POTENŢIALUL TURISTIC NATURAL AL ROMÂNIEI

POZIŢIA ROMÂNIEI PE GLOB ŞI ÎN EUROPA 1.Poziţia României pe Glob. Consecinţe geografice România este situată în emisfera nordică, aproximativ la mijlocul distanţei dintre Ecuator si Polul Nord. Prin jumătatea de sud a României trece paralela de 450 latitudine nordică. Din acest motiv România prezintă o climă temperată întrucât suprafaţa terestră primeşte o cantitate de energie solară cu o valoare medie. Poziţia în longitudine a României redă situarea ţării în emisfera estică, prin partea centrală a României trecând meridianul de 250 longitudine estică. Consecinţa acestei poziţii se caracterizează prin fusul orar, existând un decalaj de 2 ore faţă de ora meridianului 0. România este dispusă în latitudine pe aproximativ 50 între localităţile extreme Zimnicea în sud şi Horodiştea în nord, astfel , în linie dreaptă, teritoriul României se extinde în latitudine pe circa 540 km. Consecinţa poziţiei în latitudine este reprezentată prin manifestarea zonalităţii latitudinale din punct de vedere climatic, apoi sub aspect biotic şi al repartiţiei solurilor. Această zonalitate aeste expresia paralelismului fito-pedo-climatic. O a doua consecinţă este reprezentată de durata inegală a zilelor şi nopţilor în sud şi nord, astfel ziua cea mai lungă se va înregistra la solstiţiul de vară în punctul extrem nordic, înregistrându-se astfel o diferenţă de circa 37 de minute, după cum noaptea cea mai lungă se înregistrează la solstiţiul de iarnă tot în punctul extrem nordic, cu o diferenţă de 35 de minute. În lonfitudine România se extinde pe aproximativ 90 longitudine între punctul extrem estic de la Sulina şi punctul extrem vestic situat imediat la vest de localitatea Beba Veche, astfel distanţa liniară pe axa est-vest este de aproximativ 740 km. Poziţia în longitudine determina şi încadrarea ţării într-un singur fus orar, extensia în longitudine determină şi întârzierea momentului producerii amiezii cu circa 37 minute între Sulina şi Beba Veche. 2.POZIŢIA ROMÂNIEI ÎN EUROPA. ROMÂNIA – ŢARĂ CARPATO-DANUBIANOPONTICĂ Prin partea centrală a ţării trece paralela de 460 , paralelă care se intersectează cu meridianul de 250 într-un punct central al ţării , situat la aproximativ 25km nord de Făgăraş. Din acest punct central distanţele faţă de extremităţile continentului sunt aproximativ egale spre 3 puncte cardinale : circa 2600 km faţă de M-ţii Ural în Est, circa 2700km faţă de ţărmul vestic al Irlandei în Vest, circa 2800km faţă de punctul extrem nordic, la Capul Nord. Singura excepţie este direcţia Sud, unde înregistrăm circa 1050km faţă de Capul Matapan, din sudul Greciei. Funcţie de aceste distanţe, România este situată în partea central-sudică a continenului european. România nu este o ţară est-europeană, ea fiind asimiliată până în 1989 cu ţările esteuropene datorită apartenenţei la blocul comunist. România nu este o ţară balcanică deoarece

1

este situată la nord de Dunăre, însă este considerată totuşi ca fiind ţară balcanică întrucăt este semnatară a Tratatului Balcanic. România poate fi considerată o ţară balcanică datorită „tradiţiilor şi obiceiurilor” moştenite din Balcani. Dacă privim Europa în contextul uscatului Euro-Asiatic, atunci continentul european reprezintă o imensă peninsulă şi România se încadrează în acest vast domeniu penisular. În cadrul continentului european, România aparţine însă domeniului continental întrucât este situată aproape în totalitateo la nord de Dunăre. Datorită apartenenţei la domeniul continental , climatul de factură temperată devine şi continental. Poziţia României în Europa de individualizează prin 3 elemente reprezentative : Carpaţii, Dunărea şi Marea Neagră. ROMÂNIA – ŢARĂ CARPATO-DANUBIANO-PONTICĂ România este o ţară carpatică deoarece două treimi din lanţul Carpatic de desfăşoară în România. Carpaţii încep din Bazinul Vienei, trec prin teritoriul Slovaciei şi Ungariei, intră în teritoriul românesc unde formeaza un impresionant arc, apoi depăşesc defileul Dunării, ajungând până în Valea Timokului, în Serbia. Carpaţii constituie coloana vertebrală a României, formând o adevărată coroană carpatică, care adăposteşte în interior marea Depresiune Colinară a Transilvaniei. Carpaţii româneşti prezintă o semnificativitate deosebită întrucât influenţează semnificativ toate celelalte componente ale sistemului fizico-geografic. România este o ţară danubiană pt că circa 40% din lungimea fluviului se desfăşoară prin România (1075 km din totalul de 2860km.) Dunărea este al doilea fluviu ca mărime din Europa, dar cel mai important întrucât bazinul Dunării drenează o bună parte din teritoriul Europei centrale si de vest. Dunărea îşi creează un impresionant defileu între Baziaş şi Gura Văii, de 144 km lungime, fiind cel mai lung defileu din Europa. Dunărea îşi creează înainte de vărsare o impresionantă deltă care reprezintă cea mai bine conservată deltă din Europa şi care astăzi constituie o rezervaţie a biosferei. Dunărea constituie si graniţa de stat cu ţări vecine precum Serbia şi Bulgaria, fiind şi limita naturală cu Peninsula Balcanică. Importanţa Dunării se remarcă pe multiple planuri, inclusiv din punct de vedere turistic. România este o ţară pontică întrucât dispune de ieşire la Marea Neagră pe o lungime a ţărmului de 244 km. Lungimea ţărmului se întinde de la gura de vărsare a Braţului Chilia (Golful Musura) până imediat la sud de localitatea Vama Veche. Importanţa Mării Negre este una excepţională inclusiv din punct de vedere turistic. Graniţele actuale ale României au fost stabilite dupa al doilea Război Mondial, când România a pierdut Cadrilaterul (2 judeţe din sudul Dobrogei), Basarabia, ţinutul Herţei şi partea de nord a Bucovinei în favoarea defunctei Uniuni Sovietice. În graniţele actuale, România deţine o suprafaţă de 238.391 km2 , ceea ce înseamnă că este o ţară de întindere medie spre mică.

2

Graniţele României sunt terestre (stabilite convenţional ), dar şi fluviale (Dunărea , Prutul)

POTENŢIALUL TURISTIC NATURAL AL FACTORULUI GEOLOGIC Factorul geologic reprezintă factorul suport pe baza căruia s-a dezvoltat şi a evoluat relieful actual al României, astfel, pe parcursul marilor ere şi perioade geologice s -au desfăşurat o serie ce mari evenimente, îndeosebi de natură internă, care au edificat o serie de morfostructuri care sau născut, au evoluat şi apoi s-au distrus trecând prin toate stadiile de evoluţie conform teroriei sistemice. Principalele ere geologice şi tipuri de mişcări ale scoarţei tereste Istoria naturală a Terrei cuprinde mai multe ere şi perioade geologice în care s -au desfăşurat o serie de mişcări tectonice de naturi diferite la care se adaugă fenomene de natură vulcanică. Principalele tipuri de mişcări ale scoarţei terestre sunt mişcările orogenetice, epirogenetice şi eustatice. a) Mişcările orogenetice sunt mişcările condiţionate de forţele tectonice interne prin care, su b acţiunea unor factori interni, mari mase de roci şi depozite sunt cutate şi se înalţă, având frecvent loc şi procese de metamorfism. Frecvent, mişcările orogenitce sunt însoţite şi de fenomene magmatice sau de vulcanism activ, astfel deci, mişcările orogenetice sunt cunoscute şi sub denumirea de „mişcări născătoare de munţi” ,în urma cărora se realizează structuri geologice de orogen, respectiv structuri cutate. Pentru România, aceste mişcări au fost caracteristice teritoriului carpatic şi subcarpatic, care au constituir aşa-numitul ciclu orogenetic alpin. Mişcările orogenetice constituie doar o etapă din evoluţia completă a unui ciclu orogenetic. Faze caracteristice ale unui ciclu orogenetic Mişcările orogenetice reprezintă un stadiu al unui ciclu orogenetic complet astfel deci, un asemenea ciclu orogenetic presupune derularea unor stadii sau faze distincte după cum urmează : 1.Faza de gliptogeneză - Această fază presupune deschiderea unui rift în scoarţa terestră şi formarea unui geosinclinal care este invadat de ape marine. 2.Faza de litogeneză – se derulează într-un timp relativ îndelungat şi constă în depunerea de sedimente în geosinclinalul creat anterior. 3.Faza de orogeneză – sedimentele depuse în geosinclinal sunt cutate, înălţate şi eventual metamorfozate, ca efect al unor forţe tectonice extrem de puternice. Faza orogenetică cuprinde una sau mai multe etape de cutare şi înălţare astfel deci, mişcările orogenetice alpin e au cuprins mai multe asemenea faze care au avut ca efect formarea M-ţilor Carpaţi şi a Subcarpaţilor. 4.Faza de cratonizare reprezintă etapa de maturitate a unui ansamblu montan care devine rigid şi este supus modelării subaeriene. Datorită modelării subaeriene, pe parcursul timpului geologic

3

se realizează o diminuare a altitudinii iar materialele erodate sunt transportate şi depuse în regiunile periferice mai joase şi în mediul marin. 5.Faza de peneplenizare reprezintă ultimul stadiu de evoluţie a unui ansamblu de relief în care se realizează o nivelare foarte intensă a vechiului relief până în momentul în care se estompează marile denivelări şi se realizează o suprafaţă larg ondulată numita peneplenă . b)Mişcările epirogenetice sunt mişcări ale scoarţei terestre care se deplasează doar pe verticală. În funcţie de sensul acestor mişcări, pot exista mişcări pozitive (de înălţare), dar şi mişcări negative (de coborâre). Mişcările pozitive sunt de regulă asociate cu regresiunil marine (= retragerea apelor marine) în timp ce mişcările negative se asociază cu transgresiuni marine (= invadarea apelor). Mişcările epirogenetice contribuie la înălţarea unor zone de orogen, dar şi la o fragmentare tectonică, cu apariţia unor structuri geologice de tipul horsturilor si grabenelor. Asemenea tipuri de structuri le întâlnim în Carpaţii Occidentali, unde horsturile reprezintă masivele montane, iar grabenele reprezintă depresiunile şi culoarele tectonice. Mişcările epirogenetice de înălţare sunt răspunzătoare şi în formarea ca uscat a teritoriilor extracarpatice de platformă (Podişul Moldovei) . Mişcările epirogenetice negative se întâlnesc şi în prezent îndeosebi în unităţile de câmpie, aşa cum este cazul câmpiilor de subsidenţă. Mişcările epirogenetice sunt cunoscute şi sun denumirea de mişcări neotectonice întrucât se manifestă în timpuri geologice mai apropiate de momentul actual, inclusiv în momentul de faţă. c)Mişcările eustatice sunt mişcări de ridicare, respectiv de coborâre ale nivelului Oceanului Planetar având drept cauze în primul rând modificări climatice sau de altă factură. Astfel, modificările climatice din Cuaternar au contribuit la mişcările eustatice de la nivelul Mării Negre reprezentate prin coborâri ale nivelului în perioadele glaciare cu până la 120-130 m în timpul perioadelor glaciare şi reveniri ale nivelului în perioadele interglaciare. Principalele ere şi perioade geologice. Elemente moştenite în structura sistemului fizicogeografic actual Teritoriul actual s-a format pe parcursul timpului geologic când s-au derulat o serie de mişcări orogenetice, epirogenetice sau eustatice, astfel, din diferite timpuri geologice astăzi moştenim o serie de elemente din ce în ce mai numeroase,cu cât timpul geologic este mai scurt. Istoria naturală a Terrei este divizată în mai multe ere geologice care la rândul lor se împart în perioade geologice. Principalele ere şi perioade geologice sunt următoarele : 1.Era Precambriană – prima eră geologică, cea mai veche şi cea mai lungă, care începe o dată cu formarea Terrei ca planetă în Sistemul Solar şi care se încheie cu circa 570 milioane de ani în urmă. Aceasta cuprinde 2 mari perioade : Arhaicul şi Proterozoicul. Pe parcursul acestei ere s -au constituit primele porţiuni de uscat şi primele bazine marine. În această eră foarte lungă s-au derulat 3 cicluri orogenetice complete : ciclul Karelian, ciclul Prebaikalian, ciclul Baikalian. Din această perioadă, pe teritoriul actual al României moştenim doar roci metamorfice şi intruziuni vulcanice caracteristice unităţilor de platformă fiind întâlnite în fundamentele acestora

4

Din orogeneza Caledoniană nu se mai păstrează nimic în relieful actual. Stirică Veche. moştenim unele unităţi de relief formate din roci metamorfice (aria cristalină carpatică). Stirică Nouă. tocit şi fragmentat tectonic în Masivul Dobrogei de Nord. inclusiv la zi). apoi cei ai flişului extern şi în ultimele faze s-au format şi Subcarpaţii. Această eră cuprinde mai multe perioade iar pe parcursul său se desfăşoară alte 2 cicluri orogenetice complete : ciclul Caledonian care sfârşeşte prin formarea peneplenei post-caledonice şi ciclul hercinic cu formarea spre finele erei a suprafeţei de nivelare post-hercinice. Moldavă. urmată de Neogen. Aceasta cuprinde 3 perioade geologice : Triasic. iar spre finalul Cretacicului se formează şi munţii flişului intern cu masivele Ceahlău. Aceasta presupune schimbări majore în structura sistemului fizico-geografic iar pe parcursul perioadelor Triasic şi Jurasic de desfăşoară perioada de evoluţie carpatică veche cu mişcările kimerice vechi şi mişcările kimerice noi.Era Neozoică – durează de acum circa 65 milioane ani până acum circa 1. astfel. Ciucaş-Zăganu şi Bucegi. Attică. În a doua perioadă a erei începe şi formarea ca uscat a unor unităţi de platformă prin sedimentare activă. În Neogen au loc şi importante erupţii vulcanice care contribuie la formarea munţilor vulcanici din vestul si nord-vestul Carpaţilor Orientali. Din această eră. În partea de est 5 . În plus. dar şi cu formarea in bazine marine a unor roci puternic carbonatate de tipul calcarelor şi a dolomitelor. la care se adaugă şi unele roci sedimentare paleozoice atât în Dobrogea de Nord. cât şi prin mişcări epirogenetice pozitive : apele marine se retrag progesiv şi se formează ca uscat actualele unităţi de podiş ale României. 3. În această perioadă (Cretacic) incepe ciclul orogenetic Alpin din care se desfăşoară 2 faze orogenetice (faza Austrică şi faza Laramică) care formează partea centrală a teritoriului extra-carpatic actual. dar şi intruziuni granitice în M-ţii Măcinului. roci metamorfice întâlnim şi în teritoriul carpatic (şisturi cristaline) . respectiv în M-ţii Măcinului. Pe parcursul acestei ere s-au derulat mai multe faze ale ciclului Alpin (faza Savică. 2. Rhodanică şi Valahă) . 4. se desfăşoară între 230 milioane ani şi circa 65 milioane de ani în urmă. Această eră presupune 2 perioade : perioada Paleogen. Mţii Banatului). apoi se constituie zona cristalinomezozoică.Era Mezozoică – a treia eră.8 milioane de ani în urmă. însă din orogeneza hercinică păstrăm în relieful actual un relief vechi. în Cretacic se formează conglomeratele. dar care au fost recutate şi înălţate în orogeneza alpină. cât şi în teritoriul carpatic (M-ţii Apuseni. pe parcursul acestor faze s-au adăugat noi morfostructuri în teritoriul carpatic formându-se progresiv munţii flişului intern. apoi moştenim roci metamorfice şi sedimentare (calcare şi dolomite) în aria cristalino-mezozoică şi doar roci sedimentare (îndeosebi conglomerate) în aria flişului intern. În plus.(de exemplu : fundamentul Dobrogei Centrale foarmat din şisturile verzi pe care le întâlnim în Podişul Casimcei. se cutează şi se înalţă iniţial munţii axului cristalin.Era Paleozoică – a doua mare eră geologică care se desfăşoară între circa 570 milioane ani în urmă până acum circa 230 milioane ani în urmă. Pe lângă relieful în cauză. moştenim şi roci metamorfice. Jurasic şi Cretacic.

o gamă foarte largă de roci sedimentare . În Holocen se definitivează aspectul actual al României. iar în Holocen. Epoca fierului. apare pe Terra şi omul. În această eră învelişul vegetal şi fauna suferă mutaţii fundamentale datorită oscilaţiilor climatice. Neolitic. În urma mişcărilor epirogenetice de înălţare. Pe parcursul acestei ere tot teritoriul României devine uscat şi se realizează o modelare subaeriană a reliefului preexistent. Depresiunea Colinară a Transilvaniei. Această eră are în alcătuirea sa 2 perioade : Pleistocenul. respectiv de câmpie sau de podişuri şi de dealuri joase. unitatea pericarpatică (Subcarpaţii). dar şi roci vulcanice.500 de ani până azi. În Pleistocen se individualizează şi cursul actual al Dunării. Pe parcursul acestei ere.etc. până în momentul de faţă. apoi se formează progresiv Podişul Piemontan Getic dar şi bordura deluroasă din vestul Carpaţilor Occidentali.pt ca în Holocen să se revină la un climat de tip temperat cu 4 anotimpuri. un loc aparte revenind reliefului fluvial creeat de râuri care îşi individualizează parcursul în această eră eră geologică. În plus din această perioadă mai moştenim şi cursuri de apă(Bistriţa Moldovenească.apare Podişul Moldovei. respectiv în Pleistocen. Structuri geologice specifice teritoriului carpatic şi Subcarpatic 6 . cursul superior al Siretului) Din climat nu moştenim nimic. însă păstrăm şi unele elemente vegetale terţiare (nufărul termal – Nymphaea Lotus Thermalis din lacul Peţea de lângă Oradea) 5. realizându-se astfel configuraţia actuală a teritoriului României. În aceeaşi perioadă se formează ca uscat zona din interiorul arcului carpatic. Din această eră moştenim mari ansambluri de relief. Dealurile de Vest şi Câmpia Tisei.500 de ani şi Holocenul care ţine de acum 10. Pe parcursul acestei ere nu se mai înregistrează mişcări orogenetice ci doar mişcări epirogenetice şi eustatice. vegetaţia care răspunde unei duble zonalităţi: zonalitate latitudinală de la sud spre nordşi zonalitate altitudinală. Ultimele 3 unităţi însă funcţionează ca şi zona de platformă. Structuri geologice ale zonei de orogen Zona de orogen cuprinde unitatea carpatică. are loc formarea ca uscat a teritoriilor joase. care pe parcursul Holocenului trece prin stadii evolutive diferite începând din perioadele Paleolitic. Structuri geologice şi formaţiuni litologice de valoare turistică Teritoriul actual al României aparţine din punct de vedere geologic la 2 mari zone: zona de orogen cu circa 65% din teritoriu şi zona de platformă cu circa 35% din teritoriu. prin sedimentare intensă se formeză şi Delta Dunării. actuala Depresiune Colinară a Transilvaniei. În restul teritoriului României se realizează şi alte tipuri de relief.Era Cuaternară se referă la ultima perioadă geologică care începe acum circa 1.85milioane de ani şi continuă până în momentul actual. Sub aspect climatic. Pleistocenul se remarcă prin 4 secvenţe de răcire accentuată a climei numite perioade glaciare. care s-a încheiat acum 10. Din această eră păstrăm majoritatea formelor şi tipurilor genetice de relief intre care menţionăm relieful glaciar format pe parcursul Pleistocenului.

iar pt Apuseni : Mţii Trascăului. intens fragmentat care prezintă o mare valoare de patrimoniu inclusiv sub aspect turistic. A rezultat astfel un relief semeţ. Aceste situaţii sunt foarte importante sub aspect turistic întrucât formele de relief sunt foarte spectaculoase deoarece se dezvoltă şi pe roci cu mare personalitate cum sunt calcarele şi dolomitele. fragmentarea tectonică este mult mai puternică generând compartimente ridicate respectiv coborâte. Mari inversiuni de relief pot să apară şi în flişul intern carpatic sin Carpaţii Orientali. partea centrală a Mţilor Bihor. o primă situaţie este cea în care relieful se adaptează la structura geologică. Structurile faliate reprezentate prin structuri cutate. În Carpaţii Occidentali. Bucegi şi Ceahlău. Pădurea Craiului.astfel culmile montane sau catenele montane se dirijează în lungul unor linii de anticlinal în timp ce văile se dirijează în lungul unor linii de sinclinal. Această adaptare este caracteristică munţilor axului cristalin cât şi în munţii flişului. cu masivele vulcanice din vestul Carpaţilor Orientali : Călimani. În Mţii Banatului situaţia este reprezentativă pt Mţii Aninei. Vâlcanului. ceea ce contribuie la formarea unor sisteme de tip horst-graben: partea de vest a Mţilor Apuseni (horsturi: Plopiş. graben: Depresiunea Vad-Borod. Căpăţânii. Aceste formaţiuni au edificat structuri vulcanice cu aparate vulcanice de tip con care se înlănţuie în munţii vulcanici din nord vestul si vestul Orientalilor precum Oaş. Cutările au fost dublate şi de înălţări. În cadrul structurii cutate. Haşmaş şi Piatra Craiului din Carpaţii Orientali. continuând apoi insular prin Mţii Ţibleşului şi Bârgău. Este cazul marilor inversiuni de relief pe are le întâlnim în două zone: în zona cristalino-mezozoică şi în cea a flişului intern. O asemenea situaţie este întâlnită în Obcinele Bucovinei. respectiv falii. Asemenea sisteme de tip horstgraben sunt întâlnite şi în Mţii Banatului (horst – Mţii Semenic. extrem de pitoresc în Carpaţii româneşti. A doua situaţie este cea în care relieful nu se adaptează structurilor geologice cutate. structuri vulcanice se dezvoltă şi în sudul Apusenilor. Gurghiu si Harghita. Parâng. Cernei şi Mehedinţi şi în partea de vest şi sud-vest a Mţilor Şureanu. Asemenea sinclinale suspendate sunt specifice pt 3 masive foarte valoroase din punct de vedere turistic : Ciucaş-Zăganu. Igniş. Fragmentar. Gutâi şi Văratec. Asemenea mari inversiuni sunt caracteristice sinclinalelor neozoice înălţate din zona cristalino-mezozoică aşa cum sunt sinclinalele din masivele Rarău. RetezatGodeanu şi cel al Mtilor Poiana Ruscă. Pădurea Craiului şi Codru Moma. aşa cum este cazul sistemelor de munţi-bloc din Carpaţii Meridionali: blocul Făgăraş. formând aşa-numitul relief jurasian. motiv pt care în teritoriul carpatic întâlnim şi cele mai mari altitudini. Prezenţa unor linii tectonice majore creează sisteme de munti-bloc. O a doua categorie de structuri geologice se referă la structurile vulcanice.În teritoriul carpatic şi in Subcarpaţi tipul diminant de structură este reprezentat de structurile cutate. dar delimitate de importante linii tectonice. graben – Culoarul Timiş-Cerna) 7 . În Meridionali asemenea situaţii sunt cele caracteristice Mţilor Cozia. Codru Moma. Uneori această adaptare a reliefului este aproape perfectă. in Mtii Metaliferi. Beiuş). Această situaţie creează aşanumitul relief de tip obcine. toate dezvoltate pe conglomerate. Masivele vulcanice sunt alcatuite din alternanţe de lave şi aglomerate vulcanice.

Pe lângă valoarea economică. Govora şi Ocnele Mari. Gilău şi Muntele Mare. în Apuseni apar în Munţii Bihor. ● conglomeratele – rezultate prin cimentarea bolovănişurilor şi a pietrişurilor. respectiv a unor depresiuni de tip butoniere. Culmile şi dealurile subcarpatice corespund unor linii de aniticlinorii.În teritoriul subcarpatic domină structurile cutate iar relieful este adaptat acestui tip de structură geologică. Piatra Craiului. Parâng. Hăşmaş. Vintilieasca.Vidra iar la exterior această este închisă de Măgura Odobeşti. depresiuni care pot fi ocupate şi cu lacuri sărate. Mţii Cernei. Bălţăteşti. Sunt foarte bine reprezentate în toată aria flişului ●marnele şi argilele – sunt roci sedimentare slab consolidate şi neconsolidate. Retezat Godeanu. Apar şi în Munţii Metaliferi. -rocile metamorfice (cristaline) sunt întâlnite majoritar în axul cristalin carpatic care formează aşa-numita arie cristalină. 8 . mai uşor îndepărtate prin eroziune şi care formează un relief mai puţin înalt. În Meridionali rocile metamorfice ocupă cea mai mare parte a munţilor de tip bloc : Făgăraş.Ocna. Bucegi. Ele favorizează procesele geomorfologice de tipul alunecărilor de teren. În Carpaţii Occidentali au o dezvoltare deosebită în Munţii Poiana Ruscă. Tg. Asemenea situaţie întâlnim la Solca. Oglinzi. Rocile caracteristice teritoriulul carpatic şi subcarpatic prezintă şi ele o importanţă turistică majoră. a)În teritoriul carpatic sunt întâlnite roci foarte diferite. se trece în depr. Structurile diapire presupun şi aducerea la zi a sâmburilor de sare cu formarea unor mici inversiuni de relief . Cacica. -rocile vulcanice sunt caracteristice doar munţilor vulcanici din nord-vestul şi vestul Carpaţilor Orientali. apar în Munţii Banatului în Semenic şi Dognecea. În teritoriul subcarpatic pot să apară ş i structuri în cute diapire care sunt legate de prezenţa unor sâmburi de sare.internă). În Subcarpaţii de Curbură şi în cei Getici structura geologică este ceva mai complicată motiv pt care în relief se menţin 2 aliniamente de culmi şi dealuri subcarpatice separate de 2 aliniamente de depresiuni subcarpatice. de regulă şters şi fără personalitate turistică. Sunt roci sedimentare mai moi. dau naştere reliefului carstic : Rarău. în timp ce depresiunile subcarpatice corespund unor linii de sinclinorii. În Carpaţii Orientali le întâlnim de la graniţa de nord până la Valea Superioară a Trotuşului. Reapar în Măgura Codlei şi în Masivul Leaota (Bucegi). Apar în aria flişului intern în Ceahlău. structurile diapire sunt importante şi sub aspect turistic întrucât de acestea se leagă apele minerale clorurosodice. -rocile sedimentare sunt foarte diversificate diferenţiindu-se mai multe categorii: ● roci carbonatate de tipul calcarelor şi a dolomitelor – sunt roci dure foarte spectaculoase în relief. de regulă consolidate (dure) care aparţin celor 3 categorii genetice. În Subcarpaţii de Curbură. urmată de dealurile interne Răuţi şi Răchitaş. Ciucaş-Zăganu ● gresiile – sunt roci consolidate rezultate prin cimentarea nisipurilor. în lungul văii Putna se dezvoltă Depresiunea Vrancei (depr. Telega. Slănic Prahova.

-aria cristalină – structuri cutate şi roci metamorfice -aria cristalino-mezozoică – structuri cutate şi inversiuni de relief. Pentru structura monoclinală este caracteristică înclinarea uşoară a stratelor de roci în sensul retragerii apelor din respectivele regiuni. principalele tipuri de structură geologică sunt : 1. format din roci metamorfice şi intruziuni vulcanice.Piemontan Getic. după geneză aparţin zonei de orogen. iar în S Câmpia Română şi Pod. sud-estul şi sudul României. Acest tip de structură este cel mai tipic pt partea de est a României unde stratele geologice sunt înclinate aproximativ de la nord spre sud. În Pod.Moldovei. În teritoriul subcarpatic caracteristice sunt structurile cutate. dar şi sedimentare de vârtsă mezozoică -> calcare şi dolomite -aria flişului – structuri cutate şi roci sedimentare variate. În Pod.Moldovei sunt caracteristice mari fronturi de cuestă (Coasta Iaşilor. Structuri geologice şi formaţiuni litologice caracteristice zonei de platformă Zona de platformă este situată la exteriorul arcului carpatic în estul. Relieful de cuestă se remarcă prin asimetrie în sensul în care un versant este puternic înclinat formând fruntea de cuestă. Coasta Lohanului ). tectonice şi de baraj vulcanic şi tectonoerozive.în SE Podişul Dobrogei. Costa Bârladului Superior. cu adaptări şi neadaptări ale reliefului la structura geologică -aria vulcanitelor neogene – structuri vulcanice şi roci vulcanice -aria depresiunilor intramontane – depresiuni tectonice. Coasta Racovei. În unitatea de platformă.Pe teritoriul carpatic structurile menţionate anterioe şi rocile prezentate contribuie la separarea unor unităti morfo-structurale destinate după cum urmează. Fundamentul constituie suportul pt cuvertura sedimentară formată prin depunerea de sedimente în mediul marin sau lacurstru. În est. dar funcţionează ca unitate de platformă. roci metamorfice.Cuvertura sedimentară este alcătuită doar din roci sedimentare aflate în diferite stadii de cimentare sau chiar roci neconsolidate. structura monoclinală presupune existenţa unui rellief mai vechi în nord şi a unuia mai nou în sud. sedimente care ulterior au fost aduse la zi prin exondare. în timp ce evoluţia reţelei hidrografice a condiţionat formarea unui relief derivat. asimetric numit relief de cuestă.(înălţare epirogenetică urmată de retragerea apelor ) Structura monoclinală se referă doar la cuvertura sedimentară. rigid.Structura monoclinală Unităţile de platformă sunt constituite dintr-un soclu(fundament) situat la adâncime. iar rocile sunt numai din categoria celor sedimentare. 9 . Dealurile de Vest şi Câmpia Tisei care. iar cel opus este mai slab înclinat. fiind denumit revers de cuestă. acestei zone îi aparţine Podişul Moldovei. Acestora li se adaugă Depresiunea Colinară a Transilvaniei.

C. Depr. Acest tip de relief este valoros din punct de vedere ştiinţific. Ocna Sibiu – Lacul Avram Iancu. cu rezervaţii la Hanu Conachi. 4. în special de alunecări de teren. Această structură prezintă o valoare economică deosebită ( valorificarea sării) dar prezintă şi valoare turistică datorită prezenţei apelor freatice mineralizate şi a lacurilor sărate ( Sovata – Lacul Ursu. Lacul Negru. însă relaţia de cuestă se impune atenţiei prin modul de utilizare a terenurilor întrucât versanţii puternici înclinaţi (fruntea de cuestă) sunt instabili şi afectaţi de procese geomorfologice intense. aval de Luduş). Este caracteristică Depres. Călmăţui. Ialomiţei. Această structură este caracteristică doar pt Depresiunea Colinară a Transilvaniei.Structura tabulară este caracteristică unităţilor de câmpie fiind prezentă în Câmpia Română cât şi în Câmpia Tisei.Piemontan Getic. Reci. Câmpia Crişurilor). sectoarele nisipoase de pe dreapta râurilor Buzău. cu precădere în Câmpia Transilvaniei şi Dealurile Târnavelor. Carei . Lacul Alunul.Braşovului la Reci. În Câmpia Română sunt bine dezvoltate loessurile şi depozitele loessoide care formează câmpii tabulare – Câmpia Bărăganului şi a Burnazului.Băileşti. C.Valoare turistică a stratelor monoclinale este redusă. Olteniei – cu precădere în C. îndeosebi în Dealurile Clujului şi Dejului unde apar în relief cueste în evantai. Această structură presupune şi apariţia unui relief specific. uşor înclinate sunt acoperite de o cuvertură de roci de natură piemontană ( pietrişuri şi nisipuri) Structurile monoclinae sunt caracteristice şi Pod.Romanaţi. ceea ce a presupus dezvoltarea unor centre urbane unde se valorifică în scopuri diferite gazul metan. dar unde rocile sedimentare.Colinare a Transilvaniei sub forma a două fâşii. 3. Ocna Mureş şi Ocna Sibiu) şi una estică în care punctul cel mai important este Praid Sovata. Versanţii revers de cuestă sunt mult mai stabili având o utilizare agricolă. Ocna Turda. Această strcutură presupune strate de roci sedimentare orizontale. În unitatea de câmpie. unde înclinarea stratelor este tot nord-sud. Relief de dune întâlinit în Câmpia Tecuciului la Iveşti-Hanu Conachi. C. Olteniei) 10 . dar prezintă şi o importanţă economică deosebită fiind valorificate prin plantaţii viti-pomicole (C. Valoarea acestei structuri este de natură economică.Structura în cute diapire presupune strate de roci sedimentare puternic deformate. una în vest ( Ocna Dej. cu formarea unor cueste faţă în faţă ( în oglindă – la Bazna) sau a unor cueste semicirculare ( pe dreapta Mureşului. structurile tabulare sunt specifice şi câmpiilor de tranziţie formate pe luturi şi depozite loessoide dar şi câmpiilor de subsidenţă unde predomină argilele ( Câmpia Timişului. De această structură se leagă acumularea gazului metan. C. Structura monoclinală mai este carcateristică şi în Pod.Hagieni (E Bărăganului). Aspectele de relief sunt însă diferite în funcţie de natura rocilor. Lacul fără fund). 2. Cojocna.Structura în domuri presupune strate sedimentare orizaontale care prezintă din loc în loc mici boltiri numite domuri. uneori deformate până la verticală datorită prezenţei sâmburilor de sare.Someşan din Depresiunea Colinară a Transilvaniei. Un caz aparte îl formează câmpiile nisipoase care sunt mobilizate eolian formând un relief specific de dune : Câmpia Carei.

aceasta diferă foarte mult în cadrul celor 3 mari trepte de relief. altitudinea de peste 1000 m reprezintă 10% din teritoriul naţional. treapta deluroasă şi de podiş şi cea montană ●relativa proporţionalitate a celor 3 mari trepte de relief ●dispunerea radiar-concentrică a celor 3 mari trepte de relief : un inel carpatic care închide în interior Depres. sub aspectul altitudinii reliefului . tipurilor şi formelor de relief. Munţii de peste 2000m sunt munţi înalţi. Cele mai importante sunt: altimetria. Având în vedere că munţii de peste 700 m reprezintă 22% din teritoriul naţional. relieful României se desfăşoară în ecartul cuprins între 0 m la ţărmul Mării Negre şi 2544 m în Vf.Aspecte morfometrice şi morfografice Relieful României se caracterizează prin câteva trăsături generale : ●prezenţa celor 3 trepte majore de relief : a câmpiei. Carpaţii Orinentali – circa 950 m. Practic. ☺Trăsături morfometrice = acele trăsături de relief care sunt cuantificate prin măsurătoare. În domeniul montan. a Transilvaniei. 11 . Relieful României se caracterizează prin diversitate sub aspectul genezei. ◦ altimetria = altitudinea reliefului exprimată în metri faţă de nivelul mării Sub aspect altimetric. astfel în unităţile de câmpie altitudine medie este de regulă sub 100 m .998m. Fiecare tip genetic se caracterizează prin trăsături morfometrice distincte şi prin particularităţi morfografice aparte. caracteristică este o relaţie direct proporţională între altitudine şi importanţa turistică. 1.Moldoveanu. Treapta deluroasă şi de podiş are o altitudine medie de circa 345m. însă altitudinile medii diferă în cadrul clor 3 tronsoane : Carpaţii Occidentali au aproximativ 655 m în medie. aceasta înseamnă că teritoriul carpatic se încadrează în categoria munţilor joşi şi mijlocii. Altitudinea medie a teritoriului României este de circa 420 m. cu valori ceva mai mari în câmpiile piemontane şi cu valori mai mici în câmpiile de subsidenţă. în timp ce altitudinea maximă a acestei trepte atinge sau depăşeşte 1000m – Măgura Odobeşti. Din punct de vedere turistic. având o valoare de patrimoniu foarte mare. energia de relief. densitatea fragmentării reliefului. în timp ce altitudinile mai mari de 1500m reprezintă circa 4% din teritoriul naţional. valoarea turistică creşte constant odată cu altitudinea. de factură alpină. iar la exterior prezintă un semi-inel deluros şi la exterior un semi-inel de câmpie. iar cele mai mari de 2000m reprezintă doar 1%. Treapta montană are o altitudine medie de circa 840 m. declivitatea. Relieful României cuprinde o gamă foarte largă de forme de relief grupate în tipuri genetice de relief.RELIEFUL ROMÂNIEI Relieful reprezintă factorul suport şi interfaţa pt celelalte componente ale sistemului fizicogeografic.Col. Carpaţii Meridionali -circa 1135 m.

energia reliefului atinge sau depăşeşte 1000m. ajungând în câmpiile piemontane până la circa 0. În domeniul montan sunt caracteristice cele mai variate aspecte mofografice. ☺Trăsături morfografice = acele trăsături care se referă la configuraţia de ansamblu a reliefului actual. În domeniul montan suprafaţa în pantă. ajungând până la 4-5 km/km2 ca în partea de nord a Munţilor Făgăraş. În domeniul montan se întâlnesc şi pante mai mari de 300. terase. coborând până la 0. glacisuri. ◦ declivitatea ( panta) = unghiul pe care îl face suprafaţa terenului cu orizontala. Valoarea turistică a aspectelor morfografice creşte concomitent cu altitudinea. valorile având o tendinţă crescătoare de la câmpie spre aria montană.6 km/km2 . În treapta deluroasă şi de podiş valorile oscilează între 0. În treapta montană valorile de încadrează între 500 şi 1000 m în munţii joşi şi mijlocii. în timp ce în munţii înalţi. ca în cazul pereţilor care flanchează sectoarele de chei. 12 . Impactul turistic creşte concomitent cu creşterea energiei de relief. Declivitatea prezintă valori din ce în ce mai mari de la câmpie spre treapta montană. valorile cresc până la 300-400 m în dealurile şi podişurile înalte ( cu altitudini de peste 500 m-Podişul Sucevei). În unităţile deluroase şi de podiş se întâlnesc şi pante mai mici (lunci . În treapta montană valorile cresc şi mai mult. În unităţile de câmpie valorile sunt în general cuprinse între 0 şi 5 0 ( 00 în câmpiile tabulare .3-0. industriale. ajungând în unele sectoare până la 1 km/km2. La nivelul treptei deluroase şi de podiş. dar şi cele mai interesante din punct de vedere turistic. 50 în câmpiile piemontane). Energia medie de relief creşte de la altitudini joase spre altitudini mari.01 km/km2 . ◦ densitatea fragmentării reliefului redă gradul de fragmentare orizontală a reliefului. uneori valorile crescând între 70 -900. Aceasta categorie este specifică versanţilor. Se exprimă în km/km2 . ca în cazul versanţilor abrupţi ajungând până la 60-700 în cazul abrupturilor şi defileelor.3 km/km2 . În treapta de câmpie sunt înregistrate cele mai mici valori. Energia maximă a reliefului României este de 2544m. de sub 100m. În câmpiile tabulare valorile sunt foarte mici. categoria cea mai frecventă de pantă fiind cuprinsă între 10-120.valorile cresc. În aria montană valorile depăşesc de regulă 1 km/km2. însă valorile medii sunt mult mai reduse. Valorile reduse favorizează activităţile de tip agricol dar şi amplasarea căilor de comunicatii şi a obiectivelor civile. În treapta deluroasă şi de podiş valorile cresc. platouri şi culmi largi) dar şi valori mai mari de 120 ( frunţi de cuestă) . caracteristică versanţilor totalizează între 75-80% din întreg teritoriul montan. dar se încadrează în categorii diferite de pantă.◦ energia de relief = diferenţa de altitudine între baza reliefului şi partea superioară a acestuia. înregistrându-se între 200 şi 300 m în dealurile şi podişurile joase (cu altitudini de sub 500m – Dealurile Fălciului. Importanţa în plan turistic creşte de la valorile reduse spre cele mari. Câmpia Colinară a Jijiei). Din această pondere circa jumătate se încadrează în categoria cuprinsă între 15-300 .

numite strungi.Domeniul montan se caracterizează prin diversitatea aspectelor morfografice care se grupează în două mari categorii: a)domeniul munţilor înalţi : prezintă altitudini de peste 2000m. roci metamorfice-abruptul de nord al Făgăraşului) Trene de grohotişuri = produse ale dezagregării care glisează gravitaţional şi se acumulează spre baza abrupturilor. Are aspectul unor suprafeţe larg ondulate rezultate prin secţionarea unor structri geologice prin acţiunea factorilor externi. Suprafaţa de nivelare Borăscu apare sub forma unor fragmente din aşa-numita peneplenă carpatică situată de la 2000 până la 2200m în Carpaţii Meridionali şi în 1800-2000m în nordul Carpaţilor Orientali. În cadrul acestora se detaşează ca valoare o serie de trăsături morfografice caracteristice munţilor de factură alpină. Uneori crestele alpine monolitice prezintă şi ramificaţii laterale formând creste alpine penate (creasta Făgăraşului). plane) sau ca aspect morfometric (situate la altitudini comparabile sau diferite). Apar şi trene active de grohotiş în Muntii Călimani.rotunjite (Vf Ouşorul ). zimţate. Mai există şi creste alpine ramificate sau divergente aşa cum sunt cele din Munţii Rodnei. Uneori acestea se continuă în aval şi cu sectoare superioare ale văilor glaciare. După formă crestele alpine pot fi creste alpine monolitice prelungi aşa cum este creasta Făgăraşului care se întinde pe circa 60km lungime. Din loc în loc. Aspectele morfografice sunt foarte diferite. Circuri glaciare = forme de relief glaciar rezultate în urma modelării reliefului de către gheţarii Pleistoceni. Vf. Rodnei. provenind din Pleistocen. Vf Negoiu. Un prim element morfografic îl reprezintă crestele alpine care de regulă sunt foarte înguste. Vf Peleaga. Aspectele morfografice ale munţilor înalţi prezintă o valoare turistică foarte mare întrucât generează peisajul de factură alpină. Aceste vârfuri sunt ascuţite şi au aspect piramidal fiind martori de rezistenţă litologică (Vf Moldoveanu.Parângu Mare. rotunjite. Retezat. Vârfurile montane de facura alpină sunt situate din loc în loc la nivelul crestelor având altitudini cu 100-200 m mai mari decât nivelul crestelor. Peisajele rezultate sunt asemănătoare celor din Munţii Alpi. vf. impunându-se atenţiei următoarele: Culmile montane sunt foarte diverse ca formă (ascuţite. Ele prezintă declivităţi foarte mari şi sunt de natură litologică sau structural-tectonică (pot fi dezvoltate pe diferite categorii de roci : Bucegi-conglomerate. Vârfurile montane sunt situate la altitudini mai mici decât ale culmilor şi îmbracă o gamă foarte largă de aspecte : vârfuri ascuţite pe roci dure. aspect de cupolă 13 . prin care se realizează trecerea dintr-o parte în alta a crestei. situate la altitudini mari. Sunt foarte bine conturate în munţii cristalini sau în cei ai flişului. Parâng. Majoritatea acestor forme de relief sunt relicte. crestele alpine prezintă altitudini ceva mai coborâte. b)trăsături morfografice ale munţilor joşi şi mijlocii = aspectele relevante de relief din munţii de sub 2000m.1.în special în munţii care depăşesc 2000m. Vf Ineu) Abrupturile străjuiesc flancurile crestelor alpine sau ale vârfurilor. fiind acoperite cu o vegetaţie de tufărişuri subalpine.

tectonice şi de baraj vulcanic (Giurgeu. Văile carpatice sunt foarte numeroase. c)unităţi deluroase şi de podiş – Aspectele morfografice sunt diferite însă potenţialul lor turistic scade odată cu altitudinea. depresiunile sunt tectonice (Petroşani. convecşi. Trecătorile sunt situate în lungul văilor. Întorsura Buzăului. Bilbor. Hăşdate). Cheile şi defileele sunt extrem de valoroase din punct de veder turistic. Per ansamblu. Predeal. alături de celelalte componente ale sistemului.(Vf Giumalău). tectono-vulcanice (Comăneşti. mediu şi puternic înclinaţi. dar care prezintă un potenţial turistic diminuat datorită manifestării riscurilor geomorfologice (la nivelul versanţilor care flanchează culmile şi dealurile subcarpatice 14 . După formă sunt versanţi liniari. Cheile sunt sectoare foarte înguste de vale. Cheile Bistriţei sunt chei dezvoltate pe roci dure. aceste forme de relief îmbracă aspectul de con. Se remarcă printr-o mare diversitate. până la cele de mici dimensiuni de tip butonieră (pe Valea Moldovei – depresiunea de la Vama. Pot fi văi carpatice înguste cu albia majoră abia schiţată şi fără terase (văi elementare) sau pot fi văi largi cu albii majore bine individualizate şi cu sisteme de terase (Valea Moldovei). situate între 2 masive montane mai înalte. însoţite de terase. După geneză. Turzii. După pantă : slab. În teritoriul carpatic sunt circa 300 de depresiuni de la cele foarte mari care formează adevărate câmpii intramontane. Damboviţei. diferite ca geneză si îmbracă aspecte diferite. De regulă. Mestecăniş. în funcţie de specificitatea anumitor forme de relief. După particularităţile morfometrice sunt versanţi scurţi şi prelungi. Valoare peisagistică este diferită. de la Frasin). Dornelor). În muntii vulcanici. care se înscriu armonios într-un ansamblu fizico-geografic. Haţegului).sunt foarte numeroase fapt ce dovedeşte intensa fragmentare a reliefului carpatic. trăsăturile morfografice ale munţilor joşi şi mijlocii constituie un patrimoniu şi un potenţial turistic deosebit pt turismul montan. fiind în general înguste şi funcţionează ca defilee: asigură legătura între diferite provincii şi unităţi de relief (trecătoarea Lainici – pe Jiu. Frecvent. Prislop). Defileele Oltului. Multitudinea aspectelor morfografice din munţii joşi şi mijlocii generează peisaje montane foarte diferite. Turnu Roşu. Versanţii = forma de relief cea mai frecventă. Ciuc. Pasurile sunt forme de relief mai coborâte. Defileele sunt străjuite de versanţi abrupţi dezvoltaţi în diferite categorii de roci (Defileul Jiului. În cazul unităţilor subcarpatice se remarcă două elemente distincte: Dealurile şi culmile subcarpatice care se înalţă până spre 1000m altitudine şi care prezinta trăsături diferite în teritoriu. Se dezvoltă de regulă în calcare şi dolomite care reprezintă cele mai spectaculoase chei din teritoriul carpatic (Cheile Bicazului. Pasuri şi trecători . micşti. asigură trecerea între o parte şi cealaltă a teritoriului carpatic(Pasul Oituz. Borsec. Loviştei. Nerei. unele fiind terminate cu cratere vizibile. cu versanţi abrupţi sau chiar cu pereţi verticali. Comandău). Cheile şi defileele = sectoare înguste şi foarte înguste ale văilor carpatice. în baza versanţilor apar forme de relief de tipul glacisurilor. Ciucea.pe Crişul Repede) Depresiunile carpatice sunt de regulă traversate de cursuri de apă unde văile sunt largi. Topliţa-Deda. concavi. Defileul Mureşului). acestea prezintă alternanţe de sectoare mai înguste sau mai largi. Cozia-Olt. Ialomicioarei.

Acestora li se adaugă glacisuri în baza versanţilor. Rezervaţia Costeşti –trovanţi. Potenţialul turistic este mult mai restrâns. de regulă instabili. care poartă amprenta proceselor care le-au generat. au potenţial turistic limitat Câmpiile nisipoase – au un potenţial turistic ceva mai ridicat având în vedere prezenţa reliefului de dune (Câmpia Băileşti) dar şi valorificarea terenurilor cu plantaţii viticole sau pomicole (Câmpia Carei). uneori chiar spre armonie în funcţie şi de specificul vegetaţiei sau de modul de ultilizare al terenurilor (Depresiunea Ozana-Topoliţa – cu rezervatii forestiere : Codrii de Aramă. Câmpiile prezintă şi numeroase sectoare de luncă care reprezintă albiile majore foarte largi ale marilor râuri care străbat unităţile de câmpie. străbătute de râuri cu văi largi si terase. surpările şi rostogolirile. a lacurilor. d)unitatea de câmpie – trăsăturile morfografice sunt puţin diverse şi complexe. eroziunea în suprafaţă sau chiar cea torenţială) Depresiunile subcarpatice sunt forme de relief de regulă joase.sunt deosebit de intense alunecările de teren. De regulă acestea prezintă terenuri mult mai stabile care sunt utilizat e pt amenajarea intravilanului. dar şi văi. În funcţie de specificul fragmentării (colinară sau deluroasă). secundare şi a canalelor.dezvoltate in loessuri – prezintă mare valoare agricolă Câmpiile piemontane uşor înclinate şi poziţionate la limita cu unităţile deluroase sau podiş – se remarcă prin depozite piemontane Câmpiile se subsidenţă sunt câmpii joase. însă valoarea lor de patrimoniu turistic este mult mai redusă. dar şi a braţelor principale. de energia de relief sau de altitudine pot să apară platouri şi culmi interfluviale largi. Bârladului). Prutului. a mlaştinilor cu stuf şi papură. cu râuri divagante Câmpiile de tranziţie între cele tabulare şi cele piemontane sau de subsidenţă – sunt mai fragmentate. depresiunile din Subcarpaţii de Curbură si Getici – peisajul este dominat de prezenţa bazinelor pomicole sau vitipomicole) Unităţile de podiş ale României se caracterizeaza tot prin diversitate morfografică. cu lăţimi de la 2-3 km până la 7-8km. valoare de patrimoniu având doar eşantioanele reprezentate prin structuri geologice şi roci relevante sau pt forme de relief de mare valoare (Rezervaţia de la Repedea – platoul cu calcare sarmatice. dar şi versanţi diferit înclinaţi. de obicei largi. dar şi sectoarele Bălţilor Dunării. iar peisajul geografic se remarcă printr-un anumit echilibru. cu frecvente procese geomorfologice actuale. Pe lângă lunci. Pădurea de Argint. mlăştinoase. Ca elemente morfografice avem : Câmpiile tabulare netede. Rezervaţia Râpa Roşie. Tipuri şi forme de relief de valoare turistică Tipurile genetice de relief cuprind forme de relief specifice fiecărui tip. O primă mare categorie de tipuri păstrează elemente definitorii ale 15 . Grădina Uriaşilor). Ca valoare de patrimoniu menţionăm îndeosebi Lunca Dunării. valoare de patrimoniu prezintă îndeosebi Delta Dunării prin prezenţa grindurilor fluviale şi fluvio-maritime.unele formând adevărate culoare de vale (Culoarul Siretului.

structurii geologice. Călimani.cu circuri şi văi glaciare. între 2000-2200m. În această perioadă s-au înregistrat 4 mari perioade de răcire accentuată a climei. Capra. în Godeanu. Zănoaga – cel mai adânc – 29m. Circurile bine păstrate adăpostesc astăzi şi lacuri glaciare (Bucura – Retezat – cel mai mare. Această categorie formează relieful morfosculptural. Această categorie se referă la tipurile aferente morfostructurii (relief morfostructural). Suhard. în teritoriul carpatic înalt au existat gheţari montani de tip alpin. Bâlea. dar şi forme de acumulare glaciară reprezentate de morene. continuaţi frecvent prin gheţari de vale. Acestea poartă denumiri preluate din domeniul alpin : Gűnz. dar în Carpaţii româneşti se întâlnesc şi circuri cu dimensiuni foarte mari (Bucura – Retezat) sau cu adâncimi mari. Lotru. clima pe teritoriul României a devenit rece. Lala. Cele de la altitudini mai mari sunt cu diametre de sub 200m şi poartă denumirea de cuiburi sau nişe glaciare. masivul Ţibleş. 1. fiind rezultatul modelării reliefului de către gheţarii montani pleistoceni. aceşti gheţari montani erau gheţari de circ. iar într-un nr mai redus. Mţii Ţarcului. Circurile pot fi simple. uneori urcând până la 2300-2400m. Slăveiul. Gâlcescu – Parâng. iar în nordul Carpaţilor Orientali. Cea de-a doua categorie se evidenţiază prin tipuri şi forme de relief generate prioritar de acţiunea combinată a agenţilor exteriori. Circurile de la altitudini mari sunt de mici dimensiuni. Roşiile. a)Circurile glaciare = mici excavaţii. masivul Bucegi şi Leaota. Acest tip de relief aparţine morfosculpturii . în gruparean Bucegi. Au rezultat forme de eroziune glaciară reprezentate prin circuri şi văi glaciare. Călţun. Relieful glaciar constituie rezultatul prezenţei în teritoriul carpatic înalt a unor gheţari montani. având diametre de sub 500m. Sţiol – Rodnei). gheţari de névè şi gheţari montani propriu-zişi. Wűrm. fiind forme de eroziune. Riss. gruparea Parâng. Iezer-Păpuşa. însă în munţii înalţi au existat condiţii pt acumularea zăpezilor permanente şi pt formarea gheţarilor montani pe direcţia gheţari de firm. Urlea. După formă. Pe parcursul Pleistocenului. Avrig. În cele 4 mari perioade glaciare. de factură subpolară şi polară. la altitudini de peste 2000m (de regulă. Mindel. fiind rezultatul modelării unui relief preexistent din perioada Pleistocenă (Cuaternară) când condiţiile climatice au suferit modificări esenţiale. cu aspect circular sau uşor oval. Aceşti gheţari au modelat puternic relieful preexistent prin acţiunea de eroziune numită EXARAŢIE. coborând până la 1800m). situate în munţii înalţi.Făgăraş. 16 . duble sau îngemănate sau în cascadă. care poartă şi denumirea de căldări glaciare sau zănoage (Zănoaga – Retezat). El este un relief de factură climatică. Buhăiescu. numite perioade glaciare.Relieful glaciar – intră în categoria reliefului moştenit din perioade anterioare de evoluţie. În majoritatea teritoriului domina un peisaj asemănător celui de tundră. cu temperaturi majoritar negative şi precipitaţii în stare solidă. Pot fi bine păstrate sau pot fi sparte de către reţeaua hidrografică. tectonice şi ale rocii. Cele mai numeroase circuri se întâlnesc în Făgăraş şi Retezat. O a doua grupare este specifică în nordul Orientalilor: Rodnei. Circurile din Carpaţii româneşti sunt de mici dimensiuni. Şureanu şi Cândrel. nordul Mţilor Maramureş.

Cele mai numeroase sunt în Făgăraş: Avrig. erupţiile s-au desfăşurat în mediul marin si au avut un caracter exploziv rezultând stratovulcani. Gurghiu. Morenele frontale au formă semicirculară (de potcoavă) şi sunt secţionate de actualele cursuri de apă. În profil longitudinal. Lia. colţuroase şi îmbracă aspectul unor valuri morenaice situate la diferite altitudini în lungul văilor glaciare. mediane.Sâmbăta. În munţii vulcanici sunt prezente structuri vulcanice cu intercalaţii de lave şi produse piroclastice. atât în cazul văilor glaciare. Viorica). morenele pot fi: laterale. unde ajung până la 1100 1350m (Mţii Rodnei). Igniş. în Munţii Metaliferi. Văile glaciare din carpaţii româneşti sunt relativ scurte. văile glaciare prezintă discontinuităţi de tipul pragurilor. Erupţii vulcanice au mai avut loc şi în sudul Apusenilor. iar ulterior s-au desfăşurat şi în mediul subaerian. având sub 5km lungime. În lungul lor se păstrează frecvente blocuri eratice sau forme de eroziune numite spinări de berbec. Urlea. precum cele din masivul Făgăraş. Viştea Mare. Harghita. cât şi în cel al circurilor şi lacurilor glaciare (Complexul Bucura. Ana.Relieful vulcanic – intră în categoria morfostructurii. În funcţie de poziţia lor. dar şi sectoare în contrapantă. Viştea Mică. Valoarea peisagistică este una deosebită. Valea Bucura păstrează şi lacuri de vale glaciară (Florica. astăzi stinşi. Valea Cerbului. al doilea în Sarmaţian Superior-Pliocen Inferior şi al treilea în Pliocen Superior – Pleistocen. Sunt alcătuite din materiale heterogene. cu formare de aparate vulcanice de tip con.b)Văile glaciare = rezultatul modelării vechilor obârşii de văi de către gheţarii de vale. cele mai joase morene sunt situate la altitudini cuprinse între 1300-1450m. fiind rezultatul vulcanismului neogen. Printre cele mai tipice se numără: Valea Pietrele. La finele vulcanismului activ a rezultat un lanţ de munţi vulcanici. fiind însoţite de umeri de vale glaciară. la finele glaciaţiei. care reprezintă cel mai lung lanţ de munti vulcanici stinşi din Europa. Valea Bâlea. Călţun. Gutâi şi Văratec. Soarbele şi Bucura din Retezat. În Rodnei : Valea Pietrosu şi Valea Bistriţei Moldoveneşti. cele mai bine păstrate sunt morenele frontale care demonstrează altitudinea până la care au coborât limbile de gheaţă în Pleistocen. fiind transportate şi depuse de către limbile de gheaţă ale văilor glaciare. 2. dintre care în România se desfăşoară 250km. Un exemplu este morena frontală din cursul superior al Ialomiţei din Bucegi. Dintre toate. Pe parcursul Neogenului s-au desfăşurat 3 mari cicluri de erupţie. Forma acestora îmbracă aspectul literei U în profil transversal. Ţibleş şi Munţii Bârgăului (parţial).Făgăraş). Relieful glaciar din România este specific doar munţilor înalţi şi se înscrie în peisajul de factură alpină. Cele mai joase morene se păstrează în nordul Orientalilor. aceste forme de relief fiind printre cele mai apreciate. la altitudinea de 1360m. fiind întâlnite 17 . cu o lungime de 400km. Un prim ciclu de erupţie a avut loc în Badenian. cascadelor şi reprezişurilor. Iniţial. pe flancul vestic şi nord-vestic al Carpaţilor Orientali şi în Munţii Apuseni. frontale. Ultimele erupţii datează de aproximativ 10500 de ani. În Bucegi : Valea Superioară a Ialomiţei. rareori ajungând până la 8km. Perşani. Munţii vulcanici cuprind masivele Oaş. Călimani. c)Morenele glaciare = forme de acumulare glaciară. În Carpaţii Meridionali. Capra. Rocile cele mai frecvent întâlnite provin din consolidarea lavelor.

Harghita Băi. Dintre procesele de natură fizică. la Sâncăieni. în craterul căruia s-a format lacul vulcanic Sf. Bătrâna. Balvanyos.numite barrancos-uri . cu un diametru de 10. Gurghiu. Tuşnad. Cea mai mare caldeiră este cea a Călimanilor. Dintre procesele chimice. Valoarea de patrimoniu este excepţională. Cel mai bine păstrat aparat vulcanic de tip con este Ciomatu Mare de lângă Tuşnad. relieful format aparţine tipului carstic. La margina munţilor vulcanici. Gurghiu(Fâncel. în regiune s-au manifestat fenomene post-vulcanice. iar dacă dominante sun procesele de natură fizică. iar pe flancurile aparatelor vulcanice sunt specifice planezele . Prezenţa acestor ape a determinat apariţia unor staţiuni baleoclimatice : Vatra Dornei. Saca. între care astăzi se manifestă doar mofetele. valorificate ca ape de masă sau în scop balnear. Covasna. Acestora li se 18 . Râurile mici îşi creează sectoare de micro-canion. În jurul caldeirei se păstrează numeroase conuri adventive precum Lucaciu. Foarte spectaculoase sunt formele de eroziune selectivă (12 Apostoli –Călimani. Alte caldeire. Poiana Stampei ).etc. Tuşnad. 3. cel mai important estr procesul de dizolvare a acestor roci prin intermediul apei încărcate cu dioxid de carbon. Ostoroş. la care se adaugă şi procese de natură fizică. menţionăm prezenţa apelor minerale carbogazoase. Poiana Negri. Tuşnad. Tătarca). de explozie şi prăbuşire. iar cele mai noi-bine păstrate. Dacă dominante sunt procesele de natură chimică.Relieful carstic – reprezintă rezultatul modelării rocilor puternic carbonatate. Malnaş.Ana. Călimănel. Depresiunea Borsec. Răţitiş.5 km. Borsec. Negoiu Unguresc. Biborţeni. Harghita). Din consolidarea produselor piroclastice au rezultat aglomeratele vulcanice. Formele reprezentative ale reliefului calcaros sunt platourile calcaroase. numite caldeire . respectiv a calcarelor şi a dolomitelor. Pietrosu. După încetarea erupţiilor. cele mai vechi fiind mai slab păstrate. îndeosebi spre vest. Negoiu Românesc. riolite şi mai rar bazalte. de mai mici dimensiuni sunt Săpânţa şi Mara din Mţii Igniş. relieful generat poartă denumirea de relief calcaros.sunt prezente vaste platouri vulcanice (la poalele Călimanilor. dacite. Relieful vulcanic specific acestui lanţ de munţi vulcanic este format dintr-o înşiruire de aparate vulcanice de tip con. sau caldeira de la Harghita Băi sau cea de la Luci. dominante fiind cele de natură chimică. În relieful vulcanic se impun atenţiei şi sectoarele impresionante de defilee (Topliţa – Deda. Pietriceaua. abrupturile calcaroase. Depresiunea Bilbor.Timocul Mohoş – lângă Ciomatu Mare).andezite. Legat de aureola mofetică. Apele minerale carbogazoase se valorifică în Depresiunea Dornelor (Dorna. Piatra Taraborului). cele mai reprezentative sunt cele de eroziune mecanică realizate de către apă. Harghita ( HarghitaMădăraş. Erupţiile au avut un caracter exploziv astfel încât în relief se păstrează şi cratere de m ari dimensiuni. Procesele care participă la modelare sunt extrem de complexe. Zizin şi Covasna. Cucu. văile seci (numite şi sohodoluri) la care se adaugă cheile şi defileele. Aceasta este spartă de râul Haita. Racoş). Cele mai tipice sunt cele din Călimani. ultima fiind cea care adăposteşte o turbărie (altă turbărie. Creasta Cocoşului – Gutâi). Stânceni (Defileul Mureşului).

forme mai avansate având dimensiuni mai mari. *Poliile sunt depresiuni carstice de mari dimensiuni. în special în Bihor (în zona platoului carstic de la Padiş. uvalele. După aspect sunt : a)doline de tip farfurie – au fundul plat şi frecvent mlăştinos. rezultate prin unirea mai multor doline. Prezintă sectoare cu fundul plat. Au dimensiuni reduse. Mehedinţi. Dintre dolinele foarte mari. în Mţii Aninei (uvala Caraşova). grupate îndeosebi în zona cristalino-mezozoică (Rarău. având adâncimi de la câţiva milimetri până la câţiva cm b)lapiezuri tubulare . pe fisuri de roci şi pe diaclaze. De regulă au forme alungite. arii mlăştinoase şi mici lacuri. Prezintă lungimi impresionante de ordinul km sau zecilor de km şi 19 . având lungimi de ordinul km şi lăţimi de ordinul sutelor din m. *Dolinele sunt depresiuni carstice de mici dimensiuni. Aninei. până la cele de mari dimensiuni. le menţionăm pe cele din Mţii Mehedinţi (Crovul Medvedului – 1000m/170 m şi Crovul Mare – 500m/130m) *Uvalele sunt depresiuni carstice de dimensiune mai mare. în Mţii Codru Moma). uneori adăpostind chiar lacuri de dolină b)doline de tip pâlnie – comunică cu carstul de adâncime prin intermediul unui aven După mărime. haosuri şi mări de pietre care generează un aspect ruiniform (relieful calcaros din jurul Pietrelor Doamnei). Pot fi : a)lapiezuri liniare – instalate pe linia de pantă maximă. Cernei. poliile (ultimele 3 sunt depresiuni carstice). dolinele. cât şi în Mţii Apuseni. Bihor. Formele reliefului carstic se grupează în 2 categorii: -carst de suprafaţă – exocarst -carst de adâncime – endocarst Exocarstul – principalele forme sunt : lapiezurile. cu forme neregulate.adaugă forme reziduale de amănunt precum blocuri şi stânci calcaroase. care se deosebesc după formă şi dimensiuni. Piatra Craiului. sunt : doline foarte mici cu diametru de sub10m şi adâncimi de sub 1m. Codru Moma). Vâlcan. de regulă formează câmpuri de lapiezuri. În România sunt slab reprezentate. fiind prezente îndeosebi în masivul Hăşmaş. Mţii Căpăţânii. respectiv cu aspect de tuburi cu aspect sinuos c)pluviolapiezuri – rezultate în urma impactului picăturilor de ploaie. cu diametru de sute de metri şi adâncimi de zeci de metri. *Lapiezurile sunt mici şănţuleţe sau scobituri în masa rocii.rezultate prin evoluţia uvalelor şi la care s-a atins baza de carstificare. d)lapiezurile îngropate – sunt situate imediat sub stratul superficial de sol Lapiezurile sunt întâlnite în toate masivele calcaro-dolomitice din teritoriul carpatic. Trascău. Hăşmaş. Pădurea Craiului.

Peştera Cioaca cu Brebenei din Mţii Mehedinţi. numita Emil Racoviţă). Socul şi Brădet (Mţii Aninei). Cele mai lungi peşteri din România sunt P. Peştera Muierii şi Polovragi din Mţii Căpăţânii. În categoria peşterilor speciale intră şi cele din Dobrogea de Sud care se remarcă prin lipsa oxigenului din golurile subterane. Scărişoara. P. la care se adaugă forme de mari dimensiuni. Peştera Gura Dobrogei) b)peşteri semiactive (semiumede) – în care activitatea carstică este redusă. apoi forme de mai mari dimensiuni de tipul ligheanelor sau a unor marmite în lungul unor cursuri de apă subterane. lacuri şi cursuri de apă. Peşterile din România sunt de regulă de mici dimensiuni. dar şi forme zoomorfe şi antropomorfe foarte variate. Peştera Topolniţa din 20 . Meziad şi Vadu Crişului(Mţii Pădurea Craiului). În România sunt inventariate cca 13000 de goluri subterane din care 8000 sunt peşteri. Aceste peşteri sunt cele mai valoroase dpdv turistic întrucât deţin formaţiuni de tipul speleotemelor : stalactite şi stalagmite.(în această categorie menţionăm P.Casimcei : Peştera Liliecilor. În aceste peşteri apar şi forme de eroziune de tipul alveolelor dublate de coralite.lăţimi mai reduse.Mehedinţi) . Au fundul plat cu arii mlăştinoase.Mehedinţ i. Din această categorie menţionăm peşterile din Apuseni. macaroane(sus) şi lumânări(jos). O categorie aparte de peşteri o formează cele care conservă corpuri relicte de gheaţă. goluri care sunt parţial invadate de ape marine. 136 m). În aceeaşi categorie menţionăm Peştera Şura Mare şi Cioclovina din Mţii Şureanu. draperii. În aceste peşteri s-au descoperit forme primitive de viaţă cu specii unice în lume.Meziad. Această peşteră deţine şi formaţiuni concreţionare modelate în gheaţă (stalactite şi stalagmite în sala a doua. inclusiv cu precipitare fizicochimică. 45 km de galerii). Unele peşteri sunt excepţionale dpdv al acestor formaţiuni. aşa cum este cazul Peşterii Urşilor. Endocarstul – grupează formele de adâncime care îmbracă aspectul unor goluri subterane dintre care unele sunt considerate peşteri.Pârâul Hodobani (18km).Vântului (Mţii Pădurea Craiului. Urşilor). La acestea se adaugă forme de amănunt denumite perle de peşteră. Majoritatea peşterilor româneşti se dezvolta pe un singur nivel.Topolniţa (Pod. Belentina şi Zăton (Pod. Un alt criteriu de clasificare se referă la stadiul de activitate carstică. Majoritatea peşterilor au lungimi de sub 10 km. fără procese de precipitare (Peştera Liliecilor – Rarău) c)peşteri active (umede) – în care activitatea carstică este intensă.5 km). În România sunt menţionate poliia Poiana Albă (Hăşmaş). P. baldachine. astfel există peşteri în miniatură cu lungimi de câteva zeci de metri (Peştera Bucşoiu – Bucegi. cum sunt coloane. Poliie din România sunt slab reprezentate în comparaţie cu alte arii carstice. Alte asemenea peşteri sunt cele de la Bârsa şi Focul Viu. Pe fundul poliilor se pot păstra martori de carstificare numiţi humuri . Ponor din platoul Vaşcăului din Mţii Codru Moma. mai rare sunt peşterile etajate dezvoltate pe 2 sau mai multe nivele. cea mai vestită fiind Scărişoara (Bihor). Astfel pot exista: a)peşteri inactive (uscate) – care şi-au încheiat ciclul carstic (Peşterile din Pod. Un alt criteriu de clasificare îl reprezintă nr de etaje. Valoarea turistică a peşterilor este dată de dimensiunea peşterii şi bogăţia în formaţiuni concreţionare. 20.

Prin comparaţie. umezeală relativă a aerului. b)Mţii Banat – în special în Mţii Aninei. sunt întâlnite peşteri. Cheile Turzii. dinamici şi fizico-geografici. Cheile Hăşdatelor. Ariile carstice cele mai valoroase din România sunt următoarele: a)Mţii Apuseni – cu cea mai mare densitate de peşteri. chei spectaculoase. Clima unui teritoriu este condiţionată de 3 mari categorii de factori: -factori cosmici – exprimaţi prin radiaţia solară -factori dinamici – circulaţia generală a maselor de aer -factori locali/fizico-geografici – exprimaţi prin sintagma „suprafaţa subiacentă activă” a)Factorii cosmici sunt reprezentaţi prin radiaţia solară. Mţii Bârsei. respectiv cantitatea de energie primită de suprafaţa terestră prin intermediul soarelui.Mehedinţi. Piatra Craiului. cu frecvente platouri carstice şi forme de amănunt cum sunt cele de a Cetăţile Ponorului cu doline şi lacuri de doline (lacul Vărăşoaia). continuat cu Mţii Vâlcan şi Căpăţânii până în Mţii Cozia. vremea redă principalele aspecte ale stărilor de vreme la un moment dat şi într-un anumit loc. doline de tip pâlnie. aria carstică a Rarăului care se prelungeşte spre nord prin Obcina Mestecănişului.Pod. ani şi serii de ani. Clima reprezintă succesiunea în timp şi spaţiu a principalelor aspecte ale stărilor de vreme calculate pe un timp îndelungat. d) Carpaţii Orientali – sunt relevante 3 arii carstice de valoare turistică. precipitaţii. la care se adaugă sectoare de chei cum sunt Cetăţile Rădesei pe Someşul Cald. Mehedinţi şi Pod. aria carstică a Hăşmaşului care include şi sectorul cheilor Bicazului. Radiaţia solară este neuniformă în timp şi spaţiu fiind condiţionată de următorii parametri : -unghiul de incidenţă al razelor solare cu suprafaţa terestră (radiaţia solară este dependentă de anotimp) 21 . Comarnic (Semenic) dar şi Peştera Munticelu din Mţii Hăşmaş. însă în bună parte distrusă. Clima se individualizează printr-o serie de elemente climatice precum temperatură. şi pe un spaţiu larg. dar şi defilee de mari dimensiuni (Defileul Dunării la Cazanele Mari şi Mici) c)vestul Carpaţilor Meridionali – cu Mţii Cernei. la care se adaugă şi o serie de fenomene meteo deosebite. cu extensie până la margina Semenicului şi în sudul Mţilor Almăjului şi Docnecei. uvale şi polii. CLIMA ROMÂNIEI Consideraţii generale privind factorii genetici ai climei Clima reprezintă o funcţie complexă rezultată în urma interacţiunii factorilor cosmici. vânt. respectiv în ansamblul Bucegi. nebulozitate. cu uvale (Cetăţile Ponorului). în plus se adaugă şi partea vestică a Mţilor Şureanu şi o parte din Mţii Ţarcu şi Muntele Mic.Mehedinţi.

în partea centrală şi nord-vestică a ţării şi în zona montană. iar datorită prezenţei Mării Negre. radiaţie reflectată. radiaţie absorbită.Ciclonul Islandez Cele 2 acţionează conexiv şi determină circulaţia vestică } răspunzătoare de o circulaţie nordică. circulaţia maselor de aer se realizează de la un centru baric de mare presiune spre unul de mică presiune. fluxul solar având valori moderate. Pt emisfera nordică. fluxul solar creşte progresiv de la solstiţiul de iarnă spre cel de vară. numiţi şi arii anticiclonale.Anticiclonul Groenlandez } respectiv polară 5.ajungând la mai puţin de 110 kcal/cm 2/an în teritoriul carpatic. numite arii ciclonale. radiaţia solară influenţează puternic şi direct temperatura aerului şi indirect celelalte elemente climatice. în emisfera nordică. Aceste componente se determină în staţii actinometrice şi se calculează în calorii/cm2/minut sau kcal/cm2/an. Circulaţia generală reprezintă o consecinţă a radiaţiei solare. uneori direcţia de deplasare a maselor de aer ajungând să fie paralelă cu izobara. radiaţie efectivă/ bilanţul radiativ. 3. În consecinţă. Principalele formaţiuni barice care acţionează asupra teritoriului României sunt : 1. radiaţia solară prezintă valori diferite la nivelul ţării datorită poziţiei României pe Glob. valoare radiaţiei solare scade de regulă de la sud spre nord şi în altitudine. Pe de altă parte.Ciclonii mediteraneeni – provoacă instabilitate atmosferică(ploi torenţiale vara) 22 .Anticiclonul Azorelor (formaţiune de mare presiune) 2. b)Factorii dinamici se referă la circulaţia generală a maselor de aer. Pt România. iar cele mai mici.-unghiul de incidenţă al razelor solare cu suprafaţa topografică -gradul de opacitate al atmosferei Din acest punct de vedere. Radiaţia solară se distinge prin mai multe componente : radiaţie solară directă. radiaţie solară globală. radiaţie solară difuză. La nivel diurn. respectiv formaţiuni barice de joasă presiune. astfel aerul din troposfera joasă se încălzeşte neuniform. În realitate. valorile cele mai mari se înregistrează în zona litorală şi în Delta Dunării. formându-se o serie de centri barici de mare presiune.Anticiclonul Scandinav 4. ceea ce generează cele 4 anotimpuri ale climatului temperat. fluxul solar creşte de la răsăritul soarelui până în momentul trecerii soarelui la zenit şi apoi scade progresiv de la zi spre noapte. ceea ce determină pt România un climat de tip temperat. apoi valorile scad progresiv spre nord şi în aria montană.Anticiclonul Ruso-Siberian – acţionează prioritar iarna 6. Încăl zirea neuniformă presupune apariţia unor diferenţe de presiune atmosferică. de regulă mai rapid în mediul terestru şi mai greu în mediul marin. datorită forţei Coriolis. direcţia de deplasare fiind teoretic perpendiculară pe izobară. la mijlocul distanţei dintre Ecuator şi Polul Nord. se realizează o abatere s pre dreapta a maselor de aer în mişcare. Radiaţia solară globală înregistrează cca 135 kcal/cm2/an în zona litorală şi în Deltă.

Are o frecvenţă medie de cca 13%. delte. determină circulaţia tropicală de vară 8. cât şi a văilor si a culoarelor de vale. Această circulaţie are o frecvenţă medie de cca 37% dintr-un an -circulaţia sudică (tropicală) este condiţionată majoritar de Anticiclonul Nord African. lacurile şi Marea Neagră. Rolul cel mai important revine vegetaţiei forestiere. În cazul zonelor acvatice (lunci. Poartă şi denumirea de suprafaţă subiacentă şi se referă în primul rând la influenţele induse de relief. Are o frecvenţă de cca 10%.7. este factorul hidric: astfel.se realizează o creştere uşoară a umezelii relative a aerului. iar precipitaţiile sunt ceva mai mari. Această circulaţie vestică are o frecvenţă la nivelul ţării de cca 45% -circulaţia polară presupune advecţii ale unor mase de aer relativ umed şi rece. Relieful influenţează clima şi prin pantă şi expoziţie. de obicei de origine continentală. De asemenea. luncile râurilor (lunca Dunării). generând 4 mari tipuri de circulaţie a maselor de aer: -circulaţia vestică sau oceanică care antrenează mase de aer umed şi relativ răcoroase.Ciclonul Arab – cald şi uscat. determină de regulă stări de vreme cu cer acoperit. În plus se realizează şi o circulaţie locală sub forma brizelor marine.7 la 100m altitudine (gradient termic vertical) În altitudine se realizează şi o creştere progresivă a nebulozităţii (cu cca o zecime la 100 m). relieful se impune în primul rând prin altitudine. 23 . În pădure se realizează un microclimat specific în care aerul este mai umed. sporeşte frecvenţa ceţei. precipitaţii reduse cantitativ şi temperaturi coborâte. Relieful condiţionează clima şi prin orientarea principalelor catene montane. în sudul şi sud-estul României Principalele formaţiuni barice acţionează independent sau conexiv. acţionează de regulă primăvara.î pantele mai mari şi expoziţia sudică presupun temperaturi mai ridicate. creşterea duratei de strălucire a soarelui şi diminuarea precipitaţiilor. generând şi cea mai mare parte a precipitaţiilor atmosferice. cea mai mare influenţă o au marile întinderi de apă. De regulă. c)Factorii fizico-geografici (locali) acţionează într-un spaţiu mult mai restrâns şi se referă la implicaţiile climatice ale principalelor componente ale sistemului fizico-geografic. deltele. astfel în relief se realizează o scădere progresivă a temperaturii aerului în medie cu 0. cer senin. creşte nr zilelor cu rouă. scăderea nebulozităţii. -circulaţia de blocare este specifică situaţiilor de stabilitate atmosferică. în altitudine creşte viteza şi frecvenţa vântului şi de asemenea creşte uşor şi umezeala relativă a aerului. Această circulaţie presupune stabilitate atmosferică.Anticiclonul Nord-African – cald şi uscat. a. În zona litorală. iarna generează stări stabile de vreme dar cu temperaturi foarte joase şi cu inversiuni de temperaturi.5-0. Un alt factor fizico-geografic este vegetaţia. lacuri). Un alt factor fizico-geografic care influenţează clima. mai răcoros. lipsa precipitaţiilor şi temperaturi foarte ridicate. respectiv de advecţie ale unor mase de aer anticiclonale. influenţa Mării Negre constă din modelarea regimului temperaturii aerului. vântul se manifestă cu intensităţi reduse. Astfel.

respectiv temperatura medie anuală. în funcţie de poziţia în cadrul ţării şi în funcţie de particularităţile fizico-geografice.diurnă etc. Temperatura medie anuală prezintă valori neuniforme la nivelul ţării.minimă absolută.medie lunară.Un rol minor în climat revine factorului geologic şi solului.dar prielnice practicării diferitelor tipuri de turism. temp. În unităţile deluroase şi de podişm valorile medii ale temp. (la cca 1800 m în nordul Orientalilor şi la cca 2200m pe faţada sudică a Meridionalilor. temp. există o serie de abateri pozitive sau negative.maximă absolută. Regimul anual se remarcă printr-o creştere constantă a temp din lunile de iarnă spre cele de vară. temp. Luna cea mai caldă este luna iulie. temp medie anuală scade constant. iar în aria montană se înregistrează în jur de 16-17 la periferia acesteia pt ca în altitudine valorile să ajungă până la 24 . crestele alpine prezintă valori uşor. În DCT valorile se încadrează în medie între 18-20 . temp.Temperatura aerului Temperatura reprezintă elementul climatic cel mai important în toate domeniile de activitate. urmată de o descreştere constantă a temp din lunile de vară spre cele de iarnă. iar în altitudine.uşor negative până la -1 şi -2 Faţă de valorile standard precizate anterior. Climatul de tip temperat prezintă un potenţial turistic deosebit. Prezentarea principalelor elemente climatice cu valoare turistică 1. Luna cea mai caldă din an este luna iulie. În restul teritoriului. din Dobrogea. din partea central-sudică a Câmpiei Tisei şi din sudul extrem al Podişului Moldovei. Temperatura medie a lunilor extreme Temp medie lunară prezintă valori diferite pe parcursul anului. Aria montană este înconjurată de izoterma de 7 . cu precădere în agricultură.medie anuală cu cele mai mari valori din România înregistrează cca 11 în partea extrem sudică a ţării. care corespunde cu începutul ciclului de vegetaţie -al doile prag negativ se înregistrează în ultima decadă a lunii octombrie şi corespunde cu încheierea ciclului de vegetaţie. În unităţile deluroase şi de podiş mai înalte din jumătatea de nord a ţării. când în partea de sud a României se înregistrează valori medii lunare de 22-23 . Temperatura aerului se caracterizează prin mai multi parametri. valorile scad progresiv de la sud spre nord şi în altitudine.aerului sunt cuprinse între 8-10 în funcţie de poziţia în cadrul ţării şi în funcţie de altitudine. dar şi de mare valoare turistică. valori cuprinse între 10-11 în unităţile de câmpie din sudul României. probabil apropiat de cel al climatelor mediteraneene. Pe parcursul anului se realizează 2 praguri termice semnificative: -un prim prag pozitiv se înregistrează în ultima decadă a lunii martie. în timp ce luna cea mai rece este ianuarie. Temp. valoarea acestui parametru se încadrează între 6-7 . fiind în jur de 6 la 1000m şi atinge 0 la peste 2000m alt.

în timp ce în Câmpia Tisei se înregistrează maxime absolute cuprinse între 40-42 . zilele cu temp ridicate sunt din benefice în zona litorală.unde valorile oscilează în jurul a 0 (+0. Dpdv turistic.cele 2 luni sunt cele mai benefice pt desfăşurarea activităţilor turistice. În Câmpia Română si în Dobrogea se înregistrează frecvent între 42-44 . apoi în staţiunile din preajma unor lacuri sau în cele în care se practică cura balneară având în vedere prezenţa unor ape minerale. Lunile de iarnă sunt însă mai puţin favorabile pt diferite tipuri de activităţi umane. ajungând până la cca -10 pe crestele montane înalte şi chiar până la -11 în luna februarie. maximele absolute sunt cuprinse între 41-43 . Valorile foarte mari din perioada de vară ridică o serie de probleme în legătură cu apariţia fenomenului de disconfort climatic.5 la peste 2500m altitudine. unde luna cea mai rece este februarie. adică zilele în care temp medie diurnă atinge sau depăşeşte 30 . Dpdv practic. În aria montană -5 şi -6 la periferie şi în unele depresiuni. Temperatura maximă absolută se înregistrează în lunile de vară. În luna ianuarie.î. în această regiune înregistrându-se şi maxima absolută de la nivelul ţării : 44.3 la Mangalia). Luna cea mai rece este luna ianuarie. În DCT se înregistrează maxime absolute între 38-40 . generând chiar prejudicii în agricultură.5 înregistrate la 10 august 1951 la staţia Râmnicelu (Ion Sion) din Câmpia Brăilei. în altitudine ajungând până la max 22 la peste 2500m altitudine. Legat de anotimpul de vară. cu excepţia ariei montane înalte.acestea sunt lunile de concediu ale populaţiei active. -5 şi -6 în unităţile deluroase şi de podiş mai înalte şi unele depresiuni intramontane. dar şi pt formele turismului montan. important este şi nr de zile tropicale. -3 şi -4 în unităţile deluroase şi de podiş. valorilr medii sunt cuprinse între -1 şi -2 în Dobrogea. Potenţialul termic ridicat se menţine şi în luna august a.cel mai frecvent în luna august. temp aerului creşte foarte mult. motiv pt care în general. Temperaturi maxime şi minime absolute În fiecare lună a anului se înregistrează valori maxime. În condiţiile unor mase de aer tropicale stabile şi cu o insolaţie foarte puternică. fiind însă condiţionate şi de prezenţa stratului de zăpadă. când se înregistrează cele mai mici valori medii lunare. o semnificaţie deosebită o au valorile maxime şi minime absolute. depăşind +40 în unităţile joase de relief. Lunile de iarnă cu temp negative sunt favorabile pt practicarea sporturilor de iarnă. în timp ce în aria montană valorile sunt din ce în ce mai mici. excepţie făcând zona litoralului şi Delta Dunării. În partea de est a României. -1 şi -3 în Câmpia Română si Câmpia Tisei. de peste 35 necesită măsuri de protecţie a populaţiei. iar dpdv practic. respectiv minume care se produc în situaţii sinoptice diferite. mai ales în lunile de iarnă cu abateri negative. reclamă o serie de disfuncţionalităţi în special dpdv agricol sau chiar pt anumite tipuri de transporturi. pt cura heliomarină. temp medie prezintă valori negative în cea mai mare parte a ţării. Valorile foarte mari. În această lună. Cel mai mare nr de zile tropicale se înregistrează în 25 .

Acest nr creşte din zona litorală (aproximativ 15 zile) spre aria montană. Abateri pozitive se înregistrează pe flancurile de vest ale Carpaţilor Occidentali şi Orientali. La data de 12 ianuarie 1985. la staţia Joseni (Depr. Precipitaţiile atmosferice scad progresiv de la vest spre est. precipitaţiile atmosferice sunt medii. Cea mai mare cantitate de precipitaţii se înregistrează în aria montană din vestul României.Giurgeului) s-a înregistrat o minimă absolută de -43. 2. se înregistrează şi în masivele montane înalte.Braşovului.unităţile de câmpie din sudul României. îndeosebi în partea de est a României şi în depresiunile intramontane din Carpaţii Orientali. În iarna anului 1984-1985 s-au produs însă temp minime foarte coborâte.5 înregistrată la staţia Bod din Depr. unde la peste 2500m . unde. la data de 25 ianuarie 1942. În celelalte unităţi de relief. fiind o consecinţă a advecţiei unor mase de aer foarte reci. de regulă siberiene sau polare. unde precipitaţiile sunt mai reduse şi temperaturile ceva mai ridicate determină apariţia unor importante zone viticole. turismul hivernal este favorabil îndeosebi pt domeniul montan al României. dar cresc în altitudine. datorită expunerii faţă de masele de aer umede. Abateri negative se înregistrează în zona litorală (datorită circulaţiei descendente) unde se constată o foehnizare a maselor de aer. cât şi cu o distribuţie neuniformă pe parcursul anului. la nivelul ţării. Pt România. valoare nepublicată. cu o frecvenţă mai mare în lunile iulie şi august. cu precădere în ianuarie şi februarie. cu altitudini de peste 2000m. Asemenea situaţie se înregistrează îndeosebi în sudestul Mţilor Apuseni (Culoarul Mureş-Arieş-Strei) şi în faţa curburii Carpaţilor (în judeţele Buzău şi Vrancea). La nivelul ţării se înregistrează o serie de abateri pozitive (cu precipitaţii mai mari faţă de medie) şi negative (cu precip mai mici faţă de medie). Din acest punct de vedere. fiind mai mare în partea de vest decât în est. dacă ne raportăm la aceeaşi altitudine. Pe fondul unui cer senin se realizează o puternică stratificare termică a aerului şi se produc inversiunile termice în care temp aerului scade foarte mult. Minimele de temp se înregistrează de regulă în depresiuni. minima absolută oficială a fost -38. Zilele de iarna sunt cele cu temp maximă mai mică de 0 . respectiv în Mţii Apuseni. precipitaţiile cele mai reduse. Temperatura minimă absolută se înregistrează în lunile de iarnă. Cantităţi foarte mari. de peste 1400 mm anual. atingându-se între 50-55 de asemenea zile într-un an. valoarea medie a precipitaţiilor anuale creşte de la câmpie spre munte. în medie. unde. De regulă acestea se produc în intervalul mai – septembrie.5 . În legătură cu temperatura de iarnă interesează şi nr zilelor de iarnă dintr-un an. datorită temp negative stratul de zăpadă se păstrează un timp mai îndelungat. 26 . se înregistrează în zona litorală şi în Delta Dunării. unde la staţia Stâna de Vale se înregistrează în medie 1600 mm. anual cad între 350-400 mm . se înregistrează cca 155 zile de iarnă.Precipitaţiile atmosferice În climatul temperati continental al României. Prin îmbinarea celor 2 reguli. dar cu o repartiţie teritorială diferită.

există elemente favorizante. Pt temp aerului. lung şi foarte lung. motiv pt care se discută de aşa-numita încălzire globală. În ultimii ani se constată o frecvenţă mai mare a anilor călduroşi. direcţiile dominante fiind condiţionate de orientarea reliefului. Referitor la precipitaţii. dar şi de particularităţile suprafeţei active. cât şi de direcţia principală. cea pe termen lung se derulează în secole. Aceeasi trăsătură o prezintă direcţia şi în unităţile deluroase şi de podiş. Dpdv turistic. abaterile pozitive reprezintă anii călduroşi. se înregistrează şi un al doilea maxim secundar în lunile noiembrie şi decembrie şi un al doilea minim secundar în septembrie-octombrie datorită stabilităţii atmosferice. respectiv un minim pluviometric : -max pluviometric anual se produce. unde lipsesc obstacolele. b)Frecvenţa – se referă la nr de cazuri/an în care se resimte vântul. Referitor la regimul multianual al celor 2 elemente climatice. frecvenţă şi viteză. termen mediu. după cum există şi elemente restrictive. se constată o anumită ciclicitate pe termen scurt.Vânturile Vânturile reprezintă un element climatic important care se leagă de circulaţia generală a maselor de aer. 3. iar cea pe termen foarte lung în mii şi zeci de mii se ani. direcţiile sunt variabile. În domeniul montan superior. anii cu abateri pozitive sunt consideraţi ani ploioşi. a)Direcţia – este influenţată sensibil de relief. direcţia dominantă este cea din NV şi V. de orientarea culmilor deluroase. cea pe termen mediu are o frecvenţă de cca 40-50 de ani. Ciclicitatea pe termen scurt presupune un interval de cca 7-11 ani. iar cei cu abateri negative sunt ani secetoşi. În funcţie de tipul de turism practicat. Regimul multianual al temperaturii aerului şi precipitaţiilor atmosferice Temp şi precipitaţiile prezintă un regim multianual neuniform cu frecvente abateri pozitive şi negative. În categoria elementelor restrictive pt activităţi turistice se încadrează vânturile (îndeosebi cele cu o frecvenţă deosebită şi viteză mare) la care se adaugă şi majoritatea fenomenelor meteo deosebite. 27 . datorită influenţelor mediteraneene din climat. direcţia vânturilor diferă. În ultima perioadă se remarcă o frecvenţă mai mare anilor secetoşi. culoare de vale. motiv pt care se discută de aşa numitul fenomen de aridizare a climei. în lunile mai-iunie. În interiorul ariei montane. cu extensie până în iulie în aria montană -min pluviometric anual se produce în lunile de iarnă (ianuarie-februarie) În sud-vestul României. iar pt abaterile negative este vorba de anii răcoroşi. respectiv de orientarea principalelor catene montane. Se caracterizează prin 3 parametri : direcţie. caracterizându-se printr-un maxim. aceasta fiind şi direcţia dominantă a maselor de aer. În unităţile de câmpie. cele 2 elemente prezintă o importanţă deosebită. de regulă.Regimul anual al precipitaţiilor este neuniform. fiind influenţată de particularităţile reliefului.

(Crivăţul. Munteanu şi Băltăreţu în estul Câmpiei Române şi Dobrogei). Mediaş. vitezele cele mai mari se înregistrează tot la partea superioară a reliefului montan înalt. Vântul Negru în Făgăraş. 28 . În DCT. apar diminuări ale calităţii aerului. Delta şi zona litorală (unde potenţialul eolian nu poate fi valorificat datorită prezenţei biosferei şi staţiunilor de pe litoral). 2-3m/s în podiş sau sun 2m/s în DCT. Zonele cu cel mai mare potenţial eolian sunt aria montană înaltă (unde lipsesc consumatorii). dar un avantaj deosebit pt valorificarea potenţialului eolian. Pt România. Târnăveni. îndeosebi în depresiunile intramontane. Viteza este un parametru benefic dpdv climatic în cazul claselor mici de viteză (sub 3-4m/s). Dpdv turistic. În aceste condiţii. în depresiuni (intramontane în special) – Petroşani. Are cele mai mari valori la partea superioară a reliefului montan înalt. astfel la nivelul culmilor şi vârfurilor montane viteza medie a vântului depăşeşte 10/s. Fenomene meteo deosebite şi riscuri climatice asociate Fenomenele meteo sunt condiţionate de situaţiile sinoptice deosebite care se produc la un moment dat şi care durează un interval de timp scurt sau afectează o suprafaţă limitată. Frecvenţa şi calmul atmosferic prezintă implicaţii dpdv al calităţii aerului respirabil din troposfera joasă. Loviştei. Pt teritoriile extracarpatice. În sezonul cald se pot produce intensificări bruşte ale vântului numite tornade sau vijelii. în timp ce calmul atmosferic depăşeşte 60%. în timp ce calmul atmosferic atinge 20-30%. iar calmul atmosferic are valori de 45-50 %. aerul este mai greu ventilat. Excepţie face zona litorală şi Delta Dunării unde se înregistrează în medie între 6-7m/s. iar noxele rezultate prin poluare rămân timp îndelungat în spaţiile adăpostite. Cea mai mică frecvenţă este caracteristică pt formele de relief bine adăpostite. În cazul claselor mari de viteză. frecvenţa este în general cuprinsă între 50-55 %. Petroşani ). vânturi locale precum Coşarea în Banat. sau doar în unele cartiere din Sighişoara). însă riscuri climatice legate de vânt se pot înregistra pt perioade scurte de timp în perioadele de intensificare a vântului. Prezenţa vântului determină o permanentă reîmprospătare a aerului. Situaţii asemănătoare se remarcă şi în oraşele industriale din DCT (Copşa Mică. frecvenţa se cifrează la 70 80%.Viteza – intensitatea cu care se manifestă vântul Frecvenţa creşte în lipsa calmului atmosferic şi invers. în timp ce calmul atmosferic va avea valori de doar 2-3%.frecvenţa de reduce până la sub 40%. viteza medie este egală cu sub 4m/s. viteza vântului reprezintă un risc climatic pt activitatea de tip turistic. fiind în jur de 3-4m/s în câmpie. cu obiective industriale sau cu încălzire pe bază de cărbuni (Depr. viteza scade la nivelul versanţilor (ajungând la 3-4m/s) în timp ce în depresiuni şi pe văi viteza medie se reduce la sub 2m/s. în vreme ce în regiunile cu calm atmosferic ridicat. cu fenomenul de viscol. În unităţile extracarpatice. În domeniul montan. Pe crestele Carpaţilor frecvent atinge valori de 97-98% . vântul nu reprezintă un impediment decât în aria montană înaltă.

în timp ce în munţii foarte înalţi. dar şi a liniilor de aprovizionare cu electricitate a transportatorilor feroviari. fiind cel mai intens în Moldova. b)Bruma se produce în dimineţile reci de toamnă până în primăvara.presupune trecerea vaporilor de apă din aerul ceţos în cristale de gheaţă care se depun pe părţile subaeriene ale platelor sau pe obiecte metalice situate în proximitatea solului. d)Chiciura . Riscurile induse de ceaţă presupun disconfort climatic. pomi fructiferi. iar ultimele brume pot apărea chiar în prima decadă a lunii mai). a celor telefonici . Riscurile sunt prezente doar în cazul brumelor târzii de primăvară şi a celor timpurii de iarnă (primele brume timpurii apar în septembrie. pt ariile joase şi populate. e)Viscolul se produce iarna. Este specific estului României. însoţit fiind de furtuni de zăpadă. Prezintă riscuri de factură agrometeorologică – distrugerea culturilor (legume. c)Poleiul se realizează în sezonul rece prin îngheţarea instantanee a apei din ploi în contact cu solul suprarăcit. Pe lângă disconfort climatic. cu depunerea acestora la nivelul solului. Dacă în munţii înalţi creează peisaje minunate. Creează disconfort climatic.Fenomenele meteo sunt în general asimilate fenomenelor de risc climatic întrucât induc stări de disconfort climatic sau provoacă pagube materiale. 29 . aduce mari prejudicii tuturor sectoarelor de activitate. Fenomenele se grupează pe sezoane. în lunci largi sau în preajma unor mari întinderi de apă. Durează maxim 2-3 zile şi se înregistrează între 3-4 perioade de viscol/an. provoacă mari greutăţi îndeosebi transporturilor rutiere. culoare de vale şi lunci. când troienele au atins 5-7 metri înălţime). generează mari probleme de transport rutier şi aerian. pe plante sau alte obiecte. Reprezintă şi un risc climatic pt că provoacă mari pagube îndeosebi transporturilor speciale prin ruperea conductorilor electrici. dar şi în lungul văilor. fiind caracteristice sezonului cald sau celui rece. Constă în intensificarea bruscă a vântului care suflă cu viteze foarte mari. unde se asociază cu Crivăţul. provoacă dificultăţi unor sporturi de iarnă sau turismului montan. a)Ceaţa – este un fenomen meteo specific sezonului rece. nr zilelor cu polei este redus la sub 5 zile/an. afectează starea de sănătate a populaţiei. Din fericire. la contactul a 2 mase de aer cu proprietăţi termice şi dinamice diferite. Are frecvenţă mare în depresiuni. nr acestora se apropie de 190. dar care poate să apară şi în sezonul cald având o frecvenţă mai rară. Este cea mai frecventă în unităţiloe joase de relief. Dobrogea şi jumătatea estică a Câmpiei Române.februarie 2012 – a avut intensitatea apropiată de a celebrului viscol din 3-5 februarie 1954. viţă-de-vie). În general. în regiunile extramontane sunt în medie 50-60 zile cu ceaţă. chiciura presupune un risc climtic pt că provoacă ruperea coronamentului arborilor (ianuarie 1994 – foarte multe livezi din estul României şi Republica Moldova au fost distruse). celor aeriene şi navale. cu caracter depresionar. Urmări : înzăpezirile – când se formează troiene de zăpadă cu înălţimi de câţiva metri (ianuarie. Constă în cristalizarea fină a vaporilor de apă.

iar pânzele freatice se cantonează la adâncimi mai mari. iar volumul apelor minerale se diminuează. cele care au şi un rol benefic sunt ninsoarea şi stratul de zăpadă (ninsoarea – producerea de precipitaţii în stare solidă). La câmpie – 50 zile cu strat de zăpadă. sub blocuri de piatră. c)Seceta se istalează în perioadele lipsite de precipitaţii. Seceta climatică prezintă cele mai mari probleme în partea de sud şi sud-est a României. dar şi sub aspectul practicării sporturilor de iarnă. fenomenele orajoase. Asemenea situaţii apar frecvent în anii secetoşi. tradusă prin încetinirea creşterii plantelor. Poate să apară în orice anotimp. până la 300-350 cm în aria montană înaltă. Aceasta poate să dureze perioade lungi de timp. Ninsoarea şi stratul de zăpadă sunt benefice în plan agricol. sub copaci. b)Fenomenele orajoase = procese de natură optică. Ploile torenţiale au mai multe nuclee. Se produc în toate unităţile de relief cu o frecvenţă mai mare sau mai mică.Dintre fenomenele meteo de iarnă. ajungând frecvent la 30-40 zile fără precipitaţii. Provoacă pagube uriaşe în agricultură. locuinţe şi altele. însă cele mai severe şi cu implicaţii economice sunt cele din sezonul cald. Provoacă incendii de pădure. Grosimea stratului de zăpadă creşte în acelaşi sens: câţiva cm în Dobrogea şi zona litorală. formaţiunile noroase se încarcă electrostatic şi se produc descărcări electrice (fulgere şi tunete) care provoacă la sol trăsnete. îndepărtarea obiectelor metalice. Seceta pedologică provoacă seceta fiziologică. Seceta hidrologică provoacă seceta pedologică în care umiditatea solului se reduce simţitor sub nivelul coeficientului de ofilire. În troposferă. dar intensitatea acestora creşte dacă anterior precipitaţiile au fost reduse cantitativ. poate ajunge la 50-100 mm (4 august 1950 – Iaşi). Mărimea fragmentelor este în medie între 5-50 mm. Secetele apar de regulă după minim 10 zile lipsite de precipitaţii. iar în primele 2 se realizează şi căderile de gheaţă. prin fructificare slabă şi precoce şi în final produce ofilirea şi moartea plantelor. în aria montană înaltă – 200-220 zile . dar excepţional. 2007 (iulie – august). aşa cum au fost anii 1945-1946. Sezonul cald : . seceta a)Grindina presupune căderea la sol a unor fragmente de gheaţă pe parcursul ploilor cu caracter torenţial. cu durate de câteva minute.efect benefic : roua -risc climatic: grindina. fonică şi electrică generate de contactul dintre 2 mase de aer cu proprietăţi total opuse. 30 . Seceta hidrologică = fenomen în care nivelul râurilor scade. Riscul climatic creşţe proporţional cu durata fenomenului şi cu mărimea fenomenului de gheaţă. ca urmare a continentalismului climatic. aşezărilor omeneşti şi mijloacelor de transport. Pt prevenire sunt necesare măsuri precum : evitarea adăpostirii sub stânci izolate.

iar adâncimea de apariţie a acestora este mare şi foarte mare (zeci de m). Cele mai mari acumulări sunt întâlnite în depresiuni cât şi în lungul marilor cursuri de apă. Dominante sunt apele clorurosodice la care se adaugă apele sulfuroase (care su sulfaţi. Apele de adâncime sunt situate la adâncimi mai mari (zeci – sute de m). sunt ape libere care circulă gravitaţional (descendent/ lateral). Sunt prinse între două strate impermeabile numite culcuş şi coperiş . Se alimentează din precipitaţii în cicluri lungi de timp (ape vadoase) sau prin condensarea vaporilor de apă din interiorul scoarţei (ape juvenile).Pot fi extrem de diferite dpdv hidrochimic. c)Apele minerale – au 3g/l . De regulă. HIDROGRAFIA ROMÂNIEI APELE SUBTERANE. de la câţiva cm până la adâncimi de 10 m. au caracter ascensional sau chiar artezian. cationi de apă De regulă. de ordinul miligramelor/litru =>ape plate. fiind cantonate în depozite superficiale permeabile. La nivelul versanţilor. apele freatice pot avea caracter lenticular şi pot ieşi la zi sub formă de izvoare. sodiu şi clor. La nivelul culmilor deluroase/montane/platourilor apar discontinuităţi. însă aceasta provoacă mari pagube în agricultură. hidrogen sulfurat). prezintă o anumită presiune. iar pe de o altă parte discontinuităţi sau chiar arii în care lipsesc. apele 31 . utilizate pe scară largă ca ape de masă. De regulă. Fiind ape captate. apele freatice au un caracter neuniform. În unele staţiuni mineralizarea totală are valori foarte mici. POTENŢIALUL TURISTIC AL APELOR MINERALE Apele subterane sunt cantonate la anumite adâncimi în scoarţa terestră având origini şi proprietăţi diferite. acestea conţin în proporţii mai mari calciu (sunt dure). Apele minerale Apele subterane se împart funcţional dpdv hidronomic : a)Ape dulci – potabile. b)Ape salmastre/sălcii – mineralizare 1-3g/l. fiind alimentate de regulă din precipitaţii. existând pe de o parte mari acumulări. Se disting 2 categorii : ape subterane freatice şi de adâncime. râuri. motiv pt care dacă sunt interceptate prin foraje. Acestea se sprijină pe un strat impermeabil numit culcuş şi se acumulează într-un depozit permeabil numit strat purtător de apă. cu o mineralizare totală de 1g/l conţinut de anioni. fenomenul de secetă nu generează riscuri sau disfuncţionalităţi.Dpdv turistic. acumulările mari de ape freatice corespund unor forme de relief joase şi cu caracter depresionar. Pt România. Apele freatice sunt situate la adâncimi variabile. lacuri. apele potabile din România sunt de tip carbonatat calcice. fiind de regulă ape captive/ semicaptive. sulfiţi. din acest motiv pt contracararea efectelor sunt necesare irigaţiile. De regulă.

Apele de adâncime pot să deţină mineralizări complexe şi în cazul apelor care însoţesc depozitele de hidrocarburi.Apele carbogazoase – sunt ape dulci (potabile) care prezintă dizolvate cantităţi însemnate de dioxid de carbon. Slănic Prahova. Slatina. Ocna Mureş. Ocnele Mari). prin dizolvarea sării la zi se formează şi lacuri sărate. Se remarcă prin intensa mineralizare de tip complex.calcice şi magneziene. cu ape feruginoase. radioactive). Slătioara. intens fragmentat tectonic. Ele au o valoare terapeutică excepţională. Cojocna. cu valori cuprinse între 36-92 0C. dar şi prin temperaturi ridicate. În aria subcarpatică sunt prezente ape sulfuroase care prezintă concentraţii mari de sulfaţi sau de sulfuri (Pucioasa). Apele sulfuroase apar şi în unităţile de podiş. valorificate în diferite perioade. în DCT (Sovata. legate de depozitele de gips. în jurul Iaşului – Breazu. clorură de sodiu. fiind legate de fundamentul carpatic vechi. ioduroase. întâlnite doar în partea de vest a României. ape de adâncime care deţin în cantităţi însemnate. ajungând la zi sub formă de izvoare calde care alimentează lacuri (Lacul Peţea – Oradea). intrând în categoria apelor mezotermale. Acestea s-au format prin dizolvarea sării de către apele subterane în contact cu sâmburii de sare.Apele minerale clorurosodice sunt de regulă ape freatice. fiind valorificate în Carpaţii Orientali. Sărata. din Pod. Aceste ape se utilizează în tratamentul balnear în staţiuni de interes local. Apele minerale clorurosodice pot fi şi ape de adâncime care sunt interceptate prin foraje. Unele ape de adâncime pot avea şi temperaturi mai mari intrând în categoria apelor minerale termale. 1. dar cele mai frecvente sunt apele de adâncime. ajungând uneori până la o mineralizare foarte puternică de până la 200-300g/l. În multe cazuri. îndeosebi în Podişul Moldovei (la Drânceni. Băile Nicolina). Soloneţ. oidurate. Vintileasca. România dispune de cantităţi foarte mari de ape minerale carbogazoase îmbogăţite cu dioxid de carbon natural datorită prezenţei aureolei mofetice din jurul lanţului vulcanic. Oglinzi. bromurate. Au un caracter ascensional. Tazlău. în aria subcarpatică (Solca. cu precădere în aria flişului. radioactive. mai rar. domurile din Transilvania.Ocna. rar internaţional (Dorna. Apele minerale termale sunt ape de adâncime. Alte tipuri de ape minerale În domeniul montan. naţional sau internaţional. Sărata. Bălţăteşti. fiind prezente în aria montană (la Ocna Şugatag şi Coştiui). Ocna Turda.Piemontan Getic şi Câmpia Română. Prezenţa acestor ape minerale este indicată de numeroase toponime precum Slănic. Ocna Sibiului). Aceste ape sunt cantonate de regulă în proximitatea unor formaţiuni salifere. Tuşnad. Sărăţel. Pot fi valorificate şi în tratamentul balnear în staţiuni de renume naţional. Apele carbogazoase se utilizează pe scară ca ape de masă. uneori chiar artezian. pot fi întâlnire ape cu mineralizări complexe (Slănic Moldova – la poalele Mţilor Nemira. Slatina. în stare dizolvată. dar nu prezintă proprietăţi terapeutice. Govora. ceea ce a facilitat apariţia unor staţiuni balneare de renume 32 . cele din aria subcarpatică. Ocna Dej. sursele fiind extrem de variate. Covasna) 2. dar care se valorifică pe scară redusă în România. Mineralizarea totală depăşeşte 3-5g/l. Cacica. Tg.

Arad.1% şi sunt în nr de 4 : Olt. Buziaş. În iulie 2005 Siretul a înregistrat . Datorită temperaturilor ridicate.9% din totalitatea reţelei. Reţeaua hidrografică. cu precădere debitele maxime absolute. cât şi debitele care oscilează în permanenţă de-a lungul timpului. Râurile interioare cu cele mai mari debite sunt: Siret (222 m3/s). Totalitatea râurilor însumează cca 115000km. Prut.48km/km2. iar Trotuşul a înregistrat 2900 m3/s. s-au utilizat şi se utilizează pt încălzirea unor complexe de sere şi solarii (Oradea. Riscuri hidrologice Reţeaua hidrografică = totalitatea râurilor/cursurilor de apă de pe teritoriul ţării. Siret. Lipova. Arad) sau chiar a unor cartiere de locuit (Satu Mare. ceea ce determină revărsarea peste diguri şi producerea de inundaţii. Faţă de valorile anuale. cu lungimi de sub 50km. un debit istoric de 5600 m3/s. astfel râurile României au fost îndiguite după 1970.internaţional (Băile Felix. însă majoritatea acestora se încadrează în categoria râurilor scurte. Râurile cu lungimi cuprinse între 50 şi 100 km reprezintă doar 2% din total. vechi şi prost întreţinuite. Totalitatea râurilor cadastrate de pe teritoriul României este de 6643 râuri. 33 . cât şi pt perimetrele construibile aflate în zone indundabile. in perioadele cu precipitaţii reduse). Inundaţii foarte puternice s-au produs în 1970 în bazinele Someşului şi Mureşului. 2008. râurile României se încadrează în categoria celor cu debite mici dar variabile pe parcursul anului. Se mai caracterizează prin situaţii de ape mari (la topirea zăpezii si în urma perioadelor cu precipitaţii) şi ape mici (iarna. mai mult decât debitul mediu al Dunării. Mureş. Oradea. în 1975în bazinele râurilor din sudul ţării şi Dunăre şi în 2005. debitele maxime sunt urmate de creşteri ale nivelului râului. Timişoara). Aceste debite maxime absolute înregistrate după precipitaţii foarte bogate pot să depăşească în medie de 100 de ori valorile medii anuale. Geoagiu Băi. Mureş (190 m3/s). Inundaţiile provoacă mari pagube în special în agricultură. Sunt valorificate însă şi alte ataţiuni precum Tinca. 2009. Băile Herculane). dar majoritatea lucrărilor au fost subdimensionate lipsind spaţiile de tip holdere. Pt atenuarea riscurilor sunt necesare ample lucrări hidrotehnice îndeosebi de îndiguire. pt căile de comunicaţii. iar cele cu lungimi cuprinse între 100 şi 500 km reprezintă 1%. După debit. Râurile cu lungimi de peste 500km reprezintă doar 0. Din acest motiv. Moneasa. ceea ce determină o densitate a reţelei hidrografice de cca 0. Acestea reprezintă 96. 2010 pe râurile din est. Olt (180 m3/s). la Cosmeşti. debitele lunare diferă foarte mult în funcţie de condiţiile climatice. RÂURILE ROMÂNIEI Râurile României se caracterizează printr-un regin hidrologic neuniform în care se remarcă nivelurile variabile.Un parametru cu rol de risc hidrologic în reprezintă debitele maxime ale râurilor. Principalul indicator al regimului hidrologic il reprezintă debitul (=volumul de apă scurs într -o secţiune a râului într-o unitate de timp – m3/s). Someş (121 m3/s – la ieşirea din ţară).

DUNĂREA – component esenţial al sistemului hidrologic românesc Dunărea reprezintă al doilea fluviu ca mărime din Europa. Iarna precipitaţiile sunt reduse cantitativ şi cad sub formă de stat de zăpadă. Dunărea este orientată aproximativ de la vest la est. de 10 ori mai mici faţă de debitele medii. oscilând în jurul paralelei de 450lat. având valori extrem de mici pt râurile din România. Dunărea reprezintă colectorul principal al majorităţii râurilor. râurile se împart în 3 categorii: -râuri permanente = râurile care nu seacă niciodată. Câmpia Română) -râuri intermitente = fenomenul de secare se înregistrează în fiecare an. la Passau. Debitele minume ale râurilor generează o serie de neajunsuri în agricultură în special. La ieşirea din cursul superior. până la Baziaş. Debitele minime se pot înregistra şi în sezonul cald datorită precipitaţiilor reduse în special de la sfârşitul verii şi de la începutul toamnei. creează dificultăţi în alimentarea cu apă şi implică o serie de neajunsuri chiar şi sub aspect turistic. Are o lungime totală de 2860 km.Debitele minime se înregistrează în urma unor perioade lipsite de precipitaţii sau în anotimpul de iarnă.nordică. având 3 sectoare reprezentative : -Cursul superior – până la confluenţa cu Innul. Şi aceste râuri sun frecevente tot în jumătatea de est a ţării unde continentalismul climatic este mai pronunţat. Pod. excepţie făcând o parte din Dobrogea. de la Baziaş până la vărsarea în Marea Neagră Pe cele 3 sectoare. dar cel mai important dpdv turistic. Dunărea izvorăşte din Mţii Pădurea Neagră şi se varsă în Marea Neagră prin intermediul celor 3 braţe care formează Delta Dunării. cu lungimi de sub 50km şi cu izvoare în teritoriul extracarpatic se înregistrează fenomenul de secare. Drenează o suprafată de 805300 km2. fluviul prezintă o pantă din ce în ce mai redusă. la intrarea în România -Cursul inferior – 1075km. în anii secetoşi. la Passau -Cursul mijlociu – străbate în general Bazinul Vienei şi pe cel Panonic. Debitele minime absolute se înregistrează în urma unor perioade îndelungate de secetă. în medie.Moldovei. Funcţie de apariţa fenomenului de secare. Pt România. De regulă prezintă scurgere lichidă doar la topirea zăpezilor şi în urma perioadelor cu precipitaţii bogate.8 % din teritoriu.Dobrogei. Sunt râuri cu izvoare în teritoriul extracarpatic. Pt râurile scurte. -râuri semipermanente = seacă o dată la câţiva ani. dar şi un debit din ce în ce mai mare. fiind de regulă râuri scurte şi care se grupează prioritar în jumătatea de est a României (în Pod. unde unele râuri scurte se varsă direct în Marea Neagră. apoi în 34 . Debitele minime se asociază frecvent cu fenomenul de secetă climatică. Ea drenează cca 97. din care 1075km se derulează în sectorul românesc. Sunt râuri cu izvoarele în teritoriul carpatic şi cu lungimi de peste 50 km. debitul mediu este de 1470 m3/s . de regulă.Debitele minime ale râurilor sunt.

cu cca 21. fiind denumit şi sectorul de defileu.î debitul minim absolut s-a redus foarte mult. La Pătlăgeanca (primul ceatal) Dunărea se desparte în 2 braţe. în nord Braţul Chilia care reprezintă braţul principal care transportă cca 60% din volumul de apă al fluviului având o lungime de cca 111km. dar prezintă lăţimi mult mai mari.Gheorghe de 116km lungime. care se continuă spre sud cu complexul lagunar Razim-Sinoie. În albia minoră sunt frecvente praguri care generează o serie de marmite de fund. dar se mai păstrează unele lacuri de luncă şi limanuri fluviatile. fiind de 15900 m3/s în iunie 1970. Apariţia lacului a dus la dispariţia insulei Ada-Kaleh. formând sectorul cu un potenţial turistic excepţional şi care adăposteşte astăzi Rezervaţia Biosferei Delta Dunării. Belgrad). Dunărea străbate teritoriile a 10 state şi udă 4 capitale (Viena. îndeosebi în sectorul românesc. pt ca la intrarea în România să înregistreze cca 5300 m3/s. Dunărea înregistrează mari diferenţe ale debitului. braţ navigabil) şi Braţul Sf.8% din volumul de apă. 35 . golfului de la Orşova. În acest sector.cursul mijlociu. Acumularea de la Porţile de Fier 1 este prevăzută cu sisteme de ecluze pt a facilita navigaţia. unde Dunărea are un curs unitar. îndeosebi Balta Brăilei care este denumită impropriu şi Insula Mare a Brăilei. lacului de acumulare. iar la intrarea în Delta Dunării debitul mediu să atingă 6480 m3/s. b)Sectorul Gura Văii – Călăraşi – cel mai lung sector numit şi sectorul Getic (Pontic). Astăzi ele sunt îndiguite. la Budapesta. în timp ce debitul maxim absolut s-a înregistrat tot la Olteniţa. Din aceste motive. Acest sector prezintă un potenţial turistic excepţional în sepecial în sectorul Cazanelor Mari şi Cazanelor Mici. Acest sector este îndiguit şi cu terenuri redate agriculturii. e)Sectorul Pătlăgeanca – Marea Neagră – corespunde Deltei Dunării.2 % din volumul de apă. fiind de 1450 m3/s. Budapesta. numite bălţi : Balta Ialomiţei şi Balta Brăilei. iar în sud Braţul Tulcea. foarte adânci. navigaţia pe Dunăre era mult îngreunată până la realizarea barajului de la Gura Văii. iar terenurile sunt redate agriculturii. Reprezintă cel mai lung defileu din Europa. d)Sectorul Brăila – Pătlăgeanca – „Sectorul Dunării Maritime” în care Dunărea revine la un curs unitar. În funcţie de particularităţile climatice. a. Dunărea are un curs unitar. înregistrat la Olteniţa în ianuarie 1964. 18. Bratislava. c)Sectorul Călăraşi – Brăila –este sectorul bălţilor. Dunărea desfăcându-se în braţe care închid în interior 2 incinte inundabile. cât şi ortoave. În teritoriul românesc. Dunărea îşi dezvoltă o luncă foarte largă de câţiva km. Dunărea prezintă o luncă foarte largă. barajul de la Gura Văii. numite cazane. Cele 3 braţe închid Delta Dunării. Aval de localitatea Tulcea (al doilea ceatal) se despart Braţul Sulina (63 km lungime. cu lăţimi reduse şi adâncimi foarte mari. dar prezintă lăţimi mari şi adâncimi mari care permit accesul navelor maritime până la Brăila. debitul ajunge la 2350 m3/s. Dunărea prezintă o serie de sectoare cu trăsături diferite: a)Primul sector : Baziaş – Gura Văii – măsoară 144 km lungime.

fauna de interes piscicol. salinitatea creşte până la 17-18‰ . ştiucă. halofilă.Delta Dunării împreună cu Complexul lagunar Razim-Sinoie are o suprafaţă de 2540km2. În timpul furtunilor amplitudinea valurilor poate creşte până la 7-8m. somn. Marea Roşie. Valurile sunt de dimensiuni relativ modeste având înălţimi medii de până la 2m. scrumbie) la care se adaugă şi o serie de specii relicte păstrate din vechea Mare Sarmatică : sturioni. iar mai apoi prin Strâmtoarea Gibraltar. având staţii de epurare şi filtrare a apei. Asigurarea apei potabile pt irigaţii şi apă industrială – numeroase porturi dunărene se alimentează cu apă din Dunăre. legând Marea Neagră de Marea Nordului. Importanţa piscicolă – Dunărea prezintă o faună piscicolă foarte bogată. caras. păstrugă. Don. Dunărea prezintă o importanţă economică şi implicit turistică de valoare excepţională. În rezervaţie sunt protejate numeroase specii de păsări migratoare. cu o ramificaţie spre nord Poarta Albă – Midia Năvodari. fauna terestră. respectiv între Cernavodă şi Constanţa Sud-Agigea.Crimeea. În larg. morun. cel mai important sistem fiind sistemul Carasu din Dobrogea. cu ieşire la Oceanul Indian. Are o suprafaţă de 413000km 2 şi o adâncime maximă de 2245 m în largul coastelor turceşti. iar în profunzime. suprafeţe acvatice cât şi elemente de vegetaţie higrofilă. Marea Neagră prezintă o serie de particularităţi faţă de alte mări: *Salinitatea este mai redusă : la suprafaţă prezintă o salinitate de 10-12‰ în partea de nord-vest datorită aportului de apă dulce adusă de Dunăre. Marea Neagră reprezintă un rest al Mării Sarmatice. Nistru. dar si o mare adiacentă – Marea Azov. O primă componentă o reprezintă importanţa pt navigaţie. cu numeroase specii de apă dulce (crap. combinatul chimic de la Turnu Măgurele. iar în sud prin Canalul Suez. semiînchisă. Marea Neagră este o mare cu un ţărm putin crestat care prezintă în nord o pensinsulă de mari dimensiuni – Pen. Apa Dunării este utilizată şi ca apă industrială în special pt mari consumatori precum centrala atomoelectrică de la Cernavodă. nisetru. respectiv porturile Rotterdam de Constanţa prin sistemul de navigaţie Dunăre-Main – canalul Dunăre – Marea Neagră. salinitatea oscilează între 22-23‰. Apa Dunării este utilizată şi pt irigaţii. cegă. Strâmtoarea Bab-El-Mandeb. 36 . *Dinamica apelor marine : În Marea Neagră lipsesc practic mareele. astfel Dunărea reprezintă o parte a celui mai important şi mai lung sistem de navigaţie fluvială din Europa. MAREA NEAGRĂ – Particularităţi şi valenţe turistice ale litoralului românesc Marea Neagră este o mare intercontinentală. Nipru. dar şi peisaje. dar şi în sectorul deltaic unde funcţionează Rezervaţia Biosferei Delta Dunării. lind. Importanţa turistică – Potenţialul turistic este foarte valoros în sectorul de defileu. care au amplitudini de până la 2-3m. uzina de apă grea (deuteriu) de la Drobeta Turnu Severin. care comunică cu Oceanul Planetar prin sistemul de strâmtori Bosfor – Marmara – Dardanele. însă sunt prezente seişele datorate diferenţelor de presiune.

respectiv calcare. Acesta este un ţărm jos. Din acest motiv. plaja de la Sf. Aceste cordoane litorale nisipoase contribuie şi la formarea plajelor. Perişor).mai vechi. Eforie Nord.*Trăsătura particulară o reprezintă curenţii marini. ajunse la zi.Gheorghe. având forma semnului infinit. Curenţii de suprafaţă formează 2 circuite. formând o serie de cordoane litorale submerse şi emerse care. Prezenţa acestui gaz toxic limitează formele de viaţă şi constituie practic un potenţial şi teoretic pericol. b)Sectorul sudic ţine de la Capul Midia până la sud de localitatea Vama Veche. dar şi cordoane litorale care ajunse la zi. O altă particularitate este reprezentată de lipsa curenţilor verticali. Sacalinul Mare). În Bazinul Occidental. în profunzime. care nu permite dezvoltarea vieţii. la sud de Agigea. de regulă. Sectoarele de plajă sunt prezente la Năvodari. şi faleze active în care sunt prezente procese de abraziune marină (eroziune la baza falezelor). care prezintă grinduri fluviomaritime în zona Deltei Dunării. Având în vedere uşoara creştere a nivelului Mării Negre în ultimul timp. apele sunt slab exigenate. apa nu mai conţine oxigen. având o direcţie de la nord-est spre sud-vest în dreptul litoralului românesc. Mamaia. determină apariţia unor insule (Insula Sacalin) sau a unor grinduri (Chituc şi Perişor – care închid Complexul lacustru Razim-Sinoie). Eforie Sud.Gheorghe fiind cea mai extinsă şi cea mai fascinantă plajă din România. Falezele mai pot fi inactive. inclusiv hidrogen sulfurat. în stratul de profunzime acumulându-se o serie de gaze toxice. Plajele sunt prezente d in loc în loc în faţa falezelor îndeosebi în dreptul unor mici golfuleţe. aşa cum este faleza din dreptul hotelului Forum Costineşti. între Golful Musura. Lipsa curenţilor verticali este generată de prezenţa pragurilor înalte în Bosfor. Se remarcă printr-un ţărm relativ înalt constituit din faleze şi plaje. repectiv loessuri. În sectorul nordic al Costineştiului falezele pot fi dezvoltate în rocă. până la sud de Vama Veche. îndeosebi între Braţu l Sulina si Sf. dominând un mediu anaerob. în Mangalia şi la Vama Veche. grinduri emerse (Chituc. Costineşti şi în cadrul staţiunilor de la nord de Mangalia (Jupiter. situate la adâncime cuprinse între 35-135 m. Ţărmul românesc prezintă două sectoare: a)Un sector nordic – până la Capul Midia. formează chiar insule (Sacalinul Mic. Sunt însă şi sectoare cu faleze dezvoltate în depozite neconsolidate. curenţii de suprafaţă au un sens retrograd. perisipuri. se constată o tendinţă de micşorare a plajelor prin preluarea nisipului de curenţii litorali. Venus. Sunt formate din nisipuri transportate de către curenţii litorali. la vărsarea Braţului Chilia. Acest sector nordic prezintă şi o serie de sectoare nisipoase de plajă. Prezenţa plajelor se cuantifică în dezvoltarea turismului estival de pe litoral. La sub 200-220 m adâncime. VEGETAŢIA ROMÂNIEI Răspândirea vegetaţiei pe teritoriul României 37 . Olimp). Falezele pot fi faleze simple (la Constanţa) sau pot fi faleze în trepte (duble sau triple). România are o deschidere la Marea Neagră de 244 km. Aceşti curenţi de suprafaţă antrenează aluviunile aduse de Dunăre.

şi în cazul vegetaţiei se manifestă zonalitatea latitudinală. ienupăr). floră care este constituită din specii vegetale. câmpii şi dealuri putin înalte de sub 300m. care la rândul lor formează marile clase (în România există 49 de clase). Flora unui teritoriu cuprinde însă şi plante inferioare care pleacă de la bacterii şi ciuperci. Zonalitatea latitudinală se remarcă în România prin 3 mari zone de vegetaţie: *zona de stepă – caracterizează unităţi joase de câmpie şi dealuri putin înalte. Pajiştile antropice sunt realizate în urma defrişărilor. Pe lângă acestea.Vegetaţia reprezintă totalitatea speciilor de plante dintr-un anumit teritoriul. Unele asociaţii deţin în proporţii covârşitoare numai specii ierboase. estul şi sudul Câmpiei Române. Alte asociaţii vegetae sunt formate majoritar din arbuşti. În condiţii particulare de mediu. în special în Dobrogea. Întrucât clima formează mari zone. Răspândirea vegetaţiei în teritoriu este rezultatul condiţiilor fizico-geografice. Acestea formează vegetaţia de pajişti. cei doi factori determinând şi tipul de sol. la rândul lor acestea determină apariţia unor mari zone de vegetaţie. specii de tufărişuri (arbuşti) şi specii forestiere (de arbori). altitudinea determină modificarea elementelor climatice care condiţionează modificarea progresivă a vegetaţiei. vegetaţia poate fi influenţată de un anumit parametru. fiind caracteristică tot unităţilor joase de relief. Vegetaţie României răspunde unei duble zonalităţi. Plantele constituie flora acelui teritoriu. astfel încât rezultă aşa-numitul paralelism fito-pedo-climatic. Are importanţă turistică slabă. Speciile de plante se grupează în genuri. cu un climat cald. halofilă. dar şi reliefului. gariga în jumătatea sudică a României. Plantele dintr-un anumit teritoriu formează de regulă asociaţii reprezentative. în Dobrogea în special) şi tufărişuri subalpine (jneapăn. În acest caz discutăm despre vegetaţie azonală şi intrazonală (vegetaţie higrofilă. cu un climat cald şi precipitaţii relativ reduse. alge. formând vegetaţii de tufărişuri precum cele xero-termofile (maquis. pot să apară şi pajişti cultivate. rolul esenţial revenind condiţiilor de climă. În compoziţia acestor asociaţii pot intra specii de plante ierboase. 38 . În cazul reliefului. O altă clasificare presupune împărţirea în angiosperme şi gimnosperme. Vegetaţia de pădure este formată din specii de arbori. muşchi şi licheni. Pajiştile pot fi pajişti naturale aşa cum sunt cele caracteristice stepei şi silvostepei (în zonele joase de câmpie) la care se adaugă şi pajişti alp ine. ceea ce face ca România să aibă o floră extrem de bogată. Sunt prezente doar specii ierboase care formează pajiştile caracteristice stepei din sudul şi sud-estul României. psamofilă). În România plantele superioare aparţin unui număr de 3350 de specii. precipitaţii reduse. Genurile se grupează în familii de plante. *zona de silvostepă – este situată în prelungirea stepei. acestea fiind numite pajişti secundare. Această clasificare este valabilă pt plantele superioare care se împart la rândul lor în monocotiledonate şi dicotiledonate (plante cu flori). Răspândirea vegetaţiei se realizează şi în funcţie de zonalitatea altitudinală. Întrucât zonele climatice se dispun longitudinal.

cu climat cald şi precipitaţii ceva mai mari decât în silvostepă. de climă rece. respectiv câmpiilor înalte.Pajiştile naturale se instalează în condiţii extreme ale climei României. în aceste păduri sunt prezente şi alte specii de foioase: tei. în sudul României. rezistente la climatul rece şi umed. îndeosebi în Câmpia Colinară a Jijiei. mai putin in Apuseni.Este formată din pajişti caracteristice stepei în alternanţă cu pâlcuri de pădure. * etajul pajiştilor alpine – este caracteristic doar mţilor foarte înalţi. dar şi dealurilor şi podişurilor cu altitudini de 300-400m. În unităţile joase de relief. tufărişurile şi pădurile. Aceasta începe de la 300-400m şi se continuă până la partea superioară a reliefului montan. În acest caz se individualizează zone de vegetaţie dispuse succesiv în altitudine. măr sălbatec. uneori chiar mai sus. brad. respectiv fag-stejar. Principalele tipuri de vegetaţie Principalele tipuri de vegetaţie naturală sunt pajiştile. multe fiind specii rare sau pe cale de dispariţie. ulm. pin. *zona pădurilor nemorale – este caracteristică unităţilor joase. Aceasta este formată din specii de conifere (molid. între speciile dominante fiind menţionate speciile de Quercinee (stejar). Este formată din păduri de foioase. Este constituit din specii ierboase. fiind prezent la altitudini de 16001800m până la 2000-2200m. iar la limita superioară fag-conifere (în Orientali). situate în sudul şi sud-estul României. Pe lângă Quercinee. formate din stejar şi gorun (Stejarul din Borzeşti. cu un climat cald şi uscat. multe din speciile ierboase şi subarbustive sunt relicte glaciare sau sunt specii rare şi pe cale de dispariţie. Zonalitatea altitudinală se manifestă în unităţile de relief cu o largă dezvoltare în altitudine. Pe lângă arbuşti sunt prezente şi specii subarbustive şi ierboase. frasin. formate din fag şi carpen La trecerea dintre sub-etaje se interpun pădurile de amestec. *etajul tufărişurilor subalpine – este caracteristic mţilor înalţi. arţar. cu altitudini de peste 20002200m. Este întâlnită în Dobrogea. Pajiştile stepei se pot regăsi insular în silvostepa din sudul. Acestea sunt formate din plante cu spic (Poacee) şi plante cu flori (Dicotiledonate). domninate sunt pajiştile de stepă. cireş sălbatec. zâmbru. estul şi 39 . sud-estul. păr sălbatec. de câmpie. Are valoare economică excepţională. În componenţa acestui etaj se disting următoarele sub etaje: . cu climat foarte rece. zadă/larice). Gorunul lui Horia de la Ţepea) . Principalele etaje sunt: *etajul pădurilor de foioase (păduri nemorale) – se extinde în medie între 300-400 m şi urcă până la 1000-1200m. Este format din specii de arbuşti între care dominant este jneapănul. zone care sunt numite şi etaje de vegetaţie. 1. fiind foarte bine reprezentat în Orientali şi Meridionali. Este condiţionata de climatul rece şi umed. fiind protejate de lege. * etajul pădurilor de conifere – între 1000-1200m şi 1600-1800m.păduri de stejar (Quercinee) – până la ca 600m altitudine. îndeosebi relicte glaciare. jugastru. umed şi vânturi puternice.păduri de fag – de la cca 600m până la 1000-1200m . în cea mai mare parte a Câmpiei Tisei şi în estul României.

cele mai tipice sunt speciile de Quercinee. migdal pitic.Getic. Covasna şi Braşov. Sunt formate din specii comune de arbuşti (păducel. mojdrean. dar şi valoare turistică. Baftă !!! 40 . ele constituind patrimoniu natural întrucât reprezintă o emblemă a teritoriului carpatic. judeţul Buzău. 3. Pot forma făgete pure. Acestea sunt condiţionate de climatul rece.Vegetaţia de pădure – Pădurile din România ocupă azi cca 26% din teritoriul naţional. Vegetaţia naturală de pădure a fost intens transformată păstrându-se însă asociaţii sau zone şi etaje forestiere de mare valoare economică şi peisagistică. motiv pt care au şi o mare valoare turistică. Suceava. în aria Banatului şi partea vestică a Pod. până la cele mezofile şi mezohigrofile. Au valoare economică foarte mare. corn. tendinţă care continuă astăzi aproape barbar în teritoriul carpatic. Pădurile de fag sunt legate de un climat ceva mai umed şi răcoros. scubii. Au valoare ştiinţifică. umed şi cu vânturi foarte puternice. 2. Au valoare economică deosebită. Hargita. fiind foarte reprezentative în Orientali şi Meridionali. umed şi cu vânturi puternice.vestul României. Unele păduri de Quercinee sunt preotejate de lege formând rezervaţii cum sunt cele din Podişul Oltinei. Frecvent apar si specii de ericacee. Fostele suprafeţe de pădure au fost masiv defrişate. motiv pt care se instalează specii arbustive rezistente. Cele mai valoroase sunt pădurile de molid care formează molidişuri pure. Padurile au un rol esenţial pt protecţia şi conservarea mediului natural. Tufărişurile xero-termofile sunt răspândite în Dobrogea. Tufărişurile subalpine sunt specifice mţilor înalţi. Au valoare economică (agricultură). continuând cu cele mezotermofile precum stejarul pufos. cărpiniţă. Prezintă numeroase specii de mare valoare ştiinţifică. iar caracteristic Dobrogei-paliurul). adică stejarul pedunculat şi gorunul. În zona de silvostepă şi în cea a pădurilor nemorale. Cele mai falnice păduri de molid sunt în Orientali. Pajiştile alpine sunt caracteristice climatului foarte rece. Maramureş. Bistriţa Năsăud. Prezintă valoare ştiinţifică. cu o pondere sub media europeană.Vegetaţia de tufărişuri este formată în special din arbuşti. începând de la cele xerotermofile precum cerulm gârniţa. dar şi turistică întrucât creează peisaje foarte interesante şi conservă specii rare sau pe cale de dispariţie. dar şi bujor sălbatec. Pădurile de conifere sunt caracteristică doar domeniului montan al României. multe protejate de lege. îndeosebi afin şi merişor. de lângă Iaşi). Domină jneapănul care se asociază cu ienupărul. specii pitice de salcie şi de arin verde. Sunt cele mai spectaculoase pe flancurile vestice ale Carpaţilor Occidentali si pe cel estic al Orientalilor. Neamţ. stejarul brumăriu. lemn câinesc) la care se adaugă şi specii xero-termofile de origine mediteraneeană (liliac sălbatec. în ţară fiind protejate diferite asociaţii cu statut de rezervaţie (Fâneţele lui David.