UNIVERSITATEA TEHNICĂ DE CONSTRUCŢII BUCUREŞTI

DEPARTAMENTUL DE GEOTEHNICĂ ŞI FUNDAŢII
ING. LAURENŢIU FURNIGEL REZUMAT TEZĂ DE DOCTORAT

CERCETAREA FORMAŢIUNILOR DE FLIŞ CU PRIVIRE SPECIALĂ ASUPRA PERMEABILITĂŢII ROCILOR CA TEREN DE FUNDARE PENTRU BARAJE

Conducător ştiinţific: Prof. univ. dr. ing. EUGENIU MARCHIDANU

BUCUREŞTI 2012

CERCETAREA FORMATIUNILOR DE FLIS CU PRIVIRE SPECIALA ASUPRA PERMEABILITATII ROCILOR CA TEREN DE FUNDARE PENTRU BARAJE
Cuvinte cheie: permeabilitate, absorbţie specifică de apa, fisuri, unitate Lugeon, injecţii

CUPRINS
1. INTRODUCERE 2. FORMAŢIUNEA GEOLOGICĂ DE FLIŞ 2.1. STRUCTURI TECTONICE ALE FLIŞULUI ÎN ROMÂNIA 3. DISCONTINUITATI FIZICE ÎN MASIVELE DE ROCI STÂNCOASE, STRATIFICATE 3.1. DEFORMAREA ROCILOR 3.2. FISURI 4. PRELUCRAREA CARTOGRAFICA ŞI INTERPRETAREA MASURATORILOR DE FISURATIE
4.1. PROIECŢIA STEREOGRAFICĂ 4.2. PROIECŢIA POLARĂ 4.3. DIAGRAME ÎN FORMĂ DE ROZETĂ 5. CERCETAREA „IN SITU” ŞI ÎN LABORATOR A PERMEABILITATII ROCILOR FISURATE 5.1. CURGEREA PRIN FISURI 5.2. PARTICULARITĂŢI ALE CURGERII PRIN FISURI 5.3. ÎNCERCĂRI DE PERMEABILITATE ÎN ROCI FISURATE 6. ELEMENTE PRIVIND IMPERMEABILIZARE ROCILOR STÂNCOASE FISURATE 6.1. PARTICULE MINERALE ÎN SUSPENSII – CARACTERISTICI, INTERACŢIUNI 6.2. VÂSCOZITATEA SUSPENSIILOR 6.3. SUSPENSII – CARACTERISTICI DE UTILIZARE, PROPRIETĂŢI, MATERIALE, REŢETE UZUALE 7. ELEMENTE DE HIDROGEOLOGIE ŞI IMPERMEABILIZAREA PENTRU UNELE BARAJE DIN ROMÂNIA SITUATE ÎN ZONA FLIŞULUI CARPATIC 7.1. BARAJUL POIANA UZULUI 7.2. BARAJUL PALTINU 7.3. BARAJUL SIRIU 8. CONTRIBUTII ŞTIINŢIFICE LA STUDIEREA ROCII DE FUNDARE ÎN AMPLASAMENTUL BARAJULUI AZUGA (ÎN ZONA FLIŞULUI) 9. CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

1. INTRODUCERE
În cadrul rocilor stâncoase formaţiunea flişului prezintă un caracter aparte, fiind larg răspândită în cadrul masivelor muntoase din România, cu precădere în zona Carpaţilor Orientali. Reţeaua hidrografică densă, energia de relief şi caracteristicile demografice – economice au constituit factori favorabili pentru realizarea unor baraje importante în zona ocupată petrografic de flişul Carpaţilor Orientali. Lucrarea de doctorat conţine elemente privind cercetarea permeabilităţii şi injectabilităţii rocilor stâncoase cu particularizarea asupra rocilor flişului. Aceste tipuri de roci au fost analizate din punct de vedere genetic, petrografic, tectonic şi microtectonic, hidrogeologic, geomecanic, evidenţiindu-se neomogenitatea, răspunsul la eforturi şi dezvoltarea discontinuităţilor. În cadrul tezei există câteva analize de caz pentru baraje fundate în zona flişului – Poiana Uzului, Paltinu, Măneciu, Siriu, Azuga, Săcele. La barajele Azuga (proiectat) şi Săcele am participat efectiv la proiectare şi urmărirea execuţiei, elemente relevate în ultimele capitole. Această lucrare a fost elaborată sub atenta îndrumare a domnului profesor universitar dr. ing. E. Marchidanu al cărui profesionalism, excelenţă ştiinţifică şi generozitate sunt binecunoscute şi căruia îi mulţumesc cu recunoştinţă.

2. FORMATIUNEA GEOLOGICA DE FLIŞ
Conform dicţionarului de geologie, Editura Didactică şi pedagogică, R.A. Bucureşti, 1998, „flişul” (termen introdus de Bertrand în 1897) defineşte totalitatea depozitelor acumulate în geosinclinale şi provenind pe seama cordilierelor în curs de ridicare datorită mişcărilor orogenice. Asociaţiile de fliş se caracterizează prin ritmicitate şi termeni litologici variabili: gresii, argile, calcare, marne, conglomerate, gresii – siltite cu structuri variate, granoclasări, stratificaţii paralele şi încrucisate, mecanoglife, similare cu cele ale turbiditelor actuale. Depozitele de fliş s-au acumulat în bazine de tipul foselor de subducţie şi bazinelor remanente.

2.1. STRUCTURI TECTONICE ALE FLIŞULUI ÎN ROMÂNIA
Pe teritoriul României formaţiunea de fliş este răspândită predominant în zona Carpaţilor Orientali şi în subsidiar în Munţii Metaliferi, Trascău, respectiv în Carpaţii Meridionali – flişul de Severin (fig. 2.1). Flişul Carpaţilor Orientali reprezintă substratul pe care s-au construit barajele analizate în cadrul prezentei lucrări. Din punct de vedere genetic se poate menţiona că în Neocretacic, în cadrul marii flişului a apărut aproximativ median o ridicare majoră activă – „cordiliera cumană” – care a împărţit marea flişului într-o zonă internă cu crustă oceanică, delimitată la vest de blocul central carpatic (flişul intern) şi o zonă externă cu fundament continental şi mixt instabil (flişul extern) – fig. 2.2.
Blocul central carpatic Margine continentala (cordiliera camera) Flos extern Margine continentala instabila

a

Fundament oceanic

P. Ceahlau P. Teleajen

b

Fig. 2.2 Schema evoluţiei mării flişului carpatic; a – perioada geosinclinală; b – perioada de expansiune a fundului oceanic; c – perioada de cutare – stadiul de fliş orogenic cu vergenţa cutelor către marginea continentală (după V. Mutihac, 1975)
Eforturi de tensiune si compresare

c

Eforturi de compresare

Flişul intern conţine roci sedimentare cu vârste cuprinse între Jurasic (Tithonic superior) şi Eocen. Sursa de alimentare cu material terigen a constituit-o zona cristalino-mezozoică. Flişul intern este dominat de rocile arenitice cu caracter eterogen, polimictic. Tectogeneza

1

Fig.1. Harta geologică a Carpaţilor Orientali (după V. 2. 1975) . Mutihac.

deformare ( Casant Casant . pânza de Vrancea – care apare în semisferele tectonice deoarece este acoperită în mare parte de pânza de Tarcău – flişul transcarpatic (întâlnit în Maramureş.1. În cuprinsul flişului intern s-au individualizat două mari unităţi tectonice: pânza de Ceahlău şi pânza de Teleajen cu vârste cuprinse între Jurasic superior – Paleogen. Cea mai reprezentativă structură a flişului extern este constituită din Pânza de Tarcău (unitatea medio-marginală) alcătuită din roci de tipul şisturilor argiloase negre (Cretacic inferior). anizotropie. gresii. Flişul extern se găseşte la est faţă de flişului intern. STRATIFICATE 3.neocretacică a cutat şi fracturat formaţiunile flişului intern.). În Cretacicul superior apare o predominare a aportului pelitic (şisturi argiloase marnoase). reprezentată prin şisturi argiloase negricioase. Pânza de Ceahlău cuprinde jumătatea internă (extrem estică) a flişului. şisturi bituminoase (Miocen). breccii (aport terigen important) care prezintă în bază marnocalcare. Evoluţia pânzei de Ceahlău se întinde în intervalul Tithonic – Albian. 1 Deformare caracteristica a unei epruvete inaintea fracturarii sau falierii ( %) 2 1-5 3 2-8 4 5 . Între cele mai importante structuri geologice ale pânzei de Ceahlău se numără „Stratele de Sinaia” – alcătuite dintr-o alternanţă de gresii cu şisturi argiloase marnoase. alternanţe de gresii.000 – 4. DEFORMAREA ROCILOR La solicitările exterioare rocile şi mineralele suferă deformaţii funcţie de factorii externi (presiune litostatică. Grosimea depozitelor sedimentare este 3. faliile caracteristice comportamentului casant-ductil (la presiuni şi temperaturi intermediare). gresii de Kliwa (Oligocen). timp. temperatură. fiind separat de acesta prin ”cordiliera cumană”. conglomerate şi marne cenuşii sau roşietice (Cretacic superior). formaţiuni paleogene reprezentate prin gresii de Tarcău (Eocen). alcătuit din gresii şi marne). strate de Cornu care conţin gipsuri.a – 1985) Curbele caracteristice sress . Comportarea rocilor supuse într-un domeniu larg de presiuni. Datorită subsidenţei mai active (începând cu barremianul) şi distanţei mari faţă de principala zonă de alimentare cu material terigen se dezvoltă o serie ritmică. conglomerate de vârstă Cretacic. formaţiuni curbicorticale. gresii. marnocalcare. Alte structuri importante ale flişului extern sunt pânza de Audia. etc. respectiv curgerea uniformă (la presiuni şi temperaturi ridicate 2 . temperaturi şi timp acoperă spectrul de la casant la ductil (fig. ş. fluide de impregnaţie.1 Tranziţia de la comportarea casantă la comportarea ductilă (după Dinu C.1). Ca structuri importante ale flişului intern se mai pot cita – Stratele de Comarnic.000 m. 3.10 5 >10 <1 Compresiune ( Extensiune ( Fig. 3. Aranjamentul tectonic al flişului extern este de asemeni în pânze de şariaj care s-au individualizat în Miocenul timpuriu. Conglomeratele de Ceahlău şi flişul de Bobu şi Stratele de Teliu. 3. de vârstă Paleogen. DISCONTINUITATI FIZICE ÎN MASIVELE DE ROCI STÂNCOASE. conglomerate. groasă de fliş curbicortical. Pânza de Teleajen (pânza flişului curbicortical) se găseşte la est faţă de fosa pânzei de Ceahlău. totodată acesta s-a desprins de pe substrat fiind împinse peste formaţiunile flişului extern pe care îl încalecă dinspre partea sa internă.ductil Ductil Se remarcă astfel fracturile de extensiune caracteristice comportamentului casant (la presiuni şi temperaturi joase).

Stress axial diferential (kba) 4 lui duc til d e la 4 3 2 Plit = 2. rugozitatea pereţilor. Roci care în condiţii de suprafaţă nu prezintă deformaţii plastice.3 kba 1 2 Fig.0 kba 2 1 Plit = 0.3) se observă o trecere gradată de la starea unde eforturile de întindere sunt predominante (în apropierea suprafeţei terenului) – primele 3 cazuri – la starea predominant compresivă (odată cu creşterea adâncimii). frecvenţa. natura şi gradul de cimentare a materialului care le colmatează determină permeabilitatea rocilor în cea mai mare măsură şi reflectă eforturile tectonice la care rocile au fost supuse în trecut. Funcţie de geneza lor sunt cunoscute două tipuri de fisuri – de tensiune.2. direcţiile preferenţiale de dezvoltare.4 kba Plit = 1. respectiv de forfecare.3 Evoluţia fisurilor de tensiune şi forfecare odată cu creşterea adâncimii – stressul lateral ( 3) este tensional în cazurile 1.2 Curbele de stress – deformaţie pentru o gresie supusă la trepte crescătoare de presiune corespunzătoare creşterii presiunii litostaice (după Pauliuc I. care apar din acţiunea stressurilor de tensiune şi de compresiune. Presiunea litologică ( 1) creşte treptat de la 1 la 6 Un instrument important de evaluare a poziţiei fisurilor în sistemul efort – deformaţie îl constituie elipsoidul de deformare cu axe inegale care în condiţiile aplicării unui sistem 3 .7 kba 3 Cre cur sterea ba 1 la comp cur orta ba me 4 ntu Plit = 1. Regiune de instabilitate = + tg ra Infasu hr lui Mo toarea Regiune de stabilitate 1 2 3 Camp tensional 2 2 2 2 2 2 Punct de ruptura 6 5 Camp compresional - 2 + 2 1 2 3 4 4 5 6 Regiune de instabilitate =-( Cercul lui Mohr la cedare + tg ) Fig. 3. – 1985) 4 6 Deformare axiala (%) 3.aplicate într-o perioadă lungă de timp care permit mişcările intra şi intergranulare. În figura alăturată (fig. 3. unde efortul lateral 3 îşi schimbă sensul (şi valoarea). ca rezultat al creşterii presiunii litostatice pot prezenta deformări plastice remarcabile (fig. 3. Un exemplu relevant îl constituie gresiile care deşi sunt roci consolidate şi casante s-au cutat deoarece în momentul cutării se găseau în adâncime. 3. 2. dimensiunile fisurilor. O influenţă importantă asupra rocilor – în special asupra celor din categoria flişului o are presiunea litostatică. Orientarea. recristalizarea). 3 apoi compresional.2). sub o presiune considerabilă. ajungându-se în situaţia în care planele de forfecare fac unghiuri de max = 450. FISURI (tabelul 1) Fisurile sunt suprafeţe de ruptură la care cei doi pereţi nu au avut nici o deplasare relativă sau au suferit mici deplasări pe direcţii paralele sau perpendiculare pe suprafeţele de discontinuitate.

b).c' = axa minima a elipsoidului de deformatie Fig.6. Fisurile cu origine tectonică sunt fisuri de extensie şi destindere şi fisurile de tensiune directă (fig.4 Deformarea unei sfere sub acţiunea unui sistem triaxial de stressuri Aceste plane sunt paralele cu planele fisurilor de forfecare şi se rotesc în jurul axei (b – b’).a Orientarea fisurilor de forfecare într-o cută anticlinală când stressul principal este perpendicular pe planul axial al cutei.6 a. 3. fiind astfel şi axe de simetrie. respectiv EFGH a' Fig. iar stessul principal minim este vertical – în zona superioară a litosferei Fig. 3.a Orientarea axelor elipsoidului de deformaţie într-o cută anticlinală.5 a.3. Fisurile de tensiune se dispun după axa A (maximă) a elipsoidului de deformare şi sunt de origine tectonică sau fizico-chimică. Fisurile de extensiune şi fisurile de tensiune paralele cu planele ABCD. Aceste fisuri au o suprafaţă rugoasă. apropiindu-se de axa după care acţionează stressul principal minim atunci când creşte stressul principal maxim.b Fisuri de tensiune pe arcul exterior al unui strat supus unui stress generat de compresiune în cadrul fenomenului de cutare Fisurile de forfecare se dezvoltă în sisteme conjugate după planele S – S’ menţionate. au deschideri relativ mari. unde axa mică a elipsoidului de deformare este bisectoarea unghiului ascuţit făcut de planele de forfecare.4). 3.b Orientarea fisurilor de forfecare într-o cută anticlinală când stressurile principale se găsesc în plan orizontal a' 4 . 3. 3. ocolesc elementele rezistente ale rocii şi au o lungime desfăşurată mai mare decât distanţa între extremităţi.5. Direcţiile eforturilor sunt bisectoarele acestor plane. G PLANUL AXIAL AL CUTEI SECTIUNE NORMALA PE AXA CUTEI B F FISURI SE EXTENSIUNE C Stress de tensiune a H b' Mici falii de incalecare A b c E c' D FISURI DE DESTINDERE F Plan de stress nul Stress de compresiune F Fig. Aceste fisuri sunt legate de procesele avansate de cutare şi s e formează în diferite condiţii de adâncime (fig.b' = axa medie aelipsoidului de deformatie c .6.S' = Sectiuni circulare cu diametrul egal cu diametrul sferei a -a' = axa mare a elipsoidului de deformatie b . a Cm ed A B' C' C B A' b' c b c' AXELE STRESSURILOR PRINCIPALE C max S a c b' S' a' a' C min AXELE ELIPSOIDULUI DE DEFORMATIE b C min c' S ed Cm S' C max S .b). a a b' b' c c' c' c b b a' Fig.triaxial de stressuri prezintă doar două secţiuni circulare (S – S’) care au diametrul egal cu cel al sferei iniţiale (fig. 3.5. 3.

3.1 Principii de proiecţie stereografică (gnomonică) f2 B Se menţionează că punctul vizual se găseşte în punctul B.Fisurile de sprijin sunt asociate faliilor sau fracturilor având diverse orientări funcţie de mecanismul de formare al faliilor (fig.4). aceste poziţii fiind predominante (indicând o anumită tendinţă spaţială). paralelele sunt cercuri. 4. concentrarea maximă se realizează pentru poziţii de N60 – 700E/30 – 400SE. PROIECŢIA POLARĂ. PRELUCRAREA CARTOGRAFICA ŞI INTERPRETAREA MASURATORILOR DE FISURATIE Cele mai uzitate metode de prelucrare a măsurătorilor de fisuraţie sunt proiecţiile şi analiza statistică.2 Reprezentarea grafică în reţeaua polară (după E. unde fiecărui plan de fisuraţie îi corespunde un singur punct. c) unei falii de decroşare (după E. 4.3 este prezentată o diagramă a distribuţiei de puncte pentru fisuraţie.7). Este cea mai uzitată şi facilă metodă de proiecţie care urmează principiile proiecţiei stereografice. Fig. f2 F t f f1 f1 t t t a t t f a t a f1 f2 F t f c t f1 f2 F c f2 f1 f2 t t f2 t f2 a' c' a' t c' t f2 f1 f1 f2 t f1 F f t F a' a' t a f1 f2 f f2 t f1 f2 t f2 t t f2 Fig. 5 .3 Reprezentarea grafică în reţeaua polară şi trasarea izoliniilor de egală frecvenţă pentru un sistem de fisuri de tensiune(după E. În urma analizei. 4. dispersia valorilor indică un sistem complex (haotic) de fisuri care afectează o rocă foarte tectonizată. PROIECŢIA STEREOGRAFICĂ.1. Principiile de proiecţie în reţeaua stereografică. 4. DIAGRAME ÎN FORMĂ DE ROZETĂ. N G V S P( N V S F O P'' E ) H A P' E Fig.2).2. în emisfera inferioară sunt prezentate în fig. 4. Marchidanu – 1983) În figura 4. iar meridianele diametre (fig. 3. Marchidanu 1983) 4. 4. 3. Sunt reprezentări simple ale elementelor geometrice ale unor strate (fig. 4.7 Mecanismul de formare a fisurilor de sprijin într-un masiv omogen litologic şi structural associate: a) unei falii normale. b) unei falii inverse. Marchidanu – 1983) Fig. 4.1. Concentrarea valorilor indică sisteme simple de fisuri care afectează o rocă competentă. rezultă că pentru planele reprezentate prin puncte în diagrama polară. Acest sistem de proiecţie defineşte perfect poziţia unui plan printr-un singur punct situat în interiorul sau pe cercul de proiecţie. Planul de proiecţie este planul ecuatorial al sferei. 4.

pe o direcţie normală pe planul axial al fisurii viteza de curgere are o distribuţie parabolică (fig.1.1. Marchidanu 1983) 5.2. Ecuaţia lui Poisson capătă forma: din integrarea căreia se obţine: v r d2 v r dz 2 j 2 j 2 e0 4 z2 . 5. 5. v y. Viteza maximă se obţine când z = 0. Variaţia vitezei se realizează în lungul unei singure axe – 0z.1 Elementele pentru calculul mişcării într-un punct M (x. Injectarea unei fisuri orizontale Această problemă reprezintă o particularizare a problemei curgerii printr-o fisură plană. Distribuţia vitezei de curgere La distanţa r de axa găurii de foraj. în 00’x’: în 00’y’: 00' 0x' sin ' . y) situat la distanţa r de axa găurii forajului de injecţie care intersectează o fisură (P) înclinată cu unghiul ( ) (după E.1. în 00’y: 00' 0y sin . Viteza 3 6 .1).2). în 00’y: sin .4 Diagrama rozetă pentru proiecţia direcţiei fisurilor (a).2). z). CURGEREA PRIN FISURI Pentru cazul general al unei fisuri în plan înclinat ecuaţiile lui Navier – Stokes au forma: dv x dt dv y dt dv z dt X Y Z p x p y p z 2 v x. traversată de un foraj de injecţie (fig. a înclinării fisurilor (b). 2 2 v z. în 0yx’: 0y 0 x' sin . 00' 00' 0y sin " . 4.Fig. CERCETAREA „IN SITU” ŞI ÎN LABORATOR A PERMEABILITATII ROCILOR FISURATE 5. În figura alăturată se prezintă o fisură înclinată cu unghiul α faţă de planul orizontal. 5. 0 y' 0y 0 y' Fig. iar viteza medie este v rmed medie scade exponenţial odată cu creşterea razei (fig. 5. Analiza situaţiei se realizează Intr-un sistem de coordonate polar (r. în 0y’y: cos . 5. 5. 2 v r max .1.

1.2 Variaţia vitezei de curgere (Vr) într-o secţiune a fisurii situată la distanţa r de axa 0z 5.3 r 6 ln r0 debitul absorbit de o fisură cu deschiderea de 10 mm este echivalent cu debitul absorbit de 1000 de fisuri cu deschiderea de e0 = 1 mm. respectiv rotaţională pentru k/Dn 0.9 1.032 Fig.3.032.e0 Fig.14 ) cât şi după gradientul critic Icr k Dn 7 . În figura 5. Astfel. care devine într-un mediu afectat de „n” fisuri cu deschiderea „e0”: Q p 3 ( n e0 )3 . 5. K 2ai 2ai curgerea este paralelă K/Dn<0.4).032 se formează vârtejuri – curgerea este neparalelă K/Dn>0. PARTICULARITĂŢI ALE CURGERII PRIN FISURI O evaluare mai realistă a curgerii prin fisuri se face ţinând cont de rugozitatea acestora care se măsoară prin coeficientul de rugozitate relativă k/Dn – k = dimensiunea asperităţii. 5.2. Marchidanu 1983) 5.032 (fig. curgerea prin fisuri se consideră irotaţională pentru k/Dn < 0. 5.4 Reprezentarea tipurilor de curgere paralelă şi neparalelă În aceste cazuri se impune delimitarea între regimul laminar de curgere şi cel turbulent atât după numărul Reynolds ( Recr 845 1.3 Variaţia deschiderii echivalente e0 a unei fisuri în funcţie de frecvenţa fisurilor cu deschiderea e0 (după E. Dn = deschiderea fisurii. Injectarea într-un mediu multiplu fisurat Debitul total absorbit într-o fisură orizontală este: Q e3 0 p0 6 ln r r0 p . Fig. 5.

k Dn 5. 5.800 pentru k/Dn < 0. fiind: v 0.032 – pereţi rugoşi.3. b) cu aparatul Verfel 8 .1..000 pentru k/Dn g e3 0.00 – 1.2 . ÎNCERCĂRI DE PERMEABILITATE ÎN ROCI FISURATE 5.6 Măsurarea presiunii la nivelul tronsonului de încercat (după E.3.3.032 viteza de curgere este proporţională cu gradientul hidraulic fiind v g 2ai 2 1.8 Dn Pentru fisuri rugoase cu k/Dn gradientul.6). Determinările se realizează în sistem descendent (de sus în jos) când roca este friabilă. regimul turbulent instalându-se (pentru gradienţi subunitari) la deschideri ale fisurilor 2ai > 1.032 viteza de curgere nu este proporţională cu 4 g 2ai lg 1 .5 se observă că: la aceeaşi deschidere a fisurii. Regim turbulent Regim laminar Fig.1.1 mm regimul laminar se menţine la gradienţi foarte mari Icr > 1. În figura 5. ν = vâscozitatea cinematică. Marchidanu – 1983) a) sistem clasic.000. respectiv 11.1.= m 2 (unde m = 13. pentru deschideri ale fisurilor 2ai < 0. iar e = 2ai = deschiderea fisurii).50 m) izolate cu packerul. respectiv ascendent (de jos în sus).9 I. Încercări „in-situ” Procedeul de bază pentru determinarea permeabilităţii rocilor îl constituie injectarea apei sub presiune pe tronsoane de 3 – 5 m (în cazuri speciale 1. 5..pereţi netezi. 5. k 12 1 8.. creşterea importantă a rugozităţii duce la instalarea regimului turbulent la creşteri minore ale gradientului critic.032 . Scheme de realizare a testelor a) Cu packer simplu sau dublu şi circuit deschis (fig.5 .5 Graficul gradientului critic (Icr) funcţie de deschiderea fisurilor (2ai) pentru diferite valori ale rugozităţii relative k/Dn (după Stematiu D. fenomenul de curgere prin discontinuităţi are loc în general în regim laminar. 1997) Pentru curgerea prin fisuri netede cu k/Dn < 0. 5 mm – zone în care viteza nu mai este proporţională cu gradientul (în cazurile curente gradfienţii au valori subunitare I < 1).. 5. a) b) Fig.

b se observă că dacă se menţine ventilul deschis. b) Cu packer multiplu – pentru a mări acurateţea măsurătorilor (fig. 5. Marchidanu – 1983) Cu ajutorul diagramelor debit-presiune se poate face o interpretare a răspunsului rocii pe parcursul probelor de permeabilitate (fig.0.7 Încercarea de absorbţie specifică cu packer multiplu 5. Q Q Q Q p p p p Fig.01 l/m. În practică pentru raze de influenţă de 5 – 50 m şi ale forajului de 0.1 atm îi corespunde valoarea de 1 u. 5. Capacităţii specifice de absorbţie de qs = 0. se realizează o legătura directă a manometrului cu tronsonul de măsurat.8.2.1atm volum de apă consumat (Q) pe un interval de lungime (l) într-un interval de timp până la intrarea în regim staţionar ( t) la o presiune (p) măsurată în unităţi de 0. Roca are un comportament elastic.1034 10 6 lg R (k = permeabilitatea r0 măsurată în cm/s). Astfel capacitatea specifică de absorbţie este: qs l Q = t p 0.8 10-5 cm/s (prin analogie cu mediu poros) – fig. (o unitate Lugeon). 5.9.min. 5. evitându-se pierderile de sarcină de pe traseu.1atm.9 Grafice de variaţie a debitelor absorbite în funcţie de presiunea de injectare (după E. 5. 9 . în cazul 5. 5.6. iar debitele absorbite la diverse presiuni sunt aceleaşi pe tur ca şi pe retur.1. în funcţie de raportul dintre raza de influenţă a forajului şi raza găurii de foraj (după E.9. O parte din presiunea de injecţie se consumă pentru deschiderea fisurilor.a – apa injectată circulă prin fisuri deschise.3. Interpretarea rezultatelor probelor de permeabilitate „in-situ” Măsurarea permeabilităţii se face pe criteriul capacităţii specifice de absorbţie sau criteriul Lugeon.2 ÷ 1. roca nu suferă deformaţii.8 Diagrama de variaţie a coeficientului de permeabilitate corespunzător unei absorbţii de apă de un Lugeon. Marchidanu – 1983) în cazul 5.05 m (uzuale).b – diagrama prezintă concavitate.9). necolmatate. K [cm/s] R/r0 Fig. respectiv de K 6.7) Fig. domeniul permeabilităţii este de k = 1. Se realizează astfel o acurateţe mai mare a măsurării presiunii.L.În fig. 5.

1.10 a) percolare radială divergentă (dupǎ Todorescu. în cazul 5. demonstrată prin alura concavă a ramurii descrescătoare. A.d – fisurile suferă pe ramura crescătoare decolmatare şi deformare elastică. iar cea descrescătoare indică o liniaritate a absorbţiei specifică unor fisuri deschise nedeformate. respectiv prin percolare radială convergentă la presiune de 5 MPa – S k 1 – dă indicaţii asupra omogenităţii şi gradului de anizotropie al rocilor (fig. foarte aproape de peretele particulei) şi stratul difuz (ioni.în cazul 5. Fig. 20 m2/g (caolinit).11 Coeficientul de permeabilitate K funcţie de presiunea p (după Stematiu D. permeabilitatea rocilor se măsoară uzual prin încercări de percolare convergentă – unde starea de eforturi este de compresiune. 5. PARTICULE MINERALE ÎN SUSPENSII – CARACTERISTICI. iar permeabilitatea din percolare convergentă scade odată cu creşterea presiunii. ELEMENTE PRIVIND IMPERMEABILIZARE ROCILOR STÂNCOASE FISURATE 6. 1984) Raportul între coeficienţii de permeabilitate obţinuţi prin percolare radială divergentă la o presiune de 1 MPa.9. 5. 5. Complexul de absorbţie – energia de hidratare Particulele coloidale din soluţii sunt electronegative în suprafaţă şi electropozitive la capete. aflaţi la o anumită distanţă de particulă. INTERACŢIUNI În cadrul sistemelor coloidale particulele se caracterizează prin suprafaţa specifică.3. La rocile neomogene caracterizate prin şistuozitate si fisuri deschise extinse. 10 .11).c – ramura crescătoare indica o decolmatare a fisurilor.9.1. b). 1984) b) percolare radială convergentă (dupǎ Todorescu. difuzie.10 a. Complexul de adsorbţie alcătuit din stratul de contraioni (fix. densitatea sarcinilor electrice. k 50 k (cm/s) 10 -6 S=1 calcar solicitic 10 -7 S= 10 -8 S=1 10 . 5. A. 6. Particula coloidală absoarbe energie din impulsurile mecanice şi difuzează. 5.2. Încercări în laborator În laborator. Particulele coloidale prezintă o suprafaţă specifică mare care creşte mult probabilitatea ciocnirilor cu moleculele de apă (activate datorită vibraţiilor termice). respectiv divergentă – unde starea de eforturi are semnificaţia unei tracţiuni (fig.1. valorile „S” sunt ridicate. dipoli de apă. 6. În domeniul coloidal suprafaţa specifică a particulelor variază în general între 800m2/g (montmorillonit) şi cca.0 gn ais gn Fig. 1997) S=2 granit compact ai s fis u 10 -9 0 10 Efort de tractiune ra t 20 ? p(at) 30 40 50 Efort de compresiune Atunci când S > 100 Londe recomandă evitarea amplasamentelor de baraj.

Fig.1. Interacţiuni între particule Între particulele care prezintă complex de adsorbţie se manifestă forţe van der Waals. 6. se produce o curgere paralelă vâscoasă (fig. 6.3. forţele de respingere scad – pentru o distanţă dată între particule.3 Forţele ce se exercită asupra particulelor în timpul sedimentării (dupǎ Stanciu Anghel 2002) În punctul A se realizează o legătură puternică între particule (contact mecanic) care generează un echilibru stabil corespunzător legăturilor de hidrogen. sub acţiunea forţei F. 6.2. 6.1 Structura pământului cu complexe de adsorbţie diferite 6. Capacitatea de schimb Cu cât valenţa cationului din soluţie este mai mare. 6.2. deci grosimea complexului de adsorbţie este mai mare.1).2. În punctul B – echilibrul este metastabil – tixotropic.1. cu atât puterea sa de înlocuire a cationului din complexul de adsorbţie este mai mare (fig. Cu cât valenţa ionilor este mai mică cu atât numărul cationilor ce saturează câmpul electrostatic al particulei este mai mic. Fig. Odată cu creşterea concentraţiei în electroliţi. Zona C controlează fenomenele de dispersie apărute prin reducerea stratului difuz.unde capătă o anumită mobilitate) ajută la menţinerea în suspensie a particulelor şi a cationilor. Modificări exterioare pot duce la colapsul stratului dublu electric. 6. Fig. 6. 6. 11 .4). În general sensul de descreştere a grosimii învelişului de apă adsorbită este următorul: Li+ > Na+ > Ca++ > Ba++ > Mg++ > Al+++ > Fe++ > H+ > K+ > NH4+. respectiv permeabilitatea mai scăzută decât cele cu complex calcic datorită grosimii mai mari a complexului de adsorbţie (fig.3. Explicarea schimbului cationic preferenţial într-o soluţie În general se admite următoarea ordine de schimb: H+ > Ca++ > Mg++ > K+ > Na+ > Li+.2). Argilele cu complex sodic prezintă coeziunea mai ridicată. Rezultanta forţelor de atracţie şi respingere se reprezintă în figura 6. VÂSCOZITATEA SUSPENSIILOR În lichidul vâscos cuprins între două plăci paralele şi rigide una fixă şi una mobilă.

rugozitatea pereţilor. 6. 2002) Fig. Fig.4 Schema forţelor curgerii laminare plane (dupǎ Flegont Gh. 12 . greutate specifică.6). Cimenturile folosite frecvent sunt de tip Portland cu reziduul sub 12 % (rămas pe sita cu 4900 ochiuri/cm2) – fig.1. 6. REŢETE UZUALE 6. 2002) Efortul de forfecare este proporţional cu gradientul vitezei: dv dy .5 Curbe reologice (dupǎ Flegont Gh.3. iar i i = c + pl i unde pl = coeficient de = d /dt = dv/dy) – fig. Conform tezelor lui Lombardi comportarea suspensiilor este definită prin – viscozitate. La curgerea corpurilor binghamiene există în miezul conductei o zonă cu caracteristică rigidă a cărei extindere maximă (e r) provoacă extruziune în cazul pereţilor netezi (fig. coeziune. Funcţie de relaţia dintre viteza de curgere şi efortul unitar suspensiile sunt newtoniene (când relaţia este liniară) sau binghamiene pentru care în anumite cazuri este necesară iniţierea curgerii şi care prezintă o coeziune ( viscozitate plastică. cele mai cunoscute fiind cele constituite din ciment – apă. PROPRIETĂŢI. dimensiunea granulei cimentului.3.5 C/A).Fig. caracterul curgerii (laminar sau turbulent). MATERIALE.6 Profile de viteze de curgere vâscoasă şi vâscoplastică într-o conductă circulară (dupǎ Flegont Gh.7 Suprafaţa reologică a unui corp Bingham cu frecare internă (unghiul φ) Fig.5. 2002) 6. 6. 6. 6. 6. Fig. rezistenţă la forfecare. 1980) Suspensiile se pot prepara în diluţii foarte variate cu raportul ciment/apă cuprins între 1/0. Suspensii instabile – sunt corpuri bifazice newtoniene cu o viscozitate diferită de cea a apei inst = a(1 + 4. 6.5 ÷ 1/12. 6.8 Vâscozitatea suspensiei de ciment în dependenţă de factorul a/c şi suprafaţa specifică a granulelor de ciment (după Băncilă I.7. SUSPENSII – CARACTERISTICI DE UTILIZARE.

6. respectiv raportul a/c . Diagrama vitezei de curgere în sectiune normala pe planul fisurii b) c) g g r d) Fig. g eo 13 .fig. 6. injectabilitate ridicata. ligninei. argilă. Prin activare chiar la raporturi C/A reduse. 6. fluidifiante care asigură dispersia particulelor cu substanţe organice macromoleculare polare care încarcă cu gruparea hidrofobă particula de ciment cu sarcini negative. prezintă un conţinut ridicat de particule coloidale. în apă îşi măresc volumul cu 15 – 20 % şi nu pătrund în fisuri cu deschideri mai mici de 0. Există cimenturi speciale (Mikrodur) cu dimensiuni maxime ale granulelor cuprinse între 10 – 40 şi suprafeţe specifice de 6500 – 7500 cm2/g. Hidraţii inso lubili crează coloizi prin acţiune mecanică uşoară (desprinderea de pe particulă). Marchidanu.unde r = deschiderea fisurii. Se practică astfel – activarea chimică cu substanţe peptizante. provoacă scăderea vâscozităţii şi creşterea stabilităţii datorită forfecării violente şi trecerii în stare coloidală a peliculelor de hidratare de pe suprafeţele particulelor de ciment. naftenatulului de sodiu. v a) ro Vr med.2.3. de tipul lignosulfonatului de calciu. Suspensiile stabile sunt suspensii pe bază de ciment.2.1. respectiv proiectare violentă cu jet în incinte „etanşe”. 1983) 6.Particulele prezintă o suprafaţă specifică Blaine cuprinsă între 2500 – 3500 cm2/g.3. diferite suspensii de ciment – apă devin stabile. Vâscozitatea creşte odată cu creşterea suprafeţei specifice a particulelor.9 Rambleierea fisurilor în timpul injectării suspensiilor (după E. în proporţie de 0. proprietăţi de dispersie. În suspensia preparată prin agitare simplă particulele de ciment prezintă o tendinţă de floculare – mărindu-se vâscozitatea suspensiei. Activarea termică duce la creşterea vitezei de hidratare a cimentului. 6. nu pătrund adânc în acestea datorită segregării şi procesului de autocolmatare (fig. Suspensiile stabile sunt corpuri bifazice binghamiene – tixotropice pentru care este necesară iniţierea curgerii (la un efort r p . Suspensiile instabile nu rambleiază uniform fisurile. etc.9).8.20 mm.05 – 3 %. p = h ). ciment – argilă. Activarea mecanică şi cea hidraulică prin „puşcă”. l = 2l lungimea fisurii.

distanţa între pachete mărindu-se astfel (umflare) – fig. care odată realizată conduce la creşterea debitelor chiar dacă presiunea scade. 14 .6 A . 1983) În figura 6. realizată prin legături covalente şi de hidrogen în interiorul celulei.2] Na [O . Vâscozitatea suspensiilor argiloase variază funcţie de conţinutul în montmorillonit (fig. 6.19. stabilitatea în soluţie a argilelor sunt date de proprietăţile lor specifice.2] Na + Na [O .3. Sarcini electronegative necompensate Si +4 Si +4 Si +4 9. 6.6 A in stare uscata [O ] -2 +4 Al +3 Si Legatura covalenta -2 -2 [O ] [O ] +2 > 18. Marghidanu.2] Legatura Van der Waals Si + + + 2+ +4 + Na Na + + - + + + - - Na + Na + Ca 2+ Ca + + + - Ca 2+ Na + + + + - + - Na + Ca 2+ Ca 2+ + - Na + Forte de respingere (Intercristalina + osmotica) Forte de respingere (Intercristalina + osmotica) Cationi hidratati Dipoli de apa Na predominant + montmorillonit sodic Fig.12) şi de variaţia presiunii de injectare. K+. respectiv de tip van der waals între celule (în bazele „T” radicalii [O] sunt compensaţi). 6. În practica inginerească de injecţii se utilizează argilele bentonitice care provin din alterarea unor roci bazice şi intermediare într-un mediu bazic.6. 1983) Fig. 6.12.11 – pi este presiunea de iniţiere a curgerii pentru fluid binghamian.(saturati) + Si +4 Si +4 Forte de respingere (Intercristalina + osmotica) + Forte de respingere (Intercristalina + osmotica) Ca + + + 2+ Na + Na [O ] -2 + [O . Cea mai importantă proprietate a bentonitei este tixotropia – transformarea suspensiei din fluid în gel şi invers (fig.6 A Al+3 Al+3 Ca predominant 2+ montmorillonit calcic Al+3 Mg Legatura de hidrogen si covalenta -2 -2 [O ] [OH-] [O ] Si Al +3 Legatura Van der Waals [O [O . Datorită mediului bazic pachetul de montmorillonit este electronegativ (frecvente substituiri de Si+4 cu Al+3 în tetraedrii.10 Structura montmorillonitului în spaţiu (a) şi schematică ( b) cu explicaţia electronegativităţii prin substituirea unor cationi în cadrul reţelei mineralului şi a hidratării în soluţii ionice Cele mai eficace argile în suspensii sunt bentonitele sodice (formate pe bază de montmorillonit cu conţinut în spaţiul interstiţial de Na+ care provoacă atât umflare intercristaline – precum Ca2+ din bentonitele calcice – cât şi umflarea osmotică prin crearea stratelor duble electrice care se resping reciproc). Funcţie de modificarea presiunii „pm” debitul creşte sau scade ducând la refacerea gelului.2. În punctul „D” toate legăturile tixotropice au fost rupte – fluidul devine binghamian.11 Relaţia debit – presiune în cazul curgerii fluidelor newtoniene şi binghamiene (după E. În spaţiul dintre pachetele slab legate sunt absorbite molecule de apă.2. dispersia. 6. Variaţia vâscozităţii suspensiilor preparate cu diverse tipuri de argile (după E. Fig.11).10. Ca2+. cationi de tipul Na+.2] . respectiv a Al+3 cu Mg+2 în octaedrii).2] + +4 [OH] [OH] Si+4 Si+4 Si +4 Oxigeni relativ echilibrati electrostatic . 6. Structura pachetului de bază (celula) a montmorillonitului este de tip tetraedru – octaedru – tetraedru (T – O – T). iar pit este presiunea de rupere a gelaţiei. Marchidanu. Suspensii de ciment sau de argilă cu adaosuri de argilă Acţiunea peptizantă.

Curbele limită din metoda GIN (corespunzătoare unei anumite intensităţi a injectării exprimate prin produsul p v sunt alese ca reper pentru injectare astfel încât domeniile pentru fiecare etapă de injectare să poată fi reprezentate (fig.3. 100 kg/ml Idem După injectarea a 100 kg/ml se reduce presiunea cu 10 atm După injectarea a 200 kg/ml se reduce presiunea cu 2H/10 Se injectează până la refuz b) – prin menţinerea aproape constantă a raportului C/A şi variaţia conţinutului de bentonită astfel: Materialul sau caracteristica Ciment Apă Bentonită Densitate Vâscozitate Marsh Decantare Rezistenţa la 28 zile U. e 41 E 2 P R unde E = = coeficientul lui Poisson.4 B 423 848 40 1.4. 6.3.3. 1997) 6.În discontinuităţile cu pereţii acoperiţi cu argilă suspensiile au aderenţă mai mare. R = raza de influenţă (fig.14).M.31 40 2 1. kg/ml 10 25 50 80 100 100 100 200 Măsuri tehnologice Injectarea încetează la refuz sau durează maxim 30 min Idem Idem durează 45 min Idem durează 60 min Se injectează max. Traseele curbelor de injectare şi rezultatele injectării într-o perdea de injecţii (după Flegont Gh. Kg L Kg L sec. 15 .13. 2002) Fig. Reţete şi metode de injectare uzuale a) – prin variaţia pe parcursul injectării a raportului C/A a suspensiei: C/A 1/10 1/5 1/3 1/2 1/1 1/0. cu placa circulară. Influenţa presiunii în procesul de injectare a) Prin asimilare cu încercările de compresiune „in-situ”.6 1/0. respectiv a volumului de suspensie (pentru fisuri deschise) – metoda GIN (Grouting Intensity Number). % MPa A 425 850 30 1.4 1/5 Durata de injectare (min) 30 30 45 60 60-120 60-120 60-120 60-120 20-30 Cantităţi max. 6.13). 6. considerându-se comportamentul elastic al rocii şi presiunea „p” aplicată uniform pe o zonă de rază R. 6.3 C 420 846 50 1. 6.5 ÷ 1 : 5). Fig.8 1/0.32 50 1 1.14 Curgerea într-o fisură plană interceptată de forajul de studii şi afectată de presiunea P (după Stematiu D. deschiderea suplimentară a fisurii ( e) va fi: modulul de elasticitate. Suspensiile cu conţinut de bentonită prezintă o dispersie şi o stabilitate remarcabile (3 – 5 % bentonită sunt suficiente pentru a stabiliza o suspensie C/A = 1 : 0.2 c) – prin limitarea presiunii (pentru fisuri foarte fine).30 35 3 1.

a = distanţa între fisuri. 2002) c) Între forajele de injecţii terenul suferă o precomprimare (fig. cu moduli de E = 5000 MPa. 6. ş.15 Situaţii care apar la injectarea discontinuităţilor cu dimensiuni diferite. 0.45 mm./2 (fig. 6. 1980) Presiunea admisibilă de injectare poate fi adoptată după modelul fizic al exploziei sub suprafaţa plană – echivalentă cu sarcina indusă de conul invers format la unghiuri ale generatoarei de 900 . iar cele fine cu deschideri sub 0. distanţa dintre fisuri a = 1 m rezultă că fisurile largi.16 Efectul injectărilor sub presiune – precomprimarea rocii a) Precomprimarea rocii la injecţiile din subteran (impermeabilizare sau consolidare). 6.F1 1/2.Debitul infiltrat va deveni astfel proporţional cu puterea a patra a presiunii q 6 d ln R r p e 3 6 d ln R r p 41 E 2 3 R p q C p 4 unde C este un coeficient de proporţionalitate dependent de natura rocii şi de diametrul forajului.a. La o creştere a sarcinii în baraj = 5 MPa. 6. 1 2t 1 2 2t 2 p p0 1/2. înclinate cu cca. 16 .F2 2t 1 <2t 2 F1<F2 p1 p2 R Fig. Se admite că e + e e. Într-un tronson în care fisurile au deschideri diferite. 300 faţă de verticală se deschid cu cca. Fig.17).000 MPa. sub acţiunea fluidelor injectate se transmite presiune asupra fisurilor fine prin intermediul celor largi (fig. Er = 50.15). = unghiul dintre direcţia efortului şi cea a fisurii. Er = modulul matricei.1 mm se închid total. Distribuţia presiunilor şi a forţelor într-un sistem format din două fisuri (dupǎ Flegont Gh. 6. e 1 E 1 Er a sin sau e sin E unde E = modulul de elasticitate al masivului. b) Precomprimarea rocii între forajele de injecţii în spatele cămăşuielii galeriilor sub presiune (după Băncilă I. b) După Londe.16).

Marchidanu.00 m (fig. Stratele au direcţii oblice faţă de r. ing. Versantul stâng este mai tectonizat decât dreptul. 7.1. Din punct de vedere geologic în ampriza barajului se întâlneşte gresia de Tarcău. 21 – 25.00 m grosime) se găsesc fragmente de gresie.18): Fig.18. ν = coeficientul lui Poisson). în matrice argiloasă. φ = unghiul minim de frecare pe feţele de fisuri (după Băncilă I. Stabilirea presiunii de injectare funcţie de capacitatea specifică de absorbţie şi de adâncimea tronsonului (după prof. BARAJUL POIANA UZULUI – este situat pe cursul inferior al r. 6. 27 – 28). ELEMENTE DE HIDROGEOLOGIE ŞI IMPERMEABILIZAREA PENTRU UNELE BARAJE DIN ROMÂNIA SITUATE ÎN ZONA FLIŞULUI CARPATIC 7. 7.2. care reprezintă breccia de falie.50 – 2. E. 1980) Pmax h 2 Ri 3 ri2 ri2 Riri . iar funcţie de raportul deformaţiilor Pmax h ( = 1 greutatea volumică. 1983) 7. 7. Uz.1. dr. 6. Aceasta conferă un caracter de ecran impermeabil anumitor zone (faliile din plotul 18.a.Fig. Din punct de vedere tectonic la nivel regional se întâlnesc cute sinclinale şi anticlinale uşor deversate către est. Variaţia presiunii de injectare în lungul unui foraj ţinând cont de sarcina geologică şi capacitatea specifică de absorbţie se realizează astfel (fig. Faliile apar atât în ampriza barajului cât şi în versanţi având orientări V – E sau NE – SV şi delimitări în compartimente (căzute în trepte de la N la S). 6. ş. este executat din contraforţi ciupercă (33 de elemente) şi are cca. Uz şi înclină către aval şi malul stâng (N55 – 600V/25 – 300NE).1. În deschiderea faliei (0. rezultate prin zdrobire. 80 m înălţime şi o lungime la coronament de 500 m.1). 17 . Conul de rocă (trunchiul de con) supus presiunii de injectare. de vârstă Eocen (flişul extern) – rocă masivă şi fisurată care se dezvoltă în bancuri cu grosimi medii de 0. ri = raza injecţiei.50 – 1.1.17.

II – Paleogen median. d – drumul de ocolire (dupǎ Bǎncilǎ I. t – terase. 5 – gresia de Tarcău (Eocen inferior + mediu). 7.1 Harta geologică a zonei de acumulare: I – anticlinoriu Poiana Uzului. 1989) Fig. 2 strate de Cârnu-Siclău. 7. 4 – orizontul bazal al gresiei de Tarcău.Fig. 3 – 3’ = Cretacic superior (strate de Horganzu – strate de Hangu). l – nivelul maxim al apelor în lac. 1 – Cretacic inferior (şisturi negre). f – falii. b – barajul. C – conuri de dejecţie.a – alunecări. III – flancul vestic al Depresiunii Comăneşti: 6 – Sarmaţian + Meoţian.2 Zonarea presiunilor şi a consumurilor de ciment în şirurile I .II .

5 1 11 0. flexuri şi fisuri deschise. Falie importantă în plotul P28.05 0.03 – 0.8 (consum mediu A = 250 – 350 kg/ml) – cca.1 (în medie) cu maxime de 0. Falie importantă – rostul P18 – P19 însoţită de zone de zdrobire semietanşe.01 – 0.5 m) urmate de două ecrane complementare. Sub 15 – 20 m adâncime fisurile prezintă tendinţă de deschidere. În zona de alteraţie (cca. sub 30 – 40 m 0. 1971) 7.3.15 l/m min 0.03 (în medie) cu maxime de 0. Forajele de etapa I au 10 m distanţă între ele. A C 10 1 C =i=10 1C 51 i = 0. 10 m adâncime) fisurile sunt umplute cu argilă sau calcit în diaclaze.5. 40 m (etapa III).1.6 0. a înfundării drenurilor şi al efectului de compresiune al rocii din aval. Resurgenţe frecvente la 10 – 30 m distanţă.4. 595 15 – 20 500 10 – 15 21 – 25 340 10 – 15 26 .8/1 0 0 50 100 150 200 250 Cs(kg ml foraj) Diagrama absorbţiei specifice de apă – consum de ciment Curba tendinţei la refuz a rocii la injectarea cu ciment (după Crăciun F. circulaţia fluidelor se face pe trasee atipice. tectonizare intensă. În tabelul alăturat se prezintă date despre injectarea rocii între ploturile 8 – 28. Forajele s-au executat pe tronsoane de 5 – 6 m ascendent (cu excepţia zonei de alteraţie 0 – 10 m). slab tectonizată Zonă afectată de prezenţa unui grup de falii. 65 % din consumuri.01 Consumul mediu de ciment A = kg/ml 270 Presiunea realizată p = atm 10 – 20 5 – 10 Comentarii Zonă aparent compactă. Încercări hidraulice şi injecţii Impermeabilizarea rocii s-a realizat prin trei şiruri de injecţii (distanţate amonte – aval la cca.05 până la 30 – 40 m.05 – 0. Zona ploturi 8 – 10 11 – 14 Capacitatea specifică de absorbţie qs=l/m min 0.03 – 0.1.01 – 0. Evenimente.03 – 0.3). Din punct de vedere microtectonic gresiile sunt afectate de reţele de fisuri atât de origine tectonică (de tensiune şi de forfecare) cât şi de origine fizico-chimică (diaclaze de calcit cu orientare paralelă sau oblică pe stratificaţie). Falii în reţea cu zone de zdrobire semietanşe.03 la partea inferioară > 0. 7. Fisurile au deschideri de la nivelul submilimetric la 10 – 20 mm. Consumurile cele mai ridicate de ciment s-au înregistrat pe tronsoanele de adâncime 0 – 20 m unde s-au înregistrat în general absorbţii specifice de 0.1atm > 0. 7. 7.2). 1.15 Pentru injectarea fisurilor s-au consumat în special suspensii de consistenţă A/C = 1/1 ÷ 1/0. 55 m (etapa II). Presiunile de injectare din cuprinsul voalului de etanşare au fost în general de 10 – 20 atm (5 atm în zona de alteraţie) atingând rar 25 atm (fig.3 – 0.02 0.1.1atm (fig.05 la partea superioară a voalului şi 0. Forajele s-au executat în trei etape cu adâncimi de 65 m (etapa I).28 340 10 .8 1 S = 400 kg ml foraj 31 21 1. 18 . S-a constatat că subpresiunile din zona amonte a barajului duc la deschiderea rosturilor şi fisurilor în condiţiile unei perdele de etanşare de 50 m adâncime.7. În anul 1984 au existat infiltraţii în zona versantului drept aval şi o deschidere a rostului beton-rocă (în zona ploturilor P6 – P70).

În ampriza barajului se întâlnesc roci ale flişului de vârstă Cretacic ( Albian – Senonian) reprezentate în principal prin gresii (masive. Ampriza barajului este traversată de un sistem de falii principale şi secundare. sunt umplute cu material argilos antrenabil la gradienţi hidraulici reduşi.5). în arc.2. II – şisturi argiloase grezoase.2. Înălţimea maximă este de 108 m. S – soclu. F – falii (după Băncilă I. temperatură (concentraţia de CO2 creşte în adâncime. BARAJUL PALTINU (pe r. Colmatarea drenurilor cu calcit sugerează faptul că la peste 15 – 30 m adâncime (unde se subţiază voalul de etanşare) este posibilă decalcifierea acesteia. P – aripa parabolică. 2 – terasă.3. F4. Păltinoasa) este un baraj de beton. Fig.2. Efectul de contracţie al betoanelor şi blocurilor de rocă şi înclinarea unor plane de fisuraţie la unghiuri de sub 300 faţă de verticală conduce la deschiderea suplimentară a fisurilor inclusiv creşterea permeabilităţii.Vitezele admisibile de infiltraţii prin fisuri cu deschideri de 3 mm (frecvente) variază între 50 cm/s pentru argilă. cu scăderea temperaturii) şi de mineralizarea (slabă) a apelor vadoase. F1. I – gresii metrice.2. IV – şisturi argiloase.4). F5) sau oblice pe vale care fragmentează structura de rocă în blocuri (fig.5 Plan de situaţie geologică. 1989) 1 – linia terenului natural.1. Doftana şi afluenţii Secăria. D – breccii. A – gresii metrice. cu rost perimetral. Fisurile au deschideri de 10 – 12 mm. Gd – galerii pentru drenaj. Fig. respectiv 8 cm/s pentru nisip argilos. R – rost perimetral. Acest fenomen este intens în primii ani după punerea sub sarcină. 1989) 7. 7. 7. 7. cl – culei. curbicorticale sau în plăci) alături sau în alternanţă cu şisturi argiloase marnoase. III – gresii în plăci. V – breccii pe falii. A – adâncimea de fundare.4 Profil geologic longitudinal (după Băncilă I.ploturi 7. C – şisturi argiloase. În subsidiar se întâlnesc microconglomerate şi brecciile faliilor (fig. F2. fiind dependent de condiţiile de presiune. 7. se dezvoltă până la limita zonei de alteraţie (10 – 12 m) cu 19 . 7.2. 1 – 35 . 4 – linia rocii de bază. Din punct de vedere microtectonic se observă o relativă omogenitate a poziţiilor stratificaţiei în cei doi versanţi (N50 – 600E/45 – 550NV). 7. Ge – galerie de evacuare. perpendiculare (F0. cu dublă curbură. 3 – aluviuni recente. B – alternanţă de gresii şi şisturi argiloase grezoase. pentru o lungime la coronament de 460 m.

02 – 0. la forajele de control 65 % din tronsoane au înregistrat absorbţii de qs < 1 u. 7.8 injectate la presiuni maxime de 20 atm la 50 – 55 m adâncime. respectiv 1 – 50 u. 7.6 – din arhiva Aquaproiect). În urma cartărilor s-au putut face corelaţii între grosimea stratelor şi distanţa dominantă dintre fisuri (fig. în gresii masive fisurate.L. 7. creşterea subpresiunilor din cauza apariţiei unui prism delimitat de faliile F3. Comunicarea între forajele de control 20 . în zonele cu gresii compacte.L.08 l/m min 0. zonă traversată de falii. Comunicarea apei pe fisuri s-a resimţit şi la 40 – 50 m adâncime. Absorbţiile cele mai ridicate s-au înregistrat în versantul stâng.L. S-au realizat noi cercetări prin teste de permeabilitate din foraje şi teste de verificare a traseelor de infiltraţie cu trasori radioactivi. Evenimente. fisuraţia rocilor. Consumul mediu de ciment a fost de 52 kg/ml.1atm cu o dispersie mare în suprafaţă şi adâncime. 7. foarte tectonizată cu prezenţa densă de gresii în strate centimetrice foarte fisurate. F2. deschiderea suplimentară a fisurilor la creşterea nivelului apei în lac (Q C H10). Cauzele evenimentului ţin de – orientarea planurilor de stratificaţie.tendinţa de închidere în adâncime (20 – 25 m). pe direcţia amonte – aval. zona ploturilor 17 – 18.2. În urma efectuării probelor de permeabilitate în foraje de 100 – 105 m adâncime s-au înregistrat în general absorbţii de qs = 0.5. S-a constata astfel că absorbţia de apă până la 45 m adâncime atinge valori de 50 – 225 u. În iunie 1974 s-au constatat creşteri bruşte ale infiltraţiilor şi deformarea spre aval a rocii din fundaţie în sectorul ploturilor 17 – 26. există o mare dispersie a poziţiei planelor de fisuraţie.7 – din arhiva Aquaproiect). şisturi argilo-marnoase. respectiv N20 – 400V/45 – 600SV (fig. aceste grupându-se totuşi în două intervale N5 – 100V/60 – 800NE. Etanşarea s-a realizat prin injecţii din foraje aşezate pe 2 şiruri cu adâncimi de 30 m (versanţi) – 55 m (în albie). lipsa de masă de rocă din versantul stâng.4.1. labilitatea zonelor cu breccie de falie. F1 şi voalul de etanşare. Reţetele folosite au fost de C/A = 1/10 – 1/0.

7. 8 – galerii de injecţii. faza I-a. voalul de injecţii.8. FC – Falia Caşoca. 4 – coronament. Secţiunea geologică prin axa barajului: 1 – gresie.Fig. 2 – şisturi argiloase. f – falii. 9 – canalul de deviere. 12 – aluviuni (dupǎ Bǎncilǎ I. a – alunecări. Harta geologică a acumulării Siriu: E1-2 – Eocen inferior şi mediu. 1989) . Ol – Oligocen. FM – Falia Monteoru. E3 – Eocen superior. 10 – descărcătorul de ape mari. 11 – linia terenului natural. 7 – nivelul de fundare a prismului de rezistenţă. FB – Falia Bonţu. 3 – falii. 1998) Fig.9. c – conuri de dejecţie. FS – Falia Siriu (dupǎ Marchidanu E. t – terase. 7. 6 – galerii.

înclinate către amonte pentru mărirea grosimii voalului existent.10 Reprezentarea în proiecţie polară a poziţiei structurale a stratificaţiei şi fisuraţiei rocilor din versantul stâng: a – diagrama polară (după E. respectiv 45 m. 7. 7. cu adâncimi de 10 – 20 m. falia Siriu (însoţită de fracturi cu emergenţe sulfuroase). În forajele de control s-au înregistrat absorbţii de qs = 0. Dissan. Roca de bază din ampriza barajului aparţine flişului extern – pânzei de Audia. consolidarea faliei F1 în zona ploturilor 14 – 18 prin foraje dispuse pe 3 şiruri. refacerea voalului de etanşare s-a realizat în zona ploturilor 17 – 29 prin foraje de 25 – 80 m adâncime. realizate la presiuni de injectare de 7 – 20 atm pentru adâncimi maxime de 50 m. Injecţiile s-au realizat la consistenţe A/C = 1 : 2 cu adaosuri de bentonită (3 %). Pascului şi axul barajului. Fig.. Marchidanu.3.3. realizate pe câte două şiruri atât din galeria perimetrală cât şi din berma amonte.L.3. gresii în plăci. Stratele prezintă poziţii predominante N25 – 350E/65 – 750SE înclinările mai ridicate (70 – 800) înregistrându-se între v. Din punct de vedere tectonic zona acumulării este marcată atât de fenomene plicative – anticlinale.s-a realizat la nivelul rostului beton – rocă şi între forajele din amonte şi aval. falia Caşoca – în aval de baraj – înclinată către amonte (în aval de baraj).3.2.5 cu adaosuri de bentonită (2 – 4%). 7.9). fiind reprezentată prin roci de vârstă paleogenă – Eocen şi Oligocen şi anume gresii calcaroase fine sau grosiere în strate decimetrice – metrice (gresia de Tarcău).10). sinclinale. falii – falia Monteoru orientată transversal pe valea Siriu.11).6 – 2 u.8. înclinată către amonte (în amonte de baraj). respectiv şisturi argiloase marnoase cu intercalaţii de gresii fine în strate centimetrice (fig. anticlinalul Balabanu pe al cărui flanc estic se găseşte barajul . 7. unde s-au folosit reţete A/C = 1 : 3 ÷ 1 : 0. 7. Fisuraţia prezintă un grad de dispersie mai ridicat cu reţele de fisuri perpendiculare pe stratificaţie (fig. distanţa între fisuri şi frecvenţa acestora (fig. cute solzi – ex. 21 .3 – 3 %). În versantul stâng se dezvoltă cu precădere gresii calcaroase (70 %) pe când în cel drept predomină şisturile argiloase marnoase (85 %).1. falia canalului rapid (orientată N – S). 7. zona considerându-se etanşată. 1998) S-au stabilit de asemenea corelaţii între grosimea stratelor.3. silicat de sodiu (1. 7. la diferite adâncimi s-au dispus astfel măsuri de punere în siguranţă care a constat din: injecţii de etanşare – refacere – voal de etanşare în zona ploturilor 15 – 16 (bază versant stâng). BARAJUL SIRIU este un baraj din materiale locale de 122 m înălţime cu o lungime la coronament de 570 m. 7. respectiv silicat de sodiu (9 %).cât şi disjunctive – fracturi. 7. înclinate către falie.

.

5 0. gresii. Prahovei s-a propus executarea unui baraj pe v.) de cca.5 0. Azuga km 3+300. Cele mai ridicate valori ale absorbţiei specifice s-au înregistrat pentru fisurile cu deschideri de 2 – 3 m – qs = 100 – 500 u.25 1.1 0.4.1.L.) – reţete C/A = 1/10 – 1/3. forajele au avut adâncimi cuprinse între 40 – 50 m ÷ 80 – 100 m. D) qs > 10 u. etc. C. 2 Nr.2 0.L. V. respectiv A.80 E 75-80 0.0 0. gresii de vârstă Tithonic terminal – Barremian inferior. 2 Caracteristica Vâscozitatea (sec) Decantarea (%) Gelaţia (min) Rezistenţa la compresiune după 28 zile (MPa) Coeziunea relativă (mm) Greutatea volumică (t/m3) A 30 3 120 1. 7. 1998) 7. iar cca.60 m.5 0. Cerbului.5 15 2. 8. Suspensie tip (kg) Materialul Apă Bentonită Silicat +Apă Clorură de Ca +Apă Carbonat de Na +Apă Ciment A 380 10 12 10 325 B 335 10 20 20 9 30 320 C 35 10 20 20 5 15 375 D 260 15 20 20 5 15 590 Timp malaxare (min) 2 0. pe v.11 – Domeniile de variaţie a distanţei dintre fisuri în funcţie de grosimile stratelor (după E.50 – 0. B.5 15 0. Azuga domină rocile relativ competente – calcare.35 2.1 1. cca. 20 % depăşind 500 kg/ml (fig.1 3 Malaxor Nr.. 22 . 1 Nr. 70 m înălţime.49 Reţeta C 45 1 25 1.L. 30 % din valori concentrându-se în intervalul 250 – 500 kg/ml.L.00 S-au înregistrat frecvent consumuri de ciment peste 2000 kg/ml. În general. CONTRIBUTII ŞTIINŢIFICE LA STUDIEREA ROCII DE FUNDARE ÎN AMPLASAMENTUL BARAJULUI AZUGA (ÎN ZONA FLIŞULUI) Pentru alimentarea cu apă a localităţilor de pe v. Aceste roci aparţin flişului Carpatic – pânza de Ceahlău. un singur şir (ploturile 18 – 27) şi prin extindere în versantul stâng – zona DN 10.48 B 35 2 60 1.Fig. fiind cunoscute ca „Strate de Sinaia”. 7. 6+600. iar cele mai reduse pentru fisurile cu deschideri sub 1 mm – qs = 1 – 10 u. Voalul de etanşare executat iniţial (1975 – 1989) a fost completat în perioada 1993 – 1994 (după apariţia infiltraţiilor din galeriile G3 şi G4 din 1992 – la ridicarea nivelului în lac) cu foraje pe 2 şiruri (ploturile 23 – 26). 2 Nr.3. 8. 2 Nr.17 1. marnocalcare.55 D 50 0.35 1. Pentru injecţii s-au folosit suspensii instabile (qs > 10 u. Roca de bază în amplasamentele studiate este reprezentată printr-o alternanţă ritmică de şisturi argiloase şi grezoase cu calcare grezoase. secvenţa ritmică având grosimi de 0. marnocalcare (60 %) care nu au continuitate. 1 Nr. Azuga (de-a lungul timpului s-au studiat mai multe variante – V. Marchidanu.12).

1. Hartă geologică .Fig. 8.

8. unde cele mai ridicate valori (a = 0.9) s-au înregistrat pentru şisturi argiloase. Minerale argiloase mangan 6 2 18 6 17 (3 % materie 5 organică) 22 5 60 7 Liant Carbonatic Prezintă materie organică Au clorit Prezintă materie organică La microscop au fost studiate şi diaclazele de calcit – importante ca indicatori microtectonici. Fig. decroşări. Studiul microscopic a stabilit de asemenea gradul de anizotropie al rocilor din zonă. etc. la fel dimensiunea acestora. creşterea cristalelor se realizează dinspre pereţii diaclazei spre interior. Condiţii tectonice şi microtectonice Zona cercetată aparţine miezului anticlinoriului Zamora.1). În amplasamentele cercetate se dezvoltă cute şi microcute în general strânse.2). Azuga sunt de natură sedimentară având componenţi alogeni (al) şi autigeni (at) prezenţi într-un liant: Tip petrografic Calcar Gresie Marnocalcar Marnă Şisturi argiloase marnoase Feldspat 2 10 9 9 4 Cuarţ 10 28 13 24 22 Calcit 80 38 56 40 7 Component mineralogic de bază (%) Hidroxizi. delimitate de fisuri şi fracturi. cu axul orientat aproximativ NV – SE. Consideraţii mineralogice Rocile care constituie secvenţele litologice prezente pe v. Structura geologică a fost solicitată la eforturi tectonice importante de-a lungul timpului fiind brăzdată de falii normale şi inverse.3. 8. fizico-mecanic.Datorită neomogenităţii litologice s-au realizat studii complexe din punct de vedere mineralogic. microtectonic.2.2 Diagrama microtectonică a suprafeţelor de stratificaţie pentru tronsonul de vale km 3+100 ÷ km 6+500 (după Marchidanu E. pirită. ceea ce a condus la fragmentarea sa în blocuri (fig. încălecări. 2001) 23 . Diaclazele s-au format în urma proceselor de flexionare cu alunecare şi chiar forfecare la care au fost supuse pachetele de roci. 8.5 – 0. Stratele sunt în general orientate E – V cu înclinări mari de 70 – 900 către N sau S (fig. 8. hidrogeologic. 8.

Fig. sprijinită pe o structură metalică de rezistenţă astfel încât să nu se dezechilibreze. Grafică Contrapresiunea în acest caz a fost o cruce de fier solidarizată cu capetele unor tiranţi (10 bucăţi). a. 8. au avut adâncimi de 14 – 18 m cu o zonă a bulbului de ancorare de 6 m. în apropierea confluenţei cu r. etc. 8. Blocajul s-a efectuat în sistemul inel – con la 50 tf (fig. Încercările „in-situ” au constat în principal din teste de compresibilitate şi forfecare pe cuburi de beton.În marea lor majoritate sunt orientate aproximativ N – S (perpendicular pe stratificaţie) şi au înclinări de 40 – 900 către E sau V.4. Fig. rezultatele considerându-se neconcludente deoarece tavanul galeriei nu a putut susţine în numeroase cazuri sarcina de încărcare. Tiranţii s-au realizat din fire SBP φ 7 mm. Azuga. 8.3 Platforma experimentală detaliu. km 5+800.4. 8. În primele teste de cercetare.).1.3). 8. Condiţii geotehnice Pe v. aceste încercări au fost realizate în galerii. deschiderile fisurilor sunt în general submilimetrice sau milimetrice. respectiv de smulgere de 90 – 110 tf. curbe efort – deformaţie 24 . Azuga de-a lungul timpului au fost analizate mai multe amplasamente de baraj (km 3+100. 8. fiind colmatate cu argilă (în zona de alteraţie). la sarcini de verificare de 62 – 75 tf. km 6+600.4). la km 3+200 unde se găseşte un afloriment de rocă bine conservat (fig.4 Analiza comportării tiranţilor. Testele s-au realizat la întindere. Din această cauză încercările din anul 2002 au fost realizate pe o platforma experimentala poziţionată pe malul drept al văii Frumoasa.

8. iar valorile modulilor de deformaţie. 8. respectiv de elasticitate au o relativă dispersă datorită neomogenităţii rocii de bază (fig. Se obţin astfel. în zona platformei experimentale roca se încadrează în domeniul elasto-plastic la sarcini de peste 20 daN/cm2. 25 . Stratele sunt oblice faţa de amprenta cubului având înclinări de peste 600. la sarcini verticale de 20 – 30 daN/cm2 valori ale modulilor de elasticitate de 10. 8.500 – 29.5).4. 8.5 Încercări de compresibilitate în zona platformei experimentale Faţă de încercările din galerii. respectiv 45 % şisturi argiloase. Fig.6). Încercările de compresibilitate în zona platformei experimentale au dat rezultate realiste şi reprezentative pentru o rocă compusă cca. 55 % din gresii şi marnocalcare.000 daN/cm2 (fig.2.

1atm) q 0.274 0.896 0.3 Km + L IC IU ST EN LA M P O D TO AS 0.4 0.444 L IU 0 EN IC 50 M ST + O D PLA .1 0.428 0.7 EL 0 10 .333 0.1 0.3 K 0.037 0. Sub 20 m adâncime au loc absorbţii combinate cu deformare elastică a rocilor (fig.03 – 0.074 0. Roca străbătută de foraj este considerată slabă pentru un indice IRQD de 35 – 40 % şi prezintă o zonă de tectonizare şi alteraţie cu fisuri deschise.0.0 k = 1 .5 0.4.219 0.106 0.1 0. chiar 1 : 3 pentru reinjecţie sau fisuri fine.192 0. cv = 588 kPa. la presiuni maxime de 15 atm.495 0.PLATFORMA EXPERIMENTALA 0.146 0.5 0.148 0.Ed / Ee Fig. până la cca.8 0.278 0.4 0.065 0.144 0.6 0.0 0.619 0.070 0.440 0. 8.459 0.464 0.373 0.162 0. 26 .6 0.099 0.9 1.122 0.Ed / Ee Ed / Ee (daN/cm²) 1.5 0.8 0.079 0.278 0.057 0.3.057 0. Pe ansamblu.0 L IU EN IC M ST O D ELA 0.619 0.2 0. 8.667 0.7 0.503 0.0 0.833 0. cl = 560 kPa.103 0.05 – 0.250 0.1 0.6 Încadrarea în domenii de elasticitate a rezultatelor încercărilor de compresiune În zona platformei experimentale s-au executat încercări de forfecare din care s-au obţinut valori superioare ale parametrilor geotehnici: φv = 420.GALERII Ed / Ee (daN/cm²) 1.3 0.6 0.3 0.6 0.322 0.463 0.353 0. 20 m adâncime.8 0.8 na Zo 0.DIAGRAMA DE ÎNCADRARE A ROCII DIN PUNCT DE VEDERE AL ELASTICITATII .151 0.5 0.0 DIAGRAMA DE ÎNCADRARE A ROCII DIN PUNCT DE VEDERE AL ELASTICITATII .0 0.8.437 0.214 0.6 m 0.3 0.4 0. φl = 330.min.569 0.125 0.05 Consumul de ciment la injectare A (kg/m) > 75 – 150 < 75 10 – 30 Consistenţa suspensiilor pentru cimentare a fost de 1 : 2 ÷ 1 : 0.08 q 0.359 na Zo 0.578 0.2 0.7 0.2 0.578 0.691 0. s-a putut realiza următoarea zonare pe verticală a rocii de baza din punct de vedere al încercărilor hidraulice: Adâncimea de la suprafaţa rocii de bază (m) 0 – 20 ÷ 30 20 ÷ 30 – 30 ÷ 40 > 40 Capacitatea specifică de absorbţie q (l/m. În urma analizei datelor primare s-a constatat că până la 20 m (uneori 30 m) are loc o decolmatare a fisurilor chiar clacări ale rocii la presiuni de 15 atm.427 0.4 0.7 0.414 0. Condiţiile hidrogeologice în amplasamentul din zona km 6+600 au fost analizate prin realizarea unor foraje hidrogeologice cu adâncimi de 30 – 65 m pe tronsoane de 5 m.9 0.5 q 0.820 0.2 0.0 0.074 0.756 0.9 0. 8.9 1.7).382 0.0 k = 1 .2 – 0.395 0.038 0.386 0.

3 0.2 0. CUB Nr.6 0.4. 2 qs 0.1 0 1 2 3 4 5 6 s(mm) CUB Nr.06 3 5 4 3 0.08 3 0.04 5 4 4 3 0.2 10 20 30 (daN/cm2) 0.05 0.20 daN/cm2.33m Deşi capacitatea specifică de absorbţie scade în general în adâncime.03 0.4 0.2 0.01 1 5 2 4 0. crescând la 20 .TRONSON 15 .3 0.5 0.4 0.10 0.1atm) 0.04 0.30 daN/cm2 (fig.5 0.08 0. 8.4 0.02 0.TRONSON 42 .TRONSON 28 .02 0.20m P(at) 5 15 10 20 FORAJ 202 .3 0.01 1 P(at) 5 15 10 20 FORAJ 202 .8 Capacitatea specifică de absorbţie sub încărcare – reprezentarea corelaţiilor 27 .47m Alternanta de sisturi argiloase cu gresii in benzi centimetrice qs(l/mxminx0.1 0 1 2 3 4 5 6 7 8 s(mm) CUB Nr.4 0.1atm) Tronson cu intercalatii de sisturi(in care forajul traverseaza o microcuta) qs(l/mxminx0.06 5 0.23m 5 10 15 20 P(at) FORAJ 202 . 8.1 0 1 2 3 4 5 6 7 8 s(mm) 10 20 30 (daN/cm2) CUB Nr. 3 m. 3 qs 0.8).TRONSON 18 .02 1 2 5 10 15 20 P(at) FORAJ 204 .1atm) 0.05 0. 8. datorită eterogenităţii rocii prezenţa intercalaţiilor poate marca pe diferite tronsoane de adâncime (mai ales în apropierea suprafeţei) un comportament neliniar al rocii.02 1 2 0. pe principiul vasului cu nivel constant.6 0.04 0.1 0 1 2 3 4 5 6 7 8 s(mm) 10 20 30 (daN/cm2) 10 20 30 (daN/cm2) Fig.3 0.1atm) Decolmatare insotita de deformare elastica a fisurilor qs(l/mxminx0. 1 qs 0.04 0.Decolmatare a fisurilor in zona de alteratie qs(l/mxminx0. 4 qs 0.2 0.5 0. În zona platformei experimentale s-au făcut verificări ale absorbţiei de apă sub sarcină în găuri de foraj cu adâncimea de cca.4.03 2 0.10 0. În majoritatea cazurilor absorbţia de apă a scăzut odată cu încărcarea – până la 15 .

anticlinale. respectiv al forţelor de interacţiune între particule. deschiderea fisurilor. PERMEABILITATEA ROCILOR FISURATE. S-au relevat astfel importanţa concentraţiei electrolitice. CONCLUZII 1. În cadrul formaţiunilor de fliş atât fisurile cât şi faliile sunt asociate frecvent fenomenelor de cutare rezultate în urma stressurilor tectonice. de stratificaţie. 4. Analiza acestei caracteristici hidrogeologice s-a realizat atât din punct de vedere fizico-geologic cât şi matematic-hidraulic utilizându-se diverse tipuri de analogii. 28 . gradului de dispersie şi vâscozităţii suspensiilor. Au fost prezentate metodele cele mai uzuale de măsurare „in situ” şi în laborator a acestei caracteristici. În bazinele de sedimentare (fose eugeosinclinale şi miogeosincinale) sedimentele în curs de litificare sau litificate au fost acreţionate şi deversate sub forma pânzelor de şariaj. Permeabilitatea variază funcţie de deschiderea şi frecvenţa fisurilor. 5. IMPERMEABILIZAREA ROCILOR STÂNCOASE FISURATE a cuprins încă din start o prezentare a interacţiunilor particulelor minerale din cadrul suspensiilor. S-a evidenţiat rolul activării mecanice sau chimice (cu descrierea detaliată a proprietăţilor argilelor montmorillonitice) în scopul obţinerii stabilităţii suspensiilor s-au prezentat reţete de suspensii uzuale reliefându-se importanţa aplicării metodelor de injectare GIN (Gruting Injection Number). frecvenţa alternanţelor litologice şi intensa tectonizare deosebesc formaţiunile flişului de alte tipuri de roci. respectiv tipurilor de suspensii stabile şi instabile care se pot obţine în practica inginerească. 6. barajul Măneciu. PRESIUNEA DE INJECTARE are o importanţă deosebită. respectiv prin corelaţii între densitatea fisuraţiei şi grosimea stratelor şi între deschiderea şi frecvenţa fisurilor cu permeabilitatea. de falii şi microfalii. al potenţialului ionic. cu evidenţierea faptului că debitele variază cu puterea a patra a presiunii. a structurii. pe lângă mecanismele de generare ale fisurilor este prezentată o clasificare şi metodele de masurare. al energiei de hidratare. cute falie). permeabilităţii. Cutarea (sinclinale. Vâscozitatea suspensiilor s-a analizat atât pentru suspensii vâscoase newtoniene cât şi pentru suspensii vâscoase binghamiene considerate ca fluide cu o anumită structură (necesitând un efort iniţial de forfecare pentru iniţierea curgerii). proiecţie şi prelucrare statistică a acestora. microcutarea. barajul Paltinu (în zona flişului est intern) unde în anul 1974 în versantul stâng s-au produs infiltraţii şi deplasări ale rocii şi unde s-au efectuat cercetări microtectonice detaliate realizându-se corelaţii matematice între grosimea stratelor şi distanţa între fisuri. 2. barajul Siriu (fliş extern paleogen) unde în 1992 la ridicarea nivelului în lac au avut loc infiltraţii in galeriile din versantul stâng şi unde studiile de microtectonică şi hidrogeologie s-au finalizat prin evidenţierea tendinţelor stratificaţiei şi fisuraţiei prin proiecţii în reţeaua polară. a valenţei şi razei ionice faţă de grosimea complexului de adsorbţie. al capacităţii de schimb. Pentru rocile flişului capacitatea specifică de absorbţie ca parametru hidrogeologic definitoriu variază în limite foarte largi. Un spaţiu important a fost acordat caracteristicilor materialelor (cimenturi. Au fost astfel prezentate relaţii între debitele absorbite. DISCONTINUITĂŢILE în masivele de roci stâncoase sunt reprezentate de clivaj. 3. distanţa faţă de axul barajului şi presiunea.9. STUDII DE CAZ s-au efectuat pentru: barajul Poiana Uzului (în zona flişului extern) unde s-au aplicat soluţii de remediere pentru infiltraţiile din versantul drept. FORMAŢIUNEA GEOLOGICĂ DE FLIŞ este o formaţiune sedimentară de origine marină formată într-o regiune geosinclinală la marginea unui craton.de orientarea planelor de discontinuitate faţă de axa forajelor (vezi analiza de la barajul Siriu). fisurile de tensiune şi de forfecare. argile) componente ale suspensiilor. adâncimea de injectare. precum indicele de sensibilitate (care nu poate caracteriza decât componentele petrografice competente ale secvenţelor flişului). În cadrul lucrării. evidenţiinduse rolul suprafeţei specifice.

ş. Nicola Gabriel (2000). 17. Water Power and Dam Construction. Bally R. Dragomir G.. vol. F & Barton C.. 16. Editura tehnică. Barajul Poiana Uzului. Alusi H... Timişoara. Armarea pământurilor prin injectare de clacaj. Baraje din materiale locale. Coumoulos J. (1997). Noroiul autoîntăritor – interacţiunea componentelor. A VII-a Conferinţă Naţională de Geotehnică şi Fundaţii Cluj Napoca. 19. (1977). 15.B. 16. Barajul Poiana Uzului. (1979).a. (1995). J. Countrolling Leakage in the Kremasta Dam Abutmens. 6. Stephansson O..P. 2.T. Barton N. D.. Banford W.. Constantinescu S.. 18. Geologia amenajărilor hidrotehnice. Suggested Methods for the quantitive description of discontinuities in rock masses. Dasargues A. Editura tehnică. 7. J. Jipa D. (1983). Castany G. (1992).Brookfield.. A. 14. Balkema . Geotehnică şi fundaţii. Modeles hidrogeologiques d’ecoulement.BIBLIOGRAFIE 1. 10. Texturi şi structuri sedimentare. 6. Therianos A. Consolidări şi impermeabilizări prin injectarea pământului la infrastructuri şi construcţii subterane. Centre de Recherches Routière Bruxelles.. (1968). Moisescu S.C. 11. M. Effets méchaniques de l’eau interstitielle.T. (1980). (1980). (1977). Revista hidrotehnică nr. A VII-a Conferinţă Naţională de Geotehnică şi Fundaţii. Prospection et exploitation des eaux souterraines. International Society for rock mechanics. (1992). Klein R. Revista hidrotehnică nr. Al. R. Geologie inginerească. Editura tehnică. 13. Andrei S. A XI-a Conferinţa Regională de Mecanica Pământurilor şi Inginerie geotehnică de la Cairo. Prelegere program Tempus. (1971). Mineralogie.B.. 3. (1989). A X-a conferinţă de Geotehnică şi Fundaţii Cluj. Influenţa condiţiilor geologice şi microtectonice asupra permeabilităţii şi capacităţii de injectare a rocilor. Annales de l’I. Cambefort H. 5. Nicola Gabriel (2000). Editura Didactică şi Pedagogică. (1977). Antonescu I. (1990). Bally R. 9. D. Bâlă M. 8. Băncilă I. 2. Băncilă I. I. . Anastasiu N. Stiopol V. Lense grouting in geotechnical ingineering. Editura tehnică 12. Rock Joints. 4. Crăciun F. Brull A. (1983). A. Constantinescu Emil. Bally R. Condiţii geologice inginereşti. Moisescu S. Crăciun F. (1971). J. Principes et aplications de l’injection.

Furnigel L. Arhiva tehnică S.A. Progres recents dans les techniques speciales du traitement des fondations des barrages. Furnigel Il. Furnigel L. Florea M. Mecanica rocilor. (1994 – 2000). Urmărirea lucrărilor de injectare a perdelei de etanşare pentru mărirea gradului de siguranţă al barajului Poiana Uzului .. Arhiva tehnică S. Aquaproiect S. Dinu C. Escario V. 30. (1998 – 2002). Refacerea lacului de acumulare Belci. Burete M. Studiu geologic-tehnic..A. Editura MAD Linotype. Prahova – etapele I şi II.C.A. (2003). jud. Pojar Fl. Furnigel L. Aquaproiect S. Arhiva tehnică S. 23. (2008).C.h.. (1992).C. Studii geologice-tehnice şi hidrogeologice privind barajul Azuga pe v. Traditional materials. Editura tehnică. Injecţii şi drenaje în fundaţiile stâncoase ale marilor baraje. Pojar Fl. Caraş-severin. Arad. Aquaproiect S. 3 Lausanne. jud. 27. Studiu de sinteză (1992). (1998).C.C. Aquaproiect S. (1992). Trotuş. 26. (1986).A.A. Aquaproiect S. Aquaproiect S. Acumularea Arţarul pe râul Olt. Arhiva tehnică S. Studii geologic-tehnice Faza: D. Andrei C.. Fundamental observations on cement based grouts.C. Furnigel L. Geotechnical Special Publication no.C. Arhiva tehnică S. Furnigel L.C..A. Aquaproiect S. 33. 25. Supraînălţare baraj Săcele. 31.. (1983). Harghita. Fenoux G. Furnigel L. Studiu geologic-tehnic. (1998).20. Arhiva tehnică S.. Pauliuc I. Studiu geologic-tehnic şi hidrogeologic. Arhiva tehnică S. Ciobănuş – b. 21.C. Sima N.. Acumularea nepermanentă valea Moneasa. 35. Aquaproiect S. (1990). Y. Studiu geologic-tehnic şi hidrogeologic. 29. Prahova. 22.A. Furnigel L. Arhiva tehnică S. Geologie structurală. (2003). vol. Acumularea Mihoieşti pentru apărarea împotriva inundaţiilor şi alte folosinţe. jud. 32. 2012). (1985). Referate şi asistenţă geotehnică şi hidrogeologică (1994 – 2005). Azuga. 24. Sima N. (1991). Improving defective foundations in gypsures ground by cement – bentonite grouting. (2004). Surse de alimentare cu apă a zonei Azuga – Breaza. Editura tehnică.. Flegont Gh. Studiu geologic-tehnic şi hidrogeologic (1990). Furnigel L. Studiu geologic-tehnic şi hidrogeologic. 34. Arhiva tehnică S.E. Aquaproiect S. . Cercetări privind soluţiile de îmbunătăţire a sistemelor de etanşare a fundaţiei barajelor percolate în timpul exploatării . Furnigel Il.. De Paoli B. Cercetări privind punerea în siguranţă a lucrărilor de gospodărire a apelor în condiţiile unor calamităţi naturale sau accidente în exploatare. Studiu geologic-tehnic şi hidrogeologic.A. (2002). 36.C. jud. Alba. Referat geologic-tehnic. 30. Aquaproiect S. VIII ECSMFE Helsinky. Aquaproiect S.C.A. Arhiva tehnică S. (1996. Amenajări necesare prevenirii procesului de colmatare a lacului de acumulare Măneciu pe râul Teleajen.A. jud. jud. Furnigel L. Punerea în siguranţă a barajului Buhui pentru alimentarea cu apă a oraşului Anina. Arhiva tehnică S. XVI COLD. jud. Furnigel L.A. Furnigel L. 28. Acumularea Ciobănuş pe p. Hârsulescu A.. Bacău.

46. 43.C. Tehnologia stabilizării pământurilor. Marchidanu E. 5. (2001). J. (1975). Hobst L. pe valea Azuga.. 54. (1993). Editura Ceres.. Geologia României. Williams P. Editura tehnică.B. 55.. Ionesi L. Editura tehnică. (1998). Raport tehnic de expertiză privind studiile geologice inginereşti pentru proiectul: Surse de alimentare cu apă a zonei Azuga – Breaza.. Microtectonica. Rolea V. 51.. U. (1983).C. Referat privind: Studiul microtectonic al rocilor stâncoase cu privire specială asupra fisuraţiei. Publication Scientific Polish Varşovia. L. (1975). Hobbs E. Jaroszewski W. 6. (2004). (1992). (1993). (2002). 47.T. Editura tehnică. Grouting Design and Control using the GIN Principle. Gurău A..B. . Proprietăţile betonului. & Garner S. Fluide de foraj şi cimenturi de sondă. (1975).. 38. 49. Principii de geologie structurală. Ancorarea în roci. Macovei N. Platformă pilot pentru teste geomecanice in-situ efectuate în amplasamentul unui baraj din beton. Marchidanu E. (1981). Neville A. Impermeabilizarea prin cimentare a rocilor fisurate. Ionescu Şt. U.B.T. 42. Sinteza. U. (1976). A IX-a Conferinţă Naţională de Geotehnică şi Fundaţii Cluj Napoca. Nicolescu I. Prahova. de greutate. (1982). Mutihac V. Vardianu A. 39. Bucureşti. 52. Marchidanu E. Observaţii geologice inginereşti asupra flişului paleogen din zona barajului Siriu pe râul Buzău. jud. Kilkpatrik B. Marchidanu E..T. jud. Use of cement – bentonite for cut wall construction in Grouting soil improvement and geosynthetics. 48. (1973). 40. Deere D. Revista hidrotehnică nr.C. Prahova. 45. Water Power and Dam Construction no. Marchidanu E. Revista Română de Geotehnică şi Fundaţii nr. Editura Universităţii din Bucureşti. 50. 53. Furnigel L. Geotechnical Special Publication. 41. Mărunţeanu Cristian (1999). (2000). (2001).37. 44. Marchidanu E. Studiu microtectonic în zona amplasării barajului pe valea pârâului Azuga. prelucrarea şi interpretarea datelor rezultate din studiile geologice inginereşti şi din rapoartele de urmărire a comportării în exploatare a barajului Siriu cu privire specială asupra infiltraţiilor de apă prin terenul de fundare – versant stâng. Lombardi G. 2. Means D. Editura ştiinţifică şi enciclopedică. Editura Universităţii din Piteşti. Fault and fold tectonics – PWN. Geologie inginerească. Zajc J. Marchidanu E. Editura tehnică. M. Prelucrarea statisticǎ a datelor geologice şi geotehnice. (1984).

.000 . Todorescu A. Stanciu Anghel (2002). (1997). 58. U. Editura Tehnică. Expertiză tehnică voal de etanşare baraj Săcele.C.A. J. Propietăţile rocilor. Editura didactică şi pedagogică. Stematiu D. hidrogeologice şi geotehnice 1970 – 2006 Institutul Geologic. 59. (2000). Şeclăman Marin. Azuga testing platform.T. 62. Bally R. Cazuri de injectare a pământurilor condiţionate de injectări repetate. (2003). Suggested methods for the quantitativ description of discontinuities in rock masses. 1977). A XI-a Conferinţă Naţională de Geotehnică şi Fundaţii Cluj. Stematiu D. Fundaţii – fizica şi mecanica pământurilor. Sima N. XIIIth European Conference on Soil Mechanics and Geotehnical Engineering. 57. (2001).C. Studii mineralogice. 60. Aquaproiect S. * * * Arhiva tehnică S.Bucureşti 61.56. (1999). Udrea G. Universitatea Bucureşti – Facultatea de Geologie şi Geofizică. (1984). Popovici Adrian. Nicola G. Praga. petrografice şi determinări fizico-mecanice pe roci tari (aferent proiectului: Surse de alimentare cu apă a zonei Azuga – Breaza). Editura tehnică.. Harta geologică a României scara 1 : 200. Studii geologice. Furnigel L. Mecanica rocilor.. International Society for Rock Mechanics (oct.. 63.