MANUAL DE

MEDIERE
Realizat cu sprijinul financiar al:

Chişinău, 2006

CZU 343.627 (036) G49 Colegiul de autori: ©2006; Xenofon Ulianovschi, judecător, doctor în drept, conferenţiar universitar, Capitolul IV ©2006; Marcela Dilion, doctor în sociologie, conferenţiar universitar, capitolul II, III ©2006; Vasile Rotaru, doctor în drept, capitolul V ©2006; Roman Koval, Directorul Centrului ucrainean “Common Ground”, capitolul VI ©2006; Diana Popa, magistru în asistenţă socială, Şeful Direcţiei Mediere, Institutul de Reforme Penale, capitolul I Coordonator: Diana Popa Această lucrare este publicată în cadrul proiectului “Consolidarea societăţii civile. Sănătatea şi drepturile omului în închisorile din Republica Moldova”, implementat în parteneriat cu Penal Reform International, cu sprijinul financiar al ICCO şi Cordaid. Opiniile expuse în conţinutul prezentului volum nu reflectă neapărat opinia finanţatorului. Informaţia expusă în prezenta lucrare poate fi reprodusă doar cu indicarea sursei. Lucrarea este publicată în cadrul Direcţiei Editoriale a Institutului de Reforme Penale Design : Andrei Muşcinschi Redactor: Vlad Pohilă Coordonator: Dana Belicov Tipar: BONS Offices, 300 exemplare Manual de Mediere/Marcela Dilion, Vasile Rotaru, Xenofon Ulianovschi,...; coord.: Diana Popa,...;Inst. de Reforme Penale. – Ch.: IRP, 2006 (Bons Offices). – 132 p. Bibliogr. În notele de subsol ISBN 9975-9890-4-7 300 ex. 347.965.42(075)

Cuprinsul
Introducere - Capitolul I Aspecte teoretice şi practice ale conflictului - 1.1 Delimitări conceptuale - 1.2 Structura conflictului - 1.3 Stiluri de conduite în situaţii de conflict - 1.4 Metode de soluţionare a conflictelor - Capitolul II Medierea: dimensiuni şi coordonate definitorii - 2.1 Conceptul justiţiei restaurative şi formele acesteia - 2.2 Conceptul de mediere - 2.3 Din experienţa internaţională privind instituţia medierii - Capitolul III Deontologia profesională a mediatorului şi construcţia paradigmei profesionale - 3.1 Conceptul de deontologie - 3.2 Codul deontologic al mediatorului în Republica Moldova - Capitolul IV Reglementarea medierii în documentele internaţionale şi naţionale - 4.1 Reglementarea medierii în documentele internaţionale - 4.2 Reglementarea medierii în documentele naţionale - 4 5 6 6 10 12 15 15 20 27 38 38 46 47 47 68

Capitolul V Etapele procesului de mediere - 76 5.1 Activităţile pre-mediere - 76 5.2 Iniţierea medierii - 80 5.3 Identificarea problemelor - 85 5.4 Elaborarea planului de negociere - 88 5.5 Crearea unei înţelegeri reciproce şi formularea alternativelor - 88 5.6 Finisarea procesului de mediere - 91 Capitolul VI Abilităţile mediatorului şi autoevaluarea - 6.1 Abordarea temei - 6.2 Triunghiul succesului - 6.3 Abilităţile de comunicare - 6.4 Tehnici de lucru şi control a emoţiilor - 6.5 Autoevaluarea - Anexe - Întrebări de recapitulare - 95 95 99 102 108 116 127 131

3

Informaţia cuprinsă în manualul de faţă este utilă.) Medierea este o metodă confidenţială şi privată. de asemenea. Dr.Introducere Justiţia Restaurativă este un răspuns dat infracţiunii care oferă oportunităţi celor care sunt cei mai afectaţi de aceasta – victima. S. pentru cadrele didactice şi studenţii de la facultăţile de drept. Instruirea iniţială şi continuă a mediatorilor este un obiectiv de bază pentru obţinerea rezultatelor de succes. Mark S. Se evită astfel folosirea măsurilor abuzive şi deteriorarea relaţiilor dintre părţi. interesele şi le indrumă astfel încât să construiască împreună variante reciproc avantajoase de soluţionare a conflictului. penal. vor aplica în practică cele învăţate. asistenţă socială şi psihologie care au în curriculum său cursul de mediere şi care ar putea să-şi îmbogăţească cunoştinţele în domeniul medierii din toate sferele: civil. etapele procesului de mediere.U. familiile acestora şi comunitatea . infractorul. Umbreit (Universitatea Minnesota. colaborarea şi respectul reciproc. care în primul şi primul rând se datorează perfecţionării continue a practicienilor. încurajându-se dialogul.de a fi direct implicaţi în a răspunde răului produs de comiterea infracţiunii. Materialul reflectat conţine informaţii din toate domeniile necesare de a fi cunoscute de profesionişti: conceptul medierii. Includerea capitolului care reflectă cadrul legal internaţional şi naţional ce reglementează instituţia medierii în cazurile penale a fost condiţionată de complexitatea procesului de mediere între victimă şi infractor. Medierea oferă persoanelor oportunitatea de a-şi asuma responsabilitatea rezolvării disputelor şi de a menţine permanent controlul asupra deciziilor care le afectează viitorul. deontologia mediatorului. 4 . abilităţile necesare de a fi dezvoltate de către mediator. ajută părţile să-şi definească mai clar obiectivele. Sperăm că prin publicarea acestui manual vom contribui la dezvoltarea instituţiei medierii. Prezentul manual este adresat în primul rând practicienilor. familial. prin intermediul căreia mediatorii.A. care făcând cunoştinţă cu conţinutul lui. persoane independente şi cu o pregătire specială.

Cercetătoarea Ulrike C. ele sunt un fenomen universal care poate fi întâlnit la toate nivelele convieţuirii umane. Totuşi nu prezenţa conflictelor este problematică. Wasmuth a atras atenţia asupra faptului că este important să considerăm conflictele ca pe nişte simple fapte sociale. care (a) urmăresc scopuri diferite. Conflictele sunt vechi de când lumea. Delimitari conceptuale Conflictul este un concept care are o multitudine de definiri şi interpretări. neconciliabile sau chiar acelaşi scop. Asemenea atitudini pot degenera cu uşurinţă în modele de gândire şi de comportament orientate după cucerirea totală: pierderile suferite de una dintre părţi sunt câştiguri pentru cealaltă. divergenţă. În limbajul cotidian conflictului i se atribuie o conotaţie negativă şi plus la aceasta în dicţionarul explicativ al limbii române conflictul este definit ca o ciocnire materială sau morală violentă. Una din cel mai des întâlnite definiţii ale conflictului îl prezintă drept lipsa unei înţelegeri între două sau mai multe părţi. pot fi bune sau rele. Problema este nu cum să eliminăm 5 . şi să nu le confundăm cu formele sale mai avansate. conflictele nu trebuie să fie limitate prin prisma unor evaluări concrete şi nu trebuie confundate cu fie cauzele. Conflictul. care pot fi. o situaţie controversată. state). să-şi atingă scopul sau să fie acceptat şi împiedică celeilalte părţi să facă acest lucru. Modalităţile de abordare ale conflictelor sau a rezultatelor acestora. fie consecinţele lor. nu ea este cea care constituie o ameninţare la adresa păcii. grupe. fie persoane individuale. ci formele ei violente. care propagă sisteme nedrepte. care avantajează doar una dintre părţile implicate.Capitolul I Aspecte teoretice şi practice ale conflictului Capitolul I Aspecte teoretice şi practice ale conflictului 1.1. înclinate spre preluarea puterii şi spre impunerea propriilor interese şi care cred că doar ele deţin „adevărul absolut“. şi/sau (b) doresc să facă uz de mijloace disputate pentru a atinge un scop anume. Fiecare din părţi întreprinde totul pentru ca să-şi apere punctul său de vedere. în viziunea lui Wasmuth este prin urmare un „fapt social la care participă cel puţin două părţi (indivizi. fie grupuri. stare de duşmănie. dar care nu poate fi atins decât de o singură parte.

mediul social în care izbucneşte conflictul (familia. Conflictele distructive sunt violente si au rezultate negative: părţile nu numai că nu caută să îşi atingă scopurile în mod paşnic. Structura conflictului În conflictologie sunt înâlnite diverse imagini ale conflictului care să reflecte structura acestuia. Iar pentru a înţelege toate aceste faze sunt necesare competenţe specifice în ceea ce priveşte preocuparea cu conflictul. Conflictele constructive pot avea multe rezultate pozitive : • Stimulează interesul şi curiozitatea oamenilor • Ajută la dezvoltarea personalităţii oamenilor. şi din seminţele lui ia naştere un nou pom. fără a fi însă evaluate (încă) ca fiind negative. Fiecare parte a lui reprezintă o parte componentă a conflictului. respectiv activităţile de reconciliere. dar încearcă să se domine sau chiar să se distrugă reciproc. 6 .partile implicate in conflict Scorbura .problema clar definită a conflictului Florile . 1. cum să creăm conflicte constructive şi să le evităm pe cele distructive. societatea) Rădăcina .cauzele multiple ale conflictului Tulpina . cade. De exemplu.2. În faza de escaladare se pune în mişcare o dinamică specifică care acutizează conflictul. în loc de confruntări mortale. În faza premergătoare sunt sesizate conflictele latente sau deja manifestate.soluţia rezolvării conflictului Orice măr care nu este mâncat la timp. ci cum să avem controverse vii. stilul de abordare a situaţiilor conflictuale determină evoluţia conflictului către o situaţie constructivă sau una distructivă.acţiunile concrete ale persoanelor implicate Fructul . În “faza de lămurire“ interesul se concentrează pe redefinirea şi reorganizarea convieţuirii. Modul.emoţiile proprii pozitive şi negative ale celor implicaţi în conflict Frunzele .Diana Popa conflictele. conflictul în viziunea lui Daniel Sapiro este asociat cu un arbore. Solul . de-escaladarea acestuia. colectivul. la stabilirea identităţii individuale şi de grup • Ajută oamenii să se adapteze unor situaţii noi sau să inventeze soluţii noi unor probleme vechi. Aşa şi orice conflict care nu este rezolvat la timp serveşte premisa pentru naşterea altui conflict.(diferite părţi) . Toate aceste faze mai sunt cunoscute şi sub numele de “arc al conflictului”. Conflictele sunt construite în faze specifice.

problemele pot fi discutate. detectarea „primelor semne” Necesităţi 2. discuţii comune. negocieri. arbitraj. după ce violenţa a avut loc. stimularea 1. problemele pot fi discutate. 7 . Etapele Variante de acţiune conflictului Percepţie. Etapa de lămurire Consolidarea conştiinţei de sine Oferirea unor posibilităţi de dezvoltare Acord cu privire la reguli Deprinderea manevrării problemelor Discuţii. clarificate şi rezolvate. Ele evoluează în mod gradat. „curăţarea mizeriei” şi un nou început Conflictele pot escalada. Dacă părţile sunt deschise să se asculte şi să comunice eficient. Primele semnale sunt non-verbale. Dacă neinţelegerile nu sunt rezolvate.Capitolul I Aspecte teoretice şi practice ale conflictului Cele menţionate mai sus pot fi reprezentate schematic în felul următor: Nr. termina disputa în mod proces paşnic Echilibrarea intereselor Diferenţierea între Includerea unei terţe persoane şi cauze părţi Chemarea din timp a unor ajutoare din afară Negocierea unui Asumarea răspunderii compromis Scuze Găsirea unor soluţii. Etapa de escaladare 3. Conflictele evoluează foarte rar de la fazele de început la fazele violente într-un mod brusc. Reparaţii facilitarea convieţuirii Compensarea pagubei Echilibru. Dacă părţile le recunosc. Etapa premărgătoare comunicării şi cooperării Observarea atentă. care pot fi recunoscute ca paşi către violenţă. conciliere. tensiunea creşte şi părţile încep să îşi exprime verbal sentimentele şi poziţiile în timpul disputelor. clarificate şi rezolvate. Disponibilitatea de a mediere. în etape. atitudini şi comportamente care exprimă frustrarea părţilor. pot trece de la primele semnale până la stadiul de violenţă mult mai rapid şi mai uşor decât pot de-escalada.

Conflictul se poate extinde. Dacă părţile eşuează în a rezolva conflictul. până când scapă de sub control. În această etapă. din nou. Şase şeptimi dintr-un aisberg se află sub apă. Cercetările destinate comportamentului oamenilor în situaţii conflictuale au arătat că majoritatea tinde să-şi impună propriile interese insistând asupra propriei poziţii . Dinamica conflictelor a fost comparată de multe ori cu un aisberg. Părţile se polarizează şi se concentrează pe atingerea scopurilor proprii.Diana Popa Dacă conflictul nu este rezolvat nici acum. să îsi rezolve disputa şi să negocieze. trece pragul violenţei. dacă nu chiar imposibilă pe termen lung. implicând tot mai multe persoane sau mai multe organizaţii. Modelul “aisbergului” este folosit de multe ori pentru a arăta că doar o parte din cele ce se întâmplă în 8 . cauzând distrugere şi suferinţă. Părţile ajung la nivelul la care se separa. violenţa nu este folosită pentru atingerea scopurilor. care sunt de partea uneia sau alteia dintre părţile implicate şi tot mai multe probleme. tensiunea poate continua să crească. se segreghează. Ele dezvoltă adesea o dinamică internă care îngreunează. şansele ca relaţiile să se îmbunătăţească descresc. Conflictul devine astfel din ce în ce mai greu de controlat. fiind surde şi oarbe la interesele celorlalte părţi. invizibile – ele sunt cele care determină însă dimensiunea şi comportamentul aisbergului.poate ajuta la rezolvarea conflictului. comunicarea este întreruptă şi nu mai pot vorbi unii cu ceilalţi. Dar. o reglementare paşnică.asta chiar şi acolo unde încep să se arate insuccesele. Acest model comportamental este însoţit şi de o limitare din ce în ce mai mare a capacităţii de percepţie şi de decizie Adevărata problemă a conflictelor este pericolul permanent ca acestea să escaladeze: pe parcursul acestora se pune din ce în ce mai mult preţ pe strategii de dobândire a puterii şi pe uzul violenţei. Pe măsură ce trecem de la mediere la sistemul juridic. prin mijloace paşnice. Conflictele sunt deseori percepute ca o luptă care trebuie câştigată. constructivă şi nonviolentă. dacă nu chiar exclude. Modelul “aisbergului” ne dă de înţeles că doar o mică parte a conflictelor este vizibilă la suprafaţă. situaţia se poate înrăutăţi. Convieţuirea este astfel îngreunată. cel puţin. Comunicarea între părţi devine tot mai dificilă. Părţile pot încerca. o a treia parte care intervine – mediator .

simbolică. Pentru a rezolva în mod constructiv un conflict. înseamnă aducerea în prim-plan a adevăratului obiect al conflictului şi. ci mai multe. ci să interpreteze şi să evalueze aceste informaţii. Este important să cunoaştem ambele nivele. Socio-psihologii au susţinut mereu că oamenii nu pot recunoaşte un lucru decât atunci când există termeni care să definească acest lucru şi că oamenii nu pot înţelege ceva decât atunci când există modele de analiză. Conflictele au loc mereu la două nivele: la nivel obiectual şi la nivel psihosocial. 9 . nivelul psihosocial domină acţiunile conflictuale. Din toate acestea mai reiese şi că nu există o singură metodă “corectă” de analiză a conflictelor. cu forma şi efectele sale. sentimente. comportamentul sesizabil. faptele -  acesta este vârful “obiectual” al aisbergului. dar şi să le diferenţiem. tabuuri etc. Analiza conflictului are aşadar de-a face cu sistematizarea percepţiei şi cu oferta de materiale ajutătoare.toate acestea nu pot fi observate în mod direct. non-orală) poate fi înţeleasă ca o cheie pentru manevrarea constructivă a conflictelor. trebuie mai întâi să îl şi înţelegem. Deseori. ci şi în comportamentele. nesiguranţe. toate acestea rămân nespuse. analizei premiselor unei comunicări de succes îi revine o importanţă deosebită.  Nivelul obiectual: temele formulate. De aceea este foarte important. ca pentru a înţelege un conflict pe de-a întregul. să recunoaştem felul în care aceste nivele se influenţează reciproc. dorinţe. Şi deoarece comunicarea în toate formele sale (orală. cu atât creşte şi importanţa acestui nivel. De cele mai multe ori. a căror utilizare eficientă depinde însă de situaţia în cauză. Conflictul trebuie să transpară nu doar în dinamica sa.Capitolul I Aspecte teoretice şi practice ale conflictului cadrul unui conflict şi din dinamica conflictului este accesibilă în mod direct. Analiza conflictelor nu are ca scop să adune tot felul de informaţii. Celelalte părţi ale acestei dinamici trebuie mai mult ghicite. să înţelegem şi dinamica nivelului psihosocial. Cu cât escaladează un conflict mai mult. .  Nivelul psihosocial: temeri. implicit. Conştientizarea nivelului psihosocial. deschiderea căilor de negociere în vederea aplanării acestuia. a dinamicii “ascunse”. acţionând astfel în “zona ascunsă”. interesele şi nevoile părţilor implicate în el. cu toate că sunt prezente masiv.

o importanţă la fel de mare atingerii scopurilor proprii cât şi păstrării relaţiei. Compromis În cazul acestui model o parte va obţine ceva din ceea ce a dorit să câştige şi va renunţa la altceva. În acest scop se caută ajungerea cu orice preţ la un acord şi se fac nenumarate concesii. Stiluri şi conduite în situaţii de conflict Stilul personal in abordarea unor conflicte este rezultatul combinaţiei a două variabile: • Măsura în care ne luptăm pentru interesele noastre • Măsura în care luăm în considerare interesele celorlalţi. cinci stiluri de abordare ale conflictului. fie prin folosirea în comun a resursei aflată în conflict. ci numai atingerea scopurilor proprii. chiar dacă nu se ating scopurile sau se strică relaţia cu partea cealaltă. în cazul fericit în care ambele părţi folosesc acest stil. Păstrarea unor relaţii bune cu cealaltă parte este mult mai importantă. Persoanele sunt gata să câştige cu orice preţ. 10 . decât a câştiga. chiar daca acest preţ inseamnă distrugerea relatiilor cu cealalta parte. Este stilul cel mai dificil şi care ia cel mai mult timp. în acelaşi timp. Cooperant Prin adaptarea acestui stil se acordă.Diana Popa 1. Căci relaţiile nu au nici o importanţă pentru ei. Evitare Evitarea conflictului sau preferinţa de a considera că nu există nici un conflict. dar are rezultatele cele mai bune. Stilul de cooperare implică o comunicare deschisă şi totală: atent la celălalt. se vor stabili limite privind măsura în care este dispus să renunţe la ceea ce ar fi dorit să obţină. Desigur. Competiţie În cazul acestui model ideile şi acţiunile sunt concentrate numai pentru atingerea intereselor proprii şi neglijarea în totalitate interesele celorlalţi. fie prin împărţire. Combinaţia acestor două variabile determină cinci moduri.3. Aplanare Acest stil este opus stilului competitiv: ideile şi acţiunile sunt concentrate numai pentru a ajuta cealaltă parte sa îşi atingă scopurile şi este caracteristică neglijarea totală a propriilor interese.

nu depinde cu nimic de cealaltă. evitând astfel pericolul de a fi exploatat1. Percepţie Divergenţele de interese. Se dezvoltă duşmănii ascunse dar şi deschise. Secretele sunt din ce în ce mai multe. necesită o împărţire a muncii. în care fiecare. Neîncrederea sporeşte iar aplanarea divergenţelor nu este mai niciodată văzută ca fiind o sarcină comună. după puteri. neîncrederea creşte. iar atitudinea nesinceră este tot mai prezentă. 1 Morton Deutsch: Konfliktregelung. Scade disponibilitatea de a acorda ajutor. p. iar propriul comportament nu este văzut decât printr-o singură perspectivă. Creşte disponibilitatea de a se folosi şi de a-l înjosi pe celălalt.Capitolul I Aspecte teoretice şi practice ale conflictului Dinamica conflictului modifică de regulă şi comportamentul părţilor implicate în acesta. 1976. deformată.56 11 . Morton Deutsch descrie aceste modificări după cum urmează: Ce este tipic pentru conflicte? Comunicare Comunicarea nu este deschisă şi sinceră. fiind resimţit mai degrabă ca o barieră decât ca o punte de legătură. Fiecare încearcă să facă totul de unul singur: nici una dintre părţi nu mai trebuie astfel să se bizuie pe cealaltă. Atitudine Încrederea scade. Gesturile de conciliere sunt interpretate ca fiind tentative de disimulare. München. Informaţiile sunt insuficiente sau înşelătoare. pentru a fi eficiente. care. contribuie în vederea îndeplinirii scopului comun. opinii şi convingeri valorice ies la iveală. Procesul de comunicare este limitat. Lucrurile care despart părţile sunt văzute mai clar decât cele care le leagă. Raportarea la sarcini Sarcinile nu mai sunt recunoscute de părţi ca fiind o responsabilitate comună. intenţiile acestuia sunt judecate ca fiind duşmănoase şi rău-intenţionate. Ameninţările şi presiunile iau locul discuţiilor libere.

care pot fi mult mai importante. traume. iar emoţiile puternice invadează raţiunea.Diana Popa Dacă folosirea mijloacelor paşnice eşuează. Metode de soluţionare a conflictului Conflictul nu este violenţă. şi apare atunci când intensitatea sa este maximă. să se rănească şi să violeze normele de comportament general acceptate. dar ea este prezentă ca un potenţial care poate fi activat: (a) În cazul în care necesităţile umane de bază nu sunt satisfăcute. privind relaţiile umane. până la stadiul de izbucnire a violenţei: • mai mult control asupra rezultatelor versus pierderea totală a controlului 12 . poate deveni foarte uşor situaţia “înainte de violenţă“. situaţia de “după violenţă”. preiau de obicei comanda. mituri şi eroi. setea de răzbunare şi de victorie. datorită unor actori cinici sau a unor structuri rău intenţionate (b) În cazul în care violenţa este glorificată de către cultura unui popor şi justifică răzbunarea (violenţa ca o compensaţie a violenţei). Metodele alternative de soluţionare pot fi dispuse pe o scara descrescătoare. mai rapid. deoarece influenţează comportamentul generaţiilor viitoare. si prin urmare cred că nu mai merită un tratament uman. Violenţa nu are numai efecte vizibile. Violenţa poate fi oprită.4. ci şi efecte invizibile. Dacă nu se rezolvă cauzele conflictului. În aceste momente. 1. precum moartea. prin forţă: forţe de menţinere a păcii care să separe părţile aflate în conflict şi să le asiste în procesul de tranziţie de la violenţă la pace. Dezumanizarea face posibil ca părţile să folosească violenţa. situaţia poate deveni din ce în ce mai tensionată şi conflictul se îndreaptă spre punctul în care va izbucni în violenţă. Violenţa este doar o manifestare a conflictului. Părţile încep să se vadă tot mai puţin ca fiinţe umane. Este violenţa o parte a naturii umane? Optimiştii spun că nu. violenţa nu stă în firea omului. de la fazele de început ale conflictului. care sunt mai bine pregătiţi şi organizaţi în a lupta agresiv pentru atingerea scopurilor lor. extremiştii. vătămările corporale sau distrugerile materiale.

prin stabilirea unor reguli de comportament. mediatorul nu ia decizii în locul părţilor implicate în conflict şi nu stabileşte cine sunt vinovaţii. Metodele alternative de soluţionare a conflictelor aflate pe această scară sunt: - Comunicarea directă - Negocierea (comunicare structurată) - Medierea (negociere facilitată) - Facilitarea proceselor de rezolvare a problemelor (mediere între mai multe părţi) La capătul scării reprezentând metodele alternative de soluţionare se află: - arbitrajul - litigiul Care este rolul mediatorului în situaţia de conflict? Mediatorul îi asistă pe cei implicaţi în conflict să rupă cercul învinuirilor şi să oprească blamarea reciprocă. să vorbeasă pe rând. îi ajută să-şi identifice propriile nevoi şi să lucreze împreună. să înţeleagă punctul de vedere al celuilalt • ajută părţile să îşi identifice propriile nevoi şi să găsească soluţii reciproc satisfăcătoare. ascultând cu atenţie fiecare dintre părţile implicate în conflict • încurajează părţile să se asculte cu atenţie. pentru a dezvolta o soluţie care să satisfacă aceste nevoi. Mediatorul: • ajută părţile să inţeleagă şi obţine acordul lor in privinţa procesului medierii • crează un climat propice. 13 .Capitolul I Aspecte teoretice şi practice ale conflictului • o soluţie mai durabilă versus una instabilă • mai multă satisfacţie în ce priveşte rezultatul versus mai puţină satisfacţie • relaţii îmbunătăţite sau cel puţin nedeteriorate versus relaţii distruse. îi ajută să comunice mai bine. Spre deosebire de un judecător sau de un arbitru. precum şi prin aranjarea încăperii în care va avea loc medierea • se informează asupra problemelor.

sub aparente soluţii sau simptome (3) Generarea unei multitudini de opţiuni. Conflictele ne influenţează capacitatea de percepţie şi gândirea. generate de percepţii diferite şi alte obstacole inerente comunicării între oameni. Este important ca prin implicarea profesioniştilor acestea să fie soluţionate pe cale paşnică şi să fie puse în valoare resursele fiecărei părţi implicate în conflict. înainte de a ajunge la un acord: soluţii alternative pentru aceeaşi problemă (4) Insistarea ca acordul să se bazeze pe criterii obiective: căutarea criteriilor obiective pentru a lua orice fel de decizie. de conţinut (2) Concentrarea atenţiei asupra intereselor trecând dincolo de poziţiile fiecăruia: găsirea problemelor reale. în cazul stabilirii unor probleme prioritare sau alegerii celei mai bune soluţii dintre multe alternative.Diana Popa Pentru a ajunge la un acord de calitate. este necesar să se aplice patru principii de bază (să negociaţi principial): (1) Separarea oamenilor de probleme: se separă problemele subiective. 14 . de cele obiective.

Justiţia restaurativă pleacă de la premisa că toate părţile trebuie să fie implicate în căutarea răspunsului la infracţiune. respectiv victima. mişcare care a apărut în America de Nord. răspunderea se întemeiază pe înţelegerea de către infractor a răului produs prin fapta sa ilicită. Justiţia restaurativă porneşte de la premisa că cel mai bun răspuns pe care îl putem da conflictului îl reprezintă repararea răului produs de un act necugetat. de reparare a prejudiciului cauzat prin săvârşirea infracţiunii. Un posibil răspuns îl constituie justiţia restaurativă. Pentru cei prejudiciaţi.Capitolul II Medierea: dimensiuni şi coordonate definitorii Capitolul II Medierea: dimensiuni şi coordonate definitorii 2. restaurarea implică asumarea responsabilităţii pentru 2 Vezi Paşcu Andrei Justiţie Restaurativă // Revista de Ştiinţă Penitenciară. Având în vedere necesitatea identificării unor răspunsuri adecvate pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii. dar restaurarea înseamnă mai mult decât a primi o compensaţie2.1. în contextul general al reformei sistemului justiţiei penale se urmăreşte găsirea unor soluţii corespunzătoare pentru diminuarea acesteia. este bazată pe programe care urmăresc împăcarea între victimă şi infractor şi identificarea unor soluţii adecvate. 2000. Pentru făptaşi. restaurarea înseamnă repararea pagubelor reale cauzate de acţiunea îndreptată împotriva lor şi restaurarea sentimentului de control asupra propriilor lor vieţi. a cunoscut şi cunoaşte o evoluţie ascendentă. În cadrul acestei filosofii penale. “Reparaţiile” materiale şi cele simbolice constituie debutul unui proces restaurativ. acceptarea răspunderii şi repararea pagubei produse. precum şi comunitatea. metodă alternativă de soluţionare a conflictelor.3. Conceptul justiţiei restaurative şi formele acesteia Fenomenul infracţionalităţii. infractorul. în rândul minorilor şi tinerilor. nr. Aceasta s-a dezvoltat ca alternativă la sistemul penal retributiv. ai sec. 15 . în contextul social actual din Republica Moldova. Justiţia restaurativă. Bucureşti. în anii ‘70. XX.

Abordarea restaurativă răspunde conflictului imediat şi încurajează dezvoltarea unor relaţii bazate pe respect între cei care comit infracţiuni. Există o mare varietate de programe ale justiţiei restaurative în domeniul justiţiei penale. cei care suferă de pe urma acestora şi membrii comunităţii. o încălcare a legii. definiţie recunoscută ca fiind valabilă de întreaga mişcare mondială din domeniul Justiţiei Restaurative. Programele dezvoltate în cadrul justiţiei restaurative se bazează pe trei principii generale: 1. a unui ideal abstract. reprezintă cel mai eficient răspuns pe care putem să îl dăm fenomenului infracţional. Răspunsul dat infracţionalităţii trebuie să încurajeze participarea activă a victimei. Acest sistem încurajează implicarea directă a victimei şi infractorului în rezolvarea conflictului. spre deosebire de supoziţia justiţiei restaurative care susţine că infracţiunea este un act împotriva altei persoane sau a comunităţii.Marcela Dilion acţiunile lor prin repararea oricărui rău pe care l-au cauzat şi rezolvarea problemelor care i-au condus la comiterea faptei respective. a dreptăţii. pe când în cadrul justiţiei restaurative producerea deliberată a suferinţei nu contribuie la refacerea echilibrului vieţii comunitare perturbat prin comiterea infracţiunii. 3. infractor şi comunitate. Pentru comunitate. restaurarea reprezintă denunţarea comportamentului infracţional şi asistarea victimelor şi infractorilor în procesul de restaurare. Conform sistemului de justiţie clasic. 2. infractorului şi comunităţii. infracţiunea este un act îndreptat împotriva statului. Infracţiunea reprezintă o violare a relaţiilor dintre victimă. În anul 1996. 16 . În cadrul sistemului penal actual pedeapsa este eficientă dacă previne infracţiunea şi schimbă comportamentul infractorului. criminologul britanic Tony Marshall a oferit lumii o definiţie procedurală a conceptului. “Justiţia Restaurativă este un proces prin care toate părţile implicate într-o anumită infracţiune se adună la un loc pentru a decide în mod colectiv modul cum trebuie rezolvate consecinţele infracţiunii şi implicaţiile viitoare”. O abordare în consens a justiţiei. prin dialog şi negociere.

Capitolul II Medierea: dimensiuni şi coordonate definitorii Conform sistemului de justiţie clasic. Scopul este să recunoaştem calităţile infractorului ca persoană şi să-l dezaprobăm numai în cazul în care a greşit. deoarece se văd pe ei ca victime şi nu mai pot observa sentimentele celorlalţi. Reintegrarea implică o distincţie necesară între faptă şi făptuitor. fie publică. infractorii sunt puşi faţă în faţă cu victima şi cu ceilalţi pe care i-au afectat. după ce victimele au ajuns la un consens. Infractorii au un rol activ în procesul restaurativ. pe când în intervenţii mai elaborate putem da posibilitatea celor afectaţi să-şi exprime propriile sentimente infractorilor. fie privată cu infractorul. Într-o intervenţie informală. Dacă le faci reproşuri. În anii ‘80 ai sec. purtându-se ca nişte victime. spre deosebire de justiţia restaurativă unde răspunderea înseamnă asumarea responsabilităţii faptei comise şi a obligaţiei de reparare a prejudiciului comis. respectiv absenţa unui cadru teoretic-conceptual. în aşa fel încât societatea 17 . cât şi una socială. Teoria justiţiei restaurative a contribuit la rezolvarea unei probleme majore. măsurile comunitare reprezentau o “practică în căutarea unei teorii”. Mult prea des autorităţile încearcă să ţină evidenţa infractorilor prin simpla pronunţare a pedepsei. care dă naştere unei răspunderi personale. În cele mai multe intervenţii primare putem face infractorul să conştientizeze cum au fost afectaţi ceilalţi prin fapta sa. răspunderea este identică cu suferinţa. se enunţă presupunerea că infractorul nu a vrut să rănească pe nimeni. iar în justiţia restaurativă. caz în care aceştia sunt complet pasivi. cu care s-a confruntat practica măsurilor comunitare. capabil să ofere obiectivele penale şi misiunea intervenţiei. În intervenţiile restaurative. ei vor reacţiona defensiv. Sistemul clasic al justiţiei susţine că infracţiunea e un act individual. răspunderea penală are atât o dimensiune individuală. ei vor empatiza cu ele. literatura de specialitate consemna faptul că în ciuda caracterului lor umanist. XX. Studiile arată că societăţile care reintegrează infractorii în societate au o rată a criminalităţii mai mică decât cele care practică un sistem de justiţie bazat doar pe represiune. fiind ajutaţi să decidă cum vor repara prejudiciul făcut. criteriile de evaluare a performanţelor aplicării lor. Când infractorii sunt expuşi sentimentelor victimelor şi descoperă cum au fost acestea afectate de comportamentul lor.

infractor şi comunitate. • acceptarea ambiguităţii. Fiecare dintre aceste cercuri are scopuri şi structuri diferite. În contextul celor expuse mai sus. pentru negocierea consensului. pentru restaurarea relaţiilor între infractor şi familia sa. • evitarea reproşurilor. Cercurile de împăcare pot fi convocate în diferite etape ale procesului penal.Marcela Dilion să dezaprobe infracţiunea şi comportamentul necorespunzător. • implicarea activă a făptuitorului. însă în acest caz numărul participanţilor este semnificativ mai mare. ci reprezintă puterea locală. dar să recunoască valoarea intrinsecă a individului. nu doar pentru împăcarea oamenilor aflaţi în conflict. Există câteva modele ale justiţiei restaurative axate pe dialogul între părţile implicate în comiterea şi consecinţele unei infracţiuni şi împăcarea dintre acestea. ca o oportunitate de a învăţa. pentru controlul respectării responsabilităţilor asumate. între victimă. există diferenţe între modurile practice care se aplică în diferite ţări. Cele mai răspândite sunt cercurile de împăcare. conferinţele familiale şi programele de împăcare între victimă şi făptuitor. Începând cu anii ‘80 indienii şi organele locale din SUA au început să dezvolte parteneriate între comunitate şi organele oficiale de drept cu scopul realizării responsabilităţii comunitare pentru soluţionarea conflictului. • valorificarea fiecărei situaţii în care infractorul a greşit. În culturile tradiţionale americane asemenea formă de soluţionare a conflictelor se realizează în mai multe scopuri. evidenţiem principiile justiţiei restaurative: • conştientizarea sprijinului. 18 . între victimă şi familie. • delimitarea faptei de făptuitor. Cercurile de împăcare permit implicarea în sistemul de drept a unor forme tradiţionale de soluţionare a conflictelor. În acest caz împăcarea are loc ca urmare a analizei comune doar în cazul atingerii consensului. Există asemenea cercuri pentru înţelegerea reciprocă. a moralei. Cercurile de împăcare sunt programe bazate pe tradiţiile indienilor nord-americani din Canada. Spre deosebire de conferinţa familială. În privinţa modalităţilor de înfăptuire a justiţiei restaurative.

precum şi după pronunţarea sentinţei de către instanţă. conferinţele familiale au început să fie practicate în Australia. pag. 2002. prietenilor acestora împreună – specific pentru conferinţele familiale3. Aproximativ 80% dintre cazuri au fost clasate drept rezultat al deciziei conferinţei de familie. La acest moment. O altă practică а justiţiei restaurative o constituie conferinţele familiale4. În limitele legii conferinţele familiale se utilizează ca alternativă pentru judecarea cazului în instanţă. forme ale justiţiei restaurative sunt aplicate în diferite regiuni ale lumii ca Europa. În Noua Zeelandă experienţa utilizării conferinţelor familiale este deosebit de eficientă. a fost adoptată Legea cu privire la copii.Capitolul II Medierea: dimensiuni şi coordonate definitorii dar însuşi procesul diferă foarte puţin. 2001. În practică s-a demonstrat că aşa-numitele conferinţe familiale pot fi utilizate ca parte a procesului juridic oficial. Asistentul social organizează întâlnirea între victimă şi infractor. – Iaşi. În afară de aceasta cercurile întrunesc în sine diferite componente ale altor forme ale justiţiei restaurative. – Bucureşti. Alt beneficiu al conferinţelor familiale se referă la reducerea numărului de persoane deţinute în instituţiile de corecţie. la consecinţele ei şi la modalităţile de soluţionare. prieteni etc. Australia.). În urma dezbaterilor cu privire la ineficienţa sistemului de soluţionare a conflictelor existent. facilitând conştientizarea vinei şi a măsurilor ce trebuie întreprinse de către făptaş pentru repararea prejudiciului cauzat. Această formă a justiţiei restaurative îşi are originea în tradiţia religioasă a Noii Zeelande. care „lăsa victima cu sentimentul de nesoluţionare a problemei interiorizat”. Datorită succesului acestui model. ceea ce este comun medierii împăcării părţilor. întrunirea părţilor şi a familiilor. rudele şi persoanele cu o anumită autoritate în comunitate (pedagogi. pag.) Dicţionar de politici sociale. America de Nord. Această lege prevede ca orice caz de încălcare a legii de către minori să fie transmis poliţiei pentru soluţionare prin organizarea conferinţei familiale. 19 . Fundamente socio-juridice ale probaţiunii. Pop Luana (coord. 630-631. Marea Britanie. În cadrul conferinţei familiale fiecare participant are dreptul să-şi exprime emoţiile. cum ar fi: întrunirea victimei şi făptuitorului faţă în faţă. la care participă şi familiile acestora. tineret şi familie. Elveţia şi Belgia. 40. 3 4 Balahur Doina. Avantajele acestei forme restaurative constă în suportul pe care îl primeşte făptuitorul din partea familiei sale pentru a se exprima şi a-şi asuma anumite responsabilităţi. atitudinile cu privire la fapta comisă.

munca în folosul victimelor sau al comunităţii. planurile de acţiune pentru obţinerea modificărilor comportamentale în viaţa infractorilor. De asemenea. în circumstanţe sigure şi aflate sub control. „conferinţa victimei şi a infractorului” etc. instanţă de judecată. care reflectă contextul şi particularităţile acesteia: - Medierea este un proces prin care victima şi infractorul au posibilitatea.Marcela Dilion Noua Zeelandă. în timpul executării pedepsei. În evoluţia sa. atât cele specifice cât şi cele cu scop restaurativ. Fie că sunt denumite conferinţe. În acest sens. practicile restaurative. în perioada dinaintea punerii în libertate a deţinutului şi chiar şi în perioada postsentenţială. 2. Africa de Sud.) sunt cele mai răspândite ca forme ale justiţiei restaurative. întâlniri sau şedinţe. ci s-a dezvoltat cuprinzând şi metodele tradiţionale ale justiţiei penale. În calitate de element procedural în asemenea programe se utilizează medierea. de a se concilia fiind asistate de mediator.2. în funcţie de ţară şi de prevederile legislative avute la dispoziţie. „împăcare”. acţiunile derulate în spiritul conceptului de justiţie restaurativă se caracterizează printr-o întâlnire faţă în faţă între infractor şi victima sa.în domeniul justiţiei restaurative se bazează pe medierea infractor-victimă. Cu toată gama deosebit de largă de practici utilizate. fie că poartă titlul de mediere sau de reconciliere. cu deosebirea că impune şi urmăreşte atingerea unor rezultate cu adevărat restaurative. Propunem câteva definiţii ale medierii. încât în multe dintre state ele nu sunt implementate doar ca programe pilot. toate mişcările şi programele . conceptul de justiţie restaurativă nu se rezumă la aplicarea acestor practici specifice.mai mult sau mai puţin experimentale . fie cã sunt sau nu impuse infractorilor. fie că se încheie sau nu cu o înţelegere sau un contract între cele două părţi. procuratură. sunt folosite în orice moment al „circuitului penal”: poliţie. au fost reconsiderate scopurile pentru care se impun şi modalităţile prin care se aplică compensaţiile financiare/materiale. repararea directă sau simbolică a pagubelor. Programele de împăcare între victimă şi făptuitor (cunoscute şi cu denumirile „mediere”. ci s-au extins la nivel naţional. Conceptul de mediere 20 .

persoane cu pregătire specială. lipsită de complicaţiile şi durata procedurilor juridice legale. Medierea nu este un proces care trebuie să determine vinovăţia sau inocenţa. confidenţial.de comun acord . În contrast cu metodele tradiţionale de rezolvare a conflictelor (în care un judecător sau arbitru. ajută părţile să rezolve neînţelegerile. după care emite o hotărâre obligatorie). relativ neformală. imparţiale. în mediere. este cel care facilitează părţile conflictului să ajungă la un acord şi.în mod definitiv şi obligatoriu . în care părţile colaborează cu mediatorii.asupra căii de rezolvare a conflictului. mediatorul are rol de catalizator. 21 .Capitolul II Medierea: dimensiuni şi coordonate definitorii - Medierea este un proces privat. facilitează procesul de comunicare. - Medierea este practica. Mediatorul facilitează procesul de negociere şi oferă părţilor asistenţă activă în alegerea căilor de urmat. imparţială. Părţilor le este acordată posibilitatea şi puterea de a-şi defini aşteptările şi interesele şi de a construi împreună soluţiile care conduc la realizarea acestor interese. face audieri ale cauzei prin intermediul reprezentanţilor legali ai părţilor. de asemenea. care ajută indivizi sau organizaţii la rezolvarea conflictelor şi a disputelor pe care nu le pot soluţiona singure. fiind echidistant faţă de interesele aflate în discuţie. Mediatorul este imparţial faţă de părţile implicate în conflict. Mediatorul este o a treia parte implicată în rezolvarea conflictului. excluzân din acest proces dorinţele părţilor implicate. Mediatorii susţin părţile în definirea şi clarificarea problemelor aflate în dispută. este supraveghetorul procedurii medierii. conduce pe participanţi în explorarea opţiunilor şi facilitează alegerea unei căi de urmat care să fie conformă cu interesele specifice ale părţilor implicate. - Medierea este o alternativă viabilă pentru evitarea costurilor emoţionale date de implicarea unei instanţe care impune . În toate cazurile. Mediatorul este persoana care ajută să fie stabilit un acord. având cunoştinţe specifice şi experienţă în rezolvarea conflictelor. ajutând la crearea unui pachet de posibile soluţii. dintre care părţile pot alege . medierea implică costuri (financiare şi de timp) incomparabil mai mici faţă de procedurile clasice. care asigură asistenţa permanentă а părţilor în timpul procesului de ajungere la o soluţie acceptabilă. acordându-le acelaşi tratament şi aceeaşi atenţie. în cadrul unei proceduri prestabilite.calea de urmat.

fac cel mai adesea obiectul unei înţelegeri scrise. 22 . Este cea mai delicată metodă de abordare. mediatorul alege fie o „navetă” ca mesager între victimă şi infractor. cu toate că îşi afirmă dorinţa de a participa la o activitate restaurativă.Marcela Dilion Obiectivele medierii sunt: 1. de a obţine răspunsuri la întrebări. în prezenţa unui mediator. de a exprima emoţiile. şi de a se focaliza pe restaurare şi vindecare. 2. dezvoltarea unui plan acceptabil bilateral privind prejudiciul cauzat de crimă. Medierea oferă infractorului posibilitatea să participe la luarea deciziei privitor la propriul său caz. Reprezintă modelul clasic de “proces restaurativ”. Concluziile la care ajung. Medierea oferă victimei o posibilitate reală de a beneficia de repararea prejudiciului şi a evita dubla victimizare. creează o şansă de a evita stigmatizarea şi o sancţiune penală severă. părţile participante. ci şi de a asigura un dialog constructiv între părţi. Pe plan mondial sunt puse în aplicare o diversitate de forme ale instituţiei medierii. - Medierea indirectă victimă/infractor. este o formă folosită în cazurile în care una dintre părţi. are motive temeinice să evite întâlnirea directă. de comun acord. Astfel scopul medierii nu este doar semnarea acordului de împăcare. Rezolvarea restaurativă a conflictului care implică activ victima şi infractorul în efortul de a repara prejudiciul emoţional şi material cauzat de crimă. Medierea educă/reeducă infractorul. În acest caz. mediatorul necesitând aptitudini deosebite pentru pregătirea şi desfăşurarea întâlnirii. în care victima şi infractorul se întâlnesc faţă în faţă. Crearea oportunităţii pentru victimă şi infractor să discute despre infracţiunea comisă. Implicarea activă a ambelor părţi le dă posibilitatea de a-şi exprima emoţiile ce le au în legătură cu conflictul şi transformă efectiv lupta între părţi în activităţi care au ca scop soluţionarea problemei comune. fiind utilizate cu succes peste tot în lume: - Medierea directă victimă/infractor. fie propune şi supraveghează desfăşurarea unei corespondenţe între părţile implicate.

la găsirea celor mai adecvate soluţii pentru îndepărtarea cauzelor care au condus la comiterea infracţiunii şi la rezolvarea consecinţelor provocate de această situaţie. În acest tip de întâlniri. - Întâlniri comunitare victimă / infractor. Acest tip de întâlniri se fundamentează pe conceptul modern de justiţie restaurativă: întreaga comunitate poate participa. victima şi infractorul sunt însoţiţi de familiile acestora şi de alte persoane apropiate. The Handbook Victim of Offender Mediation. infractor şi familiile acestora. La aceste întâlniri. alături de mediatori pot participa şi profesionişti din domeniul justiţiei penale. – San Francisco. Este o metodă prin care se reuşeşte o ventilare a sentimentelor şi se obţine stabilitatea emoţională necesară recuperării. 255. pag. care iau atitudine şi îşi exprimă punctele de vedere referitor la situaţia creată. Această metodă este utilizată în cazul în care infractorii nu au fost descoperiţi sau dacă una dintre părţi refuză să participe la orice fel de acţiune restaurativă. Întâlnirile sunt conduse. în general. • Instituţia medierii are o serie de avantaje5 printre care evidenţiem: Costuri financiare mult mai scăzute decât în cazul căilor tradiţionale de rezolvare. 2000. de un mediator dar există multe practici în care acestea sunt conduse chiar de un judecător. - Mediere surogat victimă / infractor. alături de victimă. În asemenea situaţii se formează grupuri constituite din infractori şi victime ce nu au o legătură directă dar care au comis sau au suferit acelaşi tip de infracţiune. Umbreit Mark S.Capitolul II Medierea: dimensiuni şi coordonate definitorii - Întâlniri familiale victimă / infractor sunt caracterizate de o deosebit de puternică încărcătură emoţională şi moralizatoare. În aceste situaţii se asigură o întâlnire faţă în faţă dar se face apel la o victimă sau un infractor surogat – o persoană care a suferit sau a comis acelaşi tip de infracţiune şi se află în aceeaşi situaţie de refuz sau vulnerabilitate. afectate indirect de comiterea infracţiunii. - Grupuri victime / infractori. Există cazuri în care una dintre părţi refuză participarea la o acţiune restaurativă. iar cealaltă este prea timidă sau vulnerabilă pentru a participa la o întâlnire de grup. 5 23 .

voluntare de explorare a opţiunilor. soluţiilor posibile. programarea întâlnirilor de mediere este realizată. Cele mai multe medieri au condus la rezolvarea cu succes a conflictelor. 24 . medierea poate fi realizată în orice moment: înainte. sunt încurajate permanent căile informale. oferă posibilitatea separării părţilor de problema care a condus la conflict. după încheierea proceselor tradiţionale în soluţionarea conflictelor. modul şi calea de rezolvare a conflictului sunt rezultate directe ale opţiunilor părţilor. Posibilitatea făptuitorului de a conştientiza dimensiunea răului făcut şi de a încerca să aducă reparaţii persoanei vătămate. şi de a primi sprijin şi implicare din partea comunităţii. înlăturând orice posibilitate de răspândire a informaţiilor private tot ce este spus sau împărtăşit în timpul procesului de mediere are caracter confidenţial. Sunt create premise pentru reducerea riscului de recidivă. Înlătură posibilitatea de a deteriora sau rupe relaţii şi legături interumane importante. spre satisfacţia părţilor implicate. Se evită supraaglomerarea instanţelor de judecată şi a celorlalte instituţii implicate în procesul penal. nu al instanţelor de soluţionare. Posibilitatea victimei de a se exprima. Reducerea disconfortului: permite părţilor implicate în conflict să deţină controlul asupra procesului.Marcela Dilion • • • • - - - - • • • • • • Rezolvarea conflictelor poate fi realizată într-un timp mult mai scurt decât în cazul căilor tradiţionale. ţinând seama de interesul părţilor. de a-şi recâştiga încrederea şi controlul asupra vieţii sale. Confidenţialitatea procesului de mediere este asigurată. Oferă flexibilitate în soluţionarea conflictelor: căile tradiţionale de soluţionare a conflictelor rămân în permanenţă deschise. care au în mod frecvent de suferit în cazul folosirii căilor tradiţionale de soluţionare a conflictelor.

pentru că părţile pot explora problemele ascunse care stau la baza conflictului. beneficii pentru sistemul de justiţie: preluarea cazurilor de la instanţele de judecată. beneficii pentru indivizii aflaţi în conflicte: o cale mai bună de a soluţiona conflictul.Capitolul II Medierea: dimensiuni şi coordonate definitorii McGillis evidenţiază o listă a beneficiilor medierii: 1. Putem evidenţia următoarele principii de bază: 1. prin învăţarea cetăţenilor a unei noi tehnici de soluţionare colectivă a problemelor. Analizând importanţa instituţiei medierii care are ca bază necesităţile victimei. Respectarea opţiunii victimei: - Participare - Sprijin - Programare pentru şedinţa de mediere - Locul de desfăşurare a medierii - Aşezarea în sală - Primul vorbitor - Încheierea şedinţei - Rezolvarea. 3. pentru alegerea limbajului care să dea dovadă de sensibilitate faţă de victimă 25 . astfel ei. Utilizarea unui limbaj ce demonstrează sensibilitate faţă de victimă. îmbunătăţirea calitpăţii vieţii prin creşterea participării cetăţenilor în luarea unor decizii importante. reducerea tensiunilor din comunitate prin soluţionarea efectivă a conflictelor. 2. Principiile de bază evidenţiate mai sus generează unele idei fundamentale pe care trebuie să le urmeze mediatorii în procesul de selectare a victimelor. este necesar să punctăm principiile care ghidează medierea. 4. pentru asigurarea securităţii victimei. la rândul lor. Selectarea cu atenţie a cazurilor. fără avocaţi sau restricţii din partea procedurilor legale. 3. se pot ocupa de cazuri mai dificile. 2. beneficii pentru comunitate: îmbunătăţirea puterii comunităţii vis-a-vis de autorităţi. Asigurarea securităţii victimelor.

- În ce priveşte administrarea medierii. 26 . este important de a ţine cont de faptul că. de posibilitatea de a face o alegere şi de a li se vorbi într-un limbaj respectuos6. gravitatea faptei comise. În unele ţări europene (Anglia) ea poate fi încredinţată doar agenţiilor de probaţiune. New York. de la o comunitate la alta. tipul şi natura infracţiunii etc. pe baza unor criterii morale. de cele mai multe ori.Marcela Dilion şi în scopul alegerii cu atenţie a cazurilor supuse medierii. cerinţe şi principii care trebuie simultan considerate în deciziile de administrare şi implementare а medierii7: - Existenţa cadrului juridic care reglementează măsurile de reabilitare şi supraveghere comunitară. infractorii de asemenea au nevoie de siguranţă. persoane marginalizate. - Sfera infracţiunilor cărora li se aplică medierea variază de la o comunitate la alta. 37-38. - Cine este adevărata victimă – infractorii fiind şi ei. recidivă. Ea este apreciată ca una dintre tehnicile cheie ale justiţei restaurative. victime ale violenţei individuale sau comunitare. pag. Fundamente socio-juridice ale probaţiunii. În timp ce prevenirea şi medierea sunt practicate pe scară largă în cadrul justiţiei pentru delincvenţă juvenilă. Cu toate că victimelor li se acordă atenţie specială din motiv că au avut de suferit în urma celor întâmplate. 2001. fiind considerate răspunsurile cele mai potrivite pentru astfel de situaţii. – Iaşi. Communication in social work. Balahur Doina. aplicarea lor infractorilor majori trebuie apreciată de la caz la caz. circumstanţele reale şi personale etc. Aceste principii s-au dezvoltat pe parcurs pentru a preveni afectarea repetată a victimelor infracţiunii şi pentru a încuraja persoanele să se implice şi să participe la mediere. Medierea este una dintre măsurile frecvente practicate de diferite sisteme penale. în care sunt implicate serviciile de probaţiune. În Germania nu există critici de excludere. 1999. juridice. practicile variază. 6 7 Lishman Joyce. Cel de al XII–lea Seminar European “Mediation and Probation” а pus în evidenţă o serie de aspecte. din punct de vedere uman. Alte criterii de restrângere а aplicării medierii se referă la vârstă. de asemenea. În Anglia ea nu poate fi pronunţată în cazul violenţei domestice şi rasiale precum şi ale omorului. - Reparaţie înainte de represiune.

Din experienţa internaţională privind instituţia medierii Dezbaterea teoretică asupra modului în care pot fi abordate şi rezolvate consecinţele unei infracţiuni de către cei direct implicaţi în aceasta. - Ca şi în alte situaţii legate de răspândirea pe piaţă а unor noi produse. există pericolul ca medierea să fie privită ca remediu “pentru orice persoană şi orice situaţie”. Mediatorii nu sunt jurişti. 2. au început să se facă simţite în Europa pe la sfârşitul anilor ’60 ai sec.3. - Dreptul victimei de а depune mărturie. - Imparţialitatea şi neutralitatea mediatorului. Medierea este una dintre tehnicile cheie ale justiţiei restaurative. în 27 . XX. începând cu siguranţa comunităţii. medierea trebuie să răspundă la anumite întrebări: “Cine trebuie să beneficieze de ea?”. - Eficienţa medierii depinde de profesionalismul intervenţiei. pierzându-şi astfel avantajele. anume victima şi infractorul. - Mişcarea pentru susţinerea şi promovarea medierii riscă potenţial în confruntarea cu mişcările pentru drepturile victimei şi ale femeii. - Dreptul infractorului la asistenţă juridică pe toată durata medierii. Ea răspunde atât drepturilor victimei cât şi necesităţii de reabilitare а infractorului. într-un anumit context cultural şi politic. În acea perioadă. - Pentru а fi acceptată. judecători ori terapeuţi ci o а treia parte neutră mandată şi pregătită profesional să rezolve probleme şi conflictele. Din acest motiv scopurile medierii trebuie precis clarificate. “Cine optează pentru ea şi de ce?” etc. - Datoria mediatorului de а depune mărturie şi de а beneficia de protecţie juridică. continuând cu reconcilierea victimă-infractor şi prevenirea comiterii unor noi fapte penale. Ele variază.Capitolul II Medierea: dimensiuni şi coordonate definitorii în timp ce în altele (Norvegia) ea poate fi administrată şi de voluntari.

A. În unele dintre aceste ţări. pe la mijlocul anilor ’70. Cu toate că reacţiile faţă de experimentele desfăşurate erau deosebit de pozitive. În pofida a ceea ce sar putea crede. sau poate chiar înainte ca primele experimente privind medierea victimă/infractor să fi organizate. În anumite ţări. în timp ce în altele acest tip de intervenţie este puternic profesionalizată. această mişcare nu a primit imediat sprijinul care se aştepta. Din punct de vedere cantitativ. nu trebuie să privim medierea victimă/infractor – sau justiţia restaurativă în ansamblul său – ca fiind ceva importat din lumea anglo-saxonă. practica nu se rezumă doar la cazuri de infracţiuni 28 .Marcela Dilion diferite ţări europene. această modalitate de a răspunde fenomenului infracţional are un potenţial inovator deosebit de puternic. Această abordare a reprezentat ceva foarte nou în cultura profesioniştilor şi a celor care elaborează politicile în domeniul legislativ şi cel al justiţiei penale. De asemenea. se observă o mare diversitate şi în tipul relaţiei pe care serviciile de mediere o au cu sistemele de justiţie penală: de la tipul exclusiv bazat pe sistemul guvernamental. până la tipul total comunitar. În ţările europene. voluntarii joacă un rol important în desfăşurarea cotidiană a medierii. multe experimente desfăşurate pe scară redusă şi cele câteva programe de nivele naţionale au oferit. în Canada şi S.. o atenţie deosebită fiind acordată selecţionării cazurilor adecvate şi sprijinirii şi pregătirii profesionale a mediatorilor. au fost formulate propuneri concrete de proiecte inovatoare. date concrete şi clare în baza cărora s-a tras concluzia că. medierea victimă/infractor a devenit o practică foarte bine fundamentată. forma actuală în care întâlnim medierea victimă/infractor şi-a făcut apariţia în anii ’80. Crearea unui cadru legal a oferit uneori un puternic impuls. redusă. fără nici o îndoială. În majoritatea ţărilor a fost nevoie de mai bine de 10 ani pentru a putea dezvolta o activitate practică cât de cât semnificativă. ea a cunoscut o dezvoltare relativ înceată. practica a rămas oarecum limitată.U. Din aceste motive. numărul programelor de mediere şi al cazurilor care au trecut printr-un asemenea proces a crescut în mod considerabil în ţările europene. întro primă fază. Discuţiile asupra acestor probleme s-au desfăşurat în acelaşi timp. Mai mult ca atât. La început. Totuşi. În anii ’90. dar nu a condus peste tot la evoluţiile care erau aşteptate. din punct de vedere calitativ. chiar şi din partea victimelor şi a infractorilor implicaţi. unele dintre primele iniţiative nord-americane au fost fără îndoială influenţate de lucrările teoretice ale unor profesori europeni.

Austria). s-a constatat intrarea într-o nouă fază a dezvoltării medierii victimă/infractor la nivel european. cum ar fi Suedia. Medierea este tot mai mult utilizată în diferite etape succesive ale procesului penal şi. Norvegia. 29 . Irlanda. în unele ţări europene. Alte ţări. Astfel. Experimente folosind acest tip de întâlniri se desfăşoară cu precădere în Marea Britanie. după condamnare. Acest tip de abordare se pare că aduce un nou val în justiţia restaurativă. Luxemburg. La sfârşitul anilor ’90. În acest sens. Canada şi Statele Unite. de asemenea. Republica Cehă. orientată spre repararea cât mai mult posibil a răului produs prin comiterea infracţiunii. Franţa. Polonia). a infractorului şi a altor părţi implicate. Austria şi Belgia au beneficiat de o legislaţie intrată în vigoare încă de la începutul anilor ’90. după o perioadă de experimentare la nivel naţional. şi în mod special dacă profesioniştii din justiţia penală – ca reprezentanţi ai comunităţii sau ai statului – ar trebui să joace un rol direct în procesul de justiţie restaurativă.Capitolul II Medierea: dimensiuni şi coordonate definitorii contra proprietăţii sau infracţiuni de o gravitate minoră. dar şi în unele părţi ale Europei continentale. este de aşteptat să se constate o nouă extindere a practicilor din domeniul justiţiei restaurative. Această din urmă afirmaţie se referă la promovarea tot mai mult a restituirii şi reparaţiei ca principii de bază ale justiţiei penale în ansamblul acesteia. Finlanda. medierea victimă/infractor este numai unul dintre modelele de justiţie restaurativă – dar cel mai important în contextul european actual. la sfârşitul deceniului în alte ţări s-a dezvoltat un cadru legal (Marea Britanie. în special după evoluţiile acestuia în Noua Zeelandă. În timp ce ţări ca Germania. s-a reuşit o lărgire considerabilă din punct de vedere legal şi o rafinare a practicii în acest domeniu (Franţa. În urma iniţiativelor internaţionale. Însă justiţia restaurativă reprezintă o abordare mult mai vastă. Germania. aplicarea acestui nou tip de intervenţie în general în justiţia penală este tot mai mult acceptată. reprezintă unul din elementele fundamentale. participarea activă a victimei. accentul se pune în continuare predominant pe delincvenţa juvenilă. Există abordări care pun accentul pe necesitatea mai multor modele de orientare comunitară. Cu toate că. aşa cum sunt întâlnirile de grup familial. programe pilot de mediere victimă/infractor se desfăşoară în ţări ca Olanda. se află în procesul adoptării unei noi legislaţii. Se mai discută încă dacă ar trebui implicate şi alte părţi. De asemenea. Italia şi Spania. Australia.

Norvegia. Comitetul pentru Practică şi Pregătire asigură schimbul de informaţii referitoare la metodele şi programele de pregătire profesională şi urmăreşte. În final. teoreticienii şi responsabilii de elaborarea politicilor doreau să aibă un schimb de informaţii şi un sprijin reciproc mult mai regulat pentru dezvoltarea medierii victimă/infractor şi a altor practici specifice justiţiei restaurative. au dorit să construiască ceva în această direcţie. Finlanda. Belgia. O importanţă deosebită în acest sens а avut-o constituirea Forumului European pentru mediere victimă/infractor şi justiţie restaurativă. Astfel. acest grup de coordonare a pregătit crearea Forumului European. A fost constituit un grup de coordonare. primul punct l-a constituit rediscutarea statutului. pe termen lung. format din experţi în mediere din opt ţări europene: Austria. Această finanţare a fost primită prin programul Grotius al Comisiei Europene. În cadrul Forumului European au fost constituite cinci comitete. Comitetul pentru Informaţii culege şi diseminează informaţii referitoare la practicile. Franţa. Forumul European a organizat întâlnirea de constituire. o serie de organizaţii internaţionale au încurajat dezvoltarea în continuare a medierii victimă/infractor şi a altor practici specifice justiţiei restaurative. Germania. la care au participat circa 50 de persoane din 15 ţări. existând peste 800 de proiecte în ţările Europei – şi-au stabilit fiecare o multitudine de contacte dincolo de frontierele naţionale. Contactele informale au scos la iveală că practicienii. În anul 1998. Obiectivul Comitetului pentru Cercetare este de a propune. acest grup a obţinut o finanţare din partea Uniunii Europene pentru a lansa constituirea unei reţele europene. În cadrul acestei întâlniri. la 8 decembrie 2000 se constituie Forumul European pentru mediere victimă/infractor şi justiţie restaurativă. să ofere o iniţiativă proprie Forumului în acest domeniu. Împreună cu un secretariat stabilit în cadrul Departamentului de Drept Penal şi Criminologie al Universităţii Catolice din Leuven. puternic angajate în justiţia restaurativă. un sistem de sprijinire pentru stimularea cooperării între ţările europene în domeniul Justiţiei şi Afacerilor Interne. Un mic grup de persoane.Marcela Dilion La sfârşitul anilor ’90. la 8 şi 9 decembrie 2000. Polonia şi Marea Britanie. Belgia. promova şi sprijini proiecte de cercetare în domenii legate de teoria şi practica justiţiei restaurative. 30 . Constituirea acestei organizaţii non-guvernamentale a fost impusă de faptul că programele europene de mediere victimă/infractor – aflate într-o continuă dezvoltare.

în 1993. Pentru а elucida unele practici. În fine. Pentru atingerea acestui scop. Forumul şi-a propus: promovarea schimbului internaţional de informaţii şi ajutor reciproc. Mai mult ca atât. În Finlanda. O caracteristică generală a medierii este cea de realizare a programelor de mediere în baza experimentelor. paralel cu procesul penal oficial. aceasta poate să contribuie la numirea pedepsei. atunci cînd înaintează şi susţine învinuirea şi cere o sancţiune. Comitetul de Finanţe are ca sarcină identificarea finanţărilor structurale. Unul din exemplele de succes este cel început în or. Rezultatele medierii sunt incluse într-un dosar penal şi acuzatorul le poate lua în considerare. asistarea dezvoltării principiilor. Scopul general al Forumului este de a sprijini implementarea şi dezvoltarea medierii victimă/infractor şi a altor practici specifice justiţiei restaurative în întreaga Europă. care au dreptul de a pronunţa o hotărâre definitivă. pe lângă misiunea medierii de a satisface interesele victimei în cadrul justiţiei penale. Rolul important al organelor 31 . stimularea cercetării în domeniu. serviciilor şi legislaţiei eficiente. explorarea şi dezvoltarea bazelor teoretice ale justiţiei restaurative. Scopul experimentului constă în faptul că. pregătirii şi celei mai bune practici. programele de mediere trebuie să aibă loc în afara procesului penal oficial. Comitetul pentru Comunicaţii este responsabil de comunicarea internă şi externă a Forumului. eticii. Aici medierea este aplicată în cazuri mai serioase. promovarea dezvoltării în domeniul justiţiei restaurative a politicilor.Capitolul II Medierea: dimensiuni şi coordonate definitorii politicile şi legislaţia din domeniul justiţiei restaurative. ne vom referi la anumite modele pozitive de administrare а instituţiei medierii. Aceste cinci comitete lucrează în strânsă colaborare cu Consiliul Director şi cu Secretariatul Forumului pentru organizarea activităţilor şi oferirea informaţiilor referitoare la medierea victimă/infractor şi alte practici specifice justiţiei restaurative solicitate de persoanele interesate din toate ţările Europei. mai există şi nişte principii de legătură: principiul de voluntariat şi de participare a societăţii. Însă necesitatea impune ca legătura cu procesul penal public să se menţină totuşi. care а contribuit considerabil la scăderea numărului de sentinţe la privaţiunea imediată de libertate. Leuven. şi se poate evita detenţia. după finisarea de succes a procedurii de mediere dosarul se întoarce în instituţiile de stat (procuratură sau instanţă de judecată). Teoretic. precum şi organizarea de conferinţe.

Pentru Republica Moldova este pus în practică programul de mediere între victimă şi făptuitor.а restorative response to Crime. Din comitetul proiectului făcea parte antropologul Michael Lowz. el a propus ca conceptul de „moot” (Moot Court . Justice for Victims and Offenders . care nu ţin de detenţie. Dezvoltarea medierii în SUA а început odată cu întâlnirile între actorii comunitari şi antropologi. Pre-Trial Justice Quarterly (Justiţia înainte de procesul de judecată). un avocat specializat în domeniul drepturilor civile. adică o condiţie de renunţare la urmărirea penală.Curtea în care studenţii de la Drept învaţă să participe la procese de judecată. situaţia asupra căreia încă nimic nu s-a decis) să fie transferat în vecinătăţile urbane din SUA. În unele jurisdicţii ordinele de reparare a prejudiciului sunt sancţiuni independente. – Winchester.Marcela Dilion publice ale sistemului justiţiei penale este confirmat şi prin faptul că. Fiind interesat de răspândirea acestor idei. repararea prejudiciului poate fi aplicată ca o quasi-sancţiune. În schimb. În Australia instanţa poate să ceară de la delincvent achitarea recompensei victimei pentru prejudiciul cauzat. a cărui reglimentare este menţionat în capitolul IV. Printre primii ar trebui menţionat Paul Wahrhaftig. şi a organizat conferinţe. în jumătate din cazuri iniţiativa medierii îi aparţine acuzatorului. 72 – 78. iar mai târziu în Notiţele Soluţionării Conflictelor (Conflict Resolution Notes)8. 1996. Un interes deosebit în aplicarea medierii în SUA o reprezintă abordarea “multimetodică”. care în 1969 conducea un proiect cu privire la reformele de eliberare pe cauţiune a Comitetului de Servicii ale Prietenilor Americani (American Friends’ Service Committee). În cazul neexecutării deciziei judecătoreşti poate fi numită o sancţiune suplimentară. care a afirmat că reforma cauţiunii şi diversiunea „pre-proces” din sistemul justiţiei criminale a avut efectul extinderii plasei de control al statului asupra oamenilor care de altfel nu ar fi fost condamnaţi. 32 . ca verb înseamnă întrebarea. În alte ţări. ci încep să utilizeze expresii de genul „conferinţă dintre victimă şi infractor” sau „conferinţa 8 Wright Martin. el a elaborat o publicaţie. Wahrhaftig a schimbat titlul publicaţiei în The Mooter. în special în Germania. O practică deosebit de interesantă în domeniul medierii o are SUA. Adepţii acestei abordări tind să nu mai numească programele lor „medierea dintre victimă şi infractor” sau „conferinţa grupului familial”. Aceasta a făcut ca să crească interesul pentru problema dată. pag.

familie şi dialog comunitar. Programul de conferinţă pentru victimă şi infractor. cu aproximativ 150 de persoane. Lucrând cu aproximativ 250 de cazuri pe an. Au fost desfăşurate conferinţe într-un cerc foarte larg. la începutul anilor 1990 a început să renască oferirea serviciilor de mediere între victimă şi infractor. 2002. Eileen Stief şi Betsez Leonard. implicând în primul rând infracţiuni împotriva proprietăţii.Capitolul II Medierea: dimensiuni şi coordonate definitorii justiţiei restaurative”. infractor. într-o dispută şcolară pe problema rasială. cu intervenţia limitată din partea mediatorului. 33 . care lucrau cu cazurile de delincvenţă juvenilă. acest program bazat pe probaţiunea juvenilă instruieşte voluntari din comunitate şi ofiţeri de probaţiune pentru a fi co-mediatori în conferinţe de grupuri mici sau mari. după mulţi ani de experienţă. Sunt prezentate ca exemple două programe specifice din Minnesota. Minnesota). S-au evidenţiat în acest program principiile de bază ale medierii tradiţionale dintre victimă şi infractor. Dakota a restructurat iniţiativa sa de a adopta abordarea “multimetodică”. Cel de-al doilea program este programul conferinţei restaurative (Serviciul corecţional din Dakota. Administraţia dirija programul. care se focalizau pe importanţa întâlnirilor individuale de pregătire şi dezvoltare a unui dialog direct între părţi.New York. au 9 Vezi: Walton Paul. Serviciul Judecătoriei Washington (Minnesota) a fost unul dintre primele programe care a utilizat abordarea multimetodică9. Minnesota. Mai recent Dakota a experimentat şi conferinţa grupului familial. . Deşi iniţiativa medierii a fost inactivă câţiva ani. dar serviciile de mediere erau prestate de voluntarii instruiţi din comunitate. Doi membri ai acestei societăţi. Un rol important în dezvoltarea medierii în SUA şi introducerea acesteia în Marea Britanie l-a avut Societatea Prietenilor (the Society of Friends-Quakers). Departamentul de probaţiune juvenilă din Dakota. care în prezent utilizează zi cu zi abordarea “multimetodică”. Ambele au început ca programe de mediere între victimă şi infractor şi mai târziu. ci au construit eforturile sale mai noi şi mai incluzive pe înţelepciunea practicii pe care au acumulat-o de-a lungul anilor cu modelul iniţial al medierii dintre victimă şi infractor. The new criminology revised. Ei nu au încercat să iniţieze un model totalmente nou. Din cauza similarităţilor şi avantajelor evidente ale combinaţiei celor învăţate din ambele modele. a iniţiat în 1980 unul dintre primele programe de mediere între victimă şi infractor. şi-au apropiat abordarea de victimă.

Ei au format mediatori. 10 Wright Martin. dintre acestea 82% au rezultat cu un acord mutual. El a propus ca în cazul disputelor de ordin local şi de delincvenţă minoră „să ne oprim în a ne gândi la curţi de judecată ca fiind experţi în soluţionarea problemelor şi să ne orientăm spre „community moot” ca parte a unui proces terapeutic cu scopul de conciliere şi reintegrare în societate a persoanelor delincvente”. incluzând patru reprezentanţi britanici. Atlanta (Georgia). Reformarea prin descentralizare. Centrele de Justiţie din vecinătăţi (Neighborhood Justice Centers) reprezintă un alt model de program10. toate au recrutat şi antrenat ca mediatori reprezentanţi din comunităţi. a fost înaintată de către Richard Danzig. Evaluarea acestor centre a conchis că „medierea poate avea efect”. mai degrabă decât prin replicarea instituţiilor existente. Majoritatea audierilor erau efectuate în jur de două săptămâni.Marcela Dilion constatat că procedurile curţii de judecată nu erau potrivite pentru multe cazuri. 1996. pag.а restorative response to Crime.80. şi în 1976 proiectul Friends’ Suburban Project din Philadelphia a lansat Programul Comunitar de soluţionare a conflictelor (The Community Dispute Settlement Program). Multe cazuri de la acest centru au fost soluţionate în mod neoficial. profesor la Şcoala de Drept Stanford. Missouri şi Georgia. Centrul cel mai mare. Justice for Victims and Offenders . Procedura tipică la o audiere avea ca fundament tehnicile Institutului de mediere şi soluţionare a conflictelor şi cele ale Asociaţiei Americane de Arbitrare (American Arbitration Association). fără audiere. În 1976 s-a decis deschiderea Centrelor de Justiţie din vecinătăţi. Cele trei centre au rezolvat aproape 4000 cazuri în primele 15 luni. Centrul din Los Angeles s-a diferenţiat prin faptul că nu forţa persoanele să participe la acest proiect. a luat aproape 2% din cazurile pe care Curtea de Justiţie trebuia să le soluţioneze. 34 . Costul pentru fiecare caz rezolvat varia de la 154 până la 589 dolari. Această iniţiativă a fost preluată de către Departamentul de Justiţie al Statelor Unite. În 1978 profesorul Frank Sander propune un proiect care a stat la baza а trei centre experimentale localizate în Los Angeles. Aceste centre au preluat cazuri atât penale cât şi civile. – Winchester. În 1982 Conferinţa Naţională cu privire la soluţionarea conflictelor (the National Conference on Peacemaking and Conflict Resolution) a adus împreună diferiţi mediatori.

dar ele includ acţiuni ilegale. Au avut loc în jur de 1000 sesiuni de mediere şi rata de reuşită este de 88%. şi acţiunea intentată (procesul intentat) în Curte decade sau se anulează. şi Curtea îşi păstrase dreptul de a fi informată despre rezultatele medierii. El a format nu numai o reţea de centre de mediere. majoritatea finisează cu un acord între părţi. atentat cu utilizarea unei arme. Boston). Dar mai sunt câteva proiecte ce merită atenţie.Capitolul II Medierea: dimensiuni şi coordonate definitorii Acestea reprezintă modelele de răscruce în dezvoltarea mişcării medierii. dar se poate reveni la un proces de judecată. Un proiect ce trebuie menţionat este “The Community Boards” din San Francisco. În primii şapte ani proiectul a primit 1406 de cazuri transferate. dar a răspândit medierea drept o tehnică de soluţionare a conflictelor. aproape toate cazurile penale. Cazurile sunt în principal cele care implică relaţii (dintre acuzat şi victimă). În SUA sunt trei tipuri majore de programe de mediere: cele conduse de către Curtea de Justiţie (Columbus şi Dorchester). era totuşi dependent de personalul Curţii de Justiţie pentru majoritatea cazurilor transferate. Un alt model deosebit de interesant este “Municipal Court Mediation Program” Boston. Ca să facem comparaţie merită să examinăm cum a fost utilizată medierea şi în alte ţări. Massachusetts. Centrele de Justiţie Comunitară (Community Justice Centers) din Australia (New South Wales) sunt într-o oarecare măsură bazate pe diferite părţi preluate din variate proiecte din SUA. ca de exemplu. cu dificultăţi în obţinerea de fonduri financiare (Venice/Mar Vista şi San Francisco Community Boards). şi cele care sunt independente şi non-coercitive. sunt avocaţi. şi de împuternicirea unor reprezentanţi ai comunităţii. deşi sunt implicaţi ca voluntari. fiecare 35 . Majoritatea cazurile soluţionate de acest proiect erau civile. Deşi era independent (de Fundaţia Crimă şi Justiţie. Curţile nu sunt dispuse să ofere cazuri importante dacă nu li se oferă controlul asupra felului cum ar trebui să se soluţioneze cazul. cele care depind de Curte deoarece de la ele sunt transferate cazurile şi sunt la dispoziţia lor (Boston Municipal Court Program şi IMSC). acestea primesc mai puţine cazuri (în text: referrals) la un preţ foarte mare. 65% din cazuri au reprezentat cazuri de atac la persoană. Mediatorii. care s-a evidenţiat prin filosofia şi practica independentă de sistemul juridic. În 1987. Ei folosesc mediatori din rândul voluntarilor din diferite medii sociale şi cu câte doi mediatori pentru fiecare sesiune de mediere.

daune) proprietăţii sau furtul. dar sunt protejate prin lege (Community Justice Centres Act 1983. acordurile nu sunt întărite prin intermediul Curţii de Justiţie. reprezentau incidente majore ca abuz. În Anglia şi Ţara Galilor cel mai mult s-a răspândit în domeniul divorţului. care printre altele controlează folosirea denumirii de „Community Justice Centre”. În Marea Britanie primul serviciu comunitar de mediere а fost Newham Conflict şi Change Project. părţile au dreptul de a merge la Curţile de Justiţie. Două organizaţii oferă mediere în acest domeniu: Family Association şi National Family 36 . alte agenţii. care propune ca toate cuplurile divorţate să facă cunoştinţă cu ceea ce poate oferi medierea. stipulează datoria mediatorilor de păstra confidenţialitate şi protejează de la expunerea informaţiilor. hărţuire. dar dacă nu se ajunge la nici un acord. Având la bază suport oficial. alte servicii legale. şi distrugerea (pagube. Toate cazurile implică relaţii. şi un caz din cinci. cazurile provenind de la sistemul de justiţie. evidenţiază că acordurile nu pot fi impuse prin arbitrare de către Curţile de Justiţie. În 1992 .4%) din 4404 de dosare deschise în 1992/3). din cauza controversei cauzate de Legea Familiei (Family Law Bill) în 1995.1993 mai mult de o pătrime dintre cazuri implicau violenţă sau ameninţări. şi părţile sunt lăsate să utilizeze remedii legale. era logic ca Centrele să-şi extindă serviciile. dar şi previn unele acte delincvente. Centrele nu numai soluţionează cazuri. de a fi soluţionate rapid (88% din cazuri fiind soluţionate în mai puţin de 30 zile). în loc să aresteze părţile. când au primit finanţare de la guvern pentru prima dată. Scopurile primare ale celor şase centre rezidă în a fi eficiente la soluţionarea unui număr mare de dispute (1824 (41. care a început în 1982. şi cazuri proprii. şi ele au început să lucreze asupra conferinţelor cu grupuri de familie.Marcela Dilion fiind plătit cu cel puţin 30 $ pentru sesiune. În jur de 50 de servicii locale au devenit membre ale organismului naţional de Mediere UK până în anul 1994-1995. care înlocuia un act provizoriu din 1980). Centrele au nu numai finanţare din partea statului. sesiunea de mediere este încheiată de către mediator sau director (conducător). Atunci când părţile sunt pe poziţii inegale. Poliţia este autorizată ca. să le direcţioneze spre un Centru de Justiţie Comunitară. finanţare şi câţiva ani de experienţă. Medierea s-a dezvoltat în multe domenii în care persistă conflictul.

să sprijine părerile altora. şi să lucreze împreună pentru o găsi soluţia comună. fiind clasate ca „civile”. Comisiile Sociale de Conciliere (the Social Conciliatory Commissions) din Polonia nu luau cazuri care ar putea fi prezentate într-o curte de stat. Community Board fac sesiuni de mediere în public şi nu practică întâlniri individuale. Copiii sunt învăţaţi nu numai să reacţioneze şi să-şi soluţioneze conflictele fără ca să folosească forţa. care are perspective foarte mari pentru viitor. în special de către ADR Group şi de Centrul pentru Soluţionarea Conflictelor. se caută o rezoluţie care ar facilita continuarea necesară a relaţiei dintre ei şi apariţia avocaţilor profesionişti este interzisă. Medierea comercială este dezvoltată. un avocat care a lucrat în domeniul medierii. tratate ca penale. cu una. Diferite culturi au diferite modalităţi de a soluţiona disputele. soluţionarea se poate afla în „activismul judiciar sau al mediatorilor” în a redresa balanţa. Un interes particular îl deţine lucrul în şcoli. sau două sesiuni. Profesorul Sanders. în San Francisco (the Community Board of San Francisco) au o lege asemănătoare.Capitolul II Medierea: dimensiuni şi coordonate definitorii Mediation. fără ca informaţiile relatate să fie considerate ca fiind irelevante sau excluse. din Londra. În Nigeria de Nord. dacă e necesar. şi egalitatea (balanţa) ar trebui să fie refăcută prin permiterea unui avocat să reprezinte partea care se află pe o poziţie mai joasă (care se presupune că va pierde). Newham Conflict şi Change Project. dar şi să folosească reguli de bază cum ar fi respectarea sentimentelor. dar în care părţile sunt într-o relaţie interpersonală. se concentrează mai puţin pe întâlnirile dintre părţi. în timp ce la o altă extremă. 37 . cei implicaţi într-un conflict pur şi simplu expun cazul din punctul lor de vedere. dar practică pe larg convorbirile în particular cu fiecare parte – medierea indirectă (acordul este semnat „călătorind” de la o parte la alta). consideră că mediatorii nu trebuie să pună în pericol neutralitatea lor. Metoda cea mai des descrisă este medierea faţă-n-faţă. Unele acceptă cazuri care pot fi considerate. Proiectele bazate pe implicarea comunităţii în general se concentrează pe conflictele din vecinătăţi. Categoriile de cazuri acceptate de către un proiect de mediere depinde de relaţiile cu sistemul oficial şi filosofia proprie. În Tanzania este recunoscută problema inegalităţii dintre participanţi.

familia. la necesitatea menţinerii acestei condiţii. Deontologia are drept sarcină principală de a stabili principii. jurisdicţia civilă şi penală. cunoscutul fondator al utilitarismului. • A treia premisă scoate în evidenţă faptul că datorită unei virtuţi cu care a fost înzestrată fiinţa umană de a dezvolta sentimente de grijă şi a-şi ajuta semenii. dar care nu-şi reflectă jurisdicţia asupra celor din afara profesiei respective11. reguli şi norme de conduită profesională.oamenii pot şi trebuie să intervină pentru aplanarea problemelor şi îmbunătăţirea vieţii semenilor lor. precum şi relaţiile externe. pag. Conceptul de deontologie Istoria etimologică a termenului deontologie nu depăşeşte o vechime de două sute de ani. 38 . Deontologia se referă la imperativele morale ale unei profesii. doctrină etică ale cărei implicaţii sunt relevante şi astăzi. Pe de altă parte însă. dar ea nu vine decât să dea formă unui conţinut ale cărui origini sunt simultane cu apariţia culturii umane.“homo ad juventum paratus” .1.Marcela Dilion Capitolul III Deontologia profesională а mediatorului şi construcţia paradigmei profesionale 3. membrii unei profesii nu se supun doar codului deontologic specific profesiei lor. 2003. de asemenea. Analiza istorică a originii conceptuale a deontologiei demonstrează că paternitatea termenului îi revine lui Jeremy Bentham.Soydan . 402. Tratat de Asistenţă socială. Medierea ca activitate practică are la bază trei premise fundamentale: • Prima se referă la importanţa fiinţei umane. la unicitatea şi demnitatea ei. • A doua premisă are în vedere faptul că persoana. ci trebuie să respecte. în cadrul diferitelor relaţii implicate de exercitarea unei profesiuni: relaţiile interne. specifice fiecărui gen de activitate profesionalizată. – Iaşi. după cum menţiona H. 11 Neamţu George. comunitatea pot avea probleme ce rezultă din interacţiunea cu ceilalţi. la valorile proprii acesteia. cu beneficiarii serviciilor sociale.

să nu condamni. acceptare. Codul deontologic oferă un set de valori. creştere şi îmbunătăţire. de fapt. Valorile fundamentale pe care se bazează instituţia medierii sunt: • respectul pentru persoană. De aceea. să respecţi încrederea. Mediatorii trebuie să-şi asume răspunderea pentru consecinţele acţiunilor lor. Plan a reuşit să contureze locul şi rolul acestor valori . R. • încrederea în natura socială a omului privit drept o creaţie unică ce depinde de alţi oameni în îndeplinirea unicităţii sale. doi reprezentanţi ai Asociaţiei Baroului American şi doi din Societatea Profesioniştilor în rezolvarea conflictelor a elaborat Modelul Standardelor de comportare pentru mediatori. principii. • încrederea în capacitatea umană de schimbare. Aceste principii sunt: respectul faţă de victimă şi făptuitor (respectul pentru persoană este abordat atât ca valoare etică fundamentală. Standardele au fost 39 . patru deducţii din conceptul de respect pentru persoană. standarde profesionale pentru a-l ajuta pe mediator să ia decizii adecvate persoanei asistate şi contextului său de viaţă. Instituţia medierii propune criterii şi standarde care să servească drept cadru general pentru practica mediatorilor.individualizare. autodeterminare şi confidenţialitate – care sunt. un comitet compus din doi delegaţi ai Asociaţiei Americane de Arbitraj. să confirmi dreptul la autodeterminare. Aceste responsabilităţi adiţionale îşi au izvorul în principiile etice generale. Ele sunt deducţii din acest concept în sensul că sunt parte a înţelesului său. Codul deontologic reprezintă o totalitate de principii generale pe baza cărora mediatorul se orientează în acţiunile întreprinse şi furnizează cadrul în care acesta poate lua decizii privitoare la relaţia sa cu părţile.Capitolul III Deontologia profesională a mediatorului şi construcţia paradigmei profesionale Aceste premise se constituie în argumente pentru a susţine că pentru mediator devine imperativ necesar de a-şi onora profesia printr-o conduită profesională adecvată. la fel ca profesioniştii din alte domenii. cu colegii şi instituţia în care lucrează. însă au şi responsabilităţi adiţionale. ei trebuie să manifeste precauţii în plus atunci când îşi îndeplinesc obligaţiile profesionale. cât şi ca principiu moral). Începând cu 1992 şi până în 1994. impuse în virtutea faptului că sunt profesionişti şi în alte domenii.

Autodeterminarea este un principiu fundamental al medierii. de a informa părţile procesului de mediere. este recunoscut că în unele cazuri aplicarea acestor standarde este afectată de către legi sau angajamente contractuale. Este necesar să li se acorde posibilitatea părţilor să ţină cont de toate soluţiile propuse.Marcela Dilion recunoscute de către Asociaţia Americană de Arbitraj. unde este adecvat. Un mediator nu poate să asigure că fiecare parte a făcut o alegere în cunoştinţă de cauză şi a ajuns la un acord din propria iniţiativă. Mediatorul poate oferi informaţie despre proces. Oricum. de a promova încrederea populaţiei în mediere ca un proces de rezolvare a conflictelor. ridică probleme şi ajută părţile să exploateze posibilităţile. Standardele se presupun a fi aplicabile tuturor tipurilor de mediere. Acest efort constituie o etapă în dezvoltarea domeniului dat şi un instrument pentru asistenţa practicienilor. Standardele desemnează codurile de comportament pentru mediatori existente şi iau în consideraţie problemele şi rezultatele ce au apărut pe parcursul evoluţiei practicii. Standardele de comportare pentru mediatori intenţionează de a îndeplini trei funcţii majore: de a servi drept ghid pentru comportamentul mediatorilor. Ele sunt oferite cu speranţa că vor îndeplini şi o funcţie de educaţie. Autodeterminarea: un mediator trebuie să recunoască că medierea este bazată pe principiul autodeterminării părţilor. de a-i ajuta să ia o decizie corectă. Rolul primar al mediatorului este de a facilita rezolvarea voluntară a conflictului. Aceasta necesită ca procesul de mediere să se bizuie pe abilitatea părţilor de a ajunge la un acord voluntar şi fără constrângere. dar este o practică bună pentru mediatori de a le aduce la cunoştinţă părţilor despre importanţa de a consulta alţi profesionişti. 40 . Scopul acestei iniţiative a fost de a dezvolta un set de standarde care să servească drept cadru general pentru practica mediatorilor. obiectivă. Secţia pentru litigii şi Secţia Rezolvării Conflictelor ale Asociaţiei Baroului American şi de către Societatea Profesioniştilor în Rezolvarea Conflictelor. organizaţiilor şi instituţiilor implicate în instituţia medierii. oferind asistenţă indivizilor. Modelul standardelor de comportare pentru mediatori include: 1.

Mediatorul are responsabilitatea de a dezvălui toate conflictele de interes actuale şi potenţiale ce sunt cunoscute evident de către mediator şi pot fi evident văzute în lumina principiului imparţialităţii. Necesitatea de a proteja de conflictul de interese guvernează de asemenea comportamentul ce poate să apară în timpul sau după procesul de mediere Un conflict de interese este o relaţie distorsionată ce ar putea crea o impresie de posibilă confuzie. Un mediator trebuie să evite comportamentul ce ar crea aparenţa preferinţei faţă de una din părţi. După dezvăluire. 41 .Capitolul III Deontologia profesională a mediatorului şi construcţia paradigmei profesionale 2. Totodată. dacă conflictul de interese cauzează dubii serioase despre integritatea procesului de mediere. Abordarea de bază la întrebarea ce ţine de conflictul de interese este strâns legată de auto-determinare. cu excepţia cazului în care toate părţile aleg să menţină mediatorul. agenţia ce a făcut direcţionarea trebuie să întreprindă eforturi raţionale pentru a asigura imparţialitatea mediatorului. Dacă la un moment dat mediatorul nu reuşeşte să dirijeze medierea într-un mod imparţial. pe originea lor sau pe felul cum se manifestă în cadrul şedinţelor de mediere. Atunci când mediatorii sunt numiţi de instanţa de judecată sau de o instituţie. mediatorul trebuie să renunţe să medieze. Un mediator trebuie să lupte împotriva imparţialităţii sau prejudecăţii bazate pe caracteristicile personale ale părţilor. 3. Imparţialitatea: un mediator trebuie să dirijeze medierea imparţial Conceptul imparţialităţii mediatorului este în centrul procesului de mediere. Un mediator trebuie să medieze doar acele cazuri în care el sau ea pot rămâne imparţial şi nepărtinitor. Calitatea procesului de mediere se îmbunătăţeşte când părţile sunt sigure de imparţialitatea mediatorului. mediatorul trebuie să se abţină de a continua. Conflict de interese: un mediator trebuie să dezvăluie toate conflictele de interes actuale şi potenţiale ce sunt cunoscute evident de către mediator. mediatorul poate purcede la mediere. mediatorul trebuie să se retragă. Dacă toate părţile sunt de acord să fie mediate după ce au fost informate despre conflicte.

cu excepţia cazurilor în care ambele părţi dau permisiunea sau este cerută de către lege sau alte politici publice. Este de dorit ca părţile să aibă acces la informaţia despre instruirea. În cazul medierii licenţiate sau legată de instanţa de judecată este esenţial ca mediatorii. O persoană care se oferă disponibilă pentru a conduce o mediere conferă părţilor şi publicului aşteptări că ea are competenţa de a media eficient. Competenţa: un mediator trebuie să medieze doar în cazurile când are calificarea necesară pentru a satisface aşteptările raţionabile ale părţilor Orice persoană poate fi selectată ca mediator. în corespundere cu părţile. 4. În cazul în care mediatorul este numit de către instanţa de judecată sau instituţie. educaţia şi experienţa mediatorilor. Aşteptările părţilor privind confidenţialitatea depind de circumstanţele în care se desfăşoară medierea şi acordurile ce pot fi luate. Mediatorul nu va divulga nici o problemă pe care părţile o consideră confidenţială. Fără consimţământul ambelor părţi mediatorul nu trebuie să stabilească relaţii profesionale ulterioare cu una din părţi în mod relatat. Totodată instruirea şi experienţa în mediere sunt deseori necesare pentru medierea efectivă. Cerinţele pentru apariţia în lista mediatorilor trebuie să fie publice şi accesibile persoanelor interesate. sau într-un mod ne-relatat în cazul circumstanţelor care ar ridica întrebări legitime despre integritatea procesului de mediere. asigurând că părţile sunt satisfăcute cu calificarea acestuia. să posede o instruire şi experienţă necesară. agenţia ce a făcut trimiterea trebuie să depună eforturi pentru a se asigura că fiecare mediator este calificat pentru un caz individual. Părţile pot să stabilească 42 . 5. Confidenţialitatea: Un mediator trebuie să menţină aşteptările rezonabile ale părţilor în ceea ce priveşte confidenţialitatea Aşteptările rezonabile ale părţilor în ceea ce priveşte confidenţialitatea trebuie să fie îndreptăţite de către mediator. cât şi după procesul de mediere.Marcela Dilion Un mediator trebuie să evite apariţia conflictului de interese atât în timpul.

dacă părţile s-au prezentat la medierea programată. Când părţile au căzut de acord că o parte sau întreaga informaţie parvenită în timpul medierii este confidenţială. păstrarea secretului este o datorie”. obligă pe viitorii medici practicieni să jure: “Orice aş vedea şi auzi în timp ce îmi fac datoria sau chiar în afară de aceasta. mediatorul trebuie să discute aceste expectanţe cu părţile. cu permisiunea părţilor. Principiul confidenţialităţii se regăseşte şi în alte profesii. decizia părţilor trebuie să fie respectată de către mediator. Unul dintre cele mai vechi coduri etice reglementative. în asemenea împrejurări. Jurămâtul lui Hipocrate. Confidenţialitatea este însă şi un drept fundamental al părţilor implicate în conflict. În anumite circumstanţe. iar obligaţia de a păstra confidenţa este fundamentală în mediere. accesul la dosarele unor cazuri particulare. nu voi vorbi despre ceea ce nu-i nici o nevoie să fie destăinuit. cercetătorilor li se permite de a obţine date statistice şi. informaţiile de la sau despre orice persoană trebuie să se limiteze la ceea ce este necesar pentru a oferi serviciul cerut. Pentru a proteja integritatea procesului de mediere. socotind că. mediatorul trebuie să evite a comunica informaţii despre faptul cum părţile se comportă în procesul de mediere. evaluarea cazului sau ofertele de împăcare. Mediatorul poate să raporteze. În cazul în care mediatorul ţine o şedinţă individuală cu una din părţi. Protecţia informaţiilor confidenţiale despre persoană este o obligaţie etică а mediatorului. dacă este cerut. observaţia în timpul medierii propriu-zise şi interviuri cu participanţii. cercetarea sau evaluarea programelor de mediere de către persoanele responsabile. natura acesteia cu privire la confidenţialitate trebuie să fie discutată anterior desfăşurării unei asemenea şedinţe. 43 . Confidenţialitatea nu trebuie să împiedice sau să interzică monitorizarea efectivă. Deoarece aşteptările părţilor în ceea ce priveşte confidenţialitatea sunt importante. sau o altă practică acceptată a unui mediator individual sau a unei instituţii poate să dicteze un şir de aşteptări.Capitolul III Deontologia profesională a mediatorului şi construcţia paradigmei profesionale unele reguli proprii privind confidenţialitatea.

Calitatea Procesului: un mediator trebuie să dirijeze procesul de mediere corect. Părţile şi mediatorul pot fi de acord ca reprezentanţii să fie excluşi de la anumite şedinţe sau de la întregul proces de mediere. şi mediatorul trebuie să lupte pentru a distinge aceste două roluri. la cererea părţilor. Din aceste considerente un mediator trebuie să se abţină a acorda sfaturi profesionale. Trebuie să fie asigurată oportunitatea adecvată pentru fiecare parte în mediere de a participa în discuţii. un mediator ar trebui să recomande părţilor să caute consultarea unei părţi din exterior. Părţile decid când şi în ce condiţii ele vor ajunge la un acord sau vor finisa medierea. evaluare neutră sau alte procese. sau să recomande a rezolva disputa cu ajutorul arbitrajului.Marcela Dilion 6. sau este inapt a fi imparţial. un rol adiţional rezolvării conflictului. Acest rol diferă substanţial de alte relaţii dintre profesionist-client. Mediatorii trebuie să accepte doar cazurile în care pot satisface aşteptările raţionale ale părţilor cu privire la sincronizarea procesului. Calitatea procesului cere din partea mediatorului o implicare plină de sârguinţă şi imparţialitate procedurală. Un mediator care desfăşoară. sârguincios şi într-o modalitate consecventă cu principiul auto-determinării părţilor Un mediator trebuie să asigure calitatea procesului şi să încurajeze respectul reciproc dintre părţi. în acelaşi timp îşi asumă o responsabilitate crescută şi obligaţii care pot fi guvernate de către standardele altor procese. consiliere. Mediatorul trebuie să renunţe la procesul de a media în cazul în care este incapabil să ofere acest serviciu. Scopul principal al mediatorului este de a facilita semnarea voluntară a acordului dintre părţi. Un mediator nu poate permite ca medierea să fie amânată nejustificat de către părţi sau reprezentanţii acestora. Un mediator poate să fie de acord de a media doar în cazul în care el/ea este pregătit de a acorda atenţia necesară pentru o mediere eficientă. Imixtiunea rolului de mediator şi rolul de a oferi sfaturi profesionale clientului este foarte problematică. 44 . Când este convenabil. Prezenţa sau absenţa reprezentanţilor la mediere depinde de înţelegerea dintre părţi şi mediator.

cu referire la serviciile oferite sau privind educaţia. Mediatorii nu trebuie să permită ca. naţionale. comportamentul său să fie ghidat de către dorinţa de a obţine o rată înaltă de acorduri de împăcare. sau dacă una din părţi este incapabilă să participe din cauza consumului de droguri sau alcool. în nici un caz.Capitolul III Deontologia profesională a mediatorului şi construcţia paradigmei profesionale Mediatorul trebuie să abandoneze sau să amâne şedinţa. 7. sau altă incapacitate fizică sau mintală. de a corecta abuzurile şi de a îmbunătăţi abilităţile şi capacităţile lor profesionale. sau experienţa mediatorului trebuie să fie autentică. Mediatorii trebuie să se abţină de la promisiuni şi garanţii ale rezultatelor. mediatorul poate să facă direcţionare la calificarea obţinută la instituţiile de stat. Este imperativ ca însăşi comunicarea cu publicul să educe şi să implanteze încrederea în proces. 8. doar în cazul în care entitatea la care s-a referit posedă procedura de calificare a mediatorilor şi mediatorului i s-a oferit statutul necesar. dacă medierea este utilizată într-un mod ilegal. Publicitatea şi promovarea: un mediator trebuie să fie corect în publicitatea şi promovarea medierii Publicitatea sau alte comunicări cu publicul. de a face medierea accesibilă pentru cei ce doresc să beneficieze de ea. instruirea. Prin publicitate sau alt tip de comunicare cu publicul. sau ale organizaţiilor private. Ei au obligaţia de a aplica cunoştinţele pentru a ajuta educarea publicului despre mediere. 45 . Obligaţiile privind procesul de mediere: mediatorii au datoria de a îmbunătăţi practica medierii Mediatorii sunt priviţi în calitate de cunoscători în procesul de mediere.

dezvăluirea informaţiilor. Standarde de etică organizaţională – se referă la relaţia cu părţile.această parte elucidează calitatea procesului. drepturile şi obligaţiile mediatorului. III. Codul este alcătuit din şase părţi: I. Principii generale. V. Codul deontologic al mediatorului în Republica Moldova Codul deontologic al mediatorului în Republica Moldova conţine principiile şi valorile fundamentale. şedinţa de mediere şi încetarea procesului de mediere.2.Marcela Dilion 3. Standarde ale procesului medierii . - Principiul imparţialităţii mediatorului. şedinţa de pre-mediere.sunt prezentate obiectivele şi avantajele instituţiei medierii. Respectarea Codului deontologic al mediatorului – sunt elucidate sancţiunile pe care le implică nerespectarea Codului deontologic al mediatorului. - Principiul confidenţialităţii. selectarea cazurilor. colaborarea cu mediatorii precum şi cu alţi profesionişti. Preambul . în cadrul căreia sunt elucidate: - Principiul liberului consimţământ. - Principiul acceptării. instruirea şi formarea mediatorilor IV. Standarde de etică personală a mediatorului – include etica profesională. 46 . II. VI. - Principiul neutralităţii. publicitatea şi relaţia cu mass-media.

mondiale şi regionale. iar Secretarul General al ONU a delegat un mediator pentru medierea în conflictul armat din Orientul Apropiat. complementară sau alternativă procedurilor penale tradiţionale. drept exemplu poate servi Recomandarea nr. Adunarea Generală a ONU a numit un mediator în problema palestiniană. 19 (99) a Comitetului de Miniştri către statele membre cu privire la mediere în cazuri penale (Adoptată de Comitetul de Miniştri la 15 septembrie 1999 la cea de-a 69-a întâlnire a reprezentanţilor miniştrilor). Consiliul de Securitate al ONU a însărcinat un mediator pentru soluţionarea problemei cipriote. în 1948. Rolul medierii în plan internaţional (la soluţionarea conflictelor internaţionale deosebit de dificile) a fost elucidat în asemenea documente internaţionale de drept umanitar cum ar fi Convenţia de la Haga din 1899 privind aplanarea conflictelor internaţionale. De exemplu. 47 . adeseori. În ce priveşte reglementarea instituţiei medierii în cauzele penale de către organismele regionale. Reglementarea medierii în documentele internaţionale şi naţionale 4. R.1. care. Convenţia de la Haga privind rezolvarea paşnică a diferendelor internaţionale etc. Comitetul de Miniştri a recomandat statelor membre ale Consiliului Europei să folosească medierea în cazurile penale ca pe o opţiune flexibilă. cuprinzătoare. Reglementarea medierii în documentele internaţionale Noţiunea şi esenţa medierii a fost elaborată şi dezvoltată de-a lungul anilor de către organismele internaţionale. în soluţionarea conflictelor penale. În acelaşi sens poate fi remarcată şi practica Organizaţiei Naţiunilor Unite. folosea procedeele de mediere în aplanarea conflictelor dintre state sau regionale. cum ar fi Consiliul Europei. a infractorului şi a altor persoane care pot fi afectate ca părţi.Capitolul IV Reglementarea medierii în documentele internaţionale şi naţionale Capitolul IV. utilă. precum şi implicarea comunităţii la aceste proceduri penale. luându-se în considerare necesitatea de a promova participarea personală activă a victimei.

Deopotrivă cu cele sus-indicate. să participe activ la rezolvarea problemelor apărute în urma infracţiunii cu ajutorul unei terţe părţi imparţiale (mediator).Xenofon Ulianovschi De asemenea. Legislaţia trebuie să faciliteze medierea în cazurile penale. Cu privire la bazele legale ale medierii s-au adoptat următoarele reguli: . Prevederile sus-indicate (cu privire la mediere) trebuie să fie posibile de aplicat oricărui proces prin care victimei şi infractorului li se dă posibilitatea. cu excepţia situaţiilor când există acordul părţilor. în cazul în care consimt liber.Medierea în cazuri penale trebuie să fie un serviciu general disponibil. a fost recomandat de a fi recunoscut interesul legitim al victimelor de a avea un cuvânt de spus în rezolvarea consecinţelor victimizării lor. Medierea în cazuri penale trebuie folosită numai dacă părţile consimt liber. Părţile vor fi libere să-şi retragă consimţământul oricând pe parcursul medierii. s-a mai statuat că medierea poate spori conştiinţa rolului important al fiecărei persoane şi al comunităţii în prevenirea şi rezolvarea infracţiunilor şi a conflictelor asociate acestora. de a comunica cu infractorul şi de a obţine scuze şi compensaţii. Medierea în cazuri penale trebuie să fie disponibilă în toate etapele procesului justiţiei penale - Serviciilor de mediere trebuie să li se acorde suficientă autonomie în cadrul sistemului justiţiei penale. încurajând astfel efecte penale mai constructive şi mai puţin represive. 48 . Medierea presupune abilităţi speciale şi necesită coduri de practică şi pregătire acreditată. luând în considerare contribuţia potenţial substanţială a organizaţiilor nonguvernamentale şi a comunităţilor locale în domeniul medierii în cazuri penale şi necesitatea de a combina şi coordona eforturile iniţiativelor publice şi private. Comitetul de Miniştri a adoptat un şir de reguli generale cu privire la medierea în cauzele penale: - Discuţiile din cadrul medierii sunt confidenţiale şi nu pot fi folosite ulterior. . .

la traducere/ interpretare. . 49 .Capitolul IV Reglementarea medierii în documentele internaţionale şi naţionale - Trebuie să existe directive care definesc folosirea medierii în cazuri penale. părţile trebuie să aibă dreptul la asistenţă juridică şi. Acestea trebuie să se adreseze în mod special condiţiilor pentru trimiterea cazurilor către serviciile de mediere şi rezolvarea cazurilor după mediere. ca şi evaluarea rezultatelor unei proceduri de mediere. Participarea la mediere nu trebuie folosită ca dovadă a recunoaşterii vinovăţiei în procedurile penale ulterioare. în mod special. Reglementările speciale şi garanţiile legale care se aplică în cazul participării minorilor la proceduri legale se vor aplica şi în cazul participării acestora la medierea în cazuri penale. . Înainte de a aproba medierea. În mod normal. cu natura procesului de mediere şi cu posibilele consecinţe ale deciziei lor. Cu privire la funcţionarea justiţiei penale în relaţie cu medierea s-au recomandat următoarele: . elementele de bază ale cazului trebuie recunoscute de ambele părţi. . părţile trebuie să fie bine informate în legătură cu drepturile pe care le au. Nici victima. Decizia de a referi un caz penal medierii. - În cazul medierii trebuie aplicate garanţii procedurale fundamentale. ca punct de pornire al medierii. trebuie luată de autorităţile justiţiei penale. minorii trebuie să aibă dreptul la asistenţă parentală. . maturitatea sau capacitatea intelectuală a părţilor trebuie luate în considerare înainte de a trimite cazul spre mediere. nici infractorul nu trebuie convinse prin mijloace incorecte să accepte medierea. Neconcordanţele evidente în ceea ce priveşte factori ca vârsta. . . În plus. atunci când este cazul. . Medierea nu va continua dacă oricare dintre părţile principale implicate nu este capabilă să înţeleagă semnificaţia procesului. Hotărârea de a trimite un caz penal la mediere trebuie însoţită de o limită de timp rezonabilă în care autorităţile competente ale justiţiei penale trebuie informate în legătură cu specificul procedurii de mediere.

trebuie să cunoască bine culturile şi comunităţile locale. trebuie luată fără întârziere o hotărâre privind continuarea acţiunii. . Înainte de a prelua activităţile de mediere. Pregătirea lor trebuie să vizeze dobândirea unui înalt nivel al competenţei. ca şi proceduri de selectare. . ţinând cont de abilităţile de a rezolva conflicte. în general. 50 . . Trebuie să fie la un nivel înalt calificarea şi pregătirea mediatorilor. Serviciile de mediere trebuie reglementate prin standarde recunoscute. Achitările bazate pe acorduri mediate trebuie să aibă acelaşi statut ca şi hotărârile sau sentinţele judecătoreşti şi trebuie să excludă urmărirea în justiţie pentru aceleaşi fapte (ne bis in idem). . . . Serviciile de mediere trebuie monitorizate de un organism competent. Mediatorii trebuie să fie capabili să dea dovadă de judecata solidă şi abilităţile interpersonale necesare medierii. Trebuie stabilite standarde privind competenţa şi norme etice. De asemenea au fost elaborate şi adoptate reguli şi standarde cu privire la funcţionarea serviciilor de mediere: . de condiţiile speciale ale muncii cu victimele şi infractorii şi de cunoaşterea sistemului justiţiei penale. mediatorii trebuie să urmeze o pregătire iniţială şi una multidisciplinară. pregătire şi evaluare a mediatorilor. Mediatorii trebuie recrutaţi din toate sectoarele sociale şi. Serviciile de mediere trebuie să aibă suficientă autonomie în îndeplinirea îndatoririlor pe care le au. Când un caz este trimis înapoi autorităţilor justiţiei penale fără încheierea unui acord între părţi sau după ce punerea în aplicare a unui astfel de acord a eşuat. .Xenofon Ulianovschi . .

 Mediatorul trebuie să fie sensibil la vulnerabilitatea părţilor.  Mediatorul trebuie să respecte întotdeauna demnitatea părţilor şi să asigure că părţile se comportă respectuos una cu alta. ca excepţie a principiului confidenţialităţii. impunerea şi aplicarea sancţiunilor şi măsurilor comunitare trebuie să fie bazată pe principiile 51 . mediatorul trebuie să încredinţeze autorităţilor competente sau persoanelor implicate orice informaţie privind infracţiuni grave iminente. Raportul mediatorului nu va dezvălui conţinutul sesiunilor de mediere. Ele trebuie să conţină numai obligaţii rezonabile şi proporţionale. Mediatorul trebuie să raporteze autorităţilor justiţiei penale măsurile luate şi rezultatul medierii. mediatorul trebuie să fie informat despre toate elementele semnificative ale cazului şi trebuie să i se înmâneze documentele necesare de către autorităţile competente ale justiţiei penale.  Cu privire la rezultatul medierii s-a statuat că acordurile de împăcare trebuie încheiate în mod voluntar de către părţi.  Procesul de mediere trebuie să se desfăşoare într-o manieră imparţială. pe baza elementelor cazului şi a nevoilor şi dorinţelor părţilor.  Medierea trebuie să se desfăşoare eficient.Capitolul IV Reglementarea medierii în documentele internaţionale şi naţionale Cu privire la rezolvarea cazurilor individuale. nici nu va exprima vreo judecată privind comportamentul părţilor pe parcursul medierii. care poate apărea în cursul procesului de mediere. au fost elaborate şi adoptate următoarele reguli:  Înainte de începerea procesului de mediere. dar într-un ritm accesibil părţilor.  Mediatorul este responsabil de asigurarea unui mediu sigur şi confortabil pentru mediere. Comitetul de Miniştri indică că crearea. Totuşi. Un alt document european care are implimentare practică în procesul de mediere îl constituie Recomandarea 22 (2002) a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei referitoare la îmbunătăţirea aplicării normelor europene cu privire la sancţiunile şi măsurile comunitare (Adoptată de Comitetul de Miniştri pe 29 noiembrie 2000 la a 731-a întâlnire a reprezentanţilor miniştrilor).

eliberarea condiţionată ca o sancţiune independentă impusă fără pronunţarea unei sentinţe de pedeapsă cu închisoarea. nr. Conform anexei nr. 1 la Recomandarea 22(2002). 2 (Principii călăuzitoare pentru obţinerea unei folosiri mai largi şi mai eficiente a sancţiunilor şi măsurilor comunitare) este necesar de prevăzut un număr suficient de sancţiuni şi măsuri comunitare adecvat variate: alternative la detenţiunea înaintea procesului. trebuie să fie prevăzută prin lege revizuirea constantă a impunerii unei astfel de sancţiuni sau măsuri nedeterminate de către o organizaţie independentă a executivului. R 16 (92) referitoare la normele europene cu privire la sancţiunile şi măsurile comunitare. împuternicită prin lege să o efectueze. R 22 (99) privind supraaglomerarea închisorilor şi inflaţia populaţiei închisorilor. reprezintă în mod evident o ameninţare serioasă la adresa vieţii. poate fi impusă o sancţiune sau măsură comunitară nedeterminată infractorilor care. muncă în folosul comunităţii (de ex. Astfel. cum ar fi condiţia ca un infractor suspectat să locuiască la o adresă specificată. R 17 (92) privind consecvenţa în pronunţarea sentinţelor.. Moldova: munca neremunerată în folosul comunităţii). Conform anexei nr. În mod excepţional. Recomandările nr. probaţiunea şi alte măsuri care ar da posibilitate instanţelor de judecată să aplice cât mai frecvent o pedeapsă cum ar fi munca comunitară (în Codul penal al R.Xenofon Ulianovschi cuprinse în Recomandarea nr. Durata sancţiunilor şi măsurilor comunitare trebuie să fie stabilită şi numită de autoritatea împuternicită să ia hotărârea în cadrul limitelor şi conform condiţiilor stabilite prin lege. R 19 (99) privind medierea în cazurile penale şi nr. nici o sancţiune sau măsură comunitară nu trebuie să fie pe o durată nedeterminată. compensarea/despăgubirea victimei. De asemenea. sănătăţii sau siguranţei comunităţii. R 12 (97) privind personalul implicat în aplicarea sancţiunilor şi măsurilor. să fie supravegheat şi asistat de o agenţie specificată de o autoritate judecătorească. suspendarea aplicării unei sentinţe de pedeapsă cu închisoarea în condiţii impuse. dispoziţii de tratament pentru infractorii care fac abuz de droguri sau de alcool şi pentru cei care suferă de o tulburare psihică care este 52 . medierea victimă-infractor. din cauza unei infracţiuni grave anterioare sau actuale combinate cu o caracteristică personală specifică. Comitetul de Miniştri indică necesitatea aplicării unui sistem de măsuri diverse. nr. muncă neremunerată în folosul comunităţii). cum ar fi medierea în cauzele penale.

limitarea libertăţii de deplasare. supravegherea sporită a anumitor categorii de infractori. în scopul de a asigura înţelegerea naturii acestora în comunitatea juridică. al asigurării siguranţei comunităţii şi al îmbunătăţirii situaţiei personale şi sociale a infractorilor. distribuirea eficientă a intervenţiilor 53 . Trebuie acordată atenţie revizuirii şi reducerii prevederilor oficiale care interzic folosirea sancţiunilor şi măsurilor neprivative de libertate în cazul infracţiunilor grave şi al recidiviştilor. Această declaraţie trebuie să includă aspecte ca obligaţiile şi drepturile infractorilor. mai ales atunci când sunt create noi legi. Pentru a promova folosirea sancţiunilor şi a măsurilor neprivative de libertate. trebuie înfiinţate servicii adecvate pentru aplicarea sancţiunilor şi măsurilor comunitare. Activitatea serviciilor de aplicare trebuie să se bazeze pe o declaraţie explicită a politicii. Orice probe ar trebui să se desfăşoare în conformitate cu spiritul normelor europene şi atent monitorizate şi evaluate. inter alia.Capitolul IV Reglementarea medierii în documentele internaţionale şi naţionale legată de comportamentul lor infracţional. de a reduce folosirea detenţiunii. să li se aloce suficiente resurse şi să se dezvolte cât este necesar în scopul asigurării încrederii autorităţilor judecătoreşti în utilitatea sancţiunilor şi măsurilor comunitare. care descrie funcţia. eliberarea condiţionată din închisoare urmată de supraveghere. legislatorul ar trebui să ia în considerare indicarea unei sancţiuni sau măsuri neprivative de libertate în locul detenţiunii ca sancţiune de referinţă pentru anumite infracţiuni. Trebuie să se prevadă introducerea unor noi sancţiuni şi măsuri comunitare de probă. de exemplu prin ordine de interdicţie sau monitorizare electronică impusă cu respectarea normelor europene. Experimentarea trebuie să se facă în conformitate cu standardele etice ale comunităţii internaţionale. De asemenea. atunci când principiile constituţionale şi tradiţiile legale o permit. şi revizuite periodic de legislator sau de alte autorităţi competente. Trebuie stabilite criterii de condamnare. Trebuie acordată o atenţie specială definirii circumstanţelor atenuante care ar da autorităţilor judecătoreşti posibilitatea de a evita folosirea detenţiunii şi de a impune o sancţiune sau măsură comunitară în locul acesteia. scopurile şi valorile lor de bază. de a extinde folosirea sancţiunilor şi măsurilor comunitare şi de a asigura compensarea victimelor. Autorităţile judecătoreşti trebuie să se implice în procesul de creare şi revizuire a politicilor privind folosirea sancţiunilor şi măsurilor comunitare şi trebuie informate în legătură cu rezultatele acestora. în scopul.

Xenofon Ulianovschi şi programelor pentru restabilirea infractorilor. mai ales în calitate de martor. Necesităţile şi interesele victimei trebuie să fie luate mai mult în consideraţie în toate etapele procesului de justiţie penală. de prejudiciile fizice. al agenţiilor şi organizaţiilor competente şi cu persoanele alese din cadrul comunităţii. cum ar fi consolidarea regulilor sociale de reintegrare a delicventului. responsabilităţile de organizare pentru siguranţa comunităţii şi colaborarea cu personalul închisorilor. interesele legitime ale victimelor. constructiv şi care să nu sperie. Unul dintre documentele europene. Comitetul de Miniştri recomandă guvernelor statelor membre să revizuiască legislaţia şi practica lor cu respectarea următoarelor linii directoare: În etapa în care e implicată poliţia: Colaboratorii de poliţie ar trebui să aibă o pregătire specială în vederea comportamentului faţă de victimă într-un mod inteligibil. Pentru aceste scopuri este necesar de a ţine cont mai mult. care indică necesitatea aplicării medierii în vederea protejării şi realizării drepturilor victimei în procesul penal. 54 . îl constituie Recomandarea nr. Comitetul de Miniştri recomandă statelor membre că una din funcţiile fundamentale ale justiţiei ar trebui să fie cea de a răspunde necesităţilor victimei şi de a proteja interesele ei cât şi de a ridica încrederea victimei în justiţia penală. psihologice. în cadrul procesului penal. În acest sens. Aceste interese nu vin în conflict cu alte scopuri ale dreptului şi procesului penal. Declaraţia politicii trebuie completată cu planuri şi practici concepute pentru a conştientiza diferitele organizaţii şi persoane implicate în aplicarea sancţiunilor şi măsurilor comunitare în legătură cu importanţa de a acţiona în scopuri comune şi de a împărtăşi cunoaşterea reciprocă a metodelor de lucru. ba chiar pot contribui la atingerea obiectivelor date şi pot facilita împăcarea victimei şi a delincventului. materiale şi sociale suportate de victimă şi de a examina cererile ei pentru a-i satisface necesităţile în aceste domenii. 11(din 1985) a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei cu privire la poziţia victimei în dreptul penal şi procedură penală. de a încuraja cooperarea ei cu justiţia.

sau oricărei alte persoane care poate să-i asiste. Comitetul de Miniştri a recomandat statelor membre de a examina avantajele pe care le prezintă sistemul medierii şi împăcării şi de a promova şi încuraja cercetarea în domeniul eficacităţii dispoziţiilor cu privire la victimă. În etapa urmăririi penale: nici o decizie discreţionară cu privire la urmărire nu ar trebui luată fără aprecierea adecvată a chestiunii cu privire la repararea prejudiciului suportat de victimă. orice act de reparare sau de restituire efectuat de către delincvent sau orice efort sincer în acest sens. deciziei de fixare a termenului de probă sau orice altă măsură. ascultarea victimei ar trebui să se facă cu respectarea situaţiei ei personale. repararea prejudiciului de către delincvent şi despăgubirea ei de către Stat. a drepturilor şi a demnităţii ei. ar trebui înlăturate. instanţa de judecată trebuie să poată dispune repararea prejudiciului de către delincvent în favoarea victimei.Capitolul IV Reglementarea medierii în documentele internaţionale şi naţionale Poliţia ar trebui să informeze victima despre posibilităţile ei de a obţine asistenţă. poliţia ar trebui să constate clar şi complet lezările şi prejudiciile suportate de victimă. despre posibilitatea de a obţine restituirea şi repararea în cadrul procesului penal. În măsura posibilităţilor şi în cazurile adecvate. Şedinţele de judecată: victima trebuie să fie informată despre data şi locul şedinţei în care se va examina infracţiunea de pe urma căreia aceasta a avut de suferit. despre condiţiile în care ea ar putea lua cunoştinţă de decizia pronunţată. Ascultarea victimei: în toate etapele procesului. Toate informaţiile utile despre leziunile şi daunele suportate de victimă ar trebui prezentate instanţei pentru ca ea să poată. o mare importanţă printre aceste condiţii ar trebui acordată reparării de către delincvent a prejudiciului suportat de victimă. să ţină cont de: necesitatea de a repara prejudiciul suportat de victimă. suspendării pedepsei. limitările jurisdicţionale actuale. 55 . În acest sens. sfaturi practice şi juridice. alte restricţii şi piedici de ordin tehnic care nu permit realizarea acestei posibilităţi într-un mod general. inclusiv orice efort serios depus de către delicvent în acest sens. În orice informaţie (raport) prezentată organelor de urmărire. de a beneficia de asistenţă sau consultaţie juridică. atunci când fixează tipul şi cuantumul pedepsei. De asemenea. Când instanţa poate adăuga condiţii de ordin pecuniar la pronunţarea amânării. copiii şi bolnavii sau persoanele bolnave mintal ar trebui să fie ascultate în prezenţa părinţilor sau tutorelui lor.

delincventă sau recidivistă. Un document internaţional. Aceste tehnici şi măsuri ar trebui să cuprindă: - Asigurarea oportunităţilor. de anvergură mondială. care a adoptat Principiile Naţiunilor Unite pentru prevenirea delincvenţei juvenile (Principiile de la Riyadh) care a statuat că prevenirea delincvenţei juvenile este o parte importantă în prevenirea criminalităţii în societate. adoptarea unor activităţi sociale utile. pentru a se evita incriminarea şi penalizarea acestuia pentru un comportament care nu a avut urmări grave. Nevoia pentru politicile de prevenire progresivă a delincvenţei juvenile şi studierea în mod sistematic precum şi elaborarea măsurilor ce trebuie recunoscute. - Grija de a nu denumi o persoană ca fiind deviantă. elemente ale instituţiei medierii au fost incluse într-un şir de documente adoptate de Organizaţia Naţiunilor Unite. - Intervenţia oficială trebuie în primul rând să influenţeze toate persoanele tinere în sensul drepturilor şi intereselor lor şi să fie cinstite şi echitabile. facilităţi. Sunt necesare. în special a celor educaţionale. prin aceasta în mod frecvent putem 56 . nevoilor şi oportunităţilor sau condiţiilor pentru comiterea de infracţiuni. Să preîntâmpine variatele nevoi ale persoanelor tinere şi să servească ca suport de bază pentru protecţia dezvoltării personale a persoanelor tinere. instituţii. servicii de furnizare a scopurilor prin reducerea motivaţiei. persoanele tinere pot dezvolta o atitudine necriminogenă. pentru dezvoltarea copilului însuşi. în special cei care sunt periculoşi sau prezintă un anumit risc social şi au nevoie în mod special de sprijin şi protecţie.Xenofon Ulianovschi Pe plan mondial. deoarece. - Sistemele de gândire şi abordările prevenţiei delincvenţei juvenile au la bază legi. - Variaţiile comportamentului persoanelor tinere sau atitudinea lor neconformă cu normele şi valorile sociale sunt o parte a procesului de maturitate şi creştere şi are tendinţa să dispară în cele mai multe din cazuri ajungând la maturitatea acestui tânăr. a unei orientări umaniste spre societate. Prin implicarea în sistemul legislativ. şi nu egoistă. în vederea aplicării medierii în cazurile tinerilor şi minorilor este Rezoluţia ONU 45/112 14 decembrie 1998 (a 68-a Sesiune Plenară). procese.

Capitolul IV Reglementarea medierii în documentele internaţionale şi naţionale - contribui la dezvoltarea unui comportament nedorit al tinerilor. Instituţiile legale sau cele de control vor fi utilizate numai ca ultimă soluţie. iar aceştia trebuie să fie acceptaţi ca parteneri egali şi deplini în cadrul proceselor de socializare şi integrare. cum ar fi instabilitatea sau conflictele. Servicii comunitare şi programe care răspund la nevoile. precum şi cu ajutorul organizaţiilor de voluntari. incluzând apelul la resursele comunităţii. precum şi programe de asistenţă şi compensare a victimei. după părerea majorităţii experţilor. mai ales cu ajutorul familiei. Au fost adoptate reguli cu privire la justiţia juvenilă. vor fi puse la dispoziţie şi permise măsuri noi. vor fi întărite. pregătirii profesionale şi al sistemului de muncă. În asigurarea drepturilor copilului la o socializare corectă. Serviciile şi programele comunităţii ar trebui să realizeze prevenirea delincvenţei juvenile acţionând ca un factor activ. cum ar fi: Participarea tineretului în politica de prevenţie a delincvenţei. vor beneficia de servicii adecvate pentru aceasta. iar acolo unde ele există. grupurilor compatibile. comunităţii. Comunităţile vor pune la dispoziţie sau vor întări acolo unde există o largă varietate de măsuri comunitare pentru tineri. Familiile care au nevoie de asistenţă în rezolvarea problemelor. Stabilirea strategiilor care să conducă la dezvoltarea copiilor întrun mediu familial stabil. auto-ajutorarea tinerilor. interesele şi preocupările speciale ale tinerilor şi care oferă consiliere şi orientare adecvată lor şi familiilor lor vor fi dezvoltate. şcolilor. Acordarea atenţiei cuvenite dezvoltării personale corespunzătoare a copiilor şi tinerilor. Punerea accentului pe politicile de prevenire care facilitează socializarea şi integrarea tuturor copiilor şi tinerilor. guvernele şi alte agenţii se vor baza pe alte instituţii sociale şi legale existente. dar când obiceiurile şi instituţiile tradiţionale nu-şi mai ating scopul. problemele. - - - - - - - 57 .

58 .Xenofon Ulianovschi - - incluzând centre de dezvoltare comunitare. - Nici un copil sau tânăr nu va fi subiect al unor măsuri corecţionale dure sau degradante ori pedepse: acasă. - Cu privire la legislaţia şi administrarea justiţiei pentru minori s-a statuat: - Guvernele vor elabora şi vor aplica proceduri şi legi specifice pentru promovarea drepturilor şi bunăstării tinerilor. d) când copilul sau tânărul este ameninţat pe plan moral sau fizic datorită comportamentului părintelui sau tutorelui. b) când copilul sau tânărul a suferit un abuz sexual. Internarea tinerilor va fi o măsură de ultim resort şi pentru perioada minim necesară. Criteriile care caracterizează intervenţia formală de acest fel vor fi strict definite şi limitate la următoarele situaţii: a) când copilul sau tânărul a suferit de un abuz din partea părintelui sau tutorelui. exploatării şi folosirii copiilor şi tinerilor în activităţi infracţionale. e) când propriul comportament al copilului se manifestă instabil există un serios pericol pe plan fizic sau psihologic. - Va fi elaborată legislaţia în materia prevenirii victimizării abuzului. Prin prevederea acestor măsuri de ajutorare va fi asigurată respectarea drepturilor individuale ale copiilor. politici şi măsuri în interiorul şi în afara sistemului de justiţie penală pentru prevenirea violenţei împotriva tinerilor şi pentru asigurarea unui tratament echitabil pentru victimele acestor violenţe. c) când copilul sau tânărul a fost neglijat. fizic sau emoţional din partea părinţilor sau tutorelui. iar promovarea intereselor tinerilor va fi de importanţă deosebită. singura cale este internarea. dezvoltarea şi implementarea de strategii. la şcoală sau în orice altă instituţie. atât părinţii cât şi tutorele şi orice alte servicii comunitare neinstituţionale nu pot influenţa acest comportament. Guvernul va trebui să înceapă sau să continue căutarea. servicii şi facilităţi pentru recreere care să răspundă problemelor speciale ale copiilor cu risc social. abandonat de părinţi sau tutore.

în perioadele când este cel mai expus unui comportament deviant. de o atenţie şi asistenţă deosebite şi trebuie să fie protejaţi de lege potrivit cu condiţiile care garantează liniştea lor. nefiind încă decât la stadiile iniţiale ale dezvoltării personalităţii lor. la intervale. îl constituie Ansamblul regulilor minime ale Naţiunilor Unite cu privire la administrarea justiţiei pentru minori (Regulile de la Beijing).Capitolul IV Reglementarea medierii în documentele internaţionale şi naţionale - - - Vor fi adoptate prevederi legale menite a restricţiona şi controla accesibilitatea armelor de orice fel pentru tineri. libertatea lor. regulate un raport asupra progresului realizat şi care să cuprindă şi dificultăţile întâlnite în implementarea acestor instrumente internaţionale. în acelaşi rând şi medierea. care reglementează diferite măsuri. să fie predispus la prosperitate personală şi la o educaţie care să-l îndepărteze pe cât posibil de orice contact cu criminalitatea şi delicvenţa. Regulilor de la Beijing şi a Regulilor pentru protecţia minorilor privaţi de libertate. Va fi luată în considerare oportunitatea instituirii unui funcţionar al unui birou care se va ocupa de copii. Vor fi instituite de asemenea servicii de asistenţă pentru tineri. Acelaşi organ desemnat va mai supraveghea şi implementarea Principiilor de la Riyadh. 59 . condiţii ce ar asigura o viaţă senină. Aceasta este necesar din cauza că tinerii. au nevoie. aceeaşi instituţie va publica. în care minorul să fie înconjurat de atenţie. Un alt document internaţional. de scară mondială. faţă de minori. În cadrul acestor reguli. demnitatea lor şi siguranţa lor. pentru a se dezvolta psihic şi intelectual şi pentru a se integra mai bine în societate. Personal de ambele sexe va fi pregătit pentru a răspunde nevoilor speciale ale tinerilor şi va fi familiarizat cu folosirea pe scară largă a programelor şi posibilităţilor alternative în închisori pentru tineri şi în cadrul sistemului de justiţie. drepturile şi interesele tinerilor sunt apărate şi că ei pot beneficia de servicii adecvate. adoptate prin Rezoluţia ONU nr. 40/33 din 29 noiembrie 1985 care conţine o serie de măsuri necesare pentru înfăptuirea normală a justiţiei pentru minori. care se va asigura că statutul. s-a recomandat statelor membre să facă eforturi pentru crearea unor condiţii care să asigure minorului o viaţă utilă în comunitatea în care trăieşte.

să fixeze normele minimale pentru tratamentul delincvenţilor juvenili oricare ar fi definirea lor şi oricare ar fi sistemul care li se aplică. Ansamblul de reguli minime se aplică imparţial delincvenţilor juvenili. precum şi a prejudiciului cauzat adesea de această intervenţie. limbă. echitabil şi uman în conflictul său cu legea. în acelaşi timp. sex. a protecţiei sociale a tineretului în vederea evitării intervenţiei sistemului de justiţie pentru minori. pe cât posibil. în general. în raport cu sistemul juridic considerat. şi în scopul reducerii nevoii de intervenţie a legii. în scopul promovării bunăstării minorului şi deci. înainte de trecerea la delincvenţă.Xenofon Ulianovschi De asemenea. Ansamblul de reguli minimale este deliberat formulat astfel încât să fie aplicabil în diferite sisteme juridice şi. opinie politică. Aceste perspective fundamentale generale au legătură cu politica socială globală. Justiţia juvenilă este parte integrantă a procesului de dezvoltare naţională a fiecărei ţări. iar un delincvent juvenil este un copil sau un tânăr acuzat sau declarat vinovat de a fi comis un delict. poate să răspundă pentru un delict conform unor modalităţi diferite de cele care sunt aplicate în cazul unui adult. Conform acestui ansamblu de reguli. stare materială. ci şi minorilor care vor fi supuşi oricărei proceduri pentru orice comportament specific care nu ar fi pedepsibil dacă în cauză ar fi un adult. în acelaşi timp. sunt absolut indispensabile dacă se doreşte evitarea aplicării prezentului Ansamblu de reguli. să se ia măsuri pozitive care să asigure antrenarea completă a tuturor resurselor existente. la protejarea tineretului şi la menţinerea păcii şi a ordinii în societate. fără deosebire de origine socială. s-a accentuat că statele trebuie să se mobilizeze. mai ales familia. 60 . în cadrul general al justiţiei sociale pentru toţi tinerii contribuind astfel. Aceste reguli trebuie să fie întotdeauna aplicate imparţial şi fără nici un fel de deosebire. astfel încât persoana în cauză să fie tratată eficace. mai ales de rasă. şi vizează favorizarea. Prevederile importante ale regulilor vor fi aplicate nu numai minorilor infractori. fără nici un fel de deosebire. naştere sau altă situaţie. culoare. persoanele benevole ca şi alte grupări ale comunităţii. un minor este un copil sau un tânăr care. cum ar fi şcolile şi alte instituţii comunitare. religie. Aceste măsuri de protejare socială a tinerilor.

în toate etapele şi la toate 61 . pentru a se evita aplicarea unor sancţiuni. dar trebuie insistat.Capitolul IV Reglementarea medierii în documentele internaţionale şi naţionale Sistemul de justiţie pentru minori caută să asigure bunăstarea minorilor şi face în aşa fel încât reacţia faţă de delicvenţii juvenili să fie întotdeauna corespunzătoare circumstanţelor delincvenţilor şi delincventelor (art. Articolul 5 priveşte două din obiectivele cele mai importante ale justiţiei pentru minori. În acelaşi mod. de judecată şi de aplicare a măsurilor luate. daune cauzate de delict sau de alţi factori cu influenţă asupra circumstanţelor personale) trebuie să intervină pentru proporţionarea deciziei. ţinând cont de efortul delincventului pentru despăgubirea victimei sau de dorinţa sa de a reveni la o viaţă sănătoasă şi utilă. Pentru delincvenţii juvenili trebuie ţinut cont nu numai de această gravitate. în special în stadiile de instruire. şi asupra bunăstării minorului în sistemele juridice în care se remarcă jurisdicţia de drept comun. în general raportându-se la gravitatea delictului. trebuie prevăzută o putere discreţionară suficientă în toate stadiile de procedură şi la diferite niveluri ale administrării justiţiei la minori. de exemplu. Ţinând cont de nevoile deosebite şi variate ale minorilor şi de diversitatea măsurilor posibile. Se vor face totodată eforturi în vederea asigurării. de asemenea. Acest principiu binecunoscut foloseşte la moderarea sancţiunilor punitive. exclusiv pedeapsa. Acest rezultat poate fi atins prin aplicarea medierii în cauzele pentru minori. de urmărire. Cele două aspecte expuse în articol pot permite progresul în două privinţe: este de dorit aplicarea acestor măriri excesive ale reţelei de control social în ceea ce-i priveşte pe minori. deciziile privind protecţia delincventului juvenil pot merge mai departe decât trebuie şi deci pot aduce atingere drepturilor sale fundamentale. Acestea din urmă (poziţie socială. aşa cum s-a putut observa în anumite sisteme de justiţie pentru minori. ca şi ale victimei. situaţie în familie. Primul este asigurarea bunăstării minorului. De fapt. art. Este obiectul principal al sistemelor juridice în cazurile delincvenţilor juvenili ce sunt examinate de către tribunale pentru copii sau de către autorităţile administrative. Al doilea obiectiv este principiul de proporţionalitate. ci şi de circumstanţele personale. 5 nu cere nici mai mult nici mai puţin decât o reacţie justă la toate cazurile de delincvenţă şi de criminalitate juvenilă. 5). Şi acolo trebuie supravegheată proporţionarea reacţiei la circumstanţele proprii delincventului şi ale delictului.

Xenofon Ulianovschi

nivelurile, a exercitării responsabile a acestei puteri discreţionare. Persoanele care o exercită vor trebui special pregătite şi formate pentru a se folosi de această pregătire în mod judicios şi conform funcţiilor şi mandatelor respective (art. 6.1-6.3). Articolele 6.1,6.2 şi 6.3 fac trimitere la mai multe elemente importante ale administrării unei justiţii eficace, juste şi umane pentru minori: necesitatea permiterii exercitării puterii discreţionare la toate nivelele importante ale procedurii, astfel încât persoanele care hotărăsc să poată adopta măsurile estimate a fi cele mai convenabile în fiecare caz şi necesitatea prevenirii oricărui abuz discreţionar şi pentru protejarea drepturilor delincventului juvenil. Responsabilitatea şi profesionalismul sunt calităţi care apar ca cele mai adecvate pentru moderarea unei libertăţi de apreciere prea mari. De asemenea, calificările profesionale şi formarea specializată sunt desemnate aici ca mijloace de asigurare a exercitării judicioase a puterii discreţionare în problemele privind delincvenţii juvenili. Formularea directivelor specifice asupra exercitării puterii discreţionare şi creării unui sistem de revizuire, apel etc. pentru permiterea revederii deciziilor şi pentru a se asigura că cei care le iau au simţul răspunderii, sunt subliniate în acest context. Aceste mecanisme nu sunt precizate aici, deoarece nu se pretează prea uşor includerii într-un ansamblu de reguli internaţionale minimale care n-ar putea deloc să ţină cont de toate diferenţele dintre sistemele de justiţie. Art. 9.1 stipulează că nici o dispoziţie a Ansamblului de reguli nu trebuie să fie interpretată ca excluzând aplicarea Ansamblului de reguli minime privind tratamentul deţinuţilor, adoptat de Organizaţia Naţiunilor Unite, ca şi a altor documente şi reguli privitoare la drepturile omului recunoscute de comunitatea internaţională şi referitoare la tratamentul şi protecţia tinerilor. Astfel, art. 9 vizează evitarea oricărei confuzii în interpretarea şi aplicarea Ansamblului de reguli conform celorlalte norme şi documente internaţionale existente sau a căror elaborare este în curs - ca, de exemplu, Declaraţia universală a drepturilor omului, Pactul internaţional referitor la drepturile economice, sociale şi culturale, Pactul internaţional referitor la drepturile civile şi politice, Declaraţia drepturilor copilului şi Proiectul de convenţie asupra drepturilor copilului. Este de înţeles că aplicarea prezentului Ansamblu de reguli se face fără cauzarea nici unui prejudiciu în dauna vreunui document internaţional conţinând dispoziţii de aplicare mai extinsă.

62

Capitolul IV Reglementarea medierii în documentele internaţionale şi naţionale

Art. 10.3 al Ansamblului de reguli minime pentru tratamentul deţinuţilor tratează aspecte fundamentale referitoare la procedurile şi comportamentul poliţiştilor sau al celorlalţi agenţi din serviciile de reprimare în cazurile de delincvenţă juvenilă. Expresia evitarea producerii de vătămări este destul de vagă şi acoperă mai multe aspecte de interacţiune posibilă (cuvinte, violenţe fizice, riscuri datorită mediului). A avea de-a face cu justiţia pentru minori poate fi în sine un factor foarte nociv pentru tineri. Este necesar, deci, ca expresia să fie interpretată în sensul de a face cât mai puţin rău posibil minorilor şi de a evita orice prejudiciu suplimentar sau contrar regulilor. Acesta este foarte important în primul contact cu organele de reprimare, căci acest contact poate influenţa profund atitudinea minorului faţă de stat şi de societate. Pe de altă parte, excesul oricărei alte intervenţii depinde tocmai de aceste prime contacte. În astfel de situaţii, fermitatea şi bunăvoinţa sunt esenţiale. În contextul celor expuse mai sus, s-a statuat că trebuie să se încerce, pe cât posibil, să fie tratate cazurile delincvenţilor juvenili evitându-se recursul la o procedură judiciară în faţa autorităţilor competente. Poliţia, procuratura sau alte organe care se ocupă cu delicvenţa juvenilă au puterea de a soluţiona cazurile după cum consideră, fără a aplica procedura penală oficială (de exemplu, ar putea transmite cazul serviciului de mediere pentru a încerca să rezolve conflictul pe cale extrajudiciară), conform unor criterii fixate, în acest scop, în sistemele juridice respective şi, de asemenea, conform unor principii conţinute în prezentul Ansamblu de reguli. În aşa cazuri, e necesar de reţinut că orice recurs la mijloace extrajudiciare implicând trimiterea către servicii comunitare sau alte servicii competente, cere consimţământul interesatului sau al părinţilor sau al tutorelui său, fiind de la sine înţeles că această hotărâre de amânare a chestiunii poate, dacă se consideră, să fie subordonată unei reexaminări de către autoritatea competentă. În scopul de a facilita reglementarea discreţionară a cazurilor de delincvenţă juvenilă, se vor face eforturi în vederea organizării programelor comunitare, cu precădere a celor de supraveghere şi orientare temporară, şi în vederea asigurării restituirii bunurilor şi indemnizaţiei victimelor. Recurgerea la mijloace extrajudiciare care permit evitarea procedurii penale şi antrenează adeseori trimiterea către servicii comunitare sau către serviciile de mediere, este aplicată în mod

63

Xenofon Ulianovschi

normal, oficial sau oficios, în numeroase sisteme juridice. Această practică permite evitarea consecinţelor negative ale unei proceduri normale în administrarea justiţiei la minori. În multe cazuri, abţinerea ar fi cea mai bună decizie. Astfel recurgerea la mijloace extrajudiciare încă de la început şi fără trimitere la alte servicii (sociale) poate fi cea mai bună măsură. Aşa şi se întâmplă atunci când delictul nu este de natură gravă şi când familia, şcoala sau alte instituţii proprii exercitării unui control social oficios au reacţionat deja adecvat şi constructiv sau sunt gata să o facă. Aşa cum este indicat în art. 11.2 al Ansamblului de reguli, recurgerea la mijloace extrajudiciare poate să intervină în orice stadiu al luării deciziei - prin poliţie, procuratură sau prin alte instituţii: curţi, tribunale, comisii sau consilii. Ea (recurgerea la mijloace extrajudiciare) poate fi exercitată de una sau mai multe instanţe, sau chiar de toate, conform reglementărilor în vigoare în diferite sisteme sau în spiritul prezentului Ansamblu de reguli. Recurgerea la mijloace extrajudiciare este un mod important de acţiune şi trebuie să fie rezervat neapărat infracţiunilor minore. Art. 11.3 subliniază că delincventul juvenil sau părintele (sau tutorele) trebuie să-şi dea acordul pentru serviciile comunitare, fără de acest consimţământ hotărârea ar fi contrară Convenţiei de abolire a muncii forţate. Totodată acest consimţământ nu trebuie să fie irevocabil, căci poate fi dat şi de minor în disperare de cauză. Articolul subliniază că trebuie făcute eforturi de minimalizare a posibilităţilor de coerciţie şi de intimidare la toate nivelurile, în procesul de recurs la mijloacele extrajudiciare. Minorii nu trebuie să simtă presiunea (de exemplu, pentru a evita să compară în faţa tribunalului) sau să fie constrânşi să-şi dea consimţământul. Astfel, este bine a se face o evaluare obiectivă a caracterului judicios al dispoziţiilor referitoare la delincvenţa juvenilă de către o autoritate competentă, dacă aceasta este cerută. Art. 11.4 recomandă organizarea soluţiilor de schimb viabil pentru înlocuirea procedurii normale în justiţia pentru minori, graţieri prin programe de tip comunitar; în special, a acelor soluţii care prevăd restituirea bunurilor victimelor sau care permit evitarea pe viitor a intrării în conflict a minorilor cu legea datorită unor supravegheri sau orientări temporare, cât şi deferirea acestor conflicte, pentru soluţionare, către serviciile de mediere. Acestea sunt circumstanţele particulare fiecărei chestiuni care justifică recurgerea la mijloace extrajudiciare, chiar

64

Dar. cum ar fi prezumţia de nevinovăţie. un proces just şi echitabil cuprinde garanţii fundamentale. dreptul la ultimul cuvânt al acuzatului. Căutarea unei soluţii adecvate de către autoritatea competentă în cazurile cu privire la minori poate fi facilitată prin cooperarea reprezentanţilor legali ai minorului (sau a unei alte persoane în care minorul poate avea sau are efectiv încredere). 65 . ofiţerii de poliţie care se ocupă frecvent sau exclusiv de minori sau care se consacră. Astfel. dreptul de a tăcea. se întâmplă altfel dacă părinţii sau tutorele joacă un rol negativ în timpul audierii. Cum poliţia este întotdeauna primul intermediar cu aparatul de justiţie pentru minori. Procedura urmată de judecare a tinerilor delincvenţi trebuie în mod absolut să se conformeze normelor minimale.). minorul are dreptul de a fi reprezentat printr-un consilier sau să ceară desemnarea unui avocat din oficiu. în interesul minorului. mijloacele obişnuite de apărare. Părinţii sau tutorele pot participa la procedură şi pot fi rugaţi s-o facă. În marile oraşe. creşterea delincvenţei juvenile se asociază adeseori cu dezvoltarea marilor oraşe. indispensabile serviciile specializate de poliţie. Pe timpul cât durează procedura. atunci când dispoziţiile prevăzând această asistenţă există în ţară. mai ales. mai ales dacă este rapidă şi anarhică. Autoritatea competentă poate să refuze participarea lor dacă are motive să creadă că excluderea acestora de la proces este în interesul minorului. ci mai mult. dreptul de a face apel etc. 12 atrage atenţia asupra necesităţii existenţei unei pregătiri specializate pentru toţi responsabilii cu aplicarea legilor care participă la administrarea justiţiei pentru minori. asigurând oricărui acuzat respectarea formelor legale. de unde şi dispoziţiile privind posibila lor excludere. de exemplu manifestă o atitudine ostilă faţă de minor. deci. art.Capitolul IV Reglementarea medierii în documentele internaţionale şi naţionale dacă au fost comise delicte mai grave (delict suprem. 12). înfăţişarea şi depoziţia martorilor. ar trebui să fie create în acest scop servicii speciale de poliţie (art. funcţionarii săi trebuie să acţioneze judicios şi nuanţat. Pentru a-şi îndeplini mai bine funcţiile lor. În aceste forme. prevenirii delincvenţei juvenile trebuie să primească o instruire şi o formaţie specială. Chiar dacă raportul dintre mediul urban şi criminalitate este foarte complex. Ar fi. act subordonat presiunii unui grup etc. pentru a ameliora eficacitatea prevenţiei şi a reprimării delincvenţei juvenile ca şi a tratamentului tinerilor delincvenţi. nu numai pentru a aplica principiile anunţate în prezentul document.

plasarea într-o instituţie. din care mai multe pot fi combinate. f) Ordonarea participării la unele reuniuni ale grupurilor de orientare şi la alte activităţi analoage. instanţa poate sesiza serviciile de mediere pentru a rezolva conflictul prin împăcarea părţilor şi repararea daunelor părţilor vătămate. Autoritatea competentă trebuie să fie informată asupra elementelor importante ce-l privesc pe minor. experienţele sale în materie de educaţie etc. autoritatea competentă poate asigura desfăşurarea procesului de judecată sub forme diverse. Astfel de măsuri. aşa cum ar fi antecedentele sale sociale şi familiale. antecedentele minorului. g) Ordonarea plasării într-o familie sau într-un centru comunitar sau într-un alt mediu educaţional. e) Ordonarea unui regim intermediar sau al altuia. Aceasta oferă opţiuni interesante care merită să fie urmate şi îmbunătăţite. înainte ca autoritatea competentă să ia o decizie definitivă prealabilă condamnării. s-au făcut eforturi în enumerarea hotărârilor şi sancţiunilor importante care au fost adoptate până acum cu succes de către sistemele judiciare. astfel încât să fie uşurată sarcina autorităţii competente de a judeca chestiunea în cauză. anumite jurisdicţii fac apel. pe cât posibil. Astfel se va respecta principiul conform căruia nici un minor nu va fi sustras supravegherii părinţilor săi. Alte persoane. În aşa mod. fie totală.. c) Ordonarea intervenţiei serviciilor comunitare. cu o mare flexibilitate pentru a se evita. Prin urmare. situaţia şcolară. indemnizaţia şi restituirea. d) Amenzile. numai dacă circumstanţele nu fac ca această separare să devină necesară. cu excepţia micilor infracţiuni.Xenofon Ulianovschi În toate cazurile. h) Alte hotărâri pertinente. la servicii sociale speciale sau la alte persoane afiliate tribunalului sau comisiei. în special. b) Probaţiunea. 66 . În aceeaşi perioadă de timp. ofiţerii din servicii sociale adecvate trebuie să fie însărcinate cu stabilirea rapoartelor convenabile de anchetă socială. Rapoartele de anchetă socială (repoarte sociale sau rapoarte prealabile sentinţei) constituie un ajutor indispensabil în cea mai mare parte din cazurile de urmărire judiciară a tinerilor delincvenţi. condiţiile în care el trăieşte şi circumstanţele în care a fost comis delictul fac obiectul unei anchete mai temeinice. fie parţială. în acest sens. sunt după cum urmează: a) Medierea.

dacă este cazul. de obiectul condamnării şi de drepturile victimelor. aşa cum este subliniat în secţiunea din Raportul Comitetului pentru prevenirea crimei şi luptei împotriva delincvenţei.Atunci când se dovedeşte a fi judicios şi compatibil cu sistemul lor juridic. Alegerea măsurii neprivative de libertate este fondată pe criterii stabilite legate atât de natura şi de gravitatea infracţiunii. în ideea respectării garanţiilor juridice şi a regulilor de drept. poliţia. Vor fi fixate criterii în fiecare sistem juridic pentru a determina dacă este convenabilă abandonarea urmăririlor sau hotărârea procedurii de urmat. evitând pe cât posibil recurgerea la o procedură judecătorească sau la tribunale. naţionale. ministerul public poate impune. . parchetul sau alte servicii însărcinate cu justiţia penală sunt abilitate să abandoneze urmăririle. măsuri neprivative de libertate. conform cărora se va aborda. care indică necesitatea elaborării unor abordări şi strategii locale. prevenţia crimei sau promovarea respectării legii sau a drepturilor victimelor. În caz de infracţiune minoră. 67 . Recurgerea la măsuri neprivative de libertate trebuie să se înscrie în cadrul eforturilor de depenalizare şi de dezincriminare. ţinând cont în mod special de ancheta infracţiunii prezumtive şi de protejarea societăţii şi a victimei. Cu privire la măsurile ce pot fi luate înaintea procesului s-a statuat: . adoptate prin Rezoluţia ONU 45-110 la cea de-a 68-a şedinţă plenară din 14 decembrie 1990. precum şi la necesitatea elaborării unor reguli minimale. regionale şi internaţionale în domeniul tratamentului delincvenţilor în mediu deschis. referitoare la mijloacele cele mai eficace pentru prevenirea criminalităţii şi îmbunătăţirea tratamentului delincvenţilor. şi nu trebuie să le aducă atingere sau să le interzică.Detenţia provizorie nu poate fi decât o măsură de ultimă instanţă în procedurile penale. la cea dea 4-a sesiune a sa. tratarea cazului delincvenţilor în cadrul comunităţii. cât şi a personalităţii şi antecedentelor delincventului. dacă consideră că nu este necesar să se recurgă la o procedură judiciară având ca scop protecţia societăţii.Capitolul IV Reglementarea medierii în documentele internaţionale şi naţionale Un alt document internaţional care are legătură tangenţială cu aplicarea instituţiei medierii îl constituie Regulile minimale ale Naţiunilor Unite pentru elaborarea unor măsuri neprivative de libertate (Regulile de la Tokyo).

3. 985-XV din 18 aprilie 2002). Împăcarea este personală şi produce efecte juridice din momentul pornirii urmăririi penale şi până la retragerea completului de judecată pentru deliberare.Xenofon Ulianovschi - Atunci când este posibil a fi obţinute rapoarte de anchetă socială. Rapoartele de acest gen vor fi concrete. Astfel. preocuparea de a stabili un raport. în art. care a trecut deja expertiza la Consiliul Europei şi se află în Parlamentul R. 122-XV din 14 martie 2003) cât şi în Proiectul Legii Republicii Moldova cu privire la medierea în cauzele penale. unui funcţionar sau unui organism numit. autoritatea judiciară poate încredinţa. 68 . împăcarea se face de reprezentanţii lor legali. obiective şi imparţiale. Cei cu capacitate de exerciţiu restrânsă se pot împăca cu încuviinţarea persoanelor prevăzute de lege. Împăcarea 1. Moldova pentru adoptare. Pentru persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu.2. El ar trebui să conţină informaţii şi recomandări pertinente în vederea procedurii de fixare a pedepsei. împăcare ce poate fi realizată şi prin mediere: Articolul 109. Codul Penal. iar opiniile personale vor fi indicate în mod clar ca atare. infracţiuni prevăzute la capitolele II – VI din Partea specială. Codul de procedură penală (adoptat prin Legea nr. Acest raport ar trebui să conţină informaţii capabile să explice tipul de infracţiune pe care acesta o comite în mod obişnuit şi infracţiunile care îi sunt importante de obicei. 2. Reglementarea medierii în documentele naţionale Instituţia medierii în cauzele penale îşi are reflectare în Codul penal (adoptat prin Legea nr. 109 prevede posibilitatea împăcării părţilor în procesul penal. precum şi în cazurile prevăzute de procedura penală. Împăcarea este actul de înlăturare a răspunderii penale pentru o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă. 4.

157 alin. 69 . (4) Dacă victima care figurează într-un proces privitor la o infracţiune prevăzută în alin.(1). chiar dacă plângerea prealabilă a fost depusă numai în privinţa unuia din făptuitori. Procedura în astfel de procese este generală. 203. ori de persoana care locuieşte împreună cu victima sau este găzduită de aceasta.(1). conform cărora: (1) Urmărirea penală se porneşte numai în baza plângerii prealabile a victimei în cazul infracţiunilor prevăzute în articolele: 152 alin. 161. prevăzute în al. a stării de neputinţă sau a dependenţei faţă de bănuit sau din alte motive nu este în stare să-şi apere drepturile şi interesele legitime. din cauza incapacităţii sau a capacităţii de exerciţiu limitate. 202. în paguba tutorelui. 177. au pătimit mai multe persoane. (3) Dacă la comiterea unei infracţiuni au participat mai mulţi făptuitori.(1). care permit aplicarea împăcării. 170. 153. 198 alin. învinuitul. 197 alin. (6) Pentru persoanele incapabile. (5) La împăcarea părţii vătămate cu bănuitul. 179 alin. împăcarea se poate face numai de reprezentanţii lor legali.(1). învinuitul.(1) şi (2). 194. 193. pornirea urmăririi penale se face chiar dacă plângerea prealabilă se înaintează doar de către una din victime.(1). 155. (2) În cazul în care. 204 alin. în urma infracţiunii. urmărirea penală se efectuează în privinţa tuturor făptuitorilor. Împăcarea este personală şi produce efecte doar dacă intervine până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti. La împăcarea părţii vătămate cu bănuitul.Capitolul IV Reglementarea medierii în documentele internaţionale şi naţionale Lista infracţiunilor. Persoanele cu capacitate de exerciţiu limitată se pot împăca cu încuviinţarea reprezentanţilor lor legali. precum şi al furtului avutului proprietarului săvîrşit de soţ. Împăcarea poate avea loc şi în cazul în care urmărirea penală a fost pornită de către procuror din oficiu. 1 art.(1). este completată de prevederile art. rude. inculpatul în cazurile menţionate în alin. (7) Împăcarea părţilor poate avea loc şi prin aplicarea medierii. inculpatul în cazurile menţionate în prezentul alineat. 274 din Codul penal. procurorul porneşte urmărirea penală chiar dacă victima nu a depus plângere.(1). urmărirea penală încetează. 109 Cod penal. 200. urmărirea penală încetează. 276 Cod procedură penală.

70 . instanţa. reglementând toate momentele ce ţin de mediere ca o instituţie distinctă. încetează procesul penal în cauza respectivă. exclud urmărirea penală. prin sentinţă motivată. Articolul 285. conform art. pe parcursul judecării cauzei. Circumstanţele care exclud urmărirea penală Urmărirea penală nu poate fi pornită. 2). 2)-9). Proiectul Legii cu privire la medierea în cauzele penale a dezvoltat prevederile Codului penal şi Codului de procedură penală cu privire la instituţia medierii. Articolul 332. 276. 53-60 din Codul penal. se constată vreunul din temeiurile prevăzute în art. 4). 5). imparţialitate şi confidenţialitate.Xenofon Ulianovschi Instituţia împăcării (şi a medierii) este reglementată şi de alte articole ale Codului de procedură penală. Încetarea urmăririi penale Încetarea urmăririi penale are loc în cazurile prevăzute în art. precum şi în cazurile prevăzute în art. dacă se constată existenţa temeiurilor prevăzute în alin. (1) şi poate fi aplicată numai în privinţa unei persoane sau în privinţa uneia din fapte. în codiţii de neutralitate. iar dacă a fost pornită. şi va fi încetată în cazurile în care: 6) lipseşte plângerea victimei în cazurile în care urmărirea penală începe. Încetarea procesului penal în şedinţa de judecată (1) În cazul în care. cu ajutorul unei terţe persoane. procedura de petrecere a medierii precum şi condiţiile de dobândire a statutului de mediator. 275. între victima infracţiunii şi infractor (în continuare – părţi). precum şi în cazul în care se constată că: 1) plângerea prealabilă a fost retrasă de către partea vătămată sau părţile s-au împăcat – în cazurile în care urmărirea penală poate fi pornită numai în baza plângerii prealabile sau legea penală permite împăcarea. 9) există alte circumstanţe prevăzute de lege care condiţionează excluderea sau. 275 pct. Scopul acestei Legi constă în determinarea principiilor medierii în cauzele penale. 1). după caz. cum ar fi: Articolul 275. specializate în calitate de mediator. (3) Încetarea urmăririi penale are loc în orice moment al urmăririi penale. 285 alin. nu poate fi efectuată. numai în baza plângerii acesteia.(1) pct.

b) să fie informate de către mediator cu privire la procesul de mediere. consecinţele semnării unui acord de împăcare şi ale nerespectării prevederilor acestuia şi despre alte împrejurări relevante pentru procesul de mediere. g) să beneficieze de alte drepturi stabilite de lege. Conform art. Persoanele cu capacitatea de exerciţiu limitată participă la procesul de mediere cu acordul reprezentantului legal. admisibilităţii medierii şi independenţei mediatorului. Principiul accesului liber şi egal la procesul de mediere constă în recunoaşterea dreptului părţilor de a beneficia de procesul de mediere. părţile au dreptul: a) să accepte sau să refuze medierea. fără acordul scris al părţilor. efectele medierii. Părţile sunt libere a se retrage în orice moment din procesul de mediere. c) să se retragă în orice moment din procesul de mediere. Pentru nerespectarea confidenţialităţii informaţiei mediatorul poartă răspundere în condiţiile legii. 71 . precum şi despre efectele acesteia. Principiul confidenţialităţii indică la faptul că informaţia obţinută în cadrul medierii este confidenţială şi nu poate fi folosită. liberului consimţământ. Principiul admisibilităţii medierii constă în aceea că medierea este admisă din momentul pornirii urmării penale şi până la retragerea completului de judecată pentru deliberare. 10 al Legii. persoanele lipsite de capacitatea de exerciţiu sunt reprezentate de reprezentanţii lor legali. Participanţii procesului de mediere sunt părţile şi mediatorul. d) să solicite un mediator. Părţile la procesul de mediere trebuie să fie informate de mediator cu privire la drepturile lor. confidenţialităţii. În procesul de mediere. Principiul liberului consimţământ se exprimă prin aceea că medierea are loc doar dacă părţile consimt liber acest lucru.Capitolul IV Reglementarea medierii în documentele internaţionale şi naţionale Prin lege se reglementează principiile medierii: Procesul de mediere se desfăşoară în baza principiilor accesului liber şi egal la mediere. e) să renunţe la mediatorul desemnat. f) să beneficieze de asistenţa unui interpret/traducător.

72 . Solicitarea medierii: (1) Procedura de mediere poate fi solicitată de către părţi. g) a absolvit cursurile pentru pregătirea mediatorilor. (4) În cazurile prevăzute de alineatul 2 al articolului 33 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova. Atestatul-model este aprobat de Ministrul Justiţiei. (3) Nu poate fi mediator ofiţerul de urmărire penală. d) este apt din punct de vedere medical pentru exercitarea acestei activităţi. c) să aibă întrevederi cu părţile. f) cunoaşte limba de stat. procurorul. mediatorul trebuie să se abţină de la participarea în procesul de mediere. (2) Mediatorul trebuie să întrunească cumulativ următoarele condiţii: a) are capacitate deplină de exerciţiu. (5) Atestatul pentru exercitarea profesiei de mediator este unicul act care confirmă statutul mediatorului. fără a i se limita numărul şi durata lor. b) are studii superioare. (2) Solicitarea medierii poate avea loc şi la iniţiativa uneia dintre părţi adresată nemijlocit organului de urmărire penală sau instanţei de judecată. b) să ia cunoştinţă de informaţiile privind părţile participante la mediere. judecătorul. inclusiv cu partea privată de libertate. c) este atestat de către Consiliul de mediere. În procesul de mediere mediatorul este în drept: a) să ia cunoştinţă de informaţia privind fondul cauzei. precum şi persoana incompatibilă în baza unor legi speciale. avocatul. care are sarcina de a asista părţile în procesul de mediere în vederea soluţionării conflictului.Xenofon Ulianovschi Statutul mediatorului: (1) Mediatorul este persoana imparţială. e) nu are antecedente penale şi se bucură de o buna reputaţie.

Dacă în urma procedurii de mediere. organul de urmărire penală sau instanţa de judecată. părţile acceptă reciproc condiţiile formulate. Mediatorul prezintă organului de urmărire penală sau instanţei de judecată. În cadrul şedinţei nu se întocmeşte proces-verbal şi nu se înregistrează în alt mod conţinutul negocierilor şi nici comportamentul părţilor. Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată verifică.Capitolul IV Reglementarea medierii în documentele internaţionale şi naţionale (3) În cazurile pasibile de aplicare a medierii. cu acordul părţilor. modalităţile şi termenul de realizare a acestora. Procesul de mediere încetează în următoarele cazuri: a) părţile sau una dintre părţi renunţă la mediere. sesizează mediatorul din oficiu printr-un demers. fără a dezvălui însă conţinutul întrevederilor. Mediatorul organizează şedinţe de mediere cu părţile. în procedura căreia se află cauza penală spre examinare. Nesemnarea unui acord de împăcare nu poate prejudicia situaţia părţilor. Acordul de împăcare nu poate să conţină angajamente ce contravin legislaţiei. cu acordul părţilor. (4) Părţilor li se aduce la cunoştinţă faptul sesizării mediatorului. ele semnează acordul de împăcare. Mediatorul contrasemnează acordul de împăcare. acordul de împăcare a părţilor. Acordul de împăcare trebuie să includă angajamentele asumate de părţi. benevol şi cu respectarea drepturilor acestora. pun la dispoziţia mediatorului toate materialele necesare. împreună cu un raport scris privind măsurile aplicate şi rezultatul medierii. În cadrul acestor întrevederi mediatorul explică părţilor esenţa şi posibilele efecte ale procesului de mediere. c) părţile semnează un acord de împăcare. până la începerea procesului de mediere. în prezenţa părţilor. b) mediatorul constată că părţile nu pot ajunge la un acord. Mediatorul organizează întrevederi individuale cu părţile. în procedura cărora se află cauza penală. 73 . dacă acordul de împăcare a fost semnat conştient. Mediatorul poartă răspunderea în condiţiile legii pentru divulgarea informaţiei pusă la dispoziţie în etapa urmăririi penale sau de judecare a cauzei în cadrul unui proces închis. fără a prejudicia desfăşurarea urmăririi penale sau judecarea cauzei. Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată.

Xenofon Ulianovschi În vederea organizării şi coordonării activităţii mediatorilor. pe lângă Ministerul Justiţiei se va înfiinţa Consiliul de mediere. e) întocmeşte şi actualizează tabelul mediatorilor. Tabelul mediatorilor se aprobă de către Ministrul Justiţiei. (2) al prezentei legi. din cadrul corpului ştiinţifico-didactic şi reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale. Tabelul mediatorilor va cuprinde informaţia privind numele. Pregătirea şi perfecţionarea mediatorilor se asigură prin organizarea cursurilor de specialitate de către organizaţiile care au avizul Consiliului de mediere pentru desfăşurarea programelor de pregătire şi perfecţionare în domeniul medierii. se plasează pe pagina de Internet a Ministerului Justiţiei şi este publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Regulamentul de funcţionare şi activitate a Consiliului de mediere se aprobă de către Ministrul Justiţiei. Tabelul mediatorilor se pune la dispoziţia organelor de urmărire penală. b) monitorizează şi coordonează activitatea mediatorilor şi organizaţiilor neguvernamentale care activează în domeniul medierii. Consiliul de mediere are următoarele atribuţii principale: a) efectuează atestarea şi eliberează atestatul de mediator în conformitate cu Regulamentul aprobat de Ministrul Justiţiei. Exercitarea calităţii de mediator se suspendă: a) la cererea mediatorului. d) emite hotărârile cu privire la suspendarea exercitării funcţiei de mediator şi retragerea calităţii de mediator. Membrii Consiliului sunt numiţi de Ministrul Justiţiei pe un termen de 4 ani cu posibilitatea prelungirii mandatului încă pentru un nou termen. Mediatorii atestaţi sunt înscrişi în tabelul mediatorilor. c) întocmeşte şi actualizează lista organizaţiilor care efectuează pregătirea şi perfecţionarea mediatorilor. Consiliul de mediere actualizează periodic tabelul mediatorilor. Consiliul de mediere este compus din 9 persoane din cadrul colaboratorilor ministerului în virtutea obligaţiunilor de serviciu. prenumele mediatorului şi sediul profesional. b) în cazul unei incompatibilităţi prevăzute de art. 11 alin. 74 . întocmit de Consiliul de mediere. instanţelor judecătoreşti.

11 alin. Munca mediatorului este remunerată de către infractor sau de ambele părţi în condiţiile contractului. b) în cazul în care nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. Mediatorii achită contribuţii de asigurări sociale de stat şi medicale în condiţiile legii. Hotărârea privind suspendarea exercitării funcţiei de mediator şi încetarea calităţii de mediator se aprobă de Ministrul Justiţiei. Mediatorii îşi exercită profesia de sine stătător. acestuia i se retrage atestatul şi se radiază din tabelul mediatorilor. Birourile individuale şi birourile asociate de mediatori se înregistrează la Ministerul Justiţiei. Mediatorii achită impozitele conform prevederilor Codului fiscal. Biroul individual al mediatorului activează şi se prezintă în raporturile juridice ca persoană fizică. d) în cazul încălcării sistematice de către mediator a Codului etic al mediatorului. cu publicarea informaţiei în Monitorul Oficial. Biroul asociat de mediatori este persoană juridică. În caz de încetare a calităţii de mediator. Biroul asociat de mediatori este fondat de doi şi mai mulţi mediatori (fondatori ai biroului). În biroul individual al mediatorului îşi exercită profesia un singur mediator (fondatorul biroului). Mediatorul îşi desfăşoară activitatea în una din următoarele forme: a) birou individual al mediatorului.Capitolul IV Reglementarea medierii în documentele internaţionale şi naţionale Calitatea de mediator încetează: a) la cerere. prin renunţarea făcută în scris de către mediator. aprobat de Ministrul Justiţiei. 75 . b) birou asociat de mediatori. c) în cazul în care mediatorul nu a obţinut reatestarea. (3) al prezentei legi. în conformitate cu Regulamentul aprobat de Ministrul Justiţiei.

Vasile Rotaru capitolul V Etapele procesului de mediere Medierea este un proces şi. ca şi oricare proces. În cadrul unor centre care prestează servicii de mediere în cazurile penale. În această situaţie. Prima activitate de la această etapă poate varia în funcţie de modul în care părţile intră în contact cu mediatorul. celelalte pot să se repete în mod ciclic. în cadrul centrului se decide dacă cazul este potrivit pentru mediere şi dacă se numeşte o persoană responsabilă care să se ocupe de el. de la negociere la identificarea problemelor etc. Cu toate că nu se poate afirma că există un model fixat al medierii. 76 . sunt totuşi anumite etape prin care mediatorul conduce părţile. Elaborarea planului de negociere Etapa 4. revenind la cea precedentă (de exemplu. Finisarea procesului de mediere Medierea de obicei are un început şi un sfârşit clar. are o anumită ordine care a fost gândită în aşa fel încât să producă rezultate cât mai bune. mediatorii de obicei sunt contactaţi de reprezentanţi ai organelor de drept pentru a prelua un caz şi a-l media. • • • • • 5. mediatorul conducând părţile de mai multe ori prin etapele respective.).1. o mediere trece prin următoarele etape: Activităţile pre-mediere Etapa 1. De obicei. Crearea unei înţelegeri reciproce şi formularea alternativelor • Etapa 5. Identificarea problemelor Etapa 3. Activităţile pre-mediere Aceste activităţi au drept scop pregătirea medierii propriu-zise. Între aceste două etape. Iniţierea medierii Etapa 2.

Un alt moment ţine de discutarea procedurii.62-63 77 . Este foarte important ca mediatorul pe parcursul întâlnirilor preliminare 12 Prelucrare din Lorraine Stutzman Amstutz and Howard Zehr. Dacă după întâlnirea preliminară persoana învinuită doreşte să încerce soluţionarea cazului prin intermediul medierii. După prezentarea acestei informaţii mediatorul va încerca să obţină acordul părţii de a participa la mediere. La rândul lor. Un scop al acestei întâlniri este stabilirea timpului şi locului cele mai convenabile pentru părţi în caz că doresc să fie mediate12. Nu este nevoie ca aceasta să fie exhaustivă sau să sune prea idealist. O atenţie sporită trebuie să fie acordată faptului ca victimele să nu fie revictimizate prin constrângerea lor de a participa la proces. Nu fiţi surprinşi că ea nu este dornică să coopereze. participarea la stabilirea pagubei etc. mediatorul contactează victima pentru a avea şi cu aceasta o întâlnire preliminară. inclusiv a manierei de moderare a întâlnirii şi discuţiei persoanelor care vor fi prezente. iniţial trebuie contactat reprezentantul legal al acestuia. Dacă de săvârşirea infracţiunii este învinuit un copil. În discuţia cu victimele trebuie de accentuat că un scop major al activităţii este de a restaura echitatea cum ar fi stabilirea caracterului şi modului de restituire a pagubei. Totuşi este de obligaţia mediatorului să prezinte eventualele avantaje de la participarea la mediere (obţinerea răspunsurilor la întrebări. Întâlnirile preliminare cu părţile nu au ca scop colectarea informaţiei despre caz.Capitolul V Etapele procesului de mediere Mediatorul desemnat urmează să se întâlnească cu fiecare persoană în parte. Mai întâi de toate mediatorul contactează persoana învinuită pentru a-i fixa o înâlnire. Ţinând cont de caracterul procesului de mediere.). 1998 p. Victim Offender Conferencing in Pennsylvania’s Juvenile Justice System. de cele mai multe ori o informaţie sumară despre părţi şi învinuirea adusă este suficientă pentru a începe o mediere. Mediatorul de asemenea oferă informaţie despre etapele medierii şi regulile care trebuie respectate. şi apoi de vorbit cu copilul. pentru a obţine acordul lui. făptuitorii pot avea sentimente similare. În genere este bine să se ţină cont de faptul că victima poate fi înfuriată şi frustrată. Amstutz şi Zehr recomandă ca în cadrul întâlnirilor preliminare să fie realizate următoarele lucruri: Oferirea unei prezentări generale a medierii şi a modului de funcţionare a ei.

Umbreit. 37 78 . centrele comunitare. Localuri adecvate sunt considerate librăriile. poate fi considerată potrivită şi o 13 Mark S. Faptul că părţile vor înţelege corect rolul mediatorului şi modalitatea de luare a deciziilor în cadrul medierii va minimiza pericolul ca părţile să fie nesatisfăcute de ceea ce se întâmplă şi le va oferi părţilor posibilitatea să se pregătească tactic pentru mediere. sigur şi confortabil. Spre finele întâlnirii preliminare. p. sălile de conferinţe din incinta clădirii în care îşi are sediul programul de mediere. 2001. – San Francisco: Jossey Bass. mediatorii pot să le sugereze celor prezenţi să reflecteze asupra întrebărilor de genul următor.Vasile Rotaru să-şi păstreze neutralitatea. mediatorul trebuie să precizeze cu ele locul unde va avea loc medierea. Acesta trebuie să fie neutru. riscurile şi beneficiile medierii?13 În caz că părţile sunt de acord să medieze. În timp ce clientul meditează asupra unei decizii de participare sau nu la procesul de mediere. Este recomandabil ca mediatorul să accentueze din start scopul întâlnirii şi pe parcurs să facă referinţă la acesta atunci când partea începe a prezenta detalii care nu sunt necesare în această etapă. faţă în faţă cu cealaltă parte. faţă în faţă?  Ce v-ar plăcea să-i spuneţi celeilalte părţi?  Care sunt pentru Dvs. în funcţie de caz:  Cum ar fi să stai la aceeaşi masă. An essential guide to practice and research. O strategie bună de urmat ar fi organizarea întâlnirilor preliminare de către un mediator şi efectuarea medierii de către alt mediator. Părţile de multe ori pot încerca să povestească despre caz încercând să convingă mediatorul despre dreptatea lor sau să-l influenţeze. The Handbook of Victim Offender Mediation. mediatorii trebuie să elucideze toate întrebările privind procesul de mediere pe care ar putea să le aibă participanţii şi să le amintească că participarea în cadrul procesului de mediere este voluntară. ascultându-i istoria?  Cum credeţi că ar putea să se simtă cealaltă parte. întâlninduse cu Dvs. Victimele vor avea prioritate la determinarea locului. O prezentare desfăşurată a procesului de mediere pe parcursul întâlnirilor preliminare este foarte importantă. bisericile.

ar putea să organizeze şi alte lucruri care ar face ca acestea să se debaraseze de tensiunea pe care o au (amplasarea unei vaze cu flori etc. astfel că în caz de o parte pe parcurs se ridică şi încearcă să părăsească sala. Înainte de mediere. Mediatorul ar putea alege să şadă mai aproape de uşă. mediatorul trebuie să aranjeze sala de mediere. 14 15 Idem. care la fel trebuie să fie potrivită caracterului părţilor. siguranţă şi condiţii bune pentru comunicare. dar care ar putea să faciliteze comunicarea. aranjamentul sălii pentru mediere trebuie să ofere mediatorului şi un control asupra procesului. Este eficient ca participanţii să şadă în cerc în aşa fel încât să existe posibilitatea unui contact vizual direct cu oricine15. Amstutz şi Zehr susţin că aranjamentul scaunelor trebuie să fie făcut în aşa fel încât victima şi făptuitorul să aibă oportunitatea să stea faţă în faţă. p. mediatorul să aibă posibilitatea să o oprească încercând să o calmeze şi să o convingă să nu plece. Deoarece unele tipuri de mediere. În afară de confort. să înveţe numele părţilor şi ale altor participanţi. Înainte de mediere este bine ca mediatorul să revadă informaţia pe care o are despre caz. 1998 p.64 79 .38 Lorraine Stutzman Amstutz and Howard Zehr.). Victim Offender Conferencing in Pennsylvania’s Juvenile Justice System. cum ar fi şi medierea în cauzele penale. ele pot şedea în jurul mesei sau în spatele părţilor cu înţelegerea că ele vor avea oportunitatea să vorbească la un anumit moment. pentru a preveni cât de cât izbucnirile violente. dacă se acceptă de comun acord14. Astfel mediatorul ar putea pregăti biscuiţi. apă şi. Un loc aparte în acest sens îl are îmbrăcămintea mediatorului. pentru a evita situaţii neplăcute pe parcursul medierii (confundarea persoanelor sau a informaţiei personale etc. ar putea implica incidente violente. Şederea în jurul unei mese este potrivită şi din cauza că ajută să creeze hotare de siguranţă. Mediatorul trebuie să aibă grijă şi de alte aspecte mărunte.). în funcţie de părţi. Dacă sunt persoane de susţinere. mediatorul ar trebui să aibă grijă ca părţile să nu fie foarte aproape una de cealaltă.Capitolul V Etapele procesului de mediere casă. în afara cazurilor când aceasta nu este potrivit.

Vasile Rotaru 5. dacă se consideră necesar. Dacă o persoană doreşte o adresare mai formală (dna sau dl). nume. La începutul sesiunii mediatorul ar fi bine să salute persoanele şi să le ofere posibilitatea să facă cunoştinţă în caz că nu se cunosc. este mai bine ca la intrarea celei dea doua părţi. mediatorul trebuie să menţină o simetrie adresându-se cu o formulă de politeţe şi către cealaltă parte. prima parte să frunzărească o revistă. fără a le lăsa libertatea de a alege unde să se aşeze. medierea propriu-zisă are mai multe etape. În aşa fel se asigură că părţile se vor aşeza în felul în care a fost gândit de mai înainte. În acest caz mediatorul trebuie să le găsească o ocupaţie. 1998 p. Iniţierea/începerea medierii După cum s-a arătat mai sus. decât să fie într-o discuţie vie cu mediatorul. Etapa 1.). De cele mai multe ori părţile nu vor veni amândouă odată. la venirea celeilalte părţi să nu apară îndoieli în privinţa neutralităţii mediatorului. După aceasta mediatorul le spune părţilor că. Pentru a personaliza procesul şi a sfărâma eventuale stereotipuri. La sfârşit părţile trebuie să-şi clarifice toate întrebările pe care eventual le-ar avea şi să fie de acord cu regulile de lucru. deşi în cadrul înâlnirilor preliminare a vorbit cu fiecare despre mediere. încât. principiile şi regulile care trebuie respectate pe parcursul lui. De exemplu. în continuare 16 Lorraine Stutzman Amstutz and Howard Zehr. Victim Offender Conferencing in Pennsylvania’s Juvenile Justice System. în aşa fel încât părţile să nu fie nevoite să stea împreună în aşteptarea mediatorului.64 80 . Pe parcursul primei etape care am denumit-o convenţional începerea medierii. procesul de mediere.2. adresarea de politeţe etc. Mediatorul trebuie să fie cu ceva timp înainte. mediatorul poate prezenta ceva mai multă informaţie despre părţi16. La fel mediatorul trebuie să se asigure încă o dată că părţile înţeleg rolului mediatorului. Această etapă începe de fapt cu venirea părţilor la locul medierii. mediatorul are drept sarcină crearea unei atmosfere de siguranaţă pentru părţi în termeni fizici şi siguranţă în termeni de încredere că medierea ar putea fi o cale de a soluţiona conflictul apărut. După sosirea ambelor părţi mediatorul le indică locurile lor. Mediatorul întreabă părţile cum doresc să fie numite (prenume.

Mediatorul trebuie să explice următoarele principii: 1. iar mediatorul trebuie să-i ofere această posibilitate. El trebuie să expună părţilor toate cazurile posibile de conflict de interese sau alte circumstanţe care ar pune la îndoială neutralitatea şi imparţialitatea sa (de exemplu. părţile trebuie să ştie că mediatorul poate să se retragă din procesul de mediere atunci când vede că nu poate rămâne neutru sau imparţial. Această prezentare ar putea începe cu definirea medierii şi prezentarea principiilor ei. 81 . să identifice soluţiile şi să le aleagă pe acelea care sunt satisfăcătoare pentru toţi. Caracterul voluntar al medierii Caracterul voluntar este un principiu fundamental al medierii. pe parcursul acesteia. spre deosebire de un judecător. Mediatorul explică că nimeni nu va fi obligat să încheie un acord. nu va fi luată nici o decizie dacă părţile nu vor cădea de acord cu această decizie. Scopul lui este de a ajuta părţile să evalueze scopurile pe care le au. În aşa fel. Este de dorit ca mediatorul să nu comunice cu nici o parte în afara sesiunilor de mediere. La fel. pentru a asigura o înţelegere comună a acestuia. dacă nu doreşte aceasta. o parte are dreptul de a se consulta cu persoane de încredere pentru a decide asupra încheierii unui acord de mediere. 2. Mediatorul trebuie să ofere părţilor posibilitatea să exploreze şi să discute orice posibilitate de soluţionare a conflictului. Mediatorul informează părţile că medierea se bazează pe acordul lor de a se implica într-o sesiune de mediere şi că ele pot. Caracterul imparţial şi neutru al mediatorului Conceptul imparţialităţii şi neutralităţii mediatorului este de maximă şi serveşte ca o caracteristică de bază a procesului de mediere. dacă doresc. Mediatorul trebuie să sublinieze că. Mediatorul trebuie să medieze numai acele cazuri în care el este şi poate rămâne imparţial. În caz că doreşte. Prin comportamentul său mediatorul trebuie să sublinieze imparţialitatea sa. să o întrerupă în orice moment. el nu adoptă decizii. mediatorul are obligaţia de a se retrage. În orice caz contrar. presiuni administrative de a încheia cu un acord procesul de mediere).Capitolul V Etapele procesului de mediere le va prezenta încă o dată informaţia de bază despre procesul de mediere.

Părţile pot să stabilească reguli proprii de confidenţialitate. Pentru a păstra încrederea părţilor în mediere. Mediatorul nu poate să divulge nici o informaţie pe care a aflat-o în cadrul medierii. Caracterul confidenţial al procesului de mediere Părţile în procesul de mediere pot să conteze pe confidenţialitate din partea mediatorului.Vasile Rotaru 3. Un următor pas în această etapă constă în stabilirea regulilor de desfăşurare a medierii. cu excepţia cazurilor când partea îi permite expres acest lucru sau legea stabileşte o obligaţie în acest sens. Cu toate acestea. Ceea ce poate el raporta este dacă o parte sau alta s-a prezentat sau nu la mediere. Medierea poate fi condusă numai de persoane competente şi care pot asigura calitatea procesului Oricine poate fi mediator. mediatorul trebuie să se abţină să comunice despre felul cum a descris medierea. pentru o mediere eficientă. de cele mai multe ori este nevoie ca mediatorul să fi trecut cursuri speciale de pregătire. În acest sens. cum s-au comportat părţile etc. 4. mediatorul trebuie să prezinte părţilor competenţa şi experienţa sa de mediere. Mediatorul este obligat să anunţe părţile despre caracterul confidenţial şi să discute esenţa acestuia. Mediatorul trebuie să fie onest în ce priveşte informaţia despre competenţa sa şi să nu promită părţilor un anumit rezultat. dacă părţile sunt satisfăcute de prestaţia persoanei date. de atitudinea părţilor (agresivă sau binevoitoare). în toate cazurile este util să fie explicate părţilor următoarele reguli: 82 . înainte de începerea medierii. iar mediatorul este obligat să le respecte dacă acestea nu contravin legii. Cu toate acestea. Aceste reguli pot varia în funcţie de domeniul în care se mediază.

cealaltă nu are dreptul să o întrerupă.Capitolul V Etapele procesului de mediere • Fiecare parte are dreptul să vorbească la un moment dat. Pentru anumite cazuri însă ar fi important ca mediatorul 83 . Este recomandabil ca mediatorul să decidă cine vorbeşte primul. astfel încât să nu se pomenească în situaţia în care părţile să dorească ambele să vorbească primele sau dimpotrivă. ci au ca scop fixarea unor chestiuni ce pot fi uitate în timp ce o parte vorbeşte şi că la sfârşitul medierii mediatorul va distruge notiţele pe care le-a făcut. Înainte de a trece la următoarea etapă mediatorul trebuie să întrebe de cât timp dispune fiecare parte pentru a stabili o agendă a discuţiilor. Deoarece în cazurile penale această ordine nu coincide ca în celelalte cazuri. mediatorul îşi va cere permisiunea de la părţi să o facă. după ce i se va oferi cuvântul. • În timp ce o parte vorbeşte. În acest sens mediatorul trebuie să fie gata să ofere părţilor hârtie şi un pix pentru a face notiţe. • Nimeni nu are dreptul să atace personal sau să insulte altă persoană. De obicei. Dacă unei persoane îi apar unele întrebări sau comentarii ea poate să le înscrie pentru a nu le uita ca să le expună mai apoi. ceea ce înseamnă că mediatorul trebuie să ofere părţilor un timp pentru a reflecta. Mediatorul trebuie să obţină acordul expres al părţilor de a respecta aceste reguli. prima vorbeşte persoana care a depus plângerea sau care a apelat prima la mediere. dacă consideră necesar să facă şi el notiţe. stabilit de mediator. La sfârşitul acestei etape mediatorul întreabă părţile dacă au întrebări sau neclarităţi. Atunci când le oferă părţilor posibilitatea de a face notiţe. Este important ca aceasta să nu se facă formal. În acest caz este bine de anunţat părţile că notiţele nu vor fi o stenogramă a sesiunii de mediere. mediatorul va decide cine va vorbi primul. care nu trebuie să facă abuz de dreptul lui de a pune întrebări atunci când o parte vorbeşte. Această regulă se referă şi la mediator. După aceasta mediatorul invită o parte să se expună în privinţa celor întâmplate şi în aşa fel se începe următoarea etapă.

este să fiu un facilitator sau mediator. pe parcursul acestei întâlniri. noi nu suntem parte a sistemului de justiţie penală. MODEL DE MONOLOG DE DESCHIDERE A SESIUNII DE MEDIERE17 (urmează după partea de introducere) M-am întâlnit cu fiecare din voi separat şi apreciez faptul că ambii aţi căzut de acord să veniţi la această întâlnire în scopul de a examina posibilităţile de a soluţiona pe cât de mult posibil situaţia apărută. noi tot timpul rugăm părţile prezente să cadă de acord şi să respecte câteva reguli de bază. Aş avea nevoie de acest acord înainte de a merge mai 17 Preluat din Lorraine Stutzman Amstutz and Howard Zehr. Programul de mediere este un program implementat de o organizaţie neguvernamentală. Rolul meu acum. Cu toate că lucrăm în cooperare cu instanţele şi alte organe de drept şi între noi există încredere şi respect reciproc. Funcţia mea este să facilitez această întâlnire în aşa fel încât fiecare din voi să aveţi oportunitatea să exprimaţi lucrurile care trebuie exprimate şi să ascultaţi lucrurile pe care pe trebuie să le ascultaţi pentru a rezolva situaţia apărută. 84 . a fost să mă întâlnesc separat cu fiecare dintre voi pentru a pregăti această întâlnire.Vasile Rotaru să motiveze într-un fel de ce o persoană va vorbi prima. 1998. s-ar putea reveni la situaţia care a existat înainte de aceasta. Rolul meu. Sunt un mediator instruit. astfel ca să nu se creeze o impresie că o persoană este favorizată sau dimpotrivă prin faptul că va vorbi prima. Scopul nostru este de a ajuta victimele şi făptuitorii să discute unul cu altul şi să încerce să soluţioneze cât mai echitabil conflictul care a apărut între ei. Dacă voi nu veţi ajunge la o înţelegere. dar din perspectiva mea ar fi cel mai bine dacă noi am putea să rezolvăm toate lucrurile aici. Pentru a avea o întâlnire constructivă. Eu nu sunt judecător sau arbitru care decide pentru voi ce ar trebui să faceţi. până acum. Sunt aici pentru a vă ajuta să ajungeţi la o înţelegere care vă aparţine. Victim Offender Conferencing in Pennsylvania’s Juvenile Justice System.

Capitolul V

Etapele procesului de mediere

departe. Iată care sunt regulile: 1. Nu întrerupeţi altă persoană în timp ce aceasta vorbeşte. 2. Permiteţi-mi mie să moderez această întâlnire. 3. Ascultaţi-vă unul pe altul şi fiţi binevoitori să rezumaţi ceea ce a spus cealaltă parte atunci când am să vă rog. 4. Spuneţi adevărul. 5. Nu folosiţi cuvinte murdare. Sunteţi de acord să respectaţi aceste reguli? Ar fi şi alte reguli pe care aţi dori să le adăugaţi la lista propusă de mine? Bine. Sunteţi gata să începem acum? După cum am menţionat în întâlnirile noaste individuale, unul din voi va începe prin aceea că va descrie ce s-a întâmplat şi care a fost partea lui/ei în incident. După aceea, cealaltă persoană poate să pună întrebări şi apoi să descrie ce experienţe a avut ea pe parcursul incidentului. Atunci când terminăm cu relatările despre ceea ce s-a întâmplat şi cum v-aţi simţit, vom vorbi despre ceea ce se poate face acum pentru ca totul să devină corect şi echitabil şi pentru a repara pagublele. Atunci când ajungem la un acord, noi îl vom înregistra în scris. În final, vom examina unele momente ce ţin de viitor. Aveţi întrebări în ce priveşte procedura? Cine ar dori să înceapă? O a doua opţiune în acest scenariu este că facilitatorul deja ştie pe cine ar dori să roage să înceapă şi ar putea să verifice disponibilitatea persoanei înainte de întâlnire. În acest caz, scenariul ar putea urma în felul următor: Bine, suntem gata să începem. X (făptuitorul), aţi putea începe Dvs. să descrieţi ce s-a întâmplat şi cum aţi fost implicat. (Aţi putea ajuta ca partea să înceapă prin întrebarea despre ziua, timpul, locul şi modul în care au avut loc lucrurile.) Nota bene! Ajutaţi ambele părţi să se concetreze asupra „descrierii” şi nu judecării sau atribuirii unor motivaţii unul altuia.

5.3. Etapa 2. Identificarea problemelor
În cadrul acestei etape părţile vorbesc despre ceea ce s-a înâmplat şi despre emoţiile/simţămintele lor. Anume la această etapă părţile şi mediatorul obţin o înţelegere deplină a problemelor care ţin de conflictul lor. Aceasta este important de făcut deoarece, de cele mai

85

Vasile Rotaru

multe ori părţile, în cadrul unui caz penal, fie nu au dorit să discute, fie chiar dacă au avut discuţii acestea au fost fără un cadru structurat care ar facilita o discuţie eficientă. De aceea, de cele mai multe ori, anume la mediere pentru prima dată părţile aud prin ceea ce a trecut fiecare şi ce simte. În aşa fel această etapă este importantă nu numai prin faptul că se acumulează informaţia despre conflict, dar şi prin faptul că în mare măsură în acest moment părţile ar putea să înceapă să construiască o atitudine care ar fi conductivă pentru atingerea unui acord. De obicei, părţile îşi prezintă mai degrabă poziţiile. Este de sarcina mediatorului ca în baza informaţiei expuse să le ajute să identifice problemele şi interesele lor reale. De obicei, victimei i se oferă dreptul de a vorbi prima, cu excepţia cazului când ea preferă ca infractorul să înceapă discuţia. Atunci când i se permite infractorului să înceapă, pericolul este că povestea acestuia şi eventualele scuze ar putea „să înmoaie” victima, creândui dificultăţi de sinceritate privind impactul pe care l-a avut asupra sa infracţiunea. În special, acest lucru devine mai real atunci când infractorul este tânăr. De asemenea, este posibil ca infractorul să nu dezvăluie întreaga informaţie după ce va asculta victima, înţelegând că aceasta nu cunoaşte toate detaliile infracţiunii. Uneori, victima poate insista ca infractorul să înceapă, dorind să-l vadă cum se va comporta într-o situaţie vulnerabilă, în timp ce victima va avea posibilitatea să-şi adapteze răspunsurile la tonul şi conţinutul spuselor infractorului18. Oricare a fi ordinea, pentru început invitaţi persoana care este prima să prezinte din perspectivă personală esenţa conflictului/ incidentului, cum a fost afectată de acesta şi să prezinte idei generale despre faptul cum crede că ar trebui soluţionat conflictul. Este recomandabil ca persoanele să înceapă mai întâi cu partea faptică şi mai apoi să treacă la emoţii, sentimente. În acest sens făptuitorul poate fi încurajat să vorbească despre emoţiile pe care le are ca urmare a săvîrşirii infracţiunii (ruşine etc.), emoţii pe care le-a avut ca urmare a instrumentării cazului etc. Amstutz şi Zehr menţionează că este foarte important ca mediatorul să încurajeze atât făptuitorul, cât şi victima să menţioneze despre sentimentele lor atât la momentul săvârşirii infracţiunii cât şi frustrările şi emoţiile de care au avut parte de atunci. Aceasta permite să aibă loc un proces de tămăduire, deoarece victima îşi exprimă
18

Mark S. Umbreit. The Handbook of Victim Offender Mediation. An essential guide to practice and research. – San Francisco: Jossey Bass, 2001, p. 45.

86

Capitolul V

Etapele procesului de mediere

sentimentul de injustiţie de care trebuie să fie eliberată. O metodă bună pentru a face aceasta poate consta în adresarea întrebării victimei „Aţi putea să ne spuneţi ce s-a întâmplat?”, iar apoi de întrebat „Cum vaţi simţit în acel moment?” Urmează întrebările de tipul: „Cum v-aţi simţit de atunci?” şi „Ce s-a întâmplat de atunci?” Răspunsul la astfel de întrebări este deseori folositor şi pentru făptuitori, care înţelegând emoţiile ce le-a cauzat prin fapta lui, îl ajută să realizeze consecinţele şi costul faptei lor19. Pe parcursul relatării părţii sarcina mediatorului în continuare va fi să asculte atent şi să asigure un mediu favorabil comunicărilor făcute, de exemplu, prin încurajarea celeilalte părţi să nu întrerupă atunci când vrea s-o facă etc. Partea care vorbeşte trebuie lăsată să facă acest lucru atâta timp de cât crede că are nevoie. Atunci când prima parte termină de vorbit, este recomandabil să nu puneţi întrebări în această etapă, chiar dacă credeţi că ele sunt necesare. În schimb, invitaţi cealaltă parte să vorbească. Canalizaţi partea spre aceea ca să nu se limiteze la un simplu răspuns la ceea ce a prezentat prima parte, dar să prezinte înţelegerea ei despre ceea ce s-a întâmplat. După prezentările părţilor mediatorul permite părţilor să-şi pună întrebări şi el însuşi pune întrebări. De obicei, victimele pun întrebări de tipul care a fost motivul că anume ea (sau proprietatea ei) a fost aleasă în calitate de ţintă pentru infracţiune, cum s-a reuşit săvârşirea infracţiunii. De multe ori găsirea răspunsurilor la acest fel de întrebări constituie unul din motivele pentru care ele sunt de acord să medieze şi de aceea ele trebuie încurajate de mediator. Este important ca mediatorul să nu uite că nu este un anchetator şi să pună numai întrebările necesare. Scopul acestora este de a identifica informaţia care lipseşte, a obţine o înţelegere mai bună în ceea ce priveşte problemele, obstacolele posibile şi oportunităţile. La fel, întrebările pot să aibă ca obiectiv să ajute părţile să înţeleagă mai bine punctul de vedere al celeilalte părţi. Întrebările nu trebuie să se refere la soluţii probabile. Atunci când mediatorul consideră că s-au stabilit toate conflictele (explicite sau implicite) şi ceea ce doreşte fiecare parte, această etapă se termină. După aceasta mediatorul face un rezumat la ceea ce au spus părţile care, de fapt, este ca o punte de trecere la următoarea etapă.

19

Lorraine Stutzman Amstutz and Howard Zehr. Victim Offender Conferencing in Pennsylvania’s Juvenile Justice System, 1998 p.66.

87

În afară de aceasta. pe parcurs.5. Mediatorul trebuie să ajute ca dialogul să se mişte de la poziţii spre interese. Crearea unei înţelegeri reciproce şi formularea alternativelor Pe parcursul acestei etape mediatorul încurajează părţile să discute pe rând fiecare problemă identificată şi să încerce să găsească una sau mai multe soluţii acceptabile pentru rezolvarea ei. Pentru fiecare problemă mediatorul canalizează părţile în aşa fel încât să fie identificate nu numai poziţiile lor în privinţa ei. Dacă este cazul. prima problemă care este soluţionată poate fi aleasă problema a cărei rezolvare uşurează în mare măsură şi soluţionarea celorlalte sau problema care nu suferă amânare şi trebuie soluţionată urgent. dar şi interesele reale. Etapa 4. părţile ar putea să devină mai flexibile în negocieri. Acestea trebuie să fie formulate într-un limbaj cât mai neutru şi simplu. Odată prezentată lista de probleme. Găsirea unor soluţii pentru primele probleme puse în discuţie le-ar da încredere că pot să soluţioneze conflictul prin intermediul medierii chiar dacă mai au probleme complicate de soluţionat.4. După ce părţile au acceptat o listă finală de probleme. 5. Elaborarea planului de negociere După ce a rezumat ceea ce a fost expus pe parcursul etapei anterioare. mediatorul va prezenta părţilor o formulare a problemelor care au fost exprimate direct sau indirect şi abordarea cărora ţine de soluţionarea conflictului.Vasile Rotaru 5. Astfel. dar este mai bine dacă acesta le va recomanda părţilor o anumită ordine. Este bine ca discuţiile să înceapă de la problemele care ar putea genera cel mai puţine controverse şi emoţii. mediatorul întreabă dacă părţile sunt de acord cu ea şi dacă este nevoie ca aceasta să fie completată şi cu alte probleme. Se poate ca mediatorul să întrebe care sunt opţiunile părţilor în acest sens. victima poate să spună că nu doreşte 88 . Etapa 3. mediatorul trebuie să stabilească ordinea în care va fi discutată şi soluţionată fiecare problemă.

 Muncă comunitară. Odată cu propunerea soluţiilor acestea ar putea fi respinse din start dacă nu corespund criteriilor propuse. dar în realitate victima doreşte ca proprietatea sa să fie în siguranţă (interes). Exemple de criterii ar fi: soluţiile să nu încalce legea. Dacă consideră necesar. Astfel. criterii pentru soluţiile propuse. vecinătăţii sau altor factori vor fi în contact una cu cealălaltă. 89 . prin efectuarea unui brainstroming etc. soluţiile să nu înjosească altă parte etc.Capitolul V Etapele procesului de mediere ca făptuitorul să se apropie la o anumită distanţă de casa ei (poziţie). de asemenea victima poate să-i ofere infractorului dreptul de a alege prin recompensă materială (poate fi stabilită o unitate de măsură pentru munca neremunerată. Relevarea intereselor reale. După relevarea intereselor părţilor. În exemplu propus este evident că pentru a-şi păstra proprietatea intactă posibil că nu este obligatoriu ca făptuitorul să se ţină la o anumită distanţă de casa victimei. de exemplu. raport şi ore determinate de către ambele părţi. Cu cât mai conştiente vor fi părţile de interesele şi nevoile lor. Rolul mediatorului este de a ajuta părţile să articuleze soluţiile pe care ele le doresc. sumă care nu va depăşi pierderea reală a victimei. cât şi pentru făptuitor. cu atât mai pregătite pentru generarea soluţiilor şi identificarea soluţiilor potrivite vor fi ele. pentru a încuraja negocierea mediatorul trebuie să idetntifice/formuleze interesele lor comune. mai ales dacă sunt persoane care în virtutea rudeniei. Aceste criterii nu sunt obligatorii să fie stabilite şi pot să varieze de la caz la caz. împreună cu părţile. mediatorul poate să formuleze înainte de aceasta. Deseori este util a descrie soluţiile pe care alte victime şi alţi infractori le-au găsit utile:  Restituire bănească. mediatorul trebuie să încurajeze părţile să fie cât mai creative. Găsirea soluţiilor poate avea loc prin adresarea întrebărilor deschise părţilor. În aşa fel ar putea fi găsite soluţii mult mai acceptabile atât pentru victimă. În continuare mediatorul invită părţile să propună soluţii pentru rezolvarea problemei identificate. şi nu a celor declarate ajută la soluţionarea eficientă şi mult mai uşoară a conflictului. iar în afară de aceasta de a le ajuta să găsească soluţii la care nu s-au gândit. În acest sens. pentru unele cazuri interesul comun al părţilor ar putea fi să păstreze relaţii bune în viitor.

.  Serviciu personal – de exemplu. vopsirea unui gard. părţile.  O îmbinare a posibilităţilor convenite de către părţi. în mod similar. ci să se încreadă în părţi pentru a-şi găsi soluţia. 53. În afară de aceasta. următoarea fază a medierii constă în negocierea lor de către părţi pentru a ajunge la o soluţie acceptabilă pentru ambele. de consiliere sau de tratament în grup. Op. crearea unei lucrări de artă. Umbreit. Această poziţie conduce la faptul că părţile îşi asumă o responsabilitate în conflictul lor. cosirea pajiştii. acestea fiind corecte. există pericolul ca în cazul în care soluţiile propuse de mediator să nu aranjeze. ceea ce ar putea avea şi un efect educativ pentru viitor. toată vina va fi dată pe mediator. După cum am menţionat. concepută de către victimă şi infractor. cu sume care să nu depăşească suma reală a pierderilor suportate de către victimă. pentru infractor. astfel creându-se o imagine negativă atât mediatorului. la 5 dolari pe oră. care poate fi evaluată.Vasile Rotaru câte 5 USD pe oră – ca o modalitate de onorare parţială sau totală a ceea ce ar fi fost obligaţie monetară). cerute în formă scrisă sau verbală.  Un program de instruire. Mediatorul însă nu trebuie în nici un caz să propună soluţii.  Restituire creativă. la un moment dat.)  Contribuţii în scopuri caritabile. De multe ori. mediatorul nu este arbitru şi este de obligaţia părţilor să rezolve conflictul lor.  Scuze. la mediator poate apare tentaţia să sugereze părţilor soluţiile „corecte şi echitabile”. 90 . La această fază. bazându-se pe interesele victimei şi pe posibilităţile şi interesele infractorului: de exemplu. sigure şi rezonabile20. după mediere. p.cit. cât şi medierii. După ce au fost propuse soluţiile. mai ales dacă mediatorul a mediat mai multe cazuri sau are o experienţă bogată în domeniul în care are loc conflictul (de exemplu. În timpul negocierilor mediatorul ajută 20 Mark S. drept). survin unele din cele mai dificile momente pentru mediator. curăţarea (muncă neremunerată efectuată de către infractor în folosul victimei.

Capitolul V Etapele procesului de mediere părţile să verifice dacă o soluţie sau alta le este convenabilă şi le va satisface nevoile lor. dacă este cazul. În acest sens merită a fi menţionat faptul că mediatorul trebuie să posede abilităţile necesare pentru a asigura calitatea procesului. să clarifice anumite momente nespuse etc. 5.). evaluarea soluţiilor propuse trebuie să aibă loc prin confruntarea lor cu interesele exprimate de părţi.6. formatul cel mai reuşit este atunci când părţile negociază singure. dacă este cazul. Fiecare parte trebuie să aibă oportunitatea de a se exprima şi de a decide în ce condiţii 91 . de ascultare activă şi de rezumare a celor spuse. Finisarea procesului de mediere În urma negocierilor. mediatorul intervenind numai ocazional. Este important ca în această fază să fie menţinută o atmosferă prielnică pentru negocieri şi părţile să fie flexibile în atingerea unui acord. părţile pot ajunge la un acord sau nu. Mediatorul poate cerceta în profunzime fiecare soluţie. Astfel. folosind tehnicile la care recurge în etapa identificării problemelor/ relatării părţilor. să aibă întâlniri separate cu părţile etc. Pentru aceasta mediatorul trebuie să identifice cu părţile neînţelegerile de comunicare. între toţi participanţii la mediere sau. dar nici să nu grăbească părţile. Un moment important în acest sens este decizia mediatorului de a încheia negocierile şi a finisa procesul de mediere şi într-un caz. În această privinţă mediatorul trebuie să fie atent să nu „întindă” prea mult negoicerile. Totul însă trebuie făcut în aşa fel încât părţile să nu se simtă constrânse să adopte un anumit curs de acţiuni. Negocierea poate avea loc printr-o discuţie.. Etapa 5. prin discuţie unilaterală mediator-parte. facilitată de mediator. folosind aceleaşi tehnici de punere a întrebărilor. să scoată în evidenţă consecinţele negative pentru fiecare parte în cazul că nu ajung la un acord. Cu toate acestea. şi în altul. După ce părţile au căzut de acord în privinţa unei sau altei soluţii mediatorul o reformulează. Dacă negocierile ajung în impas. La analizarea soluţiilor pe care părţile le aleg în urma negocierilor este important ca mediatorul să se asigure că ele sunt clare şi comportă acelaşi conţinut pentru ambele părţi. şi îi întreabă dacă aceasta este soluţia pe care o doresc. mediatorul trebuie să ajute părţile să-l depăşească (de exemplu.

să concretizeze cu ele modalitatea şi termenele de implementare a soluţiilor. Domnul Ionescu îi va da lui Ion numărul său de telefon. pe cât este posibil (victimele nu au dreptul să recupereze mai mult decât pierderea reală). poate să-l scrie după mediere şi apoi să mai aibă o înâlnire cu părţile pentru a-l prezenta. Fiecare parte trebuie să aibă câte o copie a acordului semnat de participanţi. iar dacă acordul este complex. Ar putea fi cazul că părţile să revină cu întrebări şi clarificări a înţelegerii la care au ajuns. în această etapă. deciziile lor şi acţiunile (sau dacă este cazul inacţiunile) pe care trebuie să le întreprindă pe viitor. adică au formulat şi au ales soluţii acceptabile pentru problemele lor. Acordul trebuie să fie un document care prezintă în mod clar intenţiile participanţilor. iar mediatorul nu trebuie să fie ghidat de dorinţa de a termina medierea cu un acord. Mediatorul. întocmeşte în scris un acord în care va include toate aceste momente. mediatorul trebuie.”  Pierderile victimei trebuie să fie determinate şi verificate. Mediatorul poate întocmi acordul în prezenţa părţilor. el trebuie să fie citit părţilor şi să li se ofere posibilitatea să îl citească şi ele. dar detaliate şi clare. Există o serie de principii generale la elaborarea unui acord:  Introducerea trebuie să indice: „ambele părţi au discutat problema şi au decis să o soluţioneze în modul următor”  Prevederile să fie succinte. dacă este cazul. Domnul Ionescu va pune la dispoziţie materialele şi va supraveghea lucrul. De aceea înainte ca mediatorul să se apuce să întocmească acordul. punct cu punct. După ce acordul a fost întocmit. O stipulare mai exactă ar fi “Ion este de acord să construiască un gard în jurul gospodăriei domnului Ionescu. Dacă părţile au ajuns la un acord. Prevederea „Ion este de acord să construiască un gard” este prea vagă. Munca urmează să fie finisată până la data de 15 iunie 2006. pentru a asigura o înţelegere comună. el trebuie să revadă cu părţile fiecare prevedere. Acordurile trebuie să fie specifice. realizabile şi comensurabile. fie la o soluţionare parţială. Aceasta poate avea loc atunci când părţile au ajuns fie la o soluţionare deplină a cazului. 92 .Vasile Rotaru poate ea să încheie un acord.

acest fapt trebuie să fie reflectat în acord. 93 . Mediatorii o realizează prin găsirea unei soluţii care poate fi aprobată de comun acord. ei trebuie să consulte personalul.  Fiecare infractor trebuie să aibă cu fiecare victimă un acord separat. Deseori este util a începe procesul de mediere cu cea mai simplă problemă. aceasta ar constitui o încălcare a principiului confidenţialităţii în cazurile în care sunt implicaţi infractorii minori.  Înainte de a-şi pune semnătura pe acord. Proiectele de acorduri realizate este neapărat să fie revăzute de ambele părţi. mediatorul trebuie să le explice ce urmează. p. părţilor trebuie să li se spună cine va primi copii ale acestuia (victima. de exemplu „ambele părţi sunt de acord că problema este soluţionată”. ofiţerul de probaţiune. Pe durata negocierilor este important să fie studiată abilitatea infractorului de a păstra echilibrul acordului. Umbreit.  Dacă acordul soluţionează problema satisfăcător pentru ambele părţi.cit. părinţii trebuie întrebaţi dacă acordul li se pare real pentru copiii lor. părinţii infractorului. conturarea unor chestiuni specifice (cine şi ce va face. În cazurile în care sunt implicaţi minori.Capitolul V Etapele procesului de mediere  Dacă au fost formulate şi acceptate scuze. De exemplu. Părţile urmează să meargă la procuror sau dacă este cazul în instanţă pentru a face declaraţie în 20 Mark S. Ambelor părţi trebuie să li se amintească faptul că acordul este bazat pe consimţământ reciproc şi că ambele părţi trebuie să-l considere echitabil şi viabil. 55. În această etapă este importantă discreţia mediatorului. pentru a verifica dacă reflectă dorinţele lor20. agentul de la care s-a aflat despre caz. instanţa de judecată). în cazurile penale mediatorul va anunţa organul de drept competent despre acordul la care au ajuns părţile şi respectiv despre împăcarea lor.. În cazul în care mediatorii sunt preocupaţi serios de faptul dacă acordul este sau nu adecvat situaţiei. După ce părţile au ajuns la o înţelegere. unde) şi trecerea ulterioară la soluţionarea problemelor rămase. Op.  Trebuie să fie indicată data finală de executare a acordului. concluzia actului trebuie să exprime aceasta. când. clauză după clauză. Mediatorii nu trebuie să includă în contract informaţia despre complici. infractorul.

pentru a crea sau menţine o atitudine pozitivă prin strângerea mâinilor. să găsească şi să le menţioneze lucruri pozitive despre felul cum s-au comportat. dacă o altă soluţie nu este posibilă (de exemplu. De exemplu. Oricare ar fi modalitatea de finisare a medierii. organizarea unei gustări etc. el poate avea o discuţie cu părţile sau ele pot fi rugate să completeze o fişă de evaluare. De aceea. Însuşi mediatorul ar trebui. dacă este posibil. După terminarea medierii. este recomandabil ca mediatorul să aibă o înţelegere cu părţile de a avea o întâlnire sau o conversaţie prin telefon pentru a monitoriza cum are loc implementarea acordului. să-şi rezerveze timp pentru a autoevalua comportamentul şi prestaţia sa pe parcursul medierii. de exemplu. De exemplu. Organul de stat competent va înceta procesul atunci când legislaţia permite aceasta pentru cazul dat. 94 . Pe parcursul negocierilor poate deveni clar că părţile nu pot să se înţeleagă şi de aceea mediatorul trebuie să ia decizia de a termina medierea. Semnarea acordului este o acţiune care poate fi folosită. în caz că s-a ajuns la un acord. părţile ar putea să se înţeleagă să revină mai târziu la o nouă sesiune de mediere.Vasile Rotaru privinţa împăcării lor. să se adreseze în instanţă etc. În acest caz mediatorul ar trebui să încerce să examineze cu părţile progresul care a fost atins în cadrul medierii. mediatorul ar putea face o evaluare a medierii cu părţile. paşii ulteriori care ar putea fi întreprinşi de către părţi în această privinţă. Părţile trebuie încurajate să apeleze şi ele la mediator în această privinţă. mediatorul trebuie să felicite părţile pentru curajul pe care l-au manifestat căzând de acord să stea împreună şi să discute. după ce părţile au plecat. De multe ori părţile ar putea avea probleme în implementarea acordului. întâlniri separate sau o întrerupere în procesul de mediere). Încetarea medierii poate avea loc şi fără încheierea unui acord.

ne vom strădui să elucidăm aspectele esenţiale a tot ceea ce trebuie să poată un mediator. Multitudinea şi diversitatea de abilităţi şi tactici.Capitolul VI Abilităţile mediatorului şi autoevaluarea capitolul VI Abilităţile mediatorului şi AUTOEVALUAREA De la bun început. ţin să menţionez. Abordarea temei Cea mai comună diferenţă existentă în determinarea scopului medierii reprezintă dilema dintre abordarea transformatorie (Transformative Approach). Autorii lucrărilor menţionate identifică două sarcini care stau în faţa mediatorilor. 6. formulată de Robert Bush şi Joseff Folger în cartea „Ce poate medierea” (Promise of mediation). părţile „beligerante” capătă abilitatea de a se orienta independent în situaţia creată şi de a găsi puteri lăuntrice şi aptitudini de a discuta problemele apărute. datorită participării mediatorului. Deoarece prezenta ediţie nu este una enciclopedică. ci urmăreşte drept scop o expunere practică pentru mediatorii începători. că până şi cea mai sârguincioasă expunere a acestei teme poate fi considerată drept una incompletă. şi dacă nu se reuşeşte 95 . Dacă în cel de-al doilea caz sarcina de bază a mediatorului este de a ajunge la acordul de împăcare. Astfel.1. sarcina primordială a mediatorului este de a face ca părţile aflate în conflict să aprecieze situaţia în care au ajuns. Prima – conferirea de forţe şi încredere participanţilor la conflictul (ridicarea potenţialului personal). semnat de părţi. utilizate de mediatori. şi abordarea orientată spre soluţionarea unei probleme (Problem Solving Approach). sunt direct proporţionale numărului de particularităţi ce îi caracterizează pe cei care au ales nobila misune de mediator. A doua sarcină – ajutarea părţilor în procesul de întelegere şi recunoaştere a unor interese şi necesităţi ale acestora. care poate fi o susţinerea emoţională şi morală. pentru a ajuta eficient părţile să găsească o ieşire din situaţia de conflict. atunci în primul caz.

fără a ajunge la un acord. de a formula clar gândurile sale şi desigur. Cel care simte o înclinaţie spre soluţionarea problemelor şi aducerea părţilor la un numitor comun. că indiferent de modelele sau abordările pe care mediatorul le poate alege. care oferă posibilitatea atingerii unor rezultate şi înţelegerea consecutivităţii soluţionării problemelor în timpul medierii. practica demonstrează că mediatorul nu tinde să însuşească abilităţile 96 . în timp ce celălalt tip este numit evaluator. Bineînţeles. adept al modelului transformatoriu. părţile sunt cel puţin capabile să ia o decizie cum să procedeze mai departe. Uneori această abordare a medierii mai este numită şi „terapeutică” sau facilitatoare. adică sentimentelor şi trăirilor părţilor. dacă una sau ambele părţi nu au siguranţa pasului sau deciziei următoare care îi vizează. atunci direct sau indirect. să te întorci cu un pas sau doi în urmă. dimpotrivă. adică cînd trebuie să avansezi sau. probabil în corespundere cu stilul prestaţiei mediatorului. să posede darul convingerii. şi să luăm o decizie cât mai corectă. Un mediator. Şi totuşi. pentru a nu împiedica procesului normal de căinţă şi iertare dintre părţi. nu mai puţin importantă este şi cunoaşterea algoritmului de soluţionare a problemei şi etapele procedurii. trebuie să dezvolte abilităţi de a colecta informaţia. cunoaşterea dinamicii şi consecutivităţii acestora. Evident. în ultimă instanţă. de a o analiza. care din aceste abordări este cea corectă? Din păcate. de a găsi cauza disputelor. în primul rând. urmat mai apoi şi de o împăcare. dacă mediatorul preferă abordarea ce se bazează pe soluţionarea problemei şi respectiv. acesta are nevoie de anumite abilităţi şi tactici pentru a-şi atinge scopurile. acordul de împăcare.Roman Koval o împăcare. În timp ce abordarea transformatorie ţine cont. deoarece anume emoţiile sunt cele care ne împiedică să avem încredere atunci când ne aflăm întro situaţie de conflict. În acest caz este important să se urmărească manifestările emoţionale. Potrivit lui Bush şi Folger. trebuie să acorde o atenţie sporită abilităţilor de lucru în plan emotiv. să apreciem obiectiv lucrurile. el influenţează părţile şi le sugerează o anumită modalitate de soluţie. Deseori calea spre iertare şi împăcare este determinată de existenţa posibilităţii de a-ţi spune păsul. să apreciem soluţiile (alternativele) de care dispunem. de independenţa părţilor în luarea deciziilor şi de dreptul de a avea unele suspiciuni şi poate conduce la aceea ca mediaotrul să prefere terminarea procesului. care este oferită prin intermediul mediatorului.

a. lipsa de respect ş. Există însă. a-l ajuta să le înţeleagă. în fiecare conflict. şi forma subiectivă (nematerială) de satisfacere a necesităţilor . De regulă.a). când obiectul nu are o formă materială. putem vorbi de un conţinut al litigiului.emoţiile. dar prezintă anumite favoruri. sunt importante şi necesare ambele părţi ale procesului. un teren. ale abilităţilor. Natura emoţiilor a determinat metodele şi procedeele cele mai eficiente de lucru cu sentimentele. care constau în a le aduce la cunoştinţa celui care le resimte. Aceasta este probabil funcţia primară naturală a emoţiilor – de a semnala prezenţa necesităţilor (nevoilor). şi în cadrul fiecărei medieri. o penalitate pentru nerespectarea contractului de furnizare a unui echipament. care nu trebuie ignorate. din cauza căruia a şi apărut conflictul. care din comportamente sau abordări este mai bună. legate de nerealizarea unor necesităţi într-o situaţie de conflict (teama. Un mediator bun trebuie să poată cumula ambele particularităţi ale acestor abordări. de altfel. proprietatea. cum ar fi o funcţie sau un post şi privilegiile acestuia. ieşirea situaţiei de sub control. ajuta să-şi îndeplinească funcţia! Doar în acest caz rezultatul 97 . insecuritatea. într-o situaţie de conflict întotdeauna există o cauză pronunţată a disputelor. Conţinutul litigiului – este ceea spre ce părţile în conflict tind să ajungă şi care obiectiv (adică material) le permite satisfacerea necesităţilor. adică trăirile părţilor. Subconştientul reacţionează prompt la situaţiile în care necesităţile noastre sunt prejudiciate şi trimite impulsuri conştientului sub forma unor emoţii. Este bine sau nu. un automobil defectat. de aceea nu este tocmai corect să ne punem întrebarea. Chiar şi atunci.Capitolul VI Abilităţile mediatorului şi autoevaluarea necesare pentru a deveni un profesionist eficient. ci alege acea abordare (acel comportament) ce corespunde mai bine abilităţilor sau talentelor cu care este deja înzestrat. ca. cum ar fi. furia. în opinia noastră. pentru a atrage atenţie acestuia şi a-l determina la acţiuni concrete. ce poate fi manifestată printr-un interes material sau poate fi reprezentată de un obiect. şi respectiv. o îndemnizaţie neachitată ş. într-un cuvânt. nu putem afirma cu certitudine. or acest lucru reiese din însuşi caracterul conflictului.

cu condiţia ca scopul de bază să fie totuşi susţinerea părţilor în efortul şi capacitatea de a soluţiona independent controversele apărute între ele. iar reacţia de răspuns exprimată la rândul său a provocat o insultă şi. Celui care în prestaţia sa va acorda prioritate abordării transformatorii îi va servi mult lectura lucrării autorilor Bush şi Folger „Ce poate medierea?” şi alte publicaţii ulterioare în care această abordare şi-a găsit susţinători. 98 . această componentă ni se pare una importantă. Forma în care acest lucru fusese făcut a fost apreciată de cealaltă parte drept una lipsită de respect. în lucrarea „Calea spre împăcare” (Getting to Yes) descriu situaţia negocierilor în afaceri între două mari companii care vizează cumularea bussinesului din perspectiva obţinerii unor privilegii mari ambelor părţi. a ascunde şi de a stăpâni emoţiile. O accepţiune rezonabilă a procesului de mediere este cea care permite mediatorului să utilizeze ambele metode. La finele negocierilor. Tentativele de a ignora. una din părţi s-a grăbit să pronunţe una din variante drept o decizie aprobată. tentativa de a reduce abordarea transformatorie doar la lucrul cu emoţiile părţilor poate să pară pentru unii destul de simplificată. de regulă. conducând la un eşec22. de cele mai multe ori. în final. Desigur. 22 Există numeroase exemple în istoria conflictelor şi a soluţionării acestora. reprezintă cheia pentru procesul reuşit de soluţionare a unui diferend. Nu trebuie să uităm. care atestă că ignorarea nejustificată a laturii emotive a conflictului conduce la un eşec în mediere (sau al procesului de negocieri). când au fost soluţionate practic toate problemele legate de modul de organizare şi rămăsese să se ajungă la un acord privind denumirea companiei. Însă pentru prezentul manual. negocierile de câteva luni s-au dovedit a fi întrerupte. că capacitatea de a ajuta părţile să-şi soluţioneze pretenţiile materiale (adică conţinutul sau fondul litigiului). Autorii Fisher şi Yourie. şi nu doar semnarea unui acord.Roman Koval va fi unul remarcabil.

ţinând cont de faptul că părţile trebuie să ia decizii de sine stătător. 23 Pentru prima dată am luat cunoştinţă de descrierea acestor aspecte ale medierii în cursul pentru mediatori ai Serviciului de mediere din statul Virginia de Nord (The Northern Virginia Mediation Service. de identificare a intereselor reale ale părţilor (care se ascund în spatele poziţiilor lor). de organizare a unui brainstorming sau oricare alt proces care oferă posibilitatea de a elabora soluţii pentru o anumită problemă. În cazul în care s-a reuşit o înţelegere a părţilor. de care trebuie să dispună un mediator: Conţinut Emoţii Procedură Conţinut După finisarea procesului de mediere. dar nu s-a putut găsi o soluţie comună privind despăgubirile materiale sau condiţiile contractuale au fost formulate neclar. în special în situaţia când uneia din părţi „logica îi este străină”. iar oricare element de presiune poate pune în pericol atât acordul. poate periclita realizarea acordului. curs elaborat de Irvin Must şi Susan Sherose.). care determină complexul de abilităţi.2.Capitolul VI Abilităţile mediatorului şi autoevaluarea 6. cât şi perspectiva realizării acestuia de către părţi. Utilizarea convingerii trebuie făcută cu mare atenţie. Uneori abilităţile de convingere sunt extrem de importante. 99 . fiecare din participanţi se întreabă: „Ce am obţinut? La care din variantele de soluţii s-a ajuns în final”? Partea de conţinut a unui conflict impune mediatorului posedarea abilităţilor de stabilire a cauzelor conflictului. Triunghiul succesului23 Putem delimita trei componente de bază ale procesului de mediere. Inc. în 1995. de evaluare şi analiză. precum şi de exprimare clară a gândurilor. de sistematizare.

Dacă o parte nu se simte „auzită”. 1977. Potrivit opiniei unor cercetători. pag.html sau Christie N. iar în al doilea rând – formează (sau fixează) părţilor o opinie greşită privind faptul că relaţiile umane şi aspectele compensării prejudiciului material cauzat pot fi reduse doar la cuantificarea materială sau pecuniară (bănească).org. Nilse Christie. moderând un astfel de proces. nu a resimţit respectul cuvenit şi consideră că injustiţia continuă faţă de ea. capacitatea de a ajuta părţile să-şi exprime trăirile şi să-şi conştientizeze emoţiile. ar fi spus că astfel mediatorul. fără a li se oferi posibilitatea de a se întâlni personal cu infractorul. criminolog norvegian. (a se vedea http://commonground. necesare unui mediator în lucrul cu emoţiile participanţilor la proces sunt: capacitatea de a asculta şi de a observa emoţiile părţilor. precum şi manifestarea respectului şi atenţiei faţă de necesităţile părţilor. sarcina de bază a mediatorului vizavi de emoţii este de a-l ajuta pe „posesorul” acestora să înţeleagă natura emoţiilor sale.ua/Christie. când părţile nu se întâlnesc. în urma cercetării programului de mediere judiciară din Olanda au stabilit o reacţie negativă a victimelor atunci când li se făceau drept oferte recompense materiale. îi lipseşte de posibiltiatea de a participa activ la soluţionarea diferendelor proprii şi la restabilirea unor relaţii24.1-15) 25 Van Hecke şi Wemmers (1992). este puţin probabil ca un acord de împăcare să fie semnat. asemeni unui reprezentant oficial al justiţiei.. Conflicts as property.25 Abilităţile de bază. Cum s-a menţionat deja. procese de soluţionare a conflictelor. trăiri şi stări care domină participanţii unui conflict şi care se manifestă în procesul de mediere. În viziunea noastră. prin intermediul unei terţe persoane – în acest caz. astfel de proceduri nu pot fi considerate în deplină măsură. British Journal of Criminology. Există. totuşi cazuri când are loc o mediere indirectă.Roman Koval Emoţii Emoţiile reprezintă acele sentimente. dar duc tratative de soluţionare a litigiilor cu caracter material. mediatorul acordă părţilor o „favoare nefavorabilă”: în primul rând. 24 100 . lipseşte părţile de dreptul de proprietate asupra conflictului. este evident că nu există posibilitatea de exprimare a sentimentelor. Procedura Procedura reprezintă modalitatea prin intermediul căreia se vor lua deciziile în procesul de soluţionare a conflictului.

Capitolul VI

Abilităţile mediatorului şi autoevaluarea

Chiar şi atunci când participanţii la un conflict nu au putut să-şi revendice pretenţiile şi să primească ceea ce şi-au dorit şi convingerea în echitatea şi corectitudinea procesului permite părţilor de a se împăca cu rezultatele obţinute. Înţelegerea corectă de către mediator a etapelor procedurii (fie că este vorba de o conciliere a unui litigiu de muncă, fie de o mediere între victimă şi infractor) şi a sarcinilor care necesită a fi atinse în fiecare etapă, reprezintă condiţiile succesului în acest domeniu. De regulă, dacă părţile sunt pregătite corespunzător pentru mediere, adică înţeleg esenţa şi principiile acestei metode de soluţionare a conflictului, procesul de mediere decurge fără mari eforturi depuse de mediator.26 Multitudinea de conflicte şi predominarea părţii materiale sau emoţionale a conflictului a condus la aceea că procesul de mediere este descris şi poate fi reprezentant diferit, în funcţie de sarcinile puse în faţa mediatorului. Medierea litigiilor ce reies din relaţiile de proprietate este axată pe conţinutul conflictului, de aceea procedura este construită în baza algoritmului soluţionării problemelor: introducerea, înţelegerea părţilor şi a problemei (identificarea intereselor părţilor), elaborarea posibilelor soluţii, evaluarea şi alegerea soluţiei potrivite, semnarea acordului de împăcare. Medierea în cauzele penale implică mai multe emoţii şi trăiri ale părţilor, de aceea etapele procesului sunt formulate altfel: expunerea celor întâmplate de către partea vătămată şi de către infractor, răspunsurile la întrebări, aprecierea cuantumului prejudiciului cauzat, discutarea modalităţilor de reparare a prejudiciului, reintegrarea27, semnarea acordului. Însă cu toate acestea, mediatorul este obligat să ţină minte despre natura dublă a conflictului (partea obiectivă şi cea subiectivă) şi să găsească în procesul de mediere loc pentru rezolvarea aspectelor de conţinut şi a celor legate de emoţii.
Am avut ocazia să asistăm într-o şedinţă de mediere, care a durat 1,5 ore şi care a finisat cu un acord reciproc avantajos de împăcare a părţilor, în care mediatorul a vorbit nu mai mult de 10 minute (incluzând introducerea şi prezentarea părţilor). 27 Această etapă, de regulă, coincide cu etapa procesului în care mediatorul pregăteşte draft-ul acordului, iar părţile discută între ele fără implicarea mediatorului într-o atmosferă neformală (părţilor li se propune un ceai, biscuiţi, limonadă ş.a.) Susan Recinger şi Thomas Sheff consideră că anume într-o astfel de atmosferă, de cele mai multe ori, are lor o împăcare a părţilor, când nu există o presiune a procedurii oficiale şi dispare tensiunea emoţională.
26

101

Roman Koval

Astfel, facilitatorii forumurilor de justiţie comunitară din Canada28 fac distincţie clară între cele două sarcini şi cele două etape ale procesului: recompensa simbolică şi repararea materială. Recompensa simbolică include aducerea scuzelor de rigoare sau oricare altă demonstrare a faptului că răufăcătorul manifestă căinţă şi există eventuală iertare din partea victimei. Repararea materială presupune un proces de discutare şi analiză a prejudiciului cauzat şi a modalităţilor de reparare sau compensare a acestuia. Cum a fost deja menţionat, dacă procedura a fost aleasă corect, dacă ea corespunde necesităţilor participanţilor la conflict şi mediatorul a reuşit bine să explice sensul şi consecutivitatea acesteia, succesul medierii este aproape garantat (dacă mediatorul nu va împiedica părţile, prin comportamentul său inadecvat, să ajungă la un acord). Nu întâmplător una din regulile mediatorului spune: „Ai încredere în proces!”. Cum trebuie să procedeze un mediator şi ce fel de abilităţi trebuie să posede, pentru a nu dăuna procesului? Secretul acesta, desigur, se ascunde în posedarea unor abilităţi de comunicare şi înţelegere.

6.3. Abilităţi de comunicare
Putem atribui abilităţilor de comunicare acele calităţi, care îi ajută unei persoane de a stabili o comunicare cu interlocutorul său şi să o facă maxim eficientă. Scopul comunicării constă în înţelegerea reciprocă, iar mai exact – în transmiterea şi recepţionarea informaţiei. Pentru un mediator, evident, este mai important momentul primirii informaţiei. Un mediator care vorbeşte mult – este un mediator prost, care s-a apucat de o treabă ce nu-l reprezintă şi părţile vor avea nu un mediator, ci un consultant. (În ultimul caz, posibil, nu s-a explicat până la capăt esenţa şi sarcinile procesului de mediere la întrevederea prealabilă). Cel mai important pentru un mediator este talentul de a asculta, denumit adesea şi abilitate de ascultător activ, care se deosebeşte de recepţionarea pasivă a informaţiei. Ascultarea activă reprezintă un proces în care noi nu stăm şi doar ascultăm pentru a auzi, ci şi înţelegem şi recepţionăm ceea ce spune vorbitorul. Noţiunea de „activă” presupune şi o poziţionare activă în procesul ascultării prin
28

Această procedură se deosebeşte de medierea dintre victimă şi infractor prin implicarea unui număr mare de participanţi – reprezentanţi ai comunităţii şi, de regulă, are un scenariu detaliat şi clar de desfăşurare.

102

Capitolul VI

Abilităţile mediatorului şi autoevaluarea

punerea unor întrebări, verificarea înţelegerii unor lucruri, influenţând într-un anume fel mersul discuţiei. Această abilitate pare a fi, la prima vedere, una foarte simplă, însă practica demonstrează că posedarea acestui talent – de a fi un bun ascultător, prezintă multe dificultăţi. Volens-nolens, majoritatea dintre noi ne distragem atenţia, ne concentrăm asupra gândurilor noastre, iar uneori chiar pierdem firul discuţiei. Aceste lucruri se datorează în mare măsură faptului, că noi putem pronunţa circa 125 cuvinte pe minut, dar însuşim circa 400. Adică teoretic, putem însuşi de trei ori mai multă informaţie decât poate spune o persoană, dar este destul să te distragi pe puţin timp, că subiectul discuţiei este pierdut şi interlocutorul sesizează absenţa interesului în ochii noştri.

Ascultarea activă
Capacitatea de a asculta este un dar, care îl înzestrează pe posesor cu o calitate de a dărui bucurie altor oameni şi de a primi recunoştinţă, este o capacitate de a stabili relaţii de încredere şi de a te bucura de sentimentul înţelegerii reciproce, iar uneori şi de apropriere sufletească faţă de omul care îţi împărtăşeşte opinia şi sentimentele. Este ceea ce îi lipseşte mult unui om aflat într-o situaţie de conflict, adică faptul ca cineva să-i înţeleagă trăirile, gradul de revoltă sau anxietate şi să-l ajute să iasă din cercul neînţelegerilor şi al neputinţelor, să-l ajute să se descurce de unul singur în situaţia creată pentru a ieşi din impas. Dacă încrederea este un pod pe care îl poate traversa ajutorul şi susţinerea, atunci ascultarea activă constituie pilonii care susţin acest pod. Datorită talentului mediatorului de a asculta bine, părţile în timpul medierii capătă o încredere mare în forţele proprii, se pot debarasa de agitaţie şi nelinişti privind obiectul disputei, îşi pot restabili capacitatea de a asculta punctul de vedere şi emoţiile părţii opuse şi de a trece de la contraziceri la dialog şi înţelegere reciprocă. Astfel, ascultarea activă înseamnă: - a asculta, pentru a auzi, dar nu pentru a răspunde; - a înţelege sensul şi esenţa lucrurilor, care se ascund în spatele cuvintelor;29 - a observa nu doar conţinutul (informaţia despre fapte), dar şi emoţiile şi stările persoanei ce povesteşte;
29

După cum menţionează filosoful austriac Ludovic Vittenstein, care a studiat aprofundat lingvistica şi teoria cunoaşterii: „Filosofia – este lupta de eliberare a intelectului de mrejele cuvântului”.

103

Informaţia însuşită de conştient alcătuieşte 10-20%. noi ca şi cum am confirma contactul cu vorbitorul. poziţia. aplecarea corpului. că situaţia în care interlocutorul dvs. să o înţeleagă şi să ia o decizie sau să se detaşeze de emoţii. astfel ca acesta să se simtă auzit şi înţeles. pentru a evita neclarităţile şi dezamăgirile ce pot surveni din partea părţilor veţi fi nevoit să vă cultivaţi această deprindere. inclusiv în acest caz: o privire prea fixată sau o mimică exagerată şi gesturi exagerate poate provoca nedumerirea părţii adverse. Care sunt componentele de bază ale acestei arte. că în toate trebuie respectat sentimentul măsurii. pe care trebuie să le cunoască un mediator? Elementele ascultării active Cu riscul de a părea că enunţăm o absurditate pentru cineva. în realitate gândindu-se la ale lui sau atrage atenţia doar asupra unor detalii. În aceste cazuri cel care ascultă este concentrat asupra persoanei sale şi nu a celui care vorbeşte şi nu îl ajută să lămurească situaţia. În aşa fel. pot spune interlocutorului mai multe decât ar putea fi exprimat în cuvinte. În tot cazul. gesturi. Pentru unii este important contactul vizual şi posibilitatea de a vedea ochii interlocutorului. am plasa pe locul întâi abilităţile comunicării non-verbale.Roman Koval - a interveni în discursul interlocutorului. şi în ce mod. pentru a fi sigur că este ascultat cu cea mai mare atenţie. trebuie să fim atenţi atunci când avem a face cu body-language 104 . Din cauza unor preferinţe personale puteţi să nu aveţi obişnuinţa de a privi în ochii vorbitorului. intonaţie. Sesizând aceste semnale. emise de corpul nostru. Nu este ascultare activă nici exprimarea compasiunii. poziţia corpului. se preface numai că ascultă. în acest caz. mimică. Privirea noastră. ritmică şi timbrul vocii. vă întrerupe mereu pentru a comenta ceva – nu este un exemplu de ascultare activă. analizând povestirea dvs. şi mai rău. decât o facem cu voce tare. exprimarea „atenţiei”. Despre arta de a asculta s-au scris multe cărţi. privirea clară de pe faţă. celelalte 80% consistă în maniera de a ne comporta. Diverse cercetări atestă că trupul nostru vorbeşte de la sine mult mai „grăitor”. Este evident. O privire directă poate fi însă interpretată greşit de către un reprezentant al culturii orientale. interlocutorul poate trage concluzia dacă este ascultat sau nu. care contribuie la înţelegerea mai bună a procesului de ascultare prin evidenţierea elementelor importante ale ascultării. Evident. care consideră acest lucru drept o lipsă de respect sau chiar o insultă. sau.

cu atât el tace mai mult şi această tăcere are un efect puternic. iar sinceritatea şi gradul sentimentelor noastre are repercusiuni directe asupra rezultatelor atinse. Ca şi în arta teatrală. de regulă. care comportă. astfel ei evită să se afunde în periculosul univers al emoţiilor. 30 31 Unii oameni suportă foarte dificil un moment de tăcere şi caută să suplinească pauzele cu dialog. merită o atenţie deosebită şi are legătură nemijlocită cu abilităţile unui mediator. ci şi la nivel de subconştient. Ne exprimăm convingerea că în comunicarea dintre oameni. fără a aştepta un răspuns. dar destul de eficient. în cele mai multe cazuri. însă. atunci când sesizăm că acesta are nevoie de a se reculege. să nu permitem nici altora să întrerupă tăcerea. capacitatea unei Fapte (cu literă mare). Atitudinea respectuoasă faţă de interlocutor ne obligă uneori să păstrăm tăcerea. pentru ei un disconfort şi supărări. care nu implică sentimentele părţilor. trebuie conştient să păstrăm tăcerea şi. abilitatea de a menţine o pauză conferă un sens mai profund celor spuse şi evită „alunecarea de suprafaţă”. deşi este un instrument complicat.Capitolul VI Abilităţile mediatorului şi autoevaluarea şi să urmărim reacţia interlocutorului. Abilitatea de a lua o pauză într-un dialog şi de a păstra tăcerea este următoarea la care ne vom referi. a resimţi ruşinea pentru cele făcute sau a a-şi asuma responsabilitatea necesară. acţionează legea reflecţiei: feedback-ul primit depinde de faptul cum am abordat persoana. Cu cât un mediator are o experienţă mai mare şi este mai încrezut. Ultima afirmaţie.30 Un mediator începător utilizează rar acest instrument pe motivul existenţei unor neîncrederi în acţiunile şi întrebările sale şi de teama că nu ar putea face faţă emoţiilor manifestate de către părţi. scutindu-i astfel pe elevi de necesitatea de a gândi. este situaţia. Acest tip de comportament este considerat de participanţii la procesul de mediere drept o manifestare a respectului şi de obicei ei sunt recunoscători pentru acest lucru.31 Manifestarea respectului faţă de o persoană impune o reacţie însoţită de respect. Сea mai răspândită şi gravă greşeală printre pedagogi. dar eficace ca impact. 105 . de a formula mai bine un gând sau de a face faţă unei emoţii. onoarea şi sentimentul responsabilităţii ale discipolilor şi tot el începe a răspunde. în viziunea noastră. demnitatea. pentru a lansa o comunicare nu doar la nivel de conştient. când profesorul pune o întrebare făcând astfel un apel la conştiinţa. Noi. luarea unei decizii sau asumarea unor obligaţiuni. după ce am pus o întrebare unuia din participanţii la mediere. concomitent. Deseori utilizăm acest lucru inconştient. Tăcerea este de neînlocuit în situaţia când aşteptaţi de la interlocutor ca acesta să demonstreze responsabilitate şi acţiuni concrete.

commonground. Astfel de persoane sunt parcă înconjurate de o aură plină de afecţiune şi grijă faţă de cei din jur.Roman Koval Dacă un mediator apelează la cele mai bune calităţi ale unui delincvent. îi acordă mediatorului dreptul de a pune întrebări mai dificile şi a primi un răspuns pe măsură de la participanţii la proces. Şi dimpotrivă. uneori se întâlnesc situaţii când încrederea manifestată de unele persoane în bunătatea şi calităţile noastre. dar în realitate are dubii vizavi de prezenţa acestora la individ – este puţin probabil să aibă un succes medierea.32 Iată de ce în Codul deontologic al mediatorului al Centrului de Conciliere din Ucraina am inclus nişte principii. şi să fim vrednici de dragostea şi respectul care ni-l poartă.html) 32 106 . ne impune pe noi vrând-nevrând să facem faţă acestei reprezentări. care se realizează prin dialog şi ajutor reciproc dintre oameni Toate persoanele la care se face referinţă şi pe care le-am cunoscut persoanl (cu excepţia părinţilor mei) au fost mediatori. care ne iubesc – părinţilor. fără de care. iertare şi împăcare. atitudinea sa (chiar dacă ştie să şi-o camufleze) este imposibil să-i predispună la căinţă sinceră. Dacă însă mediatorul crede cu adevărat. atunci e foarte probabil că îşi va atinge scopul. nu este posibil progresul unui mediator33: • Credinţa în interdependenţa care există între lucruri şi sfera umană • Credinţa în importanţa prezenţei mediatorului şi stabilirea relaţiilor cu părţile implicate pentru soluţionarea eficientă a conflictului • Credinţa în forţa tămăduitoare a medierii.ua/umbr. Probabil. calea spre pacificare ” (http://www. Credinţa şi convingerea. Dacă însă mediatorul este unul cinic şi nu crede în capacitatea oamenilor de a se schimba în mai bine. atunci prin comportamentul. că marea majoritate a oamenilor sunt capabili să găsească puteri interioare pentru a depăşi răutăţile şi a ajuta alţi oameni. atunci când ne aflăm în prezenţa lor încercăm până la urmă să devenim ceva mai buni şi să le răspundem cu aceleaşi sentimente.org. la onoarea şi deminitatea acestuia. în viziunea noastră. şi chiar dacă uneori aceştia sunt consideraţi drept naivi. 33 Mai multe detalii despre latura umană a medierii puteţi găsi în articolul lui Marc Umbrite „Abordarea umanistă în mediere: calea spre schimbare. inerente oricărei persoane care tinde spre realizarea calităţilor sale mai bune. aptitudinea de a dărui dragoste ne este cultivată încă din copilărie: să dăruim dragoste celora.

după ce a făcut cercul celor prezenţi. oricât v-ar costa să aşteptaţi. graţie „obiectului vorbitor”. care merită a fi testat – acordarea unei întrebări şi aşteparea unui răspuns la aceasta. şi la capacitatea de a asculta. Revenind la subiectul de bază – abilităţi de comunicare. În timpul acestor proceduri celelalte persoane menţin tăcerea până când „obiectul vorbitor” ajunge la ei. cum mai sunt adeseori numite) contribuie la descătuşarea emoţiilor şi vindecarea victimelor infracţiunilor mult mai bine decât medierea. în primul rând. care acordă celui ce îl deţine dreptul de a vorbi.org. Odată pusă întrebarea. interesele personale şi de a ajuta pe cei aflaţi în situaţii similare • Credinţa caracteristică tuturor oamenilor care au demnitatea şi autodeterminarea de a soluţiona sau a evita un conflict. Utilizarea momentelor de tăcere este unul din semnele de bază ale medierii umaniste şi este aproape de neînlocuit în medierea pe cauzele penale (în special în şedinţele cu participarea minorilor). forţa pacificatoare a tăcerii este larg utilizată.ua/did/Circles_study_rud.Capitolul VI Abilităţile mediatorului şi autoevaluarea • Credinţa majorităţii oamenilor de a trăi în pace şi înţelegere • Credinţa majorităţii oamenilor că experienţa vieţii trăite te schimbă în mai bine • Credinţa majorităţii oamenilor în capacitatea de a găsi forţe interioare pentru a depăşi ura. În procedurile tradiţionale de soluţionare a conflictelor în comunităţile care practică astfel de metode. 34 http://www. evitaţi să o puneţi din nou sau să o reformulaţi.34 Cei care au luat parte vreodată la „procedura cercului”. Dacă intenţionaţi să implicaţi pe cineva mai activ în proces – primul mijloc. cercurile de împăcare (sau cercurile de justiţie comunitară.commonground. trebuie să menţionăm. plină de participare activă şi au remarcat sensul cuvintelor şi importanţa pe care le-o conferă faptul că acestea au fost rostite în cerc. După părerea noastră. au evindenţiat prezenţa acelei atmosfere. că certitudinea mediatorului şi atitudinea lui faţă de cele prezente se manifestă prin aptitudinea acestuia de a asculta şi prin reacţiile sale non-verbale.zip 107 . cum ar fi cercurile de împăcare.

Am discutat mai sus care sunt consecinţele unei asemenea atitudini faţă de emoţii şi de ce o astfel de abordare poate fi incorectă. şi şansele de a ajunge la un acord sunt mai mari atunci când emoţiile ating cota de mijloc. În lucrările specializate putem întâlni adeseori recomandări privind controlul asupra emoţiilor. The Northern Virginia mediation Service Inc. lucru ce este imposibil de realizat fără a-ţi etala emoţiile. ce poate fi evaluată după probabilitatea atingerii acordului (sau împăcării) şi nivelul emoţiilor comportă următorul caracter35: Acest grafic ilustrează clar. 108 . când emoţiile practic nu există.Roman Koval 6. este mai simplu să identifici anumite interese comune şi să parcurgi calea „vindecării” prin iertare şi căinţă.. Dependenţa dintre eficienţa medierii. că probabilitatea ajungerii la un acord în cadrul medierii este redusă. care se rezumă în mare parte la faptul cum pot fi calmate trăirile părţilor şi cum putem readuce într-o albie normală procesul de mediere. Pe de altă parte însă. Manifestarea emoţiilor. 1995. atunci când emoţiile depăşesc 35 Din monografia de mediere „Basic mediation skills and process”. atestă faptul că necesităţile au un rol important în timpul discuţiilor.4 Tehnici de lucru şi control al emoţiilor Reprezintă următorul grup de abilităţi. De obicei. de regulă.

acest lucru oricum creează un efect pozitiv. motiv pentru care probabilitatea soluţionării unei situaţii se reduce la zero (cel puţin până când nu se vor calma emoţiile). permite ca aceasta să se descătuşeze emoţional. astfel ajutând persoana să conştientizeze ceea ce simte în acel moment. un dialog raţional este imposibil. Spre exemplu. această metodă pare a fi una artificială. un pahar de apă şi o mică pauză pot fi utile). permite să fie anihilate o parte din emoţiile retrăite şi oferă posibilitate vorbitorului să continue povestirea (deşi. Dacă identificarea sentimentului pe care a realizat-o un mediator este 36 În timpul şedinţelor de mediere în cauzele penale.Capitolul VI Abilităţile mediatorului şi autoevaluarea cota admisibilă şi conştientul abundă în emoţii. care stau la îndemâna participanţilor. astfel ca să iasă la iveală necesităţile care au impulsionat-o. ne străduim să avem asigurate din timp apă minerală. după o mică pauză. mediatorul.. Ce trebuie să întreprindă un mediator pentru a ajuta părţile să-şi ţină în frâu emoţiile? Cum s-a mai spus deja. acest truc. dacă acest lucru nu se întâmplă. denumind sau definind respectivul sentiment.. să le înţeleagă şi să le conştientizeze. Definirea emoţiilor este un instrument care permite crearea unui raport de încredere. sarcina de bază constă în a oferi părţilor posibilitatea să-şi manifeste starea emoţională. resimţite de o persoană. deoarece permite pătimitului sau delincventului să acorde atenţie la emoţiile sale.”. să fie scos blocul emoţional care împiedică procesului de mediere şi atunci conştientul se eliberează de povara grea şi poate soluţiona pe o cale raţională situaţia creată. poate spune: „Văd că aţi fost foarte speriată de acest atac neaşteptat. De regulă. Atât timp cât conştientul nostru va fi dominat de emoţii el nu va putea opera cu fapte concrete. Această metodă constă în aceea că atunci când mediatorul aude şi vede o manifestare a unei emoţii. nu va părea aşa (cu condiţia că mediatorul nu a mers prea departe în presupunerile sale vizavi de o emoţie sau alta). Chiar dacă sentimentul respectiv nu a fost definit totalmente corect. biscuiţi şi şerveţele. atrage atenţia a celui ce vorbeşte. de obicei.36 Definirea emoţiilor. dar pentru cineva care suferă sau este captivul unor emoţii puternice. pe motiv că a început să-i tremure vocea. Dintr-un anumit punct de vedere. în momentul în care partea vătămată în timpul povestirii despre consecinţele atacului tace brusc. 109 . Una din metodele aplicate se numeşte definirea emoţiei.

Totuşi. sau: „V-aţi indignat mult atunci când propunerea v-a fost întâmpinată atât de ostil şi aproape că era să pierdeţi controlul asupra situaţiei?”. Şi una şi alta pot influenţa relaţia de încredere în cadrul şedinţei de mediere. vocabularul unui mediator la definirea şi identificarea sentimentelor trebuie să fie suficient. Astfel mediatorul delimitează emoţiile de fapte şi permite participanţilor să se focalizeze pe conţinut. dacă nu unul bun. frustrarea sau lezarea unei sau altei necesităţi sau nevoi. v-aţi înfuriat rău din cauza faptului că atacul acesta v-a speriat atât de tare?”. în primul rând pentru a evita unele evaluări pripite. şi în al doilea rând să nu transforme o şedinţă de mediere în una de psihoterapie. 110 . Furia şi indignarea. să fie efectuat un schimb de experienţă şi să se analizeze eficacitatea diferitelor tipuri de tactici de lucru privind emoţiile umane. mediatorul poate merge şi mai departe şi. Un exemplu: „Dvs. de regulă. dacă se adânceşte prea mult în analiza emoţiilor clientului. care se manifestă deseori într-o situaţie de conflict. de umilinţă şi atitudine lipsită de respect (cu alte cuvinte. care ar pune sub semnul întrebării imparţialitatea acestuia. el poate uşura substanţial situaţia interlocutorului său. este utilizat frecvent în mediere şi constă în faptul că mediatorul repetă cele spuse de unul din participanţi. În cadrul trening-urilor este bine să fie analizate şi descrise diferite tipuri de stări emoţionale şi manifestăriile acestora. De regulă. de frică. întotdeauna au o natură dublă. utilizând cuvintele proprii. în timpul parafrazării concomitent are loc definirea sentimentelor şi faptelor la care acestea se referă. verificând astfel corectitudinea acestora. pentru a evita greşelile. Astfel. Un mediator trebuie să fie prudent. conform piramidei lui Abraham Maslow). de pierderea controlului (anxietate şi lipsă de puteri). Dacă mediatorul posedă empatie şi este aproape de înţelegerea situaţiei. atunci povestitorul vă va corecta şi îşi va continua monologul.un alt instrument.37 Atunci când purcedem la indetificarea sau definirea unei emoţii. pe lângă denumirea sau definiţia sentimentului. ce are tangenţe cu cel descris mai sus. Parafrazarea . mediatorul ajută emoţiile să-şi facă misiunea mai bine şi să fie descoperită adevărata cauză ce le-a provocat. Diferenţa dintre 37 În suportul informaţional pentru mediatori ar fi bine să fie incluse o listă de cuvinte care ar defini diferite tipuri de stări emoţionale. să facă supoziţii privind cauza acesteia.Roman Koval departe de adevăr. Manifestarea acestora este precedată.

.Aşa este?”. Putem spune. evidenţierea informaţiei mai importante. atunci rezumarea ar fi povestirea unui eseu într-un singur alineat. rezumarea este instrumentul preferabil al ascultării active. deoarece este un instument de bază care se utilizează frecvent. Întrebările îl ajută pe mediator să acumuleze informaţii. să nu denaturăm sensul celor spuse. să conştientizeze conţinutul celor spuse şi uneori să precizeze unele infromaţii. afirmaţi că. că riscurile acestei metode sunt asemănătoare celor din cadrul parafrazării. dar care tinde să cuprindă un volum mai mare de informaţii pentru a-l prezenta într-o formă concisă. să nu utilizăm foarte des acest instrument şi să evităm stereotipizarea. deoarece întreruperea vorbitorilor pentru a parafraza cele spuse va fi asociată cu o lipsă de atenţie sau de respect. Spre exemplu: „Dacă Vă înţeleg corect. susţineţi că aţi fost foarte supărat pentru că.. trebuie să fim atenţi şi să nu admitem erorile inerente acestui instrument: să nu formulăm judecăţi şi să nu exprimăm opinii personale.. Parafrazarea permite participanţilor să înţeleagă că sunt auziţi.. Rezumarea (sau concluzionarea) este o metodă asemănătoare parafrazării. de asemenea îi poate ajuta pe cei implicaţi să îşi formuleze mai bine nevoile şi interesele. Repetând a cincea oară „să înţeleg că.. Dvs..Capitolul VI Abilităţile mediatorului şi autoevaluarea metoda anterior descrisă constă în faptul că mediatorul repetă doar ceea ce a spus una din părţi. uneori poate fi şi întreruperea unei „poveşti fără de sfârşit”. să analizeze conţinutul acestora. În final este necesar să ne referim şi la întrebările puse de mediator. Atunci când se parafrazează. iată de ce este recomandabil să fie prezentă şi ceva creativitate în formularea frazelor şi exprimarea perefrazărilor. mediatorul riscă să fie asociat cu un papagal sau cu un robot. se consideră că abilitatea de a formula şi de a acorda o întrebare corectă la momentul şi locul potrivit merită să deţină locul întâi după importanţa conferită acestui procedeu. să îi ajute pe participanţi 111 . Dacă parafrazarea poate fi comparată cu redarea unui alineat în câteva propoziţii. fără a invoca supoziţiile sau deducţiile sale. totalizarea intereselor comune.” sau „Dvs.”. Buna posedare a tehnicii de parafrazare este suficientă pentru a ţine o şedinţă de succes. În general. să descătuşeze emoţional părţile. În situaţia cînd părţile vorbesc mult şi repede. Scopul unui astfel de rezumat: restabilirea raţiunii de expunere.. să îşi anihileze tensiunea.

închise – cele cu „da” sau „nu”. deoarece mediatorul. că doriţi ca odată cu formularea acordului final să fiţi încrezută de faptul că prevederile acestuia vor fi executate?” sau „Am înţeles corect. care ar schimba cadrul discuţiilor. nu a repetat nimic din cele spuse de victimă.a. În opinia noastră. utilizate de un mediator în practica sa. care pot rezolva sarcinile fiecărei etape de mediere. deopotrivă cu procedura şi etapele medierii. Nu întâmplător în cadrul training-urilor abilităţilor de bază. care ar putea contribui la rezolvarea acestor sarcini. mediatorul ar putea întreba: ”Nu-i aşa. este divizarea acestora în întrebări „deschise” şi „închise” (open-ended and closeended questions). Spre exemplu. cât şi celor de comunicare.Roman Koval să găsească resurse interioare. Deşi întrebarea pare a fi o parafrazare. Arta de a pune întrebări poate fi şi trebuie atribuită în egală măsură atât abilităţilor procedurale. identificarea intereselor şi nevoilor. este doar o asemănare exterioară. Pentru început putem să le înscriem în scenariul medierii. dar a schimbat cadrul discuţiei din unul negativ (critică şi neîncredere faţă de participant. (întrebări de genul: „Ce a avut loc în seara respectivă?”). Acest lucru facilitează instruirea şi prestaţia mediatorului. aţi dori să vă convingeţi de intenţiile serioase ale delincventului de a executa prevederile acordului pus în discuţie şi să primiţi o confirmare a acestora?”. atunci când se lucrează asupra propunerilor de soluţionare a unei situaţii de conflict sau a reparării prejudiciului cauzat mediatorul trebuie să utilizeze tipul de întrebări numit “reframing” (schimbarea cadrului). care necesită a fi rezolvate în cadrul medierii şi de a forma o colecţie de întrebări. Una din cele mai răspândite metode de descriere a acestor întrebări. Întrebările închise mai sunt denumite adesea şi întrebări de precizare şi scopul utilizării lor reiese din însăşi denumire. de cele mai multe ori sunt prezentate şi întrebările specifice. Întrebările deschise sunt utilizate mai des pentru acumularea informaţiei. în esenţă. Deschise – pot fi cele care presupun un răspuns desfăşurat. Să admitem că partea vătămată susţine că nu are încrederea că acordul va fi realizat după terminarea medierii. să aibă încredere în forţele proprii şi să lanseze o comunicare adecvată între ei. divizându-le pe etapele corespunzătoare ale procedruii. pentru stimularea părţilor de a fi mai active ş. În calitate de întrebare. că Dvs. cea mai bună metodă de a poseda arta întrebărilor – este de a gândi asupra sarcinilor. delincvent) în unul pozitiv (o propunere constructivă şi o promisiune a unor garanţii de executare 112 .

să le pună în mişcare fantezia. în cadrul întâlnirii prealabile cu una din părţi. din simplul motiv că preferinţele sau cerinţele acestuia nu trebuie să influenţeze procesul sau să alcătuiască subiectul acestuia. În acest caz este util să exprimaţi şi o idee absurdă decât să propuneţi o soluţie gata pentru acea situaţie. dacă. Întrebarea pe care o puneţi trebuie să incite la discuţii părţile. vă rog.?”. pentru ceea ce a comis. cum acesta ar putea să-şi declare preferinţele celeilate părţi. Spre exemplu: „Intuiesc ce aveţi în vedere. în loc să se învinuiască reciproc. buna posedare a abilităţilor de colaborare poate fi utilă pentru instruirea părţilor întro situaţie de conflict şi pregătirea acestora pentru negocierile care urmează.. pentru a fi auzit şi a atinge rezultatul scontat.” O astfel de solicitare/ întrebare este preferabil să o formulaţi atunci când aveţi încrederea că şi alţi participanţi la proces doresc acelaşi lucru. 113 . dacă dl X în locul unei recompensei băneşti.. vorbesc despre sentimentele şi dorinţele reciproce: „Tu nu m-ai ajutat niciodată să fac curat în casă sau cel puţin să spăl vasele în tot acest timp ce locuim separat de părinţi (nemaivorbind de celelalte lucruri)”. solicitărilor. ajutându-vă la strânsul roadei?”. Însă nu prea înţeleg. Exemplu: „Ce ar fi. dar nu discutarea şi alegerea soluţiei oferite. Spre exemplu. trebuie să se ţină cont că sarcina este de a stimula părţile să caute soluţii pentru conflict. Cu toate acestea. prin faptul că vor critica varianta propusă de mediator. va presta anumite lucrări în grădina Dvs. Alte abilităţi de comunicare . un mediator poate discuta. cerinţelor sau a emoţiilor. Vreţi să fiţi ceva mai explicit. ceea ce vă oferă posibilitate de a pune următoarea întrebare: „Atunci cum credeţi că ar trebui să procedeze?”..Capitolul VI Abilităţile mediatorului şi autoevaluarea a acordului). cum vă imaginaţi Dvs. încît Erick să resimtă responsabilitatea faţă de comunitate.includ tehnici de exprimare a preferinţelor. Un alt exemplu al utilizării întrebărilor în timpul discutării soluţiilor de aplanare a conflictului sunt întrebările de genul: „Ce ar fi. În acest caz. esenţa căruia constă în faptul că participanţii la un conflict. Uneori întrebarea poate să nu aibă forma clasică de întrebare şi să fie formulată indirect. Un mediator nu apelează foarte des la aceste abilităţi. că ar putea să o facă. nu doar din pură curiozitate. Aici ar fi cazul să aducem exemplul „Eu-afirmare”. atunci când vorbiţi de necesitatea de a face în aşa fel.

Însă odată în casa lor a intrat un drumeţ şi le-a povestit tuturor despre o femeie înţeleaptă. Ţi-aş fi recunoscătoare. pentru a-şi soluţiona problemele. pentru că tare îi mai plăceau dulciurile şi le primea destul de rar. Şi fiul răspunse: „Da!”. el continua să mănânce dulciuri şi treptat starea sănătăţii lui se înrăutăţea. în loc să se învinuiască reciproc – sunt mai puţine pretexte de conflict şi nu există motive pentru reacţia subconştientă – învinuire reconvenţională. De asemenea. Tatăl acestuia l-a dus la medic pentru a afla cauza maladiei şi a căuta remediul pentru aceasta. dar probabil şi pentru alte situaţii de conflict în care oamenii se pot pomeni în viitor. Refuzând să asculte părinţii şi medicul şi pe oricare altul din satul său. Având sincere porniri de a ajuta oamenii care au apelat la ajutorul Dvs. dar cu condiţia ca discuţia să decurgă sub egida unor propuneri constructive şi nu ca un ultimatum.Roman Koval cel mai bine ar fi să se încerce varianta: „Mă deranjează mult faptul că eu ma ocup de una singură de toate treburile din casă. Concentrarea Odată într-o familie săracă s-a îmbolnăvit un băieţel. ai ţine cont de acesta?”. un mediator poate discuta cu părţile care ar fi modalităţile de soluţionare a conflictului sau de reparare a situaţiei. în calitate de mediator. care nu împlinise încă 10 ani.” Când părţile vorbesc de ceea ce simt şi despre nevoile lor. Băiatul. care devenise faimoasă prin faptul că găsea sfaturi pentru toată lumea. încât aş putea să mă odihnesc şi eu un pic după muncă.. s-a supărat rău şi a refuzat să urmeze sfatul doctorului. Posedarea abilităţilor de comunicare vor fi utile nu doar pentru medierea dată. Femeia i-a întâlnit cu 114 . Băiatul asculta cu mare atenţie povestirea drumeţului şi atunci tatăl acestuia îl întrebă: „Dacă această femeie înţeleaptă ţi-ar da un sfat cum să lupţi cu boala. pentru a se apăra de atac. dacă am diviza lucrul şi obligaţiunile în aşa fel. Dvs. dar pentru întremarea copilului acesta trebuie să nu mai mănânce nimic dulce. puteţi să le faceţi o mare favoare învăţându-i pe aceştia abc-ul comunicării şi veţi vedea cum vă vor fi recunoscători pentru aceasta. pe unii reuşind chiar să-i lecuiască sau cel puţin să-i ajute să ia o decizie corectă atunci când ezită. Doctorul i-a calmat pe ambii şi le-a zis că de fapt nu e nimic grav. Apoi tatăl porni la drum şi peste câteva zile ajunse la casa bătrânei.

această povestioară are o legătură strânsă cu activitatea mediatorului. ci mai degrabă s-ar rezuma la dorinţa sinceră de a ajuta ambele părţi! (Aceasta e încă una din regulile de aur ale mediatorului. neputând să-şi ascundă dezamăgirea. Oamenilor le este caractersitic să aibă păreri diferite privind lumea înconjurătoare. Cu toate acestea. conştient sau inconştient experienţa noastră de viaţă. Şi totuşi. mai ales că drumul era lung şi urma să-l parcurgă din nou de câteva ori. însă tatăl copilului. educaţia primită. Volens-nolens. medierea dintre victimă şi infractor (care iarăşi vine să confirme încă o dată axioma privind imposibilitatea existenţei unei neutralităţi absolute). La care femeia răspunse: „Eu am simţit. este una din condiţiile de reuşită. bătrâna îi spuse: „Dragul meu. Încă o lecţie care trebuie învăţată din pilda lui Gandhi constă în faptul că.Capitolul VI Abilităţile mediatorului şi autoevaluarea bucurie şi le-a ascultat istoria. Neutralitatea unui mediator se rezumă nu la faptul că el trebuie să fie indiferent faţă de situaţie. starea de spirit în care se află cel care şi-a asumat responsabilitatea de a-i ajuta pe alţii. Această paralelă are o legătură nemijlocită cu activitatea mediatorului. cum ar fi. el trebuie să fie conştient. de exemplu. că neutralitate absolută nu există (atât timp cât sunteţi o persoană care nu vă trataţi cu indiferenţă ocupaţia). tu trebuie să nu mai mănânci dulciuri şi atunci te vei face bine”. ei au ascultat de povaţa bătrânei înţelepte şi au venit la ea peste două săptămâni. tradiţiile culturale. Chiar dacă mediatorul ocupă o poziţie neutră şi imparţială faţă de părţi. La vederea copilului. şi acest lucru devine mai sesizabil într-o situaţie de conflict. şi pentru asta am avut nevoie de 14 zile”. Deşi rolul mediatorului se deosebeşte de cel al învăţătorului. care i-a ajutat pe mulţi negociatori să recapete încredere în forţa neutralităţii lor). a întrebat-o: „De ce nu ne-ai spus din prima dată şi ne-ai făcut să facem atâta cale?”. fiecare din părţi poate necesita ajutor de natură diferită. 115 . temperamentul şi alte particularităţi ale personalităţii noastre influenţează direct modalitatea de percepţie a celor din jur şi reacţia faţă de un eveniment sau altul (ori situaţii de conflict). Această pildă Gandhi i-a povestit-o fiului său în calitate de exemplu al responsabilităţii pe care un profesor o are faţă de discipolul său. dar dacă veniţi peste 14 zile aş putea sa vă spun ce să faceţi”. eu singură trebuie să mă las de dulciuri. după care zise: „Din păcate. Băieţelul i-a promis că îi va urma sfatul. nu vă pot da un răspuns pe moment. Tatăl şi fiul se întristaseră de răspunsul femeii. că pentru a-i spune fiului tău acest lucru.

Acest cuvânt în luptele marţiale comportă un sens direct: a-ţi găsi centrul. Este greu de imaginat cum un mediator poate crea o atmosferă de încredere şi colaborare în timpul medierii. mediatorulul i-ar prinde bine să stea câteva minute în linişte şi singurătate. de cele mai dese ori evaluăm mai 38 În original: „centering” (în traducere directă . 116 . definit de acest cuvânt constă în a-ţi găsi centrul.centrare). Jhon Good. un mediator din Philadelphia. atunci când ne apreciem. Până la întâlnirea cu participanţii. dacă el însuşi se agită. a-ţi concentra atenţia asupra nucleului intern. motiv pentru care trebuie să uiţi o perioadă despre dificultăţile şi problemele personale. nevoilor celor implicaţi în proces. Autoevaluarea Este o abilitate pe cât de necesară. Concentrarea38 mediatorului pe întreg procesul şi în timpul întâlnirilor prealabile conferă participanţilor senzaţia de călătorie spre un dialog sincer şi tămăduirea rănilor sufleteşti.Roman Koval după cum menţionează Marc Umbrite în articolul său „Abordarea umanistă în mediere: calea spre schimbare. Din păcate. a căpăta echilibru şi a egala fluxul energetic. din considerentele subiectivismului aprecierii comportamentului personal. Un astfel de comportament nu face altceva decât să amplifice anxietatea şi agitaţia deja existentă între participanţi. Sensul acţiunii. care irascibil îşi caută sprijin. Unul din profesorii mei.” Capacitatea de a-ţi găsi centrul tău. „a fi bine proptit”. 6. nici să rămâi satisfăcut de calitatea lucrului făcut. fără de care nu este posibil nici să mediezi un proces. spunea că una din calităţile de bază ale unui mediator este „tăcerea şi liniştea din ochii Dvs. Practica concentrării permite medierii umaniste să-şi menţină esenţa sentimentului de spiritualitate profundă. pe atât de greu de atins. „a căpăta sprijin”. să mediteze sau să spună o rugăciune şi să reflecteze asupra misiunii prestaţiei sale şi a nevoilor persoanelor aflate în conflict. este îngândurat şi neîncrezut în forţele proprii. pentru a fi tare pe poziţii. de a te concentra şi de a menţine o stare de spirit calmă este încă una din abilităţile mediatorului.5. care presupune recunoaşterea corelaţiei (unităţii) tuturor oamenilor (ţinând cont de diferenţele existente) şi a harului sacru al existenţei umane”. calea spre pacificare ”: „Modelul umanist al medierii evindenţiază importanţa concentraţiei totale a mediatorului asupra problemei.

care necesită posedarea unor abilităţi speciale suplimentare: • • 117 . ajutorul acordat la conştientizarea unor momente în mediere. în medierea unui confllict familial.a. posibilitatea de a acorda feedback. Până când această experienţă va fi acumulată. posibilitatea de a modela abilităţile de comunicare corespunzătoare. Unele dificultăţi. a calităţilor şi punctelor slabe şi a abilităţilor profesionale. Totodată. posibilitatea comparării impresiilor şi concluziilor efectuate de diferiţi mediatori privind cazul. Abilitatea de a lucra în pereche. este utilă şi importantă în activitatea serviciului de mediere. în special dacă acest lucru este prevăzut expres de procedură sau programul de implementare. dar comportă şi anumite dificultăţi. Lucrul mediatorilor în pereche poate avea un mare avantaj comparativ cu prezenţa unui singur mediator. etnic sau de vârstă. trebuie să menţionăm. bazate pe exemplul altor mediatori. legate de procesul de co-mediere. spre exemplu. care are un rol mare printre mediatorii care soluţionează conflicte în grup. • • • • Câteva avanataje: posibilitatea respectării neutralităţii din perspectiva echilibrului sau coraportului gender (sau altei.m. pierderea imparţialităţii ca urmare a autoidentificării cu unul din clienţi ş. Iată de ce o autoapreciere eficientă necesită o atitudine sinceră faţă de tine însuţi şi prezenţa unei experienţe profesionale. trebuie luate în considerare şi unele păreri vizavi de echilibrul gender. posibil a unui trainer) şi mai apoi. iar al doilea – bărbat. Prezenţa a doi mediatori.d. -ui) completarea reciprocă a stilurilor. a colegului sau a co-mediatorului. pe care unul din mediatori le sesizează mai rar. poate fi eficientă în cazul în care un mediator este femeie. cum ar fi. care ar permite formarea unor criterii cât de puţin obiective.Capitolul VI Abilităţile mediatorului şi autoevaluarea degrabă intenţiile noastre decât rezultatul.a. una din metodele eficiente este feedback-ul sau supervizarea (a unui observator cu experienţă. dinamica grupului ş. facilitarea procesului de orientare în situaţii dificile.

Este doar una din listele de evaluare a acţiunilor mediatorilor. • pierderea siguranţei. 118 . O metodă de evaluare a prestaţiei mediatorilor este şi chestionarea participanţilor.39 39 Lista din Performance-Based Assessment: A Methodology.Pentru cititorii interesaţi. convenor. Totuşi trebuie să se ţină cont de faptul că această metodă de feedback a participanţilor este destul de limitată pentru o concluzionare profesionistă şi calificată privind calităţile sau deficienţele mediatorului. Test Design Project. există tentaţia de a da vina pe complexitatea cazului parvenit (sau a personalităţii dificile a participanţilor) pentru a nu dezvălui lipsa de profesionalism.www. care este utilizată de multe programe sau proiecte care îşi doresc să evalueze eficacitatea specialiştilor antrenaţi în serviciile de mediere. Wisconsin. căutare Performance-Based Assessment.Roman Koval • necesitatea de coordona acţiunile şi planificarea suplimentară a lucrului comun. Madison. putem sugera acestuia (şi nu numai mediatorilor începători) să-şi înregistreze într-o agendă impresiile după fiecare caz parveniut. probleme legate de concentrare în situaţia în care trebuie să se ţină cont de abordarea şi tactica colegului. care cunosc engleza . training and evaluating mediators. pentru unii poate apărea ca un factor extrem de stresant. Dacă vor fi descrise tehnicile de reuşită. Despre cauzele unor probleme mediatorul trebuie să-şi dea seama de unul singur sau să le analizeze împreună cu supervizorul. în funcţie de cine achită onorariul mediatorului). Chris Honeyman. secţiunea “On Quality”. şi drept urmare – mărirea timpului sau termenului necesar pentru petrecerea medierii. atunci acest lucru poate deveni o premisă de avansare profesională a mediatorului. dificultăţile întâmpinate în timpul procesului şi ceea ce a ajutat să fie depăşite. • dificultăţi de comasare a stilului de lucru şi compatibilitatea caracterelor. Maximum din ceea ce sesizează participanţii este pierderea imparţialităţii sau efortul insuficient în lansarea unui dialog. • posibile majorări ale costului unui proces (pentru părţi sau program. Dacă din diferite motive metodele sus-nominalizate nu sunt accesibile unui mediator. 1995. © NIDR.com. for use in selecting. June. Dar chiar şi în acest caz. Director. ca efect al criticii din partea comediatorului.

Am trecut cu vederea unele aspecte camuflate sau ascunse.Capitolul VI Abilităţile mediatorului şi autoevaluarea Completând agenda şi revenind la cazul mediat. Colectarea informaţiei: eficienţa în identificarea şi găsirea informaţiei necesare pentru caz 1. trăirile. care vizau interesele unora din părţi. Am pus întrebări neutre. Am elucidat gândurile expuse „printre rânduri”. În general. Am fost derutat în situaţia când trebuia să pun mai multe întrebări pentru a clarifica situaţia. dar nu am pătruns prea mult în detalii. 2. Am concluzionat şi parafrazat declaraţiile părţilor. Şi ce? (analiza acesteia. am manifestat înţelegere faţă de caz. 40 Reflection journal – încă una din metodele de analiză a activităţii în baza a trei întrebări: Ce? (descrierea experienţei). dar am scăpat unele aspecte atunci când îi chestionam. Am fost dezorientat de un flux enorm de informaţii şi m-am lăsat influenţat de unele trucuri ale participanţilor mai cu experienţă. Am utilizat informaţia şi am operat cu faptele din caz. 1. deshise. reflecţiile) şi Ce rezultă? (concluzii privind paşii care urmează a fi luaţi). Am chestionat haotic părţile sau i-am pus în situaţii în care nu am putut să-mi dea un răspuns. Am demonstrat înţelegere faţă de complexitatea şi unicitatea cazului. Nu am sesizat unele posibilităţi ce apăruseră în favoarea uneia sau alteia dintre părţi. deoarece am sărit de la un subiect la altul. Am pus cel puţin întrebări evidente. Am identificat şi stabilit întrebările „închise”. Am cules informaţia prin intermediul întrebărilor directe sau chiar „dificile”. este posibil de a compara prestaţia sa cu o scară de evaluare ce corespunde sarcinilor de bază pe care un mediator trebuie să le realizeze în cadrul procesului40. 119 . pentru a ţine cont de ele în cadrul acordului. 3. Am ascultat cum părţile şi-au expus problemele şi interesele.

gesturile şi contactul vizual. atunci când aveau nevoie de ajutorul meu. Am examinat problemele părţilor ca ceva ce nu are legătură cu mine. Am utilizat corespunzător intonaţia. 2. Am manifestat respect faţă de părţi şi am fost neutru. Am fost deshis către părţi. Am intervenit rar în discuţii. Nu am căutat posibilităţi de conciliere în multe sau în unele cazuri. Am manifestat o anumită înţelegere a priorităţilor participanţilor. 2. Am ascultat interlocutorii şi nu m-am contrat cu ei. Nu am acordat atenţie la semnele ce trădau starea lor emoţională. Am rămas calm şi nu mi-am pierdut controlul. Am putut identifica şi stabili emoţiile şi am reacţionat corespunzător. Empatia (compătimirea): manifestarea unei înţelegeri şi atenţii conştiente faţă de nevoile altor persoane 1. Îi ajutam. nedorind să mă împovărezi cu ele. Am contribuit la crearea unei atmosfere în care tensiunea şi sentimentele negative au putut fi expuse într-o manieră constructivă. Am ascultat cu respect. dar nu manifestam iniţiativă. 3. Am fost capabil să parafrazez şi să pun în concordanţă declaraţiile clienţilor într-o manieră accesibilă pentru ei. 120 .Roman Koval Am pus întrebări ce nu se refereau la subiectul discutat sau nu le puneam la momentul potrivit. Am pus întrebări neutre şi deschise. Nu am încercat să caut căi de ameliorare a relaţiilor dintre părţi şi stabilirea unei înţelegeri reciproce între ei. Am ajutat participanţii să înţeleagă care sunt neliniştile părţii oponente. punând în dubiu declaraţiile părţilor.

Am determinat problemele ce necesitau rezolvare. am manifestat respect faţă de toţi participanţii. Am ascultat ambele părţi. 2. 3. Am demonstrat capacitatea de a mă detaşa de punctele de vedere proprii ca şi mediator şi le-am permis părţilor să acţioneze conform convingerilor proprii. În general. Imparţialitatea: 1. În introducere am manifestat atitudine respectuoasă egală faţă de toţi cei implicaţi. dar în timpul chestionării şi prin limbajul non-verbal am acordat preferinţe uneia din părţi. controversate sau incorecte. 121 . dar am arătat o mai bună înţelegere a scopurilor şi părerilor uneia din părţi. Am fost deschis.Capitolul VI Abilităţile mediatorului şi autoevaluarea 3. Am menţinut echilibrul. complicate. astfel încât acestea să poată independent elabora soluţii. preponderent de ajutare şi instruire a părţilor. Într-o manieră agresivă am chestionat una din părţi în favoarea celeilalte. unele din care erau camuflate sub pretexte artificiale. Reacţia nonverbală nu a manifestat tendinţe de a fi de partea unuia sau altuia din clienţi. Am ajutat părţile să-şi elaboreze variantele proprii de soluţionare şi să analizeze alternativele. Am pus întrebări încurcate. Am ajutat părţile să privească sub un unghi mai mare problema. 4. Elaborarea soluţiilor: căutarea căilor de colaborare. să iasă din cadrul impus iniţial. idei sau variante de rezolvare a conflictului 1. Am stimulat evident modalităţile şi căile de participare şi colaborare a părţilor. I-am ajutat să se abţină de la luarea unor decizii pripite în etapele timpurii ale medierii. Am pus întrebări obiective într-o manieră neutră.

astfel nu am permis părţilor să deţină controlul asupra situaţiei. care coraportau cu poziţia părţii adverse. Progresul obţinut în timpul discuţiei a demonstrat că mediatorul a ajutat părţile să-şi schimbe părerile reciproce în mai bine.Roman Koval 2. 122 . Am admis manifestarea colaborării părţilor. Le-am arătat unele posibilităţi de ajungere la un compromis. I-am ajutat să înţeleagă posibilităţile limitate ale deciziilor imediate şi concesinţele unei atitudini superficiale. dar nu mam aprofundat foarte mult. însă nu am manifestat mare ingeniozitate în stimularea luării unei decizii în comun (reducându-mă doar la compromis). Am ajutat părţile să aprecieze variantele alternative de soluţionare a problemei. pentru a accentua beneficiul reciproc obţinut de pe urma semnării acordului şi a ameliorării relaţiilor între părţi. Am lucrat bine cu propunerile făcute de părţi. Am fost destul de aproape de înţelegerea faptelor şi problemelor din proces. Ideile privind căile de colaborare au fost ineficiente şi irealizabile. Am evidenţiat momentele în care s-a reuşit a ajunge la o înţelegere reciprocă. Am încercat de unul singur să propun eventuale soluţii de rezolvare a problemei. Nu am făcut faţă sarcinii de a ajuta părţile să se înţeleagă mai bine. Am întreprins cel puţin câteva tentative de a predispune părţile către o analiză aprofundată şi de sine stătătoare a situaţiei de conflict. dar nu le-am încurajat eforturile. Am ajutat părţile să totalizeze discuţiile. 5. Am împiedicat părţile în tentativa acestora de a formula o decizie. Am manifestat atenţie pe durata procesului. 3. Asistenţa în procesul de îmbunătăţire a relaţiilor: eficacitatea ridicării nivelului de respect reciproc între părţi 1. Am menţionat în special aspectele care indicau asupra cauzelor de continuare a conflictului.

dirijarea procesului. Am manifestat puţină sau chiar deloc încredere în capacitatea participanţilor de a-şi îmbunătăţi relaţiile pe viitor. de asemenea şi posibilitatea unei căi flexibile în discuţii. 3. dar nu foarte insistent.Capitolul VI Abilităţile mediatorului şi autoevaluarea 2. Am părut neliniştit sau derutat aproape tot timpul. M-am descurcat cu dificultăţile relaţionale dintre părţi şi reprezentanţii acestora. m-am descurcat uşor cu dificultăţile apărute. Dirijarea procesului de interacţiune: eficienţa în elaborarea strategiei. Am evitat să acord unele întrebări de esenţă. 6.. atunci acesta a fost la moment şi în concordanţă cu particularităţile culturale ale părţilor. Am arătat înţelegere faţă de cerinţele de bază ale părţilor de a ajunge la un acord. Am produs impresia unui om care poate face faţă unei situaţii dificile sau excepţionale. 123 . decât unul activ. lucrul asupra conflictului dintre clienţi şi reprezentanţii acestora 1. Am luat decizii privind organizarea unor întâlniri separate. Alegerea a ce şi cum trebuie de prezentat în timpul procesului nu a contravenit scopului de ameliorare a relaţiilor. Prezentarea a fost puţin legată de scopul stabilirii relaţiilor dintre părţi. Am avut o influenţă slabă sau chiar nici una. Am menţinut optimismul şi am evidenţiat progresul atins. demonstrând totodată şi insistenţă. ceea ce m-a poziţionat nereuşit ca mediator şi a creat dificultăţi părţilor în procesul de îmbunătăţire a înţelegerii reciproce. Nu am oferit ajutor primul. M-am exprimat confuz şi neclar. dar nu întotdeauna. bazându-mă pe sarcinile de soluţionare treptată a conflictului. Am utilizat eficient tehnicile de distragere a părţilor de la discuţii fără sens şi rezultat. Dacă s-a apelat la umor. ordinea prezentărilor ş. rămânând astfel în umbră. În mare parte.a. Rezumatul şi comentariile au fost invocate bine şi structurat. am fost mai degrabă un ascultător inert.

M-am simţit derutat de aspectele juridice şi multitudinea de fapte existente pe acest caz. Trebuie să ţinem cont de faptul că mediatori ideali nu există. autoanaliza şi căutarea celor mai bune soluţii existente în arsenalul bogat al mediatorilor îi vor deschide calea spre autoperfecţionare. dar deciziile nu au reflectat întotdeauna strategia de soluţionare. Nu întotdeauna am putut să creez o atmosferă degajată. Dacă se va ciocni de dificultăţile în realizarea unor sau altor sarcini ale procesului de mediere.Roman Koval 2. În general. dar şi acest lucru îl pot face într-o zi „fără nori”. 124 . Dacă el posedă diferite tehnici de comunicare. Am admis un control al procesului din partea clienţilor. care nu contribuia la rezolvarea problemei. Am controlat procesul. deoarece sunt convins că un mediator de succes poate să nu posede în totalitate spectrul abilităţilor descrise mai sus. dar obligatoriu trebuie să realizeze sarcinile incluse în această clasificare. Atunci când avea loc elaborarea scării de evaluare a activităţii mediatorilor. Am manifestat înţelegere minimală faţă de interesele părţilor în eventualul acord şi limitele unui potenţial compromis. Deciziile privind procedura de desfăşurare a întâlnirii şi ordinea prezentărilor au fost nejustificare. fiecare din ei are puncte tari şi defecte. Am arătat o proastă înţelegere (sau nici atât) a intereselor clienţilor privind acordul. am semnalat faptul când discuţia intra într-o fază fără dinamică. Am întreprins tentative nesemnificative (sau nu am întreprins în general) de a acorda părţilor posibilitatea de a soluţiona problema sau a clarifica situaţia. Am încurajat discuţiile privind propunerile ce aveau mai puţină legătură cu destinderea situaţiei. Nu am fost dominant. că doar la câteva din punctele incluse şi-ar da o apreciere înaltă. Pentru evaluarea prestaţiei mediatorului şi autoevaluarea acestuia am ales deloc întâmplător lista sarcinilor şi nu a abilităţilor de comunicare. Nu am admis atitudinea nerespectuoasă sau ameninţarea din partea reprezentanţilor. dar nici nu am fost derutat de fluxul enorm de aspecte juridice şi abundenţa de fapte. la care ne-am referit mai devreme. unii din mediatorii cu experienţă antrenaţi în acest proces au declarat. 3. îi va fi mai uşor să atingă scopurile medierii.

Dacă o astfel de comunitate profesională mai practică şi modalităţi de comunicare neformale. în caz contrar riscă să piardă agerimea faţă de opinia părţilor. chiar şi dacă reprezintă o metodă de apărare psihologică. Prezenţa unui cerc de discuţii. Cu atât mai important poate fi ajutorul colegilor. Aşa-zisul „sindrom al arderii” apare atunci când mediatorul îşi depune tot sufletul. în cazul unui mediator. Un mediator bun. în cadrul cărora să fie discutate cazurile din practica şi să se analizeze aspectele acestora în comun. Mai mult decât atât. cum este definită de Marc Umbrite. Cea mai bună metodă contra instovirii sufleteşti este ajutorul colegilor. să obţii susţinere şi de la care îţi poţi alimenta entusiasmul. să manifeste indiferenţă faţă de participanţii la mediere. înseamnă a fi mort. Este preferabil. îl pot aduce pe mediator la istovire treptată. ţin să spun următoarele: medierea umanistă. menţine entusiasm faţă de asimilarea unor cunoştinţe (experienţe) noi. Desigur. compătimind şi încercând să ajute părţile implicate în proces. cu care zi de zi poţi discuta subiecte profesionale. de specialişti în domeniu care îţi pot oferi susţinere este una strict necesară. să devină un mentor şi un predicator sau. şi mai rău. a fi cinic. spre restabilirea relaţiilor oferă mediatorului mai multe satisfacţii de pe urma procesului şi a rezultatului. menită să protejeze sufletul de marile necazuri. dar nici indiferenţa sau cinismul profesional nu reprezintă o alternativă în acest sens. decât prestaţia mecanică.Capitolul VI Abilităţile mediatorului şi autoevaluarea Astfel. ce urmăreşte ajungerea la un compromis prin cedări şi semnarea unui acord. Calea pacificatoare sau calea preschimbării. deşi comportă mari rezerve sufleteşti şi multă energie care. Cinismul. un mediator trebuie să fie în permanentă instruire şi poartă responsabilitate profesională pentru aceasta. putem conchide că întotdeauna există spaţiu pentru mai bine şi pentru perfecţiune. orientată spre ajutorul şi susţinerea personalităţii. un astfel de comportament nu poate fi unul profesionist. cu prezenţa unor 125 . cu cât mediatorul este unul începător. dacă nu sunt compensate. iar greşelile sunt inevitabile şi dezamăgirile copleşitoare. În final. este una benefică pentru însuşi mediator. ca programul de mediere să prevadă întâlnirile periodice ale mediatorilor în fiecare săptămână (sau o dată la două săptămâni).

oferită de această misiune nobilă – medierea în soluţionarea conflictelor şi pacificarea relaţiilor.Roman Koval ritualuri şi tradiţii. perseverenţă şi suficientă curiozitate în însuşirea tainelor artei de mediator şi atunci toată viaţa acestuia va fi plină de sens şi lumină. Nu ne rămâne decât să-i urăm cititorului încredere. atunci şansele de a suferi de „sindromul arderii” scad în progresie geometrică. 126 .

a infracţiunii: conflictul este privit din unghiul individ contra stat este 7. 4. procesul fiind reprezentată abstract de către stat Încurajarea valorilor legate de concurenţă şi egoism 9. pe trecut viitor Dialogul şi negocierea Relaţii adverse şi procesul reprezintă normele adversial reprezintă normele Restituirea este considerată mijloc de atingere a obiectivului principal al ambelor părţi. Încurajarea reciprocităţii 127 . JUSTIŢIA RESTAURATIVĂ JUSTIŢIA RETRIBUTIVĂ 1. valoarea conflictului este recunoscută Focalizare pe nedreptăţii sociale Comunitatea are facilitator în restaurativ Reprimarea naturii conflictuale. 8. Focalizarea pe rezolvarea Focalizarea pe stabilirea problemei. 5.Anexe Anexa 1. Justiţia este definită prin relaţii Justiţia este definită prin intenţie şi rezultate drepte şi proces: reguli drepte Infracţiunea este recunoscută ca fiind un conflict interpersonal. interpersonale. acela de reconciliere/restaurare Mijlocul utilizat este impunerea unei dureri prin pedeapsă şi se urmăreşte a administra o pedeapsă exemplară pentru a preveni 3. pe obligaţii. 6. Infracţiunea este definită ca Infracţiunea este definită ca o agresare a persoanei de către violare a statului o altă persoană 2. repararea O nedreptate socială înlocuită de o alta rol de Comunitatea este marginalizată. pe blamului şi vinovăţiei. Diferenţele dintre justiţia restaurativă şi justiţia retributivă Nr.

sociale. sociale. Stigmatul comiterii infracţiunii este reparabil prin acţiunea restaurativă Răspuns focalizat pe comportamentul din trecut al infractorului Stigmatul comiterii infracţiunii este ireparabil pentru 16. economice şi politice. procurori) 128 . fără a fi caracterizată de dimensiunile ei morale. Victima şi infractorul sunt direct angajaţi în proces: drepturile/ nevoile victimei recunoscute şi infractorul este încurajat să-şi asume răspunderea Acţiunea este direcţionată dinspre Stat spre infractor: victima este ignorată şi infractorul este pasiv 11. caracterizat de dimensiunile morale. Recunoaşterea „datoriei” faţă ”Datoria” abstractă a infractorului de victimă faţă de stat şi societate 14. economice şi politice 13. Infracţiunea este înţeleasă în întregul său context. Implicare participanţilor directă a Dependenţă faţă de profesionişti (avocaţi. Răspuns focalizat pe consecinţele negative ale comportamentului infractorului. Responsabilizarea infractorului Responsabilizarea infractorului definită prin înţelegerea este definită prin primirea impactului acţiunii sale şi pedepsei conştientizarea obligaţiei de a îndrepta lucrurile 12. Infracţiunea definită în termeni strict legali. 15. Posibilităţi pentru remuşcări şi Nici o încurajare iertare remuşcări şi iertare 17.Anexe 10.

Anexe Anexa 2. Avantajele şi dezavantajele medierii comparativ cu conferinţa cu un grup mai larg Abordare Medierea • Conversaţia este dintre victima infracţiunii şi infractor • Unul sau mai mulţi membri ai familiei. persoane de susţinere pot fi prezente. dar nu sunt implicaţi activ în conversaţie Avantaje posibile • Împăcarea este mai privată. reducând anxietatea victimei şi infractorului • Victima şi infractorul simt o siguranţă mai mare pentru a fi deschişi • Victima şi infractorul sunt mai predispuşi să vorbească sincer decât să fie influenţaţi de ce cred alţii despre ei • Victima şi infractorul sunt mai predispuşi să se angajeze într-un dialog autentic • Este o focalizare mai mare pe necesităţile victimei directe a infracţiunii • Infractorul este mai puţin predispus să se simtă ruşinat de alţii Dezavantaje posibile • Infractorul nu este predispus să înţeleagă tot impactul comportamentului său asupra altor persoane afectate de infracţiune • Este limitată participarea celorlalţi care sunt parte a comunităţii din care sunt victima şi infractorul incluzând familia • Conflictul care afectează întreaga comunitate este lăsat “după uşă” • Abordarea este mai puţin orientată spre angajarea unei reţele de oameni care ar putea oferi un suport pentru victimă şi infractor postconferinţă •Comunitatea este mai puţin implicată în controlul responsabilităţii infractorului 129 .

oferind puţin timp victimei şi infractorului ca să discute între ei 130 .Anexe Conferinţa unui grup mai larg • Conversaţia este între toţi acei prezenţi. cât şi infractorului • Infractorii minori pot fi intimidaţi de prezenţa unui număr mare de adulţi • Necesităţile victimelor primare ar putea să nu fie satisfăcute din cauza altor membri ai familiei sau comunităţii • Unele victime preferă o întrunire mai puţin publică • Unii infractori ar putea să nu să simtă în siguranţă deplină ca să vorbească deschis şi ar putea fi presaţi de grup ca să răspundă într-un mod anumit • Una sau mai multe persoane poate să domine conversaţia. cât şi asupra victimelor secundare • Este mai mare posibilitatea ca membrii familiei şi alţii care doresc să ofere suport victimei şi infractorului să fie implicaţi • Reţeaua de oameni este disponibilă să ofere suport atât victimei. deşi victima şi infractorul vor fi acei care vor începe să relateze cele întâmplate • Întâlnirea este preconizată pentru a implica de la şase la opt persoane şi poate ocazional să implice douăzeci şi mai mult • Multe alte persoane afectate de infracţiune au posibilitatea să fie implicate • Comunitatea este mai mult implicată în procesul de control al responsabilităţii infractorului • Infractorul are posibilitatea să înţeleagă impactul total al infracţiunii atât asupra victimelor primare.

Ce înţelegeţi prin noţiunea de „conflict de itnerese” în contextul deontologiei profesionale? Explicaţi diferenţa dintre principiul imparţialităţii şi neutralităţii? Care sunt limitele principiului confidenţialităţii? Care este necesitatea codului etic pentru mediator? 3. 5. 2. 2.Întrebări de recapitulare Întrebări de recapitulare Tema I Aspecte teoretice şi practice ale conflictului 1. 3. 2. Care sunt aspectele pozitive care pot fi identificate în cazul unui conflict? Delimitaţi variantele de acţiune în concordaţă cu etapele conflictului: etapa premărgătoare. 3. etapa de lămurire. În ce raport se află conceptele „mediere” şi „justiţie restaurativă”? Care este premisa de la care porneşte justiţia restaurativă? Care sunt principiile pe care se bazează dezvoltarea programelor în cadrul justiţiei restaurative? Cum consideraţi. 131 . 4. Care sunt primele semnale ale apariţiei unui conflict? Combinaţia căror variabile determină stilurile de abordare ale conflictului? Care este rolul mediatorului în aplanarea situţiei de conflict? Tema II Medierea: dimensiuni şi coordonate definitorii 1. care este cea mai eficientă formă a instituţiei medierii? Tema III Deontologia profesională a mediatorului şi construcţia paradigmei profesionale 1. etapa de escaladare. 4. 4.

5. procedură) are cea mai mare importanţă în procesul de mediere? Ce înţelegeţi prin conceptul „ascultarea activă”? Care este importanţa acesteia în procesul de comunicare? Prin ce se deosebeşte parafrazarea de rezumare? Care sunt avantajele lucrului mediatorilor în pereche? 132 . 2. La etapa pre-mediere. pe cine contactează mediatorul în primul rând? Ce componente trebuie să conţină un monolog de deschidere a sesiunii de mediere? Care este rolul mediatorului în elaborarea planului de negociere? În ce cazuri poate fi finisat procesul de mediere? Ce putere juridică are acordul de împăcare? Tema VI Abilităţile mediatorului şi autoevaluarea 1. 3. IV Reglementarea medierii internaţionale şi naţionale în documentele Există acte normative care reglementează instituţia medierii? Este necesară reglementarea normativă a statutului mediatorului? Ce importanţă are instituţia medierii pentru dreptul penal şi procesual penal? Cum credeţi. 3. sunt necesare reglementări speciale privind statutul minorilor în dreptul penal şi procesual penal? Tema V Etapele procesului de mediere 1. Care sunt caracteristicile abordării transformatorii şi abordării orientate spre soluţionarea unei probleme? Pentru care abordare pledaţi? Cum consideraţi. 3. 4. 2. 2. emoţii. 4.Întrebări de recapitulare Tema 1. 4. 5. care din laturile triunghiului succesului (conţinut.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful