NOŢIUNEA ŞI IZVOARELE DREPTULUI

1. Definiţia dreptului afacerilor. Delimitări 2. Izvoarele dreptului 3. Aplicarea legii civile Noţiunea de drept este utilizată cu următoarele înţelesuri: • drept obiectiv, desemnează regulile juridice de conduită sau normele juridice din societate; • • drept pozitiv, desemnează dreptul obiectiv în vigoare; drept subiectiv, desemnează dreptul ce aparţine unei persoane fizice sau juridice, în temeiul normei juridice; drepturilor subiective le corespund, în mod corelativ obligaţiile juridice. Exemplu: - în limba engleză dreptul obiectiv se traduce “law” iar cel subiectiv “right” Diviziunea generala adreptului: drept public şi drept privat Dr. public - reglementează raporturile juridice de subordonare, in care persoana fizică/ juridică se subordonează statului Dr. privat - vizează relaţiile dintre indivizi, ca membrii ai societăţii, relaţii încheiate pe poziţie de egalitate juridică Ramura de drept înglobează normele juridice care reglementează relaţiile sociale dintr-un anumit domeniu de activitate al vieţii sociale. Ramura de dr. public: drept constituţional, drept administrativ Ramura de dr. privat: drept civil, drept comercial, dreptul familiei Dreptul civil

-

este acea ramură care reglementează raporturi patrimoniale şi nepatrimoniale stabilite între persoane fizice şi persoane juridice aflate pe poziţie de egalitate juridică => conţinutul dreptului civil obiectul dreptului civil subiectele raportului de dr. civil

Rolul dreptului civil rol de “drept comun”, adică atunci când o ramură de drept nu conţine norme proprii care să reglementeze un anumit aspect al unui raport juridic, se apelează la norme corespunzătoare din dreptul civil rol de ocrotire a valorilor patrimoniale şi nepatrimoniale ale omului este o garanţie a formării conştiinţei juridice corecte asigură aplicarea corectă a legii

Dreptul comercial reglementează relaţiile sociale patrimoniale şi personal nepatrimoniale din sfera activităţii de comerţ, relaţii care se nasc de regulă între persoane care au calitatea de comerciant şi care se află în poziţie de egalitate juridică Dreptul afacerilor - este o ştiinţă interdisciplinară (pluridisciplinară) ce cuprinde ansamblul de norme juridice ce reglementează relaţiile sociale ale intreprinderii din momentul înfiinţării ei, până la mo mentul desfiinţării (lichidării), respectiv • relaţiile ce se stabilesc între stat pe de o parte şi comerciant pe de altă parte (dreptul administrativ, fiscal, penal)

• relaţiile de drept privat, ceea ce înseamnă aplicarea unor dispoziţii de drept civil (regimul juridic al bunurilor, protecţia consumatorului), de dreptul muncii (contractul de muncă, răspunderea disciplinară, materială, jurisdicţia muncii) şi nu în ultimul rând • relaţiile de drept comercial (comercianţii, faptele de comerţ, fondul de comerţ, contractele comerciale). Dreptul comerţului internaţional reglementează raporturile patrimoniale şi personal nepatrimoniale dintre persoanele fizice şi persoanele juridice din state diferite aflate în situaţie de egalitate juridică, raporturi ce se nasc în cadrul colaborării economice internaţionale Dreptul fiscal este format din totalitatea actelor normative ce reglementează raporturile juridice fiscale care se nasc, se modifică şi se sting în procesul colectării impozitelor şi taxelor de la contribuabili Dreptul administrativ reglementează relaţiile sociale din sfera administraţiei publice, precum şi pe cele de natură conflictuală dintre autorităţile publice şi cei vătămaţi în dreptul lor prin acte administrative ale acestor autorităţi, pe de altă parte Dreptul muncii -alcătuit din ansamblul normelor juridice care reglementează raporturile sociale individuale şi colective ce se stabilesc între angajatori şi salariaţi raporturi ce se refera la încheierea si desfacerea contractului de munca, disciplina muncii, timpul de lucru si timpul de odihna, asigurarile sociale, protectia muncii si tehnica securitatii etc. Dreptul bancar - este ramura de drept care conţine norme ce reglementeaza raporturile juridice dintre comerciantul bancar si clienţii săi care sunt persoane fizice si persoane juridice

În cadrul fiecărei ramuri de drept, normele juridice se grupează în ansambluri numite instituţii juridice. Exemplu: - instituţia contractelor în dreptul comercial - instituţia căsătoriei, instituţia adopţiei în dreptul familiei - instituţia drepturilor reale, instituţia obligaţiilor civile, instituţia subiectelor în dreptul civil Ramurile de drept se găsesc într-o strânsă interdependenţă şi formează sistemul de drept.

Norma juridică: noţiune, caractere, structura, clasificare
Noţiune: este regula de conduită cu caracter general, impersonal şi obligatoriu aplicablilă oamenilor în raporturile dintre ei sau în raport cu societatea. În cazul nerespectării normei juridice se recurge la forţa coercitivă a statului. generală: impune o conduită tipică adresându-se tuturor persoanelor impersonală: nu se adresează direct unei persoane individualizate, ci vizează un număr nedeterminat de persoane; oricine săvârşeşte o acţiune sau se face vinovat de o inacţiune ce cade sub incidenţa normei juridice suportă consecinţele legii obligatorie: dacă nu este îndeplinită de bunăvoie, se aplelează la forţa de constrîngere a statului Structura normei juridice: ipoteză, dispoziţie, sancţiune Art. 1357 C. Civ. (răspunderea pentru fapta proprie): “Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu intenţie sau din culpă, /(ipoteză)/ este obligat /(dispoziţia)/ să îl repare/(sancţiunea).” Ipoteza

-

determinată ex: art. 1378 C. Civ. “Proprietarul unui edificiu sau al unei construcţii de orice fel este obligat să repare prejudiciul cauzat prin ruina lor ori prin desprinderea unor părţi din ele, dacă acestea au fost cauzate de lipsa întreţinerii sau de un viciu de construcţie”

-

nedeterminată ex: art. 1357 C. Civ. “ Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu intenţie sau din culpă, este obligat să îl repare”

Dispoziţia e determinată când conduita e prevăzută categoric: bunurile din timpul casătoriei sunt comune mai puţin categoric: soţii se pot învoi asupra numelui ce-l vor purta in timpul căsătoriei

Sancţiunea absolut determinată: nulitatea absolută a unui contract ilicit relativ determinată: amendă între un minim şi un maxim alternativă: amendă sau închisoare

Clasificare: a) După caracterul conduitei pe care o prescriu normele juridice sunt: Imperative - onerative ex. art.12 C. fam.: cei ce se căsătoresc trebuie să facă personal declaraţia de căsătorie la serviciul de stare civilă - prohibitive ex: art. 6 C. fam. interzice căsătoria între rudele în linie dreaptă (ascendenţi, descendenţi) precum şi între cele în linie colaterală până la gradul IV inclusiv Dispozitive - permisive - ex:art. 4 C.fam. “Vârsta minimă de căsătorie este 18 ani” =>tănărul de la această vârstă se poate căsători dar rămâne o opţiune personală Supletive ex: art. 1666 C. civ. precizează că în lipsa unei stipulaţii contrare, cheltuielile predării cad în sarcina vânzătorului, iar cele ale ridicării în sarcina cumpărătorului

b) După gradul de determinare determinate nedeterminate

c) După obiectul lor: de drept civil de drept comercial de drept penal d) După ierarhia existentă în diferite izvoare de drept, ele sunt cuprinse în: Legi - fundamentale: Constituţia - organice: cele din domeniile stabilite prin Constituţie, se adoptă prin votul a 2/3 din nr. membrilor Parlamentului - ordinare: se adoptă in toate celelalte domenii, cu majoritatea voturilor parlamentarilor prezenţi Decrete - legi utilizate în 1990 în situaţia speciale existente înainte de alegera Parlamentului - emise de preşedintele României ex. instituirea stării de urgenţă Hotărâri de Guvern – adoptate în vederea organizării aplicării legii Ordonanţe de guvern – adoptate de acesta în perioadă de vacanţă parlamentară Ordonanţe de urgenţă – adoptate de guvern în cazuri excepţionale şi care intră în vigoare numai după depunerea lor spre aprobare la Parlament Ordine şi instrucţiuni emise de miniştri sau de Guvernatorul BNR . Vizează domenii restrânse şi au ca scop executarea legilor.

-

Deciziile autorităţilor publice locale care reglementează probleme diverse specifice razei teritoriale respective

-

Obiceiul sau cutuma - reguli de conduită folosite vreme îndelungată care pot deveni norme juridice doar prin recunoaşterea lor prin lege Aplicarea legii civile În timp: Principii:

-

Neretroactivitatea legii civile noi este regula juridică potrivit căreia o lege civilă se aplică

numai situaţiilor ce se ivesc în practică după adoptarea ei, nu şi situaţiilor anterioare ex : deţinuţi ce s-au revoltat pentru pedepsele mai mari aplicate prin dispoziţiile vechiului Cod penal, nu erau îndreptăţiţi atât timp cât sentinţa ce-i privea era definitivă şi viza pedepsele din vechiul Cod Aplicarea imediată a legii civile noi este regula de drept potrivit cărei, de îndată ce a fost

adoptată, legea nouă se aplică tuturor situaţiilor ivite după intrarea ei în vigoare, excluzând aplicarea legii vechi Excepţii: Retroactivitatea legii civile noi, se aplică numai dacă este consacrată expres în legea nouă

ex: legea penală mai blândă Ultraactivitatea (supravieţuirea) legii vechi, care se mai aplică încă un timp oarecare, unor situaţii determinate, precizate de noua lege intrată în vigoare

În spaţiu: Legile române se aplică tuturor faptelor şi relaţiilor ce se înfăptuiesc pe teritoriul ţării noastre între subiecte de drept civil de cetăţenie ori naţionalitate română, excluzând aplicarea legilor altor state

-

In ipoteza raporturilor civile cu un element de extraneitate: cetăţenie, naţionalitate, locul încheierii ori executării contractului, locul producerii delictului civil, deci în situaţia în care există un conflict de legi în spaţiu, adică pentru un singur raport juridic se pot aplica în acelaşi timp dispoziţiile mai multor sisteme de drept se vor aplica normele conflictuale ale dreptului internaţional privat

Asupra persoanelor: Legi civile cu vocaţie generală adică aplicabile atât persoanelor fizice cât şi celor juridice ex: C.civ. Legi aplicabile numai persoanelor fizice ex: C. familiei Legi aplicabile numai persoanelor juridice ex: legea 31/1990 Interpretarea legii civile Operaţiunea de explicare a conţinutului normelor de drept civil, in vederea justei lor aplicări, prin corecta încadrare a diferitelor situaţii din practică, în ipotezele ce le conţin. Clasificarea interpretării: a) În funcţie de forţa sa, obligatorie sau neobligatorie: Oficială – făcută de către un organ al puterii legislative (interpretare autentică – făcută de însuşi organul care a edictat actul normtiv supus interpretării), executive sau judecătoreşti (interpretare judiciară) Neoficială – dată legii civile în doctrină, sau de către avocat în pledoariile sale. Nu are forţă juridică obligatorie b) După criteriul rezultatului: Literală – când în urma interpretării se ajunge la concluzia că conţinutul literal şi cel real coincid

-

Extensivă – când conţinutul literal este mai restrâns decât cel real, faţă de intenţia reală a legiuitorului şi textul trebuie extins şi asupra cazurilor care nu se încadrează în formularea textului

-

Restrictivă – când formularea este prea largă faţă de ipotezele ce se pot încadra în text