You are on page 1of 4

Teoriile pretului

In conditiile contemporane, pretul pietei reprezinta o cantitate de moneda pe care cumparatorul este dispus si poate sa o ofere producatorului in shimbul bunului pe care acesta poate sa il ofere pe piata si exprima, in cea mai mare masura sub aspect calitativ si structural, un ansamblu de informatii furnizate reciproc de catre participantii la schimb, in functie de raportul dintre cerere si oferta, pe de o parte, si in cadru legislativ, pe de alta parte, avand caracter dinamic, divers si reglementat. Pretul este un instrument al pietei si un indicator al realitatii. In virtutea functiei de corelare a cererii cu oferta el capata un caracter complex ce este amplificat in contextul actualului dinamism economico- social, atat de caracteristicile pietei pe care le manifesta, cat si de cadrul legislativ care reglementeaza formarea preturilor, el insusi perfectibil. Pretul unui bun sau al unei resurse este un element care arata la ce trebuie sa renunte pentru a se obtine respectivul bun sau resursa. O definitie a pretului, unanim acceptata este cea formulata inca din antichitate de catre Aristotel si Xenofon care reprezinta pretul ca o cantitate de moneda pe care cumparatorul este dispus si o poate oferii producatorului (vanzatorului) in schimbul bunuluipe care acestail prezinta pe piata. Acesta este pretul absolut. De obicei pretul este exprimat in termeni banesti (pret absolut), dar poate fi exprimat in termenii cantitatii din alt bun la care trebuie sa renunte pentru procurarea produsului necesar (pretul relativ). Rezulta ca daca toate preturile cresc in aceeasi proportie, preturile absolute cresc, dar relativ raman neschimbate. Un alfel de pret este pretul etalon care reprezinta pretul unui bun asupra caruia se convine; de cele mai multe ori acesta se fixeaza asupra salariului nominal sau asupra unor bunuri reprezentative pentru aprecierea nivelui de trai. Indiferent de optica sub care este privit, pretul masoara ceva. La intrebarea ce masoara pretul principalele scoli economice au dat explicatii diferite cunoscute ca teorii ale pretului.

Teoriile pretului

teoria clasica a pretului

In teoria clasica a pretului are suport (substanta) in valoare economica a bunurilor supuse tranzactiilor, valoare determinata de consumul de factori de productie si de remumeratiile revendicate de catre posesorii acestora.

Scoala neoclasica a fundamentat teoria subiectiva a pretului dupa care acesta este determinat de utilitatea marginala si raritatea respectivelui bun, de cantitatea in care bunul se afla comparativ cu trebuintele si cererea solvabila.
Valoarea economica si pretul unui bun sunt cu atat mai mari cu cat el are o unitate marginala mai mare si este mai

rar.

Teoria mixta sau teoria contemporana a valorii economice si pretului a fost elaborata in prima treime a secolului si apartine in principal Scolii de la Cambrige. Se pleaca de la premisa ca cele doua teorii anterioare nu sunt opuse (desi ele asa au aparut), ci doar explicatii incomplete si solutii partiale privin valoarea economica si pretul. In acest sens pretul este determinat atat de consumul de factori de productie, cat si de utilitatea marginala si raritatea bunului.
Dupa modul in care se formeaza preturile pot fi:

1. 2. 3.

preturi libere, care se formeaza pe baza conditiei pietei; se gasesc in modelul pietei pura si perfecta. preturi administrate care sunt rezultatul deciziilor statului si a altor centre de forta economica (monopoluri, monopsonuri, oligopoluri etc) preturi mixte sunt cele care functioneaza efectiv in statele cu economie de piata si rezulta din intersectarea mecanismului pietei, avand elemente ale mainii invizibile.

Functiile pretului in economia concurentiala

1. 2.

3.

Functia de calcul, de evaluare si masurare a cheltuielilor, rezultatelor, veniturilor, fluxurilor si circuitului de ansamblu care se deruleaza la toate nivelurile si toti subiectii actiunii economice. Pretul informeaza agentii economici asupra starii de tensiune dintre resurse si nevoi. Cresterile preturilor absolute si relative semnifica cresterea tensiunii si invers, cu cat pretul este mai ridicat cu atat respectivul bun este potential mai insuficient in raport cu nevoile. Pretul are o puternica incarcatura informationala pentru elaborarea deciziilor privind alegerea producatorilor si cumparatorilor. 4. Pentru producatori, prtul este principalul element prin care isi recupereaza cheltuielile, asigura profitul si creaza premisele pentru continuitatea activitatii economice. In anumite conditii, in special cand se practica preturi administrate, pretul este un factor de rodistribuire a veniturilor si parimoniului intre diferite categorii de agenti, ramuri si sectoare de activitate.

5.

Formare preturilor pe tipul de piata

Importanta preturilor a crescut in ultimul timp atat la nivel microeconomic cat si macroeconomic: pretul apare in toate tranzactiile de piata dereglementarea din unele industrii a condus la dezvoltarea concurentei prin pret agentii economici si cumparatorii au devenit mai constienti de existenta si rolul pietei modificare valorii monetare intensifica concurenta prin produs

Pretul de pe piata perfecta se formeazain functie de raportul dintre cererea agreata si oferta agreata la nivel impus de cantitatea determinata dintre venitul marginal si costul marginal, adica la care agentii economici inregistreaza profit maxim. Pretul de monopol. Monopolul poate caracterizat ca fiind situatia in care un produs unic al unui bun omogen este in prezenta unei infinitati de cumparatori. Pretul de monopol se formeaza in functie de raportul de cerere totala si oferta firmei monopoliste la nivel impus de cantitatea determinata de egalitatea dintre venitul marginal, adica la care agentii economici inregistreaza profit maxim. Pretul practicat de firmele oligopolistice, care alcatuiesc un caretel in scopul maximizarii produsului si care isi desfasoara activitatea in conditiile unor structuri ale costurilor diferite care se formeaza la acel nivel al productiei totale la care venitul marginal corespunde costului marginal pe ansamblul industriei, nivelului de productie care se reaalizeaza in cote diferiteinre agntii economici rspectivi.
COSTURILE DE PRODUCTIE Desi costurile de productie sunt o categorie economica legata nemijlocit de productie, nu de putine ori ele se coreleaza si cu alte faze ale procesului de reproductie[1]. Maniere de abordare Teoria microeconomica face distinctie intre urmatoarele doua categorii mari de costuri: de oportunitate si contabile. a.Costurile de oportunitate (economice) Caracterul limitat al resurselor de care un anumit producator poate dispune il va determina sa opteze pentru fabricarea anumitor marfuri in detrimentul altora, productia oricarui bun fiind dependenta de cantitatea de resurse consumate pentru producerea altora. Ca urmare, ori de cate ori o anumita masa de resurse este cheltuita pentru a fabrica un bun, productia de alte bunuri (care se pot obtine cu aceleasi resurse) se va micsora. Cu alte cuvinte, atunci cand un agent economic decide sa produca o marfa, el decide totodata sa renunte la producerea altora. In felul acesta va ajunge la notiunea de cost de oportunitate, care poate fi abordata atat din punctul de vedere al productie, cat si din cel al consumului. Prin cost de oportunitate sau cost economic, cum mai este denumit, se intelege costul optiunii pentru o anumita alternativa in defavoarea alteia, el exprimandu-se in unitati fizice de bunuri materiale sau servicii la care este necesar sa se renunte pentru a produce sau a achizitiona un anumit alt bun (material sau nematerial).

a1. Costul de oportunitate al productiei exprima cantitatea de bunuri materiale si de servicii care trebuie sa fie consumata (sacrificata) pentru a obtine o anumita cantitate dintr-un alt 545c21f bun sau serviciu in conditiile in care agentul economic se comporta rational. Un producator se comporta rational atunci cand, tinand seama de resursele pe care le detine, ia decizia de a produce acea marfa care permite cea mai buna valorificare a acestora.

Acelasi nivel al productiei se poate realiza combinand factorii de productie in mai multe moduri, fiecarui mod corespunzandu-i cate un anumit consum de resurse. Cu alte cuvinte aceeasi productie se poate obtine cu costuri mai mari sau mai mici. Ori de cate ori o productie data se realizeaza in baza unei combinatii a resurselor careia ii corespunde un cost mai ridicat decat

alteia, productia respectiva nu este eficienta.

a2. Costul de oportunitate al consumului se defineste plecandu-se de la caracterul limitat alveniturilor consumatorilor. Datorita acestui caracter o decizie de achizitionare a unui bun va fi in acelasi timp si o decizie prin care se renunta la altul sau la alte bunuri (care se pot cumpara cu aceleasi venituri). Dupa cum se poate foarte usor observa, costul unitar de oportunitate este egal cu rata marginala de substituire (in productie sau in consum) a unei marfi cu o alta, aratand la cate unitati dintr-o marfa trebuie sa se renunte pentru a produce sau consuma o unitate in plus din alta.
Acestea se definesc ca fiind expresia baneasca a consumurilor de resurse ocazionate de producerea si desfacerea unei marfi (sau a unei anumite cantitati dintr-un bun material ori serviciu). De regula, pe b. Costurile contabile producatori ii intereseaza cati bani sunt necesari pentru a achizitiona factorii de productie cu care devine posibila obtinerea unui produs sau a unei anumite mase de bunuri, respectiv la cate unitati banesti se cifreaza consumurile de resurse ocazionate de productia respectiva. De asemenea, efortul economic pe care consumatorii il fac pentru a intra in posesia unei marfi se exprima tot in unitati monetare. Unitatile banesti reprezinta avantajul ca permit omogenizarea consumurilor de resurse, precum si a rezultatelor productiei, inlaturand dificultatile de exprimare a acestora in unitati fizice. Inclusiv costurile de oportunitate se por exprima, pana la urma, prin intermediul lor. Asa se explica, de altfel, faptul ca, atat in teorie, cat si in practica mai ales, costurile cu care se opereaza curent sunt cele contabile.

In functie de dificultatile pe care agentii economici le intampina atunci cand isi propun sa le identifice, costurile imbraca alte doua forme, pe care teoria microeconomica le denumeste: explicite si implicite. Costurile explicite Costurile de acest gen sunt cele care sunt generate de o serie de plati pe care producatorii le fac furnizorilor de resurse materiale (de toate genurile), salariatilor proprii, proprietarilor care le-au oferit in arenda terenuri etc. Prin urmare, prin costuri explicite intelegem sumele de bani platite pentru procurarea si utilizarea tuturor categoriilor de input-uri prin intermediul carora devine posibila productia de bunuri materiale si nemateriale. Costurile implicite Nu sunt rare cazurile in care, un intreprinzator, pentru obtinerea unei anumite productii, consuma resurse proprii (cum ar fi o parte din productia de alte bunuri care, in loc sa fie vanduta in afara, se introduce in fabricarea produsului in cauza, propria foraa de munca etc.), astfel de consumuri dand continut costurilor implicite. Asadar, costurile implicite nu sunt generate de plati in numerar, ele fiind expresia consumurilor de resurse sustrase altor intrebuintari (sau vanzarilor) si utilizate

pentru obtinerea productiei.

Chiar daca nu sunt generate de nici un fel de plati, expresia baneasca a resurselor de acest gen nu poate fi in nici un caz echivalata cu o economie, ci cu o pierdere de venituri determinata de renuntarea la vanzarea lor. La fel ca si costurile de oportunitate, costurile implicite si explicite pot sa fie privite si prin prisma consumului, deoarece si consumatorii, pentru a-si satisface nevoile, pot sa-si achizitioneze bunurile de care au nevoie, efectuand o serie de plati catre vanzatorii acestora, sau pot sa si le produca singuri. George J. Stigler, laureat al premiului Nobel pentru economie in 1982, vorbeste de inca doua tipuri de costuri: private si sociale. a) Costul privat este costul suportat de o firma cu producerea unui anumit bun material sau serviciu. b) Costul social este costul care nu este suportat de producatorii diferitelor marfuri, ci de catre societate (cum ar fi cel presupus de inlaturarea efectelor negative ale poluarii, de pilda). A accepta poluarea numai pentru a cumpara produse chimice mai ieftine este acelasi lucru cu a accepta preturi mai mari ale acestor produse si a exclude poluarea. Consumatorii isi maximizeaza satisfactiile atunci cand preturile relative ale produselor sunt egale cu preturile sociale relative. Desi costurile, de regula, au in vedere consumurile de resurse ocazionate de producerea marfurilor,exista si unele costuri aferente schimbului de marfuri, denumite costuri ale tranzactiilor si costuri ale informarii. Costuri ale tranzactiilor De acest gen sunt costurile care fac posibila functionarea pietei, adica realizarea legaturilor intre vanzatori si cumparatori, ele fiind constituite din cheltuielile care se fac pentru plata comisioanelor comerciantilor care asigura trecerea marfurilor de la producatori la consumatori, pentru plata comisioanelor celor care intermediaza incheierea contractelor de vanzare cumparare, pentru publicitate etc. c) Costurile informarii sunt cele care se fac in vederea inlaturarii incertitudinii legate de realizarea tranzactiilor, multi specialisti incluzandu-le in prima categorie. Ultimele doua tipuri de costuri formeaza asa numitele costuri de desfacere.

In cele ce urmeaza, ori de cate ori vom vorbi despre costuri, vom avea in vedere expresia baneasca a resurselor care se consuma cu producerea si desfacerea marfurilor.