CENTRUL DE CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ, TRANSFER TEHNOLOGIC ŞI IMPLEMENTARE INVENŢII

Ghid de proiectare pentru controlul fisurării elementelor
masive şi pereţilor structurali de beton armat datorită
contracţiei împiedicate



- Draft redactarea I-a -





Beneficiar: MDRT
Contract nr. 417/12.11.2009









- Septembrie 2010 -


CUPRINS



REFERINŢE NORMATIVE 1
SIMBOLURI UTILIZATE 2
1 SCOP 6
2 DOMENIU DE APLICARE 6
3 MECANISMELE DE CONTRACŢIE LIBERĂ A BETONULUI 6
3.1 Contracţia termică 7
3.2 Contracţia chimică 8
3.3 Contracţia autogenă 8
3.4 Contracţia la uscare 9
3.5 Contracţia plastică 10
3.6 Contracţia din tasarea agregatelor 10
3.7 Contracţia din carbonatare 11
4 FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ CONTRACŢIA LIBERĂ A BETONULUI 12
4.1 Cimentul 12
4.2 Conţinutul de apă 13
4.3 Agregatele 15
4.4 Raportul între volumul elementului şi suprafaţa expusă 15
4.5 Umiditatea relativă a aerului 18
4.6 Tratamentul 18
4.7 Timpul 18
4.8 Proiectarea amestecului de beton 19
4.8.1 Elaborarea specificaţiei 19
4.8.2 Proiectarea reţetelor amestecului de beton (metoda volumului absolut) 19
4.8.2.1 Aplicaţia 1 25
5 MODELE DE CALCUL PENTRU DEFORMAŢIILE ÎN TIMP ALE BETONULUI 29
5.1 Calculul evoluţiei temperaturii în masa betonului 29
5.1.2 Aplicaţia 2 32
5.2 Calculul deformaţiilor din contracţia liberă a betonului 36
5.3 Calculul deformaţiilor de curgere lentă a betonului 37
5.4 Aplicaţia 3 38
6 CONTROLUL FISURILOR DATORATE EFORTURILOR SECUNDARE DIN
CONTRACŢIA ÎMPIEDICATĂ 39
6.1 Mecanismul de fisurare 40
6.2 Controlul stărilor de eforturi secundare şi a fisurării 43
6.3 Metodologie de estimare şi control a efectelor contracţiei în activitatea de proiectare 44
6.3.1 Aplicaţia 4 44
6.4 Metodologie de evaluare a efectelor contracţiei în activitatea de evaluare 47




GD-1
REFERINŢE NORMATIVE
SR EN 1990:2004 Eurocod: Bazele proiectării structurilor
SR EN 1990:2004/NA:2006 Eurocod: Bazele proiectării structurilor. Anexa naţională
SR EN 1991-1-1:2004 Eurocod 1: Acţiuni asupra structurilor. Partea 1-1: Acţiuni
generale. Greutăţi specifice, greutăţi proprii, încărcări utile pentru clădiri
SR EN 1991-1-1:2004/NA:2006 Eurocod 1: Acţiuni asupra structurilor. Partea 1-1:
Acţiuni generale. Greutăţi specifice, greutăţi proprii, încărcări utile pentru clădiri.
Anexa naţională
SR EN 1991-1-5:2004 Eurocod 1: Acţiuni asupra structurilor. Partea 1-5: Acţiuni
generale. Acţiuni termice
SR EN 1991-1-5:2004/NA:2008 Eurocod 1: Acţiuni asupra structurilor. Partea 1-5:
Acţiuni generale. Acţiuni termice. Anexa naţională
SR EN 1992-1-1:2004 Eurocod 2: Proiectarea structurilor de beton. Partea 1-1: Reguli
generale şi reguli pentru clădiri
SR EN 1992-1-1:2004/NB:2008 Eurocod 2: Proiectarea structurilor de beton. Partea
1-1: Reguli generale şi reguli pentru clădiri. Anexa naţională
SR EN 1997-1:2004 Eurocod 7: Proiectarea geotehnică. Partea 1: Reguli generale
SR EN 1997-1:2004/NB:2008 Eurocod 7: Proiectarea geotehnică. Partea 1: Reguli
generale. Anexa naţională
SR EN 1998-5:2004 Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru rezistenţa la cutremur.
Partea 5: Fundaţii, structuri de susţinere şi aspecte geotehnice
SR EN 1998-5:2004/NA:2007 Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru rezistenţa la
cutremur. Partea 5: Fundaţii, structuri de susţinere şi aspecte geotehnice. Anexa
naţională
SR EN 197-1:2002/A3:2007 Ciment. Partea 1: Compoziţie, specificaţii şi criterii de
conformitate ale cimenturilor uzuale
SR EN 12620:2002+A1:2008 Agregate pentru beton
SR EN 206-1:2002/A2:2005 Beton. Partea 1: Specificaţie, performanţă, producţie şi
conformitate
NE 012/1-2007 Cod de practică pentru producerea betonului
NE 012-1999. Cod de practică pentru executarea lucrărilor din beton, beton armat şi
beton precomprimat
SR 4839:1997. Instalaţii de încălzire. Numărul anual de grade-zile
SR 1907-1-97 Instalaţii de încălzire. Necesarul de căldură. Prescripţii de calcul
ASTM C136 - 06 Standard Test Method for Sieve Analysis of Fine and Coarse
Aggregates
ACI 207.2R-07 - Report on Thermal and Volume Change Effects on Cracking of
Mass Concrete






GD-2
SIMBOLURI UTILIZATE
Caractere latine mari
A
c
- aria secţiunii transversale a elementului de beton
A
bh
(h) - aria necesară a barelor de armătură la nivelul h dispuse pentru controlul
fisurării
A
bh,eff
(h) - aria efectivă a barelor de armătură la nivelul h dispuse pentru controlul
fisurării
B - grosimea elementului de beton
D
max
- dimensiunea nominală maximă a agregatului grosier
E
cm
- modulul de elasticitate secant al betonului la 28 de zile
E
cf
- modulul de elasticitate secant al betonului din fundaţia elementului la 28
de zile
E
cm0
- modulul de elasticitate secant al betonului la 7 zile
E
cm
(t) - modulul de elasticitate secant la vârsta t a betonului
E
cm,eff
(t) - modulul de elasticitate secant efectiv la vârsta t a betonului
E
s
- modulul de elasticitate a armăturilor din oţel
H - înălţimea elementului de beton
( ) t K
i
R0
- gradul de constrângere a deformaţiei libere de contracţie la baza
elementului corespunzător secvenţei i de fisurare şi vârstei t a betonului
( ) h t, K
i
R
- gradul de constrângere a deformaţiei libere de contracţie la înălţimea h
de la baza elementului corespunzător secvenţei i de fisurare şi vârstei t a
betonului
L - lungimea elementului de beton
L
i
- lungimea segmentului unui element de beton rezultată în urma
redistribuirii constrângerii la baza elementului în secvenţa de fisurare i-1
RH - umiditatea relativă a mediului exprimată în procente
RH
0
- umiditatea absolută în procente (100 %)
S - suprafaţa elementului de beton în contact cu aerul
T
a
- temperatura medie a aerului pe durata de o săptămână de la punerea în
operă a betonului
T
a0min
- temperatura minimă a aerului pe durata de o săptămână de la punerea în
operă a betonului
T
afmin
- temperatura minimă pe întreaga durată de serviciu a structurii
T
c0
- temperatura betonului în momentul punerii în operă
T
c0ef
- temperatura efectivă a betonului în momentul punerii în operă
T
cmax
- temperatura maximă în masa betonului datorată căldurii de hidratare a
cimentului
T
s
- temperatura de referinţă a terenului de fundare
V - volumul elementului de beton
(V/S)
0
- raportul V/S corectat după turnarea betonului
(V/S)
f
- raportul V/S în serviciu
GD-3
Caractere latine mici
c - conţinutul de ciment în amestecul de beton
cm - conţinutul echivalent de ciment compozit în amestecul de beton
(cm=c+k×adaos)
d
s
- distanţa între barele dispuse pentru controlul fisurării
d
joint
- distanţa între rosturile de dilatare
f
cm
- valoarea medie a rezistenţei la compresiune a betonului, determinată pe
cilindri la 28 de zile
f
cm0
- valoarea medie a rezistenţei la compresiune a betonului, determinată pe
cilindri la 7 de zile
f
cm
(t) - valoarea medie a rezistenţei la compresiune a betonului, determinată pe
cilindri la vârsta t a betonului
f
ck
- valoarea caracteristică a rezistenţei la compresiune a betonului,
determinată pe cilindri la 28 de zile
f
ck0
- valoarea caracteristică a rezistenţei la compresiune a betonului,
determinată pe cilindri la 7 de zile
f
cm
(t) - valoarea caracteristică a rezistenţei la compresiune a betonului,
determinată pe cilindri la vârsta t a betonului
f
ctk
- valoarea caracteristică a rezistenţei la întindere a betonului, determinată
la 28 de zile
f
ctk0
- valoarea caracteristică a rezistenţei la întindere a betonului, determinată
la 7 de zile
f
ctk
(t) - valoarea caracteristică a rezistenţei la îtindere a betonului, determinată la
vârsta t a betonului
f
ctm
- valoarea medie a rezistenţei la întindere a betonului, determinată la 28 de
zile
f
ctm0
- valoarea medie a rezistenţei la întindere a betonului, determinată la 7 de
zile
f
ctm
(t) - valoarea medie a rezistenţei la întindere a betonului, determinată la
vârsta t a betonului
h - înălţimea curentă pe înălţimea elementului în raport cu baza
h
0
- dimensiunea nominală a secţiunii transversale a elementului de beton
i - indice care marchează o secvenţă curentă în calculul fisurilor
k - coeficientului pentru înlocuirea raportului w/c cu w/cm
k
h
- coeficient de corecţie a deformaţiei unitare din contracţia la uscare a
betonului
n - indice care marchează sfârşitul secvenţelor de fisurare
s - coeficient de calcul a modulului de elasticitate secant la vârsta t a
betonului raportat tipului de ciment
( ) h t, s
n
r
- distanţa medie între fisuri la înălţimea h deasupra bazei la vârsta t a
betonului
( ) h t, s
n
max r,
- distanţa maximă între fisuri la înălţimea h deasupra bazei la vârsta t a
betonului
t - vârsta betonului exprimată în zile
GD-4
t
0
- vârsta betonului la momentul aplicării primei încărcări
t
s
- vârsta betonului la începutul contracţiei de uscare exprimată în zile
u - perimetrul supus uscării a secţiunii transversale de beton
( ) h t, w
n
med k,
- deschiderea medie a fisurilor la înălţimea h deasupra bazei la vârsta t a
betonului
w - conţinutul de apă în amestecul de beton
w
max
- valoarea limită a deschiderii fisurilor
w/c - raportul apă/ciment
Caractere greceşti mari
∆T
cmax
- scăderea maximă a temperaturii în masa betonului la vârsta t a betonului
∆T
c0max
- scăderea maximă a temperaturii în masa betonului timp de o săptămână
de la punerea în operă
∆T
cfmax
- scăderea maximă a temperaturii în masa betonului pe întrega durată de
serviciu
∆Q
0
- procentul schimbului de căldură între beton şi mediu la punerea în operă
Caractere greceşti mari
α
1
- coeficient de calcul a coeficientului nominal de fluaj/curgere lentă
raportat rezistenţei medii la compresiune
α
2
- coeficient de calcul a coeficientului nominal de fluaj/curgere lentă
raportat rezistenţei medii la compresiune
α
3
- coeficient de calcul a funcţiei care descrie evoluţia în timp a
fluajului/curgerii lente raportat rezistenţei medii la compresiune
α
ds1
- coeficient de calcul a deformaţiei unitare de referinţă a betonului din
contracţia la uscare raportat tipului de ciment
α
ds2
- coeficient de calcul a deformaţiei unitare de referinţă a betonului din
contracţia la uscare raportat tipului de ciment
α
T
- coeficientul de dilatare termică liniară
β(f
cm
) - coeficient de calcul a coeficientului nominal de fluaj/curgere lentă
raportat rezistenţei medii la compresiune
β(t
0
) - coeficient de calcul a coeficientului nominal de fluaj/curgere lentă
raportat vârstei betonului la momentul aplicării primei încărcări
β
as
(t) - funcţia evoluţiei în timp a contracţiei autogene a betonului
β
c
(t-t
0
) - funcţia care descrie evoluţia în timp a fluajului/curgerii lente
β
ds
(t-t
s
) - funcţia evoluţiei în timp a contracţiei la uscare a betonului
β
h
- coeficient de calcul a funcţiei care descrie evoluţia în timp a
fluajului/curgerii lente raportat umidităţii relative a mediului
ε
ca
(t) - deformaţia unitară datorată contracţiei autogene vârsta t a betonului
ε
ca,∞
- deformaţia unitară finală de contracţie autogenă a betonului
ε
cc
(t,t
0
) - deformaţia unitară de fluaj/curgere lentă la vârsta t a betonului
ε
cd
(t) - deformaţia unitară datorată contracţiei la uscare vârsta t a betonului
ε
cd,0
- deformaţia unitară de referinţă din contracţia la uscare a betonului
GD-5
ε
cs
(t) - deformaţia unitară totală datorată contracţiei la vârsta t a betonului
ε
ct
(t)

- deformaţia unitară datorată contracţiei termice vârsta t a betonului
γ
c1
- coeficient de corecţie a variaţiei temperaturii betonului pentru tipul de
ciment
γ
c2
- coeficient de corecţie a variaţiei temperaturii betonului pentru cantitatea
de ciment
γ
c3
- coeficient de corecţie a variaţiei temperaturii betonului pentru fineţea de
măcinare a cimentului
ϕ
0
- coeficientul nominal de fluaj/curgere lentă
ϕ(t,t
0
) - coeficientul de fluaj/curgere lentă, definind fluajul între timpii t şi t
0
, în
raport cu deformaţia elastică la 28 de zile
ϕ
RH
- coeficient de calcul a coeficientului nominal de fluaj/curgere lentă
raportat umidităţii relative a mediului
( ) t σ
i
ct
- efortul unitar de întindere în beton generat de contracţia împiedicată la
bază în secvenţa de calcul la fisurare i şi vârsta t a betonului
σ
s
- efortul unitar de întindere asumat pentru barele dispuse pentru controlul
fisurilor
























GD-6
1 SCOP
(1) Proiectarea structurilor de beton armat la Stările Limită de Serviciu este adesea
cea mai puţin înţeleasă componentă a proiectării structurilor de beton armat bazată pe
performanţă. Comportarea unei structuri sub nivelul de serviciu al încărcărilor
depinde în primul rând de proprietăţile betonului, acestea fiind, de regulă, inconsistent
cunoscute în etapa de proiectare structurală. Betonul armat se comportă inelastic şi
neliniar chiar şi sub nivelul încărcărilor de serviciu. Această comportare complică şi
mai mult analizele specifice asigurării performanţelor unui serviciu normal datorită
fisurării, participării betonului la preluarea eforturilor de întindere între fisuri, curgerii
lente şi contracţiei.
(2) Contracţia betonului este cea mai delicată problemă de considerat în
proiectare. Împiedicarea contracţiei betonului generează stări de eforturi secundare
care evoluează în timp, iniţiind stări de fisurare care evoluează progresiv, a căror
severitate de multe ori nu este acoperită de simpla aplicare a prevederilor constructive
prevăzute de codurile de proiectare, rezultând în final structuri cu o durabilitate mai
redusă, integritate şi performanţe incerte.
(3) Prezentului ghid furnizează informaţiile şi modelele de calcul necesare
controlului stărilor de eforturi secundare şi a stărilor de fisurare asociate acestora,
generate de împiedicarea contracţiei betonului, în vederea asigurării durabilităţii şi
performanţei asumate în proiectare pentru elemente de beton armat de tipul pereţilor
structurali şi elementelor masive. Lucrarea se adresează:
- inginerilor proiectanţi de structuri;
- experţilor tehnici;
- producătorilor de beton;
- investitorilor, etc.
2 DOMENIU DE APLICARE
(1) Proiectarea şi evaluarea structurilor şi infrastructurilor care înglobează
elemente de beton armat şi/sau beton simplu de tipul pereţilor structurali şi
elementelor masive.
(2) Elementele masive sunt acele elemente care au un volum de beton şi
dimensiuni suficient de mari pentru a necesita măsuri cu privire la căldura generată de
hidratarea cimentului. De regulă, acestea sunt elemente cu grosimi de peste 0.50 m
(de exemplu fundaţii radier, pereţi ai elevaţiilor infrastructurii clădirilor, ziduri de
sprijin etc.).
3 MECANISMELE DE CONTRACŢIE LIBERĂ A BETONULUI
(1) Betonul este un material complex, care îşi schimbă proprietăţile pe durata de
serviciu a unei structuri. Figura 3.1 sintetizează tipurile de contracţie pe care le suferă
betonul în raport cu evoluţia rigidităţii materialului şi vârsta betonului. Mecanismele
producerii contracţiei libere a betonului sunt prezentate sintetic în continuare.
(2) Constrângerile interioare şi exterioare generează stări de eforturi secundare
doar la trei tipuri de contracţie: contracţia termică §3.1, contracţia autogenă §3.3 şi
contracţia la uscare §3.4. Astfel, pentru calculul deformaţiilor de contracţie liberă a
GD-7
betonului doar acestea sunt luate în considerare. Mecanismele contracţiei chimice
§3.2, contracţiei plastice §3.5, contracţiei din tasarea agregatelor §3.6 şi contracţiei
indusă de carbonatare §3.7 sunt prezentate cu titlu informativ.
Contrac (< 24 ore) ţia timpurie Contracţia de durată
chimic
autogen
tasare
plastic
ă
ă
ă
plastic
autogen
la uscare
ă
ă
chimică
la uscare
autogen
termic
carbonatare
ă
ă
Timp
R
i
g
i
d
i
t
a
t
e
a
Faza betonului
limita de lucrabilitate
ini aliza ţi rea rezistenţelor mecanice
începutul prizei
sfâr ul prizei şit
fluid tranzi
(plastic)
ţie solid
( rit) întă

Fig. 3.1 Tipuri şi etape de contracţie liberă a betonului
3.1 Contracţia termică
(3) Căldura generată de hidratarea cimentului Portland la vârste timpurii ale
betonului conduce la o temperatură generală mare a elementului şi o dilatare a
acestuia (Figura 3.2.a), fenomen cunoscut sub denumirea de expansiune termică.
Dilatarea betonului însă se poate produce şi pe durata de exploatare a unei structuri, ca
urmare a fluctuaţiei temperaturii mediului înconjurător. În consecinţă, la răcire
betonul suferă o reducere de volum, denumită contracţie termică.
(4) Dilatarea termică a betonului ridică probleme când creşterea de temperatură în
masa betonului este prea severă şi/sau se produc gradienţi interiori de temperatură
semnificativi în masa betonului (Figura 3.2.b, c).
T
cmax T
aer
T
cmin
T
aer
T
aer
T
cmax
T
cmin
T
protecţie
Vârsta betonului
T
e
m
p
e
r
a
t
u
r
a

b
e
t
o
n
u
l
u
i
a. evolu temperaturii medii n beton datorit
generat de hidratarea cimentului
ţia î ă
ă c ldurii ă
b. gradien temperatur
cu o fa protejat
ţi interiori de ă
ţă ă la elemente
c. gradien temperatur
la elemente cu ambele fe e expuse
ţi interiori de ă
ţ
răcire
î ălzire nc

Fig. 3.2 Distribuţia temperaturii generată de hidratarea cimentului
GD-8
(5) Creşterea temperaturii betonului după punerea în operă are loc de regulă în
primele 12 ore. La elementele masive temperaturi maximă se poate atinge şi după 24
de ore. Răcirea betonului, care generează şi contracţia, prezintă o evoluţie rapidă
similară, dar continuă până în anotimpul rece.
(6) Valoarea coeficientul de dilataţie termică liniară depinde de proprietăţile
specifice fiecărui amestec de beton. La vârste timpurii, coeficientul de dilataţie
termică liniară are valori de 3.5×10
-5
-7.0×10
-5
/°C şi scade foarte rapid pe măsură ce
betonul câştigă în rezistenţă. De regulă, după 24 de ore se înregistrează o plafonare a
valorii acestuia la circa (0.6-1.3)×10
-5
/°C. SR EN 1992-1 şi SR EN 1991-1-5
recomandă în lipsa unor determinări mai precise valoarea de 1.0×10
-5
/°C.
3.2 Contracţia chimică
(7) Contracţia chimică este consecinţa reacţiilor care au loc între ciment şi apă,
constând într-o reducere internă de volum a compuşilor cimentului şi apei interstiţiale.
Cimentul obţine calitatea de liant pentru agregatele din beton prin reacţiile compuşilor
clincherului de ciment şi hidrogenul din apă.
(8) Deoarece contracţia chimică se raportează la volumele compuşilor iniţiali şi
finali rezultaţi din reacţiile de hidratare, ea poate fi cuantificată în baza greutăţilor
moleculare, deşi este foarte dificil de a cunoaşte volumul exact al diferiţilor compuşi.
3.3 Contracţia autogenă
(9) Contracţia autogenă a betonului reprezintă schimbarea macroscopică a
volumului de beton care are loc fără transfer de umiditate între beton şi mediul
înconjurător. Contracţia autogenă are două componente:
- componenta macroscopică a contracţiei chimice rezultată din hidratarea cimentului
(vezi Figura 3.3); după începutul prizei, contracţia autogenă este proproţională cu
gradul de hidratare (porţiunea A-B din graficul din Figura 3.4), adică ea se datorează
doar contracţiei chimice; pe măsură ce structura interioară a betonului se formează,
contracţia chimică devine tot mai constrânsă (porţiunea B-C din graficul din Figura
3.4), ponderea naturii chimice reducându-se în consecinţă;
C A
C A H
i
C A H
i
la turnare
la nceputul prizei î
dup nt rire ă î ă
contrac ia utogen a ă ţ
contrac ia chimică ţ
G
C - ciment nehidratat A
H G
- ap nehidratat
- produ i de hidratare - goluri
ă ă
ş
i
Fig. 3.3 Evoluţia produşilor de hidratare şi a contracţiei chimice
GD-9
1
1
Gradul de hidratare
C
o
n
t
r
a
c

r
e
l
a
t
i
v
(
ţ
i
a

a
u
t
o
g
e
n
ă
ă

ţ
i
a

a
u
t
o
g
e
n
ă
/

c
o
n
t
r
a
c
ţ
i
a

c
h
i
m
i
c
ă
c
o
n
t
r
a
c

)
0
A
B
C

Fig. 3.4 Evoluţia schematică a contracţiei autogene în funcţie de
gradul de hidratare

- componenta datorată auto-desicării, care constă în uscarea locală a porilor închişi pe
fondul continuării reacţiei de hidratare (după punctul C din graficul din Figura 3.4
betonul este tot mai rigid şi contracţia autogenă se datorează tot mai puţin contracţiei
chimice.
(10) Spre deosebire de contracţia chimică, care constă într-o reducere internă de
volum, contracţia autogenă reprezintă o reducere exterioară de volum, ceea ce face
posibilă cuantificarea contracţiei autogene prin micşorarea dimensiunilor elementelor.
3.4 Contracţia la uscare
(11) Contracţia la uscare reprezintă reducerea de volum a betonului ca urmare a
pierderii graduale de apă. Iniţial, pe măsură ce agregatele mai grele se compactează,
apa liberă din amestecul de beton apare la suprafaţa elementului în laptele de ciment.
Odată evaporată această apă, betonul continuă să fie supus uscării, surplusul de apă
din masa betonului migrând înspre suprafaţă şi evaporându-se. Această evaporare la
suprafaţă produce fisuri în stratul superficial de beton şi microfisuri în masa betonului
datorită eforturile interioare generate de sucţiunea apei înspre exterior.
(12) La suprafaţa elementului, apa dintre particule formează un menisc concav.
Presiunea apei de partea convexă a meniscului este mai mică decât cea din partea
concavă, egală cu presiunea atmosferică. Acest gradient de presiune generează forţa
motoare care împinge particulele de la suprafaţa elementului înspre interiorul său.
Curbura meniscului apei de la suprafaţa elementului este limitată de dimensiunile
spaţiilor interstiţiale dintre particulele de la suprafaţă (Figura 3.5). Apa care se
evaporează depăşeşte cantitativ apa liberă în exces care migrează către suprafaţă, ceea
ce generează tensiuni care fac meniscul să aibă o curbură mai mare odată cu creşterea
presiunii capilare.
(13) Pe măsură de diametrul porilor scade, presiunea capilară creşte şi în consecinţă
şi contracţia la uscare. Datorită fluctuaţiilor de umiditate, presiunea capilară atinge
valori de 10-100 MPa.
GD-10
1
2
3
apă liberă în exces
σ σ
ap care se evapor ă ă

Fig. 3.5 Eforturi adâncind meniscul concav între două particule de ciment
datorită transferului de umiditate şi presiunii capilare
3.5 Contracţia plastică
(14) Contracţia plastică este rezultatul unei pierderi rapide de umiditate la suprafaţa
betonului aflat în stare plastică, raportându-se următorilor factori: caracteristicile
betonului, temperatura mediului înconjurător, umiditatea relativă şi viteza vântului la
suprafaţa expusă a betonului (Figura 3.6).
(15) La suprafaţa betonului proaspăt apa se evaporă mai rapid decât este înlocuită
de apa în exces care migrează spre suprafaţă, iar betonul din stratul superficial îşi
reduce volumul. Astfel, apar fisuri superficiale de lăţime, lungime şi spaţieri variabile.
Umiditatea relativă
R
a
t
a

d
e

e
v
a
p
o
r
a
r
e
nivel critic
V
i
t
e
z
a

v
â
n
t
u
l
u
i

Fig. 3.6 Rata de evaporare a umidităţii din masa betonului raportată
la umiditatea relativă a mediului şi la viteza vântului

3.6 Contracţia din tasarea agregatelor
(16) Pe durata fazei de tranziţie, înainte de începerea prizei, betonul se află într-o
uşoară stare plastică, iar agregatele îşi menţin tendinţa de tasare. Această tendinţă de
contractare poate fi constrânsă local de armături înglobate, cofraj sau straturi de beton
turnate anterior, putândând rezulta în formarea de fisuri sau cavităţi adiacente sursei
de constrângere.
(17) Când fisurarea este asociată armăturilor din oţel (Figura 3.7), deschiderea
fisurilor creşte cu diametrul barei, cu tasarea betonului proaspăt şi descreşterea
stratului de acoperire cu beton. Starea de fisurare poate fi amplificată de vibrarea
insuficientă, neetanşitatea cofrajului şi utilizarea cofrajelor flexibile.
GD-11
b. tasare diferenţiată a. tasare constr ns â ă

Fig. 3.7 Fisuri datorate tasării constrânse şi diferenţiate a
agregatelor din betonul aflat în stare plastică
3.7 Contracţia din carbonatare
(18) Carbonatarea constă în reacţia pietrei de ciment din betonul întărit
reacţionează cu umiditatea şi dioxidul de carbon din aer. Această reacţie conduce la
micşorarea volumului porilor printr-o uşoară contracţie şi la scăderea factorului pH al
betonului.
(19) Fenomenul de carbonatare se raportează calităţii şi densităţii betonului, de
obicei manifestându-se pe o adâncime de 2 cm de la suprafaţa expusă. Severitatea
fenomenului este accentuată de vârsta înaintată a betonului şi agresivitatea mediului.
4 FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ CONTRACŢIA LIBERĂ A
BETONULUI
4.1 Cimentul
(1) Contracţia betonului este influenţată de natura mineralogică a cimentului
(Figura 4.1), suprafaţa specifică (Figura 4.2) şi dozajul de ciment.
(2) Principalii componenţii mineralogici ai cimentului Portland sunt:
- silicatul tricalcic (3CaO·SiO
2
), denumit alit (simbol C
3
S);
- silicatul bicalcic (2CaO·SiO
2
), denumit belit (simbol C
2
S);
- aluminatul tricalcic (3CaO·Al
2
O
3
) denumit celit (simbol C
3
A);
- aluminoferitul tetracalic (4CaO·Al
2
O
3
·Fe
2
O
3
), denumit brownmillerit (simbol C
4
AF);
(3) În funcţie de principalii componenţi mineralogici, cimenturile Portland se
clasifică după cum urmează:
- ciment Portland normal (conţinut de C
3
S 37.5-60 %, C
2
S 15-37.5 % şi C
3
A 7-15%),
caracterizat prin priză şi întărire normală, proprietăţi mecanice bune şi evoluţie bună a
rezistenţelor mecanice;
- ciment Portland alitic (conţinut de C
3
S > 60% şi C
2
S < 15%), care prezintă o întărire
rapidă şi o căldură mare de hidratare, dar are o comportare slabă în medii agresive;
- ciment Portland belitic (conţinut de C
3
S < 37.5 % şi C
2
S > 37.5 %), caracterizat de
căldura de hidratare redusă şi evoluţia lentă a rezistenţelor mecanice, dar cu o
comportare bună în medii agresive;
- ciment Portland brownmilleritic (conţinut de C
4
AF > 18 % şi C
3
A < 7 %), cu o
comportare corespunzătoare în medii agresive sulfatice;
- ciment Portland feritic (conţinut de C
4
AF < 18 % şi C
2
F > 7 %), foarte eficient în
medii agresive sulfatice.
(4) Influenţa dozajului de ciment asupra căldurii de hidratare se poate considera
direct proporţională cu cantitatea de ciment. Influenţa asupra contracţiei autogene şi la
uscare se consideră prin clasa de beton considerată.
GD-12

0 1 2 3 4 7 28
0
10
20
30
40
50
1
2
3
4

Vârsta betonului [zile]
C
r
e
ş
t
e
r
e
a

a
d
i
a
b
a
t
i
c
ă

d
e

t
e
m
p
e
r
a
t
u
r
ă

[
º
C
]

Tip ciment Portland

1. ciment belitic

2. ciment brownmilleritic

3. ciment normal

4. ciment alitic



Fig. 4.1 Creşterea temperaturii într-un beton cu un conţinut de
ciment Portland de 225 kg/m
3

0 1 2 3 4 7 28 0.5
0
10
20
30
40
50
60
70
80
90
100
1
8
7
6
5
4
3
2

Vârsta betonului [zile]
C
ă
l
d
u
r
a

d
e

h
i
d
r
a
t
a
r
e

r
a
p
o
r
t
a
t
ă

l
a

c
ă
l
d
u
r
a


g
e
n
e
r
a
t
ă

î
n

2
8

d
e

z
i
l
e

[
%
]

Fineţea de
măcinare

1. 1600 cm
2
/g

2. 1800 cm
2
/g

3. 2000 cm
2
/g

4. 2200 cm
2
/g

5. 2400 cm
2
/g

6. 2600 cm
2
/g

7. 2800 cm
2
/g

8. 3000 cm
2
/g

Fig. 4.2 Rata de generare a căldurii de hidratare raportată la fineţea de
măcinare a cimentului (pastă de ciment tratată la 24 ºC)
GD-13
(5) Valorile coeficientului k (pentru înlocuirea raportului w/c cu w/cm) pentru un
ciment Portland normal (tip CEM I) cu adaosuri de tip II sunt:
- la adaosuri din cenuşi volante k=0.20 pentru ciment CEM I 32.5, respectiv 0.40
pentru ciment CEM I 42.5 şi clase superioare;
- la adaosul de silice ultrafină. k=2.0 cu excepţia claselor de expunere XC şi XF la
betoanele cu w/c>0.45, unde k=1.0.
4.2 Conţinutul de apă
(6) Un conţinut ridicat de apă duce la evaporarea mai rapidă a acesteia şi
deformaţii de contracţie mari (Figura 4.3). Rata de evaporare şi cantitatea de apă
schimbată cu exteriorul depind şi de raportul cantitatea şi tipul de ciment,
volum/suprafaţă, forma şi natura agregatelor şi tipul de cofraj utilizat.
(7) Conţinutul de apă este cel mai important factor controlabil pentru reducerea
contracţiei la uscare (Figura 4.4). Derformaţiile unitare din contracţia la uscare pot fi
minimizate menţinând conţinutul de apă cât de redus posibil, asigurând şi atingerea
rezistenţelor betonului (Figurile 4.5 şi 4.6). Cantitatea de apă din amestecul de beton
trebuie însă să asigure lucrabilitatea betonului proaspăt.

1
2
3
4
0.0
0.3 0.4 0.5 0.6 0.7 0.8
0.4
0.8
1.2
1.6

w/c
ε εε ε
c
s

[

]

Volumul în vrac al
agregatului grosier


1. 50 %

2. 60 %

3. 70 %

4. 80 %

Fig. 4.3 Influenţa raportului w/c şi a conţinutului de agregate asupra contracţiei totale

125 150 175 200 225 250 275
0.0
0.2
0.4
0.6
0.8
1.0
1.2
1.4

Conţinutul de apă [kg/m
3
]
ε εε ε
c
d

[

]


Fig. 4.4 Creşterea contracţiei la uscare cu conţinutul de apă din amestec
GD-14

0.25 0.35 0.45 0.55 0.65 0.75 0.85
0
10
20
30
40
50
60
70
80

w/c
R
e
z
i
s
t
e
n
ţ
a

l
a

c
o
m
p
r
e
s
i
u
n
e

[
M
P
a
]


Fig. 4.5 Domeniul raportului w/c pentru atingerea rezistenţei
la compresiune

4 8 16 32 63
15
20
25
30
40
50
45
35
1
2
3

D
max
- scară logaritmică [mm]
R
e
z
i
s
t
e
n
ţ
a

l
a

c
o
m
p
r
e
s
i
u
n
e

[
M
P
a
]


w/c

1. 0.40

2. 0.55

3. 0.70

Fig. 4.6 Influenţa raportului w/c şi a dimensiunii agregatelor asupra rezistenţei
la compresiune a betonului ciment Portland de 225 kg/m
3

GD-15
4.3 Agregatele
(8) Agregatul grosier influenţează contracţia prin:
- componenţa lor mineralogică, căreia i se raportează coeficientul de dilatare termică a
betonului (stabilit ca medie ponderată a valorilor coeficienţilor de dilatare termică a
constituienţilor în raport cu greutăţile volumice ale lor);
- proprietăţile lor de difuziune termică, cărora li se raportează conductivitatea termică
a betonului şi în consecinţă fluxul termic şi gradientul de temperatură în masa de
beton;
- rezistenţa opusă contracţiei pastei de ciment.
Tab. 4.1 Valori tipice pentru coeficienţii de dilatare şi difuziune termică la
diverse tipuri de agregate
Tipul de rocă
Coeficientul de dilatare termică
[10¯5/˚C]
Coeficientul de difuziune
[m2/zi]
şist 1.18 0.134
cuarţit 1.03 0.129
cuarţ 1.11 0.121
gresie 0.93 0.144
marmură 0.83 0.095
siliciu 0.83 0.121
granit 0.68 0.096
dolomit 0.68 0.111
bazalt 0.64 0.072
calcar 0.55 0.113
(9) Deoarece agregatele sunt mai stabile din punct de vedere chimic şi al
dimensiunilor decât pasta de ciment, pentru un potenţial minim de contracţiei trebuie
agregatele să aibă dimensiuni cât mai mari şi să ocupe un volum cât mai mare din
volumul betonului (Figura 4.3).
(10) Forma geometrică neregulată a agregatelor duce la o evaporare accelerată şi la
un exces de amestec apă-ciment dacă sunt de sorturi mai mici decât cele necesare.
Agregatele mai rotunjite, deşi necesită mai puţină pastă de ciment, vor conduce mai
repede la fisurarea betonului din cauza lipsei de aderenţă. De asemenea trebuie evitate
agregatele care au un conţinut excesiv de argilă în părţile lor fine. Agregatele
calcaroase, granitul, bazaltul şi dolomitul produc betoane cu contracţii reduse.
4.4 Raportul între volumul elementului şi suprafaţa expusă
(11) Raportul V/S are importanţă prin faptul că influenţează distanţa pe care
căldura este disipată din interiorul elementului. Astfel, elementele de beton care
prezintă o suprafaţă mare de expunere vor fi mai puţin sensibile fenomenului de
fisurare, deoarece transferul de temperatură se produce mult mai uşor, iar temperatura
maximă se atinge mai târziu decât în cazul elementelor mai masive.
(12) Având în vedere că şi contracţia la uscare se datorează migrării apei înspre
exterior, pe măsură ce raportul V/S creşte, contracţia la uscare scade.
(13) Figurile 4.7-4.9 prezintă sub formă grafică influenţa raportului V/S asupra
evoluţiei temperaturii în masa unui element de beton, corelată cu


GD-16

0 0.5 1.0 1.5 2.0 2.5 3.0 3.5
0
1
2
3
4
5
6
7
8
1
2
3
4
5
6

V/S [m]
V
â
r
s
t
a

b
e
t
o
n
u
l
u
i

l
a

T
c
m
a
x

[
z
i
l
e
]

T
c0

1. 10 ºC

2. 16 ºC

3. 21 ºC

4. 27 ºC

5. 32 ºC

6. 38 ºC

Fig. 4.7 Influenţa temperaturii betonului la punerea în operă şi a suprafeţei
expuse răcirii asupra duratei de atingere a temperaturii maxime în masa
betonului realizat cu ciment Portland normal

0 0.5 1.0 1.5 2.0 2.5 3.0 3.5
0
10
20
30
40
50
60
70
80
90
100
1
3
5
2
4

V/S [m]
P
r
o
c
e
n
t
u
l

d
e

c
ă
l
d
u
r
ă

d
i
s
i
p
a
t
ă
/
a
d
s
o
r
b
i
t
ă

u
r
m
a
r
e

a

g
r
a
d
i
e
n
t
u
l

t
e
r
m
i
c

î
n
t
r
e

T
c
0

ş
i

T
a

[
%
]

Vârsta betonului
la T
cmax

1. 12 ore

2. 1 zi

3. 2 zile

4. 3. zile

5. 7 zile

Fig. 4.8 Transferul termic între beton şi mediu
GD-17

0 0.5 1.0 1.5 2.0 2.5 3.0 3.5
0
35
5
10
20
25
30
2
4
5
6
3
1

V/S [m]
C
r
e
ş
t
e
r
e
a

d
e

t
e
m
p
e
r
a
t
u
r
ă

î
n

m
a
s
a

b
e
t
o
n
u
l
u
i

[
º
C
]

T
c0

1. 10 ºC

2. 16 ºC

3. 21 ºC

4. 27 ºC

5. 32 ºC

6. 38 ºC

a. beton cu suprafaţă uscată

0 0.5 1.0 1.5 2.0 2.5 3.0 3.5
0
35
5
10
20
25
30
3
1
2
4
5
6

V/S [m]
C
r
e
ş
t
e
r
e
a

d
e

t
e
m
p
e
r
a
t
u
r
ă

î
n

m
a
s
a

b
e
t
o
n
u
l
u
i

[
º
C
]

T
c0

1. 10 ºC

2. 16 ºC

3. 21 ºC

4. 27 ºC

5. 32 ºC

6. 38 ºC

b. beton cu suprafaţă umedă
Fig. 4.9 Creşterea temperaturii elementelor de beton cu un conţinut de ciment
Portland normal de 225 kg/m
3
pentru diferite temperaturi de punere în
operă
GD-18
4.5 Umiditatea relativă a aerului
(14) Prin controlul umidităţii relative a aerului se poate controla efectiv mărimea
contracţiei la uscare. Pe măsură ce aceasta creşte, schimbul de umiditate dintre beton
şi mediu scare sensibil. Variaţia schimbului de umiditate între beton şi mediu este
aproximativ liniară pentru umidităţi relative ale aerului variind între 40 % şi 80 %,
ajungând la zero pentru o umiditate de 100 %.
4.6 Tratamentul
(15) Practica curentă presupune umezirea betonului timp de 7 zile înainte de a fi
expus uscării. Dacă durata tratamentului creşte, valoarea finală a deformaţiei din
contracţie scade. Dacă tratamentul se extinde de exemplu la 28 de zile, valoarea
contracţiei la uscare se poate reduce cu până la 85 %.
(16) Un tratament adecvat permite de asemenea atingerea unor rezistenţe
superioare ale betonului (Figura 4.10), acesta fiind mai capabil să preia eforturile de
întindere induse de contracţia împiedicată şi, în consecinţă, să prezinte un risc mai
redus de fisurare.

0.25 0.35 0.45 0.55 0.65 0.75
0
10
20
30
40
50
1
2
3
4

w/c
R
e
z
i
s
t
e
n
ţ
a

l
a

c
o
m
p
r
e
s
i
u
n
e

a

b
e
t
o
n
u
l
u
i

[
M
P
a
]

Vârsta betonului


1. 1 zi

2. 3 zile

3. 7 zile

4. 28. zile

Fig. 4.10 Influenţa raportului w/c şi a vârstei de tratare a betonului asupra
rezistenţei finale a betonului la un beton confecţionat cu ciment
Portland normal, tratat prin umezire la 21 ºC
4.7 Timpul
(17) Scurtarea betonului prin contracţie se datorează evaporării apei şi schimbărilor
chimice, care sunt dependente de timp. Contracţia autogenă şi la uscare continuă pe
toată durata de serviciu a unei structuri, în primii 5 ani consumându-se circa 80 % din
potenţial.
GD-19
4.8 Proiectarea amestecului de beton
(18) Proiectarea amestecului de beton este un proces prin care se determină
cantităţile diverşilor ingredienţi ai betonului pentru a satisface exigenţele betonului
specifice unei lucrări. Obiectivele proiectării sunt de a identifica cele mai economice
reţete de beton cu materiale aflate la dispoziţie şi care asigură proprietăţile un
potenţial minim de contracţie în condiţiile asigurării proprietăţilor necesare.
(19) Elementele cheie care trebuie avute în vedere la proiectarea amestecului sunt:
- caietele de sarcini cu privire la lucrările de betoane trebuie raportate sistemului
constructiv, ansamblului de acţiuni şi mediului specifice unei lucrări;
- reţetele şi încercări preliminare în laborator se corelează cu specificul
amplasamentului şi materialele disponibile;
- lucrabilitatea şi volumul porilor sunt proprietăţile principale ale betonului proaspăt
care pot fi adjustate la momentul punerii în operă;
- numărul încercărilor preliminare trebuie să fie suficient pentru a asigura capacitatea
de a adjusta cu încredere lucrabilitatea şi conţinutului de aer la momentul turnării
betonului;
- este recomandabilă efectuarea de încercări de probă in situ pe şarje integrale şi cu
utilizarea tehnologiei disponibile.
(20) Etapele proiectării amestecului de beton sunt:
- elaborarea specificaţiei betonului;
- proiectarea reţetelor;
- analiza costurilor;
- efectuarea încercărilor de probă în laborator;
- efectuarea încercărilor de probă in situ.
4.8.1 Elaborarea specificaţiei
(21) Pentru elaborarea specificaţiei betonului, proiectantul structural are la
dispoziţie două opţiuni:
- metoda curentă, în care prin caietul de sarcini sunt specificate cerinţele minimale şi
maximale (clasa de rezistenţă şi durabilitate a betonului, tipul şi conţinutul de ciment,
raportul apă/ciment, granulometria, volumul porilor etc.) cu privire la materiale,
proporţiile amestecului şi tehnologii în baza principiilor fundamentale şi a practicilor
ce prezintă o performanţă satisfăcătoare, în baza cadrului tehnic strict reglementat;
- metoda bazată pe performanţa echivalentă a betonului, prin care în caietul sunt
identificate şi cuantificate cerinţele de performanţă ale betonului cu privire la
rezistenţă, durabilitate, variaţii de volum etc., şi se cere producătorului să realizeze
amestecuri de beton care să atingă aceste performanţe.
(22) Indiferent de metoda utilizată la elaborarea caietulul de sarcini, proiectantul
structural trebuie să asigure conformitatea acestuia cu SR EN 206-1, NE 012/1-2007,
NE 012-1999 şi a standardelor conexe acestora. De asemenea, trebuie să prevadă
realizarea încercărilor de laborator şi in situ cu materiale disponibile în perioada
execuţiei şi tipul încercărilor de efectuat.
4.8.2 Proiectarea reţetelor amestecului de beton (metoda
volumului absolut)
(23) Figura 4.11 prezintă factorii cheie care trebuie avuţi în vedere la stabilirea
amestecului unui beton cu un minim de contracţii. Paşii care trebuie parcurşi sunt
prezentaţi în continuare, propunând metoda volumului absolut în vederea stabilirii
proporţiilor preliminare pentru diferiţii constituenţi.
GD-20

0.45
0.40
0.35
0.25
210
175
300 400 500 600 700 800 900
0.7
0.8
0.9
1.0
1.1
1.2
0.50
0.30
230
190
150

Conţinutul de ciment [kg/m
3
]
w/c

ε εε ε
c
s

[

]

conţinutul de apă
[kg/m
3
]

Fig. 4.11 Evoluţia contracţiei în funcţie de conţinutul de apă,
conţinutul de ciment şi raportul w/c
(24) Pasul 1: stabilirea rezistenţei amestecului de beton
- clasa de beton se stabileşte de proiectantul de rezistenţă considerând atât criteriile de
rezistenţă şi stabilitate conform SR EN 1991-1-1, SR EN 1997-1 şi SR EN 1998-1/5,
cât şi criteriile de durabilitate conform SR EN 1991-1, SR EN 206-1 şi NE 012/1-
2007;
- conform NE 012/1-2007 şi SR EN 206-1, pentru siguranţa atingerii clasei de beton
prescrise, rezistenţa proiectată a amestecului de beton trebuie să asigure o medie a
rezistenţei la compresiune superioară celei prevăzută de proiectant, criteriul de
acceptare fiind dat de relaţia:
MPa 12 f f
ck cm
+ ≥ [4.1]
(25) Pasul 2: alegerea tipului de ciment
- alegerea tipului de ciment este esenţială pentru obţinerea unui beton cu schimbări de
volum reduse; selecţia tipului de ciment şi/sau a tipurilor de ciment şi adaos se va
efectua conform prevederilor SR EN 206-1 şi NE 012/1-2007;
- conform §4.1, se recomandă utilizarea cimenturilor produse pe bază de ciment
Portland normal, belitic sau brownmilleritic (cimenturi CEM I) cu sau fără adaosuri şi
a cimenturilor Portland compozite (cimenturi CEM II);
- pentru elementele masive se recomandă utilizarea tipurilor de ciment fabricate cu
cimenturi Portland belitic sau normal cu adaosuri de cenuşi volante (de exemplu H II
A-S, CEM I cu adaos).
(26) Pasul 3: stabilirea raportului w/c
- raportul w/c utilizat trebuie să fie aibă mai mică valoare posibilă care satisface
cerinţele de siguranţă structurală şi durabilitate ale betonului;
- un raport minim w/c are următoarele valori orientative: 0.15 pentru pentru a umple
porii din pasta de ciment, 0.23 pentru pentru a se asigura reacţia de hidratare şi 0.30
pentru a se asigura contactul apei cu toate particulele de ciment;
- valorile maxime sunt recomandate de SR EN 206-1 şi NE 012/1-2007;
- în §4.2 sunt prezentate orientativ valorile recomandate.
GD-21
(27) Pasul 4: selecţia agregatului grosier, stabilirea cantităţii şi granulometriei
- selecţia tipului de agregat trebuie să pornească de la resursele locale;
- aptitudinea generală de utilizare este stabilită pentru agregate de masă volumică
normală şi agregate grele prin SR EN 12620;
- dimensiunea maximă a agregatului grosier se stabileşte de proiectantul de rezistenţă
în corelare cu dimensiunile elementului şi modul de armare;
- granulometria agregatului se stabileşte conform SR EN 206-1 şi NE 012/1-2007;
- în raport cu specificul fiecărui element, pentru obţinerea unui beton cu potenţial
minim de contracţie se recomandă alegerea dimensiunii maxime posibile a agregatului
grosier pentru un beton cu contracţii reduse şi ieftin;
- granulometria, forma, porozitatea şi textura suprafeţei influenţează semnificativ
proporţiile amestecului de beton deoarece au un rol determinant asupra lucrabilităţii
betonului, şi în consecinţă asupra necesarului de apă din beton;
- o granulometrie optimă a agregatului grosier asigură o distribuţie echilibrată a
sorturilor, iar agregatul fin poate să umple spaţiile dintre agregatele cu dimensiuni
mari, maximizând astfel conţinutul de agregat (Figura 4.12);

a. agregat grosier uniform b. agregat fin uniform c. agregat grosier + fin
V
ag
V
ag
V
ag
V
1apă
V
1apă
V
2apă
V
1apă
V
1apă
V
2apă

Fig. 4.12 Maximizarea conţinutului de agregat printr-o granulometrie optimă
- modulul de fineţe al agregatului fin (FM) se determină conform ASTM Method 136;
- volumul în vrac al agregatului grosier se poate estima conform Figurii 4.13;
- modulul de fineţe al agregatului este mai redus la betoanele cu un conţinut redus de
ciment şi mai mare la betoanele cu un conţinut bogat în ciment;
- la betoanele cu o lucrabilitate mai scăzută, volumul determinat conform Figurii 4.13
poate fi crescut cu până la 10 %.
(28) Pasul 5: determinarea conţinutului de aer antrenat
- betonul expus ciclurilor îngheţ-dezgheţ trebuie să înglobeze un conţinut controlat de
aer antrenat, pentru a avea o microporozitate favorabilă impermeabilităţii;
- în Figura 4.14 este prezentat necesarul de aer antrenat în funcţie dimensiunea maximă a
agregatului şi clasele de expunere, la clasele XF3 şi XF4 putând fi mai mari cu 1-2 %;
- aşa cum se prezintă în Figura 4.15, aerul antrenat are o influenţă negativă asupra
rezistenţei la compresiune, astfel încât limitele conţinutului de aer antrenat sunt
reglementate în funcţie de dimensiunea maximă a agregatului prin SR EN 206-1 şi NE
012/1-2007.
GD-22

0 25 50 75
40
50
60
70
80
90
1
2
4
3

D
max
[mm]
V
o
l
u
m
u
l

r
e
l
a
t
i
v

î
n

v
r
a
c

a
l

a
g
r
e
g
a
t
u
l
u
i

g
r
o
s
i
e
r

[
%
]

Modulul de fineţe al
agregatului (FM)


1. 2.4

2. 2.6

3. 2.8

4. 3.0

Fig. 4.13 Volumul în vrac necesar al agregatului grosier în funcţie de calitatea
agregatului pentru un beton cu lucrabilitate moderată

0 70 10 20 30 40 50 60
0
1
2
3
4
5
6
7
8
1
2
3
4

D
max
[mm]
C
o
n
ţ
i
n
u
t
u
l

ţ
i
n
t
ă

d
e

a
e
r

[
%
]

Clasa de expunere


1. XF0 (fără aer antrenat)

2. XF1, XF2

3. XF3

4. XF4

Fig. 4.14 Determinarea conţinutului ţintă de aer antrenat
(29) Pasul 6: asigurarea lucrabilităţii betonului
- betonul trebuie să aibă întotdeauna lucrabilitatea, consistenţa şi plasticitatea adecvate
lucrării;
- în Figurile 4.16 şi 4.17 sunt prezentate cantităţile necesare de apă în raport cu
dimensiunea maximă a agregatului pentru diferite mărimi ale tasării;
- clasa de tasare se stabileşte de proiectantul de rezistenţă în corelare cu dimensiunile
elementului şi modul de armare, dar aceasta trebuie verificată la momentul proiectării
reţetelor preliminare şi eventual corectată cu acordul acestuia;
GD-23

0.3 0.4 0.5 0.6 0.7 0.8 0.9
0
10
20
30
40
50
60
1
2

w/c
R
e
z
i
s
t
e
n
ţ
a

l
a

c
o
m
p
r
e
s
i
u
n
e

[
M
P
a
]

Tip beton


1. cu aer antrenat

2. fără aer antrenat

Fig. 4.15 Influenţa conţinutul de aer antrenat asupra rezistenţei
betonului funcţie de raportul w/c
- clasele de consistenţă sunt reglementate prin SR EN 206-1 şi NE 012/1-2007 şi
verificarea respectării lor se face pe amestecuri de probă.

0 10 20 30 40 50 60 70
100
150
200
250
1
2
3

D
max
[mm]
C
o
n
ţ
i
n
u
t

d
e

a
p
ă

[
k
g
/
m
3
]

Tasarea

1. 25-50 mm

2. 75-100 mm

3. 150-175 mm

Fig. 4.16 Necesarul aproximativ de apă pentru diverse tasări ale betonului
la betonul fără aer antrenat
(30) Pasul 7: determinarea conţinutului de apă
- cantitatea de apă din amestecul de beton depinde: lucrabilitatea (tasarea) necesară
punerii corespunzătoare în operă a betonului, agregat (prin mărime, textură şi formă),
conţinutul de aer, cantitatea de ciment şi temperatura betonului;
- conţinutul de apă poate fi redus prin înglobarea în amestec a aditivilor reducători de
apă (vezi pasul 9);
- la adjustarea şarjelor, tasarea poate fi crescută cu circa 10 mm prin adăugarea a 2 kg
de apă la un metru cub de beton;
- la betonul fără aer antrenat, cantitatea determinată conform Figurii 4.16;
GD-24

0 10 20 30 40 50 60 70
100
150
200
250
1
2
3

D
max
[mm]
C
o
n
ţ
i
n
u
t

d
e

a
p
ă

[
k
g
/
m
3
]

Tasarea

1. 25-50 mm

2. 75-100 mm

3. 150-175 mm

Fig. 4.17 Necesarul aproximativ de apă pentru diverse tasări ale betonului
la betonul cu aer antrenat
- la betonului cu aer antrenat, cantitatea de apă necesară pentru o anumită tasare se
poate determina din Figura 4.17 (de regulă, la un procent de aer antrenat se scad 3
kg/m
3
de apă).
(31) Pasul 8: determinarea cantităţii de ciment
- cantitatea de ciment se determină împărţind cantitatea de apă necesară cu raportul
w/c;
- conţinuturile minime de ciment sunt recomandate în funcţie de clasele de expundere
ale elementelor în SR EN 206-1 şi NE 012/1-2007;
- dacă valoarea aflată nu se încadrează în valoarea minimă, se revine la pasul 3.
(32) Pasul 9: determinarea tipului şi cantităţii de aditivi
- tipul şi cantităţile de aditiv se calculează în funcţie de specificul lucrării respectând
prevederile specifice fiecărui produs;
- în funcţie de tipul de beton, tehnologia utilizată şi condiţiile de turnare, tipul de
aditiv de utilizat este reglementat în SR EN 206-1 şi NE 012/1-2007.
(33) Pasul 10: determinarea cantităţii de agregat fin
- cantitatea de agregat fin se determină după ce s-au determinat cantităţile de agregat
grosier, aer oclus (aerul din masa betonului fără utilizarea aditivilor antrenori de aer –
curba 1 din Figura 4.10), apă şi ciment;
- prin metoda volumului absolut, aceste cantităţi se convertesc în proporţii de volum
considerând greutăţile specifice ale materialelor, iar proporţia rămasă o constituie
proporţia corespunzătoare agregatului fin;
- conţinutul maxim de părţi fine (ciment + agregat fin < 0.125 mm) este reglementat
de SR EN 206-1 şi NE 012/1-2007.
(34) Pasul 11: corecţia datorată umidităţii/adsorbţiei agregelor
- corecţiile sunt necesare pentru compensarea umidităţii libere a agregatelor;
- greutatea în stare uscată a agregatelor trebuie suplimentată pentru a compensa
umiditatea adsorbită şi de pe suprafaţa lor, precum şi între particulele de agregat;
- cantitatea de apă introdusă în amestecul de beton (inclusiv apa din aditivi) trebuie
redusă faţă de cea calculată cu cantitatea umidităţii libere a agregatelor;
- corecţia adusă apei în amestec trebuie să fie egală cu corecţia adusă agregatelor,
GD-25
masa globală unitară rămânând aceeaşi.
(35) Pasul 12: epruvete şi şarje de probă
- greutăţile estimate trebuie verificate pe epruvete de laborator şi şarje la scară
integrală;
- tipurile de încercări care trebuie efectuate sunt reglementate prin SR EN 206-1 şi NE
012/1, precum şi standardele de încercări corespondente.
4.8.2.1 Aplicaţia 1
Să se proiecteze reţeta preliminară a amestecului de beton pentru zidul de
sprijin din Figura A.1.1, având lungimea de L=30.0 m. Execuţia va avea loc pe timp
de vară. Specificaţia betonului elaborată de proiectantul de rezistenţă prevede o clasă
de beton C 35/45 şi încadrarea în clasele de expunere XC 4+XD 3+XF 1+XA 1,
D
max
=32 mm şi clasa de tasare S2.
H
=
3
.
0
0
B=0.60

Fig. A.1.1
Pasul 1:
- aplicând relaţia [4.1] rezultă rezistenţa medie necesară pentru beton
MPa 47 12 5 3 f
cm
= + ≥
Pasul 2:
- elementul are o grosime mai mare de 0.50 m şi în consecinţă intră în categoria
elementelor masive; având în vedere clasa superioară de beton prescrisă, conform
NE 012/1-2007 anexele F şi L, se alege un ciment Portland compozit CEM II/B-S 42.5
N;
- potrivit SR EN 197-1 Tabelul 1, pe lângă cimentul Portland normal, acest ciment
are în compoziţie zgură de furnal într-un procent de masă de 21-35 %.
Pasul 3:
- conform NE 012/1-2007 anexa F, valorile maxime ale raportului w/c sunt:
Clasa de expunere

XC 4 XD 3 XF 1 XA 1
(w/cm)
max
0.50 0.45 0.50 0.55
- conform Figurii 4.5, un raport w/c=0.40 poate asigura atingerea rezistenţei medii
de 47 MPa (Figura A.1.2); acest raport este se consideră optim pentru o bună
lucrabilitate şi suficient de scăzut pentru a asigura contracţii reduse (vezi Figurile 4.3
şi 4.4).
GD-26

0.25 0.35 0.45 0.55 0.65 0.75 0.85
0
10
20
30
40
50
60
70
80
47
0.40

w/cm
R
e
z
i
s
t
e
n
ţ
a

l
a

c
o
m
p
r
e
s
i
u
n
e

[
M
P
a
]


Fig. A.1.2
Pasul 4:
- din analiza surselor locale, s-a identificat ca resursă un agregat grosier de natură
granitică, având masa volumică egală cu 1,682 kg/m
3
în vrac şi şi 2,680 1,682 kg/m
3

în stare îndesată, respectiv un potenţial redus de contracţie (vezi Tabelul 4.1);
- potrivit NE 012/1-2007 anexa K, pentru zona de granulozitate cu D
max
=32 mm se
alege curba granulometrică (Figura A.1.3) înspre limita inferioară a domeniului
favorabil, pentru a optimiza conţinutul în agregate cu dimensiuni mari, reducând
potenţialul de contracţie;

0 0.125 0.25 0.5 1 2 4 8 16 31.5
0
10
20
30
40
50
60
70
80
90
100
69
42
28
18
10
7
2

Dimensiune ochi pătrat sită [m]
T
r
e
c
e
r
i

[
%
]

domeniu favorabil
domeniu utilizabil

Fig. A.1.3
- pentru o clasă superioară de beton se poate presupune necesitatea unui conţinut
relativ bogat în ciment;
- în consecinţă se adoptă FM=2.6 pentru agregatul fin şi conform Figurii 4.13 rezultă
un volum relativ de agregat grosier de 71 % (Figura A.1.4);
- cantitatea de agregat grosier rezultată este:
GD-27

0 25 50 75
40
50
60
70
80
90
1
2
4
3
32
71

D
max
[mm]
V
o
l
u
m
u
l

r
e
l
a
t
i
v

î
n

v
r
a
c

a
l

a
g
r
e
g
a
t
u
l
u
i

g
r
o
s
i
e
r

[
%
]

Modulul de fineţe al
agregatului (FM)


1. 2.4

2. 2.6

3. 2.8

4. 3.0

Fig. A.1.4
kg 194 , 1 m kg 682 , 1
1000
71
3
= ×
Pasul 5:
-elementul se află în clasa de expunere XF 4 din punctul de vedere al atacului
ciclurilor îngheţ-dezgheţ, deci este obligatorie utilizarea unui aditiv antrenor de aer;
- conform NE 012/1-2007 §5.4.5 şi Tabelul 3.a, pentru D
max
=32 mm, volumul mediu
al aerului antrenat este de cel puţin 4.5 %, limita inferioară fiind de 4.0 %, iar cea
superioară este de 8.0 %;
- limitele sunt uşor superioare conţinutului ţintă prezentat în Figura 4.14, astfel încât
se stabileşte ca şi ţintă un volum de aer antrenat de 4.5 %.
Pasul 6:
- conform NE 12/1-2007, la clasa de tasare S2, tasarea are valori de 50-90 mm;
- pentru tipul de lucrare şi având în vedere că se doreşte un beton cu minim de
contracţii, această clasă de tasare se consideră corectă;
Pasul 7:
- din Figura 4.17, rezultă un conţinut de apă de 165 kg/m
3
(Figura A.1.5).
Pasul 8:
- conform NE 012/1-2007 anexa F, Tabelele F.1.1 şi F.1.2, dozajele minime sunt:
Clasa de expunere

XC 4 XD 3 XF 1 XA 1
dozaj de ciment
minim [kg/m
3
]
300 320 300 300
- pentru un conţinut de apă de 165 kg/m
3
şi un raport w/c=0.35, rezultă un conţinut
de ciment mai mare decât cel minim:
GD-28

0 10 20 30 40 50 60 70
100
150
200
250
1
2
3
32
165

D
max
[mm]
C
o
n
ţ
i
n
u
t

d
e

a
p
ă

[
k
g
/
m
3
]

Tasarea

1. 25-50 mm

2. 75-100 mm

3. 150-175 mm

Fig. A.1.5
kg 412
40 . 0
m kg 5 16
3
=
Pasul 9:
- conform NE 012/1-2007 §5.2.6 Tabelul 2.a, deoarece elementul este încadrat în
clasa de expunere XF1 din punctul de vedere ale solicitării la cicluri îngheţ-dezgheţ,
este obligatorie introducerea în amestec a unui aditiv de tipul antrenor de aer;
- conform aceluiaşi tabel, la un beton de clasă C 35/45 este obligatorie utilizarea unui
aditiv superplastifiant/intens reducător de apă;
- în situaţia în care turnarea betonului se efectua la o temperatură ridicată a
mediului, se va lua în considerare şi un aditiv întârzietor de priză.
Pasul 10:
- din Figura 4.14 rezultă un conţinut de aer oclus de 1.2 % (Figura A.1.6);

0 70 10 20 30 40 50 60
0
1
2
3
4
5
6
7
8
1
2
3
4
32
1.2

D
max
[mm]
C
o
n
ţ
i
n
u
t
u
l

ţ
i
n
t
ă

d
e

a
e
r

[
%
]

Clasa de expunere


1. XF0 (fără aer antrenat)

2. XF1, XF2

3. XF3

4. XF4

Fig. A.1.6
- volumele constituenţilor calculaţi la 1 m
3
de amesctec sunt:
GD-29
apă
3
3
3
m 5 0.16
m kg 1,000
m kg 5 16
=
ciment
3
3
m 137 0.
m kg 000 , 3
kg 12 4
=
aer oclus
3 3
m 012 0. m 10
100
2 . 1
= ×
agregat grosier
3
3
m 446 0.
m kg 680 , 2
kg 194 , 1
=

total 0.760 m
3
- volumul necesar al agregatului fin:
3 3 3
m 240 0. m 760 . 0 m 0 . 1 = −
- cantitatea necesară de agregat fin:
kg 634 m kg 640 , 2 m .240 0
3 3
= ×
- conform NE 012/1-2007 anexa F, Tabelulul F.3.1, cantitatea maximă de agregat fin
< 0.125 mm este:
kg 88 kg 12 4 - kg 500 =
Pasul 11:
- încercările indică o umiditate a agregatului grosier de 2 %, respectiv de 6 % a
agregatului fin;
- adsorbţia măsurată este de 0.5 % la agregatul grosier este de 0.5 %, iar la
agregatul fin de 0.7 %;
- greutăţi adjustate ale agregatelor devin:
agregat grosier kg 218 , 1 02 . 1 kg 194 , 1 = ×
agregat fin kg 672 06 . 1 kg 634 = ×
- cantitatea corectată de apă este:
kg 113 kg 34 6
100
0.7 - 6
- kg 194 , 1
100
0.5 - 2
- kg 165 =
5 MODELE DE CALCUL PENTRU DEFORMAŢIILE ÎN TIMP ALE
BETONULUI
5.1 Calculul evoluţiei temperaturii în masa betonului
(1) Etapele reacţiei de hidratare sunt prezentate în Figura 5.1. Reacţia de hidratare
începe în momentul în care apa intră în contact cu cimentul. Particulele de ciment se
dizolvă parţial în apă, iar compuşii rezultaţi încep să reacţioneze chimic cu rate
diferite. Pe durata acestor reacţii, se generează căldură şi noi compuşi se produc.
Aceştia fac cimentul să se întărească şi să adere la agregate, devenind rezistent şi
dens.
(2) E1. La începutul reacţiei de hidratare a cimentului, silicaţii se dizolvă foarte
încet şi nu au un efect imediat. Căldura semnificativă iniţială se datorează aluminaţilor
şi gipsului care devin se dizolvă şi devin activi la câteva minute de la amestecarea cu
apa. În această perioadă de început, cu o durată de circa 15 minute, betonul se
malaxează pentru accelerarea procesului şi uniformizarea amestecului.
GD-30

Timpul
E 1
C
ă
l
d
u
r
a

E 2 E 3 E 4 E 5
malaxare
latenţă
întărirea
răcirea
densificarea
sfârşitul prizei
începutul
prizei

Fig. 5.1 Etapele reacţiei de hidratare
(4) E2. Reacţiile aluminaţilor încetinesc pe o perioadă de 2-4 ore, rezultând o
perioadă de latenţă care în care betonul este în stare plastică şi nu generează căldură,
asigurând perioada de transport şi punere în operă a betonului. În această perioadă
cimentul continuă să se dizolve şi apa din amestec devine saturată cu ioni calciu şi
hidroxid.
(5) E3. În următoarele 2-4 ore, apa devine suprasaturată cu ioni de calciu şi se
formează noi compuşi, generându-se căldură şi betonul întărindu-se.
(6) E4. Datorită schimburilor de temperară şi umiditate, betonul se contractă. La
circa şase ore de la începutul prizei, reacţia de hidratare încetineşte datorită creşterii
volumice a produşilor de hidratare, care interacţionează cu apa şi cimentul rămase în
beton. Cantitatea de căldură generată se reduce semnificativ, temperatura în masa
betonului începând să scadă de regulă după 1-2 zile.
(7) E5. În stadiul final al reacţiei de hidratare, reacţiile încetinesc, generând foarte
puţină căldură şi temperatura scăzând brusc. Produşii de hidratare continuă să crească
în volum şi să umple porii din masa de beton, proces continuu care creşte rezistenţa
betonului şi îi reduce permeabilitatea.
(8) Cea mai mare influenţă asupra schimbărilor de volum a structurilor de beton şi
beton armat o au:
- temperatura medie minimă a aerului pe durata punerii în operă a betonului şi în
perioada imediat următoare T
a
, circa o săptămână, care se stabileşte în funcţie de
locaţie în baza informaţiilor furnizate de SR 4839-1997;
- temperatura minimă a aerului T
a0min
în perioada imediat următoare turnării
betonului, de circa o săptămână, care se stabileşte în funcţie de locaţie în baza
informaţiilor furnizate de SR 4839-1997;
- temperatura minimă estimată pe întreaga durată de serviciu a structurii T
afmin
, care se
stabileşte în funcţie de zona climatică a amplasamentului potrivit SR 1907-1.
(9) SR EN 206-1 şi NE 012/1 reglementează temperatura betonului la punerea în
operă T
c0
. Dacă aceasta nu se determină prin măsurători directe, în perioadele calde
aceasta se poate estima ca fiind cu 5 ºC mai mică decât temperatura medie a aerului la
momentul punerii în operă, în condiţiile în care nu se iau măsuri pentru răcirea
betonului sau a agregatului grosier. Pe timp friguros, temperatura minimă este de +5
ºC. În lunile de primăvară şi toamnă, se poate considera media temperaturilor
betonului la punerea în operă vara şi iarna.
GD-31
(10) Temperaturile minime din masa betonului se consideră la circa o săptămână de
la turnarea betonului conform SR EN 1991-1-6, iar temperatura finală minimă pe
întreaga durată de serviciu asumată în faza de proiectare pentru structură (asumată în
conformitate cu prevederile SR EN 1990-2), se asociază temperaturilor prevăzute de
SR EN 1991-1-5 şi SR EN 1991-1-5NA.
(11) Temperaturile minime se raportează sursei de căldură dată de fundaţia şi
terenul de fundare având o temperatură constantă la 2.5-3.0 m de la cota de încastrare.
Această sursă se poate considera acoperitor ca având o temperatură T
s
cu 25 ºC mai
ridicată decât temperatura minimă a mediului exterior pe timp de iarnă. Valorile sunt
prezentate în Tabelul 5.2.
Tab. 5.1 Temperaturi de referinţă ale terenului de fundare
Zona climatică
T
s

[ºC]
I 13
II 10
III 7
IV 4
(12) Temperatura minimă a elementului de beton pe o perioadă de circa o
săptămână de la turnare este dată de expresia:
( ) ( )
2.44
S V
3
T T 2
T T
0 a0min s
a0min c0min

+ = [5.1.a]
(13) Temperatura finală minimă a elementului de beton se calculează cu relaţia:
( ) ( )
2.44
S V
f
3
T T 2
T T
afmin s
afmin cfmin

+ = [5.1.b]
(14) Gradienţii maximi de temperatură în masa betonului calculează în patru paşi şi
constă în determinarea a trei componente de bază:
- temperatura betonului la punerea în operă
- temperaturile minime ale betonului în perioada execuţiei şi în serviciu;
- creşterea temperaturii în masa betonului datorită hidratării cimentului.
(15) Pasul 1: se calulează raportul V/S al elementului la momentul punerii în operă
(indice 0) corectat cu grosimea cofrajului (echivalenţa este dată în Tabelul 5.2) şi în
serviciu (fără cofraj, cu sau fără feţe neexpuse, indice f).
Tab. 5.2 Echivalenţa grosimii din punct de vedere termic între beton şi diferite cofraje
Grosime echivalentă [mm]
Tip cofraj
Grosime placaj
[mm]
beton simplu beton armat
Metalic 10 8 8
Lemn 10 112 120
Placaj 10 112 120
(16) Pasul 2: se calculează diferenţa dintre temperatura betonului la punerea în
operă şi temperatura minimă a betonului astfel:
- în funcţie de localitate şi perioada în care se execută elementul, din SR 4839 se
stabilesc temperatura medie T
a
şi minimă T
a0min
corespunzătoare perioadei punerii în
operă;
- se stabileşte vârsta betonului corespunzătoare temperaturii maxime conform Figurii 4.7;
GD-32
- din Figura 4.8 se stabileşte procentul schimbului de căldură între beton şi mediu la
punerea în operă ∆Q
0
;
- se corectează temperatura efectivă a betonului la punerea în operă corectând
temperatura betonului de la turnare cu relaţia
( )
0 a0min a c0 c0ef
∆Q T - T T T + = [5.2]
(17) Pasul 3: se determină temperatura maximă în beton atinsă ca urmare a
hidratării cimentului:
- din Figura 4.9 se stabileşte creşterea temperaturii ∆T
c0
în masa betonului produs cu
un dozaj de 225 kg/
3
de ciment Portland normal;
- se stabileşte corecţia γ
c1
pentru tipul de ciment utilizat conform Figurii 4.1;
- se calculează corecţia γ
c2
pentru cantitatea de ciment prevăzută; la cimenturile
compozite corecţia se efectuează considerând cantitatea echivalentă de ciment
calculată cu coeficientul k precizat în §4.1;
- se stabileşte corecţia γ
c3
datorată fineţei de măcinare a cimentului cu ajutorul Figurii
4.2;
- se calculează temperatura maximă în masa betonului cu relaţia
c3 ce c1 c0 c0ef cmax
γ γ γ T T T ∆ + = [5.3]
(18) Pasul 4: se determină scăderile maxime a temperaturii în masa betonului cu
relaţiile:
- la circa o săptămână de la turnarea betonului
c0min cmax c0max
T - T T = ∆ [5.4.a]
- în serviciu
cfmin cmax cfmax
T - T T = ∆ [5.4.b]
5.1.2 Aplicaţia 2
Să se determine gradientul maxim de temperatură între beton şi mediu pentru
zidul de sprijin prezentat la Aplicaţia 1 (Figura A.2.1), considerând amestectul de
beton proiectat (fineţea de măcinare a cimentului CEM II/B-S 42.5 N este de 3,000
cm
2
/g). Amplasamentul este în zona climatică III, iar execuţia are loc în timpul verii.
Pasul 1:
- raportul V/S corectat cu grosimea cofrajului la momentul turnării (vezi Tabelul 5.2)
( )
( )
m 0.60
m 0.60
mm 10 mm 120 m 0.025 m 0.025 m 0.60
m 30.00 m 3.00 2
m 30.00 m 3.00 m 0.60
S V
0
=
=
× + +
×
× ×
× ×
=

- în serviciu suprafaţa expusă se reduce la jumătate, iar raportul V/S devine
( ) m 1.20 S V
f
=
Pasul 2:
- conform SR 4839-1997, temperatura medie pe timp de vară este T
a
=17 ºC, iar
temperatura minimă T
a0min
=6 ºC;
- pentru o temperatură a betonului în momentul turnării egală cu T
c0
=17 ºC-5 ºC=12
ºC din Figura 4.7 rezultă că betonul are vârsta de 2 zile când atinge temperatura
maximă (Figura A.2.1);
- din Figura 4.8 rezultă că betonul adsoarbe ∆Q
0
=79 % din gradientul de căldură cu
exteriorul (Figura A.2.2);
- aplicând relaţia [5.2] rezultă
( ) C 21 C 7 . 20 100 79 C 6 - C 17 C 2 1 T
ef 0 c
o o o o o
≈ = × + =
GD-33

0 0.5 1.0 1.5 2.0 2.5 3.0 3.5
0
1
2
3
4
5
6
7
8
1
2
3
4
5
6
0.6
2.0

V/S [m]
V
â
r
s
t
a

b
e
t
o
n
u
l
u
i

l
a

T
c
m
a
x

[
z
i
l
e
]


T
c0

1. 10 ºC

2. 16 ºC

3. 21 ºC

4. 27 ºC

5. 32 ºC

6. 38 ºC

Fig. A.2.1

0 0.5 1.0 1.5 2.0 2.5 3.0 3.5
0
10
20
30
40
50
60
70
80
90
100
1
3
5
2
4
79
0.6

V/S [m]
P
r
o
c
e
n
t
u
l

d
e

c
ă
l
d
u
r
ă

d
i
s
i
p
a
t
ă
/
a
d
s
o
r
b
i
t
ă

u
r
m
a
r
e

a

g
r
a
d
i
e
n
t
u
l

t
e
r
m
i
c

î
n
t
r
e

T
c
0

ş
i

T
a

[
%
]

Vârsta betonului
la T
cmax

1. 12 ore

2. 1 zi

3. 2 zile

4. 3. zile

5. 7 zile

Fig. A.2.2
GD-34
- conform SR 1907-1/97, pentru zona climatică III avem T
afmin
=-18 ºC;
- conform Tabelului 5.1, pentru zona climatică III T
s
=7 ºC;
- din relaţia [5.1.a] rezultă
( )
C 10 C 3 . 10
m 2.44
m 0.60
3
C 6 C 7 2
C 0 1 T
c0min
o o
o o
o
≈ =
− ×
+ =
- din relaţia [5.1.b] rezultă
( )
C 6 C 3 . 6
m 2.44
m 1.20
3
C 18 C 7 2
C 18 - T
cfmin
o o
o o
o
− ≈ − =
+ ×
+ =
Pasul 3:
- din Figura 4.9.a, rezultă o creştere de temperatură de ∆T
c0
=10 ºC (Figura A.2.3);

0 0.5 1.0 1.5 2.0 2.5 3.0 3.5
0
35
5
10
20
25
30
2
4
5
6
3
1
0.60
10

V/S [m]
C
r
e
ş
t
e
r
e
a

d
e

t
e
m
p
e
r
a
t
u
r
ă

î
n

m
a
s
a

b
e
t
o
n
u
l
u
i

[
º
C
]

T
c0

1. 10 ºC

2. 16 ºC

3. 21 ºC

4. 27 ºC

5. 32 ºC

6. 38 ºC

Fig. A.2.3
- din Figura 4.1, pentru cimentul Portland brownmilletric şi o vârstă a betonului de 2
zile, rezultă corecţia pentru tipul de ciment utilizat (Figura A.2.4)

79 . 0
28
22
c1
= = γ
- corecţia γ
c2
pentru cantitatea de ciment este
83 . 1
225
412
c2
= = γ
- din Figura 4.2 rezultă corecţia din fineţea de cimentului (Figura A.2.5)
37 . 1
62
85
c3
= = γ
- se calculează temperatura maximă în masa betonului cu relaţia [5.3]
C 41 C 8 . 40 37 . 1 83 . 1 79 . 0 C 10 C 1 2 T
cmax
o o o o
≈ = × × × + =
GD-35

0 1 2 3 4 7 28
0
10
20
30
40
50
1
2
3
4
2
28
22

Vârsta betonului [zile]
C
r
e
ş
t
e
r
e
a

a
d
i
a
b
a
t
i
c
ă

d
e

t
e
m
p
e
r
a
t
u
r
ă

[
º
C
]

Tip ciment Portland

1. ciment beltic

2. ciment brownmilletric

3. ciment normal

4. ciment alitic



Fig. A.2.4

0 1 2 3 4 7 28 0.5
0
10
20
30
40
50
60
70
80
90
100
1
8
7
6
5
4
3
2
62
85

Vârsta betonului [zile]
C
ă
l
d
u
r
a

d
e

h
i
d
r
a
t
a
r
e

r
a
p
o
r
t
a
t
ă

l
a

c
ă
l
d
u
r
a


g
e
n
e
r
a
t
ă

î
n

2
8

d
e

z
i
l
e

[
%
]

Fineţea de
măcinare

1. 1600 cm
2
/g

2. 1800 cm
2
/g

3. 2000 cm
2
/g

4. 2200 cm
2
/g

5. 2400 cm
2
/g

6. 2600 cm
2
/g

7. 2800 cm
2
/g

8. 3000 cm
2
/g

Fig. A.2.5
GD-36
Pasul 4:
- conform relaţiilor [5.4], gradienţii maximi de temperatură în masa betonului sunt
C 31 C 10 C 41 ∆T
c0max
o o o
= − =
C 50 C 6 C 41 ∆T
cfmax
o o o
= + =
5.2 Calculul deformaţiilor din contracţia liberă a betonului
(19) Deformaţia unitară totală de contracţie liberă a betonului are trei componente:
( ) ( ) ( ) ( ) t t t t
cd ca ct cs
ε ε ε ε + + = [5.5]
(20) Pentru calculul eforturilor din contracţia împiedicată, sunt de interes perioada
de circa o săptămână de la turnarea betonului (t=7 zile) şi durata de serviciu asumată
în proiectare (de regulă t=∞).
(21) Deformaţia unitară datorată contracţiei termice se calculează cu relaţia:
( )
cmax T ct
∆T α ε = t [5.6]
(22) În lipsa unor determinări experimentale, pentru valoarea coeficientului de
dilatare termică liniară se recomandă următoarele valori: 0.9×10
-5
/°C pentru beton
realizat cu agregate calcaroase, 1.08×10
-5
/°C în cazul agregatelor silicioase şi
1.26×10
-5
/°C pentru agregate cuarţoase. Pentru alete situaţii se poate adopta valoarea
de 1.0×10
-5
/°C, prezentată informativ de SR EN 1992-1 şi SR EN 1991-1-5.
(23) Deformaţia unitară datorată contracţiei autogene se calculează conform
prevederilor SR EN 1992-1

=
ca, as ca
ε (t) β (t) ε [5.7]
în care funcţia evoluţiei în timp (t – vârsta betonului exprimată în zile) are expresia
( ) ) exp(-0.2t 1 t β
0.5
as
− = [5.8]
iar deformaţia finală de contracţie autogenă se raportează rezistenţei cilindrice
caracteristice a betonului în MPa:
( )
6
ck ca,
10 10 f 2.5 ε


− = [5.9]
(24) Potrivit SR EN 1992-1, deformaţiei unitare datorate contracţiei la uscare este
dată de expresia
0 cd, h s ds cd
ε k ) t - (t β (t) ε = [5.10]
(25) Valorile coeficientului de corecţie k
h
sunt prezentate în Tabelul 5.3 în funcţie
de dimensiunea nominală a secţiunii transversale h
0
=2A
c
/u.
Tab. 5.3 Valorile coeficientului de corecţie
h
0

[mm]
k
h
100 1.00
200 0.85
300 0.75
≥500 0.70
(26) La calculul valorii deformaţiei unitare ε
cd
(7) se recomandă să se considere
β
ds
(7-t
s
)=0.01 dacă se aplică un tratament adecvat betonului şi β
ds
(7-t
s
)=15/h
0
dacă nu
se aplică un tratament adecvat betonului. Expresia generală a funcţiei β
ds
, conform SR
EN 1992-1 este
GD-37
3
0 s
s
s ds
h 0.04 t t
t t
) t - (t β
+ −

= [5.11]
(27) Valoarea de referinţă a deformaţiei unitare din contracţia la uscare este
( )
RH
6
cm0
cm
ds2 ds1 0 cd,
β 10
f
f
α 110α 220 85 . 0 ε

(
¸
(

¸

|
|
¹
|

\
|
− + = exp [5.12]
cu valorile coeficienţilor raportaţi tipului de ciment date în Tabelul 5.4 şi influenţa
umidităţii (RH în procente) dată de expresia:
(
(
¸
(

¸

|
¹
|

\
|
=
3
RH
100
RH
- 1 1.55 β [5.13]
în care RH este umiditatea relativă a mediului esprimată în procente, iar RH
0
este
umiditatea absolută, egală cu 100 %.
Tab. 5.4 Valorile coeficienţilor raportaţi tipului de ciment
Tip ciment α αα α
ds1
α αα α
ds2
s

S - cu întărire întârziată 3 0.13 0.38
N cu întărire normală 4 0.12 0.25
R cu întărire rapidă 6 0.11 0.20
5.3 Calculul deformaţiilor de curgere lentă a betonului
(28) Potrivit SR EN 1992-1, deformaţia de curgere lentă este
( ) ( )
( ) t 1.05E
σ
t t, t t, ε
cm
c
0 0 cc
ϕ = [5.14]
(29) Vârsta t
0
a betonului la momentul aplicării primei încărcări se consideră vârsta
la care betonul atinge temperatura maximă T
cmax
. La elementele la care nu se ia în
considerare contracţia termică, t
0
=t
s
. Modulul de elasticitate secant al betonului se
calculează cu relaţia
( )
0.3
cm cm
t
28
- 1 s E t E
(
(
¸
(

¸

|
|
¹
|

\
|
= exp [5.15]
unde valorile coeficientului s sunt date în Tabelul 5.4.
(30) Coeficientul curgerii lente este
( ) ( )
0 c 0 0
t - t β t t, ϕ = ϕ [5.16]
(31) Funcţia care descrie evoluţia în timp a curgerii lente este
( )
3 . 0
0 H
0
0 c
t t
t - t
t - t
|
|
¹
|

\
|
− + β
= β [5.17]
cu
( ) [ ]
( ) [ ]
¹
´
¦
> α ≤ α + +
≤ ≤ + +
= β
MPa 35 f pentru 1,500 250 h 0.012RH 1 5 . 1
MPa 35 f pentru 1,500 250 h 0.012RH 1 5 . 1
cm 3 3 0
18
cm 0
18
H
[5.18]
şi

f
35

f
35

f
35
cm cm cm
3 . 0
3
2 . 0
2
7 . 0
1
|
|
¹
|

\
|
= α
|
|
¹
|

\
|
= α
|
|
¹
|

\
|
= α [5.19]
GD-38
(32) Coeficientul nominal de curgere lentă se estimează cu relaţia:
( ) ( )
0 cm RH 0
t f β β ϕ = ϕ [5.20]
unde
¦
¦
¹
¦
¦
´
¦
> α
|
|
¹
|

\
|
α +
≤ +
= ϕ
MPa 35 f pentru
h 0.1
100 RH - 1
1
MPa 35 f pentru
h 0.1
100 RH - 1
1
cm 2 1
3
0
cm
3
0
RH
[5.21]
( )
( ) t f
16.8
f β
cm
cm
= [5.22]
( )
0.2
0
0
t 0.1
1
t
+
= β [5.23]
5.4 Aplicaţia 3
Să se calculeze deformaţiile unitare semnificative din contraţia liberă a
betonului pentru zidul de sprijin din Figura A.1.1, amestecul proiectat în cadrul
aplicaţiei 1 (§4.8.2.1) şi gradienţii de temperatură în masa betonului calculaţi în
cadrul aplicaţiei 2 (§5.1.2). Umiditatea relativă a mediului pe timp de vară în zona
amplasamentului este de 60 %. Betonul se decofrează la vârsta de 3 zile şi se tratează
o perioadă de 4 zile prin umezire.
Pasul 1:
- pentru cimentul Portland compozit CEM II/B-S 42.5 N, din Tabelul 5.4 rezultă
0.25 0.12, s 4, α α
ds2 ds1
= = =
- pentru un beton de clasă C 35/45, potrivit EN 1992-1 Tabelul 3.1 avem:
f
ck
=35.0 MPa, f
cm
=43.0 MPa, f
ctk
=2.2 MPa, f
ctm
=3.2 MPa, E
cm
=34,000 MPa
- pentru t=7 zile, din EN 1992-1 §3.1.2 avem
( ) 33.5 MPa 43.0 MPa
7 zile
28 zile
1- 0.25 exp 7 f f
cm cm0
= ×
(
(
¸
(

¸

|
|
¹
|

\
|
× = =
( ) 25.5 MPa 8.0 MPa 33.5 MPa- 7 f f
ck ck0
= = =
( ) 2.5 MPa 3.2 MPa
7 zile
28 zile
1- 0.25 exp 7 f f
1.0
ctm ctm0
= ×
(
(
¸
(

¸

|
|
¹
|

\
|
× = =
( ) 1.75 MPa 2.5 MPa 0.7 7 f f
ctk ctk0
= × = =
- pentru t=7 zile, din §5.4 relaţia [5.15] avem
( ) 31,543 MPa 34,000 MPa
7 zile
28 zile
1- 0.25 exp 7 E E
0.3
cm cm0
= ×
(
(
¸
(

¸

|
|
¹
|

\
|
× = =
Pasul 2:
- pentru beton realizat cu agregat de natură granitică, conform §6.2 se adoptă
α
T=
1.0×10
-5
/°C;
- deformaţiile unitare din contracţia volumică se calculează cu relaţia [5.6]
( ) 0.310 mm/m m 0.00031 m/ C 31 C 10 1.0 7 ε
-1 5
ct
= = × × =
− o o

( ) 0.500 mm/m m 0.00050 m/ C 50 C 10 1.0 ε
-1 5
ct
= = × × = ∞
− o o

Pasul 3:
GD-39
- calculul deformaţiilor unitare din contracţia autogenă
funcţia de timp cu expresia [5.8]
( ) ( ) 0.411 7 -0.2 1-exp 7 β
0.5
as
= × =
( ) 1.0 β
as
= ∞

deformaţia finală de contracţie autogenă rezultă din relaţia [5.9]
( ) 0.063 mm/m /m 0.000063 m 10 35-10 2.5 ε
6
ca,
= = × × =



deformaţiile unitare din contracţia autogenă se calculează cu [5.7]
0.026 mm/m 0.063 mm/m 0.411 (7) ε
ca
= × =
0.063 mm/m 0.063 mm/m 1.0 ) ( ε
ca
= × = ∞
Pasul 4:
- calculul deformaţiilor unitare din contracţia la uscare
dimensiunea nominală a secţiunii transversale la o săptămână de la turnare
( ) 600 mm
3,000 mm 3,000 mm
3,000 mm 600 mm
2 7 h
0
=
+
×
× =

dimensiunea nominală a secţiunii transversale în serviciu
( ) 1,200 mm
3,000 mm
3,000 mm 600 mm
2 h
0
=
×
× = ∞

din Tabelul 5.3 rezultă coeficienţii de corecţie k
h
(7)= k
h
(∞)=0.70
coeficientul de influenţă a umidităţii (relaţia [5.13])
1.22
100
60
1- 1.55 β
3
RH
=
(
(
¸
(

¸

|
¹
|

\
|
× =
valoarea de referinţă a deformaţiei unitare din contracţia la uscare este dată de
expresia [5.12]
( )
0.587 mm/m
/m 0.000587 m 1.22 10
33.5
43.0
-0.12 exp 4 110 220 0.85 ε
6
cd,a
=
= = × ×
(
¸
(

¸

|
¹
|

\
|
× × + × =



coeficientul de variaţie în timp potrivit [5.11] şi §5.2(26)
0.025
600 mm
15 mm
) (7-t β
s ds
= =
1.0 ) -t ( β
s ds
= ∞
valorile deformaţiei unitare din contracţia la uscare conform [5.10]
0.010 mm/m 0.587 mm/m 0.70 0.025 (7) ε
cd
= × × =
0.411 mm/m 0.587 mm/m 0.70 1.0 ) ( ε
cd
= × × = ∞
Pasul 5:
- conform relaţiei [5.5], deformaţiile unitare totale din contracţia sunt
( ) 0.346 mm/m 0.010 mm/m 0.026 mm/m 0.310 mm/m 7 ε
cs
= + + =
( ) 0.974 mm/m 0.411 mm/m 0.063 mm/m 0.500 mm/m ε
cs
= + + = ∞
6 CONTROLUL FISURILOR DATORATE EFORTURILOR
SECUNDARE DIN CONTRACŢIA ÎMPIEDICATĂ
(1) Modificarea liberă a volumului elementelor de beton are trei componente majore,
interdependente (contracţia termică, autogenă şi la uscare), aşa cum se arată în Figura 6.1.
GD-40
Deformaţia unitară
Timpul
C
o
n
t
r
a
c
i
e
ţ
E
x
p
a
n
s
i
u
n
e
d
e
f
o
r
m
a
i
a
i
n
i
i
a
l
ţ
ţ
ă
c
u
r
g
e
r
e

l
e
n
l
ă
d
e
f
o
r
m
a
i
a

i
n
d
u
s

d
e

e
f
o
r
t
u
r
i
ţ
ă
d
e
f
o
r
m
a
i
a
i
n
i
i
a
l
ţ
ţ
ă
d
e

b
a
z
ă
l
a

u
s
c
a
r
e
d
e
f
o
r
m
a
i
a

t
o
t
a
l
ţ
ă
contrac termic
i la uscare
ţia ă
ş
contrac autogen ţia ă
umflare
0
momentul turn rii ă
t
s
t
0
t

Fig. 6.1 Deformaţiile betonului

(2) Contracţia liberă este un fenomen natural şi nu generează stări de eforturi
secundare care să conducă la iniţierea unor stări de fisurare. Acestea se datorează
constrângerilor aplicate contracţiei libere, care pot fi exterioare (legăturile
elementului) sau interioare (armături înglobate, porţiuni de beton ce prezintă gradienţi
de temperatură şi/sau umiditate).
(3) Betonul suferă contracţie termică (cu pondere deosebită la elementele masive),
care pe timp friguros se amortizează în aproximativ o săptămână. Împiedicarea
continuă a contracţiei la baza unui element este factorul cheie în iniţierea unor stări de
fisurare. În plus, betonul suferă şi contracţie autogenă care progresează semnificativ
circa o lună şi contracţie la uscare care se dezvoltă important pe o durată de mai mulţi
ani. Deoarece oţelul şi betonul au valori comparabile ale coeficientului de dilatare
termică liniară, armătura înglobată generează o constrângere interioră doar împotriva
contracţiei autogene şi la uscare. Pe acest fundal de împiedicare a contracţiei
volumului, curgerea lentă a betonului compensează parţial reducerea volumului şi
betonul continuă să-şi imbunătăţească proprietăţile de rezistenţă (Figura 6.1).
6.1 Mecanismul de fisurare
(4) Figura 6.2 prezintă traseele tipice de fisurare şi secvenţele de propagare pentru
un element plan de beton simplu având contracţia împiedicată la bază. Prima fisură
(fisura 1) apare aproximativ la mijlocul marginii laturii rezemate şi se propagă înspre
partea superioară. Dacă L
1
/H≥2.0 şi fisura se extinde la aproximativ (0.20-0.30)H,
fisura devine instabilă şi se va propaga pe întreaga înălţime a elementului (vezi Figura
6.6). Datorită redistribuţiei iniţiale a eforturilor de constrângere la baza laturii
rezemate, o nouă pereche de fisuri (fisurile 2) apare la circa jumătatea zonelor
nefisurate de la bază adiacente primei fisuri şi se dezvoltă în sus în aceleaşi condiţii ca
şi prima fisură dacă L
2
/H≥2.0, unde L
2
=L
1
/2. Toate grupurile succesive de fisuri se
iniţiează şi evoluează într-o manieră similară, până când suma deschiderii tuturor
fisurilor compensează modificarea de volum. Deschiderea maximă pentru fiecare
fisură este atinsă în vecinătatea părţii superioare a fisurilor iniţiate în etapa anterioară.
GD-41
L/2
H
L/4
L/8
L/16
1
2 2
3 3 3 3
4 4 4 4 4 4 4 4
L/2

Fig. 6.2 Trasee şi secvenţe tipice de fisurare din contracţie la un
element de beton simplu fixat la bază

(5) Gradul de constrângere a deformaţiei axiale se defineşte ca fiind raportul
dintre tensiunea secundară rezultată din contracţia betonului şi tensiunea rezultată
dacă contracţia ar fi integral restricţionată. Numeric, deformaţia unitară de întindere
datorată constrângerii este egală cu produsul dintre gradul de constrângere într-o
secţiune şi deformaţia unitară din contracţia liberă.
(6) Schema de redistribuire a gradului de constrângere la bază, considerând un
mecanism de forfare pură la bază (Figura 6.3) generând un grad de constrângere mai
redus la fiecare secvenţă succesivă de fisurare, este prezentată în Figura 6.4.
Funda (beton existent) ţie
Eleva (beton nou) ţie
Eforturi de forfecare
L=2L’
B
H
τ
yx
τ
xy
τ
yx
τ
xy
x
y

Fig. 6.3 Constrângerea deformaţiei axiale la baza peretelui structural prin mecanismul
eforturilor de forfecare apărute la interfaţa de contact dintre bază şi element
H
1
2 2
3 3 3 3
4 4 4 4 4 4 4 4
K
r0
1
2 1
K <K
R0 R0
3 2
K <K
R0 R0
4 3
K <K
R0 R0

Fig. 6.4 Schema redistribuirii gradului de constrângere cu secvenţele de fisurare
GD-42

1.0 0.9 0.8 0.7 0.6 0.5 0.4 0.3 0.2 0.1 0.0
0.0
0.1
0.2
0.3
0.4
0.5
0.6
0.7
0.8
0.9
1.0

( ) ( ) t h t,
i
R0
i
R
K K
h
/
H


Fig. 6.5 Variaţia gradului de constrângere a deformaţiei axiale pe înălţimea
elementului pentru L
i
/H≤1.0
(7) În secţiunea de rezemare de la baza unui element, considerând o stare de
forfecare pură la baza elementului, gradul de constrângere la secvenţa i de fisurare
este definit analitic prin expresiile
( )
( )
cf i
cm c
i
R0
BE 0.5L
t E A
1.05 1
1
t K
+
= [6.1]
(8) Pentru L
i
/H≤1.0, variaţia pe înălţimea elementului a gradului de constrângere
se stabileşte conform Figurii 6.5. Pentru L
i
/H>1.0, aceasta se calculează cu relaţiile:
( ) ( ) ( ) ( ) [ ]
( ) ( ) ( ) ( ) [ ] 2.5 H L 1.0 pentru 10 H L 1 H L K K
2.5 H L pentru 1 H L 2 H L K K
i
h/H
i i
i
R0
i
R
i
h/H
i i
i
R0
i
R
< < + − =
≥ + − =
t h t,
t h t,
[6.2]
(9) Aşa cum se arată în Figura 6.6, forţa tăietoare maximă atinsă în perete la o
anumită etapă corespunde iniţierii unei fisuri şu gradului de constrângere maxim la
bază(etapa 2), iar momentul interior maxim în raport cu baza corespunde atingerii
înălţimii critice a fisurii (etapa 4), după care propagarea ei devine instabilă şi
concentrările de eforturile secundare conduc la propagarea ei până la vârful partea
superioară a elementului.
(10) La un element de beton simplu, efortul unitar de întindere generat de
contracţia împiedicată la bază este
( ) ( ) ( ) ( ) n 1, i t E t ε h t, K 1.05 t σ
eff cm, cs
i
R
i
ct
= = , [6.3]
unde
GD-43

Fig. 6.6 Evoluţia eforturilor într-o secţiune transversală de element când L
i
/H≥2.0
( )
( )
( )
0
cm
eff cm,
t t, 1
t E
t E
ϕ +
= [6.4]
(11) Procedeul este iterativ şi o nouă secvenţă de fisurare nu se iniţează dacă
( ) ( ) ( ) n i t f t,0 σ
ctm
i
ct
= < [6.5]
(12) La orice nivel h deasupra bazei, deschiderile fisurilor şi extensia betonului
trebuie să echilibreze schimbarea de volum a betonului. Deschiderea medie a fisurilor
la înălţimea h deasupra bazei pentru un element de beton simplu se calculează cu
relaţia
( )
( ) ( )
( )
( )
( )
L
1 -
h t, s
L
t 1.05E
t f
- t ε h t, K
h t, w
n
r
cm
ctm
cs
n
R
n
med k,
= [6.6]
6.2 Controlul stărilor de eforturi secundare şi a fisurării
(13) Pentru a controla deschiderea fisurilor, este necesar să se controleze distanţa
între fisuri prin intermediul armăturii. La nivelul h deasupra bazei, distanţa maximă
necesară între fisuri se raportează secţiunii centrale a elementului
( )
( ) ( )
( )
( )
max
cm
ctm 1
R cs
max
w
t E 1.05
t f
- h t, K t ε
w
-
(
¸
(

¸

=
L
L
h t, s
n
max r,
[6.7]
(14) Aria barelor de armătură la nivelul h, necesară controlului fisurilor este
( )
( )
( )
( )
( )
(
¸
(

¸

=
t E
t f 0.4
-
h t, s
w
-
E
σ
E
t f d B 0.4
h A
cm
ctm
n
max r,
max
s
s
s
ctm s
bh


[6.8]

GD-44
6.3 Metodologie de estimare şi control a efectelor contracţiei în
activitatea de proiectare
(15) Identificarea şi analiza soluţiilor constructive posibile şi stabilirea exigenţelor
de performanţă asociate metodei de proiectare la stările limită.
(16) Adoptarea soluţiei constructive, analiza modului în care aceasta satisface
prevederile şi recomandările de alcătuire constructivă prevăzute de normele de
proiectare şi analiza eventualelor riscuri (de exemplu, nerespectarea recomandărilor
cu privire la rosturile de dilataţie a unei structuri va genera probleme suplimentare de
rezolvat de către proiectant, generate în mare parte de contracţia betonului şi
fenomenele termice).
(17) Analiza dimensiunilor geometrice ale elementelor structurale dimensionate, a
legăturilor interioare şi exterioare ale structurii (deschideri, suprafaţă, legături
continue sau discrete, elastice sau rigide etc.) şi a ansamblului de acţiuni.
(18) Pentru situaţiile în care nu există rosturi structurale de dilatare sau sunt
insuficiente este necesar controlul prin calcul a stărilor de fisurare datorate contracţiei
betonului. Cu excepţia elementelor masive, conform SR EN 1992-1 şi SR EN 1992-1-
1-NB §2.3.3, distanţele maxime pentru care trebuie prevăzute rosturi de dilatare sunt
d
joint
=30.0 m la elementele neizolate termic, respectiv d
joint
=40.0 m la elementele
termoizolate.
(19) Pentru celelalte situaţii, efectele contracţiei pot fi controlate prin metoda
indirectă, adică prin respectarea prevederilor constructive de armare (conform SR EN
1992-1 §7.3.1, §7.3.2 şi §7.3.4) şi proiectarea unui amestec de beton curent utilizat.
(20) Evaluarea directă a efectelor contracţiei împiedicate betonului se efectuează
prin calcule asociate Stărilor Limită de Serviciu (SLS) pentru controlul fisurării şi
Stărilor Limită Ultime (SLU), pentru siguranţă. La elementele care au împiedicată
contracţia liberă pe mai multe laturi, se aplică principiul suprapunerii efectelor.
(21) La Stările Limită de Serviciu (SLS) se poate considera o vârstă a betonului de
7 zile în elementele masive şi respectiv durata de serviciu la celelalte elemente.
Controlul fisurării se asigură după cum urmează:
- se calculează deformaţiile de contracţie liberă a betonului asociată vârstei de control
conform §5.2;
- se calculează deschiderea medie între fisuri pe înălţimea elementului potrivit §6.1;
- se calculează ariile de armătură necesare controlului fisurării conform §6.2, pentru
deschideri maxime ale fisurilor stabilite conform SR EN 1992-1 §7.3.1;
- se dispun cantităţile de armătură respectând ariile rezultate din calcule cu respectarea
prevederilor minimale date de SR EN 1992-1 §7.2 şi §7.3.
(22) La Stările Limită Ultime (SLU), efectele contracţiei împiedicate se consideră
astfel:
- în grupările de încărcări asociate Stărilor Limită Ultime, potrivit SR EN 1992-1-
1/NB, coeficientul parţial de siguranţă se consideră γ
SH
=1.0;
- la situaţiile de proiectare cvasi-permanente şi accidentale, se consideră efectele
contracţiei împiedicate a betonului la vârsta betonului pentru care s-a asigurat
controlul fisurării.
6.3.1 Aplicaţia 4
Să se dimensioneze armăturile la zidul de sprijin prezentat în §4.8.2.1
(Aplicaţia 1), pentru amestecul de beton proiectat şi deformaţiile de contracţie liberă
GD-45
calculate în §5.1.2 şi §5.4 (Aplicaţia 2 şi Aplicaţia 3). Durata de serviciu a structurii
se consideră 50 de ani, umiditatea relativă a mediului RH=60 %. Decofrarea
betonului se face la 3 zile de la turnarea betonului, iar betonului i se va aplica aplica
un tratament prin umezire timp de 4 zile de la decofrare.
Pasul 1:
- se consideră vârsta betonului de 7 zile;
- din relaţiile [5.19] şi [5.22], pentru f
ctm
(7)=2.5 MPa şi f
cm
(7)=33.5 MPa, rezultă
1.013
33.5 MPa
35 MPa
1.009 α
33.5 MPa
35 MPa
1.031 α
33.5 MPa
35 MPa
α
0.3
3
0.2
2
0.7
1
= |
¹
|

\
|
= = |
¹
|

\
|
= = |
¹
|

\
|
=
( ) 2.903
33.5
16.8
33.5 β = =
- pentru umiditatea relativă a mediului RH=60 % şi h
0
=600 mm, cu relaţiile [5.21] se
obţine
1.474
600 0.1
100 1-60
1
3
RH
=
×
+ = ϕ
- considerând momentul încărcării t
0
=2 zile (vârsta betonului la care atinge T
cmax
),
din expresia [5.23] rezultă
( ) 0.801
2 0.1
1
2 β
0.2
=
+
=
- coeficientul nominal de curgere lentă se calculează cu relaţie [5.20]
3.427 0.801 2.903 1.474
0
= × × = ϕ
- din expresia [5.18] se obţine
( ) [ ] 1,500 1,152 250 600 60 0.012 1 1.5 β
18
H
≤ = + × × + × =
- pentru t=7 zile şi t
0
=2 zile, influenţa timpului asupra curgerii lente se calculează cu
expresia [5.17]
( ) 0.195
2 7 1,152
7-2
7-2 β
0.3
c
= |
¹
|

\
|
− +
=
- coeficientul curgerii lente rezultă din relaţia [5.16]
( ) 668 . 0 0.195 3.427 7,2 = × = ϕ
- pentru E
cm
(7)=31,543 MPa, aplicând relaţia [6.5], modulul de rigiditate efectiv
devine
( ) MPa 911 , 18
668 . 0 1
MPa 31,543
7 E
eff cm,
=
+
=
L
1
=30.00
L
2
=15.00 L
2
=15.00
L
3
=7.50 L
3
=7.50 L
3
=7.50 L
3
=7.50
L
4
=3.75 L
4
=3.75 L
4
=3.75 L
4
=3.75 L
4
=3.75 L
4
=3.75 L
4
=3.75 L
4
=3.75
1 2 2
3 3 3 3
4 4 4 4 4 4 4 4
s
r
(7,3.0)=15.00
5
s
r
(7,2.5)=7.50
5
s
r
(7,0.5)=3.75
5
s
r
(7,0.0)=1.875
5
H
=
3
.
0

Fig. A.4.1
GD-46
Pasul 2:
- considerând elementul ca fiind realizat din beton simplu, aplicând relaţiile
[6.1]÷[6.5], printr-un calcul iterativ se identifică 4 secvenţe de fisurare considerând
nivele h din 0.50 m în 0.50 m;
Tab. A.4.1
h
[m]
( ) h 7, K
i
R

( ) h 7, σ
i
ct

[MPa]
Fisurat/Nefisurat
( ) h 7, s
5
r

[m]
( ) h 7, w
5
med k,

[mm]
i=1 Fisura 1
0.0 0.826 5.68 F 1.875 0.20
0.5 0.784 5.38 F 3.750 0.84
1.0 0.743 5.10 F 7.500 0.78
1.5 0.705 4.84 F 7.500 1.68
2.0 0.668 4.59 F 7.500 1.56
2.5 0.634 4.35 F 7.500 1.44
3.0 0.601 4.13 F 15.000 1.32
i=2 Fisurile 2
0.0 0.704 4.84 F 1.875 0.16
0.5 0.627 4.31 F 3.750 0.61
1.0 0.559 3.84 F 7.500 0.51
1.5 0.498 3.42 F 7.500 0.97
2.0 0.443 3.05 F 7.500 0.78
2.5 0.395 2.71 F 7.500 0.61
3.0 0.352 2.42 N 15.000 -
i=3 Fisurile 3
0.0 0.543 3.73 F 1.875 0.11
0.5 0.393 2.70 F 3.750 0.26
1.0 0.284 1.95 N 7.500 -
1.5 0.205 1.41 N 7.500 -
2.0 0.148 1.02 N 7.500 -
2.5 0.107 0.74 N 7.500 -
3.0 0.078 0.53 N 15.000 -
i=4 Fisurile 4
0.0 0.373 2.56 F 1.875 0.05
0.5 0.198 1.36 N 3.750 -
1.0 0.105 0.72 N 7.500 -
1.5 0.056 0.38 N 7.500 -
2.0 0.029 0.20 N 7.500 -
2.5 0.016 0.11 N 7.500 -
3.0 0.008 0.06 N 15.000 -
i=5
0.0 0.229 1.57 N 1.875 -
0.5 0.096 0.66 N 3.750 -
1.0 0.034 0.24 N 7.500 -
1.5 0.014 0.09 N 7.500 -
2.0 0.006 0.04 N 7.500 -
2.5 0.005 0.03 N 7.500 -
3.0 0.002 0.02 N 15.000 -
- la iteraţia 5 (n=5) se îndeplineşte condiţia [6.5] de neiniţiere a unor noi fisuri;
- rezultatele sunt prezentate în Figura A.4.1 şi Tabelul A.4.1, deschiderile medii ale
GD-47
fisurilor fiind calculate cu relaţia [6.6];
- conform SR EN 1992-1-1NB §7.3.1 Tabelul 7.1N, pentru clasa de expunere XC 4 se
adoptă w
max
=0.3 mm;
- pentru controlul fisurării se stabileşte un oţel pentru armături din clasa S 220A, cu
f
yk
=220 MPa, f
t
=231 MPa, E
s
=200,000 MPa şi ε
uk
=2.5 %.; conform SR EN 1992-1
§7.3.2 se stabileşte un efort în armături pentru controlul fisurilor σ
s
=200 MPa;
- conform SR EN 1992-1 §7.3.3 Tabelele 7.2N şi 7.3N, pentru σ
s
=200 MPa diametrul
maxim al barelor este 25 mm, iar distanţa maximă între bare este 200 mm; se adoptă
o distanţă între bare d
s
=100 mm;
- cu relaţia [6.7] se calculează distanţele maxime între fisuri pentru w
max
=0.3 mm, iar
cu expresia [6.8] ariile barelor de armătură la fiecare nivel h necesare pentru
controlul fisurilor, cu d
s
=100 mm; rezultatele sunt prezentate în Tabelul A.4.2;
- aşa cum se arată în Tabelul A.4.2 şi Figura A.4.2, se adoptă o armare pe fiecare
faţă a elementului cu bare Ø18/100 până la înălţimea de 1.50 m, respectiv Ø16/100
de la 1.50 m până la partea superioară a elementului.
Tab. A.4.2
h
[mm]
( ) h 7, s
5
max r,

[m]
( ) h A
bh

[mm
2
]
Bare propuse
( ) h A
sh,eff

[mm
2
]
0.5 1.149 424 2 Ø18 608
1.0 1.214 416 2 Ø18 608
1.5 1.283 408 2 Ø18 608
2.0 1.356 402 2 Ø16 402
2.5 1.434 395 2 Ø16 402
3.0 1.516 389 2 Ø16 402
3
.
0
0
1
.
5
0
1
.
5
0
2

Ø
1
8
/
1
0
0
2

Ø
1
6
/
1
0
0
1
2
3
3
Bare dimensionate pentru preluarea
eforturilor de incovoiere conform
SR EN 1992-1
4
Agrafe Ø6/200
5
5
Mustati pentru ancorarea barelor
marca 3 in blocul de fundare

Fig. A.4.2
6.4 Metodologie de evaluare a efectelor contracţiei în activitatea
de evaluare
(23) Studiul şi analiza documentaţiei tehnice a structurii investigate.
(24) Analiza sistemului constructiv (respectarea sau nu a prevederilor şi
recomandărilor actuale de proiectare), a dimensiunilor geometrice ale elementelor
structurale dimensionate, a legăturilor interioare şi exterioare ale structurii (deschideri,
GD-48
suprafaţă, legături continue sau discrete, elastice sau rigide etc.).
(25) Efectuarea unei inspecţii tehnice vizuale.
(26) Elaborarea releveului fisurilor (identificarea traseelor de fisurare şi a
deschiderii fisurilor).
(27) Analiza traseelor de fisurare în corelare cu specificul elementului structural, a
subansamblului structural şi a structurii de rezistenţă în ansamblu.
(28) Efectuarea, dacă este cazul, de încercări in situ suplimentare (stabilirea clasei
de beton, identificarea armăturilor, etanşeitatea fisurilor etc.).
(29) Evaluarea directă a efectelor contracţiei betonului prin:
- calcule specifice Stărilor Limită de Serviciu (SLS) pentru stabilirea influenţei asupra
durabilităţii structurii, conform celor prezentate în §6.3;
- calcule specifice Stărilor Limită Ultime (SLU) pentru stabilirea influenţei asupra
gradului de siguranţă din punct de vedere al rezistenţei şi stabilităţii, conform celor
prezentate în §6.3.
(30) Elaborarea raportului de evaluare care trebuie să cuprindă ansamblul
observaţiilor specifice pentru fiecare operaţiune executată (examinări, măsurători,
analize, expertize, încercări experimentale, analize structurale etc.) şi fundamentarea
acestora prin rapoarte de încercări, buletine de analiză, fotografii, note de calcul etc.
De asemenea, trebuie să se prezinte o apreciere a comportamentului structural şi a
nivelului de siguranţă, în baza specificaţiilor constructive şi a concluziilor, care să
ofere o imagine reală a structurii şi stării sale tehnice. Plecând de la acest document,
se poate recomanda (Figura 6.7):
- menţinerea structurii în starea din perioada inspecţiei şi efectuarea lucrărilor de
întreţinere după planificarea existentă;
- efectuarea de investigaţii suplimentare şi execuţia unor lucrări de reabilitare;
- demolarea construcţiei;


r ea bi li t ar e
va ri a ţ ia re al ă (d e e x pl oa t ar e)
ni ve l mi ni m a cce pt abi l
va ri a ţi a i de al ă (de proie ct ar e)
Dura t a de expl oa t are
N
i
v
e
l
u
l

d
e

s
i
g
u
r
a
n
ţ
ă


Fig. 6.7 Asigurarea durabilităţii prin controlul nivelului de siguranţă
(31) Reabilitarea elementelor fisurate excesiv datorită contracţiei împiedicate a
betonului se clasifică în următoarele trei categorii:
- reparaţii cosmetice, care se referă la îmbunătăţirea aspectului estetic al elementelor
degradate, redând totodată elementului durabilitatea proiectată: astfel de intervenţii
sunt injectarea fisurilor cu deschideri de 0.05-6.0 mm cu răşini epoxidice, sau a
fisurilor cu deschideri de peste 6.0 mm cu chituri epoxidice;
- reparaţii structurale, care se adresează direct deprecierii performanţelor structurale şi
GD-49
intenţiei de reatingere a lor prin refacerea proprietăţilor lor mecanice: astfel de
intervenţii sunt injectarea fisurilor cu deschideri de 0.02-20.0 mm cu pastă de ciment,
sau a fisurilor cu deschideri de 0.05-6.0 mm cu răşini epoxidice, respectiv a fisurilor
cu deschideri de peste 6.0 mm cu chituri epoxidice, cu sau fără ţeserea fisurilor (se
recomandă a se efectua în zonele în care armătura a intrat în curgere şi/sau în zonele
în care capacitatea de preluare a acţiunilor transversale este local insuficientă datorită
eforturilor reziduale mari în armături);
- consolidări structurale, care prevăd creşterea performanţele structurale ale
elementului fisurat: exemple în acest sens sunt cămăşuirile cu straturi suplimentare de
beton şi armarea acestora, sau aplicarea pe suprafaţa elementelor afectate a unor
ţesături din fibre compozite.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful