P. 1
totul despre creier

totul despre creier

|Views: 186|Likes:
Published by NONI13

More info:

Published by: NONI13 on Sep 23, 2009
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

11/05/2012

pdf

text

original

Studiul de caz prezintă un interes reînnoit şi ca metodă generală de cercetare în sfera
psihosocială. Unele din domeniile în care a fost aplicat pot fi avute în vedere şi ca resursă
poten ială în cercetarea neuropsihologică şi în psihologia clinică (v. C. Barker, N. Pistrang, R.
Elliot – Research Methods in Clinical and Consulting Psychology, John Wiley Sons, 1994,
mai ales cap 8), psihologia personalită ii (de exemplu tehnica „Repertory Grids” elaborată de
G. Kelly, bazată pe fundamentele conceptuale ale teoriei sale a concep iilor personale dar şi
pe elaborări ulterioare ce utilizează „tehnologia” independent de premisele sale teoretice),
antropologie, sociologie, asisten ă socială etc. (pentru o tratare generală v. C. Robson, 1994).
Văzut în acest mod studiul de caz sfidează grani ele disciplinare (v. J.A. Smith – Repertoty
Grids In: J.A. Smith et al 1995, Robson 1993 pp. 287-288) şi favorizează modelul cunoaşterii
împrumutate, enun at deja. Studiul de caz apare mai degrabă ca o strategie, atitudine sau
postură (stance) decât o metodă (v. Robson 1993 p. 287-288). Cu toate acestea, nu trebuie
văzut ca o etapă pregătitoare preparatory ori laxă soft-option ce doar precede studiul „tare”
hard-nosed consolidat experimental ori îl completează, după cum a fost uneori prezentat, ci
având propia sa individualitate. Printre alte note distincte, teoria joacă un rol diferit, mai
complex decât în paradigma clasică popperiană, unde faptele par „obiective” şi sunt destinate
verificării ipotezelor dictate de cadrul teoretic definit ini ial. Metoda studiului de caz admite
că nu există fapte independente de perspectiva teoretică asupra fenomenelor, ele fiind
încărcate teoretic (theory-laden). Teoria poate emerge din experien a concretă în domeniu
(care nu trebuie să fie neaparat legată de domeniul strict al cercetării). Teoria poate fi
reformulată pe parcursul cercetării; în măsura în care surprind sau nu aspectele esen iale ale
întrebărilor care se pun, ori după cum un caz „extrem” poate deveni cazul critic. Astfel în
literatura dedicată lobului frontal există asemenea cazuistică, care începe cu celebrul caz
Phineas Gage, care poate fi considerat şi caz princeps pentru în elegerea func iilor normale
dar si patologice ale lobului prefrontal, mai ales în sfera comportamentului social. Nu va fi
trecut aici în revistă, dar a generat o vastă literatură (pentru o abordare recentă v. H. Damasio,
Th. Grabowski, R. Frank, A. Galaburda, A.R. Damasio – The Return of Phineas Gage: Clues
About the Brain from Skull of the Famous Patient, Science 1994, 264 pp. 1102-1105,
Stuss&Benson 1986, M.B. MacMillan – A Wonderful Journey through Skull and Brains –
The Travels of Mr. Gage’s Tamping Iron Brain and Cognition 5, 1986).

Terenul e oarecum pregătit prin faptul ca există deja metodologie statistică pentru astfel de
studii de caz unic single case studies – J.T. Lamiell – Using numbers differently. In Smith et
al (1995) citat ch 10 pp 143-161, cât şi Kazdin, 1982 citat de Kertész 1994 p 7. E adevărat că
această op iune poate pune probleme inedite atât pe plan teoretic cât şi metodologic (în
măsura în care această distinc ie e relevantă întotdeauna). În cuvintele Goniei Jarema
„denumirea lucrurilor e activitatea chintesen ială a speciei umane din care emerge conştiin a
sinelui nostru şi a celorlal i” (Brain and language 2000, 71: 102-105.)

Unul din promotorii studiului de caz a fost Kurt Goldstein. El a avut ocazia să studieze un
număr mare de pacien i cu leziuni posttraumatice după primul război mondial, pe perioade
mergând până la o decadă. Observa iile au fost sintetizate în cartea „After-effects of brain
injuries in war” (1942). Dincolo de această particularitate nu lipsită de importan ă, a formulat
şi anumite principii care reapar într-o formă sau alta în discursul contemporan despre studiul
de caz.

89

Kurt Goldstein a insistat asupra faptului că observa iile trebuie făcute asupra vie ii cotidiene,
în mediul mai mult sau mai putin normal al pacientului pe cât se poate, în mod intensiv şi pe
perioade suficient de lungi de timp. Metodologia folosită trebuie să fie hibridă, în sensul că
trebuie folosite atât datele observa ionale, aşa cum s-a men ionat, dar şi teste, interviuri etc. În
ceea ce priveşte rezultatele testelor, trebuie evitat modelul folosirii exclusive a bateriilor de
teste care dau scoruri, ori plusuri şi minusuri. A insistat de asemenea „pe trăsăturile calitative
ale performan ei pacientului şi acordării aten iei celor mai mici detalii the slightest clues ce
pot arunca lumină asupra comportamentului său”.

Investiga ia trebuie să se adreseze atât simptomului rezultând din „defectul” produs de
leziune, cât şi efectului asupra personalită ii ca întreg, ca strategie conştientă sau inconştientă
de a face fa ă deficitului („reac iile secundare la defect”).

Acest ultim aspect poate avea implica ii directe asupra interven iei în sensul că aceasta poate
viza limitarea/ameliorarea deficitului sau efectele secundare asupra „personalită ii ca întreg”.
De aceea trebuie folosite atât metode cantitative cât şi calitative pentru a în elege
„semnifica ia simptomului”.

Modelul experimental în condi ii controlate şi standardizate ar afecta integritatea
organismului. Comportamentul devine artificial prin intruzivitatea „textului şi contextului”
experimentului.

În consecin ă rezultatele testării nu pot fi predictive pentru dificultă ile cu care se va
confrunta în via a cotidiană. În cadrul teoriei organismice a lui Kurt Goldstein figurează şi
principiul realizării de sine sau „a în elege persoana în termenii principiilor actualizării de
sine, a ajunge în acord cu mediul coming to terms with the environment, a atitudinilor abstract
vs. concret mai degrabă decât a găsi răspunsuri specifice la stimuli specifici”.

Citatele provin din monografia Lindzey & Hall, 1970 dedicată teoriei personalită ii. Meritele
lui Kurt Goldstein în ce priveşte studiul de caz sunt evocate şi în tratatul de afaziologie
Lecourse & al., 1983. În ceea ce priveşte textele metodologice din literatura psihologică
situa ia este similară. A ignora aspectul idiografic, subiectiv al persoanei face până la urmă
imposibil a ine cont de acest principiu. În epoca sa fundamentele metodologice ale abordării
aspectului experien ial, ireductibil al vie ii trăite de individ în concrete ea sa erau ca şi
inexistente deşi la modul principial fuseseră formulate în sociologie încă din secolul al XIX-
lea de către Max Weber în lucrarea sa fundamentală Wirtschaft und Gesellschaft. Grundriss
der Verstehende Soziologie. Am folosit edi ia Max Weber Gazdasag es tarsadolom. A
megerto szociologiai alapvonalai 1. Szociologiai kategoriatan. Kazdasag es Jogi Konyvkiado
Budapest 1987 care reprezintă traducerea edi iei germane din 1976, ulterioară versiunii în
limba engleză (1957).

Această parte a opusului major weberian , în care sunt expuse principiile sociologiei
comprehensive verstehende, reprezintă ultima sec iune pregătită pentru tipar de Max Weber şi
care a apărut întâia oară după moartea sa, în 1921.

Acest lucru e important, deoarece atunci când introduce conceptul de verstehen, opera ie
fundamentală pentru noile abordări în psihologie, deja men ionate, dar şi pentru „studiul
intensiv al cazului”, prima referire este la Karl Jaspers, „Allgemeine Psychopathologie”, a
cărei primă edi ie apăruse deja în 1913. Precizările cu privire la psihologia şi psihopatologia
comprehensivă verstehende de inspira ie în parte fenomenologică sunt dezvoltate la începutul

90

păr ii a II-a a tratatului lui Jaspers „Allgemeine Psychopathologie” Springer Verlag 1973 (ed a
9-a) pp.251-260.

Ceea ce cercetarea sociologică consideră un model valid şi cu o tradi ie respectabilă (un
exemplu notabil de studiu fenomenologic sau hermeneutic este E.Goffman: Stigma, Notes on
the Spoiled Identity 1963), în cercetarea psihologică îşi găseşte formularea abia în ultimele
decenii, via sociologie şi, să nu uităm , psihopatologie (ceea ce se uită astăzi). În psihiatrie se
acceptă acest dualism metodologic, formulat principial tot de Karl Jaspers.

Conceptului Erklaren – explica ie i-ar corespunde modelul pozitivist sau epistemologic, unde
studiul pe loturi comparative serveşte până la un punct în elegerii unor anumite fenomene.
Via a concretă, cuprinsă în multiple determina ii ale umanului pot fi în elese doar „prin
opera iunea numită verstehen” şi unde studiul de caz îşi găseşte pe deplin aplicabilitatea.
Pentru o tratare filosofică a problemei vezi G.H. von Wright – „Explica ie şi în elegere”, şi
Norman Groeben în diferite texte (Groeben 1989, 1990). Problema poate fi pusă şi altfel, mai
aproape de exerci iul practic al cercetării. Studiul de caz, respectiv studiul de grup, nu
reprezintă versiuni mai tari, respectiv mai slabe, pregătitoare ale ştiin ei, ci sunt secven e
diferite, dar complementare ale ştiin ei. Studiul de caz inteşte particularul, fenomenul în
context. E mai degrabă un cadru general, o strategie şi îşi crează propriul domeniu de fapte şi
teorii. Mai mult decât atât, inteşte construc ia teoretică, în fond concordan a dintre datele
ob inute şi întrebările care se pun. E adecvat descoperirii, explorării, într-o tramă oarecum
laxă, generativă. Conceptele nu sunt definite „opera ional”, iar cadrele teoretice ini iale au
forma unor supozi ii vagi sau de „sensibilizare” asupra unor detalii ce altfel ar scăpa
neobservate. Ele sunt doar blockstartere, puncte de plecare. Pozi ia cercetătorului nu este
neutră, fantomatică, ci face parte din procesul activ de construc ie a „datelor”, de unde şi
denumirea de „model interactiv” sau „cooperativ” de cercetare. Experien a sa concretă în
procesul de culegere, analiză şi interpretare a datelor cu tot bagajul de idei, concepte, teorii,
intui ii mai mult sau mai putin vagi e instrumentalizabilă şi instrumentată în studiul de caz de
o anumită factură. Nici „terenul” nu e ignorat în context sau concret. În acest sens pot avea
relevan a structura institu ională în care se desfăşoară cercetarea, tipul de „material” folosit:
rezultat al unor teste, material verbal al unui interviu (scris şi/sau înregistrat), protocol de
evaluare, foaie de observa ie, dosar de pensionare sau medico-legal etc. Acest material trebuie
avut în vedere şi în ceea ce priveşte scopul pentru care a fost întocmit, adică destina ia sa,
cadrul institu ional în care a fost întocmit, adică ambulator sau sta ionar.

În principiu, orice tip de cunoaştere legitim, pornind de la regulamente de ordine interioară şi
ajungând la intui iile, senza iile vagi şi difuze ale practicienilor şi/sau cercetătorilor.

Tocmai această „aplecare” spre teren şi modul de culegere al datelor poate favoriza explorarea
şi eventual descoperirea. Acest contact cu procesele complexe de investigare în concrete ea
lor permite acceptarea specificită ilor inerente ce ar putea zdruncina fundalul metodologic
şi/sau teoretic preexistent şi reformularea teoretică. Una din versiunile care tematizează
explicit şi propune „re ete” pentru formularea teoretică este Grounded Theory, în mare
măsură legată de studiul de caz, dar nu în mod exclusiv. Printre alte erezii, autorii care au
formulat-o, Glaser şi Strauss, au propus ştergerea distinc iei dintre aspectul teoretic şi cel
metodologic al cercetării, considerând-o arbitrară. Ei au subliniat că trebuie separate fazele de
colectare şi analiză a datelor. Pe de altă parte radicalitatea lor e doar aparentă în sensul că n-au
făcut decât să formuleze în mod explicit proceduri şi strategii ce func ionaseră cu mult înainte
în cercetarea calitativă. Intr-un fel, n-au făcut decât să transforme o tradi ie orală într-un set de
prescrip ii ce pot ghida cercetarea.

91

Mai exact opera iunea numită codare care conceptualizează fenomene, teme, concepte,
întrebări permite pe măsură ce cercetarea progresează eliminarea unor coduri sau patternuri
de coduri în măsura în care categoriile pe care le reprezintă codurile sunt infirmate de
rezultatele cercetării, ori codurile nu se rela ionează în nici un fel între ele. Acest lucru
permite constituirea graduală, în interfa a cu terenul, a formatului cercetării.

Intr-un fel textul de fa ă reprezintă fructificarea impasului creat de lipsa de specificitate a
„testelor” folosite la pacien ii frontali evalua i şi a lipsei de consisten ă reliability a datelor
ob inute astfel. În ceea ce priveşte validitatea rezultatelor şi a procedeelor prin care s-a ajuns
la ele se poate spune că atât experien a proprie dar mai ales datele întâlnite în literatură şi care
au fost ob inute cu mijloace incomparabil mai performante s-au dovedit a avea o slabă
validitate ecologică. Deşi nu reprezintă un exponent al acestei direc ii de cercetare, Nancy
Andreasen a creat scala de evaluare a tulburărilor de gândire, limbaj şi comunicare (TLC
Scale) şi în urma folosirii testului proverbelor care s-a dovedit a fi lipsit de orice specificitate.

În acest mod procese fluide, evanescente, care altfel ar fi „îngropate” prin aducerea „la
medie” în cursul prelucrării statistice a cazurilor loturilor, pot schimba radical demersurile
cercetării.

Această progresie graduală de la vag, general spre specific, concret, particular face ca distan a
dintre analiza datelor şi interpretarea acestora în func ie de ipotezele teoretice corelate
întrebărilor cercetării să se reducă până la dispari ie. Acest model reprezintă o ruptură radicală
fa ă de tradi ia experimentalist-pozitivistă în care teoriile sunt formulate prealabil,
opera ionalizate şi inamovibile. Cercetarea are rolul de a verifica/a falsifica (în sensul
validării, respectiv invalidării) ipoteze deja formulate înainte. Această practică a fost numită
confirmatorie fiind orientată spre ştiin a ca produs, libertatea euristică fiind mult diminuată.
Acest model de certă inspira ie popperiană e adecvat atunci când descoperirile au fost
formulate clar şi confirmate într-o anumită măsură. Cercetarea în acest stadiu nu face decât să
confirme ceea ce se ştia deja într-o anumită măsură, să zicem din studiile de caz, dar nu
neapărat. Şi în acest sens se poate spune că studiul de caz este substan ial diferit de studiul de
grup conceput în maniera clasică a experimentului consacrată oarecum excesiv în cercetarea
psihologică. Prejudiciul este generat de modul în care se contestă avantajele studiului de caz
mergând până la ideea de a-i nega rigoarea. Această structurare emergentă ce se profilează în
cursul studiului de caz se completează la modul ideal cu natura constrângătoare a modelului
pozitivist aplicat la loturi, preferabil mai mici, atunci când procesele mai mult sau mai putin
cunoscute din sfera neuropsihică sunt semnalate şi conturate deja. Într-un mod oarecum
surprinzător C. Robson propune tratarea experimentului ca studiu de caz. Ar rezulta astfel „un
mijloc de a formaliza şi a eviden ia aspectul de „descoperire” a ceea ce se întâmplă în cursul
experimentului. Unii din adep ii metodologiei grounded theory o consideră o posibilă punte
„între metodele tradi ionale pozitiviste cu metodele interpretative în discipline ca psihologia,
care îmbră işează cuantificarea” (K. Charmaz - Grounded Theory. În: Smith & al 1995, citat
p30). Mai mult decât atât se spune că aceste metode „sunt desemnate studierii proceselor,
aceste metode permit psihologilor să studieze dezvoltarea, men inerea şi schimbarea
proceselor interpersonale şi individuale”, ceea ce ar fi foarte util dacă metoda se va dovedi
aplicabilă în cercetarea frontală.

În altă ordine de idei,dacă asump iile pozitiviste, conform aceleiaşi autoare, permit studierea
fenomenelor din afară, bazându-se pe ideea descrierii şi prezicerii unei lumi exterioare
observatorului, tradi ia interpretativă are în centru persoana în experien a sa nemijlocită.

92

„Asemenea studii îşi propun să captureze lumile oamenilor descriindu-le situa iile, gândurile,
sentimentele şi ac iunile, bazându-se pe portretizarea vie ilor şi vocilor participan ilor.
Preocupările lor modelează direc ia şi forma cercetării. Cercetătorul caută să înve e cum îşi
construiesc aceştia ac iunile, inten iile şi sentimentele.” (idem.)

Din punctul de vedere al autoarei această metodă poate fi utilizată atât de cercetătorii tradi iei
pozitiviste cât şi de cei apar inând tradi iei hermeneutice. Aceasta din urmă a apărut recent
sub forma aşa-zisei epistemologii construc ioniste, nu lipsită de legătură cu epistemologia
constructivistă de care se deosebeşte suficient de mult. Comună ambelor orientări
metateoretice este tendin a de a vedea rezultatele cercetării nu ca data, ci creata. Însuşi Luria
în autobiografia sa ştiin ifică evoca figura lui Vîgotski care era preocupat să găsească o punte
între tradi ia nomotetică şi cea idiografică. El considera realizarea acesteia ca una din cele mai
importante sarcini ale psihologiei.

Una din concluziile acestei sumare treceri în revistă ar putea fi şi încercarea de a aplica aceste
noi solu ii metodologice, chiar cu riscul ca ele să se dovedească în forma în care au fost ini ial
formulate inadecvate cercetării frontale. Ceea ce în momentul de fa ă e acreditat ca studiu de
caz în prim-planul cercetării şi practicii neuropsihologice nu corespunde de fapt criteriilor
prezentate aici. Ipostazele în care studiul de caz apare în prezent corespund în fapt
imperativelor pozitivismului şi cercetării experimentaliste aplicate într-un mod mai ingenios.
Pe de altă parte ele se supun constrângerilor perspectivei cognitiviste, de unde denumirea
neuropsihologie cognitivă. Fără a nega aportul considerabil pe care această direc ie îl
reprezintă în cercetarea actuală, mai ales în în elegerea anumitor procese circumscrise pe care
lobul prefrontal le coordonează, integrează şi monitorizează, de tipul gnoziei, praxiei,
metafunc iile care sunt considerate reprezentative pentru zona prefrontală trebuie abordate în
afara „cutiei negre” a cercetării cognitiviste. Reprezentan ii cei mai marcan i care au pus în
discu ie studiul de caz în neuropsihologia cognitivă sunt Caramazza şi Shallice. Shallice
propune testarea studiului de caz în psihiatrie ca abordare neuropsihologică a schizofreniei (v.
T. Shallice &al – Psychological Medicine, 1991, 21:661-673).

În literatura recentă neuropsihologică există sugestii şi chiar precizări referitoare la rolul
studiilor de caz în dezvoltarea ipotezelor şi teoriilor, după câteva decenii de hegemonie a
studiilor de grup.

Însăşi paradigmele curente ale psihologiei sunt puse în discu ie, atât ca teorie a metodei, cât şi
ca metodă a teoriei.

Deşi există o literatură foarte vastă legată de cercetarea lobului frontal, cu o enorma
acumulare de date empirice, există pu ine studii ce tratează problema studiului de caz în
abordarea fenomenelor normale şi patologice frontale. În manualul standard de evaluare
neuropsihologică (Lezak, 1995) sunt descrise două moduri fundamentale de abordare:
- actuarial - bazat pe opera ionalizarea aparent riguroasă conferită de tehnicile
statistice
- calitativ - consacrată de neuropsihologul şi neurologul sovietic A.R. Luria,
bazată pe studiul de caz. În neuropsihologia sovietică mai există o şcoală mai
pu încunoscută în afara Uniunii Sovietice, şcoala de la Leningrad, a cărei figură
emblematică a fost psiholoaga N.N. Traugott (v. Erdélyi Alissza – A leningradi
neuropszichologiai diagnosztikai modszer, Budapest 1986 – traducerea dînrusă
după Behtereva, Leningrad, 1977).

93

Lezak identifică în dezvoltarea neuropsihologiei de sorginte anglo-americană hegemonia
modelului actuarial. Într-o versiune extremă a acestei orientări, neuropsihologul trage
concluziile pe baza datelor empirice (scorurilor) culese de un „tehnician”, fără să fi văzut
măcar persoana. Lezak propune o combinare în eleaptă a celor două orientări, bazată însă pe
individualizarea cazului, care se situează pe o linie de mijloc a dihotomiei cantitativ-calitativ,
în eles de fapt ca un continuum. Dincolo de faptul că acest presupus continuum e o
imposibilitate logică, dînpunct de vedere pragmatic „se poate face”, chiar dacă fundamentarea
epistemologică îşi aşteaptă în continuare conturarea mai precisă, deşi etichetele cu care a fost
marcată această op iune nu au lipsit. C. Robson, 1993 enumeră următoarele atribute:
„postpozitivistă”, „fenomenologică”, „hermeneutică”, „umanistă” ce pot da o idee despre
statutul epistemologic al studiului de caz.

Vorbind de declinul aparent al metodei studiului de caz, se poate semnala lipsa fermă de
angajare metodologică a lui Luria, exprimată în ultimul capitol al ultimelei sale căr i, care şi
ea a purtat diverse titluri în diversele versiuni. Astfel, versiunea originală, în limba rusă se
intitulează „Etape pe drumul parcurs”, cea în engleză „The Making of Mind”, iar cea în limba
maghiară „Drumul meu spre suflet”. Această carte este o autobiografie ştiin ifică a autorului,
iar capitolul men ionat, ultimul, se intitulează „Ştiin a romantică” şi tratează metoda studiului
de caz (v. şi O. Sacks – „Luria and Romantic Science”).

În contrast fa ă de opinia lui Lezak revirimentul studiului de caz a apărut la aproximativ o
decadă după dispari ia prematură a lui Luria în spa iul cercetării anglo-saxone (Caramazza,
1986, Shallice, 1988, chiar cu unele prezentări anterioare: Shallice, 1979b, Caramazza 1984,
articole citate de Shallice 1988 şi care momentan nu sunt disponibile).

Surpriza de propor ii provine dînspa iul cercetării britanice, fiind reprezentată de apari ia
revistei Neurocase (1995): Case studies in neuropsychology, neuropsychiatry and behavioral
neurology, Oxford University Press, care publică exclusiv studii de caz.

Marele pas înainte făcut de autorii cita i (Caramazza, Shallice) este că, spre deosebire de
direc ia lui A.R. Luria, studiul de caz e conceput ca metodă fundamentabilă riguros în
curentul major al cercetării contemporane şi un considerat, un vestigiu romantic.

În cele ce urmează, va fi prezentată pozi ia ilustrată de Caramazza (1986) şi Shallice (1988)
folosindu-se şi argumente dîncercetările care exprimă implicit sau explicit aceeaşi op iune
epistemologică, fără a fi reprezentative doar pentru aşa-zisa „neuropsihologie cognitivă”, cu
corelatele epistemologice implicite, diferite de cele ale studiului de caz, aşa cum fusese
consacrat de tradi ia clinico-patologică, a psihologiei şi sociologiei de inspira ie
fenomenologică. Această precizare se impune deoarece din punct de vedere epistemologic
neuropsihologia cognitivă este tributară epistemologiei pozitiviste şi neopozitiviste. Ca
metodologie propriu-zisă studiul de caz, la autorii diferit după cum men iona i, se referă la
testarea neuropsihologică.

94

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->