CAPITOLUL VIII SISTEME DE COMUNICAŢII RADIO MOBILE 8.1. PROPAGARE RADIO, CANAL RADIO MOBIL.

În anii 1950-1960 când au fost modelate pentru prima dată mecanismele canalelor cu fading (fluctuaţii), aceste idei au fost aplicate iniţial comunicaţiilor dincolo de orizont, care cuprind o gama largă de benzi de frecvenţă. Pentru comunicaţiile ionosferice se utilizează banda de frecvenţe înalte HF (high frequency) de la 3-30 Mhz iar pentru împrăştierea troposferică se folosesc benzile 300-3Ghz UHF (Ultra High Frequency) respectiv 3-30 Ghz SHF (Super High Frequency). Primele modele ne sunt încă destul de utile în caracterizarea efectelor fadingului în sistemele de comunicaţii numerice mobile, deşi fadingul în sistemele radio mobile este oarecum diferit decât cel din canalele troposferice şi ionosferice. de faţă se ocupă de fadingul Rayleigh, din banda UHF care afectează sistemele mobile cum sunt sistemele de comunicaţii celulare prezentând principalele tipuri de fading şi degradări. In studiul sistemelor de comunicaţii, punctul uzual de pornire, pentru înţelegerea relaţiilor referitoare la performanţele de bază ale acestora îl reprezintă canalul clasic cu zgomot gaussian alb aditiv AWGN (Additive White Gaussian Noise), cu eşantioane de zgomot gaussian statistic independente care afectează eşantioanele de date, neafectate de interferenţa intersimbol ISI (Inter Symbol Interference), zgomotul termic din receptor reprezentând motivul principal al degradării performanţelor. De nenumărate ori însă, interferenţa externă recepţionată de antenă este mai importantă decât zgomotul termic. Această interferenţă externă poate fi uneori, caracterizată ca având un spectru larg şi se cuantifică printr-un parametru numit temperatura antenei. Zgomotul termic are de obicei, o densitate spectrală de putere plată în banda semnalului şi o tensiune gaussiană având funcţia densităţii de probabilitate de medie nulă. Următorul pas în modelarea sistemelor practice este introducerea filtrelor limitatoare de bandă. Filtrul din transmiţător serveşte de obicei la satisfacerea unor cerinţe referitoare la conţinutul spectral. Filtrul din receptor este deseori folosit ca un “filtru adaptat“ la banda semnalului. Din cauza proprietăţii filtrelor de a limita banda şi a distorsiona faza, este necesară o proiectare specială a semnalului şi tehnici de egalizare pentru a evita ISI introdusă de filtre. Dacă nu sunt specificate caracteristicile de propagare ale canalului radio, se presupune de obicei că atenuarea semnalului în funcţie de distanţă are loc ca în cazul propagării printr-un spaţiu liber ideal. Modelul spaţiului liber ideal consideră că regiunea dintre antena transmiţătoare şi cea receptoare e liber, fără obiecte care ar putea să reflecte sau să absoarbă energia de radio frecvenţă RF (radio frecvenţă).

220

De asemenea se presupune ca în interiorul regiunii, atmosfera se comportă ca un mediu uniform neabsorbant, iar suprafaţa solului se consideră infinit de departe faţă de semnalul care se propagă (sau echivalent, are un coeficient de reflexie neglijabil). In acest spaţiu liber idealizat, atenuarea energiei RF dintre transmiţător şi receptor are o lege de variaţie pătratică inversă. Puterea recepţionată în funcţie de puterea transmisă, e atenuată cu un factor

Ls (d), numit

pierderea căii sau pierderea în spaţiul liber. Pentru o antena receptoare izotropă acest factor este:
2

⎛ 4πd ⎞ Ls = ⎜ ⎟ ⎝ λ ⎠
unde d = distanţa dintre transmiţător şi receptor iar

(8.1)

λ

= lungimea de undă a semnalului care se

propagă. În cazul în propagării idealizate, poate fi prezisă puterea semnalului recepţionat. În realitate, propagarea semnalelor are loc în atmosferă şi aproape de pământ, astfel modelul propagării libere nu este adecvat pentru descrierea canalului şi estimarea performanţelor sistemului. În sistemele de comunicaţii mobile fără fir, un semnal ajunge de la transmiţător la receptor prin canal radio având căi de reflexie multiple (fig. 8.1), fenomen denumit propagare multicăi. Acest fenomen poate cauza fluctuaţii ale semnalului recepţionat ca amplitudine, fază şi unghi de sosire, dând naştere terminologiei de fading multicăi (multipath fading).

Fig.8.1. Exemplu de propagare multicale Scintilaţia - este o altă denumire provenită din radioastronomie, utilizată pentru descrierea fluctuaţiei multicale cauzată de schimbările fizice ale mediului de propagare, ca de exemplu variaţii ale densităţii ionilor din stratul ionosferic care reflectă semnalele radio HF de

221

înaltă frecvenţă. Ambele denumiri fluctuaţie şi scintilaţie, se referă la fluctuaţii aleatoare ale semnalului sau fading datorat propagării multicale. Diferenţa principală constă în faptul că scintilaţia implică particule (ex: ioni) care sunt mult mai mici decât lungimea de undă. Modelarea cap la cap şi proiectarea de sisteme care să atenueze efectul fadingului sunt mult mai dificile decât cele ale unei surse ale cărei performanţe sunt degradate de AWGN. 8.2. FADING. CLASIFICARE, CARACTERISTICI. 8.2.1. Fading la scară mare şi fading la scară mică. În fig.8.2 este reprezentată o vedere de ansamblu a manifestărilor fadingului în canalele de comunicaţie. Sunt două tipuri generale de fading care caracterizează comunicaţiile mobile: fadingul de scară largă si cel de scară mică. Fadingul de scară largă reprezintă atenuarea puterii medii a semnalului sau pierderea căii cauzată de mişcarea pe zone mari (blocurile 1, 2 şi 3 din fig.8.2). Acest fenomen e asociat cu contururile de teren (dealuri, păduri, grupuri de clădiri etc.) aflate între transmiţător şi receptor. Deseori receptorul e reprezentat ca fiind umbrit de aceste proeminenţe. Statistica fadingului pe scară largă furnizează o cale de calcul a estimatului pierderii căii în funcţie de distanţă. Acesta apare ca o pierdere medie a căii (o lege de puterea n) şi o variaţie, în jurul mediei, de tip log-normal. Fadingul de scară mică se referă la schimbări dramatice ale amplitudinii şi fazei semnalului cauzate de modificări mici de poziţie (de ordinul unei jumătăţi de lungimi de undă) în separarea spaţială dintre emiţător şi receptor. După cum se vede în fig.8.2 (blocurile 4,5 şi 6) fadingul de scară mică se manifestă prin două mecanisme şi anume împrăştierea în timp a semnalului (sau dispersarea semnalului) şi comportarea variabilă în timp a canalului. Pentru aplicaţii radio mobile, canalul e variabil în timp din cauză că mişcarea dintre transmiţător şi receptor duce la modificări ale căii de propagare. Viteza de schimbare a acestor condiţii de propagare contează pentru rapiditatea fadingului (rata de schimbare a fedingului). Fadingul de scară mică e numit şi fading Rayleigh deoarece atunci când, căile rezultate prin reflexie sunt numeroase şi nu există o componentă de cale directă LOS (Line-Off-Sight), anvelopa semnalului recepţionat e descrisă statistic printr-o funcţie cu densitate de probabilitate de tip Rayleigh. Atunci când e prezentă componenta dominantă de semnal nefadat, în cazul căii de propagare directă LOS, anvelopa fadingului de scară mică e descrisă de o funcţie cu densitate de probabilitate Rice-ană. Mobilul radio, care se deplasează pe zone mari trebuie să proceseze semnale afectate de ambele tipuri de fading: fadingul de scară mică suprapus peste fadingul de scară largă. Propagarea semnalului în sistemele de comunicaţii mobile, este influenţată de trei mecanisme: reflexia, difracţia şi împrăştierea.

222

reflexia apare când unda electromagnetică ce se propagă, cade pe o suprafaţă netedă de dimensiuni foarte mari comparativ cu frecvenţă RF.

λ

, lungimea de undă a semnalului de radio

difracţia aparecând calea radio dintre transmiţător şi receptor e obstrucţionată de un corp dens, de dimensiuni mari comparativ cu corpului obturant

λ

generând unde secundare în spatele

Difracţia este un fenomen care contează pentru energia RF care circulă între transmiţător şi receptor fără cale directă de propagare LOS. Difracţia e deseori numită umbrire deoarece câmpul rezultat prin difracţie poate ajunge la receptor chiar şi atunci când receptorul e umbrit de un corp impenetrabil din punct de vedere electromagnetic. • împrăştierea (scattering) apare când unda radio cade pe suprafeţe rugoase mari sau când cade pe o suprafaţă cu dimensiuni comparabile cu

λ

sau mai mici, ceea ce

determină reflectarea energiei de RF în toate direcţiile. În mediul urban corpurile tipice care cauzează difracţia sunt stâlpii felinarelor, tăbliţele cu numele străzilor şi frunzişul. Se analizează fadingul de scară mică, cu cele două forme: împrăştierea în timp a semnalului (dispersia semnalului) şi natura variabilă în timp a canalului. Analiza se face în domeniul timp şi în domeniul frecvenţă (fig.8.2, blocurile 7, 10, 13, 16). Pentru dispersia semnalului tipurile de degradare cauzate de fading sunt clasificate ca fading selectiv în frecvenţă, respectiv fading neselectiv în frecvenţă (plat) (blocurile 8, 9, 11, 12). Pentru manifestările variabile în timp; degradările produse de fading se clasifică în: fading lent, respectiv fading rapid (blocurile 14, 15, 17, 18), etichetele care indică transformările Fourier.

223

Manifestări ale canalelor cu fading 1 Fadingul de scară largă datorat mişcărilor pe zone mari 4 Fadingul de scară mică datorat modificărilor mici de poziţie 2 Atenuarea mediei semnalului funcţie de distanţă 3 Variaţii în jurul mediei 5 Împrăştierea în timp a semnalului 6 Variaţia în timp a canalului 7 Descriere în Transf. domeniul timp Fourier 10 Descriere în domeniul frecvenţă 13 Descriere în domeniul timp Transf..8.2 Manifestări ale canalelor cu fading 224 . 16 Descriere în domeniul deplasării Doppler Fourier 8 Fading selectiv în frecvenţă 9 Fading plat Duale Duale 17 Fading rapid 18 Fading lent 11 Fading selectiv în frecvenţă 12 Fading plat 14 Fading rapid 15 Fading lent Fig.

Astfel. totalul până la marginea indicată se doreşte să furnizeze o putere a semnalului recepţionat de 98-99% din fiecare tip de variaţie a fadingului (de scară mare sau mică). cazul aproape cel mai defavorabil Rayleigh. cauzată de fadingul de scară largă. sau marginea fadingului pe scară largă.3.8. Neglijând efectul zgomotului. Puterea transmisă 0 Pierderea medie a căii Staţia mobilă Distanţa Fading de scară largă log-normal Marginile fadingului de scară mare Fading Rayleigh Puterea recepţionată ~(1-2)% Marginile fadingului de scară mică ~(1-2)% Fig. sau marginea fadingului de scară mică (tipic 20-30 dB). în general în funcţie de semnalul transmis. Notaţia „~ 1-2%” indică o zonă (probabilitate) sub zona de sfârşit (coadă) a fiecărei funcţii densitate de probabilitate. răspunsul la impuls al canalului. Consideraţii asupra „link-budget” pentru canale cu fading Semnalul recepţionat.3 sunt prezentate diferitele contribuţii care trebuie luate în considerare când se estimează pierderea pe cale pentru analiza „bugetului” legăturii de comunicaţie în aplicaţiile celulare. ca obiectiv de proiectare. r(t) e descris.2) 225 .În fig. Aceste contribuţii sunt: • • • pierderea medie a căii ca funcţie de distanţă. variaţii apropiate de cazul cel mai defavorabil a pierderii medii a căii (tipic 6-10 dB).8. s(t). putem scrie : r(t) = s(t) * hc(t) (8. în convoluţie cu hc(t).

4. În fig. Fadingul de scară mică e suprapus peste fadingul de scară mare şi poate fi identificat uşor.3) unde m(t) e componenta de fading de scară largă. În cazul comunicaţiilor radio mobile. Deplasarea tipică a antenei. (mărimea măsurată în decibeli are o pdf Gaussiană).4a.8. puterea semnalului recepţionat r(t) e reprezentată faţă de deplasarea antenei (tipic.4b fadingul de scară largă sau media locală m(t) a fost extras pentru a se vedea fadingul de scară mică r0(t) în jurul unei anumite puteri constante. Figura 8. este aproximativ egală cu o jumătate de lungime de undă. r(t) poate fi exprimat prin două variabile aleatoare: r(t) = m(t) · r0(t) (8. Uneori m(t) e denumit medie locală sau fading log-normal deoarece mărimea (magnitudinea) lui m(t) e descrisă printr-o funcţie cu densitate de probabilitate de tip log-normală sau echivalent. 226 .8. pentru cazul comunicaţiilor mobile. La fel r0(t) e uneori numită fading multicăi sau fading Rayleigh . iar r0(t) e componenta de fading de scară mică. Fadingul de scară largă şi fadingul de scară mică b) Figura.4 reprezintă legătura dintre fadingul de scară mare şi mică. dintre zerourile fadingului de scară mică. în unităţi de lungime de undă). Puterea semnalului [dB] m(t) Puterea semnalului [dB] r0(t) r0(t) Deplasarea antenei Deplasarea antenei a) Fig.unde „*” denotă convoluţia.8.

n ⎛d⎞ Lp (d ) ~ ⎜ ⎜d ⎟ ⎟ ⎝ 0⎠ Deseori (8. înălţimea antenei şi mediul de propagare. Pierderea căii a fost măsurată relativ pentru distanţa de referinţă în spaţiu liber d0 =100m.2. Lp (d ) este pierderea medie a căii (mediat pe o multitudine de amplasamente) pentru o valoare dată a lui d.4) Lp (d ) este exprimat în decibeli: ⎛ d L p (d ) = L s (d 0 )(dB ) + 10 n log ⎜ ⎜d ⎝ 0 ⎞ ⎟ ⎟ ⎠ (8. pentru un mare număr de înălţimi de antene şi distanţe de acoperire. În fig.8.1). se găseşte de obicei prin măsurători de câmp sau se calculează folosind pierderea căii în spaţiul liber dată de ec. Pentru aplicaţiile radio mobile. n poate fi mai mic ca 2.(8.5 se observă împrăştierea pierderii căii în funcţie de distanţă pentru câteva oraşe din România. Valoarea exponentului n depinde de frecvenţă. Lp (d ) .8.(8. după cum se vede din ec. d raportat la distanţa d0 de referinţă. Metoda de predicţie Hata a transformat datele obţinute de Okumura în formule parametrice. ca funcţie de distanţa d dintre transmiţător şi receptor este proporţională cu puterea n a lui d. În spaţiul liber n=2. iar când sunt prezente obstrucţiile. Se vede că liniile drepte se potrivesc la diferite valori ale exponentului. pentru a determina Lp (d ) funcţie de d pe o scară log-log (pentru distanţe mai mari ca d0) rezultă o linie dreaptă cu panta 10 ndB/decadă. pentru punctul de referinţă aflat la distanţa d0 faţă de transmiţător. Pierderea căii Ls(d0).5) Distanţa de referinţă d0. pierderea medie pe cale şi deviaţia standard. Folosind regresia liniară pentru MMSE (Minimum Mean-Squred Estimate) estimarea minimului mediei pătratice. pierderea medie pe cale. Pentru unde puternic ghidate (ca străzile oraşelor). Tipic d0. corespunde unui punct aflat la mare distanţă de antenă.2 Fadingul de scară mare. este 1 km pentru celulele mari. 100m pentru microcelule şi 1m pentru canale indoor. 227 .1). metoda de predicţie Okumura a dat valorile primelor măsurători complete pentru pierderile pe cale. Pentru aplicaţiile radio mobile. n este mai mare.

de obicei nu se iau valori mai mari de 6-10 dB.Fig.8. Din fig. parametrii care trebuie să descrie statistic pierderea pe cale datorată fadingului pe scară largă pentru o locaţie arbitrară cu o anumită separare transmiţător receptor.5 se vede că variaţiile pierderii pe cale pot fi relativ mari. 228 . Astfel.8. Astfel pierderea pe cale Lp(d) poate fi exprimată în funcţie de L p (d ) plus o variabilă aleatoare Xσ : L p (d )(dB) = Ls (d 0 )(dB) + 10n log10 unde d + X σ (dB) d0 (8. deoarece mediul pentru diferite amplasamente poate fi foarte diferit pentru separări similare transmiţător-receptor.(8. sunt: distanţa de referinţă d0 exponentul pierderii căii n deviaţia standard σ a lui X σ . pentru orice valoare a lui d.5 Pierderea căii in funcţie de distanţă măsurată pentru câteva oraşe din România Pierderea căii funcţie de distanţă. din ec.5) este o medie şi deci nu e adecvată pentru descrierea unui caz particular de pierdere a căii. E necesar să se cunoască şi variaţiile în jurul mediei. Xσ este deseori bazată pe măsurători. Alegerea unei valori pentru (deasemenea în decibeli). pierderea pe cale Lp(d) este o variabilă aleatoare având o distribuţie log-normală în jurul valorii medii L p (d ) dependentă de distanţă.6) X σ e o variabilă aleatoare Gaussiană de medie nulă cu deviaţia standard σ X σ depinde de amplasament şi distanţă. Măsurătorile au arătat că.

împrăştiată sau difuză.r ≥ 0 2⎥ ⎣ 2σ ⎦ (8.5. τ şi timpul de 229 . astfel pentru o singură legătură de comunicaţie ea reprezintă funcţia corespunzătoare cazului cel mai defavorabil de fading în funcţie de puterea medie a semnalului recepţionat.2. Componenta nefadată e denumită componentă speculară. întârzierea observare sau de transmisie t.6 sunt ilustrate consecinţele ambelor manifestări arătând răspunsul canalului multicăi la un impuls îngust. e caracterizată de o funcţie cu densitate de probabilitate de tip Rice-ană şi e numită fading Ricean. corespunde telefoniei celulare actuale şi serviciilor de comunicaţii personale PCS (personal communication services). Timpul de întârziere se referă la împrăştierea în timp care rezultă din răspunsul non-optim la impuls al canalului cu fading.8. Funcţia cu densitate de probabiliate Rayleigh rezultă din faptul că nu există componentă speculară a semnalului.6) se manifestă prin două mecanisme: • • împrăştierea în timp a impulsurilor numerice din semnal comportarea variabilă în timp a canalului de comunicaţie. În fig. În plus se presupune că semnalul care se propagă e în banda de frecvenţă UHF. ţinând cont de schimbările căilor de propagare care sunt percepute ca o comportare variabilă în timp a canalului. statistici şi mecanisme Atunci când semnalul recepţionat e compus din unde reflectate multiple plus o componentă importantă directă (nefadată).8. Pe măsură ce amplitudinea componentei speculare se apropie de zero. în funcţie de întârziere (sau de timp dacă se presupune că mişcarea e de viteză constantă) se utilizează două referinţe distincte de timp. cu alocarea de frecvenţă 1-2GHz.2. funcţia densitate de probabilitate Rice-ană se apropie de funcţia Rayleigh (8. amplitudinea anvelopei datorată fadingului de scară mică. blocurile 4. În cele ce urmează se presupune că reducerea valorii raportului semnal-zgomot S/Z cauzată de fading urmează modelul Rayleigh.in rest p (r ) = 0 unde r este amplitudinea anvelopei semnalului recepţionat. cauzată de mişcare (ex: antena receptoare aflată pe o platformă mobilă).8.7) de forma: r σ 2 ⎡ r2 ⎤ exp ⎢ − .3. Fadingul de scară mică (fig. Componenta Rayleigh fluctuantă e numită uneori componentă aleatoare. Timpul de transmisie e legat de mişcarea antenei sau modificările spaţiale.7) . iar 2 σ 2 este puterea medie a semnalului multicale înaintea detecţiei. Fadingul de scară mică.

a.6. unde λ e lungimea de undă a purtătoarei. cum se presupune în fig.8.6 Răspunsul canalului multicăi la un impuls îngust în funcţie de întârziere.Trebuie menţionat că la viteză constantă. fie timpul de transmisie.8. Poziţia antenei #1 la momentul t1 Poziţia antenei #2 la momentul t2 Puterea recepţionată a) Timpul de întârziere τ Poziţia antenei #3 la momentul t3 Puterea recepţionată b) Timpul de întârziere τ Puterea recepţionată c) Timpul de întârziere τ Fig. mărimea lor (amplitudinea) şi puterea totală recepţionată (aria) în profilul puterii recepţionate. în raport de poziţia antenei În fig. Aici intervalul dintre două poziţii succesive ale antenei este 0. Pentru fiecare din cele trei cazuri structura răspunsului diferă semnificativ în timpul de întârziere a celei mai extinse componente de semnal. c sunt prezentate secvenţe de profiluri ale puterii impulsurilor recepţionate pe măsură ce antena se deplasează pe o serie de poziţii echidistante. 230 . numărul de copii ale semnalului. b. comportarea variabilă în timp poate fi ilustrată folosind fie poziţia antenei.4 λ .6.8.

pierdere în S/Z) timpul de coerenţă al canalului > durata simbolului Fig. eşec PLL. La fel. eşec PLL. BER ireductibil) timpul de coerenţă al canalului < durata simbolului Domeniul timp Fading lent (Doppler mic. mutilarea impulsului.8. categorii de degradări şi efecte Astfel. mecanismul împrăştierii în timp e caracterizat în domeniul întârziere-timp ca împrăştierea întârzierii multicăi.7 sunt prezentate pe scurt aceste două mecanisme ale fadingului (timp sau întârziere.8. Fiecare mecanism caracterizat în domeniul timp poate fi la fel de bine caracterizat în domeniul frecvenţă.7. iar în domeniul frecvenţă ca lăţimea benzii de coerenţă a canalului. BER ireductibil) coerenţa canalului BW < rata simbolului Domeniul frecvenţei Fading plat (pierdere în S/Z) coerenţa canalului BW > rata simbolului Mecanisme duale Fading rapid (Doppler mare. Mecanismul împrăştierii în timp datorat multicăilor Fading selectiv în frecvenţă (ISI. pierdere în S/Z) rata fedingului canalului < rata simbolului Fading plat (pierdere în S/Z) împrăştierea întârzierii multicăi < durata simbolului Fading selectiv în frecvenţă (distorsiuni ISI. mecanismul variabil în timp va fi caracterizat în domeniul timp ca timp de coerenţă al canalului. BER ireductibil) rata fedingului canalului > rata simbolului Domeniul timp-întârziere Mecanisme duale Domeniul deplasării Doppler Fading lent (Doppler mare. mutilarea impulsului BER ireductibil) împrăştierea întârzierii multicăi > durata simbolului Mecanismul variabil în timp datorat mişcării Fading rapid (Doppler mare. eşec PLL. şi frecvenţă sau deplasare Doppler). Mecanismele fedingului de scară redusă: mecanisme.În fig. iar în domeniul frecvenţă (deplasare Doppler) ca rata fadingului canalului 231 .

Nivelul de prag poate fi ales cu 10dB sau 20dB sub nivelul celei mai puternice componente. trebuie folosite semnale de bandă largă. pe durata căreia puterea semnalului multicăi cade la un anume nivel de prag. cum variază puterea medie recepţionată în funcţie de τ τ τ τ întârzierea de timp”.8. Pentru un singur impuls transmis. În 1963 Bello a propus o cale simplă de modelare a fenomenului de feding: el a propus noţiunea de împrăştiere necorelată staţionară în sens larg WSSUS (Wide-Sense Stationary Uncorrelated Scattering). Aceste comportări nu sunt identice una cu cealaltă în sens strict matematic. semnalul recepţionat constă de obicei din câteva componente multicăi discrete. semnalul recepţionat e deseori văzut ca un semnal continuu de componente multicăi. numite de obicei „degete”.sau împrăştierea Doppler.2 s-a notat dualitatea dintre blocurile 7 şi 16. dă informaţii despre domeniul de frecvenţe pe care două componente spectrale ale semnalului recepţionat au un potenţial mare de corelare pentru amplitudine şi fază. dintre prima şi ultima componentă recepţionată reprezintă întârzierea în exces maximă.8 pot fi identificate funcţii care prezintă comportări similare pe domeniu. elemente sau sisteme) sunt duale când comportarea unuia faţă de referinţa timp (timp sau întârziere de timp) este identică cu comportarea celuilalt faţă de referinţa frecvenţă (frecvenţă sau deplasare Doppler). R( Δ f) din fig. τ 232 . Am etichetat aceste două funcţii de corelaţie duale. 8. sub componenta cea mai puternică. Aceste mecanisme şi categoriile de degradări asociate vor fi examinate în cele ce urmează. Notăm că pentru un sistem ideal (cu întârziere în exces nulă) funcţia S( ) ar consta dintr-un impuls ideal cu ponderea egală cu puterea medie totală a semnalului recepţionat. Şi în fig.8.8b.8.2. R( Δ t) din fig. dualitatea dintre mecanismul de împrăştiere în timp din domeniul frecvenţă şi mecanismul variabil în timp din domeniul timp. El reprezintă întârzierea de propagare a semnalului care depăşeşte întârzierea primului semnal sosit la receptor.8. Pentru canalul radio fără fir tipic. ca de exemplu canalul cu împrăştiere troposferică.7. Termenul „întârziere de timp” e folosit referitor la excesul întârzierii. care caracterizează dispersia semnalului în domeniul frecvenţă.8c. 10 şi 13 iar în fig. timpul Tm . Figura 8. Pentru măsurarea profilului intensităţii multicăi.8(a) prezintă profilul intensităţii multicăi S( ) în funcţie de întârzierea în timp  Cunoaşterea lui S( ) ne ajută să răspundem la întrebarea: „Pentru un impuls transmis.4 Conceptul de dualitate Doi operatori (funcţii. Pentru anumite canale. În fig. care caracterizează rapiditatea fadingului în domeniul timp dă informaţii despre intervalul de timp în care cele două semnale recepţionate au un potenţial mare de corelare pentru amplitudine şi fază. dar pentru înţelegerea modelului de canal cu fading sunt suficient de utile pentru a ne referi la ele ca la funcţii duale.8. Un alt exemplu.

7). Un canal prezintă un 233 . şi fig. şi Ts durata simbolului poate fi văzută ca două tipuri de degradare.8.S(τ) Funcţii duale S(γ) γ 0 Tm Întârzierea în exces maximă a) Profilul intensităţii multicăi fc-fd fc fc+fd fd Împrăştierea spectrală broadening d) Spectrul de putere Doppler |R(Δf)| R(Δt) Funcţii duale Δf 0 f0=1/Tm Banda de coerenţă b) Funcţia de corelaţie cu decalaj de frecvenţă 0 T0=1/fd Timpul de coerenţă c) Funcţia de corelaţie cu decalaj de timp Δt Fig. ANALIZATE ÎN DOMENIUL ÎNTÎRZIERE ÎN TIMP În canalele cu fading.8. relaţiile dintre Tm întârzierea în exces maximă. DEGRADĂRI DATORATE ÎMPRĂŞTIERII ÎN TIMP A SEMNALULUI.3. fedingul selectiv în frecvenţă şi fedingul neselectiv în frecvenţă sau fedingul plat (fig.8 Relaţiile între funcţiile de corelaţie ale canalului şi funcţiile densităţii de putere 8.2.8. blocurile 8 şi 9.

R( Δ f) Δ f.feding selectiv în frecvenţă dacă Tm > Ts . O asemenea dispersare multicăi e similară cu distorsiunea ISI cauzată de un filtru electronic. Această condiţie apare de câte ori componentele multicăi recepţionate ale simbolului se extind peste durata simbolului. Pentru reducerea valorii raportului semnal-zgomot S/Z cauzată de fedingul plat. este măsura statistică a domeniului de frecvenţe peste care canalul permite trecerea tuturor componentelor spectrale. Astfel canalul. poate prezenta uneori distorsiuni selective în frecvenţă. Ea poate fi interpretată ca o funcţie de transfer în frecvenţă a canalului. R( Δ f) reprezintă corelaţia dintre răspunsul canalului la două semnale ca funcţie de diferenţă de frecvenţă dintre cele două semnale. Împrăştierea în timp a Semnalului analizată în Domeniul Frecvenţă . mai comod la analiza degradărilor în domeniul timp. poate fi măsurată prin transmiterea unei perechi de sinusoide separate în frecvenţă cu intercorelaţia dintre două semnale recepţionate separat şi repetând procesul pentru Δ f mai mare. Astfel. Un canal prezintă feding plat sau selectiv în frecvenţă dacă Tm < Ts. Astfel banda de coerenţă reprezintă domeniul de frecvenţe pentru 234 .8. măsurarea lui R( Δ f) poate fi făcută cu o sinusoidă cu banda de frecvenţă care interesează (semnalul de bandă largă).8b se vede funcţia |R( Δ f)| numită funcţia de corelaţie cu decalajul frecvenţei. În cazul fedingului selectiv în frecvenţă e posibilă evitarea distorsionării deoarece multe din componentele multicăi sunt rezolvabile de către receptor. cea mai eficientă cale este introducerea unui anume grad diversitate a semnalului şi utilizarea codării pentru corecţia de erori.Acest lucru va fi explicat mai târziu. care este transformata Fourier a lui S( ).1. Astfel.3. Există totuşi o degradare a performanţelor deoarece fazorii componenţi nerezolvabili se pot adăuga distructiv şi pot duce la o reducere substanţială a raportului semnal-zgomot. Aici nu există distorsiunea de tip ISI indus de canal. De fapt o altă denumire pentru acest tip de degradare datorată fedingului este ISI indus de canal. În fig. deoarece împrăştierea în timp a semnalului nu duce la suprapuneri semnificative între simbolurile recepţionate vecine. 8.Funcţia de Corelaţie cu Decalaj de Frecvenţă Dispersia semnalului poate fi analog caracterizată în domeniul frecvenţă. Banda de coerenţă f0. Mai tîrziu vor fi prezentate tehnici de evitare a distorsiunilor. În acest caz. considerat cu feding plat. împrăştierea în timp poate fi interpretată ca rezultatul procesului de filtrare. tehnica de evitare adecvată este de a îmbunătăţi valoarea acstui raport pentru semnalul recepţionat (sau de a reduce valoarea raportului S/Z impus). toate componentele multicăi recepţionate ale simbolului ajung într-un interval de simbol astfel că ele nu sunt rezolvabile. cu un câştig aproximativ egal şi fază liniară. Cunoaşterea lui R( Δ f) ne ajută să răspundem la întrebarea „care este corelaţia dintre semnalele recepţionate care sunt decalate în frecvenţă cu τ Δ f=f1-f2 ?”. Pentru sistemele numerice.

8) Întârzierea în exces maximă. Acest model e denumit model de canal cu împăştiere densă. un sistem dat va lucra cu canalul.27τ στ 1 2πσ τ (8. deoarece diferite canale având acelaşi Tm pot prezenta profile de intensitate a semnalului funcţie de împrăştierea întârzierii foarte diferite.este rădăcina pătrată a momentului central de ordin doi a lui S(τ). f0 = 0. împrăştieri având coeficienţi de reflexie egali ca mărime dar independenţi. ca de exemplu prezintă sau nu feding. Se poate spune cu aproximaţie că: f0 ≈ 1 Tm (8. Astfel componentele spectrale ale semnalului din acest domeniu sunt afectate de canal în acelaşi mod.10) Pentru cazul comunicaţiilor radio mobile ca model util pentru acoperirea urbană este în general acceptată zona cu împrăşiere radială cu decalaj uniform. Nu există o relaţie exactă între banda de coerenţă şi împrăştierea întârzierii.care componentele de frecvenţă au un potenţial mare pentru corelarea amplitudinilor. pentru un interval de frecvenţe pentru care funcţia de transfer de frecvenţă complexă are o corelaţie de minim 0. Tm nu e neapărat cel mai bun indicator despre modul în care. Au fost descrise câteva relaţii aproximative. 2 τ2 − τ () 2 (8. De notat că f0 şi Tm sunt mărimi reciproce (înmulţite cu o constantă).11) Comunitatea care se ocupă de efectul ionosferic foloseşte pentru f0 relaţia: f0 = (8. atunci banda de coerenţă e aproximativ f0 ≈ 1 στ 50 (8.12) 235 . O măsură mult mai utilă si mai des întâlnită pentru împrăştierea întârzierii este radical din media pătratului împrăştierii întârzierii în valoare efectivă (rms-root mean squared) στ .5. cu faza de reflexie aleatoare. La un asemenea model banda de coerenţă a fost definită la fel.9.9) 2 (τ ) este pătratul mediei. iar στ . ea trebuie dedusă prin analiza semnalului (de obicei se utilizează tehnici Fourier) pentru măsurări ale dispersiei semnalelor în anumite canale. unde: στ = τ este întârzierea în exces medie. τ este momentul de ordinul doi. Dacă banda de coerenţă se defineşte ca intervalul de frecvenţe în care funcţia de transfer în frecvenţă complexă a canalului are o corelaţie de minim 0.

Fedingul neselectiv în frecvenţă sau plat apare când f0>W. ocazional să se manifeste ca având un feding selectiv în frecvenţă.5. Toate componentele spectrale vor fi afectate de canal în acelaşi mod (ex: feding sau non-feding) (fig.8.9b).9a). dar degradarea performanţelor poate apărea din cauza pierderii în valoare a raportului semnal-zgomot S/Z atunci când semnalul e fluctuant. Astfel. corespunzând intervalului de frecvenţă cu corelaţia minim 0. etc. analizate în Domeniul Frecvenţă Un canal se consideră selectiv în frecvenţă dacă f0 <1/Ts=W. Fedingul selectiv în frecvenţă apare atunci când componentele spectrale ale semnalului nu sunt egal afectate de canal. În practică W poate fi diferit de 1/Ts din cauza filtrării sau tipului de modulaţie (QPSK quaternary phase shift keying.8. Acest lucru se poate vedea în fig. cele care cad în afara benzii de coerenţă vor fi afectate diferit (independent) faţă de cele din interiorul benzii de coerenţă.14) Astfel. O consecinţă a dispariţiei componentei continue e absenţa unei valori maxime sigure (de încredere) pe baza căreia să se stabilească sincronizarea de timp. nu poate manifesta feding plat în 236 .9c. este: f0 ≈ 1 5σ τ (8. Anumite componente spectrale. E corect să spunem că un canal radio mobil. Totuşi. sau din care să se eşantioneze faza transportată de impuls. chiar dacă f0 >W.3. Când apare acest lucru impulsul va fi sever mutilat prin rejectarea componentei continue. fără a folosi un egalizor în receptor. clasificat cu feding plat. Categorii de Degradare cauzate de Împrăştierea în Timp a Semnalului.2. chiar când canalul e categorisit ca având un feding plat el poate. vor fi momente în care semnalul recepţionat va fi afectat de feding selectiv în frecvenţă. Fedingul plat nu introduce ISI indus de canal. Pentru a evita ISI indusă de canal se cere ca respectivul canal să prezinte un feding plat.8. unde rata simbolurilor 1/ Ts se consideră nominal egală cu lăţimea de bandă.). Situaţia apare atunci când f0<W (vezi fig. banda de coerenţă a canalului f0 stabileşte o limită superioară a ratei de Cazul fedingului plat.O aproximare mai răspândită a lui f0.8. unde f0>W (sau Tm<Ts) apare în fig.9b. unde zerourile funcţiei de transfer în frecvenţă a canalului apar în centrul benzii semnalului. 1 Ts (8. prin asigurarea ca: f0 > W ≈ transmisie. MSK minimum shift keying. atunci când mobilul radio îşi schimbă poziţia.13) 8.

8. W Densitate spectrală f0 Frecvenţa a) Feding selectiv în frecvenţă tipic (f0<W) Densitate spectrală W f0 b) Feding plat tipic (f0>W) Frecvenţa Densitate spectrală W 237 . cu atât scade timpul petrecut în condiţiile echivalente cu cele din fig. Prin comparaţie.permanenţă. e clar că în fig.9c.9a fedingul e independent de poziţia benzii de frecvenţă şi că fedingul selectiv în frecvenţă apare tot timpul şi nu numai ocazional. Pe măsură ce f0 devine mult mai mare ca W (sau Tm mult mai mică decât Ts).8.

modul în care se realizează acoperirea teritoriului etc. Un astfel de canal constă dintr-o bandă de frecvență desemnată. Așadar. este vorba de o diviziune mixtă timp-frecvență. structura legăturii de comunicație. Unui utilizator (grup de utilizatori) i se alocă un canal radio (sau un grup de canale). deci pe baza sa se va constitui canalul de comunicație. În unele lucrări secțiunea care asigură transmisiunea radio este denumită interfața radio. Diviziunea în frecvență are la bază procedeul clasic de împărțire a unei benzi de frecvență în canale de radiofrecvență. clasificate sau sistematizate. Diviziunea în timp constă în împarțirea unei perioade din timpul alocat: pentru comunicație în segmente (slot-uri) În aceste segmente se înserează informația provenită de la un utilizator. prin frecvența sa centrală de aici provenind şi denumirea frecvent utilizată de "frecvențe radio". cum ar fi: modul de constituire a canalului de comunicație la nivelul interfeței radio. • cu diviziune în timp (TD .Frequency Division).Time Division). denumite pe scurt canale radio.9.f0 Frecvenţa c) Zerourile funcţiei de transfer în frecvenţă a canalului apar în centrul benzii semnalului (f0>W) Fig. de fapt. În continuare vor fi menționate câteva astfel de clasificări pe care le considerăm mai utile sau mai interesante. poziția sistemului față de unele sisteme de comunicație.4 SISTEME RADIO MOBILE În decursul timpului termenul de comunicații mobile s-a extins astfel încât în prezent înglobează toate sistemele în care unul dintre cele două terminale implicate în legătura de comunicație este capabil să se deplaseze (indiferent dacă se deplasează sau nu). Luând în considerație interfața radio. Cum mobilitatea este posibilă numai în cazul în care cel puţin o parte a comunicaţiei este realizată folosind propagarea undelor electro-magnetice (undele radio) acest tip de comunicații mai sunt cunoscute şi sub denumirea de radiocomunicații mobile. Relaţii între funcţia de transfer în frecvenţă a canalului şi lărgimea benzii W a semnalului. Prin specificul interfeței radio canalele temporare trebuie asociate cu o purtătoare radio. 8.Cod Division). După modul în care se formează canalele de comunicație la nivelul interfeței radio se disting sisteme de comunicații mobile: • cu diviziune în frecvență (FD . 238 . • cu diviziune în cod (CD .8. pot fi identificate numeroase criterii pe baza cărora sistemele de comunicații mobile pot fi grupate. adeseori.

radio-paging etc. În sistemele cu spectru împrăștiat energia semnalului care trebuie transmis este "împrăștiat" într-o bandă mult mai largă decât banda originară cu ajutorul unui semnal special denumit cod care este. • duplex. radioteleviziune.suficient de mare astfel încât emițătorul să nu perturbe funcționarea receptorului local. Așadar mesajul poate fi recuperat din mulțimea de semnale recepționate prin cunoașterea codului.Diviziunea în cod are la bază procedeele folosite în sistemele de comunicație cu spectru împrăștiat (Spread Spectrum). Se constată că.apasă pentru a vorbi eliberează pentru a asculta).separare duplex . unul dintre cele două terminale este numai emițător iar celălalt numai receptor. Sistemele de comunicație bilaterale. Pentru realizarea comunicaţiei bilaterale canalul este folosit alternativ pentru emisie si recepție cu ajutorul unei taste cunoscute în literatura de limba engleză sub denumirea de tastă PTT (PushTo-Talk Release-To-Listen . De aici a rezultat o nouă soluție pentru a realiza canale de comunicație. În primul caz comunicația are loc într-un singur sens. într-o bandă dată de frecvență: prin folosirea unor coduri ortogonale între ele. • bilaterale. Recuperarea mesajului presupune cunoașterea codului folosit pentru împrăștiere. În cazul modului de lucru simplex sistemul foloseşte un singur canal radio (o "frecvență"). • semiduplex. 239 . Această separare depinde de frecvența de lucru și de parametrii filtrelor folosite la intrarea receptorului. Trebuie remarcat că atunci când se dispune de două frecvențe care nu sunt suficient de depărtate se poate folosi și modul de lucru cunoscut sub denumirea de simplex pe două frecvențe. • sisteme deschise de comuncații mobile. Din această categorie fac parte rețelele de difuzare sau de achiziție de informație: radio-difuziune. la care informația se transmite în ambele sensuri. la o privire mai atentă. prezintă mai multe moduri de lucru: • simplex. câte unul pe fiecare sens de comunicare. o secvență pseudo-aleatoare corespunzător aleasă. După structura legăturii sistemele de comunicații mobile pot fi: • unilaterale. respectiv accesul multiplu. între cele două canale trebuie să existe o separare în frecvență . canalele sunt create tot printr-o diviziune mixtă: în frecvență și în cod. În modul de lucru duplex se folosesc două canale radio. Este modul de lucru cel mai simplu și economic dar calitatea serviciilor este modestă. Modul de lucru semiduplex reprezintă o variantă întermediară în care la un capăt al legăturii se folosește filtrul duplex iar la celălalt comutarea cu tasta (PTT). Acestea s-au dezvoltat foarte mult în ultimele decenii ieșind din domeniul exclusiv militar. După poziția sistemului analizat față de alte sisteme de comunicație se disting: • sisteme închise de comunicații mobile. de fapt.

10. Structura unui sistem închis de comunicaţii mobile b) Sistemele deschise. b) Comunicațiile au loc între o stație mobilă și stația de bază (figura 8. permit realizarea de legături de comunicație pentru utilizatorii mobili atât în interiorul rețelei proprii cât și cu utilizatori conectați la alte rețele de comunicație (figura 8.Public Land Mobile Network) este conectată la rețeaua telefonică publică. O asemenea structură este întalnită în radiotelefonii convenționale (PMR . Ele cuprind. în unele sisteme de radiopaging etc. Dacă teritoriul care trebuie acoperit este mai întins se folosesc stații intermediare care recepționează semnalul de la o stație de bază și-l retransmit după o schimbare de frecvență (repetoare). • sisteme necelulare.a) Sistemele închise. Ele asigură comunicația în zona acoperită de stația de bază. comunicația între două stații mobile poate avea loc direct dar. Primele rețele de comunicații radiotelefonice și multe din cele ce sunt încă în funcțiune sunt necelulare. asigură comunicația numai în cadrul rețelei proprii.Public Switched Telephone Network). Situația cel mai des întâlnită este aceea în care o rețea terestră de comunicații mobile (PLMN. prin intermediul stației de bază. 240 . de regulă.Private Mobile Radio).11).8. În cazul sistemelor moderne.10) sau între două stații mobile. cel mai adesea. comutată (PSTN . o stație de bază (sau mai multe) și un număr oarecare de stații mobile. După modul în care se realizează acoperirea cu semnal radio a zonei de lucru sistemele de comunicații mobile se împart în: • sisteme celulare. Fig. se admite conectarea rețelelor mobile și cu rețele de transmisiuni de date sau cu rețele private având altă destinație.

aero-mobile. De remarcat este faptul că termenul de comunicații mobile se referă la o mare varietate de rețele de comunicații: satelit-mobile. Conceptele de împarțire în celule și de reutilizare a canalelor radio nu sunt noi. terestru-mobile etc. capitolul de faţă se va focaliza asupra comunicațiilor mobile terestre. 241 . În acest caz zona de acoperire a rețelei este împarțită în celule de forma regulată.8. din acest punct de vedere. Domeniul este extrem de vast.Digital Enhanced Cordless Telecommunications) au extins conceptul la realizarea unei rețele de terminale asociate cu minicentralele adecvate comunicațiilor între birouri. maritim-mobile. realizează o ameliorare considerabilă. necelulare sunt caracterizate printr-o eficiență redusă în utilizarea canalelor radio disponibile. În acest fel canalele radio pot fi utilizate în celule suficient de depărtate. Rețelele celulare se dovedesc a fi o alternativă care.Fig.Variantele moderne (DECT . Raza de acțiune tipică este de ordinul sutelor de metri.Sistemele de telefonie fară cordon (cordless) care realizează o prelungire prin canale radio a cablului telefonic. Distanța la care se reutilizează un canal este determinată astfel încât să se limiteze apariția unor perturbații specifice denumite perturbații co-canal. în cazul rețelelor de radiodifuziune) dar sistemele celulare au realizat un salt impresionant prin aplicarea lor pentru zone de acoperire mici sau chiar foarte mici.11 Arhitectura unui sistem deschis de comunicaţii mobile Treptat s-a constatat că reţelele. Ele au fost și sunt aplicate în cazul multor altor rețele (de exemplu. care sunt deservite de stații de bază de putere relativ mică (zeci de wați). Dintre sistemele de comunicații mobile terestre cele mai cunoscute sunt: . .

viteza de transmisie a datelor poate fi de până la 172 kbit/s (prin comparaţie cu viteza de 14. Generaţia 1 (1G). În faza 2+. în trei generaţii distincte. prin folosirea transmisiei cu pachete de date. funcţionând în benzile de 450 MHz sau de 800-900 MHz. . sistemele moderne folosesc din ce în ce mai mult structura celulară. Devine astfel posibilă realizarea unor transmisii de tip multimedia. cuprinde sisteme ca NMT.4 kbit/s oferită în faza 1 de dezvoltare). Sistemele 2G sunt în prezent la apogeul dezvoltării lor. dar se înmulțesc variantele deschise. 8. închise sau..Sistemele de radiotelefonie mobilă cu canale atribuite pe utilizatori sunt sisteme care pot lucra cu sau fară dispecer. mai rar.4. Erau sisteme cu prelucrarea analogică a semnalului. de până la 2 Mbit/s (în unele variante până la 8 Mbit/s) şi prezintă posibilităţi multiple pentru servicii multimedia de calitate şi pentru operare în medii diferite. TACS etc. Sisteme radio mobile celulare Sistemele de comunicaţii mobile celulare au fost dezvoltate. cu următoarea evoluţie. . cel vocal.Sistemele de radiotelefonie mobilă celulară sunt sisteme deschise. şantiere etc. AMPS. În prezent sistemele de generaţia 1 sunt la finalul evoluţiei. Generaţia 3 (3G) oferă viteze de transmisie sporită. până în prezent. . destinate publicului larg. Ca exemple de astfel de sisteme sunt GSM. D-AMPS etc. şi a apărut cu începere din 1980.1. În evoluţia 2G se pot pune în evidenţă trei faze de dezvoltare: 1. având în acelaşi timp şi o capacitate limitată pentru serviciile de transmisii de date. Astfel.Sistemele de radiotelefonie cu acces multiplu cunoscute şi ca sisteme de radiotelefonie dedicate sau sisteme_de comunicație "trunked" sunt sisteme la care utilizatorii folosesc în comun un grup de canale radio. prin procedeul GPRS. cu viteză relativ redusă. deschise. fiind scoase din exploatare în multe dintre ţările în care au funcţionat. alocate unor grupuri relativ restrânse și închise de utilizatori. destinată să ofere un singur serviciu. Sunt sisteme cu prelucrare digitală a semnalului. Pot funcționa cu sau fară dispecer. Aceste sisteme asigură o utilizare eficientă a canalelor radio pentru realizarea unui mare număr de legături de comunicație.Sistemele de radio-apel unilateral (radio-paging) permit transmiterea unor mesaje către abonații mobili aflați în zona de acoperire a rețelei. ce funcţionează în 242 . cu funcţionare în benzile de 900 MHz şi 1800 MHz. În general sunt sisteme închise. a fost iniţial destinată să ofere servicii vocale. ele sunt atribuite anumitor categorii de utilizatori sau unor operatori care asigură (prin abonament) servicii de radiotelefonie unor instituţii. Sunt sisteme cu prelucrarea digitală a semnalului. cu canale permanent alocate sau atribuite la cerere. Primele sisteme GSM au fost introduse în exploatare în 1991. Generaţia 2 (2G). 2 şi 2+. GSM oferă posibilitatea sporirii vitezei de transmisie a datelor prin introducerea unor procedee speciale ca HSCSD şi GPRS.

dezvoltarea UTRA fiind realizată tocmai pornind de la interfaţa GSM.U. Sintetic. evoluţia tehnică în concepţia sistemelor celulare până în prezent.A) etc. Astfel. Introducerea în exploatarea a primelor sisteme 3G a fost realizata în 2001-2002. iar cea în timp în (figura. La baza dezvoltării 3G se află sistemele 2G. 3G este desemnat şi ca IMT-2000.12 Evoluţia sistemelor de comunicaţii mobile celulare Fig.12). Fig.13.8. în prezent. ambele în varianta europeană pentru interfaţa UTRA. CDMA2000 (S. fiind deci la începutul evoluţiei. GSM în variantele 2 şi 2+ vor fi treptat integrate în 3G. Exemple de asemenea sisteme sunt WCDMA şi TD/CDMA.8.13).banda de 2 GHz. realizarea unei compatibilităţi cât mai bune. este expusă în (figura.8.8. iar varianta dezvoltată în Europa este denumită UMTS. Între diferitele sisteme 3G se încearcă. WCDMA în varianta japoneză. Evoluţia sistemelor de comunicaţii mobile 243 . La nivel mondial.

Fig. B T S B T S Controlerul statiilor de baza(BSC) B T S a. b. pe care le va gestiona în funcţie de pachetul de servicii la care s-a abonat. pe lângă preocupările pentru introducerea sistemelor 3G în funcţiune. cu un indice de calitate dorit. 4G. 8.2. au început lucrări experimentale pentru o nouă generaţie de sisteme de comunicaţii mobile digitale. la un preţ acceptabil.14 a. Caracteristica principală a 4G va fi reprezentată de controlul exercitat de utilizator asupra serviciilor. 8.b). pentru care se prevede realizarea unor viteze de transmisie de utilizator de pânăla 100 Mbit/s.4. Arhitectura unei reţele de comunicaţii mobile celulare O schemă bloc generală care pune în evidență câteva din principalele componente ale unei rețele celulare de comunicație este dată în (figura 8. Deci utilizatorul va avea libertatea de a selecta serviciul dorit.În prezent. oriunde şi oricând. Arhitectura şi elementele structurale ale unei reţele celulare 244 .14.

valoare limită în cazul sistemelor analogice. pentru taxare etc. se remarcă: . Sistemele CDMA asigură calitate acceptabilă a comunicației chiar în cazul unui raport semnal .asigurarea unui sistem de semnalizare eficient. (GMSC) .4. . MS – stația mobilă este echipamentul de abonat care poate fi portabil sau montat pe un mijloc de transport. . ca şi tendinţa de utilizare a tehnicilor celulare şi la alte reţele de comunicaţii radio. funcțiunile sale sunt îndeplinite de către centrul de comutație MSC.VLR) . legatura se menține prin schimbarea stației radio de bază prin care se realizează comunicaţia. Structura și poziția în rețea a acestor registre diferă mult de la un sistem de comunicații mobile la altul.controlorul stației de bază este echipamentul care asigură legătura stațiilor de bază cu centrul de comutație (MSC) al staţiilor mobile. (BSC) . 8.3.centrul de comutație este o centrală telefonică prin care se asigură legătura între rețeaua mobilă și rețeaua telefonică terestră publică comutată. în procesul de transfer al legăturii radio de la o stație de bază la alta atunci când stația mobilă se deplasează. .realizarea accesului dinspre şi către rețeaua telefonică publică comutată din orice punct al teritoriului acoperit de reţeaua celulară. La altele.controlul automat al calităţii legăturii radio.Se remarcă principalele blocuri funcționale: (BTS) . de exemplu.interferență mai mic de 18 dB. prin atractivitatea lor. el intervine. BSC nu există decât la anumite sisteme celulare. Tehnici şi elemente de bază în comunicaţiile celulare Având în vedere extinderea reţelelor de radiotelefonie celulară. . Reutilizarea frecvenţelor. (HLR.menținerea legăturii de comunicație pe timpul deplasării abonalului mobil în zona acoperită de sistem.registrele stațiilor mobile reprezintă de fapt niște baze de date utilizate pentru a identifica echipamentele participante la trafic. Prin dezvoltarea sistemelor celulare de comunicație au fost create o serie de facilitați foarte interesante atât din punctul de vedere al utilizatorului cât și din punctul de vedere al operatorilor de rețea. pentru localizare. La baza sistemelor de comunicaţie celulare stă principiul realizării frecvenţelor (canalelor de comunicaţie radio) în vederea satisfacerii unui număr cât mai mare de legături radio telefonice 245 . Dintre acestea. în acest paragraf sunt prezentate o serie de noţiuni specifice.posbilitatea de localizare a abonalului pe întreg teritoriul acoperit de rețeaua celulară.stația de bază care asigură legătura radio cu stațiile mobile. Aceasta permite rețelelor CDMA să folosească același set de frecvențe în fiecare celulă ceea ce conduce la o creștere spectaculoasă a capacități.

Pentru satisfacerea solicitaţilor de legături de. Aşa cum s-a precizat mai sus un set de canale se poate reutiliza la o distanţă adecvată.15).cu un număr limitat de canale radio. CI) să nu depăşească o valoare impusă de sistemul utilizat. Un canal radio poate fi reutilizat dacă echipamentele sunt proiectate şi dispuse în teren în aşa fel încât perturbaţiile de interferenţă între staţiile ce folosesc acest canal (interferenţa cu acelaşi canal = interferenţa co-canal. Pentru a realiza dezideratul menţionat. Celulele vecine folosesc seturi diferite. O celulă reprezintă o zonă bine precizată care este acoperită din punct de vedere radio de către o staţie de bază (sau mai multe) (figura 8. Amplasament (site). Locul în care se dispune echipamentul radio staţionar care asigură acoperirea cu semnal pe teritoriul unei celule. funcţie de concepţia aleasă pentru o acoperire cât mai uniformă a suprafeţei cu semnal radio. Co-channel Interference. Împărţirea în celule. 246 . fiecărei celule i se alocă un număr de canale radio (un set de canale radio). Prin reutilizarea canalelor (frecvenţelor) de comunicaţie. în general. acceptarea ipotezei conform căreia celulele au acceaşi formă. impusă de perturbaţiile co-canal. Într-o celulă pot exista unul sau mai multe amplasamente funcţie de caracteristica antenelor de emisie şi. este numit amplasament (figura 8. sistemele de radiocomunicaţii celulare pot realiza simultan un număr de legături cu mult mai mare decât numărul de canale alocat. comunicaţie. permite o proiectare sistematică a sistemului. teritoriul care trebuie acoperit cu legături de comunicaţie este împărţit în celule.15). Totuşi. În principiu nu se impune ca amplasamentele să realizeze o reţea regulată şi nici ca celulele să aibă o anumită formă.

capacitatea de trafic realizabilă pe o anumită suprafaţă de creste. în cazul sistemului GSM N poate avea valoarea 9. Acesta diferă de la sistem la sistem. Intensitatea interferenţelor co-canal (CI) determină numărul N. aceasta reprezintă grupul de celule care utilizează canale diferite (totalitatea canalelor atribuite sistemului. în afara zonei de lucru a unei reţele. aceasta conduce la o sensibilitate mai mare la interferenţe.a. Se poate constata cu uşurinţă că. În sistemele digitale american şi japonez canalele au benzi alocate mai înguste. Astfel. deplasarea poate avea loc atât în interiorul unei celule cât şi dintr-o celulă în alta sau. fără a repeta vreun canal). cu N. numărul de celule care constituie o zonă de reutilizare va fi notat. De aceea în cazul lor se foloseşte N = 21. Celula radio cu acoperire circulară (a) sau acoperire sectorizată (b). Zona de reutilizare (cluster). chiar. dacă dimensiunile zonei de reutilizare scad. O condiţie esenţială impusă funcţionării oricăror sisteme de comunicaţie este ca în timpul deplasării să nu apară întreruperi ale legăturilor de comunicaţie în desfăşurare. Dintre acestea cele mai importante sunt: perturbaţii co-canal (CI). Urmărirea unei staţii mobile. Urmărirea (roaming) şi transferul (handover. în lucrarea de faţă.8. Aceste perturbaţii vor fi luate în consideraţie în diverse faze ale repartizării canalelor de comunicaţie disponibile între celule. handoff). datorate interferenţei cu acelaşi canal (perturbaţii ce apar între celule care folosesc acelaşi set de canale radio). În sistemele de radiocomunicaţii mobile. perturbaţii datorate intermodulaţiilor de ordinul trei. Perturbaţii în sistemele celulare de comunicaţie. Preluarea unui apel în desfăşurare de către o altă staţie de bază care asigură 247 . perturbaţii datorate interferenţei cu un canal vecin din spectrul de frecvenţe. staţiile mobile se pot deplasa pe teritoriul acoperit. Păstrarea unor informaţii despre poziţia unei staţii mobile în mişcare se face prin operaţia de urmărire. Prin utilizarea tuturor canalelor radio disponibile în spectrul alocat se realizează o zonă de reutilizare (cluster). În reţelele de radiocomunicaţii celulare pot să apară o serie de perturbaţii specifice.15. Fig. celulare. deci au un număr de canale mai mare. În zona de lucru a unor reţele compatibile poate avea loc dacă se realizează o convenţie între operatori. b.

a) transferul are loc în cadrul aceleiaşi celule: se renunţă la legătura pe canalul C1. c) Transfer controlat de staţia mobilă. Pe baza datelor furnizate şi pe baza unor măsurători proprii asupra calităţii legăturii centrala ia decizia privind transferul. Fig. Staţiile de bază fac măsurători asupra canalului de comunicaţie şi apoi centrala decide cărei celule îi aparţine staţia mobilă. În figura 8. dar decizia de transfer o ia staţia mobilă.16. adică transfer în interiorul aceleiaşi celule. prin deplasare. mobilul trece din zona de acoperire: staţiei de baza 1 în zona de acoperire a staţiei de bază 2. Transferul poate fi realizat urmând diverse strategii: a) Transfer controlat de reţea. Legătura de comunicaţie începută pe un canal alocat celulei 1 este continuată pe un canal alocat celulei 2. Urmărirea SM pe parcursul deplasării În figura 8. Spectrul de 248 . Staţia mobilă măsoară continuu nivelul semnalelor recepţionate de la sta ţ iile de bază apropiate şi transmite rezultatele spre staţia de bază la care este conectată în acel moment. b). Acesta apare atunci când se constată că un alt canal radio de la staţia de bază curentă poate realiza o calitate mai bună a comunicaţiei decât vechiul canal (figura 8.16. Măsurătorile se fac la staţia mobilă şi la staţia de bază. Alocarea canalelor radio către staţiile de bază. Aceasta nu face nici o măsurătoare.16.condiţii mai bune de comunicaţie decât cea curentă reprezintă operaţia de transfer. De menţionat că există şi un aşa-numit transfer intracelular. b) Transfer asistat de mobil.b). considerându-se că decizia de transfer ar putea fi influenţată de condiţiile locale. Ultimele două strategii au avantajul că transferul de la o staţie la alta se face mai rapid. Transferul asistat de staţia mobilă are avantajul că reţeaua păstrează controlul asupra operaţiei.16 a. iar comunicaţia va avea loc în continuare pe canalul C2.8.

5.1 Elementele sistemelor celulare În general. 8. prezentă în zona a altor reţele de radiocomunicaţii care ar putea perturba funcţionarea reţelei studiate etc. Alocarea dinamică: canalele radio nu sunt alocate permanent unei celule anume. 2. acesteia i se alocă dintre canalele libere acele canale care satisfac restricţiile de moment din punctul de vedere al perturbaţiilor. În cazul particular al sistemelor celulare. 3. 8. în proiectarea unei reţele de radiocomunicaţii (poate fi reţea de radiotelefonie. Alocarea canalelor radio reprezintă procedeul de repartizare a canalelor radio disponibile la staţiile de bază din reţea în general în acest scop. în al doilea caz etc.5. 249 . stabilirea unei reţele teoretice de bază. Pot exista şi unii factori care implică simplificări ale măsurilor de protecţie. viteza de calcul mare pentru procesoarele centralei. Un grup de canale va fi reutilizat la o distanţă suficient de mare astfel încât interferenţa co-canal să fie în limitele acceptate. se pot folosi două strategii: Alocarea fixă (statică): totalitatea canalelor radio este împărţită în mai multe grupe de canale.radiofrecvenţă utilizat de sistemul de radiocomunicaţii este împărţit în canale. în primul caz. În momentul în care apar cereri de canale de comunicaţie într-o celulă a sistemului. De cele mai multe ori frecvenţa purtătoare este situată în centrul benzii alocate. În consecinţă există şi strategii hibride care încearcă să facă un compromis între cele două aspecte. analiza factorilor care determină efectuarea unor corecţii sau luarea unor măsuri de protecţie suplimentare. Dintre factorii care pot fi luaţi în consideraţie în această fază se remarcă: relieful. poziţia emiţătorului în raport cu zona acoperită. Totuşi activitatea de proiectare se simplifică dacă se optează pentru o formă geometrică simplă. adică spectrul de frecvenţă în care pot exista componente purtatoare de informaţie. Evident. simplificată a reţelei. prin care se determină o configuraţie aproximativă. reţea de emiţătoare de radio sau de televiziune etc. fiecare dintre cele doua strategii are avantaje şi dezavantaje: eficienţa în folosirea resurselor mai redusă. efectuarea unor corecţii în structura reţelei ca urmare a unor măsurători şi observaţii efectuate asupra unei prime variante. ANALIZA GEOMETRICĂ A REŢELELOR CELULARE. se pune problema că teritoriul în care lucrează un anumit sistem de comunicaţie să fie integral acoperit cu un număr de celule. Având în vedere varietatea reliefului nu este necesar ca o celulă să aibă o formă regulată.) se pot distinge trei etape principale: 1. Un canal este caracterizat prin: frecvenţa purtătoare a canalului şi bandă alocată canalului. numărul de grupe este egal cu numărul de celule dintr-o zonă de reutilizare.

ulterior această reţea va fi Tabelul 8.8. 250 .6 R 2 πR2 2 Deoarece diagrama puterii aparent radiate în jurul unui amplasament de emisie este un cerc. caracteristica de radiaţie în plan orizontal a antenei echipamentului radio este considerată omnidirecţională. Triunghi echilateral Aria Pătrat Hexagon Cerc corectată în funcţie de condiţiile concrete existente în zona respectivă. 3R2 3 ≅ 1. vegetaţie etc. Ariile unor poligoane utilizabile pentru acoperire. celulele radio ar putea fi aproximate prin cercuri sau prin poligoane regulate inscriptibile în cerc cum ar fi: triunghi echilateral. Important de menţionat este faptul că în sprijinul acestor etape de proiectare vin metodele de predicţie locală şi globală Lee. atunci ariile acoperite de fiecare din cele trei poligoane respectiv de cerc sunt cele date în tab. Dacă raza cercului circumscris este R. pătrat. suprafeţele elementare utilizate sunt de acelaşi tip şi au dimensiuni identice. hexagon etc. Durkin-Edwards. construcţii.3R2 2R2 4 3R 2 3 ≅ 2. puterea aparent radială de fiecare echipament este o constantă a reţelei analizate. fără forme de relief. În acest scop se fac o serie de ipoteze simplificatoare: ∼ ∼ ∼ ∼ suprafaţa analizată este considerată plană.1. se fixează o regulă de reutilizare a grupurilor de canale radio. fără suprapuneri sau cu suprapuneri minime ale suprafeţelor elementare (celule). Okumura sau Hata. se realizează reţeaua de acoperire teoretică radio. Odată cunoscută structura celulară urmează repartizarea frecvenţelor (canalelor radio): ∼ ∼ ∼ fiecărei celule i se atribuie un canal sau un set de canale radio.Într-o primă fază se constituie reţeaua teoretică de acoperire cu senmal radio a zonei. suprafaţa va fi acoperită în întregime.1.

.A6 (figura 8. În consecinţă.18 a). Se observă că de la reţeaua astfel realizată se poate trece cu uşurinţă la reţeaua de acoperire cu triunghiuri echilaterale respectiv cu hexagoane. în cele mai multe reţele celulare se alege hexagonul ca suprafaţă elementară pentru realizarea acoperirii. în perioada anilor '60. În cele ce urmează această figură este hexagonul (8..Fig. cele trei tipuri de reţele sunt derivate una din cealaltă prin relaţii geometrice elementare. fără zone suprapuse.V. În fiecare celulă hexagonală se amplasează cate o staţie de bază (sau mai multe)..5. reţelele teoretice au fost utilizate pentru coordonarea reţelelor de radiodifuziune sonoră în banda UUS şi televiziune în benzile IV . Este evident că se vor obţine perturbaţii minime atunci când în reţea se va menţine echidistanţa între amplasamentele utilizate pentru acelaşi canal (grup de canale). care realizează legătura cu staţiile mobile aflate pe teritoriul celulei.17. 251 . În acest caz suprafeţele au fost acoperite cu reţele de romburi cu un unghi de 60° (figura 8. Iniţial. Plecând de la această constatare.2 Caracteristicile zonei de reutilizare Aşadar problema se reduce la acoperirea unei suprafeţe plane prin repetarea unei figuri geometrice de un număr oarecare de ori.8. este realizată cu hexagoane.17). Într-o prima etapă se va determina o relaţie între distanţa dintre centrele a două celule care folosesc acelaşi grup de frecvenţe (numită în continuare distanţă de reutilizare) şi numărul de celule care constituie o zonă de reutilizare.18 b). Principiul reutilizării frecvenţelor constă în folosirea aceleiaşi frecvenţe (canal radio) sau folosirea aceluiaşi grup de frecvenţe (canale radio) în celulele A. 8. A1.. Structură de reţea celulară Având în vedere că cercurile conduc fie la zone neacoperite fie la zone suprapuse se constată că acoperirea cea mai convenabilă a unei suprafeţe cu poligoane regulate.

Aici s-au introdus notaţiile: h1=r În conformitate cu figura 8.. A6 de pe reţeaua de hexagoane se aleg astfel încât să formeze.19).15) 3 /2. poate avea o valoare oarecare. repetitivitatea frecvenţelor în celulele hexagonale frecvenţele utilizate în A sunt reutilizate în A 1 . Se constată că pentru a asigura echidistanţa între celulele ce utilizează acelaşi canal (grup de canale). h2=3r/2... este un unghi de 60°.n) .18 a şi 8.19. .a) b) Fig. dar unghiul A1AA2. 8. Axa unui hexagon elementar este: 6rh1 3 3r 2 S1 = = 2 2 iar aria triunghiului AA1A6 rezultă: (8. punctele A1..16) 252 . r . la rândul lor. distanţa d este: d2 =(mh1)2 + (nh2)2 (8. d – distanţa de reutilizare iar (m. un hexagon. Celula hexagonală.18..o pereche de numere întregi. În acest fel unghiul xAA1.A 6 În acest scop se consideră o reţea de celule hexagonale care acoperă zona supusă analizei aşa cum sugerează (figurile 8.latura hexagonului.

Arhitectura unei reţele de acoperire hexagonale..18.15) se obţine: 253 ..19.S AA1A6 = 3 2 d (8.a). Analizând rombul AAlA2A6 (figura 8. Extinzând aceste observaţii la zonele de reutilizare associate rezultă că aria unui romb AAlA2A6 cuprinde N Hexagoane elementare deci va fi egală cu NS1. Fig. se constată că hexagoanele centrate în A şi A1 participă la suprafaţa acestuia cu 1/3 din aria lor iar cele centrale în A2 şi A6 cu 1/6. AA3A4A5 şi AA5A6A1.18.a şi 8. .17) 4 Hexagonul A1.A6 (figurile 8.. adică : Adică (8.18) Înlocuind în relaţia (8. se poate împărţii în trei romburi cu suprafeţe egale. Acestea sunt: AA1A2A3.19).8.

. 7.. 13. 3.m rezultă respectiv: Pentru diverse perechi de valori de numere întregi. 12.adică numărul de celule care formează zona de reutilizare nu poate fi ales arbitrar. 27. cu mai multe perechi de valori (m. pozitive. În consecinţă se poate alege perechea de numere m şi n astfel încât : m+n=2v Înlocuind pe m cu 2v .n. i6. m.18) numerele N...şi deci Pentru a realiza o distribuţie a zonelor de reutilizare în conformitate cu condiţia (8.2 sunt date o serie de valori calculate... q) respectiv (n.. în unele cazuri. 9.. 31..A6 .v se observă că N poate lua valorile : N = 1.2 Se observă că o aceeaşi valoare N poate fi realizată. 19.3..n sau pe n cu 2v . Deci m şi n sunt ambele fie numere pare. fie numere impare iar suma m+n va fi întotdeauna un număr par.3 Determinarea coordonatelor zonelor de reutilizare Din geometria sistemului se pot calcula coordonatele vârfurilor hexagonului A1. n trebuie să fie întregi. 37. Cunoscând coordonatele alese pentru centrul reţelei 254 . (m. În tabelul 8. Tabelul 8. q) rezultă valori întregi pentru N. 8. Dând diverse valori pentru m.Rezultatele sunt prezentate în tabelul 8. 21.5. 4. n).

Se formează hexagonul PQRSTU.precum şi numărul N de celule hexagonale care formează zona de reutilizare radio (cluster).20..20 Coordonatele zonei de reutilizare.. Tabelul 8. este util să se găsească relaţiile care să permită determinarea coordonatelor centrelor hexagoanelor elementare în care se repetă grupa de frecvenţe utilizată în hexagonul de origine.3 Varful Coordonata pe axa x Coordonata pe axa y n -n -2n -n -n 2n A1 m A2 m A3 0 A4 -m A5 -m A6 0 Se consideră hexagonul reprezentat în figura 8. Fig. . care reprezintă graniţele geometrice ale zonei de reutilizare radio cu centrul în A. Zonele de reutilizare radio centrate în A respectiv în A1 sunt tangente pe segmentul QP.8. De asemenea este interesant să se determine coordonatele vârfurilor hexagonului care delimitează zona de reutilizare centrată în origine.. În hexagoanele elementare centrate în punctele A1.A6 se utilizează acelaşi grup de frecvenţe care este utilizat şi în hexagonul A. respectiv linia de demarcaţie dintre cele două zone trece prin punctul M. 255 . aflat la jumătatea distanţei AA1.

În conformitate cu (figura 8. În continuare se determină coordonatele vârfurilor hexagonului A1. Se începe cu coordonatele punctului A6(m6. Q reprezintă punctul de intersecţie al mediatoarelor. Se ştie că: AAl = . deci se va afla la 1/3 de bază şi la 2/3 de vârful triunghiului respectiv.=A6A1=d În triunghiul A1AA6. Deci: Coordonatele punctului A6 pot să fie exprimate în funcţie de m şi n prin : Se asigură astfel condiţia : Dar 2v = m + n..n/2). se construieşte o perpendiculară pe Ax şi se formează triunghiul A6KM în care KM este paralel cu Ax.=AA6 = .. Se observă că : <A1Ax=<ZKA6M=θ (unghiuri cu laturile perpendiculare). coordonatele punctului M sunt (m/2.n6)... de unde : 256 . de unde rezultă: În triunghiul echilateral AA6A1.20)...A6.

Analog se obţin: În figura 8. Aceste cazuri sunt cele mai des întâlnite în comunicaţiile mobile celulare. Fig.a.8. 4.21.c. Tipuri de reţele hexagonale 257 .21. 9.d sunt prezentate reţelele cu celule hexagonale care se obţin pentru N = 3.b. 7.

Prin determinarea adecvată a acestui parametru se ating două obiective majore: ∼ ∼ utilizarea eficientă a spectrului de frecvenţe aflat la dispoziţie. iar în cazul reţelelor care funcţionează în modul duplex se atribuie două benzi. constă în minimizarea perturbaţiilor între reţeaua considerată şi alte reţele de radiocomunicaţii care funcţionează în aceeaşi zonă geografică. 258 . prin considerarea condiţiilor geografice de amplasare a staţiilor de bază şi a traficului prevăzut se deduce. În cele ce urmează se vom analiza doar câteva aspecte generale ale primelor două obiective care determină structura de bază a reţelei analiza în detaliu acestor aspecte precum şi a celui de al treilea( minimizarea perturbaţiilor între reţele) constituind obiectul unui alt studiu. .22). Odată determinată reţeaua de acoperire urmează distribuirea frecvenţelor (canalelor) între celule. asa cum s-a mai precizat. Fiecărui canal i se atribuie un număr de ordine (figura 8. apoi.8. reţeaua de acoperire reală. . separate de distanţă duplex. ADMINISTRAREA CANALELOR RADIO ÎN REŢELELE CELULARE. spectrul disponibil este împărţit în canale egale ca dimensiuni.distribuirea în reţea a frecvenţelor (grupurilor de frecvenţe). ATRIBUIREA CANALELOR ÎNTR-O REŢEA CELULARĂ. În acest sens. care formează o zona de reutilizare. În soluţionarea oricăruia dintre cele trei aspecte principalul criteriu de analiză şi de evaluare a variantelor adoptate constă în obţinerea de perturbaţii minime în reţea. care nu face obiectul acestei analize. Un al treilea obiectiv. minimizarea perturbaţiilor co-canal în cadrul reţelei.gruparea mai multor frecvenţe (canale) în vederea formării unui grup de frecvenţe care va fi utilizat în acelaşi amplasament. Pentru simplificare se presupune că: spectrul atribuit serviciului de radiocomunicaţii reprezintă o bandă continuă de frecvenţe în cazul reţelelor care funcţionează în modul simplex se atribuie o singură bandă. Analiza geometrică efectuată în paragraful anterior este utilă pentru stabilirea reţelei de acoperire teoretice din care.6. N. Problema care trebuie soluţionată constă în stabilirea unor algoritmi pentru: .repetarea în reţea a unei frecvenţe (grup). prima şi cea mai importantă etapă constă în stabilirea numărului de celule elementare.

pentru acoperire. pentru serviciul analizat (canale preasignate). Ținând cont că. să se stabilească modul de distribuţie a canalelor de radiofrecvenţă într-o zonă de reutilizare. se utilizează o structură repetitivă spațial (zonă de reutilizare) este suficient într-o primă etapă. canale RF interzise pentru serviciul considerat (canale blocate).Fig.22. 259 . Lărgimea de bandă a unui canal se va nota cu δf. canale RF care au fost anterior rezervate. Tehnica de divizare şi atribuirea canalelor radio În banda alocată se pot constitui m canale radio (respectiv m perechi duplex). Este util să se remarce că atât canalele rezervate cât şi canalele interzise pot să difere în funcție de zona de reutilizare.8. din diverse considerente. Prin numerotarea canalelor. problema determinării canalelor compatibile se transformă într-o problemă de determinare a unor relații de compatibilitate între numerele de ordine corespunzătoare. Analizând modul cum pot fi utilizate canalele radio obținute ca mai sus se constată că se disting trei situații: ∼ ∼ ∼ canale RF care vor fi utilizate fără restricții.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful