You are on page 1of 73

Înv.

ELENA ŢARĂLUNGĂ


MODALITĂŢI DE DEZVOLTARE
A CAPACITĂŢILOR CREATOARE
ALE ŞCOLARULUI MIC
PRIN CONŢINUTURILE ARIILOR
,,ARTE'' ŞI ,,TEHNOLOGII''
Lucrare ştiinţifică


Editura Sfântul Ierarh Nicolae
2010
ISBN 978-606-577-128-4

2





Îndrumător ştiinţific: ing. Nechita Manuela
Universitatea Dunărea de Jos, Galaţi


3
CUPRINS

Capitolul I Consideraţii teoretice
I.1. Argument
I.2. Creativitatea - dimensiune psihologică a creativităţii umane
I.3. Caracterizarea psihologică a vârstei şcolare mici .
I.4. Educaţia plastică şi Educaţia tehnologică în învăţământul primar
I.4.a. Elemente de limbaj plastic
I.4.b. Conţinuturi şi materiale în cadrul disciplinei ,, Abilităţi practice''

Capitolul II Metodologia cercetării
II .1. Ipoteza cercetării . Obiective . Metode de cercetare
II.2. Investigaţii făcute în faza de pretestare

Capitolul III Învăţarea creativă a conţinuturilor ariilor Arte şi Tehnologii
III.1. Metode de dezvoltare a creativităţii
III.2. Conţinuturile ariilor Arte şi Tehnologii - cadru favorabil dezvoltării creativităţii
III.3. Aspecte concrete ale aplicării experimentului

Capitolul IV Probe finale . Rezultatele şi interpretarea lor
Concluzii
Bibliografie
Proiecte de lecţii



4







„ Ori de câte ori un copil pus în faţa unei probleme restructurează datele
problemei sau imaginează procedeul ce conduce la soluţie independent
de faptul că este o sarcină şcolară , a vieţii curente sau un test, el
înfăptuieşte o invenţie”

( P. Oleron)








5

Capitolul I
Consideraţii teoretice

I.1. ARGUMENT

,,Există adesea, în prima copilărie, o prospeţime a imaginaţiei, o curiozitate neobosită, un
fel de geniu poetic, pe care savanţii sau artiştii ajunşi la maturitate nu le pot găsi decât cu mare
greutate''.

Pornind de le această remarcă a lui Gaston Berger din ,,L'homme moderne et son
education'' putem să ne îndreptăm atenţia spre o abordare cu încredere a problematicii
creativităţii, susţinuţi de orientările din ,,Curriculum naţional'' şi de ,,Planul - cadru de
învăţământ''.
Respectând principiile de descentralizare , de flexibilizare ţi de decongestionare a
parcursului şcolar, putem să abordăm cu deosebită flexibilitate domeniul ariilor ,,Arte'' şi
,,Tehnologii''. Valorificând cele mai de preţ însuşiri ale copilăriei (inventivitatea , fantezia,
imaginaţia , căutările pasionate , elanul spre aventură şi cunoaştere regăsite în activităţile realizate
la clasă) vom stimula şi vom forma inteligenţe indrăzneţe , oameni cu o gândire independentă ,
creativă .
Deoarece desenul îmi redă echilibrul , speranţa şi puterea, deoarece iubesc frumosul din
natură şi din artă , observând şi apropiindu-mă în permanenţă cu emoţie de spectacolul sublim al
naturii şi încercând nu de puţine ori să redau prin culori o parte infimă din acest spectacol ,
(peisaje ori flori ce aduc primăvara în suflet chiar şi în anotimpul de iarnă) , cred că prin
conţinuturile ariilor ,,Arte'' şi ,,Tehnologii'' voi reuşi să stimulez disponibilităţile creatoare
existente mai mult sau mai puţin în fiecare dintre elevii mei .
Copiii nu pot realiza la începutul drumului lor de mici artişti forme care să le întruchipeze
cât mai sugestiv ideile şi sentimentele . Cu atât mai puţin se vor orienta în structura spaţiului
compoziţional . Privind atent natura , ei vor observa nu numai frumuseţea ei , dar şi varietatea
plantelor , forma şi culoarea lor . O frunză care se desprinde şi se leagănă în vânt , o castană
căzută pe o alee din parc sau o ghindă găsită la poalele copacilor pot constitui materiale de bază
în realizarea unor minunate lucrări în orele de ,,Abilităţi''. Aceste materiale din natură , uşor de
procurat , se pot transforma în mâinile lor în jucării minunate . Este nevoie de puţină îndemânare
, fantezie , imaginaţie şi multă răbdare .
Am ales tema ,,Modalităţi de dezvoltare a capacităţilor creatoare ale şcolarului mic prin
conţinuturile ariilor ,, Arte'' şi ,,Tehnologii'' , justificând această opţiune din perspectivă psiho-
pedagogică astfel:
 avem nevoie de copii care gândesc şi au capacitatea de a prelucra informaţia primită , nu
doar de simpli receptori ;
 se impune trecerea de la stocarea informaţiei la o prelucrare logică , astfel încât aceasta
să-şi găsească aplicabilitatea ;

6
 este necesară stimularea creativităţii , a imaginaţiei şi a gândirii flexibile pentru o
structurare temeinică , sistematică a informaţiei , a aptitudinilor , a capacităţilor ;
 se impune necesitatea de a forma capacitatea elevilor de a transfera logic , de la o arie
curriculară la alta , conţinuturile şi de a le structura , eventual de a le ierarhiza , în funcţie
de trebuinţe, de necesităţi şi de contextele situaţionale.


I.2. CREATIVITATEA –DIMENSIUNE PSIHOLOGICĂ A PERSONALITĂŢII UMANE
În prezent există sute de modalităţi prin care este definită creativitatea. În general, psihologii
susţin că „a fi creativ” înseamnă „ a crea ceva nou, original şi adecvat realităţii”.
Iată câteva din definiţiile date creativităţii:


„Prin creativitate se înţeleg adeseori factorii psihologici ai unei performanţe creatoare viitoare,
într-un domeniu sau altul al activităţii omeneşti”
(AL. Roşca – Creativitatea , Bucureşti , Ed. Enciclopedică Română, 1972, pag 9)

„Creativitatea presupune o dispoziţie generală a personalităţii spre nou, o anumită organizare a
proceselor psihice în sistem de personalitate”
(P.Popescu Neveanu )

„Creativitatea – activitatea mintală de elaborare a ideilor noi şi originale pe plan mintal, iar
creaţia este activitatea de metamorfozare a ideilor noi în proiecte, planuri, schiţe şi în final în
obiecte tehnice sau artistice”
(D. Vrabie – Psihologia educaţiei , Ed. Geneze , Galaţi, 2002

Al. Roşca apreciază că „datorită complexităţii fenomenului creaţiei , este puţin probabil să se
ajungă la o definiţie unanim recunoscută , deoarece fiecare autor pune accent pe dimensiuni
diferite”.


Problema formării prin educaţie a personalităţii autonome şi creative este complexă şi a
primit soluţii variate , fără a se putea spune că este rezolvată. Trecerea de la un învăţământ
dominant informativ la unul formativ-creativ, cu finalitate măsurabilă dinainte stabilită, trebuie să
fie un obiectiv major pentru educatorul care organizează situaţiile de învăţare .
Personalitatea este definită ca ansamblu integral şi unitar de însuşiri , procese şi structuri
psiho - fiziologice şi psiho-sociale care diferenţiază modul de conduită al unui om în raport cu
alţii , asigurându-i o adaptare originală la mediu.
Pe parcursul vieţii sale , omenirea a acumulat o experienţă de viaţă pe care a condensat-o în
codul limbii prin simboluri , noţiuni , categorii , legi , teze , concepţii , judecăţi de valoare, teorii ,
explicaţii numite cunoştinţe.
Omul se naşte cu posibilităţi virtual nelimitate de învăţare şi de dezvoltare bio-psihică.

7
Fără a prelua cunoştinţele esenţializate , descoperite de generaţiile anterioare , tânăra
generaţie nu numai că n-ar putea să reproducă procesele de producţie , dar nici n-ar supravieţui.
Pentru a reproduce procesele de producţie existente trebuie să înveţe , să preia de la înaintaşi
experienţa socială, dar pentru a putea perfecţiona procesele de producţie , pentru progres, omul
are nevoie nu numai de cunoştinţe , ci şi de capacităţi creative. Copilul se naşte atât cu capacităţi
de a învăţa reproductiv , cât şi cu posibilităţi de a-şi forma şi dezvolta o atitudine activă ,
dominatoare şi transformatoare faţă de mediu , de a căpăta încredere în forţele proprii şi
autonomie în rezolvarea problemelor practice , exersând şi dezvoltând capacităţile de inovaţie ,
invenţie şi creaţie , fără de care nu există progres .
Creativitatea poate fi definită prin procesul de creaţie ( fenomen de extremă complexitate
prin care se elaborează fie o operă de artă , fie o inovaţie tehnică , un mecanism , un aparat ,fie o
nouă teoremă matematică etc.), prin produsul creat ( eficienţă ,noutate , originalitate) , prin
personalitatea creatoare şi potenţialul creativ ( capacitate complexă a omului , o structură
caracteristică a psihicului ce face posibilă opera creatoare ).
Creativitatea este o interacţiune constructiv–transformatoare între subiect şi lume , o formă
specifică de activitate din care rezultă un produs nou, original, şi cu valoare pentru societate .
Competenţa creativă este legată atât de motivaţie , adică de măsura în care subiectul se
mobilizează pentru invenţie , inovaţie , creaţie ,cât şi de nivelul atins în dezvoltarea unor procese
psihice , între care un loc deosebit îl ocupă :
 Spiritul de observaţie – capacitatea de a sesiza în obiecte , fenomene şi acţiuni , trăsături
mai puţin evidente , dar importante ;
 Operativitatea gândirii – adică acea capacitate mintală de structurare şi restructurare
continuă a informaţiilor , de integrare a lor în sisteme din ce în ce mai complexe ,
capacitatea de a întrebuinţa operaţiile gândirii ( analiză , sinteză , comparare, asociere ,
disociere , abstractizare , generalizare), de a sesiza relaţii între fenomene , de a deplasa
gândirea de la cauză la efect şi invers ;
 Imaginaţia creatoare , capacitatea de a elabora imagini noi pe baza prelucrării datelor
anterioare , ca rezultat al interacţiunii dintre percepţie , memorie , gândire , emoţie ,
atenţie , acte de voinţă etc., rezultând un produs nou , inexistent până în momentul
conceperii , dar posibil în viitor ;
 Creativitatea gândirii ca valoare supremă a personalităţii umane , activitate şi competenţă
din care rezultă un produs nou , original , cu valoare pentru societate .
Creativitatea este legată de încrederea în forţele proprii , de comportamentul de căutare , de
analogii neaşteptate , de punere a vechilor concepte în contexte noi , de transformare a lumii ,
de capacitatea de acomodare cu depăşire prin originalitate . Creativitatea se opune activităţii
psihice convenţionaliste , reproductive , rutiniere , conservatoare .
Creativitatea este legată de caracterul divergent al gândirii (care acceptă existenţa mai
multor soluţii tinde să le descopere şi să o identifice pe cea mai eficientă), de fluiditatea
gândirii (ca factor al inteligenţei şi creativităţii , care constă în uşurinţa şi rapiditatea
asociaţiei între imagini şi idei) şi de flexibilitatea gândirii (capacitatea de restructurare uşoară
şi eficientă a mersului gândirii în raport cu noile situaţii).
Omul se naşte cu posibilitatea de a-şi dezvolta capacităţile intelectuale şi creative. Ele
însă nu se dezvoltă spontan , de la sine , prin simpla maturizare . Procesul se diferenţiază pe
tipuri după gradul solicitării elevului în actul conştient al învăţării şi după măsura în care
învăţarea se transformă în cunoaştere , competenţă , factor al dezvoltării psihice .

8
In autonomia intelectuală şi în creativitate sunt implicate şi afectivitatea (ca ansamblul
proceselor psihice prin care omul reflectă realitatea sub formă de trăiri, stări şi atitudini,
pentru rezultatele creativităţii depind şi de prezenţa curiozităţii, a sentimentului îndoielii, al
noului , al certitudinii etc.) şi motivaţia (prin ansamblul mobilurilor interne sau externe care
orientează şi susţin energetic realizarea activităţii de creaţie ).
Fiecare temă care face obiectul învăţării şi fiecare problemă ce urmează să fie rezolvată
de şcolari provoacă îngrijorări , tensiuni cognitive care se pot constitui în praguri psihice
inhibitive, cu tendinţe de abandonare a efortului.


FACTORII CREATIVITĂŢII
Factori de natură intelectuală
1. Imaginaţia - funcţia esenţială a procesului de creaţie originală. O vreme , imaginaţia a fost
definită ca un proces de combinare a imaginilor, ceea ce se potriveşte imaginaţiei artistice.
Dar orice proces creator implică noi combinări, noi sinteze : şi în matematică , şi în fizică ,în
ştiinţe , în general. Iar sintezele noi nu se petrec doar în domeniul ideilor şi imaginilor, ele au
loc şi pe plan afectiv. Astfel , imaginaţia poate fi definită ca acel proces psihic al cărui
rezultat este obţinerea unor reacţii, fenomene psihice noi pe plan cognitiv, afectiv sau motor.
Fiind componenta cea mai importantă a creativităţii, însuşirile prin care ea se manifestă pot fi
considerate drept principalele caracteristici ale creativităţii. Ele sunt:
- Fluiditatea – posibilitatea de a-ţi imagina , în scurt timp, numeroase imagini sau idei ,
unele fără utilitate , dar printre ele găsindu-se şi cele adecvate soluţiei căutate;
- Plasticitatea - uşurinţa de a schimba punctul de vedere , modul de abordare a unei
probleme , când un procedeu se dovedeşte inoperant;
- Originalitatea - expresia noutăţii, a inovaţiei . Când vrem să testăm această capacitate a
cuiva , ea se poate constata prin raritatea statistică a unui răspuns , a unei idei ;
- Flexibilitatea - aptitudinea de a produce un număr de grafisme ce aparţin unor clase
diferite.
Fiecare dintre aceste patru caracteristici are însemnătatea ei ; principală rămâne originalitatea
, ea garantând valoarea rezultatului muncii creatoare .
2. Importanţa exerciţiului realizează rolul altei funcţii în structura creativităţii( al memoriei).
Volumul experienţei are o mare influenţă asupra posibilităţilor de creaţie. Contează nu
numai volumul de cunoştinţe însuşit , ci şi varietatea acestor cunoştinţe. Soluţionarea unor
probleme într-un domeniu se poate realiza prin analogie cu fapte constatate la altă disciplină .
- Nivelul gândirii, inteligenţa – un alt factor ce poate influenţa creativitatea unei persoane.
Gândirea este menită să stabilească relaţii şi să verifice valabilitatea soluţiilor oferite de
imaginaţie. Psihologul american P. Guilford a reliefat existenţa unei ,,gândiri
convergente’’, care ne poate duce la o singură soluţie , spre deosebire de gândirea
divergentă care ne oferă mai multe soluţii. Există diferenţe specifice: inteligenţa este mai
importantă în domeniul ştiinţific , având însă un rol mult mai mic în artă , de exemplu .




9
Factori caracteriali
- Predispoziţiile şi capacităţile intelectuale nu sunt suficiente pentru ca cineva să devină
inventator ori creator de artă. Pentru aceasta este nevoie să existe o motivaţie, o dorinţă, o
aspiraţie creatoare. Artistul este preocupat de valoarea estetică a unor peisaje, persoane ,
evenimente. Adevăraţii creatori devin animaţi de sentimente trainice , chiar de veritabile
pasiuni care le domină preocupările , aspiraţiile de fiecare zi . Succesele le cauzează
emoţii puternice , intensificând obsesiile lor creatoare .
- Totodată , se cere o voinţă fermă , perseverenţă , o documentare foarte minuţioasă şi
demonstraţii riguroase ce solicită mari şi îndelungi eforturi. Cine se descurajează uşor şi
nu e capabil să dea piept cu greutăţile nu poate ajunge la realizări notabile. Nimeni nu a
creat un lucru remarcabil fără o luptă îndârjită pentru îmbogăţirea mijloacelor de expresie
(cuvântul , culoarea sau armonia sunetelor .

Factori sociali
Atât omul de ştiinţă, cât şi artistul se află sub puternica influenţă a mediului ambiant , în
special al celui social. Motivaţia, aspiraţia unei persoane depind extrem de mult de cerinţele
societăţii în care s-a dezvoltat. Aşa se explică avântul artelor plastice din Italia în secolele XV şi
XVI . Atunci , negustorii italieni se îmbogăţiseră şi îşi clădeau palate pe care le doreau
împodobite cu picturi şi sculpturi alese. Ca urmare , s-au creat şcoli de pictură şi sculptură , iar
talentele , existând totdeauna în sânul unui popor , au avut condiţii optime de înflorire , ajungând
pe înalte culmi de perfecţiune artistică .
O puternică influenţă exercită asupra elevilor predecesorii , profesorii lor. Socrate l-a
influenţat pe Platon J. Haydn pe L. van Beethoven . Chiar dacă discipolul se îndepărtează de
modelele iniţiale,acestea au avut un rol deosebit în faza iniţială a pregătirii lor .
Societatea poate fi însă şi o frână în calea dezvoltării cunoaşterii (persecuţiile Inchiziţiei din
Spania şi Italia, intoleranţa stalinistă împiedicând progresul ştiinţelor sociale şi ale biologiei).


PROCESELE FUNDAMENTALE ALE IMAGINAŢIEI
Imaginaţia , componenta principală a structurii mentale creative , are la bază două procese
fundamentale : analiza şi sinteza. Analiza realizează o sfărâmare a unor asociaţii, o descompunere
a unor reprezentări care apoi, prin sinteză, sunt reorganizate în alte structuri , deosebite de cele
percepute sau gândite anterior. Sinteza are loc în diferite modalităţi numite de obicei ,,procedeele
imaginaţiei’’:
1. aglutinarea – părţi descompuse din anumite fiinţe sau obiecte sunt recombinate altfel,
dând naştere unor obiecte sau fiinţe cu aspect eterogen (Sfinxul , Centaurul);
2. modificarea dimensiunilor umane (uriaşi, pitici);
3. multiplicarea şerpilor(balaurul cu şapte capete);
4. schematizarea feţei umane(caricatura);
5. analogia(procedeu prezent în ştiinţă şi tehnică).



10
FAZELE PROCESULUI CREATIV

Procesul creativităţii artistice a elevilor poate să parcurgă următoarele faze:
 faza de pregătire - această fază constă în acumularea de informaţii , asimilarea şi
relaţionarea lor, integrarea lor în anumite sisteme de gândire;
 faza de incubare – este asemenea unei magazii de reprezentări vizuale estetice şi artistice .
Urmează mai multe încercări de combinarea acestora pe baza unor noi relaţii şi a găsirii
unor configuraţii originale cu o anumită expresie;
 faza de verificare – este o reluare pe plan mintal sau pe plan practic a procesului ultimei
combinări şi a ultimei soluţii. Aceasta se adaptează unor materiale de lucru , unor
suporturi de diferite mărimi.

BLOCAJELE CREATIVITĂŢII
Constrângerea elevilor de a imita unele scheme prezentate, la conformism reprezintă o piedică
, un blocaj pentru activităţile lor creatoare. Apariţia blocajului apare chiar la intrarea în clasă a
unui învăţător cu o atitudine autoritară , dispreţuitoare , obosit sau chiar plictisit. Toate acestea
provoacă la elevi o atitudine de respingere.
Frica de eşec este alt factor care produce blocajul creativităţii. Acest blocaj le slăbeşte
încrederea în forţele lor de a încerca cu îndrăzneală de a face noi asocieri şi combinări între
elementele cunoscute şi să abordeze noi tehnici de lucru sau să combine tehnicile de lucru ştiute.
Frica de e.ec distruge la elevi sentimentul valorii.
Alţi factori care blochează creativitatea elevilor sunt subaprecierea şi supraaprecierea lucrărilor
elevilor . Aceasta face să apară acea indiferenţă , suficienţă sau tensiune care le distruge
curiozitatea de a încerca şi altceva , de a face noi eforturi. Supraaprecierea rezultatelor sau
produselor elevilor ( prin laude exagerate , note mari nemeritate) îi inhibă şi le înlătură relaxarea
nervoasă necesară procesului de creaţie . Pentru elevi , inovaţia artistică cere un anumit interes ,
libertate în a face ,,jocuri” de combinări şi asocieri noi de imagini , de materiale , de tehnici de
lucru , cu scopul de a exprima o viziune , o idee , un sentiment , un
adevăr .
Aceste blocaje trebuie evitate, combătute prin instaurarea unui climat afectiv pozitiv, de
exigenţă, dar şi de înţelegere, de responsabilitate, printr-o comunicare generoasă, între învăţător
şi elevi , prin oferta prin care învăţătorul iese în întâmpinarea copilului .



I.3.CARACTERIZAREA PSIHOLOGICÃ A VÂRSTEI ŞCOLARE MICI

Vârsta şcolară se distinge prin orientare obiectivă a intereselor , diminuarea egocentrismului,
sociabilitate crescută dar încă diferenţiată. Mica şcolaritate este perioada când se modifică
substanţial regimul de muncă şi de viaţă , caracteristicile tensionale generate de evenimente care
domină şi marchează tabela de valori ale şcolarului mic.

a) Dezvoltarea proceselor şi a reprezentărilor senzoriale .
Deşi maturitatea organelor de simţ ( ochiul , urechea , corpusculii tactili)se termină relativ de
timpuriu ( către vârsta de doi ani şi jumătate ) , dezvoltarea senzaţiilor este un proces în deplină

11
desfăşurare . La vârsta de 6-7 ani are loc o lărgire a câmpului vizual , precum şi o creştere a
preciziei în diferenţierea nuanţelor cromatice. De asemenea , se înregistrează progrese ale
capacităţii de recepţionare a sunetelor înalte şi ale capacităţii de autocontrol a propriei emisii
vocale . Senzaţiile lui se subordonează noului tip de activitate – învăţarea. Cum acestea se
desfăşoară sub forma unor acţiuni distincte ( de aritmetică , de scris , citit, de muncă , de desen ,
de observare a mediului înconjurător ) senzaţiile şcolarului mic se vor modela în funcţie de
solicitările specifice acestor a acţiuni.
La intrarea în şcoală , copilul posedă numeroase reprezentări despre obiectele de uz casnic ,
despre fructe , pomi , animale , despre oamenii care îl înconjoară şi despre acţiunile şi activităţile
lor. Cu toate acestea , reprezentările lor sunt încă contopite , confuze , puţin sistematizate. Sub
acţiunea învăţării însă, reprezentările suportă modificări esenţiale , atât în ceea ce priveşte sfera
şi conţinutul , cât şi în ceea ce priveşte modul de a se produce şi de a funcţiona. In reproducerea
imaginii obiectului este posibilă folosirea liberă, voluntară (în desene , lecturi , povestiri) a
fondului de reprezentări existent , iar pe o treaptă mai înaltă copilul reuşeşte să descompună
reprezentarea în părţi componente , în elemente şi caracteristici cu care poate opera. El le include
în noi combinaţii , creând noi imagini . Reprezentarea va servi astfel la realizarea proceselor
imaginaţiei , gândirii şi a diferitelor forme de activitate creatoare.
b) Dezvoltarea gândirii şi limbajului
Procesele gândirii realizează progrese importante de-a lungul micii şcolarităţi, constând în
apariţia şi consolidarea construcţiilor logice care înlocuiesc procedeele imirice , intuitive , naive
ale etapei precedente.
Elemente ale gândirii intuitive , concrete , cu caracter practic , specifice preşcolarului, mai apar
încă în gândirea şcolarului mic , mai ales în faţa unor sarcini noi , neobişnuite , dificile. In
procesul de învăţământ se dezvoltă operaţiile gândirii absolut indispensabile oricărei activităţi
intelectuale : analiza şi sinteza , comparaţia , abstractizarea şi generalizarea , clasificarea şi
concretizarea logică . Gândirea devine mai productivă , ca rezultat al creşterii gradului de
flexibilitate şi mobilitate , al utilizării diferitelor procedee de activitate mintală.
La intrarea în şcoală, copilul dispune de un vocabular relativ bogat ( aproximativ 2500 de
cuvinte) şi stăpâneşte la modul practic regulile de folosire corectă a cuvintelor în vorbire. In
cursul micii şcolarităţi se formează capacitatea de citit-scris şi acesta impulsionează procesele
limbajului. Se însuşeşte fondul principal de cuvinte al limbii materne, care ajunge să numere spre
sfârşitul micii şcolarităţi, aproape 5000 de cuvinte, dintre care tot mai multe pătrund în
vocabularul activ al copilului .
Dezvoltarea limbajului se face şi în contextul altor activităţi şcolare de muncă (desen , istorie ,
observarea naturii etc.).


c) Dezvoltarea funcţiilor mnezică şi imaginativ -creativă
Specific vârstei şcolare mici este creşterea considerabilă a volumului memoriei. În fondul
memoriei pătrunde un mare volum de informaţie. Elevul memorează şi reţine date despre uneltele
cu care lucrează , despre semnele şi simbolurile cu care operează , despre termenii noi pe care îi
utilizează, despre regulile şi legile pe care le învaţă. Comparativ cu clasa I , în clasa a IV a se
memorează de 2-3 ori mai multe cuvinte.
La vârsta şcolară mică se accentuează caracterul voluntar, conştient al memoriei, al
proceselor ei. Îndeosebi , în partea a doua a micii şcolarităţi(clasele a III a şi a IV a) copilul este

12
capabil sa-şi fixeze sarcina de a memora , sa-şi planifice din timp memorarea unui material
oarecare.
Cercetările arată că din memorie dispar cel mai repede datele întipărite mecanic. Cu timpul ,
nu mai rămân din ele decât elemente dezordonate , disparate.
Intrarea în şcolaritate creează şi funcţiei imaginative noi solicitări şi condiţii. Descrierile,
tablourile , schemele utilizate în procesul transmiterii cunoştinţelor solicită participarea activă a
proceselor imaginative. Este foarte mult solicitată imaginaţia reproductivă, se dezvoltă imaginaţia
creatoare. Ascultând o povestire , şcolarul mic este capabil să şi-o reprezinte transformator ,
introducând modificări în desfăşurarea subiectului .
Formele creative ale imaginaţiei şcolarului mic sunt stimulate de joc şi fabulaţie, de povestire
şi compunere , de activităţile practice şi muzicale, de contactul cu natura şi de activităţile de
muncă. Comparativ cu vârsta preşcolară , imaginaţia devine mai „critică” , se apropie mai mult
de realitate, copilul însuşi adoptând faţă de propria imaginaţie o atitudine de autocontrol.

d) Caracteristici ale formării deprinderilor , priceperilor şi obişnuinţelor la şcolarul mic
În cursul micii şcolarităţi continuă să se întărească deprinderile de autoservire , conturate la
vârsta preşcolară , şi începe formarea unor categorii de deprinderi şi priceperi legate de nevoile
tipului de activităţi şi relaţii în care este încadrat copilul .În procesul însuşirii scrierii şi citirii , se
formează deprinderea de a folosi corect componentele grafice şi sonore ale cuvintelor ;
deprinderea de măsurat , deprinderea de calcul numeric , iar în cursul familiarizării cu alte
cunoştinţe , (geografie , istorie , geometrie), se formează deprinderea de mânuire a unor
instrumente cum sunt: linia , echerul , compasul.
Studierea disciplinelor şcolare desen , muzică , abilităţi practice va sta la baza formării unor
deprinderi şi priceperi tehnice .i artistice , cum ar fi cele de mânuire corectă şi expresivă a culorii,
a pensulei sau a cuvântului.

e) Specificul aptitudinilor la vârsta şcolară mică
Aptitudinile şcolarului mic se dezvoltă în legătură cu principala activitate pe care o desfăşoară el
, învăţătura.
Una din aptitudinile generale care se dezvoltă la această vârstă este aptitudinea de a învăţa. Din
aceasta se desprind şi se dezvoltă , la micul şcolar , elementele unor aptitudini specializate , cum
sunt cele matematice, literare, plastice , muzicale .Cele plastice şi muzicale nu se dobândesc
exclusiv prin învăţare,ele presupunând şi anumite premise native : o anumită dotare a ochiului, a
urechii , a mâinii.
Deosebit de important este mecanismul prin care se ajunge la înclinaţii şi aptitudini. Din
nucleul unor atitudini şi relaţii interpersonale favorabile se dezvoltă înclinaţia copilului către
activitatea de învăţare şi către obiectele de învăţământ . În procesul devenirii aptitudinilor ,
contează nu numai reuşitele copilului , ci şi modul cum reacţionează cei din jur la aceste reuşite.
De aici , necesitatea ca în educarea aptitudinilor să se îmbine aprecierea externă pozitivă cu
stimularea atitudinii exigente a copilului faţă de propria activitate.

f) Atenţia – procesul psihic de orientare şi concentrare a componentelor psiho-fiziologice,
trece treptat de la forma involuntară spre cea voluntară , de la cea puţin stabilă , la cea
stabilă.
Desenarea cere coordonarea simultană a mai multor activităţi şi ţinerea în evidenţă a mai multor
repere perceptive, diverse cerinţe care duc la concentrarea , stabilirea atenţiei.


13

I.4. EDUCAŢIA PLASTICĂ ŞI EDUCAŢIA TEHNOLOGICĂ ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR
I.4.a. ELEMENTE DE LIMBAJ PLASTIC .


„ Socotit ca formă de expresie a dinamismului interior , desenul , în toate formele sale,(desen
după natură , desen decorativ, artistic, tehnic )reprezintă principalul mijloc de familiarizare a
elevului cu limbajul artelor plastice , de stimulare a expresivităţii plastice.
Această componentă a educaţiei estetice îşi propune să dezvolte la elevi capacitatea de a
discerne frumosul pictural de nonpictural, figurativul de nonfigurativ, să le formeze abilităţi
vizuale şi manuale, gustul şi imaginaţia, dar şi elemente de gândire şi comunicare plastică (a
trasa şi a înţelege un plan, o schiţă, un proiect, a comunica în limbaj plastic ceea ce sunt ,
gândesc şi trăiesc).
(A. Barna, G. Antohe – Curs de pedagogie –„Introducere în pedagogie , teoria educaţiei şi
teoria curriculum-ului” , Ed. Logos, Galaţi , 2002)

Educaţia plastică are un loc bine conturat în planul de învăţământ, cu obiective generale şi
specifice în concordanţă cu particularităţile de vârstă ale copiilor .
Educaţia plastică intră în sfera cunoaşterii şi creativităţii realizând educaţia acelor simţuri pe
care se bazează inteligenţa şi gândirea creatoare a elevilor. Atingerea unor perspective în
domeniul creativităţii plastice implică o cunoaştere temeinică a elevului , al universului spiritual
al acestuia, a particularităţilor şi a dinamicii vieţii lui sufleteşti. Obiectivele generale, tematica
plastică şi obiectivele de referinţă permit şi încurajează în acelaşi timp, stimularea resurselor
proprii fiecărui elev, lăsându-le sentimentul unei depline libertăţi. Crearea unui climat afectiv
pozitiv, precum şi folosirea unor metode şi procedee menite să le dezvolte personalitatea creativă
vor permite realizarea acestor obiective.
La sfârşitul clasei a IV a, elevul trebuie să fie capabil:
 să folosească materiale (tuburi, pastile, carioca, pastel , plastilină, lut, hârtie) şi tehnicile
de lucru(acuarelă, tempera, guaşe, colaj , mixtă , modelaj) ;
 să recunoască grupele de culori, componentele fiecăreia , precum şi semnificaţiile
acestora;
 să folosească amestecurile dintre culoare şi nonculoare şi dintre culorile vecine în steaua
culorilor;
 să obţină o dominantă de culoare;
 să intuiască punctul ca element de limbaj plastic, cu rol constructiv şi decorativ;
 să folosească rolul de semnificant al liniei şi al punctului;
 să organizeze echilibrat o suprafaţă folosind toate elementele de limbaj plastic studiate.
Analizând obiectivele predării Educaţiei plastice la clasele I- IV , putem spune că se urmăreşte
iniţierea elevilor în convenţiile gramaticii formelor şi culorilor, componente specifice ale
limbajului plastic.
Cunoaşterea elementelor de limbaj plastic nu determină talentul , dar ignorarea acestora îl poate
compromite.





14
CULOAREA – ELEMENT DE LIMBAJ PLASTIC

Deosebim şi recunoaştem obiectele înconjurătoare după formele şi după culorile lor. Copiii se
simt atraşi de culori care prin strălucirea lor încântă privirea, creează o stare sufletească agreabilă
şi o bună stare fizică în acelaşi timp, ca rezultat al influenţei lor asupra circulaţiei sângelui.
Culoarea dezvoltă primele forme ale personalităţii şi emotivităţii omului, îi stimulează spiritul
creator şi exercită o deosebită influenţă asupra sa.
În pictură, grafică, arte decorative se utilizează culorile pigmentare (prafuri de culoare
provenite din minerale sau substanţe chimice în amestec cu lianţi). Studiul culorilor nu se poate
face fără un material imagistic corespunzător (albume de artă cu reproduceri color, planşe
didactice, desene ale copiilor).

a) Culori fundamentale (primare)
Armoniile cromatice se constituie din culori numeroase şi diferite. Între acestea, roşu , albastru
şi galben sunt culori fundamentale (se mai numesc şi primare). Denumirea de culori
fundamentale sau primare rezultă din faptul că fiecare culoare din cele trei are sursă proprie de
provenienţă, deci nu pot fi obţinute din amestecul altor culori.
b) Culori binare (secundare)
Fiecare dintre culori poate fi combinată cu o altă culoare primară , obţinându-se astfel alte
culori. De exemplu, amestecând roşu cu galben obţinem portocaliu; din amestecul culorilor roşu
şi albastru rezultă culoarea violet, iar din albastru şi galben obţinem culoarea verde. Astfel
constatăm că din două culori primare rezultă o altă culoare pe care o numim binară sau
secundară.
c) Culori semene – sunt cele care transmit senzaţia de cald sau rece şi au un element comun :
roşu. Culorile care nu îndeplinesc ambele condiţii menţionate anterior , nu sunt culori
semene. Exemplu : roşu şi galben sunt culori calde , dar nu au un element comun.

d) Culori complementare
Anumite culori aflate într-un raport de vecinătate se completează reciproc. Astfel, în raportul
de culori roşu-verde, roşu este culoarea primară ,(ca sursă proprie de provenienţă), iar verde este
culoarea secundară compusă din albastru şi galben. Tocmai din această cauză, culorile roşu şi
verde se completează reciproc, pentru că fiecare conţine ceea ce-i lipseşte celeilalte, întregind
împreună trinomul culorilor fundamentale : roşu, albastru , galben.
Alte exemple de culori complementare :albastru-orange (albastru +roşu+galben); galben-
violet( galben+roşu+albastru).
e) Culori calde şi reci
Culorile roşu, galben, orange sunt numite culori calde pentru că evocă senzaţia de căldură ,
spre deosebire de alte culori care nu au acest atribut şi de aceea se numesc culori reci (

15
albastru, verde, violet). Ele dau senzaţia de temperatură scăzută şi ,,depărtează” obiectul de
ochiul privitorului.

f) Valori. Gri valoric.
Alb şi negru nu sunt culori, ele sunt nonculori şi se mai numesc şi valori. Din amestecul alb-
negru rezultă gri valoric. Rolul nonculorilor este acela de a mări sau de a micşora luminozitatea
unei culori , determinând astfel valoarea culorii. Luminozitatea culorilor este mărită prin
amestecul cu alb şi este micşorată prin amestecul cu negru. Gradul de luminozitate al unei culori
reprezintă valoarea acesteia.
Exemple: în amestec cu alb, roşu îşi măreşte luminozitatea, dar se răceşte .Din culoare caldă
roşu devine culoare rece (roz). Galben în stare pură este o culoare vie, dar în amestec cu alb
devine o culoare pală . Galben în amestec cu albastru devine verde.
Din amestecul alb-negru rezultă gri. Cu cât se foloseşte mai mult alb, cu atât griul este mai
deschis şi cu cât se foloseşte mai mult negru , griul devine mai închis. Griurile alăturate unei
culori care se află în contrast (culorile primare) atenuează contrastul dintre astfel de culori , care
în acest mod se armonizează.
Albul şi negrul alăturate culorilor măresc sau micşorează luminozitatea culorilor (roşu lângă
alb pare mai închis decât roşu lângă negru)


CONTRASTUL CULORILOR

În relaţia de vecinătate a culorilor apar anumite contraste. Acestea sunt următoarele:
- Contrastul culorii în sine- apare între două culori , astfel încât acestea se deosebesc între
ele. Cel mai puternic contrast apare între culorile primare .
- Contrastul complementarelor ( roşu - verde; albastru – orange ; galben – violet);
- Contrastul cald – rece ( roşu – verde ; galben – violet ; roşu – albastru) Cel mai puternic
contrast cald – rece este dintre albastru şi orange( în acelaşi timp şi contrast de
complementare);
- Contrastul închis – deschis. Fiecare culoare are un grad diferit de luminozitate . De
exemplu, galben este mai luminos decât albastru. În general, culorile calde sunt mai
luminoase decât cele reci. Alăturând alb şi negru , obţinem cel mai puternic contrast
închis – deschis.
- Contrastul de calitate – se stabileşte între tonul pur şi tonurile rupte ale aceleiaşi culori.
De exemplu, tonul de roşu pur este în contrast cu tonul de roşu amestecat cu alb sau negru
( tonuri rupte).
- Contrastul de cantitate – se stabileşte între două culori care ocupă suprafeţe diferite ca
mărime. Culoarea care ocupă o suprafaţă mai mare devine o dominantă cromatică ;
- Contrastul simultan – se stabileşte între o culoare pură şi gri valoric sau între o culoare
pură şi nonculori , precum şi între culori pure care nu sunt complementare .În acest caz,

16
culoarea pură tinde să coloreze spaţiul din jurul său în culoarea sa complementară.
Exemplu: galben pur lângă gri valoric : griul apare violet.
- Contrastul clar – obscur : albul şi negrul ajută la obţinerea celor mai expresive efecte de
clar –obscur , pentru a sugera formele precise (clarul) ce trebuie să atragă atenţia
privitorului. Au folosit acest contrast Leonardo da Vinci , Rafael, Rembrandt iar la noi,
Nicolae Grigorescu , Ion Andreescu şi Corneliu Baba. În clasele primare acest contrast
nu se învaţă.






















17
MODIFICÃRI CALITATIVE ALE CULORILOR
ÎN FUNCŢIE DE PROCEDEELE FOLOSITE
Puritatea culorii . O culoare este pură când apare fără nici un fel de adaos. Prin puritate se
înţelege luminozitatea şi strălucirea culorii.
Puritatea unei culori se poate modifica prin procedee diferite şi anume:
a) Fuzionarea : se obţine o modificare reflectată din întrepătrunderea culorilor direct pe
suportul de hârtie. Când culorile sunt diluate cu ajutorul apei observăm că , dacă lângă o
pată de galben aşezăm o pată de albastru ,, ele vor fuziona, mijlocul petei devenind verde ,
iar spre margini suprafaţa rămâne colorată galben pur.
b) Tonul : este gradul de luminozitate al unei culori . Tonul se modifică („se rupe”) prin
amestecul culorii cu alb sau negru , ori alb + negru (gri valoric). O culoare pură
amestecată cu alb îşi măreşte luminozitatea ( se deschide), iar amestecată cu negru îşi
pierde luminozitatea ( se închide). Folosirea tonurilor unei singure culori se numeşte
monocromie.

NUANŢE. GAME CROMATICE. DOMINANTA CROMATICĂ
Nuanţa este amestecul dintre două culori (steaua culorilor) fără a pierde din intensitatea de
lumină şi de culoare. De exemplu, din roşu amestecat cu orange rezultă roşu-orange, sau din
verde amestecat cu albastru , rezultă verdee spre albastru.
Gama cromatică este o gradaţie continuă de nuanţe şi tonuri ale unei culori care conduce la
armonia cromatică a întregii lucrări.
Dominanta cromatică este culoarea care predomină în lucrare .

SEMNIFICAŢIA CULORILOR ŞI NONCULORILOR
Culorile au însuşiri care ne influenţează psiho-fizic.
Culorile luminoase (roşu, galben, orange) influenţează psihicul prin transmiterea unei stări
sufleteşti de bucurie , optimism , iar fizic degajă o senzaţie de căldură. Senzaţia de rece este
transmisă de culorile reci ( albastru , verde, violet).
Imagini artistice în gama caldă de culori(„Zi de vară însorită”, „Lanul de grâu”, „Focul”etc) şi
imagini artistice în gamă rece de culori vor ajuta elevii să înţeleagă aceste însuşiri ale culorilor.
Alte semnificaţii psiho - fizice ale culorilor: roşu creează efecte de energie, de iritare, verdele
este odihnitor, galbenul creează vioiciune, portocaliul transmite bucurie iar violetul degajă tristeţe
, nostalgie.
Albul , negrul şi toate tonurile de gri între alb şi negru sunt nonculori. Nonculorile se pot
folosi în amestec cu alte culori pentru a le deschide sau pentru a le deschide . Ele se mai numesc
şi valori.
Albul semnifică puritate, pace, nevinovăţie, curăţenie, cinste. Negrul creează impresia de
adâncime, tristeţe, greutate. În amestec cu negru , culorile dau impresia de greutate.
Griul atenuează contrastul ce apare între culori . Contraste cum sunt roşu-verde , galben-violet,
orange - albastru pot fi atenuate prin juxtapunere a unor zone de gri.



18
PUNCTUL – ELEMENT DE LIMBAJ PLASTIC

Punctul reprezintă cea mai mică suprafaţă din ansamblul elementelor de limbaj plastic. Cu
ajutorul punctului se poate realiza o linie , o suprafaţă.
Folosirea punctului în exerciţii conferă elevilor:
a) Deprinderea de a folosi vârful pensulei;
b) Concretizarea relaţiilor mare-mic, aglomerat – aerat, ordonat – dezordonat;
c) Priceperea de a organiza o suprafaţă cu ajutorul punctului ;
d) Dezvoltarea viziunii spaţiale, prin folosirea punctului de diferite mărimi şi culori. Se
creează astfel impresia de „aproape” prin marcarea unor puncte mari în culori calde şi
impresia de „departe” prin marcarea unor puncte mici în culori reci.

Metode de obţinere a diferitelor puncte:
- Pulverizarea – împrăştierea pe suport a culorii în stare lichidă cu ajutorul pulverizatorului;
- Stropirea – poate fi efectuată cu diferite instrumente : stilou ,pensulă, periuţă de dinţi etc.(
pe suport umed sau uscat);
- Colajul – oferă posibilitatea obţinerii unor puncte diverse ca formă şi mărime prin rupere
în mod spontan sau prin tăiere;
- Amprenta – urma lăsată de un obiect prin apăsare pe o suprafaţă.

Expresivităţi şi semnificaţii
Punctul poate avea semnificaţii diverse : început , sfârşit, limită , germinaţii, concentrare etc.
Ca element independent, în lucrările de artă plastică, punctul are o prezenţă diversă:
- element singular, formă a unor obiecte mici: gâze, fluturi , frunze, flori sau obiecte care
par mici datorită depărtării, element ornamental al unor obiecte folosite în compoziţie sau
al unor forme create de artist , de autor;
- element de construcţie , rezultat din tehnica folosită de autor: pointilism(pictură
impresionistă), mozaic, colaj tip mozaic etc.;
- element constructiv care , prin modul în care este dispus, sugerează mişcarea sau volumul.
După modul în care sunt dispuse pe suport, punctele pot să exprime : ordine – dezordine,
aglomerat – aerat , static - dinamic etc.

Punctul semnificant
Pentru ca formele din jur să fie reprezentate prin puncte , ele trebuie reduse foarte mult . Astfel
se vor alege subiecte care să poată fi sugerate prin punct ca element artistico – plastic , necesitând
micşorări ale suprafeţelor foarte mari: „Tribună la un meci de fotbal”, „Oraşul văzut din balon” ,
„Câmp cu flori”. „Cer înstelat” etc.
Este important ca atunci când copilul aşterne pe foaie un punct de o anumită mărime şi culoare
sa-l aştearnă conştient , să înţeleagă că acel punct înseamnă ceva anume. În imaginaţia lui ,
punctul poate însemna orice lucru sau trăire. Trebuie doar ajutat să aleagă forma , culoarea , locul
în compoziţie, toate cât mai sugestiv.

Rolul constructiv al punctului
Pentru a fi punct, suprafaţa colorată trebuie să fie minusculă în raport cu celelalte elemente
plastice şi cu suprafaţa, pentru a nu deveni el însuşi o suprafaţă. Astfel , o casă poate deveni un

19
punct când ea apare redusă ca mărime în raport cu alte elemente din spaţiul plastic, când este
departe.. La fel , devin puncte păsările pe cer , florile pe câmpie, fluturii sau gâzele.
Pentru efectul de spaţialitate al punctului se asociază punctele mici cu cromatică rece, iar cele
mari şi foarte mari cu tuşele calde de culoare , pentru a păstra echilibrul. Pentru utilizarea
punctului în construirea spaţialităţii,în realizarea efectului de depărtare , se pot sugera compoziţii
ca:
 ,,Livada cu pomi” ,
 „Pomi pe marginea şoselei”,
 „Câmpie înflorită”,
 „Peisaj” .
Pentru efectul de uşor-greu al punctului se vor asocia punctele cu culorile închise pentru greu ,
în partea de jos a suprafeţei, generând o compoziţie statică,iar punctele mici cu culorile deschise
pentru uşor, în partea superioară a planşei. Sugestii de compoziţii :
 „Spre înălţimi”;
 „Roiuri de fluturi şi albine”;
 „Sărbătoare cu baloane colorate”
Învăţând să stăpânească semnificaţia punctului , copilul va putea ,în clasa a IV a, să pună acest
element în relaţie cu el însuşi, grupând în mod voit puncte de diferite mărimi şi culori , pentru a
comunica într-un mod original idei , trăiri , impresii.


LINIA- ELEMENT DE LIMBAJ PLASTIC
Linia, definită ca punct în mişcare, posedă , ca şi punctul plastic, aceleaşi stări potenţiale şi
dinamice. Ea este mijloc de materializare a simţurilor, mijloc de comunicare a inteligenţei şi
afectivităţii. Când un desen este redat liber, spontan, linia reflectă starea sufletească ,
sentimentele. Implicarea fiind personală, semnul , linia vor fi unice.
Linia plastică ia naştere din încercarea de a împăca tensiunea dintre observarea realului şi
efortul de explorare şi recreare imaginativ - artistică. Ea accentuează caracteristicile obiectelor
desenate şi poate căpăta diferite expresivităţi şi semnificaţii.

Clasificarea liniilor – semnificaţii, expresivităţi
a) după formă :
i. linii drepte – sugerează liniştea , siguranţa , împlinirea;
- creează impresia de spaţiu deschis , cald;
- corelată cu gândirea şi logica .
ii. linii curbe oarecare sau arc de cerc, exprimă căutare , nelinişte , tensiune. Când curbele
sunt închise dau naştere formei , volumului , spaţiului tridimensional. Atunci sunt corelate cu
introspecţia , cochilia în care subiectul caută să se refugieze. Ea creează sensibilitate şi
emotivitate, având un caracter feminin, delicat,cald, lipsit de asprime.
iii linii frânte - atât de dinamice încât uneori de4vin agresive , exprimând caractere dure ,
puternice , dar şi nelinişte şi zbucium sufletesc.

b) după orientare :
i. linii orizontale – sugerează liniştea, siguranţa;

20
ii. linii verticale – sunt ascendente, caută înălţimile;
iii. linii oblice – exprimă dezorientarea şi nesiguranţa , agitaţia şi confruntarea de
forţe. Ele rup echilibrul care poate fi restabilit prin folosirea altor linii oblice în
sens opus.
c) după grosime :
i. linii subţiri – se obţin cu creionul , peniţa şi carioca şi lasă o senzaţie de gingăşie,
şi sensibilitate; Desenul cu linii subţiri capătă caracter decorativ.
ii. Linii groase – obţinute cu pensula dau impresia de spontan şi brut . Ele redau
forţă şi vigoare.

Linia mai poate fi continuă ( duct continuu) – conturează forma dintr-o singură mişcare , fără a
ridica instrumentul de lucru de pe hârtie – şi discontinuă ( rezultată din fragmentarea conturului
desenat , creează forma din mai multe linii).
În compoziţia decorativă , gruparea liniilor în diferite poziţii dă expresivităţi diverse: liniile
orizontale, scurte şi subţiri exprimă liniştea; liniile orizontale, lungi şi paralele exprimă
amploarea măreţia; liniile paralele verticale , oblice sau orizontale exprimă armonia, ordinea.
În construcţia chenarelor, linia se foloseşte în paralelism prin:repetare , simetrie, alternanţă.
De asemenea , linia poate susţine două elemente decorative . Prin modul în care se grupează
liniile se pot crea diverse armonii liniare.



ROLUL DECORATIV AL PUNCTULUI ŞI AL LINIEI

a) Punctul – element decorativ
În desenul decorativ, punctul reprezintă un semn mic ce poate avea contur poligonal, dar de
dimensiuni foarte reduse. Decorarea presupune repetarea după anumite reguli dinainte stabilite.
Punctul apare adesea îmbinat cu alt elemente, în special cu linia, cu mare efct ornamental.
Studierea punctului şi a liniei ca elemente decorative se realizează în scopul cunoaşterii,
înţelegerii şi preţuirii artei populare. Creatorii populari au folosit punctul şi linia pentru a
înfrumuseţa obiectele realizate de ei. Au combinat linii drepte, curbe, frânte sau cu puncte şi au
creat motivele populare. Acestor motive , creatorii populari le-au dat diferite denumiri: valurile
mării , dinţii lupului , brăduţul etc.
Şerveţelul popular , piese de vestimentaţie , oul încondeiat ,ulcica populară pot fi materiale
demonstrative pe care elevul să descopere diferite motive populare.
Pentru obţinerea unor efecte decorative, punctele se grupează după anumite coordonate şi
reguli anume stabilite : şiruri orizontale sau verticale , linii frânte sau linii curbe. Ele pot alterna
ca formă, sau se pot suprapune. În decorare, punctul poate avea aceeaşi formă , dar mărimi
diferite sau pot fi diferite formele, culorile.
Se realizează frize decorative din puncte de diferite mărimi, cu teme cunoscute copilului:
„Chenar de covor”, „ Alee cu flori”. În ora de Educaţie plastică decorarea cu puncte se face prin
exerciţii de „împodobire” cu felurite grupări a unor forme simple: „Ouă de Pati”, „Ie” ,
„Dantelă brodată” .
Valoroase aranjamente decorative se pot obţine cu ajutorul punctului într-o aşezare cu efect de
iluzie optică. Pe o suprafaţă închisă, punctele albe par mai mici, pe când pe o suprafaţă mai
deschisă acelaşi puncte par mai mari. Atunci când punctele sunt mai aglomerate într-o zonă, dau
greutate acelei suprafeţe şi este nevoie să intervenim cu altceva pentru a restabili echilibrul.

21
Elevul , stăpânind câteva reguli de grupare a punctelor pentru obţinerea unor efecte decorative
, va şti să imagineze ornamente pentru diferite subiecte propuse, cum ar fi : „Vaza cu flori”,
„Ulciorul” , „Ştergarul” .

b) Linia – element decorativ
În desenul decorativ, linia subţire sau îngroşată este trasată cu diferite mijloace grafice.
Uneori, ea poate separa elementele decorative. În construcţia chenarelor, linia se foloseşte în
paralelism, prin: repetare, simetrie, alternanţă . Prin modul în care se grupează liniile se pot crea
diverse armonii liniare.
Efecte deosebite se obţin prin combinarea liniei cu punctul ,n realizarea unor chenare, cusături
sau motive liniare. Gruparea liniei în diferite poziţii dă expresivităţi diverse: liniile orizontale ,
scurte şi subţiri exprimă linişte; liniile orizontale, lungi şi paralele exprimă amploare, măreţie;
liniile paralele verticale, oblice sau orizontale exprimă ordine şi armonie.
Se pot obţine compoziţii decorative deosebite prin diverse combinaţii ale liniei frânte, dublată,
triplată cu suprapuneri, contraste şi îmbinări cu alte elemente geometrice sau alte elemente de
limbaj plastic.



FORMA

În general, forma se traduce prin înfăţişare, aspect exterior sau proprietate a unei figuri
determinată de raporturile dintre diferitele dimensiuni. În sens plastic, forma este o imagine
elaborată şi concretizată pictural, sculptural cu elemente de limbaj plastic şi mijloace tehnice
specifice pentru a deveni funcţională, adică pentru a face perceptibilă o idee plastică. Din punct
de vedere artistic, forma are mai multe accepţii, dar cele mai cunoscute sunt:
a) Forma spontană;
b) Forma elaborată.

Forma spontană - este imaginea obiectuală sau structurală naturală ( exemple: norii
învolburaţi pe cer, frunzişuri frământate de vânt). Ele pot sugera diferite înfăţişări. Există şi
forme spontane create de om în mod accidental pe cale dirijată.
Elevii pot obţine forme spontane prin exerciţii de invenţie cu efecte plastice surpriză:
 Prin presarea unei pete de culoare , cuprinse în mijlocul unei hârtii;
 Prin presare liberă sau printr-un tub în diferite sensuri a unor puncte , pete de culoare
fluidizată;
 Prin dirijarea scurgerii aderente a unor puncte de culoare fluidizată, schimbând poziţia
planşei pentru a favoriza deplasarea culorilor în sensurile dorite;
 Prin stropirea forţată cu pensula sau cu alt instrument pe foaia de hârtie uscată sau
umedă;
 Prin estomparea cu hârtia mototolită a unei suprafeţe acoperite cu un fond de culoare;
 Prin presarea unei bucăţi de tifon îmbibat de culoare pe o suprafaţă de hârtie.

Forma elaborată – este obţinută prin actul de creaţie , pe baza observării formelor naturale. Ea
are forţa de a comunica sentimente şi idei (sensuri, semnificaţii, tâlcuri) şi de a provoca anumite
atitudini. În această ipostază, forma elaborată este un semn plastic.

22
Formele elaborate se pot obţine pe baza prelucrării formelor spontane valorificând diferenţa
dintre acestea şi prin adăugarea unor elemente noi. Formele plastice au fost sistematizate în mai
multe categorii. De pildă , forme de tip fundamental: pătratul, triunghiul, cercul.



COMPOZIŢIA PLASTICĂ

Prin ordonarea şi organizarea relaţiilor esenţiale a elementelor de limbaj plastic studiate, ia
naştere o formă totală, un tot unitar, o configuraţie numită compoziţie plastică.
Compoziţia înseamnă intervenţie asupra formelor şi a relaţiilor dintre ele , pentru realizarea
expresiei de ansamblu, a ideii plastice, avându-se în vedere scopul expresiv, plastic. Fiind fructul
cunoaşterii artistice , compoziţia valorifică cel mai mult capacitatea creativă.

Tipuri de compoziţie:
a) statică – o însumare a elementelor de limbaj plastic, cu semnificaţie statică: punctele
ordonate pe trasee orizontale, verticale sau perpendiculare, liniile orizontale sau verticale.
Culorile nu sunt ordonate după criteriul efectului termodinamic. Ele rămân în acelaşi plan
prin juxtapunere.
b) dinamică – opusă celei statice. Punctele sunt diferite ca dimensiune (mari – mici),
ordonate pe trasee curbe , oblice, zigzagate, circulare, aglomerate, dispersate. Culorile
sunt în contrast , relevând efectul termodinamic şi spaţial. Formele sunt rezultate din
combinarea liniilor dinamice (triunghiul cu vârful în jos, pătratul înclinat).
c) Închisă – puţine centre de interes sau unul singur , spre care se îndreaptă toate liniile.
d) Deschisă – se caracterizează prin existenţa mai multor centre de interes, care sunt legate
între ele prin diferite linii de forţă şi îndreaptă privirea şi atenţia spre exteriorul lucrării.
Dă impresia că este un fragment dintr-un ansamblu, un detaliu.
e) Abstractă – este realizată pe baza elementelor care nu se asociază cu elemente din natură(
realitate). Aceste elemente sunt nonfigurative. Compoziţia abstractă se obţine (respectând
particularităţile de vârstă ale copiilor) folosind formele spontane.
f) Realistă – conţine elementele care se iau din realitate (elemente figurative). Pentru a le
folosi în compoziţiile lor, elevii trebuie să observe cu atenţie natura: frunze, păsări,
insecte, roci etc. Acest lucru se poate face cu prilejul excursiilor , drumeţiilor sau folosind
materiale existente în şcoală.
g) Decorativă – predomină funcţia statică a elementelor , prin ordonarea lor după anumite
reguli. Motivele decorative sunt destinate înfrumuseţării unor obiecte şi suprafeţe. Aceste
motive pot fi luate din natură, din geometrie sau pot fi imaginate respectând principiile
artei decorative. Chenarul decorativ(banda sau bordura aplicată pe marginea unui material
- hârtie , piele), friza, jocul de fond ( desfăşurat pe o suprafaţă care are la bază o reţea în
care motivele decorative sunt dispuse conform desenului decorativ) şi compoziţia serială
(procedeu nou în arta decorativă , având la bază semnul obţinut pe calculator) sunt forme
compoziţionale decorative.
Elevul trebuie „înarmat” cu tehnici şi procedee de lucru , cu noţiuni despre elementele de limbaj
plastic, fără a-i cere să le memoreze , ci prin exerciţii – joc, astfel încât să ştie să realizeze nu
numai ceea ce le cerem, ci şi să creeze imagini plastice deosebite , originale trecând toate
informaţiile prin filtrul personalităţii lor.

23

I.4.b. CONŢINUTURI ŞI MATERIALE ÎN CADRUL DISCIPLINEI
,,ABILITĂŢI PRACTICE”


Disciplina „Abilităţi practice” oferă „spaţiul ideal” pentru realizarea noilor obiective
educative ale Educaţiei tehnologice, obiective determinate de cerinţele societăţii româneşti în
schimbare. Educaţia încearcă astăzi să orienteze gustul estetic spre producerea unor obiecte care
ies din zona kitsch-ului , al artei de prost gust.
O lungă tradiţie a făcut ca obiectele de studiu care implică activităţi manuale să fie
considerate „dexterităţi”, adică discipline care vizează în exclusivitate învăţarea unor mişcări
manuale şi antrenarea unor capacităţi senzo - motorii. Finalităţile educative înscrise în noile
programe de Abilităţi practice acordă însă o mai mare pondere obiectivelor pedagogice de tip
cognitiv şi afectiv , luând în consideraţie , în mod mai nuanţat, potenţialul formativ al activităţilor
care pot fi organizate în acest spaţiu al orarului şcolar. Cercetările de psihologie genetică au pus
de multă vreme în evidenţă , în mod experimental, importanţa acţiunilor desfăşurate de către
copii în planul concret material, pentru dezvoltarea structurilor intelectuale complexe.
Formarea abilităţilor practice solicitate de utilizarea unor instrumente, a unor noi materiale,
pentru a realiza noi produse necesită cunoaşterea principiilor constructive care stau la baza
funcţionării obiectelor tehnice ce urmează a fi confecţionate. Aceasta nu înseamnă transformarea
vechilor ore de lucru manual în ore de teorie, ci doar că se va încerca imitarea de către copii a
activităţii reale de obţinere a unui produs, activitate care implică observare, planificare, măsurare,
experimentare şi nu numai acţiunea directă asupra unui material ( confecţionare), conform
indicaţiilor altor persoane.
Am observat că elevii doresc să parcurgă singuri toate etapele realizării unui nou produs.
Orice om care îşi propune ceva va începe prin a observa obiecte (ori activităţi) similare celor pe
care intenţionează să le obţină . El va încerca să conştientizeze principiile tehnice elementare care
stau la baza construcţiei şi funcţionării obiectelor observate , elementele componente aflate în
interacţiune , rolul fiecărui element, astfel încât reproducerea să aibă un caracter personal,
original, adecvat nevoilor şi trebuinţelor sale specifice, materialelor şi uneltelor de care dispune ,
capacităţilor sale de acţiune modelatoare şi de inovaţie.
Disciplina Abilităţi practice îşi propune să stimuleze creativitatea copiilor , învăţându-i să
identifice etapele prealabile confecţionării unui obiect , să-şi ordoneze ideile sugerate de
capacitatea observativă anterioară , într-un plan de acţiune propriu, mergând până la găsirea unei
soluţii.
Excursiile în Lunca Siretului sau drumeţiile în pădurile din apropierea satului au fost tot atâtea
prilejuri de a procura materiale din natură: fluturi, scoici, flori, frunze, căpăcele de ghindă , coji
de nucă, fulgi – materiale care , în mâinile copiilor , cu puţină îndemânare, fantezie şi multă
răbdare , se transformă în jucării minunate.
Seminţele de dovleac, seminţele de floarea soarelui, de ardei au constituit materiale din care
elevii au realizat felicitări, aranjamente florale, fluturi, coşuleţe, flori(narcise, ghiocei, margarete),
struguri , buburuze, clovni, bufniţe. Din frunze, flori, rămurele, conuri, ghinde, seminţe de măr,
floricele de porumb, sârmă , plastilină, nuci, chibrituri elevii au realizat jucării şi obiecte utilitar -
aplicative :


24
 Coliere şi mărgele naturale;
 Ghirlande şi globuri decorative;
 Bărcuţe cu pânze;
 Macheta :Primăvara”- realizată pe grupe.

Fire şi materiale textile - temă comună claselor a III a şi a IV a, oferă elevilor libertatea de a
concepe modele noi , originale. Elevii posedă multe cunoştinţe despre materiale textile din
experienţa lor personală cu asemenea materiale, iar în orele de Educaţie tehnologică se face o
sistematizare a acestor cunoştinţe şi completarea lor cu constatările făcute cu privire la
proprietăţile unor astfel de materiale. Urmărind câteva mici experienţe făcute de învăţător, elevii
vor nota cele observate pe o fişă de observaţie .Ei vor urmări felul arderii, mirosul şi cenuşa
diferitelor fire (bumbac, lână, mătase naturală, fibre artificiale). Elevii vor examina apoi ţesuturi
din lână, bumbac, fibre artificiale , le vor descrie aspectul caracteristic şi vor indica articole de
îmbrăcăminte la care se folosesc cel mai frecvent ( haine groase pentru anotimpuri reci , fulare,
tricouri , îmbrăcăminte impermeabilă etc).
Cunoaşterea diferitelor tipuri de aţă de cusut , îi va pregăti pe elevi pentru temele următoare
ale acestui modul. Ei vor observa eşantioane ale diferitelor tipuri de fire folosite pentru cusut: fire
de lână , de bumbac, fire sintetice etc. şi vor nota aceste observaţii cu privire la aspectul fizic,
rezistenţa la rupere, elasticitatea. Vor fi discutate modalităţile în care pot fi puse la încercare ,
prin comparaţie, ultimele două calităţi (de exemplu, rezistenţa la rupere poate fi măsurată prin
folosirea unor greutăţi marcate , agăţate de lungimi şi grosimi egale; pentru a măsura gradul de
întindere , se poate folosi o riglă gradată, pentru a compara lungimile dobândite de diferite fire
atunci când atârnăm de ele aceeaşi greutate).



Se poate completa o fişă de observaţie de tipul:


Tipul de fir

FELUL ARDERII

MIROSUL

CENUŞA
Bumbac -produce imediat flacără;
arde repede;
-de hârtie arsă -culoare deschisă;
Lână -locul arderii scânteiază; -neplăcut, de păr ars; Formă de fir
întortocheat;
Mătase
naturală
-locul aprins se umflă; - neplăcut, de păr ars; -formă de gogoaşă
rotundă,
carbonizată
Fibre
artificiale--
-ard cu flacără luminoasă; -de plastic ars; -puţină cenuşă.

Fig.1. Identificarea originii unei ţesături după felul cum arde un fir .






25
Sau:


FIRE

ASPECT SPECIFIC

REZISTENŢĂ LA
RUPERE

ELASTICITATE
Lână -uşoare, moi, pufoase, pot
fi răsucite;
-mică; -medie;

Bumbac -subţiri, mate, marginile sunt
netede, fără puf, rotunde;
-mare;

-mică; nu se întind;
Fibre
sintetice
-lucioase,subţiri, viu colorate ,
netede.
-foarte mare. -foarte mare, se
întind uşor .

Fig. 2. Fire folosite în lucrul de mână





După familiarizarea elevilor cu diverse tipuri de ace de cusut, de diferite mărimi, pentru
diferite tipuri de aţă, de diferite grosimi şi , după reactualizarea cunoştinţelor privind executarea
unor cusături utilitare (punct înaintea acului şi punct în urma acului) , ei au învăţat ( la clasa a IV
a) cusături ornamentale ( punctul de cruciuliţă şi lănţişorul si lănţişorul simplu). Aceste
cunoştinţe au fost aplicate în decorarea semnului de carte sau a „ Şorţului pentru păpuşi”.

Ţesăturile – materiale textile produse prin încrucişarea în unghiuri drepte şi într-o anumită
ordine a două fascicule de fire. Ea este realizată cu ajutorul unei maşini numite „război de ţesut”,
care poate fi acţionată manual sau mecanic. Fascicolele de fire dispuse în lung alcătuiesc
„urzeala” , iar cele care se încrucişează cu firele urzelii se numesc „bătătură”. Firele care
alcătuiesc bătătura sunt trecute printre cele care alcătuiesc urzeala cu ajutorul unui dispozitiv ,
numit suveică .
Caracteristicile unei ţesături sunt determinate de materialele folosite (lână, bumbac, cânepă) şi
de metoda de ţesere ( ţesătura dreaptă sau în diagonală). Pentru a obţine anumite efecte , ţesătorii
combină uneori fire cu diferite caracteristicii ( culoare , grosime).

Construcţii din mase plastice – clasa a IV a
Construcţii de echilibru – jocuri de echilibrare a obiectelor
Folosind explicaţia şi demonstraţia , învăţătorul comunică elevilor cunoştinţe despre
stabilitatea corpurilor, atunci când sunt suprapuse. Vor fi analizate condiţiile de stabilitate a
diverse obiecte familiare, când sunt aşezate unele peste altele : cărţi de diferite dimensiuni,
farfurii ( din material plastic), cutii etc. Atunci cănd stiva are la bază obiecte de dimensiuni mai
mici decât cele care sunt aşezate deasupra lui, stiva formată tinde să se răstoarne. Punctul de
sprijin trebuie să fie plasat la mijlocul obiectului aflat deasupra , pentru ca acesta să se menţină
stabil. Aceasta înseamnă că distanţele dintre marginile obiectului plasat deasupra şi punctul pe
care el se sprijină trebuie să fie egale. Modificând poziţia punctului de sprijin, construcţia îşi va
pierde din stabilitate.

26
Dacă educaţia intelectuală răspunde în mod esenţial trebuinţei de cunoaştere , educaţia morală
– trebuinţei de aduce o viaţă socială în armonie cu semenii, educaţia fizică – nevoii de mişcare şi
de putere fizică iar educaţia estetică – nevoii de a contempla şi de a genera frumosul , educaţia
tehnologică răspunde nevoii de a acţiona transformator . Această trebuinţ, resimţită întotdeauna
de copii, este amplificată astăzi de facilităţile oferite de o civilizaţie tehnologică şi care , prin
uneltele, materialele performante şi cunoştinţele pe care le pune la dispoziţie , creează
sentimentul unor noi disponibilităţi de a acţiona practic , creativ, cu utilitate socială ( oricât de
restrânsă), în pofida unei capacităţi reduse de efort.
Contactul cu bogăţia de bogăţia de forme şi culori ale obiectelor pe care le confecţionează
elevii, face ca ei să nu rămână numai simpli admiratori pasivi, ci să aibă o atitudine creatoare faţă
de frumos, ceea ce duce la educarea gustului pentru frumos, la educarea simţului estetic.
Tot prin lecţiile de abilităţi practice , se formează şi o atitudine corectă faţă de muncă şi faţă de
rezultatele ei, învăţând să aprecieze atât obiectele lucrate de ei, cât şi pe cele lucrate de colegii de
clasă sau de echipă.
Activităţile bazate pe explorare şi joc şi orientate spre lucrul independent , individual şi pe
grupuri au menirea de a încuraja iniţiativa şi de a stimula creativitatea elevilor. De asemenea,
frecvent, se poate face corelarea şi integrarea cu obiectele de studiu din celelalte arii curriculare
(Arte).
















27
Capitolul II
METODOLOGIA CERCETĂRII

II. 1. Ipoteza cercetării . Obiective. Metode de cercetare.
Lucrarea va prezenta cercetarea întreprinsă asupra unei clase de elevi , cu ipoteza că folosirea
unei învăţări creative, problematizante – prin aplicarea unor metode şi tehnici de creativitate
individuale şi de grup – a conţinuturilor ariilor Arte şi Tehnologii, duce la dezvoltarea
capacităţilor creatoare ale şcolarului mic.
„Obiectivele propuse se constituie ca „decupaje curriculare” în cadrul ariilor Arte şi
Tehnologii , fiecare dintre ele contribuind prin posibilităţile oferite de specificul său, la
conturarea temei de ansamblu. Aceste obiective sunt:
1. Dezvoltarea capacităţii de exprimare plastică, metaforică a trăirilor sufleteşti , a
influenţelor suferite din exterior, utilizând la maxim valenţele imaginaţiei şi ale
creativităţii;
2. Dezvoltarea imaginaţiei creatoare;
3. Combinarea materialelor îi tehnicilor învăţate pentru obţinerea unor produse noi,
originale;
4. Demonstrarea de iniţiativă în abordarea practică , indiferent de natura acesteia;
5. Descoperirea soluţiilor de valorificare a materialelor refolosibile .
Caracterizez cercetarea ca fiind una de tip experimental , dar şi una de tip practic – aplicativ.
Prima caracteristică se regăseşte în măsurarea parametrilor creativităţii înainte şi după aplicarea
experimentului, cea de – a doua vizează o aplicabilitate practică şi contribuie la îmbogăţirea
modalităţilor concrete de acţiune în studierea conţinuturilor Arte şi Tehnologii.
Descrierea lotului experimental
Experimentul prezentat în lucrarea de faţă a fost aplicat asupra unei clase formate din 19 elevi
( 11 fete şi 8 băieţi). Elevii au aproximativ vârsta de 10 ani. Este o clasă eterogenă , copii
prezentând diferenţe mari în ceea ce priveşte nivelul de dezvoltare a capacităţilor intelectuale.
Sunt dezvoltaţi normal din punct de vedere fizic şi prezintă trăsături pshice şi acţionale
caracteristice vârstei lor.
În procesul de gândire începe să se manifeste independenţa, supleţea şi devine mai evident
spiritul critic, întemeiat logic.
Atenţia trece spre forma voluntară, stabilă. Elevii manifestă o imaginaţie vie, fantastică.
Studiind etapele de dezvoltare a imaginaţiei creatoare a elevilor, constatat că ei pot reprezenta nu
numai imaginea artistică pe care şi-au format-o asupra lumii reale , dar şi a unei lumi posibile,
care ar putea exista.
Acum acţionează mai mult motivaţia extrinsecă cum sunt calificativele, recompensele
materiale şi morale. De aceea , este necesar să se dezvolte şi să se conştientizeze motivele
interioare, cum ar fi setea de cunoaştere, dragostea şi pasiunea pentru învăţătură, conferind astfel
valenţe superioare evoluţiei psihice a elevului.
Referitor la procesele afective , putem spune că acestea sunt vii şi puternice. Pe unii dintre ei
totul îi impresionează , îi entuziasmează, îi bucură sau îi întristează.

28
Pentru a pătrunde mai adânc în acest ansamblu de procese psihice , consider că mai întâi
trebuie cunoscute particularităţile desenului fiecărui elev. Aşa voi stabili care este nivelul
creativităţii , a parametrilor acesteia.
Testarea clasei de elevi în faza prealabilă aplicării experimentului a scos în evidenţă
următoarele aspecte:
 Elevii cunosc culorile şi semnificaţiile culorilor principale;
 Folosesc în desenele lor nuanţele şi tonurile unei culori;
 Aranjează figurile echilibrat în suprafaţa plastică;
 Elevii care urmează exclusiv imaginaţia proprie nu ţin seama de ordine, în timp ce elevii
care îşi disciplinează inspiraţia au în vedere ordinea;
 Flexibilitatea la nivelul clasei este pronunţată;
 Trei copii dovedesc originalitate pronunţată în lucrările lor.
Metode de cercetare
1. Eşantionarea. Am întreprins cercetarea asupra unui singur eşantion (19 cazuri - numărul de
elevi ai clasei a IV a). Pentru a pune în evidenţă rolul factorului experimental, am testat
clasa înainte de introducerea acestui factor şi după, diferenţele constatate fiindu-i atribuite.
Este vorba de tehnica cercetării unui eşantion „înainte şi după”( „before and after
method”). Deci , eşantionul experimental este clasa de elevi în momentul în care sa
acţionat asupra ei cu ajutorul factorului experimental , iar în situaţia de eşantion de control
se află aceeaşi clasă de elevi dar înainte de a se introduce factorul experimental. La
încheierea cercetării am comparat rezultatele obţinute în ambele situaţii de eşantionul
considerat, pentru a conchide că diferenţele se datorează introducerii factorului
experimental.
Experimentul aplicat a avut trei faze:
a) Faza prealabilă, când am ales eşantionul, am testat nivelul de cunoştinţe al elevilor,
apoi am înregistrat rezultatele;
b) Faza administrării factorului experimental, când am supus eşantionul experimental unei
învăţări creative a elementelor de limbaj plastic, dar şi a conţinuturilor disciplinei
Abilităţi practice.
c) Faza înregistrării rezultatelor , când am testat nivelul parametrilor creativităţii
(flexibilitate, originalitate, fluenţă). După aplicarea experimentului , am înregistrat
datele în tabele, apoi le-am comparat cu cele iniţiale, această comparaţie permiţându-mi
o interpretare obiectivă a rezultatelor celor două testări.
2. Observaţia . Am folosit această metodă în toate etapele cercetării, cu scopul de a procura
date suplimentare în legătură cu diverse aspecte ale fenomenelor investigate. Aceste date
obţinute din observaţie le-am înregistrat cât mai exact, fără interpretări. Am folosit „Lista
de control” atât la Educaţie plastică , cât şi la Abilităţi practice.
3. Convorbirea – interviul – metodă de cercetare directă prin care se discută în mod
intenţionat cu elevii pentru obţinerea unor date ( opinii, dorinţe, interese, aspiraţii), în
legătură cu anumite fenomene şi manifestări. Dialogul purtat cu elevii clasei a IV a a fost
cât mai natural, pe baza unor întrebări bine elaborate, menite sa-l stimuleze pe elev să-şi
exprime gândurile, părerile, trăirile. Am folosit convorbirea în momentul organizării
expoziţiei de desene ale elevilor . Panotarea a fost făcută cu ajutorul lor, moment care mi-a
oferit prilejul de a afla impresiile, observaţiile , interpretările făcute de ei asupra desenelor
colegilor.

29



OBSERVAREA SISTEMATICĂ
LISTA DE CONTROL

CLASA A IVA
DISCIPLINA :Educaţie plastică
SUBIECTUL LECTIEI : Compoziţia dinamică



Numele
elevului
A urmat
indicaţiile
A cerut
ajutorul
A finalizat
lucrarea
A cooperat
În cadrul
grupului
DA NU DA NU DA NU DA NU
1.Balaban M
* * * *
2.Bălţatu A.
* * * *
3.Bivolaru C.
* * * *
4.Bubulac T.
* * * *
5.Buzenche A.
* * * *
6.Candea I.
* * * *
7.Drăgan N
* * * *
8.Gârleanu I.
* * * * *
9.Haicău M.
* * * * *
10.Hurjui L.
* * * *
11.Maxim N.
* * * *
12.Popa M.
* * * *
13.Robu S.
* * * *
14.Robu F.
* * * *
15.Sturzu J .
* * * *
16.Sîrbu M.
* * * *
17.Tungaru M.
* * * *
18.Vicol S.
* * * *
19.Vicol C.
* * * *





30


4. Analiza produselor activităţii elevilor – are ca scop relevarea unor trăsături ale
personalităţii acestora prin prisma obiectivării ei în produsele muncii: lucrări scrise, desene,
obiecte confecţionate, machete realizate. Analizând aceste produse , am adunat date despre
atitudinea lor faţă de muncă şi despre nivelul lor de cunoştinţe în domeniul ariilor Arte şi
Tehnologii. Am folosit aceste date în stabilirea nivelului iniţial al clasei.
5. Studiul documentelor şcolare – metodă de investigaţie indirectă , în sensul că nu se obţin
date direct din produsul educaţional sau de la elevi, ci dintr-o serie de documente şcolare
care reflectă în scris conţinutul educaţiei , procesul desfăşurat sau rezultatele muncii
elevilor. Asemenea documente care oferă date despre analiză sunt: planurile de învăţământ,
Curriculum Naţional, manuale şcolare, ghiduri etc.
6. Testul – considerat un instrument constituit dintr-o probă sau o serie de probe elaborate şi
administrate în vederea înregistrării unui comportament sau a unei reacţii la un stimul dat;
În faza aplicării experimentului şi în faza înregistrării rezultatelor, am folosit teste cu care
s-a mai lucrat la noi în ţară : teste de E.P.Torrance (având meritul de a diagnostica
potenţialul creativ şi diferenţiat); proba de tip combinat – J ohn Devvery ; proba
brainstorming (A.F.Osborn) , proba brainwriting (6/3/5), testul ,,forme geometrice”(
M.Tyson).
Prin administrarea acestor teste am urmărit măsurarea parametrilor creativităţii fluenţă,
flexibilitate, originalitate , înregistrând două nivele : pronunţată şi slabă. Rezultatele
obţinute de elevi la testarea iniţială au fost comparate cu cele obţinute la testarea finală şi
apoi interpretate.

7. Tehnici statistice - rezultatele obţinute la testele aplicate le-am înregistrat în tabele de
măsurare şi comparare. Pentru interpretarea rezultatelor am realizat un grafic din care
reiese progresul înregistrat de elevii clasei a IV a , progres datorat în mare parte factorului
experimental introdus la această clasă.



II.2. Investigaţii făcute în faza de pretestare
Diagnoza prin teste a potenţialului creativ o voi face urmărind trei factori ai creativităţii:
- originalitate – măsurată în funcţie de raritatea statistică a unui răspuns;
- flexibilitate – cotată în funcţie de numărul total de categorii diferite în care se pot încadra
răspunsurile la un item;
- fluiditate – dată de numărul total de răspunsuri la o probă.

Am aplicat la clasă următoarele tipuri de teste:
Proba nr.1 – proba de tip imaginativ, urmăreşte identificarea nivelului de dezvoltare a
componentelor creativităţii, având ca temă construirea de imagini pornind de la două linii drepte ,
frânte, curbe, paralele în aşa fel încât să rezulte figuri semnificative, cât mai diferite şi cât mai
originale. Se cere un titlu cât mai original pentru fiecare din desenele elaborate.
Proba nr.2 – probă de tip combinat ; folosind drept punct de plecare un text literar dintre
cele cunoscute de elevi şi apelând la cunoştinţele însuşite la orele de Educaţie plastică despre

31
culori, forme, linii şi puncte. Este considerată drept unul dintre cele mai bune exerciţii pentru
dezvoltarea laturii imaginative a gândirii, intelectului , cu bune rezultate în stimularea activităţii
artistice.
Proba nr. 3 – probă de producţie divergentă; vizează în special fluiditatea şi flexibilitatea.
Proba nr.4 – brainwriting (6/3/5) – cifra 6 indică numărul de membri ai grupului, 3 este
numărul de idei emis de fiecare membru, 5 numărul de membri care prelucrează primele 3 idei.
Este o metodă simplă de stimulare a creativităţii. În timpul probei, elevii emit idei neaşteptate ,
prin concentrarea atenţiei, acest lucru contribuind la dezvoltarea imaginaţiei şi a gândirii
divergente.
Proba nr.5. - brainstorming (A. F. Osborn) – are ca scop dezvoltarea creativităţii de grup,
prin amânarea evaluării şi separarea intenţionată a actului imaginaţiei de faza gândirii critice,
obiective, raţionale , mergând pe principiul „ cantitatea generează calitatea” .
Iniţiată de A. F. Osborn în 1938 şi dezvoltată în lucrarea sa „Applied imagination” apărută în
1953, constituie o tehnică de descoperire a noului , oferă posibilitatea manifestării libere,
spontane a imaginaţiei, stimulează spiritul competitiv, creşte încrederea în sine, creşte spiritul de
iniţiativă.
Proba nr.6 - test de îmbunătăţire sau „al soluţiilor” din bateria de teste Minnesota – E. P.
Torance .


Descrierea probelor şi înregistrarea rezultatelor

1. Proba de tip imaginativ

Obiective urmărite: - construirea de imagini pornind de la două linii paralele;
- nivelul de dezvoltare a componentelor creativităţii.
Materiale folosite: - foi , creioane, carioca;
Metode : exerciţiul, brainstorming, explicaţia;
Desfăşurare: Copiii primesc o foaie de desen împărţită în patru cadrane, unde sunt desenate
două linii paralele de 4 cm, la o distanţă de 2 cm între ele. Ei vor continua aceste
segmente în aşa fel încât să rezulte figuri semnificative , cât mai diferite, cât mai
originale.
Notare: 3 puncte pentru compoziţii singulare;
2 puncte pentru variante întâlnite de 2-3 ori;
1 punct pentru cele cu frecvenţă mare.
Constatări: Elevii au desenat fluturi, şosea marcată , copaci, tablouri, indicatoare rutiere,
stâlpi, străzi etc.



1 punct 2 puncte 3 puncte
3 elevi 10 elevi 6 elevi

a) Rezultatele probei de tip imaginativ pe număr de elevi – faza pretestare;



32


FLEXIBILITATE FLUIDITATE ORIGINALITATE
pronunţată slabă pronunţată slabă pronunţată slabă
12 7 13 6 6 13

b) Rezultatele probei de tip imaginativ – factorii creativităţii - faza pretestare.


2. Proba de tip combinat (John Devvery)

Obiective urmărite:- ilustrarea plastică a unor texte literare;
- dezvoltarea laturii imaginative a gândirii.
Material folosit: foi de desen , acuarele, pensoane, volume de Ion Creangă, Mihai Eminescu,
Vasile Alecsandri.
Desfăşurare : Se amintesc textele studiate în clasa a IV a , la disciplina Limba şi literatura
română. Anunţ tema lecţiei de astăzi: redarea prin desen a conţinutului unei
poezii sau a unei poveşti dintre cel studiate. Prezint volumele menţionate anterior
şi lecturez câteva pasaje din fiecare . La alegere, elevii vor realiza o compoziţie
statică sau dinamică.
Notare . Descriptori de performanţă:

FOARTE BINE BINE SUFICIENT
- realizează o compoziţie
figurativă sau nonfigurativă
,folosind culoarea , tonurile şi
nuanţele unei culori;

- organizează echilibrat o
suprafaţă folosind toate
elementele de limbaj plastic
învăţate ;

- exprimă sugestiv conţinutul
de idei din textele literare
alese , într-un mod original.
- realizează compoziţia în
mai puţine culori şi tonurile
lor;


- organizează o suprafaţă
folosind mai puţine elemente
de limbaj plastic;


- exprimă ideile din textele
literare studiate;
- realizează compoziţii într-o
singură culoare;



- compune un spaţiu folosind
doar puţine elemente de
limbaj plastic învăţate;


- exprimă plastic puţine idei.


Constatări : Elevii au ales fragmente din Amintiri din copilărie de Ion Creangă( La cireşe şi
Pupăza din tei) sau din Harap-Alb de acelaşi autor, intitulându-şi planşele „Prietenii lui Harap-
Alb” , „Nică cel năzdrăvan” etc. Unii s-au oprit la poeziile inspirate din natură ale lui Mihai
Eminescu sau Vasile Alecsandri ( Revedere , La mijloc de codru des , Iarna) . Planşele au avut
caracteristici pregnante de originalitate, fiecare având o viziune proprie despre Nică, Setilă,
Gerilă etc. Peisajele au fost realizate folosindu-se nuanţe şi tonuri ale culorilor în diferite tehnici.
8 elevi au fost notaţi cu FB, 6 cu B Şi 5 elevi cu S.


33


FLEXIBILITATE FLUIDITATE ORIGINALITATE
pronunţată slabă pronunţată slabă pronunţată slabă
10 9 9 10 5 14

Rezultatele probei de tip combinat – factorii creativităţii – faza de pretestare.


Proba brainwriting (6/3/5)

Obiectiv general: stimularea creativităţii de grup prin solicitarea de a găsi cât mai multe idei ,
soluţii pe care le reflectă în plan imaginar pata de culoare;
Obiective operaţionale: - să denumească obiecte asemănătoare petei de culoare;
- să se încadreze în timpul afectat răspunsului ( 5 minute).
Materiale folosite: foi de desen, acuarele tempera, coli albe pentru a nota răspunsurile;
Forme de organizare : pe grupe de câte 6 elevi;
Desfăşurare:
Se formează grupele , se anunţă sarcina şi timpul de lucru. Fiecare grupă va primi coli de
desen pe care se află pete de culoare ( câte una) obţinute prin suprapunere. Fiecare copil ia foaia ,
studiază pata şi notează trei soluţii, după care transmite foaia mai departe colegului său, care va
proceda la fel. El , la rândul lui primeşte foaia colegului din stânga. Fiecare reia cele trei idei
emise iniţial şi le completează , le îmbunătăţeşte, precizează diferite amănunte, le modifică.
Urmează o nouă deplasare a foilor până când ideile iniţiale au trecut pe la toţi ceilalţi cinci
membri ai grupului . Liderul de grup strânge foile.
Notare : 3 soluţii - 3 puncte;
2 soluţii – 2 puncte;
1 soluţie – 1 punct.

Rezultate : Grupa 1 – 12 puncte
Grupa 2 – 7 puncte
Grupa 3 – 15 puncte.


Proba brainstorming

Obiectiv general; stimularea creativităţii de grup.
Materiale folosite: foi de desen , carioca ;
Forme de organizare : pe grupe
Desfăşurare :
În trei grupe de câte 6 elevi , fiecare copil primeşte o foaie de desen şi va începe lucrarea cu
elementul pe care doreşte să-l deseneze. După două minute , foaia se roteşte spre dreapta,
următorul elev continuând ideea colegului , cu o altă cariocă spre a putea identifica contribuţia
fiecăruia. ( Se notează pe verso cu ce culoare a desenat fiecare copil).
Constatare :

34
În general, elevii au avut idei foarte originale ; au realizat peisaje sau natură statică cu
obiecte . Urmărind fiecare elev după culoarea pe care a folosit-o , s-au obţinut 7 calificative de
FB, 10 calificative de B şi 2 calificative de S.



FLEXIBILITATE FLUIDITATE ORIGINALITATE
pronunţată slabă pronunţată slabă pronunţată slabă
7 12 7 12 5 14

Rezultatele probei brainstorming - factorii creativităţii – faza de pretestare.

Test de producţie divergentă – figurativă ( după Guilford)
Obiective urmărite : - redarea unei figuri , a unor obiecte reale folosind cercul;
- nivelul de dezvoltare a componentelor creativităţii.
Materiale: foi de desen pe care sunt desenate 6 cercuri, creioane colorate .
Forme de organizare : individual
Desfăşurare:
Fiecare elev primeşte câte o foaie pe care sunt desenate 6 cercuri. Aceste cercuri sunt
transformate în diferite obiecte sau figuri .
Notare: pentru compoziţii singulare – 3 puncte ;
Pentru variante întâlnite de 2- 3 ori – 2 puncte;
Pentru cele cu frecvenţă mai mare – 1 punct .


FLEXIBILITATE FLUIDITATE ORIGINALITATE
pronunţată slabă pronunţată slabă pronunţată slabă
9 10 10 9 5 14


Constatări : Analizând desenele din punct de vedere al componentelor creativităţii, am constatat o
flexibilitate pronunţată la 9 dintre copii, aceştia desenând obiecte din diferite domenii (
matematică, biologie , Cosmos), doar 5 dintre ei fiind originali , iar 3 construind cu umor planşele
lor ( Pământul vesel , Floare somnoroasă).











35

Capitolul III
ÎNVĂŢAREA CREATIVĂ A CONŢINUTURILOR
ARIILOR ARTE ŞI TEHNOLOGII


III.1. Metode de dezvoltare a creativităţii

În viziunea principiului didactic al participării conştiente şi active a elevilor la propria lor
instruire , metodele de învăţământ devin instrumente de lucru cu ajutorul cărora elevii dobândesc
cunoştinţe, priceperi şi deprinderi fie sub îndrumarea directă a învăţătorului, fie în mod
independent, dezvoltându-şi potenţialul creator.
Alegerea metodei sau îmbinarea mai multor metode pentru o lecţie sau un sistem de lecţii
aparţine învăţătorului , această îmbinare făcându-se în funcţie de scopul urmărit şi de nivelul
clasei la care se predă.
Pentru atingerea obiectivelor propuse, în procesul de predare - învăţare a elementelor de
limbaj plastic , cât şi a conţinuturilor disciplinei Abilităţi practice , am folosit următoarele metode
de dezvoltare a creativităţii, individuale sau de grup : jocul didactic , metoda brainstorming ,
metoda sinectică , exerciţiul , metoda Chindogu.
Unele dintre ele parcurg , într-un fel sau altul, aceeaşi succesiune de paşi, şi anume:
1. Prelucrarea problemei sau a cerinţei într-un sens foarte larg, pornind de la definirea
acesteia, continuând cu identificarea aspectelor critice pe care le conţine şi terminând
cu obiectivele urmărite;
2. Culegerea de informaţii cu privire la elementele necunoscute, elementele noi, toate
informaţiile formând ulterior conţinutul unui material scris;
3. Ordonarea informaţiilor culese prin punerea lor , într-o formă inteligibilă, uşor
detectabilă , de tipul : sortare , grupare , notare;
4. Rafinarea informaţiilor – stabilirea de relaţii dintre acestea , similitudini, analogii,
diferenţe, raporturi cauze – efect;
5. „digerarea” informaţiilor ca fază de incubare deliberată, prin renunţarea la abordarea
conştientă şi „punerea la lucru” a subconştientului , relaxare voită , discutarea altor
probleme.

Folosirea metodelor de creativitate în grup stimulează creaţia de idei; ideile unora sunt
generate sau îmbogăţite de ideile celorlalţi, obţinându-se mai mult decât atunci când se lucrează
individual .
Prin metodele şi procedeele pe care le-am folosit , am urmărit să antrenez acele potenţe
creative ale elevilor , potenţe care duc la realizări artistice productive ( şi nu reproductive) ,
conştiente, personale şi imediate. În acelaşi timp, ele asigură şi realizarea sarcinilor specifice
instructiv – formative ale procesului de educaţie plastică la clasele I – IV , fiind legate mai ales de
dezvoltarea sensibilităţii şi creativităţii artistice.





36
JOCUL DIDACTIC
În orele de desen , jocul didactic are o mare valoare educativă, întrucât prin joc elevii
îşi încearcă atât abilităţile lor de desenare, cât şi cele de găsire a diferitelor soluţii posibile
pentru realizarea unei teme plastice. Jocul pune în faţa elevilor situaţii noi pe care ei trebuie să
le rezolve dovedind spirit de iniţiativă , fantezie, voinţă, spontaneitate. Prin organizarea de
către învăţător a unor activităţi plastice – joc, se oferă elevilor posibilitatea ca ei să-şi afirme
personalitatea în ansamblu şi să se bucure atât de plăcerea jocului , cât şi de o anumită stare
interioară de autoafirmare. Prin joc, elevii sunt antrenaţi în lecţie , devin activi părăsind rolul
de simpli spectatori.
Jocul poate fi organizat în forme atrăgătoare , surprinzătoare şi folosit în anumite scopuri
şi în diferite faze ale lecţiei:
 În scopul dezvoltării sensibilităţii artistico – plastice( acuitate vizuală, receptivitate faţă de
raporturile armonioase ale unor forme, ale unor culori, linii etc.)
 Ca mijloc de a dobândi experienţe plastice noi ( tehnici de lucru noi);
 Ca mijloc de familiarizare a elevilor cu elemente de limbaj plastic;
 Ca mijloc de descoperire a unor efecte plastice noi.
În titlul fiecărui joc este inclusă o anumită problemă de limbaj plastic: „Nu avem multe
culori şi preparăm noi altele”, „Picături însufleţite”, „ Provoacă , descoperă şi continuă”, „
Ghiceşte intenţiile vecinului şi continuă!”, „De-a criticii într-o expoziţie!” .
Pentru educarea acuităţii vizuale am organizat mai multe exerciţii – joc ( cu anumite reguli,
praguri şi aspecte competitive). Dintr-un şir de obiecte asemănătoare , am cerut elevilor să
selecteze obiectele egale ca înălţime, apoi ca grosime şi să formeze perechi de obiecte cu forma
cea mai contrastantă, dintr-un şir de obiecte diferite.
Se pot organiza exerciţii - joc cerând elevilor să aşeze mai multe obiecte într-o anumită
ordine: gradată , succesivă, după mărime , în ordine contrastantă, după criteriul mare – mic, după
criteriul contrastului de formă , de culoare etc.) . Un alt exerciţiu este acela de juxtapunere pe o
hârtie suport a unor pete de culori diferite după criteriul culori calde – reci , închise – deschise,
strălucitoare – tulburate ( criteriul calităţii).
Aceste juxtapuneri se pot face şi după criteriul altor contraste cromatice , sau al
degradeurilor , al culorilor vecine etc. Este importantă dezvoltarea sensibilităţii cromatice vizuale
a elevilor , dezvoltare care se realizează odată cu îmbogăţirea vocabularului lor plastic precum şi
cu dezvoltarea deprinderilor de a folosi diferite tehnici de lucru . Exemplu: se cere elevilor să
aşeze în marginea de sus a hârtiei – suport, de la stânga spre dreapta , pete de mai multe culori (
galben, roşu, verde, albastru) după care ei să găsească corespondenţele cromatice (nuanţe) ale
acestor culori ( prin amestecuri fizice), să le denumească şi să le aşeze prin pete de culoare în jos,
pe verticală , sub culorile respective.










ROŞU GALBEN ALBASTRU

37

Astfel, galbenul auriu poate fi denumit „ca lămâia, ca gălbenuşul , ca nisipul; roşu
cărămiziu – roşu ruginiu, trandafiriu, ca racul , ca sângele; verde – ca iarba, ca bradul , ca
broasca; albastru – ca cerul, ca viorelele, ca marea . Acest exerciţiu poate îmbrăca forma jocului
şi aspectul competitiv, prin lansarea întrebării „ Cine va găsi mai multe corespondenţe cromatice,
nuanţe pe care să le poată reda prin pete?”.
În scopul dezvoltării unor deprinderi legate de tehnici ale gândirii creatoare (artistice) se pot
organiza diferite exerciţii – joc. Unul dintre aceste jocuri este legat de educarea deprinderii de a
face combinaţii mintale : în cadrul unei activităţi organizate , elevii enumeră mai întâi însuşirile
estetice ale unui obiect(formă, fenomen) , apoi alătură fiecărei însuşiri diferite asocieri ,
„îmbrăcând” astfel noţiunile abstracte ( culoare întunecoasă, luminoasă, strălucitoare) în noţiuni
metaforice cu caractere individuale.
Un alt exerciţiu – joc este acela în care se poate face o sinteză morfologică a părţilor
componente ale obiectelor estetice. Astfel, pe baza analizei, elevii aleg şi apoi desenează una sau
două părţi componente mai importante ale unui obiect, despărţindu-le de acesta. Asamblându-le
grafic în alt fel, ei obţin aspecte noi ale acelui obiect. Prin această tehnică a gândirii creatoare ,
elevii operează mai întâi cu negaţia ( separarea, selecţionarea), apoi cu construcţia(asamblarea lor
într-o altă ordine).

METODA BRAINSTORMING
Această metodă este una dintre cele mai răspândite metode în stimularea creativităţii.
Etimologic, cuvântul brainstorming provine din limba engleză, din cuvintele brain – creier şi
storm – furtună , plus desinenţa - ing specifică limbii engleze, ceea ce s-ar traduce prin expresia
„furtună în creier”, sau prin efervescenţă, aflux de idei , o stare de intensă activitate imaginativă,
un asalt de idei.
Un principiu al brainstormingului este: cantitatea generează calitatea. Conform acestui
principiu, pentru a ajunge la idei viabile şi inedite este necesară o productivitate creativă cât mai
mare. (Osborne, 1959).
Aplicată la clasele I –IV , această metodă poate educa şi capacitatea creatoare a elevilor. Se
organizează o situaţie problemă care permite elevilor să facă mai multe propuneri de rezolvare,
excluzând orice formă de critică sau de discuţie. Nimeni nu are voie să facă observaţii negative,
să conteste, să se mire, să aibă îndoieli asupra valabilităţii ideilor propuse. Intervenţiile de acest
gen sunt distructive pentru imaginaţia creatoare a grupului. Imaginaţia trebuie să fie total liberă,
iar ideile extravagante – acceptate pe loc. În brainstorming se spune prima idee care îţi vine în
minte, fără cenzură, chiar dacă ţi se pare absurdă sau imposibilă. Sunt încurajate asociaţiile
neobişnuite de idei , combinările soluţiilor găsite de ceilalţi. Un răspuns al unui coleg poate să
genereze celui de alături o asemănare şi o asociere neobişnuite.
Deci , regulile brainstormingului de grup ar fi:
1. Nu criticaţi ideile celorlalţi!
2. Daţi frâu liber imaginaţiei!
3. Produceţi o cantitatea cât mai mare de idei!
4. Preluaţi ideile celorlalţi şi le amelioraţi!
Esenţa acestei metode constă în separarea intenţionată a actului imaginaţiei de faza gândirii
critice , obiective, raţionale. De aici şi-a dobândit denumirea de „evaluare amânată” (sau
suspendarea evaluării).



38
METODA SINECTICĂ
Vizează dezvoltarea gândirii divergente . Este similară metodei brainstorming , însă foloseşte
analogia sau metafora pentru a permite ca problema să fie privită din alt unghi , în vederea
rezolvării ei.
O problemă greu de rezolvat devine familiară răspunzând mai întâi la întrebarea: „Cu ce se
aseamănă?”. O problemă extrem de banală poate deveni interesantă dacă punem mai întâi
întrebarea: „ Cum ar fi dacă s-ar asemăna cu…”. Se pot face unele asociaţii ciudate care să
conducă la idei noi. Rezolvarea este amânată până se constată că s-au emis soluţii eficiente. Abia
acum se anunţă în ce constă esenţa problemei.
Am aplicat această metodă în ora de Educaţie plastică, în modul următor: am propus mai întâi
elevilor să acopere suprafaţa foii de desen cu o tentă din culoarea preferată . Apoi am cerut să
deseneze cu pensula, cu o culoare contrastantă, mai închisă sau mai deschisă, unul sau doi pomi
tineri , ale căror ramuri par că sunt mişcate de vânt şi care pot fi aşezaţi oriunde în pagină. În
continuare, am solicitat elevilor să deseneze o stradă uşor şerpuită, dar care să treacă, de exemplu,
prin spatele unui pom şi prin faţa celuilalt pom. Urmează ca elevii să aleagă şi să-şi completeze
desenele cu alte elemente propuse de ei , dar toate să exprime ideea de mişcare. După ce desenele
au fost terminate , se enunţă esenţa problemei : rolul culorii dominante în compoziţia plastică.
Acest rol se subliniază şi prin analiza unor lucrări mai reuşite, cu dominante de culori diferite. Se
precizează că prin dominanta cromatică s-au armonizat culorile care au fost folosite anterior şi
astfel s-a obţinut o mai mare unitate şi expresivitate, întrucât expresivitatea elementelor
componente a fost subliniată de expresivitatea dominantei cromatice.

EXERCIŢIUL
Exerciţiul este principala metodă care se poate folosi în orele de Ed. Plastică şi Abilităţi
practice, dintre metodele tradiţionale. Urmărind exerciţiul ca metodă de dezvoltare a creativităţii
copiilor, voi descrie exerciţiul de invenţie cu efecte plastice surpriză, exerciţiul de creaţie ,
exerciţiul de dezvoltare a memoriei vizuale şi a imaginaţiei creatoare.
 Exerciţiile de invenţie cu efecte plastice surpriză – constau în împăturirea în două sau în
patru a unor coli de hârtie, după ce au fost aşezate mai întâi trei, patru pete ( puncte)
fluide de diferite culori , în apropiere de mijlocul colii. Fiind presate cu mâna în diferite
direcţii şi apoi despădurite , ele înfăţişează forme cromatice noi, spontane , pe baza cărora
elevii , fabulând, pot desena cu pensula diferite imagini.
 Exerciţii de dezvoltare a memoriei vizuale şi a imaginaţiei creatoare – sunt exerciţii de
asociere , prin analogie, corespondenţe, de disociere, de o combinare nouă a unor forme
sau a altor elemente plastice, descoperind noi modalităţi de exprimare artistică plastică a
ideilor , sentimentelor, emoţiilor.
 Exerciţiile de dezvoltare a spiritului de invenţie şi creaţie - (exerciţii de metamorfozare a
formelor) . În urma cercetării şi analizei unor reproduceri reuşite după anumite opere de
artă (Andreescu , Luchian, Petraşcu), analiza referitoare la tipurile de linii folosite de
autorii respectivi, la modul cum îşi aleg liniile, se cere elevilor să deseneze prin linii şi se
vor analiza lucrările terminate pe baza relaţiei dintre expresivitatea liniilor folosite şi
sentimentul pe care au vrut sa-l redea.

În orele de Abilităţi practice, elevii participă cu multă plăcere , întrecându-se în varietatea
de lucrări obţinute, dând frâu liber imaginaţiei , aducând elemente noi modelului propus. De
fapt, activităţile propuse sunt bazate pe explorare , exerciţiu şi joc, sunt orientate spre lucrul

39
independent, individual şi pe grupuri şi au menirea de a încuraja iniţiativa , de a stimula
creativitatea elevilor. De exemplu, lucrarea cu titlul „Iarna” a fost realizată folosind ideile noi,
originale propuse de elevi, pe măsură ce lucrau. Elevii au fost împărţiţi pe grupe . Pe o coală
mare de bloc, ei au confecţionat oameni de zăpadă din vată, cum au fost îndrumaţi, dar şi
folosind zahăr sau făină de grâu. Copiii au fost reprezentaţi din fire, fie lipindu-le după un
contur trasat, fie executând după tehnica înnodării, păpuşa din fire; săniuţa a fost realizată din
fire , scobitori sau beţe de chibrit.


CHINDOGU - o nouă metodă de creativitate , aplicabilă mai ales în orele de Abilităţi practice.
Să cere elevilor să creeze ( răspunzând la întrebările „Ce aş putea face cu…?”, „Care este cea mai
bună cale pentru…” un produs original care să îndeplinească obligatoriu două condiţii:
1. Să nu aibă nici o funcţionalitate practică;
2. Să poată fi confecţionat.
Meritul celor două condiţii este acela că elevul este eliberat de captivitatea unor tipare mintale
apărute datorită rutinei. Descătuşat astfel, el începe să gândească şi să lucreze liber, găsind cu mai
multă uşurinţă drumuri noi, ceea ce se va reflecta şi în activitatea sa cotidiană.
Criteriile de evaluare în urma aplicării acestei metode , pot fi: creativitatea ( neobişnuit, unic.
Plin de imaginaţie), design-ul plăcut etc.
Toate aceste metode şi tehnici de creativitate provoacă spiritul elevului, obişnuinţele lui
mintale.


III. 2. Conţinuturile ariilor Arte şi Tehnologii – cadru favorabil dezvoltării creativităţii


În procesul de învăţământ nu interesează produsul elevilor ca valoare socială , ci în plan
psihologic – interesează supleţea soluţiei găsite pentru rezolvarea problemelor solicitate de
învăţător ; interesează măsura în care soluţiile găsite în rezolvarea problemelor - prin caracterul
lor revelator – produc elevilor o stare de surpriză şi în acelaşi timp o trăire intensivă în plan
afectiv. Acest lucru reanimă dorinţa şi curiozitatea de a descoperi şi alte căi şi soluţii mai elevate.
Învăţarea creativă - ca formă specială a învăţării şcolare – se realizează în cadrul lecţiilor
desfăşurate organizaţional după sistemul clasic, folosind însă metode moderne, active menite să
transforme elevul din simplu spectator în participant activ la propria sa formare , în funcţie de
particularităţile psiho – aptitudinale ale acestuia.
Prin depăşirea dominaţiei cadrului reproductiv al învăţării şi creşterea treptată a operativităţii
mintale, vom avea o şansă mai mare în reuşita dezvoltării personalităţii creatoare.
Copiii iubesc desenul şi îl cultivă din momentul în care încep să aibă cunoştinţe despre ceea ce
se întâmplă în jurul lor, din momentul în care curiozitatea îl îndeamnă să descopere un sens
pentru ceea ce văd şi aud.
Din desenele elevilor am constatat că ei manifestă o mare dragoste pentru culoare. Mai întâi
de a atribui fiecărui obiect culoarea sa proprie, ei alătură culorile pentru plăcerea ochiului, pentru
frumuseţea lor, pentru bucuria ce o creează spiritului. Ei reuşesc să împrietenească culorile, să le
facă să cânte împreună.
„ Fără culoare desenul e corp fără suflet” remarcă Marco Boschini. Culorile, prin forţa lor
sugestivă, emoţionează puternic.


40
Voi prezenta în continuare o parte din activitatea desfăşurată la clasă în scopul realizării
obiectivelor propuse şi a verificării ipotezei.
Mai întâi, la începutul fiecărei ore, am asigurat un cadru ambiental plăcut,în măsură să
antreneze şi să stimuleze independenţa şi spontaneitatea creatoare. Aceasta a contribuit la
instaurarea unei atmosfere de comunicare liberă, activă şi favorabilă comunicării în muncă. Chiar
şi copiii cu tendinţe spre pasivitate, neobişnuiţi cu efortul intelectual, au intrat treptat în procesul
muncii intelectuale, eliberându-şi de asemenea, treptat, energiile latente psihice , prin dorinţa de
autoafirmare.
La clasele a III a şi a IV a, prima temă din programă este „Materiale şi tehnici de lucru”
având ca obiective de referinţă folosirea unor materiale ( tuburi, pastile, carioca, pastel, plastilină,
hârtie colorată) şi tehnicile specifice(acuarele , tempera, guaşe, colaj, mixtă, modelaj). După ce
elevii au sortat şi identificat materiale şi instrumente de lucru specifice artelor plastice dintr-o
colecţie având în componenţă şi materiale specifice altor domenii, au observat unele lucrări
plastice realizate cu diferite materiale de lucru, au reuşit să modeleze unele forme spaţiale şi
basoreliefuri folosind tehnici simple de lucru ( modelare prin rulare în palme sau pe planşetă,
modelare prin strângere, turtire, gâtuire, modelare în tehnica basoreliefului ) . Elevii au realizat
corpuri geometrice , dar şi obiecte de uz casnic ( ulciorul, strachina), obiecte pe care , după
studierea temei „ Rolul decorativ al liniei şi al punctului”, le-au decorat într-un mod original,
folosind simetria sau repetiţia în jocuri de fond sau frize decorative.
Tema plastică „Amestecuri dintre culori şi nonculori – dominanta cromatică” completată cu
„Semnificaţiile culorilor” la clasa a IV a , a dat prilejul elevilor să sesizeze legătura dintre
culorile folosite de artistul plastic şi emoţiile transmise cu ajutorul acestora, să realizeze un joc de
fond cu tonurile unei culori calde („Tapet pentru camera de zi”), folosind amestecurile dintre
culori şi nonculori şi dintre culorile vecine în steaua culorilor. După familiarizarea cu procedeul
de nuanţare (combinarea a două culori vecine din steaua culorilor) şi obţinerea nuanţelor într-o
„cartelă cromatică” , elevii au aflat că acea culoare care atrage atenţia privitorului şi care dă
tonalitatea de ansamblu este dominanta cromatică.
Folosind lucrul pe grupe sau individual , elevii au realizat compoziţia „Lan de floarea –
soarelui” ( în dominanta galben). Celelalte tente folosite au întinderi mai mici şi se află numai în
amestecuri .Toate petele de culoare au fost armonizate cu dominanta ,creându-se astfel echilibrul
.
Vorbind cu elevii despre culori, am realizat ample caracterizări : galbenul – culoarea cea mai
apropiată de lumină, atunci când este în stare pură evocă ceva luminos şi posedă capacitatea de a
înveseli. Privind galbenul , ochiul se va bucura, inima se va lărgi, sufletul se va înveseli . Verdele
este o culoare liniştitoare , cum liniştitoare este o plimbare în verdele pădurilor, este cea mai
calmă dintre culori, ca sunetul viorii - calm şi catifelat. În aceeaşi manieră am caracterizat toate
culorile , aşa încât, în orele următoare elevii au ştiut să exprime metaforic, cu ajutorul culorilor,
trăirile sufleteşti , emoţiile lor.
Ori de câte ori am avut ocazia, am amintit aceste semnificaţii, pentru a deosebi culorile,
pentru a le analiza astfel încât, aflat într-o expoziţie, în faţa unui tablou, elevul să poată înţelege
mesajul artistic.

„Punctul, element de limbaj plastic. Rolul constructiv şi decorativ al punctului” şi „Rolul de
semnificant al punctului” sunt teme cuprinse în programa pentru clasa a IV a, având următoarele
obiective:



41
1. Cunoaşterea mijloacelor de comunicare ale artei plastice;
2. Crearea unor compoziţii folosind numai liniile sau numai punctele obţinute prin
diferite procedee;
3. Formarea priceperilor şi deprinderilor de realizare a efectului spaţial cu ajutorul liniei;
4. Realizarea unei compoziţii plastice atrăgătoare şi echilibrate (subiect posibil: „Ochii –
oglinda sufletului”)
Ca semne plastice decorative, punctul şi linia au fost folosite în construirea unor frize
decorative pentru înfrumuseţarea unui ştergar, în crearea unor motive decorative originale (pentru
încondeierea ouălor , în apropierea sărbătorii Paştelui, când elevii devin mici creatori populari,
obţinând motive decorative originale, deosebite).

Ultima temă din programă, atât la clasa a III a cât şi la clasa a IV a, este „ Compoziţia
echilibrată a suprafeţei decorative şi a spaţiului plastic” , cu obiectivul de referinţă : să organizeze
echilibrat o suprafaţă folosind toate elementele de limbaj plastic studiate. Urmărind organizarea
echilibrată a acestor elemente dar şi amestecurile de culori (nuanţe, tonuri, griuri) în diferite
tehnici studiate, am observat că elevii au obţinut compoziţii figurative şi nonfigurative deosebite ,
imaginaţia lor având un teren foarte larg de desfăşurare. Am propus următoarele subiecte : Friză
cu fluturi şi flori, Chenar pentru orar, Hora anotimpurilor, Primăvara în grădina şcolii – la clasa a
IV a şi Răsărit de soare , Mozaic , Ornamentarea unor suprafeţe de formă rotundă( vase de
ceramică) – la clasa a III a .

La disciplina Abilităţi practice am organizat activităţi didactice orientate spre lucrul
independent , individual şi pe grupuri, încurajând iniţiativa şi stimulând creativitatea , activităţi
bazate pe explorare şi joc şi corelate cu activităţile desfăşurate în cadrul orelor de Educaţie
plastică. Prin toate aceste activităţi am urmărit ,în ansamblu, dezvoltarea atitudinilor şi
capacităţilor de tip creativ, reflexiv, cognitiv, de interacţiune socială şi de comunicare.
În cadrul acestor lecţii, elevii au venit în contact cu numeroase obiecte pe care le-au observat
şi le-au analizat. Pe parcursul orei, elevii trebuie să memoreze explicaţiile primite privind etapele
de lucru. În procesul confecţionării unor obiecte (jucării, ornamente, modelarea din imaginaţie,
finisarea diferitelor obiecte) se dezvoltă gândirea şi imaginaţia. De asemenea , tot prin lecţiile de
Abilităţi practice, se formează şi o atitudine corectă faţă de muncă şi faţă de rezultatele ei,
învăţând să aprecieze atât obiectele lucrate de ei , cât şi pe cele lucrate de colegii lor de clasă.
Multe din obiectele pe care le execută elevii la clasele I şi a II a sunt reluate în clasele
următoare , dar din alt punct de vedere şi cu un alt scop. De exemplu , în capitolul „Lucrări din
hârtie” se pot efectua diferite semne de carte din carton pe care le decorează la clasa I cu desene
sau figuri geometrice decupate iar în clasa a II a acestor semne de carte li se poate aplica festonul
pe margine. În clasa a III a, se reia şi se complică , fiind aplicată şi tehnica de ţesere a hârtiei .
Aceste ore solicită elevilor cunoştinţe de matematică sau desen , ei fiind puşi în situaţia de a lucra
cu un dreptunghi de dimensiuni date. Pentru aceasta , am cerut elevilor să pregătească din hârtie
glasată, de culoare dorită, un dreptunghi cu lăţimea de 9 cm şi lungimea dorită (funcţie de
dimensiunile cărţii la care va folosi semnul de carte). Acest dreptunghi este împărţit în benzi de 3
cm şi îl îndoim pe lungime pentru a obţine muchiile ce marchează banda din mijloc. Desfacem
dreptunghiul şi marcăm jumătatea prin îndoire apoi executăm tăieturi oblice până la muchia ce
marchează o treime din dreptunghi, la distanţa de 1 cm o tăietură de alta. Desfacem dreptunghiul
şi începem împletirea , folosind o bandă de altă culoare cu lăţimea de 2,5 cm. Marginile laterale
ale dreptunghiului neţesute se îndoaie pe spatele lucrării şi se lipesc. Elevii sunt îndrumaţi să

42
realizeze semne de carte cât mai frumos ornate, originale, folosind cunoştinţele despre linie şi
punct însuşite în orele de Educaţie plastică.
În cadrul capitolului „Fire şi materiale textile”, elevii au executat din fire de PNA diferite
lucrări: lanţul simplu, ciucurele, păpuşa, franjurii covorului, măşti. Pentru confecţionarea măştilor
ei au folosit fire colorate, realizând măşti asemănătoare cu cele păstrate de tradiţia locală(capra,
urşi, babele) dar şi cu cele din alte zone ale ţării.
Un alt obiect confecţionat din fire şi materiale textile a fost ciucurele cu şnur(garofiţa din
ciucuraş şi vaza – colaj). Pentru realizarea acestei teme, colectivul de elevi a fost împărţit în patru
grupe. Tema fiind anunţată anterior, elevii au pregătit carton şi fire de diferite culori pentru
garofiţe. În cadrul grupei, elevii şi-au împărţit sarcinile, unii au confecţionat garofiţele ,
alţii codiţele iar alţii vaza. Lucrările au fost realizate cu mult interes şi cu multă plăcere.
„Lucrări cu materiale din natură” – o temă foarte îndrăgită de elevi . Îndrumaţi din timp, elevii
au adunat diferite materiale din mediul înconjurător, cum ar fi : ghinde, flori, frunze, conuri de
brad, castane, nuci , diferite seminţe. Folosind aceste materiale , ei au realizat o gamă largă de
lucrări: buburuza, broasca ţestoasă, cap de copil, coş cu flori etc.
La începutul primăverii, pentru a fi în pas cu schimbările petrecute în natură, am propus
elevilor tema „În livadă” . Ei au procurat crenguţe cu mai multe ramificaţii, hârtie creponată albă,
galbenă sau roz şi un pahar de plastic cu pământ. S-au format şase echipe a câte trei elevi fiecare.
La începutul orei am distribuit elevilor şabloane , cerculeţe de două dimensiuni. Din aceste
cerculeţe , ei au confecţionat florile , albe pentru cireş , roze pentru caişi şi piersici. În mijloc,
staminele au fost confecţionate din cerculeţele mici. Florile au fost prinse cu aţă sau sârmă subţire
de „pomi”. Fiecare grupă a confecţionat un pomişor. In cadrul grupei, fiecare elev a avut anumite
responsabilităţi. Rezultatul a fost uimitor: o livadă minunată de cireşi, caişi şi piersici. Elevii au
primit calificativul FB, iar pomişorii au rămas pe pervaz, să înfrumuseţeze clasa.
Elevii au participat cu multă plăcere la astfel de activităţi, întrecându-se în varietatea şi
originalitatea lucrărilor, dând frâu liber imaginaţiei, creativităţii, aducând elemente noi modelului
propus, îmbogăţindu-l şi înfrumuseţându-l.
Astfel de activităţi contribuie la stimularea creativităţii, a perspicacităţii în gândire şi acţiune.
Prin asemenea lucrări, elevii îşi însuşesc şi îşi consolidează sistematic cunoştinţele despre mediul
înconjurător, îşi dezvoltă procesele psihice de cunoaştere(senzaţiile, percepţiile , reprezentările ,
gândirea , imaginaţia, atenţia).
















43
III. 3. Aspecte concrete ale aplicării experimentului

În faza experimentală am proiectat lecţii, aplicând o strategie de tip euristic în care metodele
şi tehnicile de creativitate descrise anterior şi-au găsit locul în funcţie de tema plastică sau de
conţinuturile disciplinei Abilităţi practice .
Voi exemplifica cu câteva schiţe de proiect urmate de constatările făcute în urma desfăşurării
lecţiei .


CLASA a III a
TEMA PLASTICĂ: „ Pata de culoare – element de limbaj plastic . Pete picturale obţinute
prin suprapunere de linii şi puncte peste pete plate.

SUBIECT : Figuri şi personaje fantastice
SCOPUL INSTRUCTIV – EDUCATIV: formarea deprinderilor de exprimare cu ajutorul
mijloacelor specifice artelor plastice

OBIECTIVE OPERAŢIONALE :
1. Să observe pete picturale obţinute prin adaos de linii şi puncte peste pete plate;
2. Să aplice tehnica tratării picturale cu linii şi puncte în culori semene sau
complementare cu pata iniţială;
3. Să creeze şi să trateze pictural pete în tehnica amintită;
4. Să realizeze din pete picturale un personaj sau o figură fantastică, conform subiectului
.

METODE ŞI PROCEDEE : observaţia, dialogul dirijat, brainstorming, munca independentă;

MATERIALE : acuarele, pensoane, cartonaşe colorate cu suprafeţe vibrate cu linii şi puncte;

DESFĂŞURARE :
În etapa de comunicare a noţiunilor se intuiesc cartonaşele care conţin pete vibrate cu linii şi
puncte suprapuse peste pete plate, stabilindu-se tehnica de realizare a tratării picturale ( a
vibrării). Se explică elevilor că liniile şi punctele pot fi în nuanţele culorii pe care sunt suprapuse
sau în culori complementare. Vibrarea se poate realiza numai cu linii, numai cu puncte sau prin
îmbinarea acestora.
Se observă forma şi mărimea punctelor şi liniilor , modul de grupare a lor, direcţiile spre care
se îndreaptă.
În etapa de creaţie şi de formare a priceperilor şi deprinderilor , elevii vor crea din pete plate
figuri şi personaje cu forme fantastice, după un moment de brainstorming.

CONSTATĂRI: Făcând apel şi la lecturile lor literare sau la textele studiate în orele de limba
română, elevii au realizat planşe deosebite, imaginându-şi personaje fantastice : dragonul
albastru, pasărea fantastică, peştişorul minunat, zmeul zmeului.





44
CLASA a IV a
TEMA PLASTICĂ: Forma – element de limbaj plastic. Exerciţii-joc de găsire a unor
expresivităţi plastice ale formelor elaborate şi ale celor spontane.

SUBIECT : Forme fantastice

SCOPUL : Formarea priceperilor şi deprinderilor de interpretare a formelor, petelor de
culoare , de a transmite un mesaj cu ajutorul formelor.

OBIECTIVE OPERAŢIONALE :
1. Să numească expresivităţi ale unor forme spontane sau elaborate;
2. Să găsească forme specifice care să sugereze anumite impresii;
3. Să creeze forme plastice sugestive folosind diferite procedee;
4. Să găsească asemănări între semantica liniei şi punctului şi semantica formelor;
5. Să creeze un spaţiu plastic din forme care să sugereze fantasticul, irealul.

METODE ŞI PROCEDEE : dialogul dirijat, munca independentă, metoda sinectică.

DESFĂŞURARE:
În ora anterioară,s-au obţinut pete spontane prin diferite procedee: scurgere liberă, fuzionare
la margine, dirijarea culorii cu jetul de aer, stropirea suprafeţei suportului , presarea petelor de
culoare. Sunt analizate aceste pete de culoare , elevii exprimând ceea ce simt atunci când le
privesc.
În etapa de creaţie şi de formare a priceperilor şi deprinderilor , elevii vor crea prin diferite
procedee forme spontane care să sugereze: gingăşie, transparenţă, figuri fantastice sau unele
structuri de frunze, aspiraţie, echilibru, stabilitate, fantasticul, irealul .

CONSTATĂRI:
In lucrările elevilor am recunoscut expresivităţi ale formelor. Ei au creat un spaţiu cu imagini
fantastice şi forme pentru fiecare idee semantică, provocând şi elaborând pete pe care le îmbină
astfel încât să sugereze o figură fantastică. Aproape jumătate din numărul elevilor a realizat
lucrări bune, cinci elevi nu au folosit procedeul prin dirijarea jetului de aur şi opt elevi nu au
reuşit stropirea formată.



CLASA a IV a
TEMA PLASTICĂ Compoziţia plastică – compoziţia închisă şi deschisă
SUBIECTUL : Peisaj
SCOPUL INSTRUCTIV – EDUCATIV: formarea priceperilor şi deprinderilor de a realiza o
compoziţie plastică
OBIECTIVE OPERAŢIONALE :
1. Să înţeleagă noţiunea de compoziţie închisă şi de compoziţie deschisă;
2. Să stabilească criterii pentru deosebirea acestor compoziţii;
3. Să creeze o compoziţie închisă sau deschisă;
4. Să creeze un peisaj, mai întâi ca o compoziţie închisă , apoi ca o compoziţie deschisă;
5. Să folosească toate cunoştinţele însuşite anterior.

45

METODE : conversaţia, exerciţiul, jocul didactic, munca independentă.
DESFĂŞURARE:
În prima oră am acordat atenţie înţelegerii noţiunilor (explicarea lor de către învăţător şi
schiţarea de către elevi în creion a unei compoziţii închise şi a uneia deschise.). În ora a doua se
fac eventuale corectări schiţelor, iar elevii vor colora compoziţiile folosind amestecurile dintre
culori, dintre culori şi nonculori, folosind nuanţele şi tonurile unei culori alese de ei.

CONSTATĂRI :
Elevii au creat planşe deosebit de frumoase, folosind îmbinări armonioase între elementele
de limbaj plastic studiate. S-au obţinut peisaje interesante, cu o bogată gamă coloristică , elevii
renunţând să mai folosească direct din tub culoarea.
Multe planşe au fost selectate pentru a fi panotate şi prezentate la expoziţia ce se va organiza
la sfârşitul anului şcolar.






CLASA a IV a
TEMA PLASTICĂ: Compoziţia plastică
SUBIECT: Ouă încondeiate

SCOPUL LECŢIEI: aplicarea cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor despre desenul decorativ
şi de a crea şi a combina motive decorative

OBIECTIVE OPERAŢIONALE:
1. Să exprime criteriile după care sunt recunoscute compoziţiile decorative;
2. Să definească o compoziţie decorativă;
3. Să organizeze echilibrat elemente de limbaj plastic şi amestecurile de culori;
4. Să realizeze o compoziţie decorativă respectând principiile de bază ale acesteia.

TIPUL LECŢIEI : de creaţie plastică

STRATEGIA DIDACTICĂ:
 Metode şi procedee: exerciţiul , demonstraţia, explicaţia
 Forme de organizare: frontal , individual
 Material didactic: ouă fierte, ouă încondeiate din diferite zone ale ţării, pensoane , carioci,
acuarele;

DESFĂŞURARE :
Fiind în preajma zilelor de Pati, se vor folosi ouă vopsite special pentru această sărbătoare .
Elevii vor imagina diferite motive decorative pe care le vor aplica pe suprafaţa oului colorat.
Friza decorativă se construieşte pe circumferinţa mare a oului , trasând două linii cu o distanţă de
1,5 cm între ele.

46
Interiorul spaţiului obţinut se decorează cu motive liniare sau cu intercalări de linii şi puncte
aranjate după criterii şi ritmuri alese de fiecare elev., dar cu respectarea principiilor artei
decorative.

CONSTATĂRI :
Folosind alternanţa şi repetiţia elementelor plastice studiate (linia şi punctul) , elevii au obţinut
motive decorative originale . Unii au folosit punctul ca element semnificant împreună cu linia,
alţii au folosit pata de culoare obţinută prin presare. Nefiind impus un anumit model, ei au avut
libertatea să-şi imagineze aceste decoraţiuni , astfel că la sfârşitul orei a fost posibilă realizarea
unei mini-expoziţii cu cele mai originale şi mai frumoase ouă încondeiate de micii artişti.







CLASA a IV a
TEMA PLASTICĂ: Semnificaţia liniei şi punctului - exerciţii
SUBIECTUL: Linişte, echilibru, gingăşie, spontaneitate

SCOPUL INSTRUCTIV – EDUCATIV: dezvoltarea sensibilităţii artistice şi formarea
deprinderii de transmite plastic idei, emoţii.

OBIECTIVE OPERAŢIONALE:
1. Să numească semnificaţii ale liniilor şi punctelor;
2. Să exprimă stările pe care le trăiesc privind o creaţie plastică;
3. Să redea stări şi idei cu ajutorul liniilor şi punctelor;
4. Să creeze suprafeţe expresive.

METODE : conversaţia, exerciţiul, exerciţiul , metoda sinectică ;

TIPUL LECŢIEI: de învăţare şi de formare a priceperilor şi deprinderilor;

DESFĂŞURARE :
În etapa de comunicare şi de înţelegere a noţiunilor se intuiesc imaginile cu operele lui
Brâncuşi( Pasărea măiastră, Domnişoara Pogany , Coloana infinitului) .i se observă liniile curbe
şi expresivităţile acestora (gingăşie, sfială), precum şi liniile frânte care sugerează căutarea ,
mişcarea , dorinţa de a ajunge la perfecţiune.

CONSTATĂRI :
Analizând lucrările elevilor, am constatat că ei au redat prin linii şi puncte stările propuse:
ordine, dezordine, relaxare etc. Au înţeles expresivitatea liniei şi punctului şi pot parcurge
drumul invers , de la operă la idee.




47

CLASA a IV a
TEMA PLASTICĂ: Culoarea
SUBIECTUL: Planşa mea face cunoştinţă cu colegii de grup

SCOPUL INSTRUCTIV – EDUCATIV: Stimularea creativităţii de grup
OBIECTIVE OPERAŢIONALE :
1. Să deseneze pe o foaie de hârtie elemente la alegere, folosind culoarea, linia, punctul ,
forma;
2. Să continue planşa primită de la colegul său, preluând ideea acestuia;
3. Să prezinte planşa realizată împreună cu colegii de grup.

STRATEGIA DIDACTICĂ:
 Metode şi procedee: brainstorming, exerciţiul
 Material didactic: foi de desen , acuarele, carioca
 Forme de organizare : pe grupe

DESFĂŞURARE :
Elevii au fost împărţiţi în 4 subgrupe a câte 5 copii. Fiecare copil a primit o foaie de hârtie şi va
începe desenul cu un element plastic ales de el. După două minute foile se rotesc spre dreapta ,
fiecare preluând ideea colegului şi completând-o cu elemente noi.
În finalul activităţii, elevii vor preciza ce reprezintă desenul realizat împreună cu colegii de
grup.

CONSTATĂRI :
Am observat că brainstormingul de grup stimulează creativitatea copiilor, spiritul competitiv şi
are efecte psihologice benefice , creşte încrederea în sine şi în alţii şi spiritul de iniţiativă.
O minge desenată de colegul său a trezit în mintea elevului ideea de joc şi a continuat această
idee desenând un copil, un teren de fotbal sau , în planul îndepărtat, o tribună. Următorul copil a
desenat terenul de fotbal şi câţiva oameni în tribune. În sfârşit, ultimul elev a terminat planşa
aducând completările sale şi întregind compoziţia.
Într-o atmosferă plăcută, caldă şi încurajaţi în ideile lor, elevii au realizat planşe interesante,
fiind foarte încântaţi de ideea de a prelua desenele colegilor şi de a le completa cu propriile idei.


În organizarea şi desfăşurarea acestor lecţii am urmărit o anumită schemă , care în sens larg, să
aibă corespondenţe cu principalele etape ale procesului de creaţie. Această schemă cuprinde patru
faze (etape) şi poate fi planificată în mai multe ore de desen , în funcţie de ritmul de muncă al
elevilor şi de nivelul lor de pregătire .

SCHEMA DESFĂŞURĂRII LECŢIEI
A) Faza de pregătire - cuprinde următoarele acţiuni:
a. se prezintă tema plastică şi se antrenează elevii, pe măsura posibilităţilor lor;
b. analiza temei plastice , împărţirea ei în părţi componente;
c. structurarea ei ţinând seama de elementele principale;

48
d. culegerea unor informaţii de către elevi, cu ajutorul învăţătorului, privind diferite
soluţii ale temei pe baza cercetării şi observării unor exemple : reproduceri reuşite
ale unor opere de artă, diapozitive, albume de artă , desene ale elevilor, creaţii ale
artei populare româneşti;
e. instructajul ( demonstraţia) făcut de învăţător privind tehnica de lucru şi precizarea
exerciţiului aplicativ ce trebuie executat de elevi.
f. crearea unei ambianţe estetice adecvate care să stimuleze activitatea creatoare a
elevilor . Se pot folosi elemente de corelare interdisciplinară ( suport muzical pe
fundal , recitarea unor versuri potrivite temei abordate, lectura expresivă a unor
texte literare – povestiri, legende, ghicitori)
B) Faza incubaţiei - Se pot realiza de către elevi diferite exerciţii aplicative cu asocieri şi
combinaţii libere ale unor elemente de limbaj plastic (puncte, linii, forme plane, volume, valori,
culori). Ele sunt legate de subiectul ales de elevi sau propus de învăţător. De asemenea, se pot
face asocieri cu unele cunoştinţe de la alte discipline şcolare înrudite ( cu muzica, cu literatura,
geografia privind ritmul, armonia cromatică sau diferite forme ale metaforei , orientarea în
spaţiu).
C) Faza de iluminare - Elevii, în munca lor de căutare, pot găsi mai multe soluţii (scheme,
structuri, schiţe plastice) la care ajung în urma diferitelor încercări aplicative. Ele pot fi desenate
mai întâi pe aceeaşi hârtie, sau pe hârtii diferite. Apoi , ei decid pentru desenarea uneia dintre ele
sau pentru o anume combinaţie a lor.
D) Faza de verificare – se face prin analiza lucrărilor realizate de elevi şi a soluţiilor găsite
, structura lor unitară şi motivarea soluţiilor ca fiind cele mai expresive şi economice , ţinând
seama de tema plastică a problemei . După această analiză urmează analiza rezultatelor nereuşite
şi aplicarea soluţiilor optime în scopuri utile prin transferuri de cunoştinţe şi deprinderi . De
exemplu: în ornamente pentru anumite obiecte uzuale, în proiecte de pavoazare etc. Această fază
se poate realiza atât în cadrul uneia sau mai multor lecţii , cât şi în afara lor.

În orele de Abilităţi practice am aplicat în aceeaşi manieră metodele de stimulare a
creativităţii , conţinuturile şi materialele de lucru specifice acestei discipline permiţând o mare
libertate în alegerea subiectelor.
Metoda brainstorming a avut în orele de Abilităţi practice următorul traseu:
Probleme:
1. Cum se poate construi un afiş pentru ziua de 1 Martie?
2. Care să fie ideea de bază?
3. Din câte elemente componente (forme, culori) şi în ce tehnică de lucru să fie realizat
pentru a obţine o anumită expresivitate?
Mobilizarea elevilor s-a făcut anunţându-i cu două - trei zile înainte sau la ora anterioară,
fiindu-le sugerate şi câteva idei pentru soluţionarea problemei. Se alege conducătorul grupului şi
secretarul care va nota toate intervenţiile ( ideea, propunerea), chiar şi repetiţiile , ideile
asemănătoare sau soluţiile care par inutile, absurde. Conducătorul se aşază oriunde iar membrii
grupului îşi pot schimba locurile. Secretarul nu va nota numele celor care emit ideile.
Intervenţiile „fatale”(reacţiile verbale interzise pentru motivul că produc blocaje) sunt sancţionate
pe loc sunând din clopoţel ( conducătorul grupului).
Desfăşurare: Conducătorul reaminteşte problema şi regulile brainstormingului de grup. Elevii
vor enumera mai întâi toate modurile cunoscute în care a mai fost soluţionată problema, pentru a
se evita consumul inutil de energie, ideile nemaifiind originale.

49
Elevii se gândesc .i propun idei noi ce provoacă la rândul lor formularea altor idei ce vor
fi consemnate într-un caiet, de către secretar. După epuizarea ideilor, elevii , de comun acord,
sortează ideile după următoarele criterii:
 Este prea greu de realizat;
 Este mai uşor de realizat;
 Nu se poate realiza;
 Soluţia este prea costisitoare;
 Necesită timp îndelungat;
 Este bună, originală, cu o mare forţă de expresie.
Se alege cea mai bună idee care se schiţează pe tablă iar elevii o vor realiza în lucrările lor ,
ţinând seama de următoarele indicaţii:
1. Adaugă un element1;
2. Renunţă la ceva!
3. Schimbă culoarea!
4. Ordonează altfel părţile componente!
5. Schimbă sau adaugă alte materiale!
6. Schimbă adâncimea(perspectiva)!
7. Modifică construcţia formei, stilul, factura!
Toate aceste indicaţii au fost scrise pe o planşă şi aşezată în faţa elevilor.

Frunzele copacilor şi florile pe care le vedem în parcuri , grădini şi păduri ne încântă prin
varietatea , formaşi culoarea lor. La colectarea frunzelor şi petalelor, o importanţă deosebită o are
păstrarea cât mai bună a formei şi culorilor naturale. De aceea este bine ca imediat după
strângerea lor să le presăm şi să le uscăm.
Plantele se pot presa prin mai multe metode:
 Frunzele şi petalele se pun la o anumită distanţă una de alta pe o coală şi se acoperă cu
altă coală, după care se calcă cu fierul de călcat abia încălzit, timp de 2-3 minute. Frunzele
şi petalele astfel presate se păstrează în cutii sau între filele cărţilor;
 Atât frunzele , petalele , cât şi unele plante cu flori mărunte se usucă şi se aşază la
distanţă, între filele unor cărţi sau ziare. După aceea se pun la presat. Plantele se
controlează peste o zi, două , se schimbă ziarele umede sau se pun în alte cărţi cu filele
neumezite. Peste o săptămână plantele vor fi uscate.
Toamna, copiii au strâns frunze diferit colorate , înţelegând că orice frunză, fir de iarbă sau
petală poate fi folosit în compoziţii la orele de Abilităţi practice .













50
TEMA : Lucrări din frunze
SUBIECT: La alegere : Chipuri de oameni. Fluturi. Păsări
MATERIALE ŞI USTENSILE: frunze presate , flori presate, hârtie glasată, foarfece, lipici,
planşă suport;

OBIECTIVE:
1. Să realizeze din materialele menţionate diferite chipuri de oameni , fluturi sau păsări;
2. Să lucreze îngrijit, păstrând curăţenia în clasă;
3. Să folosească în mod original florile şi frunzele presate pentru a obţine produse cât mai
interesante.
DESFĂŞURARE : Diferite frunze rotunde sau ovale pot reprezenta chipuri de oameni . Elevii
realizează ochii, nasul şi gura din petale decupate , frunze sau hârtie glasată. Ei au folosit frunze
de viţă-de-vie , frunze de tei, vişini sau gutui.
CONSTATĂRI: Cu două sau patru frunze întregi sau tăiate, elevii au realizat chipuri de oameni
sau aripile unui fluturaş. Fiecare a avut libertatea să aleagă materialele de lucru , precum şi
tehnica de lucru obţinând lucrări deosebite de interesante.
TEMA: Lucrări din hârtie
SUBIECT: Elice

STRATEGIA DIDACTICĂ:
 Metode şi procedee: explicaţia, problematizarea, exerciţiul, demonstraţia;
 Materiale şi ustensile: hârtie glasată,ac cu gămălie,bastonaş, creion;
 Forme de organizare : frontal, individual;

DESFĂŞURARE: Elevii decupează un pătrat din hârtie colorată cu latura mai mică de 20 cm.
Urmând indicaţiile, ei vor trasa diagonalele şi le vor tăia până la 4 cm. Prind cele 4 colţuri cu un
ac în centru , apoi îl înfig în vârful unui bastonaş.

CONSTATĂRI: Unii elevi au avut idei noi, una dintre acestea fiind aceea de a aşeza mai multe
elice pe un bastonaş , colorate diferit. Un elev a amintit de utilitatea şi importanţa morilor de vânt
pentru oameni. El îşi propune ca atunci când va fi mare să construiască una adevărată.














51

TEMA: Lucrări din hârtie
SUBIECT: Realizarea unei invitaţii

OBIECTIVE OPERAŢIONALE:
1. Să folosească diferite materiale pentru a realiza o invitaţie;
2. Să pună în practică ideile enunţate la începutul orei într-un moment de brainstorming;
3. Să colaboreze în cadrul grupului , asumându-şi un anumit rol.

STRATEGIA DIDACTICĂ:
 Metode şi procedee: explicaţia, brainstorming, exerciţiul , autoaprecierea
 Materiale şi ustensile: hârtie colorată, aracet, flori şi frunze presate, seminţe;
 Forme de organizare : frontal, individual, pe grupe .

DESFĂŞURARE: Pe o coală albă s-au notat toate ideile enunţate de elevi în legătură cu
materialele ce vor fi folosite , cu forma invitaţiei , imaginile care să transmită mesajul „Noi acum
suntem şcolari”(fiind vorba despre o invitaţie pentru preşcolarii care vor veni anul viitor şcolar în
clasa I). Elevii au propus să deseneze o carte deschisă şi un instrument de scris, sugerând faptul
că în clasa I , ei vor învăţa să scrie şi să citească. Alţii s-au gândit să realizeze din carton un
abecedar pe care să scrie invitaţia , iar alţii au propus realizarea invitaţiei chiar pe litere, având în
vedere faptul că preşcolarii cunosc deja alfabetul.
Critica este amânată până în momentul când au fost scrise toate ideile. După o scurtă pauză,
au fost reluate şi selectate acele idei care puteau fi puse în practică , care erau atractive şi
interesante.
CONSTATĂRI: Lucrând pe grupe, elevii au realizat invitaţii foarte frumoase care s-au dovedit a
fi şi atractive pentru preşcolarii care nu au întârziat să dea curs acestei invitaţii .
In timpul realizării invitaţiei, elevii clasei a IV a dovedesc o bună cunoaştere a regulilor
brainstormingului de grup, nu critică ideile celorlalţi , preiau o idee pe care o îmbunătăţesc şi
colaborează foarte bine unii cu alţii .


O temă îndrăgită de elevii de clasa a IV a la Abilităţi practice este „Construcţii din mase
plastice”. Materialele folosit ( cuburi, paralelipipede, cilindri, conuri, piramide) sunt destinate
construcţiilor în spaţiu , foarte agreate de elevi. Folosind materiale metalice de construcţie ,
elevii pot realiza unele utilaje : macara, excavator, tractor etc. Tot în orele de Abilităţi practice ,
elevii pot face diferite construcţii cu materiale plastice speciale existente în comerţ ( piese
LEGO).
Solicitând deprinderi şi utilizări variate , lucrul cu aceste materiale aduce o contribuţie
specifică la dezvoltarea intelectuală a copiilor, cu precădere la dezvoltarea gândirii tehnice, dar şi
a creativităţii lor.
J ocurile de construcţie capătă o întindere tematică remarcabilă spre clasa a IV a ca expresie a
curiozităţii şi a intereselor din ce în ce mai stabile şi mai largi faţă de mediul social. Ei realizează
construcţii tot mai îndrăzneţe şi mai complexe, pornind de la clasicele turnuri, poduri, case,
tuneluri şi ajungând la construcţii bizare , imaginate de ei sau create după model: nave de
explorare a adâncimilor, nave călătoare în timp, fantome, corăbii ale piraţilor etc.

52
Piesele LEGO sunt fabricate la standarde foarte înalte şi contribuie la dezvoltarea fanteziei şi
creativităţii elevilor. Ei pot construi multe modele folosind multitudinea de piese din cutiile de
LEGO SYSTEM , fiind fascinaţi de ideea jocului , deoarece aranjând aceste piese pot deveni ,în
plan imaginar, stăpânii spaţiului şi timpului. Lucrul cu aceste piese aprinde imaginaţia elevilor .
Ei vor fi pe rând: scafandri,şoferi, cercetători ai lumii marine sau se pot întoarce în timp, în lumea
dinozaurilor.
Folosindu-se de modele sau inventând modele noi ei pot construi : Parc de distracţii, Oraşul
viitorului , Navă de explorare a adâncimilor , Scafandri, Navă călătoare în timp etc.

O cerinţă modernă şi necesară învăţământului din zilele noastre , a cărui schimbare
fundamentală constă în trecerea de pe lista informaţională pe cea formaţională , este tratarea
interdisciplinară. Aceasta impune folosirea unor metode menite să mărească potenţialul
intelectual al elevilor, angajarea lor la un efort personal în actul învăţării, cu o eficienţă formativă
maximă. Instruirea trebuie să-l situeze pe elev în prim-plan , punându-se accent pe munca
individuală , pe descoperirea personală a lumii reale , prin observare, investigare, experimentare
şi prin realizarea unor legături între cunoştinţele dobândite la diferite discipline.
O metodă care să întrunească toate aceste considerente este metoda proiectului . Această
metodă îmbină cercetarea cu acţiunea, antrenează elevii în rezolvarea problemelor , acumulând
un plus de informaţii şi stimulând creativitatea.
Am realizat la clasa a IV a proiectul cu titlul „ Frumuseţile iernii”, folosind TIM ( tehnica
inteligenţelor multiple).



























53







PROIECT INTERDISCIPLINAR


CLASA A IV A
DURATA : 4 săptămâni
DISCIPLINE IMPLICATE:
1. Limba şi literatura română;
2. Ştiinţe;
3. Educaţie plastică;
4. Abilităţi practice

ARGUMENT :



OBIECTIVELE GENERALE :
 Dezvoltarea abilităţii din perspective multiple , de a analiza probleme şi de a identifica
soluţii variate;
 Dezvoltarea unei atitudini creative;
 Dezvoltarea capacităţilor şi deprinderilor de a elabora planuri de acţiune utilizând
informaţii dobândite în cadrul altor discipline ;
 Combinarea materialelor şi tehnicilor învăţate pentru obţinerea unor produse originale.

ETAPELE DE LUCRU:
1. Organizarea grupelor şi distribuirea sarcinilor. Au fost constituite patru grupe. S-au
prezentat disciplinele implicate, obiectivele proiectului şi materialele de lucru ce pot fi
folosite. Elevii au ales o disciplină sau alta, funcţie de tipul de inteligenţă predominant al
fiecăruia.
Cele patru grupe au avut următoarele sarcini:
- Grupa iubitorilor de literatură: să creeze compoziţii literare ( texte, ghicitori); să creeze
rebusuri şi integrame pe tema dată, să recite poezii de iarnă;
- Grupa naturaliştilor: să observe fenomenele meteorologice într-o perioadă determinată de
timp; să înregistreze informaţiile într-un tabel; să efectueze experimentul „Stări de
agregare ale apei” şi să noteze informaţiile; să observe comportamentul plantelor şi
animalelor în acest anotimp;
- Grupa pictorilor: să creeze compoziţii plastice cu tema „Iarna în satul meu” folosind
elementele de limbaj plastic şi tehnicile de lucru învăţate; să creeze un puzzle „Iarna”, să
deseneze un fulg de nea văzut la microscop;

54
- Grupa îndemânaticilor: să realizeze colaje cu materiale textile, vată, zahăr ; să realizeze
macheta „Iarna” folosind materiale diverse ;Să confecţioneze instrumente pentru
măsurarea fenomenelor meteorologice
Fiecare grupă de elevi a primit indicaţiile şi bibliografia necesară documentării pentru a
realiza sarcinile de lucru. Pe parcursul activităţii, elevii consultă învăţătorul ori de câte ori au
nevoie de ajutor.

2. Sintetizarea informaţiilor . Elevii au elaborat rapoarte după planul stabilit şi au pregătit
materialele pentru prezentare.
3. Evaluarea. În cadrul unei ore a fiecărei discipline implicate , elevii au prezentat
obiectivele urmărite , sarcinile de lucru, produsele activităţii, precum şi raportul de
autoevaluare a activităţii de grup, consemnându-se comportamentul şi contribuţia
fiecăruia la realizarea proiectului .
Evaluarea s-a făcut prin aprecieri generale asupra modului cum au lucrat elevii, fiind evidenţiaţi
cei care au contribuit consistent la realizarea proiectului şi notaţi cu Foarte Bine. La sfârşitul orei
, au fost selectate cele mai reuşite produse din fiecare grupă şi s-a întocmit un portofoliu.


Un alt proiect derulat la clasa a IV a, a fost „Ce vreau să devin?” care le-a dat prilejul
realizării în mod individual a unor produse deosebite . Domeniile de activitate alese de elevi au
fost diferite , fiind menţionat şi acela de modă şi modeling. Patru fetiţe vor sa devină designeri
vestimentari , reuşind să realizeze modele de rochii de seară sau rochii de mireasă , cămăşi ,
pantaloni şi fuste. Din material textil au reuşit chiar să confecţioneze câteva din aceste modele.
Cei care voiau să devină poliţişti au confecţionat o şapcă de poliţist, semne de circulaţie ,
poezii pe teme de circulaţie etc.

CONCLUZII: În cazul activităţii copiilor , produsul şi valoarea lui nu constituie neapărat un
criteriu de apreciere. Hotărâtoare sunt procesele psihice care concură în actul creaţiei:
investigaţiile, restructurările, descoperirile independente care se conturează în final într-un
răspuns personal, într-o soluţie revelatoare. Creativitatea copiilor se caracterizează , înainte de
toate, prin aportul intelectual afectiv motivaţional pe care-l aduce subiectul în activitate, ca şi prin
eforturile personale care se soldează cu un pas înainte în evoluţia personală .
Cu cât elevul e lăsat liber în alegerea datelor şi a mijloacelor de rezolvare, activităţile
creatoare sunt mai facile. În lipsa unor indicaţii precise, gândirea şi imaginaţia acţionează prin
asociaţii mai mult sau mai puţin întâmplătoare. De aici reiese originalitatea fiecăruia. Învăţarea
prin descoperire dezvoltă spiritul de iniţiativă şi independenţă, spiritul critic, îndrăzneala,
flexibilitatea intelectuală.
La orele de Educaţie plastică şi Abilităţi practice , imaginaţia elevilor poate să colinde locuri
neumblate . Important este ca învăţătorul să creeze cadrul şi ambianţa necesare scopului urmărit.









55

Capitolul IV
PROBE FINALE.
REZULTATELE ŞI INTERPRETAREA LOR

Funcţia esenţială a procesului de creaţie originală o constituie imaginaţia. Fiind deci
componenta cea mai importantă a creativităţii, însuşirile prin care ea se manifestă pot fi
considerate drept principalii factori ai creativităţii: fluiditate,plasticitate, originalitate,
flexibilitate.
În faza prealabilă am testat nivelul clasei urmărind trei factori ai creativităţii : flexibilitate –
exprimată prin numărul de categorii la care pot fi raportate soluţiile date , respectiv direcţiile de
gândire , fluiditate – exprimată prin numărul total de răspunsuri, originalitatea – dată de
ingeniozitatea ( soluţii surprinzătoare) şi raritatea statistică.
În faza finală am aplicat probe asemănătoare cu probele din faza iniţială, având însă o
complexitate mai mare.
1. Proba de tip imaginativ.
Obiective : Construirea de imagini pornind de la două linii (frânte, curbe , drepte) la alegere
Materiale folosite: foi de desen carioca ;

Desfăşurare ; Elevii primesc o fişă pe care sunt desenate 12 dreptunghiuri ( numai linii drepte în
primele 4 dreptunghiuri, numai linii curbe în dreptunghiurile 5-8 şi de ambele feluri în
dreptunghiurile 9-12 ). Aşa cum sunt grupate, cele două linii din fiecare dreptunghi constituie
începutul unei imagini.

Sarcini :
1. Să aleagă două grupuri de linii, oricare şi în orice ordine doreşte;
2. Să redeseneze cele două linii în aceeaşi poziţie cu creionul pe o foaie de hârtie împărţită
în două;
3. Să compună cu acelaşi instrument , în cele două dreptunghiuri, imaginile care le-au fost
sugerate de liniile respective;
4. Să coloreze (în tempera, acuarelă, creioane , culori) una din imaginile desenate.

Constatări : Am constatat o flexibilitate pronunţată la 15 elevi, răspunsurile lor fiind date din
cele mai diferite domenii ( matematică, literatură, astronomie,medicină) 14 elevi au dovedit o
fluenţă pronunţată şi 7 s-au dovedit a fi originali.

FLEXIBILITATE FLUIDITATE ORIGINALITATE
pronunţată slabă pronunţată slabă pronunţată slabă
15 4 14 5 7 12

Rezultatele probei de tip imaginativ – factorii creativităţii - faza finala

56

2. Proba de tip combinat

Obiective generale : - ilustrarea unor texte literare;
- dezvoltarea laturii imaginative a gândirii ;
Materiale folosite : foi de desen, acuarele, pensoane.

Desfăşurare: După ce se recitesc unele fragmente menţionate de elevi din manualul de limba
română sau din alte volume , aceştia îşi pregătesc materialele de lucru, şi , folosind elementele de
limbaj plastic , creează imagini inspirate de lecturarea textelor literare.

Constatări: Pentru a pune în evidenţă personajele care i-au impresionat mai mult, elevii le
exagerează dimensiunile, aducându-le în prim-planul lucrării. Personajele negative sunt
ridiculizate prin folosirea culorilor şi prin plasarea lor în plan îndepărtat , apărând astfel în
perspectiva afectivă a abordării compoziţiei.
Descrierile de natură din textele literare studiate au inspirat elevii în crearea unor compoziţii
în care au folosit nuanţele şi tonurile obţinute prin îmbinarea armonioasă şi originală a culorilor.
2 elevi au realizat portrete ( după poezia „Bunica” de B. Şt. Delavrancea şi după textul „Fata
babei şi fata moşneagului” de Ion Creangă).
Textele cu conţinut istoric au dat prilejul elevilor să realizeze compoziţii deschise – scene de
luptă.


FLEXIBILITATE FLUIDITATE ORIGINALITATE
pronunţată slabă pronunţată slabă pronunţată slabă
14 5 10 9 7 12

Rezultatele probei de tip combinat– factorii creativităţii- faza finală

3. Testul „formelor geometrice”

Obiective generale : - construirea figurii umane numai din forme geometrice
- măsurarea componentelor creativităţii ( flexibilitate, fluiditate,
originalitate)
Materiale folosite : foi de desen, rigla, carioca

Desfăşurare: Pornind de la enumerarea figurilor geometrice studiate în orele de matematică ,
elevii fac asocieri între acestea şi diferite părţi ale corpului omenesc .
Proba se desfăşoară individual.

Notare : pentru 6-7 figuri geometrice folosite – 3 puncte;
Pentru 5-4 figuri geometrice folosite – 2 puncte;
Pentru 2-3 figuri geometrice folosite – 1 punct .


57
1 punct 2 puncte 3 puncte
4 copii 6 copii 9 copii

Rezultatele probei formelor geometrice – faza finală;
FLEXIBILITATE FLUIDITATE ORIGINALITATE
pronunţată slabă pronunţată slabă pronunţată slabă
14 5 10 9 9 10


Constatări : 9 elevi folosesc 6-7 figuri geometrice în redarea corpului omenesc, folosind trapezul
pentru redarea trunchiului , dreptunghiul pentru mâini şi picioare , cercul – pentru cap, triunghiul
– pentru urechi.
În faza iniţială, la administrarea acestui test, doar 6 elevi folosesc 6-7 figuri geometrice , iar
numărul de elevi care au dovedit flexibilitate, fluiditate , originalitate pronunţate este mai mic
decât cel de la proba finală.
































58
INTERPRETAREA REZULTATELOR

Testele sunt destinate să măsoare creativitatea în accepţia ei de potenţial creativ. În această
lucrare , am urmărit flexibilitatea, fluiditatea şi originalitatea – factori ai gândirii creatoare,
folosind metoda testelor.
Indiferent de proba administrată, criteriile de cotare au fost mereu aceleaşi pentru fiecare
factor:
- Fluenţa – exprimată în numărul total de răspunsuri;
- Flexibilitatea – exprimată prin numărul de categorii diverse la care pot fi raportate
soluţiile date, respectiv direcţiile de gândire;
- Originalitatea – dată de ingeniozitatea (soluţii surprinzătoare, care uimesc) şi raritatea
statistică.
Pentru originalitate am acordat punctajul alcătuind o listă cu toate răspunsurile întâlnite în
masa de elevi şi fiecare răspuns fiind bifat ori de câte ori un răspuns este întâlnit. Am numărat
frecvenţele. Răspunsurile apărute o singură dată sunt considerate cele mai originale, cele întâlnite
la toţi elevii sunt cele mai banale.
Am optat pentru o scară de apreciere de la 3 puncte la 1 punct. Fiecărei frecvenţe şi implicit
fiecărui răspuns îi va corespunde un punctaj. Totalul reprezintă performanţa elevului în criteriul
originalitate.
Se observă o creştere generală a nivelului, o creştere a numărului de copii care dovedesc
flexibilitate, fluiditate şi originalitate, cei trei factori urmăriţi prin testările date.
Analizând datele din tabelul întocmit în urma administrării testelor iniţiale şi finale, am
constatat o creştere a numărului de copii cu o pronunţată flexibilitate , de la 12 în faza iniţială la
15 în faza finală; pentru factorul originalitate se înregistrează o creştere nesemnificativă, iar la
factorul fluiditate – o creştere medie.
La cele trei probe de creativitate, reluate în final, dar cu alt conţinut, rezultatele au fost cele
prezentate în tabelul numărul 1.




















59

Tabelul nr. 1
Comparaţie între rezultatele obţinute la testările iniţiale şi finale la disciplina Educaţie plastică


PARAMETRII
CREATIVITĂŢII
Testare
iniţială
Testare
finală
Diferenţa

FLEXIBILITATE
T1 12 15 3
T2 10 14 4
T3 9 14 5

FLUIDITATE
T1 13 14 1
T2 9 10 1
T3 10 10 -

ORIGINALITATE
T1 6 7 1
T2 5 7 2
T3 5 9 4



























60
Testul nr.1 –proba de tip imaginativ









FLEXIBILITATE

FLUIDITATE

ORIGINALITATE
Test iniţial 12 13 6
Test final 15 14 7
Diferenţa 3 1 1



La proba de tip imaginativ , la testarea iniţială 12 elevi dovedesc flexibilitate pronunţată
(60% ), numărul lor crescând la 15 (75%), înregistrându-se deci o creştere de 15%. Factorul
fluiditate înregistrează o creştere de 9% ( de la 64 % la 73%), iar la originalitate o creştere de 5%.











3
1
2
0
2
4
6
8
10
12
14
16
FLEXIBILITATE FLUIDITATE ORIGINALITATE
TEST INITIAL
TEST FINAL
DIFERENTA

61
Testul nr.2 - proba de tip combinat




FLEXIBILITATE

FLUIDITATE

ORIGINALITATE
Test iniţial 10 7 5
Test final 14 10 7
Diferenţa 4 1 2





Interpretând rezultatele obţinute de elevi la testul numărul 2 ( proba de tip combinat), se observă
o creştere semnificativă a celor trei factori urmăriţi , după cum urmează :flexibilitate : 20% ,
fluenţă – 55 , originalitate – 9%.














5
1
2
0
2
4
6
8
10
12
14
16
FLEXIBILITATE FLUIDITATE ORIGINALITATE
TEST INITIAL
TEST FINAL
DIFERENTA

62
Testul nr.3




FLEXIBILITATE

FLUIDITATE

ORIGINALITATE
Test iniţial 9 10 5
Test final 14 10 9
Diferenţa 5 0 4




La testul nr. 3 ( testul formelor geometrice) , creşterea se înregistrează la flexibilitate – 25%
şi la factorul originalitate – 20%
Urmărind dinamica celor trei factori măsuraţi , se observă că la testul numărul 3 flexibilitatea
înregistrează o creştere mai mare , comparativ cu celelalte două. De asemenea , la testul nr,3
factorul originalitate înregistrează cel mai înalt nivel – 20%, la testul nr.2 de 9 % şi la restul nr.1
de 5%.











5
0
4
0
2
4
6
8
10
12
14
16
FLEXIBILITATE FLUIDITATE ORIGINALITATE
TEST INITIAL
TEST FINAL
DIFERENTA

63
CONCLUZII

În urma aplicării la clasă a unei învăţări creative , folosind metodele de dezvoltare a
creativităţii într-un climat afectiv favorabil, am interpretat rezultatele obţinute la testările iniţiale
şi finale administrate la această clasă înainte şi după aplicarea experimentului, şi pot concluziona
că :
Noţiunile teoretice transmise din domeniul ariilor Arte şi Tehnologii îi ajute pe elevi să-şi
dezvolte conduita creativă;
Cunosc şi practică suficient brainstormingul de grup şi individual şi pot aplica şi în alte
domenii această metodă;
Elevii au devenit mai deschişi , mai comunicativi, mai inventivi;
Elevii sunt mai încrezători (indicând mai multe domenii în care cred că ar putea obţine
performanţe creative); mai motivaţi pentru creativitate , au o atitudine mai creativă faţă de
mediul înconjurător;
Folosesc elementele de limbaj plastic în redarea trăirilor lor sufleteşti, cunoscând
semnificaţiile culorilor şi îmbinându-le în mod original;
Sunt deprinşi a căuta soluţii în cele mai variate direcţii , trecând cu uşurinţă de la o cale la
alta şi de la un domeniu la altul atunci când au de rezolvat o problemă plastică.
Acţionând prin sine însuşi , independent atât pe plan mintal , cât şi în plan practic, ca o
premisă şi ca un prim pas pe calea obţinerii unor produse în care independenţa actului să
garanteze originalitatea soluţiei , imaginaţia se înarmează cu anumite instrumente, îndepărtându-
se de blocajele subiective generale şi de cele proprii.
În întreaga activitate întreprinsă am ţinut seama de flexibilitatea,pasiunile elevilor, de
aptitudinile lor, de curiozitatea, încrederea în sine, de spontaneitatea găsirii unei soluţii,
încurajându-i pe elevi cu sfaturi de genul: „Fii receptiv faţă de ceilalţi!” , „Ei ar putea avea
dreptate”, „ Nu renunţa prea uşor!” , „ Ideile tale ar putea fi la fel de bune ca şi ale altora!”,
„ O idee absurdă valorează mai mult decât nici o idee!” etc.
Elevii au devenit mai sensibili şi mai receptivi la indicaţiile primite. Sunt foarte atenţi atunci
când le sunt transmise informaţii noi legate de expresivitatea unor elemente de limbaj plastic sau
legate de noi tehnici de lucru. Ei observă şi lucrează cu o atenţie concentrată. Au o mare
vioiciune corporală şi o participare fizică la ceea ce realizează(mimează sau povestesc în timp ce
desenează sau lucrează în ora de Abilităţi practice).
Crearea unui climat de învăţare neautoritar a dus, de asemenea, la stimularea activităţii
artistice, creatoare a elevilor. Ei au fost încredinţaţi că ideile lor sunt foarte importante atât pentru
ei , cât şi pentru întreaga clasă. Aşa au căpătat încredere în forţele lor pentru a putea lucra creator.
Imaginaţia îndrăzneaţă figurează printre cele mai de seamă calităţi ale omului modern. Cu
ajutorul ei, copilul găseşte forţă în a lupta pentru adaptarea unor mentalităţi existente la situaţii
noi, într-un ritm accelerat.
Cu ajutorul imaginaţiei creatoare , elevii de azi îi oamenii de mâine vor putea să vadă în
viitor şi să-şi aducă contribuţia reală la progresul societăţii.

Având în vedere variabila independentă introdusă în cazul acestei cercetări, consider că
superioritatea numărului de elevi care dovedesc flexibilitate , fluenţă , originalitate pronunţate la
testarea finală , se datorează folosirii metodelor de dezvoltare a creativităţii în predarea –
învăţarea conţinuturilor disciplinelor Educaţie plastică şi Abilităţi practice.


64

BIBLIOGRAFIE

1. Barna, A. ; Antohe , G – Curs de pedagogie, Teoria educaţiei şi teoria
curriculum-ului, Ed. Logos, Galaţi, 2002
2. Cerghit, I. – Metode de învăţare, ediţia a III a – EDP, Bucureşti, 1998.
3. Cosmovici, A; Iacob, L.- Psihologie şcolară, Ed. Polirom , Iaşi,1998.
4. Dascălu, A. – Educaţia plastică în ciclul primar , Ed. Polirom , Iaşi 1997.
5. Diaconu, M. – Îndrumător pentru lecţiile de abilităţi practice, Ed. Petrion,
Bucureşti, 2000
6. Dima, V. – Educaţie plastică, manual pentru clasa a IV a , Ed. Teora, 2000.
7. Dima, V. – Educaţie plastică, manual pentru clasa a V a , Ed. Teora, 1999.
8. Nicola , I – Tratat de pedagogie şcolară , EDP, Bucureşti,1996.
9. Matei, N. – Educarea capacităţilor creatoare în procesul de învăţământ, EDP,
Buc , 1983
10. Roco, M.- Creativitate şi inteligenţă emoţională, Polirom, Iaşi , 2001.
11. Stoica , A – Creativitatea elevilor – Posibilităţi de cunoaştere şi educare , EDP,
Buc,1983.
12. Verza, E – Psihologia vârstelor, Ed. Prohumanitas, Bucureşti , 2000.
13. Vabie, D.- Psihologia şcolară, Ed. Evrika, Brăila, 2000.
14. „Instruirea diferenţiată – aplicaţii ale teoriei inteligenţelor multiple” – ghid
MEC, Bucureşti, 2001.
15. „Învăţarea activă” – ghid MEC, Bucureşti, 2001.
16. Învăţământul primar – revistă dedicată cadrelor didactice , Ed. Discipol, 2002.


















65
PROIECT DE LECŢIE




CLASA : a IV- a
ARIA CURRICULARĂ : Arte
DISCIPLINA : Educaţie plastică
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE : Armonie in lumea semnelor
TEMA PLASTICĂ : Compoziţia echilibrată a suprafeţei decorative
SUBIECTUL : Încondeierea ouălor

DEMERS DIDACTIC
MOTIVAŢIA : Tema plastică îi determină pe elevi să gândească artistico-plas-tic ,
valorificându-şi cunoştinţele despre linie şi punct cu roluri decorative , dar şi calităţile
intelectuale , afective şi voliţionale . Subiectul lecţiei este valoros , deoarece încondeierea
ouălor este şi a fost dintotdeauna un obicei străvechi la poporul român , elevii văzându-
şi bunicile , mamele înroşind şi încondeind ouă în fiecare an , o dată cu sosirea Sfintelor
sărbători de Paşti .
Lecţia este utilă pentru că îi activează pe elevi în aplicarea principiilor artei
decorative , organizând echilibrat pe o suprafaţă decorativă toate elemen-tele de limbaj
plastic .

OBIECTIVE CADRU
1. Cunoaşterea şi utilizarea materialelor , a instrumentelor de lucru şi a unor
tehnici specifice artelor plastice ;
2. Cunoaşterea şi utilizarea elementelor de limbaj plastic ;
3. Realizarea unor compoziţii libere şi a unora după model .




66
OBIECTIVE DE REFERINŢĂ :
– Să folosească materialele ( tuburi , pastile , carioca , pastel , plastilină , lut , hârtie ) şi
tehnicile de lucru ( acuarelă , tempera , guaşă , colaj , mixtă , modelaj ) .
3.1. – Să intuiască punctul şi linia ca elemente de limbaj plastic cu rol decorativ.
4.1. – Să organizeze echilibrat o suprafaţă folosind toate elementele de limbaj artistico –
plastic ( forma , pata , linia , punctul ) .

OBIECTIVE OPERAŢIONALE :
a) cognitive
O1 – să recunoască pe imagini elementele de limbaj artistico – plastice studiate
O2 – să exprime criteriile după care sunt recunoscute compoziţiile decorative ;
O3 – să definească o compoziţie decorativă ;
O4 – să organizeze echilibrat elementele de limbaj artistico–plastic şi ames-tecurile de
culori şi nonculori , în diferite tehnici de lucru ;
O5 – să realizeze o compoziţie decorativă respectând principiile de bază ale acesteia ,
în una din formele sale .
b) afective
O6 – să participe cu interes la desfăşurarea lecţiei ;
O7 – dezvoltarea gustului pentru frumos şi a sensibilităţii artistice ;
O8 – dezvoltarea simţului critic şi autocritic ;
O9 – cunoaşterea , înţelegerea şi preţuirea artei populare .

CONDIŢII PREALABILE :
- clasă de nivel mediu;
- elevii provin din medii diferite;
- elevii posedă minimum de informaţii despre compoziţia echilibrată a spa-ţiului
decorativ.

EVALUARE :
- elevii vor organiza echilibrat elementele de limbaj plastic studiate respectând principiile
de bază ale artei decorative ( repetiţia , alternanţa , simetrii , asimetria)

RESURSE ŞI MANAGEMENTUL TIMPULUI :
a) metode şi procedee : observaţia , conversaţia , explicaţia , descoperirea , instruc-
tajul verbal , exerciţiul , brainstorming-ul , ,,spargerea
gheţii” , jocul didactic .
b) forme de organizare : frontal , individual .
c) mijloace didactice pentru învăţător : planşe didactice , figurine , marker-e ;

67
pentru elevi : planşe , ouă fierte sau golite de conţinut ,
acuarele , pahare cu apă .
d) metode de evaluare : aprecierea verbală asupra lucrărilor elevilor , observarea
sistematică
e) timp de lucru : 50 minute

MATERIAL BIBLIOGRAFIC :
1. *** ,,Curriculum naţional” – Programe şcolare pentru învăţământul primar, Bucureşti ,
1998 .
2. Victor Dima - ,,Educaţie plastică” – manual pentru clasa a IV-a , Teora

68
OB.
OP.
ACTIVITATEA
ÎNVĂŢĂTORULUI
ACTIVITATEA
ELEVILOR
DO-
ZARE
RESURSE EVALUARE
I. Faza pregătitoare
a) . Moment organizatoric .
Organizez momentul de ,,Spargerea
gheţii” , cer să noteze cuvântul care să
răspundă la întrebarea ,,Ce doresc
astăzi de la ora de desen?”
b) .Verificarea lucrărilor şi a cu-
noştinţelor realizate ora trecută .
Ce semnificaţii au liniile orizontale ?
Dar verticale ? Dar înclinate?

c) . Discuţii pregătitoare .
d) . Anunţarea obiectivelor şi a temei
plastice .
Dacă ora trecută aţi reuşit să redaţi
cu ajutorul liniei şi punctului stări
sufleteşti , astăzi veţi realiza o com-
poziţie echilibrată a suprafeţei deco-
rative . Notez tema plastică .
Pregătesc materialele necesare .

Aleg câte un cartonaş colorat
corespunzător stărilor sufleteşti şi
notează răspunsul întrebării date .

Prezintă lucrările .
Liniile orizontale degajă liniştea,
calmul , odihna . Liniile verticale
sugerează aspiraţia , înălţarea ,
perfecţiunea . Liniile înclinate
exprimă viaţă , mişcare , agitaţie .
1'

2"



4'





1'



,,spargerea gheţii”
individual
brainstorming
cartonaşe colorate
- ecuson


69


O1




O2





O6
II. Faza incubaţiei .

Prezint mai multe planşe în care
punctul şi linia sunt elemente deco-
rative în chenare , freză , joc de fond.
Cer elevilor să intuiască organizarea
elementelor într-o compoziţie decora-
tivă ( după principiile simetrie , alter-
nanţă,repetiţie).În compoziţia decora-
tivă se folosesc petele cromatice late ,
unitare ca ton şi nuanţă .
Creatorii populari au folosit punctul şi
linia pentru a înfrumuseţa obiecte-le
făcute de ei . Au combinat linii drepte
, frânte , curbe între ele sau cu puncte
şi au creat motive populare .
- Prezint şerveţelul popular , o ie , o
ulcică .






Compoziţia echilibrată se caracte-
rizează prin aşezarea echilibrată a
punctelor , liniilor , formelor prin
armonizarea culorilor , prin rapor-tul
dintre spaţiul plin şi spaţiul gol.
Sunt atenţi la planşele prezentate ,
urmărind organizarea elementelor
componente .
Un copil îmbrăcat în iepuraş intră în
clasă , amintindu-le copiilor că se
apropie sărbătoarea Paştelui . Dia-
loghează cu copiii despre pregăti-rile
creştinilor pentru Paşti . El prezintă
mai multe ouă încondeiate. Copiii
observă şi recunosc princi-piile artei
decorative .


10'





observaţia
individual
planşe didactice

instructaj verbal








Capacitatea de
intuire a orga-
nizării elemen-
telor compo-
nente într-un
spaţiu decora-
tiv .
-observarea
sistematica



70













O4
O5

I II . Faza de iluminare .
- Iepuraşul v-a adus în coşul lui ouă
pentru a le încondeia , acum când
ştiţi ce reguli au avut creatorii
popu-lari când au realizat crearea
diferite-lor obiecte făcute de ei
sau când au încondeiat ouă .

Cer construirea cu ajutorul creionu-lui
a unui model decorativ pe ou ,
folosind punctul şi linia . Amintesc că
pentru a obţine efecte deosebite, linia
trebuie supusă diferitelor procedee de
grupare , multiplicare, armonizare .
Succesiunea este mai uşor de realizat
îmbinând două sau trei elemente .



Creez o atmosferă plăcută cu ajuto-rul
unui cântec . Urmăresc lucrul în clasă
oferind eventualele sugestii sau
indicaţii .














Lucrează liber .



25'

exerciţiul
individual
explicaţia





descoperirea



exerciţiul
individual
casetă audio
casetofon






Capacitatea de
organizare
echilibrată a
punctului şi a
liniei .

Capacitatea de
înţelegere şi
aplicare .
Capacitatea de
organizare
echilibrată a
formelor .
-observarea
sistematica

71










I V. Faza de verificare .
Criterii de evaluare :
●s-a obţinut o compoziţie echilibrată
a elementelor de limbaj plastic pe
suprafaţa ouălor ;
●s-au obţinut modele decorative
originale ;
●lucrarea este frumoasă ;
●s-a aplicat unul din principiile artei
decorative ( repetiţia ) .

Fac aprecieri generale şi notez .


Fac aprecieri asupra lucrărilor
personale şi a elevilor ( colegilor ) .

7'
aprecierea verbală
frontal
individual
Capacitatea de
apreciere şi
autoapreciere .
-coevaluarea

72

PRINCIPIILE ARTEI DECORATIVE
a) alternanţa – reprezintă succesiunea la intervale regulate a unui element
- poate fi de mărime , de poziţie , de culoare , de formă .
b) simetria – reprezintă echilibrul dintre două forme care corespund prin
suprapunere , aşezate de o parte şi de alta a unei axe imaginare .
c) repetiţia – procedeu care constă în întrebuinţarea de mai multe ori a acelu-
iaşi element .
d) suprapunerea – constă în aşezarea a două motive decorative asemănătoare
sau diferite , unul peste altul .
De ce se încondeiază oul ?
Pentru că oul este un simbol al creaţiei , al renaşterii , al fertilităţii . El are această
semnificaţie la mai multe popoare care-l venerau şi-l considerau şi apărător de
primejdii , pază împotriva geniului rău .

La ora de religie au aflat că , odată cu apariţia creştinismului , oul capătă şi alte
semnificaţii . Însă romanii , egiptenii , perşii , evreii sacrificau ouă în temple şi le
dăruiau unul altuia la anumite sărbători de primăvară , chiar şi până la creştinism .

Poporul nostru transpune cu înţelepciune şi pricepere tradiţia evlavioasă în alte
dimensiuni , acelea ale artei populare . Ca şi alte genuri ale artei populare, ouăle
încondeiate , ca şi cele roşii , cuceresc prin valoarea lor estetică , prin conţinutul bogat
al motivelor şi prin documentarea istorică ce cuprinde o serie de tradiţii , obiceiuri ,
credinţe .