Către Senatul României

Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări

__________________________________________________________________
Doamnelor / Domnilor Senatori,

Ref.: Propunere legislativă L403/2013 Subsemnatul VÂRLAN DORU, unul dintre cei vreo 1.200 aviatori civili pensionari din România, în calitate de Cetățean al României și Uniunii Europene, În contextul în care:  Pentru absolut aceeași cauză, atât eu, cât și alte sute de aviatori civili pensionari, la diverse instanțe (tribunale) din această Țară, am pierdut procesele intentate pentru a ne recâștiga drepturile legal obținute (Decizii de pensionare definitive), dar suspendate, în mod abuziv și anticonstituțional (începând cu luna septembrie 2010), iar alți pensionari și-au recâștigat aceste drepturi (atașez o astfel de Decizie) la diverse instanțe din țară, Pentru că astfel, prin acest mod incorect și neuniform de aplicare a legii, cu Decizii diferite ale instanțelor pentru exact aceleași spețe, Pentru că Propunerea legislativă L403/2013 vine, pur și simplu, să corecteze uriașe nedreptăți aplicate discriminatoriu unei categorii sociale altfel larg apreciată și stimată,

 

Vă adresez rugămintea de a ne susține în reașezarea noastră, a aviatorilor civili pensionari, acolo unde ne este locul. Doamnelor, domnilor parlamentari, în cazul meu, după ce am contribuit, ca aviator civil din România, la fondul de pensii (conform Deciziei mele de pensionare...) timp de 47 de ani - 5 luni și 4 zile, trebuie să trăiesc acum cu o pensie dramatic diminuată. Mai exact, în mod incorect și complet ilegal, pensia mea obținută legal, în România, conform legislației în vigoare la data pensionării mele, a fost diminuată cu 87%. Ce vină am eu, cetățean român și european, că am cutezat să cred în legile țării, că am îndrăznit să profesez în așa fel încât să ajung să ies la pensie, după ce am readus de mii de ori la aterizare aeronave mult prea scumpe prin însăși valoarea lor, dar, poate, mai ales prin valoarea și importanța pasagerilor, a mărfii etc. Cu ce suntem noi, aviatorii români pensionari civili, mai prejos decât colegii noștrii pensionari militari ori diplomați ori ...colegii noștri aviatori civili europeni etc., încât să fim tratați cu atâta desconsiderație, chiar batjocură? Cu stimă, Doru Vârlan 3 noiebrie 2013

1

Vârlan Doru Sat Pleșești, Comuna Berca, Județul Buzău, Cod poștal: 127043 Tel: o744-542944 Email: varlan.doru@yahoo.com, varlandoru@gmail.com

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful