You are on page 1of 57

Catedra de Fiziologie “NC Paulescu”, UMF “Carol Davila” Bucuresti Curs 2007 – Fiziologia sistemului imun, Dr.

Ina Stefanescu

FIZIOLOGIA SISTEMULUI IMUN IMUNITATEA – Definitie: 1. condiţie în care organismul, în contact cu un agent patogen (microbian sau de altă natură) nu contractează în mod specific starea patologică (boala) indusă de agentul patogen respectiv; 2.totalitatea mecanismelor de aparare impotriva microorganismelor invazive (bacterii, virusuri,paraziti) si a structurilor non-self. IMUNITATEA INNASCUTA NESPECIFICA: structuri si mecanisme cu rol protector (tegumente, mucoase, enzime din secretii exocrine – lizozimul, bactericidina),pH-ul secretiei gastrice, temperatura corpului ce ofera conditii precare de dezvoltare unor microorganisme, presiunea mare a O2 in alveolele pulmonare ce inhiba dezvoltarea germenilor anaerobi,nivelul cortizolemiei ce influenteaza raspunsul inflamator si rezistenta la infectii. IMUNITATEA INNASCUTA SPECIFICA: rezistenta unui organism fata de anumiti agenti microbieni care il particularizeaza de alte organisme din aceeasi populatie sau specie, sensibile la actiunea acelor agenti microbieni. Atunci cînd rezistenţa caracterizează toţi membrii unei specii, aceasta nu este o condiţie de imunitate, ci o lipsa de susceptibilitate a speciei, sau lipsă de agresivitate a agentului microbian. IMUNITATEA DOBINDITA: condiţia organismului care prezintă o stare de rezistenţă specifică faţă de un anumit agent patogen microbian. Această rezistenţă se poate instala ACTIV, ca IMUNITATE NATURALA, în urma contactului cu diferite microorganisme, sau ARTIFICIALA, în cazul administrării de antigene sub forma VACCINURILOR. IMUNITATEA NATURALA DOBINDITA IN MOD PASIV: este consecutivă pasajului anticorpilor materni la făt. IMUNITATEA DOBINDITA ARTIFICIAL: se poate instala în mod pasiv, în urma administrării de seruri imune sau anticorpi preformaţi. ANTIGENUL: este orice substanţă de origine endogenă sau exogenă capabilă să declanşeze un RASPUNS IMUN.

http://fiziologie.univermed-cdgm.ro

1

Catedra de Fiziologie “NC Paulescu”, UMF “Carol Davila” Bucuresti Curs 2007 – Fiziologia sistemului imun, Dr. Ina Stefanescu

RASPUNSUL IMUN: implică în mod absolut necesar stimularea şi proliferarea limfocitelor antigen-specifice şi sinteza unor molecule de recunoaştere a antigenului, reprezentate de anticorpi şi/sau receptori membranari. O substanţă este antigenică dacă ea declanşează un răspuns imun şi reacţionează specific cu anticorpii sau receptorii membranari apăruţi în timpul răspunsului imun. Răspunsul imun se derulează în trei secvenţe: 1.Selecţia clonală este etapa în care sînt selectate de către antigen doar acele limfocite capabile să recunoasca antigenul, denumite limfocite antigen-specifice. O clonă limfocitară este o populaţie de limfocite capabilă să recunoasca un singur tip de antigen, datorită prezenţei pe suprafaţa membranei celulare a unui singur tip de receptor pentru antigen. 2.Activarea clonală: activarea metabolismului intermediar al limfocitelor selectate; 3.Expansiunea clonală: proliferarea celulelor selectate şi activate metabolic; consecinţă: creşterea numărului limfocitelor din clona stimulată de antigen. Antigenul: caracter imunogen; imunogenitatea este complementară unei alte calităţi a antigenului, specificitatea: capacitatea antigenului de a reacţiona specific numai cu receptorii antigenici solubili (anticorpi) sau membranari, apăruţi ca urmare a stimulării antigenice. Antigenele se împart în două categorii: antigenele complete sau imunogenele şi antigenele incomplete sau haptenele. Imunogenele: antigene caracterizate de imunogenitate şi specificitate. Ele sînt timodependente şi timoindependente. ANTIGENELE COMPLETE TIMODEPENDENTE declanşează fie răspuns imun de tip celular, (RIC), fie răspuns imun de tip umoral (RIU); apariţia răspunsului imun este condiţionată de implicarea LIMFOCITELOR T HELPER (LTH) într-un proces complex de cooperare intercelulară. Majoritatea antigenelor aparţin acestei categorii, fiind de natură proteică. ANTIGENELE COMPLETE TIMOINDEPENDENTE sînt capabile să declanşeze doar RIU, ele stimulînd direct limfocitele B, independent de prezenţa LTH. Ele reprezintă o categorie minoritară de antigene.
http://fiziologie.univermed-cdgm.ro 2

Catedra de Fiziologie “NC Paulescu”, UMF “Carol Davila” Bucuresti Curs 2007 – Fiziologia sistemului imun, Dr. Ina Stefanescu

ANTIGENELE INCOMPLETE (haptenele) sînt substanţe cu greutate moleculară mică sau foarte mică incapabile să declanşeze un răspuns imun în lipsa cuplării cu o macromoleculă complexă şi intens imunogenă, denumită purtător sau carrier. Haptenele au numai specificitate, nu şi imunogenitate. Un antigen complet este alcătuit dintr-o componentă haptenică, responsabilă de specificitatea antigenului, denumită determinant antigenic şi de o componenta carrier, întreg ansamblul haptenăcarrier fiind responsabil de imunogenitatea antigenului. Determinanţii antigenici sînt de două tipuri: 1.liniari sau secvenţiali şi 2.conformaţionali. Cei liniari sînt alcătuiţi din lanţuri scurte de aminoacizi (8-12), dispuşi succesiv în lanţul peptidic şi recunoscuţi doar de limfocitele T, după prelucrarea antigenelor integrale de către celulele prezentatoare de antigen (CPA). Determinanţii antigenici conformaţionali sînt alcătuiţi din grupuri de 8-12 aminoacizi ce aparţin unor regiuni diferite ale lanţului peptidic sau chiar unor lanţuri diferite, aflaţi în proximitate datorită unor punţi disulfurice sau unor legături necovalente. Ei sînt recunoscuţi doar de limfocitele B (LB) şi de anticorpi. FUNCTIONAL : determinanţii antigenici sînt de tip efector şi de tip imunoreglator. Determinanţii antigenici efectori: pot fi de tip • conformaţional, cînd sînt recunoscuţi numai de limfocitele B şi declanşează RIU (determinanţi antigenici B), sau de tip • secvenţial, cînd sînt recunoscuţi de limfocitele T citotoxice (LTC) şi induc RIC (determinanţi antigenici C). Determinanţii antigenici imunoreglatori: • sînt implicaţi în controlul intensităţii răspunsului imun declanşat; • sînt recunoscuţi de limfocitele T helper care amplifica răspunsul imun declanşat (determinanţi antigenici H), sau de limfocitele T supresoare (determinanţi antigenici S), care limitează sau chiar sistează raspunsul imun declanşat. Antigenele alcătuite predominent din determinanţi efectori (B sau C) şi determinanţi reglatori H se comportă ca imunogene, iar antigenele alcătuite predominent din determinanţi antigenici S au comportament tolerogen, fiind implicate in procesul de toleranta imuna.

http://fiziologie.univermed-cdgm.ro

3

Catedra de Fiziologie “NC Paulescu”, UMF “Carol Davila” Bucuresti Curs 2007 – Fiziologia sistemului imun, Dr. Ina Stefanescu

Antigenele sînt caracterizate de imunogenitate, specificitate şi de imunomodulare, proprietate prin care antigenul este implicat in decizia asupra tipului de raspuns imun indus şi a intensităţii acestuia. Determinanţii antigenici efectori sînt recunoscuţi de limfocite extrem de mult diversificate (zeci de milioane de clone limfocitare diferite). Determinanţii antigenici imunoregulatori sînt implicaţi în supravegherea răspunsului imun indus. Această categorie include determinanţii antigenici H, care sînt recunoscuţi de către limfocitele T helper cu rol de amplificare a răspunsului imun declanşat şi determinanţii antigenici S, care sînt recunoscuţi de catre limfocitele T supresoare, cu rol de limitare sau chiar sistare a răspunsului imun. Pentru a fi imunogen, antigenul trebuie să fie o substanţă nonself sau străină. Cel mai frecvent, antigenele sînt percepute ca nonself dacă provin din organisme diferite pe scară filogenetică. Antigenul este cu atît mai imunogen cu cît are o structură mai complexă şi este prelucrat de către CPA. Tipul de răspuns imun indus de un imunogen şi amploarea acestuia sînt condiţionate genetic de haplotipul de gene MHC moştenite. Pătrunse în organism, antigenele complete tranzitează ţesuturile, sectorul circulant şi organele limfoide secundare (splina şi ganglionii limfatici). Antigenele T independente ajunse în splină şi ganglionii limfatici declanşează RIU, ca urmare a activării directe a limfocitelor B. Antigenele T dependente sînt captate la nivel tisular de diferite CPA. Acestea le transportă preponderant pe cale limfatică la organele limfoide secundare (splină, ganglionii limfatici, ţesutul limfoid). Aici, ele sînt prezentate sub forma unor fragmente ale determinanţilor antigenici (denumite epitopi) limfocitelor B sau T, răspunsul imun indus putînd fi de natură umorală sau celulară, în funcţie de natura imunogenului.

http://fiziologie.univermed-cdgm.ro

4

Catedra de Fiziologie “NC Paulescu”, UMF “Carol Davila” Bucuresti Curs 2007 – Fiziologia sistemului imun, Dr. Ina Stefanescu

ORGANIZAREA SISTEMULUI IMUN Sistemul imun cuprinde două compartimente: 1.compartimentul central: alcătuit din măduva hematogenă (unde se produc şi maturează limfocitele B şi se produc limfocitele T) şi din timus, sediul maturării limfocitelor T şi 2.compartimentul periferic: reprezentat de ţesutul limfoid capsulat şi necapsulat. Splina şi ganglionii limfatici alcătuiesc ţesutul limfoid capsulat şi reprezintă sediul derulării celei mai mari părţi a răspunsului imun. Ariile timodependente ale organelor limfoide secundare capsulate, populate de limfocite T, sint: paracortexul ganglionar si stratul limfoid periarteriolar intern al splinei. Ariile bursodependente, populate de limfocite B, ale acestor structuri sint: cortexul ganglionar si stratul periarteriolar extern al splinei. Celulele B sint dispuse in aglomerari denumite foliculi. Ţesutul limfoid necapsulat este localizat la nivelul epiteliului digestiv, bronşic şi la nivel cutanat.
Scheme Imuno\Fig. 2.36.pdf

CELULELE IMPLICATE IN REALIZAREA RASPUNSULUI IMUN Celulele din sîngele periferic implicate în geneza răspunsului imun se regăsesc în formula leucocitară astfel: neutrofile 62%, eozinofile 2,3%, bazofile 0,4%, monocite 5,3%, limfocite 30%. Dintre acestea, unele îndeplinesc rol de celule prezentatoare de antigen, şi sînt profund implicate în diverse etape ale răspunsului imun, iar altele au rol auxiliar în acest proces, fiind implicate însă în tipuri particulare de răspuns imun, cum este apărarea antiparazitară în cazul eozinofilelor sau reacţiile de tip alergic în cazul bazofilelor şi mastocitelor. Celulele prezentatoare de antigen se împart în două categorii, în funcţie de eficacitatea lor. CPA profesionale sînt reprezentate de macrofage, celulele dendritice şi limfocitele B. Din categoria CPA ocazionale fac parte neutrofilele, celulele endoteliale, celulele epiteliale şi epidermice.
Scheme Imuno\Fig.2.1.pdf

MACROFAGELE sînt celule produse la nivelul măduvei hematogene. Forma circulantă a acestora e reprezentată de monocite,

http://fiziologie.univermed-cdgm.ro

5

ele fiind atrase de o serie de factori chemotactici. aşa cum sînt manoza şi fucoza (F/MR).paraziţi de mici dimensiuni. cavitatea sinovială (celulele A sinoviale). păstrarea unei mici părţi din epitopii selectaţi şi eliberarea lor în etape succesive contribuie la întreţinerea în timp a http://fiziologie. sinusoidele hepatice (celulele Kupffer). Dr.univermed-cdgm. • macrofagele avînd pe membranele lor receptori pentru anumite oligozaharide prezente în structura peretelui bacterian. imunoglobulinele (IgG1 şi IgG3. splină.Catedra de Fiziologie “NC Paulescu”. După captare. singurii conservaţi dintre aceştia fiind cei mai imunogeni. • exprima pe suprafaţa membranei receptori pentru complement (CR). rinichi (celulele mezangiale). Ỉn această calitate. creier (celulele microgliale). IgG4. virusuri. Aceste substanţe sînt prezente în plasmă şi în ser. macrofagele captează antigenele corpusculare sau particulate (bacterii. ţesutul conjunctiv (histiocitele). la acest nivel ele devenind CPA propriuzise. macrofagele endocitează antigenele captate în decursul procesului de fagocitoză. în urma prelucrării antigenului rezulta fragmente denumite epitopi. diverse celule somatice devenite imunogene). proces ce consumă energie şi necesită apariţia unor modificări citoscheletale ce duc la emiterea de pseudopode. proces care implică prezenţa opsoninelor. Maturaţia macrofagelor se realizează intratisular. denumiţi epitopi imunodominanţi. măduva hematogenă. Macrofagele • captează antigenele corpusculare opsonizate prin componenta C3b a complementului. Ina Stefanescu care după ce tranzitează pentru numai 12-24 de ore torentul circulator. C5b). prin traversarea peretelui capilar prin diapedeză. ganglionii limfatici. antigene corpusculare opsonizate prin anticorpi de tipul IgG şi antigene neopsonizate. IgG2 şi IgA). sau poate fi mult amplificată ca urmare a procesului de opsonizare. UMF “Carol Davila” Bucuresti Curs 2007 – Fiziologia sistemului imun. realizează prelucrarea antigenelor endocitate sub acţiunea echipamentului enzimatic extrem de bogat al lizozomilor.ro 6 . ele neputînd capta antigenele solubile. legate de elementele particulate imunogene ele le conferă acestora o mai mare susceptibilitate la fagocitoză. • in timpul procesului de fagocitoză. Macrofagele se întîlnesc în alveolele pulmonare. Opsoninele identificate în ser sînt: produşii de clivare a componentelor complementului (C3b. ajung în ţesuturi. Fagocitoza poate fi realizată direct.

http://fiziologie. apa oxigenată. 9. componente ale complementului (de la C1 la C5. 9. fapt ce le conferă un aspect asemănător celulelor dendritice din sistemul nervos central.pdf Scheme Imuno\Fig. Dr. properdina.9. radicalul hidroxil. Evenimentele metabolice ale procesului de fagocitoză produc o serie de specii reactive ale oxigenului: anionul superoxid (produs prin captarea de către oxigenul molecular a unui electron în plus). enzime hidrolitice (colagenaze. Echipamentul lizozomal al macrofagelor este extrem de bogat. Granulele primare azurofile lizozomale conţin enzime hidrolitice: mieloperoxidază. lipaze. Macrofagele secretă o serie de substanţe cu diverse roluri în organism: factorul de necroză tumorală (TNF).univermed-cdgm.19. metaboliţi ai acidului arahidonic. un element cheie în derularea acestui proces este constituit de recunoaşterea epitopilor prezentaţi de macrofag în asociere cu moleculele MHCII de către limfocitele T helper (TH) din ariile timodependente ale ganglionilor limfatici. 9. oxigenul atomic (unul dintre electroni se deplasează pe o orbită cu energie mai mare). efilate sau foarte lungi.pdf Scheme Imuno\Fig. 9. Aceste celule sînt CPA datorită prezenţei pe suprafaţa lor a receptorilor pentru captare a antigenelor (CR si FcγR) şi a moleculelor de prezentare a antigenului. Macrofagele eliberează. în cadrul unui proces de cooperare intercelulară. CARACTERISTICI: -prezenţa de pseudopode în stare de repaos cu anumite particularitati: sînt extrem de numeroase. lizozim şi proteine cationice.pdf Scheme Imuno\Fig. factorii B. 9. diferite proteine plasmatice şi factori ai coagulării. mai ales de tip MHCII.6.18. Toţi aceşti produşi sînt foarte instabili şi au un puternic efect toxic asupra bacteriilor. UMF “Carol Davila” Bucuresti Curs 2007 – Fiziologia sistemului imun. D. 9.11. Granulele secundare conţin fosfatază alcalină. depăşind de cîteva ori diametrul celulei. de unde migrează spre diferite ţesuturi.pdf CELULELE DENDRITICE sînt celule produse de măduva hematogenă.Catedra de Fiziologie “NC Paulescu”. de asemenea. cea mai mare parte dintre epitopii selectaţi sînt cuplaţi cu moleculele complexului major de histocompatibilitate MHCII situate pe membrana macrofagelor şi prezentati limfocitelor T. lactoferină şi lizozim. Ina Stefanescu răspunsurilor imune. α-interferon (α-IFN).7. Scheme Imuno\Fig. fosfataze). H). pirogeni endogeni precum interleukina 1 şi interleukina 6 (IL-1 şi IL6). subţiri. I.pdf Scheme Imuno\Fig.ro 7 .pdf Scheme Imuno\Fig.

prezente foarte rar pe frotiul de sînge periferic şi care par înrudite cu celulele polimorfonucleare. Ina Stefanescu Tipuri de celule dendritice: • celulele Langherhans. mieloperoxidază şi lizozim (muramidază). ele transporta antigenele in paracortexul ganglionar (zona timodependenta). ale cărui componente pot persista ani şi au proprietăţi asemănătoare acestora: marginaţia: este procesul de aderare la endoteliul capilar. cu rol de a produce o mare cantitate de molecule MHCII. unde vor fi prezentate limfocitelor T. NEUTROFILELE reprezintă 95% din granulocitele circulante. intervenind împreună cu anticorpii şi complementul în realizarea protecţiei împotriva microorganismelor. • celulele dendritice foliculare. de la nivel cutanat. Neutrofilele conţin un întreg arsenal de proteine stocate în două tipuri de granulaţii lizozomale: granulaţiile primare azurofile conţin hidrolaze acide. neutrofilele joacă un rol important în inflamaţia acută. prezente doar în circulaţia limfatică şi • celulele dendritice sanghine. • celulele dendritice interstiţiale. bacterii şi trombocite. Dr. Agenţii chemotactici pentru neutrofile: fragmente ale complementului (C5a). din ariile timodependente ale organelor limfoide. cu rol asemanator celulelor Langherhans. Au durată de viaţă scurtă (2-3 zile). colului uterin.Catedra de Fiziologie “NC Paulescu”. factori derivaţi din sistemul fibrinolitic şi sistemul kininelor. http://fiziologie. UMF “Carol Davila” Bucuresti Curs 2007 – Fiziologia sistemului imun.univermed-cdgm.ro 8 . faringiene. diapedeza este procesul de extravazare prin traversarea capilarului la limita dintre două celule endoteliale. • celulele dendritice interdigitate. comparativ cu sistemul monocito-macrofagic. repartizate în ariile bursodependente ale organelor limfoide. Deşi lipsite de specificitate pentru antigene. care se gasesc si la nivelul mucoasei bucale. prezente în diverse ţesuturi şi organe. mediat de receptori ai neutrofilului şi liganzi prezenţi pe suprafaţa celulelor endoteliale şi iniţiat de chemoatractanţi ai neutrofilului (factori chemotactici) precum interleukina 8 (IL8). factori derivaţi din alte tipuri de leucocite. • celule dendritice văluroase.

Mecanismul de acţiune împotriva paraziţilor implică fenomenul de degranulare a eozinofilelor. se găsesc doar la nivelul mucoaselor şi ţesutului conjunctiv. derivat din celula stem pluripotentă. Mastocitele sînt celule extrem de asemănătoare bazofilelor din punct de vedere funcţional. CD15. ele reprezentînd numai 0. dar nu sînt celule prezentatoare de antigen. intervenind astfel în mecanismul declanşării hipersensibilităţii de tip III. care se maturizează şi ajung în circulaţie ca neutrofile mature. Ina Stefanescu granulaţiile secundare (specifice) conţin lactoferină.ro 9 . UMF “Carol Davila” Bucuresti Curs 2007 – Fiziologia sistemului imun. proces în urma căruia este eliberat conţinutul granulelor în mediul extracelular. Bazofilele sînt foarte puţin numeroase în sîngele periferic. EOZINOFILELE:celule cu slabe performanţe fagocitare care reprezintă 2-5% în formula leucocitară a sîngelui periferic. lizozim şi proteine cu efect antibiotic: defensine. Acest proces poate fi declanşat şi de alţi stimuli. Neutrofilele au precursor medular comun cu monocitele. fiind clasificate din acest motiv în două http://fiziologie. Ele sînt totuşi capabile de a distruge microorganisme endocitate şi joacă un rol important în apărarea antiparazitară. inactivatorii substanţelor cu efect proinflamator eliberate de mastocite. catelicidine şi proteina inductoare a permeabilităţii bacteriene (BPI – bacterial permeability inducing protein).2% din leucocitele circulante. Nu sînt celule prezentatoare de antigen.Catedra de Fiziologie “NC Paulescu”. Mieloblaştii derivaţi din acest precursor comun devin promielocite şi apoi mielocite. apar modificari ale markerilor de suprafaţă celulari: CFU-GM exprimă molecula MHCII şi CD38 pe suprafaţa lor. CFUGM (colony-forming-unit-granulocyte macrophage – unitate formatoare de colonii pentru granulocite şi macrofage). Un element important în activitatea neutrofilului (fagocitoza şi chemotaxia) desfăşurată în prezenţa opsoninelor este interacţiunea directă cu microorganismele sau/şi citokinele eliberate în timpul răspunsului imun. Dr. Pe parcursul acestor diviziuni şi diferenţieri celulare. prin intermediul cărora pot fi activate de complexe imune. BAZOFILELE SI MASTOCITELE: celule implicate în realizarea răspunsului imun. CD14. Neutrofilele au receptori pentru fracţiunea Fc a IgG (FcγR). seprocidine. eozinofilul fiind implicat în limitarea procesului inflamator şi reducerea migrării neutrofilelor în focarul inflamator datorită eliberării de histaminază şi aril-sulfatază.univermed-cdgm. în timp neutrofilul exprimă CD13.

în cadrul căreia se descriu patru subclase de limfocite T: helper. aşa cum sînt CPA. LIMFOCITELE B pot juca rolul de CPA.ro 10 . UMF “Carol Davila” Bucuresti Curs 2007 – Fiziologia sistemului imun. MHCI şi MHCII sînt sintetizate sub strictul control al unui grup de gene situat pe braţul scurt al cromozomului 6. prin care pot prezenta celulelor T diversele antigene. datorită prezenţei pe membrana lor a receptorilor de captare a antigenelor (CR. Caracteristică limfocitelor B este capacitatea lor de a capta antigenele solubile şi nu pe cele de tip corpuscular. Moleculele MHCI: prezente pe suprafaţa tuturor celulelor din organism. leucotriene. Prima categorie pare T-dependentă. alergenul interacţionează prin intermediul IgE situate la suprafaţa bazofilelor şi mastocitelor care exprimă receptori pentru fracţiunea Fc a acestor imunoglobuline (FcεR). FcγR si BCR) şi a moleculelor MHCII.univermed-cdgm. fiind recunoscute de molecula CD4 de pe membrana limfocitului T helper. Moleculele MHCII: prezente numai pe suprafaţa celulelor implicate în geneza răspunsului imun. adică un alergen. histamină şi factorul eozinofil chemotactic al anafilaxiei (ECF-A). Ele sînt specializate în prezentarea antigenelor exogene. ea bazîndu-se pe diferenţierea http://fiziologie. Această clasificare nu corespunde integral realităţii. în timp ce cea de a doua categorie de mastocite proliferează independent de limfocitele T. citotoxice. care au pe suprafaţa lor molecula CD8 şi sînt implicate în reacţia de respingere a grefei. limfocitele T. limfocitele B. Stimulul degranulării bazofilelor şi mastocitelor este cel mai frecvent un antigen capabil să declanşeze reacţii alergice. Pentru declanşarea acestui tip de răspuns imun. Mediatorii eliberaţi astfel produc simptomele clinice inflamatorii caracteristice alergiei. cu excepţia eritrocitelor. fiind recunoscute în decursul cooperării intercelulare de către limfocitele T citotoxice şi supresoare. supresoare şi contrasupresoare.Catedra de Fiziologie “NC Paulescu”. Bazofilele şi mastocitele conţin granulaţii bogate în heparină. Dr. POPULATIILE LIMFOCITARE LIMFOCITELE T reprezintă o clasă celulară foarte heterogenă. MOLECULELE PREZENTATOARE DE ANTIGEN Cele două tipuri de molecule prezentatoare de antigen. Ele sînt specializate în prezentarea antigenelor endogene. Ina Stefanescu categorii: mastocite ale mucoaselor (MMC – mucosa mast cell) şi mastocite ale ţesutului conjunctiv (CTMC – conective tissue mast cell).

3. CD4 sau CD8 care sînt co-receptoti implicaţi în recunoaşterea moleculelor prezentatoare de antigen MHC. Cooperarea dintre CPA şi limfocit este de tip bidirecţional. Activarea limfocitelor T: este realizată numai de antigenele T dependente. Pe suprafaţa lor se disting trei categorii de receptori: 1. • limfocite TC (CD3+/CD8+/CD28+). CD11/CD18. spre deosebire de limfocitele B şi imunoglobuline. UMF “Carol Davila” Bucuresti Curs 2007 – Fiziologia sistemului imun. Spre exemplu. Limfocitele T recunosc antigenul după structura primară a determinantului antigenic. unele avînd comportament de tip helper.receptori cu rol accesor în activarea limfocitelor T: CD28. care recunosc antigenele după structura lor spaţială. • limfocite TS (CD3+/CD8+/CD28-).Catedra de Fiziologie “NC Paulescu”. ea derulîndu-se în sensul prezentării antigenului. ele fiind intens recirculate. ambele celule activîndu-se reciproc. în cadrul unui proces ce necesită în mod obligatoriu participarea CPA. aşa cum nici toate celulele CD8 nu sînt exclusiv citotoxice sau supresoare.receptori pentru recunoaşterea antigenică. CD45. Clasificare fenotipica: • limfocite TH (CD3+/CD4+/CD28+). Dr. Activarea limfocitului este realizată prin intermediul unor semnale activatoare transmise spre citoplasmă prin intermediul a două căi distincte: http://fiziologie. şi anume: TCR (T cell receptor). nu toate limfocitele T CD4 sînt helper. Limfocitele T: reprezintă 60-80% din totalul limfocitelor periferice şi au o durată de viaţă mare (ani.receptori cu rol în adeziunea intercelulară: CD2. Ele recunosc numai antigenele expuse asociat de moleculele MHC pe suprafaţa CPA. complexul CD3 (CD = clasă de diferenţiere) cu rol în recunoaşterea antigenului sau epitopului prezentat de CPA. unele fiind citotoxice sau chiar supresoare. Ina Stefanescu fenotipică a subclaselor limfocitare. 2. Activarea limfocitului T de către CPA este anterogradă.univermed-cdgm. dovedit prin factorii solubili secretaţi. CD25. zeci de ani).ro 11 .

calea principală. Acest tip de activare se realizează prin eliberarea de către limfocitul T a IL-4 şi/sau a IFN-γ. iar cea de a doua. Toate limfocitele aflate în una din fazele G1/S/G2 se află în interfază şi se numesc limfoblaşti T. Activarea limfocitelor T se desfăşoara în două etape. Dr. calea secundară. cu rapidă implicare în derularea răspunsului imun deja declanşat. 2. Cea de a doua etapă constă în stabilirea unor legaturi între complexul epitop/MHC de pe suprafaţa CPA şi binomul TCR/CD4 sau TCR/CD8 de pe suprafaţa limfocitului T. prima fiind antigen-independentă. Activarea retrogradă se derulează dinspre limfocitul T către CPA. efectul global este expansiunea clonala şi 2. după care vor parcurge fazele S şi G2.ro 12 .univermed-cdgm. fie mediatori implicaţi în distrugerea imunogenilor (limfocitele TC).41. Ỉn timpul primei etape. Ea se desfăşoară în sens invers faţă de prezentarea antigenică. care este activată. după străbaterea căreia are loc activarea metabolică şi stimularea diviziunii celulare. unde alcătuiesc foliculii limfoizi. Efectul acestor substanţe este cel de a stimula exprimarea pe suprafaţa CPA a moleculelor MHCII. UMF “Carol Davila” Bucuresti Curs 2007 – Fiziologia sistemului imun. prin intermediul căreia se realizează stimularea funcţiilor efectorii ale limfocitelor T care produc fie interleukine (limfocitele TH).Catedra de Fiziologie “NC Paulescu”. reprezentată de CD28. ca şi în cazul limfocitelor T: receptori pentru recunoaşterea antigenului BCR (B cell receptor). Scheme Imuno\Fig. Cei care depăşesc faza G2 trec în faza M. O mică parte dintre aceste celule sînt păstrate în diverse sectoare ale organelor limfoide.pdf LIMFOCITELE B reprezintă 15-20% din totalul limfocitelor periferice. are loc stabilirea unor contacte extinse şi intime între suprafeţele membranare ale CPA şi limfocitele T. Ina Stefanescu 1. (CD45 şi CD25) şi receptori de adeziune intercelulară. Stimularea antigenică a limfocitelor T este urmată de trecerea acestora din faza G0 a ciclului mitotic la faza G1. Majoritatea sînt distribuite în cortexul ganglionilor limfatici şi în pulpa albă a splinei. celulele rezultate devenind în cea mai mare parte limfocite T efectorii. receptori cu rol accesor în activarea metabolică a limfocitelor B. ele fiind celule cu memorie. http://fiziologie. a binomului TCR-CD3. Pe suprafaţa membranei limfocitelor B există aceleaşi categorii de receptori. ceea ce sporeşte capacitatea de prezentare a antigenului.antigen-dependentă. Ele sînt puţin recirculate şi au durată scurtă de viaţă.

care limitează răspunsul imun eficient la minimul necesar. Secvenţial. limfocitele B parcurg etapele ciclului celular în mod asemanător cu limfocitele T. derularea RIU parcurge următorul model: • antigenul declanşator este preluat de CPA (macrofage sau celule dendritice). • parcurge două etape. care activat devine plasmocit producător de anticorpi şi a doua etapă cu efect inhibitor sau de control. unde este prezentat limfocitelor T helper (TH).univermed-cdgm. Menţinerea unui echilibru stabil între cele două etape ale RIU reprezintă cheia homeostaziei RIU.Catedra de Fiziologie “NC Paulescu”. fapt ce le conferă posibilitatea de a funcţiona ca CPA. • celulele rezultate în urma diviziunilor celulare devin limfocite B efective. prima cu efect activator. a căror principală caracteristică este prezenţa unui mare număr de molecule MHCII pe suprafaţa membranei celulare. RASPUNSUL IMUN UMORAL (RIU) • este declanşat de antigenele T-dependente. • după stimularea antigenică.cea de a doua etapă este realizată prin intermediul unor subclase de imunoglobuline şi prin activarea limfocitelor T supresoare care limitează participarea limfocitelor B şi T la RIU. limfocitele T helper şi T supresoare. UMF “Carol Davila” Bucuresti Curs 2007 – Fiziologia sistemului imun.o mică parte dintre ele trec în rezervă ca limfocite B cu memorie. devenind limfoblaşti B. unde urmează să întîlnească limfocitele B cu care cooperează ulterior. • nu necesită prezenţa şi implicarea CPA în declanşarea răspunsului imun. • transportat în ariile timodependente ale organelor limfoide. derulată dinspre CPA spre limfocitele B. • aceştia migrează în alte domenii ale organelor limfoide. cu directă implicare în derularea şi finalizarea răspunsului imun. în anumite sectoare din organele limfoide secundare. care se activează şi devin limfoblaşti TH. • necesită cooperarea a trei categorii celulare: CPA. http://fiziologie. Dr.ro 13 . adică plasmocite. Ina Stefanescu Limfocitele B • recunosc antigenele solubile după structura spaţială a determinanţilor antigenici. (cu rol imunoregulator) şi limfocitele B efectorii.

IFN-γ şi IL-3. PRINCIPALELE INTERLEUKINE IMPLICATE IN RIU SINT IL-2. sintetizeaza IL-2. care vor fi activate. UMF “Carol Davila” Bucuresti Curs 2007 – Fiziologia sistemului imun. fie indirect. IL-2 produsă de limfocitul TH1 activează RIC. • TH0 care au un înalt grad de maturaţie şi apar în urma unei scurte stimulări antigenice. sintetizeaza mari cantităţi de IL-4. în timp ce IL-2 produsă de limfocitele THp şi TH0 stimulează RIU primar. el devenind plasmocit producător de anticorpi specifici eliberaţi în circulaţie. limfoblastul B este complet activat. derivate din TH0 cînd acesta cooperează cu limfocitul B şi implicate în reglarea RIU. • TH1. datorită numeroaselor molecule MHCII de pe suprafaţa limfoblaştilor B. IL-2: este sintetizată în anumite subtipuri de limfocite TH: • THp. Dr. IL-4: • este sintetizată de limfocitele TH0 şi TH2. “inocente”.ro 14 . venind în contact cu limfoblaştii TH. stimulează producerea de IgG şi participă la producerea de IgE. http://fiziologie. IL-5. IL-6 şi IL-10 . eliberate de limfoblastul TH activat. • deţine un important rol în producerea de anticorpi: ea inhibă producerea de IgM. Il-5: • sintetizată de limfocitele TH0 şi TH2. tranformîndu-se în limfoblaşti B ce migrează treptat. IL-4 şi IL-5. primitive. Ina Stefanescu • simultan. unde este recunoscut de limfocitele B antigen specifice. celule imature.univermed-cdgm. care nu au avut nici un contact cu antigenul şi care sintetizează numai IL-2. • in urma acestei cooperări. derivate din limfocitele TH0 în lipsa cooperării cu limfocitele B şi implicate în reglarea răspunsului imun celular (RIC). • stimulează producerea şi maturaţia limfocitelor B la nivelul măduvei hematogene. intervenind în creşterea expresiei moleculelor MHCII pe suprafaţa acestora. cu care cooperează fie direct. prin intermediul interleukinelor IL2 şi IL4. antigenul este transportat pe cale limfatică în zonele bursodependente ale organelor limfoide.Catedra de Fiziologie “NC Paulescu”. ele sintetizînd mici cantităţi din toate interleukinele. TH2. principala sa funcţie fiind cea de stimulare a RIU secundar.

univermed-cdgm. (H) (de tip α.12. plasate între lanţurile grele in zona denumită “balama”. γ. • ataşarea la suprafaţa unor celule. Ambele tipuri de lanţuri au secvenţe variabile. • variabilitatea izotipică diferentiaza membrii apartinind unor specii diferite. • structural. • la nivel medular. -cel responsabil de funcţiile efectoare ale moleculei de Ig este denumit Fc. care au proprietăţi de anticorpi. denumite heavy. ea stimulează producerea de limfocite B producătoare de anticorpi polireactivi şi de eozinofile. denumit paratop. UMF “Carol Davila” Bucuresti Curs 2007 – Fiziologia sistemului imun. Molecula de Ig are o variabilitate izotipică. allotipica şi idiotipică. -la limita acestora exista punţi disulfidice.ro 15 . • traversarea barierei feto-placentare. δ. notate cu VH şi VL şi părţi constante. notate cu CH şi CL. Dr. digestivă şi urogenitală. ele combinîndu-se specific cu antigenele inductoare de răspuns imun. 7. lichidele interstiţiale şi secreţiile organismului. imunoglobulinele (Ig) sînt alcătuite din două perechi de lanţuri. cu care acesta stabileşte legături. capabile să recunoască o unică structură antigenică. Ina Stefanescu • amplifică RIU declanşat la nivelul mucoaselor bronşică. http://fiziologie.Catedra de Fiziologie “NC Paulescu”. Scheme Imuno\Fig. denumite light (L) (de tip κ sau λ). -Fragmentul ce conţine situsul de legare a antigenului este denumit Fab. µ şi ε) şi altele cu greutate moleculară mică. prin urmare anticorpii sînt structuri monospecifice. Secvenţele variabile VH şi VL formează împreuna situsul de recunoaştere a antigenului. Secvenţele constante ale Ig sînt responsabile de celelalte funcţii ale acestora: • activarea complementului pe calea clasică. O moleculă de Ig conţine două situsuri de legare a antigenului identice. unele cu greutate moleculară mare.pdf IMUNOGLOBULINELE Imunoglobulinele: • sînt glicoproteine identificate în plasmă. • stimuleaza producerea de IgA şi inhibă producerea de IgM.

ce apare începînd cu al doilea contact cu antigenul declanşator.α. declanşat la primul contact cu antigenul şi sînt cele mai active imunoglobuline în activarea complementului pe calea clasică. IgG2 este un slab activator al complementului. • variabilitatea idiotipică se datorează prezenţei anumitor secvenţe de aminoacizi din regiunea variabilă a moleculei de Ig. µ. http://fiziologie. Dr. Acesti determinanti antigenici imunoglobulinici. în realizarea imunităţii pasive a nou-născutului. denumit fragment constant sau cristalizabil. IgG1 reprezintă subclasa dominantă a IgG. UMF “Carol Davila” Bucuresti Curs 2007 – Fiziologia sistemului imun. ele reprezentînd 75% din totalul Ig circulante. şi ε. în funcţie de particularităţile secvenţelor constante ale lanţurilor grele (CH). aparuti in cantitate mare in timpul RIU determina la rindul lor aparitia de Ig anti-idiotip. (denumita si idiotip) implicata in legarea antigenului (Fab) poate functiona concomitent si drept determinant antigenic.Catedra de Fiziologie “NC Paulescu”. care sînt de tip γ.δ. Variabilitatea idiotipică se corelează cu cea a situsului de legare a antigenului. Ele sînt alcătuite din cinci structuri asemanătoare celei aparţinînd moleculei de IgG.univermed-cdgm. molecula de IgG conţine două zone distincte: porţiunea Fab. Ina Stefanescu • cea allotipică se datorează diferenţelor genetice intraspecie. Au acţiune aglutinantă asupra bacteriilor şi virusurilor. astfel realizindu-se o retea idiotip-antiidiotip. de 10 zile. IgG2. Există mai multe subclase de IgG. implicata in stimularea sau inhibarea RIU. IgG se regăsesc în concentraţiile cele mai mari. IgG3 şi IgG4. Acest proces se deruleaza in 3-5 valuri succesive. responsabil de acţiunile biologice ale moleculei. în funcţie de numărul de punţi disulfurice dintre lanţurile H: IgG1. fiind. care este situsul combinativ al moleculei de IgG şi este implicată strict în recunoaşterea antigenică şi porţiunea Fc. IgG sînt implicaţi în geneza RIU secundar. deci. Ele sînt implicate în RIU primar. Funcţional. Zona variabila din structura Ig. IgM au o durată de viaţă mai scurtă. Imunoglobulinele se împart în 5 clase (izotipuri). ceea ce le conferă un grad înalt al valorii funcţionale. Au rol important în activarea complementului pe calea clasică. iar IgG4 nu este activator de complement.ro 16 . un pentamer. Durata persistenţei lor în lichidele organismului poate ajunge la trei săptămîni. IgG3 este cel mai puternic activator al complementului pe calea clasică. ce determină capacitatea de legare a antigenului.

Dr. intervenind în procesul inflamator prin efecte precum vasodilataţia. Fragmentele mari “b”sînt depozitate succesiv http://fiziologie. 4. fiecare factor al complementului se găseşte sub formă inactivă. pe care îl va activa. UMF “Carol Davila” Bucuresti Curs 2007 – Fiziologia sistemului imun. creşterea permeabilităţii capilare. Un factor al complementului odată activat.1. Ina Stefanescu IgA se găseşte în ser sub formă de monomeri. Complementul este alcătuit din 25-30 de enzime ce sînt activate în cascadă. 4. chemoatracţia şi activarea leucocitară. Ỉn mediile lichidiene.27.ro 17 .pdf Scheme Imuno\Fig. notat cu “a” şi unul mare. Conversia enzimatică a fiecărui factor inactiv în forma sa activă este un proces de proteoliză limitată.6.4.pdf SISTEMUL COMPLEMENT Sistemul complement: este un complex de proteine serice cu activitate enzimatică. notat cu “b”. aceste roluri putînd fi îndeplinite fie separat. sau cofactor (fixator pe membrana celulară a unui alt factor). 4. în urma căruia rezultă două fragmente: un fragment mic. opsonizare şi citoliză a agenţilor patogeni. îndeplinind funcţia de receptor pentru antigen. ce diferă prin structura lanţurilor α (α1 şi α2). Au fost identificate două subtipuri de IgA. fie complementar. Fragmentele mici “a” rămîn în faza fluidă.univermed-cdgm. citolitică şi reglatoare care prin activare produc chemotaxie. Scheme Imuno\Fig. 4. rolurile jucate de acest sistem în cadrul RIU fiind cel de a finaliza acţiunea anticorpilor asupra antigenelor şi cel de a realiza recunoaşterea nespecifică a structurilor nonself. Ea apare frecvent asociată cu IgM.pdf Scheme Imuno\Fig.pdf Scheme Imuno\Fig.Catedra de Fiziologie “NC Paulescu”. IgD este prezentă în ser cantită in cantităţi foarte mici. sau este secretată la nivelul mucoaselor sau în lapte sub formă de dimeri. Cea mai mare parte a reacţiilor complementului se desfăşoară pe suprafaţa membranelor celulare care au receptori pentru fracţiunile complementului. va avea drept substrat un alt factor în formă inactivă. IgE: • prezentă în ser în cantităţi foarte mici. • implicată în declanşarea reacţiilor de hipersensibilitate imediată. acesta din urmă putînd funcţiona în cadrul cascadei de activare a complementului ca enzimă.

MAC (C5bC6C7C8C9). are loc alterarea profundă a gradientelor de concentraţie ionica de o parte şi alta a membranei celulare. hepatită cronică de tip B. infecţia HIV şi boli autoimune. Ca urmare a creării de multiple comunicări între mediul intra şi cel extracelular. în final producîndu-se liza osmotică a celulei şi moartea acesteia. http://fiziologie.univermed-cdgm. urmată de hiperhidratarea acută celulară. aceleaşi enzime putînd acţiona asupra unor noi factori inactivi. Concentraţia scăzută a MBL se asociază cu deficite de opsonizare ce se pot manifesta clinic prin diaree severă. Evenimentul central al cascadei complementului este constituit de conversia factorului inactiv C3 în forma activă C3b. UMF “Carol Davila” Bucuresti Curs 2007 – Fiziologia sistemului imun. cu pătrunderea masivă a ionilor de Na în celulă. ceea ce asigură continuitatea lanţului de reacţii enzimatice.Catedra de Fiziologie “NC Paulescu”. care intră în structura C3-convertazei adevărate a căii alterne a complementului. Calea clasică de activare este declanşată episodic de prezenţa complexelor imune ataşate membranelor celulare şi reprezintă o achiziţie filogenetică de dată mai recentă. Ina Stefanescu pe membranele celulare. Candida albicans. Dr. Calea alternă de activare a complementului (sau calea properdinei) implică acţiunea unor factori precum factorul B (omologul factorului C2 al căii clasice). A treia cale de activare a complementului (MBL pathway – mannose binding lectin pathway) a fost recent descoperită.ro 18 . Calea alternă funcţionează continuu. ce funcţionează ca o lectină. Factorii complementului sînt notaţi de la C1 la C9. factorul D şi factorul P sau properdina. Indiferent de calea de activare a complementului. care se inseră pe membrana ţintă pe care o perforează. Neisseria. MBL este o proteină plasmatică din familia collectinelor. Activarea complementului se face pe mai multe căi. tubuliformă. Agenţii patogeni capabili de a se lega de MBL sînt Salmonella. sub acţiunea C3-convertazelor. o structură complexă. alcătuind complexe macromoleculare. Această cale de activare este de dată filogenetică mai veche. cu o intensitate scăzută. ale celulelor infectate viral) se depozitează factori ai complementului. parazitare. Iniţial au fost descrise calea clasică şi cea alternă de activare. la finele cascadei enzimatice este generat complexul de atac al membranelor.care sînt distincte dar au o secvenţă finală comună. fiind singura aptă să activeze complementul. care creşte atunci cînd pe membranele celulare activatoare (bacteriene. Procesul de activare în cascadă a sistemului complement este caracterizat de posibilitatea modificării specificităţii de substrat.

univermed-cdgm. IgG au timpul de ½ crescut ceea ce explica persistenta lor mai indelungata in plasma.(calea clasică. limfocitele THp elaboreaza IL2. constituind cascada supresoare. 2. timpul de ½ al IgM este redus. care. Aceasta este declansata abea dupa declansarea productiei de anticorpi. Controlul RIU consta in activarea limfocitelor T supresoare. care coopereaza cu CPA. Scheme Imuno\Fig 0001.primare-declansate la primul contact cu antigenul.jpg Scheme Imuno\Fig 0004. Ina Stefanescu Reacţiile complementului se derulează numai pe suprafaţa membranelor ţintă şi nu pe cele self.23. spre deosebire de IL2 activeaza mecanismul de comutare izotipica: este inhibata productia de IgM si stimulata cea de IgG.pdf http://fiziologie.Catedra de Fiziologie “NC Paulescu”. Concentratiile de IgM sint relativ mici. drept urmare limfocitele B stimulate produc IgM.jpg Scheme Imuno\Fig 0003. Acestea se subimpart fenotipic si functional in 3 clase. calea alternă. prezenţi în activarea pe toate căile a sistemului complement. deoarece la acest prim contact antigenic participa clone limfocitare B si TH imature si insuficient expansionate.jpg Scheme Imuno\Fig. care nu are efect asupra fenomenului de comutare izotipica. aceastea fiind protejate anticomplement prin trei categorii de receptori: receptori antifactori ataşabili. de activare si rectrocontrol sint decalate in timp si echilibrate functional.Titrurile acestei imunoglobuline sint inalte. deoarece la contacte repetate cu acelasi antigen.ro 19 . Dr. bine expansionate si care in plus sint celule cu memorie. la cooperarea cu CPA participa limfocite TH2.jpg Scheme Imuno\Fig 0002. avind rolul de a inhiba secventa de activare (efectorie) a RIU. Calea clasică a complementului dispune şi de un inhibitor specific şi anume inhibitorul componentei C1 (C1-INH). deoarece la contacte repetate cu acelasi antigen participa clone limfocitare B si TH2 mature. Cele 2 secvente ale RIU. formarea complexului de atac al membranei) Raspunsurile imune umorale sint: 1.secundare. care nu actioneaza niciodata independent una de alta. caracterizate prin elaborarea de IgG.jpg Scheme Imuno\Fig 0005. -schemele de activare a complementului. 3. In plus. UMF “Carol Davila” Bucuresti Curs 2007 – Fiziologia sistemului imun. aceasta se datoreaza participarii la generarea RIU la primul contact cu antigenul a limfocitelor THp. receptori anticonvertaze C3 şi receptori anticomplex de atac al membranelor. care elaboreaza IL4. ci stimulindu-se treptat una pe alta. caracterizate prin elaborarea de IgM.

de citotoxicitate extracelulară.care reprezintă peste 90% din totalul acestora şi au rol distructiv şi LTC CD4+. Prin urmare. Ele sînt limfocite non-B non-T care aparţin clasei LGL (limfocite mari granuloase) din punct de vedere morfologoic. MHCI sau MHCII. CD28 şi CD45. supravegherea şi apărarea antitumorală şi rejetul grefelor de ţesuturi sau organe. care reprezintă sub 10% din totalul LTC şi îndeplinesc rol preponderent imunoreglator. A doua categorie de receptori e reprezentată de cei cu rol accesor în activarea LTC. TCR. LTC se împart în două categorii: LTC CD8+. Dr. datorită precondiţionării genetice.univermed-cdgm. dependentă de structurile MHCI. este necesară partciparea a trei tipuri de limfocite efectoare: limfocitele T citotoxice (LTC). LTC realizează o recunoaştere imunologic specifică. Ỉn funcţie de anumite particularităţi fenotipice şi funcţionale. CELULELE NK Celulele NK (natural killer – natural ucigaşe) reprezintă 15% din totalul limfocitelor periferice. întrucît exista o mare diversificare clonotipică a acestor celule. şi anume CD25. (restrictie HLA) Ele pot recunoaşte o mare varietate de antigene. dar le distrug prin mecanism asemănător. din această categorie fac parte receptorii CD3 şi CD8.Catedra de Fiziologie “NC Paulescu”.ro 20 . Limfocitele T citotoxice exprimă pe suprafaţa lor cele trei categorii de receptori: cei de recunoaştere antigenică. celulele natural killer (NK) şi celulele killer (K). intervenind în maturaţia limfocitelor THp care devin LTH1. Cea de a treia categorie e reprezentată de receptorii de adeziune intercelulară. provenite prin transplant de ţesuturi sau organe. de tip clonotip. cît şi cu molecula prezentatoare a acestuia. Pentru realizarea acestor funcţii. Ina Stefanescu RASPUNSUL IMUN CELULAR Răspunsul imun celular (RIC) este implicat în trei condiţii patologice majore: eliminarea celulelor infectate cu microorganisme cu habitat sau dezvoltare intracelulară (micobacterii. virusuri. care stabilesc conexiuni atît cu antigenul expus. brucela). Pe suprafaţa acestor celule se găsesc cele trei tipuri de http://fiziologie. în sensul că fiecare clonă de LTC poate recunoaşte o singură specificitate antigenică. Aceste tipuri celulare recunosc celulele ţintă prin mecanisme diferite. RIC joacă un rol esenţial în recunoaşterea şi îndepărtarea prin distrugere a două categorii celulare: celulele proprii sau self devenite antigenice (prin infectare sau degenerare malignă) şi celulele străine. reprezentată de CD2. legionella. UMF “Carol Davila” Bucuresti Curs 2007 – Fiziologia sistemului imun. nonself.

ce au avut contacte repetate cu antigenul pentru care au fost programate. ca şi celulele NK. receptorul pentru IFNγ – IFNγ-R). UMF “Carol Davila” Bucuresti Curs 2007 – Fiziologia sistemului imun. denumit perforină. fără nici un contact anterior cu antigenul pentru care au fost programate genetic şi limfocite T cu memorie. asemănator ca mod de acţiune componentei C9 a complementului. în manieră similară LTC şi celulelor NK. ce permite acestor celule recunoaşterea oricărei specificităţi antigenice. are loc distrucţia celulară prin liză osmotică. MHCI – independentă. Astfel. Celulele NK realizează o recunoaştere imunologică nespecifică. Astfel. distrugînd celulele ţintă cu ajutorul perforinei eliberate. La baza derulării RIC stă participarea celulelor T cu memorie. Celulele K realizează o recunoaştere imunologic nespecifică de tip MHCI-independentă. sau de citotoxicitate celulară anticorpdependentă. prin urmare.Catedra de Fiziologie “NC Paulescu”. Distrucţia complexelor imune de către celulele NK se realizează prin mecanism de tip ADCC. Trăsătura fundamentală a RIC o constituie declanşarea acestuia la nivel predominent intraganglionar. inocente.univermed-cdgm. receptori de adeziune intercelulară (CD2) şi receptori cu rol accesor în activarea celulară (CD25. datorită extremei diversificări clonotipice. celulele recunoscînd complexele imune membranare alcătuite din antigene membranare şi IgG prin intermediul receptorului CD16 şi NK-R. Dr. DINAMICA RIC Celulele cu cea mai mare implicare în realizarea RIC sînt LTC. http://fiziologie. Cele două categorii de limfocite T se diferenţiază fenotipic.ro 21 . parcurg căi diferite şi au distribuţii (hominguri) diferite la nivelul organelor limfoide secundare. Ina Stefanescu receptori: de recunoaştere a celulelor ţintă (CD16 şi NK-R). Particularitatea lor constă în numărul mare de receptori CD16. există limfocite T naive. Celulele NK sintetizează un compus cu rol distructiv. deşi nu toate limfocitele ce se regăsesc în sîngele periferic aparţin acestei categorii. Celulele K Celulele K (killer – ucigaşe) se aseamănă din punct de vedere fenotipic şi funcţional cu celulele NK. celulele NK joacă un rol decisiv în apărarea antivirală şi anticanceoasă. desfăşurarea sa ulterioara fiind realizată la nivel tisular.Celulele infectate viral şi cele canceroase au o slabă expresie a moleculelor MHCI pe suprafaţa membranei. Ele acţionează asupra ţintelor celulare prin mecanism de tip ADCC.

dar derulată mai ales intraganglionar.ro 22 . participînd la declanşarea unui proces inflamator. O altă parte dintre macrofage migrează pe calea limfaticelor aferente şi transportă intraganglionar antigenul captat la nivel tisular. limfocitele TH1. La finele acestei etape. care este captat imunologic nespecific de CPA. Cea de a doua etapă a RIC se derulează intratisular şi implică aderarea limfocitelor T cu memorie la endoteliul vascular. după antigenele expuse alături de moleculele MHCI. Ele se stabilesc ulterior în corticala ganglionară. unde prezintă antigenul transportat celulelor T naive. O parte dintre macrofagele implicate în acest proces rămîn la nivel intratisular. Limfocitele Tcu memorie au un trafic şi homing predominent intratisular. traversarea prin diapedeză a capilarului şi cooperarea la nivelul focarului antigenic cu macrofagele rămase intratisular. cu rol de a spori şansele acestor celule de a întîlni antigenul specific transportat la acest nivel de CPA.univermed-cdgm. Dr. devenind în final limfocite T cu memorie. are loc recunoaşterea de către limfocitele TC a celulelor ţintă. Celulele care vor recunoaşte epitopii prezentaţi pe membranele CPA se vor activa. factorul de necroză tumorală (TNF) şi IFNγ.Celulele implicate în aceată etapă sînt: macrofagele. creşte citotoxicitatea lor oxigenhttp://fiziologie. are loc apariţia celulelor T cu memorie şi creşterea expresiei receptorilor de adeziune intercelulară la nivelul celulelor din acest focar. Rezultatul final al acestei etape este distrugerea completă şi îndepărtarea antigenului declanşator. Acestea eliberează local IL-2. La acest proces participă şi macrofagele rămase în focar.Catedra de Fiziologie “NC Paulescu”. Ina Stefanescu Limfocitele T naive parcurg un traseu predominent intracirculator: sînge –limfă -sînge şi au un homing intraganglionar. în special de macrofagele rezidente la acest nivel. care eliberează enzime. Această primă etapă este iniţiată de pătrunderea intratisulară a antigenului. celule care cooperează. Prima etapă a RIC este cea de inducţie. iniţiată în focarul antigenic. Macrofagele prezintă diverse fragmente antigenice expuse asociat moleculelor MHCII limfocitelor TH şi LTC CD4+. IFNγ activează macrofagele care consecutiv activării. UMF “Carol Davila” Bucuresti Curs 2007 – Fiziologia sistemului imun. radicali liberi de oxigen şi fagocitează permanent resturile celulare. limfocitele TC CD8+ şi limfocitele TC CD4+. din CPA devin celule efectoare cu funcţie distructivă sau citotoxică: creşte capacitatea lor fagocitară. Iniţial. care produc şi eliberează perforina ce va altera membrana celulelor ţintă. IL-2 stimulează LTC CD8+. Rezultatul acestei cooperări este maturarea limfocitelor THp. aflate în permanent trafic la acest nivel. care devin LTH1.

Referitor la gradul de maturaţie a sistemului imun al organismului receptor.univermed-cdgm.jpg Scheme Imuno\Fig 0007. Limfocitele TC. La doze sau concentraţii medii ale antigenului. antigen capabil să declanşeze răspunsul imun în condiţii obişnuite. Liza celulelor tinta este realizata prin lezarea membranelor tinta sub actiunea perforinei si a granzimelor si prin alterari nucleare. apare un raspuns imun de tip umoral sau celular. bazată pe activitatea proteazelor şi hidrolazelor acide foarte diversificate. în funcţie de cîteva condiţii. celulele NK si K distrug celulele printr-un proces de citotoxicitate extracelulara. ceea ce constituie fenomenul de toleranţă de zonă sau doză înaltă. fragmentarea ADN fiind cea mai frecventa. ce contribuie la distrugerea membranelor tinta. răspunsul imun este un proces dependent de doza antigenului. radicalul hidroxil şi apa oxigenată). http://fiziologie. Scheme Imuno\Fig 0006. apare comportamentul tolerogen.jpg TOLERANTA IMUNOLOGICA Prin toleranţă imunologică se înţelege o stare a organismului în care acesta. ca şi citotoxicitatea oxigen-dependentă. La doze sau concentraţii înalte. UMF “Carol Davila” Bucuresti Curs 2007 – Fiziologia sistemului imun. Astfel. prin eliberare de mediatori solubili. acidul hipocloros.ro 23 . în contact cu un anumit antigen. toleranţa imunologică este un proces de inhibiţie activă şi specifică a răspunsului imun umoral sau celular faţă de un antigen endogen sau exogen. fenomen caracteristic limfocitelor B. Antigenul are prin urmare două proprietăţi. Dr. fenomen caracteristic limfocitelor T. Granzimele sint omologii proteazelor si catepsinelor mastocitare si ale neutrofilelor. bazată pe generarea speciilor reactive de oxigen (anionul superoxid. calea de pătrundere a acestuia şi maturitatea sistemului imun a organismului gazdă. şi anume: doza sau concentraţia antigenului. denumit toleranţă de zonă sau doză joasă. răspunsul imun poate fi inhibat. Astfel sint eliminate celule singenice (infectate sau metaplaziate) si allogenice (din transplant de tesut sau organ).Catedra de Fiziologie “NC Paulescu”. Aşadar. Ina Stefanescu independentă. care este conservată pe toată durata vieţii. contactele antigenice din perioada embriofetală duc la instalarea toleranţei definitive faţă de antigen. el fiind imunogen sau tolerogen. în funcţie de natura antigenului. nu mai reacţionează prin declanşarea unui răspuns imun. Doza sau concentraţia antigenului influenţează comportamentul antigenului astfel: la doze mici.

Distrugerea limfocitelor T şi B imature. Ina Stefanescu Toleranţa imunologică este de două tipuri: înnăscută şi dobîndită. autoreactive. la baza procesului de instalare a toleranţei imune înnăscute stă un adevărat “instructaj” timic al limfocitelor T. c. b. în timp ce afinitatea crescută pentru moleculele MHCI va duce la transformarea celulelor în limfocite CD8+. Aşadar.Diferenţierea funcţională se desfăşoară la nivelul zonei medulare a timusului. Toleranţa înnăscută centrală a limfocitelor T se derulează strict intratimic şi parcurge trei etape: selecţia pozitivă. a. La nivelul timusului şi măduvei hematogene sînt distruse limfocitele T şi B imature.ro 24 .Catedra de Fiziologie “NC Paulescu”. sau limfocite T citotoxice şi supresoare. ca în cel de al doilea caz. Singurele LT imature conservate prin protecţia antisteroidiană oferită de semnalele sosite prin intermediul TCR sînt cele cu afinitate medie pentru moleculele MHC. şi anume inhibiţia clonală. sau pot fi celule inerte din punct de vedere imunologic. Toleranţa imunologică înnăscută are la bază procesul de distrugere sau deleţie clonală. Toleranţa imunologică dobîndită apare ca urmare a unui alt proces. autoreactive. diferenţierea funcţională şi selecţia negativă. Acest proces permite conservarea limfocitelor T imature tolerante faţă de moleculele MHC şi distrugerea celor care nu recunosc aceste molecule sau reacţionează faţă de ele în timpul trecerii LT imature prin zona medulară a timusului. la nivelul splinei şi ganglionilor limfatici este denumită toleranţă înnăscută periferică. Celulele epiteliale timice cu care vin în contact LT expun mari cantităţi de molecule MHC pe suprafaţa lor şi eliberează cantităţi mari de glucocorticoizi cu efect distructiv asupra LT. Celelalte LT imature.Selecţia negativă realizează distrugerea limfocitelor T autoreactive faţă de diversele antigene self expuse în asociere cu http://fiziologie.univermed-cdgm. în funcţie de afinitatea TCR pentru moleculele MHC: afinitatea crescută a TCR pentru moleculele MHCII caracterizează viitoarele limfocite T helper. cu afinitate înaltă sau fără afinitate pentru moleculele MHC sînt distruse. adică LTC sau LTS.Selecţia pozitivă are loc la nivelul joncţiunii corticomedulare. în anumite sectoare ale sistemului imun. UMF “Carol Davila” Bucuresti Curs 2007 – Fiziologia sistemului imun. prin care sînt inactivate limfocitele mature T sau B. autoreactive. Ỉn urma acestui proces are loc transformarea limfocitelor CD4+CD8+ în limfocite T helper. în cadrul fenomenului denumit toleranţă înnăscută centrală. CD4+. ele putînd reacţiona la maturitate împotriva propriilor molecule MHC. Inducţia acestor două tipuri de toleranţă imunologică se realizează prin mecanisme diferite. Dr. ca în cazul primelor.

UMF “Carol Davila” Bucuresti Curs 2007 – Fiziologia sistemului imun. Ina Stefanescu moleculele MHC la suprafaţa macrofagelor timice. în acest timp instalîndu-se toleranţa faţă de antigenul inductor. http://fiziologie.Catedra de Fiziologie “NC Paulescu”. Efectul global al procesului de inducţie a toleranţei înnăscute centrale şi periferice este cel de instalare a toleranţei limfocitelor T şi a limfocitelor B faţă de antigenele T-dependente. se poate inactiva răspunsul limfocitelor şi faţă de antigenele nonself. desfăşurîndu-se la nivelul organelor limfoide secundare sau chiar la nivelul ţesuturilor. decisivă pentru răspunsurile imune ale limfocitelor B faţă de antigenele T-dependente. Procesul este incomplet. Mecanismele ce permit instalarea toleranţei imune a limfocitelor B sînt distrugerea clonală (deleţia clonală). venite în contact cu diverse antigene self în timpul vieţii embriofetale.univermed-cdgm. ce pot juca rol de pseudo-CPA. pe suprafaţa celulelor somatice. epiuzarea clonală şi eliminarea funcţională faţă de antigene T-dependente sau T-independente. ce debutează în perioada embriofetală şi se desfăşoară la nivel timic are loc ulterior. b.Epuizarea clonală apare în urma stimulării repetate cu doze imunogene de antigene T-dependente a limfocitelor B şi este un proces esenţial pentru instalarea toleranţei dobîndite a limfocitelor B. mai ales. dependent însă şi de instalarea toleranţei limfocitelor T. la nivelul măduvei hematogene. Un rol esenţial în acest proces este jucat de expunerea antigenelor faţă de care se va instala toleranţa imunologică în asociere cu moleculele MHCI/II pe suprafaţa CPA sau. Instalarea toleranţei dobîndite a limfocitelor T are loc la nivel exclusiv timic şi reprezintă procesul de inactivare a limfocitelor T mature.Deleţia clonală este mecanismul de distrugere a limfocitelor B potenţial autoreactive. Perfectarea procesului de toleranţă imună înnăscută. Dr. Datorită imposibilităţii tranzitării timusului a tuturor antigenelor proprii ale organismului. Durata de viaţă scurtă a plasmocitelor şi stimularea antigenica intensă vor conduce la dispariţia pentru un timp a clonei limfocitare intens stimulate.ro 25 . cu efect inhibitor. Toate limfocitele B mature devin plasmocite producătoare de imunoglobuline specifice. o serie de clone limfocitare potenţial autoreactive rămîn nedistruse. urmînd a fi definitivat în timpul vieţii adulte. a. care elibereaza factori supresori. precum şi activarea limfocitelor T supresoare. Inducţia toleranţei limfocitelor B este un proces desfăşurat prin mai multe mecanisme. La baza acestui proces stau dozele mici ale antigenelor T dependente. în timpul vieţii adulte. nu doar faţă de cele proprii ale organismului. Ca urmare a acestui proces.

ro 26 . Pe perioada desfaşurării catabolizării acestor complexe. extrem de intense. iar cea de a patra este mediată de limfociteleTîmpreuna cu macrofagele. din diferite cauze.Eliminarea funcţională poate apare în urma stimulării limfocitelor B cu antigene T-independente sau T-dependente. denumit “alergen”. limfocitele B nu reacţionează cu antigenele suplimentare cu care vin în contact. Răspunsul imun şi toleranţa imună reprezintă părţile complementare şi intercondiţionate ale aceluiaşi proces: calitatea răspunsului imun depinde de inducerea şi menţinerea toleranţei. Hipersensibilitatea de tip IV. Dr. mediată prin anticorpi (HSII). citotoxic-citolitică. Ina Stefanescu c. denumită anafilactică sau de tip reaaginic (HSI).univermed-cdgm. faţă de care indivizii normali nu reacţionează. Primele trei tipuri sînt mediate prin anticorpi. datorită echipamentului enzimatic modest al acestora. Ỉn primul caz. HIPERSENSIBILITATEA IMEDIATA SAU DE TIP ANAFILACTIC I ANAFILACTIC Hipersensibilitatea de tip I este un răspuns imun anormal declanşat în urma contactului organismului cu antigene prezente în mediu în mod obişnuit. Aceste reacţii se clasifică în patru categorii: Hipersensibilitatea de tip I. daca este perturbată cooperarea acestor limfocite cu LTH. sau de tip întîrziat (tuberculinic) (HSIV). Hipersensibilitatea de tip III. Scheme Imuno\Fig. 8. http://fiziologie. Hipersensibilitatea de tip II. Procesul de eliminare funcţională poate apare şi în condiţiile stimulării limfocitelor B cu antigene T-dependente în doze imunogene. iar aceasta din urmă depinde de inducerea unui răspuns imun adecvat. ce vor fi endocitate lent de către limfocitele B.Catedra de Fiziologie “NC Paulescu”. o concentraţie mare de antigene T-independente va duce la formarea de numeroase complexe antigen-receptor.7. ce apar după contacte repetate cu agentul declanşator. mediată prin complexe imune (HSIII). UMF “Carol Davila” Bucuresti Curs 2007 – Fiziologia sistemului imun.pdf REACTIILE DE HIPERSENSIBILITATE Reacţiile de hipersensibilitate sînt răspunsuri imune anormale.

cu efect vasodilatator (poate duce la colaps vascular). are loc eliberarea de mediatori: histamina. aceste fragmente iniţiază local procesul inflamator.Catedra de Fiziologie “NC Paulescu”. prostaglandinele D2. Ỉmpotriva acestor antigene sînt sintetizaţi anticorpi cu efect citotoxic. astm bronşic. fosfatidil-inozitolii şi sistemul fosfolipaza A2-eicosanoizi. tromboxanul A2. febră de fîn. Ca urmare a activării bazofilelor şi mastocitelor. genetic condiţionată. Cea de a doua etapă are loc ca urmare a contactelor repetate cu alergenul şi are manifestări clinice dependente de poarta de intrare a alergenului şi anume: dermatită atopică. leucotriena 4. Scheme Imuno\Fig 0008.jpg HIPERSENSIBILITATEA DE TIP II Hipersensibilitatea de tip II este de tip imediat. factorul activator al plachetelor (PAF). Activarea bazofilelor şi mastocitelor este consecutivă recunoaşterii alergenului de către moleculele de IgE preformate în decursul contactelor anterioare cu acesta şi se datorează unei cascade de reacţii în care sînt implicaţi mesageri de tipul adenilatciclazăAMPc. F2 alfa. UMF “Carol Davila” Bucuresti Curs 2007 – Fiziologia sistemului imun. are loc sinteza crescută de IgE care sînt depozitate pe membranele tuturor bazofilelor şi mastocitelor din organism. hipersecretor la nivelul celulelor gastrice parietale şi aritmogen.univermed-cdgm. iar mecanismul său declanşator implică prezenţa antigenelor declanşatoare pe membrana celulelor somatice care nu aparţin categoriei CPA. Ina Stefanescu Ea se datorează unei producţii crescute de IgE. Ea se desfaşoară astfel: prezenţa complexelor imune ataşate pe membranele celulelor purtătoare de antigene declanşatoare iniţiază cascada reacţiilor complementului. bronhoconstrictor.ro 27 . Dr. datorită efectelor vasodilatator. caracteristică a acestor indivizi ce este definită ca teren atopic. de creştere a permeabilităţii capilare http://fiziologie. factorul chemotactic pentru eozinofile (ECFA). substanţa lent reactivă a anafilaxiei (SRSA). Acest tip de hipersensibilitate se desfăşoară în două etape: prima este cea de contact iniţial cu alergenul. Pe parcursul ei. ce se va solda cu eliberarea unor cantităţi importante de fragmente C3a şi C5a (denumite anafilatoxine). factorul chemotactic pentru neutrofile (NCFA). aceste celule avînd receptori pentru fragmentul Fc al moleculelor de IgE (FcεR) şi fiind singurele ce conţin depozite de histamină. lipsită de manifestări clinice. Antigenele declanşatoare se numesc “alergene” şi sînt antigene Tdependente.

UMF “Carol Davila” Bucuresti Curs 2007 – Fiziologia sistemului imun. în care depunerea complexelor imune circulante la nivelul diverselor structuri (articulaţii.ro 28 . Un alt exemplu îl constituie complicaţiile infecţiilor amigdaliene cu streptococ beta hemolitic din grupa A. Anticorpii citotoxici pot fi sintetizaţi şi ca urmării declanşării unui RIU de către celule sau ţesuturi self. Ỉn această categorie intră afecţiuni cu etiologie autoimună de tipul miasteniei gravis. fetomaternă şi posttransplant. formarea complexelor imune este o etapă obligatorie. plexuri coroide. Exemple pentru acest tip de hipersensibilitate sînt imunizarea posttransfuzională. HIPERSENSIBILITATEA DE TIP III (Arthus) Hipersensibilitatea de acest tip apare în cadrul unui RIU secundar în timpul căruia se formează cantităţi foarte mari de complexe imune circulante care declanşează cascada complementului. Acest tip de hipersensibilitate este întîlnit în afecţiunile respiratorii induse prin expunerea repetată şi îndelungată a subiecţilor la inhalarea unor antigene organice din mediul ambiant (mucegaiul de fîn ce induce boala plămînului de fermier. în care celulele efectoare sînt neutrofilele. nonself (alloimunizare ) ce provin de la un individ din aceeaşi specie sau de la o altă specie.Catedra de Fiziologie “NC Paulescu”. protectoare. tisulară sau circulatorie. Formarea unor cantităţi excesive de complexe imune în condiţii patologice face imposibilă eliminarea lor în totalitate. La individul normal. Ei pot fi generaţi ca urmare a inducerii unui RIU faţă de celule sau ţesuturi străine. membrana filtrantă glomerulară. vase cutanate) duce la apariţia complicaţiilor cunoscute: reumatism http://fiziologie. Anticorpii citotoxici sînt de tip IgM sau IgG. Ỉn final. în decursul careia antigenele declanşatoare sînt îndepărtate din organism. Procesul se numeşte autoimunizare şi reprezintă pierderea toleranţei faţă de anumite structuri antigenice proprii ce au modificări structurale înnăscute sau dobîndite sau sînt asemănătoare structural unor antigene nonself. celulele K şi macrofagele. complexele imune formate se depozitează în diferite ţesuturi şi organe. IgA din dejecţiile păsărilor ce induce boala crescătorilor de păsări). are loc procesul de citotoxicitate mediată prin anticorpi (ADCC). Complexele imune cantonate la nivel tisular duc la apariţia modificărilor lezionale de tip inflamator localizate. Ina Stefanescu şi chemotactic pentru diferite fagocite. Efectul acestei activări depinde de calea de acces a antigenului declanşator. Dr. anemiilor hemolitice autoimune.univermed-cdgm. Ỉn cazul pătrunderii antigenului direct în torentul circulator.

O parte ramin in focarul infectos. cu cresterea coagulabilitatii locale si aparitia de microtrombusi. după preluarea antigenului declanşator. Aceste macrofage au motilitate. antigenele declanşatoare sînt opsonizate de fragmente ale complementului sau molecule de imunoglobuline. patrund aici si coopereaza cu macrofagele locale. In evolutie.univermed-cdgm. Acestea contribuie major la distrugerea bacteriilor invadante (fagocitoza. generind un intens proces inflamator. UMF “Carol Davila” Bucuresti Curs 2007 – Fiziologia sistemului imun. coree. ce se poate croniciza. LTB4. Von Willebrand si cresterea productiei de PAF endotelial. dar are o intensitate mult mai mare comparativ cu un răspuns imun celular normal şi duce la apariţia unor leziuni grave. poststreptococică. IL8. IL1 si TNF eliberate din macrofagele activate induc expresia fact. Iniţial. eliberate local. TNF. ajung la nivelul ganglionilor limfatici unde prezintă pe moleculele MHCII antigenul limfocitelor TH. caracterizata prin modificarea fenotipica a endoteliului vascular din focarul infectios si generarea de LTH cu memorie si cea de a doua. citotoxicitate oxigen-dependenta si independenta). atrase in focarul infectios/inflamator de anafilatoxinele C3a si C5a. care vor fi definitiv activate. Ina Stefanescu articular poststreptococic. raspund chemotactic si au capacitate fagocitara si citotoxica crescute. proteina C reactiva si fractiuni ale complementului. Macrofagele sint stimulate si sub actiunea unor factori eliberati din metabolismul bacterian si de stimuli veniti pe calea receptorilor pentru fracţiunea Fc a IgG (FcγR). care stimuleaza eliberarea hepatica de alfa1 antitripsina. Acesta este declanşat de aceleaşi antigene implicate în RIC normale. faza de desfasurare propriuzisa. Astfel. si inducerea unor leziuni datorita eliberarii de IL1. alfa 2macroglobulina. Ele trec in circulatie.IL1 si TNF stimuleaza eliberarea endoteliala de IL6.ro 29 . glomerulonefrită acută HIPERSENSIBILITATEA DE TIP IV Hipersensibilitatea de tip IV implică un RIC. intensificarea inflamatiei locale. ce duce la aparitia unor leziuni tisulare severe.Catedra de Fiziologie “NC Paulescu”. cu rol de modulator al intensitatii inflamatiei. http://fiziologie. una de inductie. Dr. care din LTHp devin LTH1 cu memorie. IL1 activeaza si axul hipotalamocortico-suprarenalian ce are drept efect hipercortizolemia. O parte dintre CPA. purpură. acest tip de hipersensibilitate parcurge doua etape. recunosc modificarile fenotipice ale andoteliului capilar din focarul inflamator. ele sînt captate de CPA.

Odată cu ele mor şi bacteriile conţinute. antibiotice (aplicate ca unguente). cu aparitia unor spatii libere denumite de spongioliza. ele au durată scurtă de viaţă. 3. Eliberarea de catre acestea a mediatorilor vasomotori duce la instalarea vasodilatatiei si a cresterii permeabilitatii capilare. de mari dimensiuni. M. antigenele bacteriene rămîn cantonate în interiorul macrofagelor. Acestea străbat cu uşurinţă bariera epidermală şi intră în combinaţie cu diverse proteine libere sau structurale. care se concentreaza intratisular si stimuleaza bazofilele si mastocitele prin IL3. diverse substanţe ce intră în compoziţia deodorantelor. ele devin celule multinucleate rotunde. Hipersensibilitatea întîrziată de tip granulomatos este o hipersensibilitate de tip IV. Incapabile sa desfasoare procese energetice normale. Astfel.univermed-cdgm. care vor activa macrofagele deja antrenate prin cooperare celulară. Efectul acestui tip de organizare este limitarea expansiunii focarului bacterian. care devin vezicule cind se umplu cu lichid. ceea ce constituie un stimul cronic pentru LTH1.1.pdf http://fiziologie. Un exemplu îl constituie Mycobacterium tuberculosis. Eliberarea continutului enzimatic duce la alterarea si chiar distrugerea celulelor epiteliale locale. Legionella inhiba explozia respiratorie.13. care are capacitatea de a inhiba fuziunea lizozomilor cu fagozomii. Hipersensibilitatea de contact este indusă de substanţe precum metalele grele. inconjurata de alte celule epitelioide. etc. anestezice.26.Leprae prezinta o capsula ce poate rezista atacului litic alenzimelor lizozomale. Mastocitele si bazofilele sint celulele efectorii ale acestui tip de hipersensibilitate. devenind antigene complete. HCSF (factorul de stimulare a celulelor histamino-formatoare). IL4. ce vor fi decelate de CPA locale (celule Langherhans). Ca urmare a acestui fapt. plate. 21. macrofage şi limfocite.pdf Scheme Imuno\Fig. ce prezinta grave leziuni distrofice ale RER si mitocondrii. 3.Catedra de Fiziologie “NC Paulescu”. Ina Stefanescu Acest tip de hipersensibilitate este reprezentat de hipersensibilitatea de contact şi de hipersensibilitatea întîrziată clasică. în cadrul căreia macrofagele nu pot distruge microorganismele fagocitate. cu putini lizozomi si numeroase bacterii in citoplasma. UMF “Carol Davila” Bucuresti Curs 2007 – Fiziologia sistemului imun.pdf Scheme Imuno\Fig.pdf Scheme Imuno\Fig. 3. fiind in continuare suprastimulate. si impiedicarea diseminarii bacteriene. Acestea vor coopera cu LTH activate intraganglionar. macrofagele vor deveni celule epitelioide. parfumurilor. la care contribuie si o intensa fibrozare a focarului.27.ro 30 . astfel constituindu-se o leziune de tip necrotic. Dr. cu aparitia locala a eritemului si a papulei. materiale textile sintetice. Scheme Imuno\Fig.

UMF “Carol Davila” Bucuresti Curs 2007 – Fiziologia sistemului imun.univermed-cdgm. Ina Stefanescu Figuri Figura 0001 Figura 0002 http://fiziologie.Catedra de Fiziologie “NC Paulescu”. Dr.ro 31 .

univermed-cdgm. UMF “Carol Davila” Bucuresti Curs 2007 – Fiziologia sistemului imun. Dr. Ina Stefanescu Figura 0003 http://fiziologie.ro 32 .Catedra de Fiziologie “NC Paulescu”.

UMF “Carol Davila” Bucuresti Curs 2007 – Fiziologia sistemului imun. Dr.univermed-cdgm. Ina Stefanescu Figura 0004 Figura 0005 http://fiziologie.Catedra de Fiziologie “NC Paulescu”.ro 33 .

univermed-cdgm.ro 34 . Dr.Catedra de Fiziologie “NC Paulescu”. UMF “Carol Davila” Bucuresti Curs 2007 – Fiziologia sistemului imun. Ina Stefanescu Figura 0006 http://fiziologie.

ro 35 . Dr.Catedra de Fiziologie “NC Paulescu”. UMF “Carol Davila” Bucuresti Curs 2007 – Fiziologia sistemului imun.univermed-cdgm. Ina Stefanescu Figura 0007 http://fiziologie.

Dr. UMF “Carol Davila” Bucuresti Curs 2007 – Fiziologia sistemului imun.univermed-cdgm.ro 36 . Ina Stefanescu Figura 0008 http://fiziologie.Catedra de Fiziologie “NC Paulescu”.