Justitie oarba

Prolog

Viaţa nu a fost tocmai bună cu mine, m-a învăţat cum să trăiesc într-o lume meschină, răutăcioasă şi lipsită de scrupule. Am trecut prin probe de foc…a avut grijă să mă încerce încă de la cele mai fragede v rste, de la ! ani… de atunci m-am transformat în ceea ce sunt. " fiinţă rece, fără scrupule, rea şi fără milă…asta m-a învăţat viaţa. Viaţa mea a fost amară…at t de amară şi lipsită de dulceaţă şi iubire. Am învăţat de la cei mai buni ca să ajung aici…lor le datore# tot, inclusiv faptul că acum trăiesc cum trăiesc, dar măcar trăiesc în condiţiile pe care orice om le-ar considera ideale…chiar dacă după percepţia mea nu este aşa, însă mă mulţumesc cu ceea ce am şi încerc să obţin c t mai multe de la viaţă…aşa o să fac întotdeauna.

Am încetat să-mi mai ţin un monolog şi am mers la culcare. Am intrat în dormitor şi fără intenţie ochii mi s-au îndreptat automat la acea po#ă…de at ta timp era aşe#ată acolo înc t am uitat unde era. A fost o greşeală să mă uit acolo…pentru că după at ta timp după ce credeam că rana din inima mea s-a vindecat, mi-am dat seama din nou că nu este aşa şi că viaţa vrea să-mi demonstre#e că trecutul mă va urmări…c t timp$ %ine ştie& Poate p nă la sf rşitul vieţii sau poate chiar şi după moarte… cel mai probabil. 'emuşcările şi conştiinţa mea au fost, sunt şi vor fii singurele arme împotriva mea, cine ştie ce mă chinuie în interiorul meu acela va fi cel care îmi va pune capăt #ilelor. %u greu m-am apropriat de po#ă, îmi mişcam degetele pe fiecare chip şi le rememoram trăsăturile…nu ştiam c nd am făcut acest colaj cu chipurile lor că după o vreme c nd o să mă uit la el o să sufăr at t de mult. Am simţit cum o lacrimă rebelă curge încet pe obra#ul meu lăs nd în urma ei o d ră de durere, o durere sf şietoare. Am vărsat at tea lacrimi de nu îmi vine a crede că încă mai pot vărsa o lacrimă… am ţinut durerea în mine at ta timp…at ţia ani. (u& )u nu pot să pl ng& (u pot& *unt puternică&

*pun ndu-mi lucrurile astea m-am întins în pat, am stins lumina şi m-am lăsat furată de somn. *peram la un somn liniştit şi fără vreun vis sau coşmar…dar din nou soarta m-a întrebat+ %ine sunt eu să sper$ şi n-am avut un răspuns potrivit pentru ea, aşa că din nou m-a învăţat să încete# să sper.

,mi aminteam perfect locul…era aceeaşi alee întunecată, aceleaşi persoane cu privirile pline de suspiciune, toţi se distrau şi nici unul nu avea idee de ce urmea#ă să se înt mple. -otul se petrecea acum mult timp, în anii cei mai tragici…nu cei mai tragici, cei mai tragici au fost pe c nd aveam ! ani, dar nu era pe departe de primul loc. %u toţii eram doar nişte adolescenţi rebeli cu diferite probleme+ fie acasă, fie o relaţie proastă sau pur şi simplu o pasă proastă. ,nsă toţi ne cunoşteam, desigur nu destul de bine fiecare ascundea un secret pe care ceilalţi nu aveau să îl afle niciodată. .recventam destul de des locul acesta, în fiecare sf rşit de săptăm nă eram aici cu gaşca…ca să ne distrăm şi să uităm de noi.

/tiam că urmea#ă acea parte pe care mintea mea încerca să o uite, dar nu reuşeam…vroiam să mă tre#esc însă nu puteam, trebuia să fiu acolo din nou să retrăiesc totul. -rebuia& *imţeam din nou atingerea aceea care o perioadă de timp m-a mulţumit, făc ndu-mă să mă simt mai bine…erau din nou bu#ele lui peste ale mele, simţeam aceeaşi fiori ca întotdeauna. 0idul din spatele meu era rece, dar nu îmi păsa tot ce vroiam în momentul acela era el…eram at t de cufundaţi în treaba asta înc t nu ne-am dat seama c nd au sosit acei nemernici. 1-am au#it pe prietenii noştri cum ţipau, aş fi vrut să merg să văd ce se înt mplă însă el nu mă lăsa, mă trăgea după el pe acea alee întunecată şi umedă…îmi str ngea m na tare, încerc nd să mă liniştească, dar nu reuşea pentru că nici el nu era calm. /i în următoarea clipă am au#it împuşcăturile.

- (((((((((2222222&&&&&&&&

%apitolul 3+ (oi ori#onturi

*oarta…mult prea dură cu unii dintre noi, însă cu unii mult prea bl ndă. %ei norocoşi care au o soartă bună nici măcar nu ştiu de ce să se pl ngă, ei se pl ng de greutăţi imaginare…nu au simţit niciodată adevăratele greutăţi ale vieţii, însă se pl ng şi se pare că le place să facă pe victimele. 2răsc acele persoane şi îmi provoacă silă, am avut de a face cu destule persoane de genul acesta în viaţa mea şi îmi este greu să îi văd în faţa mea, însă ştiu că nici eu nu sunt cu nimic mai presus dec t ei. 4e fapt cel mai probabil ei îmi sunt superiori mie… ei nu au făcut at tea greşeli ca mine şi cu siguranţă nu au rănit at tea persoane ca mine. ,nsă şi eu la fel ca alţi oameni din cau#a conştiinţei încerc să-mi găsesc scu#e. *cu#e idioate care nu o să mă absolve nici o dată de vina pe care o port deasupra capului meu, o fac ca eu să mă simt mai bine, poate chiar împăcată cu mine…deşi nu are rost. ,ncerc sămi găsesc liniştea…însă fără nici un re#ultat. )ste dureros să treci prin toate înt mplări prin care am trecut eu, însă ştiu că ce am făcut nu a fost în totalitate greşit şi am ajutat alte

persoane. 5ulţumesc lui 4umne#eu am fost salvată din meditaţia mea dureroasă de un anunţ.

- 4oamnelor şi domnilor, în c teva minute o să ateri#ăm pe aeroportul 1nternaţional din (e6 7or8. Vă dorim şedere plăcută 9 anunţa vocea ste6ardesei care anunţa sosirea noastră în (e6 7or8.

%ălătoria cu avionul a fost destul de liniştită, nu am avut nici un obstacol…nici o tulburare… ceea ce eu luam ca noroc în noua mea alegere pe care am făcut-o. Am cobor t din avion şi am mers să îmi iau bagajele…nu aveam multe bagaje, doar un troler cu hainele necesare pentru c teva #ile. 'estul lucrurilor o să le achi#iţione# pe parcursul şederii mele aici, bineînţeles după ce o să-mi găsesc o locuinţă. 5i-am luat geanta şi am mers spre ieşirea aeroportului, acolo e:act cum mă aşteptam erau o mulţime de ta:iuri. 5-am îndreptat spre un ta:i a cărui şofer mi se părea mai agreabil, un om înjur de vreo ;< de ani, cu o chelie proeminentă, era îmbrăcat ca un om obişnuit…

nimic prea e:agerat, o pereche de blugi care erau tociţi în genunchi, şi avea o jachetă albastră. A cobor t jos din maşină c nd a vă#ut că mă îndrept spre el şi mi-a deschis portbagajul ajut ndu-mă să îmi pun bagajul în el, apoi ca un cavaler mi-a deschis uşa din spate, apoi s-a urcat în maşină.

- 2nde vă duc$ 9 am au#it un glas destul de puternic.

- =a hotelul >otham 9 am spus scurt şi la obiect, şoferul a aprobat în linişte cu capul şi a pornit spre ţinta noastră.

-raficul din (e6 7or8 era la fel de groa#nic ca ultima dată c nd am fost aici, aveai nevoie de o răbdare de fier în fiecare #i…ceva ce mie îmi lipsea în totalitate. Acum mă întreb de ce am ales din toate oraşele să vin tocmai în (e6 7or8$ Asta nu o să aflu prea cur nd, ştiu doar că aşa îmi spunea instinctul. 4e c nd îmi ascult eu instinctul$ 4a, asta cu siguranţă este ceva nou la mine…întotdeauna am luat toate

unii băteau cu degetele în volan. "amenii care circulau erau at t de grăbiţi. iar acum uite-mă aici făc nd ceva ce probabil nu aş fi făcut niciodată…risc nd. )ra o aglomeraţie infernală. fie de la m nă sau de la telefon. p nă c nd îmi re#olv toate problemele şi pun .deci#iile la rece şi nu îmi plac schimbările. Priveam maşinile conduse de şoferi care mai aveau puţin şi îşi dădeau cu capul de volan. de asta nu o să duc niciodată lipsă. %u siguranţă o să regret venirea mea în (e6 7or8 pentru tot restul e:istenţei mele. 4e ce aş cred tocmai acum că 4umne#eu e:istă. /i iute-mă în sf rşit sosită la hotelul care avea să mă gă#duiască o perioadă destul de bună. înc t uneori nici măcar nu îşi dădeau seama că o să lovească alt om. % t o mai dura şi asta$ 4umne#eu ştie…asta dacă într-adevăr e:istă. c nd el nu mi-a arătat nici măcar o firmitură de bunătate$ =ucru pe care probabil nu o să-l văd niciodată. ceea ce este foarte puţin probabil. fiecare avea un tic. deşi era doar ora < am. alţii priveau din cinci în cinci secunde fie ceasul de la bord. în schimb sigur o să văd în continuare răutatea oamenilor şi egoismul lor.

?olul hotelului >otham era foarte primitor şi dacă erai obişnuit cu lu:ul puteai spune că aici este ca acasă. .n locul acelui bătr nel se afla un băiat cam de aceeaşi v rstă ca mine. Am intrat în hotel. dar mai mult de !@ de ani nu avea. probabil l-au pensionat. .Aună #iua. era şi timpul.totul în ordine în viaţa mea. . 5-am îndreptat spre recepţie şi se pare că acum au schimbat recepţionerul…nu mai era omul acela bătr n care cu greu au#ea ceea ce îi spuneai. . totul era e:act cum îmi aminteam. şoferul mi-a dat geanta.Aveţi re#ervare$ 9 m-a întrebat el studiindumă cu atenţie.Aună dimineaţa. Am plătit cursa şoferului şi i-am lăsat un bacşiş destul de bun. . poate puţin mai mare. Aine aţi venit la ?otelul >otham.

5ulţumesc. aşa că băteam din picior. 5i-a deschis uşa. " şedere plăcută..1sabella 4upont 9 am spus repede. -oate astea fiind spuse m-am îndreptat spre lift şi am aşteptat în linişte să ajung la etajul superior. . era destul de . 2rcarea a durat mai bine de #ece minute şi eu începeam să îmi pierd răbdarea. . )ram destul de fericită că am primit acelaşi apartament ca întotdeauna. sper nd că nu îşi va da seama de semnificaţia numelui.Pe ce nume$ .4a. am intrat şi i-am dat bacşişul tipului ca să plece.4a. % nd în final am ajuns. Poftiţi cheile apartamentului re#idenţial. tipul care mi-a dus bagajul mi-a arătat uşa apartamentului meu. .

Apă mă curăţa de mi#eria pe care am trăit-o cu ani în urmă. o sufragerie uriaşă şi o baie spectaculoasă. 5i-am luat gelul de duş şi şamponul şi m-am îndreptat spre duş. 5i-am deschis geamantanul şi am optat pentru o rochie neagră scurtă p nă deasupra . Avea un dormitor. Am dat drumul apei calde şi am lăsat halatul să cadă pe gresia rece. avea o cabină de duş destul de spaţioasă şi în plus avea şi o cadă uriaşă. nu trebuie să înt r#ii…nu că ar fii ceva normal la mine. însă înainte am verificat ceasul asigur ndu-mă că o să ajung la timp la biroul. însă nu ştergea urmele de pe corpul meu şi nu mă transforma pe mine într-o persoană mai bună.spaţios şi bine luminat. eu să înt r#ii…niciodată. 5i-am dus geamantanul în dormitor şi am început să mă de#brac pentru a face un duş. Am intrat în cabina de duş şi am simţit un şoc în momentul în care apa a făcut contact cu pielea mea…îmi producea o sen#aţie de uşurare. din acest motiv alegem de fiecare dată ?otelul >otham. 4upă ce am simţit că sunt destul de curată am ieşit şi am început să pregătesc pentru a pleca. Aaia era e:traordinară. era uimitor…at ta bun gust.

-otul era în regulă aşa că am decis că sunt gata de marea înt lnire.genunchilor. pe care am asortat-o cu un colier cu pietricele albastre şi una ro#. i-am dat adresa unde vreau să .n faţa hotelului era un ta:i şi şoferul mă privea atent. o pereche de pantofi negri şi gentuţa mea albă. nu unul ţipător. % nd am terminat cu tot am aruncat o ultimă privire în oglinda din baie ca să mă asigur că imaginea era perfectă…nu îmi mai permiteam să fie vreo greşeală. Apoi am cobor t şi cum mă aşteptam toată lumea se holba la mine. oric t de mică ar fii trebuie să fie corectată. am început să mă machie# cu o nuanţă a pielii în partea superioară a pleoapei. însă nu le-am acordat atenţi şi mă concentram pe sunetul scos de tocurile mele. . Părul l-am prins într-un coc şi am lăsat c teva şuviţe să-mi at rne. am mers în sufragerie şi mi-am luat gentuţa. însă înainte am sunat la recepţie spun nd că o să plec şi să-mi comande un ta:i. 5i-a dus geanta cu cosmetice în baie şi am scos toate cosmeticele din ea. în partea inferioară cu un ciocolatiu şi între cele două nuanţe cu un verde închis. iar bu#ele le-am dat cu un lipstic8 ro#.

4upă o oră am ajuns şi eu în faţa firmei.Aună dimineaţa… 9 însă am fost întreruptă de vocea unui bărbat. noul meu partener. purta un costum negru care nu era deloc şifonat. totul era curat şi foarte lu:os. )ra foarte aranjat. % nd am intrat înăuntru am început să privesc cu atenţie fiecare detaliu. c nd m-a vă#ut mia # mbit. la fel ca şi cămaşa albă…acum . Personalul tocmai sosea. am cobor t din ta:i şi m-am îndreptat spre uşi. care părea foarte obosită.Aună dimineaţa 9 a spus aceasta cu jumătate de gură. .ajung şi am pornit spre un nou început. . . era foarte neted…perfect. deci erau o firmă serioasă. >eanina 9 m-am întors să văd cine era acea persoană care m-a întrerupt…)ram nimeni altul dec t %arlisle %ullen.Aună dimineaţa. 5-am îndreptat spre biroul recepţionerei.

n persoană 9 am spus eu # mbind şi urmărindu-i cu atenţie trăsăturile…avea ceva special. .C 9 îi . /tiam că are acelaşi lucru care în trecut pur şi simplu mă ameţea…însă acum nu este atunci. ceva ce mi se părea fascinant însă nu îmi puteam da seama ce anume. B=a serviciu nu trebuie să-ţi aduci problemele personale.. %apitolul !+ . .1sabella 4upont$ 9 a întrebat privindu-mă la fel de atent ca şi mine. acum trebuia să fiu puternică şi să mă adun.nceputul unei noi colaborări %ine ar fi cre#ut că %arlisle %ullen o să readucă la suprafaţă at tea amintiri$ )ste greu însă ştiu că trebuie să le las acolo unde le era locul cel puţin p nă în seara asta.pornea călătoria mea spre noi ori#onturi….

)i bine…Aine ai venit 9 a spus el întin# nd m na.(u te aşteptam aşa de cur nd 9 a spus el # mbind. oare c t timp o să mai am parte de milă.au#eam din nou vocea în capul meu. .?aide. nu mai sta la recepţie. . am e#itat la început…dar la final am accept. . *ă-ţi arăt firma . Avea o str ngere fermă şi părea că îi este frică să nu mă rănească.Am re#olvat mai iute dec t credeam şi am vrut să încep c t mai iute serviciul 9 am spus din nou fără a arăta prea multă emoţie.Aine te-am găsit 9 am spus afiş nd un # mbet strălucitor.nsă spre fericirea mea %arlisle era hotăr t să facă o conversaţie cu mine şi p nă la urmă cine sunt eu să îl refu#$ . . .

)ra e:act ca fostul meu birou. era uimitor felul cum descria fiecare colţ al firmei cu at ta pasiunea. . care ar putea afecta restul relaţiilor lui.2ite acesta este biroul tău. Am ales aceste culori pentru că aşa este e:act aşa cum a fost soarta cu mine. Aşa am început să colind întreaga firmă şi să cunosc toate colţurile alături de o persoană minunată. unde singurele culori care se găseau erau alb şi negru. .şi noul tău birou 9 mi-a spus el. *e pare că această firmă este foarte importantă pentru el…aş putea spune că are o afecţiune mult prea mare pentru firmă.nsă dacă mă g ndesc la situaţia mea. ceva ce mă atrăgea şi îmi oferea încrederea că nu o să păţesc nimic alături de el. %arlisle %ullen părea să aibă ceva special. Am făcut aranjamentele pe care le-ai cerut şi fiica mea mai mică s-a ocupat să îl aranje#e e:act aşa cum ai vrut tu. nu pot să spun nimic. 4e ce oare$ Pur şi simplu pentru că negru semnifică tot ceea ce sunt şi . *per că îţi place 9 a spus el în timp ce eu priveam cu atenţie în jur.

fiinţa necruţătoare şi care face orice să obţină ceea ce îşi propune…un singur lucru nu voi obţine niciodată+ să dau timpul înapoi şi să nu mai fac aceleaşi greşeli ca în acea perioadă. 5i-am aranjat lucrurile şi am mers . Acesta era noul meu început… unde are să ducă o să văd odată cu trecerea timpului. depresie. absenţă. reţinere. poate chiar şi imaginea pe care mi-am creat în faţa altora+ eleganţă. doliu. criticism. putere. eroism. sf rşit şi singurătate. nu am luat cu mine nici o fotografie pentru că doar deschideau răni mai ad nci în sufletul meu. revoltă. eu cea din trecut şi eu cea de acum. m nie. remuşcare. puritate. moarte. pace. speranţă. nefericire. Albul pentru că repre#intă toate lucrurile cum mi-aş dori să fiu sau sunt+ lumină. adevăr. anarhism. nelinişte. rău. )ra perfect. bogăţie. modernitate. am început să-mi aranje# lucrurile pe birou…nu aveam multe doar lucrurile esenţiale. curată. neprietenie şi indiferenţă. putere. Practic doi poli apoşi ai vieţii mele. confu#ie. stil. simplă. mister. inocenţă.prin ce am trecut. sofisticare. căsătorie. laşitate. greutate. tristeţe. nehotăr re.

sper că o să am parte de ceva acţiune în (e6 7or8. .spre sala de şedinţă unde #icea %arlisle că o să aibă o şedinţă unde o să se împartă noile ca#uri. însă cealaltă îmi # mbea. .n drum spre punctul de înt lnire l-am vă#ut pe %arlisle e:act c nd ieşea din birou. avea o siluetă de invidiat şi cealaltă era brunetă şi avea un păr lung incredibil de frumos. .mi era greu să # mbesc aşa că mi-am păstrat faţa serioasă fără nici o e:presie. la fel ca tipa blondă. una blondă care părea mai degrabă fotomodel dec t avocată. *unt curioasă care sunt cele mai dificile ca#uri. = ngă ele se mai aflau doi băieţi unul blond şi celălalt părea un uriaş era brunet. ambii m-au fi:at cu privire rece şi mă cercetau din cap p nă în picioare.1sabella. haide să mergem 9 am aprobat tăcută urm ndu-l. % nd am ajuns la sala de conferinţă acolo erau două fete.1sabella i-a loc aici 9 mi-a arătat scaunul de . .

îmbrăcat într-o cămaşă gri care era destul de şifonată.2nde este )d6ard$ 9 a întrebat %arlisle cu o urmă de reproş în voce. .)i sunt Alice.. . . într-un final aceştia mi-au # mbit. avea o cravată şi în plus purta şi o căciulă…ce dumne#eu este în capul lui$ *igur o fi băiatul cu cafea sau mai ştiu eu ce… .ntr-o secundă uşa a fost deschisă de un băiat în jur de !. .nc ntată 9 am spus cu o voce rece.-rebuie să apară 9 a spus )mmett. cred. Jasper şi )mmett 9 a spus %arlisle arăt ndu-i pe fiecare în parte. . o pereche de pantaloni de stofă.l ngă blondă. 'ose. de ani. mai că îmi venea să-i dau două palme. aceasta părea o îng mfată şi nesuferită.

(oua mea parteneră... )d6ard %ullen. el este fiul meu mijlociu. însă nu am avut cu cine să o las pe )vie9 a motivat el înt r#ierea lui. .nc ntat 9 a spus acesta întin# nd m na spre mine peste masă./i ea este$ 9 a spus el arcuind o spr nceană spre mine. 1sabella 4upont9 i-a spus %arlisle 9 1sabella.1a loc şi nu ne face să înt r#iem şi mai mult cu treaba asta 9 acesta s-a conformat şi s-a aşe#at în faţa.)d6ard ai înt r#iat din nou& 9 i-a reproşat %arlisle. . . .mi pare rău tată. . mă privea de parcă mă de#brăca cu privirea. i-am str ns-o ferm spun nd+ . (u am vrut..

Pentru început p nă te acomode#i. traficanţi de droguri şi alte chestii de genul 9 am spus eu. . cred că o să lucre#i cu Jasper la ca#ul unui viol cu puţine dove#i 9 a spus el privindu-mă atent să vadă ce reacţie am. Alice şi 'osalie se ocupă de ca#uri minore şi anume de divorţuri..4e asemenea. .%u crime. .a lăsat el propo#iţia în aer ca să o continui eu. .)i bine 1sabella a venit mai iute dec t o aşteptam…aşa că să trecem la treabă 9 a spus %arlisle 9 )i bine 1sabella să-ţi e:plic cum sunt împărţite sarcinile.%e alte ca#uri mai sunt$ 9 am intervenit eu imediat şi toţi mă priveau atent. iar eu cu )d6ard ne ocupă de ca#urile mai grave. 4in c te am înţeles tu te ocupi cu…. . )mmett şi Jasper se ocupă de violuri şi de furturi.

furturi şi cam at t 9 a spus el uit ndu-se în foile din faţa lui.(u mă simt jignită însă nu sunt de acord să nu mi se ofere ca#uri pe măsura mea. de asemenea ţiaş recomanda o vi#ită la un stilist.4omnişoara se simte jignită 9 a spus acel tăntălău cu căciula de cioban. ai cam avea nevoie 9 am spus eu plină de răutate.2ite ce eee… 9 a vrut el să contraatace. /i te rog frumos să-ţi măsori cuvintele. . sper că înţelegi că nu sunt obişnuită să mă ocup de ca#uri uşoare şi că p nă să vin aici am avut de a face cu oameni mult mai periculoşi. Aşa că nu vreau să mă subestime#i 9 i-am reclamat eu. . însă %arlisle l-a întrerupt. .4ivorţuri.%arlisle. . ..

încetea#ă. 1sabella." să fie doar un ca# de genul acesta. . deci )mmett tu o să-i ajuţi pe 1sabella şi pe Jasper. . promit că o să urme#e altele şi mai dificile 9 a spus el privindu-mă şi eu am dat din cap.)d6ard. Alice şi 'ose împărţiţi divorţurile.. după care %arlisle a continuat 9 Acum vă puteţi retrage şi începeţi să lucraţi la ca#uri. (u te subestime#. (e-am ridicat cu toţi şi am ieşit pe uşă.nsă cu legile de aici sunt obişnuită. nu le ştiam modul de lucru şi asta avea să fie puţin . cu casa deocamdată o să stau la hotelul >otham şi după o să văd eu. însă vreau să te las să te acomode#i în noua casă şi cu noile legi cu care o să lucre#i 9 a intervenit %arlisle… . .Aun. am avut c teva ca#uri aici. iar eu şi cu )d6ard ne ocupăm de acel furt 9 toţi au aprobat din cap.)i bine.

acea persoană primea ordine de la mine. ceea ce m-a făcut să chicotesc. în Paris este acum în jur de 3D pm. Am privit ceasul era ora 3! pm…perfect acum puteam să sun acasă să văd ce fac cei care au rămas acolo. . . 5i-am luat mobilul şi am format numărul singurei persoane care îmi ştia întreg trecutul şi care nu mă judeca pentru ceea ce am făcut.dificil pentru mine. a sunt de c teva ori p nă c nd a răspuns.1sabella 5arie *6an m-ai făcut să aştept at t de mult să aflu veşti de la tine 9 a spus vocea fioroasă de la celălalt capăt al telefonului.4acă mi-ai spus pe numele meu adevărat înseamnă că am dat de probleme 9 am spus eu încep nd să r d şi mai tare. . eu eram obişnuită să lucre# singură sau dacă lucram cu cineva. însă cu multă stăruinţa o să reuşim să-l condamnăm pe violator. Am mers în biroul meu şi am aruncat o privire rapidă peste dosarul violului…într-adevăr nu e:istau dove#i suficiente.

of. calmea#ă-te 9 am încercat să o liniştesc. chiar nu ştiu 9 am spus eu puţin melancolică.?eidi. %um a fost călătoria cu avionul$ .(ormal că ai dat pe probleme& /i încă ce probleme 9 striga furioasă mea prietenă. . respiră ad nc…şi nu uita să te uiţi pe fereastră la stele 9 am spus încerc nd să nu i#bucnesc în r s. .)h…o să vedem noi.(u ştiu. . ?eidi. %e mă fac eu cu tine Aella$ 9 a spus ea încep nd să r dă #gomotos. .%um să mă calme#$ %um$ 9 parcă o vedeam cum se plimba dintr-un colţ în altul al camerei ei. ..?eidi."f. .of.

=iniştită şi fără turbulenţe 9 am chicotit eu. .ţi place$ (u era mai bine aici$ .5ă bucur& /i te-ai acomodat la hotel$ Aceeaşi cameră ca întotdeauna$ .5i-am aranjat lucrurile şi da este aceeaşi cameră ca întotdeauna 9 am spus eu # mbind.. ştiind ultima păţanie a prietenei mele cu avionul. .Adică îţi place mai mult acolo de c t aici$ Ai încurcat-o puştoaico 9 m-a ameninţat ea. .Aun 9 a spus ?eidi 9 %um îi cu firma aceea$ .irma este foarte bună. . îmi place şi cred că şi cei cu care o să lucre# o să fie destul de agreabili 9 sper am continuat eu în g nd..

%eva de genul 9 am spus oft nd.Asta îi ceva nou la tine.(u m-am lovit la cap. ?eidi& /i sunt foarte sigură de asta. . Am spus că o să fie bine şi aici şi logic că vă duc lipsa tuturor 9 am spus eu amintindu-mi de colegii mei de la locul de muncă. . .?eidi. Aella eşti sigură că nu te-ai lovit la cap c nd ai ieşit de la duş înainte de a lua deci#ia asta$ . nu interpreta greşit cuvintele mele.n plus de c nd îţi asculţi tu instinctul în legătură cu alegerile din viaţa ta$ /i ţie nu îţi . .Ai spus ceva de genul că o să colabore#i la ca#uri cu alte persoane$ .Atunci cum 4umne#eu ai început tu să iei deci#ii fără să le ştii cursul şi fără să fii sigură că o să c ştigi ceva din toată e:perienţa asta..

însă am făcut-o 9 am spus eu oft nd. (e6 7or8…nu prea ştiu de ce am ales destinaţia asta. aşa că merg eu acolo. Aella nu ştiu cum o să mă descurc 9 a scăpat un suspin.Aşa am simţit. . " să risc şi o să văd ce iese. . .(u sunt aşa sigură.?aide. cum ai ajuns acolo$ 9 a început ea aceleaşi întrebări ca înainte de a mă îmbarca în avion. sunt sigură că o să te descurci.place (e6 7or8. ?eidi. ?eidi& Adu-ţi aminte că am învăţat de la cei mai buni. Aells 9 a pronunţat din nou acel nume care mă chinuia pe mine şi care încercam să-l uit. însă ea este singura . m ine o să plec în Anglia.n fine momentan nu o să pot călători către (e6 7or8. *e pare că a apărut acolo un ca# interesant şi nimeni nu este dispus să îl ia.*per că totul o să fie bine 9 a spus ea cu puţină melancolie în voce 9 . .

persoană care mi-a mai rămas şi de aceea am acceptat să-mi spună aşa 9 )ste mult mai greu dec t toate celelalte ca#uri ale mele. o să fac tot posibilul să fiu în Anglia în cel mai scurt timp ca să te ajut. .4a.Pentru că am simţit nevoia să schimb peisajul…ascultă-mă o să te descurci foarte bine.4acă nu te descurci cu ca#ul acesta. .Promiţi$ . Ţi se potriveşte mult mai bine ţie. ./i dacă nu$ 9 mereu pesimistă. tu ai destul tupeu ca să-l re#olvi…4e ce 4umne#eu ai plecat$ . . acum te las pentru că trebuie să încep să lucre# la un ca# de viol.Viol$ .

mă rog să o faci…deja îţi duc lipsa. da şi acum o să r #i. intră. (-am mai aşteptat să spună nimic şi am închis înainte să mai #ică ceva care să mă facă sentimentală şi slabă. priveam un punct fi: de pe tablou în încercarea de a-mi reveni. . Aella. .?eidi.*incer. . Am tras aer în piept şi am încercat să calme#.4a.ranţa. Am fost întreruptă din g ndurile mele de un ciocănit în uşă. . 4acă o să mă ţină tot în ca#uri din acestea banale o să mă întorc în cur nd în .)ste voie$ 9 a întrebat Jasper.4a.. trebuie să închid. .

4e acord 9 am spus ridic ndu-mă şi lu ndu-mi lucrurile.5ulţumesc 9 a spus Jasper 9 ?aide o să te duc la un restaurant în care se face cea mai bună friptură. Am admirat-o c teva secunde de la depărtare şi apoi c nd m-am apropriat am decis că ar fii să fac o remarcă pentru bunul gust. . unde mia indicat un Alfa 'omeo 3@E %rossover gri.. . ce spui să luăm pr n#ul şi aşa mai stabilim şi unele detalii despre viol$ .1sabella.mi place o maşină de ultimă generaţie. =-am urmat în linişte p nă în parcare. însă dacă era şi neagră era perfectă. . .rumoasă maşina 9 am spus eu. .?aide.. o maşină de vite#ă şi foarte frumoasă…pe gustul meu.

să vedem c t tupeu are… %apitolul F+ *oarta ironiei 'estaurantul era foarte modern şi era aranjat cu bun gust. 5esele erau foarte frumos decorate. % nd am ajuns în faţa restaurantului. acum mai răm nea să văd dacă vorbele lui Jasper în legătură cu m ncarea. mi-a deschis uşa ajut ndu-mă să cobor din maşină.. . pe fiecare .5ulţumesc 9 am # mbit.(u ai pentru ce 9 a afişat un # mbet strălucitor şi destul de sen#ual…se pare că băiatul avea chef să flirte#e. ceea ce m-a uimit într-un mod plăcut.Aine. . 4rumul a fost foarte tăcut şi la fel de scurt.

.5ulte…. . -otul era perfect aranjat şi fiecare detaliu părea în regulă.4a. )lveţia şi *pania. care nu era în atenţia a celor care intrau în restaurant.)ste diferit faţă de celelalte ţări în care am locuit. . .n Anglia.4eci ce părere ai de (e6 7or8. -rebuie să recunosc că sunteţi mult mai activi dec t alte naţionalităţi 9 am chicotit. părea un gentelman în toată regula.ranţa.masă erau tac murile aşe#ate e:act aşa cum spun bunele maniere. Polonia. %helnerul nea condus la o masă retrasă. suntem într-o continuă mişcare 9 a r s el 9 . Jasper mi-a tras scaunul şi m-a ajutat să mă aşe# la masă. >ermania.n c te ţări ai locuit p nă acum$ 9 se citea curio#itatea în privirea lui. 1sabella$ . făcea lucruri care puţini bărbaţi le mai făceau în #iua de a#i. .

ranţa.Am vi#itat . . am fost supus destul de mult timp la torturile lui Alice.4a. . are cel mai mult stil şi oameni sunt foarte moderni. . sunt cele mai frumoase haine 9 am r s eu. .ranţa ca să facem cumpărăturile de %răciun…coşmar 9 a spus el afiş nd o faţă de băieţel speriat.*ă înţeleg că este o împătimită a cumpărăturilor$ . îţi permiţi să aborde#i orice subiect pentru că ei îl tratea#ă cu foarte multă serio#itate.(u-mi aminti. .. Acum doi ani ne-a obligat pe toţi să o însoţim în . %are ţi-a plăcut cel mai mult..ranţa doar pentru cumpărături.4estul de multe ţări şi trebuie să recunosc că sunt foarte frumoase.

pare o tipă de treabă…5i se pare chiar simpatică 9 am încercat să-i iau apărarea. *ăracul bărbat ce o va lua de nevastă 9 a început să r dă şi eu l-am acompaniat.)ste o persoană foarte plăcută şi o prietenă de încredere at ta timp c t nu o înfurii şi faci cum #ice ea…*ă te ferească 4umne#eu să o înfurii. . împătimită este puţin spus…mai mult i sar potrivit o obsedată după cumpărături. .n fine te-am ameţit destul cu Alice 9 a chicotit. veselă tot timpul. activă şi foarte prietenoasă 9 din descrierea lui părea că îi place de ea şi încă foarte mult la fel şi privirea lui denota o atracţie specială şi sentimente nobile faţă de această fată 9 . .(u îi nici o problemă. .(u cred că este chiar aşa de groa#nică. poate fi de a dreptul fioroasă.(u. .n rest este drăguţă..

%are este numele ei întreg$ . . iar eu şi 'osalie suntem fraţi. .Alice 5arG %ullen. (umele nostru este ?ale şi am rămas orfani c nd eram mici. 4eci Alice. ani. atunci %arlisle ne-a adoptat. of sunt praf. %arlisle se ocupa de ca#ul plasării noastre în grija unui asistent maternal şi acel tip ne bătea. . 4e atunci el şi soţia lui sunt practic părinţii noştri. )u aveam < ani şi 'ose avea . eh clar că îi place de ea.."h…%arlisle a cam uitat să te lămurească şi pe tine în legătură cu cine ce este 9 a început să r dă 9 ?ai că îţi e:plic eu. )d6ard şi )mmett sunt copii lui %arlisle.5ă cam i-a v ntul c nd vorbesc despre ea 9 a roşit. .4eci este fiica lui %arlisle şi sora lui )d6ard 9 am spus eu făc nd o remarcă genială.

)ra foarte greu să c ştig un asemenea ca#. este chiar minunată…o să ve#i c nd o să o cunoşti ce suflet nobil are 9 mi-a spus el. 4upă ce am terminat ne-am întors la birou. nimic…erau două persoane necunoscute.Am au#it multe despre soţia lui. însă dacă aş putea găsi un martor cu care să demonstre# că ea a fost într-adevăr abu#ată se:ual. unde se pare că s-au întors toţi.4a. . şi victima era o prostituată. *tai aşa. 5-am ridicat lu nd dosarul şi mă îndreptam spre biroul lui Jasper cu nasul în dosar ca un şoarece de bibliotecă…din această cau#ă nu mi-am dat . Am continuat să vorbim despre fel şi fel de lucruri în timp ce m ncam.. ea a spus într-o declaraţie că un poliţist a trecut pe acolo c nd acesta îi rupea hainele. trebuia să găsesc o cale să re#olv acest ca#. însă tipul a plecat. (u-mi se părea cunoscut nici un nume. Am mers înapoi în biroul meu şi am început să citesc cu atenţie toate foile care erau acolo. pare a fii o adevărată doamnă 9 am spus eu amintindu-mi c t de mult o lăuda ?eidi.

. . .Viaţa îţi face multe surpri#e 9 i-am făcut cu ochiul. la naiba eu nu trebuie să roşesc 9 . dacă nu m-ar fi prins două m ini. pentru că avem nevoie de tine pe aici ca să re#olvăm unele ca#uri 9 a spus %arlisle # mbind.seama c nd m-a ciocnit de cineva.*igur 9 am roşit.1sabella încearcă să fii mai atentă.(u mă aşteptam să mă vi#ite#i aşa cur nd 9 a spus el. . . At t de tare am intrat în el înc t era c t pe aici să cad jos. Am ciocănit uşor şi c nd mi-a spus să intru am deschis uşa. .mi pare rău 9 am spus continu ndu-mi drumul spre biroul lui Jasper.*cu#e 9 am spus eu privind spre cel pe care era să-l dobor. însă de data asta fără să mă mai chiorăsc în dosar.

.. . ./tiu asta. însă nu avem cum să-l găsim 9 a spus el aşe# ndu-se l ngă mine pe canapea. tipa spunea că a trecut un poliţist pe l ngă ei în acel moment. . apoi s-a întors spre mine 9 )i bine se pare că este nevoie de )mmett în altă parte aşa că ca#ul acesta o să fie doar al nostru 9 a chicotit el." să mai vedem noi asta 9 am spus eu 9 .?mm…cu surpri#e de genul acesta nu o să mă mai supăr niciodată pe viaţă 9 a spus el uit ndu-se atent la mine. deci trebuie să verificăm ce secţie de . .*tai aşa îl chem pe )mmett 9 a mers la telefon şi a vorbit cu cineva.Aun.n fine am găsit ceva în dosar.*-ar putea totuşi să avem o pistă…şi o mică speranţă să-l găsim 9 am continuat eu.

. aşa că am rămas eu să aflu cine patrula în noaptea aceea pe acolo. % nd am terminat eu de aflat cine era acea persoană era deja ora D seara…t r#iu. % nd am ieşit din birou. am sărit deja peste cină şi se părea că sunt printre ultimii din firmă. .poliţie are acea parte a (e6 7or8-ului şi ce patrulă circula în acea seară pe strada aceea… (u este chiar aşa greu 9 am spus eu privindu-l cu un # mbet jucăuş pe bu#e. 4upă patru ore lungi de căutări am ajuns să aflăm în sf rşit cărei secţie îi era reparti#ată #ona aceea. am au#it nişte ţipete de copil micuţ şi am vă#ut lumina aprinsă în unul dintre birouri. %urio#itatea a pus stăp nire pe mine ca întotdeauna şi m-a îndreptat spre sursa pl nsetului. deja se întunecase şi eu aveam mai mult de !.?aide să începem. puteam să văd două siluete de bărbaţi. *e pare că Jasper avea ceva de făcut. Aşa am început să sunăm la toate secţiile de poliţie din acea parte a oraşului şi fiecare ne îndrepta spre altă secţie de poliţie. de ore nedormite.

. . pl ngea cu lacrimi de crocodil. At t de tare înc t înmuia orice inimă.?aide )vie…ce ai păţit$ 9 am au#it glasul lui %arlisle. era aşa de drăguţă. .(u ştiu ce are tată…de a#i-dimineaţă pl nge în continuu 9 mi-am permis să ciocănesc la uşă..4a 9 au spus simultan cei doi.(e descurcăm cu ca#ul 9 a spus )d6ard. .(u mă refeream la ca#. oric t de îngheţată era 9 ?eG. . . micuţ-o 9 am spus prin# ndu-i m nuţa mică şi ea la r ndul ei mi-a prins un deget. ci la această micuţă 9 am spus apropriindu-mă încet de ea.Aveţi nevoie de ajutor$ 9 am întrebat # mbind vă# nd micul ghemotoc în braţele lui %arlisle.

te pricepi la copii$ 9 m-a întrebat %arlisle. c nd am ajuns în sala de şedinţe şi am . Am luat-o cu grijă şi cu o atenţie ma:imă.Aşa şi aşa 9 am spus eu # mbindu-i micuţei. încet părea să se calme#e şi să nu mai ţipe. . deşi pe obrăjorii ei se mai găseau încă c teva lacrimi. 4eşi trebuie să recunosc că arată destul de bine…destul.. nevr nd să o rănesc deloc. )ra at t de fragilă şi micuţă… încet. Perspectiva lui )d6ard %ullen *e pare că de a#i o să avem o nouă avocată printre noi…care după părerea mea pare prea înfumurată.%u siguranţa. te pricepi mai bine ca noi 9 a spus el întin# ndu-mi-o pe micuţă.1sabella. . ar fii puţin spus…foarte bine.

nu pot să neg asta…încă îmi amintesc perfect fiecare trăsătură a feţei ei. 4e ce a trebuit mama să plece tocmai a#i$ (ea lăsat pe am ndoi singuri şi fără nici un ajutor şi mă descurc destul de greu cu un copil de . )ra destul de drăguţă c nd o înfuriai. Am fost întrerupt de fiica mea care a început să pl ngă. Am mers la ea şi am luat-o în braţe. %el mai mult m-au captivat culoarea ochilor ei în momentul c nd am înfuriat-o cu acel mic comentariu. toată #iua a pl ns. parcă aveau viaţă în ei. plini de sc ntei de furie. mai ales dacă reuşeşti să îi atingi punctul slab şi astă#i am descoperit că nu îi place să fie subestimată…mai ales c nd nu i se acordă un ca# destul de palpitant. aveau o nuanţă intensă de verde. " să fie foarte interesant lucrul acesta. )ste o femeie foarte frumoasă şi atractivă. pentru că din c te mi-am dat seama din şedinţa de a#i are un comportament destul de e:plo#iv. se pare că cur nd o să-mi de#volt un nou hobbG…să o enerve# pe 1sabella.vă#ut-o nu-mi puteam lua privirea de la ea.

micuţa era încăpăţ nată şi nu aveam ce face. însă fără nici un re#ultat. % nd a plecat ea. . Am fost întrerupt din g ndurile mele de tata. de asta a plecat chiar a doua #i după ce a născut-o pe micuţa )vie. )vie a pl ns aproape toată #iua. Am suspinat şi am încercat să o liniştesc pe micuţa mea prinţesă.nsă în #iua în care am primit actele pentru divorţ mi-am dat seama că niciodată nu i-a păsat nici de mine şi nici nu şi-a dorit un copil cu mine.patru luni. )ra deja D seara şi eu încă nu am plecat acasă. .)i bine. . tata a luat-o de la mine în braţe şi a început să o legene… fără nici o speranţă. 5ai mult dec t de obicei 9 am oftat. . însă în ad ncul sufletului speram ca ea să regrete că ne-a părăsit…mai ales că a părăsit-o pe fiica noastră. iar îngeraşul meu cred că este obosit.)d6ard ce s-a înt mplat$ 9 m-a întrebat el apropriindu-se de mine. credeam că o să mă descurc şi că totul o să fie bine.

micuţ-o 9 a spus ea în timp ce îi oferea un deget. .. .1sabella. te pricepi la copii$ 9 a întrebat-o tata. .(e descurcăm cu ca#ul 9 am spus eu cu un ton plin de venin. . .(u ştiu ce are tată…de a#i-dimineaţă pl nge în continuu 9 am fost întrerupt de un ciocănit în uşă. ci la această micuţă 9 a spus apropriindu-se de tata 9 ?eG.Aveţi nevoie de ajutor$ 9 a întrebat-o privindo cu dulceaţă pe )vie. . . pe care micuţa mea la prins fără înt r#iere.Aşa şi aşa 9 a spus ea # mbind.(u mă refeream la ca#.4a 9 am răspuns eu şi tata împreună.

aşa cum o făcea atunci c nd era în braţele mamei…probabil că ducea lipsa unei pre#enţa feminine în viaţa ei.mi amintea de mine. c nd a trebuit să o iau în braţe pentru prima dată. .ntr-un final fetiţa mea a început să nu mai pl ngă. cum mama ei a părăsit-o la naştere. deşi încă erau vi#ibile urmele lacrimilor ei pe obrajii ei. să nu o rănesc. te pricepi mai bine ca noi 9 a spus el întin# ndu-o pe micuţă... 1sabella şi-a ridicat privirea pentru o fracţiune de secundă de la micuţă şi s-a uitat la tata.aci minuni. .%u siguranţa. )vie îi # mbea. 1sabella 9 i-a spus tata privind-o cu atenţie. tata cu siguranţă urmărea ceva de la ea. de parcă urmărea ca ea să facă o greşeală. )a a luat-o cu grijă de parcă era de porţelan şi era at t de fragilă înc t în orice secundă se putea sparge. eram cuprins de frică şi nu ştiam cum să o ţin… mă temeam să nu o str ng prea tare în braţe. însă 1sabella a avut grijă să le îndepărte#e. Aveam impresia că ştia ceva ce eu nu ştiam…de fapt eu nu ştiam mai nimic despre ea. . .

. . %arlisle. )a este un miracol…este o scumpă 9 a spus ea # mbind.Presupun că o persoană foarte rea îi poate re#ista farmecului ei 9 )vie mai avea puţin şi adormea în braţele ei. .1sabella ai luat cina$ 9 a întrebat tata..Păcat că nu toată lumea este de acord cu tine 9 am spus eu g ndindu-mă la mama ei.(u cred. . . ştiind că acasă nu mă aşteaptă nimeni.%e ar fii să luăm cina toţi trei împreună$ Adică soţia mea este plecată şi voi doi sunteţi singuri 9 a argumentat el.(u 9 a spus ea scurt. .4in partea mea este o8 9 am spus eu. .

. . pe micuţa )vie au culcat-o într-un din camerele de la etaj. %ina a decurs normal vorbeam despre tot felul de lucruri banale. se pare că îi plăceau culorile ca galben şi oranj. totuşi nu înţeleg un lucru 9 a spus %arlisle atrăg ndu-mi atenţia. avea mult bun gust…şi-a casa părea să aibă ceva aparte. . Perspectiva 1sabellei 4upont 5-am lăsat convinsă de cei doi să iau cina la %arlisle acasă.1sabella.(u vreau să încurc 9 a spus ea. nu era o deci#ie tocmai potrivită…însă oricum eram singură. care erau într-o armonie perfectă. aşa că am cedat. )sme. .(u încurci ne-ar face plăcere 9 a spus tata… ceva nu este în regulă aici. -rebuia să recunosc că soţia lui %arlisle.

Ai dreptate. dacă pot spune aşa…îmi ofereai şansa de a deveni partenerul tău.nsă firma ta îmi oferea ceva mai mult dec t alte firme. Ai avut un anume criteriu sau speri să obţii ceva$ 9 sigur mă miram cum de nu m-a întrebat încă asta. dintre toate firmele care ţi-au oferit ca#uri mai pe gustul tău…tu ai ales e:act firma noastră. am renunţat la ca#uri mult mai palpitante.%are anume$ . )u nu înţeleg de ce m-ai vrut ca partener tocmai pe mine$ . . .)i bine. am ştiu încă de pe atunci că o să ajungi departe.%ine nu ar vrea să lucre#e cu tine$ Presupun că înţelegi şi singură de ce te-am ales pe tine ca partener 9 a chicotit el 9 Ai foarte mult potenţial. îmi amintesc perfect cum a fost c nd eram rivali într-un ca# de la începutul carierei tale 9 sigur.. acum ştiu de ce îmi era aşa de cunoscut 9 Păreai o leoaică c nd interogai acel martor. .

%am aşa ceva fiule 9 a # mbit %arlisle 9 Acum . iar avocatul apărării era 1sabella. .)i bine asta nu îţi pot spune eu…timpul decide totul 9 am spus eu chicotind.5i se părea mie cunoscut numele tău. însă nu ştiam de unde 9 am început am ndoi să r dem. care deşi era la începutul carierei sale se descurca foarte bine…părea că are ani de e:perienţă. . *unt curios dacă atunci erai aşa în instanţă. însă am fost întrerupţi de )d6ard.. acum c t de fioroasă eşti$ . ani am lucrat la un ca# în Paris.Pe mine m-aţi pierdut pe drum…voi vă cunoaşteţi$ 9 a întrebat cu o e:presie foarte inocentă pe faţă. însă c nd am vă#ut c t este ceasul mi-am luat rămas bun de la ei şi am plecat înapoi spre hotelul >otham. .

iar 1sabella c nd a vă#ut probele a luat deci#ia că tipa nu a fost violată şi că inventea#ă totul pentru a se ră#buna pe acel tip.%apitolul . asta este porecla pe care i-am dat-o 1sabellei în urma unei discuţii.(u spune adevărul 9 a spus 1sabella.)i bine ce părere aveţi$ 9 ne-a întrebat tata 9 )ste un ca# solid$ .+ 1mpresii Perspectiva lui )d6ard %ullen -impul trecea destul de iute mai ales de c nd mi-am găsit o nouă distracţie…mai e:act să o enerve# pe BPrinţesa cu inimă de gheaţăC. . acum c nd îmi amintesc este destul de amu#antă acea discuţie+ B. 4acă îmi aduc bine aminte era vorba despre un nou ca# de abu# se:ual sau măcar aşa a spus acea fată atunci.

. . ."ric t de puternică ar fii c nd vorbeşti despre asta tot te doare şi te simţi murdară 9 în timp ce spunea asta privea în gol…în neant.4e unde ştii tu$ 9 am întrebat-o eu lu ndu-i partea acelei fete. parcă îşi amintea ceva din trecut. .4e unde ştii că nu este o persoană mai puternică şi ştie să-şi ascundă suferinţa destul de bine 9 asta se pare că a scos-o din minţi. .Am uitat că am onoarea cu HPrinţesa cu inimă de gheaţăI 9 am continuat eu enerv nd-o şi mai tare şi c nd am au#it chicotul tatălui meu m-am uitat furios la el.(u are privirea aceea pe care o are o femeie care a fost obligată să întreţină relaţii se:uale cu cineva cu cine nu vrea 9 a conclu#ionat ea 9 /i în plus felul cum descrie acel viol îţi dă dubii..

. .4e unde ştii tu eşti 4umne#eu sau eşti atotştiutoare$ 9 am continuat eu susţin ndumi cau#a…o cau#ă de care nu eram nici eu sigur.4e ce îi iei apărea acelei fete. .4a…nimeni nu merită să treacă prin aşa ceva. însă speram ca acea fată să fie corectă.Pentru că… . dar fata asta nu a fost violată niciodată. .Ai dreptate 9 a spus 1sabella şi eu o priveam uimit…adică 1sabella 4upont îmi dă dreptate mie 9 (imeni nu merită aşa ceva.*tai să ghicesc tu chiar vrei să o aperi pe acea t nără$ 9 mă priveau am ndoi nesiguri.. uit nd de ea 9 Pur şi simplu ştiu 9 . .(u sunt nici 4umne#eu şi nici atotştiutoare…privea în gol. )d6ard$ 9 se uita la mine cu o spr nceană ridicată.

.(ici una…însă toate sunt afectate.a spus ea într-o şoaptă. . nu a durat dec t c teva clipe această rătăcire a ei şi a continuat 9 Am avut şi eu de a face cu astfel de ca#uri şi eu nu se comportă normal pentru o persoană care a trecut prin aşa ceva… 9 nu am lăsat-o să termine. .%e persoană care a trecut prin aşa ceva se comportă normal$ 9 am întrebat-o apăsat. *e pare că asta a înfuriat-o destul de tare pentru că a ieşit din sala de şedinţă tr ntind uşa cu putere înc t i-a speriat pe toţi.C %e pot spune reuşeam să o enerve# destul de tare pe această scorpie…da era o mică scorpie.iecare reacţionea#ă într-un anume fel 9 am continuat 9 /tii chiar ţi se potriveşte porecla asta HPrinţesa cu inimă de gheaţăI. . .

ăcea totul cu s nge rece şi nu îi scăpa nimic. . nu reuşesc niciodată să-mi dau seama ce o să facă în următoarea clipă de fiecare dată mă surprinde…nu pot să-mi dau seama ce g ndeşte. fac doar presupuneri… oare presupunerile mele sunt greşite$ 4oar dintr-o singură privinţă nu o să mă înşel niciodată. pregătită să se apere sau să atace. nu lasă nici un moment garda jos de parcă înainte tot timpul a fost atacată. .olosea totul pentru avantajul ei. şi anume+ are o slăbiciune pentru copii…adică pentru fiica mea )vie sau cel puţin aşa pare să simule#e. Am observat că întotdeauna se purta cu restul persoanelor care o înconjurau cu multă răutate şi ştia ce vroia de la fiecare din clipa din care îi vedea. Are aproape întotdeauna o replică pentru oricine la orice moment al #ilei…pare a fi o fiară c nd este atacată sau c nd ia apărarea la o persoană care ştie că are dreptate. nici cel mai mic detaliu.. )ste înconjurată de o aură de mister. de asta era atentă la fiecare detaliu şi nu îi scăpa nimic…nici chiar cea mai mică acţiune şi era întotdeauna pe fa#ă. era dură cu toată lumea.emeia asta o să mă .

nici unul nu ar fi cre#ut că o să acţione# aşa fără să vorbesc cu unul dintre ei în luarea unei asemenea deci#ii. egoistă. ba chiar Alice se împotrivea şi îmi sugera să divorţe# c t mai iute de ea susţinea că îi aduce aminte de cineva din trecut…am greşit pe atunci nebăg nd-o în seamă.omoare cu misterul ei. dacă nu aflam în momentul acela în care se îndrepta spre acea clinică clandestină ca să scape de mica creatură care trăia în interiorul p ntecului. Victoria are o inimă de gheaţă. 5-a cucerit prin ce$ Arată bine într-adevăr asta nu pot contesta şi avea un lucru care m-a ameţit…altfel nu îmi pot e:plica cum de am plecat în =os Angels ca să mă căsătoresc cu ea. ea pare a fi o femeie fără suflet. din comportamentul ei reiese că nici o dată nu şi a dorit copilul meu. adică mai mult ca sigur îi place de fiica mea. (ici p nă în #iua de a#i nu pot să-mi dau seama ce am vă#ut la Victoria. cu e:cepţia fostei mele soţii. căreia nu îi pasă de propriul ei copil. nu$ 4intre toate persoanele care o cunosc nici uneia nu îi este indiferentă micul îngeraş. Aşa cum spune o vorbă bătr nească+ 4in greşelile tale înveţi…eu . dacă nu primeam acel telefon nu o aveam acum l ngă mine pe )vie. -oată familia era uimită de acţiunea mea nesăbuită.

-impul trecea at t . (u asta nu se poate repeta din nou…nu din nou& Perspectiva 1sabellei 4upont *ăptăm nile…#ilele…orele…minutele… secundele…treceau at t de iute mai ales de c nd am venit în (e6 7or8. însă la fel ca şi aceasta 1sabella mi-a pătruns în g nduri cu o rapiditate nevă#ută.am învăţat însă prea t r#iu. % t despre 1sabella 4upont. 5isterul care o învăluie îmi dă bătaie de cap şi nu mă lasă să îmi schimb direcţia g ndurilor pentru că ele gravitau doar în jurul ei…trebuie să fiu atent ca nu care cumva toată această atenţie să ia o altă întorsătură. ea o să fie o femeie dură şi crudă. Alături de Victoria a fost ceva cu totul şi totul diferit faţă de 1sabella. seamănă foarte bine cu fosta mea soţie…au acelaşi caracter şi aceeaşi răutate în unele situaţii.

4e c nd mă aflu aici singurele persoane cu care am interacţionat în afară de clienţi au fost+ %arlisle. neprietenoasă şi lipsită de interes pentru tot ceea ce se înt mplă în jur. dură. mai pe scurt o scorpie…însă nu pot să le ofer o altă parte a personalităţii mele pentru că dacă mă arăt o clipă o slăbiciune atunci aceasta se putea întoarce împotriva mea. 5ai ales că în pre#ent sunt vă#ută ca o persoană rea. să fiu mereu pregătită în ca#ul în care cineva o să vrea să mă rănească…pentru că p nă acum am fost rănită de at tea ori că nici nu mai ţin minte.de iute acum c nd trebuia să mă acomode# într-un nou loc. cu persoane noi…îmi era destul de greu să mă obişnuiesc cu oamenii cu care lucram în pre#ent. . Viaţa m-a învăţat să îmi impun personalitatea peste tot şi să nu las pe nimeni să îmi facă rău. )i bine relaţia cu %arlisle a fost strict profesională şi mereu mă temeam ca el să nu ştie mai mult dec t este . egoistă.nsă acum o să fiu pregătită tot timpul pentru ce este mai rău şi de fiecare dată c nd cineva mă răneşte eu o să îi răspund cu aceeaşi monedă. )d6ard şi Jasper.

. încă mai aşteptam aceste date. un cavaler şi pot să continui la nesf rşit. ba chiar aseară mi-a propus să devin pentru el . Am pus-o pe ?eidi să afle tot despre %arlisle. presupun că în momentele în care )d6ard este cu )vie este chiar liniştit şi sunt singurele clipe în care nu ne certăm. despre trecutul lui şi informaţii esenţiale despre familia lui…nu vroiam să ştiu tot despre copii lui.nsă micuţul lui îngeraş este at t de drăguţ şi de micuţ. )i bine cu )d6ard totul este diferit. % t despre Jasper pot spune un singur lucru. ce pot să spun este prima persoană în at ţi ani care m-a enervat at t de tare. într-adevăr m-a cucerit repede. pentru că asta mi-ar da din nou viaţa peste cap. se pare că nu ratea#ă şansa să mă atace şi să mă scoată din sărite…a ajuns chiar să-mi spună BPrinţesa cu inimă de gheaţăC şi toate astea doar pentru că nu sunt de acord cu modul lui de a acţiona.iltrea#ă cu mine într-un mod neruşinat. că este un cuceritor şi încearcă să-mi intre sub piele…el este drăguţ cu mine. însă aveam de g nd să păstre# aceste informaţii într-un dosar şi în ca# de nevoie să le pot folosiJ cel mai mult mă interesea#ă să aflu ce ştie el despre mine. dar este foarte fustangiu şi nu ştie ce vrea de la viaţă.necesar. .

dar sincer cred că ar fi o greşeală să îi accept oferta. ochii )i care deveniseră mici. 2n vis ciudat m-a învăluit. 5-am pus în pat şi am că#ut într-un somn profund. 5ai ales că în el nutresc nişte sentimente profunde pentru micuţa Alice şi am impresia că şi ea are aceleaşi sentimente pentru el. . însă nici unul dintre cei doi nu vor să recunoască. de ce mă privea cu at ta răutate. de at tea ori. (2& Am încetat din monologul meu interior şi m-am îndreptat spre patul pe care l-am folosit pentru ultimele două săptăm ni şi pe care m ine o să îl părăsesc. (u o recunoşteam…nu puteam reali#a cine e de fapt. însă am ndoi vor să pară neafectaţi de ceea ce a fost între ei în trecut. răi şi de un verde ce îmi amintea de prăpăstiile pe care. iar eu pentru Jasper eram scăparea din trecut şi un nou joc. 4in vorbele lui )mmett am tras conclu#ia că între ei chiar a fost ceva. le visasem.ceva mai mult. ce vrea de la mine. (u…(u puteam să îl las să se joace cu mine. BPriveam cu mirare chipul )i încruntat.

(u e adevărat& %hiar am prieteni& )i chiar ţin la mine& .-e rog…încetea#ă… . . deodată către mine.% nd$ .Proasto& 9 a urlat )a. .-e doare adevărul$ .(u-i adevărat& .(ormal că ţin la tine& -e adoră& )şti preferata lor& 4ar ştii c nd$ 4eja intrasem în jocul )i.)u$ (u sunt proastă..% nd se folosesc de tine& % nd au un umăr pe care pot pl nge sau de la cine împrumuta haine şi bani. (u mai puteam da înapoi.)şti proastă& )şti proastă fiindcă verşi lacrimi pentru cine nu merita& )şti proastă pentru că te laşi influenţată de aşa #işi prieteni& . 4e ce îmi vorbeşti astfel$ . aşa că am întrebat-o+ .

. 4eşi îmi iubeam prietenii şi acum rememore# cu plăcere momentele petrecute alături de ei.4ar eu nu vreau să fii singură…eu nu vreau să fii singură…Aş vrea să mă mai nasc o dată…să repar greşelile pe care le-am făcut… .5-am născut singură şi o să mor singură& (u îmi pasă de nimeni aşa cum nimănui nu îi pasă de mine… .Păi… . 2itasem tot…uitasem de tot…/i apoi am între#ărit o luminiţă la capătul tunelului… .. în acea clipă ochii )i mici şi răi mau hipnoti#aseră.A…ve#i$ -rebuie să scormoneşti bine în memorie ca să găseşti un astfel de moment.%e greşeli să repari$ -ot ce ai fost vreodată. (u-mi venea să cred că o fiinţă at t de malefică putea să aibă at ta putere asupra mea. .A nu$ 4ă-mi un e:emplu concret c nd vreun KprietenC a făcut ceva deosebit pentru tine.Aa nu& *unt at tea momente frumoase alături de ei…4oar că acum mi-e aşa greu să le rememore#… 0 mbetul crunt de pe faţa )i m-a inhibat şi mai tare. .

aveam aceleaşi lucruri ca şi acum două săptăm ni. înc t doar pumnii mei îns ngeraţi rămăseseră mărturie a e:istenţei )i.eşti şi vei fi în continuare un accident genetic… .-aci& .-aci& .2n accident genetic… un accident genetic… o fiinţă care face umbră păm ntului degeaba…un nimic…o g nganie care poate fi strivită de talpa *orţii… . nu aveam nici o idee ce ar putea să însemne acest vis…era at t de greu de înţeles. . (u am mai putut să-mi continui somnul aşa că am început să-mi împachete# lucrurile…nu am mai cumpărat nimic.C 5-am tre#it speriată.2n accident genetic& /i atunci mi-am încordat pumnii şi am lovit-o… Am lovit-o cu at ta patimă şi furie. mi-am str ns hainele şi machiajele din baie şi apoi am început să mă pregătesc de mutare.

Aună dimineaţa.*per să ne mai vi#itaţi 9 a spus oferindu-mi .4a.)i bine chiar plecaţi$ 9 a întrebat el afiş nd o faţă de căţeluş plouat. Ale: 9 i-am # mbit. .%apitolul <+ =inişte$ A#i este #iua mea liberă. a venit timpul să mă mut şi eu 9 am chicotit. deci prin urmare a#i urma să fac toate schimbările de care era nevoie în viaţa mea şi tot astă#i sosea ?eidi în (e6 7or8 cu veştile pentru mine…să sperăm că vor fi bune. . Aşadar am cobor t la recepţie cu bagajele în m nă şi am achitat nota de plată pentru cele două săptăm ni. recepţionerul. . .Aună dimineaţa. . domnişoară 1sabella 9 a spus Ale:.

domnişoară 1sabella. )ra un t năr foarte îndră#neţ şi îi plăcea să filtre#e cu clientele acestui hotel. Am ieşit afară în stradă şi cum mă aşteptam acelaşi ta:i era acolo aştept ndu-mă pe mine.Pe cur nd.=a revedere 9 am spus eu. am urcat şi i-am dat adresa noului meu apartament şi am aşteptat tăcută. . împreună cu nimeni altul dec t Jasper.şi încerca norocul cu toate tipele în speranţa că una dintre multitudinea de tipe care treceau pe aici o să îl ajute să-şi depăşească situaţia. . în c t să aibă restul vieţii asigurat cu tot ce trebuie. nu îl condamn şi eu aş fi făcut la fel. Am urcat cu liftul p nă la etajul !L şi m-am îndreptat spre uşa a cărei interior lam vi#itat în urmă cu două #ile.chitanţa. . Am intrat şi am . am achitat-o şi mi-am luat rămas bun de la el. av nd în vedere că cei care se ca#au aici erau destul de bogaţi. privind asfaltul pe unde treceam p nă la apartament.

însă era un mic culoar care te duce spre baie şi vi#avi de pat era dresing-ul. Podeaua era din parchet luminos de culoare maroniu închis. Pe partea dreapta a patului nu era nimic. 4acă îi dădeai drumul cuprindea aproape toată camera. cu aşternuturi albe şi cu un pic de negru. un pic mai deschisă . %um intri în cameră pe st nga se află patul. mai ales c nd mă sculam. perfectă pentru mine. o bucătărie şi toate porneau din sufragerie…nu era prea mare. Are două dormitoare.n faţa patului era o oglindă rotundă şi albă. o baie. însă era o măsuţă de culoare albă unde erau nişte lum nări. = ngă pat era o mică noptiera de culoare albă.început să intru în toate camerele şi să remarc toate detaliile. Pe jos nu era nici un covoraş. = ngă ea era un mic dulăpior pentru aţi pune anumite lucruri. 4easupra patului erau nişte picturi fi:ate pe peretele gri. 4ormitorul principal era perfect. în el predominau culorile mele preferate+ alb şi negru. . care de fapt este o canapea pat. care merge foarte bine cu un covor bej. adică cel puţin după concepţia mea. iar în spatele ei o veio#ă mai mare. în spatele patului era o tăbliţă maronie. acesta era cel pe care o să îl folosesc eu. simplă. Al doilea dormitor era toată albă.

. "are cine putea să fie$ . . Pe ambele părţi erau noptiere de culoare albă.n timp ce eşti în baie poţi întinde m na să iei un pahar de vin sau ce îţi aduci să bei.dec t parchetul. Vi#avi de pat era dresing-ul de culoare alb lucios. iar pe cealaltă era lanternă. %ada era cu aburi şi în faţa la baie era un perete i#olator de culoare negru. Pe partea st ngă era un pahar. .mi plăcea mult baia. Patul era îmbrăcat în două culori+ un alb mai spălăcit şi maro. %ine ar fi cre#ut$ . Aaia era dotată cu de toate aş putea spune.Aună 9 am au#it un ţipăt şi eu mă uitam uimită la sursa sunetului.Aună 9 am spus şi eu at t de încet înc t nu cred că m-au au#it. 4upă ce am terminat de despachetat am au#it un ciocănit în uşă şi am mers să deschid. dacă plănuieşti să stai mai mult în baie. %um intri în baie pe partea dreaptă era M% şi bideul şi un pic mai încolo este chiuveta şi prosoapele.

(u ştiu cine era însă avea o figură bl ndă şi maternă. %ine ar fi cre#ut că o să fiu vi#itată e:act din prima #i în care m-am mutat în noua casă o să primesc at tea vi#ite şi în plus de unde ştiau ei unde locuiesc eu. %arlisle. .%e apartament drăguţ ai& 9 a e:clamat Alice. nu ştiu de ce au venit. . -oţi cei de la birou au venit în vi#ită sau să inspecte#e noua mea locuinţă. .1ntraţi 9 m-am dat din drumul lor. fiind încă uimită. *ingurul lucru de care sunt conştientă în acest moment este că în casa mea se aflau+ Jasper.(u ne inviţi înăuntru$ 9 a spus vocea celui care timp de două săptăm ni a reuşit să mă scoată din toate minţile. . )d6ard..5ulţumesc. 'osalie. Alice. )mmett şi încă o femeie care avea în jur de F<-.E de ani.

4e asemenea 9 mi-a # mbit ca o mamă copilului ei.1sabella ţi-o pre#int pe soţia mea. . .. 1sabella 9 a spus acea doamnă.*per că nu te superi că le-am dat adresa noului tău apartament 9 a spus Jasper apăr nd l ngă mine şi d ndu-mi un cadou.. )sme 9 a spus %arlisle. iar ea a str ns-o uşor. am privit-o cu atenţie o clipă p nă c nd m-am de#meticit. .)ste foarte frumos.5ulţumesc.nc ntată 9 am întins m na spre ea. . . îl priveam încurcată 9 Pentru casă nouă 9 a # mbit. .

* mbătă seara o să ne adunăm . . .'estul după amie#ii l-am petrecut alături de familia %ullen şi ?ale. )d6ard se pare că a găsit în sf rşit o bonă pentru fetiţa lui. Am povestit cu Alice. cu toţii mi-au adus cadouri de casă nouă…acest lucru era nou pentru mine. 'osalie şi )sme despre diferite subiecte în timp ce băieţii vorbeau despre fotbal şi mai ştiu eu c te alte lucruri.. . care avea destulă e:perienţă cu copii.1sabella nu ştiu dacă ţi-a spus %arlisle despre petrecerea de caritate de la sf rşitul acestei săptăm ni 9 a spus ea privindu-l cu atenţie pe soţul ei. iubito 9 )sme îl privea cu reproş.(u am avut timp.n fine 9 a oftat 9 %um mă aflu aici o să-ţi povestesc eu 9 am aprobat 9 )i bine. eu mă ocup cu operele de caritate ale firmei şi în acest sf rşit de săptăm nă o să aibă loc o mare petrecere pentru ai ajuta pe orfanii de la diferite centre.

Am aruncat o privire rapidă la ceas arăta ora . . sunt at ţia copii în lume care au nevoie de ajutor. adică m ine o să primiţi cu toţii invitaţiile şi bineînţeles sunteţi cu toţii invitaţi. )ste foarte interesant ceea ce face )sme şi foarte nobil. astfel le sunt distruse vieţile. Aceşti micuţi au nevoie de foarte mult ajutor pentru a i#buti în viaţă. . 5ulţi dintre aceşti copii sunt adoptaţi doar pentru ca tutorii lor să primească bani din alocaţie. 5arţi. c t şi psihologic.4acă nu intervine nimic o să fiu pre#entă 9 iam # mbit cu încredere. au nevoie de părinţi ca să ajungă cineva şi care să-i ocrotească de toate pericolele vieţii.mai multe familii cu dare de m nă şi fiecare o să done#e c t vrea.(e vedem m ine 9 au spus ceilalţi şi cu asta duşi au fost. at t financiar. *per să poţi veni 1sabella.

. dar nu o vedeam nici cum şi într-o clipită am vă#ut-o făc ndu-mi cu m na. Am ajuns e:act la timp. ' deam ţin ndu-mă de burtă vă# nd-o că ridică ambele m ini şi striga tare. întotdeauna trebuia să facă ceva ieşit din comun.3D.ntr-o oră şi jumătate am terminat cumpărăturile şi m-am întors acasă. am luat un coş şi am început să îl umplu cu diferite alimente. e:act c nd încercam să aflu de unde o pot lua pe ?eidi a ateri#at avionul. 5da…prietena mea nu a fost niciodată normală. ori era bolnavă. =e-am aşe#at în dulapurile goale din bucătărie. altfel nu era în regulă. apoi am plecat spre aeroport. Priveam cum toate acele persoane îşi îmbrăţişau familiile şi prietenii.ncercam să o #ăresc pe draga mea prietenă. Am destul timp c t să fac nişte cumpărături pentru cină şi să pornesc spre aeroport.LL în două ore o să ajungă avionul lui ?eidi pe aeroport. c nd se întorceau dintr-o călătorie lungă. . ori supărată. Am cobor t repede şi m-am îndreptat spre supermar8et-ul din colţul stră#ii. .

te iubesc 9 toţi cei din jur o priveau uimiţi. Am deschis uşa şi am lăsato pe ea să intre prima. apoi s-a întors cu un # mbet malefic pe bu#e. Ai aceleaşi gusturi rafinate ca întotdeauna…ştii . A intrat şi privea uimită în jur./i mie mi-a fost dor de tine…da totuşi am nevoie şi de aer 9 mi-a dat drumul dintr-o dată şi a # mbit. prinţeso.?ai să mergem. . probabil se g ndeau că s-a drogat. asta este Aella mea 9 m-a str ns iarăşi în braţe 9 5i-ai lipsit.5arie. % nd a ajuns l ngă mine m-a tras într-o îmbrăţişare str nsă că aproape m-a lăsat fără aer. . Am luat bagajele şi apoi am plecat spre apartamentul meu. .4a.):act cum #iceam prinţesa este tot aceeaşi.. .

=ogic. . nu-mi spune că tu nu. nu$ .ce mă miră$ .%e$ 9 am întrebat eu ridic nd o spr nceană. . .%ă nu ţi-ai luat o maşină 9 a început să r dă.ncă ţii la siluetă. cine ştie 9 am ridicat din umeri şi am început să iau diferite alimente pentru a găti ceva uşor pentru cină 9 . da ştia de mania mea pentru maşinile de vite#ă.(u era mai bine să răm i la Paris$ . .(u am avut suficient timp 9 am spus eu duc ndu-i bagajul în camera ei 9 Abia am avut suficient timp să îmi cumpăr apartamentul.Poate era mai bine sau mai rău.

4upă ce am m ncat am dus farfuriile în bucătărie..(u îmi spune că în seara asta o să lucre#i 9 am chicotit eu. Am terminat salata şi ne-am aşe#at la masă. . este mai greu fără tine.Aa da 9 am chicotit am ndouă 9 /i ce mai e nou pe acasă$ . nici una dintre noi nu aveam suficient curaj să spunem ceva…pentru că ceea ce ar fi spus ar răni-o pe cealaltă. le-am spălat şi apoi am mers în sufragerie unde mă aştepta ?eidi cu două dosare în m nă. am savurat-o într-o linişte morm ntală.Vă descurcaţi voi. 4upă asta s-a lăsat o linişte incomodă în încăpere.(imic nou. . 5ultă muncă ca întotdeauna de altfel. . nu aveam de g nd să o întrerup pentru că avea să spună ceva şi sunt sigură că o să mă doară ceea ce o să-mi spună.

. .)şti sigură de asta.(u.*unt foarte sigură 9 a chicotit ea 9 *e pare că doi bărbaţi din familie sunt foarte interesaţi de tine…. nici g nd.Ăăă…nu. *unt informaţiile de care aveai nevoie despre familia %ullen şi ?ale. ?eidi$ 9 am întrebat-o din nou. -ot ce ştie el despre tine este că aţi fost adversari în primul ca# pe care l-a pierdut din întreaga lui carieră şi se pare că din această cau#ă a vrut să lucre#e cu tine.o priveam uimită.%arlisle şi restul membrilor ştiu ceva ce mă pot compromite$ 9 am întrebat studiindu-i chipul cu atenţie.. . . 'estul familiei cred că tu ai devenit partenerul firmei pentru că ai mulţi bani şi poţi aduce noi clienţi firmei. fiecare trăsătură. neînţeleg nd ce vrea . fiecare gest. însă era calmă din toate punctele de vedere.

mai scutit de unele detalii plictisitoare. . .4a.%e trecut$ ./tiu partea asta. c nd aveau . Presupun că cei doi fraţi ?ale au fost adoptaţi de %arlisle %ullen şi soţia lui.Aun. cum ai au#it 9 a strigat şi ea 9 Jasper ?ale este interesat de tine şi vrea să fie c t mai aproape de tine ca să poată lăsa trecutul în urmă. .%e$& 9 am spus pe un ton mult prea ridicat.. respectiv < ani… .A avut o relaţie despre care puţini ştiu cu Alice %ullen 9 e:act cum mă aşteptam 9 *e pare că ea nu a vrut să continue relaţia pe motiv că nu le putea face asta fraţilor ei şi părinţilor. . .să spună.

nsă sunt adoptaţi.4eci ea credea că o să-i rănească pe restul. după părerea ei relaţia lor era un incest aşa că s-a despărţit de el.(u te-ai îndrăgostit de el. adică presupuneam.):act şi %arlisle nu a fost părintele lui. puteau să continue şi nimeni nu considera legătura lor un incest. . .?aide.. ci doar tutorele legal. Aella deşi nu am fost aici ştiu că ai ieşit cu el…ai grijă draga mea. . el se foloseşte de tine ca să îi demonstre#e ei că nu îi pasă de ceea ce s-a înt mplat în trecut. nu au nici o legătură de s nge… . nu$ .-otuşi ce legătură am eu cu el$ . 4espărţirea lor nu prea a avut un rost. ./tiam asta.

)i bine.n privinţa lui nu sunt aşa de sigură. fără să-mi găsesc cuvintele. -ot ce pot să-ţi spun este că arată mult interes în legătură cu persoana ta…prea mult dacă mă întrebi pe mine. din e:perienţa mea un bărbat nu întreabă în fiecare #i unde este o femeie fără să urmărească ceva şi mai ales nu îţi ia apărarea dacă cineva încearcă să spună ceva rău despre .)d6ard %ullen 9 o priveam uimită.?eidi nu mai vorbi pe ocolite şi spune-mi ce trebuie să ştiu. ..4e unde ai mai scos-o şi pe asta$ .(u 9 ea a # mbit liniştită c nd a au#it răspunsul meu şi mai ales c nd a citit adevărul din privirea mea 9 /i al doilea tip$ . . ..

"h…haide ?eidi.ea. . ca în momentul acesta 9 doar atunci ştia ce se înt mplă cu mine. . Ai au#it de dragoste cu năbădăi./i privirea ta spune acelaşi lucru…îţi place şi ţii la el 9 am început să r d ca nebună.Acum ai greşit& . c nd era prea mult dar acum se înşela. voi sunteţi ca şoarecele şi pisica mai tot timpul. ./tii bine că din privirea mea nu poţi înţelege nimic. . nu$ 9 m-a privit o clipă şi a continuat 9 %u siguranţă nu o să-mi răspun#i. doar nu cre#i ceea ce spui$ .-e cunosc Aella şi sigur că pot să te citesc… mai greu ce îi drept…bine. plus după informatorul meu se vede între voi o atracţie specială. bine doar în momentele în care ascun#i un sentiment puternic.

4a 9 am spus o şoaptă 9 %ine este norocosul$ . eu mă retrag din lumea justiţiei 9 c nd am au#it asta am rămas cu gura deschisă.ranţă şi erai cineva. aveam impresia că ma:ilarul îmi ajunge pe podea. oricum nu o să o scot eu la capăt cu tine. . Aella. . erai cea mai bună avocată din întreaga .. însă simt că l ngă el pot să văd un viitor strălucit…uimitor.Aine. aveai propria ta firmă de avocatură.%e$ .Am cunoscut pe cineva cu mult timp în urmă şi mi-a propus să las toată această tărăşenie în urmă şi să mă căsătoresc cu el 9 avea un # mbet de înc ntare pe faţă 9 /tiu este surprin#ător." să afli la momentul oportun. nu$ . acolo aveai totul+ prietenii noştri. Aella totuşi de ce ai plecat de la Paris.

totul o să fie şters cu buretele$ . în afară de tine.. .(u o să fie….=asă-mă să termin.Aella. avocată sunt cea mai bună şi aici o să fiu cineva. . Aici o să fie şi mai greu…toţi o să te .=a fel ca acolo toată lumea se foloseşte de tine…/i aici ce prieteni ai$ . .ranţa. doar că acolo mă aveai pe mine şi pe cei care te-au crescut& Acolo ai luptat ca să ajungi cine eşti& =a fel şi aici. (u mă ţinea nimic acolo 9 am suspinat.nu m-a lăsat să termin. cre#i că dacă ai venit în (e6 7or8. o iei de la capăt Aella.irma este încă a mea.Prieteni$ (u aveam pe nimeni.?eidi… . %re#i că aici o să-ţi fie mai bine$ /i aici trebuie să lupţi tot la fel de dur ca în .

dacă tu nu re#olvi problemele cu trecutul nici el nu o să te lase în pace.(u ştim.Aella. . .Aici am şansa să scap de o parte din trecut…am spus încet. măcar acolo ai trecut deja de etapa asta şi toţi te respecta sau se tem de tine. dar încercăm să te ajutăm…-u nu ne dai voie Aella să trecem de #idul pe care l-ai construit în jurul tău.(imeni nu mă poate ajuta 9 am spus eu . . .rănească şi o să arunce cu pietre în tine de fiecare dată c nd o să faci un pas greşit.n plus ?eidi tu nu ştii nimic despre ce s-a înt mplat…nimeni nu ştie nimic…nimic. .(-am ce să re#olv…nu mai pot face nimic 9 simţeam cum sufletul îmi este sf şiat şi rupt în bucăţele 9 . Acolo ne-ai lăsat pe toţi 9 a terminat ea cu lacrimi în ochi.

.(oapte bună 9 a spus şi a mers în dormitorul ei. 1-am luat e:emplul şi mi-am făcut ritualul de seară.%re#i că dacă fugi de tot şi nu mai vorbeşti cu nimeni din trecutul tău o să fie mai bine$ " să fi liniştită$ Asta îi linişte$ .sinceră. .(2& . . . 5-am aşe#at în pat şi simţeam de parcă acesta se înv rte cu mine.=asă-ne să încercăm.*unt obosită şi m ine mă aşteaptă o #i grea… eu merg la somn 9 am spus eu încerc nd să scap de tot. Amintirile îmi rulau în faţa ochilor cu o vite#ă uluitoare…tot ce s-a înt mplat.nceputul a tot ceea ce se înt mplă. .

1adul meu propriu…infernul era aici pe păm nt. %apitolul @+ 'ăsturnări de situaţie -oată noaptea am stat şi am privit tavanul. ?eidi mi-a adus din la suprafaţă toate rănile şi tot trecutul. rănile ieşeau din nou la suprafaţă. (imeni şi nimic nu ştie cu ce trebuie să lupt în fiecare dimineaţă. =acrimile curgeau pe obra#ul meu lăs nd urme ad nci în sufletul meu. să-i simt încă o dată furia sorţii… toată durerea. peste tot în viaţa mea şi nu am nici o scăpare. /i totuşi cuvintele ei îmi răsunau în urechi şi nu-mi dădeau pace+ B%re#i că dacă fugi de tot şi nu mai vorbeşti cu nimeni din trecutul tău o să fie mai bine$ " să fi liniştită$ Asta îi linişte$C Am adormit g ndindu-mă la ele şi la tot. . au devenit cei mai aprigi duşmani ai e:istenţei mele. iam căutat toate defectele încerc nd să uit de cuvintele ei şi să las amintirile în urmă. -otul mă înăbuşea într-un chin continuu de care nu voi scăpa niciodată…conştiinţa şi amintirile.

şi-au pus amprenta pe întreaga mea e:istenţă…mi-au răsturnat toate principiile după care trăiam. însă puţini sunt cei care să reuşească cu ele şi să nu le lase să iasă la iveală totul şi să le . nu ştiu că ascund ceva. *coteau la iveală mult mai multe lucruri dureroase…lucruri care mă omorau încet şi sigur. Poate că eu am fost cea potrivită din cau#ă că aşa cum arată timpul am reuşit să-mi ascund durerea şi păcatele c t mai bine posibil. durerea pe care am simţit-o în acele clipe…toate îşi puneau amprenta din nou pe viaţa mea. că mai multe evenimente m-au făcut să devin ceea ce sunt acum. printre care se numără şi ?eidi. -ot ce s-a înt mplat în acea perioadă m-a rănit în toate modurile posibile. majoritatea cred că aşa este firea mea şi nimeni în afară de c teva persoane. mi-au distrus universul şi întreaga mea lume. Am învăţat de asemenea.%hipurile lor. că multe persoane au un secret care este întotdeauna pe urmele lor. (u înţelegeam de ce$ 4e ce mi s-au înt mplat mie toate aceste lucruri$ %u ce am fost eu mai specială dec t alţii$ -ot ce ştiu este că răspunsul la aceste întrebări nu vor veni niciodată şi că trebuie să trăiesc cu asta pentru tot restul e:istenţei mele…doare at t de tare şi mă sf şie.

. 2n lucru este destul de clar pentru mine… soarta se joacă cu noi în fel şi fel de moduri. însă asta nu mă tenta de loc…nu îmi plăcea să mă implic în viaţa altor persoane şi nici să nu influenţe# deci#iile lor în legătură cu viaţa lor personală. eventual mai puteai să priveşti la unele ferestre din blocul din faţă. nu aveam o privelişte prea tentată… tot ce se putea vedea erau acoperişurile blocurilor. în aceste momente am ajuns să fiu întotdeauna . 5ereu. poate că ei fac parte printre cei puternici sau ei sunt cei mai slabi. cu unii este mai bl ndă şi le oferă şanse pe care nu trebuie să le rate#e sau cu unii este at t de crudă şi îi loveşte unde îi doare cel mai tare. Viaţa m-a rănit şi mi-a dat at t de multe lecţii.ascundă at t de bine. 5-am ridicat din picioare şi am mers spre fereastră. înc t să învăţ lucruri pe care alţii nici nu le ştiu sau lucruri despre care unii au filo#ofat at t de mult timp fără să ştie nimic despre acestea.nsă tot ce are legătură directă sau indirectă cu persoana mea este controlat de mine. mereu voi fi o cea mai uşoară piesă de manevrat…însă puţini vor fi cei care vor avea oca#ia să facă asta.

nsă tot ce ştiu este că am făcut at t de multe lucruri ca să ajung acolo. la fel ca şi )va. în acel loc obscur unde totul s-a schimbat în rău pentru toţi cei implicaţi şi unii au rămas fără cale de întoarcere în acel moment. şi eu am muşcat din mărul inter#is. şi nu trebuie să fiu sentimentală şi slabă. nu pot să depind de nimeni şi nimic. însă nu-mi pasă dacă o să ajung o bătr nă avară şi mi#antropă…tot ce mă interesea#ă este să nu mai fiu rănită şi trădată de nimeni. Am început . )u. Posibil ca prin comportamentul meu să-i îndepărte# pe toţi de l ngă mine. 5i-am şters furioasă lacrimile şi m-am întors în cameră arunc nd o privire către ceas care arăta începutul unei noi #ile. sunt pregătită să fiu respinsă de cei din jur şi chiar şi ur tă.pregătită de atacul duşmanilor sau chiar al persoanelor pe care le consider prieteni. . %e a cau#at toate astea$ (ici măcar eu nu ştiu cum am ajuns în acel loc… soarta. )u trebuie să fiu stăp nă pe propria mea viaţă. % nd s-au înt mplat acele evenimente în viaţa mea am jurat că nu o să mai fiu slabă niciodată…chiar şi acum lacrimile îmi năvăleau pe obraji amintindu-mi de acea clipă.

5ulte salutări din partea prinţesei. ?eidi Ai fost cam leneşă şi nu mai prins înainte de a pleca…nu contea#ă. . =a şedinţa de a#i am avut o surpri#ă. Pe la ora 3D.LL vin-o spre birou pentru că vreau să mă ajuţi sămi cumpăr o maşină nouă. nu ştiu ce o să găseşti… înainte să mă judeci aminteşte-ţi că abia ieri mam mutat în apartament şi nu am avut timp să fac cumpărăturile esenţiale.să mă pregătesc şi într-o oră eram gata să plec. caută şi tu prin bucătărie ceva de m ncare. ?eidi dormea în continuare aşa că i-am lăsat un bilet+ BAună dimineaţa. adică contradicţiile cu )d6ard. C 4upă asta am plecat la birou. unde am avut parte de aceleaşi lucruri obişnuite mai nou.

=a ce te referi$ 9 l-a întrebat 'osalie. fie cu persoanele cu care am cre#ut eu că vă înţelegeţi.. .P nă acum v-am oferit ca#uri la care să lucraţi cu persoane poate mai bune sau mai rele dec t voi.n ciuda diferenţelor pe care le arătaţi între voi. cum am re#olvat toate ca#urile cred că este momentul ca fiecare să-şi ocupe locul în firmă 9 a spus el privindu-ne pe toţi cu atenţie. .Voi o să fiţi împărţiţi în trei echipe şi o să vă ocupaţi de ca#urile importante pentru viitorul firmei. . .-ată poţi să treci direct la subiect$ 9 a întrebat Alice. sunt sigur că în aşa formaţie o să . 5-am g ndit şi am înţeles că în ca#ul în care vrem ca firma asta să ajungă printre cele mai bune este nevoie ca voi să vă ocupaţi de ca#uri mai grave şi la care alţi avocaţi nu ar aspira niciodată.)i bine. .

am început la unison. se pare că nici unuia. .c ştigaţi ca#urile mult mai uşor. .5ulte 1sabella 9 a spus privindu-mă atent 9 . .irma noastră se cam duce în jos 9 a oftat şi toţi eram şocaţi. . 1sabella şi )d6ard 9 toţi îl priveam ca un nebun. (u uitaţi că înainte de toate este serviciul şi apoi problemele voastre. %arlisle$ 9 l-am întrebat ceea ce mă făcea curioasă. . 'osalie şi )mmett.Poftim$ 9 au ţipat copii lui. . deci de acum încolo echipele o să fie aşa+ Alice şi Jasper.(ici un dar& 9 se pare că %arlisle chiar era decis în chestia asta şi toţi îl priveau uimiţi 9 (u îmi vine să cred că faceţi asta…ştiţi doar că este pentru binele firmei 9 a suspinat.%e te-a determinat să-i deci#ia asta.4ar….

.(e-am ocupat doar cu unele ca#uri şi să angajăm at ţi detectivi ne-a costat prea mult… asta ne-a adus aproape în pragul falimentului. . at ţia şi mulţi alţii nu prea mai vedem un viitor al firmei în (e6 7or8. %arlisle.1sabella. . *incer nu cred că sunt prea multe şanse pentru firmă.(u suntem în faliment. sunt .4in această cau#ă v-am împărţit aşa. . At t de multe firme de avocatură sunt acum în (e6 7or8 şi noi am renunţat la multe ca#uri.. deci mai este o şansă.4acă schimbăm c te ceva şi luăm orice ca#uri am putea scoate firma din colaps 9 a spus )d6ard trec ndu-şi m na prin păr. accept nd doar ceea ce ne convine asta nu este bine pentru finanţele firmei şi nici pentru imaginea noastră.

(u contea#ă 9 a spus Alice. el îmi dă mie dreptate.sigur că în formaţiile noi o să avem mai mult succes 9 a spus el oft nd. .>reu…dar ne descurcăm 9 a spus în cele din urmă )d6ard.5erită încercat 9 am spus eu într-o şoaptă şi )d6ard a aprobat uşor cu capul…nu-mi venea să cred. . . . .(u are importanţă 9 a spus Jasper. .(e descurcăm noi 9 a spus )mmett." să trebuiască să vă dedicaţi c t mai mult timp firmei. . ." să fie bine 9 a spus 'osalie.mi pare rău copii. .

. însă au foarte mulţi bani. . încă o crimă pasională se pare şi un divorţ al unor…nu ştiu cu ce să ocupă soţii.4a$ 9 eram cam pierdută.Vă mulţumesc. .)ste în regulă 9 am schiţat un mic # mbet.5ă bucur 9 a # mbit %arlisle 9 Acum avem trei ca#uri mai importante din punct de vedere financiar 9 a chicotit el 9 /i anume un ca# de crimă. . c t de multe lucruri erau în stare să facă pentru binele familiei lor 9 1sabella$ . . copiii 9 eu îi admiram pe toţi.-u ce părere ai$ 9 m-a întrebat )d6ard.%ine cu ce se ocupă$ 9 a întrebat )mmett. . nu am fost atentă la ultimele lui vorbe.

.Aăieţi.(u mai fă ca o găină. Jasper…*e presupune că tu eşti cocoşul 9 şi a început să scoată #gomote asemănătoare unei găini. iar noi restul r deam în continuu.)i bine. eşti un idiot& 9 a e:clamat supărat Jasper şi atunci un nou val de r sete a început. . mă g ndeam ca tu şi 'osalie să vă ocupaţi de crima pasională. Am ascultat cu toţii supuşi şi am ieşit din sala . Acum la treabă.. Alice şi Jasper de divorţ şi 1sabella şi )d6ard de cealaltă crimă care este cam complicată.)mmett. încetaţi& 9 s-a impus %arlisle ca un tată 9 (u le puteţi schimba şi nici să obiectaţi.*igur nu putem lua noi alt ca# 9 a spus Jasper şi toţi am chicotit 9 2răsc divorţurile…sunt aşa de…de… . .

4a. ce îi cu asta$ .(u răm n definitiv. ne vedem în c teva ore.de şedinţe îndrept ndu-ne tăcuţi spre birourile noastre şi probabil g ndindu-ne la o soluţie pentru salvarea firmei. de ce$ . . cred. draga mea$ 9 m-a întrebat ?eidi.Ah…atunci este bine. m-am aşe#at pe scaun şi am răspuns. Am intrat în birou e:act în momentul în care mobilul meu a început să sune.Ai spus că vrei să îţi cumperi o maşină$& . .4eci vrei să răm i aici definitiv$ . .*unt la birou. .%e faci.

. .(ici o problemă 9 am spus eu topindu-mă la au#ul glasului lui 9 -otuşi sper că este ceva important 9 am continuat încerc nd să-mi revin.Aine.*cu#e. %e se înt mplă$ 4e ce trebuie să mă întorc în . două firme aproape de faliment…nu am lăsat-o pe m inile unei persoane de încredere şi c nd am plecat de acolo totul era bine. că am năpustit aşa 9 a afişat un # mbet căruia nu îi puteam re#ista. 4e ce nu este de acord să răm n aici$ 4e ce trebuie să mă întorc acolo unde am suferit at t de mult$ "are firma…nu se poate.ranţa. A închis şi eu continuam să-mi privesc telefonul din m nă contrariată. .ranţa$ 4e ce$ Am fost întreruptă din g ndurile mele de )d6ard care tocmai intra în biroul meu fără să bată…cine se crede$ . nu înţelegeam de ce insistă ?eidi at t de mult să mă întorc în .

%e anume$ .(u te-ai uitat încă în dosar nu$ 9 şi-a arcuit o spr nceană. . pe care înainte de a o ucide a spus-o at tor chinuri.Atunci aruncă iute o privire şi după ce termini îţi spun ce părere am eu 9 a spus şi eu am început să răsfoiesc ca#ul. .. iar eu îl priveam fi: fără să arăt nici o emoţie 9 . . )ra vorba despre o crimă destul de crudă…cine ar putea fi at t de crud înc t să omoare o biată fetiţă de numai .(-am avut timp 9 am oftat amintindu-mi de ?eidi şi insistenţele ei.etiţa se pare că a fost răpită acum @ luni de la grădiniţă.Am ceva important 9 s-a aşe#at în scaunul din faţa mea. anişori. . iar părinţii ei au căutat-o disperaţi de atunci p nă .n legătură cu ca#ul nostru.

din spusele lor un agent . (e-au ales datorită ţie. . poate pentru alţii da însă nu şi pentru mine. iar moartea se pare că a survenit după ce acesta i-a tăiat degeţelele şi a sufocato abia după asta.A1.% tă cru#ime$& 9 am spus eu privind o po#ă cu fetiţa. părinţii sunt dispuşi să plătească oric t doar ca ca#ul lor să fie re#olvat.acum o săptăm nă şi jumătate c nd i-au găsit corpul într-o prăpastie dintr-un sat provincial. deci o să avem de a face şi cu un pedofil. însă e:istă şi astfel de oameni 9 a spus el cu o voce dură 9 . . 4ove#ile arată că fetiţa a fost bătută şi violată de repetate ori. cine$ 9 1deea este că trebuie să călătorim mult pentru a re#olva ca#ul şi mă g ndeam că am putea începe să lucrăm de luni. părinţii cereau dreptate în numele copilului lor şi noi trebuia să găsim asasinul şi să-l facem să plătească pentru tot…greu de făcut însă nu imposibil. Aşa o să avem şi puţin timp liber înainte .Aşa este.n fine. )ra un ca# at t de crud.A1 te-au recomandat pe tine 9 un agent .

apoi l-am urmat în biroul lui %arlisle.(u îmi spuneţi că renunţaţi 9 a spus el oft nd. .%u ce vă pot ajuta copii$ . .nu l-a lăsat să continue. .5ai trebuie să vorbim cu %arlisle 9 a # mbit el.-ată. aşa o să pot re#olva nişte probleme înainte să plecăm. ca#ul pe care ni l-ai dat…. ce părere ai$ . eu am aprobat 9 Atunci haide să vorbim cu el 9 a continuat.(u renunţăm.nsă vroiam să ne pregătim pentru călătoria pe care trebuie să o reali#ăm p nă luni şi atunci să plecăm. . . .să începem investigaţiile.*unt de acord.

.. ce o să faci cu )vie o iei şi pe ea$ . Am ieşit de acolo şi )d6ard m-a urmat în birou. . o să răm nă cu mama mea 9 a # mbit 9 " să aranje# eu cu ca#ările…mai trebuie ceva$ . sunteţi liberi.4a 9 primul cuv nt pe care l-am scos şi eu. deci p nă luni nu o să fiţi la birou şi luni plecaţi pentru a re#olva ca#ul$ .-rebuie să punem la punct toate detaliile 9 s-a aşe#at pe scaun şi a continuat să vorbească 9 .n regulă.4e acord.n primul r nd va trebui să ne luăm multe haine de schimb că cine ştie c t timp o să fim plecaţi şi în al doilea r nd o să mergem cu maşina mea. .4e acord. oare ce o mai vrea.(u. .

4a. .Aşa este 9 a urmat o pau#ă 9 -e las să te pregăteşti. % nd am ajuns am dat de o ?eidi foarte plictisită..Părinţii ei din c te ştiu îi urmea#ă pe agenţii .nseamnă că ne înt lnim cu ei acolo.. .A1 în găsirea criminalului.LL 9 am chicotit vă# nd-o at t de plictisită şi încerc nd să scape de ea. 4upă ce el a plecat mi-am str ns lucrurile şi am plecat acasă. .%redeam că nu mai vii 9 a spus ea. .)ste abia ora 3@. . să aranjăm o înt lnire cu familia luni înainte să plecăm. .

/i atunci ce facem$ 9 a spus ea dramatic lăs ndu-se să cadă pe canapea. .4e ce$ -e întorci în .. .%e părere ai de nişte cumpărături scurte pentru ca diseară să mergem într-un club$ . .(u îmi mai cumpăr maşina acum 9 am spus eu oft nd. .n fine. însă am de re#olvat un ca# la care trebuie să călătoresc o vreme şi nu are rost să iau maşina av nd în vedere că o să mergem cu maşina partenerului meu de birou 9 am spus asta încerc nd să evit nişte alu#ii. ..ranţa$ 9 iar începe.(u ştiu 9 m-am alăturat ei pe canapea.ranţa. mergem$ .(u mă întorc în .

.(u prea ştiu ce să #ic$ 9 încercam să scap de o ieşire în club. însă pentru ?eidi era o activitate şi mai bine venită dec t de obicei av nd în vedere că acum se plictisea şi nu găsea nimic de făcut. Astea fiind spuse iadul cumpărăturilor a început pentru mine. bine. (u puteam să nu mă g ndesc la modul în care m-am simţit c nd el mă privea sau c nd mi-a # mbit…şi ce este mai rău că îmi este frică de ceea ce se înt mplă şi să mă mint. nu mă atrăgeau deloc însă acum aveam nevoie de asta ca să uit de chinurile din seara trecută şi mai ales de g ndurile care gravitau în jurul lui )d6ard %ullen. Aella& .Aine. . 4upă două ore de căutări intense am găsit se pare ţinuta potrivită pentru .?aide. 5-a plimbat pe la toate repre#entanţele caselor de modă din (e6 7or8 în speranţa de a găsi ţinuta potrivită pentru seara asta.

Pe la ora !3.E >roveC.(u s-a schimbat deloc 9 a spus ?eidi # mbind şi ea oarecum mulţumită. am # mbit amintindu-mi de serile petrecute aici la începutul carierei mele. purtam nişte rochiţe negre scurte p nă deasupra genunchilor. . adică nişte rochii superbe. era unul dintre cele mai bune cluburi din (e6 7or8 şi îmi plăcea că nu era aşa aglomerat. % nd am ajuns din nou în apartamentul meu am făcut c te un duş şi apoi am început să ne pregătim. .LL eram gata şi am pornit spre un club pe care îl frecventam de fiecare dată c nd ne aflam în (e6 7or8 şi anume B.am ndouă. era o coincidenţă chiar copilăroasă. ne-am lăsat părul desfăcut să at rne pe spatele nostru şi ne-am machiat natural. patronul îşi alegea cu grijă clientela. Am ndouă parcă ne-am decis să fim îmbrăcate la fel. % nd am ajuns în faţa clubului am privit intrarea şi părea neschimbat locul.

- Aşa este, haide să intrăm 9 am început să avansăm spre uşă şi gardianul ne-a # mbit permiţ ndu-ne să intrăm.

1nteriorul avea uneori o tentă romantică şi era foarte elegant…era uimitor, pe margini erau canapelele unde stătea toată lumea permiţ nd astfel celor care vroiau să danse#e să se mişte în voie în mijlocul clubului. )rau doar cei care aveau un renume în lume şi făceau parte din înalta societate, restul lumii era inter#isă dec t dacă nu îi însoţeau pe cei cu bani, în fine era şi acesta un criteriu după care să faci. .iecare parte a clubului era luminat într-o altă culoare+ albastru, roşiatic sau mov. (u era aşa de multă lume, încă. (e-am îndreptat spre o masă mai retrasă şi care era luminată mov şi în momentul în care m-am întors spre intra i-am vă#ut pe fraţii %ullen şi ?ale şi din c te se pare şi ei m-au vă#ut pentru că se îndreptau spre mine.

- 1sabella, de ce nu ne-ai spus că vii în club$ 9 m-a întrebat Jasper.

- (u ştiam că o să ieşim 9 am # mbit inocent.

- ,i voie să stăm cu voi$ 9 ne-a întrebat )d6ard…eram mirată că este aici şi nu cu fiica lui.

- *igur…=uaţi loc.

- Aells nu ne faci cunoştinţă$ 9 m-a întrebat ?eidi şi se părea că o priveşte pe 'osalie cu ură…ce mai îi acum$

- *igur 9 eram puţin încurcată din cau#a privirii ei 9 )a este ?eidi, ei sunt+ Alice, 'osalie, )mmett, Jasper şi )d6ard.

- ,nc ntată 9 a spus ea fără să-şi mute privirea.

- 4e asemenea 9 a spus Alice care era toată numai # mbet.

- %e comandaţi$ 9 ne-a întrebat chelnerul, care era foarte chipeş însă c nd mi-am ridicat privirea spre ochii lui am îngheţat erau de aceeaşi nuanţă de verde ca ai lui, îl priveam pe chelner fără să respir…doar amintindu-mi de el, asta p nă c nd ?eidi m-a lovit cu piciorul şi m-a readus la realitate, i-am # mbit mulţumindu-i pentru intervenţie.

- >in -onic 9 a comandat 'osalie.

- %oc8tail %aipiros8a 9 a urmat-o Alice.

- =imonadă 9 a spus )mmett şi eu mă uitam la el de parcă este nebun, nevenindu-mi să cred că tocmai el îşi comandă aşa ceva, vă# ndu-mă că îl privesc aşa a argumentat.

- )ste r ndul meu să conduc 9 atunci am chicotit.

- Votcă 9 a comandat Jasper…ştiam că îi plac lucrurile tari.

- 4e care$ 9 l-a întrebat chelnerul.

- .inlandia.

- Jac8 4anielNs9 a spus )d6ard care se părea că s-a aşe#at chiar l ngă mine, nici nu am băut şi îs ameţită deja.

- 2n coc8tail *e: "n -he Aeach 9 am spus şi eu la r ndul meu şi o priveam curioasă pe ?eidi.

- 2n coc8tail -eOuila *unrise 9 a # mbit ea malefică 9 /i o sticlă de votcă din care şi-a comandat el 9 ştiam eu că aşa o să facă.

%helnerul a plecat şi noi am rămas într-o linişte morm ntală…asta p nă c nd scumpa mea prietenă s-a decis că trebuie să strice această linişte.

- *puneţi ceva pentru 4umne#eu 9 gesticula prin aer ca o nebună, nu că nu ar fii.

- %e vrei să #icem$ 9 am întrebat-o eu ţ fnoasă.

- (u ştiu…orice…

- 4acă n-am nimic de spus 9 am încheiat eu.

- /i ?eidi cu ce te ocupi$ 9 a întrebat Alice.

- *unt…adică am fost avocată 9 ceea ce a atras toate privirile celor de la masă.

- %um adică ai fost$ 9 a chestionat-o 'osalie.

- -ocmai m-am retras din acest domeniu…

- 4a, c teodată îi chiar aiurea 9 a spus Jasper.

- ?aide, frate& 9 a e:clamat )mmett 9 -rebuie să depăşeşti starea aceasta…la toţi ni se înt mplă.

- (u este corect& 9 Jasper se pl ngea ca un copil mic şi toţi chicoteam.

- (u mai fii copil, Jasper 9 i-a spus Alice şi el o privea cu dragoste.

- (u sunt 9 şi atunci un nou val de r sete a pus stăp nire pe masa noastră chiar c nd chelnerul a venit.

- Aăuturile dumneavoastră 9 ne-a pus tot ceea ce am comandat în faţă şi apoi s-a uitat ţintă la mine 9 /eful vă transmite salutări.

- )ste aici$

- 4a.

- 5ă conduci p nă la masa lui$ 9 l-am întrebat, eram prieteni buni.

- Aella, Aella 9 ?eidi doar nega cu capul ceea ce mă făcea să chicotesc.

- *igur.

,nainte de a mă ridica l-am vă#ut pe )d6ard cum îşi str ngea pumnul…ce o fi păţit$=-am urmat p nă la bar unde era vechiul meu prieten, m-am aşe#at pe scaun şi mă pregăteam să spun ceva.

- (u ţi-a plăcut băutura ta$ 9 m-a întrebat el ridic nd o spr nceană.

- *incer, nu prea 9 încercam să-l necăjesc puţin, însă el doar # mbea.

. .)u niciodată. .. ve#i că ?eidi a comandat o sticlă plină de votcă 9 atunci am ndoi am început să r dem 9 -otuşi sper să nu se mai îmbete ca ultima dată c nd a început să c nte 9 un alt val de r sete a început…?eidi c nt nd era o imagine unică.Prea puţină votcă 9 am oftat şi el a chicotit.>elos 7anni$ . . scumpa mea.)i bine. . .5ai ales că sunteţi însoţite.%ine mai ştie ce o să facă şi de data asta 9 am ridicat din umeri./i eu care credeam că am ţinut minte e:act cantităţile care îţi plăceau în băutura ta.

.*igur$ .4a sigur 9 am spus ironică. . .(iciodată nu am fost mai sigur ca acum 9 a # mbit afectat.%um$ .. toţi aveau # mbete .Ăăăă…tocmai aveam de g nd să fac asta.Vrei să-ţi dovedesc$ . ./i n-ai venit tu pe la masa noastră să ne saluţi$ 9 acum încercam să par supărată.5erg acum 9 şi cu asta a ieşit din spatele barului oferindu-mi braţul şi m-a condus la masa unde se aflau ceilalţi.

pe faţă şi povesteau despre orice cu e:cepţia lui )d6ard care era mai serios dec t la serviciu. .?mm…cu tine alături niciodată 9 am început să r dem 9 7anni ve#i că lipseşte un băiat. . . aşa că dă-mi voie să te anunţ că o să-ţi petreci seara cu noi 9 i-a ordonat şi el o privea uimit.?eidi…aminteşte-ţi că mai am nevoie şi de aer 9 )mmett a început să r dă au#indu-l pe amicul meu de o viaţă. str ng ndu-l în braţe. .%e tu nu ai nevoie de el să trăieşti$ . ignor ndu-mă pe mine.4e ce îmi spui de fiecare dată asta$ . ce om ciudat.4ragul meu 7anni 9 a ţipat ea. ?eidi cum ne-a vă#ut sa ridicat în picioare şi a sărit să îl îmbrăţişe#e pe 7anni.

cu e:cepţia scumpului nostru uriaş.Aşa #iceam şi eu. care folosea drept scu#ă nebuniile făcute de ?eidi c nd era sub influenţa alcoolului. fără să fim conştienţi de ceea ce spunem. mai ales cel dintre 'osalie şi ?eidi. 4upă aceea a început nebunia…mai e:act consumul de alcool şi nimeni nu era conştient de acţiunile lui. )mmet care nu consuma alcool pe motiv că conducea şi a lui 7anni.4ar… .(u 9 s-a uitat la mine # mbind. .. cele două păreau gata să spună orice nebunie.(ici un dar 7anni. nu$ . A fost e:trem de ciudat c nd fetele au început o conversaţie despre se:ul cu diferiţi băieţi. . /tiu că eşti singur şi sunt sigură că nu ar e:ista nici o companie mai bună dec t a noastră. %u toţii spuneam lucruri trăsnit.

atunci Jasper se ridică serios în picioare îşi întinde m inile arăt nd degetele în semnul păcii şi ţipă+ .Paşti tu că noi nu suntem boi 9un alt val de r sete. .*ă vă #ic un banc 9 a spus Jasper atrăg ndune atenţia şi gesticula cu degetul spre noi 9 %e face un jamaican într-un lan de marijuana$ 9ne întreabă şi noi ne uităm în continuare miraţi la el..*tă$ 9 întreabă )mmett. .ericit& 9 atunci toţi începem să r dem de el şi 7anii îi spune. 4upă aceea ?eidi a venit cu ideea ei genială pe care de fiecare dată o punem în aplicare. însă toţi r deam de felul în care îl spune.Paşti . Apoi Jasper a început să spun tot felul de bancuri care mai de care mai ciudate şi puţini sunt cei care înţelegeau ce spune. .

.(u mai ştiu 9 a început să r dă. . . .%e ar fi să….%e$ 9 de data asta 'osalie a fost cea care a întrebat-o şi ceilalţi r deau.Pe mine… (nnnnnnniiiiccccccciiiiiiiooooooooooodddddaaa aattttttăăăăăăăăăă.. .?aide…doar nu te-a afectat alcoolul$ 9 a întrebat-o )mmett r # nd.din nou.*ă….*ă ce$ 9 a întrebat-o Alice încep nd să r dă. .a lăsat propo#iţia în aer. . cine ştie c te alte mii de prostii s-au mai spus înainte.

=aşo 9 a strigat ea.. bine fie."h.)h dacă insistaţi at t 9 a ridicat din umeri 9 2n concurs…%ine re#istă mai mult$ . .Atunci$ ./i atunci de ce nu spui 9 o tachina )mmett.)u nu mă mai bag în asta… .-u& . . nnnnnuuu 9 şi negam cu capul. . .)u.%ine$ .

pe o melodie lentă şi ne apropriam feţele tot mai tare şi atunci )d6ard a şoptit+ . (u ştiu ce s-a înt mplat şi în ce moment am ajuns pe aşa#isul ring de dans şi dansam cu nimeni altul dec t )d6ard. tot ce conta era doar el…numai el. (u mai percepeam lucrurile din jur.4ar tu mie$ /i apoi ne apropriam tot mai tare…înc t la un moment dat ne-am sărutat.%e îmi faci$ 9 ochii lui aveau o sclipire aparte. era minunat să îi simt bu#ele peste ale mele aveau o aromă deosebită…ne mişcam bu#ele într-un dans aparte…o clipă de neuitat care mi s-a întipărit în ad nc în suflet. . .Am început să combinăm diferite băuturi care erau pe masă şi să le bem…nu ştiu c t am băut şi ce am consumat mai e:act însă încet-încet am pierdut numărătoarea paharelor.

. )ram ameţită şi lipsită de vlagă. Aşa că după o oră am ieşit .%apitolul P+ Petrecere cu…surpri#e A doua #i c nd m-am tre#it. lăs nd urme roşii pe pielea mea palidă.ncercam să evit orice fel de g nduri în speranţa că o să se mai diminue#e durerea de cap. însă fără efect. *prijinindu-mă de dulap şi de tot ce putem ca să nu ajung pe podea m-am îndreptat încet spre baie…aveam o mare nevoie de un baie rela:ant şi să scap de mirosul acesta îmbibat în mine de tutun şi de alcool. care acum îmi întorcea stomacul pe dos. %ontactul pielii mele cu apa fierbinte mi-a transmis în întreg corpul un fior. Am intrat în cada pe care am umplut-o cu diferite săruri şi cu apă caldă. Astea erau cele mai importante lucruri din clipa asta. aveam o durere de cap insuportabilă…parcă îmi simţeam inima în cap şi simţeam cum ceva mă str ngea fruntea plus o sen#aţia de greaţă. în plus vedeam totul în ceaţă şi părea că camera se înv rte cu mine…cu siguranţa eram în camera mea pentru că înainte cu o noapte am memorat-o perfect.

% nd am intrat în sufragerie am fost surprinsă să aud #gomot în bucătărie şi mă întrebam cine poate fi…?eidi cu siguranţă nu s-a tre#it la ora asta. . % nd am intrat în bucătărie am putut să răsuflu uşurată vă# ndu-l pe 7anni cum se înv rtea cu pricepere în bucătărie.din baie şi m-am îmbrăcat într-o rochiţă neagră cu bretele.)ste loc şi de mai bine 9 a chicotit încet. . aveam un nod în g t din această cau#ă. . -otuşi îmi era teama ca nu cumva din cau#a beţiei să fi terminat cu cineva în pat.Pe viitor nu mai accepta provocările prietenei . 5-am îndreptat curioasă spre bucătărie vr nd să aflu cine avea curajul să umble aşa în voie în bucătărie mea şi mai ales să facă şi at t #gomot…era chiar enervant. mi-am uscat părul şi mi-am aplicat un machiaj c t mai natural.% t de rău este$ 9 m-a întrebat el fără să mă privească.

./i tu ai că#ut în capcană.7anni.n acea clipă mi-au venit în minte imagini din .2ite ce este Aella… 9 a făcut o pau#ă at t de apăsătoare pentru mine 9 Am crescut împreună şi ţi-am fost ca un frate mai mare. )ste de datoria mea să am grijă de tine îţi aminteşti$ . .7anni…te rog. nu îi momentul 9 am spus str mb ndumă de durere. din nou 9 a oftat 9 Aella.(u-mi spune iar concursul acela idiot$ . . ce 4umne#eu ai păţit$ . .(iciodată nu este momentul potrivit 9 a ridicat tonul provoc ndu-mi o nouă grismă.tale.

copilăria mea…din momentul în care copiii mai mari se luau de mine şi 7anni îmi lua apărea… acea #i în care mi-a promis+ B5icuţă domnişoară îţi promit că o să-ţi fiu întotdeauna ca un frate şi voi avea grijă de tine…vom fi ca familia pe care nu o avem şi întotdeauna o să ne ajută reciproc.C

- /i acum nu îmi spune că nu îţi aminteşti 9 era încruntat şi atunci o lacrimă încerca să-şi facă loc, însă am oprit-o la timp 9 /tiu că îţi aminteşti pentru că tot timpul asta a fost clar pentru am ndoi şi indiferent de ce s-a înt mplat am fost acolo unul pentru altul…de ce vrei să te ascun#i acum$

- 7anni 9 am tras în piept 9 (u sunt pregătită să vorbesc despre asta 9 el a oftat.

- Aine…însă ştii că întotdeauna voi fi acolo pentru tine 9 m-a tras într-o îmbrăţişare frăţească.

- /tiu…ştiu 9 am şoptit respir nd greu.

,ntotdeauna amintirile dor…chiar şi dacă sunt bune, la un anumit moment sunt legate de cele rele şi te rănesc. %el puţin în ca#ul meu, îmi amintea ce am pierdut odată cu acele clipe şi c te răni ad nci s-au creat rup nd legăturile cu oamenii care au fost alături de mine pe atunci…doare tare, însă durerea pe unii dintre noi ne face şi mai puternici. Pe mine această durere sf şietoare, pe care am învăţat să o ascund at t de bine, m-a făcut mai puternică şi m-a ajutat să ajung unde sunt astă#i şi sper din suflet că o să pot trece mai departe să reuşesc să-mi găsesc liniştea at t de greu de atins cel puţin pentru mine. 0iua aceea a fost destul de grea pentru mine şi pentru ?eidi, av nd nişte dureri neimaginabile de cap şi mai trebuia să suportăm şi predicile lui 7anni, care încerca să ne bage minţile în cap…o adevărată predică şi un chin pentru noi.

- % nd 4umne#eu o să înţelegeţi şi voi că vă faceţi doar rău$ 9 ţipa el gesticul nd cu m inile prin aer…at t de repede înc t au#eam cum

aerul v j ia.

- 7anni…shhh 9 ?eidi încerca din greu să-l facă să tacă.

- (ici nu mă g ndesc…mai ales p nă c nd nu înţelegeţi c t rău vă faceţi 9 a ţipat el în continuare 9 *unteţi at t de iresponsabile…nu g ndiţi deloc.

- -e rog…mai încet 9 a murmurat din nou ?eidi.

- 4e ce vă faceţi rău$

- %e rău$ 9 am întrebat eu.

- Aella, ce ai în capul ală de pe umeri$ 9 a întrebat ironic şi enervat 9 %re#i că să bei at t este bine$ 9 i-am evitat privirea cu durere şi apoi ?eidi a luat cuv ntul.

- (u e bine 9 a oftat ea, singur nu îi convenea să îi dea dreptate însă era singura şansă să-l facă să tacă odată 9 /i nici nu o să o mai fac… era ultima beţie înainte de nuntă 9 a # mbit visătoare.

- %e nuntă$ 9 acum cel uimit era 7anni.

- A găsit un .ăt .rumos şi se căsătoreşte cu el, dar habar n-am cine este…nu vrea să #ică.

- ?eidi pe cine ai pus ghearele$

- " să aflaţi la momentul potrivit.

- 7anni, cred că trebuie să pleci 9 am spus eu # mbind vr nd să scap c t mai iute de el.

- Plec…însă nu ai scăpat, 1sabella.

Asta a fost ceea ce a rupt totul în mine…cel pe

care îl consideram ca un frate mi-a spus aşa cum îmi spun cei pe care nu îi vreau aproape de mine şi cei care mi-au făcut rău sau îmi vor face într-un fel sau altul. ,n acea seară mi-am înghiţit lacrimile şi am decis că nu trebuie să mai las pe nimeni să mă rănească. A doua #i ?eidi a plecat spre .ranţa ca să renunţe în mod oficial la avocatură, urm nd ca cur nd să se înt lnească cu misteriosul ei iubit. )u am luat legătura cu o casă de modă comand ndu-mi o rochie de seară pentru evenimentul de s mbătă seara…e:act cum a spus, )sme,în timpul acelei vi#ite am primit invitaţia pentru evenimentul caritabil. ,n cele două #ile care miau rămas am făcut diferite pregătiri pentru această #i, am fost la spa şi la coafor am făcut c teva schimbări radicale de loo8 care o să uimească at t presa c t şi ceilalţi invitaţi în acea seară.

Perspectiva lui )d6ard %ullen

4in seara de la club nu îmi mai amintesc nimic altceva în afară că era at t de furios că 1sabella îl cunoştea pe tipul ală 7ami sau cum l-o fi chem nd…şi mai ales c nd a plecat de la masa noastră at t de entu#iasmată ca să-l vadă. ,n momentul c nd am vă#ut-o de braţul lui simţeam cum s ngele îmi clocoteşte în vene, vedeam doar roşu în faţa ochilor şi aveam un chef nebun să-l snopesc în bătaie pe acel idiot, dar c nd am vă#ut-o pe ?eidi că îi ordonă să fie compania ei am răsuflat c t de c t uşurat. Pe tot timpul serii am fost încordat şi am consumat alcool fără încetare, parcă nu mai aveam limită…nu ştiu ce s-a înt mplat în continuare şi ce prostii am mai făcut sau ce au făcut ceilalţi. *inguri treji din c te îmi amintesc erau )mmett, care trebuia să conducă, şi acel 7achi.

- Păcat frate…mare păcat 9 a început )mmett care se juca cu micuţa mea 9 *ărăcuţa de tine, )vie, cu un aşa tată 9 a chicotit, iar prinţesa mea a # mbit.

- 4e ce este păcat$ 9 am întrebat ridic nd o

spr nceană.

- %red că )vie trebuie să doarmă…o duc sus şi după vorbim 9 astea fiind spuse a şi plecat…am rămas singur şi priveam pe geam oamenii care treceau agitaţi şi grăbiţi. (u prea aveam chef de nimic şi nu reuşeam să schimb direcţia g ndurilor, care gravitau cu încăpăţ nare în jurul unei frumoase, dure şi drăgăstoase avocate care mi-a schimbat direcţia universului meu…%e 4umne#eu se înt mpla cu mine nici eu nu ştiu. ,n c teva #ile a reuşit să mă facă să trec prin iad şi înapoi de o mulţime de ori…să mă facă să nu pot să mă g ndesc la nimic altceva dec t la ea şi să îmi schimbe concepţia pe care mi-a făcut-o Victoria despre femei. 1sabella la fel ca ea a refăcut at tea în mine şi a distrus tot at tea.

- .rate ce simţi pentru tipa asta, 1sabella$ 9 eram uimit aşa de evident eram$

- =a ce te referi$ 9 am făcut pe copilul neştiutor care nu vrea să spună adevărul.

%um adică o iubesc$ . *untem fraţi aşa că spune 9 am oftat pe c t de prost îl credem pe uriaşul acesta pe at t este de deştept./tiam eu…toarnă tot. . . .)dişor. .)mmett 9 am oftat greu. iar eu mă uitam la el de parcă i-ar mai fi crescut un cap sau două 9 Aine se #ice c nd se spune că dragostea este oarbă…bine îndrăgostiţi sunt." iubeşti& 9 a conclu#ionat.. . dragă nu fă pe prostul…că poate răm i aşa 9 a început să r dă 9 *ă nu deviem de la subiect.(u ştiu…?abar n-am… .?aide…recunoaşte.

(u ştiu ce simt pentru ea…nu mai ştiu nimic 9 am spus sincer.. tu sigur nu mă păcăleşti$ . . . . fac doar cu ..Aseară ştiai foarte bine 9 ridica spr ncenele. însă nu şi cu asta…în plus mai bine 1sabella dec t idioata aia de Victoria 9 avea dreptate.rate…mi-a dat universul peste cap în mai puţin de o săptăm nă şi tot ce fac.(u…frate glumesc eu c t glumesc.%e vrei să spui$ 9 am întrebat sărind ca ars din scaun. .Aseară v-aţi sărutat 9 îl priveam ca şi cum ar fi spus o bombă…nu îmi venea să cred că am făcut asta. .)mmett.

..elicitări. .ea în g nd."ric t de mult mi-ar place de ea şi poate chiar dacă o iubesc însă o relaţie cu prinţesa de gheaţă ar fii imposibilă.)i bine înafară de voi doi…eu şi 'ose ne-am combinat şi la fel şi Alice şi Jasper.(u mai răm ne doar ca tu şi 1sabella să vă combinaţi.1mposibilă$ (u prea cred. . . . . .)ste grav cu tine )ddie. ./tiu.

este egoism şi răneşte pe toţi cei din jurul nostru şi chiar şi pe noi…un principiu care ne distruge vieţile. să părem impasibili în faţa tuturor şi poate chiar să trăieşti după un principiu pe care toţi îl aplică în #iua de a#i B.Perspectiva autoarei (u spune niciodată că ai scăpat de rău.iecare pentru sineC. % nd ceea ce nu te aştepţi să ţi se înt mple şi te laşi cuprins de ea. arăt ndu-ţi surpri#a şi poate neputinţa în faţa celor care te înconjoară…este poate cel mai rău lucru. pentru că întotdeauna soarta o să-ţi arete că nu ai dreptate…toţi spun că nu trebuie să spui niciodată+ B(iciodatăCJ are mare dreptate acest proverb şi de fapt e:act ceea ce spui că nu o să faci niciodată e:act asta o să ajungi să faci întrun final. pentru că aşa ei învaţă cu ce te pot distruge şi ce te răneşte. -rebuie să învăţăm să ne ascundem adevăratele sentimente. 2n principiu care a pus stăp nire pe minţile bolnave ale tuturor şi care ne conduce. prieteni şi din cau#a căruia putem să omor m .

iindcă pentru toţi tot ce contea#ă este doar persoana lor. iese la iveală fără ca eu să vreau să arăt…sau asta era acum ceva timp$ 4a acum mult timp pentru că acum ştiu să mă implic în apărarea unora fără ca alţii să-şi dea seama de ce fac ceea ce fac…am învăţat să nu am încredere în nimeni. de ce am fi noi primi$ 4e ce să renunţăm să fim egoişti$ %hiar dacă îi rănim pe cei din jur.sau să distrugem unele vieţi într-un mod ireparabil. ce spun ceilalţi despre noi$ %ă suntem proşti şi lipsiţi de personalitate$ )u una am suferit îndeajuns în lumea asta meschină şi totuşi deşi vreau să-i calc pe toţi în picioare şi eu să fiu centrul universului nu reuşesc…4e ce$ Pentru că partea aceea bună şi miloasă din mine. (e conduce pe fiecare în toate acţiunile noastre şi nici unul nu suntem în stare să depăşim acest concept…nimeni de a lungul istorie nu a reuşit…nimeni. /i dacă unii reuşim să trecem de asta. înafară de mine şi de . de ce contea#ă$ . să ne reali#ăm nevoile indiferent pe cine călcăm în picioare…pentru că noi suntem centrul universului şi doar noi suntem cei care contăm în lumea asta.

însă înainte să îi felicite le-a ţinut puţină morală ca nu cumva în ca#ul unei înt mplări nefericite între ei să distrugă . )sme s-a implicat at t de tare în pregătirea acestui eveniment în cadrul căruia trebuia să se str ngă c t mai mulţi bani ca să îi ajute pe acei copii cu care soarta a fost at t de aspră.cei care au fost alături de mine c nd am avut nevoie. însă nu au reuşit şi nici nu o vor mai face-o şi au pierdut şansa şi eu am învăţat. nici chiar ei. %u toţii fac pregătiri pentru ceea ce urmea#ă să se înt mple în s mbăta asta. dar cea rea$ (u ştiu şi nici nu vreau să ştiu…Pentru că eu sunt ceea ce sunt şi nimeni nu poate schimba asta…nici chiar eu. -u din ce categorie faci parte$ 4in cea bună sau cea rea$ 4ar care este cea bună. de asemenea la au#ul vestei că 'osalie şi )mmett. doar două persoane au reuşit să treacă peste toanele mele şi toate schimbările pe care am fost nevoită să le fac din cau#a lor…a tuturor celor care au vrut să mă distrugă. respectiv Alice şi Jasper formea#ă un cuplu a fost foarte fericită.

)a a păstrat anonimatul şi evita c t de mult putea ca presa să afle că marea avocată 1sabella 4upont se află în (e6 7or8 şi lucrea#ă la o firmă mediocră. )d6ard %ullen este o persoană după concepţia altora puţin cam moale pentru că nu a putut să treacă peste .armonia. toate aceste lucruri au distrus firma şi acum puţini sunt cei care ar vrea să-i apere o astfel de firmă. mai e:act de o lună de #ile. %arlisle avea mari probleme cu firma şi nu prea avea nici o idee cum să o facă să meargă înainte. %arlisle spera din tot sufletul ca o dată cu ea să vină şi faimă. /tia de mult care este situaţia. ştia că dacă în mai puţin de două luni nu găseşte o soluţie totul va fi dus pe apa s mbetei…toată munca lui de o viaţă va fi distrusă şi asta pentru că şi-a permis să fie mai bl nd cu unii şi să nu accepte ca#urile în care ştia că cel pe care îl apără este vinovat deşi ar fi putut să-l scape de orice pedeapsă. ştia ce reputaţie are această fată şi de ce duritate a dat dovadă. însă 1sabella nu a făcut nimic din ceea ce îşi dorea %arlisle. pentru că deşi ea nu îşi dădea seama căuta puţin din acea linişte sufletească pe care a pierdut-o cu mult timp în urmă. din această cau#ă a fost de acord ca o persoană ca 1sabella 4upont să se implice în firmă.

Alice şi Jasper şi-au dat seama în sf rşit că nu au nimic de ce să se teme pentru că ei în faţa lumii sunt doar nişte colegi. ba chiar a vorbit cu )d6ard şi împreună au convins-o pe 1sabella să meargă împreună cu ei la marele eveniment. doar apropriaţii ştiind adevărata lor poveste. . )mmett încearcă din greu să-l convingă pe )d6ard să treacă mai departe de despărţirea de Victoria şi mai ales să aibă în vedere o nouă relaţie cu 1sabella…cea care îi dă doar bătăi de cap. Jasper evită orice contact cu 1sabella de teama că aceasta ar putea fi supărată pe el. însă nu a distrus-o ca pe un g ndac pe această femeie demnă de dispreţ şi presa a vorbit multă vreme despre ce a făcut ea. Victoria. unora le-a schimbat şi culoarea părului şi multe altele. şi nu doar că nu a putut să treacă peste asta p nă c nd a înt lnit-o pe 1sabella. mai ales că înainte de a începe din nou relaţia cu Alice el i-a făcut anumite avansuri. acum pot să-şi trăiască din plin dragostea fără a se teme de ce vor spune ceilalţi.abandonul soţiei sale. la fel şi 'osalie şi )mmett. Alice s-a ocupat de ţinutele tuturor şi de tot ce este nevoie.

/i e:act aşa cum chiar ea însăşi a învăţat de la viaţă întotdeauna o va lovi unde o doare mai tare şi o să-i pregătească fel şi fel de surpri#e…bune sau rele. Viaţa ei a fost şi va fi plină durere . iar acum are o nouă victimă. toţi o urmăresc ca să vadă ce alte ca#uri este pe cale să re#olve. sunt persoane care ştiu o mică parte sau un secret care îi este fatal. femeia care a reuşit să le dea tuturor bătăi de cap şi care a provocat at tor bărbaţi dureri de cap. 1sabella are at tea secrete ascunse pe care nimeni nu le ştie…nimeni nu ştie în întregime povestea vieţii ei. nimeni altul dec t )d6ard %ullen. Acum o să arunce din nou liniştea şi o să încerce să salve#e o firmă şi o familie. ea întotdeauna se va aştepta la o lovitură fatală de la viaţă…însă ea face parte dintre acele persoane care au lăsat asta de o parte ca să ajungă să facă ceea ce îşi propusese la o v rstă fragedă. da nu cunoaşte nimeni adevărata suferinţă din spatele acestei măşti pe care o afişea#ă.1sabella 4upont. o să se sacrifice şi o să apară din nou în lumina reflectoarele pentru că ea este una dintre cei mai buni avocaţi din întreaga lume şi s-a dedicat total acestei meserii. nimeni nu ştiu…nici chiar eu…" să trăim şi o să vedem cursul pe care o să-l ia linia .

care este mai mult un mod de a ieşi în evidenţă a oamenilor de afaceri.vieţii ei. /i eu trebuia să identific toate hainele pe care o să le îmbrace aceşti bogătaşi…am rămas uimit vă# nd cine cobora din maşină….amilia %ullen şi încă o persoană de care de multă vreme nu s-a mai scris. faimoasa avocată. nimeni alta dec t+ 1sabella 4upont. Perspectiva unui jurnalist -oată presa este aici şi eu am avut norocul să ajung la acest eveniment organi#at de firma de avocatură %ullenNs şi de cei de la *ummit )ntertainment plus o mulţime de alte firma care vor să se implice în campania asta. .

sandale Arian At6ood R clutch Judith =eiber şi părea să adopte aerul unei capitale latine. mătăsos şi romantic. . %el mai interesant lucru la t nără avocată este faptul ca a avut o schimbare de loo8 majoră şi anume că şi-a vopsit părul într-o culoare brunetă şi trebuie să recunoaştem că arată foarte bine aşa. 'osalie =illian ?ale a purtat o rochie culoarea piersicii Alberta . inocent.erretti. care o avantajea#ă cu certitudine. Jasper ?ale ne-a uimit încă o dată cu costumul lui e:travagant Paul *mith şi în special cu floarea din piept.Alice %ullen care a optat pentru o rochie 4onna Qaran. cu pantofi Arian At6ood şi bijuterii =orraine *ch6art#. 'osalie aleg nd un machiaj în ton cu rochia. pasional. A ales un machiaj intens. fiind m ndru în tot acest răstimp de iubita lui Alice %ullen.

deşi este puţin cam scurtă. 1sabella 4upont. %arlisle %ullen a îmbrăcat un costum negru Joseph Abboud şi cravată %alvin Qlein. )d6ard AnthonG %ullen a avut o imagine strălucitoare în costumul lucios >ucci şi cravată îngustă. )a foloseşte un machiaj care îi pune în evidenţă ochii. misterioasa avocată a venit cu . " ţinută de seară inovatoare. %ine ar fi cre#ut că avocaţii arată at t de bine$ )sme %ullen poartă o rochie 0uhair 5urad şi pantofi %hristian =ouboutin. av nd şi el o schimbare a nuanţei părului care acum este roşcat deschic.)mmett %ullen a purtat un constum Armani care ăi stătea foarte bine…scoţ ndu-i în evidenţă trupul atletic.

în această seară i-am însoţit pe %ulleni. Aleg nd să-şi schimbe culoarea părului cu o nuanţă mai caldă de castaniu.o schimbare şocantă pentru toţi. 1sabella a optat pentru o rochie 'oland 5ouret şi pantofi %hristian =ouboutin. 4a. iar gloss-ul discret finisea#ă un machiaj de altfel fără pată. mai . av nd un machiaj impecabil. nuanţele de smo8G sunt perfect alese pentru pielea şi pentru culoarea ochilor. încerc nd să le evit pe restul…cu greu însă am reuşit. Perspectiva 1sabellei 4upont ):act cum mă aşteptam presa a fost uimită de apariţia mea şi cu toţii au fost at t de interesaţi de ceea ce am făcut eu în tot acest timp c t nu am fost vă#ută de ochii presei şi am fost nevoită să răspund la unele întrebări. stil ndu-şi coafura cu o împletitură lejeră. av nd în vedere că a avut o dispariţie de apro:imativ două luni din #iarele din întreaga lume.

e:act eu veneam cu )d6ard. Acum înăuntru unde are loc de fapt acea mică petrecere stăteam cu toţii la aceeaşi masă şi vorbeam despre o mulţime de lucruri. din această cau#ă m-am simţit ciudat…însă c nd am ajuns acolo mi-a respectat deci#ia de a nu stat în preajma reporterilor l ngă mine. draga mea 9 am au#it o voce din spate şi m-am întors vr nd să aflu cine mp strigă…era nimeni altul în afară de 5ichael. . mi se părea ciudat c t de atenţi erau )mmett şi )d6ard cu mine.5ichael 9 am # mbit rece. . un fost client care are o firmă ce se ocupă de comerţ. %arlisle părea încă îng ndurat din cau#a firmei încerc nd să găsească soluţii. nu te-am mai vă#ut de un car de ani 9 m-a str ns în braţe de parcă ar fi vrut să mă absoarbe. .1sabella. . aşa cum făceam de obicei.*cumpa mea.

%u ce te pot ajuta 5ichael$ 9 continuam cu această falsă amabilitate. din nou 9 m-am prefăcut surprinsă. ai apărut la ţanc. . . pentru că tipul îmi provoca greaţă. însă încercam să nu îi dau atenţie acestui mic detaliu 9 -ocmai de asta vroiam să-ţi vorbesc 9 logic 9 Ai dispărut at ta timp şi nu ştiam de unde să te iau. -otuşi.4e c nd…. ..4e c nd m-ai repre#entat în acel proces./tiu că o să r #i de mine…am intrat într-un nou bucluc tot cu o tipă care cică am încercat să o viole# 9 şi de fapt e:act asta făcea.habar nu aveam. iubito 9 da întotdeauna folosea astfel de apelative care pe mine mă incomodau. .(u. din fericire tipul acesta care se află acum în faţa mea nu se mai lega niciodată din nou de aceeaşi tipă. cei de . din păcate eu întotdeauna apăram pe oricine venea la mine.

frumoasa mea 9 şi atunci mi-a st rnit curio#itatea.Pentru că…. care ."h da…avocaţii 9 ceva nu era în regulă.*erios$ . încerc nd să-l derute# şi să aflu ceea ce vreau de la el.*unt firma cu care lucre# în pre#ent 5ichael.Păcat.4a.4e ce anume$ 9 mă apropriam încet de el. .la masă mă priveau fără să înţeleagă şi atunci mi-a venit ideea. . . dacă îl prindeau ca client am nau puţin inevitabilul 9 )i sunt de la firma %ullenNs. .privea fi: în ochii mei. . .

. .%e ştii şi nu ştiu eu$ 9 am clipit des şi stăteam aproape de el. dar nici unul nu a scos un cuv nt.aveau o putere de convingere e:traordinară 9 …mulţi vreau firma distrusă 9 asta i-a surprins pe toţi. . îi vrea distruşi pe toţi." să mă distrugă şi pe mine 9 asta m-a enervat la culme şi atunci m-am întors dintr-o dată spre el. .)u nu mă pot ocupa de ca#ul tău 9 am # mbit cu părere de rău 9 *ingurii care pot să se ocupe şi o să or facă cu instrucţiunile mele sunt ei.(u ştiu 9 eram sigură că nu ştie aşa că m-am retras. . .%ine$ ." altă firmă…nu ştiu cum îi #ice.

. . ştiu destul de multe despre tine şi micile probleme din trecut 9 i-am # mbit cu superioritate şi el deja mă privea cu frică 9 /i dă-mi voie să-ţi e:plic…nimic nu mă opreşte să schimb c te ceva la tot 9 ştia la ce mă refer 9 Presupun că suntem singura ta salvare. 1sabella 9 a spus 'osalie.Ai putere de convingere nu glumă.Aşa este 9 a înghiţit în sec. răspunsul greşit şi totul s-a dus pentru el. nu$ 9 îl priveam atentă.n plus cred că poţi afla c te ceva pentru mine despre acea firmă 9 m-am întors spre ceilalţi de la masă care se prefăceau că nu au au#it nimic. . .. da luni…la prima oră 9 şi cu asta a plecat de acolo.. .5ichael.4a…)u mă retrag…o să vin luni…luni.

domnilor şi domnişoarele 9 toată lumea a încetat din activitate şi a început să-l urmărească pe cel care va licita obiectele făcute manual de diferiţi copiii 9 A venit timpul să începem licitaţia 9 a # mbit şi toată lumea se pregătea să licite#e. -oată lumea a licitat. nu aveam altă cale pentru că orice aş face tot o să mă urască prefer să nu ştie.5ereu obţin tot ce îmi doresc 9 am # mbit cu superioritate aşa cum fac întotdeauna c nd cineva mă provoacă. unii mai mulţi.4oamnelor. alţii mai puţin însă cu toţi au participat…şi e:act cum mă aşteptam era şi 7anni aici şi îi simţeam privirea acu#atoare. la fel ca şi mine doar că eu nu urmăream să-mi fac reclamă.. . /tiu că am greşit. Am licitat…nu mult pentru că păstram acea sumă importantă de bani pentru un alt mod de ai ajuta. ci să îi ajut pe acei copiii. % nd licitaţia s-a terminat toată lumea se întorcea la locurile lor sau stătea de vorbă cu alte .

persoane. .5amă.(iciodată 9 am au#it vocea care o perioadă de timp mi-a dat bătaie de cap at ta timp şi toţi .1sabella…îţi mulţumesc din suflet pentru că ai venit în seara asta şi că ai licitat acea sumă mare 9 îmi puteam da seama că nu se aştepta la aşa ceva. . .A fost o sumă mică. .A fost un succes 9 # mbea fericită )sme..)şti modestă 9 a spus )d6ard. . .ntr-adevăr. scumpa mea 9 a sărutat-o pe creştet %arlisle. . ai avut o idee minunată 9 Alice o îmbrăţişa.

" priveam cu atenţie fără să-mi arăt groa#a care a pus stăp nire pe întreaga mea fiinţă. .Ai dreptate. niciodată nu aş fi modestă 9 o priveam ţintă şi îi urmăream trăsăturile. %apitolul D+ 4in nou… (u îmi venea să cred că am revă#ut-o după trei ani pe femeia care mi-a dat at ta bătaie de cap…cea care a încercat să obţină c t mai multe lucruri din cau#a că ştia un secret despre mine…un secret care m-ar fi distrus atunci şi încă mai are posibilitatea ca cu acest secret să mă distrugă. încet m-am întors şi e:act cum mă aşteptam ea era acolo. era e:act la fel ca şi acum trei ani c nd am vă#ut-o ultima dată.priveau îngheţaţi în spatele meu. îmi era teamă de ea…sau mai bine ."f. of 9 a început să r dă…ştiam eu că niciodată nu a fost normală. . of.

#is îmi era teamă să nu distrug imaginea pe care mi-am creat-o în faţa lumii întregi şi mai ales în faţa familiei %ullen. părul roşcat îi curgea în valuri pe spate…avea acelaşi ten palid ca întotdeauna. Priveam în continuare femeia care se află în faţa mea. .Ţie ţi-a fost$ 9 i-am răspuns cu aceeaşi întrebare şi ea mă privea # mbitoare.(u se… 9 am au#it o voce din spate însă nu am identificat-o pentru că eram prea concentrată pe scorpia din faţa mea. .Ţi-a fost dor de mine$ 9 nu înţelegeam rostul acestei întrebări. )i au devenit importanţi pentru mine şi acum trebuie foarte cur nd trebuie să plec de aici…c t mai iute. . . era machiată natural şi deşi # mbea cu o bunătate prefăcută puteam să simt răutatea pe care o emana. îmbrăcată într-o rochie verde închis cu un umăr descoperit. mulată şi îi punea în evidenţă silueta.

Victoria.Poate da sau poate nu 9 m-am întors spre cei din familia %ullen şi îi vedeam pe toţi încordaţi şi )d6ard părea ca şi cum ar fi fost lovit cu o b tă de baseball…ceva nu este în regulă. . însă acum privea în spatele meu parcă încerc nd să afle un răspuns. presupun că nu te interesea#ă asta sau mă înşel$ 9 am ridicat spr ncenele aştept nd răspunsul. ./tiu bine de ce ţi-a fost dor 9 şi ea # mbea..5ă scu#aţi clipă…4acă ai ceva de spus 9 şi am plecat spre un loc retras unde să pot vorbi . teama ma încolţit…nu se putea ca altcineva care să ştie acest secret din mine 9 (u îmi faci cunoştinţă$ .1sabella… 9 continua să facă acelaşi schimb de priviri cu cineva din spatele meu. .Posibil…mai mult de… .

care a avut o inimă at t de rea înc t să-şi abandone#e propria fiică…şi nici acum nu îmi venea să cred că a putut face toate aceste lucruri.osta mea soţie încerca să îi arete 1sabellei că ne cunoaşte. Perspectiva lui )d6ard %ullen Priveam uimit cum cea care a fost soţia mea. eu continuam să privesc în urma lor şi să mă g ndesc cum femeia pe care . *tăteam acolo îngheţat ascult nd schimbul de replici dintre Victoria şi 1sabella.cu ea în linişte. %hiar şi c nd au plecat pe o terasă ca să poarte o discuţie din c te se pare cam mult prea serioasă şi secretă. deşi eu o rugam din priviri să nu facă aşa ceva…eram mirat c nd a întrebat-o pe 1sabella dacă nu ne face cunoştinţă. care părea o fiară ce încerca să o distrugă pe Victoria. .

%um 4umne#eu a ajuns ea aici$ 9 spunea )mmett furios. . . . te simţi bine$ 9 m-a întrebat mama pun ndu-şi o m nă pe umărul meu.(u se poate& 9 a e:clamat Alice surprinsă duc ndu-şi m na la gură.o iubesc acum se confruntă fără să ştie cu fosta mea soţie. .)d6ard. 5ă întrebam ce aveau de împărţit înc t 1sabella era at t de furioasă…şi c te şi mai c te alte lucruri îmi treceau prin minte cu vite#a luminii.4-d-d-da 9 dădeam din cap ca un nebun. .4e c nd o cunoaşte pe 1sabella$ 9 a întrebat tata.%e caută ea aici$& 9 întreba 'osalie. . .

rate vino-ţi în fire 9 a spus Jasper.. . .Ai dreptate 9 a spus )mmett.%eva nu este în regulă 9 a continuat tata. însă eu nu au#eam nici .5erg să văd ce s-a înt mplat 9 am spus şi am plecat spre terasa unde se aflau. .(u. lasă-le frate 9 a spus Jasper 9 " să intervenim doar dacă este nevoie 9 am aprobat din cap şi am rămas acolo privind ce se înt mplă. eu clipeam în continuu şi încerc nd să îmi revin. c nd am ajuns acolo e:act c nd mă pregăteam să merg pe terasă ca să văd sigur ce se înt mplă. .. am simţit m na cuiva pe umărul meu şi m-a oprit. 1sabella era de a dreptul furioasă şi Victoria părea că încearcă să răm nă pe po#iţia ei… strigau una la alta.

.Ascultă bine…ştii de ce sunt în stare 9 aveam sen#aţia că o ameninţă cu ceva foarte grav 9 Ţi-am dat bani în schimbul tăcerii. . am ajuns e:act în momentul în care 1sabella s-a năpustit ca o fiară în parul ei. . trăg nd-o de păr cu furie şi Victoria sc ncea de durere.(ici nu mă g ndesc…mai ales acum c nd iam regăsit 9 1sabella a tras aer în piept părea că încearcă să se calme#e şi să nu facă vreo prostie.măcar un cuv nt şi atunci am decis să ne apropriem puţin mai tare şi atunci am început să au#im tot ce spune. însă aş putea să te readuc la tăcere într-un mod şi mai simplu. care m-ar scăpat de grija ta pentru .-aci din gură şi ascultă bine ce îţi spun acum& 9 i-a spus autoritar 1sabella trăg nd-o şi mai tare de păr 9 (u mă interesea#ă ce treabă ai cu familia %ullen şi oricare dintre membrii familiei…-e vreau departe de ei& 9 i-a dat drumul.

*unt în stare de asta şi de multe lucruri şi ştii bine lucrul acesta.(u sunt importanţi pentru mine 9 asta m-a . -e pot distruge ca pe un g ndac…ce eşti şi aş scăpa at tea persoane. simţeam că atunci c nd 1sabella o să afle adevărul de la ea totul se va duce şi eu am să-mi pierd şi cea mai mica şansă de a avea ceva cu 1sabella. care sunt nevoite să-ţi suporte pre#enţa hidoasă. . ./i ce ai de g nd să-mi faci$ Aşa de importantă este această familie pentru tine$ 9 Victoria a ridicat o spr nceană şi pe faţă i s-a aşternut o e:presie ca şi cum ar fi aflat răspunsul unei întrebări care putea să-i aducă milioane 9 %hiar nu vrei să ştii povestea care mă leagă de ei$ 9 asta m-a făcut să mă încorde#.restul vieţii… . (u mă provoca. .(u ai fi în stare…mai ales din cau#a legăturii dintre noi 9 a # mbit cu superioritate.

sf şiat în interiorul meu 9 /i nu contea#ă ce s-a înt mplat între voi. la fel ca un copil care era vinovat de ceva.n momentul în care a vrut să . . . *-a întors spre mama copilului meu şi o privea furioasă. a scos carnetul cu cecuri şi a scris un cec şi l-a rupt.Aine 9 a şoptit încet.P nă c nd nu îmi spui de ce vrei să stau c t mai departe posibil de ei./i atunci de ce nu mă vrei l ngă ei$ 9 în următoarea clipă 1sabella şi-a deschis poşeta.4acă nu accepţi cecul şi dacă încerci ceva împotriva mea sau a lor…o să mă cunoşti în realitate şi o să ve#i de ce sunt în stare 9 se pare că toate astea o puneau pe g nduri pe cea care mi-a distrus viaţa.Accepţi sau nu$ )ste ultima ta şansă. nu îţi dau un răspuns. . . . .

ia cecul 1sabella l-a ţinut. (oi ne-am întors la petrecere unde erau şi restul membrilor familiei mele şi o aşteptam acolo pe 1sabella. )a a intrat în discuţia mamei cu alte doamne care se ocupau de acest eveniment şi de str ngerea de fonduri. A fost at t de obositoare seara asta…pentru noi toţi şi mai ales în momentul în care am . acum am ndouă ţineau de el privindu-se în ochi. care a înt r#iat c teva momente. apoi Victoria a plecat de acolo. % nd a venit părea at t de calmă. -oată lumea o cunoştea pe 1sabella şi toţi căutau pre#enţa ei…toţi încercau să cadă bine în faţa ei. mulţi dintre cunoscuţii mei m-au făcut să le fac cunoştinţă cu faimoasa avocată. deşi acolo a fost aşa de furioasă…nu ne-a întrebat nimic în legătură cu Victoria şi tot restul serii l-am continuat evit nd să vorbim despre acel subiect.-rimite-mi datele contului tău bancar şi voi depune lunar o sumă de bani…cu condiţia să nu mai apari niciodată în viaţa nici unuia dintre ei 9 vocea rece a 1sabellei a tăiat liniştea serii. .

. a oftat ceea ce mi-a atras atenţia. .Ai păţit ceva$ .*unt e:asperanţi 9 a spus c nd am ajuns în maşină.Aşa este…nu îi înţeleg 9 s-a uitat la mine şi a # mbit într-un mod special…în aşa fel înc t inima mi se topea. .plecat şi 1sabella se afla la braţul meu.. . .ntotdeauna vor fi aşa…asta este ceea ce cere meseria lor.(u… .ntr-un fel îi înţeleg 9 era at t de adorabilă. toţi jurnalişti au început cu tot felul de întrebări… noi le-am evitat şi cu ajutorul găr#ilor am scăpat de ei. .%e s-a înt mplat$ 9 ardeam de curio#itate să aflu ce s-a înt mplat.

5ulte… Am lăsat-o pe 1sabella la ea acasă şi eu am mers la mine. A doua #i dis de dimineaţă c nd m-am tre#it am făcut un duş şi după aceea am mers la bucătărie vr nd să iau micul dejun.(u contea#ă.. unde mă aştepta îngeraşul meu adormit…micuţa mea habar nu avea că m-am înt lnit cu mama ei.5ă g ndeam la ce vor scrie m ine toţi despre sosirea mea şi mai ales despre dispariţia mea 9 a chicotit. . *e pare că bona se afla deja cu )vie şi îi oferea şi ei micul . . Aona a adormit şi ea aşa că am mers la mine în dormitor şi m-am culcat.?aide 1sabella…ştiu că este ceva 9 încercam să o conving. .

dejun…pe masă se aflau #iarele.Aună. 1sabella şi VictoriaJ sunau cam aşa+ B)ste oare )d6ard %ullen acum împreună cu 1sabella 4upont$C . . -itlurile de pe el erau în legătură cu mine.%itesc #iarele…-u$ . . frate. %e îi interesa pe ei dacă eu aveam sau nu ceva cu 1sabella$ )ram nervos la culme…telefonul a început să sune. B2nde a fost t năra avocată$C. care mi-au atras atenţia. %e faci$ 9 vocea lui Jasper se au#ea din partea cealaltă a telefonului. . ):act cum a spus 1sabella toţi jurnaliştii au scris despre noi…erau absur#i şi nu ne respectau de loc intimitatea. B )d6ard %ullen a uitat-o pe fosta soţie Victoria Jensen$C .4a$ 9 am răspuns puţin nervos.

. .%e$& 9 am strigat. -oată seara am fost în centrul atenţie şi deşi urăsc asta a trebuit să mă conforme# şi să fiu una dintre snobii care se aflau acolo…mi-am jucat bine rolul.ii fără griji nimic în legătură cu…-ocmai din această cau#ă am venit aici.. 4eşi mă întrebam ce legătură are Victoria cu ei. am recomandat la c teva persoane care cereau ajutorul meu în problemele legale firma lui %arlisle. ca să evităm un astfel de incident. . am . Perspectiva 1sabellei 4upont Petrecerea a fost plină de surpri#e…mă aşteptam la orice însă nu să o văd pe Victoria acolo.*unt la 1sabella…Alice îi arată ştirile despre voi doi.

însă ei nu îmi spun. 2imită de cine se afla la uşa mea. i-am invitat înăuntru pe cei doi ca o ga#dă bună.(eaţa 9 a continuat un Jasper somnoros. cert este că s-a înt mplat şi nu poate fi şters.preferat să nu ştiu asta…sau mai bine #is nu să aflu de la ea. 1sabella 9 a spus Alice cu un # mbet jucăuş. însă au pus diferite întrebări…despre o posibilă relaţie între noi. . 5i-am dat seama că m-am ataşat de fiecare membru al acestei familii şi în special de )d6ard…nu înţeleg cum s-a înt mplat aşa ceva. am mers şi am deschis. .Aună dimineaţa 9 am spus şi eu după ce au intrat 9 Vă pot servi cu ceva$ . de la ei aş fi vrut să aflu. însă spre norocul nostru nu erau pregătiţi cu camerele şi nu au făcut nici o po#ă. şi anume pe Alice şi pe Jasper. Am fost întreruptă din g ndurile mele de soneria uşii. % nd am plecat am fost vă#uţi de papara#i. .Aună dimineaţa.

%e s-a înt mplat$ 9 am întrebat.%u o cafea 9 a spus Jasper încerc nd să-şi ţină ochii deschişi. . sper că nu te-ai supărat că am venit la tine 9 a spus Alice. Am mers în bucătărie şi am făcut cafea şi apoi am revenit cu cafelele în sufragerie. . .1sabella.(u îi nici o problemă 9 am afişat un # mbet liniştitor. .nsă este o problemă foarte importantă 9 asta m-a neliniştit..=a fel..Au apărut nişte articole în #iare… 9 a început să-mi arete nişte reviste ţi #iare în care erau . . .

B2nde a dispărut faimoasa avocată în acest timp$ "are )d6ard %ullen este de vină că 1sabella a dispărut din atenţia presei şi mai ales de pe holurile tribunalelor$ )d6ard şi 1sabella este posibil aşa ceva$C. ba chiar au inventat şi martori cum că noi în seara petrecerii ne sărutam. . -itlurile erau foarte amu#ante mai ales că nici unul nu ştia sigur ce se înt mplă şi făceau mii şi mii de presupuneri.Ar trebui$ .ăceau at tea presupuneri. .*unt aşa de amu#anţi 9 am spus între r sete. B"are faimoşii avocaţi au o relaţie secretă$C . ca de e:emplu+ B1sabella 4upont şi )d6ard %ullen sunt împreună$C .(u te enervea#ă$ 9 m-a întrebat Jasper. . înc t păreau că sunt pre#icători… mă amu#am copios pe seama acestor articole.acele articole. .

. %uplul perfect$ (u…nu…nu…între noi nu poate e:ista nimic…noi nu putem fi altceva înafară de simpli colegi.2n pic…*unt interesante aceste presupuneri ale lor 9 a spus el alătur ndu-mi-se la r sul copios.(u ar fii o idee rea…V-ar sta bine împreună. %apitolul E+ 'ealitate sau vis$ . %hiar dacă ea #ice.Aţi fi cuplul perfect 9 a spus el serios. . nu este aşa iubitule$ 9 l-a întrebat Alice pe Jasper. chiar dacă în inima mea nutresc anumite sentimente faţă de el…mai mult nu poate fi. eu ştiu că o să-l rănesc cu sau fără voia mea… pentru că trecutul meu distruge vieţi. (u se poate& Aşa ceva este imposibil şi de a dreptul absurd…" veche replică pe care toţi o spun mi-a venit în minte B/i dacă inima aşa #ice$C. .

Perspectiva lui )d6ard %ullen =uni dimineaţa. % nd a deschis uşa simţeam că inima o să-mi iese din piept…avea părul prins în coadă. ceea ce îi scotea în evidenţă trăsăturile fine ale feţei şi avea nişte ochi at t de mici.(eaţa 9 a căscat ea. . a#i plecam cu 1sabella în acea călătorie…eram curios cum o să evolue#e lucrurile. am mers spre uşă şi portarul mi-a deschis.(eaţa 9 am salutat-o. . iar eu nu îi aduc nici un beneficiu. d ndu-se din uşă şi . dacă…(u cel mai probabil este că nu…nu o să se înt mple nimic pentru că ea este prea calculată şi rece. Am urcat cu liftul p nă la etajul ei şi am bătut la uşa ei. )a este mai bogată dec t mine şi are mai mult din orice… 5i-am şters g ndurile astea din cap şi am oprit maşina în faţa casei 1sabellei.

1sabella… 9 s-a întors încet spre mine şi mă privea atent. .4a…(u am nimic în casă.Pregătită de drum$ 9 am întrebat-o entu#iasmată şi ea părea că abia înţelege ceea ce spun. . oferindu-mi o privirea spre g tul şi profilul feţei ei.5ergem la un restaurant$ . speram că putem m nca împreună 9 asta mi-a făcut inima să bată şi mai tare.5da 9 a spus şi s-a aşe#at pe canapea l ngă mine lăs ndu-şi capul pe spate. .(u.permiţ ndu-mi să intru în apartament. iar eu mă scăldam în ochii ei ver#i 9 Ai m ncat în dimineaţa asta$ . . . tindeam să o m ng i şi să o sărut.

1sabella este pentru mine femeia inter#isă.*tai bagajul& 9 am început am ndoi să r dem. pentru că din nu ştiu ce motiv inima ei este îngheţată. . )a stătea cu capul sprijinit de geam. am mers repede şi i-am deschis uşa maşinii ajut nd-o să coboare. era îngerul meu. în urmă cu o lună nici măcar numai credeam în dragoste şi uite-mă acum comport ndu-mă ca un adolescent îndrăgostit de o persoană inter#isă.1sabella am ajuns 9 şi-a ridicat încet capul ca o #eiţă. Am condus în linişte p nă la un restaurant de la marginea oraşului care nu era prea aglomerat. . la care nu pot ajunge niciodată… oric t aş încerca nu o să ajung niciodată la inima ei. i-am luat bagajul şi am cobor t la maşină. cu ochii închişi…părea că doarme.?aide să mergem. % t de ciudată este viaţa. ..

5ulţumesc 9 a # mbit.. ea şi-a întors privirea întrebătoare spre mine. m-am întors să văd ce se înt mplă în spatele meu. . 1sabella s-a întors spre mine speriată. îi vedeam pe bărbaţi cum o măsoară din priviri şi mi se părea că le curge saliva pe bărbie. avea dreptate aşa că m-am aşe#at l ngă ea şi mi-am pus m nă pe spătarul scaunului ei.0ici că vor să mă vadă de#brăcată 9 a #is în timp ce se aşe#a la o masă.(umai at t îi duce capul…ce să le faci 9 am ridicat din umeri nepăsător…pe naiba nepăsător. .*unt de a dreptul hidoşi 9 avea o faţă sc rbită. . . Am intrat în restaurant şi puţini oameni care se aflau înăuntru şi-au întors automat capul spre noi. idioţii.

c nd a plecat 1sabella părea că vrea să o omoare. .=a fel 9 # mbea şi rujul acela ro# parcă i se scurgea de pe bu#e. m-am întors şi am vă#ut că mai avea puţin şi e:ploda.%e doriţi$ 9 mi se părea că se cam lasă în jos ca să-şi e:pună s nii şi 1sabella era încordată l ngă mine.*ă nu se mai holbe#e 9 a # mbit liniştită. . . chelneriţa nici măcar nu a băgat-o în seamă. . .1dioata 9 a şoptit at t de încet înc t abia am au#it-o şi imediat a revenit chelneriţa. ." cafea 9 a spus rece. imediat a venit o chelneriţă t nără să ne i-a comanda.Poftiţi 9 a spus pun ndu-mi cafeaua în faţă şi e:pun ndu-şi din nou s nii..

4omnişoară. .Pe l ngă că eşti chioara mai eşti şi surdă 9 se simţea veninul din voce.%um… .5ulţumesc 9 am # mbit nonşalant .4omnişoară nu aveţi la ce să vă holbaţi$ Vă recomand să vă cumpăraţi un televi#or 9 i-a spus 1sabella cu o voce ca gheaţa. . . ..=a pr n#.Poftim$& 9 întreba aceasta uimită. cred că aşteaptă clienţii să vă e:puneţi s nii 9 i-a spus din nou şi tipa a plecat cu coada între picioare 9 =a c t trebuie să ajungem acolo$ .

4espre mu#ică.Ar trebui să ne grăbim 9 ochii ei aveau o sclipire anume. 4upă ce am achitat nota am pornit la drumul lung care ne aştepta. Am m ncat micul dejun în linişte. cărţi şi c te şi mai c te. av nd în vedere că nu a mai venit aceeaşi chelneriţă nu au mai e:istat nici un fel de alte evenimente la masă. altele mai importante. . )ra adorabilă c nd observa ceva pe drum şi cu c ta atenţie privea acel lucru…părea că nu are stare. îmi doream ca ca#ul să dure#e c t mai mult.4estul de lung…avem vreo cinci ore de condus.. unele lipsite de importanţă. . aveam at tea emoţii de cum o să fie călătoria noastră…şi deşi îmi părea rău pentru acea familie. Pe drum am vorbit despre tot felul de lucru.)ste lung drumul$ . filme.

. .4e c t timp avem tot o jumătate de oră$ ." jumătate de oră.4e data asta spun adevărul 9 mi-a # mbit ştrengar. .Perspectiva 1sabellei 4upont . .)d6ard c t mai avem$ 9 îl întrebam pentru a mia oară. . s-a întors pentru o clipă spre mine şi a început să r dă şi eu l-am acompaniat.Asta ai spus şi acum jumătate de oră 9 am oftat.4e acum.

(u aveţi pentru ce. .Aună 9 am spus scurt.4omnişoară 4upont$ 9 a întrebat femeia.ntr-adevăr în mai puţin de jumătate de oră am ajuns la secţia de poliţie unde avea loc ancheta şi în faţa căreia ne aşteptau familia acelei fetiţe.Vă mulţumesc că aţi acceptat ca#ul 9 mă durea să o văd aşa.. . . . Am # mbit cu bl ndeţe spre doamna în a cărei privire păreau că cresc speranţele…cine ar fi cre#ut că înseamnă at t de mult să faci dreptate cuiva care nu mai este în lumea asta$ 1nima mi s-a înduioşat c nd am vă#ut-o pe mamă cu lacrimi în ochi.5ergem înăuntru$ 9 a întrebat )d6ard care se .4a. . .

(u puteam respira…nu puteam face nimic. At t el c t şi eu ne priveam unu pe celălalt în ochi fără să spunem nimic…şi totul părea că a îngheţat în jurul nostru.afla în spatele meu. Am intrat în secţia de poliţie şi toţi erau concentraţi spre o tablă neagră. doar să-l privesc pe bărbatul din faţa . eram doar noi şi nimic altceva. iar eu am îngheţat pe loc…nu mi se putea înt mpla mie…nu mie…nu se putea înt mpla aşa ceva.Aună #iua 9 am spus cu o voce hotăr tă şi atunci acei bărbaţi s-au întors spre mine.*igur 9 a spus doamna. . nu le vedeam feţele pentru că toţi erau întorşi cu spatele. . 4oamna s-a oprit l ngă ei însă nu i-a întrerupt…presupun că nu vroia să îi deranje#e. 5i-am luat inima în dinţi şi mi-am curăţat g tul însă acei bărbaţi erau încă prinşi în ceea ce discuta.

. )ra imposibil pentru mine. încet să-mi recapăt firea şi să îmi dau seama ce se înt mplă în jur.Aţi mai aflat ceva domnilor$ 9 a întrebat femeia. Aceiaşi ochi ver#i care mă săgetau şi îmi făcea s ngele să-mi îngheţe în vene. (u reuşeam să-mi dau seama dacă vise# sau chiar este realitate ce se înt mplă…o realitatea crudă. % nd el sa mişcat am început şi eu încet. . . %hipul acela care mă urmărea de at ta timp şi pe care speram să îl uit…să las trecutul în spate. inima îmi stătea în loc. care se întoarce din nou împotriva mea.mea. . niciodată nu voi scăpa de el.Am descoperit o nouă răpire 9 a spus bărbatul de l ngă pe care nu îl cunoşteam. -ot ce se înt mpla în aceste secunde era un şoc pentru mine…nu îmi puteam reveni.*ăraca familie 9 au spus cei doi soţi.

.*igur.)d6ard %ullen 9 s-a pre#entat.4e asemenea. .)i sunt avocaţii noştri 9 a spus bărbatul 9 )l este )d6ard %ullen şi d nsa este domnişoare pe care… . .4eci voi vă cunoaşteţi…Ai păstrat-o secret pe bună dreptate.nc ntat. eu sunt /tefan *alvatore. . iar el este fratele meu mai mic şi fără maniere 4amon 9 au dat m na şi eu încă îl priveam pe 4amon fără să-mi vină să cred că el se află acum aici.1sabella îmi pare bine să te revăd 9 a spus 4amon şi inima mea a început să o ia ra#na. frate 9 a #is celălalt bărbat 9 (u ne faceţi cunoştinţă$ . .. 4amon 9 am spus. ea este 1sabella *…4upont şi el este… .

..4a…%redem că ştim cine este şi se pare că acum este în acest oraş. . .Aţi aflat ceva despre posibilul suspect$ 9 a întrebat )d6ard.%ine este$ 9 a întrebat doamna.(u…însă presupunem că m ine o să aibă loc următoarea răpire 9 /tefan părea sigur pe el.A mai răpit pe cineva$ 9 am întrebat eu. . .2n bărbat care stă doar timpul necesar în oraş pentru a-şi face fante#ia şi după porneşte spre o nouă victimă.l urmărim de aproape doi ani şi în sf rşit l-am găsit 9 a spus /tefan. . . av nd în vedere că 4amon părea pierdut în spaţiu.

1sabella calmea#ă-te 9 a spus )d6ard făc ndu-mă să-mi revin în fire.Pentru că vrem să îl prindem în flagrant 9 erau primele cuvinte pe care 4amon le scotea de c nd ne aflam aici. . ./i atunci de ce nu aţi acţionat$ 9 eram de a dreptul nervoasă. (u ./i atunci de unde ştiţi voi că este el$ ./i de ce mă rog l-ai acu#a$ (u e:istă nici o dovadă& 9 4amon gesticula cu m inile prin aer la fel de nervos ca şi mine. .Voi vreţi să răpească un nou copil$ ):istă posibilitatea să nu îl prindeţi şi acel copil să fie sacrificat din cau#a unei prostii& 9 nu îmi venea să cred că puteau face aşa ceva.2ite ce este A…1sabella o să reuşim sigur. .. .

Am plecat din secţia de poliţie spre acea casă. aşa că am închiriat o casă în care locuieşte şi familia Janson şi noi. mi se părea că am dat timpul înapoi acum cinci ani. . . .Atunci să mergem. . %e spuneţi$ 9 ne-a întrebat /tefan. încerca e:act ca atunci să mă liniştească. care se afla la marginea oraşului…era foarte .vom permite ca încă un copil să fie răpit 9 era e:act ca în acea perioadă.Aine 9 am spus încet.Pentru început încercăm să nu atragem atenţia locuitorilor.4in partea mea este în regulă 9 a spus )d6ard şi acum mă privea pe mine întrebător. Puteţi sta şi voi acolo ca să nu îl alertăm pe răpitor. .Aine 9 am spus resemnată.

?aideţi numai staţi acolo 9 a spus /tefan făc ndu-ne să mergem spre acea clădirea veche 9 /tiu că nu este nu ştiu ce." să fie bine 9 a spus pun ndu-şi m na pe umărul meu. ceea ce a făcut un fior să coboare în jos pe şina spinării p nă în v rful degetelor. At ta verde…părea lumea lui ver#işor. ci pentru că aducea anumite lucruri la lumină… lucruri dureroase. . )d6ard a oprit maşina în urma celorlalte două din faţa noastră şi am cobor t din maşină. mă îngro#ea g ndul că o să trebuiască să locuiesc într-o asemenea casă…nu de faptul că era modestă şi veche.bine ascunsă în pădure. verdele acesta îmi aducea aminte de o parte a trecutului meu întunecat. . . %asa era mai bine #is o căbănuţă. %asa nu . mai bine #is aproape de inima pădurii. însă nimeni nu bănuieşte că stă cineva aici…deci este o variantă bună 9 am aprobat din cap.Prea mult verde 9 am spus mai mult pentru mine şi )d6ard a chicotit.

eu priveam în urma lor cu milă.arăta prea rău înăuntru.Au trecut prin multe 9 a spus 4amon. .nsă sperăm ca foarte cur nd să ne întoarcem acasă la persoanele dragi 9 asta mi-a făcut inima să ofte#e. .*ăracii 9 am şoptit. . m-am întors şi din nou am rămas pri#onieră în ochii lui. . îndrept ndu-mă spre fereastră. 4e ce$ Poate că g ndul că unii dintre .4e c t timp sunteţi aici$ 9 vocea lui )d6ard m-a tre#it la realitate şi am evitat privirile tuturor. .(oi mergem sus 9 a spus cuplul şi s-a retras pe scări în sus.4e două luni 9 a oftat /tefan 9 . însă avea ceva ce îmi făcea inima să bată mai iute şi ochii să-mi lăcrime#e. Am tras aer în piept în încercarea da a mă calma.

Apro:imativ.%hiar nu ne aşteptam să acceptaţi ca#ul 9 a spus 4amon 9 /tiam că 1sabella are astfel de ca#uri la activ şi de asta am recomandat-o. mai ales mie." să fie greu în noaptea asta 9 a spus /tefan . .5ă căutaţi de c nd aţi început ca#ul$ . întotdeauna a ştiut cum să m ng ie orgoliul unei femei. . doamna Janson vroia dreptate pentru fiica ei şi singura persoană care avea ambiţia să facă asta indiferent de consecinţe eşti tu. .noi au reuşit să treacă mai departe şi eu am rămas în continuare prinsă în trecut fără nici o şansă să scap din închisoarea trecutului. . . %um ai dispărut două luni din ochii presei a fost greu să aflăm unde eşti…îţi ascun#i bine urmele 9 a chicotit 9 %a întotdeauna 9 atunci mam întors spre el.n anii aceştia ai re#olvat ca#uri demne de a intra în istorie.elicitări& 9 asta m-a făcut să # mbesc.

Ar fi una 9 a spus 4amon.5da…însă noi suntem bărbaţi şi… 9 continua el st njenit. . . . .4e ce$ 9 l-am întrebat.=asă că găsim noi o soluţie. de fapt numai făcusem asta de mulţi ani. însă acum… . . .l-a întrebat )d6ard. (oi doi dormeam pe canapea sau pe jos. .(u mă deranjea#ă să dorm jos 9 am chicotit.şi eu m-am întors spre el. de fapt toţi trei neam întors.%are anume$.)i bine casa are o singură cameră şi pe aceea o ocupă soţii Janson.

însă această cicatrice care îşi făcea simţită pre#enţa era din cau#a culorii ver#i care mă făcea să-mi amintesc nişte imagini neclare." să fie incomod 9 a spus /tefan 9 4acă cumpărăm nişte saltele$ .. . părea că nişte răni de mult uitate ieşeau la suprafaţă.-e simţi bine$ 9 a întrebat )d6ard venind l ngă mine.(u este nevoie 9 am tras aer în piept privind întunericul din pădure…nu mă simţeam de loc comod aici. /tiu că şi pre#enţa lui 4amon aduce la suprafaţă anumite lucruri. .)i bine cum voi doi sunteţi un… .4amon credeam că ai învăţat să nu tragi conclu#ii pripite 9 am spus eu înainte să continue 9 " să dorm pe un scaun. .

%e faci$ .(u o să păţesc nimic 9 am # mbit. . să-mi ofere siguranţa pe care aveam nevoie să o simt acum 9 1es să fac o plimbare 9 c nd am dat să mă întorc am simţit cum o m nă m-a prins de braţ şi nu mă lasă să mă întorc.%red că da 9 m-am întors spre el şi îmi doream să mă îmbrăţişe#e.*e lasă întunericul este periculos 9 îngrijorarea de care dădea dovadă )d6ard făcea ca nişte speranţe să crească în mine. =asă încăpăţ narea 9 a spus 4amon şi eu m-am dus să mă aşe# pe canapea l ngă el şi i-am luat laptopul din braţe. .Are dreptate 1sabella.5ă plictisesc 9 am ridicat din umeri.. . . .

Voi chiar nu aveţi stare$ 9 ne-a întrebat /tefan.4a…la fel cum tu pretin#i că ai dreptul să pătrun#i în viaţa mea şi să-ţi dai cu părerea 9 am spus apăsat. . . .Aingo. .4eci te-am enervat şi acum vrei ră#bunare$ 9 a ridicat o spr nceană.Aine../i asta îţi dă dreptul să îmi iei laptopul$ .4a foame vă e$ 9 a întrebat /tefan şi asta mi- . .(u 9 am răspuns am ndoi de odată făc ndu-i pe )d6ard şi pe /tefan să r dă. dacă vrei să te măn nce urşii n-ai dec t să mergi 9 a spus lu ndu-mi şi mie laptopul. .

4a. . av nd în vedere că 4amon era prea prins de monitorul ală. . 5ă înv rteam prin bucătărie ca un adevărat bucătar şi nici măcar nu mi-am dat seama că se mai află cineva în .Ai multe talente ascunse 9 a spus făc ndu-mi cu ochiul. deci cel mai uşor era să gătesc spaghete.a adus aminte că în toată #iua nu am m ncat numai micul dejun. . ulei de măsline e:travirgin.4a 9 m-am îndreptat spre bucătărie şi în urma mea au venit )d6ard şi /tefan. Am găsit în dulap nişte spaghete. . vr nd să văd ce pot să gătesc. Am început să caut prin frigider. iar în frigider am găsit sos de spaghete./ti să găteşti$ 9 m-a întrebat )d6ard.

bucătărie p nă c nd vocea lui )d6ard de miere mi-a întrerupt direcţia de g ndire. .5iroase bine. am decis să mă apropii de ea. .%um aş putea să mă simt bine$ 9 am înţeles că am pus o întrebare greşită şi mi-am aplecat . am bătut la uşă şi domnul Janson a deschis uşa 9 V-am adus cina 9 mi-a făcut loc să intru în cameră.5ai durea#ă mult$ 9 l-am au#it pe 4amon strig nd din sufrageria minusculă.(u 9 am pus spaghetele în farfurii şi după am luat două şi am urcat la etaj.Vă simţiţi bine$ 9 am pus încet m na pe obra#ul ei şi am şters lacrimile amare care i se prelingeau pe obra#. . . Am pus m ncarea pe noptieră şi am vă#ut-o pe doamna Janson că pl ngea. .

privirea în jos cu părere de rău. .Aveţi copii$ 9 întrebarea ei m-a surprins. . asemănătoare cu cea din sufletul meu. %u ce a greşit ea$ (u merita asta.At ţia copii… .mi pare rău. . (u o să fiţi cu nimic mai bună dec t el.(u este cea mai bună variantă. . )ste greu să îţi pier#i copilul.Atunci nu puteţi înţelege prin ce trec. . a chinuit-o at t de mult. era prea mică…4acă l-aş avea în faţă pe acel nemernic l-aş omorî cu propriile mele m ini 9 în privirea ei am găsit o ură nemărginit. .(u 9 am # mbit tristă..

. ../tiu." să obţin o pedeapsă c t mai dură.1mposi….Aşa a spus domnul 4amon şi asta m-a făcut să-mi revin puţin. .nsă dumneavoastră trebuie să încercaţi să vă reveniţi şi să vă continuaţi viaţa. . . /tiind că acel monstru va pătimi măcar pe jumătate din ce a pătimit fiica mea. 4eşi întotdeauna o să vă amintiţi de suferinţa ei şi de pierderea ei. vă promit 9 am # mbit încurajator.5ulţumesc. însă nu este aşa..n-am lăsat-o să continue. pot obţine pedeapsa cea mai grea. însă o să vă continuaţi viaţa… de aceea vă recomand să mergeţi la psiholog o ./tiu că pare imposibil. este dureros…=ăsaţi-mă pe mine să fac dreptatea. .

" să am în vedere sfatul dumneavoastră 9 a # mbit cu jumătate de gură şi eu am părăsit camera. Am cinat şi apoi ne-am pregătit de culcare. au decis într-un final ca eu să dorm pe canapea şi ei să se înghesuie toţi trei pe jos. %apitolul 3L+ -recutul la pre#ent Perspectiva lui 4amon *alvatore " nouă #i în care g ndurile obişnuite nu lipsesc…g ndurile despre cele două femei pe . .*igur mureai de foame 9 am spus sarcastică.să vă ajute. .Ai stat cam mult 9 a spus 4amon 9 Aine că ai venit că de nu muream de foame. .

care le-am iubit cu toată fiinţa mea sunt pre#ente în fiecare clipă a vieţii mele. (ici măcar nu ştiu ce s-a înt mplat cu viaţa mea în acel moment at t de crucial pentru e:istenţa mea. alţii au dispărut fără urmă şi ea a plecat. pentru că aşa pot într-un fel sau altul să mă împac cu acţiunile mele din trecut…ştiu că niciodată nu o să trec peste tot. eu am fost doar…un simplu pion în viaţa lor. rudelor sau mai ştiu eu ale cui. părinţii şi prietenii. . *ingurele lucruri de care sunt conştient în totalitate este că o parte din ei au murit. a ei şi a lor. dar nu a fost să fie.A1-ului o să scap de umbrele trecutului şi de tot ce ţine de el. 4oare at t de tare să mă g ndesc la ele şi niciodată nu aş recunoaşte adevărul în faţa altor persoane. Plecarea . le-am influenţat viaţa într-un anumit mod. Am cre#ut că dacă accept oferta . (ici una dintre ele nu mi-a fost destinată mie cu adevărat. 5ăcar acum sunt împăcat cu ceea ce fac.n general mă ocup cu ca#urile ca crimele şi răpirile. dar măcar încerc. sau îi pot ajuta să-şi revadă copii. deşi nu în totalitate… acum pot ajuta alte persoane să afle adevărul despre morţile prietenilor.

marele cuceritor de atunci şi de acum. )ra at t de dificilă la început şi p nă atunci era singura fată care nu a că#ut la picioarele mele din prima. însă ea nu a arătat nimic p nă la momentul în care era sigură de ceea ce simt pentru ea. fără ea nu puteam trăi. sigură că mi-a intrat ad nc în inimă şi că nu o mai pot scoate din g ndurile mele… aşa a devenit viaţa mea. Alestemată fie clipa în care m cunoscut-o la fel şi momentul în care m-am îndrăgostit de ea…dar cea mai blestemată să fie ea şi acea noapte. o să depind de o femeie$ (imeni nu şi-ar fi imaginat aşa ceva. poate şi acum.ei a fost cea care m-a distrus în totalitate atunci. am ndurora ne plăceau jocurile periculoase…să ne jucăm cu persoanele de se: opus era ceva normal pentru noi şi la ordinea #ilei şi totuşi c nd neam înt lnit asta nu mai conta nimic altceva dec t ea. (oaptea aceea în care a . ştiu că i-am plăcut de prima dată. nici măcar eu. )u şi ea. )ram at t de asemănători. ea şi eu…era tot ce conta pentru mine în acea perioadă. % t de greu a început totul şi c t de uşor s-a sf rşit totul. %ine ar fi cre#ut că eu.

o privire. nea distrus…dacă nu se înt mpla acum eram fericit cu ea. pentru că sunt sigur că nimic nu ne-ar fi despărţit…şi încă eu nu sunt sigur ce ne-a despărţit$ %e s-a înt mplat în acea noapte$ *au poate în #iua următoare$ %eva s-a înt mplat cu siguranţă. pe care niciodată nu o voi putea depăşi. de ce$ 4e ce ai făcut asta iubirea mea$ 4e ce numai luat cu tine$ 4e ce$ 4e ce$ 4e ce$ " întrebare at t de patetică. nimeni în afară de ea nu poate să lămurească ceea ce s-a înt mplat. chinuitoare şi de multe ori fără răspuns. la fel cum nu am nici o şansă să îngrop trecutul. cel puţin aşa era la mine. de copilăroasă şi simplă şi în acelaşi timp este o întrebare comple:ă. =a fel ca şi apariţia ei în viaţa mea şi dispariţia ei va răm ne o enigmă pentru mine…enigmă dureroasă. 5i-aş da viaţa pentru un sărut al ei.început calvarul pentru mine şi pentru toţi. o e:plicaţie…nu am nici o şansă să o revăd. 1sabella 5arie *6an mi-ai dat viaţa peste cap şi ai dispărut din ea fără o e:plicaţie. 5-am îndrăgostit de ea şi am fost părăsit din cau#a a . (oaptea aceea va răm ne o enigmă pentru tot restul vieţii mele şi doar o singură persoană.

însă şi atunci m-am înşelat. aşa a fost să fie. locuri de unde nu o pot scoate niciodată. )a era totul şi totuşi am reuşit să depăşesc situaţia. )lena >ilbert femeia care a reuşit să îmi arate din nou ce este iubirea. fără ca măcar să încerce…c nd ea de fapt s-a îndrăgostit de /tefan. 5-am îndrăgostit orbeşte de ea şi tot eu am fost cel care s-a dat la o parte din calea lor…acum . % nd am înt lnit-o pe )lena am cre#ut că viaţa îmi # mbeşte. ca să fie ca o amintire decupată din trecut. era cea pe care a insistat at t de mult să o facem şi trebuia să fie alb negru.ce$ (u ştiu şi îmi doresc să aflu răspunsul acela cu toată fiinţa mea. a început o relaţie secretă cu mine ca să ajungă la fratele meu. %iudată mai este viaţa. Am scos o po#ă cu noi doi din portofel. deşi îmi este at t de bine întipărită în minte şi în inimă. amintirea ei este închisă cu lacătul în inimă şi nu o pot scoate de acolo. dar nu o să îl primesc niciodată pentru că sunt prea laş să mă întorc în acel loc şi pe ea mie teamă să o caut pentru un eventual refu#. de fratele meu.

Am evitat puţinele persoane care aveau legătură cu acele înt mplări. Am cre#ut că fugind voi re#olva tot şi că nimic nu va mai ieşi at t de clar în mintea mea…că dacă evit locurile în care s-au înt mplat toate acele acţiuni nu o să mai sufăr at t. vocile ascunse undeva în memoria mea…sentimente ascunse undeva ad nc în mine. Am fost învăţat ca soarta să fie necruţătoare cu mine şi acum ştiu cum să lupt cu ea…ştiu că iadul îmi este destinat… Perspectiva 1sabellei 4upont Amintirile uitate de ceva vreme.formea#ă un cuplu şi eu sunt din nou singur. pentru ce$ Acum totul a revenit unde era înainte şi mă macină în interior…-otul . acum ies la iveală.

-ot timpul am fugit de trecut şi acum el mă ajunge.a fost distrus în c teva săptăm ni. ore. blestemat fii& Acum înţeleg totul…toate acele sentimente care nutresc în mine şi pe care . 2ltima perioadă din viaţa mea am purtat cu mine sacul trecutului greu şi plin cu at tea greutăţi. secunde…de la acea petrecere totul a ieşit din nou la suprafaţă. /i culmea am devenit slabă din toate punctele de vedere. )d6ard %ullen. toate #idurile şi toată masca mea de fier este distrusă acum. -ot ce am construit în aceşti ani. sper nd că aşa o să scap de urmele trecutului. a fost o greşeală care acum mă distruge. (iciodată nu ar fi trebuit să vin în (e6 7or8. Am venit în (e6 7or8 plină de speranţe şi vise…am venit în această a tuturor posibilităţilor. îl duceam cu mine însă era ascuns…niciodată nu mi-am imaginat că o să se desfacă şi trecutul a reapărut din nou în pre#ent. minute. .irma %ullenNs trebuia să fie o schimbare în viaţa mea…cea ce este. #ile. mă simt vulnerabilă…ca acea parte pe care am pierduto acum multă vreme. a distrus unele cărămi#i din #idul meu şi mi-a schimbat modul de a fi.

pentru că durerea aceasta pe care o simt în mine este sf şietoare. )d6ard este bărbatul care m-a dat cu totul peste cap şi chiar dacă am continuat continuu acum ştiu că pe el îl iubesc…înseamnă mult pentru mine sau poate că înseamnă totul. este doar o persoană care va conduce spre sf rşitul meu. )vie a fost prima care a ştiut cum să distrugă #idul meu. micuţa aceea drăguţă a readus la suprafaţă unele sentimente bune şi ea a făcut ca o părticică din mască să cadă. deşi nu îi permit şi am grijă să nu afle de nici o persoană care are de a face cu trecutul meu…şi deşi acum pare a fi ocupată cu iubitul ei ştiu că în . ?eidi cea care mă face să mă lovesc întotdeauna cu capul de realitate şi încearcă să afle ce se ascunde în spatele meu. acum ştiu că nu mai pot face nimic…sf rşitul meu este aproape. Aărbatul pe care îl iubesc m-a condus încet şi sigur spre sf rşitul meu. din cau#a lui am venit aici şi din cau#a lui am mers la acea petrecere. nu din cau#a firmei cum mă minţeam pe atunci şi din cau#a lui.credeam că nu o să le mai simt niciodată. Victoria…Victoria…cea care ştia o părticică mică din trecutul meu monstruos.

1maginile acelea treceau pe l ngă mine cu 8ilometrii la ora. (u îmi dădeam seama ce se înt mplă în această învălmăşeală de imagini. (u pot înţelege de ce 4amon a apărut e:act acum…de ce acum$ Acum c nd am simţit şi eu dragostea şi să am parte să #icem de puţin linişte. teroarea şi groa#a au pus . frica. înc t abia îmi putea da seama ce înseamnă…eram speriată de această tornadă de imagini…mă simţeam ca un copil mic înconjurat de adulţi care par nişte uriaşi.ntr-un final am lăsat g ndurile deoparte şi aşe# ndu-mă într-un mod destul de comod pe canapeaua îngustă am adormit.orice moment poate afla mult prea mult de ce s-a înt mplat acum ceva timp. . %easul părea să meargă contrar normalului şi imaginile treceau pe l ngă mine…erau ca atunci c nd ţi se aproprie sf rşitul şi tot ce ai făcut bine trece iute. iar ceea ce ai făcut rău merge aşa de încet ca să te chinuie conştiinţa. au#eam at tea voci simultan…mă ameţeau complet. % nd totul s-a oprit cu greu îmi dădeam seama unde mă aflam…însă în momentul în care miam dat seama. "chii lui mi-au amintit tot ce am încercat at ta timp să ascund şi să uit.

stăp nire pe întregul meu corp. Am simţit cum cineva mă împinge pe podea şi am făcut în c teva minute contact cu podeau murdară şi rece…mă t ram încet spre peretele din spate în încercare să mă ridic. % nd am ajuns aproape de perete. să îl lovesc cu toată puterea. nimic nu făcea ce trebuia. am simţit că oasele o să-mi se rupă sub greutatea lui. să ţip. îmi frăm nta disperat s nii făc ndu-i să se întărească…mai aveam un pic şi vomitam…lacrimile îmi curgeau şiroaie pe obraji. 5i-am dus încet m na la obra# care ardea şi simţeam o durere ascuţită…îmi venea să pl ng. % nd am vă#ut că se . ci pur şi simplu stăteam acolo fără să mă mişc sau să g ndesc…aştept nd doar inevitabilul. % nd a început să mă sărute am început să suspin încet şi să-mi doresc să mor în acea clipă…îmi era sc rbă de el şi simţindu-l at t de aproape de mine nu mă ajuta cu nimic. % nd tipul s-a lăsat jos peste mine. el m-a tras de picioare şi m-a oprit. m-a lovit peste faţă cu at ta putere înc t capul mi s-a întors în partea opusă cu o vite#ă uimitoare. *ituaţia devenea tot mai rea şi eu suspinam tot mai încet. dar nu puteam m inile şi picioarele mele nu ascultau comen#ile. Acum spre deosebire de acel moment nu ţipam şi nici nu pl ngeam.

însă lacrimile curgeau în continuare. /i-a lăsat pantalonii în jos şi apoi a trecut la blugii mei.Aella&…Aella&…(u& 4aţii drumul& Au#indu-l deveneam şi mai neputincioasă.n depărtare îl au#eam pe 4amon cum striga disperat+ . . (u ştiu c t timp s-a înt mplat acel de#astru sau c nd a terminat. -otul a fost distrus în clipa în care el a pătruns în mine…frecare frenetică a corpurilor. iar lacrimile îmi curgeau în continuare cu putere. cu m na cu care nu-mi desfăcea blugii îmi ţinea încheieturile m inilor. totul a murit. .deschie la blugi mă g ndeam la toate soluţiile posibile de a mă omorî ca să scap de ruşinea asta…am decis că cel mai uşor mod de a mă omorî era să mă arunc în apa rece a unui r u şi nimeni să nu mă găsească. am încercat să-l lovesc însă a reuşit să mă ţină pe loc…cu unul dintre genunchi pus peste picioarele mele. nu mai puteam conta nici pe ele. % nd a terminat m-am str ns într-un colţ şi suspinam cu putere…nimic nu mai conta.

4amon era încruntat semn că ori g ndea ceva intens sau visa ceva.ncet şi atentă să nu fac nici un #gomot am deschis uşa şi am ieşit în pădure. av nd în vedere că aveam doar un tricou. (imic din ce s-a înt mplat în urmă cu cinci ani nu avea legătură cu o pădure. simţeam o nelinişte interioară insuportabilă care nu mă părăsea în nici o clipă. am vă#ut că pe fereastră începe să pătrundă lumina aşa că am decis să merg să mă plimb. răcoarea dimineţii se făcea foarte bine simţită. )ra destul de frig. Am găsit o buturugă şi m-am aşe#at acolo lăs ndu-mi g ndurile libere. Verdele acesta al pădurii îmi dădea bătăi de cap. scotea la iveală ceva…însă nu eram sigură ce anume.n următoarea clipă m-am tre#it din acel coşmar. 5-am ridicat în şe#ut şi îi priveam pe cei trei cum dorm liniştiţi fără ca nimeni să nu le facă nimicJ )d6ard era aşa de drăguţ c nd dormea şi îmi amintea de clipele liniştite din viaţa mea.. . în speranţa de a mă linişti măcar un pic. %oşmarul din noaptea asta îmi trece prin g nd din nou şi din .

%um voi reuşi acum să o scot la capăt$ Acum c ţiva ani ura pentru cei care m-au distrus a reuşit să aducă o nouă lumină pentru mine…acum cum voi scăpa. "ric t mă străduiam să respir simţeam că nu am suficient o:igen şi că mă sufoc. frica a pus stăp nire pe mine…şi acum părea că ceva nu mă lasă să respir. acum pl nge ca un mieluşel slab. (u îmi venea să cred că eu pl ngeam de at ta timp. Violul a fost unul dintre .nou. 4urea at t de tare totul şi eu ajungeam la capătul puterilor mele…de data asta ce sau cine mă va salva. cu greu aerul intra în piept. =acrimile curgeau at t de iute pe obraji. %um$ Pentru că soarta nu mai este de partea mea… de fapt c nd a fost$ (iciodată…întotdeauna mam descurcat singură cu toate loviturile pe care le primeam. eu cea puternică şi dură…scorpia în persoană. că cineva apăsa pe pieptul meu cu at ta putere înc t nu dădea voie aerului să-mi pătrundă în plăm ni. *en#aţia asta mă speria at t de tare înc t pl ngeam… durea să trag aer în piept. de parcă toate aceste lacrimi cărora nu le-am dat voie at ţi ani să curgă acum ies la suprafaţă.

părea că este at t de pierdut în g nduri că nici nu m-a vă#ut. Am au#it o creangă cum se rupe şi m-am întors imediat ca să identific cau#a./i tu 9 am # mbit tristă. simţeam din nou acea presiune asupra pieptului meu. .Ai fost matinală 9 a şoptit încet ca şi cum i-ar fi frică să nu rupă liniştea şi să spună ceva greşit. arăt ndu-mi cum este să iubesc şi să trebuiască să mă îndepărte# de el ca să nu îl rănesc. . doar c nd s-a oprit l ngă mi-am dat seama că ştia sigur unde sunt. Viaţa întotdeauna s-a ocupat să mă amăgească în toate felurile posibile…şi acum o face din nou. =-am vă#ut pe 4amon cum se apropria de mine.%e ai păţit$ 9 părea preocupat de starea mea. . .puţinele lucruri care m-a distrus…şi deşi credeam că este definitiv mi s-a dovedit că nu este aşa.

(imic… .(u ştiu 9 am şoptit at t de încet. .. . el şi-a pus un braţ în jurul umerilor mei şi asta m-a făcut să mă simt în siguranţă şi presiunea din piept a dispărut.Aella. .Aells eu nu mai pot trăi aşa 9 c nd a spus asta eu m-am întors contrariată spre el.%um adică$ . te cunosc poate cel mai bine.5ă simt vinovat de ce s-a înt mplat 9 a făcut o pau#ă de parcă rememora totul 9 5ă simt .Am avut un coşmar cu ceea ce… .-recutul 9 a oftat at t de greu 9 "are c nd vom scăpa de el$ .

oare am fi fost fericiţi$ "are de ce nu m-am întors că să ajut alţi tineri şi să-i ajut să nu treacă prin asta$ .%um adică$ .Vreau să le fac dreptate…să-mi fac şi să-ţi fac dreptate Aella…(u pot continua aşa.Am fugit ca doi laşi 9 am spus eu sf rşită.4a.vinovat că am plecat în loc să fiu acolo şi să îi ră#bun pe ei. i-am lăsat pe toţi să scape. . altfel nu o să am nici o şansă să-mi găsesc liniştea.%um poţi să te întorci în locul acela$ . " să mă doară…o să mă omoare. . Aells 9 mă privea cu at ta durere. (u pot trăi întreb ndu-mă+ 4acă nu aş fi lăsat-o să plece. )u o să mă întorc înapoi 9 c nd a spus asta am simţit că respiraţia mi se opreşte. . .-rebuie să o fac.

4amon… . . .Asta am putea să o facem 9 am # mbit. .4e unde putem afla cine este$ (ici măcar nu ştim care au fost cei care au început totul.Aells ştim că s-a mai înt mplat asta…-rebuie să facem dreptate…a distrus lucruri mult prea importante./i de asemenea să îl căutăm pe ticălosul de la care a pornit totul.Ai dreptate 9 am privit în depărtare 9 A distrus multe.. ./i pe noi 9 a spus el resemnat. . .

.(u avem de unde să ştim 9 am spus eu ca să nu continuăm să ne certăm pe un subiect at t de banal.(u a fost. (ici măcar nu ai spus de ce$ %u ce am greşit$ )rai totul pentru mine atunci şi ai plecat…m-ai lăsat fără vise şi fără speranţe.4amon. . .Aells eu eram acolo şi eram pregătit să te ajut cu orice…să te ascult şi să te iubesc. nu era banal însă era copilăros modul în care ne certam.Aells ai plecat fără să-mi e:plici ai spus că pleci nimeni nu te poate oprii. . îmi pare rău. .4amon. . 4acă mai stăteam atunci acolo deveneam cu o siguranţă o moartă vie.. a fost cel mai bine.

4amon era la fel de protector ca întotdeauna. . fiind atentă la crengi. 5-am ridicat din locul unde stăteam şi l-am urmat în linişte totală. i-am găsit pe băieţi aşe#aţi pe canapea somnoroşi…eu m-am aşe#at l ngă )d6ard şi îl priveam cu atenţie. .2nde ai dispărut$ 9 a întrebat el somnoros în timp ce căsca../i dacă îi$ 9 a ridicat o spr nceană. la fel ca în trecut.%red că ar trebui să ne întoarcem 9 a spus el.(u e. . . % nd am ajuns la cabană.(u îi treaba ta 9 i-am scos limba şi el mă privea uimit. Poate am greşit că am fugit…însă nu regret nimic din ceea ce am făcut. . ţinea crengile să nu mă lovească şi c nd alunecam pe iarba udă era acolo să mă prindă.

5ai vedem noi 9 m-am ridicat făc ndu-i cu ochiul. )d6ard este cel care a reuşit să de#gheţe inima mea de gheaţă. de asemenea el este legătura mea cu trecutul. îl priveam fără să-mi vină să cred şi presupun că şi restul se uitau tot aşa la noi. primul bărbat care mi-a arătat ce înseamnă iubire şi acum repre#enta un pericol pentru echilibrul meu psihic.4acă vreau să fie$ 9 la întrebarea asta am rămas fără cuvinte. Am mers la bucătărie ca să ajut la pregătirea micului dejun şi puteam să le simt privirea în ceafa mea.. 4amon era prima iubire. . /tiam sigur că cei care mă priveau erau doi dintre cele mai importante persoane din viaţa mea. totuşi sentimentele mele sunt clare…cel puţin în acest moment şi ştiu care este locul pe care îl ocupă fiecare dintre cei doi. cel pentru care m-aş schimba şi aş deveni o altă femeie… pentru care aş închide uşa trecutului o dată şi .

singura opţiune era maşina familiei . în acel trecut este prea greu de înfruntat acum şi ce s-a înt mplat atunci poate distruge pre#entul şi viitorul.Au spus că este prea periculos pentru noi şi că dumneavoastră ar trebui să răm neţi aici pentru siguranţa voastră 9 mă g ndeam eu că aveau să facă asta. % nd am ieşit am vă#ut că singurii care se mai aflau în casă era familia Janson. .pentru totdeauna. mam uitat pe geam şi am vă#ut că erau două maşini afară…cheile de la Volvo-ul lui )d6ard nu le am. 4upă ce am terminat de m ncat am mers şi mam schimbat în baie într-o pereche de blugi mulaţi. 1mediat privirea mi-a fugit peste toate h rtiile care se aflau pe masă şi am aflat adresa unde avea să se petreacă totul. un tricou şi peste am luat o jachetă cu glugă care îmi ascundea perfect părul şi abia mi se vedea faţa. .2nde sunt$ 9 am întrebat de a dreptul furioasă.

n mai puţin de jumătate de oră am ajuns la locul unde se va petrece răpirea şi eram sigură că ceva nu o să iese bine.(u vă supăraţi îmi puteţi împrumuta cheile de la maşină$ 9 m-am scărpinat în cap fiind jenată. simţeam că trebuie să fiu acolo. . . . am putut să văd un bărbat care se ducea în pădure pe l ngă gardul grădiniţei. 5ă bucuram at t de mult că înainte de a pleca din (e6 7or8 am luat pistolul şi că am făcut rost de maşină…o să înveţe că pe mine nu mă pot lăsa în urmă. Probabil că şi acel bărbat i-a observat tot at t de uşor ca şi mine. % nd am oprit vi#avi de acea grădiniţă. m-am întors să văd dacă cineva îl urmăreşte şi i-am vă#ut pe cei trei ticăloşi care m-au lăsat în urmă că supravegheau cu atenţie intrarea clădirii. . (u aveau să scape aşa de uşor.Janson. ce proşti pot fi bărbaţii.*igur 9 doamna mi-a oferit cheile şi eu am ieşit ca un fulger pe uşă.

A făcut o deschi#ătură în gard şi a scos-o pe acolo. nu o lăsa să cadă dacă nu ştiam ce urmea#ă să facă mi se părea că sunt ca un tată şi o fiică. 4in c te se părea şi el avea de g nd acelaşi lucru. *-a oprit chiar l ngă locul de joacă a grădiniţei şi aştepta să se sune ca acei micuţi să iasă la joacă. aceasta a venit condusă de naivitate şi de curio#itate…nu acum. . micuţa # mbea at t de drăgălaş fără să ştie ce urma să se înt mple. respiram c t de încet putea şi nu făceam nici o mişcare.nainte să cobor mi-am pus gluga în cap şi o pereche de ochelari ca să nu mă recunoască nimeni. aşteptam să ne îndepărtăm puţin de clădirea aceea plină de copii. pentru că atunci c nd am ajuns suficient de departe ca nimeni să nu audă ţipetele fetiţei. a început să o de#brace.i urmăream în linişte cu m na întotdeauna pregătită pe pistol. A luat-o de m nuţă şi au început să meargă prin pădure…părea at t de grijuliu cu ea. % nd s-a sunat tipul chema o fetiţă. )u stăteam ascunsă în spatele unu pom fără să fac nici un #gomot.. Acum . am traversat atentă strada şi l-am urmat de la distanţă pe acel necunoscut. trebuia să aştept.

Am spus să-i dai drumul& 9 continuam cu o voce convingătoare şi puternică./i dacă nu vreau$ . însă el se apropria de mine şi asta îmi aducea aminte de trecut. trebuia să stau pe po#iţie fermă şi calmă. )ra furios pentru că nu a obţinut ce vroia. Am scos pistolul şi am ieşit din ascun#iş. . (u puteam lăsa panica să pună stăp nire pe mine. . speram să ajungă la timp.4ă-i drumul& 9 am ordonat eu ţin nd arma îndreptată spre el.sau niciodată. Am tastat repede un mesaj pe telefon şi l-am trimis pe numărul lui )d6ard. Aveam ma:ilarul încordat şi dinţii îmi scr şneau de . însă nu am fost suficient de atentă şi am călcat pe o creangă care s-a rupt. ceea ce i-a atras atenţia asupra mea. să fiu pregătită pentru orice şi să nu îl las pe el să fie mai puternic dec t mine.

nu puteam suporta încă o crimă pe conştiinţa mea. . 'espiraţia îmi era sacadată şi am început .(u vrei să ştii 9 am şoptit 9 2nde vrei primul glonţ$ . nu ştiam ce să fac…avea dreptate nu îl putea omorî. însă nu o arătam trebuia să o păstre# în mine./i ce o să îmi faci. puicuţo 9 îşi întindea m na spre armă şi atunci m-am impacientat.4acă mai faci un pas trag 9 nu m-a cre#ut şi a continuat să vină spre mine am îndreptat pistolul spre un punct de l ngă capul lui şi am tras. dar acea sclipire din ochi nu i-a dispărut. frumoaso$ 9 părea at t de sigur că nu o să-i fac nimic.frică. pl nsetul fetiţei a început 9 Asta să-ţi fie învăţătură de minte 9 c nd am spus asta el părea puţin speriat. % nd era la mai puţin de un pas am încărcat pistolul şi i-am spus+ . .(u ai curaj.

ndepărtea#ă-te& 9 i-a spus 4amon şi tipul a îngheţat. 4amon era cu arma la ceafa lui ameninţ ndu-l. eu m-am retras din îmbrăţişarea lui şi m-am îndreptat spre micuţa care pl ngea încontinuu şi nu îl lăsa pe /tefan să o atingă.să tremur…încet. . c nd le-am au#it vocea. încet îmi pierdeam firea şi el mai avea puţin şi îmi lua arma. . .Aella& 9 era vocea lui )d6ard.*hh…gata 9 şoptea vocea lui )d6ard la urechea mea.. care mă făcea să revin la realitate şi să nu îl las pe tip să îmi ia arma din m nă. iar acel imbecil s-a îndepărtat şi eu am simţit nişte braţe în jurul meu care îmi luau arma. . făc ndu-mă să mă rela:e#. .(u îndră#ni că altfel te tre#eşti cu un glonţ în creier 9 acum eram din nou acea fiinţă dură şi sigură de ceea ce face.

(iciodată nu răm n pe dinafară 9 am spus sinceră.. era doar deci#ia ei şi vă# nd că nu eu merg la ea. )d6ard deja asculta interogatoriul pe care îl luau băieţii. .i-am # mbit c t mai drăguţ am putut 9 ?aide 9 am întins braţele spre ea însă n-am făcut nici un pas spre ea. % nd am intrat eu s-a întors şi a # mbit at t de frumos înc t inima mi se topea. . eu doar am # mbit şi mi-am continuat drumul.5ulţumesc 9 a şoptit femeia sf rşită.Aună…. Am tras-o într-o îmbrăţişare care emana siguranţă şi linişte. Abia c nd am ajuns la secţia de poliţie unde se afla mama ei mi-a dat drumul.4e ce nu ai rămas în casă$ . a venit la mine în braţe. . fetiţa s-a prins de g tul meu şi nu mi-a dat drumul.

5ă bucur că ai venit.. 5-a speriat mesajul tău…de fapt m-a panicat.4acă nu aş fi ajuns la timp m-aş fi condamnat pentru tot restul vieţii. %apitolul 33+ =inia vieţii Au trecut deja două luni de c nd am plecat în acea călătorie./i acum ne-ai lăsat pe noi pe dinafară. %u chiu cu vai le-am obţinut şi astă#i monstrul acela primea condamnarea pentru care am luptat. . . -oţi părinţii acelor fetiţe pe care bărbatul acesta înfiorător le-a omor t . am avut mult de furcă în obţinerea unor declaraţii pentru că cei care l-au cunoscut pe acel individ se temeau ca acesta să nu le facă ceva.

4upă o săptăm nă după ce am început să lucrăm la ca#. sunteţi chemată în biroul domnului judecător 9 curio#itatea mă grăbea spre birou. iar eu a trebuit să mă ocup singură de căutarea dove#ilor şi de tot. /tefan. . Am mers pe culoare întortocheate ale tribunalului. aştept nd cu nerăbdare deci#ia instanţei. Acum mă îndreptam spre sala unde se va da sentinţa. dar îmi plăcea compania lui şi mai ales aproprierile dintre noi. am fost întreruptă de o doamnă.erau aici. p nă c nd am ajuns la uşa care îmi deschidea calea spre biroul judecătorului. )d6ard a trebuit să se întoarcă în (e6 7or8 la început din cau#a micuţei )vie care se pricopsise cu o gripă şi apoi a trebuit să răm nă acolo pentru al ajuta pe %arlisle cu firma. ştiam sigur că va fi împotriva lui.n faţa sălii de judecată se aflau 4amon. % nd să vorbesc cu ei. )d6ard şi %arlisle.4omnişoară 4upont. nu că înainte nu aş mai fi făcut asta. . .

. am deschis uşa cu grijă şi am intrat în biroul sumbru al judecătorului.Am ciocănit şi c nd mi s-a spus să intru.mi pare rău.1a loc domnişoară 9 m-am supus şi m-am aşe#at pe un fotoliu din faţa biroului lui 9 A fost o plăcere să lucre# cu dumneavoastră. .4omnişoară 1sabella. acu#atul este fiul unui vechi prieten al meu şi eu din această cau#ă ..4e asemenea 9 am spus rece nepăs ndu-mi de ceea ce spunea./tiţi că astă#i o apărarea o să vă propună o înţelegere 9 nu înţelegeam unde vrea să ajungă 9 )i bine aş vrea să o acceptaţi 9 îl priveam uimită. . . domnule însă nu înţeleg unde vreţi să ajungeţi 9 am spus ofensată de propunerea lui. .

%ine cre#i scumpete$ 9 era ironic cu cine nu . Am făcut cale întoarsă spre sala de judecată şi am intrat înăuntru evit nd orice înt lnire îndrept ndu-mă spre biroul acu#atului.4omnule judecător. Vreau să ajungem la o înţelegere şi el să scape cu o pedeapsă c t mai scurtă. însă nimic nu mă mai putea opri acum. .%ine dracu te cre#i$ 9 l-am întrebat pe deţinut. . )ram conştientă că în sală erau şi jurnalişti. . fiind gata de un scandal de mare amploare. îmi pare rău să vă anunţ dar pe mine nu mă interesea#ă ce fel de cunoştinţă sunteţi cu acu#atul şi să vă spun sincer nici ce îmi oferiţi în schimbul acestei înţelegeri sau ce o să păţesc din cau#ă că nu accept înţelegerea 9 spun nd asta m-am ridicat şi am ieşit din birou tr ntind uşa cu putere.am acceptat ca#ul ca să-l ajut.

% nd a intrat toată lumea s-a ridicat şi eu deşi nu aveam chef să mă ridic în faţa unei asemenea imbecil. . m-am apropriat de el. . . . doresc să spun ceva.%u mine nu îţi merge 9 spun nd asta m-am întors spre locul meu şi m-am aşe#at aştept nd ca ticălosul de judecător să intre. % nd juriul trebuia să spună la ce verdict au ajuns.4omnule judecător. avocatul apărării a intervenit.)u sunt de acord 9 a spus judecătorul şi acum . .trebuie.Apropiaţi-vă 9 a spus arunc ndu-mi un # mbet superior.Propun o înţelegere 9 am ridicat o spr nceană spre el 9 Acu#atul să le plătească familiilor o despăgubire şi să facă !L de ani de închisoare.

(u vă ameninţ. .Acum mă ameninţaţi domnule judecător$ 9 eram nervoasă la culme şi acum ştiam sigură că este corupt. . . . .4omnişoară 1sabella ar fi bine să acceptaţi.1sabella…. doar vă averti#e#… . .a vrut judecătorul să spună ceva şi eu m-am întors spre el.aştepta un răspuns de la mine.)u nu sunt de acord. însă nu mă interesa acel ticălos merita sentinţa pe care am cerut-o. 5ă întreb oare ce o să spună asociaţia judecătorilor c nd vor afla de acest ca#.4omnişoară 1sabella pentru dumneavoastră 9 ştiam că de acum mai am un duşman pe listă.

.)i bine nu vă pierdeţi timpul cu aşa ceva 9 mam întors la locul meu şi avocatul apărării a rămas încă puţin acolo spun ndu-i ceva la judecător şi după a revenit la locul lui. maltratarea şi omor rea fetiţelor 9 at t am vrut să aud 9 Juriul este de acord ca vinovatul să ispăşească pedeapsa cu moartea 9 m-am uitat spre judecător afiş nd un # mbet superior şi răutăcios.Puteţi începe 9 a spus judecătorul privindu-mă atent..Juriul l-a găsit pe acu#at vinovat pentru răpirea. ci am mers după judecător.rfă o să plăteşti pentru asta& 4aţi-mi drumul& " să te omor& 9 nu l-am băgat în . violarea. % nd să trec spre el. . Acum era r ndul meu să îl ameninţ. acel ticălos striga în urma mea. % nd totul s-a terminat nu am stat să mă felicite. însă eu nu schiţam nimic.. .

iar acesta mă privea fără să înţeleagă 9 )i bine nu sunt o studentă abia ieşită de pe băncile facultăţii deşi am doar !F de ani. .4aţi-mi voie să vă contra#ic.seamă şi mi-am continuat drumul spre acel corupt.4omnule judecător 9 s-a întors spre mine uimit 9 %red că acum este r ndul meu să vă… averti#e# 9 am ridicat degetul arătător în sus 9 (u v-aţi luat de persoana potrivită… . dumneavoastră nu v-aţi luat de cine trebuia. . deşi pot să mă m ndresc şi eu cu cunoştinţe destul de puternice.n privinţa cunoştinţelor dumneavoastră nu vă contra#ic. )şti doar o puştoaică ieşită de pe băncile facultăţi şi aveţi curajul să nu acceptaţi ceea ce #ic eu. am făcut facultatea într-un ritm mult mai rapid dec t alţii şi la !L de ani deja am început să profese#. 4umneavoastră decideţi . (u ştiţi c te cunoştinţe am eu& .*ă înţeleg că nu ştiţi prea multe despre 1sabella 4upont 9 am început să r d.

. . fiecare mă str ngea în braţe şi vărsau lacrimi amare pentru pierderea copiilor lor.dacă doriţi un ră#boi între mine şi dumneavoastră. c nd v-aţi hotăr t să mă anunţaţi 9 am # mbit malefic şi am plecat de acolo. nimeni alţii dec t+ )d6ard. %arlisle şi /tefan. m-am îndreptat spre ta:iuri dar am fost surprinsă să văd că mă aşteptau la maşină. 4amon.(u ştiu trebuie să-mi verific agenda 9 în timp ce spuneam asta am scos o agendă din geantă şi o răsfoiam. după aceea au început jurnaliştii cu întrebările lor obositoare. apoi neg nd din cap am continuat 9 (u…a#i nu 9 mi-a luat agenda din .Ai timp şi pentru noi$ 9 m-am întrebat 4amon ridic nd o spr nceană. 5ă durea şi pe mine să văd acele lacrimi de pe feţele îndurerate ale mamelor. % nd am ieşit din sală toate părinţii şi rudele acele fetiţe omor te au început să mă felicite. % nd am terminat cu toată această agitaţie.

.*per că ai o e:plicaţie bună pentru dispariţia ta 9 am început eu.ranţa… 9 vocea ei era tristă şi părea ca şi cum ar fi pl ns.?eidi. -elefonul s-a desfăcut în bucăţele şi eu priveam în gol. ce s-a înt mplat$ 9 am întrebat speriată şi un sentiment de tristeţe şi-a făcut pre#enţa. . . cea care nu a mai dat un semn de viaţă de două luni.Aells trebuie să vii imediat în . . (u mi se putea înt mpla asta& .2ite chiar acum ai un moment liber 9 am început să r dem şi dintr-o telefonul meu mobil a început să sune. % nd m-am uitat la număr am fost surprinsă să văd că apelantul era nimeni alta dec t ?eidi. )luise şi 'olan au avut un accident grav 9 c nd am au#it asta am scăpat telefonul din m nă.Aella. .m nă.

4e fapt chiar acum mă îndrept spre aeroport să pregătesc avionul 9 a spus el repede ca un fulger 9 . (u se poate& (u mi se poate înt mpla mie& %ele două persoane care m-au ajutat să renasc şi să devin ceea ce sunt.1sabella te simţi bine$ 9 întreba o voce care p nă acum era importantă pentru mine şi care acum dintr-o dată a devenit o simplă voce. . . . (işte simple cuvinte au distrus tot… ei cei care au clădit din nou o parte din ceea ce alţii au distrus.ntr-o oră o să fie totul gata.(u& (u& (u& )i nu puteau păţi nimic…trebuiau să fie bine. am aflat ce s-a înt mplat. cei care mi-au dat o şansă în lume şi care m-au ajutat să ajung aici.Aună #iua 9 nu îmi găseam cuvintele.4omnişoară 1sabella. . am format numărul pilotului care pilota avionul nostru. ei nu puteau păţi nimic…nu. 5-am aplecat să str ng telefonul şi prin minune am putut să îl întregesc.

.1mediat ajung acolo 9 am şoptit şi am închis.A apărut o urgenţă 9 nu puteam să le dau detalii despre viaţa mea.-rebuie să plec 9 at t puteam să spun nimic altceva nu găseam în mintea mea. .(u 9 am dat sentinţa asta pentru că niciodată nimeni înafară de ei nu m-a ajutat 9 (u aveţi ce să faceţi 9 am # mbit trist.-e putem ajuta$ 9 a întrebat %arlisle. ..4e ce$ 9 a întrebat )d6ard ca ars. . .1sabella$ 9 a întrebat %arlisle. . m-am întors spre ei şi am vă#ut că erau puţin speriaţi. eu trebuia să răm n în trecutul lor ca o persoană trecătoare lipsită de importanţă. .

-e conducem 9 a hotăr t 4amon. am cobor t şi cei patru m-au urmat tăcuţi. eram departe de locul unde mă aflam. . . % nd a oprit în faţa aeroportului." clipă 9 căuta ceva pe calculator 9 1mediat va fi pregătit 9 m-am întors în locul unde mă aşteptau.(u ştiu. . . Am urcat în maşină şi m-am pierdut în g nduri şi în amintiri..(u vă supăraţi avionul 4upont este pregătit de decolare$ .% nd te întorci$ 9 a întrebat )d6ard.ntrebarea corectă era dacă mă întorc$ *imţeam că numai aveam mult şi pl ng. trebuia să fiu tare încă un pic. am mers spre informaţii. .

Probleme 9 am şoptit. 5iam luat rămas bun de la ei şi m-am întors să plec spre avion c nd o m nă dură m-a oprit. . .1sabella dacă te putem ajuta cu ceva să ne anunţi 9 a spus )d6ard. dar o voce mă chema pentru că avionul era gata. ..5ulţumesc… 9 am vrut să spun ceva.5ulţumesc. din vocea lui reieşea că suferă şi asta nu mă ajuta deloc. . eu priveam din secundă în secundă ceasul. .(u ai pentru ce 9 a spus %arlisle în numele tuturor.-otuşi de ce pleci$ 9 a spus vocea dură a lui 4amon. . ci mă sf şia.

*imţeam că nu o să îi mai revăd prea cur nd…sau poate niciodată. Viaţă ur tă. soarta îmi arată că nu este aşa cum speram eu să fie…că eu nu am voie să fiu fericită. că eu sunt menită să sufăr la nesf rşit. speranţe ucise… asta este tot ce repre#enta destinul meu. 4upă asta mi-a dat drumul şi eu mi-am vă#ut de drum…totul s-a rupt în mine. Veninul durerii trebuie să pună de fiecare dată stăp nire pe venele mele…de ce nu pot să ajung şi eu la fericire$ 4e ce de fiecare dată c nd simt gustul dulce al vieţii. inima mea era ruptă în mii de bucăţele..(u fă aceeaşi greşeală 9 a spus 4amon şi parcă a aruncat în mine sute de pumnale. 4umne#eu parcă a întors totul împotriva mea şi nu îmi oferă nici o şansă la fericire. vise spulberate. otrava aceasta a durerii să pună din nou . am lăsat durerea să pună stăp nire pe corpul meu şi lacrimile amare să-şi croiască drum pe chipul meu sluţit de at ta durere. 4e fiecare dată c nd cred că am ajuns la ea. Am urcat în avion şi imediat ce am decolat mam pierdut în g ndurile dureroase.

5-a luat dintr-un loc întunecat. A fost cea care m-a ajutat să trec peste tot. cei care să-mi aline durerea şi să mă facă să fiu optimistă. îmi oferea căminul pe care nu l-am avut niciodată şi şansa unică de a deveni cineva. (u o interesa pentru că ea vedea în mine aceea fiică pe care soarta i-a luat-o. o şansă la fericire şi la lucruri bune #ac acum pe patul de spital şi eu nu pot să fac nimic pentru ei.n aceste momentul totul mă durea. nu m-a . unde cei care locuiau acolo erau condamnaţi să aibă o reputaţie ur tă. deşi nu avea nici cea mai mică idee a ceea ce mi se înt mplase.stăp nire pe mintea. însă cel mai tare inima mea…Persoanele care mi-au arătat că am o şansă la viaţă. "are c nd se va termina toată această suferinţă$ % nd$ %el mai probabil niciodată…niciodată… niciodată. adierea aceea plăp ndă de toleranţă şi de speranţă. eu a luat locul acelei femei care m-a părăsit la acel orfelinat…deşi a ajuns după masacrul ce s-a înt mplat în viaţa mea. )luise. 'epetam cuv ntul acesta la nesf rşit. . )i nu puteau să păţească nimic rău…ei trebuiau să fie liniştea mea. mama pe care soarta m-a refu#at. corpul şi inima mea.

'olan este ca tatăl meu. cel care m-a îndrumat spre cariera asta şi mam învăţat cum să o profese#…modelul meu în carieră. . unde . el m-a ajutat să-mi clădesc această reputaţie şi să am propria firmă la care este partenerul din umbră.judecat niciodată pentru ceea ce ştia că am făcut…5i-a deschis ochii permiţ ndu-mi să văd un viitor mai bun. Am cobor t din avion şi m-am îndreptat direct parcarea subterană a aeroportului. cum să mă apăr de atacurile lansate de alţii şi cum să le răspund pe măsură. )l mi-a spus că niciodată nu trebuie să uit şi dacă cineva îmi declară ră#boi să fiu eu prima care atacă şi nu să aştept să mă atace pentru că cel care loveşte prima dată loveşte de două ori.iind at t de prinsă în g nduri nu mi-am dat seama că am ajuns pe aeroportul %harles de >aulle. 5-a ghidat la început şi mi-a e:plicat cum pot să c ştig un ca#. în ce fel să mă port cu restul avocaţilor şi ce îngeraş trebuie să fiu cu juriştii. m-a ajutat să nu mai fiu fetiţa aceea care nu vroia să mai trăiască şi recurgea la at tea metode care să supravieţuiască de pe o #i pe alta şi să facă rost de acele lucruri.

. 9 imediat ce a terminat de vorbit am fugit spre acea cameră. -oţi aveau lacrimi pe faţă semn că ceva rău s-a înt mplat. /oferul ştia că trebuie să ajungem c t mai iute acolo. . .*unteţi fiica lor$ 9 m-a întrebat un doctor.och. iar doamna respectivă se uita uimită la mine pentru că vorbeam prea iute. îmi puteţi spune ce ştiţi despre 4oamna şi 4omnul 4upont$ . .Aells 9 ?eidi m-a îmbrăţişat cu o forţă de care nu dădea dovadă în trecut. am ajuns la informaţii şi am început să cer informaţii despre ei. 4upă ce am intrat în spital am început să fug pe holuri.trebuia să mă aştepte o maşină care să mă ducă direct spre aeroportul . aşa că a mers cu vite#ă.(u vă supăraţi.*e află în camera !F. în faţa cărora se afla ?eidi şi încă c ţiva prieteni de ai lor.

. situaţia este cam dificilă… 4oamna )luise se află într-o stare foarte delicată 9 am simţit că am un nod în g t 9 (u are şanse de supravieţuire. .*igur…chiar acum trebuie să iasă domnul 'olan şi după puteţi merge dumneavoastră 9 . . .*igur 9 l-am urmat în linişte p nă în biroul lui. .n schimb domnul 'olan a suferit doar c teva contu#ii şi are o fractură la braţ.Putem vorbi între patru ochi$ .4omnişoară. aşteptam să spună ceva dar părea că se g ndeşte intens la ce urma să spună. mi-a făcut semn să mă aşe# ceea ce am şi făcut. .Pot să o văd$ 9 încercam să-mi păstre# vocea clară.4a…fiica adoptivă. însă nu prea reuşeam pentru că îmi venea să pl ng.

. am aprobat cu capul şi am intrat în cameră.n timp ce stăteam pe scaunul din faţa camerei îmi veneau în minte scenele în care mi-a arătat tandreţea unei mame şi c t de mult poate să iubească o mamă. părea că nu mai are nici un pic de putere. vrea să-ţi vorbească 9 a spus el privindu-mă în ochi cu durere.Aella. /i acum de ce 4oamne o iei de l ngă mine$ %ine o să mă mai ajute$ %ine o să-mi mai aline durerile trecutului$ %e o să facă 'olan fără ea$ 5i-am şters lacrimile de pe obraji şi am început să mă concentre# să nu pl ng av nd în vedere că au#eam uşa deschi# ndu-se. sfaturile ei. nobleţe. sinceritate.am ieşit din cameră şi m-am îndreptat spre re#erva mamei mele. 2n val de durere m-a copleşit vă# nd-o acolo . (iciodată nu mi-am închipuit că e:istă at t bunătate. . vorbele care mă m ng iau. at t de palid şi at t de trist. iubire într-o singură persoană. Pe uşă a ieşit un bărbat sf şiat de soartă.

faţa ei era albă şi avea c te o urmă roşie…aparatul acela s c itor care bibăia în continuu anunţ nd disperat că nu mai este mult timp.)ste prima dată c nd îmi spui aşa 9 un # mbet at t de strălucitor a pus stăp nire pe chipul şi a apărut şi în ochii ei. .Aella. . . (u puteam lăsa lacrimile să iasă la suprafaţă pentru că asta ar fi rănit-o şi ar fi supărat-o. scumpa mea 9 a spus ea prin# ndu-mi m na cu putere şi atrăg ndu-mi atenţia să o ascult. . sensibil şi slab care vroia o mamă care să-l proteje#e.5amă 9 am şoptit îndurerată să o văd în aşa fel.pe patul de spital. oferindu-mi posibil ultima m ng iere de care voi avea parte în viaţa asta.ncercam din greu să nu pl ng şi să o ascult 9 . întotdeauna a cre#ut că sunt o persoană puternică care poate să treacă peste orice…însă în ad ncul acela ascuns de durere eram copilul inocent. m na ei rece îmi m ng ia chipul.

iecare are dreptul la de#amăgire 4upă ce doctorul a declarat decesul n-am mai putut sta acolo să văd suferinţa de pe chipurile tuturor. ea era deja departe de acolo. se uita undeva pe tavan într-un punct fi: şi # mbea 9 Ai grijă de 'olan şi spunei că fetiţa noastră este bine… 4upă aceea sunetul acelui aparat a devenit asur#itor şi m na ei a că#ut lipsită de putere.iica mea. însă tu trebuie să înveţi să ierţi şi să uiţi 9 dădeam încăpăţ nată din cap neg nd spusele ei 9 Aella toate se înt mplă dintr-un motiv anume 9 vedea că o doare din modul în care se str mba şi totuşi # mbea 9 1sabella. /tiam ce înseamnă asta sf rşitul. eu…eu o să plec în cur nd…poate chiar prea iute. am ieşit fugind de acolo…parcă . învaţă să iubeşti şi să fii fericită… meriţi asta 9 acum şi-a schimbat direcţia în care privea. %apitolul 3!+ . Asistentele m-au dat deoparte încerc nd să o salve#e însă fără rost..

m ncam păm ntul. (oaptea aceasta se adaugă în topul celor 3L mai ur te nopţi din viaţa mea…nu ştiu sigur care este pe primul loc, pentru că în fiecare dintre aceste nopţi mi s-a înt mplat ceva oribil, fiecare dintre ele mi-a marcat viaţa într-un fel macabru. Această noapte mi-a dat din nou viaţa peste cap şi din nou soarta mi-a arătat aceeaşi faţă de at tea ori şi eu se pare că nu am învăţat nimic din ea. "are voi învăţa ceva vreodată$ %el mai probabil nu pentru că întotdeauna m-a prins nepregătită şi m-a lovit unde mă durea cel mai tare.

(u aveam nici cea mai mică idee de c nd mergeam sau încotro mă îndreptam abia c nd am ajuns în faţa casei care m-a adăpostit în anii de recuperare, în care ea m-a ajutat să merg mai departe. Am intrat în casă şi amintirile au năvălit din nou peste mine la fel ca şi durerea. ,n timp ce mergeam prin holul uriaş mi-am adus aminte cum am ajuns să locuiesc în această casă şi c t de speriată eram de aceşti necunoscuţi care prin simplul fapt că semănam cu fiica lor moartă mi-au oferit o nouă şansă la viaţă. 2rcam scările încet privind

spre sufrageria în care îmi e:plicau ceea ce îmi oferă ei…imaginea aceea a devenit clară în mintea mea şi noi lacrimi au apărut în ochii mei.

Am ndoi erau at t de obosiţi din cau#a căutărilor pe care le făcuseră de a lungul unei întregi săptăm ni pentru a mă găsi după ce am fugit tem ndu-mă ca ei să nu îmi facă vreun rău sau să se folosească de mine, c t de mult mă temeam pe atunci de toate persoanele care mă înconjurau. ,n camera mea erau tot at tea amintiri cu ea ca în orice parte a casei, serile în care veneam de la un proces dur şi mă simţeam sf rşită şi condamnată că am ajutat un criminal sau un violator. 'olan îmi e:plicase de at tea ori că singura cale de a deveni o avocată bună era să urmăresc ca#urile cele mai dure de care toţi se temeau, fie condamnarea unui mare infractor sau apărarea lor…Am oftat şi m-am întins pe pat sf rşită de at tea înt mplări, cine ar fi cre#ut că o #i care începuse bine în America o să se termine at t de rău, în #iua pe care credeam că o să mi-o petrec alături de )d6ard şi de micuţa )vie, pentru că el m-a invitat la o plimbare în parc cu

ei cu o #i înainte.

Acum însă toată lumea mea a fost #druncinată şi chiar nu ştiu ce se poate înt mpla în continuare în viaţa mea. At ta timp n-am ştiu ce înseamnă dragostea de mamă şi c nd am descoperit am pierdut-o, singura persoană care mi-a arătat bunătatea a murit…am murit…a murit şi eu am rămas singură.

- 1sabella 9 vocea lui 'olan s-a au#it din cadrul uşii, vroiam să mă întorc însă nu puteam nu aveam nici puterea şi nici voinţa necesară să o fac. )l a înţeles şi s-a aşe#at pe patul meu mă m ng ia pe faţă 9 -rebuie să fim puternici.

- %um putem să fim$ )a era cea care era puterea noastră şi acum…

- *hh…am mai trecut odată prin asta 9 regretam at t de mult că l-am rănit şi i-am adus aminte de fiica lui 9 Am avut-o pe )luise alături ca să pot trece m-ai departe şi ea te-a

adus aici pe tine. (e avem unul pe altul şi trebuie să fim puternici ca să trecem peste asta.

- 4oare 9 am şoptit şi c nd mi-am ridicat privirea spre el, am vă#ut ceea ce credeam că nu voi vedea niciodată. 'olan pl ngea…el cel dur acum pl ngea, l-am îmbrăţişat cu toată puterea mea şi el a răspuns la fel. )ra o îmbrăţişare plină de durere, de suferinţă, de furie şi în acelaşi timp era o promisiune că vom trece cu asta cu bine şi ne vom ajuta reciproc.

- ,mpreună o să trecem peste asta 9 a şoptit sf rşit.

- 4a, pentru că ea aşa a vrut.

- )luise a fost unul dintre cele mai bune lucruri din viaţa mea 9 a # mbit trist, amintindu-şi probabil clipele fericite din viaţa lor 9 )a mi-a dăruit copilul mult dorit, pe 5aria şi tot ea mi te-a adus pe tine în viaţa noastră. 4acă ea nu

era cine ştie unde eram acum, ce fel de persoană eram sau mai bine spus ce monstru eram.

- .ără voi eram un nimic 9 mi-am pus capul pe pieptul lui şi el încerca ca un tată să mă facă să trec peste moartea ei.

- Viitorul tău 1sabella ţi-ar fi # mbit oricum cu sau fără noi, pentru că aşa îţi este scris scumpa mea. *oţia mea, )luise, a vă#ut în tine at tea lucruri bun şi viitorul tău plin de oportunităţi, de asemenea ştia că ai suferit mult şi că ai nevoie de puţin ajutor ca să ieşi la liman.

- Probabil că în acea perioadă doar ea ar fi putut să vadă ceva bun în mine 9 am chicotit.

- (u doar ea, ci toată lumea deşi trebuie să recunoşti că ai cam greşit atunci.

- Aşa-i, am greşit şi mult încă.

4upă asta am rămas am ndoi în linişte în camera mea, g ndindu-ne la toate momentele petrecute cu ea. (u ştiu c nd am adormit. ,nsă visul a fost într-un fel plăcut, dar şi durerosJ am visat-o pe )luise şi îmi spunea nişte cuvinte a căror sens nu îl înţelegeam+ B1sabella, doar dacă afli adevărul poţi fii fericităC9 după asta a dispărut. 4espre ce adevăr vorbea nu înţelegeam, ştiam tot ce are legătură cu viaţa mea şi nu vroiam alte complicaţii pentru că deja viaţa mea avea toate iţele încurcate. 5 ine, poim ine şi restul #ilelor mele vieţii mele o să fie at t de complicate şi niciodată nu voi avea parte de o linişte la care t njesc de at ta timp. )luise de ce ne-ai lăsat singuri$

-1sabella tre#eşte-te trebuie să plecăm 9 a spus 'olan şi eu îl priveam fără să înţeleg nimic.

- 2nde$

- /tiu că eşti obosită av nd în vedere că nu ai mai dormit de două #ile, însă este momentul să

ne luăm rămas bun de la ea 9 atunci mi-am adus aminte de ultimele două #ile pline de chin, în care deşi simţeam nevoia să pl ng nu îmi permiteam lu:ul acesta ca să nu par slabă în faţa tuturor acelor oameni care poate îmi erau duşmani, la fel şi 'olan. ,n afară de noaptea în care a murit )luise nici unul dintre noi nu a pl ns şi nici nu am închis ochii nici o secundă p nă acum. -oţi prietenii, cunoscuţii şi toate rudele lor erau aici, unii mă priveau ciudat alţii păreau înduioşaţi de durerea pe care o simt sau îşi închipuiau că o simt pentru că nu arătam nimic, aveam o mască constantă şi nici o clipă nu mă rela:asem şi nici nu uitasem de locul în care mă aflu şi oamenii care erau în jurul nostru. ,n aceste două #ile at tea persoane false au apărut în jurul nostru pre#ent ndu-ne condoleanţele şi povestind fel şi fel de lucruri pe care se presupuneau că leau avut în comun cu )luise, îmi provocau sc rbă însă trebuia să stau acolo şi să înghit toate minciunile acestea. Am fost foarte surprinsă să văd familia %ullen aici, au stat pe l ngă noi şi încercau să ne ajute c t de mult puteau.

% nd am dat drumul păm ntului din păm nt am simţit că cad şi eu cu el o dată. . mi-a aranjat părul.l ţineam pe 'olan de braţ. 4upă ce preotul a terminat slujba fiecare am aruncat c te un pumn de păm nt peste sicriul ei care acum se afla în acea groapă ca să nu o doară c nd cade. cu o vite#ă uimitoare m-am îndreptat spre maşină. . în faţa gropii ei. însă ca printr-o minune nu am că#ut. 4upă care am cobor t. însă el era pierdut departe. -oţi ascultau cu atenţie slujba. )luise era îngropată l ngă fiica ei cu care avea să-şi petreacă eternitatea. 4e îndată ce am terminat acolo la morm nt. încerc nd să-i spun că sunt alături de el. însă eu simţeam că sufletul meu este rupt bucăţele mici şi că o dată cu ea şi o parte din mine va fi îngropată în acea groapă. eram at t de obosită înc t nici măcar nu mi-am dat seama cum ajuns la cimitir. .1sabella 9 l-am au#it pe )d6ard strig ndu-mă. nu îmi păsa că 'olan a rămas în urmă dar eu nu mai aveam puterea necesară să răm n acolo şi să sufăr.5-am ridicat cu greu de pe acel scaun din camera mea şi am mers să mă schimb într-o altă rochie neagră.

. m-am întors spre ea.%e s-a înt mplat$ .Aells. însă el nu mi-a dat drumul la m nă ci o ţinea str ns./tiu…1sabella eu…vreau să… ." scorpie te caută 9 o priveam încruntată.%ine$ 9 mă încruntam tot mai tare. mă simţeam at t de bine în braţele parcă toate rănile se vindecau încet şi eu îmi reveneam la normal.m-am întors spre el şi vedeam în privirea lui tristeţe 9 .mi pare rău 9 m-a îmbrăţişat. haide o dată 9 a strigat ?eidi de l ngă maşină şi părea tare agitată. . . . însă nu i-am dat drumul lui )d6ard.Aşa e viaţa 9 am spus eu în timp ce mă îndepărtam. .

însă nu prea ştiam după cine să mă uit.mi pare rău..*pune repede ce ai de spus 9 vocea îmi era plină de venin. 5ergeam spre maşină şi cineva mi-a transmis că femeia aceea mă aştepta la un vechi local pe care îl frecventam eu. Am urcat la volanul maşinii şi mă îndreptam spre el obosită şi nerăbdătoare să mă întorc acasă şi să aflu ce vroia )d6ard. % nd am vă#ut-o pe Victoria la o masă mi-a că#ut faţa. . Am intrat în restaurant şi căutam ceva cu privirea…sau mai bine spus pe cineva. .. 5-am aşe#at în faţa ei. mi-a făcut semn să merg la ea.%ondoleanţe. trebuie să văd despre ce este vorba 9 am spus şi m-am îndepărtat de el d ndu-i drumul încet. . 1sabella 9 pe faţa ei a apărut un aşa mare regret prefăcut."are cine…scorpia aia roşcată şi jur că dacă nu vii mai iute o omor& .

..Aine.(ici măcar nu te interesea#ă cine îi mama lui )vie şi de ce sunt despărţite una de alta$ . bine…(u de asta te-am chemat aici 9 a # mbit victorioasă şi eu o priveam e:tenuată 9 5ă g ndeam că ai vrea să afli ce legătură am eu cu familia aceea at t de dragă ţie. fiecare avea un trecut şi era deci#ia lor dacă vroiau să-mi spună sau nu despre ce este vorba. .*unt sigură că )d6ard are un motiv întemeiat pentru asta.(u mă interesea#ă 9 chiar nu mă interesa. .(u te mai preface. .4e ce toţi îl credeţi un înger$ .

scumpa mea.%red că oboseala te afectea#ă mult. nu puteam să articule# nici un cuv nt.. luni de #ile am fost închisă în casă şi nu aveam voie să ies fără să fiu însoţită de el…/i c nd am născut m-a obligat să îmi părăsesc copilul 9 parcă tot cerul a că#ut peste mine. )u am fost căsătorită cu el. să .4e unde ştii 1sabella ce se ascunde în spatele acelei feţe angelice pe care o afişea#ă$ -u vorbeşti cea care are un asemenea trecut în spate$ Ai fost cumva căsătorită cu el$9 c nd mi-a spus asta am îngheţat 9 Ai locuit cu el$ Ai un copil cu el 1sabella să ştii cum este el întradevăr$ . . din această cau#ă o să fiu mai e:plicită.(u este aşa$ . )l mi-a distrus viaţa.4e unde ştiu că nu minţi$ 9 încercam din nou să găsesc scu#e care să mă ajute pe mine.%e vrei să spui$ .

5ă cunoşti bine şi ştii că nu am nici un motiv să te mint acum 9 îşi aprindea ţigara şi se comporta de parcă mi-ar fi spus nişte lucruri absolut banale şi nu aveau nici un fel de importanţă pentru ea. . însă totuşi este şi ea o persoană. . 4in păcate singurii care se aflau în sufragerie erau 'olan şi ?eidi. era o femeia bună 9 asta m-a uimit. . )u încercam din greu să înţeleg spusele ei. care erau at t de trişti.-rebuie să plec 9 am spus şi m-am ridicat să plec. Am pornit furioasă spre casă unde sigur se afla acel nenorocit…nenorocitul de care m-am îndrăgostit. ea este mama lui )vie şi a fost căsătorită cu )d6ard. .1sabella…îmi pare sincer rău pentru )luise.nu sufăr. ei mi-au ascuns asta…)d6ard este un nenorocit din felul cum sa comportat cu…idioata asta.

Aells 9 a spus 'olan privindu-mă cu reproş 9 4e ce ai plecat aşa$ .-rebuia să vorbesc cu cineva 9 am spus scurt. . . ci am ieşit din ..Poftim$& 9 a continuat uimită ?eidi 9 /tii bine că aia nu ar spune niciodată adevărul. av nd în vedere că este vorba de soarta ei.%u asta nu prea are de ce să glumească. 2nde este familia %ullen$ 9 trebuia să îi spun în faţă ce părere am acum despre ei.Adevărul despre anumit persoane pa care le credeam bune 9 vocea mea era îngheţată. .*corpia aia nenorocită 9 a scuipat ?eidi cu venin 9 %e ţi a spus$ . nu au mai putut răm ne pentru că ştii bine problemele cu firmă şi… 9 n-am aşteptat să continue. .Au plecat la aeroport.

Am fost uimit să aflu că tata şi cu 'olan au fost colegi de facultate şi de asemenea promisiunile lor de a păstra legătura îmi dădeau mari speranţe în legătură cu viitorul meu alături de 1sabella la care speram din .nsă nu a vărsat nici măcar o lacrimă în faţa celorlalţi şi era răbdătoare cu toţi ceilalţi. nici măcar cei care o vorbeau de rău nu o afectau trecea pe l ngă ei fără ca măcar să le bage în seamă vorbele. Perspectiva lui )d6ard %ullen . eu am vă#ut c t de mult suferă nu ştiu cum de părea at t de puternică.casă şi am plecat spre aeroport. .mi era at t de greu să o las din nou pe îngerul meu singură av nd în vedere c t de mult suferă din cau#a pierderii mamei ei…deşi puţini puteau vedea în aceste #ile sub masca ei de indiferenţă.

însă trebuia să ne întoarcem din cau#a firmei şi în special a prinţesei mele. . . eram cu toţii în sala de aşteptare. c nd dintr-o dată mi-am vă#ut îngerul. %ine ar fi cre#ut că deşi cineva a murit eu voi fi at t de fericit doar pentru că o revăd pe ea…a ajuns să fie esenţială pentru e:istenţa mea. mi-aş fi dorit să mai răm nem puţin prin Paris ca să o pot vedea şi să încerc să-i diminue# durerea sufletească. /i totuşi sper ca 1sabella să revină cur nd în (e6 7or8.n #ilele în care nu o vedeam eram lipsit de vlagă şi de interes pentru tot ce se înt mpla în jurul meu.1sabella 9 am # mbit bucuros să o văd aici şi acum. *-a oprit în faţa mea şi şi-a dat jos ochelarii. inima mea a început să bată cu 8ilometrii la oră. .toată inima. Aeroportul este at t de plin.)şti un nenorocit 9 o priveam fără să înţeleg şi la fel şi restul familiei mele. ea a devenit motivul meu de a trăi…ea şi micuţa )vie. .

. asta ai făcut.%e s-a înt mplat$ 9 am întrebat-o fără să înţeleg nimic.4e ce spui asta$ 9 continuam să nu înţeleg ce spunea ea 9 %e ţi-am făcut$ .5ie… 9 în ochii ei am găsit durere.. de#ilu#ie şi de#amăgire 9 %e mi-ai făcut mie$ 5-ai minţit.%e$& 9 m-a pierdut de mult pentru că acum sunt total pe dinafară.ţi sună cunoscut numele Victoria Jensen$ *au ai uitat deja numele fostei tale soţii$ A şi ce ai obligat-o să facă îţi aminteşti$ *au şi asta s-a şters din memoria ta$ . ..1sabella… .%e tupeu ai$ )şti un…eşti cel mai mare ticălos pe care l-am vă#ut în viaţa mea. . .

ghiceşte ce$& -e-ai înşelat& 9 s-a întors spre %arlisle 9 " să trimit pe cineva care să se ocupe de ca#urile care mi-au rămas şi am demisionat. .1sabella 9 am strigat eu. . acum este r ndul meu& 9 o înţelegeam într-un fel…trebuia să îi fi spus adevărul de la început 9 %e credeai că nu o să aflu niciodată adevărul$ %ă o să fiu mereu aceeaşi proastă care nu vede adevărul$ )i bine. i-am urmat pe ceilalţi în avion însă o parte din mine a rămas acolo la ea. n-ai vorbit c nd aveai oca#ia..Avionul spre (e6 7or8… 9 nu puteam merge să o caut pentru că trebuia să plecăm. dar prea t r#iu pentru că deja nu o mai aveam în c mpul meu vi#ual.(u. . acea persoană o să lucre#e în firma voastră p nă c nd o să găsiţi pe altcineva 9 după ce a spus aceste lucruri s-a întors şi a plecat de acolo…pier# ndu-se prin mulţimea agitată care îşi aştepta avionul.

Am de#amăgit-o… . iar eu nu îmi pot repara greşeala. Am distrus totul chiar c nd puteam să am totul. 4e ce 4oamne nu m-ai făcut să iau deci#ia corectă c nd trebuia$ 4e ce$ -rebuia să îi fi spus adevărul e:act în seara petrecerii c nd Victoria a reapărut în viaţa noastră…am fost un laş că nu i-am spus şi acum am pierdut-o pentru totdeauna. ea este singura femeie din viaţa mea care nu mă va lăsa în schimbul altuia sau din cau#ă că am minţit-o sau că i-am ascuns ceva.Acum toate speranţele mele s-au năruit…totul a fost distrus din cau#a prostiei mele. -rebuia să-i fi spus adevărul de la început. Acum nu mi-a mai rămas dec t fetiţa mea. poate atunci aş mai fi avut o şansă la ea. în aceste luni deşi am stat departe unul de altul ne-am apropriat foarte mult şi în momentele în care ea revenea în (e6 7or8 nu era dată să nu vină în vi#ită sau să nu ieşim în oraş. 1-am trădat încrederea şi eu singur am aruncat totul pe apa s mbetei şi cel mai rău este că timpul nu mai poate fi dat înapoi.

)u sunt eu şi oricine ar încerca să schimbe asta nu ar avea nici un . pentru că eu nu scap de durere…oric t aş încerca să o evit. Viaţa mea aşa a fost scrisă de la început. cu nimic. 4estinul. altă e:plicaţie nu aş găsi pentru toate cele c te am pătimit.mi spun că aşa a fost să fie…că soarta a fost împotriva mea tot timpul şi că a s-a jucat cu sufletul.%apitolul 3F+ (elinişti Perspectiva 1sabellei 4upont . sentimentele şi mintea mea cum a vrut…degeaba pentru că toate astea nu şterg de loc durerea din sufletul meu şi eu tot o să vărs acele lacrimi o dată şi o dată. oamenii şi totul în această lume s-au jucat cu mine…şi eu am jucat împotriva lor. aşa-#isul 4umne#eu al altora. soarta. =a cei !F de ani ai mei am gustat din toate…şi cu ce m-am ales. a regulilor lor pentru că am vrut propriile mele reguli şi cu ce folos$ -ot ce am reuşit să c ştig a fost să sufăr. de ce$ Pentru că aşa au vrut alţii.

=a fel ca şi toţi ceilalţi oameni de pe planetă sunt c teva persoane şi în ca#ul meu care ştiu ceva despre trecutul meu. Am trecut prin lucruri at t de oribile pe care nimeni nu şi le poate imagina…de fapt cine îşi poate imagina că eu am suferit at t de mult înc t asta să omoare fiinţa care eram într-o vreme$ %ine ar ghici că în spatele celei de a#i a fost cea de ieri$ -oţi mă condamnă pentru ceea ce fac acum şi nimeni nu se g ndeşte la ce am păţit în trecut şi c te alte #eci de persoane şiau bătut joc de mine cea din trecut. pentru că majoritatea privesc doar pre#entul şi viitorul. pentru că eu sunt destinată suferinţei. trădări şi de#amăgiri$ %ine se g ndeşte la trecut$ (imeni în afară de cei care au un motiv…puţini sunt cei care nu îl pot depăşii. . poate că unii sunt aproape de adevăr. este şi va fi cau#a a ceea ce se va înt mpla în continuare cu noi. %ă eu cea de a#i am fost sculptată de suferinţe. deşi este . totuşi nu e:istă o persoană care să ştie tot adevărul despre mine…unii îşi imaginea#ă fel şi fel de lucruri despre ceea ce sunt şi ce am fost. nimănui nu îi pasă de trecut…el a fost. din pre#ent şi din viitor.iecare acţiune pe care am făcut-o într-un trecut depărtat sau apropriat ne va influenţa cumva viaţa şi calea ei. chinuri.succes.

Primul bărbat de care am fost îndrăgostită a fost 4amon. c nd am cre#ut că acel bărbat este .ăt . ce am primit de#amăgire.foarte puţin probabil. 4e fiecare dată c nd am cre#ut că am găsit acea persoană care să-mi fie destinată mie. înc t cu greu o să-mi revin. el avea acele calităţi care ar putea cucerii orice fată…şi . 4e două ori am făcut această greşeală şi tot de at tea ori soarta mi-a spus că nu este aşa. de fiecare dată s-a înt mplat ceva care să nu îmi permită să răm n l ngă el.rumosul meu soarta mi-a spus că nu este el. *unt curioasă cine o să fie cel care va pune cap la cap toate piesele care formea#ă pu##le-ul vieţii mele şi ştiu foarte bine că cel care va afla totul despre mine va putea să mă distrugă în doar c teva minute…ce minute. c teva secunde ar fi de ajuns ca să vadă dincolo de #idul meu şi să-mi sfăr me întreaga lume. "are o să găsesc acea persoană vreodată$ % nd credeam că am găsit-o. 4e ce$ Pentru că fiecare avem dreptul la de#amăgire…şi eu am primit asta de prea multe ori. alţii în schimb îşi imaginea#ă alte mii de lucruri care nu sunt adevărate.

4amon părea să fie perfect şi soarta era de părere că pentru c teva momente suntem făcuţi unul pentru altul. c nd credeam .av nd în vedere că îmi oferea iubirea sinceră şi mă proteja de tot credeam că îl iubesc. timp de un an am atins fericirea alături de el şi am învăţat să #bor. el a fost primul bărbat din viaţa mea în adevăratul sens al cuv ntului. Asta era adolescenta condusă de hormoni şi căreia nu îi păsa de consecinţe. 5i-a arătat că nu mă pot juca cu toţi aşa cum făceam eu. soarta a avut grijă să-mi arete şi asta la scurt timpJ deşi îi ameţeam şi îi făceam să facă tot ce îmi doream eu la un moment dat a venit şi r ndul meu să fiu ameţită de el. deşi eu nu prea pricepeam de ce toţi mă vroiau. dar nu şi cum să ateri#e#…evenimentele care s-au petrecut după acel an m-au făcut să am parte de o prăbuşire forţată care m-a distrus pe dinăuntru şi cu greu am reuşit să îmi revin. înainte să îl cunosc pe el mă jucam cu sentimentele şi cu hormonii tuturor băieţilor…toţi t njeau după mine. 4upă ce l-am pierdut pe 4amon.

mult mai bună şi mai fericită sau poate că nu. cea pe care o ocup de aproape . cea care ştie o bucăţică din trecutul meu cu care mă poate distruge. Acum stau în camera mea.că nu o să mă mai îndrăgostesc niciodată soarta iar mi-a dat peste nas şi mi-a spus că nu am dreptate…iar inima mea a ascultat de soartă şi s-a îndrăgostit de tipul nepotrivit. de asta ani de a r ndul am fost nevoită să-i plătesc tăcerea. este e:act cea care îmi este duşmancă declarată. ani şi privesc pe geam g ndindu-mă la cuvintele Victoriei. Am greşit. trebuia să o fi căutat pentru că aşa nu aş mai fi suferit acum şi poate viaţa ar fi luat altă cale. %iudat este însă că cea care mi-a deschis ochii şi mi-a spus adevărul. 4e două #ile stau aici doar g ndindu-mă la el şi la . din nou. bine poate nu chiar fără urmă. mi s-a dovedit că nu este deloc ceea ce credeam eu că este. 4eşi părea să fie at t de bun. nu m-a interesat să o găsesc mă mulţumeam cu liniştea aceea aşa că nu mi-a păsat de ceea ce se înt mplă cu acea jigodie care îmi dădea doar dureri de cap. drăguţ şi toate celelalte atribute pe care i le ofeream în trecut. p nă acum un an şi ceva c nd a dispărut fără urmă…bine. cine ştie$ (imeni. rememoram fiecare cuv nt spus acum două #ile.

bine…(u de asta te-am chemat aici 9 a # mbit victorioasă şi eu o priveam e:tenuată 9 5ă g ndeam că ai vrea să afli ce legătură am eu cu familia aceea at t de dragă ţie.(u te mai preface.%ondoleanţe.(ici măcar nu te interesea#ă cine îi mama lui )vie şi de ce sunt despărţite una de alta$ . fiecare avea un trecut şi era deci#ia lor dacă vroiau să-mi spună sau nu despre ce este vorba.Aine.(u mă interesea#ă 9 chiar nu mă interesa. .cuvintele fostei lui soţii+ B. .*pune repede ce ai de spus 9 vocea îmi era plină de venin. . . 1sabella 9 pe faţa ei a apărut un aşa mare regret prefăcut. .

. luni de #ile am fost închisă în casă şi nu .*unt sigură că )d6ard are un motiv întemeiat pentru asta. din această cau#ă o să fiu mai e:plicită.(u este aşa$ .4e ce toţi îl credeţi un înger$ . )l mi-a distrus viaţa.%red că oboseala te afectea#ă mult.4e unde ştii 1sabella ce se ascunde în spatele acelei feţe angelice pe care o afişea#ă$ -u vorbeşti cea care are un asemenea trecut în spate$ Ai fost cumva căsătorită cu el$9 c nd mi-a spus asta am îngheţat 9 Ai locuit cu el$ Ai un copil cu el 1sabella să ştii cum este el întradevăr$ . )u am fost căsătorită cu el.%e vrei să spui$ . scumpa mea..

să nu sufăr.5ă cunoşti bine şi ştii că nu am nici un motiv să te mint acum 9 îşi aprindea ţigara şi se comporta de parcă mi-ar fi spus nişte lucruri absolut banale şi nu aveau nici un fel de importanţă pentru ea. ea este mama lui )vie şi a fost căsătorită cu )d6ard. . nu puteam să articule# nici un cuv nt. .4e unde ştiu că nu minţi$ 9 încercam din nou să găsesc scu#e care să mă ajute pe mine.-rebuie să plec 9 am spus şi m-am ridicat să plec.aveam voie să ies fără să fiu însoţită de el…/i c nd am născut m-a obligat să îmi părăsesc copilul 9 parcă tot cerul a că#ut peste mine. ei mi-au ascuns asta…)d6ard este un nenorocit din felul cum sa comportat cu…idioata asta. )u încercam din greu să înţeleg spusele ei. . însă totuşi este şi ea o persoană. .

*ufăr şi de ce oare$ Pentru că sunt prea slabă.%e s-a înt mplat$ 9 continua să facă pe inocentul. c t de nesimţit poate fi.1sabella 9 a # mbit bucuros.1sabella…îmi pare sincer rău pentru )luise. deşi neg asta cu toată fiinţa mea undeva într-un colţ îndepărtat al minţii mele ştiu foarte bine că sunt slabă. . sentimentală şi toate acele chestii pe care am încercat să le îngrop. nu am clacat nici un moment şi mam menţinut fermă+ B.C Aceeaşi discuţie rememorată de mii şi sute de ori…am obosit să fiu rănită de toţi. dar cu mine nu îi mergea. era o femeia bună 9 asta m-a uimit.. %u toate astea sunt m ndră de puterea de care am dat dovadă în momentul în care am mers după el la aeroport. .)şti un nenorocit 9 mă privea de parcă aş fi înnebunit şi el nu ştia de ce spun aceste lucruri. .

%e$& 9 părea că chiar nu înţelege nimic şi în interiorul meu vroiam să cred asta. .1sabella… .%e tupeu ai$ )şti un…eşti cel mai mare ticălos pe care l-am vă#ut în viaţa mea.5ie… 9 pentru o clipă am cre#ut că durerea o să iasă la suprafaţă în toată splendoarea ei 9 %e mi-ai făcut mie$ 5-ai minţit. ..c tă prefacere poate e:ista într-o singură persoană 9 %e ţi-am făcut$ .ţi sună cunoscut numele Victoria Jensen$ *au ai uitat deja numele fostei tale soţii$ A şi ce ai obligat-o să facă îţi aminteşti$ *au şi asta s-a şters din memoria ta$ . asta ai făcut.4e ce spui asta$. dar mintea nu îmi dădea voie.. .

/tiu asta şi totuşi sper la asta. dar o să o fac o dată şi o dată. la un moment dat o să redevin eu cea de dinainte de al cunoaşte pe el.(u. care mi-au scos cărămi#ile din #id şi îl lăsau suspendat în aer…îmi va lua ceva timp să-mi revin şi să-mi refac modul de a trăi. (-am dormit de at ta timp şi re#ist fără somn . vr nd să plec c t mai iute din iadul acela. ghiceşte ce$& -e-ai înşelat& 9 m-am întors spre %arlisle 9 " să trimit pe cineva care să se ocupe de ca#urile care mi-au rămas şi am demisionat. Am avut parte de #ilele înfiorătoare. n-ai vorbit c nd aveai oca#ia.C 4in acea #i nu am ieşit nici măcar pentru o clipă din camera mea pentru că îmi era frică să dau ochii cu ceilalţi să le e:plic ceea ce s-a înt mplat şi să iau parte la durerea lor din cau#a pierderii ei. acea persoană o să lucre#e în firma voastră p nă c nd o să găsiţi pe altcineva 9 după asta m-am întors spre ieşire. acum este r ndul meu& 9 nu îi puteam permite să spună ceva pentru că atunci toată apărarea mea ar fi că#ut 9 %e credeai că nu o să aflu niciodată adevărul$ %ă o să fiu mereu aceeaşi proastă care nu vede adevărul$ )i bine..

Pentru 4umne#eu toţi suferim…împreună o să trecem peste tot 9 şi-a pus m na pe umărul meu şi acum privea şi ea ca şi mine undeva în depărtare pe geam. Perspectiva lui 'olan 4upont 5i-am pierdut fiica şi acum şi soţia…fără ele viaţa mea nu ar fi avut nici un alt sens. . doar dacă nu ar fi e:istat şi 1sabella. nici măcar nu ştiu c nd a intrat în cameră 9 -rebuie să încete#i cu asta. îmi aducea aminte de copilăria mea.1sabella 9 a spus vocea lui ?eidi care acum se afla în cameră. la fel şi ea ca şi )luise a reuşit să-mi revoluţione#e întreaga .foarte bine pentru că suferinţa îmi dă energia necesară să răm n trea#ă.

viaţă. aveam !@ de ani şi trebuia să apăr o t nără care a provocat un scandal din cau#ă că era beată şi drogată. )u a trebuit să mă descurc singur. c t şi psihologi de familie sau măcar de unul dintre părinţi. eram cel mai nefericit bărbat din întreaga lume deşi aveam totul+ faima unui avocat foarte bun. . )luise a fost cea care mi-a arătat cum să o iubesc şi cum să-mi permit să fiu fericit. adolescenţei şi a primei tinereţi…perioade în care majoritatea sunt susţinuţi at t din punct de vedere financiar. =ipsa dragostei mă chinuia şi deşi am căutat-o în at tea femei.aptul că am fost orfan şi că am crescut lupt nd cu dinţii pentru a devenii ceea ce sunt. m-a chinuit şi mi-a arătat o faţă a lumii pe care nu toţi o vedeau mai ales în perioada copilăriei. atunci eram perfect de acord ca să o condamne şi totuşi cu timpul mi-am dorit-o şi am ajutat-o să scape de o pedeapsă . pentru m ncare. bani. succes în afaceri şi la femeiJ şi totuşi nu eram fericit. haine şi totulJ soarta a fost de partea mea pentru cu greu am ajuns să fac dreptul şi am ajuns un avocat bun. Acum !< de ani c nd a intrat )luise în viaţa mea. am găsit-o tocmai în cea în care nu credeam că o să găsesc. să lupt pentru tot ceea ce aveam nevoie. )ram un avocat destul de t năr.

la început am avut at tea discuţii prin care îi spunea că este greşit ceea ce face. 1-am cerut unui prieten psiholog să vină şi să îi e:plice situaţia în care se află. bogată şi care primea tot ce îşi dorea la orice oră a #ilei şi cu toate acestea m-a învăţat să iubesc. aşa că am început să o caut sub prete:tul că vreau să o ajut să iasă din tărăşenia în care era băgată. =a început eram furios pe ea pentru că nu era conştientă de ceea ce îi oferă viaţa. pentru că după ce am terminat procesul mi-am dat seama că pre#enţa ei este esenţială în viaţa mea. care nici moartea nu o poate distruge. " vi#itam în fiecare #i în timpul în care era internată la acel centru. )luise a reuşit să aducă . Asta a dat re#ultate pentru că a ajutat-o să-şi accepte situaţia şi ea a ajuns să înţeleagă suficient în c t să caute ajutorul profesioniştilor şi într-un an a scăpat de dependenţele ei. )luise era fata fiţoasă.dură. că sunt at ţi oameni în lumea asta care şi-ar dori să aibă tot ce are ea şi totuşi ea nu făcea dec t să-şi distrugă viaţa. ne plimbam prin grădina centrului şi între noi s-a format o legătură veşnică. Acela a fost începutul nostru…începutul unei poveşti frumoase de dragoste. Am trecut de la ură la dragoste. să o tre#ească din visul acela al ei.

(u ştiu cum şi de ce fiica mea a început să se droghe#e. cine nu ar trece greu peste moartea unui copil de doar 3D ani$ %el mai greu a fost pentru )luise care se învinovăţea de ceea ce se înt mplase. p nă c nd fiica noastră a urmat calea mamei ei şi sa apucat de droguri.n spatele unui bărbat puternic stă o femeie şi mai puternicăCJ aşa a fost şi viaţa mea. bine se spune+ B. Adelaide. % nd a rămas însărcinată. 4e fiecare dată ea era pre#entă în g ndurile mele şi în tot ceea ce făceam. apro:imativ 3D ani liniştiţi. de unde să ştim că fiica noastră va fugi pe geam şi că va merge la o . Am avut c ţiva ani. Aşa şi-a găsit sf rşitul fata noastră. viaţa părea că îmi # mbeşte cu toţi dinţii. Pierderea fiicei noastre ne-a distrus şi cu greu am reuşit să trecem peste această pierdere. tot ce ştiu este că am aflat mult prea t r#iu şi nu am mai putut să facem nimic. probabil că şi fără ea aş fi ajuns cineva însă nu aş fi ajuns să niciodată îndeajuns de mulţumit cu tot ce am. dar nici unul dintre noi nu avea. că nu a oprit-o în acea seară să plece de acasă.soarele în viaţa mea şi după ce a ieşit din centrul acela noi am început o relaţie…de fiecare dată c nd lucram peste program ea încerca să mă distragă şi să uit de tot.

Apoi după doi ani. 1sabella avea nevoie de ajutor ca să treacă de acea perioadă dificilă din viaţa ei. am trecut prin acele chinuri din nou. % nd Aella a fugit a doua #i din casă a fost sf şietor se părea că istoria se repetă şi că noi suntem destinaţi să pierdem pe cineva din nou. 1sabella era şansa noastră de a trece peste pierderea fiicei noastre. % nd am găsit-o era at t de fericită şi liniştea parcă puse . )luise arăta o aşa mare îngrijorare din cau#a dispariţiei ei. se temea de ce i se putea înt mpla acelei fete. iar noi aveam nevoie să o salvăm pentru că aşa ar fi fost ca şi cum am fi salvat-o pe Adelaide în acea seară. .n noaptea aceea nici unul dintre noi nu puteam să stăm liniştiţi. tot ce ştiu este că a făcut un lucru foarte bun. fiecare dintre noi aveam nevoie de ajutorul celuilalt. murdară cu hainele rupte. *ăptăm na în care am căutat-o )luise nu a închis nici un ochi. )luise a găsit-o pe 1sabella în timpul unei campanii de ajutorare a tinerilor care consumă droguri…nu ştiu ce a vă#ut soţia mea în acel moment la acea t nără drogată.petrecere unde din cau#a unei suprado#e îşi va găsii sf rşitul.

ea a depăşit toate problemele…scumpa mea să ştii că deşi a devenit importantă pentru noi şi . te-am pierdut pe tine şi am c ştigat-o pe 1sabella. .ţi seamănă at t de bine. deşi încă îi duceam lipsa fiicei noastre. . Acum aveam o altă ocupaţie şi anume aceea de a o ci#ela pe această t nără şi să o învăţăm.n #iua în care am avut accidentul ne îndreptam spre morm ntul fiicei noastre şi îmi amintesc bine cuvintele iubitei mele soţii+ B-Adelaide. m-a convins să îi dăm numele nostru pentru ca şi ea să aibă o şansă în viaţă. aşadar nu am nici cea mai mică idee prin ce a trecut şi cine a fost singura persoană care îmi mai este alături acum. 1sabella nu punea întrebări referitoare la trecut şi nouă ne cerea acelaşi lucru. şi să scape de trecutul ei misterios şi astfel 1sabella *6an a devenit 1sabella 4upont.stăp nire din nou pe ea. 4in nou viaţa noastră părea să se îndrepte şi totul să-şi revină. iar ea a arătat foarte multă bună voinţă şi a învăţat tot ce a fost nevoie ca să îşi depăşească situaţia într-un timp foarte scurt.

trebuia să o ajut să treacă peste tot şi să fie .C Abia c nd m-am tre#it şi am vă#ut-o pe 1sabella l ngă mine mi-am dat seama că nu eram singur. eram cu cea de a doua fiică a mea şi pentru ea trebuia să fiu puternic. Ajut-o& 9 după care au dispărut am ndouă lăs ndu-mă singur. îmi doream cu at ta ardoare să fiu şi eu acolo l ngă el dar cineva mă ţinea şi parcă mă implora să nu plec 9 (u tu trebuie să stai aici l ngă 1sabella şi să o ajuţi să-şi găsească locul în lume. să uite de trecut 9 # mbeau trist am ndouă 9 Promite-mi că o să fii bine şi o să ai grijă de tine şi de 1sabella. noi suntem bine 9 era ea şi fetiţa mea.C 4upă aceea în noaptea în care am murit şi am stat cu 1sabella am visat-o din nou şi de data asta mi-a spus lucrurile în faţă +B*cumpul meu.ocupă un loc important în sufletul nostru. nu îţi va ocupa niciodată locul 9 v ntul bătea şi era at t de furios de parcă cineva vroia ca noi să facem ceva anume şi atunci )luise a spus un lucru care m-a uimit şi nu l-am înţeles 9 4raga mea îţi promitem că o să avem grijă de 1sabella 9 mă privea în ochi şi îmi cerea să fiu de acord. iar eu doar am aprobat.

%apitolul 3. Astă#i era prima #i după at ta timp c nd lucram în vechiul meu birou din . asta c t mai repede.+ Punct…virgulă şi de la capăt Perspectiva 1sabellei 4upont ?eidi avea dreptate. . Am suferit destul şi am stat în camera mea destul timp fără să nu fac nimic. Pentru ca )d6ard să răm nă de domeniul trecutului trebuie să rup toate legăturile cu el şi cu familia lui. =a fel ca şi capitolul cu 4amon. a depăşit moartea ei şi merge la birou…acum este r ndul meu să îl urme#.ranţa. singura care mai avea nevoie de mine şi cea care o să fie de acum. %hiar şi 'olan şi a continuat viaţa. toţi angajaţii mă priveau cu teamă şi se pare că aşteptau momentul în care o să e:plode#. trecutul trebuie să răm nă trecut iar eu trebuie să trec mai departe.fericită. )a era tot ce mai aveam pe lumea asta. aşa o trebuie să îl închid şi capitolul din viaţa mea cu )d6ard %ullen.

. . ?eidi a dispărut la două săptăm ni după moartea mamei şi de atunci nu am mai au#it nimic. .(u este nici o problemă.*e vede că eşti o pari#iană 9 am început am ndoi să r dem de afirmaţia lui 9 'olan vrea să ne vadă pe am ndoi 9 a ridicat din umeri ca . ./tiam că o să revii înapoi 5arie. a trecut at ta timp de c nd nu m-am mai g ndit la nimic altceva înafară de )d6ard %ullen şi de )luise.ranţa.Airoul părea at t de pustiu şi parcă îmi amintea de ei. . Piere.1sabella 9 am ridicat capul din h rtiile de pe biroul meu 9 *cu#e că te deranje# 9 am # mbit.Ai dreptate. . fără mine nu re#işti prea mult 9 mi-a făcut cu ochiul şi asta m-a făcut să încep să r d. . am oftat. trebuia să aflu c t mai iute posibil unde se află. a fost greu să supravieţuiesc departe de .Aine ai revenit printre noi 9 a afişat # mbetul tipic lui.5ulţumesc 9 era at t de bine să mă aflu între cei cu care am colaborat at ta timp.

Am mers împreună în biroul lui ca să vedem despre ce este vorba.oarte bine. . . Vreau să îi oferiţi un contract prin intermediul cărei eu o să devin acţionarul din umbră 9 îl priveam uimită 9 )ste în regulă.Aonjour. scumpii mei luaţi loc 9 am ascultat ordinele şi ne pregăteam de ce este mai rău 9 1sabella presupun că ştii c t de rău o duce firma lui %arlisle$ 9 asta m-a durut e:trem de tare. Aella$ ..5inunat 9 i-am făcut cu ochiul 9 %eva îmi spune că trebuie să terminăm contractul astă#i. de fapt tot ce ţinea de el mă rănea 9 Piere.şi cum nu ştia despre ce este vorba.-e simţi bine$ 9 m-a întrebat Piere c nd am ajuns în biroul meu. .Aa da. . este vorba despre firma unui vechi prieten de al meu. . ocupaţi-vă voi de redactarea contractului şi după aceea îl aduceţi să îl semne# 9 am ieşit din birou g ndindu-mă în continuare la ceea ce va face 'olan.(u aşa este de fiecare dată$ . .4a.

n timp ce lucram la redactarea acelui contract g ndurile îmi #burau din nou la el şi deşi durea să stau departe de el trebuia să o fac. "are ce or face$ "are a mai crescut micuţa )vie$ (u& (u& (u trebuia să mă mai g ndesc la ei…dar ce pot face dacă toate g ndurile mele se înv rt în jurul lui şi al ei. %e n-aş da ca timpul să poată fi dat înapoi şi eu să mă aflu din nou în braţele ei care emanau at ta bunătate.. mi se părea că toţi ceilalţi sunt doar nişte furnici mici şi nici unul nu se compară cu mine. Privirea mea cerceta atentă -urnul )iffel spre care aveam fereastra. Va trebui să mă resemne# cu situaţia asta.mi aduc bine aminte de sen#aţia pe care am simţit-o c nd am ajuns în v rful turnului. părea at t de mic de la distanţa asta…de c nd am ajuns în Paris nu am avut dec t o singură dată oca#ia să îl vi#ite#. atunci eram împreună cu )luise.?ai să începem. îi duc lipsa micuţei )vie. /i totuşi nu mă pot opri din a-mi face griji pentru soarta lui şi a familiei lui. în . . de asemenea privirea ei mi-a rămas întipărită în memorie mă privea ca o mamă m ndră de copilul ei. iar eu trebuie să îmi continui viaţa asta mi#erabilă. . mai ales după ce am aflat tot adevărul.

. . *unt curios ce faţă o să facă 9 era aşa un copil c teodată. . . . hai să îl uimim şi pe 'olan.braţele singurei persoane care mi-a arătat ce înseamnă dragostea de mamă./i uite c t este ceasul.Aveţi neclarităţi$ 9 a întrebat el curios. -impul este cel mai mare duşman al meu şi în acelaşi timp şi cel mai bun prieten al meu. A avut dreptate 'olan nu se aştepta ca noi să revenim at t de iute.3L. 5arie 9 a spus Piere întin# ndu-se pe scaun.Aşa-i$ .Ai dreptate.):perienţa Piere. înc t nici nu mi-am dat seama că a făcut-o dec t în momentul în care l-am vă#ut la uşă privindu-mă întrebător. *untem rapi#i. . . aşa că am decis să îl urme# şi eu.4acă nu am nici o ocupaţie 9 am chicotit eu.%e bine că am terminat.5ă copie#i 9 a început să r dă de mine. . *-a ridicat at t de entu#iasmat de pe scaun. . doar 3F.(u 9 a spus Piere.

nu$ 9 mă privea ridic nd o spr nceană şi oricum îi eram datoare v ndută pentru tot ce a făcut pentru mine. . chiar asta aveam de g nd să fac.4e ce aţi venit$ . . dar… ./tiu că este firma ta şi că nimeni nu îţi dă ordine. meritaţi #iua liberă 9 am # mbit..Am terminat contractul 9 am oftat învinsă. . unde trebuie să plecăm$ .Păi… 9 Piere se juca cu răbdarea lui 'olan şi presimt că o să se ardă at t de tare 9 Ăăăă… .1sabella şi cu tine o să fiţi trimişi într-o călătorie 9 a spus 'olan răutăcios. dar voi sunteţi avocaţii mei şi trebuie să-mi apăraţi interesele.):act cum aţi au#it& Voi doi într-o călătorie.%e$& 9 am e:clamat eu. .*igur… . .Atunci$ . . ./tiu.'olan.*unteţi rapi#i.Piere spune odată& 9 i-a ordonat 'olan.

. .(-am nimic altceva în plan. vreo sugestie$ 9 mi-am arcuit o întrebare în aşteptarea unui răspuns. . vii după mine la opt$ .=uni în club$ 9 de obicei mergeam la sf rşit de săptăm nă în cluburi.%e are$ .acem ceva$ .. . 'olan 9 am ieşit am ndoi de acolo. ./i după$ .Vorbim mai t r#iu. .*igur.4eocamdată nicăieri.=a ce te referi$ . 4upă asta am mers în birou mi-am luat geanta .2nde mergem$ 9 a întrebat Piere.5arie.)u nu am ce face acasă şi avem #iua liberă. adică n-a faceţi ce vreţi voi 9 noi îl priveam contrariaţi.%e ai spune să mergem diseară în club$ .)u merg la salon. .. .oarte bine. ce facem$ 9 nu i-am înţeles întrebarea.

Am oprit în faţa acelei clădiri impunătoare a salonului %hic şi speram ca stilistul meu să fie disponibil astă#i.(u contea#ă 9 încercam să devie#i subiectul. a făcut o treabă bună. am fost nevoită să fac această schimbare urgent 9 am # mbit scu#ător 9 4ar acum sunt aici. . am intrat înăuntru şi acolo aşteptau o mulţime de femei. hai 9 m-a luat de m nă şi .Ai mare dreptate. .5arie 1sabella c t mă bucur că te-ai întors 9 am au#it vocea lui 5ichael 9 5ă g ndeam că o să răm i la americanii aceia idioţi 9 am # mbit la afirmaţia lui 9 /i cine a îndră#nit să se atingă de părul tău$ .şi haina şi am plecat de la firmă. %onduceam spre coaforul la care eram clientă fidelă. .Aa da.*cu#e. . aveam nevoie de o schimbare majoră în viaţa mea şi asta o să înceapă prin schimbarea de loo8. c nd mă pregăteam să mă aşe#. preci# ndu-i asistentei mele să îmi note#e toate mesajele. dar doar eu am voie să te vopsesc şi să îţi schimb coafura… *unt de#amăgit& 9 era amu#ant cu gesturile lui de gaG.

bine. să îl inspecte#e din nou şi din nou. . ce #ici$ 9 mă uitam la el fără să înţeleg."8. % nd părea că este mulţumit mi-a adus un catalog ca să-mi aleg noua culoare…el îmi recomanda şi eu îl ascultam tăcută. . . p nă la urmă tot el a luat deci#ia. încet o altă formă părului meu. o să arăţi superb 9 era fascinat de ceea ce spunea.ntr-un final a pus m na pe foarfece şi a început să taie v rfurile şi să dea încet.(u începe cu limbajul americanilor 9 asta a st rnit un val de r sete în salon. )u eram pre#entă fi#ic dar psihic g ndurile îmi #burau la mile depărtare.Atunci îl facem mediu. Am început să îmi măsoare părul din priviri. .Aine. .%are$ .-e vopsim negru şi tăiem puţin de lungime. undeva unde se afla un demon cu . .(u cred că vreau părul scurt 9 am # mbit.m-a aşe#at pe un scaun încep nd să se uite la părul meu 9 Am c teva idei 9 # mbea ca un geniu care a descoperit America. .

*ă mă e:tind 9 şi ce legătură avea asta cu mine 9 1sabella am nevoie de ajutorul tău. .%u ce te pot ajuta$ . .Vor trebui să mai aştepte. .5arie. . .%e ai de g nd$ 9 acum eram de a dreptul înspăim ntată de ideile care îi puteau trece prin cap."h. .Am nevoie de cineva care să se ocupe de . putea fi descris printrun singur cuv nt perfect. Părul meu era mediu. am terminat 9 5ichael aplauda ca un copil de trei ani. .părul castaniu şi ochi ver#i ca smaraldele care îmi făcea inima să bat cu 8ilometri la oră."h şi c te alte sute de idei mai am 9 eram îngro#ită acum. nu…nu pot să mai aştepte. 5ă uitam la refle:ia din oglindă şi nu îmi venea să cred c t de schimbată eram datorită tunsorii şi a trecerii timpului. ajungea e:act p nă pe umeri şi era negru ca smoala. m-am întors spre el cu o privire întrebătoare 9 2ită-te şi tu 9 mi-a arătat oglinda. chiar deloc.Perfect…nu încete#i să mă uimeşti. .

Atunci contea#ă pe mine. . Am plecat de acolo pentru că mai aveam abia două ore ca să mă aranje# să merg în club.)u am plecat că dacă nu înt r#ii 9 l-am sărutat pe obra# şi dusă am fost.Aine. am ales+ o rochie tunica. o curea.4ar 1sabella… . bine fie… .%are anume$ .%e spui dacă ai deveni partenera mea de afaceri$ . te ajut cu tot ce pot dar nu mă implic în afacere. . . eu nu mă pricep la asta şi cel mai bine pentru tine este să stau deoparte 9 mă privea încruntat.*cu#e.5ulţumesc scump-o 9 m-a îmbrăţişat str ns 9 /i mai am o propunere pentru tine. . o pereche de colanţi şi o .5ichael. . ţinuta mea era tipică de club. Am ajuns acasă şi în mai puţin de o oră eram gata.chestiunile legale şi nu am încredere în nimeni altcineva în afară de tine.

4a.%redeam că între tine şi )d6ard %ullen este ceva 9 asta a fost ca un cuţit înfipt în inimă. ./i atunci ce era cu grija aia e:cesivă de la înmorm ntare$ . c nd a au#it sunetul tocurilor mele s-a întors şi mă privea uimit. Am cobor t în sufragerie unde se afla 'olan.pereche de pantofi de oca#ie cu toc. .n club cu Piere. . dar fiind vorba despre 'olan se acceptă.(u cred 9 privea lui era cercetătoare 9 2n bărbat nu face ceea ce a făcut el în acele #ile. . însă trebuie să scap de învălmăşeala de g nduri din capul meu care nu îmi dau pace. .5ergi undeva$ 9 nu îmi plăcea să dau socoteală de ceea ce fac.(u a fost. )ram îmbrăcată toată în negru şi cel mai probabil nu ar trebui să merg într-un club la doar o lună după ce a murit mama.=ipsă de ocupaţie 9 am ridicat din umeri făc nd pe nepăsătoarea. . .. . .Piere te-a invitat în oraş$ 9 era încruntat.

(u doar la trecut. .(imic.. mă privea cu milă şi asta mă ucidea. .Aells.(u este vorba de încredere. 5ă refer la pre#ent.Posibil 9 încercam să îi dau răspunsuri c t mai vaci sper nd să scap de interogatoriu./tii totul despre ce mi s-a înt mplat de c nd ne cunoaştem. ce s-a înt mplat$ .(u este nimic. .Atunci de ce nu îmi spui ce s-a înt mplat cu )d6ard$ . .'olan…(u contea#ă ce a fost a fost şi punct. . %e s-a înt mplat$ .Aa este.% nd o să ai încredere suficientă în mine$ .Pentru că doare& 9 am strigat plină de durere.(u cred.. . niciodată nu mi-ai spus nimic despre tine 9 era ca o acu#aţie pentru tot ce i-am ascuns în tot acest timp. . .4acă te referi la trecutul meu… . . .mi pare rău 9 a şoptit.

.Aună seara 'olan 9 cel numit nu i-a răspuns la salut ci îl ţintea cu o privire ucigătoare..Am cre#ut că mă omoară 9 a #is Piere c nd am ajuns în maşina lui.Ai grijă de ea 9 s-a ridicat în picioare 9 4acă păţeşte ceva să te fereşti de mine. .=a ce te referi$ . . .(u o să păţească nimic. . . s-a întors şi l-a vă#ut pe Piere intr nd în sufrageri.%e ciudăţenie mai e şi viaţa…acum o lună şi ceva nu mă vedeam aşa 9 privea în gol.*ă-ţi cer ţie e:plicaţii ca şi cum… 9 am înţeles la ce se referea 9 (iciodată nu îmi imaginam că o să-mi revină mie rolul să te interoghe# sau că )luise nu o să mai fie aici 9 avea lacrimi în ochi 9 )a era cea care te interoga at t de dur şi eu îi spuneam să te lase în pace că eşti majoră acum şi uite că acum eu fac pe poliţistul 9 am chicotit la afirmaţia lui şi chiar atunci cineva a sunat la uşă.Ar fii bine 9 s-a întors spre mine 9 Ai grijă de tine 9 m-a sărutat în creştetul capului 9 4istracţie plăcută copii 9 şi cu asta s-a retras în dormitorul lui. .

% nd o să mă săruţi tu cu siguranţă da.)şti rea. at ta lume…fiecare profit nd de totul. . însă ele parcă au devenit şi mai puternice ca niciodată…unele chiar nu aveau sens.. aici se încheie o poveste şi punct…virgulă şi de la capăt.Păcat că nu a făcut-o 9 mă privea ca şi cum aş fi făcut o crimă.5i-ai rănit sentimentele. .n timpul în care ne tot certam noi în maşină ca nişte copii am ajuns la club.. era grav cu .Atunci obişnuieşte-te să trăieşti cu suferinţa 9 i-am scos limba.Asta îi drept. . )u şi cu )d6ard sărut ndu-mă$ %e mai poate debita şi mintea mea din cau#a suferinţei. .ntotdeauna am fost. .=asă că îţi trece. . . " noapte pierdută degeaba pentru că chiar dacă credeam că scap de acele g nduri. . % nd am intrat în club am fost lovită de norul acela uriaş de fum care părea să fie ca o ceaţă în faţa ochilor mei. Acesta este un nou început.

Plictisitor 9 am oftat aduc ndu-mi aminte de acea imagine cu mine şi )d6ard care a apărut de nicăieri în memoria mea.*ă înţeleg că Piere nu este chiar aşa de interesant$ . c nd . la ora 3! am plecat de acolo spre casă. nesimţindu-mă în largul meu.Ai dreptate…e:agerea#ă mult prea mult. 'estul drumului l-am parcurs în linişte.5ai bine spus face mult prea mult pe bufonul 9 am r s am ndoi de această afirmaţie. Am îngropat trecutul a#i noapte şi la fel şi pe mine…astă#i o să fiu cu totul şi cu totul diferită.mine aveam halucinaţii…oare ce o să mai invente#e mintea mea încurcată$ (u am stat mult în club. nu o să-mi mai permit să iubesc niciodată. . . . . era at t de # mbitor înc t mă obosea. %um a fost a#i noapte$ . " nouă #i…o nouă încercare…un nou chin… aceeaşi durere.%e s-a înt mplat$ 9 am cedat într-un final şi lam întrebat. 4imineaţa m-am tre#it o dată cu 'olan şi el era uimit că mergem împreună la firmă.(imic.

.2nde$ . iar voi ca avocaţii mei trebuie să mergeţi acolo să încheiaţi parteneriatul.4ar… .(ici un dar. dar tot va trebui să mergi 9 ha. de c t să stau şi să privesc pe geam în aşteptarea unui remediu pentru durerea mea.am ajuns la firmă ne-am despărţit şi a început o nouă #i…care se presupunea că trebuie să fie încărcată şi plină de procese. . am vorbit cu %arlisle despre acel parteneriat şi a fost de acord să îl accepte. . -rebuie să plecaţi c t mai repede posibil 9 am oftat şi 'olan m-a ţintit cu privirea .n (e6 7or8.. . aşa îi trebuie…trădătorul./tiu. Am au#it un ciocănit în uşă ceea ce m-a făcut să mă întorc spre ea şi ce să ve#i…'olan şi Piere tocmai intrau. ceea ce nu avea să vină niciodată.1sabella trebuie să călătoreşti 9 îi priveam întrebătoare fără să îi înţeleg. dar av nd în vedere lipsa mea de la firmă nu aveam nimic de făcut. .)u sunt ocupat 9 Piere încerca să scape. -rebuia să termin o dată cu toată treaba asta.

5ergem şi venim împreună. 4umne#eu îl mai ştie. .Pentru ce sunt prietenii$ . .Aşa se pare.4a şi aveţi doar două ore p nă c nd pleacă avionul. 5arie.Ai dreptate.9 /i tu 1sabella trebuie să-ţi re#olvi problemele de acolo. .(u ştiu…eu este posibil să răm n puţin mai mult. . .4eci plecăm$ 9 Piere se pare că era de#orientat sau se prefăcea. . ar trebui să faceţi bagajele 9 şi cu asta s-a retras lăs nd pe birou un dosar.4eja$ 9 a continuat acesta.% te #ile o să fim plecaţi$ .% nd plecăm$ 9 a intervenit Piere. . haide 9 am cobor t împreună în parcarea. . 5ai am de re#olvat unele lucruri 9 o să fie greu. l-am deschis .A#i.)şti sigur$ . .

. pantaloniJ toate negre. Am împachetat fel şi fel de fuste negre. după asta în viaţa nu va mai e:ista nici un )d6ard %ullen. însă eu sunt puternică şi o să trec peste tot cu bine. am venit să îmi iau ceva de m ncare 9 s-a . un troler ar trebui să ajungă pentru toate hainele pe care aveam de g nd să le iau. % nd am ajuns acasă am mers direct în camera şi am început să îmi fac bagajul.ntr-o oră şi jumătate să fii la aeroport 9 cu asta ne-am despărţit şi fiecare se îndrepta spre casa lui.(u. Va trebui să v nd apartamentul şi după aceea voi rupe definitiv legătura cu trecutul…o ruptură curată şi definitivă. . Voi fi doar eu şi nimeni altcineva nu va mai intra în viaţa mea…întotdeauna voi fi doar eu şi eu. aşa că am cobor t în bucătărie ca să-mi pregătesc ceva uşor. .. rochii.ntr-o oră eram gata.Vă pot ajuta cu ceva$ .Aună 9 i-am # mbit. aveam timp să şi măn nc ceva. . (u îmi venea să cred că sunt nevoită să mă întorc acolo unde sunt ei…o să fie foarte greu..4omnişoară 9 a spus servitoarea speriată. blu#e.

de unde ştia ea…nimeni nu ştia ce se înt mplă.)ste at t de greu 9 ea a venit şi m-a m ng iat pe cap.uitat în hol şi a vă#ut bagajul. .Acum am cel mai mult nevoie de ea 9 mai aveam un pic şi pl ngeam 9 5-a lăsat singură în cel mai groa#nic moment din viaţa mea. .ncerc. .-rebuie să fiţi puternică. . .4e unde ştii$ . dar nu prea reuşesc.4oamna )luise ştia că aveţi nevoie de ajutor.4a.V-am au#it într-o noapte. . .Plecaţi din nou$ 9 părea tristă. (u am vrut să fiu indiscretă. . trebuie să mă întorc în (e6 7or8 ca să re#olv nişte probleme 9 am oftat.. părea că aveţi un coşmar şi am venit să văd dacă vă pot ajuta cu ceva 9 m-am aşe#at la masă şi mi-am sprijinit capul de m nă. . .4omnişoară 9 mi-am întors capul spre ca să o ascult 9 Poate ar trebui să ascultaţi ceea ce are de spus acel t năr 9 asta m-a uimit.

*ă ai grijă de 'olan. Alta nu am…o singură şansă. doar speranţe. . -rebuie să uit. .(u ai pentru ce.Poftiţi 9 am plătit cursa şi am cobor t din ta:i. 5i-am luat bagajul şi am ieşit în faţa casei unde mă aştepta un ta:i.5ersi. . . .4omnişoară nu sunteţi singură. c nd să-mi iau bagajul am fost prinsă de o m nă de la spate. doar aşa pot scăpa de durere…uitarea este singura mea şansă. Priveam pierdută stră#ile Parisului pier# ndu-mă în aceste g nduri…at t de pierdută înc t nici măcar nu mi-am dat seama c nd am ajuns la aeroport. Am urcat şi dusă am fost..l iau eu 9 mi-a făcut cu ochiul Piere. . doar sunt un cavaler. . o să mă întorc în infern şi sper să mă întorc întreagă înapoi…*peranţe asta este tot ce îmi răm ne. ne aveţi pe mine şi pe domnul 'olan 9 am # mbit tristă../i în plus eşti şi foarte modeste 9 mi-am dat ochii peste cap./tiu…dar mie dor de ea 9 am înghiţit în sec 9 -rebuie să plec.

o parte din conversaţia aceea mi-a revenit în minte+ B.)d6ard %ullen 9 o priveam uimită. . fără să-mi găsesc cuvintele. Priveam pe acelaşi geam ca în seara în care ?eidi a încercat să mă facă să îi spun adevărul. (e-am îmbarcat şi am pornit din nou la drum spre infernul meu… %apitolul 3<+ %ea de ieri…sau cea de a#i$ 4in nou acelaşi aeroport.4e unde ai mai scos-o şi pe asta$ .. -ot ce ./i asta.n privinţa lui nu sunt aşa de sigură.Pierdem avionul 9 am spus grăbindu-l spre intrarea aeroportului. acelaşi drum spre apartament ca atunci c nd speram la un nou început…ştiu că de data asta sf rşitul o să fie unul devastator pentru mine şi o să am inima fr ntă la fel ca înainte.. .

pot să-ţi spun este că arată mult interes în legătură cu persoana ta…prea mult dacă mă întrebi pe mine.-e cunosc Aella şi sigur că pot să te citesc… mai greu ce îi drept…bine. voi sunteţi ca şoarecele şi pisica mai tot timpul. ca în momentul acesta 9 doar atunci ştia ce se înt mplă cu mine. c nd era prea mult . din e:perienţa mea un bărbat nu întreabă în fiecare #i unde este o femeie fără să urmărească ceva şi mai ales nu îţi ia apărarea dacă cineva încearcă să spună ceva rău despre ea. .?eidi nu mai vorbi pe ocolite şi spune-mi ce trebuie să ştiu. .)i bine."h…haide ?eidi. bine doar în momentele în care ascun#i un sentiment puternic. plus după informatorul meu se vede între voi o atracţie specială. . . . nu$ 9 m-a privit o clipă şi a continuat 9 %u siguranţă nu o să-mi răspun#i. doar nu cre#i ceea ce spui$ ./i privirea ta spune acelaşi lucru…îţi place şi ţii la el 9 am început să r d ca nebună. Ai au#it de dragoste cu năbădăi./tii bine că din privirea mea nu poţi înţelege nimic.

dar acum se înşela. comportamentul lui m-a atins at t de mult.C (u ştiam c tă dreptate are şi nici că prin faptul că m-am îndrăgostit am să sufăr at t de mult. . oricum nu o să o scot eu la capăt cu tine. SPoc. SPoc. 0drangS 4in nou$& % nd am intrat în sufragerie l-am vă#ut pe Piere în bucătărie şi îl priveam cam încurcată.ntreaga noapte am petrecut-o g ndindu-mă la trecut. %e făcea$ . picioarele mi le-am băgat în papucei pufoşi şi am deschis uşa. =a naiba cu dragostea& *ă dea naiba în ea dragoste şi viaţă şi totul…se presupune că dragostea aduce fericirea în viaţă.aptele lui. mie ce mi-a adus$ 4ureri de cap şi suferinţă. . mi-am pus halatul pe mine. 4e ce m-am îndrăgostit$ 4e ce m-am lăsat orbită de el$ .Aine. 0drangS %e dumne#eu de înt mplă$ 5-am ridicat leneşă din pat.Acum ai greşit& .

. . . erau perfecte pentru micul dejun..%red că mai bine mai lăsa pe mine 9 dădeam din cap.*cu#e dacă te-am tre#it 9 # mbea scu#ător..n jumătate de oră le-am terminat. Aşa am făcut tot timpul p nă c nd am ajuns în faţa firmei. . Am început să fac nişte clătite. am început să m ncăm.5iroase a ars 9 c nd a au#it asta s-a întors spre cratiţă de unde ieşea fum. .ncerc să fac micul dejun. dar cel mai mult mă tem la înt lnirea cu el. atunci am simţit că picioarele mi se înmoaie şi că eu numai am . amu#ată de bărbatul din faţa mea… sau mai bine spus ciudatul.(u mai tre#it. .Am înţeles şefa 9 şi-a dus m na la frunte ca un soldat 9 5erg să mă schimb. %e faci$ . 4upă ce m-am schimbat am revenit în bucătărie undă mă aştepta Piere. =iniştea asta era at t de apăsătoare şi eu mă g ndeam doar la faptul că poate astă#i o să îl înt lnesc… o să îi revăd pe toţi. am aşe#at farfuriile şi după aceea am mers să mă schimb şi eu.(u prea îmi iese 9 am început să r d amu#antă de faţa lui inocentă.

nu aveam altă scăpare. Am tras aer în piept şi am început să merg. .n lift priveam fi: podeau şi încercam să nu mă g ndesc la nimic altceva. .nici o putere.4omnul %ullen nu este aici.Aună #iua 9 s-a au#it o vocea de bărbat. . . nu ştii c nd revine tatăl tău$ . mă concentram cu toată puterea pe sunetul pe care îl făceau tocurile mele c nd atingeau marmura albă. se părea că are ceva important de făcut şi era foarte hotăr t de acest lucru. . *tătea hotăr t acolo. % nd am ajuns la etajul unde erau birourile lor inima îmi gonea în piept şi parcă vroia să meargă să îl caute pe el.1mediat 9 a spus secretara. însă… . .%had *mith 9 atunci am decis să mă întorc. iar c nd să ajungem la secretara lui %arlisle. (e-am apropriat şi noi.Aună #iua domnule$ 9 vocea lui era at t de m ng ietoare pentru inima distrusă.)d6ard. am privit spre sursa vocii 9 Aş dori să vorbesc cu 4omnul %ullen.

4e ce$ .Aine 9 m-am întors spre acel bărbat 9 4espre ce este vorba$ .. . . .Pentru că dacă nu o să reuşesc să ajung la o înţelegere cu domnul )d6ard %ullen.4acă dumneavoastră sunteţi cel numit da. eu nu prea am ce căuta aici 9 a spus Piere amintindu-mi că şi el se află aici 9 )u plec./i de ce v-a spus să mă căutaţi$ . dumneavoastră o să mă ajutaţi. .*unteţi avocată. nu doar tu ai ceva de făcut.(imic. . .4a.4a. .1sabella… 9 mă privea uimit.%u mine$ 9 a întrebat )d6ard. nu$ .4a.-u eşti 1sabella 4upont$ 9 m-a întrebat acel bărbat. . doar că Victoria mi-a spus să vă caut 9 iar numele acela afurisit. Victoria Jensen.Victoria$ . .1sabella.

=a faptul că micuţa )vie este fiica mea 9 at t eu c t şi )d6ard îl priveam pe tip de parcă i-ar fi crescut încă un cap. . îmi era at t de greu să mă aflu în aceeaşi încăpere cu el.Aveţi dreptate ştiu deja totul…şi prea mult poate 9 asta m-a făcut să mă întorc instantaneu la el. mi-a deschis uşa lăs ndu-mă să intru eu prima.4espre ce este vorba$ 9 a întrebat )d6ard. nici unuia nu îi venea să creadă ceea ce spune acel om. . . . .4omnule…presupun că ştiţi deja toate aceste lucruri.. .Atunci s-ar putea să am nevoie de dumneavoastră.?aideţi în biroul meu să lămurim toată această situaţie 9 a spus )d6ard şi noi l-am urmat.Aţi fost căsătorit cu Victoria Jensen. aţi vrea vă rog să ne spuneţi ce doriţi$ 9 am intervenit eu neput nd să mă abţin. .%e vreţi să spuneţi$ 9 a întrebat )d6ard. .5ulţumesc 9 după ce ne-am aşe#at. . nu$ 9 s ngele începea să-mi clocotească în vene.

4omnule vreţi să nu mai inventaţi at tea lucruri şi să ne spuneţi ce doriţi 9 a continuat )d6ard fiind amu#ant de ceea ce spunea %had. .4a 9 am spus şi eu şi am vrut să ies din birou..Adevărul despre relaţia ta cu Victoria 9 l-am acu#at. .Am afla că sunt căutat 9 a deschis uşa %arlisle.Atunci înseamnă că ştii asta 9 a spus tipul ală.*e presupune că eu ar trebui să ştiu asta$ . . .*pun adevărul…4acă nu mă credeţi întrebaţio pe domnişoara aici de faţă 9 lucrurile deja deveneau absurde. .*-ar putea să ştiţi mai multe. . aşa a spus Victoria. .4a.1sabella$ %e ştii$ 9 m-a întrebat )d6ard.1sabella trebuie să lămurim asta 9 a strigat . pentru că eu ştiu doar că )d6ard este tatăl copilului şi că…(u contea#ă& .2ite ce este 9 m-am ridicat în picioare 9 Aţi face bine să o întrebaţi pe Victoria dacă mai are toate minţile acasă. . .

m-am întors resemnată. că Victoria este mama micuţei )vie.%e se înt mplă$ 9 a întrebat %arlisle care s-a aşe#at pe scaunul pe care tocmai îl părăsisem eu acum un minut.4omnul acesta spune că )vie este fiica lui şi că eu ştiu despre asta 9 am spus eu repede.Adevărul despre căsnicia lor. .4omnişoară înseamnă că ştiţi adevărul despre paternitatea fetiţei. . .4omnişoară 1sabella ceea ce ştiu eu îmi spune alt ceva 9 a spus tipul ală din nou./tiu că )d6ard a fost căsătorit cu Victoria. ./i ce ştii$ 9 m-a întrebat el. . .vocea lui )d6ard şi deja toată chestia asta devenea enervantă.4oar vă previn…oricum eu sunt adevăratul ei tată şi îmi doresc ca fetiţa să crească alături de . Vă rog spuneţi 9 deşi mă durea să mă g ndesc la ce mi-a spus Victoria acum o lună ştiu că trebuie să o fac. . .. %ă )d6ard a ţinut-o închisă în casă pe Victoria mult timp şi că a obligat-o să plece imediat după ce a născut…asta este tot ce ştiu.ncercaţi să mă şantajaţi$ .

oarte bine.)u… ./i trebuie să-ţi dau nişte e:plicaţii 9 m-am . . . . facem cum doriţi dumneavoastră…ori ajungem la o înţelegere sau ajungem în instanţă$ . o să vă caut eu 9 cu asta a ieşit de acolo.. %are este$ 9 eram pregătită să îi dau orice sumă cerea. .mi pare rău 9 îmi părea sincer rău pentru situaţia în care se aflau 9 " să revin altădată 9 mi-am luat geanta şi mă pregăteam să plec c nd dintr-o dată )d6ard a apărut l ngă mine şi pe faţă avea o e:presie de suferinţă. ..(u vreau bani.1sabella am nevoie de ajutorul tău.Av nd în vedere că sunteţi în c rdăşie cu Victoria presupun că şi dumneavoastră aveţi un preţ.mine 9 %arlisle şi )d6ard păreau pierduţi şi nu reuşeau să scoată nici un cuv nt.(u ştiu ce să spun 9 )d6ard era at t de pierdut 9 Am nevoie de puţin timp să mă g ndesc. . îmi vreau fetiţa& 9 asta m-a uimit foarte tare 9 4omnule %ullen. iar eu priveam în urma lui uimită.

1sabella. . . nu ştiam încotro ne îndreptăm şi deşi curio#itatea mă măcina nu vroiam să vorbesc cu el.Ar trebui să plecaţi. )d6ard l-a aprobat şi-a luat sacoul şi după aceea m-a luat pe mine de m nă oblig ndu-mă să îl urme#.=a destinaţia noastră 9 a spus d ndu-şi ochii peste cap.5ulţumesc 9 am spus ţ fnoasă.Am ajuns 9 mă uitam la el. am eu grijă de tot 9 a spus %arlisle. .(u contea#ă haide.%e fiţe$ . Priveam cum asfaltul fuge sub noi.întors spre el contrariată. % nd de o dată am ajuns în faţa unei case uriaşe şi foarte frumos amenajată. (e-am urcat în maşină şi el a început să conducă.2nde$ . . cum ne îndreptam spre marginea oraşului. m-a . . a cobor t din maşină şi după aceea a venit să mă ajute pe mine să cobor. lasă fiţele deoparte 9 mi-a reclamat el. . 5-a condus spre uşa acelei imense casă.

într-o grădină minunată cu multe flori multicolore./i cum mă rog au fost$ .4a. nu re#istam prea mult dacă mă uitam la el aşa că am fi:at un punct în depărtare 9 =ucrurile nu au fost aşa cum le-a descris ea.4in e:perienţa ta de avocată nu ai învăţat că trebuie să asculţi întotdeauna ambele variante$ .=a trei luni după ce ne-am căsătorit a rămas însărcinată cu micuţa )vie 9 ochii îi sclipeau c nd vorbea despre ea 9 )u am afla acest lucru e:act în după masa în care se îndrepta spre o clinică ca să-şi facă un chiuretaj…Vroia să scape de ea. .invitat înăuntru şi m-a condus în spatele acelei case.5i l-a spus. .1sabella cred că ar trebui să afli adevărul despre relaţia mea cu Victoria. . c nd am aflat am pornit spre locul . Aici găseam o magie at t de rar înt lnită. . .)ste adevărat că am fost căsătorit cu ea 9 nu îl priveam. te ascult 9 am spus aşe# ndu-mă pe o băncuţă care se afla în centrul acelei grădini.

./i acum ce ai de g nd să faci$ 9 ştiu că durerea. dar eu nu o puteam lăsa să omoare aceea fiinţă inocentă care creştea în p ntecele ei. . . 'ecunosc am greşit că nu ţi-am spus adevărul de la început despre relaţia mea cu ea şi regret asta.nţeleg 9 am spus privind în acelaşi punct fi: 9 .)u ar trebui să-mi cer scu#e. Am ajuns şi ea mi-a reclamat acest lucru. chiar a doua #i după ce a născut a plecat din spital şi de atunci nu am mai au#it de ea. % nd a venit sorocul şi ea a născut acel înger care mia luminat viaţa.(u ştiu… .Ar trebui să afli dacă chiar este adevărat ceea . nu îşi dorea să aibă un copil..acela sper nd din tot sufletul să ajung la timp. dar e:ista şi posibilitatea ca )d6ard să nu fie tatăl acelui copil. p nă în #iua acelei petreceri. într-adevăr nu o lăsam să iese din casă fără să fie însoţită şi petreceam c t mai mult timp cu ea. Aşa că poate am fost cam aspru în lunile care au urmat şi am cam e:agerat cu grija asupra acelui fetus.mi pare rău pentru tot. .

./tii voi două sunteţi at t de asemănătoare şi totuşi at t de diferite.ce spune el. . .4a şi totuşi ce putem face$ . . .(u contea#ă.-u de unde o cunoşti$ 9 de întrebarea asta mă temeam cu toată fiinţa mea şi uite că a venit momentul să îmi fie pusă. .Presupun că viaţa a fost dură cu am ndouă 9 simţeam o iritaţie puternică la nivelul ochilor.)u… 9 am răsuflat greoi 9 )u şi ea ne cunoaştem de multă vreme…avem un trecut să #icem aşa pe care l-am împărţit.*ă aflăm adevărul.l sun pe Piere 9 am luat telefonul şi am tastat numărul colegului meu de serviciu şi mai nou colegul de apartament.%e vrei să spui$ . Ar trebui să ne ocupăm de problema micuţei )vie. Av nd în vedere că o cunoaşte pe Victoria nu m-ar mira ca şi acest lucru să fie o minciună. . Perspectiva lui )d6ard %ullen .

*e oftica at t de iute c nd tipul acela îi spunea ceva care nu îi convenea. singura care îmi mai este alături nu este copilul meu. dar mi-am păstrat calmul în schimb 1sabella l-a atacat c t de mult a putut.Piere nu discutăm aici& 9 s-a oprit dintr-o dată şi a ridicat tonul vocii 9 Ţi-am spus să faci asta…2ite ce e dacă nu accepţi cu frumosul. Acum încerca prin toate modurile să mă ajute. a urmat o mică pau#ă după .-otul a fost dat peste cap de acel bărbat care acum îmi spune că fiinţa cea mai importantă din viaţa mea. vorbind cu acel Piere. la un moment dat aveam impresia că o să îl şi lovească. . .iinţa asta at t de dulce care îmi dă at tea bătăi de cap şi pe care o iubesc cu toată fiinţa mea a reapărut în viaţa mea şi cel mai probabil cur nd va dispărea din nou. % nd am au#it această e:clamaţie îmi venea să îl dau cu capul de pereţi şi să îi spun că a înnebunit. dă-mi voie să te anunţ că de asta depinde viitorul tău ca avocat…şi ca bărbat 9 a şoptit încet înc t abia am au#it-o eu care eram at t de aproape de ea. era at t de agitată şi se plimba dintr-o parte în alta a micii cărări care era l ngă băncuţă.

Am început să urc scările două c te două ca să ajung c t mai iute la camera unde se aflau toate lucrurile prinţesei mele. >răbeşte-te 9 am ascultat de ea şi am intrat în casă ca să o pregătesc pe )vie. ai cu cine să o laşi pe )vie sau o iei cu tine.care a început din nou 9 Vin imediat.Are legătură cu ea$ ..*-a înt mplat ceva$ 9 am întrebat-o îngrijorat. . am început să .Avem de lucru.4a…şi am nişte probleme mamă 9 am oftat eu.1sabella este aici$ . .5ergi şi pregăteşte-o.ntr-un fel sau altul. 5ama era în sufragerie cu micuţul meu îngeraş şi mă privea întrebător. . .A stat toată #iua cu mama. mă ajută să re#olv încurcătura asta şi nu este prea răbdătoare 9 mama a chicotit 9 5erg să îi pregătesc bagajul prinţesei mele 9 cu asta am dispărut pe scări. ." seară departe de casă.Pentru$ . . .

% nd am ajuns nu am apucat să iau bagajul de pe bancheta din spate. că 1sabella se şi îndreptata spre intrare aşa că a trebuit să fug după ea. . % nd m-a vă#ut în uşa de la ieşirea din casă.str ng toate lucrurile. iar aceasta o ţinea în braţe pe )vie.i stătea at t de bine cu un copil în braţe parcă era menită să fie mamă. . (u am mai stat acolo să le privesc şi am luat micul bagaj şi am cobor t în grădină alături de ele. . % nd am terminat m-am apropriat de fereastră şi am fost uimit să o văd pe mama afară vorbind cu 1sabella.. # mbetul de pe faţă îi lumina chipul şi era spectaculoasă imaginea asta. 1sabella s-a ridicat i-a spus ceva mamei şi venea spre mine cu )vie în braţe.-rebuie să plecăm.n apartamentul meu 9 asta a fost tot cea a spus şi ce aveam nevoie să aud. Am urcat şi eu în maşină şi am început să conduc spre destinaţia dorită de ea. . . se juca cu )vie liniştind-o…o privelişte minunată pentru ochii mei. iar c nd uşa s-a deschis a început iar cu vite#ă să se .n lift era g nditoare.2nde mergem$ 9 am întrebat-o în timp ce ne îndreptam spre maşină.

%el care îmi face mie #ile fripte 9 a spus îngerul meu ieşind din cameră cu două laptopuri în braţe.(-am avut onoarea 9 a întins el m na spre mine 9 )u sunt Piere… .4ar… .)d6ard %ullen 9 am spus prin# ndu-i m na. nici nu a trebuit să deschidă uşa sau să spună ceva că tipul cu care era a#i dimineaţă a deschis uşa.Piere dacă tot îţi plac at t de mult de ce nu te apuci şi tu să faci unul$ .Alo ?eidi$ *per că eşti pregătită…Ai aflat .(ici să nu te g ndeşti 9 s-a întors brusc spre el şi )vie a început să r dă. Avem treabă 9 a aşe#at-o pe )vie pe canapeaua din sufragerie şi a trecut rapid pe l ngă merg nd în dormitorul ei.Piere nu am chef de glumele proaste. . . .%e drăguţă este 9 a spus el. . . .4acă aş avea cu cine să fac 9 a oftat 9 1sabella am o idee…ce ar fi noi doi… .îndrepte spre uşa apartamentului.

toamnă >eorge Aacovia . . plumb.ncet prin ploaia tristă. ?eidi are c teva informaţii şi se pare că a găsit-o pe Victoria.ncet prin ploaia tristă 2n piept curbat de tuse %u s nge în batistă Pe după colţ se duce. -ot plumbul ud al ceţii Pe urmă-i se abate. . Prin gangurile pieţii .*ă începem 9 a spus Piere lu nd un laptop şi încep nd să taste#e 9 1sabella 9 ea s-a întors spre ea 9 %ea de ieri…sau cea de a#i$ %apitolul 3@+ 2n cimitir viu * nge.ceva$ 1mediat.

%u negru braţ de pace " cracă tot mă-ndeamnă =ugubră şi tenace. A#i sunt eu…dar nu eu de ieri…a#i nimic nu e ca ieri…sunt tot eu dar nu sunt aceeaşi…)u de a#i nu simte. plumb şi toamnă. nu trăieşte cum a făcut-o ieri…dar asta nu înseamnă că nu mai sunt eu…cea adevărată$ *au nu sunt$ 4oar că e greu să fiu aceeaşi eu c nd emoţii diferite mă . ) s nge. nu g ndeşte. plumb şi toamnă./i-n frun#ele uscate. -ot plumbul ud al ceţii. ) s nge.%ea de ieri…sau cea de a#i$ 9 am înţeles întrebarea lui şi deşi nu i-am răspuns ştiu că şi el a ajuns la aceeaşi conclu#ie ca şi mine. Perspectiva 1sabellei 4upont .

%e am aflat despre omul acesta care încerca să distrugă un tată$ %ă era unul dintre cei mai mari oameni de afaceri din întreaga lume şi că este în acelaşi timp un mare afemeiat care a umblat cu toate femeile pe care a ajuns să îl cunoască.str ng în braţe şi g ndurile ce îmi alerg prin minte…)u de a#i prinde g ndurile pe care eu de ieri le-a ratat…sau pur şi simplu nu a vrut să le îmbrăţişe#e şi să le dea contur… /i totuşi sunt eu…şi ieri şi a#i şi m ine… -oată noaptea am căutat informaţii despre un anume %had *mith. patru persoane încercau să afle toate amănuntele despre viaţa acestui om…timpul nostru era puţin şi totuşi oboseala punea stăp nire pe noi. )u trebuia să aflu adevărul pentru că aici era vorba despre bărbatul iubit şi deşi ştiu foarte bine că nu o să am parte de dragostea lui niciodată pentru că aşa cum trecutul a intervenit aşa se va înt mpla întotdeauna. iar eu nu îmi pot permite riscul ca el să afle adevărul despre mine şi tot . asta ar fi pe scurt şi tot ce ştie un om de r nd…însă mie nu îmi este de ajuns.

(iciodată nu ar putea să mă iubească ştiind adevărul necruţător despre mine./tii bine de ce 9 am oftat încerc nd să sparg parola de la un site al poliţiei care se presupune că îl avea în evidenţă.ceea ce mi s-a înt mplat.Puteai să te întorci c nd lucrurile s-au mai calma 9 a ridicat din umeri 9 *e vede că ţii la el 9 mi-am ridicat ochii din ecran şi mă uitam la el confu#ă 9 ?aide 1sabella de c t timp ne cunoaştem$ . .5ulţumesc.Ai nevoie de ea ca să răm i trea#ă. .l priveam pe el şi pe micuţa )vie cum dorm pe canapea…erau aşa de drăguţi şi de lipsiţi de griji. . . 4e ce teai întors în Paris$ .1sabella 9 Piere mi-a întins o cafea. .

.1sabella 4upont$ .4a$ 9 am spus eu.Am găsit 9 c nd a spus asta am renunţat la ideea mea şi la tot. . merg nd l ngă el ca să văd totul.Piere… .mi muşcam bu#a cu forţă. .*ă vedem… 1nformaţiile de pe ecran confirmau totul…nu se putea aşa ceva. erau po#e acolo cu cei doi sărut ndu-se şi toate aceste lucruri mă făceau să mă îndoiesc de paternitatea micuţei. . înc t aproape că simţeam gustul s ngelui…săracul )d6ard.. % nd a început telefonul să sune am tresărit şi tot sunetul telefonului l-a tre#it pe )d6ard care privea acum de#orientat în cameră.

%ă bine #ici. . .4a 9 doar răspunsuri monosilabice puteam să scot din g tul meu. Aş avea şi eu c teva întrebări.. . acum fiind puternică şi amenințătoare. .%e vrei$ 9 vocea mea şi-a revenit dintr-o dată. .nt i vorbesc eu şi după îţi răspund la întrebări..*unt prietena ta Victoria.%e #ici să-mi răspun#i la întrebări şi după… . îţi aminteşti de mine nu$ .*ă vorbim 9 puteam să îi văd # mbetul acela răutăcios de pe faţă.

)d6ard îmi pare rău ..5ulţumesc 1sabella.4e unde ştii$ . . ce o să spun trebuie să audă şi )d6ard. dacă nu cumva era nebună din naştere 9 /i nu sunt nebună. .ă ce îţi spun că timpul meu este măsurat 9 am ascultat ce a spus şi am pus-o pe difu#or. . .(u contea#ă.-e ascultăm.)ste r ndul meu şi în plus asta te interesea#ă la fel de mult ca şi pe alţi doi bărbaţi.Aun. deci nu am motive să te mai mint 9 femeia asta a înnebunit rău de tot. pentru început îţi spun adevărul pentru că eu nu mai am mult de trăit…mă aflu pe ultima sută de metrii.-e ascult. . Pune-mă pe difu#or. .

4a nu despre asta vreau să vă vorbesc. noi încă eram împreună…te roade . . . suntem făcute din acelaşi aluat 9 a început să r dă şi eu nu înţelegeam ce vrea să spună 9 " să afli doar atunci c nd eu nu o să mai fiu pe lumea asta…p nă atunci las curio#itatea să te roadă 9 a răbufnit din nou în acel r s răutăcios. vă# nd asta Piere a luat-o şi a mers cu ea întrunul dintre dormitoare.Victoria nu te juca cu nervii mei ştii bine de ce sunt în stare 9 am averti#at-o din nou. .pentru tot ce ţi-am făcut sau mai bine spus nu îmi pare…tu ştii 1sabella mai bine.1sabella ştiu cel mai bine…ştiu totul despre tine şi poate că sunt singura care ştie at tea despre tine.(u am vrut-o şi ştii bine asta. ci despre copila mea… .%um poţi să spui că îi copilul tău c nd tu l-ai abandonat$ 9 a întrebat-o )d6ard nervos. 4acă nu se năştea.

deşi îmi ofereai şansa să ies din lumea aceea nu îmi ofereai tot ce aveam nevoie.4e ce. ceva ce el nu trebuia să ştie.Victoria termină& 9 am strigat furioasă pentru că spunea adevărul. -u de ce cre#i că am lăsat acel ceva să apară după moartea mea ca să fiu sigură că voi reuşi să te fac nefericită pentru restul vieţii tale." să afli tu mai t r#iu. din potrivă mă interesea#ă nefericirea ta…Vreau şi îmi doresc din toată puterea ca tu să fii la fel sau şi mai nefericită dec t mine. . 4in . . scumpo$ (u vrei să afle adevărul$ >hiceşte nu mă interesea#ă fericirea ta. )i bine dragul meu )d6ard. . Acum să revenim la mucoasa aceea.%e vrei de la mine$ 9 am întrebat-o ştiind că o să facă tot posibilul să îmi facă viaţa un infern în continuare.gelo#ia 1sabella$ .

*unt femeie 9 mi-am dat ochii peste cap 9 4acă nu mă cre#i fă testul A4( şi o să ve#i că am dreptate. . .această cau#ă am recurs la %had…trebuie să recunosc că era cam activ în pat 9 )d6ard părea ruşinat de ceea ce spune 9 /i da este adevărat ceea ce susţine el.Victoria dacă despre bani este vorba…atunci dă-mi voie să îţi ofer cuv ntul meu că ei… . 1sabella şi tu ştii asta la fel de bine ca şi mine. aşa că o să mă susţii în asta. .4e unde ştii Victoria$ 9 vocea lui denota durere şi tristeţe. . oricum ea trebuie să crească alături de tatăl ei adevărat pentru că o să îi ofere tot ce îşi doreşte.Am crescut fără părinţi şi vreau ca ea să crească cu adevăratul ei tată.

. a fost o victimă a mea la fel ca tine 9 simţeam că cineva îmi înfige sute şi mii de cuţite în inimă 9 1sabella să-ţi spun un secret. . părinte este acela care are grijă de tine… . .)u am cunoscut dragostea reciprocă şi m-am bucurat de ea însă tu o să trăieşti mereu cu trecutul acela după tine şi niciodată…ascultămă bine…niciodată nu o să scapi de mine 9 şi cu asta a închis. mă durea şi pe mine la fel de tare ca şi pe el. )u stăteam acolo pe canapea şi priveam uimită telefonul…mi-a promis ceva care este imposibil.%e$ 9 am şoptit at t de încet înc t cred că abia m-a au#it../i %had ar fi avut grijă de ea dacă ar fi ştiut despre e:istenţa ei. dar asta nu este cel mai rău. )d6ard nu îi distruge viaţa şi lui.Victoria. %el mai rău este că )d6ard nu este tatăl micuţei )vie.

)d6ard s-a lăsat pe spate pe canapea şi şi-a dus m inile sub cap. Presupun că acum )d6ard blestemă în fel şi chip înt lnirea cu acea femeie şi posibil şi #iua c nd ne-am cunoscut noi. Am ndoi ne-am pierdut în g ndurile noastre şi cugetam la ceea ce ni s-a spus în urmă cu c teva minute…eram uimită p nă unde putea să ajungă răutatea acelei fiinţe. .mi doream din tot sufletul să iau eu din durerea lui. . faţa îi era crispată de supărare şi privea tavanul fără să spună nimic. dar ştiu că asta nu este posibil pentru că mai devreme sau mai t r#iu voi pleca din nou din viaţa lui…şi mai ales acum av nd această constantă ameninţare care mă urmăreşte. (u îmi este frică de ce îmi pregăteşte mie. (u putea să-şi ţină gura şi să îi lase să-şi continue viaţa liniştiţi$ -rebuia ca răutatea ei să îi distrugă şi pe ei. 'ăutatea ei poate oare să distrugă mai mult viaţa altor persoane…un chip de lut ce umbreşte fericirea altora şi nici nu le dă voie să trăiască în linişte sau să fie fericiţi. dar lor…de asta îmi este teamă. soarta întotdeauna va avea pregătite acele surpri#e neplăcută pentru noi. să îl îmbrăţişe# şi să îi spun că at ta timp c t suntem împreună totul va fi bine.

dar ai vă#ut c t de sigură era pe ceea ce spunea.Ai numărul lui de telefon$ . l-a format şi după c teva secunde a început să vorbească 9 *unt .-rebuie să verifici )d6ard./tiu 1sabella că poate nu este aşa.-rebuie să ies din viaţa ei 9 a întrerupt liniştea )d6ard. înseamnă că sigur este tatăl ei 9 şi-a întors faţa spre mine şi în ochii lui găseam o rugăminte mută pe care nu o înţelegeam. . .)d6ard… .. .4a…cred că da.-rebuie să vorbesc cu el 9 a şoptit şi eu i-am dat numărul de telefon. .

Vii$ . iar eu habar n-aveam ce să îi spun 9 Vii cu mine$ .4a.)d6ard %ullen…Am aflat…*igur…5 ine…adică în dimineaţa asta la spitalul central…" să fiu acolo 9 apoi a închis şi se uita la mine. Am început să o îmbrac cu grijă să nu o tre#esc. Am # mbit vă# nd-o că doarme at t de liniştită şi totuşi mă durea să îl ştiu pe )d6ard în sufragerie suferind. simţeam privirea lui Piere pe mine şi ştiam că este foarte curios să afle ceva. % nd m-am întors Piere era l ngă geam .Aine.=a spital ca să facem testul A4( 9 în privirea lui găseam rugăminţi mute.2nde$ .)şti sigur$ . 5ă duc să o pregătesc pe )vie 9 cu asta am mers în camera unde se alfa ea şi Piere. .

.A fost aşa cum l-ai prevă#ut$ .(u mi-ai răspuns la întrebarea de aseară 9 îl priveam îngheţată 9 Presupun că pentru )d6ard ai renunţa la tot. .(iciodată să nu #ici niciodată 9 acum s-a întors cu faţa spre mine 9 *unteţi făcuţi unul pentru celălalt 9 s-a reîntors spre geam 9 Aella. niciodată nu voi… .(iciodată 9 am # mbit trist g ndindu-mă la c te speranţe îmi făcusem în legătură cu .privind în depărtare şi părea i#olat de lumea asta. în ciuda a ceea ce credeam eu că face el m-a uimit.Piere.4e multe ori 9 )vie începea să se mişte în braţele mele. te-ai g ndit vreodată la cum o să fie viitorul$ . aşa-i$ .

c nd m-a vă#ut privirea lui a fugit spre micuţa creatură din braţele mele.viitorul şi cum toate au fost spulberate.%red că )d6ard te aşteaptă 9 asta mi-a amintit că trebuia să plec de acolo şi să mă pregătesc de ceea ce este mai rău. iar acum destinul se joacă cu viaţa celui pe care îl iubesc cu toată fiinţa mea. ci s-a întors şi privea . 4rumul p nă la spital a fost plin de o linişte dureroasă şi convenabilă pentru orice aş fi spus eu sa el ar fi rănit pe cineva…ştiam că este inevitabil ceea ce urmea#ă să se înt mple şi deşi îmi doresc din tot sufletul tot ceea ce se înt mplă acum să nu fie dec t un vis…un coşmar. Apoi s-a ridicat dintro dată şi mi-a făcut semn să îl urme#e…l-am urmat p nă la maşină. în ad ncul sufletului meu ştiu foarte bine că ceea ce îţi doreşti nu o să se înt mple niciodată pentru că aşa este soarta şi destinul. Am mers în sufragerie unde )d6ard privea din nou tavanul. . c nd am ajuns acolo am pus-o pe )vie pe scaunul din spate. (u pot să fac nimic pentru a schimba cursul ei deşi îmi doresc asta…sau mai bine #is mi-am dorit tot timpul. % nd am ajuns în parcarea spitalului a oprit. dar nu a cobor t din maşină.

uite-l pe %had 9 am cobor t din maşină fără nici o vorbă şi mă îndreptam spre el ca un vultur de prada lui 9 %e ştii tu despre mine$ 9 asta era întrebarea ce mă rodea de c nd m-a ameninţat cu asta.Probabil că nu. mă privea # mbind inocent. .%red că ar trebui să mergem. da ştiu că îi adevărat şi nu pot să îi răpesc dreptul să crească alături de tatăl ei. . s-a întors în scaunul lui privind prin parbri# 9 Viaţa întotdeauna mi-a furat persoanele iubite 9 s-a întors spre mine. . /i mă întreb dacă o voi mai revedea-o vreodată$ . %e mă voi face Aella$ 9 asta mi-a atras atenţia. iar eu eram sigură că nu vreau să aud ceea ce avea de g nd să spună.îngerul adormit de pe bancheta din spate şi eu nu îmi puteam lua ochii de pe el./tiu că este adevărat 9 asta m-a tre#it din… 9 4oare.)d6ard… . îmi spunea Aella.

deşi îmi dorea din toată fiinţa mea să îi fac ceva acestui %had. )i stătea pe scaunele din faţa cabinetul aştept nd . . scumpo…dar aş prefera să le vorbim în privat 9 a spus uit ndu-se în spatele meu şi s-a aplecat uşor spre urechea mea 9 " să afli adevărul după ce Victoria moare 9 a şoptit.4a 9 şoptesc eu întorc ndu-mă spre el. citeam durerea care îl mistuie şi îl înţelegeam aşa că nu am scos nici un cuv nt şi nu am mai făcut nimic care să îl rănească mai tare.4estule. .. % t timp s-au făcut anali#ele )d6ard a stat cu micuţa )vie şi eu mă păstram deoparte ca să nu invade# intimitatea lor şi de fiecare dată c nd %had încerca să se aproprie de cei doi interveneam furioasă pe el şi atunci îi pierea tot curajul. Vedeam.1ntrăm$ 9 întreabă )d6ard venind din spate şi probabil vă# nd aproprierea dintre mine şi %had se hotărăşte să-şi pună m na pe umărul meu oferindu-mi sursa de curaj de care aveam nevoie pentru a trece cu bine peste tot.

simţeam cum vrea să-mi transmită starea lui sufletească şi în acelaşi timp mă simţeam în sigurnaţă şi că acolo este locul meu…mi se părea că suntem făcuţi unul pentru altul ca…nu ştiu. % nd asistenta a venit şi i-a chemat pe cei doi în cabinet. eu am rămas tot în acelaşi loc privind uşa ca şi cum ar fi imposibil să ajung l ngă ea şi tem ndu-mă de ceea ce se poate înt mpla în spatele ei. % nd mă pregăteam să mă îndrept spre uşa l-am vă#ut ieşind pe )d6ard şi faţa lui era de necitit. de ceea ce doctorul le poate spune…de modul în care vorbele pe care le spun acele persoane îi poate influenţa viaţa lui. iar eu stăteam asemenea unui spion ascunsă după un colţ observ ndu-i în linişte. timidă şi poate neîndem natică mi-am înfăşurat m inile în jurul mijlocului lui. o piatră ruptă în două . dar c nd a făcut-o m-a str ns cu putere la pieptul lui. însă lipsa fetiţei în braţele lui m-a făcut să-mi dau seama despre ce este vorba…în clipa aceea nimic numai conta în afară de el. am pornit din locul în care am stat timp de două ore şi c nd am ajuns l ngă el. Probabil că nu se aştepta la asta pentru că a înt r#iat puţin înainte să-mi răspundă la îmbrăţişare.re#ultatele. %had păstra distanţa şi eu îl urmăream unatentă şi pe el.

c nd într-un final mi-am făcut curaj şi am ridicat ochii spre faţa lui şi am fost uimită să văd că şi el se uita în ochii mei e:prim nd durere. . apoi s-a îndepărtat de mine şi m-a luat de m nă îndrum ndu-mă spre . (u ştiu c t timp am stat în braţele lui fără să spunem nimic doar st nd îmbrăţişaţi acolo în mijlocul spitalului. iubire.(u este fiica mea 9 a şoptit el sf şiat. fericire.mi pare rău. tristeţe…mi se părea că încep să aburesc. . iar eu mi-am aplecat capul în jos. suferinţă..*oarta… 9 a oftat. . nu puteau fi at tea stări într-o singură persoană.bucăţi care împreună formea#ă un întreg dar separat sunt două jumătăţi care nu se potrivesc nicăieri.

*-a întors la mine şi mă privea atent.maşină. Am urcat fără să comente# la fel a făcut şi el. . dar eu nu puteam răm ne în acel oraş. te rog mai răm i o perioadă în (e6 7or8 9 îl priveam uimită. s-a urcat la volan şi a început să conducă…nu ştiam încotro. .1sabella. .-e rog 9 a şoptit.Aine 9 c nd a primit răspunsul mult dorit a cobor t şi mi-a deschis uşa maşinii ajut ndumă să cobor. dar am fost uimită c nd a oprit în faţa aceleiaşi case ca ieri.*unt nevoită să mai răm n p nă îmi re#olv toate problemele 9 mă durea să spun asta. . 5ă întrebam ce o să le spună membrilor familiei lui$ %um or să reacţione#e c nd or să afle că micuţa )vie nu este nepoata lor$ /i mai ales ce o să spună c nd vor şti că )vie este acum cu adevăratul ei tată$ % t de mult o să sufere$ /i cum o să treacă )d6ard .

.(u ştiu cum să vă spun 9 a tras aer în piept )d6ard. am refu#at st nd deoparte l ngă uşă. . . . )u vroiam să ies de acolo pentru că era vorba despre o problemă de familie şi eu nu sunt parte din această minunată familie. c nd am vrut să ies în grădină )sme m-a luat de m nă şi m-a condus acolo.Voi doi… 9 a spus )mmett ridic nd o spr nceană.Am ceva să vă spun 9 a spus )d6ard privind ori unde altundeva în afară de chipurile celor pre#enţi în cameră. c nd au au#it asta toţi au încetat activităţile lor şi au mers în sufragerie. am înghiţit cu greu nodul pe care îl avea în g t.peste asta$ (u mai aveam timp să mă g ndesc la viitoare situaţii pentru că acum ne aflam în bucătăria familiei %ullen unde se aflau toţi şi ne priveau suspicioşi. -oţi s-au aşe#at şi )sme îmi cerea să iau şi eu loc.

(u am suficiente cuvinte să e:plic cum arătau atunci toţi. cu siguranţă cu toţii erau m hniţi. .%um adică$ 9 a întrebat 'osalie.4oar spune odată& 9 a spus Jasper nerăbdător..Victoria m-a înşelat 9 a conclu#ionat )d6ard.rfa afurisită 9 'osalie s-a ridicat în picioare furioasă 9 %e n-aş da să o am în faţă 9 era foarte pornită împotriva ei. amăr ţi şi abătuţi…probabil că nici unuia nu îi venea să creadă ceea ce spunea el. . 4e unde$ . . . privirea ei m-a speriat atunci c nd s-a întors spre mine 9 1sabella îmi amintesc foarte bine seara aceea în care a avut loc petrecerea de caritate şi ştiu că o cunoşteai pe vipera aia.Aine…fie ce o fi…)vie nu este fiica mea 9 în momentul acela toţi îl priveau ca pe un nebun cu e:cepţia lui %arlisle care ştia despre ce este vorba..

. .4a şi ce rău ţi-a făcut ţie.2ite ce este.*urioară. . .4a ţie ce ţi-a făcut$ 9 am mers în faţa ei.4e unde ştii că ea nu a complotat cu tipa aia şi că nu vrea să ne facă rău$ 9 întreba ea şi mai m nioasă. . dar nu că sunt de partea ei& %re#i că tu eşti singura care o urăşti$ 4acă da. 'osalie& Poţi să spui ce vrei despre mine. prinţeso$ 9 'osalie continua să fie ironică cu mine.'osalie eu… 9 nu puteam să îi spun adevărul meu.. . dă-mi voie să te contra#ic. )u am cele mai multe motive din întreaga lume ca să o urăsc& 9 am ţipat şi eu la r ndul meu. nu contea#ă 9 a încercat )d6ard să îmi ia apărarea.

%are este$ .)l ar avea motive să o urască.5ie nimic…lui )d6ard.Vrei să ştii ce mi-a făcut mie$ " să îţi spun 9 am răsuflat agitată 9 > ndeşte-te care este cel mai rău lucru care ţi se poate înt mpla ţie.*ă rănească un membru al familiei mele 9 a şoptit. nu tu& .(u ştiu… .Atunci îţi spun eu& Am trecut prin cele mai groa#nice chinuri din cau#a ei. . tot din cau#a ei . . .*unt sora lui& .*ă ţi se înt mple e:clusiv fiinţei tale 9 am adăugat eu..

îmi pare rău. sper nd să mă calce o maşină sau să pice un meteorit din senin. 5-a pustiit de toate sentimentele pure care mai puteau să e:iste în mine 9 după ce am spus asta am ieşit de acolo. m-am întors să văd ce nemernic îndră#neşte să facă asta şi l-am vă#ut pe )d6ard cobor nd din Volvo-ul lui. % nd am ajuns la o şosea am au#it un cla:on. a ruinat întregul meu univers. . .1sabella. Am plecat din casă şi am început să merg pe jos fără direcţie.Are dreptate 9 am spus întorc ndu-mi privirea spre maşinile care treceau pe acolo 9 (u aveţi de unde să ştiţi dacă eu nu sunt un complice al ei. să uit de tot sau mai bine spus să mor. . (u mai puteam să stau în acea cameră. simţeam că mă sufoc…îmi doream să pl ng.am ajuns să fac lucruri josnice…într-o perioadă din viaţa mea care se presupunea că trebuie să fie frumoasă a distrus-o.

. (u ştiţi nimic despre mine 9 şopteam pierdută.. .4acă ai fi fost nu ne-ai fi ajutat 9 a spus el întorc ndu-mi faţa spre el cu un deget.Aine.5ă descurc 9 am spus.(u sunt. )d6ard.=asă-ne să aflăm 9 negam cu capul înd rjită că nu o să se înt mple asta niciodată.(u. te duc acasă$ . . .(u şti asta. . . .(u mai fi încăpăţ nată 1sabella 9 mi-a reclamat el.

lacrimile începeau să-şi facă încet drum pe obrajii mei.1sabella 9 Piere ciocănea în uşă 9 1sabella deschide. 5-am aruncat pe pat şi mi-am str ns genunchii în braţe. . Am urcat şi m-am baricadat în dormitorul meu fără să-i adrese# un cuv nt lui Piere care stătea pe canapea şi se uita la nişte t mpenii de la televi#or.-rebuie să vorbim& 9 a spus la fel de răspicat ca şi mine.ntr-o jumătate de oră am ajuns în faţa blocului meu. i-am mulţumit şi am cobor t din maşină fiind nerăbdătoare să scap de tot. . . .. neav nd altă opţiune am ascultat.2rcă 9 mi-a ordonat. . 4rumul a fost tăcut şi în maşină se au#eau doar respiraţiile noastre.Vreau să fiu singură& 9 am strigat.

A apărut o urgenţă familiară. .Aşa. . . 4eschide sau sparg uşa.1mediat 9 mi-am şters c t de bine am putut lacrimile şi urmele făcute de ele şi i-am deschis uşa.% nd te întorci$ .(u acum. mă ocup eu de contract m ine. .%e vrei$ 9 încercam să nu îmi las vocea să se piardă. .. .)ste important.Vroiam să vorbim despre contractul lui 'olan şi să-ţi spun că eu m ine trebuie să plec. .Poţi să pleci.

mi doresc să nu e:ist.(u ştiu… . iar timpul nu îl mai pot da înapoi. bucăţele$ (-ai vrea ca toate suferinţele să se poată evapora$ *ă nu mai e:iste acel suliciu al sufletului. (iciodată nu voi putea să fiu liniştită pentru că niciodată nu o să pot spune adevărul despre trecutul meu tumultuos şi dureros.-e las să te odihneşti. ele continuau să curgă în voie. . Am închis uşa şi m-am întors în pat. încercam să-mi calme# lacrimile…nu reuşeam. -u n-ai vrea c teodată să nu e:işti$ (-ai vrea să dispari fără urmă$ (-ai vrea să te pier#i în mulţime$ *ă simţi că tot ceea ce doare a dispărut$ *ă uiţi că sufletul tău e:istă…că inima ţi se poate face bucăţele. acel chin care te ţine nopţi întregi trea#.. te roadepe tine…acel sentiment tulburător care te prinde în ghearele lui reci şi tăioase…n-ai vrea să-ţi iei într-o dimineaţă ploioasă creionaşele colorate şi să aduci la viaţă tot ce pare mort$ %u astfel de .

. oboseala îşi spunea cuv ntul. .Aună 9 a ridicat o spr nceană spre mine 9 %um te simţi$ .Aine 9 m-am simţit ruşinată de comportamentul meu de ieri 9 *cu#e 9 am privit în podea.g nduri am adormit. mi-a cuprins m inile între ale lui.(u contea#ă 9 m-am aşe#at pe scaunul de la bar şi el a venit în faţa mea. . %apitolul 3P+ " clipă… .Aună dimineaţa 9 l-am salutat căsc nd pe Piere.%e ai păţit ieri$ .

.. .Am trăit at ta timp fără să spun la nimeni ceva despre trecut şi acum.5arie te cunosc aşa că nu încerca să mă păcăleşti.ţi mulţumesc pentru că nu m-ai întrebat niciodată despre ce s-a înt mplat acum mulţi ani. .*ora lui )d6ard. % nd au apărut ei în viaţa mea a fost distrus tot ce am încercat să clădesc în tot aceşti ani. . altfel nu ai nici o şansă să trăieşti cu el 9 am ridicat o spr nceană.Aella trebuie să înveţi să accepţi trecutul. 'osalie m-a acu#at că am complotat cu Victoria împotriva lor şi a încercat să afle ce mă leagă pe mine de ea 9 am oftat amintindu-mi scena de ieri. ştiu foarte bine că tu ştii că îmi ascund trecutul de la )luise şi de la 'olan şi tot de la ei ştii că nu vorbesc despre asta. .

.Aella pentru mine nu contea#ă ce ai făcut în trecut. -rebuie să fie cineva care să vadă şi în spatele acelei măşti pe care o porţi tot timpul. da ştiu… . la care apropo ar trebui să mai renunţi din c nd în c nd.. ci ce fel de persoană eşti în realitate.%e s-a înt mplat de trebuie să te întorci$ .4a.2nul dintre vecinii ei c ntă " sole mio la mie#ul nopţii 9 am început am ndoi să r dem 9 /i are o vocea cam răguşită să #icem aşa. .%e problemă$ .Piere… .5ama are o problemă legală cu unul dintre vecini 9 a chicotit. . iar vecinii îi cer ori să nu mai c nte ori să se mute.

iar părul l-am lăsat liber. m-am încălţat cu o pereche de botine. am intrat cu el.1sabella mersi pentru tot 9 a # mbit. .. Am mers în dormitor m-am îmbrăcat cu un tricou Aridgetta de 5ar8et şi o rochiţă neagră.Pentru ce sunt prieteni$ 9 am pus aceea şi întrebare pe care mi-a pus-o şi el în urmă cu c teva #ile. Am terminat e:act la timp pentru a nu pierde avionul. 5i-am căutat actele de care aveam nevoie pentru a încheia acel contract cu %arlisle şi eram gata ca să îl conduc pe Piere la aeroport.ntr-o oră pleacă avionul. Am luat un ta:i şi în !L de minute eram la aeroport..*ăracii 9 am început să r dem şi mai tare. . .-e conduc. . . 5erg să mă îmbrac 9 am spus ridic ndu-mă dintr-o dată de pe scaun.

4e ce nu aş fi$ . pentru că eşti 1sabella 4upont.5ă copie#i 9 a # mbit.Avionul spre Paris va pleca în… .-ocmai de asta. ./tiu şi eu familia %ullen$ ." să fii în regulă$ . .Adio 1sabella 9 a spus trăg ndu-mă într-o ." să mă descurc…nu degeaba sunt 1sabella 4upont 9 i-am făcut cu ochiul.(u #ău$ 9 am chicotit.. . .

c nd am trecut pe l ngă încăperea pe care am ocupat-o în timpul în care lucrasem acolo mi-am permis să arunc o privirea înăuntru şi am vă#ut un tip care se pare că deţinea acum biroul. .îmbrăţişare rapidă. iar acum m-am întors undeva în trecut fără anumite persoane care era foarte importante în viaţa mea.Pe cur nd Piere. Am stat acolo privind în cum prietenul meu se pierde în mulţime şi g ndindu-mă la ultimele lui cuvinte BAdio 1sabellaC mi se părea că prin aceste cuvinte ne despărţim definitiv.mi veneau imagini de prima dată c nd am venit la această firmă c te speranţe aveam şi toate s-au năruit de a lungul timpului. . 5ă îndreptam din nou spre biroul lui %arlisle. Am descoperit at tea lucruri în acest răstimp şi am pierdut tot at tea. am alungat acele g nduri din capul meu şi m-am întors spre ieşirea aeroportului de unde aveam să iau un alt ta:i spre firmă. 5i-am continuat drumul ascult nd cu atenţie sunetul tocurilor care îmi ofereau curajul de care aveam nevoie să merg .

mi pare rău pentru tot. .din nou pe holurile acestea. . .(u îi nimic.Aună 9 au spus toţi în cor. .Aună 9 am încercat să-mi fac vocea clară în aşa fel în c t nimeni să nu îşi dea seama de sensibilitatea de care dădeam dovadă în acele momente. .%e te aduce aici$ 9 m-a întrebat %arlisle # mbind.1ntră 9 am intrat şi am fost surprinsă să îi văd pe toţi acolo. .1sabella 9 a început 'osalie 9 . Am bătut la uşă şi am aşteptat să aud cuv ntul magic ca să intru. .

.*unt avocata lui 'olan şi am venit ca să încheiem contractul 9 priveam în direcţia lui %arlisle ca să mă asigur că ştie despre ce este vorba.. .(u cred draga mea 9 a spus el cu tristeţe 9 1sabella tu ce părere ai$ 9 nu mă aşteptam la asta.Ah da 9 a # mbit acesta 9 Ai contractul$ 9 i lam înm nat şi toţi îl priveau m hniţi pe %arlisle. .%e probleme legale$ 9 a întrebat Alice panicată.-ată chiar nu mai este nici o şansă$ 9 l-a întrebat Alice. . .Probleme legale 9 am spus scurt.)ste alegerea voastră 9 nu vroiam să mă . .

eu # mbeam.%arlisle scu#e dar este o alegere care vă aparţine doar vouă.%red că ştii mult mai bine ce alegere să facem 9 a spus el. . . . eu ca avocată nu mă pot implica în asta.implic şi în asta. .=a fel şi noi 9 au spus fetele.)u sunt de acord 9 a continuat )mmett şi )d6ard.*tai 1sabella o să-ţi spunem imediat 9 m-am oprit l ngă uşă 9 %e spuneţi copii 9 îi privea pe fiecare. 4acă vreţi vă las actele să le studiaţi şi anunţaţi de alegerea pe care aţi făcut-o 9 mă pregăteam să ies.-ată eu #ic să încercăm să ne descurcăm singuri 9 a spus Jasper. . . .

(u este nici o problemă 9 am # mbit şi am plecat de acolo.Ai planuri pentru a#i$ .(imic special.%red că o să refu#ăm contractul pentru moment 9 a spus el întin# ndu-mi dosarul 9 *cu#e..1sabella 9 a strigat )d6ard. 4e ce$ . . . iar eu m-am întors instantaneu 9 *tai& .Pentru că vreau să o petrecem împreună 9 îl priveam uimită şi sunt sigură că ma:ilarul meu era undeva aproape de podea. c nd am ajuns la lift+ .4a$ .

.Am scăpat de unul am dat de altul 9 acum a fost r ndul meu să-mi dau ochii peste cap.. . acest lucru m-a făcut să r d.(u ai petrecut nici o #i aşa cum trebuie în (e6 7or8 deci o să-ţi ofer un tur al oraşului 9 c nd uşile liftului s-au deschis a intrat şi le-a ţinut aşa p nă c nd am urcat şi eu.5ergem să vi#ităm c teva locuri 9 şi-a dat ochii peste cap 9 *au nu vrei să petreci timp cu mine$ At t de de#agreabil îţi sunt$ .)d6ard… .%e vrei să faci$ 9 l-am întrebat din nou tot at t de confu#ă. .5ă simt rănit 9 şi-a pus m na pe locul inima şi a făcut o faţă de om rănit. .%e$& .

.4e cine ai scăpat$ .# mbea în timp ce urca în maşină. .%redeam că suferi din cau#ă a ce s-a înt mplat ieri 9 am spus în timp ce ne îndreptam spre maşina lui. iar eu l-am urmat 9 /i mai ştiu că trebuie să profit de faptul că tu ai acceptat să mai răm i c teva #ile.5ă doar 1sabella. . de aceea mi-am luat liber de la birou 9 îl priveam în profil încruntată. .. s-a întors spre mine cu o faţă serioasă.Piere se comportă ca un copil…e:act ca tine în acest moment 9 am chicotit.Acum îmi permit să mă comport ca un copil 9 îl priveam fără să înţeleg la ce se referă 9 Acum nu mai trebuie să fiu un e:emplu şi nici matur pentru că am un copil. dar ştiu că nu mai pot face nimic .

.)i bine de data asta vei avea oca#ia 9 # mbetul lui ştrengar a apărut pe chipul lui." să mai vii după ce pleci acum$ ..Ai fost la *tatuia =ibertăţii$ . . .Ve#i.4e ce$ .(u ştiu. A . .2nde mergem$ 9 am deviat subiectul pentru că nu îmi plăcea să vorbesc despre plecarea definitivă din (e6 7or8.(u am avut oca#ia să urc p nă în v rf. din această cau#ă 9 # mbea privind înainte.

4in anul 3EL@. America de *ud.4a 9 am chicotit./tiai că şi în . la scară mică. a fost reali#at în 3DPL cu oca#ia e:po#iţei universale de la Paris din 3ELL. av nd ca motiv de inspiraţie %olosul din 'odos. ea se găseşte în Jardin du =ou:embourg.condus în linişte p nă în portul B=ibertG 1slandC 9 Am ajuns 9 am cobor t din maşină şi m-am apropriat de el mi-a oferit braţul lui ceea ce ma uimit. %hiar este$ . din Paris. puţini oameni ştiau acest lucru 9 B=ibertT Tclairant le mondeC aşa se numeşte şi a fost opera sculptorului . America de (ord. )uropa. . turnat în bron#.ranţa e:istă miniatura ei$ 9 l-am întrebat şi el s-a întors spre mine uimit. .rTdTric Auguste Aartholdi. Proiectul iniţial era destinat unui far monumental. Asia. . Primul model.(u. plănuit a fi amplasat la intrarea în %analul *ue#. %oroana cu P v rfuri purtată de personajul feminin repre#intă cele P continente + Africa.

eu şi cu dorinţa mea de a ajunge în v rful statui…o să am febră musculară./tii că soclul are formă de stea$ ."ceania şi Antarctica 9 mă asculta fascinat în timp ce urcam scările 9 % t de înaltă este$ . dar nu renunţam c nd îl vedeam pe )d6ard cum îşi continuă nepăsător drumul.Avem ce urca. . % nd am ajuns la mu#eu mă bucuram din tot sufletul de faptul că .mi venea să renunţ şi să mă întorc înapoi. .(u. . Am urcat aşa în jur de două sau trei ore şi din c nd în c nd ne opream ca să ne tragem sufletul.?aide trebuie să ve#i mu#eul din soclu o să-ţi placă.Are o înălţime de EF de metri cu soclu cu tot. .

.(u mai pot 9 am spus cu răsuflarea tăiată. acum eram de a dreptul furioasă.Puteai să-mi spui 9 am oftat.este o canapea unde să mă aşe#. . . =-am . .)ste lift$ 9 m-am întors spre )d6ard care # mbea inocent. . . .(u aţi luat liftul domnişoară$ .?aide 9 mi-a întins m na şi am luat-o.4a.4e ce nu mi-ai spus$ 9 l-am înghiontit.Am vrut să ve#i întreaga statuie şi în plus nu m-ai întrebat.

. . .=uăm m ncare la pachet şi m ncăm la tine$ 9 a ridicat o spr nceană.1talienească…nişte pi##a.5ergem să m ncăm$ 9 m-a întrebat )d6ard 9 )ste deja timpul cinei 9 a spus uit ndu-se la ceas. .(u am chef să merg în nici un restaurant.%e fel$ .5ai bine aşa.urmat în mu#eu. ghidul ne e:plica care este povestea fiecărui e:ponat…era uimitor c te lucruri pot să se ascundă în spatele unor obiecte at t de vechi. % nd a terminat mă simţeam epui#ată şi tot ce îmi dorea era să stau undeva jos. . .

*tai să caut nişte farfurii 9 mă îndreptam spre bucătărie. % nd s-a întors le-a pus pe bancheta din spate şi apoi a pornit din nou spre apartamentul meu. Am urcat sus şi c nd am deschis şi am intrat. 5ulţumesc 9 a condus p nă la acea pi##erie şi acolo a cobor t doar el pentru a lua comanda. deci putem să m ncăm liniştiţi şi cu m na 9 a afişat acel # mbet tipic lui. . 5i-am dat jos .(u este nevoie. dar el m-a prins de m nă. doar nu suntem la restaurant şi nici nu sunt alte persoană. . .%apriciosa.*ună bine şi ştiu localul perfect. l-am ascultat.. a început să caut ceva în memorie 9 %u ce să fie pi##a$ . dă-mi un pic telefonul 9 am luat telefonul şi i l-am dat.4ouă pi##a %apriciosa…Venim după ele.

A fost delicioasă 9 a spus el. .păpucii care aveau tocurile aşa mari şi m-am aşe#at pe podea în po#iţie arăbească.4a 9 m-am ridicat şi am str ns resturile şi cutiile pe care le-am aruncat la coşul de gunoi.%um aş putea fugi de tine$ 9 a # mbit 9 5ă . Am început să m ncăm fără să spunem vreun cuv nt…orice vorbă spunea striga magia acelui moment. . c nd m-am întors în cameră )d6ard părea pierdut în g nduri privind undeva în depărtare 9 =a ce te g ndeşti$ 9 s-a întors spre mine încruntat. . ne priveam pe furiş şi c nd ne surprindea celălalt întorceam automat capul în cealaltă parte ruşinaţi că am fost prinşi.(imic… .Ai fugit cumva de mine$ .

."are %had o să fie un tată bun$ . .g ndeam.=a ce$ 9 m-am aşe#at l ngă el sprijinindu-mi spatele de canapea şi îmi priveam v rful degetelor de la picioare. . " să fie cineva de .%e vrei să spui$ 9 nu mi-am dat seama ce am spus.=a )vie.4acă ţine la viaţa lui o să fie… . . ." să fie bine 9 continuam să mă uit în acelaşi loc ca şi cum aş fi descoperit că ceva nu este în regulă.)d6ard…ar trebui să te mulţumeşti cu informaţiile pe care le ai.

încredere l ngă ea mereu, îţi promit.

- 4acă spui tu$ 9 a ridicat din umeri 9 -ot nu mă pot opri să mă întreb dacă a m ncat la timp, dacă doarme…4acă şi dacă$ ,ntrebările astea o să mă omoare 9 a chicotit.

- " să te obişnuieşti cu noua situaţie.

- *per…)i bine ce părere ai de America$

- .rumoasă ţară.

- Ai lăsa .ranţa pentru (e6 7or8$ 9 s-a întors să mă privească.

- 4acă aş avea pentru ce sau cine da. (imic în afară de 'olan nu mă mai

ţine acolo 9 am ridicat din umeri.

- 4eci să înţeleg că mai e:istă o mică speranţă să răm i aici.

- )d6ard, acum nu…

- *-a făcut t r#iu ar trebui să plec.

- Aine 9 s-a ridicat şi apoi mi-a oferit m na. % nd am luat-o am simţit cum nişte fiori se răsp ndesc în întregul meu corp şi cum inima începe să o ia la goană. =-am condus la uşă încă ameţită de tumultul de sentimente care a pus stăp nire pe mine din momentul în care ma atins.

- 5 ine dimineaţă la #ece să fi pregătită 9 a ieşit afară din apartament, dar s-a întors 9 /i ve#i că luăm micul dejun împreună.

- (oapte bună 9 am chicotit.

- (oapte bună şi ai grijă de tine 9 m-a sărutat pe frunte şi după aceea a dispărut în întuneric.

Am făcut un duş rapid şi după acea am mers în dormitor pregătită de somn, dar g ndul meu era tot la el. Am adormit şi în loc să fiu purtată de vise plăcute eu m-am ales din nou cu un coşmar, pe care nu prea îl înţelegeam. *e făcea că sunt eu, dar mult mai frumoasă şi parcă eram mult mai palidă…şi nu mai ţin bine minte ce s-a înt mplat, însă fiind e:trem de furioasă pe mine şi de ceea ce sunt am luat un cuţit şi l-am înfipt în refle:ia mea din oglindă… în acea clipă mult s nge a început să ţ şnească, iar în oglindă au apărut o mulţime de chipuri foarte palide, iar c nd m-am întors nu am vă#ut nici o persoană în spatele meu.

%apitolul 3D+ *imt cum… Perspectiva lui )d6ard %ullen

Au trecut deja două săptăm ni de c nd am mers cu 1sabella şi cum mine am fost la *tatuia =ibertăţii, de atunci am dus-o în numeroase

mu#ee+ 5u#eul American de 1storie (aturală, 5u#eul .ric8, 5u#eul 5etropolitan de Artă şi 5u#eul de Artă 5odernăJ am mai fost şi în %entral Par8, )mpire *tate Auliding, =incoln %enter, -imes *Ouare şi în restul #ilelor am fost la mine acasă sau la ea. ,mi amintesc c nd a avut Alice ideea genială să mergem la cumpărături şi toţi eram îngro#iţi, iar Aella şi Jasper se priveau cu constatare. Alice a fost îngro#ită g ndindu-se că putea fi ceva între cei doi şi c nd a mers ca o fiară spre Jasper şi l-a întrebat de ce se privesc aşa, c nd i-a spus că doar o coincidenţă nu a fost mulţumită, doar c nd Aella i-a spus că este de acord să petreacă o #i la cumpărături cu ea atunci a fost mulţumită şi noi restul îngro#iţi de acea #i. /i totuşi a fost plăcut spre deosebire de alte torturi ale surorii mele şi doar pentru că îngerul meu era acolo, Jasper îi tot arunca priviri cunoscătoare. ,n toate aceste #ile am fost destul de apropriat de ea şi mă îndrăgosteam tot mai tare de tot ce avea legătură cu ea.

Astă#i era #iua mult aşteptată, astă#i aveam de g nd să fac cel mai important lucru de p nă acum…ceva ce mă putea face fericit pe deplin

şi depindea doar de ea. 4imineaţa mi se părea că soarele îmi # mbeşte şi că îmi spunea că o să fie o #i perfectă, am făcut un duş rapid şi după am cobor t jos unde erau toţi, Alice era la fel de # mbitoare ca mine.

- )d6ard hai cu mine 9 m-a tras după ea p nă în birou 9 )şti sigur de ce o să faci$

- (u prea 9 # mbeam ca un îndrăgostit.

- .răţiore nu mai glumi 9 s-a enervat.

- Aine 9 mi-am dus m inile la piept în semn de apărare.

- )şti sigur că şi ea simte ceva pentru tine$

- *per 9 asta era întrebarea care mă chinuia de at ta timp.

- %e o să faci dacă răspunsul ei este că nu simte nimic pentru tine$ 9 am suspinat.

- (u ştiu…o să încerc să mă resemne# şi să merg mai departe, deşi ştiu că fără ea nu o să pot trăi. Aella este foarte esenţială pentru mine, o:igenul meu şi ştiu că fără ea nu pot trăi.

- )d6ard…

- (u vreau să mă g ndesc la un răspuns negativ. Vreau să sper 9 am # mbit din nou.

- )ste o fată bună. Aţi face o pereche perfectă, dar am un presentiment rău 9 mă priveam cu grijă.

- -e înşeli totul o să fie perfect.

- *ă sperăm…/i cum ai de g nd să-ţi mărturiseşti sentimentele$

- (u m-am g ndit la nimic în special 9 am oftat 9 /tiu doar că trebuie să o impresione# 9 m-am aşe#at pe unul dintre fotolii.

- Asta aşa este 9 Alice s-a aşe#at l ngă mine.

- )ste o franţu#oaică al naibii de greu de impresionat, dar este stăp na inimii mele şi asta nu pot să schimb.

- (u are un accent tipic france#ilor.

- Ai dreptate, dacă nu am fi fost atunci în .ranţa la înmorm ntarea mamei ei aş fi fost sigur că îi americancă.

- Vorbeşte foarte bine engle#a…

- .ranţu#oaica mea 9 am chicotit.

. .*ă m ncăm 9 am mers în bucătărie unde se aflau toţi aşe#aţi la masă.%e ai )d6ard$ . am început şi noi să m ncăm în linişte. dar eu nu puteam să-mi şterg acel # mbet de îndrăgostit. . franţu#oaica aceea a pus ghearele pe tine$ . . 4upă ce am terminat de m ncat am mers în sufragerie şi )mmett mă privea ciudat.V-am au#it 9 au spus 'osalie şi Alice intr nd în cameră.(imic.)mmett nu ve#i că este îndrăgostit p nă peste cap de 1sabella 9 a spus Jasper. .răţiore.)d6ard ai pus m na pe o bucăţică bună de tot 9 a spus Jasper. ..

. . . pentru că voi eraţi prea superficiali.Am eu o idee 9 a spus Alice ridic ndu-se în picioare. . A#i vreau să fac asta dar nu ştiu cum 9 le-am răspuns la întrebările pe care le aveau cu toţii în minte în afară de Alice.1ubit-o 9 a început Jasper.(u i-am spus încă nimic despre sentimentele mele.. dar… 9 a vrut sora mea să spună.*untem doar prieteni./tiu. ce nu înţelegi$ 9 a spus Jasper revoltat 9 )u am fost primul care s-a împrietenit cu ea. /tiam eu că îţi place de ea 9 avea o privire criminală. .-ermină. aveam impresia că i s-a aprins un beculeţ deasupra capului 9 %e ar fi să faci o cină romantică$ .

.At t de frumos 9 a spus 'osalie. . ." idee bună…5ai e o singură problemă.2nde o să aibă loc$ .Atunci să începem să pregătim totul 9 a început Alice entu#iasmată. trandafirii şi tot ce mai trebuia… . . .Perfect 9 am # mbit.. Am început să cutreierăm toate maga#inele să căutăm tot ce este nevoie.Aici…ba nu în grădină.%are$ 9 au întrebat am ndouă.

Alo$ 9 am spus c nd aveam telefonul la ureche.1sabella 4upont$ 9 a spus o voce masculină din celălalt capăt al telefonului.%had 9 a început să r dă 9 Vreau să vii în parcul 'iverside *8ate. .1sabella vreau să-ţi spun că a venit momentul să afli ce vroia Victoria.4a. .4epinde pentru cine$ . . . ştii unde îi$ .Perspectiva 1sabellei 4upont .%ine eşti$ .

am luat cheile de la maşina închiriată şi am cobor t în parcare. . .)d6ard nu ştiu dacă pot să ajung la timp la voi. .)i bine ai jumătate de oră să ajungi acolo încep nd de acum 9 şi a închis.A intervenit ceva. .(u 9 am chicotit. Am urcat în maşină şi am pornit cu vite#ă spre locul stabilit de %had. am format numărul lui )d6ard şi acesta mi-a răspuns imediat.*-a înt mplat ceva$ 9 m-a întrebat panicat. (u am mai stat pe g nduri. . .%hiar nu suportă am nare acel lucru. ..Aună 9 a spus.

(u era nimeni dec t un bărbat în mijlocul parcului şi presupun că acela era %had.%hiar nu poţi să treci pe la noi a#i$ 9 mă întrebam de ce insistă at t. . . aveam impresia că a trecut moartea prin acel parc. era foarte ciudat…nu avea nici un pic de iarbă. ." să fac tot posibilul să vin mai t r#iu.5ai vorbim… Am închis e:act în momentul în care am ajuns în acel parc.Ai ajuns e:act la ţanc 9 a început din nou să r dă. . 5-am apropriat de el şi atunci s-a întors. -e aştept..i bine şi aşa. ..

%e vreau$ 4e la tine aş vrea mai multe lucruri.%urio#itatea nu te-a lăsat în pace. .(u cred că asta este problema ta. .%um adică a dispărut$ . .%e vrei$ .Ai dreptate. cu care să încep$ .A dispărut alaltăieri şi mi-a lăsat asta să-ţi dau.%e vrei$ . nu$ ..2nde este Victoria$ .

.%e să-mi dai$ .%e îmi dai în schimb$ .(u mă întreba pe mine ştiu doar că nu mai era în camera aia şi în bilet spunea că nici nu o să mai au#im de ea.(u 9 începea să mă calce pe nervi.2na în cap…dă-l& . .Asta 9 mi-a arătat un plic şi c nd să-l iau la tras. .4ă-l& .Am spus să-l dai 9 nervoasă i-am dat o palmă de i-am întors faţa în cealaltă parte. . .

Periculoasă.. idiotule. sigur te întrebi ce am putea avea noi în comun. nu glumă 9 mi-a dat plicul 9 Am plecat. cred că ştiai acest lucru de ceva vreme. Adio… . cuvintele ei erau aşternute chiar pe acea pagină+ B4ragă 1sabella.Adio. /i presupun că sentimentul este reciproc. 'ăm i cu bine frumoaso. . 4ragă pe naiba…nici o dată nu mi-ai plăcut şi te-am ur t din prima clipă în care te-am vă#ut. (u spun că te urăsc pentru că totuşi avem multe în comun. 5ulte…chiar mai multe dec t ţi-ai putea tu imagina. (u am vrut să mai plec de acolo aşa că am deschis plicul chiar acolo.ţi aduci aminte de c t timp ne ştim noi$ /i nu îmi spune că de vreo <-@ ani pentru că atunci .

/i acum marea întrebare de ce te urăsc at t de mult$ %a să afli răspunsul la întrebarea o să-ţi spun povestea vieţii mele sper să nu te plictisesc. da şi acum o nouă întrebare+ %e perioadă$ )i bine pentru început să-ţi spun eu sunt de vină pentru toate nenorocirile din viaţa ta şi acele evenimente care te-au dat cu totul peste cap şi care au omor t fetiţa inocentă şi te-au transformat în vipera de a#i tot din cau#a mea s-au înt mplat.dă-mi voie să-ţi spun că te înşeală teribili de mult memoria sau ai fost destul de traumati#ată în perioada aia. eroare. deci o să-ţi spun doar ce te interesea#ă. Părinţii mei se numeau 'enee şi %harlie *6an şi c nd eu aveam ! ani 'enee a rămas însărcinată cu nimeni alta dec t cu tine…ce ciudăţenie suntem surori. -otul a fost doar vina mea pentru că te-am ur t…şi spuneam că nu o să #ic că te urăsc. îţi vine a crede$ 4e atunci am început să te urăsc pentru ai noştri au început să ţină mai mult la tine dec t la mine şi totuşi poate nu te urăsc…4umne#eu mai ştie că eu .

)u însă am avut ghinionul să cresc cu criminalii părinţilor noştri. /i c nd eu aveam .cu siguranţă nu.or8s şi a aflat nişte lucruri despre nişte traficanţi de droguri şi a vrut să îi areste#e. 5ult succes surioară& C Ţineam scrisoarea în m nă şi nu-mi venea să cred tot ce scria în ea…Victoria Jensen este sora mea…Victoria sora mea. iar mai marii acelei bande au pus nişte criminali să îi omoare pe ai noştri…(u ştiu prin ce minune ai scăpat. îţi lumine# tot eu mintea…ei bine tata era poliţist în . =acrimile începeau să curgă şiroaie pe obrajii mei şi nu . 2ite că am găsit şi cau#a din care te urăsc…că tu nu a trebuit să trăieşti cu cei care ţi-au distrus familia. dar ai avut mare noroc. -e las pe tine să continui să trăieşti cu chinul de a şti că de acum ai să fii mereu singură…şi să trăieşti cu ideea că ţi-ai ur t părinţii fără motiv. ani şi tu ! ani îţi aminteşti ce s-a înt mplat$ Probabil că nu.

de fapt au fost omor ţi…şi propria mea soră mi-a distrus viaţa…(u îmi venea să cred nimic. Victoria Jensen este sora mea& 4e fapt Victoria *6an…părinţii mei cei pe care îi uram. 5ă simţeam pustiită şi simţeam că mă rup în bucăţi. %u greu m-am ridicat de pe jos şi am mers la maşină. -oată viaţa mea a fost o minciună…o mare minciună.aveam nici o intenţie să le opresc pentru că acum simţeam o durere sf şietoare şi simţeam că se aproprie sf rşitul meu…*imţeam cum… Puţin c te puţin se aproprie sf rşitul meu. Vedeam că acul de la vite#ometru atingea vite#a de !LL la oră cu toate acestea nu mi-am luat piciorul de pe acceleraţi ba din contră apăsam şi mai tare. Am urcat în maşină şi am apăsat acceleraţia fără să ştiu în ce direcţie pornesc…eram conştientă doar de faptul că mergeam cu o vite#ă mare. =a fel ca . Aveam ochii inundaţi de lacrimi şi abia mi-am dat seama că vin spre mine două lumini albe… se apropriau tot mai mult şi eu nu puteam să fac nimic ca să opresc ceea ce urma. prea mare deşi mă aflam la marginea (e6 7or8-ului era foarte periculos şi totuşi am apăsat acceleraţia.

chiar dacă am tras de volan spre dreapta şi am evitata acea maşină…eu am nam putut să opresc să merg în r pa din dreapta şi tot ce am putut să fac a fost să strig de teamă. . % nd au vă#ut la ştiri că 1sabella 4upont a suferit un accident grav priveau uimiţi ceea ce aud. *ic transit… )pilog Perspectiva autoarei (imeni nu credea ce au#ea…toţi spuneau că este o minciună…un coşmar. 1mediat ce s-a .întotdeauna soarta mea şi-a propus altă cale pentru mine. că a doua #i se vor tre#i şi vor fi din nou cu toţi împreună sau măcar o vor şti pe ea bine.((((((((222222222222&&&&&&&&&& 9 şi după aceea întunericul m-a învăluit.

dar cu siguranţă nici ei de asta vă pot asigura. . =a fel şi cei care au ajuns să o cunoască puţin sufereau+ ?eidi Magner. au plecat şi ele…acum a rămas singur şi nimeni nu mai încearcă să îl scoată din starea asta. 7anni 5antas. soţia lui. Alice suferea în sinea ei pentru că a ştiu de dimineaţă că ceva se va înt mpla. spunea în continuu+ B. )luise şi fiica lui Adelaide. %el mai greu a fost pentru )d6ard.petrecut accidentul jurnaliştii au pornit spre locul accidentului pentru că aveau informaţii că maşina care a că#ut în acea prăpastie a fost închiriată de 1sabella 4upont…acum duşmanii ei se puteau bucura în voie pentru că cea pe care o urau cu toată fiinţa lor nu mai era sau era$ (ici eu nu ştiu. /tefan *alvatore şi Piere PoirT. dar niciodată nu s-a g ndit la faptul că ea o să moară. )i erau prietenii ei şi nu putea să nu îi doară pierderea unei fiinţe ca 1sabella. 4amon *alvatore. cei din familia ei îl priveau neputincioşi g ndindu-se cu ce să îl ajute. 'olan era distrus şi acum era convins că nu mai e:istă pentru alte motive ca să trăiască.ngerul meu…franţu#oaica mea…nu& de ce tu$ 4e ce acum$C.

nu i-au permis să fie fericită şi c nd a cunoscut dragostea şi i se putea ivi şansa de a fi fericită însă soarta nu a fost de acord. a intrat încet şi sigur în inima lor iar acum a dispărut într-un mod neanunţat din viaţa lor.se nasc altele ce dispar la jumătatea schiţei lăs ndu-mă nedumerită… desene# sentimente…" sclipire vrea să fuga… vreau să o prind…îmi scapă.-recutul sau mai bine spus fantomele trecutului nu au lăsat-o nici o clipă în pace. . căpătaţi contur…suflet curios te hrăneşti cu nou…1deile mor…. Pentru ea avea alt plan unul dureros at t pentru c t şi pentru ceilalţi în viaţa cărora a fost implicată. lăs ndu-mi ca amintire un picior vlăguit şi rece. %um ar putea fi descrisă e:istenţa ei$ %am aşa+ /oapte moarte…cuvinte ce putre#esc…g nduri otrăvite…univers real…ori eşti doar o fantasmă$& 1dei înotaţi stinghere în minte.