ACADEMIA DE ŞTIINŢE A REPUBLICII MOLDOVA INSTITUTUL DE LINGVISTICĂ

Cu titlu de manuscris C.Z.U. 811.135. 1’ 367.625 (478) (043 2)

UNGUREANU Violeta

VERBELE TRANZITIVE ÎN LIMBA ROMÂNĂ

Specialitatea 10.02.01 – Limba română

Teză de doctor în filologie

Conducător ştiinţific: dr. hab. În filologie, DÎRUL Alexandru Autor: Ungureanu Violeta

Chişinău, 2005

Cuprins
Introducere................................................................................................................................. 3. Capitolul I Clasa verbelor tranzitive printre verbele limbii române 1.1 Trăsăturile verbului ca parte de vorbire.............................................................................. 1.2. Opoziţia tranzitiv-intranzitiv în cadrul verbelor româneşti............................................... 1.3. Două tipuri de tranzitivitate – funcţională şi formală........................................................ 1.4. Actantul obiectual – trăsătură omniprezentă a verbului tranzitiv...................................... 1.5. Actanţii obligatorii şi actanţii facultativi ai verbelor tranzitive......................................... Capitolul II Clasificarea semantică a verbelor tranzitive şi tipurile de actanţi 2.1. Locul semanticii în structura limbii.................................................................................... 2.2. Verbul – semn predicativ. Nivelul semantic şi relaţional.................................................. 2.3. Verbe tranzitive acţionale.................................................................................................. 2.4. Verbe tranzitive neacţionale............................................................................................... Capitolul III Verbe tranzitive din perspectivă valenţială 3.1. Valenţa – noţiuni generale................................................................................................. 3.2. Clasificarea valenţială a verbelor......................................................................................... 3.3. Valenţa verbelor tranzitive.................................................................................................. a. Structuri bivalente.................................................................................................................. b. Structuri trivalente................................................................................................................. Capitolul IV Verbele tranzitive în cadrul opoziţiei diateziale 4.1. Raportul dintre tranzitivitate şi diateză.............................................................................. 4.2. Conjugarea verbelor tranzitive la diateza activă şi la diateza pasivă................................. 4.3. Participiul – element de bază a conjugării pasive româneşti............................................. 4.4. Restricţii (semantice, ontice) privind capacitatea de conjugare a verbelor tranzitive la diateza pasivă............................................................................................................................ Capitolul V Semantica derivatelor de la verbele tranzitive 5.1. Particularităţi ale derivatelor de la verbele tranzitive 5.2. Semnificaţia valenţială a verbelor tranzitive în semantica derivatelor de la acestea......... Concluzii.................................................................................................................................... Bibliografie................................................................................................................................ Adnotare..................................................................................................................................... Cuvinte cheie............................................................................................................................. Abrevieri..................................................................................................................................... 136 142 150 153 164 165 167 129 119 123 126 65 70 75 75 111 30 32 36 54 8 15 18 25 6

2

Introducere
Consideraţii generale. Importanţa funcţională a clasei verbului se defineşte prin faptul că verbul „nu comută niciodată cu zero”. În acest sens, el este considerat centrul propoziţiei, pentru că în calitatea sa de semn predicativ îndeplineşte funcţia de organizare a predicativităţii. Tranzitivitatea este o trăsătură inerentă verbului şi totodată o problemă actuală a lingvisticii contemporane. De modul înţelegerii şi tratării tranzitivităţii depinde interpretarea unor asemenea probleme ca structura de adâncime şi de suprafaţă a propoziţiei, clasificarea valenţială şi semantică a verbelor, regimul verbelor etc. Dirijând comportamentul lexemului verbal în procesul comunicării tranzitivitatea este în strânsă legătură cu caracteristicile semantice ale verbului. Însă acest aspect este lăsat în umbră în gramaticile curente ale limbii române. Deşi se constată că tranzitivitatea verbelor este determinată atât de conţinutul lor semantic, cât şi de structura sintactică a limbii, prevalează totuşi aplicarea criteriului sintactic (formal) la definirea ei. Acest fapt se reflectă negativ mai ales asupra clasificării verbelor tranzitive. Or, încercarea de a crea noi principii de clasificare a verbelor este o preocupare permanentă a lingvisticii moderne. Se operează cu noţiuni noi, precum „abordarea semantică a gramaticii” [Wierzbicka, 1987; 1988] sau „construirea modelelor explicative” [Apresean, 1999] la baza cărora stă ideea că sensul cuvântului determină comportamentul lui în planul sintagmatic. La etapa actuală a dezvoltării lingvisticii clasificarea verbelor precum şi capacitatea lor combinatorie se face pa baza mai multor parametri, adică pe baza unor trăsături care reunesc verbele în clase cu un comportament sintagmatic mai mult sau mai puţin asemănător. Tema abordată în lucrarea de faţă ridică o serie de probleme care nu au cunoscut o rezolvare unanim acceptată, cum ar fi: definirea tranzitivităţii, opoziţia tranzitiv /intranzitiv, tranzitivitatea şi valenţa sintactică şi semantică a verbelor, tranzitivitatea şi diateza etc. Studierii aprofundate a acestora, precum şi altor probleme legate de verbele tranzitive este consacrată această disertaţie. Actualitatea temei. Tranzitivitatea este o însuşire permanentă a verbului, fapt confirmat de menţiunea respectivă în dicţionare înaintea definirii sensului lexemului verbal. Noţiunea în cauză este destul de complexă ea comportând o serie de caracteristici ce se referă la disponibilit ăţile semantice, sintagmatice, gramaticale şi derivative ale verbelor. Cu toate acestea, deşi problema n-a fost trecută cu vederea de către lingvişti, încă nu există un studiu special consacrat verbelor tranzitive. Mai mult decât atât, nu există nici o opinie unică în ceea ce priveşte problemele cardinale ale tranzitivit ăţii. De aceea cercetarea acestei probleme se impune în mod imperios, pentru a o privi dintr-un nou unghi de vedere şi a completa preţioasele realizări de până acum. Acestea au constituit şi motivele care au stat la baza alegerii temei date pentru investigare.

3

Gak. Pentru obţinerea rezultatelor scontate am aplicat în investigaţia noastră metoda analizei şi sintezei. precum şi din experienţa proprie de vorbitor al limbii române ca limbă maternă. – conturarea perspectivei semantice şi a celei formale a tranzitivităţii. Atingerea scopului propus a determinat realizarea următoarelor sarcini concrete: – definirea noţiunii de tranzitivitate. Benveniste. Lucrarea propune noi perspective de investigare a temei cercetate. I. Iordan. D. Bogdanov. G.Scopul principal al lucrării noastre este investigarea temei alese din diverse perspective. M. Am aplicat şi metoda descriptivă care ne-a permis sistematizarea ş i clasificarea materialului de fapte excerptat. Draşoveanu. de fapt. de instrument. clasa actanţială şi clasa taxonomică ce permit studierea fenomenului sub toate aspectele lui esenţiale. E. Bărbuţă. Suportul metodologic şi ştiinţific al lucrării este determinat de scopul urmărit şi de specificul fenomenului studiat. J. – clasificarea semantică a verbelor tranzitive. – descifrarea rolurilor tematice ale argumentelor verbului tranzitiv. Apresean. – clasificarea valenţială a verbelor tranzitive. D. are. de experimentator. M. I. Lyons. care în gramaticile curente este considerat peste 4 . Manoliu-Manea. de beneficiar etc. Arutiunova. de locativ. Pentru prima dată a fost evidenţiată diversitatea rolurilor tematice ale participanţilor /argumentelor ce apar în poziţia celor două componente ale structurilor bivalente alcătuite de verbele tranzitive: subiectul şi complementul direct. Pentru documentare teoretică ne-au servit lucrările unor lingvişti notorii: I. La fel şi cel de-al doilea component. A. V. precum şi metoda analizei componenţiale. S. A. din literatura artistică. Lucrarea e realizată în baza materialului de fapte excerptat din dicţionare. Evseev. Guţu Romalo. primul component care în teoriile tradiţionale este investit în toate cazurile în rolul de agent. V. – analiza verbelor tranzitive din perspectiva opoziţiilor diateziale. I. Avram. Coseriu. Constantinescu-Dobridor. astfel încât să putem oferi un tablou de ansamblu al comportamentului semantic şi gramatical al verbelor tranzitive în limba română. Inovaţia ştiinţifică a lucrării. – relevarea particularităţilor opoziţiei tranzitiv /intranzitiv. Ciobanu. Berejan. Pentru prima dată la clasificarea verbelor tranzitive se aplică principiile proprii unor parametru diferiţi cum ar fi: clasa ontologică. Tehnicile analizei referenţiale şi denotative ne-au ajutat să stabilim comportamentul funcţional al unităţilor studiate. I. Irimia. mult mai multe roluri: de agent. – relevarea particularităţilor semantice ale derivatelor de la verbele tranzitive. Astfel. V. G. Pană Dindelegan etc. Diaconescu. clasa tematică. E. – analiza structurii actanţiale a verbelor tranzitive.

Aprobarea lucrării. precum şi la redactarea unor cursuri de specialitate. Noutatea ştiinţifică a lucrării rezidă şi în caracterul complex al investigaţiilor care reprezintă o încercare de a oferi un tablou amplu asupra temei cercetate. obiect.M. Principalele teze ale lucrării au fost publicate într-un număr de 10 articole şi rezumate ale comunicărilor (lista se anexează). în general. Ele pot fi aplicate la predarea cursurilor teoretice şi practice de semantică şi de gramatică. instrument. cât şi practic. Materialul de fapte analizat în lucrare va putea fi folosit la elaborarea unor dicţionare sintactice. la Institutul de Relaţii Economice Internaţionale. ş i a cunoştinţelor de morfologie şi sintaxă. Rezultatele cercetării de faţă au fost prezentate la o serie de conferinţe naţionale şi simpozioane internaţionale care şi-au ţinut lucrările la Institutul de Lingvistică al A. Lucrarea va contribui la aprofundarea cunoştinţelor despre disponibilităţile semantice şi sintagmatice ale verbelor tranzitive. Lucrarea a fost discutată la sectorul de Gramatică al Institutului de Lingvistică al A. în special. Semnificaţia şi valoarea aplicativă a lucrării Rezultatele obţinute în urma cercetărilor prezintă interes atât sub aspect teoretic. Structurarea tezei.Ş. rezultativ etc.Ş. concluzii şi lista referinţelor bibliografice.tot obiect. onomasiv. 5 . la Universitatea Liberă Internaţională. completate de o introducere. poate avea rol de: pacient. Diversele aspecte ale temei cercetate au fost tratate în cinci capitole. experimentator..M.

Clasa verbului are un inventar bogat de unităţi (circa 7000 de cuvinte) şi se caracterizează din mai multe puncte de vedere. enumerate în definiţie. mod. voinţa. 1. privite ca procese. are calitatea de a primi actanţi / argumente. clasa purtătoare în cel mai înalt grad a predicaţiei logice. verbele auxiliare. Structura semantică a verbului include: 1. exprimă activităţi / acţiuni şi stări. semiauxiliare şi copulative sunt în bună parte sinsemantice. p. Vom lua ca bază următoarea definiţiemodel: „verbul. dintre părţile de vorbire. în „Dicţionarul de ştiinţe ale limbii” sunt evidenţiate „următoarele caracteristici importante: morfologic. semantic. timp.180]. persoană şi număr.. el este exprimat în mod sincretic o dată cu celelalte componente ale semanticii verbului. de a le atribui roluri / cazuri şi a le impune restricţii de formă şi de topică. sensul categorial „proces”. Sensul categorial nu are mijloace speciale de expresie. semantico-sintactic. asigurând structurarea semantico-sintactică a propoziţiei şi coeziunea componentelor subiect – verb – obiect. numită conjugare. Astfel. semanticopragmatic.este reprezentat prin cuvintele care pot exprima acţiunea. existenţa. timp. mod. înfăţişate ca procese momentane sau durative. în limbile cu flexiune. diferite sensuri concrete din sfera semanticii lexicale. Structura formală a cuvintelor din clasa verbului este alcătuită din unităţi de expresie (formaţi sau morfe) care actualizează explicit semele lexicale şi sensurile gramaticale. nu exprimă acţiuni. starea. Astfel. Dimitriu. dorinţa etc. 2. Există diferite modalităţi de definire a verbului. nu toate categoriile gramaticale.Capitolul I Clasa verbelor tranzitive printre verbele limbii române 1. fiind. un ansamblu de sensuri gramaticale. se distinge printr-o flexiune specifică. 563]. Ele se înscriu în categoria morfelor – mărci ale unor categorii gramaticale sau al unor raporturi sintactice. care au categoriile gramaticale de diateză. persoană ş i număr şi care pot îndeplini funcţia sintactică de predicat” [C. exponente ale categoriilor: diateză. verbul este componentul propoziţiei prin care se face referirea la evenimentul extralingvistic. O bună parte din cuvintele incluse în clasa verbului nu îndeplinesc plenar cerinţele clasei ş i nu pot fi plasate decât la periferia ei. 3. nu pot îndeplini de sine stătător funcţia de predicat. Pe de altă parte. pot fi 6 .. stări. dispunând de categorii şi mecanisme în stare să transforme organizarea sintactică într-un fapt de enunţare” [DŞL. p. Trăsăturile verbului ca parte de vorbire Verbul reprezintă o clasă de cuvinte care exprimă procesele realităţii obiective.

este o parte de vorbire unitară. lămurindu-le. Diateza şi modul. Unele forme gramaticale cu statut verbal sunt susceptibile de a exprima categorii străine verbului. Relaţia agent–proces stă la temelia sensului sintactic de bază al verbului – predicativitatea. categorii verbale prin excelenţă. nu manifestă o recurenţă regulată de forme (intranzitivele sunt indiferente faţă de diateză). şi proces–obiect. Numai categoria timpului este specifică pentru marea majoritate a verbelor (cu excepţia imperativului care nu actualizează opoziţii temporale). timp. Verbele ca şi adjectivele exprimă diferite calităţi ale „obiectului”. Din această cauză pe axa sintagmatică agent – proces – pacient mai explicite sunt relaţiile dintre agent–proces. Ele constituie subclasa verbelor nepredicative. E vorba de participiu care în anumite situaţii exprimă genul ş i cazul. Deci. Determinarea adjectivală este prezentată implicit de către agent. Aşadar. Clasificarea lexemelor din clasa verbului după anumite criterii semantice şi relaţionale. pe de altă parte. Persoana. Este o parte de vorbire flexibilă ş i actualizează categoriile gramaticale diateză. Pe axa sintagmatică agent – proces – pacient verbul se caracterizează prin dubla sa orientare relaţională: agent–proces. verbul este o parte de vorbire independentă. Sensul sintactic al verbului este predicativitatea. prezintă trăsături specifice din punct de vedere semantic şi formal (formele nominale şi verbele impersonale nu exprimă persoana). iar trăsătura sintagmatică intrinsecă verbului este regimul (cu sau fără prepoziţii). indică semnele acestuia. cu un sistem organizat paradigmatic. adică relaţiile dintre verbe şi substantive. are ca rezultat stabilirea unui inventar de mărci de tipul: 7 .exprimate de absolut toate cuvintele incluse în clasa verbului. care formează împreună cu substantivul nucleul oricărui enunţ. Ceea ce le deosebeşte este doar perspectiva dinamică a verbului în comparaţie cu cea statică a adjectivului. Relaţia proces – pacient generează trăsătura sintactică specifică verbului – regimul şi pe cea semantico-sintactică – tranzitivitatea. cu o sferă semantică bine conturată. mod. Nu toate cuvintele din clasa verbului apar în poziţia sintactică predicat. cu o flexiune bogată. după cum s-a menţionat în lucrările de specialitate. Din punct de vedere comunicativ. Incontestabil este şi locul central pe care îl ocupă verbul în procesul de comunicare. Cu toate acestea verbul. De aceea în procesul de comunicare ele intră în relaţii sintagmatice cu cuvintele din clasa numelui. pe de o parte. verbul se aseamănă în unele privinţe cu adjectivul. ce fixează coraportul dintre unităţile de conţinut şi de expresie. riguros definită. o importanţă de prim ordin în procesul de comunicare o are raportul sintagmatic între unităţile din clasa numelui şi cea a verbului. Trăsătura categorială de bază a verbului este particularitatea lui semasiologică de a reda procese în sensul larg al cuvântului. efectuată în toate studiile de gramatică. comună pentru verb şi pronume. persoană şi număr.

impersonal.] sînt văduvite de un element esenţial. Dirijând comportamentul lexemului verbal în procesul comunicării. 2. actualizând relaţia dintre acţiune şi agent. predicativ.. relaţie reflectă varietatea proceselor semnificate de verb şi stau la baza conţinutului lexical al lexemelor verbale. inanimat detalizează semele verbale şi limitează posibilitatea lor de a exprima acţiuni. nepredicativ denotă menirea funcţională a verbului etc. Unele verbe cer compliniri obligatorii pentru a-şi manifesta plenar rostul comunicativ. tranzitiv. În ordinea celor discutate în capitolul de faţă ne interesează în mod special mărcile legate de tranzitivitate. În gramaticile normative se consideră că asemenea verbe semnifică acţiuni ce se răsfrâng asupra unui obiect direct. de regulă. concret. Acestea sunt verbe tranzitive. subiectiv. Boiangiul vopseşte peretele etc. stare. printr-un substantiv (sau substitut al acestuia) la cazul acuzativ fără prepoziţie sau cu prepoziţia pe. Eu o văd pe Maria. auxiliar. mărcile enumerate supra sunt indiscutabil operante în clasificarea lexico-gramaticală a lexemelor verbale pentru că reflectă trăsăturile de bază ale clasei. abstract. aceste mărci sunt de natură diferită. predicativ. intranzitiv guvernate de relaţia proces–obiect stabilesc limitele de valenţă ale unităţilor lexicale. Deoarece realizarea relaţiei respective are loc pe teren sintactic. copulativ. exprimat. Lipsite de compliniri. Marea lor majoritate sunt tranzitive. Maria scrie o scrisoare. Evident. tranzitiv. 1. enunţurile [. personal. devenire. iar enunţul neclar. personal. inanimat. Pietonii traversează strada. De aceea se consideră că tranzitivitatea este o însuşire permanentă a verbului. fapt confirmat de menţiunea respectivă în dicţionare înaintea definirii sensului lexemului verbal. se consideră că trăsătura distinctivă a verbelor tranzitive este ocurenţa obligatorie a complementului direct: Fratele meu citeşte o carte. Opoziţia tranzitiv / intranzitiv în cadrul verbelor româneşti Vocabularul limbii române cuprinde aproximativ şapte mii de verbe. Astfel. tranzitivitatea este în strânsă legătură cu caracteristicile semantice ale verbului. deoarece sunt grupate de factori lexicali şi relaţionali diferiţi. semiauxiliar. animat. relaţie. intranzitiv. semicopulativ etc. verbele intranzitive constituie doar circa 1500. Dependenţa verbului tranzitiv de obiectul direct este foarte 8 .. Tranzitivitatea se referă la dubla orientare a lexemelor verbale în schema de relaţii sintactice agent – proces – pacient. concret. reflexiv. „Fără asemenea complinire sensul verbului rămâne necunoscut până la limita necesară.acţiune. deci circa 5500 sunt verbe tranzitive. abstract. stare. Cu toată eterogenitatea lor. impersonal clasifică verbele după indicele de persoană. mărcile acţiune. După estimările exegeţilor. devenire. obiectiv concretizează relaţiile dintre agent – proces – pacient. animat. strict necesar pentru realizarea intenţiei comunicative a vorbitorului.

139]. aproba. a azvârli sunt numai tranzitive. p. a asculta. Pe când verbe ca: a alerga. p. Copiii aleargă. arătând. „După cum se ştie. Mătcaş. iar valenţa complementului direct – obligatorie” [GULR. Alte verbe nu cer compliniri obligatorii. pentru a determina caracterul tranzitiv (sau intranzitiv) al verbului.. de drum mă ţiu (Folclor) unii elevi ar putea considera verbul a merge tranzitiv din motivul că substantivul următor pe gard suferă în mod direct acţiunea lui. Enunţurile: Vine primăvara. Acestea sunt verbele intranzitive. Intranzitivele sunt suficiente din punctul de vedere al conţinutului lor semantic. foarte răspândite. Există şi cazuri. Opoziţia tranzitiv / intranzitiv în unele cazuri este exprimată tranşant. Întradevăr. referindu-se la ideea aici în discuţie. de altfel. Aceasta înseamnă că trebuie cunoscut foarte bine ce este verbul tranzitiv. Mătcaş. 1997. deoarece acţiunea lor se consumă în sfera subiectului şi nu se răsfrânge. 72]. Astfel unul ş i acelaşi verb în diferite contexte va apărea cu tranzitivitate diferită (pozitivă sau negativă). un cerc vicios: pentru a şti ce este complementul direct.. a aşterne. adică. şi invers. această confuzie este foarte frecventă. a ajuta. trebuie să ştim ce înseamnă complement direct (subl. De 9 . În această situaţie nu e de mirare că într-o propoziţie de tipul Merg pe gard. afirmă Nicolae Mătcaş. a astupa. Problema dată merită o analiză mai detaliată. nu trece asupra unui obiect. Cu toată certitudinea celor menţionate până aici..” [N. menţionează că modul cum este definită noţiunea de complement direct poate avea anumite consecinţe asupra identificării nejustificate a tranzitivităţii verbelor. noastră). trebuie să ştim ce înseamnă verb tranzitiv. a alunga.172]. ca un verb tranzitiv să aibă în structura sa semantică şi sensuri intranzitive. din cauză că substantivul scaune suferă acţiunea verbului respectiv. Copacii înverzesc redau exact sensul conform scopului comunicării. a apărea sunt numai intranzitive.. Şi unii profesori consideră că verbul a se aşeza în propoziţia Elevii se aşază pe scaune este tranzitiv. iar în alte cazuri se manifestă în structura unuia şi aceluiaşi verb.puternică mai întâi de toate în plan semantic. Lingvistul Nicolae Mătcaş. Astfel. cît şi ca grad de adecvare” [Draşoveanu. p. a ameninţa. ci doar compliniri circumstanţiale sau indirecte care nu sunt obligatorii. p. De aceea verbele tranzitive sunt considerate insuficiente semantic. Nu necesită compliniri obiectuale. a avea. clasificarea verbelor în tranzitive ş i intranzitive „din gramatica limbii române şi a altora. verbe ca: a afla. a apuca.pot avea complement direct. Avem. a aluneca. iar „erori de acest fel se întâlnesc nu numai la unii elevi” [N.71]. la definirea complementului direct stă criteriul de ordin semantic: partea de propoziţie care determină un verb tranzitiv şi indică persoana sau obiectul asupra căruia trece nemijlocit acţiunea unui verb tranzitiv. că sunt tranzitive acele verbe care. să aibă unul sau două sensuri tranzitive. La definirea lor însă operăm cu un subterfugiu. a aparţine. un verb intranzitiv. este insuficientă atît ca grad de cuprindere. a aştepta.

fiind intranzitive (a arde. a mânca şi a hrăni sunt marcate de tranzitivitate negativă. 10 . punem întrebările respective pentru a afla agentul acţiunilor exprimate de verbele date: Cine a aprins focul? Cine l-a omorât pe Ion? Cine a adormit copilul? Răspunsul a generat construcţiile tranzitive. ● Uşa se închide – Ion închide uşa.exemplu. 374]. iar în calitate de agent sau de cauzator al acţiunii exprimate de acest verb apare un alt actant (un subiect ergativ). a închide comportă două sensuri – unul intranzitiv şi altul intranzitiv: ● Focul s-a aprins – Ion a aprins focul. a dormi şi a adormi. ● Câinii se încălzeau la razele soarelui – Razele soarelui încălzeau câinii. ● Ion îmbătrâneşte – Necazurile îl îmbătrânesc pe Ion. a dormi. a omorî şi a muri ca realizări fonologice alternative. se pot pune întrebări de tipul: Cine a aprins focul? Ce l-a făcut pe Ion să ameţească? Cine fierbe laptele? Ce îi face pe Ion să îmbătrânească? Ce încălzea câinii? Cine închide uşa? Scopul acestor întrebări este de a afla cine a fost agentul (autorul) acţiunilor exprimate de verbele date. p. fiind tranzitive (a aprinde.373]. în propoziţiile de mai jos verbele a aprinde. De aici se poate trage concluzia următoare: contextele marcate cu tranzitivitate pozitivă pot fi considerate ca fiind deduse din contextele marcate cu tranzitivitate negativă cu ajutorul transformării cauzative [Lyons. Procedura este similară. a muri. ● Copilul mănâncă – Mama îl hrăneşte pe copil verbele a arde şi a aprinde. p. Ce s-a întâmplat în contextele examinate? Faptul este uşor de relevat: subiectul verbului intranzitiv devine obiectul verbului respectiv tranzitiv. Şi anume. ● Ion a ameţit – Mirosul crinilor l-a ameţit pe Ion. a adormi. a ameţi. în construcţii intranzitive. Luând ca bază informaţia redată de prima parte a corelaţiei. În literatura de specialitate a fost emisă ideea că ar exista posibilitatea ca verbele de tipul a aprinde şi a arde. însă legătura dintre ele este aceeaşi: construcţia tranzitivă provine din cea intranzitivă. unde verbele se folosesc ca intranzitive. adică ar rezulta de aici că structurile intranzitive constituie sursa de generare a construcţiilor tranzitive. Răspunsul la aceste întrebări a generat contextele în care verbele examinate sunt folosite ca tranzitive. a încălzi. Aceasta este una dintre cele mai importante particularităţi ale opoziţiei tranzitiv / intranzitiv în lingvistică: ● Ionuţ doarme – Dădaca l-a adormit pe Ionuţ. a muri şi a omorî. luând ca bază informaţia redată de propoziţiile din prima parte a corelaţiei. ● Laptele fierbe – Mama fierbe laptele. Mai mult decât atât. a îmbătrâni. a hrăni). contextele în care apar aceste verbe sunt legate printr-o importantă corelaţie. a fierbe. condiţionate sintactic. a omorî. ale unuia şi aceluiaşi verb [Lyons. după cum afirmă Jonh Lyons. a mânca) şi de tranzitivitate pozitivă.

un agent în adevăratul înţeles al cuvântului (atât în construcţiile tranzitive. Geamul s-a spart – Copilul a spart geamul. de transfer a acţiunii exprimate de verb de la agent la pacient. mai mult sau mai puţin. aceste propoziţii ar avea următoarea structură de adâncime: Cineva aruncă o piatră care sparge geamul. În propoziţiile: Piatra sparge geamul. iar cele intranzitive au fie un subiect inanimat. pornind şi de la definiţia termenului). Transformate la nivel logic. 11 . modelul s-a extins. Mâncarea se încălzeşte – Mama încălzeşte mâncarea. s-a formalizat. De exemplu: Viteza automobilului se schimbă – Şoferul schimbă viteza automobilului. Cineva urăşte atât de mult încât îşi distruge sănătatea. planul semantic al verbului şi structura enunţului (în planul expresiei şi în plan semantic) impun o interpretate mai complexă. Acesta ar trebui să fie sistemul ideal al opoziţiei tranzitiv / intranzitiv. p.O altă particularitate a opoziţiei tranzitiv / intranzitiv constă în legătura ei cu opoziţia animat / inanimat a substantivelor. Irimia. 1997 a. ceea ce îi atrage pe hoţi. conceptul de tranzitivitate implică ideea de trecere. Copilul doarme – Mama adoarme copilul etc. E de menţionat însă faptul că această condiţie sau. Cuţitul acesta taie salamul în felii subţiri tranzitivitatea este exprimată doar formal. tranzitivitatea este tratată din perspectivă sintactică. Sacul se umple cu grâu – Ţăranul umple sacul cu grâu. cît şi raportul dintre tranzitivitate. Construcţiile tranzitive cu verbe care se caracterizează printr-o tranzitivitate funcţională (a se vedea mai jos) au. Or. Ura îţi distruge sănătatea. deoarece doar substantivele animate sunt cele care exprimă un participant activ la situaţie. Dimpotrivă. Piatra se mişcă – Ion mişcă piatra. la nivel sintactic. pe când substantivele inanimate nu exprimă decât participanţi pasivi la situaţie. de regulă un subiect exprimat printr-un substantiv animat. Opoziţia tranzitiv / intranzitiv în cadrul verbului constituie aşadar una dintre problemele cele mai actuale. în majoritatea gramaticilor româneşti. astfel încât foarte multe construcţii tranzitive au ca subiect un substantiv inanimat. Cineva munceşte pentru a fi bogat. „Atât conceptul de tranzitivitate. cât şi în cele intranzitive). după cum relevă pe bună dreptate D. incapabili de a se afla în poziţia de agent în adevăratul sens al cuvântului. 45]. formală. Bogăţia îi atrage pe hoţi. Cu toate că din punct de vedere noţional (din perspectivă semantică. cerinţă funcţională a verbelor tranzitive de a avea un subiect exprimat printr-un substantiv animat nu s-a păstrat în marea majoritate a limbilor. unilateral în lingvistica românească tradiţională. cît şi a dimensiunii semantice în organizarea şi funcţionarea textului lingvistic [Irimia. mai bine zis. cu luarea în atenţie atât a dimensiunii sintactice. În aceste construcţii subiectele inanimate joacă rolul unor agenţi indirecţi. Cineva lucrează cu un cuţit care taie salamul în felii subţiri. Cu atât mai mult cu cât problema tranzitivităţii a fost tratată. în funcţie de capacitatea verbului de a primi un complement direct.. fie un subiect animat.

a auzi. 6]. inclusiv în limba română. noţională. Rezultatele acestei interferenţe consistă în corelarea câmpului tranzitivităţii cu capacitatea verbului de a guverna un obiect direct exprimat printr-un substantiv la cazul acuzativ fără a se ţine seama de caracteristicile semantice ale verbului dat. a mirosi nu ar trebui încadrate în categoria semantică a tranzitivităţii. conduc la ideea că tranzitivitatea constituie o problemă actuală a lingvisticii moderne. Adică ar trebui tratate ca tranzitive verbele a căror acţiune trece asupra unui obiect. În primul caz. cu unele excepţii. De modul înţelegerii şi tratării tranzitivităţii depinde interpretarea unor asemenea probleme ca structura de adâncime şi de suprafaţă a propoziţiei. ambele tranzitive din perspectivă sintactică. o calitate determinată atât de conţinutul lor semantic (intrinsec). p. cât şi din punct de vedere formal (verbul guvernează un complement direct). În lingvistica românească tranzitivitatea a fost tratată. verbul se pretează tranzitivităţii atât din punct de vedere semantic (acţiunea verbului trece asupra pacientului). De exemplu.34]. 371. sunt tratate ca tranzitive verbe care nici pe departe nu exprimă acţiuni care trec de la agent la pacient. 1978. 2002. Acest aparent cerc vicios se rezolvă dacă se ţine cont de delimitarea între perspectiva „formală” şi cea „noţională” în procesul de definire a clasei sau a părţii de vorbire respective şi de posibilitatea unui mod de tratare în care definirea să se facă din perspectivă semantică. cu toate că aceasta nu va putea fi aplicată la întregul inventar de unităţi. clasificarea valenţială ş i semantică a verbelor. În lucrările de specialitate au fost luate în discuţie verbe de tipul a lovi şi a iubi. p.S-a constatat că tratarea tranzitivităţii doar din punct de vedere sintactic duce la interferenţa (amestecul) mijloacelor aparţinând celor trei compartimente ale limbii: semantic. pentru că ele exprimă stări care nu pot trece asupra obiectului direct pe care îl guvernează verbul la nivel sintactic. Cu toate acestea. formală: Ion o loveşte pe Ana şi Ion o iubeşte pe Ana. Cele menţionate supra. în toate limbile. Cu toate că se constată că „Tranzitivitatea verbelor este o trăsătură sintagmatică. La clasificarea verbelor în tranzitive şi intranzitive ar fi suficientă aplicarea criteriului semantic. acţiunea verbului are o direcţie inversă. nu de pacient. verbele a vedea. John Lyons insistă asupra necesităţii de a face deosebire între perspectiva semantică şi cea formală a tranzitivităţii. unilateral. cît şi de structura sintactică a limbii române” 12 . 372]. verbul este tranzitiv doar din punct de vedere sintactic.336. tranzitivitatea acestor verbe diferă. regimul verbelor etc. Situaţia e similară cu încadrarea cuvintelor dreptate. Ana Vulpe menţionează că problema tranzitivităţii constituie centrul întregului sistem semantic al verbului. Însă din perspectivă semantică. În cel de al doilea caz. adică este suferită de agent. deşi acestea nu exprimă obiecte. [John Lyons. deoarece din punct de vedere semantic. întrucât diferitele lui sensuri sunt legate în mod organic de diferitele forme ale corelaţiei dintre acţiune şi obiect [Vulpe. morfologic ş i sintactic [Konopielko. p. frumuseţe în clasa substantivelor.

acel verb este considerat tranzitiv” [Coteanu. Sunt tranzitive verbele care pot primi un complement direct: Bea apă. propusă de I. p. iar cele care nu pot avea un complement direct sunt intranzitive. iar relaţiile semantice între acţiune şi obiectul ei sunt de primă importanţă. Definiţia „clasică” a verbelor tranzitive este următoarea: “Verbele care pot primi un complement direct sînt tranzitive” (GRL. p. Constantinescu–Dobridor: „Sunt tranzitive acele verbe care au capacitatea de a realiza în mod obişnuit relaţia cu obiect direct sau cu o completivă directă. 166]. 1974. ceea ce lărgeşte sfera selecţiei semantice. 1982. Această dependenţă puternică a verbului tranzitiv faţă de obiectul direct se datorează faptului că verbele tranzitive sunt insuficiente din punct de vedere semantic. Şi ea a fost observată în lucrările de specialitate. Verbele tranzitive nu numai că fixează legătura dintre acţiune şi obiect. p. 134. în formularea dată prevalează perspectiva pur sintactică. p. 333]. p. 170]. verbele se clasifică în tranzitive şi intranzitive. I. Mioara Avram: „După o trăsătură sintactică legată de sensul lexical. Aparent. [Popescu Ştefania. Ştefania Popescu: „Verbele care pot avea un complement direct sînt tranzitive. Astfel “tranzitivitatea apare ca o caracteristică semantică manifestată sintactic” (idem. Coteanu propune o altă definiţie: „Când un verb are nevoie de completarea înţelesului printr-un obiect direct pentru a preciza ce anume face subiectul. Ea exprimă “ideea că obiectul direct este o completare a înţelesului verbului necesară pentru organizarea unui enunţ. De exemplu. mijloacele şi rezultatele acţiunii. 1995. Iată câteva interpretări ale tranzitivităţii în lucrările de gramatică românească. Sunt intranzitive verbele care nu pot avea un complement direct: Stau în Bucureşti. obiectul direct apare. verbele sînt tot tranzitive.240]. fiinţe.195]. De aceea ele se disting clar în funcţie de natura semantică a obiectului direct. 207). fiindcă verbul are nevoie de o complinire a structurii sale semantice” [Manea. Evident. majoritatea gramaticilor curente tratează tranzitivitatea după capacitatea verbelor de a primi complement direct. vol. A cusut toată ziua). Verbul este tranzitiv nu pentru că este însoţit de obiectul direct (aşa cum se afirmă în toate definiţiile semantice sau formale). 1960. I. fenomene. Definiţia verbelor tranzitive. p. 333). Însă o diferenţă totuşi este. verbele a antedata şi a provoca se deosebesc prin capacitatea combinatorie redusă în primul caz (a antedata documente) şi mult mai extinsă în cel de al doilea (a provoca procese. Coteanu o completează pe cea “clasică”. persoane). Coase un nasture (când complementul direct nu este exprimat. cea de-a doua definiţie nu se deosebeşte cu mult de prima. dar folosite absolut: Bea prea mult. prevalează aplicarea criteriului formal la definirea tranzitivităţii. invers. Sunt intranzitive acele verbe 13 . cercul combinaţiilor lexicale [Уфимцева. modificarea lui. dar evidenţiază şi caracteristicile acesteia: felul şi direcţia deplasării obiectului. ci. Gh. 1986.[Constantinescu-Dobridor. Pornind de la Gramatica Academiei. Îţi aparţin)” [Mioara Avram.]. p. p. stări. 1997.

care nu posedă capacitatea de a guverna un obiect direct sau o completivă directă”. [Constantinescu –Dobridor, p. 134]. Iorgu Iordan: „Relaţia verb – obiect, deci relaţia verb – substantiv în acuzativ, constituie criteriul altei clasificări a verbelor: clasificarea în verbe tranzitive şi intranzitive. Sunt tranzitive verbele care au capacitatea de a realiza această relaţie, deci a guverna un substantiv (pronume) în acuzativ, şi intranzitive cele caracterizate negativ sub aspectul acestei relaţii.” [Iordan, GuţuRomalo, Niculescu, 1967, p. 181]. O definire mai exactă a tranzitivităţii şi o mai bună înţelegere a opoziţiei tranzitiv/intranziziv poate fi efectuată pe baza analizei relaţiei semantice între procesul exprimat de verb, agentul ş i pacientul lui. S-a constatat că unele verbe exprimă procese „care rămân legate de agentul autor, adică se mărginesc, în efectul lor, la însuşi autorul procesului” [Iordan, Robu, p. 442]. Despre aceste verbe se spune că sunt suficiente din punct de vedere semantic, acţiunea lor consumându-se în sfera subiectului, fără a necesita compliniri. Aceste verbe admit în plan sintagmatic doar relaţia verb – subiect, nu şi relaţia verb – obiect. Verbe ca a merge, a sta, a dormi, a plânge, a râde etc. exprimă procese al căror efect este suferit de însuşi agentul acţiunii. Astfel de verbe se mai numesc subiectuale. Verbele din această categorie sunt intranzitive. Marea majoritate a verbelor exprimă procese care admit ambele relaţii: verb – subiect şi verb – obiect. Se consideră că aceste verbe sunt insuficiente din punct de vedere semantic, ele având nevoie de compliniri pentru a se realiza plenar. Verbe ca: a citi, a spăla, a tăia etc. exprimă procese care se extind, trec asupra obiectului. Acestea sunt verbe obiectuale. Verbele din această categorie sunt tranzitive. Conform părerii unor lingvişti, „caracterul tranzitiv sau nontranzitiv aparţine naturii intrinsece a fiecărui verb, fiind legat de sensul lexical, deoarece tranzitivitatea nu se marchează prin morfeme ca celelalte categorii gramaticale; dar în enunţ verbele tranzitive pot avea un complement direct, iar cele intranzitive nu pot avea un asemenea obiect. Am putea considera că relaţia sintactică cu un complement realizat prin substantiv (sau substitut) în acuzativ constituie marca distinctivă a tranzitivităţii” [Iordan, Robu, p. 442]. D. Irimia consideră că tranzitivitatea este o trăsătură lexico-gramaticală a verbelor – componentă a planului lor semantic. Opinia reputatului lingvist vine să clarifice conceptul de tranzitivitate şi să-i dea o interpretare complexă. Cităm un pasaj din lucrarea domniei sale: „Având punct de plecare (cauză, origine), cel mai adesea, în exterior, într-un subiect (sintactic sau numai semantic), dimensiunea semantică a verbului îş i caută o limită externă, un punct de sosire, prin care se fixează şi totodată determină semantica şi sintaxa enunţului în funcţie de prezenţa acestei trăsături lexico-gramaticale; tranzitivitatea este o componentă semantică permanentă a verbului (realizată pozitiv sau realizată negativ), preexistentă [subl. noastră] înscrierii acestuia într-un 14

context sintactic, care îi condiţionează şi îi orientează poziţia şi rolul în desfăşurarea relaţiilor şi în dezvoltarea funcţiilor sintactice. [...] Conceptul de tranzitivitate implică, într-o complementaritate absolută semantică-sintaxă, ideea de transfer – condiţie a realizării unui tot semantic: transferul acţiunii verbale dinspre punctul de plecare (subiectul) spre un punct de sosire cerut şi asumat ca un complement necesar” [Irimia, Morfo-sintaxa verbului românesc, p. 45]. Gabriela Pană Dindelegan delimitează verbele tranzitive pe baza următoarelor teste formale ale tranzitivităţii: a) construcţia cu un complement direct realizabil printr-un clitic pronominal cu forma de acuzativ; b) dublarea obiectului; c) pasivizarea. Cercetătoarea demonstrează că „Hotărâtor în determinarea tranzitivităţii este testul (b); satisfacerea numai a testului (a) este insuficientă pentru încadrarea verbului, iar nesatisfacerea testului (c), în condiţiile în care (a) şi (b) sunt îndeplinite, nu determină pierderea caracterului tranzitiv. Verbe şi locuţiuni ca: a o tuli, a o lua la fugă, deşi acceptă un clitic pronominal cu formă de acuzativ, nu sunt tranzitive, neadmiţând dublarea ş i pasivizarea. Verbe ca: a avea, a durea, deşi nu satisfac testul pasivizării sunt tranzitive, acceptând testele (a) şi (b) de tranzitivitate (ex. Pe Ion îl doare capul; Cartea o are de la părinţi). Verbele considerate de tradiţia gramaticală ca dublu tranzitive nu satisfac testele tranzitivităţii decât pentru unul din obiectele, cel personal, ceea ce înseamnă că sunt monotranzitive, nu ditranzitive” [DŞL, p. 552]. După cum se poate vedea din cele discutate până aici, tranzitivitatea este considerată o trăsătură universală care „asigură coeziunea semantică a propoziţiei, precum şi coeziunea ei sintactică, explicând, pe de o parte, atribuirea rolurilor tematice, iar, pe de alta, impunerea restricţiilor de formă (diferite de la o limbă la alta) de către verb / predicat obiectului” [DŞL, p.554]. Separarea netă a claselor tranzitiv / intranzitiv prezintă dificultăţi, mai ales, de ordin semantic. A fost emisă ideea „gradelor de tranzitivitate”, [ibidem, p. 554] propunându-se o treaptă intermediară, cea a verbelor necauzative, care ar servi drept liant între verbele tranzitive şi cele intranzitive. Ulterior, Gabriela Pană Dindelegan distinge subclase de verbe cu tranzitivitate forte şi cu tranzitivitate slabă. [Pană Dindelegan, 2003, p. 103-115]. Dintre testele de recunoaştere a tranzitivităţii, am tratat în lucrarea noastră doar pasivizarea. Exprimarea complementului direct prin forma scurtă a pronumelui personal şi dublarea obiectului nu s-au înscris în cercul nostru de preocupări, ele ţinând mai mult de planul expresiei. Din această cauză nu am dezvoltat decât parţial ideea tranzitivităţii forte şi a tranzitivităţii slabe. 1. 3. Două tipuri de tranzitivitate: funcţională şi formală Din cele relatate până aici, reiese că verbele tranzitive semnifică procese realizate de un subiect activ şi orientate nemijlocit asupra unui obiect. Dumitru Irimia constată că „sunt tranzitive

15

verbele al căror plan semantic are nevoie de o complinire, iar aceasta se realizează, la nivel sintactic, prin intermediul unui complement obiectual (direct sau indirect)” [Irimia, 1997 b., p. 175]. Sub aspect semantic verbele tranzitive exprimă o relaţie dintre doi participanţi: subiectul care iniţiază şi realizează procesul şi obiectul care suportă efectele procesului. Tranzitivitatea în calitatea ei de caracteristică semantico-sintactică de bază a verbelor tranzitive are o orientare dublă, fiind dependentă, pe de o parte, de structura semantică a verbului şi, pe de altă parte, de sintaxă, care apare ca mijloc de actualizare a acestei categorii. După observaţia mai multor cercetători, se disting două tipuri de tranzitivitate: tranzitivitate semantică (sau funcţională) şi tranzitivitate sintactică (sau formală). Prin tranzitivitate semantică se înţelege transferul acţiunii subiectului semantic asupra obiectului, iar prin tranzitivitate sintactică se înţelege capacitatea unui verb de a se combina cu un complement direct. Astfel, S. D. Kaţnelson menţiona: „Luând în considerare necesitatea de a distinge funcţia obiectului direct şi a mijloacelor lui de exprimare, în cazul verbului de asemenea trebuie să distingem două feluri de tranzitivitate – funcţională şi formală. Tranzitivitatea funcţională depinde de sensul verbului, de valenţa lui conţinutală. Fiind condiţionată de sens, ea are un caracter universal. Tranzitiv-funcţional este aproape orice verb, sensul căruia oferă o poziţie pentru obiectul direct. În opoziţie cu cea funcţională, tranzitivitatea formală depinde nu numai de sensul verbului, ci şi de însuşi verbul lexem. Ea constă în capacitatea verbului de a cere cazul acuzativ” [Kaţnelson, 1972, p. 50]. Ana Vulpe, referindu-se la dubla orientare a verbelor tranzitive, remarcă următoarele: „tranzitivitatea se prezintă ca un fel de sinteză a doi constituenţi, dintre care unul ţine de aspectul conţinutal, găsindu-şi materializare în faptul că desemnează o acţiune orientată asupra obiectului, iar al doilea – de aspectul formal al limbii şi-şi găseşte concretizare (în limba română şi în alte limbi) în forma cazului acuzativ a termenului subordonat. De exemplu, în îmbinarea a construi o clădire elementul a construi e legat de elementul clădire din punct de vedere atât formal, cât ş i semantic, adică e vorba de două feluri de valenţă – una formală şi alta conţinutală. Dacă ne referim la planul conţinutului, aceasta înseamnă că acţiunea exprimată de verbul a construi este orientată asupra obiectului denumit de substantivul o clădire. Dacă însă ne referim la planul formal (în măsura în care acuzativul este socotit deja caz aparte), constatăm o subordonare totală a substantivului o clădire de verbul a construi.” [Vulpe, 2002, p., 34 – 35]. În funcţie de specificul tranzitivităţii prin care se caracterizează verbul, se delimitează : 1) verbe tranzitive propriu-zise şi 2) verbe pseudotranzitive. Verbele tranzitive propriu-zise înglobează în structura lor semantică sensul de transfer al acţiunii unui subiect asupra obiectului (a tăia lemne, a spăla rufe, a rupe o floare). În plan funcţional, ele se caracterizează prin faptul că formează construcţii trimembre cu structura Sb.-Pr.16

Anume procesul în calitatea sa de semn dinamic cu desfăşurare în timp implică un punct de plecare. Noaptea l-a prins pe călător în drum).10]. 77]. Verbul a scrie îş i extinde limitele semantice. p. un participant în favoarea / defavoarea căruia se realizează procesul (destinatarul). ei prezentându-se ca nişte participanţi nondinamici între care se stabilesc anumite relaţii sintactice. Din acest enunţ reiese clar transferul semantic al acţiunii asupra obiectului. mesajul lor este echivoc. ce include informaţia referitoare la totalitatea participanţilor la situaţie şi la relaţiile lor cu procesul” [Bărbuţă. S-a menţionat în literatura de specialitate că verbul are capacitatea de a pronostica participanţii. p. Am putea spune că aceste verbe se caracterizează numai prin tranzitivitate sintactică. Verbele pseudotranzitive [Konopielko. în special. în general. reflectă procesul exprimat de verb şi actanţii (participanţii) implicaţi de acesta. un punct final. p. Deci în cazul acestor verbe. 361]. pe care o numeşte implicaţia verbului. un obiect afectat de proces (pacientul). şi a verbelor tranzitive. 1973. temporale. În aceasta constă specificul denotativ al verbului ca parte de vorbire. deşi sub aspect semantic nu exprimă o acţiune ce s-ar răsfrânge asupra unui obiect. De exemplu. în enunţul Ion îl urăşte pe Vasile. Acesta este sistemul general de actanţi şi de circumstanţe implicaţi de verb. Cele mai reprezentative verbe pseudotranzitive ţin de clasa verbelor care exprimă sentimente. diferite circumstanţe locale. Verbul a scrie din enunţul Copilul deja scrie exprimă acţiunea generală de a scrie capacitatea unui copil mic de a efectua această acţiune. condiţionale etc. cauzale. tranzitivitatea semantică corespunde tranzitivităţii sintactice. o sursă (agentul). Ion Bărbuţă afirmă că aceasta „este determinată de trăsătura /proces/. Adică verbul nu exprimă doar un proces aşa cum substantivul exprimă un obiect. Vorbind despre structura actanţială a verbului.d. diverse tipuri de procese care constituie elementul de bază al stărilor de lucruri din realitate [Gak. p. 2002. 17 . Structura actanţială a verbului. pentru că reprezintă „o expresie condensată a unei întregi situaţii” [Şmeliov. Specificul semantic al acestor verbe îşi lasă amprenta şi asupra determinanţilor săi: aceştia nu mai pot fi calificaţi drept agent şi pacient. modale.) se caracterizează printr-o structură actanţială proprie.41] admit un determinant în poziţia complementului. Dacă aceste verbe nu-şi împlinesc în plan structural golul semantic. însă fiecare unitate lexicală din această clasă (a verbului – n. Se consideră că subclasa dată constituie centrul clasei verbelor tranzitive. Doar dacă schimbăm structura sintactică a enunţului Copilul a scris deja compunerea. (Zăpada acoperă pământul. Verbul denumeşte şi situaţia în ansamblu. deşi orientarea acţiunii spre obiect este evidentă. orientându-şi acţiunea asupra unui obiect concret. n. nu se vede clar că obiectul ar suferi efectele acestei acţiuni. Din enunţul dat nu este clar dacă verbul este tranzitiv.C.

Pierzându-l. 18 . Pentru clasa verbelor tranzitive este caracteristică orientarea procesului către . şi anume. Pornindu-se de la această configuraţie ontică. Primul este actantul activ. în cel de al doilea caz un singur actant cumulează două roluri: de subiect şi de obiect al propriei activităţi. ● procese tranzitive-reciproce (care sunt înfăptuite concomitent ori succesiv de doi sau mai mulţi actanţi unul asupra celuilalt):a se ajuta. După cum se poate observa. Fără acest tip de actant obiectual. Actantul obiectual – trăsătură omniprezentă a verbului tranzitiv Cu toată deosebirea dintre tipurile de procese descrise mai sus. [Bărbuţă. Constantinovici. a constitui (o comisie). în literatura de specialitate se disting trei tipuri de procese tranzitive: ● procese tranzitive-directe (care sunt înfăptuite de un participant activ şi care se extind asupra unui obiect diferit de subiect): a săpa (o fântână). 1997. De exemplu. iar al doilea este actantul pasiv care suportă efectele procesului. care iniţiază procesul. În cadrul verbelor tranzitive relaţiile dintre proces şi actanţii lui se referă la doi actanţi: cel subiectual şi cel obiectual. existenţa unui actant obiectual. a construi (o casă). Acesta poate apărea în diferite ipostaze: poate reprezenta un obiect diferit de agent. a se saluta. a se respecta. valenţa priveşte raportul verbului cu mai mulţi actanţi” [Dîrul. 1. Împărtăşim aici ideea exprimată de A. verbul nu mai este tranzitiv. şi pacient. Vorba e că în timp ce tranzitivitatea se reduce la dependenţa dintre verb şi obiectul care suportă acţiunea. ele se caracterizează printr-o trăsătură comună. şi poate fi în acelaşi timp şi agent. verbul îş i schimbă structura actanţială. exprimat sintactic prin complement direct. p. 2002. trecând dintr-o clasă sintagmatică în alta. În primul caz. actualizat explicit sau implicit (a se vedea mai jos) este trăsătura omniprezentă a verbului tranzitiv. cităm: „cu toate că atât valenţa. în cel de al treilea caz participanţii situaţiei (doi sau mai mulţi) îndeplinesc concomitent sau alternativ două roluri: de subiect şi de obiect. a se spăla. Ele reprezintă trei situaţii diferite. poate fi acelaşi cu agentul.Pentru a desemna relaţiile care se stabilesc între procesul exprimat de verb şi participanţ ii implicaţi de verb se foloseşte termenul valenţă. nr.41]. a se lăuda. [ibidem. p. 4. verbul a comunica este tranzitiv în contexte de felul: Am comunicat cererea dvs. 41]. 4.80]. p. în esenţă. actanţii reprezintă roluri tematice distincte. ●procese tranzitive-reflexive (care sunt înfăptuite de un actant asupra sa): a se îmbrăca.actantul obiectual. cît şi tranzitivitatea sînt determinate. Dîrul că. aceste trei tipuri de procese se diferenţiază după orientarea lor şi după specificul funcţional al protagoniştilor. Anume actantul acesta. acestea sînt două laturi diferite ale lui. de semantica verbului.

Ana crede orbeşte în fitoterapie. şi anume „A avea încredere în cineva sau ceva”. în contextele Cred că va ploua. Profesorul de matematică i-a asistat pe elevii slabi la pregătirea pentru bacalaureat. Cred că are intenţii bune. care constituie punctul de sosire. a înştiinţa”.. Forma de orientare a acestui raport este de asemenea proprie verbelor tranzitive. şi ca intranzitiv. Verbul a crede. Deci verbul comportă un sens intranzitiv. Ei au comunicat că vin săptămâna viitoare.” se actualizează în următoarele contexte: Am asistat la o lecţie demonstrativă ţinută de o profesoară emerită. În structura de adâncime a contextelor analizate există condiţiile reclamate de un verb tranzitiv. contextele ilustrative conservă schema sintagmatică a verbelor tranzitive: subiect – proces – obiect. Acţiunea porneşte de la subiect. a fi de părere”. în unele contexte. Am asistat neputincios la cearta lor. De exemplu. Mulţi cred în Dumnezeu. iar procesul se consumă în sfera subiectului. dispare obiectul. Cred tot ce mi-ai spus verbul este folosit cu sensul tranzitiv „a recunoaşte dreptatea cuiva”. Este clar că aici verbul nu mai exprimă o acţiune orientată spre obiect. Actorii cred în artă. Camerele acestea comunică între ele. Printre acestea se numără şi verbul a crede. Verbul a asista îmbină în structura sa semantică actualizarea pozitivă şi negativă a tranzitivităţii.. Vom mai analiza din acest punct de vedere câteva verbe pentru a lămuri definitiv această problemă şi pentru a demonstra că un actant obiectual este obligatoriu pentru actualizarea sintagmatică a verbelor tranzitive. în altele. Nu cred că va putea primi astăzi. Medicii au comunicat informaţia despre pneumonia atipică la radio. a lua parte la. ci una care se limitează la sfera subiectului. iar în cel de al doilea „a avea legătură cu…. În următoarele contexte verbul a comunica este intranzitiv. adică de la sursă. Cu totul altă configuraţie sintagmatică are acest verb în următoarele contexte: Nu toţi oamenii cred în dragoste. Compară: Noi comunicăm cu colegii prin telefon. Indiferent cum este exprimat obiectul: la nivelul părţilor de propoziţie sau la nivelul propoziţiei. a da spre”. poate fi folosit ca tranzitiv. adică există raportul subiect – proces – obiect.serviciului interesat. verbul comportă alt sens. de asemenea. În primul exemplu. şi este orientată spre obiect. Verbul a dispune cu sens tranzitiv „ a hotărî. „a socoti. Sensul tranzitiv „a sta pe lângă cineva pentru a-l ajuta” este folosit în exemple de tipul: Nursa l-a asistat pe chirurg la operaţie. (Ar fi de remarcat aici că unele verbe tranzitive preferă o complinire propoziţională. tot tranzitiv. (Acest subiect va fi luat în discuţie în alt paragraf). a ordona” se foloseşte în contexte de tipul: Directorul a dispus angajarea mea la postul de contabil-şef. Aici verbul este folosit cu sensul „a informa. verbul are sensul “a fi în legătură cu…”. Şeful şi-a comunicat intenţiile. în contextele Nimeni nu vroia să creadă povestea lui. În fiecare vineri patronul dispune 19 . pentru că se schimbă structura sa actanţială. Sensul intranzitiv „a fi de faţă.

Cu sens intranzitiv „a se acoperi cu flori”: Copacii au înflorit. subiectul este un participant nondinamic a cărui acţiune nu afectează alte obiecte. Aşadar. Chiar şi în cazurile când subiectele verbelor intranzitive sunt exprimate prin substantive animate. În aceste cazuri nu există un mijloc formal care ar marca schimbarea clasei sintagmatice. a se droga. Nu dispun de timp pentru a merge cu tine la cină. 20 . a se compromite. actantul obiect direct este prezent în toate construcţiile tranzitive. a droga. trecerea din clasa sintagmatică a verbelor tranzitive în clasa verbelor intranzitive ş i invers se realizează prin eliminarea actantului care se află în poziţie de obiect direct (în cazul intranzitivării) şi prin adăugarea actantului respectiv (în cazul tranzitivării). a departaja. se foloseşte în următoarele contexte: Domnul Petreanu dispune de sume mari de bani. de un substantiv animat. După cum se poate observa. În construcţiile tranzitive directe.încetarea lucrului cu o oră înainte de terminarea programului. a se comporta. /La pragul tău e plină ulicioara. Cu sensul intranzitiv „a merge înainte” se foloseşte în următoarele contexte: Pasagerul înainta spre ieşire. deoarece se consumă în cadrul subiectului. verbele tranzitive a difuza. Cu sens intranzitiv „a avea la dispoziţie. un morfem care favorizează intranzitivarea. Verbul a înainta cu sensul tranzitiv „a depune. Unica marcă formală a trecerii dintr-o clasă sintagmatică în alta este se. ambele fiind exprimate printr-o singură unitate. Cu sens intranzitiv „a nu fi valabil” verbul dat se foloseşte în următoarele contexte: Termenul de valabilitate a produselor perisabile expiră repede. cu unele mici excepţii. Verbul a înflori cu sensul tranzitiv „a ornamenta”: Şi fete vin să le-nfloreşti altiţa. Coloanele de demonstranţi înaintau spre Piaţa Marii Adunări Naţionale. În construcţiile tranzitive reciproce actantul obiectual îndeplineşte alternativ două roluri tematice: de subiect şi de obiect. În construcţiile intranzitive dimpotrivă. Astfel. În construcţiile tranzitive reciproce subiectul cumulează şi funcţia obiectului. Verbul a expira cu sens tranzitiv „a elimina aerul din plămâni” se foloseşte în contexte de tipul Oamenii inspiră oxigen şi expiră bioxid de carbon. Deci. Prietenul meu dispune de maşina firmei în care lucrează. a comporta. a se departaja. a trimite. actantul obiectual apare separat de actantul subiectual. (Octavian Goga). ci rămâne în sfera subiectului. a compromite devin intranzitive cu morfemul se: a se difuza. a expedia” se foloseşte în exemple de tipul Studenţii au înaintat un demers la decanat. acţiunea iniţiată de agent nu se extinde. a putea utiliza după voie”. în majoritatea construcţiilor tranzitive ilustrate mai sus subiectul este un participant dinamic exprimat. Acţiunea efectuată de acest participant activ afectează obiectul care suferă într-un fel sau altul efectele acestei acţiuni.

de obicei. noastră). cum ar fi una de 21 . atunci acţiunea verbului comportă obiect.. Spre deosebire de acestea. în multe lucrări de gramatică. pentru planul semantic. fie sintactică.267]. nu sunt însă controlabile prin nici un fel de indicii. trăsăturile sintactice menţionate nu-şi au nici o motivare. a aştepta o scrisoare. a răpi. De ex. actualizarea explicit ă. Alţi actanţi ai verbului tranzitiv. Această categorie de verbe nu-şi poate desfăşura plenitudinea semantică decât dacă se combină cu un nume la cazul acuzativ: a căuta un serviciu. fie aceasta semantică. Spre deosebire de trăsăturile semantice trecerea / nontrecerea care sunt controlabile. tranzitivitatea. actantul obiectual al verbelor a căuta şi a aştepta este obligatoriu. p. iar Maria brodează. neexprimarea sau exprimarea implicită a obiectului este posibilă. Pe lângă actantul obiect direct structura actanţială a verbelor tranzitive implică alţi actanţi. Gabriela Pană Dindelegan face o observaţie foarte interesantă referitoare la deosebirea existentă între inventarul verbelor tranzitive care admit o folosire absolută în limba actuală şi în limba veche. a construi. Draşoveanu consideră că dacă definiţia tranzitivităţii şi sensul obiect arată că termenul tranzitivitate şi-a păstrat sensul etimologic trecere. indiferent de realizarea sintactică a acestuia (subl. se defineşte luându-se în calcul doar complementul direct. a feri. Ion citeşte. printre care cel mai frecvent este obiectul indirect. dat fiind faptul că „tranzitivitatea este o trăsătură combinatorie virtuală a verbului. exprimat sintactic prin complementul indirect. Este vorba pur şi simplu „de două pretinse feluri ale trecerii acţiunii asupra obiectului (obiectelor) –problemă ce se pune. a mustra. a broda pot fi folosite fără a exprima obiectul. a apropia. Asemenea două feluri de treceri nu se susţin nici printr-un fel de termen separator: în Îi cumpăr lui Ion o carte. care în limba actuală cer cu necesitate satisfacerea valenţei combinatorii de acuzativ. p. a dezlega. prezenţa obiectului poate fi obligatorie sau facultativă. trecerile asupra celor două obiecte nu cunosc vreo deosebire. verbele a citi. sau nu comportă obiect. a descoperi. 1968. tranz. a scula. evident. Referitor la complementul indirect din structura actanţială a verbelor tranzitive există mai multe păreri. Aşadar. trăsăturile direct /vs /indirect care ar subcategoriza numai vb. pusă în evidenţă de existenţa altor enunţuri în care acelaş i verb se construieşte cu un acuzativ” [Pană-Dindelegan. a abate. D.În funcţie de verbul concret. S-a constatat că „verbe precum: a îmbrăca. mai ales la nivel sintactic. după cum am arătat mai sus. Majoritatea cercetătorilor sunt de părere că acest tip de complement nu poate fi pus la baza clasificării verbelor în tranzitive şi intranzitive. a îmblânzi. 267]. Conform părerii reputatului cercetător. în limba veche admit construcţii în care aceeaşi valenţă rămâne liberă” [ibidem. Ca rezultat. pentru că acesta poate fi uşor dedus: Seara. Reiese că la baza clasificării verbelor în tranzitive şi intranzitive trebuie să se pornească de la obiect în sens general fără a face deosebire între obiect direct şi obiect indirect.

p. a întreba. şi: *Secretara a remis lista. Dacă problema aceasta se va rezolva pozitiv. dacă verbe de tipul a remite. atunci întreaga clasificare a verbelor în tranzitive şi intranzitive va trebui revăzută. Astfel. Verbe tranzitive cu Acuzativul şi cu Dativul: a citi. Şi atunci. a trimite. a veni. ind. Raportate la definiţia tranzitivităţii. iar la definirea tranzitivităţii va fi luat în calcul şi obiectul indirect. a insista (în a. a merge. 22 . adică dacă opoziţia direct /indirect va fi neutralizată la nivel semantic.. a trebui. a da. a permite. a părea. a bea. a consimţi (la). Aceasta pentru că fără complementul indirect. [Irimia. 1997 a. d. se va mări mai mult. Şi anume „Dacă un verb cu Acuzativul este tranzitiv. potrivit lui D. 176-177]. pe de o parte. nu înseamnă că am denumit numai o jumătate de realitate?” [Draşoveanu. Şeful a reproşat subalternilor. ambele obiecte suportă transferul acţiunii. 48-49]. 173-174]... a indica. Verbe tranzitive cu Acuzativul: a adormi. iar C.Draşoveanu [p. a examina etc. şi exprimată din punct de vedere sintactic. Verbe tranzitive cu Dativul: a ieşi. a aştepta. a cumpăra. *Şeful a reproşat. explicată din punct de vedere semantic. 173]. a consta (în). Elevul i-a dat cartea bibliotecarei. 2. verbele de mai sus nu-şi exprimă plenar semnificaţia funcţională. atunci când un verb şi cu Acuzativul şi cu Dativul îl considerăm tranzitiv. ar trebui să delimităm 6 clase de verbe tranzitive: 1. a informa. a încerca. a depinde (de).. cu toate că au în structura lor actanţială un obiect indirect obligatoriu. a da. şi C. sau 2) un complement prepoziţional cel în care prepoziţia este reclamată de termenul regent [Draşoveanu. a râde. *Elevul a dat cartea. a vizita. a defini. a primi. Problema discutată aici are repercusiuni directe asupra clasificării verbelor în tranzitive ş i intranzitive. pe de altă parte. p. iar unul cu Dativul este intranzitiv. atunci înseamnă că şi acesta are un rol definitoriu în determinarea tranzitivităţii în acest caz. p. a reproşa etc. dacă deosebirea dintre C.„directitate” şi „indirectitate” [Draşoveanu. a pieri.. Apare o întrebare al cărui răspuns depinde de rezolvarea problemei în cauză. şi aşa destul de mare. Am putea răspunde cu certitudine da. a continua. a rezista (la). Verbe tranzitive cu prepoziţie cerută de regim: a abuza (de).). sunt considerate tranzitive. p. D... Are loc o extensiune a transferului. a persista (în). d. ind. pune la baza clasificării verbelor tranzitive un complement obiectual (direct. delimitând verbe tranzitive directe şi tranzitive indirecte. 4. Să se compare: Secretara i-a remis şefului lista. Irimia. indirect). va fi „şi sintactic anulată” atunci ele ar putea să se definească astfel: C. a surâde. pentru că într-adevăr. a proceda (la). este 1) un complement datival care arată obiectul. iar inventarul de verbe tranzitive. a persevera (în). este un complement acuzatival care arată obiectul.. a aparţine (la). 175]. de asemenea. 3. a merita.

Verbe tranzitive cu Dativul şi cu prepoziţia cerută de termenul regent: a răspunde. a îndemna. 4. dar care au o importanţă deosebită pentru analiza din perspectiva tranzitivităţii. Am discutat mai sus despre tratarea fenomenului tranzitivităţii din două perspective: sintactică şi semantică. Pană Dindelegan obiect secundar. a rezista.5. Însă aceste verbe ridică unele probleme. rămân doar trei clase de verbe (1. Din perspectivă sintactică. a obliga. Informaţia oferită de gramaticile curente cu referire la verbele dublu tranzitive se reduce la constatarea faptului că există un grup restrâns de verbe ce exprimă acţiuni care se extind asupra a două obiecte directe. Ele se deosebesc după structura lor valenţială. a adăuga. trecute adesea cu vederea. Excluzându-le pe acestea. p. Draşoveanu aceste verbe sunt clasate la 1. a rezista etc. de obicei. sunt considerate tranzitive verbele care pot primi un complement direct şi intranzitive cele care nu admit un astfel de complement. cadrele tranzitivităţii sunt mai extinse. Desigur că o asemenea clasificare este neobişnuit ă pentru teoria tradiţională a tranzitivităţii. a examina etc. fără a se face vreo deosebire dintre verbe tranzitive cu un complement direct şi verbe tranzitive cu două complemente directe. a surâde. Nici o gramatică nu tratează drept tranzitive verbele a ieşi. 134]. a-i părea. 6. a vorbi. a râde. a depinde. Prima problemă se referă la felul cum este tratat fenomenul tranzitivităţii în general şi care principii se pun la baza clasificării verbelor în tranzitive /intranzitive. a părea. a ruga. a-i merge. a persevera. în contexte de tipul: Profesorul îl întreabă pe elev tema [ConstantinescuDobridor. În clasificarea lui D. 23 . Verbele tranzitive care se construiesc cu un obiect secundar se numesc dublu tranzitive. presupunând o interpretare mai complexă. Din această perspectivă sfera semantico-sintactică a verbelor tranzitive se lărgeşte. conceptul de tranzitivitate se interpretează luând drept bază proprietatea verbului de a avea complement direct. a veni (nici chiar în construcţiile a-i ieşi. a insista. numit de G. Aceste verbe pot avea în calitate de determinanţi obligatorii două complemente directe: unul al persoanei (cu trăsătura semantică uman) şi unul al obiectului (cu trăsătura semantică nonuman). a merge. verbele: a întreba. a compara. precum şi: a abuza. Un alt actant al verbelor tranzitive este un al doilea obiect direct. 5) care au în structura lor actanţială un complement exprimat printr-un substantiv la cazul acuzativ. a raporturilor existente între determinanţii grupului verbal etc. a învăţa. Verbele cuprinse de aceste clase sunt tratate drept tranzitive în toate gramaticile. a amesteca. Drept exemplu se aduc. a expansiunii verbului tranzitiv. Din perspectivă semantică. Din acest punct de vedere. Verbe tranzitive cu Acuzativul şi cu prepoziţia cerută de termenul regent: a adapta. a răspunde.

iar complementul direct caracterizat semantic prin trăsătura nonuman este incompatibil cu transformarea pasivă. după cum am arătat şi mai sus. p. O altă problemă care ţine de verbele cu dublă tranzitivitate este compatibilitatea lor cu operaţia de pasivizare. a dăscăli. p.Pană Dindelegan: a chestiona. nu şi invers [idem. Funcţionarea paralelă a enunţurilor Cumpărătorul îl întreabă pe vânzător preţul /cât costă marfa şi Cumpărătorul întreabă preţul /cât costă marfa pune întrebarea care dintre cele două complemente îl implică pe celălalt – cel al persoanei sau cel al obiectului? Gabriela Pană Dindelegan consideră că în construcţiile analizate ocurenţa complementului direct al obiectului (denumit de cercetătoare obiect secundar) presupune în mod necesar ocurenţa complementului direct al. Vorba e că în aceste construcţii doar complementul direct al persoanei poate fi supus transformării pasive: Vânzătorul a fost întrebat preţul. tranzitive sunt nu numai verbele care pot primi doar un complement direct. Cel de-al doilea complement direct (al obiectului) guvernat de verbele tranzitive se distinge de complementul direct al persoanei printr-o serie de caracteristici. ● este imposibilă coordonarea acestor două tipuri de complemente în cadrul construcţiei dublu tranzitive * L-am învăţat pe Ion şi ceva. 19]. a informa. ● Verbe care primesc un complement direct (a obiectului) şi un complement indirect (a persoanei) Copiii îi dăruiesc mamei flori. ● este imposibilă dublarea complementului direct al obiectului. p. ci şi alte tipuri de complemente obiectuale. relevate de Gabriela Pană Dindelegan [ibidem. şi anume: ● este imposibilă substituţia acestui complement cu un pronume în acuzativ. Această discordanţă de opinii se răsfrânge şi asupra interpretării verbelor cu dublă tranzitivitate. Adepţii tranzitivităţii sintactice consideră drept dublu tranzitive numai verbele care au două complemente directe. În această interpretare.tranzitive considerându-se verbele care necesită o complinire până la atingerea limitei externe a expansiunii lor. a implora. 24 . 1974. ● este imposibilă apariţia prepoziţiei pe înaintea complementului direct al obiectului. 55].[Pană-Dindelegan. menţionate de G. O altă problemă care a fost consemnată în legătură cu verbele dublu tranzitive se referă la raportul care se stabileşte între cele două complemente directe. Adepţii tranzitivităţii semantice încadrează în grupul verbelor cu dublă tranzitivitate două subgrupuri: ● Verbe care primesc două complemente directe (La colocviu profesorul îi examinează pe studenţi toată materia învăţată).19-20]. Adică nu orice verb tranzitiv care guvernează un complement al persoanei admite şi un complement direct al obiectului. Respectiv grupul acestor verbe este mai mic şi cuprinde doar verbele enumerate mai sus plus încă vreo câteva.

are o gamă mai largă de contexte în care instrumentul trebuie exprimat. E important de subliniat în acest context că în baza actantului instrumental se delimitează două clase de verbe: 1) verbe cu semul instrumental inclus în definiţie şi 2) verbe la care semul instrumental este exterior verbului [Constantinovici. a vâsli cu vâsla. actantul facultativ este exprimat. verbul acesta se combină cu o gamă largă de substantive care exprimă instrumentul (a tăia cu cuţitul. a pieptăna etc. un enunţ ca Ilinca taie pâine nu necesită exprimarea instrumentului. 103]. de exemplu. fiind improprii limbii române. poate fi actualizat şi printr-o propoziţie completivă directă: Sora mea m-a anunţat că vine mâine. în eventualitatea că va fi acceptată ideea anulării sintactice a diferenţei dintre aceste două tipuri de complemente). De exemplu. Instrumentul la aceste 25 . există o diferenţă de înţeles între Am scris lucrarea de licenţă la maşina de dactilografiat şi Am scris lucrarea de licenţă la calculator. Mama îl imploră să mai rămână. 5. Nu putem spune a vanila coca cu vanilie. a mătura. III]. cu briceagul. în virtutea clasei de substituţie. a parfuma hainele cu parfum. acesta fiind uşor deductibil. cu foarfecele. Instrumentul pentru unele verbe tranzitive este mai necesar. Astfel. pentru verbul a tăia instrumentul nu este necesar în unele contexte. enunţuri de tipul *Am tăiat pâine cu foarfecele.). dar care nu sunt implicaţi în aceeaşi măsură ca actanţii obligatorii. 2001. denotă necesitatea studierii mai aprofundate a acestui grup de verbe tranzitive. mai pot apărea construiţi cu verbele tranzitive şi alţi actanţi care îi întregesc funcţionarea ca unitate de comunicare. de primă necesitate pentru verbele tranzitive sunt subiectul şi obiectul (putem spune direct sau indirect. Însă fiecare are un context specific. se poate trage concluzia că actanţii obligatori. Iar faptul că acest complement direct. Unul dintre asemenea actanţ i pentru verbele tranzitive este instrumentul. De fapt. Pe lângă actanţii strict necesari pentru funcţionarea verbelor tranzitive. a zăvorî cu zăvorul. cu maşina de tăiat etc. adică poate fi subînţeles. cu toporul. p. fiind limitată posibilitatea de selecţie pentru această acţiune în contextul dat. Actanţii obligatorii şi actanţii facultativi ai verbelor tranzitive Din cele relatate supra. În această serie se înscriu şi verbele a ciurui. cu lama. pentru altele mai puţin necesar. a grebla. Astfel. 1. El poate fi exprimat sau nu. Atunci când verbul are instrumentul inclus în structura lui semică. cu beschia. Cu atât mai mult cu cât este oportună lărgirea ariei de investigare a acestor verbe din perspectivă semantico-sintactică [a se vedea cap. actualizarea acestuia este redundantă. Atunci când posibilitatea de selecţie este mai mare. Verbul a scrie. El o întreabă dacă ştie ceva despre accident etc.Cele relatate până aici conduc spre concluzia că complementul direct al obiectului din cadrul construcţiilor cu verbe dublu tranzitive are un statut aparte.

având mai multe posibilităţi de selecţie exprimă instrumentul acolo unde e necesar. Scopul. Deci participanţii acestui tip de procese sunt entităţ i distincte. 78-79]. Profesorul l-a examinat pe elev. Procesele tranzitive reflexive sunt exprimate de aşa-zisele verbe reflexive obiective. Actanţii facultativi şi circumstanţele nu participă la subcategorizarea verbelor tranzitive. Asociatul este un alt actant facultativ. dar nu este absolut necesar pentru esenţa funcţională a verbului dat. Copilul se spală (pe sine). Procesele tranzitive directe sunt exprimate de verbe tranzitive în înţelesul clasic al cuvântului. Procesele date se extind asupra unui obiect diferit de subiect. şi anume: procese tranzitive directe. Anticipăm clasificarea semantică şi valenţială a verbelor tranzitive cu o subcategorizare a verbelor conform celor trei tipuri de procese care generează construcţii tranzitive.verbe este actualizat implicit. Procesele tranzitive – directe sunt înfăptuite de un participant activ. motivul. care cumulează două roluri – de subiect şi de obiect al propriei activităţi. Însă în acest din urmă caz fiecare dintre participanţi îndeplineşte concomitent sau alternativ rolul de subiect şi de obiect. 26 . În acest caz este implicat un singur participant. sunt circumstanţe care completează în plan pragmatic funcţionarea verbelor tranzitive. procese tranzitive reflexive şi procese tranzitive reciproce. materia etc. pentru că aceste verbe sunt formate de la substantive care exprimă instrumentul. Mama taie pâine. p. toate situaţiile reprezentate de aceste procese conţin doi participanţi. Cu alte cuvinte. Procesele tranzitive – reflexive sunt înfăptuite de un participant activ asupra sa. Verbele din clasa a doua. care constituie două puncte extreme ale procesului. sursa. Subliniind diferenţele existente între tipurile de procese tranzitive relevate mai sus. În enunţul Îl ascult pe Beethoven cu fiica mea actantul care indică asociatul întregeşte informaţia transmisă de verbul tranzitiv. toate aceste trei tipuri de procese au un punct iniţial de la care pornesc şi un punct final spre care se îndreaptă. Prietenii se susţin unii pe alţii. Deosebirea dintre aceste tipuri de procese constă în orientarea acţiunii între cele două puncte extreme şi în specificul funcţional al protagoniştilor. marcate în dicţionare prin menţiunea recip. Ana se piaptănă (pe sine). îmbină ipostazele de subiect şi de obiect ale unor acţiuni diferite ca orientare. După cum menţionează Ion Bărbuţă [Bărbuţă. Procesele tranzitive – reciproce au doi sau mai mulţi participanţi care apar de asemenea într-o postură dublă – de subiect şi de obiect ca şi în cazul proceselor tranzitive reflexive. care sunt puţine la număr. locul. Procesele tranzitive reciproce sunt exprimate de verbele reflexive reciproce. domnia sa remarcă următoarele. Partenerii se ajută unul pe altul. Poliţistul l-a arestat pe infractor. 2002. dar care formează un grup de verbe pronominale cu statut fluctuant în lucrările de gramatică.

În primul rând. verbele pronominale tranzitive „nu sunt prezentate ca rezultat al transformării unor construcţii. În lucrările de specialitate se menţionează că subiectul şi obiectul sunt considerate argumentele verbului. majoritatea studiilor de gramatică tratează tranzitivitatea doar din punct de vedere sintactic. implicarea verbelor pronominale în cadrul noţiunii de tranzitivitate (fapt inexistent în gramaticile tradiţionale) constituie o soluţie pentru clasificarea pe baze ştiinţifice a unităţilor aparţinând acestei clase eterogene de verbe. Termenii subiect şi obiect au fost introduşi în lingvistică sub influenţa logicii. 2002. 27 . În conformitate cu această clasificare. Avantajele menţionate sunt sprijinite de schimbarea opticii referitoare la clasificarea sintagmatică a verbelor. 142]. deoarece folosirea corectă a termenilor este foarte importantă atât pentru clasificarea sintagmatică a verbelor. iar verbele reflexive dinamice ş i verbele reflexive eventive se caracterizează prin tranzitivitate negativă. Pe lângă aceşti termeni sunt folosiţi din vremuri străvechi termenii sintactici tradiţionali subiect şi complement. p. este lărgită şi precizată însăşi noţiunea de tranzitivitate. vom stărui în cele ce urmează asupra acestui fapt. ci după capacitatea lui de a exprima o acţiune orientată de la un punct iniţial spre unul final. 80]. p. Nu se examinează separat capacitatea verbului de a avea subiect şi complement direct. deoarece la trecerea de la tranzitive directe la tranzitive reflexive şi tranzitive reciproce este afectată însăşi structura actanţială a verbului. Schimbarea rezidă în lărgirea perspectivei de analiză a raportului dintre proces şi protagoniştii implicaţi de acest proces. În al doilea rând. iar funcţiile semantice ale argumentelor sunt condiţionate de valenţă. Deoarece nu există o claritate terminologică în sus-numita perspectivă de analiză. Astfel.Clasificarea verbelor tranzitive după tipul de procese pe care îl exprimă este avantajoasă din mai multe puncte de vedere. 1986. se schimbă atât orientarea acţiunii. cât şi numărul de actanţ i implicaţi [Bărbuţă. 115-117]. tranzitivitatea este definită nu doar după capacitatea verbului de a avea un complement direct. verbele deja menţionate se caracterizează prin tranzitivitate pozitivă. aici se ia în calcul şi planul semantic. Dacă. după cum am arătat mai sus. Asta pentru că subgrupurile de verbe pronominale menţionate prezintă în comun cu verbele intranzitive aceeaşi structură actanţială reprezentând tipul de procese neorientat care se consumă în sfera subiectului. cât şi pentru semantica propoziţiei. precum şi termenii mai recenţi agent şi pacient. p. ci reprezintă cazuri de recategorizare sintagmatică a verbelor. În al treilea rând. ci se analizează raportul subiect–proces–obiect în toată integritatea sa [Ufimţeva.139. Aceşti termeni sunt confundaţi în permanenţă şi li se atribuie sensuri diferite [Bogdanov. ele fiind clasate în cadrul verbelor intranzitive.

Fillmore. cel de-al doilea – semantic. comentând părerea lui Ch. la fel ca şi Ch. p. Primul nivel este logico-gramatical. 4 – de sintaxă) şi consideră că seria a 2-a ocupă un loc intermediar între seriile 1 şi 3. complement. transformând celelalte argumente în complemente. 114]. subiect – predicat – complemente (funcţiile sintactice) unde (1. raportează subiectul la structura de suprafaţă. alcătuită din subiect şi predicat. pacient şi denumirea însuşirii [Guhman. De aceea adesea sunt folosite îmbinările: subiect logic şi subiect gramatical. rema – tema 4. Bogdanov examinează patru serii corelative de termeni: 1. 1972. p. Kaţnelson.109]. 52. predicat – subiect – obiecte 3. unde sunt folosiţi termenii „dat. ci una care aparţine vorbirii. S. consideră că deoarece termenul „subiect” este folosit şi pentru a desemna termenul subiect la nivel sintactic se produce o confuzie. Susov consideră că prima etapă a generării enunţului revine structurii relaţionale. predicat – argumente (funcţiile semantice) 2. Structura subiectual-predicativă este pe locul al doilea. I. cunoscut” şi „nou” (tema şi rema) subiect şi obiect. Fiecare serie de termeni are nivelul său de analiză. 2. iar cel de al treilea –sintactic. adică apărută în urma transformării propoziţiei în enunţ” [Kaţnelson. p. 1974. nici strict sintactică (de suprafaţă). p. După părerea cercetătoarei pot fi relevate trei niveluri de analiză: ● Nivelul segmentării actuale a propoziţiei. alcătuită din predicat şi argumente şi structura sintactică a unei propoziţii concrete. Între structura relaţională.19-35]. predicat. Această funcţie îi conferă argumentului dat un loc central în propoziţie. Bogdanov. M. un nivel al structurii predicative abstracte a cărei elemente aparţin structurii de adâncime: predicat şi subiect. 77-78] V. Diferenţa dintre categoria subiectului şi cea a argumentului consistă în faptul că subiectul este argumentul care îşi asumă funcţia temei [ibidem. „Subiectul propoziţiei nu este o categorie care ţine de gândire. se află un nivel intermediar. Ea este „mai la adâncime” decât 28 . ● Nivelul sintactic. P.3. Subiectul din structura de adâncime poate fi legat de subiectul structurii de suprafaţă printr-o relaţie directă sau conversivă. Ch. D. iar 2. ● Nivelul relevării tipurilor de relaţii semantice reale între constituenţii enunţului unde sunt folosiţi termenii agent. unde sunt folosiţi termenii subiect. propoziţională. 3 ţin de semantică. Structura descrisă în termenii seriei a 2-a nu este nici strict semantică (de adâncime). V. cu toate că nu neagă caracterul polisemantic al termenului dat.M. Fillmore consideră că termenii „subiect” „obiect” se referă la nivelul structurilor de suprafaţă. Guhman susţine ideea că aceşti termeni formează trei serii. [Susov. Fillmore.

agentpacient. se poate desprinde o notă comună tuturor. Astfel în propoziţiile Inamicul a aruncat podul în aer şi Podul a fost aruncat în aer de inamic cuvântul inamicul îndeplineşte funcţia de subiect. aceasta este o structură „mai de suprafaţă” în comparaţie cu cea descrisă în termenii seriei 1. în timp ce subiectul şi complementul se schimbă. caracterul relaţiilor subiectual-obiectuale rămâne neschimbat. Cu toată diversitatea de opinii exprimată în lucrările de specialitate citate mai sus. pentru că atunci când au loc diverse transformări: pasivizarea. nominalizarea etc.117]. Referitor la termenii seriei a 4-a ei nu pot fi identificaţi nici cu termenii seriei 1. Vom folosi aceşti termeni în cercetarea noastră ori de câte ori vom avea contextul respectiv.structura descrisă în termenii seriei a 3-a. ● nivelul semantic sau relaţional cu perechile de termeni predicat–argumente.. ● nivelul sintactic cu termenii subiect–predicat-complemente. iar cuvântul pod îndeplineşte funcţia de obiect în ambele cazuri. E vorba de trei niveluri: ● nivelul logico-gramatical sau al segmentării actuale a propoziţiei cu perechile de termeni tema–rema. subiect–obiect. p. 29 . deoarece subiectul poate exprima agentul (Inamicul a aruncat podul în aer) şi instrumentul (Mina a aruncat podul în aer). nici cu termenii seriei a 3-a [Bogdanov. În acelaşi timp.

semantica străbate tot sistemul limbii.Capitolul II Clasificarea semantică a verbelor tranzitive şi tipurile de actanţi 2. unicul nivel unilateral. Acum obiectul ei de studiu îl constituie nu numai sensurile lexicale. a cuvântului. Actualmente situaţia s-a schimbat. Segmentând textul. pentru că limba este destinată comunicării şi toate unităţile ei fie că sunt ele înseşi semnificative.43]. susţinând că semantica este inaccesibilă pentru metodele structurale. metodele analizei semantice etc. Anume unitatea semnificativă constituie materialul de bază al limbii. problema semnului limbii. p. semantica este o ramură a lexicologiei care cercetează sensurile cuvintelor. niciodată nu avem de a face cu elemente nesemnificative. Morris): 30 .1. „Semantica este prezentă peste tot unde avem de a face cu semne: semnul este o entitate bilaterală. şi una dintre părţi este reprezentată de semnificaţie. Hjelmslev. Structuraliştii au avut o atitudine negativă faţă de cercetările semantice. O particularitate a semanticii moderne este faptul că ea şi-a extins limitele. gândire şi realitate. mulţi lingvişti contemporani discută problema raportului dintre limbă. 239]. ci şi cele gramaticale (morfologice şi sintactice). lingvistul poate arăta morfemul. prefixul. p. Locul semanticii în structura limbii Cu puţin timp în urmă. care considera că ş i la nivelul conţinutului se pot elucida fenomene care se întrepătrund. desinenţa. 372-373] semantica este considerată un factor de organizare a vocabularului. sufixul. 22]. cu excepţia foneticii. rădăcina. Fluctuaţiile de opinii referitoare la semantică (de la negarea ei până la delimitarea unui nivel semantic al limbii) se datorează probabil faptului că fenomenele semantice sunt latente. În mod corespunzător se poate vorbi de semantica morfemului. nu aparţin faptelor observabile ale limbii. a propoziţiei” [Kasevici. fie că deservesc alte unităţi semnificative. În „Mic dicţionar de terminologie lingvistică” [Constantinescu–Dobridor. În limbă. p. problema locului semanticii în structura limbii. dar niciodată nu poate spune: iată sensul [Nikitina. De aceea prin anii 80 ai secolului trecut se validează ipoteza existenţei convenţionale a unui nivel semantic de adâncime al limbii [Kasevici. p. Semantica a devenit centrul atenţiei tuturor şcolilor şi orientărilor lingvisticii mondiale. Pornind de la L. De aceea semnificaţia. Dar ce este semantica? Conform lingvisticii tradiţionale. Factorul semantic se numără printre cei trei factori de bază care determină valoarea unui semn (după Ch. cauzele schimbării acestora şi evoluţia lor în timp. Aceasta pentru că semantica este mai întâi de toate o categorie de reprezentare (ca entitate psihică) pentru că sistemul semantic al limbii nu este altceva decât proiecţia ei asupra realităţii obiective. semantica nu era recunoscută ca obiect al lingvisticii.

care diferenţiază un semem de altul. cu cât sensul este mai abstract. Semantemul este alcătuit din seme sau trăsături diferenţiale semantice. Zolotova. ● material/nonmaterial. ● real/fantastic.● factorul semantic. Semele ordonate într-un anumit fel formează sensul cuvântului. Bogdanov. Şi invers. trăsătura diferenţială semantică poate fi definită ca o posibilitate de ocurenţă într-un context sau într-o serie de contexte date [Chiricuţă-Marinovici. p. ● factorul pragmatic. ar fi de menţionat următoarele: ● cuantificabil/noncuantificabil. stabilite pe baza opoziţiilor distinctive. ireductibile semantic. Apresean. Unitatea de bază a structurii semantice este semantemul – o unitate abstractă. ● concret/abstract. Vasiliev. Structura semantică cuprinde toate nivelurile bilaterale ale limbii: lexematic. [Sternin. care înglobează un şir de sensuri concrete ş i exprimă cele mai generale trăsături ale lor. V. structura semantică este constituită dintr-un ansamblu de sensuri care se construieşte după o schemă concretă de relaţii. Semantemul reprezintă un cuvânt polisemantic. au demonstrat că semantica modernă este o parte a teoriei generale a limbii. gramatical. S. 31 . capabilă să se actualizeze în contexte adecvate. Cercetările arată că într-un anumit context sau poziţie din ansamblul de seme ale unui cuvânt se realizează doar o parte. I. iar celelalte rămân latente. Berejan. ● factorul sintactic. ● feminin/masculin ● acţiune/stare. care reprezintă relaţiile dintre semn şi denotat. morfematic. În lingvistica tradiţională. derivaţional. Printre ele. 64]. realizându-se în alte contexte. ● calitate/noncalitate. Susov etc. elemente semantice minimale. cu atât mai puţine seme are. Aşadar. I. ● dinamic/static ● uman/nonuman. G. adică exprimă tipul de sens dat în concordanţă cu situaţia concretă de comunicare. ● animat/inanimat. p. N. Ansamblul de seme care formează sensul cuvântului are o existenţă virtuală. Cercetările lingviştilor Ivan Evseev. Prin această virtualitate a ei. 628]. care reprezintă relaţiile dintre semn şi subiectul vorbitor. cu atât mai multe seme conţine. care reprezintă relaţiile dintre semne pe axa liniară. semele sunt nişte mărci ale structurii semantice şi numărul lor este finit. Cu cât un sens este mai concret. Sememul este unul dintre sensurile cuvântului. În procesul de comunicare semantemul are funcţie distinctivă şi se realizează prin sememe. L. Arutiunova.

● cauzalitate/noncauzalitate. p. ● acţiune/relaţie. adică fenomene care se desfăşoară în timp. Bahnaru. ● intenţionalitate/neintenţionalitate Această gamă de seme sau mărci semantice caracterizează diverse aspecte ale sememelor. ● modalitate/nonmodalitate.Verbul – semn predicativ. importanţa căreia a fost menţionată în lucrările de specialitate: „Cu cît se atacă din mai multe fronturi conţinutul semantic al verbelor. 1966. Deci elementele realităţii denumite de verb sunt procese. Semnificatul categorial include semul procesualitate ca trăsătură dominantă şi generală a clasei verbului.● acţiune/devenire. Chiricuţă-Marinovici. p. consideraţiile referitoare la semantică în general. cu atît ne apropiem mai mult de o sistematizare mai riguroasă a verbelor” [R. ●finalitate/nonfinalitate. ● temporalitate/nontemporalitate. 43]. După cum se remarcă în literatura de specialitate semul categorial /+ proces/. prezent implicit şi necondiţionat în structura semantică a verbului. dirijează. În continuare vom vorbi despre semantica verbului. ●obiect/subiect. 32 . 1. cel sintactic sau structural care exprimă relaţiile dintre sememe pe axa paradigmatică şi sintagmatică şi cel pragmatic sau situativ care indică atitudinea vorbitorului faţă de denotat [Apresean. cel noţional sau categorial (sensul conceptual – imaginea reală a denotatului în conştiinţa vorbitorilor). 1969. Acestea sunt. nr. ● transferul acţiunii asupra unui obiect din exterior. relaţia dintre semnificat şi denotat). CL. Prin acest sem categorial verbul se deosebeşte de alte părţi de vorbire. Nivelul semantic şi relaţional Din punct de vedere semantic verbul se caracterizează printr-un semnificat categorial ş i printr-un semnificat referenţial.106. în linii mari. p. constituirea verbului ca parte de vorbire. cum ar fi cel denotativ (sensul referenţial. 18]. Pentru semnificaţia lexicală a părţilor de vorbire autosemantice importante sunt primele două. 2. Graţie acestei componente semantice integratoare verbul denumeşte acţiuni. V. 2. Semul categorial proces atribuie clasei verbului calitatea de semn predicativ. de fapt. ●identitate/nonidentitate. adică semnificatul referenţial şi semnificatul categorial. ●spaţialitate/nonspaţialitate.

Aceste seme participă la clasificarea cuvintelor din interiorul clasei verbului. cauzalitate. obiectul de studiu al semanticii moderne este semnificantul predicativ. stare. spaţialitate. Pe lângă trăsătura integratoare proces. În planul conţinutului exponentul semului predicativ trebuie să fie reprezentat de un semem sau sens. finalitate. modalitate. cât şi din perspectivă funcţională. Cercetarea noastră se va baza pe aceste clase. Cel mai clar este termenul structura semantică pe care îl vom folosi în continuare. element din realitate. p. transfer. pentru că în calitatea sa de semn predicativ îndeplineşte funcţia de organizare a predicativităţii. starea şi relaţiile participanţilor. desemnat de un anumit cuvânt. Zeroul poate fi suplinit de unul sau mai multe semne nepredicative unite cu predicatul. temporalitate. relaţie. verbe de devenire şi verbe de relaţie. după cum menţionează I. Situaţia include acţiunea. static. Predicativitatea include un semn predicativ plus zero. deoarece pe baza lor se deosebesc verbele concrete. 1967. devenire. organizate ierarhic. unul dintre elementele care definesc semantica părţilor de vorbire este semnificatul referenţial care are drept corelat extralingvistic denotatul. structura semantică a verbului conţine un fascicul de trăsături semantice referenţiale.V. Bogdanov este caracteristică pentru studiile moderne de semantică a verbului. faptul din realitatea extralingvistică. acţiune. După cum am menţionat mai sus. „structura internă”. intenţionalitate. ci şi sensurile unor propoziţii întregi. abstract. îmbinările de cuvinte etc. concret.Semnificatul referenţial include seme concrete care caracterizează denotatul unei sau altei unităţi ale clasei verbului. Rolul denotatului extralingvistic al semnului predicativ (adică al verbului) îl are situaţia. Importanţa funcţională a verbului se defineşte prin faptul că verbul este considerat centrul propoziţiei. dar vor fi analizate doar verbele tranzitive atât din perspectivă semantică. Astfel. Această constatare care aparţine lingvistului V. 33 . În literatura lingvistică sensul predicativităţii este redat prin diverşi termeni: „structura semantică”. verbe de stare. adică semnificantul alcătuit din numele predicatului şi locurile libere care pot fi completate cu simbolurile variabilelor obiectuale” [Apresean. evenimentul. Aceste seme sunt diferenţiale. sunt caracteristice pentru verb următoarele: dinamic. Apresean. care reprezintă procesul denotat. „structura de adâncime”. Este cunoscută clasificarea verbelor în 4 clase: verbe de acţiune. Anume verbul atribuie semnelor nepredicative diverse funcţii sau stabileşte anumite relaţii între ele. În planul expresiei acest semn este redat de unităţile de vorbire reale: propoziţia. „între semantica modernă şi cea clasică există o deosebire. Dintre semele menţionate în paragraful precedent.8]. Semantica modernă nu are ca obiect de studiu numai sensurile unor cuvinte separate. Mai precis.

Deci o structură semantică simplă este constituită din următoarele funcţii: 1. Această capacitate. 2. Experimentatorul este funcţia semantică atribuită de verb unui nominal ce desemnează rolul tematic al argumentului animat care este afectat de o anumită stare fiziologică sau psihologică (verbele sentendi a simţi. 3. monovalente. Agentul este funcţia semantică atribuită de verb unui nominal care reprezintă rolul tematic al unui argument activ. Bogdanov [p. Însă sistemul funcţiilor semantice poate fi relevat doar pe baza unei structuri semantice simple. a vedea . stării sau relaţiei (Mama spală copilul). Beneficiarul este funcţia semantică atribuită de verb unui nominal ce reprezintă rolul tematic al unui argument cu trăsătura animat. V. numită valenţă semantică. Particularitatea cea mai importantă a semantemului predicativ este capacitatea lui de a se condiţiona reciproc cu un număr anumit de roluri tematice ale participanţilor (sau semanteme ale argumentelor). Ea include în calitate de componente de bază semantemele predicativităţii (sau ale semnului predicativ) şi argumentele (semnele nepredicative). 39 – 56]. Pacientul este funcţia semantică atribuită de verb unui nominal care reprezintă rolul tematic al unui argument cu trăsătura animat în calitate de obiect al acţiunii. cât şi în legătură cu semantemul predicativ. Obiectul este funcţia semantică atribuită de verb unui nominal ce constituie rolul tematic al argumentului inanimat în calitate de obiect al acţiunii. Aderăm la concepţia generală a structurii semantice a predicativităţii expusă foarte argumentat de către V. 4. urmând ca apoi să folosim doar tezele potrivite pentru analiza structurii semantice a verbelor tranzitive româneşti. adică a argumentului în favoarea sau în defavoarea căruia se face acţiunea (Ion îi dăruieşte flori Elenei). stării sau relaţiei (Mama taie pâine). 34 . Fiecare dintre acestea se poate caracteriza atât autonom. care apare în funcţia destinatarului. 5. (Croitorul croieşte costumul). şi plurivalente Al doilea component al structurii semantice este unul sau două roluri tematice ale argumentelor (uneori nici unul). Semantemul predicativ este primul component al structurii semantice. cât şi semantemele semnelor nepredicative. constituie baza clasificării verbului predicat: avalente. Fiecare dintre aceste componente se caracterizează prin caracteristici proprii.Structura semantică este foarte complexă. a iubi. a urî: Ion urăşte minciuna). animat a cărui caracteristică este provocarea acţiunii şi controlul ei. În poziţia argumentelor se pot afla atât semantemele semnelor predicative. În cel de al doilea caz argumentului i se atribuie acea sau altă funcţie de către predicat.

care sunt obiectele acţiunii sau stării fiziologice (A-şi aminti de mama). 12. În grupul al doilea intră funcţiile caracteristice argumentelor inanimate. descriptivul şi rezultativul. Dacă argumentul corespunde unui obiect animat. nu are nevoie de un factor exterior pentru a-şi declanşa acţiunea. pacientul. Compozitivul este funcţia semantică atribuită de verb unui nominal care caracterizează rolul tematic al argumentului ca material. locativul. 8. stihiinic: Soarele a decolorat pânza). component al unui obiect (Casa este făcută din piatră). Perceptivul este funcţia semantică atribuită de verb unui nominal ce reprezintă rolul tematic al argumentelor animate şi inanimate. 7. onomasiativul. Această divizare nu este întâmplătoare. Mediativul este funcţia semantică atribuită de verb unui nominal ce desemnează rolul tematic al argumentului ca mijloc. natural. Onomasivul este funcţia semantică atribuită de verb unui nominal care denumeşte rolul tematic al unui argument care funcţionează ca nume sau poreclă a unui obiect animat sau inanimat (Oamenii din sat îl numeau Venetic).6. fiind sursa propriei acţiuni. mediativul. compozitivul. (Cămaşa era în pătrăţele. (Clopotarul bătea într-un clopot) 9. elementivul. În primul grup intră funcţiile care caracterizează argumentele animate şi anume: agentul.(M-a învelit cu cearşaful) 10. Elementivul sau forţa este funcţia semantică atribuită de verb unui nominal ce caracterizează rolul tematic al unui argument activ inanimat producător de acţiuni (de obicei. 11. În grupul al treilea intră funcţiile care caracterizează atât argumentele animate. cât şi cele inamimate: perceptivul. 35 . Locativul este funcţia semantică atribuită de verb unui nominal ce reprezintă rolul tematic al argumentului care desemnează locul (A plecat în ţări străine) 13. adică obiectul. Rezultativul este funcţia semantică atribuită de verb unui nominal ce reprezintă rolul tematic al argumentului care apare ca rezultat al unei acţiuni (A născut un băiat). exprimate de predicat. Funcţiile semantice /rolurile tematice enumerate mai sus se împart în trei grupe din punctul de vedere al relaţiilor lor cu trăsătura semantica animat/inanimat. ceea ce nu se poate spune despre argumentele inanimate. beneficiarul şi experimensivul. Geamurile erau mici) 14. Ea rezidă în diferenţa fundamentală între obiectele animate şi inanimate care constă în faptul că primele au comportament propriu. instrumentul. Descriptivul este funcţia semantică atribuită de verb unui nominal ce caracterizeaz ă rolul tematic al argumentului ca purtător al însuşirii. Această deosebire ontologică trebuie să-şi găsească reflectare semantică. aceasta înseamnă că obiectul dat. Instrumentul este funcţia semantică atribuită de verb unui nominal ce reprezintă rolul tematic al argumentului ca instrument.

Verbele tranzitive acţionale sunt verbe de acţiune. incluzând: agentul. al III-lea. Excepţie fac obiectele stihiinice. rezultativul va fi pus la baza clasificării verbelor tranzitive ale creării. Aici vom specifica doar că uneori subiectul verbului tranzitiv este inanimat însă el exprimă instrumentul ca în exemple de tipul Explozia a demolat clădirea. elementivul şi instrumentul. 36 . include o serie se seme comune ş i diferenţiale care delimitează elementele clasei. Verbele tranzitive acţionale Din punct de vedere semantic verbele tranzitive se divizează în verbe acţionale şi verbe neacţionale. Verbele tranzitive neacţionale aparţin preponderent verbelor de relaţie. iar instrumentul va fi pus la baza clasificării verbelor tranzitive. § 3. elementivul va sta la baza identificării verbelor tranzitive care au în calitate de subiect un argument activ însă inanimat. pacient. Bazându-ne pe consideraţiile de mai sus. obiectul va fi luat în considerare la clasificarea verbelor pseudotranzitive. obiectul. rezultativul. cosmice care de obicei sunt considerate că au comportament propriu. al căror subiect are mai mult funcţia de instrument. pacientul. obiect. a cărui forţă este de natură stihiinică (Furtuna a spart geamul). Pentru tranzitivitatea formală sunt caracteristice argumentele: agent. Despre importanţa trăsăturii semantice animat/inanimat pentru structura semantică a verbelor tranzitive am vorbit mai sus. Verbele de acţiune reprezintă procese orientate ce au limite externe: un punct iniţial de la care pornesc şi un punct final spre care sunt orientate. pe lângă sensul categorial proces şi cel referenţial integrator relaţie. Ele au de obicei un participant activ a cărui acţiune se extinde asupra unui obiect diferit de subiect. Piatra a spart geamul etc. O descriere mai amănunţită din acest punct de vedere se face în cap. În ceea ce priveşte funcţiile semantice ale argumentelor caracteristice verbelor tranzitive sunt de menţionat următoarele. Aceste verbe exprimă o relaţie tipică din realitate. Pentru tranzitivitatea semantică numărul argumentelor se măreşte. beneficiarul. 2. vom încerca să operăm în paragrafele următoare o clasificare a verbelor tranzitive din punct de vedere semantic şi relaţional. Structura semantică a acestor verbe. Beneficiarul va fi luat în considerare în cazul în care limitele tranzitivităţii vor fi extinse către obiectul indirect. Verbele din această clasă exprimă diverse raporturi între obiecte şi fenomene.Obiectele inanimate necesită un factor exterior în calitate de forţe motrice pentru demararea acţiunii. 3.

Am menţionat mai sus că majoritatea verbelor tranzitive sunt verbe de acţiune. de producere. Excepţiile existente vor fi relevate mai jos. Astfel ele se caracterizează prin următoarele trăsături: ● dinamicitate: verbele tranzitive acţionale sunt dinamice dat fiind faptul că argumentul care se află pe poziţia subiectului este activ. majoritatea verbelor tranzitive sunt verbe de acţiune. care deosebesc o clasă lexico-semantică de alta sau un lexem de altul. Funcţia semantică a acestuia este cea de agent. ● transferul acţiunii asupra unui obiect din exterior: verbele tranzitive implică prezenţa unei limite exterioare a desfăşurării acţiunii. 2002. Aceste verbe sunt mai numeroase în virtutea logicii legăturilor dintre lucrurile. în societate etc. ● intenţionalitate: majoritatea verbelor tranzitive acţionale se caracterizează prin această trăsătură. ● finalitate: verbele tranzitive care au pe poziţia de subiect sememul agent exprimă acţiuni soldate cu o anumită finalitate cu un anumit rezultat. care este producător de acţiune. structura semantică a verbelor tranzitive acţionale includ diverse seme referenţiale distinctive.Structura semantică a verbelor acţionale include semul categorial proces. Pe lângă aceste două seme. Aşadar verbele de acţiune „fiind foarte vaste ca sens şi destul de numeroase constituie nucleul lexicului verbal. Să analizăm la început verbele tranzitive din perspectivă semantică. p. Dintre cele 7 clase de verbe ce aparţin câmpului semantic al verbelor de acţiune. Acest sem este trăsătura de bază a tranzitivităţii. Din acest punct de vedere. relevate în literatura de specialitate [Constantinovici. Verbele tranzitive de acţiune conţin în structura lor semantică toate sau aproape toate trăsăturile semantice ale clasei verbului. este dinamic şi activ. ● orientarea spre un anumit obiect este trăsătura inerentă verbelor tranzitive acţionale. Din punct de vedere relaţional. p. Însă nu toate verbele de acţiune sunt tranzitive. doar 4 reprezintă verbe tranzitive: 37 . 38-39]. 2001. obiectele şi fenomenele aflate în mediul înconjurător. ● cauzativitate: acest sem implică existenţa a doi determinanţi dintre care primul cauzează acţiunea celui de al doilea.25]. structura semică a verbelor tranzitive de acţiune le impune un anumit comportament sintagmatic prin admiterea sau restricţia anumitor vecinătăţi sau determinanţi care exprimă semantemele argumentelor. proiectează şi finalitatea ei. este animat. de activitate umană în genere” [Vulpe. care este un sem comun pentru verbele tranzitive acţionale. deoarece agentul. semul referenţial acţiune. Ele semnifică o varietate extrem de mare de procese cotidiene. iniţiind acţiunea.

a croşeta. a face să existe” sau „a desfăşura o acţiune cu caracter producător-creator” [Vulpe. a descifra. Verbele creării se caracterizează printr-o mare varietate semantică. a escalada. a exila etc. Cea mai numeroasă este clasa verbelor care exprimă acţiuni fizice.I. structura semantică a acestei clase de verbe include semul comun ‘a face. a auzi. Verbele percepţiei senzoriale ( a zări. IV. a vorbi). a simţi. după Ana Vulpe funcţia de diferenţiere. Subcategorizarea verbelor în interiorul clasei diferă de la autor la autor şi este efectuată în funcţie de diferite trăsături diferenţiale.). în cadrul verbelor de acţiune tranzitive se delimitează următoarele clase de verbe: ● verbe care semnifică procesul de creare a obiectelor. a învăţa. p. de individualizare a unităţilor lexicale din grupul dat o îndeplinesc trăsăturile semantice: ● „modul înfăptuirii acţiunii” 38 . ale mecanismelor. 39]. necesare omului în procesul de umanizare a naturii” [Vulpe. a preface. a disloca. ● verbe care semnifică deplasarea obiectului. cunoscută sub denumirea de GLS al verbelor creării este clasa reprezentativă pentru verbele de acţiune tranzitive. La cel mai înalt nivel de generalizare se află lexemele a crea şi a face. ibidem. de concretizare. a zice. a defini. a realiza ceva’ precum şi seme distinctive. II. După cum menţionează cercetătoarea Ana Vulpe. „GLS de verbe ale creării se prezintă ca unul din grupurile centrale de verbe ale limbii. a citi. a vedea. deoarece ele denumesc procese concrete: crearea. a mirosi). a devansa. a generaliza.). precum şi unităţile în cadrul clasei.). a detecta. ale diverselor corpuri fizice. Pe lângă semul categorial proces şi semul relaţional integrator acţiune. a parcela.verbele din această clasă conţin un sem integrator „a face să apară. a mărunţi. pe baza cărora se delimitează grupurile lexico-semantice (GLS). ●verbe care semnifică procesul de distrugere a obiectului.43] şi numeroase seme distinctive. III. De exemplu. I. a rambleia etc. a plomba. ibidem. Unităţile acestei clase desemnează diverse acţiuni concrete ale omului. După cum s-a constatat în lucrările de specialitate. producerea diferitelor obiecte şi mijloace de muncă. a prelucra. a fugări. La acestea ar mai fi de adăugat câteva verbe de mişcare ( a deporta. a duce. Verbele zicerii (a spune. a monta. ● verbe care semnifică procesul de modificare a obiectului. Verbe ale activităţii intelectuale ( a cerceta. a explica etc. Pe lângă sensul categorial proces şi a celui referenţial acţiune. a depăşi. p. Conţinutul semantic al verbelor creării este structurat ierarhic . Prima clasă. Verbe care exprimă acţiuni fizice (a picta.

b. Pe lângă sensul categorial proces şi sensul referenţial acţiune verbele din această clasă se delimitează 39 . a extinde. a pirograva. a redresa.● „instrumentul şi mijloacele aplicate” ● „materialul supus acţiunii” ● „recipientul” [Vulpe. Hiperonimele clasei sunt verbele a modifica. a scrie. 2002. a tricota. p. Autoarea divizează unităţile GLS al verbelor creării în două subgrupuri inegale: a. 3. A doua clasă a verbelor de acţiune include verbe care semnifică procesul de modificare a obiectului. a picta. a şlefui. a înnoi. a despica. p. a făuri. a stratifica [Constantinovici. a fierbe. Verbe cu sensul „a crea prin reprezentări grafice”: a desena. a săpa. [Vulpe. a preface. 46-55]. a sărăci. a perfecţiona. 43]. a bătători. a ţese. Verbe cu sensul „ a crea prin procese de împreunare”: a împleti. a grima. printre care se numără: a produce. ● Segmentarea obiectului în elemente componente: a bifurca. a executa. a plăsmui etc. a înrăutăţi. Verbe cu sensul „a crea prin operaţii culinare”: a găti. ● Schimbare sub aspect cantitativ: a amplifica. a confecţiona. a netezi. verbe cu sensul generalizat al creării. 5. ● Acoperirea suprafeţei obiectului cu o substanţă oarecare: a polei. La cel mai înalt nivel de generalizare se află semul modificare. a lungi. Pe lângă sensul categorial proces şi sensul referenţial acţiune verbele din această clasă se delimitează după trăsături distinctive specifice. 4. a tricota. a fabrica. a betona. A treia clasă a verbelor de acţiune include verbe care semnifică procesul de distrugere a obiectului. Lexemele constitutive ale acestei clase îşi structurează în mod ierarhic conţinutul. a meşteri. a dezvolta. Lexemele constitutive ale acestei clase îşi structurează în mod ierarhic conţinutul. schimbare a obiectului”. 2. a reface. verbe ce fixează diverse procese concrete de creare. 2002. ● Schimbare a suprafeţei obiectului: a nivela. a dăltui. Aplicând metoda analizei componenţiale. a zidi. a săpa. a pasteriza. a sculpta. p. Ana Vulpe delimitează în continuare 5 subgrupuri de verbe: 1. Urmează apoi alte seme care participă la subcategorizarea verbelor: ● Schimbare în sens pozitiv: a moderniza. a rectifica. Verbe cu sensul „ a crea prin lucrări de construcţie”: a construi. a coase. Verbe cu sensul „a crea prin procese de tăiere”: a ciopli. a dezmembra. a vopsi. a coace. printre care se numără: a grava. a schimba. a emaila. a tăbăci. a ţese. 28-30]. a croşeta etc. a sculpta. a zugrăvi. 2001. ● Prelucrarea a obiectelor: a lamina. ● Schimbare sub aspect calitativ: a întări.

a adulmeca – pe baza trăsăturii diferenţiale „a simţi cu nasul”. ● Verbe cu acţiune continuă. verbele a auzi. a presimţi. a percepe cu organele de simţ” şi seme distinctive în funcţie de organul de simţ. a evacua. verbele a întreba şi a răspunde se deosebesc din punctul de vedere al tranzitivităţii. a împleti . a ciuli se grupează pe baza trăsăturii diferenţiale „ a simţi cu urechea”. a extirpa. 44] Din acest punct de vedere toate verbele acţiunii fizice se clasifică în subgrupul verbelor cu acţiune limitată deoarece toate vizează atingerea unui rezultat. II. observa. Verbul director al clasei este a simţi. a linşa. Conţinutul semantic al lexemelor din această clasă este alcătuit din sensul categorial proces şi sensul referenţial acţiune. a ridica. a degusta. Însă nu toarte sunt tranzitive. a pipăi. Subcategorizarea se face pe baza semelor distinctive. Din această clasă fac parte verbele: a muta. generalizat „ deplasare în spaţiu” precum şi o serie de seme distinctive care vizează formele concrete a deplasării obiectului. A întreba este tranzitiv. III. După cum s-a menţionat în lucrările de specialitate. Tot pe baza analizei elementelor constitutive ale conţinutului. p. Este o clasă mai puţin numeroasă. Următoarea clasă de verbe tranzitive acţionale sunt verbele percepţiei senzoriale. ● Nimicirea fiinţelor: a omorî. a ucide. a mirosi. a ciuli. Acest GLS cuprinde aproximativ 200 de verbe. [Chiricuţă-Marinovici. În cadrul acestei clase pot fi delimitate două subclase: ● Distrugerea . a adulmeca. a asculta.a demola. Conţinutul semantic al acestor verbe este alcătuit di sensul categorial proces. a asculta. Înainte de a face o subcategorizare a verbelor zicerii din punctul de vedere al 40 . a instala. a zări. a construi . a nimici. sensul referenţial acţiune. Inventarul acestei clase se reduce la câteva verbe: a auzi. a coborî. a vedea – pe baza trăsăturii diferenţiale „a simţi cu ochiul” etc. A patra clasă a verbelor de acţiune o constituie verbe care semnifică deplasarea obiectului sau schimbarea poziţiei lui. semul integrator. nimicirea obiectelor: a doborî. semul integrator „a simţi.a despleti. a asasina. a durea. a răsturna. a rostogoli. De ex. a vedea. a înfiinţa-a desfiinţa etc.după trăsături distinctive specifice. De ex. a mirosi. a transfera. iar a răspunde este intranzitiv cu majoritatea sensurilor sale. a simţi. a audia. La cel mai înalt nivel de generalizare se află semul „a distruge. a audia. a mistui. de obicei antonimele verbelor creării: a crea-a distruge. a înjunghia. a devasta. a zări. Următoarea clasă de verbe tranzitive acţionale include un număr considerabil de unităţ i din cadrul grupului lexico-semantic al verbelor zicerii. a nimici” şi respectiv lexemele reprezentative ale acestei clase sunt verbele a distruge. cercetătoarea Rita ChiricuţăMarinovici delimitează verbele de acţiune după criteriul de continuitate sau de limitare a desfăşurării acţiunii verbelor în două subgrupuri: ● Verbe cu acţiune limitată ca durată de atingerea rezultatului urmărit. verbele din această clasă sunt. Este o clasă puţin numeroasă. a gâtui.

a răspunde. Sunt tranzitive verbele din grupurile 1. a cleveti. a şopoti. Cercetătoarea Veronica Purice-Păcuraru a efectuat analiza componenţială a verbelor gândirii şi a delimitat un sem integrator [integrativ. verbele zicerii prezintă următorul tablou. a nara. a declara. a pronunţa. a conversa. a denunţa. p. vom analiza conţinutul semantic al acestui grup de verbe. 36-38] Analizate din punctul de vedere al tranzitivităţii. a bombăni. ● „activitate intelectuală logică” – sem diferenţial. Următoarea clasă de verbe tranzitive acţionale este clasa verbelor activităţii intelectuale. a telegrafia. ● „”Caracterul defectiv al vorbirii” – sem diferenţial. a explica.43]. Bîrcă delimitează 5 seme care stau la baza clasificării semantice a verbelor zicerii. 4. 5. cunoscută şi sub denumirea „verbele cugetării sau verbele gândirii” În acest grup sunt incluse verbele care desemnează procesul de gândire şi sunt „expresia verbală a rezultatelor cunoaşterii treptate de către om a diferitelor aspecte ale procesului complex de gândire. precum şi a legăturilor interne existente între aspectele date” [Purice. a discuta. 1972. a întreba. a telefona. ● „Caracterul nedesluşit al vorbirii” – sem diferenţial. a dondăni. 2. a expune. a spune. 4 şi 5. a sufla. a se certa. Verbe care conţin semul „vorbirea propriu-zisă” + semul „aspectul informativ al vorbirii”: a anunţa. a şopti. a lămuri. a se ciondăni. 6. după cum urmează: ● „desfăşurarea unei activităţi intelectuale” – sem integrator. 3. un sem integrator şi 4 seme diferenţiale şi anume: ● „Vorbirea propriu-zisă” – sem integrator. a mărturisi. Verbe care conţin semul „vorbirea propriu-zisă” + caracterul defectiv al vorbirii: a fârnâi. a se bâlbâi. a raporta. în concepţia autoarei] şi câteva seme diferenţiale. a semnala. a pelticăi. 1. a bolborosi. 2. Pe baza acestor seme sunt relevare 6 subgrupuri de verbe. ● „Intensitatea realizării actului de vorbire” – sem diferenţial.Verbele din grupul 6 sunt intranzitive. Verbe care conţin o caracteristică a vorbirii: a vorbi. a informa. Cercetătoarea M.tranzitivităţii. iar din grupul ai treilea doar câteva verbe sunt tranzitive. a istorisi. a fornăi. [Bîrcă. Verbe care conţin semul „vorbirea propriu-zisă” + semul „reciprocitatea vorbirii: a dialoga. p. 41 . a comunica. a rosti. a zice. IV. Verbe care conţin semul „vorbirea propriu-zisă” + semul „intensitatea actului vorbirii”: a striga. ● „Aspectul informativ al vorbirii” – sem diferenţial. ● „Reciprocitatea actului vorbirii” – sem diferenţial. Verbe care conţin semul „vorbirea propriu-zisă” + semul „caracterul nedesluşit al vorbirii”: a bodogăni.

clasificarea verbelor s-a efectuat pe baza analizei componenţiale. a judeca. Semul integrator al acestor verbe este „existenţa unei deplasări între două puncte: punctul iniţial şi punctul final”. Verbe care exprimă o activitate intelectuală neorientată: a medita. material/nonmaterial. a se ţicni. a escalada. concret/abstract. După cum e lesne de observat. adică pornindu-se de la structura semantică a verbului. a deduce.● „activitate intelectuală orientată” – sem diferenţial. 1985. a se tâmpi. a cerceta. a induce. 2. Verbe care exprimă pierderea posibilităţii de a desfăşura o activitate intelectuală: a înnebuni. Verbe care exprimă o activitate intelectuală orientată: a crede. a gândi. a se buimăci. a exila etc. a concepe. ● „posibilitatea de a desfăşura o activitate intelectuală” – sem diferenţial. Conform acestor seme verbele gândirii se clasifică în câteva subgrupe: 1. a cugeta. Ultima clasă de verbe tranzitive acţionale o reprezintă câteva verbe de mişcare: a deporta. V. a inventa. a duce. Grupurile 3. a proiecta. a compara. a devansa. 4. a fugări. a depăşi. de regulă. a disloca. Privite din punctul de vedere al tranzitivit ăţii. a generaliza. Limitele deplasării exprimate de verb sunt indicate de context. Verbe care exprimă o activitate intelectuală logică: a raţiona. Verbele mişcării sunt în mare parte intranzitive. iar din grupul 1 se pot selecta câteva verbe tranzitive: a identifica. 4 şi 5 se caracterizează printr-o tranzitivitate negativă. a induce. a identifica. a explora. a analiza. a compara. de un pronume sau un substantiv animat sau inanimat: a devansa un sportiv şi a depăşi o situaţie etc. 13] Până acum am făcut o sistematizare a faptelor analizate în literatura de specialitate referitoare la semantica verbului în general şi am selectat informaţia referitoare la verbele tranzitive acţionale. Verbe care exprimă posibilitatea de a desfăşura o activitate intelectuală: a gândi. însă există printre ele şi verbe cer un complement direct exprimat. Vom încerca în continuare să efectuăm o subcategorizare a verbelor tranzitive acţionale după trăsăturile semantice ale argumentelor. a intenţiona. ● „activitate intelectuală neorientată” – sem diferenţial. a se năuci. 3. a judeca. p. [Cartaleanu. a se zăpăci. a generaliza. Vom utiliza inventarul de seme care definesc structura semantică a argumentelor: cuantificabil/noncuantificabil. ● „pierderea posibilităţii de a desfăşura o activitate intelectuală” – sem diferenţial. a raţiona. a abstrage. 42 . concepută ca o ierarhie de seme. 5. a deduce. a reflecta. doar grupul al doilea se caracterizează în întregime printr-o tranzitivitate pozitivă.

a desface. a construi. a deconecta. a înăbuşi. a ciopli. a elabora. a colbăi. a mototoli. a mâzgăli. a realiza. pacientul. a eboşa. a compila. a dezechilibra. a improviza. elementivul. a desigila. a descâlci. a desfigura. a grava. a desena. a ciufuli. modalitate/nonmodalitate. a căpăta. a congela. a schiţa. a despături. a drege. a butăşi. a demonta. a descuia. a deduriza. a destupa. a coroda. a asimila. a comprima. a alcătui. a creiona. a plămădi. a deshăma. a tricota etc. a bătători. a complini. a dezgheţa. descriptivul. Verbele acţiunii fizice: ● Verbele creării: a ajura. a deshuma. a descoji. a dezghioca. a demachia. a arunca. dinamic/static. intenţionalitate/neintenţionalitate. a desfăşa. a dantela. a democratiza. a întregi. a publica. a defrişa. a forma. a desfăţa. a produce. a incrusta. a dezgărdina. a tipări. inventarul de verbe tranzitive acţionale antrenate în cercetarea de mai departe. a înfiripa. cauzalitate/noncauzalitate. a întocmi. a înfiinţa. a prepara. a deszăpezi. a decolora. rezultativul [vezi p. a despleti. relevate de B. a dura. a circumscrie. a dezdoi. a dezbrăca. mediativul. beneficiarul. a realiza. a prăji. a împleti. acţiune/stare. a decupla. a defalca. a degresa. a fonda. 35] şi cele 14 funcţii semantice ale argumentelor. a ajusta. a deforma. a însăila. a decongela. a defolia. a drapa. a meşteri. ● Verbele cu sensul de modificare a obiectului: a abrevia. a sfărâma. a pregăti. a face. Pentru o descriere ilustrativă prezentăm mai jos. a deversa(un râu). a amenaja. a dezgoli. a ecraniza. a căli. a decolta. a conserva. a scrie. a inventa. a despecetlui. a decupa. a înscrie. a edita. identitate/nonidentitate. uman/nonuman. temporalitate/nontemporalitate. finalitate/nonfinalitate. a-şi imagina. a coace. a iniţia. a depolua. a ajuta. a etaja. a categorisi.animat/inanimat. acţiune/devenire. acţiune/relaţie. a demina. a descânta. locativul. a calandra. a făuri. a călca. a clădi. a corecta. a debloca. a despica. a plăsmui. conform grupurilor lexico-semantice analizate. a concasa. a institui. a înjgheba. a deschide. a decora. a fierbe. a demagnetiza. a decontamina. a efectua. a descreţi. onomasivul. a defertiliza. a covăsi. real/fantastic. a croşeta. a inaugura. a centraliza. a deturna. a modela. spaţialitate/nonspaţialitate. a descolăci. a accelera. a 43 . a obţine. a concepe. a măiestri. a întemeia. a conecta. a călăfătui. a sufla. a compune. a acapara. a frige. În acest paragraf vor fi antrenate în analiză doar acele elemente ale metalimbajului care caracterizează verbele tranzitive acţionale. a contura. a găti. a pirograva. a bloca. experemensivul. a deshidrata. obiect/subiect. a săpa. a denatura. a dăltui. [vezi p. transferul acţiunii asupra unui obiect din exterior. a desţeleni. a coroda a crea. a descompune. a fabrica. a conjuga. Bogdanov: agentul. a dobândi. a dărăci. a clăti. a izvorî. a coase. a deghiza. a prefabrica. a înfăţişa. a denatura. a cocoloşi. obiectul. a developa. a constitui. 36-37]. a filma. a împodobi. a confecţiona. feminin/masculin. a edifica. perceptivul. a ciunti. calitate/noncalitate. a depolariza.

a dezoxida. a defăima. ● Verbele zicerii: a bârfi. a simţi. a dezinfecta. a asculta. a blagoslovi. a citi. dat fiind faptul că analizei verbelor tranzitive din punct de vedere valenţial i se rezervă capitolul al treilea. a felicita. a dumica. a explica etc. a evoca. a dezlipi. a dezintoxica. a elucida. a degusta. a evacua. a eradica. a extermina. b) clasa verbului predicat şi c) funcţiile semantice ale argumentelor. a emite. a tăia. a blestema. a fugări etc. a deplasa. a discui. a despăduri. a exila. a lichida. a sugruma. a exporta. a dezmirişti. a filtra. a damna. a sfâşia. a finaliza. a blama. a presimţi. a denigra. 1. a edita. a intui. ● Verbele cu sensul de distrugere a obiectului: a asasina. a enunţa. a calomnia. a povăţui. a înjunghia. a drămui. a exclama. a omorî. a formula. a audia. a denumi. a dezumfla. a fărâma. a detalia. a conduce. a demola. a estompa. a distruge. a devansa. În urma analizei verbelor tranzitive acţionale din perspectiva sus-menţionată au fost relevate următoarele structuri semantice: Nr. a condamna. a generaliza. a făgădui. a expedia. a huli. a denega. a implora etc. a îneca. ● Verbele activităţii intelectuale: a cerceta. a curma. 2. a mistui. a strivi. a contrazice. a dezrobi. a căra. a fabula. semant. a gâtui. a expune. a chema. a cuvânta. a ponegri. a confirma. a învăţa. a distila. a vedea. = propoziţia generată V (acţiune) + pacient + agent V (acţiune) + obiect + agent Exemple Lupul sugrumă mielul. a divulga. a emaila. a dicta. a extinde. a devasta. a făcălui. a faianţa. a zări. a consulta. a deduce. ● Verbele percepţiei senzoriale: : a auzi. În cele ce urmează vom analiza verbele după clasa lexico-semantică în care se include ş i după conţinutul semantic şi funcţiile semantice ale argumentelor. a clasa. a desfiinţa. a destăinui. a mirosi. a dezlega. a elida. a forja etc. a incinera. a diminua. a electrocuta. a epura. Struct. a certa. a executa. a dizolva. a comenta. a deporta. a extirpa. a devora. a dărâma. a estima. observa. a depăşi. a chibzui. a decima. a ciuli. Clasificarea după numărul de argumente este o clasificare valenţială. a dezminţi. 44 . a ucide etc. a pipăi. a decreta. a etalona. a cleveti. a bate. a cita. a elimina. a copia. a constata. a dubla. a defini. a lichida. a cicăli. a declara. a defăima. a difuza. a rade. a descifra. a doborî. a înăduşi. a durea etc. a defrişa. a împuşca. a deconecta. a ghici. a declama. ● Verbele de mişcare: a catapulta. a linşa. a conjura. a dăscăli. a deznoda. a adulmeca.dezgropa. a detecta. Vom folosi-o aici fără a intra în detalii. Verbe sus-menţionate generează propoziţii (vom folosi şi termenul structuri semantice) care pot fi clasificate după: a) numărul de argumente. Ion citeşte un roman.

Medicul îngrijeşte bolnavul. Ursul l-a atacat pe vânător.) + perceptiv + Ion o iubeşte pe Maria. Mama i-a trimis un colet fiului. 1 sunt: Delincvenţii l-au asasinat pe poliţist. L-am pierdut pe Ion. V (acţiune) + pacient + instrument + agent V (acţiune) + obiect + mediatuv +agent V (acţiune) + pacient + mediativ + agent V (acţiune) + pacient + onomasiv+agent V (acţiune) + pacient + locativ + agent V (acţiune) + obiect + locativ + agent V (acţiune) + obiect + beneficiar + agent V (acţiune)+ comp. 4. V (percepţie senz. Să le luăm pe rând. 12. Am depăşit adversarii. 2. Mama culcă copiii. Şoferul a pus valiza în portbagaj. Acest lucru stabileşte limitele potenţei combinatorii a verbului. 45 . Grindina a distrus semănăturile.3. Mama a învelit copilul cu plapuma. Fiecare structură semantică înglobează un număr nelimitat de propoziţii similare care pot fi generate cu mijloacele limbii studiate. Noi l-am învins pe adversar. Profesorul i-a lăudat pe cei mai buni elevi. Informaţia semantică referitoare la argumente prognozează capacitatea combinatorie a verbului. Toţi l-au crezut. Aceasta pentru că informaţia semantică prezentată de structura în cauză este următoarea: 1. Piatra sparge geamul. El i-a biruit pe toţi. Mama a primit musafirii. experimensiv V (acţiune) + obiect + instrument + agent Croitoreasa croieşte stofa cu foarfecele. verbe de declaraţie. agentul care caracterizează semantemul unui producător de acţiune activ. 9. Am consultat un medic. Am acoperit pereţii cu tapete. Trupele noastre l-au atacat pe inamic. Contextele diagnostice ale structurii nr. Dădaca spală copilul etc. Patronul exploatează muncitorii. Jaluzelele acoperă geamul. verbe de mişcare etc. ● Prima structură V (acţiune) + pacient + agent va îngloba propoziţiile generate de verbele tranzitive acţionale din cadrul grupurilor de verbe cu sensul de distrugere a obiectului. 7. El m-a salvat. 6. 16 17. + rezultativ + agent Medicul l-a tratat pe Ion cu antibiotice. animat. Patronul a angajat muncitori. V (acţiune) + rezultativ + agent V (acţiune) + obiect + instrument V (acţiune) + obiect + mediativ V (acţiune) + obiect + elementiv V (acţiune) + pacient + elementiv Mama coace pâine. 5. Copilul a numit căţelul Grivei. Medicul examinează un pacient. Noi îl batem pe duşman. Fulgerul a omorât un om. 14. 11. Mama a pus copilul în pătuc. 13. 8. Sportivii i-au devansat pe concurenţi. 15. Ana a împletit un pulover din lână. pacientul care caracterizează semantemul unui argument animat. 10.

De exemplu. Căruţaşul bate calul.În cadrul acestei structuri se mai pot face subcategorizări în funcţie de trăsăturile semantice uman/nonuman. Majoritatea verbelor supuse analizei se înscriu în structura semantică Agent [animat] + verb [acţiune] + pacient [animat / uman]. Unele verbe nu admit un pacient caracterizat semantic animat/nonuman. Stăpânul bate câinele. altele se combină şi cu un pacient caracterizat semantic animat/uman şi animat/ nonuman. verbul a bate admite ambele tipuri de pacient: Ion l-a bătut pe Adrian. Verbele a asasina şi a angaja generează propoziţii corecte în cadrul acestei structuri doar atunci când pacientul este caracterizat prin trăsătura semantică animat / uman. Prezentăm lista verbelor care generează propoziţii în limitele acestei structuri: Verbele cu sens de Verbele declaraţiei distrugere a decima a bârfi a executa a gâtui a înjunghia a împuşca a înăduşi a îneca a lichida a linşa a omorî a suprima a sfîşia a sugruma a incinera a tăia a distruge a nimici a blagoslovi a blama a condamna a blestema a cicăli a cleveti a calomnia a conjura a damna a defăima a denigra a ponegri a contrazice a felicita a huli a implora Verbele senzoriale a asculta a simţi a zări a vedea a percepe a pipăi a atinge a şterge a observa a audia percepţiei Verbe de mişcare a depăşi a deporta a devansa a exila a fugări a conduce a orienta a dirija Tabelul arată clar prevalarea verbelor cu sens de distrugere a obiectului şi verbele de declaraţie. Acestea actualizează frecvent structura semantică în cauză. 46 . Verbul a adulmeca admite doar un pacient caracterizat semantic prin trăsătura animat/nonuman: Lupul adulmecă prada. adică nu se poate spune Patronul a angajat câini de pază sau *Vânătorul a asasinat un lup.

Fumatul distruge sănătatea. Bunica plămădeşte pâinea. Mama face mâncare. *Elevii au confecţionat profesori etc. Flăcările au cuprins toată casa. Informaţia semantică prezentată de structura în cauză este următoarea: 1. Anchetatorul alcătuieşte un proces-verbal.Sunt şi verbe care actualizează structura semantică: Agent [animat] + verb + Pacient [animat/nonuman]. Şi în acest caz informaţia semantică referitoare la argumente prognozează capacitatea combinatorie a verbului. Zidarii construiesc o clădire. Informaţia semantică prezentată de această structură este următoarea: 1. Acest lucru stabileşte limitele potenţei combinatorii a verbului. Noi organizăm o conferinţă. Cercetătorii elaborează lucrări ştiinţifice. Nu se poate spune *Bunica a ajurat-o pe nepoţică. a adulmeca. agentul care caracterizează semantemul unui producător de acţiune activ. Ana împleteşte un pulover. ● Structura a treia V (acţiune) + rezultativ + agent va fi actualizată preponderent de verbele creării. Strungarul a ajustat piesa. agentul care caracterizează semantemul unui producător de acţiune activ. Sculptorul modelează un bust. Ion scrie un referat. a sfâşia. Deosebirea dintre pacient şi obiect se face pe baza trăsăturii semantice animat / inanimat. Microbii 47 . animat. rezultativul care descrie semantemul argumentului care apare ca rezultat al unei acţiuni. Faptele demonstrează contrariul. Iată câteva: a devora. ● Structura a doua V (acţiune) + obiect + agent va fi actualizată preponderent de verbele activităţii intelectuale şi de câteva verbe din celelalte grupuri lexico-semantice. Prietenul meu a publicat o carte. 2. Elevul îşi pregăteşte temele. instrumentul care caracterizează semantemul argumentului ca instrument. a fugări etc. 2. animat. 2. Eu îmi imaginez viitorul etc. Muncitorii trasează un drum etc. Contextele diagnostice ale acestei structuri sunt: Armata a înăbuşit răscoala. Contextele diagnostice ale acestei structuri sunt: Bunica a ajurat faţa de masă. Noi am înfiinţat o firmă. ● Structura a patra V (acţiune) + obiect + instrument este actualizată de verbele acţiunii fizice în situaţii în care instrumentul ocupă în plan sintactic poziţia de subiect. Contextele diagnostice în care apare această structură sunt: Vântul culcă copacii. Elevii au confecţionat flori artificiale. obiectul care caracterizează semantemul argumentului inanimat în calitate de obiect al acţiunii. verbele cu sensul de modificare a obiectului şi de câteva verbe din celelalte grupuri lexico-semantice. obiectul care caracterizează semantemul argumentului inanimat în calitate de obiect al acţiunii. Informaţia semantică prezentată de structura în cauză este următoarea: 1. Limita combinatorie în acest caz se referă la imposibilitatea de a apărea în această structură a unui pacient.

Dalta ciopleşte marmura. pacientul care caracterizează semantemul unui argument animat. natural. Coasa taie iarba. Jaluzelele acoperă geamurile. Plapuma încălzeşte copilul. Focul mistuie căldura etc. Informaţia semantică prezentată de structura în cauză este următoarea: 1. Căldura deshidratează organismul. 2. E lesne a observa că în toate aceste contexte în care apar verbe tranzitive subiectul nu este un agent în sensul adevărat al cuvântului. ● Structura a şasea V (acţiune) + obiect + elementiv se actualizează în contexte în care în calitate de subiect apare un argument activ inanimat. Glonţul a străbătut umărul. obiectul care caracterizează semantemul argumentului inanimat în calitate de obiect al acţiunii. Însă analiza formală îl tratează drept subiect. fără a se descifra informaţia semantică a structurii în cauză. Contextele diagnostice în care apare această structură sunt cele de tipul: Grindina a distrus livada. Cărbunele produce căldură. 2. ci este în toate cazurile un instrument. elementivul care caracterizează semantemul unui argument activ inanimat. stihiinic). Zăpada a acoperit calea ferată. ● Structura a şaptea V (acţiune) + pacient + elementiv se actualizează în situaţiile în care în calitate de subiect apare un argument activ inanimat. Gerul a uscat frunzele. 48 . elementivul care caracterizează semantemul unui argument activ inanimat (de obicei. Rugina atacă fierul. Contextele diagnostice în care apare structura în cauză sunt: Soarele încălzeşte nisipul. Cheia descuie lacătul. obiectul care caracterizează semantemul argumentului inanimat în calitate de obiect al acţiunii. Ploaia a inundat satul etc. Furtuna a răsturnat câteva maşini. Untul a pătat haina. mediativul care caracterizează semantemul argumentului ca mijloc.provoacă bolile. Clorul dezinfectează lenjeria. Este clar că în asemenea contexte este vorba de o tranzitivitate formală. Vântul ciufuleşte părul. ● Structura a cincea V (acţiune) + obiect + mediativ este actualizată de unele verbe tranzitive în situaţii în care în calitate de subiect al propoziţiei apare un argument ce exprimă materia. Paralizia a atins nervii optici. adică nu este producător activ al acţiunii. Norii acoperă cerul. Maşinile blochează drumul. Informaţia semantică prezentată de structura în cauză este următoarea: 1. Cerneala murdăreşte faţa de masă etc. Detergentul decolorează ţesătura. Informaţia prezentată de această structură este următoarea: 1. nu de una funcţională. 2. Cutremurul a ruinat oraşul.

El şi-a construit casa din cărămidă. Bunicul citeşte scrisoarea cu ochelari. Ion a şters desenul cu guma. animat.Structura dată apare în contexte de tipul: Fulgerul a omorât un om. Inundaţia a înecat multe vite etc. Mama calcă rufele cu fierul de călcat. Mihai taie lemne cu toporul. 49 . Elevul desenează cu carioca. Spectatorii o admiră de actriţa Dina Cocea. ● Structura a opta V (percepţie senz. experimensivul care se referă la argumentul care se află într-o anumită stare fiziologică sau psihologică. Vânzătorul cântăreşte marfa cu cântarul. animat. Informaţia semantică prezentată de această structură este următoarea: 1. care este exprimată de predicat. Copilul a spart geamul cu piatra. Croitoreasa croieşte rochia cu foarfecele. Informaţia prezentată de această structură este următoarea: 1. Deflagraţia a ucis mai multe persoane. obiectul care caracterizează semantemul argumentului inanimat în calitate de obiect al acţiunii. Constructorii au întărit zidul cu suporturi. Războiul a distrus multe familii. Ion o iubeşte pe Maria. Această structură apare în contexte de tipul: Mulţi urăsc nedreptatea. care sunt obiectele acţiunii sau stării fiziologice. Bolnavul simte o durere acută ● Structura a noua V (acţiune) + obiect + instrument + agent este actualizată de preponderent de verbele acţiunii fizice. Pictorul pictează tabloul cu pensula. instrumentul care caracterizează semantemul argumentului ca instrument. precum şi de verbele activităţii intelectuale. Operatorul scrie un text la calculator. pacientul care caracterizează semantemul unui argument animat. 2. Ei au întărit malul cu stâlpi. instrumentul care caracterizează semantemul argumentului ca instrument. perceptivul care descrie semantemul argumentelor animate şi inanimate. Chirurgul taie ţesutul cu bisturiul. 2. 3. 3. Lupul adulmecă prada. Artistul interpretează piesa la vioară. 2. Matematicienii calculează viteza unei rachete cu ajutorul computerului. agentul care caracterizează semantemul unui producător de acţiune activ. Contextele diagnostice ale acestei structuri sunt cele de tipul: Ana împleteşte o faţă de masă cu croşeta. Informaţia semantică prezentată de această structură este următoarea: 1. Am deschis uşa cu cheia. Părinţii îi iubesc pe copii. Câinele îşi ciuleşte urechile. Printr-un foc de artilerie inamicul a distrus gara.) + perceptiv + experimentator este actualizată de verbele percepţiei senzoriale. Ana unge pâinea cu unt etc. agentul care caracterizează semantemul unui producător de acţiune activ. Fanii îl idolatrizează pe acest cântăreţ. Am curăţat pata cu detergent. Pisica miroase mâncarea. ● Structura a zecea V (acţiune) + pacient + instrument + agent va fi actualizată de verbele de acţiune.

● Structura a treisprezecea V (acţiune) + pacient + onomasiv + agent este actualizată de verbele zicerii. 2. 2. Meşterul a tapisat mobila cu piele. Ana a aşternut patul cu o cuvertură. animat. Copilul îşi cheamă câinele Grivei. 50 . 3. Această structură apare în contexte de tipul: Mama înveleşte copilul cu plapuma. Contextele diagnostice ale acestei structuri sunt cele de tipul: Oamenii din sat îl numeau Venetic. Informaţia semantică pe care o prezintă această structură este următoarea: 1. Ea îmbracă copilul cu haine groase etc. animat. locativul care caracterizează semantemul argumentului în calitate de loc. obiectul care caracterizează semantemul argumentului inanimat în calitate de obiect al acţiunii. Elevul a învelit cartea cu celofan. 3. Constructorii au lambrisat pereţii cu marmură. agentul care caracterizează semantemul unui producător de acţiune activ. Naturiştii tratează oamenii cu ierburi. 2. 2. pacientul care caracterizează semantemul unui argument animat. Noi am acoperit geamurile cu jaluzele. animat. Această structură apare în următoarele contexte: Noi am acoperit podeaua cu un covor. Informaţia prezentată de această structură este următoarea: 1.Contextele diagnostice ale acestei structuri sunt cele de tipul: Vânătorul a împuşcat ursul cu arma de vânătoare. Informaţia semantică prezentată de structura în cauză este următoarea: 1. onomasiv caracterizează semantemul unui argument ca nume sau poreclă a unui obiect animat sau inanimat. Medicii l-au tratat cu antibiotice etc. ● Structura a unsprezecea V (acţiune) + obiect+ mediativ + agent este actualizată de verbele tranzitive ale acţiunii fizice. ● Structura a paisprezecea V (acţiune) + pacient + locativ + agent este actualizată de verbele acţiunii fizice. agentul care caracterizează semantemul unui producător de acţiune activ. 3. pacientul care caracterizează semantemul unui argument animat. mediativul care caracterizează semantemul argumentului ca mijloc. Mama l-a şters pe copil cu prosopul. agentul care caracterizează semantemul unui producător de acţiune activ. ● Structura a douăsprezecea V (acţiune) + pacient + mediativ + agent este actualizată de verbele de acţiune fizică. animat. Ana îşi unge faţa cu cremă. mediativul care caracterizează semantemul argumentului ca mijloc. Medicul pansează pacientul cu tifon. Am împodobit pomul de crăciun cu jucării etc. Informaţia semantică a acestei structuri este următoarea: 1. 3. pacientul care caracterizează semantemul unui argument animat. agentul care caracterizează semantemul unui producător de acţiune activ. Medicul a operat bolnavul cu laser. Părinţii l-au numit Ion.

Spectatorii îndreaptă binoclul spre scenă. obiectul care caracterizează semantemul argumentului inanimat în calitate de obiect al acţiunii. Infirmiera a coborât un bolnav pe scară. Vânzătoarea aşază mărfurile pe tejghea. Au oprit maşina la jumătatea drumului. Ion şi-a invitat prietenii la o bere. Informaţia semantică prezentată de această structură este următoarea: 1. Le-am comunicat prietenilor 51 . Am rezervat două camere la hotel. locativul care caracterizează semantemul argumentului în calitate de loc. Secretara a aruncat hârtiile în toate părţile. Cineva a aruncat hainele pe jos. 2. Copiii copiază problema de pe tablă. Elevul a pus cartea pe masă. Moldova îşi exportă vinurile în multe ţări ale lunii. Părinţii l-au dat pe Dănuţ la şcoală. Poştaşul mi-a adus o scrisoare. care apare în funcţia destinatarului. animat. Ion şi-a mutat familia dintr-o casă veche într-una nouă. Contextele în care apare această structură sunt cele de tipul: Ioana a pus florile în vază. Mama a pus lucrurile la loc. Tata a apropiat fotoliul de fereastră. Marinarii au aruncat lestul peste bord. agentul care caracterizează semantemul unui producător de acţiune activ. El ne-a adus o veste îmbucurătoare. Informaţia semantică prezentată de această structură este următoarea: 1. ● Structura a şaisprezecea V (acţiune) + obiect + beneficiar + agent este actualizată de verbele de acţiune. Noi am depus banii la casa de economii.Această structură apare în contexte de tipul: Profesorul i-a aşezat pe toţi elevii în bănci. Guvernul a acordat ajutor celor care au suferit de pe urma inundaţiilor. Pompierii îndepărtează substanţele inflamabile de foc. Bunica a dus copiii la plimbare. Rectorul a trimis doi studenţi în SUA. Căruţaşul a dus caii la adăpat. Am reţinut două locuri la teatru. Ana şia întors prietena din drum. Au hotărât să mute capitala într-un alt oraş. beneficiarul care se referă la semantemul unui argument animat. L-am culcat pe oaspete pe canapea. Contextele în care apare această structură sunt următoarele: Comitetul olimpic le-a acordat sportivilor distincţii înalte. Notarul a depus testamentul la arhivă. 2. ● Structura a cincisprezecea V (acţiune) + obiect + locativ + agent este actualizată de verbele acţiunii fizice. Familia şi-a petrecut feciorul în armată. 3. Bibliotecara pune cărţile în raft. animat. A preferat să lase copilul acasă etc. adică al argumentului în folosul sau în detrimentul căruia se face acţiunea. Şoferul a dus bagajele la gară. agentul care caracterizează semantemul unui producător de acţiune activ. Inamicul a aruncat podul în aer. Judecătorul l-a aruncat pe infractor în închisoare. Mama a pus copilul în pătuc. Ion bate un cui în perete. Studentul Ionescu a înaintat o cerere la decanat. 3. Am publicat un articol în revista „Studium”. Ana a îndepărtat scaunul de masă. obiectul care caracterizează semantemul argumentului inanimat în calitate de obiect al acţiunii.

Firma furnizează uzinei utilaj modern. Partenerii de afaceri ne impun condiţii dure.L. Costructorii au construit o casă din beton armat. Directorul le-a exprimat mulţumiri pentru sprijinul acordat. Bunica fierbe dulceaţă din coacăză. Profesorul le explică elevilor o regulă gramaticală. El ţi-a transmis pachetul acesta. Medicul i-a indicat un regim alimentar sever. Spectatorii le-au oferit artiştilor flori. Nu am nimic să-mi reproşez. rezultativul care descrie semantemul argumentului care apare ca rezultat al unei acţiuni. I-am trimis unui prieten cele mai bune urări. Informaţia semantică a acestei structuri este următoarea: 1. Bunicul a făcut un butoi de vin din muscat. Medicii i-au salvat viaţa fratelui meu. Ana şi-a cusut un costum din lână. Gazda a pregătit o băutură din căpşune. Transmite-le că plecăm mâine. S. component al unui obiect care apare în rolul altul argument. Rectorul le-a înmânat absolvenţilor universităţii diplomele. Contextele în care apare această structură sunt cele de tipul: Mama a făcut plăcinte din aluat franţuzesc. Războiul a transformat oraşul într-un morman de ruine. Guvernul garantează cetăţenilor egalitate deplină în drepturi. Direcţia de statistică ne-a furnizat datele necesare. compozitivul care caracterizează semantemul argumentului ca material. Poştaşul i-a predat un colet destinatarului.noutatea. Patronul nu mi-a plătit nimic pentru munca mea. Părinţii nu-i permit să se scalde în râu. ● Structura a şaptesprezecea V (acţiune)+ compozitiv + rezultativ + agent este actualizată de verbele acţiunii. agentul care caracterizează semantemul unui producător de acţiune activ. Nu am predat inamicului cetatea. 52 . Sculptorul a sculptat o statuie din marmură. Meşterul împleteşte coşuri din nuiele. Noi le-am expediat părinţilor bani. Medicii îi recomandă un tratament. Directorul ne-a impus punctul său de vedere. „Anturaj” confecţionează plapome din silicon. Profesorul a distribuit cărţi elevilor. Ion face pălării din paie. Noi le-am dorit partenerilor succes. Ei au turnat un clopot de aramă. Prietenul meu mi-a explicat cum se face acest lucru. Copiii i-au oferit mamei un cadou. Medicul i-a interzis băuturile alcoolice şi cafeaua. Poştaşul distribuie cărţi poştale destinatarilor. Noi îi reproşăm unui prieten zgârcenia. Bunica le spune copiilor o poveste.R. Ana i-a expediat fratelui o scrisoare recomandată. Tata a făcut un gard de cărămidă. Asistentul social duce bătrânilor medicamente şi alimente. 3. El a furnizat centrului de presă informaţii despre situaţia din zona de conflict. Medicul le permite rudelor să viziteze pe un bolnav. animat. Directorul distribuie colaboratorilor însărcinările. El mi-a înapoiat banii luaţi cu împrumut. 2. Stomatologul i-a extras o măsea. Primarul a distribuit alimente sinistraţilor. Trebuie să le comunic data examenului. Ioana îi reproşează soţului ei lipsa de sinceritate. Profesorul le recomandă elevilor o carte nouă. El mi-a comunicat că nu poate veni. Medicul i-a extras rănitului glonţul din rană. Grădinarii au crescut o roadă bună de piersici.

De exemplu. 53 . şi este dependentă de context. Câteva verbe ale zicerii actualizează altă structură V (acţiune) + pacient+ onomasiv+agent. V + obiect + agent – Reclamantul a atacat hotărârea judecătorească. De exemplu. V + pacient + agent – Trupele noastre l-au atacat pe inamic. de locativ sau compozitiv etc. însă actualizează două structuri semantice diferite: a defăima – prima structură semantică: V (acţiune) + pacient + agent. Astfel. Aceste deosebiri nu mai sunt relevante atunci când se efectuează subcategorizarea verbelor după semantica argumentelor. Aceasta pentru că argumentele se caracterizează printr-o serie de funcţii care nu sunt scoase în evidenţă la clasificarea lexico-semantică. Dimpotrivă. compozitiv etc. adică de semantica argumentelor. deoarece reflectă trăsăturile semantice ale unui grup mai restrâns de verbe. [În acest context se realizează sensul „a intenta o acţiune judiciară pentru reexaminarea unei hotărâri”]. În plus. 3 V (acţiune) + rezultativ + agent: Ana a croşetat o faţă de masă. se poate observa că prima este mai generală şi mai puţin dependentă de context. Meşterii au dantelat frontonul. [În acest context se realizează sensul „a executa o acţiune ofensivă] Criticul literar l-a atacat pe scriitor. Selecţia se face la nivel de obiect. Se neutralizează şi deosebirile de sens ale verbelor din aceeaşi clasă lexicosemantică. verbele a defăima şi a dezminţi se încadrează în acelaşi grup lexico-semantic al verbelor zicerii. invers. de pacient. verbele percepţiei senzoriale şi câteva verbe de mişcare actualizează prima structură V (acţiune) + pacient + agent. verbe din aceeaşi clasă lexico-semantică apar în structuri semantice diferite ale argumentelor. a incrimina”]. mediativ. 2. Cea de-a doua este mai specifică. verbele creării a croşeta şi a dantela se deosebesc prin semele „ a crea prin procese de împreunare” şi „a crea prin lucrări de construcţie”. verbele din aceeaşi clasă lexico-semantică sunt selective atunci când actualizează structuri semantice diferite. verbele cu sens de distrugere. E vorba de locativ. Astfel. realizând mai multe sensuri diferite: 1. Subcategorizarea verbelor din perspectiva semanticii argumentelor este mai eficientă şi o completează substanţial pe cea lexico-semantică. Aşa se explică faptul că verbe din mai multe clase lexico-semantice apar în aceeaşi structură semantică a argumentelor şi. deoarece ambele verbe actualizează structura semantică nr.Comparând cele două perspective de clasificare a verbelor tranzitive: clasificarea pe baza analizei componenţiale a structurii semantice a verbului şi clasificarea pe baza analizei semanticii argumentelor. verbele declaraţiei. verbul a ataca apare în două structuri. iar a dezminţi – a doua structura semantică: V (acţiune) + obiect + agent. [În acest context se realizează sensul „ A critica. Rezumând cele discutate în acest paragraf sunt de menţionat următoarele. important este că aproape toate funcţiile semantice ale argumentelor depind de sema ± animat.

clasa verbelor acţionale înregistrează 17 structuri semantice care prezintă un spectru larg de combinaţii la nivel sintagmatic. a semăna. a deţine. După funcţiile semantice ale argumentelor. şi anume verbele de relaţie tranzitive. fără a efectua o cercetare completă [Constantinovici. vom porni de la clasificările existente pentru a depista trăsăturile sintagmatice ale lor din punctul de vedere al tranzitivităţii. a se deosebi. [Evseev. ● verbele echivalenţei / nonechivalenţei: a se asorta. a stăpâni. 4. pe baza cărora se fac delimitări în interiorul clasei. 2. Pe lângă aceste două seme. După clasa verbului predicat. Structura semantică a verbelor de relaţie conţine semul integrator „relaţie” şi o serie de seme diferenţiale. 36-43]. verbele tranzitive acţionale sunt verbe de acţiune. a poseda. 127-139]. le încadrează totuşi în clasa verbelor de stare. a condiţiona. dar pune în discuţie doar câteva probleme. structura semică a verbelor tranzitive de acţiune le impune un anumit comportament sintagmatic prin admiterea sau restricţia anumitor vecinătăţi sau determinanţi care exprimă semantemele argumentelor. deşi face o clasificare riguroasă a lor. care este un sem comun pentru verbele tranzitive acţionale. după numărul de argumente. În lucrarea de faţă se face încercarea de a identifica acele unităţi ale clasei verbelor de relaţie care fac obiectul nostru de cercetare. Deoarece scopul nostru nu este subcategorizarea propriu-zisă a verbelor de relaţie. care deosebesc o clasă lexico-semantică de alta sau un lexem de altul. Ivan Evseev [p. Verbele de relaţie au fost mai profund studiate în lingvistica rusă [a se vedea Gaisina 1981. a însemna. e de remarcat faptul că nu toate verbele de relaţie sunt tranzitive. Deşi este adevărat că verbele tranzitive neacţionale sunt verbe de relaţie.3-195]. verbele de relaţie nu au fost supuse unui studiu aparte. Verbe tranzitive neacţionale Cea mai mare parte a verbelor tranzitive neacţionale sunt verbe de relaţie. Din punct de vedere relaţional. În lingvistica românească. 54 . Verbele incluse în această categorie exprimă diverse raporturi între fenomene şi obiecte. 130-136] delimitează 4 grupuri de verbe de relaţie: ● verbele posesiunii: a avea. a determina. ● verbele care exprimă raporturi de reprezentare: a denota. a dispune. ● verbele care exprimă raporturi cauzale: a cauza. Elena Constantinovici le tratează ca pe o clasă separată. a se exclude . Aşadar. a întruchipa. Ivan Evseev. structura semantică a verbelor tranzitive acţionale includ diverse seme referenţiale distinctive.Verbele tranzitive acţionale sunt verbe de acţiune. Structura semantică a verbelor acţionale include semul categorial proces. 2001. semul referenţial acţiune. p. verbele tranzitive acţionale sunt bivalente şi trivalente.

a dubla. a cumula. a se înrudi. a confrunta. a echilibra). verbele concordanţei: a corespunde. 7. a supune. a verifica. a purta (Are în mână o geantă. a atrage. a dispune de ceva este sinonim cu a avea în construcţii de tipul: Mai am două zile de concediu. a asupri. Are un post de prestigiu. a urî. verbele relaţiilor logice: a fundamenta. a cuprinde se defineşte un alt sens al verbului dat (Cartea are ilustraţii. Lucrarea are multe tabele). a se asemăna. a compătimi. a colabora. a rivaliza. Doar trei din clasele relevate de cercetătorii citaţi sunt aproape în întregime tranzitive: verbele posesiei. Ai o bomboană de la mine dacă eşti ascultător). Are un palton frumos. a divorţa. verbele relaţiilor emoţionale: a câştiga. a distinge. a ţine. a se referi. a se conforma. În cadrul grupului de verbe ale echivalenţei/nonechivalenţei se delimitează câteva subgrupuri. ale identităţii (a coincide. a evita. verbele relaţiilor cauzale: a condiţiona. verbele relaţiilor emoţionale şi verbele relaţiilor cauzale. a suplini. a cunoaşte. prin A conţine. Restul claselor includ şi verbe intranzitive şi verbe tranzitive. În urma analizei s-a constatat că majoritatea verbelor de relaţie sunt intranzitive. 55 . verbele dependenţei: a depinde. verbele echivalenţei/nonechivalenţei: a confrunta. şi anume: verbele egalităţii. a egala. Acest verb înglobează în structura sa semantică aproape toate nuanţele posesiunii prin construcţiile pe care le dezvoltă. relevate de cercetători. În fond. a deţine. 3. a admira. redau sensul „a practica o meserie” (Are o specialitate bună). verbele superiorităţii (a depăşi. a şti. verbele de comparaţie (a compara. a diferenţia). Are numele Grivei). a aplana. a concorda). ● Verbe ale posesiei Dominanta semantică a acestei clase o constituie verbul a avea. a nutri este sinonim cu a avea în construcţiile care au sensul de „a fi cuprins de o senzaţie. multe dintre verbele atribuite acestei clase sunt sinonime cu verbul a avea: a stăpâni. a obţine delimitează o altă nuanţă a posesiunii (Are tot ce şi-a dorit. Casa are patru camere. a corela). a colaţiona.39] deosebeşte 7 grupuri de verbe de relaţie: 1. a contrazice. 4. a se baza. a întrece). verbele diferenţierii (a deosebi. a ponegri. a reduce. a determina. a coordona. a iubi. a căpăta. a respinge etc. a poseda sunt sinonimele prin care în majoritatea dicţionarelor este definit sensul de bază al verbului a avea. verbele asemănării (a se potrivi. de un sentiment (Are sentimente profunde faţă de ea). verbele relaţiilor sociale: a contacta. a restabili. 2.Elena Constantinovici [p. 6. 5. verbele a primi.

Construcţia (Ego) habeo pecuniam = Eu am bani. nu poate exista o relaţie de tranzitivitate. greutate (Are 20 de ani. Ca elemente ale clasei pot fi: a stăpâni. a deţine. a cuprinde. Verbul a stăpâni: Fiecare stăpâneşte bunuri materiale. ci o stare. dimensiune. a conţine. 213]. a primi. 56 .a se folosi de serviciile cuiva actualizează tot un sens al verbului a avea în Are un croitor bun a suferi de o boală defineşte un alt sens al verbului a avea (Are gripă). El este de fapt un verb de stare foarte apropiat de verbul a fi. Exprimarea posesiunii cu ajutorul verbului a fi nu este tranzitivă. iar posesorul este exprimat prin dativ ca în limba rusă „У меня есть деньги”. de altfel. Bunicul stăpâneşte trei hectare de pământ. deoarece „ego = eu” care este subiectul construcţiei date nu exprimă agentul procesului. iar semele diferenţiale ce stau la baza delimitării elementelor clasei converg la semul comun „posesie”. iar construcţia doar imită exprimarea procesului. Semul integrator al clasei este „relaţie”. a căpăta. fiindcă obiectul posedat devine subiect. pseudotranzitiv. a fi de o anumită vârstă. p. iar „habeo pecuniam” este inversiunea lui „mihi est pecunia”. Verbele sus-menţionate generează structuri sau propoziţii care pot fi clasificate după trei criterii: după numărul de argumente. de fapt. după clasa verbului predicat şi după funcţiile semantice ale argumentelor. când acţiunea săvârşită de subiect trece asupra obiectului şi îi schimbă identitatea. Deşi în toate sensurile sale verbul a avea este tranzitiv. a ţine. Emile Benveniste constată că în majoritatea limbilor relaţia de posesiune este exprimată cu ajutorul expresiei “a fi la”. a nutri etc. între subiectele şi obiectele tuturor verbelor pseudotranzitive. semul comun este „posesie”. aproape toate elementele clasei înscriu diferite relaţii de sinonimie cu verbul dominant a avea. Are 50 de kilograme. a poseda. e de observat că acest verb este. de asemenea nu este tranzitivă. a purta. După funcţiile semantice ale argumentelor verbele de relaţie înregistrează variaţii minime. După clasa semantică verbele posesiei sunt verbe de relaţie. Să analizăm următorul lot de structuri după funcţiile semantice ale argumentelor. După numărul de argumente majoritatea verbelor posesiei sunt bivalente. Aceasta pentru că între subiectul şi obiectul verbului a avea ca. a obţine. după cum am menţionat mai sus. Din punct de vedere semantic verbele posesiei exprimă raporturi între obiecte şi fenomene. Camera are 18 metri pătraţi) etc. Verbul a avea nu exprimă nici un proces. E de menţionat că inventarul clasei verbelor posesiei este limitat şi. [Benveniste.

Am primit multe felicitări cu ocazia zilei de naştere. 4. Colegul meu a primit o distincţie guvernamentală. Puţinele variaţii înregistrate sunt ilustrate în tabelul de mai jos. Noi am primit o locuinţă nouă. Verbul a poseda: Familia lui Dorin posedă o casă frumoasă. adică al posesorului.Verbul a deţine: Patronul deţine acţiunile companiei. El a primi o veste bună. Noi am primit ajutorul solicitat. 1. Vecina mea a căpătat un serviciu bun. Delegaţia noastră posedă soluţia problemei. Mulţi copii posedă limba engleză. 2. Butoiul ţine 100 de litri. Verbul a căpăta: Am căpătat numirea la o firmă de construcţii. argumentul dat va fi caracterizat de trăsătura semantică animat/uman. Sportivul acesta deţine titlul de campion. Verbul a ţine: Părinţii mei ţin păsări. Noi purtăm numele de români. Echipa a obţinut un bun rezultat. Copilul a căpătat învoire de la părinţi. Ion posedă un talent deosebit. Patronul deţine acţiunile companiei. Ei nutresc cele mai bune sentimente pentru companionii lor. Verbul a primi: Copilul a primit multe jucării. Verbul a obţine: Noi am obţinut succese. Aşa cum posesorul este întotdeauna o persoană sau o organizaţie. Ei au căpătat oi recoltă bogată de cereale. Noi purtăm numele de români. Echipa a obţinut un bun rezultat. beneficiarul care caracterizează semantemul unui argument animat. 57 . Informaţia semantică prezentată de structura în cauză este următoarea: 1. Verbul a purta: Ioana purta în mână un buchet cu flori. Structura semantică = propoziţia generată V (relaţie) + beneficiar + obiect V (relaţie) + beneficiar + rezultat V (relaţie) + beneficiar + experimentator V (relaţie) + beneficiar + onomasiv Exemple Fiecare stăpâneşte bunuri materiale. Domnul Iliescu ţine un magazin. În urma analizei verbelor posesiei din perspectiva sus-menţionată s-a constatat că structura semantică a lor este relativ uniformă. un grup (cu statut personalizat). Merele conţin fier. Medicamentul conţine iod. Ion a căpătat gradul de căpitan. o echipă. 3. Prietenul meu deţine funcţia de cercetător superior. Eu am primit salariul. Verbul a conţine: Apa conţine impurităţi. Prima structură înglobează cel mai mare număr de propoziţii similare. Verbul a cuprinde: Cartea cuprinde trei capitole. Colectivul nostru a obţinut sporirea productivităţii muncii. Nr. Verbul a nutri: Ei nutresc cele mai bune sentimente pentru companionii lor.

Domnul Iliescu ţine un magazin. Ioana purta în mână un buchet de flori. Fiecare stăpâneşte bunuri materiale. Cartea cuprinde problemei. Contextele diagnostice ale primei structuri sunt: Ion posedă un talent deosebit. adică al posesorului. 2. Noi am primit o locuinţă nouă. Colegul meu a primit o distincţie guvernamentală. obiectul care caracterizează semantemul unui argument inanimat în calitate de obiect al relaţiei. întotdeauna animat. În cadrul acestei structuri se mai pot face subcategorizări în funcţie de trăsăturile semantice concret / abstract caracteristice obiectului. Ion veste bună. A doua structură V (relaţie) + beneficiar + rezultat este foarte restrânsă.2. Eu am primit salariul. Domnul Iliescu ţine un magazin. Am primit multe felicitări cu ocazia zilei de naştere. Eu am primit salariul. Familia lui Dorin posedă o casă frumoasă. Am primit multe felicitări cu ocazia a căpătat gradul de căpitan. Medicamentul conţine iod. a căpăta şi a primi. Rezultă două subgrupuri: unul care înglobează obiectele caracterizate prin trăsătura semantică „concret” şi altul care înglobează obiectele caracterizate semantic prin trăsătura semantică abstract: Verb (relaţie) + beneficiar + obiect concret Familia lui Dorin posedă o casă frumoasă. Ion a căpătat gradul de căpitan. Delegaţia noastră posedă soluţia Medicamentul conţine iod. rezultativul care caracterizează semantemul argumentului care apare ca rezultat al relaţiei. Merele conţin fier. 58 . El a primit o Apa conţine impurităţi. Părinţii mei ţin păsări. Părinţii mei ţin zilei de naştere. Copilul a căpătat învoire de la purta în mână un buchet cu flori. părinţi. Colegul meu a primit o distincţie guvernamentală. Verb (relaţie) + beneficiar + obiect abstract Ion posedă un talent deosebit. Informaţia semantică prezentată de structura în cauză este următoarea: 1. Practic doar câteva verbe pot fi incluse în această structură. E vorba de a obţine. El a primit o veste bună. Noi am primit o locuinţă nouă. Ioana de construcţii. Merele conţin fier. Am căpătat numirea la o firmă păsări. Noi am primit ajutorul solicitat. beneficiarul care caracterizează semantemul unui argument animat. Informaţia semantică referitoare la argumente prognozează capacitatea combinatorie a verbului. trei capitole. Patronul deţine acţiunile companiei. Apa conţine impurităţi. Cartea cuprinde trei capitole.

a batjocori. a ispiti. a mângâia. a drăgosti. a înjosi. a linişti. a înviora. a iubi. a dezaproba. a afecta. Verbele sus-menţionate generează structuri sau propoziţii care pot fi clasificate după trei criterii: după numărul de argumente. Câinele poartă numele Grivei. Să analizăm următorul lot de structuri după funcţiile semantice ale argumentelor. a respinge. a adora. a pasiona. Poartă sentimente de ură împotriva minciunii. a jigni. Informaţia semantică prezentată de structura în cauză este următoarea: 1. a dezola. Informaţia semantică referitoare la argumente prognozează capacitatea combinatorie a verbului. onomasivul care caracterizează semantemul unui argument ca nume sau poreclă a unui argument animat sau inanimat. beneficiarul care caracterizează semantemul unui argument animat. a înşela. Cea de-a patra structură V (relaţie) + beneficiar + onomasiv include verbele a avea şi a purta. a calma. În acest caz verbele date vor genera construcţii cu un argument al cărui semantem este caracterizat printr-o stare psihologică. După clasa semantică verbele relaţiilor emoţionale sunt verbe de relaţie. adică al posesorului. a detesta. a înfuria. Nutreşte sentimente de simpatie faţă de colegi. După funcţiile semantice ale argumentelor verbele de relaţie înregistrează variaţii minime. a entuziasma. a ponegri. a blama. întotdeauna animat. a umili. a ferici. a câştiga (a atrage de partea sa) a consola. a impresiona. a descuraja. 2 sunt: Noi am obţinut succese. După numărul de argumente majoritatea verbelor relaţiilor emoţionale sunt bivalente. 2). a îmbuna(sens. a brusca. Ei au căpătat oi recoltă bogată de cereale. a dispreţui. a alinta. Contextele diagnostice ale acestei structuri sunt: Are dragoste faţă de animale. a stupefia. a flata. a îndurera. a purta şi a nutri în sensurile lor posesive. Echipa a obţinut un bun rezultat. a insulta. a dezmierda. a urî. a linguşi. a întrista. a compătimi. 2 sunt: Noi avem numele de români. Dominanta semantică a acestei clase este verbul a emoţiona. a ademeni. a adula. a alina. a plăcea. Contextele diagnostice ale structurii nr. Noi am primit ajutorul solicitat. Structura a treia V (relaţie) + beneficiar + experimentator include doar verbele a avea. 59 . a preţui. a pizmui. 2. a mâhni. după clasa verbului predicat şi după funcţiile semantice ale argumentelor. Contextele diagnostice ale structurii nr. a emoţiona. a aprecia. a invidia. a intimida.Informaţia semantică referitoare la argumente prognozează capacitatea combinatorie a verbului. Colectivul nostru a obţinut sporirea productivităţii muncii. a extazia. a amăgi. Verbele relaţiilor emoţionale Inventarul acestei clase numără în jur de 50 de unităţi: a admira.

El ştia să-mi aline durerea.Verbul a admira /a adora: Melomanii o admiră / o adoră pe soprana din Italia. acesta îi amăgeşte pe 60 . Verbul a ademeni: Infractorul îşi ademeneşte uşor victima. Comisia i-a respins candidatura. Toţi admiră talentul acestui autor. În urma analizei verbelor relaţiilor emoţionale din perspectiva sus-menţionată s-a constatat că structura semantică a lor este relativ uniformă. Mă consolează gândul că ne vom revedea. Verbul a umili: Şeful nu trebuie să-i umilească pe subalterni. Verbul a impresiona: Expoziţia aceasta m-a impresionat. Verbul a afecta: Trădarea mă afectează. Verbul a adula: Colectivul îl adulează pe noul patron. 2. Verbul a mângâia: Mai bine decât mama nimeni nu mângâie copii. Verbul a brusca: M-a bruscat un trecător. El ştia să-mi aline durerea. Turiştii admirau peisajul. Verbul a aprecia: Profesorul îşi apreciază discipolii. Verbul a amăgi: Vânzătorul acesta amăgeşte cumpărătorii. Verbul a întrista: Fapta colegului nostru ne-a întristat pe toţi. Verbul a calma: Profesorul a calmat auditoriul. 3. Verbul a entuziasma: Discursul oratorului ne-a entuziasmat. Verbul a alina: Uneori nimeni nu te poate alina. Despărţirea de copii îi întristează pe părinţi. 1. Vânzătorul cumpărători. Medicul l-a calmat pe pacient. Verbul a descuraja: Insuccesul nu i-a descurajat. Nu amăgiţi copii. Puţinele variaţii înregistrate se referă la Nr. Verbul a alinta: Mamele îşi alintă copii. Structura semantică = propoziţia generată V (relaţie) + experimentator + pacient V (relaţie) + agent + pacient V (relaţie) + obiect + pacient V (relaţie) + experimentator + obiect Exemple Melomanii o admiră pe cântăreaţă. Aroganţa lui nu afectează pe nimeni. Verbul a blama: Oamenii îi blamează pe răuvoitori. Verbul a consola: Prietenii încercau să o consoleze pe Mihaela. Criticii au apreciat această operă literară. Noutatea i-a bucurat pe elevi. Îmi place să admir apusul soarelui. Verbul a emoţiona: Piesa aceasta m-a emoţionat până la lacrimi. Verbul a respinge: Prietenul ei a respins-o. Verbul a bucura: Noutatea i-a bucurat pe elevi.

1. Prietenii au respins-o. Colegii tăi te-au insultat. care în cadrul primei structuri este animat. Vânzătorul acesta îi amăgeşte pe cumpărători. Medicul l-a calmat pe pacient. pe care o exprimă predicatul. Obiectul care caracterizează semantemul unui argument inanimat ce ţine locul iniţiatorului relaţiei. 2. Mama îşi drăgostea fiica. Expoziţia aceasta m-a impresionat. Fapta colegului ne-a întristat pe toţi. Structura a patra V (relaţie) + experimentator + obiect este derivată de la prima. Şeful nu trebuie să-i umilească pe subalterni. Pacientul care caracterizează semantemul unui argument animat ca obiect al relaţiei emoţionale. Experimentatorul care caracterizează semantemul unui argument animat care se află într-o anumită stare psihologică. Contextele diagnostice ale acestei structuri sunt: Insuccesul nu ne-a descurajat. Nu dispreţui pe nimeni şi nu vei fi dispreţuit. Ion o iubea pe prietena sa. Aceste două structuri au în comun argumentul animat. Judecătorii îi intimidează uneori pe martori. Structura a doua V (relaţie) + agent + pacient prezintă următoarea informaţie semantică: 1. Agentul care caracterizează semantemul unui argument animat. iniţiatorul relaţiei emoţionale exprimate de predicat. Informaţia semantică referitoare la argumente prognozează capacitatea combinatorie a verbului. Ion o detesta pe colega sa. Structura a treia V (relaţie) + obiect + pacient prezintă următoarea informaţie semantică: 1. Contextele diagnostice ale acestei structuri sunt: Prietenii încercau să o consoleze pe Mihaela. Pacientul care caracterizează semantemul unui argument animat ca obiect al relaţiei emoţionale. Un prieten m-a jignit. Informaţia semantică prezentată de structura în cauză este următoarea: 1. Diferă prin cel de al doilea argument. Mai bine decât mama nimeni nu mângâie copilul. pe care o exprimă predicatul. Radu îl urăşte pe adversarul său. 2. 2. numit experimentator. adică argumentul care se află într-o anumită stare emoţională. iar în cadrul celei de a doua este inanimat şi de cele mai multe ori abstract. Piesa aceasta m-a emoţionat până la lacrimi. Contextele diagnostice ale primei structuri sunt: Oamenii îi blamează pe răuvoitori. Pacientul care caracterizează semantemul unui argument animat ca obiect al relaţiei emoţionale. 61 . Experimentatorul care caracterizează semantemul unui argument animat care se află într-o anumită stare psihologică.Prima structură V (relaţie) + experimentator + pacient înglobează un număr relativ mare de verbe. Profesorul îşi apreciază discipolii. Discursul oratorului ne-a entuziasmat.

Noi îl detestăm pe managerul nostru. Afirmaţia managerului a cauzat o puternică reacţie. a impulsiona. a produce. După numărul de argumente majoritatea verbelor relaţiilor cauzale sunt bivalente. Injecţia i-a cauzat o senzaţie de înviorare. Obiectul care caracterizează semantemul unui argument inanimat care este obiectul relaţiei. a prilejui. a impune îndemna. a împinge. a isca. dezlănţui. a provoca. Verbele relaţiilor cauzale Inventarul acestei clase nu este numeros.2. Concertul a produs satisfacţie spectatorilor. Managerul îi impulsiona spre noi realizări. Eu urăsc nedreptatea. a dinamiza. a detesta şi a urî pot apărea şi în contexte caracteristice primei structuri. Oamenii detestă aroganţa. Verbul a impulsiona: Motorul impulsionează unui automobil mişcarea. Eşecul nu întotdeauna condiţionează deznădejdea. De exemplu: Ion şi-a înşelat prietena. Am depistat în jur de 20 de verbe care exprimă relaţii cauzale: a aţâţa. După clasa semantică verbele relaţiilor cauzale sunt verbe de relaţie. După funcţiile semantice ale argumentelor verbele relaţiilor cauzale înregistrează diverse variaţii. a genera. Dominanta semantică a acestei clase este verbul a cauza – „a fi cauza a ceva”. Verbul a impune: El întotdeauna îşi impune punctul lui de vedere. şi în alta. Contextele diagnostice ale acestei structuri sunt: Tânărul scriitor ne-a înşelat aşteptările. verbele a înşela. Verbul a condiţiona: Au fost depistaţi factorii care condiţionează apariţia furtunilor tropicale. Tu mă urăşti. a deduce. a condiţiona. O afirmaţie neverificată provocă reproşuri. a îmboldi. a declanşa. 62 . Verbul a provoca: Nota de la examen mi-a provocat nemulţumirea. El ne-a impus proiectul său. Muzica produce o mare plăcere. a pricinui. Astfel. Verbul a determina: Împrejurările m-au determinat să-mi schimb hotărârea. Verbele sus-menţionate generează structuri sau propoziţii care pot fi clasificate după trei criterii: după numărul de argumente. a cauza. Oraşul nostru produce impresie asupra turiştilor. după clasa verbului predicat şi după funcţiile semantice ale argumentelor. a stimula. Să analizăm următorul lot de structuri după funcţiile semantice ale argumentelor. Verbul a cauza: Incendiul a cauzat mari necazuri proprietarilor. Apropierea semantică dintre aceste două structuri permite unor verbe ale relaţiilor emoţionale să se încadreze şi într-o structură. Asta m-a determinat să caut alte mijloace Verbul a produce: Alcoolul produce o senzaţie de exaltare. a determina. a stârni.

În urma analizei verbelor relaţiilor cauzale din perspectiva sus-menţionată s-a constatat că structura semantică a lor înregistrează următoarele variaţii: Nr. Oraşul nostru produce impresie asupra turiştilor. Agentul cauzator care caracterizează semantemul unui argument animat în calitate de cauzator al relaţiei. V (relaţie) + obiect cauzator + obiect + Furtuna a cauzat mari daune întreprinderii. Contextele diagnostice ale acestei structuri sunt: Managerul îi impulsiona spre noi realizări. Microbii provoacă bolile. Alcoolul produce o senzaţie de exaltare. Informaţia semantică prezentată de structura în cauză este următoarea: 1. Ei ne impun condiţii dure. Prima structură V (relaţie) + obiect cauzator + obiect înglobează un număr relativ mare de verbe. Obiectul cauzator care caracterizează semantemul unui argument inanimat care cauzează relaţia. Revizorul ne-a cauzat mari neplăceri. 2. Apropierea furtunii provoacă nelinişte. Avizul autorităţilor a provocat panică. Obiectul cauzator care caracterizează semantemul unui argument inanimat care cauzează relaţia. 1. Contextele diagnostice ale acestei structuri sunt: Au fost depistaţi factorii care condiţionează apariţia furtunilor tropicale. Eşecul nu întotdeauna condiţionează deznădejdea. 2. Muzica produce o mare plăcere. Beneficiarul care caracterizează semantemul unui argument animat care suportă efectele agentului cauzator. Obiectul care caracterizează semantemul unui argument inanimat care este obiectul relaţiei. Structura semantică = propoziţia generată V (relaţie) + obiect cauzator + obiect V (relaţie) + agent + obiect + beneficiar beneficiar V (relaţie) + agent cauzator + obiect Cumpărătorul a provocat un scandal. Obiectul care caracterizează semantemul unui argument inanimat care este obiectul relaţiei. Exemple Atitudinea lui a cauzat discuţii furtunoase. 3. 2. Structura a doua V (relaţie) + agent cauzator + obiect + beneficiar prezintă următoarea informaţie semantică: 1. Structura a treia V (relaţie) + obiect cauzator + obiect + beneficiar prezintă următoarea informaţie semantică: 1. Copii uneori produc neplăceri părinţilor. Obiectul care caracterizează semantemul unui argument inanimat care este obiectul relaţiei. Despărţirea provoacă lacrimi. 2. 63 . 4. 3.

3. cea mai mare parte a verbelor tranzitive neacţionale sunt verbe de relaţie. Neglijenţa contabilului a cauzat mari prejudicii firmei. Verbele incluse în această categorie exprimă diverse raporturi între fenomene şi obiecte. Obiectul care caracterizează semantemul unui argument inanimat care este obiectul relaţiei. Dintre toate clasele de verbe de relaţie descrise în literatura de specialitate sunt prin excelenţă tranzitive trei clase: verbele posesiei. Aşadar. Furtuna a cauzat mari daune întreprinderii. Contextele diagnostice ale acestei structuri sunt: Concertul a produs satisfacţie spectatorilor. După numărul de argumente verbelor tranzitive neacţionale sunt bivalente şi trivalente. Agentul cauzator care caracterizează semantemul unui argument animat în calitate de cauzator al relaţiei. Beneficiarul care caracterizează semantemul unui argument animat care suportă efectele agentului cauzator. El întotdeauna îşi impune punctul lui de vedere. Structura a patra V (relaţie) + agent cauzator + obiect prezintă următoarea informaţie semantică: 1. După funcţiile semantice ale argumentelor verbele tranzitive neacţionale au o structură uniformă. după clasa verbului predicat şi după funcţiile semantice ale argumentelor. 64 . După clasa semantică verbele tranzitive neacţionale sunt verbe de relaţie. 2. Vizita prietenilor nu mi-a cauzat nici un deranj. Verbele incluse în aceste clase generează structuri sau propoziţii care pot fi clasificate după trei criterii: după numărul de argumente. ale relaţiilor emoţionale şi ale relaţiilor cauzale. Contextele diagnostice ale acestei structuri sunt: Mulţimea a provocat dezordine. înregistrând variaţii minime.

În enunţ. scaunul. Ca fenomen lingvistic. masa şi scaunul din exemplul lui S. dar nu ne simţim în largul nostru [Sextil Puşcariu. cînd?. Actanţii ar fi termenii care satisfac valenţele obligatorii ale verbelor. masa. Făcând. completamente nouă pe atunci. Tesniere a aşezat-o pe temeinice baze ştiinţifice.143-144]. o oglindă. covorul şi perdelele din acelaşi exemplu) sunt mai puţin importante pentru structura unui enunţ. un covor.. adică participanţii la orice situaţie reală. iar circumstanţele – termenii care satisfac valenţele lor facultative” [Citat după Cîrîc Ioan S. Puşcariu). trebuie să-i mobilez casa. ca şi Sextil Puşcariu o asociaţie sugestivă. o etajeră. a existenţei unor „goluri” pe care anumite cuvinte le au în jurul lor şi dacă aceste goluri nu sunt acoperite. Aceştia sunt actanţii (patul. cuvântul nu-şi îndeplineşte plenar funcţia comunicativă. L. valenţa constituie un incitant obiect de cercetare. 1976. Pentru ca să se simtă bine. oglinda. etajera. În anul 1933 K. Există aşadar câteva elemente structurale strict necesare pentru ca o anumită secvenţă verbală să-şi îndeplinească funcţia comunicativă: subiectul ş i obiectul. ea e definită drept capacitatea unei unităţi ale limbii de a se combina cu alte unităţi ale limbii. Verbul – elementul esenţial al frazei – e adăpostul pe care i-l dau.. capacitatea combinatorie a verbului e expedia este incifrată în enunţul: I-am expediat o scrisoare fiului în Franţa prin e-mail. Tesnière „compară fraza cu o mică dramă în care poate fi distins un proces. Este un fenomen mai mult sau mai puţin recent. Valenţa – noţiuni generale Teoria valenţei. Descifrând-o. sunt mobilele accesorii: un dulap. În majoritatea lucrărilor care tratează problema valenţei. fără de care o locuire nu se poate imagina. actanţilor (subiectul şi obiectele) şi circumstanţelor. nişte perdele etc. avându-se în vedere structura lor semantică şi sintactică. rămâne una dintre teoriile de bază ale lingvisticii.168]. cuvintele intră în relaţii sintagmatice de diferite tipuri cu alte cuvinte. p. pe cine? şi cui? sunt patul. Circumstanţele (dulapul. Sextil Puşcariu. 2 un complement indidect 65 . De aici porneşte teoria actanţială sau valenţială pe care merele lingvist L.Capitolul III Verbele tranzitive din perspectivă valenţială 3. împrumutată din chimie. stabilim următoarele tipuri de relaţii cu diferiţi determinanţi: 1) un complement direct (o scrisoare). p. fără de care putem locui. Buhler a pus în discuţie teoria. 1. a explicat-o intuitiv şi foarte sugestiv în felul următor: „când construiesc o propoziţie e ca şi când aş lua pe cineva de mână şi l-aş duce pe o stradă într-o locuinţă. Cine?. preluând primul această teorie a golurilor în lingvistica românească. Cum?. unde? De ce? etc. toate mai mult sau mai puţin de lux. De exemplu. actori şi circumstanţele corespunzând în planul sintaxei verbului.

Abramov numeşte valenţă semantică a verbului „îmbinarea lui cu anumite clase semantice de determinanţi” [Citat după Locştanova. Abramov evidenţiază două aspecte ale valenţei sintactice: ● relaţională: relaţii subiective. iar. Valenţa sintactică are un caracter mai abstract decât cea semantică. de a deschide anumite poziţii libere. la nivel sintactic. de care ţine cuvântul dat. care sînt ocupate de constituenţi obligatorii ş i facultativi. 30]. De obicei se invocă câteva tipuri fundamentale de valenţă: sintactică. a coase o rochie şi a construi o bluză şi a coase o casă sunt corecte sub aspectul valenţei sintactice. Se evidenţiază. verbul este partea de vorbire cu cele mai multe disponibilităţi de îmbinare cu alte unităţi ale limbii. morfosintactică ş i semantică /lexicală. formula verb tranzitiv + nume la acuzativ a verbelor dintr-un grup lexico-semantic exprimă sensul generalabstract. şi anume. De ex. în al doilea rând. posibilitatea apariţiei 66 . totuşi. Fiind dependentă de semantica verbului. Valenţa sintactică poate fi definită drept capacitatea unui cuvânt de a se îmbina cu anumite forme sau anumite clase de cuvinte. Pentru a evita construcţii alogice similare ultimelor două trebuie să ţinem cont şi de valenţa semantică.(fiului). Valenţa verbului vizează însuşirea cuvintelor din clasa verbului de a pronostica participanţ ii la situaţie. verbului îi revine rolul de bază în propoziţie. 3) un complement circumstanţial de loc (în Franţa) şi 4) un complement circumstanţial instrumental (prin e-mail). V. p. valenţa stabileşte numărul şi caracteristica funcţional-semantică şi gramaticală a determinanţilor verbului. ● particularităţile lexico-gramaticale proprii acestui cuvânt. Aşadar. A. Din această formulă reiese că orice verb tranzitiv se poate îmbina cu orice nume în acuzativ. [După Locştanova. Deci îmbinările a construi o casă. ● configuraţională sau morfologică. Acesta pentru că. Valenţa este la intersecţia dintre semantică şi sintaxă. lexical şi semantic. V. din acest punct de vedere. Valenţa este elementul purtător de informaţie referitoare la relaţiile sintagmatice ale verbului la diferite niveluri ale limbii. forma cuvântului. Valenţa sintactică stabileşte funcţiile sintactice ale constituenţilor şi rolurile tematice ale actanţilor. obiective. care reglementează mijloacele formale de exprimare a relaţiilor sintactice. categorial al clasei de cuvinte. morfologic. Valenţa e specifică pentru mai multe părţi de vorbire. p. Ea este considerată uneori un fenomen semantico-sintactic dat fiind faptul că structura valenţială a verbului este determinată de semantica lui lexicală şi se realizează în cadrul constituenţilor sintactici. în primul rând. circumstanţiale. Valenţa sintactică depinde de: ● sensul general. verbul.26-27].

uman/nonuman. cât şi. Informaţia referitoare la trăsăturile semantice ale determinantului verbului care stabileşte limitele compatibilităţii acestuia cu verbul la nivel semantic se conţine în valenţa semantică. cât şi utilizarea termenului în cauză. care stabileşte limitele îmbinării verbului la nivel sintagmatic se conţine în valenţa sintactică a verbului. Helbig deosebeşte trei etape în dezvoltarea teoriei valenţei: ● prima se caracterizează prin apariţia „sensului” corespunzător. prin care se înţelege capacitatea unui cuvânt de a se îmbina cu anumite elemente lexicale. obiecte şi se reflectă în raportul dintre cuvinte. Informaţia referitoare la statutul lexical al determinantului. prepoziţie. râu. diferenţa dintre valenţă şi distribuţie etc. Se iau în calcul atât semele denotative comune din cadrul unei anumite părţi de vorbire (animat/inanimat. animat / inanimat). cuvântul). Autorul acestei clasificări consideră că împărţirea verbelor în subiective şi obiective a constituit etapa incipientă în dezvoltarea teoriei valenţei.) rană). ● a doua prin apariţia noţiunii. Valenţa semantică este determinată de raporturile logico-obiective ce există între fenomene. ● a treia include atât noţiunea de valenţă. concret/abstract etc. Exemple: a curge (apă. care stabileşte limitele combinatorice ale acestuia cu verbul se conţine în valenţa lexicală a verbului. lichid. valenţa semantică este considerată o varietate a celei lexicale. iar însăşi realizarea/nerealizarea acestei posibilităţi este legiferată de valenţa semantică. Se conturează câteva direcţii în caracterizarea diferitelor aspecte ale valenţei. Astfel. Valenţa morfo-sintactică determină mijloacele sintactice prin care se exprimă relaţiile sintactice – caz. De fapt. a mânca (alimente). G. a greşi (adresa. Între semele verbelor şi semele denotative se stabilesc raporturi de compatibilitate şi de incompatibilitate. în care îşi găsesc expresie fenomenele din realitatea obiectivă. cea semantică constituie elemente esenţiale ale specificului limbii. apariţia constituenţilor la o anumită parte de vorbire. informaţia referitoare la statutul sintactic al determinantului verbului. 67 . Valenţa sintactică şi semantică trebuie să fie tratate în deplină concordanţă cu natura lor ca elemente constitutive ale unei integrităţi organice. Atât valenţa sintactică.lui e reglementată de valenţa sintactică. Valenţa semantică răspunde de îmbinarea verbului cu determinanţii săi pe un spectru semantic larg (uman / nonuman. Capacitatea combinatorie a unui cuvânt e condiţionată de sensurile lui individuale. numărul de telefon. stabilirea tipurilor de valenţă. A doua etapă este legată de teoria lui K. la structura lui semică a acestuia.) cât şi semele individuale. Unităţile lexicale se îmbină conform axei obiect – proces – caracteristica procesului. mai ales. (fig. S-a menţionat în lucrările de specialitate că valenţa semantică reglementează îmbinarea verbului cu determinanţii săi pe un spectru semantic foarte larg.

Buhller referitor la capacitatea cuvintelor dintr-o clasă de a deschide poziţii libere pentru cuvintele altor clase. Tesnière este considerat fondatorul teoriei referitoare la valenţă în lingvistică. care completează a doua poziţie obligatorie. relaţia între verbul predicat şi subiect. 22-23] Un rol deosebit în elucidarea problemei valenţei îl are lingvistul W. În literatura de specialitate se utilizează noţiunea de valenţă activă şi pasivă. complement direct şi cu complement indirect. 3. Tesniere depistează 4 clase valenţiale ale verbului: 1. 4. verbe avalente. 15-16]. În felul acesta. Cercetând relaţia predicativă. apoi cazul complementului direct. dat fiind faptul că verbul include alte relaţii sintactice. Referitor la noţiunea de relaţie sintactică Schmidt aduce unele explicaţii. 2. p. L. care a împrumutat termenul de valenţă din chimie. Mai distingem şi valenţă obligatorie şi facultativă în 68 . Brikmann consideră că valenţa este caracteristică şi altor părţi de vorbire: substantiv ş i adjectiv. A treia etapă este legată de numele savantului francez L. L. unde se indică posibilitatea atomului de a atrage un număr anumit de atomi ai altui element. Autorul recunoaşte prezenţa acestei calităţi la diverse părţi de vorbire şi deosebeşte capacitatea combinatorie a cuvintelor şi actualizarea lor în dependenţă de context şi nu recunoaşte valenţa zero la verbele impersonale. verbe trivalente G. Ţ inând cont de numărul determinanţilor. L. Cea pasivă constituie capacitatea unui lexem de a completa poziţiile deschise. verbe monovalente. Clasificarea lui este interesantă prin încercarea de a face o deosebire referitor la funcţia cazurilor din punctul de vedere al prezenţei semantice pe lângă verb.D. Acest autor împarte cuvintele în „închise” şi „deschise” în funcţie de valenţa facultativă ş i obligatorie. G. 1973. ca fiind principală în structura propoziţiei. [După Locştanova. Capacitatea lexemului de a-şi alipi elemente reprezintă valenţa activă. Kaţnelson este printre primii lingvişti care a utilizat termenul de valenţă în lingvistica rusă. el subliniază rolul principal a verbului. S. Această perioadă se referă la anii 30 ai secolului XIX şi este numit ă clasică. În concepţia lui Tesnière valenţa este capacitatea verbului de a guverna diverşi determinanţi. Autorul include în numărul relaţiilor valenţiale verbe cu subiect. Schmidt acordă o deosebită atenţie condiţiilor lexico-semantice de realizare a sensului cuvintelor [După Stepanova. verbe bivalente. Tesnière atribuie verbului rolul principal în propoziţie. Schmidt. Lingvistul W. Dintre toţi actanţii rolul principal îl are cazul subiectului. Brikmann împarte verbele în câteva categorii. Tesnière. Este interesant faptul că şi subiectul este inclus în numărul determinanţilor obligatorii. p.

dependenţă de necesitatea actanţilor pentru plenitudinea semantică a enunţului alcătuit de verb, şi de situaţia din realitate. Valenţa obligatorie şi facultativă este numită în unele lucrări valenţă explicită şi implicită. [Konopielko, p. 99] Verbul deschide poziţii care uneori pot rămânea libere enunţul fiind corect şi complet. Alteori aceste poziţii trebuie să fie consumate pentru a obţine enunţuri complete semantic şi structural. Aceasta depinde de specificul semantico-valenţial al verbului. De ex., verbele a proveni, a depinde sunt verbe insuficiente semantic. Mai mulţi cercetători, printre care E. Sepir şi S. Puşcariu consideră că pentru descrierea unei situaţii din realitate, unii actanţi au o importanţă mai mare, alţii mai mică. Printre primii se numără agentul şi pacientul fără de care nu ar fi complet nici un enunţ, cu excepţia cazurilor când aceştia sunt subînţeleşi din context. În literatura de specialitate sunt propuse mai multe criterii pe baza cărora putem deosebi valenţa obligatorie de cea facultativă: 1) criteriul eliminării; 2) criteriul sintactic; 3) criteriul sintactico-semantic (caracterul terminat al construcţiei sintactice); 4)criteriul morfologic; 5)criteriul probabilităţii (probabilitatea de apariţie a actanţilor este mai mare sau mai mică). Valenţa are o deosebită importanţă şi pentru metodica predării limbilor datorită prezenţei asemănărilor şi deosebirilor în capacitatea combinatorie a diverselor unităţi din diferite limbi. Există dicţionare de valenţă a verbelor elaborate pentru diferite limbi anume în scopuri didactice. Printre ele ar fi de menţionat „Dicţionarul de valenţă şi distribuţie a verbelor în limba germană” de Helbig G. şi Schenkel W.; „Dicţionarul sintactic al verbelor în limba română” de Ionescu A şi Streiu V.; „Dicţionarul morfosintactic al verbelor franceze” de Frânculescu Ovidiu; „Синтаксический словарь. Репертуар элементарных единиц русского синтаксиса”de Galina Zolotova, etc. Vom cita în continuare in extenso afirmaţiile lui Ovidiu Frânculescu în această ordine de idei. „Necesitatea unui dicţionar morfosintactic al verbului care să cuprindă, pe de o parte, indicatorii paradigmatici (tip flexionar, tip de acord, auxiliar) şi, pe de altă parte, indicatorii sintagmatici (tipurile de complemente şi construcţii sintactice) decurge din recunoaşterea rolului arhitectural al verbului în propoziţie. La nivel frastic acesta este elementul central în jurul căruia se organizează enunţul lingvistic. Cunoscând şi stăpânind construcţiile verbale specifice, un vorbitor român care învaţă limba franceză va poseda implicit structurile fundamentale ale frazei franceze şi va fi capabil să le interpreteze atât din punct de vedere semantic, cât şi sintactic. Un dicţionar al verbului francez nu poate să răspundă unui obiectiv mai complex. Descriind vecinătăţile constante, expansiunile sintactice proprii verbului francez, în fond, toată combinatoria elementului pivot al frazei, dicţionarul permite cititorului să cunoască şi să asimileze în modelul său de competenţă lingvistică structurile şi chiar mecanismele de construcţie a frazei franceze”[Frânculescu, p.5].

69

Acestea sunt, în linii mari, problemele generale legate de valenţă. În următoarele paragrafe vom relua şi vom analiza mai amănunţit tezele referitoare la valenţa verbului. 3.2. Clasificarea valenţială a verbelor Valenţa este legată în mare măsură de încercarea de a crea noi principii de clasificare a verbelor. Lingvistica modernă operează cu noţiuni noi, precum „abordarea semantică a gramaticii” [Wierzbicka, 1987; 1988] sau „construirea modelelor explicative” [Apresean, 1999] la baza cărora stă ideea că „comportamentul cuvântului în planul expresiei (combinarea cu alte cuvinte în cadrul aceleiaşi construcţii, existenţa unor forme gramaticale, a unor sensuri ale acestor forme, prosodia etc.) sunt în mare măsură determinate de sensul cuvântului dat” [Paduceva, 2003, p. 30]. La etapa actuală a dezvoltării lingvisticii clasificarea verbelor precum şi capacitatea lor combinatorie se face pa baza unor parametri ai sensului lexical al verbelor, adică pe baza unor trăsături care reunesc verbele în clase cu un comportament mai mult sau mai puţin asemănător. În lucrările de specialitate [Paduceva, 2003, p. 30-31] sunt menţionaţi următorii patru parametri: ● Categoria ontologică sau semnificatul referenţial al verbelor. Pe baza acestui parametru verbele se clasifică în verbe de acţiune, verbe de stare, verbe de devenire şi verbe de relaţie; ● Clasa tematică sau câmpul lexico-semantic. Pe baza acestui parametru verbele se clasifică în grupuri lexico-semantice, precum: verbele mişcării, verbele acţiunii fizice, verbele zicerii, verbele cugetării, verbele comportamentului etc. ● Clasa actanţială, a rolurilor tematice, a participanţilor la situaţie. Pe baza acestui parametru verbele se clasifică în verbe cu unul, doi sau trei şi mai mulţi actanţi în dependenţă de faptul câte poziţii deschide verbul. Important este modul de tratare a poziţiilor deschise de verb şi a actanţilor. Noţiunea „poziţie deschisă” e cu mult mai largă decât noţiunea de agent. „Poziţie deschisă” e orice poziţie structural obligatorie de pe lângă verb, iar actanţii sunt „poziţiile deschise” pentru legăturile de mai departe şi care influenţează asupra conţinutului intern al propoziţiei. În calitate de primul actant e poziţia subiectului, al doilea actant e obiectul iar al treilea actant este destinatarul etc. ● Clasa taxonomică a participantului. Conform acestui parametru verbele se clasifică în clase cu determinanţi omogeni din punctul de vedere al premisei categoriale a verbului dat. De ex., verbul a curge se combină cu determinanţi cu trăsătura semantică „lichide”; a tăia se combină cu determinanţi cu trăsătura semantică „solide”; a plânge se combină cu determinanţi cu trăsătura semantică „uman” etc. Capacitatea combinatorie a verbului mai este abordată într-o serie de lucrări ce dezvoltă teoria directivităţii procesului. Prin directivitatea procesului se înţelege categoria lexico-gramaticală

70

ce determină valenţa verbului. În teoria directivităţii procesului se cercetează caracterul orientat/neorientat al acţiunii verbale. După cum menţionează I. Oraveţ aceasta se bazează pe faptul că verbul „spre deosebire de substantiv, adjectiv, poate fi determinat ca denumire a unei calit ăţ i dependente ce decurge în timp. Acţiunea ca indiciu dinamic al obiectului împlică indicarea obiectului la care se referă, fie agentul, fie pacientul”.[apud Dorofeeva, 1986, p. 21]. Clasificarea verbelor sub raportul calităţilor intenţionale se bizuie pe capacitatea verbului predicat de a cere sau nu exprimarea agentului şi a scopului. Deci verbele se împart după calităţile combinatorii în două clase mari: ● Verbe cu acţiunea neorientată şi ● Verbe cu acţiunea orientată. Verbele cu acţiunea neorientată apar frecvent în vorbire fără determinanţi. În cadrul acestei clase putem vorbi de verbe personale şi impersonale. Verbele personale din această clasă sunt mai numeroase: Apa fierbe, Copacii înfloresc, Copilul doarme. Verbele impersonale constituie un grup mai restrâns. După conţinutul lexical majoritatea lor denumesc fenomene ale naturii. De ex. Burează, Plouă, Tună, Fulgeră. Aceste verbe sunt avalente. Ele nu implică un agent care ar fi sursa lor. Acţiunea desemnată de aceste verbe se desfăşoară parcă de la sine. Aceste verbe alcătuiesc structuri sintactice monomembre. Verbele cu acţiunea orientată cer anumiţi determinanţi. Printre ele se evidenţiază verbe cu determinanţi facultativi şi verbe cu determinanţi obligatorii. Enunţul Casa se află nu este complet fără determinantul circumstanţial. După cum menţionează G. Pană Dindelegan, din categoria determinanţilor obligatorii fac parte: a) determinanţi legaţi de verb printr-un raport de recţiune cazuală sau prepoziţională, adică acei determinanţi cărora verbul le impune morfemul de caz sau formativul prepoziţional; b) determinanţi cu ocurenţe obligatorii din necesit ăţi sintactice, unde determinanţii verbului sunt nesuprimabili. c) determinanţi care participă la dezambuguizarea verbului şi deci a căror ocurenţă este obligatorie din necesităţi semantice [Pană Dindelegan, 1974, p. 9]. Verbele cu acţiunea orientată se împart în monovalente, bivalente şi trivalente. Verbele monovalente alcătuiesc structuri bimembre implicând un singur actant. Nucleu al verbelor monovalente sunt modelele de tipul „fapt + subiect”; Ion este prezent. Ion nu este prezent. „starea psihică sau fizică + purtătorul acestei stări” Ion a obosit. Laptele a îngheţat. „schimbarea, trecerea dintr-o stare în alta” Copacii cresc. Se topeşte zăpada. Verbele bivalente apar în structuri de tipul „acţiune + agent + rezultat” Uzinele produc marfă; „percepere + subiect + obiect” Ion vede cartea; „deplasare + cauză + obiect” Băiatul duce 71

nici în planul conţinutului categoria gramaticală a persoanei. corelaţia dintre verb şi determinanţi. Modele valenţiale La analiza modelelor valenţiale (în cadrul valenţei sintactice) se ia în consideraţie nu numai cantitatea şi calitatea componenţilor ci şi interacţiunea constituenţilor. Caracterizând corelaţia dintre verb şi determinant şi dezvăluind mecanismul întrebuinţării verbului. Exemplele prezentate descriu situaţii constituite din doi actanţi între care există un anumit tip de raport. ● subordonarea combinată (V + D1 + D2/D3/D4) – adică şi pe axa sintagmatică şi pe axa paradigmatică. Verbele polivalente includ 4. Dn) – interacţiunea dintre componentele acestui model este pe axa paradigmatică. 6 participanţi care nu sunt absolut toţi obligatorii în toate situaţiile de comunicare. ne bazăm pe următoarele calităţi ale determinantului: ● subordonarea simultană (V + D1 + D2 . Să confruntăm la început două dintre ele.cărţile. Verbele trivalente implică trei participanţi sau doi participanţi şi o caracteristică circumstanţială a acţiunii. „agent + obiectul transmis + adresat” El mi-a transmis cartea. dezvăluie regulile întrebuinţării verbului. Valenţa de stânga se referă la faptul dacă verbul cere sau nu un subiect.. Noţiunea model structural dezvăluie modul realizării determinanţilor. precum şi cea dintre determinanţi. 72 . subordonarea lor simultană sau nesimultană verbului. „atitudinea aprecierii logice + actant activ +actant pasiv + rezultatul aprecierii” Judecata îl consideră vinovat.. Corelaţia verb – determinanţi poate fi numită marca modelului structural. Verbele trivalente stau la baza modelelor semantice de tipul: „informaţia + informator + destinatar” Profesorul explică tema studenţilor.. Impersonale sunt verbele care nu acceptă nici în planul expresiei. Ei sunt exprimaţi explicit când sunt ceruţi de scopul comunicării. Anume această noţiune permite caracterizarea potenţialului comunicativ al modelului. „deplasare + subiect + direcţie” Ei se îndreaptă spre magazin. Dacă problema verbelor personale este lămurită. Aşadar putem vorbi de două tipuri de verbe: cu subiect şi fără subiect. ● subordonarea nesimultană (V + D1 + D2/D3. 5. În cadrul analizei modelelor valenţiale trebuie să ţinem cont de valenţa de stânga şi de valenţa de dreapta. Dn ) – interacţiunea dintre componentele acestui model este pe axa sintagmatică. a) Verbele fără subiect sunt impersonale. cea a verbelor impersonale apare mai puţin clară dat fiind faptul că ele prezintă mai multe situaţii distincte.. Ele se folosesc la persoana a treia care după cum se menţionează este o formă apersonală.

pe de o parte. p. a mucigăi. 244]. Pe de altă parte. negativ sau nehotărât în nominativ: Ştiu ce se cuvine şi ce nu. a rezida. a lătra şi prin semnul /inanimat/ a curge. a se întâmpla. dar şi pentru a treia plural (Ţi se cuvin laude) a generat întrebarea dacă mai pot fi ele tratate alături de verbele a ploua. Tot ca unipersonale apar unele verbe active cu un conţinut abstract: a consta. ● Sb + verb – (monovalente): Răsare soarele. b) În cadrul verbelor cu subiect se delimitează două tipuri: verbe pluripersonale ş i unipersonale. Pe de altă parte. Teoretic poate fi construit un anumit număr de modele valenţiale caracteristice limbii române. Prin valenţa de dreapta înţelegem orientarea acţiunii verbale spre anumiţi determinanţi. Faptul că verbele de tipul a se cuveni. dar se pot construi şi cu un subiect exprimat prin pronume demonstrativ. a se strica. Asemenea verbe sunt unipersonale: a curge. s-a întâmplat să nu ne întâlnim. a răsări. I. a converge.Există. Repertoriul modelelor ● 0+verb+0 – (avalente): Ninge. a ninge. Mai mult. ● Sb + verb + obiect indirect – (bivalente): Comandantul ordonează ostaşilor. a lătra. Îmi trebuie ceva. a conţine. un şir de verbe datorită semanticii lor impersonale se întrebuinţează numai cu forma persoanei a 3-a. a reieşi. a trebui care se construiesc în mod curent cu o propoziţie subiectivă: se cuvine să asculţi. există verbe ca a se cuveni. care au forme numai pentru persoana a 3-a şi nu se pot construi nici cu un nume în nominativ cu funcţia sintactică de subiect. a trebui se pot construi cu un subiect şi pot avea forme nu numai pentru persoana a treia singular. a rugini. Cărţile îmi vor trebui mâine etc. E vorba de aşa numitul subiect inclus care apare pe lângă verbele la persoanele I şi II. verbe ca cele discutate mai sus ce se pot combina cu subiecte exprimate prin substantive: I se cuvine premiul. Acţiunile numite de verbe nu pot fi efectuate de fiinţe umane ci sunt caracteristice numai pentru vietăţile din regnul animal: a cotcodăci. ● Sb + verb+ obiect direct – (bivalente): El citeşte o carte. nici cu o propoziţie subiectivă. Asemenea verbe sunt incompatibile cu intrarea în relaţie cu un subiect caracterizat semantic prin trăsătura /uman/. verbe ca a ploua. a se însera. Plouă. Există verbe unipersonale active ş i reflexive care exprimă anumite procese atribuite obiectelor: a a se altera. a rezulta. 73 . a ninge. Ele sunt caracterizate semantic prin semnul /animat – nonuman a mieuna. se constată în anumite construcţii sintactice. a guiţa. a se însera. trebuie să-l văd. a se întâmpla. Ceea ce s-a întâmplat e regretabil. E drept că obiectul numit de substantivul cu rol de subiect în aceste construcţii nu este şi autorul acţiunii [GLR. Printre ei se numără complementele necircumstanţiale şi unele complemente circumstanţiale. a necheza. În cadrul verbelor pluripersonale trebuie menţionate cazurile când nu este nevoie de concretizarea subiectului. a mugi etc.

Cele mai reprezentative sunt animat. ● Sb + verb + obiect indirect + circumstanţial – (trivalente): Profesorul explică studenţilor clar. ● Sb + verb + complement direct + complement direct – (trivalente): Profesorul explică elevilor tema. / inanimat /(a actualiza. a bea la apă. De exemplu. a mitui → pe cineva). obiectul direct este exprimat tot prin grup nominal ş i anume: ● Substantiv la acuzativ fără prepoziţie: a vedea nedreptatea. a deporta. ● Sb + verb + complement circumstanţial – (bivalente): Ioana vorbeşte frumos. ● Substantiv la acuzativ cu prepoziţia pe: a vedea pe cineva. ● Sb + verb + obiect direct + obiect indirect – (trivalente): Mama îi trimite fiului o scrisoare. a agonisi. ● Pronume nehotărât: a vedea pe oricine. Valenţa morfologică Descrierea valenţei morfologice înseamnă evidenţierea exprimării constituenţilor fiecărui model. uman. a învăţa a merge. În funcţie de trăsătura semantică exprimată verbele se grupează în clase cu valenţă semantică omogenă. ● Pronume personal aton la acuzativ: a-l vedea. Aceste modele pot fi descrise din punctul de vedere al valenţei morfologice şi al velenţei lexicale. a o vedea. a paşte). concret. în cadrul modelului al treilea subiectul este exprimat prin grupul nominal (substantiv la cazul nominativ şi pronume). ● Verb la infinitiv: a învăţa a scrie. ● Substantiv nearticulat precedat de prepoziţia la: a culege la flori. ● Pronume relativ: a vedea ceva. ● Verb + C.● Sb + verb + nume predicativ – (bivalente): Toamna este aurie. ● Care cer un obiect direct ce exprimă o fiinţă animată nonuman (a adăpa.d. De exemplu. /animat / (a invita. a ofensa.d. Valenţa semantică Descrierea valenţei semantice presupune operarea cu trăsăturile semantice ale constituenţilor modelului valenţial. a jigni. abstract etc. inanimat. trăsătura semantică animat exprimată prin constituentul obiect direct stă la baza clasificării verbelor în 2 clase: ● Verb +C. a amplifica → ceva). a măguli). 74 . Circului. ● Numeral: a vedea multe. ● Sb + verb + obiect direct + circumstanţial – (trivalente): Cinematograful se află pe str. Trăsătura uman stă la baza altor două grupuri de verbe: ● Care cer un obiect direct ce exprimă o persoană (a admonesta. a asmuţi.

– subiectul (în continuare – Sb. structurile bivalente şi trivalente care sunt mai numeroase. se poate afirma că valenţa semantică poate servi drept un indicator suplimentar în stabilirea ocurenţei obligatorii şi facultative a constituenţilor modelului sintactic. Valenţei morfologice. Dacă în locul acestui substantiv ar apărea altul incompatibil cu cerinţa combinatorie a verbului. – complementul direct (în continuare – C. al doilea actant. precum şi a unor grupuri de verbe cu diapazon lexical foarte redus. Vom analiza. Dacă în locul acestui substantiv ar apărea altul incompatibil cu cerinţa combinatorie a verbului. Şi în cadrul valenţei de stânga. trivalente ş i polivalente. În cadrul valenţei de dreapta se evidenţiază trăsăturile legăturii dintre categoriile lexicale şi sintactice. Valenţa verbelor tranzitive Bazându-ne pe consideraţiile expuse în paragrafele precedente. prezintă restricţii semantice pentru cuvintele prin care se exprimă. care nu este atât de variată. Şi dimpotrivă. vom analiza în continuare valenţa verbelor tranzitive. d. Astfel. d. Structurile bivalente includ valenţa de stânga. din punct de vedere semantic verbul impune anumite cerinţe în dependenţă de complementul direct pe care îl guvernează. i se va rezerva mai puţin spaţiu. În funcţie de compatibilitatea semantică a verbului cu unităţile lexicale ce apar în funcţie de complement direct se disting verbe ce pot avea un singur obiect şi mai multe obiecte. verbul a denota cere un subiect exprimat printr-un substantiv caracterizat semantic prin trăsătura inanimat: Faptele denotă adevărul. Cât despre valenţa sintactică. am obţine un enunţ alogic: *Creionul proiectează un cartier al oraşului. primul actant. Deci structura Sb + V + C.) şi de dreapta. În cadrul acestor structuri vom releva şi caracteristicile semantico-valenţiale ale verbelor tranzitive. a. verbele tranzitive pot fi bivalente. modificarea lui. Din perspectiva valenţei sintactice.Analiza valenţei semantice permite detectarea unor grupuri de verbe cu posibilităţ i nelimitate în ocuparea poziţiilor deschise de ele. dintre acţiune ş i obiect.). verbul a proiecta. morfosintactică şi semantică a verbelor tranzitive. în mod special. rezultatul acţiunii etc. 3. Astfel. 3. ar rezulta un enunţ incorect * Cercetătorul denotă adevărul. Se va insista mai cu seamă asupra valenţei sintactice şi semantice dat fiind faptul că acestea sunt mai reprezentative pentru verbele tranzitive. se va combina de cele mai multe ori cu un substantiv caracterizat semantic prin trăsătura uman: Inginerul proiectează un cartier nou al oraşului. direcţia deplasării obiectului. 75 . ea va fi supusă analizei în cele ce urmează. Valenţa sintactică şi cea semantică vor fi analizate concomitent.

3. d. din care cauză lista de verbe citate este mare. primul actant poate compare în funcţie semantică sau în rol de: 1. 2. locativ (Romanul zugrăveşte viaţa rurală. Astfel. d. a condamna în mod public” [Sb. agent + V + C.). Vaporul transportă pasageri. 1) Sb agent + V + C. pacient)]: Vecina m-a batjocorit. În continuare este analizată majoritatea structurilor bivalente ale verbelor monosemantice cu descifrarea semantică a rolurilor tematice şi a caracteristicilor semantice ale participanţilor la situaţiile care stau la baza structurilor în cauză. Poetul a scris o poezie).instrument (Acul coase pânza. Noi am invitat prietenii la teatru). Pentru a ilustra individualitatea semantică a verbelor. Tata a dezbătut cuiul. onomasiv (Părinţii l-au numit Ion). Muncitorii pavează strada. Analiza efectuată a permis depistarea câtorva clase de verbe bivalente. Mâncarea mă tentează).). agent + V + C. obiect + rezultativ (Ana a despachetat coletul. 6.Faptele examinate evidenţiază diversitatea rolurilor tematice (sau al funcţiilor semantice ale participanţilor /argumentelor) [a se vedea cap. Tabloul reprezintă un car du boi. d. complementul direct. 4. experimentator (Vestea aceasta m-a şocat. 2. a înjosi” [Sb. pacient A batjocori – „a face pe cineva de râs. agent (Medicul îl pansează pe pacient. Inventarul de verbe care se pretează acestei structuri este foarte mare. 6. Printre ele sunt verbe monosemantice şi polisemantice. obiect (Statul a naţionalizat întreprinderile private. Funcţionarul recepţionează cererile cetăţenilor. obiect + instrument incorporat (Bucătarul a pipărat mâncarea. 4. Le vom prezenta în ordinea numărului de elemente ale clasei şi în funcţie de semnificaţia verbului. Noi am mobilat apartamentul). Cel de al doilea actant. a fost supus analizei un număr însemnat de exemple. 76 . 5. Maria regretă că a participat la concurs. a umili. pacient (Poliţistul l-a imobilizat pe infractor.).).). pacient)]: Toţi îl blamează pe noul preşedinte.). 3. 2. Mama a sărat ciorba. poate avea rol de: 1. Pe mama o dor picioarele. A blama –„a dezaproba. Toporul taie lemnele subţiri. § 2] ce apar în poziţia celor doi actanţi ai structurilor bivalente: subiectul şi complementul direct. elementiv (Taifunul a devastat regiunea). Ion a batjocorit-o pe Ana. 5. Ana a găsit un inel de aur. experimentator (Ion o iubeşte pe Ana. beneficiar (Studenţii economisesc banii.

d. A deservi – „a-i face cuiva un rău serviciu” [Sb. agent + V + C. d. d. A detrona – „a înlătura de la tron” [Sb. pacient]: Concurentul Diaconescu a defavorizat-o pe colega noastră. pacient]: Preşedintele a demis doi miniştri. agent + V + C. A detesta – „a urî. agent + V + C. agent + V + C.A blestema – a rosti un blestem” [Sb. pacient + rezultat incorporat]: Gardienii au desferecat deţinuţii. pacient]: Jurnaliştii au dezinformat oamenii. vrajbă între două sau mai multe persoane” [Sb. d. A demite – „a destitui. A defavoriza – „a dezavantaja” [Sb. a deteriora o idee un sentiment” [Sb. a strica. d. pacient (unic) Autorităţile au desconcentrat militarii. d. a nu lua în seamă” [Sb. regi)]: Regimul comunist l-a detronat pe regele Mihai. atenţie. agent + V + C. d. agent + V + C. d. A desconsidera – „a nu acorda stimă. A crucifica – „a răstigni” [Sb. pacient]: Romanii l-au crucificat le Isus Hristos. d. pacient)]: Cineva l-a blestemat pe Ion. d. agent + V + C. d. A desconcentra – „a lăsa la vatră militarii concentraţi” [Sb. a ponegri” [Sb. agent + V + C. pacient]: Cineva a deocheat copilul. de la datorie. agent + V + C. A dezinforma – „a informa greşit” [Sb. pacient]: Ion l-a deservit pe prietenul său. pacient]: Şeful nu trebuie să-şi desconsidere subalternii. A denigra – „a defăima. d. agent + V + C. pacient]: Îi detestăm pe trădători. d. pacient]: Clienţii îi corup uneori pe furnizori. agent + V + C. agent + V + C. pacient(unic. d. agent + V + C. d. agent + V + C. duşmănoasă” [Sb. A dezbina – „a produce discordie. A corupe – „a abate pe cineva. a concedia” [Sb. pacient]: Călăul acesta a decapitat mai mulţi condamnaţi. d. agent + V + C. agent + V + C. pacient]: Domnul Vasilachi a dezbinat colectivul. d. 77 . a dispreţui pe cineva” [Sb. pacient]: Mama a desfăşat copilul. agent + V + C. pacient]: Criticul literar l-a denigrat pe scriitor. A deochea – „a dăuna cuiva printr-o privire rea. A decapita – „a executa prin tăierea capului” [Sb. A desfereca – „ a scoate din lanţuri” [Sb. A desfăşa – „a scoate un copil din scutece sau din faşă” [Sb.

d. pacient]: Cine l-a exilat pe Ovidiu? A extrăda – „a face o extrădare” [Sb. A incrimina – „a învinui pe cineva de săvârşirea unei crime” [Sb. A lăuda – „A-şi exprima în cuvinte preţuirea faţă de cineva” [Sb. A intervieva – „a lua cuiva un interviu” [Sb. d. agent + V + C. pacient]: Părinţii l-au dezmoştenit pe unul din fiii lor. pacient]: Discursul oratorului ne-a interesat. pacient]: Un coleg ne ironizează mereu. pacient]: Mama îl mustră pe copil. agent + V + C. pacient]: Gardienii îi intimidează pe deţinuţi. A dezmo şteni – „a lipsi pe cineva prin testament de dreptul la o moştenire” [Sb. agent + V + C. d. A mustra – „a dojeni pe cineva” [Sb. A invita – „a pofti pe cineva să vină sau să participe la ceva” [Sb. d. d. d. agent + V + C. A hrăni – „a da cuiva să mănânce” [Sb. Căruţaşul hrăneşte caii. 78 . pacient]: Autorităţile germane l-au extrădat pe deţinut. agent + V + C. A dresa – „a deprinde un animal să facă. A friza – „a(-şi) ondula părul” [Sb. d. A educa – „a forma pe cineva prin educaţie” [Sb. agent + V + C. d. d. A intimida – „a insufla cuiva teamă” [Sb. pacient (nonuman)]: Zoologii împăiază păsări şi animale. pacient]: Prietena mea m-a frizat. d. pacient]: L-au incriminat pe Ion pe nedrept. A interesa – „a stârni interesul cuiva” [Sb. agent + V + C. anumite acţiuni” [Sb.A dezintoxica – „a înlătura efectele unei intoxicări” [Sb. d. A exila – „a obliga să plece în exil” [Sb. A ironiza – „a spune ironii la adresa cuiva” [Sb. agent + V + C. agent + V + C. d. agent + V + C. agent + V + C. d. A insulta – „a aduce cuiva o insultă” [Sb. A împăia – „a umple cu paie pielea jupuită de pe un animal pentru a-i reda forma corpului acestuia” [Sb. pacient]: Mama hrăneşte copilul. pacient]: Şcoala nr. agent + V + C. 4 a aducat multe generaţii de copii. d. pacient]: Sociologii au intervievat multe persoane. d. pacient]: Medicul a dezintoxicat bolnavul. d. pacient]: Un trecător a insultat o doamnă în etate. la poruncă. d. d. agent + V + C. pacient (nonuman)]: Domnul Ionescu dresează câini. agent + V + C. agent + V + C. agent + V + C. pacient]: Prietenii noştri ne-au invitat la teatru. agent + V + C. agent + V + C. pacient]: Profesorii îi laudă pe studenţi.

agent + V + C. a compromite pe cineva sau ceva” [Sb. pacient]: M-a pedepsit directorul. 79 . un grup sau un corp constituit să vină într-un anumit loc” [Sb. A convoca – „a chema (oficial) o persoană. d. pacient]: Domnul Diaconescu şi-a renegat fiul. A ofensa – „a aduce cuiva o ofensă. pacient]: Fostul soţ o persecuta pe Ioana. pacient/obiect (abstract)]: Maestrul dirijează capela „Academia”. d. d. A ponegri – „a vorbi de rău” [Sb. A critica – „a dezvălui lipsurile. pacient /obiect (concret)]: Ion Gavrilov l-a criticat pe preşedinte / opera unui scriitor tânăr. d. pacient]: Directorul l-a nedreptăţit pe colegul meu. a jigni” [Sb. a da o orientare într-o anumită direcţie” [Sb. greşelile cuiva. d. agent + V + C. pacient]: Un flăcău a necinstit o fată. pacient /obiect A anunţa – „a aduce la cunoştinţă” [Sb. a nu recunoaşte ca fiind al său” [Sb. A dirija – „a conduce. agent + V + C. Directorul conduce activitatea întreprinderii noastre. agent + V + C. pacient]: Directorul l-a premiat pe domnul Petreanu. agent + V + C. d. A nedreptăţi – „a face cuiva o nedreptate” [Sb. pacient / obiect (abstract)]: Directorul a convocat colectivul / şedinţa (pentru ora 10). pacient]: Toţi o ponegresc pe doamna Ionescu. d. agent + V + C. A persecuta – „a urmări pe cineva cu perseverenţă pentru a-i face un rău” [Sb. d. agent + V + C. d. d. agent + V + C.A necinsti – „a dezonora. A recenza – „a face un recensământ” [Sb. d. A pedepsi – „a aplica o pedeapsă” [Sb. A premia – „a acorda un premiu” [Sb. Comisia a anunţat lista învingătorilor. d. agent + V + C. A şantaja – „a exercita un şantaj” [Sb. A renega – „a se lepăda de cineva sau de ceva. d. a aprecia valoarea unei opere literare” [Sb. 2) Sb agent + V + C. agent + C. pacient]: Cineva îl şantajează pe şeful nostru. agent + V + C. pacient / obiect (abstract)]: Directorul a anunţat elevii despre excursie. pacient]: Cenzorii au recenzat populaţia. agent + V + C. d. pacient]: Statul îi pensionează pe bătrâni. agent + V + C. agent + V + C. pacient]: Prietenul meu m-a ofensat foarte tare. A pensiona „a scoate pe cineva la pensie” [Sb. d. d. agent + V + C.

agent + V + C. 3) Sb agent + V + C.A elimina – „a înlătura. d. d. agent/instrument + V + C. a manevra” [Sb. beneficiar]: Întreprinderea noastră a concesionat cantina unei firme private. d. a unei instituţii etc. A concesiona – „a da în concesiune” [Sb. pacient /obiect]: Poliţiştii l-au imobilizat pe criminal. A confisca – „a lua de la cineva un bun fără despăgubiri pe un temei legal” [Sb. agent + V + C. Poliţiştii au l-au găsit pe copilul dispărut. agent /instrument + V + C. obiect (concret)]: Judecătorul a confiscat averea unui om de afaceri. a sprijini pe cineva sau ceva” [Sb. d. d. obiect /pacient]: Eu am găsit un inel de aur. Cercetările au clarificat situaţia. agent + V + C. obiect (concret)]: Un om de afaceri colecţionează icoane. agent /instrument + V + C. agent + V + C. pacient /obiect]: Ion deseori influenţează colegii. d. a exclude. A patrona – „a ocroti. d. d. Gulerul de ghips imobiliza gâtul pacientului. a strânge laolaltă (loturi de pământ. d. agent + V + C. Filateliştii colecţionează timbre. Microbii infectează rana. agent /instrument + V + C. A inspecta – „a controla activitatea unei persoane. A colecţiona – „a aduna obiecte pentru a face o colecţie” [Sb. obiect /pacient]: Comisia inspectează firma noastră. a da pe un elev afară din şcoală” [Sb. d. d. A comasa – „a reuni. obiect (concret)]: Telegrafistul a codat mesajul. agent + V + C. agent + V + C. d. obiect (concret)]: Profesorul a clarificat lucrurile. 80 . agent + V + C. A infecta – „a contamina” [Sb. documente) într-un cod” [Sb. obiect /pacient]: Întreprinderea noastră patronează o casă de copii. Noi am eliminat orice pericol. A imobiliza – „a ţine pe cineva sau ceva în stare de imobilitate” [Sb. Parlamentarii au codificat legile elaborate. Ce mă inspectezi? A manipula – „a mânui. unităţi economice)” [Sb. obiect (concret) A clarifica – „ a face să fie mai clar” [Sb. agent + V + C. A influenţa – „a exercita o influenţă asupra cuiva sau a ceva” [Sb. Inflaţia influenţează dezvoltarea economică. pacient /obiect (abstract)]: Directorul l-a eliminat pe elevul Ionescu. ind. d. Partidul de guvernământ manipulează masele. obiect (concret: servicii publice sau bunuri ale statului) + C. Familia Ionescu patronează un copil orfan. obiect (concret)]: Directorul a comasat două sectoare.” [Sb. pacient/ obiect]: Un bolnav de gripă m-a infectat. d. agent + V + C. obiect (concret)]: Secretarul a codificat documentele. d. d. A codifica – „a reuni (legi. obiect /pacient]: Maşinistul manipulează locomotiva. agent + V + C. A găsi – „a da de ceva sau de cineva a descoperi” [Sb. A coda – „a efectua codajul unui mesaj” [Sb.

A decanta – „a limpezi separarea particulelor solide ce le conţine” [Sb. A. d. agent + V + C. Noi am conservat pepeni verzi. a cuprinde” „a fi alcătuit din.. d. agent + V + C. un personaj”. d. obiect (recipiente. d. obiect (concret)]: Rusia a cotropit multe teritorii străine. A contraface – „a reproduce în scop fraudulos” [Sb. obiect (fire de aţă.) a schiţa un portret. 81 . d. Sb. A contempla – „a privi îndelung şi cu admiraţie” [Sb. obiect (clădiri)]: Arhitecţii au demolat multe clădiri. obiect (concret: documente. agent + V + C. A creiona – „a schiţa un desen. agent + V + C. un instrument)]: Inginerul a demontat televizorul. obiect (concret)]: Butoiul conţine 150 de litri. A defrişa – „a înlătura prin tăiere arborii de pe un teren” [Sb. (fig. d.A conserva – „ a menţine un aliment în stare nealterată. A demonta – „ a desface în părţile lui componente” [Sb. d. obiect (concret)]: Studenţii conspectează cursurile. d. Pictorul creionează un portret. obiect (concret: un mecanism. A conspecta – „a face un conspect” [Sb.” [Sb. texte) + V + C. agent + V + C. Producătorii contrafac adesea marfa. agent + V + C. a îndruma în sens unitar o serie de activităţi” [Sb. un aparat. agent + V + C. d.)]: Băncile creditează persoanele fizice şi juridice. d. agent + V + C. Cartea conţine 3 capitole. A descâlci – „a descurca” [Sb. A cotropi – „a ocupa prin violenţă un teritoriu străin” [Sb. agent + V + C. A demola – „a dărâma ” [Sb. obiect (concret)]: Ion şi-a descompletat biblioteca. agent + V + C. A cuceri „a ocupa prin violenţă un teritoriu străin” [Sb. A credita – „a acorda cuiva un credit. descompleta – „a lua o parte dintr-un tot” [Sb. păr)]: Mama descurca lâna. obiecte de preţ)]: Vânzătorul contrafacea băutura. obiect (concret)]: Ţăranii au defrişat un teren de 100 de hectare. obiect (abstract /concret)]: Domnul Ungureanu coordonează activitatea grupului nostru / manualul de istorie. d. d. A conţine – (despre recipiente) „a avea în interior. d. obiect (concret: sumă de bani. În liter. d. A coordona – „a pune de acord părţile unui tot.. a păstra” [Sb. obiect (concret)]: Inginerul creionează o schiţă. agent + V + C. obiect (concret)]: Turiştii contemplau peisajul montan. d. obiect (concret)]: Laborantul decantează un lichid. obiect (concret)]: Rusia a cotropit multe teritorii străine. agent + V + C. obiect (concret)]: Gospodinele conservă legume. agent + V + C. agent + V + C. agent + V + C. a împrumuta pe cineva” [Sb. d. cărţi.

d. d. un bazin. d. A fişa – „a nota pe fişe” [Sb. obiect (concret)]: Gospodarii greblează frunzele. A extirpa – „a înlătura pe cale chirurgicală un organ bolnav” [Sb. agent + V + C. obiect]: Firma noastră exportă produse alimentare. agent + V + C. a clădi” [Sb. obiect (concret)]: Medicul i-a extirpat un rinichi. A dezbate – „a desface ceva care a fost fixat în cuie” [Sb. agent + V + C. a strânge(fân. obiect (concret)]: Colectivul a fundat firma „Corina”. d. obiect (concret)]: Producătorii au ieftinit produsele alimentare. A dura – „a construi.A despotmoli – „a scoate din împotmolire. A exporta – „a vinde în afara ţării mărfuri care au fost produse în ţară” [Sb. agent + V + C. paie) cu grebla” [Sb. agent + V + C. agent + V + C. o navă. obiect (concret)]: Cercetătorul fişează materialul de fapte. d. agent + V + C. A importa – „a cumpăra şi a aduce în ţară mărfuri din alte ţări” [Sb. obiect (concret un şanţ. o lucrare]: Banca Mondială a finanţat multe întreprinderi. agent + V + C. A finanţa – „a susţine cu bani ” [Sb. A incendia – „a da foc la ceva” [Sb. A emaila – „a acoperi cu email” [Sb. d. d. d. agent + V + C. obiect: o instituţie. a zidi” [Sb. A haşura – „a acoperi cu haşuri o porţiune dintr-un desen. obiect (concret)]: Muncitorii emailează cratiţele. agent + V + C. obiect (concret)]: Copiii haşurau figuri geometrice. agent + V + C. a curăţa de nămolul depus la fund” [Sb. d. d. d. o întreprindere. agent + V + C. agent + V + C. obiect (concret)]:Hoţul a dezbătut o scândură din gard. d. d. obiect(concret)]: Ţara noastră importă multe mărfuri. A implanta – „a executa o implantare” [Sb. agent + V + C. A edifica – „a construi. un vehicul) + rezultat incorporat]: Oamenii au curăţat bazinul. d. obiect (concret)]: Arhitectul Bernardazzi a edificat multe clădiri memorabile. obiect (concret)]: Medicul i-a implantat un dinte. obiect (concret)]: Această firmă a durat un cartier întreg. d. d. A funda – „a pune bazele la ceva. obiect (concret)]: Cineva a incendiat depozitul de armament. agent + V + C. A grebla – „a aduna. dintr-o hartă” [Sb. 82 . agent + V + C. A ieftini – „a reduce preţul mărfurilor sau al lucrărilor. serviciilor” [Sb. a întemeia” [Sb.

obiect (plante. obiect (o încăpere. A macera – „a ţine un corp vreme îndelungată într-un solvent” [Sb. d. agent + V + C. agent + V + C. obiect (concret: carne. o stofă. a încheia” [Sb. d. obiect (încălţăminte +instrument incorporat)]: Cizmarul pingelea nişte ghete. d. obiect (concret)]: Doamna Ionescu matlasează plapome.A inventaria – „a înregistra în inventar” [Sb. d. d. d. agent + V + C. d. A matlasa – „a căptuşi” [Sb. obiect]: Copiii lipesc hârtii colorate. o tranzacţie)]: Secretara perfectează procesul-verbal. obiect (peşte. obiect]: Vânzătoarea împătureşte materialul. o locuinţă)]: Soţii Pană şi-au mobilat apartamentul. A marina – „a prepara cu sos făcut din untdelemn. agent + V + C. agent + V + C. un acord. d. A încleia – „a lipi cu clei” [Sb. carne etc. îndoind-o de mai multe ori” [Sb. de usturoi etc. obiect (concret)]: Statul a naţionalizat întreprinderile private. agent + V + C. obiect (concret)]: Ion a moştenit o avere mare. A mo şteni – „a dobândi patrimoniu prin mo ştenire” [Sb. agent + V + C. agent + V + C. obiect]: Ion şi-a luxat o mână. bunuri)]: Comisia de cenzori a inventariat averea institutului nostru. lămâie şi condimente” [Sb. (concret) obiect]: Întreprinderea negociază preţul mărfii. d. d. A perfecta – „a definitiva. un articol)]: Cercetătorii publică articole şi cărţi. flori)]: Ioana macerează flori de trandafir.” [Sb. agent (instrument incorporat) + V + C. A pingeli – „a pune pingele” [Sb. d. bulion. d. d. agent + V + C. agent + V + C. agent + V + C. A împăna – „a înfige bucăţele de slănină. obiect (concret bani. d. obiect (lucruri. obiect(documente. legume)]: Gospodina a împănat un muşchi de porc. A împături – „a strânge o haină. A naţionaliza – „a trece în proprietatea statului bunuri din proprietatea privată” [Sb. agent + V + C. A mobila – „a înzestra cu mobilă” [Sb. fonduri)]: Firma noastră a investit sume mari în afacerea aceasta. obiect (o carte. A publica – „a tipări” [Sb. A investi – „a face o investiţie” [Sb.)]: Doamna Marinescu marinează carnea pentru frigărui. agent + V + C. A negocia – „a duce tratative de încheiere a unei convenţii” [Sb. d. d. agent + V + C. obiect]: Medicul a prelevat sânge pentru analize. d. A luxa – „a-şi deplasa un os din articulaţie” [Sb. agent + V + C. A preleva – „a extrage o anumită cantitate dintr-o cantitate totală” [Sb. 83 . agent + V + C.

d. agent + V + C. A renova – „a reface. o lucrare” [Sb. a declara nul” [Sb. obiect (concret)]: Funcţionara a sigilat coletul. A aroga – „A-şi atribui cu de la sine putere o calitate. d. A concilia – „a pune de acord. obiect (lucrări)]: Domnul decan recenzează lucrările studenţilor. obiect (concret)]: Nursa sterilizează instrumentele chirurgicale. obiect (abstract)]: Preotul a consfinţit căsătoria. obiect (abstract : mai multe idei. ştiri false)]: Mulţi colportează ştiri false. A scrobi – „a apreta” [Sb. d. obiect (concret)]: Negociatorii au semnat contractul. a linişti” [Sb. o instalaţie)” [Sb. A colporta – „a răspândi” [Sb. d. agent + V + C. agent + V + C. agent + V + C. A aplana – a” a potoli. A steriliza – „a distruge agenţii patogeni dintr-un mediu” [Sb. agent + V + C. a împăca” [Sb. agent + V + C. a stabili” [Sb. agent + V + C. obiect (abstract)]: Ionescu îşi arogă dreptul de proprietar. obiect (concret rufe)]: Eu nu scrobesc lenjeria. agent + V + C. agent + V + C. d. d. d. A semna – „a iscăli un act pentru a-l certifica” [Sb. d. obiect]: Funcţionara a recepţionat actele. agent + V + C. d. d. d. obiect (abstract)]: Noi am aplanat conflictul. păreri etc. d. agent + V + C. obiect (concret)]: Mama a sărat mâncarea. A consfinţi – „a da un caracter durabil. agent + V + C. A sigila – „a aplica un sigiliu” [Sb. A regula – „a pune în ordine” [Sb. d. un drept” [Sb. agent +V + C. obiect (concret)]: Poliţistul regulează circulaţia. obiect (abstract: zvonuri. obiect (abstract)]: Parlamentul a anulat legea despre dubla cetăţenie. agent + V + C. agent + V + C. Directorul a anulat decizia comitetului sindical. d. A recepţiona – „a lua în primire un material. 4) Sb agent + V + C.)]: Psihologul a conciliat părerile. obiect (abstract) A anula – „a suprima. 84 . obiect (concret)]: Vecinii noştri şi-au renovat casa. a repara (o clădire. d. A săra – „a pune sare în alimente” [Sb.A recenza – „a prezenta în mod critic” [Sb. o faptă rea)]: Toţi oamenii comit greşeli. agent + V + C. A comite – „a săvârşi” [Sb. obiect (abstract: o greşeală. d. d.

A contramanda – „a revoca” [Sb. obiect (abstract)]: Serviciul de presă al preşedintelui a dezminţit ştirea despre majorarea impozitului. obiect (abstract)]: Mulţi bătrâni îşi ipotechează locuinţele. d. obiect (abstract]: Artistul declamă monologul lui Hamlet. obiect (abstract)]: Domnul Popescu a intentat un proces. a evita intenţionat” [Sb. agent + V + C. obiect (abstract . agent + V + C. d. A insinua – „a strecura o aluzie răutăcioasă” [Sb. agent + V + C. agent + V + C. obiect (abstract)]: Preşedintele a decretat trei zile de doliu. o hotărâre. obiect (abstract]: Specialiştii decodează mesajul. A facilita – „a înlesni. agent + V + C. agent + V + C. obiect (abstract)]: Ce insinuezi dumneata? A intenta – „a porni o acţiune” [Sb. obiect (abstract)]: Preşedintele a infirmat zvonurile. A eradica – „a dezrădăcina”. agent + V + C. agent + V + C. d. d. A evoca – „a readuce în conştiinţă” [Sb. A ipoteca – „a greva un imobil cu o ipotecă” [Sb. d. d. d. agent + V + C. d. d. obiect (abstract)]: Oratorul şi-a exemplificat opiniile. a stârpi” [Sb. A inversa – „a schimba ordinea iniţială. firească” [Sb. agent + V + C. A intui – „a avea o intuiţie” [Sb. agent + V + C. d. A decoda – „a descifra” [Sb. o dispoziţie)]: Directorul a contramandat şedinţa de mâine. A decreta – „a da un decret. A exemplifica – „a ilustra prin exemple” [Sb. o problemă)]: Anchetatorii au elucidat cazul. obiect (abstract)]: Studentul a intuit răspunsul. A dezminţi – „a declara că o afirmaţie nu corespunde adevărului” [Sb. d. d. A eluda – „a ocoli. d. fapte şi întâmplări trecute)]: Scriitorii evocă istoria ţării. a uşura” [Sb. d. 85 . agent + V + C. A elucida – „a lămuri” [Sb. agent + V + C. obiect (abstract)]: Jucătorul a inversat situaţia. obiect (abstract . agent + V + C. d. obiect (abstract)]: Preşedintele a facilitat obţinerea de fonduri. d. A declama – „a rosti cu voce tare şi cu ton adecvat” [Sb. agent + V + C. d. neadevărat” [Sb. obiect (abstract : un ordin. agent + V + C. A infirma „a declara ceva ca nevalabil. agent + V + C. obiect (abstract)]: Interlocutorul a eludat răspunsul. obiect (abstract)]: Ţările dezvoltate au eradicat sărăcia. a hotărî prin decret” [Sb.

d. d. A relata – „a spune. d. d. a denatura adevărul” [Sb. Conducătorii statului mediază aplanarea conflictului. d. d. A ratifica – „a face o ratificare” [Sb. obiect (abstract)]: Guvernul a ratificat tratatul de neagresiune. obiect (abstract)]: Directorul a plănuit totul. A remedia – „a îmbunătăţi o stare” [Sb. A muşamaliza – „a acoperi o greşeală” [Sb. Sunt familii care îşi neglijează copiii. agent + V + C. agent + V + C. A preciza – „a indica ceva în mod precis” [Sb. agent + V + C. d. A neglija – „a nu avea grijă de cineva sau de ceva” [Sb. obiect (abstract)]: Cumpărătorul a precizat preţul. d. A notifica – „a anunţa. obiect (abstract)]: Şahiştii au remizat partida. a înştiinţa (în mod oficial)” [Sb. o dispoziţie)]: Mulţi nesocotesc legile. a contramanda” [Sb. A remiza – „a termina o partidă de şah prin remiză” [Sb. obiect (o lege. agent + V + C. d. A reporta – „a face un report” [Sb. d. obiect (abstract)]. obiect (abstract)]: Secretara a reportat sarcinile neîndeplinite pentru a doua zi. obiect (abstract]: Secretara nu a memorizat informaţia. obiect (abstract)]: Adversarii noştri au mistificat faptele. A plănui – „a face planuri pentru acţiuni viitoare” [Sb. obiect (abstract)]: Judecătorul a revocat sentinţa. d. obiect (abstract :o acţiune. 86 . agent + V + C. A mistifica – „a induce în eroare. obiect (abstract): Guvernul notifică legea cu privire la impozit. d. A revoca – „a anula. agent + V + C. d. obiect (abstract)]: Toţi nădăjduiesc să trăiască mai bine /la o viaţă mai bună. d. d.A media – „a mijloci o înţelegere între părţi adverse” [Sb. agent + V + C. a nu respecta [Sb. obiect (abstract)]: Controlorul a muşamalizat faptele. A reprima – „a înăbuşi prinmijloace violente)” [Sb. A memoriza – „a învăţa pe de rost” [Sb. agent + V + C. agent + V + C. d. obiect (abstract)]: Psihologul remaniază depresiile. agent + V + C. agent + V + C. agent + V + C. A nesocoti – „a ignora. o opoziţie)]: Forţele de ordine au reprimat răscoala. d. agent + V + C. a povesti” [Sb. agent + V + C. obiect (abstract)]: Povestitorul relata o istorie interesantă. obiect (abstract) / pacient]: Domnul Petreanu şi-a neglijat obligaţiile. A nădăjdui – „a crede în îndeplinirea unei dorinţe” [Sb. agent + V + C. agent + V + C. agent + V + C.

d. d. obiect (abstract)]: Cercetătorul a depistat fapte foarte interesante. A sensibiliza – „a mări sensibilitatea unui organ. agent + V + C. A deduce – „a trage o concluzie din una sau mai multe premise” [Sb. d. agent + V + C. obiect (abstract)]: Cercetătorul a dedus concluziile adecvate. A desfăţa – „a scoate învelitoarea de pânză de pe o pernă sau de pe o plapumă” [Sb. obiect (abstract)]: Elevii au rezolvat problema la fizică. pe bază de acte” [Sb. A depista – „a da de urma unui lucru ascuns sau necunoscut” [Sb. 5) Sb agent + V + C. a atrage atenţia asupra unui lucru” [Sb. A defini – „a formula o definiţie. agent + V + C. obiect (abstract)]: Doctorandul şi-a rezumat teza. d. agent + V + C. agent + V + C. deprinzându-i nasturii din butonieră” [Sb. p. agent + V + C. agent + V + C. A degusta – „a aprecia cu ajutorul gustului. obiect (unic)]: Croitoreasa decoltează mult o rochie de seară. d. d. d. A deconta – „a justifica. d. A rezuma – „a reda pe scurt esenţialul dintr-o lucrare” [Sb. A descoji – „a curăţa de coajă” [Sb. a stabili cu precizie. obiect (unic)]: Muncitorii descărnează pieile. obiect (unic) + rezultat incorporat]: Ana a desfăţat perna / plapuma.A rezolva – „a găsi soluţia” [Sb. d. obiect (unic)]: Contabila decontează la sfârşitul trimestrului banii cheltuiţi. A descheia – „a desface o haină. agent + V + C. agent + V + C. agent + V + C. agent + V + C. A semnala – „anunţa ceva prin semne. agent + V + C. d. mirosului calităţile unui produs alimentar (mai ales vin)” [Sb. 87 . A decupa – „ a tăia potrivit unui contur sau model”. „a face mai sensibil” [Sb. agent + V + C. d. agent + V + C. d. obiect (abstract)]: Mass-media a sensibilizat opinia publică. a tăia o parte dintr-un întreg” [Sb. obiect (abstract)]: Comisia de cenzori a semnalat nereguli. a caracteriza” [Sb. ext. obiect (unic)]: Copilul descojeşte nuci. obiect (unic: o stofă. obiect (unic)]: Vizitatorii beciurilor de la Cricova degustă vinurile Moldovei. A sabota – „a împiedica intenţionat desfăşurarea normală a unei acţiuni” [Sb. d. agent + V + C. o hârtie)]: Copiii decupează hârtii colorate. obiect (abstract)]: Profesorul a definit noţiunea de adevăr. agent + V + C. obiect (unic) A decolta – „a răscroi mult un veşmânt în jurul gâtului” [Sb. d. obiect (unic)]: Ioana şi-a descheiat haina. d. d. d. obiect (abstract)]: Greviştii au sabotat manifestaţia de 7 noiembrie. A descărna – „a curăţa de carne pieile care urmează a fi tăbăcite” [Sb.

unic. agent + V + C. d. agent + V + C. d. agent + V + C. A grăpa – „a prelucra pământul cu grapa” [Sb. A încasa – „a primi o sumă de bani” [Sb. urmată de condensarea vaporilor obţinuţi” [Sb. A deszăpezi – „a curăţa de zăpadă [Sb. agent + V + C. A glosa – „a explica un cuvânt sau un pasaj dintr-un text” [Sb. d. o placă sau o hârtie fotografică + rezultat incorporat]: Fotograful a developat pelicula. pacient (unic. A economisi – „a folosi cu chibzuială” [Sb. agent + V + C. A dresa – „a redacta” [Sb. A desţeleni – „a desfunda printr-o arătură adâncă” [Sb. d. melodie)]: Ioana fredonează des cântecul „Melancolie”. obiect (unic)]: Gospodina a piperat mâncarea. agent + V + C. pacient (unic) + rezultat incorporat]: Medicii legişti au deshumat cadavrul lui Ionescu. obiect (unic)]:Francezii nazalizează vocalele. teren) + rezultat incorporat]: Plugarii au desţelenit 10 hectare de pământ. agent + V + C. bani sau mijloace materiale)]: Părinţii mei economisesc banii. A pipera – „a pune piper în mâncare” [Sb. nonuman) + rezultat incorporat]: Căruţaşul a deshămat caii. agent + V + C. d. agent + V + C. obiect (unic. obiect (unic)]: Autorul a glosat cuvintele necunoscute. d. d. d. agent + V + C. agent + V + C. A developa – „a trata cu un reactiv chimic” [Sb. d. obiect (unic. A distila – „a trece un lichid în stare de vapori prin încălzire până la fierbere. agent + V + C. d. A dilua – „a micşora concentraţia” [Sb. d. agent + V + C. A deshuma – „a dezgropa osemintele unui mort” [Sb. proces-verbal)]: Secretara a dresat procesul-verbal al şedinţei. d. d. d. d. obiect (unic)]: Casiera a încasat salariul angajaţilor. pacient (nonuman. obiect (unic. obiect (unic. 88 . cal) + rezultat incorporat]: Căruţaşul a deşeuat calul. loc) + rezultat incorporat]: Consătenii au deszăpezit drumul spre sat. A fredona – „a îngâna încetişor o melodie” [Sb. agent + V + C. obiect (unic. agent + V + C. drum. d.A deshăma – „a desprinde hamul de pe cal” [Sb. obiect (unic)]: Stomatologul mi-a plombat un dinte. obiect(unic. A plomba – „a astupa o carie dentară printr-o plombă” [Sb. obiect (unic)]: Plugarii au grăpat solul. un film. agent + V + C. A nazaliza – „a rosti nazal” [Sb. obiect (unic. d. agent + V + C. lichid)]: Laborantul distilează 1 litru de apă. A deşeua – „a lua şaua” [Sb. soluţii]: Menajera a diluat detergentul. obiect (unic.

agent + V + C. obiect (concret şi abstract)]: Savantul a elaborat multe lucrări ştiinţifice. d. obiect (tutun)]: Bătrânul priza o havană. obiect (concret / abstract) A dobândi – „a obţine ceva în urma unui efort” [Sb. obiect / instrument incorporat]: Muncitorul filetează piesa. Şeful nostru a elaborat un plan ingenios. agent + V + C. Am apretat toate cămăşile fiului meu. agent + V + C. A inaugura – „a deschide în mod solemn” [Sb. A etala – „a expune ceva (cu ostentaţie) pentru a fi admirat” [Sb. A modifica – „a schimba aspectul. d. d. agent + V + C.A prefixa – „a adăuga un afix ” [Sb. agent + V + C. agent + V + C. d. d. d. [Sb. A elabora – „a crea. agent + V + C. A remaia – „a reface ochiurile rupte la un ciorap” [Sb. agent + V + C. Tânărul specialist a dobândit stima colectivului. A extinde – „a lărgi spaţiul ocupat de cineva sau de ceva. d. agent + V + C. pacient (instrument incorporat)]: Nu păcăliţi copiii. agent + V + C. d. agent + V + C. obiect (o stradă) +instrument încorporat]: Muncitorii pavează artera principală a oraşului. obiect (concret şi abstract)]: Un hoţ a furat banii din bancă. A priza – „a aspira pe nas” [Sb. d. agent + V + C. cu apret” [Sb. forma” [Sb. A fileta – „a executa un filet pe suprafaţa unei piese” [Sb. agent + V + C. a redacta un text” [Sb. incorporat]: Spălătoreasa a apretat rufele. a realiza. d. agent + V + C. obiect (unic)]: Mama îşi remaia ciorapii. d. A fura – „a-şi însuşi un lucru care aparţine altcuiva” [Sb. A orna – a ornamenta „a împodobi. A păcăli – „a induce pe cineva în eroare. a lărgi o sferă de acţiune” [Sb. Ambasada Marii Britanii şi-a inaugurat activitatea. obiect (abstract şi concret. obiect (concret /instrument incorporat) A apreta – „a trata. 6) Sb agent + V + C. obiect (cuvânt)]: Elevii prefixează cuvinte la lecţia de limba română. d. d. agent + V + C. Noi am modificat planul iniţial. obiect (concret şi abstract)]: Ion a dobândit un lot de pământ. obiect (concret şi abstract]: Scriitorii au inaugurat monumentul lui Lucian Blaga. spaţiu)]: Întreprinderea şi-a extins spaţiul /activitatea. d. d. 7) agent + V + C. 89 . a amăgi” [Sb. Domnul Ionescu mi-a furat ideea. A pava – „a acoperi cu pavaj”. d. d. a decora” [Sb. obiect (concret /abstract)]: Croitoreasa mi-a modificat rochia. obiect (instrument încorporat)]: Gospodina a ornat tortul. obiect (concret şi abstract)]: Tânăra îşi etalează frumuseţea / calităţile. obiect (concret) + instr.

” [Sb. d. pacient)]: Un criminal l-a asasinat pe un om de afaceri. 90 . agent /instrument + V + C. obiect (loc)]: Specialiştii au degazat camera. Cicatricea de pe faţă o dezavantaja mult pe tânăra fată. obiect (concret)]: Constructorii au astupat o groapă mare.A tencui – „a acoperi un perete cu tencuială” [Sb. a poci figura cuiva” [Sb. pacient]: Sportivul american l-a dezavantajat pe campionul nostru. agent / obiect (abstract /concret) + V + C. d. pacient]: Maseuza îmi masează spatele. a face să fie mai puţin sărat” [Sb. d. parte a corpului A desfigura – „a urâţi. d. A masa – „a face masaj” [Sb. agent /obiect (abstract) + V + C. agent + V + C. A desaliniza – „a îndepărta sărurile dintr-un aliment. agent + V + C. Capacul astupă cratiţa. A frecventa – „a se duce regulat la şcoală. A integra – „a include într-un ansamblu” [Sb. Peisajul ne-a captivat. obiect (concret)]: Giuvaergiul a aurit vaza. obiect (instrument incorporat)]: Meşterul a tencuit pereţii. obiect (loc incorporat) A degaza – „a îndepărta gazele de pe o suprafaţă sau dintr-un spaţiu închis” [Sb. Societatea va integra populaţia alogenă. agent /instrument + V + C. agent /instrument + V + C. d. d. 10)agent + V + C. pacient (parte a corpului) + rezultat incorporat]: Bandiţii l-au desfigurat /i-au desfigurat faţa. A intriga – „a stârni surprinderea sau curiozitatea cuiva” [Sb. 8) agent / obiect + V + C. la spectacole etc. Bomba a asasinat multă lume. obiect/loc incorporat]: Copiii frecventează şcoala. d. agent + V + C. 11) agent / instrument (sursă) + V + C. d. obiect (loc)]: Agronomii desalinizează anumite terenuri. d. d. agent + V + C. agent + V + C. d. a închide o deschizătură” [Sb. Aurul aureşte bijuteriile. pacient / obiect A asasina –„a omorî. agent + V + C. pacient]: Ion /declaraţia lui Ion m-a intrigat. d. pacient]: Oratorul /discursul ne-a captivat. d. a înfunda. A astupa – „a acoperi. d. obiect / pacient + loc incorporat]: Noi vom integra teritoriile pierdute. pacient / obiect A captiva –„a cuceri. d. A dezavantaja – „a crea cuiva un dezavantaj” [Sb. d. a ucide” [Sb. 9)agent + V + C. A auri – „a acoperi un obiect cu un strat subţire de aur” [Sb. agent /obiect (abstract) + V + C. a fermeca” [Sb. d. agent + V + C.

pacient (unic. Un aparat special decafeinizează cafeaua. a-l zăpăci” [Sb. pacient]: Ştirea despre demisia preşedintelui ne-a contrariat. nonuman)]: Un serviciu special deratizează şoarecii. d. obiect (concret)]: Contabila calculează salariul.]: Muncitorii concasează minereurile. obiect (unic)]: Frizeriţa îmi cârlionţează părul. agent /instrument + V + C. A decepţiona – „a înşela speranţele şi încrederea cuiva” [Sb. d. obiect]: Copilul /creionul desenează o floare. A demagnetiza – „a face ca un corp să-şi piardă calităţile magnetice” [Sb. Otrava deratizează şoarecii. Atitudinea colegului i-a decepţionat pe mulţi. d. A cârlionţa – „a bucla părul” [Sb. Compostorul compostează biletele. minereuri. d. pacient]: Rezultatele concursului m-au deziluzionat. obiect (loc)]: Medicii au dezinfectat rana /încăperea. agent /sursă + V + C. obiect (unic)]: Votul preşedintelui a departajat balotajul” A deratiza – „a stârpi şoarecii” [Sb. pacient]: Firul electric l-a curentat pe copil. A curenta – „A atinge pe cineva provocându-i un şoc” [Sb. obiect (concret)]: Funcţionara compostează scrisorile. A departaja – „a pune capăt unui balotaj” [Sb. d. agent / instrument + V + C. d. sursă + V + C. d. A contraria – „a surprinde neplăcut pe cineva” [Sb. A deziluziona – „a produce cuiva o deziluzie” [Sb. d. sursa + V + C. pacient]: Tu / atitudinea ta mă derutează. pacient]: Ştirea aceasta m-a deconcertat. scrisori]: Secretara e expediat scrisoarea. d.A calcula – „a face un calcul. 91 . + V + C. Clorul dezinfectează rufele. agent /instr. A concasa – „a sfărâma în bucăţi” [Sb. instrument + V + C. obiect (concret: mici pietre. d. agent/ sursă + V + C. agent /sursă + V + C. a dezorienta” [Sb. agent /instrument + V + C. agent /instrument + V + C. A decafeiniza – „a extrage cafeina din boabe” [Sb. d. obiect (concret pachete. d. O maşină concasează cărbunii. d. A composta – „a marca data cu compostorul” [Sb. agent /instrument + V + C. cărbuni. instrument + V + C. Microcalculatorul calculează sume mari. d. obiect (unic)]: Producătorii decafeinizează cafeaua. A desena – „a executa un desen” [Sb. sursă (conducătoare electrice) + V + C. A dezinfecta – „a distruge bacteriile în scopul împiedicării contaminării” [Sb. pacient]: Colegul meu m-a decepţionat. A deruta – „a încurca pe cineva. agent /instrument + V + C. agent + V + C. a evalua” [Sb. A deconcerta – „a face pe cineva să-şi piardă siguranţa de sine. d. A expedia – „a transmite (prin poştă) la o anumită adresă” [Sb. d. sursă + V + C. d. obiect (unic)]: Anumite substanţe demagnetizează fierul. bani. Bigudiurile îmi cârlionţează părul.

d. A discui – „a lucra pământul cu discuitorul” [Sb. pacient]: Vaccinele imunizează copiii. sursă (abstract) + V + C. agent /instrument + V + C. A indigna – „a produce indignare” [Sb. sursă + V + C. A tenta – „a ispiti. agent /instrument + V + C. pacient]: Adversarii noştri ne discreditează. obiect (loc)]: Felinarele iluminau strada. A indispune – „a strica buna dispoziţie” [Sb. obiect(abstract)]: Medicamentele i-au inhibat gândirea. agent (instrument incorporat) + V + C. pacient]: Mă tentează ţările exotice. pacient]: Colegul meu m-a indispus. d. 12)agent + V + C. onomasiv]: Părinţii l-au numit Radu. pacient]: Poliţiştii l-au încătuşat pe infractor. instrument + V + C. agent /sursă + V + C. Marfa de calitate proastă discreditează firma noastră. sursă + V + C. obiect (abstract)]: Investiţiile străine au dinamizat activitatea întreprinderii. d. A emoţiona – „a provoca o emoţie” [Sb. pacient]: Discursul oratorului a emoţionat-o pe Ana. d. d. a ademeni” [Sb. sursă + V + C.A dinamiza – „a face ca cineva să devină mai dinamic” [Sb. d. d. pacient]: Amintirea lui o obseda pe mama. A ilumina – „a răspândi lumină” [Sb. Complimentul tânărului a flatat-o pe doamna Ionescu. A şoca – „a produce cuiva o impresie neplăcută” [Sb. d. agent /sursă + V + C. experimentator]: Domnul Petreanu m-a şocat. agent /sursă + V + C. d. d. d. A discredita – „a compromite” [Sb. instrument + V + C. sursă + V + C. a numi” [Sb. A flata – „a măguli” [Sb. Fapta domnului Petreanu m-a şocat. d. A inhiba – „a încetini sau a împiedica un proces fiziologic” [Sb. obiect (concret)]: Muncitorul /excavatorul a excavat loc pentru fundamentul clădirii. Fapta colegului meu m-a indispus. A încătuşa – „a pune cuiva cătuşe” [Sb. A pasiona – „a trezi cuiva un interes deosebit” [Sb. onomasiv A denumi – „a da un nume. 92 . A obseda – „a stărui în mintea cuiva” [Sb. pacient]: Prietenii îl flatau pentru că era şef. d. agent + V + C. agent /instrument + V + C. sursă (abstract) + V + C. d. pacient]: Pe mine mă pasionează pictura. pacient]: Atitudinea lui m-a indignat. d. d. d. obiect (unic)]: Tractoristul /tractorul discuieşte pământul. sursă + V + C. A excava – „a săpa în pământ cu ajutorul excavatorului” [Sb. A imuniza – „a face să devină imun” [Sb. d.

experimentator A dezola – „a întrista. obiect /rezultat incorporat]: Oamenii de afaceri au despădurit multe hectare de păduri. A destitui – „a îndepărta dintr-un post sau dintr-o funcţie” [Sb. 13) agent + V + C. agent + V + C. d. agent + V + C. d. sursă + V + C. A dezonora – „a face pe cineva să-şi piardă bunul nume” [Sb. d. d. A finisa – „a executa ultimele operaţii în procesul de fabricare a unui obiect” [Sb. d. d. A instaura – „a stabili. d. A picta – „a executa o pictură” [Sb. 14) agent / sursă + V + C. agent + V + C. agent + V + C. obiect (rezultat incorporat)]: Artistul a pictat un tablou. d. d. obiect /rezultat incorporat]: Secretara a despachetat calculatorul cel nou. experimentator]: Divorţul a dezolat-o pe Ana. onomasiv]: Preşedintele juriului a nominalizat învingătorii la concurs”. d. a deschide o încăpere scoţându-i sigiliul” [Sb. agent + V + C. obiect /rezultat incorporat]: Secretara a desigilat pachetul. a-şi desface cosiţele” [Sb. agent + V + C. agent + V + C. obiect/rezultat incorporat]: Constructorii finisează clădirea. A despovăra – „a scoate cuiva povara” [Sb. d. experimentator]: Flăcăul a dezonorat o fată din sat. obiect (rezultat incorporat)]: Pinocet a instaurat un regim dictatorial. a introduce” [Sb. d. A despături – „a desface un lucru împăturit” [Sb. A genera (pers 3) – „a da naştere” [Sb. agent /sursă + V + C. d. obiect /rezultat incorporat]: Vânzătoarea a despăturit materialul. d. A despacheta – „a scoate un obiect din ambalajul în care era împachetat” [Sb. Sărăcia generează tristeţe. pacient /rezultat incorporat]: Alpiniştii au despovărat-o pe colega lor bolnavă. A desigila – „ a scoate sigiliul de pe un obiect. A despleti – „a desface din împletitură”. obiect /rezultat incorporat]: Guvernul a desfiinţat multe şcoli private. obiect /pacient / rezultat incorporat A desfiinţa – „a face ca ceva să înceteze de a mai exista” [Sb. agent + V + C. 93 . A despăduri – „a tăia pădurile în mod neraţional” [Sb. agent + V + C. agent + V + C. a aşeza. agent + V + C. d. d.A nominaliza – „a specifica pe nume” [Sb. d. obiect /rezultat incorporat]: Mama a despletit puloverul. agent + V + C. agent + V + C. obiect (abstract)]: Cumpărătorul a generat un mare scandal. pacient /rezultat incorporat]: Directorul l-a destituit pe contabilul şef. a mâhni” [Sb.

un teren. A eroda – „a produce o eroziune” [Sb. experimentator + V + C. A depopula – „a reduce numeric sau a distruge în mare parte populaţia unei ţări sau a unei regiuni” [Sb. prin revărsare. pacient/obiect A decima – „a omorî oameni în număr foarte mare” [Sb. într-o sondă” [Sb. 17) Sb experimentator + V + pacient /obiect A ciuli – „a ridica urechile în sus pentru a-şi încorda auzul. epidemii) + V + C. d. a indica” [Sb. a mâhni. unei fiinţe sau unui lucru calităţi excepţionale” [Sb. 94 . d. în mod exagerat. I-am idealizat meritele. obiect (abstract)]: Faptele denotă adevărul. pacient/obiect A deprima – „a întrista. obiect (abstract)]: Vecinul şi-a ispăşit pedeapsa. 16) Sb. d. obiect (unic. d. elementiv (calamităţi naturale) + V + C. d. A idealiza – „a atribui. obiect (abstract planurile sau acţiunile cuiva)]: Colectivul a contracarat planurile administraţiei. obiect (unic)]: Câinele şi-a ciulit urechile. a descuraja” [Sb. Poliţiştii au contracarat acţiunile infractorilor. obiect (abstract + V + C. A ispăşi – „a răscumpăra prin suferinţă o greşeală. a asculta cu mare atenţie” [Sb. d. obiect (loc)]: Cutremurul a depopulat oraşul. elementiv (apă) + V + C. experimentator + V + C. A inunda – „a acoperi. d. d.15) Sb obiect + V + C. obiect (loc)]: Ploaia torenţială a inundat întreaga localitate. pacient]: Ioana o invidiază pe vecină. experimentator + V + C. d. A contracara – „a zădărnici” [Sb. d. elementiv (războaie. elementiv + V + C. a pătrunde într-o mină. pacient (experimentator încorporat)]: Lipsurile îi deprimă pe mulţi oameni. A denota – „a vădi. d. elementiv + V + C. A invidia – „a fi stăpânit de invidie” [Sb. pacient]: Epidemia de gripă din anul 1918 a decimat zeci de milioane de oameni. A devaloriza – „a reduce valoarea. obiect (abstract) + V + C. obiect (concret bani)]: Inflaţia devalorizează leul. d. sol)]: Ploile erodează solul. d. a deprecia” [Sb. obiect (abstract) + V + C. experimentator (animale) + C. d. obiect (abstract) /pacient]: Copiii idealizează uneori oameni care nu merită. o vină” [Sb. experimantator + V + C.

pacient. Sb. obiect (abstract). elementiv + V + C. 4. 12. obiect /pacient / rezultat incorporat. 9. d. d.) şi apare în marea majoritate a cazurilor în rol de pacient sau obiect. agent + V + C. d. În puţine cazuri Sb. d. experimentator + V + C. Investigaţiile au arătat că. Poate apărea şi cu rol de rezultat. onomasiv. experimentator + V + C. Sb. Sb. pacient /obiect. agent + V + C. Sb. obiect (concret /instrument incorporat). 8. experimentator + V + pacient /obiect. de obiect. Verbele tranzitive polisemantice În cadrul verbelor polisemantice au loc transformări ale rolurilor tematice care provoacă derivarea semantică şi crearea unui nou sens în cadrul structurii semantice a cuvântului. d. d. de elementiv. pacient / obiect. În urma investigaţiilor asupra unui eşantion de 500 de verbe tranzitive monosemantice au fost depistate următoarele clase valenţiale ale verbelor tranzitive bivalente: 1. Sb. agent / sursă + V + C. Sb. a diviniza” [Sb. d. are rol de experimentator. pacient/obiect]: Radu îşi idolatriza soţia. d. în principiu. Sb. 5. agent /instrument (sursă) + V + C. d. obiect (abstract)]: Ion regretă mult cele întâmplate. 10. de experimentator. obiect (loc incorporat). Sb. agent + V + C. Sb. pacient / obiect. Primul actant este exprimat la nivel sintactic prin Subiect (Sb. d. d. obiect (unic). Sb. agent + V + C. structura actanţială a verbelor monosemantice este diversă. de instrument sau de onomasiv. obiect + V + C. Mama idolatriza portretul fiului. d. Sb.A idolatriza – „a adora pe cineva sau ceva ca pe un idol. Cel de al doilea actant este exprimat la nivel sintactic prin complementul direct (C. A regreta – „a simţi un regret” [Sb. agent + V + C. d. După cum se poate observa. de sursă/instrument. pacient /obiect. 11. 3. pacient /obiect. agent + V + C. Sb. d. 2. d. d. obiect (concret /abstract) 7. agent + V + C. obiect (concret).) care are în marea majoritate a cazurilor rol de agent. parte a corpului. d. 14. Sb. d. agent + V + C. 13. agent /obiect + V + C. Sb. verbele polisemantice pot fi clasificate în aceleaşi clase ca ş i 95 . Sb. agent + V + C. d. agent + V + C. 16. Sb. experimentator. 17. agent + V + C. Sb. 6. 15.

d. A cuprinde* – 1. „a îmbrăţişa” [Sb. pacient]: SUA şi-a dezarmat o parte din forţele militare. 96 . pacient]:Poliţiştii îl deţin pe infractor. a depăşi pe cineva” [Sb. A despiedica* – 1. pacient]: Anchetatorul îl descoase pe infractor. pacient]: Vânzătorii deservesc cumpărătorii. agent + V + C.M. [Sb. pacient]: Inamicul a dezarmat unitatea noastră. pacient (nonuman]: Căruţaşul a despiedicat calul. d. „a-i lua cuiva armele” [Sb. A descoase* – 2. Atâta doar că repartizarea se face după sensuri. A domina* 3. agent + V + C. ”a ţine pe cineva sub influenţa sa” [Sb. A devansa* – 1. agent + V + C. ”a acorda cuiva o decoraţie” [Sb. (fig. A eclipsa* – 2. a întrece” [Sb. valoare (sport) a-şi întrece adversarul” [Sb. d. pacient]: Sportivul l-a depăşit pe adversar. d. o instituţie. agent (state) + V + C. agent + V + C. pacient A conduce* – 1. A domina* – 1. d. a presta un serviciu în folos public” [Sb. agent + V + C. pacient]: Profesorul l-a dezarmat pe student. A decora* – 2. agent + V + C. d.Ş. A depăşi* – 1. d. Cifrele din cadrul structurilor indică sensurile respective ale verbelor polisemantice. d. pacient]: Sportivul îşi devansează adversarii A dezarma* – 1. „a-şi limita sau lichida forţele militare şi armamentul” [Sb. „a se impune prin număr. d. [Sb. agent + V + C.) „a pune cuiva multe întrebări stăruitoare pentru a afla anumite lucruri”. d. agent + V + C. agent + V + C. „a scoate piedica de la picioarele unui animal” [Sb. 3. d. d. agent + V + C. agent + V + C. d. A deservi* – 1. (fig. „a îndruma” [Sb. a servi o colectivitate. o întreprindere)]: Domnul Petreanu conduce Institutul de Biologie al A.) „a pune pe cineva în imposibilitate de a răspunde” [Sb. agent + V + C. (fig. pacient]: Guvernul l-a decorat pe scriitorul Grigore Vieru.) „a lăsa în umbră.verbele monocemantice. agent + V + C. pacient]: Tânăra actriţă le eclipsează pe cele mai în vârstă. A deţine* – 3. agent + V + C. astfel încât acelaşi verb poate ţine de clase diferite în dependenţă de caracteristicile semantice ale rolurilor tematice ale cutărui sau cutărui sens. intensitate. Sb. d. pacient]: Directorul ne domină. Definiţiile sunt date în cea mai mare parte după „Dicţionarul general al limbii române” de Vasile Breban. d. „a întrece pe cineva care merge în aceeaşi direcţie”. 2. pacient]: Armatele turceşti o dominau pe cea a lui Ştefan cel Mare. „a întrece. agent + V + C. pacient (un grup de oameni. „a închide pe cineva (pentru cercetări sau după ce a fost condamnat)”[Sb. pacient]: Mama m-a cuprins. d.

agent + V + C. A hărţui* – 1. A izola* – 1. d. A favoriza* – 2. pacient]: Armata noastră îl hărţuieşte pe inamic. 97 . d. pacient]: Şeful îi hărţuieşte pe subalterni. a necăji pe cineva. pentru a-i pune diagnosticul” [Sb. d. agent + V + C. agent + V + C. A împiedica* – 1. A modera* – 2 „a face să devină mai cumpătat” [Sb. a acorda cuiva (în mod abuziv) o favoare. d. „a trece forţele militare de la starea de pace la starea de război” [Sb. „a instrui pe cineva într-o profesie” ” [Sb. agent + V + C. 2. agent + V + C. „a cerceta un bolnav. „a despărţi. A închide* – 5. un avantaj” [Sb. agent + V + C. pacient]: L-au închis pe infractor. agent + V + C. a extenua” [Sb. d. A iubi* 1. agent + V + C. pacient (nonuman]: Căruţaşul a împiedicat calul. „a da atacuri repetate. „a istovi. de mică amploare. d. A fixa* – 2. pacient]: Medicii îi izolează pe bolnavii infecţioşi. agent + V + C. pacient]:Colegul tău te expune pericolului. A mobiliza* – 1. sursă + V + C. pacient]: Anchetatorul l-a interogat pe infractor. d. pacient]: Doamna Ionescu l-a moderat pe soţul său. 3. d. „a scoate pe cineva dintr-o funcţie” [Sb. agent + V + C. a nu-i da pace” [Sb. agent + V + C. pacient]: Un trecător m-a fixat cu privirea. pacient]: Călăul l-a executat pe condamnat. agent + V + C. d. pacient]: Ion o iubeşte pe Ana. „a supune la un examen” ” [Sb. „a căuta să afli ceva. d. agent + V + C. agent + V + C. pacient]: Maistrul Ion Florea a format mulţi lăcătuşi. a descoase” [Sb. d. pacient]: Directorul îl favorizează pe un anumit candidat. „A se uita ţintă la cineva sau la ceva” ” [Sb. pacient]: Munca grea m-a epuizat. pacient (deţinuţi)]: L-au eliberat pe deţinutul Florea. pacient]: Pe directorul nostru l-au eliberat. „a pune în libertate” [Sb. d. agent + V + C. A epuiza* – 3.A elibera* – 1. agent + V + C. a separa” [Sb. agent + V + C. A examina* – 1. – „a fi îndrăgostit de cineva” [Sb. „a băga la închisoare” [Sb. d. pacient]: Generalul a mobilizat toate forţele militare. A expune* – 3 „a pune într-o situaţie periculoasă” [Sb. agent + V + C. „a aduce la îndeplinire o condamnare la moarte” [Sb. d. pacient]: Medicul examinează un bolnav. asupra inamicului” [Sb. a cerceta. d. agent + V + C. A interoga* – 1. 2. A ispiti* – 2. pacient]: Profesorii îi examinează pe elevi. A forma* – 3. pacient]: Directorul mă tot ispiteşte. d. „a pune piedică” [Sb. d. d. d. A executa* – 6. „a supune pe cineva unui interogatoriu” [Sb. d.

A reţine* – 1. pacient]: Ion îşi salută colegii. d. d. 98 . A proteja* – 2. d. agent + V + C. d. Profesorul notează studenţii la examen. A strânge* – 2. pacient]: Poliţia l-a reţinut pe domnul Petreanu. pacient]: Epidemia de ciumă a cosit mulţi oameni şi animale. agent + V + C. pacient]: Profesorul îi notează pe elevi. A ocoli*1. „a ţine în loc. „a da bineţe” [Sb. agent + V + C. „a înainta pe cineva într-o funcţie mai înaltă” [Sb. pacient]: Şeful îl mustră pe angajat A nota* – 3. A mura* – 2. A opera* – 2. agent + V + C. d. A răscumpăra* – 1. agent + V + C. d. A secera* – 2. agent + V + C. agent + V + C.) „a ucide în număr mare” ” [Sb. d. d. pacient]: Am primit specialişti tineri. agent + V + C. d. pacient]: Eu l-am reclamat pe hoţ. agent + V + C. 3. a constrânge” [Sb. „a include pe cineva într-o întreprindere” [Sb. d. d. A părăsi* – 1. pacient]: Medicul Florea l-a operat pe tata. „a dojeni. „a uda pe cineva foarte tare” [Sb. agent + V + C. pacient]: Afacerea aceasta l-a murdărit pe contabilul-şef.A monta* – 3 „a aţâţa. agent + V + C. „a sili pe cineva să acţioneze într-un anumit fel. „a întâmpina un oaspete” [Sb. A mustra* – 1. a favoriza” [Sb. obiect: (epidemii. pacient]: Şeful îi protejează pe unii subalterni. A murdări* – 2. pacient]: Prietenul meu m-a părăsit. a întărâta pe cineva împotriva cuiva” [Sb. agent + V + C. d. elementiv + V + C. d. agent + V + C. (fig. d. agent + V + C. d. pacient]: Comandantul a răscumpărat prizonierii de război. A saluta* – 1. fiindcă nu avea umbrelă. pacient]: Noi am primit oaspeţi. „a elibera din captivitate” [Sb. pacient]: Mama îşi strângea copilul la piept. „a lăsa pe cineva singur”[Sb. A primi* – 2. a ţine arestat” [Sb. agent + V + C. pacient]: Ion l-a montat pe colegul nostru. d. A promova* – 2. „a face o reclamaţie împotriva cuiva” [Sb. pacient]: Directorul îi promovează pe tinerii specialişti. d. pacient]: Directorul ne presează. pacient]: Ion o ocoleşte pe prietena sa. „a evita întâlnirea”. a certa” [Sb. agent + V + C. d. flagele) + V + C. A presa* – 2. [Sb. A reclama* – 2. instrument + V + C. A califica cu ajutorul notelor” [Sb. „a compromite” [Sb. „a supune pe cineva unei intervenţii chirurgicale” [Sb. d. „a prinde în braţe” [Sb. „a sprijini. pacient]: Ploaia l-a murat pe şef.

agent + V + C. „a sacrifica un animal pentru hrană” [Sb. obiect (concret)]: Şoferul conduce o autobasculantă. „a înşela în mod voit” ” [Sb. „A supune unui tratament medical” ” [Sb. agent + V + +C. o navă) / pacient (soldat)]: Comandantul a echipat o navă de război /soldaţii. d. A ocoli* – 2. agent + V + C. „a înlocui” [Sb. 2. agent + V + C. d. a ajuta cu mijloace materiale o persoană. agent + V + C. „a realiza o clădire. 99 . obiect (concret)]: Muncitorii construiesc un bloc cu două etaje. d. agent + V + C. A descoperi* – 1. Sb. Secretara notează sarcinile îndeplinite. A comuta* – 2. d. d. d. A construi* – 1. „a fi reprezentantul cuiva” [Sb. agent + V + C. 3. 2. a însemna” [Sb. A nota* – 1. executarea unei lucrări. d. pacient /obiect. d. „a bifa. obiect (concret)]: Cartea cuprinde 4 capitole. „a înzestra cu cele necesare unei acţiuni” [Sb. „a evita impactul” [Sb. agent + V + C. pacient/ obiect (organizaţie)]: Petre îl reprezintă pe director. d. Sb. agent + V + C. Mama a descoperit copilul. Domnul Ionescu reprezintă firma noastră. obiect (concret)]: Elevii construiesc un dreptunghi. pacient]: Cei bogaţi îi susţin pe cei săraci. agent + V + C. pacient]: Pe Vasile l-a tratat un medic bun. agent + V + C. obiect (concret: lucrări. „a conţine” [Sb. agent + V + C. obiect /pacient]: Gospodina a descoperit patul. „a cere livrarea unui produs. d. o maşină pe baza unui proiect” [Sb. d. A reprezenta* – 3. pacient]: Prietenul l-a trădat pe Ion. d. pacient /obiect (abstract)]: Profesorul notează elevii prezenţi. agent + V + C. A tăia* – 3. prestarea unui serviciu” [Sb. agent + V + C. pacient (nonuman)]: Oamenii taie porci la Crăciun. A trata* – 3. obiect (concret)]: Inginerul a comutat sistemul de conexiuni electrice. d obiect (concret A comanda* – 2. pacient/ obiect]: Maşina îl ocoleşte pe pieton /ocoleşte camionul staţionat. d. agent + V + C. o instituţie” [Sb. A echipa* – 1. „a întreţine. agent + V + C. agent + V + C. „a avea comanda unei unităţi militare” [Sb. obiect o armată. „a desena o figură geometrică” [Sb. A conduce* – 2. d. obiect (concret)]: Noi am comandat 2 tone de zahăr. Studentul notează ideile principale. „a ridica obiectul care acoperă sau înveleşte pe cineva sau ceva” [Sb. A cuprinde* – 3. d. d. obiect (concret)]: Generalul Petrescu comandă unitatea militară nr. texte) +V + C. „a dirija un vehicul” [Sb. A trăda* – 1.A susţine* – 4. d.

A degaja* – 1. o gaură” [Sb. obiect (concret: maşină sau un aparat. „a pune în vânzare ” [Sb. A debloca* – 1. A descoase* 1. [Sb. d. „a face să nu mai fie încurcat. agent + V + C. agent + V + C. A descurca* – 1. d. a remarca. d. „a scoate de sub blocare bani sau alte valori băneşti” [Sb. „a desface din cusături” [Sb. a observa. destinatar + V + C. „a scoate dopul. a poseda” [Sb. agent + V + C. caiet)]: Elevii deschid cărţile. A difuza* – 2. agent + V + C. d. A denatura* – 2. a emana” [Sb. 4. „a înlătura obstacolele care închid o cale de comunicaţie” [Sb. „a dota cu echipamentul necesar” [Sb. capacul etc. obiect + V + C. un teren” ” [Sb. documente]: Secretara eliberează certificate. A desface un plic.)]: Firma noastră difuzează cărţi. obiect (uşă. agent + V + C. „a deosebi un lucru de altul. „a preda” [Sb. a organiza. d. A distinge* – 1. obiect (concret)]: Mama descurcă lâna. „a evacua o încăpere. instituţii)]: Autorităţile au deschis o şcoală nouă. d. obiect]: Mama descoase o rochie. A destupa* – 1. d. obiect (concret: cărţi. 2. d. obiect (concret)]: Poliţiştii au deblocat circulaţia. fereastră]: Ana a deschis fereastra. obiect (titlu. agent + V + C. A elibera* – 3. obiect (plic. premiu. agent + V + C. a face să funcţioneze” [Sb. d. obiect]: Băiatul desluşeşte bine culorile. destinatar + V + C. publicaţii etc. obiect (concret]: Chelnerul a destupat o sticlă de şampanie. un capac sau a manevra un mecanism care închide ceva” [Sb. 2. 2. A deschide* – 1. agent + V + C. obiect (concret)]: Banca a deblocat conturile firmei noastre. o fereastră. d. „a răspândi. „a da cuiva (la cerere)” [Sb. A echipa* – 2. a desface o carte sau un caiet la o anumită pagină” [Sb. d. „a altera un produs adăugându-i o substanţă străină” [Sb. obiect (concret)]: Directorul a dotat întreprinderea noastră. „a înfiinţa. post. obiect (întreprinderi. agent + V + C. carte. obiect (concret)]: Vânzătorii denaturează vinul. obiect (concret)]: Unii deţin mai multe case. d. 100 . d. d. obiect]:Locatarii au eliberat apartamentul. d. agent + V + C. „a da la o parte o uşă. agent + V + C. ” [Sb. agent + V + C. agent + V + C. agent + V + C. „a pune în stare de funcţionare” [Sb. A deţine* – 1. obiect (marfă)]: Şeful de depozit a eliberat marfa comandată. agent + V + C. d. agent + V + C. 5. „a avea un lucru în stăpânire”. obiect (acte. 5. d. d. d. agent + V + C.)]: Operatorul a deblocat calculatorul. obiect (miros. funcţie)]: Domnul Florea deţine postul de director. 2. 3. „a da la o parte ceea ce acoperă o deschizătură. căldură)]: Trandafirul degajă un miros frumos. d. a descâlci” [Sb. a desluşi” [Sb. obiect (concret]: Îngrijitorul de animale a destupat o groapă cu siloz.

„a instala un lucru astfel încât să nu poată fi clintit din loc” ” [Sb. agent + V + C. 101 . „a supune o maşină la un efort prea mare. agent + V + C. d. d. A fixa* – 1. „a împiedica trecerea dintr-un mediu sau dintr-un sistem fizic în altul” [Sb. obiect (concr)]: Domnul Becali a format o echipă de fotbalişti. d. d. „a aşeza la vedere. a face” [Sb. „a monta o instalaţie. obiect (concret]: Toţi delincvenţii îşi imprimă amprenta degetelor. agent + V + C. agent + V + C. d. A fortifica* – 2. a confecţiona” [Sb. obiect]: Mama a improvizat o cină. obiect (concret)]: Bolnavul inspira aer curat. A improviza* – 1. agent + V + C. agent + V + C. agent + V + C. obiect ( concret)]: Proprietarii şi-au fortificat apartamentul. d. „a compune în grabă. obiect (concret)]: Montorul acesta instalează aparate electrice. „a inhala aer în plămâni” [Sb. d. o maşină . agent + V + C. d. A izola* – 2. agent + V + C. Turiştii ş-au improvizat un adăpost. obiect (concret]: Orbii pot executa obiecte de menaj. obiect (concret)]: Vânzătorul îşi expune marfa. obiect (concret)]: Mama îşi împleteşte un pulover. agent + V + C. A expune* – 2. obiect]: Muncitorii au evacuat reziduurile. A imprima* – 1. d. d. „apune în circulaţie”[Sb. „(la pers. d. d. „a confecţiona din fire textile” [Sb. d. obiect (concret: bancnote]: Guvernul a emis o bancnotă cu chipul lui M. a avea drept consecinţe” [Sb. obiect (concret)]: Ion a fixat tabloul. A implica* – 1. A frige* 1. obiect (concret)]: Gospodina frige peşte. A instala* – 1. 2. „a face. obiect + V + C. obiect)concret)]: Şoferul a forţat maşina. a construi ceva la repezeală şi provizoriu” [Sb. „a da fiinţă şi formă unui lucru. obiect]: Oratorul şi-a improvizat discursul. a mânui cu violenţă un mecanism” ” [Sb. agent + V + C. Eminescu. A evacua* – 2. A inspira* – 1.A emite* – 2. A împleti* – 1. „A întări un loc prin lucrări de fortificaţie” [Sb. agent + V + C. d. A forma* – 1. agent + V + C. d. A forţa* – 2. d. agent + V + C. un aparat” [Sb. a arăta” [Sb. „a prepara un aliment expunându-l direct acţiunii focului” [Sb. o melodie” [Sb. pe nepregătite un discurs. A executa* 1. obiect]:Electricianul a izolat cablul. „a lăsa urme prin apăsare” [Sb. „a face. agent + V + C. agent + V + C. obiect]: Cumpărătura a implicat mari cheltuieli. d. 3 „a atrage după sine. „a elimina” [Sb.

agent + V + C. A justifica* – 2. obiect (concret)]: Gospodina a pasat prunele pentru gem. A închide* 2. „a da drumul pe apă a unei nave” [Sb. d. obiect (concret)]: Stomacul mistuie mâncarea. A lansa* – 1. A mura* – 1 „a pune în saramură pentru a face să se acrească” [Sb. agent + V + C. 2. agent + V + C. „a întrerupe funcţionarea unui aparat. obiect]: Ion a închis cartea. obiect (concret)]: Mihai păstrează curăţenia. obiect (concret)]: Câinii miros carnea. obiect (concret)]: Gospodina murează castraveţi A murdări* – 1. a unui mecanism” [Sb. A modera* – 1. agent + V + C. d. d. agent + V + C. „a percepe. d. d. „A astupa. d. „a asambla diferite piese ale unui sistem” [Sb. d. agent + V + C. agent + V + C. [Sb. A monta* – 1. d. „a strânge. d. obiect]: Guvernul a închis şcoala nr. obiect (concret)]: Şoferul a moderat viteza. „a ţine ceva în stare bună” [Sb. a observa” [Sb. „a digera alimente” [Sb. obiect (concret)]: Contabilul justifică cheltuielile. „a micşora. a reduce” [Sb. agent + V + C. obiect (concret)]: Şoferul a părăsit locul accidentului. „a trece prin sită fructe sau legume” [Sb. d. A păstra* – 1. Ion şi-a părăsit familia. „a dovedi folosirea legală a unor sume de bani” [Sb. d. „a întrerupe conform unui orar activitatea unei instituţii” [Sb. d. obiect (concret)]: Mecanicul a montat maşina. d. A pasa* – 3. d. „a păta” [Sb. obiect]: Mama a închis televizorul. obiect (concret)]: Camionul ocoleşte centrul oraşului. agent + V + C. obiect (concret)]: Cerneala a murdărit faţa de masă. A închide* 3. Inginerul a montat piesele unui motor. d. „a semnala. A ocoli* – 3. agent + V + C. A nota* – 2. agent + V + C. „a se depărta de ceva”. obiect (concret)]: Cercetătorii au notat apariţia acestui fenomen. d.A închide* – 1. obiect]: Ion a închis uşa. agent + V + C. instrument + V + C. A părăsi* – 3. obiect (concret)]:Elena îşi ordonează lucrurile personale. d. a simţi un miros” [Sb. d. a apropia marginile unui obiect” [Sb. obiect (concret)]: Proprietarul a lansat croaziera „Paradis”. agent + V + C. a remarca. A mistui* – 1. A închide* 4. A ordona* 2. „a pune în ordine” [Sb. agent + V + C. agent + V + C. instrument + V + C. a acoperi deschizătura unui spaţiu limitat” [Sb. agent + V + C. „a înconjura” [Sb. 102 . A mirosi* – 1.

A provoca* – 1. obiect (concret)]: Mama pregăteşte cina. agent + V + C.A percepe* – 1. „a sesiza” [Sb. „a aranja ceva din timp” [Sb. deţinător + V + C. A pregăti* – 1. [Sb. agent + V + C. obiect (concret)]: Mihai şi-a răscumpărat apartamentul. d. d. „a termina cu succes o clasă. A plăti* – 1. d. A percepe:* 2. „a încasa” [Sb. un telefon etc. A poseda* – 1 „a avea în posesiune. obiect (concret)]: Muncitorii presează cartonul. d. „a întârzia” [Sb. agent + V + C. agent + V + C. A presa* – 1. agent (elevi) + V + C. d. 2. agent + V + C. obiect (concret)]: Unii elevi repetă clasa. „a cauza un proces. „a exercita o apăsare pe suprafaţa unui obiect pentru a-l comprima” [Sb. „a nu mai avea un lucru” [Sb. obiect (concret)]: Fiica mea a promovat clasa a patra. agent + V + C. a ocroti” [Sb. a păzi. obiect (concret)]: Băiatul a pierdut trenul. agent + V + C. A primi* – 1. obiect (concret)]: Familia Ionescu posedă 3 apartamente. agent + V + C. a achita” [Sb. „a achita în bani contravaloarea unui bun” [Sb. obiect (o veste. agent + V + C. obiect (concret: un impozit.)]: Eu am primit o scrisoare A promova* – 1. obiect (concret)]: Ploile au provocat inundaţii A răscumpăra* – 3. d. elementiv + V + C. obiect (concret)]: Ion a plătit maşina. d. A reclama* – 1. 5. A repeta* – 2. obiect (concret)]: Oamenii reclamă mărirea salariului. „a apăra. A proteja* – 1. d. a recepta” [Sb. d. agent + V + C. un an de învăţământ” [Sb. „a cere ceva în baza unui drept. d. d. o taxă. o scrisoare. agent + V + C. agent + V + C. d. agent + V + C. a dispune de ceva” [Sb. „a lua în posesiune ceva ce ţi se dă. obiect (concret)]: Muzicianul percepe cele mai fine nuanţe ale sunetului. obiect (concret)]: Inspectorul percepe impozitul. d. d. d. agent (elevi şi studenţi) + V + C. a înregistra . d. un fenomen” [Sb. d. A prevedea* – 1. obiect (concret)]: Am pierdut portmoneul 2. „a prepara mâncare” [Sb. o datorie)]: Vecinii nu plătesc impozitele. obiect (concret)]: Fiecare îşi protejează lucrurile sale. „a intui ceea ce s-ar putea întâmpla” [Sb. agent + V + C. obiect (concret)]: Nimeni nu poate prevedea cutremurul. A pregăti* 3. 103 . d. obiect (concret)]: Noi am pregătit conferinţa. obiect (concret)]: Călătorul a pierdut drumul. „a se rătăci” [Sb. a revendica” [Sb. „a plăti preţul unui lucru pentru a intra în posesia lui”. „a urma încă o dată cursurile anului şcolar în care a rămas repetent” [Sb. agent + V + C. A pierde* – 1. d.

obiect (concret: un şurub. „a înfăşura ceva în formă de sul” [Sb. 6. 2. obiect (concret: obiecte de pânză. d. a fixa bine” [Sb. agent + V + C. obiect (concret)]: Elena şi-a scurtat paltonul. obiect (concret)]:Plugarii seamănă grâul. agent + V + C. „a modifica un lucru. A scurta* – 1. obiect (concret)]: Familia Ionescu stăpâneşte 100 de hectare de pământ. „a micşora lungimea sau înălţimea unui obiect” [Sb. agent + V + C. d. agent + V + C. A stăpâni* – 1 „a poseda în calitate de proprietar” ” [Sb. agent + V + C. „a înfăţişa. agent + V + C. obiect (concret)]: Studenţii reţin multe informaţii A rula* – 1. obiect (concret)]: Turiştii au scurtat traseul. A reprezenta* 2. agent + V + C. a împături” [Sb. 2. d. d. „a face ca ceva să dureze mai puţin” [Sb. „a face o adâncitură pe suprafaţa unui obiect” [Sb. obiect (concret)]:Vânzătoarea rulează materialul. „A alege drumul cel mai scurt” ” [Sb. d. 7. A schimba* – 3. obiect (concret)]: Preşedintele a scurtat şedinţa. obiect + V + C. A clasifica* – 1 „a grupa pe clase” [Sb. obiect (concret)]: Am smuls bani pentru a merge în excursie. „a obţine ceva cu mari eforturi sau luând cu forţa. o piesă)]: Meşterul a strâns şurubul. agent + V + C. capital)]: Firma noastră rulează fonduri mari. agent + V + C. d. A rula* 2. A tăia* – 1. a constitui” [Sb. agent + V + C. hârtii)]: Secretara strângea hârtiile de pe masă. d. A reţine* – 3. agent + V + C. agent + V + C. d. 2. obiect (concret)]: Preşedintele stăpâneşte Republica Moldova. „a prezenta în faţa publicului o lucrare dramatică” [Sb. 3. „a nu permite. d. a reda. Shakespeare. obiect (concret)]: Croitorul a schimbat croiala rochiei. obiect (abstract)]: Noi nu admitem minciuna. agent + V + C. obiect (fonduri. agent + V + C. obiect (abstract)]: Cercetătorul clasifică datele obţinute. d.A reprezenta* – 1. d. d. „a lega strâns un obiect” ” [Sb. obiect (concret)]: Ion a strâns nodul la cravată. „a pune fonduri. agent + V + C. dându-i altă formă” [Sb. agent + V + C. obiect (concret)]: Tabloul reprezintă un peisaj. obiect (abstract)]: Şeful a admis cererea. d. agent + V + C. obiect (concret)]:Sculptorul taie piatra. agent + V + C. obiect (concret)]: Mama strângea lucrurile de prin casă. agent + V + C. 4. 104 . d. capital în circuitul economic” [Sb. d. d. A strânge* – 1. d. d. „a introduce în sol seminţe” ” [Sb. „a guverna o ţară” ” [Sb. obiect (concret)]: Mama taie pâine. agent + V + C. d. A semăna* – 1. agent + V + C. obiect (concret)]: Actorii reprezintă o piesă de W. obiect (abstract) A admite* – 1. A smulge* – 2. agent + V + C. d. d. d. „a despărţi în două” [Sb. „a ţine minte” [Sb. a nu primi ca bun” [Sb. 5. Sb. „a aduna lucrurile risipite” ” [Sb. d. ” [Sb. „a curs” [Sb.

A descurca* – 2. ” [Sb. agent + V + C. „a forma o frază după regulile gramaticale” [Sb. A emite* – 1. d. obiect (abstract)]: Omul acesta a depăşit orice limită. obiect (abstract : operă literară. legi. d. A epuiza* – 2. agent + V + C. „a aduce la îndeplinire” [Sb. A dezrădăcina* – 2. (fig. agent + V + C. 105 . „a lansa” [Sb. d. obiect (abstract ştiri. obiect (abstract)]: Copiii construiesc propoziţii. „a termina studierea. agent + V + C. d. noutăţi)]:El aude noutăţi. agent + V + C. A confirma* – 1. agent + V + C. obiect (abstract :ordin.A comanda* – 1. d. „a da o formă finală. „a lămuri. obiect (abstract)]: Noi comentăm discursul directorului. obiect (abstract idee.)]: Inspectorul judiciar execută hotărârea judecătorească. agent + V + C. [Sb. 2. decrete]: Parlamentul emite legi. d. teorii. a clarifica o problemă. A construi* – 3. d. agent + V + C. obiect (abstract)]: Cercetătorii examinează probleme ecologice A executa* – 2. obiect (abstract : păreri. obiect (abstract)]: Cercetătorul a epuizat problema. obiect (abstract)]: Adversarii au denaturat adevărul. agent + V + C. „a recunoaşte. a întări exactitatea unei afirmaţii” [Sb. o hotărâre judecătorească.) „A face să dispară [Sb. A definitiva* – 1. „a discuta interpretând un fapt. definitivă” [Sb. „a îndeplini un ordin” ” [Sb. agent + V + C. „a trece peste o limită”. A depăşi* – 2. agent + V + C. obiect (abstract)]: Doctorandul îşi definitivează teza. agent + V + C. d. A examina* – 2. A auzi* – 2. „a afla” [Sb. „a da pe faţă. a dezvălui. obiect (abstract)]: El şi-a descoperit intenţiile. agent + V + C. obiect (abstract]: Subalternul execută ordinele directorului. 5. obiect (abstract)]: Domnul director îşi confirmă afirmaţiile anterioare. agent + V + C. d. d. obiect (abstract : un plan. o situaţie” [Sb. d. istorică)]: Criticul literar Vasile Coroban a comentat multe romane. 4 „a cânta o bucată muzicală” [Sb. lămurirea unei probleme” [Sb. destinatar + V + C. „a schimba (intenţionat sensul unor cuvinte. „a studia amănunţit ceva sau pe cineva” [Sb. A descoperi* – 2. deprindere]: Conducerea a dezrădăcinat un obicei rău. d. d. d. „a interpreta. d. dispoziţie)]: Generalul a comandat retragerea. agent + V + C. a trăda” [Sb. d. o întâmplare” [Sb. A denatura* – 1. al unor idei” [Sb. agent + V + C. a analiza critic etc. A comenta* – 1. „a ordona executarea unei mişcări” [Sb. d. obiect (abstract)]: Fratele a descurcat situaţia aceasta. agent + V + C. d. obiect (abstract]: Pianistul execută o piesă muzicală de Grig.

d. obiect (abstract)]: Studenţii îşi justifică absenţele. obiect (abstract)]: Viaţa îl învăţă multe pe om. agent + V + C. d. obiect (abstract)]: Regizorul a montat 3 spectacole. obiect (abstract)]: Colectivul nostru a iniţiat o acţiune de protest. un plan. agent + V + C. „a arăta. agent + V + C. „a insufla cuiva un gând. „a dovedi că ceva este just” [Sb. d. A învăţa* – 1. d. obiect (abstract) + V + C. agent + V + C. obiect (abstract]: Şeful a mirosit pericolul. „a pune bazele unei acţiuni. A impune* – 1. agent + V + C. obiect (abstract)]: Omul acesta îmi inspiră încredere. A mirosi* – 2. d. „a supune unui impozit” [Sb. agent + V + C. obiect (abstract)]: Profesorul expune tema A favoriza* – 1. a înfăptui” [Sb. d. obiect (abstract)]: Guvernul a lansat o nouă iniţiativă. a presupune” [Sb. A ocoli* – 4. prin explicaţii” [Sb. d. obiect (abstract)]: Cercetătorul frământă problema aceasta. o problemă întorcând-o pe toate părţile” [Sb. un sentiment” [Sb. Managerul operează schimbări. „a face ca ceva să fie acceptat” [Sb. d. 106 . agent + V + C. „a asimila cunoştinţe. obiect (abstract)]: Preşedintele a ordonat mobilizarea. „a examina o idee. obiect (abstract)]: Investiţiile de capital au favorizat dezvoltarea economiei. „a da un ordin. agent + V + C. d. d. agent + V + C. a face cunoscut prin cuvinte. agent + V + C. „a se eschiva de la un răspuns” [Sb. agent + V + C. d. agent + V + C. „a pune în scenă” [Sb. A opera* – 1. d. 3. d. agent + V + C. agent + V + C. „a pune în practică. obiect (abstract)]: Contabilul operează calcule. „a prezenta. „a pune în circulaţie” [Sb.) „a presimţi. d. A justifica* – 1. A ordona* – 1. a semnala.A expune* – 1. obiect (abstract)]: De ce Vasile ocoleşte problema. „a trage învăţăminte” [Sb. instrument + V + C. A introduce* 4. d. obiect (abstract)]: Anchetatorul a indicat un fapt interesant. d. obiect (abstract)]: Copiii învaţă istoria românilor. a realiza. obiect (abstract)]: Şeful îşi impune părerea. a unei activităţi” [Sb. 2. a bănui. a face cunoscut” [Sb. A indica* – 1. a înlesni desfăşurarea unei acţiuni” [Sb. „a face posibilă. d. (fig. A lansa* – 2. A frământa* – 2. agent + V + C. A inspira* – 2. obiect (abstract)]: Toate câştigurile se impun. A monta* – 2. d. obiect (abstract)]: Noi am introdus o nouă metodă de cercetare. A iniţia* – 2. a dispune” [Sb. „a face. agent + V + C. în uz” [Sb. a studia” [Sb.

„a citi sau a spune de mai multe ori o lecţie un rol” [Sb. d. A promova* – 3. d. agent + V + C. „a transmite . zvonuri. „a crede de mai înainte că ceva va avea loc” [Sb. A păstra* – 2. „a compensa o faptă dăunătoare printr-o acţiune ulterioară” [Sb. obiect (abstract)]: Savantul stăpâneşte bine materia. d. (fig). obiect (abstract)]: Domnul Florea predă geografia. obiect (abstract : idei. d. un curent)]: Noi nu promovăm ideea federalizării. agent + V + C. d. dispoziţii) + V + C. a face să dureze” [Sb. obiect (abstract)]: Studenţii au sesizat această problemă complicată. A stăpâni* – 2. obiect . A sesiza* – 1.în mod sistematic. Cantemir poseda 8 limbi străine. o acţiune)]: Noi salutăm această idee. obiect (o idee. „a cunoaşte o limbă străină” [Sb. agent + V + C. „ a menţine.A părăsi:* – 4. „a pătrunde cu mintea” ” [Sb. fenomene) + V + C. A saluta* – 2 „a primi cu entuziasm” [Sb. obiect (legi. agent + V + C. A presupune* – 1. obiect (abstract)]: Sportivul a pierdut competiţia. 3. obiect (o acţiune. agent + V + C. A semăna* – 2. d. „a susţine” [Sb. obiect (abstract : o veste. „a fi învins” [Sb. obiect (abstract)]: Actorii repetă rolurile. „a înceta. a menţiona” [Sb. agent + V + C. agent + V + C. fapte. obiect (abstract)]: Partenerul nostru păstrează tăcerea. obiect (abstract)]: Vecinul nostru şi-a pierdut minţile 4. agent + V + C. d. obiect (abstract)]: Maria şi-a răscumpărat greşeala A repeta* – 1. A răscumpăra* – 2. o idee. d. d. a întrerupe” [Sb. obiect (abstract)]: Neamul păstrează tradiţiile. A prevedea* – 2. obiect]: Legea prevede toate drepturile cetăţenilor. o activitate. agent + V + C. lecţii) [Sb. d. vrajbă)]: Duşmanii noştri seamănă vrajbă. agent + V + C. „a specifica. o tradiţie” [Sb. agent + V + C. obiect (abstract)]: D. A pierde* – 3. agent + V + C. A preda* – 2. cunoştinţele unei discipline (prin cursuri.)]: Opoziţia a părăsit şedinţa. obiect (abstract)]: Succesul presupune multă muncă. „a avea cunoştinţe temeinice într-un domeniu”[Sb. „a respecta un obicei. (acţiuni. „a propaga” ” [Sb. A poseda* – 2. 107 . d. d. d. d. d. agent + V + C. d. „a rămâne fără o facultate intelectuală” [Sb. 2 „a necesita ceva în prealabil pentru a se putea înfăptui” [Sb. regulamente. agent + V + C. agent + V + C. d. obiect (abstract)]: Noi am presupus faptul acesta.

d. o cărare” [Sb. d. Sb. d. „a pătrunde o taină” [Sb. „a supraveghea şi a dirija funcţionarea unei maşini” [Sb. pentru a evita o acţiune periculoasă din partea adversarului” [Sb. a citi şi a interpreta o partitură muzicală” [Sb. d. obiect (un butoi. „a elibera ceva de un obstacol. 2. d. obiect (loc incorporat)]: Poliţia a descoperit cheile în sertar. obiect (unic)]: Dirijorul descifrează partitura unei simfonii. obiect (abstract)]: Au transmis că se va încălzi. obiect (concret: un imobil. obiect (unic = texte)]: Cercetătorii descifrează texte vechi. d. necunoscut sau ascuns” fig. obiect (unic)]: Autorităţile au deschis drumul naţional nr. obiect (loc incorporat) A degaja* – 2. un principiu. 5. 28. 3. d. „a lua în stăpânire”. d. A desfunda* – 1. d. agent + V + C. agent + V + C. „a expune o problemă ştiinţifică. A evacua* – 1. o sticlă)]: Ion a desfundat un butoi. „a ocupa prin puterea armelor un teritoriu străin” [Sb. „a părăsi” ” [Sb.)] Forţele armate ale Germaniei hitleriste au cucerit teritorii străine. 108 . agent + V + C. agent + V + C. A descoperi* – 3. „a citi. d. agent + V + C. obiect (unic)]: Inginerul deserveşte parcul de maşini. obiect (loc incorporat)]: Autorităţile au evacuat regiunea contaminată. d. „a curăţa” [Sb. d. agent + V + C. „A face un drum. literară etc. A trimite* – 2. „a deţine o casă”. agent + V + C. obiect (loc)]: Oamenii au degajat trecerea. A trata* – 4. agent + V + C. d. obiect (canal. obiect (abstract)]: Domnul Ionescu tratează probleme ecologice. obiect (abstract : o idee. (la fotbal) a trimite mingea departe de poarta proprie. d. d. A deschide* – 4. A descifra* – 1. 2. „a găsi un lucru căutat. A deservi* – 2. agent + V + C. agent + V + C. d. „a comunica printr-un post de radio” [Sb. agent + V + C. agent + V + C. obiect (abstract)]: Redactorul a tăiat un paragraf.A susţine* – 2. ” [Sb. Sb. a desluşi un text neciteţ sau scris într-o limbă necunoscută sau cu semne convenţionale” [Sb. agent + V + C. „a deschide” [Sb. „a se prezenta la un examen sau la un concurs” [Sb. d. agent + V + C. [Sb. agent + V + C. agent + V + C. obiect (unic). agent + V + C. 2. drum. [Sb. „a suprima un text sau o parte din text” [Sb. obiect (teritoriu)]: Armata a ocupat localitatea. un punct de vedere)]: Puţini susţin această idee. A ocupa* – 1. d. A tăia* – 4. obiect (abstract)]: Studenţii susţin multe examene. agent + V + C. d. „a afirma cu tărie” [Sb. agent + V + C. obiect (concret: loc incorporat. A cuceri* – 1. şanţ)]: Sătenii au desfundat canalul. un spaţiu locativ)]: Familia Ionescu a ocupat apartamentul nr.

agent + V + C. „a întuneca total sau parţial un alt corp ceresc” ” [Sb. A eclipsa* – 1. „a îngrădi. d. obiect (avioane)]: Teroriştii deturnează avioane. obiect (preţ)]: Producătorii fixează preţul iniţial. A fixa* 4. agent + V + C. „a da altă destinaţie decât cea prevăzută legal” [Sb. „a abate un avion de pe itinerarul normal. „a întipări desene colorate” [Sb. d. obiect unic (băuturi)]: Chelnerul a frapat şampania. agent + V + C. agent + V + C. agent + V + C. A frământa* – 1. „a termina a isprăvi (prin vânzare. agent + V + C. d. A fixa* – 3. d. „a rosti clar cuvintele unui text” [Sb. agent + V + C. obiect (marfă)]: Magazinul a epuizat un lot de cărţi. d. A imprima* 3. agent + V + C. d. obiect (corp ceresc)]: Soarele a eclipsat luna. obiect (curte)]: Gospodarul şi-a închis curtea. agent + V + C. agent + V + C. d. A imprima* – 2. A imprima* 4. d. d. agent + V + C. „a trata cu fixator” ” [Sb. agent + V + C. obiect]: Fiul meu imprimă muzică clasică. obiect (unic)]: Profesorul dictează un text greu. 109 . d. a face mai rezistent” [Sb. obiect (armă)]: Soldatul a despiedicat pistolul. d. d. obiect (unic: cuvânt. „a amesteca cu mâinile un aluat” [Sb. d. „a cânta” [Sb. „a strânge părul în cozi” [Sb. A frapa* – 2. obiect (concret: fonduri băneşti)]: Unii agenţi economici deturnează fonduri. „a scoate din pământ o plantă” [Sb. agent + V + C. d. A dezrădăcina* – 1. obiect (ţesături)]: Angajaţii imprimă materialul. A intona* 2. obiect (plante)]: Plugarii au dezrădăcinat copacii de mere pădureţe. agent + V + C. un preţ” [Sb. obiect(unic)]: Mama frământă pâinea. a împrejmui” [Sb. obiect (material fotografic developat)]: Fotograful a fixat poza. agent + V + C. A dicta* – 1. A închide* – 6. obiect (cărţi)]: Tipografii imprimă cărţi şi manuale A intona* – 1.A despiedica* – 2 „a ridica piedica de la o armă de foc” [Sb. frază)]: Artistul intonează monologul lui Hamlet. A împleti* – 2. „a tipări” [Sb. d. d. agent + V + C. A fortifica* – 1. „a răci şampania sau alte băuturi cu ajutorul gheţii” [Sb. d. „a întări. „a rosti cu un anumit ton” [Sb. d. A deturna* – 1. agent + V + C. d. agent + V + C. imn)]: Corul intonează imnul Moldovei. a înregistra sunete pe benzi sau pe discuri” [Sb. consum)” ” [Sb. 2. pilotul să ia direcţia ce i se impune” [Sb. silind. obiect (unic: melodie. obiect unic(organism)]: Nu toţi ne fortificăm organismul. A epuiza* – 1. agent + V + C. obiect( unic: păr)]: Fetiţa îşi împleteşte cozile. „a stabili un termen.

„a împodobi cu ornamente. d. d. obiect /pacient /rezultat incorporat 110 . sursă + V + C. + V + C. „a face impresie. pacient]: Pe băiat îl mistuie dorul de casă. A ispiti* 1. „A face o incizie într-o rană sau într-o cavitate a corpului” [Sb. A cuceri* – 2. A deschide* – 3. A emite* – 3. agent + V + C. instrument. ”a distruge. d. A mistui* – 2. parte a corpului)]: Medicul i-a deschis inima. zugrăveli etc. d. A difuza* – 1. d. Sb. „a îndepărta părul în scopuri igienice” [Sb. simpatia. „a deţine un post”. obiect (concret: clădire. agent + V + C. d. obiect (post. parte a corpului. (fig. a bate la ochi” [Sb. obiect (abstract : idee. o regiune]: Inamicul a devastat ţara noastră. d. agent /instrument + V + C. obiect (loc incorporat). agent + V + C. Sb. agent + V + C. Radioul difuzează emisiuni interesante. d. d. Sb. obiect loc incorporat]: Hoţul a devastat apartamentul.) „a chinui sufleteşte” [Sb. pacient]: Actorul i-a impresionat pe spectatori. „a propaga (prin viu grai. – „a atrage. agent + V + C. Frumuseţea doamnei T l-a cucerit pe colegul meu. agent + V + C. A decora* – 1. funcţie)]: Domnul Palienco a ocupat postul de director. A impresiona* – 1. Combina coseşte mazărea. d. cameră) / loc incorporat]: Constructorul a decorat camera. d. a prăda” [Sb. agent / instrument + V + C. obiect (parte a corpului)]: Femeile îşi depilează picioarele.) „A-şi atrage dragostea. „a produce radiaţii” [Sb. agent /instrument (sursă) + V + C. Sb. d. obiect (rană. d. agent /sursă + V + C. instrument + V + C. a nimici” [Sb. pacient]: Frumuseţea fetei ne-a frapat. pacient +]: Mâncarea aceasta mă ispiteşte. agent + V + C. agent /instrument + V + C. prin scris. obiect (ţară. agent + V + C. bunăvoinţa cuiva” [Sb. d. „a jefui. agent + V + C. d. (fig. pacient]: Otrava a mistuit şoarecii. [Sb. „a reteza de la rădăcină cereale pentru a strânge recolta” [Sb. d. Spectacolul ne-a impresionat. 2. a ademeni” [Sb. obiect (concret)/instrument incorporat]: Ţăranii cosesc grâul. o ştire]: Crainicul difuzează ştiri. „a produce o impresie puternică” [Sb. A depila* – 2. 3. d. prin radio” [Sb.” [Sb. sursă + V + C. obiect(concret)]: Substanţele radioactive emit raze. d. a pustii” [Sb. sursă + V + C. A secera* – 1.A ocupa* – 3. pacient]: Copilul acesta ne-a cucerit prin gingăşia lui. d. A frapa* – 1. A devasta* – 1. „a distruge. pacient /obiect.

d. a constitui. de balet”[Sb. „a face exerciţii de gimnastică. obiect (căldură. d. obiect]:„Salariile mari imprimă un ritm mai ridicat al muncii. a cuceri” [Sb. a impune (un anumit ritm în muncă. d. obiect (abstract) + V + C. a reprezenta” [Sb. 111 . ”a face să se petreacă ceva mai devreme decât era prevăzut” [Sb. pacient]: Puterile m-au părăsit. obiect (concret)]: Tractorul smulgea copacii. agent / sursă + V + C. d. obiect + V + C. A părăsi:* – 2. obiect (abstract) + V + C.) „a se simţi slăbit” [Sb. d. obiect]: Lumina a impresionat pelicula. A imprima* – 5. „apune stăpânire. obiect /elementiv + V + C. d. a provoca arsuri” [Sb. obiect (abstract]: Şedinţa devansează programul. „a întrece puterile. obiect]: Turnul domină împrejurimile. d. obiect (corpuri) + V + C. A conduce* – 4. d. A domina* – 2. obiect (lumină) + V + C. pacient /obiect]: Ion îşi iubeşte mama /ţara. A cuprinde* – 2. A iubi* – 2.A executa* – 3. (fig) „a determina. pacient /obiect. d. obiect + V + C. pacient]: Pe Ion îl strâng pantofii. d. (fig. d. A frige* – 2. obiect (îmbrăcăminte. pacient]: Problema aceasta îl depăşeşte pe elev. A smulge* – 1. stări fizice) + V + C. „a servi drept suport unui lucru” ” [Sb. electricitate)]: Fierul conduce electricitatea. d. „a alcătui. A impresiona* – 2. obiect + V + C. d. trăgând cu putere” [Sb. agent + V + C. experimentator]: Pe soldat l-a cuprins neliniştea. „A scoate din locul unde se află. obiect + V + C. A depăşi* – 3. ”a întrece prin înălţime” [Sb. Sb. obiect(rezultat încorporat]: Balerinele execută piruete. A forma* – 2. obiect (abstract) + V + C. A devansa* – 2. Sb. nefiind. atribuţiile sau competenţa cuiva” [Sb. obiect /sursă (abstract :stări sufleteşti. obiect (surse de căldură sau corpuri fierbinţi + V + C. obiect (concret) + C. „a acţiona asupra substanţei sensibile de pe un film sau de pe o hârtie fotografică” [Sb. agent + V + C. experimentator. d. Furtuna a smuls acoperişul casei. d. „a transmite o cantitate de” [Sb. suficient de larg” [Sb. d. „a apăsa asupra corpului. A mustra* – 2. obiect (concret)]: Stâlpul susţine acoperişul. Sb. d. viteza unui corp)”]Sb. a arde. pacient]: Fierul de călcat i-a fript mâna fetei. „a dogorî. „a avea remuşcări” [Sb. d. încălţăminte) + V + C. obiect]: Mai multe case formează un cartier. pacient]: Conştiinţa îl mustră pe secretar. A strânge* – 4. (elemente multiple) + V + C. „a ţine foarte mult la ceva” [Sb. A susţine* – 1.

le vom clasifica în cele ce urmează fără să ţinem seama de calitatea lor mono. A stăpâni* – 3. obiect (abstract)]: Petre aude cântecul/Urechile aud. d. Structuri trivalente În cadrul eşantionului de verbe tranzitive supuse analizei au fost depistate 13 clase valenţiale de verbe trivalente. obiect un drum. indicându-se sursa” [Sb. Dat fiind. agent + V + C. Sb. d. d. obiect (abstract)]: Toţi oamenii doresc pace. „a însoţi pe cineva” [Sb. pacient + C. loc]: Comuniştii au deportat multă lume în Siberia.]:Pe bătrân îl trădează memoria. A cita* –2. obiect /pacient + C. loc]: Bibliotecara aranjează cărţile pe rafturi. A delega – „a da cuiva o delegaţie” [Sb. agent + V + C. A excerpta – „a lăsa la o parte. obiect + C. Sb. pacient + C. A conduce* – 3. loc. experimentator + V + pacient /obiect. d. loc]: Soţul meu m-a condus până la gară. agent + V + C. d. „a chema pe cineva în faţa unui organ judiciar” [Sb. A deporta – „a trimite în mod forţat pe cineva într-o regiune îndepărtată” [Sb. revărsări de apă) + V + C. A desprinde – „a separa un lucru de altul cu care este unit. b. „a râvni. a desface din locul unde stă prins” [Sb. obiect (concret) + C. Verbele polisemantice sunt evidenţiate prin asterisc. A dori* – 1. experimentator + V + C. un teren]: Ploaia torenţială a desfundat toate drumurile. d. experimentator /instrument + V + C. „a reproduce întocmai ceea ce a spus sau a scris cineva. agent + V + C. agent + V + C. obiect (abstract : gânduri. Coşeriu. A desfunda* – 3. pacient]: Mă stăpâneşte dorul de ţară.A trăda* – 2. agent + V + C. Copilul îşi aranjează lucrurile în dulap. „a face să devină impracticabil” [Sb. elementiv + V + C. agent + V + C. loc)]: L-au citat la proces pe vecin. d. obiect (concret) + C. d. pacient + C. d. d. pacient. d.) „a nu mai funcţiona” ” [Sb. d. agent + V + C. d. elementiv (ploaie. obiect (abstract : facultăţi mintale) + V + C. agent + V + C. sentimente) + V + C. 3. d.]: Cercetătorul a excerptat exemple din opera lui Ion Creangă. loc]: Directorul l-a delegat pe domnul Popescu la conferinţa de la Praga. (fig. loc A aranja – „a pune în ordine” [Sb. 112 . pacient + C. A auzi* – 1 „a percepe sunetele cu ajutorul auzului” [Sb. pacient/obiect. d. faptul că numărul de verbe cu structuri trivalente este considerabil mai mic decât cele cu structuri bivalente. loc]: Meşterul a desprins lustra din cârlig. obiect (loc)]: Cercetătorul a citat fapte din E. a fi stăpânit de dorinţa de a avea sau a obţine ceva” [Sb. „a domina pe cineva” ” [Sb. Sb. a exclude” [Sb.sau polisemantică.

agent + V + C. d. loc]: L-au plasat la Ambasada Germaniei. 2. a instala pe cineva într-un post” [Sb.]: Radu Vasilescu l-a introdus pe fiul său în această afacere. Sb. ind. d. într-un post” [Sb. d.]: Domnul Florea l-a instalat pe fratele său în postul de contabil-şef. ind. „a ajuta pe cineva să se iniţieze într-o problemă. (cauză)]: Colegul meu mă suspectează de fraudă. obiect (concret) + C. a pricinui. loc]: Fotbalistul a plasat mingea în centru. 2. „a indica cuiva să consulte un text” [Sb. pacient + C. d. „a dispune ca cineva să se ducă undeva” [Sb. pacient + C. „a rezerva”. d. (cauză)]: Contabila a bonificat preţul pentru plată în numerar. agent + V + C. pacient + C.]: Oţelarii insuflă gaze în cuptor. Coşeriu.]: Redactorul a inserat o informaţie de ultimă oră în numărul de azi al ziarului. a include un adaos într-un text” [Sb. ind. „a trimite mingea într-un anumit loc de pe teren” [Sb. „a introduce sub presiune” [Sb. agent + V + C. agent + V + C. loc]: Secretara l-a introdus pe Ion în cabinetul directorului. d. agent + V + C. într-o activitate” [Sb. agent + V + C. agent + V + C. 2. pacient + C. A plasa* – 1. obiect (concret) + C. „a introduce un material în masa altui material” [Sb. agent + V + C. d. obiect (abstract) C. 113 . „a aşeza ceva într-un anumit loc. Ploaia torenţială a cauzat mari pierderi fermierilor. agent + V + C. ind. obiect (mingea) + C. obiect (abstract) + C. A suspecta – „a bănui pe cineva de ceva” [Sb. obiect (abstract)]: [Sb. loc]: Mama a trimis copii la şcoală. d. pacient + sursă]: Coordonatorul m-a trimis la lucrările lui E. d. d. agent + V + C. Sb. agent + V + C. „a introduce o informaţie într-un ziar. loc]: Firma noastră a plasat tot capitalul în afacerea aceasta. loc. A instala* – 2. loc]: Moşul a ocupat un loc la trenul de la ora 6. 2. „a investi o sumă de bani într-o acţiune” [Sb. [Sb.A insera* –1. agent + V + C. obiect (abstract)]: Partenerii ne-au cauzat mari pierderi. ind.]: Cercetătorii au inserat noi fapte în raportul de dare de seamă. (cauză) A bonifica – „a scădea dintr-o factură o anumită sumă” [Sb. pacient + C. să pătrundă” [Sb. loc. d. a produce” [Sb. d. A introduce* – 1 „a face să intre. A ocupa* – 4. agent + V + C. A trimite* – 1. d. pacient +C. loc. agent + V + C. loc]: Medicul a introdus seringa în venă. d. obiect (concret: gaze) + C. agent + V + C. d. A insufla* – 1. obiect (abstract) + C. d. destinatar + C. obiect (concret) + C. agent /instrument + V + C. d. d. loc. obiect (concret) + C. loc. 3. agent + V + C. agent + V + C. d. obiect (abstract) A cauza – „a fi cauza a ceva. 4. agent /instrument + V + C. „a stabili într-un loc. „a face ca o persoană să fie primită de cineva sau să fie admisă într-o organizaţie” [Sb. destinatar + C.

a transmite. d. d. A datora – „a avea de plătit cuiva o datorie bănească. obiect (bani) + C. ind. ind. „a da. un tratament) + C. ind. A plasa* – 3. d. d. obiect (abstract) + C. A preda* – 1. A dori* – 2. beneficiar]: Soţul i-a dăruit Mariei o maşină. a face să ajungă în mâna altuia”: [Sb. + C. agent + V + C. d. (destinatar)]: Colegul i-a restituit cărţile lui Radu. d. d. agent + V + C.]: Producătorii au plasat marfa unui cumpărător din Mensk. agent + V + C. obiect (concret) + C. ind. o decoraţie” [Sb. agent + V + C. agent + V + C. a prescrie ” [Sb. agent /instrument + V + C. destinatar]: Guvernul i-a decernat acestui scriitor un premiu. ind. ind.]: Ion i-a pasat sarea vecinului din dreapta. obiect (concret) +C. a distribui” [Sb. obiect (concret) + C. d. d. a avea o obligaţie morală faţă de cineva” [Sb. ind. obiect (mingea) + C. obiect (concret) + C. ind. „a vinde. d. 114 . agent + V + C. „a trimite mingea unui coechipier” [Sb. d. A plăti* – 3. A remite – „a preda. A interzice – „a nu permite să se facă un lucru” [Sb. obiect (concret/abstract) + C. „a răsplăti în bani un serviciu. ind. ind. agent + V + C. obiect (abstract : un medicament. beneficiar]: Poetul i-a dedicat o poezie mamei sale. „a impune ceva în mod categoric” [Sb. agent + V + C. obiect (concret) C. agent + V + C. ind. ind. beneficiar]: Prietena mea îmi datorează 1000 de lei. a repartiza. agent + V + C. obiect + C.]: Stăpânul i-a plătit instalatorului 100 de lei. agent + V + C.]: Funcţionara a predat dosarele directorului. agent + V + C. A pasa* – 1.]: Medicul i-a indicat antibiotice copilului. obiect (concret) + C. obiect + C. ind. d. A dedica – „a închina cuiva în semn de omagiu şi de afecţiune” [Sb. agent + V + C. d. ind. A restitui – „a da ceva înapoi” [Sb. agent + V + C. ind. obiect]: Părinţii i-au interzis copilului dulciurile. „a ura cuiva ceva” [Sb. ind. o muncă efectuată” [Sb. d. agent + V + C. destinatar]: Mama îi croşetează copilului o căciuliţă.]: Profesoara împarte cărţi elevilor. „a da în primire” [Sb. obiect (concret) + C.]: Gică Hagi i-a pasat mingea lui Mutu. A dărui – „a da cuiva un lucru în dar” [Sb. agent + V + C. a înmâna” [Sb. obiect (concret) + C. a distribui bilete la un spectacol” [Sb. A decerna – „a acorda un premiu. Sensul 2. A dicta* – 2. obiect (abstract) + C.]: Copiii le doresc mamelor sănătate. (destinatar)]: Curierul a remis documentele secretarei. A indica* – 2. d. d. Soţul îi datorează soţiei o explicaţie.]: Directorul ne dictează părerile lui personale. ind.A croşeta – „A împleti cu croşeta” [Sb. „a recomanda. A împărţi – „a diviza. d.

prep. ind. agent + V + C. d. obiect + C. d. ind. obiect /pacient A colaţiona – „a confrunta copia unui text cu originalul” [Sb. „a înlocui pe ceva sau pe cineva cu altceva sau altcineva” [Sb. agent + V + C. d. „a ceda un lucru pentru alt lucru” [Sb. obiect (concret) + C. d. (destinatar)]: Mama îi tricotează fiice o vestă. agent + V + C.]: Primarul a mobilizat bătrânii la culesul strugurilor. d. obiect (concret: servicii publice sau bunuri ale statului) 115 . A tricota – „a realiza un tricot. ind. ind. ind. d. A împrumuta* – 2. A înştiinţa o autoritate despre un caz care trebuie luat spre cercetare” [Sb. prin violenţă” [Sb. „a opri o parte din drepturile cuiva” [Sb.]: Ţăranii schimbă grâul pe porumb.]: Lui Popescu directorul i-a reţinut salariul. agent + V + C. A smulge* – 2. ind. d. d. obiect (abstract) + C. 3. agent + V + C. prep. d. . Sb. „a schimba o pedeapsă mai grea în una mai uşoară” [Sb. obiect (concret) + C.]: Anchetatorul a smuls o mărturie de la inculpat. agent + V + C. „a comunica ceva prin intermediul cuiva” [Sb. A extorca – „a obţine ceva prin forţă. obiect /pacient]: Scriitorul a colaţionat copia cu originalul. obiect (concret) + C.]: I-am transmis să vină. ind. prep. ind. prep. agent + V + C. o idee” [Sb. agent + V + C. d. obiect (abstract) C. agent + V + C. agent + V + C. ind. obiect (concret) + C. agent + V + C. pacient + C. (fig. (scop) A colecta – „a aduna lucruri. ind. Sb. ind. (destinatar)]: Lui Petrescu judecătorul i-a comutat pedeapsa capitală. obiect (abstract) + C. agent + V + C.]: Nu ştiu de la cine a împrumutat băiatul acest obicei.]: Tatăl i-a transmis fiului drepturile de proprietate. agent + V + C. A scuti – „a dispensa pe cineva de anumite îndatoriri” [Sb.A reţine* – 2. ind. obiect + C. pacient + C. d.) „a obţine ceva cu mari eforturi” [Sb. d. agent + V + C.]: Directorul l-a schimbat pe maistrul bătrân cu unul tânăr. pacient + C. „a face o transmisiune în drepturi” [Sb. agent + V + C. obiect (concret) + C. 2. obiect (concret) + C. prin ameninţări. d. A mobiliza* – 2. prep. „a antrena o colectivitate la o acţiune de interes general” [Sb. Sb.]: Directorul l-a scutit pe subaltern de o sarcină suplimentară. agent + V + C. A transmite* – 1. A schimba* – 1. într-un anumit scop” [Sb. agent + V + C. d. prep. ind. A comuta* – 1. bani etc. pacient + C. ind. A sesiza* – 2.]: Noi am sesizat autorităţile despre nereguli. d. a împleti” [Sb.]: Gardienii au extorcat bani de la deţinut. ind. d. d. d. Multe organizaţii de binefacere colectează bani pentru casele de copii. prep. agent + V + C. (scop)]: Noi colectăm alimente pentru sinistraţi. obiect (concret) + C. „a lua de la altul un obicei. obiect (concret) + C. ind. ind.

d. d. d. agent + V + C. o anumită stare sufletească” [Sb. (abstract) A inspira* – 2. scop]: Părinţii îl conjură pe fiu să nu plece în străinătate. d. ind. d. ind. (boala)]: Sora şi-a contaminat fratele de variolă. (abstract]: Secretariatul îl degrevează pe director de sarcini secundare. d. pacient + C. obiect + C. d. ind. „a sili.]: Prietenul l-a implicat într-o afacere necurată. „a elibera pe cineva de o sarcină.]: Colegul m-a degajat de o sarcină foarte grea. agent + V + C. pacient) + C. ind.]: Părinţii l-au împiedicat pe fiu să plece în străinătate. obiect (concret: servicii publice sau bunuri ale statului) + C. ind. scop A conjura – „a ruga stăruitor” [Sb. (fig. d. pacient + C. d. d. A împiedicat* – 2.A concesiona – „a da în concesiune” [Sb. pacient + C ind. agent + V + C. ind. „a amesteca pe cineva într-o afacere” [Sb. a exprima cuiva urări de fericire cu o anumită ocazie” [Sb. agent + V + C. 116 . agent + V + C. „a provoca cuiva un sentiment. A împrumuta* – 1. „a da cuiva (sau a lua de la cineva) un lucru sau o sumă de bani sub rezerva restituirii” [Sb. agent + V + C. D/prep. A felicita – „a adresa cuiva cuvinte de laudă cu ocazia unui succes obţinut. (fig. ind.]: Am felicitat-o pe prietena noastră cu ocazia jubileului. pacient + C. pacient + C. Ion a împrumutat de la Dan 1000 de lei. d. agent /instrument + V + C. scop]: Directorul l-a constrâns pe Ion să plece în delegaţie. agent + V + C. d. obiect (abstract) + C. a obliga” [Sb. beneficiar]: Întreprinderea noastră a concesionat cantina unei firme private. A implica – 2. agent + V + C. A degreva – „a scuti pe cineva de o sarcină” [Sb. agent / instrument + V + C. ind. A constrânge – „a forţa pe cineva să facă un lucru” [Sb. Sb. obiect (abstract) + C.]: Copilul acesta îmi insuflă milă. pacient + C. d.]: Ion i-a împrumutat lui Dan 1000 de lei. pacient) + C. agent + V + C. ind. A degaja* – 3. d. ind. instanţă]: Autorităţile l-au deferit judecăţii pe infractor. agent + V + C. ind. de o îndatorire” [Sb. un sentiment” [Sb. Sb. pacient + C. A deferi – „a trimite pe cineva în judecată” [Sb. a constrânge. agent + V + C. ind. agent + V + C. d. d. pacient + beneficiar incorporat + C.) „a nu lăsa pe cineva să facă ceva” [Sb. agent + V + C. pacient + C. A insufla* – 2.]: Prietenii ne-au forţat să mergem în excursie.]: Acest om inspiră milă călătorilor. A contamina – „a transmite o boală molipsitoare” [Sb.) „a insufla cuiva un gând. A forţa* – 1. agent + V + C. pacient + C.

agent + V + C.]: Ioana m-a tratat cu prăjituri. prep. agent + V + C. A încapsula – „a astupa o sticlă cu o capsulă” [Sb. a întărâta. agent + V + C. d. întreprindere. A lustrui – „a da lustru unui obiect” [Sb.]: Tinerii aceştia ne provoacă la ceartă A trata* – 2. „a stabili locul cuvenit cuiva în urma unui examen sau concurs” [Sb. „a oferi cuiva mâncare sau băutură” [Sb. a stabili valoarea. d. pacient + C. d. obiect (unic. agent + V + C. agent + V + C. pacient + C. d. A desemna „a indica pe cineva ca fiind. agent + V + C. obiect (concret) + C. „a aţâţa. obiect (loc) + instrument]: Tata a împrejmuit casa cu un gard de piatră. d. obiect (concret. (fig. A dota – „A utila cu cele necesare” [Sb. preţul” [Sb. pacient + C. 117 . Sb. obiect + instrument A colora* – 1 „a da unui obiect o anumită culoare cu ajutorul unei vopsele” [Sb. d. mod]: Specialiştii au evaluat preţul imobilului la un milion de lei. A fertiliza – „a mări fertilitatea unui teren” [Sb. agent + V + C. potrivit pentru a ocupa o anumită funcţie sau pentru a îndeplini o sarcină” [Sb. d. obiect + instrument incorporat sau exprimat)]: Zugravul colorează pereţii /cu galben. agent + V + C. d. pacient + EPS]: L-au confirmat la postul de contabil-şef. a instiga” [Sb. ind. pacient + EPS (funcţie)]: Directorul l-a desemnat pe domnul Tabără contabil. prep. d. obiect (loc) + instrument]: Angajaţii fabricii încapsulează şampania cu dopuri de plută. d. A distinge* – 2. pacient + instrument]: Pe domnul Florea l-au distins cu un premiu. agent + V + C. pacient + EPS]: Pe domnul Florea l-au definitivat decan. agent + V + C. Sb. agent + V + C. agent + V + C. ind. 2. d. d.) „a da o nuanţă vie [Sb. obiect (abstract : vorbire sau scris) + instrument]: Oratorul îşi colorează discursul cu figuri de stil.A provoca* – 2. agent + V + C. d. agent + V + C. agent + V + C. Sb. într-o situaţie” [Sb. d. A evalua – „a aprecia. d. mod]:Pe concurentul nostru l-au clasat al treilea. agent + V + C. A definitiva* – 2. sol) + instrument] Agronomii au fertilizat solul cu îngrăşăminte minerale. obiect + instrument] Cizmarul lustruieşte cizmele cu vacs. „a face pe cineva să rămână definitiv într-un post” [Sb. obiect (concret) + C. d. A împrejmui – „a îngrădi” [Sb. agent + V + C. d. „a acorda cuiva o distincţie” [Sb. mod A clasa* – 2. birou) + instrument]: Ministerul a dotat spitalul cu echipament modern. pacient + EPS (funcţie) A confirma* – 2 „ a definitiva într-un post. agent + V + C. d.

agent / instrument + V + C. agent + V + C. mod.]: Managerul ne tratează bine. agent + V + C.]: Ion pregăteşte elevi la matematică. A învăţa* – 2.]: Profesorul l-a interogat pe elevul repetent la matematică.A frauda – „ a săvârşi o fraudă” [Sb. A iniţia* – 1. în cadrul verbelor polisemantice se înregistrează o paletă largă de argumente care au ropluri dintre cele mai diverse. Evaziunile fiscale au fraudat statul cu milioane de lei. Sb. d. pacient + C. Este exemplul verbului polisemantic a trata care îşi conturează structura semantică în funcţie de rolurile argumentelor acestuia. rel. rel. agent + V + C.]: Copilul nea fermecat prin gingăşia lui. A interoga – 2. rel. pacient + C. pacient + C.]: L-am iniţiat pe cumnatul meu în contabilitate. experimentator + C. agent + V + C. „a examina un elev. d. experimentator + C. a medita” [Sb. agent + V + C. Sb. agent + V + C. În cadrul eşantionului de verbe tranzitive supuse analizei au fost depistate 14 clase valenţiale de verbe trivalente. A fermeca – „a încânta. Schimbările rolurilor determină sememele verbelor polisemantice. Mai ales. d. a da lecţii. mod. pacient + C. Sb. d. d. d. rel. pacient + C. agent + V + C. „a da cuiva primele cunoştinţe” [Sb. d. experimentator + C. d. „a transmite cuiva cunoştinţe dintr-un domeniu oarecare” [Sb. agent + V + C. d. d.]: Care profesor vă învaţă la chimie? A pregăti* – 2. d. un student” [Sb. mod]: Unii agenţi economici au fraudat statul cu milioane de lei. obiect + C. agent + V + C. agent + V + C. „a se purta cu cineva într-un anumit fel”[Sb. pacient +C. A trata* – 1. d. rel. agent + V + C. 118 . a atrage” [Sb. obiect + onomasiv]: Scriitorul şi-a intitulat cartea „Nada florilor”. mod A fascina – „a cuceri pe cineva prin calităţi deosebite” [Sb. obiect + onomasiv A intitula – „a da un titlu [Sb. mod]: Artista ne-a fascinat cu frumuseţea ei. Complexitatea structurilor trivalente este evidentă.

cu manifestare preponderent sintactică. şi cu efect pragmatic. I. Byck. Iorgu Iordan consideră că un verb este tranzitiv sau intranzitiv după cum poate primi sau nu. în gramatica lui H. pasiv sau reflexiv. Iordan. deşi primesc toate un complement direct (pronumele reflexiv). se spune că verbele active sunt unele tranzitive. Raportul dintre tranzitivitate şi diateză Categoria diatezei a suscitat foarte multe discuţii în lucrările de lingvistică românească. un verb intranzitiv. N. Analizând starea de lucruri din cele mai reprezentative gramatici ale timpului (H.Capitolul IV Verbele tranzitive în cadrul oporiţiei diateziale 4. Tiktin se menţionează că verbele se împart în tranzitive şi intranzitive. Drăgan. a se uita). numai active. b) numărul de termeni opozabili. I. ca activ sau reflexiv. Tiktin. În GLR. Gramatica Academiei). c) caracterul restrictiv al diatezei în sensul că spre deosebire de celelalte categorii gramaticale. Astfel. [DŞL. iar reflexivele. la diateza activă. cercetătoarea constată că există unele nedumeriri. iar altele intranzitive şi că pasivul apare numai la verbele tranzitive. Intranzitivele sunt numai active pentru că ele nu pot avea corespondente pasive şi reflexive. cunoscând cele mai aprinse dezbateri teoretice. Al. au şi ele unele un înţeles tranzitiv (cum ar fi a se spăla. p. există restricţii sintactice şi selecţionale în cadrul fiecărei diateze în parte. pe de altă parte. Iordan consideră că verbele tranzitive pot fi numai active. Rosetti şi J. Rosetti şi J. discuţiile s-au referit la: a) natura specială a categoriei. Nedumerirea consemnată de Finuţa Asan se referă la faptul dacă verbul îş i menţine tranzitivitatea şi când este la diateza pasivă şi nu se mai poate construieşte cu un complement direct. încă prin anii 60 ai secolului trecut Finuţa Asan a remarcat că raportul dintre diateze şi tranzitivitate nu este prezentat explicit şi clar în gramaticile româneşti.1. un complement direct.Byck consideră că activele şi pasivele sunt tranzitive sau intranzitive. Prin urmare acad. care angajează părţile de vorbire în ansamblul lor. cele intranzitive. Un verb tranzitiv poate apărea ca activ. Pasivele ş i reflexivele sunt considerate tranzitive pentru că primele provin totdeauna şi ultimele de cele mai multe ori din verbe active tranzitive. Conform Dicţionarului de ştiinţe ale limbii. d) marcarea diatezei este deosebită de cea a celorlalte categorii gramaticale. În plus. pasive şi reflexive.174] În lucrările de specialitate s-a menţionat în repetate rânduri că tranzitivitatea este strâns legată de categoria diatezei. 119 . Al. Nicolae Drăgan consideră că pasivele şi reflexivele rămân în afara împărţirii verbelor în tranzitive şi intranzitive. Este şi în prezent cea mai controversată categorie gramaticală a verbului. active şi pasive. diateza nu antrenează toate lexemele aparţinând clasei verbului. a se îmbrăca). pe de o parte. iar altele au înţeles intranzitiv (a se teme. Cu toate acestea.

diateza activă este 120 .Pocepţov (1978). Ion Bărbuţă menţionează că diateza este folosită pentru a reprezenta din diferite puncte de vedere secvenţa subiect – proces – obiect. pe lângă faptul că aparţine la o anumită diateză este fie tranzitiv. de la un component spre altul conturează una din formele diateziale cunoscute în limbă. Maria Manoliu Manea (1993). a interesului comunicativ. un verb tranzitiv care trece de la diateza activă la cea pasivă îşi pierde caracterul său tranzitiv. [Finuţa Asan. Opinia cercetătoarei este că sunt tranzitive acele verbe care la diateza activă se construiesc cu două complemente directe. Acestea pot avea în calitate de centru predicativ un verb la una din cele trei forme de diateză: diateza activă (marca zero). Vorba e că în studiile recente diateza este considerată o categorie morfosintactică şi pragmatică. V. Din punct de vedere sintactic diateza exprimă relaţia Subiect – Proces – Obiect. fie intranzitiv. În funcţie de constituentul pe care vorbitorul vrea să-l pună în centrul comunicării – unul dintre cei doi protagonişti sau procesul însuşi – în limbă sunt posibile trei construcţii diateziale. Ion Bărbuţă (2002) au tratat în lucrările lor varierea nivelului comunicativ-pragmatic prin focalizarea unuia dintre cele trei componente ale situaţiei denotate în cadrul construcţiilor diateziale. adică rămân tranzitive chiar dacă nu se construiesc cu un complement direct. iar în celălalt caz s-a ţinut seama de regimul verbelor la diateza pasivă. Pentru a elimina discordanţele menţionate mai sus. Prima problemă ce trebuie lămurită este natura specială a diatezei în cadrul categoriilor gramaticale ale verbului. de la un protagonist al procesului spre altul sau spre procesul însuşi. N. verbul îşi păstrează tranzitivitatea şi când trece la diateza pasivă. vizând argumentele antrenate în relaţia Verb – Agent – Pacient. Însumând aceste păreri. Deci la definirea diatezei trebuie ţinut cont de nivelul comunicativ – pragmatic al enunţului şi implicit de intenţia comunicativă a emiţătorului. conchide lingvistul Ion Bărbuţă. continuă cercetătoarea.Sliusareva (1986). devenind intranzitiv. şi la diateza pasivă (ca şi la activ sau la reflexiv) unele verbe pot fi construite cu un complement direct sau cu o propoziţie completivă directă şi altele nu: unele verbe pasive sunt tranzitive şi altele intranzitive. pe când celelalte verbe la diateza pasivă sunt intranzitive. Intenţia comunicativă determină forţa ilocuţionară a unui enunţ. Hracovskii (1981).341-348]. G. este necesar să trecem succint în revistă problemele consemnate în cursul dezbaterilor în jurul diatezei. fără referire la vreunul din protagoniştii lui. diateza pasivă (a fi + participiu) şi diateza medio-pasivă (este vorba de impersonal şi reflexivul pasiv: se+verb) Astfel. Apresean (1974).Potrivit părerii lui Iorgu Iordan. De fapt. Din punct de vedere pragmatic diateza realizează o deplasare a interesului comunicativ. orice verb. I. Anume deplasarea focus-ului. Astfel. Potrivit părerii lui Sorin Stati. p. Astfel. Tot mai mulţi lingvişti sunt preocupaţi de segmentarea comunicativ-pragmatică a enunţului. Finuţa Asan relevă că într-un caz s-a avut în vedere faptul că numai activele tranzitive pot trece la diateza pasivă.

un mijloc de reliefare a participantului dinamic: Columb a descoperit America. Diateza pasivă pune în centrul atenţiei participantul nedinamic, pasiv: America este descoperită de Columb. Diateza medio-pasivă concentrează atenţia asupra desfăşurării acţiunii, adică asupra procesului însuşi: În anul 1492 se descoperă America [Bărbuţă, 1998, p.65; 2002, p.88]. Deci situaţia din realitate exprimată de verbul predicat la diferite diateze rămâne neschimbată, deoarece orientarea procesului este aceeaşi: acţiunea efectuată de un participant se răsfrânge asupra unui participant pasiv. Însă în funcţie de importanţa pe care o acordă vorbitorul celor două poluri ai procesului (agentul ş i pacientul), foloseşte două modalităţi de exprimare a aceleiaşi realităţi prin diverse forme ale verbului ce exprimă raporturi sintactice diferite. [GULR, p. 175]. A doua problemă intens discutată în studiile de specialitate se referă la numărul formelor diateziale. În gramaticile româneşti numărul de forme diateziale variază de la doi până la şase. Două diateze (activă şi pasivă) sunt preconizate în „Gramatica pentru toţi” de Mioara Avram [1997] şi în GULR [2001]. Pentru şase forme diateziale (activă, pasivă, reflexivă, reciprocă, impersonală, dinamică) pledează Dumitru Irimia [1997]. Cele mai multe gramatici ale limbii române consemnează trei forme diateziale: activă, pasivă şi reflexivă. E drept că asupra existenţei diatezei reflexive s-a discutat foarte mult. Mioara Avram însă consideră că „Controversele teoretice privitoare la existenţa unei a treia diateze sau chiar a mai multor diateze nu au importanţă pentru practica limbii. Ceea ce interesează cultivarea limbii este folosirea unui verb cu sau fără pronume reflexiv, nu interpretarea în sensul apartenenţei la o diateză sau alta. [Avram, 1997, p.205]. Foarte argumentată este opinia conform căreia în limba română există trei forme diateziale: activă, pasivă şi medio-pasivă [Bărbuţă, 2002, p.88-91]. În cercetarea noastră aderăm la această opinie, ea fiind în consens cu tezele puse la baza prezentului studiu. În ceea ce priveşte legătura pe care o are tranzitivitatea cu formele diateziale se constată că verbele la diateza activă pot fi tranzitive şi intranzitive, iar la diateza pasivă – verbele active nepronominale tranzitive (e drept că nu în totalitatea lor). La diateza reflexivă pot fi verbele tranzitive şi intranzitive. A treia problemă se referă la caracterul restrictiv al diatezei în sensul că spre deosebire de celelalte categorii gramaticale, care angajează părţile de vorbire în ansamblul lor, diateza nu antrenează toate lexemele aparţinând clasei verbului. Adică nu toate verbele limbii române pot forma opoziţii diateziale nici măcar la două dintre formele categoriei diatezei (activă şi pasivă). Despre modificări diateziale regulate pentru toate formele diateziale preconizate (cele trei sau cele saşe) nici vorbă nu poate fi. Se constată o „specializare” a verbelor pentru o formă diatezială sau alta. Verbele cu cele mai productive transformări diateziale sunt verbele tranzitive – directe. Urmează verbele tranzitive – reflexive. Intranzitivele sunt în afara categoriei de diateză, deoarece se 121

folosesc doar la o singură formă – la diateza activă – fapt ce nu cadrează cu definiţia categoriei gramaticale, care trebuie să aibă cel puţin doi termeni. A patra problemă ţine de marcarea diatezei care este deosebită de cea a celorlalte categorii gramaticale. După cum s-a menţionat mai sus, diateza activă este nemarcată, adică are marca zero, diateza pasivă este marcată prin auxiliarul a fi + participiu şi diateza reflexivă – prin se + verb. Astfel, conform Dicţionarului de ştiinţe ale limbii „Marcarea diatezei a cunoscut, din punct de vedere istoric o trecere de la marcarea predominant sintetică, din latină, spre cea exclusiv analitică, din limbile romanice: cu auxiliar pasiv sau clitic reflexiv” [DŞL, 174]. După cum se poate lesne observa, doar verbele tranzitive directe şi cele reflexive obiective pot avea mărci diateziale. Deci raportul dintre tranzitivitate şi diateză este unul specific pentru limba română. Au posibilitatea de a accepta transformările diateziale verbele a căror structură actanţială îndeplineşte toate condiţiile necesare pentru realizarea opoziţiei activ / pasiv. Adică acelea care implică doi participanţi ai procesului: unul activ, care îndeplineşte acţiunea, iar altul pasiv, care o suferă. Acestea sunt verbele tranzitive-directe. Verbele intranzitive, a căror structură actanţială nu implică un al doilea participant al procesului, nu admit transformarea pasivă. În cazul verbelor intranzitive trecerea la diateza pasivă se blochează, din care cauză ele rămân doar cu o formă diatezială exprimată – cea activă, şi aceea nemarcată. Din cauza aceasta, verbele intranzitive trebuie considerate în afara diatezei. La fel de multe discuţii a suscitat problema raportului dintre diateză şi tranzitivitate în lucrările lingviştilor din alte ţări. Astfel, în lingvistica rusă problema se discută intens pe parcursul unei perioade îndelungate. L. L. Bulanin, examinând problema raportului dintre diateză ş i tranzitivitate, tratează categoria diatezei ca „ceva deosebit de tranzitivitate, însă strâns legată de aceasta” [Bondarko Bulanin, p.161] şi relevă trei direcţii principale în interpretarea acestei probleme: 1) Opoziţia diatezei active şi pasive se sprijină pe deosebirea între verbele tranzitive ş i intranzitive; 2) Particularităţile verbelor tranzitive se manifestă în paralelismul construcţiilor active şi pasive; 3) Corelaţia diatezei cu tranzitivitatea se relevă în posibilitatea verbelor tranzitive de a avea formaţii corelative în – ся. A. V. Bondarko tratează tranzitivitatea ca pe o sferă funcţional-semantică în câmpul diatezei alături de sferele activ/pasiv precum şi sensurile particulare ale verbelor reflexive [Bondarko,1978, p. 235]. Astfel, tranzitivitatea/intranzitivitatea directă condiţionează corelaţia/necorelaţia formelor de activ/pasiv: verbele tranzitive, de regulă, au forme de pasiv, iar cele intranzitive, nu au.

122

B. Konopielko argumentează teza conform căreia între tranzitivitate şi diateză nu există nici o legătură. Aceste două categorii nu depind una de alta. Argumentele cercetătoarei sunt următoarele: 1) existenţa verbelor tranzitive implicite, cu poziţia complementului direct nemarcată, care nu formează diateza pasivă. De exemplu, în propoziţiile: Băiatul citeşte. Tatăl bea ş. a.; 2) existenţa unor verbe tranzitive care, deşi se combină cu un complement direct, nu formează deloc (sau formează foarte rar) participii pasive (de exemplu, a mulţumi, a pune, a ţine etc.); 3) existenţa unor verbe care primesc un complement direct, dar care nu formează diateza pasivă (a învârti, a întoarce, a juca). În baza acestor argumente, cercetătoarea conchide că tranzitivitatea şi diateza se intersectează, însă nu poate fi vorba despre o interdependenţă, despre o legătură strânsă între aceste două categorii. Această interdependenţă este doar aparentă. Invocând aserţiunea reputatului lingvist rus V. V. Vinogradov referitor la tranzitivitate, conform căreia tranzitivitatea este „una din problemele centrale ale semanticii verbului, care doar cu o latură atinge problema diatezei” [Vinogradov, 1972, p.507], B. Konopielko exprimă ideea că problema tranzitivităţii nu poate fi epuizată pe baza categoriei diatezei [Konopielko, p. 29-30]. Analiza întreprinsă până aici confirmă specificul legăturii dintre tranzitivitate şi diateză, relevat mai sus pentru limba română. Într-adevăr, se poate spune că tranzitivitatea şi diateza se intersectează, însă nu poate fi demonstrată legătura strânsă existentă între aceste două categorii de vreme ce se constată o serie de fapte ce o infirmă. Sorin Stati menţiona cu mulţi ani în urmă că „Sferele noţiunilor „verb tranzitiv” şi „verb intranzitiv” se încrucişează cu sferele sensurilor „verb activ”, „verb pasiv”, „verb reflexiv”. Tranzitivitatea şi intranzitivitatea nu sunt marcate, iar activul şi pasivul sunt marcate. (...) Tranzitivitatea şi, respectiv, intranzitivitatea verbului trebuie studiate independent de faptul că verbul este la activ, la pasiv sau la reflexiv.[Stati, 1958, p.41]. 4. 2. Conjugarea verbelor tranzitive la diateza activă şi la diateza pasivă. Forma de conjugare diatezială a verbului depinde, după cum am arătat mai sus, de structura actanţială a acestuia şi, mai ales, de specificul funcţional al participanţilor sau al protagoniştilor procesului. Pentru ca verbul să poată fi conjugat şi la diateza activă, şi la diateza pasivă e nevoie ca structura sa actanţială să includă doi actanţi dintre care unul să îndeplinească funcţia de realizator al acţiunii, iar celălalt – funcţia de obiect, de cel care suferă efectele acţiunii. Dintre cele cinci clase de verbe identificate în lucrările de specialitate:

123

efectele procesului.actantul obiectual. ● Verbe intranzitive (care desemnează procese înfăptuite de un singur participant. ● Verbe tranzitive-reflexive (care desemnează procese înfăptuite de un actant asupra sa): a se îmbrăca. a ninge [Bărbuţă. iar al doilea este actantul pasiv care suportă. a se respecta. Deşi în unele gramatici ele sunt considerate ca având o singură formă de diateză (cea activă). În cadrul acestei diateze accentul se pune pe informaţia despre realizatorul acţiunii. cu unele restricţii despre care vom vorbi în alt paragraf.175]. atunci verbul nu poate fi conjugat la cele două forme de diateză. ci exprimă diverse tipuri de relaţii. Tipul actantului în poziţie de subiect are o mare importanţă pentru conjugarea activă ş i pasivă. a construi (o casă). ● Verbe impersonale (care desemnează procese ce nu implică nici un participant) a ploua. Dacă acest actant este dinamic. în lucrarea de faţă verbele intranzitive sunt considerate în afara diatezei. despre agentul activ al 124 . 78-79]. a se lăuda. (pacient) nu au forme speciale pentru exprimarea opoziţiei activ/pasiv. Pentru clasa verbelor tranzitive este caracteristică orientarea procesului către . care iniţiază procesul.● Verbe tranzitive-directe (care desemnează procese înfăptuite de un participant activ şi care se extind asupra unui obiect diferit de subiect): a săpa (o fântână). Dacă actantul în poziţie de subiect nu este dinamic. agentul acţiunii iar acţiunea lui trece asupra unui obiect. întrunind toate condiţiile necesare unei atare transformări. La acest tip de procese se clasează verbele tranzitive în a căror structură actanţială relaţiile dintre proces şi actanţii lui se referă la doi actanţi: cel subiectual şi cel obiectual. percepţii senzoriale sau stări ale subiectului. Faptul este consemnat şi în Gramatica uzuală a limbii române. a se spăla. a constitui (o comisie). Aşadar. limitând acţiunea la sfera subiectului) a merge. 2002. doar prima clasă se pretează la o conjugare activ/pasivă. Acestor verbe nu le este deci proprie categoria diatezei” [GULR. neutre faţă de obiect. Primul este actantul activ. sunt antrenate în transformările diateziale doar verbele tranzitive-directe. Diateza activă exprimă o coincidenţă deplină între structura actanţială a verbulul: agent – proces – pacient şi structura lui sintactică: subiect – predicat – complement direct. adică este realizatorul. ● Verbe tranzitive-reciproce (care desemnează procese înfăptuite concomitent ori succesiv de doi sau mai mulţi actanţi unul asupra celuillalt):a se ajuta. p. p. ase saluta. a ajunge. unde se menţionează: „Verbele intranzitive. Acest participant este nedinamic ş i în cadrul operaţiei de pasivizare trece pe poziţia de subiect. Verbele intranzitive nu exprimă opoziţiile diateziale. a alerga. atunci verbul poate fi conjugat la diateza activă şi la diateza pasivă.

de pacient: Ion Druţă scrie un roman. Iar agentul. E drept că acesta nu este un subiect gramatical. Participanţii la proces sunt trecuţi pe planul doi. Se spală bine cu Ariel. activ. Aici nu se fumează. Transformările diateziale regulate la verbele tranzitive cuprind doar primele două diateze: activă şi pasivă (deşi şi aici există cazuri de blocare a transformării pasive). si b) reflexivul impersonal: Nu se merge pe stânga. Această modalitate de exprimare a diatezei pasive este cunoscută sub denumirea de pasiv reflexiv. În majoritatea gramaticilor marcarea diatezei pasive se face prin două modalităţi: 1) auxiliarul a fi + participiul verbului de conjugat: Licitaţia a fost organizată de un Centru Comercial. Participiul este aşadar un element de bază a conjugării pasive. Diateza activă este membrul nemarcat al opoziţiei diateziale. de cele mai multe ori nefiind exprimaţi. de această dată. la rândul lui. se realizează pe poziţia sintactică de pacient: Romanul este scris de Ion Druţă. În lucrarea de faţă vom considera că doar pasivul canonic exprimă diateza pasivă. În cadrul acestei diateze accentul se pune pe participantul pasiv. el este trecut pe planul doi rămânând în multe cazuri neexprimat” [Bărbuţă. Marca diatezei medio-pasive este construcţia se + verb. nu agentul. Diateza medio-pasivă cunoaşte unele restricţii gramaticale şi nu înregistrează serii opozitive regulate. Diateza pasivă este membrul marcat al opoziţiei diateziale. „Verbul exprimă. după cum am remarcat mai sus. 3. Se doarme bine la aer curat.. Pasivul reflexiv va fi considerat termenul opozitiv al diatezei medio-pasive. care ocupă în construcţia pasivă locul subiectului. o acţiune suportată de subiect (.Cât priveşte participantul dinamic. Diateza medio-pasivă exprimă situaţia când accentul se pune pe procesul însuşi. 4. iar participiul denumeşte acţiunea suferită de un obiect.). La diateza activă verbul exprimă o acţiune realizată de subiect şi suportată de obiect. Diateza pasivă exprimă situaţia când structura actanţială a verbului nu coincide cu cea sintactică. ci un subiect logic.. Participiul – element de bază al conjugării pasive româneşti 125 . Această formă diatezială înglobează: a) reflexivul pasiv: Se organizează o licitaţie. Verbul a fi indică modul şi timpul formelor diateziale. p. 88].procesului. 2) pronumele reflexiv se + forma respectivă a verbului de conjugat: S-a organizat o licitaţie de către un Centru Comercial. Diateza activă este. Această modalitate de exprimare a diatezei pasive este cunoscută sub denumirea de pasiv canonic. În poziţia sintactică de subiect se realizează pacientul. Diateza pasivă este marcată de prezenţa verbului auxiliar a fi şi de participiul verbului de conjugat. nemarcată în planul expresiei. Se caută un paznic.

În acest din urmă caz participiul are valoare de prezent. par frânt. vas spart. candidat ales. soluţie căutată. viaţă trăită. Bărbuţă. deoarece această clasificare reprezintă clar tabloul antrenării. femeie admirată. 2. participiile româneşti se împart în următoarele clase. copil lăudat. profesoară iubită. cafea băută. p. Astfel. p. 3. 1998. 107]. după sensul lor. livadă înflorită. om încărunţit. p. participiul nu exprimă categoriile morfologice ale verbului. Participii pasive prezente care se formează de la verbele tranzitive durative: infractor urmărit. copil răcit. bărbat băut. rochie ruptă. De exemplu.În calitatea sa de mod personal şi nepredicativ. carte solicitat. fenomen descoperit. tratament urmat. iar sensul lui temporal de perfect şi prezent este determinat de caracteristicile aspectuale ale verbului: durativ /nondurativ. copil alintat. Participiul denumeşte acţiunea suferită sau îndeplinită ca însuşire a unui obiect. preţ propus etc. a 126 . Participii active trecute şi prezente care se formează de la verbe intranzitive şi de la unele verbe tranzitive. atunci se poate constata că unele persistă în prezent. hârtie perforată. Acţiunea este prezentată ca terminată. infractor prins. candidat menajat. caracterul tranzitiv / intranzitiv şi caracterul durativ / momentan al acţiunii exprimată de verb influenţează sensul participiului. 214-215. al cărei efect nu persistă în momentul vorbirii. covoare scuturate. fire încâlcite. etc. om stimat. În primul enunţ participiul vin băut este trecut. Vitalie Marin menţiona cu mulţi ani în urmă că „participiul include în sine ideile: 1) despre timpul acestei acţiuni. animal omorât. 3) despre locul decurgerii acestei acţiuni. însă păstrează în semantica sa trăsăturile gramaticale ale verbului din a cărui paradigma face parte. în primul rând. dată fixată. participiul verbului a bea în următoarele exemple: Tot vinul cumpărat pentru nuntă a fost băut şi Am văzut pe stradă un om băut se deosebeşte din punct de vedere temporal. fiindcă numeşte o acţiune trecută terminată. de aceea în gramatici se consideră că participiul are întotdeauna valoare de trecut. student admis. [Avram. Clasificarea participiilor după sensul lor are o mare importanţă pentru conjugarea verbelor la diateza pasivă. al cărei efect persistă în momentul vorbirii. În mod special. 1. copii educaţi. deoarece orice acţiune se săvârşeşte în timp. În cel de al doilea enunţ participiul om băut numeşte o acţiune terminată. cântec cântat. păr ondulat. Participii pasive trecute care se formează de la verbele tranzitive nondurative (un număr considerabil): pachet sigilat. depozit păzit. 11]. scrisoare venită. pacienţi răbdători. deoarece acţiunea numaidecât ne face să-i presupunem agentul. interlocutor convins. Astfel. 4) pricina în urma careia a fost realizată” [Marin. rezultat obţinut. 1997. câine turbat etc. călători grăbiţi. 1959. 2) despre agent. animale moarte. Însă dacă sunt luate în calcul efectele acţiunii numite de participiu. om citit. sensul activ şi pasiv al participiului este determinat în linii mari de caracterul tranzitiv / intranzitiv al verbului. document cerut.

intrând în serie sinonimică cu curajos. Cu alte cuvinte. ca un adjectiv. 214]. cea de adjectiv şi cea de verb. însă din punct de vedere lexical şi semantic ele reprezintă caracteristicile gramaticale ale verbelor din a căror paradigmă fac parte. trecute sau prezente. rămân în sfera semantică şi gramaticală a verbului. participiul este pasiv”. iar altele sunt defective de participiu a accede. înfipt se actualizează ca adjectiv. obraznic etc. profesor supărat. ele nu sunt prezente în formele diatezei pasive. 1954. bărbat legat (solid. Ceea ce interesează în mod direct tema noastră de cercetare este faptul că participiile formate de la verbele tranzitive. 160]. participiile formate de la verbele tranzitive sunt prezente în formele diatezei pasive. p. murit. iar unele dintre ele se folosesc doar în formele compuse ale diatezei active: mers. Important este însă de menţionat faptul că spre deosebire de participiile prezente în formele verbale compuse de la diateza activă. 1997.16-21. Oraşul a fost vizitat de mulţi turişti. număr ş i caz. Prezentăm aici un exemplu preluat din [I. participiul are un specific funcţional foarte apropiat de cel al adjectivelor. ochi plânşi. În plus. om învăţat (cunoscător) şi temă învăţată etc. ochi căzuţi (înfundaţi)şi pari căzuţi. În ac înfipt participiul prezintă dinamic acţiunea suferită de obiect. ca un verb. ca şi adjectivul. om zgârcit. lucrurile au fost clarificate în gramatici. în pernă). cu bun simţ) şi lovitură simţită. om obosit. Am putea adăuga şi alte exemple similare: om simţit (educat. 1997. Iordan. în ac înfipt (în deget. Pasive sau active. Evident că acestea variază în funcţie de tranzitivitatea verbului. cetate apărată cu armele etc. problemă rezolvată de elevi. speranţă înviată şi au afinităţi mai mari cu sfera semantică a adjectivului. p. Despre dubla natură a participiului în limba română. care sunt invariabile. adică nu exprimă însuşirea statică a obiectului. Participiile formate de la verbele tranzitive pot guverna: ● un complement de agent: Graniţa este apărată de grăniceri. combinându-se cu un morfem de gen şi număr. deşi dispun de o flexiune după gen. în cadrul diatezei pasive. tablou bătut în cuie. Compunerea a fost scrisă de Ion Vasilescu. p.verbelor tranzitive în schimbările paradigmatice ale sistemului dat. S-a remarcat în literatura de specialiste că existenţa complementului de agent separă 127 . Acest fapt nu se poate atribui în totalitate participiilor formate de la verbele intranzitive. p. Proiectul va fi câştigat de cel mai competenţi specialişti. V. participiile au aceleaşi posibilităţi combinatorii ca şi verbul de la care s-au format. ci rezultatul acţiunii verbului de la care s-a format. Robu. robust) şi câine legat. participiile din cadrul diatezei pasive sunt variabile. Draşoveanu. [Referitor la adjectivul înfipt şi participiul înfipt a se vedea: Ochişeanu-Vasiliu. prezentând acţiunea dinamic şi având expansiuni specifice verbului: casă construită de nemţi. a rage [Avram.480] în calitate de argument al tezei enunţate: „în sintagma tânăr înfipt. Acestea exprimă primordial o însuşire statică a obiectului: om odihnit. om tăcut. Aşadar.

p140-141] ● un complement indirect: Rufele au fost muiate în apă caldă. Iordan. A fost rezervată o masă pentru oaspeţi. care nu pot fi detaşate de verbul auxiliar. Astfel încât afirmaţia cercetătorilor sus-menţionaţi trebuie înţeleasă ca atare. relaţiile semantico-gramaticale dintre participiul nonautonom şi cel autonom derivă din opoziţia activ / pasiv sau subiectiv / obiectiv şi din 128 . în special. folosindu-se astfel fără auxiliarul a fi.. numărului şi cazului) care păstrează capacitatea de a realiza toate relaţiile sintactice specifice verbului. Locomotiva a fost detaşată de tren. pasivul canonic.. acuzativul este cerut de participiu. Sacul a fost legat cu o funie. Guţu-Romalo. Adeverinţa a fost ataşată la cerere. Într-un exemplu ca: a învăţat carte. fiindcă situaţia este diferită de celelalte cazuri de actualizare a posibilităţilor combinatorii ale verbului.) nu cere acuzativul. Este adevărat că actualizat în paradigma timpurilor compuse. 1997. care apare în construcţia pasivă. După cum s-a menţionat în lucrările de specialitate. Tabloul a fost pictat cu acuarele. Pe când în formele compuse ale diatezei active participiul este invariabil şi nu poate avea o întrebuinţare autonomă. realizând relaţiile de care e susceptibil verbul intranzitiv”. Un argument în favoarea acestei teze ar fi faptul că spre deosebire de participiile invariabile. menţionând că: „Această întrebuinţare a participiului este consacrată în limba literară în construcţiile cu verbul a trebui (trebuie făcute eforturi = trebuie să fie făcute . participiul este invariabil.. nu de auxiliar. de ex. Participiul autonom cu diferite funcţii sintactice. ● un complement instrumental: Geamul a fost spart cu o piatră.) şi cu verbe reflexive a se cuveni (se cuvin menţionate = se cuvine să fie . Al. lucru dovedit de faptul că auxiliarul însoţit de participiul unui verb intranzitiv (El a plecat. Niculescu.) a se lăsa (se lasă aşteptat = se lasă să fie …).în conţinutul participiului sensul pasiv al verbelor tranzitive. p... Despre acest fapt vorbeşte Mioara Avram. participiile cu sens pasiv pot înlocui formele de conjunctiv şi de infinitiv ale diatezei pasive. În acest caz. cele variabile. p. există şi participiul invariabil (sub aspectul genului. dar poate guverna un nominativ sau dativ. Participiul nu poate fi detaşat de verbul auxiliar. ci forma verbală în întregime.481]. 1967. posibilitatea de a guverna un acuzativ. precum şi în formele diatezei pasive. Pentru o mai clară deosebire dintre aceste două elemente parţial omonime ale participiului – variabil şi invariabil – a fost vehiculată în literatura de specialitate altă pereche de termeni: participiul autonom şi nonautonom. de ex. se pare că nu doar participiul este elementul care primeşte determinări verbale. prezentând „un fel de temă verbală”. deoarece el nu are o existenţă sintactică de sine stătătoare. [Draşoveanu. V. El a fost demis din post. Robu. exprimă prin desinenţe adăugate după sufix şi prin alternanţe fonetice diferite categorii gramaticale. În [I. de sensul activ al verbelor intranzitive. [Iordan.211-212] se constată că „Alături de participiul-adjectiv.

la verbele subiective. Bărbuţă] S-a constat faptul că în limba română transformarea pasivă are posibilităţi de aplicare restrânse şi că această limitare a transformării pasive la structurile tranzitive este impusă de specificul limbii române faţă de engleză. Faptul a fost consemnat şi comentat în lucrările de specialitate. enunţurile: Lampa este aprinsă. participiile pot apărea în ambele poziţii: participiu autonom. adică verbele tranzitive. Astfel. Robu. În fereastră deschisă participiul „conservă” acţiunea verbală dinamică şi se poate uşor reconstitui construcţia activă: Vântul deschide fereastra şi cea pasivă Fereastra este deschisă de vânt. ducând la confundarea predicatului verbal exprimat printr-un verb la diateza pasivă şi un predicat nominal construit cu verbul a fi şi un participiu adjectivizat. *Frunzele au fost căzute. În culoare deschisă nu este vorba de o acţiune. p. ş i Discuţia este aprinsă.natura determinantului nominal. 1972. variabil (Dentistul extrage măseaua / Măseaua a fost extrasă de către dentist) şi participiu nonautonom. invariabil (Dentistul a extras măseaua). la verbele care actualizează opoziţia activ / pasiv. 481]. Şi dimpotrivă. 15-20] Vom discuta mai detaliat asupra acestei probleme în capitolul al V-lea. ci de o însuşire. [G. inerente subiectului. 4.25] Dar chiar şi în cadrul verbelor tranzitive există verbe 129 . Participiul îmbătrânit ş i adjectivul bătrân pot fi distribuite în acelaşi context: Om îmbătrânit / bătrân deoarece starea exprimată de verbul intranzitiv a îmbătrâni şi însuşirea exprimată de adjectivul bătrân sunt într-un fel sau altul permanente. p. [Iordan. Au căzut frunzele). o atare apropiere semantică nu există între participiul unui verb tranzitiv şi un adjectiv. Restricţii (semantice. Pană Dindelegan. ontice) privind capacitatea de conjugare a verbelor tranzitive la diateza pasivă În cadrul verbelor tranzitive transformările diateziale cunosc anumite restricţii. p. 4. Neglijarea acestui fapt poate avea repercusiuni asupra analizei gramaticale. Au înflorit copacii. în contextele: fereastră deschisă ş i culoare deschisă nu se poate pune semnul de egalitate între cele două omonime. deoarece distribuţia lor contextuală este diferită. Este imposibilă ocurenţa acestor participii ca variabile: *Primăvara a fost venită. Cauzele acestor confuzii şi criteriile de delimitare a fenomenelor nominalizate aici au fost elucidate de către lingviştii practicieni [N. De exemplu. *Copacii au fost înfloriţi. Mătcaş. ar putea confundate de către un ochi neatent. adică verbele intranzitive. deoarece aparenta lor echivalenţă este prea evidentă. Pană Dindelegan. [G. 1974. Aici ar mai fi de adăugat faptul că participiile formate de la verbele intranzitive devin mai des participii adjectivizate decât cele formate de la verbele tranzitive. Astfel. care este permanentă şi statică. invariabile (A venit primăvara. participiile sunt doar nonautonome. Or. I.

a trăi. p. ● verbe cu complement direct intern (a dormi. a mânca.” [I. nu toate verbele admit pasivizarea. continuă cercetătoarea. ● neadmiterea de către construcţia activă a construcţiei pasive. fie nu acceptă deloc pasivizarea (*Eu sunt durută de cap este 130 . cauzele blocării transformării pasive sunt de ordin semantic. a răbda. adică în realitate celor două roluri le corespunde un singur participant.care nu pot fi conjugate la diateza pasivă.94]. şi unul nedinamic. a conţine. [I. Astfel. în lucrările de specialitate sunt relevate următoarele subclase de verbe care sub aspect semantic nu admit diateza pasivă: ● verbe care exprimă diferite tipuri de relaţii (a avea. Mă preocupă fizica)” „Nonagentivele tranzitive. a îndura. înţelegând prin verbe nonagentive acele verbe care nu admit. Vom releva doar că în primele două construcţii transformarea pasivă este în principiu posibilă.93] Prima situaţie care cuprinde patru din cele cinci clase sintagmatice de verbe despre care am vorbit în paragraful 2 al prezentului capitol. Sunt relevate două situaţii în care transformarea pasivă se blochează: ● imposibilitatea verbului de a exprima opoziţia activ / pasiv. În cele ce urmează ne vom referi la cazurile de limitare a transformării pasive la verbele tranzirive – directe.70: tranzitive-reflexive. 2002. p. în poziţia subiectului. categoria semantică a „agentului” (Mă doare capul. a îngâmfa. a comporta. ● verbe ale percepţiei senzoriale (a simţi. agentul. p. a costa. a durea.. În ceea ce priveşte clasa verbelor intranzitive şi impersonale transformarea pasivă este imposibilă.) subiectul şi obiectul se caracterizează prin identitate referenţială. deoarece ele semnifică acţiuni orientate şi deci pot fi tratate ca acţiuni suportate de obiect. pacientul. intranzitive şi impersonale. a poseda. Cauza neadmiterii transformării pasive rezidă în specificul structurii lor actanţiale. a necesita etc. tranzitive – reciproce. 2002. Deşi structura actanţială a acestei clase de verbe îndeplineşte toate condiţiile necesare unei transformări pasive (are doi participanţi. a ustura etc). 2002. care nu implică un obiect şi deci se remarcă lipsa celui de al doilea participant al situaţiei. p. Dat fiind faptul că subiectul şi obiectul acestor construcţii este reprezentat prin unul şi acelaşi participant. nu le vom lua în discuţie.). Deoarece aceste clase nu ţin nemijlocit de tema cercetării noastre. [Bărbuţă. (. acţiunea este orientată şi se răsfrânge asupra obiectului). Potrivit părerii unanime a cercetătorilor care s-au ocupat de această problemă. Bărbuţă. Bărbuţă.. a frige. unul dinamic. cauza neadmiterii transformării pasive în acest caz rezidă în „specificul referenţial al actanţilor implicaţi.95] Gabriela Pană Dindelegan trece printre verbele care nu admit pasivizarea verbele nonagentive. care apare în ipostază dublă: de agent şi de pacient al propriei activităţi. Însă ele nu se folosesc în limbă fiind redundante. a visa).

a substitui. ● Primul subgrup de verbe tranzitive – directe care nu admit pasivizarea ţin de clasa verbelor relaţie. ci relaţie statică între doi participanţ i nondinamici. fie pierd legătura cu pasivul (vezi: Sunt preocupată de fizică) trecând din sfera acţiunii în sfera atribuirii unei calităţi. p. a cumula.130-134]. a conţine. deci. a întrece. 2002. 2001. a cumula. p.imposibil). care realizează acţiunea şi un participant pasiv care o suportă. a include. Maria Manoliu Manea consideră că pasivizarea este blocată „dacă relaţia dintre participanţ i nu este de natură dinamică” [Manoliu Manea. a înlocui. a costa. În acest scop le vom diviza în două subgrupuri: cele care admit transformarea pasivă (rubrica A)şi cele care nu admit transformarea pasivă (rubrica B) 131 . 37]. Dintre acestea nu admit transformarea pasivă doar 7 verbe. a totaliza. este interesant de menţionat că din cele patru clase descrise de Ivan Evseev [Evseev. 112]. a domina. a îngloba. Semul de bază care reprezintă dominanta semantică a clasei este relaţia. Însă în cadrul clasei de verbe de relaţie au fost operate diverse subcategorizări. În ceea ce priveşte problema care ne interesează în acest paragraf. a cuprinde. Constantinovici]. a nivela. 39-43] nici unul nu prezintă blocarea transformării pasive în întregime. a confrunta. a domina. p. a depăşi. După cum remarcă şi Ion Bărbuţă. Unele clase nu conţin decât unul sau două verbe care nu pot fi conjugate la diateza pasivă. a cuprinde. a număra. verbele de relaţie exprimă diverse raporturi între fenomene ş i obiecte. Astfel. ci unul pasiv. sunt clasate următoarele verbe tranzitive: a cântări. a dubla. precum ş i din cinci clase de verbe de relaţie descrise în [Constantinovici. ele nu au în calitate de centru predicativ un verb care exprimă o acţiune suportată. a suplini. a costa. a identifica. Adică în fiecare clasă sunt verbe care admit transformarea pasivă şi verbe care nu admit transformarea pasivă. 95]. a încadra. etc. În acest context ar fi oportună analiza natura relaţiei dintre argumentele verbelor tranzitive aici în discuţie. Structura de adâncime şi de suprafaţă a acestor construcţii este asimetrică. şi anume: a conţine. Subiectul şi complementul direct din structura de suprafaţă nu corespund agentului ş i pacientului din structura de adâncime. construcţia „activă” a acestor verbe „desemnează o relaţie statică dintre doi participanţi nondinamici (El posedă o casă în centrul oraşului” [Bărbuţă. şi a totaliza. 1992. Se pare că ultima constatare constituie în majoritatea cazurilor cauza decisivă a blocării transformării pasive. p. Să vedem dacă gradul de dinamicitate a procesului desemnat de verb este cauza blocării transformării pasive în cazul acestor verbe. Pană Dindelegan. [Gaisina. p. . Anume faptul că subiectul în aceste construcţii nu este un participant dinamic. pentru că nu exprimă legătura dintre un participant activ. a preţui. 1974. în grupul verbelor echivalenţei / nonechivalenţei. a predicatului nominal” [G. Prin definiţie. 1993. Evseev. a egala. activ.

Ea a inclus-o pe Dana în listă. Pantofii m-au costat 500 de lei. Medicul a identificat cauza bolii. se poate lesne observa cădeosebirea dintre ele rezidă în gradul de dinamicitate a participanţilor la situaţie. B *Clorul este conţinut de apă. Sportivul egalează scorul. Relaţia subiectului cu obiectul este nondinamică. Tabloul a fost încadrat în ramă. Respectiv. Ion cumulează două funcţii. construcţiile din rubrica A admit transformarea pasivă. 132 . *Două funcţii au fost cumulate de Ion. Pe când în rubrica B avem de-a face cu un subiect nondinamic. Cumpărătorul dublează preţul. Suma înglobează cheltuielile.A a cântări → a confrunta → a dubla → a egala → a încadra → a include → a identifica → Construcţiile active Vânzătorul cântăreşte marfa. B a conţine → a costa → a cumula → a cuprinde → a îngloba → a totaliza → Construcţiile active Apa conţine clor. *Am fost costat 500 de lei. *Cheltuielile înglobează suma. M-a cuprins tristeţea. *Tristeţea a fost cuprinsă de mine. Contabilul a numărat banii Expertul a preţuit inelul cu 2000 de lei. Pictorul încadrează tabloul în ramă. În primul caz. Copia este confruntată cu originalul. acţionea realizată de el este orientată asupra pacientului care îi suferă efectele. Să se compare: A Marfa este cântărită de vânzător. coincide cu agentul. *Oamenii totalizează mulţimea. Mulţimea totaliza mii de oameni a înlocui → a întrece → a nivela → a număra → a preţui → a suplini → a substitui → Muncitorii au nivelat terenul. statică. Diana a fost inclusă în listă. Antrenorul l-a substituit pe jucătorul accidentat. pasiv. iar cele din rubrica B impun restricţii. Sandu l-a întrecut pe Ion. Antrenorul i-a înlocuit pe doi sportivi. El nu exprimă o acţiune care trece asupra obiectului. Scorul a fost egalat de sportiv. Redactorul confruntă copia cu originalul. Ion suplineşte postul de director. Preţul a fost dublat de cumpărător. participantul în funcţie de subiect este activ. Comparând construcţiile active din rubrica A cu cele din rubrica B.

În lucrările de specialitate s-a menţionat că „Sintagmele predicative cu auxiliare de modalitate semnifică modul în care vorbitorul prezintă procesul semnificat de cel de-al doilea verb. Directorul a binevoit să-mi semneze cererea de concediu. adică sunt insuficiente pentru a forma singure predicatul. a cuteza să. De ex. Unii copii posedă capacităţi intelectuale înalte→ *Capacităţile intelectuale sunt posedate de copii. [Iordan. Sensul lor e „a avea curaj. a putea. o atitudine favorabilă faţă de o cerere. În majoritatea cazurilor ele se actualizează ca auxiliare de modalitate. a răspunde. având subiect şi obiect direct.” Deci satisface contextele specifice verbelor tranzitive. a nu se teme.. Specificul funcţional al acestor verbe este faptul că ele nu au independenţă sintactică. a binevoi. ● Cel de al doilea grup de verbe care prezintă limitări la transformarea de pasivizare este grupul de verbe ale voinţei şi verbe modale.În grupul verbelor concordanţei sunt tranzitive verbele a coordona. Constructorii echilibrează bârnele → Bârnele au fost echilibrate de către constructori. Dintre acestea numai în cazul verbului a răspunde în contextul Elevul răspunde tema transformarea pasivă este blocată: *Tema este răspunsă de câtre elev. Datorită acestui specific ele nu admit transformările pasive. În grupul verbelor care indică relaţia de posesie majoritatea impun restricţii la pasivizare: a avea. Specificul semantic al acestui verb constă în faptul că el admite pe poziţia de subiect doar substantive cu caracteristica /uman/. Patronul a dispus angajarea mea la postul de contabil-şef→ *Angajarea mea a fost dispusă de patron.. de o plângere etc. A binevoi este monosemantic.Se construiesc de obicei cu o propoziţie completivă direct. Are un singur sens tranzitiv „a avea o dispoziţie. Robu. a echilibra. 133 . Se mai construiesc cu infinitivul. a îndrăzni. a deţine. Celelalte două verbe admit pasivizarea: Directorul coordonează lucrările de renovare a clădirii → Lucrările sunt coordonate de director. Dintre verbele ce exprimă relaţii cauzale doar verbul a necesita nu poate fi conjugat la diateza pasivă. Primele două verbe a cuteza şi a îndrăzni sunt sinonime. a vrea. Prietenul meu deţine multe acţiuni la Banca Socială → *Acţiunile sunt deţinute de prietenul meu. Iurie Gagarin a cutezat să zboare în cosmos. Construcţia lor sintactică este predominant propoziţională.448]. Din acest grup fac parte câteva verbe: a cuteza. Unii cercetători includ în acest grup şi verbul a părea. Proiectul necesită finanţe → *Finanţele sunt necesitate de proiect. a poseda. Excepţie face doar verbul a vrea. De exemplu. adică felul în care se realizează (în sensul larg al cuvântului) acţiunea verbului. p.: Elevul a îndrăznit să pună o întrebare. Din şirul acestor verbe doar verbul a stăpâni admite pasivizarea: Domnul Pâslaru stăpâneşte o gospodărie mare → Gospodăria este stăpânită de domnul Pâslaru. a dispune (sensul tranzitiv): Businessmanii au mulţi bani→ *Banii sunt avuţi de businessmani.”.

a durea. ceea ce exclude posibilitatea transformării pasive. După cum remarcă pe bună dreptate cercetătorul „Perechile pasive ale acestor construcţii nu sunt posibile sau. permisiunea etc. ci de o forţă din afară. Subiectul şi obiectul. un obiect de îmbrăcăminte sau o caracteristică psihică. în orice caz.97] Pornind de la specificul situaţiilor denotate. La exemplele citate în [Bărbuţă. aceste verbe construiesc câteva tipuri de enunţuri. Imposibilitatea pasivizării este evidentă: *Apa vrea să fie băută. p. p. ● Cel de-al treilea grup de verbe la care are loc blocarea transformării pasive este grupul de verbe ale percepţiei senzoriale Acest grup este mai numeros: a simţi. care au fost luate în discuţie în literatura 134 . Ion Bărbuţă ia în discuţie şi structurile în care cel de-al doilea protagonist (partea) este un participant pasiv care suportă efectele unei acţiuni care nu este înfăptuită de întreg. a frige. Sportivul a ridicat picioarele. În acest caz se remarcă „coreferenţialitatea parţială a celor doi participanţi” [Bărbuţă. a ridica. Mulţi nu pot răbda batjocura. intelectuală. În acest context. [Bărbuţă. Acest grup de verbe ridică o serie de probleme interesante. 98] mai pot fi adăugate următoarele: Mama şi-a tăiat degetul. La primul tip sunt clasate enunţurile în care subiectul denumeşte o fiinţă umană. Ion şi-a scrântit piciorul. nu sunt acceptabile din acelaşi motiv: corefernţialitatea parţială a subiectului şi a obiectului” Într-un grup aparte sunt clasate verbele cu complement intern. Mă ustură rana. „se află în raport de posesie inalienabilă”. dovadă fiind lipsa prepoziţiei infinitivale. a ustura etc. iar complementul direct indică o parte a corpului. numit şi „experimentator” [Pană Dindelegan. legate de tranzitivitatea lor. Contextele diagnostice specifice acestui tip de construcţii sunt cele de tipul: Mă doare capul. 1992. În construcţia cu infinitivul se realizează un grad înalt de fuziune dintre verbul a putea şi verbul la infinitiv. Construcţiile cu verbul dat: Putem construi un bloc cu multe etaje şi Putem să construim un bloc cu multe etaje nu admit transformarea pasivă. a răbda. p. A vrea se construieşte cu un nominal: Ea vrea apă şi cu o subordonată introdusă prin conjuncţia să: Ea vrea să bea apă.A putea semnifică posibilitatea. La cel de-al doilea tip sunt clasate construcţiile cu aşa-numitul subiect logic. a îndura. Unii oameni îndură foame. morală. Transformarea este blocată de semantica verbului în cauză. Eu mi-am luxat mâna dreaptă etc. 2002. 108 şi 112]. În toate sensurile sale verbul dat se poate construi cu infinitivul şi cu o subordonată introdusă prin conjuncţia să. Caracteristica acestor verbe constă în faptul că ele construiesc o relaţie specifică între protagoniştii procesului. Mă frige stomacul. ca determinanţi ai acestor verbe. Contextele diagnostice ale acestor verbe sunt următoarele: Ion a simţit o durere în spate. un participant nonagentiv. Copilul şi-a zdrelit genunchiul. 2002. modalitatea. executând un exerciţiu de gimnastică. 98]. 2002. p.

de specialitate [Konopielco,1989, p. 52 – 53; Ciobanu, 1996, p.43-48]. Ceea ce interesează tema acestui studiu este cauza blocării transformării pasive în construcţiile cu aceste verbe. Vorba e că în aceste construcţii se relevă o asimetrie evidentă între formula semică şi structura actanţială a verbelor. Deşi ele se construiesc cu un complement direct, acesta nu exprimă un participant real la situaţie, nu are corelativ referenţial, ci reproduce sensul subiectului, făcând parte din sfera semantică a acestuia: Ei au trăit o viaţă lungă. Am visat un vis frumos. A dormit un somn adânc la are liber. Complementul direct al acestor verbe nu exprimă un obiect afectat, deoarece verbele în cauză exprimă, de fapt, stări, nu acţiuni. Gradul minim de dinamicitate a procesului desemnat de verb constituie cauza blocării transformării pasive la aceste verbe. Aşadar, în limba română transformarea pasivă nu se aplică la următoarele clase de verbe: ● verbe care exprimă diferite tipuri de relaţii (a avea, a poseda, a conţine, a comporta, a costa, a necesita etc.); ● verbe ale voinţei şi verbe modale (a cuteza, a îndrăzni, a putea, a vrea); ● verbe ale percepţiei senzoriale (a simţi, a durea, a îndura, a îngâmfa, a frige, a răbda, a mânca, a ustura etc). ● verbe cu complement direct intern (a dormi, a trăi, a visa) Cauzele blocării operaţiei de transformare pasivă sunt: 1) specificul semanticii lexicale; 2) neconcordanţa între formula semică şi structura actanţială a verbului; 3) gradul de dinamicitate a procesului desemnat de verb; 4) corefernţialitatea parţială a subiectului şi a obiectului. Ţinem să precizăm la finele acestui capitol că cele menţionate mai sus nu-şi revendică pretenţia noutăţii. Am făcut încercarea de a suplimenta competentele intervenţii anterioare, citate de noi, cu argumente adăugătoare.

135

Capitolul V Semantica derivatelor de la verbele tranzitive
5. 1. Particularităţi ale derivatelor de la verbele tranzitive Anticipând tratarea propriu-zisă a temei anunţate în acest paragraf, am urmărit raportul dintre verbe şi substantive într-un text economic. E lesne a observa că într-un astfel de text predomină substantivele. Oricine poate proba afirmaţia, deschizând un dicţionar de termeni economici. Astfel, dintr-o sută de cuvinte fixate pe două pagini (188-189) în Dicţionarul român-rus de termeni şi sintagme de V. Şoptereanu şi M. Moraru, raportul dintre verbe şi substantive e de 1:30. Întrebarea este: cum se explică acest fapt? O explicaţie axiomatică ar fi numărul incomparabil mai mare al substantivelor faţă de verbe în limbă în general. Dacă din numărul total de 160000 de cuvinte din limba română doar 6000-7000 sunt verbe, atunci e clar că partea leului revine substantivelor şi adjectivelor. O altă explicaţie care a fost demonstrată, constă în faptul că „Marea majoritate a verbelor îş i au un corespondent substantival a călători – călătorie; a exista – existenţă; a muri – moarte”. [Iremia, 1997, Morfo-sintaxa verbului românesc, p. 6] În limbajul economic substantivele formate de la verbe, în general, şi de la verbele tranzitive, în special, sunt folosite în contexte specifice. Pe lângă funcţia lor terminologică, funcţie comună cu alte sfere comunicative, în limbajul economic, substantivele formate de la verbe conţin în structura lor semantică sensul general de acţiune. Dacă vom compara termenii: echilibru – a echilibra – echilibrare; argument – a argumenta – argumentare; investiţie – a investi – investire; amalgam – a amalgama – amalgamare; informaţie – a informa – informare; ipotecă – a ipoteca – ipotecare; plan – a planifica – planificare; compensaţie – a compensa – compensare; credit – a credita – creditare; retribuţie – a retribui – retribuire; salariu – a salariza – salarizare etc., vom observa că direcţia formării cuvintelor este: substantiv – verb – substantiv. Primul termen denumeşte un obiect (concret sau abstract) şi redă astfel sensul categorial al substantivului. De cele mai multe ori, cuvântul dat este un termen economic investiţie, retribuţie, compensaţie, plan, salariu, ipotecă, credit etc. Aceste substantive sunt corespondentele verbelor: a investi, a retribui, a compensa, a planifica, a salariza, a ipoteca, a credita. Sensul lor ţine plenar de clasa verbului, exprimând sensul categorial al acestuia – proces. Acestea sunt verbe tranzitive care exprimă acţiuni orientate asupra unui obiect. De la aceste verbe s-au format substantivele care constituie cel de-al treilea termen al triadei examinate mai sus: investire, compensare, retribuire, planificare, salarizare, ipotecare, creditare. E evident că aceste verbe exprimă rezultatul acţiunilor desemnate 136

de verbele-bază. Contextele în care se utilizează verbele şi substantivele sunt diferite, însă funcţia lor comunicativă este similară. Să se compare: a echilibra cererea şi oferta – echilibrarea cererii şi ofertei; a anula comanda – anularea comenzii; a rezilia contractul – rezilierea contractului; a argumenta proiectul – argumentarea proiectului; a bloca contul – blocarea contului; a restitui cheltuielile – restituirea cheltuielilor; a depune bani – depunerea banilor; a rebuta un lot de mărfuri – rebutarea unui lot de mărfuri; a estima pagubele – estimarea pagubelor; a debloca fondurile – deblocarea fondurilor; a cota o acţiune – cotarea unei acţiuni etc. Există foarte multe substantive formate de la verbe tranzitive în limbajul economic: aprovizionare, pregătire, preparare, colectare, fabricare, majorare, mărire, emitere, lansare, plasare, cointeresare, alimentare, interzicere, salarizare, acoperire, stocare, compensare, modificare, schimbare, prelevare, extragere, retragere, inventariere, încasare, internaţionalizare, intensificare, convertire, creditare, monopolizare, angajare etc. Complementele directe ce ţin de expansiunea verbului tranzitiv devin prin conversiune atribute de diverse feluri. Cele mai frecvente sunt atributele genitivale: salarizarea muncitorilor, extragerea bogăţiilor naturale, internaţionalizarea economiei, intensificarea productivităţii muncii, convertirea valutei, monopolizarea băncilor, a comerţului, a producţiei, modificarea preţurilor, repartizarea investiţiilor capitale, naţionalizarea comerţului, reţinerea cheltuielilor, îndeplinirea planului, nerespectarea condiţiilor contractului, întârzierea plăţii, normarea muncii, pauperizarea populaţiei, asigurarea contractului etc. Urmează atributele adjectivale: asigurare materială, impunere fiscală, normare bugetară, deservire tehnică etc. Mai rar sunt întâlnite atributele, legate de substantive prin prepoziţia de: încasare de poliţe, angajare de muncitori, normare de stat etc. Este interesant faptul că unele substantive aflate în atenţia noastră se pot combina cu toate tipurile de atribute examinate, iar altele sunt mai selective. De exemplu, ocurenţa substantivelor încasare şi acumulare admite toate tipurile de atribute: încasarea banilor, plăţilor, împrumuturilor; încasare documentară, bancară, telegrafică; încasare de poliţe; acumularea fondurilor fixe, acumulare de fonduri, acumulare preventivă, planificată, sezonieră. Substantivul compensare se combină mai des cu atributul genitival şi cel adjectival: compensarea plăţilor, avansului, soldurilor; compensare unică, bilaterală etc. Din faptele examinate supra se poate trage concluzia că formarea substantivelor de la verbele tranzitive este foarte frecventă. Cu toate că verbul şi substantivul se opun în planul conţinutului categorial – verbul prezintă acţiunea din perspectivă dinamică, iar substantivul prezintă denotatul din perspectivă statică, substantivele examinate aici sunt folosite pe larg pentru că ele sunt nume de acţiuni. Oricine poate sesiza diferenţa dintre normă şi normare, finanţe şi finanţare. Ambele substantive din cadrul acestor perechi se utilizează într-un text economic. Totuşi 137

de la verbul tranzitiv a colora se pot forma mai multe cuvinte: colorant. aplicaţie. n. întrucât verbele subiectuale (adică intranzitive – n. Explicaţia a fost relevată clar de Alexandru Dîrul în studiul citat: „Vorba e că semnificaţia verbelor obiectuale fiind determinată de legăturile corelative ale omului cu realitatea. adoptat adorare. potenţele derivaţionale sunt destul de modeste” [ibidem. amanetat ambreaj. Microstudiul de mai sus asupra derivatelor substantivale într-un text economic confirmă acest fapt. ambalat amuzament. mecanism etc. cele de la verbele tranzitive sunt mult mai numeroase. comandant. clasându-le după numărul de derivate. afectuos. Prin urmare. aplicat 138 . ajutat ambalare. Însă numărul total de derivate de la verbele tranzitive îl întrece cu mult pe cel de la verbele intranzitive. bonificat adnotare. antrenat aplicare. colorit. adnotat adoptare. adorator. Astfel. 57].).) se caracterizează printr-o structură actanţială îngustă. n. aplicativ.) şi sfera obiectului (supus acţiunii. afectiv. adorat afecţiune. amuzant. adoptiv. s-a observat că există o anumită dependenţă de proprietăţile valenţiale ale verbului motivant. Şi dimpotrivă. e şi firesc ca acestea să servească drept bază motivantă pentru mai multe formaţii derivative”. angajament. Pe când de la verbul intranzitiv a cugeta are doar două derivate: cugetare şi cugetător. ajutător. adopţie. antrenant. Următorul tabel vine să ilustreze bogăţia de derivate de la verbele tranzitive. de la verbul a comanda se formează următoarele cuvinte: comandă. amuzat angajare. e de menţionat că în ceea ce priveşte numărul de derivate de la verbe. comandament. comando. iar verbul a impieta – un singur derivat impietate. Alexandru Dîrul consideră că „în structurile valenţiale ale verbului este oarecum codificată informaţia despre potenţele lui derivaţionale. în comparaţie cu derivatele de la verbele intranzitive. afectivitate. prezintă acţiunea. forţă. amputat anunţ. 57]. antrenament. comandor. aşteptat aşternut baraj. Cum verbele obiectuale ( adică tranzitive – n. p. coloristic. colorat. procesul drept o referire la două sfere de bază – sfera subiectului (fiinţă activă. adoraţie. De exemplu.substantivele formate de la verbe sunt mai solicitate anume pentru doza de dinamism pe care o conţin. angajat antrenare. adorabil. coloratură. [Dîrul. starea. ambalaj.1998. p.) dispun de o structură valenţială mai largă. boicotat bonificaţie. ajutor. ambreat amputare. Este adevărat faptul că şi în cadrul verbelor tranzitive se înregistrează un număr diferit de derivate de la verb la verb. anunţat aşteptare. Trecând la tema propriu-zisă a acestui paragraf. barat binevoitor boicot. angajator. modificat în urma acţiunii etc. rezultat din acţiune. Verbe cu un singur sau două derivate a amaneta a ambrea a amputa a anunţa a aştepta a aşterne a bara a binevoi a boicota a bonifica Exemple Verbe cu mai multe derivate a adnota a adopta a adora a afecta a ajuta a ambala a amuza a angaja a antrena a aplica Exemple amanet.

încurajator. ignorant. batjocorit bănuială. evocat finisare. -ment. descurajator. bronzare. iluminist indicare. aprindere. Procesul prin care rezultă derivatele cu ajutorul acestor sufixe constă în transformarea verbelor tranzitive în lexeme marcate sintactic ca substantive şi adjective. echipă. amăgire. datornic. aerisire. comunicativ. determinant. damnare. demonstrare. comemorare. echipat educare. datorat decolteu. credibil datorie. atingere. ameliorare. -ant. blagoslovire. deschizătură. adăugându-se sufixul –re: adnotare. a) Substantive derivate de la verbele tranzitive Practic de la infinitivul oricărui verb poate fi format un substantiv deverbal în urma operaţiei de nominalizare. alinare. dădăcit decalaj degrevare. bănuitor. apreciere. degrevat degustare depunere desărare. compensat comunicare. ignoranţă. ajutorare. bănuit blindaj. finisaj. -bil. inervat inoculat inserare. educativ. compătimire. despletit discernere distras dres ecartizaj. -ate. cointeresare. aspirant batjocură. departajat deschidere. descurajant. combinaţie. coordonat credinţă. inserat ipotecă. determinat echipare. -ut. batjocoritor. epuizare. grupaj. comemorat comentare. 139 . desărat descheiere. cercetător. evocator. comunicat coordonare.-ism. cercetaş. aprobare. bruscat cernut certificat cesiune cutreierat dădacă. afânare. descurajare. comentator. educaţional. descheiat descleiat descusut descuiat despletire. casant. -s. determinare. compensaţie. condamnare. coordonator. ipotecat îmbucătură încins a aspira a batjocori a bănui a blinda a calomnia a casa a cerceta a combina a comemora a comenta a compensa a comunica a coordona a crede a datora a decolta a delapida a departaja a deschide a descuraja a determina a echipa a educa a epuiza a evoca a finisa a grupa a hipnotiza a ignora a ilumina a indica a înclina a încuraja aspirator. blindat calomnie. -ură precum şi sufixele participiului: -at. aducere. ecartizat flatat fript furat găurire. casaţie. găurit girant inculpat indispus inervaţie. comunicare. echipament. clasificare. asamblare. epuizat evocare. casabil. educator. epuizant. -re. chemare. iluminism. acoperire. iluminaţie. înclinat încurajare. combinatoric. decoltat delapidare.a brusca a cerne a certifica a cesiona a cutreiera a dădăci a decala a degreva a degusta a depune a desăra a descheia a descleia a descoase a descuia a despleti a discerne a distrage a drege a ecartisa a flata a frige a fura a găuri a gira a inculpa a indispune a inerva a inocula a inserat a ipoteca a îmbuca a încinge brusc. hipnotic. apretare. indicaţie. -it. înclinaţie. delapidat departajare. -os. casat cercetare. cercetat combinare. comentat compensare. grupat hipnotizare. calomnios casare.ît. ignorat iluminare. comemorativ. -iv. ataşare. indicat înclinare. asediere. delapidator. E lese de observat că noul lexem se formează de la infinitivul verbului tranzitiv prin operaţia de nominalizare. -ie. credibilitate. finisat grupare. credincios. calomniator. încurajat În urma unei analize sumare a derivatelor din tabelul de mai sus pot fi lesne inventariate sufixele derivative: -aj. afişare. aspiraţie. deschizător.. adorare. hipnotizat ignorare. indicator. atenuare.

casaţie. informaţie. consumaţie. recomandaţie. tolerare. reportaj. planificare. salutare. distributivitate. excitaţie. ancoraj. motivare. combinaţie. rodaj. depilare. dresaj. garnisire. moderaţie. instalare. interzicere. boierie. durere. reclamaţie. iscodeală. mobilizare. insensibilitate. retribuire. calomnie. implicaţie. hipnotizare. modificare. neglijare. respectare. stocaj. integritate. recitare. exclusivitate. restauraţie. degresant. Sufixul -ie : adopţie. revocare. normalitate. claritate. încadrare. ponderabilitate. adoraţie. bruiaj. machiaj. grupaj. tapiserie. remitere. incizie. bandaj. credibilitate. camuflaj. determinare. gresaj. împlinire. folosire. intonare. eliminare. modernizare. obturaţie. motivaţie. revelaţie. negociere. depărtare. mulaj. zădărnicire. preîntâmpinare. concentraţie. ratificare. ignorant. compensaţie. sfidare. fertilizare. formaţie. estimaţie. plantaţie. echipaj. broderie. comutaţie. multiplicitate. infestaţie. făgăduială. impresionabilitate. maniabilitate. parcelare. ciomăgeală. reducere. solicitare. decoraţie. angrenaj. reglaj. reglare. uimire. îndoială etc. cheltuială. normalizare. îmblânzire. mediaţie. înăsprire. invaliditate. modelare. rostire. materializare. intuiţie. indicaţie. aspiraţie. dezinfecţie. cicăleală. aproximaţie. compilaţie. manipulare. savurare. distribuţie. citaţie. investigaţie. brodeală. amnistia. satisfacţie. comandant. ilustrare. Sufixul -eală: amăgeală. uzare. combativitate. sabotaj. reprezentaţie. împărţeală. pompare. oferire. realizare. conservant. nuanţare. ponderare. speculaţie. rulaj. declaraţie. comparaţie. reconciliere. visare.demoralizare. afirmaţie. mediere. creativitate. patronaj. ilustraţie. huiduială. complicaţie. săvârşire. plafonare. agitaţie. masaj. adulaţie. reprezentant. falsificare. montaj. reproducţie. 140 . separaţie. fascinaţie. reactualizare. semnifucaţie. afişaj. machiere. iluminaţie. naştere. decupaj. remuneraţie. improvizaţie. utilare. Sufixul -aj este specific pentru următoarele derivate: ajustaj. Sufixul -ant: carburant. executant. explicaţie. încălcare. moştenire. comunicativitate. zădărnicie etc. constipaţie. gofraj. ghidaj. comutativitate. finisaj. recomandare. ambalaj. blindaj. donaţie. traducere. remunerare. graţiere. substantive de tipul: cauzalitate. imitaţie. tachinare. modelaj. solicitant etc. vernisaj etc. molipsire. trădare. racordare. delegaţie. regularizare. moderare. unificare. colorant. recuperare. comunicaţie. decodaj. chiverniseală. nominalizare. mobilare. obligativitate. aplicaţie. dominaţie. finanţare finisare. sondaj. inspecţie. sfărâmare. urmărire. utilaj. uzaj. mângâiere. retribuţie. detonare. avantaj. iuţeală. investiţie. decolorant. validitate etc. murdărie. Sufixul -ate formează excitabilitate. vătămare. emanare. bănuială. creştinătate. reclamant. perforare. sondare. braconaj. intercepţie. montare. epurare. cuplaj. creaţie. tratare. organizare. demonstraţie. racolare. vedere. separare. fabricaţie. onorare. bărbiereală. elogiere. expectoraţie. dozaj. implorare. departajare. pichetaj. secundant. multiplicare. chiuretaj. obligaţie. uscătorie. renovare. interceptare. marcaj. zugrăvire etc. conductibilitate. conspiraţie. risipire.

captivant. renovator. conductor. separatism. exclusiv. contractant. remediabil. pansament. amuzament. ornament. deodorizant. atenuant. amortizor. excavator. reproductibil. inductiv. 141 . concasor. epuizant. structuralism etc. conspirator. reparator. manipulant. calculator. recitator. practicism. plătitor. îndrumător. cultivabil. posesor. expectorant. emoţionant. democratism. dirijabil. detonator. condamnabil. aproximativ. recomandabil. antrenament. ilustrativ. emiţător. demoralizant. reconciliabil. respectabil. exploatator. impresionism. pasabil. relevant. posesiv. notabil. inventator. deductiv. tălmăcitor. servitor. diriguitor. venerabil. exasperant. regretabil. educator. iritabil. argumentativ. Sufixul -iv: afectiv. revendicativ. ataşabil. examinator. exclusivism. Sufixul –bil: admirabil. culegător. corelativ. aranjament. atractiv. moderator. deplasament. manipulator. explicabil. rafinament etc. defăimător. revanşism. analizabil. asigurator. imputabil. detonant. serviabil. cititor. creativ. impresionabil. cumulativ. măsurător. comentator. transmisibil. plăsmuitor. lăudător. declamator. conciliator. constructor. servilism. dezolant. izolant. comemorativ. deformant. repetabil. vindecabil etc. iritant. respirabil. delimitativ. sabotor. antrenor. reformism. selecţionabil. degresant. trădător. denaturant. descărcător. revocabil. extirpator. apucător. regulator. detaşabil. explorator. adorabil. deţinător. indicator. demonstrativ. estimativ. negativ. deschizător. depreciativ. reprezentativ. remarcabil. mediator. definitiv. reclamant. conspirativ. simplism. fălţuitor. întemeietor.Sufixul -ism: conservatism. casant. decorator. imitator. influenţabil. incitant. irigabil. rambursabil. narator. sesizabil. ataşament. comunicativ. nutritiv. repetitor. Sufixul –ment: amenajament. instalator. detonbator. distributiv. neglijabil. câştigător. comutator. creştinism. degradant. exportator. ignorant. demonstrabil. motivant. asediator. negociabil. tolerabil. conciliabil. fascinant. separabil. suportabil. visător etc. măturător. semnificativ etc. traductibil. perforator. narativ. consumator. determinant. reproşabil. paginator. normativ. apreciabil. onorabil. impresionant. casabil. redactor. reproductiv. multiplicativ. tranşant etc. rezolvabil. excitant. b) Adjective derivate de la verbele tranzitive Sufixul –ant: alarmant. interpretativ. amendament. asimilabil. lăudabil. paraşutism. normator. vestitor. discriminant. scriitor. montor. improvizant. dezinfectant. şifonabil. antrenant. dezarmant. perceptor. depanator. realizator. reparabil. invadator. îmblânzitor. distribuitor. depilator. uzurpator. decolorant. utilizabil. contemplativ. perceptiv. aplicativ. cioplitor. identificabil. angajament. insinuant. determinativ. incendiator. formalism. stimabil. realizabil. amuzant. ionizant. alegător. tolerant. descoperitor. Sufixul –tor: agitator. conclusiv. importabil. demonstrant. cântător. revelator. mânuitor. deplorabil. extenuant. consultativ. eliberator. frapant. reactiv. coordonator. comparativ. deprimant.

Semnificaţia valenţială a verbelor tranzitive în semantica derivatelor de la acestea Derivatele de la verbele tranzitive nu apar în orice context. nevoios. captivant. deci. În plus. detonare.ilustrare. Sufixul –os: calomnios. instalare. fărâmicios. determinare. depilare. hipnotizare. o acţiune nedeterminată în timp şi spaţiu. denaturant. avantaj. bruiaj. chemare. – Plural adorare. condamnare. cointeresare. conciliant.Vasiliu şi S. şi la plural. deoarece ele relevă nişte subtilităţi de loc neglijabile. bronzare. bandaj. demoralizant. descurajant. duşmănos. clarificare. -are. epurare. eliminare. mângâios. 348-355] abordează subiectul referitor la derivatele formate de la verbe prin acţiunea unor reguli de nominalizare şi constată că semantic ele exprimă acţiunea verbului-bază. intonare. iar restul numai la singular” [p. în articolul citat s-a observat că „derivatele construite cu sufixele –aj. emoţionant. credincios. lăudăros. grupaj. 1969. antrenant. emanare. falsificare. dezarmant. departajare. apatant. devorant. deoarece câteva dintre ele se utilizează şi la singular. Ileana Vincenz [Vincenz. asamblare. compătimire.Golopenţia – Eretescu. Pornind de la clasele de derivate sus-menţionate. Selectând din lista de derivate comentate în articolul în cauză doar pe cele formate de la verbele tranzitive şi completând-o cu exemple depistate de noi. ascultare. administrare. aprobare. montaj. aprobare. se constată că substantivele formate de la verbe (investigaţia dată cuprinde şi verbele intranzitive) au o valoare abstractă.-ire pun o problemă specială. amplificare. studios.Sufixul -ant: agasant. clasificare. enervant. dezonorant. deoarece scopul acestui studiu este altul. -ere. 2. fertilizare. garnisire. alarmant. exasperant. atenuant. valoros etc. demoralizare. contagios. apretare. durere. Sunt foarte interesante şi actuale investigaţiile autoarei sus-menţionate. respectuos. ataşare. ajutorare. 349]. obţinem următorul tablou: Sufixele -aj -are ± Plural ambalaj. fascinant. atenuare. finisare. viraj etc. Nu vom insista asupra acestor reguli de transformare. mâncăcios. Golopenţia-Eretescu. 5. extenuant. p. contextele specifice derivatelor „reprezintă rezultate ale unor reguli de suprimare sau de repoziţionare a morfemelor” [Vasiliu. expectorant. depărtare. agitare. damnare. folosire.implorare. să urmărim cum se leagă sintactic şi semantic cuvântul derivat de cuvântul-bază. contractant. iritant. savuros. demonstrare 142 . determinant. finanţare. Conform afirmaţiei cercetătorilor E. defectuos. discriminant. comunicare.36]. epuizant. adnotare. de la derivate deja formate de la verbele tranzitive. ameliorare. merituos. braconaj. deoarece proiectează acţiunea verbului de la care s-au format. integrant. p. Astfel.

obiectul acţiunii. a critica → critic.118]. a executa → executor. Vorba e că toate substantivele clasificate în coloana ±Plural denumesc atât acţiunea abstractă exprimată de verbul-bază. obţinere. graţiere. nimicire. subliniere. -ere apreciere. a colecţiona → colecţionar. adică exprimă structura actanţială a verbului. a alege → alegător. a cheltui → cheltuitor. După cum e lesne de observat. a deţine → deţinător.interceptare. a decora → decorator. a citi → cititor. elogiere. Şi dimpotrivă. propunere. încadrare. locul unde are loc acţiunea. a construi → constructor. a aprinde → aprinzător. a ataca → atacant. a cuvânta → cuvântător. a emite → emiţător. traducere. culegere. a comuta → comutator. a expira → extirpator. a comercializa → comerciant. a cunoaşte → cunoscător. a căuta → căutător. substantivele clasificate în coloana –Plural denumesc doar acţiunea abstractă exprimată de verbul-bază. a acuza → acuzator. a importa → importator. a falsifica → falsificator. caracterizate prin ±Plural. a denunţa → denunţător. majoritatea substantivelor derivate de la verbele tranzitive pot apărea preponderent în contexte. încălcare. a asupri → asupritor. a datora → datornic. a cumpăra → cumpărător. blagoslovire. instrumentul acţiunii. distrugere. concediere. a antrena → antrenor. a ciopli → cioplitor. a apăra → apărător. a cumula → cumulard. interzicere. a crea → creator. a cultiva → cultivator. a compila → compilator. a consulta → consultant. a cerceta → cercetător. a agita → agitator. a controla → controlor. umplere etc. cât şi rezultatul ei. a inspecta → inspector. Substantive care exprimă agentul acţiunii: a absolvi → absolvent. Pe lângă aceasta. a asedia → asediator. a sigura → asigurător. ducere. a examina → examinator. într-o măsură mai mică. a 143 -ire . a imita → imitator. semantica generalizată a substantivelor formate de la verbele tranzitive „încape” în cadrele semantice ale construcţiei verbale [Gaisina. a cânta → cântăreţ. a comenta → comentator. atingere. a concilia → conciliator. a depăna → depănător. a apuca → apucător. substantivele formate de la verbele tranzitive pot exprima agentul acţiunii. aprindere. a dona → donator. Astfel. a adula → adulator. a conduce → conducător. a distribui → distribuitor. a declama → declamator. p. a delapida → delapidator. a calomnia → calomniator. strângere. a contempla → contemplator. a informa → informator. a elibera → eliberator. a descoperi → descoperitor. Explicaţia poate fi depistată în urma analizei semantice a substantivelor derivate de la verbele tranzitive. Această informaţie se conţine în definiţiile de dicţionar a substantivelor în cauză. a educa → educator. 1976. a admira → admirator. a asculta → ascultătoare. a cuceri → cuceritor. asediere. a dirija → dirijor. aerisire.

a calandra → calandru. Proba adusă de martor insinua vinovăţia acuzatului → probă insinuantă. a difuza → difuzor. Adjective care exprimă în semantica lor o caracteristică a subiectului acţiunii verbuluibază: Vestea m-a alarmat → veste alarmantă. Munca grea ne-a epuizat → muncă epuizantă. Noutatea l-a dezolat pe Ion → Noutate dezolantă. Substantive care exprimă obiectul acţiunii: a abona → abonat. Romanul lui Marin Preda m-a interesat foarte mult → roman interesant. a cataliza → catalizator. a centraliza → centralizator. a congela → congelator. a dicta → dictafon. a ascuţi → ascuţitoare. a epila → epilator. a usca → uscătorie etc. a ambala→ ambalaj a amortiza → amortizor. Materialul acesta izolează cablul electric → material izolant. a cântări → cântar. a concasa → concasor. a aspira → aspirator. a ataşa → ataşat. Substantive care exprimă instrumentul: a accelera → accelerator. Substantive care exprimă locul acţiunii: a afişa → afişier. a deţine → deţinut. Situaţia creată a demoralizat colectivul → situaţie demoralizantă. a izbăvi → izbăvitor. a camufla → camuflaj.instala → instalator. 144 . a deştepta → deşteptător. a delega → delegat. a fixa → fixativ. Faptele au atenuat criza → fapte atenuante. a semăna → semănătoare etc. a spăla → spălătorie. a amenda → amendat. a ciomăgi → ciomag. de asemenea. Exerciţiile fizice extenuează → exerciţii extenuante. a capta → captator. a composta → compostor. a decolora → decolorant. a arunca → aruncător. a condamna → condamnat. a ascunde → ascunziş. a asigura → asigurat. a colora → colorant. a angaja → angajat. a ascunde → ascunzătoare. a cimenta → ciment. a brăzda → brăzdar. a detona → detonator. Zgomotul din stradă irita studenţii care se aflau la cursuri → zgomot iritant. a acuza → acuzat. a instiga → instigator. a ospăta → ospătărie. Clorul dezinfectează podeaua → Clorul este dezinfectant. Comportamentul managerului ne-a frapat → comportament frapant. a detecta → detector. a curăţi → curăţător. Peisajul i-a fascinat pe turişti → peisaj fascinant. a afuma → afumătorie. Povestirea profesorului i-a captivat pe elevi → povestire captivantă. a interpela → interpelator. a scobi → scobitoare. a amnistia → amnistiat. a inventa → invenţie. Soluţia a degresat laptele → soluţie degresantă. a interpreta → interpret. a amplifica → amplificator. a coborî → coborâş. a bandaja → bandajat. a excava → excavator. Clovnul ne-a amuzat → clovn amuzant. a handicapa → handicapat. conţine seme specifice verbului. a inventa → inventator. Descoperirea savanţilor ne-a incitat → descoperire incitantă. a depăna → depănătoare. a încuia → încuietoare. Detergentul a decolorat pânza → Detergent decolorant. a condensa → condensator. a deschide → deschizătură. a cosi → cositoare. a închide → închisoare. Semantica adjectivelor formate de la verbele tranzitive. a îmblânzi → îmblânzitor etc. a vâna → vânat etc. a deratiza deratizant.

a aranja o afacere → afacere aranjată. a apreta lenjeria → lenjerie apretată. a acumula rezerve → rezerve acumulate. a consuma legume → legume consumate. a comanda o marfă → marfă comandată. a dantela un mileu → mileu dantelat. a decima o oaste → oaste decimată. 145 . a aproviziona o familie → familie aprovizionată. Plugarii cultivă solul → sol cultivabil. a amâna o adunare → adunare amânată. De exemplu: Copilul era adorat de toată familia → copil adorabil. a atenua un conflict → conflict atenuat. cursuri. a aclama un artist → artist aclamat. a dezbate o problemă → problemă dezbătută. a abrevia un cuvânt → cuvânt abreviat. a congela carnea → carne congelată. a demina un teritoriu → teritoriu deminat. a amenaja un oficiu → oficiu amenajat. a excerpta o informaţie → informaţie excerptată. a citi o carte → carte citită. Adjectivele formate cu ajutorul sufixului -bil exprimă de asemenea o caracteristică a obiectului acţiunii verbului de la care s-au format. a codifica o informaţie → informaţie codificată. a alinta un copil → copil alintat. a infirma o probă → probă infirmată. verbul a absolvi se combină cu substantivele şcoală. a îndolia o familie → familie îndoliată etc. a exprima un gând → gând exprimat. a finisa o construcţie → construcţie finisată. Profesorul îi putea influenţa pe elevii săi → elevi influenţabili. Astfel. E lesne a observa că în toate exemplele enumerate adjectivele sunt omonime cu participiile pasive ale verbelor de la care s-au format. a cerceta o problemă → problemă cercetată. a adnota o lucrare → lucrare adnotată. Substantivul absolvent se combină cu aceleaşi substantive. a elimina un concurent → concurent eliminat. a amputa un picior → picior amputat. a aprofunda un subiect → subiect aprofundat. a ataşa un diplomat ataşat. instituţie de învăţământ. a condimenta mâncarea → mâncare condimentată. a aproba o decizie → decizie aprobată. universitate. a falsifica datele → date falsificate. a intitula un text → text intitulat. a condamna un deţinut → deţinut condamnat. a amnistia un puşcăriaş → puşcăriaş amnistiat. a cizela un text → text cizelat. Este interesant de remarcat faptul că derivatele de la verbele tranzitive nu numai că au în semantica lor seme caracteristice pentru structura semantică a verbelor-bază. Adică derivatele păstrează acelaşi tipar sintagmatic cu al verbelor de la care s-au format. a ascuţi un creion → creion ascuţit. a afâna solul → sol afânat. a anexa un teritoriu → teritoriu anexat. a abandona copiii → copii abandonaţi.Adjective care exprimă în semantica lor o caracteristică a obiectului acţiunii verbuluibază: a coase o rochie → rochie cusută. a îmblânzi un leu→ leu îmblânzit. a ambala o marfă → marfă ambalată. ci au aceleaşi limite combinatorii ca şi verbele-bază. a clarifica o chestiune → chestiune clarificată. a împăduri un teren → teren împădurit. a ataca pe inamic → inamic atacat.

Contextele în care 146 . universitatea şi ● absolvent al şcolii. ● Derivatele verbul a adopta sunt adoptare. o vizită. rezoluţie adoptată. delincvent. este următoarea: a deţine → deţinător. verbul şi adjectivul au aceleaşi ocurenţe: a adopta o lege/o rezoluţie. cursurile de limba română. deţinut. Compară: ● a absolvi o şcoală. În cele ce urmează vom aduce câteva exemple pentru a ilustra justeţea tezei aici discutate. Cazuri de acest fel sunt foarte multe în limba română. adopţie şi adoptiv. Contextele minime ale verbului a amâna sunt: a amâna o întâlnire. verbul a condamna se combină cu substantivele infractor. un deţinut şi ● infractor. Derivatele de la acest verb substantivul amânare şi adjectivul amânat păstrează aceleaş i determinări: amânarea întâlnirii /şedinţei /vizitei / operaţiei /plăcerii şi întâlnire /şedinţă /vizită operaţie /plăcere amânată. o instituţie de învăţământ superior.Deosebirea constă în trăsăturile gramaticale ale verbului şi ale substantivului care impun anumite reguli de combinare sintagmatică. diferite derivate. Compară: ● a condamna un infractor. Alte două derivate ale verbului a adopta sunt substantivul adopţie şi adjectivul adoptiv. o operaţi. a ocupa un post. o şedinţă. Ş i adjectivul condamnat se combină cu aceleaşi substantive. al cursurilor de limba română. axa derivativă a verbului a deţine. şi anume „a înfia un copil”. de regulă. criminal. o plăcere etc. Deoarece derivatul în acest caz exprimă agentul acţiunii. un delincvent. delincvent. un premiu. Cuvântul deţinut are în semantica sa semul sensului al treilea „a închide pe cineva (pentru cercetări sau după ce a fost condamnat). Aceasta se explică prin faptul că diferite sensuri ale verbului polisemantic pot da naştere unor derivate diferite. Substantivul adoptare ş i adjectivul adoptat s-au format de la sensul „a accepta ceva în urma unui vot”. care păstrează un alt al verbului în cauză. Respectiv. o funcţie” Contextele în care apare substantivul dat sunt similare cu ale verbului: cineva (o persoană sau o instituţie) deţine un pachet de acţiuni. criminal. deţinut condamnat.Substantivul. „a poseda un titlu. şi contextul va fi altul: Un deţinut a evadat din închisoare. Cuvântul deţinător are în semantica sa semele primelor două sensuri ale verbului în cauză: 1. al unei instituţii superioare de învăţământ. La fel. Astfel. contextul va fi următorul: Deţinătorul majoritar al pachetului de acţiuni este uzina Alfa. deţinut. un criminal. „a avea un lucru în stăpânire provizorie sau în tăstrare” şi 2. de exemplu. Un alt aspect foarte interesant al problemei abordate constă în faptul că verbele polisemantice au. adoptarea unei legi /rezoluţii şi lege. al universităţii etc.

Substantivul aranjare şi adjectivul aranjat păstrează primul semem. Semul dominant este „însoţire. copii adoptaţi. Substantivul acompaniament are sensul „totalitatea elementelor armonice. În plus. consemnativ ş i consemnaţiune. consemnabil. învăţat. pentru a lua cunoştinţă de conţinutul lui”. aranjat. adopţia copiilor. aranjor şi aranjament redau deosebirile de sens ale verbului. Astfel. a transcrie o bucată muzicală pentru instrumente sau voce”. ● Verbul a aranja are două sensuri: 1. vocale sau instrumentale”. Aranjament are trei sensuri: 1. petrecerea timpului împreună”. „a rândui. „a executa partea de acompaniament a unei piese muzicale” şi 2. Substantivul consemnare două sensuri dintre care doar unul „interzicere temporară a ieşirii militarilor din cazarmă” are legătură evidentă cu sensul al treilea al verbului. industrială. Este clar că derivatele acestui verb acompaniament şi companie preiau sememele date. 2. „înţelegere. 147 . memorat” şi consemnativ „cu caracter de consemnare”. a studia” şi înseamnă „cult. a depune contra semnătură o sumă de bani spre păstrare la o organizaţie de stat specializată”. a pune în ordine”. 2. ci şi „cel care adaptează un roman”. comercială” s-a îndepărtat de sensul de bază al verbului. învoială”. Substantivul consemnaţiune preia sememul al doilea al verbului având sensul „depunere a unei sume de bani la bancă spre a fi păstrată la dispoziţia unei persoane”. ritmice. „prelucrare a unei bucăţi muzicale pentru alte instrumente sau formaţii decât acelea pentru care a fost compusă”.a nota într-un act. „a însoţi. a însemna”. „a interzice ieşirea militarilor din cazarmă pentru un anumit timp”. Adjectivul citit preia alt sens al verbului: „a învăţa. instruit”. ● Derivatele verbului a citi – cititor şi citit preiau din structura semantică a verbului-bază seme diferite. Substantivul cititor înseamnă „persoană care citeşte” şi concordă cu sensul de bază a verbului dat „a parcurge un text. subordonate uneia sau mai multor linii melodice principale. Toate cele 3 sensuri ale cuvântului companie sunt legate de cel de al doilea sens al verbului. „a prelucra. Derivatele lui aranjare. Adjectivele consemnabil şi consemnativ se referă la primul sens al verbului şi înseamnă respectiv: consemnabil – „demn de consemnat. dar legătrura nu este cu totul pierdută. derivatele aranjor şi aranjament şi-au extins sfera semantică. a înregistra. Comp. ● Verbul a acompania are două sensuri: 1. Verbul are trei sensuri: 1. 2. 3. Sensul al treilea „mare întreprindere (de transport. A adopta un copil.apar derivatele sunt similare celor în care apare verbul. ● Verbul a consemna are următoarele derivate: consemn. Legătura dintre sensul celălalt al substantivului „totalitatea obligaţiilor pe care le are un militar în timpul serviciului de pază” şi structura semantică a verbului este mai slabă. aranjor nu denumeşte numai persoana care „aranjează o compoziţie muzicală pentru alte instrumente”. a întovărăşi pe cineva”. iar aranjor şi aranjament – pe cel de-al doilea.

al unei lucrări arhitectonice. în vederea prelucrării lor la calculator”. Primele trei au legătură directă cu sensul 1 al verbului şi înseamnă respectiv: 1. televiziune”. frişcă)” substantivul dat este neutru. – editor – 1. „persoană. a împodobi cu decoruri”. Este clar că sensul derivatului este în concordanţă cu primul sens al verbului. decorator – 1. un disc etc. Pentru a vedea care e raportul dintre sensurile verbului şi cele ale derivatelor. Cu sensul de „unealtă de bucătărie pentru decorarea unor forme diferite (roşii. o carte. ● Familia verbului a edita este extinsă: editologie. 2. decorativism – „caracter decorativ exagerat sau prea accentuat al unui obiect.”. ornamental”. decorativ şi decoraţie. Verbul are trei sensuri: 1. ciocolată.) „parte a unui calculator care face editarea programelor”. exces de ornamente”. Sensul al doilea al derivatului nu este în legătură directă 148 . „(inform. 2.● Verbul a decora are două sensuri: 1. Cu aceste sensuri cuvântul este un substantiv masculin. „arta şi tehnica executării decorurilor”.) a pregăti textual datele unui program. o emisiune televizată etc. – editură – „întreprindere care editează cărţi” ţine de sensul întâi al verbului. – editorialist – „autor al editorialului unui ziar” reflectă sensul al doilea al verbului. (inform. „cel care face decoruri pentru teatru. o emisiune poştală. „cel care se ocupă cu decorarea clădirilor. să le detalizăm pe cele din urmă: – editologie – „ştiinţă a editării cărţilor. 2. interioarelor”. „distincţie conferită cuiva pentru o faptă eroică. „a publica şi a pune în vânzare o lucrare. ediţie. „a conferi o decoraţie”. decorativism. pe baza unor cercetări competente”. Cuvântul decoraţie are două sensuri care au legătură directă cu ambele sensuri ale verbului: 1. „a stabili pentru publicare un text. societate care editează cărţi. „a orna. • persoană care pregăteşte publicarea unor texte. 2. – editorial – şi ca adjectiv „ referitor la edituri sau la editări” şi ca substantiv – „articol de fond care exprimă punctul de vedere al unei publicaţii sau al unui post de televiziune într-o anumit ă problemă”. derivatul este în legătură mai mult cu sensul al doilea al verbului. editorial. editorialist. decorativ – „care decorează. a prospectării pieţei în vederea difuzării lor”. film. 3. o revistă. ornant. reviste etc.”totalitatea exemplarelor unei opere tipărite prin folosirea aceluiaşi zaţ tipografic” este în legătură cu sensul întâi al verbului. – ediţie – 1.”. Derivatele verbului sunt: decorator. Structura semantică a derivatului acoperă sensul al doilea şi al treilea al verbului. pentru merite deosebite” şi 2. 3. editor. 2. editură.

2. a îndeplini (un ordin. Cele discutate în acest capitol confirmă teza că derivatele verbelor tranzitive au o frecvenţă destul de mare în limba română. 3.cu sensul verbului. Derivatul şi-a extins sfera semantică însemnând: ”serie de manifestări artistice. a interpreta o lucrare muzicală. într-o măsură mai mică. • a duce la îndeplinire o sentinţă de condamnare la moarte. păstrează seme specifice verbului. a îndeplini o hotărâre judecătorească. Pe lângă aceasta. de asemenea. a pune în aplicare. ● Verbul a executa are mai multe sensuri: 1. un plan). substantivele formate de la verbele tranzitive pot exprima agentul acţiunii. o obligaţie. 4. locul unde are loc acţiunea. a face. Semantica adjectivelor formate de la verbele tranzitive. semantica generalizată a substantivelor formate de la verbele tranzitive „încape” în cadrele semantice ale construcţiei verbale. care se repetă periodic”. un act de autoritate. obiectul acţiunii. 149 . şi. instrumentul acţiunii. a prelucra. Astfel. ştiinţifice. Numărul de derivate de la verbe depinde de proprietăţile valenţiale ale verbului de bază. adică exprimă structura actanţială a verbului. sportive etc.

dimpotrivă. şi sensuri intranzitive. Asigurând coeziunea semantică ş i sintactică a propoziţiei. şi. iar relaţiile semantice între acţiune şi obiectul ei sunt de primă importanţă. Fenomenul tranzitivit ăţii a cunoscut mai multe interpretări. ceea ce a permis lărgirea şi detalizarea sferei selecţiei semantice. 5. De aceea ele se disting clar în funcţie de natura semantică a argumentelor lor.Concluzii 1. Verbele tranzitive. Au fost depistate şi analizate cazuri când un verb este numai tranzitiv. se impune o interpretare mai complexă. cât şi a dimensiunii semantice a acestuia. se delimitează : 1) verbe tranzitive propriu-zise şi 2) verbe pseudotranzitive. sunt insuficiente din punct de vedere semantic. printre care. altul numai intranzitiv. este deci o componentă semantică permanentă a verbului. ghidate de specificul limbii şi de contextele în care se întrebuinţează aceste verbe. Acest lucru demonstrează faptul că între verbele tranzitive şi cele intranzitive există legături strânse. sub aspect semantic. În funcţie de specificul tranzitivităţii prin care se caracterizează verbul. deşi. nu exprimă o acţiune ce s-ar răsfrânge asupra unui obiect. Tranzitivitatea este o trăsătură inerentă verbului şi totodată. Emergenţa verbului dinspre autor spre obiect este parte integrantă a sferei semantice a verbelor tranzitive. Opoziţia tranzitiv /intranzitiv nu este totdeauna exprimată tranşant în semantica verbului. o interpretare strict sintactică şi o interpretare logico-semantică. Noţiunea de tranzitivitate implică ideea de transfer al acţiunii de la agentul ei spre pacient. iar prin tranzitivitate formală se înţelege capacitatea unui verb de a se combina cu un complement direct. unul şi acelaşi verb conţine în structura sa semantică şi sensuri tranzitive. Tranzitivitatea apare ca o caracteristică semantică manifestată sintactic. o problemă actuală a lingvisticii contemporane. punctul de sosire. cu investigaţii profunde atât a dimensiunii sintactice a verbului. 3. În lucrarea noastră tranzitivitatea a fost interpretată din mai multe unghiuri de vedere. fiind dependente de obiectul pe care îl guvernează. Prin tranzitivitate funcţională se înţelege transferul acţiunii subiectului semantic asupra obiectului. 150 . accentul punându-se asupra aspectului logicosemantic. preexistentă înscrierii acestuia într-un context sintactic. În lingvistica românească tranzitivitatea a fost tratată mai mult din perspectivă pur sintactică. de la autorul procesului către ţintă. o interpretare lexico-sintactică. Cele mai reprezentative verbe pseudotranzitive ţin de clasa verbelor care exprimă sentimente. Există două tipuri de tranzitivitate: funcţională şi formală. Verbele tranzitive propriu-zise înglobează în structura lor semantică sensul de transfer al acţiunii unui subiect asupra obiectului Verbele pseudotranzitive admit un determinant în poziţia complementului. a cercului combinaţiilor lexicale etc. Or. 4. 2. tranzitivitatea este responsabilă de atribuirea rolurilor tematice şi de impunerea de către verb a restricţiilor combinatorii obiectului guvernat. actualmente.

compozitiv. În urma subcategorizării verbelor tranzitive acţionale după conţinutul semantic şi după rolurile tematice ale argumentelor au fost relevate următoarele 17 structuri semantice. instrument. pacientul. investit cu diverse roluri tematice. 10. Faptele examinate evidenţiază diversitatea rolurilor tematice ale participanţilor /argumentelor ce apar în poziţia celor doi actanţi ai structurilor bivalente: subiectul şi complementul direct. Multe construcţii tranzitive au un subiect inanimat. onomasiativ. obiect + instrument incorporat. perceptiv. 11. După primul criteriu. Verbele neacţionale au fost clasificate după numărul de argumente. elementiv. obiect + rezultativ. elementiv. pe larg discutate în lucrare. incluzând: agentul. Cel de al doilea actant. Această cerinţă funcţională a verbelor tranzitive nu se manifestă în marea majoritate a cazurilor. Din punct de vedere relaţional. Particularitatea cea mai importantă a verbului ca semn predicativ este capacitatea lui de a se condiţiona reciproc cu un număr anumit de roluri tematice ale participanţilor (sau sensuri ale argumentelor). În lucrare au fost analizate structurile bivalente şi trivalente. trivalente ş i polivalente. locativ. structura semică a verbelor tranzitive de acţiune le impune un anumit comportament sintagmatic prin admiterea sau restricţia anumitor vecinătăţi sau determinanţi care exprimă diverse roluri tematice ale argumentelor. Clasificarea efectuată în lucrare denotă diversitatea sintactică şi bogăţia semantică a verbelor tranzitive. complementul direct.6. obiect. beneficiarul. Din perspectiva valenţei sintactice. 9. obiectul. majoritatea verbelor neacţionale sunt bivalente. mediativ. experimentator onomasiv. 8. Pentru tranzitivitatea semantică numărul argumentelor se măreşte. experimentator. rezultativul. iar în cadrul verbelor tranzitive trivalente – 14 structuri. de regulă. acestea fiind mai reprezentative pentru verbele tranzitive. Astfel. Din punct de vedere semantic verbele tranzitive se divizează în verbe acţionale şi verbe neacţionale. obiect. sunt verbe de relaţie. În cadrul verbelor tranzitive bivalente au fost depistate şi analizate 17 structuri valenţiale. poate avea rol de: pacient. Opoziţia tranzitiv-intranzitiv este în strânsă legătură cu opoziţia animat-inanimat. Verbele tranzitive propriu-zise au. beneficiar. instrument. după clasa semantică şi după rolurile tematice ale argumentelor. elementivul şi instrumentul. descriptiv. beneficiar. După rolurile tematice ale argumentelor verbele de relaţie înregistrează diverse variaţii ilustrate în lucrare. experimentator. 7. După al doilea criteriu. rezultativ Pentru tranzitivitatea formală sunt caracteristice argumentele: agent şi pacient. Clasificarea verbelor tranzitive a avut la bază un spectru semantic al argumentelor constituit di 14 roluri tematice: agent. primul actant poate compare în funcţie semantică sau în rol de: agent. Detalierea rolurilor tematice 151 . pacient. verbele tranzitive pot fi bivalente. locativ. un subiect exprimat printr-un substantiv animat.

acesta fiind unicul mod de analiză pertinentă a verbelor tranzitive. În cadrul verbelor tranzitive transformările diateziale cunosc anumite restricţii. Derivatele verbelor tranzitive au o frecvenţă destul de mare în limba română. 152 . Numărul de derivate de la verbe depinde de proprietăţile valenţiale ale verbului motivant. Pentru ca verbul să poată fi conjugat şi la diateza activă. în principiu. iar celălalt – funcţia de obiect.ilustrează că structura actanţială a verbului este corelată cu situaţia concretă. de cel care suferă efectele acţiunii. şi la diateza pasivă e nevoie ca structura sa actanţială să includă doi actanţi dintre care unul să îndeplinească funcţia de realizator al acţiunii. 14. mai ales. verbele polisemantice pot fi clasificate în aceleaşi clase ca şi verbele monocemantice. astfel încât acelaşi verb poate ţine de clase diferite în dependenţă de caracteristicile semantice ale rolurilor tematice ale cutărui sau cutărui sens. În cadrul verbelor polisemantice au loc transformări ale rolurilor tematice care provoacă derivarea semantică şi crearea unui nou sens în cadrul structurii semantice a cuvântului. Investigaţiile au arătat că. de specificul funcţional al participanţilor sau al protagoniştilor procesului. 12. Atâta doar că repartizarea se face după sensuri. 13. Forma de conjugare diatezială a verbului tranzitiv depinde de structura actanţială a acestuia şi. Structura actanţială a verbelor monosemantice şi polisemantice este diversă.

Семантическая структура слова в современном английском языке и методы ее исследования. Синонимические средства языка – Москва. К проблеме функциональных типов лексического значения // Аспекты семантических исследований. Наука. Переходные и непереходные глаголы в русском языке // Исследования по семантике. nr. Логико-семантические проблемы. – Ленинград. 1960. – Bucureşti. Завершенность конструкции как явление синтаксической формы // Вопросы языкознания. – Москва. 1967. Admoni. modalităţi. Н. 34 -44. Arutiunova 1976: – Арутюнова Н. В.– 105 р. – Москва.341-348. 1980.– Уфа.Д.156-249 Asan Finuţa.Bibliografie Abramov – Абрамов В. 28-32. Apresean.Г. – 251 p. Лексическая семантика. Arutiunova. Наука. Omagiu lui Al Graur cu prilejul împlinirii a 60 de ani. 1980. Башкирский Университет. – 606 p. Raportul dintre diateze şi tranzitivitate // Studii şi cercetări lingvistice. 199-222. Д. Наука 1964.– Москва-Ленинград. – 192 р.Г. Филмора // Вопросы языкознания. 1967: – Апресян Ю. Словарь лингвистических терминов.Д. Наука. Синтаксические потенции глагола в сопоставлении с потенциями других частей речи // НДВШ. Экспериментальное исследование семантики русского глагола. К вопросу о валентности переходных глаголов в русском языке // Теория языка. – p. – 366 р.Д. Mutaţii de sens: cauze. Ahmanova: – Ахманова С. – Chişinău.И. – Москва. Avram Mioara. 3. 1966. Cuvintele limbii române între corect şi incorect. – р. – 597 p. – p. 111-117. Bahnaru V. – 303 p. 153 . 1966. Советская Энциклопедия 1966. Cartier. Umanitas. 1974. 1973: – Арутюнова Н. 1980: – Арутюнова Н. – р. Проблемы синтаксиса и семантики в работах Ч. 117-124. efecte. 1958. nr. Основы теории грамматики.Д. Наука. 3. – Адмони В. Arnold: – Арнольд И. Филологические науки. Admoni. 1976. – Chişinău. 1997. Наука. Avram Mioara. Apresean. – 383 р. Ştiinţa. Предложение и его смысл. 1964. ediţia a II-a. – Ленинград. 1981. 1974: – Апресян Ю. Arutiunova. 1. 1988. Методы его исследования и преподавания. 1973. Achimova: Акимова Г. Просвещение. – p. 2001. – Москва. 1958 – Адмони В. – p. Gramatica pentru toţi. nr. 1. Arbatskii: – Арбатский Д. nr. – р. – 153 p.

– Bucureşti. // Слово в грамматике и словаре. Posibilităţile de îmbinare ale verbelor zicerii // Limba şi literatura moldovenească. – 447 р. Berceanu Barbu. 4. Г. Sistemul gramatical al limbii române (recopnsiderare)..64. –Chiş inău. Berea Elena. 1997. Bărbuţă. Constantinovici Elena. nr. A.74.. 567-579. 1971. Bîrcă 1977: – Bîrcă M. 1984. Обусловленность словарного значения глагола его грамматическими особенностями. Observaţii asupra diatezei pasive // Studii şi cercetări lingvistice.40-49. // Revistă de lingvistică şi teorie literară. 154 . Общая лингвистика. –285 p. 49-59. Прогресс. 1998 b. 34-39. nr.. 1. – Chişinău. – Bucureşti. 1974. Ştiinţa.: Бэрбуцэ Ион. – 151 p. Editura Ştiinţifică. 1. Berejan. 1984: – Бережан С. – p. 1973. – p. Семантическая эквивалентность лексических единиц. Litera. 1973. Caracteristicile semantice ale verbelor zicerii // Limba ş i literatura moldovenească. 41-46. p. Semantica şi sintagmatica verbului în limba română // Revistă de lingvistică ş i teorie literară. nr. – p. nr. nr. Bărbuţă Ion. Berejan. – p. Bîrcă 1972: – Bîrcă Maria. 4. 2001. 1998. Benveniste – Бенвенист Эмиль. 67-72. Ionescu-Ruxandoiu L. 1977. 5. Г. – 139 p. Mancaş M. 57 – 65. Semnificaţia lexicală şi categoriile gramaticale ale cuvintelor în limba română.4. – p. Editura Academiei de Ştiinţe a RSS Moldoveneşti. 1962: – Berejan S. Наука. Transformările diateziale în limba română: posibilităţi de aplicare şi restricţii. Structura semantico-valenţială a verbului şi diateza // Revista de lingvistică ş i ştiinţă literară. – Chişinău.– Москва. Contribuţii la studiul infinitivului moldovenesc. – p. 51-59. CE USM. Analiza semică a verbelor zicerii cu sens de „a transmite o informaţie” // Limba şi literatura moldovenească. 2002. nr.. Dicţionar de ştiinţe ale limbii. Bărbuţă. 1962. nr. Călăraşu C. Nemira. 3. – 371p. – p. Structura actanţială a verbului în limba română:modificarea şi actualizarea ei în enunţ //Revistă de lingvistică şi teorie literară. Berejan. – p. 1998 a. Bărbuţă Ion. Pană Dindelegan G. 1992.: – Bărbuţă Ion. – Москва. – Chiş inău. Грамматика румынского языка. – 123 p. – 606 p. 1972. 3. nr. 1973: – Бережан С. 1996. Bîrcă 1973: – Bîrcă M. Bidu-Vrănceanu. 1998. Bărbuţă Ion. 1966.Bărbuţă Ion.

Ştiinţa. Morfologie. 43-47. Cu privire la o nouă grupare a verbului pe baza anumitor caractere ale conţinutului lor semantic // Cercetări de lingvistică. 2001. 1980. 155 . – 16 p. – Bucureşti. Gramatica limbii române. 43-48 Cârâc Ioan S. – 197 p. Просвещение.В. 1989.:Chiricuţă-Marinovici R. Ciobanu V. 1967.: Chiricuţă-Marinovici R. Bulanin: – Бондарко А. 1977. Creangă”. 1970. 1966. Chiricuţă-Marinovici.Л. Probleme de grupare semantica a verbului // Cercetări de lingvistică. – 210 p. – p. 1986. – 190 р. / Institutul Pedagogic de Stat „I. 1996. Limba română. Буланин Л. – Bucureşti. 6. – 183 p. Editura Vox..Bogdanov: – Богданов В. 1986: Cartaleanu Tatiana. – 463 p. 1985: Карталяну Т. Семантико-синтаксическая организация предложения – Ленинград. Sintaxă. – 64 p. Stilistică. Editura Didactică ş i Pedagogică. – p. – Bucureşti. 1997. Cartaleanu. 1991. Sintaxa şi semantica. – Chişinău. Mic dicţionar de terminologie lingvistică. 1989: Cartalenu T. Институт Языкознания. Categoria cauzativităţii în sistemul verbului în limba moldovenească //Probleme de lingvistică moldovenească şi contrastivă.В. nr. Cartaleanu. 229-235. – Ленинград. 1966. – Chişinău. Издательство Ленинградского Университета. 2. – Bucureşti. Fonetică. Structura semantică a cuvintelor: Material didactic la cursul de lexicologie. Ştiinţa. Академия Наук СССР. 1966 b.. nr. Introducere în semantica propoziţiei. – 203p. Constantinescu-Dobridor Gh. Cartaleanu. IX. Complementul intern – funcţie sintactică de sinestătătoare? // Revistă de lingvistică şi ştiinţă literară.88-93. Chiricuţă-Marinovici. – Chiş inău.В. – p. Синтагматика глаголов движения в современном молдавском литературном языке. – 28 p. 1985. Автореферат диссертации на соискание учёной степени кандидата филологических наук. 1977. Albatros. Editura Ştiinţifică. Lexic. – Ленинград. Ciobanu A. 1. Bondarco. Ленинградское Отделение. Наука. Categorii: – Категории залога: Материалы конференции. Bulgăr Gheorghe. 1995.М. Kasevici: – Касевич Б. Элементы общей лингвистики– M. 1966 a. Русский глагол. – p. nr. – Chişinău. – 336 p. – 620 p. Constantinescu-Dobridor G.

Dîrul. D. – 184 p. Draşoveanu D. Teze şi antiteze în sintaxa limbii române – Cluj-Napoca. – 420 p. – Iaşi. – Ленинград. – Chiş inău. stare – Timişoara. Eţcu I. Dîrul.Е. – 216 p. 4. – р. Dimitriu C. Capacitatea combinatorie a verbului şi derivarea // Revistă de lingvistică şi ştiinţă literară. 1986. Institutul de Filologie română A. Bucureşti. Schiţe de gramatică funcţional-semantică a limbii române. Drăgan N. – 107 p. Ştiinţa. Introducere în sintaxologie – Chişinău. devenire. Gramatica limbii române explicată.И. – 288. Philipide. Наука. – 182 p.35-46. – p. – Iaşi. Пассивные конструкции во французском языке // Типология пассивных конструкций. – 274 p. Seria Memorii. Coteanu I. – 267 p. Dîrul A. Semantica verbului.. – p. 1993. Русский язык. Ленинград. Contribuţii la studiul formării cuvintelor în limba moldovenească. Semnificaţia lexicală şi valorile sintagmatice şi aspectual-temporale ale verbului în limba română. 1992. 289-315.II Relaţiile sintactice. 1982. – 192 p. Prelegeri şi conferinţe. Gramond. 1974.Constantinovici Elena. 1974. 1979. – Chişinău. Clusium. Actanţii verbului şi cazurile //Revistă de lingvistică şi ştiinţă literară. Sintaxa limbii române. 1998 a. Tipografia Orhei. Diaconescu Ion. 1998 b. Eremia A. Junimea. 2002. 1945. I Unităţile sintactice. 1998. Sintaxa elementară a limbii române. Dorofeeva: – Дорофеева Т. Ştiinţa. Elemente de sintaxă a limbii romîne – Lucrare postumă. Concernul Presa. 2. Diaconescu Ion. Sintaxa. Диатезы и залоги.: Dîrul A. Societatea Română de Lingvistică. 1998... 1993. – 103 р. Gramatica de bază a limbii române. 1997. 54-60. – p. 2001. – Chişinău. – Bucureşti. – 182 p. М. Evseev I. – Москва. Dolonina – Долинина Б. Tipografia A. Cordi – Корди Е. – 162 p. 2000. Tipologia propoziţiilor în limba moldovenească contemporană – Chişinău. – 382 p. Синтаксическая сочетаемость русского глагола.– Bucureşti.Ş. nr. 1994. Eţcu I.: Dîrul A. – 1982. nr. Sintaxa limbii române.Categoriile de acţiune.– Bucureşti. Маркировка субьектно-обьектных отношений у валентностных категорий английского глагола // Категория субъекта и объекта в языках различных типов. 65-100. Coşeriu E.M. 156 . Наука. – 286 p. Facla.

1979: – Гайсина Г. М. – p. 1978. 1980. А. 1984: – Гак В. Глагольная сочетаемость и ее отражение в словарях глагольного управления. A. 59-72. Glavca: – Главса З. 118-125. – Ленинград. 1981. Gaisina. Дело о падеже// Новое в зарубежной лингвистике. – р. вып. nr. 1981. Русский язык. 30-39. 157 . 1991. Прогресс. 1975.М. – p. Gabinschi – Габинский М. вып. 1967.А. 1996. – 206 р. Кишинев. Г. 1973: – Гак В. Din problemele gramaticii şi derivării române. Dicţionar morfosintactic al verbelor franceze. – 223 р. – р. Пособие по морфологии дакороманского глагола. Роль глагольной дистрибуции в становлении значения отглагольного прилагательного (на материале отглагольных прилагательных с суффиксом н -// Исследование по семантике. Gaisina. Fillmore Ch. – р. Высказывание и ситуация // Проблемы структурной лингвистики. Некоторые замечания о рефлексивности // Проблемы теории грамматического залога. 496-530. 1981: – Гайсина Г. 1975: – Гайсина Г. Дело о падеже открывается вновь // Новое в зарубежной лингвистике. Прогресс. Gaisina. Gabinschi.И.1984. Штиинца. – Кишинев. Gabinschi.М. 1981. Gak. Ştiinţa. Editura Universal Dalsi. –Филлмор Ч. Издательство Саратовского Университета. 61-73. 152-155. Башкирский Университет. Понятие синтаксической валентности в работах зарубежных языковедов // Вопросы языкознания. – Mосква. 2002: Gabinschi – Габински М. 1976: – Гайсина Г. Gaisina. 2002. – р. Gak. – p. –Филлмор Ч. // Исследования по семантике. 2. – Уфа.М. 1979.117 – 124.Г. 349-372. – 195 p. – p. Наука. 1973.369-495. – 130 p. Наука. Filiciova – Филичева Н. // Сочетаемость слов и вопросы обучения русскому языку иностранцев – Москва. Грамматическое варьирование в молдавском языке. Москва. Лексико-семантическое глаголов отношения в современном русском языке. – Уфа 1976. – Chiş inău. Семная структура значений и типология глаголов отношения. – p.X. 1991: Gabinschi M. Москва.Fillmore Ch. Frânculescu Ovidiu. – Саратов.X. – 831 p. Общая характеристика лексико-семантического поля отношения // Исследование по семантике – Уфа.

1997 a. – Ленинград. Guţu-Romalo Valeria. 1956: Iordan Iorgu.291305. Gramatica limbii române. Ленинградское отделение. Семантика. Graur Al. verb). Litera. Privire diacronică// Revistă de lingvictică şi ştiinţă literară. 1966. 1997. – p. 158 . – p. 1. 1956. 5. Editura Didactică şi Pedagogică. Наука. –Bucuresti. În problema clasificării verbelor (Încercare de clasificare sintagmatică) // Elemente de lingvistică structurală.437 p. 1967: Iordan Iorgu.: Irimia D. 1974. 1967. 1980. – Bucureşti. – 362 p. Graur Al. – Bucureşti. Niculescu Al. – 311 р. Ionescu Adriana. Типология языка и речевое мышление.. 2001. 5-46. – Chişinău.565-567. 1997 b. 1988. Exprimarea complementului direct în limba română. Editura Ministerului Învăţământului. Institutul de lingvistică. 1973. Steriu Maria. Морфология. – p. Диатезы и залоги. – Москва. Наука. Gramatica uzuală a limbii române. Facultatea de Limbă şi Literatură Română. – p. – Bucureşti. Universitatea din Bucureşti. Irimia. – Bucureşti. Importanţa semanticii // Studii şi cercetări lingvistice. Guţu-Romalo Valeria. – 341 p.– 834 p. Gramatica azi. – Iaşi. nr. Polirom. Пассивные конструкции // Типология пассивных конструкций. 89-95. 1997. Наука. 1978: Iordan Iorgu. Editura Ştiinţifică. Editura Ştiinţifică. – Bucureşti. – Bucureşti. С. Guţu-Romalo Valeria. – 410 p. – 238 p. Limba română contemporană – Bucureşti. Dicţionar sintactic pentru studenţii străini. Iordan. Iacob Niculina. Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”. nr. Iordan. Diatezele // Studii şi cercetări lingvistice. – 351 p. 1972: – Кацнельсон С. Editura Academiei. 1972. Structura morfologică a limbii române. vol. Синтаксис. adjectiv. Ediţia a II-a revăzută şi adăugită. 1972.: Irimia D. Kaţnelson. Д. Robu Vladimir. – 685 p. I. Editura Academiei Republicii Socialiste România. Verbul românesc. 1967. – 356 p. – Iaşi. 1978. Hracovskii: – Храковский В. 13-22. nr. – 382 p. 1969. – 216 р. Irimia. Iordan. Morfo-sintaxa verbului românesc. Graur Al. 1995.1985. – Ленинград. Limba română contemporană. 4.Editura Academiei Republicii Socialiste România. Morfologie structurală a libmii române (substantiv. – p. Кasevici: – Касевич В.Gramatica limbii române.

a Acad. 1989. Manea Dana. Conversia participiului // Anale Ştiinţifice (Fil. – p. – Lund. Lyons: – Лайонз Джон. И. 159 . Gramatică. – p. Lumina. Ленинградское отделение. Транзитивные глаголы в современном русском языке. nr. 1988. de Ştiinţe Uniunii RSS. II – 561-1223 p. Функциональный и семантический аспекты категории залога //Исследования по семантике. 1978. Litera. Наука. – Москва. – 291 р. In-tul de Limbă şi Literatură). – Bucureşti. 1983. Прогресс. – p. nr. 1974. 333 – 339.Kaţnelson. – Vol I – 560 p. – 1990. Le verbe roumaine. Введение в теоретическую лингвистику. Kilidibecova: – Кильдибекова Т. Lokştanova: – Локштанова Л. 1974. – 381. – 156 р. Konopielko: – Konopielko Bronislawa. IX. – Wroclaw. 1987. – Bucureşti.– Москва. 1993. vol. Etude morfologique. Elemente de stilistică gramaticală. 1971. Lombard Alf. – 253 p. – 192 p. Marin Vitalie. Д.– Москва. Синтаксическая дистрибуция глаголов и их дистрибуция // Вопросы языкознания. Проблемы системного описания синтаксиса. 46-57.М. – Уфа. 1954-1955. Mătcaş N.50-62. Системные отношения переходных глагольных лексем. 3. 11-21. Martinet Andre. – p. Probleme dificile de analiză gramaticală: Controverse şi reconsiderări – Chiş inău.Е.А. Наука. Muhin: – Мухин А. – Ленинград. О валентности глагола в современных лексических исследования // Иностранные языки в школе. – Chişinău. pragmatică şi discurs. – Ленинград. 104 -124. Chişinău. Kordi: – Корди Е. 1964. – 279 p. – 258 p. Пассивные конструкции во французском языке // Типология пассивных конструкций. – 543 р. – р. nr. Высшая Школа. 1978 – 124 p. vol I şi II. Vol. – p. Cartea Moldovenească. Диатезы и залоги. Manoliu Manea M. Marin Vitalie. 1974. Moskaliskaia: – Москальская O. Наука. Wydawnictwo Uniwersytetu Wroclawskiego. Consideraţii asupra verbelor fals tranzitive // Studii şi cercetări lingvistice. 1974: – Кацнельсон С. 21-31. Mrazeк: – Мразек Р. 4. Elemente de lingvistică generală. O категории субъекта предложения // Универсалии и типологические исследования. Mold.М. 1959. Lumina. 1. 1970.

– Bucureşti. I. ЛГПИ. Grupurile lexico-semantice ca manifestare a sistemului în lexic (pe baza verbelor gândirii din limba moldovenească) // Limba şi literatura moldovenească. Дерибас Л. Elemente de gramatică: Dificultăţi. nr. – р. 1992 b. – Москва. 3. Pană-Dindelegan. Sintaxă şi semantică. – Bucureşti. – Москва. Editura Didactică şi Pedagogică. Прокопович Е. Editura Ştiinţifică ş i Enciclopedică. – p.. Privire generală. controverse. 1987 – 141 (2).: Pană Dindelegan G. 176-187. Pană-Dindelegan. Gramatica practică a limbii române. 98-102. Procopovici: – Прокопович Н.Nichitina: – Никитина С. Семантический анализ языка науки. Minerva. – 654 p. – Bucureşti. Noviţcaia: – Новицкая И. 1995. Наука. Pocepţov: – Почепцов Г. – p. – Bucureşti.4. Popescu Ştefania.Н. 1992. nr. // Языковые единицы и контекст.Г. Pană-Dindelegan. 1989. Sintaxa transformaţională a grupului verbal în limba română. – 265 p. Sala Marius. 1992. – 191 p.265 – 296.: Pană Dindelegan G. 1975. Pană-Dindelegan.С. Pană-Dindelegan. 1974. Derivarea verbală imediată // Studii şi cercetări lingvistice.1978. Editura Coresi. ed. – р. 2003. Editura Academiei Republicii Socialiste România. 1974: Pană-Dindelegan G.Е. 1968. 1. 1976 – 538 p. ediţia a IV-a. 9-27. 1968: Pană-Dindelegan G. Purdelea Maria-luiza. Именное и глагoльное управление в современном русском языке.– р.. coord. 1992a. Purice Veronica. Teorie şi analiză gramaticală. nr. Enciclopedia limbilor romanice. Наука. Humanitas Educaţional. – Bucureşti. – 335 p. 1969. Русский Язык. 1970. 1973.Н. – 295 p. Regimul sintactic al verbelor în limba română veche // Studii şi cercetări lingvistice. – p. Tipografia Universităţii Bucureşti. Clase de cuvinte cu forme gramaticale cu dublă natură. noi interpretări. – Bucureşti. Наука. 160 . 55-63. Прагматика предложения и залог // Проблемы теории грамматического залога. – Москва. – Bucureşti. Puşcariu Sextil. Oraveţ: – Оравец Я. 1984. К вопросу о интенции и глагольном управлении // Единицы разных уровней грамматического строя языка и их взаимодействиe Доклады симпозиума. Сочетаемость и минимальные контексты глагольных лексем со значением внутреннего объекта. Limba română. 2003: Pană-Dindelegan G.А. – 189 р. – 144 p. – Ленинград.42-48. – Ленинград.

Teoria comunicării. nr. – p. nr. – Bucureşti. 1959. 1973 – 141 р. Stepanova. 1967. – р. Esquisse d’une syntaxe structurale. Наука. – 258 р. 161 . 1978. Susov: – Сусов И. – 671 p. Stepanova. – p. p. – Mосква. Stati Sorin. Издательство Воронежского ун-та. Sova: – Сова Л. 1969. Şmeliov: – Шмелев Д. 3.Scoblicova: – Скобликова Е. 2. 1967: – Степанова М. 1985. Theban L.. 54-73. Валентность и транзитивность с позиции лингвистического дуализма. Tran Vasile. – Ленинград. Диатезы и залоги. Тульский Университет. Синтаксическая членимость высквзывания в современном русском языке. Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative. 45-61. П. Хельбиг Г.А. Problema diatezelor // Limba română. 1983. – Москва. 1978: – Степанова М. 1974. Лексическое значение слова в речи. Просвещение.Д. 1. Aspecte ale analizei sintactice în lingvistica structurală // Elemente de lingvistică structurală. – p. Части речи и проблема валентности в современном немецком языке. nr. 1973: – Степанова М. Наука. Siliniţkii: – Сильницкий Г.. 13-19. – 195 p. – Bucureşti. О «внешней» и «внутренней» валентности слова. Семантическая структура предложения – Тула.244-250. В. 39-45. Stepanova. Г. 59-81. – 296 p. versiune electronică. . Transitivite semantique et voix sintaxique en roumain // Revue roumain de linguistique. – 150 р.1973. 1972. 1958.С. Elemente de morfologie.– 1967. Наука. Tesniẻre L. – 240 р. Sternin: – Стернин И. Согласование и управление в русском языке – М. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Высшая школа. – 12-22. Проблема теории валентности в современной лингвистике // Иностранные языки в школе. – Воронеж. – p. Stati Sorin. – Bucureşti. Toşa Alexandru. – Paris.1976. // Языковые универсалии и лингвистическая типология. Глагольная валентность и залог // Типология пассивных конструкций. Editura Ştiinţifică. – Москва.Д.// Иностранные языки в школе. – 171 р.Д. 1971.

Dicţionar de omonime al limbii moldoveneşti – Chişinău. 335-367. Verbele tranzitive şi întrebuinţarea lor absolută // Limba şi literatura moldivenească. 1988. 1970. Лексическое значение. М. Vasiliev. 1985. – Cluj. 1985. vol. 1988: – Васильев Л. nr. Высшая Школа. Facultatea de filologie. – Москва. 1973. Semantica derivatelor cu sufixe în limba română contemporană // Studii ş i cercetări lingvistice. 1969. Высшая Школа 1981. 52-56. Vinogradov: – Виноградов В. Berejan S. – 225 p. Штиинца. Vasiliev. 1972. 3. Vulpe Ana. – 875 p. Universitatea Babe ş Bolyai. Синтаксический словарь. р. Ufimţeva: – Уфимцева А. М. – 283 p. – Craiova. Dicţionarul explicativ al limbii moldoveneşti. I. Tudorică Al. Morfologia. 162 . Vincenz I. redactor principal. Chişinău. 2. 1981: – Васильев Л. Принципы семиологического описания лексики. К типологии предикатных значений (на материале современного русского языка) // Теория языка и словари.Oltenia. – Кишинев. Scrisul Românesc. nr. Trandafir Gheorghe. Valenţa – component al articolului lexicografic //Limba şi literatura moldovenească.20-25. *** Surse Berejan S. Zdrenghea Mircea. Изд. redactor principal. – p. 1970. – Москва.А. – p. 4. Сasa Corpului Didactic a Judeţului Dolj. nr. Un aspect al clasificării sintagmatice a verbelor // Limba română. – 614 p. 1982. Наука. – 600 p. – 129 p.Trandafir Gh.В.. 40-44. Vulpe Ana. 1986. – Москва. 4. – 184 р. Redacţia principală a Enciclopediei sovietice moldoveneşti. – 239 р. 2002. Categoriile gramaticale ale verbului în limba română contemporană. Limba română contemporană. 1987. 327 – 333. „lumina”. – p.4. Семантика русского глагола. Zolotova: Золотова Галина. Vulpe Ana. Verbele creării în limba română. Русский язык (Грамматическое учение о слове). – 439 p. Наука. nr. – Craiova. II – Chiş inău. – 231 p. CE USM. 1988. Репертуар элементарных единиц русого синтаксиса. P. – Москва. – p. 1988. Probleme controversate de gramatică a limbii române actuale.

– 848 p. 1995. 1-2. Marele dicţionar de neologisme. 2002.. – Chişinău. Redacţia principală a Enciclopediei Sovietice Moldoveneşti. editura „Limba rusă”. Dicţionar rus-moldovenesc. responsabili. Voitovschii. – Bucureşti. – Bucureşti.. vol. Breban Vasile. Editura „Niculescu”. Lexicul de bază al limbii engleze. Marcu Florin. II. Ciobanu Elena. – 752 p. vol. Şopotereanu Virgil. – 463 p. 1977.. Dicţionar rus-moldovenesc. Dicţionar de antonime a limbii moldoveneşti – Chiş inău. vol. Seche Mircea. Ştefănescu-Goangă Zizi. Druţă Gheorghe. vol. – 688 p. editura Academiei Republicii Socialiste România. Breban Vasile. 1987. etimologic. – 1113 p. – 1147 p. Moscova. Corcimari Valentina. 1992. red. I. Mihailă-Cova Rodica.O.Bolocan Gheorghe. Breban Vasile. – Bucureşti. Dicţionar practic al limbii române: Explicativ. – Chiş inău. 1980. 1975.. 1986. 1988. frazeologic şi enciclopedic cu o lstă de simboluri şi abrevieri – Bucureşti. Soloviov V. Dicţionar englez. Editura „Floarea darurilor”. Dicţionar general al limbii române. Voronţova Tatiana. – Bucureşti. I – Chişinău. Popescu-Marin Magdalena. Dicţionar român-rus. Editura ştiinţifică. vol. 1980. 1997. Dicţionar rus-moldovenesc.. – 959 p. – 847 p. red. Editura „Cartea moldovenească”. Lupuşor L. Soloviov V. Canarache Ana. Moraru Mihaela. – 589 p. 163 . Editura ştiinţifică şi enciclopedică. red. Dicţionarul explicativ al limbii române. responsabili. Editura Academiei Republicii socialiste România. 1987. Medvedev Tatiana. III. Păun Maria. – Chiş inău. Redacţia principală a Enciclopediei Sovietice Moldoveneşti. – 702 p. 1974. Seche Luiza. 1982. – Bucureşti. Dicţionarul explicativ al limbii moldoveneşti. – 1592 p. – 680 p.român. Celac T. – 324 p. Editura ştiinţifică şi enciclopedică. – Bucureşti. Dicţionarul de sinonime al limbii române. Borş A. Dicţionar al limbii române contemporane de uz curent – Bucureşri. Gabinschii M. – 879 p. Redacţia principală a Enciclopediei Sovietice Moldoveneşti. Iarovici Edith. Mic dicţionar al limbii române – Bucureşti. – Bucureşti. „Lumina”. Editura ştiinţifică şi enciclopedică.. Editura Enciclopedică. coord. responsabili. 1988. Editura Saeculum I. Dicţionar român-rus : Termeni şi sintagme.

on one hand of the semantic structure of the verb. Verbele tranzitive propriu-zise înglobează în structura lor semantică sensul de transfer al acţiunii unui subiect asupra obiectului (a tăia lemne. Summary The dissertation is dedicated to the investigation of the transitive verbs in the Romanian language. The transitivity is one of the inherent characteristics of the verb and one of the actual research topics in the contemporary linguistics. Pentru prima dată a fost evidenţiată diversitatea rolurilor tematice ale participanţilor / argumentelor ce apar în poziţia celor doi actanţi ai structurilor bivalente ale verbelor tranzitive: subiectul şi complementul direct. Lucrarea propune noi perspective de investigare a temei cercetate. În cazul acestor verbe. iar prin tranzitivitate sintactică – capacitatea unui verb de a se combina cu un complement direct. În funcţie de specificul tranzitivităţii prin care se caracterizează verbul. În lucrare este dezvoltată ideea celor două tipuri de tranzitivitate: tranzitivitate semantică sau funcţională şi tranzitivitate sintactică sau formală. From the semantic aspect the transitive verbs express a relation between two participants: the subject who initiates and accomplish the process. In this dissertation it is developed idea of two types of transitivity: the semantic transitivity or functional and the syntactical transitivity or formal. tranzitivitatea semantică corespunde tranzitivităţii sintactice. orientate nemijlocit asupra unui obiect. în lucrare se delimitează: 1) verbe tranzitive propriu-zise şi 2) verbe pseudotranzitive. a rupe o floare). as the semantic and syntactical characteristic of the verb. and the object which supports the effects of the process. deşi sub aspect semantic nu exprimă o acţiune ce s-ar răsfrânge asupra unui obiect. prezintă o problemă actuală a lingvisticii contemporane. and on the other hand of the syntax which is a mean of actualization of this category. 164 . Sub aspect semantic verbele tranzitive exprimă o relaţie dintre doi participanţi: subiect care iniţiază şi realizează procesul şi obiect care suportă efectele procesului. Prin tranzitivitate semantică se înţelege transferul acţiunii subiectului semantic asupra obiectului. o trăsătură inerentă verbului. the transitivity. Sub aspect sintactic verbele tranzitive apar în contextul unui obiect direct. has a double orientation and it’s dependent. Aceste verbe se caracterizează numai prin tranzitivitate sintactică. The semantic transitivity means the transfer of the semantic subject action upon the object. The transitive verbs mean the processes implemented by an active subject orientated toward an object. That’s why. Verbele pseudotranzitive admit un determinant în poziţia complementului. Tranzitivitatea. Verbele tranzitive semnifică procese realizate de un subiect activ. a spăla rufe.Adnotare Lucrarea este consacrată studierii verbelor tranzitive în limba română.

The transitive verbs include in their semantic structure the meaning of transfer of the subject action upon the object (to cut the wood. For the first time for the classification of the transitive verbs it is used the principals proper of some different parameters such us: the ontological class. стирать белье. С семантической точки зрения. выполняемое активным агенсом направленно непосредственно на прямой объект. to pick a flower). Резюме Работа посвящена изучению переходных глаголов в румынском языке.and the syntactical transitivity means the capacity of the verb for the combination with a compliment direct. Псевдопереходные глаголы употребляются в контексте с прямым дополнением. переходный глагол обуславливает обязательное наличие прямого дополнения. Переходность. а под синтаксической – сочетаемость глагола с формой винительного падежа. является актуальной проблемой современного языкознания. В этом случае семантическая и синтаксическая переходность совпадают. For the first time it was praised the diversity of the thematic roles of the participants/ and the arguments which appear in front of the two actants of the bivalent structure of transitive verbs: the subject and direct object. в работе различается 1) собственно переходные глаголы и 2) псевдопереходные. Due to the specific of the verb transitivity we can distinguish two types of verbs: 1) transitive verbs and 2) pseudo transitive verbs. Таким образом. Собственно переходные глаголы обозначают переход действия на объект (рубить дрова. although under semantic aspect they don’t express an action upon the object. the actant class and taxonomic class. These verbs are characterized only trough the syntactic transitivity. the thematic class. Под семантической транзитивностью подразумевается переход действия на объект. This paper proposes some new investigative perspectives of this theme. This gives us the opportunity to study this phenomenon under all of its essential aspects. реализуется в двух планах – семантическом и синтаксическом. переходные глаголы обозначают переход действия на объект. но не выражают переход действия на 165 . сорвать цветок). как основная черта переходных глаголов. транзитивность. In case of these verbs the semantic transitivity corresponds with syntactic transitivity. to wash the linen. В работе обосновывается идея двух типов транзитивности: 1) семантическая транзитивность и 2) синтаксическая транзитивность. одна из важнейших особенностей глагола. The pseudo transitive verbs have a determinative in the complement place. С синтаксической точки зрения. Переходный глагол выражает действие. В зависимости от специфики транзитивности.

В работе предлагаются новое видение исследования данной темы.объект. тематический класс. На этой основе впервые выявлены разнообразие актантных ролей переходных глаголов. Впервые предлагается попытка классификации глаголов на базе четырех параметров. Cuvinte cheie Română actant activ actualizare acuzativ agent argument bivalent clasificare complement direct complement indirect dativ derivare diateză lexic obiect ontologic opoziţie pacient pasiv prepoziţie proces reflexiv rol tematic sem semantică semem sintaxă sintagmatic structură subiect taxonomic transfer tranzitivitate trivalent valenţă verb Engleză actant active actualization accusative agent / actor argument bivalent classification direct object indirect object dative derivation voice vocabulary object ontological opposition patient passive preposition process reflexive thematic role seme semantics sememe syntaxe syntagmatic structure subject taxonomic transfer transitivity trivalent valence verb Rusă актант активный актуализация винительный падеж агенс аргумент бивалентный классификация прямое дополнение косвенное дополнение дательный падеж деривация залог лексика дополнение онтологический противопоставление пациенс пассивный предлог процесс возвратный актантная роль сема семантика семема синтаксис синтагматический структура подлежащее таксономический переход переходный тривалентный валентность глагол 166 . таких как онтологическая категория. Этим глаголам присуще только синтаксическая транзитивность.

verbe de acţiune verbe de stare verbe de relaţie verb intranzitiv verb tranzitiv actions verbs states verbs relations verbs intransitive verb transitive verb Abrevieri глаголы действия глаголы состояния глаголы отношения непереходные глаголы переходные глаголы C. subl. V vs vol.. loc C.determinant n element predicativ suplimentar figurat Gramatica uzuală a limbii române Gramatica limbii române (a Academiei Române) grup lexico-semantic nota noastră percepţie senzorială reciproc subiect sublinierea (în sintagma: sublinierea noastră) verb versus volumul 167 . mod C. ind. n. GULR GRL GLS n. rel. Sb.d. percepţie senz. C.. C.. Dn EPS fig. scop DŞL D1 + D2 ... – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – complement direct complement indirect complement de loc complement de mod complement de relaţie complement de scop Dicţionarul de ştiinţe ale limbii determinant 1 + determinant 2. C. recip.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful