You are on page 1of 2

Omul în viziunea lui Blaise Pascal - Argumentare filosofică-Universul nemărginit al existenţei omului a fascinat întotdeauna marii filosofi

ai vremurilor,fiecare centrându-l în sistemul său de idei, perceput prin prisma vremii. Astfel se poate teoretiza oevoluţie a descoperirii omului, de la simpla parte integranta a naturii, ca organism, până la infinitulcunoaşterii sufletului său. Blaise Pascal propune o altă modalitate de percepere a naturii umane, încadrul unei lumi în continuă evoluţie.Ceea ce îl face pe om unic şi un mister o reprezintă configuraţia sa spirituală care seinterpune naturii sale insignifiante, în faţa căreia are întâietate. Asemănarea cu o trestie de cătrePascal surprinde foarte bine acest aspect, căci mai înainte de toate omul este o fiinţă cugetătoare.Omul este conştient de destinul său, pus în umbra universului necunoscut. Mintea omului esteaceea care dă naştere multor întrebări. Asemenea unei trestii, omul face abstracţie de ceea ce seîntâmplă în jurul său, dar continuând să existe şi să reziste în această lume, dar himera omului seaflă peste ceea ce noi percepem când ne uităm şi analizăm o persoană, căci adevăratul său secret îlascunde adânc, în interiorul său. Omul este într-adevăr o trestie, dar o trestie cugetătoare, deoarece, prin introspecţie şi valorificarea capacităţilor sale va fi capabil să conştientizeze locul pe care îlocupă în raport cu ceilalţi.În viziunea lui Pascal omul este interpus unei extrapolări mizeria sau măreţia de a fi şi de aconlucra cu o lume schimbătoare, de neschimbat, indiferent de cine trăieşte şi cugetă în cadrul său.Omul caută mereu un adevăr, adevărul absolut a tot ceea ce îl înconjoară; inteligenţa naturală esteuna din dovezile, am putea spune, că omul este creat de Dumnezeu cu scopul de a accede spreadevăr, dar va alerga toată viaţa după o himeră, lucrând cu concepte şi idei abstractizate deneîncetatele căutări. Trupul omului este doar o parte integrantă a omului, făcând posibilă legăturacu lumea prezentă prin simţurile primitive, care îl împiedică pe om să evolueze spre o existenţăsuperioară. De aceea, Dumnezeu intervine şi ajută omul să îşi găsească echilibrul şi să acceadăspre o lume în care totul este posibil şi misterios. Astfel, se îmbină cele două idei ale lui Pascal,aceea că omul trăieşte în mizerie fără Dumnezeu şi fericit dacă acesta există.Prin jocul de cuvinte, Pascal, denumind omul un „rege deposedat”, încearcă să scoată înevidenţă condiţia limitată a omului în opoziţie cu ceea ce a fost cândva. Tot ceea ce se întâmplă,nenorocirile care gravitează în jurul omului necontenit îl fac să existe cu adevărat, dar într-un modabsurd, fiind mereu pus sub semnul fatalităţii şi mereu în pericol de a pierde ceva din esenţa sainiţială. Este un rege datorită posibilităţii de a face orice, dar este deposedat în sensul că, deşi ar putea face orice, undeva, există ceva care acţionează ca o oprelişte în calea dezvoltării sale deplineşi ascensiunii spirituale. Raţiunea este cea care îl deosebeşte pe om faţă de celelalte fiinţe, fiindcapabil să vadă diferenţa dintre aparenţa lumii tangibile şi esenţa de neatins a unei lumidesăvârşite.Capacităţile sale, raţiunea îi sigură omului legătura cu universul prezent cu ceea ce a fost şiceea ce a devenit prin parcurgerea drumului cunoaşterii, iar moartea survine ca o eliberare,înnobilându-l pe om un sensul că ştie că va muri, dar totuşi universul are un avantaj asupra omuluieste acela că omul nu cunoaşte părţile integrante ale acestuia. OMUL –TRESTIE CUGETATOARE Traim pe o planeta populata de o multime de vietati,insa cu totii stim ca omul este stapanul Terrei.Atat de slab si totusi atat de puternic.Dupa cum spunea Pascal,omul este o trestie cugetatoare.Aceasta afirmatie se poate interpreta in mai multe feluri.Omul se lasa purtat de destin,asa cum trestia se lasa purtata de vant.Nu se poate opune,are o conditie prea simpla.E slaba,lipsita de aparare.Dar pe langa aspectele acestea omul are ceva ce trestia nu are.Gandirea.Mereu aflat intre certitudine si

si de ce nu.iubim animalele.nelasand in urma nimic..Asadar omul este o trestie mult mai dezvoltata.omul este capabil sa iubeasca.O trestie care stie ce este esecul si compasiunea.Nu am sa dau definitia iubirii.incapabil sa se limiteze in cunoastere.Si lucrul cel mai important.lucrul care izvoraste de undeva din adancurile intunecaoase ale propriei fiinte.si se retrage cand ceva nu merge...Cand trestia este smulsa din radacni de un vant puternic.ne iubim pe noi.Asadar omul este nemuritor intr-un fel.incertitudine.decat materie deshidratata.amintirea lui ramane vie.Tot ce stiu. .Nu stiu daca iubirea exista..cu timpul dispare.O trestie care stie sa o ia de la capat.iubim aerul proaspat..iubim si alti oameni.Iubim florile.e ca multi oameni vorbesc despre acest sentiment.In schimb cand un om moare.O trestie care merge un pas in fata.in primul rand pentru ca nu am nici cea mai mica idee ce inseamna.sau e doar capacitatea omului de a se adapta.O trestie naiva si melancolica..Dornic de afirmare si autodepasire.