Baroul Dolj ● Institutul de Cercetări Juridice „Acad.

Andrei Rădulescu” al Academiei Române Conferinţa „NOUL COD CIVIL” ● Craiova, 22 octombrie 2011 CONCEPŢIA MONISTĂ A NOULUI COD CIVIL dr. Gheorghe Buta Cercetător ştiinţific gr. I Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române

În expunerea de motive la proiectul noului Cod civil se afirmă că acesta urmăreşte ideea de a promova o concepţie monistă de reglementare a raporturilor de drept privat într -un singur cod şi, de aceea, a încorporat „totalitatea” (s.n.) reglementărilor privitoare la persoane, relaţii de familie şi relaţii comerciale. În concretizarea acestei concepţii, art. 2 („Obiectul şi conţinutul Codului civil”) prevede în alin. (1) că dispoziţiile codului reglementează raporturile patrimoniale şi cele nepatrimoniale dintre persoane, ca subiecte de drept civil, iar în alin. (2) prevede că acest cod este alcătuit dintr -un ansamblu de reguli care constituie dreptul comun pentru toate domeniile la care se referă lit era sau spiritul dispoziţiilor sale. Observăm că se afirmă aplicarea generală a prevederilor codului asupra tuturor subiectelor de drept civil, persoane fizice sau juridice şi profesionişti/comercianţi sau neprofesionişti (nonprofesionişti)/necomercianţi şi caracterul de drept comun pentru toate domeniile la care se referă. Din modul de redactare şi printr-o interpretare literală putem trage o primă concluzie, şi anume, că acest cod nu constituie dreptul comun pentru întreaga materie comercială, aşa cum se afirmă în expunerea de motive, ci doar pentru acele domenii ale materiei comerciale la care se referă litera sau spiritul dispoziţiilor sale. Aceasta întrucât sunt numeroase domenii aparţinând materiei comerciale care rămân în continuare în afara reglementării noului Cod civil: dreptul societăţilor comerciale, dreptul insolvenţei, dreptul bancar, dreptul transporturilor, dreptul cambial etc. Pentru a elimina orice dubiu cu privire la integrarea raporturilor juridice comerciale în corpul său, în aplicarea concepţiei moniste, în alin. (1) al art. 3, sub titlul „Aplicarea generală a Codului civil”, se prevede că dispoziţiile codului se aplică şi raporturilor dintre profesionişti, precum şi raporturilor dintre aceştia şi orice alte subiecte de drept civil. Textul a dorit să afirme, pe de o parte, aplicarea prevederilor Codului şi în cazul profesioniştilor/comercianţilor când aceştia acţionează în această calitate, iar pe de alta, că ele se aplică în mod egal profesioniştilor/comercianţilor şi altor subiecte de drept, care nu au această calitate. De fapt, textul afirmă renunţarea la concepţia concretizată în prevederile art. 56 C. com., potrivit cărora, dacă un act este comercial numai pentru una dintre părţi, toţi contractanţii sunt supuşi, în ceea ce priveşte acest act, legii comerciale. Observăm că textul alin. (1) introduce un termen nou pentru a-l înlocui pe cel consacrat, de „comerciant”, şi anume termenul de „profesionist”, dându-i şi un conţinut mai larg. În încercarea de a înlătura ambiguitatea de nepermis unei reglementări de un asemenea nivel, creată prin utilizarea acestui termen, în alin. (2) se dă o definire a lui: „sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere”. Or, potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române, profesionist este „persoana care lucrează într-un anumit domeniu de activitate pentru care are o pregătire corespunzătoare”. În Vocabulaire juridique, sub direcţia lui Gerard Cornu1, termenul „profesie” (profession) este explicat prin activitatea exercitată în mod obişnuit de o persoană pentru a-şi procura resursele
1

G. Cornu, Vocabulaire juridique, Quadrige, 2007, p. 728.

0

nici aici şi nici în altă parte a Codului. (2) lit. ca şi din cea a art. în sensul codului. termenului de consumator i se opune termenul de „profesionist” – ca fiind orice persoană fizică sau juridică care.3 De altfel. 364. (3) că exploatează o întreprindere şi. ca stabiliment industrial sau comercial. să aducă clarificările necesare terme nului de „profesionist”. constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică. Observăm că legiuitorul prevede în alin. legiuitorul încearcă definirea „exploatării unei întreprinderi” pentru ca. terţul care descoperă ulterior identitatea adevăratului titular poate să exercite şi împotriva acestuia din urmă drepturile pe care le are împotriva reprezentantului” . cit. indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ”? Avem mari rezerve cu privire la acest conţinut al termenului de „întreprindere”. Astfel. de exemplu. o activitate de transport pe pământ. care. de către una sau mai multe persoane. (3) al art. în mod indirect. (3) ce constituie „exploatarea unei întreprinderi”. care utilizează sintagma „exerciţiul activităţii unei întreprinderi”. Astfel. silvicultura. Vocabulaire juridique2 defineşte întreprinderea (entreprise).. (2) se prevede: „dacă reprezentantul. d). or. în materia dreptului consumatorului. „activitatea organizată ce constă în producerea. indiferent dacă are sau nu ca scop obţinerea de profit. 1297 („Nearătarea calităţii de reprezentant”) la alin. ar trebui riguros clarificată. a constituit o sursă de documentare în elaborarea proiectului românesc. acţionează în cadrul activităţii sale profesionale private sau publice (Directiva 93/13 CEE a CCE din 5 aprilie 1993). raporturi reglementate de Codul muncii. 1446 („Prezumţia de solidaritate”): „solidaritatea se prezumă între debitorii unei obligaţii contractate în exerciţiul activităţii unei întreprinderi. Astfel. La termenul „profesionist” (profesionnel/professionnelle). 3 nu sunt de natură să aducă suficiente lămuriri cu privire la conţinutul termenului de „profesionist” utilizat de cod. 3 2 1 . 1523 („Întârzierea de drept în executarea obligaţiei”) alin. Sesizând insuficienţa definiţiei din alin.necesare existenţei sale. pe apă sau în aer. iar în art. s-ar putea deduce din redactarea alin. în opoziţie cu termenul profan. după ce stabileşte unele norme aplicabil e tuturor întreprinderilor. dă o definiţie generală a întreprinderii. Cornu. Să fie întreprinderea. deşi aceştia stabilesc doar raporturi de muncă cu angajatorul. o activitate bancară sau de asigurare şi alte activităţi auxiliare celor precedente). face distincţie între întreprinderile agricole şi întreprinderile comerciale. aşa cum se indică în expunerea de motive. administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii. aceasta cu atât mai mult cu cât termenul este utilizat în câteva articole din Cod cu diferenţe vizibile. Nici măcar precizările făcute în alin. pentru evitarea confuziilor. ca activitatea chiar a antreprenorului ori ca organism care are drept scop esenţial să producă pentru piaţă anumite bunuri sau servicii. arătând că aceasta este exerciţiul profesional al oricărei activităţi economice organizate în scopul producţiei ori schimbul bunurilor sau serviciilor şi. rezultă că întreprinderea desfăşoară/are o activitate şi. ca substantiv. pretinde că este titularul acesteia. (3) al art. 3. deci nu este o activitate. administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii. din punct de vedere comercial. p. se arată că el desemnează o persoană a cărei apartenenţă la o profesie îi aduce o calificare corespunzătoare sau. cel care exercită o activitate intermediară în circulaţia bunurilor. pe seama unei întreprinderi. şi muncitorul care lucrează la bandă şi vânzătorul dintr-un mare magazin sau bucătarul dintr-un mare restaurant. prin aceasta. accepţiunea acestui termen. aşa cum ar lăsa să se înţeleagă alin. Din redactarea acestui ultim text. a unei activităţi organizate ce constă în producerea. iar într-o altă accepţie. creşterea vitelor şi activităţi conexe. deci. iar întreprinzător comercial. op. „întreprinderea”. ceea ce sporeşte şi mai mult ambiguitatea termenului. în art. prin sector economic la care se ataşează o întreprindere în funcţie de activitatea sa. prin implicaţiile sale. atunci când contractează cu terţul în limita puterilor conferite. pe care le defineşte distinct (este considerat întreprinzător agricol acela care exercită o activitate având ca scop cultivarea pământului. (2). este profesionist în sensul Codului. legiuitorul este destul de reticent în utilizarea termenilor de „întreprindere” şi G. fiind independent financiar de orice alt organism. o activitate industrială privitoare la producerea bunurilor sau serviciilor. dacă prin lege nu se prevede altfel”. dar nu defineşte. Codul civil italian. în contractele de vânzare sau în contractele de prestări servicii.

în schimb. grupurile europene de interes cu caracter comercial. până în prezent. 1766-1771). Astfel. de expediţie (art. în art. (2). aşa cum se afirmă în expunerea de motive. la diviziunea tradiţională în raporturi civile şi raporturi comerciale. în prezent. 1772-1776). în forma existentă sau într -o altă formă. contul bancar curent şi alte contracte bancare (art. La redactarea Titlului IV („Persoana juridică”) din Cartea I („Despre persoane”) s -a ţinut seama. contractul de cont curent (art. 56-59) şi. şi de dispoziţiile Legii societăţilor comerciale nr. 20722095). reglementare rămasă. 2171-2183). la reglementarea acestora în materie comercială. 31/1990 (art. atunci când o face. societăţile naţionale. în mod implicit. 2172 („Creditele excluse”) din Capitolul XIV („Contractul de cont curent”). regiile autonome. Consecvent inconsecvenţei sale. şi introduce. în afara Codului.C.). 2096-2102). 2199-2241). Dar Codul s-a limitat la o reglementare cu caracter general a persoanei juridice. Cartea a V-a – „Despre obligaţii” – este partea noului Cod civil în care au fost înglobate cele mai multe reglementări privind raporturi care. Inconsecvenţa legiuitorului în utilizarea unor termeni juridici care să desemneze o entitate juridică ce desfăşoară o activitate dintre cele indicate în art. de intermediere (art. fără a prelua. este demonstrată şi de utilizarea. în alin. „geodezi” etc. şi utilizarea unor termeni diferiţi. 1851-1880). printre altele. societăţile cooperatiste. solidaritatea pasivă legală între debitorii unor obligaţii contractate pentru explo atarea unei întreprinderi: „Solidaritatea se prezumă între debitorii unei obligaţii contractate în exerciţiul activităţii unei întreprinderi. se vor înscrie în cont exclusiv creanţele derivând din exerciţiul activităţii profesionale. de agenţie (art. Noua reglementare preia regula solidarităţii legale.. Titlul IX („Diferite contracte speciale”). 2184-2198). de art. societăţile de asigurare şi de reasigurare legal înfiinţate”.„profesionist” în cadrul codului sau. revenim la trecerea în revistă a principalelor reglementări de drept comercial preluate în noul Cod civil şi a acelor reglementări specifice dreptului civil şi extinse prin acest cod şi asupra raporturilor de drept comercial. 1446. Încercând o reglementare de detaliu a punerii în întârziere a debitorului. „arhitecţi”. (1) lit. cel puţin uneori. prin art. a sintagmei „operatori economici” pentru desemnarea unor persoane juridice constituite de către stat sau de către unităţile administrativ-teritoriale. societăţi şi companii naţionale şi societăţi comerciale. contractul de consignaţie (art. 2520 alin. se dovedeşte. 42C. 2127-2137). „ingineri”. „artizani”. 776 („Părţile contractului de fiducie”) alin. în mod evident. grupurile de interes economic cu caracter comercial. legiuitorul uită de atitudinea sa monistă şi prevede că pot avea calitatea de fiduciari „numai instituţiile de credit. erau calificate ca raporturi juridice comerciale. inclusiv a celor considerate ca fiind apanajul exclusiv al comercianţilor”: contractul de comision (art. contractul de asigurare (art. 2054-2063). inconsecvent. societăţile de investiţii financiare. de furnizare (art.n. a). aşa cum se afirmă şi în expunerea de motive. societăţile de investiţii şi administrare a investiţiilor. companiile naţionale.a. în art. existentă în obligaţiile comerciale şi consacrată. de prevederile directivelor comunitare în materia societăţilor comerciale. com. reglementarea în vigoare privind societăţile comerciale. „meşteşugari”. Oare aceşti „operatori economici”. 2064-2071). nedefiniţi de legiuitor şi pe care îi presupunem a fi regii autonome. renunţându-se. trimiţând. de report (art. (2) al art. dacă nu se prevede expres contrariul”. 194 alin. nu intră în categoria „întreprinderi” introdusă de noul Cod civil? Părăsind tărâmul terminologic. instituţiile de credit ş. în art. (3) N. dacă prin lege nu se prevede altfel”.C. contractul de depozit hotelier (art. contractul de antrepriză (art. (1) („Termenul de prescripţie de un an”) se abandonează termenul de „profesionişti” şi se utilizează termenii consacraţi de „vânzător cu amănuntul”. se prevede că „în cazul contractului încheiat între profesionişti (s. noul Cod civil a 2 . societăţile de asigurare. 3 alin. improprii şi al căror conţinut este ambiguu. referitor la înfiinţarea persoanei juridice. implicit. 2043-2053). „Ca o consecinţă a abandonării dualismului Cod civil – Cod comercial” s-a procedat la includerea în prezentul cod „a cât mai multor contracte.

la obligaţiile care au ca obiect o sumă oarecare. nr. modificată şi completată). O modificare importantă. („datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile”). totodată. (3) şi (5) – urmărindu-se obţinerea unei executări voluntare a obligaţiei. şi aptă.G. după lege. de legi speciale: contractul de leasing (O. Astfel. Soluţia adoptată este menită. societăţile cooperatiste. Rezumând la esenţă teoria monistă a unităţii dreptului privat. Astfel. Din această perspectivă şi cu referire la aspectul cantitativ. tuturor subiectelor de drept privat (comercianţi sau necomercianţi. de la scadenţă până în momentul plăţii…”. soluţia acordării unui termen de executare suplimentar debitorului – art. societăţile de asigurări. iar nu încurajarea declanşării imediate sau continuării procedurilor judiciare.a. contractul de factoring 3 . „în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă. împrumutată din reglementarea comercială. Aşa cum deja am arătat. cel puţin nu aici şi acum. şi asigurarea unei reglementări unice şi unitare. respectiv atât din punct de vedere cantitativ (al unicităţii reglementării). mai puţin inspirate şi expuse observaţiilor şi criticilor). nu putem să nu constatăm că acest Cod este. daunele interese pentru neexecutare nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată. răspunzând mai bine exigenţelor comerţului şi corespunzând. în continuare. sub aspectul intenţiei de unificare deplină a dreptului privat – afirmată ritos în expunerea de motive –. ne aflăm în faţa unui eşec sub un dublu aspect. în detrimentul celei actuale din art. instituţiile de credit. din acest Cod lipsesc unele contracte comerciale care au rămas reglementate distinct. departe de ceea ce redactorii săi şi-au propus cu privire la implementarea concepţiei moniste de reglementare a raporturilor de drept privat (nu ne propunem să facem. potrivit căreia. dobânda curge de drept. Îndrăznim să spu nem că. respectiv profesionişti sau nonprofesionişti). care cuprinde numeroase prevederi binevenite şi bine articulate.G. legiuitorul a preferat reglementarea din art. reglementările privind societăţile comerciale. o examinare exhaustivă a întregii reglementări. deşi în expunerea de motive se susţine că acest cod a încorporat „totalitatea reglementărilor privitoare la… relaţii comerciale”. contractul de franciză (O. companiile naţionale. creditorul are dreptul la daune moratorii. priveşte momentul de la care încep să curgă dobânzile moratorii în cazul obligaţiilor băneşti. (1) N. regiile autonome. în integralitatea sa. cu caracter de reglementări speciale comerciale. dar şi altele. am putea spune că ea susţine înglobarea dreptului comercial. în afara Codului civil. atât în raporturile civile. societăţile naţionale. 1088 C. în mod egal şi fără nicio distincţie.. 1522 („Punerea în întârziere de către creditor”) alin. 52/1997 privind regimul juridic al francizei). noul Cod civil se situează departe de cerinţele teoriei moniste. în realitate. respectiv al reglementării unice a dreptului privat. aşa cum se susţine şi în expunerea de motive. 1535 („Daunele moratorii în cazul obligaţiilor băneşti”) alin. rămânând în afara Codului. noul Cod civil se limitează la o reglementare cu caracter general a persoanei juridice. cât şi din punct de vedere calitativ (al unităţii de reglementare). grupurile de interes cu caracter comercial ş. într-adevăr.. nr. el cuprinde doar o parte dintre aceste reglementări. să stimuleze executarea la timp a obligaţiilor băneşti.C. afară de cazurile în care. comună şi aplicabilă. Observaţii critice privind încercarea noului Cod civil de unificare a dreptului privat Păstrând justa măsură a lucrurilor şi exprimându-ne respectul faţă de efortul redactorilor noului Cod civil.preferat. com. 43 C. tendinţelor moderne din dreptul european. potrivit art. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing. În acest caz. inclusiv a celor considerate a fi apanajul exclusiv al comercianţilor”.C. în opinia noastră. în dreptul civil. o mare parte a acestora rămânând. cât şi în cele comerciale. civ. Deşi redactorii au urmărit „includerea în Codul civil a cât mai multor contracte.

46-55. “sechestrarea. 419. pe de o parte. 287/2009 privind Codul civil.U. Observăm că. Hamangiu. 94 din Legea nr. Iar aceste prevederi. Bucureşti. cu tot efortul redactorilor.a. care în prezent este şi pe viitor nu poate fi altfel decât comercială. 907-934). Stănciulescu. în opinia noastră. Contracte civile şi comerciale. că se prevede o dată pe cât de incertă pe atât de îndepărtată de abrogare a Cartii a II-a (având în vedere încercările palide şi nereuşite de elaborare a unui Cod maritim) iar. Cărpenaru. cu excepţia dispoziţiilor art. cu titlu de exemplu. a se vedea. la “comerţ” şi “registrele comercianţilor” (art.5 De altfel. noul Cod civil nu numai că nu realizează o reglementare unică a dreptului privat ci. ci doar pentru cea la care se referă litera sau spiritul dispoziţiilor sale (formulare destul de ambiguă şi care va da naştere la interpretări diferite şi la controverse. care se abrogă la data intrarii în vigoare a Legii nr. art.H . care se abrogă la data intrarii în vigoare a Codului maritim”. Nemeş. terestru. mai ales în ceea ce priveşte „spiritul” reglementării). 49 din O. activitatea bancară. 48 alin. Partea I. Cu privire la aceste contracte. St. există încă multe alte reglementări ale raporturilor comerciale care au rămas în afara noului Cod civil. 34 din Legea nr. se menţine în vigoare Cartea a II-a “ Despre comerţul maritim şi despre navigaţie” din Codul comercial. nr. p. 57. 82 alin. publicat în Monitorul Oficial al Romaniei. Ed. menţionată anterior. esenţial comerciale.a. VII. că acest Cod nu numai că nu cuprinde întreaga materie comercială. (4) din Legea nr. cele care constituie dreptul cambial etc. (art. 34. care reglementează o activitate al cărui caracter com ercial nu mai poate fi pus la îndoiala (şi de aceea nici nu insistăm asupra acestui aspect) şi care. art. 46 – 55. Şi în reglementarea prescripţiei extinctive legiuitorul a prevăzut doar unele dintre termenele de prescripţie existente în prezent şi a lăsat în afara noului Cod civil o serie de acţiuni şi termene de prescripţie specifice materiei comerciale: art.230 al acestei legi prevede că „la data intrarii în vigoare a Codului civil se abrogă:…c) Codicele de comerţ din 1887. de a ascunde eşecul Codului în “unificarea” dreptului privat – se poate observa. 73 din Legea nr. art. pe larg. Mai mult. Pe lângă cele mai sus arătate. 5 Chiar şi din această enumerare exemplificativă rezultă că au rămas în afara noului Cod civil mult mai multe reglementări decât cele din legile speciale privind societăţile comerciale şi insolvenţa. “tribunalul de comerţ competent” ş. de unde se poate trage concluzia. 444 şi 471. 57 şi 58) precum şi la “exerciţiul acţiunilor comerciale” “cauză comercială”. L. precum şi a Cărţii a II -a "Despre comerţul maritim şi despre navigaţie". urmărirea şi vânzarea silită a vaselor”. D. 12 din Legea nr. În legătură cu această prevedere . rămân în vigoare până “la data intrării în vigoare a Codului maritim”. 2 prevede că regulile din noul Cod civil „constituie dreptul comun pentru toate domeniile la care se referă litera sau spiritul dispoziţiilor sale”. art. vine să întărească cele susţinute de noi. transportul aerian. 4 4 . 246/2009)4 ş. 134/2010 privind Codul de procedură civila. 31 din 10 mai 1887. 2009.) care fac referire la proba “obligaţiunilor comerciale”. chiar art. art. nedeterminată precis şi care se poate prelungi destul de mult) dispoziţii din Codul comercial (s. titlurile de valoare şi piaţa de capital. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. cele pri vind registrul comerţului. (3) şi art. Beck.G. fluvial şi maritim. Bucureşti. nr. art. înregistrează un eşec în transpunerea teoriei moniste şi din punct de vedere calitativ. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale.(Legea nr. că această materie nu este şi nu poate fi cuprinsă în Codul civil “unificator” ci va face obiectul unei alte reglementări. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării. Astfel. Legea nr. dintre care putem reţine. nu a putut fi nicicum înglobată în materia “civila” a Codului. 58/1934 asupra cambiei şi biletului de ordin. 58 si 907 – 935 aplicabile în continuare în raporturile dintre profesionişti. 51/1991 privind valorificarea unor active ale statului. dar nici măcar nu îşi propune să constituie dreptul comun pentru întreaga materie comercială. pe de alta. pp. insolvenţa.care se constituie într-o încercare nereuşită. în totală contradicţie cu intenţiile declarate ale legiuitorului se menţin în vigoare (chiar dacă doar pentru o perioadă. 31/1990 privind societăţile comerciale. cum se susţine în prefaţa la Codul civil editat de C. 2009.n. 59/1934 asupra cecului. Dar. art. V.

(2). (2). criteriu consacrat de Codul comercial în raport cu dreptul civil. (5) etc. pornind de la noţiunea de comerciant (aici „profesionist” ). De aici. poate. A. 6 Fl. El se datorează. Ed. Prefaţă la Codul civil. şi sub acest aspect. care nu a înglobat şi dreptul maritim. la unele contracte etc. deşi un membru al comisiei de redactare afirma categoric: „o reglementare a raporturilor juridice civile diferită de cea a raporturilor juridice comerciale neavând altă susţinere decât cea legată de tradiţie”. aşa cum credem că am demonstrat exemplificativ. sugerându-se caracterul unitar al reglementărilor. ci doar o unificare formală a celor două materii. 2515 („Regulile aplicabile prescripţiei extinctive”) alin. fără însă a ţine cont de întreaga realitate juridică şi socială şi de limitele obiective impuse de această realitate. Baias. 776 („Părţile contractului de fiducie”) alin. la societăţile comerciale. la modul absolut şi fără niciun fel de rezerve şi nuanţări: promovarea concepţiei moniste de reglementare a raporturilor de drept privat într-un singur cod care să încorporeze totalitatea reglementărilor privitoare la relaţiile comerciale şi care să se aplice. din distanţa creată între obiectivul ambiţios afirmat şi reglementarea concretă. În acest sens. art. deşi în art. s-a tras concluzia că. Pe de altă parte. 1297 („Nearătarea calităţii de reprezentant”) alin. 3 alin. C. deci ca un drept profesional. încă o dată. iar dreptul comercial trăieşte mai departe ca drept aparte în acelaşi corp de lege. în concretizarea teoriei moniste a unităţii dreptului privat. De aceea. Astfel. ci se situează pe linia trasată de Codul civil italian şi de Codul civil elveţian (ori chiar Codul civil al provinciei canadiene Québec) care. Observăm că se consacră şi se recunosc diferenţieri de regim juridic în funcţie de calitatea de profesionist. Astfel. acest eşec în concretizarea deplină a teoriei moniste a unităţii dreptului privat. nu putem să nu observăm. tuturor subiectelor de drept civil. ca un drept al întreprinzătorilor. Din păcate. art. nu este o excepţie. 2520 -2521 („Termenul de prescripţie de un an”). în înţelesul că normele sale se aplică numai acelora care exercită un comerţ organizat. nu trebuie nici să surprindă şi nici să atârne prea greu pe umerii redactorilor Codului. concentrând într-o lege unică norme de natură diferită.respectiv al realizării unei reglementări unitare. nu se poate considera că reglementarea italiană ar fi realizat o fuziune organică şi profundă a principiilor celor două ramuri ale dreptului – dreptul civil şi dreptul comercial –. apare ideea de nereuşită ori de realizare doar parţială a obiectivului propus. sunt. precum şi raporturilor dintre aceştia şi orice subiecte de drept civil. mult sub obiectivul propus şi afirmat ritos. Beck. respectiv nonprofesionist a celor implicaţi în raportul obligaţional”: art. (1) se afirmă că prevederile Codului se aplică şi raporturilor dintre profesionişti. în corpul Codului întâlnim reglementări distincte care.H. Realizările noii reglementări sunt importante şi meritorii.6 Abordând problema unei diferenţieri de regim juridic în funcţie de calitatea de profesionist sau nonprofesionist a unui subiect de drept. „Consacră diferenţieri de regim juridic în funcţie de calitatea de profesionist. în opinia noastră. instituie aceste diferenţieri pentru care însă nu mai are în vedere criteriul obiectiv al actelor şi faptelor de comerţ (consacrat de Codul comercial francez şi român). cum sunt cele privitoare la reglementarea apărării fondului comercial şi numelui comercial. Bucureşti. dar. fără distincţie. Codul civil italian nu a reuşit să o facă. îmbrăţişării unui obiectiv mult prea înalt şi nerealist şi unei ambiţii de a aduce ceva radical nou în reglementare. sub aspectul cercetării noastre. 2172 („Credite excluse”) alin. 5 . au constituit surse de documentare la elaborarea proiectului noului Cod civil. Eşecul noului Cod civil. (2). 2009. ci criteriul subiectiv. cuprinde o serie de instituţii juridice cu vădit caracter comercial. cu toată năzuinţa sa de a unifica dreptul privat. VII. cărora le-a păstrat specificitatea. art. p. deşi afirmă teoria monistă. redactorii acestui proiect s-au limitat la a se inspira din sursele menţionate fără o atitudine critică şi fără a observa şi neajunsurile acestor surse (sub aspectul ce face obiectul cercetării noastre). Codul civil italian. art. aplicabilă general şi fără nicio distincţie tuturor subiectelor de drept privat. aşa cum se recunoaşte în chiar expunerea de motive (în două rânduri!). inconsecvenţa legiuitorului care.

ca şi în Codul italian. D. A. ca drept autonom. p. Dimpotrivă. Din acest motiv. transport. la rândul său. reclamă un statut juridic propriu pentru a-şi putea îndeplini rolul economic şi de progres. Baias. fie mai ales consumatori şi participanţi ocazionali (chiar dacă cu o frecvenţă mai mare decât înainte) şi cu o pondere individuală redusă la schimb. în comparaţie cu structurile mai clare.a. 461. Activitatea de producţie. prin noutatea şi dinamica lor. comerţ. susţinem că dreptul comercial. materia raporturilor civile şi comerciale ar trebui să aibă un caracter omogen. şi că nici măcar nu se află într-o poziţie de egalitate cu dreptul civil ci dreptul civil constituie dreptul comun iar dreptul comercial cuprinde reglementări speciale stabilite în interesul comerţului. întrucât s-au menţinut unele norme rezervate exclusiv comercianţilor. după cum am văzut) o serie de reguli care.) şi celelalte categorii sociale. îi permit dreptului civil să satisfacă mai bine nevoile actuale ale societăţii. respectiv să posede o uniformitate de natură şi de scop. idee apreciată de unul dintre membrii comisiei de redactare a proiectului Noului Cod civil ca „una dintre ideile fundamentale ale noului cod – dacă nu cumva cea mai importantă” (Fl. profesionişti ş. servicii ş. o scutire de formalismul dreptului comun. în sistemul de drept românesc. un drept comercial consacrat formal. 1942. Având în vedere toate acestea. susţinem cu tărie – în pofida intenţiei exprimate a legiuitorului noului Cod civil şi a modului de reglementare a raporturilor de drept privat8 (ba chiar sprijinindu-ne. Evoluţia noţiunii de comercialitate şi autonomia dreptului comercial. or. dar mai rigide. împrumutându -i (chiar şi în noul Cod civil.Reglementarea elveţiană reuneşte şi ea materia civilă şi cea comercială. alături de dreptul civil. păstrându-şi însă dinamismul. de asigurare) şi societăţile comerciale. mai mult formală decât reală şi substanţială. activitatea comercială fiind caracterizată prin frecvenţa raporturilor juridice şi contractări în masă. precum şi instrumente eficace pentru garantarea executării obligaţiilor.7 În ceea ce ne priveşte. registrele comerciale. ale dreptului civil. în realitate. Departe de noi intenţia de a susţine că dreptul comercial nu face parte din dreptul privat român. această uniformitate nu a existat şi nu există nici în societatea contemporană. unificarea sau fuziunea celor două ramuri ale dreptului privat este. chiar dacă evoluţia socială şi economică a realizat o oarecare apropiere – dar nu o uniformitate – între activitatea comercianţilor şi activitatea necomercianţilor. pentru motivele arătate) – existenţa în continuare. Prin modul de reglementare a raporturilor de drept privat. a dreptului comercial ca drept autonom faţă de dreptul civil. respectiv pe măsură ce averea mobiliară a înlocuit-o (cel puţin ca pondere) pe cea imobiliară. statut care să-i asigure o mai mare libertate. cit. nici în condiţiile societăţii contemporane nu există omogenitate între raporturile de natură civilă şi cele comerciale. VII). dreptul comercial se află sub dominaţia dreptului civil. De altfel. în RDC. pe acesta. publicitatea comercială. Cu toate acestea. căutând să înlăture dificultăţile la care a dat naştere problema precizării limitelor de aplicare a celor două ramuri de drept. în timp ce activitatea necomercială cunoaşte doar sporadic viaţa schimbului iar necomercianţii sunt fie numai consumatori. şi care susţin teza autonomiei dreptului comercial (putând fi dezvoltate şi suplimentate). Gălăşescu-Pik. dreptul comercial modern a dobândit un caracter diferit de cel al vechiului drept comercial. p. apreciem că a fost compromisă ideea unificării dreptului civil cu cel comercial. astfel cum a fost relevat. op. Există diferenţe însemnate şi de activitate şi psihologice între categoria comercianţilor (indiferent că sunt denumiţi astfel sau întreprinzători. parţial. rapiditate şi siguranţă. unele contracte comerciale (de transport.a. cum sunt firmele comerciale. unii autori susţin că dreptul civil s-a „comercializat” pe măsură ce bogăţia a devenit mobiliară. inventivitatea şi adaptabilitatea la nevoile imediate ale societăţii şi ale progresului social.. în pofida unor susţineri contrare. dar. dorim să adăugăm că. deşi cu oarecare confuziune. Prin evoluţia sa din ultimii două sute de ani – mult mai rapidă şi mai profundă decât a dreptului civil –. doctrina a putut să susţină că sub învelişul uşor al unei legi unice de drept privat se ascunde. adică să corespundă aceloraşi exigenţe ale vieţii sociale. 8 7 6 . Pentru a fi reglementată de un drept unic. face parte din dreptul privat român. Îmbrăţişând toate argumentele arătate mai sus. exercită o influenţă puternică şi benefică asupra dreptului civil.

generând şi impunând noi reglementări specifice. pentru materia civilă) a dreptului civil. L. pe baza unei simple explicaţii logice. În încheiere. imprimă evoluţiei fireşti a instituţiilor de drept o altă direcţie decât cea naturală. Georgescu. îşi va afirma caracterul dinamic. referindu-se la reglementările din Codul civil italian şi din cel elveţian. în formalismul şi rigiditatea (justificată şi de înţeles în cea mai mare parte. vom reda concluzia marelui profesor I. experienţa acestor legiuitori a probat că. ci o necesitate impusă de realităţile vieţii noastre sociale şi juridice. inovatoare şi mai bine adaptate realităţilor. spunea: „Prin ur mare. excesiv. cu generozitate şi în măsura în care se dovedesc adecvate. pentru a evita subiectivismul unei concluzii proprii. chiar dacă uneori oamenii de ştiinţă. existenţa autonomă a dreptului comercial faţă de dreptul civil (o auto nomie în limitele mai sus arătate) este nu o dorinţă a unor doctrinari sau practicieni ai dreptului. 7 .În lipsa unei omogenităţi între raporturile juridice civile şi cele comerciale. le va împrumuta şi dreptului civil. viaţa sfârşeşte prin a triumfa”. evolutiv şi cosmopolit. ce au constituit surse de inspiraţie pentru noul Cod civil. care. cât şi în planul dreptului procesual şi în cel al organizării judiciare. într-un termen relativ scurt (raportat la evoluţiile economico-sociale). Iar această autonomie va continua să se afirme atât în planul dreptului material. Ne permitem să susţinem că dreptul comercial. respectiv în reglementarea noului Cod civil. atât cât este el constrâns. pe care apoi. a unei uniformităţi de natură şi scop.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful