1

CURS 6

MOTTO
”Regula de aur este că nu exista regula de aur” George Bernard Shaw

4. Introducere in bazele proiectării arhitecturii peisajere
(Peisaj şi Proiectare)
4.a. Apariţia unei societăţi care creează peisaje
In ultimele decenii interesul faţă de mediu si astfel in mod
automat fata de peisajul de toate tipurile, a căpătat o importantă
ieşită din comun. In ţările dezvoltate, amenajările peisagistice pe
toate nivelele sunt in centrul interesului atât al indivizilor din
societate, precum si a guvernelor la nivelul activităţii politice.
Sistemul de gestionare a calităţii peisajului şi condiţiile de echilibru ale
administraţiei publice locale prevăd utilizarea terenurilor pentru
amenajări peisagistice in limita gradului de interes public.
Relaţia între peisaj şi muncă s-a modificat; în prezent, se
impune ideea că munca trebuie mai puţin să inspire compoziţiile
peisagistice ci să fie dacă nu subordonată, cel puţin orientată, de un
imperativ peisagistic.
Peisajul nu doar rezistă, ci capătă importanţă într-atât, încât
face obiectul unor politici şi orientează munca unui număr crescând de
persoane. Peisajul este mai mult ca niciodată o mediere importantă a
raportului nostru cu spaţiul. Dar şi-a schimbat statutul. De acum
înainte este în mod esenţial simbolul unor identităţi recompuse şi
teritorialităţi nestatornice.
În prezent, ne aflăm la o cotitură a raportului nostru cu peisajul
în Occident. Această cotitură este perceptibilă într-un ansamblu de
practici sociale, instituţionale şi geografice care se exprimă în locuri
diverse în special în Europa care aproape au valoare de laborator
experimental al unei schimbări care este poate destinat să vizeze
ansamblul tuturor spaţiilor noastre de viaţă. Această schimbare se
referă în acelaşi timp la sensul şi natura relaţiei care leagă munca
obişnuită şi reprezentarea peisagistică, la desfăşurarea la scări
necunoscute până acum a controlului tehnic, ideologic şi politic în
producţia peisagistică şi la subordonarea practicilor noastre
peisagistice la teritorialităţi colective care nu mai formează un peisaj
în mod spontan.
Specialiştii care dezvoltă concepţia despre „peisaj total” şi trag
concluzii asupra interesului de a combina abordările naturaliste,
fenomenologice şi culturale asupra peisajului, se opresc îndelung
asupra producţiilor picturale, ştiinţifice şi literare ale oamenilor din
Secolul Luminii.
Notiuni, generalităţii:
Planificarea unui spaţiu pentru o comunitate, ţinând cont numai
de obiectivul principal al proiectului (cum ar fi locuire, dotări publice
etc), nu este suficient pentru satisfacerea cerinţelor proiectarii

2
durabile. Proiectarea durabila modernă necesita un sistem complex,
care angrenează o mulţime de interese ale comunităţii, astfel că,
proiectarea necesită un efort comun de echipa.
În general, în funcţie de amploarea investiţiei, proiectele de
amenajare peisagistice, se poat grupa în trei categorii principale:
■ CATEGORIA A, planificare peisagistica pe scară mare – in
general punem afirma că, cu cât mai mare este spaţiul de
proiectat, cu atât mai dominant este caracterul de reglementări
teritoriale a proiectării peisagistice (de control al amenajării
asupra naturii şi asupra dezvoltării sociale) astfel, se reduce
importanţa factorilor de manifestare formală şi individuala.
Baza proiectării pe scară largă este definită de conceperea
SISTEMULUI unui întreg care este alcătuit din multiple reacţii si
interacţiuni reciproce intre obiectele si unităţile individuale
închise (sau deschise). Proiectarea amenajărilor peisagistice
teritoriale are ca si unealta de planificare modelarea mediului
înconjurător si se apropie ca definiţie de amenajări teritoriale,
sau adese ori urbanistici.
■ CATEGORIA B, proiectare pe un teren, amenajarea unei
suprafaţă mai restrânsă, crearea planificată a unor unităţi
închise, intregi, un COMPONENT, care se încadrează (ar trebui
sa se integreze) în SISTEM. Obiectul proiectării se constituie
din însuşi elementele întregi, cu diferite funcţii cum ar fi diferite
categorii de spatii verzi, spaţii deschise etc., care se justifica
prin modul lor de compunere internă şi conceperea posibilităţilor
multiple de legătură cu alte obiecte intregi (COMPONENTE),
viabilitatea planificării SISTEMULUI.
■ CATEGORIA C, activitate de proiectarea specifică amenajărilor
peisagistice, este proiectarea sistemului de spaţiu verde, care
este situat la graniţa dintre cele două categorii. Spatiile
acoperite cu vegetaţie in interiorul şi exteriorul aşezărilor, sunt
tratate (împreună cu alte obiective) in astfel de proiecte.
Aspectele ecologice şi estetice ale acestui gen de proiectare sunt
la fel de importante. Această dualitate face, ca de multe ori
specialiştii să se poziţioneze pe una din laturile acestei meserii,
preocupându-se numai de un pol anume, declarând ca fiind
polul respectiv adevărata preocupare a peisagistului modern.
Evident, ca in totdeauna adevărul este undeva la mijloc, şi asta
în funcţie de natura amenajării peisagistica concreta de
rezolvat.
■ De-a lungul mileniilor, secolelor, in cursul dezvoltării economice,
spirituale şi culturale s-au dezvoltat multe tipuri de peisaje. Ele
se diferenţiază in funcţie de modul de folosire, de utilizare a
terenului, mai bine spus a spaţiului ce generează proiectul de
peisagistica. Astfel, putem vorbi despre peisaje de agricultură,
silvicultură, industriale, edilitare, urbane, sau de vacanţă, etc,
dar si de PEISAJE INTERIOARE tipologie de peisaj tot mai

3
mult răspândita in lume, care crează nu puţine împotriviri in
rândurile peisagiştilor de scoală „clasica”.
In interiorul unui tip de peisaj, cu cât acesta are mai multe
folosinţe, funcţii, exista cu atât mai multe şanse să apară tensiuni
intre proprietarii şi persoane din zona respectivă. Aceste aşa-numitele
conflicte de utilizare a terenurilor sunt de natură, funcţionala,
economice (de exemplu, un depozit de deşeuri lângă o zonă
rezidenţială), ecologice (un coridor ecologic tăiat în două de o
instalaţie industrială) sau sociale (conflicte estetice, centrul comercial
lângă un sit istoric). Desigur, intr-un anumit peisaj, diferite tipuri de
conflicte sunt adesea combinate, uneori chiar nedespărţite. Tocmai
asta ar fi una din principalele sarcini a planificării peisajului, de a
explora aceste probleme, de a soluţiona aceste conflicte, prin crearea
unei structuri optime a peisajului înconjurător.

Câteva elemente de baza la proiectarea peisajelor:
Procentul Spaţiilor Plantate (PSP) raportul procentual caracteristic
unei parcele, între suprafaţa totală a parcelei/terenului, notată ST şi
suprafaţa liberă de construcţii şi de amenajări exterioara (drumuri,
alei, pavaje, trotuare, terase) a parcelei/terenului, care are legătură
directă cu straturile adânci ale scoarţei terestre şi nu se suprapune
niciunei construcţii (subsol, fundaţie, dotări aferente reţelelor edilitare
ş.a.), notată SL PSP=100 x SL/ST (%).
Documentaţiile de urbanism (PUZ, PUG) in general stabilesc (ar
trebui) valoarea PSP minim (PSP min).
Amenajarea peisagistă - clasică (categoria B) a sferei
peisagistici are ca tematica arhitectura peisagera care se preocupa cu
compoziţia plantării, forma spaţiului, apă, pavaj şi alte structuri, în
mod special in spaţii închise, private (parc, grădină etc) dar si de
spaţii deschise, care sunt deschise publicului. Aceste programe
specifice clasice, de arhitectura peisajului se referă la: scuar, spaţiile
pietonale, grădină publică, parc, pădure parc, ştrandul, zona de
agrement, parcurile sportive, spaţiile libere şi verzi dintre blocurile de
locuinţe, grădinile particulare, aliniamentele plantate etc. In
continuare se va face referire mai ales la acest fel de tratare a
proiectări peisagistice luând in considerare faptul ca, categoria A de
proiectare are si conotaţii urbanistice, ceea ce studentul aprofundează
la disciplinele respective.
4.b. Principii generale de proiectare a peisajelor
Complexitatea sistemului de peisaj la proiectare, trebuie să ia în
considerare aspecte ecologice, economice, sociale, tehnice şi
estetice. La proiectare ar trebui ţinut cont de faptul că astăzi când
schimbările culturale şi economice sunt rapide, transformarea
peisajelor - ca şi consecinţa acestuia - are ca rezultat metamorfoza
peisajelor existente istoric, în peisaje noi. Astfel, fără a cunoaşte
exact structura, caracterul si componenţele peisajului înconjurător
este imposibil a satisface cerinţele complexe al acestui proces.
Aşa cum am văzut proiectarea in amenajări peisagistice necesita

4
abordări complexe si simultane subordonate câtorva principii –de
altfel valabile si în arhitectura si in urbanism- fundamentale si absolut
comune pentru cele trei curente de baza existente in conceptul de
proiectare a peisajelor si a programelor specifice de arhitectura
peisagera, care sunt:
1. Principii ecologice;
2. Principii tehnice;
3. Principii economice;
4. Principii cultural istorice;
5. Principii funcţionale;
6. Principii estetice-compoziţionale;
1. Principii ecologice;
Proiectantul amenajărilor peisagistice aplică o serie de principii
ecologice, ce decurg implicit din natura sferei obiectului de proiectat.
Aceste principii se manifestă în proiectul peisajistic în modul în care
este respectată conservarea mediului ambiant, protejarea peisajelor
existente şi asigurarea condiţiilor naturale adecvate mediului a noilor
proiecte peisajistice. Păstrarea principiilor ecologice înseamnă
păstrarea trăsăturilor naturale importante şi caracteristice a zonei în
care este implantat proiectul. Astfel în pădurile-parc, fondul vegetal
existent constituie elementul peisagistic de bază ce trebuie păstrat
într-o compoziţie, căreia i se alătură elemente şi funcţiuni peisagistice
secundare noi, fără a perturba echilibrul ecologic al pădurii.
Proiectantul este obligat a ţine cont de condiţiile ecologice,
edafice, hidrologice, condiţiile climatice, etc, în proiectarea
amenajărilor peisagistice. Chiar mai mult, aceste elemente ecologice
sunt primordiale în gândirea unei amenajări peisagistice şi în
stabilirea caracteristicilor dominante şi funcţiilor principale ale
amenajării. Diferenţele multiple dintre formele de peisaje prezente în
teriporiu, poate să facă dificilă înţelegerea ecologiei peisajelor.
Descifrarea tipurilor sau configuraţiilor specifice din cadrul mozaicului
terestru este foarte importantă în conceperea unui model ecologic de
cuprindere a problemelor în totalitatea lor şi găsirea rezolvării optime
a conflictelor între toate elementele componente ale unui proiect şi
peisajul lui înconjurător.
Cunoaşterea comportamentului ecologic al plantelor în general
şi a vegetaţiei folosite în amenajarea unui proiect, în particular, este
la fel de importantă ca şi criteriile ecologice amintite mai sus.
Satisfacerea cerinţelor vitale a plantelor şi relaţiile lor reciproce,
ritmurile de creştere şi transformarea lor în timp este o cerinţă
ecologică esenţială a oricărui parc sau amenajare peisagistică.
2. Principii tehnice
În zilele noastre, ca şi întotdeauna, orice proiect peisagistic
ridică o serie de probleme tehnice. Aceste probleme tehnice sunt
specifice fiecărui loc şi trebuie să fie adecvate fiecărei compoziţii, şi în
acelaşi timp să fie corecte din punct de vedere ecologic. Principiile
tehnice au în vedere atât aspecte majore ale amenajării peisagistice

5
în general în ansamblul său, cât şi în aspectele de detaliu.
Înfruntarea condiţiilor topografice, modelarea reliefului, crearea
compatibilităţilor între diferitele condiţii naturale este pusă sub
posibilităţile tehnice date în mâna peisagiştilor. Amenajările
peisagistice reuşite sunt cele adecvate condiţiilor naturale cari
reprezintă un compromis între ceea ce oferă situl natural supus
amenajării, si efortul tehnic învestit în realizarea scopului, efectului
urmărit de amenajator. Proiect peisagistic corect, impune peisagistului
să găsească soluţiile tehnice cele mai adecvate pentru a exprima
ideea de bază a compoziţiei sale.
Dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii în zilele noastre face posibil ca
aproape orice proiect peisagistic să fie posibil de rezolvat oriunde, şi
ori când, din punct de vedere tehnic. Însă nu asta este cheia
succesului unui peisaj. Tehnica modernă nu trebuie folosită cu orice
preţ şi în orice loc (însă în orice caz tehnica trebuie folosită in special
pentru a satisface siguranţa oamenilor de exemplu: la balustrade,
mâna curentă, zid de sprijin etc).
Un alt aspect al principiilor tehnice ar fi plasarea corectă a
instalaţiilor tehnice-utilitare necesare exploatării parcului, cum ar fi:
să nu incomodeze fizic, să nu deranjeze vizual, să nu constituie o
sursă de zgomot etc.
3. Principii economice;
Principiile economice ca şi celelalte principii sunt strâns legate
de cele tehnice. Orice soluţie tehnică are în interiorul ei şi o expresie
financiară a proiectului, ceea ce poate constitui o frâna sau un motiv
de accelerare a unui proiect peisagistic. Conceptul general al unei
amenajări trebuie să valorifice la maximum posibilităţile oferite de
teren şi adoptarea funcţiilor la caracteristicile terenului.
Chiar dacă este posibil de realizat din punct de vedere tehnic un
anumit concept peisagistic, adesea poate fi costisitor, ceea ce poate
pune sub semnul întrebării reuşita întregii amenajări. Soluţiile tehnice
trebuie adecvate posibilităţilor economice a beneficiarului din primul
pas al proiectării.
Economicitatea proiectului de amenajare peisagistică poate
garanta buna finalizare şi aprecierea în timp a întregului proiect.
Astfel la proiectarea parcurilor este necesar a lua în consideraţie şi
reducerea cheltuielilor de întreţinere datorate exploatării amenajării
peisagistice în timp.
4. Principii cultural istorice;
Element important al amenajării peisagistice este păstrarea şi
dezvoltarea patrimoniului naţional şi universal al siturilor istorice şi
naturale. Conservarea acestor valori ori a ansamblului arhitectural ori
a sitului arheologic, reprezintă nu numai o cerinţă de bază a
amenajărilor peisagistice, dar de multe ori este ea însăşi obiectul lor.
În aceste cazuri şi fără a intra în domeniul respectiv este
importantă dozarea modului de ordonare sau subordonare a
elementelor compoziţiilor naturale sau a celor din patrimoniu şi a

6
elementelor noi ajutătoare în exprimarea şi sublinierea valorii
patrimoniului. Este important de a menţinere şi a conserva acele
elemente in teritoriu care reprezintă patrimoniul în compoziţiile
peisagere. Astfel, în reabilitarea, regândirea siturilor de patrimoniu
este esenţial păstrarea acestor elemente, pentru a menţine valoarea
lor originală. De exemplu, la introducerea unei noi funcţii, necesităţi,
în grădina Cişmigiu din Bucureşti, va fi necesară păstarea concepţiei
originală a grădinii, prin subordonarea funcţiei nou introdusă în
compoziţia grădinii. De subliniat că în cadrul Comisiei Naţionale pentru
Protcţia monumentelor şi siturilor istorice, există Comisia Naţională
pentru Parcuri. Această comisie este interesată ca specificul parcurilor
şi grădinilor istorice în România să fie conservate de-a lungul timpului.
Folosirea şi introducerea stilurilor moderne în siturile istorice
protejate, trebuie dozată cu multă precauţie având în vedere că
aceste expresii peisagistice pot să provoace controverse în aspectul
general al amenajării.
5. Principiile funcţionale;
Asigură proiectului peisagistic valoarea utilitară. Funcţionalitatea
este criteriul primordial al tuturor sistemelor de proiectare. Gândirea
proiectantului este canalizată la îndeplinirea scopului creaţiei sale, nu
numai pe planul material al realizării obiectul şi produsul concret a
proiectului, dar şi pe nivelul emoţional, adică reacţiile subiective ale
„consumatorului” faţă de obiectul proiectului.
În general, funcţiunea, structura şi forma sunt factori cu
importanţă egală care determină împreună arhitectura peisageră.
Niciunul dintre aceşti factori nu ar trebui să fie dominant.
Principiile funcţionale corelează şi compatibilizează funcţiile
înglobate în obiectul de proiectare. Compatibilitatea funcţiunilor în
limitele proiectului va ordona justa îmbinare a scurgerii elementelor în
timp şi în spaţiu în fazele de exploatare. În caz contrar când
funcţiunile nu sunt compatibile vor apărea disfuncţiunile, care în
cursul exploatării vor fi greu de corectat.
O altă cerinţă importantă în contextul principiilor funcţionale
este ierarhizarea funcţiilor în spaţiu, precum şi ierarhizarea funcţiilor
în timp. Funcţiile în amenajările peisagistice – precum şi în arhitectura
- au patru dimensiuni: cunoaşterea spaţiului peisagistic proiectat se
desfăşoară prin parcurgerea şi perceperea spaţiului în timp. În cazul
perceperii peisagelor aşi adăuga şi a cincia dimensiune respectiv cea
olfactivă.
Funcţiunile unui program specific de arhitectură peisagistică se
clasifică în funcţiuni primordiale, ce constituie funcţiile esenţiale ale
proiectului, funcţii secundare, acele funcţii care contribuie în mod
direct la buna desfăşurare a funcţiilor primordiale şi funcţii auxiliare,
funcţii care prin dispoziţia lor deservesc funcţiile anterioare. Funcţiile
sunt organizate şi în diferite sectoare, grupări „tematice” permiţând
astfel o bună decurgere a activităţilor în diferite zone, „sectoare” ale
proiectului, fără să deranjeze una pe cealaltă.

7
Complexitatea sistemului funcţional al unui proiect de amenajare
peisageră este evident in funcţie directă şi cu categoria proiectului: un
proiect de categoria A va fi mult mai complex şi bogat în diferite
funcţiuni şi aspectele lor, decât unul din categoria B. Prezentul curs
nu se ocupă cu proiectarea amenajărilor peisagistice din categoriile A
si C, limitându-se numai la o descriere sumară a proiectării peisagere
din categoria B al proiectării peisagistice in funcţie de amploarea
proiectului.
6. Principii estetice – compoziţionale;
6.a. Generalităţi
Sunt strâns legate de cele funcţionale, mai precis zis, principiile
funcţionale sunt îndeplinite intr-un proiect pe bazele satisfacerii (si)
principiilor estetice. Aplicarea, compunerea funcţiunilor într-un proiect
sunt executate de către proiectant prin filtrul cunoaşterii profunde şi
aplicarea principiilor estetice. De altfel, in majoritatea cazurilor
principiile estetico–compoziţionale a amenajării peisagistice sunt
identice cu cele arhitecturale sau cu cele generale, tratate şi
dezbătute in ştiinţa esteticii.
În perceperea unui peisaj aspectele vizuale sunt cele dintâi
care ne atrag atenţia. Percepţia vizuala (ochiul) transmite omului, în
primul rând informaţii primordiale de volum, forma, culoare etc.
Principiile estetice exercita importanţă covârşitoare în toate categoriile
de amenajări peisagistice, indiferent de mărimea sau importanţa
funcţionala a lor. Modul şi măsura de aplicare, personalizarea utilizării
a principiilor estetice, dă valoarea frumuseţii obiectului proiectat,
sentimentul de plăcere şi ordine a spaţiilor înşirate pe axa compoziţiei
dintr-un proiect de peisaj.
Aceasta se realizează prin (uneltele bine cunoscute şi în
arhitectură) stabilirea unor proporţii armonioase în spaţiu a
elementelor componente, ierarhizarea spaţiilor, conceperea
compoziţiei generala a proiectului, precum şi combinarea raporturilor
între elemente
componente, armonia şi
contrastul formelor,
volumetria şi culoarea
utilizată şi nu în ultimul
rând, prin rezolvarea
ingenioasă a detaliilor.
In afara
principiilor clar generale
a esteticii, iată noţiuni
de baza in principii
compoziţionale in
arhitectura peisagera
(mai ales a grădinilor).
In arhitectura grădinilor Figura 4.01.
cateva ca si in arhitectura, valoarea artistica (estetica) a obiectului

8
proiectat, constă in modul de combinare a formelor si a volumelor,
utilizând efectele de perspectiva, contraste si armonii, jocuri de umbra
si lumina etc. Arhitectura grădinilor utilizează încă un element
principal (ce diferă de cel folosita in arhitectura) elementul vegetaţia
care îşi modifica aspectul lor în funcţie de scurgerea timpului (creştere
in ani, anotimpuri) modificând astfel expesia vizuală a spatiilor create
de ei.
6.b. Aspectele vizuale cele mai importante ale perceperii
peisajului sunt priveliştile si perspectivele.
Priveliştea este o scena a peisajului observata dintr-un punct
avantajos. Priveliştile pot fi, privelişte panoramica , fragmentata sau
filtrata. Fiecare dintre aceste privelisti au variatiuni in raport cu pozitia
lor (ex. oblic, circular, lateral). (Figura 4.01.)
Perspectiva este o privelişte limitata, o porţiune încadrata a
unei privelişti care este îndreptata spre un element sau spre un
complex dominant. Perspectiva este alcătuita din punct de observaţie,
punctul sau ecranul de interes (punct de fuga) si câmp intermediar.
6.c. Perspectivele peisagere formează multiple planuri cari
generează o ierarhie de diferite interese, valori a planurilor:
• planuri verticale (trunci de arbori, ziduri, etc.)
• planuri orizontale cere pot fii:
- planuri inferioare (de exemplu terenul) ce poate sa fie
plane, înclinate etc. tratate cu diferite finisaje (dalate,
pavate, asfaltate, înierbate etc.)
- planuri superioare formate din vegetaţie (bolta de frunziş)
sau din construcţie (pergola) sau combinaţie intre ele.
• In funcţie de succesiunea
spaţiala planurile verticale si
cele orizontale pot alcătui in
compoziţia peisagistica
primul plan, planurile
intermediale si ultimul plan,
fundalul. Ultimul plan la
rândul lui poate sa fie
punctul de interes si atunci
celelalte planuri funcţionează
ca şi un ecran dirijator câtre
obiectul de interes, sau
fondal, ecranul pe care se
proiecteayă punctul sau
complexul de interes.
(exemplu: Parcul Carol
(Bucureşti) arh. Octav
Doicescu)
In funcţie de organizarea
compoziţionala a elementelor de Figura 4.02.
grafica dominantă, compoziţia grădinii poate fii:

9
• Compoziţie geometrizata, construita din forme riguroase
(grădinile de la Versailles) se mai spune si perspective
arhitecturale (impropriu dup aparerea mea).
• Compoziţie naturală, cu linii de pompoziţie din forme libere
naturale (grădinile englezeşti).
Perceperea perspectivelor de către ochiul uman are o
caracteristică deosebită, numită efecte optice. In proiectarea spatiilor
peisagistice având în vedere că aceste spatii sunt deschie (în general)
şi relativ mari, manipularea acestor efecte poate să creeze un surplus
de valoare estetică, sau poate să contribuie la corectarea unor defecte
naturale/obiective a terenului, sau dimpotrivă, neluarea in calcul a
acestor efecte de distorsiune poate dauna mult calităţii compoziţiei
peisagere. (Figura 4.02.) Dintre aceste efecte se poate enumera:
• scurtarea aparenta a distantelor, care depinde nu numai de
distanta dintre privitor si obiectul privit dar si de unghiul de
privire, precum si de direcţia de privire cum ar fi privirea
ascendenta, privirea descendenta, etc.
• Micşorarea aparentă a obiectelor aflate la distanţă;
• Deformarea figurilor si a siluetelor de la o distanţă anumită;
• Efectul de alungire si de scurtare a suprafeţelor la nivelul
pământului (efect mult exploatat in grădinile geometrice
franceze);
• Efecte combinate ca de exemplu efectul de scurtare/ alungire cu
efectul liniilor verticale de mărginire (plantaţie pe aliniament) ce
va mări efectul de scurtare/mărire.
4.c. Noţiuni de bază compoziţionale in arhitectura peisajului
(parcuri si grădini).
Definiţia compoziţiei in estetica generala este: mod de
organizare si dispunerea a elementelor componente ale unei opere
artistice. De si definiţia lui Virtuviu este perfect valabilă si astăzi
(COMPOZITIA = ORDINATIO + DISPOZITIO, unde DISPOZITIA este o
dispoziţie după calitate, ea privind locul si înfăţişarea parţilor care
compun opera întreaga, iar ORDINATIA este rânduirea convenabila a
diferitelor părţi ale operei considerate separat, dar totodată raportate
in ce priveşte proporţiile la simetria întregului),
compoziţia in teoria arhitecturi moderne este:
generatoare de identitate spaţială particulară a
partiului arhitectural. (Figura 4.03.)
Noţiunea de compoziţie şi în peisagistică,
ocupă un loc central şi ca definiţie este aproape
similara cu cea din arhitectura. Compoziţia este
un instrument in mana proiectantului de peisaje
de a-si realiza şi de aşi exprima ideea
fundamentală şi personalizata, ce stă la baza
obiectului proiectului său. Figura 4.03.
1. Unul din principiile de baza este unitatea compoziţionala, in care
elementele sunt subordonate altora, intr-o înlănţuire logică. Unitatea

10
compoziţională este dată in primul rând de existenta unui element
dominant (centrul sau axul de compoziţie) fata de care se
construieşte prin subordonare gradată restul elementelor existente
din intreg (proiect). In peisagistica acest Figura 4.03. dominant
este centrul compoziţional ce se impună în planul de ansamblu şi prin
geometria liniilor generatoare de compoziţie, dar mai ales de rolul
importanţei funcţională a elementului. În proiecte (la parcurile) mai
mari, lângă centrul compoziţional principal, se pot proiecta mai multe
centre secundare subordonate celui principal, intr-o armonie in care
subcentrele subliliază si susţin centrul principal. De exemplu Parcul
Herăstrău are ca element dominant principal perspectiva intrări
principale din piaţa De Gaulle, care se corelează organic cu alte centre
secundare cum ar fi zona Expoflora, Insula Trandafirilor, zona Nordica
cu al doilea acces imporant de la Piaţa Scânteii.
2. Coerenta stilistică contribuie la închegarea ansamblului
compoziţional privitor la mijloacele de exprimare afectivă, la
caracterul afectiv al expresiei si armonia expresiilor arhitecturale. Un
exemplu de icoerenta stilistică ar fi amplasarea elementelor de
arhitectura peisagistice clasice
intr-o amenajare (gradină) rustică.
Adevărat ca există rezolvări
„frapante” moderne de a combina
diferite elemente din diferite
stiluri, însă aceste rezolvări
necesită o abilitate specială a
proiectantului (în dozarea
unităţilor stilistice) si astfel in
cazul nostru, n-ar fi vorba de unitate Figura 4.04.
obţinuta princontrastci simplu de un prost gust.
3. Scara compoziţionala, este un alt principiu estetico
compoziţional important, care de fapt stabileşte în funcţie de
amploarea amenajări, rapoartele de dimensiune şi pozitionale intre
elementele componente a unei compoziţie, precum si valoarea
psihico-dimensionala a elementelor compoziţionale in relaţia cu omul.
Componentele unei amenajări (parc) tine cont de măsura omului în
dimensionarea elementelor funcţionale ale compoziţiei (lărgimea
aleelor, inaltimea treptelor etc.). (Figura 4.04.)
Dimensiunile elementelor
in plan orizontal se corelează cu
efectele vederii in perspectiva
care scurtează sau lungeşte
optic diferite caractere a
planului. (in sec al XVII, Claude
Mollet invata studenţii săi că
aleile rectilinii de 300m
lungime trebuie sĂ aibă o lăţime Figura 4.05.
de 8 m.) Proporţiile unei amenajare se stabileşte in acord cu scara de

11
realizare a compoziţiei sale: într-un scuar mic nu se proiectează scări
sau fântâni monumentale. (Figura 4.04.)
4. Principiul proporţiilor, dea cursul istoriei arhitecturii si in
general a artelor, mutiple experienţe au încercat exprimarea
proporţiei fumase in formula matematice
sau scheme grafice, aşa a fost (este)
considerat cifra de 1.618 ca număr de aur
sau rabaterea diagonalei cubului intr-un
dreptunghi transformândul in „proporţia de
aur”. (Vitruviu, Leonardo da Vinci, Le
Corbusier etc.). (Figura 4.05. si 4.06.)
Principiul proporţiilor armonioase folosite in
grădinile arhitecturale de câtre grădinari
(au chiar arhitecţi), la început a fost aplicat
intuitiv in compoziţii, fără a căuta aceste
relaţii matematice. Însa se poate constata ca Figura 4.06.
in amenajările peisagistice valoroase istorice, regăsim aceste proporţii
matematice.
5. Armonia si contrastul, principii de baza a tuturor artelor de
creaţie. Exprima relaţia de asemănare si/sau diferenţiere intre
elementele compozitiei.
6. Armonia in amenajările peisagistice consta in asocierea
diferitelor forme, spatii, materiale asemanatoare cu altele
asemănătoare existente in compoziţie. Insa calitatea armoniei pierde
cu cat asemănările tind sa devine mecanice si identice, devenind
astfel monotona. Aspectele care deosebesc elementele asemănătoare
crează de fapt liantul armoniei.
7. Diferentierea elementelor intr-o
unitate oarecare da contrastul in
compoziţii. (Figura 4.07.) Arhitecţii
peisagişti trebui sa aibă o mere atenţie in
dozarea contrastului, care la dozaj excesiv
poate provoca conflict in compoziţie.
Dispunerea a mai multor contraste intr-un
spaţiu restrâns, aglomerarea simultana a
dezacordurilor intre elemente componente,
va distruge unitatea ansamblului. Figura 4.07.
Este recomandat folosirea in mod echilibrat accentuarea diferenţelor
anumitor calităţi ale peisajului, în raport cu păstrarea caracteristicilor
dominante a peisajului din zona.
Manipularea contrastelor in alcătuirea plantaţiilor capătă
succes, atunci când anumite caracteristici dendrologice (exteriorizate
prin forme, marimi, culoare etc.) diferă evident, cu caracteristicile
altora. Ca exemplu: se asociază arbori si arbuşti cu colorit contrastant
dar asemănători prin habitus si mărimea frunzelor, sau invers specii
dendrologice cu culori apropiate, care au insa siluete si/sau frunzişul
contrastante.

12
Este de reţinut ca efectele de armonie se poate repeta de multe
ori, insa repetiţia contrastelor poate deveni supărătoare.
8. Echilibrul vizual este important in toate artele unde se
percepe (si) vizual. Este raportul dintre părţile unei compoziţii care se
realizează intre valori, intre culori, intre volume si forme, intre părţi
juxtapuse dreapta-stânga, sus-jos, gol-plin, apropiere-depărtare,
abstract-concret, general-particular. (Figura 4.08.)
Sunt de menţionat trei elemente principale in echilibrul vizual in
domeniul amenajarii peisagistice:
- Simetria se obţine prin repetarea
elementelor componente ale parţilor
unei compoziţii pe cele două părţi a
unei ax de simetrie. Simetria se
întâlneşte si in natura, in structura
internă a plantelor, a animalelor
(frunze, vertebrate), însa in peisaj
rareor o sa găsim un echilibru simetric.
Simetria in amenajari peisagistice oferă
proiectului un caracter monumental,
obligând in acest caz ca si scara si
proporţiile sa fie adecvate. Încă din Figura 4.08.
antichitate se aplica simetria incompoziţia grădinilor iar in
renaşterea a devenit o caracteristica definitoare a lor. Insa nu
totdeauna simetria atinge scopul dorit, având in vedere, ca de
multe ori la nivelul perceperi pe sol, omul nu-si realizează ca se
afla intr-o compoziţie simetrica.
- Asimetria, este inversul
simetriei, presupune
echivalenta, creşterea si
descreşterea cantităţilor
si a calităţilor pentru a
obţine echilibru
compoziţional. De
exemplu un singur arbore
dominant poate echilibra Figura 4.09.
situaţia compoziţionala a unui grup de arbori mai mici.
Arhitectul totdeauna va căuta plasarea construcţiilor in maniera
ca edificiul sa echilibreze relieful înconjurător, în funcţie şi cu
ajutorul materialului vegetal in amenajarile peisagere. Asimetria
(ca şi compoziţia liberă) in ultimile decenii a castigat mult teren
fata de simetrie, in domeniile atrelor vizuale, inclusiv peisagitica
si arhitectura. (Figura 4.09.)
- Disimetria este simetria cu valori, accente sau culori şi forme
schimbate pe cele doua părţi a axului de compoziţie.
9. Accentul este un instrument in mana proiectantul peisagist cu
care poate amplifica expresii vizuale ale unor elemente peisagistice in
scopul sporirii calităţii estetice a compoziţiei, sau mai des pentru a

13
marca unele funcţiuni dominante in lucrarea de amenajare. De
exemplu daca vrem sa accentuam peisagistic o panta pe o topografie
naturala, fără a mării panta in mod fizic, se va planta arbori cu silueta
lunga spre vârful pantei. Operaţiunea este inversa in carul când vrem
sa aplanam panta. Se poate obţine efecte bune in punerea in evidenta
a intrărilor in parcuri sau in alte obiective prin folosirea arborilor,
arbuştilor si/sau anumite construcţii decorative.
10. Ritmul, este dispoziţia
elementelor si/sau a obiectelor in
teren sau in spaţiu, astfel ca prin
repetarea lor sa favorizează
apariţia dispoziţiilor simetrice. Dar
nu neapărat folosirea ritmului duce
la simetrificarea partiurilor, poate
de multe ori elemente ritmice
amplasate la locuri potrivite
(Figura 4.10.) poate duce la
desimtrizarea unui partiu simetric.
Pentru a obţine efect de ritm într-o Figura 4.10.
compoziţie, numarul minim de repetare a obiectelor este trei.
11. In arhitectura peisagistica poate sa mai vorbim de compoziţii
in functie de mijloacele de expresie folosită, astfel se pot
caracteriza proiectele peisagistice cum ar fii:
- compoziţie geometrica simetrica;
- compoziţie geometrica asimetrica;
- compoziţie libera neregulata;
- compoziţie rustica;
- compoziţie peisager;
sau: stil mixt, stil modern, stil compus etc.


Bazele proiectării arhitecturii peisagistice vizează tocmai metode
de proiectarea durabilă, care are ca obiectiv general exact găsirea
optimului interacţiunii între cele sase principii de bază: economic,
tehnologic, ecologic, funcţional, cultural si esteticul. Nivelul optim
corespunde acelei dezvoltări de lungă durată care poate fi susţinută in
condiţii bune de către cele cele şase principii.
Găsirea soluţiilor optime funcţionale, costul amenajării,
posibilităţile tehnice de realizare a obiectivului, respectarea mediului
şi punerea în valoare a peisajului înconjurător proiectului, înseamnă
de fapt arta amenajării durabile a peisajului.


4.d. Fazele de proiectare unui proiect de amenajare peisageră
(prezentate in capitole principale in ordinea cronologica a
executarii proiectului)
 întocmirea temei de proiectare,

14
 obţinerea ridicării topo sc. 1/200
studiul geotehnic ce va preciza structura geologica a terenului,
adâncimea pânzei freatice, condiţiile de fundare pentru construcţii
 studiul terenului prin încadrarea şi analiza existentului in
documentaţiile urbane existente (in vigoare) PUG, PUZ, studiul
mediului (flora, fauna existentă), deplasarea pe teren (consemnari,
schite la fata locului), relaţiile cu vecinătăţile, eventual un scurt studiu
de prefezabilitate, alternative
 obţinerea Certificatului de Urbanism: Documentatia pentru
obtinerea C.U. va contine urmatoarele:
• Piese scrise:
• Cerere pentru eliberarea certificatului de urbanism;
• Memoriu C.U.;
• Document (chitanta) ce face dovada achitarii taxei pentru
eliberarea certificatului de urbanism;
• Extras C.F.
• Fisa tehnica
• Piese desenate:
• Plan de încadrare in P.U.G.;
• Plan de situaţie existent;
• Plan de situaţie propus (2 exemplare).
 în CU se precizează condiţiile de emiterea a autorizaţiei de
constructii: - avizele necesare si daca este nevoie de întocmirea
documentaţiei urbana (când tema contravine prevederilor din PUG
(PUZ), atunci este necesar întocmirea unui PUZ sau PUD in
coformitate cu M.L.P.A.T.)
 Colectivul de proiectare va elabora alternativele
 Prezentarea propunerilor, variantelor beneficiarului;
 Alegerea alternativei preferate;
 Executarea studiilor de specialitate după cerinţe (horticultura,
rezistenta, instalaţii, etc)
 colectivul de proiectare va elabora faza D.T.A.C.
(Documentaţie Tehnica pentru obţinerea Autorizatiei de Construire)
In proiect se va lua in consideraţie infrastructura existentă,
caracterului zonei (rezidenţială, ind., mixtă, etc.) a condiţiile climatice
ale amplasamentului, vegetaţia specifică, elemente particulare sau
sensibile a terenului, a cerinţelor din tema de proiect, a concluziilor
studiilor făcute si a avizelor obţinute. Proiectul va răspunde la
cerinţele eficienţei economice, eficienţei sociale, menţinerea
echilibrului ecologic, sprijinirea educaţiei, conştiinţă socială, etc.
 D.T.A.C. contine:
• Piese scrise :
• Cererea pentru Autorizatia de construire (+copie dupa
buletin/carte de identitate sau certificat de înregistrare fiscala –
dupa caz)
• Anexa la cerere;
• Dovada achitării taxelor;

15
• Dovada O.A.R. sau RUR;
• Certificat de Urbanism;
• breviar de calcul al Procentul Spaţiilor Plantate (PSP)
• Avizele si acordurile prevăzute in certificatul de urbanism
• H.C.L. pentru aprobarea PUD, PUZ, (dacă este cazul);
• Avize si acorduri de la regii si alte instituţii abilitate;
• Referate verificatorii de proiecte;
• Expertiză tehnică sau acord proiectant iniţial (dacă este cazul);
• Studiu geotehnic;
• Deviz estimativ de lucrări;
• Grafic esalonare lucrări;
• Memoriu D.T.A.C.;
• Foaie de capăt proiect;
• Listă semnături proiect;
• Borderou proiect;
• Piese desenate:
• Plan de incadrare in P.U.G.;
• P.U.Z. / P.U.D. (daca este cazul);
• Plan de situatie existent;
• Plan de situatie propus;
• Planuri de nivel (subsol, parter, etaj, etc.);
• Sectiuni;
• Vederi;
• Plan de amenajare incinta (Sistematizare verticala);
• Plan de organizare şantier.
 Cu avizele obţinute se depune documentaţia pentru obţinerea
Autorizaţiei de Construire
 intre timp, pana obţinerea autorizaţiei, echipa de proiectare
poate continua elaborarea Proiectului Tehnic si Detalii de
Executie (P.T. si D.D.E.)
 Proiectul contine planse desenate:
planşe cu prezentarea situaţiei existente
secţiuni prin teren, desfăşurări, cartarea vegetaţiei, imagini
foto, etc.
 Plan amenajare generală, funcţie de amploarea
amplasamentului, care cuprinde:
 zonare funcţională
 traseul aleilor
 lucrările inginereşti de artă, obiectele de arhitectură
 dispunerea vegetaţiei şi a suprafeţelor de apă
 dispunerea mobilierului
 cotele ternului amnenajat
plan sistematizare verticală: curbele de nivel modificate,
sistemul de evacuare a apelor de suprafaţă, etc.
 secţiuni caracteristice prin teren, profile prin alei, desfăşurări
 planul de plantare generală, detalieri pe zone
 evoluţia siluetei vegetaţiei în timp

16
 plan de mobilare, detalii de mobilier, plan de pavare alee,
pavimente decorative, pergole, spaliere, diverse edicule, etc.
 piese de specialitate:
 plan coordonator reţele ,
 lucrări inginereşti (ziduri de sprijin, protejări de maluri,
podeţe, pasarele,sisteme de drenaj, aducţiuni, baraje de
retenţie, praguri de fund, etc),
 structuri de rezistenţă în cazul unor pavilioane ...
 detailări lucrări de artă monumentală
 Studii cromatice ale vegetaţiei pe anotimpuri,
 instalaţii de programe de irigare
Partea scrisa:
 întocmirea caietului de sarcini
 eventual documentatia pentru organizării licitaţiilor
 Întreţinerea grădini sau a unei amenajări in axul timpului:
evoluţia întimp a vegetalului, întocmirea unui “jurnal”
în fază finală, cuprinde si o machetă.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful