Cum să alegem fericirea – William Blasser

Oamenii au încercat dintotdeauna să afle ce însemnă fericirea și cum o putem obține fără mult efort. William Blasser încearcă să ne răspundă la această întrebare prin intermediul acestei cărți. Majoritatea dintre noi au de luat multe decizii în viață, unele grele, altele mai ușor de luat. De multe ori avem impresia că dacă făceam altceva și luam altă decizie eram mai fericiți. William Blasser crede că răspunsul este în noi, că mulți știu ce vor și totu și nu știu cum să îl obțină. În multe dintre cazuri, în loc să ne acceptăm situația și să încercăm să o îmbunătățim, ne complăcem în nefericirea în care sunt și nu facem nimic altceva dec t să ne pl ngem. Mulți dintre cei nefericiți sunt așa din cauza unor oamenii care îi controlează, dar acest lucru se înt mplă numai pentru că li se permite asta. !ei puternici îi domină pe cei mai slabi, iar cei slabi la r ndul lor, frustrați de situații încearcă să domine și ei pe cine pot, ceea ce duce la nefericire și eșecuri. "nii își e#ercită acest simț al proprietății asupra soției, copiilor și încearcă să îi determine să facă ce vor ei. În sc$imb, cu persoanele străine nu ne purtăm ca și cum am aștepta să facă numai ce vrem noi. !eea ce ar putea contribui la această situație dificilă este negocierea, e#punerea părerilor proprii și aducere de argumente, precum și găsirea unor soluții acceptate de ambele părți. %untem făcuți să iubim și să fim iubiți. &tunci c nd nu avem iubire, ne simțim nefericiți, dar c nd o găsim nu o apreciem la adevărata ei valoare. 'entru a ști cum să ne găsim satisfacția și împlinirea, trebuie să ne cunoaștem nevoile. (evoile oamenilor sunt) supraviețuirea, iubirea, puterea, libertatea și distracția. %upraviețuirea este cea care a făcut ca speciile umane și animale să evolueze și să se perpetueze. %upraviețuirea este o nevoie esențială care ne asigură siguranță. *ubirea este o altă nevoie vitală, după care toți t njim la un moment dat și care sperăm să dureze toată viața. +ste o nevoie foarte greu de realizat și avem nevoie de multă grijă și atenție în a o păstra. 'uterea poate fi distructivă atunci c nd ajunge o obsesie. Mulți oameni din zilele noastre își neglijează familia din dorința de putere și de a face mulți bani. &stfel, o nevoie poate distruge o alta. ,ibertatea poate fi distrusă la fel de ușor dacă este suprimată de iubire. Orice om are nevoie de o anumită părticică de libertate, iar atunci c nd nu o avem putem fi foarte respingători. În capitolul despre dogmatism, aflăm că unii care încearcă să dețină puterea fac greșeli fatale pentru că pedepsesc. În sc$imb, dacă ne facem plăcuți și apreciați de oamenii din jur putem reuși mult mai multe. Dogmatismul este văzut aici ca o -convingere falsă, distructivă. prin care se consideră că tot ce se predă în școli este binele absolut și cei care nu învață sunt pedepsiți. Învățăm ntul suferă mult din cauza aceasta și mulți copii renunță la școală, neput nd să treacă peste insuccesul școlar sau ajung c$iar să aibă probleme comportamentale, își caută alinarea în consumul de alcool, droguri. /rebuie insuflată elevilor dorința de a obține informații și de a le învăța să le folosească. *nformațiile care nu le folosesc la nimic înseamnă pentru ei timp pierdut sunt lucruri care le învață degeaba.

'rin pedepse și constr ngeri. . ei își vor da silința să învețe mai bine. %oluția ca să ne apropiem de o scoală e#emplară este să comunicăm cu elevii.Dogmatismul ucide iubirea pentru învățătură. să acordăm atenție fiecăruia. să îi îndemnăm și să le trezim interesul. Dacă ne apropiem de ei și îi înțelegem. elevii nu vor învăța niciodată ceva și nu vor face dec t să ignore orice fel de activitate educativă.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful