Iaşi.. de analiză a învăţământului universitar în profil mecanic şi metalurgic. Între 1977-1979 am făcut parte din Consiliul oamenilor muncii al Întreprinderii de Utilaje şi Piese de Schimb Botoşani. În aceste calităţii am făcut parte din comisiile de prognoză şi cercetare ştiinţifică a unităţilor economice respective. Din 1987 sunt membru în Comisia Ştiinţa Materialelor a Academiei Române şi Preşedinte al Subcomisiei Ştiinţa Materialelor de la Academia Română . ISBN 973 – 8042 – 09 – 7. 20. cu patru specializări: Tehnologia turnării.ANALIZA VALORII 339 18. Economia mediului. Tehnologia fabricaţiei produselor industriale. acordat de Academia Română pentru lucrarea “Rulmenţi.. Târgu Mureş.1 octombrie 1990 am fost şeful Catedrei de Tehnologia Metalelor de la Institutul Politehnic Iaşi având în răspundere organizatorică şi îndrumare ştiinţificodidactică profilul metalurgic înfiinţat atunci la Facultatea de Mecanică.I. Târgu Mureş. Am participat. mai mulţi ani. 2001. Aşa cum am mai menţionat.. 290 p. ISBN 973. Tehnologia deformării plastice la cald şi tratamente termice. Editura “Dimitrie Cantemir”. din comisia de admitere a Institutului Politehnic “Gheorghe . Târgu Mureş. în diferite comisii tehnico-economice având ca scop dezvoltarea tehnico-economică la diverse unităţi economice cum ar fi: Întreprinderea de Utilaj Greu (CUG) Iaşi. Utilaj tehnologic pentru deformare plastică şi tratament termic (învăţământ de zi şi seral). 7626 din 15 iunie 1987. prin ordinul ministrului nr. Pentru calitatea activităţii didactice desfăşurată. 363 p. ISBN 973-8042-27-5. În 1987 am primit Premiul “Aurel Vlaicu”. Am făcut parte din diferite jurii naţionale ale Conferinţelor sau Simpozioanelor Naţionale ale Cercurilor Ştiinţifice Studenţeşti şi membru ale unor Comisii ale M. între 15 septembrie 1978 . Editura “Dimitrie Cantemir”. 233 p. Întreprinderea Mecanică “Nicolina” Iaşi. De-a lungul timpului am avut diferite activităţi cu caracter obştesc de interes general pentru colectivităţile umane din care am făcut parte. Între 1961-1964 am fost preşedintele Consiliului Uniunii Asociaţiilor Studenţilor din Institutul Politehnic Iaşi. temporar.E. 2001. Între 1969 şi 1976 am făcut parte din Consiliul tehnico-economic al Întreprinderii de Rulmenţi Bârlad. Analiza valorii. cu Diploma nr. 2001. iar între 1979-1987 am făcut parte din Consiliul Oamenilor Muncii de la Întreprinderea Metalurgică Iaşi. contribuind la stabilirea priorităţilor privind asimilarea progresului tehnic pentru produsele realizate sau/şi procesele tehnologice utilizate în unităţile economice menţionate. Întreprinderea de Material Rulant Paşcani şi altele. 67 din 4 decembrie 1987. mi s-a conferit titlul de “CONFERENŢIAR UNIVERSITAR EVIDENŢIAT”. Am făcut parte. Utilaj tehnologic pentru turnarea metalelor. Am fost organizator al diferitelor sesiuni ştiinţifice pentru cadre didactice şi cercetători din unităţi de cercetare şi producţie. Proiectare şi tehnologie”.

3312. Published by the American Biographical Institute. Un “WHO’S WHO” în ştiinţa şi tehnica românească. American Biographical Institute. Millenium Edition. Certificat de Inventator nr. COMAN Asachi” Iaşi şi de la Facultatea de Mecanică.05. .11. Dicţionarul specialiştilor. Cambridge.467 din 18. 1995. Posed Atestat editorial nr. Editura Tehnică. The International Directory of Distinguished Leadership. Cambridge.850 din 27. Ca urmare afirmării pe linie ştiinţifică sunt menţionat în: Dictionary of Interantonal Biography. Am făcut parte din diferite comisii ale M. England.1987 pentru: “Aparat pentru determinarea gradului de texturare a tabelelor”. Sunt coautor la următoarele invenţii: Certificat de Inventator nr. volume XVIII.96.92. International Who’s in Who in Engineering. 5.1986 pentru: “Cap de forjare orbitală”.95. 2000. 543 din 18. 1982/1983.1988 pentru: “Procedeu de obţinere a fontelor cu proprietăţi fizico-mecanice superioare”. Bucureşti. Din 1987 sunt expert tehnic pe lângă Tribunalul Iaşi. Am fost membru în comisii de elaborare de subiecte pentru examenul de admitere în facultate. Vol.03. eliberat de Ministerul Culturii. programe analitice cadru.1992.E.I. Inc. Certificat de Inventator nr.1. England. programe de perspectivă pentru dezvoltarea învăţământului în România. publication October 1983.463 din 15. Certificat de Inventator nr.1985 pentru: “Dispozitiv de superfinisare”.000 Personalities of the World. 1987.340 Gh.01..86. Edition Two.VI. pentru elaborarea sau îmbunătăţirea de planuri de învăţământ.

15. INID. 1968. Ed. Paris. I. Editura „Dimitrie Cantemir”. 1984. 14. Sasieni W. Becker O. Baron T. Aplicaţii ale teoriei informaţiei. 1968.. J. 94 pagini).ANALIZA VALORII 341 BIBLIOGRAFIE 1. 9. New York. Ed..: L’Analyse des valeurs. Gleen: Application of Value Analysis – Engineering. Falcon W. 1996 Brilman Jean: Modeles culturales et performances economicues. 6. Argyle Analean Associates. Dunod. 1968.: Ştiinţa în istoria societăţii. Bucureşti. Tehnică. Ackoff L. Târgu Mureş. Hommes et Techniques.: La Pratique de l’analise des valeurs. 2000. 1971. Paris. 16. 21. 2. Guiaşu S. Ed. 3. Woodward R. . W. Târgu Mureş. Ed.: Măreţia şi limitele gândirii matematice. Ses implications pour les dirigents. Editura Academiei RSR.: Bazele cercetării operaţionale. New York. Hommes et Techniques. EDIMPRESS-CAMRO. Călinescu Valentin: Analiza valorii – metodă eficientă de reducere a cheltuielilor de producţie. Bucureşti. J. 13. Murgu Alexandru.: Arta cercetării ştuiinţifice. 2000. Ed. 1994. 1969. 1976. Ed. Ivan N. Ishikawa Kaoru: La gestion de la qualite. Bernal J. Politică. Paraschivescu Marius. Bucureşti. Bucureşti. France-Empire. Paris. Coman Gheorghe. Bucureşti. Fundaţia Academică “George Bacovia”. 10. 1975. 1964. Bucureşti. 11. Ştiinţifică. Crum L. Bucureşti. Ed. 1971 (sinteză documentară. Bragaru A. Bucureşti. Tehnică. 8. Ed. Picoş C.: Optimizarea proceselor şi echipamentelor tehnologice. Beyth J. 19. Bacău. Beveridge W. Bucureşti. John Wiley and Sons. 1970. Paris. Gage W. Homes et Techniques. Bucureşti. Paris. 12. Manual practic. R.: Calitate şi fiabilitate. outils et aplications pratiques.: La Stimulation des facultes creatrices (synectiques). A. Editura Tehnică. 20. 7. Bucureşti.. a. Statistical Theory with Engineering Applications. Paris. Giarini Orio. Editura Didactică şi Pedagogică R. L. 1952. 17. M. W. 1974. 18. 1996. 22. 5. Managementul cercetării. Tehnică.. Ştiinţifică. D. Guillermo Owen: Teoria jocurilor. 1968. Ed. 1981. 1988. 4. Statistică teoretică şi aplicată. Editura „Dimitrie Cantemir”. Păvăloaia Willi: Analiza valorii. 1971. Ed.: Ingineria Valorii... Hald A. Gordon W. ş. Murgu Alexandru. Fusil Jean: Concorde. Coman Gheorghe.. Hommes et Techniques. Stahel Walter: Limitele certitudinii. Coman Gheorghe.

Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. B. Teodorescu N. Kister. Metode econometrice moderne. . Bucureşti. Paris. 24. 1976. Miles L. Bucureşti. Entr. Ed. 38. 39. 37. Brian. Editura Acad. Nicolau Edmond: Analogie. Bucureşti. Bucureşti. D. 1979 41. Tehnică. 1983. Schatteles T. 1980. 1977. Editura Academiei RSR. 1957.342 Gh. Stuttgart.. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. 1981. Paris. Verone Pierre.. 1975. Moraru Ion: Un model epistemologic-psihologic al creativităţii tehnice. RPR. Deutsche Verlaganstalt. Orănescu Petre: Analiza valorii. Matematici aplicate în statistică. 1961. Bucureşti. Bucureşti. 1966. Didactică şi Pedagogică. 1976.a.: Inventica. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. 25. Jones Chris. 34. Munteanu R. 1976. Inovarea tehnologică (creativitate.: Control statistic şi fiabilitate. Bucureşti. Bucureşti.I şi II). Mihoc Gh. Nicolau Edmond: Modelarea în ştiinţă. 1981. New York. Miles L. 33. (editor): Manual de inginerie industrială. 1971. 40. Editura Tehnică.: Technique of Value Analysis and Engineering.: L’Analyse de la valeur. Editura Albatros. Maynard H. Bucureşti. Culegere de probleme de matematici aplicate. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. 27. 28. 32. Bucureşti. 35. Panaite V.. Bucureşti. 1970. 1982. Editura Universitas. ş. (vol. D. Topa Leon. modelare. Kirst Werner. conducere. Ed. La création scientifique. 1980. Ed. 26. Societatea de Ştiinţe Matematice din RSR. Kaufmann A. Editura tehnică.: Design. cibernetică. 36. Dunod. 1992. Tehnică. organizare). Ed. Génève. simulare. Urseanu V.: Creativitatea generală şi specifică. COMAN 23.. Moles Abraham. Dieckmeyer Ulrich: Creativitatstraining. 29. Bucureşti. Twiss C. Roşca Al. Creativitate. 1962. Bucureşti. 31. Chişinău.: L’inventique. 30. Wagram Hill.. Moderne d’édition.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful