COSTACHE NEGRUZZI

COSTACHE NEGRUZZI a fost fiul boiernaşului Dinu Negruţ şi al Sofiei Hermeziu, s-a născut în 1808 şi a crescut într-o atmosferă cărturărească, cu solide lecturi de greacă veche, de neogreacă şi de franceză clasică ; mai tîrziu învaţă singur slovele cirilice, în cartea lui Petru Maior Despre începutul românilor în Dachia. în cursul evenimentelor din 1821, fugar cu familia peste Prut, cunoscu pe Puşkin, învăţă ruseşte, legă cunoştinţă cu Stamati şi Donici şi traduse Şalul negru în versuri şi Cîrjaliul in proză. îşi petrecu viaţa în tihnă, abia turburată de cîte un scurt surghiun, de pe urma unor articole literare, fără să se bucure de imunitate, ca deputat în Adunarea generalnică. A ocupat diferite funcţii publice, printre care primăria Iaşilor. Din căsătoria cu Măria Ganea, a avut patru copii: Iacob, Leon, Gheorghe şi Eliza. S-a ţinut departe de mişcările din 1848, deşi avea legături strînse cu Vasile Alecsandri şi Mihail Kogălniceanu, tovarăşii săi la conducerea teatrului românesc, în 1840, cînd compuse Muza de la Burdujăni, şi la redactarea Daciei literare, a Propăşirei şi a României literare. A scos, în 1854, din însărcinare oficială, Săptămîna, foaie sătească. A murit la 25 august 1868. Negruzzi e primul scriitor modern din Moldova. Proza lui nu are nimic din vetustatea fara farmec a lui Asachi; chiar şovăielile sale filologice, inerente vremii, păstrează un interes lexical pentru cititorul de azi. Contemporanul alesese între directiva fermă a lui Heliade şi aceea vagă, dar pretenţioasă, a lui Asachi, pe cea dintai. Nu se ivise încă regionalismul moldovenesc, ca o consecinţă neprevizibilă a Unirii, spre a solidariza pe scriitorii de la Iaşi, în numele „spiritului critic". Ba chiar, recunoscînd existenţa unei mişcări culturale la Bucureşti, în timp ce i se simţea lipsa la Iaşi, ofta în bucuria lui „că maicei naturi i-a plăcut mai bine, născându-1 român, să-1 aşeze de astă parte de Milcov". Ca adept al gramaticii şi al alfabetului simplificat de Heliade, susţine polemici cu Asachi şi cu Bariţ, directorul Foii pentru minte, inimă şi literatură, în care îşi afirmă cu hotărâre poziţia şi îşi legitimează contribuţia originală şi traducerile publicate la Bucureşti. Negruzzi participă mai mult ca amator la dezbaterile filologice, aducând în intervenţiile lui un deosebit bun simţ şi ferindu-se de exclusi-visme. Nu are pretenţia de a compune studii, cu soluţii tranşante ; nici nu atacă problemele mari ale filologiei; învederează curiozităţi şi anomalii, exprimă nedumeriri, propune punctul său de vedere, dar fără pedanterie şi spirit de autoritate ; prin calităţi de fineţe şi măsură, precum şi prin tonul sceptic sau glumeţ pe care-l imprimă dezbaterilor gramaticale îndeobşte indigeste, Negruzzi a dat cele mai interesante cronici de acest fel, mai plăcute şi mai nutritive decât controversele puriste întreţinute ulterior prin presa cotidiană.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful