You are on page 1of 4

Tema intai CE ESTE PSIHANALIZA?

Posibilitatea unui curs de psihanaliza in invatamantul superior este o noutate absoluta pt cultura romaneasca: nici inainte de 1940, nici dupa incheierea celui de al doilea razboi mondial, un astfel de curs nu era din diferite motive, de conceput. Voi vorbi mai pe larg despre aceste motive in cursul dedicate trecerii in revista a celor mai importante moment ale istoriei psihanalizei in Romania. Studentii Facultatii de psihologie a Univ Titu Maiorescu sun beneficiarii privilegiati ai unor cursuri obligatorii de psihanaliza cu durata de un an: prezentul curs de Introducere in psihanaliza din anul al treilea si cursul de Psihopatologie psihanalitica din anul al patrulea. Avand in vedere faptul ca in timp de aproape jumatate de secol ideologia comunista a impiedicat patrunderea pshihanalizei in spatiul cultural romanesc, ceea ce a condus la absenta informatiilor despre disciplina intemeiata de Freud, voi incerca sa adaptez continutul cursului la aceasta situatie. Imi propun sa va ofer cunostinte despre fundamentele psihanalizei, cunostinte care sa va permita orientarea in domeniu si intelegerea oricarei directii noi a psihanalizei. Pentru a atinge acest scop, atitudinea cursului va fi critica si nu dogmatica, prezentand ideea de inconstient in evolutia sa istorica. Astfel, conceptia lui Freu apare ca o teorie vie, capabila de remanieri succesive, remanieri impuse nu de putine ori de innoirile aduse de principalii disidenti Adler si Jung. Pentru ca, in timp ce in Romania accesul psihanalizei era, in perioada comunista, interzis de o adevarata cortina de fier culturala, in vestul Europei dezvoltarea ideilor lui Freud se derula contunuu si organic, voi prezenta, ori de cate ori va fi posibil, stadiul atin s de psihanaliza contemporana. 1. Psihanaliza sistem de discipline axat pe ideea de inconstient Disciplinele psihanalitice psihoterapia, psihopedagogia, psihologia, metapsihologia si psihanaliza aplicata se afla in interrelatii cronologice si logice. Din punct de vedere cronologic, prima a fost pshoterapia psihanalitica. Acest fapt documenteaza factualitatea psihanalizei: ea porneste de la o experienta clinica absolut noua, ceea ce demonstreaza ca acuzatiile aduse de ideologia comunista, conform carora, ideile lui Freud ar fi derivate din filosofia :burgheza a lui Schopenhauer si Nietzche, nu pot fi sustinute. Teroretizarea experientei psihoterapeutice a condus la constituirea psihopatologiei psihanalitice, care, la randul sau, a stat la baza psihologiei psihanalitice. Pe temeiul acesteia s-a cladit metapsihologia si psihanaliza aplicata. Structura de rezistenta a acestei cladiri multietajate o formeaza ideea de inconstient. Psihoterapia psihanalitica a inregistrat inconfundabil faptul ca in spatele simptomelor nevrotice se afla continututri inconstiente. Altfel spus, ca inconstientul poate deveni in anumite circumstante patogen. Psihopatologia a teoretizat aceasta constatare, iar psihologia afirma ca inconstientul nu este apanajul nevroticilor, ca si oamenii sanatosi au in constient. De la psihologie,Freud trece la antropologie si ontologie, avansand, pe temeiul ideii de inconstient, idei tot mai generale si mai indepartate de psihoterapia fondatoare. In sfarsit, psihanaliza aplicata studiaza produsele colturii majore de perspectiva inconstientului. Demonstrand ca arta, literatura, religia, filosofia incorporeaza intr-o forma incifrata continuturi inconstiente. 2. Psihoterapia. Caracteristici generale Psihanaliza este prima si cea mai importanta forma de psihoterapie cunoscuta de cultura europeana. Ea este inventata de Freud, care se pregatise cu toata seriozitatea penmtru a deveni un neurolog si care obtinuse rezultate notabile in neurologia de laborator, intr-o perioada cand psihiatria considera ca orice

disfunctie psihica, inclusiv nevrozza, are un substrat organic, de ordin cerebral. La icneput impreuna cu Joseph Breuer, prietenul si mentorul sau pentru un timp, apoi singur, Freud a invatat de la pacientele sale isterice ca prin mijloace strict psihice se poate actiona asupra simptomelor in sensul vindecarii (disparitia simptomelor). Ca metoda vathartica, psihanaliza isi propune, utilizand mai intai hipnoza si apoi asociatia libera, sa dezgroape evenimentul traumatic si sa elibereze afectul blocat impreuna cu acesta, ceea ce nu de putine ori conducea la disparitia simptomelor. Treptat, psihanaliza se desprinde de aceasta optica medicala,centrata pe simprtom, transformadu-se dintr-o hermeneutica a simptomului intr-o hermeneutica a fundamentelor personalitatii, ceea ce echivaleaza cu o deplasare a interesului de la terapie la profilaxie. Nu atat disparitia simptomelor preocupa psihanaliza matura, ci conflictele psihice structurale generatoare de diverse simptome punctuale. Daca dizolvarea unui simptom prin dezvaluirea cauzelor sale inconstiente directe exclude aparitia unui alt simptom, analiza conflictelor de baza ale nevrozei, cum ar fi conflictul oedipian, face putin probabila aparitia altor simptome de tip nevrotic. Exemplu: Daca pacienta despre care vorbeste Freud in studiul Predispozitia la nevroza obsesionala ar fi beneficiat, dupa prima manifestare a nevrozei sale (isterie de angoasa), de un tratament psihanalitic adecvat, ea nu ar fi schimbat aceasta forma pe una mai grava (nevroza obsesionala). Analiza initiala nu s-ar fi limitat la fixatia oedipiana care a produs nevroza de angoasa, ci ar fi cuprins si fixatia mai veche din faza pregenitala (sadic-anala) cauzatoare a nevrozei obsesionala. Psihanaliza este o psihoterapie cauzala, fie ca abordeaza simptomul, ca in faza inceputurilor (Studii asupra isteriei) fie ca abordeaza fundamentele personalitatii ca in faza matura. Disparitia simptomelor, care-l preocupa pe Freud la inceput, nu se realiza prin actiunea psihica asupra simptomelor, ca in cazul abordarii prin sugestie hipnotica, ci prin constientizarea :traumei infantile care se afla la baza simptomului. Vindecarea ca maturizare psihica, presupunand interesul pentru conflictele fundamentale ale personalitatii, caracteristica pentru psihanaliza matura, se realizeaza prin constientizarea si depasirea respectivelor conflicte, care se manifesta ca disfunctii psihice (trecute, prezente, viitoare). Ca o consecinta directa a orientarii cauzale a psihanalizei ca psihoterapie, trebuie mentionat caracterul nondirectiv. Psihanalistul nu urmareste sa modifice comportamentul analizandului sau orientandu-l intr-o anumita directie prin sugestie sau recomandari directe, utilizand ascendentul psihic pe care-l are fata de acesta. O asemenea modificare de comportament produsa prin influenta psihoterapeutului risca sa fie pasagera, adica sa dureze doar atata timp cat aceasta influenta se exercita, ceea ce presupune instituirea unei relatii de dependenta fata de terapeut. Din punct de vedere psihanalitic, un comportament poate fi modificat durabil doar prin accesul la motivatia sa profunda (inconstienta), prin constientizarea sa, motivatie care se dovedeste de cele mai multe ori anacronica (neadaptata) personalitatii adulte. Doar extinderea Eului constient prin includerea motivatiilor inconstiente datand din perioadele timpurii ale formarii personalitatii asigua, intr-o prima faza a psihanalizei, un control mai bun asupra comportamentului, pentru ca in faza terminala si in cea care urmeaza incheierii terapiei sa se instaleze modificari durabile ale comportamentului. Psihanaliza este o psihoterapie nondirectiva Deoarece accesul direct al unui tert la desfasurarea procesului psihanalitic este imposibil, profanul doritor de informatii are la dispozitie doar surse indirecte, cum ar fi: presentari de caz realizate de psihanalisti, printre care si cele 5 cazuri celebre analizate de insusi intemeietorul psihanalizei, descrierile literare de tipul romanului, realizate de pacienti sau de analisti, dintre care, in Romania estu

cunoscut Cuvinte care elibereaza.Romanul unei psihanalize de Mar ie Cardinal (Editura Trei), precum si Nu ti-am promis niciodata o gradina de trandafiri de Hannah Green (Editura Trei), filmele care prezinta prin intermediul imaginilor secvente din psihanalize fictive. Desi in momentul de fata sunt tari (Germania) in care se practica sistematic, bineinteles cu acordul pacientilor, inregistrarea sonora a dialogului psihanalitic sau filme in care pot fi vizionate simulari ale unor faze ale psihoterapiei analitice ( de exemplu, interviul preliminar), profanul, situatie in care se afla studentul la psihologie audient al prezentului discurs de introducere in psihanaliza, dispune doar de informatii din prima categorie. Caracterul indirect al acestora poate induce idei false despre natura psihoterapiei psihanalitice. Printre cele mai raspandite idei de acest tip este aceea ca psihanaliza ca psihoterapie este un demers exclusiv intelectual in care dialogul dintre terapeut si pacient urmareste interpretarea materialului furnizat de cel din urma: simptome, vise, acte ratate, asociatii verbale, amintiri, etc. Hermeneutica aceasta de tip intelectual ar conduce la constientizarea motivatiilor inconstiente si, implicit, la disparitia simptomelor sau a conflictelor profunde. De fapt, asa cum comunica o analizanda, niciodata inainte de a incepe analiza nu m-am ganit ca urmeaza sa simt ceva pentru psihanalist factorul afectiv este foarte important in psihanaliza Transferul, fenomenul psihic pe care se bazeaza psihanaliza, este de natura preponderent afectiva. Descoperit pe parcursul dezvoltarii psihanalizei si teoritizat pentru prima data sistematic in 1912 in articolul lui Freud Despre dinamica transferului, transferul devine treptat motorul curei psihanalitice, iar in interpretarea transferului, principalul instrument tehnic. Freud a folosit termenul german Ubertragung pentru a desemna fenomenul central al psihanalizei, deoarece el descrie foarte bine cee a ce se intample: in conditiile specifice cadrului psihanalitic, analizandul proiecteaza asupra analistului atitudini, moduri de relationare si mai ales dorinte si sentimente pe care, in prima sa copilarie, le-a dezvoltat fata de figurile parentale, precum si fata de alte figuri familiale apropiate. Transferul este in mod esential o repetitie, o retraire a trecutului in legatura cu persoana analistului. Daca una dintre cele mai vechi, mai puternice si mai constante dorinte ale umanitatii este miscarea libera in timp, atat inspre viitor, cat si inspre trecut, atunci psihanaliza poate satisface aceasta dorinta cel putin sub aspectul intoarcerii in trecu. Senzatia de realitate a trairii transferentiale este suficent de puternica pentru a sustine aceasta afirmatie. De aceea, psihanaliza mai poate fi definita si ca o traire prescurtata a vietii. Interventia psihanalistului in raport cu transferul consta in esenta in a pune in evidenta caracterul inadecvat al atitudinilor si sentimentelor transferentiale, inadecvare care se manifesta sub trei aspecte principale: temporal, al persoanei sizate si al Eului analizandului. Motivatia si comportamentul persoanei presupun, alaturi de aspectele constiente, si aspecte inconstiente, care tin de anii primei copilarii, anacronice fata de prezent, adresate, in fond nu analistului, ci parintilor si, prin urmare, egodistone (neacceptabile pentru partile mature Eului). Prin interpretarea transferului, care constientizeaza aceste inadecvari, analizandul este pus in situatia de a realiza o retraire corectiva. Modificarea schemelor de gandire, afective si de comprtament, este rezultatul inregistrarii inconfundabile si repetate pe parcursul analizei, a acaracterului inadaptat al acestora, ceea ce deschide posibilitatea depasirii blocajelor de dezvoltare si adoptarii de modalitati noi, mature (adaptate) de relationare. Desi transferul este un fenomen care se produce in toate situatiile de viata, cadrul analitic urmareste, prin partularitatile sale, sa-l favorizeze. Daca in orice situatie de viata, dar in special in relatiile de autoritate (profesor-elev sau student, medic pacient, supraordonat ierarhic subordonat ierarhic), precum si in relatiile de iubire, trecutul nostru este prezent in proportii diferite, uneori ingrijorator de mari, fara ca aceasta prezenta sa poata fi controlata, psihanaliza, prin cadrul in care se desfasoara, isi propune sa stimuleze actualizarea trecutului pentru a-l putea controla. Particularitatile cadrului psihanalitic menite a stimula transferul sunt: constanta si neutralitatea ambiantei. Atat constanta cat si neutralitatea permit realizarea a ceea ce in etologie se numeste experiment de izolare. Subiectul este ferit de stimulii

mediului sau obisnuit, intotdeauna personalizati, si pus in situatia de a proiecta continuturile psihicului sau. Din punct de vedere al neutralitatii, cabinetul ideal ar trebui sa fie o incapere cu pereti albi, in care sa nu se afle decat mobilierul strict necesar procesului analitic, adica divanul pentru analizand si fotoliul analistului, precum si o masa cu doua scaune de celalata parte a camerei pentru intrevederile preliminare, asa cum am vazut la presedintele Societatii Germane de Psihanaliza, domnul Boehleber. In ultimele numere ale revistei Asociatiei Psihanalitice Internationale sunt prezentate fotografii ale cabinetelor diferitilor psihanalisti din tarile Europei, ceeea ce permite inregistrarea gradelor de abatere de la neutralitatea absoluta. Astfel, putem vedea pe pereti fie diplome ce atesta competente profesionale ale psihanalistului, fie tablouri. De asemenea, divanul prezinta diferite grade de austeritate, deci de neutralitate care relativizeaza cerinta neutralitatii cadrului. Mai importanta, poate, decat neutralitatea cadrului, neutralitatea analistului nu se reduce la aspectele exterioare, cum ar fi vestimentatia (care trebuie sa fie discreta si constanta) sau comportamentul, exprimat paradigmatic prin zambetul binevoitor, ci se exprima esential prin dimensiunea interioara: psihanalistul nu trebuie sa introduca in relatia terapeutica problemele personale, fapt care ar ingreuna sau chiar ar face imposibila analiza transferului. Cadrul psihanalitic nu creeaza, ci doar stimuleaza transferul. Una dintre cele mai sugestive metafore pentru ilustrarea procesului analitic bazat pe dezvoltarea si analiza transferului este cea cinematografica: analizandul proiecteaza pe ecranul alb pe care -l reprezinta psihanalistul filmul vietii sale, ceea ce ii permite, datorita interventiilor acestuia, in special a interpretariolor transferului, sa constientizeze si sa deblocheze punctele de blocaj ale dezvoltarii sale. Dar este si poate fi psihanalistul intr-adevar ecran alb? Istoria mai indepartata si mai recenta a psihanalizei demonstreaza ca nu. Psihanalistul dezvolta reactii afective inconstiente fata de analizand transfer si contratransfer. Ca orice fiinta umana, psihanalistul manifesta in mod spontan reactii afective inconstiente de tipul transferului fata de ceilalti oameni, inclusiv fata de analizand. Inceputurile psihanalizei, cand analizele de formare erau foarte scurte, sunt marcate de cazuri in care psihanalistii nu-si puteau controla reactiile transferentiale fata de pacienti pentru ca nu se cunosteau suficient la nivel profund. Intr-o astfel de situatie s-a aflat , de exemplu, celebrul psihanalist maghiar Sandor Ferenczi, care s-a indragostit de una dintre pacientele sale, cu care dorea sa se casatoreasca (Elma Palos). Interventia lui Freud, cu care face trei transe de analiza intre 1914 si 1916, il determina sa renunte la proiectul sau matrimonial. Acest caz si altele asemanatoare au condus la introducerea analizei personale ca un element obligatoriu al formarii psihanalitice (1925). In felul acesta se urmare ca petele albe de pe harta psihanalistului sa fie cat mai putine, asa incat reactiile sake transferentiale sa poata fi controlate. Spre deosebire de transferul analistului, care este reactia spontana la analizand, contratransferul este reactia inconstienta a psihanalistului la transferul analizandului. Istoria psihanalizei a inregistrat si in aceasta privinta treceri la act contratransferentiale, cazul cel mai cunoscut fiind, poate, cel al lui Jung, care raspunde sentimentelor pacientei sale Sabine Spielrein, o alta figura celebra a psihanalizei. Cartea Un triunghi psihanalitic, Sabine Spielrein intre Jung si Freud publicata in 2001 de editura Trei si Editura Curtea Veche, contine detaliile tulburatoare ale acestei relatii care a depasit cadru terapeutic. Alaturi de analiza personala, supervizarea este un element al formarii psihanalitice al carui scop este de a evita astfel de derapaje.