Capitolul I

I.1.

AXELE IN ARHITECTURA

I.1.1. Valoarea estetica si plastica a axelor :

În geometrie, axa este o linie care împarte un element sau un ansamblu de figuri în părţi egale sau similare. În cazul unei figuri regulate, această linie creează o simetrie, de o parte şi de alta a traseului său. Această proprietate unică pe care o posedă o axă, de a diviza o formă solidă în două părţi identice, dar inversate, există şi se afirmă, cu aceeaşi autoritate geometrică, şi pentru arhitect, dar, în domeniul arhitecturii, simetria poate să se prezinte sub două forme particulare bine caracterizate : să înglobeze totalitatea unui ansamblu şi să provoace astfel o repartiţie egală şi inversată a deferitelor elemente de o parte şi de alta a liniei de separaţie, sau să nu intereseze decît o parte a acestuia şi să producă o compoziţie nesimetrică în toate părţile ei, cu simetrii locale, ansamblul fiind, în acest caz, asimetric. ensul cuvîntului axă este deci diferit pentru arhitect, care îl extinde la orice formă, geometrică sau nu, fie că aceasta se află situată în planul vertical, orizontal sau oblic, fie că este vorba de un volum în spaţiu sau despre spaţiul însuşi. Axele se manifestă în elemente secundare care constituie o suprafaţă plană, sau se înglobează în aceasta ca linii abstracte care stabilesc diviziuni egale sau inegale, dar, în ansamblul unei compoziţii spaţiale, ele nu pot fi considerate simple linii, ci, mai curînd, ele constituie planuri, stabilind fiecare o subîmpărţire a volumului sau a spaţiului. În arhitectura contemporană, se operează chiar cu volume polarizante, datum-uri, de!a lungul cărora se ordonează echilibrat spaţii echivalente. Atribuind axei această proprietate, îi adăugăm o nouă valoare. Astfel, în funcţie de poziţia şi de importanţa sa, ea va fi fie o linie, fie un plan divizor sau un datum. "ste cazul unor spaţii profunde #exemple $ templul egiptean sau extinderea %ational &aller' realizată, la (ondra, de )enturi*, în
+

compoziţia cărora o axă unică, generatoare a unei simetrii absolute a tuturor părţilor, distribuite de o parte şi de alta a liniei sale, nu se exprimă numai vertical în faţadă, ci se regăseşte, cu aceleaşi proprietăţi şi aceleaşi efecte arhitecturale, în succesiunea frontispiciilor ,,-,.,",/,&, prezentîndu!se, în adîncime, pe planurile perpendiculare pe această axă. "ste , deci, vorba nu despre o simplă linie, ca în cazul divizării regulate a unei figuri plane, ci de un plan secţionînd în două părţi volumul construcţiei, în sensul profunzimii:

Astfel, în ciuda caracterului esenţialmente frontal al acestui tip de spaţiu, el este compus pe baza unei utilizări a celor trei dimensiuni ale spaţiului, pe efectul produs de o succesiune de imagini paralele. "l are, de aceea, o axă care nu poate fi considerată o simplă linie de subîmpărţire, ci ca un plan vertical, care se confundă cu planul de vedere şi cu sensul de parcurgere al vizitatorului, pentru că este situat perpendicular pe diversele suprafeţe, pe volumele şi spaţiile pe care le secţionează în două părţi. -onsiderînd axele nu ca pe nişte linii abstracte care apar numai pentru comoditatea trasării unui desen în plan, secţiune sau elevaţie şi servesc la indicarea grafică a unei subîmpărţiri, a unui aliniament sau a unei direcţii, ci ca pe o realitate valabilă plastic, le atribuim o valoare estetică cu largi posibilităţi de expresie. Într!o clădire, chiar dacă nu sînt materializate sau vizibile, axele se simt şi se citesc. "le sînt generatoare de ordine şi armonie 0 acţionează direct asupra spiritului spectatorului pe care îl ghidează în înţelegerea intenţiilor artistului.

1

ale structurii constructive : 5 . succesiv. cele ale capelelor ra'onante ale altarului şi. ci şi. în funcţie de importanţa lor. "l se deplasează urmînd direcţia pe care i!o indică formele.Axa navei principale a unei biserici gotice. se acuză concret în spaţiu prin poziţia dată vizitatorului încă de la intrare şi prin mişcarea progresivă pe care acesta o face pentru a putea înregistra diversele imagini care i se prezintă. porneşte de la portalul de intrare şi se opreşte în vitra2ele altarului. ci întotdeauna simultan. direcţiile. de exemplu. "a se simte. pentru a ieşi în exterior prin capela /ecioarei. . se completează. pentru a concura la impresia generală pe care o va primi spectatorul privind simultan sau succesiv diversele părţi ale edificiului. o urmăm. ci un corp solid cu trei dimensiuni.ar. 3cele ale braţelor transeptului. acţiunea tuturor direcţiilor date de axele secundare. şi se defineşte printr!un plan vertical trecînd prin mi2locul navei centrale şi a diferitelor volume goale care prelungesc. traversînd mai întîi întreaga lungime a navei. în parcurgerea sa el nu va simţi numai acţiunea acestei direcţii dominante. 4 altă schemă. intercalîndu!se într! o alternanţă ritmată. )izitatorul nu este un punct în spaţiu. ne va oferi imaginea ansamblului şi diviziunile sale interioare. perpendiculare sau oblice : cele ale traveilor laterale. deci. spaţiul liber. cuprinzînd numai planurile axelor zidurilor şi reazemelor. Aceste planuri nu pot fi considerate separat. diversele axe ale maselor construcţiei : ziduri şi reazeme : Aceste multiple axe cu caractere diferite se manifestă nu numai în plan ci şi în elevaţie. apoi careul transeptului. apoi corul şi deambulatoriul. pentru că ele se con2ugă.

iradierea semicirculară a altarului şi a capelelor ra'onante alipite lui. aproape întotdeauna în exterior. printr!o divizare simetrică a părţilor . care au o atît de mare importanţă în organizarea interiorului . 3 . "le se manifestă în special în faţada principală. reflectîndu!se în ordonarea formelor. dar şi pe faţadele laterale şi posterioară. motivul braţelor transeptului cu frontispiciul său important şi simetric. repartizate simetric de o parte şi de alta a axului principal. cu simetriile lor locale repetate. pentru că ea comportă numai direcţiile de pătrundere a luminii : Aceste diverse categorii de axe. prin divizările ce corespund repartiţiei speciale a elementelor planului : ritmul regulat al ferestrelor indicînd mi2locul traveilor navei.-onstrucţia planurilor axelor golurilor va oferi o altă schemă. cu un caracter puţin diferit. transpar.

se situează cel mai adesea monumentele publice. de 2udicioasa distribuţie a multiplelor axe de valori diferite. vom începe studierea principalelor categorii de axe cu analiza a ceea ce se numeşte axa de direcţionare a spaţiului. zonele şi elementele care compun spaţiul arhitectural. de tipul de parcurgere impus de tema!program şi de încărcătura sa semantică. . fie prin existenţa unor elemente care$i marchează terminaţiile. sau axa spaţiu . direcţiile şi proporţiile spaţiilor formate de străzi. În compoziţia unui ansamblu arhitectural. mişcarea şi modelul faţadelor.e calitatea acestor trasee. decurge sentimentul de ordine şi de diversitate care se dega2ă la vizitarea oraşelor şi la vederea ansamblurilor lor arhitecturale. de spaţiile libere între construcţii.6rebuie precizat faptul că traseele tuturor axelor importante ale spaţiului arhitectural sînt esenţiale pentru exprimarea ideii ma2ore a proiectului şi depind . "ste important să amintim aici faptul că o axă!spaţiu este definită. marchează momentele de maximă tensiune. la toate nivelurile percepţiei şi elementul de legătură al sistemului de proporţionare cu ideea generatoare. toate elementele importante şi reprezentative ale centrului urban. . sugerată adesea de raportarea la mediul exterior. de o parte şi de alta a traseului său . capătă o semnificaţie corespunzătoare importanţei şi orientării axelor. acest rol se extinde pentru a atinge maximumul de importanţă în trasarea planului oraşului. de tipul de relaţie interior!exterior impus de felul în care artistul interpretează constrîngerile şi invitaţiile sitt!ului. "le ghidează parcurgerea . prin urmare. Categorii de axe : 7roblema formării spaţiilor interioare fiind pentru arhitect problema fundamentală a oricărei compoziţii arhitecturale. în mod obligatoriu.in numărul şi orientările lor decurg gradele de complexitate ale interioarelor. fie prin dispunerea echilibrată . ierarhizează . orice structură se bazează pe con2ugarea ordonată a diferitelor direcţii şi a efectelor multiple pe care le aduc axele atît la exterior cît şi în interior. care decide şi tipul de personalitate al creatorului de spaţii.1. a unor spaţii sau volume echivalente.2. În compoziţia spaţială. 8 . sau la extremităţile lor. Aici. de personalitatea trăitorilor în acest spaţiu. sub imperiul ideii generatoare. I. Axele sunt suporturile ritmurilor. pentru că pe ele.

sau axele-structură. . printr!o mai mare libertate de distribuire a punctelor de spri2in şi prin posibilitatea de a stabili o relaţie mai strînsă decît cea din primul sistem între spaţiile interioare. independentă de cea a celorlalte categorii 0 libertatea arhitectului în această privinţă este limitată doar de sistemul constructiv pe care l!a adoptat. . în special. aproape integral. din lateral. în care se 2uxtapun spaţiile interioare. !ar putea spune că reţelei de linii continue a sistemului de ziduri portante i se opune reţeaua de linii punctate a sistemului cu osatură independentă. o reţea care se va exprima în plan prin numeroase intersecţii de linii organizîndu!se pe un ritm regulat 0 punctele de întretăiere a acestor linii vor fi centrele de iradiere ale reazemelor care suportă încărcările. ituaţia acestor axe este deci. adică de poziţia dată planului conţinînd deschiderea prin care pătrunde lumina.e direcţia lor. :i unul şi celălalt posedă astfel principiul lor particular de repartiţie a axelor structurii. de dimensiunile golurilor intensitatea luminii. "ste instrumentul cel mai preţios în obţinerea efectelor. arhitectul este maestrul luminii. în plan. deci atmosfera arhitecturii. 9nei arhitecturi decurgînd din utilizarea unui sistem structural cu osatură independentă. Acestea corespund. În funcţie de modul de stabilire a structurii. "l poate introduce lumina acolo unde doreşte. uprapunerea posibilă a diferitelor scheme stabilite. . Aceasta poate pătrunde din cer. îi va corespunde. axele se vor situa urmînd dispoziţii şi ritmuri diferite. poziţiile lor. nu privesc decît distribuţia diverselor membre constructive ale clădirii. o reţea de linii drepte sau curbe continue. interiorului şi exteriorului. în egală măsură. vor depinde direct calitatea şi caracterul iluminării acestor spaţii interioare. va constitui pentru clădire o schemă generală a tuturor planurilor verticale generatoare de spaţii organizate şi va oferi imaginea poziţiei exacte a structurii sale constructive şi . sau axele.Axele de structură constructivă.Aici. 9ltimul se caracterizează. 9nei arhitecturi fundamentată pe principiul zidurilor portante. 4 categorie specială de axe sînt axele de distribuţie a luminii. îi va corespunde.e orientarea acestor direcţii depind caracterul iluminării interioare şi al spaţiului însuşi.lumină. grupîndu!se şi prelungindu!se pentru a alcătui un tot închis . din extremităţi. poate fi dotată cu maximă libertate de opţiune. care creează fiecare o reţea particulară de planuri paralele sau secante. dimpotrivă.

şi. -ompoziţia plastică a unei clădiri se bazează deci pe structura constructivă şi arhitecturală. <mportanţa rolului acestor axe depinde de poziţia lor în raport cu ansamblul şi de valoarea în raport cu el. ci ca un act deliberat. . lumină.in acest punct de vedere. cu multiplele lor atribuţii. prin orientarea diverselor lor direcţii. de elementul care îi oferă o situaţie şi o ordine. nici ca o indicaţie provizorie pentru realizarea unui proiect. situaţia în spaţiu şi orientarea tuturor elementelor importante care constituie osatura plastică a compoziţiei.a punctelor sale sensibile. pe utilizarea raţională a axelor. I. prin aceasta. . ca şi situaţia şi calitatea plinurilor şi golurilor. întrucît ele acoperă ordonarea întregii structuri compoziţionale şi determină direct aspectul acesteia. Această din urmă osatură indică simetriile sau disimetriile elevaţiilor interioare sau exterioare. ca şi pe corelarea indispensabilă a acestor două elemente. vor genera grupări caracteristice ale formelor şi spaţiilor. se pot utiliza mi2loacele care le sînt proprii. În compoziţia planului. . antrenînd o serie de consecinţe pe care este obligatoriu să le estimăm. Axele 2oacă deci un rol predominant în determinarea caracterului fundamental al unei compoziţii. În elevaţii şi în secţiuni $ faţade interioare şi exterioare $ ele vor stabili o diviziune categorică şi întotdeauna aparentă a părţilor. să cunoaştem mai întîi calitatea expresiilor plastice care decurg din diferitele poziţii ale axelor 0 astfel. pentru aceasta.in această schemă de ansamblu se va dega2a şi repartiţia şi valoarea spaţiilor organizate. crearea unei axe nu mai poate fi privită ca un fapt abstract. după raporturile regulate sau neregulate din care derivă simetriile sau disimetriile. direcţiile principale ale razelor de lumină care însufleţesc şi iluminează interiorul şi. în sfîrşit. Această compoziţie de ansamblu trebuie să tindă întotdeauna către o unitate organică şi plastică generală. "ste indispensabil.in con2ugarea. va emana echilibrul care trebuie să se stabilească între toate elementele plastice importante care intră în compoziţia clădirii : materie. să stabilim chiar o corespondenţă între aceste mi2loace şi efectele pe care dorim să le obţinem. Principii generale de utilizare a axelor : = . spaţiu. din concordanţa care există în mod natural în această intersectare de structuri diferite.2. utilizînd în mod divers aceste axe.

reducîndu!se la un frontispiciu fără plan secund vizibil.>!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!? . avem de a face cu o unică direcţie care se face simţită. necesităţii dezvoltării efectelor pe această direcţie.În cele ce urmează. aproape automat impresia unei importante pătrunderi în spaţiile arhitecturale.. . să provoace un efect mai impresionant. pe măsură ce spectatorul pătrunde în spaţiile arhitecturale pregătite de arhitect. în timp ce celelalte axe. vom încerca să definim caracteristicile fundamentale ale axelor. "fectele. într!un ansamblu sau într!o clădire adîncimea A. resimţit de la trecerea de la intrare în golurile interioare. Această condiţie nu este obligatorie în cazul în care arhitectul doreşte. în acest caz. se dezvoltă în interior. cu condiţia ca ele să apară şi în faţadă. 6oată compoziţia trebuie să se subordoneze. axa marcînd. numai axa A. parcurgînd multiplele lor moduri de utilizare. trebuie să se anunţe în faţadă. creşte în funcţie de numărul paralelelor. sau printr!o compoziţie fără profunzime. sînt concentrate pe acest ax unic. deci de lungimile. care se manifestă atît în plan cît şi în elevaţie. se pot decela diverse poziţii posibile ale axelor şi efectele acestora. 7entru compoziţia căreia îi orientează structura. În acest caz. În acest caz. Acest gen de utilizare a axei pretinde cel mai adesea simetria şi corolarul său. modul frontal de compoziţie. Axa poate fi unică. lor : . unde vor genera scontata multiplicitate a spaţiilor : @ . în aceste două cazuri. 4rdonanţa constă în a stabili o serie de imagini care să se înregistreze succesiv. Această grupare aduce. de distanţa între ele şi de intensitatea. A >!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!? . : A >!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!? . dimpotrivă. Întărirea efectului prin axe paralele -.>!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!? . de intensităţi diferite.

>!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!? . încorporînd mişcările transversale. poziţiile precedente. dimpotrivă. A >!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!? . în toate direcţiile principale ale acestora. . A. pectatorul trebuie să resimtă în toate zonele acestei faţade. A!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!> A >!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!? . perpendiculară. În plus. Axei principale A. reprezentînd un timp de oprire a parcurgerii. i se opun.. taie direcţia transversală la mi2loc sau în segmente inegale. care întrerupe mişcarea în profunzime. . 9tilizarea axelor ale căror direcţii se opun permite. 7e acest sistem de distribuţie a axelor se pot organiza moduri simetrice sau asimetrice.>!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!? . sau după cum fiecare dintre braţele transversale au o direcţie opusă celeilalte sau o unică direcţie : B . trebuie să i se substituie un mod spaţial. o balansare echilibrată a mişcărilor de!a lungul spaţiilor interioare. după cum axul principal A. 7e această axă principală. se produce un punct de intersecţie cu cealaltă direcţie. direcţiile date de axe. diferenţierea lor în scara de valori. de această dată. aproape obligatoriu. faţada posterioară a compoziţiei capătă. 6ăierea axei de profunzime unice printr!o axă. diferite şi opuse între ele. A!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!> istemului frontal pe care îl antrenează. de orientare -. să sesizeze diferenţierile $ din indicaţiile oferite de forme ! să realizeze importanţa mişcărilor de pătrundere în volumul arhitectural. Acesta se manifestă prin numeroase perspective care se dezvoltă de!a lungul golurilor. de direcţie contrară : . introduce o nouă şi capitală indicaţie despre caracterul formării spaţiilor. " >!!!!!!!!!!!!!!? / e obţine un efect de creştere şi lărgire a acestor spaţii. o valoare de punct de acces în spaţiile interioare." >!!!!!!!!!!!!!!? / .. de exemplu axele -. de această dată.

compoziţia este. sau poate să!l secţioneze în toată lărgimea sa şi să se manifeste în faţadă printr!un ax vertical dega2înd o simetrie locală sau de ansamblu. -lădirea compusă pe un mod spaţial va putea astfel să se desfăşoare fie în profunzime. întrucît noua orientare adusă de axa perpendiculară. sau să indice o direcţie pentru fiecare transversală. Într!adevăr.e numărul şi de dispoziţia lor. 7rin dublarea axului principal cu paralele . de intensitatea şi de direcţia lor predominantă vor depinde şi caracterul şi complexitatea ansamblului a cărui structură o constituie. ceea ce le diferenţiază între ele : . numeroase puncte importante de vedere şi. -u aceste combinaţii diverse de axe paralele şi perpendiculare.Aceste posibilităţi diverse permit abordarea unor soluţii variate. axa secundară poate interesa numai interiorul edificiului. fie în lărgime. în mod necesar. organizarea planului se dezvoltă : apare o tramă de axe indicînd un număr mai mare de direcţii diferite ale spaţiului interior. spaţială0 ea prezintă. ca şi în +C . În acelaşi mod pot fi utilizate mai multe axe perpendiculare pe orientarea principală 0 direcţiile lor pot pleca la dreapta sau la stînga ei cu o intensitate egală. poate să fie predominantă în ansamblu sau să se exprime local. atît la interior cît şi la exterior.

/. într!o abordare contextuală a integrării în sit. de aceeaşi intensitate . un plan iradiant în toate părţile sale. oferă o serie de axe. Aceasta apare prin introducerea unui grad mai mare de complexitate în repartiţia axelor. întîlnirile de axe pot fi puncte culminante ale compoziţiei #spaţii sau volume*. etc.. D. 7rogramele contemporane. 6rebuie să reiterăm aici importanţa susţinerii parcurgerilor ma2ore. iar relaţiile interior exterior. cu inegalitatea intensităţilor lor : Într!adevăr. mai mult sau mai puţin numeroase. . determină multiple direcţii ale axelor ma2ore. În tratarea nodurilor. -. În această distribuţie absolut simetrică nu apare nici o ++ . sistemul iradiant nu are iniţial o direcţie predominantă. fie prin amplasarea unor terminaţii apte să susţină interesul vizitatorului de a se deplasa pe direcţiile impuse de arhitect : În opoziţie cu sistemul oblong. . rezultate din intersecţia principalelor trasee. se urmăresc ierarhizarea şi accentuarea dominantelor. îndepărtîndu!se de el. sau invers. fie prin dispunerea echilibrată a unor spaţii sau volume de!a lungul traseului lor. impun o compunere după un mod spaţial. uneori extrem de complexe. orientate toate spre centrul figurii. ".. A. &.cazul celorlalte tipuri de grupări.

Hocul direcţiilor şi formarea spaţiilor se bazează.in repartiţia şi din valorile lor vor decurge o simetrie absolută sau relativă sau predominanţa uneia dintre ele. Axa dominantă va fi acuzată.. în acelaşi timp. /iecare punct al conturului are o valoare egală cu cea a tuturor celorlalte. pătrunderea axei care traversează volumul arhitectural. din toate direcţiile. Această axă nu face decît să indice pe axele radiale o accentuare. axele de intensitate egală sau inegală vor converge întotdeauna către un punct central situat pe axul principal. 7e această temă care utilizează predominanţa axei de profunzime.impotrivă. pentru că introduce o orientare care trebuie acuzată atît în plan cît şi în elevaţie. se stabileşte o simetrie a feţei anterioare ca şi a feţei posterioare. se defineşte ferm. Accentuarea uneia dintre axe provoacă imediat într!o astfel de combinaţie iradiantă o schimbare de caracter. o prismă dreaptă regulată sau o piramidă. o sporire a efectului. în sensul profunzimii. se pot grefa numeroase dispoziţii care utilizează fie sistemul iradiant.accentuare. fie sistemul oblong. această accentuare poate indica o singură direcţie. pe efecte de schimbare radicală a direcţiei pe care o comportă. . D. a căror puritate a formei nu poate fi decît foarte discret afectată. . ". aceasta simultan sau succesiv. partea din faţă nu face decît să anunţe dezvoltarea formală a planului secund sau posterior. se impune accentuarea obligatorie a profunzimii. caracterul fiecărui traseu al axelor. /. Atunci cînd un sistem circular integral pretinde o soluţie plastică bazată pe o simetrie absolută în toate părţile sale. /orma circulară sau poligonală la sol trebuie să se respecte în elevaţie. . Într!un sistem predominant circular. se va dezvolta fie în lungime fie în lărgime şi pe +1 . < $ plecînd de la centru $ şi întrerupîndu!se la trecerea axei principale A. într!un sistem predominant oblong. atît în interior cît şi în exterior. pătrunzînd în forma circulară fără să o străpungă. care serveşte. 7rincipiul iradiant va fi afirmat prin stabilirea unei axe circulare FG.e altfel. născut din dispoziţia lor particulară. /ie că este accentuată sau neutră.. Eişcarea circulară a volumului este mereu continuă şi ar fi greu de oprit printr!o accentuare oarecare. ca linie de divizare egală a diferitelor părţi situate la dreapta sau la stînga sa. un con sau o semisferă. care taie perpendicular toate axele -. %umeroasele soluţii plastice pe care le oferă acest principiu permit obţinerea unei foarte mari varietăţi a aspectelor . Astfel. &. 7rin axa de direcţie. . face sensibilă perceperea orientării A. )olumul născut dintr!o astfel de figură trebuie să se manifeste printr!un cilindru.

acest lucru nu are numai scopul să extindă aparent dimensiunile. deci. pentru că deschiderile prin care pătrunde lumina sînt repartizate în această structură. punctele de întîlnire ale diverselor direcţii . mai apoi. la rîndul lor. pentru că pe ele se bazează conformarea spaţiilor. 6otuşi. Axele structură. . În acelaşi timp. "le nu interesează a priori decît structura constructivă. îmbracă întregul edificiu. intervin şi axele $structură şi axele de lumină. Axele constituie suportul efectelor căutate de arhitect. care formează fascicule care nu pot fi asimilate cu o linie sau cu un plan. evident. de asemenea. Aceeaşi problemă se pune şi în cazul axelor de distribuţie a luminii. dar sînt şi rezultatul posibilităţilor tehnice. arhitectul extrage. efecte plastice. ci. Atunci cînd compunem o clădire. În mod special întretăierile de axe. să stabilească o relaţie între spaţiul interior şi cel exterior. I.2. o primesc în mod inegal. cu un trunchi de con sau cu o piramidă. care situează punctele de spri2in şi pereţii de compartimentare şi de închidere nu fac decît să completeze primele indicaţii. să o elibereze prin ieşirea ei în spaţiul exterior. mai curînd. că. datorită orientărilor lor diferite. într!adevăr. în timp ce axele paralele de direcţii similare vor genera compoziţii frontale.in distribuţia axelor se naşte şi necesitatea de a proceda în compoziţie fie urmînd modul frontal.traiectul ei se vor manifesta mai mult sau mai puţin diferitele centre de interes : compoziţiile locale. Axele de lumină derivă. axele de lumină posedă o anumită autonomie legată de direcţia razelor luminoase. pretind utilizarea celor trei dimensiuni pe care o comportă modul spaţial. caută. fie principiile modului spaţial. atunci cînd arhitectul caută sfîrşitul unei axe de direcţie. este necesar să ne amintim. ci şi. pe lîngă axele spaţiu. În generarea spaţiilor arhitecturale axele $ spaţiu 2oacă rolul primordial şi determinant. mai ales. (umina. Axele si relatia spatiilor interioare si exterioare /ormarea golurilor interioare se manifesta direct in exterior prin anvelopa care le este proprie. din care.1. succedîndu!se în adîncime. din conformarea anvelopelor lor şi din existenţa particulară pe care arhitectul doreşte să le!o creeze. îl scaldă în razele sale 0 dar diversele părţi ale acestuia. +5 . ale scopului utilitar şi al caracterului ideologic al oricărei construcţii. Axele de lumină însoţesc ritmul axelor!structură. din constituţia ofertă spaţiilor.

orizontal. nu numai prin interpunerea unor goluri. de a o extinde chiar în afara limitelor sale materiale. rezultînd din cunoaşterea 2ocurilor plastice posibile. în acest caz. o lumină dinspre %ord va fi mereu egală. care se traduce în exterior prin anvelopă. în compoziţia sa. "ventualele transparenţe nu vor putea. unor perspective. independent de structură.4 faţadă %ord va fi întotdeauna percepută în contre!2our. mai simplă sau mai elaborată şi mai fidelă spaţiilor interioare. prin modul de practicare a deschiderilor şi prin forme. arhitectul va putea să rezolve această problemă delicată. 7rin acest mi2loc se înglobează spaţiile exterioare în toate punctele importante ale clădirii . 7rin anvelopa spaţiilor interioare şi prin forma lor particulară care să canalizeze privirea către un plan de fundal cu o tratare extrem de elaborată. deschizînd vederea. ci a unor forme structurale şi plinuri. Axa si accentuarea În funcţie de necesităţile programului sau din raţiuni plastice. puse în operă de arhitect. "ste unul dintre mi2loacele cele mai eficace de incorporare a operei în mediul său. o trecere. 6oate mi2loacele. În această situaţie trebuiesc utilizate artificii care să conducă privirea către această eliberare aparentă. -lădiri care. sînt utile pentru exprimarea acestei relaţii. arhitectul poate opta. <luminarea dată interiorului prin goluri traduce aceste diverse orientări 0 astfel. e poate spune că. în schimb o lumină de la ud va fi totdeauna mai intensă ca acţiune şi mai schimbătoare. axele!lumină permit şi ele stabilirea unei relaţii interior!exterior. să fie vreodată suficient de puternice pentru a crea impresia eliberării către exterior. vertical sau oblic. prin sitt!ul lor sînt reduse la dimensiuni restrînse. în timp ce celelalte faţade primesc fascicule luminoase după unghiurile corespunzătoare situaţiilor lor şi după unghiul incidenţei luminii. fie pentru stabilirea unei relaţii +3 . se pot astfel extinde optic şi senzorial prin impresia de mărime creată de amplificarea voită a axelor interioare de!a lungul spaţiilor exterioare. o legătură expresivă interior! exterior. pentru fixarea.2. I. 7roblema cel mai greu de rezolvat apare în cazul unui spaţiu exterior complet închis lateral.2.

în impresia pe care o provoacă forma lor specială. prin intermediul acţiunii plastice a axelor şi a accentuării. Astfel. se distrug simetriile prea absolute. îşi exprimă scara absolută. cu care este necesar să contrasteze. în timp ce în elevaţii verticalele lor devin dominante şi acţionează puternic asupra caracterului ansamblului. Alegînd modul de combinare a formelor. o accentuare separată a tramelor şi axelor permite mărirea fanteziei. uneori. anumite antagonisme care ar fi putut rezulta în cazul grupării prea dense a elementelor predominante. efecte pitoreşti şi contraste. . stabilind o înrudire a formelor. fie pentru con2ugarea efectelor celor două procedee. ele intervin puternic. -ampanila . +8 . În plan ele nu se remarcă în nici un fel. amplasarea atît de importantă a accentuării 0 într!adevăr. 7rin opoziţia savant stabilită între masa edificiului şi dominanta creată de accent.acă adesea există corespondenţă între aceste două aspecte. să le coordonăm. situate în afara acestor masse. 6otodată. obiectul principal este pus în valoare. în sfîrşit. prin dega2area lor totală. Astfel se atinge o mai mare diversitate a aspectului. arhitectul determină. %umai prin căutarea unui acord al dimensiunilor.directe între axa principală şi accentuare. cu deplină libertate. Accentuarea utilizată în acest mod particular solicită o compoziţie specială. "le suprimă. nici o lege nu dictează în acest caz. prin lectura facilă a tuturor dimensiunilor sale şi în special a înălţimii.omului din /lorenţa sau cea a -atedralei din evilla se află în afara tramei axelor principale ale compoziţiei. 7rin opoziţiile de forme şi de direcţii ea permite mai buna punere în valoare a obiectului principal. atrage chiar privirea asupra părţilor celor mai importante. În anumite ordonanţe. este pentru că sistemele de compoziţie adoptate reclamă această con2ugare. -ontrastul cu massa volumului principal opune liniile sale verticale liniilor orizontale care predomină. în mod a priori .ega2ată chiar de massa obiectului. situaţia şi proporţiile. concentrîndu!le asupra unui punct capital. un echilibru al proporţiilor. se pregătesc contrastele. să se sesizeze înseşi dimensiunile edificiului căruia îi accentuează una dintre direcţii. creşte şi afirmă efectele. care. pe care trebuie să le aducem la unitate. accentuarea nu este în mod necesar presupusă de organizarea axelor : nu există în mod obligatoriu necesitatea unei consecvenţe în acest sens. dominanta permite. prin situarea lor separată. într!o relaţie armonioasă. pentru că elementul activ este plasat în exteriorul obiectului. .

creează compoziţii foarte diferite prin expresia şi caracterul lor. axa capătă de2a o cu totul altă valoare. Axele în compozitia detaliilor În distribuţia adoptată pentru organizarea structurală a detaliilor unui element arhitectonic sau decorativ se disting trei moduri diferite : 7rimul.3. direcţia şi profunzimea razelor luminoase 0 în plan vertical ea nu serveşte.1. cît şi în suitele de motive identice sau alternative. în planul orizontal. Axele 2oacă deci un rol principal atît în motivele izolate şi autonome. dimpotrivă.se compune dintr!un ritm bazat numai pe repetiţia unor axe de egală importanţă : 1 5 În sfîrşit. sau regularitate a repartiţiei de o parte şi de alta a unei axe. în ceea ce priveşte organizarea şi distribuţia elementelor care le compun. 7entru elementele unice şi posedînd o autonomie completă a formei. static în toate părţile sale. axele în aceste cazuri diferite. de exemplu. esenţialmente dinamic în efectele sale. "a indică.I. Într!un element arhitectonic. . 4rientate sau radiale. combină cele două sisteme anterioare. se caracterizează prin absenţa oricărei axe de simetrie şi existenţa doar a axelor de direcţie aducînd accentuarea unei linii orientate : + Al doilea. fereastră sau uşă. dinamism şi absenţă a simetriei. aceste moduri pot să coexiste în cadrul aceleiaşi construcţii. decît ca linie de divizare pentru stabilirea simetriei între elementele din +. al treilea.

-aracterul deschiderii este diferit în cazul în care axa conţinută în planul vertical este unică faţă de cazurile în care ea comportă posibilitatea de a se orienta după mai multe direcţii : A B C 7entru golul A.posedă un dinamism aparent care provine din constituţia sa radială şi din imposibilitatea estetică de a o fixa. dar este mai entropică şi. poziţiile cele mai diverse şi nediferenţiate.stînga şi din dreapta acestei deschideri. masive. axele se pot dezvolta în planurile de direcţie cele mai diverse. într!o secţiune orizontală. vertical. sînt stabile. Această analiză arată faptul că direcţiile axelor indică imediat posibilitatea de utilizare a formelor golurilor.acă ne referim la elementele constructive. Eai întîi. axele acestora se manifestă pe direcţii şi cu intensităţi diferite. tructura însăşi a golului . demonstrează imposibilitatea de a o orienta altfel decît în funcţie de axul său vertical unic. de pildă la stîlpi sau la coloane. producînd satisfacţie ochiului şi spiritului. datorită multiplicităţii axelor sale. axele nu au valoare decît în raport cu planul de lumină şi cu planul decorativ0 în schimb. . necesită incorporarea în forme mai stabile. += . în funcţie de forma în plan. unei divizări simetrice a massei lor. motiv pentru care fereastra de această formă se poate folosi şi în sensul longitudinal şi în cel transversal. în timp ce forma circulară a golului . orizontal sau oblic. pe cînd forma . există un ax vertical care trece prin centrul elementului. în cazul elementul decorativ aplicat unei suprafeţe murale. pot exista un ax vertical şi un ax orizontal de simetrie. În acest caz. apoi axele corespund. ele se aşează pe partea orizontală a bazelor lor. /ormele A şi .permite. de aceea.

+@ . axa se utilizează în acelaşi mod ca în cazul detaliilor. axele 2oacă roluri diversificate dar întotdeauna importante. chiar considerat izolat. Astfel. Axele în compozitia unei parti dintr un ansam!lu Într!o compoziţie care nu afectează decît o parte a unui edificiu.2. precum şi importanţa lor. Acestea traduc calitatea încărcărilor şi sarcinilor pe care le suportă acest element. dacă este izolată şi considerată în afara elementelor vecine cu care este solidară $ alte coloane şi lintourile $ va avea atîtea axe cîte caneluri. în acest caz. are axe clar indicate şi de o importanţă care corespunde amplorii formei pe care o divizează în părţi egale : În stîlp. în aceste diverse elemente decorative sau arhitecturale. în ceea ce priveşte caracterul pe care îl induc acestor elemente.4 coloană canelată.impotrivă.3. un stîlp. . I. toate de aceeaşi intensitate. este vorba despre stabilirea unei simetrii care nu interesează părţile unui singur element ci mai multe elemente care vor balansa de o parte şi de alta a acestei linii de diviziune. se simt deci caracterul constructiv şi direcţiile date de axe. ingura diferenţă este aceea că.

după modul frontal. fiind întretăiat şi de un ax perpendicular. de mica prismă de deasupra sa. prin indicarea unei direcţii de profunzime. provoacă apariţia unor axe laterale. în compoziţia fundalului curţii cu mirţi. prin supraînălţarea şi mărirea arcadei. "xemplul comentat ilustrează felul în care distribuţia axelor şi modul în care acestea sînt definite creează traseele ma2ore de parcurgere a spaţiului şi accentuează motivul dominant al unei arhitecturi.Axa se manifestă fie în plan vertical. 7artea centrală primeşte o accentuare A. însoţită de deplasarea centrelor de interes asupra acestor axe. prin adăugarea unei mici cupolete care o încoronează şi prin massa construcţiei din planul al doilea. fie în plan orizontal.7rin acest artificiu plastic. uşor întărită. compoziţia arhitecturală este astfel orientată către extremităţile laterale. axa principală împarte faţada în două părţi egale.acă această simetrie se stabileşte pe o zonă centrală plină. (a Alhambra din &ranada. dar se şi diferenţiază de acestea. şi "/ sînt secundare şi de egală intensitate 0 ele nu intervin decît pentru a crea un ritm regulat şi mai calm care conduce către extrema &D. marcat de rularea arcadelor de!a lungul porticului : Acest tip de compoziţie. care o domină. întrucît axul principal pătrunde vizibil în interior pentru a conduce către o fereastră. Axele de direcţie ale spaţiului se confundă cu axele de simetrie. prin separarea în două părţi a compoziţiei frontale. este cel mai frecvent utilizat în arhitectură. în planul al doilea.. Axele -. +B .

9nele solide sînt greu de utilizat în forma lor primară ca anvelope ale spaţiilor locuibile $ piramida. Axele în compozitia unui ansam!lu În gruparea elementelor care constituie ansamblul arhitectural axele sînt canavaua însăşi a ideii generatoare. I. &raţie lor. aşa cum am arătat anterior. corespunzînd mai bine ideilor funcţionale şi constructive care stau la baza conceperii unui volum construit. va trebui să ne mulţumim cu o simetrie mai puţin absolută. cele cinci corpuri platoniciene. %umai poliedrele regulate. . dacă pot conţine spaţii interioare nu se pot plia pe o simetrie atît de riguroasă.3.3. semisfera $ în schimb altele. a cărui massă. .in punctul de vedere strict geometric. sistemului ra'onant de distribuţie a axelor îi este necesară adiţionarea unor axe de ghidare a parcurgerii spaţiului. -onsiderînd problema sub aspect arhitectural. va fi în toate punctele simetrică. această simetrie absolută nu se poate exprima în spaţiu decît prin cîteva solide rare. 4rganizările locale sînt guvernate de dispoziţia generală a axelor ansamblului. şi sfera în care acestea se înscriu.e aceea. nu mai poate fi vorba despre o simetrie integrală a părţilor. diversele elemente se leagă într!o ordine particulară stabilită logic. ale căror faţete asemenea constituie tocmai această egalitate structurală a părţilor. 1C . conul.4 compoziţie ra'onantă poate să provoace în spaţiu elevaţia unui corp solid pur. ca şi figura care i!a dat naştere. răspund acestui deziderat.

este porticul 7ropileelor : 4dată depăşit porticul. tudiul intrării Acropolei. 9rcuşul către incinta sacră se realizează printr!o serie de trepte care începe la intrare. servituţi inerente sitt!ului au impus devierea axului principal A. "rechteionul. 6emplul se prezintă astfel în maniera cea mai favorabilă perceperii tuturor dimensiunilor sale. oferă privirii un volum mai redus dar mai pitoresc în mişcarea formelor sale. şi mai departe. (a stînga. la dreapta se deschide imediat massa templului Einervei. ne conduce către cîteva observaţii interesante : 1+ . Aceasta se prezintă frontal. a scării care conduce către ea şi a porticului. a 7artenonului.(a Acropola Atenei. văzut şi el oblic..

pentru a constitui un element ma2or în direcţionarea parcurgerii spaţiului. . o ultimă prezentare arhitectonică : faţada posterioară a 7ropileelor şi. către spaţiul vast în care se dezvoltă compoziţia. "xemplul Acropolei demonstrează elocvent rolul axelor în compoziţie. 4chiul percepe astfel. 7lanul ansamblului relevă o intenţie asemănătoare în sensul lărgimii 0 printr!un dega2ament al colonadei interioare. o vastă dega2are către peisa2. -olonada situată la interior este ridicată faţă de faţada exterioară şi de vestibulul care!i urmează. dar şi pe acela al orizonturilor îndepărtate ale satelor din 2ur. 11 . 7rintr!o fericită dispunere a axelor şi orientarea lor determinată atent. ci. în toate punctele ascensiunii. Astfel. dar şi faptul că. din diferite puncte de vedere diri2ate. urmînd axa 4-. arhitectura şi sitt!ul. ecţiunea longitudinală prin această scară explică artificiul utilizat de arhitect pentru a lăsa. regăseşte. desfăşurîndu!se în faţa lui. itul este din belşug exploatat şi extins către antura2ul său.e!a lungul întregului urcuş. prin intercolonamentul doric.. traversîndu!le. sînt facilitate vederile laterale. întrucît coloanele au aceeaşi secţiune şi aceeaşi înălţime. scapă spre exterior. nu numai spectacolul oraşului. ochiul percepe. axa nu trebuie să fie o simplă linie de divizare a spaţiului. o linie care obligă la gesturi care să susţină cu adevărat traseul pe care îl sugerează. îi oferă direcţia. se prelungeşte. )izitatorul care a înregistrat. cu cîteva trepte. spaţiul care se găseşte în afara ordonanţei sale. prin dega2area lor se obţine maximum de efect. înainte de a coborî. (a coborîre efectele sînt organizate diferit. o scăpare vederii căreia axa A. lintoul care le încununează este şi el supraînălţat în raport cu cel al faţadei intrării. În aceste condiţii privirea spectatorului care urcă nu se loveşte de plafonul acestei părţi a construcţiei0 ea trece.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful