You are on page 1of 4

Duminica a 31-a după Rusalii Vindecarea orbului din Ierihon

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin!
35

Şi când S-a apropiat Iisus de Ierihon, un orb şedea lângă drum, cerşind.
37

36

Şi, auzind el
38

mulţimea care trecea, întreba ce e aceasta.

Şi i-au spus că trece Iisus Nazarineanul.
40

Şi el a

strigat, zicând: Iisuse, Fiul lui David, fie-Ţi milă de mine! 39 Şi cei care mergeau înainte îl certau ca să tacă, iar el cu mult mai mult striga: Fiule al lui David, fie-Ţi milă de mine! a zis: Doamne, să văd!
42

Şi oprindu-

Se, Iisus a poruncit să-l aducă la El; şi apropiindu-se, l-a întrebat: 41 Ce voieşti să-ţi fac? Iar el Şi Iisus i-a zis: Vezi! Credinţa ta te-a mântuit.
43

Şi îndată a văzut şi

mergea după El, slăvind pe Dumnezeu. Şi tot poporul, care văzuse, a dat laudă lui Dumnezeu. (Luca 18, 35-43) Iubiţi credincioşi credincioase! Neascultarea primilor oameni a dus la căderea din har a omului, la depărtarea de Dumnezeu şi la împroprierea mortalităţii biologice. Este vorba de o nouă stare în catre se găseşte omul, de o viaţă în moarte, o viaţă care amână moartea. Viaţa, care mai înainte ţâşnea în mod natural din el şi care era înmiresmată iubitor de frumuseţea luminii harului dumnezeiesc, de care se împărtăşea în Paradis, s-a schimbat prin cădere în supravieţuire, făcându-se stricăcios asemenea rodului din care a mâncat. Astfel, mortalitatea biologică a omului pe care o asimilează după cădere îl înstrăinează pe om de rostul pentru care a fost creat, îi subjugă sufletul neânduhovnicit trupului devenit stricăcios, cade în materialitate. Această degradare a omului este integrală: mintea se întunecă, raţiunea se perverteşte căzând pradă simţurilor şi instinctelor, apare condiţia păcatului, trupul devine victima bolilor şi a descompunerii, iar în final moartea. Dar omul nu a fost creat pentru moarte, ci pentru viaţă veşnică. În această condiţie tragică, omul suspina după Dumnezeu şi după paradisul pierdul, aşteptând pe Hristos cel promis prin patriarhi, drepţi şi profeţi. Iar Hristos Dumnezeu se întrupează, la plinirea vremii, asumă firea umană în Persoana Cuvântului lui Dumnezeu, ridicând-o din păcat şi îndumnezeind-o, restabilind prin ascultarea şi smerenia Lui firea umană, curăţind-o de păcat, făcându-Se începătură vindecării umanităţii degradate.

1

dar în legătură cu voia lui Dumnezeu. iar pentru autorităţi (farisei. Această rugăciune a orbului este rugăciunea inimii: „Doamne. Neajutorat. saduchei. li se descoperea celor bolnavi. Îndată. căci Hristos n-a venit pentru cei sănătoşi. prin care înţelegem orbirea ochilor fizici -altul duhovnicesc. miluieşte-mă!” Ceea ce nu vedeau şi simţeau cei sănătoşi. Precum soarele fizic (astrul. Lumina cea adevărată. căci nimic nu e fără voia şi îngăduinţa lui Dumnezeu. simpli şi smeriţi la inimă. miluieşte-mă pe mine. Starea lui ne ilustrează ipostaza orbului duhovniceşte care tinde către lumină. prin care înţelegem orbirea duhovnicească. Ea este o şcoală a rugăciunii. ne înfaţişeză aceleaşi caracteristici ale omului căzut. al cărui nume îl aflăm din Evanghelia după Marcu. Cel ce pentru unii (popor) era un simplu profet. şi i s-a răspuns că trece Iisus Nazarineanul. Domnul se apropia de Ierihon şi era înconjurat de mulţime de oameni. dar şi pe seama proslăvirii lui Dumnezeu. orbului i se descoperă tainic prezenţa Fiului lui Dumnezeu întrupat şi strigă din adâncul inimii: „Fiule al lui David. i-a întrebat ce se întâmplă. Iisuse Hristoase. Hristos. cărturari) un nelegiuit.Aşadar şi Bartimeu orbul din pericopa citită în duminica aceasta. Orbul auzind tumultul mulţimii ce trecea. a 31-a după Rusalii. Prin aceasta Hristos bate la uşa 2 . sprijin ce era neândestulător. cerşea mila semenilor pentru a se întreţine. Iată. infinit mai mult Soarele dreptăţii. luminează mintea doritorului şi-i umple inima de iubire. Fiul lui Dumnezeu. nu-i putea reda fericirea. către lumina necreată. vălul mizeriei păcatului ce întunecă sufletul şi nu lasă lumina lui Dumnezeu să pătrundă. Orbirea ochilor trupeşti poate fi pusă pe seama unor factori sau interacţiuni exterioare. datorită păcatului. Există două aspecte ale orbirii: -unul trupesc. păcătosul/păcătoasa”. ci doar supravieţuia ca un vieţuitor al cărui chip îi fusese întunecat şi aştepta vindecarea. Cu siguranţă există şi o întrepătrundere între aceste cauze şi variaţii de la caz la caz. pentru nebunii lumii acesteia ce mărturisesc adevărul. a unei vieţi interioare dezordonate. ci pentru cei bolnavi. orbul din Evanghelie. pe care îi învăţa. iar nu pentru înţelepţii îngâmfaţi şi făţarnici ce vor fi ruşinaţi. cum am văzut şi în alte pericope evanghelice. este rugăciunea neâncetată pe care o rostesc nevoitorii în Hristos. luminătorul cel mare) luminează cristalinul celui ce-l priveşte şi admiră.

care nu pricep sensurile tainice. Dar celor obidiţi. cu lacrimi de pocăinţă şi-i luminează mintea. synergia) mântuirii. îmbinate cu idei chiar oculte. căci nu înţelegeau şi nici Dumnezeu nu le descoperea sensurile cuvintelor. cere ajutorul de la Hristos. rugătorul imploră mila lui Dumnezeu. iar Duhul Sfânt se roagă cu suspinuri negrăite. Pe când. neajutoraţi şi simplii. ca şi orbului. umplându-l de discernământ şi iubire. unită cu smerenie şi iubire. Dar am putea spune mai mult decât atât. După ce a fost adus. Hristos însuşi a avut un plan cu orbul Bartimeu. rămâneau la sensul prim al acestora. care era o simplă curiozitate. Dumnezeu aude şi ascultă rugăminţile insistente ieşite din inima şi cugetul orbului şi se întoarce către oaia cea cuvântătoare de Dumnezeu. Iar Hristos dă har peste har. mistice şi profunde ale credinţei. însă condiţionează rugăciunea cu credinţă. răspunde chemării Lui (Nu mai fi căutat de nu mai fi iubit) şi are loc întâlnirea spre conlucrarea (sinergia. la conştientizarea prezenţei lui Dumnezeu în viaţa sa. orbul nu ar mai fi avut parte de această întâlnire. Aşa răspunde Hristos tuturor la rugăciune: Ce voieşti să-ţi fac? Şi fiecare cere cele spre izbăvire şi mântuire. îi dă dorul după El. la stadiul trupesc al lor. preocuparea ignorantă şi egoistă a celor ce-şi dădeau coate. care erau înainte. marea taina a coborârii lui Dumnezeu printre oameni şi mântuirea ce avea să vină. le-a descoperit încă de dinainte de Înviere. dându-i mai multă importanţa decât oamenilor trupeşti şi neânduhovniciţi şi porunceşte să fie adus la Sine. Ascultaţi unde duce simplitatea orbului Bartimeu din Evanghelie: la descoperirea tainelor lui Dumnezeu. ce au făcut? Îl certau ca să tacă. Şi cei din mulţime. deprinderile superstiţioase din tradiţia poporală. Dar nu numai oamenii clevetitori pot fii bariere.inimii rugătorului şi descuie zăvoarele acesteia desfătându-l cu dulceaţă duhovnicească. şi la apropierea nemijlocită a Izbăvitorului Hristos. -Putem observa că Dumnezeu are planul şi voinţa Sa – iconomia-. ci urmăresc ritualismul rigid. 3 . Aşa se întâmplă şi astăzi cu cei prefăcuţi ce îşi pun credincioşi. să văd! Şi Iisus i-a zis: Vezi! Credinţa ta te-a mântuit. În această rugăciune. omul se simte robit de dragostea lui Dumnezeu. Iisus Hristos îl întâmpină cu întrebarea: Ce voieşti să -ţi fac? Orbul răspunde: Doamne. Iată că în disperarea sa. mimând interesul. pentru că nu se proslăvise prin Înviere. care tulbură pe cei ce Îl cheamă pe Hristos. îl aşteaptă pe om. ci şi vrăjmaşii diavoli. se preocupă. formalismul. căci dacă Hristos nu ar fi avut iconomia Sa. deşi Îi sorbeau cuvindele Mântuitorului.

dar nu numai atât. O singură naştere a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. pe Hristos înaintea ochilor. Dumnezeu adevărat şi om adevărat. pentru că văzuse Împărăţia Cerurilor apropiată. se naşte cu trup omenesc din Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioară Maria. la plinirea vremii. ea este accesibilă în aceeaşi măsură şi înţelepţilor şi neânvăţaţilor. înomenirea Lui. Raza Tatălui. spre tămăduirea sufletului şi spre viaţa de veci. purtători de Dumnezeu. este îndemn pentru creştini să fie hristofori. cu sinceritate. Dumnezeu adevărat şi om adevărat. dar rămânând Dumnezeu adevărat şi împreună şezător cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt pe tronul dumnezeiesc. însă. tinerilor şi bătrânilor. iar Hristos îl va răsplăti când se vor vedea faţă către faţă. femeilor şi bărbaţilor. o singură întrupare smerită din Fecioară a Domnului. cu ascutare. pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi pentru rugăciunile tuturor sfinţilor miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. să născă mistic pe Hristos în inimi smerite spre vindecarea trupului. a cerut puţin (vindecarea ochilor) şi i s-a dat mult (tămăduirea sufletului). nici în lumea cealaltă nu-L va vedea!” Iar cel ce vrea să-L vadă în lumea aceasta pe Hristos. întrupat. în viaţă curată. Iisuse Hristoase. Fiul lui Dumnezeu. chipuri ale lui Hristos. cu deşertare de sine. ci şi mântuire. când prăznuim şi serbăm întruparea lui Dumnezeu Cuvântul. pentru că văzuse pe cel Nevăzut în chip văzut. cel de o Fiinţa cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt.Credinţa este simplă. har peste har. Soarele dreptăţii. în iesle sărăcăcioasă. Fiul lui Dumnezeu. cu simplitate. dătătoare a Duhului cel Ceresc ce împărtăşeşte luminosul har necreat al lui Dumnezeu. numai cu condiţia ca ea să fie practicată cu smerenie. Cel care se smereşte şi coboară. Amin! Doamne. Lumina cea adevărată. Se apropie măritul praznic al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. credinţa orbului i-a adus vindecarea de orbire. Observaţi. să privească către cei după a Cărui chip au fost făcuţi. Amin! 4 . bolnavilor şi celor sănătoşi. către semenii lor. şi cu iubire nefăţarnică şi necondiţionată. “Cel ce nu-L va vedea pe Hristos în lumea aceasta. Vindecându-se şi tămăduindu-se Îl lăuda împreună cu mulţimea. bogaţilor şi săracilor.