Teoriile globalizării Ca orice teorie nouă, globalizarea suscită o serie de discuţii referitoare la apariţiei, la dezvoltare, influenţe, costuri şi transformări

. De asemenea există o serie de curente în ceea ce priveşte caracterizarea acesteia, curente ale oponenţilor, cercetători care consideră globalizarea ca pe n rău, ca pe o explicaţie a tuturor nenorocirilor mondiale, există apoi cei care consideră fenomenul ca pe unul normal, chiar benefic, o soluţie la problemele apărute după căderea sistemului bipolar, ce asigurase o oarecare stabilitate la nivelul relaţiilor internaţionale. Avem şi un al treilea curent, al celor care consideră că, în fapt globalizarea nu este ceva nou, că ea a existat în toate timpurile, doar ca noi i am dat o denumire şi am teoretizat fenomenul. !oate acestea sunt o garanţie că o discuţie asupra fenomenelor în cauză este un lucru destul de dificil. "a o primă vedere, globalizarea ne apare ca un set de procese şi transformări legate mai mult de economie, însă există o serie de modificări, care nu au scăpat analizei, inclusiv în ceea ce priveşte relaţiile de familie, lăs#nd la o parte aspectele politice şi culturale. $ncerc#nd o definire, putem spune că globalizarea reprezintă o ad#ncire a interconectării la scară mondială, realizată prin existenţa unor căi de comunicaţie rapidă care fac ca distanţele să se comprime foarte mult, prin intermediul %nternetului, a telefoniei mobile, a sateliţilor, precum şi a transportului rapid oportunitate oferită de rutele companiilor de aviaţie.&n alt aspect al globalizării îl reprezintă fundamentalele schimbări economice. 'orbim aici despre fluxurile de capital, care nu mai pot fi controlate de state, care nu mai au control total asupra propriilor pieţe, de Companiile !ransnaţionale, care de cele mei multe ori au interese divergente faţă de state, determin#nd astfel o serie de presiuni, de liberalizarea comerţului prin dăr#marea barierelor vamale care permiteau statelor naţionale, fie adoptarea unor politici protecţioniste, fie posibilitatea încheierii de acorduri cu alţi actori politici. $n ceea ce priveşte nivelul microeconomic, şi aici au avut loc o serie de schimbări. (ediul de afaceri modern este caracterizat prin creşterea fără precedent a ofertei furnizorilor, a competiţiei globale şi a exigenţei clienţilor. )irmele din toate sectoarele economice au început să adopte noua paradigmă economică orientarea către *e business* sau noile modele de afaceri. + business poate fi definit ca transformarea proceselor ,operaţiilor, componentelor- constitutive ale unei afaceri cu a.utorul tehnologiilor */eb0%nternet*, ceea ce permite ca afacerile să fie active 12 de ore pe zi. Alegerea modelului de afacere este prima decizie care trebuie luată în momentul în care se porneşte o afacere on line. 3oile modele de afaceri pe %nternet pot fi clasificate în funcţie de raportul dintre furnizori şi clienţi, cum ar fi4 5 to 5 ,de exemplu un e shop-, mai mulţi la unu ,e mallmai mulţi la mai mulţi ,e licitaţie sau e auction-. 3oul model de afaceri se realizează sub forma unui lanţ de servicii electronice, compus din4 • furnizorul de produse sau servicii căutate • furnizorul de servicii %nternet care poate oferi orice, de la spaţiu pe 6eb, la integrarea de e mall şi la diferite tipuri de servicii • clientul, cu un o anumită profesie, interese personale şi preferinţe. Acest client poate fi un consumator, o altă afacere, o administraţie publică sau un anga.at . • 3oua economie se caracterizează prin schimbarea accelerată a paradigmelor proceselor de producţie, a organizării şi managementului întreprinderilor 4 • de la centralizare la descentralizare şi invers, la fuziuni şi alianţe • de la *companiile structuri* la *companiile proiect* şi reţele flexibile de întreprinderi virtuale, orientate spre noi modele de afaceri

de la conceptele bazate pe conlocuirea, prezenţa, vizibilitatea şi contiguitatea spaţială, la noile modele de organizare4 re ingineria organizării ,re engineering- şi redimensionarea întreprinderilor do6nsizing• de la *succesul pe o piaţă naţională* la *succesul pe o piaţă globală*, prin delocalizare şi relocalizare, pe baza avanta.ului competitiv. )irmele tradiţionale, structurate pe baza forţei de muncă7 centralizate, se vor schimba în firme cu o structură variabilă, dinamică, dispersată geografic, conectată la reţele naţionale şi internaţionale. 3oua economie se bazează pe întreprinderea virtuală, flexibilă şi mobilă. $n fapt putem să fim de acord cu afirmaţia 8rigittei 9oung, şi anume că4 :statele naţionale trec astăzi printr ; un proces de deznaţionalizare a spaţiilor politice şi economice, care simbolizau perioada anterioară a capitalismului şi care poartă numele de << regim fordist de acumulare == > $n ceea ce priveşte analiza, se conturează trei şcoli de g#ndire4 hiperglobalistă, sceptică şi transformativiştă. !eoria hiperglobalistă, pleacă de la premiza că statele ; naţiune nu mai pot rezista în cadrul economiei globale, ele nefiind în stare să se adapteze noilor condiţii globale economice. ?iperglobaliştii susţin că globalizarea economică produce deznaţionalizarea economiilor prin apariţia unor reţele supranaţionale de producţie, comerţ şi finanţe. Din acest punct de vedere guvernele naţionale sunt transformate în simple instituţii intermediare, înghesuite între mecanismele de guvernare locală, regională şi globală. Conform acestei şcoli, globalizarea este în primul r#nd un fenomen economic şi că politică nu mai reprezintă @arta posibilului@ ci practica unui @management economic înţelept@. ?iperglobaliştii sunt de acord că globalizarea creează un nou pattern de învingători şi învinşi. 'eche diviziune 3ord ; Aud este din ce în ce mai anacronică pe măsură ce noua diviziune globală a muncii înlocuieşte structura tradiţională centru ; periferie cu una nouă, mult mai complexă. Blobalizarea poate fi asociată cu polarizarea tot mai accentuată între învingători şi învinşi. Din acest punct de vedere statelor le este tot mai greu să dezvolte politici sociale menite să prote.eze acea parte a societăţii care nu poate face faţă competiţiei. Ce de altă parte, răsp#ndirea globală a democraţiei liberale întăreşte şi mai mult sentimentul unei civilizaţii globale emergente, definită de standarde universale de organizare economică şi politică. $n această viziune hiperglobalistă, puterea economică şi puterea politică devin efectiv denaţionalizate, astfel înc#t statele ; naţiune devin din ce în ce mai mult un mod tranzitoriu de organizare pentru administrarea problemelor economice. !eoria sceptică, prin reprezentanţii ei susţin ideea conform căreia nivelurile actuale de interdependenţă economică nu sunt fără precedent istoric. Aceştia nu consideră că se poate vorbi încă de globalizare, deoarece aceasta necesită o economie mondială perfect integrată, în care să primeze legea preţului unic. Centru ma.oritatea scepticilor, datele actuale demonstrează faptul că activitatea economică suferă o semnificativă regionalizare, pe măsură ce economia mondială se îndreaptă spre o structurare în trei blocuri ma.ore ; +uropa, America de 3ord şi Asia Cacific.Centru sceptici, globalizarea şi regionalizarea sunt două condiţii contradictorii. $n privinţa statelor naţionale, scepticii nu sunt de acord cu teza conform căreia acestea sunt pe cale de dispariţie, ci, din contră, principalii arhitecţi ai globalizării prin reglementarea şi promovarea activităţii economice transfrontaliere. Despre problema inegalităţii 3ord Aud, scepticii sunt de părere că aceasta nu se atenuează, din contră se accelerează marginalizarea statelor din "umea a !reia, pe măsură ce fluxurile de comerţ şi investiţii din 3ord se intensifică, excluz#nd restul lumii.Centru mulţi sceptici, această inegalitate duce la dezvoltarea fundamentalismului şi a naţionalismului agresiv, în loc de naşterea unei civilizaţii globale, lumea se fragmentează în blocuri civilizaţionale şi enclave culturale şi etnice. (ai mult de at#t, accentuarea inegalităţile globale, realismul politic şi :ciocnirea civilizaţiilor@

dăr#mă teza :guvernării globale@, managementul ordinii mondiale răm#ne apana.ul statelor puternice din Dccident. $n concluzie, scepticii consideră că nivelele interdependenţei economice şi întinderea geografică a economiei mondiale erau mult mai mari în secolul EE. !eoria transformativistă, pleacă de la premiza conform căreia, globalizarea este o forţă motrice a rapidelor schimbări sociale, politice şi economice care reconfigurează societăţile moderne şi ordinea mondială. Conform transformaţiviştilor, guvernele şi societăţile trebuie să se adapteze la o lume în care nu mei există o distincţie clară între intern şi internaţional, între politicile interne şi cele externe. Apre deosebire de hiperglobalişti şi sceptici, transformativiştii văd globalizarea ca pe un proces de lungă durată marcat de contradicţii şi supus unor factori con.uncturali. +i au, totuşi convingerea că patternurile contemporane ale fluxurilor globale economice, militare, tehnologice, ecologice, migratoare, politice şi culturale sunt fără precedent istoric. !ransformativiştii consideră că globalizarea este asociată cu noi stratificări globale în care unii actori statali sunt integraţi în ordinea globală, în timp ce alţii sunt tot mai marginalizaţi. Ae consideră că are loc o nouă configuraţie a relaţiilor globale de putere, odată cu trecerea de la divizarea 3ord Aud, la o diviziune internaţională a muncii. Ciramida tradiţională care prevede un v#rf minuscul bogat şi o bază în creştere, tinde să fie înlocuită de o structură cu trei cercuri concentrice, fiecare întretăind graniţele naţionale, reprezent#nd elitele, pe cei mulţumiţi, respectiv pe cei marginalizaţi. Din prisma acestei teorii are loc o transformare a puterii, funcţiilor şi autorităţii guvernelor, supremaţia efectivă a acestora asupra propriului teritoriu este .uxtapusă .urisdicţiei tot mai importantă a instituţiilor de guvernare internaţională, aşa cum se poate observa în cazul &niunii +uropene sau a Drganizaţiei (ondiale a Comerţului. Astfel, infrastructurile globale de comunicaţie şi transport susţin noi forme de organizare economico ; socială, care transced graniţele naţionale fără a le afecta acestora eficienţa sau controlul. Dată fiind schimbarea ordinii globale, forma şi funcţiile statului trebuie să se adapteze, pe măsură ce guvernele caută strategii de anga.are în lumea globală. Modele de economie internaţională 3u putem aborda problematica globalizării, fără să avem o reprezentare relativ clară şi riguroasă asupra felului în care ar arăta o economie globalizată, şi a felului în care aceasta constituie o nouă fază ăn dezvoltarea economiei internaţionale şi un mediu total diferit pentru actorii economici naţionali. Blobalizarea în accepţiunea ei radicală ar trebui să însemne dezvoltarea unei noi structuri economice, şi nu doar o schimbare con.uncturală direcţionată spre intensificarea comerţului şi a investiţiilor internaţionale, în cadrul unor relaţii economice de.a existente. D formă extremă a acestui tip ideal ne permite să diferenţiem între diversele stadii ale internaţionalizării, să eliminăm anumite ipoteze şi să evităm confuziile dintre diverse poziţii. +xistenţa unui astfel de model ne permite să l raportăm la dovezile concrete ale tendinţelor internaţionale, oferindu ne astfel posibilitatea de a determina , mai mult sau mai puţin sigur, dacă fenomenul dezvoltării unor noi sisteme economice supranaţionale are loc cu adevărat. Centru aceasta am dezvoltat două modele ideale de economie internaţională, total opuse, unul descriind o economie globalizată în întregime, celălalt o economie internaţională deschisă, fundamental caracterizată de schimbul dintre economii naţionale relativ distincte, în care multe rezultate, precum performanţa competiţională a firmelor sau a sectoarelor de activitate, sunt în mare măsură determinate de procesele existente la nivel naţional. Aceste modele ideale sunt valoroase at#ta timp c#t ne oferă posibilitatea de a face lumină asupra problemei din punt de vedere conceptual, mai precis în sublinierea diferenţei dintre o nouă economie globală şi simplele extinderi şi intensificări ale relaţiilor economice internaţionale. Crea des se înt#mplă ca dovezi care susţin ultima teorie să fie folosite în argumentarea celei dint#i. Cu c#teva excepţii remarcabile, cei mai entuziaşti susţinători ai globalizării nu au reuşit să sesizeze această diferenţă, sau să aducă un argument decisiv în favoarea unei schimbări structurale în direcţia unei economii globale. Creşterea importanţei comerţului exterior şi a fluxurilor internaţionale de capital nu constituie per se dovada unui nou

fenomen distinct, numit :globalizare@. După cum vom vedea în capitolul economiei internaţionale dinainte de 5F52. +conomia internaţională

doi ele sunt trăsături ale

'om începe prin a dezvolta o versiune simplă şi extremă a acestui model. $nţelegem prin economie internaţională acea economie în care actorii principali sunt economiile naţionale. Comerţul şi investiţiile contribuie la intensificarea relaţiilor dintre economiile naţionale distincte. &n astfel de proces implică integrarea din ce în ce mai mare a unui număr cresc#nd de naţiuni şi actori economici în relaţiile internaţionale de piaţă. Ca urmare relaţiile comerciale tind să îmbrace forma specializărilor naţionale şi a diviziunii internaţionale a muncii. Astfel importanţa comrţului este înlocuită progresiv cu cercetarea relaţiilor în domeniul investiţiilor dintre naţiuni, care acţionează din ce ăn ce mai evident în calitate de principiu organizator al sistemului. !otuşi, forma de interdependenţă dintre naţiuni răm#ne una strategică. (ai exact, ea presupune continuarea demarcaţiei relative dintre cadrul intern şi internaţional al implementării de politici şi al managenentului afacerilor economice şi, în plussepararea relativă a efectelor economice. Cutem compara aceste interacţiuni cu cele ale unei bile de biliard7 evenimentele internaţionale nu pătrund şi nu se infiltrează direct şi neapărat în economia internă, ci se refractează prin politicile şi procesele naţionale. Domeniile politicilor interne şi internaţionale fie răm#n relativ separate ca niveluri de guvernare distincte, fie funcţionează în mod automat. $n ultimul caz, a.ustările nu fac obiectul unor politici publice ale autorităţilor, ci sunt rezultatul forţelor :dezorganizate@ şi :spontane@ ale pieţii. Crobabil cazul clasic al unui astfel de mecanism de regla. :automat@ răm#ne +talonul Aur, care a funcţionat cel mai mult în cadrul sistemului Cax 8ritannica, încep#nd cu mi.locul secolului 5F p#nă în 5F52. am marcat cuv#ntul automat cu ghilimelele pentru a semnala faptul că nu este dec#t o caricatură populară. Aistemul efectiv de regla. al pieţei de datora în bună măsură politicii de intervenţii interne directe ,vezi capitolul 1-. )lexibilitatea salariilor şi a preţurilor impuse de sistemul +talon Aur ,valoarea internaţională a monedelor nu putea fi modificată, de vreme ce acestea erau evaluate în aur- a trebuit să fie implementată de guverne prin politici de reducere a cheltuielilor interne în vederea influienţării contului curent şi prin politici ale ratei dob#nzii pentru a influienţa contul de capital. (area 8ritanie şi a însuşit rolul de hegemon plitic şi economic şi de garant al acestui sistem. Dar e important să recunoaştem că sistemul +talon Aur şi Cax 8ritannica a reprezentat numai o structură a economiei internaţionale din cele c#teva existente în acest secol. Aceste structuri depindeau în mare măsură de con.uncturile socio politice. Astfel, Crimul Găzboi (ondial a năruit hegemonia britanică, acceler#nd un proces care ar fi avut loc mult mai încet, numai ca urmare a declinului industriei britanice. Acest lucru s a înt#mplat într o perioadă a protecţionismului şi a competiţiei naţionale autarhice în anii HIJ, urmată de instaurarea hegemoniei Americii după cel de al Doilea Găzboi (ondial şi de redeschiderea economiei internaţionale prin sistemul 8retton /oods. Acest lucru ne demonstrează pericolul produs de afirmarea că actualele schimbări ma.ore ăn economia internaţională nu au precedent şi că sunt inevitabile sau ireversibile. Cerioada de viaţă a unui sistem predominant de realaţii economice internaţionale în acest secol nu a depăşit IJ 2J de ani. Av#nd în vedere însă faptul că cele mai multe monede europene nu au devenit convertibile total p#nă la sf#rşitul anilor HKJ, sistemul 8rettom /oods după cel de al Doilea Găzboi (ondial nu a durat mai mult de 52 ani. Atari sisteme s au transformat datorită schimbărilor ma.ore în balanţa puterilor politico economice şi con.uncţiilor care au determinat aceste mişcări au fost conflictele la scară mare dintre marile puteri. $n acest sens structura şi distribuţia puterii în economia internaţională se datorează celor mai importante state naţiune. Cerioada acestui sistem economic inter naţional răsp#ndit în toată lumea se mai caracterizează şi prin apariţia şi maturizarea corporaţiilor multinaţionale, prin transformarea marilor companii negustoreşti de altă dată. Din punctul nostru de vedere, cel nai important aspect al acestor companii multinaţionale răm#ne totuşi

acela de a şi păstra o bază naţională puternică7 să răm#nă subiectul reglementărilor naţionale ale ţării de origine să fie efectiv conduse de această ţară. (esa.ul descrierii acestui model ideal de instituţii ale perioadei belle epoque nu se vrea a fi o analogie istorică7 pentru că un sistem economic internaţional simplu şi automat precum cel dinainte de 5F52 nu se mai poate reproduce acum. +conomia internaţională actuală este destul de deschisă, dar diferă în mod real de cea predominantă înainte de Crimul Găzboi (ondial4 comerţul liber este mult mai extins şi mai instituţionalizat datorită existenţei D(C, investiţiile străine diferă în modalităţi şi în destinaţi ; deşi creşterea mobilităţii capitalului a devenit din nou posibilă , scara fluxurilor financiare pe termen scurt este mai mare, sistemul monetar internaţional este destul de diferit şi libertatea migraţiei forţei de muncă este drastic redusă. !otuşi, sistemul de dinainte de 5F52 era cu adevărat iternaţional, legat prin comunicaţii eficiente de lungă distanţă şi mi.loace de transport industrializate. Gevoluţia tehnologică a comunicaţiilor şi a informaţiei de la sf#rşitul secolului EE a dezvoltat mai departe un sistem comercial care ar fi putut stabili preţurile mondiale zi de zi4 nu a făcut o. $n a doua .umătatea a secolului 5F cablurile telegrafice intercontinentale subacvatice au contribuit la integrarea pieţelor mondiale , Atandage 5FLL-. Aistemele moderne au crescut fantastic volumul şi complexitatea tranzacţiilor, dar avem un mediu infomaţional capabil să susţină un sistem comercial internaţional autentic de mai bine de un secol. Diferenţa dintre un sistem comercial în care bunurile şi informaţia circulă cu vaporul cu p#nze şi altul în care se mişcă cu vapoarele cu aburi sau cu electricitate este calitativă. Dacp teoreticienii globalizării susţin că avem o economie în care fiecare colţişor al lumii este conectat la pieţe str#ns legate de informaţii parvenite în timp real, atunci acest proces a început încă din 5LMJ, nu din 5FMJ. +conomia globalizată $nţelegem prin economie globalizată un model ideal diferit de economia inter naţională, care poate fi dezvoltat în opoziţie cu aceasta. $ntr un astfel de sistem global, economiile naţionale diferite sunt subsumate şi rearticulate în sistem prin proceseleşi tranzacţiile internaţionale. Din contră, în aconomia internaţională procesele care sunt determinate la nivelul economiilor naţionale sunt încă predominante, iar procesele internaţionale sunt rezultatele performanţelor diferite şi distincte ale economiilor naţionale. +onomia inter naţională este un agragat al funcţiilor naţionale. Astfel, într un asemenea model de economie, în timp ce creşte numărul şi diversitatea relaţiilor economice internaţionale ,pieţele financiare şi comerţul cu produse prelucrate de exemlu-, acestea tind să devină oportunitîţi sau constr#ngeri pentru actorii economice naţionali şi reglementările lor publice. +conomia globală conferă acestor interacţiuni de tip naţional altă forţă. Aistemul economic internaţional devine autonom şi dezimplicat social, în vreme ce pieţele şi producţia devin cu adevărat autonome. Coliticile interne ale corporaţiilor private şi cele ale autorităţilor publice ţin cont acum în mod obişnuit de elementele internaţionale predominante, determinante în sfera lor de acţiune. $n timp ce această interdependenţă sistemică se dezvoltă,internaţionalul se infiltrează şi transformă nivelul naţional. Croblema pe care acest model de econimie globalizată o ridică autorităţilor publice ale diferitelor state este felul în care s ar putea construi politici care să coordoneze şi să integreze eforturile lor de reglementare, astfel înc#t acestea sî facî faţă sistematicei interdependenţă dintre actorii economici. Crima consecinţă ma.oră a unei economii globalizate ar fi deci dificultatea fundamentală a guvernării ei. +xtrase din contextul social , pieţele globale ar fi greu de reglementat,chiar şi presupun#nd cooperarea efectivă a agenţiilor regulatori şi suprapunerea intereselor lor. Crincipala dificultate constă în construirea unor modele integrate eficiente de politici publice naţionale şi internaţionale care să facă faţă forţelor depiaţă globale. %nterdependenţa economică sistemică dintre pieţe şi ţări nu va contribui în nici un caz at#t de sigur la o integrare armonioasă care ar permite consumatorilor să beneficieze de nişte mecanisme de piaţă cu adevărat independente, distributiv eficiente. Din contră, mai mult ca sigur populaţile sau chiar statele sau regiunile dezvoltate, încununate de succes, ar trebui să se lase în voia forţelor de piaţă autonome şi incontrolabile ,deoarece sunt globale-. %nterdependenţa ar provoca atunci des-integrare, adică competiţie şi conflict între agenţiile de reglementare la diferite niveluri. &n astfel de conflict ar slăbi mai departe eficienţa

guvernării publice ca nivel global. +ntuziaştii susţinători ai eficienţei pieţelor libere şi ai superiorităţii controlului corporativ faţă de cel al agenţiilor publice ar percepe acest model ca fiind acela al unei ordini mondiale raţionale, eliberate de lanţurile învecgite şi ineficiente ale intervenţiilor naţionale publice. Alţii, mai puţin sangvini, dar convinşi de existenţa globalizării, precum CernN ,5FFL-, îl percep ca pe un sistem mondial în care nici un fel de reasigurare publică generală sau susţinută împotriva costurilor impuse amplasamentelor de către rezultatele nefavorabile ale competiţiei economice, sau de către insuccesele pieţei, nu este posibilă. Chiar dacă ne ar fi imposibil sî acceptăm în întregime existenţa procesului de globalizare, acest model ideal ne poate a.uta să accentuăm anumite aspecte ale importanţei unei integrări economice mai mari în r#ndul principalelor blocuri comerciale regionale. At#t &niunea +uropeană ,&+-, c#t şi Oona 3ord Americană de Comerţ "iber ,O3AC"- se vor integra cur#nd în pieţele continentale. De.a în cazul &niunii +uropene este evident că au apărut probleme fundamentale în integrarea şi cordonarea politicilor de reglementare dintre diferitele autorităţi publice ale &niunii, la nivel naţional şi regional. De asemenea, este clar că acest model ideal scoate în evidenţă problema slăbiciunii guvernării publice a principalelor corporaţii. Chiar dacă astfel de companii ar fi cu adevărat globale, nu ar putea să opereze pe toate pieţele cu aceeaşi eficienţ şi, la fel ca şi guvernele, nu ar avea capacitatea de aoferi garanţii în cazul unor crize neaşteptate, baz#ndu se numai pe propriile lor resurse. Buvernele nu vor mai putea acorda asistenţă, aşa cum au făcut o pentru :campionii naţionali@. Crin urmare, firmele vor căuta să disipeze riscurile şi oportunităţile prin investiţii corporative , parteneriate, societăţi mixte etc. Chiar şi în economia internaţionalizată actuală, se poate sesiza apariţia unor astfel de procese. A doua consecinţă ma.oră a noţiunii de economie interbaţională globalizată ar fi transformarea companiilor multinaţionale ,C(3- în companii transnaţionale ,C!3-, acestea deţin#nd rolul de actori principali în economia mondialăP. Companiile transnaţionale vor avea un autentic capital delocalizat, fără o identificare naţionlă specifică cu un management internaţionalizat, cel puţin potenţial dispuse de a se stabili oriunde în lume pentru a obţine cele mai sigure sau mai mari profituri. $n sectorul financiar, acest lucru s ar putea obţine extrem de rapid, iar într o economie cu adevărat globalizată ar fi în întregime consecinţa forţelor pieţei, fără a depine de politicile monetare naţionale. Companiile producătoare principale vor alimenta, produce şi comercializa la nivel global, în funcţie de oportunităţile pieţei. Compania nu se va mai baza pe o singură locaţie naţională importantă ,ca în cazul companiilor multinaţionale-, ci va deservi pieţele globale prin intermediul operatiunilor globale. Apre deosebire de companiile multinaţionale, companiile transnaţionale nu vor mai putea fi controlate sau chiar constr#nse de politicile anumitor state naţionale. (ai degrabă se vor supune numai standardelor de reglementare internaţionale, impuse şi stabilite de comun acord. Buvernele naţionale nu ar mai putea să adopte nici un fel de reglementare efectivă contrară acestor standarde, în detrimentul companiilor transnaţionale care ar funcţiona în cadrul graniţelor lor. Companiile transnaţionale ar fi manifestarea principală a unei economii globalizate autentice. De pildă Qulius ,5FFJ- şi Dhmae ,5FFJ,5FFI- consideră am#ndoi această tendinţă spre dominaţie a companiilor transnaţionale ca fiind bine înrădăcinate. Dhmae afirmă că aceste corporaţii apartide au devenit acum motoarele principale ale unei economi interconectate, concentrate în America de 3ord, +uropa şi Qaponia. +l susţine că politicile de intervenţie industrială şi macroeconomică a guvernelor naţionale nu fac dec#t să distorsioneze şi să împiedice procesul raţional de repartizare a resurselor rezultat al deciziilor corporaţiilor şi al preferinţelor consumatorilor la o scară globală. "a fel ca ARio (orita de la AonN, Dhmae afirmă că asemenea corporaţii vor căuta să realizeze strategii de :localizare globală@ ca răspuns la scara mondială a pieţelor regionale specidice, localiz#ndu se astfel înc#t să răspundă efectiv diverselor cereri ale diferitelor grupuri de consumatori, situate în regiuni diferite. %poteza ar fi că acese companii transnaţionale se vor bizui în primul r#nd pe investiţiile străine directe şi pe producţia localizată care să răspundă în întregime acestor cereri specifice ale pieţii. D atare prezumţie e contrară strategiei situării nucleului de producţie cu specializare flexibilă, în sediul principal al companiei strategie în care construcţia ansamblului de filiale ar fi impusă de politicile publice naţionale. Aceasta din urmă e compatibilă cu companiile înregimentate naţional. Crobele adunate de la corporaţiile .aponeze care sunt cei mai eficienţi operatori pe pieţele mondiale favorizează opinia că această ultimă strategie ar fi predominantă . Ae pare că în Qaponia companile au evitat

să şi localizeze miezul activităţilor precum cercetarea dezvoltarea, sau părţile procesului de producţie în străinătate cu valoare adăugată mare. Astfel, mai degrabă companiile naţionale cu o sferă internaţională a activităţii par aconstitui modelul actual şi previzibil în viitor dec#t adevăratele companii transnaţionale. Desigur aceste compani multinaţionale, deşi sunt la bază naţionale, sunt orientate internaţional. Cieţele externe le influenţează strategiile interne iar concurenţa străină, procesele de producţie. Deşi companiile multinaţionale continuă să comercializeze substanţial în cadrul propriilor economii naţionale, ponderea semnificativă a exporturilor le influenţează acţiunile. Dricum, problema care se pune este că acest lucru nu e o noutate7 multe companii în lunga perioadă de boom economic de după 5F2K au fost de asemenea influenţate în acest mod şi au avut succes numai at#ta timp c#t au respectat standardele competiţiei internaţionale. A treia consecinţă a globalizării ar fi continuarea declinului influenţei politice şi al puterii de negociere economică a forţei de muncă organizate. Cieţele globalizate şi companiile transnaţionale tind să se reflecte ăntr o piaţă mondială deschisă a muncii. Astfel, companiile care necesită o m#nă de lucru foarte calificată şi poductivă vor continua să se stabilească în ţările avansate, cu toate avanta.ele lor, dec#t să caute regiuni unde salariile sunt mici, tendinţa de creştere a mobilităţii globale a capitalului şi relativa stabilitate naţională a forţei de muncă vor favoriza acele ţări avansate ce cea mai maleabilă forţă de muncă şi cu cele mai mici costuri sociale raportate la beneficiile competenţei şi motivaţiei muncii. Atrategiile :social democrate@ de îmbunătăţire a condiţiilor de muncă vor fi, prin urmare, viabile numai dacă vor asigura avanta.ul competitiv al forţei de muncp, fără a contr#nge prorogativele managementului , şi cu niveluri fiscale nu mai mari dec#t media statelor avansate. Asemenea strategii ar reprezenta fără îndoială o cerinţă exagerată, iar tendinţa globalizării ar fi de favoriza managementul în detrimentul chiar al forţei de muncă mult mai puternic organizate, politicile publice înclin#nd în favoare primelor. Acesta ar fi cu adevăat :capitalismul dezorganizat@ a lui "ash şi &rrN,5FLM-, sau ar putea fi privit ca un pariu pe strategiile moderate şi defensive unde forţa de muncă organizată răm#ne puternică pe plan local ,Acharpf 5FF5,5FFM-. D ultimă şi inevitabilă consecinţă a globalizării este creşterea multipolarităţii fundamentale în sistemul politic internaţional. $n cele din urmă, puterea naţionalăhegemonică nu va mai fi capabilă să şi impună propriile obiective reglementative distincte nici în propriile sale teritorii, nici #n altă parte, iar agenţii mai neînsemnate ,publice sau private- se vor bucura astfel de puteri sporite de negare şi de evitare a oricărui aspirant :hegemon@. D serie de organizaţii de la agenţiile non profit internaţionale p#nă la companiile transnaţionale vor dob#ndi mai multă putere în detrimentul guvernelor naţionale şi folosindu se de pieţele globale şi de media ar putea apela şi obţine legitimitatea de la consumatori S cetăţeni de a lungul graniţelor naţionale. $n acest fel puterile disciplinare distincte ale statelor naţionale vor scădea, chiar dacă ma.oritatea cetăţenilor lor, mai ales în ţările avansate, vor răm#ne ataşaţă naţional. $ntr o astfel de lume, puterea naţională militară ar fi mai puţin eficienţă. 3u va mai fi folosită pentru a realiza obiective economice deoarece controlul statal :naţionl@ al economiei va dispărea în mare măsură. &tilizarea forţei militare se va axa din ce în ce mai mult pe probleme non economice, precum naţionalitatea şi religia. D întregă varietate de puteri mult mai specifice de sancţiune şi veto în sfera economică a diferitelor tipuri de organizaţii ,at#t publice c#t şi private- vor începe să concureze cu statele naţionale, schimb#nd astfel natura politicii internaţionale. D dată cu despărţirea economicului de naţional, economia internaţională va deveni mai :industrială@ şi mai puţin :militară@ dec#t acum. Găzboiul va deveni din ce în ce mai specializa7 oriunde interesele economice puternice globale ar fi ameninţate, părţile în conflict ar fi subiectul unor sancţiuni economice devastatoare.

Companiile multinaţionale (CMN), companiile transnaţionale (CTN) şi afacerile internaţionale %storia internaţionalizării afacerilor este lungă şi în nici un caz nu se limitează la perioada care începe cu anii HTJ. De exemplu, activităţile comerciale datează încă din timpul primelor civilizaţii, dar de abia +vul (ediu, în +uropa, a marcat iniţierea operaţiilor comerciale între state, axecutate de instituţii av#nd o natură privată corporativă ,deşi adesea susţinute şi încura.ate de stat-. $n secolul E%' de pildă, "iga ?anseatică a organizat negustorii germani în efectuaea comerţului cu +uropa de 'est şi "evantul, implic#ndu i în producţia agricolă, topirea fierului şi în producţia generală. Cam în aceeaşi perioadă Aventurierii 3egustori au organizat v#nzarea producţiei britanice de l#mă şi haine către $ările de Qos şi către alte stste. (ai mult, comerţul şi băncile italiene au ocupat o poziţie cheie în procesul de internaţionalizare generală a afacerilor la începutul Genaşterii. A a estimat că la sf#rşitul secolului E%' erau 5KJ de bănci italiene de.a operaţionale multinaţionale ,Dunning 5FFI, pp FM L-. $n secolele E'%% şi E'%%% patrona.ul statal s a extins pe măsură ce au apărut marile companii comerciale colonoale4 au luat naştere Companiile Dlandeză şi %ndia de +st 8ritanică , Compania (uscovN, Compania Africa Gegală şi Compania ?udson 8aN. Acestea au pus bazele operaţiunilor comerciale en gros, acolo unde vor apărea principalele regiuni coloniale. $nsă cel mai apropiat precursor al companiilor multinaţionale din zilele de azi este dezvoltarea industriei internaţionale o dată cu Gevoluţia %ndustrială. Aici proeminenţa iniţială a firmelor britanice ca producători multinaţionali păleşte. "a început, America de 3ord şi sud a oferit cele mai favorbile oportunutăţi de investiţii , acestea fiind însă rapid urmate de Africa şi Australia. +xistă anumite dispute supra ideii că :investiţiile coloniale@ ar fi adevăratul precursor al investiţiilor stăine directe, însă producţia în străinătate pentru pieţele locale a început în acest mod. Dezvoltările tehnice şi organizaţionale de după 5FMJ au permis producerea unei mai mari varietăţi de produse similare în cadrul aceleiaşi firme at#t în interior, c#t şi în străinătate, în timp ce explorarea şi valorificarea resurselor minerale şi a altor materii prime a atras de asemenea mari sume de %AD !otuşi, una din problemele pe care le ridică o astfel de clasificare retrospectivă este că aceste concepte moderne de :investiţie directă@, pe de o parte ,care presupune o anumită noţiune de control managerial din străinătate-, şi :portofoliu de investiţii@, pe de altă parte ,care presupune achiziţia de titluri de valoare emise de instituţii străine, revendic#ndu se astfel venituri fără nici un control sau participare managerială-, au apărut de abia la începutul anilir HTJ, în acelaşi timp cu introducerea noţiunii de companii multinţionale. Departamentul de Comerţ al Atatelor &nite a raportat din 5F1F %AD peste hotare, dar este o excepţie. $n ciuda lipsei de date consistente clasificate, a general recunoscut faptul că multinaţionalele industriale au apărut în economia mondială după mi.locul secolului E%E, şi că s au stabilit definitiv în timpul Crimului Găzboi (ondial. Activitatea comercială internaţională a crescut masiv în anii H1J, o dată cu maturizarea companiilor multinaţionale cu adevărat diversificare şi integrate, încetin#nd însî în perioada de regresie a anilor HIJ şi de distrugeri de război în 5F2J, încep#nd o expansiune fluctuantă după 5FKJ. +xistă două moduri de a cuantifica creşterea afacerilor internaţionale de a lungul timpului. Crimul presupune analizarea statisticilor disponibile asupra investiţiilor internaţionale, gener#nd date suplimentare, reclasific#ndu le apoi pe baza distincţilor moderne. Tabelul 2. +stimarea totalurilor acţiunilor %AD şi a valorilor comerciale la izbucnirea Crimului Găzboi (ondial ,în &Am%AD în 5F52 ,după ţara de origine(area 8ritanie A&A Bermania L 5M1 1 TK1 1 TJJ +xporturile industriale în 5F5I 5 F1L LFT 5 L12

)ranţa Dlanda !otal mondial

5 MKJ F1K n.a.

L5I n.a M 11M

Surse: %AD4 (area 8ritanie, CorleN 5FF27 Bermania, Achroter 5FL27 A&A şi )ranţa, Dunning 5FFI7 Dlanda, Bales şi AluNterman 5FFI7 toate trasate de Qones 5FF2. Comerţ4 "e6is 5FL5, app.2, p. TM Al doilea se concentrează asupra afacerilor în sine. !rasează istoria companiilor şi a internaţionalizării activităţilor lor, lucru care presupune contabilizarea numărului multinaţionalelor şi a filialelor lor de a lungul timpului ,Qones, 5FF2-. $n tabelul 1.5 sunt prezentate estimările %AD şi ale valorilor comerciale din 5F52 ale celor mai importante ţări. Din punct de vedere al valori estimate a exporturilor industriale prezentate în coloana a doua , marea 8ritanie şi Bermania au fost principalii exportatori industriali la izbucnirea Crimului Găzboi (ondial, fiind aproape de două ori mai importanţi dec#t A&A sau )ranţa. 'aloarea exportului anual era de.a mai mică dec#t stocurile de %AD acumulate p#nă atunci. Analiza companiilor şi a istoriei lor ne arată de asemenea nivelul dezvoltat al producţiei internaţionale dinaintea Crimului Gîzboi (ondial. Cionieratul în acest domeniu a fost al (arii 8ritanii , dar în acelaşi timp a avut loc o extindere surprinzătoare a producţiei multinaţionale organizate de economiile avansate mai mici. Analizele axate pe companii ne arată că o bună parte a acestor %AD erau modeste ca mărime, deşi extinse ca domeniu, dator#ndu se des companiilor străine destul de mici ,Qones 5FF2-. Migraţia şi piaţa internaţională a forţei de muncă D atreia arie ma.oră a analizelor în contextul istoriei economiei internaţionale priveşte migraţia şi consecinţele ei pentru integrarea pieţei forţei de muncă globale. +ste general recunoscut că migraţia devine ,sau a devenit- un :fenomen@ global@. !otuşi, prin :global@, aceşti autori înţeleg că încep#nd cu mi.locul anilor HMJ în special, din ce în ce mai multe ţări au fost afectate de migraţie, varietatea locului de origine ale migratorilor fiind în creştere, iar statutul socio economic al acestora fiind mai divers ca niciodată. Astfel, pentru aceşti autori globalizarea indică mai degrabă o schimbare cantitativă ca dimensiune şi rază de acţiune a migraţiei, dec#t o trăsătură a unei potenţiale ordini socio economice diferite. +xistă mai multe feluri de migratori. + limpede că o formă de migraţie !in"oluntară# a contituit o comerţul timpuriu cu sclavi ,s a estimat că 5K milioane de scalvi au fost mutaţi din Africa în America înainte de 5LKJ.Dar pentru a servi scopului analizelor noastre, ne vom concentra asupra migraţiei :voluntare@. Cerioada aleasă în vederea analizei se întinde de la :migraţia de masă @ de după 5L5K ,în principal despre +uropa-, p#nă la apariţia şi extinderea migraţiei forţei de muncă a :muncitorilor musafiri@ după cel de al Doilea Găzboi (ondial. + greu să apreciem cu exactitate numărul migratorilor de la 5L5K încoace, astfel înc#t e indicat să tratăm toate datele de care ne vom folosi în continuare destul de precaut. Ae apreciază că numărul migratorilor de toate felurile ,inclusiv 1J de milioane de refugiaţi şi solicitanţi de azil şi IJ de milioane de muncitori în străinătate- în 5FF1 s ar fi ridicat la aproape 5JJ de milioane. +i au semnalat însă faptul că acest număr reprezintă numai 5,MU din populaţia lumii astfel, marea ma.oritate a populaţiei mondiale ar răm#ne în graniţele ţării de origine. Cea mai semnificativă perioadă înregistrată pentru migraţia voluntară a maselor a fost secolul de după 5L5K ,figura 1.5-. $n .ur de TJ milioane de oameni au părăsit +uropa pentru a se stabili în America, Dceania şi Africa de Aud şi de +st. &n număr de 5J milioane au migrat voluntar din Gusia în Asia Centrală şi în Aiberia. &n milion din +uropa de Aud şi Africa de 3ord. Aproape 51 mlioane de chinezi şi T milioane de .aponezi şi au părăsit ţara natală şi au emigrat în Asia de +st şi de Aud. &n milion şi .umătate au părăsit %ndia, îndrept#ndu se spre Asia de Aud +st şi Africa de 'est şi Aud .$ntre cele două zăzboaie mondiale

migraţia internaţională a scăzut brusc. Acest lucru s a datorat în mare măsură condiţiilor economice nefavorabile din perioada interbelică, dar şi politicilor restrictive de imigraţie impuse de ţările de destinaţoe, în stelial de Atatele &nite. D creştere a migraţiei internaţionale a început în perioada post belică, implic#nd în special din nou +uropa şi A&A. $n orice caz, a fost perioada creşterii relative a migraţiei dinspre ţările în curs de dezvoltare spe cele dezvoltate ,figura 1.1- şi a apariţiei fenomenului de :muncitori musafiri@. $n cursul anilor 5FMJ şi 5FLJ tendinţele globale au favorizat mutările controlate ale lucrătorilor temporari cu statut de :musafir@, acesul imigranţilor fiind limitat la cei extrem de înzestraţi profesional, sau la cei ale căror familii locuiau de.a în ţara de destinaţie. $n general este recunoscut faptul că Atatele &nite au fost şi răm#n cea mai mare ţară imigrantă. )igura 1.I rezumă clar istoria imigraţiei în Atatele &nite, care oglindeşte tendinţele istoriei mondiale a migraţiei în ansamblu aşa cum au fost schiţate mai sus. Creşterea sigură a migraţiei în Atatele &nite în perioada de după cel de al Doilea Găzboi (ondial este evidentă în acest grafic. Croporţia acumulată a imigranţilor în A&A în 5FFK era de L,M procente. +stimările fluxurilor globale ale migratorilor pentru anii HLJ erau de aproximativ 1K IJ milione pe an. Aproapre 2 milioane dintre aceştia erau refugiaţi şi o bună parte dintre ceilalţi erau muncitori temporari migratori ,lucrători av#nd intenţia de a se întoarce acasă-. Ae mai aşteaptă încă să se mai repete modelul migraţiei familiale de masă care au operat în perioada de p#nă la Crimul Găzboi (ondial. Companiile multinaţionale la mi$locul anilor %&' "a mi.locul anilor HFJ s a estimat un număr de 2K mii companii multinaţionale mamă, control#nd aproape 1LJ JJJ de organizaţii afiliate, ,3aţiunile &nite 5FFM, de unde multe din informaţiile care vor urma au fost extrase-. Dintre acestea, IM JJJ ,aproape L1U- erau localizate pe plan naţional în cele 52 ţări dezvoltate importante din cadrul D+CD. FJU din sediile companiilor multinaţionale se află în lumea avansată. $n 5FFT stocul de %AD era de I,1 trilioane de dolari A&A. Companiile multinaţionale care controlau această rezervă erau responsabile pentru v#nzările ,interne şi internaţionale- în valoare de M trilioane de dolari A&A. Aceasta reprezenta cu mult mai mult dec#t totalul comerţului mondial de K,1 trilioane de dolari A&A în 5FFT. 3umai LU din stocul de %AD îşi avea originile în companiile multinaţionale din ţările în curs de dezvoltare, deşi acestea însumau aproape 5KU din fluxuri . Aproape LJU din comerţul A&A era desfăşurat de către C(3, aceasta nereprezent#nd în mare o proporţie atipică pentru statele dezvoltate. Din totalul comerţului A&A, s a estimat că aproape 2JU reprezenta comerţul intra C(3. Comerţul intra C(3 ; diri.at în cadrul graniţelor companiei, implic#nd transferuri peste graniţe între diferitele părţi ale organizaţiei ; este greu de definit şi de evaluat. Desigur, investiţiile străine directe şi comerţul C(3 sunt foarte str#ns corelate, dar au loc schimbări importante în această privinţă şi apar diferenţe între cele două elemente4 vom discuta mai mult asupra acestor probleme imediat. +xistă o mare concentrare a %AD. $n 5FFK, cele mai mari o sută de C(3 controlau aproape o cincime din totalul activelor globale exteane, deţineau două trilioane de dolari A&A din v#nzările externe şi aveau T milioane de muncitori anga.aţi. $n măsura în care se mai pot face aceste diferenţe, TJU din totalul C(3 erau asociate producţiei, IMU serviciilor şi numai IU sectorului materiilor prime. !răsăura specifică a ultimului salt al nivelurilor de investiţii globale a fost creşterea %AD în sectorul de servicii. Caracteristicile (()*) (n"estiţii )trăine *irecte şi ale comerţului "unga perioadă de av#nt şi dezvoltare economică de după cel de al doilea Găzboi (ondial s a caracterizat printr o dezvoltare masivă a comerţului mondial şi a investiţiilor interne ,şi, p#nă de cur#nd, într o mai mică măsură externe-. Crosperitatea economiei internaţionale se baza în mare măsură pe aceste

tendinţe ; era diri.ată de export. Crincipalele trăsături ale acestei perioade pot fi văzute în figura I.5, care indică :decala.ul de export@ între creşterea producţiei mondiale şi cea a exporturilor4 exporturile cresc#nd într un ritm mult mai rapid dec#t producţia dintre 5FKJ şi 5FF2. $nsă, încep#nd cu anii HLJ, a luat naştere o nouă tendinţă care se poate vedea în figura I.1. Aici, ceea ce sare în ochi este creşterea subită a fluxurilor %AD la mi.locul anilor HLJ, în special în ţările industrializate. Creşterea exportului a fost eclipsată de expansiunea %AD. De pildă, între 5FLK şi 5FFK, fluxurile %AD s au extins la o rată medie de 5L,2U, faţă de rata anuală de 55U pentru comerţul global cu mărfuri şi L,KU pentru C%8 ul mondial. După cum se arată în figura I.1, fluxurile spre ţările avansate au scăzut semnificativ în recesiunea de la începutul anilor HFJ, dar au continuat să crească puternic în ţările în curs de dezvoltare. $n tabelul I.5 se poate vedea împortanţa acestor ţări în curs de dezvoltare. $n timp ce fluxurile spre statele în curs de dezvoltare răm#neau încă proeminente în 5FFK T ,însum#nd I2U din fluxurile totale-, modelul stabilit pentru ţările avansate la începutul anilor HLJ a început să se reafirme după 5FF1. D dată cu apariţia crizei de pieţe din 5FFM 5FFL, ne am aştepta ca această perioadă de av#nt a fluxurilor spre ţările în curs de dezvoltare să se schimbe dramatic, dar în ce direcţie nu este clar. Dacă vor prevala nesiguranţa şi recesiunea, atunci fluxurile ar trebui să scadă. Dacă aceste economii vor fi liberalizate şi deschise activităţii de fuziune şi achiziţie vestică, este posibil ca fluxurile să crească. Cauzele revenirii de după 5FF1 sunt multiple. $n perioada cea mai apropiată a reprezentat poate consecinţa liberalizării semnificative a investiţiilor străine, o dată cu continuarea procesului de ridicare a barierelor impuse %AD, at#t în ţările avansate, c#t şi în cele în curs de dezvoltare. C+M,-./0 N+-*1)/* 2( C+M3,T(T(4(T5T,5 (NT,-N5.(+N506 A a considerat că integrarea economică între 3ord şi Aud s a dezvoltat rapid încep#nd cu 5FMJ, ating#nd niveluri dramatice la începutul anilor HFJ. De exemplu, în cazul comerţului cu produse prelucrate, între 5FMJ şi 5FF1 importurile D+CD din ţările recent industrializate au crescut de la 2,TU parte din importurile D+CD +uropa, proporţia a crescut de la 1,M U. $n cazul D+CD +uropa, proporţia a crescut de la 1,MU la L,TU, numai în cazul (arii 8ritanii creşterea fiind de la K,2U la 5J,TU. $n acelaşi timp, exporturile de bunuri prelucrate către statele recent industrializate, ca procent din exporturile totale de produse prelucrate , au crescut de la F,T U la 5K,1U pentru statele D+CD şi de la T,IU la L,JU pentru D+CD +uropa, scăz#nd în cazul (arii 8ritanii de la L,LU la L,5U . $n 5FML, în cazul Atatelor &nite , ţările în curs de dezvoltare împreună totalizau 1FU din importurile americane de produse prelucrate, această proporţie a.ung#nd în 5FFJ la IT,2U .!otuşi, după cum vom vedea , a astfel de focalizare numai asupra originii importurilor din ţările recent industrializate ca proporţie din totalul importurilor statelor avansate poate oferi o imagine eronată asupra nivelului global de integrare între 3ord şi Aud. $nsă chiar această schimbare în originea importurilor statelor avansate a îngri.orat guvernanţii şi politicienii, şi în mai mică măsură economiştii, reprezent#nd sursa preocupării principale privind potenţialele efecte ale globalizării asupra economiilor avansate. Aceasta se leagă de o mai amplă transformare postbelică în privinţa deschiderii economiilor în general, măsurate prin raportul comerţ S C%8 ,vezi mai .os-. De vreme ce aceste temeri vizau mai ales economia Atatelor &nite, figura 2.5 indică modelul creşterii penetrării comerţului în cazul economiei americane între 5FMJ şi 5FFT. %nformaţiile din această figură ar trebui să ne atragă atenţia asupra unei trăsături importante a creşterii comerţului. Deşi media reportului comerţ S C%8 în cazul Americii a crescut de la aproape LU în 5FMJ la 5LU în 5FFT, cea a importurilor din grupul de ţări mai puţin dezvoltate a crescut de la mai puţin de 5U la 2U4 în orice caz, aceasta a reprezentat mai degrabă o valoare absolută destul de scăzută în 5FFT ,de semnalat de asemenea că acestea reprezintă importurile totale, nu doar dele de produse prelucrate-. (erită să abordăm aici problema dimensiunii interacţiunilor comerciale internaţionale în general, în primul r#nd ntre mambrii !riadei şi apoi între :3ord@ şi :Aud@ ,exprimate în funcţie de venitul naţional-. )igura 2.1 ne indică poziţia !riadei. Atatele &nite au importat, în 5FF1, 2,TU raportat la C%8 din +uropa şi Qaponia ,faţă de aproape IU din ţările mai puţin dezvoltate4 vezi figura 2.5b-. $n privinţa produselor

prelucrate, la începutul anilor HFJ, raportul între schimburile comerciale dintre Atatele &nite ; ţări în curs de industrializare şi C%8 reprezenta numai în .ur de 1U din C%8 ul Atatelor &nite ,în creştere însă faţă de aproximativ J,IU în 5FMJ-. După cum vom arăta mai departe, acestea nu reprezintă nişte proporţii prea mari, deşi ratele creşterii sunt mai importante .Compar#nd datele din 5FT1 ce cele din 5FF1, ceea ce se vede limpede în figura 2.1 este că dezvoltarea ţi dimensiunea integrării comerţului între statele !riadei erau în 5FF1 încă foarte modeste. De exemplu, numai fluxul comercial între Qaponia şi A&A ,plus Canada- era mai mare de 1U dim C%8. Compar#nd cifrele pentru 5FT1 cu cele pentru 5FF1, putem sesiza o oarecare schimbare a preponderenţei în s#nul !riadei, cea mai mare schimbare afect#nd A&A, în special prin scăderea proporţiei exporturilor către Qaponia. $n figura 2.I se reprezintă din nou felul în care au crescut p#nă la cel mai ridicat nivel importurile de produse prelucrate în Atatele &nite ,acesta fiind de asemenea şi cazul exporturilor de produse prelucrate, deşi la un nivel mai scăzut-. %mporturile globale de astfel de produse finite a crescut de cinci ori, de la 5,K2U din Cib ul A&A în 5FTI la M,TT U în 5FF1. 3ici +uropa, nici Qaponia nu au reuşit să şi crească într at#t participarea cu produse prelucrate în comerţul internaţional. Centru a actualiza această analiză ; şi pentru a o prezenta într un format uşor diferit ; datele din tabelul 2.5 indică nivelul importanţei fluxurilor comerciale cu mărfuri în 5FFT între statele !riadei şi între acestea şi principalele naţiuni comerciante din Asia de +ste. + evident că adăugarea naţiunilor comerciante est asiatice în imaginea e ansambl nu schimbă cu mult semnificaţia globală a fluxurilor comerciale între ţările !riadei. 3ivelul comerţului din cadrul !riadei de abia a depăşit 1U din Cib în 5FFT şi nu a depăşit 2U o dată cu adăugarea comercianţilor est asiatici. Aă ne întoarcem acum asupra discuţiei principale a acestui capitol, relaţiile comerciale între 3ord şi Aud, măsurate raportat la C%8. Acestea sunt conturate în figurile 2.2 şi 2.K. :3ordul@ reprezintă statele D+CD, în timp ce :Audul@ reprezintă toate statele neaparţăn#nd D+CD. $n figura 2.2 ţările D+CD sunt prima dată prezentate separat, iar apoi împreună. Aunt înregistrate proporţii similare ale relaţiilor comerciale cu :Audul@ pentru toate ţările !riadei, pentru anul 5FF1. $n plus, aceste date demonstrează importanţa mult mai mare a comerţului 3ord 3ord dec#t cel 3ord Aud ca întreg ,55U în, 5FF1-. Comparaţia dintre 5FT1 şi 5FF1 arată că Atatele &nite au fost cel mai mult afectate de creşterea comerţului între 3ord şi Aud ca procent din C%8. )igura 2.K dezvăluie dimensiunea integrării globale 3ord Aud, măsurată prin comerţul cu produse prelucrate. $n timp ce a existat o creştere destul de consistenţă în ultimii treizeci de ani în funcţie de C%8 ul D+CD, proporţiile erau destul de scăzute în 5FF1, importurile D+CD din Aud nedepăşind 1,IU din C%8 ul D+CD ,5,LU numai din importurile cu valoare adăugată ridicată-. + momentul acum să rezumămsemnificaţia acestor cifre. $n primul r#nd, cel mai bine e să comparăm proporţiile comerţului în venitul naţional ,C%8- pentru a observa principalele tendinţe, în special nivelurile integrării comerţului global. "a începutul şi mi.locul anilor HFJ acestea arătau încă modeste. $n al doilea r#nd, principalele schimbări au privit economia Atatelor &nite în cadrul :3ordului@. +conomia A&A a arătat cea mai mare predispoziţie spre un nivel mai ridicat de deschidere, în mare parte datorită începerii procesului de integrare de la o bază extrem de scăzută în anii HTJ. $nsă care este adevărata problemă a relaţiilor dintre 3ord şi Aud pe care se presupune că aceste tendinţe şi niveluri au iscat oV + continua :competitivitate internaţională@ a economiilor nordice în producţia de bunuri prelucrate. Dare creşterea şi extinderea integării comerţului mondial să fi slăbit capacitatea de producţie a economiilor din 3ord, o dată cu realocarea acestei activităţi ţărilor în curs de dezvoltare din Aud V Care a fost impactul acestei evoluţii asupra perspectivelor forţei de muncă din 3ord V Dare şoma.ul şi scăderea veniturilor reale de care au fost afectaţi cei mai puţin calificaţi din 3ord să fie rezlutatul direct al deplasării locurilor de muncă în producţie spre 3ordV Dacă lucrurile ar sta aşa, atunci sentimentul protecţionist, prezent în Atatele &nite şi $n mai mică măsură în +uropa în anii HLJ, ar fi .ustificat. 3e vom apleca acum tocmai acestei dezbateri privind cauzele şi consecinţele deplasării vizibile a capacităţilor de producţie spre Aud.

$n mare, există două argumente uzitate în economia internaţională care să explice aceste tendinţe, recent alătur#ndu li se un al treilea. Cele două argumente principale privesc efectele comerţului ca fiind opuse dezvoltărilor tehnologice asupra forţei de muncă şi niveluirilor de salarizare din 3ord. Al treilea priveşte efectele migraţiei, în special în Atatele &nite, asupra pieţei forţei de muncă. %ntenţia noastră aici nu este de a face o analiză punctuală a acestei dezbateri, acest tip de analiză fiind de.a efectuată . 3e vom concentra însă asupra puntelor cheie ale acestei discuţii, asupra chestiunilor care trebuie analizate cu privire la taza globalizării. Mecanisme şi indicatori ai relaţiilor dintre Nord şi )ud7 rezultate +xistă c#teva modalităţi de a aborda diverşii factori care ar putea contribui la tendinţele pieţei forţei de muncă şi a repartiţiei veniturilor amintite mai sus. $n primul r#nd, am putea să analizăm nivelul de calificare cerut de importurile şi exporturile din 3ord4 3ordul ar trebui să exporte produse ,şi sevicii- care necesită un grad ridicat de calificare şi să importe bunuri care să nupresupună un nivel performant de calificare. $n al doilea r#nd, am putea să ne concentrăm asupra variaţiilor preţurilor relative ale produselor de înaltă şi de .oasă calificare4 preţul relativ al produselor de .oasă calificare ar trebui să scadă în 3ord şi invers. $n al treilea r#nd, salariile forţei de muncă necalificate faţă de cele ale lucrătorilor extrem de calificaţi ar trebui să scadă în 3ord. $n al patrulea r#nd, forţa de muncă în 3ord ar trebui să se concentreze asupra producţiei performante, în timp ce şomajul în r#ndul muncitorilor necalificaţi va creşte ,temporar-. $nsă, în al cincilea r#nd, companiile nordice ar trebui să reacţioneze la reducerea salariilor relative ale forţei de muncă necalificate prin creşterea proporţiei acestor muncitori în activitatea de producţie, at#t în sectoarele intensive în muncă de înaltă calificare, c#t şi în cele intensive în muncă necalificată, compens#nd astfel într o oarecare măsură efectele punctului anterior. $n al şaselea r#nd, am putea să ne concentrăm direct asupra tendinţelor în inovaţia tehnologică, în special %!, care ar putea să conducă la o schimbare a aptitudinilor tehnice ,care se adaugă, dar este independentă de curentul de creştere neutră a factorului total de productivitate, prezent în economiile avansate de mai bine de o sută de ani-. $n cele din urmă, am putea să abordăm tendinţele educaţionale şi de cunoştinţe ale migratorilor înspre ,şi dinspre- 3ord. Acestea descriu un tablou vast. 3u e simplu să determini care dintre aceste caracteristici asigură cea mai adecvată măsură sau contribuţie. (ulte din consecinţele potenţiale şi influenţele posibile sau puternic interdependente şi legate în serie. (ai e şi problema dezvoltării de contraargumenterelevante. $n plus, cum putem măsura calificarea ca educaţie, experienţă sau calificare a locurilor de muncă V Crin urmare, estimările importanţei relative a influenţelor variază considerabil şi nu pot fi rezumate uşor. &na din tezele susţinute de o grupare importantă este aceea pentru care comerţul ,deci, globalizareaeste cel mai important factor care contribuie la scăderea salariilor reale în A&A şi la condiţiile proaste pentru muncitorii necalificaţi în 3ord. D analiză importantă care utilizează înzestrarea cu factorul calificare a scos la iveală faptul că un procent substanţial al pierderii influenţei pe piaţă a forţei de muncă necalificate în 3ord s a datorat schimbării de locaţie a industriei producătoare şi creşterii comerţului global. /ood susţine că, lu#nd în calcul activităţile care necesită un nivel redus de calificare, de.a îndepărtate pe criterii de competitivitate din statele avansate ,privind astfel dincolo de proporţiile factorilor existenţi în industriile competitive importatoare rămase, abordarea obişnuită- şi, în plus, consider#nd faptul că o parte din schimbările tehnologice care au condus la reducerea forţei de muncă în 3ord sunt rezultatul necesităţii producătorilor de a concura cu comerţul din Aud, atunci peste 1JU din scăderea cererii de muncă în 3ord se datorează în întregime comerţului. Această afirmaţie a lui /ood a fost combătută într un alt studiu de referinţă al lui Aachs şi Ahatz ,5FF2-, care au estimat o proporţie cu mult mai mică a influenţelor cererii bazate pe comerţ în economia Atatelor &nite, de aproape TU. !abelul 2.2 rezumă aceste estimări, care stabilesc mai mult sau mai puţin limitele extreme acceptate în general ale influenţelor datorate comerţului 4 între 5J şi 1JU. Aceste abordări se concentrează asupra dotării cu factori de producţie ,nivelul de calificare-. Astfel, e evident că în ţările avansate cererea de muncă s a transferat în special spre categoria muncitorilor calificaţi, at#t între industrii ; procentul din producţia totală realizat de segmentele industriale cu o forţă de muncă

necalificată scăz#nd faţă de cele cu o forţă de muncă calificată ; c t şi !n cadrul aceloraşi industrii ca cereri ; companiile trec#nd de la muncitori necalificaţi la calificaţi ; astfel înc#t aşteptările celor cu o calificare mai înaltă se pare că s au îmbunătăţit, chiar dacă numărul lor relativ a crescut. $nsă, pe de altă parte, intensitatea calificării sectorului producător în Atatele &nite a crescut at#t la limita de sus, c#t şi la cea de .os.4 această mişcare contrazice predicţiile modelului ? D SA A, atribuind un impact mai degrabă scăzut dec#t puternic afectelor comerţului . !otuşi, aceste teorii se concentrează numai asupra dotării cu factori de producţie, put#nd fi astfel criticate pentru negli.area schimbărilor de preţuri. $n această privinţă ar trebui să se vadă în mod normal efectele oricărei schimbări în structura înzestrării cu factori de producţie. )ormal, modelul ? D S A A funcţionează în termeni de a.ustări de preţuri. +xistă însă puţine dovezi care să ateste că preţurile produselor în ţările industrializate au urmărit modelul prezis în privinţa preţurilor concurente de import, bunurile produse at#t de forţa de muncă necalificată, c#t şi de cea calificată scăz#nd în funcţie de preţurile produselor extrem de performante, care beneficiază de un capital ridicat. 8anca mondială concluzionează4 În anii ’80 şi ’90, în industria prelucrătoare din statele industriale, preţurile bunurilor produse cu ajutorul forţei de muncă calificate au scăzut în mare parte faţă de preţurile bunurilorproduse cu u forţă de muncă relativ necalificată . !iar lu"nd în calcul efectele pro#resului te!nolo#ic asupra preţurilor relative, sc!imbările intervenite în preţurile relative atribuite comerţului internaţioal au favorozat bunurile produse de forţa de muncă necalificată faţă de cele produse de muncitori calificaţi. $%anca &ondială '99(, p.()*. $n sf#rşit, acestea reprezintă nişte abordări parţial echilibrate, în timp ce noi avem nevoie de o analiză a echilibrului general. $ncercările în acest sens au furnizat nişte estimări foarte apropiate de valorile maxime menţionate mai sus, contribuţia comerţului la creşterea inegalităţii salariilor în Atatele &nite în anii HLJ fiind estimată la aproape 1JU. $n teoria lui (inford, GileN şi 3o6ell ,5FFM- valorile acestor efecte ale comerţului sunt încă mai ridicate, reprezent#nd aproape 2JU din colapsul salariilor şi al forţei de muncă necalificate. D variantă alternativă la teza comerţului ca origine a scăderii salariilor este axarea în primul r#nd asupra circulaţiei capitalului. Ae consideră adesea că fluxul extern de %AD, implic#nd transferul de locuri de muncă interne spre locaţiile offshore conduce la deindustrializarea economiilor avansate şi la reducerea locurilor de muncă. Creşterea recentă a producţiei prin subcontractare în exterior şi dezvoltarea lanţurilor adăugării de valare, substituind producţia internă, sunt tocmai reflectarea acestei tendinţe. Astfel, activităţile companiilor multinaţionale pot înlocui exporturile din ţara de originecătre alte ţări din producţia directă şi din rezervele de pe platformele de producţie offshore. După cum am văzut în capitolul I, există ceva probe care atestă desfăşurarea unui astfel de curent, însă analiza importanţei lui pentru economia A&A sugerează că firmele americane nu par să fi înlocuit la scară mare muncitorii interni cu cei externi ,)eenstra şi ?anson 5FFT-. $ntr adevăr numărul muncitorilor străini în companiile americane a atins un punt maxim la sf#rşitul anilor HMJ. Acest curent poate avea o importanţă mai însemnată pentru c#teva economii europene mai mici şi pentru Qaponia, însă problema este cum putem demonstra că exact această activitate a condus la inegalitatea salariilor şi nu altele. $n afara acestor efecte :internaţionale@ moderate, restul reducerii cererii de forţă de muncă necalificată poate fi explicat prin : cauze interne@. Aici avem de a face cu a doua dimensiune ma.oră pe baza căreia se poate construi o explicaţie4 schimbarea în performanţa muncii, prin creşterea acesteia datorită tehnologiei. Din acest punct de vedere, :deindustrializarea@ se datorează cel puţin parţial impactului creşterii inegale a ratei productivităţii în sectorul industrial şi servicii, care a afectat în special economiile avansate. +conomiştii care adoptă estimări scăzute ale influenţei comerţului consideră că rolul :competitivităţii internaţionale@ e exagerat. %nfluenţele interne sunt mult mai importante şi av#nd în vedere proporţiile general acceptate atribuite comerţului, între 5J şi 1JU, înseamnă de LJ, FJU s ar datora cauzelor interne şi tehnologice . $nsă acestea nu reprezintă estimări directe. Achimbările tehnologice nu pot fi observate şi schimbate cu precizie. Dri sunt înlocuitori în ecuaţii, ori se exprimă ca :valoare reziduală@ în urma unei funcţii de producţie. Astfel, creşterea performanţei munci în urma tehnologiei este invocată mai degrabă ca

şi cauză, nefiindu i atribuită direct, empiric. De obicei, în acest caz, diferenţele reduse ale ponderilor comerţului în C%8 între 3ord şi Aud constituie evineţele palpabile. Desigur, acest tip de analiză nu este total satisfăcător. $nsă a.ută la demonstrarea faptului că, av#nd chiar şi o serie sofisticată de tehnici de modelare econometrică şi economică, importanţa relativă a influenţelor globale faţă de cele interne este cel mai probabil scăzută. Aici una din probleme este că analize precum ale lui /ood ,5FFK- menţionate mai sus, care acordă o mai mare importanţă efectelor comerţului, de.a iau într o oarecare măsură în considerare schimbările tehnologice în estimările lor, deoarece îşi a.ustează probele astfel înc#t să includă schimbările anterioare de deplasare a nivelului de calificare în urma evoluţiei tehnologice, induse indirect de comerţul internaţional cu Audul. Astfel comerţul şi schimbările tehnologice sunt interdependente, elemente aproape gemene, prin urmare, aceste estimări nu pot fi dec#t presupuneri elaborate. Aceasta lasă loc pentru explicaţii alternative. Accept#nd deocamdată că influenţele comerţului se situează între 5J şi 1JU, estimările efectelor migraţiei ,o altă explicaţie :internaţională@- nu contribuie cu mult la ma.orarea acestor procente . $nsă analizele economice convenţionale ignoră alte explicaţii posibile în afară de cele estimate indirect şi de variabile reziduală a schimbării tehnologice. Ceea ce lipseşte acestei aalize globale este concentrarea asupra strategiilor companiilor din 3ord, de pildă în domeniul muncii. $ncep#nd cu 5FMJ am fost martorii unui atac fără precedent al intereselor de afaceri asupra forţei de muncă, cu precădere în Atatele &nite şi (area 8ritanie. Acest fapt dă naştere altor probleme structurale, inclusiv cea a rolului puterii de negociere şi acţiunii colective. 3u toate modificările se pot explica numai prin piaţa muncii . Cerioada dintre 3e6 Deal şi mi.locul anilor HTJ în A&A a fost una de acomoare strategică între afaceri şi piaţa muncii, marcată de acceptarea intereselor legitime ale fiecăruia, at#t în managementul activităţii, c#t şi în termenii unui vast compromis social în general în politicile economice. $nsă acest compromis a fost în mod deliberat încălcat la mi.locul anilor HMJ, în special în A&A şi (area 8ritanie, exact în momentul apariţiei creşterii inegalităţii pe care am discutat o mai înainte. Care este legătura posibilă între pierderea puterii pe piaţă a muncitorilor necalificaţi din sectorul industrial şi declinul salariilor reale în generalV $ntreruperea compromisului istoric amintit mai sus a cunoscut un nou atac asupra condiţiilor de muncă ale muncitorilor din america şi o relaxare a contr#ngerilor asupra prerogativelor şi salarilor manageriale. David Bordon ,5FFT- a analizat în detaliu consecinţele acestei mişcări. +l susţine că în ciuda retoricii de :îndulcire@ a discursului în managementul american, faptele dovedesc contrariul. 3umărul salariaţilor la nivelurile se supervizare şi management a crescut. Această analiză este spri.inită şi de evidenţe similare din (area 8ritanie ,Ballie ş.a. 5FFL-. $n plus salariile acestui grup managerial s au extins în detrimentul muncitorilor superviaţi şi diri.aţi. $n acest context a apărut o strategie a companiilor de reducere deliberată a salariilor muncitorilor din sectoarele de producţie, provoc#nd astfel o scădere a numărului de anga.aţi în aceste sectoare. Aimultan acest fapt a condus la reducerea restricţiilor impuse asupra managementului corporativ, de a nu şi mări rapid salariile. Aecurizarea economilor în America, care a coincis cu dezvoltarea bursei, a constituit o sursă suplimentară de venit pentru acţionari. Gezultatul a fost creşterea inegalităţii în Atatele &nite, şi într o măsură mai mică în (area 8ritanie şi în alte state din +uropa. Aceasta constituie o explicaţie alternativă a originii mişcării împotriva muncitorilor necalificaţi şi a reducerii salariilor reale din 3ord. + o explicaţie evident :internă@ la origine. Qustifică cele LJ FJ de procente lipsă, complementare dezvoltării tehnologice. $nsă această explicaţie are şi ea hibele ei. + posibil să subestimeze dimensiunea regresului din Atatele &nite. Alte date atestă o adevărată făr#miţare a managementului. De asemenea ignoră creşterea locurilor de muncă performante, creştere datorată înmulţirii numărului de muncitori cu pregătire tehnică, în procese mai sofisticate de producţie, care tind să fie clasificate la nivelurile de supervizare şi manageriale. $n plus, experienţa europeană este variabilă şi credem că ar fi util să o analizăm acum puţin mai detaliat. ompetitivitatea internaţională şi #lobalizarea "a baza interesului asupra efectelordezvoltării comerţului între 3ord şi Aud stă chestiunea :competitivităţii internaţionale@ continue a economiilor nordice. După cum am amintit mai sus, problema

competitivităţii internaţionale s a accentuat o dată cu interesul asupra efectelor globalizării ; fiind două evoluţii paralele. $nsă există probabil cinci tendinţe relativ separate care pot explica cu exactitate această amploare a discursului asupra competitivităţii. Crima şi cea mai clară este legată de colapsul Găzboiului Gece. At#ta timp c#t a existat acest război, competitivitatea s a limitat la sfera fundamental geopolitică4 lupta între cele două blocuri principale politico ideologice a redus toate celelalte probleme mondiale la o singură confruntare geomilitară. D dată cu terminarea războiului, diferenţele dintre ţări au ieşit la iveală, în special cele de performanţă economică, evaluată în funcţie de propria :competitivitate@. D a doua evoluţie importantă a fost sesizarea naturii neperformante a iniţiativelor de :politici industriale@ grandioase, la scară mare. $n urmă cu douăzeci şi cinci de ani analiza economică critică era mult mai interesată de diversele politici industriale şi de iniţiativele de restructurare ale statelor. Acum acestea sunt percepute ca eşecuri ,deşi nu susţinum ideea că toate iniţiativele de politici industriale au fost de fapt eşecuri-. Ca urmare, în conştinţa publică şi privată faţă de problemele economice, s a pus accentul pe competitivitate4 intervenţiile trebuie să se limiteze la asigurarea unei bune funcţionări a pieţelor. D a treia tendinţă este deplasarea spre politicile de liberalizare şi privatizare în termeni de schimbări instituţionale interne. Deşi se consideră adesea că acestea ar fi rezultatul internaţionalizării sau chiar al globalizării activităţii economice, noi susţinem că au fost negreşit consecinţa decizilor şi schimbărilor interne ,e.g. !homson 5FFM-. !otuşi, indiferent de origine, rezultatul a fost revigorarea importanţei acordate competiţiei şi a soluţiilor problemelor economice, oferite de libera funcţionare a pieţei. Cel de al patrulea element implică :succesul@ relativ al organizaţiilor în principal interguvernamentale, de reglementare economică internaţională şi management care au diri.at economia mondială în perioada postbelică, precum D+CD, BA!!SD(C, )(% şi 8anca(ondială. Activitatea acestor organizaţii a contribuit la deschiderea generală a economiilor lumii o dată cu eliminarea sau reducerea drastică a barierelor protecţioniste. $n absenţa barierelor tarifare sau a controalelor de capital, competitivittea economică a ţărilor p#nă atunci ascunsă a ieşit la suprafaţă,de unde şi creşterea interesului pentru acest aspect al economiilor lor. $n cele din urmă, creşterea interdependenţei şi integrărilor în r#ndul principalelor economi mondiale de la începutul perioadei post belice, proces cgiar dacă destul de limitat, a a.utat la afirmarea importanţei competitivităţii relativa a diferitelor state. Astfel, există o relaţie clară între creşterea interesului pentru competitivitatea internaţională şi pentru :globalizare@, aspect asupra căruia vom reveni cur#nd. $n primul r#nd, vom schiţa mai amănunţit principalele modalităţi de discuţie asupra :competitivităţii internaţionale@ în literatura de politică economică internaţională, aceasta put#nd servi drept model cadru pentru restul analizei. Apoi ne vom concentra asupra aspectelor specifice ale literaturii economice, unde vom aborda diferitele concepţii asupra competitivităţii internaţionale. Discuţia se va concentra în principal asupra poziţiei de avangardă a (arii 8ritanii, însă plasată într un context internaţional comparativ Competiti"itatea ţărilor şi competiti"itatea companiilor %ntroducerea în cadrul acestei discuţii a naturii companiilor şi a atitudinii lor ridică o serie de alte probleme legate de competitivitatea internaţională. %ndicatorii costului unitar relativ al forţei de muncă şi ai investiţiilor străine directe aparţin mai mult economiilor dec#t companiilor, fiind util să încercăm să separăm aceste două elemente în anumite privinţe. Centru început trebuie să stabilim clar faptul că avanta.ul comparativ nu este tot una cu cel competitiv4 unul aparţine economiei naţionale, celălalt companiilor care îl folosesc. $n teoria convenţională a comerţului, o economie va avea întotdeauna un avantaj comparativ pe o anumită linie de producţie, comerţul asigur#nd astfel c#ştiguri reciproce. Acest rezultat, destul de atractiv stipulat de teorie, poate fi totuşi pus sub semnul îndoielii, dacă acordăm importanţa cuvenită noţiunii de avantaj competitiv" 3u este sigur că o economie va avea întotdeauna un avanta. competitiv într o anumită linie de producţie, dacă un astfel de avanta. este dependent de reuşita companiilor sale. Companiile trebuie să organizeze producţia, această capacitate nefiind derivată din funcţiile economice globale precum costurile

relative. Companii aparţin#nd anumitor state pot eşua pe anumite linii de producţie comercializate internaţional, în timp ce companii ale altor ţări pot avea un succes răsunător. Acest lucru se înt#mplă cu at#t mai mult cu c#t abordăm cu seriozitate literatura asupra modelării dinamice a creşterii veniturilor. +fectele în lanţ, feedbac#urile pozitive, învăţarea din experienţă, toate pot duce la traiectorii reuşite de creştere cumulativă a companiilor sau produselor, astfel înc#t să elimine în întregime ceilalţi competitori ,fiind posibil totuşi ca aceasta să nu ducă neapărat la cele mai eficiente sau optime rezultate globale. Ce de altă parte, companiile depăşite ca performanţă vor suferi un declin cumulativ, dispăr#nd în cele din urmă de pe piaţă. C#nd o ţară deţine pe teritoriul său o masă critică de companii de succes din punct de vedera al competiţiei internaţionale, acea ţară va demonstra că are un evident avantaj competitiv absolut caracterizat de creşterea cotei sale din comerţul mondial şi S sau aprecierea susţinută a monedei ţării respective. Dacă un stat are ghinionul de a deţine pe teritoriul său mai multe companii perdante în bătălia competiţiei, va rezulta o spirală cumulativă descrescătoare. Astfel, concepţiile asupra avanta.ului competitiv absolut pot fi chiar mai importante dec#t cele asupra avanta.ului comparativ ,relativ-. !otuşi, e cazul să facem aici o distincţie extrem de importantă.concepţiile avanta.ului competitiv absolut s ar aplica acelor sectoare, de obicei de producţie şi servicii, în care avanta.ul competitiv poate fi creat şi întreţinut în mod deliberat ,de către politicile publice sau cele ale companiilor-. Acest lucru include în special evoluţiile asociate comerţului intra industrii. Avanta.ul comparativ ar părea că încă se aplică acelor sectoare al căror succes depinde în continuare de înzestrarea comparativă cu factori naturali, precum producţia primară ,agricultura şi extracţia de materii prime-. $n cele din urmă, asecte formulări se adaugă criticii analizei modelului ? D S A A de înzestrare cu factori de producţie împreună cu discuţia efectelor comerţului 3ord Aud dezvoltată mai devreme în acest capitol. Chiar şi comentatorii iscusiţi ai acestor probleme nu reuşesc de multe ori să înregistreze aceste diferenţe conceptuale cheie din teoria comerţului . De pildă, WaN susţine că (area 8ritanie îşi menţine un avanta. comparativ naţional în sectoarele în care limba engleză este importantă ,editorial, media audio vizual, alte sectoare educaţionale- şi în domenii precum produsele chimice şi farmaceutice, motoare şi electronice de aviaţie, asigurări şi alte c#teva servicii financiare, precum şi comerţul cu amănuntul. Acestea au constituit poveştile de afaceri de succes britanice, bazate pe competitivitatea companiilor engleze. Desigur în terminologia noastră, cheia avanta.ului competitiv explicit al (arii 8ritanii este avanat.ul competitiv al companiilor cu activitatea în aceste domenii. Crin urmare, e important at#t pentru companii, c#t şi pentru guverne să recunoască şi să întreţină aceşti factori pe care se bazează condiţiile actuale de performanţă deosebită a unor companii şi să alimenteze acele condiţii care ar putea constitui noi avanta.e competitive în viitor. !otuşi, din perspectiva lui WaN, este aproape inutil să dezvolţi configuraţia competitivă internă existentă a sectoarelor şi domeniilor, c#nd alte state şi companiile lor de.a deţin un avanta. comparativ curent. +l susţine că e puţin probabil ca încercarea de a copia succesul comparativ din alte părţi să îmbunătăţească pe termen lung forţele economiei de acasă. !otuşi, din c#nd în c#nd se pot înregistra succese, după cum arată decizia de a menţine industria europeană de aeronave civile contra celei americane dominante. %talia ar fi trebuit să se retragă din sectoare precum îmbrăcămintea şi încălţămintea, unde ţările cu un nivel de salarizare scăzut deţin un avanta. comparativ puternic4 totuşi aceste două sectoare constituie mari succese ale exportului italian. Astfel, contrar argumentului lui WaN, o ţară nu ar trebui să elimine în totalitate potenţialul unei încercări coordonate de a copia sau chiar de a întrece performanţa unor companii competitoare, av#nd de.a un succes răsunător pe plan internaţional. D altă consecinţă importantă a diferenţierii între companii şi ţări este posibilitatea de a trasa o linie de separaţie şi mai clară între ceea ce ar fi benefic pentru o companie şi ceea ce ar fi benefic pentru o economie. Acestea nu coincid întotdeauna. De exemplu, anumite acţiuni ale companiilor în vederea îmbunătăţirii eficienţei şi competitivităţii lor internaţionale pot avea efecte negative asupra economiei în ansamblu, precum în cazul modului în care operează piaţa forţei de muncă pentru a transfera problemele de anga.are şi pregătire la companii spre restul economiei. Deciziile companiilor asupra %AD menţionate mai sus pot constitui un alt potenţial exemplu al acestei nepotriviri. Astfel, într o economie îşi pot desfăşura activitatea

firme foarte eficiente şi competitive pe plan internaţional, în timp ce acea economie devine în ansamblu mai puţin competitivă sau se află într un declin relativ. +ste foarte posibil ca acesta să fie cazul modelului economic care ia naştere în (area 8ritanie4 mici :parcele@ de eficienţă econmică, bogăţie şi competitivitate, adunate în .urul companiilor industriale de succes, coexist#nd cu performanţa scăzută generalizată a economiei globale, caracterizată de stagnare, creşterea sărăciei, inegalitate şi ineficienţă. Astfel, viitorul economiei (arii 8ritanii s ar putea descrie ca o formă de :blană de leopard@ ; pete de succes pe fundalul unei degradări sociale cresc#nde şi al sărăciei. &n important corolar al acestei probleme este întrebarea dacă într adevăr este înţelept să ne g#ndim la ţări ca fiind într o continuă competiţie economică. $n timp ce companiile sunt evident în competiţie ; dezvolt#ndu se şi extinz#ndu se sau d#nd faliment ; ţările nu pot da faliment şi dispărea în lipsa succesului economic. Cur şi simplu sărăcesc relativ. Aingura modalitate prin care o ţară poate să dispară este în cazul cuceririi sale de către o alta în urma unui război sau dacă decide să fuzioneze cu un alt stat. Astfel, tipul de competiţie în în care sunt omplicate ţările de a lungul unei dimensiuni destul de diferite faţă de cea a ştiinţei economice convenţionale. Desigur, există ceva adevăr în această teză, în fond, ţările neconcur#nd în acelaşi fel cu companiile sau cu aceleaşi urmări. $nsă, la alt nivel, este evident că statele se întrec în termeni economice, chiar dacă nu pentru a atrage investiţii străine directe. Dar competiţia dintre ele nu se limitează la at#t, fiind descrisă de nişte caracteristici at#t de diverse, precum standardele comparative de viaţă şi puterea militară. $n final, mai există o ultimă diferenţă importantă între companii şi naţiuni în privinţa activităţii economice. Companiile :tind@ să exporte cea mai mare parte din producţia proprie4 se pare că aproape FFU. Crodusele sunt v#ndute pe pieţa : exteană@, o cantitate redusă fiind consumată în cadrul graniţelorlor instituţionale, muncitorilor, nefiindu le permis consumul excesiv la acestora. $ntr adevăr, companiile nu v#nd prea mult propriilor muncitori pe piaţa deschisă. $nsă lucrurile stau diferit în privinţa naţiunilor. Cantitatea de produse ,măsurată în C%8- este consumată pe plan intern, de proprii cetăţeni, numai un mic procent fiind destinat exportului. Desigur, acesta diferă de la ţară la ţară. $n timp ce în Atatele &nite au exportat puţin peste 52U din C%8 în 5FFT, (area 8ritanie a exportat cu mult mai mult, aproape IJU, iar Bermania un procent ceva mai scăzut, 1KU. $nsă, după cum a arătat Wrugman ,5FF2a-, cele trei blocuri economice ale !riadei ca întreg ,A&A, Qaponia şi &+-au exportat aproape pe aceeaşi cantitate ; 5J 55 procente în 5FFI ,vezi tabelul 2.T de mai .os4 motivele diferenţelor dintre ţările individuale ale &+ şi &+ ca întreg se .ustifică prin comerţul statelor în cadrul &+-. Ceea ce Wrugman a scos în evudenţă, este că poate accentul pus pe comerţ şi competitivitate internaţională în dezbaterile curente economice şi politice este greşit, în condiţiile în care acesta nu însumează dec#t 55U din C%8. $n vederea creşterii economice şi a standardelor de viaţă, adevărata problemă devine aceea a schimbărilor în productivitatea naţională per se fără a acorda prea multă importanţă dimensiunii comparaţiilor internaţionale. Aici ne re#nt#lnim cu problemele ridicate în prima parte a acestui capitol. Ceea ce înseamnă că discuţiile pe seama competitivităţii ar trebui să se limiteze la o porţiune mult mai mică a economiei ; sectorul comercial internaţional ; fiind indicat să ne abţinem să extindem preocuparea de a fi :competitivi pe plan internaţional@ tuturor celorlalte aspecte ale vieţii economice. 8lobalizarea şi )istemul 9inanciar (nternaţional 3umeroşi analişti subliniază frecvent creşterea formidabilă a mişcărilor de capital în economia mondială în ultimele două decenii7 se menţionează totodată ponderea din ce în ce mai ridicată a capitalului privat în finanţarea deficitelor din ţările în curs de dezvoltare. Dar dacă asemenea cifre au semnificaţie incontestabilă, alte evenimente ;precum crizele ce s au succedat rapid în anii recenţi obligă la o examinare mai ad#ncă a evoluţiei sistemului financiar internaţional.

rizele financiare şi politica macroeconomică Dacă anii LJH au fost marcaţi de căderea bursei din !oRNo şi a celei 3e6 9orR eze ,în 5FLM- deceniul următor a fost presărat cu crize valutare şi financiare. $n primii ani HFJ, mecanismul cursurilor de schimb ,+G(- din &+ ;precursor al &niunii (onetareXa fost supus unor mari tensiuni, care s au soldat cu ieşirea din >tunel@ a lirei sterline, a lirei italiene şi a escudo ului portughez. A urmat prăbuşirea peso ului mexican în toamna anului 5FF2, care a evidenţiat fragilitatea stării financiare a ţării, ce miza pe finanţări pe termen din ce în ce mai scurt ,speculative- ale deficitului bugetar. A urmat la c#ţiva ani marea criză financiară din Asia de Aud +st, declanşată de prăbuşirea baht ului tailandez în toamna lui 5FFM. Această criză, care a avut ca efect dinamici economice negative pentru ţări ce se obişnuiseră cu rate înalte de creştere economică, a ilustrat convingător periculozitatea contagiunii financiare în zona respectivă şi în spaţiul mondial. !ot această criză a evidenţiat dezavanta.ele practicării de cursuri de schimb fixe atunci c#nd deficitele de cont curent sunt importante, iar finanţarea acestora se face cu intrări de capital pe termen scurt. De remarcat că ţările asiatice, spre deosebire de cele din America latină, erau cunoscute pentru prudenţa politicilor bugetare7 sursa necazurilor lor s a localizat în sectorul privat şi în supraexpunerea faţă de împrumuturi bancare pe termen scurt. "a aceasta se cuvine a fi adaugată şi fragilitatea sistemelor financiar bancare. $n anul 5FFL Gusia a cunoscut o criză financiară de proporţii stop#nd plata la obligaţiunile de stat emise pe piaţa internă ,BWD-7 acea criză a tulburat alte pieţe financiare, inclusiv pe cele din America "atină, ,este vorba în special de 8razilia, ţară puternic îndatorată, la care mci variaţii în sus ale ratei reale ale dob#nzii provoacă tensiuni mari în bugetul public- a făcut necesară intervenţia Aistemului )ederal de Gezerve pentru a preînt#mpina o contaminare a sistemului bancar american ,şi nu numai- ca urmare a crizei fondului speculativ, hedge-fund, "!C( ,"ong !erm Capital (anagement-. +venimentele evocate mai sus pun în evidenţă o volatilitate în creştere a fluxurilor financiare internaţionale, incertitudinea mărită cu care se confruntă sistemele financiare naţionale ,locale-. $n acest context este interesant de precizat că, la reuniunea anuală a organismelor financiare internaţionale de la ?ong Wong ,în 5FFM-, directorul general de atunci al )(%, (ichel Camdessus, a suspus atenţiei oficialilor din ţările participante o recomandare din partea instituţiei pe care o reprezenta şi anume, de a se accelera liberalizarea contului de capital. Acea recomandare, mai mult dec#t suprinzătoare av#nd în vedere turbulenţele financiare din anii precedenţi, era făcută în condiţiile în care criza financiară din Asia de Aud +st izbucnise. $ntr o economie liberă, de piaţă, un guvern are ca ţinte preferate de politică economică stabilitatea preţurilor şi creşterea economică. $ntr o economie deschisă se poate face apel la mai multe instrumente cu a.utorul cărora să se urmarească obiectivele menţionate7 între aceste instrumente se numără politica monetară ,controlul lichidităţii, rezervele obligatorii, rata de scont-, cursul de schimb, politica fiscală, controlul mişcărilor de capital, tarifele comerciale, etc. Combinaţia de instrumente de politică economică, aşa numitul >policN mix@, trebuie să ţină cont de eficacitatea comparată a fiecăruia dintre instrumente, iar această eficacitate relativă nu poate face abstracţie de mediul în care se construieşte politica. Crin mediu facem referire la aran.amentele instituţionale din interirorul economiei şi deschiderea sa funcţională faţă de spaţiul extern. Aran.amentele instituţionale determină intervenţia statului în economie, dimensiunea sectorului public ca şi a asistenţei sociale, în timp ce gradul de deschidere

funcţională se măsoară prin libertatea de circulaţie a factorilor de producţie ,forţa de muncă şi capital-. Din punct de vedere al analizei noastre ceea ce ne interesează este modul în care guvernaţii naţionali pot urmării ţintele de inflaţie şi creştere economică. Analiza teoretică c#t şi experienţa practică arată că, în acest scop, nu pot fi utilizate simultan, ca instrumente macroeconomice, un curs de schimb fix, o politică monetară autonomă şi mişcări de capital libere ,contul de capital să fie liberalizat-. Dacă se utilizează un curs de schimb fix ;care să potolească inflaţia , pentru ca politica monetară să aibă eficacitate este necesar ca mişcările de capital să fie restricţionate. Altminteri, fluxurile financiare ar submina efortul de control al lichidităţii, ar anula intenţia de folosire a dob#nziilor ca mi.loc de a influenţa activitatea economică. Dacă se renunţă la autonomia politicii monetare ,aşa cum se poate înt#mpla cu o ţară mică care îşi leagă moneda naţională de cea a unui vecin mare-, se poate practica un curs de schimb fix şi o liberalizare a mişcărilor de capital. &n curs de schimb fluctuant, pe de altă parte, permite politicii monetare să şi menţină autonomia, iar mişcările de capital pot avea un grad ridicat de libertate. Deşi mesa.ul analizei teoretice pare să fie fără dubiu, alegerile de politică concretă nu sunt simple din cel puţin două motive. Ce de o parte, această analiză este simplificatoare7 ea nu face distincţie între un mediu economic în care a.ustările sunt rapide şi fără costuri deosebite şi un mediu în care există asimetrii şi rigidităţi importante. Ce de altă parte, mişcarea fluxurilor financiare, speculative sau nu, este determinată at#t de elemente raţionale c#t şi de iraţional. Ambele seturi de motivaţii pot conduce la instabilitate ma.oră. $n deceniile următoare s au dezvoltat modele ce au încercat să încorporeze mişcările de capital nu ca simple finanţări ale dezechilibrelor comerciale şi de cont curent, sau ca simple reacţii la diferenţialul dob#nzii7 modelele noi priveau banul ca un activ financiar, care poate fi deţinut în ţară sau în străinătate, iar a.ustările se făceau în funcţie de preferinţele agenţiilor în a şi modifica portofoliile ,stocurile- de active ;deci intervine distincţia între fluxuri şi stocuri. Astfel se poate explica de ce o ţară care acumulează datorii externe mari este pasibilă de a nu mai putea obţine finanţare externă chiar dacă ar oferii remuneraţii foarte avanta.oase la obligaţiunile pe care le lansează. +ste uşor de intuit că nevoia de a face apel la astfel de modele a sporit pe măsură ce ponderea fluxurilor determinate de randamentele investiţiilor financiare a crescut în ansamblul mişcărilor de capital ;care la r#ndul lor au devansat cu mult comerţul internaţional. Dar, în .udecarea pertinenţei diverselor combinaţii de politică macroeconomică intervine şi starea concretă a unei economii, care depinde fie de factori con.uncturali, fie de condiţii structurale. +ste de o evidenţă izbitoare faptul că mişcările libere de capital caracterizează mai ales ţările dezvoltate, care beneficiază de instituţii solide, inclusiv de sisteme financiar bancare puternice. Yările în curs de dezvoltare, cu instituţii slabe, sunt prin definiţie vulnerabile şi incapabile să facă faţă unor mişcări de capital de mare amplitudine şi volatile. De aceea, numeroşi teoreticieni, de sorginte veche sau mai nouă, au recomandat acestor ţări multă prudenţă în deschiderea ,liberalizarea- pieţelor financiare, a contului de capital. Ae vorbeşte despre o asimetrie în acest sens, liberalizarea mişcărilor de capital ;în situaţia ţărilor sărace, cu instituţii neperformante să urmeze liberalizării contului curent, fluxurilor comerciale. De aici se poate .udecă c#t de straniu a părut recomandarea făcută de )(% unor ţări în cursul deceniului HFJ.

,"oluţia sistemului financiar internaţional Dacă ar fi să particularizăm globalizarea din zilele noastre ar trebui să reliefăm impactul noilor tehnologii comunicaţionale ,internet ul-, al inovaţiilor financiare ,ca efect al integrării pieţelor de capital- şi al unor aran.amente instituţionale care au liberalizat fluxuri comerciale şi financiare7 această globalizare măreşte varietatea în producţie şi consum. Ae poate afirma că naşterea statului asistenţial şi dezvoltarea mişcării sindicale au schimbat radical datele cadrului de formulare a politicii economice în perioada interbelică. Ciaţa muncii >organizată@, devenită din ce în ce mai rezistentă la o dinamică negativă a salariilor ca şi asistenţa socială în creştere au făcut ca a.ustarea la şocuri externe ,dezechilibre ale balanţei- să se facă altfel. De aici a rezultat şi tentaţia guvernelor de a renunţa la anga.amentul de convertibilitate în aur a monezilor naţionale, de a recurge la devalorizări şi a utiliza măsuri protecţioniste. Astfel se explică recrudescenta protecţionismului, instabilitatea cursurilor de schimb si apariţia premizelor pentru marea criză financiară din anii 5F1F 5FII ; aşa numita >(area Depresiune@. Această criză globală a evidenţiat c#t de fatală poate fi contagiunea, transmisia undei de şoc din +uropa către A&A fiind de nestopat. $ncă din timpul celui de al doilea război mondial ,anii 5F2J 25- reprezentaţi ai celor două mari puteri aliate, (area 8ritanie şi A&A, au început să g#ndească arhitectura sistemului financiar internaţional pentru perioada post belică. "ecţiile perioadei inter belice erau4 cursurile de schimb fluctuante produc instabilitate excesivă7 mişcările de capital necontrolate cauzează şi ele perturbaţii mari7 este nevoie de un cadru care să favorizeze comerţul internaţional şi să evite războaiele comerciale. "a aceste constatări se adaugă un motiv suplimentar serios şi anume, nevoia acută de refacere economică, de reconstrucţie după un război care se dovedea a fi devastator pentru beligeranţi. "ecţiile erau clare şi totuşi punctele de vedere între cele două delegaţii nu erau identice. Americanii, prin vocea mai ales a oficialului Departamentului !rezoreriei ?arrN Dexter /hite pleda pentru stabilitatea ,fixitatea- cursurilor de schimb şi fluxuri comerciale şi de capital libere7 era vorba de o poziţie ce reflecta forţa economiei americane în prea.ma şi după al doilea război mondial ca şi interesele sale specifice. $n schimb, britanicii, aflaţi sub bagheta intelectuală a marelui economist Qohn (aNnard WeNnes, g#ndeau prin prisma unei viziuni mai aproape de realitatea economică a unei +urope7 un continent distrus de război, unde guvernele aveau nevoie de un număr c#t mai ridicat de mi.loace pentru a lupta cu eventuale dezechilibre externe mari fiind preocupate şi de costurile a.ustării pentru o populaţie istovită. Clanul lui WeNnes accentua nevoia de stabilitate a cursurilor de schimb şi de dezvoltare a relaţiilor comerciale, dar prevedea >cursuri a.ustabile@ şi posibilitatea de a impune restricţii comerciale şi controale asupra mişcărilor de capital, în anumite circumstanţe. Ae poate afirma că înt#lnirea dintre cele două poziţii exprimă, pe de o parte, viziuni analitice diferite ,poziţia americană, mai >liberală@ în accepţia europeană, sau mai neoclasicăSmonetaristă în terminologia economică şi o poziţie britanică profund ReNnesistă, care era obsedată de şoma. ridicat -, iar pe de altă parte, interese care nu coincideau în multe privinţe. Dar comerţul liber era văzut de americani şi ca o modalitate de a mări interdependenţele dintre state care, astfel, ar fi căpătat interese mai statornice de a evita conflicte armate între ele. $n final s a a.uns la un compromis, care a încercat să concilieze cele două poziţii şi care s a regăsit în acordurile de la 8retton /oods ,din 5F22-, în statutele celor două organizaţii financiare specializate )ondul (onetar %nternaţional şi 8anca (ondială.

Aran.amentele de la 8retton /oods stăteau ca > reguli ale .ocului@ funcţionarea de cursuri fixe dar a.ustabile ,adjustable pegs- în condiţii speciale şi posibilitatea de a aplica restricţii comerciale în anumite condiţii, din perspectiva a.ustării balanţei de plăţi. !otodată se acceptau controale asupra mişcărilor de capital. !rebuie remarcat că a.ustarea de curs de schimb prezuma existenţa unui >dezechilibru fundamental al balanţei de plăţi@ şi un acord din partea )(%, această condiţie dorind să prevină o cursă a devalorizărilor. Dacă )(% şi 8anca (ondială urmau să se ocupe de problematica financiară, pe termen scurt ,a.ustare de balanţă de plăţi- şi lung ,dezvoltare economică-, o altă organizaţie, BA!! ,actuala Drganizaţie (ondială a Comerţului- trebuia să se preocupe de ordonarea comerţului internaţional, de liberalizarea sa. Dric#te critici s ar aduce astăzi aran.amentelor de la 8retton /oods nu se poate contesta că ele au introdus reguli folositoare în relaţiile economice internaţionale plus funcţionarea a două instituţii care au marcat evoluţia sistemului postbelic7 aceste aran.amente au contribuit de asemenea la refacerea economică a ţărilor vest europene după război. $n timp însă, s a manifestat o presiune în creştere spre relaxarea restricţiilor, a regulilor de bază. Ce fondul dezvoltării schimburilor de produse şi servicii în economia mondială şi, implicit, al multiplicării dezechilibrelor conturilor comerciale, în condiţiile creşterii masive a fluxurilor de capital, presiunea către flexibilizarea cursurilor de schimb a devenit tot mai mare. Aă ne amintim că acei ani au însemnat dezvoltarea pieţei euro valutelor, eliminarea unor restricţii la fluxurile de capital, dar şi dezechilibre comerciale mari, care au reclamat a.ustări de balanţă de plăţi de anvergură. $n cazul A&A, de pildă, dezechilibrul comercial mare se datora, în special, războiului din 'ietnam, care a fost finanţat de Administraţie aparent fără dificultate, în virtutea privilegiului ţării de a furniza moneda de rezervă. !otul a culminat cu decizia A&A de a renunţa la convertibilitatea în aur a dolarului ,în 5FM5-7 acel moment a semnalat intrarea într o eră a fluxurilor flotante. Dar nu numai pulsaţia vieţii economice a împins spre adoptarea de fluxuri fluctuante7 încă din anii KJH a izbucnit o întreagă controversă între economişti cu privire la avanta.ele şi dezavanta.ele cursurilor de schimb fixe versus cursuri fluctuante. Cert este că ad.udecarea în practică a fost decisă de imposibilitatea unor guverne de a apăra niveluri de curs fără a risca pierderi considerabile de rezerve ;mai ales acolo unde intrările şi ieşirile de capital erau substanţiale5, iar diferenţialul inflaţiei era important. $n +uropa însă, chiar trecerea la cursuri fluctuante a sădit săm#nţa pentru căutarea unei alternative instituţionale, care să favorizeze stabilitatea economiilor europene şi protecţia faţă de intemperiile spaţiului mondial. )istemul deceniilor :'% si &'% Centru a înţelege funcţionarea mediului economic şi financiar internaţional în ultimele două decenii este necesar să menţionăm c#teva evoluţii instituţionale de bază. Aceste evoluţii îşi aveau determinare, pe de o parte, în progresul tehnologic ,tehnologiile informaţiei, comunicaţionale- şi inovaţiile financiare, iar, pe de altă parte, în creşterea economică remarcabilă înregistrată în Asia de Aud +st şi un spirit al vremii de liberalizare a pieţelor. Acest spirit a fost cel mai bine ilustrat de prim ministeriatul Doamnei !hatcher în (area 8ritanie şi de Administraţia Geagan în A&A. )ără îndoială, prăbuşirea sistemului comunist în
5

A&A, mai ales, (area 8ritanie şi Bermania ,fost G)B- erau ţările care furnizau valute de rezervă şi puteau fi suspuse unor presiuni izvor#te din deciziile altor ţări de a şi modifica portofoliul de rezerve.

+uropa, la finele deceniului nouă, a întărit spiritul neo liberal şi a mărit aria de acţiune a capitalului financiar în căutare de plasamente avanta.oase. $n ceea ce priveşte inovaţiile financiare este de remarcat dezvoltarea extraordinară a derivatelor ,derivatives-, care erau privite de .ucătorii din piaţă ca instrumente de asigurare împotriva riscului financiar ,aşa numitul hedging-, dar şi ca mi.loc de speculaţie. %novarea financiară era stimulată de apariţia unor actori instituţionali cu mare greutate pe piaţă7 este vorba de fondurile de pensii ,în deosebi cele americane- şi alte fonduri de investiţii care erau în căutare de investiţii c#t mai rentabile pentru sutele de miliarde de dolari avute în gestiune. Apariţia acestor actori instituţionali s a combinat cu atracţia exercitată de >noile pieţe@, >pieţele în formare@ ,emerging mar#ets-, care ofereau oportunitaţi de investiţii ,la diverse termene- desosebite, inclusiv ţările excomuniste din +uropa. Această înt#lnire a însemnat un punct de inflexiune în ceea ce priveste compoziţia fluxurilor financiare internaţionale7 din anii HLJ capitalul privat îşi măreşte în mod accelerat ponderea în finanţarea unor dezechilibre externe ,în mod corespunzător scaz#nd contribuţia finanţării oficiale ;din partea )(%, a 8ăncii (ondiale şi a unor guverne-. D evoluţie de ordin instituţional importantă este şi formarea de trusturi ,conglomeratefinanciare, care combină toate genurile de operaţiuni financiare la scară globală. )uziuni de mare anvergură, între bănci comerciale şi de investiţii, companii de asigurări, au dat naştere unor coloşi globali7 în A&A, această evoluţie a făcut necesară renunţarea la prevederile legislatiei Blass Ateagall, care data din anii interbelici şi care fusese destinată să reglementeze activitatea bancară în scopul prevenirii unor crize financiare. $n sf#rşit, dar nu în cele din urmă, este de subliniat liberalizarea pieţelor financiare în unele ţări nou industrializate ,din Asia de Aud +st în special-, care a fost stimulată de mai mulţi factori între care4 >moda@ intelectuală a timpului, dorinţa acelor ţări de a atrage capital pentru dezvoltare economică şi interesul instituţiilor financiare occidentale private de a valorifica oportunităţi noi. Acest ultim interes s a articulat politic av#nd vehicul şi poziţia unor ţări ca A&A, (area 8ritanie, Bermania, etc., care au cerut ţărilor nou industrializate de a şi deschide pieţele financiare, în cadrul unor negocieri bilaterale sau multilaterale.1 Av#nd beneficiul analizei retrospective putem uşor constata că acea liberalizare a fost cel mai adesea prematură şi sta la originea unor mari dificultăţi prezente. %nteresul ţărilor bogate a mers p#nă în a propune Drganizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare +conomică, la .umătatea anilor HFJ, adoptarea unor reguli uniforme privind regimul investiţiilor în lume şi care să confere dreptul unei firme de a da în .udecată ; într o instanţă internaţionalăXceea ce ar fi fost perceput ca un act detrimental al ţării gazdă. Această propunere a căzut,ea înt#lnind opoziţie inclusiv în unele ţări bogate ca să nu mai vorbim de cele în curs de dezvoltare. +voluţiile menţionate mai sus au produs o schimbare de fond în funcţionarea mediului financiar internaţional, care nu a rămas fără consecinţe ma.ore. $n primul r#nd se manifestă o volatilitate şi incertitudine mult sporită, care îngreunează considerabil formularea de politici economice naţionale I7 se poate vorbi în acest sens de o
1

+ste notorie astfel presiunea exercitată asupra Coreei de Aud, în ceea ce priveşte deschiderea pieţelor sale financiare ,contul de capital- atunci c#nd această ţară a solicitat intrarea în Drganizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare +conomică ,DCD+-, care este un club al ţărilor bogate. I Caul 'olcRer, fostul Aef al Aistemului )ederal de Gezerve ,)+D- al A&A, accentuează natura structural instabilă a pieţelor financiare globale , ?. Waufman, $n %one& and %ar#ets, 3e6 9orR, (cBra6 ?ill, 1JJJ-. +l remarcă în acest sens că tehnicile moderne de gestionare a riscului se bizuie mai mult pe modele matematice

reducere a >gradelor de libertate@ a politicilor economice naţionale, nevoite din ce în ce mai mult să se supună >dictatului@ pieţelor financiare. 'olatilitatea şi incertitudinea îşi găsesc expresie şi în intensitatea efectelor de contagiune, care pot antrena arii foarte largi, de pe continente diferite. Cresiunea pieţelor financiare a condus la o involuntară generalizare a politicilor de austeritate ,bugete echilibrate, sau cu deficite din ce în ce mai mici- în spaţiul mondial guvernele concur#nd între ele în încercarea de a convinge pieţele financiare externe de soliditatea economiilor locale. Dacă se admite existenţa asimetriilor şi rigidităţilor în economia mondială această uniformizare deflaţionistă a politicilor macroeconomice poate uşor conduce la un echilibru nefavorabil la nivel global7 avem de a face în acest caz cu un eşec de coordonare a politicilor actorilor mari.2 (işcarea pronunţat speculativă a capitalului privat a mărit probabilitatea de umflare artificială a preţurilor ,bubbles- unor active în zonele cu pieţe în formare ,emerging marRets-. 'olatilitatea şi incertudinea ce încon.oară mişcările de capital, ca şi fragilitatea ţărilor mai puţin dezvoltate fac tot mai posibile şi probabile crize financiare ;ceea ce s a şi întamplat în realitate. Ae cuvine să menţionăm aici un comportament paradoxal al investitorilor financiari. Ce de o parte, instrumentele financiare noi ,s6aps, opţiuni, etc- ar permite asigurarea faţă de riscuri valutare ,financiare-7 pe de altă parte însăşi activitatea de speculaţie este stimulată de un mediu volatil, incert, deoarece c#ştigurile depind de gama de oportunităţi şi dinamica acestora. Centru ţările care au acută nevoie de finanţare externă, fluctuaţiile de intrări şi ieşiri de capital pot fi însă fatale. Croliferarea crizelor financiare în spaţiul mondial a condus la o diminuare progresivă a capacităţii )(% de a acţiona în calitatea de împrumutator de ultima instanţă , lender of last resort-, intervenţiile sale din ultimii ani ,(exic în 5FF2, Coreea de Aud, !hailanda şi %ndonezia în 5FFM7 Gusia în 5FFL- intr#nd puternic sub incidenţa unor considerente de ordin strategic. Această slăbiciune cresc#ndă a )(%, ca şi constatarea că, de cele mai multe ori, capitalul privat a mizat pe intervenţia salvatoare a )(% pentru a şi recupera investiţiile în cazul unei crize ma.ore, a indus o reconsiderare a procedurilor de intervenţie. Astfel s a sugerat atragerea investitorilor privaţi în suportatrea unor pierderi determinate de crizele financiare ;ceea ce se numeste >bailing- in@.K Coliticile economice forţate să fie de austeritate ;ceea ce s a tradus într o reducere a cheltuielilor publiceXau pus sub semnul întrebării dimensiunea unor componente de bază ale statului asistenţial ,'elfare state-. Din acest punct de vedere s a ridicat problema reformei sistemului de asistanţă socială, a ofertei de bunuri publice. Acest fenomen trebuie pus în relaţie cu presiunea pe care globalizarea ,liberalizarea financiară şi a comerţului- a exercitat o asupra pieţei muncii. $n acest sens se susţine nevoia de flexibilizare a acestei pieţe, ceea ce ar echivala cu acceptarea, atunci c#nd circumstanţele o cer, a unor salarii ,inclusiv nominalemai mici. Ce fondul creşterii inegalităţilor de venituri şi a imposibilităţii de a renunţa la statul asistenţial, a pus guvernele în faţa unor mari dileme şi alegeri de politică economică. Aceste căutari s au reflectat în apropierea de programe economice între partidele social democrate şi
dec#t pe o întelegere adecvată a caracteristicilor pieţelor financiare şi a naturii umane. 2 3u este înt#mplător faptul că guvernul american >admonestează@ de ani buni !oRio pentru ca Qaponia, care este una dintre locomotivele economiei mondiale, să aplice o politică reflaţionistă de stimulare a cererii interne. K D procedură pe care )(% a încercat să o aplice şi în cazul Gom#niei în 5FFF.

cele liberale, sau creştin democrate ,în +uropa-, între Cartidul democrat şi cel republican în A&A7 toate partidele par să fie în căutarea lui >holN grail@, care să asigure flexibilitate şi dinamism economiei fără a tensiona excesiv structurile sociale. &n răspuns posibil la presiunile globalizării a fost încercarea de dezvoltare a unor grupări ,blocuri- comerciale şi monetare. &+ şi &( reprezintă exemplul cel mai cunoscut, de integrare regională într o lume supusă unor tendinţe de fragmentare tot mai puternice. Caracteristicile actuale ale ).M.(. Deoarece actualul Aistem (onetar %nternaţional funcţionează mai cu seamă în baza unor înţelegeri informale dintre state, rolul )(% în supravegherea mecanismelor sale este unul limitat, şi pieţele valutare internaţionale au devenit un mecanism central al lui, au fost specialişti care au pus sub semnul întrebării menţinerea sa ca sistem după prăbuşirea Aistemului Bold +xchange Atandard. &nii au vorbit despre dezordine monetară în relaţiile monetar valutare internaţionale ; în fapt incompatibilă cu noţiunea de sistem, alţii au vorbit chiar de un :non sistem@.Cei mai mulţi specialişti internaţionali susţin totuşi existenţa unui sistem monetar internaţional, opin#nd că4 pe de o parte, crizele sunt inerente într un sistem dinamic şi deschis, cum este acesta, şi pe de o altă parte, crizele au fost, de regulă, gestionate de către state şi )(%, permiţ#ndu se menţinerea unei stabilităţi relative şi a desfăşurării în continuare a activităţilor din economia mondială, evit#ndu se deci, o criză globală. Caracteristicile actuale ale A.(.%. sunt4 5. A.(.%. este în prezent un sistem tripolar, cu tendinţa de a deveni bipolar ,centrat pe tandemul dolar euro-. $n opinia ma.orităţii experţilor introducerea euro este de natură să asigure mai multă stabilitate sistemului, dacă funcţionarea :zonei euro@ va susţine o evoluţie echilibrată a monedei europene. 1. Colitica valutară îmbrăţişată de ma.oritatea statelor lumii este una de flotare diri.ată a cursului ,managed floating-, interpretată de unii autori, drept o politică de aplicare :bl#ndă @ a mecanismului :zonelor obiectiv@. I. Aistemul este bancarizat, rolul principal pe pieţele valutare este .ucat de marile bănci transnaţionale. Dereglementarea activităţii bancare în toate ţările dezvoltate a condus la extinderea internaţionalizării şi transnaţionalizării acestora, la dezvoltarea pieţei eurovalutelor. 2. Au crescut interconexiunile dintre A(% şi sistemul financiar internaţional. Astfel, în deceniul nostru, cca. FKU din totalul tranzacţiilor valutare sunt independente de operaţiunile de plată din sfera economiei reale. Această situaţie se explică prin următoarele evoluţii4 anumite :inovaţii financiare@ au apărut ca urmare a creşterii instabilităţii valutare, valuta devenind un :activ@ al unor produse sau tranzacţii financiare7 la r#ndul său, riscul valutar a devenit : bun@ de tranzacţionat pe pieţele bursiere, în cadrul unor noi tipuri de operaţiuni financiare7 gestiunea portofoliilor de active financiare are două laturi4 una financiară şi una valutară.

K. Creşterea instabilităţii cursurilor valutare creşte riscul producerii unor crize valutare în lanţ, deci conduce la creşterea riscului :de sistem@. Apecialiştii definesc riscul de sistem astfel4 :eventualitatea apariţiei de situaţii economice în care răspunsurile agenţilor economici la riscurile pe care le percep, departe de a fi raţionale şi a conduce la o mai bună repartiţie a riscurilor prin diversificare, conduc la creşterea insecurităţii generale@.Ae recunoaşte în prezent chiar de către adepţii neoliberali că agenţii valutari pot avea uneori comportamente iraţionale ,exuberanţă sau pesimism iraţional- şi că, în condiţiile cumulării unor astfel de comportamente pe pieţele valutare ,fapt ce conduce la generalizarea comportamentului de turmă-, crizele valutare se pot propaga cu repeziciune în sistem, gener#nd crize globale.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful