You are on page 1of 1

Rasarit de soare

Intr-o tabara la mare, vara trecuta, mi-am propus sa ma retrag undeva departe de zgomotul statiunii si sa urmaresc spectacolul asfintitului marin in singuratate. Soarele se apropia incet de linia orizontului si cu cat inainta, cu atat discul se marea, ca o roata mare de foc, rostogolindu-se catre o directie doar de el stiuta. Cerul care pana atunci fusese luminos, dintr-odata se adumbrise, proiectand si mai intens lumina solara din ce in ce mai putin dogoritoare.Apa marii parca se domolise si ea brusc, miscarea valurilor era mai putin nelinistita ca in timpul zilei cand parea intr-un freamat nesfarsit...Mai primitor, adancul marin se potolea incet ca sa faca loc soarelui pentru un culcus racoros dupa atata canicula. In aer mirosea a alce si sare, o prospetime invada tot tarmul. Nicio miscare nu se mai vedea, doar valurile loveau succesiv tarmul, muscand din nisipul acestuia. Parea un vis misterios aceasta imagine si nimic nu echivala cu starea de spirit pe care o traiam. N-am uitat nici un moment spectacolul acela divin pe care mi l-a oferit natura, departe de orice zhomot al lumii dezlantuite, in inserare, la tarmul marii.