P. 1
ATRACTIA CITADINULUI

ATRACTIA CITADINULUI

|Views: 2|Likes:
Published by Ungurean Alexandra
atractia citadinului
atractia citadinului

More info:

Published by: Ungurean Alexandra on Feb 04, 2014
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOCX, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

09/17/2015

pdf

text

original

ATRACTIA CITADINULUI (I)Perspective opuse la I. L.

Caragiale si Mircea Eliade

CARMEN MIRELA BĂLEANU

Întoarcerea din rai, publicat în 1934, si Huliganii – 1935, pe lîngă faptul că aduc în romanul românesc interbelic o problematică inedită printr-o individualizată modalitate narativă introducînd tehnica utilizată de John Dos Passos (Paralela 42) prin trecerea de la eu la non-eu, prin intermediul secventei repetitive intitulată camera obscură. În afara vocii sinelui, polul pulsional al personalitătii, aceste romane adaugă o observatie obiectivă a realitătii înconjurătoare, ce presupune atît descoperirea si relevarea în existenta reală a elementelor cu semnificatie general-umană, cît si înlăturarea aprecierilor subiective asupra personajelor si evenimentelor. Titlul romanului are o rezonantă simbolică. Întoarcerea din rai semnifică revenirea dintr-un colt de paradis echivalat de autor cu perioada temporală a întîiului deceniu de după realizarea României mari. Tipologic romanul este un dosar de existentă. Mai multi tineri intelectuali bucuresteni de felurite profesiuni, majoritatea ziaristi sînt realmente pasionati de ceea ce Mircea Eliade numea problemele esentiale: dragostea si moartea, implicarea în actiune si realizarea pe plan profesional. Personajele discută pe străzi, în casă, în cafenele, dar diferenta este esentială fată de Miticii lui Caragiale. Ele nu o fac din plictis, ci visînd si încercînd să trăiască autentic. Nu întîmplător pe Pavel Anicet, eroul din Întoarcerea din rai, una dintre ultimele revelatii înainte de a-si asuma întoarcerea din viată este legată de capitală: „Luminile acelea rosii îl fascinau, îl tineau încă legat de Bucuresti. Parcă erau mai mult ale lui, mai aproape de trupul si sufletul lui decît Una sau Ghighi, sau Dav bunăoară. Le privi zîmbind. Se face un oras frumos, Bucurestiul ăsta. Gîndul îi plăcu; era un gînd limpede, senin, chiar stenic” . Pe străzile acestea va depăsi memoria personală, memoria sentimentală, pregătindu-se să intre în Eternitate. În Huliganii personajele au sensul referential de indivizi care tulbură normele de convietuire socială încălcîndu-le continuu printr-un comportament ce atestă lipsa flagrantă de cuviintă si de respect fată de orice constrîngere etică. Pe lîngă prezentarea actiunii si a personajelor, un mare accent va fi pus pe cadrul de desfăsurare. Străzile, casele, viata de noapte a Bucurestiului, activitatea trepidantă din redactiile ziarelor în aceste romane sînt prezentate într-o manieră balzaciană. Detalierea amănuntită a încăperilor, locuintelor are legătură strînsă cu fiintele ce-si duc traiul acolo. Casa devine pentru personajul eliadesc nu doar spatiu domestic, dar mai ales centru. Nu întîmplător casele din opera literară a istoricului religiilor sînt vechi, marcate de parfumul altor vremuri (Domnisoara Christina, Secretul doctorului Honigberger, Pe strada Mîntuleasa, Uniforme de general, Incognito la Buchenwald etc.). Povestirile fantastice au nevoie de un cadru adecvat peste care a trecut timpul, de aceea ruinele sau casele clădite în alt secol ocupă un loc atît de important. „Eliade introduce acest simbol în spirit romantic, dar si ca o componentă a geografiei bucurestene, iar fixarea spatială, amănuntele arhitectonice amintesc de preferinta scriitorului pentru opera balzaciană” . Camera devine un microcosmos care reeditează personalitatea fiecăruia facilitînd pentru cei initiati descoperirea misterelor. Casa se leagă direct de viata si destinele oamenilor care o locuiesc. Clădirea distrusă în timpul bombardamentului anticipă parcă destinul personajului Stefan Viziru care va pleca în exil la Paris si în scurt timp va muri.

O astfel de casă este prezentată în nuvela Secretul doctorului Honigberger: „În aceeasi după-amiază am fost în dreptul casei pe strada S. Noaptea de Sânziene poate fi receptată ca o frescă a societătii românesti surprinsă într-un spatiu temporal dramatic. printr-o invocatie magică. Actiunea se petrece între 1936 si 1948 cu întoarceri firesti în timp. lupta pentru desfiintarea libertătilor democratice. La fiiecare colt de stradă. odăile. dar bine păstrată. convulsionat al istoriei contemporane. Cîteva trepte de piatră înverzite de muschi si purtînd pe lături mari ghivece de flori. totul proiectat pe pînza datinilor si credintelor ancestrale. Derulată între două nopti amîndouă de Sânziene. în fiecare curte sau clădire veche. Aici va afla naratorul din Secretul doctorului Honigberger despre indianistul brasovean dispărut si totusi prezent. Timpul. cu grilaj de fier. Franta. Apar fugar si alte peisaje din Anglia. sînt dramatic trăite într-un Bucuresti marcat profund de aceste frămîntări sociale. alta pariziană. Cadrul romanului este cel românesc. cu pietris în curte. te întîmpină parcă o taină. ocupatia rusească. În dreptul soneriei nu era nici o carte de vizită” . Prin ce miracol a izbutit să rămînă neatinsă casa boierească de la numărul 17. bombardamentul Londrei din 9 septembrie 1940. centrul universului literaturii lui Eliade se află în acest oras. Stefan rătăceste între două limite: nastere si moarte. cine vietuieste acolo si luptîndu-se cu ce destin. Toate marile evenimente: rebeliunea legionară. de un evantai de sticlă brumată. Miercurea-Ciuc. biblioteca îsi . cum se obisnuia acum 40 de ani. fără a putea fi văzut. un bazin în care apa se uscase demult si doi pitici cu capetele colorate. Zidurile. este chiar în centrul Bucurestilor. Intrarea principală era apărată. nu întîmplător această carte este considerată de Mircea Eliade drept capodopera sa. autorul nota la 27 iunie 1949: „12 ani de realitate românească. duceau la o marchiză cu geamurile de sus colorate. istoria si destinul se întîlnesc si se amalgamează în această simfonie narativă de dimensiuni europene. a unor fiinte umane si a unei tări aflate deopotrivă sub povara vremurilor si a terorii dezlăntuite de istorie. Sighisoara. Oprindu-mă în fata numărului 17 am recunoscut una din acele case pe lîngă care nu puteam nici odată trece fără să încetinesc pasul si s-o spionez. Portugalia. personajul – constiintă e un bucurestean sau un ins care parcurge aievea aventuri trăite de către romancier în spirit. iar atmosfera epocii e de o autentică trăire. Loc al nasterii scriitorului. Doar umezeala arborilor vestezise prea timpuriu fatada. Din această casă plecase spre tărîmul schambalian renumitul doctor brasovean. Aici se agită intelectualitatea noii generatii din Întoarcerea din rai si Huliganii. Spatiul. cu salcîmi si castani crescuti în voie strivind sub umbra lor o parte din fatadă? Poarta se deschidea greu si te întîmpina printre brazde si flori bogate de toamnă. Aici e centrul de gravitatie al tuturor tărîmurilor dezvăluite în nuvelele fantastice. dar să mă las mai ales dus de imaginatie spre a găsi ca într-un vis această epocă paradisiacă a Bucurestiului tineretii mele” . capitala României e de altfel vatra întregii sale creatii. Se fac referiri mai mult sau mai putin ample la Snagov. Strada S. Prezenta tării noastre din roman e însă obsedantă. Asemenea tuturor celorlalte opere literare eliadesti scrise în străinătate. foarte aproape de Calea Victoriei. În apropierea Bucurestiului este adus noaptea într-o sală a mănăstirii. Noaptea de Sânziene e o carte plină de nostalgia orasului natal si a tării de bastină. Era parcă. războiul din Răsărit. Rîmnicu-Sărat. As vrea să folosesc ceea ce am văzut eu însumi si am auzit de la altii. Era o casă boierească de pe vremuri. un alt văzduh aici. istorisirea acestui roman îsi are toate sursele si punctele de sprijin în metropola udată de rîul Dîmbovita. În prozele fantastice Bucurestiul devine cu adevărat un cuib de mistere. sarpele totemic (Sarpele).Marcînd un nivel mai profund. În acest cadru se vor consuma destinele individuale supuse agresării violente a istoriei. O lume care se stinsese cu încetul în celelalte cartiere mîndre ale capitalei si care se păstrase aici cuviincioasă fără agonia decrepitudinii si a mizeriei. Chiar si acele proze în care cititorul e transportat peste mări si tări. dornic de a ghici ce se întîmplă înapoia zidurilor îmbătrînite. Amplă frescă socială si istorică de peste 700 de pagini cu numeroase personaje. una bucuresteană. trăind un alt timp decît cel obisnuit. În Jurnalul său.

apropiindu-se tramvaiul si uruitul metalic i se păru atît de insuportabil încît îsi duse mîna la frunte” . ca urmare locul nu este ales la întîmplare. La fel ca în cazul cunoscutei schite a lui I. Nu doar străzile. murind parcă odată cu el: „Cîteva luni în urma celor istorisite mai sus. începu bătrînul clătinînd din cap. zîmbind. Capitala capătă aici o dimensiune mitică. reusind să se sustragă astfel vigilentei Securitătii creîndu-si prin imaginatie un alt univers mai pur decît cel real. si arheologii de tot ce-as găsi eu pe aici. Un alt mare mister va ascunde coliba de La tigănci. locul unde sălăsluiesc fetele devine chiar un axis mundi: „La umbra nucilor îl întîmpina o neasteptată. aproape îndurerat de taina aceasta. Casa tigăncilor este considerată de către cei din jur un teritoriu al plăcerilor trupesti (apropierea dintre bordei ca loc al initierii si bordel ca spatiu al desfătărilor nu este accidentală). undeva pe aici. Caragiale. pe sub pămînt. Am rămas mai multă vreme la pîndă. „În arsita zilei grădina plină de nuci a tigăncilor pare un teritoriu al desfătărilor. doar de oi zări pe una din cele două femei si oi putea afla ceva în legătură cu neînteleasa lor purtare. Casele de la numărul 17 se dărîmau. va istorisi diferite întîmplări. Dacă as avea un miliard as cumpăra toate casele astea si le-as dărîma. Orasul. spatiu tabu pentru un om corect si familist. apoi conversatia va fi îndreptată spre misterioasa grădină de la tigănci. Încercarea de întoarcere înapoi îl va descumpăni. nu era o scoală pe strada Mîntuleasa. Parcă s-ar fi aflat dintr-odată într-o pădure la munte. că eu . Lumea lui Gavrilescu va deveni reală doar aici la tigănci. cu castani în curte si în fund o grădină cu zarzări si visini?. nume cu rezonantă biblică. Tîrziu. Strada Mîntuleasa evocată („Pe strada Mîntuleasa. oamenii se schimbaseră definitiv. Dar nu erau decît lucrătorii si un antreprenor care îi zorea. Auzi depărtat. si bătea deznădăjduit cu călcîiul în piatră. zidul de piatră acoperit cu iederă si. m-am îndreptat spre capătul străzii.. Fără această arsită.” ) devine locul în care sacrul se camuflează la tot pasul în profan. Aici.. casele. căci pe Arghira o cîntau încă lăutarii pe la 1850” . cum i se spunea pe timpul ei. Nu că m-ar interesa. iar confuziile sînt întretinute în mod deliberat. bazinul încărcat cu fiare vechi si lespezi. Două elemente aleatorii – căldura teribilă si pierderea partiturilor – decid aventura bizară a personajului” . între bulevard. Gavrilescu nu ar fi intrat nici odată la tigănci. acest aspect nu este unic. dar la Mircea Eliade sacrul se găseste întotdeauna camuflat în profan. apoi îl luă de mînă si-l conduse repede către o căsută veche pe care anevoie ar fi putut-o bănui acolo. realismul aparent al începutului nuvelei va fi contrazis de derularea insolită a evenimentelor. Începu să privească uluit aproape cu respect arborii înalti. Ea reprezintă o tentatie irezistibilă în inima Bucurestiului toropit de zăpuseală. pe nesimtite. Un Bucuresti zguduit de intrigile Securitătii va fi prezentat în Pe strada Mîntuleasa. Gavrilescu pătrunse într-o penumbră curioasă. îmi spuse el odată. o edenică oază de umbră. sugerînd taina împărtăsaniei.. toată vietuirea rămîn în urma sa în momentul în care intră la tigănci: „Îl privi scurt. adînc în ochi. După cum sublinia Gheorghe Glodeanu. Misterul va fi introdus în acest spatiu de Fărîmă. si istoricii. firească răcoare.L. si simt că semnele sînt pe aici. Popa Soare si Calea Mosilor si întindea bratul si-l rotea de mai multe ori. Lixandru cunoscînd misterele ascunse în adîncurile capitalei afirma: „Eu am aflat tot iscodindu-l pe Dragomir. El. căldură mare formează resortul esential al actiunii. am trecut din nou pe strada S. Deschise usa si-l împinse usor înainte. Se fac trimiteri la legenda „preafrumoasei Arghira. V-ati cruci si dumneavoastră. În tramvai căldura coplesitoare va genera discutii întîi despre colonelul Lawrence. Trecerea dinspre fiintă spre nefiintă se va petrece în acest cadru. pe sub trotuarele astea. Desi domină imaginea plină de farmec a Bucurestiului interbelic. ascunsă între tufe mari de liliac si boz. Grilajul fusese în parte smuls. dar mai ales pivnitele devin locuri de trecere spre tărîmul blajinilor.apără singure secretul. pe care nu o puteam în nici un chip pătrunde pînă la capăt” . Toate zgomotele. si Gavrilescu rămase o clipă derutat. adevărată Scheherezadă mioritică. pe la 1700 (. parcă ferestrele ar fi avut geamuri albastre si verzi. îl cuprinse o infinită tristete” . Asezări omenesti cu mult mai vechi decît bănuiti dumneavoastră..) si a rămas de pomină în Bucuresti aproape un veac după moartea ei.

unde pot fi uitate problemele lumii exterioare” . cu iz arhaic. cu odăile lor întortocheate. propria sa imagine. personajul este purtat sau lăsat să rătăcească prin labirint. asemenea cojii de nucă ce înveleste si protejează miezul. Pe strada Mîntuleasa. de distrugere a unei lumi. imagine specifică începutului de secol XX. include la rîndul ei casa. Si mi-ar părea rău pentru că îmi place orasul acesta. personaj tipic al grădinilor bucurestene îl va întîlni pe Adrian.” . misiunea ei fiind legată de acesta: „Ar trebui atunci să dispar. Pentru că. Demolarea unui imobil în opera lui Eliade devine un act cu semnificatii adînci. dominat de grădini si case străvechi ce ascund spatii labirintice. la rîndul lui. Este o mare diferentă însă între cîrciuma caragialiană si locul florii-soarelui unde Leana. Uniforme de general. . reiterînd parcă amintirea Edenului: „Grădina se transformă prin gardul sau zidul care o închide într-un spatiu insular. reîntoarsă pe pămînt după 200 de ani. apoi explicit prin dărîmarea casei) acest motiv va fi reluat în Douăsprezece mii de capete de vite. dar si în În curte la Dionis grădina devine un cadru obsedant. Distrugerea unei lumi încă dominată de mituri si povesti se prefigurează prin simbolul demolării. Casa fiind cuprinsă în oras care. suficient siesi. gîndea Marina. întocmai ca la tigănci. redusă însă la scară. Neatins încă de urbanizarea excesivă. un spatiu în care sacrul se va ascunde tot mai mult în profan pentru că lumea devine tot mai incapabilă. biblioteci uimitoare.” Imaginea distrugerii unei locuinte semnifică decăderea „unei lumi ce mai credea în puterea miturilor. cu clădiri noi. zarzări si visini. Marina. castani. ci ca să învete oamenii cum să vadă. Pe aceleasi locuri se va întoarce Marina pentru a-i învăta pe oameni să vadă dincolo de aparente. cu lift. Spre deosebire de Caragiale. prilej cu care Eliade pune în discutie conceptul de irecognoscibilitatea miraculosului: „I se păruse că Zamfira fusese în felul ei o sfîntă si i se mai păruse că ea. este înglobat în spatiul mai extins al patriei. salvatorul salvat. să privească în jurul lor. Nu doar în La tigănci. dar se conturează treptat un nou Bucuresti brăzdat de semnele lumii noi. de către Zamfira cu 200 de ani în urmă. Noaptea de Sânziene. si pentru totdeauna. În curte la Dionis. îmblînzeste fiarele din sufletele oamenilor. Casele devin. cu ferestre mari ce dau spre grădini imense de salcîmi. îmi place să trăiesc în Bucuresti” . oamenii sînt aproape orbi. dar nu ca să redea lumina ochilor Arghirei. adevărat Orfeu prin cîntec. ăi semăna si că poate ar fi chiar Zamfira. Existent în Secretul doctorului Honigberger (prefigurat prin disparitia bibliotecii. cu tramvaie si asfalt topit sub căldura toridă. Chiar strada Mîntuleasa are povestea ei legată de miraculoasa vindecare a vederii Arghirei. Eliade conferă acestui spatiu o semnificatie aparte. a unui microcosmos. Zamfira va primi locurile respective ca recompensă pentru această minune. Tot prin Bucuresti va fi plimbat Dayan de către jidovul rătăcitor. adevărate labirinturi unde protagonistii caută să se regăsească pe sine sau să descopere marele adevăruri. O viziune inedită asupra locurilor natale se conturează si prin faptul că Bucurestiul este văzut dintr-o dublă perspectivă. că. Iar ca să-i vindece nu e alt mijloc decît să-i învete să privească operele de artă” . în zilele noastre. Incognito la Buchenwald. cel care îsi uitase misiunea pentru care fusese trimis pe pămînt...nu asta caut. Marea Curte – Curtea cu majusculă – este patria care la rîndul ei contine în sine. dar v-ar interesa pe dumneavoastră. În acest spatiu Leana. misterioase. Asistăm în felul acesta la o multiplicare a complexului lui Iona. Aici. Există un Bucuresti vechi. Este semnificativ faptul că Leana se simte atrasă de frumusetea marelui oras. Orasul. prin artă. dar cu ferestre mici. oamenii nu mai stiu să vadă. ipostază redusă la arhetip a grădinii. „o imagine miniaturalizată a curtii lui Dionis. Această reflectare care este Cetatea. să plec cu adevărat. Dislocările spatiale si temporale îsi au mediul propice pe aceste locuri care devin de trecere dintre două tărîmuri. si toate relele si păcatele de acolo se trag. Pe strada Mîntuleasa. pe toti să aflati cîte taine zac ascunse pe sub pietrele si casele astea. Bucurestiul este împînzit în opera lui Eliade cu grădini. mai putin initiată să-l descifreze. Leana cîntă în cîrciumi căutîndu-si iubitul amnezic.

Mircea Eliade. I. Fantasticul în proza lui Mircea Eliade. Fantasticul în proza lui Mircea Eliade. p. sacră a lui Mircea Eliade. p. Gheorghe Glodeanu. Editura Gutinul. Editura Humanitas. 9. Integrala prozei fantastice. Dictionar de simboluri din opera lui Mircea Eliade. p. Editura Rum – Irina. Editura Gutinul. noua civilizatie impunînd ca elemente caracteristice fierul si betonul. 163. Cluj – Napoca. 242. Mircea Eliade. 1994. ibid. La tigănci de Mircea Eliade în cinci interpretări. Editura Moldova. Editura Moldova. Bucuresti. asupra Bucurestiului marchează poate cel mai bine conceptia pur profană. vol. 1994. vol. I. 32. Baia Mare. 1994... p. II. ibid. Editura Dacia. Mircea Eliade. 251. Iasi. p. vol.. . p. vol. 9. II. Iasi. Iasi. II. Bucuresti. Integrala prozei fantastice. Întoarcerea din rai. ironică sau dramatică asupra lumii si vietii a lui Caragiale si cea deschisă spre mistere. ibid. 254. p. 158. p. Gheorghe Glodeanu. Editura Coresi. 110. Baia Mare.. Editura Moldova. 1993. Integrala prozei fantastice. p. 152. 1997. 1993. p. 287. p. p. Jurnal. 235. Bucuresti. 1992. 71.. ibid. p. Viziunea asupra citadinului în genere. Doina Rusti. prelucrate prin calculul lipsit de căldură al unui spirit profan” . vol. Mircea Eliade. 297.Locul povestilor si al legendelor este preluat de către răceala spirituală a masinilor. volum colectiv coordonat de Ion Simut. ibid. p.. p. II. ibid. 203. 1993. Mircea Eliade. vol. 2001.

Ibid. .

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->