Let us describe In fanficul meu sunt descrise zilele de pe platourile de filmare Twilight, In caz ca nu stiati, Rob este nevoit

sa scrie pagini de jurnal din perspective lui Edward. In viata de zi cu zi incearca sa infrunte paparazzi si sa ascunda relatia sa cu Kristen. Pagina din jurnal- Robert vs Edward Ma simteam atat de singur intre cei patru pereti, eram atat de plictisit de ce era in jurul meu, de mine, incat am inceput sa simt caldura slaba ce cobora odata cu razele soarelui care intrau subtil printre marile ferestre din biroul lui Carlisle. I-am cerut sa ma lase sa stau aici, macar aici ma simteam acasa, in celelalte camere eram parca intr-un loc strain. Desi am incercat sa imi inchid gandurile intr-o cutie de metal, sa incerc sa ma gandesc la nimic altceva decat albastrul cerului ce se afisa in fata mea intr-o panorama mirifica, era in zadar. Chipul ei, corpul ei firav si tresaririle ei erau asezate in imagini, sute si mii de imagini, apoi mai erau si gandurile ei, care pentru mine erau o enigma. La gandul acesta am tresarit trecandu-mi mainile prin par, am oftat, era imposibil, de ce ea? Am urmarit-o pas cu pas, uneori aveam impresia ca are doua picioare stangi dar ce vorbesc? Ea trebuie sa fie marea mea incercare? Eram uimit ce effort am depus sa nu ma gandesc la ea, sa pun bariera in fata tuturor gandurilor de care ma temeam, insa eram doar eu in incaperea asta plina de amintiri ,ceilalti la insistentele lui Carlisle si Esme au incetat sa se mai gandeasca la ceva anume, sau sa vorbeasca, uram ca din cauza mea trebuiau sa sufere, era imposibil san u ma gandesc la asa ceva. Deodata mi-am amintit ceva foarte important, cand razele soarelui omniprezente erau cristale pe biroul de lemn vechi a lui Carlisle, am simtit vantul ce se juca afara si mirosul pinului. Astea m-au dus cu gandul la un singur cuvant- Vanatoare. Nu-mi pasa, puteam sta intr-un loc unde sa fiu privat de pasari, lumina, vant, soare, vegetatie, in aceste momente era imposibil sa ma gandesc la cat de foame imi era, ma hraneam cu ganduri si impresii, cu imagini si sperante. Speranta? Uneori suna a gluma insa datorita lui Carlisle cu toti avem speranta in noi, el ne-a impartasit-o in timpul transformarii. Pe de-o parte eram sigur ca sunt suficient de puternic sa`mi infrunt temerile, sa-I spun adevarul, sa o fac sa stea langa mine, sa nu-I fie teama, dar ce vorbesc, cum sa nu ii fie teama de ceva care pe mine ma inspaimanta? Eram un monstru, asta era cealalta parte. Insa ei sunt familia mea, alta motivatie, alta speranta, imi vor fi alaturi, in lupta cu mine. Ea si

cu mine…vom fi impreuna, fara teama, fara imposibil, fara iluzii. As fi spus astea din adancul sufletului daca l-as fi avut, m-am ridicat impulsiv aruncand la 1 metru in spate scaunul de piele al lui Carlisle. Deodata am auzit 6 cuvinte gandite de 6 vampiri din incaperi diferite “-Vine”! Capitolul 1. Wake-up! Cand am terminat treaba asta intutila am aruncat agenda aia stupida cat de departe am putut de privirea mea. Eram sigur ca era un lucru zadarnic, insa daca asta trebuie sa fac…! Era a 14-a zi de filmari cand am vazut ceva care m-a uimit. Soramea putea fi unica din lume care putea face asa ceva. Cand m-am ridicat din pat, vrand sa`mi prepar micul dejun asa cum doar eu stiu, putin lapte si cateva cereale(tipic unei dimineti in care iti piere cheful de viata doar cand te gandesti la ce te asteapta afara, dupa usile si geamurile blindate. Pe canapeaua din salon erau insirate 4 reviste al caror nume era foarte comun….pentru marile vedete de la Hollywood.Ce era imposibil de crezut era titlul mare ce zacea pe fiecare coperta a revistelor: “Robert Pattinson si Kristen Stewart sunt impreuna!”“Rpatzz este mandru ca frumusetea lui este oglinda faimosului Edward Cullen!”! Celelalte doua erau aproximativ la fel, in fine. Ultimul m-a durut cel mai tare. Am ramas asa cateva secunde uitandu-ma pe fereastra, ei asta asteptau, sa prinda o postura in care eram atent la ei, sa dau bine pe camera. Am ras singur la acest gand, eram sarcastic, dar cum altfel puteam trata aceasta situatie, ma intreb daca ea a aflat deja, probabil s-a trezit mai repede ca mine, probabil e si ea nervoasa si asteapta sa o sun. Am tras aer adanc in piept, daca as fi fost Edward acum nu as fi avut nevoie de momentul asta, am inchis ochii strans cateva secunde apoi i-am deschis mai increzator. Am format numarul ei, pariez ca ei erau deja cu ochii si cu urechile pe mine, asa ca m-am ascuns in baie, daca ma vor urmari aici jur ca nu va ramane nici unul in viata. A sunat de doua ori insa a 3-a a fost cu ghinion, spun asta pentru ca nu…nu eram pregatit sa o infrunt. Cand a raspuns, am citit in tonul vocii ei altceva decat ma asteptam: -Buna Rob, nu, cum sa fiu suparata, sunt doar nervosa putin, ma incurajeaza gandul ca ei nu au sentimente si nu judeca, unicul lor gand este sa iti fure sufletul! De la fiinte ca ei nu ai la ce sa te astepti. Da, stiu bine ca e si asta un mod de a-ti castiga painea insa poti scrie si adevaruri, sunt atatea stiri reale si captivante in lumea asta. Bine bine, stiu ca au oarecum dreptate

si ca e si asta jumatate de adevar, dar totusi e viata noastra personala!Ok, si mie de tine! Am inchis fericit ca nu a fost nevoie de o cearta inutila, simteam cum ne maturizam amandoi pe zi ce trece. Aveam de gand sa trecem peste asta impreuna, dar asta era doar o jumatate. Cum ramane cu cealalta jumatate “Rpatzz este mandru ca frumusetea lui este oglinda faimosului Edward Cullen!” poate fi mai dureros de atat? Nu, nu am intrebat eu asta….Daca ma gandesc bine, pozele in care eu si Kristen apaream in revista asta neghioaba erau de la filmari, deci nu aveam de ce sa ne ingrijoram. Eu si Kristen eram foarte buni in materie de camuflat si mister, speram sa nu ne uzam prea curand calitatea. Azi trebuia sa filmam ziua in care Bella se reintoarce in Forks, plus (asta daca mai era timp) prima zi in care cei ea si alesul ei merg impreuna la scoala cu masina lui. Eram oarecum fericit ca in prima parte a filmarilor eu nu apaream, deci puteam sta intr-un loc retras sa privesc cum se desfasura actiunea. Am ajuns in sfarsit pe platouri, dupa ce am fost intampinat de o ploaie de paparazzi si aparate de fotografiat, plus ploaia de afara, rece si sentimentul ca mereu esti umed de la clima din asazisul Forks. Din cate stiu, pentru a reprezenta Forks au ales un ameste de locuri din Portland si imprejurimi, inclusive Vernonia si St. Helens. Ajuns aici era totul doar agitatie si o nebunie curata, Kristen era la machiaj, insa era singura in incapere, un sentiment absurd ma facea sac red ca de data asta nu era nimeni pe la ferestre care sa ne fure intimitatea, poate s-au desteptat. Insa abia am apucat sa o sarut ca am si auzit in fata ferestrei, sefa departamentului de make-up , Jeanne Van Phue declara intr-un interviu : “Ploaia este inspaimantatoare, nici nu va puteti imagina! E foarte greu sa machiezi pe cineva pe o piele umeda, mai ales cand toate pensulele tale sunt ude. Stiam ca va fi umezeala, dar nu fusesem niciodata in Portland si nu m-am gandit ca va fi chiar asa. Momentan doar o zi si jumatate din toata perioada in care am filmat aici, nu a plouat. Dupa prima zi de filmare, toata lumea era uda leoarca. Insa datorita producatorilor nostrii,Wyck Godfrey si Michele Imperato Stabile, am fost mai siguri pe noi, caci am avut pe platou lumini pentru machiaj si un cort unde actorii sa se poata incalzi cat erau instalate luminile. Chiar si asa vantul suflat uneori ploaia pe actori. Va dati seama ce greu e pentru noi sa mentinem totul proaspat si neschimbat.” Bine, avea dreptate in legatura cu asta, dar fara sa ma gandesc mult am luat-o pe Kristen in brate 2 secunde apoi am inceput sa facem misto unul de celalalt:

-Uitate si tu la tine cum arati, parca esti o mata plouata! Mi-a spus ea cu un ranjet pana la urechi. - Nu-mi place sa te supar insa cred ca ar trebui sa te uiti in oglinda, ploaia nu-ti face bine la ten. Am ras de ea cand rimelul ii curgea din abundenta, prelingandu-i-se pe obraz. Nu s-a suparat insa mi-am cerut scuze, am ajutat-o sa inlature partea unsuroasa si umeda de pe obrazul ei si am sarutat-o in locul in care rimelul a lasat cele mai adanci pete pe pielea ei. Deodata am auzit niste pasi care se indreptau spre cabina de machiaj si fiecare s-a intors pe scaunul lui, asigurandu-ne ca totul e asa cum ar trebui sa fie. Eram din nou inexplicabil de misteriosi. Dupa ce usa s-a deschis, femeia a intrat fericita, in urma interviului bineinteles, sarutandu-ne pe obraz pe amandoi si terminandu-si treaba cu machiajul. Ne-a urat amandurora succes la filmari(cu siguranta aveam nevoie). Cand am iesit din cabina erau 3 oameni in fata usii care ne asteptau cu umbrele si haine groase. Platoul era nimic altceva decat liceul Forks, inlocuitorul liceului Forks fiind liceul Kalama. Parca am auzit-o pe Chaterine vorbind cum ca versiunea din film a scolii este realizata in locatii diferite, dar care trbuie sa fie filmate unitar si editate impreuna,pentru a da iluzia unui singur loc, logic! Multumita directorului liceului, ne putem bucura de decorul unui liceu adevarat, materiale grafice cu scoala, bannere si albume de absolvire plus alte porcarii deastea care ajuta la filmari. Mi se pare un lucru extraordinar sa fi regizor si sa iti bati capul cu toate stea, cand poti binemersi sa stai pe un scaun in fata unui calculator si sa raspunzi din cand in cand la telefon(asta fiind doar parerea mea). O aveam langa noi pe Wendy Chuck(designerul de costume) ea rascolea agitata prin garderoba sa gaseasca ceva potrivit pentru fiecare. Ne-am intalnit cu Chatrine si cu cei care erau azi in scenele care trebuiau filmate. Planul pentru azi era asa: Kristen trebuia sa stea in fata unui ecran alb, pentru a-si spune replicile care vor fi inregistrate, apoi va trebui sa mergem intr-un loc care se presupune a fi in Phoneix, parte care se gaseste la inceputul filmului, ea descrie sentimentele ei fata de plecarea din orasul ei, rupandu-se de caldura, soare si haine de vara. Imi aduc aminte cu tristete ce chin trebuia sa fie pe Kristen sa repete toate acele replici de 6-7 ori!! Daca ar fi fost totul mai simplu… -Nu mã gândisem niciodatã prea mult la felul în care voi muri. Dar a muri în locul cuiva drag, pare a fi o modalitate bunã. - Taiati! perfect, stiam eu ca a 7-a oara e cu noroc! Spuse Catherine, incercand sa o incurajeze pe Kristen careia I se citea plictiseala pe fata.

- Asa cã nu puteam sã regret decizia de a pleca de acasã. O sã-mi lipseascã Phoenix. O sã-mi lipseascã cãldura O sã-mi lipseascãn mama mea iubitoare, ametita si cam prostutã. - Taiati! Poti te rog sa o mai spui odata? Dar fa`o ca si cum ai rupe o parte din tine si ai lasa`o undeva , intr-un loc familiar insa in nesiguranta. Bun, uite altceva, sa zicem ca ti-ai lasa chitara acasa la Rob, e mai bine? Toti s-au uitat la mine si am inceput sa radem, cand am prins privirea lui Kristen nu m-am putut abtine sa nu`I fac cu ochiul, stia bine cand am facut un duet intr-o seara si chitara ei a ramas la mine, imi aduc aminte ca o saptamana intreaga m-a sunat in fiecare zi sa-mi spuna sa nu uit sa i-o dau cand se intorcea din calatorie. Ca sa fiu sincer mi-a parut intr-un fel bine ca regizorul nostru a batut acest apropo, sper ca pe Kristen sa n-o fi deranjat lucrul asta. Eram destul de plictisit cand trebuia sa-mi spun replicile, puteam jura ca voi cadea in urmatoarele 20 de minute in cazul in care Catherine nu va fi multumita din nou!!!Dupa 5 duble. Sunt extenuat, poate fi si din cauza berilor care le-am baut cu Mark aseara, trebuia sa stiu ca-mi vor face rau azi si ca nu ma voi putea concentra. Rahat! Sper sa-mi aduc aminte data viitoare cand ne apucam sa bem inainte de filmari, asta daca va mai exista o data viitoare! -Stii, toatã lumea se holbeazã. Era replica ei. -Nu si tipul acela.Nu, tocmai s-a uitat. Oricum încalc toate regulile acum. Dacã tot merg în iad... - Taiati, mai vreau inca odata, ultima odata promit, e foarte bine asa, insa Rob, apropie-te mai mult de ea te rog. Asta nu avea sa fie o problema, m-am intors catre Kristen si am prins-o din spate in brate, era asa de placut sa fim Bella si Edward uneori…

Capitolul 2. Emancipat Nu stiu de ce dar pentru prima data ma simt independent. Da, auzi bine! Am spus independent, liber, nepasator, indiferent, poate…nesimtit?…nu, eram doar fericit. Am avut timp sa ma gandesc la asta cateva secunde, pentru ca in urmatoarea m-am trezit cu un blitz foarte puternic in fata. Am strans din dinti si am inclestat pumnul, inghitindu-mi cuvintele ce nu aveau sa fie deloc placute pentru ei. Am ajuns la masina cand am realizat ca ramasesem fara telefon. Oricum nu era o noutate asa ca nu ma sinchisisem sa-l caut. Vedeti! V-am spus eu ca sunt indiferent acum. Mi-e teama de sine, daca ma gandesc mai bine voi lasa sa ma domine partea acesta din mine, partea care nu s-a gandit niciodata la slujba pe care o are ca la ceva care iti ofera un trai mai bun, foarte bun, chiar prea bun, insa m-am saturat de aerul acesta bolnavicios din jurul meu. Nu-mi face bine, mi-e dor sa ies cu Alex, Ginna, Edy….probabil ei m-au facut sa devin ceea ce sunt, mai bine zis ce eram, daca nu cumva imi trece pana maine faza asta cu indiferenta si independenta. Datorita lor nu eram indiferent si nepasator,(nesimit). O piatra m-a trezit din visare, dar stai, nu era o piatra, era un tip de culoare imbracat in negru, s-a aruncat in fata masinii. Asta-mi mai lipsea, acum cu criza mea de bunatate si marirea salariului de idiotenie si nepasare. L-am trimis pe Josh sa verifice, dar trebuia sa stiu ca e in zadar. “Nu poti ramane doar cu 3 bodyguarzi langa tine” da, e adevarat, m-as simti jignit. Am ras lasandu-I cu privirile in aer. Ceea ce imi placea la Josh, Conner, Riley si Oscar era ca nu insistau niciodata cu intrebarile, era sufficient sa le arunc in fata elemental brut, se descurcau ei sa perceapa ce voiam sa spun. Mi se parea o slujba destul de nasoala daca m-ai intreba pe mine. Ganduri evazive imi dadeau tarcoale, ma gandeam doar la fericirea aia care ma apasa nu de mult. Stati, am auzit ceva afara, probabil Conn a rezolvat mai repede decat o face Oscar, insa el e mereu mai ferm si incet, deasta asteptam aici de 10 minute sau poate chiar mai mult. Dar nu stiu de ce am o asa mare nevoie sa revin la gandul acela… oare Kristen sa fie motivul? Sau mi s-a urcat la cap faza asta cu Edward si toate celelalte, dar hey ! nu sunt eu tipul ala romantic, elevat. Sunt un simplu actor, daca experienta asta cu Twilight ma va schimba, ii voi da in judecata. Deja ma vad casatorit peste cateva luni, cu propria-mi vointa, apoi peste alte cateva luni divortant, trezindu-ma din reverie. Mi-am scuturat prosteste capul la un asemenea gand si a functionat, am sters durerea ce ma apasa gandindu-ma ca nu voi mai fi eu pentru un timp. Poate

ar fi mai bine sa renunt la toata aceasta nebunie…in fond lor le vor iesi zilele de filmare pe calendar,iar la ce inaintata e stiinta sunt sigura ca pot sa-mi modifice chipul, iar Efron va fi cu siguranta nerabdator sa imbrace hainele lui Edward…poate toata nebunia asta m-a schimbat. Am ajuns, nu cred ca sunt pregatit sa trec prin o asa multime…Riley m-a zmancit, as putea sa il dau afara pentru asta! Hey! Dar nu puteam zice nimic…am fost luat de mana si tarat prin multime, inconjurata de cei 4 tipi masivi care ocupau 2 metri patrati in jurul meu. Cand am pasit pe prag ma simteam mai bleg ca niciodata. Din rebelul ce eram, si din gandurile diferite care le aveam, am ajuns un biet adolescent cu probleme sentimentale, care poate sa tina o morala si un discurs facandu-I pe ceilalti sa planga(excluzand momentele in care le spuneam fetelor de 14 ani ca si eu le iubesc, iar ele incepeau sa planga de fericire)poate totusi nu genul acesta de fericire…nu asa puternica. N-am ajuns sa ma prind de coltul mesei si nici macar sa cad, ca am simtit bratele masive ale lui Josh prinzandu-ma de la spate, in urmatoarele 10 secunde eram in pat…eram extenuat. Mi-e dor de ea. M-am trezit in aceeasi ambienta in care am adormit, transpirat si fara vreo nevoie personala. Aveam impresia ca voi cadea la primul pas pe care am sa-l fac. Plictisit si din nou ingandurat, am privit fugitiv catre ceas, care arata nici mai mult nici mai putin de 2:00pm. Eram nebun, am dormit 2 ore si m-am trezit crezandu-ma in toiul diminetii. Acum nu mai aveam niciun dubiu, cu siguranta eram nebun! M-am asezat pe coltul canapelei, asteptand ca cineva sa ma gaseasca aici, sa-mi ceara explicatii, dar eram singur, incepusem sa ma ingrijorez. As fi vrut sa beau o cafea dar avand in vedere ca mai am de dormit 4 ore din punctul logic de vedere, iar apoi ma asteapta o alta zi de filmari…bine, asta nu ar strica cu nimic imaginea lui Edward, le-as propune sa filmam o zi in care nu era sufficient de hranit. Ce ganduri masochiste, eram gol pe dinountru, gol de sine si de orice alt sentiment imbucurator. Speram sa ma trezesc odata, era ca si cum nu-mi puteam ordona ce sa fac, nu-mi regaseam corpul, cuvintele, eram doar eu si gandurile mele. Cat de improbabil poate fi ca visez?100%, mi-am gasit raspunsul imediat,cel mai probabil era unicul raspuns plauzibil. M-am intors in pat uitandu-ma la tavanul ce se afla la 2 metri deasupra mea… iar cand m-am intors pe o parte, stand sprijinit pe umarul drept, inc ercand sa vad in cealalta parte a incaperii,am realizat ca era o distanta enorma intre mine si celalalt perete. Eram singur si umilit in fata mea, captive intre 4 pereti imensi, in oricare dintre cele 10 camere. Asta era, rolul acesta e de vina. A schimbat rebelul si dorinta de viata in aceleasi conditii, din mine. Eram doar eu , eu Edward Cullen, noul Robert Pattinson. Trebuia sa ridic umerii si sa-I las pasiv jos…

aveam halucinatii, dar chiar si cu aceasta posibilitate, fiind un mare adevar, trebuia sa ascund totul. Ei nu vor sti ce se intampla cu mine, ei nu vor sti ce se intampla cu mine…mi-am repetat de cateva ori, amintindu-mi de faza cu numaratul oilor, comparand situatiile, si a mers!In urmatoarele cateva minute eram diagnosticat cu o stare de reverie si visare. M-am trezit din nou, de data aceasta era 6:00 am. Trebuia sa ma grabesc daca nu voiam sa intarzii, eram mai rapid decat de obicei, in 5 minute mi-am imbracat hainele. Josh era deja la usa, asteptandu-ma. Am infulecat un hamburger care mi-a venit la mana din frigider si am iesit pe usa de indata ce am terminat de baut o cola. Am luat una pentru drum, probabil imi absorbea din agitatie si din gandurile doboratoare. Trebuia sa imi amintesc ce filmam azi, am scotocit in buzunarelul gentii ce-o aveam permanent in masina, si am luat de acolo calendarul cu fiecare zi de filmare. Da…azi trebuia sa filmam faza in care camioneta lui Tyler ameninta sa dea peste Bella si sa o striveasca de propria masina. Edward se napusteste sa o salveze si cu extraordinara sa putere fizica opreste vehiculul din mers. Da, asta era ceva ce imi placea cu adevarat. Tot drumul Oscar ma privi dubios, voiam sa-I urlu: Ce e cu tine? Nu are omul voie sa fie tacut si ingandurat intr-o zi ca deja toti sunt cu ochii pe el?Am ajuns in fata platoului, de data asta eram printre primii, as fi vrut sa citesc gandurile tuturor, eram curios ce vor spune, fiind prea mandru de mine pentru chestie inutila. Trecand peste chestile inutile cu machiar, imbracaminte si alte bla blauri, eram pregatiti de filmari. Inainte sa incepem Chaterine si Weder ne dau cateva explicatii: Este o scena riscanta, pentru ca masina ce soste se indreapta intocmai catre voi, vom folosi cascadori iar dublurile voastre sunt aici. Rob nu cred ca tu vei avea nevoie de una, insa trebuie sa fim pregatiti. Camioneta este pe role cu diametru de 30 centimetrii si pe perne de aer care o sustin in aer cam la 2 centimetrii deasupra pamantului. Au construit un cadru de otel si au taiat partea inferioara a masinii, montand role pe acest cadru. Au pus 4 baieti sa o impinga de parca ar fi luat-o la vale si au pregatit doua franghii de siguranta pe care le-au legat de camionete off-camera. Complictata stiinta, dar trebuia sa stim toate astea pentru cunostintele noastre probabil. Ce mi se parea mai interesant era ca franghiile de siguranta, au oprit camioneta impiedicand-o sa mearga inapoi. Pernele de aer au fost de tipul celor folosite in partea inferioara a marilor camioane, au avut un cablu prins de valva pernei de aer, astfel incat, printr-o apasare de buton, in mai putin de o secunda pernele se goleau de aer si camioneta se lasa pe propriile roti. Ne-au mai asigurat ca franghiile astea de siguranta trag

vehiculul oprindu-l la o distanta inofensiva, la cativa centimetrii de noi, creand impresia ca masina este oprita de Edward(adica d emine, hahaha) care o tine pe loc cu o mana intinsa, indoind portiera. Portiera era bineinteles falsa, pentru aceasta s-au testat mai multe materiale, printre care o portiera de plumb cu grosimea de aproximativ un milimetru si o usa flexibila din aluminiu, care i-a placut foarte mult lui Weder. Insa Chaterine a preferat o portiere din straturi de foite de aluminiu industrial lipite intre ele cu spray adeziv. Ce discurs interminabil. Acum ca au terminat cu toate astea ne-am pus pe treaba. Eu eram mai intai in cealalta parte, cea opusa Bellei, care statea langa camioneta sa.Replicile erau scurte, era mai greu de filmat. In urmatoarea secunda trebuia sa fiu langa ea, acolo eram. Era aglomeratie in jurul nostrum, Anna si restul erau In zona, azi nu eram asa singuri, deci no intimitate! - Bella ! - Bella ! - Sunã la 911 ! - Am sunat deja. Vor trimite pe cineva aici curând. Si asta a fost tot…..Eu si Kristen am profitat de lipsa de spatiu din masina, si am stat mai lipiti ca niciodata. Eram sigur, mi-a trecut…eram din nou in acea stare de fericire, dar mult mai diferita. O iubesc.