Curs 1 – trimestru 2

SISTEMUL VASCULAR SANGVIN

Sistemul vascular sangvin este un sistem inchis de vase prin care sangele circula continuu. Vasele sangvine sunt organe alcatuite din mai multe tipuri de tesuturi. Peretele vascular are trei straturi concentrice numite tunici: tunica intima, tunica medie si tunica adventitie. Diagnosticul histologic de vas sangvin se face astfel: vasul este o structura tubulara, cu lumen central, peretele este format din trei tunici, limitele dintre ele fiind evidente sau nu in functie de tipul vasului, lumenul este delimitat de celule endoteliale formand endoteliul; in sectiune transversala lumenul arterelor este rotund, al venelor este ovalar, turtit sau neregulat, mai mare decat la arterele corespunzatoare; peretele arterelor este mai gros decat la venele corespunzatoare. A. TUNICA INTIMA Este formata dintr-un endoteliu asezat pe o membrana bazala, un strat subendotelial (nu este obligatoriu) si o limitanta elastica interna. Fibrele sunt longitudinale. Aceasta tunica are rol de shimb si este netrombogenica. B. TUNICA MEDIE Are fibre musculare netede si tesut elastic sub forma de lamele elastice sau nu. Prezinta limitanta elastica externa. Dispozitia fibrelor si lamelelor este in general circularav sau spiralata. Are rol in reglarea fluxului sangvin. C. ADVENTITIA Are tesut conjunctiv cu toate tipurile de fibre si nu are lamele. Are fibre musculare netede. La vasele mari prezinta vasa vasorum cu rol nutritiv, vase limfatice si nervii vaselor. Arterele din vasa vasorum provin din acelasi vas sau dintr-o artera invecinata. Ramuri din vasa vasorum patrund si in medie la arterele elastice si musculare, oprindu-se aproximativ la jumatatea ei; restul tunicilor sunt hranite prin difuziune din sangele care circula prin lumenul vasului. Dispozitia fibrelor este longitudinala. Are rol mecanic, de ancorare, protector pentru celelalte tunici si nutritiv. TIPURI DE TESUTURI INTALNITE IN VASE A. EPITELIUL DE ACOPERIRE Este un epiteliu pavimentos unistratificat. Celulele sunt poligonale, cu axul lung de 30 micrometri si axul scurt de 10 micrometri, asezate pe o membrana bazala cu componenta fibrilara reprezentata de colagen IV si V nesintetizat de fibroblasti ci de celulele endoteliale si de fibrele musculare netede din stratul subendotelial. B. TESUTUL CONJUNCTIV Contine fibre de colagen (media are colagen de tip III, iar adventitia de tipI) sintetizate de fibroblastii din adventitie si de celulele musculare netede. Fibrele elastice sunt sub forma de lamele groase si fenestrate, sau nu. Tesutul mai contine si fibre de reticulina. C. TESUTUL MUSCULAR NETED Se gaseste in intima la nivelul stratului subendotelial, in medie unde este cel mai bine reprezentat si in adventitie. La nivelul mediei sunt mai multe randuri de celule musculare si intre randuri se gasesc jonctiuni GAP. Fibra musculara neteda vasculara se comporta similar unui fibroblast: in caz de agresiune ea prolifereaza si poate capata proprietati fagocitare.

D. TESUTUL NERVOS Este reprezentat de fibre amielinice (cele mai numeroase) ce apartin SNV si se termina butonat, fibre mielinice in zone cu baro si chemoreceptori si microganglioni nervosi in adventitia unor vase. CLASIFICAREA MORFOFUNCTIONALA A VASELOR - pentru conducere: artere elastice -de distributie: artere musculare - cu rol in reglarea presiunii: arteriole si metaarteriole -pentru schimb cu tesuturile: capilare si venule postcapilare (pericitare) -pentru intoarcerea sangelui: venele mici, mijlocii si mari Macrovasculatura: arterele elastice, musculare si venele. Microvasculatura: restul

ARTERELE ELASTICE Sunt reprezentate de : aorta, pulmonare, carotida comuna, trunchi brahiocefalic, subclavie, iliaca comuna. Ele prezinta strat subendotelial, lamele elastice fenestrate (40-70 de straturi), limitante elastice interna si externa, iar adventitia are toate componentele. Limitanta elastica interna este o lamela elastica groasa, fenestrata si ondulata ARTERELE MUSCULARE Spre deosebire de cele elastice, au rare lamele elastice. Prezinta limitante elastice interna si externa. Unele au perete gros comparativ cu lumenul: aa. coronare, aa. membrelor inferioare. Arterele intracraniene si pulmonare au peretele mai subtire. ARTERIOLA Diametrul lumenului este de doua ori grosimea peretelui, fibrele musculare netede sunt asezate pe 1, 2, 3 randuri, cele mai mari (cu 3-4 randuri) pot avea limitanta elastica interna (arteriolele mici renale), niciodata externa, si vasa vasorum. Arteriolele cu un sigur rand de fibre au fibrele dispuse continuu. METAARTERIOLA Este o arteriola precapilara, are un sfincter precapilar, un endoteliu continuu pe o membrana bazala, nu are limitanta elastica interna, prezinta un singur rand de fibre musculare netede, discontinuu. Sfincterul precapilar are contractii ritmice (la 2-8 s). Arteriolele si metaarteriolele regleaza dar nu opresc circulatia sangelui, au rolul de a mentine nivelul presional dintre sistemul arterial si venos. Sfincterul, prin contractie, opreste complet fluxul sangvin. Intreg peretele vascular este inglobat intr-un gel de PROTEOGLICANI si GLICOZAMINO-GLICANI cu grad de hidratare variabil (proprietati vasco-elastice). Exista jonctiuni GAP intre celulele endoteliale si celulele musculare netede numite jonctiuni mioepiteliale. Prin fenestratiile lamelelor elastice se realizeaza jonctiuni GAP intre fibrele musculare netede ale celor doua tunici. CAPILARUL Exista mai multe tipuri de capilarizare: - normala: arteriola - metarateriola - sfincter - retea de capilare - venula postcapilara

- reteaua poate fi suntata de un vas care leaga arteriola de venula, caracteristic arteriolelor mici fara limitanta elastica interna, cu fibre in strat continuu, bine inervata. Acest tip de retea se intalneste la nivelul muschilor, pielii degetelor subunghial, urechii. Ea regleaza presiunea si fluxul sanguin; are rol in mentinerea caldurii in acea regiune - capilare-venula-capilare/ venula-capilare-venula; alcatuiesc sistemul port venos; se intalneste la nivelul ficatului - sistemul port arterial: capilare-arteriola-capilare; se intalneste la nivelul glomerulului renal, pancreasului In rinichi, ficat, m. striat, reteaua capilara este abundenta. Retelele capilare sunt mai slab reprezentate in mm. netezi, tesutul conjunctiv dens. Peretele capilarului este format dintr-un strat de celule endoteliale asezate pe o membrana bazala in dedublarea careia se gasesc pericite.Nu prezinta tunica medie. TIPURI DE CAPILARE -capilare continue: intre celule exista jonctiuni stranse si GAP; au un diametru de 5-10 micrometri; se gasesc in: SNC, muschi, glande exocrine, plamani, timus, retina, etc. -capilare fenestrate: prezinta fenestre (orificii rotunde) intre celulele endoteliale, au diametru de 50-80 nanometrii; fenestrele pot avea diafragme; se gasesc in glandele exocrine, tract gastro-intestinal, plexuri coroide, rinichi (nu au diafragma). -capilare sinusoide: au atat stratul de celule endoteliale cat si membrana bazala discontinuue; pericitele lipsesc; se gasesc in: lobulul hepatic, splina, maduva osoasa, hipofiza anterioara. VENULELE POSTCAPILARE Au un strat continuu de pericite cu ramificatii ce inconjura venula. Ele continua capilarele continue si fenestrate. Au un diametru de 15-20 micrometri, o lungime de 50-700 micrometri (de obicei 200 micrometri). Dupa 200 micrometri apar 1-2 randuri de fibre musculare si dispar pericitele. Venulele postcapilare au intre celulele endoteliale jonctiuni slabe, mai permeabile , ce se pot desface sub actiunea histaminei, serotoninei, PROTEOGLICANI, bradikininei. In jurul lor intalnim mastocite, eozinofile, plasmocite, fibroblasti, macrofage (la suprafata celulelor endoteliale). Nu prezinta tunica medie. Rolul venulelor este: de bariera, metabolic si antitrombogenic. a.-bariera sange-tesuturi (lichid interstitial): o celula activa din jurul unui capilar trebuie sa fie asezata la 20-40 de micrometri fata de el (exceptie: tendon, aponevroza, os, vase mai mari in tunica medie si intima). b.-bariera sange-aer (alveolo-capilara) c.-bariera sange-tesut: este pentru capilare continue si fenestrate si este foarte selectiva; cu capilare continue sunt in: SNC, timus, testicul, ochi. d.-bariera hemato-encefalica: se gaseste la nivelul ariei postrema, eminentei mediane, neurohipofizei, organului pineal, subcomisural si subfornical; are selectivitate mare la capilare continue datorita jonctiunilor stranse; au numar redus de vezicule plasmalemale. Bariera sange-tesut functioneaza ambi-sens. Straturile barierelor sunt: -suprafata celulei endoteliale care este incarcata negativ si respinge elementele figurate sanguine -celula endoteliala propriu-zisa

-membrana bazala capilara Ph-ul, diversele gradiente, marimea si incarcarea electrica a particulelor, fenestratiile sunt factori care influenteaza difuziunea. Prin jonctiunile intercelulare pot trece particule cu diametrul mai mic de 2 nm, prin diafragmele fenestratiilor particule cu diametrul mai mic de 10nm (transport selectiv electric), iar prin canalele transcelulare si veziculele plasmalemale (diacitoza) particule cu diametrul mai mare de 10 nm. *Valva venoasa are: endoteliu, membrana bazala si elemente ale stratului subendotelial in ax.

Curs de histologie nr.2

Curs 2 Trimestru 2

Glandele endocrine

Comunicarea celulară se face: - local – prin joncţiuni de comunicare - la distanţă – prin mesageri chimici: a) autocrini – control local al creşterii celulare - specific pentru factorii de creştere b) paracrini - control local al creşterii celulare - la sistemul neuro-endocrin difuz c) endocrini – la distanţă d) sinaptic - Secreţia mesagerilor chimici poate fi continuă sau pot fi eliberaţi la cerere - Un mesager poate fi elaborat de mai multe tipuri de celule - un mesager poate acţiona asupra mai multor tipuri de celule - Orice mesager poate acţiona prin primele 3 mecanisme (a, b, c), al patrulea fiind specific sistemului nervos(d) Din punct de vedere chimic mesagerii pot fi: - peptide ⇒ hormonii hipotalamici şi hormonii eliberaţi de sistemul neuroendocrin difuz - polipeptide ⇒ calcitonina - proteine ⇒ factorii de creştere, parathormonul - glicoproteine ⇒ tropii hipofizari - amine ⇒ hormonii medulosuprarenalieni - iodotironine ⇒ hormonii tiroidieni - steroizi ⇒ secretaţi de corticosuprarenală, hormonii gonadali, hormonii placentari, derivaţi hidroxilaţi de calciferol - eicosanoide ⇒ PROTEOGLICANI, TROMBOXANI, LEUCOTRIENE - oxid nitric Mecanismele de acţiune depind de gradul de solubilitate a medicamentului în apă: - moleculă hidrofilă –difuzează liber în sânge, dar nu poate traversa membrana celulară ⇒ interacţionează cu proteinele membranare (receptori specifici) ⇒ se activează A.C. - moleculă hidrofobă se leagă de o proteină transportoare, ajunge la celula ţintă, molecula trece prin membrana celulară, receptorii fiind nucleari Mecanismul de recepţie depinde de concentraţia plasmatică a mesagerului chimic, de gradul de diferenţiere a celulei. Celula endocrină este orice celulă cu proprietatea de a secreta o substanţă cu rol de mesager chimic. Celula endocrină poate fi de natură : - epitelială ⇒ secretă mesageri cu acţiune la distanţă - neuronală ⇒ secretă neurohormoni

- paraneuronală : paraneuronul e o celulă care aminteşte ca structură de o celulă receptoare, având şi proprietatea de a răspunde la un stimul adecvat Criterii de diferenţiere: - eliberarea de peptide şi/sau amine - diferenţieri membranare ⇒ microvili cu rol receptor - granule de ser în citoplasmă - originea în crestele neurale Distribuţia glandelor endocrine: - Organul specializat e glanda endocrină. Are capsulă conjunctivă ce trimite septuri conjunctive care pot compartimenta sau nu în lobuli glanda. Are celule cu rol secretor ce formează parenchimul, raporturi apropiate cu capilare fenestrate şi cu limfatice. Stroma e formată din fibre de reticulină şi din celule conjunctive(fibroblaste, mastocite). Inervaţia e vegetativă, reprezentată de fibre visceromotorii ce controlează fluxul sanguin, uneori ele putându-se distribui direct celulelor endocrine. - Grupuri de celule incluse în parenchimul organelor specializate(gonade, pancreas) - Dispersate ⇒ sistemul neuroendocrin difuz Sistemul neuro-endocrin difuz - Spectru larg de celule endocrine cu capacitatea de a sintetiza anumite peptide pe care le stochează în citoplasmă li care acţionează ca factori auto, para, endocrini şi la distanţă - Unele celule au origine ectodermică, iar altele (axa gastro-enteropancreatică, aparatului respirator) au origine endodermală - Aceste celule au asemănări cu neuronii şi cu celulele endocrine clasice: celulele eliberează secreţiile în meduil intern şi au activitate electrică ce creşte în momentul eliberării mediatorilor - Nu toate celulele au capacitatea de a secreta şi a stoca amine - Cuprinde: - celule endocrine întâlnite în structura glandelor endocrine clasice(adenohipofiza, epifiza, tiroida) - celule dispersate în numreoase ţesuturi şi organe (la nivelul ţesuturilor ele formând axa gastro-entero-pancreatică, la nivelul aparatului respirator, pielii, tractului uro-genital, glandelor mamare, ganglionilor simpatici) - Caractere comune ⇒ secretă neuropeptide şi amine ⇒ secretă enolaza neuronală specifică ⇒ au antigene comune - Unele celule secretă preferenţial peptide, altele amine (medulosuprarenala) Funcţia endocrină a hipotalamusului - Hipotalamusul e situat la baza diencefalului şi a ventriculului 3 , delimitat superior de talamus prin şanţul hipotalamic, posterior prin fosa interpedunculară, anterior prin comisura albă anterioară, chiasma optică, inferior prin infundibullum cu eminenţa mediană şi tija hipofizară - Are organizare de tip nervos: neuroni cu pericarion şi preluingiri, celule gliale

- Are arhitectură nervoasă, unii neuroni fiind capabili să sintetizeze şi să secrete neurohormoni şi neuromoderatori(are multe mitocondrii, complex Golgi, microtubuli, granule de secreţie). Neuronii sunt capabili să secrete peptide posthipofizare(1) şi peptide hipofizare(2). 1. – sunt neuroni magnocelulari, majoritatea găsindu-se în nucleii supraoptic şi paraventricular - au talie mare(25 µm), aparat de sinteză dezvoltat, granule de secreţie mari (200 nm) - contribuie la formarea a 2 tracturi nervoase: supraoptico-hipofizar şi paraventriculo-hipofizar, ai căror axoni ajung în lobul posterior hipofizar - o mică parte din axonii nucleului supraoptic se termină într-o reţea de capilare din meinescenţa madiană formând plexul caplar primar - axonii nu realizează sinapse şi formează conexiuni de tip neurovascular - pe traseul lor prezintă dilataţii numite corpii Hering, în apropiere de capilar; ei conţin peptide de secreţie peptidele posthipofizare sunt numite şi hormoni hipotalamici efectori : ADH şi ocitocina ⇒ ele sunt sintetizate sub formă de molecule precursoare ce conţin pe lângă peptide şi neurofizine (proteine transportor); după transport are loc şi clivajul moleculelor precursor, astfel încât în moleculele de secreţie peptidele şi neurofizinele sunt în stare liberă - transportul axonal poate fi lent (mm/zi) sau rapid(mm/2-3h) - eliberarea se face sub acţiunea unui P.A. la nivelul perikarionului secretor ⇒ exocitoză Ca-dependentă 1. – sunt neuroni parvicelulari ce se găsesc în aria hipofizotropă - aria hipofizotropă e compusă din: - nucleu arcuat, nucleu ventromedial, nuclei periventriculari, nucleu paraventricular - au talie mică(15µm), aparatul de sinteză mai slab reprezentat, granule de secreţie mai mici - axonii lor participă la realizarea conexiunilor nervoase,formând tractul tubero-infundibular; ei se termină în plexul capilar primar - nu au sinapse, ci formează conexiuni neuro-vasculare - controlează activitatea secretorie a celulelor din hipofiza anterioară, prin neurohormoni: GHRH, GHIH, GnRH, TRH, CRH, dopamina - eliberarea aceste molecule se realizează prin mecanisme de feed-back exercitat de concentraţia plasmatică a hormonilor eliberaţi de celulele ţintă ale hormonilor tropi hipofizari, controlaţi de neuronii parvicelulari

Hipofiza

- Localizată în şaua turcească, învelită de o capsulă ce derivă din duramater; din capsulă se desprind septuri ce compartimentează glanda în lobuli - din punct de vedere structural şi funcţional hipofiza are două componente:

1. Adenohipofiza ⇒ derivă din punga lui Ratke şi are o structură glandulară ⇒ este alcătuită din trei lobi: anterior – 75%, intermediar şi tuberal 2. Neurohipofiza ⇒ apare ca o extensie a hipotalamusului printr-o evaginare a planşeului ventricular 3 ⇒ este alcătuită din lobul posterior, tija pituitară şi eminenţa mediană 1. Adenohipofiza: - lobul anterior ⇒ cordoane de celule înconjurate de fibre de reticulină şi capilare sanguine - lobul intermediar ⇒ cordoane de celule şi ocazional foliculi - lobul tuberal ⇒ cordoane de celule sau cuiburi 2. Neurohipofiza – nu are structură glandulară, ci fibrilară, datorită axonilor din nucleii supraoptic şi paraventricular - are inervaţie de tip vasomotor - vascularizaţia este asigurată de arterele hipofizare superioară şi inferioară Artera hipofizară superioară vascularizează lobul tuberal şi tija pituitară; ea formează plexul capilar primar din care iau naştere vase periportale. Din acestea se formează plexul capilar secundar ce se întinde şi în lobul intermediar.El se anastomozează cu reţeaua de capilare din lobul posterior hipofizar, din artera hipofizară inferioară, formând sistemul port hipofizar. Sensul de circulaţie prin acest sistem port este atât descendent cât şi ascendent(controlând activitatea neuronilor parvicelulari). Există şi capilare limfatice. Adenohipofiza Celule adenohipofizare granulare(endocrine) Celule adenohipofizare Agranulare

a. celule somatotrope: - acidofile, PAS(-) ⇒ STH b. celule lactotrope - acidofile, PAS(-) ⇒ PRL

a. celule foliculare(bazofile) - la mijlocul cordoanelor celulare - au cili/microvili - rol necunoscut

b. celule stem(cromofile) c. celule corticotrope - provin din degranularea celulelor endocrine - bazofile, PAS(+) ⇒ POMC ce se clivează în : ACTH, α-MSH, β-endorfine, β-lipotropină d. celule tireotrope - bazofile, PAS(+) ⇒ TSH e. celule gonadotrope - bazofile, PAS(+) ⇒ FSH, LH

- celulele lactotrope apar în lobul intermediar - celulele gonadotrope apar în lobul tuberal - uneori acelaşi tip de celule poate secreta mai mulţi hormoni - majoritatea celulelor sunt în lobul anterior hipofizar: -a- în partea laterală -c- în partea postero-medială -d- în partea anterioară Neurohipofiza - pe lângă axonii neuronilor din nucleii mai sus amintiţi esistă şi axoni catecolaminergici ce se distribuie vaselor - conţine pituicite(asemănătoare astrocitelor); ele au prelungiri ce înconjură lamina bazală a capilarelor din lobul posterior; ele intervin în fagocitoza locală, au rol trofic şi de susţinere pentru axonii secretori - are zone de vascularizaţie datorită arteriolelor mici şi capilarelor Eminenţa mediană - are 3 straturi: 1. ependimar – alcătuit dintr-un tip particular de celule(tanicite) diferenţiate din epiteliul ce căptuşeşte ventriculul 3 - tanicitele au microvili spre cavitatea ventriculului 3, o prelungire ca ajunge lângă plexul capilar primar, granulaţii ce sunt vezicule de transport dinspre LCR spre sânge şi invers 2. mijlociu - alcătuit din fibre nervoase ce conţin axoni din nucleul supraoptic; aici se descarcă ADH, care exercită rol corticotrop la nivelul celulelor din lobul anterior hipofizar 3. palisadic - alcătuit din plex capilar primar

Curs 3 Trimestru 2
SISTEMUL ENDOCRIN Celule endocrine pot forma organe endocrine specializate . Celulele endocrine formează cuiburi ( insule celulare din structura unor organe ca ovar , pancreas ) . Există şi celule endocrine dispersate ubicuitar , intraepitelial formând sistemul neuroendocrin difuz . Din punct de vedere al originii celulele endocrine sunt : - celule epiteliale ce secretă hormoni cu acţiune la distanţă - neuroni ce secretă neurohormoni sau neuromodulatori . - paraneuroni – secretă mesageri chimici cu acţiune locală ( autocrin , paracrin ) . Paraneuronul – este o celulă care din punct de vedere morfologic seamănă cu o celulă receptoare , iar din punct de vedere funcţional este o celulă implicată în sinteza şi secreţia unor amine şi peptide mici . Criterii conform cărora paraneuronul este celulă endocrină : 1. sintetizează şi secretă mesageri chimici sub acţiunea unor stimuli prezentând la polul apical microvili lungi cu rol de receptor . 2. sunt celule cu granule de secreţie în citoplasmă . 3. celulele trebuie să aibă ca mesager chimic amine şi / sau peptide 4. toţi paraneuronii au origine embriologică comună ( din crestele neurale ) . EPIFIZA Este localizată între corpul calos şi coliculii cvadrigemeni superiori , ataşată de tavanul ventriculului III şi legată de encefal printr-o tijă numită habenulă . Din punct de vedere structural : - este acoperită de o capsulă conjunctivă ( pia mater ) ce trimite în interior septuri fine ce compartimentează incomplet glanda . - conţine celule secretorii organizate în cordoane şi cuiburi . - este bogat vascularizată ( conţine o reţea de capilare fenestrate ) ; are cel mai abundent flux sanguin din sistemul endocrin . - este bogat inervată : majoritatea fibrelor sunt amielinice , simpatice fiind de fapt axonii unor neuroni postganglionari al lanţului paravertebral ( ganglionul cervical superior ) ; la aceste fibre se adaugă şi fibre mielinice din nevrax , de la comisură albă posterioară sau de la nivelul nucleului habenular (nc. epitalamic în care se închide reflexul olfactivo-somatic) Odată cu înaintarea în vârstă , se produc modificări în glandă : 1. apar formaţiuni chistice ( dilataţii ) în parenchimul glandular 2. apar concreţiuni calcare = depozite de fosfat şi carbonat de calciu care se formează treptat în parenchim ; aceste concreţiuni au structură lamelară , cu aspect coraliform şi pot fi localizate chiar în parenchim sau spre spaţiile pericapilare . Concreţiunile calcare se mai numesc : nisip cerebral , corpi psamoma , corpora arenacea , acervulus cerebri . 3. creşte cantitatea de ţesut conjunctiv astfel încât lobulaţia devine mai evidentă .

Există 2 tipuri celulare în parenchimul glandular : pineanocite ( cele mai numeroase ) şi celule gliale ( interstiţiale ) . Din punct de vedere structural glanda pineală este o glandă de origine nervoasă . Pineanocitele : - nucleu eucromatic rotund ; citoplsmă moderat bazofilă - nu se evidenţiază corpusculi Nissl şi nici neurofilamente › deci pinealocitele nu sunt neuroni ; citoplasma nu conţine nici gliofilamente , deci nu sunt nici celule gliale . - pinealocitele sunt considerate paraneuroni . - au un corp lăţit cu 2 sau mai multe prelungiri care se orientează spre capilare şi se termină sub formă de butoni . - conţin incluziuni de glicogen , lipide , incluziuni pigmentare şi numai după pubertate apar incluziunile de lipofuscină ( pigment de uzură ) ; - conţin granule de secreţie mici , de 100 nm ; în citoplasmă există enzime implicate în sinteza de amine . - între pinealocite există spaţii › canaliculi ce comunică între ei şi formează în structura glandei un sistem labirintic cu rol de vehicul al substanţelor între lichidul cefalo-rahidian şi pinealocite , de a asigura funcţionalitatea tuturor pinealocitelor din glandă ( ventriculul III , cu lichidul cefalo-rahidian , dă o prelungire numită recesus , în glanda pineală ) . Celulele gliale : - seamănă din punct de vedere structural cu astrocitele fibroase . - sunt localizate de obicei în jurul pinealocitelor , pe care le înconjură incomplet , sau în jurul capilarelor . Celulele secretorii , pinealocitele , secretă 2 categorii de hormoni : a. indolamine : melatonina ( principalul hormon al glandei ) . b. peptide : arginin-vaso-docina , angiotensina Rolul glandei în organism : - la vertebratele inferioare este organ senzorial fotoreceptor , ce percepe lumina - la mamifere rămâne doar fotoperiodicitatea funcţiei ( adaptarea funcţiei secretorii la ritmul circadian . La mamifere este transductor neuroendocrin : converteşte un stimul nervos specific într-un răspuns umoral . De asemenea deţine o bogată inervaţie pinealopetă ( fibrele vin la glandă ) : fibre simpatice , care sunt conectate cu retina prin intermediul hipotalamusului . În hipotalamus există un nucleu suprachiasmatic cu ritm de descărcare endogen , inconstant pe 24 ore şi sincronizat cu ritmul circadian . Descărcările de impulsuri cresc când este întuneric ( lumină crepusculară ) . În retină există 2 sisteme fotoreceptoare : primul sistem mediază perceperea luminii , iar al doilea , cu activitate independentă de primul , mediază secreţia epifizară . El declanşează impulsul nervos în raport cu intensitatea luminoasă . Când afară este întuneric se transmite un impuls nervos pe tractul optic . O parte din fibrele tractului optic ajung la nucleul suprachiasmatic din hipotalamus ce este conectat cu neuronii din coarnele laterale ale măduvei toracale . Din măduvă , pe

eferenţa simpatică , impulsul ajunge la glanda pineală ( prin fibrele preganglionare care ajung la ganglionul cervical superior şi de aici prin fibre postganglionare la pinealocite . Sinapsa dintre fibra postganglionară simpatică şi pinealocite este mediată de norepinefrină ce produce descărcarea în circulaţie a melatoninei . Dacă afară este lumină puternică , la nivelul celulelor fotoreceptoare , din sistemul al II –lea se constată o hiperpolarizare şi nu se mai descarcă impulsuri nervoase . Rolurile secreţiilor epifizare : - reglarea tonusului SNC ( reglarea ritmului nictimeral ) ; efectul hipnotic al melatoninei induce somnul artificial . - posibile roluri : - efecte antigonadotrope › supresia secreţiilor de gonadotropi hipofizari cu efecte antiovulatorii şi de infertilitate . - stimularea sistemului imun › melatonina inhibă creşterea unor tumori - melatonina este legată şi de procesul de senescenţă › odată cu înaintarea în vârstă scade secreţia de melatonină ( scăderea ei intensifică senescenţa . TIROIDA Are 2 lobi laterali uniţi prin istm ( ţesut glandular ) . Are origine embriologică dublă : - endodermală : din canalul tireoglos de la baza limbii - ectodermală : din crestele neurale . Canalul tireoglos se atrofiază şi se obliterează . În caz contrar se formează lobul piramidal ( fără implicaţii patologice ) . Canalul tireoglos poate suferi transformări chistice , poate da naştere la ţesut tiroidian ectopic . La exterior avem o capsulă conjunctivă ce trimite septuri care delimitează lobulii tiroidieni . Parenchimul este organizat în foliculi separaţi între ei de ţesut conjunctiv interfolicular . Peste vârsta de 50 de ani în ţesutul interfolicular apar adipocite . Există o bogată reţea vasculară care se termină în vecinătatea foliculilor tiroidieni . Există şi o bogată inervaţie vegetativă : fibre vegetative ce se termină şi la nivelul capilarelor şi la nivelul epiteliului secretor . Depozitarea cantităţilor mari de hormoni ( extracelulară ) se face la nivelul coloidului . Depozitul din coloid asigură necesarul de hormoni pentru 2-3 luni de zile pentru un adult ( aşa se explică diferenţa dintre debutul bolii şi apariţia primelor semne clinice de hipotiroidism . Foliculii tiroidieni au formă şi dimensiuni variate . Foliculul : - este o cavitate închisă delimitată de epiteliul simplu ( de obicei este cubic ) aşezat pe membrana bazală . - cavitatea conţine coloid ( masă omogenă ) ; vacuolele ce apar la periferia coloidului sunt artefacte de fixare . - coloidul are drept componentă principală tiroglobulina › glicoproteină cu greutate moleculară mare alcătuită din multe reziduuri de tirozină , 140 / moleculă de proteină . - tiroglobulina dă coloidului caracter amfoter şi caracter PAS pozitiv .

- coloidul este locul de depozitare hormonală şi precursorul necesar sintezei . Aspectul foliculilor variază în raport cu activitatea desfăşurată de celule : - în eutiroidie – aspect de epiteliu cubic - în hipotiroidism – foliculi voluminoşi , epiteliul are celule aplatizate , turtite , masa de coloid e voluminoasă . - în hipertiroidism – foliculii sunt mici , epiteliul este înalt , columnar , cilindric , iar coloidul este redus . În parenchimul glandular există 2 categorii de celule : 1. tirocite ( celule foliculare ) 2. celule C ( parafoliculare ) – sunt celule “ clear “ cu citoplasmă clară , mai mari şi cu origine ectodermală . 1. Tirocitul – are citoplasmă bazofilă , nucleu cu nucleol proeminent . - are polaritate distinctă privind repartiţia organitelor . - roluri : sintetizează , secretă , reabsoarbe şi digeră proteine › deci are reticul endoplasmic rugos foarte bine reprezentat ( când celule sintetizează tiroglobulina cisternele sunt dilatate ) . - aparatul Golgi este localizat în vecinătatea nucleului ; se poate găsi spre polul apical sau bazal în funcţie de activitatea celulei (această deplasare poartă numele de “ vals golgian “) ; aparatul Golgi completează sinteza . - la polul apical există microvili , putând apărea şi pseudopode . - la polul apical mai există şi lizozomi ( primari şi fagolizozomi ) . - veziculele mici au origine golgiană cu tiroglobulină sintetizată şi sunt găsite la polul apical - veziculele mari conţin picături de coloid endocitat ( formează fagolizozomii ) ; sunt localizate la polul apical . - rolul tirocitului este sinteza şi secreţia hormonilor tiroidieni iodaţi în mai multe etape . Sinteza – etape : a. preluarea din circulaţie de aminoacizi şi monozaharide la nivelul membranei plasmatice bazale prin transport activ . b. în reticulul endoplasmatic rugos aminoacizii sunt înlănţuiţi alcătuind componenta proteică a tiroglobulinei . c. prima glicozilare a tiroglobulinei are loc în reticulul endoplasmatic rugos prin adăugare de reziduuri de manoză ; a II-a glicozilare are loc în ap. Golgi adăugânduse galactoză . Apoi are loc împachetarea în vacuole golgiene la polul apical şi prin exocitoză se adaugă coloidul . a. tirocitul preia din circulaţie şi I anorganic printr-o pompă de I ( împotriva unui gradient de concentraţie şi electric ; concentraţia de iod intracelular este de 10 – 40 ori mai mare decât în circulaţie ) ; captarea de iod este stimulată de TSH . Iodul , prin difuziune , ajunge la nivelul polului apical unde se oxidează rapid trecând în iod organic . Procesul este catalizat de o peroxidază , tiroperoxidaza lizozomală .

b. iodarea tirozinei din tiroglobulină se realizează extracelular în apropierea interfeţei coloid – membrană apicală sub acţiunea iodazelor ; rezultă tirozine iodate MIT(monoiodotirozina) şi DIT(diiodotirozina) care rămân ataşate în moleculele tiroglobulinei . c. condensarea tirozinelor însoţită de formarea hormonilor tiroidieni ; hormonii rămân ataşaţi de moleculele de tiroglobulină MIT + DIT ? triiodotironina DIT + DIT ? tetraiodotironina Secreţia indusă de necesităţile organismului . Reabsorbţia din coloid a tiroglobulinei cu hormonii tiroidieni se face cu ajutorul microvililor şi pseudopodelor . Picătura de coloid şi lizozomul primar formează un fagolizozom ce conţine enzime proteolitice ce eliberează hormonii din molecula de tireoglobulină . T3 , T4 trec spre membrana plasmatică bazală şi prin difuziune ajung în sânge . Procesul de sinteză decurge în 2 faze : exo- şi endocrină . Faza exocrină : sinteză de tiroglobulină şi exocitare în cavitate . Faza endocrină : prelucrarea picăturii de coloid şi eliminarea în circulaţie a hormonului . 1. Celulele parafoliculare – sunt componente ale sistemului neuroendocrindifuz . - sunt mai mari şi mai rare decât tirocitele ; - sunt mai numeroase la copil - apar izolate sau în grupuri mici ; sunt localizate în afara foliculilor în ţesutul interfolicular - în anumite situaţii se pot găsi în grosimea membranei bazale a epiteliului . - au citoplasmă mai clară , mai palidă . - pot avea prelungiri în vecinătatea capilarelor sanguine . - nu au polaritate distinctă în ceea ce priveşte dispunerea organitelor . - conţin mici granulaţii de secreţie de diametrul 150 nm care conţin hormonul sintetizat de aceste celule parafoliculare › calcitonina ( tirocalcitonina ) – este un peptid important pentru menţinerea concentraţiei Ca şi inhibă mobilizarea sărurilor de Ca din oase . PARATIROIDELE Sunt localizate pe faţa posterioară a lobilor tiroidieni . Au origine endodermală , şi sunt vitale în organism pentru homeostazia Ca . Sunt în număr de 4 : 2 superioare şi 2 inferioare . Pot varia ca mărime şi formă , şi adesea sunt incluse în capsula tiroidei . Din momentul pubertăţii apar adipocite în glandă şi nr. lor creşte cu vârsta ( reprezintă 50-80 % din volumul glandei la vârsta de 40 de ani ) . Parenchimul este format din : grămezi celulare , cordoane şi foliculi mici . Există 2 tipuri de celule : principale şi oxifile . 1. Celulele principale – au talie mică , sunt cele mai multe , sunt rotunde , poligonale. - citoplasma are aspect vacuolar dat de incluziuni numeroase de glicogen şi lipide . - au caracteristicile unor celule ce sintetizează şi secretă proteine .

- au granule de secreţie : mici ( mai mici de 200 nm ) şi mari ( între 200 – 500 nm ) , care nu diferă între ele . - granulele mici sunt localizate spre periferia celulei şi conţinutul lor este eliminat în mediul intern prin exocitoză . - granulele mari sunt localizate în plină citoplasmă şi reprezintă depozitele de hormoni din celulă . - rol : sinteza şi secreţia parathormonului ( hormon ce reglează echilibrul fosfocalcic acţionând pe os şi la nivel renal şi intestinal ) . 2. Celulele oxifile – sunt mai mari şi puţine . - citoplasma este intens acidofilă cu numeroase mitocondrii . - rol : necunoscut – din punct de vedere endocrin sunt inactive - apar într-un anumit moment în glandă ( se văd după vârsta de 5-7 ani ) - nr. lor creşte progresiv cu vârsta : în perioada de senescenţă au o dispoziţie nodulată tumor like . GLANDELE SUPRARENALE Sunt localizate retroperitoneal la polul superior al rinichilor , în grăsimea perirenală . Au 2 componente ce diferă ca origine structural şi funcţional : - zona periferică = corticosuprarenala ( CSR ) cu origine mezodermică - zona centrală = medulosuprarenala ( MSR ) cu origine endodermică . 1. CSR – este indispensabilă vieţii - este acoperită de o capsulă conjunctivă subţire care trimite în interior septuri , care nu dau lobuli . - după modul de dispunere al celulelor secretorii distingem 3 zone : glomerulată , fasciculată şi reticulată . Zona fasciculată – este cea mai extinsă şi cea mai clară . Celulele sunt organizate în cordoane paralele , separate între ele de capilare . - Cordoanele sunt alcătuite din 2 şiruri celulare . - celulele sunt mai mari având în citoplasmă mai multe picături lipidice ce dau aspect vacuolar citoplasmei . Celulele se numesc spongiocite - Rol : sinteză + secreţie de glucocorticoizi : cortizol şi androgeni . - Principalul mecanism de control este corticotropina hipofizară . Raportul între cele 3 zone variază în funcţie de vârstă ţi de condiţiile de viaţă ale individului ( stressul ) . În timpul vieţii fetale : zona glomerulată lipseşte , zona reticulată este foarte bine dezvoltată . În copilărie şi adolescenţă predomină zona fasciculată . În perioada adultă avem o dezvoltare egală între zona glomerulată şi reticulată . La senescenţă are loc o transformare regresivă mai evidentă la femei : devine dominantă zona fasciculată şi involuează reticulata şi glomerulata . În condiţii de stress domină zona fasciculată ( secreţie de cortizol ) , fără să involueze celelalte › transformare progresivă . Zona glomerulată – conţine celule dispuse sub formă de arcuri , cordoane şi cuiburi . Celulele sunt mici cu citoplasma acidofilă şi rare picături lipidice . Conţine capilare sanguine fenestrate . Nu este sub influenţa hipofizei .

Rol : sinteză + secreţie de mineralocorticoizi : aldosteron şi dezoxicorticosteron , care controlează sistemul renină-angiotensină . Zona reticulată - conţine celule mici cu rare picături lipidice . - citoplasma este întunecată , cu multe incluziuni de lipofuscină . Celulele sunt organizate în cordoane scurte , anastomozate între ele › se formează o reţea cu ochiuri corespunzătoare capilarelor fenestrate . - Rol : secreţie de hormoni sexuali de tip androgenic şi mai puţin glucocorticoizi . - Principalul mecanism de reglare : corticotropina hipofizară . Hormoni sexuali ce participă la procesul de sexualizare sunt DHEA ( dehidroepiandrosterona ) şi androstendiona . Toate celulele glandei sintetizează şi secretă steroizi : - conţin multe organite cu enzime implicate în sinteza steroizilor : mitocondrii cu criste şireticul endoplasmatic neted. - celulele conţin microvili . - în citoplasmă apar picături lipidice . - doar la celulele din zona reticulată există multe incluziuni de lipofuscină - granulele de secreţie sunt absente › nu se formează stocuri de hormoni în celulă sinteza fiind însoţită de secreţie continuă . 2. MSR - este o glandă mică , endodermică , anexată sistemului nervos vegetativ . - este alcătuită din neuroni postganglionari simpatici modificaţi . - este alcătuită din celule cromafine cu origine în crestele neurale , şi care secretă amine şi peptide mici . Celulele sunt dispuse în cordoane ramificate sau cuiburi ce vin în raport cu capilare şi venule postcapilare ( reţea cu ochiuri ) . - parenchimul este alcătuit din celule cromafine şi celule ganglionare . 1. Celulele cromafine – sunt neuroni postganglionari S modificaţi fără dendrite şi fără axoni . - dau reacţie pozitivă cu săruri de metale › conţinutul granulelor de secreţie se oxidează şi polimerizează dând un compus colorat într-o soluţie apoasă de sare metalică Bicromat de K sau clorit feric ( sunt celule feocromocite ) . - Rol : sinteză şi secreţie de catecolamine : epinefrină , norepinefrină şi dopamină . - la om există un singur tip de celule cromafine care conţin în citoplasmă 2 categorii de granule de secreţie : granule cu epinefrină şi cu norepinefrină ( sunt cele mai numeroase ) - controlul activ al MSR este exclusiv nervos : la fiecare celulă cromafină ajunge o fibră preganglionară simpatică ( sinapsă colinergică ) . - în granulele de secreţie există şi alţi compuşi : - cromogranine ( aparţin celulelor sistemului APUD ) – proteine ce menţin catecolaminele în vezicule . - ioni de Ca . - ATP preluat din citoplasmă . - dopamin β hidroxilazγ – cu rol în sinteza norepinefrinei . 2. Celulele ganglionare – sunt puţine şi îşi menţin forma , structura şi funcţia .

Curs 4

APARATUL GENITAL FEMININ

Aparatul genital feminin este format din: ovar, tuba uterina, uter, vagin si glande anexe. ORGANIZAREA GENERALA A OVARULUI Ovarul are doua componente: corticala, de culoare roz-cenusie si medulara, de culoare rosu-intens. Microscopic, de la exterior spre interior, ovarul este format din: epiteliu de acoperire, albugineea ovarului, corticala si medulara. Corticala lipseste in dreptul hilului; la acest nivel, epiteliul de acoperire se continua cu mezoteliul peritoneal. 1. Epiteliul de acoperire se numeste impropriu epiteliu germinativ Waldayer deoarece s-a crezut initial ca in el se formeaza celulele germinative primordiale. El variaza ca aspect dupa varsta.: pana la pubertate este simplu cilindric, in perioada fertila a femeii este simplu cubic, iar dupa menopauza este simplu pavimentos. Aspectul epiteliului nu variaza sub influenta hormonilor. Celulele au citoplasma putina. Nucleul se adapteaza formei (ovali, rotunzi aplatizati) si este tahicromatic. In acest epiteliu se pot distinge celule epiteliale care degenereaza chistic rezultand microchisturi paraovariene care au tendinta sa se desprinda de suprafata ovarului, ramanand legate de suprafata printr-un pedicul fin. Aceste microchisturi nu altereaza functia organului. Ele pot sa ramana ca atare sau pot sa degenereze calcar. 2. Albugineea e considerata un fel de capsula alcatuita din tesut conjunctiv fibros cu rol protector. Nici ea nu e influentata de hormoni. In anumite momente si la anumite femei, albugineea poate sa sufere fenomenul de scleroza pasagera (ingrosare), afectand ovulatia. Foliculul ia contact cu albugineea, care se subtiaza si are loc ovulatia cu ruperea albugineei. Daca ea e sclerozata, nu se produce ovulatia si se pot forma chiar macrochisturi. 3. Corticala are aspectul cel mai heterogen datorita foliculilor pe cale de crestere. Pana la pubertate contine doar foliculi primordiali, intre pubertate si menopauza toate tipurile de formatiuni parenchimatoase, iar dupa menopauza are doar tesut fibros si se reduca ca dimensiuni. Este formata din stroma si parenchim. a. Stroma e un tesut conjunctiv lax cu functii speciale: tesut conjunctiv lax spino-celular, cu predominanta celulara, putina substanta fundamentala si fibre de reticulina. Fibroblastele din acest tesut au particularitati functionale: sunt foarte sensibile la actiunea gonadotropilor si a hormonilor ovarieni. Ele se dispun in vartejuri in jurul formatiunilor parenchimatoase. Sub actiunea hormonilor, fibroblastele se pot diferentia pe trei directii: i. se transforma in celule tecale interne (celule endocrine in teaca foliculului care secreta androgeni pana la androstendion) ii. se transforma in miofibroblaste formand teaca externa foliculara; contractilitatea lor are un rol important in ovulatie iii. se transforma in glanda interstitiala a ovarului, care secreta estrogeni si progesteron, dar care exista doar la animale, nu si la om.

b. Parenchimul este format din foliculi ovarieni, corpi luteali si corpi albicans. Foliculii ovarieni sunt in numar de 400.000, din care doar 400-500 se maturizeaza (foliculi evolutivi), iar ceilalti sufera procesul de atrezie (foliculi involutivi). Foliculii evolutivi sunt de patru feluri: primordiali, primari (unilamelari si multilamelari), secundari (veziculari si antrali) si maturi (de Graaf). 4. Medulara este zona cea mai bine vascularizata, este acoperita, cu exceptia hilului, de corticala si este formata din tesut conjunctiv lax in care se gasesc: vase de sange (artere helicine, plexuri venoase dilatate si vase limfatice), fibre musculare netede diseminate, fibre nervoase amielinice cu rol senzitiv (anexita doare), celule deciduale (celule mari cu glicogen), celule interstitiale Berger si, uneori, vestigii ale canalului Wolff. OVOGENEZA In epiteliul celomic, in prima luna de viata intrauterina, apar celule germinative primordiale.Dupa diviziunea mitotica in epiteliul celomic, aceste celule migreaza in crestele genitale iar apoi vor popula viitoarea corticala ovariana. Aici aceste celule dau nastere la ovogonii care continua sa se divida mitotic pina in luna a cincea ,cind exista 6 milioane de ovogonii in cele doua ovare.In luna III o parte din ovogonii prin mitoza dau nastere ovocitelor de ordinul 1,proces care se va incheia in luna VII. Aceste ovocite intra in prima faza a diviziunii meiotice raminind in profaza ei si se inconjura de celule foliculare formind foliculii primordiali. La nastere, fetita va avea doar 1,5 milioane de foliculi primordiali.Restul de 4,5 milioane au suferit un proces de atrezie foliculara , care incepe din viata uterina si are loc la parametrii mari atunci cind profilul hormonal al organismului se schimba ( ex: dupa nastere,dupa pubertate ). Ovocitul de ordinul I sufera procesul de meioza si se transforma in ovocit II si primul globul polar.Ovocitul II mai sufera un proces de meioza, raminind in metafaza ei si asa e expulzat in ovulatie. Primul globul polar involueaza si se autolizeaza sau e fagogitat de macrofagele locale. Dupa ovulatie, tuba uterina se aplica cu fimbriile si preia ovocitul II. Daca acesta nu e fertilizat,nu-si definitiveaza diviziunea meiotica, se autolizeaza sau e fagocitat de macrofagele locale. Daca e fertilizat isi termina diviziunea meiotica si se transforma in ovul si al II globul polar. Obstruarea comunicarii catre uter, malformatii,aderente,pozitie inalta ale tubei uterine duc la sarcina extrauterina tubara care nu poate fi dusa la termen . STRUCTURA FOLICULULUI Foliculul este format din componente de origine epiteliala- ovocitul, celule foliculare, lichid folicular, zona pellucida si corpii Call-Exner-, si componente de origine conjunctiva- teci foliculare si vase sangvine. Aceste doua componente sunt separate prin membrana Slavianski. Foliculul primordial

Sunt cei mai numerosi, cei mai mici, localizati in corticala externa, imediat sub albuginee. El contine doar un ovocit si un singur rand de celule foliculare, turtite, asezate pe o membrana care separa partea avasculara de corticala inconjuratoare. Ovocitul are forma ovalara, diametru de 2-5 microni, nucleu eucromatic (cz. nespiralizati) excentric, cu nucleol evident, citoplasma acidofila, palida, cu aspect omogen (fin granulata). La microscopul electronic se observa putine organite (mitocondrii, RE, complex Golgi), perinucleare, iar

membrana prezinta microvili. Celulele foliculare sunt turtite, cu citoplasma putina si nuclei tahicromatici. ele sunt unite prin desmozomi si hemidesmozomi. Foliculul primar unilamelar Mai intai creste ovocitul, apoi celulele (proces de crestere asincron), rezultand un ovocit si un singur rand de celule cubice foliculare. Ovocitul masoara 60 de micrometrii, nucleu mare si eucromatic, cu nucleol. Citoplasma se incarca cu glicogen, avand aspect granulat, acidofila. La ME se observa organitele care se dezvolta, se disperseaza in citoplasma si zonele Golgi se dispun in citoplasma periferica, urmand un proces de secretie a GP din zona pellucida. Apare un contur fin de zona pellucida. Zona pellucida apare striata pentru ca e strabatuta de microvilii ovocitului si de prelungirile celulare foliculare unite prin jonctiuni gap. Celulele foliculare sunt unite prin desmozomi, hemidesmozomi, iar membrana bazala separa formatiunile avasculare de corticala inconjuratoare. Foliculul primar multilamelar(FPM) Este format din ovocit si mai multe randuri de celule foliculare care formeaza granuloasa foliculara, teaca externa si teaca interna. Limita dintre granuloasa si teaca interna este clara pentru ca incepe sa se formeze m. Slavianski. Ovocitul are 130 de microni, nucleu mare, veziculos ( se numeste vezicula germinativa); nucleolul se numeste pata germinativa. Citoplasma e acidofila, incarcata cu glicogen, avand aspect granulat. La ME apar organite foarte bine dezvoltate cu aparatul Golgi in ectoplasma, membrana are numerosi microvili si se vede mult mai bine zona Pellucida. Granuloasa este formata din celule foliculare de dimensiuni crescute, poliginale, cu citoplasma palida si nucleu eucromatic pentru ca se incarca cu incluziuni lipidice (h. sterolici). Pe membrana celulara apar receptori pentru FSH; celulele cu receptori pentru FSH au ~1500 de receptori. FSH stimuleaza actiunea enzimatica a aromatazei. Celulele care nu au receptori sunt conectate prin jonctiunea gap cu celelalte, relizandu-se o stimulare de tip mesager secund. Secretia propriu-zisa de estrogeni incepe in stadiul de FPM cu 6 randuri de celule granuloase. Aceasta secretie se face in teaca interna unde rezulta androstendion care trece in celulele granuloasei si sunt substrat de aromatizare rezultand estriol.Capacitatea de a transforma mediul androgenic in estrogeni conditioneaza capacitatea foliculului de a ajunge la maturitate. Teaca interna este formata din celule alungite , fusiforme cu citoplasma palida incarcata cu incluziuni lipidice. Celulele tecale interne prezinta receptori pentru LH care stimuleaza secretia de androgeni dar si de progesteron. Teaca externa e formata din miofibroblaste cu filamente de actina , miozina ,filamente intermediare de vimentina si desmina.

Foliculul secundar vezicular Datorita secretiei de estrogeni crescuta, hormonul se acumuleaza extracelular pentru ca e exocitat impreuna cu lichidul folicular. Astfel se disloca celulele din granuloasa si se formeaza corpii Call-Exner inconjurati de celule foliculare dispuse radiar. Cavitatea e acidofila, contine lichid folicular cu estrogeni, FSH cu GAG, cu proteine de legare a steroizilor, cu mici cantitati de androgeni. Cavitatile conflueaza formandu-se cavitati mai mari, neregulate. In rest are aceleasi componente. Foliculul antral

Nu e matur pentru ca mai exista doua, trei cavitati mici si nu se gaseste in corticala externa. Are o cavitate mare numita antru folicular. Secreta progesteron pentru ca e cu cateva zile inainte de ovulatie si creste cantitatea de LH din sange. Progesteronul opreste diviziunea celulara, granuloasa subtiindu-se foarte mult si acumulandu-se lichid. El are o structura polara, la un pol gasindu-se ovocitul cuprins in cumulus ooforus (c.o.), la alt pol fiind antrul. In acest stadiu se formeaza corona radiata. Ea si zona pellucida insotesc ovocitul pana in oviduct. Foliculul matur Masoara 2,5-5 cm, simtindu-se la mana. Structural e o vezicula polara, cu ovocitul cu z. pellucida si corona radiata incluse in c. o. la un pol si antrul la celalalt inconjurat de o granuloasa subtire (5-6 randuri de celule foliculare), teaca interna si teca externa. Ultimele doua sunt vascularizate (granuloasa ramane avasculara pana la ovulatie). Corona radiata se desprinde de granuloasa si floteaza liber in antrul folicular. Apare astfel stigma pe suprafata ovarului (z. in care albugineea se subtiaza). Ovulatia poate fi unica (o data pe luna) sau multipla (din cauze genetice, psihice, medicamentoase-stimulatori de ovulatie, anticonceptionale daca sunt intrerupte brusc; daca anticonceptionalele sunt intrerupte se produce ovulatia indiferent de ziua ciclului). In timpul ovulatiei, au loc extravazari de proteine in interstitiu datorita LH care creste cu cateva zile inaintea ovulatiei, producandu-se edeme-palpebral, la picioare, dimineata, creste concentratia progesteronului, apar histamina, vasopresina, PG, colagenaza in lichidul folicular. Progesteronul activeaza plasminogenul; plasmina permeabilizeaza membrana lizozomala si se elibereaza colagenaza care lizeaza peretele folicular. Se contracta miofibroblastele din teaca externa iar ovocitul e eliminat in tuba uterina. Datorita ruperii foliculare in ziua 14 poate aparea o usoara sangerare. Foliculii atretici La foliculii mici (pana la multilamelar), procesul de atrezie e complet si duce la disparitia completa a folicului. La foliculii mari, ovocitul degenereaza, se autolizeaza si dispare. In locul lui se observa z. pellucida care se ingroasa si se faldureaza si ocupa cavitatea centrala a foliculului. Granuloasa degenereaza prin procese de fragmentare si de liza a nucleului (carionexis/carioliza) urmate de vacuolizari citoplasmatice si de autoliza. Celulele care nu au degenerat se pot descuama si vor fi regasite in cavitatea centrala impreuna cu z. pellucida. Tecile se hipertrofiaza si se desprind din ele insule de celule care vor forma glanda interstitiala a ovarului, secretoare de androgeni. Corpul galben

Celulele granuloasei si celulele tecale restante dupa ovulatie vor forma o glanda endocrina localizata tot in corticala. O data cu expulzarea ovocitului II se expulzeaza si o parte din lichidul din antru. Datorita acestui fapt, foliculul se colabeaza si apare o formatiune policiclica cu numeroase invaginari ale peretelui. Sangele se acumuleaza in cavitatea foliculului restant si se coaguleaza, formandu-se un cheag care va fi invadat de tesut conjunctiv. Acest cheag se gaseste in centrul corpului galben. Urmatoarea faza este de luteinizare a celulelor granuloasei si tecale: granuloasa devine luteinica (80% din greutatea corpului galben), iar tecile devin teci luteine. Celulele granuloasei cresc in dimensiuni, se incarca cu incluziuni lipidice si cu un pigment luteotrop de culoare galbena. Apar vase de

sange printre celulele granuloasei. Aceste vase sunt de neoformatie sau provin din structurile din jurul granuloasei. Celulele granuloase luteinice secreta estrogeni. Celulele tecale interne devin poligonale, se incarca cu incluziuni lipidice dar au citoplasma mult mai intunecata. Numarul vaselor de sange e mai mare decat in folicul. Daca nu exista sarcina, un corp galben numit.......... incepe sa involueze in ziua 24 , iar involutia se termina in ziua 28. Daca exista sarcina se formeaza corpul galben de sarcina care evolueaza 6 luni la parametrii maximi, apoi involueaza pana la termen. El secreta in aceasta perioada relaxina care determina o imbibare apoasa a tesutului conjunctiv din simfiza pubiana determinand dezvoltarea soldurilor. Involutia incepe prin progresia de tesut conjunctiv dispre cheagul central si corpul galben e inlocuit complet de benzi de fibre de colagen. Apare astfel corpul albicans, formatiune ovalara cu contur policiclic, cu putina substanta fundamentala si rare celule conjunctive. Corpul alb sufera un proces de degenerare hialina, fiind inlocuit de o masa amorfa care nu se coloreaza cu coloranti acizi sau bazici, aparand palida. Treptat dispare dar cat exista , deformeaza suprafata ovarului. Aspectul heterogen al ovarului se datoreaza cresterii foliculare, selectiei foliculilor care vor intra in crestere si a celor ce urmeaza sa se matureze. Initial cresterea foliculilor e independenta de FSH, dar cresterea in sine e dependenta de FSH. Cresterea se face in 120150 de zile pentru foliculii mici si in 65 de zile pentru foliculii mari. Selectia foliculilor care vor intra in crestere se face cu un an inaintea fiecarui ciclu, iar selectia celor care se vor maturiza se face cu o luna inaintea ciclului: se selecteaza acel folicul care are cea mai mare concentratie de FSH si de estrogen in lichidul folicular. Ciclul ovarian are doua faze: faza foliculinica (dezvoltarea foliculilor si pregatirea ovulatiei) si faza luteinica. Faza foliculinica are valoare fixa de 14 zile indiferent de durata ciclului, astfel incat intre zilele 7-16 exista riscul de sarcina fie ca ciclul e de 21, 28, 35 de zile

Curs 5 Trimestru 2
Organele limfoide(limfopoietice)

1. Ganglionii limfatici - aşezaţi pe traiectul căilor limfatice, se aglomerează in axilă, regiunea inghinală, mezenter - la periferie are capsulă conjunctivă, rezistentă, în care predomină fibrele de colagen(fâşii sau mănunchiuri), puţină substanţă fundamentală şi rare celule, vase sau nervi - din capsulă pleacă septuri conjunctivo-vasculo-nervoase şi împart zona corticală în loji ganglionare(formaţiuni mai mici) a) Zona corticală : - este împărţită în loji şi lojete - foliculii limfatici şi sinusuri limfatice perifoliculare (1, 2, sau 3 în fiecare lojetă) - foliculul prezintă o zonă corticală(la periferie) şi o zonă medulară(centrul germinativ) în mijlocul folicului - zona corticală foliculară – e întunecată pentru că are limfocite mature, cu nucleu mare, tahicromatic(heterocromatină) - zona medulară foliculară – mai clară, cu puţine celule, (limfoblaşti, plasmocite, macrofage) - celulele sunt aşezate pe o plajă conjunctivă alcătuită din celule şi fibre : celule reticulare de la care pleacă prelungiri ce se pot ramifica, vin în contact unele cu altele ⇒pseudo reţea celulară(citoreticul); nu fac anastomoze - fibre subţiri de reticulină ce se anastomozează ⇒ reţea reticulară adevărată - stroma foliculului: citoreticul şi reţea fibrilară de reticuline, pe ea existând limfocite şi limfoblaste În folicul se află capilare sanguine, nu există vase limfatice. Foliculii limfatici secundar(cu zonă corticală şi medulară)se găseşte în toţi ganglionii după naştere. Foliculii limfatici primari se află in ganglionii limfatici înainte de naştere(nu au centru germinativ). Sinusurile limfatice perifoliculare - au lumen neregulat - au traiect sinuos - peretele e format din celule endoteliale distanţate ⇒ tip de vas cu endoteliu discontinuu . Printre celulele endoteliale se află celule reticulere ce trimit prelungiri ce traversează lumenul sinusului şi ajung la peretele opus al sinusului. În apropierea peretelui vascular se află macrofage ce trimit şi ele prelungiri ce străbat lumenul vasului (ca şi celulele reticulare).

Astfel de prelungiri în lumen încetinesc circulaţia limfatică prin ganglionul respectiv. b) Zona medulară : este formată din : 1) Cordoane celulare: - au reţea de susţinere cu citoreticul şi fibre de reticulină - pe reţea se află limfocite mature, plasmocite, macrofage - au un aspect întunacet 2) Sinusurile limfatice mediane(căile cavernoase) – au traiect spiralat - au calibru neregulat - au pereţii cu endoteliu discontinuu - au lumen traversat de prelungirile celulelor reticulare şi ale macrofagelor c) Zona paracorticală : - e o zonă îngustă, aflată între celelalte două - stroma(reţeaua de susţinere) e aceeaşi - pe stromă se află limfocite dispersate difuz, neorganizate, vase sanguine de tipul : venule postcapilare cu endoteliu continuu(celule endoteliale cilindrice înalte) - limfocitele sunt T(venite din timus) şi formează zona timodependentă a ganglionului Foliculii din corticală şi cordoanele celulare medulare au limfocite B şi formează zone timo-independente ale ganglion. 1) Venulele postcapilare - la acest nivel din sânge limfocitele T trec endoteliul venulelor printre celulele înalte, ajung în ţesutul conjunctiv stromal(în afara sângelui), sunt recaptate în sinusurile limfatice, ajung din nou în sânge ⇒ astfel se descrie circulaţia şi recirculaţia limfocitelor între sânge, ţesuturi şi limfă.Cel mai mult recirculă limfocitele T. 2) Celulele dendritiforme – sunt celule interdigitate, celule prezentatoare de antigen - din corpul lor celular pleacă prelungiri ce se ramifică şi sunt asemănătoare dendritelor - se numesc interdigitale pentru că prin aceste prelungiri celulele vin în contact unele cu altele - se numesc prezentatoare de antigen pentru că reţin antigenul pătruns în organism, antigen ce va stimula funcţia limfocitelor T ce secretă limfokine Circulaţia sanguină : - se realizează prin hil - artera pătrunde prin hil în ganglion , se ramifică în capilare şi se distribuie foliculilor limfatici şi celulelor din medulară - sângele e recolectat de venule ce se colectează într-o venă unică ce părăseşte ganglionul tot prin hil Circulaţia limfatică :

- ajung vase limfatice aferente la faţa convexă a ganglionului, pătrund între capsulă şi corticală, formează un plex limfatic subcapsular, ajung în corticală în sinusul limfatic perifolicular, de acolo în sinusurile limfatice medulare de unde ies din ganglion prin vasele limfatice eferente din hil Curentul limfatic în ganglion e foarte redus (viteză mică) cu scopul de a se reţine in ganglion toţi microbii şi elementele non-self reţinute de prelungirile macrofagelor şi celulelor interdigitale şi apoi fagocitate de macrofage. Limfa care iese din ganglion e mai curată decât limfa care pătrunde în ganglion. Inervaţia : - este bogată - în ganglion pătrund nervi mielinici şi ramificaţii⇒ ramurile terminale amielinice(controlează toată activitatea celulară) Funcţiile : - organe limfopoietice – formează pentru organism limfocite B - în zona germinativă au loc transformări blastice unde se formează noi limfocite ce ajung în zona corticală, apoi în zona medulară - limfocitele B declanşează procesul imunologic umoral în organism 2. Splina - este situată pe cale sanguino-circulatorie, nu pe cale limfatică - are o capsulă conjunctivă groasă ce conţine multe fibre de colagen, puţine fibroblaste şi substanţă fundamentală - din capsulă pleacă septuri conjunctivo-vasculo-nervoase(uneori cu rare fibre musculare netede) ce se ramifică la întâmplare necompartimentând complet splina şi formând teritorii inegale ca mărime şi ca formă. - septurile formează trabecule sau travee - splina prezintă o suprafaţă convexă şi un hil, are 3 sectoare: - pulpa roşie(cea mai bine reprezentată) pulpa albă(e mai redusă) zona marginală între pulpa albă şi pulpa roşie - pulpa albă e reprezentată de mici puncte albe diseminate în pulpa roşie Vascularizaţie : La nivelul hilului artera şi vena splenică sunt învelite într-un manşon comun fibros conjunctiv; ele pătrund în splină unde artera se separă de venă iar teaca conjunctivă dispare. Artera splenică se ramifică şi se înveleşte de o teacă de limfocite ⇒ teacă limfatică periarterială(pentru că e în mijlocul tecii: artera splenică centrală). Arteriolele rezultate sunt învelite de o teacă mai groasă şi formează corpusculul Malpighi. Arteriolele se divid mai departe, apoi la ieşirea din corpusculul Malpighi

arteriola dă naştere la 5 artere pernicilate . Acestea se ramifică în continuare, pierd teaca limfatică din jur şi capătă o teacă conjuctivă elipsoidă fiecare. Elipsoidul are : macrofage, fibroblaste şi fibre de reticulină. Din aceste ramuri arteriolare rezultă capilare sanguine neînvelite de nici o teacă. 1) Teoria circulaţiei închise : Sângele, ieşind din capilare ajunge în sinusurile venoase ale pulpei roşii, apoi în venule, apoi în vena splenică ce iese prin hil. Sângele nu părăseşte deloc vasul sanguin. 2) Teoria circulaţiei deschise : Sângele din capilare iese în afara vasului în ţesutul conjunctiv ce inconjură cordoanele celulare din pulpa roşie. Apoi sângele se reîntoarce în sinusul venos, apoi în venule, vena splenică(din hil). Astfel sângele lasă în splină hematiile bătrâne ce trebuie distruse. 3) Teoria circulaţiei mixte : În splină există zone cu circulaţie deschisă şi zone cu circulaţie închisă. a) Pulpa albă prezintă: teci foliculare periarteriale, corpusculii splenici Malpighi. Tecile au stromă obişnită(citoreticul şi reţea de reticulină). Pe stromă sunt aşezate limfocite T, astfel tecile sunt zona timo-dependentă a splinei. Corpusculul(foliculul splenic) Malpighi format din : - zona corticală întunecată - zona medulară (centrul germinativ) - capilare sanguine - e populat cu limfocite B şi reprezintă zona timo-independentă din splină - conţin excentric un ram arterial(permite punerea diagnosticului de organ de splină : folicul limfatic cu arteriolă). b) Pulpa roşie prezintă : cordoane celulare Billroth şi sinusuri venoase. Cordoanele celulare au aceeaşi stromă pe care se află foarte multe tipuri de celule: granulocite, agranulocite(limfocite/monocite), trombocite , macrofage, plasmocite, foarte rare megacariocite. Sinusurile venoase au calibru neregulat, traiect helicoidal şi perete cu endoteliu discontinuu: celule endoteliale la distanţă între ele, cu axul mare paralel cu axul lung al vasului; pentru a fi menţinute pe loc, în jurul lor se află un cerc cu ulte fibre de reticulină(circulare) ce solidarizează celulele. c) Zona marginală prezintă: - reţea de susţinere reticulinică - foarte multă vascularizaţie - limfocite dispuse izolat în ochiurile reţelei formând un ţesut limfoid difuz - are foarte multe celule dendritiforme Funcţii :

1. organ limfopoietic ce formează limfocite pentru organism 2. intervine în apărarea organismului în procesul umoral şi celular prin limfocitele B şi T 3. este locul principal de distrugere a hematiilor îmbătrânite . Hematiile sunt reţinute aici şi fagocitate de macrofage. Prin această degradare se eliberează fier din hematii. Fierul trece în sânge şi la nivelul măduvei hematogene este reutilizat pentru fabricarea unor noi hematii. Timusul - are o capsulă conjunctivă cu fibre de colagen, bogată în vase şi nervi - din capsulă pleacă septuri vasculo-nervoase ce împart organul în lobi şi lobuli - lobulul este unitatea morfo-funcţională - timusul nu are foliculi limfatici Lobulul timic - are formă cu margini neregulate - are 2 zone: corticala şi medulara Lobulul are reţea de susţinere cu dublă origine: - epitelială pentru că organul se dezvoltă din pungile 3 şi 4 branhiale (din endoderm) - conjunctivă – ce derivă din mezoderm Reţeaua de susţinere a) celulele epiteliale îşi modifică forma, au prelungiri ce se ramifică şi vin în contact unele cu altele ⇒ citoreticul(celulele au formă asemănătoare cu celulele reticulare conjunctive) , dar citoplasma celulelor epiteliale conţine tonofilamente şi tonofibrile. b) există şi citoreticul format de celule reticulare c) reţeaua reticulară este alcătuită din fibre de reticulină (citoreticulul este o pseudoreţea celulară) 1. Corticala – la periferie, înconjoară medulara, apare întunecată - conţine multe limfocite mature în special T(sosesc din măduvă pe cale sanguină) - poate fi socotită centrul germinativ deoarece aici se nasc multe limfocite T şi multe limfocite T mor pe loc(foarte puţine limfocite T trec în medulară şi pe cale sanguină ajung să populeze zonele timo-dependente din organele limfoide periferice) - prezintă foarte multe capilare sanguine: între sânge şi limfaticele din jur se formează bariera sânge-timus cu următoarele straturi(dispre lumen spre populaţia de celule limfocitare): 1. Endoteliul vascular continuu 2. membrana bazală conjunctivă a vasului sanguin 3. lamă subţire de ţesut conjunctiv în care se află o placă deasă de fibre de reticulină

4. membrana bazală a celulelor epiteliale din afară 5. 1-2 rânduri de celule epiteliale situate pe această membrană bazală Astfel se formează o barieră de nepătruns între sânge şi celulele limfatice T pentru ca limfocitele T să fie ferite de agresivitatea antigenului ce le poate distruge. 2. Medulara - pe reţeaua de susţinere dublă sunt mai puţine celule : macrofage, limfoblaşti şi limfocite mature în număr mai mare (ce trec din corticală). - corpusculii Hassall : în număr variabil în fiecare lobul (cresc cu vârsta) , au formă rotunjită, ovalară, celule epiteliale ce şi-au încheiat activitatea(nu mai au nucleu, sunt inerte) celulele se aşează unele peste altele ca foile într-o ceapă. Unii corpusculi Hassall pot conţine în mijlocul lor o substanţă hialină sau lichid sau depuneri de calciu. Rolul lor este : - forme reziduale de celule epiteliale fără activitate - prezenţa lor pune diagnosticul de organ Funcţii : 1. organ limfopoietic – formează limfocitele T pentru organism 2. intervine în procesul imun al organismului, în special în imunitatea celulară 3. funcţia endocrină : secretă timina, timozina cu rol de hormoni

Involuţia timică : se dezvoltă cel mai mult la pubertate apoi involuează. Ţesutul timic e înlocuit cu ţesut adipos. La bătrâni există insule timice înconjurate de adipocite. Amigdalele Sunt următoarele : palatine, faringiană, linguală ⇒ inel limfatic Waldeyer. Amigdala palatină - este acoperită de epiteliu bucal(pluristratificat pavimentos moale) - epiteliul se învaginează li rezultă cripta amigdaliană(în fundul lor rămân resturi alimentare sau microbi) - epiteliul e străbătut de limfocite şi alte celule sanguine - în jurul criptei se găsesc foliculi limfatici secundari cu limfocite B(organ timoindependent), rare limfocite T la periferia foliculului. Rol: limfopoietic şi intervin în procesele locale de apărare Amigdala faringiană - e acoperită de epiteliu pavimentos stratificat cilindric ciliat(!) de tip respirator - sub epiteliu se află foliculi limfatici secundari cu limfocite B Amigdala linguală

- este acoperită de epiteliu de tip masticator(pavimentos pluristratificat cu zone de cheratină şi parakeratoză cu scopul de a o proteja)

Ţesut limfatic difuz - în corionul tuturor mucoaselor organelor cavitare: digestive, căile respiratorii, urinare, de excreţie - limfocite răspândite la întâmplare în şesutul conjunctiv al mucoaselor Plăcile Peyer - se găsesc în intestinul subţire(în special ileon) - nu au capsulă - sunt alcătuite din foliculi limfatici solitari sau grupaţi. Foliculii nu au 2 zone diferite, au aspect uniform(primar şi secundar) - au mai multe limfocite, B dar destul de numeroase limfocite T - limfocitele B din plăcile Peyer secretă în principal imuoglobuline A - pentru a fi stimulate au şi ele celule prezentatoare de antigen(sunt în epiteliul intestinal şi se numesc celule M)

Curs 6 Trimestru 2
Cavitatea bucală

- este primul segment al tubului digestiv - participă la : - articularea cuvintelor (limba, buzele şi dinţii) - determinarea expresiei feţei (muşchii obrajilor) - primul act al digestiei - examenul cavităţii bucale e obligatoriu ; se realizează la sfârşit - în această regiune îşi au originea aproximativ 5% din totalitatea cancerelor (destul de mult) ; tumoarea malignă trebuie cunoscută foarte bine de timpuriu - este alcătuită din următoarele elemente : - vestibul (mărginit de buze şi obraji) - arcadele dentare şi dinţii - cavitatea bucală propriu-zisă ce conţine ⇒ tavanul – alcătuit din palat dur şi palat moale ⇒ podea – din care proemină limba ⇒ istmul buco-faringian – ce se deschide posterior în faringe Structură histologică generală

1. Mucoasa – alcătuită din epiteliu stratificat pavimentos nekeratinizat, keratinizat sau parakeratinizat (are strat cornos iar celulele cornoase, deşi au keratină, îşi păstrează nucleii) - lamina propria alcătuită din ţesut conjunctiv lax 2. Submucoasa - ţesut conjunctiv lax - conţine glande salivare mici 3. Musculara - muşchi striaţi 4. Raport cu pielea şi epiteliul respirator Mucoasa 1. Masticatorie – acoperă palatul dur şi gingia 2. De căptuşire - acoperă pereţii vestibulului (buze şi obraji) - e reprezentată şi de mucoasa alveolară - acoperă podeaua cavităţii bucale, faţainferioară a limbii, palatul moale 3. Specializată (gustativă) – faţa superioară a limbii 1. Mucoasa masticatorie din palatul dur - inextensibilă, legată ferm de os - epiteliu pavimentos stratificat – keratinizat, nekeratinizat, parakeratinizat - lamina propria alcătuită din ţesut conjunctiv lax cu: strat papilar cu multe papile, capilare sanguine, fibre nervoase, corpusculi Meissner; strat reticular (profund) alcătuit din ţesut dens semiordonat

- fibrile de ancorare cu epiteliul Submucoasa palatului dur - nu există pe rafeul median şi pe gingie - e aşezată pe osul palatin - acolo unde există, în partea anterioară are ţesut adipos şi în partea posterioară are multe glande salivare mici 2. Mucoasa de căptuşire - este extensibilă şi elastică şi se adaptează - este alcătuită din epiteliu pavimentos nekeratinizat cu trei straturi : bazal, spinos, superficial, şi celule din următoarele tipuri: keratinocite, Langerhans, melanocite, celule Merkel (receptori mecanici). - este alcătuită şi din epiteliu parakeratinizat - lamina propria este alcătuită din ţesut conjunctiv lax cu papile, conţine fibre nervoase TNL ce pătrund în epiteliu şi corpi Meissner Submucoasa - este alcătuită din ţesut conjunctiv lax - este prezentă cu excepţia feţei inferioare a limbii - are benzi de colagen ceea ce implică o rezistenţă crescută - are fibre elastice ⇒ elasticitate necesară mai ales la obraji (pentru ca ei să nu fie mestecaţi) - este legată de muşchi sau de os - conţine glande salivare mici, ce se extind în muşchi, vase sanguine, limfatice, nervi Raporturi: cu mucoasa respiratorie, pielea, osul, arcadele dentare.

- Pe faţa internă a obrajlor, în apropierea comisurii labiale, există glande sebacee de culoare galbenă (granulele Cordance) - Mucoasa de căptuşire prezintă zone de trecere între mucoasa bucală şi cea respiratorie (pe faţa posterioară a palatului moale) şi între mucoasa bucală şi cea digestivă (în faringe) - orice zonă de trecere între tipuri diferite de epitelii prezintă o rată mai mare de diviziune a celulelor, aceste zone având un risc mai mare de apariţie a cancerelor (D.E. canalul cervical al colului uterin şi epiteliul extern al vaginului – cancerul de col uterin

3. Mucoasa specializată

- se află pe faţa superioară a limbii - este alcătuită din epiteliu stratificat pavimentos - lamina propria este un ţesut conjunctiv lax ⇒ 1/3 posterioară corespunde bazei limbii - este alcătuit din ţesut pavimentos stratificat nekeratinizat cu cripte (invaginări adânci) - lamina propria conţine amigdalele linguale (aglomerări de foliculi limfatici) şi glande salivare mici ⇒ 1/3 posterioară şi 2/3 anterioare sunt separate de V-ul lingual – şanţul terminal (vestigiu al ductului tiro-glos) ⇒ 2/3 anterioare corespund corpului şi vârfului limbii Papilele linguale - sunt ridicături ale epiteliulu şi ale laminei propria de dedesupt - axul lor conşine ţesut conjunctiv lax, iar epiteliul lor este stratificat pavimentos - sunt de patru tipuri: filiforme, fungiforme, circumvalate (înconjurate de un şanţ la bază), foliate (numai la sugari) Papilele Filiforme - sunt cele mai multe (pe toată suprafaţa limbii), au formă conică - conţin epiteliu stratificat pavimentos keratinizat - nu au muguri gustativi, au rol mecanic Papilele Fungiforme - sunt mai rare pe suprafaţă, dar mai frecvente pe margini - sunt formate din epiteliu stratificat pavimentos nekeratinizat - au muguri gustativi Papilele Circumvalate - sunt în număr de 8-12 situate anterior de V-ul lingual - sunt alcătuite din epiteliu stratificat pavimentos nekeratinizat - au muguri gustativi - au glande salivare mici (von Elmer) în lamina propria

Mugurii gustativi

- se găsesc în epiteliul palpilelor fungiforme, foliate şi circumvalate, precum şi în epiteliul faringian - au un corp palid ovoidal, cu trei tipuri de celule la MICROSCOPUL OPTIC : - de susţinere (înalte) - neuroepiteliale senzoriale (înalte) - bazale (mici, scunde) - celulele înalte converg spre suprafaţă şi delimitează un por gustativ - la fiecare por vin fibre nervoase senzoriale din nervii VII sau IX. La MICROSCOPUL ELECTRONIC : - celule de susţinere ce conţin granule de secreţie (proteoglicani) - neuroepiteliu ce prezintă microvili spre por şi unul singur e lung şi gros (spre por) Din celulele bazale (generatoare) apar celulele de susţinere apoi celulele neuroepiteliale cu microvili mulţi şi celulele neuroepiteliale cu un microvil mare Celulele cu un microvil mare eliberează la polul bazal (spre fibra nervoasă) osubstanţă cu rol de madiator atunci când există substanţe sapide. - gustul acru e dat de substanţe acide (acţionează prin canalul de K ⇒ deschidere ⇒ depolarizare) - substanţele sărate se presupune că ar acţiona prin canale de Na ⇒ deschidere ⇒ depolarizare - substanţele dulci şi amare se pare că ar avea receptorii în membrana celulelor neuroepiteliale Muşchii limbii Sunt muşchi striaţi extrinseci şi intrinseci aşezaţi pe 3 planuri : longitudinal, orizontal, longitudinal, oblic. Inervaţia limbii - motorie prin nervul XII - senzorială : 2/3 anterioare prin nervul VII, iar 1/3 posterioară prin nervul IX - senzitivă (tact, durere, cald, rece) : 2/3 anterioare prin nervul V, iar 1/3 posterioară prin nervul IX - vegetativă –simpatică şi parasimpatică– pentru vase şi glande salivare - neuronii postganglionari simpatici se află în ganglionul cervical simpatic, iar cei postganglionari parasimpatici sunt intramurali

Dintele şi structurile asociate - există două tipuri de dinţi : - dinţii deciduali : (2 incisivi, 1 canin, 2 premolari)x4, - dinţii permanenţi : (2 incisivi, 1 canin, 2 pemolari, 3 molari)x2

- sunt formaţi din - perete dur : dentina acoperită de smalţ (acoperă dentina la nivelul coroanei) şi cement (acoperă dentina la nivelul rădăcinii) - cavitatea pulpară ce se continuă cu canalul apical ce se deschide prin foramen apical (la vârful rădăcinii) ⇒ conţine pulpa dentară, vase şi nervi Smalţul - este un material extracelular foarte mult mineralizat, conţinând: 96% mineral de hidroxi-apatită, 4% materie organică + apă - e format din prisme adamantine + substanţă interprismatică - ia naştere numai în timpul vieţii intrauterine de ameloblaşti - prezintă: - linii incrementale Retzius (sunt aproape paralele cu suprafaţa smalţului) - tufele(?) smalţului, care sunt neregularităţi între smalţ şi dentină - liniile Retzius sunt de mai joasă mineralizare (reprezintă etape în depunerea calciului) - matricea organică este alcătuită din enameline şi are rol în protejarea tufelor Dentina - este alcătuită din 70% apatită - prezintă: - linii incrementale (de creştere) von Ebner (una e mai groasă şi se numeşte linia Owen) - tubuli dentinali (Tomes) : adăpostesc 1 prelungire apicală a unui odontoblast (celulă ce secretă dentina) - strat granulos (Tomes) - lacune (Czermak) - 30% materie organică cu 90% colagen I şi 10% glicoz-amino-glicani şi fosfoproteine Celulele - sunt odontoblaşti cu: - corp cilindric ce conţine retiul endoplasmatic rugos, aparat Golgi, granule de secreţie (secretă colagenul,GLICOZ-AMINO-GLICANI, fosfoproteine), mitocondrii şi corpusculii abac - odontoblaştii participă la mineralizare - prelungire (Tomes) în tubulii dentinali, microtubuli, microfilamente, granule de secreţie, mitocondrii - complexe joncţionale apico-laterale - spaţiile intercelulare sunt străbătute de fibre de colagen (von Korf) şi fibre nervoase

Pulpa dentară - celulele sunt odontoblaşti la periferie, fibroblaşti, macrofage, mastocite, leucocite migrate - matricea este formată din fascicule mici de fibre de colagen, proteoglicani sulfataţi şi nu are fibre elastice Inervaţie - fibre vegetative din ganglionul cervical simpatic (pentru vase) - fibre senzitive din ganglionul nervului V care vin la corpul şi prelungirea apicală a odontoblastului Vascularizaţia - reţea capilară subodontoblastică din care pornesc anse capilare în stratul odontoblaştilor = capilare fenestrate, aşezate pe o membrană bazală - prelungirile odontoblaştilorvce sunt senzori de durere Cementul - este un ţesut similar cu osul - realizează ataşarea dintelui de osul alveolar - este alcătuit din 45-50% apatită, 50-55% colagen I şi proteoglicani - are zone acelulare şi zone celulare reprezentate de cementocite - nu este vascularizat şi se hrăneşte prin difuziune de la nivelul alveolei dentare Ligamentul periodontal - este echivalent cu periostul osului alveolar - are 3 componente: 1. ţesut conjunctiv dens alcătuit din fibre de colagen transversale ce ies din cement, traversează spaţiul dintre rădăcină şi os şi ajung în os; fibre de oxytalan logitudinale (conferă elasticitate); fibroblaşti (secretă sau resorb colagenul) 2. ţesut conjunctiv lax alcătuit din fibroblaşti şi vase sanguine, terminaţii nervoase (vasele au rol de hrănire prin difuzie a cimentului) 3. epiteliu alcătuit din insule epiteliale Malassez = vestigiu al dezvoltării ligamentului - are următoarele funcţii: de ataşare, suport, mobilitate, transmite forţele mecanice de la dinte la osul alveolar, în remodelarea osului, în nutriţia cementului, în propriocepţie, în erupţia dintelui

Alveola dentară - este alcătuită din osul alveolar, care este format dintr-un strat nelamelar (inseţia ligamentului periodontal) şi un strat lamelar - osul de susţinere alcătuit dintr-un strat lamelar Gingia - conţine mucoasă masticatorie alcătuită din epiteliu stratificat pavimentos (keratinizat, nekeratinizat, parakeratinizat) - epiteliul este ataşat prin hemidesmozomi de o membrană bazală ce aderă de smalţ alcătuind acest dispozitiv de ataşare epitelial (Gottlieb) - lamina propria ce conţine foarte multe papile conjunctive ce o ataşează de epiteliu şi fibre de colagen ce o ataşează de osul alveolar

- periodonţiumul este format din următoarele elemente: cement, os alveolar, ligament periodontal, gingie - boala periodontală (paradontoza) afectează toate aceste componenete ce sunt interdependente

Curs 7 trimestru 2

Tubul digestiv
Planul de organizare al tubului digestiv:
Mucoasa - Este formată din : 1. epiteliu de acoperire - ce vine în contact direct cu lumenul şi este de două tipuri – stratificat pavimentos nekeratinizat sau simplu cilindric. De-a lungul tubului digestiv există şi zone unde tranziţia nu se face brusc. 2. corion (lamina propria) - alcătuită din ţesut conjunctiv lax, conţinând: celule imuno-competente cu activitate imunologică, capilare sanguine şi limfatice ce preiau moleculele absorbite, terminaţii nervoase, glande. 3. musculara mucoasei - ce apare ca o pătură subţire de musculatură netedă. Este dispusă pe două straturi : unul circular - intern şi altul longitudinal – extern; prin contracţie dă posibilitatea realizării unor mişcări ale mucoasei. - Acţionează ca o barieră, protejând organismul de migrarea unor celule neoplazice. - Dintre componentele sale, epiteliul de acoperire diferă de la un segment la altul. - La anumite nivele mucoasa formează evaginări sau invaginări: ⇒ evaginările sunt formate de vilozităţi (numai mucoasa) sau pliuri (mucoasa şi submucoasa), cu rol în creşterea suprafeţei de contact al mucoasei cu conţinutul lumenului ⇒ invaginările formează: a) glande: - pătrunde spre corion fără a depăşi musculara mucoasei şi formează glande mucoase - depăşeşte musculara mucoasei şi pătrunde până în submucoasă formând glande submucoase - au rol în creşterea suprafeţei de secreţie b) canale de excreţie ce străbat toată grosimea peretelui digestiv şi ajung la ficat şi pancreas Tunica submucoasă Din punct de vedere structural e formată din ţesut conjunctiv moderat dens la nivelul căruia numărul de celule e scăzut faţă de corion. Elementele fibrilare sunt fibre de colagen şi câteva fibre de elastină. - apar vase sanguine cu calibrul cel mai mare din tot peretele tubului digestiv şi vase limfatice; apare ţesut limfoid ca noduli ; găsim plexul intrinsec Meissner, iar la nivelul esofagului şi duodenului glande

Tunica musculară

- cu excepţia părţii superioare a esofagului şi a sfincterului anal extern, este alcătuită din ţesut muscular neted - se organizează în două straturi : unul circular⇒intern şi altul longitudinal⇒ extern - contracţiile musculaturii circulare asigură micşorarea lumenului tubului digestiv, comprimând conţinutul şi amestecându-l cu sucurile digestive - contracţiile musculaturii longitudinale generează undele peristaltice ce asigură progresia conţinutului - prin îngroşarea musculaturii circulare se formează sfinctere digestive (sfincterul faringo-esofagian este striat) - între cele două straturi de musculatură se află ţesut conjunctiv lax ce conţine vase şi plexul nervos Auerbach Tunica externă - este formată din ţesut conjunctiv cu vase şi nervi - poate fi adventice sau seroasă - adventice este dacă este alcătuită din ţesut conjunctiv lax ce înconjură structura şi o ancorează de organele vecine: esofagul toracic, rectul, duodenul, colonul ascendent, colonul descendent au adventice; în rest organele tubului digestiv au seroasă - seroasa este ţesut conjunctiv acoperit de mezoteliu (ţesut epitelial simplu pavimentos)-foiţa viscerală a peritoneului Vascularizaţia - vasele provin de la nivelul ţesutului conjunctiv din adventice şi de la nivelul mezourilor - cele mai mari arteriole se află în tunica submucoasă şi au dispoziţie longitudinală - arteriole cu aceaşi dispoziţie, dar de calibru mai mic se află şi în tunica externă - din ele pornesc ramuri spre mucoasă şi musculară, în mucoasă formând plexuri periglandular iar în intestin formând capilare fenestrate în axul vilozităţii - venulele postcapilare se varsă în vene şi acestea se află în tunica submucoasă, trec în tunica musculară şi apoi în tunica externă - circulaţia limfatică începe prin capilare limfatice ce se ramifică în submucoasă (sunt prevăzute cu numeroase valvule) apoi ajung în musculară şi apoi în tunica externă Ţesutul limfoid - poate apare sub două forme : ţesut limfatic difuz şi ţesut limfatic în foliculi - apare iniţial în structura corionului, ulterior se poate extinde şi în submucoasă

a) Ţesutul limfatic difuz - se află la nivelul corionului, predomină limfocitele T , conţine monocite, plasmocite, eozinofile, mastocite - asigură corionului sediul major în procesele de apărare la nivelul tubului digestiv b) Ţesut limfatic în foliculi - apare iniţial în mucoasă şi se poate extinde până în submucoasă - foliculii pot fi ⇒ izolaţi (solitari): esofag, stomac-regiune pilorică, intestin subţire şi gros ⇒ grupaţi : ileon (plăci Peyer), apendice - conţin limfocite T şi limfocite B - în epiteliul de acoperire ce se află în dreptul agregatelor nodulare se află celule M cu rol în iniţierea răspunsului imun local - acest ţesut are la polul apical microfalduri sau microvili în funcţie de momentul funcţional al celulei; microvilii sunt mai lungi, mai puţini ca la celulele absorbante - corpul celulei e adânc invaginat de limfocite migrate sau de pseudopodele unor monocite La apariţia în lumenul intestinal a antigenului, celulele M preiau prin endocitoză molecula de antigen şi o elimină în spaţiul extracelular adiacent unde se află limfocite migrate şi pseudopodele monocitelor. Aici antigenul este preluat de monocite prezentatoare de antigen, care le prezintă limfocitelor adiacente . Limfocitele migrează apoi în nodulii limfatici din corion, apoi prin duct toracic în circulaţia sanguină. Limfocitele sunt readuse în corion prin circulaţia sanguină. Limfocitele se diferenţiază în plasmocite ce secretă imunoglobulinele şi în special Imunoglobulina A. Imunoglobulina A interacţionează cu receptorii specifici ce se află la baza celulei epiteliale, pătrund şi traversează celula epitelială. În timpul traversării Imunoglobulina A se completează cu o glicoproteină secretoare ce protejează Imunoglobulina A de acţiunea proteolitică a enzimelor din tubul digestiv. Imunoglobulina A se află în glicocalix, spre lumen. Inervaţia - este asigurată de sistemul nervos vegetativ şi de plexurile intramurale Plexurile intramurale: - se întind de la esofag până la sfincterul anal intern pe toată lungimea tubului digestiv - au un număr mare de neuroni ⇒ aproximativ 100 de milioane de neuroni - neuroni sunt asemănători din punct de vedere funcţional cu cei din sistemul nervos central şi pot acţiona independent de acţiunea SNC ⇒ constituie creierul tubului digestiv - iniţial s-a considerat că ele reprezintă eferenţa vegetativă, ulterior demonstrându-se că mulţi neuroni de aici nu sunt conectaţi cu fibrele preganglionare - reprezintă partea componenetă a SNC migrată în peretele tubului digestiv cu capacitatea de a funcţiona independent - plexurile menţin legătura cu SNC, legătură prin fibre vegetative

- realizează un control local al activităţii tublui digestiv, control ce poate fi influenţat de centrii din nevrax - asigură: controlul secreţiei exo şi endocrine al mucoasei digestive, controlul microcirculaţiei din tubul digestiv, controlul motilităţii tubului digestiv, reglarea răspunsului imun - e alcătuit din ganglioni mici ce conţin 3 până la 50 de neuroni, neuroni ce pot fi din punct de vedere funcţional de mai multe tipuri, conţin fibre nervoase amielinice ce stabilesc conexiuni cu ganglionii şi formează o reţea, conţin celule gliale în număr mai mare decât neuronii, asemănătoare unor astrocite fibroase, cu rol în desfăşurarea răspunsului imun din peretele tubului digestiv, secretând interleukine şi unele exprimă antigeni din clasa 2 de histocompatibilitate - neuronii sunt : aferenţi intrinseci, interneuroni, motori ⇒ se oferă posibilitatea realizării unor reflexe scurte locale - neuronii aferenţi intrinseci vor forma componenta aferentă a reflexului local - interneuronii fac legătura dintre cei aferenţi şi cei locali - neuronii motori sunt excitatori sau inhibitori - axonii neuronilor motori se pot distribui direct la efectori sau indirect folosind o celulă intermediară din tubul digestiv, o celulă endocrină, celulă din sistemul imun (mastocit), celulă intermediară Cajal (nu sunt neuroni, dar au capacitatea de pacemaker şi susţin activitatea spontană a tubului digestiv) - conexiunile plexurilor se realizează prin : ⇒ fibre senzitive, în cazul parasimpaticului, prin fibre vagale cu originea în ganglionul nodal al vagului; duc informaţiile de la organele digestive în nevrax, sunt stimuli de distensie, variaţie de compoziţie chimică ⇒ fibre senzitive simpatice ce au originea în ganglionul spinal, sunt stimulate de durere, informaţiile ajung în nevrax, de unde prin eferenţă influenţează neuronii din plexul intramural ⇒ fibre parasimpatice cu efect excitator pe neuroni motori din plex ⇒ fibre simpatice ce sunt fibre postganglionare adrenergice şi se distribuie direct la neuronii secretori, direct spre efector (musculatura sau vase sanguine) Patologie - lipsa sau distrugerea selectivă a neuronilor motori din plexul mienteric 1. Atalazia : - leziune a neuronilor motori din plexurile intramurale ce se află la nivelul esofagului, leziune de tip inhibitor - ca urmare, sfincterul cardia şi musculatura esofagiană nu se mai relaxează, se produce o dilatare a esofagului terminal prin hipertrofia musculaturii esofagiene ce se vor manifesta prin vărsături, reflux esofagian etc. 2. Boala Hirschprung - leziune inhibitorie a neuronilor motori, leziune congenitală, selectivă de la nivelul colonului sigmoid, rect

- rămâne contractat tot colonul sigmoid şi rectul - constipaţie rebelă care din când în când, la intervale de zile sau săptămâni este urmată de scaune abundente - distensie abundentă însoţită uneori de dureri abdominale datorită acumulării gazelor - megacolon

Esofagul - este un tub muscular cu lungimea de 25 cm la adult - se află cea mai mare parte în cavitatea toracică, cu un traiect abdominal de 2-4 cm străbătând diafragma Mucoasa - este mai groasă decăt în restul tubului digestiv, are un epiteliu stratificat pavimentos nekeratinizat alcătuit din 1-3 straturi de celule bazale - celulele de deasupra celulelor bazale conţin granule de keratohialină - când mucoasa esofagiană e supusă traumelor mecanice granulele de keratohialină pot realiza zone de keratină - mai există şi alte tipuri de celule: ⇒ 25% din indivizii sănătoşi au şi celule ce aparţin sistemului nervos endocrin difuz cu posibilitatea apariţiei în condiţii patologice de carcinoame cu celule mici, originare în mucoasa esofagiană ⇒ 8% din subiecţii normali au melanocite, cu posibilitatea producerii unor tumori rapide numite melanoame primare esofagiene - în stratul bazal se află celule Langerhans - uneori pot exista insule de epiteliu cilindric ciliat din viaţa embrionară, formaţiune numită "Esofag Barret" , cu risc de declanşare a inflamaţiei şi ulceraţiei în caz de reflux gastro-esofagian - tranziţia spre epiteliul gastric e bruscă, realizându-se la 1-1,5 cm deasupra orificiului cardial Corionul mucoasei - este alcătuit din ţesut conjunctiv formând spre epiteliu papile conjunctive înalte la contactul cu acestea - ţesutul conjunctiv este mai sărac în celule - apar glande esofagiene mucoase doar în partea inferioară şi partea superioară a esofagului - glandele esofagiene sunt glande simple, tubulare ramificate, de tip mucos, produsul mucos eliminându-se în lumenul esofagului - conţine ţesut limfatic nodular, noduli ce apar în jurul canalelor de excreţie ale glandelor şi la nivelul joncţiunii eso-gastrice Musculara mucoasei - este alcătuită în cea mai mare parte din fibre musculare longitudinale - partea inferioară a esofagului are şi strat circular intern - apare mai groasă când se organizează pe două straturi Submucoasa

- are o cantitate mai mare de fibre elastice ce permit distensia esofagului la trecerea bolului alimentar - esofagul are un sistem venos foarte bine dezvoltat - o parte din venele esofagului se deschid în venele gastrice formând o anastomoză porto-cavă, astfel încât o presiune crescută sau scăzută în sistemul port există repercusiuni asupra venelor esofagiene - glandele esofagiene propriu-zise sunt mult mai bine dezvoltate în ½ superioarã a esofagului , sunt glande simple, tubulo-acinoase, de tip mucos, secretând un mucus acid - canalele lor de excreţie se deschid în lumenul esofagului - canalele de excreţie au o parte dilatată când se deschid în lumen – chisturi esofagiene (partea dilatată e obstruată de mucus) - celula mucoasă predomină în aceste glande - mai există celule secretoare de lizozim, pepsinogen şi oncocite, care sunt celule epiteliale alterate, există abia după vârsta de 50 de ani - oncocitele sunt celule cu citoplasma abundentă, granulară, eozinofilă, mitocondrii, suferind un proces de alterare Musculara - în ¼ superioarã a esofagului e alcătuită din fibre musculare striate - în a doua pătrime apar şi fibre musculare netede, proporţia lor crescând pe măsură ce se apropie de mijlocul esofagului - în ultimele două pătrimi musculatura este exclusiv netedă - ţesutul muscular se organizează pe cele două straturi, inclusiv la nivelul musculaturii striate

Stomacul - este localizat sub diafragm, delimitat de orificiile cardia şi pilor, cu rol de rezervor de alimente, cu o importantă funcţie exocrină (1000-1500 ml suc gastric/24h), endocrină : peptide şi amine prin celulele sistemului nervos endocrin difuz - are rol în procesele de digestie şi de absorbţie: unii ioni, apa, unele medicamente Mucoasa

a) Epiteliul - din punct de vedere histologic are 3 regiuni: regiunea cardială, regiunea fundică şi a corpului, regiunea pilorică cu antrum şi canal piloric - formează cu submucoasa pliuri gastrice ce dispar când stomacul se destinde - la suprafaţă se află şanţuri puţin adânci ce delimitează ariile gastrice - la nivelul fiecărei arii gastrice se află numeroase orificii – cripte(foveole) gastrice, ce sunt invaginări ale epiteliului de acoperire

- epitelii simple cilindrice - epitelii de acoperire formate dintr-un rând de celule – celule mucoase de suprafaţă - acest tip de celule se află şi la nivelul criptelor - celulele mucoase de suprafaţă : au formă cilindrică, nucleii uşor oval şi situat pre polul bazal al celulei; citoplasma are mucină spre polul apical dând o culoare palidă, are apical granule de secreţie mici delimitate de membrane golgiene şi dense la fluxul de electroni; are reticul endoplasmatic rugos în zona bazală, cu mitocondrii printre cisternele lui; aparatul Golgi se află supranuclear; are microvili scurţi; pentru cele ce delimitează criptele gastrice numărul de granule de secreţie este scăzut; au rol în secreţia de mucus neutru o parte în sucul gastric, iar altă parte formează o peliculă protectoare de mucus ce protejează mucoasa de apariţia ulcerului gastric b) Corionul - are conţinut mare în celule imunocompetente şi în foliculi limfocitari solitari în regiunea pilorică - are conţinut în glande gastrice ce se deschid la nivelul criptelor gastrice - valoarea raportului nr. glande(15 milioane)/nr. cripte(3 milioane) este supraunitară - glandele gastrice sunt simple, tubulare şi ramificate, clasificându-se după regiunea în care se află : glande cardiale, glande gastrice propriu-zise, glande pilorice - glandele gastrice propriu-zise sunt cele din regiunea fundică şi a corpului gastric - între criptele gastrice şi glandele gastrice se crează un anumit raport Regiunea cardială - criptele sunt puţin adânci, acoperă 1 din grosimea mucoasei - glandele sunt lungi, sinuoase cu lumen larg Regiunea pilorică - cripta e adâncă, acoperă 1 din grosimea mucoasei - glanda e scurtă, sinuoasă cu lumen larg - ambele tipuri de glande sunt glande de tip mucos (predomină celulele mucoase) - ocazional există : celule parietale ce secretă HCl, celule secretoare de lizozim, celule endocrine(în regiunea pilorică), celule nediferenţiate Regiunea fundică şi corpul gastric - cripta e puţin adâncă, 1 din grosimea mucoasei - glandele sunt lungi, rectilinii, tubulare, uneori bifurcate în partea profundă, cu lumen îngust - aici găsim : celule mucoase ale colului, celule parietale (oxintice), celule principale (pepsinogen, zimogene), celule nediferenţiate, celule endocrine ale sistemului nervos endocrin difuz - glanda gastrică este alcătuită din corp, col ce vine în raport cu cripta, bază

i) Celulele mucoase ale colului:

- Se află printre celulele parietale în partea superioară a glandei gastrice propriuzise, seamănă foarte bine cu celulele mucoase de suprafaţă, au nucleul situat spre polul bazal şi e rotund - citoplasma din zona nucleului e mai puţin intens bazofilă, cu conţinut crescut în reticul endoplasmatic rugos - granulele de secreţie de la polul apical sunt mai puţin dense la fluxul de electroni - au rol în secreţia mucusului acid ii) Celulele parietale: - se află pe toată lungimea glandei - predomină în partea superioară a glandei - apar izolate sau în grupuri mici - sunt celule sferice sau piramidale cu nucleu mare, rotund, central, pot fi binucleate - citoplasma este intens acidofilă - polul bazal e în raport cu membrana bazală - polul apical comunică cu glanda, gnu atinge suprafaţa epiteliului - are mitocondrii, reticul endoplasmatic neted bine organizat - reticulul endoplasmatic rugos, complexul Golgi slab reprezentat, sunt situate spre polul bazal - apare un sistem canalicular cu microvili şi altul tubulo-vezicular ce are membrane netede ce sintetizează rezerve membranoase ce pot fi transferate la nivelul canaliculelor formând microvili - celula e implicată în sinteza şi secreţia de HCl - în sinteză sistemul canalicular e bogat, cu microvili , iar sistemul tubulo-vezicular e aproape absent - în repaus sistemul canalicular e redus, numărul microvililor e scăzut, iar sistemul tubulo-vezicular e intens reprezentat - celulele mai secretă şi factor intrinsec - conţin multă anhidrază carbonică - preia prin difuziune CO2 din sânge , formează acidul carbonic(H2CO3), disociază în ioni de hidrogen şi de bicarbonat, acesta din urmă întorcându-se în mediul intern, iar cel de H este pompat activ la nivel apical datorită pompei hidrogen/potasiu (omeprazolul inhibă activitatea pompei) - clorul e transportat activ de-a lungul celulei parietale - prin combinarea hidrogenului şi clorului se formează HCl la suprafaţa sistemului canalicular , la nivelul microvililor - celulele au receptori pentru histamină, gastrină - factorul intrinsec este o glico-proteină indispensabilă absorbţiei la nivelul ileonului de vitamină B12 - aclorhidria poate fi provocată de : lipsa celulelor parietale, anemia perinicioasă Birmer - în ficat se află depozite importante de vitamină B12

Curs 9

FICATUL. PANCREASUL.

FICATUL: - este cea mai mare glanda din organism - la nou nascut reprezinta circa 1/30 din greutatea corpului - la adult este a 50-a parte din greutatea corpului - este un organ vital, incapsulat, parenchimatos - contine o importanta populatie celulara (de origine epiteliala majoritatea = hepatocite) alaturi de tesut conjunctiv in cantitate mica. UNITATEA MORFOLOGICA A FICATULUI 1. Lobulul hepatic clasic - reprezinta aria din parenchimul hepatic a carei sange e drenat de o vena centrolobulara; el are forma de prisma poliedrica (hexagon), cu lungimea de 2 mm si diametrul de 1mm. - la nivelul prismei, hepatocitele sunt dispuse sub forma unor placi sau lame celulare care au dispozitie radiara, in centrul sau aflandu-se venula hepatica terminala numita vena centrolobulara. - placile sunt perforate, ramificate, anastomozate intre ele, alcatuind o retea tridimensionala in care se afla o retea de capilare sanguine numite sinusoide si o retea de ducte biliare. - pe o sectiune transversala, lobulul are forma unui poligon in unghiurile caruia se gasesc spatiile portale Kiernan - la periferia lobulului se formeaza placa limitanta ce reprezinta un rand de hepatocite care circumscriu periferia lobulului; placa limitanta vine in raport direct cu tesutul conjunctiv din spatiul portal, formand un perete aproape comtinuu care e perforat doar de ramificatii vasculare si ducte biliare. - hepatocitele formeaza cordoane ( grosimea e limitata la 1 hepatocit); oricarui cordon ii corespund cel putin doua randuri de hepatocite; intre ele se gasesc canaliculi biliari. - spatiile portale au marimi variate si contin minim trei elemente ( triada portala): a. interlobulara care aduce sange oxigenat, v. interlobulara care provine din vena porta si canal biliar interlobular care preia bila; pe langa triada mai exista si vase limfatice si fibre nervoase vegetative. -delimitarea lobulului hepatic clasic este dificila deoarece contine putin tesut conjunctiv. 2. Acinul portal Sabourin - reprezinta aria din parenchimul hepatic a carei bila e drenata de un canal biliar in spatiul portal. - are forma triunghiulara iar in centrul lui se afla un canal biliar din spatiul portal - in unghiurile triunghiului se gaseste cate o vena centrolobulara din trei lobuli adiacenti.

3.Acin hepatic Rappaport - este unitatea functionala propusa de anatomopatologi; in conditii de scadere a concentratiei de oxigen in sange, modificari de necroza ischemica apar in hepatocitele din vecinatatea v. centrolobulare; - este aria din parenchimul hepatic a carei vascularizatie si drenaj biliar sunt asigurate de acelasi vas sanguin si acelasi canal biliar; are forma romboidala cu doua arii adiacente prin baza lor (o margine a unui lobul hepatic clasic); prezinta doua vene centrolobulare in varfuri. - se descriu trei zone functionale cu dispozitie concentrica: (I) una in vecinatatea axului scurt al rombului, (III)una in vecinatatea v. centrolobulare si (II) una intre ele; - diferente metabolice: hepatocitele din zona I primesc sangele cu cel mai mare continut in oxigen si substante nutritive, ele fiind cele mai active metabolic; la nivelul lor se constata depozitarea glucozei in glicogen, sunt primele la care se realizeaza depolimerizarea glicogenului, sunt

primele care realizeaza semne de regenerare in conditii de lezare a parenchimului, sunt primele care vin in contact cu toxinele absorbite la nivelul tubului digestiv, sunt primele afectate in staza biliara. - hepatocitele din zona III primesc sangele cu cantitatea cea mai mica de oxigen si substante nutritive; sunt primele care raspund la ischemie prin leziuni de tip necrotic; hepatocitele din aceasta zona sunt mai putin expuse la ischemie si staza biliara. 80% din populatia celulara e reprezentata de hepatocit. Acesta are durata de viata de 150 de zile, forma poliedrica, dimensiune de 30 micrometrii si i se descriu trei tipuri de suprafete: a. suprafete care vin in raport cu capilare sinusoide numite poli vasculari sau suprafete sinusoidale; b. suprafete care vin in raport cu hepatocite invecinate, dar care pe o anumita distanta delimiteaza intre ele un spatiu pentru a forma canalicul biliar numite pol biliar sau suprafata biliara a hepatocitului; c. suprafete intercelulare ce sunt suprafete de hepatocit care vin in raport cu alte hepatocite fara a delimita un canalicul biliar. Aspectul hepatocitului la M.O.: - nucleul:- unul sau doi; in mod obisnuit uninucleat; - central, rotund, eucromatic, diploid: - frecvent se intalneste poliploidie (nucleu tetraploid); - intre gradul de poliploidie si volumul nucleului este un raport direct proportional; - in 25% din cazuri hepatocitele sunt binucleate: provin din cele uninucleate la nivelul carora se produce diviziunea nucleului fara segmentarea citoplasmei;

- numarul celulelor binucleate creste progresiv cu varsta si in cadrul proceselor de regenerare

- numarul de mitoze e mic in ficatul normal -procesul de diviziune e inhibat de existenta unor glicoproteine in glicocalixul hepatocitelor - aceasta caracteristica nu se pastreaza in procesul de regenerare - citop.- e fin granulata datorita incluziunilor citoplasmatice - tinctorialitatea variaza in raport cu pozitia hepatocitului in lobul si cu dieta alimentara (la persoanele bine hranite este bazofila) - apar numeroase incluziuni de glicogen si lipidice - in HE are aspect vacuolar dat de incluziunile de glicogen - in fixarea cu glutaraldehida si osmiu, se observa glicogenul cu tenta rosiatica si incluziunile lipidice colorate in negru - glicogenul se coloreaza cu albastru de toluidina Aspectul hepatocitului la M.E.: - este o celula polarizata, bogata in organite celulare al caror grad de dezvoltare depinde de activitatea hepatocitului; -RER: - se concentreaza spre polul sinusoidal - are corespondent in MO corpii Berg = imagini punctiforme, bazofile din citoplasma - au loc sinteze de proteine de uz extern - dupa sinteza, proteinele ajung in corpii Golgi de unde sunt exocitate spre polul vascular; proteinele sintetizate nu raman in citoplasma - sintetizeaza albumine, globuline, proteinele din LP, factori de coagulare - poliribozomi : - apar sub forma de spirala, rozeta - au rol in sinteza proteinelor de uz extern - REN: - este dispersat in citoplasma sub forma de tubuli ramificati si anastomozati intre ei - comunica cu RER

- apare corelat cu functiile de sinteza care tin de activitatea exo si endocrina a hepatocitului si in procesele catabolitice - intervine in: metabolismul glicogenului, sinteza de colesterol, in procesele de detoxifiere si inactivare ce se realizeaza prin oxidare si conjugare - aici se conjuga medicamentele: antihistaminice, anticonvulsivante - se inactiveaza hormonii steroidieni - in procesele de conjugare intervine citocromul B 450 - exista o relatie directa intre administrarea de medicamente si durata de viata a REN

- participa si la formarea bilei, a acizilor biliari si a bilirubinei conjugate

- in hepatocit din colesterol se sintetizeaza acid colic si chenodezoxicolic; acestia se conjuga in REN cu aa. taurina si glicina si formeaza acizii biliari conjugati; la pH-ul alcalin al bilei se gasesc sub forma de saruri biliare - este sediul bilirubinei conjugate (glicuronidata); bilirubina provine din biliverdina care se formeaza in macrofagele din splina si in celulele Kupfer - bilirubina neconjugata este conjugata in REN cu acid glucuronic - cand hepatocitul nu e capabil sa preia bilirubina neconjugata apare sindromul icteric -mitocondrie: - rotunde/ovale, dispersate - numar mare: peste 1000/hepatocit - in hepatocitele de la periferie, numarul mitocondriilor este mai mare decat in hepatocitele de langa v. cetrolobulara - complex Golgi: - se gasesc spre polul biliar - este un organit multiplu (50 de CG/hepatocit) sau unic cu mai multe ramificatii - rol: excretie proteine sintetizate, formarea LP deversate in sange, formarea lizozomilor - lizozomii: - sunt corpii peribiliari, apar la polul biliar al hepatocitului - au aspect foarte heterogen - rol: procesele catabolice, catabolismul substantelor exogene, incluziunilor, organitelor celulare perimate; substantele obtinute sunt refolosite in procesele de sinteza, deci lizozomii au rol in mentinerea parenchimului hepatic - stocheaza ioni sub forma de feritin-like - in conditii patologice cantitatea de ioni poate fi crescuta: hemosideraza, hemocromataza - peroxizomi: - sunt localizati in vecinatatea polului vascular alaturi de REN, sau in vecinatatea polului biliar - sunt rari in hepatocitul normal (200-300) - rol: procese oxidative ( enzima marker: catalaza); alte enzime: alcool dehidrogenaza; asigura sinteza de acid uric, B oxidarea acizilor grasi cu lant lung, procesul de gluconeogeneza -incluziuni de glicogen: - rozete, mai numeroase la periferie - aspect: variaza cu : ritmul circadian si dieta alimentara (incluziunile sunt crescute cand dieta este bogata) - incluziuni lipidice:

- au caracter tranzitoriu - apar dupa ingestia de alimente, dispar la cateva ore

- in anumite conditii numarul lor creste: in perioada de sarcina, in lactatie, in etilism cronic: steatoza hepatica Membrana hepatocitului contine domenii specializare spre pol biliar si vascular: la acest nivel hepatocitul formeaza microvili. Ei au rol in marirea de sase ori a suprafetei de schimb dintre hepatocit si capilarele sinusoide.Intre polul vascular si capilarul sinusoid exista spatiul Disse perisinusoidal. Acesta are dimensiuni de 150-200 A. El contine: -fibre conjunctive de reticulina -micrivilii hepatocitelor -celule perisinusoidale: Ito, pit (cu gauri) -celule hematopoietice ( in viata fetala , pot reaparea in anemii cronice la adult ) Celulele Ito = lipocite = celule interstitiale = celule stelate. Ele sint considerate fibroblaste modificate. Sunt rare in ficatul adult normal (1 celula Ito la 25 de hepatocite). Au urmatoarele caracteristici: -au organite citoplasmatice slab dezvoltate, ce contin insa numai picaturi lipidice - au raporturi apropiate cu benzile de reticulina - au prelungiri care vin in contact cu hepatocitele fara a realiza jonctiuni si care inconjura peretele sinusoidelor din vecinatate sau dupa ce prelungirile strabat un cordon de hepatocit - rol: - secreta colagen de tip III (sta la baza organizarii fibrelor de reticulina din spatiul Disse) - in conditii patologice creste cantitatea de tesut conjunctiv; colagenizarile din spatiul Disse reprezinta rezultatul celulelor Ito - secreta un factor de crestere al hepatocitelor - depoziteaza lipide si vitamina A exogena - in timpul vietii fetale au rol hematopoietic In conditii patologice, celula Ito se poate transforma fibroblast, adipocit, celula hematopoietica (sufera deci modificari de fenotip). Celulele pit: - sunt rar intalnite in ficat - sunt descrise numai la M.E. - prezinta granule de secretie care au diametrul de 300 de nm, deci sunt celule endocrine - azi se considera ca ele nu au rol endocrin ci sunt de fapt o varianta de limfocite circulante numite limfocite mari granulare - rol: killer Specializari ale membranei spre polul biliar Hepatocitele prin membrana lor participa la delimitarea canaliculului biliar. La acest nivel membrana contine microvili. In citoplasma corespunzatoare se gasesc numeroase filamente de actina, care circumscriu canaliculul (ele influenteaza diametrul canaliculului biliar). De-o parte si de alta a zonelor membranei care delimiteaza canaliculul se gasesc jonctiuni stranse care fac impermeabila......; ea trece deci doar prin canalicul. Exista o cantitate mare de ATP-aza, PAL, Ag specifice ce permit identificarea polului biliar. Tesutul conjunctiv al ficatului - se gaseste:- la nivelul capsulei Glisson

- in structura septurilor conjunctive ce compartimenteaza parenchimul in lobi si lobuli; aceste septuri inconjura vase, canalicule si fibre nervoase - se continua sub forma unei retele alcatuita din fibre de reticulina = retea de sustinere pentru parenchim - rol: mentinerea deschisa a capilarelor sinusoide - prin procesul de hiperplazie si hipertrofie a tesuturilor restante ficatul se poate reface deoarece are o mare putere de regenerare (1 luna de zile-70% din parenchim se regenereaza); alaturi de proliferare celulara, prolifereaza si tesutul conjunctiv, ducand la fibroza hepatica; procesul de fibroza debuteaza in spatiul portal Kiernan; cand in urma leziunii prolifereaza tesutul conjunctiv, apar septuri noi conjunctive care impiedica raporturile cu capilarele sinusoide si ductele biliare; in prima faza apar tulburari de irigatie; septurile au efect restrictiv asupra proliferarii hepatocitelor, pierzandu-se arhitectura normala a hepatocitului si ducand la dezorganizare. Vascularizatia ficatului - primeste aprox. 1/4 din debitul cardiac - are o dubla vascularizatie: 1.functionala 2. nutritiva -1. e asigurata de v. porta, reprezinta 75% din totalul vol. sanguin hepatic - rol: aduce sange cu subst. nutritive (+toxine), produsi de degradare ai Hb din splina, secretia endocrina a pancreasului - 2. e asigurata de a. hepatica cu ramurile ei (25% din volumul sanguin al ficatului) - rol: aduce sange cu oxigen pentru hepatocit V. porta si a. hepatica urmeaza un sistem de ramificatii: ultimele ramificatii ale a. hepatice se deschid in ultimele ramificatii ale v. porte din lobulul hepatic adica in capilarele sinusoide (contin amestec de tip venos-arterial). Capilarele sinusoide formeaza in lobul o bogata retea intralobulara. Sangele in ele curge de la periferie catre v. centrolobulara. Particularitatile structurale ale capilarelor sinusoide - diametru mare: 10-30 microni - peretele lor e format din endoteliu discontinuu si lamina bazala alcatuita din fibre de reticulina ce formeaza o retea laxa in jurul endoteliului - la nivelul endoteliului mai apare si o a doua categorie de celule: celulele Kuppfer; endoteliul fiind discontinuu si lamina bazala redusa, peretele sinusoidelor nu realizeaza o bariera intre polul sinusoidal al hepatocitului si capilar, plasma venind in raport direct cu hepatocitul. - celula endoteliala:- alungita, cu nucleu oval care proemina spre lumen - au rare organite citoplasmatice

- numeroase vezicule de pinocitoza - intensa activitate de transport - contin numeroase fenestre fara diafragma, adeseori grupate - celula Kuppfer: - forma stelata - este componenta a sist. mononuclear fagocitar - localizare: la locul unde capilarele sinusoide se anastomozeaza

- intotdeauna bombeaza spre lumenul capilarului - are organite citoplasmatice bine reprezentate, contine REN, alaturi de numerosi lizozomi, fagolizozomi si corpi reziduali - incorporeaza timidina tritiata, deci se pot divide - rol: sinteza de proteine de export - ponderea lor in producia de proteine de export e mult inferioara celei realizate de hepatocite (5%) - rol principal: in procesul de imunitate; ele contin receptori pentru Ig si complement; secreta citokine, IL1, TNFR; are rol fagocitar (eritrocite batrane sau deformate); daca se realizeaza splenectomie, activitatea de fagocitoza a eritrocitelor se amplifica mult la nivelul celulelor Kuppfer Vase limfatice: sunt bine reprezentate in spatiul extalobular la nivelul capsulei si la nivelul septurilor (insotesc ramificatiile septurilor numai pana la periferia lobulului. O parte din lichidele din spatiul perisinusoidal nu patrund in sinusoid ci merg in spatiul Mall = spatiul dintre placa limitanta din lobulul hepatic si tesutul conjunctiv periportal. Sistemul canalicular biliar Se clasifica in 2 categorii mari: 1. cai intrahepatice 2. cai extrahepatice 1. pot fi: a. intralobulare: canalicule biliare si pasaje Hering b. extralobulare: canale perilobulare, interlobulare, lobare; la iesirea din lobul canaliculul devine canal Structura cailor biliare - canaliculele biliare intralobulare initial nu au perete propriu - prin impregnare argentica sau met Gomery se observa cum canaliculele comunica intre ele - pasajul Hering este zona care face legatura intre canaliculele biliare si canalele biliare din spatiul portal; corespunde placii limitante; au perete propriu din epiteliu simplu pavimentos sau cubic inconjurat de fibre de reticulina - caile extralobulare: perete alcatuit din epiteliu pe MB cu tesut conj. fibros alaturi; epiteliul variaza de la simplu cubic la simplu cilindric; - caile extrahepatice au peretele alcatuit din 3 tunici: mucoasa, musculara si adventice - epiteliul de acoperire: simplu cilindric; apar celulele secretoare de mucus - corion: contine fibre elastice, infiltrate limfoide si glande de tip mucos

- particularitati: - canalul cistic prezinta la nivelul lumenului numeroase pliuri spiralate cu ax muscular - canalul coledoc - epiteliul de acoperire are in plus si celule endocrine care secreta somatostatina; stratul muscular care este discontinuu devine continuu si se ingroasa, formand sfincterele Oddi, Boyden.

PANCREASUL ENDOCRIN SI EXOCRIN

Componenta exocrina: - este cea mai voluminoasa (peste 45% din volumul pancreasului) - structural se organizeaza sub forma de glanda tubulo-acinoasa ramificata - functional se aseamana cu glanda parotida: secretia este de tip seros; se diferentiaza prin: - lipsesc celulele mioepiteliale - lipsesc ductele striate - alaturi de celulele secretorii se observa celulele centroacinoase care nu e altceva decat o portiune intraacinara a ductului intercalar - celulele din acini: - piramidale - au polaritate morfologica si functionala - la polul apical se gasesc granule de zimogen cu amestec de proenzime ce se activeaza in lumen - sistemul canalicular: - are ducte: a. intercalare b. interlobulare c. 2 canale pancreatice: Wirsung si Santorini - aspect structural: seamana cu cel biliar a. epiteliu simplu cubic si fibre de reticulina b. epiteliu simplu cilindric si tesut conjunctiv fibros c. idem b. + fibre musculare netede Componenta endocrina: - 1,5% din volumul pancreasului - 2 componente: 1. insulele Langerhans = gramezi de celule endocrine 2. celule endocrine: - izolate - in grupuri mici printre celulele acinilor si canalelor excretorii 1.- numar mare la nivelul pancreasului: 1 milion concentrate spre coada; primeste o cota importanta din sangele arterial (20% din sangele pentru pancreas ajunge la nivelul insulelor).

- circulatia arteriala: sistem vascular de tip portal = sistem port insulo-acinar; consta in : arteriole aferente care ajung la periferie, se capilarizeaza, iar capilarele iriga in cascada insulele; capilarele se strang in arteriole eferente care parasesc insulele si se capilarizeaza in jurul acinilor; - celulele insulare fac parte din celulele endocrine cu inervatie directa; acest lucru este valabil cam pentru 10% din celulele insulare; jonctiunile gap cupleaza celulele insulare (10%) Metode de imunocitochimie: 2 tipuri de celule endocrine: I.minore si II.majore. I.- celule secretoare de VIP - celule cu secretie mixta: enterocromatina - contin granule de secretie cu: serotonina, motilina, substanta P

- sunt componente ale sistemului neuroendocrin difuz II.- celule secretoare de insulina si amilina (moduleaza actiunea insulinei) = celule B; sunt cele mai voluminoase celule din insule; se concentreaza la centrul insulei; - celule secretoare de glucagon = celule A; 25% din insule; predomina la periferie - celule secretoare de somatostatin = celule D; 5-10%; sunt la periferia insulei; au granule omogene putin dense - celule secretoare de polipeptid pancreatic = celule PP = celule F; la periferie sunt cele care se pot gasi in peretele acinilor si ductelor excretorii.

Curs 11

Aparatul urinar
Rinichiul

- este învelit de o capsulă fibroasă groasă, cu fibre de colagen în mănunchi, puţină substanţă fundamentală şi foarte rare fibroblaste - are o formă caracteristică cu faţă convexă şi hil renal - are două zone: medulara (spre hil) şi corticala (spre partea convexă) Zona medulară - este formată din piramidele Malpighi şi piramidele Ferrein Piramidele Malpighi - sunt 8-10 pentru fiecare rinichi, au vârful spre hil şi baza spre partea convexă Piramidele Ferrein – pleacă de la baza fiecărei piramide Malpighi, sunt în număr de 200-300 pentru fiecare piramidă Malpighi şi au baza către baza piramidei Malpighi Zona corticală - are trei zone : 1. Cortex cortici – este o zonă îngustă fiin partea cea mai externă a rinichiului 2. Labirintul cortical - este un ţesut renal aşezat printre piramidele Ferrein, separându-le între ele 3. Coloanele Bertin – aşezate intre piramidele Malpighi, separându-le între ele ⇒ Lobul renal este alcătuit din piramida Malpighi şi toate piramideleFerrein ce pleacă de la baza piramidei Malpighi şi toate zonele corticale adiacente, fiind delimitat de două artere interlobare, ramuri ce provin din artera renală ⇒ Lobulul renal este format dintr-o piramidă Ferrein şi zona labirintică înconjurătoare şi zona de cortex cortici de deasupra , fiind delimitat de două artere interlobulare, ramuri ale arterei interlobare Nefronul - un rinichi are aproximativ 1-3 milioane de nefroni care gnu se refac dacă sunt distruşi (apare ţesut conjunctiv cicatricial) - e alcătuit din corpusculul renal Malpighi şi căile urinifere (tubi) : tub contort proximal, ansă Henle, tub contort distal - în corticală se află corpusculii, tubii contorţi proximali, tubii contorţi distali - în medulară se află ansele Henle (mai lungi) Corpusculul renal Malpighi

- are diametrul de 200 µm, cu doi poli funcţionali: unul urinar (iese filtratul urinar primar), şi unul vascular (intră şi ies arterele din corpuscul) - are o componentă vasculară, capsula Bowman ca înveliş - componenta vasculară este alcătuită din arteriolă aferentă, glomerul renal (ghem de capilare intracapsular) şi arteriola eferentă Arteriola aferentă - este ram din arteriola interlobulară, are intimă, medie, adventice - media are fibre musculare netede ce pierd miofibrilele din sarcoplasmă, căreia i se adaugă reticulul endoplasmatic rugos foarte dezvoltat, aparat Golgi dezvoltat şi multe mitocondrii - celulele sunt de formă poliedrică, fibrele musculare netede suferă o transformare epiteloidă şi secretorie (apar granule de secreţie ce secretă renina) - LEI(?) dispare în zona de tranformare epiteloidă astfel încât renina să ajungă din zona de transformare mai repede în sânge - apare o bogată reţea nervoasă cu fibre terminale amielinice pentru celulele secretorii Arteriola aferentă - pătrunde în corpusculul renal prin polul vascular şi se ramifică în 4-5 ramuri scurte ce formează anse capilare cu bucla orientate către polul urinar şi rezultă o reţea anastomotică (anastomozele sunt rare). Se formează o lobulaţie vasculară intracorpusculară, fiecare ansă se consideră un lobul vascular Peretele capilar a) Endoteliul este format dintr-un singur rând de celule unite strâns între ele (joncţiune pentalaminată, zonula adherens, joncţiune desmozomală) cu citoplasma conţinând fenestre (orificii neacoperite) ⇒ epiteliul se numeşte lamina fenestrata b) Stratul subendotelial este amorf, fără structură , cu glucoz-amino-glicani şi proteo-glicani, având rol în schimbul dintre sânge şi spaţiul extravascular c) Membrane bazală este alcătuită din ţesut conjunctiv şi se uneşte cu membrana bazală a foiţei viscerale a capsulei Bowman formând împreună lamina densa - la microscopul electronic lamina densa are trei straturi: un strat mijlociu întunecat alcătuit din fibrile fine de colagen IV, două straturi intern şi extern clare la fluxul de electroni cu foarte rare fibre de colagen, dar au multe molecule de heparansulfat - lamina densa este un filtru pentru sânge în vederea formării urinei primare, trecând numai anumite tipuri de molecule - cele două membrane bazale se separă şi creează mici spaţii cu celule speciale mezangiale. Totalitatea celulelor mezangiale formează mezangiul intracorpuscular - celulele mezangiale au corpul mare, cu nucleu rotund, mulţi lizozomi (hidrolaze acide). Din corpul celular pleacă prelungiri ce ajung până în lumenul capilarului.

- sunt celule de apărare locală, prin prelungiri ele fagocitând particulele străine (în lizozomi). Numărul prelungirilor creşte în glomerulo-nefrite. Arteriola eferentă - părăseşte corpusculul prin polul vascular în unghi ascuţit cu arteriola aferentă, având un perete format din intimă, medie, adventiţie - în medie doar un număr mic de celule suferă transformări epiteloide şi secretorii - la ieşirea din corpuscul, media prezintă sfincter mic (reglează circuitul sângelui în interiorul corpusculului, reglează formarea cantitativă a urinii) - lumenul ei este mai îngust decât al arterei aferente Capsula Bowman - are două foiţe : externă (parietală) şi internă (viscerală) una în continuarea celeilalte la polul vascular - între cele două foiţe se găseşte spaţiul urinar ce colectează prima urină formată (filtratul) ce trece apoi prin polul urinar în tubul contort proximal - Foiţa externă delimitează fiecare corpuscul la periferie, prezintă membrană bazală ce se continuă la polul urinar cu membrana bazală a tubului contort proximal şi la polul vascular cu membrana bazală a capsulei bazale; pe faţa ei internă se găseşte un rând de celule epiteliale turtite (orientate spre spaţiul urinar) - Foiţa internă o continuă pe cea externă la nivelul polului vascular, membrana sa bazală se uneşte cu membrana bazală a capilarului glomerular (lamina densa); epiteliul aşezat pe faţa dinspre spaţiul urinar este alcătuit din podocite = celule cu picioruşe (un singur rând) - podocitul are citoplasma bogată în organite celulare, de pe faţa internă pornesc prelungiri celulare ramificate, se prind pe lamina densa (ultimile ramuri) şi rezultă un spaţiu anfractuos(între lamina densa şi podocite) = labirintul subpodocitar Funcţia corpusculului renal Colectează sângele pentru a se forma urina primară, sângele trecând prin bariera de filtrare (lumen⇒ spaţiu urinar) : 1. – lamina fenestrata 2. – spaţiul subendotelial 3. – lamina densa şi mezangiu 4. – labirint subpodocitar 5. – spaţiile dintre corpurile podocitelor Prin această barieră trec apa, glucoza (molecule mici), proteine mici (masa moleculară ≤70000), ioni (Na+, K+, etc) în diferite concentraţii şi ajung în spaţiul urinar, apoi în tubul contort proximal Filtratul urinar primar e foarte mare şi trebuie redus. Procesul de reducere are loc în tubii uriniferi.

Tubul contort proximal - se găseşte în totalitate în corticală, începe la nivelul polului urinar, are două segmente unul în continuarea celuilalt: segment contort (convolut), şi segment drept , ambele având aceaşi organizare: membrană bazală conjunctivă(continuarea membranei bazale a foiţei externe a capsulei Bowman), 7-8 celule nefrocite ce delimitează lumenul tubului Nefrocitul este o celulă înaltă, cu membrană celulară, nucleu, citoplasmă, membrana celulară are 3 domenii diferite ca funcţie: la polul apical are microvili=marginea în perie. Pe această margine se află enzime ce produc energie: ATP-aza de membrană, fosfataza alcalină etc. Marginea microvilară e marginea de resorbţie. - segmentul lateral al membranei celulare prezintă joncţiuni GAP, zonulă adherens, zonulă desmozomală - domeniul bazal prezintă învaginări adânci ce creează compartimente citoplasmatice ce conţin mitocondrii - nucleul este rotund, mare, cu nucleol central, bogat în eucromatină - citoplasma este abundentă, cu multe organite celulare: supranuclear se află lizozomii, aparatul Golgi, centrul celular ; în toată citoplasma avem reticul endoplasmatic rugos şi ribozomi liberi, iar bazal avem mitocondrii Mitocondriile sunt foarte lungi, cu axurile mari paralele între ele, perpendiculare pe membrane bazală cu aspect de palisadă. Au creste mitocondriale abundente şi sunt foarte active. Tubul contort proximal are ca funcţie principală resorbţia: - fără energie pentru apă, se resorb toate moleculele de glucoză, toţi aminoacizii şi toate proteinele (cu energia eliberată din marginea microvilară), ioni(Na+, K+, cu consum energetic) Aceste molecule resorbite sunt prelucrate în lizozomi o parte, traversează celula, trec prin polul bazal cu consum energetic (din mitocondrile bazale), şi ajung în circulaţia sanguină prin capilarele de lângă membrană. Funcţia excretorie la acest nivel se exprimă prin excreţia creatininei şi a coloranţilor pătrunşi în organism.

Ansa Henle - cele mai multe se găsesc în medulară, continuă tubul contort proximal, are un braţ subţire, buclă şi braţ gros ascendent Braţul descendent are lumen îngust, peretele este format din membrană conjunctivă (continuă membrana tubului contort proximal) ce are pe faţa internă celule scurte turtite fără microvili apicali manifestând un proces de resorbţie redus.

Bucla şi braţul ascendent au un lumen mai larg, membrana conjunctivă căptuşită spre lumen cu microvili apicali, în acest loc resorbindu-se Na, Cl rezultând un mediu hipertonic local pentru urina definitivă.

Tubul contort distal - se află în totalitate în corticala renală, continuă ramura ascendentă a ansei, prezintă un segment drept şi un segment contort - este alcătuit dintr-un lumen mai larg, peretele are membrană bazală conjunctivă care spre lumen are un singur rând cu 8-10 celule ce delimitează lumenul, celule cu mulţi microvili apicali, aici având loc un proces de resorbţie mai activă (apa, H+, NH+4). Funcţia tubului contort distal este controlată de aldosteron (secretat de zona glomerulară a corticosuprarenalei). Se menţine echilibrul mineral Na+-K+. Partea convolută se află în dreptul polului vascular. Aici peretele se modifică zonal şi se numeşte macula densa. Modificările constă în : celulele epiteliale devin înalte şi aşezate în palisadă, nucleii sunt situaţi spre polul bazal, apar mai multe organite în citoplasmă; secretă puţină renină ; ea controlează celelalte celule secretoare de renină. Tubii colectori Bellini - se află totdeauna în medulara renală printre ansele Henle, aparţin nefronului (după unii autori). După alţii tubii colectori Bellini sunt primul segment al căilor urinare, dar tubii colectori Bellini au altă origine embriologică decât formaţiunile nefrotice. - au lumen larg, peretele format din membrană conjunctivă (15-20 de celule epiteliale înalte cu microvili, aşezate pe un singur rând În ei se încheie resorbţia urinară şi aici se formează urina definitivă hipertonică. Funcţia lor este controlată de ADH . Lipsa ADH determină o afecţiune numită diabet insipid.

Aparatul juxtaglomerular - se găseşte la polul vascular al corpusculului renal - este alcătuit din: arteriolă aferentă şi eferentă în unghi ascuţit, macula densa cu baza triunghiulară (formată cu cele două artere) , mezangiul extracorpuscular =

lacis, pernuţa polară, format dintr-un grup de celule aflate în interiorul triunghiului, active secretor - în componenţa aparatului mai intră şi o reţea nervoasă bogată în jurul celor 4 formaţiuni (cu terminaţii amielinice) Funcţiile sunt următoarele : mecanică – de a controla circuitul sanguin din interiorul corpusculului renal şi prin urmare de a controla cantitatea de urină, endocrină – de a secreta renina Renina ajunge în sânge unde acţionează asupra angiotensinogenului transformându-l în angiotensina I (decapeptidă), aceasta devine (sub acţiunea unei enzime secretată în plămâni) apoi angiotensina II (octapeptidă) ce stimulează secreţia de hormini din corticosuprarenală (aldosteronul) ce controlează funcţia tubului contort distal, menţinând astfel echilibrul mineral din organism (raportul Na+/K+).

Vascularizaţie Artera renală pătrunde prin hil, se împarte în arterele interlobare ce urcă prin mijlocul coloanelor Bertin până la baza piramidelor Malpighi . Aici dă naştere la două ramuri principale : arterele arcuate şi arterele interlobulare. Arterele arcuate înconjură piramidele Malpighi (partea concavă a arterei este spre baza piramidei) . Din artera arcuată rezultă ramuri ce pătrund în piramide (artere drepte=în ploaie) Arterele interlobulare se găsesc în partea corticală printre piramidele Ferrein. Din ele se desprind arteriolele aferente, capilarele glomerulare, arteriolele eferente, arteriolele peritubulere din care rezultă arterele drepte (altele) în piramidele Malpighi. Circulaţia venoasă Începe la periferia feţei convexe, subcapsular, prin venele stelate ce se varsă în venele interlobulare, apoi în venele interlobare, apoi în vena renală ce iese prin hil.

Inervaţia -este abundentă şi este reprezentată de fibre nervoase mielinice ce pătrund prin hil, se ramifică, dau ramuri amielinice şi terminale pe toate celulele componente ale nefronului.

- ţesutul conjunctiv al rinichiului e sărac, mai bine reprezentat în medulară. Este alcătuit din substanţă fundamentală puţină, rare celule conjunctive. Mai se află în membranele bazale. În anumite boli el poate creşte cantitativ (apar plasmocite).

- diabetul reprezinţă îngroşarea membranei batale rezultând tulburarea funcţiilor renale.

Căile urinare Ureter şi vezică urinară - lumenul ureterului este stelat - lumenul vezicii se schimbă în funcţie de plenitudine Peretele vezicii urinare este alcătuit din : - epiteliu specific numit uroteliu alcătuit dintr-un rând de celule bazale regeneratoare, 2-3 straturi de celule în rachetă (cu mânerul către celulele bazale), un singur rând de celule umbeliforme (cu deschiderea către celulele în rachetă). Acest epiteliu se modifică: când vezica este goală se observă foarte bine toate straturile, când vezica este plină epiteliul poate deveni bistratificat (stratul generator rămâne, cele de deasupra formează un singur strat) - corionul este alcătuit din ţesut conjunctiv cu fibre de colagen, reticulină şi toate tipurile de celule conjunctive, este bogat vascularizat şi inervat, apar infiltraţii limfoide Uretra La bărbat: - are trei porţiuni : prostatică (se remarcă o trecere de la uroteliu la epiteliu pseudounistratificat), membranoasă (cu epiteliu pseudounistratificat), cavernoasă (epiteliul pseudounistratificat se transformă treptat în epiteliu pluristratificat pavimentos moale ce formează legăturile cu epidermul) La femeie: - este mai scurtă, au loc aceleaşi transformări dar pe o lungime mai scurtă (evident!)

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful