P. 1
Marea Evanghelie a lui Ioan (Vol 4) - Dicteu Divin prin Jakob Lorber

Marea Evanghelie a lui Ioan (Vol 4) - Dicteu Divin prin Jakob Lorber

|Views: 982|Likes:
Published by Billy Dean

„ Ah, acum m-am luminat! Străvechii egipteni, care şi-au clădit şcolile în formă de piramidă, au fost desigur suflete omeneşti pure, deci pline de strălucire interioară, care-şi puteau vedea construcţia organică a trupului! Cu siguranţă că ei au văzut aceste forme piramidale, care sunt cele mai importante pentru cunoaşterea omului, şi apoi au ales această formă pentru construcţia magnificelor lor şcoli. Da, ei au văzut în detaliu fiecare piramidă şi astfel au putut construi acele şcoli, realizând la scară mare modelul piramidelor din creier! De aceea are o piramidă atâtea coridoare şi încăperi în interior, prin care nici un om nu se mai poate descurca acum şi nimeni nu mai poate înţelege la ce sunt ele bune! Doamne, este oare corect tot ce am gândit eu acum?”

„ Ah, acum m-am luminat! Străvechii egipteni, care şi-au clădit şcolile în formă de piramidă, au fost desigur suflete omeneşti pure, deci pline de strălucire interioară, care-şi puteau vedea construcţia organică a trupului! Cu siguranţă că ei au văzut aceste forme piramidale, care sunt cele mai importante pentru cunoaşterea omului, şi apoi au ales această formă pentru construcţia magnificelor lor şcoli. Da, ei au văzut în detaliu fiecare piramidă şi astfel au putut construi acele şcoli, realizând la scară mare modelul piramidelor din creier! De aceea are o piramidă atâtea coridoare şi încăperi în interior, prin care nici un om nu se mai poate descurca acum şi nimeni nu mai poate înţelege la ce sunt ele bune! Doamne, este oare corect tot ce am gândit eu acum?”

More info:

Published by: Billy Dean on Sep 04, 2009
Copyright:Traditional Copyright: All rights reserved

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

10/01/2015

pdf

text

original

Îndrumarea pe lumea cealaltă

1. (Domnul): „Este nevoie de cea mai mare atenţie din partea unui spirit înţelept care îndrumă
şi conduce de la o oarecare distanţă un asemenea suflet, pentru ca el să găsească în căutările sale
numai ceea ce l-ar ajuta mai departe pe calea spre desăvârşire.
2.Cu timpul, va putea găsi un suflet asemănător lui, apăsat de aceleaşi nevoi, cu care
bineînţeles că va intra imediat în legătură, aşa cum, în această lume, doi oameni urmăriţi de aceeaşi
soartă se caută. Ei se destăinuiesc unul altuia, îşi deplâng soarta şi încep treptat să se sfătuiască ce ar
trebui să facă pentru a-şi face soarta mai uşor de suportat.
3. Se înţelege de la sine că cel de-al doilea suflet seamănă numai aparent cu primul, care de-
abia a ieşit din singurătate, căci altfel un orb ar primi drept călăuză un alt orb şi aceasta ar însemna că
vor cădea amândoi cândva într-o groapă, iar situaţia în care s-ar găsi ar fi mai rea decât cea dinainte.
4. Acel spirit desăvârşit, care dă ca din întâmplare peste tânărul suflet căutător, nu trebuie să
lase să se vadă nimic din desăvârşirea sa, ci trebuie să pară la început asemenea sufletului tânăr. Dacă
tânărul suflet râde, va trebui să râdă şi el, iar dacă plânge, va trebui să facă la fel! Numai dacă sufletul
se supără pe soartă şi blestemă, aceasta spiritul cel desăvârşit nu o va face, ci va părea la început şi el
supărat de aparenta soartă asemănătoare, dar va juca rolul indiferentului, căruia totul îi este totuna
dacă îi merge aşa sau altfel! Dacă soarta nu vrea nicidecum să devină mai bună, atunci să rămână aşa
cum vrea! Prin aceasta, tânărul suflet devine mai supus şi se va mulţumi şi cu un câştig cât de mic,
care va fi găsit din nou ca din întâmplare.
5. Când un astfel de suflet şi-a găsit locşorul în lumea de dincolo, va fi lăsat să rămână acolo
câtă vreme nu va simţi el însuşi nevoia de a-şi îmbunătăţi soarta; căci aceste suflete sunt ca oamenii
care se mulţumesc cu un câştig cât de mic, atâta vreme cât pot să-şi ducă viaţa. Tot ce e mai bun, mai
înalt şi mai desăvârşit nu-i interesează şi nici nu-şi doresc şi nici nu-şi fac griji sau gânduri pentru
aceasta. Ce-i priveşte pe ei înalta funcţie a unui împărat sau comandant?! Sunt foarte fericiţi dacă au
ce mânca şi mai au şi liniştea lor mult iubită şi nu-şi mai doresc în veci nimic mai bun.
6. La fel se petrece şi cu sufletul în cel de-al doilea stadiu, după ce a ieşit din izolare şi acum,
prin sârguinţa lui, şi-a dobândit o stare mai uşor de răbdat. El nu se mai interesează de nimic altceva,
ba chiar îi este teamă şi fuge de inedit, pentru că a prins o aversiune pentru tot ce i-ar da de trudit.
7. Am călăuzit până acum un suflet în lumea de dincolo, astfel ca el să-şi găsească o slujbă
bună prin care să-şi acopere nevoile sau să găsească o căsuţă părăsită cu o livadă roditoare şi câteva
capre, şi poate şi cu un slujitor sau slujitoare, pe care să pună stăpânire. Spiritul călăuzitor nu mai are
apoi nimic de făcut decât să lase sufletul o vreme netulburat cu avuţia lui.
8. El se va depărta de suflet pentru o vreme şi va lăsa impresia că merge să caute ceva mai
bun, iar când se va întoarce va vorbi despre ceea ce a găsit, arătând că acest ceva «mai bun» este cu
mult mai greu de obţinut şi trebuie câştigat prin multă trudă şi sârguinţa! Sufletul va întreba atunci, cu
siguranţă, în ce constă truda şi sârguinţa; atunci spiritul conducător îi va arăta aceasta sufletului
întrebător. Dacă a trezit interesul sufletului, atunci îl va conduce acolo; dacă nu, îl va lăsa în pace, dar
va avea grijă ca grădina să-i fie tot mai săracă, iar la sfârşit să nu-i mai ajungă nici măcar pentru a-şi
potoli foamea!

9. Sufletul îşi va da acum toată silinţa ca să îngrijească grădina, ca ea să dea din nou roade
bogate; dar călăuza nu trebuie să lase sufletul să-şi împlinească dorinţa, ci trebuie să facă în aşa fel ca
sufletul să recunoască nerodnicia strădaniilor sale şi să-şi exprime dorinţa să renunţe la toată averea şi
să-şi caute o slujbă unde sigur nu va avea mai mult de trudit ca acum şi prin care să-şi asigure
nevoile.

10. Dacă în suflet a prins viaţă o asemenea dorinţă, va fi condus mai departe şi va primi o
slujbă unde va fi mult de lucru. Călăuza îl va părăsi din nou sub un oarecare pretext, ca şi când şi-ar fi
găsit într-un alt loc o slujbă foarte grea, dar bine plătită. Sufletul va fi acum pus la muncă şi va trebui

Marea Evanghelie a lui Ioan (Vol. 4)

106

să o facă foarte bine. I se va spune că orice abatere sau neglijenţă se pedepseşte cu micşorarea
răsplăţii, pe când depăşirea normei va fi luată în seamă şi foarte lăudată.
11. Acum sufletul ori va îndeplini norma şi o va depăşi chiar, ori i se va acri de atâta trudă, va
deveni mai leneş şi neglijent şi astfel va da de şi mai mari necazuri, în primul caz, el va fi ridicat într-
o stare mai înaltă şi mult mai plăcută, în care va avea mai mult de gândit şi de simţit, în al doilea caz,
călăuza îl va lăsa pradă nevoilor, iar el se va întoarce la avutul părăsit, unde va găsi ceva cu care să-şi
acopere din nevoi, dar nu îndeajuns.
12. După un timp, când va apare o necesitate, călăuza se va întoarce ca stăpân al multor
bunuri şi va întreba sufletul de ce a părăsit o slujbă atât de bună. Sufletul se va dezvinovăţi, spunând
că a trebuit să trudească peste puterile lui. Atunci i se va arăta că munca lui pe acest ogor sărăcăcios
este şi mai anevoioasă şi, cu toate acestea, nu se întrevede nici o posibilitate de a birui nevoile.
13. Călăuzit în acest fel, sufletul va ajunge de mai multe ori să ia hotărârea de a lua o slujbă
după alta şi, prin aceasta, va face mai mult bine decât înainte. Dacă se va purta bine, în scurt timp va
fi ajutat mai departe, pentru a se dezvolta în continuare, dar este lăsat încă în credinţa că nu a murit
deja trupeşte; căci sufletele materiale nu simt mult timp aceasta şi de aceea mai întâi vor trebui
conduse pe un drum potrivit lor.

14. Dacă un suflet s-a dezvoltat într-atât încât să înţeleagă că se află în lumea spiritelor şi că
soarta lui depinde numai de el însuşi, atunci i se va arăta adevărata cale a iubirii de Dumnezeu şi de
aproapele lui, pe care o va putea străbate din propria-i voinţă.
15. După ce i se va arăta aceasta, împreună cu ţelul care trebuie atins, atunci călăuza îl va
părăsi şi se va întoarce la el atunci când va fi chemată din toată inima şi cu toată ardoarea. Dacă nu va
fi chemată, înseamnă că sufletul nu întâmpină greutăţi pe drumul cel drept; iar dacă se va abate de la
acest drum şi se va purta rău, atunci va fi lăsat din nou să cadă pradă nevoilor. Dacă îşi va recunoaşte
greşeala şi va dori din toată inima întoarcerea călăuzei, aceasta se va întoarce şi-i va arăta zădărnicia
strădaniilor lui de până atunci.

16. Dacă se va căi şi va vrea să se îndrepte, atunci i se va da din nou de mai multe ori câte o
slujbă, iar dacă îşi va îndeplini îndatoririle va fi din nou promovat, dar nu atât de repede ca prima
oară, ca să nu devină uşuratic şi să cadă din nou în letargia materială, din care acum ar fi mai greu de
salvat decât prima oară, căci cu fiecare cădere el va deveni mai inflexibil, ca un copac, care, cu cât
este mai bătrân, cu atât se lasă mai greu aplecat.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->