You are on page 1of 23

Alina CHIRTES PELEA ASPECTE CULTURALE ÎN TRADUCEREA BASMULUI: română <=> franceză Coordonatori ştiinţifici: Prof. Univ. Dr.

Rodica Pop, Universitatea Babeş-Bolyai Prof. Univ. Dr. Michel Ballard, Université d’Artois (rezumat) Cuvinte-cheie: basm, traducere, asimetrie, cultură, sociologia traducerii Plasată în cadrul unei „abordări ştiinţifice şi realiste a traducerii, autonomă, dar în acelaşi timp în strânsă legătură cu disciplinele care privesc traducerea sau care pot să-i clarifice modul de funcţionare”1, cercetarea noastră analizează cazul basmelor, în măsură să ilustreze impactul unui aspect contextual particular – raportul dintre cultura sursă şi cultura ţintă – asupra produsului traducerii, înţeles nu doar ca text propriu-zis, ci şi ca obiect, carte care ajunge în mâinile cititorului: cu sau fără ilustraţii, cu sau fără paratexte, în format mic sau mare, în ediţie de lux sau de buzunar, etc. Genul basmelor este atât de bogat încât se pretează la abordări din cele mai diverse. Întrebarea la care ne-am propus să răspundem este următoarea: cum se manifestă asimetria raporturilor dintre cele două culturi la nivelul traducerilor într-un sens sau în altul? Prin asimetrie2 înţelegem aici tipul de legătură care uneşte o literatură/cultură „mare”, i.e. din centrul canonului internaţional, sursă universală de mari modele şi o literatură/cultură „mică”, i.e. relativ nouă, ce dispune de o limbă cu relativ puţini locutori şi este puţin reprezentată la nivel mondial (în original sau în traducere). Având în vedere distanţa dintre cele două limbi-culturi considerate aici – franceză şi română – această cercetare stă sub semnul unei asimetrii globale: la nivelul relaţiilor culturale, literare în particular, al specificităţilor genului, al abordării editoriale şi, în sfârşit, al strategiilor de traducere şi al impactului acestora.

Michel Ballard, « La traductologie, science d’observation », in Michel Ballard (éd.), Qu’est-ce que la traductologie ?, Arras, Artois Presses Université, 2006, p. 180. 2 Termenul « asymétrie » este utilizat cu acelaşi sens de către Yves Gambier în „Entre littérature populaire et belles-lettres : asymétrie des rapports franco-finlandais (1951-2000)”, in Gisèle Sapiro (dir.), Translatio. Le marché de la traduction en France à l’heure de la mondialisation, Paris, CNRS Éditions, 2008, pp. 333-346.

1

1

După cum s-a arătat adesea, această situaţie influenţează modul de a traducere pentru că traducerea este un act social, cu implicaţii instituţionale; ea este rezultatul muncii unui om cu toate instabilităţile pe care aceasta le implică şi, în sfârşit, este un text şi o carte care vizează categorii de cititori mai mult sau mai puţin clar definite, dar care au cu siguranţă în comun lipsa accesului la original şi recurgerea la o „oglindă” (uneori deformantă) întinsă culturii sursă. Pentru a aprofunda aceste constatări generale, ne-a interesat să vedem cum anume se concretizează aceste aspecte în opţiunile traducătorilor şi editorilor. Diversitatea situaţiilor posibile în realitate fiind aproape infinită, orice demers care îşi propune să ofere un răspuns trebuie să-şi limiteze cadrul. De aceea ne limităm aici la un singur gen literar, la o singură pereche de limbi şi, prin forţa lucrurilor (nu există traducere directă de poveşti publicată în volum înainte de anul 1894 pentru această pereche de limbi), la un interval de o sută cincisprezece ani (1894-2009). În plus, pentru a evita ca analiza noastră să se disperseze în prea multe direcţii, am articulat această cercetare în jurul prezenţei Străinului în textul tradus. Întrebarea centrală pe care ne-o punem este aşadar următoarea: cum se manifestă asimetria raporturilor dintre cele două culturi la nivelul producţiei şi al încadrării editoriale a basmelor traduse şi la nivelul tratării referinţelor culturale şi a elementelor stilistice în traducere? Opţiunea noastră de a analiza acest gen şi această pereche de limbi se datorează unui număr de cel puţin cinci particularităţi concrete ale basmului tradus, deosebit de interesante pentru cercetarea traductologică: funcţia complexă a basmului în culturile de origine considerate (memorie colectivă şi mijloc de cunoaştere a propriei culturi şi limbi materne); rolul diferit pe care basmul, odată tradus, trebuie să-l îndeplinească (sursă de informaţie asupra Celuilalt şi/sau povestire amuzantă şi mai ales educativă pentru copii); numărul semnificativ de referinţe culturale, care reprezintă atâtea dificultăţi de depăşit; specificităţile stilistice şi morfologice ale genului în cele două culturi (nouă sursă de asimetrie); şi poziţiile în mod clar diferite pe care acestea din urmă le ocupă în cadrul literaturii mondiale. Suntem de părere că basmele oferă o ocazie privilegiată de a se plasa, atât ca traductolog, „la răscrucea unor paradigme: aceea a opoziţiei între ceea ce este universal şi ceea ce este specific, aceea a relaţiei limbii cu lumea, şi bineînţeles aceea a transpunerii (şi

2

La Traduction. au finalităţi uneori divergente. 3 3 . primul capitol ţine cont de mai multe abordări sociologice care ne-au inspirat în formularea întrebării noastre centrale şi care ne-au furnizat repere esenţiale pentru definirea direcţiile generale ale studiului de faţă.. * Lucrarea este structurată în cinci capitole care merg dinspre general înspre particular şi care propun abordări complementare ale subiectului tratat.deci a traducerii) specificului”. acestea propun principii şi concepte diferite. Corpusul selectat este analizat dintr-o perspectivă socioculturală fiindcă astfel consecinţele asimetriei – care se defineşte înainte de toate la nivelul raporturilor dintre cele două societăţi şi cele două culturi. 2005.). „Les stratégies de traduction des désignateurs de référents culturels”.3 Cu atât mai mult cu cât. fapt social a cărui existenţă şi formă sunt determinate în mare măsură de factori obiectivi şi subiectivi (simbolici. Iar atâta timp cât traducerea se află chiar în centrul schimburilor. Michel Ballard (éd. în Michel Ballard. cazul ediţiilor erudite). însă toate acestea nu fac decât să scoată în evidenţă şi mai clar realitatea complexă a traducerii şi implicit. ideologici şi alţii) ce ţin de contactele între respectivele limbi-culturi. 125. funcţia şi publicul) textului în limba ţintă. reflecţiile teoretice reţinute se dovedesc a fi complementare. Astfel. de pildă. Adoptând o abordare comparatistă care pune în oglindă cele două sensuri ale traducerii din cadrul unei perechi de limbi. Departe de a se exclude. este deosebit de adevărat că „nu este necesar ca traducerea să se prezinte sub forma unui original”4 (acesta este. Arras. contact de langues et de cultures (1). 4 Ibid. în cazul de faţă. aceasta trebuie să fie prima vizată (chiar influenţată) de aceste raporturi. p. Mai exact. Traducerea este văzută aici ca şi fapt social al culturilor sursă şi ţintă. am dorit să accentuăm importanţa raporturilor dintre culturi în ceea ce priveşte deciziile traducătorilor şi editorilor. Este vorba. Traducerea noastră. opţiunile traducătorilor ar trebui să indice foarte clar scopul (i. ceea ce are consecinţe asupra particularităţilor genului – pot fi puse mai clar în evidenţă. p.e. 148. Artois Presses Université. limitele inerente oricărei cercetări. Dorim astfel să ne situăm în cadrul unei traductologii realiste care percepe obiectul său de studiu ca pe un punct de întâlnire al unei multitudini de factori de naturi diferite.

capitalurile culturale cu puterea lor simbolică şi tot ceea ce implică aceasta în materie de producţie şi/sau transfer de texte. textuale şi nu numai. normele. Gideon Toury este traductolog. despre teoria polisistemelor a lui Itamar Evan-Yohar. care determină munca traducătorului şi poziţia produsului său în polisistem. După această trecere în revistă prin excelenţă teoretică. acest demers se înscrie definim întrun cadru general care trebuie definit. Complementaritatea teoriilor prezentate decurge în primul rând din faptul că aspectele centrale diferă de la un caz la altul: relaţiile din interiorul polisistemelor şi dintre polisisteme. despre normele lui Gideon Toury. André Lefevere este un literat şi un traducător care priveşte traducerea ca pe o rescriere supusă constrângerilor mai mult sau mai puţin explicite. 4 . despre teoria bunurilor culturale a lui Pierre Bourdieu şi despre teoria receptării a lui Hans Robert Jauss. pentru că aceasta ar însemna depăşirea scopului acestei cercetări. Periodizarea pe care o propunem ţine cont de toate momentele cheie din punct de vedere al relaţiilor dintre cele două spaţii studiate aici. dar nu are nicio pretenţie de exhaustivitate. aici trasăm în linii mari dezvoltarea celor două limbi şi literaturi şi punem în evidenţă prima componentă a unei asimetrii cu incidenţă directă asupra locului traducerii în culturile respective şi implicit. metode. asupra deciziilor traducătorilor.special. al doilea capitol vine să furnizeze reperele necesare înţelegerii contextului general în care se înscrie acest corpus. parte integrantă a studiilor descriptive (Descriptive Translation Studies) al căror scop ar fi să explice de ce există şi cum se prezintă traducerile. francez şi român. Acest capitol prezintă bazele teoretice de la care am împrumutat principii. Chiar dacă analiza de detaliu pe care o efectuăm în al cincilea capitol este un studiu de traductologie descriptivă. instrumente conceptuale şi terminologice. Această complementaritate reiese şi din punctele de vedere şi din instrumentele diferite pe care le utilizează principalii teoreticieni. despre abordarea „patronajului” a lui André Lefevere. căci aceasta se concentrează asupra nivelului textual al tratării referinţelor culturale. Mai exact. Pierre Bourdieu este sociolog şi propune o abordare care se poate aplica şi traducerii. cu lupta pentru poziţia centrală ca şi motor principal. agenţii şi factorii care „manipulează” textul în funcţie de interesele lor şi în sfârşit. Un astfel de cadru îl oferă sociologia traducerii. aceştia venind din orizonturi diferite: Itaman Evan-Yohar este specialist în studii culturale.

ceea ce justifică abordarea noastră în termeni de „centru” şi „periferie”. Separate prin situaţia geografică şi respectiv prin evoluţia istorică. Această vedere de ansamblu asupra relaţiilor între cele două culturi ne permite să nuanţăm conceptul de asimetrie şi demonstrează cât de util este pentru traductolog să integreze orice analiză de text într-o perspectivă istorică mai vastă. Iată deci premisele unei asimetrii constante. nu este vorba aici de un caz extrem. chiar exotic. este de asemenea multiplă. când un motor în procesul de deschidere şi de dezvoltare. Ceea ce trebuie reţinut din acest excurs istoric este că relaţiile culturale dintre cele două spaţii s-au derulat fără fracturi totale. cu toate obstacolele pe care aceasta le-ar implica pe planul cunoaşterii reciproce. Totuşi. Au existat desigur fluctuaţii de intensitate. uneori în ciuda interdicţiilor oficiale. asimetria care guvernează raporturile dintre cele două spaţii considerate este vizibilă „cu ochiul liber”. o privire în detaliu pune în evidenţă existenţa unor grade de intensitate diferite. fiindcă atinge.Punem aşadar în evidenţă doar câteva mari intervale istorice delimitate prin repere legate cu precădere de istoria României pentru că aici intervin evenimentele sau circumstanţele care împiedică existenţa raporturilor „simetrice” dintre cele două culturi şi care marchează uneori rupturi/reluări subite. cititorilor din Hexagon. Acesta este de altfel motivul pentru care am ales să vorbim despre asimetrie. în timp ce spaţiul cultural român a rămas mereu puţin cunoscut. Aceasta din urmă poate clarifica natura normelor (şi chiar a constrângerilor) care justifică opţiunile traducătorilor individuali. de-a lungul ultimilor trei sute de ani. spaţiul român şi spaţiul francez au ocupat şi ocupă poziţii net diferite la nivel european şi mondial. Chiar dacă. dar aceasta nu este doar permanentă. raporturile stabilite fiind mai subtile. Se constată de asemenea o anumită constanţă în aceste raporturi. în linii mari. dar ele nu au pus în cauză o situaţie de fapt: Franţa şi francezul s-au bucurat de prestigiu în regiunea Carpaţilor de-a lungul întregului interval. de diferenţe fundamentale între mentalităţi şi spaţii geografice. 5 . sferele cele mai diverse. Situaţia este dealtfel mai interesantă. traducerile fiind când una din consecinţele lor directe sau indirecte. strâns legate de circumstanţe sociale şi politice care îşi pun amprenta pe statutul traducerii în general. dar şi pe strategiile de traducere. dintre care şi cele care ne interesează îndeaproape. termen care presupune totuşi un punct comun de referinţă. după cum am arătat-o deja.

Al patrulea capitol abordează traducerea dacă nu în calitatea sa de produs ce face obiectul vânzării. acesta scoate în evidenţă punctele de convergenţă şi mai ales. Tot aici. în special traduse. prin promovarea propriilor sale valori Franţa nu se adresează României ca şi destinatar favorizat. Tot aici abordăm chestiunea textelor sursă – articulată în jurul poziţiei autorilor de basme în culturile lor de origine şi în literatura mondială. este vorba fără îndoială de perspectiva română asupra situaţiei. majoră pentru studiul nostru de caz. i. justificăm deopotrivă alegerea de a ne opri doar asupra traducerilor directe apărute în volume de autor sau în culegeri de basme aparţinând aceleiaşi culturi sursă. Diferenţele constatate între categoriile de cititori şi constrângerile (din punctul de vedere al traducătorului) aferente arată că analizarea abstractă a soluţiilor de traducere fără a reflecta la resorturile care le-au determinat ar putea determina judecăţi de valoare nefondate şi scoate în evidenţă o diversitate de abordări cu totul imposibil de explicat. Pornind de la căutarea unei definiţii a genului. aceasta rămâne de-a lungul întregii perioade considerate. traducere indirectă şi adaptare. doar una din numeroasele ţări francofone vizate de popularizarea culturii franceze. Un motiv în plus de a vorbi de un „schimb inegal” în materie de traduceri.Uneori se vorbeşte de relaţii „privilegiate” între cele două culturi. cel puţin în calitate de produs ce face obiectul unei oferte şi al unei cereri. să îngreuneze interpretarea rezultatelor. am considerat că luarea în calcul a altor situaţii de traducere sau de editare ar fi dus la creşterea numărului iniţial de variabile şi ar fi putut. Dacă există într-adevăr un „privilegiu”. precum şi în jurul prezenţei şi a vizibilităţii lor în cultura ţintă – şi chestiunea cititorului.e. şi a orizontului de aşteptare. în ceea ce priveşte tratarea referinţelor culturale. dar sensul acestui calificativ trebuie bine definit. 6 . care dobândeşte nuanţe particulare atunci când este vorba despre basme. Capitolul al treilea stabileşte deci limitele şi conţinutul corpusului nostru în funcţie de definiţia de gen a basmelor şi a tipurilor diferite de transferuri interlinguale. în consecinţă. Asimetria dintre cele două culturi se regăseşte şi în cel de-al treilea capitol. Totuşi. traducere directă. de divergenţă dintre basmele române şi cele franceze şi stabileşte corpusul în baza criteriilor generice şi traductologice. căci în acest spaţiu se atribuie o poziţie deosebită limbii şi culturii franceze. Deşi înrudită prin originea sa latină.

numărul de traduceri şi reeditări ale basmelor aceluiaşi autor. analizăm două tipuri de elemente considerate aici ca fiind unităţi de traducere: punctuale (referinţe culturale) şi 7 . epoca primelor traduceri.Ţinem cont aici de aspecte legate de agenţii implicaţi în proces – editorii. nume de autori. Ne aflăm astfel între sociologia externă a traducerii şi studiul propriu-zis traductologic al corpusului. Este vorba fără îndoială de una din consecinţele poziţiei pe care acest autor o ocupă în literatura mondială. statutul social şi motivaţia autorilor. Până aici am creionat fundalul pe care vom proiecta deciziile concrete ale traducătorilor în ceea ce priveşte transferul referinţelor culturale. dar a căror volum este un indicator al atitudinilor traductive în general. deci devierea de la obiectivele traductologiei în general şi ale „teoretizării realiste” concepute de Michel Ballard. Din diversitatea de paratexte. prefeţe şi note). Omiterea acestei analize textuale ar însemna limitarea la nivelul unei sociologii superficiale. Prin includerea în peisaj a adaptărilor şi a traducerilor indirecte care nu sunt abordate în studiul de caz. acest capitol îşi propune de asemenea să întocmească un tablou realist în ceea ce priveşte transferurile de basme între cele două spaţii culturale. Această discrepanţă este fără îndoială accentuată de versiunile în română ale lui Perrault. şi din perspectiva traductologului care încearcă să îşi studieze corpusul din perspectiva contextului cel mai apropiat traducerii – cartea în sine – şi a habitusui-ul traducătorilor. al cărui acces la Străin este favorizată sau împiedicată de prezenţa notelor şi a paratextelor. titluri de volume şi de basme. Situaţia acestuia este cu totul disproporţionată prin comparaţie cu toţi ceilalţi autori. ne vom opri asupra celor pe care le considerăm reprezentative pentru un corpus de traduceri ale genului (colecţii. iar reeditările sunt cu atât mai puţin numeroase. traducătorii – de retraduceri şi de reeditări şi astfel completăm excursul istoric de la începutul demersului nostru. Trebuie subliniat că retraducerile sunt mai puţin frecvente pentru autorii români. Odată cu al cincilea capitol ajungem la punctul central al cercetării noastre. Trecerea în revistă a corpusului constituit pune în evidenţă decalaje la mai multe niveluri: numărul. Fără a proceda la ceea ce ar constitui o descriere detaliată a strategiilor de editare. ne vom situa mai degrabă în perspectiva „consumatorului”. autorii paratextelor. particularităţile basmelor în cele două culturi. Pentru a răspunde la întrebarea centrală a cercetării noastre. orizonturile de aşteptare ale cititorilor.

Mai întâi. la spaţiul străin sursă. Acest studiu pe corpus oferă două tendinţe generale: basmele române traduse în franceză pun mai mult tare accentul pe elementul străin. pentru a avea o impresie de ansamblu mai mult sau mai puţin „inocentă”. în mod specific. Astfel. modalităţile de a povesti contează mai mult decât naraţiunea. a sugera sau a ascunde Străinul: primele pentru că sunt referinţa directă a unei alte realităţi. alegerea unei anumite tranşe de vârstă ca şi public ţintă). Atâta timp cât nu există traducere total omogenă. Această analiză este centrală pentru abordarea noastră pentru că ne permite să observăm diferenţele în ceea ce priveşte strategiile de traducere între cele două sensuri ale traducerii. chiar şi discretă. în timp ce în basmele franceze traduse în română. Ceea ce este cel mai interesant este că această situaţie nu este doar rodul opţiunilor traductive. continuând printr-o confruntare cu originalele şi o sintetizare a observaţiilor. traducerea (cvasi)literală va fi sinonimul unei ştergeri a străinătăţii pentru basmele franceze (mai ales cele de Perrault) şi o altă faţă a Străinului în cazul 8 . Analiza în trei timpi a corpusului este articulată în jurul prezenţei Străinului în textele traduse. După cum o arată cazul poreclelor. ultimele. Chiar dacă este evident că toate textele din corpusul nostru păstrează o urmă. fiindcă. disponibilă în versiunile locale/naţionale. În al doilea rând. în parte datorită strategiilor de aclimatizare („în parte” pentru că nu trebuie totuşi să subestimăm partea de specificităţi a textelor-sursă). Regularităţile observate ne-au permis să evidenţiem evoluţia diacronică şi diferenţele dintre traducerea din română în franceză şi cea din franceză în română în scopul obţinerii unei imagini de ansamblu realiste. o aceeaşi strategie are un impact diferit de la o limbă ţintă la alta. este totuşi interesant şi revelator să măsurăm ponderea acestuia în ansamblul textelor.stilistice. acesta este mai puţin vizibil. aceasta cu atât mai mult cu cât am adoptat o perspectivă comparativă. uneori fără echivalent „perfect” în cultura ţintă. care este uneori banală şi în plus. acestea sunt cele mai susceptibile de a coate în evidenţă. După părerea noastră. lucru care ar putea bloca însăşi iniţiativa de traducere. am citit basmele traduse notând ceea ce ar putea trimite un cititor atent la un spaţiu străin indefinit sau. traductologul nu poate decât să repereze tendinţele şi astfel să constate normele generale. a Străinului. putem pune în evidenţă legătura dintre eventualele divergenţe şi factorii extratextuali (din care. în acest mod. printre cei mai puternici. mai ales în cazul basmelor.

traducătorii din corpus sunt români. basmele reflectă. mai deschis şi mai motivat de originea străină a textelor decât de istorie. În franceză. traducătorul mizează pe un cititor de nişă şi implicit. el trebuie să se facă înţeles (şi acceptat. iar traducerile făcute în timpul perioadei comuniste – publicate exclusiv în România – o demonstrează pe deplin. în timp ce în al doilea caz. Dată fiind existenţa unor soluţii consacrate în traducerea română. Oricare ar fi aceasta. copii sau. * 9 .basmelor române traduse (strategiile adoptate pentru alte referinţe culturale şi bineînţeles prezentare editorială vin să accentueze această prezenţă). contemporaneitatea traducătorilor şi a editorilor lor. stranietatea nu este decât umbra Străinului care se face simţit în ansamblul textelor traduse. Cu atât mai mult cu cât o mare parte din aceşti traducători sunt şi scriitori aflându-se deci în serviciul limbii române. Cu câteva mici excepţii. Fie că au fost concepute ca tot atâtea modalităţi de promovare inofensivă în străinătate ( a se vedea basmele române traduse în franceză) sau ca instrumente în procesul de „educare a maselor” (a se vedea basmele lui Perrault traduse în română). Considerăm că este posibil să începem să explicăm divergenţele constatate în ceea ce priveşte strategiilor de traducere pornind de la tranşele de vârstă vizate de către traducători: adulţi cu un viu interes pentru elementul străin în cazul traducerilor în franceză (tirajele şi/sau paratextele erudite fac dovada). cu toate libertăţile şi fanteziile inerente. public general în cazul traducerilor în română (tirajele şi apartenenţa la colecţii specializate în literatura pentru copii). Implicaţiile sunt complexe. acestea nu mai denotă Străinul. limba maternă este de neînlocuit şi nu există un loc mai bun pentru a-ţi manifesta prejudecăţile inconştiente ca în traducere. printre atâtea alte aspecte. În primul caz. Nu ar fi nerealist să considerăm că acest lucru adaugă o nuanţă în plus asimetriei care ne preocupă şi justifică totodată faptul că elementul român este „privilegiat” în ambele sensuri ale traducerii. deci „cumpărat”) de un număr cât mai mare de persoane. inclusiv de cei mici. aceşti cititori de prim grad pentru care naraţiunea este mai importantă decât orice. Condiţiile istorice au şi ele influenţa lor asupra strategiilor traductive. cel mult. aşa cum am putut vedea în al doilea studiu de caz. Dar mai există un aspect care explică situaţia constatată: naţionalitatea traducătorilor.

adaptări. iar aproape fiecare „regulă” are şi excepţii. Legăturile cauză-efect nu sunt întotdeauna univoce. 10 . cu un scop de amuzament şi/sau moralizant (şi chiar subversif uneori). După părerea noastră. Acest decalaj cantitativ este dublat de un altul. factorii de influenţă nu pot fi mereu evaluaţi în totalitate. tipurile de relaţii interumane. reeditări). Ca o consecinţă directă a circumstanţelor istorice specifice. calitativ (pe care l-am putea probabil aborda ca pe un nou nivel de asimetrie): nu doar că se publică relativ puţine basme române traduse în franceză. asimetria dintre cele două culturi se observă la cel puţin cinci niveluri în ceea ce priveşte transferul basmelor traduse în cel două sensuri. astfel se explică faptul că aproape toţi traducătorii sunt români. basmele nu au aceeaşi semnificaţie în cele două culturi considerate. al doilea nivel de asimetrie priveşte cantitatea transferurilor (vizibile în numărul de traduceri directe şi indirecte. Date fiind poziţiile diferite ale celor două literaturi în literatura mondială (poziţii care sunt în cele din urmă un corolar evoluţiilor istorice ale celor două limbi. că majoritatea traducerilor din secolul XX apar în România şi că multe adaptări apărute după 1989 în Franţa sunt semnate de cutare sau cutare „autor” român. în cel mai bun sens al cuvântului. Contextul publicării face ca basmele franceze să fie texte scrise pentru o lectură tăcută în cadrul claselor înstărite. Balanţa înclină bineînţeles în favoarea traducerilor din franceză în română. dar şi publicaţiile înregistrate sunt în majoritatea cazurilor mai degrabă un fel de „ofertă” spontană decât răspunsul la o cerere reală şi entuziastă. „Nivelurile de asimetrie” constatate trebuie deci văzute ca elemente ale unui întreg a cărui compelxitate reală nu fac decât să o sugereze. literaturi şi societăţi). existenţa sau absenţa unui limbaj tipic feeriei. ponderea stereotipiilor. de la registru la vocea auctorială). în timp ce basmele româneşti sunt în esenţă un mod de a recupera. bogăţia tradiţiei orale într-un moment în care identitatea naţională era o miză fundamentală. Dacă decupajul de mai jos poate părea puţin rigid. ceea ce era previzibil din motive ce decurg din această poziţionare pe scara internaţională şi din relaţiile specifice între cele două culturi.În concluzie. Rezultă de aici diferenţe în ceea ce priveşte forma: gradul de oralitate (sub toate formele sale. Un prim nivel de asimetrie se conturează astfel faţă de particularităţile de gen. aceasta este din cauză că realitatea faptelor este prea complexă pentru a se lăsa ordonată perfect conform rigorilor unei categorizări. recurenţa personajelor.

cel puţin în parte. dar fără a specifica originea (de recunoscut fiind. H. marcă a acestei individualizări a autorilor francezi şi a basmelor în ochii publicului român. O indică selecţia textelor. fiind obiectul unei adevărate norme vizibilă şi la nivelul titlurilor basmelor. şi este simptomatic alegerea unui titlu de basm ca titlu al volumului. Dintre autorii francezi. şi alţi şase scriitori sunt traduşi o singură dată. În acest caz. Charles Perrault – tradus. Andersen este la fel de popular în România în ciuda faptului că poveştile sale sunt scrise într-o limbă minoră. având în plus avantajul de a fi mai scurte decât cele ale povestitoarelor franceze şi implicit. necesitând mai puţine intervenţii pentru a fi pe gustul publicului contemporan. Versiunea română a poreclelor personajelor principale franceze. În majoritatea cazurilor. în timp ce Jeanne Marie Leprince de Beaumont figurează cu două traduceri ale aceluiaşi basm şi cu numeroase adaptări. Totuşi. Dimpotrivă. acest aspect trebuie neapărat pus în legătură cu ceea ce noi am numi gradul de individualizare al autorilor. nu trebuie să punem totul în seama poziţiei centrale a literaturii franceze în câmpul internaţional. cel mai adesea autorul este acela polarizează atenţia. în cazul traducerilor în română. tablou general permite constatarea faptului că traducerile în franceză vizează mai degrabă crearea unei imagini a genului şi a spaţiului de origine. Cauzele sunt. legate de versiunile cinematografice ale acestor basme. doamna d’Aulnoy şi Édouard Laboulaye sunt traduşi cu regularitate în ultimul timp. titlurile menţionează genul. de altfel. propuse în special de compania Disney. organizarea lor în volume precum şi majoritatea titlurilor de culegeri. dar considerăm în acelaşi timp că Basmele lui Perrault se pretează mai uşor la o interpretare conformă normelor din prezent. intervine poziţia autorilor la nivel mondial : amândoi au dobândit statutul de scriitori „universali”. Pentru o interpretare corectă. Altfel spus. C.Am observat un al treilea nivel de asimetrie în ceea ce priveşte numărul de scriitori traduşi. În mod paradoxal. retradus şi reeditat în permanenţă de aproape o sută de ani – contesa de Ségur. basmele 11 . prin sonoritatea numelui scriitorului). depăşind-şi apartenenţa naţională. Sutn traduşi nouăsprezece scriitori/folclorişti români. nu fac decât să ne întărească constatarea. numele lor nu sunt menţionate decât în poziţie secundară sau chiar deloc. dar cu excepţia lui Ion Creangă şi a lui Petre Ispirescu (care beneficiază şi de volume de autori).

Cât despre ediţiile critice. Basmele franceze.lui Perrault sunt şi cel mai des adaptate. nevoilor şi exigenţelor micilor cititori). Această diferenţă reflectă decalajul dintre cititorii vizaţi din ambele părţi: un public de nişă având din diverse motive dorinţa de a se informa asupra României (având în vedere că traducerile franceze apărute în România sunt uşor de accesat în bibliotecile româneşti. Basmele româneşti scrise pentru a valorifica un patrimoniu abundent ajung ca prin traducere să ofere o imagine despre cultura şi literatura de origine. servesc. concepute pentru un public dublu. traducerea nu este realizată pentru a acoperi o lacună în repertoriul ţintă. pe hârtie de calitate proastă şi având eventual câteva ilustraţii alb-negru. şi un public general. Un al patrulea nivel de asimetrie. al cincilea nivel de asimetrie. După cum a încercat să o arate analiza corpusului – bazată pe instrumentele puse la dispoziţia traductologului de către teoretizarea realistă a lui Michel Ballard –. fără prea multă consideraţie pentru fidelitate faţă de autor. amintim că nu există decât două: prima şi a doua ediţie a traducerii Basmelor lui Perrault de Teodora Popa-Mazilu. nu putem exclude încă o categorie de nişă: persoanele interesate de soluţiile găsite numeroaselor probleme de traducere pe care le pun basmele originale) pe de o parte. pe de altă parte. dar apar şi ca modalitate de transmitere a informaţiilor culturale pierdute în timpul transferului lingvistic. în traducere română. ce decurge parţial din cel de-al treilea. şi atingem aici obiectul principal al cercetării noastre. După cum am anticipat în cele două cazuri studiate. adult şi tânăr. În sfârşit. uneori bibliofile. ci mai degrabă pentru a-l îmbogăţi. definit mai degrabă de vârstă decât de interesele culturale sau literare propriu-zise. mai ales la distrarea copiilor. 12 . în timp ce adaptarea este frecventă mai ales în traducerile din franceză în română (ca o consecinţă. traducerile din română în franceză pun în mai mare măsură în evidenţă elementul străin (publicul vizat justifică de altfel abordarea). Consecinţă directă a aspiraţiei traducerilor. Acesta este un efect pervers al propriei lor popularităţi. vizibil în marile tendinţe ale strategiilor de traducere. ci în ediţii pentru copii: de la cele mai frumoase şi colorate până la cele mai ieftine. basmele traduse din română apar în general în ediţii erudite. a aşteptărilor. fără ilustraţii sau cu ilustraţii care nu au fost concepute exclusiv pentru copii. printre altele. Basmele franceze traduse în română nu sunt niciodată prezentate în ediţie bibliofilă. intervine atunci când este vorba de prezentarea editorială în sens larg.

iar chestiunea prezentării editoriale vine să ne consolideze opinia. o ocazie de îmbogăţire intelectuală şi culturală incomparabilă pentru individ şi pentru societate. deoarece textele sursă româneşti diferă foarte mult de textele sursă franceze. Chiar dacă studiul nostru nu este decât reflexia slabă a abundenţei faptelor.Bineînţeles. De asemenea. nici cititorii. cercetarea asupra traducerii basmelor se dovedeşte un mijloc privilegiat de descoperire a propriei culturi şi a culturii străine. Nu am putea termina altfel decât subliniind punctul cel mai important pe care aceasta iniţiativă ne-a făcut să îl (re)descoperim: traducerea basmelor este. nu trebuie pus totul pe seama asimetriei pure şi stricte dintre cele două culturi. fără îndoială. Dar aceasta nu contrazice concluzia noastră asupra strategiilor de traducere: exemplele citate o ilustrează. mereu gata să principiile teoretice şi previziunile ştiinţifice. însă aceasta este soarta tuturor încercărilor de a observa viaţa. a reflecta măcar o parte din elementul străin este deja un câştig. el ne-a fost foarte util pentru a întrevedea spaţiul unei înţelepciuni infinite. 13 . mereu schimbătoare. surprinzătoare. precum şi a miilor de legături care se întreţes. în sine. A reda/a suprinde măcar o parte din frumuseţea originalului. Rezultatele obţinute sunt. Imposibilitatea de a găsi soluţia perfectă nu trebuie desigur să descurajeze nici traducătorii. departe de a fi definitive în ceea ce priveşte obiectul de studiu limitat al corpusului nostru.

illustrations par Victoria Argint. Paris. Société des Textes Français Modernes. 2007. illustrations par Victoria Argint. Bucureşti. CREANGĂ. édition critique établie par Nadine Jasmin. Frumoasa cu plete de aur. introduction par Jacques Barchilon. Bucarest. Bucureşti. Madame d’.Bibliografie sélectivă 1. Firmin-Didot. Elena Vianu. traduction par Jules Brun. préface par Nicolae Iorga. Madame d’. Grandir. suivis des Contes Nouveaux ou les Fées à la Mode. traduction par Teodora Popa-Mazilu. traduction par Micaela Slăvescu. Contes I. Paris. 1982. Paris. Ion. traduction par Jules Brun. 19987. ****. coll. Bucureşti. 2008. illustrations par Nadia Boulouguigne. « Sources classiques. Paris. Contes roumains. « Bibliografie şcolară. illustrations par Roni Noël. Contes populaires de Roumanie. introduction générale et commentaire folkloriste par Léo Bachelin. traduction par Teodora Popa-Mazilu. Paris. présentations. traduction par Micaela Slăvescu. notes et couverture par Teodora Popa Mazilu. traduction par Micaela Slăvescu. Prinţul spiriduş şi alte povestiri. Ion. AULNOY. préface par Vasile Nicolescu. 577 p. **** [1994]. 1931. Gamber. Orange. illustrations par Eduard Mülthaler. Éditions J. texte établi et annoté par Philippe Hourcade. Firmin-Didot et Cie éditeurs. AULNOY. introduction par Raymonde Robert. « Les littératures populaires de toutes les nations ». Prinţul drag. 1898. Madame d’. Les contes de fées. Maisonneuve Frères. Contes nouveaux ou Les fées à la mode. ****. traduction par Traian Finţescu. 2004. Poveşti cu zâne. AULNOY. Contes populaires roumains. coll. 2002. introduction par Jacques Barchilon. Paris. « Biblioteca pentru toţi ». ****. Basme clasice franceze. 1979. Catherine de [1998]. AULNOY. AULNOY. introduction par Lucile Kitzo. Catherine de. coll. Contes roumains. 1894. Editura Minerva. 2e édition. texte établi et annoté par Philippe Hourcade. Société des Textes Français Modernes. couverture et illustration par Silvia Colfescu. CREANGĂ. coll. ****. édition du tricentenaire. ****. Bucarest. Ion Creangă. traduction. 1220 p. Editura Corint. Contes II. couverture par Walter Riess. Sept contes roumains. 1997. 1981. traduction. Bucureşti. Bucarest. 14 . traduction et notes par Stoian Stanciu et Ode de Chateauvieux Lebel. Cavallioti. coll. Douze contes traduits du roumain. Minerva. traduction par Nicolae Iorga. Honoré Champion. La Veillée. Editura Minerva pentru copii. Vremea mari autori ». Editura Vremea. Bucureşti. Pisica albă. 1997. 1927. Frumoasa şi fiara. Editions Ion Creangă. Bucureşti. Paris. 1999. Pierre Charbonnier. ****. édition du tricentenaire. illustrations par Ileana CeauşuPandele. La chèvre et les trois chevreaux. « Le monde en contant ». Contes de Fées. 2003. Pasărea albastră. Editura Minerva pentru copii. Corpus ****. 604 p. Catherine de. AULNOY. Bibliothèque des Génies et des Fées ».

Cluj-Napoca. La chèvre et les trois chevreaux. notes. CREANGĂ. Éditions Ion Creangă. Amsterdam. Petre. Conte populaire traduit littéralement du roumain. Paris. Opere. notes et repères par Annie Bentoiu. Bucarest. Ion. Kishinev. Éditions Le Livre. Editura Dacia. CREANGĂ. Contes des Fées et des Princesses d’Europe centrale. Bucarest. 288 p. illustration en couleurs par A. HAMILTON. ISPIRESCU. Bucarest. Bucureşti. illustrations par Ileana Ceauşu-Pandele. traduction par Claude Leonardi et Adriana Botka. Mihai. illustrations par Ioan Iacob. Editura Minerva. 2006. 1979. traduction (du moldave) par Vasile Syrguï. La chèvre et les trois chevreaux. ISPIRESCU. 1963. « Bibliothèque du livre des légendes ». Bucarest. Ion. W. Aléodor Empereur. Éditions Ion Creangă. Souvenirs d’enfance. traduction par Annie Bentoiu. Demian. ISPIRESCU. illustrations par Ileana Ceauşu-Pandele. Éditions Grandir. postfaţă şi bibliorafie de Aureliu Goci. coll. Aléodor Empereur. traduction par Yves Augé (souvenirs) et Elena Vianu (contes). Petre. Meridiane. 1969. cuvînt înainte de George Munteanu. 1981. 1982. Petre. La Belle et la Bête. Literatoura Artistika. illustrations par Adrian Ionescu. CREANGĂ. Paris. Œuvres choisies. Bucureşti. traduction par William Ritter. préface par George Călinescu. 1988. Auguste Renouard. Editura Humanitas. Poveşti. Madame. coll. antologie. Bucarest. Le Conte de Harap Alb. variante. SLAVICI. ISPIRESCU. Editura Pentru literatură. illustrations par A. traduction par Annie Bentoiu. Ion. La petite bourse aux deux liards. traduction en anglais par Alistair Ian Blyth. Ioan. présentation. 2009. Opere. Petre. Ioan. Editions Ion Creangă. Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte. 1986. « Le monde en contant ». La Jeunesse inaltérable et la vie éternelle. Petre [1895]. Le conte de Harap-Alb. traduction par Elena Vianu. Bucarest. coll. Petre. Contes d’Antoine Hamilton avec la suite des Facardins et de Zénéyde par M. Bucarest. Editions Ion Creangă. 1897. de Lévis. 1999. vol. Bucarest. tome 1er. I. Jeunesse sans vieillesse et vie sans mort. Scheltema & Holkema Boekhandel. Antoine. Ion. Ion. Bucureşti. ISPIRESCU. Orange. Zîna zorilor. note. Éditions GF Flammarion. Basme. traduction par Elena Vianu. Orange. De La Martinière Jeunesse. SLAVICI. Éditions Ion Creangă. ISPIRESCU. traduction. Ion. ISPIRESCU. 1955. illustrations par Véronique Sabatier. 15 . Contes roumains. traduction en français par Sanda Stolojan. Ioan. L’étoile au front.a. 1977. traduction par Elena Vianu. 101 p. Editura Ion Creangă. 1958. J. CREANGĂ. Dijsselhof. traduction par Elena Vianu. CREANGĂ. Paris. CREANGĂ. Editura Minerva. traduction par Ilinca Barthouil et Georges Barthouil. LEPRINCE DE BEAUMONT. 1986. postfaţă de Titus Morariu. illustrations par Philimon Hamouraru. EMINESCU. Bauer et G. « Le monde en contant ». Unageing Youth and Deathless Life. 1975. Bucureşti. Récits. traduction par Yves Augé (souvenirs) et Elena Vianu (contes). introducere de Corneliu Bărbulescu. Œuvres. chronologie et dossiers par Anne Bervas-Leroux. 590 p. préface par Arsène Alexandre. 1984. Bucarest. SLAVICI. coll. préface par Dumitru Corbea. Grandir. 1985. « Beaux mythes». Contes.CREANGĂ. s. Petre. « Étonnants classiques ». coll. Ion. Éditions en langues étrangères. glosar şi bibliografie de Aristiţa Avramescu.

couverture par Gil Nei. Memorii. Charles. traduction par Virginia Carianopol. Regis. Chişinău. 2003. 1991. 1993. traduction par Alexandru Andrei. Editura Corint. PERRAULT. traduction par Dan Faur. Editura pentru Literatură. PERRAULT. PERRAULT. Bucureşti. traduction par Teodora Popa. 1997. Contes. Motanul încălţat şi alte poveşti. sans nom du traducteur. sans nom du traducteur. Editura Corint. Bucureşti. Bucureşti. Cenuşăreasa. coll. Paris. Editura Garamond. traduction par Petronela Negoşanu. Poveşti. Frumoasa din pădurea adormită. Frumoasa din pădurea adormită. Bucureşti. Sibiu. Chişinău. Charles. Editura Prut Internaţional. 592 p. 1991. 1993. Editura Garamond junior.PERRAULT. 2005. traduction et table chronologique par Teodora Popa. Motanul încălţat şi alte poveşti. PERRAULT. introduction. illustrations par Serghei Samsonov. traduction par Dan Faur. illustrations par Serghei Samsonov. Bucureşti. Frumoasa din pădurea adormită şi alte poveşti. 1993. 2008. Basme. Charles. traducere Teodora Popa-Mazilu. PERRAULT. Chişinău. Editura Curierul Doljean. Charles. 1968. Editura Prut Internaţional. Craiova. Editura Intercontempress. préface par Anca Georgescu-Fuerea. Charles. couverture par Gabriel Bratu. Charles. Editura pentru Literatură. préface par Anca Georgescu-Fuerea. Charles. Barbă-Albastră. Cenuşăreasa şi alte minunate poveşti. Cele mai frumoase basme. traduction par Teodora Popa Mazilu. PERRAULT. PERRAULT. Charles. traduction par Sarina Cassvan. introduction par Leo Butnaru. 16 . Bucureşti. Charles. 1996. Craiova. Motanul încălţat. Flammarion. Editura Corint. Editura Tridona. illustrations par Serghei Samsonov. Cenuşăreasa sau pantofiorul de sticlă. Memorii. 1994. Frumoasa din pădurea adormită. PERRAULT. Bucureşti. 1969. Frumoasa din pădurea adormită. 1989. lexique et bibliographie par Marc Soriano. Frumoasa din pădurea adormită. PERRAULT. Editura Cartex 2000. Charles. « Cheiţa de aur ». Charles. coll. Charles. 2007. Editura Prut Internaţional. PERRAULT. 2003. 1995. Charles. PERRAULT. Charles. « Cheiţa de aur ». traduction par Carmen Stănescu. couverture et illustrations par Rodica Şerbănescu. Frumoasa din pădurea adormită. traduction et table chronologique par Teodora Popa. Editurile Nimbus şi Editex. Băile Govora. PERRAULT. Charles. Poveşti. Bucureşti. traduction par Teodora Popa Mazilu. PERRAULT. Tipografia Polsib. Charles. couverture par Valentin Ivan. Editura Valeriu. PERRAULT. couverture par Val Munteanu. illustrations par Val Munteanu. PERRAULT. PERRAULT. Frumoasa din pădurea adormită. PERRAULT. PERRAULT. Frumoasa din pădurea adormită şi alte poveşti. Bucureşti. illustrations par Geta Brăescu. Charles. sans nom du traducteur. sans nom du traducteur. Bucureşti. 2008. traduction par Dan Faur. Charles. Charles. 1995.

Bucureşti. s. Poveşti. Bucureşti. Poveştile lui Perrault.d. PERRAULT. Poveştile lui Perrault. Editura Casa Şcoalelor. Poveşti. Cartea şcolarilor mici ». illustrations par Ian Gabriel. PERRAULT. illustration par Serghei Samsonov. traduction par Virginia Carianopol. coll. illustrations par Serghei Samsonov. 2004. Editura Ion Creangă. s. Charles. PERRAULT. Poveşti cu vrăjitori şi zîne. Motanul încălţat.. PERRAULT. Motanul încălţat. Editura Tineretului. Bucureşti. Editura Ion Creangă. traduction par Dan Faur. Charles. Bucureşti. Editura Omegapres. PERRAULT. Charles. traduction par Sarina Cassvan. 17 . traduction par Sarina Cassvan. Galaţi. traduction par Anne Marie Paul. PERRAULT. Deva. illustrations par Geta Brăescu. Editura Porto Franco. traduction par Lucia Demetrius. s. Bucureşti. Poveşti. Editura Corint. Poveşti cu zîne. PERRAULT. traduction par Dan Starcu. 2005.PERRAULT. Prut. Charles. PERRAULT. Iaşi. « Înşiră-te mărgărite. Poveşti. Charles. Editura Tedit FZH. couverture et illustrations par C. PERRAULT. Charles. PERRAULT. Motanul încălţat. Charles. Bucureşti. Editura Tineretului. PERRAULT. ALLFA. 1957. coll. traduction par Sarina Cassvan. Pantofiorul Cenuşăresei. 2000. Bucureşti. Motanul încălţat. Chişinău. « Cheiţa de aur ». 1997. traduction par Constantin Paiu. Charles. Poveşti. Cartex 2000. PERRAULT. Bucureşti.d. « Planeta poveştilor ». PERRAULT. n° 855. Gramar 100+1. Charles. Bucureşti. traduction par Sarina Cassvan. Poveşti cu vrăjitori şi zâne. traduction par I. Bucureşti. Charles. Charles.l. 1966. illustration couverture par Silvia Muntenescu. 1997.. « Biblioteca pentru toţi ». traduction par Sarina Cassvan. 1995. Motanul încălţat. Bucureşti. 1983. Bucureşti. PERRAULT. Emia. Charles. 2007. Poveşti cu zîne. couverture de la collection par Walter Reiss. PERRAULT. 2001. illustrations par Geta Brăescu. traduction par Dan Faur. 1992. Charles. Charles. traduction par Petronela Negoşanu. PERRAULT. Poveşti cu zâne. Poveştile mamei mele gâsca. Editura Prut Internaţional. Fundaţia « Şcolărei şi şcolăriţe ». Bucureşti. 2006. couverture par Valentin Tănase. PERRAULT. Charles. traduction par Smaranda Cosmin. Charles. PERRAULT. Charles. traduction par Sarina Cassvan. couverture par Dana Popescu. 2001. Bucureşti. illustrations par Val Munteanu. illustrations par Viaceslav Vutcariv. sans nom du traducteur. illustrations par Radu Roşian. traduction par Dan Faur. PERRAULT. traducere şi postfaţă Muguraş Constantinescu. 1998. Poveşti cu zîne. traduction par Petronela Negoşanu. illustrations par Viaceslav Vutcariv. couverture par Olimpiu Popa. illustrations par Ana-Maria Smigelschi. Vremuleţ. coll. Editura Humanitas. 1981. 1998. Bucureşti. Editura Librariei Leon Alcaly. Charles. Editura Corint. coll. Editura Ion Creangă. Răşcanu. Charles. Editura Canova. coll. couverture par Done Stan. « Biblioteca pentru toţi copiii ». Charles. 1943.

Dolică. sans nom du traducteur. sans nom du traducteur. Contes de je ne sais quand. Scufiţa Roşie. Editura Tineretului.a. Zînele. Sophie Rostopchine de. sans nom du traducteur. Paris. Editura Tineretului. Charles. Editura Coresi. Sophie Rostopchine de. PERRAULT. Histoire de Blondine. illustrations par D. Charles. Editura Delta. Bucureşti. coll. Sophie Rostopchine de. 1982.. 2008. Sophie Rostopchine de. PINEAU. vol. 1970. Editura Tineretului. traduction par Sarina Cassvan. 24. coll. Editura Coresi. « Lecturi suplimentare ». Ion Creangă. Editura Regis. Bucureşti. PERRAULT. préface par Stancu Ilin. s. Christian. PERRAULT. couverture par Delia Eftimie. Poveşti cu zâne. « Prima mea bibliotecă ». 1996. Bucureşti. s. Poveşti de nu se mai ştie când. Dehterer. Charles. Editura Coresi. Bucureşti. Sarina Cassvan. s. traduction par Ludovic Dauş. Bucureşti. Zarafu.l. couverture par Valentin Tănase. illustrations par Serghei Samsonov.PERRAULT.l. 1952. 1990. Editura Tineretului. Laffont. Charles. SÉGUR. éditeurs : Stancu Ilin et D. PERRAULT. SÉGUR. George Zarafu. Poveşti cu zâne. couverture et illustrations par Dumitru Verdeş. Scufiţa Roşie şi alte poveşti.L. Editura Vremea Mc-Imex. édition établie par Claudine Beaussant. 1975. Librairie générale française. PINEAU. préface par Jacques Laurent. Hadat. traduction par Sarina Cassvan. Christian. Scufiţa Roşie şi alte poveşti. illustrations par B. traduction par Dan Faur. Jibou. Charles. Scufiţa Roşie. Scufiţa Roşie şi alte poveşti. SÉGUR. Poveşti cu zâne. Smâşleaev. PERRAULT. Scufiţa Roşie. Bucureşti. Hachette. Sophie Rostopchine de. R. Charles. couverture et illustrations par Dumitru Verdeş. Charles. 2006. 1991. Sophie Rostopchine de. SÉGUR. 1999. illustrations par Gustave Doré et Jules Didier. Editura Hyperion Logos. traduction par Aura Brais. PERRAULT. Editura Prut Internaţional. « Cheiţa de aur ». traduction par Sarina Cassvan. 2006. Paris. Chişinău. PERRAULT. Bucureşti. suivi de Ourson. 1952. Editura Herra. traduction par Ecaterina Micu. SÉGUR. PERRAULT. Editura Leon Alcalay. Bucureşti. Editura Floarea Darurilor. Charles. Uriaşul Periferigerilerimini şi alte poveşti. traduction par Aura Brais. couverture par Adrian C.. Poveşti cu zâne. sans nom du traducteur. Caragiale. 2008. traduction par Dan Faur. traduction par Aura Brais. traductions par I. Paris. Sophie Rostopchine de. Poveşti cu zâne. 1956. Sophie Rostopchine de. Bucureşti. 4e édition revue. Charles. Poveşti cu zâne. a. 1963. Chişinău. ilustraţii de A. SÉGUR. s. 2001. 18 . Ionescu. [1925] SÉGUR. couverture par Clara G. traduction par Ruxandra Juvara. Œuvres. Riquet cel Moţat. traduction par Ludovic Dauş. 1995. 1960. coll. PERRAULT. Uriaşul Periferigerilerimini şi alte poveşti. Ion Creangă. SÉGUR. Charles.

Ophyris. BORDEI-BOCA. BĂRBULESCU. Carmen. coll. 417 p. Genèse et structure du champ littéraire. BOURDIEU. Paris. La Traduction. Lieven. Istoria României. « UL3 Travaux et Recherches ». Presses Universitaires de l’Université d’Ottawa. 128 p. Arras. 299 p. Presses Universitaires de Lille. La Traduction en France à l’âge classique. coll. Presses Universitaires du Septentrion. Michel (éd. Dennis. TEODOR. La Traduction. Constructing Cultures.). Paris. Paris. BALLARD. foreword by Edwin Gentzler Clevedon. Ramona (éd. Pierre. Michel. 356 p. 2004. 2007. Ophrys. coll. 302 p. 395 p. Michel (éd. coll. réflexions. Arras. 1996. Traductologie. Versus : la version réfléchie. Michel.). 573 p. Keith. Arras. Repérages et paramètres. 2009. BALLARD. « Points ». Susan. 1998. Artois Presses Université. BALLARD. Lance (éds. 2000. coll. Referinţe BALLARD. Michel. Éditions du Seuil. Arras. PINEIRA-TRESMONTANT. André. 2006. Michel. Michel (éd. Artois Presses Université. 325 p.). 1982. D’HULST. 231 p. La traduction à l’Université. BALLARD. coll. 336 p. Correct/Incorrect. Traducteurs. Choses dites. 1998. Artois Presses Université. Şerban. Arras. Michel.). Villeneuve d’Ascq. Artois Presses Université. « Traductologie ». « Traductologie ». coll. Université de Bourgogne. EL KALADI.). Pierre. traductions. « Étude de la traduction ». BOURDIEU. Artois Presses Université. 177 p. Recherche et propositions didactiques. « Traductologie ». PAPACOSTEA. BALLARD. linguistique et traduction. Oralité et Traduction. 2006. Paris.). Mihai. 283 p. Europe et traduction. Michel. Arras. DELETANT. Pompiliu. BALLARD. 262 p.). Ottawa. 346 p. 2004. coll. Ce que parler veut dire. BALLARD. 1992. Editura Enciclopedică. 2003. 430 p. 19 . 1993. Paris. coll. Essays on Literary Translation. Dijon. LEFEVERE. Les Corpus en linguistique et en traductologie. « Traductologie ». 486 p. contact de langues et de cultures (2). 1992. « Traductologie ».). 135 p. 2003. BALLARD. Multilingual Matters. Michel. Qu’est-ce que la traductologie ?. Ahmed (éds. BALLARD.2. 231 p. coll. Versus : la version réfléchie. coll. De Cicéron à Benjamin. « Points ». Artois Presses Université. Francophonie roumaine et intégration européenne. « Traductologie ». Paris. Lille. « Libre examen ». Pierre [1997]. HITCHINS. Presses Universitaires du Septentrion. Éditions du Seuil. 2001. Actes du colloque international de Dijon (27-29 octobre 2004). Artois Presses Université. BALLARD. « Traductologie ». Fayard. Michel. Lille. Les règles de l’art. contact de langues et de cultures (1). Michel (éd. BOURDIEU. 1987. Michel (éd. Artois Presses Université. « Traductologie ». 195 p. Méditations pascaliennes. 143 + xxii p. 307 p. 2e édition revue et corigée. Michel (éd. coll. BALLARD. Paris. « UL3 Travaux et Recherches ». BALLARD. 2007. coll.). BALLARD. 1998. 243 p. Ophrys. Arras. Des signes au texte. BALLARD. Michel [1992]. BOURDIEU. Michel (éd. HEWSON. Paris. Arras. BALLARD. 2006. coll. 2003.). Pierre. Le Nom propre en traduction. Traductologie et enseignement à l’Université. Centre Gaston Bachelard. Bucureşti. 2005. Le Commentaire de traduction anglaise. Nathan. « Traductologie ». 617 p. BASSNETT. coll. Les Éditions du Minuit. Artois Presses Université.

Bucureşti. 2006. DUBOIS. MASLOWSKI. Les Contes de Perrault en palimpseste. 2007. 2005. Editura Minerva. CAMPUS. 2001. Suceava. COLIN. 1997. Suceava. coll. 268 p. Marele masacru al pisicii şi alte episoade din istoria culturală a Franţei. 2002. Grasset. Editura Universităţii Suceava. Marie-Françoise. CORNEA. 493 p. Editura Universităţii Suceava. Umberto. édition en un seul volume reprenant les quatre tomes publiés entre 1976 et 1985. « Espace Nord ». Jacques. revăzută şi adăugită. préface par Jean-Pierre Bertrand. Cartea românească. Michel (éd. 1993. traduction par Myriem Bouzaher. traducere de Raluca Ciocoiu. Alfabetul de tranziţie. Victor. 2e édition revue et corrigée par l’auteur. coll. 244 p. Ştefan. CONSTANTINESCU. Humanitas. Editura Meridiane. CONSTANTINESCU. Paul. 408 p. 1059 p. Muguraş. 1998. Bucureşti. De la Alecsandri la Eminescu. Vladimir.CACHIN. 151 p. Paris. Editura Librăriei „Principele Mircea”. 1982. La République mondiale des lettres. O istorie sinceră a poporului român. CANDREA. « Plural ». Editura pentru literaturã. 79 p. Les traductions des oeuvres francaises durant l’entre-deux-guerres (1919-1939). 2000. 2006. Literatura română în lume. Paul [1972]. Paris. Editura Univers Enciclopedic. CĂLINESCU. « Ştiinţe sociale ». Suceava. Florin. Alexandru. Bucureşti. 179 p. DELARUE. Istoria literaturii române de la origini până în prezent. CAZIMIR. 1997. 1955. De la littérature. « Livre de poche ». 1998. DARNTON. Constantin. Imaginaire du conte. 2006. CONSTANTINIU. La Traduction. DUŢU. Muguraş. ediţia a II-a. Iaşi. 1939. 352 p. 240 p. ECO. Robert. CLEYNEN-SERGHIEV. Presses Universitaires de Valenciennes. Ecaterina. Le Conte populaire français. 2008. Editura de Stat pentru Literatură şi Artă. CRIŞAN. Paris. Chantal. Cultura română în civilizaţia europeană. DELSOL. Editura Minerva. coll. Bucureşti. Discurs narativ şi simbolistică. Bucureşti. Marie-Louise. Bucureşti. 147 p. Bruxelles. 1997. Editura Polirom. Electre – Éditions du Cercle de la librairie. coll. Paris. 300. 604 p. Bucureşti. Editura Paidea. Muguraş. coll. Originile romantismului românesc. « Les Belles infideles » en Roumanie. Poveştile lui Perrault. Éditions Labor. Genres et auteurs du XVIIème siècle. « Parcours ». Editura Universităţii Suceava. 441 p. Presses Universitaires de France. ediţia a 2-a (prima ediţie 1986). 144 p. George [1941]. Pascale. CONSTANTINESCU. Ion-Aurel [1932]. Bucureşti. TÉNÈZE . 1968. Maisonneuve et Larose. Suceava. Valenciennes. 272 p.). 287 p. Editura Universităţii Suceava. Bucureşti. Éditions du Seuil. Bucureşti. 623 p. coll. « Politique d’aujourd’hui ». Paris. p. Histoire des idées politiques de l’Europe centrale. 261 p. 1969. Lumea basmelor. CRĂCIUN. Suceava. pagination multiple. Paul. Literatura pentru copii. préface par Jean Perrot. 135 p. Lire et traduire la littérature de jeunesse. 2008. Muguraş. 259 p. Eugen. CONSTANTINESCU. L’institution de la littérature. Editura Universităţii Suceava. Muguraş. 20 . Problemele şi drumurile basmului cult. 589 p. 1999. CORNEA. CONSTANTINESCU. CASANOVA.

195 p. 278 p. 192 p. Qu’est-ce qu’une littérature nationale ? Approches pour une théorie interculturelle du champ littéraire. 238 p. 190. Gérard. Arras. Experienţă estetică şi hermeneutică literară. Timişoara. 119 p. Translation. coll. JACQUIER. ESPAGNE. LUNGU BADEA. Paris. 246 p. Editions du Seuil. Hans Robert. Le paradigme de l’étranger. Le discours littéraire dans la France des Lumières. Paris. Polysystem Studies. 2007. Le roman réaliste américain dans le champ littéraire français (1920-1960). EVEN-ZOHAR. traduction par Claude Maillard. 1970. Michel (éd. Gérard. 1987. préface par Jean Starobinski. Universaliile traducerii. 21 . 193 p. antologie. Paris. 1898. 1997. 1993. GÉLINAS. 387 p. Cluj-Napoca. ediţie îngrijită. GENETTE. Philologiques III. pp. Cluj-Napoca. Artois Presses Université. thèse présentée à la Faculté des lettres de Paris. 503 p. Éditions du Seuil. Paris. Paris. 1914. Manchester. and VAN DEN BROEK. Itamar [1990]. Babel. HERMANS. Paris. 286 p. London/New York. Timişoara. Editura Universităţii de Vest. 2004. Editions de la Maison des sciences de l’homme. II. James S. traducere şi prefaţă de Andrei Corbea. Paris. Ernest Leroux. 262 p. Hans Robert. JAUSS. prefaţă. p. JEANRENAUD. teoria traducerii. Rewriting and the Manipulation of Literary Fame. mit viu. Henri. Teoria culturemelor. LUNGU-BADEA.. Pour une esthétique de la réception. Georgiana. 1992. 505. 2008. ESPAGNE. Bucureşti. 436 p. Artois Presses Université. note şi comentarii de Mircea Muthu. Pratique sociale de la traduction. Le Cerf. Les origines. Magda. Translation in Systems. Palimpsestes. 1983. St. José. Le littéraire et le social. Michel. numéro special de Poetics Today. 2007. LEFEVERE. 1999. 1994. 1978. Iaşi. Editura Dacia. Paris. Paris. traducere a textului „Henri Jacquier” de Rodica Baconsky.). Istoria şi deontologia traducerii. Presses Universitaires de France. 204 p. 394 p. LAMBERT. Timişoara. LUNGU-BADEA. JAUSS.. ELIADE. LASCU-POP. « Perspectives germaniques ». ESCARPIT. coll.ELIADE. « Bibliothèque franco-allemande ». Editura Mesagerul. Editura Universităţii de Vest. « Colegium ». Étude sur l’état de la société roumaine à l’époque des règnes phanariotes. Robert. 1997. Un capitol de traductologie românească. Éditions Imago. Polirom. Éditions Flammarion. Michel. De l’influence française sur l’esprit public en Roumanie. plus XI p. GOUANVIC. Éditeur. 1982. HOLMES. 2006. Editura Univers. 330 p. Routledge. Theo. 1999. Georgiana (coord. 11 : 1. Sociologie de la traduction. coll. ESPAGNE. Jean-Marc. André. Editura Universităţii de Vest. R. WERNER. 226 p. Jean-Marc. Literature and Translation: New Perspectives in Literary Studies Leuven. 1991. Gérard. Descriptive and System-Oriented Approaches Explained. LASCU-POP. 1999. Les trois présidents plénipotentiaires (18281834). 467 p. GENETTE. Libairie Hachette. GOUANVIC. Bucureşti. 1990. Gallimard. « Bibliotheca Romanica ». Paris. 261 p. 2004. La Roumanie au XIXe siècle. 262 p. Enquête sur les Contes de Perrault. Acco. 1997. Scurtă istorie a traducerii. Jerome Publishing. La science-fiction américaine dans l’espace culturel français des années 1950. Rodica. Pompiliu. Seuils. Arras. Rodica. coll. Michel. Les chaires de littérature étrangère au XIXe siècle.). Editura Libra. 383 p. 352 p. Repere traductologice. Les transferts culturels franco-allemands. Georgiana. Pompiliu.

368 p. 1990. 1973. TODOROV. Contes.. 1970. Slatkine Reprints. coll. La Politique extérieure de la littérature. PROPP. traduction par Claude Ligny. Lanore. « Que sais-je ? ». Amsterdam/Philadelphia. Paris.. Paris. coll. Polirom. Nous et les autres. Bucureşti. New York. 2003.). PEETERS. Le Conte populaire français. Morphologie du conte. coll.). illustrations par Pierre Rousseau.). SHLESINGER. Arras Presses Université. « Études littéraires ». Manchester. Marc. Presses Universitaires de France. Contes de Roumanie. « Traductologie ».and Beyond. John Benjamins Publishing Company. Sociocultural Aspects of Translating and Interpreting. Beyond descriptive translation studies. Descriptive Translation Studies . culture savante et traditions populaires. traduction par Catherine Rocquet. Paris. Gallimard. PYM. Genève-Paris. coll. 2000. ses possibilités et ses limites. 166 p. Pierre [1923]. 427 p. Anthony. Alain. Paris. 2001. Vladimir. Katharina. Perrault. 1998. 2008. thèse de soutenue à l’EHESS sous la direction de Frédérique Matonti. Editions du Seuil. Anthony. Gisèle (éd. Editura Minerva. Arthur et Albert. 2008. La Critique des traductions. ediţie îngrijită de Ruxadra Niculescu. Michèle. PYM. 234 p. 220 p. Basmele române în comparaţiune cu legendele antice clasice şi în legătură cu basmele popoarelor învecinate şi ale tuturor popoarelor romanice. 311 p. POPA. Basmul cult sau tărâmul copilăriei. Investigations in homage to Gideon Toury. prefaţă de Ovidiu Bîrlea. Les Contes de Perrault et les récits parallèles. 255 p. Bucureşti. REISS. 128 p. 1995. 963 p. Basme valahe. 2004. Basmul popular românesc. John Benjamins Publishing Company. Paris. 646 p. traducere şi introducere de Viorica Nişcov. 2006. JETTMAROVÁ. 128 p. Ioana. Jerome. Paris. 443 p. 245 p. Stereotipia basmului. PYM. 1996. Les contes de Perrault. Le marché de la traduction en France à l’heure de la mondialisation. Lazăr [1895]. John Benjamins Publishing Company. Bucureşti. SHLESINGER. 2003. Nicolae. Tzvetan. Maisonneuve et Larose. Anthony. ROSENTHAL-SINGOUROF. Zuzana (éds. Artois Presses Université. 417 p. Editura Univers. Editura Humanitas. Viorica. Amsterdam/Philadelphia. 1978. 1992. St. 525 p. Miriam. 2002. SIMONSEN. 1968. Translatio. Translating for children. traduction par Muguraş Constantinescu. Contes roumains. Jean. Riitta. 453 p. 219 p. SAPIRO. Daniel (éds. SCHOTT. Arras. Leurs origines (coutumes populaires et liturgies populaires). Method in Translation History. M. SCHOTT. 1999. SORIANO. CNRS Éditions. Presses Universitaires de France. Garland Publishing Inc. 769 p. Editura Univers. Michèle. SAINTYVES. La réflexion française sur la diversité humaine. 1986. Miriam. traduction de l’allemand par Denise Modigliani. TOURY. A fost de unde n-a fost. F. 2e édition. Arras. 244 p. SIMEONI. 256 p. Paris. Amsterdam/Philadelphia. Iaşi. 22 . SIMONSEN.MONTANDON. ŞĂINEANU. 328 p. OITTINEN. Arthur et Albert [1982]. NIŞCOV. 448 p. ROŞIANU. « La couleur des idées ». Une sociologie de la traduction des littératures d'Europe de l'Est (1947-1989). 1989. Bucureşti. La Médiation de l’étranger – une sociolinguistique de la traduction. Gideon. Éditions Gallimard. Paris. 1936.

Amsterdam/Philadelphia. Routledge. Reviste Actes de la Recherche en Sciences Sociales ATA Chronicle Atelier de traduction Ateliers Bulletin des bibliothèques de France Cahiers Internationaux du symbolisme Cahiers Robinson Cahiers roumains d’études littéraires Caietele Echinox COnTEXTES Contrastes Dilema veche Fééries Journal des débats politiques et littéraires Littératures Meta : journal des traducteurs / Meta: Translators' Journal New Journal of Romanian Studies Observatorul cultural Palimpsestes Parallèles Revue Internationale d’Études en Langues Modernes Appliquées. Towards an Ethics of Difference. Revue d'histoire 23 . Constructing a Sociology of Translation. Michaela. 3. Alexandra (eds). Routledge. Lawrence. 2nd edition. The Translation Studies Reader. Revue des Lettres belges de langue française The Translator TTR : traduction. London/New York. 541. The Scandals of Translation. 210 p. 2004. Routledge.VENUTI. The Translator’s Invisibility. London/New York. 2007. VENUTI. New York/London. John Benjamins Publishing Company. FUKARI. terminologie. rédaction Traduire Translationes Vingtième Siècle. 353 p. Lawrence. 226 p.). România literară Sociologie et sociétés Steaua Suplimentul de cultură Target Textyles. VENUTTI. WOLF. 1998. 1995. p. Lawrence (éd.