Rezistenţa materialelor în secolul al XVII-lea

13

Capitolul I Rezistenţa materialelor în secolul al XVII-lea1
1. Galilei (1564-1642). Galilei s-a născut la Pisa2, ca descendent al unei case florentine nobile. El a primit o educaţie preliminară bazată pe latină greacă şi logică, în cadrul mănăstirii din Vallombrossa, lângă Florenţa. În anul 1581 a fost trimis la Universitatea din Pisa, unde urma să studieze medicina. Dar în curând, atenţia lui a fost atrasă de lecţiile de matematici, mobilizându-şi întreaga energie în scopul studierii operei lui Euclid şi Arhimede. Se pare, că prin intermediul cărţii lui Cardan3, Galileo a luat cunoştinţă de descoperirile din domeniul mecanicii, ale lui Leonardo Da Vinci. În anul 1585, Galilei a părăsit Universitatea, fără a-şi lua diploma şi s-a întors acasă la Florenţa. Acolo, Galilei a început să predea, în partricular, lecţii de matematică şi mecanică, continuând munca Fig. 11. Galileo Galilei. sa ştiinţifică proprie. În 1586, a construit o balanţă hidrostatică pentru măsurarea densităţii diferitelor substanţe, efectuând în paralel, cercetări cu privire la problema centrelor de greutate, ale corpurilor solide. Aceste preocupări l-au făcut cunoscut, atfel încât, la mijlocul anului 1589, i s-a încredinţat catedra de matematică la Pisa, la vârsta de douăzeci şi cinci de ani şi jumătate. În timpul perioadei petrecute la Pisa (1589-1592), Galilei şi-a continuat studiile de matematică şi mecanică, efectuând renumitele sale experimente, cu corpurile în cădere. Pe baza acestor experienţe, Galilei a finalizat în anul 1590
Istoria mecanicii materialelor în secolele XVII şi XVIII se regăseşte în prefaţa cărţii ″Traité Analytique de la résistance des Solides″ a lui P.S. Girard, Paris, 1798. 2 Vezi J.J. Fahie, ″Galileo, His Life and Work″, New York, 1903. Vezi de-asemenea romanul ″The Star-gazer″ a lui Zsolt de Harsanyi, în traducerea engleză a lui P. Tabor, New York, 1939. 3 Vezi P. Duhem, ″Les Origines de la Statique″, p. 39, Paris, 1905. Cardan (1501-1576) a tratat probleme de mecanică în unele din publicaţiile lui cu caracter matematic. Tratarea de către Cardan a acestei ştiinţe este foarte asemănătoare cu cea a lui Leonardo Da Vinci, presupunându-se deci că autorul a avut acces direct la manuscrisele şi notiţele lui Da Vinci.
1

Galilei şi-a preluat noile sale obligaţii cu un discurs care a câştigat cea mai mare admiraţie. La 7 decembrie 1592. În ce priveşte numirea oficială a lui pe post. din Arcerti. încât prelegerile urmau să se ţină într-o sală cu o capacitate de 2000 locuri. În timpul primilor săi ani la Padova. 1 Vezi cartea lui J.12. până la apariţia unui candidat potrivit şi capabil care să fie ales în locul lui. În anul 1594 Galilei încheiase scrierea faimosului tratat de mecanică (″Della Scienza Fig. ceea ce l-a determinat în final să părăsească Pisa şi să se întoarcă la Florenţa. Fahie. Această atitudine a produs sentimente de animozitate faţă de tânărul Galilei.14 Istoria Rezistenţei Materialelor tratatul ″De Motu Gravium″. (2) în cădere. 35. (3) distanţele parcurse în cădere sunt proporţionale cu pătratele timpilor de cădere. În timpul acestei perioade dificile câţiva prieteni l-au ajutat să ocupe un post de profesor la Universitatea din Padova. care reprezintă cartea fundamentală de început a dinamicii. Principalele concluzii ale acestei lucrări erau: (1) toate corpurile cad de la aceeaşi înălţime în timpi egali. . Galilei a fost extraordinar de activ. p. el urma să rămână astfel. pentru a ţine prelegeri. Galilei neezitând să le folosească în disputele lui cu reprezentanţii şcolii Aristoteliene. Afluenţa acestora era aşa de mare. încât atrăgeau la Padova şi studenţi din alte ţări europene. aşa cum ne este cunoscută astăzi. Şi iată că acum fusese găsit Domino Galileo Galilei care preda la Pisa cu mare onoare şi succes. Aceste concluzii erau în totală contradicţie cu cele ale mecanicii lui Aristotel. nu numai pentru conţinutul său profund ştiinţific dar şi datorită elocinţei şi eleganţei dicţiei.J. Prelegerile sale deveniseră aş a de cunoscute. care preda matematicile la Padova postul lui a rămas pentru mult timp vacant şi ceea ce este mai important. fiind considerat primul în profesia lui şi care era pregătit să vină la universitatea noastră. Camera de lucru a vilei lui Galilei. apăruse următoarea situaţie1: După moartea lui Signor Moletti. vitezele finale sunt proporţionale cu timpii de cădere.

În 1609. Această ultimă descoperire a avut un efect puternic asupra dezvoltării ulterioare a astronomiei. Cu acest instrument Galilei a făcut o serie întreagă de descoperiri astronomice extraordinare. înainte de 1597. că în timpul primilor ani petrecuţi la Padova. Galilei a devenit de-asemenea interesat de rezistenţa materialelor. Foarte curând. am devenit un adept al părerilor lui Copernicus. cu o putere de mărire de 32 de ori. Padova a fost copleşită de ştirea inventării telescopului şi în ciuda unor informaţii sărace. Tratatul a căpătat o mare circulaţie sub forma copiilor manuscrise. ca un fapt obişnuit al acelor zile.Rezistenţa materialelor în secolul al XVII-lea 15 Meccanica″). Cam în aceeaşi perioadă şi ca urmare a preocupărilor legate de construcţia navelor. pentru care observarea vizuală a mişcării acestui sistem a devenit . El a demonstrat alcătuirea din stele separate a căii lactee. a lunii şi în ianuarie 1610 a observat pentru prima oară sateliţii lui Jupiter. Galilei a ţinut şi prelegeri asupra sistemului Ptolemeic. a descris natura accidentată. Galilei a reuşit să-şi construiască propriul telescop. muntoasă. cu ajutorul teoriei căruia am reuşit să-mi explic o mulţime de fenomene.13. În acest tratat erau rezolvate o mulţime de probleme de statică cu autorul principiului deplasărilor virtuale. Se ştie. Fig. Coperta cărţii lui Galilei ″Due nuove scienze″. inexplicabile de altfel în condiţiile acceptării ipotezelor contrare. atenţia lui Galilei este atrasă de astronomie. el spune: Cu mulţi ani în urmă. Dar într-o scrisoare adresată lui Kepler.

se pot sparge în bucăţi. 1933. ca şi scrierile sale entuziaste în favoarea teoriei lui Copernic. poate fi considerată ca fiind prima publicaţie în domeniul rezistenţei materialelor cu care putem admite că începe istoria mecanicii corpurilor elastice. în care sunt descrise proprietăţile mecanice ale materialelor structurale. El a descoperit inelul lui Saturn. biserica a condamnat marea lucrare a lui Copernic şi în următorii şapte ani consecutivi. Traducere în engleză de Henry Crew şi Alfonso de Salvio. Galilei a încetat să-şi mai publice lucrările sale controversate de astronomie. chiar şi numai sub acţiunea propriei lor greutăţi. a fost adusă în faţa Inchiziţiei şi în anul 1615 a fost admonestat semioficial pentru a nu fi respectat teologia şi sfătuit a se limita la studiile sale. el afirmă: Un obelisc sau un stâlp mic. a trebuit să-şi petreacă ultimii opt ani ai vieţii sale în strictă izolare. biserica a interzis vânzarea ei. în timp ce aceleaşi structuri. Acolo a fost condamnat. şi care a apărut de sub tipar în anul 1623. Galilei n-a avut alt ţel decât cel de a-şi continua activitatea sa ştiinţifică. Discrepanţa dintre noul model al sistemului planetar şi cel reflectat în scriptură. Spre exemplificare. Cartea a fost tipărită şi publicată în editura Elzevirs din Leiden. a început să-şi scrie renumita sa carte cu privire la cele două moduri de a privi universul. După întoarcerea sa de la Florenţa. Toate aceste descoperiri l-au făcut pe Galilei renumit. În anul 1616. Întrucât cartea favoriza în mod indubitabil teoria lui Copernic. Maffeo Barberini. în care a strâns rezultatele tuturor lucrărilor sale anterioare din domeniul ştiinţelor mecanice. punându-şi întreaga sa energie în beneficiul astronomiei. precum şi elemente de rezistenţa barelor. Galilei profitând de o atitudine mai tolerantă faţă de publicaţiile sale de astronomie. Pentru a demonstra această afirmaţie. Lucrările lui Galilei în domeniul Rezistenţei Materialelor Toate consideraţiile lui Galilei referitoare la mecanica materialelor. au atras atenţia bisericii. O parte a acestei cărţi. fără a fi în pericol de a se distruge. în 1638. ca şi orice altă structură solidă asemănătoare poate fi coborâtă sau ridicată în siguranţă. The Macmillan Company. El îşi începe prezentarea cu câteva observaţii făcute cu prilejul vizitelor sale la arsenalul din Veneţia şi continuă cu discuţii asupra structurilor geometric asemănătoare. Toate aceste descoperiri strălucitoare ale lui. El arată că acestea devin din ce în ce mai labile pe măsura creşterii dimensiunilor lor. . ″Two New Sciences″. 2. Aici a scris faimoasa sa carte ″Due nuove Scienze″1. un prieten şi admirator al lui Galilei a fost ales pe tronul pontifical. New York. manevrate neglijent. În anul 1623. În noua sa postură.16 Istoria Rezistenţei Materialelor un argument deosebit de puternic în susţinerea teoriei lui Copernic. a observat fazele planetei Venus şi a descris petele solare. sunt incluse în primele două capitole ale cărţii sale ″Due nuove Scienze″. Galilei fiind convocat de către Inchiziţie la Roma. în casa sa din Arcerti. dar de dimensiuni mari. fiind obligat să se dezică de propriile sale convingeri. el 1 Galileo. El a fost denumit filozof şi matematician extraordinar de marele duce al Toscanei şi în septembrie 1610 a părăsit Padova pentru Florenţa.

Rezistenţa materialelor în secolul al XVII-lea 17 începe prin luarea în consideraţie a rezistenţei materialelor în cazul întinderii simple (fig. Galilei studiază rezistenţa de rupere a aceleiaşi bare în situaţia în care este în consolă.14. Cunoscând rezistenţa absolută a barei. cu o sarcină aplicată în capătul liber al ei (fig. cu referire la rezistenţa ultimă a cuprului. Fig. Fig. 14). 15. . Reprezentarea încercării la întindere. 15). 16. efectuată de Galilei. stabilind că rezistenţa barei este proporţională cu aria secţiunii ei şi independentă de lungimea ei. asupra încercării la încovoiere. Concepţia lui Galilei. Galilei numeşte această rezistenţă a barei rezistenţă de rupere absolută şi prezintă câteva imagini sugestive. Fig.

în măsura raportului dintre lăţime şi grosime. nu ascultă de legea lui Hooke până la rupere.c. Din cele de mai sus. creşte cu pătratul lungimii. în aceeaşi măsură în care şi ipotezele teoriei lui Galilei diferă de cele care permit stabilirea valorii reale a sarcinii de rupere. Cuplul rezistent corespunzător acestei distribuţii de tensiuni va fi doar o treime din momentul considerat de Galilei. a lui. p. Materialele reale însă. Această rezistenţă se opune separării părţii care se află dincoace de perete. şi luând în considerare cazul secţiunii constante. Galilei conchide că. în lungul cîruia se manifestă rezistenţa. distribuţia tensiunilor în secţiunea de rupere fiind diferită de cea reprezentată în figura 16 c. dacă cilindrul se rupe. rezistenţa este uniform distribuită în secţiunea BA (fig. Acest rezultat se deduce din faptul că rezistenţa absolută este proporţională cu aria secţiunii cilindrului şi că braţul cuplului rezistent este egal cu raza cilindrului. va avea o rezistenţă mai mare la rupere atunci când este aşezată pe muchie decât pe lăţime. 16. p. el conchide că momentul rezistent creşte cu cubul razei. Dacă presupunem că bara are secţiune dreptunghiulară. Considerând un cilindru circular de lungime dată şi variind raza sa.16. Vezi ″Two New Science″ Traducerea în engleză. deducem că Galilei consideră. în cazul în care este aplicată în punctul C.). Grinzile devin mai vulnerabile pe măsura creşterii dimensiunilor 1 2 Vezi ″Two New Science″ Traducerea în engleză. opune o rezistenţă mai mare la rupere. pentru un asemenea material teoria lui Galilei ne dă o valoare de trei ori mai mare faţă de valoarea reală a sarcinii la rupere. şi aceasta.18 Istoria Rezistenţei Materialelor El conchide: Este evident că.2 Continuând discuţia problemei barei în consolă. De exemplu.. iar materialul ascultă de legea lui Hooke până la rupere. grosimea solidului BA este celălalt braţ al levierului. în timp ce momentul încovoietor din încastrare creşte cu lungimea la puterea a patra. Galilei schiţează câteva concluzii importante. în ce priveşte secţiunea bazei BA. rezultă că mărimea forţei aplicate în punctul C se regăseşte în mărimea rezistenţei distribuite pe grosimea prismei. Considerând grinzi în consolă asemănătoare din punct de vedere geometric. că în momentul ruperii. momentul rezistent este proporţional cu cubul dimensiunilor liniare. el îşi pune întrebarea: Cum şi în ce proporţie o bară sau o prismă a cărei lăţime este mai mare decât înălţimea ei. . de cea care se află în partea din interior. aceeaşi fracţiune care se distribuie pe jumătate din lungimea BA se regăseşte şi pe lungimea BC.b.b. Aceasta arată că rezistenţa grinzilor asemănătoare din punct de vedere geometric. atunci când forţa este aplicată paralel cu lăţimea sau cu înălţimea sa? Luând în considerare ipoteza sa (fig. distribuţia tensiunilor va fi aceea din figura 16. sub acţiunea greutăţii lor proprii. Considerând o grindă de secţiune dreptunghiulară. Astfel. fisura va apare în punctul B acolo unde marginea îmbinării acţionează ca o articulaţie pentru levierul BC.1 Din această afirmaţie. Pe baza teoriei sale. Galilei deduce că momentul încovoietor datorat greutăţii proprii. el îşi dă răspunsul corect: Orice riglă sau prismă a cărei lăţime este mai mare decât grosimea.118.115. nu poate fi aceeaşi. asupra căruia este aplicată forţa.).

cailor sau altor animale. pentru a produce ruperea grinzii cu o sarcină minimă. p.. un câine mic ar putea duce probabil în spatele său doi sau trei câini de mărimea lui. grinzile. fără a pune în pericol funcţiile lor normale. nici natura nu poate produce arbori de dimensiuni extraordinare. Galilei a indicat şi legea de variaţie pe lungime a secţiunii grinzii de egală rezistenţă în consolă. până când forma şi înfăţişarea animalelor ar deveni monstruoasă. aşa cum ar fi imposibil de construit structuri osoase. dar sunt convins că un cal ar putea transporta doar încă cel mult unul de mărimea lui. sau prin creşterea pe orizontală a dimensiunilor oaselor modificânduse conformaţia lor. 1 Galilei consideră de asemenea o grindă rezemată la capete (fig. cu atât rezistenţa relativă a lui este mai mare. astfel încât. Astfel. Galilei a observat de asemenea. Galilei face următoarea observaţie generală importantă: Se observă clar. întrucât crengile s-ar prăbuşi sub greutatea lor proprie. Dacă dimensiunile corpului ar fi micşorate. Fig. ca ale oamenilor. Cu aceste consideraţii bine precizate.Rezistenţa materialelor în secolul al XVII-lea 19 lor şi în final. fiind proporţional cu produsul ab. ar trebui mărite dimensiunile secţiunii. fără ca aceasta să afecteze rezistenţa grinzii. toate celelalte părţi ale lor ar trebui să formeze un tot unitar.a).18. cu cât corpul e mai mic. ca şi imposibilitatea de a construi nave. . 1 Vezi ″Two New Science″ Traducerea în engleză. când acestea cresc excesiv.17) şi găseşte că momentul încovoietor are cea mai mare valoare în dreptul sarcinii.18. imposibilitatea creşterii dimensiunilor structurilor la valori exagerate. ele pot ceda exclusiv sub acţiunea greutăţii lor proprii. prin reducerea secţiunii transversale în vecinătatea reazemelor. palate sau temple de dimensiuni enorme în alt mod decât cel în care vâslele. atât în construcţii cât şi în natură..17. Considerând mai întâi o grindă prismatică ABCD (fig. că pentru a menţine rezistenţa grinzii constantă. el observă că se poate elimina o parte din materialul ei. aceasta ar trebui să acţioneze la mijlocul ei. El observă de asemenea posibilitatea economisirii materialului. de secţiune dreptunghiulară. Fig. bolţile metalice şi pe scurt. în măsură mai mare decât a lungimii. într-adevăr. în cazul în care acestea ar creşte enorm în înălţime. creşterea în înălţime ar putea fi compensată numai prin folosirea unui material mai tare şi mai rezistent decât cel uzual.130. rezistenţa acestuia nu s-ar diminua în aceeaşi proporţie.

rezistenţa la încovoiere a tubului este mai mare decât cea a cilindrului masiv. a avut loc o dezvoltare rapidă a matamaticilor. momentele rezistente. că. .. unde în anul 1560. Această cerinţă satisface condiţia de egală rezistenţă. lancea goală în interior. p. 3.b). o creştere sensibilă a rezistenţei.18. avem satisfăcută relaţia: (EF)2 = EC (AB)2 AC În fine. variaţia formei barei pe lungime ar trebui să fie parabolică. Mulţi oameni învăţaţi au devenit interesaţi în ştiinţe. în măsura în care diametrul exterior al tubului este mai mare decât cel al cilindrului. în particular. care sunt uşoare şi foarte rezistente la încovoiere. fără o creştere a propriei greutăţi.150. Aceasta este o experienţă care a fost verificată şi confirmată de practică. La Roma. sunt mult mai rezistente decât dacă ar fi masive şi de aceeaşi lungime şi greutate. în mai multe ţări europene.. demonstrându-se că. astronomiei şi ştiinţelor naturii. se organizau societăţi ştiinţifice. rezistenţa oricăreia din secţiunile EF ar fi insuficientă. Întreraga greutate a cerealelor este purtată de tulpină. din aceasta rămânând doar pâna ABC. sau metal. în anul 1603 s-a înfiinţat renumita Accademia 1 Vezi ″Two New Science″. iar investigarea experimentală. Multe dintre universităţi erau controlate de Biserică şi întrucât aceasta nu crea o premisă favorabilă progresului ştiinţific. Pentru ca momentele rezistente să prezinte aceeaşi variaţie ca şi momentele încovoietoare. proporţionale cu pătratul înălţimii s-ar găsi în aceleaşi secţiuni unul faţă de 2 2 celălalt. Galilei tratează problema rezistenţei grinzilor goale în interior şi deduce1 că acestea sunt folosite în construcţii-şi se întâlnesc încă şimai mult în natură-în mii de situaţii ca cele care reclamă.20 Istoria Rezistenţei Materialelor El arată de asemenea. ca exemplu în acest sens putem da atât oasele păsărilor cât şi trestiile. s-a organizat Accademia Secretorum Naturae. Această mişcare a început în Italia. în relaţia (EC ) : (AC ) . atrăgea din ce în ce mai mult atenţia lor. Organizarea Academiilor Naţionale de Ştiinţă În timpul secolului al şaptesprezecelea. dar întrucât momentele rezistente sunt egale cu produsul dintre rezistenţa lor absolută şi raza exterioară. Comparând cilindrul gol cu unul masiv având secţiunile de aceeaşi arie. sau tubul din lemn. conform curbei BCF (Fig. ar fi mai grea şi ar fi mai puţin rezistentă la încovoiere şi rupere. de exemplu. dacă înlăturăm jumătate din materialul grinzii. întrucât în timp ce relaţia dintre momentele încovoietoare din secţiunile EF şi AB ar corespunde raportului EC:AC. până la rupere. întrucât pentru parabolă. Dacă aceasta ar fi realizată din acelaşi material dar într-o execuţie plină. Scopul acestora era de a aduce la un loc oameni cu interese ştiinţifice şi de a facilita activitatea experimentală. la Neapole. Galilei a observat că rezistenţa lor absolută este aceeaşi. traducerea în engleză.

căderea corpurilor grele şi ordinul acceleraţiilor şi despre multe alte subiecte de genul acesta. etc. 1660-1940″. despre experienţele lui Torricelli cu mercur. prelucrarea sticlelor în acest scop. . greutatea aerului. selenografia Lunii. Unele dintre ele. 1944. până în zilele noastre. Sir Henry Lyons ″The Royal society. Galilei fiind unul dintre membrii săi.Rezistenţa materialelor în secolul al XVII-lea 21 dei Lincei.2 Ziua în care prima cartă a fost ratificată (15 iulie 1662) este considerată ca fiind cea a înfiinţării Royal Society. dar cu o arie de răspândire mai restrânsă. statica. fizician şi chimist. arhitect şi matematician şi John Wallis. pentru a schimba impresii în legătură cu experienţele şi preocupările noastre. în afara conversaţiilor cu diverşi teologi eminenţi. matematician. astronomia. a fost numit Robert Hooke. cu sprijinul marelui duce Ferdinand de′Medici şi al fratelui său Leopold. la Florenţa.. ca şi la noi în Anglia. Christopher Wren. Franţa. Ed 2a. Florenţa. Viviani şi Torricelli au fost participanţi activi ai acestei academii. ca fizica. Acest gen de întâlniri din Londra au continuat. ca ceea ce s-ar putea numi Noua Filozofie. ca cele privind termometrul. comunicarea în cadrul societăţii a trei sau patru experimente deosebite. pe când locuiam la Londra. posibilitatea sau imposibilitatea de a realiza vacuum.. Pe lista celor invitaţi să devină membrii Societăţii. noi descoperiri. inelul oval (aşa cum apărea atunci) al lui Saturn. navigaţia. După moartea lui Galilei. precum şi în legătură cu stadiul acestor studii în ţară şi străinătate.. Elevii lui Galilei. fiind instituţionalizate ulterior. Conform înţelegerii. cam în aceeaşi perioadă. ipotezele lui Copernic. mulţi dintre noi ne întâlneam săptămânal la Londra într-o anume zi şi oră şi în anumite circumstanţe. anatomia. diversele faze ale lui Venus şi Mercur. fuseseră mult disputate în Italia. În volumele publicaţiilor academiei. Preocuparea noastră era (în afara subiectelor de teologie şi politice) de a discuta despre problemele filozofice şi altele... încă din vremea lui Galilei la Florenţa şi Sir Francis Bacon (Lord Verulam) în Anglia. În calitate de curator. Germania şi în alte părţi. sau Filozofia Experimentală1. 1 2 ″Saggi di Naturali Esperienze″. am avut şansa să fiu contactat de diverse persoane respectabile. interesul ştiinţific a atras laolaltă un grup de oameni care se întâlneau ori de câte ori li se oferea câte o ocazie favorabilă. cu cunoştinţe solide de filozofie naturală şi în alte domenii ale cunoaşterii umane. găsim numele lui Robert Boyle. a cărui obligaţie era de a asigura zilnic. chimia. 1691. precum şi despre noile stele. natura cometelor. mecanica şi experimentele naturale. spaţii considerabile sunt destinate unor probleme. sub numele Royal Society. petele din Soare şi rotaţia lui în jurul propriei axe. Matematicianul Wallis descrie aceste întâlniri cu scop informativ. iar altele cunoscute. Vorbeam apoi despre circulaţia sângelui. asupra unor probleme teologice. barometrul şi pendulul ca şi ultor experimente referitoare la vacuum. s-a organizat Accademia del Cimento. geometria. valvele din vene.. împreună cu alte subiecte ale celei ce se numea ″Noua Filozofie″. după cum urmează: În jurul anului 1645. sateliţii lui Jupiter. În Anglia. perfecţionarea telescoapelor. magnetismul.

În anul 1653. unde a activat şi în calitate de corist. astronomului Cassini. În jurul anului 1658. p. Paris. care trăia pe insula Isle of Wight.Bertrand.F. Părintele Mersenne (1588-1648) a iniţiat şi a ţinut până la moartea sa o serie de conferinţe frecventate de oameni ca Gassendi. la recomandarea lui Robert Boyle. lucra cu Boyle. Vezi de asemenea lucrarea lui E. Toate Academiile îşi publicau lucrările. Am efectuat câteva experimente în acest domeniu. aceste întruniri private ale oamenilor de ştiinţă au continuat în casa lui Habert de Montmor. ca fiu al unui paroh local. Da C. El scria: Cam în aceeaşi perioadă în care aveam posibilitatea de a mă familiariza cu astronomia. 439. această calitate i-a facilitat continuarea studiilor. 2 Vezi ″The Life and Work of Robert Hooke″. (London). Descartes şi Pascal.T. Aici a învăţat latina greaca şi în mai mică măsură ebraica. 201. perfecţionându-i acestuia o pompă de aer. familiarizându-se cu învăţăturile lui Euclid şi ale altor matematicieni. datorită amabilităţii Dr. dar imediat după aceea s-a dovedit a fi deosebit de talentat în construirea jucăriilor mecanice şi la desen. pentru a compensa gravitatea şi pentru a provoca vibraţii de orice mod ale corpurilor. Ceva mai târziu (în anul 1770) a fost înfiinţată Academia de Ştiinţe din Berlin. Robert Hooke (1635-1703)2 Robert Hooke s-a născut în anul 1635. perioadă în care a locuit în casa lui Dr. Hooke devine responsabilul experimentelor la Royal Society. în ″Early Science in Oxford″. vol. Busby. La vârsta de treisprezece ani a devenit elev al Westminster School. 1 . iar în anul 1725 şi-a deschis porţile în St. a întreprins paşi oficiali în vederea organizării Academiei de Ştiinţe ai cărei membri urmau să fie specialişti în varii domenii ale ştiinţei. ministrul lui Ludovic al XIV-lea. 1869. el a venit în contact cu diverşi oameni de ştiinţă şi fiind un mecanic priceput le era de un real ajutor în realizarea lucrărilor lor de cercetare. Soc. 1950. Roy. Mai târziu. ″L′Académie des Sciences et les Académiciens de 1666 a 1793″. În copilărie a fost bolnăvicios şi debil.22 Istoria Rezistenţei Materialelor Academia Franceză de Ştiinţe îşi are originea de asemenea.L.Ward şi foloseam pendulul în acest scop. vol. La Oxford. În 1666.. am găsit o cale de a studia în continuare mişcarea sa. Citatele din acest articol sunt luate din aceste surse. de R. Acest succes mi-a sugerat să-l folosesc în scopul determinării longitudinii. Hooke a fost trimis la Christ Church din Oxford. Proc. Colbert. Astfel în primele liste ale membrilor Academiei1 apar numele matematicianului Roberval. Le foloseam pe acestea. Gunther. Acest moment marchează începutul experimentelor sale cu arcuri.N. în secolele XVIII şi XIX.. acest fapt urmând a avea o mare influenţă asupra dezvoltării ştiinţei. fizicianului danez Römer (care a măsurat viteza luminii) şi fizicianului francez Mariotte. 4. iar metoda imaginată de mine pentru finalizarea unor invenţii mecanice m-a condus repede la folosirea arcurilor. Petersburg Academia Rusă de Ştiinţe. Andrade. În anul 1662. astfel încât în anul 1662 a obţinut diploma de Master în arte. în întâlnirile de informare ale oamenilor de ştiinţă. care s-au soldat cu succes. cunoştinţele lui de mecanică şi J. VI-VII.

Hooke spunea: Aş dori să definesc un sistem universal foarte diferit de oricare altul cunoscut şi care s-ar baza pe următorii trei piloni şi anume: I. În această carte nu se află doar infomaţii asupra microscopului lui Hooke ci şi descrieri ale noilor sale descoperiri. VIII. Hooke este de părere că lumina este o mişcare vibratorie de lungime de undă foarte mică şi care se propagă transversal faţă de direcţia razei luminoase. conţinând propunerile sale în vederea reconstrucţiei oraşului. 19)4 cu o lungime de 20. 1 2 Vezi ″Early Science in Oxford″. 4 Figura 19 este reprodusă din lucrarea lui Hooke. ca urmare. el spune: Se ia o sârmă (fig. în septebrie 1666. o elipsă sau o altă curbă oarecare. asupra corpurilor elastice. care au suficient timp şi cunoştinţe în acest domeniu. Hooke a devenit profesor de geometrie al Colegiului Gresham. Cu privire la experimente. vol. nu stăpânea suficiente cunoştinţe matematice. în care sunt puse în discuţie proprietăţile elastice ale materialelor. până când o forţă exterioară le-ar obliga să descrie un cerc. cu toate că am întreprins anumite experimente în acest sens. După marele incendiu din Londra. continuând să-şi prezinte experimentele şi invenţiile şi să descrie noile sale instrumente la Royal Society. II. unde îşi citea şi lecturile sale incisive. 30 sau 40 picioare. 3 Vezi John Robinson ″Elements of Mechanical Philosophy″. În anul 1678 a fost publicată lucrarea ″De Potentia Restitutiva″. nici eu însumi (spunea el) nu am reuşit s-o stabilesc. pentru a verifica legile lui Kepler. între anii 1663-1664 Robert Hooke a devenit interesat în microscopie. vol. În anul 1664. În care toate corpurile cereşti sunt caracterizate nu doar prin gravitatea părţilor lor componente în raport cu propriul centru dar se şi atrag reciproc în limita sferelor lor de influenţă. În care toate corpurile în mişcare se vor deplasa după o dreaptă. .3 Din cele de mai sus ne putem da seama că Hooke avea o imagine clară asupra gravitaţiei universale. fixându-se capătul ei superior de un cârlig. conducătorii acestuia numindu-l. El a dat explicaţia culorilor de interferenţă din bulele de săpun explicând şi fenomenul inelelor lui Newton.2 În adunarea Royal Society din 3 mai 1666. În care această atracţie este cu atât mai mare cu cât corpurile sunt mai apropiate. proiectând chiar şi unele dintre clădirile refăcute.Rezistenţa materialelor în secolul al XVII-lea 23 abilitatea sa inventivă fiind folosite din plin de Societate. XIII. Edinburg. sau să ilustreze şi să clarifice orice controversă care ar fi apărut în discuţiile dintre parteneri. În ceea ce priveşte proproţia în care aceste forţe descresc cu creşterea distanţei. 1804. El era întotdeauna gata să imagineze şi să proiecteze aparate cu ajutorul cărora să demonstreze propriile sale idei. III. p. dar după cum se pare. Aceasta este prima lucrare publicată. Hooke a conceput un plan. iar în anul 1665 a fost publicată cartea sa ″Micrographia″1. în calitate de coordonator pentru punerea în practică a planului. Eu las această sarcină altora.284. Vezi ″Early Science in Oxford″. care conţine rezultatele experimentelor lui. Hooke a fost extrem de activ în această operă de reconstrucţie.

ca şi greutăţile care le-au provocat. măsurându-se şi notându-se lungirile sârmei. Se compară diferitele lungiri ale sârmei. cu ajutorul unui compas. Dispozitivele folosite în experimentele lui Hooke. un taler. pentru greutăţi. pentru a o determina să se . de celălalt fiind agăţate greutăţi. Hooke descrie de asemenea experimentele efectuate de el cu arcuri elicoidale.24 Istoria Rezistenţei Materialelor iar de capătul inferior. cu arcuri spirale de ceas şi cu o bucată de lemn uscat. constatându-se că se vor afla în acelaşi raport unele faţă de altele. 19. apoi. Fig. cu un capăt fixat în poziţie orizontală. Se pun greutăţi pe taler. se măsoară distanţa părţii inferioare a talerului la duşumea.

nici mai mari şi nici mai mici. produsul dintre presiunea unei mase date de gaz prin volumul ei. Aceste medii elastice se comportă asemănător. Plecând de la aceleaşi principii. unde a fost stareţul mănăstirii St. introducerea metodelor experimentale în ştiinţa franceză. .. devine uşor să concepi o balanţă teoretică. privind orice mediu elastic. devine foarte uşor de calculat rezistenţa arcurilor. Mariotte Mariotte (1620-1684) şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii sale în Dijon. păr. sticlă sau altele. El a devenit în anul 1666 unul dintre primii membri ai Academiei Franceze de Ştiinţe. cu ajutorul căreia să determini greutatea oricărui corp. conform căreia. corn. sau dimpotrivă. Toate acestea explică de ce arcul balansoarului unui ceas îi imprimă acestuia din urmă oscilaţii uniforme. deducând legea conform căreia. Tot el a inventat şi pendulul balistic. devine foarte uşor de explicat mişcarea izocronă a arcurilor sau a sârmelor întinse. Ţinând cont de aceste principii. os. putem vedea că Robert Hooke n-a stabilit doar relaţia dintre mărimea forţei şi cea a deformaţiei produse de ea ci a imaginat şi propus o mulţime de experimente..Rezistenţa materialelor în secolul al XVII-lea 25 încovoaie.. El nu comentează doar asupra fenomenului deformării acestei grinzi ci şi asupra deformării fibrelor longitudinale făcând importanta constatare. în cea mai mare măsură. piatră. Din cele de mai sus. ale căror vibraţii au o frecvenţă suficient de mare pentru a produce un sunet audibil. la temperatură constantă. folosind în acest scop bile suspendate prin fire şi demonstrând totodată conservarea impulsului. indiferent de natura lor..-Martin-sous-Beaune. fibrele aparţinând părţii convexe sunt întinse. Hooke desprinde următoarea concluzie: Este foarte evident că în conformitate cu Regula.. 5. ca şi a balistelor şi catapultelor folosite de înaintaşi. cartilagiu. conform căreia. în rezolvarea unor probleme dintre cele mai importante.. cărămidă. Eu am proiectat o astfel de balanţă pe baza studiului gravităţii corpurilor în raport cu centrul Pământului. precum şi modului avantajos sau dezavantajos în care aceasta poate avea loc. în timp ce fibrele aparţinând părţii concave sunt comprimate în timpul încovoierii. sau Legea Naturii. fie că tendinţa părţilor este de a se depărta. mătase. ca şi a sunetelor uniforme produse de acestea. care pot folosi această lege. lui datorându-i-se.. Ca urmare a tuturor acestor experimente. corpurile care se află la distanţe mai mari de centrul Pământului ar tinde să aibă greutatea mai mică. de a se apropia între ele. Mariotte a stabilit legile ciocnirii. revenirea forţei în poziţia ei iniţială este proporţională cu deplasarea punctului ei de aplicaţie faţă de poziţia iniţială. Folosind acestea. lemn.. Experimentele sale cu aer s-au concretizat în bine-cunoscuta lege Boyle-Mariotte. În domeniul mecanicii corpurilor solide. fără a aplica efectiv greutăţi. rămâne constant. fie ele din metal. Am acordat o atenţie deosebită corpurilor încovoiate.. Această relaţie liniară dintre forţă şi deformaţie este aşa numita lege a lui Hooke care a stat ulterior la baza contrucţiei mecanicii mediilor deformabile..

Figura arată trei sarcini de aceeaşi valoare. în cazul tuturor materialelor încercate. Haga. dar şi în determinarea proprietăţilor lor elastice. asupra mişcării fluidelor. 20. de La Hire în anul 1686 după moartea lui Mariotte.26 Istoria Rezistenţei Materialelor Preocupările lui Mariotte în domeniul elasticităţii sunt cuprinse într-un articol al lui. lungirile erau proporţionale cu forţele aplicate. 1740). suspendate la distanţele AC=4ft. decoperind că. G=H=I=12 lb. prin care ia în consideraţie proprietăţile elastice ale materialelor. . În expunerea sa cu privire la încovoierea barei în consolă (vezi figura 20c) el începe cu considerarea echilibrului pârghiei AB (Fig. Încercările la întindere şi la încovoiere efectuate de Mariotte. Mariotte nu era interesat doar în ce priveşte rezistenţa de rupere a materialelor. în consecinţă propria sa teorie asupra încovoierii. Vezi de asemenea al doilea volum din culegerea lucrărilor lui Mariotte (a 2-a ed. DC=2ft. rezemată în C. Figura 20 b reproduce încercarea la întindere a hârtiei. 20d). Figura 20a2 ilustrează detaliile privitoare la încercările sale la întindere efectuate pe bare din lemn. El începe cu încercări simple la întindere. 2 Figura 20 este reprodusă din culegerea de lucrări a lui Mariotte. dezvoltând.1 Mariotte a proiectat conductele de aducţiune a apei la Palatl din Versailles şi cu acest prilej a devenit interesat în ce priveşte rezistenţa grinzilor la încovoiere. el a descoperit că teoria lui Galilei conduce la valori exagerate ale sarcinii de rupere. Experimentând pe bare din lemn şi sticlă. EC=1ft 1 Acest articol a fost editat de M. Fig. El a stabilit că ruperea apare atunci când elongaţia depăşeşte o anumită limită.

în raportul (h 3 ) :l . Dacă acum valoarea sarcinii F creşte. datorată fibrelor comprimate ar fidupă Mariotte-egală cu L1. valoarea acesteia trebuie să fie F=7 lb. el ajunge la concluzia. Pentru calculul sarcinii R. sarcina ultimă. Aceasta ar însemna că sarcina ultimă este egală doar cu două treimi din valoarea celei calculate de Galilei. suma acestor forţe va fi egală cu S/2 (adică cu jumătate din valoarea rezistenţei de rupere la întindere a aceleiaşi grinzi). care ar putea fi . fiind în consecinţă. (b) L1 = 6l Considerând fibrele comprimate din partea inferioară ID a secţiunii transversale. conform ecuaţiei (a). 20f). observând că fibrele inferioare. Mariotte presupune că legea distribuţiei forţelor în acest caz este aceeaşi cu cea din cazul precedent. în cazul grinzii de secţiune dreptunghiulară. Ca urmare. H şi I prin trei sârme identice DI. GL şi HM (fig. ca în cazul precedent. Mariotte apelează la aceleaşi raţionamente pentru a desprinde concluzii cu privire la încovoierea grinzii în consolă (Fig. În analiza sa. proporţionale cu lungirile lor. în ciuda faptului că forţele aplicate în aceste puncte continuă să fie egale cu 12 lb. Rezistenţa totală ar corespunde celei stabilite anterior. Mariotte găseşte că sarcina ultimă la încovoiere L se află faţă de rezistenţa absolută (de rupere la întindere). Considerând că în momentul ruperii consola se roteşte în raport cu punctul D. aceeaşi. el apelează la ecuaţia (a). De aici rezultă că. iar momentul lor în raport cu punctul D. Mariotte merge mai departe cu analiza sa asupra grinzii de secţiune dreptunghiulară (fig. vor atinge valorile de 6 lb şi 3 lb. Mariotte observă că. pârghia începe să se rotească în jurul punctului C. forţele din sârmele GL şi HM. În continuare. în timp ce fibrele superioare. corespunzătoare porţiunii ID sunt comprimate. vom găsi în acest caz.Rezistenţa materialelor în secolul al XVII-lea 27 asupra braţului stâng al pârghiei. Egalând această valoare cu momentul Ll al sarcinii aplicate L. Pentru a calcula sarcina L care ar trebui să compenseze rezistenţa fibrelor întinse. în care înlocuieşte h cu h/2. sunt întinse. forţele din fibrele longitudinale ale ei se vor afla în acelaşi raport cu cel al distanţelor lor la punctul D. Mariotte foloseşte o teorie a distribuţiei tensiunilor în grinzi elastice. necesare producerii ruperii sârmelor. D şi E sunt proporţionale cu distanţele lor la punstul C. Mariotte consideră acum aceeaşi pârghie. contribuţia la rezistenţa grinzii. din porţiunea IA. la distanţa BC=12 ft.e). atunci când forţa din sârma DI atinge valoarea sa ultimă de 12 lb. (a) 3l Luând în considerare deformarea fibrelor şi acelaşi punct D în raport cu care s-ar roti grinda (ca şi Galilei). în conformitate cu care. iar ultima valoare a lui R va fi doar de 5¼ lb. obţinând Sh . 20. va fi (S 2 ) × (2 h 3 ) = Sh 3 . în care h este înălţimea secţiunii grinzii. dar înlocuieşte sarcinile G. a căror rezistenţă la rupere este egală cu 12 lb. 20 f). în conformitate cu ecuaţia (b). Pentru a le echilibra cu ajutorul unei sarcini F aplicată asupra braţului drept al pârghiei. Deplasările punctelor A. că valoarea sarcinii ultime la Sh încovoiere va fi L = .

dacă şi grosimea ei rămâne aceeaşi. Pentru a-şi verifica teoria. pe baza unor consideraţii Mariotte. Fizicianul francez a efectuat de asemenea experimente cu grinzi cu legături la ambele capete. În acest scop. în timp ce în conformitate cu ecuaţia (a)2 obţinem S:L=48. el reuşea să producă vasului fisuri. în experimentele sale. având un diametru de ¼ in. sub presiune hidrostatică. Vasul cilindric utilizat de a stabilit corect. de aceleaşi dimensiuni. teoria lui Galilei conducând la valoarea S:L=32. 21. rămâne constantă şi independentă de mărimea plăcii. lungă. fiind folosită însă de Mariotte şi în cazul barei de secţiune circulară plină. suportate de grinda rezemată la capete. Mariotte încearcă să explice contradicţia dintre rezultatele sale experimentale şi cele obţinute cu ajutorul relaţiei (a). decât cele obţinute de Galilei. Făcând încercări la încovoiere. bazate pe criterii de similitudine. o sarcină având o valoare dublă celei ultime. Această eroare l-a împiedicat pe Mariotte să ajungă la formula corectă pentru calculul grinzilor compuse din materiale care ar asculta de legea lui Hooke. Când repetă experienţele cu bare de sticlă. Ca urmare a unor serii de încercări foarte interesante. dar în ceea ce priveşte calculul momentului forţelor de întindere în raport cu punctul I nu este suficientă doar substituţia lui h cu h/2 în ecuaţia (a) ci şi a lui S cu S/2. Ipoteza sa cu privire la distribţia forţelor din fibre este corectă. căruia i-a ataşat o conductă verticală. 21). interioară. Mariotte Fig. El motivează că epruveta solicitată la întindere se va rupe mai uşor sub sarcina de 300 lb. . Umplând vasul şi conducta cu apă şi ridicând înălţimea nivelului apei3.28 Istoria Rezistenţei Materialelor considerată satisfăcătoare. el a demonstrat că grosimea peretelui conductelor trebuie să fie proporţională cu valoarea presiunii interne şi cu diametrul conductei. În felul acesta. că sarcina totală ultimă a plăcii. 2 Ţineţi cont că ecuaţia (a) este stabilită pentru bara de secţiune dreptunghiulară. el a găsit că valoarea sarcinii ultime este de L=6 lb. a folossit un vas cilindric AB (Fig. 3 Nivelul apei în astfel de experienţe ajungea uneori la înălţimea de 100 de picioare. Mariotte găseşte din nou că această formulă (ecuaţia (a)) conduce la rezultate mai corecte. cu plăci p ă trate sub sarcină uniform distribuită. ceea ce duce la un raport S:L=55. Încercând o grindă în consolă1 cu lungimea l=4 in. Mariotte a stabilit rezistenţa de rupere a conductelor. până la rupere. ca datorându-se unui ″efect de timp″. Încercarea la întindere a acestora a indicat o rezistenţă absolută (de rupere) în valoare de S=330 lb. Mariotte a efectuat experimente cu bare cilindrice din lemn. dacă aceasta acţionează un timp suficient de mare. 1 Mariotte menţionează în lucrarea sa faptul că încercările au fost efectuate în prezenţa lui Roberval şi Huyghens. demonstrând că grinda încastrată la ambele capete poate suporta în secţiunea ei de simetrie.

privitoare la modul în care variază în timp rezistenţa grinzilor. Tot el a dedus şi formula pentru calculul rezistenţei conductelor. efectuând apoi experimente. Întroducând noi ipoteze şi consideraţii asupra deformaţiilor elastice. . pentru a-şi verifica ipotezele. sub presiune interioară.Rezistenţa materialelor în secolul al XVII-lea 29 Din cele de mai sus se vede că Mariotte a dezvoltat în mod considerabil teoria mecanicii corpurilor elastice. el a perfecţionat teoria încovoierii grinzilor. Lui Mariotte i se datorează şi studiul efectului încastrării capetelor asupra rezistenţei grinzilor. El a verificat de asemenea experimental. unele din concluziile lui Galilei.