Modelul de analiză calitativă prin teoretizare concretă (II) Etapa 3: Punerea în relaţie În această etapă procedăm la punerea în relaţie a categoriilor

stabilite anterior. Întrebările pe care ni le punem în acest moment sunt următoarele: ceea ce avem „aici” poate fi pus în legătura cu ceea ce avem „dincolo”? În ce constă, cum se realizează şi cum poate fi pusă în evidenţă această legătură? Punerea în relaţie este operaşiunea cea mia dificilă şi mai complexă din întregul proces de analiză. Ţinând cont că am stabilit mai multe categorii şi că fiecare categorie are multiple proprietăţi, ia diverse forme şi răspunde la diferite condiţii de existenţă, punerea în relaţie se poate face la oricare dintre aceste nivele, ori chiar între nivele diferite. Să considerăm următoare situaţie concretă de cercetare: în urma observaţiilor de teren şi a povestirilor vieţii focalizate pe viaţa cotidiană într-o organiza-ie apar câteva recurenţe interesante, pe care încerăm să le integrăm într-un mode teoretic. Mai precis, ne apare de mai multe ori o situaţie de asociere informală dintre un cadru superior cu funcaţie importantă şi cţte un nou venit în organizaţie, cu funcţie modestă. Unii dintre noii veniţi resimt această asociere, care li se propune indirect, ca fiind tiranică şi dezechilibrată, în favoarea „şefului”, în timp ce alţii o consideră relativ normală, neproblematică şi încearcă să profite la maximum de ea. În cazul celor dintâi, se remarcă o creştere în timp a acestui sentiment de asimetrie a relaţiei. Totodată, găsim o recurenţă privind eforturile organizaţiei de integrare a membrilor, de formare a unui climat de încredere profesională şi de atenuare a raporturilor ierarhice care se concretizează în descentralizarea deciziei, organizarea unor momente de peterecere a timpului liber în comun etc. Întrebarea este ce legatură putem stabili între aceste elemente recurente. Vom denumi fenomenul de asociere dintre cadrul superior şi cel modest printr-o categorie cu numele „alianţă strategică”, pornind de la intenţia cadrului superior când propune acest lucru. Din reacţiile „modeştilor” vedem că această alianţă care li se propune poate fi acceptată şi împărtăşită de unii, în timp ce alţii mai degrabă o suportă, din raţiuni uşor de înţeles.

Ceea ce face alianţa strategică insuportabilă este conştiinţa relaţiei asimetrice. referitoare la eforturile organizaţiei de integrare a membrilor.Aşadar. Unii dintre cei cu poziţie modestă sunt sfâşiaţi între cele două practici divergente. 3. mai ales în condiţiile în care organizaţia promovează. este iniţiată de angajatul cu poziţie înaltă sau de responsabilul de personal. o relaxare a raporturilor ierarhice. în paralel mai găsim o recurenţă. categoriei îi găsim conceptul care o cuprinde. trăind puternice conflicte interioare. aşa că vom încerca să-i sintetizăm proprietăţile: 1. niciodată de noul venit sau de poziţia modestă 2. pe acestea le putem regrupa în conceptul de „practici de so cializare organizaţională”. Dacă am urmărit categoria „alianţă strategică” cum se divide în forme. categoria alianţă strategică are două forme: alianţă strategică împărtăşită şi alianţă strategică suportată. chiar dacă prima relaţionare o facem mental între două nivele diferite. este cea de a treia. astfel încât în cele din urmă putem relaţiona nivele de acelaşi rang. În consecinţă. anume „conştiinţa relaţiei asimetrice”. Să remarcăm faptul că iniţial prima recurenţă am încadrat -o într-o categorie. Alianţa strategică le propune o relaţie asimetrică puternică. Indiferent dacă ea este împărtăşită sau doar suportată. iar conceptului îi găsim categoriile care îi corespund. în timp ce pe a doua într-un concept. Pe de altă parte. se caracterizează printr-o relaţie asimetrică pronunţată este suportată cu greu de cel cu poziţie modestă este menţinută de micul slujbaş din motive de supravieţuire organizaţională Dintre toate cele patru proprietăţi. Cea mai problematică este cea de a doua. alianţa strategică este o strategie de inserţie a individului în organizaţie. conştiinţă care se acutizează în timp. vedem că cea care evoluează în timp destul de rapid. să vedem şi care este conceptul mai amplu care ar cuprinde-o. Nu e nici o problemă. Tensiunea interioară tot mai pronunţată a celor cu poziţie modestă care nu suportă alianţ a strategică ne indică în cele din urmă o tensiune între practica „alianţelor strategice” pe care le adoptă unii funcţionari superiori şi practicile de socializare organizaţională. a doua proprietate a categoriei „alianţă strategică” are o dimensiune importantă. suportabilitatea. După aceea. în sensul că unii dintre subiecţi se plâng că este tot mai greu de tolerat. proprietăţi şi dimensiuni. bazată pe încredere . în paralel. 4.

din care emerg cele două recurenţe observate în materialul empiric cules. Să încercăm să reprezentăm grafic întregul raţionament de până acum şi să evidenţiem punerea în relaţie a celor două corpusuri de date. declanşând o criză mai mică sau mai mare.interpersonală. fie o vor contesta din interior. Oricum. nişte măsuri de ameliorare a situaţiei se impun. fie vor părăsi organizaţia. Aşadar. în timp ce practicile de socializare organizaţionale le propune atenuarea relaţiilor asimetrice şi dezvoltarea încrederii profesionale. Ceea ce înseamnă că organizaţia are serioase probleme interne şi că pe viitor unii dintre funcţionarii modeşti fie vor adopta un comportament duplicitar. relaţia dintre cele două corpusuri de date din care emerg recurenţele este una de tensiune. VEZI SCHEMA . de contradicţie.

în timpul analizei lucrurile se complică tot mai mult.Etapa 4: Integrarea Întrebările pe care le punem în această etapă sunt următoarele: care este problema principală? Care este fenomenul pe care îl urmăresc şi care este obiectul meu de studiu? Fără îndoială. că teoretizarea este emergentă. Willet (1992) defineşte modelul drept „o descriere şi o reprezentare . selecţia elementelor trebuie făcută cu prudenţă şi după reguli ştiinţifice. Modelul ne oferă în cele din urmă o reprezentare a unui fenomen specific cu scopul de a-i uşura înţelegerea. devin tot mai interesante. Etapa 5: Modelizarea Întrebările pe care ni le punem în acest moment sunt următoarele: care sunt proprietăţile fenomenului studiat? Care sunt antecedentele fenomenului (ce precede. Pentru ca reducerea să nu fie o deformare a realităţii. Chestiunea limitării pertinente nu e deloc simplă. Integrarea permite conturarea obiectului definitiv al raportului de anchetă şi dă în bună măsură titlul documentului (raportului) redactat la final. sarcina sociologului în construcţia obiectului este mult mai dificilă aici decât în cazul cercetărilor cantitative. forşele dominante dintr-o situaţie socială. ci o reducere a obiectului de studiu la caracteristicile sale esenţiale. se diversifică şi se ramifică. procesele decisive. A construi un model înseamnă a extrage elementele cele mai semnificative legate de o problemă şi de a găsi legăturile / relaţiile dinamice dintre ele. Nu e o simplificare a realităţii. să ne delimităm sistematic obiectul de studiu. altfel riscăm să studiem nu un fenomen. G. ce accelerează. ci un întreg câmp al realităţii sociale. Dat fiind faptul că fenomenul este descoperit pe parcurs şi nu dat apriori. cere o sensibilitate teoretică bună pentru a sesiza detaliile semnificative. Trebuie să ne învăţăm să ne oprim. ce „cauzează” fenomenul)? Care sunt consecinşele fenomenului? Care sunt procesele ce se desfăşoară în cadrul fenomenului? Aşdar. modelizarea constă în reproducerea cât mai fidelă a organizării relaţiilor structurale şi funcţionale ce caracterizează fenomenul pe care l-am delimitat prin operaţia de integrare. mizele majore etc.

sistematică şi conştient simplificată a unei părţi a realului. modelizarea e o formă de a le face inteligibile şi reprezentabile. care ne-ar putea contrazice modelul) şi verificarea raşionamentelor teoretice. Etapa 6: Teoretizarea Teoretizarea are loc practic pe tot parcursul cercetării. dar el nu este propriu-zis o teorie. Astfel verificăm stabilitatea modelului şi ajungem la un grad de abstractizare mai înalt. a modelului. inducţia analitică (căutăm cazuri care fac parte din universul cercetării. El se poate înscrie într-o teorie mai largă sau poate sta la baza unei teorii. operând o selecţie din multitudinea de elemente şi relaţii ale realului. dar în această etapă procedăm la o consolidare a teoretizării. Modelul obşinut nu este o teorie. modelul descrie şi pune în formă reprezentabilă un fenomen.schematică. simboluri.” Cum în cercetarea calitativă obiectele de studiu sunt complexe şi dinamice. forme geometrice şi cuvinte. realizată prin semne. În acest scop verificăm eşantionarea teoretică (verificăm dacă am luat în calcul toate „punctele de vedere” pertinente în problema noastră). . Dacă o teorie este o explicaţie sistematică a unui ansamblu de fapte şi legi.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful