CE ESTE PSIHOPEDAGOGIA SPECIALA

Este o stiinta interdisciplinara, aflata la intersectia mai multor stii nte. "Psihopedagogia speciala este o stiinta de sinteza, care utilizeaza informatiile complexe furnizate de medicina (pediatrie, neurologie infantila, oftalmologie, otolaringologie, audiologie, ortopedie, igiena, etc.), psihologie (cu toate ramurile ei), pedagogie, sociologie, stiinte juridice, in studierea dinamica a personalitatii tuturor formelor de handicap prin deficienta si inadaptare .". (C-tin Paunescu, I. Musu, 1997) "Psihopedagogia speciala sau defectologia este o stiinta ce se ocupa de persoanele handicapate, de studiul particularitatilor psihice, de instructia si educatia lor, de evolutia si dezvoltarea lor psihica, de modalitatile, corectiv-recuperative, pentru valorificarea potentialului uman existent si formarea personalit 717e49h atii acestora, in vederea integrarii socioprofesionale cat mai adecvata". (E. Verza, 1998) Scopul psihopedagogiei speciale este elucidarea cauzelor si a formelor de manifestare a anomaliilor prezente in dezvoltarea persoanelor (considerate cu deficiente), stimularea proceselor compensatorii si fundamentarea interventiei educativ-terapeutice. Psihopedagogia speciala ar fi, dupa unii autori, "imblanzita" a vechiului termen de "defectologie". denumirea

"Defectologia (lat. "defectus" = lipsa, defect, deficienta si grec. "logos" = stiinta, teorie) este o disciplina in sistemul stiintelor pedagogice, care care se ocupa de legitatile dezvoltarii persoanelor deficiente, in cadrul teoriei si practicii instruirii, educarii si integrarii sociale, respectiv al readaptarii sociale si personale a deficientilor." (Walter Roth, 1979) Defectologia este "stiinta care studiaza legitatile dezvoltarii, educatiei si instruirii copiilor deficienti", mentionand ca "prin natura sa, este o disciplina sintetica, interdisciplinara, deoarece se afla la intersectia mai multor directii de cercetare stiintifica, psihologie, medicina, sociologie." (Valter Mare, 1989)

La recomandarile forurilor internationale s-a renuntat la expresiile considerate "dure"pentru pentru persoanele sau familiile persoanele cu handicap de "defect", "deficienta", "defectologie". In concluzie, psihopedagogia speciala este o stiinta interdisciplinara la confluenta dintre psihologie, pedagogie, medicina si sociologie, care se ocupa de cunoasterea sistemului psihic al persoanelor considerate anormale sau neadaptate/inadaptate pentru a intreprinde actiuni cu caracter corectiv, formativ (educativ) sau/si de reeducare pentru o insertie/reinsertie psihosociala eficienta. Prin extensie, psihopedagogia speciala este stiinta cunoasterii si normalizarii persoanelor cu nevoi speciale. Domenii vizate: psihopedagogia deficientilor mintal psihopedagogia deficientilor auditiv psihopedagogia deficientilor de vaz psihopedagogia deficientilor psihoneuromotori psihopedagogia persoanelor cu tulburari psihice psihopedagogia comportament persoanelor cu tulburari socio-afective si de

psihopedagogia elevilor cu tulburari de nvatare psihopedagogia diversitatilor etnice, culturale si lingvistice psihopedagogia celor cu abilitati, talente si a creativilor (supradotati)
CADRUL CONCEPTUAL sI TERMINOLOGIA PSIHOPEDAGOGIEI SPECIALE

Clarificarea notional si operational a conceptului de "handicap"

1. maladia sau traumatismul initial, existente nc de la nastere sau dobndite; 2. deficienta: pierderea sau alterarea unei structuri sau functii (leziune anatomic, tulburare psihologic rezultnd n urma unei maladii, accident n evolutia normal, dar si a unor carente psiho-afective (pierderea printilor sau neglijenta pedagogic).

Deficiente frecvente: auditive, vizuale, de limbaj, intelectuale, etc. 3. incapacitatea: reducerea partial sau total a posibilittii de a realiza o activitate (motric sau cognitiv) sau un comportament. Exemple: incapacitate de comunicare, de igien personal, de locomotie, etc.
Incapacitatea depinde, dar nu obligatoriu, si nu de o manier univoc, de deficient. Att deficientele, ct si incapacittile, pot fi vizibile sau invizibile, temporare sau permanente, progresive sau regresive;

4. handicap: dezavantaj social, rezultat n urma unei deficiente sau incapacitti care limiteaz sau mpiedic ndeplinirea de ctre individ a unui rol asteptat de mediu. Categorii posibile: handicapuri de independent fizic, orientare, autonomie economic, integrarea social, etc. "Handicapul este o functie a raporturilor persoanelor deficiente cu mediul lor. El survine atunci cnd aceste persoane ntlnesc obstacole culturale, materiale, sociale, care le mpiedic s accead la diversele sisteme ale societtii, disponibile pentru ceilalti cetteni. Astfel, handicapul rezult din pierderea sau limitarea posibilittilor de participare pe picior de egalitate, cu ceilalti indivizi, la viata comunittii"(Ph. Wood, 1982). Neputnd fi determinate prin repere ferme si rigide, strile de handicap trebuie interpretate ca variabile dependente de situatii sociale trite de subiectul n cauz. n concluzie, starea de handicap exprim dezechilibrul aprut n viata unui individ n tentativa sa de a-si asuma si ndeplini rolul social conferit de colectivitatea n care este integrat. Succesul sau insuccesul acsiunii sale va fi deci condisionat, pe de-o parte, de nivelul posibilitsilor sale, iar pe de alt parte, de parametrii mediului n care se manifest.

Noi concepte si schimbari de sensuri ale unor notiuni din sfera stiintelor educatiei, cu precadere n cadrul educatiei speciale

1. Educatia este o activitate continua care urmareste dezvoltarea constienta si performanta a potentialului individual n functie de cerintele mediului social normat. 2. "Educatia speciala este o forma de educatie adaptata la modul de dezvoltare al copilului (persoanei, n.a.), sub sau peste limita normalului.
Educatia speciala pentru persoanele cu deficienta / handicap si a celor cu probleme de adaptare, dezvoltare, nvatare, implica un proces de interventie specifica concretizat n oferirea de servicii de reabilitare / recuperare de natura

medicala, psihopedagogica, socioprofesionala, precum si programe care sa conduca la nivele functionale fizice, psihice si sociale corespunzatoare capacitatilor personale, la obtinerea unui grad mai mare de autonomie personala si sociala." (Elena Vlad, 1999) Educatia speciala raspunde unor nevoi (cerinte) educationale speciale.

3. Cerinte educative speciale (CES) este un concept introdus n terminologia UNESCO n anii 1990. Expresia desemneaza acele cerinte ori nevoi fata de educatie derivate sau nu dintr-o deficienta care sunt suplimentare dar si complementare obiectivelor generale ale educatiei pentru un copil. "Ceritele educative speciale (CES) exprima trebuinta fundamentala a unor copii de a li se acorda o atentie si o asistenta educativa suplimentara, fara de care nu se poate vorbi de n mod efectiv de egalizarea sanselor de acces, participare scolara si sociala. Aceasta sintagma desemneaza un continuum al problemelor speciale de educatie, cu referire la un registru larg de tulburari care se ntinde de la deficientele profunde la tulburarile usoare de nvatare." (Gh. Radu, 1999) "Copiii cu cerinte educationale speciale (CES) sunt acei copii a caror cerinte (nevoi) speciale sunt de natura educationala si deriva n principal din deficiente mintale, fizice, senzoriale, de limbaj, socio-afective si de comportament ori asociate, indiferent de severitatea acestora. Pot fi cuprinsi n categoria copiilor cu CES si unii copii ocrotiti n institutii rezidentiale, precum si anumiti copii/elevi ce prezinta tulburari/dificultati de nvatare si/sau adaptare scolara." (I. Musu, 1997) 4. "nvatamntul special se organizeaza de Ministerul nvatamntului, pentru prescolarii si elevii cu deficiente mintale, fizice, senzoriale, de limbaj, socio-afective si de comportament, sau cu deficiente asociate, n scopul instruirii si educarii, al recuperarii si integrarii lor sociale". (Legea nvatamntului nr.84/1995, art. 41) Se asigura accesul la educatie fie n structurile nvatamntului special (segregat), fie n diversele forme de integrare scolara (n grup sau individual), n scolile obisnuite. Pentru a realiza integrarea scolara s-au organizat diverse forme de scoklarizare: clase speciale n scoala obisnuita, grupe de elevi cu CES n clasa obisnuita, integrare individuala. Elevii cu CES beneficiaza complementar de sericiile unui profesor de sprijin n clasa, profesor itinerant, servicii de compensarecorectare specifice desfasurate in cabinete si centre din scoala sau n afara scolii obisnuite (logopedie, reeducare neuro-motorie, psihoterapie, etc), n functie de nevoi.

5. "Normalizarea, dupa B. Nirje - 1969, reprezinta procesul prin care se asigura accesul la tiparele existentiale si la conditiile de viata obisnuite, pentru toate categoriile de persoane". Dupa L. Kebon, 1982, normalizarea are patru nivele functionale: Normalizarea fizica reprezinta posibilitatea de a avea acces la mijloacele fizice (obiectuale) pentru satisfacerea nevoilor fundamentale, primare. Normalizarea functionala consta n asigurarea accesului la serviciile publice ale societatii. Normalizarea sociala se refera la posibilitatea de a avea contacte sociale spontane si regulate, la dreptul de a se simtii si a fi percepute ca facnd parte dintr-un context social. Normalizarea societala se refera la nivelul util, productiv, n cadrul diferitelor organizatii si asociatii, avnd responsabilitati, influienta si beneficiind de ncredere. (ap. D. Popovici, 1999)

6. Integrarea semnifica faptul ca relatiile dintre indivizi sunt bazate pe o recunoastere a integritatii lor, a valorilor si drepturilor comune ce le poseda. Adica nu sunt priviti exclusiv prin prisma deficientelor dintre ei si normali, atitudine ce duce la segregare si handicapare, ci este necesara o atitudine, o privire asupra ntregii personalitati ce poseda si calitati si posibilitati compensatorii ce le pot oferi posibilitatea ducerii unei vieti ct mai apropiata de cea a normalilor si n interiorul comunitatii normalilor, daca beneficiaza de servicii si facilitati speciale. B. Nirje spunea ca "integrarea nseamna sa ti se permita sa fi capabil sa fii tu nsuti printre ceilalti". Integrarea se refera la relatiile dintre individ si societate. n nvatamnt, integrarea se refera la asigurarea serviciilor de educatie speciala n cadrul scolilor obisnuite. Alegerea dintre mai multe alternative de integrare posibile va tine seama exclusiv de dorintele si nevoile celor implicati si nu se va rezuma la o decizie arbitrara si dureroasa de ordin administrativ. 7. "Educatia integrata este o replica a sistemului de nvatamnt clasic, bazat pe institutiile traditionale, incapabile sa satisfaca, prin modul de organizare si alte caracteristici, nevoile educationale ale tuturor copiilor cu CES (.). S-a impus ca necesitate abandonarea practicii izolarii elevilor cu dizabilitati n institutii segregate , care formeaza indivizi

insuficient adaptati pentru a face fata exigentelor societatii." (D. Popovici, 1999)
La baza constituirii acestei forme de educatie, care functioneaza peste tot n lumea occidentala si S.U.A., stau:

respectarea "Drepturilor fundamentale ale copilului"; principiul "educatiei pentru toti copiii" prin crearea de "scoli incluzivive; principiul "integrarii" si "normalizarii"; principiul "individualizarii educatiei" si "egalizararii sanselor de acces la educatie a tuturor copiilor" indiferent de CES, etc.;

8. "Incluziunea - dupa S.J. Pijl, 1969 - se refera la faptul ca oricine, indiferent de deficienta sa sau de deficientele pe care le ntmpina n nvatare, trebuie tratat ca un membru al societatii, iar diversele servicii speciale de care are nevoie trebuiesc furnizate n cadrul serviciilor sociale, educationale, medicale si celelalte servicii puse la dispozitia tuturor membrilor comunitatii." (D. Popovici, 1999) 9. Incapacitate (dizabilitate) desemneaza un numar de limitari functionale cauzate de deficiente intelectuale, fizice, senzoriale, de conditii de sanatate ori de mediu. Limitarile pot fi partiale sau totale si care nu permit ca o activitate sa fie ndeplinita n limitele considerate normale pentru o fiinta umana. 10. Reabilitarea se refera la un proces destinat, sa dea posibilitatea persoanelor cu deficienta sa ajunga la niveluri functionale fizice, psihice si sociale corespunzatoare, furnizndu-le acestora instrumentele cu ajutorul carora si pot schimba viata n directia obtinerii unui grad mai mare de independenta. 11. Recuperare, termen uzitat n Romnia, are n esenta o semnificatie echivalenta cu cel de reabilitare, avnd nsa o ncarcatura mai puternica medicala si sociala. 12. Exista tendinta de a utiliza n cuplu notiunile de abilitare reabilitare, prima referindu-se la acele functii care nu mai pot fi recuperate. n schimb prin mecanisme de compensare se pot forma abilitati, capacitati bazale pentru integrarea sociala si profesionala. 13. Conceptul de sanse egale, reprezinta rezultatul prin care diferite sisteme ale socitatii si mediului, precum serviciile, activitatile culturale, informarea si documentarea, sunt puse la dispozitia tuturor, n particular a persoanelor cu dizabilitati.

Termenul de egalizarea sanselor (crearea de sanse egale) este procesul prin care diferitele sisteme sociale si de mediu (infrastructura, servicii, activitati informative, documentare) deevin accesibile fiecaruia si n special persoanelor cu handicap. 14. Termenul servicii de sprijin, se refera la acele servicii care asigura att independenta n viata de zi cu zi a persoanei cu handicap ct si exerciatrea drepturilor ei (dispozitive de asistare, servicii de interpretare, asistent personal, servicii de ngrijire comunitara). 15. Pentru protectie speciala, s-a propus urmatoarea definitie: "Protectia speciala cuprinde totalitatea actiunilor nterprinse de societate n vederea diminuarii sau chiar nlaturarii consecintelor pe care deficienta cauzatoare de handicap (considerata factor de risc social) o are asupra nivelului de trai a persoanei cu handicap." ( dupa "Strategia nationala privind egalizarea sanselor pentru persoane cu handicap n Romnia", 2000) Se doreste ca termenii de: invalid, irecuperabil, needucabil, inapt/incapabil de muncasa nu mai fie folositi n caracterizarea persoanelor cu dizabilitati, deoarece ei nu reprezinta realitatea si anuleaza personalitatea si capacitatile persoanelor.