You are on page 1of 47

NOSTALGIA PARADISULUI ÎN RELIGIILE PRIMITIVE

• Există mituri africane care se referă la o epocă paradisiacă primordială.
• Ea este descrisă astfel:
• oamenii nu cunoşteau moartea
• înţelegeau limba animalelor
• trăiau în pace cu ele
• nu munceau deloc
• aveau la îndemână hrană îndestulătoare
• omul se bucura de fericire, spontaneitate şi libertate
• zeii se coborau pe pământ, se amestecau cu oamenii
• omul se întâlnea fără dificultate cu zeii.
• n urma unui anumit eveniment mitic inexplicabil, etapa aceasta a luat sfârşit şi lumea
este cum o cunoaştem astăzi! căderea din această stare se defineşte prin:
". #utaţie ontologică a propriei condiţii a omului
$. %uptură cosmică.
• &ub diferite forme, mitul paradisiac se întâlneşte pretutindeni în lume.
• Există mituri paradisiace:
". care vorbesc despre o extremă apropiere primoridală între 'er şi (ământ
$. care se referă la un mi)loc concret de comunicare între 'er şi (ământ.
• *i se spune că în acea perioadă 'erul era foarte aproape de pământ, că se putea
a)unge la cer prin intermediul unui arbore, a unei liane sau scări, escaladând un
munte, zburând pe aripile unei păsări.
• #iturile pot fi legate etnologic de cultura fiecărei regiuni: în +ceania şi ,sia sud-
orientală ele sunt legate de o ideologie matriarhală! la australieni, pigmei, triburile
arctice se leagă de ideea centrului lumii şi a fost elaborată mai ales de culturile
pastorale şi sedentare.
• ,bolirea condiţiei actuale se face prin tehnici speciale, iar una dintre acestea este
şamanismul, practicat de către şaman.
"
• El este specialistul prin excelenţă al extazului: îşi poate abandona prin anumite tehnici
corpul şi poate întreprinde călătorii mistice în regiunile cosmice: este vraci, mistic şi
vizionar.
• + şedinţă şamanică presupune:
". 'hemarea spiritelor auxiliare, de cele mai multe ori ale animalelor şi dialogul
cu ele, în limba) secret
$. .ătaia tobelor şi pregătirea călătoriei mistice
/. 0ransa, în timpul căreia se crede că sufletul a părăsit corpul.
• 1amanul foloseşte limba)ul secret:
• imită comportamentul animalelor
• le imită strigătul, mai ales al păsărilor 2 se consideră că întâlneşte un animal
care-l învaţă limba)ul specific şi care devine spiritul lui auxiliar.
• +bţinerea prieteniei animalelor nu reprezintă în orizontul mentalităţii arhaice un
regres de la condiţia umană:
• animalelor li se atribuie o mitologie foarte importantă pentru viaţa religioasă
• a vorbi cu ele echivalează cu dobândirea unei vieţi spirituale superioare celei a
omului
• animalele cunosc secretele vieţii şi ale naturii, chiar al longevităţii şi al
imortalităţii
• prietenia şi vorbirea cu ele reprezintă un sindrom paradisiac.
• 1amanul recuperează situaţia paradisiacă: el nu poate intra în extaz fără această etapă!
imitarea animalelor este atingerea unei faze inaccesibile în starea profană.
• Experienţa prieteniei îl proiectează în afara condiţiei umanităţii căzute.
• Extazul comportă abandonul corpului şi călătoria în cer sau în infern.
• ,scensiunea celestă se face prin intermediul unui arbore sau al unui stâlp care
simbolizează arborele3stâlpul cosmic 2 acesta era de obicei un mesteacăn cu 4, 5 sau
"$ trepte! prin urcarea lui se crede că şamanul a)unge în al nouălea cer! aici este
locuinţa zeului suprem! şamanul descrie cu detalii tot ceea ce se petrece în fiecare
cer3nivel! stâlpul din cort reprezintă centrul lumii! toba e făcută din mesteacăn,
considerat şi el arborele lumii! de asemenea, casa reprezintă cerul.
$
• 6a sfârşit, şamanul se trezeşte extenuat, apoi se şterge la ochi, ca trezindu-se dintr-un
somn profund.
• 7nterpretarea este că
• şamanul realizează călătoria la cer!
• redescoperă în timpul extazului situaţia paradisiacă!
• restabileşte comunicabilitatea dintre cer şi pământ.
• Extazul reactualizează provizoriu şi pentru puţini subiecţi, misticii, starea iniţială a
umanităţii! experienţa mistică a primitivilor se doreşte o reîntoarcere la origini.
• 8eosebirea între starea omului primordial şi şaman:
• acesta aboleşte temporar ruptura dintre cer şi pământ!
• el urcă la cer în spirit, nu concret!
• nu anulează moartea.
• 1amanismul trădează nostalgia paradisului, regăsirea libertăţii şi fericirii, restaurarea
comunicării dintre cer şi pământ.
TIMPUL SACRU
• Dífícuítatea abordăríí subíectuíuí províne dín faptuí că, în
socíetatea modernă, experíenţa tímpuíuí nu este echívaíentă cu
ídeea şí experíneţa tímpuíuí propríe popoareíor prímítíve.
• Díferenţa províne ceí puţín dín faptuí că, ía prímítíví, experíenţa
tímpuíuí profan nu s-a despríns încă de categoríííe tímpuíuí
mítíco-reíígíos.
• Una díntre probíemeíe ma|ore aíe subíectuíuí este aceea de a
stabííí prín ce anume se deosebeşte un tímp sacru de durata
,profană" care îí precede şí care îí urmează?
• Expresía ,tímp híerofaníc" acoperă reaíítăţí foarte varíate:
/
1. Tímpuí în care e cuprínsă ceíebrarea unuí rítuaí şí care, prín
aceasta, e un tímp sacru, adícă unuí esenţíaí díferít de durata
profană care îí urmează;
2. Tímpuí mítíc, recuperat índírect príntr-un rítuaí sau reaíízat
prín repetarea uneí acţíuní înzestrate cu un arhetíp mítíc;
3. Rítmurííe cosmíce, cum sunt híerofaníííe íunare.
• Un tímp sau un moment dín eí pot devení orícând híerofaníce. E
sufícíent să se producă atuncí o kratofaníe, híerofaníe sau
teofaníe pentru ca eí să fíe transfígurat, consacrat, comemorat
prín efectuí repetăríí saíe, devenínd astfeí repetabíí ía ínfínít.
• Pentru mentaíítatea prímítívă, tímpuí nu este omogen; eí se
prezíntă sub maí muíte forme, de íntensítate varíată şí având
destínaţíe muítípíă. La uneíe cuíturí, spre exempíu, răsărítuí
soareíuí e favorabíí începeríí uneí íucrărí, dar amíaza târzíe
reprezíntă un moment neferícít, căcí nímíc dín ceea ce se începe
atuncí nu reuşeşte; amíaza este tímp ,ferícít", în generaí, íar
amíaza târzíe e potrívítă pentru íuptă, astfeí fíínd favorízaţí
vânătoríí, pescaríí, tâíharíí şí defavorízaţí drumeţíí.
• Fíecare reíígíe cunoaşte zííe faste şí zííe nefaste, momente
optíme în cursuí uneí zííe faste, períoade de tímp ,concentrat" şí
tímp ,dííuat", de tímp ,forte" şí de tímp ,síab" etc.
• Tímpuí este repartízat adeseorí foarte dístínct în ,sacru" şí
,profan". Un rítuaí nu se muíţumeşte doar să repete rítuaíuí
precedent, cí îí compíetează şí predíspune ía aceíeaşí stărí de
fapt. Astfeí, credínţeíe popuíare spun că, tímp de câteva
secunde, ,cerurííe se deschíd" şí íerburííe magíce (cum ar fí
,íarba fíeruíuí" şí feríga) dobândesc atuncí puterí excepţíonaíe,
íar ceí care íe cuíege în cíípa aceea poate devení ínvuínerabíí,
ínvízíbíí.
9
• Aceste momente se repetă cícííc, eíe revín în fíecare an,
constítuíe o durată de structură sacră, căcí eíe se contínuă astfeí
încât - de-a íunguí anííor şí secoíeíor - formează un síngur şí uníc
,tímp".
• Aceasta nu împíedícă însă ca secundeíe híerofaníce să se repete
în aparenţă períodíc; eíe sunt ca o deschídere fuígurantă asupra
Mareíuí Tímp, deschídere care îngăduíe aceíeíaşí paradoxaíe
secunde a tímpuíuí magíco-reíígíos să pătrundă în durata
profană.
• În reíígíe, ca şí în magíe, períodícítatea înseamnă utííízarea ía
ínfínít a unuí tímp mítíc readus în prezent. Rítuaíurííe posedă
propríetatea de a se petrece acum, în această cíípă. Tímpuí care
,a văzut" evenímentuí comentat sau repetat de un rítuaí
oarecare este făcut prezent, ,re-prezentat". Exempíu: cadruí
temporaí aí descântuíuí e aí unuí prezent.
• Periodicitate, repetiţie, timp prezent - aceste treí característící
aíe tímpuíuí magíco-reíígíos íămuresc în oarecare măsură sensuí
acestuí tímp híerofaníc, în raport cu durata profană. Repetând un
gest arhetípaí, eí se ínserează într-un tímp sacru anístoríc şí
această ínserţíe nu poate avea íoc decât dacă tímpuí profan este
aboíít.
• Prín oríce rítuaí şí, decí, prín oríce get semnífícatív - vânătoare,
pescuít - prímítívuí se ínserează în tímpuí mítíc.
• Tendínţa este de a restabííí acel timp, tímpuí mítíc, Mareíe Tímp.
Iar restaurarea este rezuítatuí orícăruí rít şí orícăruí gest
semnífícatív, fără deosebíre.
• De aceea, în persepectíva mentaíítăţíí prímítíve, istoria coíncíde
cu mítuí: oríce eveníment, prín símpíuí fapt că s-a produs în tímp,
reprezíntă o ruptură a durateí profane şí o ínvazíe a Mareíuí
Tímp. Astfeí, oríce eveníment, prín însuşí faptuí că s-a întâmpíat,
:
că s-a petrecut în tímp, este o híerofaníe, o reveíaţíe, fíínd demnă
de a devení ístoríe.
• Paradoxaí, exístă însă o mare díferenţă între conceptuí ancestraí
şí ceí modern asupra tímpuíuí şí ístoríeí. Tot ceea ce, în ochíí
modernuíuí, este cu adevărat ,ístoríc" - adícă uníc şí íreversíbíí -
este consíderat de prímítív íípsít de ímportanţă, neavând un
precedent mítíco-ístoríc.
Cerul. Zeii cerului sim!"lurile cereş#i
• n cercetarea religiilor la popoarele antice, se află, dincolo de îndoială, cvasi-
universalitatea credinţelor într;o <iinţă divină celestă, creatoare a 'osmosului.
• ,ceste fiinţe sunt atotvăzătoare şi atotştiutoare! legile morale şi adesea ritualurile
clanului au fost instaurate de ele! tot ele păzesc respectarea normelor.
• (entru omul primordial, cerul îşi revelează direct transcendenţa, forţa şi sacralitatea.
&impla contemplare a bolţii cereşti provoacă în conştiinţa =primitivă= o experienţă
religioasă! natura nu este niciodată numai =naturală>. Expresia =simpla contemplare a
bolţii cereşti> are cu totul alt înţeles pentru omul primitiv, deschis miracolelor
cotidiene cu o intensitate pe care cu anevoie ne-o putem închipui.
• 'erul se dezvăluie aşa cum este în realitate: infinit, transcendent. .olta cerească este
cu totul altceva decât puţinătatea pe care o reprezintă omul şi spaţiul său vital.
,ceasta în primul rând pentru înălţimea infinită a cerului.
• %egiunile superioare, inaccesibile omului, zonele siderale dobândesc prestigiile
divine ale transcendentului, ale realităţii absolute, ale perenităţii. n asemenea regiuni
locuiesc zeii! acolo pătrund unii privilegiaţi, prin rituri de ascensiune celestă! în
concepţia anumitor religii, acolo se înalţă sufletele morţilor. 'el care se înalţă,
încetează de a mai fi om.
• 'erul simbolizează #ranscen$en%a &"r%a imua!ili#a#ea şi aceasta prin simpla lui
existenţă. El este pentru că este înalt, infinit, imuabil, puternic.
?
• =naltul>, =strălucitorul>, =cerul> sunt noţiuni care au existat în termenii arhaici prin
care popoarele îşi exprimau ideea de divinitate. #odul de a fi ceresc este o neistovită
hierofanie. 8e aceea, tot ce se petrece în regiunile superioare ale atmosferei 2
alunecarea ritmică a astrelor, zborul norilor, furtunile, trăznetul, meteoriţii, curcubeul
2 sunt momente ale aceleiaşi hierofanii.
• 8inivităţile cereşti au fost, de la început, divinităţi supreme.
• 8espre zeii uranieni se ştie că au făcut @niversul şi au creat omul! în scurta lor trecere
pe pământ, au revelat misterele şi au orânduit legile civile şi morale! ei sunt buni, îi
răsplătesc pe cei virtuoşi şi apără moralitatea.
• 8ar nicăieri cre$in%a 'n aces#e &iin%e cereş#i nu $"min( )ia%a reli*i"as(.
8ivinităţile cereşti supreme sunt împinse către periferia vieţii religioase, până cad în
uitare.
A
• %olul preponderent îl îndeplinesc alte forţe sacre, mai apropiate de om, mai accesibile
experienţei sale cotidiene, mai utile.
• 8e exemplu, la australieni forma religioasă dominantă este totemismul! în (olinezia,
viaţa religioasă e caracterizată de polidemonism sau politeism! în insulele Bap din
'arolinele +ccidentale, populaţia venerează spiritele! în 7ndonezia, în general,
divinitatea supremă a fuzionat sau a fost înlocuită de cea a soarelui.
• Exemple: la triburile din sud-estul ,ustraliei 2 zeul locuieşte în cer, lângă un
mare curs de apă! fiii săi sunt soarele şi luna! tunetul e vocea lui! el vede şi
aude totul! există şi alţi zei cereşti: ei îşi manifestă voinţa prin tunete, trăznete,
prin vânt, prin aurora boreală, prin curcubeu.
• n arhipelagul andamanez din ,sia: zeul locuieşte în cer şi se numeşte (uluga,
a creat lumea şi pe primul om! umanitatea s;a înmulţit, a trebuit să se
disperseze şi a uitat tot mai mult de creatorul ei! zeul a adus potopul care a
înghiţit tot pământul şi a pus capăt umanităţii! doar patru persoane au scăpat!
oamenii s;au arătat din nou recalcitranţi! după ce le-a reamintit pentru ultima
dată poruncile, zeul s;a retras şi oamenii nu l-au mai văzut de atunci.
4
,ndamanii nu cunosc nici un fel de cult al divinităţii, nici o rugăciune, nici un
sacrificiu, nici o solicitare, nici o acţiune de mulţumire. 8oar teama de (uluga
îi determină să se supună poruncilor lui.
• 6a vânătorii nomazi din Cara de <oc, din cauza fricii sacre, numele zeului nu
este rostit niciodată, fiind numit ='el care este în 'er>! acum, zeul este izolat
de oameni, devenind indiferent la problemele lumii, nu este reprezentat nici
prin imagini, nici prin preoţi.
• &ărăcia cultuală, adică în primul rând absenţa unui calendar sacru al riturilor periodice
este caracteristica ma)orităţii zeilor cerului.
• + populaţie din insula #alacca Dsudul (eninsulei 7ndochinaE cunoaşte o fiinţă
supremă care a creat toate lucrurile, dar nu şi pământul şi omul, opera unei divinităţi
subordonate lui! aceasta pune în evidenţă o formulă vulgară a transcendenţei şi a
pasivităţii divinităţii supreme, prea îndepărtată de om ca să poată satisface
nenumăratele nevoi religioase, economice şi vitale ale acestuia. 6a fel, la ma)oritatea
populaţiilor africane: marele zeu ceresc, creator şi atotputernic, nu )oacă decât un rol
neînsemnat în viaţa religioasă a tribului! el este prea departe sau prea bun pentru a
avea nevoie de un cult propiu-zis şi este invocat numai în cazuri extreme.
• 0EF0E: 'reatorul este prea necunoscut, prea mare =pentru a se interesa de
treburile obişnuite ale oamenilor>! =este prea bun şi prea milos pentru ca
oamenii să se teamă de el! toată gri)a lor se concentrează în )urul spiritelor
morţilor>! =8ivinitatea, după ce l-a creat pe om, nu se mai preocupă deloc de
el>! =Geul s;a îndepărtat de noi>! =Geul este sus, omul este )os3 8ivinitatea este
divinitate, omul e om3 <iecare la el acasă, fiecare la casa lui>.
A
• +amenii nu-şi amintesc de 'er şi de divinitatea supremă decât atunci când o
prime)die venind din regiunile uraniene îi ameninţă direct! în restul timpului,
religiozitatea le este trezită de nevoile lor zilnice, iar practicile şi devoţiunea lor se
îndreaptă către forţele care controlează asemenea nevoi. Este evident însă că acestea
nu ştirbesc întru nimic autonomia, măreţia, întâietatea <iinţelor supreme cereşti!
H
faptul dovedeşte că omul =primitiv>, ca şi cel civilizat, le uită cu destulă uşurinţă
îndată ce nu mai are nevoie de ele, că asprimile existenţei îl silesc să privească mai
degrabă spre pământ decât spre cer.
• 8ivinitatea supremă celestă lasă locul pretutindeni unor alte forme religioase. 8ar
sensul fiecărei substituiri este în parte acelaşi: trecerea de la transcendenţa şi
pasivitatea fiinţelor cereşti la forme religioase dinamice, eficiente, lesne accesibile. &e
asistă la o =progresivă cădere în concret> a sacrului.
• n unele cazuri, datorită apariţiei agriculturii şi a religiilor agrare, zeul ceresc
recâştigă actualitatea ca zeu al atmosferei şi al furtunii! dar această =specializare> care
îi conferă multiple prestigii îi limitează totodată autoritatea.
• 8ar este sigur că asemenea credinţe în <iinţe cereşti supreme reprezentau odinioară
centrul vieţii religioase, iar nu un simplu sector periferic, aşa cum apar azi. &ituaţia nu
permite presupunerea că asemenea divinităţi uraniene sunt creaţii abstracte ale omului
primitiv.
A
• (rerogativa divinităţilor cereşti de a fi nu numai creatoare şi atotputernice, dar şi
clarvăzătoare, înţelepte prin excelenţă, explică #rans&"rmarea l"r în anumite religii
'n &i*uri a!s#rac#e, în concepte personificate, prin care se explică universul sau se
identifică realitatea absolută. @neori, ubicuitatea, înţelepciunea şi pasivitatea zeului
ceresc sunt revalorizate în sens metafizic şi zeul devine epifania normei cosmice şi a
legii morale! =persoana> divină se retrage în faţa ideii! experienţa religioasă, destul de
săracă cel mai adesea, face loc înţelegerii teoretice, filosofiei.
• <aţă de religiile primitive, religiile politeiste aduc ca noutate în ceea ce priveşte zeii
cerului calitatea acestora de a fi suverani: zeul suprem este creatorul cerului şi al
pământului, dar şi al omului! el face să rodească pământul, dar e şi civilizatorul
omenirii 2 îi învaţă pe oameni să pescuiască! titlurile zeului conţin numirea de
=ordin>, =cel care ordonă>.
A
5
• Iierofaniile cereşti nu se pot însă limita la figurile divine. &acralitatea celestă rămâne
activă în experienţa religioasă prin sim!"lismul 'nal#ului al ascensiunii al
cen#rului, etc. chiar atunci când divinitatea uraniană a trecut pe al doilea plan.
• Mun#ele e mai aproape de cer şi aceasta îl investeşte cu o dublă sacralitate:
". (articipă la simbolismul spaţial al transcendenţei: înalt, vertical, suprem!
$. E locul prin excelenţă al hierofaniilor atmosferice şi, deci, locuinţă a zeilor.
• 0oate mitologiile au câte un munte sacru, considerat adesea punctul de întâlnire al
cerului cu pământul, un centru, punctul prin care trece axa lumii! de aceea locurile
consacrate 2 temple, palate, oraşe sfinte 2 sunt asimilate munţilor şi devin ele însele
centru.
• Re*iunile su+eri"are sunt saturate de forţe sacre. 0ot ce este mai aproape de cer
participă, cu o intensitate variabilă, la transcendenţă. naltul, superiorul este asimilat
transcendetului, supraumanului! orice ascensiune este o rupere de nivel, o trecere
dincolo, o depăşire a spaţiului profan şi a condiţiei umane.
• 'hiar m"ar#ea este o transcendere a condiţiei umane, o trecere dincolo! sufletul
mortului urcă adesea potecile unui munte se caţără pe un arbore sau pe o frânghie:
expresia obişnuită în asiriană pentru verbul =a muri> este =a se agăţa de munte>!
drumul morţilor în credinţele uralo-altaice urcă prin munţi.
• n orice ansamblu religios s;ar afla şi în orice fel ar fi ele valorizate 2 rit şamanist, rit
de inţiere, extaz mistic, viziune onirică, mit eshatologic, legendă eroică 2
ascensiunile urc(rile $e mun%i sau $e sc(ri ,!"rurile 'n )(,$u- etc. semnifică
întotdeauna transcenderea condiţiei umane şi pătrunderea la nivele cosmice
superioare. &implul fapt al levitaţiei echivalează cu o consacrare şi o îndumnezeire.
IDEEA DE SPA.IU SACRU LA RELIGIILE ANTICE
• (etrecerea oricărui lucru sacru, a oricărei Jratofanii şi hierofanii transfigurează locul
unde s;a petrecut: din spaţiu profan el devine spaţiu sacru. *atura este astfel
"K
însufleţită, are semnificaţie, e încărcată de istorie umană. (rin Jratofanii şi hierofanii,
natura suferă o transfigurare din care se încarcă de mit.
• 0răsătura comună a variatelor spaţii sacre este că ele $e#ermin( " arie ce &ace
+"si!il( 'm+(r#(şirea $e sacru.
• 8ar noţiunea de spaţiu sacru implică şi ideea repetării hierofaniei primordiale care a
consacrat acel loc transfigurându-l, singularizându-l, izolându-l de spaţiul profan
încon)urător.
• &paţiul sacru se validează pe sine prin permanentizarea hierofaniei care l-a consacrat
cândva. Ex: de fiecare dată când vreun trib din .olivia simte nevoia să-şi reînnoiască
energia şi vitalitatea, revine la locul unde se presupune că ar fi fost leagănul
strămoşilor.
• Efectul hierofaniei nu este doar acela de a sfinţi o parte din spaţiul profan, ci şi de a
menţine persistenţa sacralităţii. 6ocul se transformă astfel într;un izvor nesecat de
forţă şi sacralitate, care-i permite omului, prin simpla pătrundere în el, să capete forţa
de care are nevoie şi să se împărtăşească de sfinţenie.
• &acru poate să fie orice lucru, iar perceperea lui ca încărcătură de sfinţenie îl defineşte
drept centru al sfinţeniei, motiv pentru care prestigiul locului sacru nu scade: el se
moşteneşte ca atare de către populaţiile succesive. &tâncile, izvoarele, peşterile,
pădurile venerate în cursul protoistoriei continuă să fie considerate sacre sub diferite
forme, inclusiv, uneori, de către populaţiile creştine.
• ,ceste elemente demonstrează că sacrul i se impune omului dinafara sa şi că el nu
este motorul suficient al catalogării unui lucru drept sacru! altfel ar rămâne
inexplicabilă continuitatea spaţiilor sacre.
• 6ocul sfânt îi este revelat omului în vreun fel, el nu este ales de către om după criterii
aleatorii.
• 8e cele mai multe ori, locul unde se vor construi sanctuarele sunt spaţii alese pe
criterii hierofanice, dar nici locul unde se aşează comunitatea unui trib nu este aleasă
oricum: de obicei prezenţa sau chiar absenţa unui animal desemnează spaţiul sacru în
""
care aşezarea se poate face! alteori, locul unde este regăsit taurul ce a fost eliberat cu
câteva zile în urmă indică zona în care comunitatea va face următorul popas.
• &paţiul sacru este delimitat de cel profan prin împre)muire: ,i$ul sau cercul de pietre
sunt structurile arhitectornice cele mai cunoscute ale sanctuarelor.
• Îm+re/muirea are caracter ambivalent: ea nu înseamnă doar indicarea locului sfânt,
ci şi ferirea profanului de prime)dia la care s;ar expune pătrunzând acolo din nebăgare
de seamă.
• &acrul este întotdeauna prime)dios pentru cel care intră în contact cu el fără pregătire,
fără respectarea ritualurilor de iniţiere. ,şa se defineşte =funcţia separatoare a
limitelor>.
• n acelaşi fel se explică şi încon)urarea în procesiune a zidurilor unei cetăţi de către
populaţie, urmărindu-se consolidarea calităţii zidului de limită şi de pavăză magico-
religioasă. Ex.: în nordul 7ndiei, în cazul unei epidemii, se marchează un cerc în )urul
satului, pentru a împiedica demonii bolii să pătrundă în incintă. 'ercul magic
stabileşte, în general, o delimitare între două spaţii eterogene.
• C"ns#ruc%ia unui s+a%iu sacru prin excelenţă 2 altar, sanctuar etc. 2 se întemeiază în
ultimă instanţă pe o revelaţie primordială care a dezvăluit în timpuri imemoriale
arhetipul spaţiului, care a fost copiat şi repetat la infinit, cu înălţarea fiecărui alt altar.
&e găsesc pretutindeni exemple de construire a unui spaţiu sacru după un model
arhetipal. Ex: construirea altarului sacrificial vedic: altarul este conceput ca o creaţie a
lumii, apa în care s;a diluat argila reprezintă apa primordială, argila 2 pământul,
pereţii laterali 2 atmosfera etc.
• %idicarea altarului echivalează cu o integrare simbolică a timpului, cu materializarea
lui în însuşi corpul altarului! altarul devine astfel un microcosmos ce există într;un
spaţiu şi într;un timp mistic distincte calitativ de spaţiul şi timpul profane. ='ine
spune Lconstrucţie de altar; spune repetare a cosmogoniei.> DEliadeE.
• +rice nouă aşezare omenească este, într;un anume sens, o reconstrucţie a lumii!
pentru a fi reală, noua casă ori noul oraş trebuie să fie proiectate, cu a)utorul ritualului
construcţiei, în ='entrul universului>.
"$
• 'onstruirea oraşului trebuie să se desfăşoare în )urul unui cen#ru, căci 2 după
numeroase tradiţii 2 crearea lumii a început într;un centru. Ex: %omulus, înainte de
clădirea %omei, a săpat un şanţ adânc, l-a umplut cu roade, l-a acoperit cu pământ şi a
înălţat deasupra un altar! şanţul era un =mundus> iar (lutarh spune că acestui şanţ i s;a
dat numele de lume, ca însuşi @niversului.
• Cen#rul are aşadar im+lica%ii c"sm"*"nice! simbolismul are trei aspecte:
". n centrul lumii se află muntele sacru, unde se întâlnesc cerul şi pământul!
$. (rin extensiune, orice templu, palat, oraş sacru, reşedinţă regală sunt asimilate
unui munte sacru şi sunt promovate astfel ca =centru>!
/. 0emplul sau cetatea sacră, fiind locul pe unde trece axis mundi, sunt )oncţiuni
între cer, pământ şi infern. Ex: capitala suveranului chinez nu trebuie să aibă
umbră în ziua solstiţiului de vară, la amiază! un asemena loc se află efectiv în
centrul universului.
• 'âteva dintre sim!"lurile cen#rului sunt:
". (unct de intersecţie a nivelurilor cosmice!
$. &paţiu hierofanic şi real, totodată!
/. &paţiu de creaţie, prin excelenţă, singurul loc în care poate începe creaţia.
• n diferite tradiţii, creaţia porneşte dintr;un centru, deoarece acolo se află izvorul
tuturor realităţilor, a energiei vieţii. Ex: potrivit tradiţiei budiste, creaţia porneşte
dintr;un vârf, înţeles deodată ca centru şi transcendenţă! .uddha atinge acest vârf şi
devine contemporan al începutului lumii, suprimând timpul şi creaţia, aflându-se în
atemporalitate şi precedând cosmogonia. Ex: după tradiţia mesopotamiană, omul a
fost plămădit în locul de confluenţă a cerului cu pământul, de unde rezultă că, dacă
creaţia lumii are loc într;un anumit centru, crearea omului nu putea avea loc decât tot
acolo, în punctul real şi viu, în grad suprem.
• 0oate construcţiile reprezentau pentru antici acte cosmogonice. <iecare oraş şi fiecare
casă reprezintă imitarea şi receptarea nouă a creaţiei lumii.
• <iecare construcţie se află în mi)locul lumii pentru grupul care o foloseşte, căci
construcţia ei nu ar fi fost posibile fără abolirea spaţiului şi a timpului profane şi
instaurarea spaţiului şi timpului sacre. Ex: pragul desparte două spaţii! vatra este
asimilată centrului lumii! stâlpul central al popoarelor primitive arctice şi nord
"/
americane este asimilat axului cosmic! în 7ndia, la construirea unei case, astrologul
determină care piatră de temelie trebuie aşezată pe capul şarpelui care spri)ină lumea.
• n acest fel, cu prile)ul fiecărei noi lucrări a omului, timpul mitic şi spaţiul sacru se
repetă la infinit.
0unc%ia +re"%iei 'n marile reli*ii
• <uncţia preoţiei a fost şi este legată de conceptul de religie. (reotul a fost înţeles ca
mediator între divinitate şi credincios, având puteri speciale pentru aceasta! preotul a
)ucat un rol foarte important în procesul de dezvoltare a concepţiilor morale, sociale şi
culturale.
• n !ra-manism, funcţia preoţească a fost întotdeauna în mâna unei clase speciale.
'lasa sacerdotală, cunoscută sub numele de brahman, are anumite prerogative
spirituale şi sociale.
• n limba sanscrită, brMhman N =cuvânt sacru>, iar brahmMn N =cel care e pătruns de
cuvântul sacru>.
• .rahmanii erau preoţi care recitau textele sacre vedice! odată cu formularea definitivă
a noţiunii de ObrahmaO ca temelie eternă şi imuabilă a universului, însemnătatea
brahmanului a luat proporţii nelimitate.
• <ormularea prerogativelor castei preoţeşti a dus astfel la considerarea membrilor ei ca
zei printre oameni sau chiar zei umani. (rin funcţia lui sacerdotală, preotul era
responsabil cu menţinerea în rânduială a tuturor lucrurilor din cer şi de pe pământ.
• <iecare aspect al puterii supranaturale a intrat în sfera de activitate a brahmanilor,
care nu erau doar simpli stăpani ai sacrificiului, care menţinea totul, ci au a)uns să
formeze o castă de origine divină.
• 8upă 6egea lui #anu D/KK î.I.E, =universul este al brahmanului, pentru că acesta îi
revine lui în virtutea naşterii sale superioare>.
"9
• .rahmanii sunt şi teosofi, deoarece găsesc în sacrificiu explicarea şi cauza
universului, care se reînnoieşte zilnic prin sacrificiile săvârşite de ei! împotriva acestei
expresii extremiste a organizării brahmanice s;a ridicat, în )urul anului ?KK î.I.
mişcarea upanişadică.
• n !u$ism, noţiunea de preoţie se identifică cu cea de OsamghaO N comunitate
monahală. 0radiţia brahmanică cu referire la preoţie nu se întâlneşte în budism,
pentru că acesta a fost o reacţie vehementă la adresa instituţionalismului sacerdotal
brahmanic.
• 'ălugărul este slu)itorul tuturor, el trebuie să îndeplinească şi să asiste la toate
cerinţele religioase ale laicilor, să fie confidentul lor şi îndrumătorul în orice
împre)urare critică.
• 6a rândul lor, laicii au îndatorirea de a le oferi călugărilor minimul de hrană şi de
îmbrăcăminte de care au nevoie.
• .udismul nu susţine ideea unui intermediar uman3mi)locitor între 8umnezeu şi om!
ideea apropieri omului de divinitate prin sacrificii şi alte ritualuri expiatorii nu există!
eliberarea omului din existenţa empirică nu se face prin mi)locirea preotului, ci este
lăsat pe seama strădaniilor şi virtuţilor umane.
• +ficiile săvârşite de Lpreoţii; budişti sunt legate în special de citirea scripturilor. n
multe mânăstiri budiste, mai ales în .irmania, se predau elemente de cultură generală
laică! preoţii budişti au fost şi încă mai sunt şi învăţători.
• &uccesul budismului e legat de abolirea deosebirilor de castă! oricine poate deveni
membru al comunităţii monahale! ceea ce îi uneşte pe toţi călugării este votul sărăciei,
renunţarea la toate bunurile materiale şi căutarea prin meditaţie şi strădanii sprituale a
eliberării din înlănţuirea fără sfârşit a existenţei şi mizeriei vieţii empirice.
• %utina monahală zilnică nu era prea variată. Giua începea cu recitări şi rugăciuni!
urma cerşirea prescrisă a hranei zilnice! după aceasta, urma servirea mesei de amiază,
după care un program de linişte şi meditaţie.
• n unele mânăstiri se ţin cursuri pentru instruirea tinerilor.
":
• Evenimentele mai importante din viaţa unui credincios budist au loc în prezenţa
călugărului: căsătoria, naşterea, boala, decesul.
• 6aicii vin la templu pentru a-şi aduce ofrandele personale sau comune, dar prezenţa în
temple şi la locurile de rugăciune este mai mult accidentală.
• 6a serviciul zilnic principal, călugărul cel mai în vârstă ori cel ales de comunitate ţine
o predică în care expune în special doctrina sau morala budistă.
• n 0ibet, s;a pus un accent cu totul deosebit pe slu)bele şi ceremoniile religioase, iar
în alte zone un loc de seamă este ocupat de activitatea misionară.
• 8e la începuturile răspândirii budismului în 0ibet, preoţii au primit numele de Llamas;
N persoană importantă, superioară, de unde apelativul de Llamaism; referitor la
budismul tibetan.
• 0imp de aproape "KKK de ani, preoţii au trăit aici numai în mânăstiri, iar viaţa pe care
o duceau era mai degrabă una de magicieni! mulţi călugări erau căsătoriţi, celibatul,
mai ales în cercurile lamaiste superioare fiind o raritate. n sec. F7P, lamaismul trece
printr;o reformă organizatorică şi celibatul se reimpune.
• ,stăzi, preoţia lamaistă are o funcţie spirituală protectoare. 'redincioşii le cer
preoţilor să facă rugăciuni pentru a fi feriţi de puterea morţii şi pentru o viaţă mai
lungă. 6a sărbătorile anuale ale mânăstirilor, credincioşii fac pelerina)e.
• n c"n&ucianism, întemeiat de 'onfucius D::"-:4H î.I.E mai degrabă ca un sistem
moral decât ca o religie, nu se poate vorbi despre o funcţie preoţească propriu-zisă.
naintea lui 'onfucius, totuşi, exista credinţa că nu toţi oamenii obişnuiţi au dreptul şi
puterea de a aduce sacrificii şi de a invoca anumite spirite cosmice importante.
Reli*ia *e#"1$acil"r
• 6ipsa izvoarelor face greu accesibilă prezentarea religiei geto-dacilor, astfel că unele
afirmaţii susţineau într;o vreme imposibilitatea scrierii unei istorii a acestei religii.
"?
• ISTORIC. 'ercetările arheologice au arătat că teritoriul actual al %omâniei era locuit
încă din paleolitic şi că în neolitic s;a dezvoltat aici o civilizaţie remarcabilă, cu o
intensă viaţă religioasă.
• Qeto-dacii fac parte din triburile indo-europene care au migrat în zona est-europeană
între anii $:KK-$KKK î.I., de unde s;au răspândit în toată Europa.
• (rimele ştiri scrise despre geto-daci le găsim în izvoarele greceşti, unde sunt numiţi
=geţi>. *umele de =daci> e folosit mai târziu de romani. &e ştie faptul că populaţia
dacă a creat una dintre cele mai strălucite culturi ale lumii antice rămase înafara
graniţelor greco-romane.
• @rmele vechii religii geto-dace dispar după transformarea 8aciei în provincie
romană, fiind descoperite în parte abia în secolul FF.
• IZVOARE. *u au rămas urme scrise de la geto-daci, iar descoperirile arheologice nu
sunt încă în măsură să ofere suficiente elemente pentru elucidarea religiei din această
zonă.
• 'ele mai importante izvoare ne provin de la Ierodot 2 Istoria, după informaţiile
aflate de el de la coloniştii greci stabiliţi la #area *eagră! (laton 2 dialogul Carmide!
&trabon 2 Geografia. Qeto-dacii mai sunt amintiţi de împăratul 7ulian ,postatul şi de
unii &finţi (ărinţi şi scriitori bisericeşti, dar ştirile ulterioare lui &trabon nu mai aduc
noutăţi în ceea ce priveşte specificul religios al acestei populaţii.
• ZEII. Geul principal era Galmoxis, care a avut, într;o perioadă foarte îndepărtată, un
caracter demonic, htonian, dar care, în perioada de înflorire a civilizaţiei dacice, avea
cu siguranţă caracter uranian.
• , doua divinitate importantă va fi fost Qebeleizis, chiar dacă el apare în literatură
doar la Ierodot! Qebeleizis era se pare tot un zeu al cerului, în special al furtunii şi
fulgerului. Este extrem de dificil să stabilim numele celorlalţi zei ai geto-dacilor.
'ercetătorii cred că unii zei geto-daci se află în numirile de zeităţi romane sau trace,
descoperite în inscripţiile dacice din perioada romană a 8aciei.
"4
• Există şi indicii despre prezenţa la geto-daci a cultului soarelui, al animalelor,
plantelor şi apelor.
• &;au emis două ipoteze principale asupra religiei geto-dacilor, anume că ar fi fost: ".
monoteistă! $. dualistă, ambele plecând de la informaţia insuficientă. ,stfel, Ierodot
vorbeşte pe larg numai de zeul Galmoxis, afirmând că unii geţi îi mai spun şi
Qebeleizis, nume care nu mai apare în nici un izvor antic! pe de altă parte, notează şi
credinţa geţilor că =nu mai există alt zeu afară de al lor>. 8ar ambele ipoteze sunt
greşite! ceea ce pare să fie adevărat e faptul că geto-dacii au avut un henoteism, o
ierarhizare a zeilor, adorând zeitatea principală ca şi cum ar fi singura.
• Ierodot: O8upa câte am aflat de la elenii care locuiesc in Iellespont şi în
(ont, acest Galmoxis, fiind om Dca toţi oameniiE, ar fi trăit în robie la &amos,
ca sclav al lui (Rthagoras, fiul lui #nesarchos. ,poi, caştigându-şi libertatea,
ar fi dobândit avuţie multă şi, dobândind avere, s-a întors bogat printre ai lui.
'um tracii duceau o viaţa de sărăcie cruntă şi erau lipsiţi de învăţătură,
Galmoxis acesta, care cunoscuse felul de viaţă ionian şi moravuri mai alese
decât cele din 0racia, ca unul ce trăise printre elenei şi mai ales de omul cel
mai înţelept al Elladei, lângă (Rthagoras, a pus să i se clădească o sală de
primire unde-i găzduia şi-i ospăta pe cetaţenii de frunte! în timpul ospeţelor îi
învăţa că nici el, nici oaspeţii lui şi nici urmaşii acestora în veac nu vor muri,
ci se vor muta numai într-un loc unde, trăind de-a pururea, vor avea parte de
toate bunătăţile. n tot timpul când îşi ospăta oaspeţii şi le cuvânta astfel,
pusese să i se facă o locuinţa sub pământ. 'ând locuinţa îi fu gata, se făcu
nevazut din mi)locul tracilor, coborând în adâncul încăperilor subpământene,
unde statu ascuns vreme de trei ani. 0racii fură cuprinşi de părere de rău după
el şi-l )eluiră ca pe un mort. n al patrulea an se ivi însă iarăşi în faţa tracilor şi
aşa îi facu Galmoxis să creadă în toate spusele lui. 7ată ce povestesc elenii c-ar
fi facut el. 'ât despre mine, nici nu pun la îndoială, nici nu cred pe deplin câte
se spun despre el şi locuinţa lui de sub pământ! de altfel, socot că acest
Galmoxis a trăit cu multă vreme mai înaintea lui (Rthagoras. <ie că Galmoxis
n-a fost decât un om, fie c-o fi fost într-adevar vreun zeu de prin părţile Qeţiei,
îl las cu bine.O
"H
• (otrivit specialiştilor, persona)ul Galmoxis poate fi descris astfel:
• este un OdaimonO sau un OtheosO care revelează o doctrină eshatologică şi
întemeiază un cult iniţiatic de care depinde regimul ontologic al existenţei
post-mortem.
• nu este o fiinţă supranaturală de tip cosmic sau instituţional, considerat a se
afla acolo de la începutul tradiţiei, ca alţi zei traci de care vorbeşte Ierodot!
Galmoxis îşi face apariţia într-o istorie religioasă care îl precede, el
inaugurează o nouă epocă de tip eshatologic.
• revelaţia pe care el o aduce geţilor este comunicată prin intermediul unui
scenariu mitico-ritual foarte cunoscut al morţii DocultareaE şi al reîntoarcerii pe
pamant DepifaniaE.
• ideea centrală a mesa)ului lui Galmoxis se referă la supravieţuirea sau
imortalitatea sufletului.
• pentru că reîntoarcerea lui Galmoxis în carne şi oase nu constiuie o probă a
imortalităţii sufletului, acest episod pare să reflecte un ritual care rămâne
totuşi necunoscut.
• (ostexistenţa fericită nu era deloc generală ci se obţinea prin intermediul unei iniţieri,
ceea ce apropie cultul instaurat de Galmoxis de #isterele greceşti şi elenistice.
• 'eea ce pare sigur este că pentru geţi, ca şi pentru iniţiaţii misterelor eleusiene sau
pentru orfici, post-existenţa preafericită începe după moarte: numai sufletul,
principiul spiritual, îl intalneşte pe Galmoxis.
• CULTUL. (otrivit relatărilor lui Ierodot, s;a putut deduce un caracter =misteric> al
cultului lui Galmoxis, acesta comportând rituri iniţiatice ca în religiile de mistere
greceşti! se admite că o elită spirituală a geto-dacilor a practicat o formă superioară de
religiozitate, în genul celei pitagoreice sau orfice, date fiind relaţiile lor cu grecii.
• &e spune că Galmoxis, ca persona) istoric, fiind în legătură cu (itagora şi curentul
mistic impus de acesta, şi-a construit o cameră de primire pentru oamenii de frunte ai
ţării şi le vorbea despre nemurire! stătea apoi ascuns într;o cameră subterană timp de
trei ani, iar în al patrulea an apărea din nou printre oameni.
"5
• &anctuarele descoperite sunt de două tipuri: ". (atrulatere, peste douăzeci la număr,
unele dintre ele având mari dimensiuni D9"x"/ mE! $. 'irculare, de diferite mărimi! un
asemenea sanctuar, descoperit la &armizegetusa, avea o dublă funcţie: religioasă şi
astronomică, fiind în legătură cu un anumit sistem calendaristic dacic.
• (reoţii îndeplineau un rol important în viaţa comunităţii. n fruntea clerului se afla un
mare preot, care era consultat înainte de luarea marilor decizii statale. n timpul lui
.urebista este menţionat ca mare preot persona)ul istoric 8eceneu! alt mare preot
cunoscut este 'omosicus care era în acelaşi timp şi rege. (reoţii erau şi )udecători ai
poporului, medici, soli pentru încheierea tratatelor şi pentru mi)locirea păcii.
• &acrificiul omenesc se practica, cu siguranţă. Ierodot menţionează că la fiecare cinci
ani se desemna prin tragere la sorţi un sol care să-i ducă zeului dorinţele şi
rugăminţile poporului. P. (ârvan subliniază că la geto-daci cei sacrificaţi erau
întotdeauna cei mai buni, eroii. 'u timpul, obiceiul sacrificiului uman a dispărut. ,u
existat şi sacrificii de animale.
• 'ultul morţilor era extrem de dezvoltat. Qeto-dacii credeau în nemurire, în existenţa
unei alte vieţi după moarte, aspect al religiei lor care a fost şi este subliniat în
permanenţă de cercetători! cura)ul şi uşurinţa cu care dacii se sinucideau când erau
înfrânţi în războaie arată că se credeau într;adevăr =nemuritori>. *u se ştie însă dacă
se credea într;o viaţă spirituală sau în continuarea celei terestre în condiţii mai bune.
• (ână în )urul anului :KK î.I. Dsfârşitul perioadei vechi a fieruluiE, predomina
înhumarea cadavrelor, iar ulterior, până în sec. 7 d. I. 2 incinerarea, făcută chiar pe
locul mormântului ori în alt loc.
Religia greacă
$K
• 'ivilizaţia grecilor antici s-a impus în bazinul mediteranean începând cu secolele 7F-
P777 î.I.
• Qrecia nu a fost o ţară a uniformităţii şi a conformismului religios. Qeniul creator al
fiecărui oraş-stat DpolisE, fiecare insulă, fiecare provincie asigura unicitatea etnică şi
spirituală.
• (este o populaţie mai veche 2 a =pelasgilor>, =mediteraneenilor> sau =a oamenilor
mării> au venit triburile indo-europene, iar cei mai importanţi au fost aheii. 7onienii,
eolienii şi dorienii au fost alte triburi migratoare care şi-au pus amprenta asupra
civilizaţiei greceşti.
• &e recunosc cinci perioade în civilizaţia şi spiritualitatea Qreciei antice:
". (erioada =geometrică> D"K$:-4KK î.IE
$. (erioada arhaică D4KK-:KK î.I.E: întemeierea coloniilor înafara spaţiului grec.
/. (erioada clasică D:KK-/$/ î.I.E: luptele cu perşii şi expansiunea lui ,lexandru
cel #are.
9. (erioada elenistică D/$/-/" î.I.E: simbioza culturilor, civilizaţiilor şi religiilor
popoarelor incluse în imperiul macedonean.
:. (erioada romană D/" î.I.-/"/ d.I.E: decăderea vechii spiritualităţi greceşti.
Izvoarele
• 7zvoarele religiei greceşti:
". 7zvoare literare: Iomer 2 Iliada şi Odiseea! Iesiod 2 Theogonia DNaşterea
zeilorE, Munci şi zile! (indar 2 Ode! Ierodot 2 Istorii! Eschil, &ofocle şi
Euripide 2 operele tradice! lucrările scriitorilor şi părinţilor bisericeşti etc.
$. 7zvoare epigrafice: legi şi calendare sacre, formule funerare, scene rituale.
/. 7zvoare arheologice: temple, sancture, altare, morminte, reliefuri votive,
numismatica.
Divinităţile
• &e pare că, în perioada străveche, locuitorii Qreciei şi ai insulei 'reta au adorat
(ământul-#amă, ca zeiţă a fertilităţii.
$"
• 0reptat, apar informaţii despre zeii principali: Geus, Iera 2 soţia lui Geus 2 (oseidon
Dzeul mărilorE, 8emeter, ,tena, ,res, Iermes, 8ionRsos! primim apoi informaţii şi
despre alţi zei: 'haos, @ranos, 0hanatos, 'hronos, %hea etc.
• (anteonul zeilor +limpului era, în final, format din "$ zei:
". Geus
$. (oseidon 2 zeul mării
/. Iefaistos 2 zeul meştşugurilor
9. Iermes 2 curierul zeilor
:. ,res 2 zeul războiului
?. ,pollo 2 zeul artelor
4. Iera 2 soţia lui Geus
H. ,tena 2 zeiţa înţelepciunii şi a vite)iei
5. ,rtemis 2 zeiţa animalelor şi a vânătorii
"K. Iestia 2 zeiţa focului
"". ,frodita 2 zeiţa frumuseţii
"$. 8emetra 2 zeiţa fertilităţii.
• Ielios DsoareleE şi &elene DlunaE le erau inferiori acestora! Iades, fratele lui Geus,
locuia în lumea subpământeană.
• Iomer îi aşează pe zei în #untele +limp, dincolo de nori. 8e acolo ei stăpânesc peste
muritori şi le diri)ează viaţa după bunul lor plac sau după modul în care se pot folosi
de om spre a se răzbuna împotriva fraţilor din panteon.
• Iesiod afirmă că mitologia greacă veche susţine ideea naşterii zeilor unii din alţii, ca
oamenii.
• #itologia greacă a considerat că faptele extraodinare erau săvârşite de oameni
deosebiţi 2 er"ii. Ei s-au născut fie din pământene alese de zei ca mirese ocazionale,
fie din zeiţe care şi-au ales pământeni drept soţi ocazionali. @n asemenea erou era
(rometeu, plăsmuitorul neamului omenesc şi scoborâtorul focului, părintele
civilizaţiei terestre.
$$
Locaşurile de cult, sacerdoţiul, jertfele
• 6ocaşurile temporale ale zeilor se aflau pe pământ, locuri unde oamenii le aduceau
)ertfe şi prinoase. 'el mai frumos templu a fost cel dedicat ,tenei fecioara 2
(arthenonul! alte temple celebre erau cele închinate lui (oseidon şi Ierei la
(estum37talia, iar un altar deosebit a fost construit pentru Geus şi ,tena la (ergam, în
,sia #ică.
• n mod obişnuit, templul era orientat cu faţa spre răsărit, încât primele raze de soare
să lumineze faţa statuii zeului. 0emplele eroilor aveau faţa orientată spre apus,
întrucât ei erau muritori.
• , existat o preoţie la temple. +ficiul sacerdotal se transmitea din tată în fiu. &e cereau
anumite condiţii pentru acest oficiu: integritatea corporală, puritatea, discernământul,
puterea viziunii şi a înţelegerii semnelor divine.
• 6a templele închinate zeiţelor existau femei sau fecioare preotese care îndeplineau
aceleaşi atribuţii ca preoţii, cu excepţia )ertifirii animalelor.
• Geilor li se aduceau )ertfe de animale şi păsări, alături de ofrande de fructe şi cereale.
Era necesar ca victimele să nu prezinte defecte sau impurităţi. 6a început, a existat şi
sacrificiul uman.
• Socurile greceşti tradiţionale 2 locale sau generale 2 organizate în cinstea zeilor, la
început, s-au transformat apoi în prile) de sărbătoare pentru etalarea frumuseţii
corpului omenesc. 0oate )ocurile se deschideau şi se închideau cu ceremonii sacre.
,stfel erau: )ocurile olimpice Ddin patru în patru ani, începând cu anul 44? î.I.E,
)ocurile istmice, )ocurile nemeice.
Mantica
• 8in cauza firii iscoditoare a grecilor, arta ghicitului s-a dezvoltat foarte mult.
• Exista ghicitoria obişnuită, dar şi mantica oraculară. ntre oracolele cunoscute erau
cele de la 8odona DEpirE, unde frunzele ste)arului sfânt le comunciau muritorilor 2
prin preoţii tălmăcitori 2 viitorul ori cauzele trecute ale nenorocirilor prezente, sau cel
de la 8elfi. (e frontonul templului de la 8elfi se afla scrisă cea mai importantă
poruncă a antichităţii: =cunoaşte-te pe tine însuţi>.
$/
• &e practica şi o mantică bazată pe semnele naturale: zborul păsărilor, devierea
fumului, semnele măruntaielor etc.
• Surământul era foarte important! călcarea lui devenea cauza nemulţumirii zeilor.
Omul şi $es#inul 'n reli*ia *reac(
• După Mírcea Eííade, dín perspectívă íudeo-creştínă, reíígía greacă
pare să fí stat sub semnuí pesímísmuíuí: exístenţa umană este, prín
defíníţíe, efemeră şí încărcată de grí|í.
• Istorícíí, fííosofíí şí poeţíí grecí procíamă că soarta cea maí bună
pentru oamení ar fí fost să nu se nască sau, o dată născuţí, să
moară cât maí repede posíbíí.
• Moartea, totuşí, nu rezoívă nímíc, întrucât ea nu aduce extíncţía
totaíă şí defínítívă. Pentru contemporaníí íuí Homer, moartea era o
postexístenţă dímínuată şí umííítoare în bezneíe subpământene aíe
Hadesuíuí. Bíneíe săvârşít pe pământ nu era răspíătít şí răuí nu era
pedepsít.
• Această concepţíe pesímístă s-a ímpus atuncí când grecuí a íuat
cunoştínţă de precarítatea condíţíeí umane: 1. Omuí nu este, în mod
stríct, "creatura" uneí dívínítăţí; prín urmare, eí nu îndrăzneşte să
spere că rugăcíunííe saíe vor putea stabííí o anumítă "íntímítate" cu
zeíí; 2. Omuí ştíe că víaţa sa e de|a hotărâtă de către destín (moira),
soartă sau de "partea" care í-a fost atríbuítă, înţeíeasă ca tímp
acordat până ía moarte. Astfeí, moartea era hotărâtă în momentuí
naşteríí, íar durata víeţíí era símboíízată de fíruí pe care îí ţesea
dívínítatea.
• În príncípíu, Zeus poate modífíca destínuí, dar eí urmăreşte şí
respectă totuşí ceea ce este |ust (dike), íar supremaţía |usteţeí nu
$9
este decât manífestarea concretă, în socíetatea umană, a ordíníí
uníversaíe, a íegíí dívíne.
• Zeíí nu îí íovesc pe oamení fără motív, atâta vreme cât murítoríí nu
transgresează íímíteíe moduíuí íor de exístenţă; dar e greu să nu
încaící íímíteíe ímpuse, căcí ídeaíuí omuíuí este exceíenţa (arete). În
ceíe dín urmă, omuí nu díspune decât de propríííe saíe íímítărí: ceíe
care îí sunt meníte prín condíţía umană, şí maí aíes prín destín.
• Înţeíepcíunea începe odată cu conştíínţa fínítudíníí şí precarítăţíí
víeţíí umane. Prín urmare, e vorba de a profíta de tot ceea ce poate
da prezentuí: tínereţe, sănătate, bucuríí fízíce sau prííe|urí de a ne
ííustra vírtuţííe. Lecţía íuí Homer este aceasta: să trăíeştí - totaí, dar
nobíí - în prezent.
• Acest "ídeaí", apărut dín dísperare, va cunoaşte modífícărí. Dar
conştíínţa íímíteíor predestínate şí a fragííítăţíí exítenţeí nu s-a şters
nícíodată.
• Departe de a ínhíba forţeíe creatoare aíe geníuíuí reíígíos grec,
această vízíune tragícă a dus ía revaíorízarea paradoxaíă a condíţíeí
umane. Deoarece zeíí í-au obíígat să nu treacă díncoío de íímíteíe
saíe, omuí a sfârşít prín a reaííza perfecţiunea şí, píecând de aící,
sacralitatea condiţiei umane. Omuí grec a redescoperít şí desăvârşít
sensuí reíígíos aí "bucuríeí de a trăí", vaíoarea sacramentaíă a
frumuseţíí trupuíuí, funcţía reíígíoasă a orícăreí petrecerí coíectíve
organízate: procesíuní, |ocurí, competíţíí sportíve etc.
• În mod paradoxaí, o reíígíe care procíamă dístanţa íreductíbííă
díntre íumea dívínă şí aceea a murítorííor face dín perfecţíunea
corpuíuí omenesc reprezentarea cea maí adecvată zeííor.
• A fost vaíorízat şí prezentul. Símpíuí fapt de a exísta, de a trăi în
timp, poate avea o dímensíune reíígíoasă. "Bucuría de a trăí"
descoperítă de grecí nu este o píăcere de típ profan: ea reveíează
$:
beatítudínea de a exísta, de a partícípa, chíar ía moduí fugar, ía
spontaneítatea víeţíí şí ía maíestatea íumíí.
• Grecíí au învăţat că ceí maí sígur mí|íoc de a te sustrage tímpuíuí
este aceía de a expíoata comorííe, de nebănuít ía príma vedere, aíe
cíípeí trăíte.
BIBLIOGRAI! ORI!"#A#I$%
• Emííían Vasííescu, Istoria religiilor, Edítura Dídactícă şí Pedagogícă, Bucureştí, 1998
• Aíexandru Stan, Remus Rus, Istoria religiilor, EIBMBOR, Bucureştí, 1991
• Mírcea Eííade, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, Unívers Encícíopedíc, Bucureştí, 2000
• Gíovanní Fííoramo, Manual de istorie a religiilor, Humanítas, Bucureştí, 2003
• |ean-Píerre Vernant, I. Mit şi gândire în Grecia antică; II. Mit şi religie în Grecia antică, Edítura
Merídíane, Bucureştí, 1995
• Feííx Buffíere, Miturile lui Homer şi gândirea greacă, Edítura Unívers, Bucureştí, 1987
• Píerre Leveque, Aventura greacă, voí. 1, 2, Edítura Merídíane, Bucureştí, 1987
• Gheorghe Víăduţescu, ilosofia în Grecia vec!e, Edítura Aíbatros, Bucureştí, 1984
%E67Q7, %+#,*76+%
• 7talia a fost, mai mult decât Qrecia, teatrul invaziilor continue ale unor populaţii
dinafară. (este unele populaţii meditaraneene, se aşează 2 spre sfârşitul mileniului 77
î.I. 2 triburi migratoare venite din nordul ,lpilor.
• (rima mare invazie a fost însă cea a popoarelor italice! invazia face parte din mare
mişcare a triburilor indo-europene stabilite mai înainte în Europa 'entrală! de la
8unărea de mi)loc, au pornit spre &E triburile elenice, iar spre &P cele italice.
• @n alt strat etnic este cel etrusc, care a dezvoltat în spaţiul italic o istorie uimitoare şi
mult controversată, începând cu sec. P777 î.I.! asemănările acestei civilizaţii cu cele
din +rientul apropiat a acreditat tot mai mult teza originii orientale a etruscilor.
'ivilizaţia etruscă stă la baza culturii romane şi a moştenirii culturale pe care romanii
au lăsat-o Europei.
• 0ot în sec. P777 î.I. are loc începutul colonizării 7taliei de către greci.
• n sec. P î.I. 2 invazia galilor, populaţie de neam celtic.
• 4:9 2 întemeierea %omei, apoi expansiunea ei.
• (olitic, %oma a trecut prin trei faze: regalitatea D4:9-:K5 î.I.E, republica D:K5-/" î.I.E
şi imperiul D/" î.I.-94?E.
$?
• Reli*ia e#ruscil"r. *u este bine cunoscută. 8upă credinţa etruscă, existau două
consilii de zei! sacerdoţiul era bine organizat, deşi nu forma o castă! disciplina etruscă
era un dar divin, fiind transmisă de către zei! în miezul disciplinei religiei era
cercetarea măruntaielor victimelor, mai ales a ficatului! cultul morţilor era foarte
dezvoltat: cele mai importante monumente rămase sunt cele mortuare.
• &e practica sacrificiul uman, obicei care a dat naştere mai târziu luptelor de gladiatori.
• <emeia se bucura de o libertate deosebită şi întruchipa însăşi casa, familia.
• ncon)urată de latini, sabini şi etrsuci şi ulterior aflată în contact cu oscii, umbrii şi
samnaţii, civilizaţia romană 2 spre deosebire de ceea ce s-a petrecut în Qrecia 2 nu a
convieţuit cu celelalte cetăţi-stat prezente în 6atium şi în restul 7taliei şi nici nu a fost
posibilă vreo formă de omogenitate religioasă.
• RELIGIA ROMAN2 ÎN PERIOADA REGALIT2.II
• Zeii. n fruntea panteonului roman 2 Supiter, zeul cerului strălucitor, adorat la început
ca zeu al agriculturii! Supiter a a)utat la consolidarea unităţii statului roman: el a fost
impus şi celorlalte popoare cucerite de romani. &pre deosebire de greci, care îşi
organizaseră de timpuriu un panteon, romanii nu aveau la începutul perioadei istorice
decât o triadă de zei ierarhizată: Supiter, #arte şi Tuirinius.
• 7unona 2 devenită mai târziu soţia lui Supiter 2 era protectoarea femeii! ea prote)a mai
ales naşterea copiilor.
• #arte era cel mai popular zeu roman, fost zeu al vegetaţiei de primăvară! ca atare, îi
era consacrată prima lună a anului, martie! a devenit apoi zeu al războiului, fiind
considerat strămoşul romanilor, tatăl legendarilor %omulus şi %emus.
• 7anus este cel mai vechi dintre zeii popoarelor italice.
• #inerva e zeiţa meşteşugurilor! împreună cu Supiter şi cu 7unona, forma o triadă.
• Penus 2 zeiţa iubirii.
• 8atorită spiritului lor pragmatic, romanii au considerat că şi cel mai neînsemnat act
este efectul acţiunii divinităţii, astfel încât întâlnim zei pentru fiecare act de creştere a
$4
grâului, spre exemplu: un zeu se îngri)ea de căderea sămânţei în pământ, altul de
apariţia primelor frunzuliţe, al treilea de creşterea plantei etc.
• (e de altă parte, fiecare om era prote)at de un geniu, văzut ca o zeitate tutelară.
• Cul#ul er"il"r şi mi#"l"*ia nu au avut la romani dezvoltarea de la greci, pentru că
mitologia romană a fost sufocată de cea grecească. 'etatea destinată să domine lumea
nu cunoştea comogonia, nici teogonia şi nici antropogonia! ea nu avea nici poeţi care
să îndeplinească 2 asemenea spaţiului grecesc 2 şi rolul de =teologi> şi de poli de
orientare cosmologică, şi nici prezicători sau profeţi.
• ,cestei lipse de mitologie îi corespunde însă o centralitate şi o supraevaluare a ritului.
=8acă mitul e de origine greacă, ritul e de origine latină> D(aolo &carpiE
• Sacer$"%iul şi c"le*iile reli*i"ase. *u a existat o castă sacerdotală! cultul public se
săvârşea însă sub controlul statului de către oficianţi speciali şi de confreriile
religioase.
• 8e)a din epoca preromană, conducătorul politic era încon)urat de un corp sacerdotal,
dar acesta a devenit cu timpul atât de specific încât, la %oma, fiecare colegiu îşi avea
o competenţă anume.
• n fruntea ierarhiei sacerdotale se afla regele. ,cesta, împreună cu alte câteva
persoane, făcea parte din colegiul pontifical.
• @rma apoi o categorie specială numită =flamines> 2 ": la număr 2 dintre care câţiva
erau cei mai importanţi: ai lui Supiter, ai lui #arte şi ai lui Tuirinius. <laminii nu
formau o castă, nici măcar un colegiu: fiecare flamin era autonom şi ţinea de o
divinitate de la care îşi lua numele. &e distingeau prin costumul lor ritual şi prin
marele număr de interdicţii de care trebuiau să ţină seama.
• (ontificii erau înţelepţii din epoca veche, latină, deţinători ai tradiţiilor poporului! se
ocupau cu compilarea normelor de conduită şi înregistrau evenimentele din viaţa
statului! întocmeau calendarul religios şi civil. Erau numiţi de rege, apoi se alegeau!
în fruntea lor se afla pontifex maximus. ,cesta avea funcţia pe viaţă. 8in punct de
$H
vedere al ierarhiei religioase, era subordonat regelui! din punct de vedere al
prerogativelor )uridice, era superiorul lui.
• n subordinea lui se găseau şi vestalele, fecioare consacrate templului zeiţei Pesta.
'ele şase vestale aparţineau colegiului pontifical! erau alese între vârsta de şase şi
zece ani, de către marele pontif şi erau consacrate pentru o durată de /K de ani. Ele
păzeau salvarea poporului roman şi întreţineau focul %omei, pe care nu-l lăsau să se
stingă niciodată. (uterea religioasă a vestalelor ţinea de virginitatea lor: daca o vestală
încălca regula castităţii, era închisă de vie într-un mormânt subteran, iar partenerul ei
era ucis în chinuri.
• ,ugurii erau un fel de prezicători, deoarece toate acţiunile statului erau precedate de
cercetarea semnelor prevestitoare! aceasta nu echivala însă cu ghicirea viitorului.
'olegiul augurilor era tot atât de vechi şi de independent precum colegiul pontifical.
&ecretul disciplinei lor a fost însă foarte bine păstrat.
• ,lături de aceste colegii, cultul public cuprindea numeroase grupuri închise, fiecare
dintre acestea fiind specializat într-o =tehnică> religioasă aparte.
• Ri#urile +u!lice. %ugăciunea era socotită având puteri magice: se rostea fără
schimbare sau greşeală, stând în picioare, cu capul acoperit. +ficiantul rostea
rugăciunea cu glas tare, iar ceilalţi o repetau cu gri)ă. 8ivinitatea se saluta ducând
mâna la gură Dde unde s-a format termenul =adorare>E. n general, rugăciunea romană,
punând accentul pe ritual şi pe formă, nu era cuprinsă de trăire şi pioşenie.
• Sacri&iciile ocupau cel mai important loc în cult, fiind amănunţit descrise. Erau
sângeroase sau nu, din animale, păsări, cereale, lapte, miere. &acrificiile cultului
public erau aduse de magistraţi 2 consuli, pretori 2 atunci când era vorba de o
ceremonie de stat! când sacrificiul i se aducea unei anumite zeităţi, sacrificatorul era
preotul din templu! pentru cultul particular, sacrificiul era adus de către =pater
familias>.
• Cul#ul m"r%il"r. &ufletele duceau o viaţă asemănătoare celei de aici, fie în mormânt,
fie într;o regiune subterană! împărăţia morţilor nu era complet izolată de cea de aici.
$5
• RELIGIA ÎN TIMPUL REPU3LICII. &;a a)uns la elenizarea religiei romane. n
faţa splendorii zeităţilor greceşti, cele romane pălesc, unele se contopesc cu cele
dintâi, altele îşi pierd cu totul importanţa. 'aracterul conservator al religiei romane a
păstrat neschimbat multă vreme doar cultul. &e înalţă temple pentru zeii greci. n
acest spaţiu pătrund apoi şi zeităţi orientale, născându-se astfel sincretismul religios.
'urentele filosofice ruinează religia şi morala romană, ca şi arta, literatura, teatrul,
comedia. &ărbătorile religioase sunt uitate, rămânând în atenţie doar cele mai
importante! mai ales în timpul războaielor civile, templele erau goale, iar multe dintre
cultele vechi au fost uitate.
• RELIGIA ÎN TIMPUL IMPERIULUI. +ctavian ,ugust a reuşit să restaureze
religia romană pentru încă /KK de ani, prin aplicarea următoarelor măsuri:
". %estaurarea templelor căzute în ruină
$. %eintroducerea vechilor serbări religioase
/. &porirea numărului preoţilor
9. ntărirea cultului zeiţei Pesta
:. %evizuirea cărţilor sibiline
?. ntărirea cultului familial
4. 7nstaurarea tradiţiei cultului împăratului.
• 8ecadenţa vechii religii romane a fost generată de sincretismul spiritului religios
specific cu amprenta nouă a cultelor orientale 2 cultul lui 7sis, +siris, al lui #ithra 2
care au adus cu ele:
". noutatea sentimentalismului mistic
$. preponderenţa elementului feminin printre adepţi
/. casta sacerdotală deţinătoare a tainelor cultului respectiv.
• 'hiar unii împăraţi romani au încura)at pătrunderea acestor culte la %oma.
/K
Carac#eris#ici ale reli*i",i#(%ii r"mane
• &e manifesta un interes foarte viu, de natură religioasă, pentru realitatea imediată,
concretizată mai ales în atitudinea faţă de anomalii, accidente sau inovaţii. 8e aici şi
dispoziţia ametafizică şi lipsa mitologiei.
• + inovaţie radicală echivala cu o atingere adusă normei.
• &emnificaţia precisă a minunilor nu era evidentă, ea trebuind să fie descifrată de
profesionştii cultului! aşa se explică 2 spre exemplu 2 respectul amestecat cu teamă
arătat faţă de 'ărţile &ibiline. 8ivinaţia consta în interpretarea prevestirilor văzute sau
auzite.
• Qeniul religios roman se distinge prin pragmatism, căutarea eficacitătii, prin
sacralizarea colectivităţilor organice: familie, gintă, patrie.
• <idelitatea faţă de anga)amente, disciplina romană, devotamentul faţă de stat,
prestigiul 8reptului se explică prin conceptul de depreciere a persoanei umane:
individul conta pentru că îi aparţinea grupului său.
• &ub influenţa filosofiei greceşti şi a cultelor orientale ale mântuirii, au descoperit
romanii importanţa religioasă a persoanei, dar aceasta s-a produs mai ales la populaţia
urbană.
ISLAMISMUL
4. Ara!ia an#eislamic(
• 7slamul numără azi peste un miliard de adepţi şi a dat naştere unei civilizaţii
prestigioase, a cărei influenţă continuă să se facă prezentă în lumea modernă.
• 0ermenul Lislam; înseamnă, în sens propriu, atitudinea religioasă de supunere faţă de
8umnezeu! este adevărata religie, adeziunea la 8umnezeul unic, propovăduită de
trimişii dintotdeauna ai lui 8umnezeu.
• 0oţi cei ce cred într;un 8umnezeu unic, conformându-se şi supunându-se
învăţăturilor transmise de #oise, 7isus, #ahomed sau oricare alt profet sunt, în
/"
concepţia C"ranului, musulmani, indiferent dacă aceasta se întâmplă înainte de
revelaţia C"ranului sau după aceea.
• 7slamul este ultima dintre marile religii monoteiste, născută la #ecca, în ,rabia, la
începutul secolului P77 d.I.
• 6a apariţia islamului, (eninsula arabică era neorganizată din punct de vedere religios,
politic şi social.
• Exista un contrast marcant între teritoriile din &ud, orientate către +ceanul 7ndian
care, datorită musonului, se bucurau de o vegetaţie abundentă şi unde predomina
populaţia sedentară şi ,rabia nordică, expusă capriciilor ploilor rare şi puţin
abundente, unde trăiau beduinii nomazi.
• P"li#ic. &ub conducerea unui şeic sau said, populaţia sedentară şi cea nomadă era
organizată în triburi independente, dintre care se evidenţiază două grupări rivale,
legate de urmaşii lui ,vraam: arabii din sud sau Remeniţii şi cei din nord3nazaritenii,
descendenţi din 7smael.
• ,rabia de &ud a cunoscut de timpuriu o civilizaţie avansată, dar şi ocupări succesive,
începând cu sec. 7F î.I.
• ,rabia de *ord a intrat mult mai târziu în istorie: beduinii, mari crescători de cămile,
nu au cunoscut vreo formă de organizare. ,bia în sec. 77 î.I. #ecca, organizată de
puternica familie TuraRs în Lrepublica neguţătorilor;, preia traficul între +ceanul
7ndian şi #area #editerană, devenind punctul de plecare al caravanelor organizate.
,rabii nordici se mândreau cu puritatea rasei lor.
• &tructura tribală ara alcătuită din familie, clan şi trib! gruparea se baza aproape
exclusiv pe înrudirea de sânge! legăturile de rudenie şi filiaţia devin noţiuni sacre, iar
legătura de sânge va constitui întotdeauna liantul intangibil al clanului. 0oţi membrii
se anga)ează să apere viaţa şi onorarea întregului trib, şi toţi membrii tribului se
anga)ează să-l apere pe fiecare membru în parte. Ei sunt o singură fiinţă.
/$
• Reli*i"s. ,rabii aveau o religie de tipul unui politeism puţin evoluat. n ciuda
diferenţelor mari de credinţe, se poate afirma un complex de trăsături comune: existau
divinităţi locale sau tribale puţin individualizate şi, adesea, cu caracter astral, despre
care se presupunea că erau întrupate în pietre sacre. 8easupra acestora se afla ,llah
DL8umnezeu;E, recunoscut în sec. P77 î.I. ca 8omn al 0emplului DUabaE din #ecca!
,llah nu avea grandoarea divinităţii unice din religiile monoteiste, dar se ridica
deasupra celorlalate divinităţi tribale, fiind prin excelenţă protectorul tribului.
• &e practicau anumite ceremonii în )urul pietrelor şi obiectelor sacre ce se păstrau la
#ecca, în Uaba, care, încă înaintea islamului, devenise centrul unui celebru pelerina).
• n toate momentele importante ale vieţii erau consultaţi magii. Exista credinţa în
nenumărate spirite binefăcătoare sau răufăcătoare.
• &acerdoţiul era organizat doar la #ecca, unde era încredinţat familiilor nobile. n
epoca mai veche se aduceau şi sacrificii omeneşti, înlocuite apoi cu )ertfe animale.
• ,rabii credeau în viaţa viitoare.
• Piaţa morală era aproape necunoscută: ducând o viaţă aspră în care numai cei
puternici răzbeau, vechii arabi considerau drept însuşiri supreme forţa şi vicleşugul,
îmbinate uneori cu o anumită artă teatrală.
• Era admisă poligamia şi se practica mai ales de către cei cu posibilităţi materiale
deosebite. &e admitea şi concubina)ul. <emeia avea o situaţie foarte grea, iar naşterea
fetelor era socotită un blestem.
• n ,rabia exista şi o minoritate evreiasacă, organizată în comunităţi, mai ales în
regiunea oraşului 7athreb3#edina. Evreii migraseră în urma cuceririi (alestinei de
către romani şi se constituiau într;o colonie puternică.
• 7nfluenţa iudaică se resimte sub raport economic şi moral. #onoteismul lor curat şi
concepţia despre răsplata faptelor au )ucat un rol important în apariţia islamului şi în
formarea doctrinei acestuia. n elaborarea definitivă a noii religii se vor resimiţi, de
asemenea, spiritul legii iudaice şi multe elemente ale Pechiului 0estament care intră
în islam.
//
• Existau aici şi creştini. &pre deosebire de evrei, care confereau religiei lor un caracter
naţional, creştinismul vine cu o concepţie universalistă despre religie şi cu spiritul
prozelitist al primelor secole creştine. 'reştinismul se răspândeşte masiv în sudul
,rabiei, mai ales în Bemen. n partea arabă situată sub influenţa .izanţului se
răspândise îndeosebi monofizitismul, iar în partea influenţată mai ales de (ersia 2
nestorianismul. n centrul ,rabiei se aflau chiar şi unii pustinici, retraşi în deşert.
• E sigur că #ahomed a avut informaţii asupra creştinismului, iar 'oranul are părţi în
care se resimte doctrina creştină, cu deosebire în capitolele privitoare la aşteptarea
temătoare a )udecăţii finale.
• %eligios, o altă influenţă suferită de #ahomed a fost aceea a unor demnitari înţelepţi
numiţi hanifi, care cred într;un 8umnezeu, îl venerează pe ,vraam, nutresc respect
deosebit faţă de iudaism şi creştinism dar nu sunt de acord cu practicile şi dogmele
acestora, respectă câteva vestigii ale tradiţiei religioase vechi! ei se abţineau însă de la
cultul dominant al arabilor, fără controverse ori polemici. Ianifii nu alcătuiau un trib,
nu se întruneau în cercuri! erau persoane care se bucurau de o consideraţie deosebită,
fiind socotiţi elita spirituală a arabilor.
• Ianifii îi vor face concurenţă lui #ahomed, iar după apariţia islamului unii vor
îmbrăţişa noua religie, alţii vor deveni creştini, iar alţii vor continua să caute adevărul
în altă parte şi să ducă o viaţă ascetică.
• %ăspândirea iudaismului şi a creştinismului în ,rabia au provocat o stare de spirit
propice îndepărtării de vechea religie idolatră şi de căutare a unei noi mişcări
religioase. ,ceasta va fi adusă de #ahomed.
5. Ma-"me$
• #ahomed a fost un persona) istoric ce oferă, pentru istoria religiilor, o mai bună
înţelegere a puterii unui geniu istoric.
• &-a născut la #ecca, între anii :?4 şi :4$ şi a făcut parte din puternicul trib al
VuraRsiţilor. %ămâne orfan de mic şi a fost crescut de rudele sale sărace. (ână la $9 de
ani, viaţa sa e aproape necunoscută! acum intră în servicul unei văduve bogate numită
/9
Uhadi)a, care s-a folosit de el în afacerile sale comerciale, iar mai târziu s-a şi
căsătorit cu el, în ciuda diferenţei de vârstă de ": ani dintre ei.
• ,ceastă căsătorie a fost foarte fericită pentru #ahomed, oferindu-i posibilitatea
existenţei, vază în cadrul societăţii şi timp pentru meditaţie! soţia sa l-a încura)at mult
în încercările vocaţiei sale religioase. 8upă moartea primesi sale soţii, a mai avut alte
nouă neveste.
• Este greu de spus cum a )uns #ahomed la conştiinţa misiunii sale de profet al
arabilor. *u se cunosc prea multe amănunte ale vieţii sale dinaintea primelor sale
revelaţii, către anul ?"K. 0radiţia mahomedană istoriseşte o serie de întâmplări încă
din copilăria profetului, care prevesteau marele rol pe care el avea să-l )oace mai
târziu. &e pare că era vorba de retragere spirituală în peşteri şi în alte locuri
însingurate, practică străină politeismului arab.e posibil ca #ahomed să fi fost
impresionat de vechile, rugăciunile şi meditaţiile călugărilor creştini pe care îi
întâlnise sau de care auzise.
• E foarte posibil ca #ahomed să fi fost impresionat de veghile, rugăciunile şi
meditaţiile călugărilor creştini pe care îi întâlnise sau despre care auzise în călătorile
sale.
• 'riza sufletească din care #ahomed a ieşit încredinţat de misiunea sa profetică s-a
dezlănţuit pe la vârsta de 9K de ani! acum s-a manifestat în el o puternică nevoie de
singurătate, linişte şi meditaţie! şi-a făcut obiceiul de a se retrage în fiecare an câte o
lună într-un munte din apropierea oraşului #ecca, unde practica o asceză severă. ,ici
a avut o serie de viziuni, identificate, la început doar de către el şi familie, cu revelaţii
divine şi cu calitatea sa de ales al lui 8umnezeu.
• 'a urmare a unei asemena viziuni din anul ?"$, prin care i se poruncea să-şi facă
publice revelaţiile primite, #ahomed îşi începe apostolatul. El pune accentul pe
puterea şi mărinimia lui 8umnezeu, care l-a făcut pe om =dintr-un cheag de sânge>, a
făcut cerul, munţii, pământul! el evocă bunătatea lui 8umnezeu, dar nu menţionează
în primele sale proclamaţii unitatea divinului. + altă temă a predicii sale este iminenţa
)udecăţii şi învierea morţilor! el dezvoltă chiar viziuni apocaliptice: munţii se vor
muta şi, topiţi, vori fi făcuţi pulbere şi cenuşă! profetul vorbeşte de un incendiu
cosmic, iar trâmbiţe de foc şi de aramă topită vor cădea peste oameni. #orţii vor învia
/:
şi vor ieşi din morminte! învierea se va petrece într-o clipă: oamenii vor fi adunaţi
înaintea tronului, drepţii la dreapta şi răufăcătorii la stânga. Sudecata se va face pe
temeiul celor scrise în 'artea faptelor omeneşti! profeţii trecutului vor fi chemaţi să
mărturisească faptul că ei au proclamat monoteismul şi că şi-au prevenit
contemporani. *ecredincioşii vor fi meniţi chinurilor iadului. &e insistă mai ales pe
fericirile care-i aşteaptă pe crdincioşi în paradis! ele sunt cu precădere de ordin
material. (roclamând: =*u există alt 8umnezeu în afara lui 8umnezeu>, #ahomed
nu viza să întemeieze o nouă religie, ci dorea doar să-şi trezească concetăţenii, să-i
convingă că trebuie să-l venereze numai pe ,llah.
• +poziţia faţă de noua învăţătură s-a arătat imediat, din cauze multiple: atunci când
profetul a proclamat adevărata religie, arabii nu i s-au împotrivit atât timp cât nu s-a
atins de zeii lor! pentru oligarhia însărită a VuraRisiţilor, renunţarea la păgânism
echivala cu pierderea privilegiilor! recunoaşterea lui #ahomed ca adevărat apostol al
lui 8umnezeu însemna totodată recunoaşterea supremaţiei politice! mai grav:
revelaţia proclamată îi condamna pe strămoşii politeişti ai tribului la focul veşnic,
idee inacceptabilă pentru o societate tradiţionalistă.
• (rimii adepţi au fost soţia lui #ahomed, fiicele acesteia şi fii lui adoptivi! atitudinea
triburilor l-a determinat să nu mai predice în public, o perioadă. , plecat apoi la
Batreb, unde erau foarte mulţi evrei şi unde învăţătura sa monoteistă ar fi putut găsi
teren prielnic. ,nul ?$$ constituie anul fugii lui #ahomed de la #ecca la Batreb, an
identificat cu expatrierea, cu ruperea legăturilor cu triburile vechi! este anul începerii
erei musulmane! numele oraşului va fi modificat din Batreb în #edina, care înseamnă
=oraşul profetului>.
• 8acă până acum #ahomed fusese mai ales un om religios, de acum accentul cade pe
aspectul politic al activităţii sale: pune ordine în treburile interne ale oraşului,
stabileşte un loc de cult unde oficiază el însuşi anumite rugăciuni. ncep lupte de
cucerire a împre)urimilor, iar la anul ?/K cade însuşi oraşul #ecca. 6a Uaaba, a
distrus cele câteva sute de idoli şi a orânduit ritualul cultului în forma, zicea el,
stabilită de ,vraam, părintele arabilor. 'apitala a rămas însă la #edina.
• n anii următori, a supus aproape întreaga ,rabie. n anul ?/$ a făcut un pelerina) de
adio la #ecca şi a stabilit toate amănuntele cultului.
/?
• 6a #edian, moare în acelaşi an.
• 7storia religioasă şi istoria universală nu cunosc un exemplu asemănător demersului
întreprins de #ahomed.
• 'ucerirea oraşului #ecca şi întemeierea unui stat teocratic demonstrează că geniul
politic al profetului nu era mai pre)os de geniul său religios.
• *imic din biografia sa, atât cât este cunoscută, nu pot explica nici teologia, nici
predica şi succesul lui, nici perenitatea realizării sale: islamul şi teocraţia musulmană.
• (rin noul mesa), el reintegra indivizii întro comunitatea nouă, de ordin religios. El a
creat naţiunea arabă, permiţând expansiunii musulmane să extindă comunitatea
credincioşilor peste frontierele etnice şi rasiale. Energia războaielor intertribale a fost
canalizată spre războaie externe, împotriva păgânilor, pentru victoria monoteismului
islamic.
• #ahomed limitează la patru numărul soţiilor legitime.
• 7slamul nu constituie o biserică şi nu posedă un sacerdoţiu! cultul poate fi săvârşit de
oricine, nici nu este necesar să fie oficiat într-un sanctuar.
6. I,)"arele $e cre$in%(
Mesa/ul C"ranului
• 'oranul constituie textul sacru al musulmanilor şi conţine revelaţia făcută de
8umnezeu lui #ahomed prin mi)locirea spiritului sau a îngerului, identificat cu
Qarviil.
• <iecare cuvânt din 'oran este un cuvânt al lui 8umnezeu, fapt pentru care în islam se
acordă maximă atenţie în transmiterea lui. 8e aceea, #ahomed a pus ca o parte din
'oran să fie scris de către Gaid, fiul său adoptiv. 8upă moartea lui #ahomed, primul
calif 2 ,bu-.aJr D?/$-?/9E 2 a cules textele existente şi părţile transmise prin
memorie. (entru a evita constrastele între diferitele variante, @tman 2 al treilea calif 2
/4
a poruncit să se pregătească o ediţie oficială a 'oranului, valabilă şi astăzi, şi le-a
distrus pe toate celelalte.
• 'oranul este compus din ""9 capitole numite =sure>, împărţite şi acestea în ?.$"5
versete. 6a redactarea lui şi la împărţirea în sure nu s-a ţinut seama de conţinut, ci s-a
avut în vedere doar un criteriu exterior: au fost aşezate la început surele mai lungi Dîn
afară de primaE iar la sfârşit cele scurte. 'ele mai des recitate sure sunt prima 2 foarte
scurtă, având în islamism valoarea pe care o are rugăciunea Tatăl nostru în creştinism
şi fiind rostită în toate împre)urările vieţii, şi a 5$-a 2 un fel de crez musulman foarte
scurt şi concis.
• (entru musulmani, 'oranul este o reproducere parţială a 'oranului originar păstrat în
ceruri, care e veşnic şi increat şi care nu poate fi asemuit nici unei scrieri omeneşti. El
e exprimat în limba arabă şi orice traducere într-o limbă străină îi ştirbeşte din
conţinut! nu se admite nici studierea istorico-critică a 'oranului.
• 7ris#"s 'n C"ran: este #esia, fiul #ariei D/, 9:E, conceput prin intervenţie divină
D$", 5"! ??, "$E, profet D"5, /KE, aducător al unei revelaţii 2 Evanghelia 2, care-i
călăuzeşte pe oameni. 7 se atribuie diferite minuni. &e neagă faptul că ar fi fost
8umnezeu D:, "4: ='ei care spun L8umnezeu este Iristos, fiul #ariei; sunt
tăgăduitori>E sau <iu al lui 8umnezeu D9, "4"! 5, /K! "5, /9-/:E. Iristos e totuşi
definit drept =cuvântul lui 8umnezeu> D/, /5-9:! 9, "4"E şi rod al 8uhului &ău.
• Există cinci stâlpi ai credinţei:
• 'ultul rugăciunii canonice, ce presupune cinci prosternări zilnice
• (omana prevăzută de lege
• (ostul din zori până în amurg, în luna ramadan
• (elerina)ul
• (rofesiunea de credinţă, adică repetarea formulei: =*u există alt dumnezeu în
afară de ,llah şi #ahomed este trimisul său>
• 8in punct de vedere al morfologiei religioase, mesa)ul lui #ahomed, aşa cum a fost
formulat în 'oran, reprezintă expresia monoteismului absolut: ,llah este 8umnezeu,
singurul 8umnezeu.
/H
• ,llah cârmuieşte nu numai ritmurile cosmice, ci şi faptele oamenilor. +mul este slab
nu ca urmare a păcatului originar, ci pentru că este doar o făptură. *imic nu este liber
în lume, înafară de 8umnezeu.
• 8ată fiind failibilitatea omului, 'oranul nu încura)ează asceza sau monahismul.
• Piaţa religioasă este reglementată de instituţii care normează în acelaşi timp aspectele
)uridice.
Al#e i,)"are $e cre$in%( ale islamului
• 7a$i#- este al doilea izvor doctrinar. 8eoarece 'oranul nu cuprindea norme de
comportament pentru toate împre)urările religioase, sociale, )uridice etc. în care s-ar fi
găsit credincioşii, s-a recurs la culegerea tradiţiilor orale pentru aflarea atitudinii
profetului în astfel de împre)urări. 8in miile de tradiţii care circulau, au fost selectate,
în secolul 7F, cele considerate autentice, care au şi fost comentate de către Wteologi=
renumiţi.
• I*ma conţine soluţionările mai noi care nu sunt cuprinse în primele două izvoare de
credinţă şi s-a realizat prin recurgerea la consensul erudiţilor musulmani dintr-o
anumită epocă.
8. D"c#rina islamic(
• 7slamismul este un sincretism, care cuprinde în doctrina sa un amestec de elemente
religioase, diferite ca provenienţă şi factură.
• Dumne,eu. 8ogma esenţială a islamismului este aceea a unicităţii lui 8umnezeu.
nsuşirile atribuite 6ui sunt aceleaşi ca în mozaism şi creştinism! numărul atributelor
divine, cuprinse în 'oran şi Iadith, este de 55 şi mahomedanii trebuie să le cunoască
şi să le recite cu a)utorul unor mătănii.
• 8umnezeu este creatorul lumii şi al oamenilor! ordinea creaţiei a fost: apa, pământul,
munţii, vieţuitoarele şi, la sfârşit, omul.
/5
• <aptele oamenior nu sunt libere: ,llah însuşi creează faptele omului şi acesta nu face
decât să le execute în mod inevitabil.
• În*erii. &unt creaţi de 8umnezeu din lumină şi au misiunea de a-6 lăuda pe 'reator
şi de a duce oamenilor poruncile 6ui. 'ăpetenia lor este Qavriil! cei mai mulţi dintre
ei au resposnabilităţi speciale şi unice. @n loc deosebit îl ocupă şi îngerul căzut în
păcatul trufiei, întrucât nu a acceptat să se prosterne în faţa lui ,dam, la porunca lui
8umnezeu.
• 'redinţa în spirite 2 fiinţe create de 8umnezeu din foc, dintre care o parte sunt buni şi
o altă parte sunt răi 2 este o reminiscenţă din vechiul păgânism arab.
• Pr"&e%ii. &unt oameni aleşi de 8umnezeu dintre credincioşii cei mai buni, care au
primit sarcini de mare importanţă. *umărul lor este foarte mare: depăşeşte 2 potrivit
tradiţiei 2 o sută de mii, dar 'oranul numeşte $: de asemenea profeţi şi trimişi. 8intre
ei, şase sunt foarte importanţi: ,dam, *oe, ,vraam, #oise, 7isus şi #ahomed, cel
care este =pecetea>, încheind numărul profeţilor.
• Es-a#"l"*ia. <oarte importantă în învăţătura mahomedană, este vag expusă în 'oran,
având puternice influenţe iudaice şi creştine.
• &e crede că, după moartea trupului, sufletele merg la un fel de )udecată particulară!
după aceea, sufletele rămân în mormânt într-o beţie sau somn al morţii, până la
)udecata finală. &ufletele profeţilor şi ale martirilor sunt scutite de această anticameră
şi merg direct în paradis.
• Giua )udecăţii va fi precedată de minuni şi semne apocaliptice. @n fel de #esia
islamic va converti lumea la islamism şi va aduce pe pământ ordinea şi dreptatea.
• 6a )udecata de apoi, care se face în faţa lui ,llah, faptele oamenilor vor fi cântărite pe
o balanţă, după care sufletele vor trece un pod Wmai subţire decât firul de păr şi decât
tăişul sabiei=, de pe care cei răi se vor prăbuşi în iad. 8esfătarea raiului este plină de
plăceri senzuale, iar pedepsele iadului de chinuri îngrozitoare! cu timpul, s-a introdus
un element spiritual în interpretarea textelor referitoare la paradis, astfel că pentru cei
buni se afirmă fericirea de a-6 contempla pe 8umnezeu.
9. Cei cinci s#:l+i ai cre$in%ei
9K
• 6egea islamică împarte faptele oamenilor în mai multe categorii: obligatorii,
recomandate, îngăduite, condamnabile şi interzise.
• ntre faptele obligatorii se numără cu prioritate cei cinci stâlpi ai credinţei.
9.4. M(r#urisirea cre$in%ei
• &e face prin rostirea formulei şahada: =*u este 8umnezeu înafară de ,llah şi
#ahomed este profetul său>. Ea se rosteşte la intrarea în islamism şi în alte
împre)urări, dar mai ales când se apropie moartea.
• #ărturisirea de credinţă reprezintă condiţia pentru a se putea trece la îndeplinirea
celorlalte obligaţii islamice.
9.5. Ru*(ciunea ri#ual(
• 0rebuie să fie rostită de cinci ori pe zi, de preferinţă în comun cu alţi credincioşi şi cu
faţa spre #ecca.
• 'ele cinci momente precise nu sunt ore fixe, ci etape ale mişcării soarelui:
• n zori
• 6a miezul zilei
• n intervalul dintre prânz şi apusul soarelui
• 6a apusul soarelui
• n intervalul determinat de dispariţia ultimelor licăriri ale crepusculului.
• +rele variază astfel în funcţie de anotimp şi de locul geografic unde se află
musulmanul.
• %ugăciunea neîndeplinită rămâne ca o datorie: credinciosul se poate achita de ea în
orice alt moment
• %ugăciunea rituală are un caracter de laudă adusă lui 8umnezeu şi se deosebeşte de
rugăciunea particulară pe care mahomedanul o poate face în orice loc şi în orice
limbă, fără vreo îngrădire rituală.
• %ugăciunea în comun poate avea loc şi în altă parte decât în moschee.
9"
• ndată ce ora pentru rugăciune a sosit 2 anunţată fiind de apelul muezinului sau doar
observată prin consultarea unui ceas 2 musulmanii aflaţi într-o colectivitate, chiar şi
puţin numeroasă, îi propun unui dintre ei să fie imam N =cel care stă în faţă>, acesta
nefiind decât credinciosul care îi precedă pe ceilalţi prin efectuarea gesturilor rituale.
• Qesturile din timpul rugăciunii corespund unui protocol simplu, dar precis.
• 8upă rugăciune, este redat =vieţii civile> cel care se rupsese de ea pentru un interval
de cinci, cel mult zece minute, ca regulă generală, interval pe care îl pot prelungi
zelul şi erudiţia.
9.6. Mil"s#enia
• Este reglementată de #ahomed şi de succesorii săi sub forma unui impozit legal
proporţional, perceput asupra produselor agricole, asupra vitelor, aurului, argintului
şi mărfurilor.
• .unurile adunate erau apoi folosite în diferite scopuri de binefacere, pentru
întreţinerea eventualelor instituţii religioase musulmane, pentru =războiul sfânt>
• &tatele musulmane moderne au renunţat însă la acest fel de impozit.
• n 'oran există câteva remarci asupra actului de dăruire: regula generală în materie
de danie rămâne =gratuitatea> gestului, faptul de a nu precupeţi ceea ce dai, de a nu
aştepta răsplată. 8arul trebuie făcut din ceea ce îţi este drag D$, $?4! /, 5$E, şi nu
trebuie să fie dăruit cu ostentaţie sau cu inima îndoită D9, /HE.
9.8. P"s#ul
• (ostul din luna ramadan este fără îndoială cea mai cunoscută dintre cele cinci
obligaţii canonice.
• Este obligatoriu de la vârsta de "9 ani. &unt scutiţi de post bătrânii, femeile
însărcinate şi cele care alăpteză, călătorii şi soldaţii în timp de război.
• (ostul musulman durează o lună, luna ramadan, când profetul ar fi avut revelaţiile! el
începe în zori şi durează până seara după apusul soarelui.
9$
• n acest timp, credinciosul musulman nu are voie să mănânce nimic, nici să bea, să
miroase parfumuri, să fumeze sau să aibe relaţii sexuale. *oaptea însă toate acestea
sunt îngăduite.
• ntrucât musulmanii folosesc un calendar lunar, luna ramadan cade uneori vara, ceea
ce face ca asprimea postului 2 mai ales interzicerea de a bea apă 2 să fie şi mai mare.
9.9. Pelerina/ul la Mecca
• 8atează din epoca preislmică şi a fost păstrat de #ahomed datorită prestigiului pe
care această tradiţie o avea printre arabi, ca şi datorită faptului că prin el izubutea să
menţină unitatea politică şi religioasă a triburilor arabe.
• #usulmanii sunt obligaţi să facă pelerina)ul la #ecca cel puţin o dată în viaţă.
• <emeile nu pot merge la #ecca decât însoţite de soţul lor sau de o rudă apropiată.
'ei bolnavi pot trimite în locul lor pe altcineva, cu condiţia să-i achite toate
cheltuielile. 'ei care nu pot face acest lucru din motive foarte serioase trebuie să facă
în schimb milostenie sau să postească.
;. Uni#a#e şi $i)ersi#a#e 'n islam
• 'omunitatea islamică a avut tendinţa, încă de pe vremea lui #ahomed, de a se diviza
în diferite grupări.
• @n aspect important al acestui proces e reprezentat de aşa numitul sufism, care
desemnează dimensiunea mistică a islamului. 7deile mistice au început să pătrundă în
gândirea musulmanilor la începutul primului secol al erei islamice, când în
comunităţile lor a apărut o formă de pietism ascetic.
• Mis#icii şi asce%ii musulmani se chemau sufi şi duceau o viaţă de iubire şi de
devoţiune pură faţă de ,llah! ei afirmau anularea individului în 8umnezeu! ideea că
există diferite niveluri de devoţiune şi că numai elita poate a)unge la cel mai înalt
dintre ele a introdus în islam conceptul de sfinţenie şi convingerea, trăită mai ales la
nivel popular, că sfinţii ar dispune de puteri deosebite.
9/
• +rdinele sufi din întreaga lume islmică, dar mai ales din 0urcia, 7ran şi din regiunea
indo-paJistaneză au dezvoltat o întregaă gamă de practici rituale care utilizau cântul,
tobele, instrumentele muzicale şi chiar dansul.
• ,sceţii se bucurau de spri)inul maselor, fiind consideraţi nişte sfinţi ce reprezentau
unul dintre spectele atrăgătoare ale islamului contemplativ! prin acceptarea sărăciei şi
a privaţiunii, asceţii pregăteau primele faze ale sufismului.
• 7nfluenţele mazdeene, buddhiste, maniheice, iudaice, creştine şi eleniste, oricât de
acceptabile ar fi fost, nu au schimbat cu nimic structur misticii islamice. 0otuşi, dacă
misticii musulmani refuză să accepte celibatul şi izolarea, după exemplul călugărilor
creştini, adaptează în schimb unele eidei ale misticilor creştini la propriul lor spirit.
• 8ivizarea cea mai importantă faţă de islamul sunni# DtradiţionalE este cea
reprezentată de şii%i, numiţi aşa deoarece constituie =partida lui ,li>, vărul şi ginerele
lui #ahomed. 1iiţii s-au născut ca mişcare politică dintre cei care susţineau că
ginerele lui #ahomed şi descendenţii săi erau singurii succesori legitimi ai lui
profetului cu drepturi în fruntea comunităţii musulmane.
• 1iiţii au devenit o comunitate religioasă separată, au dezvoltat o teologie proprie
originală, comentarii la 'oran, sistem )uridic propriu şi modalităţi deosebite de
desfăşurare a practicilor de cult! ei au negat doctrina sunnită a =consensului>,
afirmând în locul ei învăţătura potrivit căreia există în fiecare generaţie un şef sau
călăuz DimamE infailibil.
• nafara acestor grupări mari, există o largă varietate de grupuri care se inspiră din
islam dar care-i încalcă, adeseori, regulile.
<. Islamul m"$ern
• n epoca modernă, islamul s-a confruntat 2 atât în interior cât şi în exterior 2 cu forţe
care i-au pus în discuţie, uneori radical, identitatea.
99
• n exterior, decisivă a fost confruntarea cu +ccidentul şi forţele sale politice, sociale
şi culturale: mare parte din lumea islamică a căzut sub stăpânirea colonială
europeană.
• 8in interior, s-au născut statele islamice independente, dintre care unele erau
înclinate să accepte crearea statului secular, după model occidental, cu o legislaţie
non-coranică, iar altele aspirau spre statul isalmic în care viaţa tradiţională să fie
aplicată în confruntarea cu modernitatea occidentală.
• (rimelor secole, care au dus la apogeu dezvoltarea civilizaţiei musulmane, le-a urmat
o lungă perioadă de stagnare culturală şi de înţepenire doctrinară, care a însoţit
islamul până în secolul al FP777-lea, cu o evoluţie de sens opus celei occidentale.
• (rimele impulsuri de schimbărilor au venit la sfârşitul secolului FP777 şi începutul
celui următor, sub forma unor mişcări reformiste apărute în ,rabia, în 7ndia şi în
unele părţi ale ,fricii.
• #uhammad ibn ,bd-al-Xahhab Dm. "45$E a încercat să purifice islamul de
influenţele străine! el era convins că musulmanii trebuie să se întoarcă la credinţele
simple şi practicile datând de pe vremea lui #ahomed.
• ,depţii lui, =a--a!i%ii, au cucerit şi au =purificat> #ecca în anul "HK?. 6a începutul
secolului FF au câştigat puterea în ,rabia centrală, iar în "5/$ a fost întemeiat
regatul ,rabiei &audite.
• Ei i-au influenţat pe arabii din întreaga lume, îndeosebi pe cei din regiunile pe cale
de dezvoltare. 'onsideră că este o greşeală să se interpreteze 'oranul în mod
alegoric! de asemenea, descura)ează anumite inovaţii occidentale cum ar fi
cinematograful, tutunul, dansul, astfel că sunt numiţi =puritanii islamului>.
• ,u existat multe mişcări de reformă care urmăreau cu prioritate întoarcerea la
vechile tradiţii musulmane, pe cale să fie pierdute în contact cu influenţele
occidentale.
• @nele dintre acestea proclamau dreptul la =războiul sfânt>.
• R(,!"iul s&:n# este în general traducerea termenului =)ihad>, care înseamnă
literalmente efortul ce trebuie depus pentru a străbate =calea lui 8umnezeu> şi se
referă mai precis la =lupta împotriva necredincioşilor>.
9:
• + definiţie tipică oferită de un doctor în doctrina islamică despre )ihad este
următoarea: =lupta pe care o duce musulmanul împotriva necredinciosului cu care nu
are nici un pact Dsunt excluse religiile 'ărţii, ca ebraismul şi creştinismulE cu scopul
de a exalta cuvântul lui 8umnezeu (reaînaltul>.
• Sihadul nu face parte din cei cinci stâlpi ai credinţei. ,ceată datorie e mai întâi a
comunităţii în ansamblul ei şi nu a individului.
• &arcina )ihadului nu este exclusiv aceea de a extinde imperiul islamic, ci de a
răspândi cuvântul lui 8umnezeu.
• n opoziţie cu unele mişcări tradiţionaliste şi radicale, care şi astăzi susţin aplicarea
forţei în această luptă misionară, ma)oritatea şcolilor şi a )uriştilor subliniază aspectul
paşnic al )ihadului.
• ,lături de aspectul ". general şi $. cel misionar, un alt aspect esenţial al )ihadului
este /. cel interior, constând în efortul fiecărui musulman pentru a-7 arăta lui ,llah
cuvenita supunere, respectând şi urmând poruncile 6ui.
Islamul
bibliografie orientativă
• 8iac. (rof. @niv. dr. Emilian Pasilescu, Istoria religiilor, ediţia a 777-a,
Editura 8idactică şi (edagogică, .ucureşti, "55H
• #ircea Eliade, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, trad. 'ezar .altag,
@nivers Enciclopedic, .ucureşti, $KKK
• 8ominiVue &ourdel, Islamul, Iumanitas, .ucureşti, "55/
• ,zzedine Quellouz, Islamul, în vol. Sean 8elumeau eligiile lumii,
.ucureşti, "55?, p. $:"-//9
• 0oader 8an, M!ntuirea ca unire finală şi eternă a fiinţei "n #bsolut$ "n
islamism şi creştinism, în =&tudii 0eologice> an :$, $KKK, nr. /-9, p. $$/-
$/"
9?
• #. #oJri, Mistica musulmană, în vol. #arie-#adeleine 8avR,
%nciclopedia doctrinelor mistice, Editura amarcord, 0imişoara, "55H,
vol. $, p. $5"-//?
• 8iane 'ollinson, %obert XilJinson, &icţionari de filozofi orientali,
*emira, "555! vezi cap. 'ilozofia islamică, p. "$-94
• (hilippe Qaudin, Marile religii, Editura +rizonturi36ider, .ucureşti,
"55:, vezi cap. Islamul, p. "$$-$""
• Coranul, Editura Ierald, .ucureşti, $KK: şi alte ediţii
• 6eonard &Yidler, &upă absolut( )iitorul dialogic al reflecţiei religioase,
Editura 6imes, 'lu)-*apoca, $KK$, vezi mai ales cap. Trialogul iudeo*
creştino*musulman, p. "?9-"49
• Qiovanni <iloramo ş.a., Manual de istorie a religiilor, Iumanitas,
.ucureşti, $KK/, cap. Islamul, $K5-$9"
94