You are on page 1of 137

TEODOR P.

SIMION

Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică
– Ediţia a II-a, revăzută şi adăugită –

Editura Valahia University Press Târgovişte, 2009

TEODOR P. SIMION - Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică

Tehnoredactare: FLORIN NIŢULESCU

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României SIMION, Teodor Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică / Teodor Simion. - Târgovişte : Valahia University Press, 2009 Bibliogr. ISBN 978-973-1955-39-1 91 : 32

Toate drepturile asupra acestei ediţii aparţin autorului. Reproducerea totală sau parţială a lucrării, fără acordul scris al autorului se pedepseşte conform legilor în vigoare.

2

TEODOR P. SIMION - Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică

ÎN LOC DE PREFAŢĂ
Evoluţia dinamică a lumii contemporane, în contextul atât de disputat şi discutat al globalizării, tranziţia plină de convulsii, de la lumea bipolară (care a dominat politica mondială în timpul Războiului Rece, 1949-1991), la o lume multipolară (mult mai complexă de şi complicată), tendinţele geopolitice aparent contradictorii, pe de o parte structurarea statelor în organizaţii de genul UE, NAFTA, ASEAN, în contrast cu destructurarea altor state, până la libanizare/balcanizare, determină noi abordări didactico-ştiinţifice în predarea geografiei politice şi a geopoliticii actuale. Experienţa dobândită în acest demers didactic timp de aproape 15 ani, cărţile publicate (Geopolitica în pragul mileniului III, Editura Roza Vânturilor, Bucureşti, 1998; Introducere în geopolitică, Editura Economică, Bucureşti, 2003; Geografie politică. Geopolitică, Editura Semne, Bucureşti, 2005), alături de numeroase alte contribuţii personale (studii şi articole, comunicări ştiinţifice naţionale şi internaţionale etc.), au impus revizuirea pe alocuri totală a unor paradigme geopolitice, noi abordări, dar şi reactualizarea datelor statistice la nivelul cel mai recent posibil - anul 2006. Încă din perioada interbelică s-a conturat trinomul geografie politică, geopolitică şi geostrategie, care au în comun un element fundamental: spaţiul, pe care fiecare ştiinţă îl analizează dintr-o anumită perspectivă; geografia politică drept cadru, geopolitica îl abordează prin prisma mizei, iar geostrategia - drept teatru. Pentru înţelegerea acestor chestiuni conceptuale, recomandăm lucrarea lui St. Rosière (Géographie politique et Géopolitique, Editura Ellipses, Paris, 2002) sau studiul personal intitulat Aventura unei ştiinţe controversate: geopolitica, în „Annals, University Valahia of Târgovişte”, Geographical Series, în numerele 5-6 din anii 2006-2008. Ediţia de faţă, revizuită şi adăugită, continuă - în linii esenţiale - lucrarea apărută în anul 2005, de altfel bine primită de specialişti şi cititori, iar epuizarea rapidă a tirajului şi necesitatea unui curs reactualizat, au stat la decizia acestui nou demers publicistic. În partea I, dedicată geografiei politice, am analizat în primul rând statele/teritoriile politice, ca fundament al lumii contemporane, apoi am abordat delicata problemă a frontierelor şi reţelelor (naţionale/internaţionale), care a succitat abordări dintre cel emai interesante (vezi M. Foucher, Fronts et frontières şi am încheiat cu polii decizionali (politici, economici, financiar-bancari, culturalreligioşi etc.), care exercită o amplă influenţă la nivel global. În partea a II-a, consacrată geopoliticii, am ales doar trei mari probleme: actorii geopolitici statali şi non-statali; mizele geopolitice majore şi harta politică a lumii (în secolul XX şi începutul celui actual), deşi oferta temelor este extrem de generoasă.
3

autorul le va utiliza în lucrările viitoare. chiar şi pentr începătorii în geografia politică şi geopolitică.cu puţini câştigători şi mulţi perdanţi. Spaţiul tipografic extrem de restrâns (cca. comentarii şi sugestii pertinente pe marginea acestor probleme expuse în carte. probabil. Desigur. 115 pagini). anexe cu date esenţiale despre statele lumii organizate în ansamblurile geopolitice majore. devenită una economică şi socială generală. sociale. la o nouă repartiţie a resurselor (de la cele de materii prime la cele tehnologice şi financiare). conflictele/războaiele (diverse ca areal geografic. am realizat o culegere de teme de reflecţie şi bibliografii adecvate. 2008) prin această „distrugere creatoare”. religioase etc. „naşterea” unei noi lumi. în viziunea lui A. Inevitabil. efort colectiv/naţional şi mai ales fără religia muncii. la o esenţializare care oricând poate genera întrebări diverse. Cum va putea. Dintre acestea amintim câteva. Eventualele observaţii. Simion 4 . civilizaţionale. vom asista la o nouă dez-ordine politică mondială. studenţilor geografi. răspândită datorită globalizării pe toate continentele şi ţările. clivajele de tot felul (economice. din care primele care vor ieşi vor fi statele dezvoltate. la fiecare din cele şase capitole ale cursului. rolul tot mai activ al statelor emergente (în care gruparea BRIC deţine ponderea majoritară). care determină probleme extrem de complicate la nivel naţional.TEODOR P. care credem că au primit răspuns în lucrarea de faţă: globalizarea . în primul rând. presiunea demografică a 6. dar consecinţele globale ale crizei va însemna. o clasă politică onestă cu viziune şi strategii. parcurgerea cursului într-un singur semestru (conform strategiei Bologna pentru învăţământul suoperior) ne-au constrâns la o severă alegere a temelor şi problemelor studiate. dar şi altor cititori dornici să cunoască lumea multipolară contemporană şi câteva din marile probleme globale. Pucioasa. dar fără proiecte majore. cu o forţă de muncă bine calificată şi motivată şi cu o coeziune naţională. SIMION .Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică Pentru realizarea unei viziuni integratoare.o criză începută din punct de vedere financiar-bancar încă din 2007 în SUA. autorul asumându-şi deliberat acest risc. economişti. În mod cert. implicaţii) sau problema încălzirii globale. reuşi România să traverseze criza globală şi mai ales perioada post-criză? Există mari oportunităţi şi avantaje (membră NATO şi UE).). oare. cu proiecte strategice derulate pe termen lung. regional sau mondial. iar succesul va fi de partea statelor inovatoare. din ştiinţele social-politice. nu vom putea reuşi! Lucrarea de faţă se adresează. cauzalitate.7 miliarde de locuitori asupra Terrei (cu tendinţe contradictorii între creşterea explozivă în lumea aflată în curs de dezvoltare şi îmbătrânirea accelerată în cea dezvoltată). problemele globale ale omenirii revin pregnant. ar fi o mare eroare să nu amintim despre criza globală în care se află omenirea . 31 august 2009 Teodor P. cu consecinţe practic incalculabile. începând cu anul 2010. Greenspan (Era turbulenţelor.

Statele.TEODOR P. SIMION . Polii politici: capitalele/alte centre decizionale 5 . Frontiere şi reţele Capitolul III.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică PARTEA I Geografie politică Capitolul I. Teritoriile politice Capitolul II.

Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică 6 . SIMION .TEODOR P.

În afirmarea statului ca entitate geopolitică. iar teritorialitatea politică a generat statul modern. Deşi primele state au apărut încă din antichitate. concepea statul ca un organism viu. în cazul unor popoare. Hall. Ratzel. Spaţiul personal minim acceptabil este. şi mai puţin la state. TERITORIILE POLITICE I. W. mai re strâns în faţă (unde ne intersectăm cu spaţiul celorlalţi indivizi) şi mai extins în spate (ca un coeficient de securitate necesar). Gottman. Kjellen ş. conceptul de teritorialitate poate fi definit ca un tipar de comportament. până la marile aglomeraţii urbane. ca o extindere a propriei persoane.a. care se bazează. Despre comportamentul individului (al societăţilor.TEODOR P. Uneori.). există studii clasice. care prin extrapolare se pot aplica şi statelor (marile puteri faţă de statele mici sau limitrofe/periferice). Deviaţiile de la respectarea spaţiului teritorial personal generează uneori comportamente de dominanţă.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică CAPITOLUL I STATELE. un rol deosebit l-a avut naţionalismul. culturilor prin extrapolare).1. În fapt. la dominium (suveranitatea naţională). R. în principal. Spaţiul personal şi teritorialitatea (de la regnum la dominium) Specific lumii animale. Şcoala germană (Fr. dacă ne referim la indivizi. Spaţiul teritorial (devenit uman) se manifestă uneori chiar la grupurile etnice din marile oraşe (de pildă.1.). iar comportamentul statului era de fapt suma comportamentelor indivizilor care-l compun. realizate de specialişti străini (Ed. spaţiul teritorial (vital) are limite inamovibile. Christaller. cartierele China-Town din metropolele americane: New York. Spaţiul personal are o formă asimetrică în jurul corpului. determinat de moştenirea culturală şi de educaţie (a se vedea spaţiul personal teritorial dintr-un trib african sau dintr-un megalopolis). pe care-l poartă întotdeauna cu sine. printre alte elemente. Philbriek) sau români.1. şi pe teritorialitate. În evoluţia geografiei politice. Los Angeles etc. moştenirea culturală care se îmbogăţeşte de la o generaţie la alta. s-a dezvoltat şi un concept mistic despre un anumit teritoriu: cazul statului Israel (apărut în 1948 prin revenirea evreilor din 7 . dar şi civilizaţiei umane este faptul că fiecare individ posedă un teritoriu propriu. CONCEPTUL DE STAT ŞI EVOLUŢIA SA I. statul naţional modern s-a individualizat în Europa feudală de la regnum (suveranitatea personală). În concepţia iconografică a lui J. A. au contribuit la adaptarea individului de la micile aşezări. Desigur că îndelungata convieţuire socială. ca expresie materială a limitelor statului respectiv. SIMION . Chicago.

Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică diaspora pe teritoriile biblice. nu teritorialitatea primitivă a primatelor şi a altor animale. Ed. rigid compartimentat şi sever apărat din zilele noastre”. până la statul democrat din zilele noastre. Jean Brunhes ş.). În concluzie. SIMION . deşi teritorialitatea culturală începe în mod fundamental cu primatele.TEODOR P. Un astfel de model a fost descris de sociologul K. Dar aceasta este o teritorialitate culturală şi simbolică. H. afirma despre relaţia teritorialitate. apariţia ariilor (zonelor) centrale. după două milenii de peregrinări. pe măsura dezvoltării ştiinţelor sociale. iar evoluţia spre dominium (suveranitate naţională). Astfel. 8 . omul atinge o proeminenţă centrală în societate. desigur. W. După Cel de-al Doilea Război Mondial se impune statul teritorial (J. Deutsh şi se baza pe cel puţin şapte elemente: 1. până la cele mai evoluate. Şi probabil că-şi atinge înflorirea supremă ca bază organizaţională pentru societate. ca un corolar al istoriei umanităţii. 2. importanţa determinismului trebuie apreciată între necesitate şi non-exagerare. Valkenburg) dezvoltă teoria ciclică a statelor (asemănătoare stadiilor de dezvoltare umană). de la formele rudimentare statale. În epoca iluministă. cu sprijinul marilor puteri). când multe concepte interbelice despre stat devin desuete. Th. J. Dar coagularea statului nu se realizează oriunde şi oricum/oricând. statul îşi are originea în spaţiul personal (regnum). decât atunci când se îndeplinesc anumite premise. datorită tehnologiei militare. Determinismul social (promovat de S. mediul fizic. Darwin. Desigur. În evoluţia conceptului de stat. este important.n.J. Sumer.1. Unul dintre avizaţii cercetători ai problemei. Veblen. în statul naţional bine structurat. până la cunoscuţi geografi: Paul Vidal de la Blache. de la statul sclavagist antic. I. indiferent de punctul de vedere adoptat. Conceptul de stat şi ideea statală Evoluţia noţiunii de stat poate fi urmărită din antichitate până în prezent. numai prin apariţia statului (s. începând cu Ch. trecerea de la agricultura de subzistenţă la economia de schimb. „retribalizării” omenirii în noul „sat planetar”. Adams. de pildă. în vreme ce monarhul Ludovic al XIV-lea îmbrăţişa conceptul absolutist „statul sunt eu”.a. Herzl) care-şi dobândeşte notorietatea datorită „geopoliticii nucleare”. Rousseau definea statul ca „forma cea mai angajantă a asocierii politice”. dar nu şi determinant. stat şi societate următoarele: „Numai când societatea a început să crească simţitor în dimensiuni şi complexitate.2. iar alte concepţii capătă mereu noi adepţi. s-a afirmat teritorialitatea ca fiind un fenomen organizaţional şi comportamental puternic. determinismul a avut un rol important. Semnificaţiile pe care le incumbă conceptul de stat au evoluat în timp. a avut loc într-o perioadă lungă de timp. Soja.

stratificarea reală a societăţii. Dezbaterile au adus în evidenţă argumente şi „pro şi contra”. emanaţia politică a naţiunii care-l devansează în istorie. dezvoltarea reţelelor iniţiale de comunicaţie. este cunoscută formarea statelor-naţiuni. datorită conflictelor de interese. Pentru că. fără îndoială.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică 3. statul este. Malaysia (1963) ş. globalizarea vieţii politice. Orice stat este definit în fapt şi de personalitatea sa geografică. statul. resurse naturale etc. pun în discuţie viabilitatea statului. pe motive politice/militare/economice/culturale. Dar cu toată integrarea unor state în organizaţii regionale. s-a produs o puternică fragmentare statală datorită colonialismului. mai ales în Lumea Nouă (America Latină). America Latină. Multiplicarea statelor (ca număr) s-a produs în special în secolul XX când. s-au format statele Albania (1913). demografic şi istoric. sau folosire cu abilitate a răspândirii creştinismului. economice. Un alt exemplu îl constituie formarea unor state după implozia comunismului (1989-1991). care-l pun de fapt în valoare. deşteptarea conştiinţei etnice. 7. ca model în epoca respectivă de formare. s-au format numeroase state. concentrarea capitalului. privind necesitatea statului contemporan. Desigur că evoluţia societăţii contemporane. Astfel. evoluţia oraşelor. În concepţia modernă a geopoliticienilor americani (M. Desigur că multe state s-au format în ultimele secole. de poziţia geografică (care determină poziţia geopolitică). Glassner). Sunt însă şi excepţii când au apărut state.TEODOR P. în absenţa oricărei naţiuni prealabile. fapt care se reflectă în analiza hărţii politice a unor continente/regiuni geografice: Africa. 4. elementele care definesc statul sunt: teritoriul. Libia (1954). 5. îmbinarea conştiinţei etnice cu constrângerea politică. existenţă/viabilitate a formaţiunii statale. acum la începutul mileniului al III-lea. din voinţa unor puteri regionale sau mondiale. cu apogeul în secolul al XIX-lea. culturale etc.. fără a se ţine cont de realităţile istorice şi etnice. Fragmentarea statală a fost generată de imperiile coloniale care au dominat câteva secole aceste regiuni. SIMION . de fapt. zona climatică. În anumite perioade istorice. Dacă în 1890 erau 46 de state pe glob. din care membre ONU . în 1946 erau 74 de state. ca la începutul secolului XXI numărul statelor a ajuns la 203 în anul 2006. controlului surselor de materii prime vitale pentru „metropole”. Sud-Est). care nu poate exista decât pe o bază teritorială bine precizată din punct de vedere geografic. forma de guvernământ.a. Pe baza teritorială se suprapun factorul politic. trasarea unor frontiere „de cancelarie”. Africa sau regiuni din Asia. 6. relieful major.194. cu 9 . după marile conflagraţii mondiale. Astfel. Asia de Sud. Israel (1948). în 1914 erau 62 de state. statul se defineşte ca un spaţiu organizat politic. organizarea economică şi sistemul de circulaţie.

Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică unele trăsături iniţiale. ideea statală reprezintă o concepţie morală şi filozofică privind destinul statului şi a misiunii sale. până la modelul Uniunii Europene. capitalurilor.ca să ne referim la state europene cunoscute). iar frontierele devin din ce în ce mai puţin evidente şi mai mult simbolice (circulaţia liberă a persoanelor. de la modelul statelor federale mari (SUA. ca orice fenomen social. baza naţiunii respective? I.TEODOR P. pentru că ideea statală ajută naţiunea să capete o idee despre ea însăşi. oare. Canada. desigur. Australia).2. creşterea statelor a fost întreruptă de pierderi de teritorii. într-un context geopolitic „difuz”). Aria centrală şi poziţia capitalelor în formarea statelor Majoritatea statelor de pe glob nu au apărut brusc şi abrupt. cât şi de ideea statală. iar contestarea statului nu subminează. deşi se constată adesea anumite deficite statale (Republica Moldova. încă este un ansamblu politic viabil şi necesar. Sunt modele de integrare aduse în discuţie privind rolul şi funcţiile statului.2. naţiunea va fi. Palestina. prin adăugiri teritoriale (concentric cel 10 . Statul rămâne. Uneori. aria centrală (inima statului) se defineşte prin poziţie nodală. bulversată în faţa atâtor sfidări. adică de o tendinţă semiconştientă înrădăcinată atât într-o psihologie colectivă. Astfel. SIMION .1. alteori la contactul a două trepte majore de relief. pe teritoriul statului Palestina.). Ungaria. iar statul. Cele mai multe au crescut lent. aria centrală (nucleul) este spaţiul originar în jurul căreia. care în evoluţia sa va genera . Sunt state care fac sau au facut din cuceriri teritoriale obiectivul major al politicii lor. o necesitate consimţită liber de o naţiune. Între adepţii tradiţionali ai statului clasic şi vehemenţii contestatari. resurselor etc. Kosovo etc. de tradiţii şi ambiţii naţionale.). În foarte rare cazuri au fost create state „ex nihilo” (Israel în 1948. alte state trăiesc şi astăzi din nostalgii (Ungaria Sfântului Ştefan). statul nu poate (şi nu trebuie) să dispară. se află într-o continuă evoluţie. deoarece raţiune a de fi a unui stat este susţinută de un spiritus movens. la intersecţia unor axe majore de circulaţie. lucru care se reflectă în relaţiile tensionate cu vecinii (Rusia. Indiferent de opţiunea autorului. Germania . despre ce este şi mai ales ce va fi. trebuie să adoptăm o poziţie de echilibru şi moderaţie. când o serie de atribute naţionale vor fi „transferate” organizaţiei. ELEMENTELE FUNDAMENTALE CARE DEFINESC STATUL I. Indiferent de condiţiile istorice şi geopolitice. În cele mai multe situaţii.probabil . În fond. aşadar. de-a lungul a mai multor secole.formarea „Statelor Unite ale Europei”. Fără o idee statală. statele s-au cristalizat în jurul unor arii centrale (nuclee/capitale).

Varşovia. Unele state mari din Asia au „balansat” între mai multe nuclee centrale (lucru explicabil datorită vechimii multimilenare şi mărimii teritoriilor de talie continentală).şi cele catolice în sud .). Anglia în jurul Tamisei. Statele feudale româneşti s-au format în jurul unor arii centrale (capitale). astfel. Washington. trebuie evidenţiat şi rolul capitalelor (care nu întotdeauna s-a aflat în aria centrală). În formarea statelor. dimpotrivă. faţă de statul respectiv (cazul tipic al Japoniei având diverse cauze istorice). Paris. menţionăm că în unele cazuri acestea sunt situate într-o poziţie centrală. Alte state. Nigeria. distribuţia populaţiei şi a diferitelor resurse. care în 1806 era un mozaic de 360 de „state”. în prezent . Abuja.Iaşi.şi aria centrală din Câmpia Mierlei-Kosovo şi problemele legate după destrămarea federaţiei după 1992). Franconia. iar Moldova. s-au format statele naţionale. Pentru unele state. Desigur că numai nucleul central nu este suficient pentru realizarea coeziunii şi evoluţiei favorabile a statului respectiv. În clasificarea funcţională a capitalelor. cu câteva nuclee centrale: Saxa. Prusia.Târgovişte . un rol important l-au avut şi capitalele (situate în interiorul ariei centrale sau în afara acestor nuclee centrale). ca în cazul Germaniei. faţă de teritoriul respectiv (Madrid. În unele situaţii există state lipsite de arii centrale (exemplul tipic: Ţările de Jos.Toronto) sau în Olanda (Rondstat Holland). Datorită acestui inconvenient legat de centralitate. căile de comunicaţii etc. India din Câmpia Gangelului. Canada (triunghiul Otawa . unele capitale au fost mutate spre interiorul statelor (Ankara. mai ales cele din Lumea Nouă. amintirea ariei centrale creează nostalgii care se pot transforma în frustrări (vezi Iugoslavia .Belgia). dar şi din alte regiuni. Din mulţimea de exemple vom evidenţia câteva: Elveţia (stat federal) s-a cristalizat în jurul Vierwaldstätten. Alger etc. Africa de Sud sau Ecuador. Şvabia. unitatea Germaniei s-a realizat în favoarea Prusiei în 1871. Analizând dispunerea capitalelor în cadrul statelor respective. Alteori. Polonia în jurul regiunii Poznan-Ghiezno. Portugalia. Astfel.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică mai adesea).Serbia.Curtea de Argeş . Canberra. s-au format prin coagularea mai multor nuclee (poli istorici).). Franţa lângă bazinul parizian. capitalele sunt situate periferic faţă de centrul geografic al statelor respective. Hankinul de Jos şi în final Beijing. între provinciile calviniste în nord Olanda de azi . Au fost situaţii în care unele state pot să aibă un nucleu central mare. Muntenia s-a plămădit în jurul ariei Câmpulung Muşcel .Montreal. SIMION .a. Astana). Dar sunt state cu mai multe arii centrale (nuclee).Bucureşti. Bavaria şi Renania.TEODOR P. la Delhi şi Calcutta. ori Rusia în jurul axei Moscova-Iaroslav. sau conturat noi tipuri de arii centrale: SUA (megalopolisul Boswash). Bucureşti. în jurul ariei centrale Suceava . menţionăm individualizarea a trei tipuri mai importante: 11 . Brasilia. precum Spania. China a balansat între Huang-Ho. împărţite brutal de spanioli în 1579. Budapesta.Baia . Ankara sau Moscova – pentru partea europeană ş. În cele mai multe situaţii însă.

Abuja după 1990 în Nigeria etc.Berna . Decolonizarea a determinat în unele cazuri revenirea la vechile denumiri antecoloniale (Kinshasa în locul capitalei coloniale Leopoldville.apărute în ultimele secole. capitala R. Constantinopole/Istanbul.oraş administrativ. tradiţii sau alte motive (în Olanda . hexagon.2. dar în realitate. în 1800. forma unui stat/teritoriu interesează prin centralitate. capitale introduse . triunghi.guvernul şi parlamentul. SIMION . Beijing. I. în ciuda unor evenimente istorice/politice şi-au menţinut vocaţia timp de sute sau mii de ani (Ierusalim.Haga . cleşte de crab (Haiti). Roma.legislativul şi executivul.palatul regal. profilul uman (Portugalia). rectangular).sediul Parlamentului şi Bloemfontaine puterea juridică etc. Lousanne .). sau după dezintegrarea URSS (Biskek în loc de Frundze. Forma teritoriului unui stat este dată. Un caz interesant îl reprezintă statul Israel capitala oficială fiind Tel-Aviv. Dincolo de interesul pur cartografic. create din raţiuni de centralitate/strategice sau de valorificare a unor resurse din regiunile limitrofe (Tokyo .  Forma geometrică se impune prin asemănarea dintre conturul/alura unui stat/teritoriu şi forme geometrice (pătrat. Tel-Aviv în 1948. în fond. Berna .).după Revoluţia Meiji. în 1909. Paris.a.La Paz . Ankara în centrul Asiei Mici şi modernizarea statului turc. în anul 1858 în concurenţa dintre Montreal şi Toronto. distribuţia populaţiei/aşezărilor.în virtute a structurii naţionale helvete în 1848. Londra. capitalele divizate se întâlnesc într-un număr redus de state. de conturul spaţial. de alura sa geografică (condiţionată de factori geografici naturali sau istorici). Lisabona etc. în Elveţia .). pană (Sri Lanka).sediul Parlamentului şi Guvernului şi Amsterdam . din motive de descongestionare a unor funcţii politico-administrative. în care au avut loc numeroase modificări.capitale care.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică    capitale permanente . dezvoltarea economică etc. geometrică. Forma geografică a statelor/teritoriilor (descriptivă.TEODOR P. capitala este la Ierusalim. pentru a stinge rivalitatea dintre New York şi Philadelphia. Uneori. cizmă (Italia).capitala legală.puterea juridică.). pui de urs (Irlanda). geostrategie. Sucre .Pretoria . lamă (Chile) etc. Canberra.2. în Africa de Sud . hlamida unui cavaler (Germania). N’Djamena în locul denumirii Fort-Lamy ş. Otawa. Atena. capitalele introduse au fost special create pentru a stinge rivalităţile dintre oraşe mari concurente (Washington. ajustări şi reajustări teritoriale. Le Cap . Sunt clasice exemplele descriptive privind forma unor state: hexagon (Franţa). căile de comunicaţii. patrulater.  Forma descriptică (mentală) se bazează pe criterii de intuiţie în termeni pur descriptivi. în Bolivia . 12 . Kârghistan). geografică) Forma teritoriului statelor lumii reprezintă rezultatul unui îndelungat proces istoric/politic. cel mai cunoscut hexagon . Brasilia în 1960.Franţa.). în rivalitatea dintre Melbourne şi Sydney etc.

costuri ridicate de administraţie. R.a. De multe ori. 3.1939 . Namibia („Degetul” Capriri). separat prin Columbia Britanică Canadiană). Aceste state/teritorii (B) constituie reminiscenţe ale vechilor imperii coloniale. Filipine. Forma geografică exprimă în mod real teritoriul/statul respectiv. Irlanda de Nord (tentaculul Donegal). Panama (separată de canalul omonim aflat în posesia SUA) sau SUA (statul Alaska. Italia). africane (Togo. sau state fragmentate în anumite perioade istorice de factori politici: Germania (1919 . Congo (coridorul Matadi). Suedia. răspândirea populaţiei. aici includem statele-arhipelag (Japonia. Danemarca etc. Exemplificăm cu unele state europene (Franţa. Iondonezia). la peisajul andin/alpin).India). Aceste state întâmpină dificultăţi de centralitate. Africa de Sud (perforat de cele 10 bantustane până în 2004). sau SUA (The Alaskan Panhandle). Exemplele clasice sunt oferite de Italia (perforată de San Marino şi Vatican). asiatice (Mongolia. Gambia. Ungaria ş.). Avantajele constau în marea varietate pedoclimatică biogeografică. de la tundră la deşert subtropical. Pakistan (1947 . Benin. SIMION . Statul perforat este statul mai mare A. Sunt cunoscute prin această formă unele state europene (Norvegia. Malaysia. Cambodgia.1971 . cu excepţia prezenţei unui apendice/promontoriu/protuberanţă teritorială. Statul compact se apropie de idealul formei geografice prin avantajele certe conferite de centralitate. România. de la Pacific/litoral. ca de pildă Ţările de Jos (punga Limbourg). căi de comunicaţii.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică  1. Finlanda. statele continentale care deţin şi insule (Grecia. cu pericolul unor fenomene de separatism dacă există tensiuni etnice sau de altă natură. Alţi autori le numesc pungi frontaliere. perforat de prezenţa unui stat sau a unor state mai mici B. omogenitate. resurse (cel mai interesant exemplu constituindu-l statul Chile care cuprinde peisaje diverse. dezvoltare economică sau apărare. 5. determină forma statelor respective şi încadrarea în varietatea celor şapte tipuri de forme geografice. Malawi) sau latino-americane (Chile. Dezavantajele constau în dificultate a unui control central al extremităţilor. Italia. Germană (perforată de Berlinul de Vest până în 1989). Statul alungit este acela în care lungimea este de cel puţin şase ori mai mare decât lăţimea. acest apendice poate fi considerat un handicap pentru statele respective (pentru dezvoltarea economică sau apărare). strangulări. 13 . Astfel.). Panama) ş.TEODOR P. Afganistan) sau americane (Uruguay).. Polonia.a. Austria (punga Tyrol-Voralberg).D. Statul fragmentat constituie o realitate geografică indiscutabilă. Afganistan (culoarul PandjWakkan). Desigur că forma statului urmează traiectoria frontierelor (sinuoase sau trasate geometric pe direcţia paralelelor/meridianelor). iar existenţa protuberanţelor. 2. statele alungite se desfăşoară pe o anumită direcţie sau axe. discontinuităţi teritoriale etc.D. Thailanda (apendicele Soungkhla). controlul facil al teritoriului etc.coridorul polonez). dispunerea infrastructurii. 4. fosta R. Statul apendicular este de fapt o variantă a tipului compact.

7. Oricum. statul perforat (A) se află în văduvire de poziţie de forţă. naţionalism sau costuri ridicate administrative. Gambia (de Senegal). I. 6.2. conectivitatea şi nodalitatea. Aceste state de mici dimensiuni geografice reprezintă relicve ale vechilor imperii coloniale. cea mai aproape de ideal este forma compactă (prin avantajele sale indiscutabile). Mult mai târziu. dar şi prin accentuarea unor forme de separatism. în interiorul unui minimum de frontiere. situând acest teritoriu. peste veacuri. Brunei (de Malaysia) sau ex-Hong Kong (de China până în 1997). J. faţă de statul perforator (B). Accesibilitatea unui stat/teritoriu presupune o dublă dimensiune: spaţială şi politică. care-l blochează pe litoral sau în alte circumstanţe geografice: Monaco (de Franţa). tendinţe centrifuge.a. statul compact concentrează un maximum de teritoriu. SIMION . în viziunea lui A. Israel.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică conflagraţii mondiale sau sunt generate de alţi factori. pentru că poziţia defineşte sistemul de relaţii. Este şi caracteristica cea mai importantă în politică.3. Ne referim astfel atât la poziţia absolută a statului (care presupune locul particular al statului respectiv pe Glob şi continent. Statul strangulat (gâtuit) este acel stat/teritoriu care suferă o ştrangulare/gâtuire din motive naturale/istorice. Zambia. Sanguin. Statul încorsetat este acel stat/teritoriu cvasi încercuit de un alt stat /prins ca într-un „cleşte”. potenţialul de conflicte dintr-o regiune sau alta. localizarea geopolitice a statelor şi caracteristicile poziţiei Poziţia şi localizarea geografică a statelor/teritoriilor prezintă un interes aparte în geografia politică. acest compartiment de spaţii în raporturile sale cu toate celelalte compartimente cu care există comunicaţii directe sau nu”.. Poziţia şi localizarea geopolitică influenţează relaţiile dintre subunităţile teritoriale ale statelor. geostrategie etc. într-o zonă climatică). control administrativ şi politic. Mali ş. Dimensiunea spaţială implică sistemul de infrastructură (circulaţie) cu implicaţii privind dezvoltarea economico-socială a statului respectiv. Consecinţele formei geografice a statelor/teritoriilor se reflectă prin centralitate. Moldova de Ucraina. Caracteristicile poziţiei geopolitice a statelor/teritoriilor sunt accesibilitatea. raporturilor care se stabilesc între ele. Poziţia.TEODOR P. Încă din antichitate. trebuie nu numai să ne informăm în legătură cu talia şi forma ţărilor. Menţionăm din această categorie Germania federală (până la reunificarea din 1990). ci şi cu poziţia lor în raport cu altele”. ori fiind chiar state eşuate. problemele de securitate naţională/colectivă. cât şi la poziţia relativă (inserţia statului respectiv într-o combinaţie teritorială cu alte state). Strabon intuise acest aspect: „în orice studiu geografic. Gottman arăta că: „Poziţia geografică este caracteristica cea mai importantă a unui teritoriu. 14 . Dintre aceste forme geografice. dezvoltarea economică.

Febvre scria acum câteva decenii: „Nu există un cât de mic teritoriu politic care să nu-şi aibă punctul său de plecare germinal. SIMION . De asemenea.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică Dimensiunea politică se referă la organizarea politică a spaţiului geografic. demografice. Algeria. nodalitatea a fost corect concepută de guvernanţi. nodalitatea din timpul Imperiului 15 .TEODOR P. sisteme majore fluviatile sau montane. de pildă. nodul londonez pentru Marea Britanie. forma teritoriilor sau alte cauze naturale. nu există construcţie politică durabilă la originea căreia să nu putem descoperi o combinaţie de forţe. Australia. În sfârşit. Sudan etc. a depăşit acest dezavantaj. un gen de armătură în jurul căreia alte teritorii se clădesc”. formând o reţea/armătură care converge către Paris. Chile (care se dezvoltă pe 4. graţie unor factori economicoistorici de mare favorabilitate. În legătură cu semnificaţia geopolitică a nodului teritorial. Senegal (străbătut de statul-enclavă Gambia) sau Polinezia (formată din mii de insule risipite pe o mare întindere din Pacificul de Sud). relieful înalt (topografia). Sunt citate statele andine (Bolivia).. prezintă serioase discontinuităţi. statele himalayene sau din Asia Centrală.).). nodul tokyot pentru Japonia etc. nodul moscovit pentru Rusia. mai ales în cazul statelor montane.D. religioase etc. costuri ridicate în administraţie (de pildă Danemarca. fosta R.000 km latitudinal). strategia militară sau în alţi factori. Tibet etc. înseamnă şi accesul statelor/teritoriilor faţă de Oceanul Planetar. accesibilitatea într-o mai largă accepţie. Portugalia pentru Azore sau fostele posesiuni coloniale recent pierdute: Macao şi Timor). În unele cazuri. Statele „enclavizate” faţă de Oceanul Planetar se află în dezavantaj geopolitic. dimpotrivă. influenţează dispunerea infrastructurii de transporturi. dezvoltarea unor state sfidează condiţiile naturale (Elveţia . China. Încă din antichitate. De pildă. Brazilia. Spania pentru Insulele Canare sau enclavele din Maroc: Ceuta şi Melila. Astfel. Conectivitatea este un corolar al accesibilităţii şi se referă la proprietatea geometrică a teritoriilor politice în strânsă legătură cu compactitatea statelor. În cazul statelor de mari dimensiuni (Rusia. Canada. discontinuităţile teritoriale. L. Germană (perforată de Berlinul de Vest între 1948-1989). fapt ce se reflectă în politica economică. prezenţa Alpilor a generat o prosperă „industrie turistică”). care prezintă serioase discontinuităţi în dispunerea şi continuitatea căilor de comunicaţii. generează probleme. care administrează Insulele Feröe şi Groelanda. în vederea organizării unui spaţiu teritorial/politic/economic. căile de comunicaţii se concentrează în anumite zone (regiuni). la controlul politic al teritoriului în integralitatea sa. etnice. În ansamblu. geografic.stat alpin care. Exemplul Franţei este sugestiv prin reţeaua de căi de comunicaţii în formă de stea.: Rusia şi guvernarea Siberiei). Nodul unui stat reprezintă chintesenţa organizării spaţiului statal respectiv (nodul parizian pentru Franţa. Nodalitatea reprezintă modul în care inima-nodul statal îşi exercită influenţa asupra teritoriului dat. orice discontinuitate teritorială determină o slabă conectivitate. fapte ce conduc la cheltuieli mari în asigurarea gestiunii politico-administrative a zonelor periferice şi extreme (ex.

pe de altă parte.3. Astfel. S.1. în cadrul topopoliticii germane. Desigur.TEODOR P. SIMION . ci şi unitatea remarcabilă a poporului român. un popor. statele au evoluat ca puteri hibride: continentale şi maritime (Franţa. Japonia.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică Roman („toate drumurile duc la Roma”. Mehedinţi scria atât de plastic: „poziţia geopolitică a României a asigurat nu numai supravieţuire. precum şi infrastructura din Uniunea Europeană sau eforturile unor mari state (Rusia. potenţialul natural şi demografic. spre Est. Kjellen a adâncit studiile legate de poziţia geopolitică a statelor.). geografia poate avantaja/dezavantaja un stat. cu puterile regionale/mondiale. având prin ethos o anumită specificitate regională sau mondială. În perioada modernă. marile şi insurmontabilele discontinuităţi teritoriale (de pildă în cazul arhipelagurilor sau statelor care posedă insule mari). marile sfere de influenţă modifică adesea poziţia geopolitică a statului respectiv (de pildă evoluţia geopolitică a statelor române în feudalism. R. determină fragmentarea comunicaţiilor terestre. Canada) de a-şi dezvolta o reţea modernă. în sens larg Australia . deşi sunt state (Japonia) care au rezolvat şi această problemă (prin tuneluri acvatice feroviare/rutiere ). pe de o parte. Ţările de Jos. în secolul XX spre Vest până în anii ‘40. În accepţia unor geopoliticieni 16 . statele insulare (Marea Britanie. economice şi militare cu statele vecine. În mod evident.3. teritoriul natural devine politic. printr-o diversitate etnografică excepţională”. şi raporturile politice. Filipine. spre URSS.a. I. Clasificarea statelor după mărimea geografică Teritoriul unui stat. umanizată. o naţiune. SUA ş. China. Poziţia geopolitică a unui stat este rezultanta dintre localizarea geografică. sub incidenţa unui sistem politic şi este delimitat de frontiere politice. iar multe dintre observaţiile sale sunt şi astăzi pertinente. o reţea de şosele/„via” care unea toate provinciile cu capitala imperială). Raporturile de forţă. constituie o entitate spaţială. şi după ‘90. indiferent de dimensiunile geografice. amintim modul în care SUA şi-au creat o infrastructură extrem de eficientă în „cucerirea vestului”. pentru controlul extremităţilor. concretă.continent/insulă) au devenit puteri maritime din motive geografice evidente (Marea Britanie. în funcţie de conjuncturi). Indonezia. Alteori. „regina mărilor”). dar sunt exemple de state/teritorii care au fost nevoite să evolueze pe direcţii geopolitice diverse (Imperiul Habsburgic între vest/sud/est. Poziţia geopolitică se regăseşte în orientarea relaţiilor externe pe anumite axe de interes geopolitic. din nou spre Vest). În perioada interbelică. De pildă. mai târziu Rusia. CRITERII STATELOR GEOPOLITICE DE CLASIFICARE A I.

Mali 1. subcontinent (Canada. SIMION . dar şi în alte state: SUA. Brazilia. statele montane (Elveţia. Nepal. Analizând mărimea 17 . China. Canada. Canada. caracterizat prin mărime şi formă. valorificarea resurselor naturale. În unele cazuri. teritoriul politic este cvadrimensional (aerul.). sau Algeria.  •din punct de vedere geostrategic.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică occidentali.  vastitatea teritoriilor prezintă avantaje indiscutabile (varietatea şi mărimea resurselor naturale. poziţia geografică avantajoasă în raport cu vecinii sau alte state). până la argumente geostrategice. concentrări regionale. Dezavantajele marilor teritorii constau în vidurile de populaţie. Brasilia. solul şi timpul). dar cu o mare importanţă economică/politică: (Israel. Australia). mai ales în cazul statelor de mari dimensiuni geografice. Indonezia) etc. Libia în nord. Mongolia 1. Singapore. dacă se compară state de mari dimensiuni (Mauritania 1. pentru apărarea în profunzime (de pildă. Brazilia. km2).TEODOR P. Australia.).).). mărimea statelor este favorabilă statelor de mari dimensiuni. state-arhipelag (Japonia. Mărimea geografică (suprafaţa) unui stat/teritoriu este o noţiune destul de relativă.  răspândirea geografică a populaţiei/aşezărilor umane se referă la omogenitatea populaţiei (în numeroase state europene sau din alte continente). Abuja etc. Cu toate acestea. cu cheltuieli mai reduse (Ankara. km2.Sudan şi Darfur). Arabia Saudită etc. până la sentimentul de autosuficienţă (semnalat prima dată în China în feudalism cu consecinţe dezastruoase. India) sau extinse pe două continente (Rusia). faţă de state mici.24 mil. în zonă de centralitate sau periferic. până la viduri de populaţie în statele de mari dimensiuni (Rusia. dimensiunile vaste ale unui stat creează dificultăţi (cazul statului Sudan. Astfel. potenţial de habitat. km2. apoi Rusia imperială/sovietică. se observă concentrarea infrastructurii în aceste state (Rusia siberiană în partea de sud. alteori.56 mil. dezvoltare inegală economică.03 mil.  controlul efectiv al puterii centrale asupra statului respectiv este generat de poziţia capitalei în teritoriul politic respectiv. mutarea capitalelor în zone centrale a avut tocmai scopul unui control politic mai eficient. fapt ce a determinat problemele din sud . cu rolul/influenţa acestora în economia şi politica mondială. Olanda etc. Bhutan). dificultăţi în realizarea unor infrastructuri omogene etc. Australia în regiunile litorale etc. greu de guvernat între nordul arab şi sudul negru-african. apa. politica militară a URSS la începutul Celui de-al Doilea Război Mondial. asemenea Canadei.  distribuţia infrastructurii se adaptează la mărimea statelor/teritoriilor. pornind de la observaţiile elementare de existenţă a statelor-continent (Australia). Ciad. Filipine. China în 1937 în faţa Japoniei militariste). Mongolia). Răspândirea geografică a populaţiei influenţează cert dezvoltarea economică. semnificaţiile geopolitice sunt relevante pentru:  determinarea spaţiului geografic pe care-l ocupă fiecare stat. state deşertice (Arabia Saudită.

comerţul cu timbre (Saint Martin. politici şi de putere.000 km2).735 km2. km2 . km2 2.000 km2 30.000-150. km2 135. Alte state mici/foarte mici s-au adaptat la lumea contemporană prin dezvoltarea turismului (Monaco. 5. 4. 67 de state în categoria microstate (42 de state între 50. Pitcairn) etc. Nauru. Astfel. km2 7. potenţialul de habitat şi de dezvoltare.000 km2 şi 25 de state sub 1. km2 3. 3.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică statelor. Sanguin (metoda G.000-350.000 km2 (cea mai numeroasă categorie). Din analiza mărimii geografice a statelor/teritoriilor dependente. majoritatea pe glob cu avantaje 18 . În concluzie.07 mil.000 km2 9 state 48 state 28 state 43 state 75 state 203 state 75.TEODOR P.000 km2 30.8 mil. Gibraltar. fără ieşire la Oceanul Planetar). indicele maritim (statele „litorale”.8 mil. State cu suprafaţa -//-//-//-//Teritorii dependente Total Sursa: M. mil. Glassner.000 km2 150.500. emigrarea masivă. transformarea lor în paradisuri fiscale (Cipru. 76 de state între 05. sunt dezavantajate (resurse limitate. 28 state sunt mijlocii. cel mai mic stat al planetei? Generalizările prezintă adesea interpretări facile. rezultă faptul că majoritatea statelor sunt mici şi foarte mici (118 state). dar şi factorii geostrategici. km2 Analiza detaliată a mărimii statelor (între Rusia=17. Au fost realizate numeroase clasificări.3 mil.5 mil. SIMION . 1 Clasificarea statelor după suprafaţă 1.44 mil.8 mil.000-2. în timp ce statele mari/foarte mari sunt în număr de 57 şi concentrează cea mai mare parte a suprafeţei Terrei (121 mil. de la A.500. Blij (cinci categorii de state). San Marino).44 km2). km2) şi Vatican (0. până la M.5 mil. Pounds (opt categorii). Se pune astfel. potenţialul economic. 75% din suprafaţa uscatului). Tabelul nr.2 mil.000 km2 350. km2-50. între întinderea vastă a Rusiei (circa 17 mil. Glassner (1995) şi alţii.1 mil. km2). greu de clasificat cele 203 de state ale Terrei după mărimea teritoriului politic. 2. de altfel. 6. km2) arată că media primelor 194 de state este de 706.000-1. Liechtenstein. nu putem să nu subliniem faptul că statele mici/foarte mici. putem afirma că morfometria statelor determină distribuţia şi varietatea resurselor. 21 de state între 1 mil – 0. km2 45. 1995. în mod firesc întrebarea: care este mărimea optimă a unui stat. în categoria macrostatelor includem 29 de state (102 mil. care deosebeşte nouă categorii de state). Bermude). km2. Andorra. dezvoltarea economică precară). Este. km2 cel mai vast stat al lumii şi Vatican=0. În studiul morfometric al statelor lumii se au în vedere şi alte aspecte: indicele de continentalism (statele enclave 42 la număr. km2 1. peste între între între între 2.

Germania . Italia .321 miliarde loc. . şi India. loc. loc. loc.5 mil. Simion. includ nouă state cu o populaţie totală de circa 1. 7.3 mil.582 mild. din populaţia Terrei de 6. 6. loc.500 mil. numai în China şi India se află 2.4 mil.61.105 mil. loc. loc. SUA . 2 1.100 mil. Japonia . Rusia . loc. Simion. care a depăşit un miliard de locuitori (în prezent are 1. Statele gigant .8 mil. Statele foarte mari (între 100 . loc. loc. 6. I. 2. loc. 3. .2. Tabelul nr. loc.152 mild. 7. 3. Statele mari (între 50 . loc.145 mil. statele lumii se clasifică în şapte categorii: 1.58. loc. SIMION .2 mil.70.3. Bangladesh .) grupează 25 de state.000 km N . loc.156 mil. loc. grupează 57 de state. loc. Nigeria . un arhipelag format din peste 13.2 mil. loc.128 mil.473 mil. loc. Iran 7. loc. Dintre semnificaţiile geopolitice privind mărimea demografică.V şi 2. Indonezia . 5. 4.S). 4. 3 1. Franţa 9.TEODOR P.178 mil.81.000 insule. 6. Clasificarea statelor după mărimea demografică După numărul de locuitori. loc. loc.3 mil. 2.86.loc). loc.6 mil. 5. . Congo 10.). Egipt .în anul 2006). Mexic .74. Turcia . . Statele foarte mici (între 1 . răspândite pe o lungime de 5.D.7 mild. 2009. 8. Marea Britanie 11. Tabelul nr.5 mil. Pakistan . Vietnam .Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică evidente) sau prezenţa statelor „insulare/arhipelag”.86. 6. Dacă adăugăm şi 19 . loc.3 mil. 2009. R.9 mil. 5. Etiopia . loc.2 mil.73. . menţionăm:  polarizarea populaţiei într-un număr redus de state.303 mil.). Brazilia . loc. loc 3. Filipine . loc). Statele mici (între 5 . . loc Sursa: T. 4.cu o populaţie de peste un miliard de locuitori: China 1.153 mil. grupează un număr de 43 de state.229 mil.000 km E ..60.143 mil. Statele liliputane (cu o populaţie de până la un mil.20 mil. Sursa: T. 2.60.1 mil. Statele mijlocii (între 20-50 mil. grupează 45 de state.6 mil. Thailanda 8. cu o puternică fragmentare şi probleme de gestiune geografică (de exemplu Indonezia.) grupează 11 state cu o populaţie de 859. loc.63.82. loc. 9. loc.

loc. în special pe linie masculină (dar nu puţine au fost situaţiile de preluare a puterii pe linie feminină). Vietnam. din cadrul unor dinastii/familii. han/hanat etc.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică    populaţia din statele foarte mari.2 mild. Thailanda). calif/califat. şeic/şeicat. În evoluţia istorică. rezultă că în 11 state de pe glob trăiesc astăzi circa 3. Pakistan. I. În primul rând. Imperiul lui Gingis Han sau uriaşul Imperiu colonial britanic.).cel mai întins imperiu din antichitate. evident. sunt monarhiile autentice. În alte regiuni geografice monarhia a fost ca şi inexistentă. monarhia s-a menţinut pe coordonatele unui conservatorism rigid şi anchilozant. concentrarea populaţiei în statele în curs de dezvoltare (circa 5. Desigur că aceste uriaşe imperii/regate erau controlate politic printr-o ideologie absolutistă şi uriaşe forţe coercitive.3. tendinţele demografice etc. Iran. Bangladesh.TEODOR P. Unele dinastii s-au perpetuat sute sau chiar peste o mie de ani (îndeosebi în Extremul Orient. importanţa populaţiei ca premisă a dezvoltării economico-sociale. modificări mai importante în structura acesteia s-au produs după Revoluţia Franceză (1789). În istorie au existat uriaşe imperii. revoluţiile burgheze (1848) sau conflagraţiile mondiale din secolul XX. Indonezia. cneaz/cnezat. unele se întindeau pe două sau trei continente şi înglobau vaste teritorii şi popoare (Imperiul Roman .5 mild.) faţă de aproximativ 1. şi religia ca o „armă” infailibilă în actul de guvernare. toate acestea constituind cel mai de preţ capital („aurul cenuşiu”) al omenirii. întins pe toate continentele globului). multe state monarhice au dispărut (ca formă de guvernământ) după Revoluţia Franceză (1789). În prezent.. utilizându-se. în statele dezvoltate. principe/ principat. În esenţă. în timp ce alte dinastii/familii au avut o existenţă mai scurtă (dispariţie biologică şi lipsa moştenitorilor. emir/emirat. sunt state fără vocaţie monarhistă. adesea monarhul fiind considerat de origine divină. Denumirea formelor monarhice este diversă: rege/regat. monarhia (în forme diferite) se întâlneşte în circa 45 de state de pe toate continentele. Japonia.. subliniem de asemenea indicatorii demografici foarte ridicaţi (natalitate/morbiditate/mortalitate/spor natural) în aceste state în curs de dezvoltare. forţă de muncă. cunoscută în istorie. Orientul Mijlociu). unde se află în prezent marile „puteri” demografice (alături de China şi India. Turcia.332 mild. majoritatea statelor situate în Asia. De altfel. împărat/împărăţie. Filipine.3. se individualizează două forme de guvernământ: monarhia şi republica. Clasificarea statelor după forma de guvernământ După forma de guvernământ. rolul deosebit al Asiei. • Monarhia constituie cea mai veche formă de guvernământ. răsturnarea lor de alte dinastii rivale etc. protocolar. SIMION . monarhia se rezumă la conducerea şi perpetuarea puterii pe cale ereditară. în care monarhul 20 .

Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică deţine puterea în mod real. externe. Iordania. republica constă în alegerea şefului statului prin vot nominal universal. Arabia Saudită. Carol 1). fiind şef al statului (uneori şi al guvernului). Ucraina. în Grecia (democraţia sclavagistă). Ţările de Jos. sultanatul Brunei sau principatele Luxembourg şi Monaco. uriaşele cheltuieli sau scandaluri în care sunt implicaţi membrii familiei regale (Marea Britanie. În esenţă. numirea miniştrilor sau de politică 21 . crearea statului naţional român (Ferdinand. mandatul a fost redus la cinci ani). emiratele: Oman. în care monarhul reprezintă mai mult un simbol. • Republica a apărut pentru prima dată în istorie. Rusia. SIMION . Kazahstan. Cambodgia. se deosebesc mai multe nuanţe. dar a cunoscut şi monarhi cu prestaţii controversate (Carol al II-lea şi „dictatura regală” sau Mihai I. menţionăm de pildă rolul de simbol al reginei Marii Britanii. pe o perioadă de maximum două mandate consecutiv (durata mandatului fiind de la patru până la maximum şapte ani. Leshoto. politică externă. Bhutan. republicile burghezo-democratice unde întâlnim republici de tip prezidenţial (cel mai cunoscut este exemplul SUA. mergând până la dizolvarea guvernului şi parlamentului. mai ales în urma unor „întâmplări” din familiile regale. Ca şi în cazul monarhiei. inclusiv state avansate: Canada sau Australia). a fost marcată de glorioase domnii. de aici. În unele state din Commonwealth s-a pus în discuţie recent viabilitatea acestei moşteniri coloniale britanice în Canada (vezi referendumul privind separarea provinciei Quebec) ori consultarea populară din Australia (unde opozanţii monarhişti au obţinut un scor aproape de victorie!). În prezent. în antichitate. factor de coeziune şi echilibru deasupra forţelor politice etc. preşedintele având largi atribuţii politice). monarhia „importată”din Occident s-a desfăşurat între 1867 1947. Subliniem.).. în primul rând. îmbracă o puternică nuanţă religioasă (monarhiile islamice). În geografia politica contemporană se dezbate viabilitatea acestei forme de guvernământ milenare. unele fac parte din Commonwealth etc. Thailanda. În cadrul acestora s-au dezvoltat monarhii de tip constituţional. Spania.a. având cele mai importante atribuţii din stat (politică internă. circa 150 de state sunt republici. cât şi asupra statelor din Commonwealth (circa 40 de state din toate continentele. Emiratele Arabe Unite.TEODOR P. A doua formă o reprezintă monarhiile simbolice. de curând şi în Franţa. Suedia sau Japonia. iar după Revoluţia Franceză numeroase state au adoptat republica. În România.cea mai veche republică care funcţionează din 1263 până în prezent). cu puteri limitate (protocolare. Belarus. Exemplificăm cu regatele: Maroc. în care şeful statului este şi şef al guvernului. modernizarea ţării. România ş. Este clasic exemplul statelor monarhice: Marea Britanie. Qatar. o domnie tragică. şeful statului are de asemenea largi prerogative politice. alteori. formarea guvernului etc. Nepal. Monaco etc. apărare. această formă de guvernământ s-a răspândit în Europa feudală (San Marino . şeicatul Bahrain. direct sau de către corpul legislativ.).). republici de tip semiprezidenţial (Franţa. şi în cazul republicii. conform datelor furnizate de ONU. într-un context tragic). Danemarca. În acest context.

Austria ş.4. aceste republici comuniste s-au pulverizat. În orice caz. menţionăm republicile comuniste de tip totalitar/dictatorial. ex-Iugoslavia . Cuba). care se realizează într-un timp îndelungat (Franţa. ca o suprapunere spaţială şi permanentă între acesta şi naţiune. În al doilea rând.). din 1924 URSS). I. fiind în acelaşi timp şi şef al partidului de guvernământ (de regulă unic) şi chiar şi şef al guvernului. SIMION . În cadrul republicilor de tip comunist. Asociat conceptului este şi cel 22 . Timok. graţie forţelor coercitive dure. Portugalia). fie se află într-o izolare aproape totală.1991. ca de pildă Polonia indice 97. la regimuri dictatoriale extreme. de exemplu. iar enclavele existente încă fie se modernizează şi chiar se democratizează (China . numite „secolele statelor naţionale” (46 de state în 1890. Bucovina. o sinteză perfectă între stat naţiune . până la rolul decorativ/protocolar al preşedintelui. cu cât coeziunea tinde spre 100 . republica burgheză de tip neoliberal reprezintă poate forma de guvernământ cea mai puţin imperfectă.valoarea maximală. Fiecare naţiune are o viziune despre ea însăşi şi despre celelalte naţiuni. între 1989 . faţă de comunitatea internaţională (Coreea de Nord. forma cea mai înaltă şi cea mai puţin imperfectă a organizării politico-teritoriale. Grecia. deşi se constată o perfectă identitate între popor/stat/teritoriu politic. • Statul naţional reprezintă. Statele naţionale se caracterizează printr-un grad ridicat de coeziune naţională (coeficient care se calculează după o formulă a geografului american L. România. fără îndoială. Polonia. În general. Cadrilater etc. statul se defineşte şi. după Cel de-al Doilea Război Mondial au apărut alte 14 republici comuniste în Eurasia şi mai târziu Cuba (în regiunea Caraibelor). În prezent. apărute după 1917 (Rusia. s-a ajuns.indice 25). în care şeful statului era periodic reales. fapt ce explică răspândirea acesteia în majoritatea statelor. specific statelor federale şi nu numai (Germania. deosebim statul naţional şi statul federal. asemenea unui joc de „domino”. Kosinski şi. relicve ale fostului regim comunist se mai găsesc în Asia de Est (China şi Coreea de Nord) şi Cuba.). în cadrul republicilor parlamentare.teritoriu politic. ori comandant al forţelor armate (a se vedea doar cazul României şi exacerbarea cultului personalităţii până la paroxism). Mulţi autori consideră statul naţional drept forma ideală a organizării politico-teritoriale.stat comunist cu economie mixtă). în comparaţie cu.a. lumii contemporane.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică externă). Clasificarea statelor după structura de stat După structura de stat. cu atât statele respective sunt mai compacte din punct de vedere etnic.3.TEODOR P. 203 de state în 2006). Din fericire. iar statul naţional (centralizat) apără identitatea şi înflorirea acesteia într-un teritoriu politic/etnic. naţiunea în prezent se „revarsă” dincolo de frontierele actuale (Basarabia. Formarea statelor naţionale s-a produs în secolul al XIXlea şi prima jumătate a secolului XX. În cazul României.

îndeosebi în secolele XIX-XX. Australia etc. Mai mult ca oricare al postulat. nu este în nici un caz o soluţie fericită în lumea caleidoscopică în care trăim. Unităţile componente poartă denumirea de state (SUA. ţinuturi (Rusia) etc. Germania. iar „trâmbiţaşii” masoni. Nigeria. Unele state federale s-au format în secolul al XIX-lea (SUA. ca formulă inovatoare. în actualul stadiu sociopolitic. Canada. Congo ş. extremiste (xenofobie.D. Brejnev”. Mexic). naţionalismul. ex-Cehoslovacia) sau mai multe limbi şi dialecte (India .). Argentina). Australia (stat continental). fie de doctrina americană . politică. la fel s-a dezvoltat şi ideea naţională (care a stat la baza făuririi statului naţional). suveran. Belgia. Statele federale au apărut în diferite etape istorice.a se vedea „doctrina Clinton” şi războaiele din Golf. de a conduce .naţiunea proprie. R. ex-Cehoslovacia ş. Australia. se foloseşte o singură limbă oficială (SUA. Elveţia. Rusia etc. XIII). Iugoslavia). cu atributele sale specifice.). Balcani sau Asia Centrală). economică. India. Austria).). dar integrarea economică. altele în secolul XX (URSS. Germania. Postulatul statului naţional a fost definit încă din timpul Revoluţiei franceze (1789) în „Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului”. Rusia. Mexic. Australia. Canada. În unele state federale există practic o singură naţiune. altfel se va pierde definitiv specificitatea naţională a statelor/popoarelor lumii. landuri (Germania).peste 300 limbi şi 23 . deşi adesea au fost emise teorii privind suveranitatea limitată (fie de ideologii sovietici „doctrina L. care au avut loc în anumite state/epoci istorice etc. iar o lume uniformă. Cel puţin. Desigur. după diverse "modele". destul de omogenă (SUA. suveranitatea este pusă serios în discuţie. Unele state federale sunt de mari dimensiuni: Rusia (care se întinde în Eurasia). cât şi extern.fără nici o ingerinţă externă . Mexic. statul naţional. Brazilia. Este adevărat că în unele organizaţii (UE). Canada sau ex-Cehoslovacia) sau există o naţiune majoritară (mai multe naţiuni) şi numeroase minorităţi (India. Mexic. nu trebuie confundat cu manifestările naţionaliste. Dincolo de tentaţiile imperialiste ale diferitelor puteri (SUA. altele sunt din categoria statelor mijlocii şi mici (ex-Iugoslavia. India (state „subcontinent”). nu pot modifica sau compromite conceptul pe baza căruia s-a format de fapt lumea modernă. SIMION . republici/regiuni/provincii autonome. Cehoslovacia. trebuie să-şi continue misiunea sa atât pe plan intern. în altele sunt două naţiuni (Belgia. Brazilia.a. Elveţia (sec.TEODOR P. statul naţional se bazează pe conceptul de suveranitate naţională (calitatea esenţială a statului de a fi liber şi independent. Canada. • Statul federal reprezintă o realitate geopolitică indiscutabilă. Cel mai vechi stat federal. Brazilia. şovinism).). nu trebuie să atenteze la suveranitatea naţională. Suveranitatea naţională se află la baza dreptului internaţional.a. cantoane (Elveţia). în altele se utilizează două limbi oficiale (Canada. În unele state. suveranitatea naţională limitată nu poate fi acceptată în nici un caz. s-a format prin reunirea mai multor cantoane alpine de limbă germană şi franceză pe cale paşnică. Aşa cum s-a conturat ideea statală.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică de patrie (originea strămoşilor). care a generat atâtea state noi pe harta politică a lumii.

Washington. Capitalele statelor federale sunt fie capitale politice tradiţionale. sănătate). economice). Montreal.904. prin care se realizează veritabile clasamente ale statelor lumii. în Siberia (autonomia tot mai mult reclamată de provinciile respective) sau Canada (desprinderea Quebec-ului care era cât pe ce să se realizeze). . Berlin.) se află următoarele elemente: . Slovenia. La baza indicatorului de dezvoltare umană (I. rata alfabetizării . Croaţia. care au răbufnit mai ales după implozia comunismului (dezintegrarea URSS în Federaţia Rusă şi alte 14 republici independente. Din punct de vedere politico-administrativ. cantoane. după paritatea 24 . . Muntenegru şi controversatul Kosovo). I. valorificarea unor resurse. acestea prezintă avantaje şi dezavantaje certe. fiind cuprins între 100-40. în timp ce atributele de politică externă. conform parităţii de cumpărare). şi menţin controlul politico-administrativ asupra teritoriului aferent. politici sociale (învăţământ. Berna).speranţa de viaţă la naştere (valorile extreme minimale fiind între 25-28 ani). altele sunt oraşe create special pentru funcţia de capitală (Canberra.) au organe legislative şi executive proprii şi atribuţii în domeniul economic şi social. din raţiuni politico-administrative (centralitate.D. există o mare autonomie la nivelul subunităţilor (state. republici etc. SIMION .de 98. Abuja) şi fac parte din categoria capitalelor introduse. sunt subordonate parlamentelor/guvernelor federale şi autorităţilor competente.77 ani. New Delhi. dezintegrarea Iugoslaviei şi apariţia statelor independente: Serbia. de 0. Indiferent de structura de stat acceptată şi adoptată. religioase.U.000 $. În final. incluse în ariile centrale (Moscova.TEODOR P. „despărţirea de catifea” şi formarea Cehiei şi Slovaciei. Macedonia. stingerea unor rivalităţi). de apărare. au existat tendinţe de dezintegrare (motive etnice. se stabileşte indicatorul de dezvoltare umană (IDU). Rusia şi Nigeria . Tendinţele continuă în prezent în Rusia (tendinţele separatiste din nordul Caucazului: CeceniaInguşetia. s-a impus o nouă clasificare a statelor lumii după indicatori de „dezvoltare umană”. speranţa de viaţă la naştere . Clasificarea statelor după indicatorii de dezvoltare umană După 1990. în unele state federale mari..5. BosniaHerţegovina. Acest indicator complex începe să înlocuiască indicatorul curent „produsul intern-brut/locuitor”.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică dialecte. landuri. care nu mai exprimă realitatea economică în toată amploarea acestui fenomen.alfabetizarea adulţilor (0-100%). iar PIB/loc.PIB/locuitor (cu nuanţele care se impun datorită diferenţei de preţuri de la o ţară la alta.3.peste 100 de limbi şi dialecte) etc.3%.D. pe baza mediei aritmetice a celor trei elemente. Desigur că.U. în cadrul Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). după cum urmează: Statele cu dezvoltare umană ridicată au o medie I.

4. India 3.I. Burundi.B.349 127 mil.183 143 mil. şi P. geografi. 4 Liderii secolului XXI Statul 1.020.D. În această grupă sunt incluse 45 de state (de la Canada. care exprimă. SIMION . 25 . China 2..062 1.701.861 228 mil. deoarece primul indicator compozit include şi alte elemente de analiză. 954.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică puterii de cumpărare . loc. 9.U.158.419./an.D.D.) consideră. Specialiştii în domenii diverse (economişti. de 0. de 982 $/loc. Indonezia 6.de 21. Ungaria.320 mild.002 mild.U.407 4. suprafaţă şi PIB) sunt următorii: Tabelul nr. Panama.U.I. Japonia 9.327 $ loc. În această grupă sunt incluse majoritatea statelor de pe glob (94 de state. urmată de R.151 mild. Rusia 8. Congo. Africa de Sud TOTAL Sursa: T. care se caracterizează prin I. Slovacia. loc. Populaţia PIB 2006 (mil.U. speranţa de viaţă la naştere 66. În grupa a treia se află statele cu dezvoltare umană redusă.TEODOR P.647 $/loc. Suedia. Nepal şi se încheie cu Mozambic. începând cu Trinidad-Tobago.D. Sudan. situaţia reală a ţării noastre la începutul mileniului III. 13./an. SUA. de 0. loc. speranţa de viaţă 50. Statele cu dezvoltare umană medie se caracterizează prin următoarele valori medii: I. trebuie să subliniem faptul că nu există similitudini între I. cu un I. loc. Togo. Venezuela. Burkina Fasso.D.922 500 mil.752. $) 1. Nigeria şi Sierra Leone. Simion. Cambodgia. 606. aici este situată şi România. loc. Brazilia 7. loc. Qatar./an. până la Argentina. că liderii secolului XXI (după populaţie. din nefericire.662.= 0.. SUA 5. Japonia. Polonia şi Costa Rica).= 3.533 48 mil. loc. până la Congo. adevărate „bombe cu explozie întârziată” la dresa prosperitatăţii şi păcii lumii. 4. sociologi etc. Belgia. loc. 1.loc. la o primă analiză. 1.5% şi un P. rata alfabetizării = 75. Kenya./loc.în medie .I.B.834 189 mil.984. rata alfabetizării 48. separat 302 mil. Pakistan şi Comore). loc. UE 4. 2009. Norvegia.9% şi P. Australia etc. Este grupa celor mai sărace şi subdezvoltate state de pe glob.727.170. Emiratele Arabe Unite. Lista este deschisă de la poziţia 140 de Laos.B.6 ani. În acelaşi timp. Etiopia. Din păcate.6 ani.

DINAMICA STATELOR/TERITORIILOR POLITICE Statele.4. începând cu Karelia (Finlanda). În acelaşi timp. de regulă. XIX. peninsula Kamciatka. în prezent are o suprafaţă de 21. Un alt exemplu concludent îl constituie cel de-al Treilea Reich (1933-1945). Austria etc. In dinamica statelor menţionăm câteva procese complexe. Este adesea citat exemplul Italiei sec. din care vom sublinia pe cele mai semnificative. SIMION .constituie o altă modalitate de formare a unor state. Cehia. modificând harta politică a lumii/regiunilor respective. Pacific în est şi Oceanul Arctic în nord. în urma aplicării acestuia. Sunt exemple sugestive privind anexiunile teritoriale ale Rusiei şi mai târziu ale URSS. prin fulgerătoarele anexiuni teritoriale îndeosebi spre est şi sud: Polonia vestică.principiu controversat (astăzi!) derivând tot de la Revoluţia Franceză (1789). iredentismul maghiar. treptate s-a desăvârşit şi forma actuală a statului Israel (în 1947 avea 14000 km². care au contribuit la formarea unor state noi. Tot prin anexiuni teritoriale.formă specifică statelor imperiale. • Autodeterminarea . fenomenul a cunoscut o extensie maximă din a doua jumătate a secolului XIX. Basarabia şi Nordul Bucovinei (România). implozia comunismului etc. pulverizarea imperiilor. Polonia Orientală. provinciile italiene s-au reunit firesc sub „cupola” statului naţional unitar. sau de exprimare a tendinţelor expansioniste. teritoriile politice cunosc o dinamică accentuată. Să amintim în primul rând formarea „statelor . s-a ajuns în prezent la un număr de 203. populaţiei etc. în CaucaziaTranscaucazia. începând cu autodeterminarea („statelenaţiuni”. este încă prezent în memoria colectivă. Practic după cel de-al Doilea Război Mondial. un concept astăzi controversat. decolonizarea. care prin aplicarea acestui mod.TEODOR P. Transcaucazia şi Asia Centrală până la teritoriile frontaliere (Manciuria) şi Kurile (Japonia). prin care s-a realizat extinderea acestora în detrimentul statelor vecine. care s-a extins practic spre toate orizonturile. economiei. Anexiunile se produc. Marea Baltică în vest. Insulele Kurile. modificări ale regimului politic. URSS a anexat importante provincii.naţiuni” după Primul Război Mondial (inclusiv desăvârşirea 26 . îndeosebi în secolul XX. de la Marea Neagră. România având de suferit în secolul XX. • Iredentismul . până la “translaţiile teritoriale”. s-au format pe criterii etnice şi istorice numeroase state europene şi nu numai. mai ales după oribilul „Dictat de la Viena” (1940-1945). • Anexiunea .Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică I. care face încă şi astăzi prozeliţi. cu consecinţe deosebite: schimbări masive de populaţie. Asia Centrală în sud. în urma conflictelor armate. pierderi umane şi materiale incomensurabile. când de la 50 de state în 1920. Statele Baltice. în urma a numeroase războaie cu palestinienii şi popoarele arabe din regiune). Geneza acestor noi state s-a produs ca o consecinţă firească a marilor conflagraţii mondiale.060 km². derivând însă din ideologia Revoluţiei Franceze). cu grave consecinţe asupra statalităţii.

harta politică a ex-URSS a fost pulverizată în 15 republici independente. Cecenia (faţă de Rusia) sau Papua (faţă de Indonezia). Din seria de exemple. Sierra Leone. În acest context desigur că şi România va cunoaşte acelaşi proces într-un interval de timp rezonabil (unindu-se cu actuala R. Somalia. generând state „eşuate” sau „cvasi-state” destul 27 . autohtonia şi naţionalismul.a. într-o memorie afectivă impresionantă. etnice. mai ales din Rusia. religioase. Desigur că procesul de unificare este determinat nu numai de raţiuni istorice. Dinamica statelor/teritoriilor politice determină adesea tensiuni majore. lingvistice. pangermanism etc. Niger. Criteriile sunt complexe: etnice. economice etc. prin care au apărut state mai mari (aceiaşi etnie sau cu populaţii înrudite). • Autohtonia . Sunt exemple interesante de autohtonie fie în spaţiul central european (românii autohtoni şi majoritari în Transilvania).a.TEODOR P. formarea Tanzaniei (unificarea statelor Tanganyka şi Zanzibar în 1964). Caucaz. sau între Rusia şi vecinii săi ori cei aflaţi în zona sa de influenţă (Moldova. Mali ş. Vietnam (1975. • Unificarea/reunificarea . Angola. Azerbaidjan. nuanţată. SIMION . Tadjikistan).expresii controversate în geografia politică pentru fragmentarea pe diverse criterii. amintesc de procesul de balcanizare/ libanizare. dar mai ales în Africa unde sunt citate numeroase state: Liberia. cea a dolarului american. După prăbuşirea URSS (1991). • „Libanizarea/Balcanizarea”. descendenţi ai ilirilor) sau în Israel (evreii în Ierusalim).este un vechi principiu în morfogeneza statelor. creând de cele mai multe ori. iar numeroasele conflicte. spaţiul Balcanic (albanezii în Kosovo. politice. moment în care pe ruinele fumegânde ale marilor imperii. reunificarea realizându-se după prăbuşirea comunismului cu simbolul specific „zidul Berlinului” în 1990. Desigur că procesul de libanizare este uneori în strânsă legătură cu autodeterminarea. după o divizare artificială între 1955-1975) şi Yemen (1990). datorită deficitului de identitate. prin care primii locuitori revendică teritoriul/statul respectiv. au fost clădite noile state. a lirei sterline ş. în contextul UE şi NATO. inclusiv pe baza sentimentului de „pan” (panslavism.. Autohtonia unor populaţii într-o istorie continuă milenară/seculară. a unor regiuni în Asia (Afganistan. Dar principiul autodeterminării funcţionează şi astăzi. constituie o realitate istorică. a Emiratelor Arabe Unite (1971).Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică statului naţional român în 1918). Sudan.unor state s-a realizat după unele evenimente istorice globale/regionale. îmbrăcând adesea forme violente. cât şi din condiţionări economice în contextul globalizării (de pildă uniuni şi zone monetare: zona euro. provincia francofonă Québec (faţă de Canada). Moldova). Palestina (faţă de Israel). Asia Centrală). şi fiecare din aceste exemple necesită o abordare proprie. tensiuni conflictuale în interiorul unor state (de regulă federale). putem cita dorinţa de autodeterminare a provinciei Tibet (faţă de China).) Interesant este cazul Germaniei (divizată între 1945-1990).

„eroziunea” statului actual (M. a celor tropicale endemice sau sociale (tuberculoza. omogenizarea şi impactul globalizării. până la Transnistria de astăzi).  globalizarea culturii (cultura de consum occidentală/americană. Glassner . Kosovo. soldul migrator. pirateria etc. impactul asupra unor eşantioane umane. EROZIUNEA STATELOR Din ce în ce mai mulţi cercetători din domeniul ştiinţelor sociale au subliniat. acestea au fost generate de marile migraţii ale popoarelor. Asistăm aşadar la o dinamică explozivă a statelor/teritoriilor politice sub impactul a numeroşi factori: politici. religioase. dizenteria etc. asupra 28 . revoltă. vitalitatea demografică.  degradarea puterii interne (disoluţia puterilor statului. terorismul. psihologici.). contingentele tot mai masive de emigranţi). spălarea banilor. conflicte etnice.a. Dar nu sunt de neglijat factorii demografici: mişcarea naturală.  globalizarea economiei.). holera. Cipru de nord. Să ne amintim de tragicele epurări etnice din spaţiul etnic românesc (în Transilvania realizate de unguri mai ales în vremea Diktatului de la Viena şi nu numai. SUA/aliaţi. umilinţă (a se vedea ciocnirile violente privind antiglobalizarea). care este generată de numeroşi factori:  internaţionalizarea activităţilor ilegale (criminalitatea. cardiovasculare. Rep. exagerarea naţionalismului (sub variate forme). droguri. persoane. bolile tropicale: malaria. tendinţe de separatism/iredentism. generează şi sentimente de frustrare. economia subterană. Sudanul de Sud etc.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică de numeroase (Cecenia. sărăcia generalizată.) Dinamismul statelor/teritoriilor politice este determinat de factorii politici şi economici: impactul imperialismelor (ex-comuniste sau liberale). bolile maligne. până la degenerarea acestor modificări (epurări etnice. Somaliland. economici. istorici. impunerea unor modele culturale inadecvate.5. genocid).  intervenţiile străine în afacerile unor state sub diferite pretexte (URSS şi intervenţiile asupra Ungariei 1956. Srpska. culturali. deplasări brutale de populaţii din timpul sau după un conflict major etc. pe lângă efectele pozitive. Cehoslovaciei/1968.. în Moldova peste Prut după Ultimatumul din 1940. diferenţieri demografice.TEODOR P. I. Sahara Occidentală. exterminări. corupţie generalizată). Transnistria. în diverse lucrări.1995 ş. Abhazia. În istorie sunt cunoscute numeroase modificări coercitive privind populaţia unui stat/teritoriu/regiune. SIDA.). SIMION . traficul ilegal de arme.  frecvenţa bolilor incurabile.

Irakului 2003 etc. Ghaza. Africa etc. Transcaucazia ş.5.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică    Irakului 1992.naţiuni sunt considerate unele state cu probleme diverse (conflicte etnice. şi rolul SUA de jandarm mondial în politica lumii). protecţia copilului etc. rolul organizaţiilor neguvernamentale.). Exemplificăm cu prezenţa Armatei Roşii în statele sovietizate (între 1945 1989/1990). Andorra. Somaliland în Somalia).): China:. Iugoslaviei 1999. ştiinţa şi tehnologia (care erodează statul tradiţional. răspândirea democraţiei şi în alte regiuni (în fostele state comuniste din Europa Centrală şi de Sud Est. I. sau Kaşmir-ul (revendicat de India şi Pakistan). adăpostirea şi susţinerea terorismului etc. teritoriu de conflict între statele vecine Maroc şi Mauritania.a. performanţele incredibile în domeniul militar. care doreau teritorii cât mai mari din această colonie). Israel (enclavele Autorităţii Palestiniene: West Bank. 2004. drepturile omului. Vietnam până în anii ‘80. zidul Berlinului până în 1989. Iran. Cisiordania).).TEODOR P.1. Alteori. frontaliere. Irak etc. etnice. • State insurgente şi non-state . ulterior Algeria. Filipine. Irak. Orientul Mijlociu.P. religioase. Asia de Est.D. al societăţii civile (în rezolvarea unor probleme: protecţia mediului. Exemplele sugestive de referă la Sahara de Vest (fostă Sahara Spaniolă până în 1975. adoptarea denumirii de FYROM (Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei) pentru a menaja sensibilitatea Greciei.). Kosovo. eradicarea unor boli. vechi revendicări teritoriale ale statelor vecine. SIMION . sau din spaţiul ex-sovietic (Rusia şi republicile din Caucazul de Nord. fostele bantustane de pe teritoriul Africii de Sud dispărute în anul 2004 sau de „state” contestate (Taiwan. Alte contemporane probleme privind statele şi teritoriile • State/teritorii sub ocupaţie militară se referă la unele state/teritorii care se află sub ocupaţie militară (conflictele armate. Afghanistan (răsturnarea talibanilor şi trupele NATO 2001/2002).tot mai săracii”). Cipru (1974 în urma invaziei Turciei şi partajarea insulei). Transnistria din Moldova. Vatican etc. polarizarea lumii/statelor/cetăţenilor între „bogaţii . Afganistanului 2001 -2002. • Cvasi-state sunt reprezentate de statele liliputane de pe glob (Monaco. „retribalizarea” omenirii şi „satul planetar”. linia de demarcaţie din Vietnam între Vietnamul de Sud şi R. în Federaţia Rusă şi statele foste sovietice.tot mai bogaţii” şi „săracii . • Teritorii cu statul incert sunt reprezentate de unele foste colonii. în care există încă focare de conflict. Muntenegru. Coreea de Nord. religioase. ideologice). tribale. Macedonia (situaţia tensionată în regiune.). Kaşmir (între India şi Pakistan) etc.Tibet. malnutriţia. 29 . menţionăm liniile de demarcaţie sub ocupaţie militară între diferite state: paralela de 37° latitudine nordică între Coreea de Nord şi Sud.

Coreea de Nord etc. • Zonele neutre sunt teritorii rămase în afara unor state (enclave ale sistemelor coloniale. Algeria. Filipine etc. Asemenea state centralizate în Europa sunt relativ numeroase: Albania.N.se caracterizează printr-un decupaj administrativ relativ uniform/egalitar. aflate încă sub administraţia O. “Personalitatea” acestor substructuri amintite. statele de pe „axa răului” . „comună”.. în Pacificul de Sud. Exemplul concludent al Franţei după crearea departamentelor (1790). Endenbury ş. etnic. SUA şi Marea Britanie administrează Insulele Canton. Eritreea. • Condominioanele au fost răspândite în timpul marilor imperii coloniale (Condominionul Anglo-egiptean şi Sudanez care s-a menţinut până la obţinerea independenţei Egiptului/1955 şi Sudanului/1956. cu denumiri diverse de la „stat” până la „departament”. Noua Guinee (1962-1963). SIMION . Statele centralizate (unitare) . Gibraltar (bază militară britanică) sau cele 12 enclave care alcătuiau Federaţia Golfului între Dubai/Abu Dhabi. iar poziţia relativ-centrală a capitalei. emigranţii din diferite ţări: portoricanii din New York sau indonezienii din Moluce aflaţi în Olanda).1. • Teritorii internaţionale sunt administrate temporar de ONU (Ierusalim în 1947.6. Namibia (între 1966-1990). demografic. Toate aceste forme se îmbină ca-ntr-un uriaş „puzzle” istoric. Mozambic. „municipiu”. 30 . Tanger (între 1923-1956 revenind Marocului). până în 1971). Bulgaria. modul cum sunt cunoscute pe continent sau glob. se unesc „vectorial” conferind statului respectiv unitatea naţională/federală. Guam. de asemenea. Angola. Polonia. apoi între 1939-1945. când intră sub administraţia ONU. Zona neutră dintre Irak/Arabia Saudită până în 1975. Includem. Iran.TEODOR P. ţinut”. economic. Apare în timp o logică a decupajului teritorial-administrativ. Nigeria.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică Afganistan.6. Palau şi Mariane din Pacific. „oraş”. este decupat în unităţi administrative optime (în funcţie de relaţia dintre putere şi teritoriu). Danzing/Gdansk până în 1919. TERITORIILE INFRA ŞI SUPRASTATALE I. Analiza atentă a teritoriilor infrastatale.). „provincie”. Serbia. arată conturarea a trei tipuri de state: 1. în care rolul Capitalei (ca regiune focală/arie centrală) este deosebit de importantă. determină o bună gestionare a întregului teritoriu. România etc. zone-tampon sau baze militare etc.Teritoriile infrastatale Orice teritoriu politic.U.a. Trieste (până în 1954 când se alipeşte Italiei). „land”. pentru a putea fi gestionat. Cele mai cunoscute sunt Zona neutră între Kuwait/Arabia Saudită până în 1969. categoria de non-state-naţiuni (OEP.). Emiratele Arabe Unite administrează unele enclave din Oman. „sat” etc. „regiune”.Siria. Croaţia. I.

istorici. din 89 de entităţi numite „subiecte naţionale” (21 republici. 31 . Italia (1948-2001) cu provinciile majoritare standard către un stat centralizat dar şi cu 5 provincii autonome (cele mai cunoscute fiind: Sicilia. care fac parte din teritorii suprastatale (U. confederaţii) reprezintă o realitate a geografiei politice. Catalonia. problemele sociale. mediu etc. În timp ce puterea federală se ocupă de problemele majore (politica externă.G.F. Olanda.. 6 teritorii.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică Desigur că în istorie au apărut dificultăţi în statele centralizate ca în cazul statelor cu regim autoritar (Al Treilea Reich 1933-1945. 3. Centralizarea este mai puţin evidentă în cazul microstatelor (datorită suprafeţei mici şi a populaţiei reduse). State cu centralizare variabilă sunt acele state cu o centralizare pentru un anumit spaţiu.. URSS etc. Cele mai cunoscute state europene cu centralizare variabilă sunt: Spania.) puterea locală exercită politica economică. în mare parte. 49 regiuni. În categoria statelor federale. în Germania se disting „marile landuri” (Bavaria. deşi există numeroase nuanţe.TEODOR P. SIMION . statele comuniste. După cel de-al Doilea Război Mondial.frontierele sunt transparente/spiritualizate. alcătuită. Marea Britanie. Argentina). Spania a evoluat între „modelul italian” şi statul federal. regiuni). dar şi cu regiuni cu o mare autonomie. În aceste state puterea centrală (federală) este. Saxa … ) alături de „micile landuri” (Bremen. Val d’Aosta). cu probleme dintre cele mai diverse. 10 districte autonome. existând 17 regiuni autonome (cel mai cunoscute sunt: Ţara Bascilor.). De pildă. nivelul autonomiei este diferenţiat în funcţie de factori politici. În celelalte state cu centralizare variabilă.de pildă . o regiune autonomă şi 2 oraşe cu statut special: Moscova şi Sankt Petersburg). în unele state federale. Hamburg. economici sau psihologici. Detaliind subiectul putem evoca statutul Spaniei Franchiste”nici unitară. generată de numeroşi factori. Danemarca. existând o bună conlucrare. mai mult datorită complexităţii problemei. sunt incluse circa 40 de state din toate continentele. Berlin) sau diferenţieri între landurile din fosta R. Ţara Bascilor din 1996 are o autonomie „specială”: poliţie proprie. Statele descentralizate (federaţii. comunitară. Ucraina ş. dezvoltarea în profil teritorial etc. 2. Galicia şi Andaluzia). Spania Franchistă. privind viabilitatea acestor concepte într-o lume globală. Interesant decupajul administrativ al Rusiei contemporane. autonomia locală este limitată (Mexic. Finlanda. transferată spre statele componente (landuri. în fapt. unitare. o federaţie „asimetrică” cu numeroase probleme. apărare. în care .a. alături de landurile din „Est”. autonomie fiscală şi tendinţe secesioniste evidente (ETA şi terorismul).E. Italia.). Sunt dezbateri interesante privind viitorul statelor naţionale. Sardinia. cantoane. nici federală” între 1936-1969 aşa numitul stat „integral”.

cele mai industrializate de pe glob). având la bază un tratat de înfiinţare. din care 80 de organizaţii au vocaţie universală. Dintre aceste organizaţii. prin apariţia de organizaţii interguvernamentale. socială. trebuie subliniat faptul că acestea se bazează pe „cultura negocierii şi a consensului”. deşi mai puţin numeroase decât cele regionale. OMM. UNESCO etc. ONUDI. Consiliul Economic şi Social al ONU (ECOSOC) cu comisii regionale vizând dezvoltarea economică. economică. determină pe mulţi analişti să afirme necesitatea reformării organizaţiei pentru a răspunde noilor sfidări (globalizarea. şi sistemul său (organizaţie fondată în 1945. • Organizaţiile mondiale. G-7. OMC (organizaţie mondială a comerţului fondată în 1945).) fie la motivaţii politico-militare/strategice sau de altă natură. Teritoriile suprastatale Teritoriile suprastatale s-au format ca o consecinţă firească a globalizării.TEODOR P.). FIDA. SIMION . influenţează întreaga comunitate internaţională. Consiliul de Tutelă ONU. • Organizaţiile regionale au luat naştere prin voinţa unui grup de state şi se referă fie la motivaţii economice (uniuni economice. vocaţia de pace şi stabilitate. FAO. FMI. prin organele şi organismele specializate. debirocratizare etc. state fondatoare. Consiliul de Securitate ONU (format din 5 state membre permanent şi 10 state cu statut nepermanent). culturală a omenirii.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică I. evoluţia extrem de rapidă a realităţilor vieţii internaţionale. precum şi altele organizate pe probleme. Tot în cadrul ONU se află instituţii specializate: Banca Mondială. G-8 (Grupul celor 7 + 1 state. Fiecare din aceste numeroase organizaţii regionale (230 la număr) s-a format în etape şi regiuni geografice diferite. având 53 de membri de limbă/cultură anglofonă). Curtea Internaţională de Justiţie. un sediu permanent.N. prin lărgirea Consiliului de Securitate. Organizaţia Internaţională a Francofoniei (creată în 1970 cu 51 de state membre).iar 230 au vocaţie regională. amintim următoarele: Commonwealth (fondată în 1949. OMS. Este adevărat că. dar continuatoarea Ligii Naţiunilor din perioada interbelică). fiecare stat având un vot). menţionăm O. dezvoltarea. prin impactul lor. devenite în prezent 32 . deşi nu sunt actori autonomi. dezvoltare şi rezolvare a antagonismelor.6. Secretariatul ONU. terorismul etc. Desigur că deciziile ONU. Sunt estimate circa 300 de organizaţii interguvernamentale. zone de liber schimb etc. domenii sau regiuni geografice. Aceste organizaţii. Din mulţimea acestor organizaţii actuale. Principalele organe ale ONU sunt: Adunarea Generală (formată din 194 de state membre în 2004. a fost dovedită pe deplin în cele 6 decenii de existenţă. şi constituie un important element de stabilitate în viaţa internaţională. principii de funcţionare şi organisme specializate.U.2. determină şi influenţează evoluţia regională şi planetară a omenirii. De asemenea. au totuşi un rol deosebit în viaţa politică. adoptarea unor măsuri eficiente. uniuni vamale.

formându-se astfel arii socio-culturale. şcoală etc. uneori sunt exemple de state care utilizează două sau mai multe limbi oficiale).familia Indiei de Nord (hindi.familia latină (franceza. Brazilia. daneza ş. Argentina. În principal. poloneza. Schematic clasificarea limbilor utilizate pe glob cuprinde opt mari grupe. Mexic şi Turcia.. mari exportatoare de petrol de pe glob). În afara acestor trei categorii majore. cu scop militar. bengali.franceza) şi dialectul (o variantă locală a unei limbi. şi cu posibilitatea extinderii spre Europa de Est şi chiar Africa de Nord). în Franţa de pildă: corsa. olandeza. sau UE (fondată în 1954. româna ş. urdu. în unele cazuri două limbi: maternopaternă în cazul căsătoriilor mixte). . iar accentuarea procesului de globalizare. în evoluţia istorică a lumii s-au conturat teritorii în care populaţia prezintă caractere socioculturale dominante. cu 27 de state membre în prezent. utilizată de stat în administraţie. ucraineana. Australia. basca. s-au conturat trei tipuri de teritorii: lingvistice.TEODOR P.7.a. NATO (fondată în 1949 cu 26 de state membre inclusiv România. • Teritoriile lingvistice s-au format pe baza limbii utilizate de populaţia respectivă ca „vehicul” şi mijloc de comunicare. care se opun limbii „vehiculere”.a. OPEC (fondată în 1960.limba oficială (limba oficială a unui stat. SIMION . Arabia Saudită. sindhi etc. confesionale şi socioeconomice.limba de comunicare (limba “vehicul”. specialiştii disting trei tipuri de limbi folosite: . cel mai cunoscut exemplu îl oferă limba engleză).) .) 33 .limba maternă (limba utilizată de părinţi. India. sârba. prin participarea şi a statelor emergente: Africa de Sud. În principal. Limbile indo-europene – sunt utilizate de circa 50% din populaţia Terrei şi cuprinde următoarele familii lingvistice: . Indonezia. China. . există numeroase state în care varietatea dialectelor este o prezenţă cvasi acceptată).Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică G-20. mai ales politic.familia slavă (rusa. de o etnie care se opune limbii oficiale. italiana. bihari. germana. Coreea de Sud. amintim: limba vernaculară (o limbă locală utilizată pe un areal/spaţiu. I. după cum urmează: 1.a. ceha ş. cu 12 state membre.familia germanică (engleza. maharati. TERITORIILE SOCIO-CULTURALE Indiferent de arealul unui stat. portugheza. complică şi mai mult “babilonia lingvistică” mondială. bretona. Utilizarea limbilor determină astfel apariţia statelor monolingve. deşi există dificultăţi în analiza dintre limba vehiculară şi dialect.) . economic şi de extindere a democraţiei). bilingve sau multilingve.) . spaniola.

başkira.familiile lingvistice amerindiene (algonqina.familia tibeto-birmană (tibetana. tătara. azera..familia telegu . japoneza. germana 100-110 mil. chan.alte familii: baltice (letona. zhuang) .Limbile dravidiene (utilizate în sudul peninsulei India) .familiile lingvistice din Extremul Orient (coreeana. filipineza. 34 . Limbile Africii Negre (bantu. 4.. shanghai.familia turcică (turca. turkmena. În afara statelor monolingve (majoritatea pe glob). aymara.a. 7. şi bengali . inuit. guarani etc.) 6.) Limbi vorbite de populaţii între 400-200 mil. quechva.familia mongolă (khalkha) .uigura.) ..TEODOR P.) . arameeana. kirghiza. Limbile malayo-polineziene (malayasa. japoneza 125 mil. karen.200 mil.familia semitică (araba.familia iraniană (persana. paştuna..a.familia fino-ungrică (finlandeza. indoneziana. galica).. sioux.familia malayalam . indoneziana 150 mil..Limbile semitice. şi hindi . cuşitice (utilizate în Orientul Apropiat şi în Nordul Africii . haїnov) .familia thaїs (thaїs.). rifain. tamariglt) . hotentota ş. kazaha.a. lituaniana). estoniana. rusa 165 mil.familia tamilă (contemporană cu limba latină) .400 mil. albaneza etc.familia chamitică (berbere: kabyla. uzbeka. vorbitori). oameni (portugheza 190 mil. tigreana.Limbile tonale din Asia . engleza 450 mil. araba 200 210 mil. turca şi franceza circa 100 mil.) Limbi vorbite de peste 100 mil. greaca.) În acest „haos lingvistic” (se estimează numărul limbilor utilizate între 5000-6000) se evidenţiază cel puţin trei categorii de limbi maternale.familia vietnameză. kmera ş. cantoneza etc. aborigena din Australia) 8. menţionăm existenţa statelor bi şi multilingve. 5. mandes. polineziana. cantoneză între 100-200 mil. osetina ş. şavi. malteza) . voltaїqua.Limbile aglutinante: . kurda. maghiara) . lao. celtă (bretona. maya. yakuţa) .Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică . ebraica.-utilizate în Etiopia).familia cuşitică (amharica. cele mai utilizate în prezent: Limbi vorbite de peste 400 mil. papua. armeana. navajo. chamitice. birmana. chin) . SIMION .. locuitori (spaniola vorbită de 300-360 mil..familia chineză (mandarina reprezintă 50%. 3. 2. Limbile Oceaniei (melaneziana. locuitori (mandarina 600 mil.familia kanada.

În ceea ce priveşte limba română aceasta este utilizată de circa 32-35 mil. TERITORIILE CONFESIONALE Evoluţia multimilenară a umanităţii. pentru că nepracticanţii unei 35 . se constată o revigorare a fenomenului religios pe un spaţiu vast din „inima Europei” până la Pacific. rusa. rundi). R. Balcani. Malta (malteza. Spania (spaniola. catalana. Kenya (engleza. luxemburgheza).8. malgaşa). samoa). Finlanda (finlandeza. Lesotho (engleza. fie limbile unor mari populaţii asiatice care domină ca număr populaţia Terrei. Kazahstan (kazaka. Rwanda (franceza. clivajele religioase. Singapour (engleza. româna (2). Luxemburg (franceza. rusa). galiciana). portugheza (9). quechua. malayeza.E. Samoa (engleza. pentru că practicarea unei religii este variabilă (în funcţie de religie. galica). Seychelle (franceza. a determinat conturarea teritoriilor confesionale care nu ţin cont de graniţe politice. swahili). Burundi (franceza. Papua-Noua Guinee. trebuie să mai adăugăm fenomenul de ateism (practicarea sau nonpracticarea unei religii. castiliana. Pakistan (urdu. Comore (araba. La marea diversitate religioasă. tswana). America de Nord etc. chineza. tamoul). franceza). franceza. franceza). franceza. găgăuza). engleza. Tonga (engleza. Djibouti (araba. rwanda. Nauru ( engleza. Africa de Sud (11). În mod cert studierea religiei este un fenomen dificil.). spaniola (21). Vanuatu ( franceza. U. Moldova (româna. I. Canada (engleza. flamanda). SIMION . romanche).TEODOR P. Camerun (engleza. italiana. engleza). germana. Ucraina. de oameni (România. Moldova. menţionăm faptul că în „haosul lingvistic” se remarcă după numărul de utilizatori fie limbile oficiale (favorizate de colonialism şi globalizare).. Eritreea (tigrigna. franceza). engleza). Irlanda (engleza. După numărul de state/entităţi teritoriale. limbi indigene). Tuvalu (engleza. Nigeria (fiecare utilizând zeci de limbi pentru comunicare). În concluzie. Huntington – 1993 „Ciocnirea Civilizaţiilor”) fundamentalismul religios (cu privire specială spre cel islamic). Evenimentele tragice generate de terorism. franceza (27). Bolivia (spaniola. Elveţia (germana. swahili). rusa (5) şi mandarina (3). fapt ce impune o nouă abordare a teritoriilor confesionale şi la instrumentalizarea religiei. inuktitut). suedeza). sotho). au adus din nou în dezbatere fenomenul religios. menţionăm că engleza se utilizează în 52 de state/teritorii pe glob. engleza. Botswana (engleza. engleza). individ sau regiune). Deşi mult timp acest subiect a interesat mai puţin geografia politică. (S. basca. obstacole naturale sau cauze economice. Specialiştii apreciază şi existenţa aşa-numitelor „state babiloniene”: India şi Rusia care utilizează peste 30 de limbi). tuvalan) Principalele state multilingve sunt: Belgia (franceza. nauru). Madagascar (franceza. Guatemala. tongan). araba (24). araba). după prăbuşirea comunismului (1989/1990). Mauritania (araba. franceza).Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică Principalele state bilingve sunt: Belarus (bielorusa şi rusa). vanuatan).

2 7.3 20.1 108.1 218 1475 830. prin repercusiunile avute: Cruciadele (secolele XI-XII).Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică religii sunt şi atei. 5. Inchiziţia (începând cu secolul al XIII-lea).5 1.TEODOR P. sau prezenţa celor două ordine: franciscanii (Francesco d’Asissi) şi dominicanii (Sfântul Dominic).1 0.3 46. 1995 Reforma survenită după Conciliul de la Trento (1554-1563). între Constantinopole şi Roma în 1054.7 0. adepţi) Nr. în urma căreia va lua naştere protestantismul. dualitate între papalitate şi regi (împăraţi).2 0.8 Oceania 21. dar şi structurarea teologică de care avea nevoie.8 Africa 296 100. se produce în secolul al XVI-lea (Reforma).8 135. pe celelalte continente (America de Sud şi de Nord.8 4. O altă ruptură semnificativă.9 America 319. unele regiuni din Asia şi Africa). de unde şi postulatul: Daţi Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu.5 0.5 236. În evoluţia catolicismului menţionăm momente deosebite.7 1469. metisajul a două religii. Caracteristica esenţială a acestei religii este simbioza totală între Biserică şi societatea laică.4 106.2 96.9 6 2 5.5 mild. SIMION . când a fost depăşită de islamism. adepţi) până în 2009.3 0. Australia.2 6 5.3 272. crt.8.1. Religia Creştinism din care Catolicism Protestantism Ortodoxism Budismhindism Islamism Iudaism Alte religii Fără religii Total 1570. fapt care face imposibil trasarea frontierelor unui spaţiu confesional). 1. 5 Religii pe glob (1994) (în mil.9 30.2 2.5 12.7 30.7 249.2 58.2 118. sau multiplicarea şi exacerbarea numeroaselor secte sau alte credinţe. I. pe care o întâlnim în Europa (unde a apărut iniţial) şi. Răspândirea geografică a teritoriilor religioase (marile religii) pe glob • Catolicismul .5 865.9 175 138.5 12. După marea ruptură dintre Răsărit şi Apus. 6. Catolic înseamnă Biserica legată de Roma (Vatican).religia creştină cea mai răspândită de pe glob (cca.7 Asia 231.5 387. Sursa: Britannica Book of the Yearbook.6 America Latină 269.1 4.5 0. Tabelul nr.5 1 282 0.6 15. 4.8 529. dar ade36 . care va deveni dominantă în Europa de Vest şi parţial Centrală. determină scindarea catolicismului.3 46.3 3 2. asistăm de fapt la fundamentarea acestei religii. existând o.7 0. sau drama a sute de milioane de oameni în perioada comunistă). 3.6 107. cele ce sunt ale lui Dumnezeu. 1.4 13 0. cel de sincretism (fuziunea.6 Europa 402. după marile descoperiri geografice.9 4 17.9 161 34.

Puţin mai târziu. China sau Oceania. păcatul şi iertarea. va contribui din plin la afirmarea protestantismului.XIX. va avea loc după Conciliul de la Vatican (1870). Astfel. în secolele XVII . Oricum. în 1526. Marile descoperiri geografice (începute după 1492) contribuie la răspândirea rapidă a valorilor catolicismului în Lumea Nouă. • Protestantismul s-a desprins din catolicism în secolul al XVI-lea. încă din secolele XII-XIII. are în prezent circa 5 mil. care acţionau în America Latină. trăsăturile esenţiale (o antropologie optimistă. catolicismul a favorizat apariţia secolului luminilor (secolul al XVIII-lea). Polonia sau Austria (în jurul aşezămintelor religioase). Un context clar socio-politic. mai ales când Spania şi Portugalia şi-au împărţit emisfera vestică.). SIMION . În cadrul protestantismului.adventismul de ziua a şaptea (întemeiat de Ellen G. În afirmarea protestantismului. Spania şi Portugalia. de pildă în anul 1900 erau peste 300 de asemenea misiuni. arată consistenţa Bisericii Catolice. unde se află astăzi cei mai numeroşi practicanţi ai acestei credinţe. cât şi impactul acesteia în lumea contemporană. venirea împărăţiei lui Dumnezeu în lume). 37 . prin care călugărul Martin Luther trebuia să tăgăduiască ideile pe care le susţinuse. apar primele centre de învăţământ superior teologic dar şi laic în mai multe ţări: Italia. economic şi misionar. 1827 -1915. sferele de influenţă ale marilor puteri etc. în politica mondială postbelică (prăbuşirea comunismului. spaţiul ex-iugoslav. acesta a favorizat fără îndoială şi dezvoltarea economică şi culturală a bătrânului continent. care au îmbrăţişat-o. Africa.. care numără circa 600 milioane de adepţi menţionăm prezenţa a numeroase componente: . în Europa Centrală. rolul şi importanţa societăţilor timpuriu industrializate. Colonizarea Americii de Nord a permis încă din anul 1620 primilor puritani englezi îmbarcaţi pe vasul Mayflower. Astfel. Ultimul mare Conciliu de la Vatican (1965) a constituit o mişcare complexă în plan biblic. Revoluţia franceză (1789). prin care se stipula dreptul la liberă alegere a religiei statului. Datorită racordării şi supleţii catolicismului la viaţa laică. adepţi). practic. În acelaşi timp. chiar dacă au existat şi numeroase controverse teologice între participanţi.TEODOR P.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică vărata modernizare şi racordare a catolicismului la exigenţele vieţii moderne. a Vaticanului. cât şi rolul papalităţii. are loc Dieta de la Speyer. care. astfel menţionăm în primul rând războiul de 30 de ani (până la pacea din Westfalia din 1648/1649). au existat numeroase societăţi şi consilii de misiune. Desigur că în plan geopolitic se constată o ofensivă a catolicismului în diferite regiuni geografice. Africa etc. revoluţia din Anglia (culminând cu lupta de la Naseby din 1645) şi mai ales Edictul de la Nantes (1598). după Bula papală din 1520. un rol deosebit l-au avut misiunile/misionarismul. până în Moravia. liturgic şi ecumenic. să răspândească această religie în Lumea Nouă. a schimbat lumea precum şi afirmarea democraţiei. Hamon.

trăsăturile bizantine sunt esenţiale.5 mil. . Franţa. 60. rusă şi bielorusă -100 mil.China. încă din anul 1534. • Ortodoxismul este religia creştină îmbrăţişată de circa 250 milioane de oameni (inclusiv ortodocşii necalcedonieni). ■ Biserica sinodală (biserica rusă din afara frontierelor). ■ Patriarhiile apostolice din Alexandria (comunităţile negre din Kenya. Estonia şi parţial Basarabia.A. În sfârşit... Serbia. când se afirmă trei direcţii principale: anglo-catolicismul. Alaska până în insulele Aleutine) şi braţul apusean (Finlanda. arhiepiscopia de origine rusă a Europei Occidentale. America Latină . cu o axă verticală (formată din: ortodoxia arabă .30 mil. Slovacia şi America de Nord. SIMION . ortodoxia pare ca o cruce uriaşă la scară planetară. în cadrul Bisericii ortodoxe necalcedoniene. ■ Patriarhia Moscovei (include Biserica din Rusia.. Unele componente ale religiei protestante.baptismul (ramura cea mai răspândită în S.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică . (1829-1912). cu circa 33 mil.). ■ Episcopia catolică a Franţei de rit galican. Antiohia şi Ierusalim). menţionăm moştenirea patristică (continuitatea Bisericii din primul mileniu).. Cipru şi Georgia. de practicanţi. marcate fiind de cel de-al VII-lea Sinod. ■ Bisericile naţionale autocefale din România. care grupează circa 50 mil. de biserica autonomă a Japoniei). Congo.2 mil. română . luteranismul. America de Nord 4 mil. menonismul. soldaţi şi este răspândită în 83 de ţări. Letonia. alături.TEODOR P. anglicanismul liberal.20 mil. penticostalii şi armata salvării. presbiterianismul (fondat de I. de practicanţi) şi quakerii (tremuricii). Bulgaria. Calvin şi are circa 24 mil.000 de ofiţeri. biserica autonomă a Finlandei şi Cretei). Japonia. datorită importantelor resurse financiare din America de Nord. .1 mil. unde se află sediul acestor curente. penticostalii (care numără probabil circa 60 mil. Ortodoxismul actual reprezintă o comuniune de mai multe biserici: ■ Patriarhia Ecumenică de la Constantinopole (diaspora greacă. anglicanismul evanghelic. Etiopia şi India de Sud.armata salvării iniţiată de William Booth. Slovacia. Australia . ■ Bisericile minoritare din: Albania. metodismul.. ■ Biserica autocefală din Ucraina şi Macedonia. Polonia. includem Biserica Armeniei. adventismul. elenă 12 mil. Belarus.. Coreea.. Siriei. Uganda. Biserica Coptă din Egipt. astăzi activează în această uriaşă armată 25. Polonia. întemeiat de J.) braţul răsăritean (Asia . şi africană 0. din protestantism mai fac parte şi alte curente: evanghelişti. Grecia.3 mil. Ucraina. 38 . se află într-o puternică ofensivă. Smyth).U. În evoluţia ortodoxismului. În afara acestor componente majore. ucraineană .anglicanismul (susţinut de regele Henric al VII-lea. adepţi. după căderea Constantinopolului din anul 1453.000 de funcţionari. adepţi. îndeosebi baptismul. 30 mil. Pe harta mondială religioasă. de adepţi pe glob).

Slovenia. Iugoslavia. În dezvoltarea ortodoxiei. biserica ortodoxă va juca un rol excepţional în păstrarea identităţii naţionale mai ales în Europa de Est şi peninsula Balcanică. pădurii) şi Upanişade (apărute între secolele VIII-III în. Asistăm în ultimul timp la o reconciliere între unele religii creştine. autorul Filocaliei în 1782). încă din secolul al VI-lea. există un prozeletism catolic grav. care va contribui mai târziu la definitivarea statului naţional-unitar. datorită unui dogmatism anchilozant. sau cunoscuta reformă gregoriană. Biserica ortodoxă din aceste ţări. Ca şi în cazul catolicismului.TEODOR P. şi contribuţii remarcabile datorate bisericilor naţionale din România. După 1877. faţă de care Biserica ortodoxă nu reacţionează rapid. centrul s-a disipat spre Moscova. Aranyaka (textele. care cuprind Veda strofelor. al unei neadaptări la condiţiile actuale de viaţă.X î. • Hinduismul este considerat o religie fără un întemeietor uman. În timpul regimului comunist în Rusia (1917 -1992) şi în celelalte state europene (1945 . mistica speculativă.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică Menţionăm astfel avântul misiunii (o importantă aprofundare teoretică teologică). SIMION . ier după 1990 acesta a fost exacerbat în numeroase ţări. desigur secole de-a rândul. Prin autocefalie se statuează de fapt principiul naţional şi teritorial. antagonisme etnice. probabil ortodoxismul îşi va găsi resursele teologice.Chr. rolul de far l-a avut oraşul Constantinopole. schisma dintre Răsărit şi Apus (secolele XI . după căderea acestuia în anul 1453. România. se confruntă în prezent cu probleme complexe: epurarea celor compromişi.1990). pentru a se putea adapta la noile condiţii existente acum la începutul mileniului al III-lea. considera că relaţia dintre Biserică şi Imperiu este o simfonie. 39 . apărute în sanscrita veche în spaţiul peninsulei India. pe baza unor ansambluri de texte. asistăm la primenirea filocalică (Nicodim. cea mai cunoscută). cateheza. dar şi spre Muntele Athos sau Ierusalim.. Brahmana (comentarii brahmane în care întâlnim descrieri ale sacrificiului). identitatea culturală a acestor state. Iustinian. mai ales în perioada de tranziţie socio-economică.XIII). care conduce împreună pe căile lui Dumnezeu. folosirea libertăţii. deşi a încercat să menţină trează conştiinţa naţională. De asemenea. Faţă de aceste multiple sfidări. care se manifestă în ţările baltice. Biserica ortodoxă a suferit mari privaţiuni. în acest sens menţionăm vizita Papei la Bucureşti (7-9 mai 1999). menţinând spiritul naţional. În Evul Mediu ortodox (secolele XV-XVII). Veda constituie summumul de cunoştinţe religioase. Veda descântecelor). care poate avea o importanţă deosebită privind reconcilierea acestor două mari religii creştine. relaţiile dificile cu alte confesiuni etc. arta icoanei (care culminează cu Andrei Rubliov în secolele XIV-XV). şi în ortodoxie s-a menţinut supunerea faţă de Biserică şi autorităţi. alcătuită în principal din patru categorii: Samhita (culegeri din secolele XV . inclusiv din România. Chr. Grecia. Rusia ori Ucraina). Veda formulelor sacrificiale.

iar cel mai adecvat termen de reprezentare. regiunea geografică sau epoca istorică. este în Asia. şi care a avut contribuţii majore la reformarea religioasă şi îmbogăţirea conceptuală teologică. în Bangladesh. ■ etapa a treia . există patru stadii ale omului şi vieţii: ■ prima etapă de iniţiere .brahmacarin (practicant al lui brahman). Filozofia hinduistă se opreşte îndeosebi asupra creaţiei şi vârstelor lumii. care a trăit probabil între anii 566 . aici aflându-se de fapt unul din leagănele sale primare. în Mongolia. Africa etc. este o religie a pluralismului şi toleranţei şi întâlnim diversificări în funcţie.486 în. menţionăm rolul filozofului Sankara (care a trăit în jurul anilor 750). Aceeaşi filozofie hinduistă. Hinduismul înseamnă un mod de a fi în lume.TEODOR P. Chr. de categoriile sociale. este dharma . îmbrăţişat astăzi de peste 900 milioane de oameni (din Asia de Sud şi Sud-Est. (în traducere trezit. marea plecare sau ieşirea din casă. De altfel. Birmania.grhastha (cap al familiei). În evoluţia hinduismului. • Budismul. naşterea. unde se află ţările Theravada (doctrina celor bătrâni): Sry Lanka. asceză totală). Cambodgia (unde 70-80% din populaţie este budistă). simplificând. Hinduismul a cultivat instituţia Renunţării. 40 . SIMION . Laos. Etapele devenirii lui Budha sunt: coborârea din cer a zeilor mulţumiţi.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică Deşi este o religie străveche. egalitatea cu bărbatul.. şi reprezentând un sistem socio-religios indisolubil. are un întemeietor. pe baza unei toleranţe milenare. participarea la viaţa publică etc. ■ etapa a patra . Viaţa religioasă este extrem de complexă. budismul are un procent de aproape 100% din populaţie. intrarea în matrice. Răspândirea maximă a budismului. ■ etapa a doua . prin încurajarea comportamentului ascetic. Thailanda. De asemenea. personalul şi colectivul. supunerea demonilor. cunoscut însă sub numele metaforic de Buda. în statul himalayan Bhutan. fiind creat de englezi în anul 1830. budismul este răspândit în China (unde se află populaţia thai). de la iniţierea în religia hinduistă. Japonia. Hinduismul. dar şi asupra transmigraţiei sufletelor. Timpurile moderne de astăzi încearcă o nouă redimensionare filozofică a statutului femeii. sărbătorile tradiţionale şi pelerinajele. punerea în mişcare a Legii şi intrarea în Extincţie. Smrti (tradiţia încredinţată memoriei) se bazează pe tratatele ordinii universale sau Legile lui Mann şi includ celebrele epopei Ramayana şi Mahabharata. la transmiterea mesajului religios. pe numele său real Guatama Siddharta. spre deosebire de alte religii. anul liturgic. îndatoririle religioase. în care se îmbină armonios concretul. descrie şi poziţia de cele mai multe ori inferioară a femeii în societatea indiană. termenul de hinduism este recent. Vietnam. coexistă paşnic cu budismul şi alte religii.). regiuni din Asia de Est. depăşirea condiţiei umane prin asceză. Tibet. împlinit). Coreea de Nord.sannyasa (pribegie.ideea de ordine universală.vanaprastha (sihastrul pădurilor).

Mongolia. în secolul al XIX-lea au apărut două noi mici grupări qadyanţii şi lahoriţii. ■ hanefism (Turcia şi statele aflate sub dominaţia turcă în secolele XV . 41 . SIMION . Şiiţii sunt formaţi din următoarele grupări: ■ kaysaniţii şi mukhtariţii (provenind din clanul străvechi al Alcizilor). Sunniţii reprezintă imensa majoritate a lumii islamice. se deosebesc trei ramuri: sunniţii (90%). Coreea şi Vietnam. Rusia. • Islamismul a fost întemeiat de Mahomed ibn Abdullah (570-632). Egiptul sudic. a avut mult de suferit. cea mai cunoscută fiind astăzi cea propagată de Dalai-Lama (care se află în exil în India).XX). Pluralismul omniprezent în gândirea budistă le dă adepţilor săi o viziune largă şi tolerantă. budismul din China. ■ zaydism (un şiism raţionalist răspândit în Yemen). ca trimis al lui Dumnezeu (de fapt. Filozofia budistă. Yemen. în cadrul Islamului. Caucaz. După cel de-al doilea război mondial. Buddha cere discipolilor săi să se conformeze legilor promulgate de suveranii statelor respective. care. Africa occidentală). de o mare brutalitate. Palestina. care cuprinde următoarele grupări: ■ malekism (răspândit în statele din regiunea Maghreb.2%). Palestina). Doctrina budismului se sprijină pe trei piloni (giuvaieruri): Maestrul (Budha). Interesant este în prezent budismul din Tibet. Abia după 1980 asistăm la o nouă renaştere a acestei religii. Termenii fundamentali ai budismului se referă la Marele şi Micul Vehicul. Egipt. Aceste grupări s-au cristalizat în secolele VIII-IX. După marea schismă (Marea discordie) din 655-661. musulman înseamnă supus al lui Dumnezeu). Malayesia. cu numeroase şcoli şi secte.8%) şi kharijiţii (0. sub impactul sistemului totalitar comunist. Asia Centrală. ■ şafiism (Indonezia. ■ hanbalism (Arabia Saudită şi Qatar). născut la Mecca (în limba arabă însemnând oraşul trimisului). cu o istorie extrem de zbuciumată. adevărul despre cale. În acelaşi timp acceptă puterea politică. Filipine.TEODOR P. a practicat din timpuri vechi toleranta religioasă şi nonviolenţa. ■ haşaşinii (consumatorii de haşiş din Yemen şi India). adevărul despre originea durerii. Siria şi Liban). învăţătura sa (dhamma) şi comunitatea sa de discipoli (laici şi religioşi) care a atins cele mai înalte culmi ale eliberării. adevărul despre înlăturare. şiiţii (9. care se bazează în fapt pe toleranţă şi nonviolenţă. ■ septimanii (şapte imami succesivi). ■ fastul fatimid şi particularismul druz (răspândiţi din Tunisia până în Egipt. trăiesc în Africa de Vest şi provin din emigranţii indieni. Evoluţia budismului a cunoscut tradiţii scolastice: şcoala întemeiată de Sutra Ornamentaţiei Florale şi Şcoala Mărcilor Dharmei.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică Doctrinele fundamentale sunt: adevărul despre durere. născută într-o societate multiculturală.

TEODOR P. SIMION - Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică

■ qarmaţii şi alaouiţii (în Siria şi Irak); ■ duodecimanii din Iran, revenirea ayatollahului (semn al lui Dumnezeu în 1979 şi apariţia Republicii Islamice, după o lungă confruntare între ierarhia politică laică şi cea religioasă). Kharijiţii reprezintă astăzi o mică grupare (circa 2 milioane adepţi), o „dizidenţă” apărută încă din anul 657, practicanţi care nu-l mai susţin pe legendarul Ali. În prezent, kharijiţii sunt răspândiţi în Oman, Algeria şi Tunisia, şi se caracterizează printr-un rigorism puritan. În ansamblul său, Islamul se bazează pe patru mari izvoare: Coranul (lectura), Tradiţia Profetului, Consensul şi Tradiţia. Obligaţiile de cult (stâlpii Islamului) sunt: profesiunea de credinţă, rugăciunea, dania, postul din luna ramadam şi pelerinajul comunitar la Mecca. Răspândit pe un vast areal geografic din Asia Centrală, Peninsula Arabică până în Nord-Vestul Africii, islamismul se confruntă cu o exacerbare extremă, datorită agresivităţii acestei religii în viaţa politică, apariţia republicilor islamice după model iranian, participarea la acţiuni teroriste şi ameninţarea cu jihadul războiul sfânt, în Orientul Mijlociu etc. Fundamentalismul islamic este astfel perceput ca un real pericol în evoluţia umanităţii, a valorilor democraţiei burgheze, prin exclusivismul său, prin întoarcerea la vechile valori musulmane, desuete şi revolute (poligamia, participarea femeii în societate etc.) În orice caz, islamismul este îmbrăţişat astăzi de cca. 1,5 mld. de oameni, fiind ca număr prima religie a lumii, depăşind catolicismul, aşa cum am menţionat, în anul 2009. • Iudaismul este fără îndoială cea mai veche religie de pe Terra, îmbrăţişată astăzi de 20 mil. de evrei răspândiţi pe toate continentele; popor care a cunoscut aproape două milenii de exil (70-1948, cel din urmă an reprezentând înfiinţarea statului Israel). Biblia - cea mai veche şi cunoscută carte a omenirii - descrie câteva din momentele cele mai importante ale evoluţiei iudaismului: ieşirea din Egipt, dăruirea Torei de către vechii evrei, cucerirea Ţării Sfinte, construirea Templului, distrugerea Templului din Ierusalim, exilul şi captivitatea din Babilonia, reconstruirea Templului (de către Titus), apariţia rabinilor şi a discipolilor învăţaţi etc. Marile texte ale tradiţiei sunt: • Midraşi (a interpreta, a face exegeză, cristalizată între secolele IV- XII); • Mişna (a repeta, a studia, a elabora o doctrină); • Talmud (a învăţa, a studia, a fost încheiat în anul 500 d.Ch); • Tora (învăţătură, cuprinde 24 de cărţi ale canonului biblic; există o Tora scrisă şi una orală) După încheierea Talmudului are loc de fapt şi fragmentarea diasporei. Principiile credinţei iudaice sunt Dumnezeu şi providenţa, creaţia şi gândirea cabalistică, miracolele, esenţa Torei, Omul, viaţa de apoi şi învierea morţilor.
42

TEODOR P. SIMION - Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică

Numeroase rituri şi rugăciuni însoţesc practica iudaică. Renaşterea evreiască a început practic după cel de-al doilea război mondial, (1948 - apariţia statului biblic Israel); rolul şi influenţa iudaismului, în ciuda numărului mic de evrei, este excepţională (finanţele şi politica, „Protocoalele Sionului” şi viitorul lumii, masoneria iudaică etc.). În afara acestor religii majore, pe glob există o mare diversitate de secte şi mituri, care sunt îmbrăţişate de aproape 300 mil. de oameni (Daoism, Taoism, Confucianism, sau miturile africane: Yoruba, Fali, Dogon ş.a.). Asistăm la acest început de secol, la mai multe tendinţe religioase şi non-religioase: • exacerbarea extremelor religioase în cadrul unor mari religii; • creştinismul - penticostalism protestant şi integrism catolic; • islamism - coranul împotriva puterii, şiismul iranian, Libia colonelului Kadafli, Ţabligh (India), Sudan, Arabia Saudită; • iudaism - afirmarea ultratradiţionaliştilor în Israel (influenţa partidelor religioase); • hinduism - întoarcerea vechilor demoni (India); • polarizarea scenei religioase în jurul a două tendinţe opuse; • religia difuză reprezentată prin creştinism dezinstituţionalizat, dereglat şi improvizat; • descompunerea spiritului religios, fenomenul de sincretism, mondializarea anumitor tendinţe religioase. Toate acestea ne duc la exprimarea metaforică a filozofului francez J.P.Sartre, secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc. În concluzie putem afirma că este foarte dificil, aproape imposibil uneori de a delimita precis teritoriile confesionale datorită fenomenului de sincretism, iar importanţa religiilor este mult mai mare decât se anticipa în anumite perioade dominate de darwinism/materialism/ateism.

I.9. TERITORII SOCIO-ECONOMICE
Dezvoltarea socio-economică heterogenă a planetei, a favorizat conturarea teritoriilor socio-economice, diferenţiată pe ordine de mărime (de la planetă, la nivel de comunitate locală). Evidenţierea teritoriilor socio-economice se realizează pe baza analizei unor indicatori economici (PIP/total, PIB/loc., I.D.U., investiţii, politici economice, sociale (ocuparea forţei de muncă şi şomaj, instrucţie, sănătate etc.) sau psihologici. La nivel planetar se conturează un clivaj major între Nord şi Sud (diferenţiate prin nivelul diferit de dezvoltare) sau, mai cunoscut, „statele dezvoltate /industrializate” în contrast cu „statele în curs de dezvoltare”, şi între acestea „statele emergente” (din Europa unele state ex-comuniste, din Asia de Est şi SE sau din America Latină - de pildă, grupul BRIC). Evident, în cadrul fiecărui teritoriu socio-economic se pot face diferenţieri, cum ar fi „Triada” (America de
43

TEODOR P. SIMION - Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică

Nord, U.E., Asia de Est) care domină economia mondială, sau în cadrul statelor în curs de dezvoltare cel puţin 3 categorii de state (PIB/loc.). De asemenea după I.D.U. se deosebesc la scară planetară state cu nivel înalt de dezvoltare (Norvegia 0,956, Suedia 0,946 ... Argentina 0,853 = 34 de state); state cu nivel mediu de dezvoltare (Estonia 0,852, Polonia 0,850 ... Camerun 0,500 = 106 state) şi în sfârşit statele cu nivelul cel mai scăzut de dezvoltare (Pakistan 0,497, Togo 0,495 până la Sierra Leone 0,273, din care fac parte 36 de state, analiza făcută a fost realizată pe 177 de state). La nivelul continental/regional se constată de asemenea disparităţi importante ca de pildă între statele bogate şi mai puţin bogate ale UE, între Germania, Marea Britanie, Franţa, Danemarca etc. şi Portugalia, Irlanda, Grecia (considerate mai puţin bogate), până la cele mai sărace - România şi Bulgaria. Disparităţi apar de pildă în cadrul Americii Latine sau chiar în cadrul unor state ca de pildă contrastele din Brazilia (între regiunile litorale dezvoltate/urbanizate şi spaţiile din interior: Matto Grosso ş.a.). Fenomenul îl regăsim şi în state dezvoltate: Italia centrală şi sudică (disparităţi între nordul puternic industrializat şi „Mezzogiorno”, fapt ce naşte dispute politice care merg până la afirmarea ideii de desprindere a „Padaniei” faţă de Italia. Similar se petrec lucrurile şi în Belgia, unde clivajul economic se afirmă între Flandra bogată şi Walonia mai puţin bogată. Dar diferenţierile şi clivajele se constată şi la nivel metropolitan, unde putem exemplifica cu oraşul Los Angeles (care se întinde pe 1.500 km2, 3,5 mil. loc., aglomeraţia depăşind 14 mil.). Aici, pe baza marilor grupe etnice s-au constituit mari cartiere: White Ethnic; Latino-americani; Afro-americani sau Asiatici; de cele mai multe ori segregaţia etnică se identifică şi cu nivelul de trai, economic, standarde etc. Uneori disparităţile sociale degenerează în violenţe (mai ales în Los Angeles după 1970, culminând cu violenţele din 1992 în „South Central”). În marile oraşe americane s-au conturat de mult „cartierele închise” („Gated Communities”) de lux şi opulenţă, unde practic spaţiul public a devenit privat), în contrast cu „ghetourile” insalubre de afro-asiaticii americani care trăiesc în condiţii la limita sărăciei şi mizeriei. Fenomenul este exacerbat în metropolele asiatice şi latino-americane (ex: Ciudad de Mexico, înconjurat cu cartiere de tip „bidonvilles”/„favelas” în care locuiesc circa 5 mil. de oameni pauperi. Aşadar se manifestă un puternic fenomen de disparităţi socio-economice care generează clivaje, de la nivel planetar până la nivel local (comunitar). Teme de reflecţie: 1. Actualitatea şi viabilitatea statului în contextul globalizării: structurare în organizaţii suprastatale de tip UE vs. destructurare, în cazul dezintegrării imperiale (regionalism, criză de identitate, naţionalism, secesionism). 2. Monarhia între tradiţie şi modernitate - studii de caz: Marea Britanie, Spania, Japonia sau Arabia Saudită.
44

Chouraqui A. . Col. . Paris. 2005. SIMION .Histoire du Iudaism.Géographie de la mondialisation. 4. Bucureşti.Les Sectes.The End History and Last Man. Problema statelor eşuate de pe glob. . .L’Hindouisme.Fronts et frontières. . . Fukuyama Fr. 2006. New York.. .                    Pentru aprofundare: Balencie J. . India şi China). PUF. Chr. Paris.M. Dominos. Paris. PUF. Paris. 2006. noile puteri emergente (grupul BRIC. Atlas Géopolitique. Avon Books. . fenomenul de dispariţie accelerată a limbilor locale/indigene/primitive. 1994. . Editura Bordas.Symboles du Boudhisme. Fillaire B. Editura Assouline. Simion T.Religions du monde.Le Dessous des Cartes. 10. rolul în creştere al statelor emergente. Une pluralité fragile. 1990.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică 3. Editura Fayard. Paris. 1987. Simion T. Clévenot M. Chebel M. . Foucher M.Introducere în geopolitică.Teritoriile neautonome de pe glob. 7. Asia de Sud-Est. Köln.. Victor J. La Découverte. Levenson C. Braudel F. 2003. Editura Meridiane. Lumea multipolară: puterile tradiţionale. Bucureşti. Editura Economică. Paris. Editura Flammarion. 45 . Monopolul lingvistic al limbii engleze. Hungtington S. Transformarea G-8 în G-20. Dialogul complex între Nord-Sud şi Sud-Sud. . 1994. 2003.Ciocnirea civilizaţiilor şi refacerea ordinii moderne. Geografia drogurilor şi eroziunea statelor: America Latină. Editura Antet. . Paris. Breton R. Paris. Caroué L. Paris. Paris. Bucureşti.TEODOR P. Editura Autrement. Editura Michelon. 8. 1994. La Grange A. globalizare. .L’État des religions. Instrumentalizarea religiei şi lumea desacralizată. Simion T. Editura Semne. Renon H. . . Brazilia. Editura Armand Colin.Atlas des langues du monde. .Geografie politică. . 1999. evoluţie.Symboles de l’Islam. Bucureşti. Bucureşti. Editura Assouline. NATO: geneză. Comte F. în „Terra”. Paris. consecinţe geopolitice. 1999. 9. Editura Arte. 6. Orientul Mijlociu. 1991. 1992. 2005. Geopolitică. 1998. 2004.Les Grandes Nations du Christianisme. 5. Editura Taschen GmbH.Gramatica civilizaţiilor. 1991. Rusia. 1996. Paris. Coogan M.Les Nouveaux Mondes rebelles.

geopoliticienii germani au exacerbat problema frontierelor. Haushofer. politice sau militare şi constituie o expresie geopolitică a teritorialităţii. Trasarea (retrasarea) frontierelor s-a realizat în urma unor evenimente istorice. În viziune strict geopolitică. iar declanşarea celei de-a doua conflagraţii mondiale. „frontierele” erau obsesii geopolitice. SIMION . Kjellen. scrierea istoriei înseamnă de fapt şi scrierea frontierelor. mai ales prin R. care considera „frontierele un embrion geopolitic” (Mittel-punkte). în vreme ce o frontieră artificială trasată pe o câmpie este socotită rea (datorită posibilităţii conflictuale. În perioada interbelică. schimburile de populaţii etc.TEODOR P. reper. De altfel. de formă lineară. revendicarea de noi spaţii. a început de la un conflict frontalier provocat de germani. războaie sau pe baza unor negocieri. Dacă Y. o frontieră naturală trasată pe un râu este considerată bună (datorită rolului pe care râul/fluviul îl are din punct de vedere economic ca element de „convergenţă”). ca structuri spaţiale elementare. 46 .). în funcţie de discontinuităţi geopolitice de marcaj. Lacoste considera frontierele ca „zone care separă două ansambluri politice în raporturi directe de independenţă şi suveranitate”. pe cele trei registre ale realului. care deosebeşte patru categorii: frontiere antecedente. Oricum. disputele generate de scrierea lor. Indiferent de consideraţiile teoretice. M. simbolicului şi imaginarului. frontierele trebuie analizate prin următoarele aspecte: geneza şi trasarea lor. Foucher (cel mai avizat cercetător al problemei) le consideră „discontinuităţi geopolitice”. traseul frontierelor reprezintă un raport de putere (politică/ militară/economică) între două entităţi geopolitice. În accepţia sa.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică CAPITOLUL II FRONTIERE ŞI REŢELE II. În confruntarea dintre state pentru teritorii şi resurse. una dintre cele mai interesante clasificări aparţine lui M. În aceeaşi epocă. la graniţa poloneză în 1939. interacţiunile care determină perioade de tensiune sau destindere. FRONTIERELE INTERNAŢIONALE TERESTRE Frontierele sunt definite. Aşadar frontierele delimitează state/teritorii ca entităţi geografice. cartea sa fundamentală se intitulează „Fronturi şi Frontiere”. clasifica frontierele în naturale şi artificiale sau în frontiere bune şi rele. istorice. punerea în discuţie a unor porţiuni frontaliere din diferite motive. care au degenerat în războaie/lupte armate. Pentru K. subsecvente. Ancel definea plastic frontiera „ca o izobară politică a presiunii politice pe care o exercită simultan cele două state/popoare”. frontierele au fost în istorie o sursă de tensiuni/conflicte. J. Frontierele au fost clasificate de diverşi autori. Glassner (1995).1. în general. supraimpuse şi relicte (cu aplicaţii geopolitice la scara hărţii politice a lumii). politice.

).problema Kaşmir. Zambia/Botswana ş. controlul unor resurse naturale (situaţia scrierii frontierelor între statele caspice datorită mizei acestei hidrocarburi). datorită „mizei geopolitice” pe care acestea o reprezintă în politica mondială. fiecare stat balcanic „revendicând” ceva. situaţia fiind complicată de separatism/iredentismul generat de minorităţi (Transnistria. „frontierele simbolice” apărute în Europa interbelică („linia Curzon”) şi postbelică („cortina de fier”) sau. după implozia comunismului („frontiera religioasă” dintre catolicism şi ortodoxism sau „frontierele” Uniunii Europene). până la banala sursă de apă potabilă.disputele dintre Israel/statele arabe vecine şi Autoritatea Palestiniană. Iran/Irak şi războiul de aproape 10 ani . Asia de Sud (India/Pakistan . au izbucnit violent în unele regiuni. având „rădăcini” coloniale (Venezuela/Guyana.). conflictele frontaliere dintre India/China. probleme religioase etc. 47 . SIMION . strânse legături între frontiere şi statele (zonele tampon). Transcaucazia.) au fost generate de trasarea aleatorie a graniţelor.TEODOR P. În Europa. o sursă potenţială de conflicte deoarece nu s-a ţinut cont la „scrierea” lor de realităţile geopolitice: răspândirea etniilor. „împinse” spre vest din Finlanda (Karelia) până în România (Basarabia). menţionăm „frontierele simbolice” din care amintim „frontierele de cancelarie” (existente mai ales între statele africane şi trasate de marile puteri coloniale. mai recent. Columbia/Peru). datorită partajării Iordanului). mai ales dacă este situată în deşert (vezi conflictul dintre Israel/Siria. dezvoltare economică. Indochina etc. Rwanda/ Burundi. strategice.a. Disputele frontaliere din Africa (Etiopia/Eritreea. În complexitatea frontierelor. „Miza” frontierelor este extrem de diversă: de la crearea unei patrii pe antecedente biblice/istorice (Israel). Realitatea geopolitică creată după implozia comunismului a resuscitat problema frontierelor.problema Manciuriei.disputele aproape „seculare” între Rusia/China . protecţie. beneficiarul fiind de fapt URSS. probleme frontaliere au existat în diferite etape istorice: frontiera dintre Germania/Polonia după Cel de-al Doilea Război Mondial. Argentina/Chile sau. Asia Centrală . Iugoslaviei şi URSS. de asemenea.sectorul Şat-el-Arab. Desigur că disputele frontaliere nu au ocolit nici America Latină. marea diversitate etnică. Există. Guyana/Surinam. recent. acapararea de noi teritorii (politica Rusiei de la Petru cel Mare până în prezent). Tensiuni mascate (sau nerecunoscute) de autorităţile comuniste. turism şi tranzit. Asia Centrală. graniţe impuse de URSS.Kuwait. Orientul Mijlociu . Yemen (Nord/Sud) sau Irak . tribalismul etc. „bascularea” acesteia spre vest în detrimentul Germaniei.Transcaucazia (având protagonişti Rusia/republici autonome/republicile independente). comerţ. apariţia de noi entităţi statale prin dezintegrarea Cehoslovaciei. regiunea Balcanilor şi trasarea graniţelor între statele componente.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică frontierele delimitează state/naţiuni cu funcţii complexe: militare. Sunt de asemenea de notorietate disputele frontaliere din Caucaz . dar asupra acestui aspect vom reveni.). istoria locală. Balcani etc. de asemenea. Analiza frontierelor în diferite continente/regiuni geografice demonstrează o problematică extrem de complexă.

2%). pentru Africa.TEODOR P. Spania (3. Asia 67. 4. China/India . Foucher. Problema cea mai complicată legată de frontiere se resimte mai ales între state/mari puteri concurente (Rusia/China . militare.8 68 97. Franţa (17. Germania (3.5%).8%).5%). 2. Glassner (citată anterior). multilaterală dintre statele vecine (regiunile de dezvoltare frontalieră care deja se bucură de mare succes în UE. Foucher distinge frontiere interimperiale. Apariţia frontierelor (%) pe continente s-a produs astfel: Tabelul nr. Pe fondul integrării politice. de la clasificarea lui M. mai mult.cea mai lungă frontieră terestră de pe glob. ilustrând principiul „unitate prin diversitate” şi păstrarea identităţii naţionale a statelor componente. otomane. Chiar dacă globalizarea determină estomparea frontierelor (pierderea sau diminuarea unor funcţii specifice). America 52. Foucher. care distinge după „orogeneza” acestora cel puţin patru categorii. frontierele statelor membre devin din ce în ce mai permisive şi transparente (Uniunea Europeană. Lungimea frontierelor terestre mondiale este de 226. India/Pakistan . construit pe timpul dinastiei Ming. În istoria umanităţii cele mai vechi şi mai lungi frontiere terestre au fost limesul roman (lung de 9000 km) şi zidul chinezesc (5000 km.752 km (23%) şi Europa 25.8 70 Sursa: M. în curs de integrare). 48 . De pildă. 3.836 km (11%).7%) şi Olanda (1. SIMION . Sunt numeroase clasificări privind frontierele.6 70.7%).Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică Este însă adevărat că în multe cazuri frontierele politice nu se identifică cu cele etnice/naţionale. toate acestea reflectând istoria zbuciumată pe care a cunoscut-o continentul negru. M.423 km (36%). Portugalia (4. de peste 4.5 45.1 Europa 23. toate acestea pe fondul existenţei de arsenale nucleare în toate aceste state. 6 1. între 1320-1595). intraimperiale. aceasta fiind cauza potenţială a unor conflicte frontaliere în prezent sau perspectivă. între statele membre sau între acestea şi statele asociate.424 km (30%).datorită disputei asupra statului Kaşmir). devin areale de conlucrare complexă. europeano-africane şi afro-africane. 2000 100 100 100 100 Cei mai mari „trasatori” de frontiere de pe glob sunt statele foste colonialiste: Marea Britanie (21. la cea datorată lui M. Continentul 1800 1900 1945 Africa 1.000 km.435 km.2 America 29.datorită lipsei unor state/teritorii „tampon”.1 70 93 Asia 15 58. economice tot mai evidente în lumea contemporană. împărţită pe continente situaţia este următoarea: Africa 80. 1993. cel mai sugestiv exemplu). totuşi frontierele se vor menţine cel puţin într-o perspectivă apropiată certă. Fronts et Frontières.

crearea statelor Uruguay şi Paraguay de către Marea Britanie a avut în vedere tendinţele rivale între Brazilia şi Argentina. care formează Republica Moldova). în perioada interbelică s-a impus problema „statelor/zonelor-tampon”.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică Alţi trasatori sunt China şi URSS (4.2. Astfel. separă state mari/puteri concurente şi puternice.1%). care dominau continentul/latino-american). globalizarea.6 % fiecare). alteori s-a produs fenomenul de absorbţie a statelor-tampon de către una dintre puteri (cazul statelor baltice. Afghanistanul (între India Britanică şi Turchestanul rusesc). Frecventele tensiuni între mari puteri vecine se explică şi prin inexistenţa statelor-tampon (URSS/China . care au fost şterse de pe harta politică a Europei în 1940 şi înglobate în URSS până în anul 1991. alături de Basarabia.micile state Nepal şi Buthan nu reuşesc să dezamorseze aceste tensiuni). căzând în desuetudine din varii motive (noile tehnologii nucleare. De menţionat că frontiera dublă (între două state). de margini moderne sau frontiere de mari dimensiuni. India şi Pakistan (3. În perioada comunismului (1945-1990). pentru că în mod teoretic statele concurente nu vor cuceri aceste state/teritorii-tampon.rolul Mongoliei fiind redus la o marionetă sovietică.3 % fiecare din total) şi Brazilia (3. NATO/Pactul de la Varşovia. În America de Sud. conceptul de stat/zonă-tampon a căpătat conotaţii noi. În ultimele decenii. putem exemplifica existenţa unor state-tampon (de tradiţie/vocaţie). mai târziu. China/India . în geografia politică. noi regrupări de forţe etc.). rolul statelor-tampon a fost preluat de Finlanda. pe linia Cortinei de Fier). Austria şi Iugoslavia (pentru dezamorsarea tensiunilor apărute între cele două blocuri politico-militare. a teritorialităţii ca spaţiu politic. II. Angola sau Mozambic (între statele militante în OUA şi Africa de Sud). noile raporturi dintre puteri.TEODOR P. ameninţarea terorismului. dintre care amintim Thailanda (între Imperiul Britanic al Indiilor şi Indochina franceză). care ilustrează valoarea politică a poziţiei geografice. 49 . SIMION . importanţa acestui concept s-a diminuat. În anumite perioade istorice. de a se menţine un echilibru regional. poartă denumirea de „dyadă”. au rolul de a prelua tensiunile apărute între puterile vecine/concurente. Statele/zonele-tampon. STATELE/ZONELE TAMPON ÎN GEOGRAFIA POLITICĂ Strâns legat de problema frontierelor. Conceptul de stat/zonă-tampon s-a impus îndeosebi în perioada marilor imperii coloniale concurente/rivale. acelaşi rol l-au avut Rhodezia. rol de stat-tampon l-au avut Guyanele (între vechile imperii coloniale spaniol şi portughez.

(între 1948-1989).Gibraltar (o poziţie strategică deosebită. ca moştenire a vechiului Imperiu al Indiilor Britanice. închis într-un teritoriu străin B. parte a Federaţiei Ruse. 50 . În Africa sunt. enclava-exclava Kaliningrad. Cea mai mediatizată exclavă-enclavă a fost Berlinul Occidental. FRONTIERELE MARITIME (DREPTUL MĂRII) Primele reglementări juridice privind dreptul mării sunt consemnate în antichitate şi aparţin statelor mediteraneene (Fenicia. nu putem omite celebra exclavă-enclavă britanică de pe teritoriul Spaniei . • Enclava este acelaşi teritoriu văzut însă de statul care o înconjoară (încercuieşte). la care nu se poate ajunge fără a străbate şi teritoriul altui stat vecin (exemplul clasic se referă la statul Maine. bine cunoscute exclavele-enclave din Maroc (Ceuta şi Melila . între India şi Bangladesh există circa 120 de asemenea discontinuităţi teritoriale. Nahicevan. de asemenea. de asemenea. situată la o mică distanţă de statul A. generatoare de tensiuni etnice şi stări conflictuale). DISCONTINUITĂŢILE TERITORIALE În acelaşi context frontalier. inaccesibil din sud. menţionăm existenţa discontinuităţilor teritoriale reprezentate prin: exclava. • Periclava („proruption/pene-enclave”. fiind legată de Germania federală prin trei coridoare aeriene. Roma) şi celor din spaţiul pacific (China). devenită bază militară britanică pentru controlul navigaţiei între Marea Mediterană şi Oceanul Atlantic).G. II. Sunt. SIMION .3. Astfel. Dintre acestea. situat pe teritoriul R. a fost simbolul despărţirii Europei de „cortina de fier”. • Exclava este porţiunea/teritoriul unui stat A. de asemenea. Menţionăm prezenţa a numeroase exclave-enclave între diferite state coloniale. enclava şi periclava. Prăbuşirea acestei enclave/exclave (zidul Berlinului).D.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică II. care a împărţit continentul nostru vreme de o jumătate de secol în două lumi diferite. menţionăm Lex Rhodia (o culegere de norme juridice privind dreptul mării la greci) şi Consolato del Mare (adoptată la Barcelona de statele care devin ulterior mari puteri maritime şi coloniale iberice). Osetia de Sud etc. bine cunoscute enclavele-exclavele din statele transcaucaziene (Nagorno Karabah.TEODOR P.4.. se încadrează în aceeaşi situaţie geografică). datorită unor complexităţi istorice şi politice. Grecia.aparţinând Spaniei) sau fostele bantustane de pe teritoriul Africii de Sud. având posibilitatea de acces doar prin Quebec. În sfârşit. se referă la părţi din teritoriul naţional nedetaşate de întreg. trei axe rutiere şi feroviare. între India şi Pakistan sau între India şi China există numeroase exclave-enclave. în geografia politică anglo-saxonă).

). sunt cele cu regim special. dar poate ajunge până la sute de km (America Latină). se referă la mări 51 . care cunoaşte o impresionantă dinamică. dovadă interesul economic. acvacultură. alte exploatări prin desalinizarea apelor marine etc. în dreptul mării s-au confruntat două concepţii: Oceanul Planetar aparţine tuturor (mare libertum) versus concepţia conform căreia doar statele riverane pot controla spaţiul maritim. poate fi abrupt (1-2 km). Geneva . Dacă în anul 1976 erau 60 de state care emiseseră asemenea pretenţii.1930. restul spaţiului maritim având regim de mare liberă. Dintre statele importante care şi-au clamat zonele economice exclusive. excluzând alte state (mare clausum). numărul acestora era de 106. SIMION . Rusia. După Cel de-al Doilea Război Mondial. după care numeroase state extind marea teritorială la 12 Mm (conform Conferinţei de la Geneva . Japonia. amintim SUA. de pildă. Tot din apele teritoriale fac parte şi mările interioare. state riverane cu importanţă deosebită în exploatarea resurselor Oceanului Planetar.au existat dispute aprinse între diferite state. exploatarea de hidrocarburi.). Ecuador. la care au participat reprezentanţi din peste 150 de state. Marea Marmara ş. Marea Britanie. acvacultură etc. Această extindere a zonei economice exclusive include zona contiguă (între 12-24 Mm). De importanţă deosebită se bucură şi platoul/platforma continentală. în Dreptul mării apar noi tendinţe de extindere a apelor teritoriale.. minerit marin. sunt şi 11 state care şi-au extins limita la 200 Mm (Brazilia. Noua Zeelandă etc. din raţiuni economice (pescuit.). Timp de aproape trei secole. Islanda ş. Gratius (marea deschisă). Dreptul mării în epoca contemporană a devenit o veritabilă instituţie. marea teritorială s-a menţinut până la limita de 3 Mm. Australia.). aceasta a generat conflicte de interese între diverse state („războiul codului” între Islanda şi Marea Britanie).a. considerată zonă de control a statului riveran. Zona economică exclusivă se referă la extinderea suveranităţii statelor dincolo de apele teritoriale. Platoul continental se întinde până la 200 m adâncime. elaborate de H. Salvador. pescuit. care se bucură din punct de vedere juridic de aceleaşi prevederi (Marea de Azov. Norvegia. J. juridice şi strategice. Dacă majoritatea statelor de pe glob şi-au delimitat apele teritoriale la 12 Mm. Argentina.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică În feudalism apar lucrări aprofundate dedicate acestei chestiuni. din raţiuni economice. Costa Rica. concretizate prin Conferinţele specializate (Haga . Chile şi Peru (1947) şi Ecuador (1951). Deşi există o Convenţie asupra Şelfului Continental .1958). O altă categorie de mări.). turism. (numai între 1973-1982 au avut loc 11 sesiuni de profil). Peru.1960 etc.a. mai ales după Cel de-al Doilea Război Mondial. În secolul XX apar contribuţii esenţiale privind Dreptul mării. Încă de la începutul secolului al XVII-lea. Marea Albă. Primele încercări aparţin Venezuelei (1942). Selden (marea închisă) şi Van Bynkerhoek’s. în 1995.TEODOR P. dar şi geopolitic de care se bucură Oceanul Planetar. până la 200 Mm. Complexitatea problemelor juridice privind dreptul mării (utilizarea Oceanului Planetar) se reflectă. în organizarea unor reuniuni specifice. datorită exploatării resurselor naturale (hidrocarburi.1958 . uneori.

iar primul zbor cosmic cu personal uman aparţine lui I. Toate aceste probleme legate de Dreptul mării nu se referă la statele fără ieşire la Oceanul Planetar din America de Sud (Bolivia şi Paraguay). Burkina Fasso. 52 . Gagarin (1967). Etiopia. din Asia (Kazahstan. Rusia vs.a. Bhutan. Alături de cele două superputeri şi statele aliate (în timpul Războiului rece). Niger. Burundi. sau înţelegeri privind utilizarea spectrului undelor radio-tv. Serbia. Tadjikistan. folosite în tranzitul maritim. Rep. Armenia. Cehia. Rwanda. Canalele maritime. închise (Marea Caspică) sau care comunică prin strâmtori (Marea Baltică). Kârghistan. aici includem circa 100 de strâmtori internaţionale (cu lăţimi între 6-24 Mm). mai întâi în spaţiul atmosferic corespunzător.de la frontiera terestră/maritimă. Zambia. Ungaria. Botswana. Azerbaidjan. şi alte state şi-au dezvoltat independent programe spaţiale: statele vesteuropene (grupate în Agenţia Vest-Europeană). Uganda. la frontierele aeriene. Cursa înarmărilor dintre cele două superputeri (URSS şi SUA) a antrenat vaste resurse umane şi materiale.). Pe baza unor convenţii internaţionale se stabilesc culoare de zbor pentru aviaţia civilă. Magellan). din Europa (Belarus. Moldova. Suez. Malawi. II. Austria. Elveţia. experimente dintre cele mai diverse). Centrafricană. au un regim juridic internaţional (Panama. Mongolia. Regimul juridic al strâmtorilor şi canalelor maritime se referă îndeosebi la acelea de mare importanţă în navigaţia mondială. combaterea poluării complexe etc. partajarea Oceanului Arctic etc. Slovacia. sau se subordonează regimului juridic al strâmtorilor.5. Laos) şi Africa (Mali. deşi se află pe teritoriul unor state. iar statutul lor juridic este reglementat de statele riverane. Dardanele). altele au regim de ape libere (Gibraltar. cu succese incontestabile (amerizarea omului pe Lună. Nepal. Japonia. Bosfor. care se prelungeşte pe verticală. FRONTIERELE AERIENE/COSMICE Se afirmă tot mai mult în geografia politică utilizarea şi valorificarea spaţiului aerian aferent fiecărei ţări . China. cercetări ştiinţifice care revoluţionează practic umanitatea. materializate prin programe nucleare complexe. extinderea apelor de arhipelag. Afganistan.TEODOR P.. Era cosmică a debutat cu lansarea primului satelit artificial de către URSS în 1957. Tendinţele manifestate după 1990 se referă la transformarea zonelor economice exclusive în ape teritoriale. Miza frontierelor maritime este dată şi de controlul resurselor (starea conflictuală latentă dintre China şi statele din partea de Sud-Est a Asiei. Rusia versus Japonia.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică intercontinentale (Marea Neagră). etc. Uzbekistan. SIMION . India. Unele strâmtori au regim de ape teritoriale (Kerci. Brazilia ş. Zimbabwe şi Swaziland). Luxembourg). datorită importanţei lor. Ciad. Spaţiul aerian are aceeaşi valoare în dreptul internaţional ca şi spaţiul terestru/maritim şi în consecinţă suveranitatea statului respectiv se extinde corespunzător. Kiel). prezervarea mediului marin. Norvegia.

Antarctica este partajată (în sensul meridianelor) între statele părţi consultative originale. acesta pare a deveni un spaţiu de colaborare şi cooperare între părţile participante. II. la care au aderat ulterior 14 state părţi consultative şi 16 state părţi neconsultative (inclusiv România). evident. legiferate în Convenţia asupra mineralelor (1988) şi. Protocolul asupra protecţiei mediului Antarcticii (1991 . După Cel de-al Doilea Război Mondial. probleme de adaptabilitate umană etc. De asemenea. cu scopuri comerciale/civile sau militare. resursele naturale. În realitate. prin antrenarea a circa 10. Argentina şi Africa de Sud) sau alte state (Japonia. „FRONTIERELE” ANTARCTICII O problemă interesantă legată de „frontiere” o constituie Antarctida (Antarctica şi zona limitrofă).programul Agenţiei Spaţiale Europene/1992. biodiversitatea. Franţa). datorită şi altor state pretendente. subţierea stratului de ozon. Australia . Intelsat . Primele pretenţii teritoriale asupra Antarcticii au apărut la începutul secolului XX (revendicările Marii Britanii . SIMION . Intercosmos . începând din 1967 până în prezent. Echilibrul ecologic extrem de fragil.TEODOR P. pentru prezervarea mediului natural antarctic. Belgia şi Norvegia). început în 1992. Norvegia . spaţiul cosmic devenise un spaţiu de confruntare. unde se realizează cercetări diverse privind mediul de viaţă.1940 şi Argentina . Inmarsat . Deşi în vremea Războiului rece. fiind tot mai mult considerat un patrimoniu natural al umanităţii.1943).). după 1990. Între cele 12 state părţi consultative originale se regăsesc. au impus luarea unor măsuri severe. se încheie Primul Tratat Antarctic (1959).000 de obiecte (95% sateliţi artificiali). marile puteri (SUA.a. Câteva zeci de staţiuni de cercetări ştiinţifice (50) se află răspândite în acest imens spaţiu polar.64 de state/1992. modificările climatice etc.000 specialişti din 67 de state care au lucrat în cele 50 de staţiuni (proprietatea a 12 state).1923. În domeniul comunicaţilor menţionăm existenţa unor programe spaţiale internaţionale (Intelsat . Entelsat 27 state/1992 ş.1924. Franţa .Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică În spaţiul cosmic sunt în prezent peste 10. mai recent. după care acestea se multiplică în perioada interbelică (Noua Zeelandă .6. fenomenele climatice.10 state în frunte cu Rusia/1992. state situate în zonele limitrofe continentului alb (Australia. Noua Zeelandă. Chile.1993.21 state în principal arabe/1992.1939. Marea Britanie. Arabsat .Madrid).1908). Cooperarea internaţională ştiinţifică a cunoscut apogeul în Anul Geofizic Internaţional (1957/’58). au fost semnate de către părţile interesate numeroase tratate/convenţii/acorduri sub egida ONU. care conferă unui număr de 12 state statut de părţi consultative originale. Rusia.124 de state. 53 . Chile .

De aceea frontiera politică este asimilată de state din motive de siguranţă şi stabilitate drept „frontieră de securitate”. sau în alte cazuri punctele vamale se află chiar în interiorul statelor ca de pildă aeroporturilor internaţionale). „războiul” Malvinelor din 1982 între Marea Britanie şi Argentina etc.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică Desigur. unde de regulă militarii desfăşoară efective importante (este cunoscut faptul că violarea frontierei constituie un excelent „casus belli” de care strategii sunt conştienţi). protejarea mediului antarctic (datorită fragilităţii sale). • Permeabilitatea frontierelor se referă la modul cum o frontieră poate fi trecută. fapt ce creează statelor probleme dificile.).t. După acest indicator se pot distinge frontiere opace. arme etc. droguri. raportate la lungimea acesteia (rata de permeabilitate). în funcţie de posturile de frontieră.TEODOR P. terestre/maritime). Se poate afirma.). • Funcţia administrativă se referă la prezenţa pe linia de frontieră a punctelor vamale şi de trecere a acesteia.7. importante efective militare ale celor două blocuri (NATO vs. Pactul de la Varşovia). deteriorarea îngrijorătoare a stratului de ozon.În acelaşi timp frontiera poate fi locul de desfăşurare a unor activităţi ilegale (contrabanda. prin competenţa financiară (circulaţia monedei naţionale sau valuta). interzicerea experienţelor nucleare/strategice definitiv. cu repercusiuni directe asupra climei şi biodiversităţii etc. ermetic închise (ca de 54 .). Frontiera delimitează suveranitatea statului asupra teritoriului aferent. comunitate a internaţională a ajuns la un consens în legătură cu amânarea exploatării resurselor naturale (peste 50 de ani). competenţa juridică (spaţiul legal diferenţiat) şi cea administrativă. că Antarctica reprezintă un patrimoniu natural al Terrei. care se cere protejat. de o parte şi de alta a „Cortinei de Fier”. Dincolo de numeroasele probleme existente. traficul de persoane. anual dintr-un potenţial evaluat la 50-70 mil.se reflectă prin exercitarea puterii pe un teritoriu/stat delimitat de frontiere (naturale/artificiale. aşadar. recent. SIMION . au apărut probleme delicate în acest spaţiu: pescuitul din apele limitrofe (mai ales suprapescuitul de krill de circa 2 mil. se aflau pe poziţii strategice. Adesea în timpul Războiului Rece. II. unele conflicte din apropiere (disputa dintre Argentina şi Chile pentru Canalul Beagle. ALTE PROBLEME PRIVIND FRONTIERELE Principalele funcţii ale frontierelor sunt: • Funcţia politică . • Funcţia militară se referă la importanţa militară/strategică a frontierelor.

Eritreea/Etiopia. iar măsurile de securitate sunt de multe ori excesive. Arabia Saudită/Yemen. Pe măsură ce evenimentele se derulează într-o direcţie favorabilă (extinderea U. obligaţia vizei de intrare /ieşire. şi cazul României poate fi inclus tot în acest context. Burkina Faso/Mali etc. Grecia/Turcia.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică pildă Albania lui Enver Hogja. măsuri coercitive. Uzbekistan/Tadjikistan. Israel/ Palestina. Siria/Turcia.în Africa: Maroc/Algeria. . Ucraina. India/Pakistan (Caşmir)..A. • Contestarea frontierelor (frontiere „fierbinţi/calde”. frontierele transparente sunt cele mai accesibile şi uşor de traversat (cazul frontierelor dintre statele „spaţiului Schengen”). religioase etc. în acest caz putem vorbi despre o transparenţă /opacitate unilaterală). sau cazul de astăzi al Rusiei. Grecia/Albania.. Aceste frontiere sunt dificil de traversat.a.în Asia: Armenia/Azerbaidjan. Camerun/Nigeria.E. sau frontierele din Polonia Orientală şi Occidentală). Interesante sunt şi frontierele U. Ucrainei. între acestea România este o ţară de frontieră estică: Marea Neagră.. SIMION . Irak/ Kuweit. Arabia Saudită/ E. Sunt numeroase cazuri de frontiere contestate (pe anumite segmente): . Sunt situaţii când de la frontierele contestate au pornit conflicte armate.). frontiere diafane în care fluxul de care o străbate este controlat (controlul atent al documentelor. etnice.în Europa: Marea Britanie/Irlanda. Grecia/FYROM etc. • „Inerţia” frontierelor se referă la faptul că unele frontiere internaţionale pot deveni uneori frontiere interne (cazul frontierei dintre RFG/RDG între 19491990. este cazul majorităţii fostelor state comuniste.U. Moldova). Adhra Pradesh). .în America: Ecuador/Peru. Croaţia/Serbia (Slavonia Orientală).E. Aradia Saudită/Oman. când statele respective abordează politici diferite (un stat are o frontieră „transparentă” în timp ce statul vecin are o frontieră „opacă”. sau Coreea de Nord în prezent)..TEODOR P. Belize/Guatemala ş. . uneori pot fi chiar interzise. Argentina/Chile (Canalul Beagle).). instabile) este determinată de diferitele conflicte de diverse motive (economice. 55 . pe de o parte „frontiere interne” (între statele Schengen) şi „frontiere externe” (statele situate la frontierele externe ale U. alteori limite regionale pot deveni frontiere internaţionale (limita dintre Cehia/Slovacia sau limita dintre Moldova/ Basarabia ş.E. Guyana/Venezuela.). India/China (Aksai Cin. frontierele se transformă din „opace”.). şi a „spaţiului Shengen”). Croaţia/ Muntenegru. în „transparente” ca şi gradul de permeabilitate. ulterior cu consecinţe imprevizibile („linia Verde” între Israel – Autoritatea Palestiniană). Sunt uneori situaţii în cazul unor „dyade”. Belarus etc.a.

SIMION . segmente. în interiorul unui stat vast: Canada: Sud/Nord. reţeaua aeriană.a. Tokyo. fiind relativ omogenă (regiuni din Europa. • Densitatea reţelei se referă la „ţesătura” acesteia în funcţie de dezvoltarea economică. • Morfologia unei reţele este determinată de „axe şi noduri”. În ansamblu dezvoltarea economică este cvasisinonimă cu reţeaua (căi de comunicaţii. caracterizează statele centralizate (ex: reţeaua „stelară” feroviară din jurul Parisului. Densitatea foarte redusă a reţelei este sinonimă cu subdezvoltarea. sau la scară planetară între Nord şi Sud. densitatea este direct proporţională cu dezvoltarea. „sinapse”). mai ales în procesul amplu al globalizării şi al „războiului economic”. având o tramă ordonată de „ochiuri”. de la produsele energetice. centre. mai precis în existenţa unor „axe” (arcuri. reţeaua urbană etc. morfologie. Singapore etc. drumuri) şi „noduri” (poli. unde se întrepătrund o mulţime de reţele materiale sau cu „materialitate variabilă”).). Exemplificăm cu reţelele dense din statele Triadei în comparaţie cu restul statelor lumii.8. în care sunt avantajate statele dezvoltate sau multinaţionalele (datorită reţelelor existente). Paris.: nodul feroviar Bucureşti pentru România. sau „transcanadianul” în Canada ş. Terminologia poate părea abstractă. • Forma reţelei este determinată de factori naturali/sociali-economici sau politici. reţeaua maritimă sau „platformele multimodale” (unde se intersectează diverse reţele şi se redirecţionează fluxuri de oameni.reţeaua geometrică (regulată). . ca suport al fluxului de persoane. REŢELE: AXE ŞI NODURI Nu se poate aborda un stat sau teritoriu politic fără a analiza rolul reţelei. mărfuri.a. se desfăşoară în principal pe o singură direcţie majoră (ex: „transsiberianul” în sudul Rusiei. sau nodul feroviar Yangoon pentru Myanmar). Nodurile majore ale planetei pot fi socotite metropolele mondiale (Londra. Sudul Braziliei. dependenţa sau chiar excluderea din circuitul major.reţeaua în formă de stea.a.TEODOR P.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică II. resurse naturale materiale sau virtuale. formă/conectivitate ş. frecvent în jurul unor metropole. reţeaua feroviară din Ungaria ş.). Mai concret putem exemplifica cu reţeaua rutieră mondială. care este dominată de un nod principal (ex. marginalizarea. reţeaua feroviară. apă. În acest context orice reţea constituie o uriaşă miză. bunuri etc. deoarece „reţeaua” este de o „materialitate variabilă” (ex. China de Est): .: reţeaua informatică a sistemului financiar-bancar). 56 .Sud) sau regionale (ex. legături. Rusia Vest/Est dar şi în Siberia Sud/Nord).): . În principal se conturează patru tipuri de reţele: .reţeaua lineară este cea mai simplă.reţeaua arborescentă. sau de noduri secundare.). New York. America de Nord. Caracteristicile reţelei sunt date de: densitate. până la informaţii. evidenţiem astfel marile disparităţi mondiale (Nord .

spre interiorul atât de bogat în resurse naturale. dense. 1999.Marea tablă de şah. 4. valorificare a resurselor umane/naturale (cazul extinderii reţelei rutiere. şi o întâlnim evident în regiuni. litigiul rezolvat între România şi Ucraina. Brzezinski Z. SUA. Foucher M. . Platforma continentală a Mării Negre. în cele mai multe situaţii. 57 . Paris. Paris.Fronts et frontières. Reţeaua financiar-bancară mondială: semnificaţii geopolitice. enclavizarea arată tendinţe vădite de închidere a reţelei (indiferent de tipul acesteia). SIMION .Sociologia şi geopolitica frontierei. Studiu de caz: enclava Kaliningrad (istorie. Supremaţia americană şi imperativele sale.rolul acesteia în economia şi politica mondială. Reţeaua şi realitatea politică dintr-un stat/teritoriu politic se exprimă în fapt prin impactul reţelei asupra spaţiului. determină integrarea unor state/regiuni spre o mai bună dezvoltare. aeriene în Brazilia dinspre periferia atlantică.). 6. Reţeaua urbană majoră . 5. Bucureşti. Bucureşti. Semnificaţia „Cortinei de Fier” în perioada Războiului Rece pentru geopolitica mondială şi mai ales pentru Europa. .      Pentru aprofundare: * * * . 1995. Evident că în dezvoltarea unor reţele se evidenţiază axele strategice şi coridoarele (ex. 9. care va lega complex Marea Neagră de Marea Nordului). 2. sau rolul transsiberianului pentru valorificarea uriaşelor resurse din estul şi nordul siberian etc. Viitorul frontierelor în contextul globalizării sau al organizaţiilor internaţionale de tip Uniunea Europeană. Dreptul mării în Marea Chinei de Sud (între China şi celelalte state riverane).: coridorul 4 european. cu bune conexiuni între „axe” şi „noduri” (specifică statelor dezvoltate). Vers la fin de frontières. Problema enclavelor în Caucaz . 2007.TEODOR P. Reţeaua. În timp ce conectivitatea se referă la utilizarea unei reţele optime. implicaţii geopolitice). implicaţii. Editura „Floare Albastră”. Canada şi Norvegia. Probleme privind partajarea platourilor continentale în Oceanul Arctic (miza hidrocarburilor) între Rusia. Editura Fayard. Dungaciu D. din statele în curs de dezvoltare.caracterizează unele reţele regionale. Teme de reflecţie: 1. Bădescu I. feroviare.. conectivitatea şi enclavizarea exprimă în esenţă o situaţie politică. Editura Dunod. .Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică • Conectivitatea şi enclavizarea .L’état du monde 2008. 8. 3. 7. Editura Univers Enciclopedic.Transcaucazia: studii de caz. Paris. Frontierele externe ale Uniunii Europene („Cortina de Plastic”). 1992. În ansamblu.La Mondialisation. . 10. economie. 1991. Editura La Découverte. Defarges Ph.

1993. 2006. Bucureşti.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică        Hungtington S. 1998. 2005.Diplomaţia.Introducere în geopolitică. Bucureşti. Paris. Editura Antet. . Editura Universităţii de Apărare. Reflecţii geopolitice. 1990. 2003. 1998. Simion T. Editura Paradigme. Vigarié A. Chr. SIMION . 172-187. Simion T.Dictionnaire de Géopolitique. . Caen. p. Editura All. Editura Flammarion.Ciocnirea civilizaţiilor şi refacerea ordinii moderne.Transcaucazia. Editura Economică. . în „Provocări la adresa securităţii şi strategii la începutul secolului XXI”.Le Dessous des Cartes. Bucureşti. Paris. . Lacoste Y.TEODOR P.Géopolitique des oceans. Editura Arte.Regiunea Caucaz . Victor J. Bucureşti. Kissinger H. . . Atlas géopolitique. 58 . .

culturali. land. iată de ce rolul acestora este fundamental. Alături de capitale (cu rol de poli politici în mod evident). sau state cu capitale sezoniere: Bhutan (Thimbu – capitala de vară şi Punakha – capitala de iarnă). amintim Olanda (Amsterdam. CAPITALELE În mod concret. sau mai multe capitale (o descentralizare a principalelor puteri în mai multe oraşe) în unele state de pe glob. sau create în mod special pentru acest scop) şi capitala locală (de stat. în cazul statelor federale există o juxtapunere între capitala federală (de regulă situată nu în cel mai mare oraş. SIMION . 59 . când brusc s-a schimbat regimul politic (mai ales un regim autocratic. capitala este oraşul care concentrează centrele de decizie politică (parlamentul. culturale. spirituali şi simbolici. centrele decizionale) au rolul de a structura statul/teritoriul politic aferent. capitala simbolizează de fapt Statul şi se identifică cu acesta. Din aceşti poli politici se exercită puterea politică. controlul administrativ.). Dacă aceste capitale statelor centralizate/naţionale concentrează aceste funcţii. distribuţia reţelelor etc.TEODOR P.. Cu ajutorul reţelelor create se administrează statul/teritoriul. având dimensiuni complexe.. identificată cu statul respectiv. Rolul politic este tot mai accentuat în cadrul capitalelor statelor centralizate. sediul preşedinţiei/monarhiei sau alte instituţii administrative). • Monocentrism sau policentrism se referă la prezenţa unei singure capitale. datorită vechii imagini a capitalei. simbolice etc. Haga).1. În acelaşi timp capitala este sediul puterii publice a statului respectiv.a. spre deosebire de statele federale. Pretoria.). în măsura în care indicele de dezvoltare este tot mai ridicat. canton etc. dictatorial etc. Dintre statele cu policentrism. de unde se direcţionează reţelele respective. guvernul. Iată de ce. departament. Rolul capitalelor este în primul rând politic (unde se concentrează puterea centrală şi organismele de exercitare a puterii în teritoriul/statul de administrat). Bloemfontain) ş. III. alături de atributele economice (de multe ori esenţiale pentru statul/teritoriul respectiv).Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică CAPITOLUL III POLII POLITICI: CAPITALELE /ALTE CENTRE DECIZIONALE Polii politici (capitalele. Africa de Sud (Le Cap. s-a ales soluţia schimbării capitalei. ca în majoritatea statelor lumii. 1. trebuie să menţionăm importanţa polilor economici.

Germania de Vest după 1949 şi-a fixat temporar capitala la Bonn (până după reunificarea cu Germania răsăriteană).a. Boesler. Elveţia (Berna). Budapesta. în favoarea oraşului Kaunas. din 137 de capitale analizate. Thailanda ş.U. Brazilia (Brasilia) ş. • Poziţia centrală (sau relativ centrală) a capitalei este benefică şi o întâlnim în numeroase situaţii: Madrid.a.. Crearea „ex-nihilo” a capitalelor. Paris. „Le District Federal du Mexic” ş. 3. sau capitalele statelor Birmania. Moscova a devenit capitală din 1917. Canada. Astana etc. Moscova. Lituania . 1993). China.a. • Poziţia (situarea) capitalelor în spaţiul statului respectiv este importantă pentru buna administrare şi gestionare a teritoriului. Mărimea şi poziţia geografică a capitalelor • Mărimea capitalelor este în general o caracteristică a majorităţii statelor lumii. Dublin. Africa de Sud etc. Astfel. RFG înainte de reunificare (Bonn).. Brazilia. SIMION . Washington etc. prin deplasarea acestora dinspre periferie spre zona centrală. Desigur că această dezvoltare capătă uneori aspecte dramatice de „hipertrofie urbană”. de regulă. Brasilia. S. Capitalele federale dispun adesea de un teritoriu administrativ specific: „District of Columbia” (Washington). Tokyo.a. astfel. la fel Tokyo (înlocuind Kyoto).a renunţat la Vilnius (ocupată de polonezi). Stepanakert („capitala” enclavei NagornoKarabah/Karabahul de Munte) sau dureroasa „capitală” Tiraspol pentru pseudoproclamata Transnistrie). influenţa capitalelor se blochează în cazul unor state în care se manifestă tendinţe de balcanizare”/„libanizare” şi unde au apărut „pseudostate”. 60 .) • Statele federale dispun de capitale mici. Dar sunt şi unele state. Uneori.TEODOR P. Banjul. De pildă. Londra. Dar alte capitale au o poziţie periferică/excentrică (faţă de centrul geografic al statului respectiv). Bucureşti. Franţa în 1940 când guvernul şi administraţia s-a retras din Paris la Bordeaux şi apoi la Vichy. Paris.în 1918 . Australia (Canberra). În aceste cazuri au apărut capitale „insurecţionale”: Berbera („capitala” teritoriului Somaliland). unele importante care au capitala nu cel mai mare oraş naţional (Australia. În alte situaţii benefice. „Le Distrito Federal” (Brasilia). Sunt la fel de numeroase exemple şi în această ipostază: Washington.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică • Capitalele provizorii au apărut în unele state în situaţii de criză. Turcia. această poziţie geografică prezentând unele inconveniente. • Influenţa capitalelor. Varşovia. potrivit unor calcule (K. marile capitale devin „capitale mondiale” şi exercită o influenţă internaţională excepţională (Londra.A. Canada (Otawa). Canberra. În acest context menţionăm capitala SUA (Washington). Abuja. se resimte pe întregul teritoriu aferent statului respectiv. Copenhaga. 2. a început încă din primele decenii ale secolului XX. Dakar.). India. 117 reprezintă oraşul cel mai important din punct de vedere demografic şi economic (în acest caz se înscrie şi capitala României – Bucureşti). constituirea reţelelor etc. Bişkek ş.

poli culturali/religioşi etc. băncilor. India (New Delhi – oraş creat „ex-nihilo”). a facilitat apariţia unor „capitale europene”: Bruxelles.TEODOR P. în statele dezvoltate. 61 . Pakistan (Rawalpindi şi apoi Islamabad). Cote d’Ivoire (Yamoussoukro).Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică Transferuri mai recente s-au produs în Turcia (Ankara). Zurich. datorită întrepătrunderii dintre aceste componente majore. 1. Tanzania (de la Dar-es-Salam la Dodona – în 1973). SIMION . Brazilia (Brasilia – oraş special creat). Se pune problema dacă raporturile dintre capitale şi metropolele economice se rezumă la complementaritate sau concurenţă. Caracteristicile „capitalelor” economice constau în faptul că în aceste „metropole economice” se află sediile sociale ale firmelor.). Italia (Roma faţă de Milano). Oraşe sedii de instituţii majore s-au conturat mai ales după cel de-al Doilea Război Mondial. Germania (Berlin în 1999) sau Kazahstan (Astana în 1991).a. Strassbourg. Sunt situaţii când „metropolele economice” concentrează în fapt reţelele naţionale/internaţionale şi chiar revendică un rol politic mai important. (fiecare dintre aceste oraşe găzduind instituţii şi sedii comunitare).a. constituirea de noi reţele şi nu în ultimul rând de raţiuni geostrategice. bursa (cazul metropolelor financiare: Frankfurt. Milano ş. numite adesea „metropole economice”. deoarece capitalele sunt în acelaşi timp şi metropole economice. Frankfurt pe Maine ş. s-au conturat şi alţi poli politici activi: „capitalele economice”.2. Desigur că această dihotomie: sinergie sau concurenţă. revitalizarea unor teritorii şi valorificarea resurselor aferente. Alte transferuri s-au produs în Honduras (de la Belize la Belmopan).a. Nigeria (Abuja după 1990). acest fenomen nu se regăseşte în statele în curs de dezvoltare. constituie o realitate evidentă în anumite state. 2. rolului oligarhiei „politico-economice” şi a societăţilor multinaţionale. oraşe-sedii pentru mari organizaţii internaţionale. II. ALTE CENTRE DECIZIONALE Alături de capitale. Luxembourg. Acest fenomen de localizare a capitalelor tradiţionale a fost generat de raţiuni economice. Maroc (Rabat faţă de Casablanca) sau Brazilia (Brasilia faţă de Sao Paulo) ş. se produce în state dezvoltate. De pildă dezvoltarea şi extinderea Uniunii Europene. este un fenomen de concurenţă între acestea în SUA (disputa dintre Washington şi New York). Elveţia (Berna faţă de Zurich şi Geneva). Desigur că distincţia dintre politic şi economic este dificil de realizat. Uneori se întâmplă cazuri de „dedublare” între capitală şi „metropola economică”. „Capitalele” economice.

Paris. SIMION . continental.Oraşele sfinte pentru şiiţi: Kerbala. a determinat şi amplasarea de sedii ale acestei organizaţii mondiale în New York. loc de pelerinaj sau de revelaţie). Aceşti poli au o mare valoare simbolică şi afectivă pentru diverse comunităţi. Geneva. Ayodhyâ.U. de asemenea pentru islam alte locuri de pelerinaj sunt Medina. Qom şi Meched (Iran).Amristar (Pendjab-India) – centrul spiritual al sikhşilor. Istanbul ş. .Cairo . Najjaf. Jerusalim şi Chinguetti (Mauritania). şi Sfântul Sacrificiu) şi islamism (Esplanada Moscheilor).TEODOR P. 62 . Allahabad ş. Puri. Oxford. Mathurâ.sediu pentru trei mari religii: iudaism (templul lui David). oraşe sedii ale cinematografiei (Los Angeles – Hollywood.Moscova. .sediul Universităţii Al Ahzar. Cairo. Roma – Cinecita). Coimbra).Jerusalim . Haga. Kazimayn şi Samara. creştinism (Golgota. menţionăm oraşele universitare.centrul spiritual al calvinismului.sediul Patriarhiei Rusiei (principala patriarhie a lumii ortodoxe. a „treia Romă”). Principalii poli religioşi de pe glob sunt: .locul suprem pentru musulmanii sunniţi.). oraşe sedii media (oraşele regionale din Franţa: Rennes. 1. Melbourne. Fiecare religie are un sediu principal (sediul Bisericii. Se pot distinge poli de ordin religios şi etnic/naţional. din Irak. Polii culturali sau „capitalele culturale” se suprapun uneori capitalelor propriu zise (Londra. Nancy). 3.a. III. Moscova etc.a. Berna. Paris.Geneva .N. . Upsala. destul de numeroase (Cambridge.Mecca (oraşul sfânt de pelerinaj pentru musulmani). .statul Vatican. Locurile de pelerinaj şi locurile sfinte au o importanţă simbolică remarcabilă.a. reşedinţa şefului ei.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică O. Oraşele sfinte pentru hinduşi: Benares. Din categoria polilor culturali. aici se află „Templul de Aur”.3. centrul lumii catolice. POLI SPIRITUALI ŞI SIMBOLICI Polii spirituali şi simbolici sunt reprezentaţi fie prin oraşe dar şi locuri care semnifică mult pentru identitatea colectivă. Tokyo. Viena ş.) sau „metropolelor economice” (New York. naţional/regional. Montreal. sedii ale unor festivaluri/concursuri etc. dar şi Ujjain. . Washington. În acest context Biserica/religia respectivă. se bazează pe o reţea de la nivel mondial. Hardvâr (pe Gange). . . Roma. Polii religioşi.Roma .

menţionăm: revoluţia culturală din China. Editura Belin/Reclus. Rey V. . 5.Portugalia ş. simbol al independenţei faţă de metropole.element de coeziune naţională şi simbol. pentru poporul sârb. Capitalele pelerinajului islamic: Mecca. cu mare încărcătură simbolică pentru formarea şi afirmarea statelor respective. 7. Brunet R. Casa Albă etc. popor.Polonia. Capitalele create în mod special . Polii naţionali sunt locuri/teritorii.Kosovo. Ierusalim. Turnul Londrei. 1996 (din colecţia „Géographie Universelle”). 1994. 6. SIMION . Chinguetti . a spiritualităţii şi simbolisticii unui grup (comunităţi). Asie Centrale. Schimbări de nume.. Africa) impuse de metropole şi translaţia acestora spre interior. Bucureşti. 3. dar şi un atac asupra mentalului colectiv.Cambodgia. Medina.În Europa: Lourdes.Europes Orientales. Dintre aceste manifestări.semnificaţii geopolitice. Reflectaţi la capitalele Ţării Româneşti şi ale Moldovei (până la Unirea din 1859). Czestochowa .a. Kerbala. Muntele Ararat din Armenia ş.: ONU). Kremlin. Russie. . Fatima . Uneori aceste simboluri au fost distruse intenţionat. Simbolurile naţionale şi influenţa acestora. Capitalele politice . Meched. sau uneori clădiri/monumente/aşezări cu mare încărcătură simbolică: Turnul Eiffel Franţa. Asemenea acţiuni au avut drept scop distrugerea legăturilor adesea milenare. Paris. între o comunitate şi teritoriul pe care-l ocupă. Qom. „sistematizarea teritoriului” din timpul lui Ceauşescu. 2. 10. Analizaţi capitala spiritual-politică Ierusalim. Capitalele financiar-bancare .Câmpia Mierlei/Kosovo şi Serbia.a. Teme de reflecţie: 1.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică . Sunt asemenea exemple: Câmpia Mierlei . 4.TEODOR P. 2.sedii ale organizaţiilor internaţionale (ex. Editura Meridiane.Gramatica civilizaţiilor.   Pentru aprofundare: Braudel F. pentru a se afecta simbolica naţională („vandalism revoluţionar”). Samara.bursiere mondiale şi influenţa majoră asupra economiei mondiale sau regionale. . Problema capitalelor litorale (America. studiu de caz . 63 .a. 8.Pentru budişti: Angkor Vat .Japonia. Alte locuri de pelerinaj originale mai sunt Fuji Yama . Sfântul Jacqu de Compostela Spania. 9. distrugerea templelor budiste în 2001 de talibani în Afganistan (templul de la Bamiyan) ş. Capitalele universitare şi implicaţiile asupra progresului omenirii. – pentru catolici.

. Paris. 1993. . Editura Economică.H. .Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică         Carroué L. 2004.Géographie de la mondialisation. Editura Flammarion. Claval P. Editura All. Editura Fayard. Editura Armand Colin. Hungtington S. 1996. 1991. Foucher M. Paris.Ciocnirea civilizaţiilor şi refacerea ordinii mondiale. 64 .Geopolitică şi geostrategie. Lacoste Y. . 1991. Bucureşti.Diplomaţia (trad.Dictionnaire de Géopolitique. 1998.Geopolitics and geoculture. . Simion T.Introducere în geopolitică. Paris. Editura Antet. Cambridge. . Bucureşti. SIMION . Bucureşti. . Wallerstein J. 2001. Kissinger H. Editura Corint. .Fronts et frontières. Bucureşti.TEODOR P. 2003. în limba română).

Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică PARTEA a II-a Geopolitică Capitolul IV. Actorii geopolitici: clasici (statali) şi moderni (non-statali) Capitolul V.TEODOR P. Puterea în geopolitică Capitolul VI. alianţe şi conflicte. SIMION . Harta poltiică a lumii în secolul XX şi începutul secolului XXI 65 . Mize geopolitice: spaţiul.

.

intră în competiţie cu alţi actori geopolitici. În reprezentarea teritorială s-au format adevărate arhetipuri. Cea mai simplă reprezentare se focalizează pe teritoriu. şi în geopolitica anglo-saxonă la Routledge (1998).Actorii geopolitici” sunt indivizi sau structuri care . Reprezentarea poate fi formulată asupra frontierelor teritoriului. Defarges. De regulă. politică.. pentru a domina şi controla acel teritoriu. castă. Alteori reprezentarea se opreşte asupra capitalei prezente sau propuse pentru proiectul geopolitic (cazul revoluţionarilor unguri din 1848. la Y. Un actor geopolitic revendică un stat centralizat. Importante contribuţii privind reprezentarea teritorială se regăsesc în Franţa. un teritoriu vizat. clan. Lacoste (1994). În sens strict geopolitic. exprimă şi traduc în acte intenţiile” (M. naţiune.civila”).. dar în ultimul timp se afirmă noi actori geopolitici (proveniţi din societatea . trib. care au propus mutarea capitalei de atunci de la Presburg .. dimpotrivă. 1988). a unui stat/teritoriu politic. un stat regionalist (în care regiunile să aibă o mare autonomie)..divine”. Toţi actorii geopolitici sunt animaţi de reprezentarea teritorială.controlează” statul/teritoriul politic.actori geopolitici noi” sunt . grupările armate (. element explicativ important.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică CAPITOLUL IV ACTORII GEOPOLITICI: CLASICI (STATALI) ŞI MODERNI (NON-STATALI) . aceasta putând fi pusă în legătură cu revendicarea unui teritoriu . care uneori pot fi văzute ca o revanşă sau proiect geopolitic. considerate cândva frontiere . referindu-se la reprezentarea culturală. în strânsă legătură cu puterea sau contestarea ei). socială etc. privilegiat.popoarele” care grupează populaţii în diverse forme de organizare: etnie. marile întreprinderi (multinaţionalele) şi media (formatorii de opinie. central etc.. Reprezentarea teritoriului poate avea o strânsă legătură cu modul de organizare al teritoriului (sau cu statutul acestuia).. care elaborează tehnici/politici de reprezentare a unui teritoriu. În puţine cazuri un singur actor geopolitic domină situaţia. Actorii geopolitici clasici sunt: statul. diaspora. orice structură/entitate. prin comportamentul lor. armata şi biserica. de cele mai multe ori. reprezentarea teritorială precede acţiunea şi explică acea acţiune. o altă serie de . iar altul.. mai mulţi actori . SIMION . al XIX-lea). fluvii etc. rasă. Noii actori geopolitici formează un ansamblu eterogen constituit din partidele politice (constituite încă din sec. minorităţi.naţional”.). 67 . În sfârşit.TEODOR P.elaborează.. Adesea se invocă frontierele naturale (munţi. imigraţii.gherilele”)..lângă Bratislava la Budapesta).

Palestina.lumea liberă”. frontaliere. .se poate obţine o adevărată adeziune/entuziasm la populaţia respectivă.. conturarea frontierelor sau elementele considerate . în funcţie de obiectivele urmărite de actorii geopolitici.de regulă . dar şi. Aşa se face că 68 .. după expresia geopoliticianului indian S. dimpotrivă. capitala etc. „fundamentalismul islamic”. Reprezentarea teritoriului se face în primul rând prin intermediul ... Cea mai simplă reprezentare cartografică se referă la . cu generalizări devenite stereotipuri: . cu minorităţi etc. agresivă. a hărţii. „tranziţiile” etc..cel mai cunoscut arhetip de pe glob). . numele de Kurdistan în Turcia ... Krishna 1997). Folosind acest eficace instrument . . care constituie cel mai adesea o viziune.. care să răspundă noilor realităţi contextuale..creştinismul”. independenţa semnifică teritoriul revendicat. cum spun specialiştii.harta . stabilitatea frontierelor.. poartă adesea nume ce exprimă tendinţe diverse în funcţie de actorul geopolitic interesat..lumea a treia”. o realitate geopolitică sau un proiect. ca act geopolitic fundamental care exprima profunde schimbări istorice.comunismul”. inspirată. exprimă o .: India.viziuni asupra lumii” (Weltanschauung). .stres teritorial” (St.istorie”. culorile profunde utilizate de cartografii maghiari pentru minoritatea maghiară din România sau din statele limitrofe). harta urmăreşte să se impună prin elementele sale de bază: proiecţia aleasă..reprezentărilor cartografice”. Reprezentările pot fi. O hartă sugestivă. Teritoriile în litigiu. Astfel se poate ajunge până la schimbarea numelui unor state.epoca războiului rece”. adesea depăşind semnificaţia textului scris. Modificările geopolitice au impus în mod necesar adoptarea de nume noi. 2003). Numele unui teritoriu . „neoliberalismul”. O altă modalitate de reprezentare a unui teritoriu politic îl constituie numele acestuia. SIMION .Indiei Britanice” din 1947. de fapt . Reprezentarea cartografică/harta a devenit în unele state un instrument de luptă/propagandă politică pentru anumite partide (ex. Rosière. o năzuinţă.o anxietate cartografică înscrisă în codul său genetic”.propagandiştii cartografici”.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică Pentru populaţia dominantă.. Sunt uneori cazuri de nume prohibite (de pildă.. utilizând „roşul aprins” pentru populaţia maghiară. culorile folosite. Sugestive sunt în acest sens numele Israel . cu o valoare simbolică. prin inducerea subliminala a mesajului dorit de anumiţi lideri (de pildă. utilizate după cel de-al Doilea Război Mondial. independenţa este o reprezentare fundamentală. formată după partajarea ..nu este neutru.silueta” teritoriului.TEODOR P. un .esenţiale” de către . unde se manifestă . influenţează enorm masele de oameni. fiecare actor geopolitic având propria viziune asupra lumii. agrementată de un citat/lozincă.

Noile Hebride .metodă” (C. Desigur.).1. Structura este generată de ansamblul instituţiilor specializate (administraţie. Hlihor. Guvernarea este adesea confundată cu statul. Weber ca un . Printre altele. Este adevărat că în acest caz unele categorii de populaţie (minorităţile) sunt excluse de la funcţionarea statului..1. punct de vedere sau actor geopolitic deoarece în fapt geopolitica este o . Rhodezia . posedă o triplă accepţiune: structură. Ceylon . legislativă şi judiciară.Vanuatu (1980). Statul a fost definit de M. Uneori noţiunea de autoritate se poate confunda cu suveranitatea.Zimbabwe (în 1980 revenind la vechiul nume precolonial).Iran (începutul sec.de facto” asupra unui teritoriu. Adesea aceşti actori geopolitici au fost intens interconectaţi. autoritate şi teritoriu. într-un stat democratic exista o separare a puterilor: executivă. mai ales la finele secolului XIX şi prima parte a celui următor. Astfel se constată prezenţa unei axe de partajare între statele democratice şi cele autoritare/nedemocratice..a.de jure” şi .practică” şi nici mai mult decât o . în reprezentarea unui teritoriu trebuie să abordăm nuanţat orice problema.1. IV. încă de la Montesquieu (Spiritul legilor . accesul la putere este permis unei etnii. Volta Superioară a devenit Burkina Fasso (.. Birmania . SIMION . 2005). buget etc..TEODOR P. ACTORII GEOPOLITICI CLASICI (STATALI) Actorii geopolitici clasici (statali) sunt statul (care adesea se confundă cu guvernul/guvernarea). Grupul de dominaţie într-un stat democratic trebuie să se identifice cu totalitatea cetăţenilor.Mali (1960). Statul şi guvernarea Statul (din latinescul .grup de dominaţie politică cu caracter instituţional”.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică unele colonii şi-au schimbat numele după obţinerea independenţei. deşi teoretic. unui partid sau altul. unirea vechilor state Zanzibar cu Tanganika Tanzania (1964) ş.. XX).. Persia .1748).Sri Lanka (1972). armata şi biserica. IV. personal. 69 . care exercită o autoritate legitimă . Sudanul francez . acţionând ca un tot unitar/omogen (mai ales în cazul statelor nedemocratice). ca mod direct de recăpătare a noii identităţi naţionale (cu rădăcini în propria sa istorie)..status”).Benin (1975).Myanmar (1990). în alte situaţii. Dahomey .Ţara oamenilor integri” în 1984). Conceptul de stat-naţiune a jucat un rol deosebit în formarea ţărilor lumii. o prelungire a acestuia în exercitarea puterii.

din America Latină.non-ingerinţa în afacerile interne”. media etc.asigura” 70 . în urma alegerilor. Dar nu există o suveranitate absolută (aceasta este o ficţiune). Suveranitatea se exprimă astfel într-un spaţiu al puterii.. deţine puterea neîntrerupt din 1977 până în prezent). ignoră acest concept juridic (ca de exemplu problemele de protecţie a mediului. care nu cunosc semnificaţia frontierelor într-o lume globalizată. între 1947/1949-1989). alauiţii în Siria. SIMION . de altfel.. La acest actor geopolitic (partidele politice) se adaugă importanţa . cum este cazul organizaţiilor internaţionale (NATO). firesc. clan) şi a bisericii. ca de exemplu în Djibouti (unde grupul Issas.. ori un alt exemplu.delegare” a responsabilităţii. anumite etnii au confiscat puterea.a.) acaparează şi confiscă puterea (uneori pentru un timp îndelungat)..elită” politică cu rol important în exercitarea puterii. statele din G-8 sau cele5 state membre permanente ale Consiliului de Securitate al ONU). Cu toate acestea. În Africa. cum ar fi sunniţii . prin partidele politice se formează o . între graniţele internaţionale recunoscute.d. de a asigura suveranitatea unui stat de către altul (URSS.guvernarea reprezintă populaţia statului. care în 1917-1991 . aparţinând ansamblului populaţiei somaleze.. datorită influenţei altor actori geopolitici statali şi non-statali: biserica.mereu la putere în statele arabe în detrimentul şiiţilor. aşa cum este.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică Chiar dacă . suprastatale. În acest sens. dar. evoluţia fenomenelor geopolitice actuale denotă limita abordării clasice a suveranităţii. diverse grupuri (dinastii. wahhabiţii în Arabia Saudită ş. în numeroase state. în realitatea geopolitică actuală. ca alte structuri distincte. ori a unei forţe în treburile sale interne. În anumite state.. În dreptul internaţional. suveranitatea se traduce prin . dar au şi condus statele respective.marjă” de manevră mai mare decât a altora (de pildă. Acest principiu asigură ca un corolar non-intervenţia a niciunui stat. sau în celelalte foste state comuniste. Alteori. Desigur că la polul opus se află . care nu dispun de toate prerogativele suveranităţii.creolii” sunt cei care au fondat. caste. putem discuta despre o . marile companii transnaţionale.. unele state au o . în fapt. Orice stat independent îşi exercită suveranitatea asupra teritoriului său (principiu juridic de drept internaţional înscris la articolul 2 din Charta Naţiunilor). unde .TEODOR P. atât de presante). Existenţa acestui principiu este pomenită încă de la Pacea de la Westfalia (1648) şi a contribuit la menţinerea păcii şi stabilităţii internaţionale (atât cât a fost posibil).. triburi etc. când puterea a fost exercitată zeci de ani de partidele comuniste. sau cazul şi mai cunoscut al monopartidismului practicat în fostul bloc comunist (URSS. În alte situaţii. fenomene globale.cvasi-statele” (cele mai multe nerecunoscute internaţional). între anii 1917-1991. suveranitatea proprie este completată cu rolul organizaţiei de a interveni în cazul agresiunii externe asupra unui stat membru (prevederi clare aflate în statutul de funcţionare al organizaţiei). în anumite situaţii.poporului” (etnie.teoretic .m.

dezvoltare economică modestă ş. Mali. În războiul civil din Spania (1936).d.hutu”). Prin crearea unor organizaţii regionale (ex. armata este actorul central cel mai important/puternic... politic sau social). datorită existenţei unor state cu o . Sunt asemenea exemple: armata . SUA. Marea Britanie etc. a determinat peste 500. prin organizarea.a. a Italiei.spaţiul” puterii în statele foste colonii.fantomă”.. de regulă foste colonii sau aflate în situaţii dificile din punct de vedere economic. tradiţie ş. poate deveni foarte importantă în . până la statele . politia protestantă din Ulster (RUC). având tendinţa de a deveni un actor politic relativ autonom.coeziune naţională” mediocră. prejudiciind democraţia pentru mulţi ani. armata are drept prerogative esenţiale apărarea teritoriului/frontierelor şi eventual menţinerea ordinii în cazul unor grave tulburări interne. în defavoarea populaţiei .) se influenţează într-o anumită măsură şi suveranitatea şi . care favorizează populaţia confesională pe care o reprezintă în detrimentul celei catolice. În alte situaţii.geografie a puterii” ar împărţi ţările lumii în state stabile (mari puteri). încheindu-se în 1939. jandarmeria şi alte structuri militare. .statele anglofone”.. iar guvernarea devenind ultraconservatoare.000 de victime. promovând anumite interese. nr. uneori intervenind în disputele politice interne. cler şi monarhişti. în mod teoretic. în timp ce în statele nedemocratice.tutsie” din Burundi (care promovează interesele acestei etnii. Africa. prost controlată de puterea civilă. armata are un rol autonom. a URSS etc... scăpând de sub controlul instituţiilor statului. iar în unele cazuri şi pentru unele state. concurând instituţiile civile. armata.1. armata este în slujba Statului (şeful acestuia fiind şi cel al armatei). logistica sau influenţa sa în societate.).arhitectura puterii”. Asemenea rol central se înregistrează în statele africane (Burkina Fasso..satelitare” sau „eşuate” („Foreign Policy”.. În unele state în curs de dezvoltare. În numeroase state din America Latină (până în 1980). generalul Franco s-a autoproclamat . Asia etc.).. SIMION . prin impunerea unui regim autoritar/centralizat. Conflictul intern s-a internaţionalizat (participarea Germaniei naziste..violenţa legitimă” (recunoscută de Stat şi de dreptul internaţional). 11/2009). În unele situaţii. O . IV.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică suveranitatea celor 15 state componente. dictaturi militare etc. . schimbând chiar şi puterea (lovituri de stat. exercită .Caudillo” (şeful guvernului naţionalist). nu este un actor geopolitic statal independent. strategie. armata a avut sau mai are un rol major. Aşadar.. Armata Armata.) menţin suveranitatea unor ţări.. .2. spaţiul puterii în majoritatea cazurilor se exercită între frontierele internaţionale.a. unele puteri (Franţa. Teoretic.m. împreună cu politia.. economie.: .francofone”. 71 . În statele democratice. sprijinit de Falanga fascistă. din motive diverse: ideologie. state instabile (influenţate de diverse forţe).hispanofone” etc..TEODOR P.

după cel de-al Doilea Război Mondial.1. etnice şi sociale profunde). însă poate fi şi un factor contestat. După 1999 se observă un . rolul .juntelor” a fost excepţional. prin lovituri de stat. tinde să favorizeze ..TEODOR P. mai ales în anii ’90 ai secolului trecut. unde cel mai frecvent şeful statului provine din elita militară. 1975. a condus aceasta importantă ţară africană..).). între anii 1960-1999.. cu probleme frontaliere grave etc. ajutând noii-veniţi să se integreze în noua patrie: bisericile neoprotestante din SUA şi imigraţia central şi est-europeană). rezistând până în anul 1997. IV. De multe ori. Organizarea Bisericii se face de regulă pe baza unei ierarhii bine structurate în timp: un şef al Bisericii.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică Nigeria). fragilitatea societăţii civile şi a instituţiilor statului. Fiecare .naţională” în conservarea Statului (Algeria. SIMION . eterogene din punct de vedere etnic. a funcţionat o alternanţă între dictatură şi democraţie). Biserica intră uneori în interacţiune cu structurile temporale (Stat.. politologii consideră că rolul armatei. Cazul sugestiv al Indoneziei. 1976.). Dar dincolo de această reprezentare conservatoare.) sau de tendinţele spre secesiune ale unor provincii (Biafra.Biserica” reuneşte în general oameni din toate structurile/originile sociale. asiatice (Indonezia. încurajează discret imigraţia pentru membrii săi fideli. Desigur că sunt şi cazuri când armata a creat cadrul necesar trecerii de la dictatura militară la democraţie (cazul Argentinei. Pentru unii specialişti.. ea poate fi o structură stabilă (confortabilă pentru Stat). etc. Pakistan. În geografia politică este cunoscut exemplul Nigeriei (cu clivaje economice.. Indonezia. 1967-1970). Pakistan. China etc.în 1957 Sukarno instaurează dictatura. etc. Weber etc. Dar intervenţia şi rolul deosebit al armatei demonstrează un deficit de democraţie. În spaţiul latino-american. folosirea .recul” al armatei în conducerea şi guvernarea acestei mari ţări sud-est asiatice şi trecerea sa la democraţie. însă succesiunea şefilor de stat a fost generată de numeroasele lovituri de stat (1966..000 de militari sunt guvernatori locali). . devenind un actor geopolitic semnificativ.manu militari” are o conotaţie . 72 . Acest tip de instituţie este aşadar o structură socio-culturală distinctă. care şi-a obţinut independenţa în 1949 . partide politice etc. 1984. Birmania.Biserică” este legată de o religie (o concepţie metafizică cu o filozofie proprie). Consiliu.status-quo-ul social şi politic” (M. unde armata. Cler şi Adepţi/Fideli. Sunt situaţii când Biserica intră în concurenţă mai mult sau mai puţin vizibilă cu Statul (de pildă. un actor geopolitic important.).3. În unele state de mare întindere. destabilizator (unele religii care depăşesc structurile suprastatale/transnaţionale). în care. Biserica Biserica este o structură socială şi politică fundamentală. veche şi influentă. alţi lideri militari preiau puterea de la predecesorii lor (cazul Nigeriei). Vietnam. iar rolul armatei fiind important în Parlament (are 38 de locuri rezervate în Colegiul electoral) şi în administraţia statului (10..

Regimurile confesionale proclamă religia de stat ca religie oficială.) . Chile. cu rol social. De asemenea. România. Portugalia. Sectele (în latină . Biserica şi Statul erau confundate în Evul Mediu.) .a. Grecia. 73 .17 state catolice (Vatican . parţial SUA) .). funcţionarea sectelor este variabilă. Sectele budiste sunt foarte bine ierarhizate între conducători şi Cler.Islamul fiind religia de bază (Algeria. Sunt cazuri când între vârfurile Bisericii şi sectele aferente există disensiuni grave. pastori. unele secte nefiind recunoscute de stat sau chiar interzise. Bolivia. Membrii sectei adesea sunt caracterizaţi drept dogmatici/sectanţi. Alte Biserici prezintă anumite particularităţi: islamul este condus de mai multe autorităţi. parţial Elveţia etc. Argentina. de puterile executivă. Bahrain. legislativă şi judecătorească. Geopolitica diferenţiază diferite state clericale după cum urmează: • State clericale creştine: . Castele hinduiste sunt organizate într-o dihotomie clară.. o sectă cuprinde un Cler şi adepţi care au o practică în cadrul unei mari religii. Norvegia. Maroc. Emiratele Arabe Unite.. Finlanda.autocefale”. iar religia oficială este protejată şi garantată în a se manifesta pe teritoriul respectiv. sunt aceia care respectă regulile Bisericii şi Clerul respectiv. Ucraina.). Clerul este format de ansamblul ecleziastic (clerul regulat. element de coagulare a sentimentelor naţionale. constituind un factor geopolitic mai mult decât pregnant. multe state naţionale s-au focalizat pe biserica naţională. Belgia. Serbia. Apartenenţa Bisericii la o anumită religie determină o structurare a acesteia în funcţie de practica religioasă. Venezuela ş. ulemas etc. • State clericale musulmane . personalităţi de referinţă (marele imam al Universităţii religioase Al-Azhar din Cairo.state calviniste (Scoţia. Italia. Qatar. Religia de stat se află în acest caz în strânsă relaţie cu puterea publică.TEODOR P.siecte” = doctrină) desemnează un grup uman care practică o doctrină şi au o viziune comună în cadrul unei religii. Spania. Egipt. cultural şi politic semnificativ. Bulgaria etc. La unele religii. Oman. între Cler şi restul populaţiei. există diferenţieri clare între biserica recunoscută oficial şi celelalte culte religioase. iar ecourile acestea încă mai răzbat.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică Unele biserici dispun de un şef unic. fondată în 973). Biserica Catolică este condusă de Papă (cu sediul la Vatican). altele de un Consiliu/Directorat. riturile şi obiceiurile specifice.state ortodoxe (Rusia. Libia. Biserica Ortodoxă este organizată prin biserici naţionale . Clerul constituie o castă deosebit de importantă (hinduism).stat papal. SIMION . religia de stat fiind protejată de Constituţie. Desigur.a. Acest lucru este sesizabil în teocraţie (monarhia şi dreptul divin) sau în regimurile confesionale/clericale.state anglicane (Marea Britanie. În fapt. deşi rolul Patriarhilor de la Istanbul (Constantinopole) şi Moscova este destul de influent. Suedia ş. preoţi. Islanda. Clerul are de regulă un rol mobilizator evident. Fidelii (adepţii/practicanţii).): . Uneori termenul poate căpăta o nuanţă peiorativă. Columbia. Iordania.state luterane (Danemarca.

a determinat Sfântul Scaun să nu recunoască acest stat. Franţa. iar până la 1760 deja creaseră un stat teocratic. din Pacific. pana la proiecte geopolitice incredibile (de pilda statul Paraguay este o creaţie teritorială a călugărilor/adepţilor iezuiţi din sec. Uneori s-a exercitat o veritabilă concurenţă între religii... Coreea de Nord. Statul Liban este multiconfesional (musulman.hagiogeografii”).Charia” . Acestea devin locuri sacre. Cuba şi chiar Vietnam). fie în cele multiconfesionale. Este interesant 74 . Tunisia. Intoleranţa faţă de practicarea religiilor determină uneori reacţii pe măsură (autorităţile din China. ca în cazul convertirii la creştinism în secolul al XIX-lea a unor teritorii/insule. creştin. Impunerea religiei creştine în colonii a avut un puternic impact asupra acestora. Yemen). fie în statele cu religie oficială.). simboluri socio-culturale. Difuzarea eficientă a marilor religii a fost cu putinţă tocmai datorită întrepătrunderii dintre Stat şi Biserica. colonizarea lumii etc.vezi cazul oraşului Ierusalim). Thailanda sunt state budiste. Australia.geografii religioase” (. prin parcurgerea textelor vechi religioase care descriu teritorii/spaţii cu mare încărcătură simbolică. intoleranţă şi chiar violenţă. druz). regiuni din Asia). India. XVII-XVIII.. Biserica joacă un rol geopolitic indiscutabil: în deplină armonie/consens cu Statul sau în opoziţie/dezacord. Cehia. religiile catolică şi protestantă s-au răspândit pe mari areale geografice (America.. circa 200 de state de pe glob proclamă constituţional această realitate (Austria. Un fenomen interesant din punct de vedere geopolitic îl constituie laicitatea (. Siria. de fapt.sfera religioasă fiind considerată strict privată”). State considerate islamice (legea Coranului . Bhutan.Alte state clericale: Israel (evreu). în cadrul Bisericii Catolice). Desigur că sunt situaţii de represiuni religioase. împărţirea lumii coloniale între spanioli şi portughezi. Birmania. Kalmucia (entitate din Rusia). netolerând religia catolică practicată de 4 milioane de chinezi. între misionarii catolici (francezi) şi cei protestanţi (anglo-saxoni). Este cazul a numeroase teritorii din Orientul Mijlociu şi Apropiat. dar în schimb să recunoască Taiwan-ul). Turcia sau statele comuniste contemporane: China. izolat de restul lumii). Irak. după cum urmează.tine locul Constituţiei: Afghanistan. Pakistan şi Sudan) . Nepal (hinduist). În unele situaţii. Arabia Saudită. străbătute de întemeietorii unor mari religii monoteiste: Iisus Christos şi Mahomed (unele teritorii fiind identice . primii misionari ajungeau pe la 1610. iar tradiţiile acestor dispute sunt istorice (Cruciadele. Iran. mize geopolitice excepţionale.TEODOR P. prin Tratatul de la Tordesillas. Portugalia. Biserica naţională a promovat în cadrul Statului proiecte geopolitice importante (Biserica Ortodoxa Sârbă şi recuperarea provinciei Kosovo în 1912. Crearea unei veritabile . În prezent.. Mexic. prin colonizarea lumii. SIMION . constituind în acelaşi timp un element de globalizare.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică Somalia. cea mai mare parte din Africa.

75 .frontierele religioase” au devenit şi unele . IV.actori geopolitici non-statali”: partidele politice. Procesul de democratizare a lumii a început în Europa şi SUA.. principalele ţări democratice în perioada interbelică erau cele scandinave. Majoritatea ţărilor europene fiind state nedemocratice. s-au afirmat mai ales în secolul XX noii . IV.). iar în prezent fostele state ale ex-URSS fac eforturi pentru generalizarea acestui proces (Belarus..intraimperiale” (a se vedea Africa. Astfel. în Europa. Democratizarea Europei Centrale şi de Est se produce după implozia comunismului.implică un regim democratic. Germania a fost democratică doar în intervalul anilor 1919-1933 (după accederea lui Hitler la putere devenind un stat nazist). Elveţia şi Cehoslovacia. Dar chiar şi în prezent.indian”). iar exemplul său a dus la creşterea numărului de prozeliţi în lumea musulmană. marile întreprinderi (multinaţionale) şi mass-media. când practic Europa Occidentală devine democratică. care funcţionează şi astăzi.multipartidismul . Oceania etc. Franţa. Partidele Politice Existenţa partidelor politice . America Latină s-a democratizat lent. Ultimele ţări care s-au democratizat au fost Argentina (1982).2..1.Ciocnirea civilizaţiilor” se realizează.. fapt ce denotă rolul geopolitic al acestei instituţii. .Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică de semnalat faptul ca uneori . mai ales. de multe ori. creşterea numărului de state democratice a determinat şi pe cea a rolului partidelor. America Latină. numărul statelor democratice era mult depăşit de cel al statelor nedemocratice (state-dictaturi).TEODOR P. ca actori geopolitici.. Nu putem omite. după sfârşitul Războiului Rece. statele caucaziene etc. tocmai pe . ACTORII GEOPOLITICI MODERNI (NON-STATALI) Alături de actorii geopolitici tradiţionali. unele proiecte geopolitice sunt susţinute de Biserică (instalarea regimului islamic în Afghanistan.. grupările armate. SIMION . unde şeful Bisericii exercită şi autoritatea supremă în stat. rolul islamului (mai precis.. Brazilia (1988) şi Paraguay (1990). statul comunist Cuba fiind ultimul stat-dictatură din spaţiul american. Procesul de democratizare a fost lent. Marea Britanie. al şiiţilor) în conducerea Iranului.2. iar din Europa Sudică. în acest sens. Portugalia (1975) şi Spania (1977) intră treptat în familia democraţiei europene. datorită persistenţei dictaturilor militare. Democratizarea se accentuează după cel de-al Doilea Război Mondial. extrem de important. fapt speculat cu abilitate de anumite forte politice. numeroaselor lovituri de stat (.fracturile” religioase. Grecia (1974). Austria.golpe”). eliberarea Kaşmirului .). Benelux. procesul s-a accentuat după 1980 şi. Extinderea democraţiei constituie un eveniment geopolitic major care a marcat secolul XX (dincolo de marile utopii ale acestuia). În perioada interbelică.

. .partide ecologiste – apărute după cel de-al Doilea Război Mondial. mortalitate infantilă. amintim India (cea mai mare democraţie din lume).ideologia” partidelor. În Orientul Mijlociu menţionăm Israelul (cu excepţia Autorităţii Palestiniene).clasa muncitoare”. Benelux sau partidele confesionale din Israel sau statele arabe şi islamice. cu grave lipsuri economice şi sociale: subdezvoltare. .TEODOR P..partide agrare/agrariene – se adresează oamenilor din spaţiul rural. . noi aspiraţii).. propunând diverse proiecte geopolitice. astfel că majoritatea . Indonezia (1998) şi în curs de finalizare a procesului: Taiwan şi Coreea de Sud... .Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică În Asia. distincţia dintre . XX). bazându-se pe un electorat. XIX sau începutul sec.. în rest celelalte state fiind nedemocratice. fie după marile conflagraţii mondiale sau după implozia comunismului.. statele nedemocratice sunt majoritare. cu toate acestea. Dacă unele partide au rădăcini istorice (sec. De asemenea. Aşadar. iar foştii comunişti . .platformelor” se aseamănă.centru” şi . procesul de democratizare trebuie continuat. mai ales că statele nedemocratice se suprapun .partide liberale – se adresează antreprenorilor. Mutaţiile profunde din lumea contemporană au determinat ca partidele politice să se adapteze (noi ideologii. Tipologia partidelor (după ideologie) este extrem de diversă: . boli endemice. burgheziei. deşi în prezent dinamica socială este explozivă..partide socialiste/comuniste – electoratul de bază fiind . unor categorii de intelectuali (cu profesiunii liberale) etc.stânga” s-a estompat. reunit pe baza unei ideologii. instrucţie şi sănătate precară etc..creştine”: Germania (parţial creştindemocrat).democratice” (a se vedea România).lumii a treia”. 76 . având drept scop obţinerea şi exercitarea puterii politice.dreapta”.. SIMION . şomaj. altele au apărut mai târziu. iar programele politice (după câştigarea alegerilor) nicăieri în lume nu se realizează în totalitate.. În Africa singurele state democratice sunt: Africa de Sud şi Senegal.s-au metamorfozat” peste noapte în partidele . Liban (pluripartidism) sau chiar Turcia (cu unele sincope: interzicerea partidelor kurde şi comuniste).. Partidele politice: definiţie şi tipologie Orice partid politic exprimă voinţa unui grup/comunităţi etc. nou electorat. explozie demografică. statele membre ASEAN: Filipine (1986). pauperitate.partidele confesionale – în regiunile . se adresează unui electorat urban/divers. un electorat fidel. Implozia comunismului a determinat dispariţia partidelor comuniste din fostele tari comuniste. diminuarea clasei muncitoare a determinat mutaţii în . datorită marilor probleme de mediu. Desigur că marile partide au un areal de tradiţie.

Desigur. ecologiste etc.geografia culturală”. Extinderea UE a contribuit. Dintre aceste partide menţionăm ... partidele federaliste au drept scop integrarea unui stat/naţiune. cu năzuinţe uneori secesioniste.România Mare” constituie o contrareacţie pentru UDMR. Bulgaria. Scopul lor îl constituie integrarea regională şi depăşirea cadrului statal tradiţional.. XX . naţionaliste.Batasuna” în Ţara Bascilor. În platformele lor politice. proiectele geopolitice vizează gestionarea teritoriului. separatiste. atestp voinţa majorităţii şi se opun partidelor etnice/regionale sau federaliste. regionaliste sau federaliste.în Germania). din ale căror obiective menţionăm studiul corelaţiei între populaţie şi vot.naţionaliste” exprimă teoretic voinţa unei naţiuni/stat. a generat o criză profundă. Georgia .1995 ş. Partidele regionaliste exprimă voinţa locuitorilor unei regiuni. mergând până la separatism.fracturile geopolitice” de natură politică. conservatoare. Din această grupă se dezvoltă partidele ultranaţionaliste. sunt favorabile centralismului.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică Dacă majoritatea partidelor au proiecte politice care respectă . . Strâns legat de evoluţia politică a partidelor. reprezentând în statul nostru interesele etnicilor maghiari.). Croaţia. UDMR este un partid etnic (deşi Constituţia ţării nu acceptă existenţa formaţiunilor politice etnice). În spaţiul României.a. contribuind la ..etnice”.încă din 1920. inclusiv la guvernare. care exacerbează tendinţele naţionaliste. în România (Partidul „România Mare”) sau pe alte continente şi regiuni geografice. după ce a câştigat alegerile cu sloganul privind creşterea autonomiei unei regiuni....Liga pangermană” . participă la procesul politic. având aceleaşi obiective majore precum aceste partide (socialiste. interesele şi politica unor etnii/minorităţi.Partidul Québécois” în Canada). după cel de-al Doilea Război Mondial s-a conturat . suveranitatea şi non-ingerinţa. tendinţa de creştere a autonomiei. şi al circumscripţiilor electorale. anexioniste. sau proiecte anexioniste (.. SIMION . la crearea unei organizaţii continentale.la începutul sec.TEODOR P. favorabilă fie autonomiei. depăşind . În sfârşit. 77 . O altă clasificare a partidelor indică prezenţa partidelor .Liga Awami” din Pakistan (care în 1971. Partidele . ..status-quo-ul” teritorial. liberale. socio-culturală sau chiar confesională. aceste partide au tendinţe expansioniste/anexioniste. în fapt.etnice” reprezintă ideologia.). de aceea în unele state aceste partide fiind interzise (Turcia . pe de altă parte.. Albania). Partidele . există unele partide cu proiecte geopolitice separatiste (.. secesiunea Pakistanului de Est şi crearea statului Bangladesh).destabilizarea” geopolitică a unor state şi naţiuni..Corsica Nazione” în Corsica. Asemenea formaţiuni se regăsesc în numeroase state: în Balcani (Serbia. economică.. pe de o parte. fie centralizării teritoriului respectiv. apariţia Partidului . Alteori. cu sprijin nemijlocit din Ungaria.

ş.sau al ETA . unde violenţa şi insecuritatea sunt pregnante (Caucaz . Este cazul situaţiei tensionate din Kosovo. Palestinienii (autohtone). de pildă. generează insecuritatea. ca un deficit de democraţie..guerillas” sau . unde partidul albanez UDK are din 1995 o latură armata: UCK (cu 30.seniorii războiului”.. grupări etnice. regionaliste sau federaliste (Irlanda de Nord. 78 . toate generând un haos greu de gestionat. clanuri. intervenţia NATO din 1999 a scos în afara jocului politic UCK. violenţa sau manifestările mafiote.libanizate”. care acţionează la comandă politică (cazul. haos. Sierra Leone. tot din grupările militare fac parte şi armatele private şi . iar ulterior în numeroase state: Liban.2. Irak. în SUA (Los Angeles pentru . Spania etc. Afganistan. Guineea Bissau.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică IV.). impun societăţii respective . la care se adaugă cele străine: Fedainii palestinieni. Armatele private au fost formate în interes personal. confesionale sau sociale care decid organizarea de tip militar.. Sunniţii.legile” sale. Cele mai cunoscute sunt miliţiile din Liban (1975-1990).. În sfârşit.reactivabilă”. grupările armate activează chiar în state democratice..a. triburi.. promovând interesele catolice. Hezbollah. apărând indivizi.în Irlanda de Nord .naţionaliste” şi au provocat numeroase violenţe în confruntările cu autorităţile legitime sau cu populaţia civilă. fie de altă origine.. cu scopul ca acestea să-şi atingă obiectivele vizate. ca anexe ale unor partide separatiste. Creştinii Maroniţi.. insecuritate. al IRA .în Ţara Bascilor . Astfel.. XX). După declararea provinciei Kosovo ca stat (2007). Ele se pot opune armatei regulate sau altor instituţii ale statului. „Seniorii războiului” (warlords) au apărut iniţial în China (începutul sec. Druzii.Transcaucazia. Unele organizaţii/partide dispun ele însele şi de o latură militară bine structurată.războaie urbane”). ulterior. UCK s-a „metamorfozat” în armata „naţională”. în opoziţie cu protestanţii din regiune) şi ETA (în Ţara Bascilor militează pentru autonomie sporită până la separatism total faţă de Spania) se consideră . Grupările armate Grupările armate (numite . IRA (funcţională din anul 1970 ca anexă a Partidului .actori insurecţionali” utilizaţi de unele forţe politice ca o prelungire armată a acestora. Aceste grupări apar în statele nedemocratice. acolo unde unele partide sunt chiar interzise (cum ar fi PKK în Turcia). între cele două organizaţii au apărut disensiuni legate de utilizarea forţei şi a violentei în vederea obţinerii obiectivelor politice. alteori. se dezvoltă în regiuni/state puternic . fie ele de altă confesiune. punând în pericol statul. Burindi. grupările armate sunt orientate împotriva partidelor politice.Spania). însă este oricând .TEODOR P.partizani”. Angola.. Miliţiile (în latină miliţia = serviciu militar) sunt grupări militare organizate de partide politice. Pasdarans Iranieni etc. din timpul războiului civil: grupările Amal. Liberia. Congo.. SIMION ..Sinn Fein”. grupări mafiote etc.2. Aceste grupări provoacă violenţe. Alteori. Afghanistan). mai târziu) sunt .000 combatanţi echipaţi şi instruiţi de servicii de informaţii străine).

TEODOR P. SIMION - Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică

disoluţia gravă a instituţiilor statului etc. De asemenea, este de amintit exemplul cazacilor (încă din secolul al XVI-lea), utilizaţi de puterea ţaristă şi apoi de cea comunistă în diferite scopuri, reabilitaţi abia după destrămarea URSS (1992). Mercenarii sunt grupări armate private formate din profesionişti care acţionează în diferite state de pe glob, de fapt servicii militare oferite unor state/organizaţii etc. pe bază de convenţii financiare. Ei acţionează în diferite regiuni geografice, organizează comandouri pentru diferite misiuni; motivaţia acestor luptători este doar de natură financiară, şi nu ideologică. Alteori, unele state organizează asemenea grupări armate pentru a-şi apăra interesele peste ,,mări şi ţări” (vezi ,,Legiunea Străină” - Franţa). Apariţia grupărilor armate este determinată de un deficit democratic, dar se manifestă şi ca o consecinţă a sărăciei, mai ales în regiunile ,,libanizate” sau în ,,zonele gri” (greu de controlat, megalopolisuri ultraviolente). Se constată - după anul 1990 - o multiplicare a mişcărilor marxiste spre mişcări liberale/anticomuniste (,,Unita” în Anglia, ,,Contras” în Nicaragua), mişcări religioase/mesianice (,,HSM” în Uganda), altele fundamentaliste (numeroase în spaţiul islamic, legate de ,,Jihadul” musulman) sau cele identitare (,,PKK” în Kurdistan, ,,UCK” în Kosovo, ,,Frelimo” în Timorul Oriental, ,,ETA” în Ţara Bascilor). Unele mişcări de acest tip sunt non-ideologice, care nu caută accesul la putere, ci sunt ,,gherile degenerate”, întrucât unele se apropie de banditism (,,Abou Sayaf” în Filipine ş.a.). Datorită costurilor foarte mari ocazionate de organizarea grupărilor armate, se utilizează frecvent mijloace ilegale, frauduloase de obţinere a resurselor financiare (contrabandă, trafic de droguri şi de persoane, prostituţie, acţiuni mafiote). Se stabilesc adesea legături strânse între gherile şi grupările mafiote, (,,logica mafiotă este profitul; logica gherilei este puterea”), fapt ce creează mari probleme statelor, dar şi comunităţii internaţionale (J.M. Balencie, A. La Grange - 2005).

IV.2.3. Actorii economici şi mediatici
1. Actorii economici (întreprinderi/firme naţionale, multinaţionale, carteluri, mafia, etc.), au un rol deosebit de important în contextul globalizării. Marile corporaţii cu activităţi în domeniul producţiei (de pildă, în exploatarea resurselor naturale/strategice), în domeniul distribuţiei sau cel bancar, în mod evident influenţează asemenea unui actor geopolitic important, situaţia sociopolitică regională/naţională/mondială. Implicarea directă a firmelor transnaţionale a fost evidenţiată de multiple exemple: ,,United Fruit” în America Latină; marile companii petroliere occidentale în Orientul Mijlociu sau, mai concret, implicarea politică directă a companiilor ,,Elf” (Angola, Gabon), ,,Shell” (Nigeria) etc. Alteori, indirect, politica marilor companii/bănci a influenţat politica statelor respective (lobby-ul creat în SUA în anii ‘60 ai secolului trecut pentru declanşarea războiului din Vietnam). Puterea multinaţionalelor este deloc de neglijat; unele dintre ele au o putere economică/financiară net superioară majorităţii statelor de pe glob, conferindu-le o
79

TEODOR P. SIMION - Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică

influenţă deosebită în structurile politice. În prezent, multinaţionalele deţin circa 50% din comerţul mondial; majoritatea lor îşi au originea în SUA (32%), Europa (31%) şi Japonia (25%). Desigur, cele mai strânse legături se află între multinaţionale şi ţările de origine (cel mai sugestiv exemplu: multinaţionalele americane în domeniul petrolului în Irak/Orientul Mijlociu sau din alte zone de interes energetic pentru SUA). Deşi aceste multinaţionale extrem de bogate obţin mari profituri din statele în curs de dezvoltare (şi nu numai), acestea investesc simbolic sau nu investesc în aceste ţări în tehnologia, infrastructura sau forţa de muncă, protecţia mediului etc. ale acestor ţări. Practic, multinaţionalele concurează statele, aşa încât este dificil a ,,trage linie” între structurile economice şi politice. Alte opinii consideră, dimpotrivă, multinaţionalele ca prelungiri ale statului de origine (cum este implicarea ITT, în anii ’70, în Chile, care a fost de fapt dorinţa Casei Albe de schimbare a regimului politic şi a preşedintelui chilian de atunci). 2. Actorii mediatici s-au impus îndeosebi după cel de-al Doilea Război Mondial, când anumiţi cercetători au denumit media ,,a patra putere” în stat/pe glob. Media este extrem de rar independentă; de regulă, este controlată de actorii economici (grupuri economice ori financiare), sau actori politici (Statul, partidele politice etc.). Astfel, libertatea de expresie este relativă, în funcţie de controlul economic sau politic. În acelaşi timp, globalizarea, prezenţa sateliţilor de comunicaţii au avut şi au un mare impact asupra întregii comunităţi internaţionale. Controlul informaţiei a devenit sloganul celor puternici; în acelaşi timp, controlul devine tot mai dificil tocmai datorită globalizării şi modalităţilor de propagandă, care se poate face direct, indirect sau instantaneu. Aşadar, media susţine diverse ,,discursuri politice”, inclusiv privind reprezentările teritoriale. Media devine de la o zi la alta un instrument major de formare/manipulare a opiniei publice. Media influenţează direct sau indirect politica statelor, Biserica, multinaţionalele, ONG-urile etc. Structurarea media în jurnale, radio, TV, Internet etc., contribuie la succesul acestui actor major al geopoliticii contemporane. Să ne reamintim rolul geopolitic al media în 1989 (implozia comunismului), iar aici nu putem să nu exemplificăm revoluţia din decembrie 1989 din România (prima manifestare de această anvergură transmisă ,,live”), cu un impact fără precedent. De altfel, media a fost poate cel mai important actor geopolitic în realizarea prăbuşirii comunismului. Mai recent, remarcăm rolul unor televiziuni mondiale/regionale în desfăşurarea unor evenimente (CNN şi Al-Jazeera în desfăşurarea evenimentelor din Orientul Mijlociu).
80

TEODOR P. SIMION - Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică

În concluzie, putem afirma că rolul geopolitic al mass-media este în continuare din ce în ce mai important pentru comunitatea internaţională atât de globalizată.

IV.3. ,,POPOARELE”
În sens geopolitic, popoarele sunt modalităţi variabile de grupare/ regrupare a indivizilor sau ,,clivajele” din interiorul unei populaţii. O primă structurare înseamnă: popor, rasa, etnie, naţiune etc. sau populaţii aflate în situaţii geopolitice specifice: diaspora, minorităţi sau populaţii imigrate/imigraţii.

IV.3.1. Tipologia ,,popoarelor”
În mod generic, prin popor înţelegem un grup uman distinct din punct de vedere socio-cultural şi care joacă rolul unui actor geopolitic. Unii cercetători (Wallerstein - 1997) consideră că mai uzuali sunt termenii rasă, naţiune şi grup etnic. Pentru termenul generic de popor, principalele caracteristici sunt: ,,o tradiţie istorică comună, o identitate rasială şi etnică, o omogenitate culturală, o unitate religioasă şi ideologică, ocupă un anumit teritoriu şi o viaţă economică comună” (UNESCO - 1990). Etnia (în limba greacă ,,ethos” = popor/naţiune) este un termen sinonim celui de popor. În geopolitica americană ,,etnia” substituie ,,rasa”. În accepţiunea unor specialişti, ,,etniile sunt forme particulare de comunitati sociale, cu următoarele caractere: limbă şi teritoriu unic, cultură şi mod de viaţă similare, destin istoric şi apartenenţă la acelaşi stat” (J.M. Hoerner 1996). Uneori termenul este folosit adesea ca adjectiv, ca în expresia ,,minoritate etnică”. Rasa - un termen în ,,vogă” în perioada interbelică, a căzut în desuetudine, mai ales după ,,experienţa” nazistă. Termenul de rasă (în italiană ,,razza” = specie) apare în secolul al XVIII-lea în procesul de clasificare a speciilor; ulterior, termenul s-a aplicat şi grupurilor umane. Naturalistul G. Buffon îl utilizează cu aplicare la aşa-numitul ,,om european”, generând mai târziu o concepţie ,,euro-centristă” care va domina lumea până la cel de-al Doilea Război Mondial (mişcări xenofobe şi rasiste). Din păcate, naziştii au exacerbat ,,rasismul”, generând grave daune în fapt comunităţii umane, atât prin concepte extrem de dăunătoare, dar şi prin acţiuni de exterminare (genocid/holocaust), în urma cărora au dispărut milioane de oameni nevinovaţi. Cu aceeaşi dezaprobare mai amintim şi că, după cel de-al Doilea Război Mondial, s-au manifestat fenomene rasiste de segregaţie (,,apartheid”-ul din Africa de Sud, abolit
81

TEODOR P. SIMION - Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică

abia în 1990, sau epurările etnice din spaţiul ex-iugoslav sau din Transnistria, în perioada recentă). Naţiunea reprezintă un concept complex (uneori ambiguu), dar care exprimă o realitate geopolitică incontestabilă. În definirea naţiunii, ,,teza obiectivă” (de inspiraţie germană) se referă la obiectivele comune: limbă, religie, istorie, teritoriu etc.; ,,teza subiectivă” (de inspiraţie franceză), în schimb, face trimitere la indivizii liberi şi egali, independenţi, uniţi prin nevoi comune şi dorinţa de a trăi laolaltă. Conceptul de naţiune (din termenul latin ,,natio” = naştere) generează şi astăzi dispute între specialiştii celor două abordări filozofice majore. Conceptul de naţiune este mai întâi o idee politică şi apoi una geopolitică. Din punct de vedere geopolitic, naţiunea este văzută ca un popor cu un proiect geopolitic: un stat real (sau visat), cu un teritoriu şi o capitală, cu un proiect naţional bine definit. Ideea de naţiune desemnează un grup uman, o realitate concretă, un proiect geopolitic clar, naţional, cu rădăcini istorice străvechi. Naţionalismul (,,exaltarea sentimentului naţional”) constituie o doctrină politică ce a avut un impact deosebit în dinamica geopolitică (formarea ,,statelornaţiuni” la finele secolului al XIX-lea şi începutul celui de-al XX-lea). În analiza naţionalismului s-au impus teza instrumentalistă (,,naţiunea – o construcţie a elitelor”) şi cea primordială (,,naţiunea – un fenomen spontan”). Aceste modele se referă, mai precis, la legătura dintre ,,Stat” şi ,,Poporul” care-l locuieşte. Sunt cazuri (în Africa, de pildă) unde s-a dezvoltat un naţionalism ulterior existenţei unui stat, sau în altele, în care naţiunea poate fi descrisă ca ,,spontană”. În ansamblu, naţiunea este o construcţie legata de actori şi proiecte geopolitice. Un simbol al populaţiei (care formează o naţiune) îl constituie cetăţenia individului (conferind acestuia prerogative civice şi politice, destinatar al unui paşaport al Statului pe care-l locuieşte). Crearea statelor-naţiuni a constituit un proces istoric naţional fundamental (formarea Italiei, Germaniei); dorinţa de a se crea statele-naţiuni a generat o excepţională dinamică geopolitică, modificând major harta politică a lumii (Europa Centrală, Balcanii, Asia etc.). Formarea statelor-naţiuni nu a avut acelaşi impact în Africa, de exemplu, datorită ,,conglomeratului” de naţiuni, stăpânirii imperialiste, emigraţiilor puternice etc. Y. Lacoste (1993), printre alţii, defineşte statul-naţiune ca ,,… un tip de Stat, în care majoritatea populaţiei aparţine unei singure Naţiuni”. Diversitatea socio-culturală (prezenţa minorităţilor) este opusă expresiei de naţiune şi este adesea justificată de cercurile de putere, pentru a-şi argumenta poziţia lor dominantă.
82

TEODOR P. SIMION - Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică

Trib, clan, castă, gangsteri Ca o altă formă de organizare socială, Triburile grupează indivizi care au o cultură comună (limbă, religie), ocupă un teritoriu străvechi, au obiceiuri ancestrale şi, de cele mai multe ori, se află pe o treaptă modestă de civilizaţie. Având o structură arhaică, sunt formate în principal din agricultori, uneori chiar nomazi. Triburile îşi arogă o ascendenţă unică, de multe ori mitică, utilizând formule cum ar fi ,,fiii lui …” (,,Aït” în berberă, ,,ibn” în arabă sau ,,Ben” în ebraică). Aceste formaţiuni sociale ocupă vaste teritorii în Peninsula Arabică, Nordul Africii sau în alte regiuni geografice. Prezenţa triburilor se constituie ca un clivaj major în situaţia geopolitică a statelor respective. Clanurile grupează indivizi provenind de fapt din familii extinse. În unele cazuri, clanul constituie o fracţiune a unui trib. Cele mai răspândite clanuri se regăsesc în lumea arabă, datorită unor particularităţi specifice acestor societăţi (exemplul sugestiv constituindu-l ,,clanul Haşemit” din Arabia Saudită, de unde au provenit unii lideri ai lumii arabe, dar şi în alte state arabe: Maroc, Iordania ş.a.). Castele (cuvânt de origine portugheză) grupează indivizi în interiorul unei societăţi, pe bază social-politică, deseori confundându-se cu noţiunea de ,,clasă”. Membrii castei dezvoltă o solidaritate de grup; nu de puţine ori castele au avut un rol deosebit din punct de vedere geopolitic (în Europa feudală: casta clerului, casta nobilimii; în lumea budistă actuală: India, Japonia etc.). În tradiţia hinduistă amintim: casta ,,brahmanilor” (clerul), casta ,,kshatriya” (războinici), casta ,,vaishya” (agricultori şi comercianţi) şi casta ,,shudra” (a oamenilor simpli). Desigur că aceste caste sunt structuri închise, accederea la ele făcându-se cu mare dificultate. Ca o concluzie, se poate spune că toate aceste forme de organizare socială contribuie fie la coeziunea statului din care fac parte, fie la degradarea acestuia. Teme de reflecţie: 1. Analizaţi raporturile dintre „geografie - cartografie - geopolitică - război”. 2. Rolul statelor G-8  g-20 în politica mondială. 3. Suveranitatea mai este o necesitate în situaţia României - stat membru al UE şi al NATO? 4. Utilizarea Bisericii ca modalitate de a câştiga puterea; între tradiţie şi oportunism. 5. Biserica Ortodoxă Română (BOR) şi politica României în secolul XX şi lumea secularizată actuală. 6. Analizaţi utopiile secolului XX: nazismul şi comunismul (asemănări şi deosebiri). 7. Organizaţiile de tip „miliţie” din Orientul Mijlociu şi Apropiat. 8. Implicarea multinaţionalelor în politica naţională/regională/globală (ex: cele din domeniul petrolier). 9. Rolul mass-media în manipularea populaţiei - studii de caz.
83

. Wackermann G. La Grange A. Editura Litec. .Geopolitics and geoculture. 1991. Di Meo G. Editura Michalon. Paris. Paris. Paris. 1994. Bucureşti. Bakis H.Probleme globale contemporane. . Paris. 1994. Negulescu P. Raffestin Cl.Géographie sociale et territoires. Editura Nathan. TVR şi manipularea populaţiei rurale/vârstnice din România în campaniile electorale. Editura Humanitas.Dictionnaire de Géopolitique.Introducere în geopolitică. . Bucureşti. TVR şi transmisia „live” a revoluţiei din 1989 (premieră mondială). dynamiques et enjeux.Fronts et frontières. Bari I. 1980. Braudel F. . . Paris. 1991. Editura Economică. 1993.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică 10. SIMION .TEODOR P. 1997.Pour une géographie du pouvoir. 2003. . Paris.P. Simion T. Editura Flammarion. Editura Economică. Bucureşti. . . 84 . . Paris. Cambridge. PUF. Editura Meridiane. Editura Fayars.Les Nouveaux Mondes rebelles. Lacoste Y.Partidele politice. 2003. 1987. 2005.             Pentru aprofundare: Balencie J.Géopolitique de l’espace mondial. Editura Ellipses. Bucureşti.Gramatica civilizaţiilor. Wallerstein J. . Foucher M.Géopolitique de l’information. . . 1998.M.

conflicte şi putere. Locul marilor bătălii devin adevărate receptacule de identitate naţională. deoarece poporul/statul sârb. Simbolul. etc. sat.TEODOR P.U. pentru popoare. este relativ şi se referă la monumente. Dimensiunea unui teritoriu pe o hartă este o reprezentare clasică a puterii. 85 . este determinată de capacitatea evocatoare a „actorilor geopolitici” şi care sunt localizabile în acel spaţiu. SIMION . etnică. a înflorit cultura.1. Spaţiul geografic este însă destul de important ca simbol. Simbolul este utilizat de actorii geopolitici ca o miză contemporană. V. O istorie zbuciumată a determinat noi raporturi demografice. aici se regăsesc numeroase biserici/mănăstiri. mai ales că în ultimii ani se constată “importanţa spaţiului geopolitic care se depreciază”. se admite că teritoriul dispune de o valoare intrinsecă prin capacitatea sa de „resurse”. ca realitate geografică. aria de etnogeneză este extrem de importantă (regiunea focală sau aria centrală). aici s-a născut idealul naţional. inclusiv în acţiunile politice (stimularea populaţiei. 1995). putem aminti de pildă orientarea bisericii creştine spre Ierusalim şi a moscheilor spre Mecca. În acelaşi timp teritoriul politic legitimează elitele politice (indiferent de scara de mărime). Simbolul ca proiect poate fi uneori afirmat ca o simplă realitate geografică. a complicat şi mai mult situaţia geopolitică contemporană. pentru a deveni o miză între actorii geopolitici. clientelei. provincie. SPAŢIUL CA SIMBOL Spaţiul nu are neapărat nevoie a fi bogat şi populat. dar şi pentru alianţe. În geopolitică este exemplificat simbolul „sârb de la Kosovo”. Ca element de simbol. bogăţie şi element de securitate. încât în prezent 90% din populaţie este albaneză. Mohacs în Ungaria sau Yorktown în S.). electoratului). Complexitatea raporturilor dintre om şi teritoriu explică semnificaţia simbolică a spaţiului. religioasă (precum Valmy în Franţa. casa natală. La o altă scară. Semnificaţia de simbol politic a spaţiului. securitate şi putere. PUTEREA ÎN GEOPOLITICĂ Spaţiul este considerat în geopolitică ca o miză majoră.A. iar evenimentele petrecute după „dezagregarea” Iugoslaviei. oraş. iar unii specialişti anunţă chiar “sfârşitul teritoriilor” (Badie. a avut ca regiune focală această provincie în secolele XIII-XIV. A considera spaţiul ca simbol.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică CAPITOLUL V MIZE GEOPOLITICE: SPAŢIUL. în jurul cărora s-a constituit statul feudal. ALIANŢE ŞI CONFLICTE.

şi 80% din cele de mangan sau 33% din cele de vanadiu).: R. niponă în zonele lor de influenţă. resursele tehnologice. au constituit elementul fundamental în formarea şi continuitatea formaţiunilor statale. SPAŢIUL CA BOGĂŢIE Orice spaţiu constituie o sursă de bogăţie. subsol Oceanul Planetar). Concentrarea unor mari resurse într-un stat/regiune determină creşterea mizei asupra teritoriului respectiv (de pildă. Dacă. Congo. în statele în curs de dezvoltare (unde se află cea mai mare parte a acestor resurse). să-şi diversifice accesul la resursele lumii. mai ales în cazul „resurselor strategice”. mai recent. în acelaşi timp bogăţia este un element/sursă de putere. este sinonim cu controlul puterii si controlul spaţiului. simbolului geografic îi corespunde un proiect geopolitic. din cauza economiei sale dinamice. Biserică şi Popor. între vecini sau alţi actori geopolitici). alte tipuri de resurse. unde resursele naturale sunt 86 . valoarea acestora este relativă. a generat individualizarea marilor regiuni economice (mizele politice majore). exemplificăm cu China. V. Repartiţia resurselor naturale/strategice. constituie un tot unitar şi pot deveni strategice. cazul Angolei. Teritoriile şi legăturile simbolice între Stat. zone de dispute (de marile puteri. transformându-se într-o miză redutabilă în jocul geopolitic. Iată de ce simbolul Uniunii Europene se impune cu dificultate. mai ales în statele din Europa Centrală şi de Est. în contrast cu regiunile lipsite de resurse şi dezvoltare. graţie resurselor naturale. la fel mai târziu colonizarea rusească. Alteori imensele resurse generează conflicte interne/externe interminabile (ex. Bogăţiile sunt extrem de numeroase si sunt multiplicate de tehnologii. SIMION . care este nevoită.2. americană. 55% din rezervele de crom. Măsura în care resursele sunt eficient valorificate. controlul resurselor. acesta este legat de un proiect.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică Simbolul în mod evident nu poate fi niciodată neutru. când statul a instaurat monopolul asupra „substanţelor minerale preţioase”. Istoric vorbind. Repartiţia resurselor naturale este extrem de inegală. dispune 50% din rezervele mondiale de aur. 25% din rezervele de diamant. de fapt. 68% din rezervele de platină.TEODOR P. net dezavantajate mai ales în contextul actual al globalizării. iar valorificarea lor este diferenţiată. regiunile/statele care concentrează importante resurse strategice sunt.D. se resimte în ritmul de dezvoltare economică. Toate acestea formează un patrimoniu naţional care funcţionează ca un simbol. Africa de Sud care constituie o mare miză geopolitică. Intr-un sens strict. colonizarea europeană a avut drept ţel şi accesul la resurse. Resursele naturale (sol. geopolitic vorbind. controlul acestora este fundamental (ca unică sursă de venituri şi putere). socială sau în starea de subdezvoltare (sărăcie). după 1998. Resursele naturale constituie o miză importantă. în statele dezvoltate (în unele situaţii posedând unele resurse strategice).

foarte importanţi (corupţie. de exemplu „drogurile”. continental sau naţional. oamenii cei mai performanţi şi se adresează unei pieţe mondiale organizată în multiple reţele” (Di Meo. Probleme interesante se regăsesc şi în distribuţia resurselor de sol. iar „seniorii drogurilor” devin „actori geopolitici” locali/regionali. de „jandarm mondial” dar şi cel mai mare consumator şi dependenţa mereu crescândă de importuri. bunuri industriale dintre cele mai diverse. cât şi în cele maritime. producţiei. dar şi de cele tehnologice. răspândirea acestor regiuni în Triadă. determină probleme geopolitice extrem de importante (OPEC. care a devenit după cel de-al doilea război mondial primul „motor” energetic al Terrei. dar şi în statele emergente sau în curs de dezvoltare.A. îl constituie „megalopolisul mondial”. resurse strategice sunt hidrocarburile sau cerealele. Dolfus „oligopol-ul mondial”. traficul şi traseele utilizate. „sarabanda” preţului între cererea mereu crescândă şi a nivelului producţiei. criminalitate.TEODOR P. dar şi miza acestora sau potenţialul de conflict pe care îl pot genera. distribuţia. Centrul de producere al acestor resurse artificiale/imateriale. Subliniem de asemenea rolul regiunilor industriale (vechile zone industriale legate de revoluţia industrială. La scară mondială de pildă. care transformă materiile prime naturale în produse. Bogăţiile „artificiale şi imateriale” sunt reprezentate de resursele financiare/ monetare. care contribuie decisiv la dezvoltarea economico-socială a planetei. rolul S. alături de câştigurile fabuloase au efecte geopolitice importante. unele sunt la nivel mondial. 1998). Producţia. În alt registru al analizei. evaziune fiscală. Aceste bogăţii „imateriale” fac trecerea de la o geopolitică clasică a teritoriilor către o geopolitică modernă a „polilor urbani şi a fluxurilor transnaţionale” (J. uraniu pentru Niger sau fosfatul pentru Maroc. Dar poate cea mai redutabilă resursă strategică este petrolul. este condiţionată de factori economici/ politici/naturali. implicit al Orientului Mijlociu ca principalul depozitar şi producător al lumii. în funcţie de scara la care ne raportăm. Distribuţia inegală a rezervelor.U. puterea controlează petrolul din „off-shore”. Columbia sau alte state din Asia de Sud-Est). SIMION . la scară naţională acea materie primă/resursă strategică vitală pentru economia statului respectiv: cacao pentru Cote d’Ivoire. sau regiuni recent industrializate înzestrate cu înalte tehnologii). spre geoeconomie. materie cenuşie. la scară regională – apa – mai ales în regiunile aride (Orientul Mijlociu şi Apropriat). capitaluri. conflicte care se suprapun fidel peste harta 87 . Marile metropole „polarizează spaţiul geografic se bazează pe informaţie. denumit de O. Bogăţiile „imateriale” sunt produse de servicii (în special de serviciile financiare sau de tehnologia informaţiei). situate în mari poli urbani ai planetei. dar şi influenţa pe care o exercita asupra comunităţii locale şi elitelor politice). consumului. Levy).Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică mizele războiului civil. iar forţele rebele UNITA pe cele de diamante). sunt o formidabilă resursă financiară (unele state sunt veritabile „narco-ţări”: Afghanistan. Resursele strategice sunt considerate vitale pentru economie.

şomaj. poate fi utilizată uneori ca un „argument geopolitic” (dezvoltarea modestă a Anatoliei orientale împotriva kurzilor. cele mai bogate 258 de persoane. peste 1 miliard suferă de o gravă malnutriţie. speranţa de viaţă (extrem de redusă). ale lumii contemporane („Geografia foamei” – J. China şi platforma continentală a Mării Chinei de Sud etc. este aproape un fenomen endemic pentru cea mai mare parte din statele/regiunile lumii. În acest context. cu „imagini” care au zguduit lumea).). precaritatea vieţii. sau alte regiuni în perspectiva poluării din ce în ce mai grave şi a creşterii vertiginoase a numărului de locuitori. exercită un control ala acestor populaţii şi imense teritorii. împotriva unei populaţii (uneori minorităţi). din Kosovo. etc. îmbracă uneori aspecte dramatice: lupta dintre „Nord” şi „Sud” sau dintre OPEC şi beneficiari. Din cei peste 6. China. aparent banală – apa –. Aşadar. Foametea – una din trăsăturile fundamentale. iar sute de milioane de locuitori se află la limita malnutriţiei (cu cortegiul de consecinţe). inclusiv în România. când anumite forţe prin mecanisme de dominaţie. Distribuţia inegală a resurselor se face ca de pildă la nivelul anului 2000.5 miliarde de săraci ai Terrei. subdezvoltarea ( sărăcia. traseele şi împărţirea resurselor de apă în Orientul Mijlociu şi Apropiat. 88 . subnutriţie. Dar „bogăţia” (resursele atât de generoase). şi arealul de hidrocarburi din Marea Caspică – Asia Centrală. pot fi folosite ca veritabile arme strategice. distribuţie şi consum). O altă resursă strategică. spre ex-URSS în anii 80. În ultimul timp s-a conturat aşa-numita petropolitică.A. Lupta pentru controlul resurselor strategice.7 miliarde de locuitori ai Terrei în 2008. sau cel din sudul Sudanului ori Darfur. cu efecte catastrofale (războiul din Biafra. Subdezvoltarea (consecinţă a numeroşi factori). fostele state comuniste sau din regiunea Golfului Persic).Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică petrolului. determină dispute geopolitice dintre cele mai spectaculoase ( de pildă utilizarea. analfabetism. situaţia poate fi regăsită la nivelul fiecărei ţări de altfel. 1952).TEODOR P.foametea). boli. să posede o avere comparabilă cu averea a 2.U. au şi un grav revers: sărăcia (caracteristica majorităţii populaţiei mondiale). sau problemele grave din China..A. Foametea/sărăcia. sau în unele regiuni din ex-Iugoslavia. SIMION . unor contestări sau alte forţe considerate „inamice”. 1967 – 1970. corelaţiile dintre producători. Macedonia. s-a impus noţiunea de „armă alimentară” utilizată în unele situaţii (controlul exporturilor de cereale din S. în anumite circumstanţe sunt utilizate ca „mijloace” (arme). prelucrare.U. nu este de mirare. ori mutarea centrului atenţiei marilor puteri spre noile regiuni de interes (exemplu: S. a încălzirii globale etc.. şanse inegale etc. drept expresie a importanţei acestei resurse. Africa. trasee.). epuizarea unor resurse şi conturarea unor noi „poli” ai petrolului. Caracteristicile sărăciei în viziune geopolitică sunt: nivelul foarte scăzut de educaţie. Burundi etc. După 1980. de către putere/autorităţi.D Castro.

De raportul delicat între coerciţie şi atractivitate depinde succesul controlului direct al teritoriului. aici se generează instabilitate şi insecuritate (o poziţia latentă. vizibilă şi oficială. 1. disputele frontaliere având motivaţii diverse:teritoriale.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică V. începând cu imperiile coloniale iberice şi culminând cu cel britanic). SPAŢIUL CA ELEMENT DE SECURITATE Noţiunea de securitate este vastă. zone de securitate/zone de insecuritate. atunci se folosesc modalităţi de control. determinând integrarea spaţiului ca o miză geopolitică. alianţe. prin anexiunea sau „dezlipirea” unui teritoriu. Imperialismul a fost o formă de control direct ( imperiile coloniale create de vest europeni. în care principalele teme sunt: zone de stabilitate/zone de instabilitate. instituţii coercitive:armată. interesele şi ingerinţa în teritoriu). religioase. poliţie). furnizează locuri de muncă. avantaje diverse. se pune întrebarea: ce este mai bine . implicând acţiunea de apărare şi siguranţă şi aflându-se la interferenţa dintre geopolitică şi geostrategie. A controla sau a domina sunt două modele de acţiune asupra unui teritoriu. 89 . Dezvoltarea securităţii este considerată o introducere în geostrategie. mai rafinate dar şi mai eficiente. Dominaţia se realizează prin controlul indirect (puterea şi prezervarea ei. de pildă. Securitatea prin controlul direct s-a realizat. Pentru un actor geopolitic. Controlul direct este forma cea mai manifestă. prin frontiere şi pieţe. Dar într-o lume „finită” împărţită de mult.TEODOR P.). absenţa unui pericol sau ameninţări. Securitatea se defineşte ca o situaţie caracterizată prin siguranţă. rivalitatea dintre acestea s-au dintre metropole şi colonii. cea nazistă în Europa până în 1945 sau dominaţia exercitată de sovietici între 1945-1991 asupra blocului comunist euroasiatic. terorism. etnice. Controlul direct al teritoriului se face prin mijloace instituţionale ale statului (administraţia. Se creează inevitabil o legătură între teritoriul politic şi propria sa securitate. care atrag adeziunea populaţiei. etc. în Evul Mediu european. „Costul” controlului direct este dificil de evaluat: ocupaţia franceză în Ruhr după 1918. război civil). destabilizare. alteori. etc. SIMION . nu mai există spaţii „virgine” de integrare. Aceste procese s-au produs mai ales în Africa ( imperiile coloniale.3. iar spaţiul este considerat teatru în desfăşurarea evenimentelor geopolitice. instituţiile pot deveni atractive.a domina sau a controla acel teritoriu? Deja s-au format premisele unei „geografii a securităţii”. tipologia conflictelor. izolare. dinspre periferie spre centru. controlul poate fi contraproductiv. jandarmerie. rezistenţă pasivă. În unele situaţii. Puterea dominantă poate fi concepută ca o „putere de ocupaţie” şi care subliniază ilegitimitatea.

Iran. Tradiţiile acestor sisteme de apărarea colectivă provin din Europa: Sfânta Alianţă (1815). etc. etc.A.U.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică 2. pe care o suferă „marginile” teritoriului respectiv. Alianţa . financiar. ca expresie concretă a dominării unui teritoriu.satelitar. Izolarea şi protecţia sunt modalităţi în geopolitică. care nu sunt decât alianţele tradiţionale şi sisteme de securitate colectivă. Stat . Marile canale internaţionale şi controlul asupra acestora. poate determina izolarea/protecţia unui teritoriu (de regulă o zonă de interes. Canalul Suez (până în 1956). În legătură cu liniile „defensive” 90 . Alianţa are drept scop creşterea potenţialului uman. iar modalităţile de control direct sau dominaţie sunt următoarele: 1. Antanta (cu variantele sale Antanta Cordială. Begarie. asupra Canalului Panama). Antanta şi Mica Antantă). SIMION . Desigur că intrarea într-un sistem de apărare colectivă limitează suveranitatea statului respectiv. preia controlul teritoriului direct. 2. 1999). care sunt globale” (C. Un actor geopolitic (aliat. inclusiv cele strategice. căi ferate sau a marilor rute maritime (care asigură de pildă comerţul/traficul de materii prime. Securitatea prin dominaţie include controlul direct şi indirect. sau cele de mărfuri). Izolarea unui Stat/teritoriu. ASEAN. Crearea marilor sisteme de apărare colectivă. Consiliul de Cooperare din Golf vs. Sistemele de apărare colectivă presupun întotdeauna un duşman şi cel puţin o ameninţare. În acele state s-a creat o „colaborare”. în acest sens menţionăm controlul de către marile puteri al strâmtorilor şi al istmurilor).TEODOR P.reprezintă acţiunea unui stat pentru a ajunge la un anumit obiectiv. după cel de-al Doilea Război Mondial a fost generată de situaţii diferite: crearea NATO ca o contrapondere pentru Pactul de la Varşovia (o expresie a Războiului Rece). prin care un dispozitiv de securitate. militar sau politic şi utilizarea acestora în faţa unui adversar. impunând cel puţin fostelor state comuniste europene. regiunea focală. O altă modalitate o constituie „controlul reţelelor” (axe şi noduri). Este clasic în geopolitică controlul direct prin dominaţie a URSS. între puterea dominantă şi acei actori geopolitici locali. iar puterea dominantă nu apare de o manieră prea vizibilă. se realizează prin crearea unui spaţiu (zonă) de protecţie sau a unei linii/bariere având acelaşi scop. dar şi creşterea coeficientului de securitate. Se pot distinge „sisteme de apărare colectivă. Actorii geopolitici elaborează „dispozitive” legate de securitatea unui Stat/teritoriu. Asia şi Cuba. partid politic. Malacca sau Capul Bunei Speranţe. constituie încă o importantă miză geopolitică (de pildă controlul S. forţe armate „de intervenţie” (vezi Pactul de la Varşovia şi intervenţia din anul 1968 în Cehoslovacia). asupra blocului sovietic (controlul exercitat de URSS asupra statelor satelitare din Europa Centrală. doctrina de „suveranitate limitată” – sau doctrina lui Brejnev). De pildă controlul reţelei de drumuri/autostrăzi. Să ne amintim modul cum a controlat Marea Britanie principalele „puncte nevralgice” ale căilor maritime: Gibraltar (încă colonie britanică pe pământ spaniol).) şi pericolul/ameninţarea. armată). iar dominaţia permanentă determină încorporarea acelui teritoriu în sfera sa de influenţă. economic.

să rămână neutru. Statele Baltice. Cele mai cunoscute strategii sunt: blocada (o măsură coercitivă prin care sunt interzise toate comunicaţiile cu exteriorul de către un anumit stat/teritoriu). datorită perfecţionării armamentelor strategice. Polonia. embargoul (măsură de represalii şi interzicere a schimburilor comerciale). când Finlanda şi URSS au semnat un „pact de prietenie” în 1948. Aceste forme: blocada. SUA şi aliaţii principali (NATO). „sufocarea” şi atacarea duşmanilor respectivi. SIMION . Neutralitatea reprezintă o modalitate geopolitică a statelor faţă de o stare conflictuală (prezentă sau virtuală). 2003). în geostrategie a circulat noţiunea de „glacis defensiv” (exemplul Mongoliei exterioare – glacis defensiv sovietic în faţa Chinei. Marele Zid Chinezesc sau recent „Cortina de Fier” (prelungită cu „Zidul Berlinului” în 1961). 3. Namibia – glacis defensiv al Africii de Sud faţă de Angola prosovietică). statele „finlandizate” şi statele „tampon”. În timp de pace. Iran. Germania de Est – glacis sovietic faţa de Germania Federală. România şi Turcia). acest stat devine un stat neutru. neutralitatea poate fi impusă sau aleasă (ca o măsură de protecţie). prin care statele situate în jurul URSS (aliaţilor). datorită politicii de aparthaid. pentru „încercuirea” blocului sovietic (T. Statele „finlandizate” sunt cele care se referă la situaţia de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. În cadrul acestui important concept. o strategie folosită adeseori (a se vedea embargourile recente impuse ex – Iugoslaviei sau Irak) şi. în sfârşit. vom analiza statele neutre. inclusiv în geopolitică. Spania între 1939-1945). neutralitatea poate fi provizorie. Vietnam) iar organizaţiile militare: NATO. În timpul „Războiului Rece”. care au drept scop încercuirea. Dar cele mai cunoscute state neutre europene aflate în anumite pericole au fost Elveţia. specialiştii elaborează strategii. constituie represalii non-militare. Simion. Suedia. Securizarea unui stat/teritoriu se realizează pe un spaţiu protector şi are o profunzime strategică (fiind controlat de putere prin instituţiile sale). embargoul şi boicotul (recunoscute şi de ONU). În paralel. 4. Statele neutre – se află în afara sistemelor de alianţe (şi teoretic. În istorie au fost diferite situaţii conflictuale ineficiente (neutralitatea Belgiei şi Luxemburgului nu le-a scutit de invazia Germaniei în 1914). au repus în discuţie conceptul interbelic de „rimland”. faţă de conflicte). constituiau „argumentul militar” cel mai eficace. boicotul (atitudinea statelor faţă de comerţul unui alt stat) – cunoscutul boicot realizat asupra Africii de Sud.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică menţionăm şi rolul şi importanţa „Limesului” roman. primind în schimb independenţa deplină şi devenind „stat de frontieră”. 91 .TEODOR P. ulterior conceptul a căpătat alte semnificaţii. Irlanda şi Austria. Acest concept şi-a pierdut semnificaţia în ultimele decenii. În alte cazuri. În secolul al XX-lea apare şi conceptul de „cordon sanitar” care avea o nuanţă peiorativă pentru statele apărute/definitivate după Primul Război Mondial (Finlanda. Coreea de Sud. pe timpul unui conflict (Turcia. După dezintegrarea URSS (1991) şi intrarea Finlandei în UE (1995). ASEAN. CENTO. şi obliga Finlanda să devină aliat al URSS şi în cazul unui atac german. erau sprijinite: Grecia. fără a fi inclus în blocul sovietic. Turcia. Represaliile non-militare.

Laos (între Cambogia şi Vietnam). 1998). Africa. preluau tensiunile/concurente.loviturile de stat. cauză comună a ţărilor socialiste”. Dintre numeroasele exemple. O situaţie similară a avut-o Austria (îşi obţine practic independenţa în 1955. Brzezinski. acestea sunt zone „contigue”. Etiopia ş.destabilizarea regimurilor opozante (cum ar fi acţiunile blocului sovietic în state africane. încurajarea extremelor marxiste/de stânga şi preluarea puterii de către aceste gherile. încercările de destabilizare a Uzbekistanului în 1999 sau a Kirghistanului în 2000 de către forţe islamiste cu sprijin extern. unde în intervalul postbelic au avut loc numeroase lovituri militare. se pot contura zone de stabilitate şi instabilitate. „arcurile de criză” (expresie introdusă de Z. dintre marile puteri. Cele mai cunoscute forme de destabilizare sunt: . Ca urmare. într-o schiţă de „geografie a securităţii”. Congo. după retragerea marilor puteri). în unele cazuri. în America Latină sau Asia. Din punct de vedere geopolitic.D. fiind adevărate „găuri negre geopolitice” (Kolossov. Nigeria. arii instabile (zonele „balcanizate”/”libanizate”. sau cazurile altor state africane. Afghanistan (între Rusia şi Indiile britanice). în perioada colonială au fost foarte răspândite şi. 92 . mai recent. statele tampon sunt încă numeroase şi în prezent. au drept scop preluarea puterii de către forţe politice favorabile acestora. menţionăm lovitura de stat din Chile – 1973 şi răsturnarea puterii politice şi a liderului S. 5. cu condiţia de a nu se integra într-o alianţă militară. cu consecinţe grave pentru pacea şi echilibrul geopolitic. . Allende. În fapt. gen Orientul Mijlociu). pentru răsturnarea puterii legitime.. formarea de „fronturi de salvare naţională”).. În concluzie.). efectuate în diferite state de către forţe străine sau interne. în numele „apărării intereselor socialismului. oraşul Karachi fiind un arhetip cunoscut).Orientul Mijlociu). Exemplele sunt multiple: Thailanda (între Indiile Britanice şi Indochina franceză). Loughlin. Sunt numeroase exemple de lovituri de stat (în spaţiul latino-american. distingem: arii stabile (UE arhetip).TEODOR P. un stat „finlandizat” este un stat a cărui neutralitate este impusă de unul sau mai multe state.a. Destabilizarea statelor/teritoriilor politice constituie o realitate geopolitică care afectează integritatea/suveranitatea unor ţări. După unii autori. noile „terrae incognitae”/”zonele gri” (se referă la spaţiile necontrolate din statele „libanizate” sau din marile oraşe ale lumii a treia. cum sunt R. Asia. O. alteori la „liziera” a două imperialisme. SIMION .Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică alăturându-se celorlalte state. dezagregarea statelor/teritoriilor politice. promovarea intereselor respective sau schimbarea regimului politic. Toate aceste mijloace militare/violente generează insecuritate şi destabilizare. care desemnează o parte din „rimland”: Asia de Sud-Est . Statele/teritoriile tampon sunt situate fie între mari puteri. Sudan. etc. „finlandizarea” este un fel de „suveranitate limitată” (Brejnev) – concept extrem de activ în timpul Războiului Rece care a „explicat” de pildă „invazia” Cehoslovaciei de către trupele Pactului de la Varşovia în anul 1968 (cu singura excepţie – România).

Irlanda de Nord. XVIII. De regulă marile conflicte după cel de-al Doilea Război Mondial. În aceste conflicte sunt utilizate forţe neconvenţionale (grupări armate. extinderea democratizării. rolul unor organizaţii: NATO. Adesea aceste conflicte sunt numite „războaie subversive”. SIMION . După cel de-al Doilea Război Mondial. „Tupamaros” – în Uruguay). ex-Iugoslavia.două grupe religioase: Croaţia în 1991. Implozia comunismului (1989 – 1991). în care s-au remarcat şi „războaiele civile”. Indonezia.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică 6. Cele mai cunoscute gherile sunt: gherilla spaniola împotriva armatei napoleoniene în sec. Conflictele „convenţionale” opun diferite state/grupări/alianţe de state. însă noi vom utiliza clasica împărţire: conflicte „convenţionale” (de înaltă intensitate) şi conflicte „neconvenţionale” (de joasă intensitate). Pakistan).Terorismul şi gherila sunt cele două accepţiuni majore. Tot din categoria războaielor civile sunt şi conflictele: Israel/Palestina. mijloace neconvenţionale (mijloace civile de cele mai multe ori) şi strategii neconvenţionale („gherila urbană” de pildă). partizani).). două partide politice: Rusia în 1917). legate de conceptul de război neconvenţional.opun două fracţiuni din populaţia aceluiaşi stat (uneori două etnii: Biafra 1967-1970. au avut loc sute de conflicte în majoritatea regiunilor geografice ale lumii. în sec. schiţându-se o veritabilă „geografie a conflictelor”. Conflictele neconvenţionale au apărut practic după cel de-al Doilea Război Mondial (după războaiele de „decolonizare” sau de „eliberare”. Dar au avut loc unele conflicte între state din aceleaşi „blocuri”: Vietnam/Cambodgia. faţă de cele clasice. etc. au avut în vedere puteri „regionale” sau „mondiale” şi în general au fost estompate de ONU şi organismele specializate.) a determinat evitarea şi dispariţia multor conflicte. etc. Sunt diverse criterii de clasificare. În timpul Războiului Rece. utilizând armatele naţionale (singurele abilitate de a utiliza forţa). miliţii. Vietnam/China (blocul socialist) sau Marea Britanie/Argentina şi Grecia/Turcia – ultimele fiind membre NATO. tocmai datorită utilizării acestor strategii cu totul noi. . XX gherilla s-a adaptat la noile realităţi. faţă de puterea centrală/forţă străină. Sunt cunoscute gherilla din spaţiul Americii Latine („Montoneros” – în Argentina. Kaşmir (India vs. „gherilele” şi „terorismul”.TEODOR P. Sri Lanka. de a paraliza activitatea 93 . utilizează un număr redus de combatanţi. 1995. Scopul acestor mişcări teroriste este acela de a crea insecuritate. „plaga” secolului XX şi a începutului acestui secol.UE. orice conflict în care nu se putea utiliza arma nucleară. Tipologia conflictelor arată o mare diversitate a acestora din cauze multiple. era considerat „convenţional”.Războaiele civile . Principalele forme de manifestare ale conflictelor neconvenţionale sunt: . transferându-se spre mediul urban. tehnica de hărţuire şi efectul de surpriză. sau din Spania (în Ţara Bascilor pentru obţinerea independenţei acestei provincii). Terorismul. Gherila reprezintă o formă concretă de luptă/rezistenţă a unui grup/forţe.

după evenimentele din anul 2001. s-au produs 271 acte de terorism.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică economico-socială şi politică. Distribuţia inegală a populaţiei arată prezenţa celor două superputeri demografice (China şi India. participanţii la actele de terorism sunt „combatanţi”. iar după 2000 menţionăm gravele acte de terorism din SUA (2001. demografici (numărul populaţiei). Problema din perspectivă geopolitică se pune în următoarea formulă: „avantaj sau dimpotrivă o greutate/dezavantaj”? Desigur că numărul şi dinamismul populaţiei reprezintă un avantaj în abordarea clasică a puterii. de fapt. amintim că între anii 1980 – 2000. sociale. se axează pe factorii geografici (teritoriu.000 loc. pentru a contrabalansa acest fenomen cu mari 94 . Clasificarea factorilor de putere datorată lui N. De pildă.). calitatea conducerii). Desigur că pentru cei mai mulţi. Terorismul mondial a generat modificarea strategiilor de luptă împotriva acestui fenomen global. sau statele „liliputane” (cu mai puţin de 100. până la cel „sinucigaş” (kamikaze). economice. şi peste 3000 de victime şi pagube materiale imense) sau cele din Marea Britanie. economici şi politici (sisteme. nu constituie premize încurajatoare pentru liderii acestor ţări. locuitori fiecare. mai recente. 9 state mari puteri demografice. frontiere. nevoite să deschidă larg „porţile” imigraţiei.) şi să ia măsurile de rigoare. Iran. În esenţă puterea înseamnă „capacitatea de a modifica mediul înconjurător şi de a atinge un obiectiv” (St. 2003). dar cu populaţie puţin numeroasă (40 de state cu până la 1 mil. locuitori).. V. 11 state care au între 50 – 100 mil. coeziune naţională.TEODOR P. crearea haosului şi obţinerea prin şantaj a unor revendicări ilegale. Dar şi gravele tendinţe de îmbătrânire a populaţiei din Japonia sau Europa Vestică. dar ecuaţia din raportul „numărul de locuitori şi bogăţie” arată grave probleme în cazul superputerilor demografice (PNB şi PIB/loc în India de pildă. iar noile abordări încearcă să evite acest grav flagel („axa răului”: Irak. miza finală a oricărei acţiuni geopolitice. cu o populaţie de numai 850 loc. „unitatea morală” a poporului. unul din obiectivele majore ale NATO a devenit. SIMION . Factorii de putere se referă la capacitatea de a acţiona în timp de pace cât şi de război. este definită drept capacitatea de a impune puterea în interior sau pe plan internaţional. de cel de stat. Siria. Rosiere.. PUTEREA – reprezintă.Vatican -. iar cauzalitatea şi impactul terorismului a devenit una din „problemele globale ale omenirii”. care deţin 39% din populaţia lumii). pe baza anumitor „pilieri” (factori tradiţionali şi moderni). pentru alţii „eroi” (în spaţiul arab de pildă). Sudan etc. având revendicări politice. locuitori faţă de majoritatea statelor (numeric vorbind). exemplifică sugestiv această situaţie. cu peste 100 mil. Pentru a înţelege amploarea acestui fenomen.4. Factorii tradiţionali ai puterii se referă la populaţie şi capacitatea de mobilizare a acesteia (vezi „teritoriile socioculturale şi economice). resurse). calitatea diplomaţiei. în frunte cu cel mai mic stat . „lupta împotriva terorismului mondial”. Sunt cunoscute forme diverse de terorism. Spania etc. Spykman (1942).

economic. XX. .TEODOR P. Într-o altă accepţie geopolitică şi complementară. în spaţiul ex-URSS. De mare importanţă este capacitatea de mobilizarea a populaţiei (modul de organizare. sau SUA. 95 . Deocamdată aceste capacităţi se află doar în posesia unui singur stat de pe glob: SUA. SIMION .4. accentuat de globalizare. V. Într-o sugestivă „geografie a puterii”. XX). sau mai precis. teritoriul însemna resursă de dezvoltare prin populaţie. Potenţialul de putere era generat de potenţialul teritoriului. acum. În geopolitica anglo-saxonă. coeziunea şi capacitatea de ajunge să finalizeze mari proiecte geopolitice. eficienţa Statului şi a instituţiilor sale. bogăţiile de sol şi subsol.puterea în teritorii. care a avut un rol esenţial în implozia comunismului. Germania Federală (după cel de-al doilea Război Mondial) sau Israel (după întemeierea statului în 1948). Strange. În concepţia marxistă. 1997) care se referă la „cele patru nevoi sociale de bază într-o economie modernă: securitate. Imperialismul şi colonialismul sunt două manifestări geopolitice. Acest lucru explică „aventura colonială” europeană (între sec. Înainte de sec. .puterea fără teritorii. între „metropolă” şi colonii. Ca exemplu. cultural. acestea devenind „satelitare”.) Un excepţional exemplu de „mobilizare”naţională îl constituie Japonia (după era Meiji – 1868). ca rezultante a reprezentării puterii prin teritorii. în care populaţia „albă” devine majoritară). prin controlul direct sau indirect.puterea prin teritorii. XV – prima jumătate a sec. în sens geopolitic. etc. 1992). amintim capacitatea de atracţie a civilizaţiei occidentale. Imperialismul reprezintă „o relaţie de dominaţie între centru şi periferie” (Taylor. care seduce (iar prin intermediul „multinaţionalelor” şi mediei se răspândeşte cu mare repeziciune în „satul nostru global”). zonele de influenţă au format adevărate „blocuri” (de pildă „blocul sovietic”) şi s-au constituit prin agregarea teritoriilor/statelor. producţie şi finanţe”. putem deosebi următoarele tipuri de putere: . imperialismul este voinţa unui stat de a-şi extinde influenţa sa. se consideră că în locul imperialismului dispărut. În timpul Războiului Rece.1 Puterea prin teritorii se referă la importanţa intrinsecă a teritoriilor în diferite epoci istorice. social. „imperium-ul” constituie acel teritoriu unde se caracterizează dominaţia politică şi economică a unui actor geopolitic (Durand. etc. Se manifestă recent conceptul de „putere structurală” (S. turcii în Germania. socio-economice şi politice (arabii în Franţa. 2000). în Europa Centrală şi de Est şi. cunoaştere.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică implicaţii geodemografice. se impun tot mai pregnant factorii moderni care susţin puterea: difuzarea unui model politic. a apărut „sistemul-lume”. căruia îi conferă şi calitatea de „unica superputere mondială”. Alături de „pilierii tradiţionali”.

resurse şi teritorii. SIMION . fapt care avea să se adeverească la începutul anilor 90 în cazul URSS). dominaţia/imperialismul. Iugoslavia. de durată. 1988). Colonialismul (formă clară de imperialism). Mişcarea s-a conturat în 1955 (după Conferinţa de la Bandung – Indonezia). Autarhia care s-a manifestat în unele state (şi epoci istorice). De la autarhie la protecţionism (protecţia produselor naţionale în detrimentul importurilor suprataxate) distanţa este relativ mică. asupra coloniilor. În această perioadă s-a dezvoltat doctrina mişcării de nealiniere care a grupat ţări care au refuzat dependenţa de vreo putere. prin care metropolele au început dominaţia (mai întâi economică). autarhia înseamnă o viziune egoistă asupra raportului dintre putere.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică Zona de influenţă se referă la statele/teritoriile politice. a fost un proces complex. recunoscut internaţional).2 Puterea în teritoriu Puterea este variabil repartizată în spaţiu (poate să se concentreze sau să fie difuză). cu consecinţe aproape incalculabile). în cazul celui de-al Treilea Reich şi al comunismului chinezesc.TEODOR P. iar cheltuielile uriaşe şi erorile sunt inevitabile. deşi rar unele state dintr-un bloc treceau în celălalt (Egipt din sfera sovietică în cea americană). În cazul în care se manifestă nuanţe de suveranitate limitată. este adevărat că în cazul marilor puteri naţionale prin teritorii/resurse. nu a reprezentat decât o gravă eroare (cazul Chinei feudale care a pierdut „startul” în epoca modernă. iar raporturile dintre „zona de influenţa” şi marea putere. După prăbuşirea comunismului. coloniile au căpătat formula de „protectorat” (un stat plasat sub protecţia unei puteri. care sunt dominate direct/indirect. influenţa era de „jure”. Politici vădit autarhice s-au manifestat în secolul trecut. apare uneori sentimentul de autosuficienţă (cazul URSS). de aceea integrarea lor este o chestiune logică şi de timp. Indonezia. cu referiri precise la SUA şi URSS („imperiile” devin din ce în ce mai vaste. formează „blocuri”. de piaţă. conceptul de „supraextensie imperială” (Kennedy. iar succesul mişcării s-a dovedit prin cele 100 de state membre în anii ’80 ai secolului trecut.4. impunând „nealinierea” ca formă de „neutralitate activă”. având protagonişti: India.a. Interacţiunea dintre putere – teritorii. statele „nealiniate” s-au orientat către o economie liberală. V.. între metropolele coloniale şi noile state apărute după procesul de decolonizare. 96 . militare. a generat la sfârşitul anilor 80. Neocolonialismul reprezintă noile relaţii (politice. În prezent se constată o concentrare a bogăţiilor şi puterii spre marile metropole ale lumii („arhipelagul marilor metropole” sau „oligopolul mondial”). iar mişcarea de nealiniere a devenit desuetă. în timpul Războiului Rece. în anii 60. Într-un alt registru al analizei. Tot după cel deal Doilea Război Mondial s-au manifestat tendinţe de izolare din partea unor ţări socialiste (Albania între 1944 – 1989 sau Coreea de Sud după 1956). uneori erau oficializate prin acorduri bilaterale (de tip asistenţă mutuală). ş. economice). Cel mai bine s-au manifestat zonele de influenţă/blocurile. când unele ţări făceau parte chiar din blocul comunist. inclusiv URSS.

modifică substanţial modul de funcţionare şi rezultatul proceselor de producţie. Castells.). „deoarece sunt marcate de conflicte interne.4. o disimetrie între „polii puterii” şi periferiile „neputincioase”. geoeconomia. este un sistem economic mondial. lucrurile nu stau chiar în acest mod. Japonia. deoarece colonialismul formal a devenit informal. Noţiunile de „centre şi periferii” exprimă un „gradient de putere”. sau mai simplu sus. unificat. fosta URSS şi aliaţii). Aceste noţiuni (centre şi periferii). puterea capătă noi semnificaţii. al puterii şi culturii” M. iar aceste „periferii” pot deveni „centre”). Europa de Vest. ci care stăpânesc centre şi reţele. În tipologia „periferiilor” se remarcă „periferiile dominate” (în care resursele se exportă. Marile puteri ale lumii contemporane nu sunt cele care domină teritorii. s-a trecut spre o „hiperputere mondială” (SUA) şi puteri regionale. etc. suplineşte posesia resurselor şi a teritoriilor. În evoluţia acestor noţiuni.) şi periferii dominante: exploatate. Dolfus. discrepanţe între liderii extrem de bogaţi şi restul populaţiei care trăieşte în mizerie” – O. 1990). etc. se conturează într-adevăr un spaţiu nou. viitoarele noduri ale reţelei planetare. Dacă unii specialişti s-au grăbit să anunţe „sfârşitul istoriei” sau în sens geopolitic „sfârşitul teritoriilor” (B.TEODOR P. În fapt. iar „decalajul” economic nu se realizează) şi „periferiile integrate” (un spaţiu în care fluxul este complex. Capacitatea tehnologică şi financiară. miza majoră nu este de a domina aceste periferii.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică Conceptul de „centru şi periferii” desemnează „polii de putere. Wallerstein. spre o lume uni şi multipolară. finanţe. o lume virtuală la fel de pregnantă ca spaţiul real („reţelele constituie noua morfologie socială a societăţii noastre şi difuzarea logică a reţelelor. ci de a activa punctele. indicând o nouă direcţie. V. din categoria unor state foste comuniste din Europa sau „dragonii” asiatici). Braudel şi Imm. Puterea fără teritorii În procesul complex al mondializării. după decolonizarea planetei. format din centre (SUA. au apărut încă din anii 80 în lucrările lui F. şi o mişcare a capitalurilor. ele sunt depopulate. înconjurate de periferii dominante”. Pentru a descrie aceste spaţii (centre şi periferii).3. se constată că de la lumea bipolară (SUA şi aliaţii vs. SIMION . s-a răspândit şi conceptul de „unghi mort” (care desemnează spaţii care nu interesează actorii geopolitici. 1995). mişcări migratorii de populaţie. centre dominante. favorizată de globalizare şi nu numai. Puterea şi dominaţia se exercită indirect în economie. După implozia comunismului. 1996). Badie. liniile. au apărut „noi forme de imperii” (de pildă. astfel puterea începe să devină sinonimă cu „dominarea” reţelelor (informaţii. structurat în reţele. integrate sau anexate. nu au o guvernare eficace. Este posibil ca unele „periferii” în timp să devină „centre” (cazul statelor emergente. oamenii şi capitalurile se orientează spre „centre”. noile colonii nu sunt pe deplin independente. teritorialul a 97 . într-o nouă ierarhie geopolitică.

Dominaţia URSS asupra Europei Centrale şi de Est (ideologie. multinaţionale. „statu quo” teritorial apare ca singura postură geopolitică realistă. Metropolele stăpânesc în continuare nu teritoriul. în consecinţă „status quo” teritorial (fără modificarea frontierelor). după dezintegrarea URSS. 2. Marea Chinei de Sud. Alianţele în timpul Războiului Rece şi în perioada actuală. Asia Centrală. Actualitatea statelor tampon în epoca armelor nucleare. „Status quo” teritorial ilustrează voinţa de a menţine în continuare situaţia geopolitică actuală. au tendinţa de a prelua şi menţine „status quo” teritorial (respectând frontierele moştenite şi „pavajul statal” respectiv). etc. Pentru majoritatea actorilor geopolitici (Statul. Problema apei în Peninsula Arabică. servicii speciale. Evoluţia lumii contemporane.). Caucaz şi celelalte regiuni geografice. ale geopoliticii contemporane. a fost afirmat de Rusia. Teme de reflecţie: 1. ci reţelele. logica economică dominantă. datorită complexităţii spaţiului care poate fi de colaborare sau de confruntare. În prezent. SIMION . etc. dar devine „credo” pentru comunitatea internaţională. indică o nouă dinamică teritorială şi o reînnoire a elitelor. Miza geopolitică a unor spaţii: Caucaz . Între actorii geopolitici (atât de diverşi).TEODOR P. R. multe din metropole au acceptat chiar cu satisfacţie să renunţe la unele teritorii (datorită „costurilor” din ce în ce mai mari. Dar şi alte ţări (cu „tradiţii” istorice în a revendica teritorii: Germania şi Ungaria). sau a altor probleme dificile).D. Sunt situaţii când unele teritorii devin o sursă de conflict chiar în interiorul aceluiaşi stat („sindromul lombard” – acţiunea separatistă a Ligii Nordului din Italia şi crearea „statului Padania”). Obiectivele noi. Africa Subsahariană. dar mai sugestiv este exemplul Cehoslovaciei. se formează un „strat relaţional” obligatoriu. Armata Roşie).Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică devenit „invizibil”). prin „divorţul de catifea” prin „sciziunea” oficială (1. nivelurile de putere şi distribuirea ei. Acelaşi concept „statu quo”. 98 .Asia Centrală. teritoriul nu mai oferă cu adevărat surse de bogăţie şi putere. 5.1993) şi formarea statelor Cehia şi Slovacia (prin consultarea populaţiei. dar mai ales prin presiunea liderilor cehi). au renunţat la „proiectele” geopolitice expansioniste. reînnoirea elitelor teritoriale. 3. pentru Asia Centrală. vizează la începutul secolului XXI studierea multiplicării teritoriilor (creşterea numărului de state).01. Decolonizarea a generat „îngustarea” în sens clasic a marilor imperii coloniale. Sunt exemplificate cazul Uniunii Africane sau pentru Europa CSCE (Conferinţa de Securitate şi Cooperare Europeană). ONG. organizaţiile suprastatale regionale. şi este inutil de a se mai acorda atenţie spaţiului geografic (real). 4. În lumea contemporană. Congo etc. concentrându-se pe propria dezvoltare şi modernizare. ca o miză durabilă. indică demersul spre geoeconomie (ca expresie logică a dezvoltării).Marea Caspică . Oceanul Arctic.

Avon Books.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică 6.Geo-economics. Paris. 8.Introducere în geopolitică. Implozia comunismului ca modalitate de schimbare a sistemului politico-economic. Defarges Ph. 1992. . Paris.Dictionnaire de Géopolitique. Editura Litec. Bucureşti.M. 1993.. Greenspan A. Puterea prin teritorii mai este actuală? 9. . Balencie J.TEODOR P. Editura Flammarion. 7.Era turbulenţelor.La Mondialisation. 2003. .Marea tablă de şah. nr. Simion T. 1995. Editura Dunod.consecinţe geopolitice. Paris. Supremaţia americană şi imperativele sale geostrategice. . Vernon R. The National Interest.Les Nouveaux Mondes rebelles. Editura Ellipses. Zonele de influenţă şi implicaţiile lor geopolitice.            Pentru aprofundare: Badie B. Editura Publica.expresie a puterii „fără teritorii”. dynamiques et enjeux. Al Qaeda şi ramificaţiile sale globale .The End of History and Last Man. . Paris. . 1980. Raffestin Cl. Editura Fayard. Lacoste Y. Editura Economică. Vers la fin de frontières. Bucureşti. Wackermann G. Brzezinski Z. 34/1993-1994. . o ştiinţă interdisciplinară aflată în plină afirmare. Londra. . Editura Michalon. Bucureşti. Paris. Paris. . 1997. SIMION . La Grange A. New York. . Geoeconomia . 10.Géopolitique de l’espace mondial.Pour une géographie du pouvoir.La Fin des Territoires. 1999. 99 . 2005. 2008. Editura Univers Enciclopedic. Fukuyama Fr. . 1992.

Rusia învinge Austro-Ungaria.moştenitorul tronului Austro-Ungariei. Alte state vor intra în iureşul devastator al războiului: SUA de parte Antantei. apoi Franţa şi Anglia. iar în Balcani . şi alte state acceptă neutralitatea: Spania. Belgia şi Olanda. Elveţia. de către un student sârb în vara anului 1914. în sudul frontului. a fost generat în primul rând de dezvoltarea economică inegală a marilor puteri (SUA. Marea Britanie. Austro-Ungaria şi Italia. în urma cărui a. Practic războiul s-a declanşat la intervenţia şi insistenţa marilor puteri. la Sarajevo. izbucnit mai întâi în Europa.1. SIMION . Rusia atacă în est Germania. intră în război Rusia şi Germania. Japonia în Asia de partea Antantei şi astfel conflictul capătă caracter mondial (pentru prima dată în istorie). Japonia şi altele). Turcia de partea Puterilor Centrale. necesitatea asigurării surselor de materii prime din colonii şi piaţa produselor manufacturate. Astfel s-au format două blocuri militare şi economice opuse: Puterile Centrale (Tripla Alianţă: Germania. Strategia era gândită ca Franţa să fie atacată de Germania. HARTA INTERBELICĂ POLITICĂ A LUMII ÎN PERIOADA Primul Război Mondial. Danemarca.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică CAPITOLUL VI HARTA POLITICĂ A LUMII ÎN SECOLUL XX ŞI ÎNCEPUTUL SECOLULUI XXI VI.frontul franco-anglo-german. Împărţirea sferelor de influenţă nu se putea realiza decât prin conflicte armate. Germania. Franţa repurtează o victorie strălucită la Marna. pentru a o învinge şi scoate din război. ocupând Galiţia şi Bucovina. Pretextul izbucnirii Primului Război Mondial 1-a constituit asasinarea lui Franz Ferdinand . în Balcani sârbii rezistă cu eroism Austro-Ungariei. Austro-Ungaria adresează un ultimatum Serbiei. totuşi AustroUngaria declară război Serbiei la 1 iulie 1914. în Est . la începutul primei conflagraţii mondiale. La scurt timp (1 august 1914). Italia se retrage din Tripla Alianţă şi devine un stat neutru.frontul austroungaro-sârb. Principalele fronturi au fost: în Vest . care ulterior va părăsi acesta alianţă) şi Antanta (Tripla înţelegere: Franţa. 100 .TEODOR P. după care Germania va ataca în Est Rusia (pentru a obliga-o să capituleze). Dacă pe uriaşul front estic Rusia este învinsă în Prusia. Albania. În Europa. Încurajată de Germania. Franţa. Italia. România (până în anul 1916). Suedia şi Norvegia. Germania atacă Franţa prin nord-est (încălcând neutralitatea Belgiei). antrenând ulterior numeroase popoare din Europa şi din alte continente. Marea Britanie şi Rusia).frontul germano-austro-ungaro-rus. Evenimentele se precipită. deşi este acceptat.

cu un coridor îngust la Marea Baltică . alături de statele naţionale Austria şi Ungaria. eliberează Transilvania şi Banatul. iar Germania este astfel înfrântă pe frontul de vest şi se retrage de pe teritoriul Franţei şi Belgiei. SUA sprijină Antanta. dar tot atât de violent reprimată de guvernele ungare. are loc o lovitură de stat. Bulgaria şi Turcia. 101 . Graniţa româno-ungară a fost în această privinţă cea mai exact trasată.Gdansk de astăzi. Aliaţii săi capitulează rând pe rând: Austro-Ungaria. s-au format statele federale Cehoslovacia şi Iugoslavia. corespunzând hotarului lingvistic stabilit de recensământul unguresc din 1910 şi recunoscut ca atare de numeroşi savanţi de specialitate pentru trasarea frontierelor etnice” (Atlasul Etnic Românesc. Bucovinei şi Transilvaniei. după doi ani de neutralitate. În împrejurări tragice. Transilvania. unirea Slavilor de sud sub comandament croat. România rămâne astfel singură în faţa Germaniei. după alipirea la Regat a Basarabiei. În octombrie 1917. între aceste puteri.TEODOR P. ofensiva germană de la Curbura Carpaţilor este înfrântă de glorioasa armată română (Oituz-Mărăşti şi Mărăşeşti). în faţa superiorităţii militare austro-ungare. prin voinţa populară şi certificată de Tratatul de pace de la Trianon. 1940). s-a realizat sub conducerea sârbească. punându-se capăt pentru moment. a fost forţat contopită în Statul Cehoslovac. Astfel. De asemenea. Evenimentele se precipită din nou.Danzig . Trasarea hotarelor după principiul etnic a fost destul de grea din cauza zonelor mixte locuite amestecat de fostele naţionalităţi şi unguri. Regatul Ungar a rămas în stăpânirea teritoriului său etnic originar. pentru ca în mai 1918 să se încheie Pacea de la Buftea . în Rusia. guvernul şi armata română se retrag în Moldova (1917). menţionăm conturarea statului polonez între URSS şi Germania.Bucureşti între România şi aliaţii săi. în favoarea Germaniei pe timp îndelungat.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică Are loc capitularea Serbiei. aliata Puterilor Centrale. înlănţuită forţat în 1848 şi în 1868 de Regatul Ungar.Ungar: „Ceea ce guvernele ungare au împiedicat să se realizeze în epoca dualistă. în 1918 se formează statul naţional unitar român. Consecinţa Primului Război Mondial o constituie prăbuşirea Imperiului Austro. În spaţiul est-european. şi statele baltice. Autonomia teritorială slovacă. basculării acestui stat. Raportul de forţe se schimbă în februarie 1917 în favoarea Antantei. iar în martie 1918 încheie pacea cu Germania. SIMION . În acelaşi timp. în urma căreia puterea este preluată de comunişti şi astfel apare primul stat comunist din istorie. comuniştii preiau puterea în Rusia. România intră în război de parte Antantei şi aduce o valoroasă contribuţie la spargerea frontului Austro-Ungar instalat pe crestele Carpaţilor. În anul 1916. atât de mult solicitată de Slovaci. din care rezultă cedarea Dobrogei şi aservirea resurselor naturale ale ţării. dar este atacată în Dobrogea de Bulgaria. împreună cu părţile dinspre Tisa şi Banat s-au încorporat prin voinţa a peste două treimi din populaţia ei în Regatul României. corespunzând aproximativ spaţiului ocupat de unguri de la aşezarea lor în valea Dunării până pe vremea primului rege Ştefan 1.

coridorul Vistulei inferioare şi o parte din Silezia). Principalele colonii se pot grupa astfel: coloniile franceze (Algeria. iar statele Palestina şi Transiordania britanică intră sub jurisdicţia Ligii Naţiunilor. Africa Centrală. în sfârşit. În anul 1918. Japonia mai deţine câteva colonii importante: Coreea şi insula Taiwan. În Asia. unele insule din Arhipelagul Indoneziei (Borneo şi Kalimantan). SIMION . în Orientul Apropiat. Poloniei (Posnania. creşterea rolului Marii Britanii în regiunea Golfului). consemnăm destrămarea Imperiului Otoman. Marea Britanie îşi întăreşte poziţia. Uniunea Indochineză). de fapt. micile stătuleţe de la Golful Persic: Kuwait. Qatar. Bhutan şi Tibet. Olandei (cea mai mare parte din Arhipelagul Indoneziei). În Africa. coloniile germane sunt împărţite de Franţa. Marea Britanie şi Japonia. efectele sunt practic insesizabile în configuraţia hărţii politice a continentului negru. Belgiei şi Danemarcei (mici teritorii de graniţă). Germania retrocedează Franţei provinciile Alsacia şi Lorena. revine URSS şi parţial Chinei. Africa Britanică de Est. 102 . Madagascar şi Eritreea Franceză). Belucistan (parţial. În acelaşi timp. Camerun. după înfrângerea sa. Germania devine republică în anul 1919. Oman devin colonii britanice. Arabia Saudită obţine independenţa în anul 1932. iar în Peninsula Indochina (Malaysia Britanică). state diverse ca mărime şi potenţial devin colonii engleze: India.TEODOR P. în ciuda unor mişcări revoluţionare de eliberare. datorită Revoluţiei conduse de Atatürk şi proclamarea republicii.sultanatul. Ceylon (Sri Lanka actuală). SUA (Arhipelagul Filipinez) şi devin independente statele himalayene: Nepal. Pakistanul de astăzi). Sudan.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică În Europa. dar administrate de Marea Britanie. la care se adaugă insule din Oceanul Indian. Manciuria este eliberată de japonezi. Sierra-Leone. Alte state moştenitoare ale Imperiului Austro-Ungar devin republici (Austria în anul 1918 şi Ungaria în anul 1919). iar doi ani mai târziu Letonia şi Lituania. ulterior (după anul 1953). Estonia devine independentă. avea să devină provincie a Chinei. În Orientul Mijlociu. în locul tradiţionalei forme de guvernământ . Mauritania. iar Persia (Iran) şi Afganistan devin state independente. În Asia de Est remarcăm obţinerea independenţei de către China. Siria intră sub administraţia franceză. dar din anul 1926 Libanul se separă. Kaşmir (o regiune disputată şi astăzi de statele vecine: India şi Pakistan). iar Tibetul. în urma căreia Turcia devine stat independent în anul 1923. Tunisia. la fel şi Libanul. acestea se unesc pentru o scurtă perioadă. Maroc. coloniile britanice (Senegal. Coasta de Aur (Ghana). În Asia de Sud şi Sud-Est. Coasta de Fildeş. Iranul îşi capătă independenţa în anul 1931. Uganda. Alte colonii importante din regiune aparţin Franţei (Vietnam. Hong-Kong şi Insula Hainan vor rămâne colonii. Guineea Franceză. Nigeria. la fel ca şi statul Yemen (se observă.

pentru România a fost cea mai fastă epocă istorică pe care a cunoscut-o până acum. Cu statut de dominion se află Uniunea Sud-Africană şi Africa de Sud-Vest.000.TEODOR P.000 2. Somalia. Olandei şi Franţei.000 60. crt. Simion.000 850. mişcare de extremă dreapta apărută în Germania. Canada îşi obţine independenţa în anul 1931. în America de Sud. SIMION . singura colonie belgiană a fost statul Congo.000 2. cu excepţia Hondurasului Britanic. iar influenţa Marii Britanii era vizibilă. Cabinda . State independente erau Egiptul şi Liberia. majoritatea micilor state şi-au obţinut şi perpetuat independenţa. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 Imperiul colonial Marea Britanie Franţa Italia Belgia Portugalia Olanda SUA Spania Japonia Total (Sursă: T. 7 Principalele imperii coloniale în 1935 Nr. Georgia de Sud şi altele).740 24.381.000.000 62. ca mişcare de extremă stânga în Rusia. ca şi unele insule din Atlantic (Falkland. deoarece trupele britanice staţionau în continuare în aceste state. în sfârşit.178.000. iar Groenlanda devine dependentă de Danemarca. Mozambic. Dar se acumulează şi tensiuni negative: nemulţumirea statelor învinse şi sentimentul de revanşă.500. Timp de câteva decenii. dincolo de progresele înregistrate pe plan material şi spiritual. doar Guyanele continuă să fie colonii ale Marii Britanii.000 2. Dincolo de aceste modificări pe harta politică a lumii. coloniile portugheze (Angola.530. În America de Nord. În America Centrală. Eritreea şi Etiopia între 1936-1941). Botswana şi Eritreea Britanică).000 loc. Tabelul nr. în timp ce Antilele devin colonii ale SUA. coloniile italiene (Libia. şi a fascismului.000 10. dar era o independenţă de facto.600. perioada interbelică a fost şi una de prefaceri ideologice (apariţia comunismului. În Oceania.600.000 122. similitudinile de fond între comunism şi fascism.000 km2 658. În sfârşit.900 8.000 340.000 426.000 11.la estuarul fluviului Congo şi Guineea Portugheză). vestul Insulei Noua Guinee şi Noua Zeelandă beneficiază de statutul de dominion britanic. Mari Britanii şi Franţei.000 3.) 40.300.030. Rhodezia de Nord şi Sud. statele Tasmania.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică Tanganyka.100.380 53.428. puternica 103 .439.900. din naţional-socialism).000 1.246. 2000) Posesiuni coloniale Suprafaţa (km2) Populaţia (loc.800.344 11.000 297.

au participat la hăcuirea statelor suverane şi independente vecine. Pentru situaţia extremă în aceea perioadă. şi de Uniunea Sovietică . HARTA POLITICĂ A LUMII DUPĂ CEL DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL. grefată pe ideologia nazistă. SIMION . prin rapturile teritoriale şi prin abdicarea diplomaţiilor tradiţionale în faţa agresiunii germane. a spaţiului vital.Tokyo. Hitler şi Stalin îşi satisfăcuseră în bună măsură poftele revizioniste. în contextul cedărilor dezastruoase din partea democraţiilor occidentale. Toate acestea. sau care-şi desăvârşiseră unitatea statală (România).iulie 1941. Iugoslavia). PÂNĂ LA IMPLOZIA COMUNISMULUI (1989/1991) Evenimentele premergătoare Celui de-al Doilea Război Mondial încep încă din anul 1938. cu consecinţe dezastruoase pentru pacea Europei.pornită pe calea Drang nach Osten (Drumul spre Răsărit).consecventă în respectarea imperialismului funciar al ţarilor ruşi. Aceste evenimente şi multe altele vor fi prefaţate de anii de grea cumpănă 1938-1940.cel german şi cel sovietic. revenim la o lucrare fundamentală pentru chestiunea de faţă: „Spaţiul istoric şi etnic românesc” (1940). Iugoslavia era ocupată şi dezmembrată prin tot felul de anexiuni de Germania. dar şi a lumii întregi. Alături de Germania hitleristă . În aprilie .TEODOR P. din care spicuim: „Marile şi dramaticele schimbări în geografia politică a Europei în anii 1938-1941 au fost determinate de interesele politice comune celor două mari imperialisme ale timpului . În martie 1939. statul cehoslovac era dezmembrat prin forţa armelor de către Germania şi cu ajutorul Ungariei.2. ulterior fuseseră respectate punct cu punct. fără rezerve. cu consecinţe mult mai grave pentru destinul omenirii. revanşarde şi anexioniste pe seama vecinilor lor”. ultima înfruptându-se şi din teritoriul Greciei ocupate de germani şi italieni. dar şi alte cauze vor genera cea de-a doua conflagraţie mondială.pentru a patra oară în istoria sa . ataşate politicii de revizuire a tratatelor de pace de după Primul Război Mondial. când se prefigurase deja axa fascistă Berlin .după Blitzkrieg-ul declanşat la 1 septembrie de Germania. Până în iunie 1941. În octombrie 1939. precum şi protocoalele/anexe secrete încheiate tot atunci. Ungaria şi Bulgaria. Preludiul acestei conflagraţii va fi reprezentat prin expansiunea germană în Europa. VI. miopia politică a conducătorilor marilor puteri europene etc.Roma . fiind ocupată şi împărţită de aceasta din urmă şi de Uniunea Sovietică. apărute după 1918 (Cehoslovacia. Polonia dispărea de pe harta Europei . Tratatul sovieto-german din 23 august 1939 (Ribbentrop-Molotov). 104 . care. Italia. înnobilat de internaţionalismul proletar al ideologiei bolşevice .s-au aflat.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică înarmare germană susţinută ideologic şi de geopolitică. Ungaria şi Bulgaria.

Acestor rapturi teritoriale li se adăuga smulgerea.193 km2 şi 13.049 km2 şi 20. (mai . Încorporarea sudului Dobrogei (7.492 km2 şi 2. Luxembourg şi aproape două treimi din Franţa.000 locuitori).000 locuitori. ciocul de porumbel (unde se înnodau frontierele dintre România. La începutul războiului. mai mult de jumătate din Polonia.000 locuitori. din păcate. Aşadar. părăsită de aliaţii tradiţionali Franţa şi Marea Britanie . Ţinutul Herţei şi Basarabia (de la România) ajungând astfel la Delta şi gurile Dunării. Germania. Cehia.iunie 1940). Ungariei şi Bulgariei).000 km2 şi 596. în pragul celei de-a doua conflagraţii mondiale. Slovacia şi Bulgaria (state profasciste). care se abătuse asupra României.000 locuitori). câteva state şi-au păstrat neutralitatea (Elveţia.000 locuitori).000 locuitori). Faţă de situaţia din iunie 1940.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică România (295. care pedepseau astfel România pentru politica sa externă şi răsplăteau ataşamentul Ungariei hortyste la politica de revanşă şi revizuiri teritoriale. era o urmare a aceloraşi presiuni germano-italiene. al Germaniei hitleriste şi al Italiei mussoliniene. Basarabia (44. ea având în octombrie acelaşi an 193. este frontul vestic prin care Germania cotropeşte pe rând Olanda. au acţionat Italia musolliniană. Al treilea front şi cel mai vast. anexase (invadase) jumătate din Polonia. nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţei (6. Belgia. iar Italia anexează unele teritorii de pe coasta Dalmaţiei.aprilie 1940. Polonia şi Cehoslovacia). România pierduse peste o treime din teritoriul naţional. Iată. se deschid mai multe fronturi între ţările fasciste şi ţările aliate: primul front germano-polonez care duce la cotropirea Poloniei 1939. Ţările Baltice (Estonia. SIMION .primăvara lui 1941.200.Ungaria hortystă. Austria şi Ţările de Jos. la 28 iunie 1940. a nord-estului Transilvaniei (43. va suporta consecinţele prevederilor secrete ale Tratatului sovieto-german din 23 august 1939.TEODOR P. Letonia şi Lituania).888.726 km2 şi 425. tabloul într-adevăr cutremurător al norilor grei ai istoriei. alături de Germania fascistă. La cele amintite consemnăm şi alte fapte petrecute. dar şi a Italiei. spre ţările nordice determină cucerirea Danemarcei şi Norvegiei . al doilea front. din 30 august 1940. Bilanţul sfârtecării României Mari este cutremurător: 101. peste o treime din populaţie. Deja la jumătatea anului 1941. Portugalia. judeţele Durostor şi Caliacra . regiunea subcarpatică Tisa.660 km2 smulşi. 105 .050. la rândul său. atacurile venind atât din partea Germaniei. îndreptat împotriva Iugoslaviei şi Greciei (care ulterior vor fi înfrânte.000 locuitori. al patrulea front în Balcani.162.Cadrilaterul) la Bulgaria. prin arbitrajul imperialist de la Viena. pierderi de populaţie circa 6.442 km2 şi 3. harta politică a Europei era sfârtecată de Germania şi aliaţii săi.Ribbentrop din 23 august 1939) ocupă un spaţiu vast de la Marea Baltică la Marea Neagră: un teritoriu finlandez între Golful Finic şi Lacul Ladoga. într-un interval de câteva luni. fiind constrânsă prin ameninţare militară să cedeze Uniunii Sovietice. URSS (în baza Pactului Molotov .667. la 7 septembrie 1940. Bucovina de Nord.ele însele având de făcut faţă războiului declanşat de Germania. tot sub ameninţarea cu forţa militară. în campaniile din 1939 .

astfel. după bătălia de la Berlin (16 aprilie 1945). linia frontului germano-sovietic se găsea pe linia Krasnodar . se afirmă ca o mare putere mondială. SIMION . Credincioasă crezului său Drang nach Osten (Drumul spre Răsărit). Prinsă în cleşte.Leningrad . fiind sprijinită de SUA. sau bătălia pentru Leningrad (1942). După lupte crâncene. linia frontului era situată în Prusia Orientală. În regiunea Asia-Pacific. Germania deschide un vast front pentru a ataca URSS.Voronej – Moscova . astfel că. de la Marea Baltică până la arcul Carpaţilor. Slovacia şi Moldova. ajungând astfel pe linia frontului şi. în noiembrie 1942. ţara noastră a fost a patra ţară aliată care a contribuit la înfrângerea fascismului. eliberând Ţările de Jos. SUA pornesc contraofensiva în Pacific pe mai multe aliniamente (Arhipelagul Gilbert. România a fost tratată ca stat învins. 106 . Polonia Centrală. contraatacă de la Marea Mânecii. Forţele aliate au intrat în derută. îndeosebi cu materiale de război din SUA.experienţa nucleară nefastă. care l-a îngenuncheat şi pe Napoleon Bonaparte. Între 1942-1945. Operaţii militare s-au desfăşurat şi în Africa de Nord şi sudul Italiei (19421943). Filipine şi altele). Marea Britanie) reuşesc. Marea Britanie şi Franţa). armata rusă se retrage în interior. Participarea României la această conflagraţie mondială a fost excepţională.1945).TEODOR P.trece la o puternică contraofensivă (între anii 1942-1944. spre Germania . prin eforturile sale materiale şi pierderile umane.Lacul Onega şi Murmansk (la Oceanul Arctic). la începutul lunii decembrie 1941. Mai mult.sprijinită de aliaţi. până în anul 1964 (aservire economică totală în valoare de câteva miliarde de dolari la paritatea de atunci). care intră în vârtejul Celui deal Doilea Război Mondial. Asia-Pacific).Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică Finlanda). iar prin participarea pe mai multe fronturi (Europa. dar şi de generalul iarnă. Franţa ocupată contribuind la nimicirea Germaniei fasciste (19441945). Solomon. practic.Stalingrad . Germania este înfrântă. cât şi principalele arhipelaguri (Indonezia. bătălia de la Moscova (1941). doar Marea Britanie continuă să reziste atacurilor aeriene germane. Pe frontul de vest (susţinut în primul rând de SUA. practic. scoaterea din luptă a Italiei şi eliberează ţările nord-africane ocupate şi jumătate din Italia. Japonia reprezenta principala forţă fascistă şi acaparase mari spaţii geografice din Asia Continentală: atât din Manciuria până în Indochina. ulterior. respectiv 1941-1942 şi 1945 . când aliaţii (SUA. până la Marea Mediterană. Operaţiunile de război se desfăşoară mai ales la începutul şi la sfârşitul războiului. . Armata Roşie . Insula Guam şi anul 1945 în Okinawa). Bătălii aprige au marcat campania germană în Est (de pildă. în urma apropierii fronturilor de vest şi de est. deşi nu s-a bucurat de statutul de cobeligerant (datorită URSS şi miopiei politice a democraţiilor occidentale). fiind nevoită să plătească uriaşe despăgubiri de război către URSS. Celebrul atac japonez de la Pearl Harbour (7 decembrie 1941) ducea la distrugerea în mare parte a flotei americane din Pacific şi avea drept efect sensibilizarea Americii (SUA) şi contribuţia concretă în sprijinul aliaţilor europeni.

doar Transilvania de N-E. Italia retrocedează Greciei Dodecanezul şi Insula Rhodos. Finlanda pierde în favoarea URSS atât o regiune frontalieră din Carelia. din capul locului.TEODOR P. teritoriile româneşti Bucovina de Nord. iar zona Trieste va fi . Dar cele mai mari câştiguri teritoriale le obţine URSS: statele baltice pe care le proclamă state sovietice încă din 1940. cât şi oraşele Turku şi Parkalla (pentru puţin timp însă). Austria redevine independentă. Peninsula Istria şi Fiume. teritorii ocupate din Macedonia. unde se instaurează 107 . iar Albania devine stat independent. după cum urmează.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică Consecinţele geopolitice au fost de o mare complexitate. Germania retrocedează zona sudetă Cehoslovaciei. Sub aspect politic. dar va fi ocupată militar până în anul 1955. pierde Prusia Orientală (în favoarea Poloniei) şi abandonează teritoriile situate la est de Oder-Neisse. Bulgaria câştigă Cadrilaterul (de la România). Berlinul are acelaşi regim cvadripartit. Germania este împărţită în patru zone de ocupaţie militară: americană. România pierde pentru a doua oară Basarabia. cedată prin Dictatul de la Viena. britanică. cordonul Danzig (Gdanskul actual). Astfel. cedând. observându-se o basculare a graniţei de vest (pe linia Oder-Niesse. iar cea mai mare parte a Basarabiei devine stat sovietic (actuala R. Moldova). obţine sudul Prusiei Orientale.ocupată de americani şi iugoslavi. în plus. de asemenea. care va fi încorporată Ucrainei. iar regiunea Saar sub cel francez. câştigă de la Italia Dalmaţia. România şi Iugoslavia). În Europa. teritoriile din Polonia şi Prusia Orientală (pe care le include la Bielorusia şi Ucraina). trebuie să subliniem aranjamentele la care au participat Stalin. Roosvelt şi Churchill (după mai multe întâlniri la Moscova. cu acordul tacit al celorlalte puteri). Tratatul de pace de la Paris (1947) consfinţeşte noile realităţi geopolitice mondiale. Polonia redevine stat independent. nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa în favoarea URSS. obţinând o parte din Pomerania şi Silezia). SIMION . Iugoslavia revine la conturul antebelic. de asemenea Rutenia. Iată de ce eforturile României. cele mai spectaculoase modificări după Cel de-al Doilea Război Mondial se produc în Europa Centrală şi de Est. la Ialta în 1945). Regiunea Ruhr este sub control britanic. Herţa şi Basarabia de Sud (încorporate la Ucraina). Cehoslovacia revine la frontierele din anul 1938. Ungaria revine la graniţele sale din 1938. Grecia revine la frontierele din 1940. (respectându-se astfel anexa secretă a Pactului Molotov-Ribbentrop. Teheran şi mai ales. de ţară cobeligerantă. cedează provincia Thracia Greciei şi Iugoslaviei. nu au fost recunoscute nici după prăbuşirea comunismului (19891991). portul Petsamo. franceză şi sovietică. pierde Cadrilaterul în favoarea Bulgariei. revine la teritoriul naţional. dar pierde Rutenia (Ucraina Subcarpatică) în favoarea URSS. Regiunea Vale d’Aosta revine Franţei. retrocedând teritoriile luate de la vecinii săi (Cehoslovacia. dar va ceda importante teritorii în est în favoarea URSS.

Competiţia de pe Terra se transferă în spaţiul cosmic. RS Croaţia. Marea Britanie şi China).1948). O altă caracteristică a primilor ani postbelici. influenţa ideologică a URSS se resimte şi în Peninsula Indochina (Campuchia Democrată). RP Albania (11. o zonă-tampon constituită din Finlanda. prin transformarea teritoriului controlat de URSS.08. Ulterior. care de fapt va ceda în faţa „sfidării americane” a războiului stelelor în anii ‘80. RPD Coreeană (în urma Războiului din Peninsula Coreea dintre anii 1950-1954) şi RD Vietnam. SIMION . dar şi în urma obţinerii independenţei a numeroase colonii din Africa (de pildă. RP Bulgaria (15. Decolonizarea a fost influenţată. Churchill în anul 1949. dar şi în alte regiuni geografice (America Latină.Cuba. militare şi economice: sistemul comunist (creat de URSS şi ţările satelitare) şi sistemul capitalist (vechile democraţii europene).1945. cu complicitatea democraţiilor occidentale. De asemenea. în stat comunist. în ordine cronologică se formează republicile comuniste: RSF Iugoslavia (29. 1960 a fost denumit de ONU Anul Africii).10. începe era cuceririi spaţiului extraatmosferic. RP Ungară (18.TEODOR P. Franţa. URSS. RS Bosnia şi Herţegovina şi RS Macedonia). RP Română (30. Ideologia comunistă promovată de URSS. cu efecte catastrofale pentru economia centralizată a blocului comunist. ca urmare a prăbuşirii vechilor imperii coloniale. este legată de creşterea rolului SUA în Europa de Vest (Planul Marshall de ajutorare şi cooperare economică).11. de SUA (care hotărâse acest 108 .1947). determinând o accentuată cursă a înarmărilor. RP Polonă (19. despărţite de Cortina de fier. care au dominat timp de mai multe secole cea mai mare parte din Terra. cu rezultate deosebite şi pentru cunoaşterea umană (dar monopolizate de statele din clubul nuclear: SUA.1949). Războiul rece a determinat şi constituirea celor două blocuri militare antagoniste (NATO şi Tratatul de la Varşovia) şi între acestea.01.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică comunismul de către URSS. cel puţin până în anii 1990 . creşte influenţa URSS în spaţiul Asiei de Est.1946). Austria şi Iugoslavia. sau criza rachetelor din Cuba din 1964).09.1949) şi RD Germană (7.1947). pe de o parte. dar fără rezultate concrete. în anul 1954. stat federal compus din RS Serbia. Confruntarea dintre aceste două superputeri se acutizează (zidul Berlinului din 1961. Oricum echilibrul terorii a fost concepţia geopolitică care a dominat lumea postbelică. prin apariţia statelor comuniste: RP Chineză (1949). RS Cehoslovacia (14. RS Slovenia. Asia de Est-Pacific etc. a influenţat state din Africa şi America Latină.12. În acelaşi timp. Astfel.). după celebra expresie lansată de W.1946). O altă consecinţă directă a celei de-a doua conflagraţii mondiale a fost decolonizarea. RS Muntenegru.1991.02. dar şi din Asia şi alte continente. cu capitala în Berlinul de Est.07. În acest mod se conturează în Europa apariţia celor două blocuri politice. consemnăm apariţia unicului stat comunist din spaţiul american .

America de Sud (Trinidad-Tobago. Zambia. Guineea Ecuatorială).Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică lucru încă din deceniul IV al secolului XX) şi de URSS (prin acţiunile subversive de sprijinire a mişcărilor revoluţionare promarxiste). Qatar. Togo. În sfârşit. Pakistan.1950 obţin independenţa 13 state situate în Asia (Iordania. Vietnam. de la 74 de state în anul 1946. Cote d’Ivoire. Israel. Djibouti şi Zimbabwe). majoritatea din Africa (Libia. doar câteva enclave revin la teritoriul de unde au fost cândva „smulse”: Hong Kong (1997) şi Macao (1999) revenind la RP. Ciad. Rwanda. în urma decolonizării. Angola. Niger. Vanuatu). Saint Vicent şi Grenadine) şi Oceania (Solomon. Grenada. noile tendinţe geopolitice impun o nouă abordare.TEODOR P. Comore. Barbados) şi Europa (Malta). În ultimul deceniu al secolului XX. Asia (Kuwait. cinci state obţin independenţa (Belize. Mozambic. De altfel. Botswana. Singapore. la 196 de state în anul 2002. India. Filipine. Myanmar. iar eforturile de refacere economică. Guineea. Asia de Sud şi Sud-Est. Nigeria şi Mauritania). Maroc. Chineză şi obţinerea independenţei coloniei Timorul Oriental (2002). În 109 . Santa Lucia. Cronologic. Capul Verde. situate îndeosebi în Africa (Sierra Leone. Gabon. în Africa. Surinam. Sao Tome şi Principe. SIMION . Asia (Malaysia) şi Europa (Cipru). multe dintre acestea revenind la vechile denumiri tradiţionale. Madagascar.1960. Volta Superioară/Burkina Fasso. Fidji. cele mai multe colonii şi-au obţinut independenţa politică. analizând evoluţia statelor din punct de vedere numeric se remarcă că cele mai multe dintre state au apărut pe harta politică a lumii îndeosebi după Cel de-al Doilea Război Mondial. Kenya. Cambodgia şi Indonezia). Ghana. Congo/Zair. Bangladesh. Mali. Algeria. Laos. În deceniul 1960-1970 se înregistrează numărul record de state (26) care obţin independenţa. Antigua şi Barbuda. Africa Centrală. America Centrală şi de Sud (Bahamas. de asemenea. valori ridicate. Saint Kitts şi Nevis. decolonizarea masivă s-a produs în deceniile 5 şi 6.). La aceste cauze se adaugă şi noua ordine mondială. în care marile puteri europene sunt dominate de SUA. asistăm la decolonizarea a 25 de state. America Centrală (Jamaica. Dominica. Gambia. Senegal. Brunei-Darusalam şi Namibia). datoria externă etc. Dahomey/Benin. Papua-Noua Guinee). Tuvalu. Coreea de Sud şi de Nord. Tunisia. Oceania (Tonga. deficitul de plăţi. Nauru). Mauritius). dar din punct de vedere economic continuau să depindă de vechile metropole (schimburile comerciale. 24 de state situate în Asia (Bahrain. Seychelles. Sri-Lanka. Desigur că. situaţia poate fi sintetizată astfel: între 1946. Între 1970-1980 decolonizarea cunoaşte. de sub dominaţia portugheză. Tanganyka/Tanzania. Kiribati. Sudan. Swaziland. Lesotho. Camerun. Congo/Brazzaville. Oceania şi Orientul Mijlociu. Uganda. când pe ruinele vechilor imperii apar noi state. Guyana). În deceniul 1950 . Burundi. Yemenul de Sud. Emiratele Arabe Unite. Malawi. Aşadar. în deceniul 1980-1990. Somalia. Africa (Guineea-Bissau.

Siria (1970). Zimbabwe. în 1972 în locul fostului stat Pakistan de Est. consemnăm războaiele dintre Mozambic .Franţa (Libia) în 1968. 1978-1979). Consemnăm de asemenea complexitatea liniei de frontieră.Kuwait (1990).1962).Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică Orientul Apropiat. Astfel. Kenya .Portugalia (1959-1974). 1972-1974). Burundi. Somalia etc. a fost crearea statului Israel (1948) pe teritoriul Palestinei. Cambodgia . Afganistan . principalele războaie locale au fost: Palestina Marea Britanie (1946-1947). China (1945-1949).TEODOR P. s-au format India şi Pakistan (1947. Tanzania . Maroc . Israel . Malaysia Marea Britanie (1948-1960) sau războaiele din Birma (1948-1958). ultimul pe locul vechiului Belucistan). Algeria .Franţa (1978). Liban (1958.1954.Portugalia (19641975). potenţiale surse de insecuritate regională. conflicte etnice şi religioase. Indonezia (1950-1965).Coreea de Sud (SUA) în 1950 .Marea Britanie (1952-1960). În Africa.URSS (1979-1989). dar şi numeroase conflicte (concretizate în mai multe războaie între Israel şi ţările arabe). Interesantă este situaţia geopolitică postbelică din Peninsula India. 1973. În Orientul Mijlociu. harta conflictelor militare (1945-1995) este deosebit de complexă. 1978.Tibet (19501959). mai ales că statele aflate în dispută sunt şi puteri nucleare. Iranului şi în regiunea Caucaz.Marea Britanie (1956 . pe linia Munţilor Himalaya dintre India şi China cu unele conflicte armate regionale între aceste ţări. În Asia de Est şi Sud-Est numeroase războaie au zguduit aceste regiuni geografice: Indochina . dar şi unele probleme delicate: Tibetul în China şi Kashmirul între India şi Pakistan. 1956.Franţa (Vietnam) în 1953-1973. Ciad .Franţa (1946-1954).1989). India . Zair . Vietnamul de Nord . India . Irak . sau alte războaie în Nepal (1950. Sudan. China .Sahara Spaniolă (1957). Iran Irak (1980 . În Asia de Sud cele mai mari conflicte s-au desfăşurat între India Pakistan (1947-1949. 1959-1971). cu consecinţe deosebite în regiune.Africa de Sud (1966). China . Zair .criza Suezului). SIMION .Franţa (1954-1962). Dar perioada postbelică nu a fost scutită de numeroase conflicte locale (războaie regionale).Uganda (1978-1979) sau numeroase conflicte interetnice din Rwanda.Vietnamul de Sud (SUA. Indonezia . Irak .Naţiunile Unite (1990-1991). Sri Lanka (1971) etc.Vietnam (1979).Vietnam (1970-1975. 19691970. Egipt . Laos . Etiopia.Belgia (19601971).Olanda (1962-1966). Filipine (19451954. 110 .Portugalia (1961-1975). 1982-1994). un fapt semnificativ. Tot în această zonă semnalăm existenţa unui popor fără un stat propriu: kurzii (un popor de circa 20 milioane de locuitori. Namibia . Coreea de Nord (China) . 1965). când după prăbuşirea Imperiului Britanic al Indiilor Orientale. Guineea Bissau . Angola .Bangladesh (1971). Irakului. 1975).China (1962). 1967. conflicte teritoriale tradiţionale. în care au fost antrenate multe state.statul Bangladesh. în afara celor din emigraţie). răspândiţi în prezent pe teritoriul Turciei. Iordania . Cauzele acestora au fost complexe: eliberarea fostelor colonii. iar în estul peninsulei la gurile Gangelui şi Brahmaputrei .Ţările Arabe (1948-1949. Timor şi Noua Caledonie.

SUA. 1955) sau între statele Nicaragua . 1. conflictele din Grecia (1945-1949). Honduras .000 1.220.Salvador (1969). consemnăm războiul din Iugoslavia (Bosnia-Herţegovina.000. Aşadar. la conflicte etnice. aberanta cursă a înarmărilor (vezi 111 . 1967-1980). În sfârşit în Atlanticul de Sud. SIMION . având cauze diverse de la dispute teritoriale. războaiele dintre Cuba .000 2.Marea Britanie (1955-1960).000. Caucaz).Marea Britanie (1982). în urma dezintegrării unor state federale. Astfel. de Est şi Balcanică.000. În America de Sud menţionăm conflictele din Columbia (1948-1958).000 VI. Uruguay (1963-1972).TEODOR P. numeroase conflicte au avut loc în perioada posteblică. menţionăm în Antile. de la dispute religioase.000 1.325.Ecuador (1995).000 1. conflictele armate s-au desfăşurat în majoritatea regiunilor geografice care compun America Latină. Venezuela (1945. menţionăm conflictul Malvinelor. la cele ecologice sau economice (dreptul mării) sau chiar la „războiul fotbalului” (Honduras/ Salvador). care a opus Argentinei . 8 Pierderi umane în cele mai ample conflicte armate între 1945-1985 1 Războiul civil din China 1946.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică Nici Europa nu a fost scutită de războaiele locale: Cipru .500. mai recent războiul dintre Peru . inversarea legilor economice. Peru (1946. iar după prăbuşirea comunismului.000 2. Brazilia (1980). În emisfera vestică.050. 1980-1991). HARTA POLITICĂ A LUMII CONTEMPORANE DUPĂ IMPLOZIA COMUNISMULUI (1989/1991) Germenii prăbuşirii comunismului erau evidenţi încă de la începutul instaurării „ciumei roşii” în Europa Centrală.Honduras (1957). Costa Rica (1948.000 1.000 500. Argentina (19741983). Salvador (1979). Cipru (1974 . Tabelul nr.confruntarea între Grecia şi Turcia). Nicaragua (1977-1979). redistribuirea bunurilor şi prăbuşirea nivelului de trai.3.000 3. 1991.1950 2 Coreea 1950-1953 3 Vietnam 1960-1975 4 Biafra (Nigeria) 1967-1970 5 Cambodgia 1970-1989 6 Bangladesh 1971 7 Afganistan 1978-1992 8 Mozambic 1981-1994 9 Sudan/Eritreea 1984 Sursa: World Military and Social Expenditures. Dezvoltarea economică în sistem centralizat. Kosovo) şi din spatiul fostei URSS (Transnistria. 1961-1964).000. în istmul american în Guatemala (1954.

Pe harta politică a Europei consemnăm dezintegrarea unor state federale şi apariţia unor noi entităţi statale fie pe cale paşnică. după războaie aprige se formează Slovenia. Claval. Croaţia şi Bosnia-Herţegovina (1991) şi Iugoslavia (formată din Serbia şi Muntenegru în 1992). îndeosebi cele din fosta URSS sau din apropiere. nu au reacţionat corespunzător. diferenţierile religioase. pentru că „intelighenţia” a colaborat din oportunism sau din frică cu autorităţile comuniste. la Kremlin ajunge la putere M. Prin dezintegrarea Iugoslaviei. Gorbaciov care. facilitează schimbarea sistemului comunist din interior. Consecinţele geopolitice ale acestui proces sunt excepţionale. iar „societatea civilă” practic nu a contat în multe state. revoluţiile. De asemenea. Nimeni nu prevăzuse cu adevărat prăbuşirea sistemului socialist” (P. din păcate. Dar confruntările şi tensiunile nu au putut fi stinse. Astfel. provocând cele mai mari confruntări armate din Europa postbelică. forţe interne şi mai ales’ externe destabilizează Federaţia iugoslavă. prin multe fapte au „cauţionat” puterea sovietică şi a „lagărului de democraţie populară”. decolonizarea planetei şi „era nucleară”. liberalismul economic şi globalizarea). Prăbuşirea într-un ritm alert a comunismului a determinat pe cei mai avizaţi geopoliticieni să invoce „teoria dominoului”. Semnele prăbuşirii sistemului comunist european şi parţial asiatic se multiplică în deceniul al IX-lea. fascismul şi comunismul. până la dezintegrarea URSS în 1992. subliniem faptul că democraţiile occidentale şi nord-americane. SIMION . generează pe termen mediu şi lung falimentul sistemului comunist. menţionăm din lungul şir de mişcări anticomuniste evenimentele tragice de la Berlin (1953). după o desprindere amiabilă „de catifea”. „Primăvara de la Praga” (1968). până la revoluţia sângeroasă din România. elitele burgheze au fost decimate. iar secolul XX este cel mai complex. Astfel consemnăm apariţia statelor independente: Cehia şi Slovacia (1 ianuarie 1993). pe plan intern. iar „dezintegrarea care a urmat a depăşit orice s-ar fi putut imagina. iar biserica mai ales cea ortodoxă.TEODOR P. 112 . Astfel. mişcări de extremă care se aseamănă în esenţă. nu la fel se vor desfăşura evenimentele pe „ruinele fumegânde” ale Iugoslaviei. culturale şi etnice. 2001). dar. Revoluţia maghiară (1956). fie în urma unor conflicte sângeroase cu participarea internaţională. Astfel s-a produs implozia sistemului de la vârf. În acest context se acumulează grave tensiuni sociale. folosind cu abilitate naţionalismul.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică programele nucleare. de la cea de „catifea” din Cehoslovacia. aventura cosmică culminând cu „războiul stelelor”). mai mult. În acelaşi timp. tulburător şi important veac din evoluţia omenirii din perioada modernă (două mari conflagraţii mondiale. prin politica sa de „perestroika şi glasnosti”. deşi cunoşteau realităţile de dincolo de „Cortina de fier”. a fost subordonată în totalitate puterii de atunci ca şi acum. care izbucnesc în revolte reprimate cu cruzime de forţele de represiune naţionale sau internaţionale (în numele „internaţionalismului proletar” manevrat de oculta sovietică). revoltele poloneze şi înfiinţarea sindicatului „Solidaritatea” sau revoltele din România (1987) etc. începută cu prăbuşirea „zidului Berlinului” (noiembrie 1989).

în timp ce statele baltice s-au desprins definitiv din „orbita sovietică”. economia postindustrială/informaţională. unde alături de SUA. refacerea echilibrului geopolitic în zonă fiind extrem de dificil de realizat. care include şi România. fie între Rusia şi enclavele din nordul Caucazului. Ucraina şi Moldova şi în (statele caucaziene: Georgia. trecând astfel după sfârşitul „Războiului rece” de la o lume bipolară la una uni şi multipolară. China etc. economice (UE) sau militare (NATO) spre centrul şi estul Europei constituie un factor important în geopolitica „post Războiului rece”. Dar mai interesantă este situaţia geopolitică apărută după dezintegrarea URSS (1992). culminând cu războiul din Cecenia. pentru enclava Osetia de Sud. mai ales după bombardarea Iugoslaviei de către SUA/aliaţi în 1999. Dar aceste desprinderi. transformă fosta superputere planetară într-una regională. Letonia şi Lituania. rolul SUA fiind unic în prezent (probabil pentru o generaţie!). fragilul echilibru geopolitic balcanic fiind menţinut de trupele ONU (NATO). mutarea centrului de greutate al 113 . Desigur că se produc mutaţii semnificative în economia mondială (globalizarea. coexistă mai multe puteri regionale (Europa Occidentală. dezintegrarea URSS (în subsidiar. Tadjikistan. Astfel. rolul puterilor regionale Turcia şi Iran) şi în Transnistria (enclavizarea estului Moldovei . o confruntare inegală între forţa militară rusă şi armata georgiană. În prezent.TEODOR P. Se retrasează astfel în prezent o nouă arhitectură geopolitică. statele din Asia Centrală: Kazahstan. fundamentalismul islamic. SIMION . cu consecinţe încă imprevizibile. Muntenegru s-a desprins de Serbia. a CAER etc. cu valoare strategică). scoţând-o poate pentru totdeauna din sfera de influenţă „panslavă” şi garantând dezvoltarea spre prosperitate şi civilizaţie occidentală.fostul sediu al Armatei a XIV-a. Kârghistan şi Uzbekistan). Extinderea organizaţiilor euroatlantice.). Dar pe plan geopolitic major.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică au urmat confruntări serioase în Kosovo. au avut loc războaie interetnice. care au culminat cu intervenţia statelor NATO (leadership SUA) în anul 2000 asupra Iugoslaviei. Rusia dorind să-şi afirme rolul său în regiune (ca sferă de influenţă) şi o „corecţie” la adresa Georgiei. cu pagube şi victime incomensurabile: astăzi. unde se confruntă de fapt marile puteri. iar Kosovo a devenit un „stat” parţial recunoscut de comunitatea internaţională. la care se adaugă statele din estul Europei: Belarus. între „sponsorul” Rusia şi Georgia (cu vederi prooccidentale). de multe ori au fost însoţite de confruntări armate în Caucaz-Transcaucazia. În Asia Centrală (miza fiind petrolul şi gazele naturale.). religioase. influenţată mai ales de sfidarea terorismului internaţional (mai ales după evenimentele din SUA din 2001). din fosta URSS se formează 15 noi state independente (inclusiv Federaţia Rusă). în Europa (statele baltice: Estonia. care manifestă opţiuni în favoarea aderării la NATO şi UE. o zonă extrem de sensibilă geopolitic. economice. dezintegrarea Pactului de la Varşovia. Rusia. Cel mai recent conflict s-a desfăşurat în anul 2008. fie între statele caucaziene cu enclave şi probleme nesoluţionate niciodată. Armenia şi Azerbaidjan.

de altfel şi cele mai vulnerabile. începută drept una financiară. Dar pe harta politică a lumii contemporane. în alte regiuni geografi ce. de la subdezvoltare la maladiile lumii moderne) (T.după cele mai optimiste previziuni după anul 2010 (pentru statele dezvoltate) şi ulterior pentru celelalte ţări (inclusiv România).T. Extinderea NATO şi a UE. În acelaşi timp. Simion. cu debut în SUA.0.1999 sau Timorul Oriental din sfera de influenţă a Portugaliei). ca o reminiscenţă a vechilor imperii coloniale . iar comunitatea internaţională trebuie să găsească noi răspunsuri la noile provocări. purtate de NATO în Afghanistan şi Irak. promotorul neoliberalismului economic şi al democraţiei. 114 . alături de dorinţa Groenlandei (2009) de a se desprinde din vechea legătură cu Danemarca. Din acest punct de vedere. După anul 2008. după anul 2002). dar şi pentru prezervarea resurselor de hidrocarburi. deşi ele vor rămâne cel mai important actor geopolitic. dintre care amintim:  sfârşitul hegemoniei SUA şi a rolului acestora de „jandarm universal” până la finele celui de-al doilea deceniu al acestui secol. care se va încheia . ONU trebuie să-şi reconsidere statutul şi să-şi îmbunătăţească strategiile pentru a putea răspunde noilor cerinţe şi sfidări specifice începutului secolului XXI. rolul Chinei. se mai află 65 teritorii dependente (cu circa 10. În orice caz. menţionăm războaiele din Orientul Mijlociu. la terorism. Pericolul terorismului abia a început. lumea în care trăim acum (2009) se va schimba profund după această lungă şi complexă criză. evident.2002. statele sărace. Puţine modificări au apărut concret pe harta politică a lumii în ultimii ani. Oricum.5 mii. aflate în curs de dezvoltare. putem consemna câteva posibile consecinţe geopolitice. în vederea instituirii aşa-numitei noi ordini mondiale. Simion. transformată într-una economică. de la „bomba demografică” cu explozie întârziată.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică lumii în Asia Pacific. devenind cel mai recent stat independent din lume . loc. respectiv. . Lumea deceniului al doilea al secolului nostru va fi complet diferită de cea actuală. pe lângă cele 196 de state independente. în principal împotriva terorismului islamic (în special Al Qaeda. În acest sens. omenirea a intrat într-o nouă etapă istorică. micile enclave care au revenit Chinei: Hong Kong 1997 şi Macao . când simbolurile democraţiei şi prosperităţii au fost afectate. devenită a doua putere a lumii. dar şi ca un stat de frontieră în UE.TEODOR P. 2007) creează premisele unei mari favorabilităţi pentru România. includerea României la aceste noi organizaţii (2004 şi. 2003). iar cele mai afectate au fost. 1997). km2 .8 % din suprafaţa uscatului şi circa 15 mil. după evenimentele teroriste din septembrie 2001 din SUA. lumea se confruntă cu o puternică criză globală. dar şi sfidările începutului de mileniu. răspândită datorită globalizării ca fenomen mondial. care trebuie să joace un rol important prin poziţia geopolitică în NATO.25 % din populaţia Terrei). SIMION .

din secolul al XX-lea.  globalizarea (începută prin comerţ. iar dintre acestea menţionăm rolul Chinei.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică  rolul din ce în ce mai important al statelor emergente. câştiguri teritoriale imense etc.  flagelul terorismului va ameninţa comunitatea internaţională prin specificul acestuia (acţiuni disparate. a unor ramuri economice cu implicaţii dintre cele mai diverse).de hidrocarburi .  pericolul unor boli extrem de periculoase: SIDA (ravagii în Africa SudSahariană. trafic de mărfuri.extinderea sferei de influenţă. cu certe perspective de a deveni liderul acesteia. unde anual mor adevărate „popoare”. din ce în ce mai variate prin cauzalitate şi prin răspândirea lor geografică. Teme de reflecţie: 1. evaziune fiscală. 1989. şi nu un demers aplicat cu fermitatea dorită de întreaga comunitate internaţională.). Rusia.. o veritabilă ameninţare la adresa păcii şi stabilităţii lumii. care determină procentaje ridicate în privinţa moralităţii şi morbidităţii la nivelul unor numeroase state de pe mapamond. 115 . până la criza alimentară ce se preconizează a se instaura în următorul deceniu.  diversificarea conflictelor. cu consecinţe imprevizibile pentru cele „două lumi”. Asia de Est (Japonia. Am încercat în precedenta expunere o „radiografie” a principalelor problematici mondiale şi a geopoliticii lumii contemporane. India.  lumea multipolară. 2. producţie) va afecta şi alte sectoare privind educaţia. va contribui la o nouă „dez-ordine politică mondială” necesară.„beneficiarul” cel mai avantajat al celui de-al Doilea Război Mondial . sistemul comunist. sau bolile considerate moderne (cardiovasculare. Evoluţia statului român până la Primul Război Mondial: 1918. sănătatea sau infracţionalitatea (emigraţii ilegale. 1945. Brazilia ş. dezorganizarea statelor. în contextul în care Acordul de la Kyoto rămâne doar un deziderat.la cea a apei. superputere în timpul Războiului Rece. „tigrii asiatici”). armament. Uniunea Europeană. China. droguri. de la cele clasice . maligne). care a devenit deja a doua putere economică a lumii. Reflectaţi asupra ciclicităţii războiaelor mondiale. formată din SUA.TEODOR P.  încălzirea globală şi deteriorarea accelerată a stării mediului vor deveni marile „probleme ale omenirii”. URSS . SIMION .  problemele demografice contradictorii . 3.a.creşterea explozivă a numărului de locuitori în ţările aflate în curs de dezvoltare şi îmbătrânirea accentuată manifestată în statele dezvoltate. care a determinat extinderea G-8 la G-20.  criza unor resurse vitale. finanţe. Coreea de Sud. 1940. persoane etc. surpriză şi panică.

2001. Rosière St. Decolonizarea lumii după cel de-al Doilea Război Mondial între interese diverse: SUA (diplomaţia wilsoniană).Géopolitique de l’espace mondial. URSS (acţiuni subversive de răspândire a marxismului) şi statele-subiect al decolonizării. Bucureşti.Geopolitică şi geostrategie. „terorism”. „cursa înarmărilor”. Russie. 1996. 116 . Paris.Introducere în geopolitică. Durand M.M. 2008. Editura Ellipses. La Grange A. 1999. Editura Michalon.Le Monde. . .. 2002. Rey V..Ciocnirea civilizaţiilor şi refacerea ordinii moderne. .Europes Orientales. Paris. Bucureşti. „perestroika şi glasnosti”. Editura Publica.Marea tablă de şah. Bucureşti. . „tranziţii”. „proliferarea nucleară”. Hungtington S. . „criză”. 1993. Wackermann G. Editura Antet. 5. „Războiul stelelor”. 8. 10. Editura Ellipses. Asie Centrale. Rolul NATO în lumea contemporană. Bucureşti. Editura Corint. Simion T.F. 1997. Aventuri într-o lume nouă. Criza globală în contextul mondializării. 1998.Era turbulenţelor. 6. Comentaţi expresiile următoare în sens geopolitic: „Războiul Rece”. Comunizarea. Paris. Bucureşti.consecinţe geopolitice. Claval P. Espace et Systemes. Paris. Brunet R. „implozia comunismului”. . 2003. Greenspan A. . Editura Belin Reclus. 9. „Cortina de Fier”. . între câştigători (puţini) şi perdanţi (restul lumii).           Pentru aprofundare: Balencie J.Transcaucazia. Editura Fayard.plaga secolelor XX-XI. 7. „noua ordine mondială”. Kashmir etc. SIMION . . Editura Univers Enciclopedic. şi colab. Paris. dynamiques et enjeux. Brzezinski Z.Les Nouveaux Mondes rebelles. 2005. Problema „conflictelor îngheţate”: Caucaz .Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică 4. respectiv sovietizarea României (1945-1989/1990) .Géographie Politique et Géopolitique. Editura Economică.TEODOR P. Supremaţia americană şi imperativele sale geostrategice. Terorismul . .

11. 2004. Rey V. Paris. Carroué L. Editura Fayard. Brown L. . 1983.Les Nouveaux Mondes rebelles. 1988-2008. 1994. 2001. 18. 22. – Geopolitică şi Geostrategie. – Politsche Geographie. Bucureşti. Editura Fayard. 2001. 8. Craiova. Espace et Systemes. – Geopolitique et Geostrategie. – Géographie sociale et territoires. Bădescu I. Conea I. Di Meo G. Preda E. SNPSA.. Coogan M. Cahuprade A. Editura Taschen GmbH. 1993. Bucureşti.M. 21. Bucureşti. – Geopolitique de l’information. Celerier P. Editura Meridiane. – La Geopolitique. Duby G. Editura Armand Colin.Paris. – Geopolitica de la ideologie la strategie politică. Bakis H. . Stǘttgart. Balencie J. SIMION .. şi colaboratori – Le Monde.TEODOR P. 2005. . Editura Nathan. Bârgoanu A. 2003. . 17. Bogdan C.. Defarges Ph.Gramatica civilizaţiilor. La Grange A. . Editura Belin/Reclus. Bucureşti. 2001. Editura Corint. Paris. Editura Ellipses. Vers la fin de frontieres. 1995. 2001. 1985.. Editura Economică. 117 . – Géopolitique. 14. – La Mondialisation. 2006.Géographie de la mondialisation. . 19. Brunet R. Durand M. 12. . Paris. 15. Supremaţia americană şi imperativele sale geostrategice. Paris. Editura Complexe. 1996. Paris. 4. Bari I. Asie Centrale. Editura Dunod. – Marea tablă de şah. Anghel N. 1999. 1955. Larousse. 7. Claval P. Bucureşti. Editura Comunicare Ro.Sferele de influenţă. 24. Editura Trűbner. Paris. 1987. Paris. 1989. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. 2004. 1940. 6. 23.Atlas Historique. . 16. Paris. 1998. Paris. 9. şi colaboratori . Russie. Bucureşti. 1992. – Europes Orientales. Editura Michalon. 20.Probleme globale ale omenirii. PUF.Tratat de geopolitică. 25. – Geopolitica. Brzezinski Z. Paris. 13. Boesler K. Dussouy G. Editura Mica Valahie.. Köln. Editura Ramuri. Editura Fayard.Geopolitică. Bucureşti. Badie B. – La Fin des territories. Editura Tehnică. Dobrescu P. Paris.Religions du Monde. Braudel F. PUF.F.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ 1. Bucureşti. . Daudel Ch. Paris. 10. Bucureşti. 1990. Editura Politică. Editura Univers Enciclopedic.Probleme globale contemporane. . 3. 5. 1989. 2.Quelle géopolitique au XXIe siècle?.

Gorbaciov M. Paris. – Fronts et frontières. 52. SIMION .Geopolitica şi geostrategia în analiza relaţiilor internaţionale contemporane. Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”. 1993. Editura Fayard. Prescott J. vol.Diplomaţia.. 1944. Zece noi direcţii care ne trasformă lumea. Paris 1988. 27. Editura All. – Atlas géopolitique. 41. Editura Humanitas. Paris. 1904. Editura Fayard. Paris. Grupul Editorial Progres. 1975. .R. 1991.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică 26. Editura Politică. Foucher M. Bucureşti. – L’histoire de géopolitique.P. Hungtington S. 1995. Bucureşti. de Strasbourg. Gauthier A. Negulescu P. Editura Antet. 40. 1993. Editura Stock. Emandi E. – Ciocnirea civilizaţiilor şi refacerea ordinii moderne. – Political Geography Editura John Willey.F. Paris. 45. – La Géographie Politique. Bucureşti. Mackinder H. 51.U. Glassner M. 1989. – Eléments de géographie politique. P. 43. Lorot P. Greenspan A. . Moscova. Editura Nemira. 1984. Bucureşti. . 44. 31. Paris 1988. Editura Flammarion. 2005. Paris. – Dicţionnaire de Géopolitique. 48. Haushofer K. 2008. 1995.Geopolitica. New York. Kissinger H. 38. Pozdneakov E. 2005. Bucureşti. 36. Paris. Raffestin Cl. Editura Litec.Memorii. 39. Editura Universităţii Oradea. Editura Economica.V. Editura Breal. 34. Presses Univ. – Geopolitique: Editura Plon. – Pour une géographie du pouvoir. Marenches Al. Oradea. Editura Glasul Bucovinei. Editura Ellipses. 29. 47. George P. Editura Publica.A. 37. 50. şi colaboratori – Geopolitica. 28. – Géopolitique des minorités.. Paris. Paulet J. 49. 30. Geography Journal. – De la gèopolitique. . .U. Gallois P. 1990. – La Mitteleurope. Ratzel Fr. Editura Antet. Bucureşti 1993. Hlihor C.L’Économie mondiale des années 1880 aux années 2000. New York. 118 . Editura Fayard. Paris. Naisbitt J. Paris. – Partidele politice. 42. 1990. – Criza lumii moderne. – Megatndinţe. Iaşi. 1999. Paris. Lacoste Y. I . 2004. London. – The Political Geography of the Oceans.P. 32. 35.F.Era turbulenţelor. 1999. 46. 1994. 1994.L’Asie: nouveau centre du monde?. 1980. Guenon R.P. Ilieş Al. – The Geographical Pivot of History. Editura John Willey. 1998. . Bucuresti 1998. Rider J.TEODOR P. – Elemente de geografie politică. . 33. Bucureşti. 1986. Kleinschmager R. Aventuri într-o lume nouă. Les concepts fundamentaux.

1996. 70. 7/2008. Wackermann G. Vigarié A. 2004. Tămaş S. 55. 58. – Război şi antirăzboi. Annuaire économique. Rosière St. *** – Atlas de langues du monde. Thual Fr. Pris. Paris. Series Geography. 2005. Bucureşti. 1995 61. Editura Ellipses. Paris. – Noua (dez)ordine geopolitică mondială. *** – Atlas de minorités en Europe. – Géographie politique et Géopolitique. 54. 1985. 66. Simion T. Editura Antet. National-State and locality. 6/2006-2007. – Political Geography. Editura Autrement. 65. 1991. – Méthodes de la géopolitique. . Taylor P.The Islam . Victor J. 2011. Târgovişte. *** – Atlaséco 2004. Paris.Le Dessous des Cartes. Simion T. Târgovişte. . *** – L’Atlas du Monde Diplomatique. Taylor P. – Aventura unei ştiinţe controversate: geopolitica. nr. 68. Cambridge. Toffer A. Editura Arte. – Political Geography. Editura Noua Alternativă. Atlas Géopolitique. Wallerstein I.& Flint C. 64. between tradition and modernity. 1990. 57. 59. Paris. – Géopolitique des oceans. 71. Editura Longman. 2004-2008. 2003. Series Geography. 63. 62. 2006. Paris 2002. 2000. 2005. Paris. Simion T. R. 119 . New York. 69. 1997. 60. Ch.a dynamic world. Editura Economică. Editura Prentice Hall. – Géopolitique de l’espace mondial.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică 53. Annals University of Târgovişte. 2005-2008. Editura Ellipses. nr. nr. 67. Annals University of Târgovişte. SIMION . *** – L’état du monde. géopolitique mondial. Târgovişte. Editura Paradigme Caen. Editura Ellipses. World Economy. dynamiques et enjeux. 5/2005. Editura Autrement. Bucureşti. Paris. – Geopolitics and geoculture.TEODOR P. Bucureşti. New York. Paris. – Introducere în geopolitică. 56. Simion T. – Geopolitica. 1996. Editura Valahia Univesity Press. Editura Découverte.

EUROPA GERMANICĂ 28. MARILE ANSAMBLURI GEOPOLITICE MONDIALE I. ASIA DE NORD-EST 17. AFRICA CENTRALĂ 6.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică ANEXE ANEXA 1. . V. AFRICA SAHELIANĂ 3. PACIFICUL DE SUD AMERICA DE NORD 20. SIMION . ANTILELE MICI 24. AFRICA 1. AMERICA DE NORD AMERICA CENTRALA ŞI DE SUD 21. AFRICA DE EST 7. OCEANUL INDIAN ORIENTUL APROPIAT ŞI MIJLOCIU 12. VALEA NILULUI 9. IV. AMERICA ANDINĂ 26. VII. AFRICA AUSTRALĂ 11. III.TEODOR P. BENELUX 29. PENINSULA INDOCHINA 18. AFRICA SUD-TROPICALĂ 10. VENEZUELA SI GUYANELE 25. ANTILELE MARI 23. ORIENTUL MIJLOCIU ASIA DE SUD ŞI DE EST 15. AMERICA CENTRALĂ 22. AFRICA OCCIDENTALĂ 4. GOLFUL GUINEEA 5. EUROPA DE NORD 120 II. SUDUL AMERICII EUROPA 27. PENINSULA ARABICĂ 14. INDIA ŞI PERIFERIA (PENINSULA INDIA) 16. ASIA DE SUD-EST INSULARĂ PACIFICUL DE SUD 19. AFRICA DE NORD-EST 8. ORIENTUL APROPIAT 13. MAGREB 2. VI.

ASIA CENTRALA EX-SOVIETICĂ Sursa : Y.TEODOR P. Lacoste. TRANSCAUCAZIA 38. BALCANI 34. EUROPA LATINĂ 32. MEDITERANA DE EST VIII. SIMION . ŢĂRILE BALTICE 36. EUROPA CENTRALĂ 33. SPAŢIUL POST-SOVIETIC 35. 2005 121 . EUROPA DE EST 37. INSULELE BRITANICE 31.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică 30.

864 12.311 12.7 0.853.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică ANEXA 2.860 9.120 1.000 62.9 245.000 147.039.215.000 45.381.1 58.729 1.4 41.5 0.396 9.831 3.000 39./ km²) Populaţie urbană (%) IDU PIB (total) (mil.370 3.798 72.8 0.0 36.770 3.741 48.000 10. SIMION .6 111.2 53./ km²) Populaţie urbană (%) IDU PIB (total) (mil.3 33.000 69.610 10.1 58.743.190 1.000 37.0 40.579.396 1.300 10.383 2. MAGREB LIBIA MAROC 1.968.540 6.6 59./ km²) Populaţie urbană (%) 430 519.000 13.3 0.7 30.3 0.8 0. AFRICA OCCIDENTALĂ CAPULGUINEEAGAMBIA GUINEEA LIBERIA SENEGAL VERDE BISSAU Suprafaţă (km²) Populaţia (loc.359.000 11.) Densitate medie (]loc.2 25.204 446.4 84.553 TUNISIA 163.740 12.284.3 0.760 91.309 951 CIAD 1.646.640 150.4 0.) Densitate medie (loc.468.653 606.898 Suprafaţă (km²) Populaţia (loc.596 1.1 40.342 18.000 61.550 30.282.4 65. AFRICA SAHELIANĂ BURKINA FASO MALI NIGER 274.) Densitate medie (loc.8 16.000 128.267.486 7.3 0.520 3.8 57. $) PIB ($/loc) 2.737. AFRICA ALGERIA Suprafaţă (km²) Populaţia (loc.4 18.3 11.663.368 16.000 8.000 3.759.000 14.072. $) PIB ($/loc) 2.7 122 .300 1.889 MAURITANIA 1.025.TEODOR P.796 1.000 5.000 3.044.720 SIERRA LEONE 71.181.338 16.407 12.240.6 80. ANSAMBLURILE GEOPOLITICE MONDIALE (PRINCIPALELE STATE ÎN CIFRE ŞI DATE ESENŢIALE) I.200 1.000 52.366 8.000 32.1 196.6 29.

1 0.633 10.459 41.000 359.173. GOLFUL GUINEEA CÔTE GHANA D’IVOIRE 322.000 1.2 0.) Densitate medie (loc.E.406 TANZANIA 945.000 10.6 urbană (%) 0.771 NIGERIA 923.540 23.0 0.000 293.6 0.670 28.000 58.491 45.341 UGANDA 241./ km²) Populaţie urbană (%) IDU PIB (total) (mil.718 1./ km²) Populaţie urbană (%) IDU PIB (total) (mil.980 4.244 0.1 0.553.642 2. $) PIB ($/loc) 0.410.5 58.421 31.007 0.3 19.015 1.2 0.9 32.337 (mil.000 156. AFRICA DE EST Suprafaţă (km²) Populaţia (loc.000 112.448 181.0 0.365 850 4.000 (loc.213 TOGO 56.589 5.340 9.899.532 59.1 0.349 7. $) 2.090 39.790 6.050 496.520 5.335 4.935 1.370 36.403 6.000 77.353 5.265.860 267.195 680 KENYA 580.506 IDU PIB (total) 40.428 10.653 23.464.TEODOR P.457 25.640 1.000 63.445 23.699 238.770 144.626 RWANDA 26.349 1.0 20.7 0.P.9 0.502 1.460 23.529 1.830 8.720. $) PIB ($/loc) BURUNDI 27.000 96.3 0.760. SIMION .8 40.8 0.000 161.7 38.000 60.199 PIB ($/loc) 622.796 20.0 12.8 38.7 48.042 0.8 24.962 2.392 1.2 0.198 342. AFRICA CENTRALĂ R.232 960 155.502 48.391 50.611 801 123 .) Densitate medie (loc.344.040 29.9 83.) Densitate 38.6 0.722 3.460 18.000 17.311.472 0.479 3./ km²) Populaţie 54. CONGO CAMERUN CENTRAFRICANĂ (BRAZ) Suprafaţă 475.000 6.689.440 (km²) Populaţia 18.008.513 7.450 12.840 1.620 8.000 SAO CONGO GUINEEA TOMÉ ŞI GABON (KINSH) ECUATORIALĂ PRINCIPE 2.9 40.914.265 774 3.023 1.7 45.607 278 1.363 2.000 124. $) PIB ($/loc) 112.384 5.7 10 0.024 1.644.0 0.328 2.175.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică IDU PIB (total) (mil.5 47.408 4.965 888 BENIN Suprafaţă (km²) Populaţia (loc.669 3.2 medie (loc.495 10.136 0.430 30.8 60.

000 81. $) PIB ($/loc) DJIBUTI 23. $) PIB ($/loc) 1./ km²) Populaţie urbană (%) IDU PIB (total) (mil.3 0.2 5. VALEA NILULUI EGIPT SUDAN 1.439 53.696.044 SOMALIA 637.399 ZAMBIA 752.0 0.557.000 39.2 34.023 600 8.200 819.707.001.8 42.3 53./ km²) Populaţie 40.000 15.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică 7.858 1.692.6 0.5 0.9 19.610 11.0 0.700 16. $) 4.000 114.4 16.760 13.083 ZIMBABWE 390.0 (loc.445.5 35.600 1.9 0.246.491 28.878 2.585 2.2 35.288.515 AFRICA DE NORD-EST ERITREEA ETIOPIA 117.TEODOR P.300 4.494 1.971./ km²) Populaţie urbană (%) IDU PIB (total) (mil.2 0.000 13.104.480 13. AFRICA SUD-TROPICALĂ MALAWI MOZAMBIC 118.000 37.000 26.000 35.454 4.751 1.057 1.437 124 .844 (mil.810 Suprafaţă (km²) 74.000 33.000 13.516 IDU PIB (total) 348.4 0. SIMION .263 70.590 20. Suprafaţă (km²) Populaţia (loc.1 15.) Densitate medie 74.9 35.828 98.000 Populaţia (loc.390 30.500 ANGOLA Suprafaţă (km²) Populaţia (loc.400 9.8 urbană (%) 0.571.166.) Densitate medie (loc.505.450 2.001 73.5 17.702 0.729 PIB ($/loc) 9.) Densitate medie (loc.371 78.3 81.929 3.836 2.600 8.405 1.6 801.407 12.021.

730 1.3 0.230 818. SIMION .464 125 .039 11.180 19.000 32.995.566 1.117 28.653 606. AFRICA DE SUD AFRICA DE SUD Suprafaţă (km²) Populaţia (loc.350 1.6 59.8 52.7 18.0 0.210 5.8 0.244 COMORE Suprafaţă (km²) Populaţia (loc.796 BOTSWANA 581. ORIENTUL APROPRIAT AUTORITATEA PALESTINIANĂ Suprafaţă (km²) Populaţia (loc.0 71.900 2.716 78.3 24.320 ISRAEL 21.626 17.000 186.000 6.060 IORDANIA 89.9 87.190 5.774 20.7 0.000 602.000 65.134.810.416 796.836 4.482 17.000 39.506.2 57.407 12.1 0.858.270 2.457 SIRIA 185.6 0.915 II.570 25.000 317. ORIENTUL MIJLOCIU ŞI APROPIAT 12.221.010 5.4 0.889.1 0./ km²) Populaţie urbană (%) IDU PIB (total) (mil.000 389.252.6 0.000 64.000 3.9 86.678 15. $) PIB ($/loc) 1. $) PIB ($/loc) 2.000 2.000 65.900 307.6 0.6 26./ km²) Populaţie urbană (%) IDU PIB (total) (mil.) Densitate medie (loc.9 0.290 2./ km²) Populaţie urbană (%) IDU PIB (total) (mil.408.000 366.240 REUNION 2.360 1.040 1.568 726 IRAK 438.282.8 50.8 37.527 13.800 16.542 LIBAN 10.189 NAMIBIA 824.6 91.3 0.476 16.494 5.5 35.176 989 2.275 2.218 SEYCHEL 450 86.000 65.4 11.000 613.047.500 6.736 2.400 4.927 209.7 42. OCEANUL INDIAN MADAGASCAR MAURIŢIUS 587.TEODOR P. $) PIB ($/loc) 6.760 31.5 82.4 0.252 8.0 66.040 48.040 19.000 104.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică 10.159.190 LESOTO 30.729.1 92.055.367 30.842 1.509 18.423 SWAZILAND 17.) Densitate medie (loc.6 0.257 3.205 5.) Densitate medie (loc.

000 41.844 27.5 urbană (%) 0.610 19./ km²) Populaţie urbană (%) IDU PIB (total) (mil.) Densitate 11.000 13.828 29.746 601.874 15.943.648.180 27. $) PIB ($/loc) 14.229 15.200 1. ORIENTUL MIJLOCIU AFGHANISTAN IRAN 652.2 34. $) PIB ($/loc) 144.673 17.0 BUTAN 47.839 8.040.600 4.2 medie (loc.859 IDU PIB (total) 396.820 212.) Densitate medie (loc.000 74.000 2.641.149.270.271 126 .471 28.000 40.090 1.722 III.495 759 2.0 MALDIVE 300 300.492 20.943 2.6 66.779.5 0. PENINSULA INDIA BANGLADESH Suprafaţă (km²) Populaţia (loc.8 SRI LANKA 65.207.604 PIB ($/loc) 83.527 44.158.675 8.970 21./ km²) Populaţie urbană (%) IDU PIB (total) (mil.1 0.695 33.088.) Densitate medie (loc.732.530 330.000 292.2 71.226 5.0 96.751.841 Suprafaţă (km²) Populaţia (loc.460 QATAR 11.7 0.142 17.3 0.977 18.9 37.9 0.000 739.8 76.260 1.538 3.777 0.737 29.839 146.200 26.1 0.TEODOR P.681 (mil. PENINSULA ARABICĂ EMIRATELE ARABIA ARABE KUWAIT OMAN BAHRAIN SAUDITĂ UNITE Suprafaţă 2.151.8 INDIA 3.9 0.546.871 61.000 821./ km²) Populaţie 81.503 4. ASIA DE SUD ŞI DE EST 15.333 1.1 0.000 1083.7 0.049 YEMEN 572.8 0. $) 16.991.0 NEPAL 147.287 11.000 (loc.631 19.248.611 4.7 25.000 70.000 1.000 649.960 710 (km²) Populaţia 24.175.383 2.060.000 202.287.3 0.000 155.9 98.2 1.4 0.624 PAKISTAN 796.490 42.000 155.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică 13.000 50.909 8.000 187.922 3.000 350.810 48.6 95.539 422.6 0.100 160.755 104.744 23.0 22. SIMION .2 27.739 2.

689 3.980 22.7 691.691 6.784 597.6 26.964 2. PENINSULA INDOCHINA LAOS MYANMAR 236.000 123.444.4 urbană (%) 0.598. SIMION .864.6 0.) Densitate medie (loc.7 0.TEODOR P.382.062 (total) (mil.000 1.566.) Densitate medie (loc.953.583 44.904.170 17.553 13.040 14.402 74.3 0.000 71.570 228.320.770 382.3 20.565 23.197.700 80.2 120.7 99.7 35.949 4.MALAYEZĂ FILIPINE SINGAPORE 1.926 65. ASIA DE NORD-EST COREEA COREEA JAPONIA DE NORD DE SUD 120.000 484./ km²) Populaţie urbană (%) IDU PIB (total) (mil.084 VIETNAM 331.864.000 (loc.120 63.581 122.000 86.759.114.4 0.5 30.000 196.647 56.) Densitate medie 137.000 78. $) PIB 7.114.800 5.2 61. $) PIB ($/loc) 181.2 287.1 74.5 6.000 338.380 9.069 3.9 127 .Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică 16.540 23.533 32.260 48.709 284.00 329.000 TIMORUL ORIENTAL 14.000 INDONEZIA FED.304 676.4 19.605.050./ km²) Populaţie 40.2 79.690 86.206.500 2. ASIA DE SUD-EST.050 (km²) Populaţia 1.912 1.189 30.084 CAMBODGIA Suprafaţă (km²) Populaţia (loc.6 0.161 THAILANDA 513.6 32.000 620 4.598 ($/loc) MONGOLIA TAIIWAN 1. INSULARĂ BRUNEI Suprafaţă (km²) Populaţia (loc.264.984.000 629.834.708.000 300.580 48.1 377.155.170.4 0.000 1.000 259.379.226 2.800 127.7 0.444.088 2.750 26.6 CHINA Suprafaţă 9.6 40.3 0.367 18.000 24.000 66.6 (loc.870 1.768 IDU PIB 9./ km²) 5.

000 3.000 158.270 833.140.727 IV.867 26.840 6.AMERICA DE NORD Suprafaţă (km²) Populaţia (loc.3 0.504 58. $) PIB ($/loc) 20.000 2.SOLOMON KIRIBATI MARSHAL MICRONEZIA NAURU GUINEE 462.871 9.530 4./ km²) Populaţie urbană (%) IDU PIB (total) (mil.2 47.858 62.753 1.5 0.758 5.5 0.463 35.PACIFICUL DE SUD 19.4 0.7 0.936 105.557 25.523 16.323 67.000 302.673 28.020.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică Populaţie urbană (%) IDU PIB (total) (mil.TEODOR P.242 10.3 240 2.200 105.0 0.7 88.000 15.158 15. $) PIB ($/loc) 73.8 0.137 NOUA NOUA CALEDONIE ZEELANDA 238.861 43.494 31.1 0./ km²) Populaţie urbană (%) IDU PIB (total) (mil.834 4.819 25.030 2.841.4 13.000 12.763 462.000 53. SIMION .314 100 0.444 MEXIC 1.938 FIDJI 18.577.000 323.506 11.3 115 2.300 111.629.000 270.0 0.821 1.156.950 1.PACIFICUL DE SUD AUSTRALIA Suprafaţă (km²) Populaţia (loc.315 48.249 128 .5 80.805 312.3 800 7.741.2 22. AMERICA DE NORD CANADA SUA 9.7 17.3 100 60 5.183 32.2 0.900 484.000 V.732 2.531 PAPUA NOUA.200 6.958.957 680.342.6 50.7 3.171.) Densitate medie (loc.000 128.2 0.8 63.090 32.8 76. $) PIB ($/loc) 7.530.154 32.970.000 45.202 13.8 0.3 80.1 66.082 93.220 20.948 13.000 16.) Densitate medie (loc.766 5.000 506.512 1.959 11.3 86.8 0.916 145.610 9.592 1.711 959.

4 JAMAICA 10./ km²) Populaţie urbană (%) IDU PIB (total) (mil.745 9.000 62.) Densitate medie (loc.4 0.3 90.000 321.389 59. ANTILELE MARI BAHAMAS CAYMAN Suprafaţă (km²) Populaţia (loc.844 70.8 0.760 61.000 42.8 0.5 0.300 75.000 178.000 433./ km²) Populaţie urbană (%) IDU PIB (total) (mil.000 245.825 6.0 CUBA 110.746 20.751 2.724 11.551 8.131 59.000 12.100 4. AMERICA CENTRALĂ ŞI DE SUD 21.000 340.183 3.729 38.617 5.835 53.6 HAITI 27. AMERICA CENTRALĂ COSTA GUATEMALA HONDURAS NICARAGUA PANAMA RICA 51.723 3.317 46.337 7.089 11.1 108.554 1.673 60.8 0.8 0.990 2.969.606 47.) Densitate medie (loc.0 0.969.000 197.100 66.000 5. SIMION .699.000 43.TEODOR P.809 27.698 22.5 48.6 PORTO REPUBLICA RICO DOMIMICANĂ 3.000 23. $) PIB ($/loc) 22.000 81.960 282.520 3.890 19.040 6.288.573 8.000 119.860 11.090 6.762.826 44.5 BELIZE Suprafaţă (km²) Populaţia (loc.7 0.6 74.391 32.532.7 112.3 EL SALVADOR 24. $) PIB ($/loc) 13.750 9.4 48.841 51.766 4.751 76.880 327.5 0.890 13.482 97.399.3 0.000 101.615.507 100 1.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică VI.6 46.982 4.2 130.683 23.6 75.2 0.540 3.029.851 129 .482 15.900 38.267.515 22.1 0.446.

776 PERU 1.676 13.3 39.904 40.130 1.098.2 0.358 18.8 430 293. ANTILELE MICI ANTIGUA SANTA SAINT TRINIDAD REPUBLICA GRENADE GUADELUPA MARTINICA ŞI BARBAROS LUCIA VINCENT TOBAGO DOMINICANĂ BARBUDA Suprafaţă (km²) Populaţia (loc.8 0.000 190.9 7.580 1.220 27./ km²) Populaţie urbană (%) IDU PIB (total) (mil./ km²) Populaţie urbană (%) IDU PIB (total) (mil.8 440.000 360.2 0.692 27.000 29.826 97.000 120.678 2.138.) Densitate medie (loc.6 0.970 163.000 13.7 0.000 258.8 7.9 0.000 455.725 3.715 130 . $) PIB ($/loc) 24.589.354.784 193.091 46.9 307.690 27.809 22.4 0.000 262.000 258.762 982 9.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică 23. SIMION .759 864 8.1 0. $) PIB ($/loc) 440 84.000 8.196 7.248 6.5 72.500 90.0 72.TEODOR P.558.591 6.580 9. VENEZUELA ŞI GUYANELE GUYANA GUYANA FRANCEZĂ SURINAM 214.202.9 0.166 Suprafaţă (km²) Populaţia (loc.442 16.) Densitate medie (loc.179 7.191./ km²) Populaţie urbană (%) IDU PIB (total) (mil.435 8.091 76.8 93.451 Suprafaţă (km²) Populaţia (loc. $) PIB ($/loc) 25.656 17.000 311.857 72.000 681.6 2.4 28.790 1.328.767 185.808 1.4 750 68.879 5.1 340 106.050 27.6 0.909 52.8 73.276 VENEZUELA 910.000 3.6 62.765 64.764 30.141 45. AMERICA ANDINĂ BOLIVIA COLUMBIA ECUADOR 1.000 45.0 620 390 5.270 739.0 397.790 378.957 2.000 21.759 3.2 0.682 4.285.5 64.851 2.9 0.7 0.255 99.) Densitate medie (loc.6 0.253 18.910 283.000 197.671 4.2 75.793 485 6.145 13.9 160.

213 5.8 58.5 0.000 394.323.267 11.586 10.) 28.8 87.701.1 0.530 16.000 180.8 0.2 0.379.792 1.317.9 92.3 82.5 75.859 212.000 22.031 218. $) PIB ($/loc) 2. EUROPA GERMANICĂ GERMANIA AUSTRIA LIECHTENSTEIN 357.671 12.000 461.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică ARGENTINA Suprafaţă (km²) Populaţia (loc.) Densitate medie (loc.000 ELVETIA 41.016.2 0.000 18. EUROPA Suprafaţă (km²) Populaţia (loc.331.3 66.649 34.937 26.000 8. SIMION .2 84.000 35.2 0.4 80.000 21.125 80.947 272.478 178.000 231.000 14.0 0.0 0.983 PARAGUAY 406.945 37.369 Suprafaţă (km²) Populaţia (loc.134.6 75.000 14.860 160 82.328 35.500 2.465.6 1.945 364. BENELUX BELGIA LUXEMBURG 30.641.8 97.786 25./ km²) Populaţie urbană (%) IDU PIB (total) (mil.780.2 14.030 83.277 URUGUAY 176.630 16.183 9.932 2.851 37.750 6.471 OLANDA 41.108 756.078 131 .400 189.220 3. SUDUL AMERICII BRAZILIA CHILE 8.558.757 31.2 0.000 317. $) PIB ($/loc.327./ km²) Populaţie urbană (%) IDU PIB (total) (mil.6 0.944 297.290 7.400 39.727 36.070 15.095 99.000 31.) Densitate medie (loc.947 573.547.455. $) PIB ($/loc) 27./ km²) Populaţie urbană (%) IDU PIB (total) (mil.1 90.TEODOR P.646 VII.) Densitate medie (loc.298 37.2 0.863 621.

000 195.574 449.0 85.4 0.543 2.261.947 182.869 33.1 82. SIMION .1 67.951 312.100 20.590 43.090 5.1 0. $) 44.677 30. EUROPA DE NORD DANEMARCA FINLANDA GROENLANDA ISLANDA NORVEGIA SUEDIA Suprafaţă (km²) Populaţia (loc.272 40.904 239.942 1.186. $) PIB ($/loc) 43.790.943 198.000 20. $) PIB ($/loc) 505.6 61.2 84.960 9.779.6 0.956 0.000 60.055 43.000 0.930 27.532.705 2.000 298.) Densitate medie 60.4 77.221.980 10.000 14.8 76.2 0.340 58.940 1.840 3.000 15.766 (mil.) Densitate medie (loc.8 0.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică 29.960 12. EUROPA LATINĂ FRANŢA ITALIA PORTUGALIA ROMÂNIA MOLDOVA 551.550 9.910 Suprafaţă (km²) 4.051 PIB ($/loc) 31.087 35.549 338.000 61.121.) Densitate medie (loc.938 1.409 30.000 2.000 90.579.512.330.7 (%) 0.000 113.677 328.860 4.3 53.TEODOR P.2 76.430.3 46./ km²) Populaţie urbană 60./ km²) Populaţie urbană (%) IDU PIB (total) (mil.214.5 89.277 323.818 SPANIA Suprafaţă (km²) Populaţia (loc.000 103./ km²) Populaţie urbană (%) IDU PIB (total) (mil.6 0.669.805 213.694 9.500 301.078.819 2.000 86.934.270 242.693 132 .6 0.522 111.965 202.000 126.895 30.1 248.7 0.9 1.732 91.000 115.887.7 0.940 IDU PIB (total) 186.502 21.0 57.366 36.833.000 Populaţia (loc. INSULELE BRITANICE IRLANDA MAREA BRITANIE 70.000 58.150 5.9 92.808 34.7 0.629 34.7 0.4 (loc.473 22.

000 405.123.2 44.2 73.100 Suprafaţă (km²) Populaţia (loc.001.886 14.189.960 320 846./ km²) Populaţie urbană 45.3 0.092 19.9 56.841 23.107 133 .416 29.870 10.172.) Densitate medie (loc.707 51.820 73.0 0.TEODOR P.880 129.3 (loc.140.048 9.856 95.824 14.875 8.693.105 84.910 56.1 0.7 102.348 Suprafaţă (km²) Populaţia (loc.) Densitate medie 110.000 102.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică 32. $) PIB ($/loc) 34.000 11.000 79.000 76.796 15.710 2.5 0.2 20.265.030 323.559 ALBANIA Suprafaţă 28.9 0.000 108.965 (mil.058.426 TURCIA 774.559 122.000 109.816 75.862 566.903 22.910 44.4 (%) IDU 0.748 8.0 95.452.480 25.975 1.7 0.019 17.750 (km²) Populaţia 3.799 56.250 78. BALCANI BOSNIA SERBIA BULGARIA CROAŢIA MACEDONIA SLOVENIA HERŢEGOVINA MUNTENEGRU 51.388./ km²) Populaţie urbană (%) IDU PIB (total) (mil.000 10.000 69. $) PIB ($/loc) SLOVACIA 49.922.036.536 22.127 20. SIMION .1 66.453 70.000 (loc.885 236. EUROPA CENTRALĂ UNGARIA POLONIA CEHIA 93.800 33.3 0.3 67.) Densitate medie (loc.200 10.368 68.843 52.3 0.921 289.3 7.000 4.2 0.0 0.846 63.0 0.837 9.742 7.000 91.3 0.926.3 80.130 3.5 69.5 0.665 5.7 110. $) PIB 5.784 PIB (total) 17.000 94.0 62. MEDITERANA DE EST CIPRU GRECIA MALTA 9.556.000 38.3 59.250 131.702 ($/loc) 33.010 5.250 2.6 45.757 660.000 98./ km²) Populaţie urbană (%) IDU PIB (total) (mil.540 25.869 197.

$) PIB ($/loc) Suprafaţă (km²) Populaţia (loc.349 12.1 0.3 143.742.000 26.100 64.600 17. STATELE BALTICE ESTONIA LETONIA 45.000 101.900 5.890.408.010.) Densitate medie (loc.096 LITUANIA 65.797 1.433.349 6. $) 18.100 4.100 6./ km²) Populaţie urbană (%) IDU PIB (total) (mil.743 15.5 0.8 urbană (%) 0./ km²) Populaţie 69.549 PIB ($/loc) 36.228 7.8 0.727.6 52.000 8.000 77.700 4.0 64.600 3.4 73.6 199.736 52.314.2 0.) Densitate medie 29.406./ km²) 2.899.845 IDU PIB (total) 24.221.768 16.724.000 52. TRASCAUCAZIA ARMENIA AZERBAIDJAN 29./ km²) Populaţie urbană (%) IDU PIB (total) (mil.557.TEODOR P.863 97.400 26.259.6 35.000 63.0 0.555 Suprafaţă (km²) Populaţia (loc.1 67.3 447.000 5.4 (loc.000 Populaţia (loc.340.684 (mil.800 86.200 3.502 4.637 GEORGIA 69. SIMION .171 38.2 0.862 8.000 60.794 85.981.6 488.9 72.857 15. $) PIB ($/loc) 37.1 67.648 3. ASIA CENTRALĂ KAZAHSTAN KÂRGHISTAN UZBEKISTAN TADJIKISTAN TURKMENISTAN Suprafaţă (km²) Populaţia (loc.640.000 143.400 9.900 15. SPAŢIUL EX-SOVIETIC 35.000 10.700 46.970 8.857 54.494 35.600 Suprafaţă (km²) 1. EUROPA DE EST BELARUS RUSIA 207.000 2.1 51.000 46.000 46.0 134 .) Densitate medie (loc.6 0.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică VIII.858 UCRAINA 603.075.) Densitate medie (loc.858 0.2 66.774 356.216 15.

774 140.TEODOR P.580 1.194 2.150 36.8 0.742 43.632 8.501 46. SIMION . Editura Découverte.2008.705 11.652 9. $) PIB ($/loc) 57.680 2. Paris.294 35.7 0. 135 . 2007.283 24.7 0.3 0. ASIA CENTRALĂ KAZAHSTAN KÂRGHISTAN UZBEKISTAN TADJIKISTAN TURKMENISTAN Populaţie urbană (%) IDU PIB (total) (mil.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică 38.548 Sursa: L’État du Monde .696 60.739 9.2 0.

REŢELE: AXE ŞI NODURI ....................................................... POLII POLITICI: CAPITALELE /ALTE CENTRE DECIZIONALE .... CRITERII GEOPOLITICE DE CLASIFICARE A STATELOR .................. . 69 IV.. TERITORIILE INFRA ŞI SUPRASTATALE ...........................................................2................................ 75 IV...... 10 I.. FRONTIERELE AERIENE/COSMICE ............... 46 II...... 28 I...............Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică CUPRINS ÎN LOC DE PREFAŢĂ .......... 7 I...............2......9................................3..........POPOARELE” ........................................... FRONTIERELE INTERNAŢIONALE TERESTRE .... 62 PARTEA a II-a......... „FRONTIERELE” ANTARCTICII ................TEODOR P............. 26 I................8........3............. 3 PARTEA I..... ALTE CENTRE DECIZIONALE ....... STATELE.... 52 II. ALTE PROBLEME PRIVIND FRONTIERELE .............6......... 16 I.......... 65 CAPITOLUL IV........................................................ 5 CAPITOLUL I.................. 59 III..7.............. SIMION ...... 61 III........ CONCEPTUL DE STAT ŞI EVOLUŢIA SA ....................... 59 III................. 49 II.................8.............................1...... 33 I..... ACTORII GEOPOLITICI CLASICI ............................ Geopolitică .................3............................................................. 46 II.......5............................. 50 II................ 43 CAPITOLUL II.............. TERITORIILE POLITICE ........ EROZIUNEA STATELOR .......................................... DINAMICA STATELOR/TERITORIILOR POLITICE ....... TERITORIILE CONFESIONALE .......... 53 II.................7.....................5..............................................................3... 35 I.......... DISCONTINUITĂŢILE TERITORIALE ........ FRONTIERELE MARITIME (DREPTUL MĂRII) ....................... Geografie politică ..... TERITORIILE SOCIO-CULTURALE ............................................. ACTORII GEOPOLITICI MODERNI (NON-STATALI) .............................1..1......1....... ACTORII GEOPOLITICI: CLASICI (STATALI) ŞI MODERNI (NON-STATALI) .......................................... 56 CAPITOLUL III.......... 67 IV.........6...................... 50 II....................4... POLI SPIRITUALI ŞI SIMBOLICI .................. ELEMENTELE FUNDAMENTALE CARE DEFINESC STATUL ...................... TERITORII SOCIO-ECONOMICE .............. 54 II.............................. STATELE/ZONELE TAMPON ÎN GEOGRAFIA POLITICĂ .............4. FRONTIERE ŞI REŢELE ................ 7 I.........2....2..... 81 136 .......................................... CAPITALELE ......... 30 I.........

...................................4. SIMION ..................... 100 VI.............2........... SPAŢIUL CA SIMBOL ....... SPAŢIUL CA ELEMENT DE SECURITATE ........ PÂNĂ LA IMPLOZIA COMUNISMULUI (1989/1991) ................. HARTA POLITICĂ A LUMII ÎN PERIOADA INTERBELICĂ ............................. 117 ANEXE ........2....................... 89 V...................TEODOR P.............................. 111 BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ ................ PUTEREA ÎN GEOPOLITICĂ ..........................3.............................................1............ PUTEREA ....................... 100 VI.................. 85 V............................ MIZE GEOPOLITICE: SPAŢIUL............................................................. 120 137 .......... HARTA POLITICĂ A LUMII DUPĂ CEL DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL........... ALIANŢE ŞI CONFLICTE........... SPAŢIUL CA BOGĂŢIE ................ 94 CAPITOLUL VI............. 85 V............. 86 V..3.Probleme fundamentale de Geografie Politică şi Geopolitică CAPITOLUL V.................1..................... HARTA POLITICĂ A LUMII ÎN SECOLUL XX ŞI ÎNCEPUTUL SECOLULUI XXI .................................................................... HARTA POLITICĂ A LUMII CONTEMPORANE DUPĂ IMPLOZIA COMUNISMULUI (1989/1991) ..... 104 VI...................................