You are on page 1of 4

Universitatea Babeș-Bolyai

Semnul lingvistic

Alexandru Paul Sava Facultatea de Litere Secția Franceză-Norvegiană Anul I

2013 Cluj-Napoca

Nu putem fi însă întru totul de acord cu ideea că identificantul „moare”. De-a lungul timpului. de nestrămutat pe care aceasta o are cu conceptul pe care îl delimitează („identificat”). condiţia de “organism viu”. putem privi întregul concept de semnul lingvistic ca o relație sistemică între emițător și receptor. În aparenţă. Pornim de la spusele lui Nichita Stănescu în “Fiziologia poeziei“: “Cuvântul este un organism viu. nu vom avea în vedere practicile sociale ori obiectele care prin . Putem afirma că realitatea lingvistică nu este niciodată mărginită. cuvântul. cât şi ca fenomen al metamorfozării repetate al acestuia. îi putem poate da dreptate în totalitate poetului. “Şase plimbări prin pădurea narativă”. trăieşte şi moare. aceea de minciună acceptată pentru moment ca adevăr în universul creator. al adaptării fireşti. În accepțiunea prezentată mai sus. însă această remarcă pe care o face maestrul este un punct excelent de pornire în ceea ce priveşte analiza pluriperspectivistă pe care o vom face asupra semnului lingvistic. asemeni oamenilor”. vitală.Universitatea Babeș-Bolyai Semnul lingvistic În lucrarea sa magistrală. încercările de teoretizare ale limbii și limbajului au identificat cu titlu de convenție strict forma fizică a conceptului abstract. vom încerca să definim contururile noţiunii abstracte de “semn lingvistic”. Evident că noţiunea complexă de semn lingvistic nu cuprinde doar vocabula în sine (denumită de Sausseure “identificant”). că forţa socială a maselor atât de eterogene de oameni este un factor eroziv pentru forma primordială a cuvântului sau că dimensiunea care depărtează vorbitorul originar de cel actual . Desigur. în perpetuă schimbare a semnificantului este urmarea unui proces evolutiv evident.timpul – îşi lasă greu amprenta în forma fizică a limbii. ce se naşte. fiind poate în necunoştiinţă de cauză. ca produs conventional atât al tradiţiei. Întradevăr. Umberto Eco ne vorbeşte despre un aşa-numit “pact” pe care scriitorul îl înfiinţează tacit cu cititorul. anume înșiruirea de caractere. ci şi legătura organică. Făcând o analogie cu acest reper pe care ni-l propune Eco în încercarea sa de a desăvârşi puntea de legătură ce se formează adesea la distanţă de secole între cel care generează ficţionalul şi cel ce îl îmbrăţişează. al fructificării patrimoniului cultural de care suntem legaţi ca indivizi. Primul îşi dezvoltă discursul fictional cu condiţia ca cel care receptează să accepte bidimensionalitatea operei sale.

Complexul univers social. un singur significant pentru “zăpadă” ar fi. un chinez nu va pronunța niciodată un cuvânt la fel ca un francez. a alterării sub forma evoluției. putem găsi că trebuie luate în considerare și particularitățile de pronunție și de interpretare a fiecărui popor în parte. După părerea mea. Pe lângă factorii identificați de Saussure (Chronos-ul. natura noastră umană atât de diversă ne împiedică intrinsec să fim identici în limbaj. Astfel. putem afirma în sfârşit că semnul lingvistic este un concept ce rezistă în fundamentul său teoretic atât legii timpului. De la sine înțeles. Legătura semnificant-semnificat. ci vom avea în vedere ideea acestuia că ceea ce se modifică în structura logico-internă a semnului lingvistic este doar raportul dintre semnificat şi semnificant. care în present utilizează zeci de cuvinte pentru acest concept. De asemenea. Astfel. ne putem explica de ce experimentul implantării unei limbi artificiale a fost sortit eșecului. elementul arbitrar al semnului lingvistic este chintesența relațiilor psiho-sociale. esenţa noţiunii de semn lingvistic. limbajul suferă aşa-numite “mutaţii” neobservabile poate intre două sau trei generaţii. Legătura rămânând nealterată. ca „factor vital și generator de energie. Efortul sistematizării al lui Ferdinand de Saussure trebuie privit nu numai ca un demers lingvistic. concluzia unui astfel de demers este dificilă. îşi poate schimba desigur forma sa fizică. coroborând afirmația lui Nichita Stănescu cu ideea testată conform căreia forța alteratoare a timpului deplasează raportul dintre semnificat și semnificant. Deplasarea acestui raport este aşadar o consecinţă firească a faptului că subiectul principal “fără de care ar exista doar limba. nu şi limbajul” este omul. dar și de otravă” (Andrei Pleșu – Limba păsărilor) sunt elementele definitorii ale rasei umane. dar utopic. bineînțeles de distincția între mutabilitatea și imutabilitatea semnului lingvistic. Fenomen semiologic care poate să se materializeze doar în diade. Pentru el. doar semnificantul suferind o eventuală evoluţie. Este vorba. cât şi legii masei umane ca forţă modelatoare. fără de care aceasta nu ar evolua. însă niciodată nu-şi poate modifica imaginea psihico-afectivă ce o asimilează individul. orice limbă odată pusă în circulație este sortită schimbării. Evoluția limbajului precum și status quo-ul semnului lingvistic. ca unitate centrală a comunicării inter-umane. neîntrezărind un viitor strălucit pentru acest proiect ambițios. acest fapt ducând la o alterare a limbii. spre exemplu.Universitatea Babeș-Bolyai neuz cad în desuetitudine (situaţie neanalizată de Saussure). dar consistente pe măsură ce evoluţia socioistorică tot mai accelerată îşi pune amprenta asupra omenirii. dar și al apropierii dintre diferitele grupuri lingvistice. Saussure subliniază această idee cu argumente solide. ci și ca unul antropologic și de analiză a evoluției realității sociale. . al schimbării. socialul). insuficient pentru locuitorii Polului Nord.

1997. Eugen Coșeriu . Wiens Introducere în lingvistică. Université de Genève. Hearing Heidegger and Saussure by Elmer G.Universitatea Babeș-Bolyai Bibliografie    Le cours de linguistique générale de Saussure : Le rôle de la langue vis-à-vis de la pensée Sandrine Tognotti.