Capitolul 2 OBIECTIVE ŞI POLITICI PRIVIND CALITATEA PRODUSELOR

2.1. Politica privind calitatea produselor agroalimentare în Uniunea Europeană Necesitatea adoptării unei politici în domeniul calităţii produselor agroalimentare. Cerinţele de siguranţă şi de calitate ale consumatorilor reprezintă o responsabilitate importantă pentru Uniunea Europeană. În ultimii 40 de ani, Uniunea Europeană a elaborat o serie de reglementări, standarde şi metode de monitorizare pentru a garanta siguranţa alimentelor. Uniunea este implicată în măsurarea calităţii produselor de-a lungul întregii filiere – de la fermă, la industria prelucrătoare şi până la consumator. Dintre instituţiile Uniunii Europene, Comisia Europeană este cea care are largi competenţe şi responsabilităţi în domeniul politicii privind calitatea produselor agroalimentare. Anumite sarcini sunt îndeplinite chiar de întreprinderi, altele sunt îndeplinite de către statele membre, iar altele de către Comisia Europeană, prin agenţiile din teritoriu pe care le controlează. Necesitatea elaborării unei politici comune în domeniul calităţii produselor agroalimentare este determinată atât de crizele şi pericolele privind sănătatea alimentelor, cât şi de faptul că Uniunea Europeană a creat o singură piaţă pentru aceste produse, barierele interne fiind ridicate. Având o singură frontieră la importul şi exportul acestor produse, Uniunea Europeană este responsabilă pentru siguranţa produselor exportate şi importate din şi în spaţiul unit european.

Managementul calităţii produselor agroalimentare

Semnificaţiile politicii europene privind calitatea produselor agroalimentare. Politica europeană de promovare a calităţii este complementară deciziilor şi politicilor naţionale de promovare a calităţii şi nu urmăreşte decât consolidarea acestora şi nu înlocuirea lor. Se spune despre politica europeană privind calitatea că este o politică transcendentă, deoarece se armonizează cu politicile naţionale ale statelor membre pentru a le spori în mod substanţial efectul. Politica europeană de promovare a calităţii produselor agroalimentare reprezintă o componentă a politicii agricole comunitare (PAC). Ea se adresează simultan întreprinderilor, autorităţilor publice şi consumatorilor şi vizează stabilirea unui cadru de referinţă necesar pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agroalimentare, a competitivităţii întreprinderilor europene şi a vieţii cetăţenilor. • Pentru întreprinderile agricole şi alimentare europene, această politică înseamnă orientarea lor spre calitate şi presupune implementarea Managementului Calităţii Totale (TQM). • Pentru autorităţile publice naţionale şi europene, această politică înseamnă a orienta diferitele iniţiative şi reglementări într-o singură direcţie – calitate superioară. • Pentru consumatorii europeni, această politică înseamnă acţiuni şi mijloace adecvate pentru o mai bună informare şi educare a tuturor cetăţenilor. 1 Orientări privind politica europeană în domeniul calităţii produselor agroalimentare. Prin Politica Agricolă Comunitară (PAC), Uniunea Europeană încurajează fermierii să obţină produse agricole de calitate superioară. În ultimele decenii, PAC a suferit modificări în sensul trecerii de la aspectul cantitativ al producţiei agricole, la aspectul calitativ al acesteia. La începutul elaborării sale în anii '60, PAC avea drept scop principal asigurarea securităţii alimentare a cetăţenilor statelor membre. În prezent, în condiţiile în care scopul iniţial a fost atins, la multe produse agricole Uniunea Europeană asigurând consumul din producţia internă în proporţie de 100%, PAC s-a reorientat spre aspectul calitativ al produselor agroalimentare, şi mai puţin spre cel cantitativ. În perioada în care a fost creată PAC, principalul instrument de intervenţie era preţul. Fermierilor li se garanta un anumit preţ pentru produsele agricole pe care le comercializau. Acest instrument a fost însă criticat, deoarece încuraja fermierii să producă cât mai mult, fără a lua în
1

N. Drăgulănescu, Politica europeană de promovare a calităţii, www.ccir.ro/strategianationala

Obiective şi politici privind calitatea produselor

considerare calitatea produselor. Se utilizau cantităţi mari de substanţe chimice – îngrăşăminte şi pesticide – pentru a obţine producţii cât mai mari. În timp aceste producţii au dus la surplusuri imposibil de comercializat şi, deci, la pierderi cantitative de produse. 2 În prezent, preţul deţine o importanţă minoră în rândul instrumentelor de intervenţie utilizate în implementarea PAC. Aceasta înseamnă că fermierul european este interesat mai mult să răspundă cerinţelor calitative ale consumatorilor, cerinţe aflate în continuă schimbare. Dacă fermierii produc carne, cereale, fructe şi legume etc., de calitate înaltă, ei vor obţine un preţ mai mare în lupta concurenţială pe piaţă. O altă orientare a PAC este aceea care se referă la ajutorul acordat fermierilor care utilizează metode de producţie agricolă mai puţin intensive. Desigur, şi acest aspect este legat de calitate, deoarece tendinţele pieţei evoluează către produse agricole şi alimentare biologice, obţinute prin metode tradiţionale de cultură. Legat de acest aspect, trebuie amintită schimbarea intervenită în gândirea PAC. Creată iniţial să reducă şi să elimine criza alimentară apărută după cel de-al Doilea Război Mondial, această politică s-a adaptat continuu la conjuncturile pieţei. În prezent, PAC recunoaşte rolul multifuncţional al fermierului european prin multiplele funcţii pe care acesta le îndeplineşte: producător agricol, protector al mediului natural şi conservator al moştenirii rurale, al tradiţiilor. Îndeplinirea acestor funcţii înseamnă de multe ori continuarea muncii în condiţii adverse, acolo unde agricultura se desfăşoară cu greutate din cauza lipsei resurselor. PAC recunoaşte aceste greutăţi şi compensează familiile de fermieri rămase să lucreze pământul în locuri izolate, dar care, în schimb, produc produse agricole de calitate. Alături de politica agricolă comunitară sau componentă de bază a acesteia (unii autori consideră că politica de dezvoltare rurală este diferită de PAC, alţi autori consideră politica de dezvoltare rurală drept componentă a PAC), politica de dezvoltare rurală conţine numeroase reglementări ce influenţează îmbunătăţirea calităţii. Prin politica de dezvoltare rurală, bugetul comunitar oferă fonduri de ajutorare a fermierilor pentru îmbunătăţirea calităţii produselor obţinute şi pentru eforturile de marketing, astfel încât aceştia să-şi poată asigura un preţ mai bun pentru produsele vândute pe piaţă. De asemenea, fondurile sunt valabile pentru dezvoltarea unor nişe de piaţă, în special a acelor produse cu caracteristici regionale, foarte apreciate de consumatori. Uniunea Europeană acordă sprijin adiţional pentru programele privind etichetarea produselor
2

L. Zahiu, A. Dachin, Politici agroalimentare comparate, Bucureşti, Editura Economică, 2001

Produse agroalimentare provenite de la ferme ce practică agricultura biologică. Brussels. fermierii primesc ajutoare financiare din bugetul Uniunii. Din anul 1990. microbii şi alte produse utilizate în timpul procesării. 2000 . Există două aspecte ale calităţii produselor agricole şi alimentare. Fermierii pot primi ajutoare de până la 900 EURO pe hectar pentru a compensa pierderea de venit rezultată din trecerea la agricultura biologică. Politica Uniunii Europene privind calitatea trebuie să ia în considerare aceste două aspecte. Al doilea aspect se referă la faptul că produsele trebuie să satisfacă gusturile atât de subiective ale consumatorilor. European Commission. Datorită reziduurilor rămase în sol de-a lungul timpului.Managementul calităţii produselor agroalimentare astfel încât consumatorul să cunoască provenienţa şi modalitatea de producere a alimentelor. În ultimii ani. Uniunea Europeană a stabilit numeroase reglementări privind securitatea alimentelor. reglementări ce cuprind inclusiv etichetarea acestor produse cu însemnul „Agricultură biologică”. Uniunea Europeană a introdus o serie de măsuri menite să încurajeze fermierii să obţină produse de calitate şi să asigure consumatorii de siguranţa produselor agroalimentare pe care le consumă. Vânzările de produse agricole ecologice au crescut cu 40% pe an. În această perioadă de tranziţie de la agricultura intensivă la cea biologică. 3 Politica Uniunii Europene privind diferite aspecte calitative ale produselor agricole şi alimentare. fonduri ce ajung până la 8% din bugetul alocat agriculturii şi mediului. îngrăşăminte chimice şi substanţe şi medicamente de uz veterinar în cantităţi mari. Pentru a încuraja agricultura biologică. referitoare la vitamine. Primul aspect este acela că aceste produse nu trebuie să conţină substanţe nedorite. cererea consumatorilor europeni pentru produse ecologice a crescut foarte mult. mai mulţi ani din momentul în care fermierii aplică principiile şi regulile agriculturii biologice. în unele cazuri. Reglementări privind siguranţa produselor agroalimentare. produsele sunt considerate ecologice abia după doi sau. aditivi. 3 Healthy food for Europe's citizens – The European Union and food quality. Prin produs „ecologic” înţelegem alimente şi produse agricole care au fost obţinute fără a utiliza pesticide. Uniunea Europeană a elaborat un set de reglementări în acest scop. minerale şi alte substanţe care vin în contact cu produsele agricole şi alimentare. Doar pentru controlul veterinar există 11 astfel de reglementări. cum ar fi chimicalele.

prin instituţiile abilitate. pentru a satisface cerinţele în continuă schimbare ale consumatorilor. chiar dacă modalitatea de preparare şi compoziţia sunt mult diferite de cele utilizate în statul respectiv. Autorităţile naţionale ale fiecărui stat membru au responsabilitatea interzicerii utilizării anumitor substanţe. sănătatea şi nutriţia au reprezentat o parte importantă a programului de cercetare şi dezvoltare. Uniunea Europeană operează cu principiul recunoaşterii mutuale. Multe produse agricole şi alimentare sunt protejate prin reglementări speciale. adică un stat membru recunoaşte calitatea produselor alimentare din alte state membre. Reguli asemănătoare există şi pentru bere. Uniunea Europeană promovează o politică a diversităţii calitative a produselor agricole şi alimentare. prin efectuarea unor controale regulate. Trebuie respectate anumite reguli stricte privind zona de provenienţă a vinului şi modalitatea de obţinere a acestuia. Alte produse. În legislaţia agricolă există reguli stricte cu privire la calitatea şi practicile de cultură utilizate în obţinerea legumelor şi fructelor. este cea care decide ce substanţe pot fi folosite la obţinerea produselor agricole şi alimentare. aditivi şi patogeni. Aceasta justifică faptul că fermierii nu produc doar pentru a primi ajutorul financiar acordat din bugetul Uniunii. cum ar fi carnea de vită şi cerealele trebuie să respecte anumite specificaţii tehnice pentru a intra în sistemul de intervenţii publice. Programul de cercetare şi dezvoltare al Uniunii Europene finanţează proiecte ştiinţifice ce au ca temă de cercetare valoarea nutriţională şi beneficiile aduse sănătăţii umane de către alimente. o politică armonioasă în domeniul calităţii şi în ceea ce priveşte compoziţia alimentelor este foarte greu de îndeplinit. ci pentru a obţine bunuri de calitate care pot fi vândute cu succes pe piaţă. Cercetarea ştiinţifică şi calitatea produselor agroalimentare. substanţe care să nu afecteze sănătatea umană. . Reglementări privind satisfacerea cerinţelor şi gusturilor consumatorilor. pesticide.Obiective şi politici privind calitatea produselor Uniunea Europeană. Aprecierea calităţii unui produs are un caracter puternic subiectiv. Consumatorii beneficiază de asigurarea calităţii produselor agricole şi prin alte reglementări indirecte. siguranţa alimentelor. În ultimii zece ani. Aceste reguli se referă la medicamente veterinare. cum este cazul vinului şi băuturilor alcoolice tari. Dacă la aceasta se mai adaugă şi diversitatea modelelor de consum prezente în cele 15 state membre.

Produsele care sunt sau care conţin organisme modificate genetic trebuie să aibă specificat pe etichetă acest lucru. se stabileşte dacă există sau nu un risc de îmbolnăvire prin consumarea acestor produse. Cercetările ştiinţifice demonstrează că riscul de îmbolnăvire de cancer poate fi redus prin consumul unor produse. de asemenea. Brussels. cum ar fi nucile şi alunele. autorităţile Uniunii Europene blochează autorizaţia de producere a noului produs. Se poate îmbunătăţi. s-au obţinut rezultate deosebite în domeniul îmbunătăţirii valorii nutritive a alimentelor. Dacă acest risc există. European Commission. reducerii reacţiilor alergice faţă de anumite produse şi identificării factorilor care influenţează obezitatea. Pentru a informa consumatorul despre conţinutul alimentelor şi despre prezenţa organismelor modificate genetic (genetically modified organisms – GMOs). Această reglementare este obligatorie şi pentru produsele care derivă din organisme modificate genetic în cazul în care caracteristicile alimentelor sau ingredientele acestora sunt diferite în comparaţie cu alimentele şi ingredientele convenţionale. cum ar fi: varza. acest lucru trebuie specificat. Numărul consumatorilor care au reacţii alergice la anumite produse. Uniunea Europeană a emis un set de reglementări privind etichetarea. 4 Reducerea riscului îmbolnăvirii de cancer. este în creştere. Rezultatul studiului va fi folosit pentru a dezvolta acel segment de cutură a legumelor care oferă un nivel ridicat de elemente benefice. prin creşterea rezistenţei plantelor la boli şi dăunători şi prin creşterea valorii nutritive a alimentelor. Departamentul de Alergii şi Imunologie din Milano derulează un 4 Healthy food for Europe's citizens – The European Union and food quality. 2000 . pe etichetă. Biotehnologia sau abilitatea de a manipula structura genetică a organismelor vii pentru a îmbunătăţi anumite caracteristici ale acestora. Uniunea Europeană a impus un set de reguli pentru a asigura consumatorii că aceste alimente sunt sigure pentru sănătatea umană. Reacţii alergice la diferite alimente. Dacă produsul nu este modificat genetic. consumatorii sunt informaţi asupra compoziţiei alimentelor obţinute prin biotehnologii. Cu ajutorul sistemului de etichetare. astfel. prezintă documentaţii care să ateste că au respectat regulile emise de Uniunea Europeană şi pe baza acestei documentaţii. broccoli şi varza de Bruxelles.Managementul calităţii produselor agroalimentare În urma acestor cercetări. oferă oportunităţi majore pentru viitor. Biotehnologii. productivitatea culturilor. Fermierii care obţin produse cu ajutorul biotehnologiei.

calitativ şi nutritiv şi sunt produse la un anumit standard. în evitarea anumitor produse agroalimentare care provoacă aceste alergii. dar şi pe cale represivă. în principal. cât şi în tehnologiile de cultură a plantelor. în producerea acelor alimente care nu provoacă alergii. unii autori apreciază că nici o ţară nu are o politică naţională explicită asupra calităţii în domeniul producţiei . Pe de o parte. Majoritatea statelor lumii încearcă să-şi construiască sistemul naţional de calitate bazat pe înţelegerile dintre producători şi consumatori. de creştere a animalelor şi de producere a alimentelor. Alimentaţiei şi Pădurilor.2. Consumatorii doresc să fie siguri că alimentele pe care le cumpără din magazine sau le consumă în restaurante şi fast-fooduri sunt corespunzătoare din punct de vedere igienic. Rezultatele acestei cercetări vor fi utilizate de către: • medici. 2. prin acţiuni de sancţionare a abaterilor din sistem. evenimente precum boala „vacii nebune” sau dioxina prezentă în alimente au generat îngrijorare şi anxietate în ceea ce priveşte siguranţa produselor agroalimentare. Rezultatele cercetărilor ştiinţifice în domeniul produselor agricole şi alimentare vor produce schimbări majore atât în modelele de alimentaţie. populaţia României este din ce în ce mai preocupată de calitatea şi securitatea alimentelor. Cu toate acestea. şi în monitorizarea calităţii şi siguranţei producţiei. • procesatori. Contextul actual al elaborării politicii calităţii produselor agroalimentare. fără a se recurge la impunerea lor de către autorităţile publice. Politica privind calitatea produselor agroalimentare în România În ultimul deceniu. • consumatori. prin educaţie. în stabilirea diagnosticului privind alergiile pacienţilor. pe cale etică. Politica privind calitatea produselor agricole şi alimentare este parte componentă a politicii agroalimentare a României şi este elaborată de către Ministerul Agriculturii. norme metodologice şi standarde pe produs. pe de altă parte.Obiective şi politici privind calitatea produselor proiect de cercetare a identificării principalelor substanţe din alimente care provoacă alergii şi a îmbunătăţirii metodelor de diagnosticare. consumatorii se concentrează asupra calităţii alimentelor pe care le consumă şi se interesează cum şi unde au fost produse acestea. acţionând. sub forma unor reglementări – hotărâri şi ordonanţe.

1998 . România trebuie să elaboreze o politică a calităţii produselor agricole şi alimentare complementară politicii comunitare. a propagandei pentru calitate. a programelor de sensibilizare a populaţiei vis-a-vis de calitate. politica pentru calitate trebuie să fie naţională. ţara noastră a moştenit consecinţele dramatice ale abordării „pasiv-represive” a calităţii care. timp de 25 de ani. legislaţie orientată exclusiv către controlul de stat al calităţii. În economia planificată. Interesul naţional primordial al României trebuie să fie dezvoltarea unei economii competitive prin calitate. Politica privind calitatea produselor agricole şi alimentare trebuie să fie orientată către cel puţin două 5 Gh. fostul IGSCCP. supranumit „poliţia calităţii”. a planat asupra produselor agricole şi alimentare destinate consumului intern. Cluj-Napoca. Pentru a avea efectele dorite. produsele agroalimentare româneşti nu vor putea fi compatibile cu cele europene şi nu vor fi supuse aceloraşi reglementări şi principii. Orientările şi obiectivele politicii naţionale privind calitatea produselor agricole şi alimentare. În ceea ce priveşte România. 5 În multe ţări. pentru a putea aplica cele trei principii ale Politicii Agricole Comunitare: unicitatea pieţei. preferinţa comunitară şi finanţare comună. organizaţie care a elaborat Politica Europeană de Promovare a Calităţii. unde preocupările lipsesc sau au doar un caracter sanitar. • prin crearea unui sistem naţional al calităţii. caracteristicile politicii calităţii erau următoarele: standarde obligatorii. Moraru. Calitatea produselor agricole poate fi menţinută: • prin mijloace etice de creare a unui cadru favorabil ideilor despre calitate prin educaţie şi propagandă. Fascinaţia calităţii produselor agricole. reglementările se opresc la introducerea progresului tehnic. Ca membru asociat al UE. Fără un nivel corespunzător de calitate. coordonat de sus în jos etc.Managementul calităţii produselor agroalimentare agricole. existenţa şi acţiunea unui organism represiv specializat. Editura Dacia. guvernul fiind cel implicat direct în elaborarea ei. capabilă să facă faţă tendinţelor actuale ale comerţului internaţional – globalizarea şi liberalizarea pieţelor agroalimentare. sanitar-veterinar sau foarte general. România şi-a exprimat dorinţa de a adera la Uniunea Europeană. • prin crearea unor organizaţii (fundaţii) naţionale şi zonale de promovare a calităţii.

Bucureşti. Politica Europeană de promovare a calităţii. alimentele trec printr-o etapă de comestibilitate certă. Acestea se găsesc sub impactul agenţilor de mediu şi. prin urmare. În condiţiile trecerii la economia de piaţă. garantarea calităţii alimentelor este abordată într-o optică nouă. • eficientizarea cadrului legislativ şi instituţional aferent protecţiei drepturilor şi intereselor consumatorilor 6 . • T0T4 – durata maximă a stării de comestibilitate.1 Schema parametrilor temporali implicaţi în circulaţia unui produs alimentar 6 7 N. direcţii: • Figura 2. 1997 . înregistrându-se pierderi calitative de producţie.ro/strategianationala R. Pamfilie. • T0T2 – durata garantării mărfii ca termen de garanţie. ajungând la etapa necomestibilităţii. în acest sens. când amplitudinea modificărilor negative fac marfa improprie pentru consum. Drăgulănescu. 7 Au fost stabiliţi. apoi printr-o etapă de comestibilitate condiţionată. ASE. proprietăţile labile ale mărfii alimentare se modifică continuu. patru parametri temporali: • T0T1 – durata maximă a unei circulaţii comerciale a produsului. Relaţia optimă dintre aceşti parametri temporali trebuie să fie T0T1< T0T2< T0T3< T0T4 (figura 2. • T0T3 – durata maximă de păstrare.ccir. care pleacă de la proprietăţile alimentelor procesate şi interacţiunile dintre aceste proprietăţi şi mediul înconjurător care condiţionează durata de valabilitate a produselor agroalimentare. Garantarea calităţii şi protecţia consumatorului de alimente.1).Obiective şi politici privind calitatea produselor creşterea competitivităţii agenţilor economici prin creşterea nivelului calitativ al produselor acestora. Din momentul terminării procesului de fabricaţie. www. În acest moment ea trebuie exclusă din circuitul comercial.

pentru a îndeplini criteriile economice de aderare.7 mil. • reglementarea unor organisme guvernamentale pentru inspecţie/supraveghere tehnică şi/sau certificare produse agroalimentare care. prin natura lor.ccir. o serie de reglementări ce acoperă aspecte precum creditul pentru consumatori. EURO pentru toate ţările central şi est-europene. România trebuie să îmbunătăţească structurile administrative care se ocupă de protecţia consumatorilor. partaj. În plus. România trebuie să realizeze compatibilitatea dintre politica de protecţie a consumatorilor şi standardele comunitare. o parte a legislaţiei a fost armonizată cu cea a Uniunii Europene. Finanţarea acordată de Uniunea Europeană României pentru programele de protecţie a consumatorilor I. inclusiv României pentru programul 8 N. garanţiile asociate şi sancţiunile.Managementul calităţii produselor agroalimentare Obiectivele politicii calităţii produselor trebuie incluse într-o strategie naţională de promovare a calităţii în România şi cuprind: • încurajarea tranziţiei agenţilor economici de la inspecţia/controlul calităţii la asigurarea calităţii (Quality assurance) şi managementul total al calităţii (Total quality management). Drăgulănescu. • educarea şi instruirea populaţiei în ceea ce priveşte drepturile de consumator de produse agricole şi alimentare etc. www. Politica Europeană de promovare a calităţii. 8 Având în vedere contextul economic şi politic actual în care obiectivul prioritar este acela de integrare în structurile europene. pot dăuna sănătăţii sau vieţii populaţiei şi/sau calităţii mediului ambiant. • armonizarea standardelor. • încurajarea şi motivarea persoanelor care depun eforturi susţinute şi obţin rezultate importante în direcţia dezvoltării competitivităţii prin îmbunătăţirea calităţii produselor. prin care au fost alocaţi 0. naţionale cu cele europene şi internaţionale. sunt necesare. şi în general a legislaţiei.ro/strategianationala . Scurt istoric privind asistenţa primită de România din partea Uniunii Europene pentru protecţia consumatorului Sprijinul financiar pentru acest sector a început din anul 1991 prin programul multi–beneficiar PRAQ – „Regional Programme on Quality Insurance”. Deşi. totuşi.

Acest proiect face parte dintr-un program PHARE mai amplu. EURO).000 EURO din partea statului român. PHARE 1994. Scopul programului a fost acela de a promova şi accelera armonizarea legislaţiei de protecţie a consumatorilor cu cerinţele acquis-ului comunitar şi de a spori gradul de informare a publicului în legătură cu politica de protecţie a consumatorilor. în cooperare cu asociaţii pentru protecţia consumatorilor. În cadrul Programului Naţional pentru Administraţie Publică din România. O atenţie deosebită a fost acordată personalului OPC care lucrează la nivel regional şi local.000 EURO. EURO. Bugetul PHARE alocat este de 423.000 EURO (fonduri PHARE) Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) pentru: • implementarea unei campanii de informare asupra drepturilor consumatorilor. Proiectul a oferit asistenţă tehnică. campanii naţionale de informare şi consultare în domeniu. care se concentrează pe „Dezvoltarea unei infrastructuri de calitate în România şi integrarea României în Piaţa Internă” (buget total – 2. În prezent. II.000 EURO pentru Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor (OPC). 2002 . Uniunea Europeană a continuat să sprijine acest sector alocând suma de 2.000 EURO din bugetul României. Centrul de Informare al Comisiei Europene în România. PHARE 2002 este o continuare a programului anterior şi oferă asistenţă tehnică pentru ANPC în vederea îmbunătăţirii capacităţii de supraveghere a pieţei. La contribuţia din partea Uniunii Europene se adaugă o contribuţie de 100.0 mil.Obiective şi politici privind calitatea produselor PHARE „Instituţii pentru protecţia consumatorilor şi poltica de protecţie a consumatorilor”. în scopul finanţării unui program orizontal separat în domeniul politicii de protecţie a consumatorilor (1997). la care se adaugă o cofinanţare de 100. Programe în derulare Capitolul „Protecţia consumatorilor şi a sănătăţii” a fost deschis pentru negocieri şi închis provizoriu în iulie 2001. asistenţa Uniunii Europene pentru acest sector se face prin următoarele programe 9 : 1. Prin intermediul programului „Infrastructura de calitate” (1999) se acordă o finanţare de 477.5 mil. 2. • înfiinţarea de centre de consultanţă pentru consumatori în 41 de regiuni ale ţării. au fost alocaţi 300. 9 Fişă de sector Protecţia consumatorului. instruire şi echipamente prin această finanţare.

prin urmărirea produselor agroalimentare în consum. de diferiţi operatori.Managementul calităţii produselor agroalimentare Proiectul face parte din Programul PHARE 2000 „Infrastructură de calitate”. Programul PHARE 2002 sprijină ANPC în implementarea unui sistem de supraveghere a pieţei şi de protecţie a consumatorului. cât şi instrumentele şi mecanismele de reglare a acestor operaţii. fiind o rezultantă a implicării tuturor operatorilor ce acţionează pe filieră în sensul îmbunătăţirii calităţii. În . cu un buget total de 5. Ritmul agitat al mediului economic pare dezorganizat. Vor fi furnizate echipamente pentru laboratoarele existente la nivel judeţean. Politica privind calitatea pe filiera de produs agroalimentar Filierele agroalimentare sunt sisteme economice constituite din ansamblul canalelor de aprovizionare şi distribuţie utilizate de totalitatea producătorilor şi consumatorilor. criteriile privind calitatea sunt diferite (figura 2.2). 3. precum şi echipamente pentru derularea activităţilor de informare. dezvoltarea unor baze de date şi modernizarea laboratoarelor care analizează şi identifică produsele cu risc pentru viaţa şi sănătatea consumatorilor. EURO. • programul PHARE 2002 „Asistenţă tehnică pentru ANPC”. astfel pe filiera cărnii de bovine. Politica privind calitatea este abordată diferit de-a lungul filierei. Bugetul acestui program este de 2 mil. Filiera cuprinde atât operaţiile şi operatorii prezenţi pe „drumul” produsului agroalimentar.3. precum şi creşterea gradului de informare şi de consultare a publicului în acest domeniu. Stadiul actual al acestor programe. Criteriile de apreciere a calităţii produselor agroalimentare de-a lungul filierei. Acest program include cursuri de pregătire de specialitate pentru personalul implicat.57 mil. al cărui scop este accelerarea armonizării legislaţiei româneşti cu cea comunitară. Calitatea produselor agroalimentare implică toată filiera. • programul PHARE 2002 „Implementarea unui sistem de supraveghere a pieţei şi de protecţie a consumatorului”. Fiecare operator depune eforturi diferite pentru a asigura lanţul calităţii. diagnosticat de Centrul de Informare al Comisiei Europene în România este următorul: • programul „Infrastructura de calitate” (1999) este implementat. Filiera începe de la programarea producţiei şi se termină la consumator. 2. soft şi echipamente pentru bazele de date locale şi naţionale ale ANPC. EURO.

Măcelarul randamentul la carnea comercializată culoarea cărnii 4. Agromarketing. . Pierderile la produsele agricole şi alimentare pot fi rezultatul condiţiilor climatice. M. Consumatorul frăgezimea cărnii grăsimea cărnii Sursa: V. calitatea este deosebit de importantă în aprecierea produselor de către consumator. Figura 2. crt. nivelului tehnologic. calităţii scăzute. Stoian.2 . Minimizarea costurilor este criteriul fundamental de desfăşurare a afacerilor. tradiţiilor culturale. 1. În cele mai multe cazuri. ASE. Bucureşti.Criterii de apreciere a calităţii produselor pe filiera agroalimentară Nr.Obiective şi politici privind calitatea produselor acest haos aparent există un anumit principiu universal valabil de desfăşurare a activităţilor bazat pe minimizarea costurilor. preţului de piaţă. Producătorii tind să-şi minimizeze costurile de producţie în condiţiile pieţei incerte. cât şi între criteriile de alegere a consumatorilor. preţului de aprovizionare. iar intermediarii pe cele de comercializare. Normele de igienă şi de siguranţă a alimentaţiei impun acest lucru şi propulsează calitatea pe primul loc atât între criteriile de producţie a producătorilor agricoli şi a procesatorilor. Pierderi calitative ale produselor agricole şi alimentare de-a lungul filierei. Operatorii Crescătorii de animale Criterii de calitate rasa greutatea vie conformaţia şi starea de îngrăşare randamentul la tăiere greutatea carcasei Comerciantul 2. Manole. la fel procesatorii tind să le minimalizeze pe cele de prelucrare. cu exceptia condiţiilor climatice şi a unor catastrofe naturale. al unor motivaţii personale etc. 2000 Produsele agricole şi alimentare care nu întrunesc normele de calitate acceptabile sunt necomercializabile şi produc mari pierderi producătorilor şi procesatorilor. conformaţia şi stadiul de îngrăşare al (angrosistul) de carcasei animale rasa şi vârsta 3. Dar ce rol are calitatea? Fiind vorba de produse agroalimentare. cauzele pierderilor sunt legate direct sau indirect de deciziile luate de unul sau altul dintre participanţii la sistemul de producţie.

Să nu uităm că este vorba despre produse agricole şi alimentare caracterizate prin perisabilitate.Managementul calităţii produselor agroalimentare Este important. în conformitate cu cerinţele acestuia. la locul potrivit. cea de comercializare. precum şi orice întârzieri ale produsului în diferite puncte. sau în imposibilitatea prelucrării acestora. ambalare. ambalare. pe . produsele potrivite. operaţiunile ce urmează au de suferit. În acest scop devine foarte importantă integrarea operaţiilor de depozitare. pot duce la mari pierderi calitative de produse. un producător agricol nu efectuează o anumită operaţiune la timpul potrivit şi cu mijloacele necesare. manipulare. în fiecare etapă a filierei.15. daune fiziologice în timpul depozitării. Aceste defecte se reflectă mai târziu în imposibilitatea comercializării produselor pe piaţă. transportului sau ambalării. la nivelul unei filiere. datorată unei recoltări întârziate. şi mai ales o lipsă de experienţă în recoltare. manipulare. să fie anticipată măsura în care deciziile sau problemele apărute într-o fază iniţială pot afecta disponibilităţile. daunele produse în timpul recoltării. modul în care calitatea necorespunzătoare. conservare şi livrare. în drumul său de la producţie la consum. În faza următoare. manipulare. Iată. Depozitare. induce pierderi de producţie. O recoltare întârziată aduce deteriorări calitative serioase produselor agricole. conservare şi livrare. Protecţia consumatorului este foarte importantă. Dacă. la nivelul primei faze a filierei – producţia agricolă – calitatea slabă a seminţelor şi a materialului săditor poate determina niveluri scăzute de productivitate sau un produs necorespunzător calitativ. Pentru a obţine produse agroalimentare fără riscuri de îmbolnăviri şi adaptate consumatorului. De exemplu. ambalare. Comisia a elaborat „Codul de reglementări internaţionale – Principii generale de igienă alimentară” care se aplică tuturor alimentelor. Comisia Codex Alimentarius a elaborat un set de reglementări privind igiena produselor agroalimentare care cuprinde întreaga filieră. În etapa post-recoltare. deci. printr-o reglementare specială: Clauza 4. deci. conduc din nou la pierderi. produsul alimentar trebuie controlat din punct de vedere al igienei alimentare. corect ambalate şi de calitate superioară. calitatea şi costurile dintr-o etapă ulterioară. Pierderile calitative sunt mai mari odată cu trecerea timpului. consumatorul refuzând produsele deteriorate. mai cu seamă celor horticole. acesta va fi refuzat şi va ieşi din circuitul pieţei. lipsa de experienţă pentru produsul agricol respectiv. Indiferent de filiera pe care o va urma produsul ce prezintă defecte calitative. În acest scop. Scopul acestei reglementări este acela de a asigura consumatorului. conservare şi livrare Normele ISO 9001:1994 privind Sistemul Calităţii acordă o atenţie deosebită operaţiunilor de depozitare.

deoarece factorii de mediu precum temperatura. pot cauza deteriorări ale produselor agricole şi alimentare. deteriorări chimice etc. ouă etc. pentru a reduce la minim deteriorările mecanice sau pierderile calitative. umiditatea. Produsele agroalimentare sunt proiectate să fie atrăgătoare.. În timpul manipulării. prezenţa microorganismelor. datorate în special vibraţiilor. nu numai pentru a satisface cerinţele consumatorilor. lovituri. transportului şi stocării până în momentul în care acesta ajunge la consumator. ele trebuie izolate imediat de celelalte produse. Depozitarea este o operaţiune importantă prezentă pe canalul de distribuţie. Dacă produsele au suferit deteriorări calitative. produsele agricole şi alimentare pot fi supuse şocurilor mecanice şi vibraţiilor. Aceste produse. lapte. efortul proiectării lor a fost zadarnic. • temperaturile ridicate pentru produsele agricole perisabile – legume şi fructe. carne – şi pentru toate produsele alimentare. Tipul de ambalaj este determinat de natura produsului. comprimării şi schimbării condiţiilor de mediu. şocurilor mecanice şi schimbărilor bruşte de temperatură. fiind perisabile. depozitare şi ambalare. dar dacă ele nu ajung la consumator în forma în care au fost proiectate. Datele de expirare a produselor agricole şi alimentare depozitate vor fi permanent monitorizate. Se recomandă a fi evitate: • stivele prea grele şi voluminoase pentru produsele agroalimentare casabile sau care prezintă pericolul deformării: fructe cu pulpa moale şi legume cu fructul moale. distanţa de transport. Materialul din care este confecţionat ambalajul . necesită anumite condiţii de depozitare. Manipularea sau mânuirea produselor se află în legătură directă cu operaţiunile de primire/predare. perioada şi condiţiile de stocare. Principala menire a ambalării este aceea de a proteja produsul în timpul manipulării. prin actualizarea bazei de date a intrărilor şi ieşirilor acestor produse. vehiculele utilizate în transport.Obiective şi politici privind calitatea produselor filiera de produs agroalimentar. Depozitarea. metodele de manipulare. Manipularea. ci şi pentru ca aceste operaţii să se desfăşoare eficient. Se vor efectua inspecţii periodice pentru a evalua starea de sănătate a produselor. Personalul angajat pentru operaţiunile de manipulare trebuie instruit în cunoaşterea metodelor de manevrare a diferitelor produse agricole şi alimentare. Aceşti factori pot cauza zdrobiri. • impactul luminii asupra anumitor produse agricole care se deteriorează în prezenţa acesteia – ţelina de peţioli. Ambalarea. ce vor fi luate în considerare în elaborarea politicii calităţii.

Aceste proceduri sunt proiectate. alături de conservare. cerinţele distribuitorilor. se impune existenţa unui document care să ateste responsabilităţile fiecărui participant de-a . În cazul în care distribuţia produselor agroalimentare se efectuează prin intermediari. Conservarea. Producătorul trebuie să aplice metode potrivite de conservare a produselor agroalimentare. producătorii trebuie să deţină documente care să ateste modul în care produsele sunt protejate în timpul livrării. Un alt termen care se foloseşte în literatura de specialitate. pentru produsele agroalimentare se utilizează anumite substanţe chimice pentru a opri deteriorarea acestora. controlul factorilor de mediu. În acest scop.Managementul calităţii produselor agroalimentare trebuie să fie compatibil cu produsul agroalimentar şi să nu afecteze calitatea acestuia. De exemplu. De exemplu. întreprinderile extind aria calităţii dinspre producţie spre ambalare. în special a temperaturii şi a umidităţii. este acela de segregare. pentru produsele agroalimentare este nevoie de metode de conservare speciale care se referă la tipul de ambalaj. Livrarea. pot contamina alimentele şi băuturile. iar livrarea reprezintă o parte a lanţului de operaţii. întreprinderile iau în considerare: cerinţele consumatorilor. Segregarea nu se limitează doar la contactul între produse. pierzând din calitate. cum sunt cele agroalimentare. trebuie marcată clar pe ambalaj data la care acestea expiră. Măsurile de conservare depind de natura produsului şi de susceptibilitatea acestuia de a se deteriora şi de a se degrada. ci şi la contactul între acestea şi containere sau unelte. În efortul de a lansa pe piaţă produse de calitate. pe durata cât acesta este sub controlul său. violând normele de sănătate şi de siguranţă a alimentaţiei. Este foarte important ca produsele să nu sufere deprecieri calitative între ultima inspecţie efectuată de către producător şi recepţia efectuată de consumator. De asemenea. cerinţele legate de produs şi imperativele promoţionale. Ultima dovadă a calităţii este demonstrată de experienţa pe care o trăieşte cumpărătorul atunci când consumă produsele agroalimentare. În cazul distribuţiei directe a produselor agroalimentare între producător şi consumator. acordând o atenţie deosebită ambalajului. particule mici din alte materiale rămase în containere sau pe unelte. elaborate şi implementate prin politica privind calitatea produselor. Segregarea se referă la prevenirea posibilităţilor de a veni în contact cu alte produse şi a se deteriora în urma acestui contact sau de a fi expuse anumitor condiţii adverse. În cazul produselor perisabile.

această problemă reprezintă subiectul subcapitolului următor. dar şi în domeniul industrial. Preţul a fost înlocuit de calitate. astfel încât. sunt încă puţini aceia care. transportului sau desfacerii produsului către consumatorul final. Acolo unde preţul nu mai poate să facă nimic pentru a atrage consumatorii. Legislaţia sanitară privind producţia de alimente prevede aplicarea în unităţile cu profil a unor sisteme de evaluare şi prevenire a riscurilor care pot apărea în timpul manevrării materiei prime. 2. Ce face însă ca un anumit lapte. La nivel de unitate economică. de exigenţele consumatorului privind calitatea produselor agricole şi alimentare. cum ar fi cele din seria ISO 9000. Legislaţia naţională în domeniul calităţii şi igienei alimentelor conţine reglementări referitoare la respectarea normelor de salubrizare în spaţiile de producţie. ambalării. Dar. calitatea poate să facă adevărate minuni.Obiective şi politici privind calitatea produselor lungul canalului de distribuţie. produsele agroalimentare să nu sufere deteriorări calitative în timpul livrării. cu toate acestea. dispunând de resurse financiare. în parte. fapt recunoscut nu numai în domeniul agroalimentar. politica privind calitatea se înscrie în politica generală a întreprinderii. Consumatorii acordă o valoare mai ridicată calităţii decât preţului produselor agricole şi alimentare. au început să aplice sisteme moderne de asigurare a calităţii. În ultimii ani s-a produs o triere a producătorilor de alimente pe piaţa românească dictată. ambalare. al serviciilor etc. deoarece se adresează alimentaţiei omului. Dar ce face un produs agroalimentar al unei firme să se vândă „mai bine” decât altul asemănător al altei firme? Laptele este acelaşi aliment ce satisface nevoile zilnice de hrană. produs de o anumită firmă să fie mai uşor vandabil decât un lapte produs de o altă firmă? Răspunsul se regăseşte în noţiunea de calitate ce încearcă să diferenţieze oferta omogenă de produse agroalimentare. Desigur. în timpul procesului de fabricaţie. Politica privind calitatea produselor agroalimentare la nivel de unitate economică Mediul de afaceri turbulent şi instabil determină managerii multor unităţi economice să reconsidere noţiunea de calitate. calitatea produselor agroalimentare este subînţeleasă în însăşi noţiunea de agroalimentar.4. . astfel încât preţul nu mai este factorul determinant al alegerii consumatorului. Acest control are ca arie de acoperire întreaga filieră. precum şi igiena personală a angajaţilor.

INID. Construirea calităţii produselor presupune un efort comun şi nu poate fi realizată solitar. În acest scop. pentru cercetare-dezvoltare etc. Fiecare are un anumit rol în asigurarea calităţii produselor agroalimentare. de cultura întreprinderii. Bucureşti.. corespunzător domeniilor specifice de activitate ale acesteia. prin ordine şi directive ale managerului general. de asemenea. politica în domeniul costurilor. Pe baza politicii generale a unei firme sunt elaborate politici sectoriale. Orice unitate economică care operează pe principiile managementului modern trebuie să-şi definească obiectivele şi modalităţile de atingere a acestora sub forma unei politici. noţiune ce s-a impus în ultimele decenii atât în literatura de specialitate. Asigurarea calităţii. 10 S. iar altele transfuncţionale – politicile de marketing. fiecare operator avea atribuţii specifice în asigurarea calităţii acestor produse. politica în domeniul calităţii. tendinţele pieţei. calitatea este un element important al succesului unei întreprinderi. ca o rotiţă în mecanismul uriaş al organizaţiei. obiectivele manageriale pe termen lung înscrise în strategia întreprinderii. 1993 . organizaţiile elaborează un document oficial care să cuprindă principalele reglementări interne referitoare la asigurarea calităţii produselor agroalimentare. Aşa cum se poate observa.Managementul calităţii produselor agroalimentare Tot mai multe întreprinderi sunt preocupate de implementarea managementului calităţii totale. de la managerul general. de aceea este nevoie de o politică a calităţii. comercială. de-a lungul filierei de produs agroalimentar. la nivel macroeconomic. Politica privind calitatea trebuie înţeleasă la nivelul fiecărui angajat. la fel se întâmplă şi la nivel microeconomic unde fiecare angajat al organizaţiei îndeplineşte un anumit rol. până la noii angajaţi ai organizaţiei. performanţele în domeniul tehnologiei. Aşa cum. Acest concept desemnează modalitatea de îmbunătăţire a performanţei şi flexibilităţii afacerii. Politica privind calitatea trebuie să ţină seama. Unele sunt considerate politici funcţionale – politica financiară. În definirea politicii privind calitatea trebuie să se ţină seama de principalul obiectiv al întreprinderii: satisfacerea cerinţelor consumatorilor. cât şi în practica unităţilor economice. Conţinutul politicii calităţii produselor trebuie cunoscut de către fiecare angajat al unităţii. Ionescu. Concepţia modernă asupra politicii calităţii produselor agroalimentare presupune participarea şi consensul tuturor celor implicaţi. 10 Factori care determină adoptarea unei politici a calităţii.

• concordanţă cu cerinţele de mediu şi de siguranţă în alimentaţie. • asigurarea compatibilităţii produselor agroalimentare obţinute cu standardele cerute de performanţă şi eficienţă. • identificarea necesităţilor consumatorilor şi perceperea acestor necesităţi. Butterworth-Heinemann. în mod economic. această politică are drept componente următoarele: • stabilirea unei „organizaţii” care să se ocupe de problemele calităţii. • concentrarea efortului mai mult pe prevenirea decât pe detectarea defectelor produselor agroalimentare. În viziunea profesorului Oakland. Controlul post-producţie al unor produse agroalimentare care nu sunt întotdeauna „vandabile” este scump şi neeconomic. Second Edition. Aceste idei sunt subscrise unei politici a calităţii elaborată de către eşalonul superior al managementului. Devine necesară adoptarea unui sistem de control proiectat mai curând să prevină producerea unor produse agricole şi alimentare necorespunzătoare cerinţelor pieţei din punct de vedere calitativ. • implicarea angajaţilor în efortul de construire a calităţii. • revizuirea sistemului de management al calităţii în scopul susţinerii progresului. • educarea şi pregătirea pentru îmbunătăţirea calităţii. • adoptarea managementului calităţii totale. 11 Organizaţia Internaţională pentru Standardizare (ISO) şi Centrul Internaţional de Comerţ consideră că politica privind calitatea trebuie să cuprindă următoarele componente: • profilul produsului. Componentele politicii calităţii. 1989 ISO 9000 Quality Management Systems – Guidelines for enterprises in developing countries. 12 11 12 John Oakland. • evaluarea abilităţii organizaţiei de a satisface. aceste necesităţi.Obiective şi politici privind calitatea produselor Varianta clasică a verificării calităţii produselor rezultate dintr-un proces de producţie s-a dovedit a fi o investiţie nerentabilă de resurse şi de timp. Total quality management. • identificarea segmentelor de piaţă ce vor fi deservite în scopul satisfacerii consumatorilor. International Trade Center and International Organization for Standardization .

specifice. • a da încredere propriei conduceri şi celorlalţi angajaţi că cerinţele referitoare la calitate sunt satisfăcute în mod constant şi că se urmăreşte îmbunătăţirea calităţii.Managementul calităţii produselor agroalimentare Tipologia politicilor de calitate. • a da încredere că cerinţele sistemului calităţii sunt satisfăcute. 13 Pe baza principiilor enunţate. • Cerinţele prezente în programul calităţii vor fi aplicate de către întreg personalul. Standarde pentru managementul calităţii şi asigurarea calităţii – Partea I . diferite tipuri de politici de calitate. • Manualul calităţii va fi astfel întocmit încât să reflecte progamul calităţii adoptate de organizaţie. în acelaşi timp. livrarea la timp a produselor agroalimentare ce îndeplinesc cerinţele de calitate. în cele ce urmează. deoarece doar produsele agroalimentare de calitate superioară satisfac cerinţele consumatorilor. Se recomandă ca politica privind calitatea să fie concisă şi uşor de memorat. să fie globală. • îmbunătăţirea continuă a calităţii proceselor. să poată fi utilizată de orice lucrător. Acestea trebuie detaliate. • Metodele de management şi activitatea angajaţilor vor promova. să definească ce se aşteaptă de la salariaţi şi. ceea ce conferă continuitate activităţii unităţii economice. stabilindu-se obiectivele generale. 13 Standardul SR ISO 9000-1: 1996. secundare. Standardul ISO 9000 recomandă ca întreprinderea să ia în considerare următoarele principii de bază în elaborarea unui anumit tip de politică privind calitatea: • îmbunătăţirea continuă a calităţii produselor. Politica A • Organizaţia consideră calitatea drept cel mai important aspect al afacerii. ţinând seama de cerinţele referitoare la calitate. astfel încât să poată fi satisfăcute în permanenţă nevoile exprimate sau implicite ale clienţilor şi ale celorlalţi parteneri. Prezentăm. derivate. fără exepţie. Fiecare are un anumit impact şi trebuie să fie compatibilă cu alte politici adoptate de unitatea economică. referindu-se la toate aspectele fundamentale ale calităţii. în cadrul politicii calităţii sunt stabilite obiectivele fundamentale ale întreprinderii în acest domeniu. corespunzătoare diferitelor domenii de activitate ale firmei şi cele individuale ale lucrătorilor.

Pentru îndeplinirea acestui scop. dar are şi obligaţia de a presta. de modalitatea asigurării serviciilor de aprovizionare şi de calitatea resurselor aprovizionate depinde. • Furnizorii de materii prime agricole (pentru unităţile de prelucrare a acestora) şi furnizorii de inputuri pentru agricultură – seminţe. oricât de „bună” ar fi calitatea în prezent. de aceea. conform unui plan. de aceea. . • Performanţa concurenţilor trebuie să fie cunoscută în toate amănuntele importante. îngrăşăminte. furnizorii şi distribuitorii contribuie la procesul de creare şi comercializare a produsului agroalimentar.Obiective şi politici privind calitatea produselor Politica B • Îmbunătăţirea calităţii reprezintă principalul obiectiv al activităţii economice a unităţii. Fiecare poate să influenţeze o anumită parte a acestui proces. calitatea produselor agroalimentare ce vor rezulta din procesul de producţie la nivel de unitate. decât prin corectarea acestora. alături de un real suport managerial. • Îmbunătăţirea calităţii trebuie abordată şi urmărită sistematic. • Calitatea este definită de către consumator. el are dreptul să ceară bunuri de calitate. • Excelenţa în domeniul calităţii se poate atinge mai curând prin prevenirea defectelor calitative. deoarece acesta este cel care. • Organizaţia trebuie să se concentreze mai mut ca oricând asupra consumatorilor de produse agroalimentare. • Îmbunătăţirea calităţii trebuie să fie un proces continuu. în viaţa de zi cu zi. Politica C • Scopul organizaţiei este acela de a satisface cerinţele consumatorilor. să participe la procesul de îmbunătăţire a calităţii. are nevoie de anumite bunuri alimentare pentru a-şi satisface nevoile de hrană. • Fiecare angajat al organizaţiei este un consumator al muncii altor angajaţi sau furnizori. ea poate fi şi „mai bună”. după ce au fost identificate. – trebuie să fie profund implicaţi în politica privind calitatea. pesticide. este esenţial ca toţi componenţii organizaţiei. muncă de calitate superioară pentru cei care devin consumatorii lui. implementarea şi evaluarea activităţilor. • Pentru a obţine implicarea fiecărui angajat al organizaţiei în îmbunătăţirea calităţii. • Toţi componenţii organizaţiei. • Calitatea superioară a produselor agroalimentare poate fi susţinută printr-un proces de îmbunătăţire continuă. maşini agricole etc. în continuare. managerul trebuie să permită tuturor salariaţilor – nu doar celor antrenaţi în activitatea de producţie – să participe la pregătirea. poate afecta calitatea produselor. la rândul lui. Aceasta înseamnă că.

Cercetare-Dezvoltare şi Producţie.Managementul calităţii produselor agroalimentare Politica D • Slogan „Satisfacerea clienţilor este vitală” – organizaţia trebuie să satisfacă cerinţele consumatorilor. transport şi manipulare a produselor proaspete şi ultra-proaspete. pentru a preveni repetiţia. verificări ale activităţilor interne ale organizaţiei pentru a menţine interesul pentru progres. întregul personal fiind atenţionat asupra importanţei îmbunătăţirii calităţii produselor. • Marketing Componenţii acestui compartiment vor depune toate eforturile pentru a determina cerinţele de calitate şi pentru a răspunde schimbărilor. • Defectele de calitate Defectele de calitate vor fi critic examinate şi. • Publicitatea Se va face publicitate îmbunătăţirii calităţii în fiecare compartiment al organizaţiei. • Standardele Consecvenţa produselor este un prim obiectiv al politicii organizaţiei. . • Distribuţia Distribuţia produselor agricole şi alimentare va fi astfel organizată încât să respecte regulile de stocare. Aceasta va fi implementată prin stabilirea unor standarde pentru toate aspectele producţiei. În acest scop. Performanţa concurenţilor trebuie cunoscută cât mai bine posibil. până la nivelul executanţilor. periodic. • Specificări Cerinţele de calitate vor fi descrise cu ajutorul unor specificări tehnice. • Controlul Prevenirea erorilor printr-un control a priori este mult mai eficient decât detectarea greşelilor odată ce acestea au fost comise. • Verificări Vor fi organizate. se vor lua acţiuni de prevenire. • Cumpărătorii Cumpărătorii vor fi în permanenţă anchetaţi asupra gradului de satisfacţie obţinut în urma consumului de produse agroalimentare achiziţionate din organizaţie. se va stabili o legătură permanentă între Marketing şi Producţie. Acest fapt presupune conlucrarea compartimentelor de Marketing. Organizaţia crede în conceptul „consumator-producător lucrând împreună pentru îmbunătăţirea calităţii”. • Documentaţia Se va edita documentaţia necesară care să cuprindă procedurile ce privesc toate aspectele operaţiilor desfăşurate în organizaţie. • Educaţia privind calitatea Educaţia privind calitatea va începe de la eşalonul superior al managementului. trebuie identificate aceste cerinţe pentru a putea fi satisfăcute cu promtitudine. Pentru a satisface aceste cerinţe de calitate. • Politica organizaţiei Obiectivul organizaţiei este acela de a asigura produse agroalimentare de calitate superioară.

se va acorda asistenţă practică pentru a asigura implementarea cu succes a acestei politici. putem observa că principiul comun pe care se sprijină orice politică în domeniul calităţii este prevenirea erorilor de fabricaţie. Înlocuirea identificării insucceselor cu o strategie total diferită de prevenire a acestora trebuie să înceapă de la materiile prime. • consumatorul şi producătorul să lucreze împreună. . • obiective şi standarde în conformitate cu conceptul de calitate totală. Ea va fi implementată. nu identificare a erorilor. monitorizată şi menţinută prin elaborarea şi derularea unui program de îmbunătăţire a calităţii. • fiecare component al organizaţiei trebuie să înţeleagă importanţa muncii desfăşurate şi să atingă standardele de calitate din prima încercare. furnizorilor şi procesului de producţie. Aceasta înseamnă: • implicarea totală a tuturor angajaţilor. Dacă este necesar. • prevenire. Se poate obţine prin: • satisfacerea cerinţelor consumatorilor. • sistemul de management al calităţii se concentrează asupra prevenirii neregularităţilor. • responsabilitatea totală a managerilor. luând în considerare specificul fiecărui compartiment. Obiective • politica privind calitatea asigură concordanţa între produsele organizaţiei şi cerinţele consumatorilor. cu comercializarea produselor şi să se finalizeze prin feed-backul urmăririi produselor în consum. Din simpla lecturare a acestor politici. • măsurarea calităţii este dată de costul de neconformitate. • în orice moment. • măsurarea performanţei calitative (inclusiv a costului). • fiecare departament va elabora propria politică de calitate. Calitatea totală este un obiectiv important al organizaţiei. să continue cu procesul de fabricaţie. identificând posibilităţile de eroare şi eliminându-le. • intenţia organizaţiei este să devină şi să rămână liderul pieţei. • politica privind calitatea va implica întregul personal.Obiective şi politici privind calitatea produselor Politica E Calitatea totală presupune satisfacerea cerinţelor consumatorilor: • pentru toate produsele. Principii • definiţia calităţii este conformă cu cerinţele cosumatorilor.

sunt interesate: • să achiziţioneze inputuri de cea mai bună calitate: seminţe din categoria elită.. termici etc. sunt interesate: • să achiziţioneze inputuri de cea mai bună calitate: produse agricole proaspete. • să distribuie produsele alimentare pe diferite canale de distribuţie în condiţii de maximă igienă şi într-un timp cât mai scurt. fiecare operaţiune desfăşurându-se la momentul potrivit. neconforme cu standardele de calitate adoptate. Orice greşeală ce intervine în procesul de producţie are repercursiuni asupra calităţii produselor agricole.. • să urmărească produsele în consum pentru a observa gradul de conformitate a calităţii acestora cu cerinţele consumatorilor. • să urmărească produsele în consum pentru a observa gradul de conformitate a calităţii acestora cu cerinţele consumatorilor. fără deteriorări de calitate.. • să urmărească derularea procesului de producţie în termenii tehnici recunoscuţi. Unităţile care prelucrează produse agricole şi care adoptă conceptul de calitate totală într-o politică privind calitatea. cu atenţie deosebită asupra produselor cu regim special: produsele proaspete şi ultraproaspete ce pot suferi deprecieri calitative importante datorită factorilor chimici. îngraşăminte chimice ce aduc cu spor de producţie semnificativ. Controlând de la bun început fiecare input şi fiecare proces de producţie. maşini şi utilaje fiabile etc. care suprimă cheltuielile de control al produselor deja rezultate din procesul de producţie. şi nu simptomele. Aceste .Managementul calităţii produselor agroalimentare Unităţile agricole ce adoptă conceptul de calitate totală într-o politică privind calitatea. eforturile concentrându-se pe prevenirea defectelor de calitate. se realizează o economie de resurse şi de timp importantă. mecanici. animale de reproducţie cu ascendenţi performanţi. făcând imposibilă comercializarea acestora. maşini şi utilaje fiabile şi cu un consum redus de carburant. Impactul managementului calităţii totale asupra unei organizaţii constă în schimbarea atitudinii de la controlul post-operativ la controlul pre-operativ. hrană pentru animale care să asigure o raţie zilnică completă etc. • să distribuie produsele agricole către diferite destinaţii în condiţiile cerute de normele tehnice. Personalul trebuie instruit să aloce timpul şi energia căutând cauzele problemelor şi corectând aceste cauze. • să urmărească derularea procesului de fabricaţie în termenii tehnici recunoscuţi.

şi nu proactive. cu repercusiune pe termen lung în sensul că angajaţii nu vor lua în serios politica privind calitatea de acum înainte. iar lucrurile par să stagneze. Acceptarea unor compromisuri sau a unor excepţii de la procedura stabilită va trimite mesaje greşit înţelese. Scopul politicii privind calitatea elaborată de o unitate economică este acela de a determina pe fiecare component al organizaţiei să fie răspunzător de propria performanţă şi de a-l motiva să atingă cel mai înalt nivel de calitate posibil. Managerii de la nivelul ierarhic superior trebuie să fie fideli policii calităţii. dar şi efectele ei pozitive. Atunci când se iveşte o problemă de calitate. Rolul politicii calităţii produselor este acela de a produce o revoluţie în mentalitatea angajaţilor. de a le menţine atenţia îndreptată asupra calităţii şi de a le indica valorile promovate. Dacă lucrurile vor fi făcute bine de prima dată. Pentru a menţine efectiv un sistem al calităţii. angajaţii vor fi cei care vor desfăşura variatele proceduri şi instrucţiuni listate în Manualul Calităţii şi în alte . pe linia ierarhică. Multe organizaţii încă mai utilizează controlul post-operativ în evaluarea calităţii produselor agroalimentare. antrenând consumuri importante de resurse şi de timp. deci şi venituri mai mari angajaţilor. În cele din urmă. dar şi de indicare a căilor de urmat pentru a înţelege tot mai bine problemele calităţii. procedurile şi standardele de calitate şi sistemul de audit. Prin politică se încearcă implicarea oamenilor. producţie secundară sau creşteri de cost. Esenţa noţiunii de calitate o reprezintă atitudinea mentală a angajaţilor întreprinderii şi responsabilitatea acestora faţă de îndeplinirea obiectivelor unităţii. Ea are un rol de restricţie. descendent. Fiecare angajat trebuie să fie convins de ceea ce reprezintă calitatea pentru întreprindere: o cale ce îndrumă preţul către cele mai înalte niveluri posibil de atins. Calitate ridicată – preţ mare este o relaţie ce asigură eficienţă economică activităţii. organizaţia trebuie să definească politica privind calitatea. Generarea entuziasmului pentru calitate. Cea mai bună modalitate de a orienta activitatea angajaţilor către calitate este aceea ca managerii de la toate nivelurile ierarhice să fie un exemplu. chiar şi atunci când implementarea acesteia implică resturi de materiale. Managerii se găsesc în postura de a lua decizii reactive.Obiective şi politici privind calitatea produselor acţiuni vor reduce sindromul inspecţie-respingere a produselor. problemele uzuale care creau necesităţi de inspecţie a insucceselor vor dispare. Această criză de orientare trebuie să fie înlocuită de o orientare anticipativă în care efortul se concentrează pe acţiunile preventive şi pe controlul preoperativ. întregul lot de produse este supus inspecţiei.

nu ne putem aştepta ca muncitorii să-şi folosească iniţiativa pentru a gândi modalităţi de îmbunătăţire a calităţii muncii lor. pot fi foarte folositoare unele repere: • muncitorii nu trebuie trataţi ca şi când ar fi doar o altă resursă economică sau o unealtă de capital sau echipament care poate fi manipulat obţinând maxim de profit. • în sfârşit.Managementul calităţii produselor agroalimentare documente privind calitatea. Ei nu se implică emoţional în munca de zi cu zi. ei trebuie trataţi ca parteneri. Această stare de apatie poate fi schimbată prin crearea unei legături strânse între muncitori şi manageri. În această situaţie. deoarece sunt în contact permanent cu maşinile pe care le utilizează şi cu bunurile pe care le produc. incluzând bunăstarea muncitorilor printre obiectivele majore. Acesta este o trecere de la relaţiile încordate şi contradictorii către relaţii de cooperare şi încredere reciprocă. Una din cele mai importante responsabilităţi ale managerilor este aceea de a orienta personalul către calitate şi de a crea cadrul potrivit pentru implementarea sistemului calităţii. îmbunătăţirea calităţii poate fi un subiect util pentru deschiderea dialogului între reprezentanţii muncitorilor şi management. pe care o văd ca pe o trudă necesară pentru supravieţuire. Trebuie să fie asigurată o transparenţă în operaţii. • muncitorii sunt un rezervor imens de cunoştinţe. În condiţii de insecuritate. Dacă angajaţii unei întreprinderi nu sunt dedicaţi ideii de calitate. se creează în ei interesul pentru munca ce o desfăşoară. pur şi simplu. Ei trebuie încurajaţi să sugereze modalităţi de îmbunătăţire calitativă a procesului de muncă şi a produselor. vor încerca să o ascundă. 14 14 ISO 9000 Quality Management Systems . Dacă observă o deficienţă de calitate. • pericolul şomajului nu trebuie să afecteze productivitatea muncii angajaţilor. aceeaşi soartă pe care o au atâtea legi „neactivate” de către guverne în tările în curs de dezvoltare. În acest sens. iar informaţiile vehiculate să fie împărtăşite muncitorilor pentru a crea un climat de încredere reciprocă. ca purtători de interese în organizaţie. documentaţia elaborată pentru sistemul calităţii va avea. • managementul trebuie să arate în mod vizibil grija pentru personal. Oferindu-le provocări intelectuale de a găsi modalităţi de îmbunătăţire a muncii lor. alături de profitabilitate şi de creşterea pe termen lung. documente care rămân la statutul de cărţi şi care nu sunt niciodată implementate şi deci nu aduc nici un beneficiu. muncitorii alocă minim de efort şi îşi îndeplinesc în mod mecanic instrucţiunile pentru a-şi păstra locul de muncă. În schimb.

3. Această analiză este schiţată în figura 2. este necesară o analiză preliminară pentru a ne asigura că există o structură organizatorică care să se ocupe de calitate.. ţinerea sub control a calităţii şi îmbunătăţirea calităţii. În planificarea calităţii se porneşte de la revizuirea programelor ce se derulează în unitate. 2. profesor american de origine română. Planificarea calităţii produselor agroalimentare Planificarea calităţii într-o unitate economică este strâns legată de conţinutul subcapitolului precedent: politica privind calitatea produselor agroalimentare la nivel de unitate economică. Quality Control Handbook.Obiective şi politici privind calitatea produselor Angajaţii trebuie să trateze deficienţele de calitate ale produselor drept o provocare personală şi să fie mândri că aparţin organizaţiei şi că identifică imaginea personală cu cea de muncitori ai respectivei întreprinderi. 15 Funcţia de planificare a calităţii constă în ansamblul proceselor prin intermediul cărora se determină principalele obiective ale firmei în domeniul calităţii. răspunsurile la diversele întrebări alcătuind planul privind calitatea produselor. 1951 . Cartea sa „Quality Control Handbook”. Juran. în anii '50. Joseph M. Juran consideră că managementul calităţii cuprinde trei procese principale. Mc Graw-Hill. astfel: planificarea calităţii. definind „trilogia calităţii”.5. New York. Planificarea sistematică este o cerinţă de bază pentru managementul calităţii în orice organizaţie. Înainte de a dezvolta un sistem al calităţii într-o unitate economică. publicată în anul 1951 a devenit o lucrare de referinţă în organizarea controlului calităţii în întreprinderi. precum şi resursele şi mijloacele necesare realizării lor. Juran. acestea fiind comparate cu rezultatele analizei preliminare pentru a evalua punctele forte şi punctele slabe ale activităţii întreprinderii. 15 J. că resursele necesare vor fi disponibile şi că diferitele sarcini pot fi îndeplinite. a fost iniţiatorul unor cursuri de perfecţionare a lucrătorilor din industria japoneză. sub deviza: „calitatea este o problemă a tuturor”.

.3 Schema planului calităţii Planul calităţii este un document specific pentru fiecare produs agricol sau alimentar.Managementul calităţii produselor agroalimentare OBIECTIVE Care sunt obiectivele planului? POLITICA Care sunt coordonatele generale? STRATEGIA Cum vor fi implementate elementele politicii? PLANUL Feed-back ORGANIZAŢIA Cine va fi responsabil şi cine va îndeplini sarcinile? Care sunt planurile necesare pentru implementarea politicii? BUGETUL Care sunt resursele disponibile? PROCEDURI Cum se va desfăşura munca? TERMENE Când va fi finalizată activitatea? REZULTATE Care sunt resursele disponibile? Figura 2. activitate sau serviciu.

evaluarea şi insuccesul. Pentru a îndeplini acest obiectiv. producţie. sistematică şi proiectată să funcţioneze şi în condiţiile schimbării de personal sau în sistemul de management. Produsele agricole şi alimentare necorespunzătoare calitativ vor fi imposibil de comercializat datorită concurenţei şi neconformităţii cu normele calitative de igienă alimentară. „Quality is free” (Crosby 1981) – „calitatea este gratis” în traducere liberă . chiar eliminării. cum ar fi: • costuri privind designul produsului şi specificaţiile. Obiectivul principal al controlului calităţii îl reprezintă prevenirea defectelor ce pot să apară în produsele agroalimentare finite. • costuri privind pregătirea personalului. fiind necesară proiectarea ei. • specificaţii privind ambalajele. instalare etc. dezvoltare. subcontractare. Costul de prevenire. cum ar fi design. • costuri privind stabilirea structurii sistemului calităţii. calităţii i se ataşează costuri ce pot fi identificate în scopul reducerii. Politica privind calitatea într-o unitate economică trebuie planificată ţinând cont şi de alte funcţiuni. Reţinem atenţia asupra unei componente importante a planului calităţii. • procesul tehnologic. Planul calităţii. administrarea şi planificarea calităţii. • mostre şi inspecţii. În condiţiile luptei concurenţiale dintre agenţii economici pentru diferenţierea produselor din oferta generală. Experţii consideră că există trei componente ale costurilor calităţii: prevenirea. I. Abordarea trebuie să fie metodologică. se înregistrează anumite costuri. • procesul de control. • procedurile de control al calităţii produselor agricole şi alimentare. Costurile calităţii. Planul calităţii trebuie să se concentreze asupra prevenirii apariţiei pierderilor de producţie. .este un slogan ce a trezit numeroase discuţii şi controverse.Obiective şi politici privind calitatea produselor Planul calităţii trebuie să cuprindă: • specificaţiile materialelor cumpărate. Treptat. calitatea – aparent neînsoţită de costuri – devine componentă a politicii de produs în mixul de marketing. aceea care cuprinde costurile calităţii. • costuri privind implementarea programului calităţii şi auditul intern.

Auditorii trebuie să se asigure că resursele materiale sunt conform specificaţiilor. că procesul tehnologic se desfăşoară conform cerinţelor şi procedurilor din manualul calităţii şi că produsele finite sunt conform standardelor. Calitatea trebuie să facă parte din viaţa angajaţilor. Costuri privind stabilirea structurii sistemului calităţii. Costul evaluării. Un program de audit. Întreprinderile agroalimentare trebuie să elaboreze un manual al specificaţiilor. Costuri privind implementarea programului calităţii şi auditul intern. cât şi prezenţa sau absenţa factorilor care pot conduce la defecte de producţie. condus de către departamentul de control al calităţii este esenţial în procesul de asigurare a calităţii. trebuie implementat un program continuu de pregătire a personalului în scopul utilizării instrumentelor şi tehnicilor de îmbunătăţire a calităţii şi informării asupra noilor concepte şi tehnologii. • evaluarea furnizorilor. Manualul reprezintă ghidul de zi cu zi al supervizorilor şi al muncitorilor în evaluarea activităţilor desfăşurate. Costul evaluării reprezintă cea mai stabilă parte a costului calităţii şi cuprinde: • teste în timpul procesului tehnologic de producţie. Acest manual este esenţial în desfăşurarea operaţiilor de procesare a produselor agricole. Costuri privind pregătirea personalului. Costurile privind înfiinţarea.Managementul calităţii produselor agroalimentare Costuri privind designul produsului şi specificaţiile. administrarea şi planificarea calităţii. Costul de prevenire este o parte importantă a costului calităţii. • întreţinerea maşinilor şi a utilajelor. Pregătirea personalului este o parte importantă a procesului de planificare a calităţii. atingând niveluri din ce în ce mai ridicate. implementarea. reprezentând referinţa evaluării şi implementării calităţii produselor. Evaluarea poate fi considerată drept acea parte a procesului de inspecţie care verifică implementarea efectivă a practicilor de control al calităţii produselor agroalimentare. Funcţia auditorilor este de a verifica atât menţinerea calităţii la toate nivelurile procesului de producţie. De aceea. evaluarea şi revizuirea structurii şi procedurilor de planificare şi administrare a calităţii fac parte din categoria costurilor de prevenire. • testarea produselor finite. . O întreprindere agroalimentară trebuie să aloce suficiente fonduri pentru implementarea continuă a programelor de prevenire. Ponderea costului de prevenire în totalul costului calităţii creşte pe măsură ce calitatea se îmbunătăţeşte.

Evaluarea furnizorilor. neglijenţa dovedită în acest domeniu poate induce companiei efecte negative puternice. aceasta conduce la pierderi calitative de materii prime prin deteriorări chimice. punctul slab al întreprinderilor de procesare a produselor agricole. Responsabilitatea de a verifica şi de a întreţine echipamentele.Obiective şi politici privind calitatea produselor Teste în timpul procesului tehnologic de producţie. • la produsele zaharoase trebuie monitorizat pH-ul etc. Multe întreprinderi agroalimentare nu acordă atenţia cuvenită capacităţii furnizorilor de a presta servicii şi de a furniza materii prime conform cerinţelor înscrise în planul calităţii. datorită lipsei de preocupări în domeniul menţinerii şi întreţinerii acesteia. deoarece înseamnă încetarea procesului de producţie. În timpul procesului tehnologic de producţie se pot organiza teste de rutină. pierderi de profit şi reducerea încrederii clienţilor în capacitatea întreprinderii de a-şi îndeplini obligaţiile contractuale etc. Nici un produs nu trebuie să părăsească unitatea economică fără a fi testat că îndeplineşte standardele obligatorii şi . maşinile şi utilajele este deseori plasată în planul doi. Dar. • la sucurile din fructe naturale trebuie monitorizate particulele solide solubile şi aciditatea. Inutil de amintit că defectarea unei maşini. structura dorită şi la momentul potrivit. este foarte costisitoare pentru întreprindere. de multe ori. În domeniul alimentar. Acestea implică consum de timp şi sunt însoţite de costuri. produsele agricole fiind foarte perisabile. Evaluarea furnizorilor este un proces purtător de costuri. Întreţinerea maşinilor şi a utilajelor. Managerii întreprinderilor trebuie să întocmească specificaţiile pentru materiile prime cât mai clar şi să evalueze performanţele furnizorilor pe care îi contactează şi seriozitatea în livrarea mărfurilor în cantitatea. Astfel de teste ce trebuie înregistrate în timpul procesului tehnologic sunt: • la cafeaua instant tebuie monitorizată greutatea netă în timpul operaţiilor de umplere automată. Numeroase întreprinderi agroalimentare constată că multe dintre problemele lor de producţie îşi au originea în procesul de asigurare cu materii prime. Întreţinerea maşinilor şi a utilajelor este. în favoarea volumului producţiei. cum ar fi: imposibilitatea onorării la timp a comenzilor către clienţi. Testarea produselor finite. calitatea. Deoarece inspectarea echipamentelor cere timp. dar foarte important pentru stabilirea unei relaţii responsabile între furnizor şi întreprinderea agroalimentară. dar sunt esenţiale pentru controlul calităţii în producerea alimentelor. procesul tehnologic ar fi oprit şi nu se vor obţine produse alimentare în această perioadă.

Pentru întreprinderile care nu deţin un program de control al calităţii. Totuşi. Dacă acestea apar atunci când produsele nu au părăsit încă sediul întreprinderii. Consumatorii sunt reticenţi în ceea ce priveşte produsele aflate sub standard. Întreprinderile agroalimentare care deţin programe efective de control al calităţii produselor livrează alimente care îndeplinesc cerinţele prevăzute în standarde. Defectele interne. lăsând loc de acţiune productivităţii şi profitabilităţii. insuccesele se numesc defecte externe. Dacă defectele apar după ce produsele au părăsit sediul companiei şi se află pe piaţă. trebuie căutate cauzele apariţiei lor. Acestea trebuie să apeleze la laboratoare publice sau private pentru testarea produselor. de exemplu. Aceste produse deviază de la aşteptările senzoriale ale consumatorilor şi vor fi respinse. Costul echipamentelor necesare testării poate să fie. consumatorii vor fi nemulţumiţi şi vânzările se vor diminua. Scopul acestui demers este de a reduce şi de a elimina aceste defecte interne. Costul defectelor externe este minimalizat. Anumite întreprinderi alimentare sunt obligate să apeleze la laboratoare acreditate pentru testarea produselor pentru a obţine acceptul acestora de a comercializa produsele alimentare procesate. Aceste teste sunt purtătoare de costuri. metodă. Insuccesul este asociat. În domeniul agroalimentar. mai ales în cazul în care testarea presupune distrugerea unor produse din lotul demonstrativ şi aceste produse sunt scumpe.Managementul calităţii produselor agroalimentare voluntare în vigoare. produsele cu defecte sunt considerate a fi acele produse care nu îndeplinesc caracteristicile senzoriale dorite de consumatorul final. revizuirea celor patru M: muncitor. multe întreprinderi de mici dimensiuni nu îşi pot permite propriul laborator în incinta companiei. va fi foarte . bucăţile de ananas de culoare maro nu îndeplinesc specificaţiile referitoare la culoare etc. de asemenea. în cele mai multe cazuri cu defectele de calitate ale produselor agroalimentare. menţinerea calităţii produselor este o problemă. maşină. Într-o întreprindere în care funcţionează un control al calităţii eficient. dacă controlul calităţii nu a fost efectiv instalat. Costul insuccesului. Odată ce produsului i s-a ataşat imaginea de calitate „slabă”. ridicat. în comparaţie cu specificaţiile din manualul calităţii va conduce la identificarea cauzelor apariţiei defectelor de calitate. evaluarea calităţii şi identificarea cauzelor defectelor se vor desfăşura cu greutate. Chiar dacă controlul microbiologic. material. Defectele externe. ele se numesc defecte interne. Odată identificate aceste defecte. este esenţial pentru produsele agroalimentare. produsele alimentare cu defecte pot ajunge pe piaţă. Chipsurile de cartofi care nu sunt crocante nu îndeplinesc caracteristicile referitoare la textură.

pe cât posibil. destul de greu de izolat şi de calculat. este important ca producătorul să evite defectele externe. Pierderea de venit rezultată în urma livrării produselor alimentare cu defecte de calitate sunt costuri ale defectelor externe. indiferent de cât de mult l-ar costa acest demers. Totuşi. De aceea. De aceea. Analiza legăturilor care se stabilesc între componentele acestui cost şi calitatea produsului va arăta că reducerea costului insuccesului (de exemplu. • costurile pregătirii personalului. Costul total al calităţii reprezintă suma costurilor calităţii prezentate anterior. Costul total cuprinde: • costul obţinerii şi utilizării banilor. preţul utilizării resurselor. au impact asupra sănătăţii şi siguranţei consumatorilor. Acest punct este denumit punctul de optim al îmbunătăţirii calităţii şi al reducerii costului total. Această tendinţă se manifestă până la un anumit punct dincolo de care. maşină. Costul insuccesului (al defectelor de calitate) deţine cea mai mare pondere în acest cost total. în general. această relaţie trebuie urmărită îndeaproape. metodă. Componentele costurilor Costurile reprezintă. Metodologia de analiză a costului calităţii. Dincolo de acest punct nu mai este profitabil ca întreprinderea agroalimentară să investească în îmbunătăţirea calităţii produselor. un echilibru între calitate şi profitabilitate.Obiective şi politici privind calitatea produselor dificil pentru întreprindere să reabiliteze această imagine şi să convingă consumatorul să mai cumpere odată produsul. îmbunătăţirea calităţii nu va conduce la reduceri importante ale costului total. o reducere a defectelor de calitate în total producţie) va fi însoţită de o îmbunătăţire a calităţii şi de un declin al costului total. componentele costului total se referă la cei patru M – muncitor. În cazul întreprinderilor agroalimentare. următoarele încercări de îmbunătăţire a calităţii vor fi însoţite de creşterea costului total. menţinând. însă. în cazul produselor alimentare. Costul calităţii reprezintă doar o componentă a costurilor operaţionale. vom prezenta o metodologie de analiză a costurilor care va permite extragerea costului calităţii din totalul costurilor operaţionale. material. Reducerea costului insuccesului va fi însoţită de o creştere a calităţii produselor agroalimentare. . Întreprinderile agroalimentare au un motiv în plus pentru evitarea defectelor externe care. • salariile şi contribuţiile sociale. până la un anumit punct dincolo de care. fiind importantă cunoaşterea relaţiilor dintre aceste costuri.

întocmirea Bugetului calităţii. deprecierea acestora. orice plan este perfectibil. cântărirea. pentru îmbunătăţirea procesului de management. în continuare. ci în asigurarea coeziunii forţelor întreprinderiii. întreţinerea şi reparaţiile. Aplicarea analizei costurilor Analiza costurilor calităţii îşi găseşte aplicabilitate practică în întocmirea unui Raport al costurilor calităţii. Desigur. în principal. conţine în ea însăşi propriul eşec. Practica a demonstrat că planificarea prea rigidă. Planul privind calitatea trebuie să asigure consensul în întreprindere. . deoarece permite monitorizarea tuturor costurilor calităţii şi.Managementul calităţii produselor agroalimentare • • • • costul maşinilor şi utilajelor. Rezultatele analizei servesc întreprinderii pentru trasarea adecvată a bugetelor. depozitarea acestora) etc. calitatea unui plan nu rezidă. manipularea. costul resurselor materiale (achiziţionarea. în calitatea analizelor şi imaginării soluţiilor. Acest raport este un instrument important al planului calităţii. pentru luarea unor decizii pertinente privind politica de preţ şi. Deci. în general. Etapele analizei costurilor Analiza costurilor constă în parcurgerea a două etape: identificarea sursei de cost şi ierarhizarea acestora. prea abstractă. iar imperfecţiunile se observă chiar în timpul derulării acestuia.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful