UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA CENTRUL DE FORMARE CONTINUĂ ŞI ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI CATEDRA

DE PSIHOPEDAGOGIE SPECIALĂ

Lector Dr. CRISTINA BALAŞ BACONSCHI

PSIHOPEDAGOGIA DEFICIENŢILOR MINTALI

Suport de curs

CUPRINS

Modul I Definirea şi caracterizarea generală a deficienţei de intelect…………………………4 1. Terminologia folosită pentru desemnarea deficienţei de intelect………………….9 Clasificarea deficienţelor mintale………………………………………………………..11 2. Pseudodeficienţa mintală……………………………………………………………13 3. Etiologia deficienţei de intelect…………………………………………………….16 Factorii ereditari-genetici…………………………………………………….16 Factorii exogeni (non-genetici)………………………………………………17 Factorii psihogeni (psihosociali)……………………………………………..18 Modul II Sindroame în care este prezentă deficienţa mintală………………………………19 1. Sindromul Down………………………………………………………………….19 2. Sindromul Klinefelter. Sindromul Turner……………………………………… Sindromul Klinefelter………………………………………………………………...27 Sindromul Turner……………………………………………………………………..29 3. Deficienţa mintală însoţită de tulburări metabolice……………… ……………30 4. Formele xerodermice ale deficienţei de intelect………………………………….33 Sindroamele neurocutanate 5. Formele dizostozice, endocrine şi neurologice ale deficienţei mintale…………..37 Modul III Examinarea psihologică a deficienţilor mintali……………………………………40 Etatea mintală, coeficientul de inteligenţă, evaluarea comportamentului adaptativ. Modul IV Procesul învăţării şi învăţarea operatorie la deficienţii de intelect………………..44 Competenţele cognitive ale acestora. Abordarea cognitivă a receptării şi procesării informaţiei la deficienţii de intelect……48 Modul V Particularităţi ale gândirii la deficienţii de intelect…………………………………54 Particularităţi ale memoriei la deficienţii de intelect……………………………….60

2

Modul VI Limbajul şi comunicarea la deficienţii de intelect. …………………………………64 Tipuri de tulburări de limbaj. ……………………………………………………….70 Modul VII Reprezentarea de sine la copiii cu deficienţă de intelect. ……………………………71 Modul VIII Inteligenţa socială a deficienţilor de intelect………………………………………….76

Bibliografie………………………………………………………………………….......88

3

Modul I DEFINIREA ŞI CARACTERIZAREA GENERALĂ A DEFICIENŢEI DE INTELECT Obiectivele cursului: - introducerea studenţilor în domeniul psihopedagogiei deficienţilor de intelect - trecerea în revistă a definiţiilor date acestui domeniu - realizarea unei încadrări criteriale a acestei categorii de deficienţi Cuvinte-cheie: deficienţă mintală, vâscozitate genetică, fragilitate psihică Întrucât deficienţa mintală desemnează o realitate complexă, un fenomen biopsiho-social foarte eterogen determinat de varietatea cauzelor, de gradul diferit de manifestare şi de tulburările asociate, termenul de deficienţă mintală nu se referă la o entitate, la un tablou clinic unitar şi deci nu îi corespunde o unitate structural-funcţională, biologică sau psihologică. Termenul de deficienţă mintală este doar o noţiune care include variate forme şi tipuri care au în comun insuficienţa mintală şi care confirmă ideea unităţii în diversitate şi în acest domeniu. După o analiză a diferitelor definiţii ale deficienţei mintale, Jordan şi Clausen constatau în 1967 că acestea erau concepute pentru a le servi pedagogilor, medicilor sau psihologilor, mergând până la a afirma că d.m. nu era încă definită. Actualmente majoritatea specialiştilor o propun pe cea dată în 1973 de Asociaţia Americană a Deficienţei Mintale (A.A.D.M.). Aceasta ţine cont de trei criterii: funcţionarea intelectuală semnificativ inferioară mediei, deficitul comportamentului adaptativ şi manifestarea deficienţei în cursul perioadei de dezvoltare. Criteriul funcţionării intelectuale semnificativ inferioare mediei indică faptul că pentru ca o persoană să fie diagnosticată ca d.m., ea trebuie să obţină un QI inferior sau egal cu 70 în cadrul administrării unuia sau mai multor teste standardizate de inteligenţă generală. Din moment ce eroarea pentru măsurarea QI este de 3-4 unităţi, limitele între care se presupune diagnosticul de d.m. sunt de 66-74 sau 62-78. Măsurarea QI permite, de asemenea, precizarea mai multor nivele de d.m. (uşoară, moderată, severă, profundă). Această utilizare a criteriului QI permite stabilirea unui diagnostic pe baza raţionamentului clinic. Ea permite, astfel, evitarea efectelor negative ale utilizării rigide a cifrelor obţinute în urma evaluării. Ross afirma în 1980 că este total nerezonabilă etichetarea unui copil ca fiind cu d.m. uşoară sau moderată doar pe baza unei diferenţe de un punct la QI. Cel de al doilea criteriu al definiţiei, cel al deficitului comportamentului adaptativ, se referă la existenţa la persoana evaluată a unor limitări semnificative, în raport cu normele de maturitate, învăţare, autonomie personală şi/sau de responsabilitate socială, stabilite pentru grupa sa de vârstă şi cea culturală. În SUA termenul de comportament

4

cât şi cel de demenţă. Este deci posibil. Când ambele tulburări sunt prezente.m. deficitele de dezvoltare pot să se manifeste printr-o încetinire. Un individ poate să răspundă la un moment dat criteriilor deficienţei mintale. nu este o situaţie permanentă. DSM-III indică faptul că d.. Pe de altă parte.m.m. iar unii indivizi cu un QI puţin inferior faţă de 70 pot să nu prezinte deficite ale comportamentului adaptativ. În legătură cu evaluarea comportamentului adaptativ în diagnosticarea şi clasificarea d. Analiza acestui criteriu relevă o serie de probleme. uşoară aceste corelaţii sunt mai puţin nete. are consecinţe importante pentru diagnosticul diferenţial. 5 . AADM propune diagnosticul de demenţă în cazul în care aceste caracteristici apar după 18 ani.. care acţionează din momentul concepţiei până la încheierea maturizării şi care au consecinţe nefavorabile asupra comportamentului adaptativ. de exemplu. ţinând cont de precizările AADM şi de cele afirmate anterior. Prognosticul variază cu gradul deficitului. la făt. poate sa coexiste cu tulburările specifice sau globale de dezvoltare şi că există deseori anomalii ale comportamentului analoge cu cele care se observă în cazul autismului infantil.adaptativ înlocuieşte actualmente termenii de competenţă socială. DSM-III prezintă nuanţări. trebuie avute în vedere ambele diagnostice. Nihira (1985) subliniază faptul că utilizarea unei astfel de evaluări înseamnă în mod implicit că d. dar şi printr-o regresie. încetinire sau o lipsă de achiziţie în dezvoltare. şi vârsta la care factorii etiologici acţionează pentru a o cauza. importanţa tulburărilor asociate.m. ca un individ să îşi piardă statutul de deficient sau gradul deficienţei să se modifice. La cei cu d. Fără această distincţie ar fi necesară constatarea. biologici şi/sau de mediu. pot interveni numeroşi factori etiologici cu efect nociv asupra dezvoltării cerebrale.m. Conform manualului DSM-III. în special referitoare la absenţa unei diferenţieri între vârsta la care se manifestă caracteristicile d. vârsta la care se manifestă caracteristicile esenţiale ale d. existenţei unei funcţionări intelectuale generale semnificativ inferioare mediei! Însă. Corelaţiile dintre comportamentul adaptativ şi QI variază cu natura măsurărilor comportamentului adaptativ şi cu tipul de populaţie studiată. În consecinţă. din momentul concepţiei şi pe tot parcursul perioadei prenatale. atât cel de d. se poate spune că deficienţa mintală este o insuficienţă globală şi o funcţionare intelectuală semnificativ inferioară mediei. ca urmare a modificărilor comportamentului adaptativ sau a aşteptărilor mediului. calitatea intervenţiei şi exigenţele mediului. precizând că dacă tabloul clinic se dezvoltă înainte de 18 ani la un subiect care a avut anterior o inteligenţă normală. adică între 0 şi 18 ani. Includerea în definiţie a deficitului comportamentului adaptativ are o mare importanţă deoarece relaţia între QI şi gradul de competenţă socială nu este liniară. dar să nu mai răspundă într-un alt moment. în unele cazuri. de exemplu.m. Cel de al treilea criteriu este legat de faptul că deficitele de funcţionare intelectuală şi ale comportamentului adaptativ trebuie să fie prezente în cursul perioadei de dezvoltare.m. DSM-III rezolvă astfel problema dificilă a a categorizării pentru cazurile în care se regăseşte o dualitate altă tulburare-deficienţă mintală. de maturitate socială sau de adaptabilitate socială. trebuie realizate ambele diagnostice. o oprire sau o neterminare a dezvoltării. determinate de factori etiologici. care se manifestă printr-o stagnare. De asemenea.

R. Zazzo afirmă că în definirea şi clasificarea deficienţelor mintale trebuie să se ia în considerare aspectele medicale. Pe baza unor cercetări. în cazul deficienţei mintale. relativ constante şi ireversibile. leziunile cerebrale care apar în perioada dezvoltării postnatale a sistemului nervos. asistăm la o tulburare a dezvoltării normale chiar de la începutul structurării personalităţii. pot fi cuprinse doar acelea care se datoresc unor dereglări funcţionale sau organice ale sistemului nervos central (SNC). Pe când. declanşate până la vârsta de 3-4 ani. În schimb. alături de cauzele de ordin biologic. dobândită) la aceleaşi cerinţe sociale. M. înnăscută) deveniţi adulţi se adaptează mai bine decât cei “patologici” (cu cauzalitate exogenă. stabilirea exactă a caracterului timpuriu al influenţelor factorilor postnatali impune luarea în considerare a stadiului psihogenetic în care aceştia acţionează. Trebuie de asemenea menţionat faptul că. Astfel. 1) Aspectele biologice ale deficienţei mintale Aspectele biologice vizează originea predominant biologică a deficienţei mintale şi se referă la cauzele şi factorii biologici determinanţi ai deficienţei mintale. deşi majoritatea deficienţilor mintali prezintă leziuni mai mult sau mai puţin vizibile ale SNC. pedagogice şi sociale ale acestui fenomen complex. de obicei. Consensul asupra precocităţii influenţelor nocive este unanim în privinţa acelor factori care acţionează asupra sistemului nervos central în perioada prenatală sau perinatală. deficienţii mintali “normali” (cu cauzalitate endogenă. tulburarea globală în special a inteligenţei şi în general a personalităţii. o mediere fiziologică a influenţelor externe asupra inteligenţei. presupune luarea în considerare a momentului ontogenetic al apariţiei şi manifestării deficitului intelectual. M. Diagnosticul diferenţial. în sfera deficienţei mintale. Cu alte cuvinte. Chiva afirmă că. iar pe de altă parte. 2) Aspectele psihologice ale deficienţei mintale 6 . Chiva distinge deficienţa mintală “normală” (determinată de un mecanism genetic normal) de cea “patologică” (factorii determinanţi nu pot fi asimilaţi unui mecanism genetic normal). determină. în care receptivitatea faţă de influenţele nocive ale factorilor socioculturali şi socioafectivi este maximă. Astfel. pornind de la acelaşi deficit intelectual. deoarece se presupune. tulburările intelectuale apărute la o vârtsă mai târzie prezintă multiple diferenţe esenţiale faţă de deficienţa mintală tipică. generând frecvent deficienţă mintală. pe de o parte. influenţele nocive. Criteriul “caracterului timpuriu” relevă faptul că. se ştie că primii ani de viaţă constituie o perioadă critică a psihogenezei. din variatele tulburări mintale. a celor de natură socioculturală sau socioafectivă nu diminuează valoarea criteriului biologic. psihologice. totuşi nu putem conchide că toţi indivizii care prezintă asemenea leziuni prezintă deficienţă mintală. Admiterea. spre deosebire de alte stări patologice care se caracterizează prin deficit intelectual cum ar fi demenţa sau degenerescenţa progresivă. deci delimitarea deficienţei mintale de alte stări patologice caracterizate în parte prin tulburări ale funcţionalităţii intelectuale. până la circa 3-4 ani.

memoria. Aceste particularităţi pot avea caracter patognomonic. atenţie.Aspectele psihologice sunt de multe ori limitate. în relaţiile dintre limbaj şi gândire. Totuşi. Desigur. în comunicare. pe baza probelor de diagnostic dinamic formativ. exprimat în etate mintală E. în sensul că nu pot fi întâlnite în nici una din etapele normale de dezvoltare ale copilului. alături de deficitul intelectual se consideră a fi simptome cu o mare valoare diagnostică a deficienţei mintale. o incapacitate de înregistrare iniţială a input-urilor şi nu un deficit în procesele de stocare. la aceşti copii. prezenţa permanentă a unei serii de tulburări senzoriale.I. constată că singura trăsătură patognomonică întâlnită la unii subiecţi era menţinerea rigidă a poziţiei iniţiale. ci ea este mai degrabă o unitate de deficienţe în care deficitul intelectual ocupă locul central. corespunzător etăţii lor mintale. şi structura acestuia. sau pot avea numai o valoare simptomatică. trebuie menţionat faptul că cei care par a fi deficienţi mintali din punct de vedere psihometric. neglijând faptul că un criteriu psihologic ia în considerare specificităţile diferitelor tipuri de deficienţă mintală în raport de etiologie. în pofida faptului că nu reuşesc să asocieze – în mod satisfăcător – limbajul şi comportamentul motor. Diagnosticul diferenţial urmăreşte să constate. activare şi memorie. mobilitatea gândirii şi atenţia voluntară la deficienţii mintali din şcoala ajutătoare şi la copiii normali având vârste cronologice începând de la 3 ani. Abordând problematica deficienţelor cognitive la copii. Astfel. M. ponderea şi contribuţia diverşilor factori intelectuali la deficienţa mintală constatată (evidenţierea nivelului de dezvoltare al inteligenţei. la cele psihometrice. 7 . subiecţii deficienţi mintali utilizează limbajul. Hermelin remarcau importanţa analizei deficitelor cognitive specifice în percepţia şi comunicarea vizuală şi auditivă. În acest sens. Din punct de vedere psihologic. Studiile privind memoria de scurtă şi de lungă durată par să indice. Roşca investigând percepţia. în mod nejustificat. la care să poată fi raportaţi stimulii următori. deficienţa mintală nu constă în tulburarea dezvoltării unei singure funcţii. de limbaj. O primă remarcă ce reiese din datele obţinute de aceşti autori constă în faptul că în limitele vocabularului lor. N. bazate pe testarea inteligenţei. examinarea inteligenţei trebuie să releve. atât sintactic cât şi semantic. O cale urmată în încercarea evidenţierii specificităţii deficienţei mintale a constat în decelarea unor particularităţi ale proceselor psihice. sau coeficient de inteligenţă Q. argumentul hotărâtor îl constituie capacitatea de învăţare cognitivă şi de adaptare la cerinţele colectivităţii normale. alterare care este o consecinţă a unui repertoriu insuficient de itemi şi categorii în sistemul memoriei. iar criteriul psihometric se rezumă doar la “măsurarea” nivelului mintal al acestora. În determinarea apartenenţei la categoria deficienţei mintale uşoare sau la cea a intelectului de limită sau a pseudodeficienţei mintale.M. O’Connor şi B. Aceiaşi autori menţionează alterarea proceselor de codificare la cei mai mulţi deficienţi mintali. diagnosticabil cu ajutorul testelor de inteligenţă constituie o notă esenţială şi necesară pentru a constata deficienţa mintală. De asemenea. capacităţile compensatorii şi nivelul potenţial al dezvoltării mintale a subiectului respectiv. nivelul intelectual sub normă. chiar şi atunci când aceasta era în dezacord evident cu proprietăţile stimulilor actuali. nu întotdeauna se dovedesc a fi ca atare din punct de vedere clinic şi psihologic. de activitate. alături de nivelul mintal global. codificare. definită sub forma profilului intelectual specific).

Zazzo. credulitate şi neîncredere şi mascată. M. toate fiind expresiile “vâscozităţii genetice”. şcolar. E. Definind deficienţa mintală ca pe o construcţie neterminată. uneori copilul deficient mintal poate deveni un adult normal. alături de calităţile afectiv-motivaţionale şi volitiv-caracteriale ale personalităţii. constituie repere importante în diagnosticarea deficienţei mintale. Astfel. Teme: 8 . iar altele peste limita atinsă de copilul normal de aceeaşi etate mintală. Doll defineşte deficienţa mintală nu numai după gradul deficitului intelectual. datorită manipulării unor date care nu pot fi controlate direct. 3) Aspectele de ordin social ale deficienţei mintale Aspectele de ordin social evidenţiază faptul că deficienţa mintală este şi o problemă de adaptare la cerinţele şcolare şi apoi la exigenţele vieţii sociale deoarece. la reintrarea în societate.) şi a coeficientului social (C. A. Este vorba de persistenţa mai îndelungată a urmelor nivelului anterior. B. se acreditează din ce în ce mai mult concepţia conform căreia deficienţa mintală nu constă doar în tulburarea inteligenţei. Actualmente. R. în general.I. pornind de la ipoteza conform căreia deficientul mintal nu se poate asimila unui copil normal de o etate cronologică mai mică. socioprofesional. Socializarea deficientului mintal depinde de vârstă. care alături de Q. bazându-se pe date perceptive. atingând nivelul acestei construcţii el va rămâne fixat pentru mai mult timp în acel punct. reale. nivelul scăzut al inteligenţei fiind doar un simptom al dezvoltării psihice generale. Chiva arată faptul că. Inhelder descrie “vâscozitatea genetică” sub forma unei caracteristici a deficienţei mintale. caracterizată prin duritate. Fau prezintă fragilitatea construcţiei personalităţii deficientului mintal ca o expresie a specificităţii acestuia pornind de la descrierea efectuată de B. se ajunge la afectarea raporturilor sociale şi la un tip de personalitate care se caracterizează simultan prin fragilitate şi infantilism. nivelul inteligenţei se evaluează după criterii sociale.).R. În aceste condiţii. Autoarea precizează că deficientul mintal este capabil să realizeze construcţii operatorii. primele operaţii logice abstracte apar ca riscante. deşi nivelul său intelectual rămâne relativ constant. dar neîncheiate. de la o perioadă istorică la alta. evidenţiază că structura psihică a acestuia se caracterizează prin heterocronie.S. Operaţiile logice constituind o modalitate de schimb între individ şi grup. datorită incapacităţii de a atinge stadiul gândirii formale. deci de exigenţele variabile ale societăţii.S. progresul sau reculul între cele două stări care coexistă într-un fals echilibru. Se descriu două tipuri de fragilitate: disociată. adică unele aspecte ale activităţii sale psihice sunt dezvoltate sub limită.. diferite de la copil la adult. Inhelder “vâscozităţii genetice” şi analizând consecinţele acesteia în momentul în care deficientul imntal este plasat în context social în faţa unor solicitări care depăşesc posibilităţile sale. care prezentă la deficientul mintal reuşeşte disimularea fragilităţii sau producerea unei rupturi a echilibrului realizat. ci a întregii personalităţi. de mediul familial. ci şi după cel al deficitului de competenţă socială. impulsivitate. Această afirmaţie se bazează faptul că inteligenţa nu este decât unul din multiplele “instrumente” psihice adaptative. de prezenţa a două sisteme heterogene coexistând în acelaşi timp. Scara de Maturitate Socială Vineland permite stabilirea etăţii sociale (E. în timp ce operaţiile concrete devin securizante.

psihologice.- Care sunt aspectele care stau la baza definirii deficienţei mintale? La ce se referă “vâscozitatea genetică”? TERMINOLOGIA FOLOSITĂ PENTRU DESEMNAREA DEFICIENŢEI MINTALE Obiectivele cursului . prognosticul. tulburările asociate. “imbecil” şi “înapoiat sau întârziat mintal” pentru diferitele grade ale deficienţei mintale. Esquirol utiliza termenul de “idiotism” pentru a diferenţia cazurile de tulburări mintale de cele de demenţă.alegerea terminologiei corecte pentru diferitele aspecte legate de această deficienţă . nivel de sprijin Analiza literaturii de specialitate.diferenţierea termenilor folosiţi de-a lungul timpului pentru desemnarea deficienţei mintale . 9 . La începutul secolului al XX-lea. acestui termen i s-a conferit o semnificaţie limitată. de aspectul urmărit a fi evidenţiat prin termenul folosit: gravitatea deficitului intelectual. comportament adaptativ. în dezvoltarea psihică în urma afectării timpurii a creierului. Lamote de Grignon (1971) propune termenul de “maturopatii” în care include orice boală caracterizată prin modificări ale comportamentului copilului ca urmare a tulburării dezvoltării funcţiilor sistemului nervos. iar E. O privire istorică asupra apariţiei termenilor care desemnează deficienţa mintală evidenţiază faptul că în secolul al XVIII-lea J. Kraepelin pentru formele de dezvoltare psihică insuficientă. Seguin introduce noţiunile de “idiot”. ceea ce a determinat utilizarea preferenţială a unor termeni diferiţi de la o ţară la alta. prin dezvoltarea orientării gnosologice în psihiatrie. anumite epilepsii. C. Diversitatea termenilor este dată de abordarea deficienţei mintale din perspective diferite: medicale. Este necesară luarea în considerare şi a poziţiei diferitelor şcoli faţă de deficienţa mintală. precum şi un grup polimorf al paraliziilor cerebrale. Ulterior. apare termenul de “oligofrenie”. pedagogice şi sociale. introdus de E. La sfârşitul secolului al XIX-lea. datorită unor leziuni dobândite ale sistemului nervos central. specialiştii germani introduc termenul de “sindrom de ax cerebro-organic psihic” prin care se exprimă întârzierea în coordonarea motrică. precum şi a termenilor utilizaţi în practică evidenţiază faptul că există o diversitate în ceea ce priveşte terminologia folosită în acest domeniu. perinatale şi ale micii copilării. Dupré introduce noţiunea de “debilitate mintală” pentru gradul cel mai uşor de deficit mintal. în sensul definirii ei ca o formă clinică ce se caracterizează printr-o subdezvoltare a activităţii cognitive. etiologia. în integrarea senzorială.cunoaşterea unor caracteristici ale diferitelor categorii de deficienţi mintali Cuvinte-cheie: deficienţă mintală. El înglobează în această categorie toate encefalitele prenatale. Ceva mai târziu.

primul desemnând acei subiecţi care au ca trăsătură fundamentală necesitatea de a fi ajutaţi în activităţile specifice inteligenţei. iar cel de al doilea defineşte incapacitatea relativă sau totală a unei funcţii intelectuale sau a unui grup de astfel de funcţii care constituie cauza esenţială a comportamentului tipic deficientului mintal. Termenul de “handicap intelectual” apare mai ales în literatura engleză şi este utilizat pentru a defini incapacitatea de integrare şcolară şi socială datorită handicapului de efort intelectual. 10 . Busemann operează cu termenii de “deficienţă mintală şi “deficienţă intelectuală”.A.

I. În urma unei educaţii speciale se poate forma o competenţă socială şi profesională bună. Deficienţă mintală uşoară Q. Posibilitatea existenţei unor deficienţe parţiale care nu permit urmarea învăţăm. în timpul sau după naştere.: 70-85 Vârsta preşcolară 0-5 Maturare şi dezvoltare Dezvoltare psihomotorie aparent normală Vârsta şcolară 6-21ani Educaţie şi învăţământ Existenţa unei inteligenţe net inferioare mediei. Retardare profundă. de masă.: 0-25 Este dificilă distingerea de copilul normal înainte de vârsta şcolară. Necesită îngrijire permanentă. El a afirmat că sindromul exogen. Existenţa unei oarecare dezvoltări motorii. îndrumare. Intelect de limită Q. Acest sistem se bazează pe un scor standard obţinut de către individ la un test de inteligenţă.A.Clasificarea deficienţelor mintale Clasificarea cea mai folosită a deficienţei mintale este cea propusă de A. Limbaj minim.D. distractibilitate.I.: 25-35 Deficienţă mintală profundă Q. Dezvoltare bună a contactelor sociale. Vârsta/ Clasif. Imposibilitatea achiziţiei autonomiei personale. Capacitatea executării unei munci calificate în general în atelier protejat. calcul. este însoţit de obicei de tulburări de comportament de tip perceptiv. hiperactivitate. educării în vederea achiziţionării obişnuinţelor elementare de igienă. deficite ale gândirii. este necesară asistenţă. Posibilă comunicarea prin limbaj. Posibilitatea comunicării prin limbaj.:35-50-55 Deficienţă mintală severă Q. Posibilitatea câştigării unei autonomii parţiale într-un mediu protejat Necesită supraveghere constantă. Retard uşor în dezvoltarea senzoriomotorie şi a limbajului. Nevoia de îngrijire permanentă Incapacitatea achiziţionării unui număr suficient de cunoştinţe şcolare (în mică măsură – lectură. impulsivitate şi agresivitate. posibilităţi reduse de comunicare. în funcţie de severitatea simptomelor. scris. ca rezultat al unor leziuni sau infecţii ale creierului înainte. Incapacitate de a duce o viaţă indep. anomaliilor cromozomiale sau unor deficite genetice uşoare.I. Capacitate foarte slabă de funcţionare în domeniul senzorio-motor. În condiţii de stres. Necesitatea acordării unei asistenţe moderate. Capacitatea achiziţionării de cunoştinţe şcolare care nu depăşesc însă nivelul celor de clasa a VI-a. Cercetări ulterioare au arătat faptul că mulţi copii care au suferit o serie de leziuni 11 . Dezvoltare motorie relativ satisfăcătoare. Slabă dezvoltare motorie. Au fost propuse mai multe scheme care iau în considerare acest criteriu.: 50-55-70 Deficienţă mintală moderată Q. dar este conceput pentru a fi folosit în acelaşi timp cu un sistem de clasificare a comportamentului adaptativ.I. Imposibilitatea achiziţiei independenţei personale. accidentelor. În perioadele dificile necesită îndrumare. Dezvoltarea limbajului este nulă sau precară. Necesitatea unui ajutor educativ adecvat.M. Strauss a realizat o distincţie între sursele exogene şi endogene ale deficienţei mintale. Autonomie satisfăcătoare.I. O serie de sisteme de clasificare realizează o distincţie între indivizi predispuşi a fi simpli reprezentanţi ai unor categorii inferioare în cadrul unei distribuţii normale a intelectului şi cei ai căror dezvoltare intelectuală a fost perturbată de stări patologice de tipul bolilor. în general în adolescenţă). Adulţi Competenţă socială şi profesională Posibilitatea practicării unor meserii simple.

Un deficit poate fi rareori diagnosticat ca fiind datorat exclusiv experienţei biologice sau de viaţă.Care sunt posibilităţile educative ale unui copil cu deficienţă mintală moderată? 12 . dar limitat în timp. dacă nu există vreo suspiciune legată de o stare patologică persistentă. În acest sens sunt menţionate următoarele categorii de niveluri de sprijin: . Kraepelin pentru insuficienţa psihică? .craniene manifestă trăsături comportamentale diferite faţă de alţi copii care sunt hiperactivi şi nu prezintă vreun semn al unei leziuni organice. acest tip de sprijin poate fi mai mult sau mai puţin intens atunci când este oferit. Teme: . implică un personal mai numeros. dar poate fi şi derutant în multe privinţe. din moment ce interacţiunea dintre ele este permanentă. .intermitent – de natură episodică. .limitat – un suport consecvent. odată ce deficitul structural a apărut. Un astfel de sistem prezintă o serie de avantaje pentru instruire. intensitate mare. zilnică) cel puţin în unele medii (domiciliu.extensiv – suport caracterizat prin implicare regulată (de exemplu. oferit în permanenţă în toate mediile.pervasiv – suport caracterizat prin constanţă. . persoana nu necesită acest sprijin decât periodic. fără a avea o natură intermitentă. cercetare şi prevenire.Care este termenul utilizat de E. În general. în special în momentele de criză. şcoală. poate necesita mai puţin personal decât suportul permanent. diferenţa nu este determintă decât în mică măsură de cauză. O clasificare propusă mai recent de către AADM foloseşte drept criteriu nivelul suportului de care persoana cu deficienţă are nevoie pentru a duce o viaţă cât mai apropiată de normal. lucru) şi nelimitat în timp.

13 . motivaţionali şi emoţionali. care sunt determinate în general de factori de origine externă şi al căror randament şcolar şi rezultate la unele teste psihologice sunt similare cu cele ale deficientului mintal. pe când la deficienţii mintali deficitul intelectual se consideră a fi ireversibil. Un caz particular citat de W. Performanţele şcolare ale acestor copii sunt influenţate şi de factori cognitivi. în general nefavorabil. ci o consecinţă a diminuării contactului cu adultul şi în special a aprobării din partea acestuia. Unii autori propun pentru categoria pseudodeficienţilor mintali termenul de “inadaptaţi” deoarece consideră că la originea deficienţelor care apar s-ar afla inadaptarea. ceea ce sugerează ideea eterogenităţii categoriei de pseudodeficienţă mintală. Cuvinte-cheie: pseudodeficienţă mintală. retardare a limbajului. fiind vorba de copii la care nu s-a putut pune în evidenţă vreo modificare organică şi care provin din medii subculturale. performanţe perceptive diminuate. Încercând o sinteză a modului de abordare a pseudodeficienţei mintale putem constata că autorii au avut în vedere fie un factor. carenţă educativă Termenul de pseudodeficienţă mintală se referă la acele categorii de copii cu întârziere în dezvoltarea psihică. cu blocaje emoţionale. incapacitate de concentrare. deci nu este vorba de o rigiditate cognitivă înnăscută. Alţii referindu-se la aceeaşi categorie folosesc termenul “needucaţi”. dificultăţi de gândire. este mai rigid şi prezintă o capacitate mai redusă de întelegere decât copilul normal. Unii autori au emis ideea conform căreia copilul pseudodeficient mintal are o structură cognitivă mai puţin diferenţiată. sistematică şi de durată. deficienţe perceptive.cunoaşterea categoriilor posibile ale pseudodeficienţei mintale. Ziegler consideră că la pseudodeficienţii mintali rigiditatea este cauzată de privaţiunea socială accentuată. imaturitate în reacţie. întrucât copilul prezintă deficienţe de limbaj. precum şi a caracteristicilor acesteia. spirit de observaţie redus. Deosebirea majoră dintre pseudodeficienţi mintali şi deficienţi mintali constă în faptul că primii pot recupera deficitul intelectual dacă intervenţia este promptă. caracterizat prin apatie marcată. în care trăiesc.realizarea unei distincţii clare între subiecţii cu deficienţă mintală şi cei cu pseudodeficienţă mintală . manifestări de hiperactivitate şi randament şcolar slab. Inabilităţile acestor copii se amplifică pe măsură ce sarcinile şcolare devin mai complexe şi fac apel la procese intelectuale de nivel superior. cu carenţe educative. lentoare.PSEUDODEFICIENŢA MINTALĂ Obiectivele cursului: . Godfarb este acela al copilului privat de mamă care poate prezenta un tip de personalitate aparte. fie acţiunea sumată a mai multor factori care pot determina diversitatea manifestării deficitului intelectual. se consideră că aceasta apare chiar de la intrarea în grădiniţă. Referindu-ne la caracteristicile pseudodeficienţei mintale. nevoia excesivă de afecţiune. E. blocaj emoţional. specifici mediului.

într-un mediu cu nivel cultural scăzut. Dacă se ia în discuţie structura motivaţională a pseudodeficientului mintal cuprins într-o anumită instituţie. În acest sens se pare că deficitul major apare la pseudodeficienţii mintali la nivelul mijloacelor verbale. în astfel de medii. ci sunt o consecinţă a sărăciei de stimuli în care sunt crescuţi copiii dezavantajaţi şi a absenţei discuţiilor care caracterizează comunicarea în mediile nefavorabile socio-cultural. se poate observa că aceasta este influenţată atât de factorii care au acţionat în perioada preinstituţionalizării. de obiecte de joc şi mai ales. dar mai puţin dotat intelectual. Aceste tipuri de copii pot fi consideraţi ca lenţi şi nicidecum ca deficienţi mintali. cu utilizarea lecturii sau cu trecerea de la observaţie la concluzii. aspiraţiile familiei nu au menirea de a încuraja şi stimula aspiraţiile copilului privind activitatea intelectuală. În acest sens. S-a putut constata faptul că aceşti copii nu sunt încurajaţi să gândească. de construcţii superior elaborate. se cunoaşte faptul că motivaţia majoră a întregii activităţi a copilului este dorinţa de a se identifica cu adultul. De asemenea. De asemenea. folosirea limitată a adjectivelor. întrucât familiile de acest tip furnizează o cantitate redusă de stimulări. sau un copil poate fi lent pentru că refuză să generalizeze uşor. se poate spune că un copil poate fi lent pentru că este extrem de meticulos sau prevăzător. 14 . Uneori copiii pot apare ca fiind lenţi dat fiind că au un potenţial de bază original. utilizarea repetată a conjuncţiilor şi utilizarea unui anumit timp al verbului. se menţionează faptul că în limbajul copilului pseudodeficient mintal se observă o proporţie scăzută de propoziţii structurate matur. ci ele pun în evidenţă forma verbală a unor scheme deficitare ale gândirii. inteligenţa lui este mai profundă decât a unui copil aparent vioi. nu au fost obişnuiţi cu lectura. O altă trăsătură caracteristică a pseudodeficienţei mintale este lentoarea. Aceste aspecte nu sunt determinate de un deficit intelectual. să interacţioneze cu adultul prin întrebări adresate şi prin răspunsuri date de acesta.Aceste manifestări pot fi considerate ca fiind o consecinţă a influenţei negative a condiţiilor socio-economice şi culturale. aspect ce limitează capacitatea intelectuală a copilului. Datorită diversităţii factorilor şi combinaţiilor în care aceştia pot acţiona în determinarea pseudodeficienţei mintale. sunt influenţate de sistemul motivaţional. oportunităţile educative sunt inferioare şi însoţite de o lipsă de stimulare pentru activităţile intelectuale. Un alt aspect este acela legat de motivaţie şi atitudine. De asemenea. Un alt aspect care trebuie considerat este acela al limbajului. întrucât accentul se pune pe concret. De asemenea. dar care nu sunt întotdeauna reprezentative pentru cultura şcolară. pentru că învaţă pe o anumită direcţie sau pentru că nu adoptă uşor anumite cadre de referinţă. cât şi de cei care au intervenit în timpul instituţionalizării. Deci. Aceste aspecte nu sunt doar o reflectare a posibilităţilor mnezice. utilizarea unor forme sintactice sărace. putem vorbi de o serie de forme de manifestare ale pseudodeficienţei mintale. se apreciază că pseudodeficienţii mintali înţeleg mai mult pe plan verbal decât pot să utilizeze şi că ei folosesc în general un număr de cuvinte cu precizie satisfăcătoare. comparativ cu cei normali. ştiut fiind faptul că diferenţele de performanţă obţinute de copiii pseudodeficienţi mintali. Deci problema care care se pune este aceea a formei deficitului verbal. de modele pozitive de imitat.

deşi avem de a face cu potenţialităţi normale. La aceste modificări. se poate spune că pseudodeficienţa mintală apare în acele cazuri în care acţiunea unor factori nefavorabili dezvoltării normale intervine precoce şi durează o perioadă îndelungată. aspect ce determină obţinerea unor performanţe diferite de la un moment la altul sau a unor rezultate dispersate la examinarea cu testele de inteligenţă sau de dezvoltare. afectivă şi un comportament adaptativ în discordanţă cu cerinţele şcolare şi sociale. aspecte care tulbură procesul normal de dezvoltare. Tot în această categorie sunt incluse şi întârzierile în dezvoltare determinate de carenţe afective care pot fi reale. rezultatele şcolare sunt slabe. În concluzie. Copiii cu astenie funcţională generală dobândită nu prezintă vreo atingere organică a sistemului nervos central sau a glandelor endocrine.Care sunt prinicipalele caracteristici ale pseudodeficienţei mintale? . limitrofe deficenţei mintale. 3. 2. un vocabular sărac şi imprecis. Aceste aspecte sunt o consecinţă a condiţiilor nefavorabile de mediu care nu oferă posibilităţile normale de dezvoltare. 6. determinând apariţia inhibiţiei şi a negativismului. Pot fi incluşi aici şi copiii instabili din punct de vedere psihomotor la care atenţia nu poate fi concentrată pe o perioadă mai lungă de timp.1. ceea ce determină şi o motivaţie slab dezvoltată pentru şcoală. 5. cauzate de exigenţele nefireşti ale familiei sau de neglijarea copilului. Acţiunea influenţelor multiple negative determină o strcturare intelectuală. Teme: . 4. La aceşti copii se manifestă o scădere permanentă a capacităţii funcţionale intelectuale. Debilităţile achiziţionate îşi au originea în sfera afectivităţii ca urmare a unor situaţii conflictuale a căror intervenţie precoce determină la un moment dat modificări comportamentale. În acest context. de abstractizare. scăderea capacităţii funcţionale intelectuale se datorează unor îmbolnăviri repetate din primii ani de viaţă din cauza lipsei de îngrijire. cerinţele şcolii se adaugă ca o sursă de suprasolicitare. prezentând doar un grad uşor de întârziere în dezvoltare. mai ales în condiţiile unui efort intelectual prelungit. o diminuare generală a performanţelor în special în sfera limbajului şi a comportamentului adaptativ. În categoria pseudodeficienţei mintale pot fi incluşi şi unii copii epileptici. care prin performanţele lor nu dovedesc o deficienţă mintală certă. asemănătoare cu cele ale deficientului mintal uşor. În categoria pseudodeficienţei mintale pot fi cuprinse cazurile marginale. la care capacitatea de lucru este diminuată în perioadele dinaintea şi de după crizele epileptice.Cum se explică apariţia pseudodeficienţei mintale la copiii cu astenie funcţională generală dobândită? 15 . Copiii care provin din medii subculturale sau din medii cu nivel socioeconomic scăzut prezintă dificultăţi de vorbire. cauzate de lipsa îngrijirilor materne sau relative.

sindromul Edward (trizomie la perechea 16. 16 sau 18). deficienţa mintală este o consecinţă a acţiunii sumate a mai multor factori care acţionează simultan sau succesiv sau de multe ori putem asista la coincidenţa acţiunii a doi factori. fără ca între ei să existe vreo legătură cauzală directă. 15. Anomalia structurală se referă la translocare. de tratament medical şi vor creşte posibilităţile de diagnosticare şi tratare diferenţiată a diferitelor moduri de manifestare ale deficienţei mintale. la absenţa unui/unor cromozomi şi apare ca rezultat al non-disjuncţiei din cursul meiozei. 16 . a) Anomaliile autozomale pot fi numerice sau structurale. extrinseci (exogeni) şi psihogeni (psihosociali). grupaţi în perechi: 22 perechi autozomale şi 1 pereche sunt cromozomii sexuali. Ca exemple de anomalii autozomale legate de număr putem cita: sindromul Down (trizomie la perechea 21). 1. corespunzător. ci se transmit doar particularităţi anatomo-fiziologice care influenţează relaţiile individului cu mediul. adică la transferul unui segment al unui cromozom la un cromozom al altei perechi (sindromul Down – segmentul extracromozomial poate fi ataşat unui element din perechile 13. ca atare.realizarea unor distincţii cauzale între diferitele tipuri de sindroame. Anomalia numerică se referă la prezenţa unui/unor cromozomi suplimentari sau.m. care apoi poate constitui un impediment pentru dezvoltarea normală ulterioară. fiinţa umană deţine 46 cromozomi. cât şi de sex masculin. Influenţa ereditară are însă deseori şi un caracter mai direct asupra dezvoltării psihice. se conturează ideea conform căreia prin ereditate nu sar transmite d. Factorii ereditari-genetici Din studiile referitoare la rolul eredităţii în determinarea deficienţei mintale (d. 21 sau 22) şi la absenţa unei părţi a cromozomului (sindromul Cri-du-chat – absenţa braţului scurt al I.m. pot avea de suferit atât indivizii de sex feminin. Caracteristicile ereditare pot fi considerate fie cromozomiale. cu atât pot deveni mai eficiente măsurile de profilaxie. De asemenea. producând mai întâi un mediu nefavorabil. În alte cazuri o anume cauză poate acţioneze indirect asupra dezvoltării psihice. factori exogeni Etiologia deficienţei mintale prezintă importanţă. Aberaţiile cromozomiale Aşa după cum se ştie.ETIOLOGIA DEFICIENŢEI DE INTELECT Obiectivele cursului: . de multe ori.cunoaşterea de către studenţi a diferitelor cauze care pot să ducă la apariţia unei deficienţe mintale. . Cuvinte-cheie: ereditate. întrucât. Dificultatea stabilirii cauzelor deficienţei mintale rezultă din faptul că.) se desprinde ideea că este dificil să izolăm contribuţia factorilor ereditari de cea a factorilor de mediu. Din studiile existente rezultă că factorii mai des incriminaţi în etiopatogenia deficienţei mintale pot fi ereditari-genetici (endogeni). În cazul în care anomaliile survin în autozomi. anomalii. cu cât se vor cunoaşte mai bine cauzele. fie genetice.

tutun. ingerarea unor medicamente de tipul antibioticelor. II. boala Tay-Sachs. anticonvulsivantelor sau anticancerigenelor poate duce la o serie de malformaţii ale fătului. aproximativ o treime din copiii cu mame alcoolice în timpul sarcinii prezintă FAS. microcefalie. care oferă protecţie în cazul afectării celuilalt. Ca exemple de mozaicism. amintim: sindromul Down (între 2-4% dintre cei care suferă de acest sindrom prezintă şi mozaicism) şi sindromul Klinefelter. fapt care favorizează apariţia deficienţei mintale şi a paraliziei cerebrale. Ereditate poligenică: sindromul Sturge-Weber. Factori exogeni (non-genetici) 1. ţesuturile având o vulnerabilitate crescută. Consumul de alcool. Mecanisme şi principii de ereditate autozomal recesivă: fenilcetonuria. surditate. Cele mai frecvente şi cu consecinţe grave sunt sifilisul congenital. sindromul triplu XXX (feminin). a) Infecţiile materne. care se referă la faptul că o parte a celulelor prezintă anomalii cromozomiale. poate avea influenţe negative asupra fătului. În cazul în care mama fumează este posibil ca fătul să fie subponderal la naştere (sub 2500g). performanţe motorii slabe. a) b) c) d) cromozomului 5). poate determina aşa-numitul sindrom fetal alcoolic. feminin): sindromul Klinefelter şi sindromul XYY (masculin) şi sindromul Turner. probleme cardiace. cu deosebire în primul trimestru. care dacă nu este tratat poate afecta dezvoltarea mintală şi fizică a fătului (creştere întârziată. opacităţi ale corneei. c) Ingerarea de substanţe toxice (alcool. neurofibromatoza. Anomaliile cromozomilor sexuali se referă la non-disjuncţia acestora şi apar câte două pentru fiecare tip de cromomzom (masculin. de asemenea. Mecanisme şi principii de ereditate recesivă legată de sex: sindromul Hunter. hidrocefalia. Factorii prenatali se referă în special la influenţele nocive care apar în primele 3 luni de sarcină şi care pot avea consecinţe dintre cele mai grave întrucât în această perioadă apar şi se diferenţiază organele separate ale fătului. strabism) şi rubeola. coreea Huntington. De asemenea. în timp ce pentru cealaltă parte nu există anomalii. Una dintre cauzele ereditare cele mai frecvente ale d. droguri – heroină. Poate apare şi fenomenul de mozaicism. de exemplu. hipotiroidismul (cretinismul). care poate determina pe lângă un grad de deficienţă mintală variabil.b) c) 2.m. medicamente. 17 . care se traduce prin microcefalie. este legată de cromozomul X al perechii 23 de cromozomi sexuali. prin insuficienta dezvoltare a placentei. deficienţă mintală. galactozemia. diabetul matern prezintă riscuri crescute pentru făt. cecitate. cocaină) în timpul sarcinii. sindromul de X fragil apare mai rar la fete deoarece ele au un cromozom X suplimentar. b) Nutriţia necorespunzătoare a mamei poate afecta dezvoltarea fetală. al cărui capăt inferior atinge unele celule sangvine. Anomaliile genetice sunt determinate prin acţiunea mai multor tipuri de mecanisme: Mecanisme şi principii de ereditate dominant autozomală: scleroza tuberoasă.

Părţile cele mai afectate sunt cortexul. Deprivarea de oxigen poate apare ca urmare a unui travaliu prelungit. care poate determina deshidratare şi apoi hemoragiile craniene. a problemelor respiratorii date de sedarea excesivă a mamei. cerebelul.Enumeraţi factorii perinatali ai deficienţei mintale. a unor infecţii respiratorii severe în perioada imediat următoare naşterii. d) Anoxia. privarea creierului de oxigen pentru 4-5 minute poate determina modificări ireversibile. de aceea. iar pigmenţii biliari care afectează ganglionii bazali pot produce atetoză. 18 . a sufocării cu cordonul ombilical. f) Alte probleme care pot apare se referă la o posibilă hipocalcemie sau hipernatremie netratată în perioada imediat următoare naşterii. Rolul cel mai nociv îl au carenţele afective şi educative. trebuie să li se acorde atenţia cuvenită necesară deoarece acţiunea lor în primii ani de viaţă determină frânarea dezvoltării normale a copilului şi. SIDA. plumb. de obicei medicii recomandă evitarea acesteia la femeile însărcinate. III. Teme: . a dezvoltării funcţiilor psihice. 2. mecanismele de acţiune a acestor factori constau în lipsa stimulării şi activării structurilor morfofuncţionale ale sistemului nervos. cât şi în diverse combinaţii (succesiv sau simultan) în diferite etape determinând diverse forme şi grade de manifestare a deficienţei mintale. Factorii perinatali a) Prematuritatea şi greutatea scăzută la naştere. deşi sunt consideraţi a avea o semnificaţie secundară în apariţia deficienţei mintale. cu excepţia cazurilor în care aceasta este absolut necesară. Poate să apară un grad de deficienţă mintală. Există posibilitatea infestării substanţei cerebrale cu pigmenţi biliari. Factorii psihogeni (psihosociali) Factorii psihogeni. în primul rând. determinând o reducere a posibilităţilor potenţiale de adaptare la mediu. dar în cazurile grave sunt posibile consecinţe nefaste asupra copilului. o formă de spasticitate.d) Expunerea la radiaţii poate fi periculoasă pentru făt. extrem de periculoase pentru dezvoltarea psihică. 3. Factorii postnatali a) Leziunile cerebrale post-traumatice b) Factorii nutriţionali c) Bolile infecţioase din perioada primei copilării: gastroenterita.Care sunt prinicipalele anomalii care pot determina apariţia deficienţei mintale? . implicând mişcări involuntare ale membrelor şi tulburări de limbaj. b) Icterul noului născut este un fenomen obişnuit. d) Intoxicaţiile cu mercur. Aceşti factori etiologici pot acţiona atât izolaţi. putându-se ajunge la leziuni craniene. În mod sigur. ducând la leziuni cerebrale. meningita. c) Incompatibilitatea Rh-ului. tumorile craniene. ganglionii bazali. influenţa factorilor psihogeni va fi mai mare la cazurile de copii care se nasc cu un deficit constituţional. care trec în primii ani prin stadii rapide de dezvoltare şi diferenţiere. encefalita. e) Traumele fizice (acţiunea forcepsului).

COL6A1 responsabilă pentru apariţia tulburărilor cardiace. Există un procentaj de 3-4% la care cauza este determinată de translocare robertsoniană. în această situaţie doar o parte dintre celule va fi afectată. depistare. din cauza unei erori în diviziunea cromozomială în dezvoltarea embrionară. această porţiune fiind denumită “regiune critică”. director al unui azil pentru copii cu deficienţă mintală din Surrey. Dintre acestea se pot aminti: . alături de o schemă terapeutică de intervenţie Cuvinte-cheie: trizomie. oul fertilizat poate avea numărul corect de cromozomi. mozaicism.DYRK ce determină apariţia deficienţei mintale. De exemplu. restul vor avea set cromozomial normal.SINDROAME ÎN CARE ESTE PREZENTĂ DEFICIENŢA DE INTELECT Deficienţa de intelect însoţită de anomalii cromozomiale SINDROMUL DOWN Obiectivele cursului: . dar. oul fertilizat având 3 cromozomi 21. Anglia. ci mai degrabă este formată din mai multe arii care nu sunt neapărat alăturate. Unele cercetări au dus la concluzia că doar o mică parte din cromozomul 21 trebuie să fie triplată pentru a obţine efectele observabile în sindromul Down. unele celule dobândesc un cromozom 21 în plus. un individ cu sindrom Down cu mosaicism va avea 46 cromozomi în unele celule şi 47 în altele. având material genetic normal. fără semne de boală. 19 .trecerea în revistă a tuturor caracteristicilor unui subiect cu acest sindrom. 13. . dar unul este lipit de un alt cromozom (de obicei. . Mozaicismul apare la 2-4% din cazuri. Cromozomul 21 poate să conţină 200-250 gene. particularităţi fizice. Ca urmare.Superoxide Dismutase (SOD1) responsabilă de îmbătrânirea prematură şi de funcţionarea redusă a sistemului imunitar. În general. Se estimează că doar un procent mic dintre ele pot produce trăsăturile existente în cazul sindromului. aceasta nu este doar o mică pată izolată.realizarea unui profil concret al unui caz cu sindrom Down. Părintele este purtător. A fost descris pentru prima dată în 1866 de Langdon Down. Aproximativ la o treime sau la jumătate din cazuri translocarea se transmite de la unul din părinţi. el a realizat pentru prima dată distincţia dintre copiii cu cretinism (care s-au dovedit a suferi de hipotiroidism) şi cei pe care el i-a denumit “mongoloizi” datorită formei specifice a ochilor acestor persoane. Doar în 1959 Jerome Lejeune şi Patricia Jacobs au determinat cauza apariţiei sindromului – trizomia – existenţa a doi cromozomi 21. . profil cognitiv Sindromul Down constituie o formă uşor de diagnosticat deoarece deficienţa mintală este evidentă şi este însoţită de anumite anomalii anatomo-morfologice cu caracter tipic. în acest caz fiind prezenţi trei cromozomi 21. cu diferenţa că un cromozom 21 este ataşat de un alt cromozom. 14 sau 22). fiind unul din cromozomii cu cele mai puţine gene.

o enzimă a lacrimilor care acţionează ca antiseptic. microcefal. b. Particularităţile fizice şi senzoriale ale indivizilor cu sindrom Down Sunt prezente de la naştere şi se accentuează cu vârsta. Testele “screening” între săptămânile 14-16 de sarcină: se determină din sângele matern alpha-fetoproteina.În populaţia europeană incidenţa generală este de 1:700. indivizii cu sindrom Down nedepăşind. Ochii sunt implantaţi în general la o distanţă mai mare între ei decât cea normală. regăsindu-se la toate rasele. fenomen denumit acrocianoză. Nasul este gros. Bolta palatină este în mod frecvent înaltă. Este posibilă apariţia conjunctivitei cronice datorită absenţei lizozimei. asimetrice. Părul tinde să fie uscat. contribuind la determinarea aspectului statural. Incidenţa este crescută la copiii cu mame în vârsta de peste 40-45 ani. Depistarea prenatală a sindromului Down Există o serie de metode prin care sindromul Down poate fi detectat în timpul sarcinii: a. Craniul copiilor cu sindrom Down este mic. iar cele care apar variază în funcţie de gravitate. aspră. înălţimea de 1. nelobate sau cu lobul aderent. În general pielea sa este uscată. în general. globii oculari sunt mici. Membrele sunt scurte. iar la periferia irisului se observă. ea prezintă o suprafaţă foarte fisurată. Uneori limba este lată şi hipotonă şi iese din cavitatea bucală. cu narine largi. Amniocenteza se efectuează în jurul săptămânii 15-16 şi presupune extragerea unei mici cantităţi din lichidul amniotic. Urechile sunt mici. Pupilele sunt excentrice. Hipotonia este de asemenea frecventă. Gura este mică. de formă ogivală. hCG (human chrionic gonadotropin) şi estriolul neconjugat. nişte pete albe sau cenuşii. fin şi în egală măsură pielea capului. iar frecvenţa sa nu este legată de localizarea geografică. lăţit. a anomaliilor maxilare şi a dinţilor determină realizarea unei vorbiri greu de înţeles. palatul îngust. deformaţi. plată. Trebuie precizat însă faptul că nu toate trăsăturile sunt prezente la fiecare caz. de obicei. Rezultatul acestor determinări împreună cu vârsta mamei ne permite estimarea riscului apariţiei sindromului. Faţa este rotundă. Testele diagnostice se aplică dacă testările amintite trezesc suspiciuni. Dinţii apar cu întârziere. Creierul este simplu ca structură şi subponderal. alopecia fiind destul de frecventă. putând determina adoptarea unor posturi anormale. nereliefată şi lăţită. Gâtul este în general scurt şi gros şi în această situaţie capul pare a fi implantat în torace. care conţine şi celule fetale. anormali ca mărime şi aliniere. fapt pentru care gura este în permanenţă întredeschisă. limba este caracteristică deoarece din cauza hipertrofiei papilelor circumvalate.50m. Noul-născut cu sindrom Down poate avea picioare şi mâini albastre pentru o scurtă perioadă (până la câteva zile). cu diametrul anteroposterior micşorat (brahicefal) şi cu protuberanţa occipitală puţin conturată. sunt laţi. abdomenul tinde să fie 20 . ceea ce adăugat la particularităţile limbii. fantele palpebrale sunt oblice cu marginile extreme ridicate în sus (mongoloidiene).

În cazul a 5-10% dintre subiecţii cu sindrom Down pot apare crizele de epilepsie. Acestea sunt mai frecvente în două perioade de vârstă: în primii 2 ani de viaţă. Există o serie de probleme musculosecheletale de tipul instabilităţii atlantoaxiale. care pot determina o suprastimulare electrică sau modificări cantitative ale neurotransmiţătorilor. constipaţie.protuberant şi cu hernie ombilicală. altele îşi au originea în absenţa echilibrului între procesele excitatorii (excitabilitatea crescută a celulelor nervoase) şi inhibitorii sau în unele anomalii strucurale ale creierului. în special hipotiroidism. care poate fi prezent încă de la naştere (congenital) sau poate să se manifeste mai târziu (dobândit). unor luxaţii ale şoldului care apar de obicei între 3-13 ani. cu talpa piciorului plată şi cu degete mici. iar degetul mic este curbat spre interior. Mâna este lipsită de supleţe. degetul mare este aşezat mai jos decât normal. pot să apară şi deficienţe vizuale mai ales în primii ani de viaţă. Pot apare şi probleme legate de circulaţia sangvină. la aceşti subiecţi (10%) apare riscul unei leucemii tranzitorii. putând fi rezolvată chirurgical. care uneori nu afectează starea de conştienţă sau sub forma crizelor de tip “grand mal”. care implică întregul corp. mulţi dintre bbaţi sunt infertili. tonus muscular scăzut. În 15-20% din cazuri apar disfuncţii ale tiroidei. acestea având şi dimensiuni mai mari decât cele normale – macrocitoză. care poate să dispară de la sine în câteva săptămâni sau luni. Membrele inferioare sunt scurte. o creştere a glandei tiroide. În aceste condiţii. Trebuie menţionat faptul că nici una din trăsăturile amintite nu apar în mod exclusiv la indivizii cu sindrom Down. în unele cazuri. caracterizat printr-o reducere a metabolismului bazal. 21 . De asemenea. ele se pot manifesta sub forma unor spasme infantile. Unele crize sunt asociate cu problemele cardiovasculare. cataracta este prezentă la 3% din cazuri. iar mamele afectate care au născut au avut mai mult de 50% din sarcini afectate. unei instabilităţi ale rotulei. de compoziţia sângelui. la nou-născutul cu sindrom Down apare un număr mai mare de globule roşii. scoliozei. de exemplu. sunt indicate testele audiologice şi diferite investigaţii pentru uşurarea măsurilor terapeutice. Sunt recomandate investigaţii şi analize ale sângelui din 6 în 6 luni pentru urmărirea evoluţiei tulburării. datorită unei dezvoltări diferite a componentelor urechii. În privinţa tratamentului a fost propusă înlocuirea hormonului tiroidian cu tiroxină sintetică. Dezvoltarea sexuală se face în general întârziat şi cu probleme. De aceea. administrată în proporţie strict controlată. adică între prima şi a doua vertebră a gâtului. De exemplu. Pe lângă problemele auditive. Problema care se pune este riscul apariţiei unei noi leucemii în primii 5 ani de viaţă. datorită existenţei unui număr mai mare de leucocite şi a unor leucocite imature. în mod izolat ele putând apare şi la alte cazuri de deficienţi mintali sau chiar la normali. miopia sau hipermetropia. dar pot apare şi strabismul. piele uscată. se poate afirma că numai combinarea mai multor trăsături morfologice plus deficitul intelectual conduc la conturarea tabloului sindromul Down. degetele sunt scurte. apare mai frecvent la bebeluşi cu sindrom Down. Studii recente indică faptul că 66-89% dintre copiii cu sindrom Down prezintă o pierdere de auz mai mare de 15-20 dB într-un an. o creştere şi dezvoltare încetinite. Hipotiroidismul congenital. crize urmate de obicei de perioade de somn şi la vârsta adultă 20-30 ani sub forma “grand mal”.

atenţia acordată problemelor de sănătate. Există un acord asupra faptului că dezvoltarea cognitivă înregistrează un declin pe măsură ce copilul creşte. Majoritatea studiilor relevă că scorurile la testele de inteligenţă sunt mai scăzute odată cu înaintarea în vârstă. Încetinirea în dezvoltare este pusă şi pe seama efectelor cumulate ale unei învăţări slab motivate şi a eşecurilor repetate în valorificarea noilor deprinderi cogntive. a rezistenţei scăzute faţă de infecţii şi faţă de schimbările de temperatură. O a doua categorie de cercetători vorbeşte de un stil de învăţare “contraproductiv” ale cărui caracteristici ar fi: . dar mai încetinită şi pe de altă parte. raţionament deficitar). În 22 . în 1929. statisticile arată că 50% dintre cei cu sindrom Down nu trăiau mai mult de 5-6 ani datorită infecţiilor respiratorii şi a problemelor cardiace care sunt destul de frecvente. folosirea mai puţin eficientă a strategiilor de rezolvare a problemelor. durata vieţii acestor persoane a mai crescut. mediul familial. accesul la serviciile de intervenţie precoce. însă copilul cu sindrom Down are mari dificultăţi de a trece de la un stadiu la altul. unii atingând chiar şi vârsta adultă. Caracteristică pentru adulţii cu sindrom Down este îmbătrânirea prematură. Intervin însă şi alţi factori care joacă un rol important în facilitarea sau împiedicarea progresului individual: moştenirea genetică.m. . Există opinii diferite cu privire la dezvoltarea sistemului cognitiv al copilului cu sindrom Down. putând varia între 30 şi 80. Prima ipoteză este susţinută de cercetări care arată că secvenţele senzoriomotorii sunt similare celor întâlnite la copiii obişnuiţi.semne ale instabilităţii în dezvoltare (pierderea deprinderilor achiziţionate anterior).În privinţa expectanţei de viaţă. Dezvoltarea cognitivă a copilului cu sindrom Down Nivelul intelectual al copiilor cu sindrom Down este relativ scăzut. accesul la grădiniţă şi şcoală. media de viaţă a persoanelor cu sindrom Down era de 9 ani. în trecut. În prezent. . astfel încât ele să se evidenţieze în dezvoltare. Gândirea acestor copii păstrează şi la vârsta adultă un pronunţat caracter concret cu posibilităţi minime de generalizare şi cu o pronunţată tendinţă spre stereotipie. sindromul Down nu este singura cauză a deficienţei mintale. . că dezvoltarea acestor persoane diferă semnificativ de cea normală. În plus. prezenţa serviciilor de sprijin familial. rezultând astfel diferenţa de QI. Acest lucru poate fi explicat prin aceea că progresele acestor copii deşi există. de multe ori înainte sau în jurul vârstei de 40 ani pot să apară simptome asemănătoare cu cele ale sindromului Alzheimer (pierderea memoriei. incapacitatea de consolidare a noilor deprinderi. a marii fragilităţi a sistemului respirator.dificultatea legării informaţiei într-un tot unitar. Prin el însuşi.folosirea frecventă a strategiilor de evitare când se află în faţa unor provocări cognitive. sunt mult mai lente faţă de cele ale copiilor normali. De exemplu. Se consideră astfel.refuzul frecvent de a lua iniţiativa în învăţare. dar riscurile apar în mare parte datorită frecventelor anomalii congenitale ale inimii. pe de o parte că aceştia au o dezvoltare normală. în acest sens existând un acord general legat de faptul că dezvoltarea cognitivă nu este fixată la naştere. Se pare că cei mai mulţi prezintă un nivel moderat de d.

iar din această cauză cunoştinţele sunt aplicate greu în situaţii noi. Cu toate acestea. prin gesturi. 23 . Motricitatea este pronunţat deficitară. Primul fiind de importanţă vitală. Uneori se observă o hiperextensibilitate a articulaţiilor. înţelegerea relaţiilor cauzale şi a legilor generale dintre fenomene rămâne incompatibilă. dar vorbirea lor poate fi una telegrafică. În legătură cu limbajul copiilor cu sindrom Down s-a pus problema măsurii în care acesta este similar sau diferit faţă de normal. Ca urmare. Există argumente recente care atestă că sistemul lingvistic este cu adevărat diferit la copiii cu sindrom Down. Memoria de scurtă durată este limitată şi extrem de fragilă. Unii autori susţin că deoarece copilul cu sindrom Down pare să fie atras în mod deosebit de poeziile pentru copii. Limbajul expresiv este de cele mai multe ori mai întârziat decât cel impresiv. indicând. dat fiind că s-a dovedit existenţa unei corelaţii mari între aceste capacităţi. Sub aspect afectiv. chiar şi după o activitate educativă intensă vorbirea lor este greu înţeleasă de către o persoană care nu este familiarizată. Cu alte cuvinte. vorbirea lor nu reflectă obiectiv nivelul lor de înţelegere. . unul din acestea ar putea fi faptul că dezvoltarea limbajului rămâne în urma altor arii ale dezvoltării. Unele studii au arătat că pot răspunde mai bine sarcinilor care le permit răspunsuri manuale. un ataşament pronunţat şi o mare docilitate faţă de persoanele familiare. pot apare însă puternice reacţii de gelozie datorită infantilismului afectiv.au un repertoriu limitat de strategii de memorare. chiar şi atunci când înţeleg bine întrebările şi soluţiile unor sarcini. Se poate spune aceşti copii au o capacitate scăzută de a memora din trei motive: . neobişnuite. . copiii cu sindrom Down sunt foarte comunicativi. presărată cu greşeli gramaticale şi de sintaxă a propoziţiei. ce le permite efectuarea unor mişcări ieşite din comun. Toate componentele motricităţii sunt întârziate şi cunosc un ritm lent de dezvoltare. iar abilităţile lor pot fi subestimate datorită dificultăţilor care apar în organizarea şi oferirea unor răspunsuri verbale. Se întâlnesc rar cazuri de iritabilitate sau agresivitate. se remarcă o predominare a unei dispoziţii vesele. arătând. decât sarcinilor care solicită răspunsuri verbale.tind să fie persoane care învaţă inactiv când este vorba de memorie.memoria de scurtă durată este insuficientă datorită întârzierilor de limbaj. Memoria este predominant mecanică. ea fiind importantă atât în citire cât şi în calculul mintal. la timpul prezent.aceste condiţii. folosirea poeziilor şi versurilor poate fi o metodă eficientă de învăţare a cuvintelor. spre deosebire de alţi deficienţi mintali. Disfuncţiile de la nivelul memoriei pot explica dificultăţile de însuşire a sensului cuvintelor noi ca şi al cititului. ca şi faptul că unele aspecte ale limbajului par să fie mai întârziate decât altele. care nu poate săşi comunice gândurile şi sentimentele. Mulţi părinţi ai copiilor cu sindrom Down declară că aceştia au o memorie relativ bună de lungă durată. lipsa lui duce la frustrare pentru copil. limbajul se dezvoltă cu întârziere după 3 ani şi rămâne la un nivel scăzut.

Recent. aceasta necesitând deseori şedinţe de consiliere.Anumite trăsături de comportament pot fi doar rezultatul trăirii de timpuriu a unor neajunsuri datorate întârzierilor în dezvoltarea mersului şi a limbajului sau a unor atitudini negative ale unor adulţi sau copii. ajungându-se deseori la o devalorizare a propriei persoane cu implicaţii în sfera comportamentală. Motivele schimbărilor în activitate. în şcoli şi grădiniţe obişnuite în care să beneficieze însă de un ajutor suplimentar din partea unui profesor de sprijin. mai ales dacă acestea au loc brusc şi inexplicabil. Se pune accent pe calitatea îngrijirii pe care copilul o primeşte în familie. instituţionalizarea având un efect negativ. pe cât posibil. Familia este extrem de importantă pentru aceşti copii. informaţia este relativ limitată şi contradictorie cu privire la succesul pe termen lung al acesteia. s-a sugerat faptul că unii copii cu sindrom Down pot beneficia de tratament medical ce include suplimente de amino-acid şi medicamente de tipul Piracetamului (un drog psihoactiv care poate să îmbunătăţească într-o oarecare măsură funcţionarea cognitivă). La acestea se adaugă şi greşelile în educaţie de tipul unui comportament hiperprotector din partea părinţilor sau a altor persoane din anturaj. Intervenţia în cazul copiilor cu sindrom Down În ceea ce priveşte suportul psiho-social acordat copiilor cu sindrom Down există programe care propun integrarea acestora. în obiceiurile cotidiene sau în rândul persoanelor din anturaj trebuie explicate cu multă grijă. - Teme: Care sunt caracteristicile limbajului copiilor cu sindrom Down? Care sunt complicaţiile care pot surveni în cazul indivizilor cu sindrom Down scurtând expectanţa de viaţă a acestora? Aplicaţii: Realizaţi un studiu de caz al unui copil cu sindrom Down. Deşi s-au efectuat multe studii care au urmărit evaluarea efectelor intervenţiei timpurii pentru copiii cu sindrom Down. Mulţi copii cu sindrom Down pot fi profund afectaţi dacă au loc schimbări ale unor oameni sau lucruri cu care s-au obişnuit. 24 .

fie un spermatozoid cu doi X şi un Y. O mică parte sunt diagnosticaţi în adolescenţă. Mulţi bărbaţi trăiesc fără a şti sau a suspecta măcar existenţa unui cromozom suplimentar. O altă perioadă propice diagnosticului este momentul în care copiii încep şcoala. Deşi cauza sindromului. împreună cu colaboratorii de la Spitalul din Boston un raport referitor la nouă bărbaţi cu glande mamare dezvoltate. adolescenţa sau la vârsta adultă (ca rezultat al testării infertilităţii). Harry Klinefelter. Sindromul apare doar la băieţi. În copilărie. În mod ocazional. Sindromul Klinefelter este una din cele mai cunoscute anomalii cromozomiale legate de cromozomii sexuali. mulţi băieţi au fost diagnosticaţi înainte de naştere. cu testicule mici şi cu inabilitatea producerii de spermatozoizi. I. a subiecţilor la care apar aceste sindroame Cuvinte-cheie: cromozom. prin amniocenteză. a citirii şi a scrierii. pubertate. care în 1942 a publicat. învaţă să meargă mai 25 . cercetătorii au descoperit că bărbaţii cu sindrom Klinefelter au un cromozom X suplimentar. mulţi specialişti preferă o altă denumire pentru acest sindrom: “băieţi XXY”. În privinţa etiologiei acestui sindrom. bebeluşii XXY diferă puţin de alţi copii de aceeaşi vârstă.SINDROMUL KLINEFELTER. copilăria timpurie. Ei au tendinţa de a-şi începe viaţa ca bebeluşi “cuminţi”. nesolicitanţi. Numele provine de la cel care l-a descoperit. Una dintre acestea ar fi o vârstă prea înaintată a mamei. este de presupus că unii dintre ei vor creşte şi vor dezvolta sindromul descris de Klinefelter. adolescenţă. O serie de cercetări recente au demonstrat că în jumătate din cazuri cromozomul suplimentar provine de la tată. este conceput un individ cu structura XXY. prin probe de sânge. liniştiţi. Tabloul clinic este diferit în copilărie şi la pubertate. neschimbând material genetic. Dr. cu o frecvenţă de 1 la 500 până la 1 la 1000. Unul dintre geneticienii universităţii din Cleveland. să prezinte dificultăţi de învăţare a vorbirii. Din acest motiv. În anii ’50. pe baza unor caracteristici specifice. cromozomii X nu devin pereche şi . Pentru confirmarea diagnosticului se realizează un cariotip. subţiri. La vârsta preşcolară. un cromozom sexual suplimentar este foarte răspândită. SINDROMUL TURNER Obiectivele cursului: . caracteristici sexuale secundare. timizi. se poate afirma că nu este deloc clară. aceasta se face în următoarele perioade ale vieţii: înainte sau imediat după naştere. în momentul în care creşterea excesivă a sânilor îi conduce la examinări medicale. În ultimii ani. adolescenţă. ei pot să fie rezervaţi. oarecum pasivi şi timizi. producând fie un ovul cu doi X.recunoaşterea. iar dacă un spermatozoid cu XY fertilizează un ovul cu un singur X sau un spermatozoid Y întâlneşte un ovul cu doi cromozomi X. XXY în loc de formula obişnuită XY. sindromul ca atare – setul de simptome şi de caracteristici care poate să rezulte – este neobişnuit. de asemenea cromozomul X şi Y. Băieţii XXY pot să fie înalţi. uneori chiar prea pasivi. Un pediatru de la Universitatea din Colorado afirma că nu se referă niciodată la nou-născuţi ca având acest sindrom. rezultatul este mişcarea lor independentă către aceeaşi celulă. În ceea ce priveşte diagnosticarea. Hassold explica faptul că în unele cazuri.

având şi un oarecare grad de deficienţă mintală (de obicei uşoară). deoarece există o oarecare predispoziţie pentru unele infecţii ale aparatului auditiv. cunoscută sub numele de ginecomastie. la aproximativ 15 ml. iar psihic sunt în general în urma copiilor de aceeaşi vârstă. spunându-le că ar putea să facă ceea ce li se cere dacă ar încerca. băieţii XXY intră la pubertate cu o dezvoltare apropiată de normal. Mulţi dintre ei vor suferi o creştere a sânilor. Adolescenţa poate fi o perioadă foarte dificilă pentru băieţii cu XXY şi familiile lor. de abilitatea de exprimare în cuvinte a ideilor. mulţi adolescenţi. Părinţii băieţilor cu XXY sunt uneori îngrijoraţi de posibilitatea manifestării unor tendinţe homosexuale. În general. În privinţa aspectului fizic ei prezintă o talie înaltă. în general. tind să se refugieze în reverie. Ca urmare. în special la cazurile care au fost diagnosticate în adolescenţa timpurie sau târzie. Mulţi dintre copiii cu XXY sunt atât de liniştiţi încât ajung deseori să fie neglijaţi. părinţii pot să le ofere un ajutor specializat de la o vârstă cât mai fragedă. forme defensive de timiditate. îngrijorarea fiind însă nefondată. aspect care se regăseşte deseori şi în cazul vorbirii. Ceea ce este caracteristic pentru aceşti subiecţi este o lipsă a interesului faţă de sex. de la un volum de aproximativ 2 ml. aspect care nu face decât să sporească eventualele probleme de limbaj. asemenea cazuri necesită consiliere psihologică şi rezolvarea cât mai timpurie a dificultăţilor de învăţare. pe măsură ce timpul trece. volumul testiculelor rămâne la valoarea de 2 ml. acest aspect poate fi remediat în multe cazuri prin injecţiile regulate cu testosteron. capacitatea lor de receptare a limbajului şi de înţelegere este apropiată de normal. prin dezvoltarea unui puternic complex de inferioritate sau prin aderarea la unele grupuri de delincvenţi. Majoritatea sunt timizi. testiculele cresc gradat în dimensiuni. Dar. Unii pot să reacţioneze printr-o uşoară alunecare spre depresie şi izolare.târziu decât alţi copii. În unele cazuri. Profesorii nu îşi dau întotdeauna seama de existenţa problemelor de limbaj şi îi etichetează ca fiind leneşi. 26 . apelând la pediatru. iar potenţa sexuală este redusă. liniştiţi. logoped pentru corectarea şi îmbunătăţirea capacităţilor lingvistice. În unele cazuri. nu mai reuşesc să ţină pasul cu ceilalţi. nereuşind să producă suficient hormon sexual – testosteron. pot să nu fie la fel de puternici. La băieţii XXY. combinată cu dificultăţile de învăţare pot să determine o stimă de sine scăzută. Alţii pot achiziţiona limbajul la vârstă normală şi să nu întâmpine dificultăţi până în momentul începerii şcolii. băieţii XXY sunt relativ cuminţi în clasă. De aceea. copilul reuşind să vorbească abia în jurul vârstei de 5 ani. rămânând mereu în urma celorlalţi. Absenţa aspectului atletic şi inabilitatea folosirii corecte a limbajului în diverse situaţii sociale poate să ducă la o izolare de colegii de vârstă. La adolescenţii normali. Subiecţii XXY prezintă. musculatura este slab dezvoltată. Cu unele excepţii. dornici să fie pe placul profesorului. Părinţii trebuie să fie atenţi şi la auzul copilului. moment în care apar dificultăţile de citire. deoarece lipsa forţei şi agilităţii. În schimb. gândurilor şi emoţiilor. întârzierea apariţiei vorbiriipoate fi mai severă. deşi mai înalţi decât media. pilozitatea este foarte slab dezvoltată şi dispusă topografic tipic feminin. dificultăţi legate de limbajul expresiv. şoldurile sunt late de tip feminin. În legătură cu dificultăţile de vorbire (în special dacă nu apare comunicarea prin cuvinte simple până la 18-24 luni). Dar în momentul în care sunt confruntaţi cu un material pe care îl consideră dificil. testicule mici. să nu li se mai simtă prezenţa. Se estimează că doar 10% dintre cei cu XXY necesită intervenţie chirurgicală în această privinţă.

În privinţa caracteristicilor acestui sindrom. La pacienţii cu cariotip 45X. fiind unul dintre cele mai cunoscute sindroame legate de aberaţii cromozomiale. subiecţii care sunt pregătiţi pentru începerea tratamentului. unele celule ale organismului masculin prezintă un cromozom X suplimentar. o abilitate de concentare crescută şi o îmbunătăţire a relaţiilor interpersonale. Răspunsul la acest tratament variază de la un individ la altul. fie în viaţa adultă. subiecţii cu XXY prezintă un risc mai ridicat de a manifesta tulburări ale imunităţii. tiroidita. În plus. Cea mai mare parte a sarcinilor în care este vorba de cariotipul 45X se întrerup spontan fie prin avort. cele mai obişnuite probleme care pot să apară fiind diabetul. Alte beneficii ale tratamentului pot să constea într-o nevoie mai redusă de somn. putând fi uneori agresivi sau chiar violenţi. Ocazional. cea mai obişnuită fiind cea de tip XY/XXY mozaic. sindromul Turner se referă la o persoană cu fenotip feminin al cărei cariotip relevă prezenţa unui singur cromozom X sau o modificare a structurii unuia dintre cei doi cromozomi X. degete scurte la membrele superioare şi inferioare şi rotiri anormale ale articulaţiilor mâinii şi cotului. Un program regulat de injecţii va spori forţa şi dimensiunea masei musculare şi va facilita creşterea părului facial şi corporal. de exemplu. În afara acestor schimbări fizice. trebuie să consulte un endocrinolog care să aibă experienţă în domeniu. Pe măsura dezvoltării unui aspect mai masculin. subiecţii care nu primesc injecţii cu testosteron pot să dezvolte osteoporoză în viaţa adultă. Tratamentul cu testosteron este prevăzut a fi început în momentul intrării în pubertate. Acesta apare la fete cu o incidenţă de 1:2500. testosteronul poate să determine şi modificări psihologice. Acest sindrom este determinat de absenţa unui set de gene (SHOX) ale braţului scurt al unui cromozom X. În cazuri mai rare. majoritatea (95%) subiecţilor prezintă o talie mică. iar restul sunt de tpi normal XY. care este importantă pentru creşterea în lungime.45 m. dar pentru a asigura un maxim de beneficii. în parte datorită absenţei genei SHOX. înainte de o renuţare completă la acest aspect.Majoritatea bărbaţilor cu XXY nu produc suficienţi spermatozoizi pentru a deveni părinţi. Creşterea este atenuată încă din perioada intrauterină. Această valoare poate să 27 . fie în adolescenţă. la aproximativ două treimi le lipseşte cromozomul X patern. Această structură le permite uneori subiecţilor să fie fertili. II. dar se recomandă în general o testare prealabilă. aspecte care se tratează medical. auto-încrederea băieţilor cu XXY poate să crească. iar la vârsta adultă înălţimea medie a acestor persoane este de 1. În privinţa duratei de viaţă aceasta poate fi normală. În acest caz. În privinţa eventualelor complicaţii medicale. Sindromul Turner a fost descris pentru prima dată de cărte Henry Turner în 1938. fie prin moartea fătului. pot să apară variaţii cromozomiale numerice. nu este însă cunoscută măsura în care aceşti indivizi sunt agresivi ca natură sau în care unii indivizi cu comportament extrem ajung în atenţia specialiştilor tocmai pentru că sunt agresivi. mulţi devin mai energici şi nu mai prezintă atât de multe schimbări bruşte de dispoziţie. Absenţa acestei gene poate explica şi unele trăsături ale scheletului. Ca urmare. un individ poate să posede un cromozom X suplimentar şi unul Y suplimentar. Literatura medicală descrie bărbaţii XXYY cu un retard mintal uşor până la moderat.

ca rezultat al malformării vertebrelor cervical. de obicei. o vezică urinară cu funcţionare deficitară). gâtul este scurt şi palmat. hipoplastice şi hiperconvexe. apărând însă riscul apariţiei unor formaţiuni cheloide. Multe persoane prezintă şi tensiune arterială ridicată. care pot fi cauterizaţi. în măsura posibilului. de ambliopie şi de cataractă. Otita medie seroasă se întâlneşte deseori la persoanele cu sindrom Turner. sarcinile sunt extrem de rare şi sunt asociate. care contribuie la aspectul statural. diferite paralizii oculare. De asemenea. intoleranţă la frig. fie că este vorba de cel insulino-dependent fie de cel în care nu se administrează insulină. Se pare că muşchii multor persoane cu acest sindrom nu folosesc în mod eficient glucoza. deşi nu constituie o problemă clinică. care poate să apară şi în copilărie. dar nu toţi indivizii cu sindrom Turner răspund la un astfel de tratament. În unele cazuri. Acest tratament este folosit şi în scopul protejării 28 . Aceste trăsături pot fi consecinţa unei obstrucţii a sistemului limfatic în cursul dezvoltării fetale. la aceste aspecte se adaugă numeroase anomalii dentare.crească dacă este administrat un tratament cu hormon de creştere în copilăria timpurie. precum şi un posibil daltonism. Acest aspect poate fi rezolvat chirurgical odată ce a fost diagnosticat. Acest fapt este considerat un rezultat al obstrucţiei sistemului limfatic care comprimă aorta în dezvoltare în cursul vieţii fetale. De obicei este vorba de hipotiroidism. printre care dinţi supranumerari. La fetele cu sindrom Turner. Faţa are aspect bătrânicios. Mâinile şi picioarele pot fi umflate la naştere şi pot prezenta unghii moi. acest fapt contribuind la apariţia diabetului. Majoritatea femeilor cu sindrom Turner se confruntă cu disfuncţii ovariene încă din copliăria timpurie şi de aceea nu ajung la vârsta pubertăţii în acelaşi timp cu alte persoane. hipertensiunea poate fi rezultatul constricţiei aortice sau anomaliilor rinichilor (existenţa unui singur rinichi în formă de copită. La adulţi este posibilă pierderea auzului ca urmare a otosclerozei. Inserţia cefalică a părului are forma unui trident inversat. Cele mai obişnuite probleme ale ochilor sunt legate de un posibil strabism. Unele adolescente pot să ajungă la relativă dezvoltare mamară şi să aibă menstruaţie. cu asimetrie facială şi mandibula constant hipoplazică. care sunt prezente la aproximativ o treime dintre subiecţi. scolioză la 10% din cazuri. foarte cunoscută este frecvenţa afecţiunilor auto-imunologice ale tiroidei. aspect care. S-a constatat faptul că 5-10% dintre fetele cu sindrom Turner prezintă o constricţie severă a principalelor vase sangvine provenite de la inimă. O altă caracteristică este legată de numărul excesiv de negi. creştere întârziată. a problemelor endometriale. înainte de perturbarea totală a aparatului genital. În general. căderea pleoapelor. Incidenţa diabetului zaharat este de asemenea crescută în cazul sindromului Turner. probabil datorită drenajului anatomic slab al urechii medii. în multe cazuri se foloseşte tratamentul cu estrogen-progesteron pentru a determina creşterea sânilor şi pentru rezolvarea. însoţit de scăderea energiei. Din această cauză. Apare hipoplazia mamară şi disgenezia gonadică. dar această dezvoltare poate fi oprită în următorii ani. în sindromul Turner . cu malformaţii şi anomalii cariotipice. piele uscată. se întâlneşte rareori la alţi pacienţi. dând impresia de “figură de sfinx”. Pot să apară şi luxaţii ale şoldului de tip congenital. Foarte puţine femei cu sindrom Turner prezintă o funcţionare ovariană normală până spre vârsta de 20 ani.

audioologice. Teme: . se poate afirma că. se admite că fiecare dintre anomaliile malformative asociate sindromului Turner necesită o atenţie terapeutică specifică. osoase. În privinţa terapiei cu hormoni de tip estrogen. Cu toate acestea. cu excepţia unor indivizi la care anomalia prezintă un cromozom mic în lanţ. al cărei mecanism e prea puţin cunoscut. În privinţa dezvoltării intelectuale. frecvenţa otitelor justifică depistarea şi tratamentul imediat chiar din perioada copilăriei pentru prevenirea hipoacuziei frecvente la adult. Cea mai mare parte a studiilor au ajuns la concluzia că utilizarea hormonilor de creştere are un efect pozitiv. Care este profilul neuro-cognitiv Turner? 29 . Creşterea staturală indusă de aceşti hormoni depinde de doza utilizată. investigaţii renale. Malformaţiile cardio-vasculare şi renale trebuie depistate de timpuriu deoarece morbiditatea cardio-vasculară este destul de ridicată la această categorie de pacienţi. la pacientele care au început tratamentul la 12 ani s-a observat o creştere a stimei de sine şi a încrederii în forţele proprii. deoarece un debut mai timpuriu poate compromite creşterea. utilizarea unor doze mai mari la început. doza şi natura steriozilor sexuali utilizaţi. invariabil. Pentru a compensa această rezistenţă secundară s-au folosit mai multe strategii: debutul precoe al tratamentului. metabolismul glucozei.I. dar accelerarea iniţială a vitezei de creştere este. în majoritatea cazurilor inteligenţa este relativ normală (Q. Această problemă specifică a fost denumită “fenotipul neurocognitiv Turner” şi apare datorită pierderii unor gene ale cromozomului X. S-au făcut astfel încercări terapeutice în ţările occidentale. adăugarea de steriozi sexuali. rezultatele diferitelor încercări terapeutice ce utilizează hormonul de creştere pot fi influenţate de o serie de parametri terapeutici. Hormonul de creştere nu este singura variabilă implicată în rezultatele staturale finale. Din aceste cauze sunt indicate realizarea periodică a unor investigaţii de tipul: dozări hormonale. 90). psihologice. dar beneficiile staturale sunt variabile şi modeste. persoanele cu sindrom Turner pot prezenta dificultăţi în realizarea unor sarcini care necesită coodonare vizuo-spaţială (rotirea mentală a obiectelor în spaţiu). În absenţa unui consens asupra vârstei la care ar trebui să înceapă tratamentul. S-a dovedit faptul că introducerea tardivă a tratamentului are efecte defavorabile din punct de vedere psihologic. interzicându-se însă realizarea de tratamente pe termen lung. care pot fi legate de deficitul de estrogen. în măsura în care şi steroizii sexuali influenţează creşterea şi maturarea osoasă.Caracterizaţi din punctul de vedere al dezvoltării fizice un băiat cu sindrom Klinefelter. De exemplu. fenomen care este foarte des întâlnit la pacientele cu sindrom Turner. creşterea progresivă a dozelor. mergând de la 3 la 9 cm. Obiectivul principal al acestui tratament este creşterea taliei la vârsta adultă şi nu mărirea acesteia tranzitoriu în timpul copilăriei sau adolescenţei.împotriva osteoporozei. În general. Tratamentul cu hormoni de creştere Numeroase studii recente au demonstrat că hormonul de creştere ar accelera dezvoltarea în cazul sindromului Tuner. precum şi difciultăţi de învăţare a matematicii. Astfel. teste de funcţionare a tiroidei. Unele fete sau femei cu acest sindrom pot prezenta dificultăţi legate de memorie şi de coodonarea motorie. urmată de o decelerare. importante pentru dezvoltarea unor aspecte ale sistemului nervos. cardio-vasculare. acesta este indicat să înceapă în jurul vârstei de 12-13 ani.

Cuvinte-cheie: metabolism. enzime. Tabloul clinic se completează ulterior cu: întârziere în achiziţiile psihomotorii. manifestări convulsive. Fenilalanina este transformată în acid fenilpiruvic. 30 . deficienţă mintală.spasticitate. Acest aspect permite diagnosticarea rapidă. dietă Cunoaşterea acestor forme ale deficienţei mintale prezintă importanţă întrucât diagnosticarea timpurie a tulburărilor metabolice şi aplicarea unui regim alimentar previne apariţia deficienţei mintale. picior plat. Sunt caracteristice şi unele particularităţi morfologice: capul mic. Spre vârsta de 6 luni. unii cercetători au atribuit aceste deficite unor anomalii uşoare ale neurotransmiţătorilor. tendinţe destructive. O serie de deficite neuropsihologice ale copiilor aflaţi sub tratament sunt încă investigate. Fenilcetonuria este una dintre cele mai frecvente tulburări de acest tip şi se datorează absenţei unei enzime a ficatului (fenilalanin hidroxilază) care în mod normal transformă fenilalanina (un aminoacid care se regăseşte în alimentele proteice – carne. uscată şi sensibilă. în lipsa aplicării dietei. ouă.DEFICIENŢA DE INTELECT ÎNSOŢIŢĂ DE TULBURĂRI METABOLICE - Obiectivele cursului: Prezentarea câtorva sindroame în care sunt prezente tulburările metabolice Cunoaşterea de către studenţi a procedurilor de diagnosticare a acestora. alimentaţie. S-a constatat faptul că aplicarea cât mai timpurie a unei diete speciale cu alimente din care s-a extras fenilalanina previne apariţia deficienţei mintale. se poate observa pierderea interesului copilului pentru mediul înconjurător. modificări ale tonusului muscular până la rigiditate . pielea fină. dar ceea ce este cunoscut este faptul că femeile cu fenilcetonurie care sunt însărcinate trebuie să menţină un nivel al fenilalaninei între 2-6mg/dL în timpul sarcinii pentru a evita apariţia problemelor la făt. să apară primele probleme: semne de iritabilitate. reflexe osteotendinoase vii. În primele luni copilul pare normal. cataractă. care poate fi găsit în urina acestor copii. pentru ca ulterior. un miros neplăcut specific. care sunt indicate la mai mult de 24 ore după naştere. stereotipii motorii. prin efectuarea unor teste ale sângelui şi urinei. I. hiperactivitate. Această absenţă a enzimei este moştenită în mod autosomal recesiv. unele crize convulsive. Frecvenţa cazurilor de fenilcetonurie variază de la o ţară la alta . Mecanismul prin care concentraţia crescută de fenilalanină determină deficienţa mintală nu este cunoscut. fiind în medie de 1 la 15000. În lipsa acestei enzime în sânge se acumulează fenilalanina care în concentraţie mărită (mai mult de 20mg/dL) dobândeşte un caracter toxic. Tulburările par a fi determinate de gene anormale care împiedică formarea unor enzime necesare metabolismului acestor substanţe. talie mică. eczeme. lapte matern) în tiroxină. precum şi a mecanismelor de evitare timpurie a apariţiei deficienţei mintale. ochii de culoare albastru deschis şi părul foarte blond (90% din cazuri) ca urmare a existenţei unui deficit de tirozină. Nu se poate vorbi de o predilecţie pentru unul dintre sexe. lapte de vacă. dar la mai puţin de 7 zile. Este ştiut însă faptul că există o puternică legătură între concentraţia sangvină a fenilalaninei în copilărie şi coeficientul de inteligenţă.

acestea pot fi: uşoare deficite atenţionale. Tratamentul necesită excluderea galactozei din alimentaţie. precum şi agorafobie. În privinţa complicaţiilor posibile ale fenilcetonuriei. Acest copil a încetat să elimine galactoză prin urină în momentul când produsele lactate i-au fost îndepărtate din dietă. cataractă. majoritatea specialiştilor sunt de părere că aceasta trebuie să continue pe durata întregii vieţi pentru a fi evitate complicaţiile posibile. Copilul cu galactozemie moşteneşte o genă pentru galactozemie de la ambii părinţi. cum ar fi carnea. în băuturi sau în unele vitamine şi medicamente. trebuie eliminat aspartamul. Odată ce creşterea încetineşte. între 6-10 ani. II. Energia necesară şi varietatea în alimentaţie sunt date de folosirea unor produse cu conţinut scăzut de proteine de tipul fructelor. În 1917. fasolea sunt de asemenea restricţionate. Cu toate că majoritatea copiilor sunt cu restricţii încă de la naştere.tulburări de personalitate (inclusiv schizofrenie. există o mare incidenţă a unor 31 . Diagnosticul se stabileşte de obicei în prima săptămână de viaţă prin probe de sânge şi de urină. hrănirea cu lapte matern este posibilă. care pot să interfereze cu activitatea şcolară. În general. Produsele bogate în amidon. prin folosirea alimentelor cu conţinut scăzut de proteine şi alimentele medicale. Dieta necesită eliminarea tuturor alimentelor bogate în proteine. disfuncţionalităţi renale. Majoritatea noilor-născuţi cu fenilcetonurie necesită 40-60mg/kg/zi de fenilalanină dietetică pentru a menţine o creştere normală. Se găseşte în multe alimente îndulcite arificial. leziuni craniene. al legumelor fără amidon. La persoanele care au avut întreruperi ale dietei şi tratamentului pot să apară tulburări mai severe de personalitate. galactozuria era o tulburare metabolică ereditară recunoscută şi era tratată prin eliminarea produselor lactate din alimentaţie. pastelor. în afară de cazurile în care se primesc recomandări stricte în acest sens. mineralelor. unele legume. Galactozemia clasică este o tulburare metabolică genetică rară. adică o dată. imitaţiei de brânză. ouăle. a vitaminelor. Cu toate că galactozemia a fost descoperită la începutul secolului XX. cartofii. care într-o publicaţie de specialitate relata cazul unui copil hrănit cu lapte matern care prezenta dificultăţi de dezvoltare. nivelul fenilalaninei trebuie controlat la intervale regulate. agorafobie) şi nu în ultimul rând. de două ori pe săptămână la nou-născuţi şi lunar în perioada următoare. necesarul de fenilalanină al copiilor mai mari şi al adulţilor poate ajunge la 200-400mg/zi. În trecut se credea că dieta poate fi întreruptă destul de timpuriu. Actualmente. nucile. o deficienţă mintală care poate fi destul de severă. Galactozemia a fost “descoperită” în 1908 de către Von Ruess. fenilalanina fiind una din componentele de bază ale acestuia. Ea este determinată de lipsa unei enzime necesară în metabolismul galactozei (GALT) care transformă galactoza în glucoză. atacuri de panică. gena care o determină a fost găsită abia în 1956. inclusiv pâinea. ficatul şi splina mărite şi galactozurie. În mod obişnuit. lactatele. Acumularea galactozei este dăunătoare pentru organism şi poate produce complicaţii foarte serioase dacă nu este tratată: ficat mărit. Unii pacienţi prezintă probleme psihologice. De asemenea. care sunt purtători. care pot să apară chiar şi în cazul aplicării timpurii a dietei. de organizare şi planificare. Dieta constă în restricţia legată de produsele care conţin fenilalanină şi de suplimentarea altor aminoacizi. de tipul unei stimei de sine scăzute.

Administrarea unei diete timpurii şi de lungă durată (actualmente se consideră că este vorba de întreaga viaţă). Dieta permite includerea majorităţii alimentelor ce conţin proteine cu excepţia produselor lactate. a unor probleme de limbaj. În cazul absenţei dietei. Sachs a recunoscut şi natura familială a tulburării. În jurul vârstei de 2 ani. Alte simptome includ pierderea coordonării. pâinea. ciroză hepatică. prin observarea mai multor cazuri.complicaţii pe termen lung implicând limbajul. Sunt frecvente şi cataractele bilaterale progresive. hepatomegalie. III. tabloul clinic al galactozemiei include manifestări hepatice şi gastrointestinale: letargie. sistemul nervos este atât de grav afectat. În acest context. iar copilul dezvoltă reacţii anormale. inabilitatea progresivă de a înghiţi şi dificultăţi de respiraţie. Numele vine de la Warren Tay. În privinţa incidenţei se estimează că există un caz la 50000. pierzând treptat abilităţile eventual achiziţionate. şi. producând deteriorarea progresivă a acestora. de tipul laptelui şi a derivatelor sale previne nedezvoltarea normală ulterioară. creştere întârziată. fără să fie cazuri mai frecvente la băieţi sau la fete. dezvoltarea psiho-motorie şi capacitatea de învăţare. La vârsta de 3-4 ani. iar pe plan endocrin – unele disfuncţii ovariene. Fără această enzimă un anumit tip de lipidă se acumulează în mod anormal în celule. În general. Iniţial. deshidratare. iritabilitate. devine extrem de apatic. Deosebit de simptomatică este hipersensibilitatea copilului faţă de lumină şi 32 . posibile paralizii. în special în celulele nervoase. anorexie. deşi boala nu este aparentă clinic decât la câteva luni după naştere. câştiguri reduse în greutate. a unor crize de epilepsie. dezvoltarea încetineşte. Primele semne ale bolii Tay-Sachs sunt variate şi pot fi evidente la vârste diferite. copilul pare normal la naştere. carnea. splinomegalie. un oftalmolog britanic care descria în 1881 un pacient cu o pată roşie pe retină şi de la Bernard Sachs. majoritatea copiilor prezintă convulsii şi diminuarea funcţionării cerebrale. dar imediat ce este hrănit cu lapte apar vomitări. apare o pierdere a vederii periferice. dificultăţi de alimentaţie. legumele. suplimente de calciu care să compenseze posibilele carenţe datorate lipsei consumului de lactate. atât timp cât nu conţin galactoză. care constă în excluderea din alimentaţie a produselor care conţin galactoză. o persoană cu galactozemie trebuie să menţină un nivel al galactozei-1-fosfat sub 3-4 mg/100ml. Sunt necesare. Există şi posibilitatea unui diagnostic prenatal prin amniocenteză. Boala Tay-Sachs (idioţia amaurotică) reprezintă o anomalie genetică ce determină o deteriorare progresivă a sistemului nervos central la copii. încât duce de obicei la decese timpurii (5 ani). este frecventă apariţia deficienţei mintale. Copilul suferă un regres evident. Procesul destructiv începe de timpuriu în timpul sarcinii. Sunt acceptate fructele. hipoglicemie. În aceste cazuri. poate apare aşa-numitul sindrom Fanconi cu episoade de vomă. de asemenea. chiar şi în cazul oferirii unei îngrijiri speciale. grăsimile. un neurolog din New York. icter şi simptome de subnutriţie. până la aproximativ 5-6 luni. dulciurile. Această boală este determinată de absenţa unei enzime vitale numită hexosaminidază A (Hex-A). Copilul poate apare normal la naştere. a notat că majoritatea copiilor cu acest sindrom erau de origine evreiască. care pot merge până la opacifierea totală a cristalinului. care a realizat o descriere a modificărilor celulare în cadrul bolii. slăbiciune şi febră inexplicabilă.

în a 16-a săptămână de sarcină. enzimele de tipul Hex-A sunt împiedicate să pătrundă prin sânge în creier. În privinţa tratamentului. care poate semnala absenţa enzimei Hex-A din celulele fetale sau de tipul mostrei de vilozităţi corionice. S-a încercat o terapie de înlocuire a enzimei care lipseşte. Deoarece boala afectează celulele cerebrale care sunt protejate de bariera sangvină. terapie care întâmpină încă numeroase obstacole. singura semnificaţie a faptului de a fi purtător este posibilitatea transmiterii genei inactive. Dacă una sau ambele gene Hex-A sunt active. - Teme: Care sunt mecanismele producerii feniclcetonuriei? Care este dieta indicată pentru evitarea apariţiei deficienţei mintale în cazul galactozemiei? 33 . o tehnică mai nouă. gene care sunt răspunzătoare de enzima Hex-A. Se pare însă că boala Tay-Sachs apare deseori în familii care nu au avut vreun trecut în acest sens. se analizează nivelul enzimei Hex-A prin teste biochimice sau se testează AND-ul în scopul găsirii unor eventuale mutaţii.zgomot. Sunt însă posibile examinări de tipul amniocentezei. Această formă este controlată de o pereche de gene ale cromozomului 15. care permite diagnosticul diferenţial. Manifestarea de bază. o constituie degradarea treptată a vederii până la orbire. oferind posibilitatea întreruperii sarcinii cu riscuri diminuate. se pare că până acum nu există vreo variantă eficientă pentru boala Tay-Sachs. În privinţa identificării persoanelor purtătoare. Purtătorii bolii – cei care posedă o copie a genei inactive împreună cu o genă activă – sunt sănătoşi. acest lucru se poate realiza prin probe de sânge. organismul produce suficientă enzimă pentru a împiedica dezvoltarea în exces a lipidei. ce se face în a 10-a săptămână de sarcină. modificări genetice legate de Hex-A (acest ultim test prezintă unele limite deoarece nu detectează toate modificările genetice posibile).

Deficienţa mintală este prezentă de la naştere şi progresează o dată cu vârsta mergând până la deficienţa mintală profundă (idiot vegetativ). rinichii. boala este frecvent nediagnosticată pentru mult timp. plămânii şi pielea. de formarea unor noduli sclerotici în cortex şi de adenoame sebacee plasate într-o dispoziţie caracteristică de o parte şi alta a nasului luând forma unor aripioare de fluture (fluturele lui Pringle) şi au culoarea gălbuie roşietică sau neagră. 34 . Scleroza tuberoasă complexă (TSC) este o tulburare genetică rară care determină apariţia unor tumori benigne ale creierului sau ale altor organe vitale de exemplu. Ca urmare. Sindromul Sturge-Weber a fost descris în anul 1879 de către Sturge şi completat ulterior de către Weber în anul 1922. crize convulsive. tulburări de comportament Aceste forme au fost descrise de Van Bogaert (1936) sub denumirea de displazii neuroectodermice congenitale. hemipareze. În cazul sindromului Rud este vorba de o deficienţă mintală gravă însoţită de ihtioză. Se consideră că acest sindrom se transmite ereditar şi că apare frecvent în cazurile de consanguinitate. în grade diferite. inima. Scleroza tuberoasă Bourneville se manifestă prin deficienţă mintală însoţită de epilepsie. la care anormalitatea este evidentă imediat după naştere. pornind de Ia originea comună ectodermică a sistemului nervos şi a pielii.sau hemiplegii. Numele provine de la excrescenţele de tip rădăcinos (tuber) la nivelul creierului. iar părul le creşte foarte greu. Deficienţa mintală. este însoţită de pete roşietice sau violacee pe piele (angiomatoză). ochii. indiferent de sex. în scopul facilitării depistării timpurii şi a unei intervenţii precoce Cuvinte-cheie: mutaţii genetice. dar semnele tulburării pot fi subtile. afazie. Pielea acestor copii este uscată. mono. Această boală poate fi prezentă la naştere. Această tulburare afectează 1 din 30000 de nou-născuţi. iar simptomele se pot manifesta mai târziu. epilepsie şi infantilism.FORMELE XERODERMICE ALE DEFICIENŢEI DE INTELECT– SINDROAMELE NEUROCUTANATE - Obiectivele cursului: cunoaşterea caracteristicilor sindroamelor neurocutanate. de culoare galben-cenuşiu şi acoperită cu plăcuţe care cad uşor (ihtioză). Afecţiunea vasculară (angiomatoză) este prezentă nu numai pe piele ci şi în substanţa cerebrală şi pe meninge şi în acest caz apare deficienţa mintală care este însoţită de crize epileptice. care se calcifiază cu vârsta şi devin dure sau sclerotice.

alte simptome comune sunt: crize convulsive. ceea ce înseamnă că boala este purtată de o genă dominantă. mulţi copii nu sunt diagnosticaţi decât mai târziu. Gena TSC1. rinichilor. disfuncţii renale sau pierderi severe de sânge. asemănător cu boala renală polichistică. rinichi. precum şi tulburări de tip obsesiv-compulsiv. asemănătoare cu acneea. se găseşte pe cromozomul 16 şi produce proteina numită tuberină. deficienţă mintală. Totuşi. 35 . pot să crească uneori în aşa măsură încât să provoace durere. nu produc simptome. în 2 treimi din cazuri. pete roşii – angiofibrom facial. Tumorile se pot dezvolta pe orice organ. constituind un indice diagnostic. numai un părinte trebuie să aibă gena pentru a determina apariţia tulburării la copil. Copiii care moştenesc TSC pot să nu prezinte aceleaşi simptome ca şi părintele şi de asemenea gravitatea bolii poate fi mai mare sau mai mică. TSC poate afecta toate sau unele sisteme. anemieri. Gena TSC2. în cursul copilăriei. în combinaţie cu o tomografie computerizată sau imagine de rezonanţă magnetică a creierului. anomalii ale pielii. În privinţa anomaliilor pielii. în eventualitatea sângerării acestora. odată cu apariţia crizelor de epilepsie sau a altor simptome de tipul angiofibroamelor faciale. acestea pot fi extrem de diverse. plămâni şi piele. TSC poate determina apariţia crizelor epileptice (de orice tip) şi grade diferite de deficienţă mintală. multe cazuri apar ca mutaţii spontane. ficatului. frecvente şi unice în TSC. TSC este o anomalie autosomală dominantă. Trebuie de asemenea examinată epiderma cu o atenţie deosebită. În alte cazuri.Scleroza tuberoasă este cauzată de o serie de mutaţii care au loc în două gene (TSC1. arii decolorate pe frunte. Aproximativ 2% dintre indivizii cu TSC prezintă un număr mare de chisturi. având consecinţe destul de grave. Deşi se pare că unii indivizi pot să moştenească boala de la un părinte cu TSC. unde pot să apară tumori. Se regăsesc de obicei în ambii rinichi şi. Poate să fie vorba de pete hipomelanice (albe sau mai deschise la culoare) determinate de absenţa unui pigment al pielii sau a melaninei. Diagnosticul acestei tulburări se bazează pe un examen clinic deosebit de amănunţit. Cu toate acestea. în aceste cazuri funcţionarea renală este compromisă. semnele depinzând de organul lezat. Angiomiolipoamele – excrescenţe benigne formate din celule adipoase şi musculare – sunt cele mai frecvente leziuni renale care apar în TSC. care pot să indice prezenţa tuberilor. dar cel mai adesea apar pe creier (produc deseori tulburări ale vederii. inimă. TSC2). iar pentru ca tulburarea să apară este suficientă afectarea uneia dintre ele. în aceste situaţii. dar sunt utile pentru diagnosticare. tulburări de comportament. chiar pierderea acesteia în cazurile grave şi dureri de cap). comportamente destructive sau autodestructive. în special între 20-30 ani. descoperită în 1993. În afara tumorilor benigne care apar frecvent. Problemele renale de tipul chisturilor sau a angiomiolipoamelor apar în 40-80% din cazuri. dar şi pe examinări ale inimii. Sunt de asemenea frecvente tuburările de comportament incluzând agresivitatea. Cercetătorii sunt de părere că aceste proteine acţionează ca agenţi care reglează proliferarea şi difierenţierea celulară. ADHD. determinând dezvoltarea tumorală. descoperită în 1997 se găseşte în cromozomul 9 şi produce o proteină numită hamartin. în majoritatea cazurilor. În privinţa simptomatologiei. când este transmisă de la părinte la copil. multe dintre acestea nu ridică probleme deosebite.

deoarece TSC este prezentă pe tot parcursul vieţii.În privinţa tratamentului. de tipul tulburării. Tratamentul acestor sindroame neurocutanate depinde de vârstă. în timp ce alţi subiecţi pot prezenta dificultăţi de învăţare şi hiperactivitate. EEG. neurologul. - Teme: Care sunt complicaţiile care pot să apară în cazul sclerozei tuberoase complexe? Cum se manifestă neurofibromatoza I? 36 . Neurofibromatoza II este prezentă la 2-5% din subiecţi. probleme ale musculaturii faciale. În cursul adolescenţei pot apare mici tumori pe iris. deşi există pentru unele simptome. ortopedul. psiholog. care este cea mai frecventă. probleme de echilibru şi dificultăţi de mers. Există două tipuri de neurofibromatoză I şi II. simptomul clasic este apariţia unor pete maroniu deschis pe piele. Este cunoscută ca neurofibromatoză acustică bilaterală şi este caracterizată prin tumori ale nervului cranian VIII. dar este necesară o evaluare permanentă a evoluţiei. în care intervine pediatrul. logoped. incluzând şcolile speciale şi terapiile ocupaţionale îi pot ajuta pe subiecţi să ducă o viaţă cât mai apropiată de normal. În cazuri rare. care se regăsesc deseori pe nervi sau pe diferite organe. Prognosticul pentru indivizii cu TSC depinde de severitatea simptomelor. oftalmologul. care este moştenită de la un părinte bolnav (50% din cazuri). tomografie computerizată. biopsia tumorii sau a leziunii epidermei. În 10-15% din cazuri acestea se vor transforma în tumori maligne. cei cu simptome relativ uşoare pot să ducă o viaţă cât de cât normală. Frecvenţa ei este de 1 la 3000. din moment ce este vorba de boli care durează întreaga viaţă. Unele leziuni ale pielii pot fi abordate chirurgical. imagine prin rezonanţă magnetică. epilepsia. de starea de sănătate. crize de epilepsie. deformări de tip scoliotic ale coloanei vertebrale şi dureri faciale. Sunt asociate tumori benigne ale pielii numite nerufibroame. infecţiile sau tumorile organelor vitale pot determina apariţia complicaţiilor (în special la nivelul rinichilor sau creierului) cu consecinţe severe. În cazul neurofibromatozei I (boala Von Recklinghausen). dureri de cap. examinări oculare. neurofibroame şi pete de culoarea café-au-lait. audiolog. echipa pluridisciplinară formată din kinetoterapeut. Pot fi folosite medicamente pentru tratarea crizelor de epilepsie. de toleranţa faţă de anumite medicamente. genetice. Sunt posibile şi pierderi ale auzului. Deficienţa mintală este prezentă 2-5% din cazuri. acesta este relativ precar. crize epileptice. Această boală poate fi şi rezultatul unei mutaţii genetice noi. indiferent de sex. nefiind ereditară. adolescenţei). Diagnosticul presupune o examinare fizică minuţioasă şi efectuarea unor teste de sânge. chiar cu decesul subiectului. se pune accentul pe tratamentul medical al acestora. Diferite programe de intervenţie. care pot determina pierderi ale auzului (apar până la vârsta pubertăţii. Neurofibromatoza este o anomalie autozomală dominantă determinată de o genă a cromozomului 17.

FORMELE DIZOSTOZICE, ENDOCRINE ŞI NEUROLOGICE ALE DEFICIENŢEI DE INTELECT

-

Obiectivele cursului: Prezentarea unor aspecte caracteristice ale sindroamelor însoţite de deficienţă mintală Realizarea unor profiluri comparative între diferitele tipuri de sindroame

Cuvinte-cheie: cutie craniană, sistem osos, deficienţe motorii, sistem endocrin, neurologie I. Formele dizostozice ale deficienţei de intelect În această categorie sunt incluse acele forme ale deficienţei mintale care sunt însoţite de anomalii profunde ale sistemului osos, predominant de origine endogenă, şi care au un caracter tipic. Una dintre aceste forme o constituie arahnodactilia. Denumirea este dată ca urmare a prezenţei degetelor foarte lungi şi subţiri, atât la mâini cât şi la picioare. Craniul acestora este îngust dolicocefal, cutia toracică este adâncită, iar palatul dur este extrem de înalt. Se întâlnesc în mod frecvent şi anomalii ale coloanei vertebrale sub forma scoliozelor şi a cifozelor. Frecvente sunt şi anomaliile congenitale ale inimii şi ale cristalinului. La aceşti indivizi, deficienţa mintală se remarcă de timpuriu, dar nu este întotdeauna gravă. O altă formă dizostozică o constituie gargoilismul. În aceste cazuri statura copilului este subnormală, cu gâtul şi membrele (în special cele superioare) foarte scurte. Datorită acestei scurtimi a membrelor şi mobilităţii reduse a articulaţiilor, aceşti copii au un mers greoi şi mişcări lipsite de flexibilitate. Craniul acestora este lărgit (exagerat brahicefal) şi cu regiunea occipitală foarte proeminentă. Aceşti indivizi mai prezintă nasul în formă de şa, gură mare, cu limba şi buzele groase, precum şi hernie ombilicală şi abdomen protuberant din cauza ficatului şi a splinei foarte mărite, în unele cazuri pot apărea opacităţi pe cornee. în general, aceşti copii au un aspect bătrâncios. Deficienţa mintală la aceste cazuri poate fi de diferite grade. O altă formă o constituie hipertelorismul. Este o formă rar întâlnită la care caracteristic este faptul că distanţa dintre ochi este exagerat de mare. în unele cazuri extreme ochii au o plasare pe părţile externe ale feţei. Craniul este brahicefalic şi prezintă anomalii ale boltei palatine. Tot în această categorie intră şi sindromul Apert (acroencefalosindactilia). Aspectul specific cranio-facial al acestor cazuri este determinat de sinoslozarea prematură a suturilor şi hipoplazia neregulată a etajului mijlociu. Orbitele sunt îndepărtate şi

37

orientate oblic în jos. Craniul are formă de turn. Nasul este mare şi coroiat (papagal). Bolta palatină este ogivală. La aspectul facial se asociază sindactilia, polidactilia, lăţirea degetului mare şi anomalii oculare (cataractă, atrofie optică, nistagmus). În general deficienţa mintală nu este gravă. Microcefalia, formă dizostozică, poate fi de natură exogenă sau endogenă. În cadrul microcefaliei de natură exogenă intră formele uşoare de microcefalie determinate de factori prenatali de tipul celor infecţioşi, leziunilor cerebrale de la naştere sau unor boli infecţioase din copilăria timpurie (meningită, encefalită). În cazurile de microcefalie endogenă craniul este exagerat de mic şi prezintă o formă bizară, asemănătoare cu un con, având fruntea foarte teşită şi regiunea occipitală foarte puţin proeminentă, iar deficienţa mintală este de obicei gravă. Ceea ce îi distinge pe aceşti indivizi este capacitatea mare de imitare, mişcările vioaie, sfera afectivităţii este relativ dezvoltată, emoţiile sunt vii, mişcările expresive şi variate. În general este considerat microcefal craniul al cărui circumferinţă este mai mică de 42 cm la încheierea procesului de creştere. O altă formă de acest tip este hidrocefalia, care se caracterizează printr-o acumulare de lichid cefalorahidian în cutia craniană şi creşterea presiunii în sistemul ventricular cerebral. În funcţie de momentul apariţiei, se disting hidrocefalia congenitală şi hidrocefalia dobândită. Tabloul clinic este dominat de mărimea perimetrului cranian, care poate atinge valori de două ori mai mari decât cele normale, fruntea este bombată, ochii sunt în apus de soare deoarece peretele superior al orbitei este împins în jos, irisul fiind pe jumătate acoperit de pleoapa inferioară. Pe plan neurologic se constată deficienţe motorii variabile, crize convulsive sau epileptice, iar mersul şi vorbirea apar cu întârziere şi rămân defectuoase. Tulburările psiho-intelectuale sunt pregnante, iar gradul deficienţei mintale variază în funcţie de gravitatea şi momentul apariţiei hidrocefaliei, mergând de la deficienţă mintală uşoară până la forma profundă. Cele mai frecvente forme sunt: hidrocefalia oclusivă şi hidrocefalia aresorbtivă. Hidrocefalia oclusivă se produce ca urmare a blocării lichidului cefalorahidian, datorită unor obstacole la nivelul găurii Monro, a apeduncului lui Sylvius sau a găurii Magendie. Obstacolul se poate produce prin procese patologice exogene şi prin lipsa de dezvoltare a orificiilor. Hidrocefalia aresorbtivă este produsă de împiedicarea resorbţiei lichidului cefalorahidian la nivelul vilozităţilor arahnoidiene.

II. Formele endocrine ale deficienţei de intelect Dintre sindroamele cu o frecvenţă mai mare şi cu implicaţii în dezvoltarea mintală, amintim hipotroidismul, în cadrul căruia apar cretinismul endemic şi cretinismul sporadic.

38

Cretinismul endemic apare în anumite regiuni geografice din cauza concentraţiei insuficiente de iod în sol şi apă. În aceste condiţii dezvoltarea copilului este afectată încă din perioada intrauterină din cauza insuficienţei iodului din organismul mamei, necesar în sinteza hormonilor tiroidieni. Cretinismul sporadic apare fie din cauza nedezvoltării glandelor tiroidiene, fie din cauza degenerării acestora. Cu cât disfuncţia este mai puternică şi mai timpurie, cu atât deficienţa mintală este mai pronunţată. Aceşti subiecţi sunt cracterizaţi printr-o statură subnormală, un craniu mare, pielea gălbuie şi uscată, părul aspru, o protuberanţă a abdomenului şi prin prezenţa herniei ombilicale. Indivizii din această categorie sunt extrem de apatici, au o reactivitate redusă la stimulările din mediu, iar mişcările şi mimica sunt foarte reduse. S-a constatat faptul că diagnosticul timpuriu şi administrarea unor preparate tiroidiene însoţite de vitamina B, duc la unele ameliorări în dezvoltarea psihică şi mai ales în cea somatică. III. Deficienta de intelect asociată unor tulburări neurologice În această categorie putem include sindromul Marinescu-Stogren ia care tabloul clinic este rezultatul unei asocieri simptomatologice neurologice, psihice şi oftalmologice. În cazul sindromului Marinescu-Stogren ataxiaspino-cerebeloasă se manifestă încă din primul an de viaţă prin mişcări involuntare, tremor intenţional, nistagmus, tulburări de echilibru, hipotonie musculară cu hiporeflexie, pareze, paralizii care preced cataracta congenitală bilaterală, care la început este zonală şi apoi avansează spre totală. Deficienţa mintală se manifestă tardiv şi merge de la uşoară până la profundă. Sindromul este însoţit şi de alte anomalii dar care sunt asociate inconstant, cum ar fi: anomalii oculare, scheletice, genitale. Din această grupă mai fac parte şi oligofreniile, la care întâlnim nedezvoltarea unor regiuni din encefal. În aceste cazuri, pe fondul nedezvoltării generale a psihicului se constată şi tulburări ale conduitei, care ţin de regiunile nedezvoltate din encefal.

-

Teme: Cum se manifestă hidrocefalia confenitală? Care sunt tulburările asociate prezente în cadrul formelor dizostozice ale deifcienţei mintale?

39

Modul III EXAMINAREA PSIHOLOGICĂ A DEFICIENŢILOR DE INTELECT Obiectivele cursului: - Prezentarea unor probe care sunt în măsură să evidenţieze aspectele care pot confirma existenţa deficienţei mintale la un subiect - Insistarea asupra necesităţi efectuării unui examen extrem de amănunţit înainte de formularea unui diagnostic. Cuvinte-cheie: diagnostic, examinare, probe Depistarea precoce şi precis conturată a prezenţei deficienţei mintale de orice grad reprezintă o condiţie de bază în vederea realizării unei recuperări adecvate. Investigaţia clinică trebuie să înceapă cu anamneza cazului, care are un rol deosebit în stabilirea cauzei deficienţei mintale, apoi se continuă cu efectuarea unui examen clinic somatic, endocrin (în special teste de funcţionare tiroidiană) şi neurologic. Aceste examinări trebuie completate cu unele investigaţii medicale suplimentare cum ar fi: examenul oftalmologic, O.R.L., E.E.G., tomografie computerizată, studii de imagerie cerebrală şi unele examene paraclinice (citogenetic, biochimic, imunologic). Analiza datelor obţinute prin aceste examinări vor permite stabilirea unui diagnostic medical complet, din care să rezulte caracteristicile şi delimitările precise ale cazului examinat. Examenul psihologic urmăreşte diagnosticarea deficienţei mintale şi se bazează pe o gamă foarte largă de metode şi trebuie să permită formularea unor concluzii diagnostice şi evaluarea posibilităţilor educaţionale. Pentru realizarea acestor obiective, examenul psihologic trebuie să vizeze: dezvoltarea psiho-motorie, nivelul mintal, motricitatea, funcţiile senzoriale şi perceptivmotrice, atenţia, memoria, limbajul, posibilităţile de învăţare, personalitatea şi maturarea psihosocială. Examinarea dezvoltării psiho-motorii urmăreşte stabilirea nivelului de dezvoltare în acest domeniu, sintetizat în coeficientul de dezvoltare, precum şi evidenţierea compartimentelor în care dezvoltarea este deficitară şi a celor în care aceasta este relativ mai bună. În general, examenul psihomotric se realizează la copiii mici între 0-5 ani. Pentru examinarea psihomotricităţii se poate utiliza Scala de dezvoltare psihomotrică Brunet-Lézine, Denver Development Screening Test, Scala Gesell (rezultatul se exprimă sub forma unui coeficient de dezvoltare QD), Scalele Bayley pentru copii între 2-30 luni, care oferă subscoruri în domeniul limbajului expresiv şi receptiv, abilităţii non-verbale de rezolvare a problemelor şi atenţiei susţinute. Examinarea nivelului mintal urmăreşte stabilirea vârstei mintale (V.M.), a coeficientului de inteligenţă (Q.I.), care are ca şi formulă de calcul V.M./V.C. x 100, în care V.C. reprezintă vârsta cronologică, a structurii mintale şi a indicilor semnificativi pentru dizarmoniile cognitive. Pentru examinarea nivelului mintal se pot utiliza Matricile Progresive Raven, Scalele de Inteligenţă Stanford-Binet care include 15 subteste pentru evaluarea a patru domenii: raţionament verbal, raţionament abstract/vizual, memorie cantitativă, memorie de scurtă durată, testul Wechsler (WPPSI-R- Wechsler Preschool and Primary Scale of Intelligence-Revised) pentru copii între 3-7 ani, testul W.I.S.C.-III pentru copii între 6-16 ani.

40

În examinare se pot utiliza probele de acuitate senzorială (auditivă şi vizuală). psihologice: Testul Ozerestzki. Testele care sunt folosite în mod curent sunt Testul Toulouse-Piéron. de decupaj. lateralitatea şi coordonarea. probe de dominanţă laterală Piaget-Ajuriaguerra. care prezintă şi unele leziuni ale S.N. probe de percepţia culorilor. Examinarea motricităţii copilului deficient mintal se poate efectua cu ajutorul unor tehnici neuropsihologice.Coeficientul de inteligenţă nu poate însă reflecta toate aspectele complexe ale inteligenţei. probe de ritm. poate să se îmbrace singur în acelaşi mod cu un copil normal de 4-5 ani. Un copil de 10 ani cu un QI de 40. de tipul dificultăţilor de stabilire a dominanţei laterale. memoria numerelor. echilibrul. întrucât aduce unele informaţii privind motricitatea generală dinamică şi statică. în examinarea motricităţii trebuie să se ţină seama că tulburările motrice depind şi de etiologia deficienţei mintale. percepţiilor de mărime. Interpretarea rezultatelor obţinute prin aplicarea tehnicilor neuropsihologice ne permit să stabilim dacă unele cazuri prezintă tulburări motrice dependente de atingeri sau modificări funcţionale ale sistemului nervos. În examinarea motricităţii trebuie avut în vedere că tulburările motrice se regăsesc întotdeauna ca elemente importante în structura tabloului psihopatologic al copilului deficient mintal. precum şi de structurare spaţio-temporală şi de ritm. cei exogeni. probe de percepţie spaţială.. a spiritului de observaţie şi evidenţierea eventualelor tulburări de atenţie. de exemplu. cu atât nivelul dezvoltării motricităţii este nai scăzut şi tulburările motrice sunt mai frecvente şi mai grave. prezintă şi accentuate insuficienţe motorii. memoria verbală. formă. ci şi de particularităţile motricităţii fine. Examinarea atenţiei vizează stabilirea volumului atenţiei. Bender-Santucci). greutate şi a ritmului şi maturităţii vizual-motrice. Examinarea motricităţii prezintă importanţă deosebită pentru diagnosticarea şi conturarea tabloului deficienţei mintale. proba labirintelor. probe de punctare. Aceasta întrucât pe lângă deficienţele motorii grave care asociate deficienţei mintale fac din copil un deficient complex. memoria de scurtă şi 41 . dexteritatea manuală.C. există o serie de tulburări motrice de tip instrumental care se găsesc în tabloul psihopatologic al deficienţelor mintale uşoare. Examinarea funcţiilor senzoriale şi perceptiv-motrice vizează investigarea funcţiilor auditive şi vizuale. testul Praga. poate sa vorbească folosind propoziţii scurte. Cu cât gradul deficienţei mintale este mai pronunţat. De asemenea. Testele au fost folosite pentru a identifica acei subiecţi care au nevoie de un training special. a posibilităţilor de concentrare. a calităţilor atenţiei. Caracterul instrumental al motricităţii impune examinarea în detaliu a funcţiei motrice înainte de preconizarea unor măsuri terapeutice deoarece metodele utilizate trebuie să ţină seama nu numai de nivelul conceptual global. Examinarea memoriei urmăreşte evidenţierea unor aspecte privind memoria vizuală. tulburărilor care afectează calitatea şi stilul gestului şi tulburărilor praxice referitoare la execuţia actelor intenţionale complexe. Cercetările comparative relevă faptul că în timp ce deficienţii mintali endogeni se prezintă aproape normal pe plan motor şi psihomotor. memoria auditivă. probe de percepţia formei (Bender. În mod obişnuit vârsta mintală constituie un indicator destul de relevant pentru evaluarea maturităţii copilului în ceea ce priveşte deprinderile sociale şi comunicative.

abilităţi de autonomie personală.de lungă durată. Examinarea maturării psihosociale urmăreşte stabilirea nivelului acesteia şi a domeniilor în care maturarea este întârziată.deprinderi ocupaţionale . urmărind şi determinarea potenţialului instructiv-educativ al copilului în cauză. Szondi. a orientării şcolare şi a alcătuirii unui program de recuperare specială. Pentru ca un copil să intre în categoria deficienţilor mintali. Examinarea psihologică diferă în funcţie de vârsta cazului examinat şi de scopul examinării.mişcarea . 42 .ajustare emoţională/prevalenţa dispoziţiei. relevarea unor simptome specifice în funcţie de etiologie. TAT. formei. aplicarea tipului de raţionament adecvat în situaţiile sociale care apar. impulsivitatea. trăsăturile de personalitate.pentru vârsta şcolară şi adolescenţa timpurie: aplicarea abilităţilor academice de bază în activităţile zilnice.responsabilitate socială . toleranţa la frustrare şi tulburările de personalitate. inventarele de personalitate.dezvoltarea neuro-motorie . probe de desen (testul arborelui).sănătate. În cazul în care examenul se efectuează pentru realizarea diagnosticului deficienţei mintale. agresivitatea. În acest sens. teste de memorie vizuală. probe de memoria cifrelor.deprinderi funcţionale (alimentare. afectivitatea.pentru adolescenţa târzie şi viaţa adultă: responsabilităţi vocaţionale. trebuie să apară deficite ale comportamentului adaptativ în cadrul categoriei adecvate de vârstă: . . Examinarea personalităţii vizează stabilitatea emotivă. iar cel psihopedagogic are drept scop determinarea tipului. Pentru examinarea funcţiei mnezice se pot folosi probele de memorie Rey (verbală şi neverbală). Pentru examinarea personalităţii se pot utiliza testele Rorschach.deprinderi de comunicare . abilităţi de comunicare. precizarea structurii mintale şi stabilirea direcţiilor recuperatorii. reacţie la critică .iniţiativa . aceasta trebuie să vizeze maturarea psihosocială.pentru copilăria timpurie: dezvoltarea abilităţilor senzorio-motorii. . Vineland Adaptive Behavior Scale.responsabilitate personală . Leland. socializare. fidelitatea memoriei şi decelarea unor tulburări de memorie. gradului deficienţei mintale. Din aceste examinări rezultă că diagnosticul medical defineşte mai mult parametrii defectului primar. Pentru aceasta se folosesc Scala de Maturitate Socială Gunzburg sau scalele de tip Doll-Vineland. Confruntarea diagnosticului medical cu informaţiile oferite de examenul psihologic permite stabilirea diagnosticului psihopedagogic special şi recomandarea metodelor adecvate de compensare a deficienţilor şi de terapie a acestora. îmbrăcare) . Nihira şi Foster (1967) au analizat şi au izolat 12 arii majore ale comportamentului adaptativ: .activitatea economică . sociale şi tip de performanţă.gradul de socializare al deprinderilor interpersonale . control. Luscher.

o problemă importantă este aceea a plasării deficienţilor mintali în instituţii adecvate consacrate instruirii şi educării acestora. - Teme: Care sunt prinicipalele probe de investigare a memoriei pentru deficienţi mintali? Care sunt ariile comportamentului adaptativ care sunt evaluate pentru stabilirea gradelor de deficienţă mintală? 43 . în funcţie de gradul deficienţei mintale (grădiniţele speciale. căminele-spital pentru cei cu deficienţă mintală profundă). şcoala profesională pentru copiii cu deficienţă mintală uşoară. şcoala ajutătoare. căminele şcoală şi căminele-atelier pentru copiii cu deficienţă mintală moderată şi severă.După realizarea diagnosticului şi a anchetei sociale.

m. Lesser. severi şi profunzi. evoluţia fricilor şi a fobiilor. care nu ajunge la un echilibru terminal al gândirii.Realizarea unui profil cognitiv al unui copil deficient mintal pe baza probelor piagetiene Cuvinte-cheie: construcţie operatorie. Concluziile lui Inhelder privind dezvoltarea cognitivă a d. B.stadiul operaţiilor concrete). M. sarcinile de conservare. percepţia spaţiului.m. succesiv. existenţa unei vâscozităţi genetice şi neterminarea construcţiei intelectuale – au fost reluate de o serie de alţi autori. construcţia operatorie apare inexistentă (în cazul deficienţei mintale profunde) sau neterminată (în cazul deficienţelor mintale moderate stadiul preoperator sau uşoare . Aceste experienţe se referă la permanenţa obiectului.m. dar cu viteze diferite. conform căreia deficienţii şi non-deficienţii parcurg. 1979) au elaborat o ipoteză a unei structuri similare. prezenţa etapelor stadiului senzorio-motor descrise de Piaget şi a subliniat necesitatea includerii tuturor indivizilor în cadrul aceluiaşi continuum de dezvoltare. pot fi interpretate ca şi comportamente normale ale stadiului gândirii la care se găsesc. Alţi autori (Ziegler. în aceeaşi ordine. cercetări care i-au permis elaborarea următoarelor concluzii: . În acest mod.Modul IV PROCESUL ÎNVĂŢĂRII ŞI ÎNVĂŢĂREA OPERATORIE LA DEFICIENŢII DE INTELECT Obiectivele cursului: .m. care confirmă ipotezele lui Inhelder. gândirea relaţională. de asemenea.m. . Odată ce comportamentul unui copil a fost încadrat în teoriile piagetiene. 44 . faptul că unele manierisme ale d. Blakey.m. judecata morală. Unii autori (Sinberg. . Dufoyer) reiau o serie de experienţe privind aspectele specifice ale dezvoltării la d. Weisz.existenţa unui paralelism al procesului de construcţie şi de integrare a noţiunilor de conservare la copilul normal şi deficient mintal. este posibilă afirmaţia conform căreia un copil care a atins o secvenţă de dezvoltare a trecut şi prin etapele anterioare. – dezvoltare caracterizată printr-o viteză de progresie mai scăzută..existenţa unei analogii cvasi-totale între raţionamentul unui grup de subiecţi deficienţi mintali şi mentalitatea egocentrică a copiilor mici. este sau nu capabil de un anumit lucru.existenţa unor oscilaţii para-normale între diferite niveluri de construcţie cognitivă.) este cea a posibilităţii aplicării teoriei piagetiene a dezvoltării stadiale la această categorie de deficienţi. conceptul de număr. Inhelder a realizat primele cercetări în 1943 asupra copiilor deficienţi mintali. În funcţie de gradul deficitului. se poate vedea măsura în care un copil d. permanenţa obiectului Prima problemă care se pune în legătură cu aspectul dezvoltării cognitive la deficienţii mintali (d. studiind un lot de 147 d. Autoarea remarcă. scale. aceleaşi stadii de dezvoltare cognitivă. Woodward a descoperit. posedă sau nu anumite cunoştinţe.

căutarea prin urmărirea unei deplasări invizibile. maşinuţă. Pentru a obţine obiectul. De exemplu. Acest instrument nu oferă un Q. dacă examinatorul este necunoscut. păpuşă) şi posibilele răspunsuri ale copilului. achiziţiilor şi fixărilor sale în cadrul unui stadiu. . A doua scală: Dezvoltarea mijloacelor de obţinere a schimbărilor de mediu dorite cuprinde 4 părţi care testează succesiv dezvoltarea coordonării ochi-mână. care cuprinde 6 scale bazate pe principiul secvenţelor perioadei senzorio-motorii. copilul va trebui să tragă suportul. conceput pentru copii între 0-2 ani. Unul din instrumentele cele mai folosite este Infant Psychological Development Scales (IPDS) elaborat de Uzgiris şi Hunt (1975).căutarea unor obiecte ascunse sub un ecran. Autorii susţin importanţa condiţiilor administrării probei: trebuie să i se lase timp copilului pentru adaptare. copilul trebuie să întoarcă fiecare ecran. iar ultimul vizează capacitatea copilului de a găsi un obiect ascuns sub un prim ecran după ce experimentatorul a manipulat două alte ecrane. iar pentru fiecare item se precizează locul în care se desfăşoară proba. 45 . de posibilităţile individuale şi de comportamentele inadecvate ale copilului şi posibilitatea constatării progreselor înregistrate prin evaluări repetate. Itemul cel mai simplu al acestei scale este urmărirea vizuală a unui obiect care se deplasează încet cu 1800. rezultatele obţinute la evaluare fiind pârghii ale programelor educative. . Prima scală: Dezvoltarea urmăririi vizuale şi permanenţa obiectului cuprinde 5 părţi: . posibilitatea punerii la punct a unor strategii pentru dezvoltarea copilului.căutarea unor obiecte ascunse în manieră mai complexă. programe stabilite în funcţie de stadiul atins. clopoţel.I. iar evaluarea realizată de cărte părinţi acasă este corelată cu evaluarea realizată în mediu instituţional. ceaşcă. pernă.. începând cu ultimul atins de experimentator şi să descopere obiectul.căutarea prin urmărirea unor deplasări invizibile succesive. ca pentru a-l ascunde. jucărie mecanică. materialul utilizat (minge. . Pentru a reuşi.Evaluarea dezvoltării cognitive a deficienţilor mintali cu ajutorul unor instrumente bazate pe teoriile piagetiene Instrumentele de evaluare concepute în spirit piagetian vizează trei obiective: cunoaşterea dezvoltării cognitive a copilului. Fiecare scală este compusă din diferite domenii independente. dezvoltarea diferenţierii scopurilor de mijloace. a comportamentelor sale inadecvate. cuburi. . dezvoltarea utilizării obiectelor şi relaţiilor între obiecte ca mijloc şi prevederea rezolvării problemei.urmărirea vizuală a unor obiecte care se deplasează încet. iar scalele nu trebuie neapărat administrate în cursul unui singure şedinţe. cu câte o serie de itemi clasaţi în ordinea apariţiei (cu excepţia scalei a şasea). ci permite situarea dezvoltării copilului. itemul 6 permite studiul utilizării relaţiei de suport ca mijloc pentru atingerea scopului: se plasează copilul în faţa unei perne pe care se găseşte un obiect care-l interesează. Este vorba de observarea copilului în diverse situaţii.

îl oferă examinatorului pentru a-l reporni sau încearcă să-l pornească singur? Scala a cincea: Construirea relaţiilor obiectuale în spaţiu vizează dezvoltarea localizării obiectelor în spaţiu (după sunet. Proba localizării topografice oferă măsura în care copilul este sau nu capabil de decentrare. A doua parte cuprinde imitarea gesturilor familiare (imitarea sistematică a schemelor familiare simple. Pentru prima parte a probei peisajele sunt orientate în acelaşi sens. îl utilizează în manieră adecvată. cuburi. severi şi profunzi. după recunoaşterea celeilate părţi a obiectului) şi dezvoltarea aprecierii relaţiilor spaţiale între obiecte (relaţie obiect-fond. validitatea scalelor. Examinatorul plasează un omuleţ în diferite locuri ale unui peisaj. imitaţia de acţiuni complexe compuse din scheme familiare) şi imitaţia gesturilor noi (deschiderea şi închiderea pumnului. acestea dovedindu-se adecvate pentru determinarea nivelului de dezvoltare al copiilor d. explorarea obiectelor căzute. O combinaţie între scala de permanenţă a obiectului şi a previziunii ar permite prezicerea comportamentului adaptativ al unui copil (mai ales în planul autonomiei şi al abilităţilor sociale). demonstrând fidelitatea test-retest. servesc la elaborarea de jocuri educative. obiecte care pot să fie utilizate în manieră convenţională: o maşinuţă. Copilul.A treia scală: Imitaţia este împărţită în două părţi. îl priveşte. Prima parte este compusă din diferenţierea producţiilor vocale (copilul utilizează alte vocalize decât ţipetele) şi dezvoltarea imitării modelelor de sunete (a cuvintelor familiare. îl duce la gură. îl face să meargă manual. îl numeşte. succesiv. Acest studiu demonstrează existenţa unei relaţii între rezultatele la scale şi comportamentul adaptativ al copilului la domiciliu. o păpuşă şi un pantof de păpuşă. ultimul item al acestei scale constă în observarea comportamentului copilului în faţa unui spectacol creat de un obiect mecanic (un ursuleţ care bate toba). De exemplu. Gândirea egocentrică ce caracterizează copilul la această vârstă permite înţelegerea modului de gândire al multor copii d. Se observă comportamentul copilului. Scala a patra: Dezvoltarea cauzalităţii operaţionale este compusă din două părţi: eforturile pentru prelungirea evenimentelor interesante şi a acţiunilor pentru producerea unor noi spectacole atractive. i se prezintă copilului. Unele sarcini permit decelarea măsurii în care copilul funcţionează la nivelul preoperator sau la nivelul următor al operaţiilor concrete şi în afara stabilirii nivelului de raţionament. Hunt) şi comportamentul adaptativ al unor copii d. clipitul). De exemplu.m. bătutul din palme. unul câte unul. a sunetelor şi cuvintelor noi). Scala a şasea cuprinde trei itemi care descriu trei situaţii permiţând determinarea repertoriului schemelor de relaţie obiectuală. a doua parte se derulează în 46 . III-a – dezvoltarea imitaţiei vocale şi III-b – dezvoltarea imitaţiei gestuale. care dispune de acelaşi material trebuie să plaseze omuleţul în acelaşi loc. După perioada senzorio-motorie – în care copilul trebuie să acţioneze fizic asupra mediului – urmează stadiul preoperator care constă în elaborarea şi traducerea acţiunilor senzorio-motorii sub formă simbolică. Cum reacţionează copilul? Se joacă doar cu obiectul. îl prezintă examinatorului etc. după dorinţă.m.m. Wachs şi DeRemer au comparat funcţionalitatea intelectuală precoce (evaluată cu ajutorul scalelor Uzgiris. ce face cu obiectul. Un mare număr de autori au utilizat acest instrument cu copii deficienţi. capacitatea de depăşire a unui obstacol pentru obţinerea unui obiect dorit).

permutările. Distincţia număr-lungime se realizează cu 3 nasturi negri şi 2 albi dispuşi astfel: Copilul este întrebat dacă sunt mai mulţi negri decât albi. precum şi între psihotici şi deficienţi mintali. Probele de conservare a substanţei. Instrumentele descrise creează situaţii apropiate de cotidian care relevă funcţionarea cognitivă şi gradul de pregătire al subiecţilor pentru unele activităţi. Se elimină apoi nasturii albi inutili. 32 mm. acoperind o parte a stadiului operaţiilor concrete şi ansamblul stadiului operaţiilor formale. este posibilă realizarea unui diagnostic diferenţial între un copil cu d. Kahn este de părere că unii copii care pot achiziţiona o competenţă pentru o sarcină formală de conservare aparţin unui mediu socio-economic defavorizat. 16. rezultatele acestei probe readuc în discuţie diagnosticul de deficienţă mintală. care rând este mai lung? 2. 3. Alte probe elaborate de Melnick (1973) testează distincţia între număr şi lungime. Proba se opreşte după două eşecuri consecutive. 64. Această scală cuprinde 5 sub-teste: conservarea greutăţii şi a volumului şi disocierea lor.m. conservarea numărului şi a lungimii. Dacă subiectul procedează în manieră ipotetico-deductivă. Sarcinile de conservare sunt importante pentru cunoaşterea stadiului raţionamentului copilului. Teme: . uşoară şi copilul normal. care sa rotit cu 1800. I se cere subiectului să construiască un rând echivalent cu cel negru cu ajutorul nasturilor albi. 16. 1969) permite diferenţierea deficientului de normal şi este concepută pentru copii între 9 şi 16 ani. 128 şi 512 mm. Conservarea lungimii – se folosesc aceleaşi rânduri de nasturi. Ele pot să fie utilizate şi în scopul clasării deficienţilor în funcţie de nivelul de funcţionare şi al urmăririi evoluţiei. se pun aceleaşi întrebări. greutăţii. alungind linia neagră cu 4. Se lărgeşte apoi rândul de negri cu 4 mm şi se repun aceleaşi întrebări. fără vreun semn de conservare. dar legat de lungimea liniilor. volumului sunt cunoscute ca probe piagetiene. Copilul capabil de decentrare poate să-şi găsească în plan locul ocupat de un obiect pe celălalt peisaj.momentul în care cele două planuri sunt aşezate în sens opus. curbele mecanice şi oscilaţiile pendulului. 32. 8. nefiind corectă diagnosticarea lor ca deficienţi mintali. cuantificarea probabilităţilor. I se cere apoi să spună dacă este acelaşi număr de nasturi albi şi negri sau dacă sunt mai mulţi albi. 1. Conservarea numărului se realizează cu 4 nasturi negri aliniaţi şi 12 albi aşezaţi unul peste altul. Rândul negru este reaşezat în poziţia iniţială şi se pun din nou întrebările. Datorită lor.Care este rolul sarcinilor de conservare? 47 . iar apoi se reia procedura cu 8.Care sunt aspectele urmărite de Scalele Uzgiris şi Hunt? . Rezultatele Scalei individuale de gândire logică (Longeot.

se poate considera că tipurile de informaţii procesate. utilizare productivă sau creativă – caracterizează diferite modalităţi şi niveluri ale inteligenţei. . potenţial de învăţare În ultimele decenii s-au valorificat tot mai mult cercetările din domeniul neuropsihologiei şi psihologiei cognitive în studierea unor tulburări ale diferitelor substructuri ale personalităţii copiilor cu deficienţe. bazate în mare măsură pe o explicaţie parţială a funcţionării cognitive la deficienţii mintali sunt: modelele care au pus în evidenţă rigiditatea şi inerţia mintală (Luria.ABORDAREA COGNITIVĂ A RECEPTĂRII ŞI PROCESĂRII INFORMAŢIEI ÎN CONDIŢIILE DEFICIENŢEI DE INTELECT Obiectivele cursului: . Particularităţile funcţionării sistemului cognitiv al deficienţilor mintali au fost analizate pe baza mai multor modele teoretice. atât comportamentele normale. subfuncţionare. Totodată. mai ales nivelurile de funcţionalitate a reprezentărilor şi procedurilor folosite în raport cu diferite situaţii-problemă. Psihologia cognitivă consideră ansamblul comportamentelor umane. 1974). limbajul. în culegerea şi organizarea informaţiei. Deficienţii mintali prezintă un tip special de dificultăţi de ordin neurofiziologic şi psihofiziologic.prezentarea unor grile de evaluare a funcţiilor deficitare în cazul deficienţilor mintali. psihologia cognitivă investighează atât procesele şi activităţile psihice (mecanismele şi activităţile perceptive. de nuanţă “componenţială” (Sternberg) se obiectivează în capacitatea de culegere a informaţiei pertinente şi mai ales. Aceasta. întrucât ei manifestă o imaturitate a proceselor de tratare a informaţiei. vâscozitatea genetică 48 . deoarece o tulburare psihică este rezultatul vizibil al funcţionării deficitare a unui sistem de receptare şi tratare a informaţiei. acţiunile psihomotorii. Cadrul teoretic explicativ al funcţionării cognitive include şi inteligenţa.prezentarea unor teorii mai recente legate de modalităţile de procesare a informaţiei în condiţiile subiecţilor valizi şi cu deficienţe mintale. cât şi tulburările neuropsihice sunt interpretate pe baza unui cadru teoretic unitar oferit de psihologia cognitivă. Deci. rezultatul calităţii sistemelor de tratare a informaţiei în cadrul arhitecturii cognitive. care prin structurile sale funcţionale. definită ca aptitudinea cu gradul cel mai mare de generalitate. ca fiind. memoria. în mare măsură. în procesarea. În prezent. organizarea şi transferarea optimă a informaţiei. în sânul căreia unele componente au devenit disfuncţionale sau sunt deconectate de alte subcomponente. Ei organizează deseori informaţia receptată (inclusiv la vârsta adultă) aproximativ la fel ca subiecţii normali de vârstă preşcolară sau şcolară mică. precum şi modul tratării acestora – culegere şi/saiu organizare. praxiile). Aceste modele. Cuvinte-cheie: model cognitiv. prin abordarea subsistemelor de tratare a informaţiei. cât şi arhitectura cognitivă generală. organizare şi/sau transfer. gândirea.

Modelul cognitiv şi de dezvoltare în condiţiile retardului mintal şi al deficienţei mintale. 49 . de învăţare şi dezvoltare depinde de funcţionarea arhitecturii cognitive. 1943). 4) caracteristici ale persoanei. precum şi alţi factori. 5) caracteristicile mediului fizic şi uman. În modelul integrator propus de Paour se ţine seama de un întreg ansamblu de fenomene. Feuerstein). afectând dezvoltarea intelectuală. Aceste modele nu se exclud unele pe altele. în raport cu care sunt mobilizate componentele structurale. Modelul propus evidenţiază două modalităţi prin care cauzele iniţiale şi unii factori apăruţi pe parcurs pot afecta funcţionarea cognitivă în condiţiile deficienţei mintale. se înlănţuie. a doua corespunde unei subfuncţionări cognitive cronice: persoanele cu deficienţă mintală au dificultăţi de diferite grade în mobilizarea eficace a potenţialităţilor lor autentice. la rândul ei. fructifică paradigmele şcolii postpiagetiene şi ale psihologiei cognitive. pe de altă parte. fiind de fapt complementare. respectiv cinci elemente structurale. care până la concepţia propusă de Paour au rămas eterogene şi nerelaţionate. Paour. Înţelegerea specificităţii retardului mintal implică nu numai cunoaşterea cauzelor iniţiale. 3) cunoştinţele (informaţii operaţionale achiziţionate de subiect). în defavoarea evidenţierii altora şi pierderea specificităţii în anonimatul unui model foarte general. deficitul autoreglării şi inerţia cognitivă (Witman. propus de Paour. El se bazează. de un deficit motivaţional. evitând două capcane pe care nu le-au avut în vedere unele teorii anterioare: hipertrofierea unui singur aspect al deficienţei mintale. de un registru reactiv şi/sau defensiv. Prima corespunde unui deficit al capacităţilor de bază ale sistemelor perceptive. pe modelul psihologiei cognitive şi pe experienţa pozitivă obţinută de o serie de cercetători în privinţa stimulării şi facilitării funcţionării cognitive. ci şi modul în care acestea. Pornind de la aceste teorii. Subfuncţionarea cognitivă cronică este mai mare la deficienţii mintali care provin din medii defavorizate social. 1969). Această cronicitate a subfuncţionării cognitive este rezultatul unui ansamblu de caracteristici ce ţin. Ea determină eficienţa intelectuală în raport cu ansamblul proceselor de control cognitiv. deficitul capacităţilor de tratare a informaţiilor şi deficitul metacognitiv (Brown. Achiziţiile şi dezvoltatea funcţiilor intelectuale rezultă din eficacitatea controlului normativ şi a celui executiv. Modelul cognitiv global al receptării şi tratării informaţiei oferă un cadru propice pentru a integra trei abordări aplicabile deficienţei mintale. depinde de modalităţile funcţionale de mobilizare a elementelor structurale. în primul rând. iar. având un caracter integrativ-sistematic. Funcţionarea cognitivă. pe baza cărora se poate face analiza potenţialului cognitiv. Paour arată că pentru integrarea lor sunt necesare două condiţii esenţiale: să distingem aspectele structurale şi aspectele funcţionale ale sistemului cognitiv şi să precizăm natura relaţiilor dintre funcţionarea cognitivă la deficienţi mintali şi caracteristicile dezvoltării lor intelectuale. Sternberg. pe de o parte. 2) memoria de lucru şi limitele acesteia. în condiţiile deficienţei mintale: 1) resursele energetice. Modelul elaborat de Paour cuprinde cinci componente de bază. Recunoscând complementaritatea diferitelor teorii referitoare la deficienţele mintale. mnezice şi energetice. Exprimarea potenţialului cogntiv. Paour (1991) propune o concepţie integrativă referitoare la retardul mintal şi la deficienţa mintală. de analiza modalităţilor de procesare a informaţiei şi de “măsurarea” eficienţei acţiunilor psihopedagogice.(Inhelder. care se exercită asupra secvenţelor funcţionale. heterocronia dezvoltării (Zazzo. Este vorba de caracteristicile şi implicaţiile educaţiei asupra modificabilităţii cognitive şi condiţiile deficienţei mintale. 1990).

rezidă într-un repertoriu de funcţii deficitare. care explică dificultăţile întâmpinate de subiect în rezolvarea sarcinilor cognitive. 2) Deficitele controlurilor executive. elaborare şi output. 7) absenţa sau nedezvoltarea trebuinţei de precizie în culegerea datelor. impulsiv şi neplanificat. un scăzut grad de exigenţă în punerea în lucru a controlurilor executive. manifestate în procesele care girează tratarea informaţiilor şi rezolvarea problemelor. aceasta se reflectă în faptul că datele sunt receptate separat şi nu ca un ansamblu organizat. 2) percepţie vagă. influenţând pozitiv dezvoltarea cognitivă globală.respectiv din familii cu un statut socio-economic şi educaţional precar sau la subiecţii din leagăne şi case de copii. atunci când alte caracteristici ale obiectului perceput variază. fiind atât cauză cât şi consecinţa acestuia. 4) absenţa sau tulburarea orientării spaţiale. lacunară. Evaluarea dinamică a potenţialului de învăţare se bazează pe două grile: una cognitivă şi una conceptuală utilizate pentru analiza funcţionalităţii proceselor intelectuale. funcţiile cognitive deficitare includ deficienţele cantitative şi calitative ale receptării datelor de către subiectul care se află în faţa unui obiect-stimul. lipsa sistemelor de referinţă stabile. Această subfuncţionare se exprimă prin trei grupe de trăsături: 1) Diminuarea şi ineficienţa controlurilor normative. Orice tulburare serioasă la nivelul input-ului poate afecta capacitatea de funcţionare la nivelul elaborării. orientarea. precum şi un comportament global insuficient de adaptat obiectivelor impuse de situaţiileproblemă. La nivelul input-ului. imprecisă. o insuficientă energie mintală şi reglare a atenţiei. una dintre caracteristicile fundamentale ale retardului mintal. Subiecţii deficienţi mintali întâmpină dificultăţi în explorarea şi captarea informaţiilor şi în mobilizarea cunoştinţelor necesare pentru rezolvarea şi executarea sarcinilor. a unei situaţii-problemă sau a unei experienţe. precum şi la nivelul output-ului. favorizând procesele de achiziţie a cunoştinţelor şi de automatizare a deprinderilor intelectuale. deci. care ar trebui să determine organizarea spaţiului topologic şi euclidian. 3) Carenţele experienţei de stăpânire a proceselor controlului cognitiv este o altă trăsătură ce se manifestă în condiţiile deficienţei mintale. precum şi a permanenţei unor constante ca: forma. 5) absenţa sau perturbarea conceptelor temporale. întrucât în condiţii normale asigură o mobilizare eficace a resurselor cognitive. 6) absenţa conservărilor sau perturbarea acestora. 8) incapacitatea de a lua în considerare două sau mai multe surse de informaţie în acelaşi timp. Prima grilă – cea cognitivă . concretizate în: dificultăţi în fixarea scopurilor generale ale acţiunii. Paour consideră că acest tip de experienţă constituie un proces funcţional decisiv. 50 . 3) absenţa instrumentelor verbale receptive sau tulburări ale acestora. Privarea de experienţă în stăpânirea proceselor de control constituie. care afectează discriminarea. Aceste funcţii deficitare sunt descrise de Feuerstein la nivelul a trei faze ale activităţii cognitive: input. Funcţiile cognitive care sunt perturbate la invelul input-ului se pot referi la: 1) comportament exploratoriu nesistematic.

3) absenţa capacităţii de comparare spontană sau limitarea punerii ei în lucru. 2) deficienţe în proiectarea realităţilor posibile. în final pot să fie exprimate în mod incorect sau la întâmplare. funcţiile cognitive deficitare includ factori care împiedică utilizarea eficace a datelor receptate: 1) incapacitatea de a percepe şi defini existenţa unei probleme. 12) absenţa sau tulburarea comportamentului cognitiv de asamblare. 5) absenţa sau manifestarea unor tulburări la nivelul instrumentelor care ar trebui să permită comunicarea răspunsurilor elaborate corect. 2) incapacitatea de a distinge datele experimentale de cele nepertinente. A doua grilă – conceptuală – de analiză a funcţionalităţii intelectuale o reprezintă harta cognitivă. 51 . 3) blocaje. funcţiile cognitive limitate sau perturbate conduc la o comunicare inadecvată a soluţiilor finale.La nivelul elaborării (procesării informaţiei). 8) comportament impulsiv. gradul de complexitate a sarcinii. 11) neelaborarea unor categorii cognitive. caracteristicile actului mintal. 4) răspuns prin încercare şi eroare. dacă la acest nivel există dificultăţi de genul celor de mai jos: 1) modalităţi de comunicare egocentrică. 8) absenţa sau tulburarea gândirii ipotetice. 7) transfer vizual insuficient. nivelul capacităţii de abstractizare cerut pentru înţelegerea şi rezolvarea sarcinii şi gradul de eficacitate cerut de sarcină. de sintetizare. datorită unui sistem redus de trebuinţe. instructajul verbal utilizat la prezentarea probei psihologice sau a altor sarcini. 4) îngustarea câmpului imntal. 7) absenţa sau tulburarea trebuinţei de raţionament logic. 6) absenţa sau tulburarea trebuinţei de precizie şi de exactitate în comunicarea răspunsului. ci şi proiectarea unor obiective şi strategii corective şi formative pentru depăşirea dificultăţilor. 6) absenţa sau tulburarea procesului de interiorizare. printr-un proces focalizat pe medierea rezolvării problemelor. trecerea rapidă la act. Astfel. 10) absenţa sau perturbarea comportamentului de planificare. se procedează la descrierea caracteristicilor sarcinii sub următoarele unghiuri: natura conţinutului. 9) absenţa sau tulburarea capacităţilor de definire a cadrului necesar pentru rezolvarea problemelor. la definirea şi abordarea unei probleme. 13) absenţa sau perturbarea procesului de stabilire a unor relaţii virtuale. care încearcă să explice rezultatele obţinute de un subiect la probele de diagnostic formativ sau la diferite sarcini şi situaţii-problemă. La nivelul output-ului. datorită faptului că noţiunile nu fac parte din repertoriul verbal al individului la nivel receptiv sau datorită faptului că ele sunt mobilizate la nivel expresiv. Cunoaşterea funcţiilor psihice responsabile de nereuşită permite nu numai atribuirea unui anumit nivel specific eşecului. 5) aprehensiune episodică a realităţii. Se poate remarca adesea că chiar datele înţelese şi elaborate corect.

Subiecţii pot prezenta diferenţe în ceea ce priveşte forţa sau slăbiciunea proceselor şi funcţiilor psihice implicate în cele trei faze (input-elaborare-output). atribuindu-i-se importanţa mai mare sau mai mică pe care o are. precum şi în intervenţiile de învăţare mediată şi în interpretarea performanţelor subiecţilor. Unele conţinuturi pot fi mai puţin familiare subiectului şi cer un efort intens pentru a le înţelege şi stăpâni. formativă. pe baza grilei de analiză a funcţiilor cognitive perturbate. ceea ce împiedică obţinerea unor indicaţii suficient de valide privind funcţiile şi operaţiile cognitive implicate. Modalităţile pot fi verbale. Se are în vedere faptul că o anumită competenţă a subiecţilor într-un domeniu specific este direct legată de caracteristicile educaţionale. multiplicarea logică). percepţia analitică. 6) Nivelul de abstractizare. de tipul rapidităţii şi preciziei execuţiei sau prin criterii subiective. Acest parametru este conceptualizat ca “distanţa” între un act mintal şi obiectul sau evenimentul asupra căruia operează. factori dependenţi de mediul social. grafice sau se pot prezenta sub forma unei combinaţii a diferitelor coduri care pot afecta performanţa subiectului. Actul mintal este analizat în funcţie de numărul unităţilor de informaţie pe care-l conţine şi de gradul de noutate sau al familiarităţii acesteia pentru subiect. 52 . Lipsa de eficacitate a actului mintal se poate datora unei multitudini de factori fizici. evidenţiate printr-un tip unic de prezentare un pot reflecta cu certitudine capacităţile lor atunci când sarcina este prezentată într-o altă modalitate. Harta cognitivă este utilizată în evaluarea dinamică. Modul de prezentare este important deoarece capacităţile de elaborare ale subiecţilor. 7) Nivelul de eficacitate al actului mintal. personale şi culturale. Când un subiect eşuează întro sarcină. Operaţiile pot fi relativ simple (discriminare. identificare. în funcţie de şapte parametri. generalizarea sau strategii de tipul comparaţiei spontane. comparare) sau complexe (gândirea analogică. 5) Nivelul de complexitate. aşa cum se întâmplă uneori în interpretarea testelor psihometrice convenţionale. Funcţiile cognitive vizate de programul de îmbogăţire instrumentală sunt abilităţi intelectuale precum: discriminarea. transformată. 2) Modalităţile sau limbajele în care este prezentată sarcina care pune în lucru un act mintal. Actul mintal este analizat în funcţie de strategia sau regulile cu ajutorul cărora informaţia este organizată. Aceşti parametri nu trebuie confundaţi cu capacităţile subiectului. Acest nivel se poate măsura în două moduri: utilizând criterii obiective. cum ar fi cantitatea efortului personal implicat în execuţia sarcinii. este utilă în construirea probelor psihologice şi folosirea acestora pentru evaluarea formativă. explorării sistematice şi planificate. 4) Operaţiile cognitive implicate în actul mintal. devine posibilă reperarea fazei responsabile de eşec. 3) Fazele funcţiilor cognitive implicate în actul mintal. care ne permit să analizăm şi să interpretăm performanţele subiectului: 1) Universul conţinutului asupra căruia este centrat actul mintal. respectiv atingerea scopului real al unei evaluări psihologice sau psihopedagogice.Harta cognitivă defineşte un act mintal. factori afectivi şi motivaţionali. utilizată şi reprezentată pentru generarea unei noi informaţii. numerice.

Prezentaţi pe scurt modelul cognitiv global elaborat de Paour. Prin dezvoltarea unei imagini de sine pozitive se creează situaţii educative care permit elaborarea unei gândiri coerente. Teme: .Prin punerea în lucru a structurilor cognitive. în relaţie cu gradul de modificabilitate cognitivă a subiecţilor reţine atenţia specialiştilor care îşi proiectează programele educative individualizate în raport cu zona proximei dezvoltări a fiecărui elev.Cum se exprimă subfuncţionarea cognitivă? 53 . metoda propusă de Feuerstein are şi o “acţiune terapeutică” mai ales în ceea ce priveşte imaginea de sine a subiectului. . Studierea potenţialului de învăţare. subiectul devenind în mod treptat capabil să se desprindă de concret şi să realizeze generalizări şi abstractizări cerute de diverse probleme.

acesta nu este absent la copiii d. Analiza şi sinteza necesară pentru stabilirea asemănărilor dintre două obiecte poate fi facilitată prin compararea lor cu un al treilea.m. Analiza. se poate vorbi de existenţa unor deficienţe ale procesului de analiză. În cazul deficienţei mintale. De asemenea. 54 . În privinţa procesului de generalizare. sinteza şi compararea unor obiecte se poate perfecţiona la această categorie de deficienţi de exemplu.prezentarea aspectelor specifice ale diferitelor operaţii ale gândirii în cazul subiecţilor cu deficienţă mintală. în mod frecvent. pentru o clasificare a anumitor obiecte sau imagini. rezultate din reflectarea nemijlocită a realităţii. asigurându-i acestuia un echilibru stabil şi o adaptare eficientă la condiţiile de mediu. focalizează şi valorifică optim întreaga activitate cognitivă a individului. prin facilitarea analizei pornindu-se de la obiecte evident deosebite. .Modul PARTICULARITĂTI ALE GÂNDIRII LA DEFICIENŢII DE INTELECT Obiectivele cursului: . care. Ca urmare.m. spre altele cu diferenţe minime. datorită interacţiunii cu celelalte procese şi funcţii psihice. În loc să raporteze un obiect la altul. noţiuni. întelegere.. însă se realizează la un nivel scăzut. reuşesc într-o măsură mai mică decât copiii normali să ierarhizeze şi să surprindă unitatea elementelor analizate.m. De exemplu. De exemplu. copiii d. În cazul în care are loc o comparare. raţionament. Prin caracteristicile şi mecanismele sale. de la cele mai simple la cele mai complexe. gândirea se profilează ca un proces psihic extrem de complex. determinând uneori scăderea dramatică a eficienţei intelectuale sub nivelul minim al adaptabilităţii. subiecţii nu reuşesc să stabilească nici un principiu de clasificare şi vor aşeza materialul haotic. Elementele comune care sunt desprinse sunt strâns legate de experienţa senzorială. ei îl descriu pe fiecare în parte.m. diferit sub aspectul însuşirii ce trebuie desprinsă. Este necesară de asemenea orientarea gândirii copilului spre desprinderea pe etape a elementelor necesare. .analizarea unor particularităţi ale fixării în diferite stadii de dezvoltare ale subiecţilor cu deficienţă mintală. la întâmplare sau îl înşiruie după criterii estetice. grupează elementele pe baza unor asociaţii situative. mărime) la cele de natură categorială. gândirea este afectată şi. La copiii cu d. Realizarea procesului de generalizare este condiţionată de existenţa în vocabularul copilului a unor termeni în care să se poată fixa rezultatele activităţii de gândire. în stare de normalitate. apare cu întârziere capacitatea de a trece de la desprinderea asemănărilor de natură perceptivă (culoare. focalizează insuficienţele întregii activităţi cognitive.prezentarea unor strategii de rezolvare a problemelor pentru copiii cu deficienţă mintală. ei se raportează de la un obiect la altul prin indici neconcordanţi. Deficienţele sintezei se manifestă în faptul că d. Cuvinte-cheie: proces. fixare. La nivel operaţional. se constată o afectare a tuturor operaţiilor gândirii. aflaţi în clasa I întâmpină dificultăţi evidente la simpla comparare a obiectelor familiare.

m. Actualizarea noţiunilor formate se realizează cu dificultate crescută. La aceşti subiecţi procedeele de fixare şi de verificare a numeraţiei nu sunt suficiente. ei au o mare dificultate de a izola una din aceste însuşiri. Înţelegerea. pe de o parte. Deşi în linii generale relaţia de mai sus se păstrează. Înţelegerea autentică a unei probleme presupune reprezentarea conţinutului său în mod clar. se întâlnesc cazuri în care elevii reproduc corect datele.m. o valoare integratoare suficientă. enunţul unei probleme. la fel de mult. De asemenea.m. mai puţin. aflaţi în ultimele clase. copiii cu d. desprind adesea numai anumite 55 .. încât elevul să aibă posibilitatea de a executa cu obiecte reale ceea ce se cere în problemă. fiind folosite deseori pe acelaşi plan cu noţiunile specifice. pe de altă parte. confundându-le cu noţiunea de mărime. deoarece această informaţie nu se actualizează în momentul potrivit sau nu se realizează pe baza contextului dat. din cauza modelului defectuos în care se realizează această integrare. fără a le raporta la un conţinut obiectual. apare greu la copiii deficienţi mintali. dar aleg greşit operaţia sau datele problemei nu sunt reproduse corect şi totuşi problema se rezolvă. În mod asemănător.Noţiunile generale nu au la copilul cu d. S-a putut constata faptul că noţiunile generale sunt folosite în operarea cu cazuri particulare neîntâlnite anterior doar la d. apar numeroase abateri. Astfel. şi rezolvarea ei corectă. este mai complex. Dificultăţile în înţelegere a unei probleme pot apare şi din cauza profesorului care nu realizează o reprezentare suficient de clară a obiectelor şi a acţiunilor despre care se vorbeşte în enunţ. care dau impresia că şi-au însuşit în mod satisfăcător numeraţia întâmpină dificultăţi atunci când li se cere să numere începând nu de la 1. că aceşti copii reuşesc reprezentarea conţinutului obiectual al problemei. Înţelegerea textelor literare este în general mai dificilă deoarece acestea conţin un număr mare de elemente subînţelese. înalt nu sunt suficient de diferenţiate. cu alte cuvinte atunci când fiecare număr este un element suficient de articulat al seriei. copiii cu d. deşi dispun de informaţia necesară. Discrepanţa pronunţată care există la deficienţii mintali între capacitatea de înţelegere apare în mod evident în cazul însuşirii numeraţiei. până atunci acestea fiind utilizate numai pentru denumirea sau clasificarea unor obiecte cunoscute. De exemplu. gros. fără a-i putea da însă formularea adecvată. Un alt aspect important al formării conceptului de număr este însuşirea prealabilă a unor termeni cantitativi nedeterminaţi de tipul mai mult. De asemenea. aceşti copii prezintă dificultăţi de înţelegere a noţiunilor care reflectă relaţii spaţiale: sus-jos şi mai ales dreapta-stânga. a cărei esenţă constă în integrarea cunoştinţelor noi în sistemul anterior elaborat. simpla utilizare a materialelor didactice nu este suficientă pentru elevii din primele clase deoarece experienţa lor de viaţă este mult prea precară.m. Se presupune în acest ultim caz. Noţiunile care reflectă însuşiri spaţiale cum ar fi: lung. La elevii cu deficienţă mintală raportul dintre înţelegerea şi reţinerea enunţului problemei.m. O asimilare a noţiunii de număr are loc atunci când copilul este capabil să desprindă relaţiile existente în seria numerică. Copiii d. Copiii care prezintă astfel de probleme sunt uneori incapabili să înţeleagă un text ştiinţific sau literar. în stadiul premergător copiii fiind capabili să enumere denumirile primelor unităţi. ci de la un număr dat.m. Noţiunea de număr se dezvoltă în etape la d. Însuşirea acestor noţiuni se poate realiza cu ajutorul introducerii unor puncte de referinţă.

şi mentalitatea egocentrică a copiilor mici.. elevul desprinde din contextul dat o singură formulare frecvent întâlnită într-o categorie de probleme sau un cuvânt care orientează într-o direcţie greşită rezolvarea. s-a pornit de la teoria lui Piaget conform căreia dezvoltarea raţionamentului ar fi concepută după modelul “organizării progresive” a unui mecanism operatoriu. incapabili să-şi adapteze cunoştinţele unei situaţii noi.m. deci un sistem bine determinat). le completează şi le denaturează cu elemente din propria lor experienţă. De exemplu. Această concepţie prelungeşte concepţia clasică a stadiilor de dezvoltare. alegere care. mai simplu sau problema este asimilată alteia mai recent exersată. copiii d. fixat la acel stadiu sau este posibil un prognostic pozitiv? În urma cercetărilor efectuate pe loturi de subiecţi deficienţi mintali şi normali (diferiţi între ei prin vârsta de şcolaritate. “Care dintre imagini este mai potrivită pentru povestea citită?” În privinţa rezolvării problemelor. 56 .m. la rândul ei.m. în mod frecvent greşelile decurg din alegerea inadecvată a operaţiei. adeseori chiar şi aceeaşi intonaţie. Apar greşeli determinate şi de reducerea problemei la un alt tip. încercau uneori să iasă din impas prin rearanjarea obiectelor pe orizontală. este generată de analiza insuficientă a enunţului. Aceste probleme pot fi rezolvate într-o oarecare măsură dacă profesorul înlocuieşte simpla reproducere a unui text cu întrebări de tipul: “Despre ce aţi citit?”. s-a manifestat şi în faptul că relatările lor verbale au. copiii d. S-au ridicat mai multe întrebări şi sau căutat acele răspunsuri obiective care să evidenţieze legătura dintre deficienţa de raţionament şi cauzele acesteia. de cele mai multe ori. se găseşte la un anumit stadiu. Capacitatea redusă de a folosi cunoştinţele vechi în înţelegerea şi rezolvarea unor situaţii oarecum diferite este una din particularităţile de bază. Astfel. care influenţează întregul proces de cunoaştere a d. Datorită acestui fapt. care urmăresc corect o serie de obiecte aşezate pe orizontală nu mai reuşesc să facă acest lucru atunci când ele sunt plasate pe verticală sau la o înclinare de 450. este oare posibil ca mecanismele operatorii să fie omologe la diferite stadii de raţionament? Iar dacă un copil d. Cu ajutorul modelului genetic al raţionamentului.fragmente dintr-o povestire.m.m. În aprofundarea cunoaşterii deficienţelor de raţionament la d. Teoria lui Piaget prezintă dublul avantaj de a fi în acelaşi timp generală (operaţia logică derivă din acţiune practică şi este trăită direct de subiectul respectiv) şi precisă (echilibrele operatorii se manifestă sub formă de “grupări” sau “grupuri” de operaţii. fiind total în opoziţie cu teoria unei adiţii progresive de rezultate achiziţionate şi cu teoria unei succesiuni lineare şi cumulative de structuri. se poate oare spune cu certitudine că el rămâne “blocat”. se pot stabili mai uşor diferenţele între normal şi deficient.analogia cvasitotală şi izbitoare între raţionamentul unui grup de d. adică prin rearanjarea obiectelor pe orizontală. păstrându-se aceeaşi formulare verbală.m. De asemenea. Inerţia mai pronunţată a gândirii la copiii d. din cauza faptului că exerciţiile de numărare a obiectelor se fac de obicei de la stânga la dreapta. Aceşti copii.m. întâmpină dificultăţi în cazul în care trebuie să le numere din direcţie opusă. un caracter stereotip. formaţie practică şi nu atât prin comportamentul general) s-au observat o serie de aspecte: .

m. Faptul că d. S-a constatat însă că nu doar conţinutul gândirii. noţiunile se diferenţiază progresiv şi substanţa va ajunge să fie considerată prima ca invariant. - 57 . cu cel care caracterizează egocentrismul infantil. acest fapt se datorează incapacităţii acestora de a efectua operaţii logice.paralelismul proceselor de construcţie şi integrare a noţiunilor de conservare şi “fixaţiile” la un anumit punct în evoluţia stadială a raţionamentului. chiar şi a greutăţii. Dacă d. Dacă d. dar fără a se finaliza cu operaţiile formale. se poate afirmă că atât d. ei ajung la operaţiile concrete în decursul stadiului III.m.. un tip de raţionament perfect omolog cu cel întâlnit la copiii mici normali care se află în stadiile prelogice. În concluzie. Unii dintre ei depăşesc acest nivel şi ajung la conservarea substanţei. Există la d. tinzând să fie suplinite de acestea. Abia în stadiile ulterioare.m. (rămaşi la nivelul primului stadiu) nu reuşesc să atribuie o permanenţă cantitativă a substanţei şi. cât şi copiii normali preşcolari deţin o mentalitate comună în ceea ce priveşte raţionamentul operatoriu.m.oscilaţiile dintre diferitele nivele de construcţie şi efectul schimbărilor sociale asupra fragilităţii operaţiilor intelectuale la d. d. copilul d.m. ei sunt incapabili să conceapă un sistem reversibil.m.m. D. greutatea şi volumul se schimbă odată cu transformările survenite. specifice stadiului IV. el insistă pe ideea conform căreia cantitatea de substanţă. rămâne fixat la nivelul stadiului I. copilul nereuşind să perceapă decât relaţii absolute şi ireversibile. nici a greutăţii sau volumului.m. se traversează progresiv drumul de la noţiunea de conservare a substanţei. fapt care nu facilitează realizarea echilibrului final al gândirii. la fel ca şi copilul mic. ci cu una de raţionament. deformează realul în funcţie de schemele sale anterioare. al absenţei conservării). la fel ca şi forma directă. cu toate că este încă mobil şi într-o fază de echilibru instabil deoarece se opreşte mai devreme sau mai târziu la un nivel intermediar. Este însă greşit să pretindem că toţi d. fixaţii care se pot localiza în diferite stadii. nu reuşesc să ajungă în stadiul IV se datorează faptului că procedeele lor de raţionament se găsesc încă în stadiul II. care ar implica o coordonare de relaţii susceptibile de a se compune în forma lor inversă.m. urmează cu întârziere şi cu fixaţii precoce acelaşi proces evolutiv ca şi un copil normal. structura raţionamentului corespunde perfect la d. Asimilarea datelor intuitive sau experimentale se realizează similar cu modul de inducţie la copiii sub 7 ani: în loc de a se supune observaţiilor experimentale. În majoritatea cazurilor. Percepţia primează asupra operaţiilor intelectuale. care permit construirea invariantelor. Ca urmare. chiar dacă întotdeauna cantităţile rămân constante. greutăţii la cea de conservare a volumului. Raţionamentul său este oarecum coerent. . deficitele de raţionament se manifestă ca fixaţie la nivelele intermediare ale construcţiei operatorii. Această evoluţie logică trece prin patru stadii genetice.m. în consecinţă. Fixaţiile de raţionament la nivelul I-ului stadiu În explicarea dezvoltării operatorii a gândirii. dar nu întotdeauna şi a volumului deoarece acesta din urmă le implică pe celelalte. impregnate de elemente intuitive. rămân blocaţi la stadiul inferior al noţiunilor de conservare (mai corect spus. aflat la acest nivel. care nu-i permite să generalizeze construcţia operatorie. aflaţi în acest stadiu nu se confruntă cu o dificultate mnezică.m.

Cu ajutorul acestor noţiuni. el riscă. 58 .m. urmează acelaşi drum de dezvoltare. dacă la indivizi de 12. În momentul în care d.. dar cu o susţinere concretă. dacă un copil normal trece pe parcursul mai multor ani prin stadii succesive şi se detaşează de fiecare dată de nivelul anterior. de “egocentrism în gândire”. reuşind să efectueze operaţiile aritmetice fundamentale. Aceste aspecte sunt ilustrate de noţiunile de viteză de dezvoltare. dimpotrivă. moderată sau uşoară. acest progres corespunzând unui nivel mai ridicat de dezvoltare.m. Cei ce se situează la acest nivel reuşesc să atingă gradul superior de învăţare specială şi sunt apţi pentru a fi iniţiaţi în anumite activităţi practice. să ezite între două sisteme (încă coexistente) de gândire. ceea ce se explică prin mobilitatea crescândă a gândirii operatorii. Unii d.m.m. fără a ajunge însă la nivelele superioare de conservare a greutăţii şi volumului. fie necesită un timp mai îndelungat pentru a ajunge în stadiul III. sesizează compoziţia de egalitate. se simte deranjat oarecum în adaptarea sa intelectuală.echilibrul normal este un echilibru care devine din ce în ce mai larg. dar într-o manieră diferită.Astfel.m. Ei înţeleg de exemplu operaţiile elementare. d. dar nu fac faţă învăţării teoretice. se poate interpreta echilibrul intelectual general al d. se regăseşte acest tip de raţionament caracteristic mentalităţii copiilor sub 8 ani. de cei normali. fie recurgând la un conţinut intuitiv. fapt care se manifestă prin oscilaţii între două nivele operatorii. incluzând un număr crescând de noţiuni. Fixaţiile de raţionament la nivelul stadiului III Noţiunea de conservare a greutăţii presupune o “grupare” mult mai detaşată de suporturile intuitive.m. iar în unele cazuri. 13. În ceea ce priveşte compoziţia logico-aritmetică. o stagnare durabilă. La un copil normal. se observă o încetinire graduală. Ei depăşesc stadiul I deoarece au o capacitate operatorie suficientă pentru asigurarea conservării substanţei. de construcţie operatorie. Fixaţiile de raţionament în stadiul II Este vorba de copiii cu d. La d. câştigând de fiecare dată şi mobilitate. care fie se opreşte în acest stadiu. mai mult decât un copil normal. Odată atins un nivel superior. este un bun indiciu al fixaţiei la un nivel infantil. Aceste “opriri” sau “fixări” realizate pe ruta dezvoltării raţionamentului diferenţiază net copiii d.m. Astfel. acesta păstrează amprenta sistemului de raţionament pe care tocmai l-a depăşit. copiii d. Este vorba de un simptom al retardului în raţionament. care ar putea înlocui noţiunea statică de coeficient intelectual inerent. această grupare nu poate fi generalizată la noţiunea de conservare a volumului.m. faţă de cea de conservare a substanţei. fie prin manipulare practică. 14 ani şi chiar la vârsta adultă. Totuşi. (în opoziţie cu echilibrele momentane sau parţiale): . depăşesc acest stadiu. de absenţa grupărilor şi de primatul experienţei perceptive faţă de interpretarea inductivă sau deductivă. de cadenţă sau de mobilitate. reuşind accesul la unele construcţii logice mai mult sau mai puţin evoluate. trecerea de la un nivel de echilibru dat la nivelul următor este tot mai rapidă. La acest nivel se evidenţiază un început al raţionamentului logic.

în termeni dinamici se poate vorbi de echivalenţa de coeficient intelectual superioară unităţii. 4) Subiecţii cu intelect de limită pot ajunge la stadiul operaţiilor formale. cum ar fi B. Inhelder şi R. - 59 . De vreme ce viteza de construcţie este inferioară mediei. Aşa cum s-a constatat din cele enumerate anterior.d. individul are capacitatea de a realiza construcţii logice.m.m. ireversibilitate. conform cărora este necesară definirea comparativă a deficienţei mintale în raport cu modelul psihogenetic normal. apar deficienţe mai mult sau mai puţin profunde. profundă nu depăşesc stadiul gândirii senzorio-motorii (anterioare limbajului).Prezentaţi aspectele fixării raţionamentului la nivelul stadiilor I.m. atinge. caracteristică d. primele paliere ale acestei construcţii. În consecinţă. dimpotrivă. este de fapt un fals echilibru. dar rămâne fixat aici ani de zile. severă şi moderată sunt capabili de gândire intuitivă (egocentrism. fiind caracterizată prin “vâscozitate genetică”. Teme:ă . Se poate construi în acest sens o ierarhie: 1) Subiecţii cu d. uşoară sunt capabili de construcţii operatorii. Toate aceste aspecte au demonstrat veridicitatea afirmaţiilor unor autori. în funcţie de condiţiile educative şi de mediul în care sunt integraţi. II.m.m. până în momentul în care subiectul va reuşi să atingă un nivel superior. deficienţa mintală începe în momentul în care subiectul nu reuşeşte să recupereze întârzierea sa în construcţia operatorie.Care sunt particularităţile analizei şi sintezei la copiii cu deficienţă mintală? . Noţiunea de construcţie neachiziţionată. urmele vechiului “palier” vor persista mult timp. III. dar ating doar stadiul concret al acestora. Zazzo. apropiindu-se de normalitate. 2) Subiecţii cu d. dar nu ating stadiul operator). poate fi explicată şi din punct de vedere dinamic: din moment ce viteza de construcţie este superioară celei medii. 3) Subiecţii cu d. dar nu deţine posibilitatea de a le însuşi.

le pot evoca rapid. S-a stabilit. nici al reproducerii. experimentele realizate de B. la deficienţii mintali o astfel de diferenţiere apare în mai mică măsură. în timp ce la copiii normali eficienţa memorării voluntare este mai mare decât a celei involuntare. nu-şi elaborează un plan de organizare a materialului. că aceşti copii nu recurg în măsura necesară la procedeele de fixare intenţionată. Probele de întindere a memoriei trebuie însă aplicate şi interpretate cu multă grijă deoarece rezultatele pot fi influenţate de o multiplicitate de factori: oboseala. Cuvinte-cheie: memorie. Productivitatea redusă a memoriei voluntare faţă de cea involuntară apare mai puţin evidentă în cazul memorării unui material intuitiv. în cazul deficienţilor mintali este nevoie deseori de repetarea multiplă a aceleiaşi întrebări. viteza de prezentare a acestuia.prezentarea modului în care se pot investiga diferitele aspecte ale memoriei pentru copiii deficienţi mintali. inhibiţie Datele statistice arată faptul că memoria deficienţilor mintali este deficitară. În privinţa memoriei voluntare sau involuntare.I. dacă posedă anumite cunoştinţe. că întinderea memoriei de cifre este mai redusă la copiii deficienţi mintali decât la cei normali.PARTICULARITĂŢILE MEMORIEI LA DEFICIENŢII DE INTELECT Obiectivele cursului: .prezentarea modului în care copiii deficienţi mintali pot reactualiza şi reproduce cunoştinţele achiziţionate. O serie de cercetători s-au ocupat preponderent de întinderea memoriei. Datele existente cu privire la problemele deficienţelor memoriei sunt uneori contradictorii. natura materialului de memorat. atât în comparaţie cu copiii normali de aceeaşi vârstă. subiecţii deficienţi mintali reţin mai degrabă poziţia spaţială a obiectelor. alţii afirmă că memoria este profund perturbată. Aceste rezultate dovedesc faptul că la deficienţi mintali memorarea nu dobândeşte un caracter suficient de voluntar. Eficienţa scăzută a memoriei voluntare nu se reduce numai la o fixare defectuoasă. cât şi în comparaţie cu copiii normali de etate mai mică. probele de memorare a cifrelor. ci rezultă şi dintr-o evocare insuficient de activă. cunoştinţe. sub altele mai mult. atitudinea subiectului faţă de probă. în comparaţie cu copiii normali. s-a constatat că. unii autori arată că deficienţa mintală nu exclude posibilitatea unei memorii dezvoltate. precum şi a deficitelor care pot să apară în acest domeniu. care reţin mai precis indicii diferenţiatori ai unor obiecte. a propoziţiilor sau a comenzilor au fost considerate ca având o valoare diagnostică. 60 . material. . de la început. chiar a unei hipermnezii. De asemenea. nici în momentul fixării. sub unele aspecte mai puţin. analizatorul prin care este perceput. adică de cantitatea de material ce poate fi reprodus imediat după perceperea lui. Pornindu-se de la această constatare. cu unele modificări. În timp ce elevii normali. Pinski arată că. Corelaţii mai semnificative între nivelul intelectual şi întinderea memoriei s-au obţinut la proba în care subiectul trebuie să reproducă în ordine inversă seria de cifre prezentată oral de către experimentator.

în timp ce reţinerea este dezavantajată de acţiunea inhibiţiei proactive. să nu tulbure sistemul iniţial de asociaţii. când povestesc o întâmplare. Cu cât un material este mai complex şi necesită o elaborare mai profundă. pe fragmente. ci şi cu integrarea lui în sistemul cunoştinţelor existente. De obicei când se memorează un material format dintr-o serie de fragmente. deci. S-a constatat faptul că deficienţii mintali nu asimilează un material nu atât din cauza dificultăţilor de fixare sau reţinere. pentru dezvoltarea laturii voluntare a memoriei. are loc reproducerea se constată că materialul de la sfârşitul seriei este redat mai slab din cauza inhibiţiei proactive. deficienţii mintali îşi perfecţionează în mai mică măsură reproducerile în cursul repetiţiilor.m. Această particularitate se explică prin insuficienta conceptualizare a materialului şi prin actualizarea limitată a cunoştinţelor anterioare. menţinându-le trează atenţia şi curiozitatea. se observă o îmbunătăţire a rezultatelor de la o serie la alta. ele se actualizează cu greu într-un nou context. Cauza acestei inhibiţii rezidă. în învăţarea succesivă a unui material mai vast acţionează doi factori în direcţii opuse: fixarea este ajutată de experienţa anterioară. Mai mult. corectându-se cu greu. pe unităţi de sens). adaosuri care au un caracter dezorganizat şi uneori chiar absurd. finnd nevoie de un număr mult mai mare de exerciţii pentru a observa un salt pe curba învăţării. O altă caracteristică evidentă la d. executarea unor teme de fixare şi de reproducere selectivă a materialului (povestirea pe roluri. care sunt necesare pentru înţelegerea celor noi. Creşterea eficienţei activităţii de memorare este determinată de familiarizarea cu activitatea şi materialul. Variaţia trebuie realizată în aşa fel încât să nu ducă la o dezorganizare a cunoştinţelor. Pentru diminuarea acestui inconvenient. nu numai în legătură cu prelucrarea materialului. Se observă însă şi fenomenul contrar. evitarea şablonismului. cu atât deficienţa este mai evidentă. Dacă după un interval oarecare de timp. chiar dacă materialul este perceput ulterior de mai multe ori. Inhibiţia proactivă este o importantă cauză a 61 . este capacitatea redusă de a utiliza cunoştinţele pe care le posedă într-o situaţie oarecum diferită de aceea în care şi le-au însuşit. pentru a-i ajuta pe copii să desprindă ceea ce este esenţial şi general în fenomenul studiat. Cu alte cuvinte. Este importantă stabilirea modului în care cei doi factori se conjugă la deficienţii mintali. ei adaugă deseori elemente străine. se pare. adeseori acestea se fixează. Atunci când trebuie să reproducă un text. Cunoştinţele lor au un caracter rigid. Pentru consolidarea asociaţiilor nou formate este necesară menţinerea în acţiune a proceselor neurofiziologice pentru un oarecare interval de timp. Deficienţele de organizare apar. precum şi de formarea unei tehnici de memorare. Dacă noua activitate survine la un interval prea scurt se anihilează acest element de consolidare. adică modul de însuşire a unui material la scurt interval după memorarea unuia asemănător. ci din cauza neprelucrării şi nesistematizării sale în momentul fixării. Rigiditatea cunoştinţelor apare în modul cel mai pregnant în situaţiile în care este necesară restructurarea lor sau modificarea semnificaţiei anumitor stimuli. este necesară variaţia în cadrul repetiţiilor.Este extrem de utilă în cazul deficienţilor mintali. Lipsa de fidelitate a memoriei este o altă particularitate care se observă frecvent la deficienţii mintali. De asemenea. în cazul în care copiii deficienţi comit anumite greşeli la prima reproducere. în faptul că activitatea neurală implicată în procesul de fixare nu se încheie în momentul terminării exerciţiului.

Acest aspect se reflectă şi nivelul reproducerilor în desen. gesticulărilor. de capacităţile generaloperaţionale de inteligenţă. în vederea realizării scopurilor mnezice. cercetările experimentale au demonstrat existenţa unei relaţii între nivelul memoriei şi cel al dezvoltării intelectuale. Rezultatele au demonstrat că subiecţii deficienţi mintali. Memoria este mai productivă în măsura în care se sprijină şi utilizează structurile inteligenţei.uitării.m. o astfel de afirmaţie apare ca urmare a lipsei efortului voluntar. pornită de la focarele excitate ale analizatorului motor. fenomenul fiind determinat de o reacţie infantilă. ce poate fi explicată şi prin faptul că la d. Aceste manifestări indică o iradiere largă a excitaţiei în analizatorul motric şi dacă ele sunt normale la copiii mici. Refuzul iniţial al copilului de a reproduce materialul nu indică întotdeauna faptul că materialul a fost uitat. se produce aşanumitul “blocaj” sau “vid mintal” punând subiecţii în imposibilitatea de a mai putea reproduce cuvintele memorate. ceea ce înseamnă că deficienţii au nevoie de o învăţare eşalonată în timp. grave. aspect care indică o capacitate redusă de structurare a seriei la această categorie de subiecţi. poate lua aspecte diverse. În cazul altor subiecţi.m. cuvântul (noţiunea) nu acţionează în suficientă măsură ca integrator verbal. În timpul procesului de memorare. S-a constatat faptul că subiecţii d. ecolalică. în timpul probelor de memorare. dar se deosebesc de acestea prin structura şi modul lor specific de utilizare. Unii dintre ei anunţă spontan că reproducerea s-a terminat şi că nu mai ştiu nici un cuvânt. dar într-o direcţie care îi este specifică pentru a construi. care au memorat şi reprodus corect toate cuvintele prezentate au efectuat o structurare precisă a seriei în categorii semantice. Uneori acest refuz constituie o consecinţă a leneviei 62 . Foarte puţini dintre subiecţii d. cu intervale suficient de mari pentru a permite consolidarea asociaţiilor nou formate. la subiecţii d. la cei mai mari reprezintă semne de impulsivitate şi dezinhibiţie psiho-motorie. Un alt fenomen care este întâlnit este cel al reproducerii cu voce tare a fiecărui cuvânt auzit. convertindu-le în acţiuni mnezice. apărând fenomene de tipul exagerării mimicii. a păstra ori a reconstitui. Memoria utilizează schemele preoperatorii sau operatorii. Schema apare astfel ca un instrument de organizare a amintirii şi acţionează în procesul reţinerii şi evocării în acelaşi mod ca şi în cazul fixării.m. obţin coeficienţi de structurare mai scăzuţi decât cei normali. agitaţiei.m. Acţiunile sau operaţiile mnezice se află într-un anume raport cu celelalte tipuri de acţiuni intelectuale. având vârste între 7-11 ani reuşesc în proporţie de 73% să realizeze construcţia seriei conform nivelului preoperator. adică să alăture perechi de elemente mari şi mici şi doar 18% reuşesc să efectueze o seriere la nivelul operaţiilor concrete. Nivelul memoriei este determinat de măsura în care acţiunile mnezice se bazează pe cele intelectuale. Dacă aceste comportamente apar în mod accentuat. Schemele utilizate de către memorie sunt preluate din cele folosite de inteligenţă şi se succed prin etapa corespunzătoare nivelelor operaţionale ale individului. ce apare la subiecţii cu d.m. s-a aplicat o probă de memorare a unei configuraţii seriale simple. Comportamentul verbal al subiecţilor d. La subiecţii la care această manifestare apare repede. comportamentul motric este variat. Pentru a evidenţia dependenţa memoriei. cu mult înainte de scurgerea timpului rezervat reproducerii este vorba de un comportament infantil.m. Această manifestare se explică printr-o inducţie negativă.. În cazul deficienţei mintale.

63 . ci în mare măsură şi al unei insuficiente motivaţii.intelectuale. Dorinţa de a obţine note bune şi aprobarea adulţilor. Nu trebuie neglijat nici faptul că o motivaţie oarecare poate avea şi efecte negative. în general. timpul de păstrare. stocarea. Dorinţa de a fi recompensat are. iar în acest domeniu nu se pot face. Nereuşita şcolară a d. de a primi o oarecare recompensă este deosebit de mare. complexitatea transformării informaţiei. capacitatea redusă de aprehensiune. Această intervenţie reprezintă o încercare de fixare a atenţiei asupra cuvântului. nu este efectul exclusiv al deficitelor de gândire şi de memorie. La subiecţii deficienţi mintali. Există şi cazuri în care subiecţii întreabă din câte cuvinte este formată seria. de exemplu. Subiecţii la care activitatea de control a evocării pe plan mintal nu se poate interioriza. adică până la nivelul care nu depăşeşte posibilităţile obiective ale d. un rol pozitiv în învăţare. atunci când dorinţa d. Fenomenul indică un caracter infantil. memoria este influenţată în desfăşurarea sa de o serie de factori ca: incapacitatea de a transporta materialul memorat de la o etapă la alta a memorării. Alteori. ca şi la copiii normali. dorinţa de a primi recompensa se ciocneşte de conştiinţa pe care o are subiectul că nu va reuşi să realizeze ceea ce i se cere. repetiţia. specifice la nivelul diferitelor structuri şi operaţii ale memoriei privind volumul informaţiei păstrate. “da” după fiecare cuvânt prezentat). de a executa o anumită sarcină. de iradierea difuză a excitaţiilor şi de capacitatea redusă de autocontrol. de dificultatea de antrenare în activitate. de structurare spontană a seriei. manifestări negative apar şi atunci când recompensa utilizată este de aşa natură încât contrazice anumite idei pe care subiectul le are despre sine. de asociere a stimulilor între ei.m. Nu trebuie să se piardă din vedere faptul că mobilizarea motivaţională are efecte pozitive numai până la un anumit nivel. producând o stare de încordare afectivă ce dezorganizează activitatea. în timpul evocării fac diferite observaţii sau precizări cu voce tare (de exemplu.m. incapacitatea de a consolida structurile deja formate la nivelul MLD. decizia. afirmaţii cu caracter absolut.m. o lipsă de autonomie şi tendinţa de a recurge la ajutorul adultului datorită lipsei de siguranţă. slaba manifestare a procesului inhibiţiei de diferenţiere. operaţiile de control şi strategiile de restabilire. câte au uitat. de influenţa inhibiţiei retroactive. O astfel de situaţie are loc. dar în realitate întrerupe seria de stimuli şi îngreunează asocierea lor. scăderea motivaţiei faţă de sarcină. codarea. În sfârşit. Problema motivaţiei este deosebit de complexă. câte au evocat. incapacitatea de efort susţinut. dorinţa de afirmare. interesele de cunoaştere sunt mult mai slabe şi mai instabile la d. Acţiunea unora sau altora din aceşti factori a dus la apariţia unor manifestări particulare.m. fără a ţine seama de natura dinamică a relaţiei dintre factorii motivaţionali. Fenomenul a apărut la unii subiecţi ca urmare a faptului că ei contau numai pe capacitatea de reţinere imediată şi nu căutau să aducă datele din MLD. Într-un aastfel de caz apare o reacţie de apărare în care copilul minimalizează importanţa recompensei şi a activităţii pe care refuză să o execute.

decalajul poate decurge şi din compoziţia grupelor studiate. În primul rând. stereotipie. . dispune de acest mod de exprimare între 2 ani şi jumătate şi 5 ani. în timp ce copilul d. acest mod de comunicare se observă la 1 an şi 7 luni.m. apare în mod şi mai evident atunci când se ia în considerare etatea la care vorbirea începe să fie organizată sub formă de propoziţii. În cazul în care la un copil pronunţarea primului cuvânt are loc cu întârziere. În al doilea rând. Acelaşi fenomen poate fi însă 64 .explicarea diferitelor aspecte caracteristice ale vocabularului şi ale structurii gramaticale la subiecţii cu deficienţă mintală. ştiut fiind faptul că limbajul este un fenomen al cărui ritm şi limită de dezvoltare sunt influenţate în mare măsură de condiţiile educative. dar la scurt timp se trece la propoziţii. Apariţia întârziată a vorbirii este unul din indiciile cele mai evidente ale dezvoltării anormale a copilului în primii ani de viaţă. cu cât deficienţa intelectuală a unui copil este mai pronunţată. acest fenomen are loc la etatea de 2 ani. Unii autori consideră că etatea medie la care copilul normal pronunţă primul cuvânt este de 1 an. cuvânt. Un alt studiu arată faptul că un copil normal utilizează cuvinte izolate între 10 şi 18 luni. precum şi frecvenţa crescută a tulburărilor de vorbire. deşi cea mai frecventă cauză a apariţiei întârziate a vorbirii o constituie deficienţa intelectuală. Decalajul dintre datele acestor cercetări se explică prin neutilizarea unui criteriu unitar de apreciere a apariţiei vorbirii.m. operaţionalizare Una dintre principalele trăsături ale deficienţei mintale o constituie o dezvoltare şi o achiziţie tardivă a limbajului. cu atât limbajul său apare cu mai mare întârziere şi rămâne la un nivel scăzut de dezvoltare şi la vârsta adultă. în timp ce utilizarea propoziţiei implică procese de cunoaştere mai complexe. În general. comunicare. Cercetările efectuate în acest domeniu au scos în evidenţă complexitatea relaţiei dintre cei doi termeni. Cuvinte-cheie: limbaj. Explicaţia constă în faptul că pronunţarea unor cuvinte izolate poate avea loc pe baza unei ecolalii fiziologice.m. nu orice întârziere în dezvoltarea vorbirii este un indiciu cert al deficienţei mintale.m. Se consideră că intervalul dintre pronunţarea primelor cuvinte izolate şi utilizarea propoziţiilor este mai semnificativ pentru nivelul intelectual decât etatea la care apare primul cuvânt. trebuie exclusă ipoteza că ar fi vorba de un copil cu d.prezentarea particularităţilor limbajului la diferite categorii de copii cu deficienţă mintală.Modul VI LIMBAJUL ŞI COMUNICAREA LA DEFICIENŢII DE INTELECT Obiectivele cursului: . abia în jurul vârstei de 3 ani. iar la mulţi dintre d. La copiii normali. la copiii cu d.m. adică simpla observare nu oferă date suficient de obiective pentru a stabili în ce măsură complexul sonor emis de un copil constituie un cuvânt cu valoare de semnal sau o imitare prin ecolalie fiziologică. Rămânerea în urmă a copiilor cu d. S-a ridicat problema măsurii în care stabilirea nivelului de dezvoltare al limbajului unui copil poate oferi date suficiente pentru aprecierea nivelului său intelectual.

De exemplu. Diferenţele pot rezulta şi din diversitatea aspectelor urmărite. S-a pus de asemenea problema măsurii în care deficienţele limbajului copiilor d. dar cu aceeaşi etate mintală. Inferioritatea copiilor d. În privinţa părţilor de vorbire. identificarea obiectelor pe baza denumirii lor. la d.m. Neconcordanţele amintite sunt determinate de complexitatea factorilor ce influenţează dezvoltarea procesului de comunicare. care depinde mai mult etatea cronologică. Aspectele deficitare legate de vocabular Vocabularul copiilor d. sub aspectul sexului.37. lungimea frazei unui copil nu este aceeaşi în convorbirea cu un alt copil. al articulării. concluziile fiind contradictorii. insuficienta stimulare verbală din partea anturajului. unele componente ale limbajului. iar capacitatea de discriminare a fenomenelor a prezentat o corelaţie şi mai mare cu nivelul mintal. obţin rezultate mai slabe la o serie de probe: numirea obiectelor familiare. este mai pronunţat. În aprecierea nivelului de dezvoltare a diferitelor componente ale limbajului este necesar să se ţină seama şi de faptul că procesul de comunicare este influenţat de condiţiile în care se realizează. este mai limitat decât cel al normalilor. adică numărul de cuvinte ce pot fi actualizate într-o situaţie standardizată în interval de un minut. de exemplu. chiar dacă nu este întotdeauna 65 . în această categorie intră răspunsurile lipsite de conţinut în raport cu întrebarea. caracteristicile psihice). corelaţia a fost de numai 0. De exemplu. al volumului vocabularului şi al complexităţii frazelor utilizate. se întâlneşte deseori. definirea cuvintelor. utilizarea gesturilor în locul răspunsului verbal şi manifestări de pseudovorbire. într-un context diferit de acela în care au fost învăţate. faţă de cei normali – sub aspectul denumirii obiectelor şi al diferenţierii sunetelor – este mai pronunţată la vârstele mici. cu cât sunt mai lipsite de suport concret. sub variate aspecte ale perceperii şi înţelegerii vorbirii interlocutorului. Deficienţa limbajului se manifestă la copiii d. diferenţierea şi reproducerea sunetelor vorbirii.m. Unii cercetători consideră că d. Din acest motiv.m. cu atât frecvenţa tulburărilor de limbaj este mai mare. Cu cât gradul d. trăirea unui şoc afectiv etc.provocat şi de alte cauze: boli sau anumite deficienţe organice. Între nivelul mintal şi lungimea frazelor utilizate de copil s-a găsit o corelaţie mai mare. cu atât utilizarea lor este mai sporadică. mai ales sub aspectul cuvintelor-noţiuni cu caracter abstract (în special cele care desemnează mărimea. adică polisilabe lipsite de semnificaţie. al expresivităţii vorbirii.m. din compoziţia diferită.m. cum ar fi structura frazei sunt în mai mare măsură dependente de nivelul mintal decât volumul vocabularului.m. precum şi sub aspectul complexităţii şi corectitudinii frazelor utilizate. între etatea mintală şi productivitatea verbală.m. un complex de mai multe deficienţe ale vorbirii. fonaţiei şi ritmului vorbirii. s-au găsit moduri de comunicare absente la normalii cu aceeaşi etate mintală. ceea ce face ca inteligibilitatea acesteia să fie mult scăzută.m.m. În cazul copiilor d. frecvenţa predominantă a substantivului. relaţiile spaţiale. sunt similare cu cele ale copiilor normali de o etate cronologică mai mică. Mai trebuie amintit şi faptul că nu toate aspectele limbajului sunt la fel de semnificative pentru nivelul dezvoltării intelectuale. la acelaşi individ. Ele pot rezulta. a grupelor studiate sau sub aspectul condiţiilor socio-economice şi culturale în care s-au dezvoltat subiecţii. În plus. de aceea atunci când se examinează nivelul de dezvoltare al limbajului sunt necesare condiţii identice pentru toţi subiecţii. Adeseori aceste cuvinte sunt greşit utilizate de copiii d.

s-a constatat faptul că deseori elevii d. pentru a exprima diferitele acţiuni este. O problemă importantă este aceea a procedeelor prin care se poate dezvălui mai bine semnificaţia cuvintelor noi.m. iar utilizarea comparaţiilor. la d. reactualizarea se face cu dificultate şi în mare măsură inadecvat necesităţilor situaţiei. cu care acesta avea asemănări mai mult sau mai puţin evidente sub aspectul formei.m. Structura nediferenţiată a noţiunilor. din cauză că proporţia adjectivelor din vocabular este mai mică la copiii d. vocabularul de utilizare şi vocabularul operaţional. faţă de celelalte părţi ale vorbirii se menţine mai mult timp decât la copiii normali. De asemenea. Subiecţilor li s-au dat cartonaşe pe care erau înscrise propoziţii ce conţineau un cuvânt necunoscut. care sunt depozitate ca “etichete verbale” şi nu sub formă de concepte. În vorbirea spontană sau în răspunsuri.utilizat în mod adecvat. Acest tip de vocabular aparţine mai mult memoriei şi mai puţin inteligenţei. Dezvoltarea vorbirii.m. epitetelor şi metaforelor este îngreunată de absenţa capacităţii de înţelegere a acestora.m. cea mai mare parte a cuvintelor din vocabularul de stocare au o aură de confuzie. anume problema modului în care elevul d. cuvintele stocate fiind rapid “găsite” şi utilizate. Cauza acestei diferenţe este modalitatea în care cuvintele sunt stocate. Discrepanţa dintre vocabularului activ şi cel pasiv este pronunţată la copiii d. în cadrul comunicării. b) Vocabularul de utilizare este constituit din rezerva de cuvinte pe care copilul le recunoaşte sau le reproduce numai în situaţia de condiţionare specifică. Spre deosebire de copilul normal. de nediferenţiere semantică. aspura cărora s-au efectuat cercetări separate: vocabularul de stocare.m. Cu cât cuvântul nou era mai asemănător cu un cuvânt cunoscut elevilor. nu sesizau prezenţa cuvântului necunoscut. vorbirea lor este lipsită de coloratură stilistică. în general. În general. a) Vocabularul de stocare este constituit din suma de cuvinte pe care copilul le-a învăţat şi pe care nu le utilizează decât parţial.. S-au stabilit.m. nu poate avea loc fără antrenamentele de operaţionalitate a limbajului. la care reactualizarea se face cu uşurinţă. trei categorii de vocabular.m. acest fenomen apărând ca efect al unei anumite lipse de mobilizare în executarea sarcinii. S-a realizat un experiment menit să studieze procedeul deducerii sensului unui cuvânt din context. utilizării lor în context sau pe baza materialului intuitiv. cu atât desprinderea semnificaţiei lui din context se realiza cu mai mare dificultate. cuvintele legate de experienţa afectivă şi existenţială a copilului sunt mai fidel păstrate şi mai uşor de actualizat. Dacă însă se cere precizarea unui cuvânt şi se indică primul sau primele sunete ale cuvântului adecvat. Criteriul de bază al tipologiei vocabularului la deficienţii mintali este gradul de operaţionalitate al limbajului. confundându-l cu altul care le era familiar. fără a necesita prelucrări laborioase. în funcţie de împrejurări. Numărul de verbe de care dispun d. utilizarea greşită a unui cuvânt nu este determinată întotdeauna de absenţa termenului adecvat din vocabularul activ. La d. neputându-le 66 . în special pentru copilul cu d. reducându-se la stocarea informaţiei. redus. Acest lucru se realizează cu atât mai greu cu cât într-o frază sunt mai multe cuvinte necunoscute şi cu cât situaţia în forma verbală este mai puţin familiară copilului. în acest sens. îşi însuşeşte cuvintele pe baza explicării.m. este responsabilă pentru dificultăţile de reactualizare menţionate. De asemenea. acesta adeseori poate fi actualizat. sunt actualizate în primul rând cuvintele cu circulaţia cea mai largă.

m. în general. Aceasta este doar parţial asemănătoare cu funcţia nominativă a limbajului în ontogeneză (asemănarea ca mecanism verbal şi nu ca mecanism semantic). procesul de generalizare-abstractizare este cel mai perturbat.m. În urma unui experiment. rezultă că la d. format în cea mai mare parte din cuvinte uzuale legate de satisfacerea cerinţelor vitale. relaţiilor şi intereselor. Diferenţa cea mai evidentă dintre copiii normali şi cei d. până la 14 ani.m. se compune. În învăţarea şcolară. c) Vocabularul operaţional Operaţionalitatea unui cuvânt.m. însă această metodă constituie o mecanicizare şi nu duce la dezvoltarea nucleilor semntici. se utilizează. uşoară. aşadar. polul experienţei imediate fiind mult mai puternic şi anihilând valenţele logice ale noţiunii. La d. ajungând la “faza de platou”. în cea mai mare parte. iar cu cât gravitatea este mai accentuată. La copiii cu d.m. care ar asigura polarizarea logică a vorbirii. Din punctul de vedere al mecanismelor interne. Eroarea făcută de sistemele educaţionale constă în faptul că se porneşte de la premisa identităţii dintre limbajul copiilor normali şi al celor d. s-a stabilit că la 6-7 ani. în vederea obţinerii unui produs nou. Vocabularul de utilizare al d.m. O altă parte din acest vocabular constă în etichete verbale fără acoperire semantică sau cu o acoperire extrem de limitată. însă într-o formulă specifică: “etichetarea verbală”. Această entitate conţine o serie de repere logice.m. Din cele menţionate. Prin învăţare. vocabularul d. curbele evoluţiei celor trei categorii 67 . realizează performanţe de numai 50% comparativ cu cei normali. Aceste elemente nu permit ca noţiunea să capete autonomie funcţional-logică. deficientul mintal exersează utilizarea imaginilor noţionale în contexte logice.m. iar învăţarea permite. În acelaşi timp. Sporirea cantitativă a vocabularului de utilizare are două surse: evocarea unor cuvinte din vocabularul de stocare şi dobândirea prin învăţare-comunicare a altor categorii de cuvinte. iar diferenţele se menţin chiar în cazul unei învăţări logicomatematice. cu atât funcţia indicativă a cuvântului este diminuată.evoca în absenţa obiectuluisau a situaţiei concrete.m. s-au evidenţiat chiar de la început diferenţe mari între copiii normali şi cei cu d. În privinţa vocabularului de utilizare. evoluează treptat.m. apare la nivelul vocabularului operaţional. care sunt însă saturate de elemente concret-experienţiale. vocabularul său este mai restrâns. nu există o comunicare adecvată între cele trei categorii de vocabular. sporirea lentă a acestei categorii de vocabular. însă doar până la vârsta de 9 ani când stagnează. din stereotipii verbale care se pot utiliza cu uşurinţă. fără efort mintal de reorganizare a expresiei.m. toate funcţiile şi formulele verbale însă dominantă este unitatea verbo-logică denumită “imagine noţională”. sintagme. pentru a exprima nuanţele unor situaţii şi pentru a permite o modificare a realităţii. În formele intermediare devine dominantă funcţia nominativă. la care copiii cu d. operaţionalizarea se produce prin parcurgerea în sens invers a proceselor care duc la formarea conceptelor: elaborarea experienţelor şi informaţiilor concentrate în concept şi recombinarea lor. copilul d. după această perioadă evoluţia vocabularului de stocare fiind nesemnificativă. În formele uşoare ale d. urmarea este că gradul de operaţionalitate al noţiunii va fi redus şi se va exprima printr-o dublă polaritate. posedă un vocabular de stocare sau rezidual la nivel relativ apropiat de cel al copilului normal. a unei noţiuni sau a unui concept se defineşte prin posibilităţile practice de combinare a acelui cuvânt în structuri logice.

dar şi o metodă de învăţare a limbii de către d. Agramatismul d. Ca urmare. omiterea predicatului. ci este generată de acest conţinut.m. repetarea subiectului şi a predicatului la sfârşitul frazei. copiii cu d. omiterea subiectului.m. Aspectele deficitare ale structurii gramaticale Lipsa de operaţionalizare a limbajului la d.m. maturizarea structurilor gramaticale de profunzime se realizează cel mult într-o perioadă care depăşeşte vârsta adolescenţei. În general. succesiunea categoriilor gramaticale în propoziţii şi fraze. copilul nu poate discerne între un model normal. care au depăsit vârsta de organizare a limbajului şi care înţeleg sensul cuvintelor pe care le utilizează. Structurile sintactice sunt cele mai afectate componente ale gramaticii în cazul d. Majoritatea regulilor sintactice sunt încălcate. în mod normal. cât şi în cel scris şi se datorează unei organizări mintale cu elemente afazoide. învăţarea acestor structuri s-a dovedit a fi dependentă de dezvoltarea şi nivelul de organizare mintală. complet constituit. exterioară conţinutului semantic al cuvintelor. Folosirea entităţilor lingvistice conform regulilor gramaticale reprezintă un indicator important al existenţei operaţionalităţii limbajului.m. de necesităţile şi exigenţele comunicării. Agramatismul apare la d. care la el este perturbat şi imperfect.. Structura gramaticală reprezintă componenta logică a limbajului. fenomen care indică perturbarea procesului de operaţionalizare a limbajului.m. “afazia sintactică”. Aceste elemente nu permit organizarea şi structurarea limbajului în contextul gândirii. La nivelul structurilor morfologice (seturi de reguli care stau la baza modificărilor formei cuvintelor în diferitele întrebuinţări şi contexte) apar perturbări legate de substantive şi verbe. La d. însă de obicei.m. structurile gramaticale de bază sunt integrate în sistemul limbajului de către un copil normal.de vocabular nu se intersectează. apar perturbări ale tuturor structurilor gramaticale (fonetice. Până în momentul intrării în şcoală (7 ani). Head identifică o formă specifică a afaziei. agramatismul persistă la d. Tot din cauza deficitului său intelectual. deficientul mintal nu este antrenat să depăşească dificultăţile procesului de învăţare. se evidenţiază în agramatism – o tulburare de limbaj care constă în erori de utilizare a cuvintelor după regulile sintaxei. legătura dintre limbaj şi structurile logice ale gândirii. ca şi de modelele lingvistice la care copilul are acces. nu ajung până în clasa a IV-a la folosirea propoziţiilor secundare. Regula gramaticală nu este independentă. plural şi singular. pe toată durata vieţii. relaţiile de coordonare şi subordonare a propoziţiilor. nici măcar nu se apropie. se distinge printr-un număr mic de cuvinte şi printr-o structură defectuoasă din punct de vedere gramatical: lipsa de acord a verbului în număr şi persoană cu subiectul. abilitatea de instrumentare prin limbaj nefiind suficient dezvoltată. tulburare care are drept consecinţă pierderea capacităţii de formulare în structuri gramaticale a mesajelor.m.m. H. sau chiar 68 .:operaţionalizarea limbajului prin reeducarea mecanismului de comunicare între cele trei categorii de vocabular. datorită faptului că în aceste structuri se reflectă cel mai puternic conexiunile logice.. Fraza copiilor cu d. morfologice şi sintactice). adaptativ şi unul subcultural.m. la o vârstă la care limbajul trebuia să fie. precum şi inabilitatea utilizării locuţiunilor conjuctivale. reguli referitoare la topica propoziţiei. se manifestă atât în limbajul oral. În condiţiile unui mediu subcultural. atât în limbajul scris cât şi în cel oral.

mai ales după derularea unei crize. mai ales în cazurile mai grave. S-a încercat prin diferite studii stabilirea măsurii în care există sau nu diferenţe între limbajul copiilor cu d. în plus.m. aspecte determinate de hipotonusul muscular al aparatului verbal. înţelegând mai greu cuvintele cu circulaţie restrânsă. Particularităţi ale limbajului în diferitele forme clinice de deficienţă mintală Tulburările limbajului sunt. ei nu reuşesc să facă efortul necesar pentru organizarea amintirilor. adică o substituire aproape totală a sunetelor. Repetarea unor sunete este uneori atât de frecventă încât dă impresia unei bâlbâieli. se întâlneşte şi fenomenul idioglossiei.m. prezintă grave tulburări de vorbire.m. apariţia fenomenelor ecolalice. De asemenea. comune tuturor tipurilor de d. mergând până la dificultăţile de înţelegere din partea anturajului. ceea ce face ca vorbirea sa să devină greu de înţeles. mulţumindu-se cu o relatare superficială. care determină imposibilitatea înţelegerii cuvintelor. vocea copiilor epileptici este adeseori înăbuşită.m. aceştia au un limbaj pasiv mult mai dezvoltat. întâmpinând dificultăţi de găsire a termenilor necesari. Construcţia defectuoasă a frazei apare în modul cel mai evident atunci când copilul este pus în situaţia de a formula o întrebare. repetă întrebarea. precum şi unele expresii perseverative.m. multiple încercări de a stabili măsura în care există anumite tulburări sau complexe de tulburări mai frecvente la un tip sau altul de d..m. lipsite de variaţiile de înălţime ale vorbirii normale. uneori cu o surprinzătoare capacitate de imitare. ceea ce face ca vorbirea lor să fie greu de înţeles. Copiii d. ci şi cumularea mai multor deficienţe la unul şi acelaşi individ. fonaţie şi ritm. de asemenea. Copiii cu sindrom Down prezintă o articulare extrem de defectuoasă. este nu numai frecvenţa crescută a tulburărilor de vorbire la un grup luat în ansamblu.m. iar legătura dintre ele nu se face prin conjuncţii.. atneţia lor se distrage atunci când vorbirea interlocutorului durează mai mult. În acest scop s-au comparat trei grupe de copii: normali.m. care din cauza unor deficienţe serioase ale motricităţii. se poate constata uneori.m.dacă le folosesc. vocea acestor copii este lipsită de modulaţiile de intensitate necesare. lipsesc intonaţiile expresive. Trebuie menţionat faptul că există şi copii cu intelect normal. în general. Copiii d. ele au o structură simplă. epileptici. Caracteristică pentru d. cu leziuni 69 . În cazul în care trebuie să povestească ceva. s-au făcut totuşi în ultima perioadă. spre deosebire de copiii cu d. cu d. Vorbirea copiilor cu d. de tip familial şi al celor cu leziuni cerebrale. de tip familial şi cu d. fapt care se constată mai ales atunci când citesc. fiind uneori extrem de stridentă şi lipsită de precizie. d. precum şi frazele complexe. iar răpunsurile la întrebări sunt fie monosilabice fie gestuale.m. În cazuri mai rare. conţine şi o serie de cuvinte parazite. Deficienţele de limbaj se manifestă şi sub aspectul recepţionării vorbirii. Apar de asemenea numeroase erori de articulare. ei nu respectă pauzele şi nu pun accentul corect. În loc să răspundă. în special în cazul în care nu se sprijină pe materiale concrete. postencefalitici se caracterizează în general printr-o vorbire ezitantă sau explozivă. prezintă perseverări în vorbire.m.m. copiii cu d. Însă. În ceea ce priveşte răspunsul la o întrebare.

De mare importanţă este dezvoltarea. Pentru a oferi un suport activităţii de vorbire.m. cei cu leziuni postnatale şi. imagini cu care subiectul să poată acţiona. Încercându-se o ierarhizare. Deficienţele de limbaj au efecte negative şi asupra însuşirii scrierii. putând da explicaţii mai extinse pentru termenii care îi utilizează şi au moduri mai avansate de exprimare. se vor utiliza cât mai multe obiecte. fără leziuni cerebrale au fost semnificativ mai bune la probele de numire a imaginilor şi la imitarea unor complexe sonore. în comparaţie cu cei de tip familiali. a capacităţii de a transpune în activitate ceea ce se recepţionează prin limbajul scris. deci obţinerea cooperării copilului. Alţi autori consideră că d. unul din membrii grupului execută acţiunile indicate. la copiii cu d. acele sunete care sunt pronunţate greşit vor fi confundate cu precădere în procesul scrierii. ci trebuie să se urmărească dezvoltarea limbajului ca instrument al gândirii şi ca mijloc de reglare a activităţii de gândire. În acest scop. Teme: . adică a unor cuvinte fără sens. .Prin ce se caracterizează limbajul la copiii cu deficienţă mintală postencefalitici? 70 . Rezultatele copiilor cu d. activitatea educativă de dezvoltare şi de corectare trebuie să fie orientată în multiple direcţii. în sfârşit. În plus. cei cu tulburări metabolice. Diferenţele dintre cele trei grupe de copii s-au dovedit a fi cu atât mai mari cu cât vârsta lor era mai mare. datorate incompatibilităţii Rh-ului.Prezentaţi pe scurt categoriile vocabularului. cu leziuni cerebrale au. cu rezultate neaşteptate. în timp ce ceilalţi urmăresc corespondenţa dintre instrucţie şi acţiuni.cerebrale. cei cu infecţii prenatale. sunt utile în perioada abecedarului propoziţiile comenzi: se alcătuiesc grupe care citesc anumite instrucţii. ritmului şi fonaţiei. cei cu d. un vocabular mai bogat. cei care au suferit asfixii la naştere.La ce se referă afazia sintactică? . Punctul de plecare îl constituie dezvoltarea unei motivaţii adecvate. machete. având aceeaşi etate mintală. În al doilea rând. Nu poate fi neglijată nici dezvoltarea capacităţii de susţinere a unui dialog. el reuşeşte să realizeze o diferenţiere precisă a lor în cadrul perceperii auditive.m. trezirea interesului pentru activitatea de comunicare prin limbaj. în ordine descrescătoare: copiii cu leziuni cerebrale la naştere. cercetările au demonstrat că cea mai serioasă deviere faţă de vorbirea normală a fost constatată la copiii cu sindrom Down.m.. cei cu infecţii postnatale. urmând apoi.m. copilul se sprijină pe pronunţarea cuvintelor în limbaj interior. În acest scop. Deoarece limbajul este un fenomen extrem de complex. Rezultatele cel mai slabe sub aspectul limbajului în general au fost obţinute de copiii cu leziuni cerebrale. Numai în măsura în care copilul diferenţiază sunetele în procesul pronunţării. activităţile nu se pot reduce la corectarea articulării. participanţii finnd stimulaţi să discute între ei ceea ce au observat. deoarece în procesul scrierii. se efectuează în prezenţa copiilor o experienţă interesantă. s-a dovedit faptul că analiza auditivă beneficiază de un ajutor mai substanţial din partea analizei verbo-kinestezice.

anxietate Un copil cu deficienţă mintală se înscrie ca un eşantion diferenţiat în cadrul unor variaţii ale curbelor normalului. deficientul nu se poate identifica cu nedeficientul decât parţial. o stare de tensiune intrapsihică permanentă care generează procesul traumatizant. Desigur. . nu ar cuonaşte sentimentul inferiorităţii. Reprezentarea de sine poate fi înţeleasă însă şi într-un cu totul alt sens. de înţelegere. atitudinea umană şi ştiinţifică faţă de aceşti copii trebuie să fie respect al demnităţii.m. Şi aceasta. a funcţionării interpersonale. lipseşte. ceea ce sesizează nu e 71 . Cuvinte-cheie: sine. referindu-se la acest nivel afirmă că părerea generală despre deficienţii mintali este aceea că ei suferă datorită inferiorităţii lor. are capacitatea de a conceptualiza sentimentele.trecerea în revistă a diferitelor opinii legate de problema cunoaşterii de sine la copiii cu deficienţă mintală.prezentarea problematicii anxietăţii la copiii cu deficienţă mintală. în afară de această accepţiune a cunoaşterii de sine. prin mijlocirea contactelor sociale. care are la limita sa superioară indivizi excepţionali – ca performanţă într-un domeniu – iar la limita inferioară deficienţi care obţin performanţe mai scăzute. sentiment. să o compenseze. la fel de controlată. este clar că imaginea de sine a acestor copii rămâne precară. Tocmai de aceea. de altfel ca şi pentru altele. Copilul cu d. inferioritate. aproape ştiinţifică. ajuns în etapa.Modul VII REPREZENTAREA DE SINE LA COPIII CU DEFICIENŢĂ DE INTELECT Obiectivele cursului: . dacă termenul de reprezentare e înţeles în sensul său global. denumită de Cromwell. insuficienţele lor făcându-i incapabili să-şi dea seama de acest fapt. de ocrotire şi recuperare prin mijloace educaţionale speciale pentru dezvoltarea unei personalităţi cât mai aproape de cea normală.m. ca şi un subiect cu inteligenţă normală. de aici. el realizează reprezentarea modului de a gândi despre el a celor din jur. dar el este de părere că această opinie este eronată deoarece copiii cu d. este extrem de controversată. La nivelul reprezentării abstracte. Pentru sine. Problema ajungerii la o cunoaştere de sine de către copiii cu d. îi determină să utilizeze într-o manieră precară abstracţiile şi limitează descentrările necesare în raporturile cu celălalt. respingere.explicarea sentimentului de inferioritate care apare la aceşti copii. din cauza faptului că dotarea mintală necesară pentru acest tip de cunoştinţe. atitudinile şi motivele altei persoane. părerile specialiştilor fiind împărţite în funcţie de nivelul reprezentării. Limitele inteligenţei lor reduc semnificativ capacitatea de introspecţie. Dar. De Greeff. dar în contextul integrării în condiţiile sociale normale.m. poate să ajungă la o cunoaştere de sint tot atât de diferenţiată şi obiectivă. Consecinţele acestui proces sunt modificarea stării de echilibru a forţelor interioare şi a relaţiilor exterioare ale persoanei. .m. pe care încearcă să o mascheze. Încercarea de a se compara obiectiv cu semenii lor eşuează deoarece ei nu pot să-i înţeleagă pe ceilalţi decât raportat la propria persoană. la ceea ce sunt ei înşişi. nimeni nu poate pretinde că un copil cu d. Acest copil este traumatizat datorită faptului că deficienţa sa primară capătă valenţe patologice în propria sa conştiinţă.

în comparaţie cu copiii normali. Perron realizează o sinteză a modului în care s-a abordat problema personalităţii copiilor cu d. Perron detaşează ca factor comun sentimentul de inferioritate care constituie cheia explicării întreg procesului de dezvoltare a personalităţii la copiii cu d. Dacă aceştia îşi axează toate atitudinile şi conduitele lor pe deficienţa copilului. la nivelurile subiacente e înţeleasă ca un sistem de atitudini şi conduite faţă de sarcini.m.m. Conform opiniei lui. Perron caută să definească sistemul de bază modificat esenţial de către deficienţa mintală. Efectele statutului şcolar asupra reprezentării de sine au fost evidenţiate de către Mezerowitz care a utilizat o probă originală “Indice Illinois d’auto-depreciation”. se poate afirma că formarea conştiinţei de sine are la bază diferenţierea eu-celălalt şi relaţia între “mine” şi “celălalt”. abordând câteva aspecte legate de forma reprezentării de sine. o serie de studii vin să infirme părerea generală conform căreia acesta nu ar avea inteligenţa adecvată pentru formarea unei imagini destul de diferenţiate despre semeni. Majoritatea autorilor pun accent pe studiul deficienţei mintale pentru ca apoi să descrie laturile mai importante ale personalităţii. În ceea ce priveşte relaţiile copilului cu d.m. pentru dezvoltarea relaţiilor sociale.m. În încercările lui de a găsi factorii existenţi în structura d. căutând formule de diferenţiere. tendinţa de a considera deficienţa mintală ca pe o anomalie a unei valori umane centrale conduce la o serie de stereotipuri sociale care tind să devalorizeze. Acest sentiment de inferioritate abordat din perspectivă psihologică. iar celălalt negative. Un rol important în geneza imaginii de sine a copilului cu d. elaborat ca rezultantă a tuturor experienţelor personale anterioare şi a tuturor relaţiilor eu-celălalt.m. în literatură şi constată că există două moduri de bază. are întotdeauna sentimentul inadaptării sociale. S-a constatat că alegerile reciproce tind să se stabilească între subiecţii de aceeaşi vârstă mintală. ci o modalitate de adaptare socială a unei personalităţi.m. 72 . îl vor învăţa să se privească şi să se definească în acest mod.m.şi macrogrupului social. să respingă deficientul. ceea ce contribuie şi mai mult la propria inadaptare.. Perron porneşte de la teoriile elaborate de Doll care defineşte deficienţa mintală în funcţie de maturitatea şi competenţa socială – înţeleasă ca şi capacitatea de a răspunde cerinţelor societăţii. probă care cere copilului să spună cu cine se aseamănă mai mult dintre doi copii. este rezultatul interrelaţiilor din cadrul micro. din acest motiv. şcoala de la Vineland a perfectat una dintre cele mai complexe scale de maturitate socială. Ca urmare. ceea ce dovedeşte în mod indirect importanţa vârstei reale. situaţii. La nivelul cel mai explicit reprezentarea de sine este definită ca un sistem de opinii despre sine-însuşi. persoane. Autorul a ajuns la concluzia că “autodeprecierea” este mult mai ridicată la copiii cu d. problema rolului şi a statutului nu e un atribut al unei formule sau performanţe a inteligenţei. De asemenea. dar nu între subiecţii cu acelaşi coeficient de inteligenţă. Perron a constatat că există o modificare esenţială la nivelul statutului şi rolului copilului cu d. cu semenul său. ceilalţi fac apel la metoda analogică: aplică problematica studiilor generale asupra personalităţii copilului normal la cel deficient. îl au atitudinile părinţilor.prelucrat conform întregului sistem de funcţionalitate interpersonală şi. Fără să construiască propriu-zis o teorie a personalităţii deficientului mintal. Pornind de la “sine” care constituie epicentrul procesului de formare a personalităţii. unul prezentând caracteristici pozitive. şi prin asociere cu acesta şi familia sa.

cu drepturi depline. o funcţie socială. .aceşti copii se găseau în clase speciale. în cazul unor subiecţi preluaţi din cadrul unei instituţii. acordând subiecţilor o responsabilitate. se constată că autoevaluările cele mai corecte. oferă aprecieri ale valorii personale tot atât de ridicate. .supraestimarea poate să fie. la grupuri sociale interne. dispreţuiţi. compensatorie în raport cu sentimentele de inferioritate. în instituţie. ridiculizaţi. oricât de bizare ar părea. Copiii cu d. din clase speciale. în recreaţie. în sporturi. conducând eventual la conduite care. fiind slabă la copiii cu d. Majoritatea deficienţilor mintali supuşi acestui experiment reacţionează şi se apără: . care sunt blamaţi. umiliţi. lectură. este mereu încurajat şi nu se poate compara decât cu alţi deficienţi. 40 copii normali cu QI între 90-110 şi 40 copii având QI peste 120. autorii menţionaţi pun accentul pe toate cauzele devalorizării la intrarea într-o instituţie. în parte. În acest mod. Fidelitatea răspunsurilor obţinute se află în raport direct cu inteligenţa. Se pune însă problema măsurii în care de obicei.m. dar mai puţin importantă decât la cei cu d. Ringess a realizat un studiu comparativ între trei grupe de copii de 910 ani. calitatea de membru al acesteia constituind o recompensă foarte valoroasă. realiste. băieţi şi fete: 40 copii cu d. îi impune reguli de conduită.prin apartenenţe. regulile lor de conduită morală şi teme de valorificare proprii. dispreţuiţi.m. care vizau autoaprecierea: succesul la aritmetică.m. Astfel. În mod evident. dar în acest fel este pusă în evidenţă dificultatea majoră a acestor tipuri de cercetări: în ce măsură o autoevaluare ridicată. cea de a doua explicaţie este pe deplin plauzibilă. popularitatea printre colegi.m. o valoare.prin comparaţia cu cei mai puţin dotaţi. în cadrul instituţiei respective. Colectivitatea restrânge libertatea subiectului. Dacă se compară mediile grupelor. ea oficializând practic existenţa unui deficit. cu sau fără supraestimare. capacitatea de a fi liber. o aşa-zisă “elită”. inteligenţa. Copiii având un QI mediu sunt cei care se evaluează la nivelul cel mai coborât. care au propria lor ierarhie. se simt respinşi. obţinându-se astfel o imagine îngrijorătoare asupra propriei persoane. . Tuturor acestora li s-au adresat 8 întrebări. dar şi pe mecanismele revalorificării.Edgerton şi Sabagh. autoevaluarea lor reflectând aparent atmosfera de securitate care este cultivată în aceste clase. neconforme cu realitatea. scriere-ortografie. au făcut o serie de observaţii interesante asupra trecerii de la “satisfacţie” la “exaltarea de sine”. reflectă o autentică “trăire pozitivă” a 73 . copiii cu d.m. sunt mult mai bine tolerate în mediu protejat decât în exterior. precepute ca arbitrare şi ofensatorii şi instaurează o comparaţie permanentă cu alţi deficienţi (unii în stare mult mai gravă). s-a putut descrie. Ringness conferă acestei supraestimări realizate de copiii cu d. bazate pe criterii obiective au fost date de copiii inteligenţi.m.prin dezvoltarea fantasmelor compensatorii. două explicaţii: . având un QI între 50 şi 80. Intrarea într-o instituţie este în general traumatizantă. cu o tendinţă de supraestimare semnificativă. succesul la joc. analizând variaţia reprezentării de sine în biografia deficientului mintal. în care copilul nu primeşte decât sarcini pe măsură. simpatia de care se bucură la adulţi. supraestimându-se în raport cu manifestările reale.

În legătură cu fiecare pereche de fotografii se pun două întrebări: “Care dintre fotografii vă seamănă cel mai mult?”. precare la copiii cu d. În general. un rol central. în fiecare pereche. Nivelul aprecierii este mai coborât la cei care. de succesele şcolare. una. răspunsurile ilustrează cinci factori ai dorinţei: valoarea personală generală şi sănătatea. care obţin rezultate mai slabe la o probă de 74 . Este vorba practic de eforturi realizate pentru punerea în evidenţă a “eului perceput”. Studiile realizate de Lipman şi Griffith au demonstrat că anxietatea este mai marcată la copiii cu d. adică ceea ce ar dori să fie subiectul în cauză. S-a pus însă întrebarea în ce măsură această anxietate este efectul deficienţei sau este un factor care o agravează. care obţin şi rezultate şcolare mai slabe. Majoritatea studiilor realizate până în prezent cu privire la imaginea de sine la copiii cu d.. apărând o serie de factori “pozitivi” (a fi obiectul atenţiei.m. Toate aceste aspecte demonstrează dificultatea realizării unui autoportret al deficientului mintal. în cazul adresării întrebărilor pe această temă unor adolescente cu d. relaţiile sociale bune legate de controlul afectiv. mai ales dacă stagiul a durat mai mult timp. autoportretul depinde de gradul şi de natura deficienţei.propriei persoane sau în de măsură nu este decât o declaraţie reactivă la o trăire negativă pe care subiectul refuză să o exprime faţă de altcineva. copiii cu d. “În care din fotografii personajul face cel mai bun lucru?” Autorii au dorit evidenţierea raportului dintre eul perceput şi eul ideal.m. relaţii sociale bune legate de afirmarea de sine. Guthrie şi White au realizat o încercare interesantă pentru abandonarea tehnicilor verbale. izolat. care sunt. încercând chiar să se ascundă faţă de sine însuşi.m. indicând conduite.m. precum şi o serie de factori “negativi” (a fi nebăgat în seamă. probabil. a încerca dominarea. iar factorii genezei sale sunt multipli. iar cealaltă. de succesul achiziţionării unor aptitudini şi al adaptării sociale la ieşirea din instituţii. în care această trebuinţă nu este satisfăcută. care presupun o oarecare disponibilitate a limbajului şi a reprezentărilor abstracte. de atitudinile sociale generale faţă de subiecţi. adică. Fără îndoială. de reacţiile anturajului. situaţii şi experienţe în care problema reuşitei sau a eşecului joacă. la o vârstă extrem de fragedă. acelaşi personaj este antrenat în două situaţii diferite. se foloseşte următoarea schemă: dintr-o listă de adjective descriptive ale persoanei sau fraze scurte. din păcate. faţă de ce oferi). aceste modalităţi de autodescriere sunt influenţate de viaţa personală anterioară. au fost expuşi la puternice conflicte familiale.m. ele cercetează pur şi simplu structuri de declaraţii. În reprezentarea de sine trebuie să distingem diferite planuri ale realităţii. de asemenea decalaje. conformismul social şi ascultarea. între care pot să intervină o serie de decalaje şi aparente contradicţii. din cele delimitate de Murray. Problematica anxietăţii la deficienţii mintali Majoritatea cercetărilor realizate în acest domeniu dovedesc faptul că anxietatea este mult mai mare la copiii cu o inteligenţă scăzută. Alte studii se referă la “eul ideal”. nu ţin seamă. a nu primi nimic în schimb. nivelul autoaprecierii fiind legat de QI. este evidentă variabilitatea interindividuală a acestui autoportret. Autorii au folosit 50 perechi de fotografii. De exemplu. a fi iubit de colegi). În acelaşi timp. absenţa fricii şi a înşelăciunii. a ceea ce copilul declară că este în prezent. care exprimă satisfacerea unei trebuinţe. în general. de situaţiile în care se află subiectul şi de relaţiile create cu celilalţi. le aleg pe acelea care se potrivesc cel mai mult (sau cel mai puţin) cu felul lor de a fi.

Deseori. În general. comportamentul deficienţilor mintali se consideră foarte frecvent în termeni de insuficienţă. anxietatea crescând la aceştia din urmă. a scăpa de presiunea întrebărilor şi problemelor prea grele. Teme: . dar prin acest fapt se neglijează un aspect admis în multe domenii. supunerea pasivă (responsabilitatea faptelor este lăsată pe seama adultului) sau retragerea în sine a copilului care se izolează pentru a scăpa de situaţia anxiogenă. aceasta explicându-se prin faptul că anxietatea agravează deficienţa şi diminuează supleţea funcţionării intelectuale. se pot interpreta ca reacţii de apărare o serie de conduite: încercarea de a controla o situaţie de examen (prin punerea întrebărilor) sau de a o evita (instabilitate. Este posibil ca anxietatea să se datoreze deficienţei şi tuturor experienţelor anterioare neplăcute din viaţa subiectului. S-a pus problema mecanismelor utilizate de către deficienţi mintali pentru a reduce anxietatea creată de situaţia lor specială.Care sunt caracteristicile imaginii de sine la copiii cu deficienţă mintală? 75 . continuu compromisă de insuficienţele personale şi de reacţiile anturajului faţă de eşec. importanţă având însă şi măsura în care subiecţii în cauză sunt sau nu instituţionalizaţi. conform căruia orice comportament este cel puţin o tentativă de adaptare. comportamentul copilului cu d.m.Care sunt accepţiunile reprezentării de sine la deficienţi mintali? . de lipsuri. Astfel. reprezintă o încercare de menţinere a stimei de sine. cât şi de teama creată de această situaţie.formare a conceptelor. oboseală).

Determinarea nivelului de inteligenţă socială devine semnificativă în raport cu cunoaşterea poziţiei receptorului faţă de intenţionalitatea mesajului şi de finalitatea concretă a acestuia. independenţa personală. expresii emoţionale. Până la vârsta de 9 ani. Cuvinte-cheie: competenţă.nivelul de sensibilitate faţă de evenimentele sociale. să se implice în jocuri competitive simple şi să stabilească relaţii de amiciţie care să se menţină pe o perioadă mai îndelungată de timp.prezentarea unor experimente care să ilustreze caracteristicile inteligenţie sociale la copiii cu deficienţă mintală. naturală şi eficientă de evenimentele sociale. definită ca limitare semnificativă în capacitatea individului de a răspunde satisfăcător cerinţelor privind maturarea. de aceea se poate presupune că ea ridică probleme mai deosebite persoanelor (şi mai ales copiilor) cu deficienţă mintală. se formează şi se dezvoltă în raport cu grupul respectiv. preadolescenţii 76 . evaluare şi utilizare corespunzătoare a evenimentelor şi practicilor sociale. devine evidentă importanţa inteligenţei sociale pentru adaptarea corespunzătoare a individului la mediul social. Având în vedere considerentele de mai sus. Asociaţia Americană a Deficienţei Mintale a luat în mod special în considerare insuficienta dezvoltare a comportamentului adaptativ. Decodificarea de către receptor a mesajului social reface în sens invers drumul codificării. precum şi responsabilităţilor sociale corespunzătoare grupului său de vârstă sau grupului social. de comprehensiune. inteligenţa socială ar putea fi definită ca şi capacitate cognitivă superioară de percepere adecvată.fluiditatea şi flexibilitatea interpretativă în evaluarea interacţiunilor sociale. învăţarea. copiii trebuie să participe în mod spontan la activităţile de grup. Fiecare persoană este membră a cel puţin unui grup social. evaluare şi exersare a valorilor şi practicilor sociale.capacitatea de asimilare. până la vârsta de 6 ani. Competenţa socială .construct important în evaluarea deficienţei de intelect În definirea retardului mental. abilităţi sociale În general.Modul VIII INTELIGENŢA SOCIALĂ A COPIILOR CU DEFICIENŢĂ DE INTELECT Obiectivele cursului: . de structuri logice similare de simbolizare. . copiii cu deficienţă mintală uşoară trebuie să fie capabili să participe la activităţi de grup şi la jocurile simple şi să interacţioneze cu ceilalţi în cadrul jocului şi a activităţilor expresive. La vârsta de 12 ani.explicarea diferenţierii necesare între competenţa şi inteligenţa socială. Spre exemplu. . Interacţiunea socială nu este întotdeauna uşoară. Putem presupune că receptorul trebuie să fie înzestrat sau să dispună cel puţin parţial de aceleaşi mijloace operaţionale. care să-i mijlocească o apropiere firească. Modalitatea de operaţionalizare a inteligenţei sociale poate include: . inteligenţă. . Deşi în această definiţie comportamentul adaptativ nu a fost conceptualizat în termeni de competenţă socială. a fost în mod evident subliniată importanţa comportamentului social competent pentru ilustrarea capacităţii de adaptare la mediul social.

Gootman 77 . educarea competenţei sociale a copiilor cu deficienţă mintală constituie o latură importantă a procesului de formare a acestor persoane ca membri activi ai diferitelor grupuri sociale (familie. Spre exemplu. adolescenţii trebuie să iniţieze şi activităţi de grup cu caracter recreaţional. rezultatul incapacităţii de a stabili un consens cu privire la componentele comportamentului social competent şi la modalităţile de evaluare a acestora. aşadar. evaluarea ar fi foarte greu de realizat. Tocmai de aceea. Educatorii din grădiniţele şi şcolile speciale au evidenţiat faptul că abilitatea persoanelor cu deficienţă mintală de a se adapta satisfăcător mediului social depinde în mare măsură de abilităţile pe care şi le formează şi de vârsta la care începe educarea socială a acesor persoane. reflectă dezvoltarea competenţei sociale. Trebuie. stima lui de sine şi chiar dezvoltarea cognitivă ulterioară (Johnson. de la participarea spontană în activităţile de grup la interacţiunea cooperativă sau competitivă în grup şi la iniţierea unor activităţi mai complexe. Abilităţile sociale ale copiilor cu deficienţă de intelect Majoritatea studiilor despre persoanele cu deficienţă mintală au fost centrate pe întârzierile lor în dezvoltarea cognitivă. şcoală. prezenţa sau absenţa relaţiilor cu persoane de aceeaşi vârstă. iar până la vârsta de 15 ani. cunoştinţele şi capacitatea lor de înţelegere a lumii sociale. Toate aceste modele fac posibilă înţelegerea modului în care indivizii cu dezvoltare normală dobândesc şi exersează competenţa socială. comunitate ). Această abordare a fost treptat modificată.trebuie să interacţioneze cooperativ sau competitiv cu ceilalţi. aceasta constituind rezultatul interacţiunii cunoştinţelor sociale cu comportamentul social. Mai mult chiar. acordându-se o mai mică importanţă funcţionării sociale şi emoţionale ale acestor subiecţi. Incompetenţa socială constituie unul dintre factorii majori care aduce copiii cu deficienţe mintale în atenţia cadrelor didactice din şcolile de masă. trebuie consideraţi acei factori care stau la baza competenţei sociale. utilizarea coeficientului de inteligenţă drept principal criteriu în identificarea deficienţei mintale a fost. cât şi calitativ. cel puţin în parte. 1989. Este evident că aspectele sociale ale comportamentului adaptativ se schimbă atât sub aspect cantitativ. Toate aceste comportamente. este evidentă tendinţa de includere a competenţei sociale în identificarea şi terapia personelor cu deficienţă mintală. În descrierea comportamentului social competent al copiilor cu deficienţă mintală. unii autori au acordat o importanţă mai mare duratei interacţiunii sociale drept criteriu pentru evaluarea competenţei sociale. odată cu recunoaşterea tot mai largă a faptului că relaţiile sociale din cadrul grupului de vârstă pot influenţa pozitiv capacitatea de adaptare a copilului cu deficienţă mintală. dar mai ales direcţia lor de schimbare. ca şi factorii care mediază exprimarea acesteia. competenţa socială a fost definită pe rând în termeni de comportament social corespunzător în raport cu normele sociale. Copiii trec de la jocul individual la jocul în grup. în timp ce alţii sau concentrat asupra calităţii acestor interacţiuni. Deşi utilizarea competenţei sociale ca şi criteriu de identificare a persoanelor cu deficientă mintală constituie o idee interesantă. În ciuda acestor dificultăţi. analizate şi abilităţile social-cognitive ale acestor copii. Aceasta se datorează în parte încercărilor de a asocia competenţa socială cu abilităţile social-cognitive şi abilităţile de rezolvare a problemelor. şi chiar prin percepţia individului asupra propriei competenţe. Din acest motiv.

În comparaţie cu subiecţii fără întârzieri. au fost diferenţiate următoarele secvenţe de interacţiune: a) inactivitate . De asemenea. jocul şi activităţile de modelare care au la bază interacţiunea dintre părinte şi copil. 1995). Baker şi Brown (1997) şi. Influenţele directe includ: activitatea de învăţare. oferă mai puţine feed -backuri în interacţiunile cu ceilalţi şi sunt implicaţi într. deficienţele în domeniul interacţiunilor sociale fiind oarecum fireşti) şi cei cu deficienţe uşoare. studiile pe aceasta temă arată că interacţiunea copiilor cu deficienţă mintală corelează semnificativ cu nivelul de implicare al părinţilor în educarea copiilor. acordându-se mare atenţie comportamentului copilului cu deficienţe şi a tipului de interacţiune pe care o stabileşte acesta cu partenerii de joc. Grupul de joc era format dintr-un copil cu deficienţă mintală şi doi copii fără deficienţe. afectivi şi motivationali îndeplinesc un rol important în dezvoltarea abilităţilor sociale ale copiilor. dar nu împarte jucăriile şi nu interacţionează cu ceilalţi copii. b) joc funcţional . Este importantă distincţia între copiii cu întârzieri severe în dezvoltare . dificultăţile acestora în interacţiunile cu semenii fiind mai subtile şi îmbrăcând forme mai diverse. În ceea ce priveşte jocul. Studiul şi-a propus să urmărească modul în care interacţionează copiii în timpul jocului. cu feed-back-urile pozitive oferite de către părinţi şi cu directivitatea părinţilor. o ipoteză din ce în ce mai convingătoare este aceea că o parte semnificativă din ceea ce copilul aduce în relaţiile sociale pe care le formează reflectă influenţele parentale.un număr mai redus de interacţiuni sociale şi în jocuri de grup.mişcări repetitive ale obiectelor sau apropierea a două obiecte pe baza unui anumit criteriu. După cum era de aşteptat. Toate aceste studii. evidenţiază faptul că factorii cognitivi.a propus să analizeze măsura în care comportamentul de joc al copiilor cu deficienţe mintale este similar cu cel al copiilor fără deficienţe şi dacă pattern-urile de comunicare şi cele afective ale acestor copii în timpul jocului sunt similare cu cele exprimate de copiii fără deficienţe. Influenţele indirecte se referă la permisiunea din partea părinţilor de a interacţiona cu alte persoane şi la întăririle pozitive oferite de către părinţi în urma acestor interacţiuni. Aceste influenţe pot fi directe sau indirecte.copilul stă separat de colegii lui fără a stabili contact verbal sau vizual cu ei. A fost ales raportul de 1\2. Studiul realizat de către Kopp. ca şi cele realizate asupra copiilor fără întârzieri în dezvoltare. Deşi abilităţile individuale ale fiecărui copil sunt esenţiale în tipul de relaţii sociale pe care acesta le stabileşte. Au fost identificate trei tipuri de comportament: a) comportament solitar . comunicativi.1993).copilul interacţionează cu ceilalţi copii verbal sau prin gesturi.perioadele în care copilul nu se joacă.în cazul acestora. 78 . aceşti copii au mult mai puţine relaţii sociale stabile. 1989. întrucât s-a constatat că acesta ar fi raportul între copiii cu deficienţe şi cei fără deficienţe din şcolile de masă. s-a avut în vedere şi măsura în care anumite caracteristici ale copilului cu deficienţe şi anumite trăsături ale familiei pot influenţa comportamentul de joc al copilului în grupul său de vârstă. c) comportament social . Alte studii indică faptul că majoritatea copiilor cu întârzieri în dezvoltare prezintă şi deficienţe în interacţiunile sociale (Guralnic. Groom.copilul stă în imediata vecinătate a celorlalţi. b) comportament paralel .

râs. cântat. dar de vârstă mintala diferită.manipularea a două sau mai multe obiecte sau jucării pentru a construi ceva. În ceea ce priveşte interacţiunile sociale.c) joc constructiv . Se cunoaşte faptul că abilităţile sociale ale copiilor cu deficienţe mintale. perioadele de inactivitate ale copiilor cu deficienţe mintale sunt mult mai frecvente în raport cu cele ale copiilor fără întârzieri în dezvoltare. afectele positive au fost operaţionalizate prin: zâmbete adresate partenerilor de joc. în timp ce afectele negative au fost evaluate luând drept criterii apatia copiilor. nu îşi exprimă foarte des şi foarte clar plăcerea pe care o găsesc în desfăşurarea unei acţiuni împreună cu ceilalţi. plânsul sau reacţiile violente faţă de ceilalţi copii. Comportamentul de joc al copilului cu deficienţe mintale corelează puternic cu vârsta mintală şi nu corelează cu oportunităţile de învăţare din partea familiei. Aceşti copii au fost capabili să se implice în comportamente verbale menite să favorizeze continuarea jocului. Copiii fără deficiente mintale sunt exuberanţi şi voioşi în activităţile de joc. copiii cu deficienţe mintale uşoare au prezentat acelaşi tip de comportament ca şi copiii fără deficienţe. La o primă vedere. este de aşteptat ca interacţiunea copiilor cu deficienţe mintale şi a celor fără întârzieri în dezvoltare să nu acţioneze în favoarea dezvoltării satisfăcătoare a abilităţilor sociale ale subiecţilor cu deficienţe.efortul de a-i învăţa pe membrii familiei să interacţioneze mai eficient cu subiecţii cu deficienţe s-ar putea să nu ducă la rezultatele scontate.realizarea unor acţiuni conform unor scenarii. Copiii cu deficienţe mintale uşoare s-au implicat în mai mare măsură in jocuri de rol. mai ales atunci când aceştia sunt înscrişi în şcolile de masă. corelează semnificativ cu vârsta mintală. constituind un factor care favorizează întârzierea în dezvoltare a abilităţilor sociale. În acest studiu. s-ar putea să existe o relaţie cauzală între lipsa feed-back-ului copiilor cu deficienţe mintale faţă de partenerii de joc şi tendinţa acestora de a evita interacţiunea cu subiecţii cu deficienţe. copiii cu deficienţe mintale dau partenerilor de joacă un număr mult mai mic de feed-back-uri. În general. Rezultatele acestui studiu au fost similare altor studii privind dificultăţile întâmpinate de copiii cu deficienţe mintale în interacţiunea cu copii de aceeaşi vârstă cronologică. şi mai puţin cu vârsta cronologică. Având în vedere aceste aspecte. Tendinţa de a forma clase sau grupuri de copii luând în considerare doar vârsta cronologică poate fi considerată un factor care acţionează în defavoarea copiilor cu deficienţe mintale. iar exprimarea afectelor negative nu au diferit semnificativ de cele ale copiilor fără întârzieri în dezvoltare. Totuşi. este foarte posibil ca eforturile familiei de a îmbunătăţi abilităţile sociale ale copilului cu deficienţe mintale să fie 79 . Deşi nu a fost în mod clar demonstrat prin acest studiu. se pare că programele de intervenţie la nivelul familiei ar fi ineficiente . în timp ce copiii cu deficienţe mintale exprimă foarte rar aceste emoţii. acest studiu a evidenţiat faptul că subiecţii cu deficienţe mintale petrec mai mult timp singuri în comparaţie cu copiii fără deficienţe mintale. mai ales abilităţile de joc în comun. atunci când totuşi interacţionează cu ceilalţi. Ceea ce este însă important de menţionat este faptul că. De asemenea. în raport cu copiii cu deficienţe mintale severe. tipul dominant de comportament al acestor copii este cel de tip solitar. d) joc de rol . Acest timp petrecut în singurătate înseamnă ratarea posibilităţilor de a învăţa mai multe lucuri despre ceea ce înseamnă interacţiunea cu copiii de aceeaşi vârstă. de unde rezultă şi importanţa nivelului de dezvoltare cognitivă în determinarea activităţilor în care copiii se implică.

În viziunea lui Schaefer. O conceptualizare recentă a deficienţei mentale a accentuat faptul că deficitele în competenţa socială şi instrumentală derivă din deficitele din inteligenţa socială. Elevii care sunt capabili să se concentreze asupra realizării sarcinilor academice şi non-academice stabilite de profesori şi care sunt capabili să evite stimulii distractori. Numeroase studii au arătat că subiecţilor cu deficienţe mintale le lipsesc relaţiile interpersonale satisfăcătoare şi manifestă dificultăţi în ceea ce priveşte abilităţile sociale. dar reduc calitatea şi cantitatea experienţelor de învăţare din mediul şcolar. Rusch. Modelul ierarhic al comportamentului adaptativ al lui Schaefer (1981) variază dea lungul a două dimensiuni: competenţa care rezultă din comportamente strâns legate de funcţionarea academică (precum inteligenţa verbală şi orientarea înspre sarcină) şi competenţa derivată din factorii de socializare şi de temperament. Deficitele în abilităţile sociale la această vârstă. Abilitatea a fost definită ca utilizarea unui set complex de comportamente pentru realizarea unei sarcini. Studiul realizat de Margalit porneşte de le evaluările comportamentului 80 . evaluarea profesorului faţă de comportamentul subiecţilor şi evaluarea făcută de un observator extern. 1989). practică şi conceptuală şi din procesarea necorespunzătoare a informaţiei (Greenspan. urmărind să stabilească măsura în care aceste rezultate sunt predictive pentru orientarea în sarcină a adolescenţilor. Grandfiel. Abilităţile sociale au fost definite ca şi comportamente orientate spre scop. cât şi în activitatea adultă viitoare. Studiile au arătat că domeniul comportamentului adaptativ. trebuie să se analizeze acest comportament în contexte diferite.estompate de anumite trăsături particulare ale acestuia. niciodată nu par mai importante decât în perioada adolescenţei. inteligenţa verbală şi nu orientarea înspre sarcină poate face o distincţie între elevii cu şi cei fără deficienţe mintale. Deşi rezultatele academice şi şcolare sunt importante pentru toţi tinerii. tinerii trebuie să îşi consolideze abilităţile sociale pentru a beneficia de instrucţie (Epstein. cât şi neobservabile. guvernate de reguli şi specificate contextual. Evaluarea comportamentului social al copiilor cu deficienţe mintale trebuie să aibă în vedere şi persoanele cu care interacţionează copilul. ci şi să facă faţă unor situaţii sociale mai complexe şi mai subtile. Kinder. 1996). beneficiază mai mult de instrucţiunile speciale oferite în mediile şcolare speciale şi obţin rezultate benefice atât în plan apropiat. care facilitează obţinerea unor răpunsuri pozitive din partea celorlalţi şi evită obţinerea unor răspunsuri nefavorabile (Chadsey. Cercetătoarea a avut în vedere importanţa dezvoltării abilităţilor sociale pentru copilărie şi adolescenţă. Adolescenţii trebuie să manifeste un control comportamental superior şi să fie capabili nu doar să satisfacă cerinţele educaţionale tot mai ridicate. care variază în funcţie de contextul social şi implică elemente cognitive şi afective atât observabile. ca cele de învăţare. nu numai că au un impact negativ asupra funcţionării interpersonale la vârsta adultă. La această vârstă. Eşecul în realizarea acestor expectanţe poate acutiza sentimentul de singurătate şi neadaptare al adolescenţilor. mai ales cele legate de stabilirea şi menţinerea unor relaţii cu persoanele de aceeaşi vârstă şi cu persoanele adulte. realizând o comparaţie între modul în care fiecare subiect şi-a evaluat propriul comportament. Maika Margalit (1996) a realizat un studiu privind comportamentele din mediul şcolar al adolescenţilor cu deficienţe mintale. al abilităţilor sociale şi cel al inteligenţei pot fi considerate interdependente. Pentru o evaluare cât mai fidelă a comportamentului adolescenţilor. 1992).

Rezultatele studiului au arătat ca autoevaluările adolescenţilor privind abilităţile lor sociale au corelat cu evaluările profesorilor privind orientarea în sarcină a fiecărui elev. în timp ce profesorii i-au evaluat ca fiind mai puţin interesaţi de sarcinile de învăţare şi ca fiind hiperactivi. întăririle pozitive şi pedepsele pe care le oferă. şi autoevaluările elevilor privind auto-controlul şi abilităţile de cooperare. Evaluarea orientării în sarcină reflectă nivelul de conformitate al elevilor faţă de regulile şi expectanţele din mediul şcolar. posedând un nivel ridicat de auto-control) au fost evaluaţi de către profesorii lor ca fiind mult mai implicaţi în sarcinile de învăţare. Adolescentul caracterizat printr-un nivel ridicat al abilităţilor sociale şi printr-un număr redus de comportamente hiperactive a fost considerat de către profesorii săi ca având un comportament compliant şi o mai bună capacitate de a beneficia de un curriculum special. în general. este foarte greu de stabilit ce înseamnă autocontrol pentru toţi copiii care prezintă deficienţe mintale. Interacţiunea copiilor cu deficienţă mintală cu părinţii şi cu colegii cu sau fără deficienţă mintală Interacţiunea familială este mediul în care părinţii influenţează dezvoltarea şi socializarea copiilor. a fost demonstrat faptul că atât dezvoltarea cognitivă. cât şi adaptarea socială a copiilor cu deficienţă mintală corelează cu nivelul de suport emoţional şi social din partea părinţilor lor. precum acte verbale şi fizice de agresiune s-au evaluat ca fiind mai puţin capabili să interacţioneze eficient cu colegii de clasă şi cu adulţii şi ca având un nivel redus de auto-control. definit ca modalitatea prin care părinţii direcţionează acţiunile copilului. Se pare că fiecare dintre aceste surse independente a adăugat informaţii de o valoare importantă pentru conceptualizarea şi evaluarea funcţionării academice şi sociale a adolescenţilor cu deficienţe mintale. Adolescenţii cu deficienţe mintale care considerau că posedă abilităţi sociale bune (s-au evaluat ca fiind cooperanţi. Cercetările asupra interacţiunii dintre aceşti copii şi mamele 81 . Adolescenţii care şi-au focalizat eforturile înspre evitarea stimulilor distractori cu scopul de a realiza sarcinile şcolare au mai mari şanse de a beneficia de programele propuse în şcoală şi legate de orientarea viitoare a elevilor. ca o măsură globală a competenţei academice. Studiile realizate asupra familiilor cu copii cu deficienţă mintală au evidenţiat faptul că părinţii acestor copii prezintă. dar şi cel în care copiii influenţează cogniţiile şi comportamentul părinţilor. Prin managementul adecvat al comportamentului copilului. părinţii pot forma la copil autocontrolul şi să îl stimuleze pe copil spre a participa în diferite alte interacţiuni sociale. Validitatea rapoartelor subiective ale acestor elevi a fost determinată prin relaţiile găsite între orientarea înspre sarcină.tinerilor. compliant. un nivel mai redus al suportului social. asertivi. insatisfacţii legate de propria situaţie maritală şi tendinţe depresive în comparaţie cu părinţii copiilor normali. evaluări făcute de ei înşişi. Această metodă este eficientă şi în evaluarea modului în care tinerii cu deficienţe mintale îşi analizează propriul comportament. Totodată. un nivel mai ridicat de anxietate. Se poate considera că cele trei tipuri de informaţii luate în considerare în acest studiu s-au validat reciproc. Totuşi. de profesorii lor şi de observatori străini. dar nu corespundeau cu evaluările profesorilor în legătură cu abilităţile verbale ale elevilor. Unul dintre cele mai importante domenii ale interacţiunii familiale îl constituie managementul comportamentului parental. Adolescenţii care prezentau comportamente neadecvate.

făcând din activitatea părintelui o experienţă mai plăcută. În studiul lor. Forhand. 1998). mama este cea care se ocupă de educaţia copiilor. 82 . Copiii cu deficienţe mintale aveau un IQ cuprins între 55 şi 70 şi au fost diagnosticaţi ca având deficienţe mintale uşoare. dar care poate conduce la escaladarea schimburilor reciproce negative între membrii familiei. În acest studiu au participat 53 de familii în care cel puţin unul dintre copii prezenta deficienţe mintale şi 51 de familii în care nici unul dintre membri nu prezenta deficienţe mentale. întregul sistem familial participă la evidenţierea stilului de interacţiune între membrii familiei şi copilul cu deficienţă mintală. organizarea unor întâlniri. umorul . Cele mai frecvente activităţi înregistrate au fost: pregătirea şi servirea cinei. în general. O astfel de strategie poate conduce la menţinerea şi exacerbarea comporamentelor agresive ale copilului în mediul familial şi chiar la generalizare acestui tip de comportament şi în alte medii. întăresc stima de sine a fiecărui membru al familiei. tandreţea.lor evidenţiază faptul că dificultăţile de învăţare şi limitările în funcţionarea adaptativă specifice acestor copii . Coercitivitatea implică utilizarea unor strategii negative. Se aşteaptă ca un management comportamental mai riguros.unul faţă de celălalt. Frank Floyd şi Kent Philippe(1998) au pornit de la ipoteza că toţi copiii cu deficiente mintale necesită îngrijiri deosebite şi că interacţiunile părinte . curăţarea locuinţei. mai puţin responsivi şi complianţi în comparaţie cu copiii fără deficienţe mintale (Breiner. stimulează auto-conrolul şi adaptarea mai uşoară a copilului la grupul de vârstă. b) utilizarea mai intensă a metodelor coercitive. O posibilă consecinţă negativă a managementului comportamental deficitar o constituie stabilirea unor relaţii coercitive în cadrul familiei. aceştia fiind. părinţii au răspuns la câteva chestionare care investigau: variabilele demografice. având drept scop modificarea unor comportamente indezirabile. suportul social de care beneficiază şi distresul lor emoţional. b) când părinţii nu beneficiază de un mediu social suportiv şi c) când părinţii prezintă simptome depresive. Ele se realizează.impun un control deosebit şi o monitorizare riguroasă a acestor copii. fiind întregistrată o activitate realizată de întreaga familie pe durata a 50 de minute. acestea din urmă constituind grupul de control. de asemenea. Se consideră că astfel de schimbări pozitive împiedică familia să recurgă la metode coercitive. aversive de către membrii unei familii. în acelaşi timp. Deşi. c) mai puţine schimburi pozitive . capacitatea de adaptare a copilului. Controlul parental asupra comportamentului copilului trebuie să se realizeze în contextul unei legături afective pozitive între părinte şi copil. Variabilele avute în vedere au fost: managementul comportamental.toate acestea datorându-se faptului că deficienţii mintali prezintă deseori dificultăţi în învăţare şi abilităţi psihosociale speciale care fac mai dificilă interacţiunea cu ceilalţi membri ai familiei. mai multă coercitivitate şi mai puţine schimburi pozitive să se realizeze atunci când: a) deficientul mintal prezintă numeroase abateri comportamentale. A doua parte a experimentului a constat în două secvenţe de interacţiune între membrii familiei. Schimburile pozitive rezultă din recunoaşterea de către părinţi a comportamentelor dezirabile realizate de către copil. Rezultate similare sunt obţinute şi la aplicarea strategiilor coercitive în cazul copiilor cu deficienţă mintală.copil sunt marcate de: a) dificultăţi în managementul comportamenului. În prima parte a experimentului. atunci când membrii familiei se simt liberi să-şi exprime afecţiunea.

părinţii copiilor cu deficienţe mintale dând un număr mult mai mare de instrucţiuni şi aşteptând un nivel mai ridicat de complianţă din partea copiilor. au evocat mult mai multe dificultăţi în creşterea şi educarea lor. evidenţiată tendinţa părinţilor deficienţilor mintali de a fi mai puţin responsivi la comportamentele pozitive ale copiilor. Rezultatele studiului au evidenţiat anumite particularităţi ale interacţiunii dintre părinţi şi copilul cu deficienţe mintale. întrucât atât părinţii copiilor cu deficienţe mintale. Una dintre variabilele care nu a diferit semnificativ între grupuri a fost probabilitatea copiilor de a fi noncomplianţi în raport cu instrucţiunea dată de părinte. Controlul părinţilor asupra copiilor cu deficienţe mintale se manifesta mai ales prin instrucţiuni mai clare şi mai detaliate. Acest factor este predictiv pentru dificultăţile care apar în managementul comportamental al acestor copii. Simptomele depresive ale părinţilor au corelat cu o frecvenţă mai mare a metodelor coercitive la care au recurs aceşti părinţi în creşterea şi formarea 83 . Coercitivitatea. Studiul a relevant însă şi faptul că nu există diferenţe semnificative între cele două grupuri în ceea ce priveşte frecvenţa cu care părinţii recurg la metode coercitive. acestea fiind însă mai succinte şi lăsând copilului o mai mare libertate în răspuns. cât şi instructorii şi educatorii acestor copii. adică prin probabilitatea ca răspunsul copilului să nu fie compliant. aversive între părinte şi copil. ceea ce indică faptul că. care au recurs la un număr similar de instrucţiuni. Schimburile pozitive au vizat probabilitatea ca părinţii şi copiii să răspundă în mod similar comportamentelor pozitive manifestate de ceilalţi membri. Eforturile părinţilor de a ghida şi controla comporamentul copiilor au fost evaluate prin raportare la eficienţa sfaturilor oferite de către părinţi. definită ca schimburile negative. ca şi simptomele depresive constituie predictori pentru coercitivitate. ca şi tendinţa copiilor cu deficienţă mintală de a răspunde în mai mică măsură recompenselor oferite de către părinţii lor. Acest fapt a fost surprinzător. Aceiaşi părinţi au prezentat în proporţie mai mare tendinţa de a urma o instrucţiune ambiguă cu una mai precisă decât părinţii copiilor fără deficiente mintale. de asemenea. Copiii cu deficienţe mintale au evidenţiat un nivel mai ridicat al comportamentului noncompliant în comparaţie cu copiii din lotul de control. Instrucţiunile oferite de către părinţii copiilor cu deficiente mintale erau mai precise decât cele oferite de părinţii din lotul de control. în comparaţie cu părinţii din lotul de control. Cele mai evidente diferenţe între acest grup de subiecţi şi cei fără deficienţe mintale au vizat managementul comportamentului . Rezultatele experimentului au confirmat ipoteza că părinţii copiilor cu deficienţe mintale tind să fie mai directivi. ei oferind o cantitate mult mai mare de sfaturi şi de instrucţiuni în comparaţie cu părinţii din grupul de control. a fost evaluată prin frecvenţa comportamentelor negative manifestate de părinţi şi copii. deficientul mintal nu pare să fie mai puţin responsiv în comparaţie cu copiii din lotul de control. A fost.coercitivitatea şi schimburile pozitive între membrii grupului. De asemenea suportul social redus. în urma unei comenzi. Din analiza rezultatelor s-a putut constata faptul că atitudinile autoritare ale mamelor: atitudinile narcisiste ale taţilor pot fi considerate predictori pentru dificultăţile pe care aceşti părinţi le vor întâmpina în creşterea şi educarea copiilor cu deficienţe mintale. iar suportul social al părinţilor acestor copii a fost predictiv pentru problemele cu care s-au confruntat ei în toate cele trei domenii ale interacţiunii cu copiii care au fost studiaţi în acest experiment.

mai ales problemele pe care le ridică dificultăţile de învăţare şi de comportament ale acestor copii. copiii cu deficienţă mintală sunt în mai mică proporţie acceptaţi de către copiii de aceeaşi vârsta cronologică în comparaţie cu cei care nu prezintă deficienţe. înţeleg faptul că singurătatea se referă la tristeţe şi la faptul că „nu ai cu cine să te joci şi să vorbeşti”. Lufting a ajuns la concluzia că o proporţie mai mare dintre copiii cu deficienţă mintală au raportat un nivel mai ridicat al sentimentului de singurătate în comparaţie cu subiecţii de aceeaşi vârstă dar care nu prezentau deficienţe. 2. Clinicienii trebuie să aibă în vedere cerinţele speciale ale familiilor cu deficienţi mintali. relaţii de prietenie nesatisfăcătoare. Asher şi Williams (1994) au obţinut rezultate similare: copiii cu deficienţă mintală s-au arătat mai puţin satisfăcuţi de relaţiile stabilite la şcoală. aceşti copii fiind capabili să răspundă şi la întrebări privind cauzele acestui sentiment. Copiii din clasele întâi. Utilizând o scală de 5 puncte. Puţinele studii existente pe această temă par să confirme ipoteza de mai sus. Pentru evaluarea nivelului singurătăţii. realizat. lipsa prietenilor în grupul de interacţiune zilnică. în general. este de aşteptat ca sentimentul de singurătate să fie prevalent printre copiii cu deficienţă mintală. fiecare elev a trebuit să evalueze măsura în care fiecare item al chestionarului este adevărat în ceea ce priveşte propria persoană. de aceasta dată. se cunosc destul de puţine lucruri despre relaţiile stabilite de către copiii cu deficienţă mintală şi colegii lor cu\fără handicap. Studiul realizat de către Wiliams şi Asher (1997) vizează mai ales capacitatea copiilor cu deficienţă mintală de a evalua corespunzător sentimentul de singurătate şi dacă rezultatele obţinute în urma aplicării unor chestionare la aceşti copii sunt valide. în comparaţie grupul de control alcătuit din copii fără deficienţă mintală. şi chiar şi cei de vârsta preşcolară. 3. asupra copiilor cu deficienţă mintală de vârstă şcolară mică. Lufting (1996) a aplicat un chestionar unor elevi de liceu care prezentau deficienţe mintale. ca şi la posibilele soluţii pentru a-l înlătura. statut socio-economic redus în cadrul grupului. Taylor. un număr tot mai mare de studii asupra relaţiilor dintre copii au vizat şi sentimentul de singurătate exprimat de această categorie de subiecţi. sunt considerate trei variabile: 1. Evaluarea sentimentului de singurătate la copiii cu deficienţă de intelect În ultimii ani. măsura în care sunt satisfăcute expectanţele de către persoanele considerate apropiate de către elevi ("Nu este nici o persoană în clasă la care pot apela atunci când am nevoie de ajutor"). Întrucât majoritatea studiilor se concentrează asupra elevilor care nu necesită intervenţii educaţionale deosebite. şi percepţia competenţei sociale ("am rezultate foarte bune atunci când lucrez împreună cu ceilalţi colegi"). Acest tip de studiu a fost condus mai ales asupra copiilor care nu prezentau deficienţe mintale. întrebările au vizat următoarele aspecte: itemi care evaluau sentimentul de singurate ( ex "mă simt foarte singur"). 84 . Într-un alt studiu. prin care a încercat sa evalueze sentimentul de singurătate al acestora. este de aşteptat ca o proporţie mai mare dintre aceşti copii să fie deficitari în ceea ce priveşte abilităţile şi cunoştinţele sociale. Având în vedere aspectele de mai sus (lipsa abilitaţilor sociale şi respingerea de către grupul de vârstă). În plus. Din analiza rezultatelor. Oricum. numeroase studii au evidenţiat faptul că.acestor copii.

Din analiza rezultatelor. Evaluatorii au luat în considerare măsura în care copiii au precizat una dintre următoarele strategii: găsirea unui prieten sau a unui coleg. nivelul sentimentului de singurătate al acestor băieţi s-a constatat a fi mai ridicat decât a oricăruia dintre grupurile de fete prezente la experiment. surprinderea anumitor aspecte ale singurătăţii: o proporţie mai mare dintre copiii fără deficiente mintale au precizat ca o persoana se poate simţi singură chiar şi în prezenţa unor persoane apropiate ei. Mai mult chiar. Toate acest întrebări au permis o evaluare a nivelului de înţelegere de către copii a sentimentului de singurătate. mai ales.În prima parte a experimentului. Un alt aspect avut în vedere de studiul realizat de Wiliams şi Asher a fost posibilitatea copiilor cu deficienţă mintală de a furniza informaţii valide în ceea ce 85 . dar s-a constatat că băieţii cu deficienţă mintală au exprimat un nivel mai ridicat al sentimentului de singurătate în comparaţie cu băieţii de aceeaşi vârstă dar fără deficienţă mintală. un număr destul de mare de copii cu deficienţă mintală au precizat că prietenul este acea persoană cu care te joci. ca şi mijloacele prin care poate fi înlăturat acest sentiment. Au fost evidenţiate diferente şi în ceea ce priveşte metodele sugerate de copii pentru a preveni singurătatea: copiii cu deficienţă mintală au precizat că este suficient să te joci cu un alt copil pentru a nu te mai simţi singur. În final. "cum se simte o persoană care este singură?" "ce face ca un copil să se simtă singur?" "cum poţi să îţi dai seama dacă un copil se simte singur?" "poate un copil să se simtă singur chiar şi atunci când se joacă împreună cu alţi copii?". s-a putut constata faptul că toate grupurile de copii prezente în acest studiu înţeleg conceptul de singurătate. De asemenea. posibilitatea de a împărtăşi secretele. S-a avut în vedere şi o înţelegere mai sofisticată a singurătăţii . chiar şi atunci când este prezent un potenţial partener de joacă. iniţierea unei conversaţii. în timp ce copiii fără deficienţă mintală au consierat că lipsa unei anumite persoane sau a unor anumite trăsături ale prieteniei pot determina instalarea singurătăţii. solicitarea ajutorului unui adult sau iniţierea unei activităţi de unul singur. Acest aspect indică faptul că cei fără deficienţă mintală au mai dezvoltată capacitatea de a înţelege cauzele care conduc la singurătate în comparaţie cu copiii cu deficienţă mintală. Rezultatele studiului au arătat că nu există diferenţe semnificative între fetele cu şi fără deficienţă în ceea ce priveşte auto-raportul privind sentimentul de singurătate.posibilitatea ca o persoană să se simtă singură şi în prezenţa unor colegi sau interacţionând cu alte persoane cunoscute. copiii cu\fără deficienţă mintală au trebuit să răspundă la un chestionar conţinând întrebări despre singurătate ( ex "ai prieteni la şcoală cărora le poţi împărtăşi secretele tale?" "te simţi singur la şcoală?" "vor ceilalţi colegi să se joace cu tine?" etc). ca şi în privinţa modalităţilor de evitare\înlăturare a acestui sentiment. implicarea într-o activitate împreună cu o altă persoană. încrederea. ca un copil se poate simţi singur chiar şi atunci când se joacă împreună cu un prieten. au fost analizate strategiile sugerate de fiecare copil pentru a preveni sentimentul de singurătate. Cele două grupuri de copii (cu deficienţă mintală şi fără deficienţă mintală) nu au diferit semnificativ în privinţa înţelegerii aspectelor subiective ale sentimentului de singurătate. fiecare copil participa la un interviu constând în şase întrebări: "ce înseamnă singurătatea?". Diferenţele care au apărut între cele două grupuri vizează. în timp ce copiii fără deficienţă mintală au avut în vedere alte criterii pentru a descrie prietenul: loialitatea. Răspunsurile au fost evaluate în funcţie de două aspecte: stare afectivă (tristeţe şi context situational) şi lipsa unei persoane apropiate. În partea a doua.

Într-un mediu social suportiv. independenţa personală şi responsabilităţile sociale. dacă se are în vedere numărul mare al persoanelor care trăiesc şi funcţionează în acest mediu. este un termen suficient de generic pentru a permite numeroase viziuni în ceea ce o priveşte pe cea a copiilor cu deficienţă mintală. foarte uşor se ajunge să se confunde cu competenţa socială. capacitatea individului de a se adapta la viata socială normală. Şi pare firesc. în ambele cazuri este vorba despre adaptarea individului la un mediu care este mediul persoanelor fără deficienţă mintală. şi capacitatea individului de adaptare la un mediu care nu îi este în mare măsură caracteristic. Este firesc să se acorde tuturor şansa de a învăţa să se adapteze unui astfel de mediu. dar o eşuare în realizarea acestui ţel nu este neapărat un eşec. Dar care este garanţia că acest mediu este cel adevărat şi. fluiditatea în interpretarea şi evaluarea interacţiunilor sociale. Adaptarea este foarte importantă. dacă nu chiar imposibilă. Dar dacă se încearcă doar adaptarea copilului cu deficienţe la acest mediu. pe lângă alte importante criterii. De aici. să adopte comportamente considerate dezirabile într-un anumit context.oricărui individ . S-a constatat că itemii care au vizat în mod direct sentimentul de singurătate au corelat semnificativ cu scorurile totale ale scalei. Când se vorbeşte de inteligenţă socială. O importantă observaţie făcută de autori pornind de la rezultatele acestui studiu a fost aceea că programele de educaţie în domeniul abilităţilor sociale sunt necesare atât copiilor fără deficienţă mintală. eşecul este asigurat. mai ales. dar nu doar adaptarea individului cu deficienţă mintală. se poate ajunge foarte uşor la importanta întrebare: ce este mai indicata pentru un copil cu deficienţă mintală uşoară\moderată: şcoala de masă sau şcoala specială? Dacă se doreşte adaptarea individului . capacitatea de asimilare şi exersare a practicilor sociale. Dar nu există un singur mediu posibil. dar mai ales celor care prezintă diferite deficienţe. unic? În educarea unui copil cu deficienţă mintală este necesar să se aibă în vedere mediul în care va funcţiona acest individ. Un rol foarte important în adaptarea copilului cu deficienţe revine familiei. aceasta se datorează doar incapacităţii de adaptare la şcoala de masă. iar progresele pe care le fac sunt nesemnificative.la mediul social "normal". dar nu este la fel pentru toţi.cum devine deseori şcoala pentru aceşti copii-. Este competentă social. copilul cu deficienţe poate face progrese importante. acea persoană care răspunde satisfăcător cerinţelor privind integrarea socială. Pentru unii copii cu deficienţă mintală este mai greu să se adapteze.priveşte sentimentul lor de singurătate în şcoală. răspunsul pare simplu: şcoală de masă. Dar este oare corect faţă de subiectul cu deficienţă mintală? În stabilirea diagnosticului de "deficienţă mintală" se are în vedere. Deci. ci a tuturor indivizilor care interacţionează cu acesta. Este foarte greu să se stabilească. Iar dacă se ajunge la şcoala specială. Studiile arată că aceşti copii cu deficienţă mintală se pot simţi foarte singuri într-un astfel de mediu. Dar într-un mediu ostil . de la o vârstă foarte mică. 86 . Dar în interacţiunea lor este nevoie de compromis. Copiii cu deficienţă mintală uşoară şi medie pot interacţiona satisfăcător cu copiii fără deficienţă mintală. Implicaţiile unui model de inteligenţă socială Deşi inteligenţa socială poate fi definită precis. adaptarea este foarte dificilă. iar prin inteligenţă socială se înţelege sensibilitatea individului faţă de evenimentele sociale. şi acesta nu poate sa îl facă decât copilul fără deficienţe.

Din păcate. în egală măsură. să îl ajuţi pe un copil să recunoască un zâmbet. Programele de auto-protecţie devin astfel cu atât mai importante pentru această categorie de subiecţi. dar să îl convingi. mai ales cu persoane necunoscute. astfel.caracteristicilor copilului. Studiile arată că. majoritatea instrucţiunilor trebuie să fie foarte precise şi detaliate. 87 .Deseori. tristeţe.uşurinţa cu care dau crezare acestor comportamente externe ale celorlalţi. dar foarte puţini dintre aceşti copii pot să îşi dea seama dacă acest zâmbet este sincer sau nu. Devine foarte greu. Şi nu este vorba doar despre cele frecvente (bucurie. din acest "noroc" se trage şi unul dintre marile neajunsuri ale acestor copii . Deseori este necesar un număr mai mare de repetări a unei instrucţiuni pentru ca acest copil să o realizeze satisfăcător. Ceea ce este foarte surprinzător în ceea ce priveşte inteligenţa socială a copiilor cu deficienţă mintală este capacitatea lor de recunoaştere a expresiilor faciale. Copilul cu deficienţă mintală poate recunoaşte că o persoană este bucuroasă. întrucât îi zâmbeşte. în general. surpriză). membrii familiilor copiilor cu deficienţă mintală îşi adaptează comportamentele . patternul interacţiunii cu membrii familiei se transferă interacţiunilor cu alţi indivizi. copiii cu deficienţă mintală prezintă foarte multe dintre criteriile avute în vedere atunci când se discută despre inteligenţa socială. poate să stabilească relaţii de tip cauză -efect între diferite evenimente şi expresiile de pe chipurile celor implicaţi în aceste evenimente. Aceşti copii pot reacţiona adecvat acestui tip de informaţie oferită de ceilalţi. În concluzie. Ei pot beneficia de programe de instruire şi pot ajunge la un nivel optim de funcţionare socială. să nu acorde întotdeauna credit acestui zâmbet. dar rezultatul este cel mai important: copilul cu deficienţă mintală poate realiza un spectru foarte larg de comportamente. să îl faci să nu se bazeze exclusiv pe el atunci când interacţionează cu diferiţi indivizi.

87-178. in Archives de Psychologie. (1990) Recuperarea medico-pedagogică a copilului handicapat mintal. Păunescu. Robinson. Muşu. 9-31. Social Competence: An Important Construct in Mental Retardation („American Journal on Mental Retardation”. Lawrence Erlbaum. 1992. 88 . Sinason.E. W. New Jersey. K. N. Gary. G. R. Bucureşti. (1992) Mental handicap and the human condition.) (1987) L’intervention en déficience mentale. Robinson. (1977) Deficienţa mintală şi organizarea personalităţii. Bucureşti. Bruxelles. Steven. Păunescu. C. (ed. Pierre Mardaga. (1997) Exceptional Learners.4) Fraser. (1985) L’apprentissage opératoire chez les retardés mentaux. Ş. J.M. 1992.118-160. (1975) L’enfant déficient mental. Didactică şi Pedagogică. in B. Bruxelles. Vol. E. Kaufmann. Centurion. (1997) Ellis’ Handbook of Mental Deficiency.192-215. (1989) L’enfant à l’intelligence troublée: nouvelles perspectives cliniques et thérapeutiques en psychopatologie cognitive. (1996) New approaches to Down syndrome.53.. p. Measurements and Applications”. Wolman. W. Universităţii. Păunescu. B. MacLean. Presses Universitaires de France. Vol. 4. Malacria-Rocco.. Grossman. No. Ionescu. Massachusetts.BIBLIOGRAFIE Chadsey-Rusch. 373-385) Zazzo. D. H. Ed. (1990) Key Issues in Mental Retardation Research.-L. Assessment of Loneliness at School Among Children with Mild Mental Retardation („American Journal of Mental Retardation”.B.. (1990) Elemente de psihopedagogia handicapaţilor. (ed. Ed. (1976) The Mentally Retarded Child.) (1983) Classification in Mental Retardation. Introduction to Special Education.I. V. 298-353. Gibello.M. R. Paour. Allyn and Bacon. Ed. p. C. Bucureşti. Gladys & Asher. Schmid-Kitsikis. Weley. II. n. No. Galas.. Verza. 13-21. 96. London and New York. J... Stratford. H. B. “Handbook of Intelligence: Theories. Williams. J. Bucureşti. (1985) Théorie et clinique du fonctionnement mental. New York. D. New York. Misès. 192-216. Paris.B. London. J.319-355.96. (1976) Deficienţa mintală şi procesul învăţării. Free Association Books. C. Janis& Siperstein. Paris. Washington. (1979) Debilităţile mintale. Pierre Mardaga. EDP. Medicală. vol. Cassell. J. p. p. E. EDP. Routledge. (1985) Assessment of Mentally Retarded Individuals. Psychological Theory and Research. Hallahan. Bucureşti.J. American Journal on Mental Retardation. p. Nihira. Soavi.P. McGraw-Hill. p.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful