You are on page 1of 12

Traiască capitala Moldovei!

-

”Chișinău”

Chișinăul in secolul XIX (1800 - 1900) .

 Prima jumătate a secolului XIX a însemnat pentru Chişinău începutul unui proces ireversibil de urbanizare, care a marcat evoluţia sa de la un târg neînsemnat la un oraş în adevăratul sens al cuvântului, în această perioadă îşi pierde aspectul rustic şi devine centru politic, economic, cultural şi religios al regiunii, acest secol la stigmatizat drept capitală a Basarabiei.

Vizionare placuta !

 La sfârşitul secolului al XVIII-lea şi la începutul secolului următor, Chişinăul avea circa 7000 de locuitori, 80 de dughene, 52 de ateliere şi câteva şcoli. O cetate baștionată va fi ridicată din iniţiativa comandamentului militar rus împotriva armatei otomane.  După 1812, când Rusia a anexat partea răsăriteană a Moldovei, numită de atunci Basarabia, Chişinăul a devenit centrul administrativ al acesteia. Această noua funcţie îi va favoriza dezvoltarea, deşi regimul ţarist a împiedicat sistematic afirmarea aspiraţillor nationale şi sociale. Oraşul a fost unul dintre centrele în care a fost plănuita revolta grecilor împotriva Imperiului otoman şi de la Chişinău va porni Alexandru Ipsilanti în expediţia militară de dincolo de Prut, care s-a desfăsurat simultan cu revoluţia din Ţara Românească, condusă de Tudor Vladimirescu (1821). Eşecul celor două acţiuni va aduce la Chişinău un val de refugiaţi. Tot în această epocă A.S. Puşkin şi-a petrecut aici exilul (18201823).

 Conform planului adoptat în 1834, oraşul cuprindea doua părţi distincte: cea "de jos", cu străduţe medievale întortocheate, şi orasul nou, "de sus", impărţit în cartiere delimitate conform normelor stabilite. În acest plan este trasată strada cenrtală a oraşului - Moskovskaia (actualmente bulevardul Ştefan cel Mare) şi delimitat terenul pentru viitoarea piaţă cu catedrală şi grădină publică. Astfel, incă din această epocă se conturează tendinţa de sistematizare a oraşului. În partea "de sus" au apărut primele dughene de piatră, depozite, spitale, staţii poştale, cazărmi s.a. Majoritatea construcţiilor erau executate conform "modelelortip" adunate în albumuri, care erau expediate în toate guberniile Rusiei.

 În 1834 începe construirea orașului rusesc, cu străzile care se întretaie în unghiuri drepte, deasupra tîrgului moldovenesc de pe malul Bîcului . Unul dintre cei mai de seamă arhitecți ai orașului din a doua jumătate a secolului al XIX-lea a fost A. Bernardazzi. În cadrul dezvoltării economice din secolul XIX, Basarabia este menită să producă îndeosebi cereale, exportate pe calea ferată (terminată în 1871) spre portul Odesa. Numeroși ruși, ucraineni, germani și evrei se stabilesc atunci în provincie, cu precădere la orașe. Spre 1898 românii moldoveni nu reprezentau decât 14 % din populația orașului.

A doua jumătate a secolului XIX este caracterizată prin alipirea treptată a suburbiilor. Se continuă ridicarea caselor comode de piatră, puţin plăcute la exterior, dar având mereu faţada casei la drum. Creşte numărul de case cu etaj şi se diversifică materialele de construcţie. Conform documentelor se observă clar evoluţia şi multiplicarea numărului de meşteşuguri legate de construcţie şi numărul de persoane care le practică. Apar fabrici pe lângă manufacturi, care către începutul secolului XX, utilizează pe lângă munca manuală şi cea mecanizată a motoarelor cu abur. Situaţia celor încadraţi nemijlocit în construcţie era dificilă, majoritatea lor fiind fără case proprii, locuind la chirie sau direct la intreprindere, la şantier. Plata pentru chirie şi–a menţinut preţul ridicat pe tot parcursul secolului, în comparaţie cu salariul mediu. Prezenţa numeroaselor etnii este atestată de contemporanii timpului şi prin denumirea străzilor: bulgară, armenească, evreeiască, grecească, nemţească, regiunii funcţionăreşti ruse şi aproape în ultimul rând suburbiile moldoveneşti. Ar fi trebuit în acest caz să distingem deosebiri de locuinţe. Dar sursele ne arată că majoritatea străinilor veneau în case gata construite sau stăteau în case cu chirie, în unele cazuri construiau case, dar tot cu meşteri locali, deaceia o caracteristică aparte a caselor pe etnii nu o vom face decât pentru interior într-un articol aparte. Băştinaşii au înţeles repede că merită să mai faci o casă la marginea oraşului iar alta să o laţi în serviciul negustorilor străini. În aşa caz consider marginalizarea moldovenilor deplin justificată.

Vizionare placuta !

Cimpoi Aurelia Cl.VIII “ A’’