ETNIE, ETNICITATE, NAŢIUNE ŞI NAŢIONALISM.

CÂTEVA PRECIZĂRI TERMINOLOGICE Dinu Balan
Résumé: Cette étude offre une bonne introduction pour comprendre les termes: ethnie, ethnicité, nation, nationalisme. L'auteur fait quelques précisions sur l'utilisation de ces concepts dans l'historiographie roumaine.

Istoria explicativă şi istoria conceptuală sunt ramuri ale istoriei care şi-au cucerit deja un loc bine determinat în cercetarea ştiinţifică pe plan mondial. Lămurirea conceptelor-cheie este imperios necesară pentru înţelegerea identităţilor politice şi a evoluţiei fenomenului naţional. Precizările conceptuale sunt utile, cu atât mai mult cu cât există capcana anacronismului, determinată de tendinţa de a extrapola sensurile actuale ale termenilor în perioade istorice revolute. Pe de altă parte, deruta este amplificată de sensurile diferite pe care istoriografia şi ştiinţele sociale din diferite perioade şi ţări le-au imprimat noţiunilor de „etnie”, „naţiune”, „naţionalism” etc. Înţelesurile diferă radical între accepţiunea dată naţiunii în istoriografia germană, care a moştenit şi dezvoltat concepţiile herderiene, şi în cea franceză, ce se revendică de la Ernest Renan şi definirea naţiunii politice. Deosebiri marcante există şi între şcoala anglo-saxonă, în care naţionalismul reprezintă manifestarea sentimentului naţional, şi cea franceză, în care înţelesul este acela de exagerare a „specificului naţional”. În al treilea rând, în istoriografia română nu există încă un înţeles clar al termenilor legaţi de sfera naţionalului, fluiditatea conceptuală şi folosirea contradictorie, uneori greşită, a noţiunilor fiind foarte răspândită. De aceea, trebuie avute în vedere conceptele predominante în limbajul epocii, care ajută la recompunerea dimensiunii specifice a percepţiei naţiunii şi fenomenului naţional, fără a prejudicia interferenţa normală cu caracteristicile generale ale fenomenului, evidente în tot spaţiul european, de-a lungul „secolului naţionalităţilor” 1 . Dintre termenii din titlu, cel mai ambiguu este acela de “etnie”. Utilizat masiv în antropologie şi etnologie, conceptul „etnie” este totuşi unul recent 2 . Contele J. A. de Gobineau întrebuinţa, în celebra sa operă din 1854, Essai sur l'inegalité des races humaines, adjectivul „etnic” 3 . În accepţiunea sa, termenul, destul de vag, se întretăia cu cel de „rasă”, „naţiune” şi „civilizaţie”, având o conotaţie negativă, pentru că desemna degenerescenţa rezultată în urma amestecului raselor 4 . Primul care a introdus termenul „etnie” a fost George Vacher de Lapouge 5 , în 1896. El îl utiliza pentru a desemna populaţiile omogene rasial, care nu se schimbă în ciuda modificărilor lingvistice, culturale şi demografice 6 , încât confuziile cu sfera conceptuală a unor termeni precum „rasă”, „naţiune”, „naţionalitate”, „popor” persistau. În perioada interbelică, s-a încercat delimitarea conceptelor de „etnie” şi „rasă”. Astfel, Felix Regnault înţelegea prin „ethnies” sau „glossethnies” comunităţile lingvistice. Rusul Şirokogorov separa net
„Codrul Cosminului”, nr. 12, 2006, p. 93-115

94

Dinu Balan

etnosul şi rasa, evidenţiind natura relaţională a grupurilor umane, în lupta pentru putere 7 . Termenul s-a impus în cercetările etnologice şi antropologice de după al doilea război mondial, cunoscând o veritabilă expansiune la sfârşitul anilor 1960. Accepţiunea sa este însă discutabilă, oricum multiplă. Etimologic, provine din grecescul „etnos”, desemnând o comunitate cu aceeaşi origine, având strămoşi comuni, diferită de trib, care are dimensiuni mai reduse. Intrat în limbajul bisericesc, sub formă latinizată, “ethnicus” se referea la popoarele păgâne. Pătruns în circuitul ştiinţific în secolul al XX-lea, termenulconcept „etnie” (respectiv adjectivul „etnic”) dovedeşte o accepţiune proteiformă. În spaţiul german, în ţările slave şi în nordul Europei, derivatele lui „ethnos” indică sentimentul de apartenenţă la o colectivitate. În literatura de specialitate franceză, sensul dominant este de comunitate lingvistică, în timp ce în spaţiul anglo-saxon este utilizată sintagma „ethnic group” cu referire la o minoritate culturală 8 . Oricât de variate şi de complexe ar fi accepţiunile termenului „etnie”, este utilă, totuşi, o încercare de sistematizare a acestora. Astfel, o primă categorie de cercetători văd în etnie, pe urmele lui Max Weber 9 , grupuri umane unite prin credinţa într-o ascendenţă comună, datorită asemănărilor de ordin fizic, a obiceiurilor, a culturii comune şi a psihologiei specifice. Ea are ca urmare favorizarea coeziunii unui grup, în special în domeniul politic. O a doua categorie de cercetători a explicat etnia ca rezultat al unui mod de viaţă, bazat pe o limbă, o psihologie şi o cultură proprii, cumulat cu determinarea spaţială, ce creează, inevitabil, solidarităţi. Astfel, potrivit lui Richard Molard, etnia este o comunitate de limbă, de obiceiuri, de credinţe, de valori, suprapusă peste criteriul spaţial (spaţiu teritorial delimitat) 10 . Pentru cercetătorul Meyer Fortes etnia reprezenta un grup determinat spaţial, în interiorul căruia există legături sociale foarte strânse 11 . Concepută ca un “segment socio-geografic al unui ansamblu mai vast”, etnia reprezenta, pentru Paul Mercier, o lume, “un grup închis”, coborâtor dintr-un strămoş comun sau având aceeaşi origine, o limbă comună şi o cultură omogenă, “o unitate de ordin politic”. Tot un grup închis, coborâtor dintr-un strămoş comun, este etnia şi pentru etnologul S. F. Nadel 12 . În sfârşit, o categorie aparte de cercetători, în frunte cu Fredrik Barth, a arătat că etniile sunt menţinute prin existenţa unor frontiere, care ajută la autoidentificarea grupurilor 13 . Majoritatea abordărilor au servit etnologilor şi antropologilor în studierea populaţiilor şi triburilor din Africa, Asia şi America de Nord. Relevanţa lor în explicarea evoluţiei istorice nu este întotdeauna vizibilă. De aceea, este necesar şi un scurt excurs în înţelegerea etniei de către istorici. Un autor de referinţă este Anthony D. Smith. Acesta considera că naţiunile moderne provin din vechile etnii, termenul “etnic” desemnând caracteristicile culturale ale unui grup, derivând din originile şi istoria sa. Miturile şi simbolurile conferă o identitate precisă, dar dinamică, comunităţilor etnice 14 . În fapt, abordarea autorului este una moderată, încercând să concilieze opiniile acelor cercetători pentru care naţiunea este o realitate a lumii moderne cu criticile aduse acestei paradigme de către teoriile “primordialiste” şi “perenialiste”. Trecerea în revistă a tuturor acestor contribuţii de către autor este foarte utilă pentru îndrumarea studiilor în această direcţie.

naţiune şi naţionalism 95 Deşi precizările conceptuale nu sunt îndeajuns de limpede formulate. imediat. 17 .a. Cum aprecia Andrei Cornea. Dar. consacrată în 1953 de sociologul american David Riesman. Wallerstein.Etnie. În plan istoriografic. Este vorba de o confuzie conceptuală? Mai degrabă este o accepţiune terminologică. de la sfârşitul anilor '60 ai secolului al XX-lea. Având în vedere diversitatea etnică a S. însuşită de istoriografia română. la naţiunile zise plurietnice sau la cele presupuse omogene cultural 19 . pentru a desemna un „tip de conflicte şi de revendicări calificate ca «etnice»”. pe reciprocitate şi coerciţie. confesional. termenul de etnicitate este intens folosit. respectiv din America. fortificate în baza aceloraşi elemente ale originii 22 . care a practicat o interpretare subiectivă a conceptului de naţiune. este valabil şi pentru societăţi mult mai mari. hispanici ş. ai cărei membri asumă o origine comună. pe fondul dezvoltării târzii a conştiinţei naţionale. eliminarea din corpul său a minorităţilor naţionale” 16 . în virtutea descendenţei comune. unul dintre cei mai avizaţi şi mai convingători cercetători este Ioan-Aurel Pop. o înţelegere restrictivă a colectivităţii proprii: „[…] Poporul se rezumă la Etnie. existând o suprapunere – de multe ori chiar o sinonimie – a termenilor-concept de „etnie” şi „naţiune”. studiind societăţile din Africa de Vest. apărute atât în societăţile dezvoltate.U. cât şi în cele ale Lumii a treia. fiind preluat. într-un volum de Anthony D. Autorul însuşi considera etnicitatea anterioară naţionalismului şi îi acorda un rol important în . Chiar în acelaşi loc şi precedându-l. Conceptul de etnic desemnează pentru lumea medievală o comunitate umană ce precede naţiunea modernă. prin origine şi obiceiuri. Smith 23 . înrudirea termenilor de Popor. în scrierile de specialitate. Dar nu numai abordările primordialiste. Noţiunea de „etnicitate” (ethnicity) a fost. perenialiste şi etnosimboliste analizate. bazat pe relaţii de rudenie. după Pierre van den Berghe. şi Gordon. dar şi pe legături psihologice. au aceleaşi interese şi aspiraţii şi dovedesc o „conştiinţă etnică” ce-i uneşte 15 . Etnie a favorizat. Provenind tot din sfera etnologiei şi antropologiei. termenul “etnicitate” este mai amplu tratat în literatura de specialitate mondială. cum sunt naţiunile 21 . de altfel. în 1960. de religie sau chiar de origine a anumitor grupuri umane: negri. scopul folosirii noului termen era înlăturarea sensului peiorativ al particularităţilor de culoare. Corelat termenului-concept „etnie”. s-a impus mai întâi în spaţiul cultural anglo-saxon.. etnicitate. au utilizat termenul de „etnicitate” pentru a desemna sentimentul apartenenţei la un popor sau comunitate (sense of peoplehood) al subgrupurilor din societatea americană sau sentimentul loialităţii (feeling of loyalty) manifestat cu privire la noile grupuri etnice urbane de africani detribalizaţi 20 . datorate unei ascendenţe comune. Acesta aprecia natura solidarităţilor etnice medievale. se pare. de limbă. ceea ce înseamnă. folosesc aceeaşi limbă. născută prin confruntarea cu străinul. Referindu-se la clasificarea popoarelor şi relaţiile dintre grupuri 18 . trebuie spus că în cultura românească conceptul de „etnie” a fost puternic valorizat. diferit lingvistic. împărtăşesc o spiritualitate comună. locuiesc pe un teritoriu relativ compact.A. începând cu anii 1970. cu atât mai mult dacă acesta era cuceritor sau dominator (cazul Transilvaniei). au folosit conceptul de etnicitate. acest tip de solidaritate. un studiu al lui Walker Connor arăta că etnicitatea şi etnonaţionalismul care stau la baza construcţiei statului-naţiune sunt bazate pe elemente de rudenie. în 1964. Neam.

dar şi una de interese. secţiunea a doua fiind intitulată Etnicitate şi cultură 32 . În Evul Mediu timpuriu. Abordările antropologice evidenţiază rolul culturii în definirea etnicităţii. Conceptul de naţiune este. Etnicitate. în antichitatea romană. prin termenul nationes erau desemnaţi păgânii şi triburile . 4) o categorie culturală unică” 35 . O serie de studii importante au fost elaborate de Cătălin Turliuc 34 . Minorităţi. Într-un studiu interesant. 2) este produsă şi reprodusă prin interacţiune socială. mobilizând-o în scopul atingerii ţelurilor sociale şi politice propuse 30 . a prezentat un model al etnicităţii construit pe baze antropologice. 4) neo-marxiste (etnicitatea ca reflectare a antagonismelor economice). 4) este. 3) instrumentaliste şi mobilizaţioniste (etnicitatea ca expresie a intereselor comune). 5) neo-culturaliste (etnicitatea ca sistem cultural). în acelaşi timp. termenul provine din latinescul natio (naştere). Richard Jenkins. proteic. exteriorizată şi interiorizată 31 . utilizând conceptul de identitate 29 . 6) interacţioniste 27 . pe această cale. Acest proces se baza pe selectarea tradiţiilor culturale şi a simbolurilor comunităţii. etnicitatea fiind politizată. indicând. De pildă. se cuvin amintite preocupările în acest domeniu. De aceea. Philippe Poutignat şi Jocelyne Streiff-Fenart identificau următoarele tipuri de abordări: 1) socio-biologice. ca formă de protest faţă de „ceilalţi” 26 . Redăm cele patru elemente care îl caracterizează: 1) diferenţierea culturală. 3) este variabilă şi manipulabilă. la rându-i. Inventariind definiţiile şi concepţiile asupra etnicităţii. 2) primordialiste. În istoriografia românească.96 Dinu Balan explicarea tranziţiei de la vechile solidarităţi etnice la identităţile naţionale 24 . Revista ieşeană „Xenopoliana” a publicat un număr tematic despre Naţionalism. 3) un spaţiu de comunicare şi interacţiune. Katherine Verdery a scris una dintre puţinele lucrări referitoare la istoria românilor. Este definiţia cea mai apropiată de modul în care am înţeles noi prezenţa sa în istoria românească modernă. 2) valori culturale împărtăşite la nivelul întregii comunităţi. El a predominat în Europa de Est între anii 1840 şi 1914. un grup demarcat prin origine. Cultura era folosită în scop politic. Potrivit autorului. De pildă. o unitate afectivă. Etimologic. pe de altă parte 28 . în opinia sa. la sfârşitul secolului XX. Era creată. Există o dezbatere intensă între promotorii concepţiilor obiectiviste şi subiectiviste. pe de o parte. specific pentru perioada 1810-1914 25 . Maria Larionescu a analizat importanţa etnicităţii pentru sociologia interbelică 33 . colectivă şi individuală. Influenţată de aceste teorii. care propulsa comunitatea respectivă. la rându-i. şi cele materialiste şi idealiste. istoria conceptuală este la început. Eriksen sublinia rolul elitelor în mobilizarea populaţiei comunităţii respective şi transformarea lor în naţionalităţi. etnicitatea “presupune întrunirea a patru caracteristici: 1) continuitate biologică. Conceptul se regăseşte şi în opera unor cercetători adepţi ai teoriilor moderniste. Acest tip de naţionalism a renăscut. istoricul Eric Hobsbawm aprecia că etnicitatea şi limba au avut un rol fundamental în definirea naţionalismului de tip etnolingvistic.

a contribuit la o mare dezbatere. considerăm prioritar aspectul politic. Prima. În ceea ce ne priveşte. apartenenţa confesională. sau este un „dat” natural 51 ? Punctele de vedere cele mai radicale constau în prezentarea naţiunii ca un concept folosit pentru manipularea maselor. Europei de Vest. precizând că comunitatea naţională s-a construit în urma difuzării unei ideologii create. în Originum seu Etymologiarum Libri XX. iar cea de-a doua. investită civic şi politic în spaţiul francez 41 . în relaţie directă cu geneza capitalismului 47 . Abordată în cercetările istoricilor. în Anglorum Ecclesistica Historia.Etnie. Smith observa că naţiunile sunt comunităţi etnice cu mituri ale originii (neavând neapărat aceeaşi origine). ci ca urmare a unui proces obiectiv. Potrivit acestei şcoli. respectiv etnică) sunt considerate a aparţine la două zone geografice diferite: prima. limba şi cultura. confruntarea cu alteritatea. cum le numeşte IoanAurel Pop 39 ). există două modalităţi principale în tratarea fenomenului naţional. dar nu neglijăm componenta etnică. Ulterior. o entitate imaginată şi construită. Pentru cei mai mulţi . latura civică. fiind grupuri etno-culturale. naţiunea păstrează aceeaşi plurivalenţă a sensurilor 43 . la Bernard de Clairvaux) 36 . adică ţara strămoşilor 37 . de evoluţie a societăţii umane 52 . aşa cum afirma B. apreciem că naţiunea reprezintă o comunitate umană (etnică sau plurietnică) care aspiră să-şi formeze un stat. organicist. Formarea statelor în apusul Europei. au existat din vremuri de mult trecute. Dar. elaborat în spaţiul german şi privilegiind valorile tradiţionale. Procesul aparţine epocii moderne. rolul limbilor vernaculare. a apărut dihotomia dintre naţiunea politică şi naţiunea culturală. Este naţiunea o creaţie voluntară. toate laolaltă au determinat un proces acut de identificare. este însufleţit de scopuri politice 50 . accentuează ideea că naţiunile. dar constituirea în comunităţi conştiente s-a produs în epoca modernă. reprezentând abordările perenialiste şi primordialiste 44 . cu o istorie şi o cultură comună. pentru că grupul respectiv. M. cum este naţionalismul. Semnificaţia diferită a conceptelor Kulturnation. adesea esenţială în crearea solidarităţilor naţionale. în mod voluntar. Alţi autori sunt mai nuanţaţi. scrisă de călugărul Beda Venerabilul. alături de înţelesul mai vechi. care a dus la formarea „naţiunilor” 38 („medievale”. etnicitate. mai ales după Reforma protestantă. Mai mult. naţiune şi naţionalism 97 barbare (în Vulgata. o construcţie subiectivă 48 . Anderson. într-un studiu recent. Seymour arăta că o naţiune nu poate fi definită doar politic sau cultural. După Revoluţia franceză din 1789 şi concepţia civică asupra naţiunii 40 . O a doua mare grupă de abordări este aceea modernistă 46 . Aşadar. Mai târziu. O poziţie mai nuanţată este aceea a etnosimboliştilor. având sau nu o descendenţă comună. mai precis “secolului naţionalităţilor”. termenul de naţiune a înglobat. care persistă încă în literatura de specialitate: naţiune culturală sau naţiune politică 42 . unii autori merg până la a considera naţiunea ca fiind o structură „imaginată”. ca urmare a unor factori externi 45 . şi sensul de comunitate determinată de un anume teritoriu. locuind un anumit teritoriu şi fiind legate prin sentimente de solidaritate. sociologilor sau politologilor. de patria. originară din spaţiul german. naţiunea este o realitate a lumii moderne. a lui Isidor din Sevilla. a ajuns să desemneze elita privilegiată a societăţii feudale. Curios este faptul că cele două tipuri distincte de naţiune (politică. prin extindere semantică. respectiv Nation. dar nu pe seama naivităţii maselor. ar fi proprie Europei Centrale şi de Est 49 . aşa cum s-a întâmplat cu stările din Transilvania. În linii generale.

chiar dacă sunt exprimate şi opinii democrate. ideea comunităţii de neam. În cultura română. altul în prezent”: moştenirea spirituală şi voinţa actuală de a trăi împreună. ca urmare a „segregării totale de interese între români şi greci. de inspiraţie germană. o inadecvare – chiar o confuzie – terminologică. Rosetti. pe de o parte. Bolliac ş. […] Unul este în trecut. limbă. produsă în urma evenimentelor de la 1821” 61 . Asimilarea naţiunii cu poporul 60 este o constantă a perioadei. la apărarea drepturilor tuturor categoriilor sociale 58 . În opinia sa. înţelegerea diferenţei dintre demos şi etnos este imperioasă pentru înlăturarea unui anacronism şi pentru o viziune asupra naţiunii asemănătoare cu cea din vestul Europei. Ca şi cel dintâi. Conceptul de naţiune suferă transformări substanţiale în această perioadă. . Perpetuarea accepţiunii de Volksgeist şi eludarea sensurilor social. însemnând deplasarea sensului de la viziunea elitară la reevaluarea tradiţiilor naţionale. Paul Cornea detaliază semnificaţia conceptului: „Se vede că ideea de «naţiune» a deceniilor trei şi patru îmbină. Într-o lucrare recentă. transportă drepturile naturale ale individului în domeniul politic. încât lupta politică pentru construirea acestuia şi-a căutat suportul în ideea comunităţii de neam. care personifică idealul contemporanilor şi polarizează toate energiile disponibile” 63 . conceptul de naţiune tinde din ce în ce mai evident să se încarneze în istorie. tradiţii. Acelaşi istoric arăta că termenul „naţiune” a fost introdus în vocabularul politic în epoca Luminilor 56 . în marea lor majoritate de sorginte sociologică. văzând într-însa un statut ontologic al fiinţei. A. Ea este „un plebiscit de fiecare zi” 53 . deoarece ea este puternic marcată în conştiinţa oamenilor. ea situează naţionalitatea în planul unei experienţe primare.) 59 . un principiu spiritual. Bălcescu. C. în acelaşi timp. sub influenţa romantismului. care poate fi creată şi apoi distrusă. juridic şi istoric ale termenului explică această discrepanţă – în opinia istoricului. ca şi cel de-al doilea.. O explicaţie ar putea fi faptul că românii nu aveau încă un „stat–naţiune”. au neglijat expansiunea conştiinţei naţionale în societate […]” 55 . cuprinzând şi dimensiunea socială (N. avatarurile conceptului de „naţiune” exprimă. chestiunea concivilităţii. deşi încă timid şi filantropic. a. iar pe de altă parte. cât şi celui francez de contract. o epocă a asimilării ideilor lumii moderne şi a integrării în Europa iluministă 57 . Sintetizând contribuţiile istoriografice. Este imaginea a ceea ce istoricul german Hagen Schulze a numit „realitatea naţiunilor populare” 62 .98 Dinu Balan însă. într-o formă încă insuficient elaborată. pentru români. o serie de elemente proprii atât conceptului german de Volkstum. […] Ele au insistat mai puţin asupra perceperii fenomenului constituit. Pompiliu Teodor remarca faptul că „studiile româneşti consacrate naţiunii. C. în care spontaneitatea joacă un rol mai mare decât studiul diverşilor autori. şi-au concentrat atenţia asupra premiselor istorice ale apariţiei naţiunii. secolul al XVIII-lea a reprezentat. După 1821. În epoca paşoptistă. devenind o idee-forţă şi. în preocuparea pentru dezvăluirea a ceea ce este specific „naţiunii” şi în promovarea unui „xenofobism agresiv”. întârzierea procesului de cristalizare a identităţii naţionale şi a formării statului-naţiune. o carenţă – dintre cele două viziuni asupra naţiunii: aceea romantică. Poate că celebrul text din 1882 al lui Ernest Renan oferă totuşi cea mai acceptabilă definiţie: „O naţiune este un suflet. şi cea vest-europeană. o imagineşoc. la studiul poporului. de factură iluministă 54 . punând. naţiunea nu este o comunitate voluntară. În concepţia sa. aspiraţii etc. istoricul Victor Neumann atrăgea atenţia că în Europa Centrală şi de Sud-Est este necesară redefinirea naţiunii care este înţeleasă în continuare ca o etnonaţiune. tinde să ocupe o poziţie dominantă.

prin limbă” 68 . curentul naţional-cultural (Petre Andrei ş. a termenului „neam”. ci din contră să poată creşte şi a se dezvolta” 65 . dar şi istorice. Traian Brăileanu ş. legile psihologice şi contextul istoric se îngemănează foarte strâns. ca tezaur propriu naţional” 67 . Afirmând principiul naţional în cultură. Nu s-a întâmplat aşa. obiceiuri. prin aşezarea geografică. Definind „naţionalitatea” (aici cu sensul de naţiune). ale tratatelor de pace de la sfârşitul primului război mondial. din care s-au recrutat teoreticieni ai fenomenului legionar: Nicolae Roşu. prin apucături. prin istoria desfăşurării soartei lor. când scria că „[…] limba şi naţiunea sunt legate laolaltă în modul cel mai intim.a. Pentru el. pentru a ilustra această optică. Dată fiind frecvenţa unor sintagme. mergând chiar până la a se confunda. dar în primul loc. Brătianu 75 . D. Romulus Seişanu 72 şi George Sofronie 73 au analizat îndeosebi implicaţiile juridice. Într-o atare optică „uneori ideile se dezvoltă de la sine fără intervenirea unor spirite absolut superioare. Gusti. va fi adunat în sufletul său. istoricul aprecia: „Elementul culturii naţionale a unui popor va fi dară complexul de noţiuni ce acel popor. Din perspectivă filosofică şi psihologică. Rădulescu-Motru a arătat relaţia dintre etnic şi naţional în definirea naţiunii 70 . Ele se întind ca un flux care acoperă cu valurile sale câmpul întreg al gândirii unui popor. Bălcescu considera unitatea naţională ca fiind „trupul lui trebuincios ca sufletul să nu piară şi să amorţească. Xenopol sunt ilustrative. prin poziţia geografică. În perioada interbelică. în cercul hotărât lui de natură. 76 .). ci. Din punct de vedere istoric. să renunţe la definirea naţiunii din perspectivă etnică. Opiniile lui A. Mai numeroşi au fost sociologii care s-au aplecat asupra problemei naţiunii. un punct de vedere etnicist în definirea naţiunii. rezultând o varietate de puncte de vedere. unire la care sunt meniţi prin naţionalitate. sintetiza. prin moravuri. Invocând necesitatea unirii românilor „într-o singură naţie. religie. reiese limpede faptul că. sub influenţa benefică a constituirii statului naţional. curentul de dreapta. C. Ea se conservă şi se dezvoltă după legile proprii” 71 . românilor în state unice.Etnie. etnicitate. ca atare formarea naţiunii poate fi favorizată numai prin formarea limbii” 64 . al cărui exponent principal este D. dezbaterea asupra naţiunii s-a nuanţat. în 1830. obiceiuri. conturând o perspectivă etnopsihologică a înţelegerii istoriei naţionale. mergând însă pe o linie care devoala aceeaşi logică a existenţei unei continuităţi exemplare în urmărirea unităţii naţionale şi a efortului depus de naţiunea română în acest scop.). germanilor. prin trecutul lor şi în sfârşit prin nevoea d-a se păstra şi d-a se mântui”. de pildă. precum „suflet românesc” (sau „suflet poporan” ş. afirmarea etnonaţionalismului a fost augmentată. Ar fi de aşteptat ca generaţiile următoare. contribuţiile cele mai notabile aparţin lui Iorga 74 şi lui Gh. sub impactul istorismului. dar dominanta tuturor abordărilor a constituit-o relevarea specificului naţional 69 . idee a cărei paternitate este necunoscută şi nu poate fi atribuită nimănui” 66 . în concepţia lui Xenopol. prin aceeaşi limbă. clasificate de Achim Mihu în trei curente principale: curentul naţional-reformist. Xenopol afirma că “este reproducerea unei întrupări a realităţii.a. […] Naţionalităţile se deosebesc unele de altele prin tipul fizic. a. naţiune şi naţionalism 99 Iată câteva exemple. Aşa fu ideea unirii italienilor. ideea de naţiune se sprijinea puternic pe aceea de etnie. sentimente. Din perspectiva principiului naţionalităţilor. fiindu-i subliniat caracterul colectiv şi organic: „Naţiunea este o fiinţă separată de aceea a indivizilor. . Eftimie Murgu.

O situaţie aparte există în limba engleză. adjectivul naţionalist este menţionat din 1715. apărut pe la 1798. poetul Lamartine îi atribuia înţelesul de ataşament patriotic. toate acestea contribuie la ambiguitatea termenului şi la definirea sa extrem de variată 78 . În limba franceză.). în acord cu o întreagă acţiune de mistificare şi de mitizare a istoriei. pătruns în vocabularul istoric şi politic mult mai târziu decât cel de naţiune. înţelesurile diferite ce i-au fost acordate în diverse culturi. afirmând prioritatea apărării valorilor şi intereselor naţionale în ordinea politică. În 1774. în studiile şi cărţile lui Ioan-Aurel Pop. depuneau în 1661 un jurământ. Ştefan Pascu. termenul s-a generalizat în vocabularul francez în ultimii ani ai secolului al XIX-lea. În 1836.100 Dinu Balan În istoriografia comunistă. c) reprezintă o etichetă şi o profesie de credinţă a unor grupuri care. . nu ţin de esenţă. Folosit mult timp episodic şi cu un înţeles incert. Pluralitatea sensurilor se păstrează şi în italiană şi germană. Lucrările lor au ca notă comună ideea premiselor medievale ale naţiunii. în schimb. cuvântul. Eugen Stănescu. În limba engleză. avea conotaţia de spirit revoluţionar. D. problema naţiunii a fost distorsionată.] 77 . are o bogăţie conceptuală exemplară. Literatura consacrată naţionalismului este de o diversitate uluitoare 81 . organizaţi în “naţiuni”. Fuziunea sa cu diferite curente ideologice şi supravieţuirea în diferite sisteme politice. pentru analiza complexă şi comparativă a fenomenului naţional. În unele enciclopedii. Acesta reliefează că „între forma de coeziune etnică modernă şi cea medievală. de amploare. ci de gradul de manifestare. care a fost reluată şi amplificată. abuzurile din diferite etape şi locuri. asocierea cu construcţia statului modern. Pentru prima oară cuvântul naţionalism este folosit în spaţiul german. b) exprimă revendicările popoarelor asuprite aspirând spre independenţă. B. când devine sinonim cu şovinismul şi capătă o nuanţă peiorativă. O sistematizare extrem de utilă a tipologiilor naţionalismului şi a principalelor orientări metodologice a fost realizată în istoriografia română de cercetătorul Cătălin Turliuc 82 . Nicolae Stoicescu. de pondere în societate” [subl. După anii '60. păstrând însă o triplă semnificaţie: a) forma extremă a patriotismului. unde termenul naţionalism desemnează diversele manifestări ale conştiinţei naţionale şi ale caracterului naţional 80 . deşi numeroase şi pronunţate. Herder utiliza termenul naţionalism. utilizarea polemică. Abatele Barruel. în anii 1798-1799. considera naţionalismul o exacerbare a patriotismului. deosebirile. după 1990. desemnând excesele patriotismului iacobin. în accepţiunea relativă de şovinism provincial. se face remarcată o preocupare pentru definirea naţiunii. publicate la Hamburg.a. După 1990. David Prodan ş. Ştefan Ştefănescu. deşi cu oarecare inerţie. Termenul naţionalism. se propune o abordare cronologică. dar nutreau ambiţii expansioniste. s-au detaşat însă o serie de istorici care au studiat problema originii naţiunii române (Damian Hurezeanu. în care apare acest termen. aproba lupta pentru constituirea unui stat naţional în cazul naţiunilor neemancipate. pentru abordarea interdisciplinară. în Memorii pentru a servi istoriei iacobinismului. Studenţii Universităţii din Leipzig. Proudhon îi conferea o nuanţă peiorativă când condamna agresivitatea naţiunilor care aveau un stat propriu. evitându-se enunţarea unor definiţii ale naţionalismului 79 . sunt clasificate la dreapta sau la extrema dreaptă a opiniei publice.

Aşadar. expresiile „idee naţională”. ca un catalizator al formării naţiunii. în istoriografia românească. cât şi manifestarea politică. Miroslav Hroch identifica trei stadii în dezvoltarea mişcărilor naţionale. al secolului al XIX-lea. ca artefact cultural şi patologic (Benedict Anderson). scopul său fiind protejarea şi menţinerea tradiţiilor. a moştenirii istorice 91 . Identităţi colective care au stat la baza construcţiilor naţionale din secolele XVIII-XIX s-au conturat destul de devreme în istoria Europei 94 . a reuşit să combine identificarea membrilor comunităţilor cu ideea de naţiune şi acţiunile puterii politice în vederea construirii unui stat naţional. James Kellas aprecia că naţionalismul „este o ideologie care edifică ideea de naţiune” 84 . e necesară urmărirea „formării culturilor naţionale suficient de omogene pentru a destrăma vechile societăţi locale în favoarea unei identităţi lărgite la dimensiunile unui stat suveran sau măcar ale unui popor autorizat să pretindă un astfel de statut” 98 . naţiune şi naţionalism 101 Câteva precizări suplimentare sunt necesare. În opinia noastră. Naţionalismul este un fenomen complex. naţionalismul modern nu este. a contribuit la dezvoltarea naţiunii pe care a impus-o ca element central al lumii moderne. „sentiment naţional”. . Ernest Gellner a sintetizat cel mai bine aceste opinii divergente. decât antidotul compensatoriu al rupturii sociale şi al alfabetizării rudimentare antrenate de procesul industrializării”. această dispută se regăseşte în cercetările asupra istoriei naţionalismului pe plan mondial. de o varietate inepuizabilă” 99 . etnicitate. naţionalismul a reuşit să transceadă ideologii şi să se sustragă oricărei încercări de definire în termeni fără echivoc. care să asigure suveranitatea politică a naţiunii 90 . când scria că acesta reprezintă legătura dintre stat şi o cultură definită „în mod naţional” 89 . Distincţia este cu atât mai importantă cu cât. acolo unde aceasta nu exista încă (E. Autorii unei sinteze de istorie europeană apreciau că accentuarea particularismelor naţionale se produce în perioada 1560-1660 95 . Gellner). arătând că termenul de naţionalism este un anacronism al secolului al XIX-lea. care cumulau atât apariţia ideologiei. exprimând realitatea proteică şi complexă a naţionalismului. din punctul acesta de vedere. Naţionalismul clasic. În acest sens. a predominat opţiunea pentru definirea ca mişcare politică. care permite mai multe paliere de analiză. identificându-i sursele în Revoluţia Franceză şi în tradiţionalism 86 . Naţionalismul a construit o viziune a statului ca unitate politică aparţinând unui grup etno-cultural. ca produs al uniformizării introduse de statul modern (I.Etnie. concretizată în apariţia unei mişcări naţionale de masă 88 . O primă menţiune are în vedere caracterizarea naţionalismului ca ideologie sau ca mişcare politică 83 . „mişcare a naţionalităţilor”. ca expresie a unor realităţi specifice. Fenomen proteiform în istoria umanităţii. folosea. Înţeles diferit. istoricul Guy Hermet scria: „Sentiment al legăturii primordiale cu statul. El analiza însă mişcarea naţionalităţilor 85 . concomitent. De partea cealaltă. Pentru a-i înţelege originea. care îl integrează sau ar trebui s-o facă. a făcut legătura dintre etnie şi organizarea politică. René Rémond. În fapt este o falsă dihotomie. Wallerstein). Chiar „stereotipizarea relaţiei naţiune–stat” 97 a trebuit să ţină cont de acest fapt. Continuitatea cu etnicitatea 92 şi relaţiile complexe cu statalitatea 93 au accentuat acestă situaţie. Desigur. Tot în legătură cu revoluţia de la 1789 era analizat naţionalismul de Eugene Kamenka 87 . naţionalismul „trebuie tratat la plural. Naţionalismul este însă indisociabil lumii moderne 96 . a limbii.

conştientă sau subliminală. respectiv operarea unei diferenţieri între naţionalismul politic şi cel etnic 104 . poloneză. după 1830. el distingea. În acest context. Sau. de aceea. nu de o naţionalitate diferită)”. când de fapt impune omogenitatea atât în interiorul. italiană. naţionalismul reprezenta un fenomen general european 102 . naţiunile moderne făcându-şi apariţia pe scena istoriei. De aici. În altă parte. 2) conştiinţa apartenenţei la o naţiune. mai puţin relevante pentru specificul naţionalismului în epoca modernă. între unităţile politice […]” 105 . a cărui ipoteză de lucru era aceea că „naţionalismul trebuie înţeles nu în raport cu o ideologie politică susţinută conştient. realizarea echivalenţei între naţiune şi stat a avut ca rezultat crearea unei distincţii între „naţiunile politice” şi „naţiunile etnice”. cu o reală consistenţă democratică (germană. Este vorba de acea „conştiinţă populistă”. demne de reţinut 108 . naţionalismul are cinci componente: 1) procesul de formare a statelor naţionale.) şi „mişcări de revoltă populară împotriva stăpânirii străine (înţeleasă ca stăpânirea exercitată de o religie diferită. pretinde autorul. 4) prezenţa ideologiilor naţionaliste. pentru ei naţionalismul şi istorismul fiind strâns legate 111 . 5) diverse mişcări. Asupra originilor culturale ale naţiunii şi naţionalismului se pronunţa şi Benedict Anderson. Ernst Cassirer le identifica în eforturile iluminiştilor de a fixa „relaţiile dintre idee şi realitate”. de „o falsă conştiinţă atotcuprinzătoare” a ideologiei naţionaliste. iar statele naţionale le înţelegea ca „unităţi care pun în legătură suveranitatea şi cultura” 100 . B. exista o conştiinţă de sine. cât şi. aşa cum.102 Dinu Balan Această specificitate se relevă şi din aprecierile lui Ernest Gellner care caracteriza naţionalismul ca fiind „legătura dintre stat şi o cultură definită în mod naţional”. Conform lui. ci cu sistemele culturale mai largi care l-au precedat. între „mişcările naţionaliste cu conştiinţă de sine”. 3) existenţa unor simboluri ale naţiunii. aceleaşi drepturi şi obligaţii pentru toţi membrii” 107 . El propovăduieşte şi apără continuitatea. chiar înainte de sfârşitul secolului al XVIII-lea. dar rodnice în sugestii conceptuale. D. – D. când de fapt ajută la construirea unei societăţi anonime de masă. În a doua treime a secolului al XIX-lea. Smith realizează o încadrare mai largă a fenomenului. dar nu neapărat legat de existenţa statului-naţiune. „[…] naţionalismul în epoca lui Michelet şi a lui Renan reprezenta o nouă formă de conştiinţă – o conştiinţă care a apărut atunci când nu mai era posibilă experienţa naţiunii ca noutate” 103 (subl. care stă la baza naţiunii moderne şi a naţionalismului 106 este un fenomen modern. conform căreia statul-naţiune este acela suprapus „unui teritoriu istoric. S-a vorbit. o economie comună. ar fi stat lucrurile în ultimul caz în Balcani 110 . uneori foarte puternică. din care – precum şi împotriva cărora – a . […] Naţionalismul tinde să se considere un principiu manifest şi de la sine înţeles […]. Această dorinţă a unităţii. Căci. În ceea ce priveşte originile culturale ale naţionalismului. în formularea lui Benedict Anderson.). cu carcter social şi politic. Propovăduieşte şi apără diversitatea culturală. posibil a fi recunoscut pentru diverse unităţi cronotopice. [având] aceleaşi mituri şi amintiri istorice. într-o mai mică măsură. însă abia în urma revoluţiei franceze din 1789 s-a dezvoltat dimensiunea politică. şi discuţiile contradictorii asupra relaţiilor dintre naţionalism şi democraţie. de mase. o cultură largă. A. dar datorează totul unei rupturi decisive şi incredibil de profunde în istoria omenirii. care acţionează în numele naţiunii 101 . etc. pentru a se sustrage încercărilor simplificatoare şi a oferi un tablou complet. de care vorbea istoricul britanic Eric Hobsbawm 109 . „Miturile ei inversează realitatea: ea pretinde că apără cultura populară.

din perspectivă istorică. Mai mult. Aşa să stea lucrurile? Să existe un naţionalism „bun”. care răspunde unei nevoi acute de omogenitate în epoca modernă. inevitabil. Acest fenomen este „un Ianus”. dintre un naţionalism „vestic”. întrucât etichetează.Etnie. în concepţia sa. şi naţionalismul „estic”. şi simplificatoare. naţionalismul scapă criteriilor de judecată morală. naţiune şi naţionalism 103 luat fiinţă. în care cosmologia şi istoria erau inseparabile. xenofobie şi tendinţa spre etnocraţie. metodologic. Caracterizările naţionalismului sunt. abrupte. în ultima parte a secolului al XIX-lea şi în secolul următor. potenţial. istoricul Lucian Boia refuză orice distincţie între naţionalism şi patriotism. benefică. aşa cum avea să se dezvolte mai târziu. În schimb. În fapt. orice caracterizare calitativă a naţionalismului este riscantă şi. care pierde tot mai mult contactul cu o perspectivă universală. caracterizat prin etnocentrism. predominante exclusiv în lumea modernă”. cu o populaţie omogenă. Astfel. Un exemplu este polemica iscată în cultura românească cu câţiva ani în urmă. foarte activ în zilele noastre 117 . care se răspândeşte şi începe să impună numai în anumite condiţii sociale. opoziţia facilă. etnicitate. Sociologii şi politologii au încercat să dea răspunsuri în legătura cu veracitatea dihotomiei naţionalism „bun” şi „rău” 115 . Autorul deosebeşte între „identitatea naţională”. în contextul transformărilor concepţiilor despre timp. etno-lingvistic şi organic 116 . inexactă. „Teorie a legitimităţii politice”. integratoare. opunându-i pe „autohtonişti” „europeniştilor” 114 . respectiv „naţionalismul răsăritean. şi a efectelor industriei tipografice asupra societăţii şi a indivizilor 112 . legitimă. mult mai complex. filosoful Andrei Marga discerne între „naţionalismul clasic al epocii moderne”. Opinia noastră este că naţionalismul românesc din perioada regulamentară nu este un etnonaţionalism. Dan Dungaciu. născut în Occident şi caracteristic acestui spaţiu. datorită capacităţii lor de a se adapta unor condiţii sociale. evident. Iar în cazul românesc lucrurile sunt complicate de tipologia specifică a fenomenului. având ca scop păstrarea specificului naţional. ci este unul de tip Risorgimento. care implică adeziunea şi fidelitatea faţă de unităţi mari. Un alt autor. odată create. uneori. În schimb. dar. identificat cu patriotismul 118 şi unul „rău”? Ernest Gellner aprecia că naţionalismul în sine „reprezintă o formă foarte distinctă [sic!] de patriotism. în care ideile panromânismului şi ale programelor reformatoare şi modernizatoare ale societăţii româneşti sunt dominante 122 . nici un nativism. „modulare” şi capabile de a fi răspândite pe o arie extrem de largă. singura posibilă fiind aceea a istoriei. perpetuată. politic şi civic. Cele două sisteme culturale relevante pentru obiectivele de faţă sunt comunitatea religioasă şi monarhia dinastică”. create la sfârşitul secolului al XVIII-lea „ca rezultat al distilării spontane a unei complexe încrucişări de fapte istorice distincte”. ştiutoare de carte şi trăind în anonimat 119 . în studiile de specialitate. care statua suprapunerea unităţii politice peste cea naţională 121 . decât orice formulă teoretică. „nici o naţie nu s-a dovedit imună la derivele naţionaliste” 120 . politice şi ideologice variate 113 . Principalele noastre argumente sunt următoarele: . afundându-se în provincialismul aproape fatal al zonei”. mai adecvat sfârşitului epocii fanariote şi deceniului imediat următor. şi „naţionalismul” antidemocratic. considerând că această împărţire are deficienţe conceptuale şi este periculoasă. devenite. naţiunea şi naţionalismul sunt „artefacte culturale de un anumit tip”. încearcă să deconstruiască.

au favorizat sentimente şi atitudini antifanariote. din veacurile anterioare 131 . Corectă. Dar acest mod de a gândi este specific societăţii moderne. istorică şi de altă natură a lumii prenaţionale” 129 . ea trebuie corelată cu alte teorii. din ambele spaţii. Studiul ignoră rolul intelighenţiei în construirea ideologiei naţionale şi în conducerea mişcării naţionaliste. acesta opinează că naţionalismul şi-a avut originea „în necesităţile structurale distinctive ale societăţii industriale”. în sine. de altfel. deşi nu există un stat unitar. Din această importantă lucrare lipsesc „deşteptătorii”.participarea restrânsă a populaţiei. din punct de vedere al desfăşurărilor evenimenţiale şi al evoluţiei fenomenelor istorice.]. pentru a înţelege mai bine cum a apărut şi s-a dezvoltat naţionalismul în societăţile periferice. „naţionalismul apare numai în medii în care existenţa statului este deja foarte mult considerată de la sine înţeleasă” 124 . inspirându-se din modelul occidental şi beneficiind. participarea unei forţe politice extinse. Iar apelul la ideile lui Hroch este o soluţie teoretică. adică acolo unde. afirmaţia trebuie amendată. Care a fost însă factorul declanşator al naţionalismului în Principate? Frustrările generate de prezenţa străinilor. prin petiţii şi programe de reformă. unde condiţiile socio-economice. . a genezei naţionalismului în epoca modernă. cristalizarea unor unităţi noi.contextul politic intern şi internaţional oarecum asemănător (spaţiul italian se afla sub dominaţie austriacă şi franceză).mişcarea conspirativă iniţială. fiind „manifestarea exterioară a unei profunde şi inevitabile reglări a relaţiei dintre organizarea statală şi cultură” 128 . Capabilă să ofere o explicaţie teoretică convingătoare. arătând că naţionalismul nu reprezintă „deşteptarea şi afirmarea acestor unităţi mitice” [naţiunile etnice – D. independenţă naţională şi pentru realizarea unităţii naţionale 123 . cel puţin pentru anumite spaţii cum este cel românesc. Conform lui Ernest Gellner. . cu efectele ei de omogenizare 125 . capabilă să explice apariţia naţionalismului în spaţiile est-europene. de pildă în spaţiul balcanic 126 . de sprijin exterior. . ci a răspuns unor cerinţe specifice ale societăţilor balcanice.B. Revenind la Gellner. statul român devine instrumentul realizării unităţii statale. în primul rând. acceptată inclusiv în discuţiile cu cancelariile străine – este. naţionalismul devenind o politică de stat.lupta pentru reforme.104 Dinu Balan . organizarea în societăţi şi asociaţii cu scop patriotic. chiar anti-greceşti 130 . după 1859. inclusiv masonică. epoca în care „problema românească” este recunoscută oficial de puterile europene. Teoria lui Gellner are ca efect o disjuncţie a sa de teoriile etnonaţionaliste. din contră. Există o continuitate între maniera de reprezentare a străinului în „Vechiul Regim” şi proiectul statului naţional din deceniile patru şi cinci ale secolului . în primele decenii regulamentare. înfăptuirea lui este înţeleasă ca imperioasă. . dar şi politicoideologice erau destul de diferite faţă de societăţile industrializate ale Apusului. după 1848. Căci apariţia naţionalismului nu s-a produs aici printr-o simplă colonizare „narativă” 127 .creşterea treptată şi progresivă a implicării politice: indivizi izolaţi. la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea. este adevărat. adecvate condiţiilor de acum predominante. inclusiv în cel românesc. uneori – cazul grec –. mai degrabă a unei elite culturale şi politice. ci „constituie. deşi folosesc în mod declarat ca materie primă moştenirea culturală. dar ele veneau în prelungirea unora similare. deşi foarte generală. a grecilor.

În opinia sa. cu scopul de a o re-ordona. Revoluţia a contribuit la renaşterea vieţii politice europene şi a determinat întărirea luptei pentru drepturi naţionale 136 . bazat pe valori civice. Căci marea mutaţie romantică a determinat aplecarea imaginaţiei spre realitatea imediată. la 1848. la sfârşitul secolului al XIX-lea. că „Nationalism comes before nations. etnicitate. cu deosebire după 1859. Destul de neclare în precizările sale şi. Regenerarea naţională este ideea predominantă şi ea apropie considerabil scopurile şi chiar mijloacele mişcării naţionale româneşti de acelea ale Risorgimento-ului. Naţionalismul românesc s-a născut într-un anume context politic. militant şi misionar. independent şi modern 138 . Istoricul Eric Hobsbawm scria. mişcările naţionaliste din „a doua generaţie” în Europa. concretă. naţiune şi naţionalism 105 al XIX-lea. expresiile „xenofobiei de circumstanţă” erau „veneticul. prin legătura cu limba şi istoria. Nations do not make states and nationalisms but the other way round” 142 . spre definirea sa în termeni etno-naţionali. Romantismul revoluţiei de la 1848 este conexat naţionalismului. se caracterizează printr-un sentiment de paralelism (de întârziere faţă de naţionalismele americane). de dorinţa constituirii unui stat românesc unitar. vivacitatea ideilor herderiene a determinat o concepţie organică despre naţiune. cu menţiunea că. fiind dominat de panromânism. mult mai mare decât aceea a Iluminismului. din prima jumătate a secolului al XIX-lea. naţionalismul reprezenta un program politic prin care o naţiune îşi putea realiza un stat „de tipul celor devenite standard după Revoluţia franceză” 143 . păgânul şi apostatul” 132 . În opinia sa. Sub influenţă franceză. pe fondul ideilor iluministe. pe întregul continent 137 . naţiunea a devenit “mai degrabă ceva la care se putea aspira în mod conştient. în întreg spaţiul european. Ideea luptei pentru independenţă şi unitate constituie. şi-a exercitat influenţa. Susţinând ideea priorităţii apariţiei naţionalismului pe continentul american. chiar dacă cu inerente întârzieri şi decalări 135 . dacă nu şi mai târziu. fundamentul naţionalismului românesc. aşadar o deplasare de la filonul liberal către o doctrină de dreapta 144 . într-una din lucrările sale. Acest „nou naţionalism”. impactul revoluţiei franceze a fost de natură să fortifice ideologia revoluţionară şi să influenţeze mişcarea naţionalistă. Naţionalismele europene timpurii au avut mai degrabă un caracter „populist” (în sensul că nu erau promovate şi controlate de stat) şi se inspirau din modelul francez. După acest moment. oricum. favorizând dezvoltarea naţională în legătură cu prioritatea acordată limbii şi culturii 141 . Pe de altă parte. Dar. autorul a evidenţiat apariţia naţionalismului modern în Europa prin sentimentul „rupturii radicale” din Revoluţia franceză. precum şi prin urmărirea ideologică şi politică a obiectivelor de către mişcările naţionale. prin iluzie 139 . Apoi.Etnie. ne interesează relaţia dintre stat şi naţionalism. decât un cadru pentru o viziune ce se contura treptat”. s-a produs o democratizare a ideii de naţiune 140 . Datorită situaţiei Principatelor. Cum se face atunci că Herder şi Fichte privilegiau poporul şi cultura acestuia încă de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul veacului următor? O variantă a abordării moderniste a naţionalismului este modelul elaborat de Benedict Anderson. xenofobia era destul de răspândită. ca urmare mai ales a influenţei lui Jules Michelet. Voinţa de modernizare şi prestigiul Occidentului a făcut ca modelul apusean să fie asimilat şi în Principate. nevalide pentru spaţiul central şi est-european. sunt consideraţiile asupra basculării naţionalismului de la cel clasic. cel puţin în primele decenii ale veacului. . cu impact major asupra mişcării naţionale din Transilvania 134 şi din Principatele extracarpatice. încă din Evul Mediu 133 .

Desigur. dar care a cuprins. şi de aceea erau. 4. Istoria ideilor politice româneşti (1369-1878). Akademie-Verlag.). pp. al cărui prototip este naţionalismul american. Universitatea Bucureşti. Român. Zamfira Mihail. vizând o nouă ordine europeană care să corespundă idealului naţiunilor. exclusivist. cuprinde o paletă foarte largă de interpretări. acestă dihotomie între un naţionalism civic.a. Der politisch-soziale Wortschtz des Rumänischen von 1821 bis 1850. în Idem. ş. Bucureşti. 1986. Lessico della revolutione romena nel secolo XIX. Bucureşti. 133-144. Paul Cornea. popor sau naţiune? Despre identităţile politice europene.106 Dinu Balan ceea ce impunea respectarea anumitor standarde. Al. XXII. în loc. München. o mare parte a Occidentului. România. care a reprezentat o mişcare de emancipare generoasă. conservatoare şi reacţionare 145 . Originea şi cristalizarea ideii de patrie în cultura română. 2. XVII. „experimentul crucial” declanşat de Napoleon al III-lea. în opinia autorului. Era acreditată ideea existenţei a două tipuri de naţionalisme: unul „bun”. Ideea că modernitatea a accentuat conflictele dintre state şi că naţiunea a servit mai degrabă ca motivaţie ideologică pentru acestea este împărtăşită şi de Lucian Boia 150 . Lidia Simion. polisemii şi conotaţii. Idéologie. pp. treptat. 1979. cit. dar şi a imperiilor coloniale. 1979. Hans Kohn este un înainte-mergător al unor asemenea concepţii 146 . De aceea. s-a produs o tendinţă evidentă a monarhiilor „euro-mediteraneene”. Şi John Plamenatz contrapune naţionalismului liberal al mişcărilor unificatoare din secolul al XIX-lea acţiunea brutală a celor care au construit culturi naţionale acolo unde acestea nu existau sau le-au centralizat pe cele existente deja 149 . 1979. Vlad Georgescu. Erau expresia reacţiei unor grupuri de putere (dinastice. Editura Curtea Veche. s-a lovit de structurile statale existente. având la bază principiile liberale ale raţiunii umane şi ale valorii individului. războiul franco-prusac din 1870 „a dovedit că era naţionalismului idealist şi fratern se încheiase” 151 . Studiu filologic. 1983. 1 . Bucureşti. 27-33. Între semantica istorică şi semiotica mentalului colectiv. cât şi de nepotrivirile naţionale concurente. Niculescu. mentalité – expression linguistique. care a abandonat ideile iluministe şi a servit ca rampă de lansare pentru rasism şi expansionism 147 . axată pe ideea de autodeterminare. a. Ion Dumitru Verlag. În a doua jumătate a secolului. Victor Neumann. NOTE: Vezi Klaus Bochmannn. care cristaliza „human aspirations for equality and dignity”. Editura Eminescu. care provoacă „the passion for power over others” 148 . De altfel. Editura Minerva. cu precădere de dinainte de 1848. şi ca reacţie faţă de. care ar fi specific spaţiului occidental şi un altul etnic. În această logică. Apariţia “naţionalismelor oficiale” s-a dezvoltat „după. Rodica Bogza Irimie. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Berlin. nr. El distingea între naţionalismul vestic. în RESEE. Termeni politico-sociali în primele periodice româneşti. The Modernization of the Social-Political Vocabulary as Reflected in the Romanian Press of the First Half of the 19th Century. bazat pe tradiţie şi trecut. Cuvântul „Popor” în epoca paşoptistă: sinonimii. mişcările populare naţionale”. 1980.. propriu spaţiului est-european. respectiv un naţionalism estic. temătoare că îşi vor pierde puterea şi vor fi marginalizate în urma apariţiei naţionalismelor lingvistice populare. Neam. 1987. Bucureşti. respectiv altul „rău”. „de a aluneca treptat spre o identificare naţională”. Bucureşti. Regula jocului. aristocratice ş. românesc. în RESEE. 1984. Ştefan Lemny. Vasile Arvinte. 2003.

vol. Editura Fundaţiei Culturale Române. Anthony D. Într-o societate.. cit. vezi Idem. P. Michel Izard (coord. Paris. 1896. 1994. Editura Albatros. suivi de Les groupes ethniques et leurs frontières de Fredrik Barth.. încât este. împărtăşind aceleaşi atitudini. Smith. Conceptul de etnic. în Dicţionarul Enciclopedic nu există termenul „etnie”. Everett C. 1979. 1998. Théories de l'ethnicité. destul de aproximativă. p. în Dan Berindei (coord. sau dominat. 1998. Dossier (citat. Jocelyne Streiff-Fenart. III: Race. Blackwell. t. naţiune şi naţionalism 2 107 Vezi. op. Geneza medievală a naţiunilor moderne (secolele XIII-XVI). vezi Paul . e. London. În sociologia americană a existat un amplu interes pentru studiul contactelor dintre grupurile etnice şi frontierele rasiale din spaţiile urbane. Hughes. de Gobineau. practic. 15 Dintre numeroasele sale lucrări. Naţionalism şi Modernism. 971. Editura Epigraf. Hachette. 35 şi urm. vezi mai ales studiul Sensibilităţi etnice şi confesionale în Transilvania în timpul lui Nicolaus Olahus. pp. Bucureşti. Eseu metodologic. Cf. Editura Polirom. cit. p. Pentru termenul „popor”. ediţia a II-a revăzută şi adăugită. Dicţionar Enciclopedic. 4. 1969. p. definit astfel: „parte a populaţiei dintr-o societate vorbind aceeaşi limbă. de exemplu. II (D-G). Vezi şi Philippe Poutignat. ca produse ale originii şi tradiţiei culturale comune. p. Împotriva relativismului contemporan. XXXIII. 6 Vezi Encyclopedia Universalis. A. Editura Polirom. are dezavantajul de a păcătui şi prin necunoaşterea teoriilor despre multiculturalitate. 1999. Terminologie. Oxford. 1995. Vezi. corpus 8. Bucureşti. 9 Max Weber a utilizat sintagma „grupuri etnice” în Economy and Society. 13 Vezi Fredrik Barth. Oslo. 2003. Where Peoples Meet. Encyclopedia Universalis. 149. Phlippe Poutignat. 1978. cap.. Paris. University of California Press. 14 Cf. 3 J. Istoria României. în Philippe Poutignat. cit. 10 Apud Romulus Vulcănescu.. 2002. Barth (ed. atunci când este controlat şi i se impune cultura unui alt grup. Turnirul khazar. Dicţionar de etnologie şi antropologie. Chişinău. loc. ci unul înrudit. Vezi şi F. 4 Cf. 1986. p. AXIS). 8 Pierre Bonte. şi AXIS. 972. interculturalitate şi transculturalitate.F. 198-200 (Etnii şi etnosimbolism). 971-972. poate fi asimilat când adoptă modelele culturale comune. Les groupes ethniques et leurs frontières. Definiţia. nation. Greenwood Press. Jocelyne Streiff-Fenart. Paris. ethnie. pentru definiţii şi interpretări. Firmin Didot. Editura Enciclopedică.). Pentru comparaţii interesante. traduit par Jacqueline Bardolph. mai ales pp. Cluj-Napoca. pp. în continuare. 1854. Helen MacGill Hughes. The Ethnic Origines of Nations. 11 Vezi Encyclopedia Universalis. Dicţionarele româneşti sunt destul de aproximative în circumscrierea şi definirea termenului. Berkeley.Etnie. Ethnic Groups and Boundaries. 1996. fiecare păstrându-şi identitatea culturală”. inutilizabilă. cit. London. p. pp. Bucureşti. vezi Idem. Bergen. 215 (sub voce Etnie). 1981. Personalităţi. 7 Ibidem şi Encyclopedia Universalis. 18-50. p. Les Sélections sociales. vezi Philippe Poutignat. Hachette. L'Univers documentaire. 2232. Un studiu critic al teoriilor recente cu privire la naţiune şi naţionalism. 1980.U. vol. Solidarităţi etnice româneşti în secolele XIII-XVI. 971. Pagini transilvane. Vezi şi Idem. o prezentare detaliată în Dionisie Petcu. Iaşi. Jocelyne Streiff-Fenart. Dicţionar de etnologie. I. Essai sur l'inegalité des races humaines. traducere din engleză de Diana Stanciu. Jocelyne StreiffFenart. 198. 251 (sub voce Etnic). p. cit. Bucureşti.). 1995. Westport. etnicitate. Éditeur à Paris. 12 Ibidem. 16 Andrei Cornea. Naţiunea română medievală. II. p. „grup etnic”.). Etnosimbolism. 8. op. I. Paris. cap. loc. loc. 104. Racial and Ethnic Frontiers. Bucureşti. Pentru delimitări şi comentarii. g. Editura Enciclopedică. Los Angeles. De pildă. trăsături mentale etc. 5 George Vacher de Lapouge. Observaţii privitoare la structura etnică şi confesională a Ungariei şi Transilvaniei medievale (secolele IX-XIV). comportamente. 1995. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Pentru lărgirea ariei de discuţii şi prezentarea evoluţiei de la solidarităţile etnice medievale la naţiunile moderne în Europa. 1994 şi vol. în AIIC. mai poate fi asociat cu alte grupuri. Iaşi.

17 Guy Hermet. 102. op. Smith. 1832-1918.). Dicţionar de sociologie. 1993. no. 51. 1-4. 436. Serie nouă. op. A nation is a nation. Nations and Nationalism since 1780: Programme. prefaţă de Al. Lazăr Vlăsceanu /coord. 4. 1978. Consideraţii istoriografice şi metodologice. Vezi şi Ibidem. pp. 151. 28 Ibidem. 1978. Zub. 7 şi 8. întrucât echivalează grupul etnic cu poporul. Profesorului Alexandru Zub la împlinirea vârstei de 60 de ani. 22 Walker Connor. 23. pp. Race and Ethnicity: a sociobiological perspective. 2-3. 4. Maria Larionescu. Editura Junimea. cit. pp. Social theory and ethnography: neglected perspectives on language and ethnicity in Eastern Europe. Modernizare…). 31 Richard Jenkins. Vezi şi Joshua Fishman. 24. în Istoria ca lectură a lumii. Pentru raportul dintre etnocentrism şi rasism. 18 Thomas Hylland Eriksen. Sage Publications. Prin împlinire politică grupul etnic (poporul) devine naţiune”. 13-14. Cătălin Turliuc. Gabriel Bădărău et al. Iaşi. reluat în Dumitru Vitcu. p. starea de a fi etnic sau de a aparţine unui grup etnic (de la gr. nr. Pluto Press. Vol. p. Regula jocului. 136 şi urm. Institutul European. 1980. 93-132. ethnos. Iaşi. is a …. pp. 1997. Mythe. Cuvântul „Popor” în epoca paşoptistă: sinonimii. London. D. Vitcu et al. pp. London. 1994. p. Bucureşti. polisemii şi conotaţii. Economical and Cultural Change. 383): „Etnicitatea desemnează. 151-159. passim. Arguments and Explorations. în „Ethnic and Racial Studies”. 21 Pierre van den Berghe. 425-439 şi Idem. p. p. cap. Modernizare şi construcţie naţională în România. Ethnicity and Nationalism. 32 „Xenopoliana”. no. pp. cit. Cf. Xenopol”.. Anthropological Perspectives. University of California Press. 29 Katherine Verdery. în Peter Sugar (ed. 1980. 34 Vezi. cit. 378-400. 26. ed. Jocelyne Streiff-Fenart. asociaţii şi organizaţii comune. p. 1997. 19 Philippe Poutignat. 1. Leonid Boicu şi Lucian Nastasă. p. nota 1. 52-66. Iaşi. 1980. 1993. Editura Eminescu. tradiţii şi valori proprii. op. în Istoria – o meditaţie asupra trecutului. 27 Philippe Poutignat. 20 Ibidem. no. p. Între semantica istorică şi semiotica mentalului colectiv. 401-411. Thousand Oaks. is a state. 69-99. mai ales p. p. 224.. limbă comună. 30 Thomas Hylland Eriksen. Boulder. pp. pp. în loc. Jocelyne Streiff-Fenart. 1980. 49-56. 35 Ibidem. 2002 (citat infra. în Idem. V. pp. datorită conflictelor diverse care o străbat şi memoriei colective.. Idem. Berkeley. preluată dintr-un Dicţionar de sociologie (Cătălin Zamfir. revărsându-se în viaţa cotidiană şi transgresând individul. 26 Ibidem.108 Dinu Balan Cornea. p. Etnicitatea – identitate colectivă virtuală. Cambridge University Press.. în „Sociologie Românească”. aflăm şi o definiţie. 23 A. Ethnic Diversity and Conflict in Eastern Europe. Etnicitate şi naţionalitate la 1848. 1. Rolul factorului alogen. cit. Naţionalism şi etnicitate. D. scrie un articol remarcabil şi Vittorio Lanternari.. Rethinking Ethnicity. Iaşi. O definiţie tautologică (etnicitatea reprezintă „starea de a fi etnic sau de a aparţine unui grup etnic”) şi restrictivă. Ethnocentrism and Ideology. 1997. I. adică unui grup organic de indivizi având descendenţă comună. 25 Eric Hobsbawm. 1983. Vol. religie şi obiceiuri specifice. V. literatură şi artă populară. . cit. Naţionalism şi etnicitate…. Tipografia Moldova. Reality. pp. Santa Barbara CA: ABC-Clio. Bucureşti.. pp. is an ethnic group. popor). cit. 381. Pentru Fishman. 3. volum coordonat de Gabriel Bădărău. Cătălin Turliuc. Transylvanian Villagers: Three Centuries of Political. Colorado.. Cambridge. D. Într-o notă de subsol. 4. 33 Maria Larionescu. Fundaţia Academică „A. îndeobşte. mai ales. posibile în orice societate. 225-231./. cit. traducere de Silvia Dram. etnicitatea este profund subiectivă. op. bazată pe istorie.. New Delhi. 24 Idem. Dumitru Ivănescu. The Ethnic Origins of Nations. 25. Editura Babel. 40. 164-167. op. 2001. în loc. pp. Istoria naţiunilor şi a naţionalismului în Europa. 1994..

B. 17. etc. Ştefănescu). Théories du nationalisme. 1994 (citat. deşi unele trăsături ale sale (limba. medieval and modern?. adică confruntării violente cu alteritatea. Stuttgart. defineşte astfel naţiunea: „1. 3. p. Nation. N. (eds. Hachette. Idem. Naţionalisme şi naţiune. Bucureşti. realitatea ei proteiformă şi incapacitatea de a oferi o definiţie clară se resimte şi în explicaţiile din dicţionare. 1994. p. Afirmare. 1977. VII. pp. Michel. vol. ce se manifestă în comunitatea culturii naţionale şi în conştiinţa originii comune. Smith. Geneza medievală a naţiunilor moderne. 37 Karl Ferdinand Werner. . loc. Schulze. pp. nr. Volk. Schulze. corpus 16. p. Iaşi. Iaşi. nr. Vezi şi AXIS. 1994. traducere de Patricia Enea. vol. An Inquire into the Origins of Nations and the Politics of Nationalism. 45 Idem. London. 2003. Interesant este faptul că Romulus Vulcănescu. Şt. Le Petit Larousse. Zub.Etnie. istoriceşte constituită şi care a luat naştere pe baza comunităţii de limbă. vezi vol. 223. Paris. 1995. p. Orizont contemporan (coord. în continuare. Paris. în Otto Bruner et al. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. 7. comunitatea culturii) s-au format încă din perioada precapitalistă”. Pierre-André Taguieff (coord. 268. op. 41 Ibidem. Bucureşti. naţiune şi naţionalism 36 109 Hagen Schulze. Grande communauté humaine. A. Larousse. 102. The Ethnic Origins of Nations./. Nation. Geschichtliche Grunbegriffe. le plus souvent instalée sur un même territoire et qui possède une unité historique. Masse: Mittelalter. Ştefănescu /coord. în Dicţionarul de etnologie pe care l-a conceput. Dictionnaire encyclopédique. 43 Vezi H. Dossier. p. Paris. 1993. a se vedea Idem. Naţionalism şi Modernism. pp. 1995. (Romulus Vulcănescu. p. 8 (pp. unde. Naţionalism şi Modernism. économique plus ou moins forte. pp. de teritoriu. 38 H. Pentru concesiile făcute acestei aberaţii produsă de dogma marxist-leninistă. 690. 44 Vezi A. mai ales pp. La Découverte. vol. op. IV (L-N). p. Editura Polirom. 1991.). Communauté politique distincte des individus qui la composent et titulaire de la souveraineté”. 114-136. Vezi şi Les Théories de la nation: entre nature et culture. 45. cap. p. Editura Enciclopedică. Această carte reprezintă o reuşită îmbinare între istoria conceptelor (Begriffsgeschichte) şi istoria politică. ci catalizatorul ei” (Ibidem. nu defineşte termenul „naţiune”. Nichols & Weidenfeld. prefaţă de Al. Smith. cit. culturelle. 1 şi 2. 46 Ibidem. Aubier-Flammarion. Éditions Kimé. 2. în „Ethnic and racial Studies”. au apărut în perioada capitalismului ascendent. 17. p. 1992. trim. Această complexitate a naţiunii.. 178-205). 540. etnicitate. L'Univers documentaire. în AXIS. Pentru prezentarea teoriilor etnosimboliste. The Ethnic Origins of Nations. Bucureşti. ci explică sintagma „comunitate naţională”. Stat şi naţiune în istoria europeană. 2001. 3. 2003. apare următoarea explicaţie: „Comunitate stabilă de oameni. Encyclopedia Universalis. partea I: Variante ale modernismului. „La Pensée politique”. pp. 32-41. Nationalismus.. un rol aparte: „Războiul nu este originea unei naţiuni. cit. de viaţă economică şi de factură psihică. Naţiunea română. 1995. Seuil/ Gallimard. Paris. op. D.. Istoricul acordă războiului. Nations and States. cit. D. linguistique. religie. Seton-Watson. 1995. sub voce naţiune. Naţiunea română). Gil Dellanoi. Vezi şi Dicţionar enciclopedic. ştiinţific Şt. 266-268. apud H. Se observă uşor prioritatea acordată semnificaţiei culturale a naţiunii. 42 Vezi antologia de texte inclusă în volumul lui Raoul Girardet. Nations et nationalités en Europe centrale aux XIXe et XXe siècles. arătând că fiecărei „orânduiri istorice” îi corespunde un tip de comunitate naţională: „comunitatea naţională de tip medieval se deosebeşte de aceea de tip burghez şi ambele de aceea de tip socialist prin structura lor de clasă. 40 Victor Neumann. Editura Curtea Veche. gradul lor de omogenizare şi rolul ce îl îndeplinesc în procesul istoric al societăţii”. pp.. Geneză. Institutul European. 39 Vezi Ioan-Aurel Pop. 75-76). 101. Paris. traducere coordonată de Hans Neumann.). Neam. cit. nationalité. 6-7. 153-177. pp. 375399. 2003. popor sau naţiune? Despre identităţile politice europene. 114). „Hérodote”. 7273. ethnicité. The Problem of national Identity: ancient. 37-65: Naţiunea: Semnificaţiile unui concept istoric.

Paris. pp. Nation.. conceptul de naţiune „îşi capătă valenţele sale proprii”. Edited by Pompiliu Teodor. London. 57 Idem. Race. în vol. traducere din limba engleză de Robert Adam. Originile romantismului românesc. în Naţiune şi naţionalisme.F. Vezi şi Victor Neumann. Ştefănescu (coord. London. 2000. 1965. 1972. 1989. Naţiuni şi naţionalism. Eric Hobsbawm. 338-377. în loc. 58 Dumitru Ghişe. Naţiunea română. Roumains et Russes au XIX-e siècle. Nationalism. 125-126.U. 61 Paul Cornea. Spiritul public. Wallerstein. 51 Vezi Christophe Jaffrelot. naţiune. Bucureşti. în studiul Formarea naţiunii române. 50 M. New York. Bucureşti. 1960. cit. Van Nostrand Reinhard Company. Editura Antet. op. 49 Hans Kohn.). P. 53 Ernest Renan. Iaşi. Interpretări istorice. 59-65: De ce este utilă redefinirea conceptului de Naţiune în Europa Centrală şi de Sud-Est? 55 Pompiliu Teodor. Editura Minerva. Reflecţii asupra originii şi răspândirii naţionalismului.. Repere ale sociologiei naţiunii la scriitorii români din secolul al XIX-lea. pe voinţa de a se afirma ca atare” (George Em. Cluj-Napoca. Ştefănescu (coord. în secolul al XIX-lea. Verso. Marica. în Şt. Tentaţia lui HomoEuropaeus. Marica. 2002. vezi Nicolae Bocşan. La Salle and Chicago. în Raoul Girardet. în acelaşi volum. On Redefining the Nation. Bucureşti. în Şt.). Philosofical Perspectives. p. Editura Corint. doar două lucrări. traducere de Patricia Enea. 118. în Idem. 129-131. Statul modern în viziunea făuritorilor unirii Principatelor. prefaţă de Al. 54 V. pp. 1992. 21-135. Comunităţi imaginate. Ambigous Identities. Pentru viziunea paşoptiştilor asupra statului naţional. Vezi şi E. 465-468. Kedourie. Esenţa naţiunii în secolul al XIX-lea ar constitui-o „accentul pus pe Conştiinţă. Postfaţă: Mirela-Lauminiţa Murgescu. p. Bucureşti. Naţionalisme şi naţiune. în Stat. 89-152: Le bon disciple roumain: illusions et désillusions. societate. 9-36: Conceptul de Peuple. Bucureşti. Homo Europaeus şi revoluţia intelectuală în secolul Luminilor. Editura Dacia. traducere: Brânduşa Prelipceanu. aici. în P. traducere de Roxana Oltean şi Ioana Potrache. în N. 59 Vezi George Em. p. Romanian Political Enlightenment. care aprecia spontaneitatea fenomenului. Petru Maior: Aufklärung and Nation. 276-277. pp. Câteva teorii despre naţiune. pp. cit. 472). 298. Open Court. Ce este o naţiune?. Enlightenment and Romanian Society. concepţie şi coordonare editorială: Serge Cordellier. menţionăm. Hutchinson. popor sau naţiune?. Institutul European. 2000. Zub. cit. New York. cu un impact uriaş în literatura de specialitate: Ernest Gellner. vezi Dan Berindei. Geneza spiritului modern în Europa Centrală şi de Sud-Est. Pompiliu Teodor.). Faptul că în preajma revoluţiei paşoptiste o serie de tineri români aflaţi în capitala Franţei (cu deosebire Bălcescu) au suferit influenţa lui Michelet şi a teoriei despre Popor şi Naţiune este susţinut şi de Catherine Durandin. cu care se confunda înainte de 1800. 61-65. Nationalism. Balibar şi I. 1997.. Révolution à la française ou à la russe. realizată cu un acut simţ al momentului istoric. îngrijit de Nicolae . Pentru dimensiunea socială. Enlightenment and Romanian Society. Vezi mai ales concluziile de la pp. Opţiuni sociale şi democratice în procesul constituirii solidarităţii naţionale moderne 1821-1848. diferenţiindu-se de acela de „popor”. Miscevic (ed. O explicaţie sagace a conceptului de „Peuple”. Em. pp. cit. ne oferă. Nationalism and Ethnic Conflict.). pp. este oferită de Victor Neumann. Marica consideră că. Seymour. aşa cum apare el în opera lui Jules Michelet. Damian Hurezeanu. Naţiunea română. vol. 2003. Class.. Polonais. 446-476. Élisabeth Poisson. 260-277. pp. op. Editura Integral. cit. op. Neumann. Editura Ştiinţifică. pp. its Meaning and History.. pp. 52 Exemplul cel mai la îndemână ne este oferit de cartea lui E. mişcarea ideilor şi literatura între 1780-1840. Iluminism şi naţiune. Noi perspective asupra trecutului. Teodor (ed. Neam. în loc. pp. pp. 60 G. 1980. 48 Benedict Anderson. O perspectivă generală. 56 Ibidem. 1991.110 47 Dinu Balan Printre reprezentanţii acestei şcoli de gândire.

cit.. cit. Naţionalismul. Bucureşti. Despre naţionalism. Bucureşti. Editura Junimea. 14-21. în Otto Dann. Hambledon Press. 70 Constantin Rădulescu-Motru. Bucureşti. Bucureşti. 73. 1971. P. Sfaturi pe întuneric.. 68 Idem. mai ales. ediţie şi note de Constantin Schifirneţ. op. pp. ed. 1929. în Idem. 431-436. Naţiunea română. Geneza medievală a naţiunilor moderne. Duckworth and New York. Catehismul unei noi spiritualităţi. Atelierele Grafice „Cultura naţională”. Nationalism. Bucureşti. op. ediţie îngrijită de Ştefen Lemny şi Rodica Rotaru. Mihai Dinu Gheorghiu. Iorga”. pp. Anthony D. 61. pp. Raoul Girardet. etc. în loc. II. Precizări istoriografice şi metodologice. Bucureşti.Etnie. p. 65 N. 1980. pp. Românismul. Paris. Ideea naţională în decursul istoriei universale. p. Institut d'Histoire Universelle „N. a. pp. în Idem. pp. Idem.).. Idem. Al. Bucureşti. Iaşi. 258-261. în AXIS.). Gh. Scrieri. Brătianu. Problematica naţiunii române în sociologia interbelică. p.. 1943. Bucureşti. Ideea unităţii româneşti. pp. Bucureşti. vol. ediţie şi note de Constantin Schifirneţ. Tradiţionalism şi modernitate în deceniul al treilea. Gh. pp. 1990. op. Editura Eminescu. 1996. Editura Dacia. Smith. 69 Vezi Al. 172-190. 66. Pompiliu Teodor. 1982.. în Al. 1996. cit. 73 George Sofronie. . ş. Origines et formation de l'unité roumaine. Holmes & Meier. societate. 1988. 1982 (citat. infra. vol. Les révolutions de 1848. op. naţiune). 71 Ibidem. Cultură şi societate. Taguieff. p. Cazan. şi Elena Zane. Naţiunea română. 52. II. op. 77 Ioan-Aurel Pop. 155-160. Psihologia şi istoria. corpus 16. Monitorul Oficial şi Imprimeriile Statului. London. Editura Albatros. 212-230: În căutarea specificului naţional. 164-165. 1987. studiu introductiv şi note de Constantin Schifirneţ. 204.-A. pp. Principiul naţionalităţilor în dreptul internaţional public.. Editura Albatros. Naţionalism şi etnicitate. pp. 72 Romulus Seişanu. etnicitate. Ştefănescu (coord. Zigu Ornea. Cluj-Napoca. îndeosebi. cit. Xenopol. 1991. în Şt. The New Concept of the Nations and its Diffusion in Europe. 371. 7. ediţie şi note de Constantin Schifirneţ. Conferinţe. cit. cit. Psihologia poporului român. Theories of Nationalism. Nationalism in the Age of French Revolution. Stat. p. 469. 518. p. Bălcescu. 17 (sub voce Nation). Etnicul românesc. 1995. 1969. 76 Achim Mihu. Specificul naţional în sociologia românească. Idem. note şi bibliografie de Ştefan Lemny. op. pp. Cultura naţională. 1999.. G. 63 Paul Cornea. Encyclopedia Universalis. pp. 1999. 1999. John Dinwiddy (eds. p. 62 Hagen Schulze. Bucarest. Hans Kohn. Bucureşti. London & Ronceverde. 81 Vezi. 64 Eftimie Murgu. D. Principiul naţionalităţilor în tratatele de pace din 1919-1920. Vezi şi Idem. 17-18. Editura Albatros. Vezi şi Idem. îngrijire de ediţie. ediţie şi note de Constantin Schifirneţ. 118-127. 1940. Bucureşti. Editura Ştiinţifică. 79 De exemplu. Aurel Răduţiu. cit. vol.. 66 A.). ediţie de Gh. 74 Nicolae Iorga. 16-17. Bucureşti. Editura Minerva. Editura Albatros. Principiul naţionalităţilor. cit. Bucureşti. Achim Mihu. Studii privitoare la trecutul românesc. 1983. Its Meaning and History. Opere. Idem. Delannoi. pentru orientare bibliografică. antologie. 67 Idem. 111. p. naţiune şi naţionalism 111 Edroiu. pp. 5-13: O explicaţie preliminară. Zub. 443-456. Naţiunea română medievală. în loc. Turliuc. Naţionalism şi modernism. antologie. Istorie şi istorici în România interbelică. Jacques Godechot. Editura Academiei. Editura Ştiinţifică. EPL. Editura Albatros. Postfaţă. 78 Vezi succinta şi utila prezentare a lui C. Zub (ed. Albin Michel. 75 Vezi. 80 Guy Hermet. Idem. 1989.

Vârstele Unirii. Introduction à l'histoire de notre temps. „Deşteaptă-te române!”. 90 Vezi Hagen Schulze. cit. Vitcu et al. Girardet.. Dan Pavel. Social Preconditions of National Revival in Europe. în „Polis”. Naţiune culturală şi naţiune politică la români în secolul XIX. Xenopol”. pp. pp. pp.).). note şi comentarii de Doina BarcanSterpu. O exemplificare pentru cazul românesc. 2/1994. Abordările politologice privilegiază acest palier interpretativ. D.. p. 96 Cătălin Turliuc. III. Edward Arnold.112 82 83 Dinu Balan C.. expansionism. loc. 1996. 87 Eugene Kamenka (ed. traducere de Monica Timu. Smith. cit. cit. p. 104 A. 98 Guy Hermet. D. 50. cit. passim. Prefaţă. Editura Humanitas. traducere de Dan Suciu şi Adela Zamfir. vol. Ideea naţională şi construcţia politică modernă. op. vol. Dossier. State şi identităţi europene (secolul XIV-1815). p. 1985. Smith. De pildă. p. 174 şi urm. 169. după cum arăta Karl R. Fundaţia Academică „A.. 258-259.. rasism – aceasta a fost lumea modernă”. Cătălin Turliuc. 1973. 100 Ernest Gellner. 2001. 134-138. 95 Serge Berstein. 3. Modernizare…. op. 91 Aceasta avea să contribuie la sporirea tensiunilor cu alte naţiuni şi etnii. 105 E. p. 185-186. şi Idem. op. 97 Cătălin Turliuc. Cf. Mizeria istoricismului. Iar istoricul Lucian Boia sintetiza: “Naţionalism. 26. p. Paris. National Identity. 99. cit. Vezi şi Idem.. 114-136: State naţionale şi naţiuni culturale. 86 Ibidem. Paris. op. cit. 144-145. p. Florin Cântec (ed. 1998. Două secole de mitologie naţională. Iaşi. 103 Benedict Anderson. 1999. 51-57. 8. 89 Ernest Gellner. D. Pierre Milza. p. pp. Vezi şi Hugh Seton-Watson. pp. 92 A. pp. pp.. 84 James Kellas. Mitul naţiunii şi mitul claselor. passim. pp. The Nature and Evolution of an Idea. 17-19 (text scris tot de R. Lucian Boia. 1995. op. 88 Miroslav Hroch. cit. în Guy Hermet. 1974. Éditions du Seuil. op. 72. cit. 17. Mitul naţiunii şi mitul claselor. Naţiuni şi naţionalisme. cit. pp. 93 Hagen Schulze.. Gellner. ed. . 11.. în Dumitru Ivănescu. Editura Institutul European. p. 2/1994. 94 Ibidem. De la conştiinţa etnică la unitatea naţională. pp. AXIS. 101 A.. cu un Fals cuvânt înainte de Mihai-Radu Solcan. London. pp. The Politics of Nationalism and Ethnicity. p. nr. Etnicitate şi naţionalitate la 1848. 99 Al. 106 Hugh Seton-Watson. Girardet). 1991. Bucureşti. Harmondsworth. op. Istoria Europei. Le XIXe siècle. Nationalism. Smith. Popper. Vezi Ibidem. la Al. D. cit. Hachette. Zub. 107 A... Zub. op. 18151914. L'Univers documentaire. Cambridge University Press. 10. London. p. 7. Cf. Comunităţi imaginate. op. pp. Penguin Books. 7. cit. 102 Cf. îngrijită. p. 187. H. Despre ideologia naţionalistă vezi o interpretare sagace la R. 5. O cercetare în ideologia naţionalismului. 100. cit. Bucureşti. traducere de Florin Berindeanu. 191-255: Statul naţional revoluţionar (1815-1871) şi Statul naţional imperial (1871-1914). 153. cit. Naţiuni şi naţionalism. 11-22. p. Editura Humanitas. 21. op. p. Vezi şi Encyclopedia Universalis. p. cit. Vol. 1991 p. 13-48. D. The Ethnic Origins of Nations. Dan Pavel analiza ideologia naţionalismului românesc ca „paradigmă a naţionalismului”.. p. Smith.. pp. Iaşi. 17. 85 René Rémond. Nations and States. elitism. MacMillan. Schulze. în loc. II. Cambridge. 114-136. p. 4.. Hachette. passim. 179-185. Turliuc. în „Polis”. op. nr. op. în D. 433-434. p.. Cf.

în „Polis”. op. Rapports. Biblioteca Apostrof. P. pp. Le mouvement pour l'indépendance nationale et économique des Balkans au XIXe et XXe siècle jusqu'à 1914. Istoria ideilor politice româneşti (1369-1878). în Comité International des Sciences historiques. Journeys into the New Nationalism. Cultură şi societate. vol. naţiune şi naţionalism 108 113 Vezi Yves Lacoste. 1997.. 10. 207.). 119 Ernest Gellner. La philosophie des Lumières. Repere în formarea unor state naţionale europene: prima jumătate a secolului XIX. 1992. în Idem.. 120 L. Analis. Era Revoluţiei 1789-1848. Istoria . Bucureşti. 14. ediţia a II-a revăzută şi adăugită. op. Peuples et Nations des Balkans. vezi. The Idea of Nationalism. 1970. op. The Nature and Evolution of an Idea. o asociere firească?. p. antinaţionalişti… O polemică în publicistica românească.). nr. în Peter F. în Serge Cordellier. 74-75. Vezi şi Idem. 1973. 109 Eric Hobsbawm. Estul şi vestul în „oglinda naturii” . 43. 110 Idem. 122 Cf. Naţiune şi democraţie. cit. 124 E. în „Polis”. 202-203.. 272 şi urm. pp. vezi. VI.. op. vol. 4/1998. Hans Kohn. p. Vlad Georgescu. A History of Nationalism in East. 156-170. Bucureşti. Naţionalişti. pp. XIIe Congrès International des sciences historiques. Dimitrje Djordjevič. cit. pp. 1991.U. Farvar. 113 Ibidem. 1926. London. 74-75. Seattle and London.. 1996. 16-39. între alţii. Un naţionalism „bun” şi unul „rău”? Delimitări terminologice conceptuale. cap. 2002. Iaşi.este „naţionalismul estic” esenţial diferit de cel „vestic”?. Editura Polirom. 196. p. op. în Eugen Kamenka (ed. Dinu C. pp. 1994. External and Domestic Roots of Eastern European Nationalism. 1948. Editura Ştiinţifică. pp. pp. traducere din engleză de Radu Săndulescu. Filosofia unificării europene. mai ales. 114 Gabriel Andreescu. p. Bucureşti. Constituirea statelor naţionale în secolul al XIX-lea: Italia. România şi Germania. nr. Ivo J. Ciachir. cit. Librairie Armand Colin. Giurescu. Patria în gândirea generaţiei de la 1848. Francis Fukuyama. Zub. The Macmillam Company. A Study in its Origins and Background. The End of History and the Last Man. Traikov. Peter F. 72-97. Originea şi cristalizarea ideii de patrie…. Cluj. 2004. Idem. Nationalism. 123 Pentru asemănările şi deosebirile premiselor şi procesului înfăptuirii statelor naţionale român. vol. New York. p. asupra apariţiei naţiunilor şi naţionalismelor balcanice. cit. Românii şi Europa în perioadele premodernă şi modernă. 116 Dan Dungaciu. 2/1994. 112 Benedict Anderson. Paris. Élisabeth Poisson (ed. pp. 1965. Blood and Belonging. 111 Ernst Cassirer. Sugar. Gellner. Curente ideologice şi programe ale mişcărilor de eliberarea naţională din Balcani până în anul 1878. p. Paris. cit. de multe ori divergente. 5. 126 Pentru particularităţile istoriei Balcanilor şi explicaţiile. cit. Dimitri T.Etnie. Free Press. 9-10. Strus and Giroux. Michael Ignatieff. 125 Ibidem. Two types of nationalism.. 1929). pp. Editura Cartier. IV. 54-58.. tema 6: Conştiinţa naţională. 137-152. New York. etnicitate. infirmând această dihotomie Est – Vest. 118 Vezi Ştefan Lemny. N. 48-72. pp. Paris. Nationalism in Eastern Europe. 115 Andrei Roth. 288-289. 121 E. 1969 (reeditat în 1994). London. 1978. Bucureşti. sunt: John Plamenatz. Boia. Editura Enciclopedică. op. New York. Sugar. Nations and Nationalism since 1780. Lederer (eds. Dan Berindei. Paralele istorice. îngrijit de Al. George Routledge &Sons Ltd. 1986. V. cu privire la naţionalism. Chişinău. 1997. (dar mai relevantă ar fi fost. Studii privitoare la trecutul românesc. pp. 88. Editura Tritonic. Principalii autori pe care Dan Dungaciu îi discută. Gellner. în vol.. University of Washington Press.F. Edward Arnold. italian şi german. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică.). 117 Andrei Marga. Wien. Jean Ancel. în context. Naţiunea şi provocările (post)modernităţii. Les Balkans. 245-267.

Keith Hitchins. culegere de studii editată de Al. în acest sens. 58. Bucureşti. Zub. Imperialismul imaginaţiei. Zub. Editura Polirom. cap. interprétations. Cluj. scopurile şi intenţiile şcolii merg spre o educaţie naţional-patriotică. Institutul European. op.). p. 127 Vesna Goldworthy. 285-288. în AIIX. P. XXXIX-XL. în loc. Cuza”. traducere de Luminiţa Cioroianu. Idem. 130 Vezi Leonidas Rados. pp. Despre impactul Revoluţiei franceze. I. Toader Nicoară. Iaşi. 61-72. 132 Florea Ioncioaia. 3-7.. cap. Conştiinţă naţională şi acţiune politică la românii din Transilvania. în Identitate/ alteritate în spaţiul cultural românesc. La Révolution Française et les Roumains. 1989. 3-4. Iaşi. Iaşi. Bucureşti. pp. 89-152. 1770-1868. Petru Maior: Aufklärung and Nation. passim.. 4: Identitatea etnică prin alteritate: confruntarea paşnică sau violentă cu străinul. 1996. 2002. în „Xenopoliana”. cit. Vesna Goldworthy. images. ş... în Maria Crăciun. 79. 137 Ibidem. pp.). Balcanii şi balcanismul. 2002-2003. între 1831-1864.. Iaşi. Editura Minerva. Editura Dacia. Ovidiu Ghitta (eds. aceste deziderate sunt esenţa memoriilor şi programelor de reformă româneşti în ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea şi în prima jumătate a veacului următor. Études à l'occasion du bicentenaire publiées par Al. 135 Al. Idem. Vlad Georgescu. Cuza”. Idem. 73-83. pp. Duţu. 205-211.). p. când apare legea instrucţiunii. Ovidiu Ghitta (eds. 1978. pp. învăţat să fie un bun creştin şi un bun membru al societăţii. Guy Hermet. La sfârşit de ciclu. pp. 1989. Cluj University Press. Editura Curtea Veche. Mémoire et projets de réforme…1831-1848. 1987. 136 Hans Kohn. traducere de Mihaela Constantinescu şi Sofia Oprescu. 129 Ibidem. cit. The Age of Nationalism. Evanston and London. Istoria Balcanilor: 1804-1945. op. pp. 1980. Enlightenment and Romanian Society. Fanariotism şi antifanariotism în istoriografia română paşoptistă. pe principiile religiei şi moralei. păgânul şi apostatul. Educational Goals and Priorities in the Romanian School during the XIXth Century. Pavlowitch. 134 Vezi Pompiliu Teodor. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. pp. 1987. cit. 131 Vezi. 1-4. Révolution à la française ou à la russe…. Romanian Political Enlightenment şi Dumitru Ghişe. 1750-1831. 1962. op. Veneticul. Cultura română în civilizaţia europeană modernă.. Stevan K. VIII. Pompiliu Teodor. Zub. 12: Noul ideal patriotic şi naţional. 2000. educaţia şcolară era focalizată. ambele în Pompiliu Teodor (ed. Acuza de fanariotism: atitudini post-politice şi alterităţi fictive în structurarea identităţii naţionale şi a culturii politice la români. în epoca modernă. Paris. Aspecte identitare. Ideile politice şi Iluminismul în Principatele Române. p. Le Discours antigreque et antiphanariote dans la société roumaine (XVIIe et XVIIIe siècles). Idem. I. Greci şi români în secolul XIX. Mihai Chioveanu. Editura Dacia. Cluj-Napoca. 133 Ioan-Aurel Pop.114 Dinu Balan popoarelor din sud-estul Europei. 176-177. etc. Conform unor studii. Bucureşti. Vezi. The First Era of Global History. Ethnicity and Religion in Central and Eastern Europe. Geneza medievală a naţiunilor moderne. cit.U. Cf. Mémoire et projets de réforme… 1769-1830. Bucureşti. pp.F. 194. Abia după 1860. Mirela Luminiţa Murgescu. 140 Catherine Durandine. 138 Practic. op. a. Maria Todorova. de pildă. 327-342. Harper & Row Publishers. Istoria ideilor politice româneşti (1369-1878). pp. cit. Inventarea Ruritaniei. Reprezentarea străinului în Principatele române (secolele XVIII-XIX). Editura Humanitas. 293-310. 2000. . scopul fiind acela de a crea un cetăţean al statului. 1995. Universitatea „Al. Impact. în Maria Crăciun. passim. 1994. 128 E. 2002. Between „the Good Christian” and „the Brave Romanian”. t. Editura Universităţii „Al. New York. Gellner. 139 Al. Cluj-Napoca.

XVI. p. (ed. 146 A se vedea. Idem. note şi comentarii de Corneliu Albu. naţiune şi naţionalism 141 115 La 1852. 144. 148 Ibidem. p. p. The Age of Nationalism. cultura va scăpa pe români şi cultura numai naţională poate fi”. în Eugen Kamenka. Etnicitate şi naţionalism în Europa contemporană. 66-79. în special. . O taxonomie diferită a naţionalismului. Alesandru Papiu Ilarian. pp. 144 Ibidem. Two Types of Nationalism. passim. p. cartea sa A History of Nationalism in East. p. Nationalism. 60 şi urm. 2/1994. 52. 60. 145 B. 179-181. Naţiuni şi naţionalism. Antologie. pe baza situaţiilor sociale. etnicitate. p. 1981. distincţia între un naţionalism „civic-teritorial” şi un altul „etnicgenealogic” este însuşită şi de A. 53-54. nr.). pp. Nations and Nationalism since 1780. Fără a o lega neapărat de apartenenţa geografică. The Nature and Evolution of a Idea. National Identity. 172-177. 149 John Plamenatz. Papiu Ilarian scria: „Cultura.. prefaţă. Boia. Its Meaning and History. 85. 143. Nations and Nationalism since 1780. Nationalism. p. 80-104. Idem. Smith. Comunităţi imaginate. Două secole de mitologie naţională. D. 142 Eric Hobsbawm. p. p. pp. 151 Ibidem.Etnie. 13-20. Anderson. ediţie îngrijită. 12. 147 Hans Kohn. Bucureşti. 143 Idem. în „Polis”. 150 L. 79. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. la Ernest Gellner.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful